Lect. Univ. Dr. Gheorghe Irina [630958]

UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
Facultatea de Biologie
Master Micro biologie aplicată și Imunologie

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR :
Lect. Univ. Dr. Gheorghe Irina

ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

2

UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
Facul tatea de Biologie

LUCRARE DE DISERTAȚIE
Studiul retrospectiv privind prevalen ța izolării speciilor de
bacterii Gram Pozitive dintr-un laborator medical din
București

COORDONATOR :
Lect. Univ. Dr. Gheorghe Irina

ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

3

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………… ………..4
PARTEA I – PARTEA
TEORETICĂ ……………………………………………………………… ………………………….5
Capitolul 1: Specii bacteriene Gram -pozitive de interes clinic …………………………………….5
1.1. Genul Clostridium ……………………………………………………………………….. .5
1.2. Enterococus f aecium ………………………………………………………………………7
1.3. Enterococus faecalis ……………………………………………………………………… 9
1.4. Staphylococcus aureus …………………………………………………………………… 9
1.5. Genul Streptococcus ………………………………………………………………………1 1
Capitolul 2: Mecansime de rezistență la antibiotic ………………………………………………….1 4
2.1. Mecanisme de rezisten ță la antibioticele β-lactamice ale cocilor Gram –
pozitivi ………… ………………………………………………………………………………………. 14
2.2. Mecanisme de rezistență ale cocilor Gram pozitivi la Aminoglicozide ………… ………..18
2.3. Mecanisme d e rezistență ale cocilor Gram pozitivi la glicopeptide și
oxazolidone ………………………………………………………………………………… …………..20
PARTEA II – PARTEA EXPERIMENTAL Ă…………………………………………………………….. ..23
3.1. Scop și obiective ……………………………………………………………… …………. .23
3.2. Materiale și metode ………………………………………………………………………. 24
3.3. Rezultate și discu ții……………………………………………………………………….3 3
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………..6 2
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………6 3

4

INTRODUCERE

Bacteriile Gram pozitive pot cauza infecții multiple atât locale, cât și sistemice. Aceste
bacterii au dobândit rezistență, de a lungul timpului, în special la penicilină/ampicilină,
aminoglicozide și glicopeptide. De asemenea o problemă serioasă în mediul spitalicesc, la nivel
Global, este rezistența enetrococilor la antibiotice, în special la vancomicină. Bacteriile Gram –
pozitive, pot cauza infecții intraspitalicești , în special ale tractului urinar, și ale fluxul ui sanguin
precum și infecții ale pielii, ca de exe mplu, foliculi te, furuncule, celulita, impetigo sau infecții ale
plăgilor .
Lucrarea este organizată în două părți: teoretică și practică. În prima parte s -a realizat o
caracterizare a , speciilor de bacterii Gram -pozitive de interes medical (Clostridium, Enterococus
faecium, Enterococus faecalis , Staphylococcus aureus , Streptococcus sp.) precum și o prezentare
a principalelor mecansime de rezistență la antibiotic e, a cocilor Gram -pozititvi.
Partea experimentală a cuprins scopul și obiective le studiului, materialele și me todele
utilizate, precum și rezultatele obținute în urma studiului. Scopul lucrării este reprezentat de
identificarea și stabilirea profilurilor de rezistență la antibiotice ale tulpinilor bacteriene Gram
pozitive, izolate din probe prelevate în perioada 0 1.11.2018 – 19.12.2018 de la un număr de 248
de pacienți iar obiectivele sunt :
1. Stabilirea prezenței speciilor bacteri ene de interes în probele prelev ate de la lotul de
pacienți inclus în studiu.
2. Identificare speciilor bacteriene Gram -pozitiv e pe baz a caracterelor de cultură, colonie
(Testul catalazei, Testul coagulazei în tub, Testul coagulazei pe lama, Testului de aglutinare pentru
identificarea grupului de apartenență al streptococilor, Cultivarea pe mediu l de cultura bilă
esculină agar, mediu ne cesar pentru izolarea streptoc ocilor de grup D ).
3. Stabilirea profilurilor de rezistență la antibio tice ale tulpinilor bac teriene Gram pozitive
identificate anterior.

5

PARTEA I – PARTEA TEORETICĂ
Capitolul 1:
Specii de bacterii Gram Poziti ve de interes clinic

1.1. Genul Clostridium

Genul Clostridium , grupează bacili Gram pozitiv i, care se găsesc în sol, apă și în tractul
intestinal al omului și al altor animale. Cele mai multe specii cresc numai în anaerobioză, C.
difficele , poate însă supravie țui 24 de ore, în condiții de aerobioză , în timp ce sporii de C. difficile ,
pot supravie țuii până la 2 ani pe suprafe țe, în prezența oxigenului (Figura 1 )(Kirk și colab, 2016 .)

