ANALIZA IMPACTUL UI DE MEDIU, INSTRUMENT DE MENȚINERE A ECHILIBRULUI ÎNTRE RESURSELE NATURALE ȘI ACTIVITATEA SOCIAL -ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL DEZVO… [630964]

VALENTIN MARIAN ANTOHI

ANALIZA IMPACTUL UI DE MEDIU, INSTRUMENT DE
MENȚINERE A ECHILIBRULUI ÎNTRE RESURSELE
NATURALE ȘI ACTIVITATEA SOCIAL -ECONOMICĂ ÎN
CONTEXTUL DEZVO LTĂRII DURABILE

Editura Terra Nostra
Iași, 2016

2

© Editura “Terra Nostra ” Iași, cu acordul autorului

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
ANTOHI, VALENTIN
Analiza impactului de mediu, instrument de menținere a echilibrului
între resursele naturale și activitatea social -economică în contextul
dezvoltării durabile / Valentin Marian Antohi. – Iași : Terra Nostra, 2016
ISBN 978 -606-623-067-4

504

3

CUPRINS
CAPITOLUL 1 – Economia mediului înconjurător în cadrul științelor desp re natură ………………. 5
1.1. Economia mediului în relația: om -natură ………………………….. ………………………….. ………… 5
1.2. Economia mediului în relația: mediu -economie ………………………….. ………………………….. 21
1.2.1. Tranziția de la economia naturală la economia non -naturală ………………………….. …….. 21
1.2.2. Metode de analiză a structurilor economice în viziune ecologică ………………………….. 30
CAPITOLUL 2 – Poluarea mediului înconjurător, problemă vitală a vieții contemporane ………. 41
2.1. Conceptul de poluare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 41
2.2. Caracterul internațional al poluării ………………………….. ………………………….. ……………….. 43
2.3. Factorii poluanți ai mediului înconjurător ………………………….. ………………………….. ……… 48
2.3.1. Poluarea aerului atmosferic ………………………….. ………………………….. ……………………… 48
2.3.2. Poluarea apei și sursele de poluare ………………………….. ………………………….. ……………. 60
2.3.3. Poluarea solului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 77
2.3.4. Poluarea provocată de sursele clasice de producere a energiei electrice. ………………… 95
2.3.5. Hazardele și rolul lor în poluarea m ediului înconjurător ………………………….. ………….. 98
CAPITOLUL 3 – Metode și sisteme de evaluare și analiză economică a mediului ………………. 127
3.1. Concepte economice de evaluare a mediului ………………………….. ………………………….. … 127
3.2. Evaluarea costurilor și beneficiilor ecologice ………………………….. ………………………….. .. 135
3.3. Sisteme de evaluare și analiză a mediulu i………………………….. ………………………….. …….. 137
3.3.1. Sisteme contabile de evaluare a mediului ………………………….. ………………………….. …137
3.3.2. Evaluarea și contabilitatea monetară a mediului ………………………….. ……………………. 143
3.3.3. Evaluarea fizică a mediului ………………………….. ………………………….. ……………………. 147
3.3.4. Evaluarea și utilizarea activelor naturale ………………………….. ………………………….. ….150
3.3.5. Metode de evaluare a costurilor și a beneficiilor de mediu în funcție de dreptul de
proprietate și alocare a resurselor ………………………….. ………………………….. ……………. 155
CAPITOLUL 4 – Metode și tehnici de evaluare a impactului de mediu ………………………….. …. 159
4.1. Concepte de evaluare a impactului de mediu în deciziile de folosire a resurselor
naturale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 159
4.2. Metode și tehnici de evaluare a impactului de mediu ………………………….. …………………. 167
4.3. Metode de evaluare globală a impactului de mediu ………………………….. ……………………. 178
4.3.1. Metoda Leopold ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 180

4
4.3.2. Metoda ilustrativă de apreciere globală a stării de calitate a mediului (Metoda
Rojanschi) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 187
CAPITOL UL 5 – Politici și strategii de mediu în România ………………………….. …………………… 196
5.1. Evoluția Politicii de mediu în România ………………………….. ………………………….. ……….. 196
5.1.1. Mecanisme de integra re a politicilor de mediu în România ………………………….. …….200
5.1.2. Finanțarea Politicii de mediu în România ………………………….. ………………………….. …206
5.2. Evaluarea sectorială a stării mediului din România ………………………….. ……………………. 207
5.2.1. Resursele naturale de apă ale României ………………………….. ………………………….. ……208
5.2.2. Managementul deșeurilor și protecția solului ………………………….. ……………………….. 211
5.2.3. Protecția calității aerului ………………………….. ………………………….. ……………………….. 221
5.2.4. Protecția naturii și conservarea biodiversității ………………………….. ………………………. 227
5.2.5. Instrumente folosite de România pentru realizarea investițiilor de mediu ……………… 232
5.3. Strategii de mediu în România ………………………….. ………………………….. ……………………. 251
5.3.1. Obiectivele strategice de mediu ………………………….. ………………………….. ……………… 255
5.3.2. Complementaritatea Programului Operațional Sectorial Mediu și Programului
Operațional Infrastructură Mare cu alte Programe Operaționale și operațiuni
finanțate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 273
5.3.3. Relațiile Programului Operațional Sectorial Mediu și Programului Operațional
Infrastructură Mare cu alte planuri, programe și stra tegii relevante ……………………… 278
5.4. Alocarea financiară în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu și Programului
Operațional Infrastructura Mare ………………………….. ………………………….. …………………. 290
CAPITOLUL 6 – Aglomerările umane și influența lor asupra mediului înconjurător …………… 304
6.1. Urbanizarea fenomen social – economic ………………………….. ………………………….. ………. 304
6.1.1. Impactul urbanizării asupra mediului social – economic ………………………….. ………… 306
6.2. Tipuri de poluare urbană ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 315
6.3. Modele de îmbunătățire ecologică a localităților urbane ………………………….. …………….. 321
6.4. Activități manageriale de atenuare a factorilor poluanți, în aglomerările urbane ………… 327
6.4.1. Organizarea managementului de mediu la nivel de întreprindere …………………………. 327
CAPITOLUL 7 – Analiza factorilor de impact asupra mediului în regiunea de Sud – Est a
României ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 336
7.1. Prezentarea generală a Regiunii de Sud – Est a României ………………………….. ………….. 336
7.2. Zone critice de impact de mediu în Regiunea de Sud – Est a României ……………………. 338
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 342

5
CAPITOLUL 1 – Economia mediului înconjurător în cadrul științelor despre
natură
1.1. Economia mediului în relația: om -natură
Mediul înconjurător, este o realitate pluridimensională care cuprin de mediul
natural, activitatea și creațiile omului, omul ocupând o triplă poziție: de
"component", de "consumator" și de "beneficiar" al mediului. Ecologia, ca știință al
cărei obiect de studiu îl formează o mulțime de unități naturale vii, precum și
unită țile ameliorate sau influențate de către om, unități ce se află, de regulă situate
pe diferite niveluri de organizare a materiei vii. Creșterea economică accelerată, se
bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin
folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale. Alvin
Toffler, observa: „Pentru prima dată o civilizație consumă din capitalul naturii, în
loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capi tal"1.
Pentru societatea c ontemporană, mediul ambiant prezintă o importanță
majoră, deoarece, dezvoltarea economiei are loc în cadrul creat de mediul ambiant
în care existăm și ne desfășurăm activitatea. Întreaga viață de pe Terra se bazează pe
funcționarea trecută și prezentă a si stemului global al ecosferei alcătuit din lumea
vie și învelișul destul de subțire de aer, apă și scoarța terestră. Viața se traduce prin
toate ciclurile în cadrul cărora materia trece de la o formă la alta, de la stare a vie la
starea nevie și invers, într -o perpetuă schimbare și neîntreruptă revenire la formele
trecute, însă, la alte niveluri de dezvoltare.
Apariția și apoi dezvoltarea ființei umane a u constituit moment ele când s -au
introdus noi și puternice influențe asupra mediului natural. Dacă, plante le și
animalele s -au adaptat la condițiile de mediu, omul și -a impus voința și toate
mijloacele pentru adaptarea mediului la nevoile sale și ale societății. Dacă perioada
în care intervențiile omului asupra naturii nu au trecut de o anumită limită, sub car e
sistemul mai avea propria capacitate de redresare a echilibrului ecologic și dacă nu
a existat nici o alarmă care să tulbure relația dintre om și natură, poziția omului în
natură a fost abordată în mod diferit în decursul istoriei.
În paleolitic și neol itic, populațiile de vânători și culegători vânau pentru
subzistență, iar culegătorii de plante au cunoscut plantele de leac. În istoria evoluției

1 Toffler, A., Avuția în mișcare , Editura Antet, 2006, București.

6
omului, triburile primitive aveau o poziție de respect față de natură. Chiar și pe
teritoriul țării noastre, până în secolul trecut, atât în Bucovina, în Țara Oașului cât și
în alte zone , se făce au rugăciuni atunci când se tăia un copac. La colindele
(incantațiile) de Crăciun (sărbătorile rituale) practicate de triburile dacice, se găsesc
multe elemente de ecolog ie spirituală. În filozofia hindusă care avea la bază religia
lui Budha, se găsesc diferite p recepte, precum: "să nu ucizi, să nu iei viața unei
făpturi, dacă nu îți este necesară"2. Din analiza acestor concepte se desprind două
poziții ale omului în natur ă: una antropo -centrică, în care accentul cade asupra
omului, și cea de a doua, biocentrică (ecocentrică ), în care accentul cade asupra
tuturor viețuitoarelor. În concepția vechilor învățați greci, omul era în "natura tuturor
lucrurilor", concept care nu m ai corespunde în condițiile contemporane deoarece
omul nu mai este în natura tuturor lucrurilor, ci pe pământ și în lumea materială,
omul fiind (este) unica ființă care poate măsura luc rurile create, indiferent de calea
aleasă.
Ca atare, orice încercare d e a substitui omul unor supraființe sau "demiurg i"
este eronată, deoarece, poziția ecocentrică ne orientează să căutăm demiurgul în
natură, în opera creată de "divinitate".
Prin investigațiile contemporane făcute în diferite domenii și sectoare ale
biosfer ei (ecosferei), s -a reușit să se descopere și să se formuleze mai multe legi
specifice vieții la scară globală, regională și locală. Legile generale ale biologiei au
fost fundamentate de către savantul american Barry Commoner care , în lucrarea
Cercul care se închide3, formulează următoarele legi ale ecologiei:
1. Orice lucru (fenomen), este legat de un oarecare alt lucru (fenomen).
Aceast ă lege evidențiază interacțiunea tuturor sistemelor vii și nevii, a fenomenelor
ce se petrec în ecosferă. Această lege es te întâlnită și folosită în orice activitate de
analiză a unui sistem al biosferei.
2. Orice lucru (fenomen) trebuie s ă ducă (să meargă) undeva . Legea
subliniază faptul că orice proces din ecosferă și structurile care -1 întrețin, se
finalizează prin alte p rocese și structuri, care din lipsa impacturilor umane sunt de
regulă benefice pentru întreaga ecosferă. În ecosferă nimic nu se pierde, totul este
folosit prin mijloace care ne uimesc prin inteligența sau raționalitatea lor.

2 Părăușanu, V., Prodan I., Economia Mediului , Editura Sylvi, București, 2001, p. 12.
3 Commoner, B., Cercul care se închide , Editura Politică, București, 1980.

7
3. Natura știe cel mai bine. Ea relevă realitatea pe care omul întreprinzător
(inginer, industriaș etc.) adeseori o ocolește din aroganță. Cum poate natura să știe
mai bine decât specialistul instruit? Ceea ce pierd din vedere politicienii,
conducătorii de state, este că omul de rând c e-și gospodărește casa, mica afacere sau
ferma, își fundamentează experiența naturii „în a ști", pe numeroase încercări,
săvârșiri și erori, și apoi reglarea proceselor pentru înlăturarea erorilor, efectuate de –
a lungul unui timp ecologic ce depășește scur ta viață a sistemelor ce alcătuiesc
macrosistemul ecosferă (biosferă).
Experiența , în milioane de ani, a naturii îi conferă acesteia caracteristica de
știință, chiar dacă, încă nu conștientizează modul uman de gândire. De aceea,
procesele susținute de natu ră își găsesc mult mai bine locul în ansamblul biosferei
(ecosferei) decât în acțiunile întreprinse de către om căruia îi lipsește experiența
multimilenară a naturii.
4. Nimic nu se capătă pe degeaba . Orice se câștigă în ecosferă, este plătit prin
consumul unei anumite cantități de energie.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de existența prea multor
automobile, avioane cu reacție și nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care
funcționează după tehn ologii vechi , poluante, mari consumatoare de mate rii prime,
apă și energie, fenomene care sunt determinante, î n ultimă instanță , de necesități
crescânde ale unei populații aflate în stare de explozie demografică și îndeosebi de
existența marilor aglomerări urbane4.
Reziduurile provenite din activitățile umane au crescut îngrijorător, cu efecte
negative asupra calității factorilor de mediu, care au creat dezechilibre în faună,
floră, sănătate și bunul mers al activităților umane din aglomerările urbane mari.
Accelerarea ritmurilor de dezvoltare socială și economică bazată pe consumarea
resurselor neregenerabile de energie, a condus , în unele țări industrializate, la
creșterea bunăstării sociale însă reprezintă o amenințare ca o consecință a acțiunilor
umane asupra mediului, în felul acesta, poluarea căpătân d un caracter global,
adâncind pericolul exploatării și folosirii neraționale a resurselor natural e, care au
un rol esențial în dezvoltarea economică și socială a societății umane.
Cercetate din punct de vedere economic, resursele naturale cuprind două
categorii:

4 Idem, op.cit.

8
– avuția naturală, sub forma mijloacelor de subzistență: fertilitatea solului,
apa, aerul, flora, fauna, avuție care a polarizat interesul membrilor societății și a avut
un rol esențial în dezvoltarea civilizației umane;
– avuția naturală sub forma mij loacelor de lucru, reprezentate prin minerale
metalifere și nemetalifere, combustibili solizi, lichizi și gazoși, energie nucleară etc.,
care au început a fi folosite pe măsura descoperirii mediului lor de utilizare, având
efecte determinante în dezvoltare a civilizației umane.
Progresul tehnico -științific contemporan5 a ajuns la o asemenea performanță,
încât pentru a realiza obiectivele sale existențiale, omul poate transforma radical
mediul său natural, printr -o exploatare nerațională a naturii și utilizar ea ei fără
discernământ, cu efecte benefice asupra bunăstării sociale, dar și cu consecințe
nefaste asupra echilibrului biologic.
În ultimele decenii ale secolului al XX -lea, prin introducerea și răspândirea
diferitelor procese entropice, s -a creat criza mediului, exprimată prin antagonismul
dintre societate și mediu, văzute ca două sisteme cu legi și sisteme proprii de
dezvoltare. Dimensiunea ecologică a creșterii economice și a dezvoltării s-a
conștientizat mai greu din cauza:
• menținerii unor concepții false, mecaniciste , de atribuire a rolului
determinant în evoluția avuției naționale, a factorilor cu acțiune calitativă asupra
condițiilor de mediu;
• caracterului lent, și mai greu perceptibil și aparent, mai puțin periculos , al
producerii dezechilibrul ui ecologic și degradării mediului, în comparație cu
problematica înarmării, a decalajelor economice, a foametei și sărăciei, mortalității
etc., care au atras mult mai rapid atenția opiniei publice mondiale.
Contradicțiile apărute între conceptu l de dezvol tare economică și cel de mediu
în cadrul diferitelor teorii economice, au fost combătute de către specialiștii în
domeniu, aceștia subliniind faptul că economia și mediul ambient (ambiant) pot
coexista și susține reciproc în cadrul unui tot indivizibil. Di n teoriile și conceptele
privind protecția mediului supuse criticilor, cea econcentrică, biocentrică,
antropocentrică, a reieșit formularea unei concepții generalizatoare privind protecția
mediului, respectiv, reconcilerea omului cu natura și cu sine însuș i, ceea ce
presupune conform concepțiilor din țara noastră: respect față de legile naturii în

5 Dădui anu -Vasilescu, I., Mediul și economia , Editura Di dactică și P edagogică, București, 1997, p.34.

9
viața economică, respect pentru viața de pe planetă, în general, în toată
diversitatea ei, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sănătatea pământului,
pentru progresul societății și civilizației omenești.
Dintre teoriile referitoare la mediul înconjurător, evidențiem :
Teoria ecocentrică , care este recunoscută unanim și adoptată de majoritatea
cercetătorilor, arătând (arată) că, în univers există peste 4 milioa ne de specii diferite,
iar omul ca specie, este unul singur, de el depinzând toate celelalte viețuitoare.
Resursele regenerabile, naturale ale Terrei, erau suficiente traiului și vieții omenirii.
Civilizațiile care s -au dezvoltat până în pragul secolului a l XVII -lea, desfășurau
activități predominant agricole, pământul fiind baza economiei, a vieții, culturii,
structurii familiei și a politicii, viața și traiul fiind organizate în jurul localității, a
satului, într -o economie descentralizată, în așa fel înc ât fiecare comunitate producea
aproape tot ce le era necesar6.
Mediul natural este considerat o fabrică și poartă denumirea de ecosistem .7 În
ecosistem, într -o relație multiplă dintre biocenoză și biotop, se desfășoară în mod
efectiv procesul de formare a materiilor prime pentru economie: substanța, energia,
informația.
Din acest proces vor proveni cele două forme principale ale entropiei8 joase,
cea conservată în solul și subsolul Terrei și cea provenită de la soare. Energia
consumată, în aceste acțiuni, echivala (era echivalentă) în esență lucrului forței
musculare, umane sau animale, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri,
utilizării forței hidr aulice a râurilor, sau mareelor, a forței eoliene etc9.
Mediul ambiant este influențat de un com plex de factori, a căror cunoaștere
permite înțelegerea mecanismului de funcționare a relațiilor om -natură, precum și a
locului și a rolului său în sistemul economiei naționale. Factorii cu influență asupra
mediului ambiant, sunt redați în figura nr. 1.1.

6 Negulescu, M., Protecția mediului înconjurător , Editura Tehnică, București . 1995 .
7 Georgescu -Roengen, N., Legea entropiei în procesul economic , Editura Exper t, București, 1996, p. 23.
8 Entropia: Proces de degradare permanent a energiei într -un sistem al universului Din punct de vedere economic,
entropia exprimă procesul de degradare a resurselor materiale și energetice, care se petrece atât la nivelul vieții
economice, desfășurată sub acțiunea oamenilor, cât și în afara acesteia. Entropia oricărui sistem caracterizează gradul
de dezordine. Bran. P., Economia valorii , Editura ASE, București, 2002, p. 45.
9 Negrei, C., Bazele economiei mediului , Editura Didacti că și Pedagogică, București, 1996, p.6.

10
Figura nr. 1.1. – Factorii de mediu

Omul a conviețuit multă vreme în simbioză cu mediul înconjurător,
asigurându -și existența și bunăstarea. În dezvoltarea activităților economice s -au
creat tensiuni între nevoile omului și gestionarea resurselor natur ii, ceea ce a
determinat ca relația dintre sfera economică și sfera naturală sau cea a mediului
înconjurător, să devină complex ă și conflictuală. Ace astă simbioză cu mediul
înconjurător este reprezentată prin relația om -natură, având rădăcinile în întreaga
istorie a dezvoltării societății umane, a istoriei gândirii economice, și care în
evoluția ei a cunoscut mai multe etape, astfel:
1. Prima etapă, denumită biocenoză, marchează etapa în care s -au stabilit
echilibre spontane între om și natură, prin adaptar ea și resemnar ea omului față de
natură; omul fiind un mamifer prădător ale cărui tehnici arhaice au avut un impact
asupra biosferei. Chiar și atunci când teh nicile lui se dezvoltă și evolue ază, iar
mijloacele rămân limitate, omul continuă să trăiască în si mbioză cu universul căruia
în mod treptat, conștient, îi aparține10.
2. Cea de a doua etapă se caracterizează prin aceea că omul se detașează de
natură, având mijloace și unelte tot mai puternice, forțează natura, iar omul se
detașează de natură, și treptat în cepe să nu mai fie o componentă a lanțului ecologic.
În această etapă, începe masacrarea pădurilor și a animalelor, exploatarea devine
distrugere, trecându -se de la economia de subzistență, la o economie bazată pe profit

10 Negrei, C., i dem, op. cit.

11
și rentabilitate. Tehnicitatea și e conomicitatea se hrănesc reciproc și adâncesc
ruptura cu natura care devine mai mult pradă de vânat, decât capital de menajat11.
3. Cea de a treia etapă, denumită și etapa concilierii, respectiv, când omul își
dă seama, că e un beneficiar temporar al naturii, începe să devină responsabil față de
descendenții săi. Această etapă marchează trecerea de la jaf la gestiune, de la
iresponsabilitate la responsabilitate, la o poziție grijulie față de natură. De -a lungul
timpului, relaț iile om-natură au evoluat sub difer ite forme, astfel:
a. Relația simbolică om-natură, statornicită în evul mediu până la
mercantilism, perioadă în care e conomia cuprindea prepondere nt comerțul și
agricultura, precum și menținerea unei economii de subzistență, ceea ce a făcut ca
natura să fi e cea care a impus omului legile sale, și nu invers. La mijlocul secolului
al XVIII -lea, gândirea economică obține progrese importante prin școala
fiziocratică, care avea la bază un tablou economic de ansamblu, prin care se descria
circulația venitului net , respectiv, al acestui ,,dar” gratuit al naturii, ,,producția
pământului” , ca singur a bogăție efectiv creată. Agricultura este singura sursă
veritabilă de bogăție, iar activitățile neagricole din acest sector, fiind doar de schimb
și de transformare.12 Începutul ruperii omului față de natură îl constitu ie revoluția
industrială, când apare o viziune sistemică asupra relațiilor dintre activitatea
economică și gestiunea patrimoniului natural, redate în lucrarea elaborată de Adam
Smith, Avuția Națiunilor13, din anul 1776, ca primă operă de economie modernă,
care deschide drumul economiei clasice și neoclasice.
b. Relații le de indiferență și neutralitate , au apărut în condițiie
manifestărilor de neliniști privind limitele naturale ale creșterii economice,
economia afirmându -se ca o știință neutră și mecanică. Conceptele ș colii clasice și
neoclasice susțineau că toate conflictele de interese determină o armonie colecti vă
și un produs net mai mare, mecanismele naturale ale economiei clasice fiind
concepute pe interes e private, particulare14.
Cu toate eforturile făcute de Adam Smith, prin lucrarea sa ,,Teoria
sentimentelor morale” , prin care a explicat sentimentul de datorie a omului, fondează
o concepție economică, bazată pe interesele individuale, creând în felul ace sta

11 Rojanschi , V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tribuna Economică, București, 1997, p. 110.
12 Idem, op. cit, p. 111 -114.
13 Smith, A., Avuția Națiunilor , Editura Polit ică, București, 1967, p. 59.
14 Idem, op.cit.

12
utilitarismul ca fundament al gândirii economice clasice. Prin aceste concepte,
economia devine o știință mecanicistă, ruptă de natură și de om, omul fiind redus la
starea de ,,homo -oeconomicus ”, caracterizat ca a -moral și a-natural. Din acest
moment, economia se vrea a fi o știință pură, denumită ca teoria determinării
prețurilor printr -un regim ipotetic de liberă concurență absolută.15 Evoluția acestor
concepte au avut efecte asupra relațiilor om -natură, deorece s -a înlăturat orice bază
etică și econom ică către generațiile viitoare cu referire la un patrimoniu natural.
Dacă economia devine astfel ruptă, separată de natură și de orice referință
etică, în schimb, se poate afirma că ea se poate înarma cu instrumente de analiză și
concepții riguroase ce po t fi folosite pentru o mai bună gestionare a mediului
înconjurător.
c. Relații conflictuale , respectiv, înțelegerea corectă a mecanism elor de piață,
producție și consum, reduce întreaga activitate economică numai la aceste două
aspecte. Economia nu cunoașt e decât p roducție, respectiv ceea ce se schimbă pe
piață contra monedei, în urma unui proces productiv, unde se regăsesc produse
destinate vânzării și deșeuri.16 Relațiile om -natură, au accentuat cunoașterea
mediului înconjurător, precum și modul de gestion are și folosire a tuturor resurselor,
în folosul o amenilor și a societății, ceea ce denotă că noțiunea de mediu înconjurător
cuprinde toate activitățile umane în relația om -natură, de pe planeta Terra.
Mediul natural înconjurător, sau geografic, ca obiect al economiei mediului,
constituie un sistem, cu o varietate de subsisteme în interacțiune ce cuprind obiectul
de studiu a l mai multor discipline ale naturii și cele socio -economice, care trebuie
cercetate, interpretate și integrate în conceptele, pârghiil e și instrumentele economiei
mediului. E conomia mediului are o diversitate de formulări conceptuale17, prin care
sunt prezentate realități din noul domeniu al științei, care se amplifică, deoarece
problemele mediului au început a fi recunoscute de către oam eni, ca fiind probleme
globale, definite în spațiu și timp.
Elementele componente ale mediului înconjurător se combină în forme
diferite, dar se și diferențiază luând funcția de factor determinant care își pune

15 Idem, op. cit.
16 În literatura engleză se face referire la noțiunea generală de ouput – ieșiri, prin care se desemnează tot ceea ce iese
din procesul de producție, respectiv atât bunuri prin care se prezintă m ediul etajat, iar cele din urmă fiind deșeurile,
ceea ce este de aruncat, înlăturat, inclusiv poluarea.
17 Negrei, C., i dem, op. cit.

13
amprenta în spațiul de existență, generând me dii distincte. Sistemul mediului
înconjurător are o dublă relație: componentele mediului înconjurat și componentele
mediului înconjurator, care prezintă impacturi duble: dinspre mediu către
componenta înconjurată și dinspre aceasta, către mediu. În cadrul acestor
componente, elementul esențial îl reprezintă omul.18
În cercetarea mediului înconjurător, trebuie avut în vedere faptul că , în afara
elementelor componente materiale ale mediului, există și unele atribute cu dive rse
nuanțe19 care participă la constr uirea legăturilor din mediul înconjurător, respectiv:
mediul înconjurător, mediul ambiant, mediul natural, mediul geografic etc.
În concepția lui B. Strugren20, mediul este organizat etajat și se diferențiază în
funcție de nivelele de integrare a le materiei vii, în care de pot distinge:
mediul fizic , reprezentat de forțele fizice din spațiul cosmic: radiațiile
cosmice, radiația solară, praful cosmic, forțele de atracție gravitaționale etc.
mediul geografic , reprezentat de forțele fizice ale Terrei: forța
gravitațională, câmpul geomagnetic, mișcarea de rotație a planetei, tectonica
terestră, structura scoarței terestre etc.
mediul climatic, influențat de zonalitatea climatică a planetei;
mediul orografic , relieful scoarței terestre;
mediul edafic , dat de compo ziția și structura solului;
mediul hidrologic, constituit din fluidul polifazic, apa;
mediul geochimic, format din compoziția chimică a substratului și
materializat în sistemul de soluții apoase ale atomilor elementelor chimice din
substrat care reacțione ază cu fiziologia organismului;
mediul biocenotic , respectiv biocenoza constituită din toate
organi smele vii;
mediul biochimic21, constituit din totalitatea produșilor metabolici
eliminați de organism, ce influențează alte organisme.
Structurarea mediului pe principii ecologice prezintă un caracter restrictiv,
deoarece mediul este considerat biotopul biocenozei și este definit ca: totalitatea

18 Mac, I., Știința Mediului , Editura Europontic, Cluj -Napoca, 2003, p. 187.
19 Bailey, G.R., Ecosytem Geography , Editura Sp ringer, New York -Toronto -Berlin, 1996.
20 Stugren, B., Ecologie Teoretică , Editura Sarmis, Cluj -Napoca, 1994.
21 Stugren, B., idem, op. cit.

14
condițiilor externe care fac posibilă existența biocenozei22. O abordare sistemică
pe baza unui model structural evid ențiază complexi tatea relațiilor de structurare și
ordonare din mediu23, astfel:
S1. Nivelul cosmoplanetar , care are influențe evidente asupra mediului
înconjurător și se împarte în mai multe subsisteme:
mediul cosmic , prin care se realizează integrarea în sistemul galactic;
mediul planetar , specific sistemului solar și reprezentat de relațiile
materiale energetice și informaționale existente între soare și celelalte planete ale
sistemului;
mediul geoplanetar , considerat a fi o stare ce derivă din condițiil e pe
care le oferă Terra.
S2. Nivelul mediului geografic , este considerat ca fiind o stare specifică
Terrei, caracterizat prin forme de organizare spațiale, proprii Terrei, în care se disting
după trăsăturile suprafețelor de interfață – mediul terestru și mediul acvatic, iar la
nivel de organizare plan -spațială, substructurarea se face la nivel zonal, regional,
local și ambiental.
S3. Nivelul de organizare vertical -spațială a mediului geografic , are
următoarele subansambluri:
exomediu (atmosfera geografic ă), care se compune din: atmosfera
înaltă (noroasă), atmosfera medie (mezomediul atmosferic) și atmosfera joasă
(micromediul atmosferic);
epimediul , se diferențiază după aceleași criterii, în: geofond (pătura de
alterare), edafond (solul), hidrofond (cu as pecte diferențiate) și biofond (vegetație,
faună, om).
endomediul , reprezintă scoarța terestră sintetizând stările legate de
suportul petrografic și tectonic, al mediului înconjurător.
S4. Nivelul intraplanetar , definit în funcție de stările interne, la ni velul lui
având loc procese geofizice și geodinamice care influențează indirect mediul
geografic. La acest a influența se desfășoară dinspre atmosferă spre interiorul
pământului.

22 Stugren, B., idem, op. cit.
23 Mac, I., Râpeanu, M., Geomorfosfera și geomorfosistemele , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca
,1996.

15
Dacă luăm în considerare faptul că mediul înconjurător are o structură format ă
din două elemente, unul central sau înconjurat și celălalt înconjurător, atunci când
alegem elementul central, respectiv omul , care prin caracterul său antropocentric
determină ca mediul geografic să devină mediul înconjurător perceput și reprezentat
de mediul de viață, a l oricărei ființe vii aflată în centrul sistemului. Pe baza acestor
considerente și ținând seama de percepție și comportament, s -a elaborat un model,
care să cuprindă24:
mediul geografic, respectiv, ansamblul cuantificabil care cuprinde
câmpurile operaționale obiective, percepțiile și comportamentul. Mediul geografic
funcționează, evoluează și dezvoltă un comportament , în limitele învelișului
geografic al Terrei.25 Mediul geografic este sistemul cu cele mai multe subsisteme,
a căror interac țiune fac e obiectul unor vaste cercetări și studii integrate asupra legilor
geografice, social -economice, ecologice, biologice și a supra relațiilor de cauzalitate
între structura, funcția și dinamica ecosistemelor și a elementelor spațio -temporale
ale aces tora.26
mediul operațional , este considerat ca fiind porțiunea funcțională a
învelișului geografic care înconjoară omul, individul sau grupurile de indivizi,
influențându -le comportamentul, într -un anumit mod sau altul.27 Delimitarea dintre
mediul geografic și cel operațional constă în faptul că mediul geografic este același
pentru fiecare individ și cuprinde în sfera sa medii diferite ale fiecărui individ sau
grupe de indivizi.
mediul perceput, respectiv, spațiul din mediul operațional, perceput de
către om în mod conștient prin sensibilitățile organice și inconștient, indirect prin
percepția mentală .
mediul natural și mediul amenajat. Mediul de viață este conceput ca
parte a naturii, respectiv, mediul geografic care înconjoară organismul viu și are cu
acesta un contact nemijlocit. Din această formulare reiese conținutul strict biologic,
arătând dependența vieții de mediu la toate nivelele lumii vii28 și pune în evidență

24 Mac, I., Râpeanu, M., idem op. cit.
25 Mac, I., Mediul natural și mediul construit , Revista Studii și cercetări de Geologie -Geografie, nr. 5, 2000, Bistrița.
26 Părăușanu, V.; Ponoran, I., Economia mediului , București, Editura Sylvi, 2001.
27 Sonnenfeld, J., Geography, Perception, and the Bevavioral Environment, in: English, P.W. and Mayfield, R.C.
(eds.), Man, Space, and Environment.. Concepts in Contemporary Human Geography , Oxford University Press, New
York, London, Toronto, 1972.
28 Stugren, B., Ecologie Teoretică , Editura Sarmis, Cluj -Napoca, 1994.

16
cele patru medii biologice de viață: hidric, aerian -terestru, solul și cel al
organismelor vii.
Figura nr. 1.2. – Structura holarhică29 a enviromentului (a mediului
înconjurător)

O definiție , care să însumeze conținutul acestor complexe domenii ale
economiei mediului, este redată în dicționarul enciclopedic al limbii române, ca
fiind: ,, un comp lex teritorial în care se îmbină elementele de relief, st ructura
geologică și resursele d e subsol, apele și condițiile de climă, solul, vegetația și fauna
și care constituie cadrul natural de desfășurare a vieții materiale a societății
omenești ”. Din defin iție rezultă că obiectul de studiu al mediului, are o arie extinsă
pe mai multe concepte: mediul înconjurător, mediul ambiant, mediul natural, fiecare
dintre ele având subdiviziuni bine stabilite în spațiu și timp. Dar, atât mediul

29 Holarhie – sistemele sunt grupate pe nivele diferite de complexitate (între care și nivelul geografic) guvernate atât
de legi universale, cât și de legi specifice.

17
înconjurător cât și medi ul ambiant, cuprind din punct de vedere economic, nu numai
avuția naturală, ci și o mică parte, din cea realizată de oameni. Mediul natural , apare
ca o formulare pleonastică, însă e singura care asigură concordanța cu conținutul
noțiunii de mediu. Economia protecției mediului , nu răspunde în totalitate
problemelor reconcilierii, așa cum o face Economia Mediului.
Economia mediului își propune o evaluare a capacității sistemului natural de
a participa la aceste transferuri pe termen scurt și lung. În dinami ca sa, mediul , pe
lângă faptul că are capacitatea de reproducție, el cuprinde și o dinamică proprie și
una indusă, mai cu seamă atunci când au loc transferuri forțate. Transferul forțat
generează o contradicție între dinamica proprie și cea indusă, care co nduc e la
dezechilibre și prăbușiri economice. Pentru înlăturarea unor asemenea situații,
economia mediului trebuie să participe la elaborarea unor decizii eficiente privind
gestionarea mediului de către om și situarea acestuia pe poziția de partener al
naturii.
Pentru realizarea obiectivelor economia mediului are în vedere următoarele
direcții:
 elaborarea unor tehnici de evaluare în termeni monetari a fenomenelor
legate de evoluția mediului și folosirea unor analize ca suport decizional;
 conceperea și apli carea instrumentelor politicii de mediu;
 evaluarea dimensiunii internaționale a fenomenelor politicii de mediu;
 definirea și aplicarea politicii de mediu și a evaluării lor la scară regională
și globală, atât la nivel micro, cât și macroeconomic;
 elaborar ea unor programe, prin care să se fundamenteze trecerea de la
modelul staționar de dezvoltare propus de Clubul de la Roma, la modelul
dezvoltării durabile.
Când vorbim de progres și sărăcie, vorbim de fapt, în termeni globali de
mediul înconjurător ce cara cterizează planeta noastră la un moment dat, deoarece,
între toate acestea și poluare, degradarea prin poluare, a apei, a aerului și amenințarea
păturii de ozon, deșertificarea, deșeurile toxice și radioactive etc., există o strânsă
interdependență. Măsuri le luate pe plan global și regional de către organismele
internaționale, orientează activitățile pe linia realizării obiectivelor, din activitatea
economică, pe linia maximizării dezvoltării economice, concomitent cu menținerea
și păstrarea calității mediu lui ambiant.

18
Într-o prezentare schematică, aceste obiective privind maximizarea
dezvoltării economice, sunt cuprinse în figura nr. 1.3.
Din figură se observă că suprafața de echilibru redă potențialul maxim de
dezvoltare care poate fi realizat, la un mome nt dat, prin combinația factorilor
economici, sociali și de mediu. Astfel, punctul A, de sub suprafața de echilibru (x,
z, y), reprezintă acea stare a sistemului în care resursele și cunoștințele disponibile
nu sunt folosite în mod judicios, aceast ă situaț ie fiind una din caracteristicile
societăților economice moderne care, în majoritate, se situează sub suprafața de
utilizare maximă și rațională a resurselor naturale.
În cazul în care ne orientăm spre o dezvoltare durabilă, sunt necesare măsuri
care să d eplaseze starea actuală către punctul B sau C, de pe suprafața x, y, z.
Figura nr.1.3 – Interdependența și poziția noilor metode și instrumente de
cercetare ale economiei mediului30

Depășirea acestei suprafețe devine mai greu de analizat, deoarece în anu mite
momente pot apărea priorități diferite care pot influența direcția deplasării pe
suprafața de echilibru. Dezvoltarea durabilă consideră protecția mediului ca parte
integrantă a dezvoltării economice, ținând seama de faptul că protecția mediului
are un caracter internațional, iar dezechilibrele care au loc în lumea contemporană
participă la degradarea mediului, cauza principală a acestei degradări fiind

30 Ardelean , A., Maior . C., Management ecologic , Editura Servo -Sat, Arad, 2000, p. 30.

19
sărăcia, atât ca și cauză, cât și ca efect a problemelor moderne ale poluării
mediului.
Viziunea dezv oltării durabile, privind managementul crizei mediului, are în
vedere condițiile în care cresc procesele de încălzire, procese care generează și alte
cauze: economice care au condus la criza financiară, crize ale nivelului de trai, cu
efecte asupra pieței muncii, care conduc la conflicte culturale și politice, iar în ultimă
instanță la război. Pentru a nu se produce o catastrofă, greu de gestionat, politicile
de dezvoltare durabilă trebuie să folosească indicatori cantitativi și calitativi, precum
și indici normativi, prin care se pot lua în calcul diferite niveluri ale crizei, care, într –
un cadru instituțional, permit aplicarea managementului crizei.
În condițiile actuale, pe plan internațional, managementul crizelor de mediu
se aplică în diferite cazuri, c um sunt: cutremure, epidemii, inundații, avalanșe,
alunecări de terenuri, incendii devastatoare, uragane etc; în cazul crizelor
economice, cu impact de mediu: deversări de agenți poluanți, deșeuri industriale,
deșeuri de consum casnic; crize de programare și corelare a traficului urban, criza
de locuințe, criza de producție și locuri de muncă, crize sociale, crize pe piețele
financiare, criză de expertize tehnice și a celor de descoperire a factorilor
necontrolați, crize politice și terorism, crize de biodi versitate și deforestare etc.
Pentru multe din aceste crize , care frânează dezvoltarea durabilă social –
economică, se găsesc (ce se găsește?) în portofoliile de soluții din multe țări ale
lumii, prin ale căror aplicare pot asigura eficientizarea managementu lui crizelor,
dintre care menționăm:
 cercetarea cauzelor crizelor potențiale;
 dezvoltarea instrumentelor și a managementului crizelor, pentru inte rvenție
și evaluare;
 pregătirea specialiștilor capabili să organizeze managementul crizelor:
 pregătirea portof oliilor de soluții și a lanțurilor de acțiune;
 pregătirea specialiștilor evaluatori;
 integrarea în programele de expertiză internațională a managementului
crizelor.
Din cercetarea relațiilor om -natură se deprinde faptul că mediul natural
înconjurător sau geografic, ca obiect al economiei mediului, constituie un sistem,
cu o varietate de subsisteme în interacțiune , care face obiectul de studiu a mai

20
multor discipline naturale și socio -economice, care trebuie cercetate, analizate și
integrate în conceptele, pârghiile și instrumentele economiei mediului .
Pentru realizarea unei integrări optime a relației om -natură, este necesar ă o
cunoaștere aprofundată a legilor biologice, ecologice, geografice și economice,
precum și a relațiilor de cauzalitate între struct ura, funcția și dinamica
ecosistemelor31, evaluar ea productivității și elemente lor spațio -temporale ale
acestora, fără de care nu pot fi înțelese interdependențele dintre mediu și economie.
Datorită varietății și complexității noțiunilor cuprinse în concept ul privind definiția
economiei mediului de a fi considerată ca disciplină economică, se constată că ea nu
poate fi decât o disciplină interdisciplinară, de graniță, între economie și disciplinele
care se ocupă cu cercetarea, analiza și stabilirea component elor mediului, respec tiv:
starea lui de protecție, de evaluare a comportării sistemului natural de a participa
la transferul către sistemul artificial, în regim static și dinamic a resurselor sale, în
condițiile menținerii potențialului și a calităților ac estora, precum și a capacității
de regenerare32.
Ca obiect de studiu, economia mediului se ocupă de gestionarea rațională a
resurselor, de daunele și costurile referitoare la starea mediului, de instrumentele
economice și politicile de mediu, precum și mijl oacele ce pot fi aplicate pentru
păstrarea sănătății mediului. Ca obiective, Economia Mediului promovează
aplicarea măsurilor și instrumentelor de organizare și adaptare a mediului, în așa fel
încât să răspundă nevoilor indivizilor, ceea ce presupune prelu area din natură a unor
resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația (pentru a satisface doleanțele
acestora). Această dependență prezintă un grad de reciprocitate, datorită faptului că
nevoile umane se adaptează într -o măsură mai mare sau mai mică mediului.

31 Ecosistem – unitate fundamentală în ecologie, constituită din amsamblul format din biotop și biocenoză în care se
stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între aceste a și factorii abiotici dintr -o arie geografică definită.
Biotop – Mediu geografic în care trăiește un grup de plante și de animale în condiții omogene .
Biocenoză – Totalitatea organismelor vegetale și animale care populează un anumit mediu, formând un to t unitar .
32 Gâștescu, P., Economia Mediului , Editura ASE, București, 2009, p. 26.

21
1.2. Economia mediului în relația: mediu -economie
1.2.1. Tranziția de la economia naturală
33
la economia non -naturală
Evoluția omenirii ar putea fi reliefată într -o istorie a surselor de energie pe
care o utilizează, energia fiind unul din factor ii principali al trecerii societății umane
de la o etapă la alta. De la o alimentație bazată în principal pe resurse vegetale,
poziționată pe temeiuri ecologice și bioeconomice, au dus la ceea ce a dev enit omul
în zilele noastre. De la rolul modest, pe car e îl deținea omul în cadrul lanțului trofic,
el a devenit în timp, atotputernic și s -a situat pe poziția de unitate de măsură absolută
a sensului întregii realități. În felul acesta, relația om -natură, a evoluat de la faza de
biocenoză, prin care se stabil ea în mod spontan echilibrul, dintre cele două laturi ale
aceleiași realități (omul având conștiința că aparține cosmosului, naturii), la faza
divorțului în care omul a înlocuit mitul puterii, cu mitul propriei puteri.34 Din
participant la realizarea legătu rilor trofice din ecosistemele naturale, omul devine
constructor de ecosisteme (agroecosisteme ), devenind unicul beneficiar al acestora,
eliminând carnivorele și alte unități de lucru ale biosferei.35
Poziția dominantă a omului a apărut în momentul în care el a obținut forța de
a gestiona și a controla, în măsură tot mai mare, energia exosomatică36, pe care a
folosit -o și a orientat -o pe o direcție care a produs erodarea dintre om și natură.
Pentru a -și satisface cele necesare, după propria voință, omul a dez voltat activități
care au impus modificări fundamentale a le structurii bazei energetice prin înlocuirea
surselor reînnoibile cu cele nereînnoibile. Oricâtă dorință și oricâtă temeritate a
manifestat omul de -a lungul timpului, el a rămas tributar preocupări lor de a -și
procura hrana.
Această dependență de procurare a alimentelor a fost impulsionată de
posibilitatea intervenției cu energie adițională, obținută la nivelul agrosistemelor,
care au condus la multiplicarea fenomenului de artificializare a unor ase menea
sisteme, multiplicând buclele de realimentare cu energie sub formă de lucrări
mecanice, ierbicidare, îngrășăminte chimice, energie electrică etc., accentuând

33 Economie naturală – formă de economie în care bunurile mat eriale nu sunt pentru schimb, sunt doar pentru a satisface
nevoile proprii, fiind consumate în gospodărie .
34 Soran, V., Șerban, M ., Bioeconomia, o nouă ștință de graniță , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
35 Idem, op. cit. p. 82 -84.
36 Energia exosomatică – denumită și energia externă, reprezintă activitățile desfășurate în afara corpului uman.

22
fenomenul de degradare a mediului. Supraviețuirea speciei umane a fost posibilă
datorită cap acității acesteia de a sesiza limitele propriei acțiuni, de a -și recunoaște
erorile, ceea ce a marcat trecerea la o nouă fază, respectiv, a reconcilierii cu natura.37
La acest început de mileniu, lumea se află într -o mare efervescență.
Schimbările care au avut loc, precum și a celor ce se vor desfășura în viitor, sunt
privite într -o viziune optimistă ș i cu speranțe pentru remedierea, fie și parțială , a
mediului înconjurător. În tumultul acestor schimbări, atenția trebuie acordată
problemelor legate de medi ul înconjurător și de supraviețuirea omului pe Terra.
Semnalul de alarmă privind dezechilibrele din mediul înconjurător a devenit
o realitate, în atenția oamenilor, în prima parte a secolului al XIX -lea, odată cu
începutul extinderii industrializării și a noilor tehnologii de producție, pe scară
globală și regională. Semnalele de alarmă erau orientate pe orizontul descoperirii
surselor de amenințări asupra mediului și a măsuril or de lichidare a acestora, înainte
de a distruge mediul și pe trăitorii Terrei38.
În condițiile actuale, ca urmare a creșterii demografice, perfecționării
organizării sociale, urbanizarea și marile aglomerări urbane, a industriei și a unor
tehnologii moderne, a transporturilor mecanizate și a altor ramuri de activitate, au
sporit forț ele omului de a domina natura și a -i smulge bogățiile, din ce în ce mai
puține, printr -o exploatare tot mai intensă, care au condus treptat la dezechi librul
ecologic etc. Creșterea economică, tot mai accelerată, se bazează nu pe surse
regenerabile de energ ie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili,
neregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale39. Creșterea producției de bunuri,
concomitent cu cea a consumului de materii și materiale, perturbă mediul ambiant,
deoarece o parte din materi ile prime intermediare sau produsele finite au un conținut
complex și se regăsesc în aer, apă, sol. Ploile acide cauzate de creșterea cantității de
dioxid de sulf din aer, ca urmare a dezvoltării proceselor termice și a utilizării
combustibililor inferiori , elimină în atmosferă cantități importante de oxizi de azot,
de carbon, negru de fum, săruri și oxizi ai metalelor, care acționează direct și
indirect, asupra omului și viețuitoarelor.

37 Negrei, C., Bazele economiei mediului , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996 , p.103.
38 Părăușanu, V. , Ponoran, I., Economia mediului , București, Editura Sylvi, 2001.
39 Idem, op. cit.

23
Contradicția dintre mediu și activitatea economică se mani festă prin d ezastre
ecologice care nu mai pot fi stopate decât prin acțiuni costisitoare, pentru reabilitarea
întregii avuții naturale.
Degradarea mediului este efectul unui ansamblu de procese aflate în continuă
interacțiune: creșterea demografică, creșterea economi că, progresul tehnico –
științific, industrializarea, urbanizarea, apariția marilor aglomerări urbane etc., În
cazul în care se pune problema stabilirii responsabilităților pentru actuala criză a
mediului, fără nici o discernere, acuzată devine economia . Cu toate că încă nu se
poate da un răspuns clar referitor la factorii care produc criza mediului, economia
mediului își asumă rolui ei fundamental pentru elaborarea de măsuri pentru
depășirea crizei actule în problemele vitale ale mediului, pe următo arele obi ective:
gestionarea rațională a resurselor, daunele și costurile legate de mediu,
instrumentele economice ale politicii de mediu, repercusiunile micro și macro –
economice ale mijloacelor de producție ale mediului etc.
În evoluția mediu -economie, literatura de specialitate evidențiază așa numita
,,stare de bunăstare”40, promovată în Anglia, din timpul epocii victoriene.41 Starea
de bunăstare, în perioada 1865 -1900, s -a răsfrânt mai mult pe plan social în interior,
iar pe plan extern, într -o politică expansionis tă, colonială, care a dus la apogeul
puterii maritime coloniale și s -a definit mai mult ca fiind un raport cu unele realizări
pe plan social, care, în Anglia a căpătat denumirea de ,,colectivism Victorian ”,
denumire dată de reformatorul Gladstone42 sau a s tatului tradiționalist a lui
Disraeli43. În perioada 1990 -1914, acest concept s -a limitat la atingerea unui minim
național al bunăstării, pentru ca, până la începutul celui de al doilea război mondial,

40 Se apreciază că emergența “Economiei Mediului” este marcată de ceea ce s -a numit “starea de bunăstare” din timpul
epocii victoriene la începutul căreia a fost semnat “Actul reformei”, cuprinzând un ansamblu de măsuri menite să
contracareze consecințele Revoluției industriale.
41 Epoca victoriană a Regatului Unit a f ost perioada domniei a reginei Victoria de la 1837 până în 1901. A fost o lungă
perioadă de prosperitate pentru poporul britanic și Marea Britanie atinge, datorită politicii expansioniste, apogeul
puterii maritime.
42 William Ewart Gladstone (1809 –1898 ) a fost un conducător al Partidul Liberal britanic , om politic și Prim
Ministru în perioadele 1868 –1874, 1880 – 1885, 1886 și 1892 – 1894. Gladstone este foarte cunoscut pentru puternica
sa rivalitate cu Benjamin Disraeli, care era liderul Par tidului Conservator al Marii Britanii și pentru disputele cu Regina
Victoria din timpul carierei sale politice .
43 Benjamin Disraeli (1804 – 1881 ) a fost un politician britanic. A fost prim ministru al Marii Britanii în perioadele
februarie – decembrie 1868 și februarie 1874 – aprilie 1880. Nuvelist, strălucit purtător de cuvânt și primul și ultimul
premier evreu al Angliei, Disraeli este foarte bine cunoscut pentru aducerea Indiei și a Canalului de Suez sub controlul
coroanei britanice.

24
să apară propuneri pentru conservarea mediului, alături de alte propuneri mai vechi,
legate de educație și organizarea locurilor de muncă.
Economia bunăstării, a avut ca obiectiv, realizarea și menținerea în politica
economică a unui indicator social prin care să se atingă situații optime, aceasta
înțeleasă ca un ansmblu de opțiuni considerate mai bune decât oricare altele, cu
posibilități de a fi formulate prin intermediul modelărilor matematice. Această cale
de abordare a economiei bunăstării, a creat dispute și puncte de vedere contradictorii
printre economi ști, printre care: Pigou44, care arăta că relația dintre economie și
avuția națională, crează două tipuri de efecte: volumetrice și efecte de distribuție; iar
Pareto45, arăta că economia bunăstării, trebuie să promoveze soluții privind
comparațiile interpers onale asupra utilităților de care dispun indivizii. Aceste dispute
au dus la crearea în anul 1930 a unei noi economii a bunăstării, prin care se urmărea
punerea în practică a două principii: cel al bunăstării sociale și cel al compensării,
care arăta că în primul caz al bunăstării sociale ar avea loc o creștere a acesteia, chiar
dacă, există posibilitatea comparării interpersonale.
Economia bunăstării s -a concretizat prin menținerea conceptului de ,,minim
și maxim”, pentru a putea fi aplicată o abordare sis temică, în politica economică.
Scopul economiei bunăstării este de a influența consensul social făcând mai clare
direcțiile și obiectivele diferitelor politici, demonstrând consistența sau inconsistența
unor anumite relații dintre scopurile finale.46 După a l doilea război mondial, când
toate acțiunile economice erau orienate, pentru reconstrucție, economia bunăstării, a
avut un puternic impact și a condus la creșterea și lărgirea preocupărilor de ordin
social, având ca suport creșterea cantitativă a economii lor. Starea de bunăstare își
găsește sfârșitul, în deceniul al VII -lea, al secolului al XX -lea, odată cu puternica
criză a petrolului, ca rezultat al creșterii prețului petrolului, începând cu anii: 1974,
1978 și 1980, care au modificat fundamental indicat orii economiei bunăstării
sociale . Cunoașterea mediului și a legilor sale, impune reconsiderarea raportului
dintre sistemul economic și mediu, în sensul acceptării faptului că primul aparține

44 Arthur Cecil Pigou (1877-1959) a fost un economist englez, profesor și fondator al școlii de economie
la Universitatea din Cambridge . Pigou este considerat fondatorul Economiei bun ăstării și principalul precursor al
mișcării ecologiste în stabilirea diferenț ei dintre costurile marginal e private și sociale, pledând pentru intervenț ia
statului prin intermediul subvenț iilor si impozitelor pentru corectarea greșelilor pieț ei.
45 Vilfredo Federico Damaso Pare to (1848 – 1923 ) a fost un economist ṣi sociolog italian , reprezentant al Școlii de la
Lausanne. Acesta a emis un principiu conform caruia, cifra de afaceri a unei societati vin e, in proportie de 80% din
relațiile cu clienții mari, iar 20% din relațiile cu cli enții medii si mici.
46 Blaug, M., Teoria economicã în retrospectivã , Editura didacticã și Pedagogicã, București, 1992 , p. 626.

25
celui de al doilea și , ca atare , acesta este subiect al legilor naturale și energetice.
Pentru funcționarea normală a sistemului economic, sunt necesare mari cantități de
energie, care se tranformă iremediabil în căldură -energie, nerecuperabilă, creând
prin activitatea oamenilor o situație periculoasă în degradarea bio sferei, care are o
capacitate limitată de asimilare și adaptare naturală, pentru a trata deșeurile
industriale care se întorc în natură. Spre deosebire de mediul natural, pentru mediul
artificial, inputurile reprezintă însăși condiția de a exista. Lumea co ntemporană a
devenit excesiv de dependentă de mediul artificial, atât prin mutațiile biologice, cât
și prin cele sociale, ceea ce evidențiază importanța mediului în asigurarea unor
transferuri de resurse din mediul artificial. În domeniul mediului ambiant, științele
economice au neglijat tratarea bunurilor libere, considerând că acestea nu au o
valoare de schimb, că sunt date în mod gratuit de către natură, cu toate că ele sunt
indispensabile vieții și activității de producție47. Aceleași aprecieri sunt vala bile și
pentru economia convențională, referitoare la admin istrarea resurselor limitate,
neglijându -se faptul că ecosfera este limitată. Ba mai mult, bunurile și serviciile
oferite de natură au avut același tratament, ca orice marfă pe piață, cu to ate că n ivelul
lor calitativ are o factură specială, cărora li s -a acordat întâietate numai pentru
obținerea de profituri. Toate acestea au contribuit la ignoranța omului față de natură,
inerentă mecanismului economic, indiferent de sistemul economic.48
Criza mediu lui s-a extins la nivel global, iar cauzele sale nu pot fi legate de
un sistem economic sau de altul, fie economie planificată sau liberă. Ignorarea
problemelor legate de mediu, trebuie căutate în eroarea de a diminua rolul mediului
în relația sa structura lă și dialectică cu omul și societatea, precum și a raportului
dintre procesele vitale și cele economice. Acest demers, duce la concluzia că, nici
sistemul economic socialist și nici cel capitalist, nu au avut în vedere capitalul
biologic al eco -sistemului și nu au armonizat acțiunile economice cu cele ale
mediului. Din contră , ambele sisteme au promovat și suținut, dezvoltarea cantitativă
și au tratat problem ele mediului în mod asemănător, context în care, pe termen lung
și scurt, pericolele să aibă loc în mod diferit, legate în special de marile capacități
tehnico -științifice și industriale, funcționale actualmente pe plan mondial.

47 Negrei, C, idem, op. cit.
48 Blaug, M., idem, op. cit.

26
Componentele principale ale unei strategii privind dezvoltarea durabilă, se pot
defini astfel:
 redimensionarea creșterii econ omice;
 eliminarea sărăciei, prin crearea locurilor de muncă și asigurarea de hrană,
energie, apă, locuințe, sănătate etc.;
 conservarea și folosirea resurselor; reorientarea tehnologiilor pentru
reducerea poluării.
În exploatarea pe termen scurt a resurse lor din mediul înconjurător, este
necesar ă dorința, de a le proteja pe termen lung, de către om. Dintr -un anumit punct
de vedere, conceptul de dezvoltare durabilă nu trebuie limitat la utilizarea durabilă
a mediului înco njurător, natural pentru nevoile omu lui, el trebuie să înglobeze un
cadru mai larg, respectiv, al echilibrelor naturale, întrucât un mediu înconjurător
intact face parte integrantă din patrimoniul natural, care poate fi o condiție prealabilă
de supraviețuire a umanității. O asemenea abordare a conceptului de de zvoltare
durabilă, permite integrarea economică și ecologică a mediului înconjurător și o
organizare funcțională, acestea fiind rezultatul unei sinteze sau a unui compromis
între punctele de vedere, ecologic și economic49. Scopul dezvolt ării durabile constă
în găsirea unui optim al intensității celor patru sisteme: economic, uman, ambiental,
tehnologic, într-un proces dinamic și flexibil de funcționare.
Pentru ca un asfel de model să devină operațional, este necesar ca intensitatea
să po ată fi aplicată la toate subsistemele celor patru domenii ale dezvoltării,
respectiv: energie, agricultură, industrie, construcții, investiții, așezări umane,
biodiversitate.50 Integrarea problemelor de protejare a mediului în programele
politice de dezvolt are economică se lovesc de dificultăți de natură metodologică și
structurală, deoarece structura social -economică și ierarhia decizională nu corespund
structurii mediului înconjurător, în condițiile actuale, trebuie să se așeze pe
următoarele nivele:
 nivel global internațional, cu instituții și organizații specializate;
 nivel național, format din structuri macro -economi ce;

49 Conceptul de dezvoltare durabilă, a fost introdus în literatura econom ică, prin raportul Brundtland, în anul 1987,
fiind acceptat de șapte țări industrializate. Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică
determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și c aută în primul rând
prezervarea calității mediului înconjurător. Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul
economic și social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.
50 Georgescu, G., Reforma economică și dezvolt area durabilă , Editura Economică, București, 1995, p. 45.

27
 nivel sectorial;
 nivel microeconomic.
În structurile și evaluările globale asupra mediului, deciziile se suprapun pe
structurile respect ive și se baze ază pe analize tehnico -economice și financiare asupra
politicilor și proiectelor de mediu, așa cum se arată în figura nr. 1.4.

Figura nr. 1.4. – Schema interdependențelor dintre structura socio -economică și
sistemul mediului ambiant51.

Aria de cuprindere a problematicii mediului înconjurător se circumscrie la
nivel global și transnational – schimbările climatice, distrugerea stratului de ozon
etc., nivelul habitatelor naturale – despăduririle, protecția ecosistemelor), nivelul
factorilor de mediu – solul, apa, aerul, nivelul spațiilor amenajate, urbane și a
industriei. În analiza globală sunt implicate sistemele ecologice care depășesc

51 Ardelean , A, Maior , C, idem op. cit. p. 31.
Sistemul Mediului Înconjurător
Global Transnațional Habitate NATURALE Factorii de mediu
(apă, aer, sol)
( Spații amenajate
(urbane, industriale)
ANALIZA MEDIULUI AMBIANT
Evaluarea impactului
asupra mediului (la
nivel de proiect) Managementul integrat
al resurselor Analiza la nivel
macroeconomic și
contabilitatea
factorilor de mediu Analiza stării mediului
la nivel global
ANALIZA ECONOMICĂ CONVENȚIONALĂ
 Evaluarea proiectelor
 Analize sectoriale
 Analize macroeconomice
 Analize globale
ANALIZE TEHNICO – FINANCIARE
Structura Socio – Economică, cu nivele
Internațional Național Sectorial
Regional
Subsectorial
(proiecte)

28
granițele și nu țin seama de structura decizională socio -economică, menționată
anterior, aspect ce determină ca aceste analize, să se facă prin folosirea unor noi
concepte, metode și tehnici. Conexiunea dintre cele două structuri se poate realiza
prin folosirea de noi instrumente de analiză, cum ar fi: evaluarea economică a
impactului, proiecte de dezvoltare la nivel microeconomic, managementul integral
al resurselor, la nivel sectorial, analiza macro -ecologică și contabilitatea resurselor
de mediu, la nivel național și internațional.
Clarificarea unor aspecte de natură instituțională, legate de evaluarea
costuri lor și a beneficiilor ecologice, de precizare a dreptului de proprietate, precum
și a prejudiciilor aduse mediului ambiant, incluse în acțiunile de protejare și refacere
a mediului, constituie obiective de prim ordin, al e căror i nterdependențe și poziția
lor prin folosirea noilor metode, a fost prezentată în figura de mai sus. Orice proces
economic are două laturi: producție și consum , aflate în relații de interdependență,
care arată rolul fiecăruia în procesul de producție. Producția presupune inputuri de
materii și materiale, existența unui sistem tehnologic eficient și cu randament de
transformare a acestor inputuri în bunuri de consum în cadrul unor filiere specifice.
Pentru realizarea unei integrări optime este necesar ă o cunoaștere aprofundată a
legilo r biologice, ecologice, geografice și economice, precum și a relațiilor de
cauzalitate între structura, funcția și dinamica ecosistemelor, evaluarea
productivității și a elementel or spațio -temporale ale acestora. Relația mediu –
economie se poate urmări în f igura nr. 1.5.52

52 Preluare după Hutten M. L., Manual de aplicare în practică a unui program de protecție a mediului înconjurător ,
Editura Sic Press & Design , București, 1995; J.P. Barde: Economie et politique de l’environnement , Presses
Universitaires de France, Paris 1992.

29
Figura nr.1.5. – Relația de interdependență mediu -economie

Din figură, se desprind următoarele:
 un suport oferit de mediu , pentru inputurile economice sub forma:
materiilor prime, spațiului de producție, energiei, biodiversităț ii care se constituie
într-o supapă pentru mediu. Această supapă se definește în raport cu disponibilul
potențial față de stocul necesar, ceea ce arată faptul că mediul asigură suportul
inputurilor economice în anumite limite;
 stocurile de mediu, implicate în menținerea echilibrului ecologic, a căror
structură se poate modifica odată cu mutațiile calitative în plan tehnologic.
Relația ,,economie -mediu” prezintă două componente:

ECONOMI
E
INPUTURI +
PRELUCRARE

CONSUM
Filiere
adiacente
ECONOMI
E
INPUTURI +
PRELUCRARE

CONSUM
Filiere
specifice
Supape – materii prime – emisii
– spațiu – deșeuri
– energie – degradări
– biodiversitate

ECONOMIE
RELAȚIA ECONOMIE – MEDIU
MEDIU
RELAȚIA MEDIU – ECONOMIE
STOCURI EFECTE

30
 un ,,mesaj” material către mediu, reprezentat de emisii, deșeuri, noxe,
degradăr i fizice etc., rezultate în urma activității de producție și consum, al căror
dimensiuni depind de performanțele producției și a celor de consum;
 ansamblul efectelor induse , de ,,mesajul” material al economiei către
mediu, dependente de fazele succesionale ale acestuia, respectiv: dacă mesajul se
adresează unor zone fragile, efectele sunt mai mari, iar dacă se adresează unor zone
cu funcționalități stabile, efectele sunt mai mici.
Intensificarea efectelor este legată în egală măsură și de nivelul mesajului ,
adică, atunci când depășește capacitatea de reciclare de care depinde mediul (funcția
de reciclare nefiind o funcție specifică a mediului, ea fiind doar una de adaptare, care
presupune consumuri suplimentare de energie, exercitând presiuni asupra fluxulu i
energetic al unui ecosistem), apare fenomenul de poluare reală, care afectează
funcțiile specifice mediului natural și necesită efectuarea unei analize asupra
structurilor economice.
1.2.2 . Metode de analiză a structurilor economice în viziune ecologică
Structurile economice reprezintă proporțiile dintre diferite activități ale unei
economii, cu mențiunea că unele din aceste activități, atât prin conținutul lor, cât și
nivelul de dezvoltare tehnică și tehnologică, au un impact negativ asupra mediului și s e
impune o analiză a structurii economice. În dinamica lor, structurile sunt legate de:
a. rata scoaterii din funcțiune a capitalului , prin care se înțelege ponderea
mijloacelor tehnice scoase din funcțiune ca urmare a uzurii fizice și morale, precum
și a ac elora trecute în conservare, exprimate valoric în capital total;
b. coeficientul de reînnoire a capitalului, se exprimă ca un raport între
volumul investițiilor și cel al capitalului existent. Acest coeficient poate fi mai mare
sau mai mic decât rata scoateri i din funcțiune.
Un model de analiză a structurilor economice, folosește următoarele
elemente:53
– k = fondul și stocul de capital tehnic activ;
– Q = produsul intern brut;
– Ev = volumul emisiilor poluante.

53 Platon V., Modele de analiză a structurii economice în perspectivă ecologică , Revista OIDCH, nr. 7 – 8, 1992.

31
Corelația dintre fondul și stocul de capital tehnic activ și produsul intern brut,
respectiv, volumul emisiilor poluante se exprimă prin două funcții, care îmbracă
forma:
Q = F (k) și Ep = Z (k); în care:
prima funcție, Q = F (k), este crescătoare convexă, iar cea de a doua, Ep= Z(
k), este crescătoare concav ă.
Volumul substanțelor poluante emise în timpul desfășurării activităților, după
funcția crescătoare concavă, arată că orice creștere a capitalului este însoțită de o
creștere a emisiilor poluante și , ca atare, nu trebuie confundată cu aceea a
substanțelo r poluante, care sunt de tip crescător chiar și atunci când nivelul
capitalului nu se modifică, deoarece în evoluția sa, poluarea, este un proces
cumulativ. Contaminarea mediului are loc atât prin procesul de producție, cât și în
cel de consum – productiv și neproductiv. Astfel de exemplu: masele plastice
generează un proces de poluare atât în timpul producerii acestora, ca urmare a
tehnologiei aplicate, cât și în urma consumului, multe dintre ele neputând fi
reintroduse în circuitul economic.
Volumul emis iilor poluante se calculează pe baza relației:54
Ep = q c x (Q – S) + q f x Q (1); în care:
– qc – este coeficientul de contaminare datorat consumului (kg deșeuri/1000
PIB);
– qf – coeficientul de contaminare datorat producției de bunuri și servicii (kg
deșeuri/1000 PIB);
– S – volumul economiilor pentru investiții.
Dacă apreciem calitatea mediului prin nivelul de contaminare D, exprimat
prin concentrația deșeurilor pe unitatea de volum (m3 de apă, aer etc.), sau pe
suprafață (ha, km2), variația medie anuală D, se determină folosind relația:
D =
dtdD =
VEp – hIr – δ, dt = 1 (2), în care:
– V – volumul sau suprafața afectat ă;
– H – eficiența investițiilor, pentru depoluare (kg deșeuri/leu investit);
– δ – capacitatea de „diluție " aferentă sistemului natural;

54 Platon, V., idem, op. cit.

32
– Ir – volumul investițiilor pentru depoluare (sau sporire a capacității de
diluție aferentă mediului).
Pentru evaluarea echilibrului staționar al economiei, într -un context ecologic,
alături de ecuația (2), este necesară o for mulare legată de variația medie anuală a
capitalului tehnic k, prin compararea volumului investițiilor și al scoaterilor din
funcțiune, respectiv:
k =
dtdk = sF(k) – gk, dt = 1 (3), în care:
– s – este rata medie de economisire;
– g – rata scoaterilor din funcțiune.
Un echilibru staționar ecologico -economic, presupune că atât variația
concentrației medii anuale a deșeurilor D cât și a capitalului k să fie nulă, respectiv:
D = 0 =>
VEp – hIr – δ = 0 (4);
În cazul în c are S = 0, înseamnă că, datorită lipsei unor împrumuturi, nu se
vor putea face investiții pentru protejarea mediului (Ir = 0) și rezultă relația:
VEp
– δ = 0 => (qc + q f)
VQ= δ => Q =
qf qcV
 δ (5);
Cea de a cincea relație arată că, fără instalații de protejare a mediului ,
există un nivel al lui Q, pentru care emisiile poluante sunt absorbite de mediu.
Caracterul relativ constant al parametrilor V, q c, qf, au rolul de a susține ipoteza
dependenței volumului emisiilor poluante de cel al capitalului în funcțiune și
existența, totuși, a instalațiilor de depoluare și pot fi exprimate prin următoarea
relație de echilibru (6):
VSq qqQc f c) (
= δ (6); în care:
– Q (q c + q f) – volumul em isiilor poluante totale;
– qcS – volumul emisiilor poluante reținute.
Curba de echilibru D = 0, din figura de mai jos, reprezintă locul geometric al
diferitelor niveluri ale lui Q, pentru care cantitatea de poluant emisă, e absorbită de
mediu în totalitate.
Din analiza figurii, rezultă că orice nivel al lui Q situat în zona A generează o
cantitate de poluanți mai mare decât capacitatea de absorbție a mediului, iar orice
nivel din zona B, subliciteaz ă această capacitate.

33
Cea de a doua condiție a echilibrului e conomico – ecologic staționar, k = 0,
conduce la relația: sF (k) = gk. Această egalitate semnifică faptul că volumul
capitalului care intră în funcțiune (prin investiții) – sF(k), trebuie să fie egal cu cel al
scoaterilor din funcțiune – gk, așa cum se ara tă în figura nr. 1.7.55
Astfel, pe intervalul OK, deoarece , sF(k) > gk, variația anuală a fondului și
stocului de capital va fi pozitivă, iar atunci când, sF(k) = gk, această variație este
egală cu 0 (k = 0).
Figura nr. 1.6 – Evoluția concentrației medii a nuale

Figura nr. 1.7 – Modelul simplif icat de acumulare a capitalului

55 Platon V., idem, op. cit.

k
k
_

0
k
_

_
k
sF(k)
Q
D
Zona A
Zona B
D = O
𝑄 =𝑣
𝑞𝑐+𝑞𝑓 𝛿

K

34
Dar, după cum s -a mai arătat, cei doi factori care influențează nivelul lui k
exprimă volumul economiilor pentru investiții (ca reflex al tendinței de economisire)
și rata scoaterii din funcțiune a capitalului. Deoarece, pe parcursul unui an, k se
menține relativ constant, rezultă că în cadrul unui sistem, de coordonate: (D:k),
curba k = 0, va fi o dreaptă verticală, așa cum se reprezintă în figura nr. 1.8.

Figura nr. 1.8. – Stare a de echilibru economico -ecologic staționar

Din figură, punctul A corespunde stării de echilibru a economiei, numai dacă
se ține seama de calitatea mediului (cantitățile de substanțe poluante ocazionate de
funcționarea capitalului k, sunt complet absor bite de mediu, iar variația capitalului
fiind nulă . Din figură se mai desprind cele patru zone delimitate care corespund
anumitor structuri economice, fiecare din ele având un impact diferit asupra
mediului. Din analiza zonelor, rezultă:
 zonei I – îi aparț in economiile care dispun de un nivel scăzut al
capitalului investit, prin a cărei funcționare, volumul emisiilor poluante se situează
sub capacitatea de absorbție aferentă mediului. Asemenea structuri economice se
caracterizează printr -o slabă reprezentar e a activităților mecanizate și automatiza te,
D
k
I
II
IV
III

_
k
A
k = 0
_

D = 0
_k

35
precum și folosirea acelora cu impact negativ puternic asupra mediului. Evoluția
"ecologică" a unor asemenea structuri economice sugerează promovarea procesului
de acumulare a capitalului, dar prin orientarea i nvestițiilor în acele ramuri care să nu
favorizeze creșterea presiunii asupra sistemului natural peste capacitatea ei de
suport;
 zona II – include economiile cu structuri economice dintre cele mai
deficitare, în care fondurile și stocurile de capital sunt reduse și implicit, capacitatea
economică de a interveni în favoarea mediului, iar gradul de poluare poate depăși
concentrațiile maxim admisibile. În asem enea structuri economice, investițiile de
capital trebuie orientate spre activitățile mai puțin poluan te, în paralel cu reînnoirea
și/sau reducerea capitalului aferent activităților care ocazionează un volum ridicat
de substanțe poluante pe unitatea de capital și sau de produs.
 zona III – exprimă o situație critică , care cuprinde tipurile de economii
ce di spun de un volum mare de capital în funcțiune, însă, datorită menținerii unei
structuri slab funcționale pe activități, prin accentuarea fenomenului autofagic56, cu
efecte tot mai degradante asupra mediului. Evoluția acestor structuri trebuie să fie
marcată de o reducere a capitalului în funcțiune aparținând activităților puternic
poluante și de o dimensionare strictă a volumului investițiilor.
 zona IV – prezintă o situație comparabilă cu starea de homeostază57 a
sistemelor care antrenează un volum ridicat de capital fără a supralicita capacitatea
de suport aferentă mediului. Dinamica unor astfel de structuri nu se află într -un
raport de strictă determinare cu calitatea mediului, ci cu posibilitățile de menținere
a unei rate înalte a acum ulării, care să asigur e stabili tatea sistemului (fie și la un nivel
staționar, căci volumul scoaterilor din funcțiune depind și ele de volumul total al
capitalului în funcțiune); în asemenea condiții, nivelul entropiei poate să crească
rapid și de aceea rata de înnoire trebuie să fie mai mică decât rata scoaterii din
funcțiune, chiar dacă investițiile pot fi realizate inclusiv în sfera activităților
poluante.
Din analiza făcută, se desprind următoarele tipuri de restructurare economică
în corelație cu calitatea mediului:58

56 Autofagi e – Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției.
57 Homeosta ză – Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern .
58 Platon V., idem, op. cit.

36
1. res tructurarea prin investiții cu același nivel tehnologic (figura nr.
1.9.a), are ca efecte:
– creșterea fondului și stocului de capital tehnic;
– creșterea volumului emisiilor poluante și reducerea calității mediului;
2. restructurarea prin scoaterea din f uncțiune a unei părți din capital
(figura nr. 1.9. b), caz în care efectele constau în:
– scăderea fondului și stocului de capital (cu perspectiva scăderii producției);
– scăderea volumului emisiilor poluante și refacerea calității mediului;
3. restructurar ea prin schimbări calitative (figura nr. 1.9. c), care are ca
efecte:
– fondul și stocul de capital nu se modifică semnificativ;
– crește calitatea mediului deoarece scade nivelul emisiilor și modifică
structura lor în sensul reducerii cantității substanțe lor periculoase.

Figurile nr. 1.9, (a, b, c) – Efectul restructurării asupra fondului, stocului și
calității mediului.
Figura nr. 1.9.a.

_
D
0
K

K

D = 0

A
=
= 0
=
0

37
Figura nr. 1.9.b.

Figura nr.1.9.c.

Analiza relației dintre structurile economice și calitatea mediului, trebu ie
efectuată în ambele sensuri. Astfel, presupunând că în momentul actual, vor fi

D
0

K

D = 0
A

0
K

D' = 0
D3' = 0
A

D

38
promovate măsuri pentru menținerea sau reface rea cali tății mediului, atunci la
nivelul unui an se va înregistra o creștere a volumului investițiilor pentru depoluare
și o scă dere corespunzătoare a acelora pentru producerea de bunuri și servicii de altă
natură decât cele legate de mediu.
In aceste condiții, menținând situația de echilibru staționar, curba variației
capitalului K, se va deplasa spre stânga, iar curba concentrați ei medii anuale a
emisiilor poluante D se va deplasa în jos (figura nr. 1.10).
Așa cum se poate observa și în figura nr. 1.10, organizarea și derularea
activității de protecție, în contextu l menționat, poate conduce la efecte diferite:
– diminuarea activit ății economice ca urmare a reducerii lui K, de la K la K 1;
– reducerea volumului emisiilor poluante atât ca urmare a utilizării unui
volum mai redus al capitalului (segmentul D0:D' 1), cât și ca urmare a creșterii
volumului capitalului pentru controlul și r educerea poluării (segmentul D'1:D1);
– punctul de echilibru economico -ecologic se va deplasa din A în A'.

Figura nr. 1.10. – Influența politicii economice asupra diagramei de echilibru

D1
D1'
D0
D

A'
A
D1 = 0
D' = 0
K' = 0
K1' = 0
K

39
Din cele prezentate referitor la complexitatea relațiilor dintr e om și natură și
a relației mediu -economie, se pot face următoarele aprecieri:
Termenul de relație se refe ră aproape în toate cazurile, la o legătură, la un
raport, fie între două persoane, a două idei, a unor fenomene, a unor ființe etc.,
precum și la pr oprietățile acestor raporturi. Relația, din punct de vedere filozofic,
apare mai săracă în comparație cu legătura sau conexiunea, deoarece conexiunea
implică direct dependența unui obiect al relației, față de celălalt.59
Din punct de vedere sistemic, trăs ăturile relaționale evidențiază rețeaua de
interacțiuni ce există între componentele sistemice, ceea ce arată că, atât în definiție
cât și în cel privind structurile, se regăsește termenul de relație.
Noul dicționar de neologisme al Academiei Române, ediț ia 1997 , definește
sistemul ca „ un ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) aflate într -o
relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot
organizat ”.
În literatura de specialitate, mulți autori dau diferite def iniții: Astfel, Ludwig
von Bertalanffy a fost primul teoretician care a articulat principiile teoriei generale
a sistemelor în 1956. Conform definiției sale, un sistem este “un set de elemente care
se află în relații de interacțiune”.60 Tot el împarte siste mele în „închise”, cele care nu
primesc sau cedează substanță (se admite un posibil schimb energetic) și „deschise”
când prin ele intră și ies continuu substanță și energie. În același an, 1956, A. Hall și
R. Fagen dădeau o altă definiție sistemului spunân d că reprezintă „o mulțime de
obiecte împreună cu relațiile dintre ele și cu atributele lor”. Pe baza celor afirmate ei
au făcut o altă clasificare decât cea a lui Bertalanffy, astfel sistemele pot fi integrale
și sumative. Un sistem este integral dacă mod ificarea unei părți componente atrage
după sine modificarea tuturor părților componente iar unul este sumativ dacă
schimbarea unei părți depinde numai de partea respectivă.
În lucrarea „Principiile sistemelor”, J.W. Forrester (1973) clasifică sistemele
în deschise (conform descrierii Bertalanffy) și cu conexiune inversă (cu feed -back).
El afirma că un sistem deschis „nu este conștient de propriile realizări” sau „este
caracterizat de ieșiri care răspund intrărilor în sistem, dar ieșirile sunt izolate de
intrări și nu au nici o influență asupra acestora”. Despre sistemul cu conexiune

59 Mic Dicțio nar Filozofic, Editura Politic ă, București, 1973.
60 French, W. și Bell, H. C. jr., (1999), Organization Development: Behavioral Science Interventions for Organization
Improvement , New Jersey: Prentice Hall , 1999.

40
inversă (cu reacție sau feed -back), pe care -l echivala cu unul „inchis” (în accepțiunea
lui Bertalanffy) spunea că „este influențat de propria -i comportare trecută.61 El are o
structură sub formă de buclă închisă, care folosește rezultatele acțiunii trecute a
sistemului pentru a comanda acțiunea viitoare.
În 1979, Bonis I., considera sistemul ca fiind o mulțime de entități, între care
există cel puțin o relație , iar Strugren, B., în anul 1994, afirma că starea sistemului
se poate identifica cu totalitatea relațiilor reciproce existente între componentele
acestuia .62 Din aceste numeroase definiții, în concluzie, caracteristicile relaționale
(structurale ), compun alături de caracteris ticile cantitative și calitative, imaginea
structurii sistemului și a interdependențelor existente la nivelul lui.
Toate definițiile, coraborate cu conținutul conceptului de environment
(conceput ca “o rezultantă de combinări exprimată calitativ sub formă de stare
environmentală, capabilă sau nu să asigure susținerea existenței și funcționării unui
component, considerat în mod subiectiv central63”), definiții care implică relațiile,
ne conduc la următoarele precizări:
– sistemul environmental (mediul înconj urător), este un întreg relațional bazat
pe o varietate de surse, câmpuri, nivele relaționale, care în contextul spați o-temporal,
definitivează arhitectura relaționistă a acestuia;
– sistemul environmental, este un sistem cu relații corelative, care pot fi
identificate pe baza co -relațiilor semnificative care leagă varietatea de componente
materiale, energetice și informaționale;
– sistemul environmental, are la bază două componente: una de natură
materială, iar cea de a doua de natură relațională, cea din urmă stând la baza
funcționării și viabilității environmentului;
– sistemul environmental, este construit dintr -o rețea de legături și interrelații
care asigură conlucrarea părților, autodezvoltarea și autoreglarea din interiorul lui,
întregul sistem putân d fi considerat ca un conglomerat relațional;
– sistemul mediului înconjurător (environmental), stabilește relații reciproce
între elementele sale, este un sistem deschis, bazat pe co -evoluție și sinergism, în așa
fel, încât interacțiunea și interrelația d intre component nu pot fi disociate.64

61 Forrester, J.W. , Principiile sistemelor , Editura Tehnică, București 1979 .
62 Mac, I., Ștința Mediului , Editura Europontic, Cluj Napoca, 2003, p. 87.
63 Mac, I., idem, op. cit.
64 Mac, I., idem, op. cit.

41
CAPITOLUL 2 – Poluarea mediului înconjurător, problem ă vitală a vieții
contemporane
2.1. Conceptul de poluare
Termenul de poluare derivă de la latinescul polluo, polluere = a murdări, a
profana și desemnează orice acți une de degradare a mediului ambiant. Fenomenul
de poluare nu este ceva nou, el a existat de la începuturile transformării naturii de
către om. Ceea ce este nou, este amploarea acestui fenomen care se accentuează pe
măsura creșterii progresului tehnic.65 Poluarea este fenomenul care modifică
conținutul specific al constituenților mediului înconjurător: aer, apă, subsol,
viețuitoare. Poluarea se realizează prin procese naturale și procese antropice, care,
la rândul lor acționează prin diferite mecanisme, cum s unt: dispersia, iradiația,
infiltrația, încălzirea, compresiune a mecanică etc., în funcție de particularitățile
surselor de proveniență și condițiile de receptare a componentelor poluante.
Poluantul este considerat a fi o substanță, o energie, care este ge nerată în
mediul înco njurător, fie pe cale naturală sau pe calea activităților umane, prin care
se perturb ă direct sau indirect starea normală a mediului înconjurător, producându -i
modificări în ceea ce privește concentrația chimică și cea în stare fizică a
componentelor naturale. Un factor poluant este generat de o sursă și vehiculat prin
emisii, iar componenta asupra căreia au efect, constituie receptorul.
În conceptul de environment, se utiliz ează termenul de noxă, respectiv, o
substanță urât mirositoare care, împreună cu praful, pulberile de diferite origini,
funingini și compuși chimici, participă la poluarea aerului și a apei. Alterarea
factorilor de mediu ca urmare a influenței directe sau indirecte a activităților umane
sau a factorilor naturali se m anifestă prin apariția unor dezechilibre în calitatea
mediului, cu efecte negative, ce afectează calitatea vieții și poartă denumirea de
poluare.
În evoluția sa spre progres, omul nu poate evita capcanele ecologice. Nevoia
de hrană și bunuri de consum, ex tinderea agriculturii pe seama altor structuri de mare
stabilitate ecologică, exploatarea mărilor, oceanelor și uscatului, a u accentuat
folosirea abuzivă a naturii. Activitatea industrială din ultimele dou ă secole a fost
însoțită de fenomene de poluare, în mare parte din cauza lipsei de previziune pe

65 Băloiu, L., M., Angelescu, A., Porojan, I., Protecția mediului ambiant , Editura ASE, București, 1995, p.17.

42
termen lung, dar mai cu seamă a faptului că realizarea producției industriale are drept
consecință pierderi necontrolate de materiale în diverse stări de agregare.
Ecosistemele se intercondiționează reciproc și se readaptează continuu în căutarea
unui echilibru. Factorii naturali determină condițiile de viață pentru regnurile
vegetale, animale și pentru om, formând mediul natural, în care distingem
componente fizice naturale, elemente abiotice: aer, apă, strat g eologic, relief, sol.
Componentele biotice, sub forma vegetației și animalelor, depind atât de factori
tereștri, cât și de cei cosmici (radiația solară de exemplu) și ne ajută să înțelegem
implicațiile care se pot produce în urma unor modificări terestre ș i cosmice.
Dezvoltarea la niveluri de neimaginat a le tehnologiilor industriale, a produs
dezechilibre cu urmări greu de evaluat în cadrul spațiului fragil în care se dezvoltă
viața pe planetă. Industria produce probleme mediului ambiant oriunde pe glob. Ea
consumă 37% din energia planetei și emite 50% din dioxidul de carbon mondial,
90% din oxizii de sulf și toate chimicalele care afectează stratul de ozon. Anual
industria produce peste 2 miliarde tone de deșeuri solide și 300 milioane tone de
deșeuri peric uloase. S -a prevăzut în timp ca deșeurile radioactive să nu depășească
cantitatea de un miliard de metri cubi. Ace astă situație a impus măsuri ca în
dezvoltarea industriei să se accepte ideea de protejare a mediului.66
Dezvoltarea economică ce caracterizeaz ă civilizația industrializată are la bază
resurse energetice neregenerabile și folosește pe scară largă știința și tehnologia în
scopul dezvoltării in dustriale, fără a mai ține seama de păstrarea unui echilibru și
aplicarea de măsuri de protecție a tuturor componentelor mediului înconjurător.
Cercetările în domeniul poluării și a protecției mediului arată că degradarea
mediului este determinate, în principal, de activit atea uman ă. Principalele direcții în
care omul își exercită impactul asupra naturii și a ccelerează fenomenul de poluare
constau în:
– schimbarea structurii ecosistemelor, până la o limită care depășește puterea
de refacere a naturii și provoacă rupturi de echilibru;
– eliminarea din biosferă a numeroase specii de plante și animale , prin
distrugerea ecosistemelor proprii;
– introducerea în mediu a unor cantități de substanțe toxice, greu metabolizate
și imposibil de asimilat de biosferă;

66 Părăușanu, V., Ponoran, I., idem, op. cit.

43
– exploatarea irațională a resurselor solului, urmată de pierderea structurii și
fertilității, eroziune, deg radare etc.;
– eroziunea resurselor energetice ale Terrei;
– modificarea arealului natural al speciilor vegetale și animale;
– transformarea radicală a peisajului geografic cu efecte negative asupra
ecosferei , prin lucrări de mare amploare: bazine, lacuri de acumulare, îndiguiri,
desecări etc;
– modificarea catabazică a climei și aridizarea acesteia, cauzată de elimin area
pădurilor și a altor transformări negative din structura învelișului vegetal;
– schimbarea compoziției atmosferei, a mărilor și oceanelor prin deversarea
deșeurilor chimice și radioactive, cu efecte nefavorabile pentru viețuitoare și om;
– alterarea genofondului natural și reducerea pe această cale, a potențialului
de adaptare și refacere a organismelor și ecosistemelor.
2.2. Caracterul int ernațional al poluării
În viața economico -socială contemporană a apărut o nouă problemă legată de
efectele transnaționale ale poluării. Prin poluare internațională, se înțelege suma
efectelor defavorabile pe care le provoacă un sistem de tipul unei economi i naționale
în afara granițelor ei, altor sisteme economice naționale. Poluarea internațională se
produce în diferite moduri, astfel:
1. Poluarea naturală . Sistemele fizice, geografice și antropice sunt supuse
poluării și are efecte asupra omului și activi tăților pe care le desfășoară. Fenomenul
poluare își are cauze în procesele geologice (vulcani), geomorfologice (eroziuni,
transport și acumulare de materiale dezagregate aluvionare), biologice (fiziologia
plantelor și animalelor, lanțul trofic, ciclul vit al etc.), atmosferice (razele
ultraviolete, descărcările electrice , hidrologice, salinizare, amestec de ape
pedologice, alterarea, humificarea). Deasemenea, între rezervoarele de materii și
energie și cel al schimburilor, au loc cicluri biogeochimice și tr ansferuri de natură
chimică, fizică, biologică ce emană și dezvoltă elemente poluante sub formă lichidă,
gazoasă și solidă, la fel ca și cele c are provin din precipitații. În poluarea naturală,
poluanții însoț esc fluxul oxigenului, carbonului, apei, azotul ui, fosforului și sulfului,
prin învelișul geografic: atmosferă, hidrosferă, litosferă, pedosferă și biosferă.

44
2. Poluarea directă, respectiv, prin transferarea de reziduuri în altă țară, atât
prin mișcări ale aerului cât și prin scurgerea apei (în German ia, Rinul impurificat
poluează Olanda, iar în SUA se degajă nori de bioxid de sulf, din cauza cărora suferă
rădăcinile arborilor din Canada). Alături de poluarea directă, este și poluarea
reciprocă, care se manifestă în cazul mai multor țări care împart ță rmul unui lac sau
a unei mări, c um este cazul Mării Mediterane, Mării Negre etc., sau efectele poluante
în urma construirii marelui gigant de celuloză din Brazilia, la Porto Alegro etc.
În poluarea directă, se întâlnesc și unele forme discrete de poluare care, în
realitate , nu sunt mai puțin poluatoare față de cele directe:
– exportul către țări mai puțin dezvoltate a unor produse agricole
impurificate, care nu sunt cerute sau indicate spre consum în piața internă a statului
exportator;
– interdicția importulu i de produse din țările sărace, pe baza unor legi care
impun criterii de puritate exagerat de severe, prin așa zise legi privind „bariera
ecologică";
– păstrare a unor secrete referitoare la tehnologiile de epurare și de reciclare
a deșeurilor și a tehnologii lor nepoluante sau oferirea spre vânzare a acestor
tehnologii la prețuri prohibi tive.
3. Poluarea ascunsă , oferta făcută de țările dezvoltate către țările în curs de
dezvoltare prin:
– instalarea pe teritoriul acestor țări a unor industrii puternic poluant e, fără
instalații depoluante pentru a le face rentabile; o eventuală solicitare pentru
achiziți onarea unei asemenea instalații ar costa mai mult decât întreaga fabrică
instalată;
– exploatarea de materii prime pe teritoriul altor țări, cu tot ansamblul de
perturbare a mediului pe care tehnologiile de profil le implică;
– închirieri de terenuri în țările gazdă pentru depozitarea de deșeuri
periculoase, care au luat o mare amploare după anul 1990, când milioane de tone de
rezidu uri poluante erau canalizate s pre țările din sud -estul Europei și Africa.67
Această ultimă formă de poluare este considerată de către Comunitatea
Internațională, ca fiind cea mai brutală față de cele practicate anterior, ceea ce a
determinat reacții dure din partea țărilor care au sufer it asemenea practici. Față de

67 După anul 1990, unele companii occidentale, au încercat să introducă și în România asemenea rezidu uri poluante .

45
aceste metode, ONU a luat poziție prin interzicerea unor asemenea practici, ceea ce
nu a însemnat că situația a fost pe deplin respectată și rezolvată.
La nivel internațional, problemele privind poluarea sunt mult mai complica te,
deoarece pe lângă măsurile ce se impun a fi luate mai trebuie depășite unele
impedimente, cum sunt:
– cum poate fi abordată problema impurificării unui râu, a unui lac, dacă
limitele maxime de concentrare a unui impurificator, sunt diferite între cele do uă?
– cum se poate calcula în țările Scandinave, cât la sută dintre ploile acide ce
provin din Germania, Franța și Anglia distrug pădurile? Țările vizate, vor accepta
un asemenea calcul?
– cum se poate impune unei țări ce politică să adopte pentru protecția
mediului, astfel încât, să nu lezeze țările vecine, dar fără a aduce atingere
suveranității și independenței țării respective?
– ce organism poate estima daunele poluării internaționale și care va fi
mecanismul de plată?
– cum po ate fi urgentat ă luarea deciziilo r de mediu în forurile internaționale,
știut fiind că discuțiile durează ani buni, iar punerea acestora și mai multă vreme?
Răspunsurile la aceste întrebări s -au implementat treptat, prin eforturile
depuse de guverne, atât pe plan mondial cât și regional , prin tratate și înțelegeri
bilaterale privind problemele referitoare la protecția mediului. În acest sens este de
menționat Acordul dintre SUA și Canada (1972), Convenția Europeană asupra
protecției cursurilor de ape internaționale împotriva poluării (1975 ), Declarația de
cooperare a statelor dunărene în domeniul gospodăririi și protecției apelor Dunării
împotriva poluării (1985) etc. Aceste înțelegeri și acțiuni ale statelor naționale au
fost cuprinse prin documente, în norme juridice în care erau stipulat e pagubele și
prejudiciile cauzate pe teritoriul diferitelor țări, a surselor de poluare, pe baza
principiului bunei vecinătăți.
În cadrul protecției globale a mediului s -a înscris și Tratatul Antar cticii
(1961), care prevedea interzicerea exploatărilor mi niere pentru o perioadă
îndelungată, pentru a garanta echilibrul ecologic al acestei așezări naturale, ținând
seam a că această zonă dispune de enorme zăcăminte de petrol, gaze naturale, cobalt,
nichel, cupru, argint, aur etc. În Uniunea Europeană, legislaț ia protecției mediului
ocupă primul loc, față de alte politici statale și cuprinde principiile de bază, logica și

46
dinamica problemelor în domeniu, precum și instrumentele și regulile de luare a
deciziilor de mediu. Politica de mediu a Uniunii Europene este organizată vertical și
cuprinde: legea cadru din Tratatul European, în care sunt definite obiectivele
generale, principiile și procedurile, programe de acțiune, norme legislative pe termen
mediu, precum și documente politice și strategice, directive cadru sau de
reglementare. Prin aceste documente, în plan internațional, Uniunea Europeană, în
problemele privind protecția și apărarea mediului, trebuie privită sub două aspecte:
a. În comparație cu guvernele naționale ale țărilor membre, Uniunea
Europeană est e slabă deoarece cadrul puterii este cel al Consiliului de Miniștri, prin
reprezentanții guvernelor naționale ale Uniunii, care conduc de multe ori la procese
dificile în vederea realizării consensului și compromisului, între interesele naționale
divergent e. Aceasta face ca Uniunea Europeană să devină mai mult un câmp de
bătălii decât un centru al unei autorități puternice. Chiar dacă prin Tratatul de la
Maastricht (1992)68 s-a întărit rolul Parlamentului European, acesta nu poate fi
comparat cu cel al parla mentelor naționale. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană
are competențe limitate, având un buget mic în comparație cu cel al guvernelor
naționale, ei rămânându -i un rol de coordonare.
b. În comparație cu modul de organizare a protecției mediului pe plan
internațional, Uniunea Europeană este puternică prin elementele „supranaționale"
realizate prin Comisia Uniunii Europene, care dispune de o poziție puternică în
inițierea politicii și acționează ca un inovator principal. Același lucru îl pot face și
Parlam entul European, Consiliul Economic și Social, Curtea de Justiție.
În cazul în care, majoritatea voturilor este suficientă, deciziile pot fi luate chiar
împotriva unui guvern national; în cadrul Uniunii Europene există un puternic spirit
de solidaritate car e se realizează prin fondurile structurale și de coeziune, prin care
se transferă sume importante țărilor sărace, mai cu seamă prin politicile agricole
comune. Prin intermediul Uniunii Monetare Economice Europeane se desfășoară o
largă politică de armoniza re a politicilor economice și a legislației în țările membre,
în scopul integrării complete în cadrul pieței tehnologiilor de mediu. Coordonarea
europeană, împreună cu armonizarea minimă a standardelor de mediu, are o mare
importanță, deoarece, protecția m ediului este un factor de cost.