Figura 1: Clostridium difficile aspect morfologic colora ție Gram – Obiec tiv 100X
(Dup ă: https://www.foodpoisonjournal.com )

Celulele nepermanente (elemente structural inconstante), sunt foarte rezistente la căldură,
deshidratare , substanțe chimice toxice și detergenți. Specii le sunt variabile în cee ace privește
dimensiunea . La C. butyricum , dimensiunea variază de la 0,6 μm în lungime , până la 3 sau 7 μm.
Toxinele produse de C. botulinum , agentul patogen al botulismului, sunt cele mai puternice
otrăvuri cunoscute. Toxina de C. tetani provoacă tetanos atunci când este introdusă în țe suturi

6
moarte sau deteriorate. Tulpinile de C. perfringens și C. septicum pot provoca gangrena la om
(Lazăr și colab, 2004).
Clostridium botulinum produce neurotoxine extrem de puternice care duc la boala
neuroparalitică severă, botulismul. Letalitatea inf erioară, este dat ă de enterotoxina produsă de
Clostridium perfringens , în timpul sporulării celulelor vegetative în intestinul gazd ei, ce are
rezultate ca diaree acută și dureri abdominale. Enterotox ina produsă de C. perfringens și
localizarea genomică a genei CPE au o importantă semnificație epidemiologică pentru înțelegerea
capacității de a provoca boala alimentară la om. Caracteristicile unice și factorii de virulență ai
tulpinilor Clostridium botu linum și Clostridium perfringens le fac sa fi e principalul agent
contaminant alimentar (Fratamico et al., 2008).
Este important de menționat că toxina produsă de C. difficile este foarte instabilă. Toxina
se degradează la temperatura camerei și poate fi ne detectabilă în două ore după colectarea un ei
probe de materii fecale . Rezultatele fals negative apar atunci când specimenele nu sunt testate
imediat sau păstrate la frigider până când testarea nu poate fi finalizată (Kirk și colab, 2016.)
Speciile de Clost ridium , se reproduc prin fisiune binar ă, sunt organisme heterotrofice, ce
își obțin energia prin fermentarea surselor de carbon și azot, C. difficile, având nevoie de 6
aminoacizi pentru realizarea procesului de fermentație (leucin ă, triptofan, glicin ă, valină, prolin ă,
izoleucin ă) (Zarnea, 1994 ).
Tulpinile de Clostridium pot fi găsite în două stări distincte , și anume în stare vegetativ ă și
în stare sporală . În starea vegetativă, bacteria este activă din punct de vedere metabolic și utilizează
substanțe nut ritive disponibile pentru a crește și a se diviza prin fisiune binară, proces care
generează două celule fiice identice. Însă, atunci când nutrienții sunt indisponibili , este inițiat
procesul de sporulare ce are ca rezultat formarea endosporului (Jhung și colab. 2008).
În starea sporală , bacteria este latent ă metabolic, iar materialul genetic, protejat în centrul
spori lor, poate suporta o varietate de provocări, inclusiv radiațiile, căldura și substanțele chimice.
Sporularea este un proces complex, care nec esită generarea a două tipuri d istincte de celule:
forespore și o celulă mamă mai mare. Progresia procesului de dezvoltare este controlată de două
linii de expresie genetică specifice tipului de celule, reglementate în mod expres, care se desfășoară
în par alel și sunt conectate la nivel ul post -transcripțional (Jhung și colab. 2008).
Diferitele studii genomice au identificat mai mult de 600 de gene care sunt exprimate în
cursul sporulării. Funcția mai multor astfel de gene a fost caracterizată în detaliu, i ar datele de

7
localizare subcelulară sunt disponibile pentru mai mult de 70 de proteine sporulative (Graumann ,
2007). Sporularea constituie unul dintre cele mai bine caracterizate procese de dezvoltare la nivel
molecular și celular.