68 Tratatul de la Maastricht (numit și Tratatul privind Uniunea Europeană) a fost sem nat de Consiliul European la 7
februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor
de la înființarea Comunității Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.

47
Legislația internațională fundamentată de Uniunea Europeană menționează
trei tipologii de mediu, care necesită cooperare internațională, astfel:
 poluarea trasfrontalieră, importurile și exporturile riscante reprezentate de
centralele nucleare sau poluarea trasfrontalieră a aerului prin ploile acide;
 scopuri comune pentru protecția stratului de ozon, efectul de seră sau
protejarea biodiversității;
 scopuri regionale sau trasfrontaliere (protecția râurilor, a apelor de
suprafață și de coastă).
Aceste argumente de ordin economic și de mediu, demonstrează rolul de
coordonator al Uniunii Europene, pe plan internațional și european având totuși, o
mai puțină uniformizare, deoarece, până și standardele perfect armonizate nu
înseamnă c osturi egale pentru întreprinderi, ele având diferite căi și metode de a
atinge asemenea standarde. Aceasta denotă că legile europene de mediu prezintă o
flexibilitate semnificativă față de diferențele naționale, prin norme diferite pentru
anumite țări, ca re trebuie armonizate, cu excepția termenilor de timp pentru a se
conforma cerințelor.
Standardizarea produselor solicită armonizarea completă din punct de vedere
al pieței interne, în caz contrar, există posibilitatea apariției unor distorsiuni pe piața
liberă. De cele mai multe ori, domeniul standardelor produselor cum sunt cele
chimice, limitarea eliminării de gaze al automobilelor, normele de randament pentru
automobile etc., constituie un câmp de bătălie, între interesele economice și cele
ecologice. L egile și programele din Tratatul European privind protecția mediului au
la bază următoarele principii:
1. Principiul "poluatorul plătește", prin care poluatorul plătește măsurile luate
pentru satisfacerea standardelor sau poluatorul plătește costurile exte rne. Acest
principiu are orientarea spre piață, dacă prețurile reflectă adevărul ecolo gic și poate
deve ni astfel un instrument de reducere a poluării, în practică utilizarea acestui
principiu este dificil de aplicat deoarece presupune o relație liniară, ca uză-efect, însă
relația om -mediu este multi -cauzală, neliniară, cumulativă și complexă, ceea ce
îngreunează deslușirea poluatorului, evaluarea monetară devenind și mai dificilă
datorită problemelor metodologice.
2. Principiul prevenirii, are mai multe inte rpretări: prevenirea înseamnă
protecție la sursă, care se bazează pe ideea că poluarea minimă este cea mai bună

48
cale de prevenire, este mai radicală, întrucât are în vedere generația viitoare,
respectiv criteriul durabilității.
3. Protecția la nivel înalt, respectiv, un nivel înalt al protecției ar corespunde
celei mai bune practici al oricărui stat membru al Uniunii Europene.
4. Subsidiaritatea impune implicarea Comunității Europene în acele cazuri în
care problemele de mediu devin mai complexe și pe arii extinse, cu efecte
dezastruoase.
5. Integrarea ia în considerare toate aspectele ecologice și cerințele aferente
mediului înconjurător. Cerința de încorporare poate fi interpretată ca fiind o pură
cerință de coordonare, în sensul că principiile legislației de mediu existente trebuie
respectate de celelalte politici, în urma tratatului de la Maastricht, care s -a aplicat
din anul 1993, s -a pus problema creșterii durabile luând în considerare mediul
înconjurător, aceasta devenind o sarcină a Comunității Europe ne. Programele de
acțiune, pentru mediu, ale Uniunii Europene, sunt mai exacte și mult mai explicite,
în comparație cu principiile legilor din tratat.
Prin cele cinci programe de acțiune eșalonate pe perioade, se oferă
posibilitatea Uniunii Europene, să c oordoneze întreaga activitate a politicii de mediu
europeană.
În țara noastră, în decursul anilor, au fost adoptate măsuri vizând raporturile
dintre om și natură, norme și legi care includeau responsabilități în domeniu.
2.3. Factorii poluanți ai mediului înconjurător
2.3.1. Poluarea aerului atmosferic
Aerul atmosferic constituie elementul fundamental necesar tuturor
organismelor vii. În fiecare zi plămânii filtrează circa 15 kg aer atmosferic, în timp
ce consumăm numai 2,5 litri de apă și 1,5 kg alimente. Compoziția normală a aerului
nepoluat este următoarea: azot 78,09%; oxigen 20,95%; alte gaze 0,96%. Abordarea
integrată a calității mediului se realizează la nivel de întreprindere de către
managementul mediului și managementul calității mediului, în confo rmitate cu
Standardele: SR EN ISO 14010/97, SR EN ISO și SR EN ISO 14012/9769.

69 Din iulie 2003, în țara noastră, toate standardele menționate au fost înlocuite cu standardul SR EN ISO 19011/2003,
care cuprinde normele de aplicare a tuturor sistemelor de management integrat, necesare păstrării calității mediului.

49
Ordonanța de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului din România,
cu modificările și completările ulterioare, ne dă o primă definiție a poluării –
introducerea directă sa u indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii
sănătății umane și/sau calității mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o
deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte
scopuri legitime , precum și pentru pol uant – orice substanță, preparat sub formă
solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie radiație
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații care, introdusă în mediu,
modifică echilibrul constituenților acestuia și al organ ismelor vii și aduce daune
bunurilor materiale . Obiectul ordonanței de urgență îl constituie realizarea unui
ansamblu de reglementări juridice privind protecția mediului, obiectiv de interes
public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la
dezvoltarea durabilă .
În cadrul ordonanței sunt statuate o serie de principii și elementele strategice:
a) principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauției în luarea deciziei;
c) principiul acț iunii preventive;
d) principiul reținerii poluanților la sursă;
e) principiul „poluatorul plătește ˮ;
f) principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) info rmarea și participarea publicului la luarea deciziilor, precum și accesul
la justiție în probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecția mediului.
Modalitățile de implementare a principiilor și a elementelor strategice sunt:
a) prevenirea și controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune
tehnici disponibile pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului;
b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerințelor politicii de
mediu;
c) corelarea planificării de amenajare a teritoriului și urbanism cu cea de
mediu;

50
d) efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor
care pot avea efect semnificativ asupra mediului;
e) evaluarea impactului asupra mediului în faza inițială a proiectelor cu impact
semnificativ asupra mediului;
f) introducerea și utilizarea pârghiilor și instrumentelor economice stimulative
sau coercitive;
g) rezolvarea, pe niveluri de competență, a problemelor de mediu, în funcție
de amploarea acestora;
h) pr omovarea de acte normative armonizate cu reglementările europene și
internaționale în domeniu;
i) stabilirea și urmărirea realizării programelor pentru conformare;
j) crearea sistemului național de monitorizare integrată a calității mediului;
k) recunoaște rea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea
etichetei ecologice;
l) menținerea și ameliorarea calității mediului;
m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;
n) încurajarea implementării sistemelor de management și audit de mediu;
o) pr omovarea cercetării fundamentale și aplicative în domeniul protecției
mediului;
p) educarea și conștientizarea publicului, precum și participarea acestuia în
procesul de elaborare și aplicare a deciziilor privind mediul;
q) dezvoltarea rețelei naționale de arii protejate pentru menținerea stării
favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică
ca parte integrantă a rețelei ecologice europene – Natura 2000;
r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilității și etich etării organismelor
modificate genetic;
s) înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav
sănătatea oamenilor.
Prin intermediul ordonanței statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un
mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând în acest scop:
a) accesul la informația privind mediul, cu respectarea condițiilor de
confidențialitate prevăzute de legislația în vigoare;
b) dreptul de asociere în organizații pentru protecția mediului;

51
c) dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea
politicii și legislației de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu,
elaborarea planurilor și programelor;
d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru
protecția mediului , autorităților administrative și/sau judecătorești, după caz, în
probleme de mediu, indiferent dacă s -a produs sau nu un prejudiciu;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorit ăților
administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și
juridice.
Autoritățile administrației publice centrale și locale prevăd în bugetele proprii
fonduri pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din implementarea leg islației
comunitare din domeniul mediului și pentru programe de protecție a mediului și
colaborează cu autoritățile publice centrale și teritoriale pentru protecția mediului în
vederea realizării acestora.
Coordonarea, reglementarea și implementarea în dom eniul protecției
mediului revin autorității publice centrale pentru protecția mediului, Agenției
Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor județene pentru protecția mediului,
Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării".
Controlul respectării măsurilor de protecți e a mediului se realizează de:
a) comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,
Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării";
b) autoritățile administrației publice locale, prin personalul împuternic it;
c) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerul
Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor, prin personalul
împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin lege.
Odată cu cre șterea densității populației umane și dezvoltarea tehnicii,
cantitatea poluanților a crescut mult, ajungând ca treptat să altereze ecosistemele
provocând grave dezechilibre ecologice. Volumul poluanților care agresează mediul
și intensitatea poluării sunt într-un raport direct proporțional cu creșterea numerică
a omenirii și a cerințelor sale, multe cerințe fiind create și întreținute artificial.
Poluarea – considerată și fiică a mizeriei și penuriei – omoară zilnic peste 20 mii de
persoane în țările slab d ezvoltate. În România, peste 4 milioane de locuitori se află

52
sub incidența poluării, dintre aceștia peste 1,2 milioane de locuitori sunt agresați
permanent de noxe (Copșa Mică, Baia Mare, Zlatna etc).
Sursele de poluare a atmosferei, se clasifică în:
A. Surs ele naturale, iar principalii poluanți specifici sunt:
 omul și animalele – prin procese fiziologice evacuează CO 2,
viruși;
 plantele – prin fungi, polen, substanțe organice și anorganice;
 solul – prin viruși, pulberi (ca urmare a eroziunii);
 apa – prin aero soli încărcați cu săruri (sulfați, cloruri);
 vulcanismul – prin cenușă, compuși de sulf, oxizi de azot:
 descompunerea materiilor organice vegetale și animale – prin
metan, hidrogen sulfurat, amoniac;
 fenomenele cosmice – prin care se produce praf cosmic sa u
meteoric produs de trecerea unor comete sau meteoriți prin
vecinătatea planetei noastre.
B. Sursele antropice:70 orice activitate umană care conduce la evacuarea în
atmosferă a unor substanțe care se găsesc sau nu în compoziția naturală a atmosferei,
este considerată sursă antropică.
Poluarea atmosferei, a devenit o problemă globală a omenirii și se referă la
următorii factori poluanți:
 Ploaia acidă,71 formată în mare măsură din acidul sulfuric rezultat din
dioxidul de sulf dar și din acidul azotic generat de oxizii de azot eliminați prin
arderea combustibililor fosili (în Germania întâlnim sindromul Waldsterben72 –
sindromul pădurii muribunde).
 Diminuarea stratului de ozon. Ozonul reprezin tă un ecran protector
împotriva fracțiunilor radiațiilor solare ultra violete văt ămătoare – radiația

70 Antropic – referitor la om sau omenire ; în expresie: principiu antropic – curent care explică structura Universului
prin necesitatea acestuia de a permite dezvoltarea și evoluția omului .
71 Denumirea de ploaie acidă a fost folosit ă pentru prima dat ă de chimistul englez Robert Agnus Smith, în 1872, î ntr-
un tratat care examina corelaț ia dintre aerul poluat de deasupra Manchester -ului și aciditatea ploilor. Măsurată pe o
scară chimică de la 0 la 14 pH (de la cea mai acidă la cea mai alcalină), p loaia acid ă este definită ca o precipitaț ie cu
pH-ul sub 5,6 (c ât este normal p entru precipitaț ii). În majoriatatea zonelor industrializate ale Europei precipitațiile sub
formă de ploaie acidă au ajuns la un pH între 4,5și 5,5.
72 Sindromul Waldsterben (sindromul pădurii muribunde ) – se referă la devitalizarea pădurilor , prin pierderea sănătății
și uscării copacilor sau plantelor lemnoase fără o cauză evidentă, de un grup comple x de factori care includ p araziți:
ciuperci și gandaci sau poluare: ploaia acidă și compuși i organici sau secetă .

53
ultravioletă produce eritemul și cauzează melanoame maligne (lungimea de undă de
308 nm), leziuni oculare (cataracte, presbitism etc), alterează lanțurile trofice,
diminuează producția agricolă și acvatică, accentuează modifi cările climatice și
creșterea efectului de seră.
 Efectul de seră – cantitatea mai mare de căldură înmagazinată în aer,
rezultatul direct al acestui proces fiind creșterea temperaturii globale.
 Modificarea climei – media temperaturii globale crește cu l°C /an până în
anul 2030 și cu 2 -3°C până la sfârșitul secolului. Efectele încălzirii globale
sunt:
– creșterea nivelului mărilor și oceanelor – datorită topirii ghețarilor;
– culturile – o creștere cu 2°C, produce mari pagube culturilor;
– rezervele de apă potabi lă în scădere;
– sănătatea umană – revenirea unor boli specifice (malaria).
 Poluarea fonică (sonoră) – extinderea la nivel global al mediului. Urechea
umană percepe sunetele cu frecvențe de la 16 Hz (sunetele joase) la 20.000 Hz
(sunetele înalte). Sunetele sub 16 Hz se denumesc infrasunete sau trepidații , iar cele
peste 20.000 Hz – ultrasunete. Sensibilitatea maximă a urechii umane este pentru
domeniul 2000 – 5000 Hz. Sunetele se pot caracteriza și prin presiunea acustică ,
măsurată în Pa (Pascal, 1 Pa = 1 N/m2). Belul este o unitate de măsură logaritmică
a raportului dintre două intensități sonore sau electromagnetice (belul este un omagiu
adus în 1925 lui Graham Bell, pionierul telefonului). Pentru sunete intense se
lucrează cu valori foarte mari și de aceea s-a adoptat o altă unitate, decibel (dB).
Când dB se referă la auz, se folosește notația dB(A). Zgomotele excesive produc
efecte fiziologice complexe la om: afecțiuni ale aparatului auditiv, creșterea
presiunii sangvine, anomalii la noii născuți, traume p sihice, reducerea productivității
muncii, reducerea inteligibilității vorbirii, contractarea mușchilor, modificarea
tensiunii arteriale etc.
 Poluarea fizică a mediului înconjurător cuprinde: poluarea termică, cu
particule în suspensie, poluarea cu deșeuri industriale și casnice etc., după cum
urmează:
a. poluarea termică – determină scăderea concentrației de oxigen dizolvat
care va afecta toat e organismele din biocenozele actuale. Poluarea cu
particule în suspensie conduce la scădere tran sparenței aerului c u până

54
la 10 %, iar acțiunea lor este iritantă, infectantă, toxică, alergică
cancerigenă și induce și o serie de boli specifice, cunoscute sub numele
de conioze care afectează pielea (dermatoze), ochii (oftalmoconioze),
dar și unele organe interne (enteroco nioze sau pneumoconioze);
b. poluarea cu deșeuri și reziduuri – pericol pentru mediu, nu atât prin
toxicitatea lor cât mai ales prin diversitate. Cantitatea acestor poluanți
a crescut într -un ritm alarmant în ultimele două decenii ale secolului
trecut, cee a ce a impus diversificarea tehnologiilor de neutralizare din
gospodărie a acestora în raport cu legislația existentă în fiecare țară.
Principalele modalități de gospodărire a deșeurilor menajere sunt:
prevenirea, reducerea, reciclarea, depozitarea control ată și incinerarea.
 Poluarea chimică, este rezultatul acțiunii gazelor nocive emise de
diversele industrii (chimice, siderurgice), a gazelor de eșapament, metalelor grele,
îngrășămintelor anorganice, pesticidelor, petrolului etc. și este considerată în
prezent, alături de poluarea radioactivă, principala formă de poluare a aerului, solului
și apelor.
 Poluarea cu gaze nocive , cuprinde p rincipalii poluanți gazoși cum sunt
emisiile de oxizii de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nonmetanici
(NMVOC) , amoniac, emisii de plumb, cadmiu, mercur, emisiile de poluanți organici
persistenți, emisiile totale de hidrocarburi aromatice policiclice, monoxide de
carbon, emisiile de bifenili policlorurați (PCB), emisiile de hexaclorbenzen (HCB),
ozonul.
Poluanții atmosferici luați în considerare în evaluarea calității aerului
înconjurător sunt: dioxid de sulf (SO 2), dioxid de azot (NO 2), oxizi de azot (NOx),
particule în suspensie (PM 10 și PM 2,5), plumb (Pb), benzen (C6H6), monoxid de
carbon (CO), ozon (O 3), arsen (As), cadmiu (Cd), nichel (Ni), hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP)/Benzo(a)piren (BaP), mercur (Hg).
a. poluarea cu oxizi ai sulfului (dioxidul de sulf) – la concentrații mari efectele
poluării pot fi grave și letale, atât asupra oamenilor cât și a a nimalelor ; în contact cu
sângele, SO 2 formează sulfhemoglobina care imprimă sângelui o culoare roșu -brună,
iar asupra aparatului respirator are o acțiune toxică chiar de la un nivel de 100 mg/m3
aer. De asemenea, dioxidul de sulf poate deregla activitatea de sinteză a acizilor
nucleici rezultând aberații cromozomiale, scăderea ritmului de creștere. Dioxidul de

55
sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzator care irită ochii
și căile respiratorii. Sursele de formare sunt naturale: erupțiile vulcanice,
fitoplanctonul marin, fermentația bacteriană în zonele mlăștinoase, oxidarea gazului
cu conținut de sulf rezultat din descompunerea biomasei sau antropice (datorate
activităților umane): sistemele de încalzire a populației care nu utilize ază gaz metan,
centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie, producerea
acidului sulfuric), industria celulozei și hârtiei și în mă sură mai mică, emisiile
provenite de la motoarele diesel. Efecte le asupra sănătății populației se manifestă în
funcție de concentrație și perioada de expunere. Expunerea la o concentrație mare
de dioxid de sulf, pe o perioada scurtă de timp, poate provoca dificultăți respiratorii
severe. Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii ș i persoanele cu
boli cronice ale căilor respiratorii. Expunerea la o concentrație redusă de dioxid de
sulf, pe termen lung poate avea ca efect infecții ale tractului respirator. Dioxidu l de
sulf poate potenț a efectele periculoase ale ozonului, și asupra pl antelor și mediului.
Valorile limită sunt: 350 μg/m3 – valoarea limită orară și 125 μg/m3 – valoarea limită
zilnică pentru protecția sănătății umane.
b. poluarea cu o xizi de azot NOx (NO/NO 2) – oxizii de azot s unt un grup de
gaze foarte reactive care conți n azot și oxigen în cantități variabile. Majoritatea
oxizilor de azot sunt gaze fără culoare sau miros. Principalii oxizi de azot sunt:
monoxidul de azot (NO) care este un gaz incolor și inodor și dioxidul de azot (NO 2)
care este un gaz de culoare brun -roșcat cu un miros puternic, înecăcios. Sursele de
formare sunt antropice: oxizii de azot se formează în procesul de combustie atunci
când combustibilii sunt arși la temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul
traficului rutier, activităților in dustriale, producerii energiei electrice. Oxizii de azot
sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calității
apei, efectului de seră, reducerea vizibilității în zonele urbane. Dioxidul de azot este
cunoscut ca fiind un gaz f oarte toxic atât pentru oameni cât și pentru animale (gradul
de toxicitate al dioxidului de azot este de 4 ori mai mare decât cel al monoxidului de
azot). Expunerea la concentrații ridicate poate fi fatală, iar la concentrații reduse
afectează țesutul pulm onar. Populatia expusă la acest tip de poluanți poate avea
dificultăți respiratorii, iritații ale căilor respiratorii, disfuncții ale plămânilor.
Expunerea pe termen lung la o concentrație redusă poate distruge țesuturile
pulmonare ducând la emfizem pulmon ar. Persoanele cele mai afectate de expunerea

56
la acest poluant sunt copiii. Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide și
favorizează acumularea nitraților la nivelul solului care pot provoca alterarea
echilibrului ecologic ambiental. De asemenea, pot provoca deteriorarea țesăturilor și
decolorarea vopselurilor, degradarea metalelor. Valorile limită sunt: 200 μg/m3 NO 2
– valoarea limită orară și 40 μg/m3 NO 2 – valoarea limită zilnică pentru protecția
sănătății umane.
c. poluarea cu ozon (O3) – gaz foarte oxidant, foarte reactiv, cu miros
înecăcios. Se concentrează în stratosferă și asigură protecția împotriva radiației UV
dăunătoare vieții. Ozonul prezent la nivelul solului se comportă ca o componentă a
smogului fotochimic . Se formează prin intermed iul unei reacții care implică în
particular oxizi de azot și compuși organici volatili. Concentrația de ozon la nivelul
solului provoacă iritarea traiectului respirator și iritarea ochilor. Concentrațiile mari
de ozon pot provoca reducerea funcției respira torii. Este responsabil de daune
produse vegetației prin atrofierea unor specii de arbori din zonele urbane. Valorile
țintă ale ozonului sunt: 120 μg/m3 – valoare țintă pentru protecția sănătății umane
(valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore) și 18.00 0 μg/m3 x h (AOT40) – valoare
țintă pentru protecția vegetației (perioada de mediere: mai – iulie).
d. poluarea cu monoxid de carbon (CO) – La temperatura mediului ambiental,
monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, insipid, de origine atâ t natura lă cât
și antropică. Monoxidul de carbon se formează în principal prin arderea incompletă
a combustibililor fosili. Sursele de formare sunt naturale: arderea pădurilor, emisiile
vulcanice și descărcările electrice și surse antropice: se formează în princip al prin
arderea incompletă a combustibililor fosili, producerea oțelului și a fontei, rafinarea
petrolului, traficul rutier, aerian și feroviar. Monoxidul de carbon se poate acumula
la un nivel periculos în special în perioada de calm atmosferic din timpul iernii și
primăverii (acesta fiind mult mai stabil din punct de vedere chimic la temperaturi
scăzute), când arderea combustibililor fosili atinge un maxim. Monoxidul de carbon
produs din surse naturale este foarte repede dispersat pe o suprafață întinsă,
nepunând în pericol sănătatea umană. Efectele asupra sănătății populației se
manifestă prin aceea că fiind un gaz toxic, în concentrații mari este letal (la
concentrații de aproximativ 100 μg/m3) prin reducerea capacității de transport a
oxigenului în sâng e, cu consecințe asupra sistemului respirator și a sistemului

57
cardiovascular. Valoarea limită este de 10 μg/m3 – valoarea limită pentru protecția
sănătății umane (valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore).
e. poluarea cu benzen (C 6H6) – Compus aromatic foarte ușor, volatil și solubil
în apă; 90% din cantitatea de benzen în aerul ambiental provine din traficul rutier,
iar restul de 10% provine din evaporarea combustibilului la stocarea și distribuția
acestuia, din depozitarea, încărcarea/descărcarea benzi nei (depozite, terminale, stații
de distribuție a carburanților), dar și din diferite alte activități cu produse pe bază de
solvenți (lacuri, vopsele etc.), arderea controlată sau în aer liber a combustibililor
fosili, a lemnului și a deșeurilor lemnoase. Substanță toxică, încadrată în clasa A1
de toxicitate, cunoscută drept cancerigenă pentru om. Produce efecte dăunătoare
asupra sistemului nervos central. Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății
umane este de 5 μg/m3.
f. poluarea cu pulberile în s uspensie PM 10 și PM 2,5 – Pulberile în suspensie
reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid. Surse le
de formare sunt naturale: erupții vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip și
dispersia polenului și surse antropice : activitatea industrială, sistemul de încălzire al
populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi
produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor
incomplete. Dimensiunea particulel or este direct legată de potențialul de a cauza
efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai
mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât și pătrund în alveolele pulmonare
provocând inflamații și intoxicări. Sunt a fectate în special persoanele cu boli
cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii și astmaticii. Poluarea cu pulberi
înrăutățește simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultă ți
respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concen trație scăzută de pulberi poate
cauza cancer și moartea prematură. Pentru pulberile în suspensie PM 10, valoarea
limită zilnică este de 50 μg/m3 și de 40 μg/m3 valoarea limită anuală, pentru protecția
sănătății umane, iar pentru pulberile în suspensie PM 2,5, valoarea țintă anuală este de
25 μg/m3, iar valoarea limită zilnică este de 25 μg/m3 care care trebuia atinsă până
la 1 ianuarie 2015 și de 20 μg/m3 valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1
ianuarie 2020, pentru protecția sănătății umane.
g. poluarea cu plumb și alte metale toxice, cadmiu, arsen, nichel și mercur –
Metalele toxice provin din combustia cărbunilor, carburanților, deșeurilor menajere

58
etc. și din anumite procedee i ndustriale. Se găsesc în general sub formă de particule
(cu excepți a mercurului care este gazos). Metalele se acumulează în organism și
provoacă efecte toxice de scurtă și/sau lungă durată . În cazul expunerii la
concentrații ridicate ele pot afecta sistemul nervos, funcțiile renale, hepatice,
respiratorii.
h. poluarea cu hidrocarburi aromatice policiclice HAP – Hidrocarburile
aromatice polinucleare HAP sunt compuși formați din 4 până la 7 nuclee benzenice.
Acești compuși rezultă din combustia materiilor fosile (motoarele diesel) sub formă
gazoasă sau de particule. Cea mai studiată este benzo(a)pirenul. Hidrocarburile
aromatice polinucleare sunt cunoscute drept cancerigene pentru om.
 Poluarea biologică, este diversă și afectează atât ecosistemele acvatice cât
și solul: apele uzate orășenești provenite din gospodării, restau rante, hoteluri; apele
uzate industriale; apele uzate de la crescătoriile de animale și păsări; apele uzate
rezultate din abatoare, spitale, clinici umane și veterinare, întreprinderi de ecarisaj
etc.
 Poluarea radioactivă se produce prin radiații ionizante ca particule și
emise în condiții naturale și artificiale. Substanțele radioactive: radionucleizii,
radioizotopii sau izotopii radioactivi, sunt cele mai periculoase substanțe toxice.
Sursele de radiații ionizante pot fi naturale și artificiale.
 Poluarea magnetică este determinată de folosirea pe scară din ce în ce mai
largă a aparaturilor moderne, a microprocesoarelor, aparatelor audio și video,
telefoniei mobile etc.
Măsurile de pro tecție ale atmosferei au în vedere , cu prioritate , fenomenele
de poluare a atmosferei cu efecte nefavorabile nu numai asupra omului, animalelor,
plantelor, ci și asupra clădirilor, materialelor tehnice, mai ales electrice și
electronice, fapt care impune luarea de măsuri tehnice speciale, dar și reglementarea
legală a acestor a specte.
Legea nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător, are ca scop
protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg prin reglementarea măsurilor
destinate menținerii calității aerului înconjurător acolo unde aceasta corespunde
obiectivelor p entru calitatea aerului înconjurător stabilite prin lege și îmbunătățirea
acesteia în celelalte cazuri. Adoptarea Legii privind calitatea aerului înconjur ător
transpune în legislația națională prevederile Directivei 2008/50/CE a Parlamentului

59
European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și
un aer mai curat pentru Europa și ale Directivei 2004/107/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind arseniul, cadmiul,
mercurul, nichelul, hidrocarburil e aromatice policiclice în aerul înconjurator.
Legea prevede măsuri la nivel național privind:
a) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător
destinate să evite și să prevină producerea unor evenimente dăunătoare și să reducă
efectele acestora asupra sănătății umane și a mediului ca întreg;
b) evaluarea calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării pe baza unor
metode și criterii comune, stabilite la nivel european;
c) obținerea informațiilor privind calitatea aeru lui înconjurător pentru a
sprijini procesul de combatere a poluării aerului și a disconfortului cauzat de acesta,
precum și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile rezultate
în urma măsurilor luate la nivel național și european;
d) garantarea faptului că informațiile privind calitatea aerului înconjurător
sunt puse la dispoziția publicului;
e) menținerea calității aerului înconjurător acolo unde aceasta este
corespunzătoare și/sau îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri;
f) promo varea unei cooperări crescute cu celelalte state membre ale Uniunii
Europene în vederea reducerii poluării aerului;
g) îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile, convențiile și tratatele
internaționale la care România este parte.
Punerea în aplica re a prevederilor noii legi se realizează prin Sistemul
Național de Evaluare și Gestionare Integrată a Calității Aerului (SNEGICA) care
asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare între autoritățile și
instituțiile publice, cu compete nțe în domeniu, în scopul evaluării și gestionării
calității aerului înconjurător, în mod unitar, pe întreg teritoriul României, precum și
pentru informarea populației și a organismelor europene și internaționale privind
calitatea aerului înconjurător.
SNE GICA cuprinde, ca părți integrante, următoarele două sisteme:
1. Sistemul Național de Monitorizare a Calității Aerului (SNMCA) care
asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru desfășurarea activităților de
monitorizare a calității aerului î nconjurător, în mod unitar, pe teritoriul României;

60
2. Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici,
denumit în continuare SNIEPA, care asigură cadrul organizatoric, instituțional și
legal pentru realizarea inventarelor privind emi siile de poluanți în atmosferă, în mod
unitar, pe întreg teritoriul țării.
Actul normativ cuprinde reglementări ample referitoare la:
– evaluarea calității aerului înconju rător pentru dioxid de sulf, dioxid de azot,
oxizi de azot, particule în suspensie PM 10 și PM 2,5, plumb, benzen, monoxid de
carbon, arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren;
– gestionarea calității aerului î nconjură tor prin elabo rarea de planuri de
calitate a aerului pentru a se atinge valorile -limită corespunzatoare sau planuri de
menținere a calității aerului, după caz.
Actul normativ prevede ca desfășurarea activităților existente, precum și
începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra calității aerului
înconjurător se realizează numa i în baza autorizației integrate sau de mediu emise
conform legislației în vigoare. Autorizația de mediu/Autorizatia integrată de mediu
stabilește valori -limită de emisie pentru poluanții specifici activității desfă șurate,
ținând cont de cele mai bune tehnici aplicabile în domeniu, precum și de nivelul
calității aerului înconjurator la nivel local.
Legea stipulează garantarea faptului ca informațiile privind calitatea aerului
sunt puse la dispoziția publicului dar și menținerea calității aerului înconjurator
acolo unde aceasta este corespunzăt oare și/sau îmbunătățirea acesteia în celelalte
cazuri.
Aerul pe care îl respirăm trebuie să fie cât mai curat posibil pentru a proteja
sănătatea umană și mediul. Acest lucru înseamnă luarea de măsuri active pentru a
monitoriza puritatea aerului înconjurăt or (sau exterior) și a înlătura orice poluanți.
2.3.2. Poluarea apei și sursele de poluare
United States Geological Survey, estimează că planeta dispune de 1.386
milioane km3 de apă, din care circa 97% constituită din apa mărilor și oceanelor și
numai 3% p e continente sub formă de: ghețari (1,74%), apă subterană (1,70%) și apă
de suprafață (0,06%). Mai departe, din totalul de apă dulce, peste 68% este blocată
în gheață și ghețari, iar 30% din apa dulce este prezentă în subteran. Sursele de apă
dulce de supr afață, cum ar fi râurile și lacurile, însumează doar 93.120 km3, care

61
reprezint ă un procent foarte mic, aproximativ 1/150 dintr -un procent din totalul de
apă, râurile și lacurile reprezintă sursele principale pentru apa folosita zilnic de
oameni.
Resursele de apă ale Terrei cuprind:
resursele de apă din atmosferă (resursele hidro -meteorice);
resursele de apă continentale (ale uscatului);
resursele de apă ale mărilor și oceanelor.

Tabelul 2.1. – Estimare a distribuției apei pe glob
Sursa de ap ă Volumul
apei în
mile3 Volumul
apei în km3 Procentul
din
totalul de
apă dulce Procentul
din
totalul de
apă
Oceane, mări și golfuri 321.000.000 1.338.000.000 – 96,5%
Calote glaciare,
Ghețari și zăpadă
permanentă 5.773.000 24.064.000 68,70% 1,74%
Apa subterană 5.614.0 00 23.400.000 – 1,70%
-Dulce 2.526.000 10.530.000 30,10% 0,76%
-Sărată 3.088.000 12.870.000 – 0,94%
Umiditatea din sol 3.959 16.500 0,05% 0,001%
Gheață permanentă și
nepermanentă din sol 71.970 300.000 0,86% 0,022%
Lacuri 42.320 176.400 – 0,013%
-cu apă duce 21.830 91.000 0,26% 0,007%
-cu apă sărată 20.490 85.400 – 0,006%
Atmosfera 3.095 12.900 0.04% 0,001%
Apa din mlaștini 2.752 11.470 0,03% 0,0008%
Râuri 509 2.120 0,006% 0,0002%
Apa biologică 269 1.120 0,003% 0,0001%
Total 332.500.000 1.386.00 0.000 – 100%
Sursa: Water resources. In Encyclopedia of Climate and Weather, 1996, editată de S. H. Schneider, Oxford University
Press, New York, vol. 2, pp.817 -823.

În figura 2.1 este descris circuitul apei în natură, cu privire la existența si
mișcare a acesteia pe, în și deasupra Pă mântului. Pe Pămant apa este în continuă

62
mișcare și își schimbă mereu starea de agregare, din lichid, în vapori, în gheață și
ciclul se repetă, circuitul apei existând de miliarde de ani, viața pe Pământ depinzând
de acesta. Începutul circuitului apei poate fi considerat ca plecând de la apa
oceanelor, încălzită de soare, care apoi se evaporă, ajungând în aer, proces prin care
apa se transformă din stare lichidă în stare gazoasă sau vapori. Apoi, curenții de aer
ascendenți tr ansportă vaporii în atmosferă, unde temperaturile mai sc ăzute determină
condensarea vaporilor sub form ă de nori, vaporii de apă din aer sunt transformați în
apă, din stare gazoasă în stare lichidă. Norii pot produce precipitații, care reprezintă
principalu l mod de întoarcere a apei pe Pământ. Curenții de aer deplasează norii în
permanență, iar particule de nor prin ciocnire, cresc în dimensiuni și cad sub formă
de precipitații, astfel apa eliberată din nori cade sub formă de ploaie, lapoviță, zăpadă
sau gri ndină.
Figura nr. 2.1. – Circuitul apei în natură

Sursa: U.S. Geological Survey: The water cycle, http://water.usgs.gov/edu/watercycleromanian.html

O parte din apa din precipitații ulterior este înmagazinată pe perioade
îndelungate sub formă de gheață , zăpadă și ghețari. Scurgerea rezultată din topirea

63
zăpezilor este un factor important al mișcării apei pe glob, acolo unde există climate
mai reci o mare parte din scurgerea de primăvară și din debitele râurilor provine din
topirea gheții și a z ăpezilor, iar în zone cu o climă mai bl ândă apa rezultată se scurge
pe suprafața solului, ca scurgere nivală. Cea mai mare parte a precipitațiilor cade
înapoi în oceane sau pe sol, unde, datorită gravitației se scurge în continuare pe
suprafața solului ca scurgere de suprafață, iar o parte din cantitatea de precipitații se
infiltrează în sol, sau scurgeri pe versanți atunci c ând precipitaț iile cad pe un sol
saturat sau impermeabil. O parte din această scurgere de suprafață intră în albia
râurilor, curentul de apă de plasându -se către oceane, iar o altă parte, precum și
exfiltrațiile din apa subterană, se acumulează ca apă în lacuri și râuri. Din apa care
se infiltrează în sol, o parte rămâne în apropierea suprafeței solului și se poate infiltra
înapoi în corpurile de apă de suprafață, inclusiv în ocean, sub form ă de scurgere de
apă subterană (descărcare acvifer). Din apa subterană o anumită cantitate găsește
fisuri în suprafața pământului și iese la suprafață sub form ă de izvoare cu apă dulce,
apa din acviferul73 freati c (apa subterană de adâncime mică) este asimilată de
rădăcinile plantelor și se întoarce înapoi în atmosferă prin evapotranspirația74 de pe
suprafașa frunzelor, iar celelaltă parte a apei infiltrate în pământ ajunge la ad âncimi
mai mari și reîmprospătează a cviferele de adâncime (zona subterană saturată), care
înmagazinează cantități imense de apă dulce pe perioade îndelungate, care în timp,
această apă se poate deplasa, o parte urmând să reintre în ocean, unde circuitul apei
se poate termina și poate reîncep e.
Apele continentale sunt cel mai intens folosite pentru utilitățile zilnice, ca
aliment, apă potabilă și pentru asigurarea igienei personale.
Sursa principală de apă dulce debitată în cadrul statelor membre UE este apa
de suprafață (aproximativ 75% din t otalul de apă debitată pentru toate utilizările) cu
o mare parte din ceea ce rămâne din pânza de apă freatică (în jur de 25%) și doar
contribuții minore din desalinizarea apei de mare și din reutilizarea apelor pluviale
tratate. În țări cu suficiente strat uri acvifere, peste 75% din rezerva publică de apă
este debitată din apa freatică. Este dovedit istoric că pânza freatică a fost o sursă

73 Acviferul – este o formațiune geologică reprezentată de un strat subteran destul de poros de roci încât să poată
stoca apă și suficient de permeabil încât apa să poată circula liber prin el.
74 Evapotranspirația – este suma dintre evaporație și transpirația plantelor. Evaporația reprezintă ca ntitatea de apă care
intră în atmosferă de pe suprafața corpurilor de apă, de pe suprafața solului sau din apa interceptată de frunziș.
Transpirația este cantitatea de apă care intră în atmosf eră prin stomatele din frunzele plantelor. Evapotranspirația este
un element principal al circuitului apei în natură .

64
locală, cu cost redus de apă potabilă pentru rezerva publică și uzul privat al
populației. Având în vedere că apa freat ică este în general de calitate superioară
comparativ cu apa de suprafață și necesită mai puțină tratare, resursele de apă
freatică sunt exploatate mult mai mult decât resursele de apă de suprafață. În multe
zone ale Europei, acest fapt a dus la supradebit area și coborârea apei freatice și apoi
mai departe la degradarea alimentării râurilor primăvara, distrugerea terenurilor
mlăștinoase și pe zonele de coastă pătrunderea apei saline în straturile acvifere.
Apa dulce debitată în Europa este utilizată în medi ul urban (14%), în
agricultură (30%), în industrie (10%, exclusiv apa de răcire), pentru generarea de
energie și hidroenergie (32%) și altele sau pentru utilizări nedefinite (14%). Analiza
curenților în extragerea totală de apă dulce în Europa ar trebui s ă ia în considerare
deviațiile importante care există între datele provenite din diferite surse. Dat fiind
varietatea de fenomene observate, este așadar dificilă identificarea unui trend în
extragerile de apă dulce la scară europeană. Cu toate acestea, se pare că, în
majoritatea țărilor din nordul și vestul Europei, totalul extrager ii de apă a fost relativ
stabil în ultimii ani, urmărind un trend descendent în Danemarca, Finlanda, Suedia
și Marea Britanie. În aceste țări, o serie de secete petrecute în ulti mii ani a crescut
conștientizarea publică a faptului că apa este o resursă finită. Scăderea aparentă poate
fi atribuită unei schimbări în strategiile de management, îndreptarea către strategii
de management de cerere, reducerea pierderilor, utilizarea apei într-un mod mai
eficient și reciclarea. Cu privire la Europa de Est, mișcările și răsturnările politice
din anii 1989 – 1990 și schimbarea de la o economie centralizată la o economie de
piață ajută la explicarea declinului în cantitatea de apă utilizată î n Cehia, Slovacia și
în Polonia. Extragerile totale sunt în creștere în Ungaria. În Europa de Sud se pare
că tendința extragerilor totale este în descreștere în ultimii ani. Resursele de apă se
referă la apa disponibilă pentru utilizare într -un anumit teri toriu și include ape de
suprafață (golfuri de coastă, lacuri, râuri, fluvii) și ape freatice. Resursele de apă
regenerabile sunt calculate ca fiind suma fluxului intern (care înseamnă pr ecipitații
minus evapotranspiraț ie) și fluxul extern. Disponibilitatea de apă dulce într -o țară
este determinată de condițiile de climă, geomorfologie, utilizarea de pământ și
fluxurile de apă transfrontalieră (fluxuri externe). Așadar, există diferențe
semnificative între diferite țări precum Germania, Franța, Suedia, Itali a și Marea
Britanie, fiind statele membre cu cea mai mare cantitate de resurse de apă dulce, cu

65
o medie anuală pe termen lung între 164.300 si 188.000 milioane m3 (tabelul nr.
2.2).
Un număr de țări primesc o proporție semnificativă a resurselor lor de ap ă
dulce ca și aflux extern, Ungaria, Serbia și Olanda sunt țările care depind cel mai
mult de resursele de apă transfrontaliere, luând în considerare ca afluxul extern este
in procent de 93,5%, 92,7 % și, respectiv, 88,8% din tot alul de resurse de apă dulce.
Serbia, Ungaria și Bulgaria au cel mai mare aflux extern (162.600 milioane metri
cubi, 108.900 milioane metri cubi și 89.100 milioane metri cubi, cum se poate vedea
și în tabelul nr. 2.2). Importante râuri transfrontaliere sunt: Dunărea (state membre
ale UE care împart bazinul dunărean – Austria, Bulgaria, Croația, Germania,
Ungaria, România, Slovacia), Elba (state membre ale UE care î mpart bazinul:
Belgia, Germania, Franț a, Luxemburg, Olanda) și Rinul (state membre ale UE care
împart bazinul: Austria, B elgia, Germania, Franț a, Italia, Luxemburg, Olanda ).
Tabelul nr. 2.2. – Resursele de apă dulce – media anuală pe termen lung
-1 000 milioane
m³-
Indicator i

Țara Precipi –
tații Evaporare
reală Flux
intern Flux
extern Resurse de
apa dulce Debit
(1) (2) (3) = (1) –
(2) (4) (5) = (3) +
(4) (6)
Belgia 28.9 16.6 12.3 7.6 19.9 15.6
Bulgaria 69.8 52.3 18.1 89.1 107.2 108.5
Cehia 54.7 39.4 15.2 0.7 16.0 16.0
Danemarca 38.5 22.1 16.3 0.0 16.3 1.9
Germania 307.0 190.0 117.0 75.0 188.0 182.0
Estonia 29.0
Irlanda 80.0 32.5 47.5 3.5 51.0
Grecia 115.0 55.0 60.0 12.0 72.0
Spania 346.5 235.4 111.1 0.0 111.1 111.1
Franța 500.8 320.8 175.3 11.0 186.3 168.0
Croația 65.7 40.1 23.0
Italia 241.1 155.8 167.0 8.0 175.0 155.0
Cipru 3.0 2.7 0.3 – 0.3 0.1
Letonia 42.7 25.8 16.9 16.8 33.7 32.9
Lituania 44.0 28.5 15.5 9.0 24.5 25.9
Luxemburg 2.0 1.1 0.9 0.7 1.6 1.6

66
Ungaria 55.7 48.2 7.5 108.9 116.4 115.7
Malta 150.4 72.5 0.1 – 0.1
Olanda 31.6 21.3 8.5 81.2 89.7 86.3
Austria 98.0 43.0 55.0 29.0 84.0 84.0
Polonia 193.1 138.3 54.8 8.3 63.1 63.1
Portugalia 82.2 43.6 38.6 35.0 73.6 34.0
România 154.0 114.6 39.4 2.9 42.3 17.9
Slovenia 31.7 13.2 18.6 13.5 32.1 32.3
Slovacia 37.4 24.3 13.1 67.3 80.3 81.7
Finlanda 222.0 115.0 107.0 3.2 110.0 110.0
Suedia 342.2 169.4 172.5 13.7 186.2 186.2
Marea
Britanie 275.0 117.2 157.9 6.4 164.3 164.3
Islanda 200.0 30.0 170.0 – 170.0 170.0
Norvegia 470.7 112.0 371.8 12.2 384.0 384.0
Elvetia 61.6 21.6 40.7 12.8 53.5 53.5
Macedonia 19.5 1.0 6.3
Serbia 56.1 43.3 12.8 162.6 175.4 175.4
Turcia 503.1 275.7 227.4 6.9 234.3 178.0
Sursa: Eurostat – Water statistics
România dispune de toate tipurile de resurse de apă, const ituite din apele de
suprafață – râuri, lacuri, fluviul Dunărea, Marea Neagră, respectiv apele subterane.
Apa dulce este cea din râuri, lacuri și din straturile subterane. Cea mai mare resursă
de apă dulce provine din fluviul Dunărea și din râurile interioa re. Lacurile naturale,
în număr de 3.450, relativ numeroase, au o contribuție nesemnificativă la volumul
resurselor de apă ale României. Apele interioare sunt cele mai accesibile, mai bine
repartizate pe teritoriul României și au o pondere mare în privința valorificării
economice. Cel mai important parametru ce caracterizează resursele de apă din râuri
îl constituie stocul mediu multianual, exprimat fie sub formă de volum scurs, fie sub
formă de debit. Aproape toate apele curg ătoare din România izvorăsc din munții
Carpați și aparțin bazinului hidrografic al Dunării. Lungimea totală a râurilor cu
curgere permanentă este de aproximativ 115.000 km (din care 79.000 km
cadastrată). Principalele râuri ale României sunt Dunărea, Siretul, Mureșul, Oltul,
Someșul, Pr utul, Bistrița etc. Dintre acestea, de departe cel mai important este fluviu l
Dunărea care curge în limitele teritoriului României pe o distanță de 1.075 km, din
lungimea sa totală de 2.860 km. Îi urmează Mureșul (761 km), Prutul (742 km), Oltul
(615 km), Siretul (559 km), Someșul (376 km), Argeșul (350 km), Bistrița (283 km).

67
În Sinteza calității apelor din România în anul 2014 , Admnistrația Națională
"Apele Române", prezintă Resursele de apă potențiale și tehnic utilizabile pentru
anul 2014 (Balanța apei – Cerința pe anul 2014), pe total resurse de apă și indicatori
de caracterizare. Totalul resurselor de apă sunt compuse din resursele râurilor
interioare, Dunărea, apele subterane și Marea Neagră (vezi Tabelul 2. 3).
Tabelul 2.3 – Resursele de apă potențial e și tehnic utilizabile pentru anul 2014

Sursa: Sinteza calității apelor din România în anul 2014, Admnistrația Națională "Apele Române"
Raportat la popu lația actuală a țării, Sinteza calității apelor din România în
anul 2014 , statuează r esursa specifică utilizabilă în regim natural, de aproximativ
2660 m3/locuitor și an, luând în considerare și aportul Dunării, precum și resursa
specifică teoretică, de aproximativ 1770 m3/locuitor și an, luând în considerație

68
numai aportul râurilor interioare, situând di n acest punct de ve dere țara noastră în
categoria ț ărilor cu resurse d e apă relativ reduse în raport cu resursele altor țări.
Principala resursă de apă a României o constituie râurile interioare. O caracteristică
de bază a acestei categorii de resursă o co nstituie variabilitatea foarte mare în spațiu,
precum și variabilitatea foarte pronunțată în timp, astfel încât primăvara se produc
viituri importante, urmate de secete prelungite. Resursele de apă subterană sunt
constituite din depozitele de apă existente în straturi acvifere freatice și straturi de
mare adâncime.
În anul 2014 prelevările totale de apă brută au fost de 6,27 mld. m3 din care:
 populație – 1,02 mld. m3;
 industrie – 4,17 mld. m3;
 agricultură – 1,08 mld. m3.
Prelevările de apă au scăzu t de la 10,3 mld. m3 în anul 1995, până la 6,27 mld.
m3 în anul 2014, din cauza :
– diminuării activitații industriale;
– reducerii consumurilor de apă în procesele tehnologice;
– reducerii pierderilor;
– aplicării mecanismului economic în gospodărirea apelor.
Pentru anul 2014 raportul cerință/prelevare pentru resursele de apă se prezintă
astfel:

Tabelul 2.4. – Resursele de apă potențiale și tehnic utilizabile pentru anul 2014
Cerința de apă Prelevările de apă
Gradul de utilizare Gradul de
utilizare
Activitate Valoare (mld.
mc) Activitate Valoare (mld.
mc) %
Populație 1,19 Populație 1,02 85,71
Industrie 4,67 Industrie 4,17 89,29
Agricultură 1,36 Agricultură 1,08 79,41
Total 7,22 Total 6,27 86,84
Sursa: Sinteza calității apelor din România în anul 2 014, Admnistrația Națională "Apele Române"

69
Apa din atmosferă, se află sub trei stări: gazoasă, lichidă și solidă. Cea mai
mare parte provine din evaporarea apelor (care este de 7 ori mai mare deasupra
mărilor și oceanelor) și din transpirația plantelor și animalelor. Oceanul Planetar
acoperă două treimi din suprafața globului terestru având un rol imens în viața
planetei, cu influențe deosebite asupra climei deoarece:
 acumulează o cantitate mare de radiații solare, pe care o cedează apoi
mediului;
 reprezin tă principalul rezervor de umiditate al globului „alimentând" prin
evaporație ciclul hidrologic;
 constituie un imens rezervor de resurse minerale, chimice, biologice și
energetice;
 asigură spațiu imens de circulație a navelor;
 formează și constituie rezerv or termic pentru planetă.
Sursele de poluare sunt, în general, aceleași pentru cele două mari categori i
de receptori: apele de suprafață (oceane, mări, fluvii, râuri, lacuri etc.) și apele
subterane (straturi acvifere, izvoare etc.). Impurificarea apelor d e suprafață sau
subterane este favorizată de următoarele elemente:
 starea lichidă a apei la variații mari de temperatură, ceea ce face ca ea să
antreneze în curgerea sa diferite substanțe impurificatoare;
 apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroas e reacții fizico –
chimice (ca, de exemplu, dizolvarea unor substanțe naturale sau artificiale,
sedimentarea suspensiilor etc.);
 faptul că în natură apa se găsește sub forme diferite (inclusiv gaze și
vapori) îi mărește sensibil domeniul de aplicare;
 apa est e unul din factorii indispensabili vieții pe pământ.
Poluarea apelor, are loc prin schimbarea compoziției, alterarea
caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de
activitățile umane și care face ca apele să devină improprii utilizării normale în
scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea, cu efect
dăunător asupra sănătății oamenilor, improprie pentru utilizarea economică sau
recreativă și cu consecințe nefaste asupra florei și faunei acvatice. În general, în
funcție de principalii agenți poluanți, sursele de poluare pot fi grupate astfel:

70
 surse de poluare naturală , reprezentate de poluarea cu diverse materii de
origine biologică;
 surse de poluare artificială , datorate activități i omului (antropică).
Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană, industrială, agricolă, radioactivă și
termică.
Poluarea naturală este cauzată de sursel e de poluare naturale și se produce în
urma interacți unii apei cu atmosfera, când are loc o dizolv are a gazelor existente în
aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile și cu organismele
vii din apă.
Poluarea artificială este cauzată de sursele de ape uzate de orice fel, a apelor
meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.
Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:
 impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor
lucrări miniere sau foraje;
 impurificări produse de infiltrațiile de la suprafața solului a tuturor
categori ilor de ape care produc în același timp și impurificarea surselor de suprafață;
 impurificări produse în secțiunea de captare, din cauza nerespectării zonei
de protecție sanitară sau a condițiilor de execuție.
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în c ea mai mare parte a lor, surse cu
caracter permanent. Ele provoacă, adesea, modificări importante ale caracteristicilor
calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor. Cu toate că în legătură cu
aceste surse, termenul de poluare este, oarecum, ne potrivit, el trebuie considerat în
sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantități de substanțe străine, care fac
apele respective improprii folosirii.
Principalele condiții în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :
– trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfați) care
constituie principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantități mari, în apele de
supraf ață sau în straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive,
care pot duce la cont aminarea unor ape de suprafață sau subterane;
– trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului ,
provoacă impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt
compuse din particule fine, cum sunt cele din m arne și argilă, care se mențin mult
timp în suspensie;

71
– vegetația acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de
scurgere și în lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în
funcție de perioadele de vegetație;
– vegetația de pe maluri produce și ea o impurificare, atât prin căderea
frunzelor, cât și prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui
proces de putrezire și descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în
special în perioade de ape mici sau sub pod de gheață .
Sursele naturale de poluare accidentală sunt, în general, rare, ele datorându –
se, în special, unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip
se poate cita pătrunderea unor ape puternic mineralizat e în straturile subterane sau
în apele de suprafață, în urma unor erupții sau a altor activități vulcanice, a
deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulație a apei subterane prin
spălarea unor falii etc.
Surse artificiale de poluare su nt reprezentate de apele uzate și depozitele de
deșeuri sau reziduuri solide.
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în
receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După proveniența lor, există
următoarele categor ii de ape uzate:
– ape uzate orășenești , care reprezintă un amestec de ape menajere și
industriale, provenite din satisfacerea nevoilor gospodărești de apă ale centrelor
populate, precum și a nevoilor gospodărești, igienico -sanitare și social –
administrativ e ale diferitelor feluri de unități industriale mici;
– ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic
industrial, ele fiind, de cele mai multe ori, tratate separat, în stații de epurare proprii
industriilor respective. Numărul de poluanți pentru o anumită industrie este, de
obicei, restrâns, o apă industrială uzată având, în principiu, caracteristici
asemănătoare substanțelor chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De
exemplu, apele uzate provenite de la minele de c ărbuni au drept caracteristică
principală conținutul în substanțe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la
fabricile de zahăr conțin atât substanțe în suspensie, cât și substanțe organice;
– ape uzate de la ferme de animale și păsări care au, î n general, caracteristicile
apelor uzate orășenești, poluanții principali fiind substanțele organice în cantitate
mare și materialele în suspensie;

72
– ape uzate meteorice , care, înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă
poluanții existenți în aceasta. Aceste ape de precipitații care vin în contact cu terenul
unor zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, în procesul scurgerii,
antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât și deșeuri, îngrășăminte chimice,
pesticide, astfel încât, în m omentul ajungerii în receptor, pot conține un număr mare
de poluanți;
– ape uzate radioactive , care conțin ca poluant principal substanțele
radioactive rezultate de la prelucrarea, transportul și utilizarea acestora. Indiferent
de proveniența lor, substanț ele radioactive pot ajunge în apă, aer și sol pe multiple
căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător;
– ape uzate calde , care conțin, de obicei, un singur poluant, energia calorică,
a cărei proveniență a fost menționată anterior;
– ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport ,
care sunt asemănătoare cu apele uzate orășenești;
– apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conțin impurități
deosebit de nocive, cum ar fi: reziduuri lichide și solide, pierderi de com bustibil,
lubrifianți etc.
O altă sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de
deșeuri sau de diferite reziduuri solide, așezate pe sol, sub cerul liber, în halde
nerațional amplasate și organizate. Impurificarea provenită de la ace ste depozite
poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare de către
precipitații sau de către apele care se scurg, prin infiltrație, în sol. Deosebit de grave
pot fi cazurile de impurificare provocată de haldele de deșeuri amp lasate în albiile
majore ale cursurilor de apă și antrenate de viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orășenești și de
deșeuri solide industriale, în special cenușa de la termocentralele care ard cărbuni,
diverse zguri metalurgice, steril de la preparațiile miniere, rumeguș și deșeuri
lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi încadrate în aceeași
categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile
de zahăr, de p roduse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum și cele de
la stațiile de epurare a apelor uzate.
Mai pot fi amintite și surse de poluare accidentală, dar ele sunt, în marea lor
majoritate, legate de probleme de risc industrial.

73
Se poate vorbi în funcție de proveniența poluanților și despre poluarea
controlată, atunci când poluarea este cauzată d e apel e uzate transportate prin rețeaua
de canalizare și evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte (surse de poluare
cu ape reziduale menajere, surse de poluare cu ape reziduale industriale), sau despre
poluarea necontrolată, cu proveniență din surse de poluare care utilizează emisari pe
cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie (apele
meteorice, centrele populate amp lasate în apropierea cursurilor de apă care pot
deversa reziduuri solide de diferite proveniențe sau deșeuri rezultate dintr -o utilizare
necorespunzătoare.
După acțiunea lor, în funcție de perioada de timp cât acționează agentul
impurificator, sursele de poluare se pot grupa astfel:
 permanente;
 sistematice;
 nepermanente;
 accidentale, produse mai ales prin neglijența manifestată de unii operatori
economici în timpul desfășurării proceselor tehnologice, cât și prin acțiuni ilegale
întreprinse de persoane f izice.
În funcție de natura substanțelor impurificatoare, sursele de poluare se pot
clasifica în:
 poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);
 poluarea chimică (poluarea cu reziduuri petroliere, fenoli, detergenți,
pesticide, substanțe cancerigene, substanțe chimice specifice diverselor industrii etc.
);
 poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene,
protozoare patogene, viermi paraziți, enterovirusuri, organisme coliforme, bacterii
saprofite, fungi, alge, crustacei etc.);
 polua rea radioactivă.
De asemeni, după concentrația și compoziția apei, putem asista la următoarea
clasificare:
 impurificare – reducerea capacității de utilizare;
 murdărire – modificarea compoziției și aspectului fizic al apei;
 degradare – alterarea gravă a cal ității apei, ceea ce o face improprie
folosirii;

74
 otrăvire – poluare gravă cu substanțe toxice.
Din perspectiva acțiunii poluanților în timp , putem distinge următoarele surse:
 continue – canalizarea unui oraș, canalizările instalațiilor industriale etc;
 discontinue , temporare sau temporar mobile – canalizări ale unor instalații
și obiective care funcționează sezonier, nave, locuințe, autovehicule, colonii
sezoniere etc.;
 accidentale – avarierea instalațiilor, rezervoarelor, conductelor etc.
Sursele de polu are naturală au o mică importanță, deoarece ele se produc rar
și pe arii restrânse.
Substanțele poluante introduse în ape, din surse naturale și artificiale, sunt
numeroase, producând un impact important asupra apelor de suprafață și subterane.
Prejudicii le aduse mediului de substanțele poluante pot fi grupate în două mari
categorii: prejudicii asupra sănătății publice și prejudicii aduse unor folosințe
(industriale, piscicole, navigație etc.). Substanțele poluante pot fi clasificate după
natura lor și dup ă prejudiciile aduse, în următoarele categorii:
– substanțele organice (hidrocarburi, pesticide, detergenți), care pot fi de
origine naturală sau artificială, reprezintă poluantul principal pentru apă. Substanțele
organice de origine naturală (vegetală și animală) consumă oxigenul din apă atât
pentru dezvoltare, cât și după moarte.
– substanțele anorganice , în suspensie sau dizolvate, sunt mai frecvent
întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se menționează, în primul rând,
metalele grele (Pb, C u , Zn , Cr), clorurile, sulfații etc. Sărurile anorganice conduc
la mărirea salinității apelor, iar unele dintre ele pot provoca creșterea durității.
Clorurile în cantități mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă și
industrială , irigațiilor e tc. Prin bioacumulare, metalele grele au efecte toxice asupra
organismelor acvatice, inhibând, în același timp, și procesele de autoepurare.
Sărurile de azot și fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafața apelor.
– materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul
emisarului formând bancuri care pot împiedica navigația, consumă oxigenul din apă
dacă materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât
mirositoare. Substanțele în suspensie plutitoare, cum ar fi țițeiul, produsele
petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenților, produc prejudicii emisarului. Astfel,
ele dau apei un gust și miros neplăcut, împiedică absorbția oxigenului la suprafața

75
apei și, deci, autoepurarea, se depun pe diferite instalații, c olmatează filtrele, sunt
toxice pentru fauna și flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea
instalațiilor de răcire, irigații, agrement etc.;
– substanțele toxice nu pot fi reținute de instalațiile de tratare a apelor și o
parte din ele pot aj unge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii
organice sau anorganice, câteodată chiar în concentrații foar te mici, pot distruge, în
scurt timp flora și fauna receptorului;
– substanțele radioactive, radionuclizii, radioizotopii și izotopi i radioactivi
sunt unele dintre cele mai periculoase substanțe toxice. Evacuarea apelor uzate
radioactive în apele de suprafață și subterane prezintă pericole deosebite, datorită
acțiunii radiațiilor asupra organismelor vii. Efectele substanțelor radioacti ve asupra
organismelor depind atât de concentrațiile radionuclizilor, cât și de modul cum
acestea acționează din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne
fiind cele mai periculoase;
– substanțele cu aciditate sau alcalinitate pronunțată, evacuate cu apele
uzate, conduc la distrugerea florei și a faunei acvatice, la degradarea construcțiilor
hidrotehnice, a vaselor și instalațiilor necesare navigației, împiedică folosirea apei
în agrement, irigații, alimentări cu apă etc.
– coloranții proveniți îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc,
împiedică absorbția oxigenului și desfășurarea normală a fenomenelor de
autoepurare și a celor de fotosinteză;
– energia calorică , apele termale, caracteristică apelor calde de la
termocent rale și de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu
apă potabilă și industrială și împiedică dezvoltarea florei și a faunei acvatice.
Datorită creșterii temperaturii apelor, scade concentrația de oxigen dizolvat, viața
organismelor acvatice devenind, astfel, dificilă;
– microorganismele patogene de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că
se dezvoltă necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau
chiar a organismelor vii. Microorganismele provenite de la spitale, tăbăcării,
abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare,
producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.
Clasificarea apelor după utilizări

76
Luându -se în considerare toate utilizările, clasific area apelor de suprafață se
face în mai multe categorii :
• categoria I – ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a
populației, ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă,
sau ape care servesc ca locuri de îm băiere și ștranduri organizate;
• categoria a II -a – ape care servesc salubrizarea localităților, ape utilizate
pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere,
reconfortarea organismului uman;
• categoria a III -a – ape utiliz ate pentru nevoi industriale, altele decât cele
alimentare arătate mai sus, sau folosite în agricultură pentru irigații.
Pentru fiecare din aceste categorii sunt stabilite o serie de norme pe care apa
trebuie să le îndeplinească la locul de utilizare. Bine înțeles că aceste norme sunt cu
atât mai pretențioase cu cât categoria de utilizare este mai mică. În timp ce în multe
țări apa potabilă, proaspătă și curată, este la îndemâna oricui, în alte țări este o resursă
greu de găsit, apa lipsind sau fiind contami nată.
Aproape 1,1 miliarde persoane, sau 18% din populația globului, nu au acces
la apă potabilă și peste 2,4 miliarde persoane nu au acces la servicii de salubritate.
Peste 2,2 milioane locuitori din țările în dezvoltare, în majoritate copii, mor anual
din cauze asociate cu lipsa apei potabile, a serviciilor de salubritate și a unei igiene
necorespunzătoare. Un număr mare de persoane din țările în dezvoltare suferă de
boli cauzate direct sau indirect de consumul de apă sau hrană infestată sau de
organismel e purtătoare de microbi care se dezvoltă în apă. Pericolul apariției
anumitor boli, precum și decesele, ar putea fi evitate în proporție de 75% prin
asigurarea de resurse adecvate de apă potabilă.
Lipsa apei potabile se datorează atât lipsei investițiilor în sistemele
hidrografice, cât și proastei întrețineri a acestora. Aproape jumătate din cantitatea de
apă din țările în curs de dezvoltare se pierde prin scurgeri, racordări ilegale la rețea
și vandalism. În unele țări, apa potabilă este subvenționată masi v în folosul
persoanelor influente conectate la rețea, în timp ce săracii, excluși din sistemul de
alimentare cu apă, se bazează fie pe apa oferită scump de companii private, fie pe
alte surse, nesigure, de apă.

77

2.3.3 . Poluarea solului
În concepția europea nă solul reprezintă o parte integrantă a ecosistemelor
planetei și este situat la interfața dintre suprafața pământului și structura de rocă.
Este subdivizat în straturi orizontale succesive, cu caracteristici fizice, chimice și
biologice și are diferite f uncții. Din punct de vedere al istoriei utilizării solului și din
punct de vedere ecologic, conceptul de sol cuprinde, de asemenea, roci sedimentare
poroase și alte materiale permeabile, împreună cu apa pe care acestea o conțin și
rezervele de apă subteran e.
Solul, stratul de la suprafața scoarței terestre, format din particule minerale,
materii organice, apă, aer și organisme vii, este un sistem foarte dinamic, care
îndeplinește multe funcții și este vital pentru desfășurarea activităților umane și
pentru supraviețuirea ecosistemelor. Ca interfață între pământ, aer și apă, solul este
o resursă neregenerabilă care îndeplinește mai multe funcții vitale:
 producerea de hrană/biomasă;
 depozitarea, filtrarea și transformarea unor substanțe;
 este sursă de biodive rsitate, habitate, specii și gene;
 servește drept platformă/mediu fizic pentru oameni și activitățile umane;
 este sursă de materii prime;
 reprezintă un patrimoniu geologic și arheologic.
Solul prezintă particularități pe cât de deosebite de ale celorlalț i factori ai
mediului înconjurător, pe atât de importante pentru biosferă și pentru om în orice
ecosistem care cuprinde și solul, acesta are două funcții esențiale: de depozitar și
furnizor de elemente nutritive și apă pe de o parte, și de recipient și tra nsformator de
reziduuri și deșeuri, pe de altă parte, având rolul de reglator al ecosistemului și
purificator al mediului înconjurător.

Tabelul 2.5 – Repartiția fondului funciar pe categorii de folosințe în anul 2013
Categoria de folosință Suprafața
Mii ha %
Terenuri agricole 14.615,10 61,30
Păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră,
din care: 6.746,90 28,30
-Păduri 6.373,00 26,73

78
Construcții 752,40 3,16
Drumuri și căi ferate 388,30 1,63
Ape și bălți 836,80 3,51
Alte suprafețe (Terenuri nepr oductive) 499,60 2,10
Total 23.839.10 100
Sursa: Anuarul statistic al României din anul 2013

Din tabelul 2.5, se remarcă faptul că în anul 2013 ponderea principală, ca și
în anii precedenți, o dețineau terenurile agricole (61,3%), urmate de păduri și de alte
terenuri cu vegetație forestieră (28,3%). Alte terenuri ocupă 10,4% din suprafața țării
(ape, bălți, curți, construcții, căi de comunicație, terenuri neproductive).

Tabelul 2.6 – Repartiția terenurilor agricole pe tipuri de folosințe în anul 2013
Tipul de folosință Suprafața
Mii ha %
Arabil 9.392,30 65,30
Pășuni 3.270,60 20,09
Fânețe 1.544,90 10,90
Vii 210,50 1,50
Livezi 196,80 1,40
Total agricol 14.615,10 100
Din care proprietate privată 13.712,90 93,83
Sursa: Anuarul statistic al Rom âniei din anul 2013

Din tabelul 2.6 privind repartiția terenurilor agricole pe tipuri de folosințe în
anul 2013, suprafața terenurilor arabile ocupă 65,3% din totalul suprafeței agricole,
iar restul se repartizează între pășuni (20,9%), fânețe (10,9%), vi i (1,5%) și livezi
(1,4%). După structura proprietății la sfârșitul anului 2013 , proprietatea agricolă
privată însuma 93,83% din suprafața agricolă totală și era constituită din:
proprietatea privată a statului, a unităților administrativ teritoriale, a pe rsoanelor
juridice și a persoanelor fizice. Ca urmare a creșterii indicelui demografic, în ultimii
65 ani, suprafața arabilă pe locuitor a scăzut de la 0,707ha în anul 1930 la 0,467 ha
în anul 2013, practic resursele în cadrul acestei folosințe fiind epuiz ate.

79
Solul, ca și component a l mediului natural reprezintă75 pătura superficială a
litosferei, în grosime de câțiva centrimetri până la 2 -3 m, formată drept urmare a
acțiunii simultane a atmosferei, hidrosferei și biosferei asupra rocilor și materialelor
parentale de natură magmatică, metamorfică sau sedimentară și în care și -au început
activitatea microorganismele.
Dacă iniț ial scopul studiilor pedologice a fost orientat înspre conservarea
solurilor și a terenurilor, planificarea și îndeosebi, controlul ero ziunii prin apă și
vânt, incluzând obiectivele referitoare la relația sol – plantă, în ultima perioadă a
apărut necesitatea ca studiile pedologice să furnizeze informații pentru scopuri
multiple privind planificarea folosințelor, realizarea unor infrastruc turi (căi rutiere,
aeroporturi, terenuri de sport etc.). În consecință, viziunea strict utilitaristă
referitoare la sol a făcut loc unei viziuni holistice care integrează și o puternică
componentă ecologică, existând o permanentă acțiune de aducere la zi a diferitelor
sisteme de clasificare, odată cu evoluția cunoștințelor despre acesta. Astfel, pe plan
internațional au fost realizate Hărți ale Solurilor Lumii cu revizuiri ulterioare,
FAO/UNESCO , și au fost difuzate mai multe ediții îmbunătățite ale clasifi cării
americane (Soil Taxonomy) sau ale Referențialului Pedologic Francez, iar un
colectiv de specialiști a elaborat mai multe variante pentru Baza mondială de
referință a resurselor de sol, sistem de clasificare notat WRB (World Reference
Base).
În anul 2 003, România a adoptat o clasificare modernă intitulată Sistemul
Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS), elaborat de Institutul de Cercetări pentru
Pedologie, clasificare care este în concordanță cu cerinț ele cuprinse în World
Reference Base for Soil Resour ces (FAO, 1998). Noua clasificare grupează solurile
pe baza procesului genetic caracteristic și a orizonturilor diagnostice. Proprietățile
solurilor și orizonturilor cu actuala lor semnificație pot fi mă surate ș i identificate pe
teren, fapt care asigură si stemului precizie și obiectivitate. Sistemul Român de
Taxonomie a Solurilor are la bază trei unit ăți taxonomice:
– Clasa de sol – grupează solurile cu același orizont diagnostic. S -au
diferenț iat 12 orizonturi de soluri a că ror denumire se dă în funcție de orizontul
caracteristic.

75 Șablovschi, V., Horaiciu C., Poluarea solurilor și refa cerea mediului , Editura Tipo Moldova, Iași, 2009.

80
– Tipul de sol – unitate inferioară clasei, grupează solurile care se disting prin
același tip de procese pedologice și aceeași succesiune de orizonturi.
– Subtipul de sol – diferențiază solurile în funcție de prezența sau absența unor
orizonturi de tranziție între două tipuri.
Ansamblul acestor 3 taxoni (sau categorii de sistematizare) clasă, tip (genetic)
și subtip de sol reprezintă categoriile care constituie rangurile diferite ale clasificării
solurilor României la nivelul supe rior, utilizată îndeosebi în studiile de sinteză sau
în studii la scări mici și mijlocii.
Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor se modifică în anul 2012, și include
de asemenea o serie de categorii, respectiv ranguri, suptipul de sol fiind împărțit în
continuare în subunități din ce în ce mai devalidate cu sfere din ce în ce mai reduse
și însușiri mai bine precizate, în funcție de anumite caracteristici: morfogenetice ale
profilului de sol, de anumite proprietăți ale solului sau ale materialului parental
importante din punct de vedere practic, de proprietăți ale solului determinate de cele
ale substratului sau generate de pedogeneza anterioară ori de folosire în procesul
activității umane. În acest sco p în SRTS – 2012 sunt menționați următorii taxoni:
varietatea de sol, specia texturală de sol, familia de sol și varianta de sol:
– varietatea de sol este o subdiviziune în cadrul subtipului de sol determinată
de unele caractere genetice neluate în considerare la nivel superior sau de caractere
particulare ale solului , de regulă definite calitativ, precum și de graduările cantitative
ale unor atribute ale subtipului (sau tipului) de sol;
– specia de sol precizează caracteristicile granulometrice ale solului în cazul
solurilor minerale sau gradul de transformare a materiei organice în cazul solurilor
organice (histisolurilor) și variația acestora pe profil;
– familia de sol este gruparea litologică care reunește solurile de același fel
dezvoltate din același material parental sau organice;
– varianta de sol este o subdi viziune de detaliu care reflectă influența
antropică asupra solului, dar nu suficient de intensă pentru a fi încadrat la
antroposoluri sau subdiviziuni antropice.
La baza taxonomiei solurilor se află orizonturile și proprietățile diagnostice.
A fost introd usă în plus categoria de materiale parentale diagnostice renunțându -se
la așa zisele orizonturi Cpr (C pseudorendzinic) și R rz (R rendzinic), fiind introdu se

81
totodată orizonturi diagnostice, noi, A limnic, A hortic precum și orizonturile pelic,
criptospodi c, scheletic, folic.
După SRTS – 2012 clasele și tipurile principale de soluri sunt următoarele:
1. Protisolurile (solurile neevoluate) sunt soluri în stadiu incipient de formare,
cu profil încă incomplet diferenț iat – din această categorie fac parte: litosolul,
regosolul, psamosolul, aluvisolul și entiantrosolul .
2. Cernisolurile (molisolurile) – în această clasă sunt incluse următoarele
tipuri: kastanoziom (sol balan), cernoziom calcaric (cernoziom carbonatic),
cernoziom, cernoziom cambic, faeoziom cambic (sol cernoziomoid cambic),
faeoziom argic (sol cernoziomoid argiloiluvial, cernoziom argiloiluvial), faeoziom
greic (sol cenu șiu), faeoziom marmic (pseudorendzina) și rendzina .
3. Umbrisolurile – includ următoarele tipuri: nigrosolul (solul negru acid) și
humosiosolul (solul humico -silicatic) .
4. Cambisolurile – includ următoarele tipuri: eutricambisolul (solul brun
eumezobazic), terra rossa (solul ro șu) și districambisolul (solul brun acid) .
5. Luvisolurile (argiluvisolurile) includ solurile cu profil bin e diferențiat:
preluvisolul tipic (sol brun argiloiluvial), preluvisolul ro șcat (solul brun -roscat),
luvosolul tipic (solul brun luvic tipic), luvosolul albic (luvisolul albic), planosolul și
alosolul.
6. Spodisolurile (spodosolurile) – includ trei tipuri : prepodzolul (solul brun
feriiluvial sau brun podzolic), podzolul și criptopodzolul .
7. Pelisolurile (vertisolurile) – în această clasă au fost separate două tipuri de
soluri: pelosolul și vertosolul .
8. Andisolurile – include un singur tip de sol, și an ume andosolul , care este
specific munților.
9. Hidrisolurile (solurile hidromorfe) sunt formate sub influența predominantă
a unui exces de umiditate de lungă durată, av ând, deci, un regim hidric special care
determină în sol anumite procese și proprietăți, includ urmatoarele tipuri:
stagnosolul (solul pseudogleic), gleisolul (solul gleic si lacovi ștea) și limnisolul .
10. Salsodisolurile (solurile halomorfe) includ solurile a căror geneză,
evoluție și proprietăți au fost și sunt influențate apreciabil de săr urile ușor solubile.
Tipurile de sol specifice salsodisolurilor sunt: solonceacul și solone țul.

82
11. Histisolurile (solurile organice sau histosolurile) sunt soluri formate din
material organic care au un orizont turbos (T) sau folic (O) la suprafața bine
dezvoltată. Cuprind două tipuri: histosolul și folisolul caracterizate printr -un orizont
turbos sau folic de peste 50 cm grosime.
12. Antrisolurile (solurile trunchiate și desfundate) prezintă un orizont
antropogenetic, îndepărtate prin eroziune accelerată sau decapitare antropică. Din
această categorie fac parte erodosolul și antroslolul .
Poluarea solului este strâns legată de poluarea mediului înconjurător, deoarece
solul, component al ecosistemelor terestre, e ste pentru om modul prin care î și asigură
traiul, reprezentând principalul mijloc al producției agricole și mediul multor
elemente nutritive pentru plante iar poluarea are ca efect scăderea producției
vegetale și implicit a surselor alternative de hrană, prin afectarea lanțului trofic
format din sol – microorganisme – plante – animale – om – societatea umană –
biosferă.
Concepția ecologică modernă definește poluarea solului ca76 acțiunea care
produce dereglarea funcționării normale a solului ca suport și mediu de viață, în
cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.
Principalele tipuri de poluare a solurilor, după natura și sursa poluantului77:
1. Poluarea solului prin lucrări de excavare la zi – simbol Pa 1-5 (exploatări
la zi, balastiere, cariere etc.), reprezintă distrugerea solului prin lucrări miniere la
zi: balastiere, cariere, foraje, fundații pentru clădiri etc. Dintre formele de poluare de
acest tip, cea mai gravă este distrugerea solului pe suprafețe întinse , produsă de
exploatarea minieră “la zi” pentru extragerea cărbunelui (lignit). Ca urmare se pierde
stratul fertil de sol, dispar diferite folosințe agricole și forestiere. După datele
preliminare78, la nivel de țară sunt afectate 24.432 ha, din care 23.640 sunt excesiv
afectate. Cele mai mari suprafețe sunt în județul Gorj (12.093 ha), C luj (3.915 ha) și
Mehedinți (2.315 ha).. Suprafețe importante sunt afectate de balastiere (circa 1.500
ha), care adâncesc albiile apelor, producând scăderea nivelului apei freatice și, ca
urmare, reducerea rezervelor de apă din zonele învecinate, dar și de ranjarea solului
prin depunerile de materiale extrase.

76 Berca, M. , Ecologie generală și protecția mediului , Editura Ceres, 2000, București .
77 Răuță, C., Cârstea Șt. Prevenirea și combaterea poluării solului , Editura Ceres, 1983 , București.
78 Raport național pr ivind starea mediului pentru anul 2013 .

83
2. Poluarea solului cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril
de la flotare, depozite de gunoaie etc. – simbol Pb 1-5
Acoperirea cu deponii provine din acumularea deșeurilor de la exploată rile
miniere, din deșeurile și rezidu urile industrial și deșeurile menajere. Creșterea
volumului deșeurilor industriale și menajere ridică probleme deosebite, atât prin
ocuparea unor suprafețe de teren importante, cât și p rin afectarea sănăt ății oamenilor
și animalelor. Din datele furniza te de Raportul național privind starea mediului
pentru anul 2013 rezultă că acest tip de poluare afectează 6.639 ha în 35 județe din
care 5.773 ha sunt afectate excesiv.
3. Poluarea solului cu deșeuri și reziduuri anorganic e (minerale, materii
anorganice, inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria
extractivă) – simbol Pc 1-5.
Deșeurile și reziduurile anorganice rezultă din activitatea antropică, ca urmare
a manipulărilor și degajărilor irațional e a produselor secundare. Acest gen de
activitate constituie o sursă de poluare majoră cu implicații directe în degradarea
spațiilor urbane și periurbane. Acest tip de poluare afectează în medie 844 ha, din
care 360 ha sunt afectate excesiv, majoritatea fi ind în județele cu activitate minieră,
de industrie siderurgică și de metalurgie neferoasă.
Un alt tip de poluare cu deșeuri și reziduuri anorganice o reprezintă și poluarea
cu metale grele. Metalele grele au însușirea de a -și modifica starea de oxidare,
formând hidroxizi greu solubili, care prin procese pedogenetice și prin raportul altor
metale grele provenite din pulberi industriale, limitează activitatea biologică a
plantelor, fiind în unele situații chiar toxice pentru plante. Chiar dacă în cantități mici
unele metale grele sunt necesare pentru plante și animale, în cantități mari devin un
risc direct de poluare. Metalele grele cunoscute cu risc direct de poluare în cantități
apreciabile sunt: plumbul, zincul, cuprul, cadmiul, mercurul, nichelul, cromu l,
arsenal, borul, cobaltul, molibdenul, seleniul și manganul.
4. Poluarea solului cu substanțe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă,
amoniac, d ioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.) –
simbol Pd 1-5
Acest tip de poluare a s olului se datorează dinamicii accentuate a atmosferei,
agenții poluanți fiind purtați pe distanțe foarte lungi. Sursele de poluare pot fi atât
naturale: erupții vulcanice, praf cosmic, diverse cataclisme, cât și antropice, când

84
prin diferite activități ind ustriale sunt emise în atmosferă cantități imense de gaze,
pulberi, hidrocarburi și diverse produse anorganice: CO 2, SO 2, SO 3, H 2S, HF, HCI,
NH 3, NO X, pulberi de cărbune, cenușă, oxizi de plumb, zinc, cadmiu, cupru, arseniu,
mercur, compuși organici: hidro carburi, solvenți, eteri, fenoli, cetone, produse
secundare etc.
În acest context, suprafețe importante sunt afectate de emisiile din zona
combinatelor de îngrășăminte, de pesticide, de rafinare a petrolului, unde sunt
afectate slab moderat 104.755 ha de t erenuri agricole, precum și al combinatelor de
lianți și azbociment. În cazul metalurgiei neferoase au fost afectate în diferite grade
de conținutul de metale grele și de emisia de dioxid de sulf, 198.624 ha, care produc
maladii ale oamenilor și animalelor . Poluarea aerului cu substanțe care produc ploi
acide (SO 2, NOx etc.), cum este cazul combinatelor de îngrășăminte chimice,
termocentralelor etc., afectează calitatea aerului, mai ales în cazul metalurgiei
neferoase; acestea contribuie la acidificarea sol urilor în diferite grade, determinând
levigarea bazelor din sol spre adâncime și reducerea drastică a conținutului de
elemente nutritive, în special de fosfor mobil. Un alt tip de poluare cu substanțe
purtate de aer este cea produsă de combinatele de lianț i și azbociment care, pe lângă
impurificarea aerului, acoperă plantele cu pulberi conținând calciu, care în prezența
apei formează hidroxidul de calciu, determinând dereglări ale aparatului foliar.
În cadrul poluării cu substanțe purtate de aer, o importan ță deosebită o are și
poluarea cu fluor, datorat ă industriei aluminiului, a îngrășămintelor fosfatice, urmate
de unele ramuri ale sticlăriei și ceramicii.
În total sunt afectate de poluarea cu substanțe purtate de aer 364.348 ha, din
care puternic excesiv 49.081 ha și moderat 99.494 ha.
5. Poluarea solului cu materii radioactive – simbol Pe 1-5
Este un tip de poluare relativ nou apărut, concomitent cu utilizarea la scară
largă a substanțelor radioactive, efectul nociv se manifestă prin natura și intensitat ea
radiației, precum și perioada de înjumătățire a acesteia. În România, a cest tip de
poluare este semnalată în 5 județe (Arad, Bacău, Brașov, Harghita și Suceava)
Conform datelor din tabelul 2.7, în total sunt afectate de acest tip de poluare 566
ha, din care excesiv 66 ha. Cele mai mari suprafețe sunt localizate în județul Brașov
(500 ha).

85
6. Poluarea solurilor cu deșeuri și reziduuri organice de la industria
alimentară, ușoară și alte industrii – simbol Pf 1-5
Acest tip de poluare apare ca urmare a modal ităților de evacuare, manipulare,
prelucrare și depozitare a deșeurilor și reziduurilor provenite din diferite faze ale
proceselor tehnologice din cadrul acestor tipuri de industrii. În România se cunosc
suprafețe restrânse poluate pe această cale, majorit atea deșeurilor și reziduurilor sunt
reciclate și transformate în îngrășăminte pentru producția agricolă. Sunt afectate 348
ha din care excesiv 287 ha. Cele mai mari suprafețe se găsesc în județele Caraș –
Severin (150 ha) și Galați (101 ha).
7. Poluarea sol urilor cu deșeuri și reziduuri agricole și forestiere – simbol
Pg1-5
Acest tip de poluare este generat de depozitarea, manipularea, împrăștierea
necontrolată a deșeurilor și reziduurilor vegetale agricole și forestiere. Sunt astfel
scoase terenuri fertile din circuitul agricol, pe perioade de timp, precum și apariția
unor efecte secundare prin încărcarea solurilor cu nitrați, înmulțirea excesivă a
agenților patogeni și a semințelor de buruieni.
Este semnalată în prezent pe 1.140 ha din care foarte puternic și excesiv pe
948 ha, iar cele mai mari suprafețe se găsesc în județul Bacău 626 ha.
8. Poluarea solurilor cu dejecții animale – simbol Ph 1-5
Această poluare constă în dereglarea compoziției chimice a solului prin
îmbogățirea cu nitrați, care pot avea efe cte toxice și asupra apei freatice. Se datorează
utilizării necorespunzătoare a dejecțiilor animale provenite din crescătoriile de
animale de mari proporții. Utilizate în condiții corecte, datorită conținutului ridicat
de materie organică ușor degradabilă și a unor elemente nutritive, dejecțiile animale
pot fi utilizate ca îngrășăminte organice. Sunt afectate în present, în diferite grade ,
4.973 ha, din care moderat puternic și excesiv 1.097 ha.
9. Poluarea solurilor cu dejecții umane – simbol Pi 1-5
Apare în localitățile lipsite de canalizare sau așezări umane temporare (tabere,
târguri, locuri de agrement), este foarte gravă prin agenții patogeni conținuți care
impurifică apele curgătoare și cele freatice iar agenții patogeni sunt purtați la
suprafața solu lui pe distanțe foarte mari.
Sondată doar în 4 județe afectează 733 ha, din care 33 ha excesiv poluate, dar
ea este prezentă în toate localitățile, mai ales acolo unde nu există rețea de canalizare.

86
10. Poluarea solurilor prin eroziune și alunecări de tere n – simbol Pj 1-5
Eroziunea solului s -a manifestat continuu, cu intensități diferite în timp, în
funcție de perioadele geologice corespunzătoare, s -a produs natural și este numită
eroziune normală sau geologică. În timp , omul a rupt echilibrul natural prin defrișări
masive, apărând o nouă formă de eroziune și anu me eroziunea accelerată sau
antropică. Pe lângă acțiunea omului mai sunt și factori naturali care condiționează
apariția eroziunii: relieful prin gradul de geodeclivitate (factor ce condiționează
dinamica și frecvența proceselor de modelare actuală a reliefului, individualizând
diferite unități de relief), clima cu cele două componente – temperatura și
precipitațiile, vegetația – gradul de acoperire al terenului cu arbori sau covor
ierbaceu și solul – însușirile fizico -chimice și mecanice ale acestuia. Pagubele
produse de eroziune sunt foarte mari, de aceea sunt necesare măsuri majore pentru
stoparea fenomenului.
Alunecările de teren, reprezintă deplasări de masă a cuverturii superficiale,
implicit a s olurilor de pe suprafețele înclinate, generate de acțiunea simultană a forței
gravitaționale cu apele freatice, ca o consecință a factorilor de mediu ce au acționat
și acționează în timp sau acțiunile omului prin organizări inadecvate ale spațiului
viti – pomicol, agricol sau defrișări repetate. Prin aria lor de extindere, alunecările
de teren prin procesele de degradare a solului aduc pagube majore, combinate și cu
alte procese ale degradării suprafețelor înclinate (eroziunea) au condus la
transformarea pu ternică a peisajelor afectate, prin pierderea parțială sau totală a
utilității inițiale.
După cum s -a prezentat situația factorilor restrictivi în tabelul 2.7, la nivel de
țară se estimează că suferă în diferite grade de pe urma proceselor de pantă
următoa rele suprafețe: eroziunea prin apă 6.300.000 ha, prin vânt 378.000 ha, iar
alunecările de diverse tipuri se manifestă diferit pe 702.000 ha. De asemenea în
tabelul menționat se prezintă inventarul parțial efectuat în ultimii ani al terenurilor
afectate de procese de pantă (eroziune de suprafață, de adâncime, alunecări de teren
și colmatare) din România. Conform datelor provizorii sunt afectate de diferite
procese de pantă 3.372.916 ha. Peste 33,5% (1.129.652 ha) din suprafața raportată
se situează în regiun ea Nord -Est, suprafețe importante afectate de eroziune și
alunecări se găsesc și în regiunile Sud -Est (20,4% -689.410 ha), Centru (440.745
ha), Vest (329.238 ha), Nord -Vest (316.809 ha).

87
11. Poluarea solurilor prin sărăturare – simbol Pk 1-5
Degradarea solu rilor prin procesul de sărăturare, respectiv salinizare și
alcanizare, reprezintă la momentul actual, una din cele mai periculoase și grave
poluări pentru suprafața agricolă, deoarece prin însușirile negative pe care le au se
micșorează fertilitatea solulu i până la a deveni inutile, generând de cele mai multe
ori abandonul terenurilor. Sărurile provin din apă, în zonele cu un drenaj insuficient
și se datorează, în principal, ridicării nivelului apelor freatice și a irigaț iilor practicate
în regiunile aride. Apa folosită la irigații se evaporă foarte rapid, iar sărurile rămân
în sol. Salinizarea, ca formă de degradare a solului, afectează în special solurile
irigate. Degradarea terenurilor în general, are cauze predominant antropice, pe când
în cazul secetei și deșertificării, rolul hotărâtor îl are factorul climatic, iar starea
actuală îngrijorătoare a calității solurilor, vinovatul principal este omul. Sursele de
poluare a solului, sunt rezultatul unor practici agricole necorespunzătoare prin
folosirea unor substanțe chimice, depozitarea unor deșeuri lichide și solide, a
dejecțiilor animalelor, a deșeuri lor industriale, prin urmare datorită activității umane.
Recuperarea terenurilor cu procese de sărăturare, salinizare și alcanizare și
reintroducerea lor în c ircuitul agricol se poate realiza prin utilizarea unor metode
speciale: amendarea solurilor prin împrăștierea și amestecarea solului cu doze
diferite de materiale, spălarea sărurilor, afânarea adâncă, fertilizarea ameliorativă,
stabilizarea structurii etc. La nivel de țară se estimează că suferă în diferite grade de
pe urma proceselor de sărăturare, respectiv salinizare și alcanizare, următoarele
suprafețe: 484.835 ha, din care excesiv 50.678 ha. Județele cele mai afectate sunt
Tulcea, peste 88.000 ha, Timi ș, 70.000 ha, Brăila, 68.000 ha, Arad, 56.000 ha.
12. Poluarea solurilor prin acidifiere – simbol Pl 1-5
Acidifierea reprezintă un proces de degradare chimică care constă în
schimbarea reacției soluției solurilor (pH -ul), care este adusă la valori mai acide
decât cele normale. Acest tip de degradare a soluril or se refer ă la schimbarea reacț iei
solurilor într -una mai acidă ca urmare a unei intervenții antropice. Acidifierea este
cauzată în principal de aportul în sol a patru substanțe chimice: dioxidul de su lf,
oxizii de azot, ozonul, hidrocarburile. Impactul cel mai mare asupra reacției soluției
solului îl au dio xidul de sulf și oxizii de azot. Substanțele chimice prezentate anterior
pot fi transportate și depuse pe sol atât în stare uscată cât și în stare umedă (ploaie
acidă, ceață acidă, zăpadă acidă). Ploile acide au efecte nocive extrem de

88
diversificate afectând solul, vegetația, animalele și sănătatea oamenilor. Influența
exercitată asupra solului de către depunerile acide depinde de valoarea pH -ului,
durata și intensitatea fenomenului atmosferic și temperatura aerului. În acest sens,
cu cât depunerea are un pH mai acid, cu atât efectul asupra solului va fi mai intens.
Efectele pe care procesul de degradare prin acidifiere le are asupra solului și
plante lor sunt diverse: accelerarea degradării metalelor care conduce la eliberarea de
elemente toxice, reducerea intensității nitrificării și amonificării având drept
consecință scăderea conținutului de azot, s porirea vitezei de descompunere a
celulozei, reduce rea mineralizării humusului care determină scăderea conținutului în
elemente nutritive d ezvoltarea microbilor patogeni și dăunătorilor. În România se
estimează că suferă în diferite grade de pe urma proceselor de acidifiere, următoarele
suprafețe: 4. 614.1 30 ha, din care excesiv, 18.132 ha.
13. Poluarea solurilor prin exces de apă (umiditate) – simbol Pm 1-5
Solul intervine în circuitul hidrologic ca receptor, rezervor și reglator al
umidității, contribuind astfel, la tamponarea excedentelor și deficitelor p eriodice ale
bilanțului hidrologic al teritoriului. Prin intermediul solului, se intervine, pe diferite
căi, în reglarea unor elemente de bilanț hidric, aducându -se așadar, o contribuție
importantă la creșterea eficienței în utilizarea resurselor de apă și în același timp, la
sporirea producției de biomasă, deci, la intensificarea conversiei energiei solare de
bioenergie, în energie alimentară. Capacitatea maximă a solului de înmagazinare a
apei accesibile plantelor depinde de anumite caracteristici ale lui , în această privință,
unul din indicii sintetici ai solului este volumul edafic util pentru plante, adică
volumul de sol accesibil sistemului radicular al plantelor. Factorii care determină
apariția excesului de umiditate în sol sunt: clima, factorul hidr ogeologic, datorită
prezenței pânzelor freatice la niveluri ridicate, factorul hidrologic – rețeaua
hidrografică cu alimentare pluvională și regim torențial, factorul geomorfologic –
relieful, prin intermediul pantei și al microformelor sale, factorul antr opic –
intervenția nerațională a omului.
Orice aport suplimentar de apă din precipitații sau alte surse (inundații,
irigații), care depășește valoarea de referință, este excedentar din punctul de vedere
al bilanțului hidrologic actual al solului. În funcți e de varietatea de condiții privind
permeabilitatea solului, relieful, litologia și hidrologia, acest excedent de apă poate
să treacă în apa freatică prin infiltrație, să se scurgă la suprafața terenului sau să

89
băltească pe sol, provocând dereglarea echili brului normal al bilanțului hidric, fapt
care are repercusiuni atât asupra landșaftului, mediului înconjurător, cât și asupra
fertilității solului, asupra activității economice constituind, de fapt, un factor de
poluare a solului.
Solurile cu exces de umid itate, conținând un volum foarte mare de apă, au în
mod corespunzător, un grad de aerare mai redus. Excesul de umiditate de la suprafața
solului și din sol influențează în mod nefavorabil atât evoluția solurilor cât și
creșterea și dezvoltarea plantelor. U miditatea excesivă favorizează atacul diferitelor
boli, în special a putregaiului rădăcinilor. Sistemul radicular fiind puternic afectat de
excesul de umiditate, plantele nu se pot dezvolta normal deoarece absorbția apei și
a substanțelor nutritive precum și transpirația sunt reduse, iar fructificarea este
stânjenită și în final producția se reduce sau se poate compromite cultura. La exces
de umiditate și apă, plantele pier ca urmare a lipsei de oxigen. Prin înlăturarea
excesului de umiditate de la suprafaț a solului și din profilul de sol prin lucrări de
desecare -drenaj, se îmbunătățește aerisirea solului, care are ca efect ameliorarea
regimului termic, se favorizează procesele biochimice de oxidare și se creează
condiții normale pentru activitatea microorga nismelor din sol. Pentru înlăturarea
excesului de umiditate se efectuează următoarele lucrări: d esecarea , afânarea
adâncă, n ivelarea în pantă, modelarea terenului în benzi cu coame . Solurile care
prezintă exces de umiditate se regăsesc pe următoarele supra fețe: un total de
2.521.273 ha, din care excesiv, 185.785 ha.
14. Poluarea solurilor prin exces sau carențe de elemente nutritive și de
materie organică – simbol Pn 1-5
Fertilitatea solurilor este determinată în principal de trei caracteristici,
referitoar e la regimul apei în sol, cel al aerului și la aprovizionarea cu elemente
nutritive. Nutrienții reprezintă elementele sau substanțele chimice pe care plantele
le preiau din soluția solului, în timpul procesului de creștere. Excesul sau carența
elementelor nutritive se datorează unui complex de factori cum ar fi: folosirea
îngrășămintelor azotoase care poate duce la creșterea acidității solului, utilizarea
excesivă a îngrășămintelor cu azot, potasiu poate induce carențe în microelemente,
ploile acide fac ca multe din elementele minerale necesare plantelor să treacă din
stare solubilă în stare insolubilă, devenind inaccesibile plantelor, ploile torențiale

90
antrenează o parte din elementele nutritive în apele de suprafață ducând la sărăcirea
solului.
În acest se ns, între sol și plantă se crează un circuit, care reprezintă practic
esența procesului de formare a solului. Din acest motiv, este foarte important ca
nutrienții să nu fie înlăturați din acest circuit sol -plantă, fapt care ar conduce la
sărăcirea solului și implicit la scăderea fertilității acestuia. Un lucru important este
acela că elementele nutritive sunt extrase de către plante din soluția solului și de
aceea este necesar ca aceștia să se găsească în sol în forme solubile. Paradoxal, există
soluri care conțin cantități însemnate de elemente nutritive și cu toate acestea au o
fertilitate redusă, deoarece nutrienții se găsesc în forme insolubile inaccesibile
pentru plante. În regim natural, solurile conțin cantități diferite de elemente nutritive,
legat î n special de condițiile bioclimatice în care s -au format.
15. Poluarea solurilor prin compactare, inclusiv formare de crustă – simbol
Po1-5
Compactarea, întărirea masei solului și formarea crustei solului, reprezintă
degradarea fizică a solului, care imp lică modificarea proprietăților fizice, datorită
mecanizării lucrărilor agricole, care presupun e o serie de deplasări pe suprafața
terenului, ducând la tasarea lui, aplicarea unor agrotehnici necorespunzătoare, prin
care poate fi declanșată eroziunea, poat e fi distrusă structura solului și implicit,
având loc pierderi importante de sol. Deasemeni pășunatul excesiv, conduce la
dispariția speciilor sensibile și scade producția de fitomasă, reduce permeabilitatea
și capacitatea de reținere a apei, se intensifi că eroziunea și apare compactarea.
În România, solurile care prezintă exces de umiditate se regăsesc pe
următoarele suprafețe: un total de 1.553.276 ha, din care excesiv, 88.526 ha.
16. Poluarea solurilor prin acoperirea solului cu sedimente produse prin
eroziune – simbol Pp 1-5
Acest tip de procese se manifestă pe terenurile în pantă și constau practic în
rostogolirea spre baza versantului a agregatelor de sol, sub influența gravitației,
datorită acțiunii apei și a vântului ca urmare a distrugerii vegetați ei ierboase si a
pădurilor, a pășunatului excesiv și a practicilor agricole neadecvate. În acest mod are
loc subțierea orizontului superior al solurilor situate pe versanți, în paralel cu
creșterea grosimii solurilor situate la baza versanților. Efectul ma nifestării acestui
tip de procese este incomparabil mai slab decât în cazul procesul de eroziune, iar

91
acțiunea conjugată a celor două procese determină apariția solurilor erodate pe
versanți și a coluvisolurilor sau solurilor colmatate la baza versanților. De asemenea,
procesele pot apărea și în toate cazurile în care versantul a fost secționat prin lucrări
efectuate de către om, fiindu -i afectat în acest mod echilibrul.
România înregistrează un număr total de 13.299 ha supuse unor astfel de
procese, iar ex cesiv doar 836 ha.
17. Poluarea solurilor cu pesticide și îngrășăminte chimice – simbol Pq 1-5
Prin pesticide se înțeleg orice substanțe sau amestec de substanțe, inclusiv
amestecurile acestora cu ingrediente, destinate utilizării în agricultură, silvicultu ră,
în spațiile de depozitare, precum și în alte activități, în scopul prevenirii, diminuării,
îndepărtări i sau distrugerii dăunătorilor, agenților fitopatogeni, buruienilor și altor
forme de viață animală sau vegetală, inclusiv a virusurilor dăunătoare pl antelor și
animalelor domestice sau folositoare, a insectelor și rozătoarelor purtătoare de
maladii transmisibile la om, precum și produsele utilizate pentru reglarea creșterii
plantelor, defolierea sau desicarea acestora . Poluarea cu îngrășăminte chimice, ale
căror efectele poluante sunt date de impurități, reziduuri din procesul de fabricație,
dezechilibre ale anumitor cicluri biochimice, sunt un pericol pentru atmosferă,
conduc la degradarea solurilor, contaminarea apelor freatice și lacurilor.
Îngrășămi ntele se aplică pentru completarea necesarului unuia sau a mai multor
elemente nutritive, dar trebuie să se cunoască de fiecare dată atât rolul biologic al
acestuia câr și efectele ce le poate avea carența , precum și cantitățile ce se găsesc în
mod natural în biosferă. Poluarea cu pesticide a devenit o problemă cauzată de
extinder ea utilizării acestora. Pesticidele organoclorurate DDT, HCH sunt greu de
descompus, persistând în sol. Din acest motiv, se folosesc mai mult pesticide
organofosforice care sunt ma i ușor biodegradabile. Pesticidele aplicate
necorespunzător au efecte negative prin pătrunderea și afectarea lanțului trofic
plantă -animal -om. Poluarea cu pesticide și insecticide, care acționează asupra
insectelor dăunătoare; cu fungicide, care acționează asupra fungilor ce produc boli
criptogamice; cu erbicide, care acționează asupra buruienilor, între efectele pe care
pesticidele le au în ecosisteme, se pot menționa:
 afectează lanțurile trofice, punând în pericol specii care se hrănesc cu
insectele sau r ozătoarele stârpite, perturbație care se amplifică apoi în lanț;

92
 favorizează apariția altor dăunători care prosperă în viața ecologică
„eliberată ˮ sau ai căror dușmani naturali au fost uciși de către pesticide;
 determină mutații genetice la unele specii, î n special insecte sau fungi, care
devin rezistente la acțiunea pesticidelor;
 distrug solul, prin uciderea râmelor și a unor microorganisme care au rol
esențial în incorporarea materiilor organice în sol;
 poluează apele prin creșterea explozivă a algelor, c are ajung să „sufoce ˮ
toate celelalte forme de viață.
Solurile din România care prezintă afectări din cauza pesticidelor se regăsesc
pe următoarele suprafețe: un total de 2.076 ha, din care excesiv, 67 ha.
18. Poluarea solurilor cu agenți patogeni contamin anți (agenți infecțioși,
toxine, alergenți etc.) – simbol Pr 1-5
Acest tip de poluare apare de obicei în jurul centrelor urbane, a complexelor
de creștere a animalelor sau a solurilor tratate cu ape uzate sau nămoluri. Solul
dispune de o mare capacitate de autoepurare și agenții patogeni sunt distruși, dacă
contaminarea nu continuă. Solul, a lături de aer și apă, este un factor de mediu care
influențează în mod deosebit sănăt atea omului. Solul are un rol recunoscut în
determinarea unor boli cu caracter zonal, specifice anumitor regiuni și încadrate în
denumirea generală de patologie geografică. Pe lîngă aceasta, solul, ca urmare a
poluării lui este un factor important în răspîndirea unei game tot mai mari și mai
diversificate de boli. Impactul aerului poluat a supra săn ătății omului este determinat,
în primul râ nd, de poluarea biologică a acestuia, din cauza degajării pe sol, odată cu
deșeuri reziduale și dejecții, a diverși germeni patogeni care pot produce diferite
îmbolnăviri. La rândul lor , elementele biolog ice sunt reprezentate de
microorganisme (bacterii, virusuri, nematozi, paraziți etc.) eliminate de om și de
animale, fiind în cea mai mare parte patogene.
În prezent România înregistrează un număr total de 617 ha supuse unor astfel
de procese, iar excesiv doar 117 ha.
19. Poluarea solurilor cu apă sărată (de la extracția de petrol) – simbol Ps 1-5
Acest tip de poluare se regăsește în apropierea exploatărilor petroliere,
acționează asupra echilibrului ecologic al solului și apelor freatice datorită
conținutur ilor ridicate de apă sărată, iar în cazul unor “erupții”, schimbă drastic
chimismul solurilor, în sensul pătrunderii sodiului în complexul adsorbtiv, cu efecte

93
toxice pentru plante, apărând flora specifică sărăturilor și impurificând apa freatică,
în cazul terenurilor în pantă aparând alunecări de teren. De asemenea, poate fi
dereglată compoziția apelor freatice, care alimentează puțurile din gospodăriile
locuitorilor aflate pe teritoriul învecinat. În România acest tip de poluare afectează
echilibrul ecolo gic al solului și apelor freatice pe 2.654 ha, din care puternic -excesiv,
pe 1.205 ha. Cele mai importante suprafețe raportate sunt situate în regiunile Sud –
Muntenia (30,3%), Sud -Vest Oltenia (29,1%) și Nord -Est (27,9%).
20. Poluarea solurilor cu produse p etroliere – simbol Pt 1-5
Poluarea cu produse petroliere se produce în jurul sondelor de extracție, a
rezervoarelor de țiței a rafinăriilor, pe traseul conductelor de transport a unor produse
petroliere, în caz de avarie, precum și poluarea solului cu deșeu ri solide și cu
substanțe radioactive. Este tipul de poluare, cu efecte globale asupra poluării solului,
în urma cărora se pot produce alunecări de teren, eroziuni, sărăturarea solurilor.
Poluarea po ate fi centralizată diferit în funcție de clasele de polu are, pe grade de
încărcare cu poluant: poluare cu petrol, cu petrol și hidrocarburi, cu hidrocarburi și
apă sărată, cu petrol și apă sărată, cu apă sărată; actualmente sunt luate în
considerație poluarea cu petrol, cu apă sărată, sau mixtă cu petrol și apă sărată.
Activitățile de extracție a petrolului prin procesele fizice generate conduc la
deranjarea stratului fertil de sol în cadrul parcurilor de exploatare, cu efect aupra
tasării solului, modificări ale configurației terenului cauzate d e excavări și în final,
reducerea suprafețelor productive agricole sau silvice. Procesele chimice pot fi
determinate și de tipul de poluare: cu petrol, cu petrol și apă sărată (mixtă) sau
poluare ascendentă, descendentă și suprapusă. Pe plan național predomină poluarea
ascendentă79, care este cauzată , în general, de sparger ea unor conducte sub presiune,
scurgerile din acestea putând ajunge în pânza pedofreatică. Capacitatea de reținere
în sol a produselor petroliere depinde de conținutul de argilă, acestea putându -se
infilt ra, în general, până la 70 -80 cm și chiar mai mult, îngreunând procesul de
depoluare. Un indicator important care ilustrează reținerea acestor produse în sol îl
constituie raportul carbon/azot (C/N). În cele 5 județe inventariate (Bacău, Covasna,
Gorj, Pra hova și Timiș) sunt afectate 751 ha, din care puternic -excesiv afectate 278
ha. La nivel național mai sunt identificate următoarele situri contaminate80: –

79 Raport național privind starea mediului pentru anul 2013.
80 Potra, A., Micle, V, Băbuț , Studiu privind bioremedierea solurilor contaminate cu hidrocarburi petroliere , Ecoterra
– Journal of Environmental Research an d Protection, 2012, nr. 31.

94
industria extractivă – 170 de situri contaminate cu o suprafață totală de 2725,46
hectare; – industri a petrolieră (incluzând zone de extracție, separatoare, conducte de
transport, unități prelucrătoare, depozite, batale de deșeuri petroliere, stații PECO
etc.) – 232 de situri contaminate cu o suprafață totală de 2664,78 hectare. Cele mai
afectate zone , de la noi din țară , de poluarea cu petrol și apă sărată sunt cauzate de
exploatăril e petroliere Borzești, Onești, Ploiești, iar cele mai mari suprafețe se
întâlnesc în județele Teleorman, Brăila, Bihor, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu și Gorj.
În legislația din Rom ânia, sunt prevăzute măsuri de protecție ale solului, mai
precis în Ordonanț a de urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005, actualizată, privind
protecția mediului, prin care se stabilește ca deținătorii de terenuri, cu orice titlu,
precum și orice persoană fi zică sau juridică care desfășoară o activitate pe un teren,
fără a avea un titlu juridic, să respecte următoarele obligații:
a) să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității
mediului geologic;
b) să asigure luarea măsurilor de salu brizare a terenurilor neocupate productiv
sau funcțional, în special a celor situate de -a lungul căilor de comunicații rutiere,
feroviare și de navigație;
c) să respecte orice alte obligații prevăzute de re glementările legale în
domeniu.
Iar persoanele fiz ice sau juridice care prospectează, explorează ori
exploatează resursele solului și subsolului au următoarele obligații:
a) să efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele
terestre au fost afectate;
b) să anunțe autoritățile pentru protecția mediului sau, după caz, celelalte
autorități competente, potrivit legii, despre orice situații accidentale care pun în
pericol mediul și să acționeze pentru refacerea acestuia.

95

2.3.4. Poluarea provocată de sursele clasice de producere a energi ei electrice.
Poluarea energiei electrice apare în cele două etape ale producerii ei,
respectiv:
 în etapa obținerii surselor primare de energie (minerit);
 în etapa folosirii tehnologiilor de obținere a energiei (producție).
Dezvoltarea industriei energetic e în toate țările, constituie o sursă majoră de
poluare, prin emanațiile de dioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi emise de
termocentralele cu carburanți fosili, emisii radioactive și posibilitatea unor accidente

96
în funcționarea uzinelor electrice nucleare , degajarea căldurii reziduuale în aer și în
apele de suprafață etc.
La producerea energiei, din sursele energetice se degajă substanțe poluante cu
impact negativ asupra mediului.
În cazul centralelor termoelectrice care funcționează cu cărbuni , arderea
combustibililor implică degajări de gaze nocive în atmosferă , gaze care se reîntorc
pe sol sub formă de ploi acide ce distrug vegetația, sau poluarea solurilor, în faza
incipientă , cu cantități mici -moderate de metale grele, acidificarea slabă a solurilor
sub impactul emisiei scăzute de SO 2, ca urmare a utilizării lignitului care este mai
puțin bogat în sulf sau efectele poluării cu emisii a le termocentralelor care se extind
pe un areal larg dar cel mai afectat este cel din jurul unității, precum și poluarea din
zona haldelor de steril, amplasate pe terenuri depresionare, cu pericol de pătrundere
în apa freatică a metalelor grele și a noxelor acide, care prezintă o concentrație mai
ridicată în materialele depozitate; de exemplu, în zona de influență a CET Min tia și
Paroșeni, sunt afectate moderat 3.500 ha terenuri agricole, iar în zona de influență a
CET Rovinari și Turceni, circa 30.000 ha sunt afectate slab și 25.000 ha sunt afectate
moderat.
Centralele hidroelectrice produc așa -zisa poluare hidrologică, acest lucru este
ca urmare a construirii unui baraj de acumulare a apei care poate produce dereglări
ale climei, florei și faunei din zonă, prin modificarea regimului precipitațiilor, ceea
ce poate determina dispariția unor specii de plante și animale. Astfel , de exemplu,
barajul Hoover din SUA a provocat , numai în primii 10 ani de la umplerea lacului
de acumulare , aproximativ 600 de cutremure locale ; în India, lacul de acumulare de
9.109 milioane metri cubi al Barajului Kozna, a fost cauza unui cutremur de gr adul
6,6 grade pe scara Richter , seism care a provocat moartea a peste 200 persoane. De
asemenea, mai trebuie subliniat faptul că datorită presiunii hidrostatice pe care o
exercită un baraj de acumulare, au loc procese de ridicare a apelor freatice , procese
ce dau naștere fenomenelor de băltir e și sărăturare a solului care au ca efecte:
perturbări biologice , prin dezvoltarea haotică a planctonului și algelor cu efecte
asupra producției piscicole și a echilibrului ecologic în cazul neluării măsurilor
corespunzătoare și perturbări atmosferice , prin favorizarea fenomenelor de ceață cu
influență asupra temper aturii medii zilnice.

97
Centralele nuclearo -electrice sunt deosebit de periculoase din punct de vedere
al efectului distrugător asupra mediului, mai ales în cazul unor accidente în
exploatare. Poluarea radioactivă este o formă de poluare fizică a mediului, ale cărui
componente, aerul, apa, solul și subsolul, sunt contaminate în același timp. De
asemenea, biosfera poate fi poluată parțial sau în întregime, poate fi afectată sau
distrusă prin interme diul elementelor ecosistemelor – abiotice și biotice – care au
fost supuse în exces radiațiilor alfa, beta și gamma. Poluarea radioactivă este cea mai
perfidă și insidioasă formă de agresiune asupra mediului, deoarece ea este invizibilă,
fără culoare, fără miros și nu produce durere imediată. Radioactivitatea, adică emisia
de particule alfa, beta și gamma, poate fi: (i) naturală, cu radiații naturale provenite
de la Soare, de la galaxii îndepărtate, de la pământ, roci, de la apele mărilor și
oceanelor sau d in atmosferă. Acestea constituie fondul natural de radiații la care
ființa umană s -a adaptat de -a lungul timpului și care este indispensabil unei activități
biologice normale. (ii) artificială, ca urmare a activității umane, desfășurată în
extracția și pre lucrarea minereurilor radioactive, în reactoarele nucleare de cercetare
și de producere a energiei electrice, în instalații industriale pentru detectarea
defectelor elementelor componente (defectoscopia materialelor), în instalații tip
Roentgen, folosite î n medicina nucleară, în experiențe cu arme nucleare etc.
Industria nucleară are un risc specific – radiațiile ionizante – care se întâlnesc pe tot
parcursul activității de prospectare, exploatare, prelucrare și transport al
combustibilului nuclear, în operarea propriu -zisă a reactorului nuclear, gestionarea
deșeurilor radioactive și dezafectarea instalațiilor (centralelor) nucleare. Cele mai
grave accident e de acest fel a u avut loc în 1986 la Cernobâl în Ucraina, a tunci când
un nor radiocativ de dimensiuni uriașe a fost purtat deasupra Europei, cu efecte
deosebit de nociv e asupra tuturor viețuitoarelor sau accidentul nuclear de la
Fukushima -Daiichi , care a avut loc la data de 11 martie 2011 , la centrala electrică
atomică Fukushima din Japonia , ca urmare a cutremurului din nord -estul țării , urmat
de un tsunami de mari proporții. Reziduurile de combustibil nuclear trebuie
depozi tate în condiții de maximă siguranță pentru a evita scurgerile, în butoaie
ermetice stocate în depozite protejate de pereți de beton.
Pentru o mai bună pro tecție a mediului este necesară reorientarea
tehnologiilor de producere a energiei și punerea sub co ntrol a riscurilor acestora,
conservarea și sporirea bazei de resurse, reducerea emisiei de CO 2, dezvoltarea

98
resurselor regenerabile etc. Prin „energie regenerabilă“ se înțelege energia derivată
dintr -un larg spectru de resurse, toate având capacitatea de a se reînnoi, ca de
exemplu: energia hidraulică, solară, eoliană, geotermală și din biomasă (resturi
menajere, municipale, din industrie și din agricultură). Aceste resurse de energie pot
fi utilizate pentru generarea de energie electrică în toate sectoarel e de activitate,
pentru generarea de energie termică necesară proceselor industriale și încălzirii
locuințelor, pentru producerea de combustibili necesari transporturilor. Tehnologiile
de producere a energiei din resurse regenerabile se află pe diferite st adii de
dezvoltare și comercializare. Resursele regenerabile de energie sunt disponibile pe
tot globul și se găsesc din abundență. Tehnologiile energetice bazate pe resurse
regenerabile generează relativ puține deșeuri sau poluanți care contribuie la ploil e
acide, smoguri urbane, sau care să determine probleme de sănătate și nu impun
costuri suplimentare pentru depoluarea mediului sau pentru depozitarea deșeurilor.
Posesorii de sisteme energetice bazate pe resurse regenerab ile nu trebuie să fie
îngrijorați de schimbările potențiale globale ale climatului generate de excesul de
CO 2 și alte gaze poluante. Sistemele energetice solare, eoliene și geotermale nu
generează CO 2 în atmosferă iar biomasa absoarbe CO 2 când se regenerează și de
aceea întregul proces de generare, utilizare și regenerare a biomasei conduce la
emisiuni globale de CO 2 apropiate de zero. Printre s ursele regenerabile de energie
utilizabile amintim: bioenergi a, energi a geotermală, energia eoliană, energi a solară.
Pe ansamblu, prevenirea poluăr ii cauzată de instalațiile de producere a
energiei duc la creșterea cheltuielilor care devin cu atât mai mari, cu cât normele
internaționale i mpun măsuri tot mai stricte, costuri care pot fi limitate .
2.3.5 . Hazardele și rolul lor în poluarea mediului înco njurător
Literatura de specialitate menționează și alte fenomene naturale care
contribuie la accentuarea proceselor de poluare a atmosferei, apei și solului,
fenomene care poartă denumirea de hazarde.
Hazardele sunt evenimente extreme, naturale sau antropi ce, cu probabilitate
mare de manifestare înr -un anumit teritoriu și într -o perioadă dată, cu grave
consecințe pentru mediul înconjurător și societatea umană, depășind măsurile de
siguranță pe care aceasta și le impune.

99
Hazardele sunt considerate ca fiind r ezultatele unor procese cu putere
distructivă (fenomene extreme, fenomene periculoase, calamit ăți, dezastr e,
catastrof e) și afectează atât mediul natural cât și activitatea omului. Fenomenele pot
fi naturale (se produc independent de activitatea oamenilor) și antropice ( cauzate de
activit atea necorespunzătoare de utilizare a spațiului geografic), după cum urmează:
Hazardele naturale se clasifică în:
1. Hazardele naturale endogene (geologice) – care provin din interiorul
planetei și sunt reprezentate de :
1.1. Seisme le – sunt mișcări bruște ale plăcilor tectonice ca urmare a eliberării
bruște a unor tensiuni acumulate sub formă de forțe elastic; în România se produc anual
aproximativ 500 de cutremure, majoritatea de mică intensitate, care afectează
aproximativ 50% din suprafața țării și de erupțiile vulcanice, datorate energiilor
acumulate în rezervoarel e subterane cu conținut de lavă și presiunilor exercitate de
forțele tectonice, care determină ascensiunea materiei inc andescente spre suprafață.
Hazardele lega te de seisme se împart în hazarde primare, legate de transmiterea undelor
seismice din locul de producere al cutremurului din adâncul scoarței, numit focar și
hazarde secundare, legate de procesele generate de undele seismice la suprafața
Pământului și acestea cuprind alunecări, prăbușiri, apariția sau reactivarea unor falii,
formarea vulcanilor noroioși, formarea unor valuri uriașe numite tsunami etc.
1.2. Erupțiile vulcanice – sunt hazardele endogene care au impresionat
puternic omul încă din antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate în
rezervoarele subterane care conțin lave și presiunilor exercitate de forțele tectonice
care determină ascensiunea materiei incandescente spre suprafață. Erupțiile
vulcanice sunt de două feluri: erupția efuzivă , care este o erupție vulcanică
silențioasă, scoate la suprafață lava bazaltică cu viteză mică (erupțiile vulcanului
Kilauea din Hawaii) și erupția explozivă, care este o erupție puternică a unui vulcan
care aruncă în aer materia pe distanțe uriașe, lava e săracă în silicat, poate fi foarte
periculoasă pentru locuitorii aflați în apropiere de locul erupției. Felul în care erupe
un vulcan depinde de compoziția lavei și de cantitățile de gaz pe care le conține. Cu
cât lava e mai densă sau cu cât cantitățile d e gaz sunt mai mari, cu atât erupția e mai
violentă. Unii vulcani erup în feluri diferite, în funcție de nivelul presiunii și de
conținutul de lavă.

100
Erupțiile vulcanice sunt periculoase deoarece: elimină gaze, vapori, particule
solide, care sunt transport ate pe mari distanțe de vânt și curenți de aer ; afect ează
sănăt atea și nivelul de trai al populațiil or din zonă; declanșează perioade de răcire
globală ; efectul de încălzire al climei ; temperaturi scăzute, chiar zăpadă în timpul
verii; inundații în regiuni uscate ; distrugere a recoltelor; cutremure ; tsunami .
2. Hazardele exogene , generate de factorii geomorfologici, climatici,
hidrologici, biologici, biofizici, astrofizice etc.:
2.1. Hazardele geomorfologice se manifestă printr -o gamă variată de procese
care determină o degradare accentuată a versanților, distrugerea stratului fertil de sol
și transformarea unor suprafețe întinse în terenuri neproductive sau slab productive.
Cuprind: prăbușirile, alunecările de teren, curgerile de noroi și grohotișuri, proces ele
de eroziune în suprafață și ravenarea, care produc mari pagube materiale și uneori
victime.
2.1.1. P răbușirile – sunt surpări și căderi de pietre, îndeosebi pe versanții
abrupți în zonele montane , afectează căile de comunicație și așezările omenești.
Prăbușirile apar din mai multe cauze, în general ele apar în zonele reci (polare și
subpolare), în regiunile secetoase și câteodată și în zonele cu climă temperat ă din
cauza înghețului și dezghețului. O altă cauză sunt râurile care sapă marginea
muntelui fo rmând goluri sub stânci, pe lângă acestea cutremurele și erupțiile
vulcanilor sunt alte cauze care pot determina prăbușirile. Măsurile de prevenire și
protecție care se iau pentru evitarea și limitarea efectelor distructive specifice acestui
tip de hazarde sunt: detonări controlate, montarea unor plase de sârmă, construirea
de tunele sau copertine, evacuarea locuitorilor din zonele afectate.
2.1.2. A lunecările de teren – reprezentate de deplasări de masă de rocă în
zonele argiloase sau marnoase, cu exces de apă și pante > 5°. Acest tip de hazarde
se regăsește în zonele de deal și podiș: Subcarpații de curbură, Podișul Moldovei
(frecvent în zona nordică), Podișul Transilvaniei (zona colinară – fenomen denumit
glimee) și Podișul Getic. Acestea provoacă dezastr e mari: degradări de terenuri,
distrugeri de construcții, căi de comunicație, diguri. Cauzele care se găsesc la
originea acestui tip de fenomene sunt: defrișările de păduri și arborete, supra –
pășunatul, aratul perpendicular pe curbele de nivel, ploile tore nțiale sau de lungă
durată asociate cu topirea rapidă a zăpezilor. După grosimea stratului de teren afectat
de alunecare, acestea se împart în: superficiale (l – 3 m), intermediare (3 – 8 m) și

101
complexe (> 8 m). În funcție de viteza de alunecare avem alune cări bruște, care se
pot dezvolta în câteva ore, rapide, se pot dezvolta în câteva săptămâni, lente,
deplasarea masei de roci poate înregistra câțiva metri pe an. După f orma corpului de
alunecare se disting alunecări în braze (superficiale) care afectează doar pătura de
sol și prezintă aspectul unor brazde rupte unele de altele, alunecări lenticulare , se
produc în roci impermeabile , plastice, de tipul argilelor, antrenează atât solul cât și
roca subiacentă pe pante relativ reduse, alunecări în movile , au pr ofunzime mare (5
m – 20 m – 30 m), movilele au contur circular sau oval la bază, sunt ascuțite spre
vârf, ele se datorează unor obstacole care au frânat brusc deplasarea materialului,
alunecări în trepte , sunt de mare adâncime (5 m – 30 m), extinse pe lung imi
însemnate, sunt condiționate de prezența pantelor accentuate, se caracterizează prin
deplasarea unui pachet de straturi pe o suprafață umectată fără deranjarea structurii
interne, alunecări curgătoare, se datorează înmuie rii puternice a masei constitui te din
formațiuni argiloase – marnoase, corpul alunecării are formă alungită.
Măsurile de prevenire și combatere a alune cărilor de teren constau în:
reîmpăduriri, terasare, executarea arăturilor în lungul curbelor de nivel, executarea
unor canale și puțuri de drenaj, evitarea suprapășunării etc.
2.1.3. C urgerile de noroi și grohotișuri – sunt deplasări pe pantă ale unor
depozite argiloase ca urmare a îmbibării cu apă provenită din precipitații. Acest
fenomen este relativ rar în România (Râul Mare – Retezat în 1999; inundațiile din
anii 2006 -2007) fiind întâlnit în Carpații și Subcarpații de Curbură, Câmpia
Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Carpați Orientali. Principala măsură de prevenire
a acestor fenomene o reprezintă împăduririle și reî mpăduririle, cu precă dere în
zonele unde exploatarea s -a făcut irațional, mergând până la defrișarea de tip "rasă".
2.1.4. E roziunea terenurilor și solurilor (de suprafață) – se manifestă prin
desprinderea și deplasarea particulelor fine de sol (de către ape pe versanți sau de
către vânt), în zonele plane (eroziune colinară -deflație). Se formează: rigole, ravene,
ogașe, pământuri rele, torenți, care scot suprafețe mari de teren din circuitul agricol
(20,6% din terenurile agricole) – Podișul Moldovei, Podișul Getic, Podișul
Târn avelor și Subcarpații. Apa care se scurge pe versant poate să provină de la ploi,
atunci când cantit atea de apă căzută este mai mare decâ t apa infiltrată , topirea
zăpezii, atunci când solul este îmbibat cu apă sau este înghețat, pânzele subterane,
în locur ile în care acestea intersectează suprafața versantului, activitățile omului

102
(despăduririle, arăturile în lungul pantei, suprapășunatul etc.) contribuie la
intensitatea proceselor de eroziune și la distrugerea stratului fertil de sol bogat în
humus. Pentru reducerea proceselor de eroziune sunt necesare măsuri speciale:
executarea arăturilor în lungul curbelor de nivel, utilizarea unor culturi agricole care
protejează versantul și alter narea acestora cu benzile înerbate, terasarea versantului
și acolo unde e ste necesar reîmpădurirea terenurilor.
2.2. Hazardele climatice cuprind un spectru larg de fenomene, atât după
geneza lor, câ t și după alte criterii: modul de manifestare; variația în timp și spațiu;
modul de declanșare și evoluție. În terminologia de spec ialitate, hazard ele climatice
se pot confunda uneori cu fenomenele climatice extreme sau cu recordurile
climatice; uneori se pune semn de egalitate între noțiunea de hazard climatic și
dezastru climatic și cuprind:
2.2.1. S eceta – cu o perioadă lungă de in stalare și este caracterizată prin
scăderea precipitațiilor sub nivelul mediu, prin micșorarea debitului râurilor și a
rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer și în
sol, cu efecte directe asupra mediului și în primul r ând asupra culturilor agricole,
perioade le fără precipitații (10 zile vara și 14 zile iarna) se manifestă prin uscarea
plantelor și scăderea producției agricole. În condițiile lipsei precipitațiilor, pentru un
anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a
precipitațiilor determină uscarea profundă a solului și instalarea secetei pedologice.
Asocierea celor două tipuri de secetă și diminuarea resurselor subterane de apă
determină apariția secetei agricole care duce la reducer ea sau pierderea totală a
culturilor agricole. Secetele a u la origine invaziile de mase de aer uscat din N, NE,
Peninsula Arabică, Nordul Africii, în țara noastră, lanțul carpatic constituie o barieră
naturală astfel încât zonele intracarpatice sunt mai pu țin afectate. Regiunile cele mai
afectate de secetă la nivelul anului 2007 au fost: Dobrogea (20 de zile medie anuală),
Bărăganul și Podișul Moldovei (15 – 19 zile medie anuală). Secetele care au afectat
România au fost cele din anii: 1946 – 1947 – 1953, 1 982-1986, 2000, 2007 , care au
adus pierderi însemnate ; de exemplu seceta din vara anului 2000, considerată cea
mai puternică din ultimii 100 de ani în țara noastră, a afectat 2,6 milioane hectare și
a produs pagube evaluate la 7 .500 miliarde de lei.
Seceta poate fi clasificată ca: seceta meteorologică , când domnește o perioadă
mai lungă de timp lipsa completă a precipitațiilor sau când precipitațiile cad în

103
cantități foarte mici, seceta agricolă , când există o cantitate insuficientă de apă
necesară agricult urii (provenită din precipitații sau ape freatice), seceta hidrologică ,
când scade substanțial nivelul pânzei de apă freatică (rezervorul de apă subteran),
nivelul apelor curgătoare și al celor stătătoare.
Pentru a preveni distrugerea culturilor agricole e ste important ca acestea să fie
dotate cu sisteme de irigație care să suplinească lipsa îndelungată a precipitațiilor și
a insuficienței apei din sol, precum și împăduririle.
2.2.2. D eșertificarea – se manifestă prin reducerea suprafețelor acoperite cu
vegetale, este rezultatul încălzirii globale și a efectului de seră și este cauzată de
capacitatea de regenerare a ecosistemelor ; în România acest fenomen se man ifestă
îndeosebi în zona de S -E, cel mai afectat județ este Dolj, unde fenomenul
deșertificării, s emnalat de mai mulți ani, este alimentat de secetă, de solul nisipos,
de fenomenul de deflație eoliană (spulberarea nisipului de vânt) dar și de defrișările
masive.
Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacității
solului de a susține biodiversitatea și alte activități umane. Deșertificarea apare
datorită suprarecoltării, a suprapășunatului, a practicilor nepotrivite de irigație și a
despăduririlor care sunt din ce în ce mai accentuate. Activitățile umane reprezintă
principala c auză a deșertificării deoarece acestea prin supracultivare epuizează solul,
prin defrișări înlătură copacii care susțin solul fertil de pământ iar prin suprapășunare
dezgole sc pământul de iarbă. Dintre factorii naturali care ajută la formarea
deșertificări i se enumeră cauzele climatice, care cuprind reducerea cantităților de
precipitații, modificarea regimului acestora, încălzirea climei și intensificarea
vânturilor, acestea din urmă mărind evaporația și uscarea plantelor.
Deșertificarea generează următoare le fenomene: distrugerea solului prin
eroziune în suprafață, deflație, formarea unor cruste, aridizare, salinizare și
alcalinizare, eroziunea accelerată a solurilor care, la rândul ei, p articipă activ la
distruge rea mai accentuată a vegetației, furtunile de praf , cu efect asupra sănătății
oamenilor și a ecosistemelor locale , reducerea rezervelor de apă în sol , în pânza
freatică și în rețeaua hidrografică , datorită, în primul rând, reduc erii cantității de
precipitații, modificarea treptată a terenurilor și pășunatul exces iv care distrug
covorul vegetal, defrișarea plantațiilor de arbori și arbuști care mențin straturile

104
superioare ale solul ui, transformarea dunelor de nisip fixate în dune mobile și
înaintarea acestora.
Procesul actual de deșertificare este de tip natural antropogen și de aceea se
poate considera a avea două cauze: cauze de ordin natural (climatic) care cuprind
încălzirea climei și intensificarea vânturilor, acestea din urmă mărind evaporarea și
uscarea plantelor, reducerea cantităților de prec ipitații, modificarea regimului
acestora și cauze de ordin antropogen care cuprind suprapopularea și utilizarea
necorespunzătoare a unor terenuri, mai ales atunci când se înregistrează perioade
secetoase prelungite.
Deșertificarea produce o serie de consec ințe negative dintre care amintim :
diminuarea producției de hranǎ, reducerea productivității solului și o scădere a
capaci tǎții de regenerare a terenului, a gravarea problemelor de sănătate cauzate de
furtunil e de nisip și praf, în special a infecțiilor ocu lare, a dificultăților respirator ii,
a alergiilor și a stresului, r educerea mijloacelor de trai care forțează populația
afectatǎ sǎ migreze, d egradarea pădurilor existente și a solurilor, aceasta conducând
la scăderea producției de alimente.
Atenuare a și c ombaterea deșertificării, reprezintă o activitate complexă pe
termen mediu și lung, printre cele mai importante activități îndreptate spre
combaterea proceselor de deșertificare amintim : crearea cadrului legislativ favorabil
pentru protecția, ameliorarea ș i utilizar ea durabilă a resurselor de sol, a dministrare a
rațională a resurselor de sol, s porirea fertilității solurilor, introducerea procedurilor
organizaționale agrotehnice și a măsurilor de ameliorare a solului, combaterea
eroziunii, e xtinderea sistemul ui de irigații, r estabilirea ecologică a solurilor
degradate și vegetației pajiștilor, implementarea de proiecte pentru combaterea
deșertificării .
2.2.3. V iscolul – se manifestă prin transportul la sol al zăpezii și depozitarea
în troiene, de către vânturi puternice și reci, afectând preponderent localitățile rurale
din zona de câmpie și transporturile. În condiții de viscol, vizibilitatea scade simțitor,
zăpada este puternic răscolită și foarte greu se poate aprecia dacă este vorba numai
de o simplă spulbe rare a zăpezii deja căzută sau de spulberarea concomitentă, atâ t a
zăpezii pe sol câ t și a celei care cade în timpul viscolului.

105
În raport cu complexitatea fenomenului, se pot deosebi mai multe tipuri de
viscole: viscol general, viscol cu ninsoare, viscol cu transport de zăpadă la sol, viscol
cu zăpadă în altitudine.
Cauzele sinoptice care determină producerea viscolului au la bază corelația
dintre anticiclonii est -european și azoric, sau scandinav cu ciclonii mediteraneeni,
uneori reactivați deasupra Mării Negre, devenind tot mai violenți în condiții de
retrogradare.
În cele mai frecvente situații viscolele sunt însoțite de ninsori abundente care
reduc foarte mult vizibilitatea. Calitatea de risc climatic este atribuită viscolului , în
primul rând datorită v itezei vâ ntului; el se caracterizează prin vâ nturi tari cu viteze
de peste 11 m/s (viscole puternice), sau de peste 15 m/s (viscole violente) și apoi d ib
cauza căderilor abundente de zăpadă care pot forma strat de zăpadă de 25 – 50 cm
grosime, sau troiene de 1- 2 m înălțime sau mai mari, provocâ nd numeroase pagube
materiale și pierderi de vieți omenești. Teritoriile din zonele temperate subpolare și
polare sunt expuse, în fiecare iarnă, viscolelor puternice care produc perturbări
majore ale activităților um ane. Cele mai violente viscole sunt prezente în SUA,
Canada, Siberia. Viscole puternice se înregistrează și în Europa, unde produc pagube
însemnate datorită densității mari a populației și existenței a numeroase obiective
economice.
Viscolele perturbă traf icul rutier, feroviar și aerian, adeseori acestea fiind
întrerupte pentru dif erite perioade. Vâ nturile puternice produc dezrădăcinări de
arbori și întreruperi ale livrărilor de curent electric și ale aprovizionării popu lației.
Localitățile pot să rămâ nă bl ocate pentru mai multe zile, drumurile de acces fiind
închise. Pentru diminuarea pagubelor provocate de viscole este necesară pregătirea
și dotarea prealabilă a echipelor de intervenție și în asigurarea unor stocuri
corespunzătoare de rezerve de combustibi l și hrană, folosirea parazăpezilor contra
spulberării zăpezii și eroziunii solului, folosirea culiselor de tulpini de floarea
soarelui, porumb, perdele forestiere și pomicole, mai ales în jurul localităților pentru
evitarea înzăpezirilor.
2.2.4. A valanșel e – se manifestă prin deplasări bruște și rapide a unor mari
cantități de zăpadă pe versanții abrupți, cu înclinare accentuată, în lungul unor
culoare preexistente sau pe suprafețe înclinate, nefragmentate, fiind determinate de
căderi masive de zăpadă, sch imbarea bruscă a temperaturii, zgomote, ploi care

106
îmbibă stratul de zăpadă, topiri bruște ale zăpezii, vânturi puternice și viscole etc.
Asemenea tipuri de hazarde se întâlnesc în masiv ele Bucegi și Făgărași și au ca efect
pagube materiale importante și vi ctime. Aceste fenomene se înscriu printre cele mai
drastice evenimente ale muntelui și reprezintă un pericol pentru populația montană
din numeroase țări ale lumii. O avalanșă poate duce la vale milioane de tone de
zăpadă, precedată de o undă de șoc care sp ulberă și strivește tot ce se afla în calea
ei. Dacă zăpada este suficient de rece și alunecă rapid, ea se alimentează cu aer și
poate forma un aerosol . Aerosolii pot atinge viteze foarte mari fiind devastatori prin
extindere precum și prin frontul de comp resiune care se formează înaintea lor. În
funcție de particularitățile stratului de zăpadă afectat, avalanșele pot fi: avalanșe
uscate, se produc la temperaturi de sub 5 grade Celsius când zăpada este afânată,
avalanșe umede, se produc de obicei prim ăvara, în stra turile de zăpadă umedă și
grea, avalanșe în plăci, se produc prin desprinderea stratului superficial atunci când
rupturile sunt deschise i ar zăpada este casantă .
2.2.5. G rindina – se manifestă prin precipitațiile solide alcătuite din granule
transp arente sau opace de gheață, de diferite forme (sferice sau colțuroase), mărimi
(cu diametre variabile între 0,5 și 50 mm) și greutate (de la câteva grame la peste
300 grame) ; grindina cade în timpul averselor de ploaie însoțite de tunete și fulgere
și vânt tare, luând aspect de furtună, îndeosebi vara, cu efecte distructive la ni velul
culturil or agricole, viilor și livezilor. Aceste fenomene se produc mai ales în zonele
de câmpie, cele mai afectate fiind Câmpia Română, Dobrogea și Podișul Moldovei,
unde se produc l -2 furtuni însoțite de grindină anual. La nivelul județului lași, o
zonă afectată de aceste fenomene este comuna Strunga, aici înregistrându -se în 1975,
în lunile mai și iunie, 6 zile cu grindină. Pentru prevenirea și combaterea
fenomenului de gri ndină, la nivel național, au fost instalate și puse în funcțiune
mijloace tehnice de combatere a grindinei (lansatoare de rachete antigrindină), în
județ acestea fiind instalate la Cotnari, Holboca și Strunga din județul Iași.
Cauzele genetice ale grindini i sunt determinate de particularitățile circulației
atmosferei în interacțiun e cu cele ale suprafeței active, circ ulația generală a
atmosferei contribuie la formarea grindinii prin intermediul fronturilor reci, foarte
active , care se deplasează pe ste terit oriile supraîncălzite. Masa de aer rece dislocă ,
prin convecție dinamică, masa de aer cald, pe care o forțează la o ascensiune rapidă,
mișcare la care participă și convecția termică din perioada premergătoare advecției

107
aerului rece. Ridicat la peste 5 .000 – 6.000 m altitudine (uneori chiar la 10 .000 –
12.000 m altitudine), aerul cald se răcește rapid, determinând condensarea vaporilor
de apă și înghețarea acestora sub formă de "boabe".
Furtunile cu grindină încep brusc. Durata furtunilor cu grindină este in vers
proporțională cu dimensiunile boabelor de grindină. Cu cât durata este mai scurtă, cu
atât dimen siunile acesteia sunt mai mari. Grindina prezintă un risc climatic major , deși
este rar întâlnit, poate produce în scurt timp calamități naturale de mari p roporții, locale
sau regionale, în funcție de traiectoria norului Cumulonimbus81 care a generat -o.
Din cercetările de teren și din literatura de specialitate rezultă că aproape toate
cazurile de grindină au provocat pierderi importante, în special, agricult urii. Fiind
un fenomen a cărui frecvență maximă se realizează în perioada caldă a anului,
grindina surprinde culturile agricole în diferite stadii de dezvoltare, afectând buna
desfășurare a ciclului biologic. Grindina poate avea și efecte minime, în condiț iile în
care dimensiunile ei și densitatea boabelor căzute sunt mai mici, durata mai redusă
și faza de vegetație mai înaintată.
Grindina poate fi atenua tă sau combătută prin difuzarea la timp a prognozelor
meteorologice de avertizare, elaborate în baza inf ormației radarelor meteorologice
și al imaginilor din satelit pentru luarea unor măsuri adecvate, pulverizarea, în cadrul
lor, a unor substanțe chimice, care determină căderea ploilor înainte de formarea
granulelor de gheață, delimitarea ariilor afectate d e acest fenomen și cultivarea lor
cu plante rezistente la grindină, acoperirea plantațiilor agricole prețioase cu plasă,
asigurarea terenurilor agricole împotriva pericolului căderilor de grindină.
2.2.6. Tornadele – sunt hazarde climatice foarte periculo ase d in cauza forței
deosebite a vânturilor care au un caracter turbionar ; se produc pe continente între
20°- 60° latitudine N și S. În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane
înguste sau al unei pâlnii întoarse, viteza la nivelul solului este cuprinsă între 60 și
500 km/h, acestea din urmă fiind foarte devastatoare iar diametrul poate să ajungă la
câțiva km. Tornadele variază în diametru de la câțiva zeci de metri până la
aproximativ 2 km, având un diametru mediu în jur de 50 de metri, însă s-au

81 Cumulonimbus – este un gen de nori de mari dimensiuni care se pot dezvolta pe verticală până la 15 – 17 km. Norii
cumulonimbus se formează cu preponderență în sezonul cald al anului și produc precipitații sub formă de aversă ,
asociate cu descărcări electrice și mișcări accentuate ale aer ului, se dezvoltă din stadiul de nori cumulus congestus, în
condiții atmosferice instabile în urma un or puternici curenți ascendenți și sunt formați din vapori de apă , până la
nivelul superior de îngheț. Vaporii de apă purtați de curenții ascendeți se transformă în picături, iar când pătrund în
stratul superior îngheață devenind grindină , fulgi de zăpadă , măzăriche .

108
înregistrat și tornade de dimensiuni mult mai mari. Aerul în mișcare antrenează
cantități mari de praf care dau tornadelor o culoare cenușie, distinctă.
Tornadele apar atunci când un curent de aer rece întâlnește o masa umedă de
aer cald, dând naștere un or enormi nori negri (cumulonimbus). Acești nori generează
o furtună cu tunete în timpul căreia aerul mai cald urcă rapid , creând un curent
puternic. În partea superioară a furtunii, vânturile puternice încep să se învârtă tot
mai rapid, formând un vârtej. Vârtejul se rotește în spirale din ce în ce mai strânse,
mărindu -și viteza și înălțându -se spre nori. Apoi tornada coboară din nori și atinge
pământul cu o mare violență.
Tornadele distrug aproape tot ce le stă în cale. În locul unde atinge pământul,
o tornadă poate avea o lățime de la câțiva metri până la un kilometru. O tornadă ține,
de obicei, câteva minute, dar cele puternice pot să dureze mai mult de o oră.
Măsurătorile directe în ceea ce privește o tornadă sunt greu (și periculos) de
obținut. În 1971 , Theodore Fuj ita profesor de meteorologie la Universitatea din
Chicago, specialist în tornade, a alcătuit un sistem de clasificare care îi poartă numele
bazat pe distrugerile structurilor realizate de om. Scara Fu jita sau F – Scale clasifică
pagubele prod use de tornade ca fiind: neînsemnate – F 0 (viteza vântului între 64 –
116 km/h, nu provoacă pagube foarte însemnate) și F 1 (viteza vântului între 117 –
181 km/h, este o tornadă moderată ce provoacă pagube medii), puternice – F 2 (viteza
vântului între 18 2 – 253 km/h, este o tornadă puternică) și F 3 (viteza vântului între
254 – 332 km/h, tornada produce distrugeri pe scară largă) și violente – F 4 (viteza
vântului între 333 – 419 km/h, tornadă de intensitate foarte mare, care distruge tot ce
îi iese în ca le) și F 5 (viteza vântului între 420 – 512 km/h, este o tornadă care cară
tot ce întâlnește în cale pe distanțe considerabil e, are o forță asemănătoare cu cea a
unei bombe atomice) .
Cu toate că tornadele apar în multe locuri din lume, aceste forțe destruc tive
ale naturii apar cel mai frecvent în SUA , în perioada primăverii și a verii, î n medie,
au loc circa 800 de tornade anual cu importante pierderi umane și materiale.
2.2.7. Bruma, chiciura, poleiul – sunt forme de depunere a apei pe suprafețe
suprarăci te și înghețarea acesteia, care produc importante pagube în agricultură și
transporturi (accidente). Bruma apare în anotimpurile de tranziție (toamna și
primăvara), în cursul nopților în care nebulozitatea este redusă, umiditatea este mare
și nu adie vântu l, iar răcirea suprafeței terestre și a obiectelor aflate la sol determină

109
scăderea tem peraturii sub 0ș C, prin transformarea vaporilor de ap ă în cristale fine de
gheață depuse pe vegetaț ie și pe obiectele aflate î n apropierea solului. Bruma este
dăunatoare plantelor. Oamenii iau m ăsuri de protejare a cu lturilor, fă când focuri
mocnite în gră dini sau în livezi.
Chiciura ( promoroaca) este o depunere solidă asemănătoare cu zăpada. Apare
de obicei pe ramurile copacilor, pe firele conductorilor electrici și tele grafici etc., în
condiț ii de calm atmosferic, în interiorul maselor de aer umed și foarte rece. Se
formează prin transformarea vaporilor de apă în cristale de gheață sau în condițiile
în care este ceață, în urma înghețării picăturilor foarte fine de ap ă suprară cită. In
masele de aer umed și foarte rece plutesc ace fine de gheață care se depun pe obiecte.
Spre deosebire de brumă, chiciura se formează în orice moment al zilei, independent
de gradul de acoperire al cerului cu nori.
Poleiul este caracteristic d oar anotimpului rece și constă î n depunerea pe sol
a unui strat fin de gheață. Pentru formarea poleiului este necesar ca solul sa fie foarte
rece iar precipitațiile care ating solul s ă fie lichide. Pic ăturile de ploaie sau burnița,
în cădere, ajunse la sup rafața solului, î nghea ță imediat ce vin în contact cu acesta,
dar ș i cu obiectele aflate la nivelul acestuia.
2.2.8. Ceața – este un fenomen meteorologic care este format dintr -o
aglomerație de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă, în apropie re de
suprafața solului și se manifestă prin coborârea plafonului de nori formați din
picături fine de apă sau gheață și care reduc vizibilitatea la sub l km. Ceața deasă,
care are ca efect o reducere mai accentuată a vizibilității se numește negură sau pâclă.
Ceața este mai frecventă toamna și prim ăvara când temperaturile sunt mai scăzute și
vaporii ating starea de saturație la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum
decât în timpul verii și se formează îndeosebi dimineața și seara. De asemenea, cea ța
este cel mai des întâlnită în văi unde temperatura este mai scăzută și umiditatea este
mai mare.
Practic, ceața este un nor aflat în contact cu solul. Ea se distinge de nori numai
prin faptul că norul nu atinge suprafața pământului. Același nor, conside rat astfel de
la altitudini joase, poate deveni ceață la altitudini mai înalte, spre exemplu în v ărful
unor munți sau dealuri.

110
2.2.9. Trăsnetele , Fulgerele și Tunetele :
Trăsnetul este o descărcare electrică în sc ânteie care se produce în atmosfera
terest ră fie între doi nori, fie între un nor și pământ. Norii de furtună se încarcă în
partea lor inferioară, în special, cu sarcină negativă, iar aceasta încarcă prin influență
suprafața pămâ ntului cu sarcină pozitivă. Când norul se deplaseaz ă, zona de sarcin ă
pozitiv ă de pe p ământ îl urm ărește ca o umbr ă. Norul și pământul pot fi considera ți
drept arm ăturile unui condensator î ntre care tensiunea electric ă atinge valori de
ordinul zecilor ș i chia r al sutelor de milioane de volț i. Dacă tensiunea d intre doi nori
sau dintre nori ș i pământ devine suficient de mare apare o desc ărcare electrică foarte
puternic ă numit ă trăsnet. Există mai multe tipuri de trăsnete, cele care se produc în
interiorul aceluiași nor, care se produc dinspre nor înspre pământ, care se produc
dinspre pământ înspre nor, trăsnete ce au loc în straturile înalte ale atmosferei și
trăsnete sub formă sferică, numite și fulgere globulare.
Fenomenul luminos care însoțește trăsnetul se numește fulger iar fenomenul
acustic poart ă denumirea de tunet , care se formează în jurul tunelului sau canalului
fulgerului, unde aerul înconjurător atinge temperaturi de 30.000°C. Această
supraîncălzire bruscă a aerului duce la o dilatare masivă asemenea unei explo zii cu
un zgomot puternic . Lungimile pe care le pot ating e scânteile trăsnetului sunt
cuprinse între c âteva sute de metri și câțiva kilometri.
Datorită duratei foarte scurte a unui trăsnet, doar câteva microsecunde,
intensitatea curentului electric poate atinge sute de mii de amperi iar temperatura în
interioru l acestuia poate depăși 28.000o Celsius. Protecția împotriva consecințelor
dăunătoare ale trăsnetului se realizează cu ajutorul paratrăsnetului.
2.3. Hazardele hidrologice cuprind:
2.3.1. I nundațiile – sunt fenomene care sunt responsabile pentru 80% din
pagubele p roduse de hazardele hidrologice, produc mari pagube materiale, pierderi
de vieți omenești, de animale și distrugerea culturilor agricole.
Ele apar ca urmare a ploilor îndelungate și abundente sau a topir ii bruște a
zăpezii, periodic, odată cu creșt erile de debit ale râurilor ; în ultimii ani hazardele
hidrologice reprezentate de inundații, sunt frecvente în anumite zone ale țării,
afectând luncile râurilor din Câmpia de Vest, Depresiunea Colin ară a Transilvaniei,
Câmpia Romănă , Podișul Moldovei, Lunc a și Delta Dunării.

111
Pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene se realizează măsuri
hidroameliorative constând în: îndiguiri, lacuri de retenție, împăduri ri, amenajarea
complexă a bazinelor hidrografice.
2.3.2. Cicloni i tropicali – sunt furtuni viol ente, care se formează și se
intensifică în apele oceanice calde (latitudini cuprinse între 5˚ -15˚ N și S) și în
condițiile în care temperatura apei și a aerului are valori peste 27˚C), având viteze
ale vântului de peste 118 km/h. Sunt furtuni circulare ca re ajung, în faza de
dezvoltare maximă (uragane), până la diametre de 200 – 600 km. Ciclonii tropicali
sunt formați din vânturi de mare viteză care suflă circular în jurul unui centru de
presiune joasă, cunoscut sub numele de ochi al furtunii.
Aceștia poa rtă denumiri diferite de la o regiune la alta: uragan, în Oceanul
Atlantic de Nord, hurricane, pe coastele de vest ale Statelor Unite și ale Mexicului,
taifun , în Oceanul Pacific, în zona Japoniei, ciclon tropical în Oceanul Indian și în
lungul coastelor A ustraliei, baguias, în zona Insulelor Filipine, Willie – Willie , în
nord – estul Australiei. În cadrul ciclonilor, mișcarea maselor de aer are un caracter
circular și prezintă, uneori, traiectorii neașteptate și intensificări locale greu de
antic ipat. În p artea centrală, numit ă „ochiul ciclonului”, vântul este slab și
predomină timpul senin; coroana principală cu un diametru de până la 200 de km,
este caracterizată prin violență și ploi abundente. Spre exterior viteza vântului și
cantitățile de precipitații tind să se diminueze treptat. Ciclonii tropicali nu iau
niciodată naștere deasupra uscatului, deși adesea ei ating marginile continentale.
Ciclonii tropicali se manifestă, în esență, prin pagube, uneori foarte mari,
provocate de vânturi și ploi și prin ef ectele pe care le au asupra mării .

După scara Saffir -Simpson , privind clasificarea ciclonilor, care a fost
dezvoltată în anul 1971 de către inginerul Herbert Saffir și meteo rologul Robert
Simpson , se disting 5 stadii ale ciclonilor, în raport de viteza vântului:
 Stadiul 1 – cu valori ale vitezei vântu lui de 120 -155 km/h (33 -43 m/s);
 Stadiul 2 – cu valori ale vitezei vântul ui de 155 -180 km/h (43 -50 m/s);
 Stadiul 3 – cu valori ale vitezei vântu lui de 180 -200 km/h (50 -58 m/s);
 Stadiul 4 – cu valori ale vitezei vântu lui de 210 -250 km/h (58 -69 m/s);
 Stadiul 5 – cu valori ale vitezei vântului de 250 km/h (> 69 m/s)

112
Anual se produc, în medie, între 85 și 90 de furtuni tropicale din cuprinsul
unei depresiuni tropicale intense sau a unui ciclon tropical. Repartizarea pe glob a
ciclonilor tropicali este limitată la șase regiuni, toate aflate în oceanele tropicale și
subtropicale:
– Regiunea I, care cuprinde vestul Oceanului Atlantic de Nord, Marea
Caraibilor, Golful Mexic apele de sud -est ale S.U.A. (7,3 cicloni pe an).
– Regiunea a II -a, care cuprinde estul Oceanului Pacific de Nord – Est
(coastele vestice ale Americei Centr ale și ale peninsulei California). Aici au loc 5,7
cicloni pe an.
– Regiunea a III -a, care cuprinde sud – vestul Pacificului de Nord, în special
Marea Chinei, Insulele Filipine și Sudul Japoniei (21,1 cicloni pe an), cu taifunuri
mai ales din mai pâ nă în dec embrie.
– Regiunea a IV -a, care cuprinde partea nordică a Oceanului Indian, în special
Golful Bengal, cu 6,0 cicloni în medie pe an, dezvoltați în perioada aprilie –
decembrie și Marea Arabiei, cu 1,5 cicloni pe an produși în perioada septembrie –
decembrie.
– Regiunea a V -a, care cuprinde partea de sud a Oceanului Indian, în special
regiunea cuprinsă între țărmurile estice ale Insulei Madagascar și meridianul de 90°
longitudine estică, cu 0,9 cicloni pe an, în perioada noiembrie – aprilie.
– Regiunea a VI -a, care cuprinde Pacificul de Sud situat între coastele estice
ale Australiei și meridianul de 140° longitudine vestică, cu cicloni în perioada
decembrie – aprilie.
Ciclonii tropicali su nt printre cele mai distructive hazard e naturale și
afectează, în spec ial, zonele de coastă dens populate. Factorii principali care
provoacă pierderi umane sau pagube economice la trecerea ciclonilor tropicali sunt:
vânturile violente, ploile torențiale, inundațiile și undele de maree. Cei mai puternici
din ei produc în medi e 15.000 de victime și pagube de peste 1,5 miliarde USD. Cel
mai distrugător ciclon tropical cunoscut sub aspectul pierderilor de vieți omenești a
fost cel din noiembrie 1970, când, în Bangladesh, în așezările din delta fluviilor
Gange și Brahmaputra și -au pierdut viața circa 500.000 de persoane (după alte surse
numărul a fost fie mai mic, fie mai mare), alte câteva milioane rămânând fără adăpost
și hrană.

113
Printre fenomenele meteorologice ciclonii tropicali dețin recordul în privința
pagubelor pe care le p ot provoca în 12 – 48 ore pe un teritoriu întins. Posibilitățile
de reducere a puterilor distructive fac obiectul multor studii și discuții. Acestea au
dus la concluzia că pagubele ar putea fi mult diminuate dacă ar fi posibilă slăbirea
ciclonului înainte ca el să atingă uscatul.
Una din metodele propuse de cercetători este suprimarea sursei primare de
energie, adică a căldurii pe care apele superficiale ale mării o transmit, prin
evaporare staturilor de aer de deasupra.
Pentru reducerea violenței ciclonu lui este așadar necesară o diminuare a
procesului de condensare determinat de curenții ascen denți. Ca exemplu, metoda
însămâ nțării norilor cu nuclee de condensare ar putea reduce viteza maximă a
vînturilor cu 10 – 15%.
2.3.3. F urtunile extra tropicale – sunt caracteristice regiunilor din zona
temperată și se formează la contactul dintre masele de aer polar și cele tropicale
caracterizându -se prin contraste termice puternice, uneori fiind extinse pe suprafețe
uriașe. În timpul iernii aceste furtuni sunt asoci ate cu căderi abundente de zăpadă
care generează vis cole puternice. Furtunile extra tropicale sunt hazarde majore și
produc pagube materiale mari deoarece afectează areale cu mari densități de
populație și numeroase obiective economice din zona temperată.
Cele mai puternice furtuni se formează la contactul dintre masele de aer polar
și cel tropical, caracterizate prin contraste termice puternice. Aceste furtuni însoțesc
depresiunile barice ciclonale care se deplasează de la vest la est și ocupă suprafețe
uriașe de sute de mii de kilometri pătrați, fiind caracteristice regiunilor din zona
temperată.
Hazard ele legate de furtuni sunt generate de vâ nturile puternice, de căderile
abundente de precipit ații, care, în timpul iernii, su nt sub formă de zăpadă, de căd erile
de grindină, de fulgere.
Prevenirea unor astfel de dezastre se poate realiza prin intermediul măsurilor
de alarmare și pregătire a populației, care cuprind instrucțiuni difuzate în arealele
posibil a fi afectate, fiind diferențiate în funcție de fie care situație concretă.
În momentul în care este dată alarma, populația este sfătuită să r ămînă în
interiorul clădirii, câ t mai departe de ferestre.

114
2.3.4. Valurile eoliene – sunt reprezentate de mișcarea oscilatorie a suprafeței
apei la care particulele descriu orbite închise sau semiînchise, efectuând dep lasări
verticale și orizontale. Valurile eoliene variază în timp și spațiu în funcție de
condițiile fizico -geografice, sinoptice și hidrometeorologice. Valurile reprezintă o
stare complicată a suprafețe i de apă, permanent schimbătoare, când particulele de
apă efectuează mișcări oscilatorii. Oscilațiile particulelor de apă sunt aidoma
oscilaț iilor spic elor de grâu sub acțiunea vântului. Spic ele efectuând oscilaț ii
complicate, totuși, rămân pe loc fiind fi xate de tulpinile lor iar particulele de apă din
oscilații pe verticală mai trec și în mișcare orizontală.
Valurile eoliene în mări și oceane se apreciază după o gradație specială, pot
ajunge până la o înălțime de peste 18 m (în apele antarctice în 1958 de pe nava „Obi”
a fost înregistrat un val cu înălțimea de 24,5 m), iar l ungimea maximă a valurilor
eoliene poate atinge 1.000 m. După modul de formare valurile eoliene pot fi: valuri
eoliene produse de vânturi, care exercită asupra apei de la suprafața mări lor și
oceanelor o presiune care pune apa în mișcare, o ondulează și formează valul și
valuri seismice , care sunt formate în urma producerii cutremurelor de pământ pe
fundul mărilor sau oceanelor numite și tsunami (Japonia, Asia).
Pe lângă pericolul pe ca re îl prezintă î n largul oceanului pentru navigația
maritimă , valurile eoliene în apropiere de țărm pot produce mari ravagii, e rodează
țărmurile și produc distrugerea digurilor și a cheiurilor din porturi , iar uneori pot
provoca scufundarea multor vapoare. Este indiscutabil faptul că acțiunea continuă a
valurilor, chiar și mici, duc la erodare a malului, fapt ce condiționează înaintarea
mării și oceanului pe uscat, aceasta cauză ducând la distrugerea construcțiilor situate
nemijlocit pe litoral.
Aceste pagub e pot fi prevăzute, pe când acțiunea distrugătoare a valurilor
uriașe pe țărm este un lucru imprevizibil.
2.3.5. Tsunami (ieroglifele japoneze, citite ca „tsu -nami” în traducere
directă înseamnă „val în golf”) – reprezintă valuri gravitaționale de lungime lungă,
care sunt generate de mari cutremure de pământ sau erupții vulcanice, ce au loc în
largu l mării sau în zona de litoral , puternice (7 -9 grade pe scara Richter). Cele mai
numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc și în
Oceanul Indian, Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană.

115
De-a lungul timpului sunt cunoscute peste 1000 de cazuri de valuri tsunami,
care au distrus totalmente localități situate pe litoral și toate terenurile agricole
aferente. Pentru a diminua cât de puți n consecințele acestor groaznice valuri , de-a
lungul litoralului afectat de aceste valuri se construiesc diguri speciale, diminuări de
valuri și alte construcții hidrotehnice cu destinație specială avansate în larg, pe
maluri se cultivă fâșii forestiere de protecție, se creează servicii speciale de alertă
dotate cu seismografe perfecte etc. Alerta despre valul tsunami care înaintează spre
mal, la fel se transmite și tuturor vaselor maritime care se află aproape de litoral,
altfel ele riscă să fie aruncate p e mal.
În prezent, un tsunami provoacă mai puține victime, deoarece 23 de națiuni
din jurul Pacificului cooperează pentru a supraveghea în permanență adâncurile
mărilor, în special cu ajutorul seismografelor. Rezultatul măsurătorilor este transmis
prin sat elitul GEOS la centrul de control internațional din Hawai. Când se produce
un seism submarin, semnalul de alarmă transmis chiar în minutele următoare permite
evacuarea populației înainte de sosirea unui tsunami.
Printre cele mai cunoscute tsunami amintim: în 9 iulie 1958 , s-a produs cel
mai puternic tsunami din timpurile moderne, în Golful Lituya, Alaska, în urma unui
seism cu magnitudinea de 8,3 grade pe scara Richter, valurile au at ins o înalț ime de
576 de metri în golf, dar pentru c ă zona este oarecum iz olată și datorită contextului
geologic din zona respectivă, tsunamiul nu a provocat victim e; 22 mai 1960 , a fost
înregistrat cel mai mare cutremur, de 9,5 grade pe scara Richter în Chile, care a
provocat un tsunami care a durat nu mai puțin de 15 minute, v alurile atingând 25 de
metri înălțime; t sunamiul care a produs cele mai multe victime omenești din 26
decembrie 2004 , provocat de un cutremur de 9,1 grade pe scara Richter și care în
Indonezia a dus la pierderea vieții a 227.898 de personae prinse sub dărâ mături sau
înghiți te de valuri .
2.3.6. Aisbergurile și banchizele de gheață
Aisbergurile sunt fragmente uriașe de gheață , desprinse din calotele glaciare
sau d in ghețari i polari, care plutesc împinse de vânturi or i de curenți oceanici.
Momentul formării aisberg-ului reprezintă un tablou grandios, este însoțit de
zgomote puternice și agitarea masivă a apei.
Forma aisbergurilor este foarte diversă și fantastică la momentul nașterii dar
care cu timpul devine linsă și ondulată.

116
Aisbergurile pot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafața oceanelor,
fiind un pericol pentru circulația maritimă și pentru platformele marine de foraj și
de exploatare a petrolului.
Banchiză de gheață se numește stratul de gheață multianuală ce acoperă
totalmente sau parțial mari suprafețe de ocean și mări. Din 361 mil. km2 ai suprafeței
Oceanului Planetar cca. 15% este acoperită de gheață. În emisfera sudică (în bazinul
antarctic) pe o suprafață de 39 km2 există banchiză de gheață. În emisfera nordică
suprafața ocupată de banchiza de gheață atinge 16 km2. Suprafața banchizei variază
în funcție de anotimp: iarna în emisfera sudică ea constituie 14%, în emisfera nordică
– 6%. Stratul de gheață multianuală format la suprafața Oceanului Planetar poartă
denumirea de banchiză de gheață, ajungând la 3 – 4 m grosime. Suprafața banchizei
de gheață se apreciază în baluri .
2.3.7. El Niño – Este unul dintre cele mai complexe fenomene globale de
interacțiune între două învelișuri fluide ale Terrei: atmosfera și hidrosfera. El se
produce în zona t ropical sudică a Oceanului Pacific, din cauza încălzirii la suprafață
a apelor oce anului și a deplasării acestora dinspre partea vestică spre partea estică
(spre vestul Americii de Sud), generând pe litor al secete, furtuni și inundații și se
manifestă prin două efecte majore:
1. încălzirea la suprafață a apelor oceanului și deplasarea acestora dinspre
partea vestică spre partea estică, sub impulsul unor mase de aer care se deplasează
în aceeași direcție, având tendința de a perturba și de a înlocui alizeele;
2. modificări anormale ale climei pe întreaga planetă, în special în zonele
tropicale, unde se înregistrează secete și furtuni violente însoțite de inundații și
cicloni.
Acest fenomen generează anomalii climatice pe întreaga planetă, îndeosebi în
zonele tropic ale. Revenirea la normalitate este cunoscută sub denumirea de La Niña,
când apele se răcesc și urmează perioade de secetă și vânt.
Denumirea El Niño provine din limba spaniolă și înseamnă “Copilul
Domnului", fiind utilizată de pescarii din Peru și Ecuador pentru perioadele din
preajma Crăciunului, în care coastele celor două țări sunt scăldate de curenți oceanici
anormal de calzi. Această încălzire a apelor se produce în fiecare an în preajma
Crăciunului, însă denumirea de El Niño este folosită atunci când încălzirea durează
cel puțin 6 luni, iar temperatura apei oceanului crește cu cel puțin 0,5 grade Celsius.

117
Modificările temperaturii apei oceanului determină o modificare a
temperaturii și presiunii aerului însoțită de schimbarea circulației generale a mas elor
de aer.
În perioadele de manifestare a acestui fenomen producția de pește din lungul
coastelor pacifice ale Americii de Sud scade foarte mult, țăr murile sunt afectate de
furtuni puternice, cu precipitații abundente, iar păsările care prod uc guano sunt
lipsite de hrană.
2.4. Hazardele biologice – sunt manifestări ale unor fenomene natural cu
participarea organismelor vii, având o influență negativă asupra societății umane și
a bunurilor ei și, uneori, a naturii. Aceste fenomene se manifestă prin invazii de
dăunători (insecte, rozătoare, buruieni ș.a.), precum și prin extinderea rapidă a unor
boli contagioase (epidemii, pandemii, epizootii) și cuprind:
2.4.1. Epidemiile – sunt hazard e biologice care se manifestă prin extin derea
rapidă a unor boli, prin contaminarea unui număr mare de persoane, datorită
agenților patogeni: virusuri, bacterii, fungii și protozoare.
Peste 75% din numărul total de boli infecțioase ale omului sunt provocate de
virusuri. Spectrul afecțiunilor virotice este mare – de la o simplă slăbiciune până la
apariția unor tumori.
Virusurile provoacă la oameni numeroase epidemii, atacă de asemenea
plantele și animalele, ducând la reducerea volumului de hrană pentru om. Multe
maladii sunt transmise de agenți purtători, cum sunt țânțarii (mal aria, febra galbenă),
musca țețe (boala somnului), puricii, păduchii (tifosul exantematic) etc. Epidemiile
de mari proporții, numite pandemii , sunt cunoscute în istorie ca fiind printre cele mai
importante hazarde care au generat milioane de victime.
Decl anșarea unei epidemii are loc ca urmare a introducerii unui agent patogen
într-o comunitate umană, prin alimentația necorespunzătoare, lipsa de igienă, lipsa
de apă potabilă, infestarea apei, inundațiile, cutremurele, conflictele militare și
etnice, aglome rarea gunoaielor menajere, înmulțirea șobolanilor și a câinilor
vagabonzi.
Printre cele mai importante activități privind prevenirea epidemiilor sunt:
vaccinarea preventive a populației, educația privind igien a la școală și în familie,
utilizarea pestici delor pentru combaterea țânțarilor și a altor insect care răspândesc
maladiile, deratizarea și igienizarea spațiilor de locuit și de muncă, i zolarea focarelor

118
de declanșare a epide miilor și stabilirea carantinei, i munizarea animalelor și
nimicirea animalel or deja purtătoare de virusuri.
2.4.2. Invaziile de insecte – Fauna mondială a insect elor (etno fauna) , numără
peste 1,5 milioane de specii, fiind divizate în 3 categorii mari: folositoare,
dăunătoare și indiferente. Insectele dăunătoare cauzează agricult urii daune
considerabile: pierderile de recoltă sunt în medie de 5 -10% la cereale, 15 -20% la
culturile prășitoare, 25% la culturile multianuale. Rolul unui dăunător se estimează
prin volumul daunei provocate, sub aspect cantitativ (creșterea morbidității s au a
mortalității oamenilor, micșorarea recoltei sau a efectivului de animale domestic
etc.) și calitativ (reducerea calității produselor agricole, întârzierea dezvoltării
acestora, reducerea productivității muncii la oameni etc.)
Printre insecte le cunoscu te amintim : lăcustele , musca de casă , gândacul de
Colorado , musca țețe , filoxera, musca mediteraneană a fructelor,
Omenirea are de rezolvat o problemă dificilă: odată cu creșterea rapidă a
populației globului sporește necesarul de produse alimentare și, r espectiv, de
extindere a suprafeței agricole. Aceasta duce inevitabil la creșterea numărului de
specii de insecte -dăunători agricoli și, implicit, la aplicarea unor măsuri de
combatere. Însă, atât a timp cât principala măsură este utilizarea unor produse
chimice, există riscul de poluare chimică a mediului, de distrugere a unor specii de
plante și animale, de afectare a sănătății omului și alte consecințe negative.
În combaterea dăunătorilor pot fi aplicate diverse metode și măsuri, având ca
obiectiv regla rea numărului de dăunători, prin utilizarea metodelor agrotehnice
privind prelucrarea solului, metode biologice , prin introducerea unor paraziți sau
prădători contra dăunătorilor sau a unor insecte fitofage contra buruienilor, metode
de interferență, aplic area unor chimicale pentru dereglarea comportamentului
dăunătorilor, metode chimice, utilizarea pesticidelor, fungicidelor, ierbicidelor și
altor preparate chimice, metode integrale, combinarea adecvată a diferitor măsuri,
compatibile și complementare, cu un impact negativ minim pentru mediu, aplicate
simultan contra câtorva specii de dăunători; de exemplu, a preparatelor chimice
împreună cu măsurile biologice.
2.5. Hazard ele biofizice
2.5.1. Incendiile natural – sunt hazarde periculoase pentru mediu și pen tru
activitățile umane și determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafețe

119
împădurite și ale unor construcții. Incendiile pot fi declanșate de cauze naturale cum
sunt fulgerele, erupțiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetației și de
activitățile omului (neglijența utilizării focului, incendieri intenționate, accidente
tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi
puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a
focului. Și în țara noastră în astfel de perioade se produc incendii în localități, în
păduri și pe terenuri agricole.
Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum și cenușă, care se produc
atunci când umiditatea climatului scade natural sub pragul crit ic. Fenomenul este
deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicală, deși, în general, gradul de umiditate
al pădurilor din această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.
Incendiile în păduri, pe pajiști și în alte regiuni cu vegetaț ie spontană sunt un
fenomen devastator, dar totuși, normal pentru ecosistemele naturale, ca și ciclonii,
inundațiile, avalanșele sau alte fenomene naturale. De fapt, focul joacă un rol
important în unele ecosisteme ca preria sau savana. Însă, atunci când f ocul amenință
viețile omenești sau proprietățile, este considerat un hazard natural.
Pe lângă am enințările flăcărilor fierbinți ce cauzează arderea materialelor,
focul provoacă cantități mari de cenușă în atmosferă, cauzând inhibiția dezvoltării
plantelor, reducând vizibilitatea și provocând probleme ale aparatului respirator. De
asemenea, incendiile pot favoriza procesele de alunecări de teren, prin distrugerea
vegetației.
Pentru prevenire și combatere, în multe țări, pentru detectarea imediată a
incendii lor sunt organizate sisteme permanente de observare cu ajutorul avioanelor
și a elicopterelor, fiind folosite sisteme satelitare de alertă. În regiunile afectate
frecvent de fulgere sunt instalați senzori speciali, sensibili la radiațiile infraroșii, care
detectează imediat și dau alarma în cazul producerii incendiilor. Pentru localități și
obiective industriale sunt luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor și de
educare a populației.
2.6. Hazard ele astrofizice
2.6.1. Căderea meteoriților – Pe Terra cad anual circa 16 mii de tone de
materiale cosmice, reprezentate în cea mai mare parte de praf cosmic și de meteoriți
de dimensiuni mici, care se aprind și ard în atmosferă înainte de a ajunge pe sol.

120
În strat urile de gheață din Antarctica au fost descop erite adevărate arhive
cosmice care atestă că în trecutul geologic apropiat au existat și perioade în care
acest ,,bombardament cosmic" a fost mai intens.
În unele locuri se păstrează, însă, și urmele impactului unor corpuri cosmice
de dimensiuni mai mari. Până în prezent, au fost recunoscute pe Terra peste 140 de
cratere de impact. Astfel, în statul Arizona din SUA există un crater foarte bine
conservat, cu un diametru de 1200 m și o adâncime de 170 m, care atestă căderea
unui corp cosmic de mari dimensiun i. Un alt crater existent în statul Ontario din
Canada are diametrul de 3,8 km fiind foarte bine conservat. 82
În taigaua siberiană din Rusia s -a produs, în anul 1908, cel mai recent
eveniment legat de căderea unui corp cosmic de mari dimensiuni pe Terra, n umit
meteoritul Tungus. Acesta a explodat în aer, suflul exploziei d istrugând pădurea pe
o suprafață de 2200 km2. Cu acest prilej, s -a produs un cutremur care a fost
înregistrat și de seismografele din Germania. Calculele efectuate au pus în evidență
că ac est corp cosmic a fost constituit din gaze solidificate, din gheață și din circa 4
mii de tone de praf cosmic .83
În categoria riscurilor legate de căderea unor corpuri cosmice sunt incluse și
căderile unor sateliți artificiali, care își părăsesc orbita dato rită unor defecțiuni
tehnice.
Riscul actual al căderii unor meteoriți de mari dimensi uni pe Terra este redus,
dar navete le spațiale pot să fie lovite și avariate de meteoriți mici, care au o forță de
penetrare uriașă. Calculele efectuate de diferiți specia liști arată că există o șansă la
1000 ca în acest secol să se producă întâlnirea Pământului cu o cometă sau asteroid
cu un diametru în jur de 2 km. În viitorul apropiat, progresele tehnicilor spațiale vor
permite detectarea în timp util a unui asemenea cor p cosmic și modificarea
traiectoriei lui pentru a evita contactul cu Terra.
3. Hazardele antropice – sunt fenomene de interacțiune între om și natură,
declanșate sau favorizate de către activități umane și care sunt dăunătoare societății
în ansamblu și exi stenței umane în particular. Aceste fenomene sunt legate de
intervenția omului în natură, în general cu scopul de a utiliza elementele cadrului

82 Bălteanu D., Alexe R., Hazarde naturale și antropogene , Editura Corint, 2001, Bucur ești.
83 Idem op. cit.

121
natural în interes propriu: activități agricole, miniere, industriale, de construcții de
transport etc.
Hazardel e antropice sunt clasificate în mai multe feluri:
1.1. Hazarde industriale
1.2. Hazarde legate de transporturi
1.3. Degradarea antropică a terenurilor
1.4. Hazardele nucleare
1.5. Hazardele sociale
1.6. Hazarde legate de bombe, grenade, torpile și mine.
3.1. Hazarde industrial – în această categorie de hazarde sunt incluse o gamă
largă de accidente declanșate de om , cu sau fară voia sa, legate de activitățile
industriale, cum sunt exploziile, scurgerile de substanțe toxice etc. Asemenea
hazarde sunt mai frecvente în industria chimică și metalurgică, dar mai ales în prima,
din cauza emisiilor de substanțe nocive în procesul de producție și a cantităților mari
de deșeuri car e afectează apa, aerul și solul . Astfel, industria extractive poluează
mediul atât în faza de extracție cât și în faz ele de preparare, respectiv la mărunțire,
clasare etc.; industria energetică poluează mediul în mai multe moduri ca: termic,
fonic, electromagnetic, chimic și estetic; industria siderurgică elimină pulberi
metalice, cancerigene, precum și pulberi nemetalic e de SiO 2, calcar, cărbune, cu
efecte negative asupra aparatului respirator, ochilor, pielii; industria chimică emite
o multitudine de substanțe cu diferite toxicități pentru oameni și mediu ; se elimină
în atmosferă compuși cu sulf ca: dioxid și trioxid de sulf din industria acidului
sulfuric, mercaptani din rafinării și petrochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon.
Hazardele industriale au î n componență următorii factori: e xploziile ,
scurgerile de substanțe toxice , poluarea industrială.
Exploziile s unt hazarde antropice foarte periculoase provenite din industrie,
deoarece provoacă pagube mari atât sursei de unde provin cât și zonelor din
exteriorul aces teia (case, blocuri, monumente) și pot duce la periclitarea sănătăț ii
oamenilor , viețuitoarelor, agri culturii, transporturilor, construcțiilor, culturii și chiar
industri ei însăși. Explozii le se pot produce d in cauza manipulării defectuoase a unor
substanțe chimice periculoase, atacuri ale unor grupări teroriste, autoaprinderea de
natură chimică, explozii produse de energia degajată în urma oxidării rapide (arderea
unor amestecuri de vapori de substanțe combustibile cu aerul), explozii produse

122
datorită polimerizării necontrolate , cu eliberare rapidă de energie, corpurilor
încălzite și supraîncălzite, scânt ei de materiale combustibile și de la sudură,
scurtcircuite, autoaprinderea (chimică, fizico -chimică sau biologică).
Scurgerile de substanțe toxice, s unt hazarde foarte periculoase care apar în
urma fisurării unor conducte de gaze (metan, propan, butan, az otați, cianuri, cloruri
etc.) de la diferite combinate , industrii și uzine sau în urma răsturnării/ciocnirii
cisternelor care transportă diferite substanțe toxice pe drumurile naționale, în urma
ciocnirii navelor marine care transportă substanțe toxice de la alte nave sau scurgeri
apărute chiar din navele staționate în port. Scurgerile de substanțe toxice sunt foarte
periculoase deoarece acestea afectează tot mediul natural, în special sănătatea
oamenilor și a animalelor producând diferite intoxicații , diferite boli, în mediul
acvatic provoac ă moartea peștilor, a mamiferelor, a algelor și a altor specii acvatice.
Poluarea industrială, este considerată la ora actuală drept cea mai importantă
sursă de poluare. Poluarea industrială pornește de la problema poluă rii la locul de
muncă și până la consecințele ecologice ce interesează globul terestru în întregime.
Poluarea la locul de muncă se caracterizează prin prezența substanțelor sau factorilor
fizici vătămători în zona locului de muncă, poate avea ca urmări apariția de boli
profesionale.
Poluarea industrială este generată în mare parte de i ndustria extractivă, care
conduce la scoaterea din producție pentru mult timp a terenului exploatat, ca urmare
a decopertării solului fertil, apoi a rocii sterile care acoperă zăcământul. De
asemenea s iderurgia poluează mediul prin emiterea de fum form at din pulberi,
combustibili nearși, cenușă, gaze de ardere. Industria metalelor neferoase elimină
noxe ca: oxid de zinc, dioxid de sulf, plumb, fluoruri, cloruri, care afectează viața
animalelor sau în anumite cazuri, structurile metalice ale construcțiilor. Indust ria
materialelor de construcții poluează atmosfera cu pulberi care pot sedimenta,
afectând vegetația, modificând chiar reacția solurilor. Industria termoenergetică și a
petrolului emană gaze, pulberi, degajă fum și hidrocarburi dăunătoare culturilor
agricole. Industria materialelor plastic elimină gaze de tip vinil, compuși greu
degradabili, cu mirosuri care determină stări de disconfort.
Cele mai frecvente substanțe toxi ce industriale sunt: arsenicul, amoniacul,
clorul, cromul, cuprul, florul, fenolii, oxizii de azot, plumb, sulfații etc.

123
3.2. Hazarde legate de transporturi – sunt determinate de accidentele pr oduse
în cadrul transporturilor rutiere, aeriene, feroviare, na vale. Această activitate implică
existența unor riscuri variate, atât pentru mediul înconjurător cât și pentru societatea
umană. Deși măsurile de siguranță și reglementările existente au redus mult riscurile
legate de transporturi, numărul accidentelor cu pierderi de vieți omenești, distrugeri
de bunuri materiale și distrugeri ale mediului au o tendință permanentă de creștere.
În cazul transporturilor rutiere, care a u cunoscut cea mai amplă dezvoltare
între toate categoriile de transporturi, derulându -se pe nu mai puțin de 15 milioane
de km de drumuri modernizate. Această categorie de transport este apreciată ca fiind
de circa zece ori mai periculoasă decât trans portul feroviar ori cel aerian. Cauzele
accidentelor rutiere sunt legate de următorii factori gen erato ri: viteza excesivă,
consumul băuturilor alcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite
zone, defecțiuni ale mijloacelor de transport, supraaglomerarea drumurilor etc.
Pentru reducerea accidentelor sunt luate permanent măsuri de îmbun ătățire a calității
drumurilor, vehicule lor și de control a circulației prin educarea permanentă în ceea
ce prive ște cunoașterea regulilor de circulație.
Transporturile feroviare sunt dominate de rețea ua feroviară compusă din
magistrale le transcontinental e, cu lungimi de mii de km, de creșterea vitezei de
deplasare (în unele cazuri la 200 -300 km/h), de dificultățile traseelor străbătute,
erorile de semnalizare ; aceste aspect e, precum și alți factori fac ca accidentele
feroviare să fie foarte grave, cu atât mai mult cu cât numărul pasagerilor este ridicat
și volumul mărfurilor foarte mare . Catastrofe feroviare s -au înregistrat atât în țări în
curs de dezvoltare cât și în țări dezvoltate.
Transporturile maritime, sunt transporturi care s e practică pe distanțe lungi,
fiind esențiale în schimburile comerciale intercontinentale. Cele mai grave și cu cele
mai mari consecințele sunt accidentele petrolierelor, acestea au marcat a dou a
jumătate a secolului trecut prin producerea unui șir de asemenea catastrofe.
Trans portul maritim al petrolului și al produselor petroliere constituie, cel puțin
pentru ultimele patru decenii, un factor care poate determina un grad ridicat de risc
în ceea ce privește producerea incidentelor de poluare marină, deși tehnologia de
construcț ie a petrolierelor a marcat un progres deosebit.
Deși sursele terestre furnizează cea mai mare parte a petrolului ce poluează
oceanele și mările lumii, depășind cu mult toate celelalte surse luate împreună,

124
incidentele cu cele mai grave consecințe au fost cauzate de transportul maritim.
Dezastrele ecologice produse de accidentele de navigație ale unor tancuri petroliere
demonstrează că riscurile pe care le implică transportul maritim sunt cu mult mai
ridicate decât cele generate de alte surse.
Poluarea me diului marin cu hidrocarburi se realizează , de regulă, în raport cu
cele două forme de poluare: poluarea operațională și poluarea accidentală.
Poluarea operațională este generată de deversările ce se produc neintenționat,
în timpul operațiilor de încărcare -descărcare a tancurilor petroliere, operațiilor de
buncherare (realizare a plinurilor de combustibil greu și ușor pentru motoarele navei ,
voiajului navei, prin evacuarea balastului și a apei de santină fără o epurare
suficientă, staționării în porturi, câ nd se înregistrează scurgeri la curățarea
petrolierelor în vederea trecerii la transportul altor tipuri de petroluri etc.
Poluarea accidentală este cauzată de accidentele de navigație, dintre care cele
mai semnificative sunt: coliziunile, eșuările, naufra giile cauzate de ruper ea corpului
navei sau găurilor de apă, incendiile, exploziile , ș.a.
Dintre toate formele de poluare, impactul cel mai sever asupra ecosistemelor
marine îl are poluarea cu hidrocarburi. Petrolul, deversat în cantități mari, se întinde
pe suprafețe considerabile și afectează grav calitatea apei și viața marină.
Experimentele și observațiile efectuate în cadrul unor deversări accidentale de
hidrocarburi au relevat faptul că toxicitatea diferitelor produse petroliere, cum ar fi
țițeiul sa u chiar și produsele finite, are efecte foarte diferite asupra organismelor
marine.
Poluarea cu hidrocarburi a mărilor și oceanelor lumii a atins în ultimii
patruzeci de ani o asemenea amploare încât, potrivit opiniei multor experți,
ecosistemelor marine l e-ar trebui ani buni pentru o refacere completă, privită atât din
punct de vedere al sănătății biotopurilor cât și prin prisma reabilitării tuturor speciilor
de floră și faună ce au avut de suferit în urma poluării.
La nivel internațional s -au adoptat o se rie de instrumente internaționale care
au creat cadrul juridic corespunzător organizării și funcționării activităților de
intervenție pentru salvare sau în caz de poluare, prin supravegherea coastelor și
salvarea navelor afla te în pericol aproape de coastă ; adaptarea și punerea în aplicare
a unor sancțiuni serioase pentru ca toți cei care participă la activ itate comercială pe
aceste ape să-și ia toate măsurile de precauție, începând de la constructorii de nave

125
comerciale, în special a petrolierelor și până la cei ce le folosesc; controale mai
eficiente și mai frecvente efectuat e de către statul de port, în primul rând asupra
navelor care prez intă un factor de risc mai mare, p rotejarea permanentă a zonei cu
baraje antipetrol; i nspectarea periodică a instalați ilor, înlocuirea celor defecte și
modernizarea celor depășite etc.
3.3. Degradarea antropică a terenurilor – reprezintă un tip de efect cumulat
al acțiunii umane asupra pământului și implică o varietate de procese care includ:
eroziunea solului, ravenația, alunecările de teren, compactizarea, salinizarea,
lateritizarea, distrugerea materiei organice din substrat, acidificarea, incendierea și
carbonizarea faunei din sol etc. Deci, degradarea terenurilor înseamnă o combinație
de procese a căror efect cumulati v este distrugerea potențialului de resurse din
epigeosistem (roca superficială, relief, sol, biomas ă, rezervoare de apă etc.).
Este evident faptul că ecosistemele naturale se reduc din ce în ce mai mult, în
bună măsură datorită necesităților impuse de de zvoltarea demografică și economică
a omenirii. Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antr opic,
apreciindu -se că circa două cincimi din întinderea de aproape de 150 de milioane de
km² ai uscatului planetar au fost puternic modificate de ac tivită țile umane în diferite
procese cum sunt practicarea agriculturi i, a activităților productive, extinderea
așezărilor omenești etc. Numai în ultimele 3 secole a fost despădurită o suprafaț ă de
6 milioane de km², iar terenurile umede s -au restrâns cu 1, 6 milioane de km². Mai
mult, peste o șesime din suprafețele agricole ale Terrei improprii unei exploatări
regulate și mai mult de o treime din aceste suprafețe și -au pierdut peste 50% din
humus în circa un secol de folosință.
Potrivit evaluărilor efectuate de instituțiile specializate ale O.N.U, procesele
de degradare a solurilor sunt evidente pe circa 2 milioane de hectare, fiind cauzate
de diverși factori precum : defrișarea pădurilor, suprapășunatul, operațiuni forestiere,
cultivarea terenuri lor prin rota ție și monoculturi, u tilizarea necorespunzăt oare a
sistemelor de irigație, e xploatări le de substanțe minerale utile, d eteriorarea prin
poluare . Din cauza efectelor negative pe care le au activitățile umane asupra solului,
tot societatea este cea care trebu ie să ia măsuri de stopare sau diminuare a acestor
impact uri negative, printr -o serie de tehnici, unele datând din antichitate, altele fiind
mai recente: refacerea covorului vegetal, m ăsuri de stopare a dezvoltării tor enților,
ravenelor și ogașelor, î nceta rea tăierii masive a pădurilor u rmată de reîmpădurire,

126
exploatarea ra țională a substanțelor minerale, utilizarea corectă în agricultură a
sistemelor de irigație și a îngrășămintelor chimice etc.
3.4. Hazarde nucleare – sunt legate de centralele atomoelectr ice, de
instalațiile nucleare din unele instituții, de căderea pe Pământ a unor sateliți artificiali
cu propulsie nucleară precum și de transportul și depozitarea deșeurilor radioactive.
Acestea produc o răspândire necontrolată a unor substanțe radioactive , substanțe
care produc victime omenești și pagube materiale și pot produce totodată
contaminarea sau iradierea populației și a mediului înconjurător.
Accidentele nucleare pot fi variate, generate de diferite cauze interne :
supraîncălzirea elementelor comb ustibile, cedarea circuitelor de răcire în caz de
urgență, avarii la sistemul de canalizare și de colectare a deșeurilor radioactive etc.
și cau ze externe: dezastre naturale, atacuri etc.
Efecte le accidentelor nucleare se îndreaptă asupra sănătății organis mului
uman dar ș i asupra mediului înconjurător. Protecția populației și limitarea la
minimum a efectelor unui acciden t impun însă o serie de măsuri legate de asigurarea
securității nucleare, a protecției sănătății publicul ui și a mediului; asigurarea
utilizării și gospodăririi materialelor radioactive î n condiții de protecție fizică;
asigurarea unei pregătiri sistematice a personalului implicat în ev aluarea situațiilor
de urgență; instalarea de sistem e de supraveghere permanentă a radioactivității în
interi orul centralei, în zona de risc nu clear și în afara acestei zone; îmbunătățirea
sistemului de alarmare în zonele de risc nuclear , care să asigure alarmarea și
informarea populației în eventualitatea producerii unui accident nuclear sau a unei
urgențe radio logice etc.
3.5. Hazardele sociale – sunt reprezentate de o gam ă largă de fenomene din
care merită amintite: conflictele militare, terorismul, conflictele sociale,
criminalitatea, traficul și consumul de droguri, sărăcia etc.
3.6. Hazardele legate de bombe , grenade, obuze, torpile, mine – sunt
elemente din timpul cel or două Războ aie Mondial e ce au rămas neexplodate și care
provoacă mari pagu ge atât oamenilor cât și mediului înconjurător.
Războaiele și industria de război reprezintă cauze majore și impresion ante de
poluare, de distrugere și contaminare a solului și a așezărilor omenești, a vegetației
și a faunei, provocând mari perturbări în ecosisteme .

127
CAPITOLUL 3 – Metode și sisteme de evaluare și analiză economică a mediului
3.1. Concepte economice de ev aluare a mediului
În aprecierea economică a protecției mediului, literatura de specialitate
pornește de la anumite ipoteze, concretizate în diferite ecuații ipotetice din punct de
vedere al preciziei lor, asupra costurilor și beneficiilor, pe care le compa ră atunci
când se întocmesc studiile de fezabilitate în alegerea variantei optime, ecologice,
sociale, tehnologice, privind problemele protecției mediului. De exemplu , scopul
analizei cost -beneficiu este de a stabili dacă: "suma efectelor de impact, nu est e mai
mare decât beneficiul net al societății" , beneficiul net fiind exprimat monetar și
nonmonetar în exploatarea rațională a mediului. Într -o primă ipoteză asemenea
ecuații ipotetice pornesc de la următoarea relație84:
Solicitarea ecologică = K * dezvolta rea economică, în care K = factor de
proporționalitate, respectiv, o condiție, în sensul că, pentru a nu mări solicitarea
ecologică trebuie stopată creșterea economică.
Această ipoteză este contestată prin următoarele argumente: creșterea
economică exprim ată în P.N.B sau P.I.B , nu este un scop în sine, ci urmărește: pe de
o parte creșterea nivelului de trai, iar pe de altă parte, nu se poate accepta blocarea
creșterii economice atâta timp cât mai există țări slab dezvoltate, în care, la ora
actuală, raport ul între P.N.B existent, dintre țările puternic și slab dezvoltate este de
100:1, și acest raport, conform relației de mai sus, nu se poate păstra85. Deci, ecuația
nu este imuabilă, deoarece, în particular, prin valoarea lui K, se pot elabora
tehnologii nep oluante, se pot aloca resurse pentru depoluare și, ca atare, există
numeroase soluții. Unele cercetări la nivel micro -economic referitoare la costurile
privind optimul arată că aceste costuri nu sunt mari, deoarece întreprinderile sunt
prea puțin afectate de faptul că poluează mediul înconjurător și crează discordanță
dintre macro -economic și social.
Echilibrarea discordanței între mediu și macroeconomie se face la nivel
național, prin legi și limite de poluare admise, prin taxe progresive aplicate
întrepr inderilor, în așa fel încât să deplaseze optimul microeconomic spre
maximizarea beneficiilor la nivelul optimului macroeconomic. Pentru efectuarea

84 Randall, A., Resource economics: An economic approach to natural resource and environmental policy , Second
edition, John Wiley &Sons , New York, 1987 .
85 Kuznets, S., Modern Economic Growth , New H aven, Yale University Press, 1966.

128
unei analize a funcției de poluare, folosim un model, așa cum se prezintă în figura
nr. 3.1.

Figura nr. 3.1 – Diagrama simplificată a fluxurilor de materii prime86

Deșeurile sau reziduurile sunt notate F2, F4, F8, F 11, F13 iar materiale le
recirculate cu F6, F10, F12, în cadrul raportului dintre mediu și societate. Pentru
termenul de „reziduuri" cea mai bună de finiție care se poate folosi este: „ un produs
sau o formă de energie neutilizabil(ă), care are o valoare mai mică decât costul
recuperării sale în scopul reutilizării sau căruia nu i se pot găsi utilizări ". Între
circuitele din figura 3.1 se poate stabili următoarea relație:
F1 + F3 =F8 + F11 + F13 + F4, F6 + F10 + F12 = materiale recuperabile.
O creștere a ponderii acestora, implicit F1 + F3 scade, solicitând mai puțin mediul,
atât direct, cât și prin numărul de reziduuri care se returnează.
Admițând ecu ația:
M = AY, unde:

86 Ardelean A., Maior, C., Management Ecologic , Editura Servo -Sat, 2000, Arad, p.169.
NATURA
Consum
Producție
Activități sociale
Acumulare
Mijloace de producție
F4
F3

F2
F12
F5
F1
F6
F8
F7
F10
F9
F11
F13

129
M = ponderea totală a reziduurilor, Y = consumul de materii prime; A = un
factor de proporționalitate, care îmbracă forma:
M (t) = AY 0ert , unde:
M(t) = producția de reziduuri la timpul t 0; Y 0 = consumul de materii prime la
momentul i nițial al studiului; ert = rata de creșterea a producției în timp.
Deoarece o parte din re ziduuri sunt absorbite în natură , variația lui M, într -un
interval de timp este:
dM(t) = AY 0ertdt – R * M(t)dt, unde: R = raza de absorbție a reziduurilor
Încercare a de a stopa creșterea reziduurilor se exprimă matematic prin
dM/dt = 0, și conduce la:
AY 0ert (t-r) = 0.
Această relație se poate realiza fie prin A= 0, în cazul unei industrii care nu
returnează nici un fel de reziduuri, fie prin R = l, respectiv, după o post tratare a
reziduurilor, în așa fel încât reziduurile să fie perfect asimilabile, atât calitativ cât și
cantitativ, de către natură31.
Pentru orice întreprinzător, ideal ar fi, să dispună de o întrep rindere care să nu
polueze sau măcar să polueze câ t mai puțin. În opinia marelui economist
Timbergen87 o asemenea indust rie ar trebui să îndeplinească următoarele condiții: să
nu se facă risipă de materii prime; să se facă uz de resurse regenerabile, atât materii
prime cât și resurse energetice (prin extin derea tehnologiilor solare și de
bioconversie; să se recicleze toate deșeurile – fie în cadrul propriei instalații, fie ca
materii prime pentru o tehnologie din aval; să se producă echipamente și bunuri cu
un ciclu de viață cât mai lung, eventual chiar pro iectându -se astfel încât să se poată
adapta progresului tehnic și (de ce nu ?) schimbărilor de modă ”. Un exemplu de
platformă industrială care încearcă să minimizeze reziduurile, poate fi schematizată
așa cum se arată în figura 3.2 .

87 Jan Tinbergen (1903 -1994 ), a fost un economist olandez , laureat al Premiul ui Nobel pentru economie (1969), î n
urma studiului său despre aplicarea modelelor macroeconomice, modele ce imbină statisticile matema tice cu datele
economice, generâ nd relațiile directe dintre termenii economici precum venit, consum și investiții .

130
Figura nr. 3.2. – Schema de principiu a unei platforme industriale care generează
minimum de reziduuri Elementele componente ale figurii: (F1, F2, F3 = Fabrici)88

În activitatea practicii de producție, de cele mai multe ori, agenții economici
încearcă a trata reziduurile î n așa fel încât să apară cât mai „inofensive". Cantitatea
de reziduuri, ca și costul eliminării lor, se poate calcula prin metoda Input – Ouput a
lui Leontieff89, precum și prin alte numeroase lucrări în acest domeniu, elaborate de
autori din România90, lucr ări, în care se precizeaz ă: dacă aceste cheltu ieli sunt
internalizate și acoperite din cheltuelile de producție, cheltu ielile cresc cu câteva
procente. Folosind acest concept, putem afla cât ar trebui cheltuit pentru eliminarea
poluării pornind de la ipote za că toate cheltuelile efectuate urmează o curbă

88 Ardelean, A., Maior, C., idem, op. cit.
89 Wassily Wassilyovitch Leontief (1905 -1999 ) a fost un economist de origine rusă și evreiască , stabilit în tinerețe în
SUA, laureat al Prem iului Nobel pentru economie (1973). Analiza input -output este o metodă de bază a economiei
cantitative, care ilustrează activitatea macroeconomică ca un sistem interdependent de bunuri și servicii. În particular,
tehnica arată variatele sectoare economice ca o serie de intrări de materii prime (sau servicii) sau ieșiri de produse (sau
servicii) finite sau semi -finite.
90 Nicolae Georgescu Roegen, N.N Constantinescu, Vladimir Rojanschi etc.
N
A
T
U
R
A
Materii prime
Energie
F1
Reziduuri
F3
Reziduuri nevalorificabile
dar biodegradabil e
Comanda socială
SOCIETATE
A
P1
Coproduse
F2
P2
P3

131
exponențială iar efectele – beneficiile, corespunzătoare lor, o curbă logaritmică, așa
cum se prezintă în figura nr. 3.3.

Figura nr. – 3.3. Determinarea nivelului optim de reducere a poluării91

Din analiz a figurii nr. 3 .3 reiese că optimul economic se situează acolo unde
diferența între cele două curbe este maximă, respectiv, avantajele economice
maxime se obțin în punctul X 0, de pe abscisă. Aici pantele tangentelor (derivatele),
la curbele funcțiilor priv ind costul (depoluării) și beneficiul corespunzător, sunt
egale, iar din punct de vedere economic, diferența dintre beneficiul total realizat și
costul total al acțiunilor antipoluante, devine maxim.
Limita superioa ră din punct de vedere economic până la c are se pot efectua
cheltuieli pentru înlăturarea poluării îi corespunde punctul X 1, unde costul total
devine egal cu beneficiul total.
Dacă se depășește acest punct orice cheltuială suplimentară aduce avantaje
mai mici și implicit pierderi. Atunci când vo rbim de beneficii ale depoluării , este

91 Ardelean , A., Maior , C., idem, op. cit. , p. 171.
Beneficii
Bani
Optim
Costuri
% depoluare
X0
X1

132
bine să vorbim și de pierderile provocate de poluare, așa cum se arată în fig ura nr.
3.4.

Figura nr. 3.4. – Estimarea pierderilor datorate poluării92

a – cheltuieli de depoluare; b – beneficii realizate (pierderi); c – suma curbelor a și b.

Indiferent cum sunt așezate, discuta te și analizate curbele din figura nr. 3.4,
ele nu redau o situație reală întrucât, oricât de bine știm să calculăm cu rba
cheltuielilor de depoluare, nu putem în schimb, să estimăm corect curba pierderilor
cauzate de poluare, deoarece există bunuri libere cu valoare neatribuibilă. Cum le
luăm în calcul valorile bunurilor atribuibile, cum ar fi pierderile de recolte,
cheltuielile supli mentare cu îngrijirea sănătății etc., care ar fi orizontul de timp să le
calculăm sau cum putem să le prognozăm? În rezolvarea unor asemenea soluții, ne
folosim de următoarea figură cu nr. 3.5.

92 Ardelean, A., M aior, C., idem, op. cit., p. 171.
Bani
pierduți
Optim
sumă
costuri
Costuri
depoluare
Pierderi
prin
poluare

c
a
b
% depoluare

133
Figura nr. 3.5 – Cheltuielile raportate la utilitatea socială93

Explicația elementelor din figură:
 AOEF = costul pentru purificare totală;
 DOEC = utilitatea socială (avantajele obținute prin purificare total ă);
 DAB = avantaje nete maxime ale activității antipoluante;
 FBC = costuri nete (pierderi).
În analiza unor asem enea cazuri, principala problem ă care se pune este cea a
determinării până la ce grad de poluare a mediului este interesată societatea să
ajungă, ținând seama de:
 gradul inițial de poluare al mediului;
 utilita tea socială suplimentară (Um) reprezentată de sumele de bani în plus
pe care consumatorii ar fi disp uși să le plătească pentru purificarea mediului (și care
scad cu cât gradul de purificare crește);

93 Ardelean , A., Maior , C., idem, op. cit., p. 17 2.
Um
D
Bani
Ceea ce societatea
acceptă să plătească

B
Suma
alocată

A
O
depoluare
realizată
% depoluare
Cheltuieli
depoluare
Cm
F
C
E

134
 costurile suplimentare (Cm) pe care societatea trebuie să le plătească pentru
a avea un mediu cât mai curat (și care cresc odată cu creșterea gradului de pu rificare
al mediului).
În activitatea practică se constată că pe măsura c reșterii gradului de purificare
costurile suplimentare sunt mai mari deoarece utilitatea inițială este mai ridicată și
gradul de poluare este mai înal t, menținându -se în felul acesta tot un mediu poluant
(zona din stânga din figură), societatea resimțind efectele și fiind dispusă să suporte
cheltuieli pentru depoluare. Deplasându -ne spre dreapta (în figură) efectele poluante
sunt din ce în ce mai puțin vi zibile și, implicit, societatea acceptă94 mai puțin să
plătească ceea ce denotă că într -un mediu bine purificat utilitatea unor acțiuni
antipoluante suplimentare dispare. Practica arată însă că ac est mod de abordare a
problemei este criticabil aducând următoarelor argumente:
– există efe cte extrem de nocive ale poluării care însă „nu se văd" sau care se
vor vedea mult mai târziu. Ce facem cu ele?
– care sunt fa ctorii de decizie ai societății care hotărăsc cât trebuie plătit ?
– ce se întâmplă dacă cheltuielile de poluare sunt foarte mari?
– va trebui societatea să accepte un nivel mai ridicat de poluare pentru că nu
este „dispusă" să cheltuiască mai mult?
În literatura de specialitate internațională sunt redate cercetări privind situația
mediului di n diverse țări ale lumii în care sunt calc ulate sumele pe care societatea
este dispusă să le plătească și ce efecte decurg din faptul că nu se face un efort și mai
mare în acest sens95. Astfel, într -un stat cu o industrie puternic dezvoltată, instalațiile
destinate protejării mediului reprezintă po nderi remarcabile în totalul investițiilor și
pe măsură ce ramur a industrială este mai poluantă, cu atât ponderea investițiil or
afectate controlului emisiei de poluanți crește.
Dezvoltarea durabilă și interdependența economiei și mediului (ambientului),
sunt concepte cu importanță crescândă pentru țările dezvoltate din între aga lume,
acestea izvorând din limitele creșterii , analizată și făcută public prin Strategia
Mondială a Conse rvării în anul 1980, prin Raportul Comisiei Mondiale asupra
Mediului și Dezvo ltării și a lucrării elaborată de Ba nca Mondială sub denumirea
Mediu, Cercetare și Dezvoltare .

94 Barde, J P., Économie et politique de l'environnement , Presses Universitaires de France , Paris, 1992, p. 77.
95 Idem, op. cit.

135
Metodologia măsurării economiei și mediului a pornit de la modelul
convențional al creșterii economice în care outputul este produ s din anumite cantități
de inpu turi de capital și muncă și este disponibil pentru utilizarea ulterioară. Relațiile
funcționale dintre diferite variabile prin care sunt comensurate bunurile, resursele
naturale, poluarea, demografia, așa după cum au fost sintetizate în f igura nr. 3.5.
3.2. Evaluarea costurilor și beneficiilor ecologice
Integrarea cerințelor de protecția mediului în deciziile economice se lovește
de unele obstacole, mai cu seamă atunci când deciziile trebuie completate cu
informații și date referitoare la costuri și benefic ii. Înlă turarea acestor obstacole se
poate realiza prin folosirea conceptului de valoare economică totală (VET ), valoare
care are două componente: valoare de folosire (utilizare ) (VF) și valoare de
nefolosire (VNF).
Valoarea de folosire (VF) se formează d in valoarea de folosire directă (VFD),
valoa rea de folosire indirectă (VFI) și valoarea potențială de folosire (VPF).
O componentă importantă a valorii nefolosite (VNF) este valoarea esențială
(VE).
Pe baza acestor indicatori putem stabili următoarele rel ații:
VET = VF + VNF
sau
VET = (VFD + VFI + VPF) + (VNF )
Aria valorii economice totale și a componentelor sale sunt redate în figura nr.
3.6, din care deducem:
 Valoarea de folosire directă (VFD ), care rezultă din combinația
factorilor de mediu în procesul de producție sau cel de consum și este exprimat de
valoare (prețul) de piață al acestora.
 Valoarea de folosire indirectă (VFI), se referă la costurile și beneficiile
legate de serviciile pe care factorii de mediu le furnizează pentru susținerea indirectă
a procesului de producție sau de consum. În această categorie sunt incluse funcțiile
ecologice cum sunt: purificarea apei prin filtrare naturală, prevenirea eroziunii
solului prin împăduriri, reținerea poluanților atmosferici, reținerea apei în sol,
fixare a carbonatului din atmosferă etc.

136
 Valoarea de folosire potențială (VPF), constă în recompensa acordat ă
de anumiți consumatori pentru nefolosirea unui anumit bun ecologic, în dorința de a
evita riscul de a nu -l mai avea disponibil în viitor și se referă în special la protejarea
biodiversității.
 Valoarea esențială (VE), reprezintă expresia monetară a satisfacției etice
și morale de a ști că o anumită componentă ecologică există fără intenția de a o folo si
în prezent sau în viitor.

Figura nr. 3.6 – Valori eco nomice atribuite factorilor de mediu96

Dacă urmărim figura nr. 3.6 și trecem de la valoarea de folosire directă (VFD)
către valoarea e sențială, respectiv traiectoria marca tă de săgeată arată , în expresie
valorică , pierderi din conotațiile cantitative mon etare , însă capătă conotații calitative
exprimate în valori etice, morale care diferă de la o cultură la alta, de la o societate

96 Ardelean , A., Maior , C., idem, op. cit. , p. 43.

137
la alta, de la u n popor la altul și se exprimă în ultimă instanță prin valori esențiale
care cuprind echitate a între generații.97
Valo rile reale sunt în afara oricărei economii și sunt departe de teoria
economică conven țională evidențiindu -se faptul că funcția bunăstării poate să
conțină și elemente diferite de utilitatea personală.
Estimarea venit ului economic total (VET) și a c omponentelor sale necesită
folosirea unor tehnici de e valuare bazate pe conceptul de consimțământ de plată ,
care teoretic este egal cu aria de sub curba cererii pentru resurse și servicii. Principala
dificultate a de terminării consimțământului este legat ă de modul cum se face
estimarea, mai cu seamă a curbei cererii pentru servicii sau resurse ecologice și
implicit, dacă există o piață specifică.
3.3. Sisteme de evaluare și analiză a mediului
3.3.1 . Sisteme contabile de evaluare a mediului
Analiza economic ă a mediului pornește de la Sistemul Contabil de Eco nomia
Mediului (SCEM) deoarece Sistemul Conturilor Naționale (SCN) nu red ă cu
strictețe elementele economice privind conținutul integral și preocupările din
domeniul mediului. Sistemul Contabil de Economi e a Mediului permite integrarea
elementelor ecologice de mare importanță în luarea deciziilor economice, iar în
măsura în care problemele ecologice pot fi exprimate în termeni monetari, deciziile
economice sunt legate de problemele mediului înconjurător.
Modificarea conținutului Sistemului Conturilor Naționale (SCN) s-a rezuma t
la unele măsuri de stabilire a unui sistem satelit, special, separat de SCN, capabil
de a descrie detali at relațiile dintre mediul înconjurător și economie. Conturile
naționale tradi ționale sunt folosite pentru a analiza starea, structura și evoluț ia
economiei de piață deoarece politicile economice pe termen scurt și lung cer date
monetare privind producția, salariile, formarea capitalurilor, consumul, distribuția,
raportarea venituri lor și economiilor, tranzacțiile financiare etc., toate fiind
evaluate direct în valoare, și ca atare ele nu necesită o evaluare98. Pentru a scoate
în relief legăturile dintre mediul înconjurător și economie sunt necesare unele date

97 Ardelean, A, Maior, C., idem, op. Cit, p. 44.
98 Conferința Națiunilor Unite, 1977.

138
suplimentare care, în ge neral nu sunt disponibile în valoare, și ca atare, necesită un
sistem satelit denumit cont satelit, în care datele sunt distincte și alăturate contului
național, permițând un mai mare grad de libertate în analiza conceptelor și metodelor
de evaluare a medi ului înconjurător cu tonalitate economică99. Obiectivul princi pal
al costului de mediu constă în faptul că trebuie să urmă rească modificările ce intervin
în mediu, în urma activității economice, aceasta constituind o bază sigură a politicii
integrate a medi ului.
Punerea în practică a sistemului satelit, necesită existența unor strânse legături
între conturile naționale tradiționale, contabilitatea și noul sistem satelit, prin care
trebuie articulate în jurul unor module și blocuri ale căror legături să refle cte diferite
grade de integrare. Astfel, dacă luăm în discuție Sistemul Contabil de Evaluare a
Mediului (SCEM), acesta cuprinde conturile tradiționale și ține seama de gradul de
integrare, respectiv problemele internaționale, importuri, exporturi, impuse d e
serviciile mediului înconjurător în conturile restului lumii cu mențiunea că o mare
parte a acestor servicii de mediu înconjurător, importate sau exportate, sunt deja
reflectate în cifrele de cont exterior ce figureaz ă în contul național și acoperă
expor turile și importurile de lemn tropical. Problemele deosebite cum sunt cele
legate de: importul și exportul de reziduuri, inclusiv deșeuri solide exportate de țările
industrializate către țările în curs de dezvoltare, al căror fluxuri trebuie identificate
în termeni fizici și monetari. Dificultatea mare în acest domeniu constă în faptul că
nu se poate trasa un tablou complet al fluxurilo r de reziduuri transfrontaliere
deoarece aceste a sunt centralizate în SCEM, numai atunci când ele pornesc din țările
poluat e, nu când poluanții afectează la sfârșit conturile de mediu intern sau extern.100
Sistemul Contabil de Economie a Mediului, cuprinde patru părți și reprezintă
conceptele contabilită ții naționale așa cum se prezintă în figura nr. 3.7.101
1. Partea A, formează cadrul de bază al SCEM și cuprinde descrierea
activităților de producț ie și consum (ofertă și cerere) precum și conturile
nefinanciare.
Intrările și ieșirile permit analiza relațiilor dintre mediul înconjurător și
economie și a fluxurile de resurse natural e ce provin din mediul natural, în calitate

99 Rojanschi , V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tri buna Economică, București, 1997.
100 Idem, op. cit., p. 146.
101 Idem, op. cit., p. 14 7.

139
de intrări în activitățile economice și fluxuri de reziduuri din activitatea de producție
și consum.
Conturile de active financiare din contabilitatea națională constituie baza de
plecare pentru conturile de act ive naturale în SCEM.
2. Partea B, din figură, arată interacțiunile dintre mediul înconjurător natural
și economie în termeni fizici, respectiv, conceptele și metodele contabilității
resurselor naturale; bilanțuri materie/energie; intrările și ieșirile; fl uxurile monetare
etc.
3. Partea C , examinează diferite corelații pentru estimarea costurilor imputate
pentru folosirea activelor naturale, prin folosirea următoarelor metode:
 evaluarea comercială pe baza de costuri de active nefinanciare ale
conturilor naț ionale;
 evaluarea costurilor de conservare necesare menținerii activelor naturale
la nivelul lor actual;
 evaluare posibilă aplicată în cazul evaluării serviciilor cerute de mediul
natural consumate.
4. Partea D , descrie informațiile obținute prin extensii ale SCEM în domeniul
activităților de gospodărire prin care se poate determina puterea resurselor și a celor
demografice, a activităților umane asupra mediului și efectele asupra bunăstării
umane și a consecințelor funcțiilor mediului înconjurător. Diferit ele părți ale SCEM,
nu sunt descrise ca o entitate distinctă, ci ca extensii sau modificări ale unui cadru
contabil comun , în fiecare etapă de extindere se reiau datele din etapele anterioare,
pe măsură ce metodele de evaluare nu se exclud reciproc102, așa c um se arată în
figura nr. 3.8.
Relațiile dintre diferite versiuni cuprinse se prezintă astfel:
a) Versiunea I , reprezintă cadrul contabil al SCEM, după restructurarea
conturilor naționale;
b) Versiunea II , arată dezagregările posibile din conturile naționa le în
viziunea mediului înconjurător;
c) Versiunea III , cuprinde datele monetare ale părții A din SCEM, legate de
informațiile despre mediul înconjurător în termeni fizici ce cuprind părțile A și B;

102 Idem, o p. cit., p. 14 9.

140
d) Versiunea IV.1 -3, cuprinde costurile de mediu atribuit e lui A, B și C și
evaluările comerciale a costurilor de întreținere și utilizarea combinată a conturilor
comerciale cu cele contigentale;
e) Versiunea V.1 -6, reprezintă diferite extensii ale sistemului de contabilitate
economică în legătură cu diferite ti puri de evaluare, corespunzătoare lui A, B, C, D,
respectiv, activități de gospodărire și cele ale serviciilor.

Figura nr. 3.7 – Sistemul satelit al contabilității integrate în mediul ecconomic
(SCEM)

Sistemul de
contabilitate
națională

Descrierea
activităților
economice
Sistem de bază
Dezagregarea
conturilor
naționale clasice
în optica de mediu

A
Datele fizice
asupra relațiilor
între mediu și
economie

B
Evaluarea
suplimentară a
utilizării
economice a
mediului
C
Existența
frontierei de
producție a SCN

D

Sistem satelit
Cadru
pentru
dezvoltarea
statisticilor
de mediu

Descrierea
mediului și a
activităților
socio –
demografice
și
economice

141
Figura nr. 3.8 – Diferite versiuni ale SCEM

Aceste variante ale SCEM se pot pr ezentate pe bază de matric i, care se
deosebesc prin linii și coloane prin care se evidențiază corelațiile dintre indicatorii
Versiunea I
Matricea de bază a SCEM
Versiunea II (A)
Descompunea SCN în optica
mediului înconjurător
Versiunea III
(A+B)
Legă turi între contabilitate și
mediul înconjurător, în termeni
fizici și în termeni monetari
Versiunea IV.1
( A+B+C)
Costuri de mediu impuse.
Evaluarea comercială
Versiunea V.2
(A+B+C+D)
Versiunea IV.3
(A+B+C)
Evaluarea costurilor
de întrețin ere

Evaluarea comercială și
contingentală

Versiunea V.1
(A+B+C+D)
Versiunea IV.2
(A+B+C)
Versiunea V.3
(A+B+C+D)
Extensia frontierei producției.
Evaluarea comercială

Evaluarea costurilor
de întreținere

Producția menajeră
Evaluare a comercială
și contingentală

Versiunea V.4
(A+B+C+D)
Servicii de eliminare
și productive ale naturii

Versiunea V.5
(A+B+C+D)
Servicii ale
consumatorilor

Servicii de mediu înconjurător
Versiunea V.6
(A+B+C+D)
Externalizarea servic iilor de
protecția mediului

Extensiua tabloului
intrări – ieșiri

Aplicații intrări – ieșiri

142
fizici și monetari folosiți de contabilitatea de mediu în analiza fenomenelor în
dome niu, așa cum se arată în figura nr. 3.9103

Figura nr. 3.9 – Matrice SCEM

În zonele colorate în albastru, sunt reprezentate datele și conceptele
tradiționale ale SCN, respectiv, producția și folosirea ei, activitatea comercială,
activele naturale și cele crea te de om, activele fizice, formarea capitalurilor nete,
prețuri de piață, stocuri etc.
În zonele colorate în verde , sunt cuprinse metodele de evaluare a costurilor de
mediu imputate, care țin evidența costurilor suplimentare asociate diferitelor
tranzacții economice (producție, consum final etc.) și cu sens invers variațiile în

103 Idem, op. cit., p. 151.

143
volum a activelor naturale utilizate pentru activitățile economice. De asemenea se
redau costurile de mediu atribuite și cifrele convenționale ale produsului intern net.
Zonele color ate în roșu, implică extensiile SCEM, referitoare la producția
menajeră, a activităților de întreținere, introducerea conturilor activelor bunurilor de
consum durabile, serviciile, activele fixe produse în domeniile de activitate din
figura nr. 3.9.
3.3.2. Evaluarea și contabilitatea monetară a mediului
Sistemul de contabilitate a med iului acordă o atenție deosebită problemelor
deteriorării activelor naturale și a ecosistemelor. Activele de mediu care sunt direct
sau indirect, efectiv sau potențial efectuat e de activitățile economice, poartă
denumirea de active naturale, sau capital natural, și cuprind: activele biologice
produse sau sălbatice, pământurile și apele cu ecosistemele lor, animalele și plantele
culturale și sălbatice ce trebuia adaptate mediului înconjurător, cu cele care depind
de om .
Orice încercare de a opri dezvoltar ea acestor active contribuie la slăbirea
activ ității în economie. Rezultă că definirea activelor naturale corespunde noțiunii
de patrimoniu natural, care din punct de vedere econ omic este limitată, deoarece
exprimă exploatarea efectivă sau potențială de către om și apare ca un aspect specific
al mediului înconjurător natural.
Sistemul Contabilității Naționale al Națiunilor Unite din 1992 face precizări
asupra activelor naturale și economice, precum și distincția între active produse în
care sunt cuprinse activele fizice și stocurile și active neproduse, în categoria
activelor produse, activele naturale sunt acele a ale căror creșteri este solicitată de om
prin diferite metode de exp lotare104 – viță de vie, livezi de pomi, păduri și alte
plantații sau cele cu produse repetate, cum sunt animalele pentru carne, produse
lactate etc., toate fiind considerate ca active produse fixe și incluse în categoria active
de exploatare.
Din această c ategorie mai fac parte și culturile în curs de creștere , fructele din
pomi și arbuști, vitele destinate tăierii, peștii din crescătorii etc., considerate ca
stocuri și incluse în categoria acțiuni în curs asupra activelor de exploatare

104 Mandache, R., Analiza economico -financiară în exploatațiile agricole , Editura Terra Nostra, Iași, 2003, p.129.

144
Activele naturale n eproduse sunt considerate active economice și sunt incluse
în categoria de active încorporate în produse, respectiv, subsolul, resursele ecologice
necultivate și resursele de apă și avantajele viitoare pe care le oferă proprietarilor.
Însă în practică, li mitarea activelor cuprinse în sistemul conturilor naționale,
activele înglobează numai pe cele care au o valoare comercială, exprimată fie prin
dreptul de proprietate sau altfel, valoarea comercială evaluată, fie prin prețul efect iv
de vânzare a unui activ , fie valoarea actualizată a randamentului viitor, așa cum este
în cazul subsolului sau a pădurilor.
Activele naturale de orice fel pot avea valoare comercială în măsura în care
anumite produse pot fi retrase și vândute pe p iață.
Valorile comerciale pot fi atribuite lemnului provenit din pădurile virgine și
fructelor sălbatice, ca și peștilor din ocean care pot fi pescuiți și valorificați în
anumite condiții de piață etc., și active care nu sunt considerate că fac obiectul unui
control economic.
Activele care fac obiectul unui control economic au valoare comercială, cu
toate că și activele naturale necontrolate pot fi obiectul unei evaluări comerciale.
Metodele105 prin care se pot acorda valori comerciale activelor produse și
neproduse sunt prezentate în ta belul nr. 3.1.
Din analiza metodelor de acordare a valorilor comerciale activelor produse și
neproduse se pot desprinde următoarele:
 din punct de vedere economic termenul de produs și nonprodus este
evident ecologic, distincția fiind mai puțin clară deoare ce activitatea organismelor
biologice dintr -un mediu înconjurător necon trolat de activitatea economică poate
duce la active naturale produse și ca atare, a unei producții din punct de vedere
ecologic, care în contabilitatea mediului, poate fi evidențiată c a produs economic și
produs noneconomic.

105 Rojanschi, V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tri buna Economică, București, 199 7, p. 125.

145
Tabelul – 3.1 Active create de oameni și active naturale
Active
create de
om Active naturale
Active
biologice Pământ cu
ecosisteme Subsol Apă Aer
Descriere în
unități fizice Produse
Economice Produse
Econ omice Utilizate
economic Amenajate Stocate
economic Necontrolat
economic
Sălbatice Neculti –
vate Neame –
najate Alte
Evaluare
monetară Valoare
comercială Valoare
comercială Valoare
comercială Valoare
comercială Valoare
comercială
Valoare
comercială Valoare
comercială Rezerve
determinate Valoare
comercială Valoare
comercială

Astfel, în tabelul prezentat, activele subsolului cum e cazul petrolului (care
poate fi recuperat), activele biologice apar atât ca plante și animale, cât și ca
elemente ale ecos istemelor terestre , care cuprind mediul ambiant ( pământ, aer, apă ).
Ecosistemele acvatice cuprind fundul mărilor, aerul și apa, animalele și plantele
acvatice, care din punc t de vedere ecologic nu pot fi considerate organisme vii, ci
numai ca specii in dividuale. Relația dintre mediu și economie, din conturile
naționale, nu se referă decât la valori comerciale. Toate bunurile și serviciile
necomerciale sunt evaluate pe baza prețurilor de producție similare comercializării
(produsele agricole de subzistență) sau costurilor (serviciilor cerute de
administrațiile publice). Când se utilizează mediul natural în scopuri economice, nu
se ia în considerare calculul costurilor și , ca atare, nu reflectă principalele
componente ale costurilor naționale, cum este PIB, prin urmare doar unele
componente și variații ale valorilor comerciale ale activelor naturale. Costul de
exploatare a resurselor nu cuprinde decât costurile de extracție și nu se ia în
considerare în ponderea capacității de generare a veniturilor pentru peri oadele
viitoare cauzate de diminuarea patrimoniului natural. Astfel, de exemplu, dacă
pământul este folosit ca depozit, se iau în considerare doar costurile de transport ale
deșeurilor până la locul de depozitare și contabiliz ate în calitate de costuri sau în

146
scăderea calității pământului se ia în considerare numai dacă prețul de piață reflectă
aceste modificări.106
Prin Sistemul de Cont abilitate Economică și de Mediu (Système de
comptabilité économ ique et environnementale ), începând din anul 1992, aceste
utilizări ale mediul ui au fost asimilate costurilor în marea lor majoritate, metodele
de evaluare a avantajelor și a incovenientelor neeconomice în utilizare a mediului
înconjurător natural au fost revizuite și sistematizate , independent de condițiile
naționale, având la bază analizele costuri -beneficii evaluate la sfârșitul proiectelor
sau programelor de activitate.
Noul sistem face o descriere deta liată a activelor corporale care includ
elemente ale mediului înconjurător na tural (ca pământul și subsolul), în măsura în
care acestea aduc avantaje economice unui proprietar acestea sunt considerate ca o
manifestare a existenței avantajelor utilizării acestor active; dreptul de proprietate
formal și supus legislației, așa cum est e cazul pădurilor naturale, și deci, posiblitatea
de a stabili un preț de piață.
Evaluarea comercială a activelor nu este singurul tip de evaluare posibil,
întrucât aceste active pot avea o valoare comercială care diferă de valoarea
economică și ecologică conjugală, care reflectă nu numai o utilizare economică,
precum și un vast evantai de funcții ecologice suplimentare.
Din cele menționate rezultă că un sistem de contabilitate a mediului
înconjurător și ecologic integrat, trebuie să acopere nu numai aspect ele comercia le
din conturile naționale ci să aplice un concept mai larg de evaluare economico –
ecologică107. În ceea ce privește serviciile produse asupra mediului înconjurător
(eliminarea deșeurilor și reziduurilor), poate fi considerată ca fiind o apropiere a
costurilor de oportunitate, care pot fi egale cu cheltuielile făcute în avans pentru
împiedicarea emisiilor de reziduuri și poartă denumirea de costuri de prevenire, și
ca atare, constituie o măsură a valorii servicii lor de eliminare a reziduurilor; în ceea
ce privește costurile efective ale pagubelor pentru degradarea mediului
înconjurător, acestea pot fi evaluate pe baza așa numitelor costuri defensive (costuri
de apărarea a mediului înconjurător), pentru a împiedica și neutraliza scăderea

106 Idem, op. cit.
107 Dăduianu -Vasilescu, I., Mediul și economia , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997 , p. 31.

147
calității me diului, cheltuieli pentru compensarea efectelor negative și repararea
pagubelor etc108.
3.3.3 . Evaluarea fizică a mediului
Evaluarea monetară a mediului ridică o serie de probleme legate, pe de o parte
de modelele de evaluare fondate pe valori comerciale și alte valori iar pe de altă
parte, pe folosirea exclusivă a datelor monetare, dând naștere la discuții, în sensul că
valorile comerciale ar elimina necesitatea ipotezelor în materie de evaluare, precum
și incoerențele care rezultă dintre diferitele valori utilizate. Se constată că valorile
fizice sunt mult mai potrivite, mai cu seamă în cazul descrierii fluxurilor de materii
și substanțe naturale din mediul înconjurător natural, precum și a celor dinspre mediu
și economie și invers, sub formă de reziduuri.
Instrumentele de analiză a fluxurilor, intrări -ieșiri, între mediu și economie,
formează, bilanțul m aterie/energie. Chiar dacă e ușor de descris , un proces de
transformare a resurselor de energie în sfera economică, care prin complexul lor de
activități a u consecințe economice asupra mediului, nu există încă modele larg
acceptate pentru asemenea evaluări. Nu s -au pus la punct metode privind
modificarea climatului mondial, regional și local, a problemelor ecologiei statice și
a distribuției în spațiu a rezi duurilor, densitate, contaminarea mediului biologic etc.,
decât în mod particular și pentru anumiți poluanți.109 Practic se poate măsura emisia
unor reziduuri din activitatea economică și a efectelor acestora asupra mediului
înconjurător (aer, apă, sol) numa i în anumite regiuni, în felul acesta se explică faptul
că un cadru de dezvoltare statistică se rezumă doar la enumerarea aspectelor statice
a unor serii de activități, efecte și reacții sociale, fără a stabili relațiile cauzale dintre
acestea. Conturil e de resurse naturale completează în mod favorabil fluxurile de
materiale în bilanțurile materie/energie, și descriu transformarea resurselor naturale
în cadrul proceselor economice. În contabilitatea fizică un rol important îl au
indicatorii de calitate aer, apă, sol, prin care se pot completa date existente în stoc
sau în fluxurile cantitative, prin luarea în considerare a dificultăților de regrupare a
măsurătorilor acestor elemente sub forme, inclusiv, global asupra calității apei,

108 Popovici, E., Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene , Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”
Iași, 1998 , p. 36.
109 Barnea M., Papadopol C., Poluarea și protecția mediului , Editura Științifică și Enciclopedică, București , 1975,
p.52.

148
pământului și ecosistemel or etc. De-a lungul timpului c omplexitatea acestor
indicatori a fost cercetată și examinată din ce în ce mai mult , în tot mai multe țări.
Datele contabilității fizice sunt necesare întrucât permit descrierea legăturilor dintre
mediu și economie, însă ele n u sunt suficiente deoarece există:
• dificultățile privind utilizarea cifrelor în termeni fizici se întâlnesc în
elaborarea unor serii mari de date, fără însă a se ajunge la concluzii generalizatoare
privind valorile reprezentative și a semnificați ei lor e conomice și n eeconomice;
• dificultăți în descrierea fizică mai condensată (ca o condiție esenț ială a
contabilității de mediu), care întâmpină greutăți în îmbinarea datelor fundamentale,
datorită folosirii unităților de măsură statistice diferite (to, m etc.);
• obstacole în folosirea datelor fizice și care constau în greutățile privind
orientarea spațială a datelor de mediu înconjurător, în realizarea unui nivel de
agregare a unor entități fără ambiguități pentru operatorii din mediul înconjurător.
Folosir ea informațiilor fizice lărgesc descrierea mediului înconjurător natural
prin includerea de informații despre fluxurile fizice dintre mediul înconjurător și
economie, precum și informații despre procesele de transformare în sens economic
prin bilanțurile m aterie/energie, privind realizarea resurselor naturale și
transformarea lor în mijloace de protecție și consum, precum și fluxul de reziduuri
ce revin în mediul înconjurător natural,110 așa cum se prezintă în figura. nr. 3.10.
Din analiza graficului se const ată că sistemul contabilității economice de
mediu are în vedere, în principal, modul în care sunt constituite conturile naționale
ce descriu activitatea economică și costurile de mediu cuprinse în toate fluxurile
fizice și monetare, care exprimă legătura d intre mediul înconjurător și economie,
cuprinse în casetele 1, 2, 3, 5, 6, din figura nr. 3.10.

110 Rojanschi , V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tribuna Economică, București, 1997, p. 140.

149
Figura nr. 3.10 – Sursele de date pentru contabilitatea integrată : mediu -economie

.
Însă, schema contabilității integrate nu poate fi aplicată deoarec e, la ora
actuală, nu sunt suficiente date pentru descrierea în totalitate a mediului înconjurător
și a interacțiunii sale cu economia, aceasta, fie din cauza insu ficienței resurselor
financiare precum și a lipsei unei contabilități și a unui sistem statis tic privind mediul
înconjurător la nivel global, care să cuprindă toate modificările climatice, biologice,
fizice etc., și a intensităților lor complexe. Cadrul general pentru dezvoltarea de
mediu a Organizației Națiunilor Unite și Comisi ei pentru Europa, a stabilit un cadru
general privind dezvoltarea de mediu, orientat pe contabilitatea resurselor naturale
și bilanțurile materii/energie, orientate pe patru elemente, astfel:
• transporturi și alte fluxuri de stocuri economice ale sistemului de
contabilitat e economică, care prezintă importanță în măsura impacturilor asupra
Deservirea fizică
(orientată pe aspectele
geografice)
1

Fluxuri le fizice între
mediu și economie

2

Fluxurile fizice în
economie

3

Mediul natural
Economie

Evaluare
neecono –
mică

4

Altă evaluare comercială (atribuită) și
necomercial ă

Directă Valori Indirecte
Ancheta asupra comerciale Date
preferințelor atribuite despre cost uri

5

Dezagregarea
conturilor
naționale

6

Date
monetare
Date
fizice
1. Sisteme statistice ale mediului în sens
restrâns
6. Sistem de contabilitate economică (SCE)
2 + 3 + 5 + 6 + partea din 1

1 + 2: Conturi de resurse națio nale și
statisticile de mediu în sens larg
2 + 3: Bunuri materiale/energie
5 + 6: Sistemul de contabilitate
economică

150
mediului înconjurător, a activităților economice așa cum sunt prezentate în figură în
căsuța 6;
• stocuri și fluxuri de mediu, altele decât evaluările monetare necomerciale
care sunt cupri nse în căsuța 5, din figură;
• date fizice privind fluxurile resurselor naturale ale mediului natural către
economie și transformarea lor în cadrul economiei, precum și fluxurile de reziduuri
ale activităților, porni nd de la activitățile economice către me diul natural, care sunt
cuprinse în căsuțele 2 și 3;
Descrierea generală a mediului înconjurător în termeni fizici, în măsura în
care aceasta este necesară pentru analiza implicării utilizării de către om, sunt
cuprinse în căsuța l, din figura nr. 3.10.
3.3.4. Evaluarea și utilizarea activelor naturale
Utilizarea irațională din punct de vedere cantitativ a activelor naturale poate
duce la epuizarea lor permanentă și conduc la schimbarea naturii din punct de vedere
cantitativ. În cadrul biosferei, producția naturală are ca obiect reproducția speciei și
au caracteristicile stocurilor, cum sunt: activele din sol sau pământul învestit cu
avantaje caracteristice unui capital fix, pădurile, prin cantitatea de lemn produs, cu
toate că și aici găsim caracteristici d e active fixe, dacă avem în vedere funcția de
habitat al pădurii pentru animale și plante. Din punct de vedere economic, act ivele
naturale, în mod normal nu au o valoare situată sub aspectul pierderi i resurselor
naturale deoarece acestora li se atribuie va lori numai servic iilor de mediu și mediu
natural care capătă în felul acesta caracteristicile de activ fix. Funcțiile activelor
naturale cu prinse în activele create de om au o mare diversificare a funcțiilor posibile
deoarece același activ natural putând a vea diferite funcții.
Astfel, pădurea este producător de lemn pentru abataje, un element important
al ecosistemelor (adăpost pentru animale și plante), producător de bunuri de consum
(fructe, materiale de construcții etc.), regulator al climatului și regim ului hidrologic,
absorbant al dioxidului de carbon, fixator al solului împotriva alunecărilor de teren,
loc de activități recreative și peisagistice etc., care se completează unele cu altele
ținând seama că utilizarea unei funcții a mediului natural are ca pacitatea de a realiza
alte funcții. Atât formele de adaptare cât și interacțiunile dintre aceste funcții au loc
între mediul fizic și fluxurile economice, redate în bilanțurile materie/energie, unde

151
sunt evidențiate cantitățile de resurse naturale circula nte în economie, procesele de
transformare în sens economic, precum și fluxurile de reziduuri orientate spre mediul
natural, cuprinse în tabelul nr. 3.2.111

Tabelul nr. 3.2 – Funcțiile de mediu și cele economice ale activelor fixe
Forme de
utilizare Active
create de
om
(inclusiv
monumente
istorice) Active naturale
Biologice Pământul
(inclusiv
ecosi ste-
mele) Subsol Apă Aer
Cantitative
(flux de
bunuri,
epuizarea
stocurilor) Bunuri
produse
într-o optică
economică;
Bunuri
servind unei
producții
ulterioare;
consumuri
menajere; Alimentația
pentru
om
și animale.
Materii prime
pentru locuit,
produse din
lemn Fluxul
de
elemente
nutritive Materii
prime
pentru
producția
economică
și surse de
energie Pentru băut
Pentru răcire
Pentru
tratament
Irigații Utilizare
fiziologică
(viața
oamenilor,
animalelor,
plantelor)
Calitative
(flux de
servicii,
degradarea
activelor
fixe)

Clădiri etc.,
mijloace de
producție.
Monumente
istorice:
utilizare
estetică Producția de
fructe (de
exmplu vii și
livezi).
Creșterea
animalelor.
Producție.
Utilizare
estetică Spațiu pentru
construcția
drumurilor
etc.
Agricultură,
păduri
Timp liber
Utilizare
estetică
Habitat
pentru plante
și animale Timp liber
Navi gație
Habitat
pentru plante
și animale
Energie
hidraulică Percepție
senzorială
(atenție ,
simț, văz)
Vânt,
căldură:
sursă de
Energie

Multe utilizări calitative ale mediului conduc la modificări fiz ice pe termen
lung, cum e cazul folosirii economice a pământului, legat în special de degradarea
lentă sau rapidă a acestuia. Agricultura poate a ntrena eroziunea solului ca urmare a
defrișărilor de pe terenurile necultivate sau a pădu rilor, pentru scopuri economice

111 Răuță, C ., Cristea, S ., Prevenirea și combaterea poluării solului , Ed. Ceres, București, 1983, p. 70 .

152
sau darea în circulația a unor zone ce pot modifica caracteristicile pământului și a
ecosistemelor, fiind foarte greu de a găsi indicat ori de adaptare în termeni fizici
pentru a descrie și evalua procesele de degradare.112 De aceea, se recomandă ca
efectele utilizării mediului înconjurător natural exprimat în termeni fizici să înceapă
odată cu consecințele intervenției omului asupra echilib rului natural, chiar dacă
aceste efecte nu pot fi determinate decât parțial.
Evaluarea activelor fixe naturale constituie un obiectiv dificil al contabilității
și statisticii mediului înconjurător. Unii autori arată că în mod normal nu se dispune
de date p rivind valorile comerciale care să coincidă cu cele ale costurilor, evaluările
având un caracter ipotetic.
Evaluarea comercială are la bază date discutabile , complexe și devin
importante în următoarele cazuri:
a) active naturale , produse, stocuri, în cazul structurilor de bunuri biologice
sau nebiologice, culturile, animalele crescute pentru exploatare care au fost produse
și comercializate imediat la un preț de vânzare curent, pot fi utilizate pentru a evalua
stocurile și fluxurile care contribuie la dimin uarea sau creșterea stocurilor;
b) active produse naturale fixe , respectiv, livezi, plantații, animale crescute
pentru reproducție, tracțiune, producție de lapte, care au fost produse sau cumpărate
de pe piață (active create de om), valoarea lor comercială se determină în cadrul
sistemului de contabilitate național, prin acești doi factori ca și acei utilizați în
calculul ac tivelor create de om, respectiv, valoarea comercială actu ală a noilor active
fixe de acee ași natură (costuri actuale de înlocuire) și d urata de viață reziduală în
raport cu durata de viață totală a acestora;
Costul de folosire a activelor din activitatea producti vă se pot estima pornind
de la ipoteza egalității, cu costul lor de amortizare pe întreaga perioadă considerată.
Amortizarea, re spectiv consumul de active fixe, arată dimensiunea activelor prin
folosirea lor economică și se estimează în contabilitatea națională prin înmulțirea
prețului mediu de vânzare a noilor active produse de aceeași natură (costul actual de
înlocuire) pe perioa da contabilă, cu taxa de amortizare, respectiv, mărimea perioadei
contabile în raport cu durata totală de viață a acestora.

112 Pearce, D., Warford, J., World Without End: Economics, Environment, and Sustainable Development, Oxford
University Press, 1993, p. 78.

153
c) active fixe neproductive (pământul) sunt comercializate și pot fi estimate
pe baza prețurilor de cumpărare care reflectă valoarea de randament viitoare legată
de utilizarea acestora.
Fluxul de servicii redate de activele fixe comerciale, dar neproduse, se
estimează pe b aza datelor obținute din chirii;
d) active naturale nonproduse (stocuri), au în vedere activele naturale date
de biosul sălbati c și activele de subsol, care au un preț de vânzare ca urmare a
exploatării, respe ctiv, în condițiile când valoarea comercială a acestor active
corespunde cu valoarea de vânzare viitoare, mai puțin costu l de exploatare
(randament net);
Asemene a metode pot fi folosite nu numai pentru evaluarea diferitelor funcții
ale activelor naturale ci și asupra activelor create de om. Evaluarea necomercială
indirectă a f uncțiilor mediului înconjurător se face pornind de la conceptul de preț
liber, folosind d ate despre costurile efective și a celor ipotetice. În costurile efective
sunt cuprinse: cheltuieli riscante legate de menținerea serviciilor mediului
înconjurător natural, costurile de protecție a mediului, cheltuieli pentru atenuarea
efectelor nocive pen tru sănătate etc., care diminue ază calitatea mediului.
Evaluarea directă nu este recomandată din cauza lipsei datelor și devine
dificilă în determinarea valorilor monetare în absența pieței. Astfel, evaluarea bazată
pe costul activi tăților sau cele de prev enire și repartizare, nu poate fi adecvată
deoarece activitățile de protecție a mediului pot fi insuficiente pentru a compensa
elementel e negative ale activităților economice asupra mediului. Costurile de
evaluare a ef ectelor nocive reprezintă doar su port pentru evaluarea bazei de date a
mediului. Folosirea costurilor ipotetice a re ca obiectiv evaluarea completă a
exploatării e fective a mediului înconjurător sau a degrad ării sale, prin respectarea
următoarelor criterii:
– aplicarea conceptului de durabilita te în dezvoltarea economică,
– existența conceptului de conturi naționale de consum de capital fix a
activelor naturale create de om, precum și a folosirii activelor naturale neproduse în
procesele de producție.
O analiză aprofundată asupra acestor criter ii ne conduc e la următoarele
concluzii:

154
– obligația principală, din punct de vedere ecologic , în protecția mediului ,
trebuie să rămână cea de echilibrare a nevoilor oamenilor cu cea a organismelor vii,
plante și animale. Activitățile economic e nu trebuie s ă producă pagube mediului
înconjurător natural. Sistemele de evaluare f urnizate de natură nu trebuie folosite
decât în măsura în care fluxurile de deșeuri pot fi transformate prin procese naturale
cum sunt: utilizarea pământului și pădurilor în scopuri de producție sau recre ere etc.,
fără să ducă la degradarea lor.
– conceptul de dezvoltare durabilă impune ca activitățile economice să nu
depășească limitele cerute de menținerea capitalului natural și a celui creat de om,
capacitatea de durabilitate depinzân d de preferințele și atitudinile manifestate în
favoarea conservării mediului natural.
Conceptul de durabilitate nu trebuie aplicat la fiecare utilizare a mediului
înconjurător natural decât în măsura în care acesta este axat pe menținerea resurselor
natur ale vitale, în acest context trebuie menționate acele resurse, greu sau imposibil
de înlocuit, a căror degradare a re efecte grave asupra sănătății oamenilor. Conceptul
de dezvoltare durabilă reprezintă o nouă paradigmă a dezvoltarii promovat în cadrul
Conf erinței Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă, organizat ă de Națiunile Unite , la
Rio de Janeiro , în 1992. Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea
problemelor dezvoltării umanității prin opțiunile de asigurare a unui echilibru
dinamic între compon entele capitalului natural și sistemele socio -economice:
Dezvoltarea durabilă răspunde necesităților generațiilor actuale fără a compromite
abilitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor necesități (Comisia
Mondială pentru Mediu și Dezvoltare). Astfel, dezvol tarea poate genera prosperitate
dacă se regenerează resursele și se protejează mediul.
Dezvoltarea durabilă abordeaz ă conceptul calit ății vieții î n complexitate, sub
aspect economic, social și de mediu, promovând ideea echilibrului î ntre dezv oltarea
economic ă, echitatea social ă, utilizarea eficientă ș i conserv area mediului
înconjură tor. Elementul cheie al dezvolt ării durabile î l reprezint ă reconcilierea î ntre
procesul de dezvoltare și calitatea mediului, promovarea procesului integrat de
elabo rare și luare a deciziilor atât la nivel global, câ t și regional, naț ional sau local.
Toate acestea arată faptul că dezvoltarea durabilă înseamnă mărirea nu
numai a performanțelor activelor nat urale în ansamblu (în ipoteza că aceasta are
posibilități de su bstituire), precum și a fiecărui tip de active naturale . În ceea ce

155
privește activele din subsol, acestea sunt estimate la costurile de menținere a
stocurilor și nu afectează în mod direct mediul înconjurător și nici condițiile de viață
ale omului și a alt or viețuitoare, în măsura în care nu se produc cataclisme cauzate
de seisme etc. Problemele de medi u care apar în asemenea cazuri îmbracă în general
aspec tul local sau zonal, pericolul se datorează mod ului de exploatare, depozitare și
gestionare a petrolul ui și substanțelor radioactive.
Valoarea degradărilor activelor naturale poate fi, parția l sau în totalitate,
compensată prin activități de readucere la starea normală a mediului înconjurător.
Costurile de readucere la starea normală a activelor sunt consi derate investiții brute
care acoperă valoarea de amortizare.
3.3.5 . Metode de evaluare a costur ilor și a beneficiilor de mediu în funcție de
dreptul de proprietate și alocare a resurselor
Costurile de mediu cuprind , în principal, costurile de degradare efe ctivă sau
potențială a activelor naturale ca rezultat al activității economice, sunt denumite
costuri generale și sunt asociate unităților economice care provoacă efectiv sau
cauzează degradări ale mediului ca urmare a activității desfășurate . De modul cum
producătorii și consumatorii utilizează resursele de mediu depind și drepturile de
proprietate asociate a cestor resurse. Dreptul de proprietate arată cine are acces în a
folosi și exploata o resursă, cine determină nivelul exploatării și cine obține
benef iciile și suportă costurile exploatării.
Dreptul de proprietate ia naștere prin perfecționarea și respectarea legislației.
O structură eficientă a dreptului de proprietate cuprinde dreptul de proprietate,
dreptul de posesie, dreptul de folosință și dreptul de înstrăinare. Aceste patru
componente, din punct de vedere juridic , cuprind:
• universalitatea, prin care sunt precizate drepturile de proprietate pentru
resursele existente, fie în proprietate privată, comună (publică sau comună),
drepturile și obligaț iile fiind precis specificate;
• exclusivitate a, respectiv toate beneficiile și costurile care provin din
deținerea și utilizarea resurselor, revin proprietarului;
• transferabilitatea, posibilitatea ca dreptul de proprietate cu cele trei
componente ale sa le să poată fi transferat liber între persoane și entități;

156
• siguranța, drepturile de proprietate trebuie să fie ferite de posibilitatea
preluării cu forța de către alții.
a. Proprietatea comună asupra resurselor.
În cadrul proprietății comune, resursele nu pot fi controlate sau de ținute de un
singur proprietar. Dacă accesul la resurse nu este restrâns, resursa poate fi exploatată
pe baza principiului primul venit -primul servit113. Din punct de vedere al mediului,
resursele propri etate comună sunt: aerul, a pele, vânatul, resursele piscicole etc.
O cercetare privind mod ul de alocare al resurselor, în cazul unui singur
proprietar, cu drepturi exclusive de proprietate, care exploatează o resursă
regenerabilă (resursă forestieră, piscicolă etc.) ne permite să ef ectuăm o analiză pe
baza următoarelor figuri.
Orice proprietar de resurse urmărește maximizarea profitului. Dacă se ține
seama de factorul de actualizare în timp a profitului, atunci nivelul exploatării
resursei va crește până ce costul marginal va egala venitul marginal ; în figura 3.11,
nivelul activității de exploatare (de recoltare), care satisface această condiție (Ae),
reprezintă punctul static de echilibru, deoarece conform Teoriei șirurilor de așteptare
profitul va fi maxim (diferența dintre V (Qe) și C (Qe)), când spunem că alocarea
resursei este eficientă.
În proprietatea comună cu acces liber situația se modifică. Astfel, atâta timp
cât va exista o rentă pozitivă, ce rezultă din exploatarea resursei (suprafața dintre
curba venitului total și dreap ta costului total), va spori numărul indivizilor care vor
să-1 obțină și va conduce la sporirea cantităților de exploatare (recoltare), cu mult
peste cantitatea eficientă (Qe). Creșterea activităților de recoltare va reduce profitul
global la nivelul între gii activități. La nivelul indivizilor profitul va rămâne totuși
pozitiv până se va ajunge la situația limită în care venitul mediu va fi egal cu costul
mediu și ca atare profitul va fi nul.
Rezultă că exploatarea resurselor în proprietate comună și accesu l liber va
duce la distrugerea și degradarea acestora în timp, iar interesul pentru o utilizare
durabilă a resursei va putea apărea numai dacă se va stopa accesul liber la resursa
respectivă.

113 Conform teoriei Șirurilor de așteptare, care este un instrument pentru studierea mai multor parametri de
performanță a sistemelor informatice și este utilă în special în localizarea motivelor strangulărilor, reprezentând o
activitate informatică întreruptă din cauza numărului mare de date care așteaptă să fie procesate într -o anumită fază.

157
Figura nr. 3.11 – Alocarea unei resurse în proprietatea comună c u acces libe r114

b. Relațiile publice
Resursele care fac parte din bunurile publice sunt cele care prezintă
indivizibilitatea consumului și sunt accesibile pentru toți consumatorii, costul de
acces fiind nul sau foarte mic. Bunurile publice au următoarele caracteristici:
• nonrivalitatea, respectiv nu au echivalen ți în comun. Dacă un bun public
este oferit unui individ în același timp este disponibil și altuia, tot cu costul de
acces.115 Bunurile publice sunt indivizibile, în sensul că, beneficiul fiecărui u tilizator
nu poate fi măsurat și identificat cu precizie.
• nonexcluziunea. Din moment ce un bun public este oferit individului A,
individul B nu poate fi exclus de la consum, fie că dorește sau nu. Bunurile publice

114 Ardelean A., Maior, C., Management Ecologic , Editura Servo -Sat, 2000, Arad, p. 47.
115 Costul marginal de acces, este diferit de costul marginal de exploatare. Costul marginal de acces, reprezintă c ostul
cu care ultimul utilizator are posibilitatea de a participa la exploatarea unei resurse sau a unui bun public. Costul
marginal de exploatare a unei resurse reprezintă costul cu care ultima unitate fizică este extrasă.
Venitul
Total
Costul
Total
V (A)
C (A)
Qe
Qm
Qc
Profit
maxim
Cost total
Venit
total
Nivelul activității de
exploatare (recolta re)
a resursei
Cost mediu = Cost marginal
Profitul
sau
Costul
unitar
Ae
Am
Ac

158
sunt imposibil de refuzat (apărarea nați onală, siguranță publică, asistență socială,
protecția mediului etc.). Ineficiența a cestei structuri de proprietate constă în aceea
că fiecare persoană este capabilă de a beneficia mai mult de pe urma bunului public,
fără a -și aduce contribuția personală.
În cazul protecți ei mediului , cheltuielile specifice vor reflecta fluxurile
financiare alocate de un întreprinzător (administrație publică, agent economic,
gospodărie individuală) pentru acțiuni care au ca scop prevenirea, reducerea sau
comb aterea pagubelo r aduse mediului, utilizând metode, procese, tehnologii,
echipamente sau părți din acestea, al căror scop principal este colectarea, tratarea,
monitorizarea și controlul, reducerea, prevenirea sau eliminarea poluanților sau
poluării sau a altor deg radări a le mediului.

159
CAPITOLUL 4 – Metode și tehnici de evaluare a impactului de mediu
4.1. Concepte de evaluare a impactului de mediu în deciziile de folosire a
resurselor naturale
Evaluarea impactului de mediu are ca scop să identifice, să descrie și să
evalueze, în mod corespunzător și pentru fiecare caz în parte, efectele directe și
indir ecte ale impactului proiectului asupra următorilor factori: ființe umane, faună și
floră, sol, apă, aer, climă și peisaj, bunuri materiale și patrimoniu cultural, precum și
interacțiunea dintre acești factori.116 Evaluarea impactului de mediu a devenit un
instrument de bază a legislațiilor , politicilor și a acordurilor modern e de mediu,
stabilite pe plan internațional. La nivelul Uniunii Europene, este recunoscut rol ul
centralizator pe care îl are Directiva 85/337 /CEE117, referitor la impactul de mediu,
în definirea politicilor de mediu, de aplicare a legislației regionale și locale în scopul
dezvoltării durabile. Această directivă a fost introdusă și în legislația româ nească în
scopul alinierii legisl ației românești la prevederile sale.
Îmbinarea armonioasă a trebuințelor oamenilor se realizează printr -un
complex de activ ități economico -sociale care au ca obiectiv valorificarea diferitelor
utilități ale resurselor de me diu care se realizează sub diferite forme ale impactului
asupra mediului. O a bordare ecologică a acțiunilor uma ne și a proceselor de
producție necesită folosirea unei grile prin care evaluăm compatibilitatea dintre
aceste acțiuni și capacitatea mediului respectiv, a factorilor biotici și abiotici de a
participa la schimburile de substanță, informații, energie cu cele lalte sisteme. În
cazul în care impactul asupra mediului este determinat de nerespectarea ciclului d e
viață al resurselor naturale sau de subev aluarea lor în menținerea echi librului
ecologic va trebui ca factorii decizionali să ia măsuri de respectare a p rodusului, a
sistemului tehnic sau de eliminare a portofoliului de oportunități.
Menținerea și păstrarea unui echilibru între med iul natural, r esursele acestuia
și om necesită măsuri de ordin stategic privind dezvoltarea economi că în așa fel încât
să se mențină în permanență un raport stabil între habitatul natural și populația
umană. Pentru susținerea simultană a dezvoltării economico -sociale concomitent c u
dezvoltarea mediului natural este necesar ă o evaluare a impactului asupra mediului

116 Negrei, C., Instrumente și met ode în managementul mediului , Editura Economică, București, 1999, p. 186.
117 Directiva Consiliului nr. 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și
private asupra mediului.

160
începând cu faza de elaborare a planurilor și a programelor cuprinse în pro iectele de
dezvoltare durabilă întocmite pe baza normelor de procedură prevăzute în l egislația
din țara noastră .
Costurile externe, externalitățile, fac parte din costurile sociale, ceea ce arată
că acest concept se extinde și asupra populației implicate în impactul de mediu
pentru a determina disponibilitatea și reacția la acceptare sau r espingere etc.,
costurile devenind în felul acesta un cr iteriu în alegerea și finanțarea proiectelor. În
gestionarea aces tor cont radicții un rol important îl are conceptul de aptitudine
privind utilizarea resurselor naturale în dubla lor calitate: spațială și temporală, prin
care se pot stabili potența economico -socială de utilizare a resurselor și punerea lor
în valoare. În funcție de dinamica progresului tehnico -științific se crează diferite
posibilități de alegere a alternativelor privind impactul de med iu, care schematic se
prezintă în figura nr. 4.1

Figura nr. 4.1. Reprezentarea g rafică a impactului de mediu

Din grafic se constată că impactul de mediu are o triplă determinare, astfel:
 forma de materializare a proiectulu i sau acțiuni lor întreprin se (construcții
industriale, agricole, drumuri etc.);
 prelevarea resurselor naturale;
 existența emisiilor poluante.
ORIZONTUL DE TIMP
TIMPUL
Calitatea
factorului
de mediu
sau a
mediului
în
ansamblu
NATURA ȘI
MĂRIMEA IMPACTULUI

161
În viziunea unor autori118 conceptul de impact de mediu este prezentat în
moduri diferite de cunoaștere a elementeleor care în interacțiunea l or redau
conținutul impactului de mediu. Astfel, Conceptul de aptitudine are un rol impo rtant
în managementul mediului prin faptul că mecanis mul economic nu redă finalitatea
costurilor ocazionate de punerea în valoare a resurselor natural e și ca atare, nu
respectă condițiile de optim economic. Impactul de mediu însea mnă o schimbare a
bunăstăr ii umane și a ecosistemelor din care aceștia fac parte. Activitatea umană, cu
efecte atât pozitive cât și negative, se poat e exprima în valori bilanțiere care să
reflec te sensul și mărimea impactului119.
În funcție de disponibilul cantitativ și calitativ și s tructura resurselor naturale
existente sau prognozate , se definește conceptul de impact de mediu în care este
cuprins și factorul uman .
Implicarea populației dintr -un teritoriu în impactul de mediu poate accepta
sau respinge costurile devenind în felul acesta un criteriu în alegerea și finanțarea
proiectelor și luării deciziilor de mediu pe următoarele etape:
 etapa de protest a cetățenilor , care apare în plan comportam ental față de
proiectele și planurile cu implicații majore asupra mediului;
 etapa integrării politicii de mediu în politicile economice sectoriale și
generale ;
 etapa ideologizării și tra nsformării politicilor de mediu în rampa politică
a verzilor.
Capacita tea de suport. Diversitatea tipurilor de impact corespund dezvo ltării
lumii vii și nevii care , prin acțiunile lor, contribuie la distrugerea produsului, a
solului, a culturilor agricole, până la supra -încălzirea planetei, a stratului de ozon,
generalizarea secetei, apariția mutațiilor genetice etc.
Relația dintre resursele naturale și impactul de mediu se exprimă prin
capacit atea de suport a diferitelor ecosisteme și a mediului în ansamblul său. Prin
capacitatea de suport se înțelege capacitatea dinamică a mediului de a disponibiliza,
în condiții de echilibru, resursele necesare consumului pentru un număr bine definit
de indivizi a i unei populații, precum și de absorbire a impactului pozitiv și eliminarea
celui negativ generat de aceasta, între necesitățile și trebuințele diferitelor populații

118 Negrei, C., Instrumente și metode în mana gementul mediului, Editura Economică, București , 1999, p. 187.
119 Negrei, C, op. cit. , p. 1 86.

162
existând nu numai raporturi de complementaritate120, ci și de concurență, ceea ce
presupune stabilirea capacității de suport (C) ca mărime agregată, după relația:
C =

n
iiipc
1
în care: i = l, 2… populații ;
ci = capacitatea de sup ort pentru populația i;
pi = coeficie ntul de importanță a populației i.
Stabilirea capacității de suport trebuie să se realizeze printr -un procedeu
iterativ în care variabilele să fie reprezentate de strategia de conservare a mediu lui
și de trebuințe, având ca obiectiv optimizarea cuplării mediului la activitatea
economico -socială121 și de utilizare optimă a resurselor, urmărindu -se:
 maximizarea nivelului de punere în valoare a utilităților mediului;
 minimizarea impactului negativ;
 maximizarea impactului pozitiv.
Sistemul conceptual referitor la utilitățile mediului, impactul de mediu,
capacitatea de suport, conservarea și prezervarea naturii, permit e stabilirea activității
de evaluare a impactului de mediu, prin următoarele aspecte:
Din punct de vedere metodologic, evaluarea impactului de mediu este un
proces prin care se urmărește identificarea, prognozarea, normalizarea, evaluarea
și comunicarea impactului asociat unei acțiun i122, iar prin metodologie se înțelege:
un ansamblu de meto de și tehnici interdependente ce au drept scop stabilirea
performanței ecologice a unei activități pe parcursul tuturor etapelor sale și cade
sub incidența următorilor factori: caracteristicile activității, gradul de aprofundare
a analizei, orizontul de ti mp luat în considerare, etapa de desfășurare a activității
(de la etapa "embrionară", de idee, până la etapa de încheiere a activității),
domeniile de impact ale activității (social, tehnic, economic etc.), caracteristicile
echipei de cercetare, timpul dis ponibil pentru realizarea cercetării, resursele
financiare disponibile pentru efectuarea cercetării.
Mulțimea acestor factori generează structuri metodologice alternative, ceea ce
echivalează cu excluderea posibilității de proiectare a unei metodologii gen eral

120 Negrei, C, idem, op. cit., p. 189.
121 Negrei, C, idem, op, cit., p. 189 .
122 Negrei, C, idem, op, cit., p. 191.

163
valabile de evaluare a impactului de mediu capabilă să asigure o traiectorie optimală
din punct de vedere economico -ecologic. Natura cerinței de evaluare a i mpactului
de mediu poate fi: admini strativă, publică și strategică.
Studiul impactului de medi u reunește metodele de identificare și prognozare
a impactului unui proiect, a unei acțiuni precum și soluțiile pentru evitarea sau
diminuarea acestora. În principal, studiul impactului de mediu reprezintă un studiu
tehnico -științific cu un pronunțat carac ter obiectiv chiar dacă vizează și sfera
socialului.
Analiza programului de dezvoltare a proiectului și descrierea mediului de
impact cuprinde: descrierea mediului de impact, oportunităț ile asociate mediului de
impact și are în vedere optimizarea gradului de detaliere astfel încât să se evite atât
abordările prea generale, cât și cele prea analitice, deoarece și într -un caz și în altul,
eficiența concluziil or și soluțiilor formulate pot fi diminuate. Descrierea mediului de
impact are ca punct de plecare geneza elementelor componente ale ecozonei, privite
în interdependența lor, ceea ce va permite sesizarea legilor de funcționare și evoluție
precum și condiț iile de apariție a situațiilor de criză.
A doua direcție vizează parametrii calitativi ai elementelor b iotice și abiotice,
pentru care se pot utiliza indicatori relevanți de exprimare a calității mediului în
raport cu obiectivele proiectului, dar și cu alte obiective, creându -se posibilitatea
analizării costurilor de oportunitate pentru diferite utilități a tribuite ecozonei.
Nivelul indicatorilor calității mediului trebuie stabilit nu numai pentru
perioada de referin ță (stadiul actual sau stadiul zero ), cât și în cazul unor orizonturi
de timp medii și lungi, în funcție de durata de valorificare (exploatare) a proiectului,
toate asigurând condițiile de punere în conformitate cu cerințele conceptului de
impact. Distribuția riscurilor oferă informațiile care caracterizează elementele de
mediu din punct de vedere al vulnerabilității și probabilității de a suporta impactul.
Descrierea și analiza interdependențelor di ntre proiect și mediu se
constituie ca o secvență a etapei de identificare a imp acturilor de mediu în care se
valorifică informațiile obținute prin folosirea analizei structurale ceea ce presupune
compa rarea structurilor arborescente ale mediului și proiectului în cadrul unei
matrice a impacturilor, în care coordonatele fiecărui element al matricei sunt
reprezentate de acțiunea (inclusă în proiect) cauzatoare de impact și factorul de

164
mediu asupra căruia se manifestă efectul, pe baza unor coeficienți care dau valoarea
impacturilor.
Prognozarea, normalizarea și comunicarea impactului de mediu
Operaționalizarea de identificare a impactului de mediu depinde în mare
măsură de posibilitățile de prognozare a efe ctelor activităților economico -sociale
proiectate asupra factorilor naturali, biotici și abiotici aflați în strânse relații de
interdependență. În funcție de caracteristicile impacturilor de mediu, prognozarea
acestora poate fi cantitativă și/sau calitativ ă și se bazează pe sisteme logice de
referință (corespunzătoare unor discipline sau domenii) la care se adaugă sisteme de
indicatori și unități de măsură specifice, metode și tehnici integratoare, inclusiv
dezbateri între specialiști (atunci când ariile de impact studiate sunt arii de
confluență).
Comuni carea reflectă calitatea sistemului de gestion are a datelor și
informațiilor subsumând următoarele obiective: tratarea comunicării impacturilor de
mediu din perspectiva fluxului informațional, ceea ce presup une definirea
producătorului de mesaj, stabilirea emițătorului și/sau distribuitorului de mesaj,
precum și a receptorului, cu scopul dimensionării canalelor de comunicare și al
identificării posibililor factori de blocaj, de distorsionare a informației, ca re ar mări
timpul de luare al deciziil or și reduce eficiența acestora și înțeleasă mult mai ușor de
comunitățile locale și de autorități.
Normalizarea are ca scop o cunoaștere în profunzime a problematicii pe care
o ridică evaluare a și transmiterea impactu lui de mediu , unde sunt folosite diferite
mijloace, astfel: în cazul în care nivelul prognozat al impactului arată situații de
neîncadrare în norme și standarde de mediu sau alte posibilități de valorificare pentru
reducerea impacturilor negative, se impun acțiuni de corectare care să conducă la
realizarea unui proiect fezabil asupra factorilor naturali, întotdeauna aceste măsuri
de realizare a unor proiecte optime trebuie să țină seama de aria de influență asupra
mediului înconjurător, pe baza unor obiecti ve bine stabilite, așa cum rezultă din
cerințele și restricțiile de satisfăcut. Aceste cerințe, trebuie să satisfacă alternativele
de acțiune generate de sistemul măsurilor corectoare, care ar ar putea fi : asigurarea
compatibilității cu in teresele titularu lui de proiect exprimate prin orizontul de timp;
delimitarea evenimentelor sigure de cele nesigure, a celor certe de cele incer te.

165
Din cele prez entate referitor la conceptul impactului de mediu se pot
desprinde următoarele:
 Evaluarea impactului asupra medi ului constituie unul dintre instrumentele
de bază a le politicilor și legislațiilor moderne de mediu și s -a impus la nivel
internațional. Evaluarea impactului asupra mediului reprezintă piatra de temelie
pentru acordurile de mediu dintre state, precum și un punct central de referință în
dezvoltarea de proiecte internațional e pentru toate țările care fac parte din
Comunitatea Europeană. O preocupare specială a țărilor comunitare a constituit -o
(și continuă să fie) elaborarea, interpretarea și punerea în aplic are în mod
corespunzător a regulilor privind evaluarea impactului asupra mediului , acesta fiind
singurul instrument legal care deține o egală importanță pentru fiecare dintre
componentele acestei relații trilaterale ( nivel global – Uniunea Europenă –
legis lație națională).
 În termeni generali, evaluarea impactului de mediu, poate fi definită ca un
proces gândit să asigure că, potențialele impacturi semnificative asupra mediului
sunt evaluate satisfăcător și sunt luate în considerare în deciziile de planifi care,
proiectare, autorizarea și implementarea tuturor tipurilor de acțiuni relevante.
Evaluarea impactului de mediu, un instrument al politicii de mediu , care se referă la
un element fundamental al dezvoltării durabile, prin abordarea efectelor asupra
mediului în faza de planificare a unor activități, în loc de a lăsa în seama generațiilor
urmă toare eliminarea consecințelor dezvoltării noastre . Evaluarea impactului de
mediu încearcă să echilibreze creșterea de capital financiar creat de pe urma
activității propuse și consumul capitalului natural ce poate compromite șansa
generațiilor următoare de a -l utiliza.
 În majoritatea cazurilor, evaluarea imp actului de mediu face parte din
primul set de reglementări de mediu adoptate care au un impact major, pe scară largă.
Acest proces poate fi un instrument flexibil pentru prevenirea impacturilor negative
asupra mediului, cu condiția să fie planificat cu atenție, să fie stabilite clar etapele
de parcurs și să fie în concordanță cu prioritățile naționale și resursele disponibile.
Principala regulă a evaluării i mpactului asupra mediului este aceea că înainte de
aprobarea oficială a unui proiect trebuie luate toate măsurile pentru a se asigura că
proiectele care ar putea avea impact semnificativ asupra mediului sunt sup use
evaluării acestui impact.

166
 Evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru anumite proiecte
prevăzute de legislația în vigoare din domeniile: agricultură, silvicultură,
piscicultură, industria extractivă, producerea și prelucrarea metalelor, industria
mineralelor, industria chimică, industria alimentară, industria textilă, a pielăriei, a
lemnului și hârtiei, industria cauciucului, proiecte de infrastructură, turism și
recreare.
 Pentru realizarea obiectivul ui dezvoltare durabilă, autoritățile competente
pentru protecția mediului utilizează instrumente de planificare cum ar fi evaluarea
impactului asupra mediului. Luarea în considerare a efectelor asupra mediului ale
unui proiect/investiție , încă din primele etape ale planificării acestuia, cond uce la
identificarea și evaluarea din timp a posibilului impact asupra mediului. Astfel se
pot stabili măsuri de minimizare a efectelor negative înainte de a deveni ireversibile.
Îmbunătățirea proiectării și implementării legislației de protecție a mediulu i se poate
face numai odată cu creșterea conștiinței și participării publice, a bunelor intenții
politice și a existenței resurselor. Pentru a crea un sistem legal eficace pentru
protecția mediului avem nevoie de strategii care să ofere o anumită măsură a
succesului și experienței pe care se bazează.
 În procesul de evaluare a impactului de mediu, se ofe ră publicului
posibilitatea ca prin dezbateri publice și comunicarea opiniilor să fie implicat în
luarea deciziilor la toate nivelurile, decizii care pot inf luența conținutul evaluării
impactului de mediu și a aduce comenta rii asupra informațiilor produse în raportul
la studiul de impact.
 Legislația națională prevede că evaluarea impactului asupra mediului
trebuie realizată cât mai devreme posibil astfel încâ t, pe de -o parte să existe toate
premisele că nu se vor irosi resursele materiale și de timp pentru proiectarea unei
activități, iar pe de altă parte, informațiile despre proiect pe care titularul acestuia le
poate furniza autorităților competente să fie s uficiente pentru realizarea evaluării
impactului asupra mediului.
 Cetățenii din zona supusă evaluării de mediu au un rol important în procesul
de luare a deciziilor cu privire la aprobarea, din punct de vedere al mediului, a
realizării unor proiecte/inves tiții, fie ele publice sau private. Atât autoritatea
competentă pentru protecția mediului, cât și titularul au obligația de a informa
publicul despre orice solicitare de acord de mediu pentru proiectele supuse evaluării

167
impactului de mediu . Publicul trebui e să fie informat într -un interval de timp care
sa-i permită acestuia să intervină și să -și exprime opiniile înaintea deciziei finale de
emitere a acordului de mediu. Atât autoritatea competentă pentru protecția mediului,
cât și titularul de proiect au obl igația să analizeze propunerile/observațiile publicului
și să le ia în considerare pe toate acelea care sunt justificate.
Procedura de informare și participare publică este coordonată de autoritatea
competentă pentru protecția mediului, dar acțiunea propri u-zisă de informare și
oferirea oportunităților de par ticipare face parte, în general , din responsabilitatea
titularului de proiect. Aceasta include:
 obligativitatea informării publicului cu privire la orice solicitare de acord
de mediu pentru proiectele s upuse evaluării impactului de mediu;
 identificarea publicului interesat;
 specificarea locului unde pot fi consultate informațiile disponibile;
 specificarea mijloacelor de informare a publicului;
 determinarea modalității de consultare a publicului;
 obligati vitatea analizării comentariilor și recomandărilor publicului la
fiecare etapă a procedurii care implică participarea publicului;
 posibilitatea luării în considerare a observațiilor pertinente și justificate ale
publicului la luarea deciziei finale cu pri vire la realizarea unui proiect.
4.2. Metode și tehnici de evaluare a impactului de mediu
Metodele și tehnicile de evaluare a impactului de mediu a u luat naștere în anii
'70 în statul California, sub titulatura de NEPA , respectiv, Actul Național al Politici i
de Mediu care, în urma aplicării lui pe plan internațional, s -a îmbogățit în conținut
și mod de aplicare, fiind acceptat de Conferința Națiunilor Unite pe tema mediului
înconjurător de la Stockholm din 1972, unde au fost acceptate idei le stabilite, pe
baza cărora, treptat , s-a construit sistemul de evaluare a impactului de mediu.
Evaluarea impa ctului de mediu se referă la evaluarea efectelor care apar de la
proiectele principale sau alte acțiuni care afectează mediul înconjurător natural și a
celui constr uit de către om. Deci, impactul de mediu este un proces sistematic
integrator, destinat evidențierii efectelor posibile acțiunii omului în mediul
înconjurător, în scop ul de a înlătura perturbațiile din sistemul respectiv.

168
În concepția lui Bet tini123, se arat ă că fundamentele istorice și științifice
privind evaluarea impactului de mediu nu trebuie localizat e strict spațial sau
temporal, deoarece evaluarea are un caracter strategic și provine din planificarea
teritorială în termeni de bilanț energetic. De aseme nea, procesul de evaluare a
impactul ui de mediu devine semnificativ în cadrul activităț ilor de planificare.
Studiile privind evaluarea im pactului de mediu se desfășoară prin următoarele
etape:
starea actuală a calității mediului;
evaluarea impactului ant ropic asupra com ponentelor de mediu generate de
un proiect antropic;
elaborarea măsurilor de diminuare a efectelor impact urilor și încadrarea
lor în politici de gestiune integrală a mediului, în perspectiva dezvoltării durabile.
Metodele vizează e fectele d escoperite în evaluare (identificarea, descrierea și
compararea impacturi lor prin utilizarea n ivelurilor scalare , a ponderii acestora) și
sprijină calitatea și clasificarea datelor referitoare la impactul asupra mediului.
Tehnicile oferă date care pot fi o rganizate pe baza principiilor operaționale
oferite de către metodă. Deci, tehnica oferă date asupra unui parametru de impact
(emisiile de poluare atmosferică, istorică, recentă etc), date care sunt apoi utilizate
de către metod ă, pe care le poate ierarhiz a și evalua.
Procedurile de evaluare a impactului uman asupra mediului poate fi utilizat
de mai multe tehnici, iar aplicarea metodelor fiind cont rolată de o serie de legi, reguli
și regulamente în vigoare .124 Criteriile de alegere a metodelor sunt determinat e de
oportunitatea, repetabilitatea, consistența, economia evaluării etc. De al egerea
tehnicilor și a metodelor de evaluare depind timpul, sursele logistice și financiare
existente, de scopurile eva luării, criteriile de evaluare, echipa de evaluare și
comp onența ei. Evaluarea impactului de mediu poate fi structurată pe trei direcții
bazate pe deducții asupra numeroaselor stadii:
 stadiul romantic , în care observația este orientată spre evenimentele privind
perturbațiile de mediu și a celor referitoare la î nfățișarea peisajului etc. și, ca atare,
nu definesc elemente de natură economică;

123 Bettini , V., 1990, L'analisi ambientale, CLUP, M ilano , 1990.
124 Rojanschi, V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tribuna Economică, București, 1997.

169
 stadiul preciziei , în care sunt reprezentate realitățile naturale și cul turale ale
zonei, reprezentări care au la bază date concrete cantitative, exprimate valoric,
precum și alte informații relaționale;
 stadiul generalizării , în ca re se imaginează alternativele și opiniile și se
conturează în soluțiile optime .
Integrarea acestor stadii în deducțiile ce se ivesc pe seama diferitelor posibile
efecte conferă managementului med iului caracterul unui proces continuu de re –
ajustare și re -definire. Prin abordări integrative, evaluarea impactului cuprinde toate
componentele mediului din geologie, ecologie, ecologia sistemică, ecologia umană,
prin care se promovează conceptul de siste m global geobiantropic, care reunește omul
cu mediul natural total. În evoluția sa, evaluarea impactului de mediu s -a perfecționat
și consolidat prin integrarea probl emelor de decizie și proiectare și introducerea unor
temeni cum sunt: dezvol tare durabilă, ireversibilitate în scopul unei cât mai bune
gestionări a mediului înconjurător Aceste pricipii, metode și sisteme de evaluare a
impactului de m ediu au fost înregistrate la Congresul Asociației Internaționale de
Evaluare a Impactului de Mediu de la Glasgo w din anul 1999. Rolul evaluării
impactului de mediu este de a identifica, descrie și aprecia impacturi le determinate de
un proiect sau de o acțiune asupra naturii, a fa ctorilor sociali, culturali și economici,
ai mediului înconjurător, atât ca impacturi directe sau indirecte, pe termen lung sau
scurt, temporale sau perm anente, izolate sau cumulative, precum și ri scurile în cazul
declanșării unor accidente .125 Prin procedurile sale , evaluarea impactului de mediu
urmărește minimizarea impacturi lor folosind în acest scop informațiile asupra
interacțiunilor care se stabilesc între activități le umane și mediul înconjurător și este
folosit în procesul decizional de planificare și gestiune integrată a mediului. Evaluarea
impactului de mediu este considerat și proced eu administrativ deoarece oferă
posib ilitatea acceptării unei interve nții antropice cu efecte potențiale asupra mediului,
precum și a unor posibile schimbări a unor componente a mediului înconjurător.
Elemente compo nente ale evaluării impactului au o mare importanță în procesele de
luare a deciziilor preliminare în urma analizei structurilor economice, strategice,
politice și sociale. (Figura nr. 4.2)

125Mac, I., Știința Mediului , Editura Europontic, Cluj -Napoca, 2003, p. 245.

170
Figura nr. 4.2 – Procesul de evaluare a impactul ui mediului înconjurător

După legislația în vigoare di n multe țări, studiul impacturilor cuprinde
informații referitoare la următoarele elemente de conținut, pe care le sintetizez:
descrierea mediului, a proiectului și a caracteristicilor proceselor
productive și a eventualelor situații economice locale, nați onale și regionale;
tipul și cantitățile reziduurilor și a emisiilor: poluarea apei, aerului, solului,
zgomotul, vibrațiile, căldura, lumina, radiațiile, precum și altenativele privind
menținerea calității mediului;
Evaluarea
alternativelor
Proiectarea
acțiunii
Deter minarea
necesității EIE
Deciderea
scopului EIE
Pregătirea raportului EIE
-descrierea acțiunii și a
mediului
-predicția impact urilor
-semnificația impact urilor

Elaborarea
raportului EIE
Luarea
deciziilor
Monitorizarea
impactelor
Consultare și
partici pare
Mitigare

171

descrierea comportamentului mediului în urma aplicării proiectului, cu
referiri la populație, faună, sol, aer, apă, bunuri materiale, peisaj și a efectelor asupra
mediului înconjurător;
măsurile prevăzute pentru evitarea efectelor negative, documentarea asupra
legilor în vigoare privind respecta rea calității mediului; verificarea interferențelor
determinate de implementarea proiectului; aspectele economice ce influențează,
procesul de decizie, evidențierea cheltuelilor etc.
Aplicarea acestor modalități de prevenire și control al impacturi lor de m ediu
depind e de tipul obiectivelor și a impacturi lor generate precum și de complexitatea
conexiunilor și a relațiilor de sinergi e ce se sta bilesc între acestea. Din punct de
vedere economic evaluarea impactului de mediu prezintă unele dificultăți legat e de
complexitatea și varietate proceselor și fenomenelor prin care omul acționează
asupra c omponentelor de mediu. Deoarece impactul de mediu al unei activități
umane depinde nu numai de caracteristicile intriseci ale activității ci și de
sensibilitatea mediul ui înconjurător, aceste elemente impun luarea în considerare a
unor criterii de eval uare a impactului de mediu, ast fel126:
1. criteriul pericol, se referă la sursa poluării care corespunde pericolelor
prezentate de produsele din amplasamentul proiectului: ma terii prime, produse
finite, deșeuri etc. Pentru a se efe ctua o evaluare cât mai corectă a acestui criteriu se
procedează la gruparea produselor în patru clase de pericol, stabilite de la slab la
foarte ridi cat, în funcție de toxicitatea acestora față de o m.
2. criteriul sensibilitate , sensibilitatea mediului înconjurător evaluează
conform unei sc ări de valori discrete, de la 1 la 3, pentru fiecare dintre componente:
sol, aer , ape de suprafață și subterane. Astfel, pentru ape, notele de sensibilitate
rezult ă din comb inarea criteriilor de utilizare – alimentarea cu apă potabilă,
piscicultura, folosințe agricole sau industriale, agrement etc., cu notele de calitate ,
de la excelență până la poluare și de expunere, protecție naturală, posibilități de
scurgere ,etc.
3. criteriul prevenire , fiecare c ategorie de impact identific ă mediile țintă
recepționate, trebu ie eva luată calitatea măsurilor de prevenire aplicate de către
obiectivul industrial în raport cu potențialul pericol ș i sensibilitatea mediului prin

126 Mac, I., idem, op., cit.

172
măsuri tehnice de reținere, tratare, monitorizare, măsuri manageriale privin d
organizarea, documentarea politici de mediu etc.
Tabelul nr. 4.1. Etapele studiului de impact127

127 Rojanschi, V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tribuna Economică, București, 1997 . Nr. Etape Conținutul etapei Actori implicați
0 1 2 3
1 Analiza preliminară -Stabilirea o biectivelor (identificare,
selectare)
-Descrierea obiectivului studiului
-Limitarea ariei studiului de impact Echipe de experți,
autorități, evaluatori,
oameni de știință
2

Identificarea
subiectelor -Analiza sistemului și a subsistemelor
generatoare de impact
-Analiza ariilor de impact și descrierea
efectelor impactului Echipe de experți,
oameni de știință
3 Estimarea efectelor -Estimarea mărimii și importanței
efectelor
-Analiza probabilității de manifestare a
efectelor Echipe de experți,
evaluatori, o ameni de
știință
4
Evaluarea efectelor

-Definirea list ei de efecte ce pot fi
evaluate
-Evaluarea efectelor cu diferite seturi de
criterii sectoriale sau globale Echipe de experți,
evaluatori, oameni de
știință
5 Proiectarea acțiunilor
și strategiilor -Identificarea acțiunilor menite să
contracareze efectele negative
-Identificarea acțiunilor menite să
stimuleze efectele pozitive
-Evaluarea acțiunilor cu seturi
alternative de criterii
-Proiectarea strategiilor de acțiune
(etape, fonduri) Echipe de exper ți,
autorități, oameni de
știință
6 Evaluarea complexă și
propunerea planului
de acțiune -Stabilirea alternativelor și a scenariilor
de derulare a planului de acțiune Evaluatori, experți,
oameni de știință
7 Comunicarea și
mediatizarea
rezultatelor -Anch etă socială
-Colectare – selectare , observații și
propuneri Mass -media
ONG -uri
8 Definitivarea și luarea
deciziei de aplicare a
politicii/planului/
programului de mediu
-Luarea deciziei
-Implementarea politicii /planului/
programului de mediu
-Monitorizar ea și verificarea
implementării și aplicării politicii/
planului/programului de mediu Factori de decizie
(oameni politici,
instituții, organisme
specializate, autorități),
echipe de experți

173
În general, un proces de evaluare a impactului asupra mediului a re
următoarele etape:
 elaborarea un ui studiu de impact asupra medi ului care să vizeze impacturi le
potențiale și efectele dezvoltării activităților umane în teritoriu;
 consultarea și parti ciparea publică în urma elaborării și publică rii studiului
de impact , pentru ca în urma observaț iilor să se poată lua deciziile;
 în marea lo r majoritate evaluările de impact ale mediului înconjurător din
terito riu, sunt evaluări pre -proiect;
 evaluarea impactului antropic asupra comp onentelor mediului înconjurător
implică d ouă situații: evaluare pre -proiect, în care se pune accentul pe in tervenția
umană asupra mediului și pe mod alitățile de diminuare a aceste ia asupra
componentelor de mediu și e valuare a post-proiect care are la bază o interpretare
evolutivă a impactul ui din cadrul unui teritoriu, aceasta constituind baza studiilor
mediului geografic.
Pe baza acestor principii privind organizarea evaluării impactului mediului, în
literatura din domeniu, se propun unele metode de anal iză și evaluare, cum sunt: de
identificare, de culegere, predictive, evaluative, de comunicare, manageriale și de
luare a deciziilor.
În unele cazuri, evaluarea se poate reduce doar la discuții ad -hoc, fără a se mai
folosi tehnici sau metode,128 care constau în:
– metodele ad -hoc, sunt simple și oferă o minimă ghidare pentru eva luator
și cercetător, întrucât aceste metode doar schițează perimetrele specifice care trebuie
investigate;
– metodele listelor de control se bazează pe judecăți simple înscrise pe liste
pe care sunt nominalizați factorii care trebu ie luați în evaluare;
– metodele overlay sau de suprapunere a hărților derivă din planificarea
urbană și rurală și arhitectura peisajului. Metoda se bazează pe seturi de hărți ale
localității unde un pr oiect sau o activitate umană este propusă sau derul ată. Metoda
supra punerii de h ărți oferă informații asupra aspectelor fizice, biologice, sociale și
econo mice ale localității care permit , prin co mparare, realizarea unei imagini
compozite asupra locurilor de producere a impacturi lor.129

128 Mac, I., idem, op., cit.
129 La ora actuală, cele mai bune suprapuneri de hărți asupra unei localități, sunt cele realizate prin avion sau satelit.

174
– sisteme informaționale ge ografice, SIG, sprijină prin actualizarea
regulată sau în timp real a datelor mediului înconjurător și pot ajuta la evaluarea
impacturi lor de mediu.
– metode le matriciale, o matrice simplă este o combinație a două liste de
control: una care descrie impacturi le potențiale sau cele existente asupra activității
sau a proiectului antropic, înscris pe coloană , iar cealaltă cuprind e mediul
înconjurător și sistem ele economice care pot fi afectate de ace ste impacturi înscrise
pe rânduri. Prin această co mbinație sunt trecute în revistă impacturi le și efectele unei
activități de dezvoltare umană precum și relațiile cauzale . În literatura de specialitate
sunt menționate și recomandate și alte tipuri de matric i cum sunt: matrici de realizare
a scopurilor, matricea lui Leo pold, matrice alternative etc.
– matricea alternativ ă, este considerată a fi un model euristic se pun e
numeroase întrebări evaluatorului, iar dintre cele mai ieftine matrici este cea a lui
Leopold, folosită în pr oiectele de construcții, în SUA fiind conside rată a fi un sumar
foarte eficient asupra impacturi lor antropice. De asemene a sunt recomandate
metodele bazate pe teoria utilității multi -atribut, prin care se urmăre sc atributele
particul are ale opț iunilor de dezvoltare antropică și evolue ază prin compara rea
alternativelor de dezvoltare a unei activități sau proiect.
– metode de analiză în rețea (diagrame rețea, matric i etapizate, diagrame
sistem, gra furi și metode liniare). În impacturi le bazat e pe rețele de tip cauză -efect
analiza rețelei sau a diag ramei s istemelor urmărește să recunoască rețeaua complexă
a realităților existente și pr ezente în lumea r eală130. Dint re metodele de analiză în
rețea se evidențiază în mod deosebit rețeaua Sorenson131, formată dintr -un graf liniar,
sau o matrice antropică, care este o ,,rețea cauză -condiție -efect”, care sub for ma unor
diagrame sistemice este folosită în evaluarea impacturi lor de mediu și ecosistemelor
supuse impacturi lor.
– abordări eveniment , repectiv moduri de analiză re alizate de către experți,
care arată în mod subi ectiv probabilitățile și magnitudinile impactului ce rezultă din
efectele proiectului sau activității antropice.
– utilizarea calculatoarelor și a sistemelor expert, ca mijloace moderne
funcționale și operaționale, contribuie la interpretare a impacturi lor, î mbunătățirea

130 Mac, I., idem, op., cit.
131 Mac, I., idem, op., cit.

175
programelor și performanțelor, rularea de programe pe modele de evaluare a
impactului, sistem expert, analize sistemice, sistem informațional asupra mediului
înconjurător.
– metode cantitative (măsurare , indici, dimensiuni), folosite pentru a
compara și identifica diferite impacturi și compararea diverselor activități, modele
de simulare etc.
– metode de evaluare a impacturi lor cumulative , identificarea și evaluarea
comprehensivă și sistematică a impacturi lor cumulative. Ace st procedeu consti tuie
o sfidare , având o bogată literatură, unde sunt tratate impacturi le și efectele
cumulative.
– metoda analizei cost -beneficiu , se utilizază pentru a vedea dacă un proiect,
un plan sau o politică economică este rentabilă și trebuie aplicată. Caracteristica
principală a ace stei metode constă în aceea că toate efectele unui proiect, fie că sunt
pozitive sau negative, sunt inițial cuantificate și apoi transformate în unități
monetare. Dintre metodele cost -beneficiu, mai fac parte: prețurile ascunse
(determinarea v alorii zgomotului în proximitatea unui aeroport, în comparație cu o
zonă liniștită), metoda c ostului de transport, respectiv valoarea timpului și valoarea
economică a lo curilor de refacere și de recre ere. Această metodă are dezavantajul că
nu menționează d istribuția costurilor și a avantajelor și conduce la inegalități sociale
generatore de conflicte între indiviz i. De asemenea, multe ef ecte de mediu sunt
evidenți ate numai pe termen lung și arată o subestimare a unor consecințe viitoare
referitoare la imple mentarea unor proiecte neverosimile.
– metoda evaluării situațiilor neprevăzute , este o variantă a celei anterioare
având o aplicabilitate universală, cu scopul de a evalua dorința oame nilor de a plăti
sau de a primi compensații pentru un bun al mediului sp ecific. Deci cei care sunt
răspunzători determină prețul pe care ar dori să îl plătească sau să -l primească pentru
un bun anume, numai dacă ar exista o p iață pentru bunul analizat, dar neexistând
piață, se folosesc aproximații artificiale la evaluare.
– metoda evaluării ciclului vieții produsului , permite evaluarea efectelor
pe care un produs îl are asupra mediului pe întreaga lui viață, cu scopul creșterii
eficienței utilizării resu rselor și a calității acestuia. Metoda permite evaluarea
opțiunilor de diminu are a impacturi lor generate de anumite produse asupra
componentelor mediului.

176
– metoda analizei mărimii impactului asupra mediului, denumită și a
bonităr ii, este una din cele mai utilizate metode în România. Metoda are la bază
estimarea indicilor de calitate a mediului, în funcție de o scară de bonitare a
acestora .132
Pentru fiecare factor de mediu ( aer, sol, apă, vegetație, faună și așezări umane)
se calculează un indice de calitate, căruia i se acordă o notă de bonitare, în funcție
de rezultatul analizei de mediu, apoi se trag concluziile și încadrarea factorilor de
mediu luați în analiză, în limitele admisibile stabilite, în conformitate cu legil e în
vigoare, limitele de nivel fiind 1, 2, 3. Prin această metodă se poate calcul a indicele
de poluare globală, I pg, calculat prin simularea sinergetică a poluanților. În urma
acestor calcule se construiește o diagramă în care starea ideală a mediului este
reprezentată printr -o figură geometrică regulată, înscrisă într-un cerc, al cărui rază
este egală cu 10 unități de bonitare.
Evaluarea impactului global are la bază exprimarea cantitativă a stării de
poluare a mediului, pe baza indicelui de poluare globală, I pg, indice care rezultă
dintre suprafața care reprez intă starea ideală a mediului S 1 și starea reală S r a
mediului: Ipg = S1/Sr.
– metoda ponderării, se caracterizează prin aceea că ia în considerare
relevanța efectelor asupra medi ului și pondera rea impactului elementelor de mediu
folosind anumite liste de control sau matrice de evaluare. Metoda constituie un
mijlo c de sintetizare a mai multor varietăți de informaț ii de mediu și social –
economice referitoare la problemele de stabilire a măsurilor privind magnitudi nea și
specificația impacturi lor. Prin acțiune a de ponderare, valorile date elementelor
mediului sau proi ectului antropic se bazează pe o relati vă importanță în care
rezultatul poate fi un scor final de evaluare sau grupuri de scoruri relaț ionate cu
variantele componente sau sectoare de mediu.
– metoda de identificare , se folosește în special pentr u identificar ea
alternativelor și a ca racteristicilor activităților sau proiectelor și a parametrilor
mediului înconjurător relevanți și necesari procesul ui de evaluare.
– metoda de culegere a datelor , este necesară pentru descrierea și
cunoașterea costurilor investiției umane și a componentelor d e mediu care pot fi
afectate în urma desfășurării activității.

132 Rojanschi , V., și alții , Politici și strategii de mediu , Editura Economică, București, 2002.

177
– metode de comunicare, facilitează consultarea și participarea publică în
exprimarea și t ransmiterea rezultatelor studiului de impact, într -o formă optimă, prin
care să se sintetizeze proc esul de luare a deciziilor.
– metode man ageriale , care au ca scop delimitarea sferei de cuprindere a
studiului de evaluare a impactului, pregătire a acestuia, efi cientizarea procesului de
consultare a participanților la evaluare.
– metode de luare a deciziilor , este importantă pentru o mai bună înțelegere
a impactului și a importanței lui asupra mediului de fiecare factor de decizie.
Pe lângă aceste metode, în literatura de specialitate, mulți autori propun și o
altă clasificare a metodelor de evaluare, folosind criterii științific e: analiza factorilor
de emisie, inginerie chimică, construcții civile, analiza efectului vizual -arhitectura l,
planificarea teritorială, geografia peisajului,133 sondaje și cercetări ecologice și
geologice, științe n aturale, anali za sondajelor sociale, sociolog ice, statistica socială
etc.
Tehnici le de evalua re a impactului antropic asupra mediului sunt mijloace
prin care se prelucrează date al e căror con ținut pot fi folosite de către metode
deoarece metoda poate utili za una sau mai multe tehnici pentre r ealizarea scopurilor.
În țara noastră, tehnicile de evaluare depind de datele și informațiile oficiale
emise de instituții și au torități. Datele cuprind judecăți de valoare, experiențe ale
comunităților locale și partic iparea publică în acțiunile de evaluare a proiectelor de
protecție a mediului .134
O tehnică larg folosită este metoda Delphi, care ia în considerare opinia
experților față de implementarea unui proiect de dezvoltare și evaluare a impactului
produs de acesta în componentele mediului. Metoda constă în următoarele:
comisia implicată în procesul decizional trimite chestionare experților;
fiecare expert completează chestionarul cu răspunsuri subiective;
comisia analizează problemele cu care exp erții au fost de aco rd cu toții și
identifică problemele de dezacord, pentru care se cere experților o nouă evalua re
prin care să se țină seama de opiniile exprimate anterio r de către t oți participanții.
Acest proces continuă până câ nd toat e problemele în dezacord sunt depăș ite.

133 Idem, op .cit.
134 Idem, op .cit.

178
Indicatori de mediu folosiț i în evaluarea impactului de mediu.
Indica torii de mediu apar în mod curent în publicații sub formă legislației de
mediu sau standarde de mediu, așa cum sunt stabilite de Asociația de Standardizare
din România, domeniul ICS (International Classification for Standards) 13 – Mediu,
protecția sănătății, securitate dintre care evidențiem următoarele grupe :
 ICS 13.020 – Protecția mediului ;
 ICS 13.030 – Deșeuri ;
 ICS 13.040 – Calitatea aerului ;
 ICS 13.060 – Calitatea apei;
 ICS 13.0 80 – Calitatea solului. Pedologie ;
 ICS 13.140 – Zgomot și efectele sale asupra omului ;
 ICS 13.200 – Prevenirea accidentelor și dezastrelor;
 ICS 13.280 – Protecția contra radiațiilor;
 ICS 13.30 0 – Protecția contra produselor periculoase.
Ultimii autori citați propun și alte cat egorii de indicatori cum sunt cei
ecologici, folosiți în special în procedurile de evaluare a impactul ui de mediu,
grupați în factori de mediu , apă, aer, sol, biodiveritat e și sănătate um ană; indicatori
grupați pe subsisteme/ecosisteme, antropice, terestre, silvice, urbane etc.; indicatori
cu caracter genera l, primar, organoleptici, fiz ico-chimici, bio -bactereologici sau
indicatori specifici: metri cubi de ma să lemnoasă, me tri cubi de spațiu verde /locuitor
etc.
4.3. Metode de evaluare globală a impactului de mediu
Pentru evaluarea globală a unui impact de mediu, literatura de specialitate
recomandă folosirea diverselor metode, din care menționăm:
1. reprezentări le grafice, respectiv diferiți indicatori sau parametri de mediu
specifici proiectului; hărți ecologice a le zonei afectate realizate prin sistemul de
informații geografice (GIS);
2. lista de control, care cuprinde posibilele impacturi pe baza celor întâmplate
anterior și constituie o bază de comparație pentru diferitele variante tehnologice de
amplasament;
3. matrice a de impact, folosit ă la compararea diferiților factori ecologici cu
presiune asupra mediului ; cea mai cunoscută matrice, dată de literatura de

179
specialitate , este cea numită Leopold, care are capacitatea de a acoperi 100 de feluri
de operațiuni care produc impacturi și 88 factori de condiții ecologice. Matricile pot
evalua impactul direct și indirect și sunt reprezentate prin scări și elemente gradate
pentru diferențierea rolurilor diferitelor tipuri de activități și factori biologi ci dând
un caracter complex acestei metode.
4. scheme le și grafuri le, pun în evidență relațiile cauzale ale unui impact, cu
efectele lui, implicând toate efectele de diferite grade (1, 2, 3), direct, indirect,
individual. Valoarea acestei metode este ușor de practicat în analiza impactului, ea
putând fi dezbătută și înțeleasă mult mai ușor de comunitățile locale și de autorități.
Problemele la care trebuie să răspundă o concepție sau o metodă de evaluare a
impactului sunt:
 dacă datele existente sunt suficiente;
 dacă există valori standard limită sau criterii general acceptate, care pot fi
utilizate pentru a diferenția nivelele semnificative ale impactului;
 dacă există metodologii c antitative/statistice, adecvate pentru descrierea
obiectivă a nivelelor impactului sau se face o evaluare subiectivă;
 dacă există evaluări anterioare care să fi condus la acțiuni similare.
Pentru o evaluare optimă a impactului de mediu este necesară exi stența unei
bănci de date specifice atât unității ce se analizează cât și zonei unde este amplasată,
existența unor modele anticipative testate, cunoașterea nivelurilor critice ale
impactului. Metodele de evaluare pot fi grupate astfel:
1. metodele care ut ilizează valori empirice , care să genereze tehnica de
prevedere a condițiilor, tehnica de prevedere a modificărilor de mediu în viitor;
2. metode care utilizează măsurători relative , pentru prevederea diferențelor
între două seturi de modificări (metode co mparative).
Evaluarea comparativă, reprezintă metoda principală în aprecierea
impactului cu condiția să existe o echivalență în descrierea impactului potențial al
mediului pentru fiecare activitate.
Lista sistematică, cuprinde o metodologie de control, un sumar al acțiunilor
propuse, având o singură coloană.
Metoda matricei, reprezintă cel mai folosit instrument al metodologiei de
evaluare a impactului. Matricea reprezintă un tabel unde în coloane sunt poziționate
activitățile care pot cauza impact asupra m ediului, în timp ce liniile reprezintă

180
criteriile care vor determina alegerea unei activități. In fiecare celulă a matricei poate
fi marcată o concluzie care să indice măsura în care activitatea este susceptibilă de a
avea un efect negativ sau pozitiv la c riteriul indicat. În multe cazuri concluziile sunt
reprezentate printr -o valoare numerică sau simbol, indicând nivelul intensității
efectului.
4.3.1. Metoda Leopold
Prin această matrice se face legătura între factorii de mediu și activitățile
antropice și se asigură utilizatorul că nici un tip de impact nu a fost omis, este una
dintre matricile care presupune cele mai mici costuri, este mai rapidă și este bine
testată. Evaluarea magnitudinii și importanței impacturilor implică judecăți parțial
subiective, ceea ce diminuează din exactitatea cunoașterii impacturilor benefice și a
celor adverse. Matricea lui Leopold a stat la baza altor metode matriceale și a oferit
o vizualizare foarte bună a impacturilor antropice asupra mediului. Oferă o serie de
avantaje deoarece este ușor de modificat și de adaptat oricărui tip de activitate,
identifică în mod clar relația dintre progresul unui proiect și implicațiile acestuia
asupra mediului, este capabilă să prezinte un rezumat al impacturilor anticipate într-
o formă ușor de înțeles, dar prezintă și o serie de dezavan taje întrucât nu identifică
impacturile secundare sau terțiare și lasă loc subiectivității în ceea ce privește
compararea magnitudinii impacturilor sau determinarea importanței acestora.
Cercetă rile asupra im pactului de mediu au elaborat diferite soluții d e
exprimare a formelor de impact și care pot f i rezolvate prin inserarea lor în diferite
matrici de forma:135
A – ansamblul activităților economice;
R – ansamblul resurselor de mediu;
Q – ansamblul rezultatel or;
E – ansamblul impactului, respective efectele asupra mediului.
Matricea Leopold este o procedură utilizată la evaluarea efectului sau
impactului unei dezvoltări propuse asupra mediului și, prin urmare, pentru evaluarea
beneficiilor și costurilor sale ecologice. Matricea Leopold denumită inițial
„Supravegherea geologică"a fost dezvoltată în 1971 drept răspuns la Actul Politicii

135 Rojanschi, V., și alții , Politici și strategii de mediu , Editura Economică, București, 2002, p.42.

181
Naționale de Mediu din 1969. Matricea Leopold descrie un sistem în vederea
analizei și evaluării numerice a impacturilor probab ile. Analiza nu produce o
clasificare cantitativă generală ci prezintă diferite judecăți de valoare. Un prim scop
este acela de a asigura c ă impactul acțiunilor alternative este evaluat și luat în
considerare în faza de planificare a proiectului.
Apelând l a termenii legii conservării materiei și energiei, calculul matricial ne
permite să transcriem relația dintre activitatea social -economică și mediu întrucât
elementele matricei A pot fi exprimate în mărimi relativ e, iar pentru celelalte matrici
se recurge la unități de măsură relative, procentuale, însumabile, cum sunt: cele
monetare, energetice etc. Coloanele sunt acțiuni propuse ce pot cauza impa ct asupra
mediului iar liniile ca fiind componente și caracteristici ale mediului. Dintre
activitățile care afe ctează mediul evidențiem: modificarea regimului; transformarea
terenurilor și construcțiilor; extragere a resurse lor; procese le; alterare a teren ului;
reînnoirea resurselor; schimbări le de trafic; depozitare a și tratare a deșeuri lor;
tratare a chimică; acciden tele etc. Caracteristicile de mediu care se urmăresc într -o
analiză de impact sunt:
– caracteristici fizico -chimice ale solului, apei, aerului, procese lor;
– condiții biologice: flora, fauna;
– factori culturali: utilizarea terenurilor, recre erea, interesu l oamenilor, statutul
cultural, facilități le și activități le făcute de om;
– relații ecologice, cum ar fi: salinizarea resurselor de apă, eutrofizarea apelor,
insecte le transmițătoare de boli etc.
Procedural, evaluarea impactului asupra mediului este penul timul dintr -o serie
de pași după cum urmează (Figura nr. 4.3):
A. Descrierea obiectivului major al proiectului propus
B. Analiza posibilităților tehnologice de atingere a obiectivului
C. Descrierea uneia sau a mai multor acțiuni propuse, inclusiv alternat ive
care pot avea impact asupra mediului
D. Identificarea caracteristicilor și condițiilor d e mediu înainte de inițierea
acțiunilor
E. Realizarea propunerilor inginerești pentru acțiuni, inclusiv analiza
beneficiilor monetare și a costurilor

182
Figura nr. 4. 3 – Schema pașilor în dezvoltarea programelor de acțiune

A
B
E3
E2
E1
F5
F4
F3
F2
F1
G1
G2
G3
G4
G5
H
E4
E5
D
C1
C2
C3
C4
H. Recomandări
G. Evaluarea
impactului
D. Raportul caracterizării de
mediu înainte de începerea acțiunii
C. Acțiunile
propuse și
alternative
B. Po sibilități tehnologice
pentru atingerea obiectivului
A. Declarați a obiectivului
F. Identificarea
impactului si
analiza marimii
si importanț ei
impactului
E. Planuri
inginerești
alternative

183
F. Realizarea unei analize a impacturilor asupra mediului a acțiunilor
propuse
G. Realizarea unei analize a impacturilor acțiunilor propuse cu privire la
caracteristicile și condițiile mediului
H. Concluzii și recomandări.
Analiza impactului asupra mediului necesită definirea a două aspecte a
fiecărei acțiuni care ar putea avea un impact asupra mediului. Prima este mărimea
(magnitudinea) impactului asupra diferitelor sectoare specifice a le mediului.
Termenul de mărime (magnitudine) este utilizat aici cu sensul de grad, extindere sau
proporție. Al doilea este importanța , adică semnificația acțiunilor propuse asupra
caracteristicilor și condițiilor specifice ale mediului. Spre deosebire de mărimea
(mag nitudinea) impactului care poate fi evaluată în baza faptelor, importanța
impactului este în mod general bazată pe valoarea judecății evaluatorului. Valorile
numerice ale măr imii (cantitativ) și importanț ei (calitativ) reflectă cele mai bune
estimări ale i mpactului fiecărei acțiuni (punctul G).
Ultima secțiune – concluziile și recomandările explică dupa cum urmează:
a) meritele relative ale acțiunilor propuse;
b) expunerea raț ională aflată în spatele alegerilor finale ale acțiunilor ;
c) planul pentru atingerea obiec tivelor stabilite.
Componentele unui studiu de impact asupra mediului specifice matricei
Leopold sunt prezentate în figura nr. 4.4 .
Declarația impactului asupra mediului se compune din patru puncte:
1) o analiză a necesității acțiunilor propuse (punctele A, B și C din cadrul
procedurii);
2) o descriere a mediului în care acțiunile se vor desfășura, inclusiv
delimitarea limitelor adecvate;
3) discuții cu privire la detaliile acțiunilor propuse (punctul E);
4) o evaluare a impactului asupra mediului, a aspectelor proba bile a
acțiunilor propuse asupra varietății de factori de mediu existenți (așa cum este
exprimat de caracteristicile și condițiile de la punctele F și G) precum și de
concluziile si recomandările de la punctul H.

184
Figura nr. 4.4 Componentele unui studiu d e impact asupra mediului specifice
matricei Leopold

În cadrul Declarației impactului asupra mediului compusă din cele patru
puncte menționate mai sus:
 itemul nr. 1 face referire la o gamă de valori derivate, inclusiv economice
și ecologice;
 itemul nr. 2 conține o descriere a elementelor și a factorilor de mediu
existenți, cu precădere a aspectelor rare si unice. Acest item furnizează informații în
vederea unei evaluări obiective a factorilor de mediu care ar putea fi afectați de
acțiunile propuse. Includ e toți factorii care împreună formează ecosistemul zonei.
 itemul nr. 3 include o discuție de metode inginerești alternative posibile
sau abordări în vederea atingerii obiectivului de dezvoltare propus. Toate acț iunile
care impact ează mediul sunt incluse.
 itemul nr. 4 conț ine evaluarea impactului, care are patru p ărți:
– o listare a efectelor (impacturilor) asupra caracteristicilor și condițiilor
mediului care ar putea fi cauzate de dezvoltarea propusă;
ACȚIUNI
FACTORI
RECOMANDĂ RI
IMPACT
MĂRI ME
IMPORTANȚĂ

185
– o evaluare a mărimii fiec ărui efect;
– o evaluare a importanței fiec ărui efect;
– combinarea evaluărilor mărimii și importanței într -o evaluare de
rezultat.
Analiza efectuată cu ajutorul matricii Leopold se compune din: (1) pe axa
orizontală, acțiunile care au impact asupra mediului și (2) pe axa vertica lă, condițiile
de mediu existente care ar putea fi afectate de aceste acțiuni. Acestea pregătesc un
format pentru revizuirea multilaterală a interacțiunilor dintre acțiunile (antropogene)
propuse și factorii de mediu (caracteristici și condiții).
Numărul d e acțiuni prezentate în cadrul axei orizontale este de 100, iar
numărul de factori de mediu (caracteristici și condiții) prezentate în cadrul axei
verticale este de 88. Acestea furnizeaz ă un num ăr total de 8 .800 de interacțiuni.
Practic, î nsă, doar cateva interacț iuni implic ă impacturi de asemenea mărime și
importanță î ncât să garanteze tratament detaliat .
Nu toate acț iunile și factorii se aplică fiec ărui proiect propus; în anumite
cazuri, alte acț iuni și factori care nu au fost menț ionate pot fi garantate. Conform lui
Leopold numărul de interacțiuni î n cadrul unui proiect tipic este î ntre 25 si 50.
Cea mai eficient ă modalitate de utilizare a matrice i este de a verifica fiecare
acțiune semnificativă (men ționat ă în cadrul axei orizontale). La modul general, d oar
un num ăr de 12 acț iuni v or fi semnificative. Fiecare acț iune verificat ă este eval uată
în ceea ce prive ște mărimea efectului asupra caracteristicilor și condiț iilor asupra
mediului (prezentate î n cadrul axei verticale).
O bară de fracț ie este plasat ă diagonal din partea dreaptă sus p ână în st ânga
jos de -a lungul fiecărei căsuțe din matrice unde se a șteapt ă interacțiuni
semnificative. Discuț ia din cadrul textului ar trebui s ă indice dac ă evaluarea este
pentru impacturi pe termen lung sau scurt.
Cele mai i mportante căsuțe marcate individual sunt cuprin se între 1 și 10,
plasat e în partea superioară a fiecărei diagonale pentru a indica mărimea relativ ă a
impactului (1 fiind cea mai mic ă și 10 fiind cea mai mare) , precedat e în funcție de
natura impactului de s emnul "+" sau " -". De asemenea, pentru a indica importanța
relativă a impactului se utilizează o scară cu valori de mărime de la 1 la 10 și este
plasat ă în partea inferioar ă a fiecărei diagonale (1 fiind cea mai mic ă și 10 fiind cea
mai mare).

186
Următorul pa s este evaluarea numerelor care au fost plasate î n căsuțele
împărțite. Se poate construi o matrice concis ă care se compune doar din acele acț iuni
și caracteristici de mediu care au fost identificate ca interacț ionând. O atenț ie
special ă trebuie acordat ă căsuțelor cu numere mari. Numerel e mari sau mici din
orice c ăsuță indică gradul de impact a l acțiunii a plicabile a caracteristicii date a
mediului. Atribuirea mărimii și importanței numerelor se bazează, î n măsura î n care
este posibil, pe date reale mai degr abă decât pe preferin ța evaluatorului.
În cadrul schemei de clasificare este necesar ca evaluatorul s ă cuantifice
judecata lui cu privire la impacturile probabile. Schema permite revizorilor s ă
urmăreasc ă în mod sistematic raț iunea evaluatorului, pentru a ajuta în identificarea
punctelor de acord și dezacord. Î n fapt, matricea este abstractul textului de evaluare
a impactului asupra mediului.

Tabelul nr. 4.2 Matrice a Leopold. Varianta extinsă136
Acțiunile
proiectului

Mediul Acțiunile „X" posibil genera toare de impact
X1 X2 X3 X4 X5 X6 X7 Factorii de mediu și/sau
funcțiile acestora precum și
procesele de mediu Z Z1
Z2 8/10
Z3
Z4 2/1 3/5
Z5 7/4
Z6 2/2 4/8 3/2 9/10
Z7
Z8
Z9 5/1 5/8 7/4
Z10
Z11 3/10
Z12 8/9 9/9 6/4
Z13 7/9 3/8

Interpretarea matricei se bazează pe experiența profesională a specialiștilor în
evaluarea impactului, pe baza însumării notelor, în cazul unui studiu de impact,

136 Negrei, C. , Instrumente și metode în managementul mediului , Editura Economică, 1999, p . 225.

187
pentru fiecare varian tă propusă de proiect se completează câte o matrice analizându –
se influența pe care o poate avea asupra mediului, astfel încât să se poată lua o
decizie, în cazul bilanțului de mediu, această metodă se poate aplica pentru
aprecierea evoluției în timp a rel ației dintre activitatea analizată și mediu, după
introducerea unor instalații, echipamente de protecți e a mediului, se face astfel o
evaluare a eficienței acestora.
Pentru creșterea eficienței, matricea lui Leopold poate fi realizată pe termen
scurt și lu ng, iar impacturile primare de bază pot fi utilizate ca variabile de intrare
pentru o altă matrice Leopold, în scopul obținerii de informații pentru impacturile
indirecte.
Această metodă este centrat ă pe identificarea impacturilor ; oferă mai puține
informa ții privind prognozarea, normalizarea și evaluarea propriu -zisă a
impacturilor, fiind considerată mai mult o metodă de informare decât de evaluare.
4.3.2. Metoda ilustrativă de apreciere globală a stării de calitate a mediului
137

(Metoda Rojanschi)
Apreciere a impactului unor activități umane asupra mediului , cât și urmărirea
evoluției în timp a fenomenelor de poluare a mediului, a u impus cu necesitate găsirea
și folosirea unor metode de evaluare globală a stării de sănătate sau de poluare a
mediului. Această metodă de evaluare era cu atât mai necesară cu cât o simplă
enumerare a stării fiecărui component (apă, aer, sol, sănătate umană) nu era
satisfăcătoare pentru evidențierea efectelor de interdependență între componentele
mediului și nici efectele sinergice în comportarea ecosistemelor. Prin folosirea
acestei metode "putem evidenția zonele compromise din punct de vedere ecologic,
spre care trebuie să ne îndreptăm eforturile în vederea refacerii mediului
înconjurător ".
Pe plan mondial s -au înregistrat diferite încercări de evaluare a stării mediului
sub forma unor indicatori sintetici, care se referă însă, de cele mai multe ori, la un
singur factor de mediu, de exemplu: cantitatea de poluanți evacuată în apă sau aer,
exprimată prin indicele de clor, sau poluare a cu metale grele a solului, exprimată
prin echivalentul de zinc.

137 Rojanschi, V., Bran, F., Politici și strategii de mediu , Editura Economică, București, 2002.

188
În cele ce urmează, ne propunem să prezentăm metoda ilustrativă de
apreciere globală a stării de calitate a mediului elaborată și propusă de Vladimir
Rojanschi.
Această metodă presupune par curgerea mai multor etape de aprecieri
sintetice, bazate pe indicatori de calitate posibili să reflecte o stare generală a unuia
din factorii de mediu analizați și apoi corelarea acestora printr -o metodă grafică. În
acest sens, se propune încadrarea calită ții la un moment dat, al fiecărui factor de
mediu, într -o scară de bonitate, cu acordarea unor note care să exprime apropierea,
respectiv depărtarea de starea ideală. Scara de bonitate este exprimată prin note de
la l până la 10, unde nota 10 reprezintă st area naturală neafectată de activitatea
umană, iar nota l reprezintă o situație ireversibilă și deosebit de gravă de deteriorare
a factorului de mediu analizat.
În general, se consider ă că e posibilă aprecierea mediului dintr -o anumită zonă
și la un momen t dat prin: calitatea aerului; calitatea solului; calitatea apei; starea de
sănătate a populației; deficitul de specii de plante și animale înregistrat (indice de
bio-diversitate).
Fiecare din acești factori se pot caracteriza prin câțiva indicatori de cal itate
reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare și pentru care există stabilite
limite admisibile, în funcție de înscri erea în limite normate se acordă notă de
bonitate.
Notele de bonitate obținute pentru fiecare factor de mediu în zona analizat ă
servesc la realizarea grafică a unei diagrame, ca o metodă de simulare a efectului
sinergie. Figura geometrică este un triunghi echilateral când se analizează trei
factori de mediu, un pătrat când dispunem de date pentru patru factori de mediu și
poate f i un pentagon regula t când se au în vedere cinci factori de mediu, așa cum
se arată în figurile 4. 5, 4.6, 4.7.

189
Figura nr. 4.5 – Calcularea indicelui de poluare globală, în cazul în care se
analizează calitatea a trei factori de mediu138

Figura nr. 4. 6 – Calcularea indicelui de poluare globală, în cazul în care se
analizează calitatea a trei factori de mediu139

138 Rojanschi, V., Bran, F., Politici și strategii de mediu , Editura Economică, Buc urești, 2002, pg. 466.
139 Rojanschi, V., Bran, F., Politici și strategii de mediu , Editura Economică, București, 2002, pg. 46 5.
𝑰𝑷𝑮=𝑺𝒊
𝑺𝒓=𝟏𝟏,𝟕𝒄𝒎𝟐
𝟑,𝟑𝟔𝒄𝒎𝟐=𝟑,𝟒𝟖
𝑰𝑷𝑮=𝑺𝒊
𝑺𝒓=𝟏𝟖,𝟎𝟔𝒄𝒎𝟐
𝟒,𝟓𝟏𝒄𝒎𝟐=𝟒,𝟎

190
Figura nr. 4.7 – Calcularea indicelui de poluare globală, în cazul în care se
analizează calitatea a cinci factori de mediu140

O stare idea lă poate fi reprezentată grafic printr -o formă geometrică regulată
cu razele egale între ele și având valoarea a 10 unități de bonitate. Prin unirea
punctelor rezultate din amplasarea valorilor care exprimă starea reală, se obține o
figură geometrică nereg ulată, cu o suprafață mai mică, înscrisă în figura geometrică
regulată a stării ideale.
Indicele stării de poluare globală a unui ecosistem (IPG), rezultă din raportul
între suprafața ce reprezintă starea ideală (Si) și suprafața care reprez intă starea re ală
(Sr); IPG = Si/Sr.
În cazul în care există modificări ale calității factorilor de mediu, atunci când
nu există poluare, acest indice egal cu 1. În grafic figura geometrică care ilustrează
starea reală a mediului se suprapune pe figură, ilustrând starea ideală. Când există
modificări în calea factorilor de mediu, indicele I PG va căpăta valori supraunitare din
ce în ce mai mari pe măsura reducerii suprafeței triunghiului, pătratului sau
pentagonului real.

140 Rojanschi, V., Bran, F., Idem, op. cit. , pg. 46 5.
𝑰𝑷𝑮=𝑺𝒊
𝑺𝒓=𝟐𝟏,𝟓𝒄𝒎𝟐
𝟖,𝟐𝒄𝒎𝟐=𝟐,𝟔

191
Pentru a analiza și evidenția toate situațiile, es te necesar ă întocmirea unei scări
a indicelui de poluare globală, indice ale cărui valor i s-au calculat pentru cazurile
posibile, figura nr. 4.8, tabelul nr . 4.3 (pentru trei factori de mediu) și figura 4.9,
tabelul 4. 4 (pentru patru factori de mediu).
Din figură, se evidențiază posibilitatea întocmirii unei scări de la l la 6 pentru
indicele poluării globale a mediului, după cum urmează:
 IPG = 1 – mediu natural neafectat de activitatea umană;
 1 < I PG < 2 – mediu supus efectului activității umane în limite admisibile;
 2 < I PG < 3 – mediu supus efectului activității umane, provocând stare de
disconfort formelor de viață;
 3 < I PG < 4 – mediu afectat de activitatea umană, producând tulburări
formelor de viață;
 4 < I PG < 6 – mediu grav afectat de activitatea u mană, periculos formelor
de viață;
 IPG > 6 – mediu degradat, impropriu formelor de viață.

Figura nr. 4.8 – Metodologia de stabilire a indicelui de poluare globală (I PG) a
ecosis temelor (trei factori de mediu )141

141 Rojanschi, V., Bran, F., Idem, op. cit., pg. 46 7.

192
Tabelul nr. 4.3 – Metodologia de stabilire a indicelui de poluare globală (I PG) a
ecosis temelor (trei factori de mediu)
Indicativ Suprafețe IPG Efecte Clasă
S10 1 ×1 ×√3
4𝛼=43,3 1 ×√3
4𝛼
1 ×√3
4𝛼=1 Mediu natural neafectat
de activitatea umană 1
S9 9×9×√3
4𝛼=35, 7 1 ×√3
4𝛼
81×√3
4𝛼=1,23
Mediu supus efectului
uman în limitele
adminisibile 1-2
S8 8×8×√3
4𝛼=27,71 1 ×√3
4𝛼
64×√3
4𝛼
=11,54
S7 7×7×√3
4𝛼=21,22 1 ×√3
4𝛼
49×√3
4𝛼=2, 5 Mediu afectat de
activita tea umană
provocând stare de
disconfort 2-3
S6 6×6×√3
4𝛼=15,59 1 ×√3
4𝛼
81×√3
4𝛼=2,79
S5 5×5×√3
4𝛼=1 ,82 1 ×√3
4𝛼
25×√3
4𝛼=4 Mediu afectat de
activitatea umană
producând tulburări
formelor de viață 3-4
S4 4×4×√3
4𝛼=6,93 1 ×√3
4𝛼
16×√3
4𝛼=6,3 Mediu grav afectat de
activitatea umană,
periculos formelor de
viață 4-6
S3 3×3×√3
4𝛼=3,89 1 ×√3
4𝛼
9×√3
4𝛼=11
Mediu degradat
impropriu formelor de
viață Peste
6 S2 2×2×√3
4𝛼=1,72 1 ×√3
4𝛼
4×√3
4𝛼=25
S1 1×1×√3
4𝛼=35, 7 1 ×√3
4𝛼
1×√3
4𝛼=1

193
Figura nr. 4.9 – Metodologia de stabilire a indicelui de poluare globală ( IPG) a
ecosistemelor (4 factori de mediu)142

Tabelul nr. 4.4 – Metodologia de stabilire a indicelui de poluare globală (I PG) a
ecosistemelor (4 factori de mediu)
Indicativ Suprafețe I.P.G. Efecte Clasă
S10 𝑘 ∙1 ∙1 =1 𝑘 1 Mediu natural neafectat de
activitatea umană 1
S9 𝑘 ∙9∙9=81𝑘 1
81=1,23 Mediu supus efectului
uman în limite admisibile 1-2
S8 𝑘 ∙8∙8=64𝑘 1
64=1,56
S7 𝑘 ∙7∙7=49𝑘 1
49=2, 5 Mediu afectat de activita tea
umană provocând stare de
disconfort 2-3
S6 𝑘 ∙6∙6=36𝑘 1
36=2,79
S5 𝑘 ∙5∙5=25𝑘 1
25=4 Mediu afectat de activitatea
umană producând tulburări
formelor de viață 3-4
S4 𝑘 ∙4∙4=16𝑘 1
16=6,3 Mediu grav afectat de
activitatea umană, periculos
formelor de viață 4-6

142 Rojanschi, V., Bran, F. , Idem, op. cit., pg. 46 8.

194
S3 𝑘 ∙3∙3=9𝑘 1
9=11
Mediu degradat impropriu
formelor de viață Peste
6 S2 𝑘 ∙2∙2=4𝑘 1
4=25
S1 𝑘 ∙1∙1=1𝑘 1
1=1

Avantajele metodei constau în faptul că143:
 oferă o imagine globală a stării de sănătate și calității mediului la un moment
dat;
 permite compararea între ele a unor zone diferite cu condiția ca acestea să
poată fi analizate în baza acelorași indicatori;
 permite compararea stării unei zone în diferite momente în timp, oferind
posibilitatea urmăririi atât a calității diferiților factori de mediu cât și a calității
globale a mediului în zona respectivă;
 posibilitatea stabilirii unei legături directe între săn ătatea mediului și
sănătatea populației;
 se asigură utilizarea activă a unui enorm fond de date privind parametrii de
stare a mediului ce se obțin în urma funcționării sistemului de monitoring la nivel
național.
Dezavantajele metodei constau în faptul că prezintă o nota de subiectivitate
generată de modul de încadrare a indicilor pe scara de bonitate , încadrare care
depinde în primul rând de experiența și exigența analistului, precum și de
posibilitatea aprecierii limitelor pentru toți indicatorii ce carac terizează mediul la
un moment dat și a ponderii acest ora în determinarea stării generale de calitate a
mediului .
Din c ele prezentate în acest capitol se poate considera că trebuie reținut ă
importanța pe care o reprezintă utilitatea evaluării globale/integr ate a impactului,
produs de o anume activitate asupra mediului. O astfel de apreciere permite
factorilor de decizie fundamentarea tehnico -științifică a unor hotărâri privind:
prioritatea zonelor degradate ecologic, orientarea unor fonduri de remediere a
mediului, în elaborarea unor astfel de modele, un grad cât mai mare de obiectivitate,

143 Rojanschi, V., Bran, F., Idem, op. cit., pg. 46 9.

195
coerența etapelor parcurse, reproductibilitatea, relevanța modelului pentru o gamă
semnificativă de situații.

196
CAPITOLUL 5 – Politici și strategii de mediu în R omânia
5.1. Evoluția Politicii de mediu în România
Primii pași către conturarea unei politici de mediu pentru spațiul comunitar au
fost făcuți în anul 1972, ca urmare a Conferinței Organizației Națiunilor Unite cu
privire la mediu, care a avut loc în acela și an, și care atrăgea atenția asupra „limitelor
dezvoltării” societății. Acesta a fost punctul de pornire al politicii de mediu pentru
actuala Uniune Europeană, Comisia luând încă din 1973 primele măsuri în direcția
inițierii unei politici de mediu coeren te pentru Comunitățile Europene. Astfel,
Uniunea Europeană a creat un cadru de lucru pentru politica de mediu prin
intermediul a 7 Programe de Acțiune pentru Mediu (PAM) adoptate în decursul
timpului care au urmărit dezvoltarea politicii de mediu.
În difer ite perioade de timp politica de mediu a suferit modificări , astfel: î n
anul 1973 a fost înființat Directoratul General al Comisiei Europene pentru Mediu
(DG Environment) care avea scopul de a asigura protecția și îmbunătățirea mediului
pentru generațiile actuale și viito are, prin elaborarea politicil or de mediu și a actelor
legislative în domeniu. În anul 1986, prin adoptarea Actului Unic European
(European Single Act) care intră în vigoare în 1987, s -a adăugat un nou capitol cu
privire la protecția mediul ui în Tratatul fo ndator al comunității europene, deoarece
protecția mediului dobândește cadru legislativ. Anul 1990 este marcat de crearea
Agenției Europene de Mediu și a Rețelei Europene de Informare și Observare a
Mediului (Eionet). Anul 1992 este un an memorabil pentru istoria Uniunii Europene,
dat fiind faptul că a fost semnat Tratatul Uniunii Europene la Maastricht (TUE), care
a intrat în vigoare în 1993, în ceea ce privește mediul, TUE acord ă Parlamentului
European un rol mai important, fiind introdus ă procedura codeciziei. Prin Tratatul
de la Amsterdam, semnat în 1997, intrat în vigoare în 1999 , conceptul de dezvoltare
durabilă devine un principiu și obiectiv important al Comunității, politica de mediu
devenind politică orizontală a Uniunii Europene, tratatul consolidând principiul
integrării dimensiunii mediului în celelalte politici comunitare. Convenția Aarhus,
privind accesul la informație, participarea publică în luarea deciziilor și accesul la
justiție în problemele de mediu, elaborată în 1998 , a avut ca fundament trei piloni:
accesul la informație, participarea publică și accesul la justiție. Convenția a
reprezentat o „piatră de temelie” pentru democratizarea procesului de protecție a

197
mediului, accentuarea transparenței și participarea publică în procesul de luare a
deciziilor în domeniul mediului. Acest instrument internațional a stabilit o legătură
clară între protecția mediului, sănătate, dr epturile omului și democrație. În cadrul
Conferinței de la Gothenburg din 2001, dezvoltarea durabilă devi ne o Strategie
europeană pe termen lung, fiind adoptată în acest sens Strategia Europeană de
Dezvoltare Durabilă (SEDD) (EU Sustainable Development Strategy). În 2009,
odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, combaterea schimbării climatice a
devenit unul dintre obiecti vele de fond la nivel European, protecția mediului
continuând să reprezinte o sferă de competență împărțită între Uniunea Europeană
și statele membre. Anul 2010 este marcat de adoptarea Strategi ei Europa 2020 – O
strategie europeană pentr u o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii,
aceasta axându -se pe creșterea durabilă bazată pe protecția mediului, protejarea bio –
diveristății, „tehnologi ilor verzi” și stabilirea obiectivelor măsurabile care urmau să
îndrume acest proces și transpunerea lor în obiective naționale: ocuparea forței de
muncă, cercetarea și inovarea, schimbările climatice și energia, educația și
combaterea sărăciei.
Obiectivele care stau la baza construirii politicii de mediu a Uniunii Europene
au fost stabil ite prin Tratatul Comunității Europene, art. 174 și sunt următoarele:
1. Conservarea, protecția și î mbunătățirea calității mediului;
2. Protecția sănătății umane;
3. Utilizarea prudentă și rațională a resurselor umane;
4. Promovarea de măsuri la nivel național, în vederea tratării problemelor
regionale de mediu și nu numai.
Reprezentanții statelor membre ale Comunității Europene au pus bazele unei
politici comune de mediu în urma summit -ului de la Paris din 1972, ca urmare a
conștientizării caracterului transfrontalier al problemelor de mediu. Astfel, în 1973
Comisia a inițiat un prim program european de acțiune pentru mediu, care a stabilit
cele mai importante principii ale politicii de mediu, principii care sunt în vigoare și
astăzi: principiul poluato rul plătește , al acțiunii preventive și precauției. Acestora li
se adaugă principiul protecției ridicate a mediului, al integrării și al proximității.
1. Principiul poluatorul plătește . Acest principiu prevede suportarea
cheltuielilor de către poluator cu repararea daunelor provocate în caz de poluare a
mediului. Se urmărește astfel responsabilizarea celor care au încălcat normele de

198
mediu și are un caracter coercitiv, fiind menit să descurajeze nerespectarea legislației
de mediu.
2. Principiul acțiunii p reventive . Pornește de la ideea că prevenirea este
preferabilă oricăror acțiuni ulterioare, fiind mai eficientă din punct de vedere al
calității rezultatului final, dar și financiar. Acest principiu are la bază regula „este
mai bine să previi decât să comb ați”.
3. Principiul precauției . Presupune evitarea riscurilor în ceea ce privește
posibilitatea existenței unei amenințări la adresa sănătății publice sau a calității
mediului. Astfel, se recomandă trecerea la măsuri pentru îndepărtarea amenințării,
chiar dacă nu există date suficiente care să susțină iminența și gravitatea acesteia.
Conform acestui principiu, decizia de a nu interveni trebuie să fie luată în cazul în
care există studii, analize clare care să arate absența unui risc major.
4. Principiul pr otecției ridicate a mediului . Acest principiu presupune fixarea
unor standarde ridicate de protecție a mediului și plasarea problematicii mediului pe
primele locuri în rândul politicilor abordate de UE.
5. Principiul integrării . Prevede ca formularea celo rlalte politici comunitare
să respecte cerințele de protecție a mediului, astfel încât acțiunea Uniunii în privința
mediului să fie una coerentă și, implicit, eficientă.
6. Principiul proximității . Scopul acestui principiu este menționat în Directiva
Cadr u 2008/98/CE a Deșeurilor fiind acela de a asigura eliminarea și tratarea
deșeurilor în instalații adecvate aflate în imediata apropiere a producătorilor de
deșeuri în scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății
publice.
Politica de mediu cuprinde: "sistemul priorităților și obiectivelor de mediu, al
metodelor și instrumentelor necesare atingerii acestora, fiind direcționată pentru
asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale și prevenirea degradării calității
mediulu i înconjurător .144
Politica în domeniul protecției mediului are scopul de a garanta generației
actuale și celor viitoare un mediu curat și sănătos, care să asigure protejarea naturii,
calitatea vieții, în corelare cu o dezvoltare economică verde și competiti vă, cu emisii
reduse de dioxid de carbon și eficienț ă din punct de vedere al utilizării resurselor.

144Petrescu – Mag, R. M., Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și instituții , Edit ura Bioflux,
Cluj Napoca, 2011.

199
Importanța tot mai mare ce se acordă abordării plurisectoriale a tuturor
direcțiilor de acțiune, pe plan local ș i regional, problemelor privind dezvoltarea
durabilă și a introducerii principiilor protecției mediului în toate politicile sectoriale,
presupune o bună coordonare, atât pe orizontală cât și verticală, a tuturor structurilor
administrativ teritoriale. În evoluția politicilor de mediun, rezultatele obținute de
România în domeniul protecției med iului, se regăsesc în aplicarea și dezvoltarea
standardelor de mediu, în programele de cercetare, în aplicarea unor taxe de mediu
și accesul publicului la informația de mediu.
Politica de mediu în România a apărut ca un domeniu de sine stătător al
politicilor naționale după anul 1990 când odată cu înființa rea Ministerul Mediului în
1992 s-au stabilit obie ctivele naționale în domeniu cuprinse în Strategia
Națională de Protecție a Mediului (reactualizată în 1996 și 2002). În anul 2005,
prin Planul Național de Dezvoltare a României, pentru perioada 2007 – 2013, s -au
pus bazele Planului Sectorial Operațional de Mediu (POS Mediu), în paralel cu
finalizarea primelor variante ale Cadrului Sectorial Național de Re ferință
(CSNR) , în diferite versiuni, iar pentru perioada de programare 2014 -2020, în baza
Acordului de Parteneriat , derularea programelor de mediu se vor realiza prin
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Aceste documente au fost transmise Co misiei Europene care, în urma discuțiilor
și comentariilor, s -au îmbunătățit și introdus elemente noi referitoare la: intervențiile
strategice; structura de implementare adecvată; ajutorul de stat; compatibilitatea
procedurii de achiziții; procedee de cons ultanță inter -servicii; mecanisme
instituționale asociate proiectelor majore în context regional și național etc .
În urma corecturilor, POS Mediu a fost supus aprobării și aprobat în ședința
Guvernului României, din 31 ianuarie 2007. Programul Operațional Sectorial de
Mediu (POS Mediu), program, care se corela armonios cu obiectivele naționale
strategice, și se bazează pe principiile practicile și obiectivele de dezvoltare
regională echilibrată a României cât și a intereselor specifice naționale.145 Minister ul
Economiei și Finanțelor, ca Autoritate pentru Coordonarea Instrumentelor, în
colaborare cu instituțiile publice centrale, regionale și locale, asigura implementarea
programului prin Direcția Generală pentru Managementul Instrumentelor
Structurale .

145 Macoveanu, M., Ciubotă -Roșie, C., Ioan, C., C, Politici și s trategii de m ediu, Editura Ecozone, Iași, 2008, p. 282 .

200
Toate Organismel e Intermediare pentru POS Mediu erau constituite ca direcții
distincte ale Ministerului Mediului la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare (NUTS
II) din România. Programul Operațional Sectorial de Mediu a reprezentat unul din
cele 7 programe ope raționale elaborate în cadrul Obiectivului „Convergență ˮ
pentru perioada de programare 2007 – 2013, în conformitate cu cea de -a treia
prioritate a Planului Național de Dezvoltare – „Protecția și îmbunătățirea calității
mediului ˮ, precum și cu Prioritatea n r. l a Cadrului Național Sectorial al României
– „Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene ˮ, în strânsă
corelare cu celelalt e programe operaționale și pentru realizarea căruia s -a avut în
vedere evitarea suprapunerilor, realizarea compleme ntarității între programe și
conformitatea cu obiectivele Strategiei de la Lisabona.
Elaborarea POS Mediu a avut în vedere respectarea prevederilor acquis -ului
comunitar privind procedurile generale de gestionare a fondurilor comunitare în
perioada 2007 -2013, așa cum era prevăzut în Regulamentul Consiliului (CE) Nr.
1083/2006 care stabilea prevederile generale pentru Fondul European pentru
Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune.
Reglementările naționale și ale UE, precum și planu rile și documentele programatice
din domeniul protecției mediului au fost, de asemenea, utilizate la pregătirea
Programului Operațional Sectorial de Mediu.
5.1.1. Mecanisme de integrare a politicilor de mediu în România
Tratatul de la Amsterdam, din anul 1 999, ne oferă o imagine obiectivă a ceea
ce presupune integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale, în
conformitate cu deciziile Comisiei Europene și ale Consiliului Uniunii Europene
COM 400/2009, CONS 10.917/2009, CONS 10.117/2009, COM 6 58/2005, pe baza
cărora, România a revizuit Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. În
România, integrarea politicii de mediu se face la nivel național, regional și local,
prin angrenarea instituțiilor cu responsabilități în domeniu, astfel încât, să se
dezvolte un cadru de aplicare a planurilor de acțiune strategice, a instrumentelor
financiare (taxele de mediu, diversele stimulente financiare, a schemei certificatelor
verzi etc.), creându -se astfel o imagine globală asupra interdependențelor care există
între diferitele politici, strategii și planuri la ni vel național.

201
Figura nr. 5.1 – Cadrul de evaluare a integrării politicii de mediu în politicile
sectoriale

Din figură se desprinde faptul că integrarea politicii de mediu depinde de
particulari tățile și impactul fiecărui sector de act ivitate și percepția publicului și se
realizează pe două planuri: orizontală (la nivel național) și verticală (la nivel regional
și local). Implementarea politicilor de mediu, este asemănătoare implementării
oricăre i politici publice și necesită o etapă obligatorie de consultare publică.
Revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a beneficiat un
amplu proces de dezbatere publică (în Consiliile Consultative Regionale), la care au
participat reprezenta nții ministerului, ai autorităților publice locale, comunității
oamenilor de afaceri, formațiunilor asociative, organizațiilor nonguvernamentale,
camerelor de comerț și industrie, unităților de învățământ superior și de cercetare, a
sindicatelor, asociații lor profesionale și mass -media. Urmare acestui efort în anul
2008 a fost publicată Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizonturi 2013 -2020 -2030 , document care se integrează în Strategia UE pentru
Dezvoltare Durabilă , ce reprezintă fu ndamentul Strategiei Naționale a României în
domeniu. Acest document completează Strategia de la Lisabona, se dorește a fi un
catalizator pentru cei ce elaborează politici publice și pentru opinia publică, în scopul
Presiune
stare, impact
Factori de
presiune
Angajamente
politice și viziune
strategică
Monitorizare
și învățare din
experiență
Cultură și
practicile
administrative
Implementare
prin instrumente
de politică
Elaborarea
politicilor
Rezultate
Semnale

202
schimbării comportament ului în so cietate a europeană și respectiv în societatea
românească , prin implicarea activă a factorilor decizionali, publici și privați, precum
și a cetățenilor în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor dezvoltării
durabile. Responsabilitatea pentru implem entarea Strategiei revine Uniunii
Europene și statelor sale membre, implicând toate componentele instituționale la
nivel comunitar ș i național. Este subliniată, de asemenea, importanța unei strânse
conlucrări cu societatea civilă, partenerii sociali, comun itățile locale și cetățenii
pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile. În acest scop, sunt identifi cate
patru obiective -cheie:
 Protecția mediului, prin măsuri care să permită disocierea creșterii
economice de impactul negativ asupra mediului;
 Echitatea și coeziunea socială, prin respectarea drepturilor
fundamentale, diversității culturale, egalității de șanse și prin combatere a
discriminării de orice fel;
 Prosperitatea eco nomică, prin promovarea cunoaș terii, inovării și
competitivității pentru a sigurarea unor standarde de viață ridicate și unor locuri de
muncă abundente și bine plătite;
 Îndeplinirea responsabilităților internaționale ale UE prin promovarea
instituțiilor democratice în slujba păcii, securității și libertății, a princ ipiilor și
practicilor dezvoltă rii durabile pretutindeni în lume
Conform orientărilor strategice ale UE, printre o biective le – țintă și
modalități le de acțiune pentru orizont 2013 – 2020 – 2030, amintim următoare
provocări cruciale146:
1. Schimbările climatice și energia curate, (reprezintă un o biectiv general
SDD/UE ): Prevenirea schimbărilor climatice prin limitarea emisiilor de gaze cu
efect de seră, precum și a efectelor negative ale acestora asup ra societății și mediului,
cu următoarele obiective naționale:
 Satisfacerea necesarului de energie pe termen scurt și mediu și crearea
premiselor pentru securitatea energetică a țării pe termen lung conform
cerințelor unei economii moderne de piață, în condiții de siguranță și
competitivitate; îndeplinirea obligațiilor asumate în baza Protocolului
de la Kyoto privind reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de

146 Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 -2020 -2030.

203
seră; promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele
schimbărilor climatice și respectarea principiilor dezvoltării durabile,
prin creșterea securității alim entării cu energie și a infrastructurii
critice; creșterea competitivității în domeniul energiei, reducerea
impactului asupra mediului și integrarea în piața regională de energie.
 Asigurarea funcționării eficiente și în condiții de siguranță a sistemului
energetic național, atingerea nivelului mediu actual al UE în privința
intensității și efi cienței energetice; îndeplinirea obligațiilor asumate de
România în cadrul pachetului legislativ „Schimbări climatice și energie
din surse regenerabile” și la nivel in ternațional în urma adoptării unui
nou acord global în domeniu; promovarea și aplicarea unor măsuri de
adaptare la efectele schimbărilor climatice și respectarea principiilor
dezvoltării durabile.
 Alinierea la performanțele medii ale UE privind indicatorii energetici și
de schimbări climatice; îndeplinirea angajamentelor în domeniul
reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în concordanță cu acordurile
internaționale și comunitare existente și implementarea unor măsuri de
adaptare la efectele schimbărilo r climatice, prin reducerea emisiilor de
gaze cu efect de seră și implementarea de măsuri de adaptare la efectele
schimbărilor climatice.
2. Transportul durabil (obiectiv general SDD/UE): Asigurarea ca sistemele
de transport să satisfacă nevoile economice, so ciale și de mediu ale societății,
reducând, în același timp, la minimum impactul lor nedorit asupra economiei ,
societății și mediului, prin îmbunătățirea comportamentului în raport cu mediul, se
va diminua progresiv impactul global al emisiilor poluante di n transporturi în
vederea încadrării în obiectivele stabilite pentru România privind plafoanele
naționale de emisii, unde transportul constituie sursa principală de po luare cu
următoarele obiective naționale:
 Promovarea unui sistem de transporturi în Român ia care să faciliteze
mișcarea în siguranță, rapidă și eficientă a persoanelor și mărfurilor la
nivel național și internațional, în conformitate cu standardele europene.
Se are în vedere modernizarea infrastructurilor de transport, accelerarea
înnoirii par cului de vehicule, dezvoltarea progresivă a traficului pe căile

204
navigabile interioare prin modernizarea și dezvoltarea infrastructurii
portuare, implementarea standardelor UE privind transportul
indermodal sau combinat, minimizarea efectelor adverse ale
transportului asupra mediului prin elaborarea unei strategii privind
protecția mediului în domeniul transporturilor, corelată cu noile politici
ale UE, inclusiv cu reglementările în domeniul maritim, focalizată pe
indicatori privind nivelurile admisibile, me todele și mijloacele de
monitorizare și control pentru emisiile poluante, gazele cu efect de seră
și pentru zgomotele la sursă provenite din activitățile de transport.
 Atingerea nivelului med iu actual al UE în privința efi cienței economice,
sociale și de m ediu a transporturilor și realizarea unor progrese
substanțiale în dezvoltarea infrastructurii de transport.
 Apropierea de nivelul mediu al UE la toți parametrii de bază ai
sustenabilității în activitatea de transporturi.
3. Producție și consum durabile (obie ctiv general SDD/UE): Promovarea
unor practici de consum și producție sustenabile.
 Gestionarea eco -eficientă a consumului de resurse și valorificarea
maximală a acestora prin promovarea unui model de consum și
producție care să permită o creștere economică sustenabilă pe termen
lung și apropierea treptată de nivelul mediu de performanță al țărilor
UE. Pentru reducerea impactului negativ al activităților umane asupra
mediului, se urmărește implementarea Planului de Acțiune al UE
privind consumul și producția durabile prin angajarea unui dialog
sistematic și permanent cu asociațiile patronale și cu partenerii sociali
în vederea convenirii unor ținte de performanță ecologică și socială
pentru principalele produse și procese, introducerea tehnologiilor
ecologice și stimularea eco -inovației în toate întreprinderile și
sectoarele economice.
 Decuplarea creșterii economice de degradarea mediului prin inversarea
raportului dintre consumul de resurse și crearea de valoare adăugată și
apropierea de indicii medii de perf ormanță ai UE privind
sustenabilitatea consumului și producției.

205
4. Conservarea și gestionarea resurselor naturale (obiectiv general
SDD/UE): Îmbunătățirea gestionării resurselor naturale și evitarea exploatării lor
excesive, recunoașterea valorii serviciilor furnizate de ecosisteme.
 Reducerea decalajului existent față de alte state membre ale UE cu
privire la infrastructura de mediu, atât din punct de vedere cantitativ cât
și calitativ, prin dezvol tarea unor servicii publice efi ciente în domeniu,
conforme con ceptului de dezvoltare dur abilă și cu respectarea
principiului “poluatorul plătește”, cu realizarea următoarelor obiective
specific, care prevedeau:
(a) îmbunătățirea calității și accesului la infrastructura de apă și apă
uzată prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare
în majoritatea zonelor urbane și stabilirea structurilor regionale
eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată;
(b) dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor prin
îmbunătățirea gestionării deșeur ilor și reducerea numărului de
zone poluate istoric în minimum 30 de județe;
(c) reducerea impactului negativ asupra mediului și diminuarea
schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în
cele mai poluate localități;
(d) conservarea biodiversită ții și a patrimoniului natural prin
sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin
implementarea rețelei Natura 2000;
(e) reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect
asupra populației prin implementarea măsurilor preventive în cele
mai vulnerabile zone.
 Atingerea nivelului mediu actual al țărilor UE la parametrii principali
privind gestionarea res ponsabilă a resurselor naturale, în măsura în care
se acoperă necesarul de finanțare pe domeniul gospodăririi apelor și
apelor uzate, localitățile cu peste 2.000 locuitori vor avea asigurată
aprovizionarea cu apă potabilă de calitate și acces la canalizare precum
și dotarea cu stații de epurare a apelor uzate, creșterea gradului de
implementare a sistemelor de management integrat al deș eurilor, se va
continua îmbunătățirea biodiversității și patrimoniului natural prin

206
perfecționarea gestionării ariilor naturale protejate, elaborarea
planurilor de acțiune pentru prevenirea inundațiilor și intervențiile în
cazul dezastrelor naturale, inclu siv pentru reabilitarea celei mai mari
părți a zonei de litoral.
5. Sănătatea publică (obiectiv general SDD/UE ): Promovarea unor servicii
medicale de calitate în c ondiții de egalitate și îmbună tățirea protecției împotriva
amenințărilor la adresa sănătății.
5.1.2. Finanțarea Politicii de mediu în România
Planul financiar al POS Mediu a fost elaborat în strânsă corelare cu planul
financiar al Cadrului Național Strategic de Referință al României pentru perioada
2007 – 2013. În conformitate cu Regulamentul Consili ului nr. 1083/2006, pentru
finanțarea POS Mediu sumele au fost alocate atât din Fondul de Coeziune, cât și din
Fondul European de Dezvoltare Regională.
Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, a prevăzut pentru Programul
Operațional Sectorial de Medi u, aferent perioadei 2007 – 2013, un buget de
aproximativ de 5.191 milioane euro, din care: 4.412 ,4 milioane euro (85,00%) ,
reprezenta sprijinul comunitar prin Fondul de Coeziune (3.275 ,8 milioane euro) și
Fondul European pentru Dezvoltare Regională (1.136 ,6 milioane euro) , iar 778,6
milioane euro au fost asigurate din bugetul național.
Orientarea dezvoltării strategiilor de mediu în România s -a făcut prin folosirea
metodei de evaluare „ex-ante" (determinarea evenimentelor, prețurilor și
impacturilor viitoa re), realizată de consultanți externi în cadrul proiectului PHARE
RO-2004/016 -772.04.03.01.06 , pentru stabilirea principalelor obiective,
respectiv147: Relevanța (cât de relevante erau obiectivele programului în raport cu
necesitățile și prioritățile stabili te la nivel național și comunitar?) , Eficacitatea (cât
de realist era conceput programul astfel încât obiectivele sale generale și specifice
puteau s ă fie atinse până în anul 2013 sau mai devreme?) , Eficiența (cât de bine
erau alocate resursele (contribuți ile) în raport cu rezultatele preconizate?) ,
Consistența și Coerența (măsurile și obiectivele propuse erau legate în mod logic
de rezultatele analizelor socio -economice, se completau reciproc, ceea ce

147 Programul Operațional Sectorial de MEDIU 2007 – 2013 , versiunea August 2015 .

207
reprezenta consistență și erau în conformitate cu obiec tivele și domeniile de
intervenție ale politicilor comunitare – obiectivele Strategiei de la Lisabona,
naționale și regionale, în cazul coerenței ), Utilitatea (atât efectele preconizate, cât
și cele neprevăzute, erau realiste și satisfăcătoare, având în ve dere contextul
general al necesităților sociale, de mediu și economice) , Durab ilitatea (efectele
obținute în cadrul programelor propuse se mențineau, chiar și după finalizarea
acestora, fără a fi necesară o finanțare publică ulterioară), Sistemele de
manag ement și monitorizare (în ce măsură influențau acestea îndeplinirea
obiectivelor programului și cât de mult contribuiau procedeele alese la obținerea
unor rezultate pozitive) .
Structura programului destinat sectorului de mediu din România, în funcție de
necesitățile soluționării obiectivelor, justific a alocarea resurselor financiare de
investiții în sectorul mediu, așa cum se arăta în Fișa de evaluare a necesităților de
mediu în R omânia , în funcție de presiunea asupra factorilor de mediu, obiectivele
strategice și ponderea investițiilor.
Pentru perioada 2007 – 2013 s -a constatat că, principala presiune se regăsește
în domeniul protecțiilor apelor, pentru care au fost alocate, sume consistente din
Fonduri le Europene. Toate proiectele majore strategice au fo st condiționate de
reorganizarea serviciilor de apă, în aria acoperită de proiect, cu scopul asigurării unor
servicii de calitate, la tarife acceptabile și pentru a asigura o funcționare eficientă a
investițiilor realizate prin POS Mediu. Proiectele de asi stență tehnică ISPA și
PHARE au sprijinit multe din județe le României cu scopul creșterii performanțe i
companiilor regionale de apă, care au implementat măsurile de cofinanțare, cu
respectarea prevederilor Comisiei Europene. Un loc important în evaluarea
proiectelor 1 -a avut Evaluarea Strategică de Mediu (S EA), aceasta fiind una dintre
principalele componente ale evaluării ex-ante, care s-a derulat în conformitate cu
prevederile H.G. nr. 1076/2004, privind procedura evaluării de mediu pentru
planuri și prog rame , prin care se transpune a în legislația românească a Directiv ei
UE nr. 2001/42 ( Strategic Environmental Assessment – SEA .
5.2. Evaluarea sectorială a stării mediului din România
„Evaluarea ex -ante” a fost orientată spre acele sectoare de mediu care ave au
până în anul 2005 cel mai mare impact negativ. Investițiile preconizate a se realiza

208
pe termen mediu, deși costisitoare, contribuiau în mod substanțial la dezvoltarea unei
economii durabile, prin stimularea creării de noi locuri de muncă și dezvoltarea
mediului de afaceri. Investițiile erau orientate pe sectoare: apă/apa uzată, deșeuri,
poluarea solului, poluarea aerului, protecția naturii și a biodiversității, inundații,
eroziune costieră. Comparativ cu celelalte state europene, România este o țară de
dimensiuni medii ca suprafață și populație, situată în partea de sud -est a Europei, la
intersecția principalelor axe europene de comunicație vest -sud-est și nord -sud-est.
Situată în zona de interferență a ecosistemelor complexe carpato -danubian și
danubiano -pontic, România, are o zestre naturală și peisagistică de o remarcabilă
frumusețe, varietate și echilibru, resursele naturale fiind o componentă esențială a
bogăției României.148
Valorificarea acestor resurse prin exploatarea atât a materiilor prime
neregen erabile, cât și a celor regenerabile, precum și prelucrarea lor în produse
necesare vieții, determină în mare măsură stadiul de dezvoltare economică și socială
a țării, starea mediului și condițiile de trai ale populației. Scopul dezvoltării durabile
const ă în a găsi căile de creștere economică și dezvoltare, concomitent cu utilizarea
rațională a resurselor naturale care pot avea o contribuție importantă pentru Uniunea
Europe ană, care se va înzestra astfel cu o importantă suprafață a două eco -regiuni
semnif icative în ansamblu și anume Dunărea cu Delta Dunării și Munții Carpați. Î n
plus, România aduce în Uniunea Europeană habitate și specii aparținând a 5 regiuni
biogeografice .
5.2.1. Resursele naturale de apă ale României
România este înzestrată cu toate ti purile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri
naturale și artificiale), 97,8 % din rețeaua hidrografică a României fiind dată de
fluviul Dunărea. Volumul resurselor de apă utilizabile este de 2.660 m3/locuitor/an,
în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Dacă sunt avute în
vedere doar apele de suprafață, România cu aproximativ 1.770 m3/locuitor/an, se
încadrează în categoria statelor cu resurse de apă relativ scăzute și se poziționează
pe locul nouă, în raport cu statele europene.

148 Progra mul Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013 , versiunea August 2015 .

209
A. Apele de suprafață: constituie sursa principală pentru necesitățile umane,
inclusiv pentru ap ă potabilă , rețeaua hidrografică a României este asigurată aproape
în totalitate (97,8%) de bazinul fluviului Dunărea, excepție făcând zona Dobrogei,
în care râurile se varsă direct în Marea Neagră. La nivel național, există 78.905 km,
de cursuri de apă, și peste, 22.000 km sunt monitorizați și utilizați în scopuri
economice, multe din acestea prezentând risc crescut de poluare. Cele mai
importante surse de poluare care d etermină o calitate scăzută a apei, sunt
reprezentate de gospodării, creșterea animalelor, industria chimică, extractivă și
metalurgică.
B. Apele subterane, din bazinele hidrografice, care au un potențial utilizabil
din punct de vedere economic de 5,5 mili arde m3/an, ceea ce echivalează cu
aproximativ 250 m3/locuitor/an, și sunt parțial poluate de industria extractivă și
producătoare, respectiv activitățile agricole intense din trecut.
C. Apele uzate. Calitatea apelor de suprafață este influențată de ape uz ate,
când acestea nu sunt epurate, sau inadecvat epurate, înainte de a fi descărcate în
receptoare. La nivelul anului 2005, conform datelor statistice, 65% din volum total
de ape evacuate era de 4.034 milioane m3/an, respectiv, 2.626 milioane m3/an, o
reprezentau apele uzate ce trebuie epurate. În anul 201 4149, volumul de apă evacuat
a fost de 1.950 milioane m3/an, la care se adaugau 2835 milioane m3/an, care
constitui au apele de răcire provenite preponderent din industria energetică, care nu
necesit au epurar e. În raport cu proveniența lor, apele uzate se clasifică în: ape uzate
menajere, ape uzate urbane și ape uzate industriale. Apele uzate menajere, sunt cele
care se evacuează după ce au fost folosite pentru nevoi gospodărești în locuințe și
unități de folo sință publică. Apele uzate urbane sunt definite ca ape uzate menajere
sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate industriale (în general provenite din
industria agro -alimentară) și/sau ape meteorice – sunt colectate prin sisteme de
canalizare și prelua te și epurate în stații de epurare. Colectarea, epurarea și evacuarea
apelor uzate urbane este reglementată prin prevederile Directivei 91/271/CEE cu
modificările ulterioare. Apele uzate industriale sunt cele care sunt evacuate ca
urmare a folosirii lor în procese tehnologice de obținere a unor produse finite
industriale sau agro -industriale. După proveniența lor, apele uzate industriale pot fi:
ape de răcire, care formează volumul majoritar al apelor uzate industriale fiind

149 Sinteza calității apelor din România în anul 2014.

210
poluate termic, prezente în cazu l industriei hidroenergetice; ape de spălare, ocupă
locul doi ca volum – apar într -o mare varietate de industrii și rezultă din folosirea
apei pentru antrenarea și îndepărtarea unor materiale nedorite; ape de proces sunt
cele ce au servit ca mediu de dilu ție sau de reacție în procesul de prelucrare a
materiilor prime – au un volum relativ red us, dar sunt foarte concentrate. Apele uzate
neepurate din aglomerările umane (orașe și sate – zonele locuite cele mai
concentrate) contribuie la poluarea apelor de su prafață și subterane. Poluarea se
datorează în principal următoarelor aspecte150:
 Ratei reduse a racordării populației la sistemele de colectare și epurare a
apelor uzate;
 Funcționării necorespunzătoare a stațiilor de epurare existente;
 Managementul ui necorespunzător al nămolurilor de la stațiile de epurare
(produse secundare ale procesului de epurare a apelor uzate);
 Dezvoltării zonelor urbane fără a sigurarea și dotarea cu sisteme și instalații
de alimentare cu apă și canalizare, care se reflectă apoi prin evacuările de ape
neepurate în emisarii naturali, ceea ce duce la o protecție insuficientă a resurselor de
apă.
Impactul cel mai mare asupra apelor de suprafață, în special în ceea ce privește
poluarea cu substanțe organice și nutrienți (azot ș i fosfor) îl au cele 22 aglomerări
umane mari din România, cu o populație de peste 150.000 locuitori echivalenți (l.e.).
Intensitatea impactului surselor de poluare asupra receptorilor naturali depinde de
două caracteristici principale ale apelor uzate: debitul efluent și încărcarea cu
substanțe poluante , pe activități din economia națională .
Domeniile din activitatea economică care au o contribuție însemnată la
constituirea potențialului de poluare sunt captare și prelucrare apă pentru
alimentare populați e, Energie electrică și termică și p relucrări chimice, pentru
majoritatea indicatorilor chimici la care se adaugă și domenii ca Industria
metalurgică și construcții de mașini și Industria extractivă la un număr mai mic de
indicatori.
D. Rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă, situează România între
țările cu o acoperire de nivel mediu în Europa, având în vedere că numai 65% din

150Raport național privind starea mediului pentru anul 2013 .

211
populație beneficiază de apă potabilă asigurată din rețeaua publică. Populația
rezidentă în 256 localități urbane este de 11 .551.096 locuitori, 86% din aceasta fiind
aprovizionată cu apă potabilă prin intermediul sistemului public. Cifrele raportate
arată că într -un nu măr de 55 localități urbane (21, 5%), populația este conectată în
proporție de 100% la sistemul public de alimen tare cu apă. În anul 2012, conform
datelor statistice numărul localităților cu instalaț ii de alimentare cu apă potabilă la
sfârșitul anului 2012 era de 2328, din care numărul municipii lor și orașelor era de
317, iar lungimea totală simplă a rețelei de dist ribuție a apei potabile era de 68.299
km, municipiile și orașele însumând 27.680 de km. La sfârșitul anului 2014
lungimea totală simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a crescut la 74.263 km,
municipiile și orașele însumând 28.322 de km. Cantitate a de apă potabilă distribuită
consumatorilor din toată țara s -a cifrat la sfârșitul anului 2014, la 995.491 mii m3,
din această cantitate, apa potabilă distribuită pentru uz casnic s -a ridicat la 684.451
mii m3, reprezentând 68,8% din total.
E. Rețeaua de canalizare. La sfârșitul anului 2005, numărul localităților
dotate cu instalații de canalizare publică era de 693. Rețeaua de canalizare avea o
lungime totală de 18.381 km, din care în mediul urban 16.397 km. Doar 73% din
lungimea totală a străzilor erau echipate cu rețele de canalizare în mediul urban. În
anul 2014, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populației și din
unitățile economice și sociale, precum și tratarea lor în stații de epurare, s -a
desfășurat în 311 municipii și orașe și în 760 comune. Lungimea totală a rețelei de
canalizare din România, la sfârșitul anului 2014, a fost de 28.660 km, din care 20.977
km în municipii și orașe. Un număr de 9.391.503 locuitori aveau locuințele conectate
la sistemele de canalizare, aceștia r eprezentând 47,1% din populația României. În
ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația cu locuințele conectate la sistemele
de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 8.998.262 persoane,
reprezentând 45,1% din populația țării.
5.2.2. Managementul deșeurilor și protecția solului
Una dintre problemele importante cu care se confruntă România în domeniul
protecției mediului o reprezintă gestionarea deșeurilor și se referă la activitățile de
colectare, transport, tratare, valori ficare și elim inare a acestora.

212
Principiile de bază ale politicii de mediu a României sunt stabilite în
conformitate cu prevederile europene și internaționale, asigurând protecția și
conservarea naturii, a diversității biologice și utilizarea durabilă a componentelor
acesteia. Principalele principii care stau la baza activităților de gestionare a
deșeurilor sunt următoarele151:
 principiul protecției resurselor primare, formulat în contextul mai larg al
conceptului de “dezvoltare durabilă”, stabilește necesitatea de a mini miza și
eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând
accentul pe utilizarea materiilor prime secundare;
 principiul măsurilor preliminare , corelat cu principiul utilizării celor mai
bune tehnici disponibile , care nu p resupun costuri excesive (BATNEEC ), stabilește
că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deșeurilor), trebuie să se țină
cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor,
cerințele pentru protecția mediului , alegerea și aplicarea acelor măsuri fezabi le din
punct de vedere economic;
 principiul prevenirii , care stabilește ierarhizarea activităților de gestionare
a deșeurilor, în ordinea descrescătoare a importanței care trebuie acordată: evitarea
apariției, mi nimizarea cantităților, tratarea în scopul recuperării, tratarea și
eliminarea în con diții de siguranță pentru mediu;
 principiul poluatorul plătește , corelat cu principiul responsabilității
producătorului și cel al responsabilității utilizatorului, stabile ște necesitatea creării
unui cadru legislativ și economic corespunzător, astfel încât costurile pentru
gestionarea deșeurilor să fie su portate de generatorul acestora;
 principiul substituției stabilește necesitatea înlocuirii materiilor prime
periculoase c u materii prime nepericuloase, evitându -se astfel apariția deșeurilor
periculoase;
 principiul proximității , corelat cu principiul autonomiei stabilește că
deșeurile trebuie să fie tratate și eliminate pe cât posibil pe teritoriul național și cât
mai aproap e de sursa de generare; în plus, exportul deșeurilor periculoase este
acceptat numai către acele țări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare și
numai în condițiile respectării cerințelor privind comerțul interna țional cu deșeuri;

151Planul Național de Gestionare a Deșeurilor .

213
 principiul subsid iarității (corelat și cu principiul proximității și cu
principiul autonomiei) stabilește acordarea competențelor astfel încât deciziile în
domeniul gestionării deșeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ față
de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniform e la nivel regional și național;
 principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac
parte integrantă din activitățile social -economice care le generează.
Planul Național de Gestionare a Deșeurilor se a plică pentru toate tipurile de
deșeuri solide și lichide, după cum urmează:
 deșeuri municipale (menajere și asimilabile din comerț, instituții și
servicii);
 nămoluri de la staț iile de epurare a apelor uzate or ășenești;
 deșeuri din construcț ii și demol ări;
 deșeuri de producț ie nepericuloase și periculoase, exceptate de la
prevederile planului fiind următoarele tipuri de de șeuri:
 deșeuri radioactive ;
 roci și deponii de sol, precum și depozite de resurse minerale rezu ltate de
la foraje, din prospecț iuni ge ologice și operaț iuni de exploatare subteran ă a
bogaț iilor subsolului (i nclusiv din cariere de suprafață);
 carcasele de animale și dejecțiile animaliere;
 efluenț ii gazo și emi și în atmosfer ă;
 apele uzate;
 deșeurile de explozibili expiraț i.
Pe lângă Planul național de gestionare a deșeurilor și Strategia națională de
gestionare a deșeurilor , aprobate prin Hotărârea nr. 1.470/2004 , prin Hotărârea nr.
870/2013, s -a aprobat Strategia națională de gestionare a deșeurilor 2014 -2020.
Strategia Națională de Gestio nare a Deșeurilor (SNGD) a apărut din
necesitatea identificării obiectivelor și politicilor de acțiune, pe care România trebuie
să le urmeze în domeniul gestionării deșeurilor în vederea atingerii statutului de
„societate a reciclării“.
Problematica privi nd impactul negativ asupra mediului și sănătății umane, ca
urmare a eliminării deșeurilor prin utilizarea unor metode și tehnologii nepotrivite
rămâne de actualitate, mai ales în contextul tendinței susținute de creștere a
cantităților de deșeuri generate. Devine astfel necesară includerea în prioritățile

214
strategice a unor aspecte la fel de importante precum declinul resurselor naturale și
oportunitatea utilizării deșeurilor ca materie primă pentru susținerea unor activități
economice.
În sensul celor afirm ate, scopul SNGD este de a îndrepta România c ătre o
„societate a reciclării“ prin152:
Prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deșeurilor, în
conformitate cu ierarhia deșeurilor;
Încurajarea prevenirii generării deșeurilor și reutilizarea pentru o m ai mare
eficiență a resurselor;
Dezvoltarea și extinderea sistemelor de colectare separată a deșeurilor în
vederea promovării unei reciclări de înaltă calitate;
Dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalațiilor de reciclare și/sau
valorificare cu randa ment ridicat de extragere și utilizare a materiei prime din
deșeuri;
Evitarea exporturilor și încurajarea importurilor unor tipuri de deșeuri
pentru care există tehnologii de reciclare/valorificare;
Susținerea recuperării energiei din deșeuri, după caz, pe ntru deșeurile care
nu pot fi reciclate;
Reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare.
SNGD stabilește politica și obiectivele strategice ale României în domeniul
gestionării deșeurilor pe termen scurt (anul 2015) și mediu (anul 2020). Pentr u
implementarea pe termen scurt a strategiei se elaborează Planul Național de
Gestionare a Deșeurilor (PNGD), care conține detalii referitoare la acțiunile care
trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de
desfășurare a aces tor acțiuni, cuprinzând ținte, termene și responsabilități pentru
implementare.
SNGD trebuie să se alinieze la noile cerințe legislative, la noile evoluții
tehnologice din domeniu și să îmbunătățească participarea publicului la luarea
deciziei de mediu pri n programe de instruire și educare a populației în domeniul
gestionării deșeurilor.
Necesitatea revizuirii SNGD derivă în principal din următoarele motive:

152 Hotărârea nr. 870/2013 pri vind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor 2014 -2020 .

215

stabilirea unor noi concepte la nivel european privind gestionarea
deșeurilor (în principal necesita tea abordării deșeului ca resursă și principiul
responsabilității extinse a producătorului);
adoptarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor
directive (noua Directi vă Cadru privind deșeurile) și transpunerea sa în legislația
națională, precum și necesitatea integrării principiilor și prevederilor sale în
documentele de programare naționale;
înglobarea prevederilor și cerințelor legislative apărute în perioada 2004 –
2012;
dezvoltarea proiectelor privind implementarea sistemelor integrate de
gestionare a deșeurilor, aflate în diferite stadii de realizare, în cadrul cărora este
propusă și implementarea unor tehnologii noi de tratare a deșeurilor noi pentru
România;
modi ficările de natură instituțională și organizatorică din perioada 2004 –
2012.
Prevederile SNGD ca și mod de abordare se aplică pentru toate tipurile de
deșeuri reglementate prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, respectiv:
Deșeuri munic ipale ș i asimilabile din comerț, industrie, instituții,
inclusiv fracții colectate separat;
Fluxuri specifice de deșeuri: deșeuri de ambalaje, deșeuri din construcții
și demolări, vehicule scoase din uz, deșeuri de echipamente electrice și electronice,
baterii și acumulatori uzați, uleiuri uzate, anvelope uzate, deșeuri cu conținut de
PCB/PCT, deșeuri cu conținut de azbest, deșeuri din activități de ocrotire a sănătății
umane și activități conexe. Împreună cu Planul Național de Gestionare a Deșeurilor
care va abor da, cu măsuri specifice, fiecare flux de deșeuri, strategia își propune să
creeze cadrul național de planificare necesar pentru dezvoltarea și implementarea
unui management integrat/durabil al deșeurilor.
Menținerea echilibrului dintre om și natură, în con cordanță cu progresul
socio -economic al societății, concept de bază al dezvoltării durabile, reprezintă
soluția viabilă a celor două tendințe contradictorii, reprezentate în primul rând de
creșterea economică, comparativ cu protecția resurselor de mediu, p rim eliminarea
risipei și cr eșterea calității mediului.

216
Creșterea economică și dezvoltarea tehnologiilor moderne din ultimele
decenii au adus noi niveluri de confort în viețile noastre. Acest fapt a condus la o
cerere și mai mare de produse și servicii și, implicit, la o cerere crescândă de energie
și resurse. Modul în care producem și consumăm contribuie la multe dintre
problemele de mediu din prezent, cum ar fi încălzirea globală, poluarea, epuizarea
resurselor naturale și pierderea biodiversității. Multe dintre produsele pe care le
cumpărăm și le utilizăm în fiecare zi au un impact semnificativ asupra mediului, de
la materialele folosite pentru fabricarea acestora până la energia necesară pentru
utilizarea lor și la deșeurile care rezultă în urma scoateri i lor din uz.
Gestionarea eficie ntă, durabilă a deșeurilor are ca obiectiv general prevenirea
și restrângerea rațională a impactului potențial negativ cu mediul natural. Gradul de
urbanizare, tipul de tehnologie utilizată în producție, specificul și struct ura
consumului, nivelul dezvoltării societății și civilizației, nivelul venituril or populației
și stilul de viață al acesteia, influențează activ și major activitatea de protecție a
mediului înconjurător împotriva poluării cu deșeuri.
Având în vedere atât restricțiile de costuri, cât și cele ecologice, gestionarea
eficientă durabilă a deșeurilor impune cu necesitate soluții alternative pentru a
răspunde cerințelor prin distrugerea deșeurilor sau recuperarea valorii rămase, prin
gestionarea integrată a deșeu rilor.
Abordarea Uniunii Europene în ceea ce privește gestionarea deșeurilor se
bazează pe trei direcții principale de acțiune:
– Prevenirea generării deșeurilor – factor considerat a fi extrem de important
în cadrul oricărei strategii de gestionare a deș eurilor, direct legat atât de
îmbunătățirea metodelor de producție cât și de determinarea consumatorilor să își
modifice obiceiurile de consum, generând astfel cantități mai reduse de deșeuri;
– Reciclarea și valorificarea – încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a
materialelor componente, preferabil prin reciclare materială. În acest sens sunt
identificate câteva fluxuri de deșeuri pentru care reciclarea materială este prioritară:
deșeurile de ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeuri de baterii, deș euri din
echipamente electrice și electronice;
– Eliminarea finală a deșeurilor – în cazul în care deșeurile nu pot fi
valorificate, acestea trebuie eliminate în condiții de siguranță pentru mediu și
sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.

217
În anul 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 – o strategie
pentru creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, cu scopul de a ghida
dezvoltarea economică a UE în următorii zece ani. Noua strategie are ca obiectiv
general tr ansformarea UE într -o economie inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, al
productivității și pentru a asigura coeziunea economică, socială și teritorială a
Uniunii. În anul 2013, Guvernu l României a adoptat Strategia Națională de
Gestionare a Deșeurilor 2014 – 2020, prin care își propune următoarele direcții de
acțiune principale:
– Prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deșeurilor în linie cu
ierarhia deșeurilor;
– Dezvoltar ea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deșeuri și
reutilizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor;
– Creșterea ratei de reciclare și îmbunătățirea calității materialelor reciclate,
lucrând aproape cu sectorul de afaceri și cu uni tățile și întreprinderile care
valorifică deșeurile;
– Promovarea valorificării deșeurilor din ambalaje;
– Reducerea impactului produs de carbonul generat de deșeuri;
– Încurajarea producerii de energie din deșeuri pentru deșeurile care nu pot
fi recicl ate;
– Organizarea bazei de date la nivel național și eficientizarea procesului de
monitorizare;
– Implementarea conceptului de ”analiză a ciclului de viață” în politica de
gestiune a deșeurilor. De asemenea, se dorește îmbunătățirea serviciilor către
populație și sectorul de afaceri prin:
 Încurajarea investițiilor verzi;
 Susținerea inițiativelor care premiază și recompensează populația care
reduce, reutilizează și reciclează deșeurile din gospodării;
 Colaborarea cu autoritățile administrației pu blice locale pentru creșterea
eficienței și calității deșeurilor colectate, făcându -le mai ușor de reciclat;
 Colaborarea cu autoritățile administrației publice locale și sectorul de afaceri
pentru îmbunătățirea sistemelor de colectare a deșeurilor.

218
Prin politicile privind gestionarea deșeurilor Uniunea Europeană își propune
să reducă impactul deșeurilor asupra mediului și sănătății și să îmbunătățească
eficiența energetică în cadrul Uniunii. Pentru ca aceste acțiuni să fie eficiente, ele
trebuie să vizez e fiecare stadiu din durata de exploatare a resursei. Aplicarea
instrumentelor stabilite în legislația comunitară existentă, cum ar fi diseminarea
celor mai bune tehnici disponibile sau a unui design ecologic al produselor,
reprezintă, așadar, factori impo rtanți pentru atingerea acestui scop. Obiectivul pe
termen lung al politicilor Uniunii este de a reduce cantitatea de deșeuri generate și,
atunci când generarea deșeurilor nu poate fi evitată, de a promova utilizarea acestora
ca resursă și de a obține nive luri mai ridicate în ceea ce privește reciclarea și
eliminarea lor în condiții de siguranță. Astfel s -a deschis deja drumul către o nouă
gândire în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Aceasta stabilește o răspundere
extinsă a producătorului și descrie factori puternici și inovatori de stimulare a unei
producții sustenabile, ținând seama de întregul ciclu de viață al produselor. Statele
membre sunt încurajate să adopte măsuri legislative și nelegislative pentru a
consolida reutilizarea și prevenirea, re ciclarea și alte operațiuni de valorificare a
deșeurilor. Producătorii trebuie încurajați să se implice în crearea de puncte de
acceptare a produselor scoase din uz. Aceștia pot să se angajeze în gestionarea
deșeurilor și să își asume responsabilitatea fin anciară pentru activitatea respectivă.
De asemenea, ei vor pune la dispoziția publicului informații cu privire la
posibilitățile de reutilizare sau de reciclare a unui produs. Se vor lua măsuri
corespunzătoare prin care să se încurajeze proiectarea de prod use care să aibă un
impact mai mic asupra mediului și care să genereze mai puține deșeuri în cursul
producției și al utilizării ulterioare. Aceste măsuri pot încuraja dezvoltarea,
producerea și comercializarea de produse cu utilizări multiple, care sunt du rabile din
punct de vedere tehnic și permit o gestionare ecologică la sfârșitul ciclului de viață.
Directiva Cadru privind Deșeurile impune Statelor Membre să realizeze programe
de prevenire a generării deșeurilor. Aceste programe includ obiective specific e de
prevenire ce trebuie implementate la nivelul corespunzător și care trebuie făcute
publice.
În ceea ce privește solul, acesta reprezintă principala resursă de hrană a
omenirii. Solul este suportul și mediul de viață pentru plantele superioare terestre,
principalul mijloc de producție vegetală și forestieră. Datorită c reșter ii continue a

219
populației globului se impune cultivarea unor suprafețe din ce în ce mai mari, ceea
ce antrenează degradarea tot mai accentuată a solului , concomitent cu scăderea
produ cției agricole. Activitățile de producție au provocat și provoacă fenomene care
deteriorează solurile în diferite moduri. La nivelul țării noastre astfel de fenomene
sunt generate de eroziunea solului, compactarea stratului accesibil plantelor,
dezechilibr e de nutriție în sol, poluarea chimică și biologică, excavările de terenuri,
distrugerea completă a solului prin lucrări miniere la zi, exploatarea de balast,
acoperirea solului cu deșeuri și reziduri lichide sau solide, inclusiv dejecții, depozite
de dif erite reziduri, cenușă de la termocentrale, steril din activități miniere, fosfo –
ghips de la fabricile de îngrășăminte fosfatice .
Principalii factori restrictivi ai calității solurilor sunt seceta, eroziunea și
alunecările, excesul periodic de umiditate, sărăturare, compactare, acidifiere
accentuată și asigurarea slabă a solurilor în special cu humus și fosfor. Suprafața
amenajărilor agricole cu îmbunătățiri funciare însumează 8,4 milioane ha, cu
mențiunea că o bună parte din lucrările respective nu sunt întreținute. Fertilizarea
chimică a solurilor este în declin, cantitatea medie de N, P, K, scăzând de la 130
kg/ha teren arabil în anul 1986 la 50 kg/ha în anul 2013. Fertilizarea organică s -a
aplicat în ultimii ani doar pe circa 6,5% din suprafața cult ivabilă, utilizându -se circa
22 t/ha gunoi în anul 2013. Consumul de produse fitosanitare a scăzut de la 1,18 kg
substanță activă/ha în 1999 la 0,87 kg substanță activă/ha de teren arabil în anul
2013.
Menținerea și îmbunătățirea gradului de fertilitate a sol ului constitute o
preocupare majoră a tuturor țărilor, pentru asigurarea în primul rând a nevoilor de
hrană ale populației care se află într -o continua creștere. Pe de altă parte presiunea
antropică puternică asupra solului a dus în multe zone la dereglare a echilibrului
complex stabilit între factorii abiotici si biotici ai solului, echilibru care trebuie
restabilit. Din acest punct de vedere activitățile de protecție a solului se împart î n
două mari categorii: activități de îmbunătățiri funciare și activit ăți de prevenire și
combatere a poluării solului.
Îmbunătățirile funciare cuprind totalitatea lucrărilor care au drept scop
punerea în valoare a capacității de producție a terenurilor agricole, și sunt realizate
prin urm ătoarele categorii de lucrări: irig ațiile în vederea î nlăturării deficitului de
apă din sol, care presupun e următoarele f aze: captarea apei dintr -o sursă ; transportul

220
apei; distribuirea apei; colectarea și evacuarea surplusului de apă. Prevenire a și
combaterea excesului dăunăt or de apă din sol se face prin realizarea următoarelor
tipuri de lucrări: îndiguiri, regularizarea cursurilor de apă, desecări si drenaje.
Prevenirea și combaterea eroziunii solului se realizează printr -o serie de masuri
înglobate in trei mari categorii: măsuri agrotehn ice; măsuri hidrotehnice; măsuri
silvice. Ridicarea fertilității solurilor slab productive și neproductive se realizează
prin: defrișarea ș i curățirea terenurilor virane, nivelarea și modelarea terenurilor
accidentate, ameliorarea terenurilor sărăturate, a mendarea solurilor acide.
Prevenirea și combaterea poluării solului presupune desfășurarea lucrărilor și
practicilor curente din agricultu ră și silvicultură prin respectarea unor prevederi.
Lucrările și practicile curente din agricultură și silvicultură t rebuie să se desfășoare
în conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a calității solului: reducerea
la minimum a numărului de treceri al tractoarelor prin efectuarea mai multor lucrări
la o singura trecere folos ind mașini mulțioperaționale, asigurarea presiunii în pneuri
conform prevederilor tehnice pentru reducerea tasării si distrugerii structurii solului;
efectuarea lucrărilor, specifice culturilor agricole numai în condiții de umiditate
optimă a sol ului; controlul periodic al stării de acidi tate a solului și aplicarea de
amendamente calcice după instrucțiunile în vigoare; efectuarea studiilor
agrochimice pentru flecare unitate de producție și stabilirea științifică a tratamentelor
și lucrărilor necesare de către instituțiile de specialitate a utorizate în acest scop;
prevenirea ridicării gradului de mineralizare a apelor freatice printr -o bună
funcționare a sistemului de desecare -drenare, prin irigații de spălare aplicate în
special în afara p erioadei vegetative; r educerea la minim a pierderilo r de a pă din
sistemul de irigații; a sigurarea acoperirii cât mai îndelungate a solului cu covor
vegetal sau resturi vegetale, pentru reducerea la minimum a evaporării apei direct de
la suprafața solul ui; f olosirea l a irigat a apelor nepoluate; f olosirea nu mai a
îngrășămintelor, amendamentelor, pesticidelor aproba te de către organele autorizate
în dozele recomandate.
Prin însăși existența lor, pădurile oferă adăpost multor specii din fauna
cinegetică, dar oferă posibilitatea recoltării și altor produse în af ara lemnului, ca
fructele de pădure, ciupercile din flora spontană, specii erbacee folosite în scop
medicinal sau ornamental, rășini. Gestionarea durabilă a pădurilor asigură realizarea
funcțiilor lor multiple de natură economică, socială și ecologică. Inf luența antropică

221
asupra pădurii este în general negativă și rezultă din încălcarea prevederilor
legislației silvice și de mediu privind tăierile de arbori, amenajarea locurilor de
campare, colectarea și transportarea deșeurilor menajere în locuri stabilite ,
amenajarea vetrelor de foc. Măsurile ce trebuie întreprinse în domeniul forestier
pentru a realiza o dezvoltare durabilă a ecosistemelor forestiere trebuie să vizeze:
promovarea regenerării naturale prin alegerea corectă a tratamentelor, executarea la
timp și de calitate a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor, refacerea
arboretelor afectate de factori destabilizatori, protecția solurilor forestiere prin
evitarea defrișărilor și a tehnologiilor inadecvate de recoltare a masei lemnoase,
asigur area fondurilor necesare pentru compensațiile ce trebuiesc acordate
proprietarilor care nu pot recolta masa lemnoasă datorită restricțiilor impuse de
funcțiile pădurii.
În condițiile în care se va asigura o politică coerentă în ceea ce privește
managementu l durabil pentru fondul forestier național, efectele asupra elementelor
de mediu (stăvilirea torențialității, ameliorarea terenurilor degradate, îmb unătățirea
condițiilor de climă cu efecte favorabile asupra recoltelor agricole etc.) vor contribui
și la me nținerea echilibrului CO2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă a
carbonului stocat de arbori și cel din solurile forestiere. Creșterea suprafeței
pădurilor și a celorlalte terenuri acoperite cu vegetație forestieră, pe lângă stăvilirea
torențialități i, ameliorarea terenurilor degradate, îmbunătățirea condițiilor de climă,
cu efecte favorabile asupra recoltelor agricole etc., va contribui și la menținerea
echilibrului CO2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă a carbonului stocat în
arbori și în so lurile forestiere, de la circa 1.225 milioane tone în prezent, la circa
1.600 milioane tone în viitor, când s -ar realiza o structură adecvată a ecosistemelor
forestiere nou create.
5.2.3. Protecția calității aerului
Începând cu anul 1990, emisiile principa lilor poluanți au scăzut în România,
ca urmare a reducerii masive a producției economice în majoritatea zonelor
industriale, închiderii mai multor instalații poluatoare, la unii poluați industria li
reducerea depășind 50%, care au condus la îmbunătățirea ca lității aerului în multe
asemenea zone.

222
În octombrie 2004, cu sprijinul proiectului PHARE 2001, Ministerul Mediului
și Dezvoltării Durabile, a elaborat Strategia Națională pentru Protecția Atmosferei
din România, care avea ca obiective principale:
– mențin erea calității aerului ambiental în zonele în care aceasta se
conformează cu limitele stabilite în normele legale în vigoare;
– îmbunătățirea calității aerului ambiental în zonele în care aceasta nu se
conformează cu limitele stabilite în normele legale în vigoare;
– adoptarea măsurilor necesare pentru minimizarea și, în final, eliminarea
impactului negativ asupra mediului și/sau a impactului transfrontier;
– îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin acordurile internaționale și
tratatele la care Român ia este parte.
Realizarea acestor obiective aveau în vedere orizontul de timp de până la
aderare, și anume 2004 – 2006, dar și un orizont mai lung de timp, 2007 – 2013,
când România devenea stat membru al Uniunii Europene. Stabilirea acestor
obiective s -a făcut luând în considerare necesitatea de a proteja sănătatea oamenilor
și mediul natural fără însă a impune locuitorilor și mediului economic din România
costuri economice și sociale inacceptabile. Aceste obiective reprezintă o parte
importantă din obiect ivul Guvernului de a promova și realiza dezvoltarea durabilă a
țării. România este prima țară inclusă în Anexa I (țările dezvoltate și țările cu
economie în tranziție) a Convenției -cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice (UNFCCC), care a rat ificat Protocolul de la Kyoto la UNFCCC,
angajându -se să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) cu 8%, în prima
perioadă de angajament (2008 -2012), față de anul de bază (1989). De asemenea, prin
Legea nr. 271/2003, România a ratificat, Convenția as upra poluării atmosferice
transfrontiere pe distanțe lungi și cele trei protocoale ulterioare referitoare la
reducerea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon tropospheric , țara noastră și -a
luat angajamentul ca începând cu anul 2010 nivelul emisiil or să se încadreze în
plafoanele prevăzute de Protocolul de la Goteborg .
Hotărârea nr.731 /2004 pentru aprobarea Strategiei Național e pentru
Protecția Atmosferei din România a fost înlocuită cu Legea nr. 104 /2011 privind
calitatea aerului înconjurător , prezenta lege prevede măsuri la nivel național, cu
privire la:

223
a) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător
destinate să evite și să prevină producerea unor evenimente dăunătoare și să reducă
efectele acestora asupra sănătății umane și a mediului ca întreg;
b) evaluarea calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării pe baza unor
metode și criterii comune, stabilite la nivel european;
c) obținerea informațiilor privind calitatea aerului înconjurător pentru a
sprijini p rocesul de combatere a poluării aerului și a disconfortului cauzat de acesta,
precum și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile rezultate
în urma măsurilor luate la nivel național și european;
d) garantarea faptului că informațiile privind calitatea aerului înconjurător
sunt puse la dispoziția publicului;
e) menținerea calității aerului înconjurător acolo unde aceasta este
corespunzătoare și/sau îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri;
f) promovarea unei cooperări crescute cu cele lalte state membre ale Uniunii
Europene în vederea reducerii poluării aerului;
g) îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile, convențiile și tratatele
internaționale la care România este parte.
Evaluarea cali tății aerului înconjurător reglementată p rin Legea 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător transpune Directiva 2008/50/CE a
Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un
aer mai curat pentru Europa și Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și
a Consiliului privind arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice
policiclice în aerul înconjurător. Poluanții atmosferici luați în considerare în
evaluarea calității aerului înconjurător sunt: dioxid ul de sulf (SO 2), dioxid ul de azot
(NO 2), oxizi de azot (NOx) , particule le în suspensie (PM 10 și PM 2,5), plumb ul (Pb),
benzen ul (C6H6) monoxid ul de carbon (CO), ozon ul (O3), arsen ul (As), cadmiu l
(Cd), nichel ul (Ni), hidroc arburile aromatice policiclice/Benzo(a) piren (BaP),
mercur ul (Hg) . Evaluarea calității aer ului înconjurător în România se realizează
permanent prin intermediul stațiilor automate care fac parte din Rețeaua Națională
de Monitorizare a Calității Aerului (R.N.M.C.A.), repartizate pe întreg teritoriul
țării, după cum urmează: stații de fond urban și suburban pentru evaluarea nivelului
de fond al poluării pentru zonele urbane și suburbane; stații industriale pentru
evaluarea aportului emisiilor din surse industriale; stații de trafic pentru evaluarea

224
aportului emisiilor din traf ic; stații de fond rural pentru evaluarea nivelului de fond
al poluării pentru zonele rurale. Stațiile sunt dotate cu analizoare automate care
măsoară continuu concentrațiile în aerul înconjurător ale următorilor poluanți:
dioxid de sulf (SO 2), oxizi de az ot (NO 2, NO x), monoxid de carbon (CO), benzen
(C6H6), ozon (O 3), particule în suspensie (PM 10 și PM 2,5). Acestora li se adaugă
echipamente de laborator utilizate pentru măsurarea concentrațiilor de metale grele:
plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel (Ni), din particu le în suspensie și din
depuneri . Punctele de prelevare sunt amplasate în concordanță cu criteriile stabilite
de directivele europene privind calitatea aerului. Punctele de prelevare destinate
protejării sănătății umane se amplasează în așa fel încât să furnizeze date referitoare
la următoarele aspecte: ariile din interiorul zonelor și aglomerărilor în care apar cele
mai mari concentrații la care populația este susceptibilă a fi expusă în mod direct sau
indirect pentru o perioadă de timp sem nificativă în raport cu perioadele de mediere
ale valorii/valorilor limită/țintă; nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele și
aglomerările reprezentative pentru nivelul de expunere a populației; depunerile care
reprezintă expunerea indirectă a popul ației prin lanțul alimentar. Stațiile de fond
urban se amplasează astfel încât nivelul de poluare să fie influențat de contribuțiile
integrate ale tuturor surselor din direcția opusă vântului. Stațiile de fond rural se
amplasează astfel încât nivelul de po luare caracteristic să nu fie influențat de
aglomerările sau de zonele industriale din vecinătatea sa. Atunci când se evaluează
aportul surselor industriale, cel puțin unul dintre punctele de prelevare este instalat
pe direcția dominantă a vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă
rezidențială. Atunci când concentrația de fond nu este cunoscută, se amplasează un
punct de prelevare suplimentar înaintea sursei de poluare, pe direcția dominantă a
vântului. În zonele cu importante surse de emisii proven ite de la activități economice
sau în zonele cu poluare istorică, calitatea aerului se evaluează suplimentar folosind
rezultatele măsurărilor indicative în puncte de prelevare aflate în apropierea surselor
de emisii.
Principalele surse de poluare sunt indu stria și transporturile.
Activitățile industriale joacă un rol important în bunăstarea economică a unei
țări, contribuind totodată la dezvoltarea durabilă, dar în același timp pot avea de
asemenea un impact semnificativ asupra mediului. Strategia industri ală de
dezvoltare durabilă vizează stimularea competitivității, urmărind creșterea

225
economică stabilă, de durată și protecția mediului. Emisiile generate de cele mai
mari instalații industriale reprezintă o parte considerabilă din totalul emisiilor
principa lilor poluanți atmosferici și de asemenea au alte impacturi importante asupra
mediului inclusiv emisiile în apă și sol, cărora li se adaugă generarea de deșeuri și
utilizarea prudentă a resurselor naturale, precum și utilizarea eficientă a apei și
energiei . Posibilitatea de a controla activitatea instalațiilor industriale astfel încât
emisiile, deșeurile rezultate și consumul de energie să fie cât mai mici, a făcut
obiectul reformării legislației la nivelul Uniunii Europene, conducând în cele din
urmă la ap ariția în 2010 a Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale
(Directiva IED). Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (prevenirea și
controlul integrat al poluării) (reformare) are ca scop prevenirea și controlul integrat
al poluării rezul tate din activitățile industriale, prin stabilirea condițiilor pentru
prevenirea, iar în cazul în care nu este posibil, pentru reducerea emisiilor în aer, apă
și sol, precum și prevenirea generării deșeurilor, pentru a se atinge un nivel ridicat
de protecț ie a mediului considerat în întregul său. De asemenea este important să se
utilizeze eficient energia, să se prevină accidentele și incidentele și să se limiteze pe
cât posibil consecințele acestora. Pentru prevenirea, reducerea, eliminarea poluării
proven ite de la activitățile industriale, în conformitate cu principiul poluatorul
plătește, principiul precauției în luarea deciziei de mediu și principiul prevenirii
poluării, principii care se suprapun cel mai bine peste conceptul dezvoltării durabile
a fost stabilit prin Directiva IED un cadru general pentru controlul activităților
industriale, asigurând o gestionare eficientă a resurselor naturale, acordându -se o
prioritate luării măsurilor direct la sursă și ținând seama atunci când este necesar de
situația economică, condițiile locale de mediu sau amplasarea geografică și
caracteristicile tehnice ale instalației. În plus Directiva IED promovează accesul
publicului la informație, participarea publicului și accesul la justiție în legătură cu
procedura de emit ere a autorizației integrate de mediu. România, în calitate de Stat
Membru al Uniunii Europene a implementat la nivel național, Registrul Poluanților
Emiși și Transferați în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.
166/2006 al Parlamentului Euro pean și al Consiliului privind înființarea Registrului
European al Poluanților Emiși și Transferați și modificarea Directivelor Consiliului
91/689/CEE și 96/61/CE (Regulamentul EPRTR). Regulamentul EPRTR instituie
un registru al emisiilor și transferurilor de poluanți la nivel comunitar (denumit

226
"PRTR european/EPRTR") sub forma unei baze de date electronice accesibile
publicului și stabilește regulile sale de funcționare, în scopul de a pune în aplicare
Protocolul CEE -ONU privind registrele emisiilor și tra nsferului de poluanți și de a
facilita participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul, precum și de a
contribui la prevenirea și reducerea poluării mediului. România a transpus
prevederile Directivei IED prin Legea nr. 278/2013 privind emisiil e industriale, care
a intrat în vigoare la 1 decembrie 2013. Cele mai importante categorii de activități
industriale prevăzute de Capitolul II al Directivei 2010/75/UE reprezentate în
România sunt următoarele: industria metalurgică este reprezentată prin u nități
importante din industria siderurgiei și industria producătoare de feroaliaje, industria
metalurgiei neferoase are un posibil impact semnificativ asupra mediului prin emisii
de poluanți în atmosferă (gaze de ardere și pulberi), prin evacuarea de ape
tehnologice uzate, depozitarea deșeurilor etc., industria materialelor de construcții
este reprezentată prin unități importante de producere a cimentului, varului,
cărămizilor refractare etc., activități care determină generarea unor mari cantități de
pulberi, precum și de emisii de gaze (în special CO2, SO2 etc.), industria chimică
este reprezentată prin instalațiile pentru producerea substanțelor chimice organice și
anorganice de bază, a îngrășămintelor chimice, produselor de uz fitosanitar,
produselor fa rmaceuti ce de bază și a explozibililor, i ndustria alimentară deține un
loc important în economia multor regiuni fiind reprezentată de instalații de
producere a alimentelor, băuturilor și laptelui din materii prime de origine animală
și vegetală.
În domeni ul transporturilor, România deține o poziție -cheie la frontiera estică
a Uniunii Europene lărgite, ca zonă de tranzit, atât pe direcția est -vest (racordul cu
Asia prin Marea Neagră), cât și nord -sud (de la Marea Baltică, la Marea Mediterană).
Construcția r ețelei de Transport Transeuropeană TEN -T reprezintă un factor major
pentru stimularea competitivității economice și dezvoltării durabile a Uniunii
Europene la care România poate contribui prin modernizarea sectorului de
transporturi, în special prin implem entarea măsurilor care țin de proiectele de
dezvoltare și modernizare a infrastructurii, de gestionare inteligentă a traficului.
Tipurile de transport din România sunt: rutier, feroviar, naval (pe căi navigabile
interioare și maritim), aerian, nemotorizat, special (prin conducte și transport electric
aerian).

227
În Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României Orizonturi
2013 -2020 -2030 , la subcapitolul Transport durabil este subliniat obiectivul general
al Strategiei de dezvoltare durabilă a Uniu nii Europene, în ceea ce privește
transportul, de a se asigura ca sistemele de transport să satisfacă nevoile economice,
sociale și de mediu ale societății, reducând, în același timp, la minimum impactul lor
nedorit asupra economiei, societății și mediului .
Pentru diminuarea efectelor negative a poluării aerului din perspectiva
transporturilor, România a pus în aplicare Programul de stimulare a înnoirii
Parcului auto național (programul Rabla ), instituit în baza O.U.G. nr. 217 din 4
decembrie 2008, aprobat ă cu modificări prin Legea nr.136/2009, cu modificările
ulterioare. O altă modalitate de reducere a presiunii exercitate de activitățile de
transport de mărfuri asupra calității aerului o reprezintă și eficientizarea traseelor și
a consumului de combustibi li în transportul de marfă, prin dezvoltarea și utilizarea
sistemului de transport intermodal. În „Strategia de transport intermodal în România
2020” (mai 2011), se regăsește ideea de mai sus, lucrarea menționând faptul că:
„Obiectivul general este dezvolt area sistemului național de transport intermodal de
mărfuri în scopul eficientizării transportului de marfă și al îmbunătățirii impactului
transportului asupra mediului și a siguranței traficului în România”.
Având în vedere impactul semnificativ al trans porturilor asupra calității
aerului, este necesar a se acționa rapid și eficient, în sensul reducerii acestuia, prin
alinierea la standardele Uniunii Europene, atât în ceea ce privește infrastructura de
transport, cât și normele de reglementare tehnologice în privința emisiilor
autovehiculelor, toate acestea împreună cu programe de stimulare a înnoirii
parcurilor auto.
5.2.4. Protecția naturii și conservarea biodiversității
România dispune de o diversitate biologică ridicată, atât la nivel de
ecosisteme, câ t și la nivel de specii, iar prin aderarea țării noastre la Uniunea
Europeană, comunitatea europeană a beneficiat de un aport important la capitalul
natural existent. Teritoriul României cuprinde într -o proporție relativ egală, cele trei
unități geografice – de câmpie, de deal și de munte, cu o diversitate mare de condiții
pedo -climatice și hidrologice ce diferențiază un număr de circa 52 eco -regiuni cu o
varietate de ecosisteme terestre, acvatice – specifice zonelor de coastă și de litoral al

228
Mării Negre, zonelor de stepă, silvostepă, deal, munte, lacurilor, cursurilor de apă și
luncilor acestora, zonelor secetoase sau a celor umede, inclusiv celor specifice Deltei
Dunării. România are un patrimoniu natural unic, alcătuit din munții Carpați (65%
din eco -regiunea carpatică), precum și din una dintre cele mai importante zone
umede din Europa și anume Delta Dunării (a doua ca mărime în Europa). Trebuie
menționat că România deține 30% din speciile de carnivore din Europa și de
asemenea, aproximativ, 300.000 ha d e păduri virgine, în procesul de aderare,
România s -a angajat să implementeze rețeaua NATURA 2000, în conformitate cu
cerințele Uniunii Europene, referitor la:
a. Biodiversitate, prin care să se limiteze exploatarea excesivă a resurselor
naturale, pentru a stopa dispariția și modificarea peisajului mediului înconjurător.
b. Habitate naturale, specii sălbatice de floră și faună.
c. Situația ariilor naturale protejate.
La nivel european, România deține cel mai diversificat și valoros patrimoniu
natural; supr afața ariilor naturale protejate de interes național, raportată la suprafața
țării, este de 7%.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatic e,
cu modificările și completările ulterioare, categoriile de arii naturale protejate de
interes național sunt:
– rezervații le științifice ;
– parcuri le naționale: Parcul Național Munții Rodnei, Parcul Național
Călimani, Parcul Național Cheile Bicazului -Hășmaș, Parcul Național Piatra
Craiului, Parcul Național Buila Vânturarița, Parcul Național Defileul Jiului, Parcul
Național Retezat, Parcul Național Domogled -Valea Cernei, Parcul Național
Semenic -Ch Carașului, Parcul Național Cheile Nerei -Beușnița, Parcul Na țional
Munții Măcinului, Parcul Na țional Ceahlău, Parcul Național Cozia.
– monumente ale naturii;
– rezervații naturale;
– parcuri naturale: Parcul Natural Munții Maramureșului, Parcul Natural
Vânători -Neamț, Parcul Natural Bucegi, Parcul Natural Putna Vra ncea, Parcul
Natural Grădiștea Muncelului -Cioclovina, Parcul Natural Porțile de Fier, Parcul
Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Balta Mică a

229
Brăilei, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Lunca Joasă Prutului Inferior, Parcul
Natural Defileul Mureșului Superior, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegul ui,
Geoparcul Platoul Mehedinți, iar la nivel internațional au fost declarate următoarele:
– rezervații ale biosferei: Delta Dunării, Retezat, Pietrosul Rodnei;
– zone umede de importan ță internațională : Delta Dunării, Insula Mică a
Brăilei, Lunca Mureșului, Complexul Piscicol Dumbrăvița, Lacul Techirghiol;
– situri naturale ale patrimoniului natural universal: Delta Dunării;
– geoparcuri: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparcul Platoul
Mehedinți desemnate prin HG 2151/2005 la categoria parcuri naturale.
Odată cu intra rea în Uniunea Europeană, România a aderat la Rețeaua Natura
2000 , care reprezintă „fundamentul politicii comunitare de conservare a naturii”, o
structură de protej are a naturii, protejare care nu înseamnă neapărat „limitări și
restricții”, rețeaua permite atât conservarea, cât și dezvoltarea pe mai departe a
biodiversității României. Astfel, se observă oportunități în numeroase direcții: de la
un turism durabil, la o combinație între activitățile agricole și alternativele de
protejare a naturii.
Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile,
iar extinderea rețelei prin includerea și gestionarea ariilor naturale protejate din
România, repre zintă un pas important în direcția conservării peisajului și
biodiversității.
Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la statutul
de membru se confruntă cu p roblematica rețelei Natura 2000, f iecare stat membru
poate alege proprii le mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv, rețeaua
reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii
Europene.
Între țările membre și candidate la Uniunea Europeană, România deține cea
mai mare diversitate biogeografică, contribuția ei la realizarea Rețelei „Natura 2000”
fiind foarte importantă. Potențialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o
evaluare științifică la nivel național. România deține 383 Situri de Importanță
Comunitară și 1 48 Situri de P rotecție Specială Avifaunistică, fiind declarate prin
legislația din România și cea comunitară arii naturale protejate a siturilor de
importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000.
Suprafața totală a siturilor Natura 2 000, în România, reprezintă 23,38 % din suprafața

230
țării. SCI -urile reprezintă 17,4% din suprafața țării, iar SPA -urile reprezintă 15,5%
din suprafața țării. La nivelul anului 2013, în România existau 978 arii natural e
protejate de interes na țional, compuse din: rezervații științifice în număr de 45, cu o
suprafață de 24.654 ha, 13 parcuri naționale, cu o suprafață de 316.872 ha, 206
monumente ale naturii , suprafața de 15.413 ha, 671 r ezervații natural e, suprafața de
324.182 ha și 15 parcuri natural e, suprafa ța de 772.810 ha.
Biodiversitatea României este una dintre cele mai remarcabile din Europa
fiind importantă la toate nivelurile: global, regional, național și local. În acest sens,
pentru prima oară România a ratificat prin Legea nr. 58/1994, Convenția pr ivind
Diversitatea Biologică (CBD), semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, prin Legea
nr. 58/1994. Conform Convenției, prin biodiversitate înțelegem varietatea de
expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printr e
altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor
ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor,
dintre specii și a ecosistemelor. Obiectivele Convenției sunt: conservarea di versității
biologice, utilizarea durabilă a componentelor sale și împărțirea corectă și echitabilă
a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul
corespunzator la resursele genetice, prin transferul adecvat de tehnologi i pertinente,
ținând cont de toate drepturile asupra acestor resurse și tehnologi i, și prin finanțarea
corespunză toare.
România a participat continuu la politica internațională de mediu, semnând și
ratificând cele mai importante convenții, rezoluții, decla rații și acorduri de mediu.
Astfel, a participat la: Conferința Națiunilor Unite pentru Protecția Mediului
Înconjurător, Stockholm 1972, în 1992 la Conferința Națiunilor Unite de la Rio de
Janeiro, ratificând, în 1994, Convenția Diversității Biologice, în anul 2002, la
Conferința Națiunilor Unite de la Johannesburg. Totodată, România a ratificat
Convenția privind Importanța I nternațională a Zonelor Umede ( 1991), Convenția de
la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice și habitatelor naturale (1993),
Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe
cale de dispariție (CITES, 1994), Convenția de la Bonn privind Conservarea
Speciilor Migratoare (1998), Convenția Carpatică (2003). De asemenea, țara noastră
a aderat la Str ategia și Planul de Acțiune Pan – European privind Conservarea
Diversității Biologice, la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea

231
Mediterană și Marea Neagră. România a devenit membră a multor foruri și
componente structurale din rețeaua ocr otirii și conservării mediului.
Datorită creșterii nivelului activităților economice ce exercită presiuni
puternice asupra mediului , diversitatea biologică este într -o continuă amenințare . În
acest sens este necesară monitorizarea și evaluarea permanentă a b iodiversității în
România. Monitorizarea biodiversității este necesară pentru furnizarea unei baze
pentru evaluarea pe termen lung a statutului biodiversității în zonă, în vederea
eficientizării implementării măsurilor de protecție, conservarea habitatelor naturale
și a speciilor de floră și faună sălbatice, cu includerea unor evaluări ale condițiilor
inițiale ale factorilor naturali din zona de implementare a planului/proiectului, în
vederea cuantificării impactul ui produs prin realizarea acestuia și/sau u tilizarea
resurselor necesare pentru funcționarea activității. Toate activitățile care ar putea
avea un impact semnificativ asupra biodiversității este necesar a fi supuse evaluărilor
de mediu specific: evaluare a de mediu pentru planuri și programe, evalua rea
impactului asupra mediului pentru proiecte și evaluarea adecvată .
Evaluarea impactului asupra biodiversității se bazează pe criterii de evaluare
care fac referire la: gradul de afectare a speciilor și habitatelor naturale din teritoriul
de impact; modi ficarea parametrilor ecosistemici; fragmentarea ecosistemică;
măsurile de reducere a impactului.
Datorită intervențiilor umane cu impact negativ asupra biodiversității, a
gravității acestora prin distruger i, degradări, agresiuni repetate asupra tuturor
componentelor acesteia, practicarea unui turism necontrolat generează consecințe
majore asupra biodiversității , ce se regăsesc într -o seamă de modificări semnificative
de ordin calitativ și cantitativ în structura și funcționarea ecosistemelor.
Drept urmare, conservarea biodiversității trebuie realizată în baza unui
management eficient și durabil al componentelor capitalului natural, iar asigurarea
unui regim de protecție pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale de
dispariție se poate face prin instit uirea de arii naturale protejate. Trebuie subliniată
importanța deosebită a capitalului natural, iar în contextul dezvoltării durabile a
colectivităților umane, sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer,
hrană, îmbrăcăminte, medicamente, re generarea aerului și apei etc), a valorii
peisagistice și de recreare, de protecție și de asigurare a echilibrelor ecologice

232
necesare menținerii unui mediu înconjurător sănătos, este imperios necesară
conservarea biodiversității, ca o condiție esențială pe ntru generațiile viitoare.
5.2.5. Instrumente folosite de România pentru realizarea investițiilor de mediu
Evoluția politicii de mediu și schimbările înregistrate de aceasta de -a lungul
timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele și prioritățile acest eia, ci și de
numărul – în continuă creștere – al instrumentelor sale de implementare. Se poate
vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice și instrumente
economico -financiare, la care se adaugă un set de „instrumente ajutătoare ” ce
răspund mai degrabă noilor tendințe și strategii de protecție a mediului.
A. Instrumentele legislative, creează cadrul legal al politicii com unitare de
protecție a mediului ; sunt reprezentate de legislația existentă în acest domeniu, adică
de cele pe ste 200 de acte normative (directive, regulamente și decizii) adoptate
începând cu anul 1970 (acestea constituie așa numitul acquis comunitar). Acquis -ul
comunitar reprezintă cadrul juridic al politicii de mediu a Uniunii Europene și este
definit ca ansamb lul drepturilor și obligațiilor statelor membre ale Uniunii Europene
și se constituie din legislația primară, reprezentată de tratatele fondatoare și
completările ulterioare, legislația secundară, cuprinzând actele juridice ale
instituțiilor comunitare (di rective, regulamente, decizii, recomandări, avize) și
jurisprudența Curții de Justiție a UE
B. Instrumentele tehnice, asigură respectarea standardelor de calitate privind
mediul ambiant și utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile; în categoria
instrumentelor tehnice pot fi incluse153:
 Standarde și limite de emisii cu rolul de a limita poluarea mediului ;
 Cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Techniques – BAT).
Acest termen a fost definit în Directiva 96/61/CE privind prevenirea și control ul
integrat al poluării, înlocuită de Directiva 2010/75/CE, referindu -se la cel mai
eficient și înaintat stadiu de dezvoltare al tehnicilor speciale fiind în principal
utilizate ca bază pentru stabilirea valorilor limită de emisie pentru prevenirea sau
reducerea emisiilor și a efectelor lor asupra mediului. În acest context „cele mai
bune” înseamnă tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general înalt

153Stănescu, R., Politica de mediu , Ghidul politicilor Uniunii E uropene , Institutul European din România, București,
2012.

233
de protecție a mediului; cuvântul „tehnici” se referă la tehnologia utilizată și
modalitat ea în care instalația este proiectată, construită, întreținută, exploatată și
scoasă din funcțiune; cuvântul „disponibile” se referă la tehnicile dezvoltate la un
nivel care, considerând relația costuri/beneficii, permite punerea lor în aplicare în
sectoru l industrial relevant, în condiții economice și tehnice viabile;
 Eco-etichetarea are rolul de a diferenția produsele eco care au impact
redus asupra mediului de alte produse de același tip. Criteriile de etichetare sunt
hotărâte și revizuite de Comitetul U niunii Europene pentru Denominare Eco
(European Union Eco -Labelling Board (EUEB)) ;
 Criteriile aplicabile inspecțiilor de mediu în statele membre cu rolul de a
asigura conformitatea cu legislația de mediu a Uniunii Europene și aplicarea
uniformă a acesteia.
C. Instrumentele economico – financiare
Strategiile de dezvoltare specifice politicii naționale de mediu sunt conturate
în funcție de prioritățile naționale și cele din Uniunea Europeană. Astfel putem aduce
în discuție programele comunitare de preaderare: PH ARE, ISPA, SAPARD, LIFE
și Programul Cadru pentru Competitivitate și Inovare, programele comunitare post –
aderare: Programul Operațional Sectorial de Mediu, pentru etapa de implementare a
politicilor de mediu 2007 -2013, Mecanismele Financiare ale Spațiului Economic
European 2009 -2014 , Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru etapa 2014
– 2020, programele internaț ionale: Facilitatea Globală pentru Mediu (GEF – Global
Environment Facility), Agenda 21, dar și programe naționale precum România
Curată, programe de finanțare din Fondul pentru mediu, precum Programul Casa
Verde, cât și Programul Rabla, Programul privind Promovarea achizițiilor publice
ecologice . Aceste proiecte își au originea atât în p erioada de pre -aderare a României
la Uniunea Europeană, cât și în prezent. Rolul acestora este acela de a veni în
sprijinul politicii de mediu naționale și de a contribui prin măsuri specifice,
punctuale, la protejarea mediului din România.
Principalele in strumente economico – financiare folosite de România pentru
realizarea investițiilor în domeniul mediului au fost reprezentate de:
Programul PHARE154, a fost primul instrument de pre -aderare cu finanțare
nerambursabilă, înființat în 1989, având ca principal rol sprijinirea țărilor din Europa

154http://www.mmediu.ro/beta/programe/finantate -din-fonduri -externe-nerambursabile/fonduri -phare.

234
Centrală și de Est candidate în procesul de integrare europeană. Fondurile alocate
vizau domenii precum: protecția mediului, agricultură, administrație publică sau
coeziunea economică și socială. Uniunea Europeană a aloca t începând cu 1991 până
în 2004 o sumă de circa 1,7 miliarde Euro pentru asistență financiară
nerambursabilă, iar începând cu anii 2000 gradul de absorție a crescut. Scopul său
era de a ajuta aceste douå țări în procesul de tranziție de la regimul comunist la cel
democratic (de aici și numele său: Poland Hungary Aid for Reconstruction of the
Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucția Economiei ). Pe m ăsură ce
alte state din centrul și estul Europei au trecut la un regim democratic, acestea au
fost incluse, de asemenea, în program. Astfel, în 1996, 13 state primeau fonduri
nerambursabile Phare: 10 state can didate (Bulgaria, Republica Cehă , Estonia,
Ungaria, Letonia , Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia), Albania,
Bosnia -Herțegovina și Ma cedonia. Din 2000, cele trei state din partea vestică a
Balcanilor au fost incl use în programul CARDS (Asistență Comunitară pentru
Reconstrucț ia, Dezvoltarea și Stabilitatea Balcanilor), Phare devenind un instrument
concen trat exclusiv pe susț inerea proces ului de aderare a celor 10 sta te candidate din
Europa Centrală și de Est. D in 2004, beneficiazå de asistenț a Phare numai România
și Bulgaria. Phare se concentrează pe trei domenii principale: consolidarea
administra ției și institu țiilor publice din statele candidate, pentru ca acestea s ă poată
funcționa eficient în cadrul Uniunii („Dezvoltare institu țională ”); sprijinirea statel or
candidate în efortul investițional de aliniere a activităț ilor industriale și a
infrastructu rii la standardele UE („Investiț ii pentru sprijinirea aplicårii legisla ției
comunitare”); promovarea coeziunii economice și sociale („Investi ții în coeziune
economică și social ă”).
Programul PHARE a vea trei componente: PHARE Național, PHARE CBC
(Cross Boarder Cooperation) și PHARE CES (Coez iune Economică și Socială).
Programul PHARE Național finanța proiecte de asistență tehnică, de investiții și
twinning,. PHARE Coezi une Economică și Socială viza scheme de granturi și
proiecte de asistență tehnică în domeniul protecției mediului, iar Phare CBC
sprijinea cooperarea transfront alieră b ilaterală între zonele de graniț e.
Prin cele 3 componente active ale sale porgramul PHARE reprezintă un
important instrument în domeniul protec ției mediului prin cele 276 milioane Euro
alocate, în cadrul acestui p rogram s -a reușit implementarea în România aproape în

235
totalitate a legislației specifice protecției mediului: managementul deșeurilor,
calitatea aerului, calitatea apei, protecția împotriva zgomotului etc., importante
activități de training specifice domen iului, dotarea cu echipamente de monitorizare
a calității mediului, investiții în managementul deșeurilor etc. Totodată, acest
program a contribui t la pregătirea de proiecte pentru finanțarea din Fonduri
Structurale și din Fondul de Coeziune.
Programul ISPA155 (Instrument pentru Politici Structurale de Pre –
Aderare)
ISPA a funcționat pe baza Regulamentului Consiliului (CE) nr.1267/1999 din
21 iunie 1999, reprezenta un instrument structural de pre -aderare, creat în 1999 și
funcțional din 2000, premergător Fond ului de Coeziune și concentrându -se pe
finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniile mediului și transportului.
Finanțarea s -a concentrat pe următoarele priorități: reabilitarea infrastructurii de
mediu (modernizarea surselor de apă, sisteme de can alizare ș i de tratare a apelor
menajere uzate, managementul deșeurilor în zonele urbane – în special prin
depozitarea pe rampe ecologice, sisteme de colectare selectivă și prin reciclarea
deșeurilor ); îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii de transp ort (modernizarea
drumurilor naționale, reabilitarea și modernizarea secțiunilor de cale ferată etc.).
În perioada 2000 -2006, România a beneficiat de finanțare ISPA în valoare de
aproximativ 240 de milioane de euro pe an. Ca o pre -condiție pentru a asigur a o
implementare dinamică a programului în România, a fost înființat Comitetul de
Monitorizare ISPA, care avea rolul de a analiza stadiul proiectelor aflate în derulare
și de a evalua capacitatea instituțională de a elabora și implementa proiecte noi.
Prog ramul SAMTID156 (Programul de dezvoltare a infrastructurii în orașele
mici și mijlocii ), demarat în 2001, a fost accesat de un număr de 91 de orașe din 14
județe, având o populație totală de aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Valoarea
întregului program a fost de 96 milioane Euro, 40 milioane în faza I și 56 milioane
Euro în faza II. Structura de finanțare a programului era următoarea: 50% (48
milioane Euro) sub formă de grant de la UE (75% ), Fondul Național (25% ) și
valoarea ramasă de 50% (48 milioane Euro) au provenit din împrumuturi de la BEI
și BERD.

155Programul Operațional Sectorial de MEDIU 2007 – 2013, versiunea A ugust 2015 .
156Programul Operațional Sectorial de MEDIU 2007 – 2013 , versiunea August 2015.

236
Programul SAPARD157, reprez intă cel de -al treilea instrument de asistență
financiară din partea UE pentru statele candidate și viitoarele state membre din
Europa Centrală și de Est în perioada 2000 -2006. Programul a sprijinit aceste țări în
procesul de preg ătire pentru participarea la Politica Agricolă Comună și Piața Internă
și în rezolvarea problemelor specifice legate de agricultură și o dezvoltare rurală
durabilă. Fondurile alocate anual pentru România prin intermediul acestui program
au fost de aproximativ 162 milioane Euro . Document de programare multianuală și
de fundamentare pentru implementarea Programului SAPARD în România, a fost
utilizat Programul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR),
aprobat prin Decizia Comisiei Europene la data de 12 decembrie 2000. Î n cadrul
acestui program a fost prevăzută acordarea asistenței financiare nerambursabile
pentru:
• Construcția și modernizarea drumurilor și podurilor comunale;
• Construcția ș i modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă;
• Construcția de sisteme de canalizare și stații de epurare a apei uzate.
În ceea ce privește impactul Programului SAPARD asupra mediului, acesta a
contribuit la protejarea mediului prin facilitarea accesului la finanțare din partea
beneficiarilor care respectau cerințele de mediu și chiar standardele comunitare la
momentul depunerii cererii de finanțare și la încheierea proiectelor finanțate, în
conformitate cu prevederile din Protocolul semnat într e Ministerul Mediului și
APDRP în anul 2006. În același timp , Programul a contribuit în mod direct la
îmbunătățirea condițiilor de mediu din zonele rurale prin finanțarea unor intervenții
specific e, impactul relativ important pe care investițiile din secto rul public în
anumite sectoare l -au avut asupra îmbunătățirii condițiilor de mediu, în special, în
perspectiva protejării solului. Se menționează, în această privință, contribuția
importantă pe care infrastructura de canalizare o are asupra calității solul ui, precum
și importanța amenajărilor infrastructurale realizate pentru prevenirea și protecția
împotriva inundațiilor și a investițiilor dedicate conservării și consolidării resurselor
forestiere pentru utilizarea sustenabilă a solului și a patrimoniului natural în general.
Programul a contribuit la îmbunătățirea standardului și condițiilor de trăi ale
populației din zonele rurale , pe de o parte, intervențiile de modernizare/ dezvoltare a

157Raportul Final de Evaluare Ex -post SAPARD – România, Asociaț ia Ecosfera V.I.C. și Agriculture Capital
&Engineering , august 2011.

237
infrastructurii (Măsura 2.1) au îmbunătățit mult accesul la serviciil e de bază ale
populației rurale, iar, pe de altă parte, măsurile destinate societăților private
(1.1/3.1/3.4) au avut un impact important asupra veniturilor populației și, de
asemenea, asupra calității vieții. Mai în detaliu, Măsura 2.1 a contribuit la
îmbunătățirea mai multor elemente din viața rurală, incluzând dezvoltarea
economică, nivelul general de trai, stabilizarea populației și protecția mediului,
îmbunătățirea condițiilor generale de trai ale populației, inclusiv condițiile de
sănătate și confortu l general.
Programul LIFE (Financial Instrument for the Environment) 158, prin
componentele LIFE Mediu și LIFE Natura, sunt funcționale în România din 1999 și
finanțează proiecte ce tratează probleme specifice, locale de îmbunătățire, protecție
sau conserva re a calității mediului (LIFE Mediu) și a biodiversității (LIFE Natura)
și reprezintă instrumentul financiar al Uniunii Europene pentru mediu. Obiectivul
său general viza implementarea, actualizarea și dezvoltarea politicii și a legislației
de mediu ale UE prin co -finanțarea proiectelor care adaugă valoare spațiului
european. Programul a fost creat în 1992 având ca scop contribuirea la
implementarea și dezvoltarea politicii și legislației de mediu. Programul a cuprins
trei faze: LIFE I cu un buget alocat de 400 milioane de euro pentru perioada 1992 –
1995; LIFE II cu trei componente: LIFE Natura, LIFE Mediu și LIFE State Terțe
având un buget de 450 milioane de euro pentru perioada cuprinsă între 1996 -1999;
LIFE III cu un buget de 640 milioane de euro pentru pe rioada 2000 -2006. Pentru
perioada 2007 -2013 a fost adoptat programul LIFE+ cu un buget de 2,143 miliarde
euro, constituit prin Regulamentul (CE) nr. 614/2007 din 23 mai 2007 privind
Instrumentul financiar pentru mediu, prin intermediul căruia obiectivul ge neral îl
reprezenta contribuția la aplicarea, actualizarea și dezvoltarea politicii și legislației
de mediu comunitare. LIFE+ este împărțit în trei componente: 1. LIFE + Natură și
biodiversitate; 2. LIFE + Politică și guvernare în materie de mediu; 3. LIFE +
Informare și comunicare.
Programul LIFE + Natură și biodiversitate urmărea următoarele obiective
specifice:
 punerea în aplicare a politicii și legislației comunitare privind natura și
biodiversitatea la nivel local și regional;

158 http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_de_mediu_brosura_nr.4_.pdf .

238
 consolidarea bazei de c unoștiințe pentru dezvoltarea, evaluarea
preliminară, monitorizarea și evaluarea finală a politicii și legislației comunitare
privi nd natura și biodiversitatea;
 susținerea elaborării și aplicării politicilor și instrumentelor de monitorizare
și evaluare a naturii și biodiversității și a factorilor, presiunilor și reacțiilor care le
influențează;
 susținerea unei mai bune guvernări în materie de mediu, prin sporirea
participării părților interesate, în consultările privind politica și legislația în materie
de natură și biodiversitate, precum și în punerea în aplicare a acestora.
Programul LIFE+ Politică și guvernare în materie de mediu avea ca
obiective:
 contribuția la dezvoltarea și demonstrarea politicilor, metodelor și
instrumentelor inovatoare;
 consol idarea bazei de cunoștințe pentru dezvoltarea, evaluarea preliminară,
monitorizarea și evaluarea finală a politicii și legislației în materie de mediu;
 susținerea elaborării și punerii în aplicare a politicilor de monitorizare și
evaluare preliminară a si tuației mediului și a factorilor, presiunilor și reacțiilor care
au un impact asupra mediului;
 facilitarea punerii în aplicare a politicii comunitare de mediu la nivel local
și regional;
 susținerea unei mai bune guvernări de mediu prin sporirea participăr ii
părților interesate, inclusiv a ONG -urilor, în procesul consultării politice.
Programul LIFE+ Informare și comunicare are drept obiective:
 difuzarea informației și sensibilizarea cu privire la aspectele de mediu,
inclusiv în cazul preve nirii incendiilor forestiere;
 susținerea măsurilor complementare, precum acțiunile și campaniile de
informare și comunicare, conferințele și formarea, inclusiv formarea în materie de
prevenire a incendiilor forestiere.
Beneficiarii acestui instrument de f inanțare pot fi organisme publice și private,
actori sau instituții înregistrate în Uniunea Europeană.
În România, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice îndeplinește rolul
de Autoritate Națională LIFE+.
Program ul LIFE+ 2014 -2020

239
In luna decembrie 2014, Comisia Europeana a lansat doua instrumente
finaciare noi, prin intermediul Programului LIFE :
1) Finanțare Privată pentru Eficiență Energetică / Private Finance for
Energy Efficiency (PF4EE) , ce va funcț iona în ca drul subprogramului pentru Politici
Climatice, acesta va fi implementat prin intremediul Bancii Europene de Investitii
(BEI) și are ca scop creșterea investițiilor private in proiecte de eficiență energetica.
Comisia Europeana a angajat pentru acest instru ment financiar 80 de milioane €,
prin intermediul programului LIFE, pentru perioada 2014 -2017. Managementul
instrumentului PF4EE este încredințat BEI și aceasta s -a angajat pentru acordarea
unei sume minime de 480 de milioane € disponibile pen tru finanțare a pe termen
lung.
2) Facilitatea Financ iară pentru Capitalul Natural/ Natural Capital
Financing Facility (NCFF) . Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții
(BEI) au semnat un acord prin care BEI va fi responsabilă cu gestionarea
instrumentului finan ciar Facilitatea Financiară pentru Capitalul Natural ( NCFF ), al
doilea instrument financiar nou în cadrul programului LIFE . NCFF va oferi
împrumuturi și investiții în fonduri pentru a sprijini proiecte care promovează
conservarea capitalului natural , inclu siv ada ptarea la schimbările climatice , în cadrul
UE – 28. BEI va contribui cu un buget total pentru NCFF de 100 -125 milioane €
pentru perioada 2014 -2017. Comisia Europeană va contribui cu 50 de milioane € ca
garanție pentru investiții, precum și 10 milioa ne € pentru o facilitate de sprijin
companiile beneficiare și intermediarii financiari vor oferi finanț are suplimentară
semnificativă . Proiectele eligibile vor aborda plățile pentru serviciile p rivind
ecosistemele , infrastructura verde , compensarea biodive rsității și investițiile pro –
biodiversitate. Beneficiarii finali pentru NCFF sunt entități publice sau private,
inclusiv autoritățile publice, proprietar ii de terenuri și întreprinderi .
Programul pentru Inovare și Competitivitate (CIP) 2007 -2013159, a fos t
lansat de Comisia Europeană, în iunie 2006, ca un program multianual cu durata de
7 ani, fiind orientat pe creșterea competitivității ș i inovării în statele membre UE,
acesta încuraja, în special, utilizarea tehnologiilor informației, a ecotehnologiilor și
a surselor regenerabile de energie. Sub acest cadru au fost cuprinse arii largi care
vizau competitivitatea și productivitatea mediului de afaceri (în special IMM -urile

159http://ec.europa.eu/cip .

240
care, la nivelul UE, asigură aproximativ 90% din PIB și 2/3 din locurile de muncă),
în același timp furnizând suportul pentru eco -inovare și energie durabilă. Valoarea
totală de finanțare pentru perioada 2007 -2013 reprezenta un volum de 3,6 miliarde
euro. Acest Program era complementar cu Programul pentru Cercetare -Dezvoltare
FP7.
Având drept țintă principală întreprinderile mici și mijlocii (IMM -uri),
Programul cadru pentru Competitivitate și Inovare sprijinea activitățile inovatoare
(inclusiv eco -inovația), oferea un acces mai bun la finanțare și furnizează servicii de
asistență pentru afaceri la nivelul regiunilor europene, promova instrumentele de
finanțare inovatoare, precum noi instrumente de capital de risc pentru susținerea
start-up-urilor și IMM -urilor inovatoare.
Programul încuraja o mai bună adoptare și utilizare a tehnologiilo r informației
și comunicațiilor (TIC) și sustine dezvoltarea societății informaționale. De
asemenea, promova producerea energiilor regenerabile și eficiența energetică. Este
structurat pe trei programe operaționale, fiecare program prezentând obiectivele s ale
specifice, urmărind să contribuie la creșterea competitivității întreprinderilor și a
capacității de inovație, în fiecare domeniu: TIC sau energia durabilă:
 Programul pentru Antreprenoriat și Inovare (EIP), cu un buget de 2,17
miliarde euro, dedicat do meniilor antreprenoriat și IMM, acces la finanțare,
competitivitate și inovare industrială;
 Programul de sprijin al politicilor în domeniul TIC, cu un buget de 73 0
milioane euro, care promova adoptarea tehnologiilor TIC, conținând măsuri ca:
eTEN, eContent sau Modinis;
 Programul pentru Energie inteligentă, cu un buget de 730 milioane
euro, care viza măsuri pentru accelerarea introducerii eficienței energetice și surselor
de energie regenerabilă (măsurile: SAVE, ALTENER , or STEER ).
Programul Operațional Sect orial de Mediu (POS Mediu)160, a fost realizat
în corelație cu obiectivele naționale strategice prevăzute în Planul Național de
Dezvoltare (PND) elaborat pentru perioada 2007 -2013 și Cadrul Național Strategic
de Referință (CNSR), care se baza pe principiile, practicile și obiectivele urmărite la
nivelul Uniunii Europene. POS Mediu a fost conceput pentru o economie mai
competitivă, un mediu mai bun și o dezvoltare regională mai echilibrată. POS Mediu

160Programul Operațional Sectorial de MEDIU 20 07 – 2013, versiunea August 2015.

241
urmărea obiectivele și prioritățile politicilor de mediu și de dezvoltare a
infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligațiile internaționale ale
României, cât și interesele specifice naționale. POS Mediu a continuat programele
de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel național care au fost i nițiate în cadrul
asistenței de pre -aderare, în particular Phare și ISPA. În plus față de dezvoltarea
infrastructurii, prin intermediul POS Mediu s -a urmărit stabilirea structurilor
eficiente de management al serviciilor relevante din punct de vedere al pr otecției
mediului. Printre prioritățile POS Mediu se regăseau intervenții în domenii mai puțin
abordate până la momentul respectiv , precum eficientizarea sistemelor de încălzire
urbane, prevenirea riscurilor, reconstrucția ecologică sau implementarea planu rilor
de management Natura 2000. Obiectivul global al POS Mediu îl constitui a protecția
și îmbunătățirea calității mediului și a standardelor de viață în România, urmărindu –
se conformarea cu pr evederile acquis -ului de mediu, prin reducerea decalajului
existent între Uniunea Europeană și România cu privire la infrastructura de mediu
atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Aceasta deziderat urma să se
concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului
dezvoltării durabile și a principiului “poluatorul plătește”. Programul s -a derulat în
perioada 2007 -2013, cu impact asupra nevoilor de dezvoltare ale României după
anul 2013, prin punerea bazelor dezvoltării economice durabile, dar, de asem enea,
prin sprijinirea act ivitați i de pregătire de proiecte pentru următoarea perioadă de
programare. POS Mediu a contribuit la îndeplinirea obligațiilor pe care România le
avea în sectorul de mediu, oferind oportunități de investiții în toate regiunile țării.
Punctul de plecare pe ntru program la reprezentat analiza situației actuale a mediului
din România. Aceasta a fost urmată de analiza SWOT, pe baza căreia s -a construit
strategia de dezvoltare, iar programul conținea o descriere a axelor prioritare, a
domeniilor de intervenție ș i identificarea proiectelor, precum și prevederi referitoare
la implementare. Elaborarea POS Mediu a fost realizată de Ministerul Mediului și
Schimbărilor Climatice (MMSC), în calitate de Autoritate de Management pentru
POS Mediu, sub coordonarea Ministeru lui Economiei și Finanțelor, ca Autoritate
pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale și în colaborare cu instituțiile publice
centrale, regionale și locale și cu alți parteneri implicați în acest domeniu.
Responsabilitatea implementării programului a a vut-o Autoritatea de Management
pentru POS Mediu (AM), reprezentată de Direcția Generală pentru Managementul

242
Instrumentelor Structurale din cadrul MMSC. În vederea sprijinirii AM în
implementarea eficientă a acestui program, au fost desemnate (8) Organisme
Intermediare (OI) pentru POS Mediu, constituite ca direcții distincte ale MMSC la
nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare (NUTS II) din România. POS Mediu a
reprezentat unul din cele 7 programe operaționale elaborate în cadrul Obiectivului
“Convergență” pe ntru perioada de programare 2007 – 2013. POS Mediu a fost
elaborat în conformitate cu cea de -a treia prioritate a PND 2007 –2013 – “Protecția
și îmbunătățirea calității mediului”, precum și cu Prioritatea 1 a CNSR –
“Dezvoltarea infrastructurii de bază la s tandarde europene”. POS Mediu conține
elemente esențiale pentru implementarea cu succes a PND și a CNSR în domeniul
protecției mediului; obiectivul de bază îl constituie promovarea dezvoltării durabile
a întregii țări. Având în vedere legătura strânsă dint re mediu și toate celelalte
sectoare economice și sociale, POS Mediu a fost elaborat în strânsă corelare cu
celelalte programe operaționale și s -a avut în vedere evitarea suprapunerilor,
realizarea complementarității între programe și conformitatea cu obie ctivele
Strategiei de la Lisabona. Bugetul total al POS Mediu pentru perioada de programare
2007 -2013 a fost de aproximativ 5, 19 miliarde euro, până la data de 31.10.2015161,
sume le solicitate Consiliului Europei au fost de 2,61 mil iarde euro, având o rată de
absor ție estimat ă la 59%. Sursele comunitare utilizate în implementarea POS Mediu
au fost asigurate din Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Dezvoltare
Regională.
Mecanismele Financiare ale S pațiului Economic European 2009 -2014162
Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994, ca o zonă de Liber
Schimb între Comunitatea Europeană (CE) și Asociația Europeană a Liberului
Schimb (AELS). SEE reunește Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) și 3
dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda și Liechtenstein), într -o piață internă bazată
pe libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.
La data de 28 iulie 2010 au fost semnate Acordul între Uniunea Europeană,
Islanda, Pri ncipatul Liechtenstein și Regatul Norvegiei pentru Mecanismul
Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014 și Acordul între Regatul
Norvegiei și Uniunea Europeană pentru Mecanismul Financiar Norvegian pentru

161http://www.fonduri -ue.ro/files/implementare -absorbtie/Raportare.PO -31.octombrie.2015.pdf .
162Ministerul Fondurilor Europene.

243
perioada 2009 – 2014. Prin aplicarea ace stui acord, România beneficia de asistență
financiară acordată de țările AELS/SEE pentru promovarea creșterii economice și
asigurarea unei dezvoltări sustenabile prin intermediul a două mecanisme:
 Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE/EE A
Grants), cu o alocare financiară de 190,75 milioane euro, pentru sectorul
Managementul și protecția mediului, urmau să se finanțeze următoarele domenii:
servicii în domeniul biodiversității și ecosistemelor ; reducerea substanțelor
periculoase , își propun ea să contribuie la reducerea disparităților economice și
sociale din Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor de cooperare
între Statele Donatoare și statele beneficiare prin intermediul sectoarelor prioritare
propuse ;
 Mecanismul Financiar Norvegian (Norway Grants), cu o alocare
financiară de 115,20 milioane euro , finanța următoarele domenii: stocarea și
captarea carbonului, inovare în industria verde și își propunea să contribuie la
reducerea disparităților economice și sociale din Spațiul Economic European și la
consolidarea relațiilor de cooperare între statul donator (Norvegia) și statele
beneficiare prin intermediul sectoarelor prioritare propuse.
Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) , elaborat pentru a
răspunde nevoilor de d ezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat
2014 -2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție a l
serviciilor Comisiei Europene este orientat strategic spre obiectivele Strategiei
Europa 2020, în corelare cu Programu l Național pentru Reformă și cu
Recomandările Specifice de Țară, concentrându -se asupra creșterii durabile prin
promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de
eficiență energetică și promovare a energiei verzi, precum și prin prom ovarea unor
moduri de transport prietenoase cu mediul și o utilizare mai eficientă a resurselor.
Pe lângă protecția mediului POIM mai finanțează activități din alte trei
sectoare: infrastructura de transport, managementul riscurilor și adaptarea la
schimbă rile climatice, energie și eficiență energetică, contribuind la Strategia
Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Programul
beneficiază de o alocare financiară de aproximativ 11,8 miliarde e uro, din care: 6,94
miliarde euro din Fond ul de Coeziune , 2,48 miliarde euro din Fond ul European de
Dezvoltare Regională și 2,46 miliarde euro Cofinanț are.

244
Prin măsurile de prevenire și gestionare a riscurilor și de adaptare la
schimbările climatice , dar și prin investițiile vizând infrastructura de mediu ,
protejarea resurselor naturale este un deziderat major, POIM contribuind atât la
asigurarea durabilității, prin protejarea resurselor de apă, promovarea utilizării
deșeurilor pentru producția de materii prime alternative și protecția b iodiversității și
a solului, dar și la combaterea sărăciei prin asigurarea unor condiții de viață decente
(accesul la apă și canalizare și la un mediu curat). Din perspectiva obiectivelor în
domeniul energiei și eficienței energetice, POIM contribuie la at ingerea țintelor
20/20/20, promovând investiții cu impact direct asupra acestor ținte; măsurile de
eficiență energetică în industrie contribuie, alături de investițiile în modurile de
transport durabil, la reducerea consumului de energie și implicit, la re ducerea
emisiilor GES.
Nevoile identificate în domeniul protecției mediului sunt abordate în două
axe. Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de
management eficient al resurselor, cu o sumă alocată de 2.892.443.785 euro , vizea ză
cu precădere susținerea îndeplinirii obligațiilor ce derivă din acquis -ul european,
prin reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire
pentru reciclare a deșeurilor în România și creșterea nivelului de colectare și epurar e
a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă
a populației, iar Axa Prioritară 4 – Protecția mediului prin măsuri de conservare a
biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor polua te
istoric, cu o sumă alocată de 425.531.915 euro, concentrată pe protecția
biodiversității, atât prin promovarea priorităților europene, cât și prin
decontaminarea siturilor poluate și redarea stării lor inițiale, prin creșterea gradului
de protecție și c onservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate,
creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național prin
dezvoltarea instrumentelor de monitorizare și reducerea suprafețelor poluate istoric.
Măsurile de d econtaminare și cele de management al deșeurilor vor contribui la
reducerea poluării apelor subterane, asigurând, alături de măsurile de management
al apei uzate, o mai bună gestionare a resurselor de apă. Totodată, sunt promovate și
măsuri de îmbunătățire a capacității de mo nitorizare a calității aerului prin
intermediul Axei Prioritare 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice
în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, suma alocată –

245
197.329.787 euro, care are ca princi pal obiectiv specific pentru protecția mediului –
creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate
(biomasă, biogaz, geotermal) .
Fondul Global de Mediu (The Global Environment Facility – GEF),
reprezint ă un mecanism financiar i nternaț ional, independent , prin care se finanțează
proiecte în cadrul țărilor în curs de dezvoltare și celor eligibile pentru proiecte cu
impact pozitiv asupra mediului înconjurător la nivel global. Destinat susținerii
financiare pentru protecția mediului la nivel global, este constituit ca un fond special
și este alocat pentru proiecte globale ce au în vedere păstrarea biodiversității,
schimbările climatice, poluanții organici persistenți, combaterea deșertificării,
protejarea apelor internaționale și a st ratului de ozon. Întrunind 182 de țări -membre,
GEF colaborează strâns cu guvernele, organizațiile societății civile, secretariatele
convențiilor și diverse agenții internaționale. Cooperarea cu organizațiile societăți i
civile este foarte importantă deoarec e proiectele și politicile Fondului au beneficiat
enorm de multitudinea de opinii, experiențe și perspective. Proiectele GEF sunt
implementate prin intermediul PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare), PNUM (Programul Națiunilor Unite pentru Med iu) și Banca Mondială
și sunt derulate de organizații publice sau private. Acestea trebuie să îndeplinească
două criterii: primul se referă la faptul că trebuie să reflecte prioritățile naționale sau
regionale și să aibă sprijinul țărilor implicate, iar ce l de al doilea se referă la faptul
că trebuie să contribuie la ameliorarea situației mediului pe plan global.
GEF a fost creat în anul 1992 ca un program pilot pentru abordarea
problemelor de mediu și de atunci s -a transformat într -o instituție eficientă ș i
transparentă cu bagaj impresionant de rezultate. Prin parteneriatul său uncial cu
guverne, organizații internaționale, organizații ale societății civile și alți partenerei
cheie, GEF a creat o rețea cu impact real asupra proceselor globale. Fondul Global
de Mediu este mecanismul financiar desemnat pentru Convenția ONU privind
diversitatea biologică, Convenția -cadru a ONU privind schimbările climatice,
Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți precum și al
Convenției ONU pentru comba terea deșertificării.
România a aderat la acesta în 1994 și a implementat peste 20 de proiecte de
țară și regionale.

246
Programele GEF sunt adevărate “instrumente ajutătoare” ce vin să
completeze, prin experiență în derularea unor importante proiecte de prot ecție a
mediului, strategiile și instrumentele standard, acționând ca stimulente în vederea
adoptării de măsuri pentru protecția mediului sau accentuând tendința spre o
abordare bazată pe principiul parteneriatului.
Agenda Locală 21 163
Agenda Locală 21 (AL2 1) s-a constituit ca o inițiativă a Națiunilor Unite și a
fost adoptată pentru prima oară în cadrul Summit -ului de la Rio de Janeiro în 1992 ,
reprezent ând calea de promovare a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel local.
Conferința Națiunilor Unite p entru Dezvoltare și Mediu de la Rio de Janeiro din
iunie 1992 este considerată cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX.
Obiectivul fundamental al acestei reuniuni a constat în necesitatea găsirii unei căi
alternative pentru dezvoltarea globală în secolul XXI. Rezultatele reuniunii s -au
concretizat în adoptarea unor documente precum „Declarația de la Rio asupra
mediului și dezvoltării”, supranumită și Cartea Terrei, „Agenda 21”, document
alcătuit din 40 de capitole care cuprinde recomandări priv ind aplicarea principiilor
„Cartei Terrei” pe un orizont întins după anul 2000, care acoperă domeniile
fundamentale pentru trecerea la o dezvoltare umană – durabilă, „Convenția asupra
biodiversității”, „Convenția – cadru privind schimările climatice”, „Dec larația
privind pădurile” și „Declarația privind deșertificarea”.
Zece ani mai târziu, la Johannesburg în 2002, cel de -al doilea summit mondi al
a enunț at faptul ca AL 21 este principalul instrument pentru atingerea stadiului de
bunăstare a populației la ni vel mondial. AL 21 este implementată la nivelul
autorităților loca le și promovează, prin component a sa de participare public ă, un
echilibru real între creșterea economică, echitatea socială și protecția mediului.
Conceptul de dezvoltare durabilă implică o re-evaluare constantă a relației
om-natură și existența solidarității între generații, ca fiind singura opțiune viabilă
pentru asigurarea unui model de dezvoltare pe termen lung. Crearea conceptului de
dezvoltare durabilă a avut ca punct de plecare criza e cologică mondială și s -a
dezvoltat ulterior prin înglobarea tuturor sferelor economice, sociale și umane,

163Centrul Național de Dezvoltare Durabilă.

247
ajungând ca în ultimii ani, dezvoltarea durabilă să reprezinte noua teorie a
dezvoltării, noul drum al umanității.
Programul Națiunilor Unite pen tru D ezvoltare din România sprij ină activ
dezvoltarea durabil ă prin asisten ța acordat ă în cadrul proiectului s ău de „Construire
a capacit ăților locale de implementare a Agendei Locale 21 în România”. Proiectul
a fost implementat în cinci etape:
– prima etapă desfășurată în perioada 2000 -2003, în care proiectul Agenda 21
a început printr -o etapă pilot desfășurată în 9 locații, a venit în completarea planurilor
locale pentru dezvoltare durabilă. Principalul scop atins în cadrul etapei pilot a fost
stabilirea meto dologiei, conform careia au fost redactate agendele locale î n toate
orașele participante. Principalele etape ale proiectului au inclus: crearea structurilor
locale ale AL21 (Comitetul Local de Coordonare, Biroul Local al Agendei 21,
Grupurile de Lucru); el aborarea unei strategii pentru dezvoltare durabilă și a unui
plan de acț iune local; i dentificarea și reali zarea proiectelor prioritare; a sigurarea
suportului necesar implement ării proiectelor prioritare selectate având siguranț a
realiz ării sinergiilor c u alte proiecte UNDP din aceleași locaț ii.
– a doua etapă s -a desfășurat în perioada 2003 -2004 și a adus cateva elemente
inovative în cadrul procesului, prin diversificarea zonei de implementare a
proiectului, ca urmare a includerii unor localități de dimens iuni mai mici, proiectul
extinzându -se în alte 13 locații, unde autoritățile locale au fost de acord să elaboreze
Planuri de Acțiune locală pentru dezvoltare durabilă.
– în cea de -a treia etapă, în perioada 2004 – 2005, Proiectul Agenda Locală 21
a contin uat în trei orașe și un județ, adăugându -se o nou ă dimensiune proiectului prin
parteneriatul cu Agenț ia Canadian ă pentru Dezvoltare Internaț ional ă cu scopul
introducerii î n Rom ânia a practicii de evaluare integrat ă de mediu. Principalele
realiz ări ale aces tei iniț iative au fost: constituirea capacităț ii Centrului Național de
Dezvoltare Durabilă de a oferi consultanță de specialitate și de a evalua impactul
asupra mediului și sustenabilitatea programelor guvernului și ONG -urilor, precum
și ale proiectelor di n sectorul privat; organizarea de c ătre Centrul Național de
Dezvoltare Durabilă a unui training î n practici de evaluare integrat ă de mediu, av ând
ca beneficiari 19 ONG -uri și institu ții locale; cooperarea consolidată cu sectorul
privat prin efectuare a unui training de evaluare integrată de mediu.

248
– scopul etapei a patra a Agendei Locale 21, din perioada 2005 – 2006, a fost
acela de a continua consolidarea capacității instituționale și de a produce o
sensibilizare la nivelul publicului și a autorităților în ceea ce privește adoptarea și
introducerea pricipiilor de dezvoltare durabilă în cadrul strategiilor de dezvoltare a
localităților și județelor și planurilor de acțiune în alte 3 orașe și 1 județ, astfel în
fiecare locație stabilită au fost inființate bir ouri Agenda 21 cu scopul dezvoltării
capacității instituționale a autorităților locale. Etapa a patra a proiectului a confirmat
necesitatea de a continua implementarea proiectului Agenda Locală 21 în România,
având la bază exemplele de bune practici adunat e până atunci î n elaborarea
agendelor locale ș i rezultatele pozitiv e ale proiectelor demarate î n acest cadru.
Etapa a cincea, 2006 – 2008, a continuat procesul de introducere a dimensiunii
de dezvoltare durabilă în cadrul activităților autorităților locale , Agenda Locală 21
s-a extins în alte 2 comune, 4 ora șe, 3 județe, sectorul 2 Bucureș ti și a urmărit
promovarea participării echilibrate a tuturor regiunilor din România și încurajarea
participării entităților teritoriale cu valori scăzute la indicatorii d e dezvoltare. După
intrarea României la Uniunea Europeană, proiectele din cadrul Agendei Locale 21
au devenit eligibile pentru finanțare din Fondurile Structurale ale UE.
În perioada 2009 -2010, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă a oferit
consulta nță administrațiilor locale care au implementat Agenda Locală 21. Scopul a
fost susținerea demarării proiectelor prioritare care au fost identificate ca fiind
eligibile pentru parteneriate le public -privat.
Rezultatul implementării Agendei Locale 21, a fos t constituirea unei strategii
coerente, însoțită de un plan concret de acțiune și de implementare. Ambele au oferit
garanția că proiectele au venit în întâmpinarea nevoilor comunităților locale și au
reprezentat o importantă contribuție pentru dezvoltarea durabilă din România.
Aceste planuri locale pentru dezvoltare durabilă au contribuit la îmbunătățirea
viitorului comunăților lo cale care au beneficiat de Agenda Locală 21, ceea ce a
condu s pe termen lung la creșterea calității vieții oamenilor. De asemene a aceste
documente programatice au asista t autoritățile regionale și pe cele naționale în
realizarea politicilor coerente la toate nivelurile, politici ce vor susține dezvoltarea
întregii țări.
Programul „ROMÂNIA CURATĂ” , un alt program reprezentativ pent ru
politica de mediu a României, lansat în 2002 ca o inițiativă de coordonare, verificare

249
și accelerare a adaptării României la normele europene. Obiectivul principal al
acestui program era de a se ocupa de educarea populației în scopul reducerii efectelor
poluării. „România curată” era un program conceput de Ministerul Apelor și
Protecției Mediului, actualmente Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, acest
program și -a propus catalizarea tuturor forțelor din diversele medii sociale și
politice: guvern, sindicate, administrațiile publice locale, pentru inițierea și
implementarea unor proiecte concrete menite a oferi populației un mediu mai curat.
Programul apărea ca o necesitate obiectivă, având în vedere faptul că s -a
constatat că una dintre cele mai acu te probleme ale societății contemporane este
reprezentată de comportamente care poluează peste limita de regenerare a sistemelor
naturale, concomitent cu aplicarea gestionării defectuoase a deșeurilor provenite din
procesele tehnologice și acutizarea aspec telor de poluare, astfel printr -un proces
permanent de conștientizare, informare și sensibilizare asupra necesității promovării
energiilor curate, a tehnologiilor și modelelor de producție de ultimă generație,
sectorul public și privat trebuie să aibă iniț iative care să producă efecte concrete și
cuantificabile. Programul s -a axat pe următoarele obiective:
– asigurarea protecției și conservării mediului natural și a mediului construit
în concordanță cu cerințele dezvoltării durabile;
– asigurarea unui manageme nt integrat al deșeurilor;
– creșterea nivelului educație i și de conștientizare a populației în spiritul
protecției mediului.
Fondul de mediu, constituit în baza Legii nr. 73/2000 și a Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 86/2003, are scopul de a stimula u n număr limitat de
investiții de mediu de interes public, acordând prioritate celor incluse în Planul
Național de Acțiune pentru Protecția Mediului. Acesta se constituie din taxele
suportate de agenții economici poluatori, alocații de la bugetul de stat, d onații,
sponsorizări, taxe pentru eliberarea autorizației de mediu etc.
Programe le finanța te din Fondul pentru mediu , sunt :
– reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv
monitorizarea calității aerului;
– reducerea nivelului de zgo mot;
– gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;

250
– protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de
tratare, canalizare și stații de epurare;
– gospodărirea integrată a zonei costiere;
– conservarea biodiv ersității și administrarea ariilor naturale protejate;
împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă
a pădurilor ;
– educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului ;
– creșterea producției de ene rgie d in surse regenerabile;
– renaturarea terenurilor scoase din patrimoniul natural;
– refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepția celor reglementate prin
legi speciale ;
– înlocuire a acoperișurilor din azbest;
– monitorizări, studii și cercetări în d omeniul protecției mediului, pădurilor și
apelor privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau
alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare -dezvoltare în
dome niul schimbărilor climatice;
– lucrări pentr u elaborarea hărților de risc pentru bazine sau subbazine
hidrografice;
– închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier ;
– lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de
fenomenele meteorologice periculoase la lucr ările de gospodărire a apelor aferente
obiectivelor din domeniul public al statului, precum și pentru refacerea unor
obiective importante de infr astructură rutieră și feroviară grav afectate de alunecări
de teren care pot conduce la obturarea scurgerii cur surilor de apă,
– instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă,
inclusiv înlocuirea sau completarea sist emelor clasice de încălzire (Programul Casa
Verde );
– programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizare a de
spații verzi în localități;
– programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul Rabla );
– programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini
agricole autopropulsate (Programul Rabla pentru tractoare);
– programul de realizare a pistelor pentru bicicliști ;

251
– programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a
Calității Aerului .
Programul privind Promovarea achizițiilor publice ecologice este un alt
program semnificativ al politicii de mediu din România. Derulat de către Ministerul
Mediului și Pădurilor, împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, acest
proiect a avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a impactului
favorabil asupra mediului a achiziții lor publice ecologice. Achi zițiile Publice
Ecologice (APE) reprezintă un proces prin care autoritățile publice doresc să
achiziționeze bunuri, servicii și lucrări cu impact redus asupra mediului, pe durata
întregului ciclu de viață al acestora , așa cum ara tă Comunicarea Comisiei Europene
COM (2008) 400. Pe baza unor criterii de mediu, autoritățile publice pot cumpăra
servicii de electricitate, servicii de transport, echipamente de birou IT, produse
alimentare și de catering și multe alte bunuri și servicii care să contribuie la
reduc erea impactului asupra mediului, astfel încât cumpă rarea de produse și servicii
să se realizeze cu performanță mărită din punctul de vedere al protecției mediului și
luarea în considerare a impactului de mediu al achizițiilor din sectorul public.
Achizițiile ecologice înseamnă totodată și cumpărarea în funcție de nevoi și evitarea
risipei. Fiecare produs sau serviciu cumpărat are impact asupra mediului pe
parcursul întregului său ciclu de viață, de la extracția materiilor prime, f abricarea
produsului și până la folosirea și eliminarea și/sau reciclarea lui. Achizițiile publice
ecologice pot contribui la diminuarea acestor impacturi, beneficiile fiind simțite atât
la nivel local cât și la nivel global.
5.3. Strategii de mediu în Rom ânia
În România principalele strategiile de mediu au fost dezvoltate prin Planul
Național de Dezvoltare pentru etapa de programare 2007 – 2013 și Acordul de
Parteneriat pentru etapa de programare 2014 – 2020.
Planul Național de Dezvoltare (PND) a fost elab orat în anul 2005 pe un baza
unui concept specific politicii europene de coeziune economică și socială și
reprezintă un instrument fundamental prin care România încearcă să recupereze
decalajul socio -economic față de țările membre ale Uniunii Europene, pri n
prioritizarea investițiilor publice pentru dezvoltare.

252
În cadrul strategiei PND au fost stabilite șase priorități național e de
dezvoltare, iar cea de a -3-a – Protejarea și îmbunătățirea calității mediului, a avut
ca obiectiv global protejarea și îmbunătă țirea calității mediului, în conformitate cu
nevoile economice și sociale ale României , îmbunătățirea calității vieții prin
încurajarea dezvoltării durabile, astfel încît, să se obțină cel mai pozitiv impact
asupra mediului și să se stimuleze dezvoltarea e conomică.
Pe baza analizei disparităților, a punctelor slabe și a potențialului, precum și
prin identificarea atât a oportunităților, cât și a necesităților, strategia de mediu s-a
bazat pe câteva priorități menite să maximizeze impactul Fondur ilor Structu rale și
de Coeziune prin coordon area acestora cu cele naționale pentru atingerea scopului
global.
Acordul de Parteneriat pentru perioada 2014 -2020 (AP), aprobat de Comisia
Europeană pe data de 6 August 2014, reprezintă un document strategic de
programare , care prezintă modul în care vor fi cheltuite cele cinci Fonduri Europene
Structurale și de Investiții (FESI) în acest exercițiu financiar. Ele sunt negociate între
Comisia Europeană și autoritățile naționale și prevăd un domeniu de aplicare mai
cuprinzăt or, nu doar pentru a coordona diferitele fonduri ESI, ci și pentru a coordona
aceste fonduri cu alte politici UE și ale statelor membre.
Având ca și punct de pornire documentele de poziție elaborate de serviciile
Comisiei in 2012 pentru fiecare Stat Membru și ca scop de a contribui la obiectivele
Strategiei 2020 ale Uniunii Europene ; Acordurile de parteneriat sunt rezultatul
negocierilor între Comisia Europeană și Autoritățile Nați onale , identificând o serie
de provocări și prioritățile aferente Obiective lor Tematice prezentate în Cadrul
Strategic Comun .
Cadrul Strategic Comun este un ghid pentru identificarea priorităților privind
investițiile care vor fi făcute în perioada de planifi care financiară 2014 -2020 în
statele membre și în regiuni și pentru combinarea diferitelor fonduri, astfel încât
impactul investițiilor UE să fie cât mai mare. Cadrul Strategic Comun este un
document orientativ pentru traducerea Strategiei Europa 2020 pent ru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în măsuri concrete legate de cele cinci
fonduri: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european
(FSE), Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rural ă
(FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, stabilind

253
principalele obiective care ar trebui realizate de statele membre cu aceste fonduri,
pentru a reflecta nevoile specifice și oportunitățile, dar și provocările cu care se
confruntă. Autorit ățile naț ionale si regionale vor folosi acest cadru pentru elaborarea
Contractelor de Parteneriat cu Comisia, pe baza carora se vor de sfășura programele
naționale finanț ate din fonduri europene. Astfel, banii pentru dezvoltarea regiunilor
vor veni n u doar prin inte rmediul Fondurilor de Coeziune ș i al Fon durilor structurale
ale UE, ci ș i prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rura lă și Fondul
European Maritim ș i de Pescuit.
Strategiile de mediu au fost implementate în perioada 2007 – 2013 prin
Programul Operațional Sectorial Mediu, iar pentru perioada 2014 – 2020, vor fi
implementate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Strategia global ă a POS Mediu, în acord cu Politica de Coeziune și cu CNSR,
a urmărit reducerea disp arităților existente între România și UE în ceea ce privește
standardele și serviciile de mediu.
Pe baza analizei acestor disparit ăți, a punctelor slabe și a potențialului, precum
și prin identificarea atât a oportunit ăților, cât și a necesit ăților, strate gia programului
se baza pe câteva priorit ăți menite s ă maximizeze impactul Fondurilor Structurale și
de Coeziune, prin coordonarea fondurilor UE și a celor naționale, astfel încât s ă se
asigure într -o manier ă complementar ă că ambele tipuri de fonduri contr ibuiau la
atingerea scopului global.
Strategia POS Mediu a avut la bază următoarele elemente:
 Analiza SWOT pentru sectorul de mediu;
 Strategiile naționale de mediu și planurile de implementare pentru
conformarea cu acquis -ul de mediu;
 Problemele majore ș i direcțiile strategice stabilite în Cadrul Strategic
Național de Referință, urmărindu -se complementaritatea Fondurilor și delimitarea
ariilor de intervenție
 Contribuția partenerilor socio -economici care au fost consultați la
elaborarea POS Mediu ș i a rezultatelor evaluării ex -ante.
Comparativ cu POS Mediu, POIM 2014 – 2020 a fost elaborat pentru a
răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat
2014 – 2020 și în acord cu CSC și Documentul de Poziție al serviciilo r Comisiei
Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în

254
corelare cu Planul Na țional pentru Reformă ( PNR ) și Recomandările Specifice de
Țară (RSȚ), concentrându -se asupra creșterii durabile prin promovarea unei
economi i bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficiență energetică și
promovare a energiei verzi, precum și prin promovarea unor moduri de transport
prietenoase cu mediul și o utilizare mai eficientă a resurselor.
Principalele nevoi de dezvoltare ident ificate în Acordul de parteneriat au fost
stabilite în conformitate cu primele rezultate ale:
 planurilor de management ale bazinelor hidrografice;
 Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor pentru 2014 -2020;
 Strategiei naționale și Planului național de acțiune privind gestionarea
siturilor contaminate;
 Strategiei naționale și Planului național de acțiune pentru conservarea
biodiversității pentru 2013 -2020;
 Strategiei în domeniul Culturii și Patrimoniului pentru 2014 -2020.
Urmare a constatărilor rez ultate din necesitățile de dezvoltare și ale analizei
SWOT, principalele nevoi de dezvoltare în ceea ce privește protecția mediului și
eficiența resurselor , stabilite și prin Obiectivul tematic nr. 6 – Conservarea și
protejarea mediului și promovarea utili zării eficiente a resurselor , sunt:
 extinderea accesului publicului la serviciile de apă și ape uzate, în
contextul Directivei -cadru privind apa și ale planurilor de management ale bazinelor
hidrografice;
 punerea în aplicare și modernizarea infrastructuri lor necesare pentru
respectarea obligațiilor prevăzute în Directiva privind deșeurile și în planurile de
gestionare a deșeurilor și a programelor de prevenire care vor fi elaborate;
 protejarea și conservarea naturii, inclusiv printr -o rețea coerentă și
funcțională Natura 2000, sprijinirea sistemelor agricole cu înaltă valoare naturală și
restaurarea ecosistemelor degradate; gestionarea sustenabilă a bunurilor naturale ale
României, inclusiv a peisajelor, terenurilor agricole, pădurilor, apelor interioare ș i
de coastă, zonelor protejate și biodiversității;
 dezvoltarea și îmbunătățirea evaluării și monitorizării calității aerului;
 îmbunătățirea transportului urban sustenabil și, prin urmare, reducerea
poluării;

255
 soluționarea situației privind siturile abandon ate și poluate, precum și
gestionarea surselor actuale de poluare;
 conservarea și protejarea patrimoniului cultural;
 reducerea riscului de abandonare a activităților agricole;
 dezvoltarea instituțiilor publice prin punerea în aplicare a PMI.
PO Infrastruc tură Mare face obiectul Evaluării Strategice de Mediu, exercițiu
care face parte din evaluarea ex ante, a Raportului privind mediul elaborate în anul
2014.
5.3.1. Obiectivele strategice de mediu
Programul Operațional Sectorial de Mediu a fost astfel concep ut pentru a
răspunde necesității de dezvoltare a infrastructurii la standarde europene și se
concentrează pe îmbunătățirea accesului la serviciile publice prin asigurarea
nivelului și calității adecvate a acestora, precum și prin conservarea potențialului de
mediu. Obiectivele strategice ale POS Mediu prevăzut de către Ministerul
Mediului și Gospodăririi Apelor, din Ianuarie 2007, constau în:
1. Obiective strate gice globale ale POS Mediu cuprind eau:
 îmbunătățirea accesului la utilitățile publice in România și
sprijinirea condițiilor de dezvoltare economică în regiuni: sprijin pentru
îmbunătățirea sistemelor integrate de apă și management al deșeurilor, printr -o
abordare regională care vor genera rezultate importante pentru o populație de peste
10 mii., prin investiții de cea. 29 miliarde euro până în anul 2018;
 îmbunătățirea măsurilor de protecție a mediului ca o condiție
obligatorie în vederea dezvoltării durabile, se concentrează, pe de o parte, pe
prevenirea poluării și a deteriorării biodiversității, iar pe de altă parte, POS Mediu
abordează reducerea poluării mediului, a daunelor din cele mai sensibile zone
(încălzire urbană – cuprinse în axa prioritară 3, prevenirea riscurilor naturale – axa
prioritară 5) ca parte a strategiilor de investiții pe termen l ung (după anul 2013).
 îmbunătățirea capacității instituționale și de guvernare, ca
prioritate cheie, având ca scop dezvoltarea unei structuri de management eficiente
pentru serviciile de mediu, pentru o mai bună calitate și eficiență în sectorul public
și guvernare în sectorul de mediu, pentru un management mai eficient, îmbunătățirea

256
calității procesului de elaborare a politicilor publice în domeniul mediului,
îmbunătățirea implementării politicii de coeziune a Uniunii Europene.
2. Obiectivele specifice al e POS Mediu, erau următoarele:
 îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructura de apă și apă
uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea
zonelor urbane până în 2015 și stabilirea structurilor regionale efic iente pentru
managementul serviciilor de apă/apă uzată.
 Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deșeurilor prin
îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate
istoric în minimum 30 de județe până în 2015
 Reducerea i mpactului negativ asupra mediului și diminuarea
schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate
localități până în 2015.
 Protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural prin
sprijinirea managementul ui ariilor protejate, inclusiv prin implementarea rețelei
Natura 2000.
 Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra
populației, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone
până în 2015.
Corelarea dintre Li niile Directoare Strategice privind Coeziunea, dintre
Cadrul Național Sectorial de Referință (CNSR) și POS Mediu, precum și legătura
dintre obiectivul global, obiectivele specifice, axe prioritare și operațiuni indicative,
sunt prezentate în figura nr. 5.3.

257

258
În scopul folosirii cât mai eficiente a resurselor financiare alocate pentru
realizarea obiectivelor cuprinse în Programul Operațional Sectorial de Mediu s -au
elaborat priorități pe obiective și domenii strategice, pe baza evaluărilor ex-ante și
a ana lizei SWOT. Fundamentarea selectării priorităților de investiții în cadrul POS
Mediu, s -au făcut pe baza considerațiilor strategice conforme îndeplinirii cerințelor
acquis -ului de mediu, în scopul: îmbunătățirii calității mediului, standardelor de
viață pe ntru mai mult de jumătate din populația României; statornicirea unui
management eficient pentru serviciile de mediu; convergența regională; accelerarea
implementării programelor naționale; evitarea/reducerea viitoarelor pierderi
economice și de mediu, cât și a unor constrângeri ale obiectivelor specifice pe
parcursul perioadei de implementare, ținând seama de volumul investițiilor
preponderente pe cele două domenii -sectoarele de apă și de gestionare a deșeurilor.
În utilizarea eficientă a investițiilor de m ediu și a implementării lor în sisteme
integrate de gestionare a deșeurilor și a apei, sisteme de încălzire urbană și de
management al riscului, abordarea strategică se face sub forma unei politici
policentrice punându -se accentul pe o guvernare managerial ă și o definire clară a
rolurilor diferiților actorii și întărirea conștientizării prin atragerea unor actori "mai
activi" în domeniul apei și managementului deșeurilor.
Obiectivele specifice ale strategiei sunt cuprinse în POS Mediu, pe baza cărora
s-au elaborat obiectivele strategice și s -au identificat următoarele axe:
Axa prioritară l – Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată ,
finanțată din Fondul de Coeziune.
Obiectivele axei prioritare 1 :
 Asigurarea serviciilor de apă și canalizare , la tarife accesibile;
 Asigurarea calității corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările
umane;
 Îmbunătățirea calității cursurilor de apă;
 Îmbunătățirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la
stațiile de epurare a apelor uza te;
 Crearea de structuri inovatoare și eficiente de management al apei.
Domeniile majore de intervenție ale axei prioritare 1:
 Extinderea/modernizarea sistemelor de apă/apă uzată , se urmărea
finanța rea următoarelor activități indicative:

259
– construcția/m odernizarea surselor de apă în vederea potabilizării;
– construcția/reabilitarea stațiilor de tratare a apei potabile;
– extinderea/reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile și a
sistemelor de canalizare;
– construcția/reabilitarea stațiilor d e epurare a apelor uzate;
– construcția/reabilitarea facilităților de epurare a nămolurilor;
– construirea unor instalații adecvate de tratare/eliminare a nămolului
rezultat din stațiile de epurare;
– contorizare, echipament de laborator, echipamente de d etectare a
pierderilor etc.;
– asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor (inclusiv dosarele de
licitați e), management și publicitate ( inclusiv conștientizarea publicului),
îmbunătățirea guvernării instituționale.
Axa prioritară 1A – Spriiin pentru de zvoltarea proiectelor de infrastructură
din secto rul apă/ apă uzată aferente următoarei perioade de programare financiară ,
finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Obiective le axei prioritare 1A :
 Pregătirea portofoliului de proiecte de asis tență tehnică în vederea
pregătirii proiectelor de infrastructură în sectorul apă/apă uzată aferent următoarei
perioade de programare financiară 2014 -2020;
 Acordarea de sprijin beneficiariilor pentru a dezvolta proiecte
regionale/ județene, în conformita te cu nevoile locale specifice în domeniu;
 Creșterea gradului de angajare și asumare a beneficiarilor pentru a
dezvolta proiecte de infrastructură mature ș i sustenabile în sectorul apă/ apă uzată.
Axa prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al
deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric, finanțată din Fondul
European de Dezvoltare Regională.
Obiectivele axei prioritare 2:
 Creșterea gradului de acoperire a populatiei care beneficiază de colectarea
deseurilor municipale , și de serviciile de management de calitate corespunzătoare
și la tarife acceptabile;
 Reducerea cantității de deșeuri depozitate;
 Creșterea cantității de deșeuri reciclate și valorificate

260
 Înființarea unor structuri eficiente de management al deșe urilor;
 Reducerea numărului de situri contaminate istoric.
Domeniile majore de intervenție ale axei prioritare 2:
 Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor și
extinderea infrastructurii de management al deșeurilor, urmărea finanțarea
următoarele activități indicative:
– achiziționarea și instalarea sistemelor de colectare selectivă;
– construcția facilităților de sortare, compostare și reciclare;
– achiziționarea vehiculelor de transport al deșeurilor;
– construcția stațiilor de tr ansfer și a facilităților de eliminare a deșeurilor
municipale;
– recuperarea gazului provenit din depozite, acolo unde este cazul;
– construirea unor facilități adecvate pentru deșeurile periculoase (deșeuri
medicale, deșeuri provenite din echipamente el ectrice și electronice etc.)
și alte tipuri specifice de deșeuri (deșeuri provenite din construcții și
demolări etc.);
– închiderea depozitelor neconforme;
– asistență tehnică pentru pregătire de proiecte, management, supervizare
și publicitate, campanii de conștientizare a publicului (în legătură cu
colectarea selectivă, sortarea, reciclarea, compostarea), îmbunătățirea
guvernării instituționale, licitarea și contractarea operatorilor de servicii
de salubritate.
 Reabilitarea zonelor poluate istoric , urmărea finanța rea următoarele
activități indicative:
– reabilitarea și ecologizarea terenurilor prin utilizarea măsurilor adecvate
pentru categorii specifice de situri contaminate, inclusiv situri rezultate
din activități miniere;
– asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte, studii de opțiune,
management și supervizare și publicitate.
Axa prioritară 3 – Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor
climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru
atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai afectate de poluare,
finanțată din Fondul de Coeziune.

261
Obiectivele axei prioritare 3:
 reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea emisiilor de
poluanți proveniți de la sistemele de înc ălzire urbană în localitățile cele mai afectate
de poluare;
 ameliorarea nivelului minim de concentrație a poluanților în localitățile
vizate;
 îmbunătățirea sănătății populației în localitățile afectate.
Domeniile majore de intervenție ale axei priorita re 3:
 Reabilitarea sistemelor urbane de încălzire în zonele fierbinți (hot -spot),
se finanțau următoarele activități indicative:
– introducerea BAT (cele mai bune tehnici disponibile) pentru reducerea
emisiilor de SO2, NOx și pulberi;
– reabilitarea boil erelor și a turbinelor;
– introducerea unui sistem îmbunătățit de contorizare;
– reabilitarea depozitelor de zgură și cenușă neconforme;
– reabilitarea rețelelor de distribuție a apei calde și a căldurii (inclusiv
reproiectarea rețelelor dacă acest lucr u este justificat din motive de cost
– eficiență);
– asistență tehnică pentru pregătirea proiectului, elaborarea studiilor de
opțiuni, managementul, supervizarea lucrărilor și publicitatea
proiectului, inclusiv campanii de conștientizare a publicului.
Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management
pentru protecția naturii , finanțată din Fondul European pentru Dezvoltare
Regională.
Obiectivele axei prioritare 4:
 conservarea diversității biologice, a habitatelor naturale, a speciilor de
floră și faună sălbatică;
 asigurarea managementului eficient al ariilor protejate, inclusiv Natura
2000.
Domeniile majore de intervenție ale axei prioritare 4:
 Dezvoltarea infrastructurii și a planurilor de management în vederea
protejării biodiversit ății și Natura 2000 , finanța următoarele activități indicative:

262
– asistență pentru pregătirea de planuri de management, studii științifice,
inventariere, cartografiere;
– instruire și întărirea capacității instituționale a organismelor de
management ale siturilor Natura 2000 și ale ariilor protejate;
– proiecte de restaurare ecologică a habitatelor și speciilor;
– construirea și îmbunătățirea infrastructurii ariilor protejate naționale și a
siturilor Natura 2000 (construirea de centre de informare și pa nouri de
informare, managementul riscului – prevenirea și controlul incendiilor
etc);
– sprijinirea biodiversității: reducerea impactului infrastructurii asupra
speciilor afectate de fragmentarea peisajului (realizarea de măsuri
concepute pentru a depăși barierele pe râuri și autostrăzi);
– stabilirea de sisteme de monitorizare pentru siturile Natura 2000 și ariile
protejate inclusiv infrastructura și echipamentul pentru monitorizarea
stadiului de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și
faună.
– pregătirea materialelor de informare și publicitate și de conștientizare
pentru ariile protejate și siturile Natura 2000;
– achiziționarea de teren cu o valoare semnificativă din punct de vedere al
biodiversității cu scopul ca acesta să devin ă proprietate publică a
statului.
Axa prioritară 5 – Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a
riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc , finanțată din Fondul de
Coeziune.
Obiectivele axei prioritare 5:
 Contribuția la un managemen t durabil al inundațiilor în zonele cele mai
expuse la risc;
 Protejarea și reabilitarea litoralului Mării Negre.
Domenii majore de intervenție ale axei prioritare 5:
 Protecția împotriva inundațiilor, finanța următoarele activități indicative:
– infras tructură pentru prevenirea inundațiilor și reducerea (acoperind și
aspecte privind pregătirea și răspunsul) consecințelor distructive ale
inundațiilor;

263
– elaborarea unor hărți de pericol și risc al inundațiilor, planuri și măsuri,
inclusiv informare publi că și instruire în domeniul reducerii riscurilor;
– asistență tehnică pentru pregătire de proiecte, management, supervizare
și publicitate.
 Reducerea eroziunii costiere , finanța următoarele activități indicative:
– reabilitarea zonei costiere a Mării Negre afectate de eroziune;
– asistență tehnică pentru pregătire de proiecte, management, supervizare
și publicitate.
Axa prioritară 6 – Asistență Tehnică, finanțat ă din Fondul European pentru
Dezvoltare Regional ă.
Obiectivele axei prioritare 6:
 Consoli darea sistemului de management, monitorizare, control și evaluare
a implementării POS Mediu;
 Asigurarea de informații corespunzătoare potențialilor solicitanți despre
oportunitățile de finanțare ale POS Mediu;
 Asigurarea transparenței asistenței financ iare acordate din Fonduri în
cadrul POS Mediu.
Domenii majore de intervenție ale axe prioritare 6:
 Sprijin pentru managementul și evaluarea POS, finanța următoarele
activități indicative:
– sprijin pentru pregătirea întâlnirilor Comitetului de Monitoriza re;
– pregătirea documentelor/strategiilor necesare pentru identificarea și
justificarea necesității proiectelor;
– pregătirea, selectarea, evaluarea și monitorizarea Programului și
operațiunilor individuale, incluzând sprijinul pentru Organismele
Interm ediare pentru astfel de activități; utilizarea serviciilor de
consultanță, când este cazul;
– pregătirea misiunilor de audit, a controalelor și a verificărilor la fața
locului;
– evaluarea POS Mediu, inclusiv evaluări continue;
– elaborarea de studii, a nalize și rapoarte axate pe monitorizarea
impactului pentru implementarea programului, analiza de eficiență a
structurilor de implementare, identificarea punctelor slabe ale

264
programului în vederea formulării de recomandări pentru îmbunătățirea
eficienței m anagementului programului;
– activități de instruire privind managementul fondurilor structurale pentru
AM, OI și beneficiari;
– achiziționarea aplicațiilor specifice IT pentru POS Mediu;
– remunerarea unor experți angajați temporar de AM în vederea
implementării responsabilităților menționate anterior;
– studii tematice în legătură cu implementarea POS Mediu; studii tematice
necesare în vederea pregătirii strategiei de mediu pentru următoarea
perioadă de programare.
– activități demonstrative cu scopu l de a aplica concepte de nivel înalt
(“state of the art”) ale soluțiilor de management integrat al apei și
tehnologii inovative în domeniul mediului legate de domeniile majore
de intervenție ale POS Mediu;
– sprijin pentru stabilirea de platforme de schi mb de informații și
diseminare;
– dezvoltarea și implementarea de programe de instruire și educaționale
pentru adaptarea personalului la tehnologiile inovative.
 Sprijin pentru informare și publicitate, finanța următoarele activități
indicative: 
– elaborarea și implementarea Planului de Comunicare al POS Mediu;
– servicii de consultanță pentru elaborarea materialelor de informare,
pregătirea rapoartelor de evaluare pentru POS Mediu;
– activități de informare și publicitate – organizarea de seminarii,
pregătirea materialelor de informare, dezvoltarea și actualizarea site –
ului web al POS Mediu, diseminarea materialelor și broșurilor
informative pentru public, dar și pentru potențialii beneficiari.
În ceea ce privește prioritățile de finanțare stabilite prin POIM , acesta va
contribui la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin abordarea
directă a două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel național:
Infrastructura și Resursele. Având în vedere gradul ridica t de corelare și
complementaritate, precum și experiența perioadei 2007 – 2013, promovarea
investițiilor în domeniul infrastructurii și resurselor vor fi finanțate în cadrul unui

265
singur program având ca obiectiv global: Dezvoltarea infrastructurii de trans port,
mediu, energie și prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării
premiselor unei creșteri economice sustenabile, în condiții de siguranță și utilizare
eficientă a resurselor natural.
Comparativ cu etapa de finanțare 2007 – 2013, când investițiile pentru mediu
se regăseau într -un Program Operațional compus din șase axe prioritare, în etapa de
finanțare 2014 – 2020, se vor continua și finaliza investițiile de mediu începute
anterior, iar noile investiții se vor reali za prin intermediul unui program general –
Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM ), în cadrul doar a trei axe
prioritare. POIM se adresează nevoile de dezvoltare din patru sectoare: infrastructura
de transport, protecția mediului, managementul riscurilor și adaptarea la schimbările
climatice, energie și eficiență energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o
creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii , prin finanțarea a 4 din cele
11 obiective tematice (OT) stabilite în Regulamentul nr. 1303/2013 , doar un singur
obiectiv strategic are ca prioritate finanțarea privind protecția mediului, astfel :
 OT4, prin susținerea producției de energie din surse regenerabile,
măsurilor de eficiență energetică, introducerea tehnologiilor de tip smart;
 OT5, prin fin anțarea măsurilor de prevenire și protecție împotriva
riscurilor naturale, menite să atenueze și să combată efectele schimbărilor climatice,
și consolidarea capacității de intervenție în domeniu;
 OT6, prin promovarea investițiilor în sistemele de apă și a pă uzată,
managementul integrat al deșeurilor, protecția biodiversității și monitorizarea
calității aerului;
 OT7, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura pentru toate modurile
de transport, precum și transportul de energie.
Prin aderarea României la UE, ca urmare a semnării Tratatului de Aderare,
țara noastră și -a asumat îndeplinirea unor obligații privind implementarea acquis –
ului de mediu. Cea mai mare parte a alocării financiare pentru sectorul de mediu va
fi orientată spre investițiile de confo rmare cu prevederile acquisului comunitar în
domeniul alimentării cu apă potabilă, al colectării și epurării apelor uzate urbane și
al gestionării deșeurilor.
Pentru asigurarea m anagementul ui deșeurilor , în conformitate cu Tratatul de
Aderare și cu directi vele aplicabile, România trebuie să asigure extinderea și

266
modernizarea în continuare a infrastructurii existente pentru îndepl inirea obligațiilor
din Tratat și atingerea țintelor prevăzute în legislația națională și în directivele
europene de deșeuri , prin continuarea investițiilor în sistemele de management
integrat al deșeurilor și implementarea soluțiilor identificate necesare conformării cu
directivele europene .
Obligațiile ce rezultă din Tratatul de Aderare privind i nfrastructura de apă și
apă uzată, răspund Directivei nr. 98/83/CE privind calitatea apei destinate
consumului uman și Directivei nr. 91/271/CEE privind colectarea și epurarea apelor
uzate, pentru care România a primit perioade de tr anziție în vederea conformării.
Având în vedere că există d ecalaje în atingerea țintelor intermediare asumate,
precum și întârzieri în implementarea proiectelor finanțate prin POSM 2007 -2013 ,
prin POIM se va continua politica de regionalizare în sector, demarată prin
programele anterioare și consolidată prin POSM 2007 -2013, prin implementarea
proiectelor începute în perioada 2007 -2013 . Principalul obiectiv al procesului de
regionalizare a fost crearea unor companii performante care să poată asigura atât
proiectele cu finanțare UE, cât și funcționarea instalațiilor din aglomerările
învecinate la un nivel de suportabilitate , accesibil populației, pe baza principiului
solidarității. În acest context, prin POIM se dorește extinderea serviciului public de
alimentare cu apă și canalizare în contextul implementării Directi vei Cadru a Apei
și a directivelor subsecvente, ținând cont de PMBH și Master Planurile Județene
actualizate , prin continuarea investițiilor în sistemele reg ionale de management al
apei și apei uzate, prin proiecte integrate derulate de operatorii regional i de apă .
O altă problemă cu care se confruntă țara noastră o reprezintă și protecțiea
inadecvată a biodiversității și ecosistemelor, astfel România trebuie să promoveze
activ măsuri de stopare a declinului biodiversității prin asigurarea unui management
corespunzător al rețelei Natura 2000 și ariilor naturale protejate, precum și prin
protecția biodiversității în afara ariilor naturale protejate, atât prin refacerea
ecositemelor degradate, cât și prin promovarea infrastructurii verzi ca măsură
orizontală c e asigură integrarea biodiversității în celelalte politici (inclusiv la nivelul
investițiilor în infrastructură promovate prin POIM).
Protecția biodiversității la nivelul celorlalte priorități de finanțare din POIM,
se dorește a se realiza prin asigurarea unui management eficient al ariilor naturale
protejate; protecția biodiversității naturale, inclusiv refacerea ecosistemelor

267
degradate; creșterea nivelului de cunoaștere privind biodiversitatea, ecosistemele și
serviciile acestora; reducerea fragmentării t erenurilor și a impactului infrastructurii
gri. Acest deziderat se poate realiza prin sprijinirea elaborării și implementării
planurilor de management pentru siturile Natura 2000 și ariile naturale protejate;
dezvoltarea de măsuri generale de cunoaștere, m onitorizare și conservare pentru
SPA și SCI; acțiuni de reconstrucție ecologică a ecosistemelor degradate; realizarea
de studii care să asigure un nivel adecvat de cunoaștere și monitorizare a
biodiversității și ecosistemelor.
În ceea ce privește monitori zarea calității aerului , pentru a răspunde cerințelor
Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului sunt necesare noi investiții la nivelul
Sistemului național de evaluare a calității aerului pentru extinderea monitorizării
spre noii poluanți ce trebuie evaluați, inclusiv extinderea rețelei prin achiziționarea
de noi stații fixe, dezvoltarea sistemului de previzionare a calității aerului și a unui
sistem unic și interactiv pentru inventarierea emisiilor de poluanți în atmosfer ă
(conform Directivei INSPIRE ).
România de asemenea deține un n umăr mare de situri poluate istoric cu impact
negativ asupra mediului și sănătății . Aceste situri reprezintă zone în care s -au
desfășurat în principal activități miniere și metalurgice, petroliere, chimice, alte
activități industriale, prezentând posibil impact semnificativ asupra sănătății umane,
a calității solurilor, apelor subterane și apelor de suprafață, ecosistemelor etc. În
continuarea finanțărilor derul ate prin POSM 2007 – 2013, în perioada 2014 – 2020
vor fi luate măsuri similare pentru situri le contaminate istoric și situri le abandonate ,
prin promovarea unor măsuri de decontaminare a siturilor poluate istoric în vederea
reducerii impactului negativ asupra sănătății și calității mediului .
În cadrul programului pent ru etapa de finanțare 2014 – 2020, protecția
mediului și managementul riscurilor va fi asigurată prin urmăroarele axe prioritare:
Axa prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de
management eficient al resurselor , finanțarea va fi asi gurată din Fondul de
Coeziune.
Obiectivele specifice ale axei:
3.1 Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului
de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România, prin următoarele acțiuni,
stabilite prin POIM:

268
 Proiecte integrate d e consolidarea și extinderea sistemelor integrate de
management al deșeurilor, cu respectarea ierarhiei deșeurilor (prevenire, pregătirea
pentru reutilizare, reciclare, alte metode de valorificare, inclusiv tratare și eliminare):
închiderea și reabilitarea de depozite neconforme și deschiderea/extinderea de noi
depozite, implementarea sistemelor de colectare selectivă, construcția de instalații
de transfer și valorificare/tratare, inclusiv platforme de compostare și unități de
compostare individuală și staț ii de tratare mecano -biologică etc.;
 Consolidarea capacității instituționale a beneficiarilor în domeniul
sistemelor integrate de management al deșeurilor, ca parte integrantă a proiectelor
individuale;
 Implementarea unui sistem integrat de management al d eșeurilor la nivelul
municipiului București;
 Sprijin pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent perioadei 2014 –
2020 și post 2020 (după caz).
3.2 Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane,
precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației,
prin următoarele acțiuni, stabilite prin POIM:
 Proiecte integrate de apă și apă uzată (noi și fazate), cu următoarele tipuri de
subacțiuni: Construirea/reabilitarea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epura re a
apelor uzate (cu treaptă terțiară de epurare, acolo unde este cazul) care asigură
colectarea și epurarea încărcării organice biodegradabile în aglomerări mai mari de
2.000 l.e., acordându -se prioritate aglomerărilor cu peste 10.000 l.e.;
 Implementarea și eficientizarea managementului nămolului rezultat în cadrul
procesului de epurare a apelor uzate;
 Reabilitarea și construcția de stații de tratare a apei potabile, împreună cu
măsuri de creștere a siguranței în alimentare și reducerea riscurilor de cont aminare
a apei potabile.
 Reabilitarea și extinderea sistemelor existente de transport și distribuție a
apei;
 Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii sistemelor centralizate de
alimentare cu apă în localitățile urbane și rurale.

269
 Dezvoltarea unui labora tor național pentru îmbunătățirea monitorizării
substanțelor deversate în ape, acordându -se prioritate în special substanțelor
periculoase, și a calității apei potabile.
Axa prioritară 4 – Protecția mediului prin măsuri de conservare a
biodiversității, mon itorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate
istoric , finanțarea va fi asigurată din Fondul European pentru Dezvoltare
Regională .
Obiectivele specifice ale axei:
4.1 Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și
refacerea ecosistemelor degradate , prin următoarele acțiuni, stabilite prin POIM:
 Continuarea elaborării planurilor de management/se turilor de măsuri de
conservare / planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate
în mediul mari n) și pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele
anterioare, cu accent pe:
– elaborarea studiilor pentru monitorizarea și evaluarea stării de
conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară;
– inventarierea speciilor sălbatic e de interes comunitar în vederea
determinării măsurilor pentru menținerea/îmbunătățirea stării de
conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară, fie la
nivel național, fie la nivel de sit;
– alte activități necesare specifice elaborării pla nurilor de management.
 Implement area planurilor de management/ seturilor de măsuri de conservare/
planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate și pentru speciile de interes
comunitar aprobate (inclusiv cele situate în mediul marin), în special:
– măsuri pentru menținerea și îmbunătățirea stării de conservare a
speciilor și habitatelor de importanță comunitară, inclusiv reconstrucția
ecologică a ecosistemelor de pe suprafața ariilor naturale protejate,
inclusiv a siturilor Natura 2000;
– monitorizarea ș i evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor
de importanță comunitară;
– reducerea efectelor presiunilor hidromorfologice la nivelul cursurilor de
apă în vederea protecției biodiversității (pasaje de trecere a ihtiofaunei
pentru lucrările de b arare transversală a cursului de apă, restaurarea

270
zonelor umede, restaurarea albiei și a reliefului din lunca inundabilă a
corpurilor de apă etc);
– crearea și menținerea coridoarelor ecologice, crearea și menținerea
coridoarelor de migrație a speciilor, con servarea conectivității și
funcționalității ecologice, menținerea și/sau îmbunătățirea conectivității
pentru rețeaua de arii protejate, inclusiv a rețelei Natura 2000;
– alte tipuri de măsuri similare, conform planurilor de management.
 Menținerea și refacere a ecosistemelor degradate și a serviciilor furnizate
(împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în
acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin;
 Acțiuni de completare a nivelului de cunoaștere a biodiversității și
ecosistemelor (monitorizarea și evaluarea speciilor și habitatelor, cunoașterea
factorilor de presiune exercitați asupra biodiversității, inclus a speciilor invazive
etc.).
4.2 Creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a calităț ii aerului la
nivel național prin dezvoltarea instrumentelor de monitorizare , prin următoarele
acțiuni, stabilite prin POIM:
 Dezvoltarea RNMCA prin achiziționarea de echipamente de monitorizare a
poluanților și instalarea lor în amplasamente noi și achiziț ia de echipamente de
monitorizare a unor poluanți noi, pentru care până în acest moment nu există
determinări;
 Dezvoltarea unui sistem de prognoză și inventariere a emisiilor de poluanți
în aer;
 Dezvoltarea unei baze de date în conformitate cu cerințele di rectivei
INSPIRE, privind inventarierea poluanților emiși în aer.
4.3 Reducerea suprafețelor poluate istoric , prin următoarele acțiuni,
stabilite prin POIM:
 Măsuri de decontaminare și ecologizare a siturilor poluate istoric, inclusiv
refacerea ecosistemelo r naturale și asigurarea calității solului în vederea protejării
sănătății umane .
Axa prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice,
prevenirea și gestionarea riscurilor, finanțarea va fi asigurată din Fondul de
Coeziune.

271
Obiectivele specifi ce ale axei:
5.1 Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de
fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările
climatice, în principal de inundații și eroziune costieră, prin următoarele acțiuni,
stabilite prin P OIM:
 Acțiuni pentru prevenirea inundațiilor:
– Utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundațiilor prin
preluarea soluțiilor oferite de ecosisteme naturale pentru gestionarea
riscurilor generate de creșterea incidenței evenimentelor extreme (zone
umede, cu efect asupra prevenirii inundațiilor și deșertificării, stabilirea
unor zone inundabile controlat și măsuri bazate pe ecosisteme, torenți
și desecări etc.);
– Dezvoltarea de studii, metodologii, evaluări, rapoarte, manuale de bună
practică pentru managementul barajelor;
– Abordare intersectorială la nivel de bazin hidrografic (dezvoltare
coordonată și management integrat al activităților privind apa,
terenurile și resursele);
– Modernizarea infrastructurii de monitorizare și avertizare a
fenomenelor h idro-meteorologice severe în vederea asigurării protecției
vieții și a bunurilor materiale;
– Măsuri care asigură eficacitatea intervențiilor de prevenire a
inundanțiilor sub forma infrastructurii verzi, precum sisteme de
prevenire anticipată și de managemen t al b azinelor în timpul
inundațiilor;
– Realizarea de măsuri structurale de protecție împotriva riscului la
inundații, acolo unde infrastructura verde nu este suficientă, prin
construirea ori reabilitarea infrastructurii de reducere a impactului unor
fenome ne meteorologice extreme. Acestea vor include cu prioritate
investiții pentru stocarea/devierea apelor provenite de la inundații, dar
și regularizări de albii și consolidări de maluri;
– Alte tipuri de acțiuni specifice gestiunii riscului la inundații, confo rm
celor prevăzute în Strategia Națională de management al riscului la

272
inundații pe termen lung mediu și lung sau în planurile de management
al riscului la inundații.
 Acțiuni pentru prevenirea eroziunii costiere:
– Acțiuni specifice de limitare a efectelor n egative ale eroziunii costiere
asupra plajelor, și activități de reabilitarea și protecția plajelor incluzând
înnisipări artificiale, crearea de noi plaje, diguri și epiuri pentru retenția
nisipului, diguri de stabilizare a plajelor; lucrări de consolidar e, drenaje,
ziduri de sprijin etc.;
– Măsuri de prevenire și pr otecție împotriva altor riscuri;
– Măsuri de promovare a infrastructurii verzi specifice riscurilor
identificate prin evaluarea națională și/sau prin planul de acțiune de
adaptare la schimbări clima tice;
5.2 Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă
la dezastre a echipajelor de intervenție , prin următoarele acțiuni, stabilite prin
POIM:
 Dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență cu
tehnică, mijlo ace și echipament de intervenție care să permită reducerea timpului de
intervenție în caz de dezastre, răspunsul în caz de dezastru major, protecția
personalului de intervenție, creșterea eficienței răspunsului și protejarea mediului;
 Dezvoltarea infrastru cturii aferente sistemului de pregătire a personalului
din serviciile de urgență profesioniste și voluntare prin dezvoltarea bazelor și
poligoanelor specializate de pregătire în domeniile CBRN, căutarea -salvarea din
medii ostile și asanarea de muniție;
 Mod ernizarea sistemului de comandă a incidentelor și a sistemelor IT
asociate, în vederea asigurării interoperabilității structurilor cu atribuții în domeniul
gestionării situațiilor de urgență;
 Constituirea și dotarea unor centre regionale de intervenție mul ti-risc în
vederea asigurării unui răspuns oportun și eficient la nivel regional și completarea și
dotarea centrelor rapide de intervenție .

273

5.3.2. Complementaritatea Programului Operațional Sectorial Mediu și
Programul ui Operațional Infrastructur ă Mare cu alte Programe
Operaționale și operațiuni finanțate
1. Complementaritatea POS Mediu cu alte Programe Operaționale și cu
operațiunile finanțate din FEADR și FEP
Axele prioritare ale POS Mediu au fost complementare altor intervenții cheie
din alte Programe Operaționale (POS Competitivitate, POR, POS Resurse Umane,
PO Asistență Tehnică), precum și din Programul Național de Dezvoltare Rurală și
Programul Operațional pentru Pescuit. Mai mult, alte intervenții care contribuie
direct la îmbunătățirea calității me diului sau au un impact pozitiv asupra mediului
sunt prevăzute în alte PO.
Pentru i nfrastructura de apă și apă uzată , investițiile au utilizat Master Plan –
urile Regionale, ca documente de planificare, dezvoltate la nivel regional/ județean,
prin care se identific a aria geografică (de obicei, la nivel județean) unde
managementul resurselor de apă și apă uzată ar fi mai bine operaționalizate în cadrul
unui proiect regional (prin regionalizarea serviciilor de apă în vederea îmbunătățirii
calității și eficiențe i acestora). Nevoile de investiții în infrastructura de apă și apă
uzată în localitățile care nu erau incluse în proiectul regional (de obicei, localitățile
rurale) erau de asemenea identificate în cadrul Master Plan -ului Regional și au fost
abordat e fie în cadrul PNDR , fie prin alte surse de finanțare (ex. împrumuturi IFI).
Prin PNDR au fost sprijin ite proiectele la scară mică din localitățile rurale, care nu
au fost incluse în proiectele regionale, în vederea sprijinirii dezvoltării economiei
rurale și îm bunătățirii condițiilor de trai pe ntru populația din mediul rural, măsură
implementată din FEADR. Pentru a asigura complementaritatea și demarcarea între
cele două programe de inv estiții în sectorul de apă, s -a. Prin POR au finanț at proiecte
individuale la scară mică în zonele urbane și stațiunile balneoclimaterice, cu condiția
ca acestea să nu fie incluse în proiectele regionale finanțate prin POS Mediu.
Pentru a asigura e ficiența energetică, reducerea efectelor schimbărilor
climatice și calitatea aerului , au contribuit investițiile prin Axa prioritară 3 din POS
Mediu, care a fost complementară cu unul dintre obiectivele POS Competitivitate
privind îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sectorului de

274
energie, în special cu intervenți a privind reducerea impactului negativ asupra
mediului a funcționării sistemului energetic.
POS Mediu a sprijinit Instalațiile Mari de Ardere (IMA) funcționale în cadrul
sistemelor municipale de încălzire cu scopul reducerii emisiilor de gaze la nivelul
instalației, precum și cu scopul îmbunătățirii eficienței energetice la nivel de
instalație și rețea de distribuție, prin retehnologizarea și reducerea pie rderilor de apă
caldă . POS Competitivitate a finanț at IMA care furnizează electricitate pentru
Sistemu l Energetic Național, în vederea îmbunătățirii eficienței acestora și a
reducerii emisiilor de gaze, pentru asigurarea securității resurselor de electricitate
pentru economie.
POS Mediu a intervenit la r eabilitarea siturilor contaminate prin
închiderea /reabilitarea siturilor istorice contaminate/ poluate cu impact negativ
asupra mediului și sănătății umane . O intervenție complementară la intervenția POS
Mediu, a fost reprezentată de implicarea Programul Operațional Regional , care a
finan țat reabilitarea sit urilor industriale abandonate cu scopul de a sprijini
dezvoltarea afacerilor, proiectele finanțate din POR include au suplimentar
restaurarea și curățarea terenului, construcția utilităților publice și a infrastructurii
de afaceri pentru a fi reutilizate în scopuri economice și sociale.
POS Mediu a sprijin it investiții majore în prevenirea inundațiilor pe
principalele râuri naționale, investiții ce au fost realizate de Autoritatea Națională
„Apele Române”. Intervențiile complementare au fost finanțate din F EADR, ca
sprijin pentru autoritățile locale care întreprinde au lucrări de prevenire pe cursurile
de apă locale; măsurile de împădurire din cadrul PNDR asigura u sustenabilitatea
lucrărilor de prevenire a inundațiilor.
POS Mediu ca și comp onentă specifică a proiectului Natura 2000 , prin Axa
prioritară 4 a urmăr it managementul ariilor protejate, strâns legat de măsurile de
compensare pentru proprietarii terenurilor din cadrul ariilor protejate. Acțiunile au
fost coordonate între POS Mediu și PNDR și Programul Operațional pentru Pescuit
în legătură cu rețeaua Natura 2000.
Axa Prioritară din POS Mediu „Asistență Tehnică” a asigurat sprijin specific
pentru managementul și implementarea programului , prin instruirea personalului pe
teme specifice POS Mediu și prin informarea și publicitatea interven țiilor finanțate
prin POS Mediu, instruirea orizontală privind implementarea fondurilor structurale

275
și de coeziune, menținerea și dezvoltarea SMIS, precum și măsuri generale privind
informarea și publicita tea întregii asi stențe din FSC.
Alte intervenții care au urmărit îmbunătățirea calității mediului au fost
finanțate din POS Transport (dezvoltarea durabilă a sectorului de transport),
Dezvoltarea Resurselor Umane (introducerea educației de mediu în programa
școlară, progr ame de instruire pentru întreprinderi în domeniul dezvoltării durabile
și protecției mediului), POS Competitivitate (etichetarea ecologică, introducerea
standardelor de mediu, promovarea utilizării resurselor energetice reutilizabile),
PNDR (măsuri privind agro-mediul și împădurirea, dezvoltarea agriculturii
ecologice, îmbunătățirea managementului solului).
2. Complementaritatea priorităților de investiții în cadrul POIM cu alte PO
2014 -2020 și surse naționale
În domeniul e nergiei curate și eficienței ener getice, POIM -ul promovează
intervenții orientate spre creșterea eficienței energetice, atât prin intervenții orientate
spre promovare cogenerării de înaltă eficiență la nivelul consumatorilor industriali,
cât și prin reducerea pierderilor de energie termic ă la nivelul unor sisteme
centralizate de termoficare. Aceste intervenții vor fi complementare intervențiilor
finanțate prin POR constând în măsuri integrate de creștere a eficienței energetice la
nivelul clădirilor, orașele susținute prin POIM având prior itate la finanțare prin POR
pentru măsurile de eficiență energetică. De asemenea prin POR vor fi finanțate
sisteme alternative de producere a energiei din RER la nivelul clădirilor și
completează investițiile din POIM de promovare a producției de energie d in RER,
contribuind astfel la realizarea țintelor naționale în accord cu obiectivele Strategiei
Europa 2020.
PNDR -ul va finanța investiții în exploatații agricole pentru producerea de
biocombustibili și bioenergie pentru consum propriu , precum și investiți i în
procesarea biomasei și alte tipuri de surse regenerabile din spațiul rural. Aceste
măsuri sunt complementare cu cele finanțate prin POIM orientate spre eficientizarea
consumului de energie prin cogenerare la nivelul consumatorilor industriali sau la
utilizarea surselor regenerabile de energie în scopul producerii de energie. Astfel de
proiecte vor fi complementare cu proiecte finanțate prin POC care promovează
energia, mediu și schimbările climatice ca domenii de specializare inteligentă pentru
2014 -2020, care urmare a c ercetări i în domeniul energiei au în vedere utilizarea

276
combustibililor fosili, diversificarea surselor naționale, transportul multifunctional
(„smart grids”), iar POIM va încuraja utilizarea tehnologiilor de ultimă generație,
rezultate în urma unor procese inovative și de cercetare.
În ceea ce privesc schimbările climatice și managementul riscurilor, POIM va
finanța cu prioritate măsuri non -structurale de prevenire a inundațiilor, cu efect în
retenția apei la nivelul peisajelor, ceea ce v a contribui și la diminuarea implicită a
efectelor secetei în zonele, iar complementar, prin PNDR se va sprijini împădurirea
terenurilor agricole și neagricole, contribuind la combaterea efectelor secetelor
excesive, reducerea eroziunii solului, îmbunătăți rea capacității de retenție a apei,
atenuarea riscului la inundații și a efectelor negative ale viiturilor.
Intervențiile prevăzute în cadrul axei prioritare 3, privind protecția mediului,
sunt complementare cu acțiunile similare finanțate prin PNDR, la n ivelul
exploatațiilor agricole sau prin măsurile de dezvoltare a infrastructurii de bază, dar
și din fonduri private (în special în domeniul reciclării).
În vederea respectării angajamentelor României în domeniul apei și apei
uzate, acțiunile promovate pr in POIM vor fi completate prin PNDR, în cadrul
măsurii de dezvoltare a infrastructurii de bază în spațiul rural, în acord cu cerințele
Master Planurilor județene aprobate și a listei de investiții prioritare a acestora,
gestionate de către Operatorii Regio nali. Un mecanism similar va fi promovat și
pentru corelarea investițiilor în acest sector finanțate prin alte surse de finanțare, prin
implementarea principiilor de aliniere a regulilor de finanțare a infrastructurii de apă.
Proiectele de management inte grat al deșeurilor, promovate prin POIM vor fi
completate prin programe ale AFM, care contribuie la atingerea țintelor de reciclare
și reutilizare a deșeurilor și la reducerea fracției ce se depozitează. Prin PNDR vor
fi finațate măsuri dedicate la nivelul IMM -urilor și grupurilor de producători agricoli
pentru achiziționarea de tehnologii pentru eliminarea deșeurilor.
Pentru protecția și conservarea siturilor Natura 2000 și a ariilor naturale
protejate, prin elaborarea și implementarea planurilor de manag ement și măsuri de
refacere a ecosistemelor degradate, finanțate prin POIM, nevoile specifice de
conservare și protejare a biodiversității vor fi promovate și prin FEADR, prin
promovarea de măsuri de agro -mediu ce încurajează practicile agricole extensive.
În ceea ce privește măsurile pentru protejarea și conservarea biodiversității în
cursurile de râu și apele marine, POIM va asigura elaborarea de planuri de

277
management pentru ariile protejate din mediul acvatic și implementarea măsurilor
de protecție și c onservare identificate și care nu au legătură cu acvacultura, în timp
ce POPAM va susține măsuri de utilizarea durabilă a resurselor piscicole prin
acvacultura durabilă.
Măsuri complementare cu cele finanțate prin POIM vor fi promovate prin
programele de CTE (Cooperare Teritorială Europeană), în momentul implementării,
pe baza unui protocol de colaborare între AM responsabile, având ca atât evitarea
dublei finanțări și sinergia proiectelor promovate.
Decontaminarea siturilor poluate istoric prin POIM se va realiza ca urmare a
investițiilor în siturile poluate istoric, procesul de decontaminare având ca scop
protecția sănătății oamenilor și refacerea ecosistemelor, în timp ce POR va asigura
investiții de regenerare a spațiilor urbane degradate și abandonate în scopul
revitalizării urbane.
Prin POIM se va asigura complementaritatea cu proiectele finanțate prin
Mecanismul SEE în domeniul biodiversității, eficienței energetice, resurselor
regenerabile, prin preluarea, acolo unde este relevant, a rezultatelor din proiectele
finanțate prin SEE (ex. definirea serviciilor ecosistemelor agricole), sprijinirea cu
prioritate a proiectelor ce vin în completarea celor finanțate prin SEE (ex. IMM -urile
care au beneficiat de sprijin pentru eficiență energetică vor fi puncta te suplimentar
dacă aplică pentru măsuri complementare în POIM) sau completarea finanțării
pentru proiecte similare (ex. producția din resurse regenerabile) .
În ceea ce privește corelarea cu programul LIFE, având în vedere caracterul
proiectelor finanțabi le (pilot, demonstrative), prin POIM se va promova utilizarea
tehnicilor dovedite viabile în contextul finanțării LIFE, POIM fiind orientat în
special spre măsuri concrete de investiții și conservare a biodiversității, precum și în
domeniul întăririi capac ității de răspuns la dezastre.

278

5.3.3. Relațiile Programului Operațional Sectorial Mediu și Programului
Operațional Infrastructură Mare cu alte planuri, programe și strategii
relevante
1. Relaț ia POS Mediu (2007 -2013) revizuit, cu alte documente strategic e
relevante
Raportul de mediu – Programul Operational Sectorial Mediu (2007 -2013)
revizuit, în iunie 2013, făcea referire la legislația SEA (Evaluare Strategică de Mediu
– Strategic Environmental Assessment), prin care s -a cerut analizarea documentelor
strategice care au relevanță pentru POS Mediu. Aceste documente str ategice sunt
relevante atunci când stabilesc condiț ii și aspecte care trebuie să fie reflectate
corespunz ător în programul evaluat sau î l pot influența. Astfel, programul a fost
elaborat conf orm politicilor comunitare reflectate în următoarele documente de
programare dezvoltate la nivel intern ațional/comunitar:
A) Liniile Directoare Strategice pentru Politica de Coeziune 2007 – 2013 ,
prin care POS Mediu trata deficitele existente în rețelele d e infrastructură de bază,
dar și întăririrea capacității instituționale și administrative, în vederea stimulării
potențialului economic pentru atingerea și menținerea ratelor mari de dezvoltare.
Investițiile reali zate î n cadrul POS Mediu contribuiau la:
 dezvoltarea economiei prin:
– asigurarea sustenabilității pe termen lung a creșterii economice , prin
îmbunătățirea accesului la utilitățile publice, cu impact asupra creșterii atractivității
dezvoltării afacerilor, dar și la salvgardarea activităților econo mice curente, prin
măsuri de prevenire a riscurilor;
– descreșterea costurilor externe de mediu ale economiei: prin intervențiile
finanțate în cadrul POS Mediu se vor micșora aceste costuri, prin sprijinirea
introducerii tehnologiilor care vor reduce nive lul poluării (în managementul apei și
deșeurilor și sistemele de încălzire) sau prin prevenirea riscurilor naturale și a
costurile economice pe care acestea le -ar putea produce;
– stimularea inovației și crearea locurilor de muncă (ambele pe termen scurt
și mediu, în timpul implementării proiectului și pe termen lung privind
managementul și funcționarea noilor facilități construite – apă, deșeuri, protecția

279
naturii – multe dintre aceste aspecte fiind bazate pe sistemele inovative de
management).
 atingerea țintelor strategice stabilite în cadrul obiectivului
“Convergenta” prin investiție în infrastructura de mediu în vederea îndeplinirii
cerințelor acquis -ului în sectoarele: apă, deșeuri, aer, protecția naturii și speciilor și
biodiversitate, măsurilor de pr evenire a riscurilor, în special managementului
inundațiilor.
 contribuție importantă la îndeplinirea obiectivelor globale ale
României stabilite pentru noua politică de coeziune , cum ar fi accelerarea
convergenței statelor membre și a regiunilor cel mai p uțin dezvoltate prin
îmbunătățirea condițiilor pentru dezvoltare și angajare prin protecția și îmbunătățirea
mediului și a capacității administrative.
 întărirea integrării economice prin dezvoltarea infrastructurii de apă
și de mediu și prin îmbunătățirea accesului la serviciile de interes general.
B) Agenda Lisabona reînnoită
POS Mediu a fost corelat cu obiectivele Agendei Lisabona, referitoare la
creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Asigurarea infrastructurii de
bază de apă și mediu în regiuni reprezintă o condiție prealabilă pentru dezvoltarea
pe termen lung a mediului de afaceri și pentru crearea de noi locuri de muncă, prin
realizarea de
 investiții în zonele urbane și rurale cu potențial crescut de dezvoltare;
 sprijinirea implement ării unor strategii coerente pe termen mediu și
lung în domeniul mediului, prin utilizarea oportunității de a aplica un program
stabil de investiții pe 7 ani, ca bază pentru dezvoltarea durabilă, pe termen lung; d
 dezvoltarea sinergiilor și complementarită ților cu alte programe
operaționale din cadrul CSC și al altor politici naționale;
 mobilizarea resurselor suplimentare ;
 îmbunătățirea sistemelor de guvernare și a sistemelor inovatoare de
management ;
 promovarea unei abordări integrate la nivel regional . POS Mediu ajută
la realizarea acțiunilor de dezvoltare durabilă prin asigurarea faptului că factorii
economici, sociali și de mediu sunt integrați în strategiile regionale și în planurile
privind dezvoltarea infrastructurii de apă și de mediu în zonele urba ne și rurale.

280
C) Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă. Al-6-lea Program de
Acțiune pentru Mediu Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă.
Ariile prioritare ce definesc direcțiile de acțiune pentru politica de mediu la
nivel european în cel de –al 6-lea Program de Acțiune pentru Mediu (protecția naturii
și biodiversitatea, sănătatea în raport cu mediul, conservarea resurselor naturale și
gestionarea deșeurilor) se regăsesc în axele prioritare ale POS Mediu. În acest sens,
POS Mediu vizează investiții du rabile în infrastructura de mediu prin dezvoltarea
sistemelor regionale de management pentru utilitățile de apă și deșeuri, și
dezvoltarea sistemelor de management privind protecția naturii și prevenirea
inundațiilor. In POS Mediu sunt reflectate priorităț ile din Strategia Europeană de
Dezvoltare Durabilă referitoare la gestionarea responsabilă a resurselor naturale și
sănătatea umană.
D) Revizuirea politicii UE privind calitatea aerului si emisiile , consta în
revizuirea completă a politicii europene în mater ie de calitate a aerului, cu noi
obiective pe termen lung pentru perioada de după 2020, de către Comisia Europeană .
E) Conven ția asupra polu ării atmos ferice transfrontiere pe distanțe lungi,
încheiat ă la Geneva la 13 noiembrie 1979 . România a ratificat Conve nția mai
susmenționată prin Legea nr. 8/25.01.1991. Principiile fundamentale ale Conventiei
urmăresc să protejeze omul și mediul său înconjurător de poluarea atmosferică și
stabilea limite, care pe cât posibil, să reducă gradat și să prevină poluarea
atmos ferică, inclusiv poluarea atmosferică transfrontieră pe distanțe lungi, prin
mijloace de schimb de informații, consultări, cercetare și monitorizare, dezvoltarea
de politici și strategii care să servească ca mijloace de combatere a emisiilor de
poluanți at mosferici, luând în considerare eforturile deja făcute la nivel național și
internațional.
F) Pachetul Energie – Schimbări Climatice
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în data de 5 iunie 2009,
Pachetul Energie – Schimbări Climatice, subliniază rolul semnificativ pe care îl are
utilizarea energiei regenerabile pentru respectarea noilor prevederi legislative, având
ca țintă reducerea emisiilor totale de gaze cu efect de seră (GES) din UE, până în
2020 cu cel puțin 20%, în raport cu nivelurile din 1990.
La nivel național POS Mediu, ca document de programare pentru
implementarea strategiilor naționale de mediu, a urmărit respectarea priorităților de

281
dezvoltare naționale stabilite în Planul Național de Dezvoltare 2007 -2013 (PND) și
a priorităților st rategice pentru fondurile structurale și de coeziune stabilite în Cadrul
Național Strategic de Referință (CNSR). Astfel, axele prioritare ale POS Mediu au
fost stabilite în conformitate cu Prioritatea 3 „Protecția și îmbunătățirea calității
mediului” din P ND 2007 -2013, și cu prioritatea tematică „Dezvoltarea infrastructurii
de bază la standarde eu ropene” din CNSR , complementar cu alte priorități de
dezvoltare ale României care să conduc ă la dezvoltarea durabilă a țării. Prin Axele
Prioritare, POS Mediu (200 7-2013) a integrat obiectivele și prioritatile strategice
stabilite în documentele/strategiile nationale:
– Planul Național de Acțiune pentru Mediu , care reprezintă un instrument de
planificare care abordează cele mai importante problem de mediu, strategi a pe
termen scurt, mediu și lung necesar soluț ionării problemelor de mediu , prin
abordarea principiilor dezvolt ării durabile și în deplin ă concordan ță cu planurile,
strategiile și alte documente legislative specifice existente la nivel local , regional ș i
national;
– Documentul Complementar de Pozitie pentru negocierea Capitolului 22 –
Mediu – și Planurile de Implementare sectoriale aferente acestuia;
– Strategia Națională pentru Dez voltare Durabilă. Orizonturi 2010 – 2020 –
2030 , prin intermediul căreia a u fost stabilite modalități concrete pentru trecerea,
într-un interval de timp rezonabil și realist, la un nou model de dezvoltare generator
de valoare adaugat ă înaltă, prop ulsat de interesul pentru cunoaș tere și inovare,
orientat spre î mbun ătățirea contin uă a calităț ii vie ții oamenilor și a relațiilor dintre
ei în armonie cu mediul natural ;
– Strategia Naț ional ă pentru Gestionarea De șeurilor (SNGD), conține cadrul
legislativ național și stadiul implementării, date despre situația existentă în domeniul
gestiunii deșeurilor, informa ții despre activitățile de gestiune a deșeurilor, principii
și obiective strategice. Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor (SNGD) a fost
publicată prima oară în 2004, a fost elaborată pentru perioada 2003 – 2013 și a fost
revizuită, cu Hotărârea nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei naționale de
gestionare a deșeurilor 2014 -2020, în concordanță cu cerințele tehnice și de mediu ;
– Planul Naț ional de Gestiune a Deșeurilor și Planurile Regionale de
Gestiune a Deșeurilor , elaborate pe baza prevederilor legale europene și naționale
în domeniu, cu drept scop în stabilirea cadrului necesar pentru dezvoltarea și

282
implementarea unui sistem integrat de gestiune a deșeurilor care sa fie eficient din
punct de vedere economic și ec ologic la nivel regional și național ;
– Strategia Națională pentru protecția atmosferei , aprobat ă prin H .G. nr.
586/2004 , privind inființarea și organizarea Sistemului național de evaluare și
gestionare integrată a calității aerului , hotărâre abrogată ult erior și înlocuită cu
Legea nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător , cu completările și
modificările ulterioare și are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, instituțional
și legal de cooperare a autorităților și instituțiilor publice c u competenț e în domeniul
protecției atmosferei și al evaluării și gestionării calității aerului pe teritoriul
României ;
– Strategia Energetică a României (SER) , urmărește îndeplinirea principalelor
obiective ale noii politici energie – mediu ale Uniunii Euro pene, obiective asumate
și de România și asigură dezvoltarea durabilă a sectorului energetic românesc pentru
perioada de timp 2007 – 2020, aprobată prin H.G. nr. 1069 din 2007, privind
aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007 – 2020,
modificată în 2011 , iar Ministerul Energiei a demarat procesul de elaborare a unei
noi Strategii Energetice a României, având ca ori zont de timp anii 2016 – 2030 și
perspectiva pe termen lung a anului 2050 ;
– Strategia națională de management al riscului la inundații pe termen mediu
și lung (SMI) , elaborată conform cerințelor Directivei 2007/60/CE, și aprobată prin
H.G. 846 din 2010, privind aprobarea Strategiei naționale de management al
riscului la inundații pe termen mediu si lung , are ca scop declara t „definirea cadrului
pentru orientarea coordonată, intersectorială a tuturor acțiunilor, în vederea
prevenirii și reducerii consecințelor inundațiilor asupra activităților socio –
economice, a vieții și sănătății oamenilor și a mediului” și vizează gestiona rea
integrată a apei și a resurselor adiacente: amenajarea teritoriului și dezvoltarea
urbană, protecția naturii, dezvoltarea agricolă și silvică, protecția infrastructurii de
transport, a construcțiilor și a zonelor turistice, protecția individuală etc.;
– Planul național de management aferent porțiunii naționale a bazinului
hidrografic internațional al fluviului Dunărea (PNMD) , reprezintă contribuția
României la Planul de Management al bazinului hidrografic internațional al fluviului
Dunărea, elaborat co nform cerințelor art. 13 al Directivei – Cadru Ap ă și sinteza
Planurilor de Management realizate la nivelul bazinelor hidrografice și al zonei

283
costiere a Mării Negre de pe teritoriul României, realizate în strânsă corelație cu
dezvoltarea socio -economică, și prezintă punctul de plecare pentru măsurile aferente
activităților antropice, inclusiv măsurile de gospodărire a apelor la nivel bazinal și
local și evidențiază factorii majori care influențează managementul apei într -un
bazin hidrografic. Planul Națion al de Management urmărește „protecția pe termen
lung, utilizarea și gospodărirea echilibrată și durabilă a resurselor de apă precum și
protecția ecosistemelor acvatice, având ca obiectiv general atingerea „stării
bune/potențialului bun” (atât ecologic cât și chimic) a apelo r de suprafață și
subterane” ;
– Planul de amenajare a teritoriului național (PATN) , este elaborat ca
document -suport al dezvoltării complexe, durabile și al dezvoltãrii regionale a
teritoriului, reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu și
lung pentru întregul teritoriu al țării și are rolul de a fundamenta programele
strategice sectoriale pe termen mediu și lung și de a determina dimensiunile și
prioritățile dezvoltării în cadrul teritoriului României, în acord cu ansamblul
cerințelor europene ;
– Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice 2013 – 2020 ,
aprobată în baza Hotărâr ii nr. 529/2013 , pentru aprobarea Strategiei naționale a
României privind schimbările climatice, 2013 -2020 , oferă suport ul, viziunea și
reperele acțiunilor concrete ale țǎrii noastre în efortul internațional de reducere a
impactului global al schimbărilor climatice , și urmărește reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră și adaptarea la efectele negative, inevitabile ale schimbărilor
climatice asupra sistemelor naturale și antropice ;
– Strategia națională de gestionare a nămolurilor de epurare , urmărește
îmbună tățirea pe termen lung a factorilor de calitate a mediului prin minimizarea
efectelor adverse ale managementului inadecvat al n ămolului, pe baza propuneri lor
de metodologii eficiente ale managementului n ămolului î n Rom ânia, incluz ând
opțiuni fezabile de recuperare și de utilizare a n ămolului, sporind gradul de implicare
a factorilor interesați î n cadrul procesului de utilizare și de recuperare a n ămolului și
urmărind con știentizarea aspectelor principale ale utiliz ării nămolului în agricultură ;
– Planul Național de Tranziție pentru instalațiile de ardere aflate sub
incidența prevederilor capitolului III al Directivei 2010/75/UE privind emisiile
industriale , a fost elaborat în scopul aplicării unitare la nivelul UE a valorilor limită

284
de emisie pe baza celor mai bune tehnici disponibile, Directiva 2010/75/UE privind
emisiile industriale (Directiva IED). Prin intermediul acestui plan se stabileste,
pentru instalațiile de ardere cu putere termică nominală mai mare de 50 MWt, valori
limită de emisie care trebuie respectate de astfel de instalații. Planul Național de
Tranziție (TNP) include anumite instalații de ardere pentr u care planul trebuie să
precizeze emisiile pentru cel puțin unul dintre următorii poluanți: dioxid de sulf,
oxizi de azot, și pulberi. Obiectivele generale ale Planului Național de Tranziție sunt:
 asigurarea conformării instalațiilor incluse în Planul Național de Tranziție
cu valorile limită de emisie stabilite în anexa V a Directivei 2010/75/UE, începând
cu 1 iulie 2020, prin implementarea măsurilor necesare în perioada 1 ianuarie 2016
– 30 iunie 2020;
 asigurarea unei descreșteri lineare în perioada 2016 – 2020, a plafoanelor
naționale ale emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi provenite din
instalațiile de ardere care intră sub incidența prevederilor Directivei 2010/75/UE
privind emisiile industriale;
 asigurarea mecanismului de mon itorizare și raportare a stadiului îndeplinirii
obiectivelor și măsurilor propuse.
– Strategia Națională și Planul Național pentru Gestionarea Siturilor
Contaminate din România , în cadrul căreia au fost identificate problemele legate de
contaminarea solulu i și apei subterane, ca urmare a activităților antropice trecute și
recente desfășurate pe siturile industriale, și pentru eliminarea sau limitarea
(potențialelor) riscuri pentru sănătatea umană și mediu, gestionarea siturilor
contaminate pentru atingerea și menținerea unui nivel ridicat de securitate ecologică
și siguranță de mediu.
2. Relatia Programului Operațional Infrastructură Mare (2014 – 2020), cu
alte planuri și programe relevante
În Raportul de mediu al Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 –
2020, din luna noiembrie 2014, pentru fiecare aspect de mediu a fost identificată
relația programului cu principalele planuri/programe/strategii stabilite la nivel
național și relevante pentru programul operațional. Astfel, au fost identificate:
 Biodiversitate:
– Programul Național de Împădurire 2010 – 2035 , urmărește extinderea
suprafețelor forestiere, în scopul diminuării impactului generat de schimbările

285
climatice și de apariție a riscului deșertificării. În acest sens, programul prevede
această c reștere a suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră în special prin
împădurirea terenurilor degradate și înființarea de perdele forestiere de protecție ;
– Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității
2014 – 2020 , aprobată prin Hotărârea nr. 1081 din 2013, privind aprobarea
Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității
2014 -2020, a preluat o serie de concepte cheie privind conservarea biodiversității,
adoptate la nivel internațional și asu mate la nivel comunitar, și are în vedere
abordarea ecosistemică, prioritizarea biodiversității prin includerea acesteia în toate
politicile sectoriale, sau protecția și conservarea biodiversității în strânsă legătură cu
satisfacerea nevoilor economice și sociale ale oamenilor (dezvoltarea durabilă).
 Sol:
– Strategia Națională și Planul Național de Acțiune pentru gestionarea
siturilor contaminate din România 2015 – 2050 , aprobată prin Hotărârea nr.
683/2015, privind aprobarea Strategiei Naționale și a Pla nului Național pentru
Gestionarea Siturilor Contaminate din România , continuă strategia anterioară și își
propune să ofere linii directoare de acțiune pentru investigarea terenului afectat de
poluare, precum și a zonelor limitrofe, pentru a decide gradul d e contaminare al
sitului, precum și pentru a stabili modul în care vor fi reglementate acțiunile
corective și cele de validare a terenului remediat. După ce au fost stabilite principiile
în domeniul gestionării si turilor contaminate, se urmărește rezolvare a problemei
siturilor contaminate care necesită acțiune urgentă pe termen mediu (până în 2020),
urmând ca această acțiune să se continue, pe termen lung, până în 2050.
 Ape:
– Master -Plan ul privind „ Protecția și reabilitarea zonei costiere ˮ 2011 –
2041 , are ca o biective generale protecția și îmbunătățirea calitatății mediului și a
standardelor de viață ale comunităților locale de -a lungul coastei românești a Mării
Negre și de a spori siguranța în zona de sud a coastei, care este amenințată de
procesul de er oziune costieră, în cadrul acestuia primează măsurile de prevenire și
combatere a eroziunii costiere din jumătatea de sud a zonei costiere, care reprezintă
un factor de risc atât social, cât și economic ;
– Planul Național de Protecție a Apelor subterane î mpotriva poluării și
deteriorării 2009 – 2013 , aprobat de Hotărârea Guvernului nr. 53/2009, pentru

286
aprobarea Planului național de protecție a apelor subterane împotriva poluării și
deteriorări, modificată și completată de Hotărârea Guvernului nr. 449/2013, privind
modificarea și completarea ane xei la Hotărârea Guvernului nr. 53/2009 pentru
aprobarea Planului național de protecție a apelor subterane împotriva poluării și
deteriorării, a stabilit măsurile necesare pentru prevenirea și controlul poluării
apelo r subterane, în vederea atingerii obiectivelor de mediu ce cuprind, în principal,
criterii pentru evaluarea stării chimice bune a apelor subterane și criterii pentru
identificarea și inversarea tendințelor crescătoare semnificative și durabile, precum
și pentru definirea nivelurilor de pornire pentru inversarea tendințelor. Planul de
asemenea, stabilește standardele de calitate a apelor subterane, valorile de prag
pentru poluanții și indicatorii de poluare a apelor subterane, principii de evaluare a
stării chimice a apelor subterane, identificarea și inversarea tendințelor crescătoare
semnificative și durabile, o serie de măsuri și acțiuni de investigare, evaluare și
remediere a resursei de apă subterană din siturile contaminate și a derulării planului
de re mediere a apelor subterane.
– Plan ul Național de Management aferent porțiunii naționale a bazinului
hidrografic internațional al fluviului Dunărea 2009 – 2015 (PNMD ), (vezi Relația
POS Mediu (2007 -2013) revizuit, cu alte documente strategice relevante) ;
– A doua contribuție Națională la Elaborarea Strategiei UE pentru Regiunea
Dunării 2011 – 2013 , are în vedere implementarea unor noi tehnologii privind
dezvoltarea, întreținerea, monitorizarea și protecția fluviului, astfel încât Dunărea să
devină o magist rală fluvială modernă și compatibilă cu mediul înconjurător și
ecosistemele existente ;
– Planul Național de Amenajare a Bazinelor Hidrografice din România 2013
– 2020 – 2030 , are drept scop fundamentarea acțiunilor, măsurilor, opțiunilor,
soluțiilor și lu crărilor necesare pentru: reabilitarea și menținerea echilibrului din
cerințele de apă ale folosințelor și disponibilul de apă la surse, ultizarea potențialului
apei, diminuarea efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieții, sănătății,
bunurilo r și activităților umane, precum și mediului, sau determinarea cerințelor de
mediu asupra resurselor de apă ;
– Strategia Națională a Sectorului Pescăresc 2014 – 2020 , este
antemergătorul Planului Național Strategic pentru Pescuit 2007 -2013, fundamentată
pe analiza socio -economică, este coroborată cu politicile naționale de implementare

287
a Politicii Comune pentru Pescuit și urmărește creșterea securității alimentare și a
sănătății publice în România prin creșterea producției de pește și produse din pește
din producția internă, de o calitate superioară a produselor, în condiții de respectare
a regulilor de durabilitate a sectorului.
 Aer/Factori climatici/Schimbări climatice:
– Plan ul Național de acțiune privind schimbările climatice (PNASC) 2005 –
2007 , a cons tituit instrumentul principal folosit pentru implementarea Strategiei
naționale privind schimbările climatice, stabilind modul în care se vor r aporta
progresele înregistrate, au fost desemnate sarcini le și responsabilități le pentru
fiecare instituție impl icată, precum și termene le clare pentru acțiuni și potențialel e
surse de finanțare a acestora ;
– Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice 2013 – 2020 ,
(vezi Relația POS Mediu (2007 -2013) revizuit, cu alte documente strategice
relevante );
– Programul Național de Reducere a Emisiilor de dioxid de sulf (SO2), oxizi
de azot (Nox) și pulberi provenite din instalațiile mari de ardere (PNRE) 2007 –
2017 , aprobat de Ordinul nr. 833/2005, pentru aprobarea Programului național de
reducere a emisi ilor de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi provenite din instalații
mari de ardere, are în vedere reducerea emisiilor provenite din instalațiile mari de
ardere prin adoptarea unori măsuri de conformare cu valorile limită prevăzute în
legislația națio nală, îndeplinirea angajamentelor asumate de România privind
limitarea emisiilor ale anumitor poluanți, asigurarea reducerii emisiilor de SO2, și
NOx, astfel încât depunerile și concentrațiile acestora să fie sub încărcările și
nivelurile critice, precum ș i stabilirea mecanismului de monitorizare a îndeplinirii
obiectivelor și măsurilor propuse ;
– Planul Național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de
seră 2007 – 2012 , a stabilit metodologia și principiile pe baza cărora se face alo carea
certificatelor, prezintă numărul total de certificate ce urmează a fi alocate, numărul
de certificate ce se alocă fiecărui sector sau al fiecărei instalații ;
– Planul Național de Acțiune privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră în domeni ul aviației civile 2011 – 2020 , urmărește îndeplinirea obiectivelor ce
le revin operatorilor de aeronave, prin participarea la schema EU ETS, îmbunătățirea
eficienței utilizării combustibilului de aviație cu cel puțin 2%/an, reducerea gazelor

288
cu efect de s eră, informarea operatorilor de aeronave cu privire la noile tehnologii
promovate la nivel internațional, precum și plafonarea emisiilor de CO2 din
activitățile din sectorul aviației civile ;
– Plan ul Național de Tranziție pentru instalațiile de ardere afl ate sub
incidența prevederilor capitolului III al Directivei 2010/75/UE privind emisiile
industriale – proiect 2016 – 2020 , (vezi Relația POS Mediu (2007 -2013) revizuit,
cu alte documente strategice relevante).
 Valori materiale:
– Strategia Națională de Management al Riscului la Inundații pe termen
mediu și lung 2010 – 2035 , (vezi Relația POS Mediu (2007 -2013) revizuit, cu alte
documente strategice relevante) .
 Managementul deșeurilor:
– Planul Național de Gestionare a Deșeurilor 2009 – 2013 (vezi Relați a POS
Mediu (2007 -2013) revizuit, cu alte documente strategice relevante) ;
– Strategia Națională de Gestionare a Nămolurilor 2012 – 2040 , urmărește
îmbunătățirea sustenabilă, pe termen lung, a factorilor de calitate a mediului, prin
minimizarea efectelor adverse ale managementului inadecvat al nămolurilor.
Aceasta propune opțiuni fezabile de recuperare și de utilizare a nămolului (în special
în agricultură) ;
– Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2014 – 2020 , comparativ cu
prima strategie, are r olul de a prioritiza eforturile din domeniul gestionării
deșeurilor, prioritizând încurajarea prevenirii generării deșeurilor prin dezvoltarea și
extinderea sistemelor de colectare separate, reciclare și/sau valorificarea cu
randament ridicat de extragere și utilizare a materiei prime din deșeuri. De asemenea,
această strategie susține recuperarea energiei din deșeuri pentru cele care nu pot fi
reciclate, toate aceste acțiuni ducând la reducerea cantităților de deșeuri eliminate
prin depozitare.
 Dezvoltare durabilă:
– Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabil ă a României 2013 – 2020
– 2030, are în vedere următoarele: încorporarea organică a principiilor și practicilor
dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale țării, ca st at
UE, atingerea nivelului mediu actual al țărilor UE la principalii indicatori ai
dezvoltării la principalii indicatori ai dezvoltării durabile, respectiv apropierea

289
semnificativă a României de nivel mediu al țărilor membre UE, din punctul de
vedere al in dicatorilor dezvoltării durabile. Domeniile Strategiei Naționale pentru
Dezvoltarea Durabilă a României relevante pentru POIM sunt: schimbările climatice
și energia curată; transportul durabil; producția și consumul durabile; conservarea și
gestionarea res urselor naturale; sănătatea publică.
 Dezvoltare națională:
– Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013 , reprezintă instrumentul
fundamental prin care România va încerca să recupereze cât mai rapid disparitățile
de dezvoltare socio -economică față de Uniu nea Europeană. Planul este un concept
specific politicii europene de coeziune economică și socială (Cohesion Policy) și
reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară
multianuală, elaborat într -un larg parteneriat, care va orienta și stimula dezvoltarea
socio -economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii
Europene . Din cele șase priorități naționale de dezvoltare, în cadrul cărora sunt
grupate măsurile și acțiunile în vederea atingerii obiectivului global și a obiectivelor
specifice, ale Planului Național de Dezvoltare, trei sunt regăsite și în cadrul
domeniilor POIM, printre care și protejarea și îmbunătățirea calității mediului ;
– Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 , este un document
progra matic elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în
baza căruia sunt gestionate fondurile europene destinate dezvoltării rurale din
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acesta cuprinde un set de
măsuri care vizează dezvol tarea sectoarelor agroalimentar și forestier din România.
Obiectivele abordate de PNDR 2014 – 2020 i) restruturarea și creșterea viabilității
exploatațiilor agricole; ii) gestionarea durabilă a resurselor naturale și combaterea
schimbărilor climatice; iii) diversificarea activităților economice, crearea de locuri
de muncă, îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor pentru îmbunătățirea calității
vieții în zonele rurale, vin în concordanță și cu obiectivele specifice ale POIM
aferente A xelor Prioritare nr. 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de
manag ement eficient al resurselor, 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice,
prevenirea și gestionarea riscurilor și 6 – Promovarea energiei curate și eficienței
energetice în vederea susțin erii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
 Plan de acțiune mediu:

290
– Planul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului 2008 – 2020 ,
abordează problemele legate de protecția mediului, specifică țării noastre, o
concretizare a politicii românești î n domeniul mediului, în strânsă corelare cu
obiectivele dezvoltării durabile, fiind un instrument de implementare a politicilor din
domeniul mediului, prin care se promovează realizarea celor mai importante
proiecte, cu impact semnificativ asupra mediului, urmărind implementarea
legislației în vigoare. Este conceput ca un document național și reprezintă o corelare
între problemele de mediu și cele ale sectoarelor economico -sociale. Planul are ca
obiectiv strategic general al protecției mediului îmbunătățire a calității vieții în
România prin asigurarea unui mediu curat, care să contribuie la creșterea nivelului
de viață al populației, îmbunătățirea calității mediului, conservarea și ameliorarea
stării patrimoniului natural de care România beneficiază.
5.4. Alocarea financiară în cadrul Programului Operațional Sectorial de
Mediu și Programului Operațional Infrastructura Mare
1. Plan ificarea financiar ă în cadrul Programului Operațional Sectorial de
Mediu
Finanțarea POS Mediu s -a realizat prin Fondul de Coeziune și Fondul
European de Dezvoltare Regională, în temeiul articolului 34, paragraful 3 al
Regulamentului Consiliului nr. 1083/2006, în conformitate cu planul financiar
elaborat în concordanță cu cel al Cadrului Național Strategic de Referință al
României pent ru perioada 2007 – 2013.
În funcție de axele prioritare ale Programului Operațional Sectorial de Mediu,
alocarea financiară a combin at două abordări:
– abordarea de sus în jos rezultată din evaluarea obiectivelor naționale de
mediu conform Tratatului de Ad erare la UE;
– abordarea de jos în sus rezultată din propunerile de proiecte fezabile primite
de Autoritatea de Management pentru POS Mediu de la nivel regional și local, cât și
a proiectelor care au fost pregătite din fonduri ISPA.
Programul Operațional S ectorial de Mediu a reprezentat unul dintre cele mai
mari programe operaționale dezvoltate în cadrul CNSR, contribuția Uniunii
Europene reprezentând un procent de 23,15% din totalul fondurilor structurale
alocate României în cadrul Obiectivului „Convergenț ăˮ și Fondul de coeziune pentru

291
2007 – 2013 (4.4 12.470.138 euro). Alocările din Fondul European de Dezvoltare
Rurală au fost în valoare de 1.136.652.195 euro – 25,74% din totalul contr ibuției
comunitare l a POS Mediu , iar din Fondul de Coeziune în valoare d e 3.275.817.943
euro – 74,20% din totalul contribuției comunitare la POS Mediu , la care s -a adăugat
și contribuția națională de 778.671.193 euro.
Alocarea financiară între axele prioritare ale POS Mediu a urmărit
următoarele aspecte164:
 România este defic itară în ceea ce privește serviciile elementare de apă și
salubrizare oferite, astfel era necesar a dubla volumul de apă uzată colectată pentru
a crește procentul de racordare la sistemele centralizate de apă și canalizare de la
52% la 70% și pentru a pune la dispoziție sisteme adecvate de management al
deșeurilor în 30 de județe, erau necesare resurse semnificative care să acopere aceste
investiții deosebit de costisitoare;
 Obligațiile privind mediul înconjurător prezentate în Tratatul de Aderare la
UE, au reflect at obiectivele ambițioase, deosebit de mari; cu precădere,
implementarea aquis -ului UE privi nd sectoarele de apă și deșeuri, a generat nevoi de
investiții semnificativ mai mari decât în alte sectoare de mediu, acest aspect
reflectându -se în aloca rea financiară pentru POS Mediu ;
 implementarea POS Mediu s-a derulat pe parcursul unei perioade limitate
de timp, 2007 –2013, prin utilizarea unor resurse financiare limitate, astfel încât nu
au putut fi soluționate toate problemele cu care se confrunt a sectorul de mediu în
România; ca urmare, s -a realizat o ierarhizare a necesităților investiționale;
 Aplicarea p revederil or acquis -ului comunitar au avut în vedere respectarea
următoarelor aspecte: principiul concentrării se observ a prin abordarea unui nu măr
limitat de priorități (denumite axe prioritare), considerate ca având un impact
semnificativ, iar o axă prioritară trebui a finanțată dintr -un singur fond – în cazul POS
Mediu, fie Fondul de Coeziune, fie Fondul European de Dezvoltare Regională (Art.
54 (3) din Regulame ntul Consiliului nr. 1083/2006);
 Strategia de mediu avea în vedere implementarea acquis -ului comunitar de
mediu prin optimizarea costurilor de investiții și de operare a obiectivelor nou create
– o cerință obligatorie pentru investițiile durabile.

164 Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013, versiunea August 2015.

292
Contribuția din instrumente structurale a fost calculată pe baza următoarelor
aspecte: – pentru proiectele finanțate din FEDR, pentru Axa Prioritate 1A rata
maximă de cofinanțare a fost de 81,48%, pentru Axa Prioritară 2 rata maximă de
finanțar e a fost de 83,58%, iar pentru Axa Prioritară 4 și 6 rata maximă pentru
finanțare de 90%, iar pentru proiectele finanțate din Fondul de Coeziune, pentru Axa
Prioritară 1 rata maximă de finanțare a fost de 88,16%, pentru Axa Prioritară 3 rata
maximă de fina nțare de 58,99% și pentru Axa Prioritară 5 rata maximă de finanțare
de 85,49%. În general, co -finanțarea comunitară a reprezentat aproximativ 85% din
totalul alocării pentru POS Mediu. Alocarea financiară detaliată pe fiecare axă
prioritară este prezentată în tabelul nr. 5.1 . Angajamentele României din Capitolul
22 – Mediu pentru sectoarele de apă și deșeuri au cântărit mult în alocarea financiară.
De asemenea, a fost luată în considerare nevoia sprijinirii investițiilor durabile
pentru aceste sectoare în v iitorul apropiat. A fost luat în considerare și principiul
concentrării resurselor Ministerul Fondurilor Europene, POS Mediu, August 2015
105 pentru rezolvarea nevoilor majore de mediu. Pe de altă parte, necesarul foarte
mare de investiții pentru infrastru ctura de apă și deșeuri reprezintă baza dezvoltării
economice a țării.

Tabelul nr. 5.1 – Planul financiar al POS Mediu, perioada de programare 2007 –
2013, pentru fiecare axă prioritară165
Axa prioritară Finanțare
comunitară
(Euro) Contribuția
națională
(Euro) Finanțare
totală
(Euro) Rată
cofinanțare
% Ponderea în
cadrul
programului
UE% BS%
Axa prioritară 1 2.776.532.160 372.891.796 3.149.423.956 88,16 62,92 47,89
Axa p rioritară 1A 100.000. 000 22.728. 555 122.728. 555 81,48 2,27 2,92
Axa prioritară 2 734.223.079 144.253.883 878.476.962 83,58 16,64 18,53
Axa prioritară 3 229.268.644 159.371.487 388.640.131 58,99 5,20 20,47
Axa prioritară 4 171.988.693 19.109.855 191.098.548 90,00 3,90 2,45
Axa prioritară 5 270.017.139 45.822.236 315.839.375 85,49 6,12 5,88
Axa prioritară 6 130.440.423 14.493.381 144.933.804 90,00 2,95 1,86
Total 4.412.470.138 778.671.193 5.191.141.331 85,00 100 100

Investițiile propuse a fi realizate prin POS Mediu în cadrul fiecărei axe
prioritare au urmărit îmbunătățirea c alității mediului, dar și să aducă beneficii

165 Date preluate din Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013, versiunea August 2015.

293
economice directe, eficiență crescută de utilizare a resurselor, servicii de mediu
îmbunătățite, oportunități noi de tehnologii și de piață, dezvoltarea strategiilor pe
termen lung.
Având în vedere faptul că res ursele financiare disponibile sunt limitate, de
aceea, investițiile prin POS Mediu trebuiau să aibă o abordare strategică puternică,
care nu se adresează numai conformării, ci și unei dezvoltări regionale mai ample
către cost – eficiență.
Marile investiți i ale programului s -au axat pe Axele prioritare 1 și 2 . Astfel,
prima axă a deținut o pondere de 62,92% din totalul contribuției UE , pentru
investițiile aferente sectorului de apă, deoarece accesul la apă potabilă curată și alte
nevoi elementare era și este încă o problemă pentru o parte din populația României.
Pe termen scurt și mediu, investițiile prioritare s -au axat și în continuare trebuie să
se axeze pe înlocuirea infrastructurii uzate, dar și pe infrastructura nouă care să
deservească lipsa acută a u tilităților publice în multe zone cu densitate mare a
populației. În sectorul de management al deșeurilor, axa prioritară 2, s-au abordat
aspecte de mediu critice de pe teritoriul României, depozitarea neadecvată a
deșeurilor, care provoacă poluarea apei, solului, aer ului. Pentru diminuarea sau
înlăturarea acestei situații, c ea mai frecventă metodă de eliminare a deșeurilor
rămâne depozitarea, prin îmbunătățirea practicilor de gestionare a deșeurilor
municipale și crearea unui sistem modern de management al deșeurilor care să
contribuie la reducerea cantității de deșeuri depozitate în respectivele județe/zone,
prin stabilirea unui sistem adecvat care sa trateze fiecare tip de deșeuri în parte, în
vederea protejării mediului.
Axele prioritare 3, 4 și 5, cu i nvestiții semnificativ mai reduse comparative cu
axele prioritare 1 și 2, au reprezentat programele pilot din POS Mediu , cu un efect
semnificativ de s usținere a economiei regionale, sensul acestor intervenții a fost de
a suplimenta contribuția la programel e naționale existente de interes major, în
special în ceea ce privește riscul la schimbările climatice și inundații. În acest sens,
au fost vizate reducerea impacturi lor negative de mediu (Axa Prioritara 3) sau
acțiunile preventive (Axa Prioritara 5) în zo nele cele mai afectate. Comparativ cu
necesitățile României pentru aceste domenii, POS Mediu a alocat sume în cadul
acestor prioritati care pot fi considerate minore, dar scopul este de a dezvolta o
funcție pilot și o strategie pe termen lung pentru invest ițiile viitoare. Axa Prioritară

294
4 a vizat un obiectiv destul de larg ținând cont de resursele bugetare limitate în
domeniul biodiversității și conservării naturii. Această prioritate nu contribuie numai
la îmbunatățirea gestionării ariilor protejate, ci și la dezvoltarea parteneriatelor cu
părțile interesate relevante. ONGurile, de exemplu pot juca un rol important în
creșterea conștientizării cu privire la protecția mediului.
Contribuția națională a pornit de la principiul că, există disproporții majore
între contribuția autorităților publice locale în raport cu nevoile de investiții, în acest
context, proiectele de investiții au fost analizate punctual, contribuția națională fiind
asigurată din fonduri publice (bugetul de stat și cel local).
Co-finanțarea din bugetul de stat și b ugetele locale s -a făcut la nivel de axă
prioritară și nu de pro iect, ceea ce a necesitat ca la elaborarea planului financiar al
POS Mediu, trebuia să se aibă în vedere restricțiile impuse pentru ajutorul de stat
sau de regulile imp use pentru proiectele generatoare de profit. POS Mediu s -a
orientat în principal spre dezvoltarea sistemelor de management pentru
infrastructura de mediu conform strategiilor naționale în sectoarele relevante de
mediu. Aceste sisteme au fost proiectate să furnizeze populației servicii publice la
standarde europene sau să asigure protecția populației împotriva riscurilor naturale.
Prin urmare, beneficiarii POS Mediu fiind autoritățile publice la nivel local sau
central sau entitățile care furnizează servicii de interes economic general (cum ar fi
furnizorii de servicii publice sau ONG -urile) sau care acționează în condiții de eșec
al pieței, intervențiile au fost analizate una câte una, rezultând într -o decizie conform
căreia contribuția națională pentru POS Mediu era asigurată din fonduri publice (de
la bugetul de stat și cel local). Co-finanțarea de la bugetul de stat, s -a desfăș urat
conform program ării bugetar e multianual e, iar flexibilitatea bugetară a fost introdusă
în Legea Bugetul ui de Stat. În ceea ce privește contribuția de la bugetele locale
pentru proiectele finanțate din fonduri UE, majoritatea municipalităților sunt în
disproporție cu nevoile de investiții. Drept urmare, autoritatea națională este necesar
să limiteze rata de co -finanțare a bugetelo r locale la un nivel minim (între 2 și 5%
din costurile eligibile ale unui proiect) care să poată totuși asigura pentru buna
implementare. În afară de aceasta, cei mai mulți beneficiari au nevoie de subvenții
substanțiale pentru a face proiectele viabile f inanciar pe timpul duratei lor de viață.
Doar un număr limitat de municipalități mari ar fi capabile să acopere o parte din
costurile de capital ale noilor investiții (în sensul că din venituri se pot plăti

295
împrumuturi de la bănci sau alte organisme finanț atoare), dar majoritatea
localităților mici și mijlocii nu sunt capabile să -și acopere costurile de capital.
În conformitate cu datele furnizate de POS Mediu, la sfârșitul lunii februarie
2016, în cadrul programului au fost depuse un număr de 776 proiecte în valoare
totală de 8.567.664.780 euro, din care contribuția UE este de 5.416.815.879 euro, cu
o depășire de 22,76% mai mult decât alocarea finaciară pentru perioada 2007 – 2013.

Tabelul nr. 5.2 – Proiectele depuse în cadrul POS Mediu, perioada de progr amare
2007 – 2013, pentru fiecare axă prioritară
Axa prioritară Număr
proiecte Finanțare
Totală
(Euro) Contribuția
UE
(Euro) Contribuție
UE la
proiectele
depuse în
raport cu
alocarea
UE 2007 –
2013 % Ponderea în cadrul
programului
Număr
proiecte
% Contribuția
UE%
Axa prioritară 1 94 5.235.313.567 3.264.961.387 117,59 12,11 60,27
Axa prioritară 1A 24 121.335.520 79.729.180 0,80 3,09 1,47
Axa Prioritară 2 40 1.548.562.691 948.805.947 129,23 5,15 17,52
Axa prioritară 3 7 411.587.237 165.778.044 72,31 0,90 3,06
Axa prioritară 4 395 540.097.057 397.302.495 231,01 50,90 7,33
Axa prioritară 5 47 564.285.684 442.116.033 163,74 6,06 8,16
Axa prioritară 6 169 146.483.024 118.122.793 90,56 21,79 2,18
Total 776 8.567.664.780 5.416.815.879 122,76 100,00 100,00

Din totalul de 776 de proiecte, au fost aprobate un număr de 597 proiecte, o
pondere de 61,70% din totalul proiectelor depuse, fiind aprobate proiecte depuse de
administrațiile publice locale, ponderea cea mai mare a proiectelor refuzate
regăsi ndu-se în axa prioritară 4, ca urmare a capacității instituționale limitate a unor
beneficiari de a administra contractele din cadrul proiectelor, coroborată cu calitatea
slabă a serviciilor de asistență tehnică pentru management de proiect și pentru
super vizarea lucrărilor sau imposibilitatea asigurării de către beneficiari a unui flux
financiar necesar implementării proiectelor, datorită aplicării de corecții financiare,
ca urmare a încălcărilor legislației achizițiilor publice. P roiectele majore și nemaj ore
de infrastructură privind sectoarele de apă, deșeuri, termoficare și inundații – axele
1, 2, 3 și 5, au fost aprobate într -un procent foarte mare, integral pentru ax ele 1 și 2,

296
având și ponderea financiară cea mai mare 82,98% în cadrul programului, dat orită
importan ței obiectivelor care le reprezintă.
Necesitatea de investiții pentru POS Mediu, aferentă contribuți ei din fonduri
UE, a depășit cu 16,12% alocarea UE.

Tabelul nr. 5.3 – Proiectele aprobate în cadrul POS Mediu, perioada de
programare 2007 – 2013, pentru fiecare axă prioritară
Axa prioritară Număr
proiecte Finanțare
Totală
(Euro) Contribuția
UE
(Euro) Contribuție
UE la
proiectele
aprobate în
raport cu
alocarea UE
2007 – 2013 % Ponderea în cadrul
programului
Număr
proiecte
% Contribuția
UE%
Axa prioritară 1 94 5.235.313.567 3.264.961.387 117,59 15,75 63,72
Axa prioritară 1A 24 121.335.520 79.729.180 0,80 4,02 1,56
Axa prioritară 2 38 1.493.754.203 907.149.800 123,55 6,37 17,70
Axa prioritară 3 7 411.587.237 165.778.044 72,31 1,17 3,24
Axa prioritară 4 223 247.035.915 184.472.723 107,26 37,35 3,60
Axa prioritară 5 42 509.118.954 403.501.590 149,44 7,04 7,88
Axa prioritară 6 169 146.483.024 118.122.793 90,56 28,31 2,31
Total 597 8.164.628.420 5.123.715.518 116,12 100,00 100,00

Din cele 597 de proiecte aprobate au primit contracte/decizii de finan țare 534
de proiecte, un procent însemnat de 89,45%, valoarea totală a proiectelor ridicându –
se la suma de 8.025.918.179 euro , iar contribuția UE la proiectele contractate
raportată la alocări la alocări este cu 13,71% mai mare.

Tabelul nr. 5.4 – Contracte/decizii de finanțare pentru beneficiari în cadrul POS
Mediu, perioada de programare 2007 – 2013, pentru fiecare axă prioritară
Axa
prioritară Număr
proiecte Valoare eligibilă (euro)
Cheltuieli
neeligibile
(Euro) Total valoare
proiecte
(Euro) Contribuție
UE la
proiectele
contractate
în raport cu
alocarea
UE 2007 –
2013
(%) Finanțare acordată (Euro)
Contribuția
proprie a
beneficiarului
(Euro) Contribuția
UE
(Euro) Buget
națion al
(Euro)
Axa
prioritară 1 93 3.258.594.369 478.230.537 68.485.907 1.420.447.034 5.225.757.847 117,36
Axa
prioritară 1A 16 54.439.336 11.705.659 668.131 16.035.150 82.848.277 0,54
Axa
prioritară 2 38 907.149.800 187.267.153 15.640.887 383.696.363 1.493.754.203 123,55

297
Axa
prioritară 3 7 165.778.045 149.200.240 16.577.805 80.031.148 411.587.237 72,31
Axa
prioritară 4 206 158.138.493 29.331.197 0 27.380.965 214.850.654 91,95
Axa
prioritară 5 40 392.291.951 61.571.856 0 41.490.989 495.354.795 145,28
Axa
prioritară 6 134 81.227.370 14.465.660 0 6.072.137 101.765.166 62,27
Total 534 5.017.619.364 931.772.302 101.372.730 1.975.153.786 8.025.918.179 113,71

Până la sfârșitul lunii februarie 2015, așa cum se poate vizualiza din tabelul
5.5 se poate obser va că rata sumelor încasate de la UE, inclusiv prefinanțările au
avut un procent de 65,30% în sumă de 2.881.298.660 euro din suma totală alocată
de 4.412.470.138 euro ,

Tabelul nr. 5.5 – Plățile e fectuate către beneficiari în cadrul POS Mediu, perioada
de programare 2007 – 2013, pentru fiecare axă prioritară
Axa prioritară Prefinanțare
(Euro) Rambursări (Euro)
Total plăți
(Euro) Plăți
contribuție UE
+ prefinanțare
în raport cu
alocarea UE
2007 – 2013
% Plăți
contribuție
BS în raport
cu alocarea
de la BS
2007 – 2013
% Contribuția
UE
(Euro) Buget
național
(Euro)
Axa prioritară 1 608.573.803 1.332.349.293 284.822.437 2.225.745.533 69,90 76,38
Axa prioritară
1A 1.643.427 9.809.824 2.346.291 13.799.542 11,45 0,10
Axa prioritară 2 103.829.371 352.098. 886 92.035.163 547.963.420 62,10 63,80
Axa prioritară 3 40.609.007 85.838.775 109.035.555 235.483.337 55,15 68,42
Axa prioritară 4 19.391.648 91.913.176 22.010.414 133.315.238 64,72 115,18
Axa prioritară 5 0 217.115.311 36.559.970 253.675.281 80,41 79,79
Axa prioritară 6 0 18.126.139 4.113.255 22.239.394 13,90 28,38
Total 774.047.256 2.107.251.404 550.923.085 3.432.221.745 65,30 70,75

Analizând implementarea financiar ă a POS Mediu din perspectiva axelor
prioritare, constatăm că există discrepanțe între axele prioritare, în special în ceea ce
privește gradul de angajare a sumelor disponibile prin contracte de finanțare și gradul
diferit de dificultate a implementării proiectelor.
Proiectele finanțate din POS Mediu prin implementarea lor asigură
dezvoltarea durabilă, contribuind la asigurarea unui management durabil al
resurselor de apă, asigurarea unui management durabil și eficient al deșeurilor și la
îmbunătățirea calității mediului în urma reabilitării siturilor contaminate,
îmbunătățirea calităț ii aerului și a sănătății locuitorilor din zona urbană, asigurarea
condițiilor de conservare a biodiveristății într -un cadru de management adecvat al

298
ariilor protejate și la asigurarea unui management durabil al protecției împotriva
inundațiilor în zonele cele mai vulnerabile.

2. Planificarea financiară în cadrul Programului Operațional Infrastructura
Mare
Pentru cadrul financiar 2014 – 2020, România are alocate aproximativ 33
miliarde euro, detaliată pe P rogarame Operașionale, astfel:
– Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) – 11,2 miliarde euro ;
– Fondul de Coeziune (FC) – 8,1 miliarde euro ;
– Fondul Social European ( FSE) – 4,7 miliarde euro ;
– Politica agricolă comună – 8,127 miliarde euro – pilonul II, la care se adaug ă
12,529 miliarde euro aferente pilonului I (plăț i directe) ;
– Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime – 0,17 miliarde euro ;
– Fondul european pentru ajutorarea persoanelor defavorizate – 0,41 miliarde
euro.
Programul operational Infrastructură Mare va beneficia de o alocare
financiară de aproximativ 11,8 8 miliarde Euro, din care: 6,94 miliarde e uro din
Fond ul de Coeziune , 2,48 miliarde e uro din Fondul European de Dezvoltare
Regională și 2,46 miliarde euro c ofinanț are din partea bugetului de stat.

Tabel ul nr. 5.6 – Planul financiar al POIM, perioada de programare 2014 –
2020, pentru fiecare axă prioritară166
Axa prioritară Finanțare
comunitară
(Euro) Finanțare
națională
(Euro) Finanțare
totală
(Euro) Rată
cofinanțare
% Ponderea în
cadrul
programului
UE% BS%
Axa prioritară 1 3.404.255.320 1.134.751.773 4.539.007.093 75,00 36,14 46,14
Axa prioritară 2 1.702.734.955 567.578.318 2.270.313.273 75,00 18,08 23,08
Axa prioritară 3 2.892.443.785 510.431.257 3.402.875.042 85,00 30,71 20,75
Axa prioritară 4 425.531.915 75.093.868 500.625.783 85,00 4,52 3,05
Axa prioritară 5 478.723.404 84.480.601 563.204.005 85,00 5,08 3,44
Axa prioritară 6 197.329.787 34.822.904 232.152.691 85,00 2,10 1,42
Axa prioritară 7 249.478.723 40.164.895 293.504.381 85,00 2,65 1,63
Axa prioritară 8 68.026.595 12.004.694 80.031.289 85,00 0,72 0,49
Total 9.418.524.484 2.463.189.073 11.881.713.557 79,27 100,00 100,00

166 Date preluate din Programul Infrastructură Mare 2014 – 2020.

299
Având în vedere experiența acumulată din etapa de programare 2007 – 2013,
în actualul context se are în vedere consolidarea eficacității și performanței, prin
creșterea accentului pus pe rez ultate – realizarea de i ndicatori comuni și specifici
programelor, raportare, monitorizare și evaluare , realizarea unui cadru de
performanță pentru toate programele – stabilirea de etape și obiective clare și
măsurabile , introducerea unei r ezerv e de performanță167, care să reprezinte 6 % din
alocările naționale (la nivel de stat membru, fond sau categorie de regiune) , să existe
o condiționalitate ex -ante – prin a sigurarea existențe i unor condiții pentru investiții
eficiente , o condiționalitate macroeconomică, prin alinierea la noua guvernanță
economică .

Tabelul nr. 5.7 – Planul financiar al POIM, în funcție de alocarea principal ă și
rezerva de performanță, perioada de programare 2 014 – 2020, pentru fiecare axă
prioritară168

Axa prioritară Alocare principală Rezerva de performanță Suma
rezervei de
performanță
ca proporție
din sprijinul
total din
partea
Uniunii Sprijinul din
partea
Uniunii
(Euro) Sprijinul
național
(Euro) Sprijinul din
partea Uniunii
(Euro) Sprijinul
național
(Euro)

Axa prioritară 1 3.200.000.001 1.066.666.667 204.255.319 68.085.106 6,00%
Axa prioritară 2 1.597.430.305 532.476.768 105.304.650 35.101.550 6,18%
Axa prioritară
3 2.718.897.158 479.805.382 173.546.627 30.625.875 6,00%
Axa prioritară
4 400.000.000 70.588.236 25.531.915 4.505.632 6,00%
Axa prioritară
5 450.000.000 79.411.765 28.723.404 5.068.836 6,00%
Axa prioritară 6 185.490.000 32.733.530 11.839.787 2.089.374 6,00%
Axa prioritară 7 234.5 10.000 41.384.119 14.968.723 2.641.539 6,00%
Axa prioritară 8 63.944.999 11.284.412 4.081.596 720.282 6,00%
Total 8.850.272.463 2.314.350.879 568.252.021 148.838.194

Alocarea resurselor financiare disponibile pentru mediu se realizează din
Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională pentru Obiectivul
Tematic 6 , care acoperă o parte din necesarul investițional pentru conformarea cu

167Rezerva de performanță a fost introdusă conform R egulamentului (UE) NR. 1303/2013 din 17 decembrie 2013.
168 Date preluate din Programul Infrastructură Mare 2014 – 2020.

300
directivele europene pentru deșeuri și apă/apă uzată și biodiversitate fiind orien tată
inclusiv spre finalizarea proiectelor începute în 2007 -2013, pentru axele prioritare 3,
4. În cadrul axei prioritare 5, alocarea resurselor financiare disponibile pentru mediu
se realizează din Fondul de Coeziune și pentru Obiectivul Tematic 5, pentru a
acoperi nevoile de investiții privind prevenirea și apărarea împotriva fenomenelor
generate de schimbările climatice.
În cadrul axei prioritare 3 , care ocupă o proporție considerabilă din sprijinul
total al Uniunii pentru Programul operational de 30,71% , strategi a de investiții a
acestuia , prin intermediul Obiectivul ui Tematic 6 – Conservarea și protecția
mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor , finanțează următoarele
priorități de investiții:
– PI 6i – investiții în sectorul deșeurilor, p entru a îndeplini cerințele acquis –
ului de mediu al Uniunii și pentru a răspunde unor nevoi de investiții identificate de
statele membre care depășesc aceste cerințe , cu următorul obiectiv specific – OS
3.1 – Reducerea numărului depozitelor neconforme și c reșterea gradului de
pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România ;
– PI 6ii – investiții în sectorul apei, pentru a îndeplini cerințele acquis -ului
de mediu al Uniunii și pentru a răspunde unor nevoi de investiții identificate de
statele membre care de pășesc aceste cerințe , cu următorul obiectiv specific – OS
3.2 – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a
gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației .
Sumele alocate axei prioritare 3 vor fi finanț ate din Fondul de Coeziune pe
următoarele domenii de intervenție:
– Gestionarea deșeurilor menajere (inclusiv măsuri de minimizare, sortare
și reciclare) în sumă de 69.997.140 euro;
– Gestionarea deșeurilor menajere (inclusiv tratarea mecano -biologică,
tratar ea termică, incinerarea și măsuri de depozitare la groapa de gunoi) în sumă de
248.171.676 euro;
– Gestionarea apei și conservarea apei potabile (inclusiv gestionarea
bazinelor hidrografice, alimentarea cu apă, măsuri specifice deadaptare la
schimbările clim atice, contorizare pentru consumatori și pentru cartier, sisteme de
tarifare și reducerea scurgerilor) în sumă de 1.261.394.735 euro;
– Tratarea apelor reziduale în sumă de 1.312.880.234 euro.

301
Pentru îndeplinirea obligațiilor ce derivă din directivele vizâ nd managementul
deșeurilor, alocarea de de 318.168.816 euro, un procent de 11% din Fondul de
Coeziune, acoperă necesarul de finanțare pentru finalizarea celor 15 proiecte fazate
(225 milioane euro) sau aflate în pregătire. Analizarea finanțării altor prior ități se va
face în contextul finalizării PNGD și a studiilor de prefezabilitate ulterioare.
Pentru sectorul de apă/apă uzată, alocarea financiară a fost corelată cu
necesarul investițional pentru conformarea cu prevederile celor două directive
relevante, pentru 2014 -2020 acesta fiind estimat la 1 ,38 miliarde euro. Finanțarea
europeană disponibilă prin POIM va acoperi până la 2,5 miliarde euro din alocarea
Fondului de Coeziune, la care se adaugă cofinanțare publică națională. Această
alocare acoperă inclus iv necesarul proiectelor fazate de 370 milioane euro. Aceste
investiții vor fi completate prin PNDR, care va include și infrastructura de apă și apă
uzată, investițiile fiind prioritizate pentru aglomerări între 2000 -10000 l.e., și alte
programe naționale similare. Având în vedere că gradul de îndatorare al operatorilor
de apă se ridică la peste 650 milioane euro, nivelul maxim de suportabilitate fiind
deja atins în 2007 – 2013, și ținând cont de nivelul de îndatorare a localităților nou
incluse pe lista d e investiții este fie depășit, fie insuficient pentru a contribui la
finanțarea investițiilor, sunt în curs de identificare soluții pentru acoperirea
necesarului de finanțare.
Pentru biodiversitate, dezvoltarea sistemului de monitorizare a aerului și
decon taminarea siturilor poluate istoric, alocarea din Fondul European de
Dezvoltare Regională aferentă OT6 este de aproximativ 425 milioane euro, din care
67% este orientată spre biodiversitate, pentru a acoperi în continuare nevoile legate
de protecția susten abilă a biodiversității, 29,75% spre acțiunile de decontaminare și
3,25% spre protecția aerului.
Prin intermediul axei prioritare 4, strategia de investiții a programului
operațional , prin intermediul Obiectivului Tematic 6 – Conservarea și protecția
mediu lui și promovarea utilizării eficiente a resurselor, finanțează următoarele
priorități de investiții:
– PI 6d – protejarea și refacerea biodiversității și a solurilor și promovarea
unor servicii ecosistemice, inclusive prin Natura 2000 și de infrastructură ecologică ,
cu următorul obiectiv specific – OS 4.1 – Creșterea gradului de protecție și
conservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate ;

302
– PI 6e – realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban,
revitalizării orașelor, rege nerării și decontaminării terenurilor industriale
dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și
promovării măsurilor de reducere a zgomotului , cu următoarele obiective specific –
OS 4.2 – Creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel
national și OS 4.3 – Reducerea suprafețelor poluate istoric .
Sumele alocate axei prioritare 4 vor finanța din Fondul European de
Dezvoltare Regională următoarele domenii de intervenție:
– Măsuri privind calitatea ae rului, în sumă de 13.829.787 euro;
– Protejarea și sporirea biodiversității, protecția naturii și infrastructură
ecologică, în sumă de 68.425.532 euro;
– Protejarea, restaurarea și utilizarea durabilă a siturilor Natura 2000, în
sumă de 216.680.851 euro;
– Reabi litarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate, în sumă de
126.595.745 euro.
În concordanță cu țintele Strategiei Europa 2020 și cu documentul de poziție
al serviciilor Comisiei, alocarea în cadrul Obiectivului Tematic 5 a luat în
considerare n evoile de investiții pentru prevenirea și apărarea împotriva
fenomenelor generate de schimbările climatice (cu precădere inundații și eroziune
costieră), prin orientarea a 76% din fondurile alocate pentru Prioritatea de Investiții
5.i, respectiv 24% pentru Prioritatea de Investiții 5.ii care vizează modernizarea
Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Astfel, prin intermediul axei prioritare 5, s trategia de investiții a programului
operațional , prin intermediul Obiectivului Tematic 5 – Promovarea adaptării la
schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor, finanțează următoarele
priorități de investiții :
– PI 5i – sprijinirea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice,
inclusiv abordări bazate pe ecosistem , cu următorul obiectiv specific – OS 5.1 –
Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele
naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în
principal de inundații și eroziune costieră ;
– PI 5ii – promovarea investițiilor pentru a face față unor riscuri specifice,
asigurarea rezistenței în fața dezastrelor și dezvoltarea sistemelor de gestiune a

303
dezastrelor , cu următorul obiectiv specific – OS 5.2 – Creșterea nivelului de
pregătire pentru o reacție rap idă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție .
Axa prioritară va finanța din Fondul de Coeziune următoarele domenii de
intervenție:
– Protejarea și sporirea biodiversității, protecția naturii și infrastructură
ecologică în sumă de 9.574.468 eu ro;
– Măsuri de adaptare la schimbările climatice și prevenirea și gestionarea
riscurilor legate de climă, precum eroziunile, incendiile, inundațiile, furtunile și
seceta, inclusiv acțiunile de sensibilizare, sistemele și infrastructurile de protecție
civilă și de gestionare a dezastrelor în sumă de 469.148.936 euro.

304
CAPITOLUL 6 – Aglomerările umane și influența lor asupra mediului
înconjurător
6.1. Urbanizarea fenomen social – economic
Urbanizarea a devenit astăzi un fenomen general, specific și ireversibi l, având
o evoluție accentuată spre complexitate, amploare și dinamism, în mod obișnuit, prin
urbanizare se înțelege procesul prin care se realizează dezvoltarea așezărilor ca
locuri de concentrare a oamenilor și a unor activități integrate, industrial -agricole,
precum și o dezvoltare și extindere a modului de viață urban. Definiția nu este
general valabilă, deoarece însăși procesul de urbanizare se manifestă diferit de la o
țară la alta și de la o etapă social -istorică la alta, îmbrăcând de fiecare dată fo rme
specifice. Există, totuși, două moduri de abordare a procesului de urbanizare, unul
sub aspect geodemografic, adică teritorial și ca populație și care redă creșterea
greutății specifice a populației urbane în totalul populației, și altul sociologic, adică
al modului de viață generat de acest proces și care exprimă în esență un transfer de
caracteristici urbane asupra localităților rurale. Nici unul din aceste moduri de
abordare nu -l exclude pe celălalt și ca atare, numai abordarea globală, sub ambele
aspecte ale urbanizării, se impune ca modalitatea cea mai solicitată de situațiile noi
ale dezvoltării sociale actuale. Deși, istoria cunoscută a orașelor începe cu mai bine
de șase milenii în urmă, în Mesopotamia și în Egiptul antic, continuată apoi de
vech ile civilizații indiană, chineză, elenă și romană, despre urbanizare începe să se
vorbească îndeosebi din momentul în care industrializarea transformă orașele în poli
de atracție și de concentrare a oamenilor și a activităților dintr -un teritoriu, și, de
atunci când creșterea orașelor nu se mai face în limitele anterioare ale acestora, ci
implică și teritoriul adiacent, când orașele „explodează ˮ în teritoriu.
Referindu -ne la o rețea constituită, la un ansamblu de localități privite ca
sistem, urbanizarea ex primă într -un fel gradul de complexitate al interrelațiilor
existente la un moment dat între diverse categorii de localități ale sistemului urban,
cât și dintre acest sistem (privit ca subsistem) și celelalte componente
geodemografice și naturale ale siste mului spațial social. Pentru analiza procesului de
urbanizare, în literatura de specialitate s -au încercat numeroase exprimări cantitative
ale procesului de urbanizare fără a se găsi însă soluții pe deplin satisfăcătoare, în cele
mai frecvente cazuri s -a recurs la ponderea populației urbane din totalul populației,

305
indicator ce nu mai poate reflecta decât parțial fenomenul. Cu toate acestea, studierea
procesului de urbanizare s -a amplificat tocmai pentru că acesta s -a manifestat cu o
intensitate deosebită în tr-o varietate atât de mare de forme, în plus, orașele și
aglomerațiile industriale sunt centre și concentrări nodale ale societății moderne, iar
orice schimbare în rețea, în repartiția și mărimea structurii ariilor urbane afectează
întregul complex de dez voltare regională și balanța interregională, în evoluția
generală a interacțiunilor dintr -un teritoriu, problema de bază nu este urbanizarea în
sine, ci, formele specifice din rețea și disparitățile regionale. Numeroasele opinii
manifestate cu privire la c onținutul conceptului de urbanizare și al formelor pe care
acest proces le îmbracă, au însă suficiente puncte convergente, care se orientează
spre definirea câtorva dintre ele ca trăsături esențiale ale fenomenului. Semnificative
pentru conceptul de urbani zare sunt următoarele trăsături ale procesului:
– caracterul istoric al procesului de urbanizare.
– creșterea orașelor este un fenomen specific tuturor epocilor istorice în care
orașul devine un fenomen social evident.
– intensitatea și formele pe care le -ar îmbrăca procesul respectiv în timp s -au
legat, în primul rând, de caracterul activităților neagricole, generatoare de orașe
dintr -o etapă social -istorică dată.
Urbanizarea, în sensul în ca re o înțelegem în etapa actuală este un proces, ce
se leagă profu nd însă de epoca dezvoltării accelerate a orașelor, ca urmare a unei
puternice industrializări a acestora. Industrializarea a creat un nou tip de societate,
societatea urbană, ce se manifestă prin dominarea ruralului de către oraș. De aceea,
caracterul și formele pe care le îmbracă urbanizarea în etapa actuală depind de
raportul dintre aceasta și procesul de industrializare al oricărui teritoriu la un moment
dat.
Industrializarea și urbanizarea sunt două procese care nu se suprapun, între
ele existând un ra port dinamic, complex, care a evoluat în timp luând forme diferite.
Astfel, industrializarea în faza sa expansivă de generalizare a procesului industrial
în toate domeniile productive a determinat un anumit tip de urbanizare (explozivă),
iar în forma actua lă exigențele moderne ale urbanizării solicită un alt fel de
industrializare, cu mare accent pe caracteristicile calitative, care să elimine
supraconcentrarea și poluarea urbană și să asigure o dezvoltare organică, echilib rată
a centrelor urbane actuale. Î n evoluția fenomenului urban, ca și a procesului de

306
urbanizare, există o succesiune de forme, conform caracteristicilor fiecărei etape de
dezvoltare social -istorică a omenirii. Până în epoca revoluțiilor industriale din
Europa, orașele au avut o evoluție l entă, fiind de fapt excrescențe ale ruralului, într –
o diversitate nu prea mare de forme. Bine delimitate în teritoriu și cu funcții social –
economice precise, ele sunt declarate orașe prin hotărâri administrative. Orașele s –
au format, ca urmare a revoluției tehnico -științifice din ultimul secol, și au capătat
dimensiuni și forme noi. Astfel, pornind de la micile orașe de tip medieval (târguri,
burguri), s -a ajuns în scurt timp la forme urbane specifice ca teritoriu, populație și
activități social -economice ( orașe cu peste un milion de locuitori, aglomerări urbane,
megalopolisuri, regiuni urbane etc.). Aceste noi forme contemporane au atins
dimensiuni impresionante care fac adaptarea omului dificilă la mediul urban
stresant, actual. De aceea, în prezent, oamen ii neagă aceste modele de dezvoltare
urbană (orașul gigant) și încearcă să -și aleagă modele proprii de dezvoltare urbană,
mai mult, încearcă să -și impună alegerea factorilor de decizie.
6.1.1. Impactul urbanizării as upra mediului social – economic
Una din numeroasele definiții car e se dau unei zone urbane/oraș, este aceea
de areal, unde au loc activități, altele decât cele legate de agricultură și unde, locuiesc
cei care desfășoară aceste activități. Zona urbană/orașul, are un statut legal, o ferit de
guvern ul național sau provincial, asociat cu forme specifice administrative și
dezvoltarea acestora ca urmare a unor impacturi de forma:
1. Impactul creșterii populației urbane
a. Presiune asupra sectoarelor urbane (locuințe, infrastructură, economie,
mediul înc onjurător, educație, sănătate). Această presiune apare din nevoia de
extindere a infrastructurii și serviciilor pentru a putea deservi întreaga populație a
aglomerării urbane (orașului).
b. Creștere urbană nebalansată: dacă creșterea urbană este concentrat ă într –
o singură zonă a unei țări atunci distribuția spațială a populației acelei țări poate fi
debalansată. Această presiune duce la apariția megaorașului și implicit a dominației
economice, sociale și politice a acestuia asupra unui sistem urban. Un exem plu
semnificativ este cel al megaorașului Bangkok care este de peste 30 de ori mai mare
decât următorul oraș ca mărime din Thailanda. Megaorașele sun t specifice țărilor
din lumea a -IlI-a, însă se regăsesc și în țările dezvoltate ale lumii.

307
c. Creșterea eco nomică: spre deosebire de primele 2 implicații ale creșterii
orașelor, unii autori le văd ca pe niște motoare ale creșterii economice considerând
că există o relație pozitivă între rata de urbanizare și dezvoltarea economică.
2. Ur banizarea și rata de urba nizare
Urbanizarea, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, se
definește, ca fiind procesul de „concentrare a populației unei țări în orașe, creștere a
numărului și dezvoltarea acestora ˮ. Asociat cu industrializarea, modernizarea,
dezvoltarea, urbanizarea se referă la procentul dintre numărul locuitorilor care
trăiesc și își duc activitatea, în orașele populației unei țări. Rata de urbanizare
exprimă procentul anual de creștere a populației, în zonele urbane ale unei țări, ea
fiind în raport inv ers proporțional cu urbanizarea.
Urbanismul, este un mod de viață al „orășeanului ˮ, fiind asociat cu zonele
urbane. Oamenii care locuiesc în zone urbane își modifică obiceiurile și
comportamentul, devenind anonimi, superficiali, mult mai independenți și
competitivi decât cei din rural.
3. Surse de creștere demografică urbană
a) Migrația: migrația rural -urban este o sursă majoră de creștere a populației
orașelor mai ales în statele din lumea a -III-a, fiind influențată pe de o parte de factori
de împingere: l ipsa unui serviciu, consumul, sărăcia etc., și pe de altă parte de cei de
atragere: existența contractelor sociale, a locurilor de muncă, perspectiv a înavuțirii.
Creșterea rapidă a unor orașe, cum a fost: Chicago la sfârșitul secolului XIX, Tokio
la mijloc ul secolul ui XX, Mumbai în secolul XXI, poate fi atribuită în mod special
migrației rural -urban. Acest tip de creștere a populației urbane, est e specifică țărilor
dezvoltate și poate fi atribuită, mirajului și numai oportunităților economice,
pierderii și degradării terenurilor ag ricole și a pășunilor, datorită fie, a poluării,
achiziționării terenurilor de către diferite companii, a conflictelor, atragerii zonelor
urbane, aprop rierii utilizării transportului sau oportunităților personale.
Datorită creșteri i numerice a populației și a teritoriului dezvoltării activităților
economice, și celor de altă natură, marile orașe înglobează, treptat așezările din jur,
inclusiv, alte orașe, formând mari concentrări urbane. Astfel, în Europa, se află toate
orașele și c apitalele mari, cum sunt: Istambul, Moscova, Londra, Paris, Milano,
Sank t-Petersburg, Berlin, Madrid, Atena , Roma, Kiev etc.

308
b) Sporul natural , definit în valori absolute ca diferența dintre nou născuți și
decedați, constituie o sursă de creștere demografi că la fel de importanță ca și
migrația.
c) Naveta: populația urbană suferă modificări în timpul zilei, prin prezența la
locurile de muncă, unitățile de învățământ etc., a persoanelor care locuiesc în
suburbiile centrelor urbane, sau localitățile r urale din proximitatea acestora și fac
naveta zilnic.
4. Limitare a creșterii populației urbane
Studiile efectuate la nivel global sub aspectul creșterii accelerate a populației
în general și a celei urbane in particular, scot în evidență două curente de opinie în
ceea ce privește limitarea creșterii populației urbane, respectiv:
a) încurajarea creșterii fără nici un fel de control , deoarece este un proces
inevitabil și pozitiv și care, conduce la creștere economică, progres, oportunități
pentru educație, sănătate și dezvoltarea serviciilor publice,
b) controlul creșterii prin canalizarea populației și locurilor de muncă
departe de marile orașe , întrucât se apreciază acest lucru ca fiind negativ, prin
presiunile la care este supus mediul înconjurător, necesarul de apă și energie din ce
în ce mai mare, condițiile insalubre în care locuiesc o parte din orășeni, cantitățile
de noxe, deșeuri și ape uzate produse etc..
5. Urb anizarea de la trecut la viitor
În anul 1800 doar circa 2 % din popula ția lumii trăia în mediul urban , zonele
urbane erau unele dintre cele mai nesănătoase locuri pentru ca oamenii să trăiască.
Densitatea crescută a populațiilor din zonele urbane a dus la răspândir ea rapidă a
bolilor infecțioase. În consecință , ratele de deces în zonele urbane din punct d e
vedere istoric au fost mai mari decât în mediul rural. Singurul mod în care zonele
urbane și-au menținut existența lor până de curând a fost lipsa migrați ei oamenilor
din mediul rural.169
În numai 200 de ani, populația urbană din lume a crescut de la 2% , la apr oape
50% din totalul populației . Exemplele cele mai izbitoare ale urbanizării omenirii le
constituie mega -orașele desau peste 10 milioane de locuitori . În anul 1975 , existau
doar patru mega – orașe , au evoluat la un număr de 18 în anul 2000 , iar în zilele

169 Nathan Keyfitz, Impact of Trends in Resources, Environment and Development on Demographic Prospects , in
Population and Resources in a Changing World, ed. Ki ngsley Davis et al. Stanford, CA: Morrison Institute for
Population and Resource Studies, 1989).

309
noastre asistăm la o creștere de până la 23 de mega -orașe. O mare parte din creșterea
viitoare, nu va fi doar în aceste mega -orașe, ci și în orașele de mărime mijlocie sau
mică din jurul acestora.
Creșterea din zonele urbane provine atât din creșt erea migrației către orașe și
creșterea natalității populației urbane. O mare parte a migrației urbane este
determinată de dorința populațiilor de a migra din mediul rural pentru avantajele pe
care le oferă zonele urbane. Avantajele urbane includ mai multe oportunități pentru
a primi educație, asistență medicală, servicii, divertisment, precum și găsirea unui
loc de muncă. Persoanele cu posibilități materiale reduse din mediul urban au mai
puține șanse de educație decât persoanele bogate din mediul urban, d ar totuși ele au
mai multe șanse decât populațiile rurale.
Ratele natalității din mediul urban, deși mai mici decât cele din mediul rural,
în fiecare regiune a lumii, contribuie la creșterea zonelor urbane.
Începând cu anii '50 numărul locuitorilor care l ocuiesc în aglomerări urbane
(în orașe) s -a dublat o dată la 20 de ani, în timp ce procentul lor din populația l umii
a crescut în medie cu 7%.
Pentru prima dată în is torie, în anul 2011, peste 50% din populația mondială,
adică 3,3 miliarde de oameni , a aju ns să trăiască în orașe .
În fiecare zi migrează spre oraș 180.000 oameni, adăugând an ual peste 60
milioane de locuitori care se nasc în zona urbană. Dacă acest trend continuă, se
estimează ca în anul 2050, populația urbană va aj unge la 6,3 miliarde locuito ri.
Urbanizarea este un proces care conduce la creșterea orașelor datorită
industrializ ării și dezvoltării economic e, și care duce la schimbări urbane specifice
în specializare a, diviziunea muncii și a comportamentelor umane.
Imaginea urbanizării diferită de la țară la țară și este repartizată inechitabil la
nivel global: în timp ce 2/5 din țările lumii au populație preponderent (majoritară)
rurală (țări din Africa și Asia), în 52 de țări numărul orășenilor depășește 75% din
populație (țări din Europa, Ame rica de Nord, America Latina) din populație. Astăzi,
însă, o creșterea mare a populației orașelor se întâlnește în țările în curs de
dezvoltare, în special în zona Asiei (mai mult de 55%) și determină caracterul
contemporan al urbanizării lumii. Sub aspect geografic, urbanizarea se îndreaptă de
la vest, spre est, deși, sub aspect istoric, începând din antichitate și până la mijlocul
secolului al XIX -lea, estul era considerat mai urban decât vestul.

310
6. Impactul urbanizării asupra mediului ambiant.
Creșterea vertiginoasă a aglomerărilor urbane impune o analiză profundă a
relației dintre activitățile de protecție a mediului ambiant și dezvoltarea economică,
cu evidențierea de precizări asupra unor aspecte instituționale, în concordanță cu
cele internaționale, î n care să se aibă în vedere: costurile și beneficiile ecologice,
drepturile de proprietate și externalitățile, ca sursă de degradare a alocării resurselor,
în evoluția sa istorică, teoria dezvoltării economice, inclusiv dezvoltarea industrială,
a avut ca e lement esențial sistemul productiv, al căror m odele de dezvoltare
industrială apărute după al doilea război mondial, se refereau cu predilecție la
dinamica producției.
Cea de a doua etapă a constat în perfecționarea metodelor precedente și
includerea unor criterii legate de bunăstare și sărăcie. În domeniul poluării din
așezările umane, conceptul cel mai răspândit este legat de sporul demografic care a
adus la creșterea rapidă a urbanizării, în care aglomerarea internă și deteriorarea
condițiilor sociale, au atras după sin e intensificarea poluării, însă o asemenea
concepție nu poate explica pe deplin gravitatea reală a crizei mediului înconjurător,
deoarece, aspectele cele mai serioase ale poluării acum sunt cele determinate de:
căderile radioactive, îngrăș ămintele artificiale, pesticidele, mercurul etc., și alți
poluanți industriali, care nu își au originea în mediul urban. Cert este însă faptul că
mărimea și densitatea demografică a unui oraș au efecte disproporționat de mari
asupra cantității de poluare p rodusă pentru o persoană, din cauza fenomenului de
margine.
La nivel global, asistăm nu numai la o explozie demografic ă ci, și la o explozie
a civilizației, una din caracteristicile actuale social economice fiind cea a apariției și
creșterii vertiginoase a marilor aglomerări urbane. Creșterea numerică a populației,
constituie elementul de bază al unei vaste rețele de fenomene care, formează
civilizația umană caracterizată prin noile cunoștințe despre natură oferite de știință,
inovațiile și puterea tehnicii de a stăpâni forțele distrugătoare ale naturii, marile
realizări în procesele economice, culturale, sociale și politice.
O evoluție în timp a creșterii aglomerărilor urbane, ne arată într -o primă etapă
o evoluție lentă cu excepția unor țări puternic dezv oltate, în care în ultima perioadă
acest proces d e urbanizare a luat proporții majore.

311
Populațiile urbane interacționează cu mediul lor, oamenii din mediul urban
schimbă mediul lor prin consumul de alimente, energie , apă, și pe uscat. Și, la rândul
său, mediul urban poluat afectează sănătatea și calitatea vieții populației urbane
Persoanele care locuiesc în mediul urban au modele diferite de consum,
comparativ cu locuitorii din mediul rural , populațiile urbane consumă mult mai
multă hrană, energie și bunuri de folosință îndelungată decât populația rurală. Odată
cu dezvoltarea tehnico – economică , au crescut consumurile de energie electrică,
pentru transport, gătit, încălzire etc., care este cu mult mai mare în mediul urban
decât în zonele rurale. Pe măsură c e țările trec de la utilizarea formelor de energie
non-comerciale la forme comerciale, prețul relativ al energiei crește. Economiile,
prin urmare, de multe ori devin mai eficiente, deoarece acestea se dezvolt ă din cauza
progreselor tehnologice și modificăr ilor ale comportamentului de consum.
Urbanizarea populațiilor din lume, va crește consumul de energie totală, în ciuda
eficienței și a utilizării noilor tehnologii. Și creșterea consumului de energie este de
natură să producă efecte nocive asupra mediului.
Consumul urban de energie ajută la crearea unor insule de caldură urbană
care pot schimba tiparele climatice locale și condițiile meteorologice în direcția
vântului din insulele cu căldură.
Urbanizarea afectează, de asemenea, regiuni mari. În regiunile c are sunt în
direcția vântului care bate dinspre complexele industriale mari, se pot observa
creșteri ale cantității de precipitații, poluarea aerului etc. Zonele urbane afectează nu
numai vremea, dar și modalitatea de scurgere pentru apă. Zonele urbane gen erează,
în general, cantitățimai mari de precipitații, dar gradul de infiltrare a apei este foarte
redus, deoarece scurgerile se produc mai rapid, cu fluxuri mai mari, cresc riscurile
de inundații și implicit poluarea apelor din aval.
Factorii care au infl uențat dezvoltarea orașelor sunt educația, sănătatea și
serviciile sociale, care se găsesc la un standard mai î nalt decât în zonele rurale.
Sensul evoluției urbane în lumea contemporană poate fi prezentat prin cele patru
etape, respectiv: orașul antic, ora șul contempo ran, orașul viitorului apropiat și orașul
viitorului îndepărtat, așa cum se arată în figura nr. 6.1.
Urmărind această evoluție, se constată, tendința de creștere și lărgire atât pe
orizontală, cât și pe verticală a orașului. Orașele, ca să nu m ai vorbim de

312
megalopolis -uri, prezintă un impact și o acțiune puternică cu mediul, considerată ca
interacțiune de tip calitativ nou și care, prezintă următoarele caracteristici:
• prima caracteristică o prezintă schimburile intense de energie între oraș și
mediu, schimburi atât sub formă de energie termică disipată în mediu, cât și sub
forma de alimente, îmbrăcăminte (intrări), deșeuri și poluanți (ieșiri), caracteristici,
care arată integrarea orașelor în structura biosferei și a centrelor urbane în mediul
înconjurător;
• orașul este definit ca fiind o așezare ai căror locuitori nu pot produce în
limitele lui hrana de care au nevoie, ceea ce implică existența unor suprafețe agricole,
râuri, lacuri, ale căror produse să fie furnizate orașului, în unele țări industrializate
și urbanizate și cu densitate mare a populației, suprafețele agricole nu mai reușesc
să acopere necesarul de alimente. Astfel, în Japonia, la fiecare hectar cultivat,
corespund alte 5 hectare cultivate în alte țări, ale căror produse sunt i mportate în
Japonia, suprafețe folosite deci de o țară, dar care nu îi aparțin, cunoscute sub
denumirea de hectare fantomă.
Ecosistemul urban este reprezentat de numeroase populații umane locuind în
clădiri situate in jurul unor instituții, ghidându -se du pă legi și relații care permit
existența și tranzitarea uni bogat flux de energie. Centrul urban se deosebește de
sistemul natural prin faptul că are un consum de energie sporit prin utilizarea altor
surse de energie în afara celei solare, flux de energie care nu ține seama de circuitele
biogeochimice naturale (suplimente înlocuite cu cicluri artificiale).

313
Figura nr. 6 .1 – Sensul evoluției urbane170

170Părăușanu, V ., Ponoran, I ., Economia Mediului , Editura Sylvi, București, 2001, p. 126.
SO
Resursă
continuă
A
LEMN
Pădure
Resursă
reciclabilă
S
Combustibili
fosili
Resursă
epuizabilă
Combustibili
fosili
Resursă
epuizabilă

Alte resurse
reciclabile
S
Resursă
continuă

Alte resurse
reciclabile
S
Combusti bili
fosili
Energie
nuclear
ă
Fisiune și
fuziun e

Orașul
viitorului
îndepărtat
Orașul
viitorului
apropiat
Orașul
contemporan
Orașul
antic și
medieval
B
C
D
Sensul evoluției urbane
Pierdere de energie
sub formă de căldură

Transformatori și
distribuitori de energie

314
Urbanizarea, ține prea puțin seama de necesitățile echipărilor colective de
bună calitate și bine r epartizate, de spațiile verzi, cele de creație, spațiul din jurul
școlilor și fabricilor etc., neluând în seamă condiția umană, provocând prin acestea,
alienări față de natură. Toate acestea sunt însoțite de problemele pe care le ridică
deșeurile și produc ția, ambele fiind importante în supraviețuirea economică și fizică
a centrelor urbane. Tocmai din ne -epurarea suficientă a noxelor din amenajări, a unei
planificări îndoielnice si fără perspectivă, s -a născut problema poluărilor care a
devenit evidentă și stringentă în zilele noastre în aglomerările urbane. Centrele
urbane prezintă o interacțiune foarte puternică cu mediul și se caracterizează prin:
• schimbul extrem de intens de energie și de materii prime între oraș și mediu
(purtători de energie primară, secundară, energie termică etc.);
• satisfacerea necesarului de hrană pe seama suprafețelor limitrofe;
• sistemul urban și cel productiv se extind pe seama sistemelor de protecție și
stimulativ disipative, cu consecințe negative evidente, așa cum se arată în figura nr.
6.2.

Figura nr. 6.2 – Integrarea centrelor urbane în mediul înconjurător171

Probabil cele mai multe dintre problemele majore de mediu ale perioadei
următo are vor fi realizate din continuarea și accentuarea problemelor existente, care
în pre zent nu primesc suficientă atenție politică. Unor astfel de p roblemele nu li se
acordă atenția necesar ă în multe țări, nici măcar când situația o cere . Cele mai multe
probleme emergente sunt schimbările climatice, deficitul de apă dulce, despădurirea,

171 Idem, op. Cit, p. 127, 128
Sisteme protective (păduri, oceane, munți, parcuri )

Sisteme asimilativ –
disipative
(cursuri de apă,
atmosferă, sol)

Sisteme
productive
(solul cultivat)

Sistemul urban – industrial

315
și poluarea apelor proaspăt e, precum și creșterea populației. Aceste probleme sunt
foarte complexe și interacțiunile lor sunt greu de definit. Este foarte important să se
examineze aceste problemele prin sistemul socio -economic -cultural. Chiar și
interconexiun ile dintre problemele de mediu sunt acum mai bine cunoscute, ne
lipse sc încă informații exacte despre modul în care sunt legate problemele între ele ,
în ce măsură ele interacționează și care sunt cele mai eficiente măsuri. O problemă
este de a integra plan ificarea utilizării apei și terenurilor, pentru a asigura securitatea
alimentară și a apei.
6.2. Tipuri de poluare urbană
La baza poluării mediului înconjurător și implicit a mediului urban, stă
producția de materiale nespecifice mediului, materiale care s unt impulsionate de
cerințele progresului tehnic. A da vina pe materialele create de om, înseamnă a -1
pune pe acesta în dilema de a accepta sau restrânge progresul tehnic în funcție de
exigențele mediului natural, ca si când problemele protecției mediului ar fi
incompatibile cu progresul tehnic. Nu spectrul de materiale c reat de om este cauza
reală, ci modul de gospodărire al acestora, și mai ales că pe lângă faptul că
încorporează resurse neregenerabile și epuizabile, după utilizare sunt deversate în
mediu l natural fără să se cunoască efectele de lungă durată asupra acestuia.
La nivel mondial sunt cunoscute următoarele tipuri de poluare urbană:
a) Poluarea aerului , este definită ca orice contaminare a atmosferei care
perturbă compoziția naturală și compoziț ia chimică a aerului. Acest lucru poate fi
sub formă de particule, cum ar fi praful sau gazele excesive, cum ar fi dioxidul de
carbon sau alți vapori, care nu pot fi eliminate în mod eficient prin cicluri naturale,
cum ar fi ciclul carbonului sau ciclul az otului. Poluarea aerului provine dintr -o
varietate de surse: gazele rezultate din arderea combustibililor fosili și a gazelor de
eșapament de la automobile, fabrici, generatoare de curent electric și de asemenea
vaporii nocivi din substanțele chimice, cum ar fi vopsele, plastic și scurgeri toxice,
incendiile forestiere, erupțiile vulcanice, eroziunea solului uscat, precum și alte surse
natural, construcții de clădiri sau demolări.
În funcție de concentrația de poluanți atmosferici, mai multe efecte pot fi
observate: smog, aciditate mai mare a apei de ploaie, epuizarea oxigenului și rate

316
mai mari de astm. Mulți oameni de știință cred că încălzirea globală este legată de
creșterea poluării aerului.
Poluarea atmosferică nu constituie doar un incovenient și un p ericol pentru
societate, ci, reamintește de noile realizări tehnice prin generalizarea automobilului,
avionului cu reacție, uzina atomo -electrică, industria în general, predominantă în
orașul modern etc., care sunt tot atâtea eșecuri ambientale. Atunci cân d s-a inventat
automobilul cu combustie internă, nimeni nu se gândea că peste zece decenii aceasta
va deveni cea mai însemnată sursa individuală de poluare a mediului ambiant în
orașe. Poluarea prin monoxid de carbon, plumb și smog, este rezultatul inevita bil al
numărului imens de vehicule ce se îngrămădesc în orașe. Dacă la suprafața arabilă
necesară pentru întreținerea vieții adăugăm și terenul de care are nevoie o ființă
umană pentru a trăi conform exigențelor vieții contemporane, constatăm că în
realita te este mult mai mare.
b) Poluarea apei , implică orice apă contaminată, fie cu particule chimic e sau
materie bacteriană care degradează calitatea și puritatea apei. Poluarea apei poate
avea loc în oceane, râuri, lacuri, rezervoare subterane, și diferite alte surse de apă.
Efectele poluării apei includ scăderea cantității de apă potabilă disponibilă,
reducerea surselor de apă pentru irigarea culturilor, și având impact asupra
populațiilor de pești și faunei sălbatice, care necesită apă, de o anumită puritat e
pentru supraviețuire.
Acțiunile umane asupra biosferei, au de regulă drept urmare o scădere a
diversității acesteia. Pentru aceasta este suficient să urmărim ce se întâmplă intr -un
râu după deversarea apelor reziduale ale unei localități urbane. Astfel, în apropierea
locului de deversare dispar toate speciile de pești, cele mai multe nevertebrate din
zooplancton, iar fitoplanctonul se reduce la bacterii și cianofice. Sărăcirea apei
curgătoare în viețuitoare se datorează poluanților toxici și scăderii dram atice a
oxigenului solubil din apă.
Refacerea florei și faunei normale a apelor se face într -o succesiune de floră –
faună, care necesită cantități mari de frecvență a oxigenului. Aceasta arată că
poluarea și alte acțiuni umane în biosferă au un singur efec t major, readucerea
biosferei la starea sa primitivă de la începuturile vieții pe pământ.
c) Poluarea solului , reprezintă contaminarea solului care împiedică creșterea
și echilibrul în natură, indiferent dacă acesta este folosit pentru cultivare, locuire s au

317
conservarea vieții sălbatice. Sursele de poluare ale solului includ: deșeuri le
periculoase, scurgerile din canaliz ări, practici agricole de bază nesustenabile , cum ar
fi utilizarea pesticidelor anorganice , minerit ul, defrișări le, și alte practici distru ctive ,
gunoaiele de uz casnic. Contaminarea solului poate duce și scăderea randamentului
culturilor agricole , pierderea habitatului faunei sălbatice, poluarea apei, poluarea
vizuală, eroziunea solului și la deșertificare .
d) Poluarea fonică, se referă la n iveluri nedorite de zgomote cauzate de
activitatea umană care perturbă nivelul de trai din zona afectată. Poluarea fonică
poate proveni de la: trafic, aeroporturi, căi ferate, producția din fabric i, construcții,
demolări, concerte. Unele tipuri de poluare fonică pot fi temporare , în timp ce alte
tipuri pot fi permanente. Efectele pot include pierderea auzului, tulburări ale vieții
sălbatice, precum și o degradare generală a stilului de viață.
e) Poluarea radioactivă, este rară, dar extrem de dăunătoare, chi ar mortală,
atunci când aceasta se produce. Din cauza intensității sale și ireversibilității daunelor
produse, există reglementări guvernamentale stricte de control al acestei poluării.
Sursele de contaminare radioactivă includ: accidentele produse la cent ralele electrice
nucleare sau scurgerile radioactive, eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor
nucleare, operațiuni miniere de extragere a uraniu lui.
Poluarea radioactivă poate provoca malformații congenitale, cancer,
sterilizare, precum și alte probleme de s ănătate pentru populație și animale le
sălbatice. Se poate steriliza, de asemenea, solul și poate contribui și la poluarea apei
și a aerului
f) Poluarea termică , este reprezentată de excesul de căldură, care creează
efecte nedorite pe perioade lungi de timp. Pământul are un ciclu termic natural, dar
creșterea excesivă a temperaturii poate fi considerată un tip rar de poluare cu efecte
pe termen lung. Multe tipuri de poluare termică se limitează la zona de producer a
sursei lor, dar alte surse pot avea un impact mai larg asupra unei zone geografice
mai mare. Poluarea termică poate fi cauzată de: funcționarea c entrale lor electrice ,
extinderea urbană , particulele poluante de aer care captează căldura , despădurir ile,
În măsură ce temperaturile cresc, pot fi observate schimbări climatice ușoare,
iar populațiile de animale sălbatice pot fi în imposibilitatea să își revină în urma
acestor schimbări.

318
g) Poluarea luminoasă este produsă de iluminarea urbană ineficientă, de
iluminarea incorectă a drumurilor și autos trăzilor sau de iluminarea privată
inadecvată și provoacă o serie întreagă de probleme. Surse de poluare includ: orașele
mari, panourile publicitare si panouri publicitare , evenimente le sportive și alte forme
de divertisment nocturne , becurile de pe strad ă atunci când bat în geamurile
blocurilor și spre cer în loc să lumineze străzile și trotuarele, rparcările
hypermarketurilor care rămân iluminate pe toată durata nopții când zona este închisă
oricum; clădirile de birouri ale căror becuri stau aprinse noap tea etc. Poluarea
luminoasă face imposibilă vizualizarea stelel or, reudcerea activității observatoarelor
astronomice, precum și a astronomilor amatori, distrugerea ecosistemelor bazate pe
succesiunea noapte -zi, problem de sănătate la nivelul populației .
h) Poluarea vizuală , înseamnă prezența în câmpul vizual a unor implanturi
create de om, aflate în dizarmonie cu peisajul și promovând mesaje cu caracter
excesiv, depresiv sau subversiv. Aceasta poate reduce calitatea vieții în anumite
zone, sau ar putea ave a un impact valorilor proprietății și plăcerea personală. Sursele
de poluare vizuale includ: liniile de înaltă tensiune , zonele în construcție, p anouri le
publicitare , zone neglijate sau obiecte, cum ar fi câmpurile vacante poluate sau
clădiri abandonate , iluminat public necorespunzător, clădiri de mari dimensiuni,
ruine fără importanță istorică sau turistică.
i) Poluarea personală, reprezint ă contaminarea propriului corp și stilul de
viață cu acțiuni dăunătoare. Acest lucru poate include: fumatul excesiv, c onsumul
de alcool sau abuzul de droguri, abuzul emoțional sau fizic, condițiile precare de
viață, obiceiuri, atitudini personale, tradiții necorespunzătoare.
În activitatea de depistare a poluanților, lipsesc unele date despre cantitatea de
plumb, mercur, candium și alți poluanți metalici ai solului, apei și atmosferei,
precum și măsurători la scara națională a smogurilor și a altor poluanți atmosferici
urbani, în lipsa unor asemenea date este greu de interpretat nivelul actual al poluării.
Foarte mulți pol uanți au apărut în timpul și după al doilea război mondial, cum au
fost: elementele radioactive prin producerea primei bombe atomice, DTT,
detergenții ca utilizatori de săpun, masele plastice sintetice etc., care au agravat
problema deșeurilor. Smogul foto chimic și impuritățile ce -1 însoțesc (acizi de azot,
hidrocarburi), constituie doar o parte din întreaga problemă a poluării aerului urban,
în plus aerul urban conține: bioxid de sulf și alți produși rezultați din oxidarea

319
sulfului; pulberi provenite din c enușa furnalelor din activități industriale; uzura
pneurilor auto și a asfaltului pe șosele; particule de azbest din garniturile de ferodouri
și de materiale de construcție; o gama de produși organici degajați în aer prin arderi
și procese chimice industri ale, înlocuirea tehnologică a săpunului cu detergenți a
provocat o creștere de 20 de ori a impactului fosfaților asupra mediului ambiant fără
sa se obțină vreun avantaj esențial pentru consuma tori, întrebuințând detergenți î n
locul săpunului nu devenim mai curați, dar reușim să facem mediul mai murdar.
Există mai multe tipuri de poluare atmosferică prin smoguri, cum sunt: ploile acide,
poluarea în interiorul încăperilor, precum și diverse substanțe organice aflate în
atmosferă alături de mici particule de m etale, cadmiul, cuprul, mercurul, zincul etc.
Smogul, respectiv, acea ceață de culoare cafenie ce acoperă orașele în zilele toride,
este produs de reacțiile dintre razele solare și poluanții chimici din atmosfera urbană.
Poluarea a devenit o problemă din c e în ce mai serioasă. Nivelul de poluare
urbană este de multe ori înalt, având radon (element radioactiv), conținut în piatra și
materialele de construcții; azbest, fum, ciuperci, mucegaiuri și spori, praf, funingine
etc., la care se adaugă a ccizii, în țăr ile în curs de dezvoltare unde lemnele și
cărbunele sunt arse în foc deschis în scopuri cas nice, cu locuințe pline de fum și
provoacă o lungă serie de boli ale aparatului respirator. O cercetare asupra raportului
dintre consumul de oxigen și producerea ace stuia în ciclul natural, arată că î n SUA
se consumă anual cu 40% mai mult oxigen decât produc pădurile, iar un automobil
consumă la 1000 km parcurși, tot atâta aer cât consumă un om pe timp de un an.
Principalul factor al poluării urbane este industria, ac easta fiind și cauza dezvoltării
așezărilor urbane.
Între industrie și urbanism există o relație de intercondiționare, în sensul că
urbanizarea pr esupune industrializare și vice versa, ambele având ca efect poluare a.
Industria ca activitate economică eliber ează în aer, substanțe chimice, particule și
gaze (dioxid de carbon CO 2, monoxid de carbon CO, hidrocarburi nearse, amoniac,
NHs), prafuri industriale deversate în apă și sol, reziduri industriale nocive atât
plantelor , cât și animalelor. Până nu demult en ergia folosită în industrie era dată de
arderea cărbunilor, lemnelor și produselor petroliere, care provocau o poluare
importantă a orașelor. Industrializarea excesivă care a caracterizat orașele din
ultimile decenii a fost cauza creșterii concentrației de dioxid de carbon în atmosferă.
Dacă la începutul revoluției industriale, care avea baza energetică bazată pe petrol și

320
cărbuni, procentul de dioxid de carbon era în atmosferă doar de 0,030 %, astăzi acesta
a ajuns la valoarea de 0,033 %, iar pentru anul 205 0, se prefigurează o valoare de
0,060 %. Un alt element al poluării industriale îl reprezintă freonii, respectiv,
produșii chimici utilizați în industria cosmeticelor și pentru instalații frigorifice,
care, ajunși în straturile superioare ale atmosferei, su b influența radiațiilor
ultraviolete de mare intensitate, se descompun eliminând clor, fluor etc., care atacă
ozonul din atmosferă.
Pulberile în suspensie emanate de activitățile industriale, reprezintă o
problemă acută în poluarea atmosferei, care, de ce le mai multe ori se manifestă prin
depășiri frecvente a limitei impuse de directive în majoritatea țărilor. Concentrația
pulberilor este în corelație directă cu sursa, cu umiditatea datorată aglomerărilor de
particule și cu viteza vântului. Cele mai mari v alori ale concentrațiilor pulberilor
sunt cauzate de arderile incomplete ale carburanților la motoarele cu combustie
internă în traficul urban. La acestea se mai adaugă pulberile de plumb, cele d e metale
grele de ceramic etc.
Un alt factor poluant cu impac t negativ asupra mediului, ca parte componentă
funcțională a orașului, este cel al transporturilor, care pe lângă poluarea solului, apei
și aerului, reprezintă un puternic factor de stres asupra populației urbane, prin
poluarea fonică intensă, transformare a peisajului urban etc. Traficul rutier este
principalul poluator în ceea ce privește emisiile de oxizi de carbon (90%) și azot
(60%), de hidrocarburi volatile (45%) și emisiile de plumb (triplă față de sectoarele
industriale generatoare), comparabil cu ce lelalte surse în ceea ce privește emisiile de
bioxid de carbon, și cu o influență redusă în poluarea cu bioxid de sulf (4%).
Contribuția la fenomenul de poluare a motoarelor folosite în transporturile urbane,
arată că, pe lângă poluarea aerului de motoarel e cu ardere internă, prin substanțe
toxice, afectează aerul prin fum, miros, gaze cu efect pe termen lung etc..
Transporturile afectează mediul înconjurător în mod agresiv, ca o consecință a
dezvoltării economice, care a condus la o creștere continuuă a tr ansportului de
persoane și de bunuri. Nivelul de trafic înregistrat în aglomerările urbane constituie
un element de stres, pe care populația îl acceptă din ce în ce mai greu, iar pe cale de
consecință, soluția care poate fi adoptată este de a reduce consid erabil traficul în
zonele afectate (pe principiul metropolei Londra) și totodată al vitezei de deplasare.

321
De asemenea, transporturile afectează negativ perimetrul orașelor prin dezvoltarea
infrastructurii și a rețelei de drumuri și căi ferate.
O altă sursă de poluare provenită din activității urbane și care afectează în mod
vizibil natura, este cea a deșeurilor menajere și industriale, în condițiile actuale
cantitatea acestor deșeuri a atins nivelul cel mai ridicat, din cauza creșterii populației
și agențil or economici, cât și creșterii și diversificării activităților urbanistice.
Deșeurile generate în mediul urban și rural provin din gospodării, instituții
comerciale, agenți economici (deșeuri menajere și asimilabile), deșeuri stradale
colectate din spații publice, străzi, parcuri, spații verzi, deșeuri din construcții –
demolări etc., colectate de operatorii de salubritate, precum și nămolurile din
epurarea apelor uzate orășenești.
Gestionarea deșeurilor menajere și industriale constituie o problemă deosebită
a procesului de urbanizare și cuprinde activitățile de colectare, transport, tratare,
valorificare și eliminare a deșeurilor, monitorizarea acestor operațiuni, a depozitelor
de deșeuri, inclusiv după închiderea lor.
Deșeurile periculoase din deșeurile mun icipale, sunt generate de producție și
se împart în periculoase și nepericuloase. Prin natura lor, deșeurile periculoase au
cel mai mare impact asupra mediului înconjurător și sănătății populației. Ținând cont
de proprietățile lor specifice (de exemplu: in flamabilitate, corozivitate, toxicitate),
este necesar ca activitățile de gestionare a deșeurilor periculoase să fie abordate într –
un mod riguros.
6.3. Modele de îmbunătățire ecologică a localităților urbane
Măsurile ce se impun în vederea reducerii poluăr ii și a îmbunătățirii ecologice
a centrelor urbane, decurg din eliminarea cauzelor care le produc. Aceste măsuri au
ca ca scop reducerea poluării și îmbunătățirea ecologiei centrelor urbane și pot fi
orientate pe următoarele direcții:
– ecotehnica, definit ă ca tehnică de mare capacitate și productivitate
nepoluantă;
– ecosistemele urbane chibzuite și echilibrate;
– neutralizarea deșeurilor menajere;
– educația ecologică publică a populației.

322
În condițiile actuale se preconizează dezvoltarea centrelor urbane pe verticală și
construirea obiectivelor industriale pe terenuri improprii agriculturii, optimizarea rețelei
de drumuri și traficului rutier, îmbunătățirea proceselor de producție utilizate în
industria dezvoltată în afara așezările urbane, prin ecotehnic a, caracterizată de reciclări
și de reducere a rezidurilor și a deșeurilor, constituie o cale de optimizare a mediului și
înțelegere ecologică a fenomenelor. Ecotehnica este o treaptă superioară a creației
tehnice, care reflectă gradul de cultură a unei so cietăți și maniera de abordare științifică
a raportului om -ecosistem -natură. Industriile, datorită unei competiții acerbe, au dat
foarte puțină atenție mediului natural în care sunt implicate, acestea fiind orientate spre
obiective economice determinate, c are duc la neglijarea calității mediului, neținând
seama de felul în care își elimină deșeurile, de obicei într -o manieră simplă și ieftină,
fără să se ia în considerare problemele de sănătate sau mediu.
Deteriorarea mediului la scară mondială se datorează faptului ca sistemele
ecologice nu sunt capabile să absoarbă fără consecințe economice deșeurile, ceea ce
conduce la un dezastru ecologic. Poluarea atmosferei în centrele urbane cu substanțe
solide, în stare divizată, este cauzată de activitățile industri ale și traficul auto.
Agenții poluanți solizi, au compoziție chimică variată în funcție de proveniență, fiind
emanați sub formă de funingine, prafuri industriale și aerosoli. Funinginea provine
din arderea incompletă a combustibililor (gaz eșapat în cazul termocentralelor și
instalațiilor casnice, a utilizării benzinei și motorinei, iar negrul de fum din
întreprinderile producătoare de cauciuc și din cernelurile tipografice), întreprinderile
producătoare de ciment diminuează capacitatea de fotosinteză și re duc transparența
atmosferei. Șarjele din oțelării au un conținut ridicat de oxizi de calciu, fosfor, siliciu.
Deasemenea, aerosolii provin din industria metalelor neferoase, atât în faza
de obținere, cât și în cea de utilizare. Unele metale, îndeosebi plum bul utilizat la
producția acumulatoarelor, a grundurilor anticorozive pe baza de oxid de plumb, cele
din industria constructoare de mașini, construcții metalice și sub forma de tetra -etil
plumb pentru creșterea cifrei octanice a benzinei, pentru reducerea consumului de
benzină și de creștere a puterii motorului etc., intră în categoria poluanților nocivi ai
atmosferei. La acestea se mai adăugă și mercurul folosit în industria de clorosodice,
care prin acțiunea lor dereglează mecanismele reacțiilor organisme lor vii. Gradul
mare de deteriorare ecologică, constituie bariera esențială, în calea dezvoltării
ecologice a centrelor urbane. Este cunoscut că această conversie a energiei

323
contribuie semnificativ la accelerarea poluării, iar nivelul de trai din mediul ur ban,
depinde de reducerea factorilor de degradare precum poluarea fonică, poluarea
aerului, contaminarea solului a apei, care sunt prezentați în figura 6. 3.
Îmbunătățirea ecologică urbană poate fi evaluată după un model corelativ al
utilizării posibilități lor locale cum sunt: inițiative, resurse și subvenții, facilități
fiscale etc., care să ducă la creșterea calitativă și cantitativă a serviciilor și bunăstării
oamenilor, așa cum se arată în figura nr. 6.4.
Din figura prezentată se constată că, utilizarea ariilor și a reglementărilor
privind problemele industriale din interiorul unui oraș, poate fi îmbunătățită, prin
inițiative orientate pe folosirea resurselor, a serviciilor comunale, de stăvilire a
poluării cu deșeuri, a suprastructurii urbane, a locuințe lor etc., pentru îmbunătățirea
și ridicarea calității mediului și creșterea sănătății locuitorilor.
Pentru realizarea unui asemenea obiectiv sunt necesare multe informații
referitoare la relația dintre conversia energiei, căile de poluare și șocurile local e și
regionale. Un asemenea model privind atenuarea poluării urbane s -a realizat în
capitala Germaniei, Berlin, prin raportarea poluării ecologice la energie. Modelul
din figură oferă posibilitatea de a se efectua calcule și a cuantifica căile de deteriora re
ecologică din emiteri de la originea proceselor continue și la transmiterea lor asupra
sferei de utilizare aferentă. Modelul elaborat oferă posibilitatea de impunere
sistematică a caracteristicilor de deteriorare ambientală a sferelor multifuncționale
interne ale orașului Berlin, indentificate în mod real prin măsurile politice luate de
guvern, așa cum se arată în figura nr. 6.6.

324
Figura nr. 6.3 – Îmbunătățirea protecției urbane.

Figura nr. 6.4 – Problemele degradării urbane

Formarea
unor noi
inițiative
Resurse și subvenții
pentru noi afaceri
mici și medii
Restructurarea
locuințelor proprietate
și a managementului
Creșterea
serviciilor
locale proprii
Managementul public
al resurselor financiare
Ajutor
fiscal
Îmbunătățirea
suprastructurii
serviciilor
publice
Creșterea
bunăstării
locale
Renovarea
locuințelor
Îmbunătățirea
ecologiei urbane
Restructurarea
industrială și
comercială
Degradarea
muncii manuale
urbane
Degradarea
bunăstării locale
Incapacitatea
dezvoltărilor
financiare urbane
Degradarea
câștigului
personal
Frustrări care co nduc
la vandalism
Demoralizare
Incapacitatea
îmbunătățirilor
financiare
Deteriorarea
ecologică urbană
Multiple
lipsuri
Îmbătrânirea
suprastructurii
Creșterea cererii
de servicii

325
Figura nr. 6. 5 – Dimensiuni pereche ale modelului ecologic raportate și
neraportate la energie172

172 Părăușanu, V., Ponoran, I., Economia Med iului, Editura Sylvi, București, p. 136 -137.
Conversia Energiei
Centrale electrice
Industria
Menajere
Trafic
Cuantu mul
efectiv extern
al emisiei
locale
Cuantumul efectiv
local al emisiei locale
Poluanți
Căldură reziduală
Noxe fonice
Procese neenergetice
Procese industriale
Utilizarea terenului
Managementul
resurselor de apă
Deversările de ape uzate
Managementul
Cuan tumul efectiv local
al emisiei locale
Poluanți
Lucrarea terenului
Consumul de apă/ apă
uzată
Deșeuri

Aer Apă Sol
SO 2, NO 2 Fosfat Plumb
Materii Dezintegrarea Cadmiu
pulverente pânzei freatice
Căldură Căldură
Cuantumul efectiv local
al emisiei supralocale
Poluanți
Căldură reziduală
Noxe fonice

Cuantumul efectiv local al
emisiei supralocale
Poluanți
Lucrarea terenului
Consumul de apă/apă uzată
Deșeuri

Conversia Energiei
Centrale electrice
Industria
Menajere
Trafic

Procese neenergetice
Proce se industriale
Utilizarea terenului
Managementul resurselor de
apă
Deversările de ape uzate
Managementul

Participarea
efectiv
externă la
emisia locală
Participarea
efectiv externă la
emisia locală
Poluare locală
Emisii locale
Emisii supralocale
Participarea
efectiv
externă la
emisia locală
Participarea
efectiv
externă la
emisia locală

326
Figura nr. 6.6 – Model de îmbunătățire ecologică pentru orașul Berlin

Din figură se constată că în procesul de elaborare a modelului se deosebesc
cinci stadii:
 primul st adiu, se referă în principal la impunerea sistematică a
caracteristicilor de degradare ambientală a orașului Berlin;
 cel de al doilea stadiu, cuprinde identificarea căilor de poluare din sfera de
investigare, identificate și descrise în detaliu;
 în cel de al treilea studiu se cuantifică dispersia poluanților simpli din
diverse emisii în diferite medii ecologice;
 în cel de al patrulea stadiu sunt cuprinse deteriorările ecologice curente
comparate cu standardele de cuantificare ecologică ambientală și cu alte standarde
de referință.
Stage 1

Structura căilor de poluare
transmisie
ee
emisie
Deteriorare
a mediului
Stage 2
Selectarea căilor relevante de
poluare (specificații, descriere
detalia tă)
Stage 3
Dispersia în mediu ambiant
cuantumuri locale/energie
regională/energie neraportată
Stage 4
Evacuarea emisiilor și
degradarea ecologică și
interacția locală
Stage 5
Priorități de mediu pentru
măsurile politice

327
Modelul prezentat permite evaluarea toxicității și nivelul poluării care
intervine accidental, a diferitelor tipuri de degradări ecologice pe plan local.
Modernizarea localităților rurale, prin introducerea noilor tehnologii de pr oducție în
agricultură și intreprinderile mici și mijlocii de transformare a produselor de orgine
vegetală și animală, a serviciilor etc., transformă economia și starea socială rurală în
funcție de politicile economie și sociale.
Schimbări deosebite în do meniul structural, intervin în acele localități rurale
unde exploatarea resurselor naturale ale solului și subsolului, impun crearea unor
suprastructuri corespunzătoare unei dezvoltări rurale moderne, atât prin dezvoltarea
activităților economice ale secto rului privat sau de stat. Aceste schimbări pozitive
au fost din păcate, umbrite și de acțiuni prin intervenții sălbatice asupra pădurilor în
urma împroprietăririlor stabilite prin legislația din România , prin care zone
împădurite au fost exploatate prin me toda rasă, cu efecte dezastruoase atât pentru
soluri cât și pentru sănătatea atmosferei. Deasemenea, solurile arabile în urma
împroprietăriril or au fost divizate în peste 40.000 de parcele dăunând randamentelor
la hectar, schimbarea modelelor de producție și consum tradiționale, a modului de
exploatare a micilor suprafețe de teren, au devenit factori poluanți.
Urbanizarea și adoptarea comportamentului urban au efecte pozitive în
modernizarea localităților rurale și în europenizarea acestor zone, însă impact ul
asupra mediului înconjurător devine sensibil prin introducerea unor modele noi de
producție industrială poluantă. Exemplul cel mai edificator din țara noastră, acesta
nefiind singurul, este cel din Munții Apuseni, respectiv, Roșia Montană.
6.4. Activită ți manageriale de atenuare a factorilor poluanți, în
aglomerările urbane
6.4.1. Organizarea managementului de mediu la nivel de întreprindere
Scopul dezvoltării unei economii durabile reclamă folosirea unor instrumente
pentru politica de mediu în fiecare țară a comunității europene. Astfel, Programul de
Acțiune Comunitară pentru Mediu, este un program care completează și
consolidează sistemul legislativ privind mediul, mai cu seamă acolo unde sunt goluri
și trebuie implementate noi directive și măsuri pent ru mediu și ecologizarea pieței
etc.

328
Prin acest program de acțiune pentru mediu (PAM), UE a consimțit să depună
eforturi mai mari pentru a proteja capitalul nostru natural, a stimula creșterea și
inovarea caracterizate printr -o utilizare eficientă a resurs elor și prin emisii reduse de
carbon și a proteja sănătatea și bunăstarea oamenilor – respectând limitele naturale
ale planetei.
Prin ultimul Program de acțiune pentru mediu (PAM 7), Uniunea și -a stabilit
obiectivul de a deveni, până în 2020, o economie i nteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, cu un set de politici și acțiuni vizând transformarea într -o economie cu
emisii reduse de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.
Programele succesive de acțiune pentru mediu au fu rnizat cadrul pentru
acțiunea Uniunii în domeniul mediului începând din 1973, astfel penultimul program
Al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu (PAM 6) încheiat în iulie
2012, a lăsat multe măsuri și acțiuni lansate în cadrul acestui program s ă fie
implementate în ultimul program. Programul a adus beneficii pentru mediu și a
furnizat o direcție strategică generală pentru politica în domeniul mediului. În pofida
acestor realizări, există încă tendințe nesustenabile în cele patru sectoare priorit are
identificate în cadrul PAM 6: schimbările climatice; natura și biodiversitatea;
mediul, sănătatea și calitatea vieții; și resursele naturale și deșeurile. Atingerea
obiectivelor stabilite în cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu (PAM 7)
necesită, prin urmare, angajamentul deplin al statelor membre și al instituțiilor
relevante ale Uniunii și disponibilitatea de preluare a responsabilității pentru
asigurarea concretizării beneficiilor preconizate ale programului.
Tendințele și provocările si stemice globale legate de dinamica populației, de
urbanizare, de boli și pandemii, de accelerarea schimbărilor tehnologice și de
creșterea economică nesustenabilă fac și mai dificile soluționarea provocărilor de
mediu și realizarea dezvoltării durabile pe termen lung. Asigurarea prosperității pe
termen lung a Uniunii necesită luarea de măsuri suplimentare pentru soluționarea
provocărilor respective. Este esențial să se stabilească obiectivele prioritare pentru
2020 ale Uniunii, în concordanță cu o viziune c lară pe termen lung până în 2050.
Astfel s -ar crea un mediu stabil pentru investiții și o creștere sustenabile.
Actualul program ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor de mediu și
de combatere a schimbărilor climatice convenite deja la nivelul Uniunii și la

329
identificarea lacunelor la nivel de politică pentru care ar putea fi necesară stabilirea
unor obiective suplimentare.
Deși problemele de mediu și impacturile asupra acestuia continuă să prezinte
riscuri semnificative pentru sănătatea și bună starea oamenilor, măsurile de
îmbunătățire a stării mediului pot fi benefice.
Punerea în aplicare completă și uniformă a acquis -ului în domeniul mediului
în întreaga Uniune reprezintă o investiție solidă atât pentru mediu și pentru sănătatea
umană, cât și pentru economie, politica Uniunii în domeniul mediului trebuie să se
sprijine în continuare pe o bază de cunoștințe solidă, obiectivele în materie de mediu
și de climă trebuie sprijinite prin investiții adecvate, iar fondurile ar trebui să fie
utilizate ma i eficace, în conformitate cu obiectivele respective, inclusiv recurgerea
la inițiativele de tip public -privat.
PAM 7 ar trebui să sprijine punerea în aplicare, în Uniune și la nivel
internațional, a rezultatelor și a angajamentelor asumate în cadrul Conf erinței
Organizației Națiunilor Unite din 2012 privind dezvoltarea durabilă (Rio+20), și
care urmăresc transformarea economiei mondiale într -o economie verde și
favorabilă incluziunii în contextul dezvoltării durabile și al reducerii sărăciei.
O combinație adecvată de instrumente de politică ar permite întreprinderilor
și consumatorilor să înțeleagă mai bine ce impact au activitățile lor asupra mediului
și cum să gestioneze acest impact. Printre aceste instrumente de politică se numără
stimulente economice, instrumente bazate pe piață, cerințe în materie de informații,
precum și instrumente și măsuri voluntare care să completeze cadrele legislative și
să implice părțile interesate la diferite niveluri.
Perspectiva creșterii economice, în actualele condiții, fără a promova o
politică de protec ție a mediului nu mai este posbi lă. Managementul ecologic se
bazează pe următorul principiu: prevenirea este întotdeauna mai bună și mai
economică decât tratarea.
Un model de analiză al dezvoltării durabile a economiei po ate fi urmărit în
figura 6. 7.

330
Figura nr. 6.7 – Model de analiză a dezvoltării durabile173

În ultimii ani, în țara noastră au fost abordate mai multe soluții privind
fenomenele de poluare pe plan local, global, economic, tehnic și chiar politic.
Acestea au condus la dezvoltarea unei noi discipline privind ingineria mediului,
concept care are în vedere „dezvoltare durabilă, și ca obiectiv, selectarea soluției
optime privind interacțiunea sistemelor economice, tehnologic, ambiental și uman.

173Programul de acțiune comunitară pentru Mediu, Eurostat 2010.
URMĂREȘTE EFECTELE
PROCESELO R
OMUL
TRANSPORT
COMERCIALIZARE
INDUSTRIALIZARE
PRELUCRARE
PRIMARĂ
EXPLOATARE
RESURSE MINERALE
FLORA
DECIDE
-reducerea –
reutilizarea –
reciclarea –
recuperarea
-înlocuirea

FAUNA
ATMOSFERA
APA
SOL
DEȘEURI
REZIDUURI
PRODUȘI
SINTETIC I
APE UZATE

331
Un sistem manag erial de mediu (SMM) este un instrument de identificare și
rezolvare a problemelor care oferă întreprinderilor o metodă pentru gestionarea
activităților, produselor și serviciilor corelate cu protecția mediului și ajută la
realizarea obiectivelor legate de obligația și performanța de mediu. Organizația
Internațională pentru Standardizare (ISO) definește Sistemul Managerial de Mediu
ca fiind componenta sistemului de management total care include în structura
organizatorică, activitatea de proiectare, respons abilitățile, practicile, procedurile,
procesele și resursele pentru dezvoltarea, implementarea, realizarea, revizuirea și
întreținerea politicii de mediu.
Sistemul Managerial de Mediu oferă o cale sistemică de rezolvare și
gestionare a impactului imediat ș i pe termen lung a produselor, serviciilor,
proceselor unei întreprinderi asupra mediului și conferă ordine și consecvență pentru
rezolvarea problemelor de mediu prin alocarea resurselor, trasarea de
responsabilități și evaluarea continuă a practicilor, pr ocedurilor și proceselor.
Descrierea Sistemului Managerial de Mediu, poate fi făcută prin proceduri,
instrucțiuni de lucru, planuri de verificare sau alte documente asemănătoare.
Descrierea succintă a modului de funcționare a Sistemului Managerial de Mediu ,
sub formă de manual, este destul de răspândită în practică. Documentația unui sistem
de management este de obicei, structurată ierarhic, în toată această documentație
trebuie făcută deosebirea între, documentația internă a sistemului, respectiv:
Manualul de Management, Proceduri și Instrucțiuni, precum și de documentația
externă a sistemului: reglementări naționale și internaționale, legislație etc. Pentru a
nu ne pierde în teorii și a crește inutil documentația Sistemului Managerial de Mediu,
folosită de către întreprindere, se recomandă ca aceasta să fie integrată în cea
existentă, de exemplu: Manualul de Management al calității, procedurile calității.
Manualul de Management conține descrierea sistemului de management,
respectiv, elementele esențiale ale Sistemul Managerial de Mediu și interacțiunea
lor, face trimitere la documentele și înregistrările relevante și este remis la cerere
părților interesate, fără a exista vreo obligație de a face public acest document.
Manualul de Management oferă o imagine asupra celor mat importante principii și
linii directoare, prin trimiteri la descrierea proceselor, procedurilor și instrucțiunilor,
reprezentând în ultimă instanță, acoperișul piramidei documentelor.

332
Figura nr. 6.8 – Elementele calității mediului cuprin se în manualul de
management

Procedurile, descriu cum se procedează în realizarea unei anumite acțiuni,
prin care se derulează activitățile, ele pot fi completate și adaptate noilor dezvoltări
care au loc în interiorul întreprinderii.
Instrucțiuni le, spre deosebire de proceduri, nu reglementează succesiunea
unor activități complexe, depășind uneori nivelul unui compartiment, ci se limitează
în a descrie o singură activitate. Atât procedurile cât și instrucțiunile, prin structurile
lor, trebuie să garante ze, descrierea fiecărei etape a activității precum și conexiunile
procedurii cu derularea generală a activității din întreprindere.
Un Sistem Managerial de Mediu poate fi implementat în multe feluri, în
funcție de sectorul de activitate, de necesitățile pe rcepute de către conducerea
întreprinderii, cu condiția de a fi prezentate câteva elemente esențiale comune cum
sunt: politica de mediu, structura organizatorică, integrarea în operații, sistemul
documentar pentru colectarea și analiza, monitorizarea și re cuperarea informațiilor,
acțiunea de corectare și preventivă, auditul Sistemului Managerial de Mediu,
revizuirea managementului, formarea și comunicarea externă.
MM
MC
Proceduri
Proceduri
PSM
sistem
sistem
mediu
calitate
(PSM)
(PSC)
Instrucțiuni
de Lucru
Instrucțiuni
de Lucru
Mediu
Calitate
(ILM)
(ILC)
Planuri de operare,
standarde, legi
II.
PSC

333
Așadar, managementul mediului constă în gestionarea activităților unei
întreprinderi, care au sau pot avea influență asupra mediului, ținând seama de faptul
că, orice activitate determină, sau poate determina, un consum de resurse naturale
(apă, energie, materii prime neregenerabile), emisii poluante (solide, lichide,
gazoase), producerea de deșeur i etc..
Managementul mediului atât ca proces cât și ca sistem, are ca obiectiv
totalitatea măsurilor și acțiunilor destinate conservării resurselor naturale și de
menținere a f actorilor de mediu în echilibru. În condițiile contemporane problema
esențială c are se pune, este aceea că, strategia de protecție a mediului trebuie gândită
în alternativa procesuală și sistemică acceptată de toate guvernele lumii, cu
menținerea echilibrului ecologic pe plan global, regional și local considerată a fi
mult mai importa ntă decât scopurile politicilor social economice.
În procesul managerial, acționează și conlucrează, atât elementele
mecanismului , cât și elementele structurii managementului mediului. Atât teoretic,
cât și practic, categoria proces, evidențiază parametrii temporali ai managementului
mediului ca fiind componentele sale în planul dezvoltării și manifestării în spațiu, în
condițiile creșterii progresului tehnico -științific, rolul parametrilor temporali au o
deosebită importanță în managementul mediului. Princ ipalii actori ai
managementului mediului sunt unitățile economice în care se desfășoară procese de
muncă ce cuprind procese de execuție și procese manageriale.
În comparație cu procesele de execuție, unde forța de muncă acționează asupra
obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă, procesele manageriale se
caracterizează prin aceea că o parte a forței de muncă acționează asupra celeilalte
părți majoritare, cu scopul de a atrage și coordona în mod organizat realizarea
obiectivelor. Procesul manag erial reprezintă un ansamblu de intervenții prin care
managerul prevede, organizează și ia decizii, coordonează activitatea personalului
întreprinderii în scopul realizării calitative și cantitative ale obiectivelor, în condiții
de eficiență. în orice într eprindere productivă, procesul managerial este dat de
totalitatea fazelor și a proceselor de muncă prin care se stabilesc obiectivele sub
structurilor sale organizatorice, respectiv, procese de muncă, resurse materiale și
financiare, condiții de muncă etc. în realizarea scopurilor, subiecții managementului
mediului se reunesc într -o anumită structură și folosesc pentru atingerea scopurilor
întreprinderii și a instituțiilor sociale, funcții sub forma unor combinații,

334
corespunzătoare principiilor managementul ui mediului. Prin însumarea unor
asemenea operații grupate în etape, procesul de management al mediului capătă un
conținut specific, respectiv procesul managerial ecologic. Pentru înțelegerea cât mai
corectă a conținutului acestui proces, trebuie pornit de la obiectul managementului
mediului, de la legăturile și implicațiile protecției mediului asupra întreprinderii și a
instituțiilor sociale. Conținutul acestui proces impune o analiză a stadiilor prestațiilor
de servicii ecologice și a părților componente ale managementului mediului legată
de cercetarea științifică, progresul tehnic, pregătirea și perfecționarea forței de
muncă etc., a modului de influențare asupra personalului și a modului de soluționare
a problemelor ecologice din cadrul întreprinderii. P rocesul managerial ecologic
depinde de sarcinile și obiectivele întreprinderii, și îmbracă mai multe etape, astfel:
• prima etapă, are în vedere, conținutul metodologic al procesului managerial
ecologic, are ca obiect trăsăturile generale ale activității d e management ale m ediului
și trăsăturile specifice ale activităților umane care impun o definire a scopului, o
analiză a situației, determinarea problemei și adoptarea deciziei;
• cea de a doua etapă, analiza situației, are în vedere sistemul condus, anali zat
în raport de sc opul stabilit, în realitate starea sistemului nu corespunde niciodată
scopului, diferența dintre ele ne apare ca o contradicție pentru a cărei soluționare
intervine actul de influențare;
• cea de a treia etapă a procesului ecologico -mana gerial, constă în problema
contradicției dintre soluție și scop și reprezintă componenta principală în schimbarea
situație i pe direcția stabilită de scop;
• cea de a patra etapă a procesului managerial, decizia, constă în căutarea
căilor de soluționare a p roblemei de organizare a activității.
Conținutul ecologic al procesului de management este determinat de faptul că
în acest proces se regăsesc elementele de folosire a resurselor începând cu existența
lor până la transformar ea lor în prestație socială, și care din punct de vedere al
conținutului ecologic poate fi exprimat prin determinarea necesităților, existența
resurselor, repartizarea și folosirea lor. Prin evidențierea factorului uman în procesul
managerial, conținutul ecologic este redat prin particip area omului la stabilirea
scopului, la analiza situației, elaborarea variantelor de decizie etc.
Pe parcursul folosirii pârghiilor organizaționale de influențare (coordonare),
respectiv, reglementarea, normarea, instruirea, stabilirea responsabilităților, apare

335
conținutul organizațional al procesului managerial și modul în care cooperează între
diferitele elemente și niveluri ale sistemului managerial. Conținutul informațional al
procesului managerial își face prezența pe parcursul realizării principalelor funcții
ale managementului mediului și se concretizează în funcțiile de planificare,
organizare, coordonare, control. Prin toate acestea, procesul ecologic se înscrie ca
obiect principal al managementului mediului și se dezvoltă cu o logică internă
proprie în relație directă cu factorul uman, caracterizat printr -o extindere în plan
temporal, prin parcurgerea etapelor proprii de dezvoltare, care este complexă în
conținut și formă.

336
CAPITOLUL 7 – Analiza factorilor de impact asupra mediului în regiun ea de
Sud – Est a României
7.1. Prezentarea generală a Regiunii de Sud – Est a României
Regiunea Sud -Est este situată în partea de Sud -Est a României și se
învecinează la nord cu Regiunea Nord -Est, la vest cu Regiunea Centru, la sud -vest
cu Regiunea Sud -Muntenia și Regiunea București -Ilfov, la sud cu Bulgaria, la est
cu Republica Moldova, Ucraina și țărmul Mării Negre (o lungime de 194 km pe
platforma continentală și 245 km de țărm).
Regiunea Sud -Est a coperă 35.762 km2, ceea ce reprezintă o pondere de 15 %
din suprafața totală a țării, regiunea este a doua ca mărime din cele 8 regiuni ale
României și se constituie în frontieră estică a Uniunii Europene, cu implicații majore
în ceea ce privește securizarea punctelor de trecere a frontierei, dar și implicar ea în
acțiuni de cooperare regională transfrontalieră. Lungimea graniței comune româno
– ucrainene – moldovene este de 1.099,4 km. Granița româno -moldoveană este în
întregime o graniță fluvială (450 km), iar granița româno -ucraineană are o
componență compl exă fiind o parte graniță terestră (273,8 km), o parte graniță
fluvială (343,9 km) și o parte graniță maritimă (31,7 km). Granița Regiunii Sud -Est
cu Ucraina este de 89,6 km terestru, 343,9 km fluvială și 31,7 km maritimă.
Regiunea are 2 puncte de trecere a frontierei cu Moldova, la Oancea (rutier),
și la Giurgiulești (rutier, ferovial, portuar) și unul cu Ucraina la Ismail (portuar).
În luna ianuarie 2016, după datele statistice prezentate de INS, regiunea avea
o populație de 2.492.352 locuitori, reprezent ând 1 2,54% din populația țării;
densitatea de 6 9,69 loc/kmp este sub media pe țară ( 83,35 loc/kmp), cea mai mare
densitate a populației fiind în județul Galați (1 17,45 loc/kmp), dominat de centrul
industrial și comercial cu același nume, iar cea mai mică, în județul Tulcea (2 4,23
loc/kmp), unde condițiile naturale și economice sunt mai puțin propice.

337

Regiunea Sud -Est aparține provinciei fizico -geografice a Europei răsăritene,
sub-provincia ponto -danubiană și are granițe naturale f ormate de râul Prut, fluviul
Dunărea, precum și Marea Neagră. Această regiune cuprinde aproape toate formele
de relief: Lunca Dunării, Câmpia Bărăganului în centru și Câmpia Covurlului în
nord, Podișul Dobrogea în est și sud. În partea de nord a podișului Dobrogei se află
Munții Măcinului, iar partea de nord -vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaților de
Curbură și a Subcarpaților de Curbură. Totodată regiunea este străbătută de fluviul
Dunărea, cuprinde Delta Dunării și este mărginită la est de întreg li toralul românesc
al Mării Negre (245 km).
O particularitate a Regiunii Sud -Est este aceea că are în componență aproape
toate formele de relief, unele dintre ele fiind specifice numai acestei regiuni, ceea ce
imprimă anumite particularități vieții economic e, sociale, culturale, educaționale a
acestei zone.
Regiunea Sud -Est este singura care are deschidere la mare, acest aspect
oferindu -i oportunitatea de dezvoltare a transportului maritim și fluvio – maritim dar
și activităților conexe și nu numai (depozita re, comerț etc.). În această regiune se
regăsesc porturile maritime Constanța (cel mai mare de la Marea Neagră), Mangalia
și Midia, precum și cele fluvio – maritime (Brăila, Galați, Tulcea și Sulina).
Din perspectiva bogățiilor subsolului, regiunea dispune de petrol (zăcăminte
de hidrocarburi de la Berca, Sărata – Monteoru, Pâclele, Oprișenești, Ianca), gaze
naturale în județele Brăila și Buzău și, de asemenea, în platforma continentală a

338
Mării Negre. Alte resurse naturale ale regiunii sunt: granitul în Mun ții Măcinului,
piatra de var în Podișul Dobrogei, minereu de fier, pirita de cupru, sulfuri complexe
de plumb și zinc, cuarț, granit, marmură și varietăți de piatră de var, caolin, baritină
din dealurile Tulcei, depozitele de loess, sarea în Buzău. O categ orie aparte a
bogățiilor de subsol o constituie apele sulfuroase, feruginoase, clorusodice (Brăila,
Buzău, Constanța).
Clima Regiunii Sud -Est se înscrie în caracteristicile generale ale climatului
temperat continental moderat de tranziție, cu o serie de pa rticularități locale, date de
anumiți factori (relief, Marea Neagră, Dunărea).
Temperaturile medii anuale variază destul de mult, în special datorită
reliefului. Astfel, dacă în Lunca Dunării, sudul Dobrogei, zona litorală și Delta
Dunării media multianual ă depășește 11oC (11,2oC Mangalia și Murfatlar), în
Câmpia Română aceasta are valori cuprinse între 10 -11oC, scade în zona
Subcarpatică, având valori cuprinse între 6 și 10oC (7,5oC stația Bisoca). În zona
montană temperatura medie ajunge la valori cuprins e între 0 și 6oC (2,2oC stația
Penteleu), iar pe culmile cele mai înalte chiar sub 0oC.
Din punct de vedere administrativ, Regiunea Sud -Est cuprinde 6 județe:
Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea.
La nivelul fiecărui județ structurile autorit ății locale sunt reprezentate de
consilii județene, consilii locale, municipale, orășenești și comunale. Localitățile
sunt structurate astfel: 11 municipii, 24 orașe și 355 comune având 1.448 sate. Cel
mai mare municipiu este Constanța cu o populație , după domiciliu (martie 2016) de
317.832 locuitori, urmat de Galați 304.340 locuitori, Brăila 210.602 locuitori, Buzău
135.601 locuitori, Focșani 94.408 locuitori și Tulcea cu 89. 696 locuitori.
7.2. Zone critice de impact de mediu în Regiunea de Sud – Est a Rom âniei
Dezvoltarea durabilă implică crearea unui echilibru optim între creșterea
economică, conservarea sși reconstrucția cadrului natural, menit să asigure o
dezvoltare armonioasă, capabil să satisfacă atât cerințele actuale cât și cele de
perspectivă. La nivelul organelor județene și locale din regiunea Sud – Est,
problemele privind starea de calitate a factorilor de mediu, au devenit o preocupare
importantă. Starea și evoluția calității factorilor de mediu din această regiune, este

339
relevată prin indicator i specifici, monitorizați prin laboratoarele Agențile Județene
de Protecție a Mediului și ale Sistemelor de Gospodărie a Apelor.
Factorii poluanți ai mediului înconjurător specifici Regiunii de Sud -Est
sunt:
1. Aerul atmosferic și calitatea acestuia în Regiunea Sud-Est,
monitorizată prin intermediul:
 rețelei automate de monitorizare a calității aerului, constituită din
stații fixe de măsurare a concen trațiilor de poluanți în aerul încon jurător;
 rețelei manuale de monitorizare a calității aerului, analizele fiind
efectuate cu ajutorul aparaturii din dotarea laboratoarelor de analize fizico-chimice
din cadrul agențiilor pentru protecția mediului.
1.1 Rețeaua automată
La nivelul Regiunii Sud Est, în cadrul rețelei manuale de
monitorizare constituită la nivelul fiecărui județ se realizează
monitorizarea permanentă a următoarelor categorii de poluanți:
dioxid de sulf (SO2), dioxidul de azot (NO2), monoxidul de carbon (CO), benzen
(C6H6), pulbe ri în suspensie (PM10, PM2,5), plumb (Pb) și ozon (O3) sunt
monitorizați și evaluați în conformitate cu Legea nr. 104 /2011, iar amoniacul
(NH3) este evaluat în conformitate cu cerințele STAS-ului nr. 12574 /87 – Aer din
zonele protejate.
Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului cuprinde următoarele
tipuri de stații: stații pentru evaluarea influenței traficului asu pra calității aerului (T);
stații pentru evaluarea influenței activităților indus triale asupra calității aerului (I);
stații pentru evaluarea influenței “așezărilor urbane” asupra calității aerului
(fond urban-FU, fond subu rban-FSB); stații de fond regional – stație de referință
– pentru evaluarea calității aerului, depa rte de orice tip de su rsă, naturală sau
antropică, care ar putea contribui la deteriorarea calității aerului (FR). Calitatea
aerului în fiecare stație este reprezentată prin indici de calitate, stabiliți pe baza
valorilor concen trațiilor principalilor poluanți atmosferici măsurați. Indicii generali
și specifici sunt reprezentați prin numere întregi cuprinse între 1 și 6,
corespunzătoare calificativelor: excelent, foarte bun, bun, mediu, rău, foarte rău,
calificative asociate de asemenea unui cod de culori.

340

1.2 Rețeaua manua lă de monitorizare a calității aerului
La nivelul Regiunii Sud-Est, în cadrul rețelei manuale de monitorizare
constituită la nivelul fiecărui județ se realizează monitorizarea permanen tă a
următoarelor categorii de poluanți: poluanți gazoși, pulberi în suspens ie (PM 10),
pulberi sed imentabile, precipitații atmosferice. APM Vrancea încă realizează
monitorizarea poluanților gazoși din punc te fixe de monitorizare prin prelevări
manua le deoa rece la nivelul județului Vrancea există doar o stație automată de
monitorizare a calității aerului, de fond regional, amplasată pe drumul județean
Focșani – Suraia, departe de zona urbană și de su rsele locale de emisie. Rețeaua
manua lă de monitorizare a calității aerului la nivelul Regiunii Sud-Est este
alcătuită din următoarele puncte de prelevare: pentru poluanții gazoși – 4 punc te de
prelevare (toate 4 în județul Vran cea), pentru pulberi în suspens ie – fracțiunea PM10
– 3 punc te (1 în județul Buzău, 1 în județul Galați, 1 în județul Vrancea), pentru
pulberi sed imentabile – 68 puncte (8 în județul Brăila, 17 în județul Buzău, 19 în
județul Constanța, 12 în județul Galaț i, 6 în județul Tulcea, 6 în județul Vrancea) .
2. Apa de suprafață , a cărei calitate este determinat ă pe baza masur ătorilor și
a parametrilor fizico -chimici, biologici și bacteriologici și care indic ă până la ce
nivel apele de suprafață, se î ncadreaz ă în n ormele standard, privind conținutul î n
materii organice, toxice și în diver și germeni, a evidentiat urmatoarele zone critice
privind calitatea apei, la cursuri le de ap ă din județele regiunii.
Stațiile de tratare a apei și platformele de gunoi, în regiunea prezentată, se
evidențiază prin capacitațile insuficiente față de cerințe și normativele în domeniu,
dotările nesatisfacătoare, iar exploatările necorespunzătoare. Platformele de gunoi
existente sunt în număr insuficient și în marea majoritate, nu sunt am plasate și
amenajate corespunzător, fapt ce determină un impact negativ, asupra tuturor
factorilor de mediu și o stare de disconfort pentru oameni.
3.Solul , în regiunea de Sud -Est este caracterizat de o serie de factori specifici
tipului de clima din aceas tă zonă, cu diferențe mari de temperatură zi -noapte, cât și
de la anotimp la anotimp. Astfel, suprafețe mari de sol sunt afectate de eroziune

341
(ravene, ogase, cornise de desprindere), alunecări de teren, exces de umiditate de
natura freatică, acidifieri etc. De asemenea, pe suprafete mari de teren se poate
constata o lipsa acută de elemente esențiale în componenta solului cum ar fi: azotul,
fosforul mobil, potasiu etc.. Aceste două aspecte coroborate cu accidentele și
poluarile accidentale și voite datorate factorului uman, fac ca solul regiunii să fie
mai greu exploatabil în regim agricol decât în alte zone ale țării.
Protecția mediului reprezintă o componentă de bază a dezvoltării durabile și
se concretizează în combaterea fenomenelor de poluare inerente ac tivităților umane
prevenirea deteriorărilor posibile, asimilarea, adaptarea și aplicarea cerințelor
europene de mediu, protejarea biodiversității și monitorizarea parametrilor de
calitate a factorilor de mediu. În acest subcapitol va fi prezentată situația curentă
privind starea calității factorilor de mediu (apă – apele curgătoare, apele stătătoare,
apele subterane, aer, sol), poluarea fonică și nivelul de zgomot, poluarea radioactivă,
spațiile verzi, deșeuri, la nivelul fiecărui județ, respectiv oraș/muni cipiu din regiune.

342
BIBLIOGRAFIE
1. Ardelean, A., Maior. C., Management ecologic , Editura Servo -Sat, Arad,
2000;
2. Bailey, G.R., Ecosytem Geography , Editura Springer, New York -Toronto –
Berlin, 1996;
3. Barde, JP., Économie et politique de l' environnement , Presses
Universitaires de France , Paris, 1992;
4. Barnea M., Papadopol C., Poluarea și protecția mediului , Editura Științifică
și Enciclopedică, București , 1975;
5. Bălteanu D., Alexe R., Hazarde naturale și antropogene , Editura Corint,
București, 2001;
6. Băloiu, L., M., An gelescu, A., Porojan, I., Protecția mediului ambiant ,
Editura ASE, București, 1995;
7. Berca, M., Ecologie generală și protecția mediului , Editura Ceres, București,
2000;
8. Bettini, V., 1990, L'analisi ambientale, CLUP, Milano, 1990;
9. Blaug, M., Teoria economic ã în retrospectivã , Editura Didacticã și
Pedagogicã, București, 1992;
10. Bran. P., Economia valorii , Editura ASE, București, 2002;
11. Commoner, B., Cercul care se închide , Editura Politică, București, 1980;
12. Dăduianu -Vasilescu, I., Mediul și economia , Editura Di dactică și Pedagogică,
București, 1997;
13. French, W. și Bell, H. C. jr., (1999), Organization Development: Behavioral
Science Interventions for Organization Improvement , New Jersey: Prentice
Hall, 1999;
14. Forrester, J.W., Principiile sistemelor , Editura Tehnic ă, București, 1979;
15. Gâștescu, P., Economia Mediului , Editura ASE, București, 2009;
16. Georgescu -Roengen, N., Legea entropiei în procesul economic , Editura
Expert, București, 1996;
17. Georgescu, G., Reforma economică și dezvoltarea durabilă , Editura
Economică, Bu curești, 1995;
18. Hutten M. L., Manual de aplicare în practică a unui program de protecție a
mediului înconjurător , Editura Sic Press & Design , București, 1995;

343
19. Kuznets, S., Modern Economic Growth , New Haven, Yale University Press,
1966;
20. Mac, I., Știința Medi ului, Editura Europontic, Cluj -Napoca, 2003;
21. Mac, I., Ștința Mediului , Editura Europontic a, Cluj Napoca, 2004;
22. Mac, I., Râpeanu, M., Geomorfosfera și geomorfosistemele , Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca , 1996.
23. Mac, I., Mediul natural și med iul construit , Revista Studii și cercetări de
Geologie -Geografie, nr. 5, Bistrița, 2000;
24. Macoveanu, M., Ciubotă -Roșie, C., Ioan, C., C, Politici și strategii de mediu ,
Editura Ecozone, Iași, 2008;
25. Mandache, R., Analiza economico -financiară în exploatațiile agricole ,
Editura Terra Nostra, Iași, 2003;
26. Mayfield, R.C. (eds.), Man, Space, and Environment.. Concepts in
Contemporary Human Geography , Oxford University Press, New York,
London, Toronto, 1972;
27. Mic Dicționar Filozofic, Editura Politică, București, 1973 ;
28. Negulescu, M., Protecția mediului înconjurător , Editura Tehnică, București.
1995;
29. Negrei, C., Bazele economiei mediului , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996;
30. Negrei, C., Instrumente și metode în managementul mediului , Editura
Economică, Bucu rești, 1999;
31. Părăușanu, V., Ponoran, I., Economia mediului , București, Editura Sylvi,
2001;
32. Pearce, D., Warford, J., World Without End: Economics, Environment, and
Sustainable Development, Oxford University Press, 1993;
33. Petrescu – Mag, R. M., Protecția med iului în contextul dezvoltării durabile.
Legislație și instituții , Editura Bioflux, Cluj Napoca, 2011;
34. Platon V., Modele de analiză a structurii economice în perspectivă ecologică ,
Revista OIDCH, nr. 7 – 8, 1992;
35. Popovici, E., Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene , Editura
Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 1998;
36. Potra, A., Micle, V, Băbuț, Studiu privind bioremedierea solurilor
contaminate cu hidrocarburi petroliere, Ecoterra – Journal of Environmental
Research and Protection, nr. 31, 2012;

344
37. Randall, A., Resource economics: An economic approach to natural resource
and environmental policy , Second edition, John Wiley&Sons , New
York, 1987;
38. Răuță, C., Cârstea Șt., Prevenirea și combaterea poluării solului , Editura
Ceres, București, 1983;
39. Rojanschi , V., și alții, Economia și Protecția Mediului , Editura Tribuna
Economică, București, 1997;
40. Rojanschi, V., și alții, Politici și strategii de mediu , Editura Economică,
București, 2002.
41. Smith, A., Avuția Națiunilor , Editura Politică, București, 1967 ;
42. Sonnenfeld, J., Geography, Perception, and the Bevavioral Environment, in:
English, P.W. and Mayfield, R.C. (eds.), Man, Space, and Environment..
Concepts in Contemporary Human Geography , Oxford University Press,
New York, London, Toronto, 1972;
43. Soran, V ., Șerban, M ., Bioeconomia, o nouă ștință de graniță , Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1988;
44. Stănescu, R., Politica de mediu, Ghidul politicilor Uniunii Europene,
Institutul European din România, București, 2012;
45. Stugren, B., Ecologie Teore tică, Editura Sarmis, Cluj -Napoca, 1994;
46. Șablovschi, V., Horaiciu C., Poluarea solurilor și refacerea mediului , Editura
Tipo Moldova, Iași, 2009;
47. Toffler, A., Avuția în mișcare , Editura Antet, București , 2006 ;

***
1. http://www.mmediu.ro/beta/programe/finantate -din-fonduri -externe –
nerambursabile/ fonduri -phare.
2. http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_de_mediu_brosura_nr.4_.pd
f.
3. http://ec.europa.eu/cip .
4. http://www.fonduri -ue.ro/files/implementare –
absorbtie/Raportare.PO31.octombrie.2015. pdf .
5. http://www.posmediu.ro ;
6. http://cndd.ro ;

345
7. http://www.fonduri -ue.ro ;
***
1. Acordul de Parteneriat pentr u etapa de programare 2014 – 2020;
2. Agenda Lisabona reînnoită;
3. Anuarul statistic al României din anul 2013;
4. Cadrul Național Sectorial de Referință;
5. Centrul Național de Dezvoltare Durabilă;
6. Convenția asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanțe lun gi;
7. Directiva Consiliului nr. 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea
efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
8. Hotărârea nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a
deșeurilor 2014 -2020;
9. Liniile Directo are Strategice pentru Politica de Coeziune 2007 – 2013;
10. Master -Planul privind „Protecția și reabilitarea zonei costiereˮ 2011 – 2041
11. Planul Național de Gestionare a Deșeurilor 2009 – 2013 ;
12. Planul Național de Dezvoltare (PND) 2007 – 2013 ;
13. Planul Național pe ntru Reformă (PNR);
14. Planul Național de Acțiune pentru Mediu;
15. Planul național de management aferent porțiunii naționale a bazinului
hidrografic internațional al fluviului Dunărea;
16. Planul de amenajare a teritoriului national;
17. Planul Național de Tranziție pen tru instalațiile de ardere aflate sub incidența
prevederilor capitolului III al Directivei 2010/75/UE privind emisiile
industriale;
18. Programul Național de Împădurire 2010 – 2035;
19. Planul Național de Protecție a Apelor subterane împotriva poluării și
deterior ării 2009 – 2013;
20. Planul Național de Amenajare a Bazinelor Hidrografice din România 2013 –
2020 – 2030;
21. Planul Național Strategic pentru Pescuit 2007 -2013;
22. Planul Național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de
seră 2007 – 2012;
23. Planul Național de Acțiune privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră în domeniul aviației civile 2011 – 2020;
24. Programul Operațional Sectorial de MEDIU 2007 – 2013;

346
25. Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 ;
26. Programul Național de Reducer e a Emisiilor de dioxid de sulf (SO2), oxizi de
azot (Nox) și pulberi provenite din instalațiile mari de ardere (PNRE) 2007 –
2017;
27. Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020;
28. Raport național privind starea mediului pentru anul 2013;
29. Raportul de m ediu – Programul Operational Sectorial Mediu (2007 -2013)
revizuit, în iunie 2013;
30. Raportul Final de Evaluare Ex -post SAPARD – România, Asociația Ecosfera
V.I.C. și Agriculture Capital &Engineering, august 2011;
31. Sinteza calității apelor din România în anul 2014;
32. Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 –
2020 -2030;
33. Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2014 – 2020;
34. Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă. Al -6-lea Program de Acțiune
pentru Mediu Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă;
35. Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă. Al -7-lea Program de Acțiune
pentru Mediu Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă;
36. Strategia Națională pentru protecția atmosferei;
37. Strategia Energetică a României 2016 – 2030;
38. Strategia națională de management al riscului la inundații pe termen mediu și
lung (SMI)
39. Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice 2013 – 2020;
40. Strategia națională de gestionare a nămolurilor de epurare;
41. Strategia Națională și Planul Național pen tru Gestionarea Siturilor
Contaminate din România 2015 – 2020;
42. Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității
2014 – 2020;
43. Strategia UE pentru Regiunea Dunării 2011 – 2013;
44. Strategia Națională a Sectorului Pescăresc 2014 – 2020 ;
45. Strategia Națională de Gestionare a Nămolurilor 2012 – 2040;
46. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2013 – 2020 –
2030.

347

348

Consilier editorial: Valentin -Mihai BOHATEREȚ
Secretar tehnic de redacție: Delia Margareta GOGU
Operator tipogra fie: Carmen SEVASTRU

Bun de tipar: 15.11. 2016
Apărut: 30.11.2016
Format: B5
Tiraj: 350 ex.

Editura „Terra Nostra” Iași
CP 1344, OP 6, Iași, 700503
Tel./fax 0232 235910
Editură acreditată CNCSIS 029/2006 , reacreditată 2010

ISBN 978-606-623-067-4