1.2. Enterococus fa ecium

Denumirea de „enterococi” a fost dată de Thiercelin (1899), pentru a desemna originea
intestinală unui diplococ nou izolat, Gram pozitiv. În 1899, Mac Callum și Hastings au raportat un
caz de endocardită, cauzată de o bacterie pe care au denumit -o Micrococ cus zymogenes . În 1906,
agentul infecțios izolat din endocardită a fost numit Str.faecalis , deoarece este caracteristic
intestinului uman (Chifiriuc și colab., 2011).
Genul Enterococcus se identifică pe baza caracterelor de cultură și a celor morfolog ice ale
celulelor pe frotiul colorat Gram, a capacității de a hidroliza esculina în prezența bilei și de a crește
în mediu cu adaos de 6,5% NaCl. Un test rapid de identificare folosește escu lină 0,2% în soluție
de NaCl 5% tamponată, testul fiind pozitiv pe ntru toate tulpinile de Enterococcus la 24h (Chifiriuc
și colab., 2011).
Enterococcus faecium este o bacterie Gram-pozitivă și este un patogen important ,
oportunist ușor transmis ibil, αhemol itic sau nonhemolitic Este cunoscut ca un agent etiologic
semnific ativ al infecțiilor acute și cronice ( Zarnea, 1994 ).
Enterococcus faecium în general este considerat a fi o specie de o virulență limitată, cel
puțin într -o oarecare măsură, ea fiind responsabil ă pentru 10% din infecțiile enterococice. În orice
caz, în ultimul deceniu, procentul relativ al infecțiilor enterococice atribuite E. faecium a crescut,
a ajuns în unele cazuri până la 30% din infecțiile enterococice . Dintre e nterococii reziste nți la
vancomicină, majoritatea sunt specii de E. faecium (Dai și colab. , 2018). Infecțiile clinice cauzate
de speciile Enterococcus includ în mod predominant bacter iemia și, într -o măsură mai mică,
infecții ale tractului urinar și endocardită bacteriană (Chifiriuc și colab., 2011).

1.3. Enterococus faecalis

Enterococcus este un gen de bacterii care au capacitatea de a crește sub diverse condiții .
Sunt cocci Gram pozitivi care apar adesea în perechi (diplococi) (Figura 2) sau lanțur i scurte, și

8
sunt dificil de diferen țiat de streptococi. Speciile Enteroc occus sunt anaerobe facultative și pot
supraviețui la 60 ° C. Recent, s-a confirmat, c ă genul Enterococcus este compus din treizeci și opt
de speci i, Enterococcus faecalis și Enterococcus faecium fiind considerate cele mai comune specii
comensale , care de obicei locuiesc în intestin ul oameni lor, dar și al animale lor (Abdulrahman și
Elbehiry, 2018).
Cele mai multe tipuri de Enterococcus cresc în medii cu 6,5% NaCl, ph 9,6, între 10 -45
grade Celsius. Enterococii sunt foarte rezistenți la condiții limitative (concentrații bactericide de
SDS, săruri biliare, căldură, etanol, peroxid de hidrogen, aciditate, alcalinitate, UV, hipocl orit de
Na). E. faecalis poate de asemenea să intre în stare de latență, viabilă, dar non -cultivabilă, revenind
la starea activă meta bolic în condiții favorabile (Chifiriuc și colab., 2011)
Enterococii sunt microorganisme oportuniste care devin patogene din cauza unor probleme
aparute la nivel de sistem imunitar. În prezent, s-a ilustrat că specia Enterococcus are capacitatea
de a provo ca infecții intraspitalice ști, în special ale tractului urinar, și ale fluxul ui sanguin precum
și infec ții ale interven țiilor chirurg icale. Moses și colab., (2012) a u indicat că Enterococcusul este
considerat cel de -al treilea organism izolat din infecțiil e intraspitalice ști din SUA și cel mai
frecvent izolat microorganism din circul ația sanguină .

Figura 2: E. faecalis
(Dup ă : https://www.biocote.com/ )

9
Enterococci sunt, de asemenea, considerate una dintre principalele cauze ale endocardit ei
după tuplinile d e stafilococi și streptococi. Aproximativ 90% din speciile de E. fecalis cauzeaz ă
endocardita . Sevențierea genomului enterococilor rezistenți la antibiotic (carbapeneme,
cefalosproine, peniciline) a demonstrat prezența în peste 25 de elemente genetice mobile, care
poarta gene de antibiorezistență și virulență (Van Tyne și colab., 2013). Primul izolat clinic
rezistent la vancomicină de E. faecalis , tulpina V583, a fost izolat în SUA din hemocultură
(Leonard și colab. 1996).
Observarea faptului c ă unele tulpini de E. faecalis au produs hemoliză pe mediu de cultură
Geloză -sânge au condus la primul studiu complex al moleculei de hemolizină. Ulterior, s -a
descoperit că hemoliza este determinată de o toxină unică, denumită citolizină . Este cunoscut
faptul că citolizina are o contribuție importantă la patogenitatea tulpinilor de E. faecalis (Van Tyne
și colab., 2013). Pe mediu de cultură G eloză -sânge colonii le sunt fine, galbene, gri, uscate, pozitive
pentru testul pirolidonil arilamidazei (PYR). Pe mediu de cultură G eloză suplimentat cu sânge de
cal, incubat ă în condiții de anaerobioză , se formează colonii β -hemolitice. Există de asemenea
galerii de tip API, care pot diferenția între speciile de enterococi(Chifiriuc și colab., 2011).
Evoluția recentă a tulpinilor de E. faecalis , care sunt atât hipervirulente, cât și rezistente la
antibioti ce, subliniază necesitatea unei mai bune înțelegeri a biologiei acestui agent patogen
important.

1.4. Staphylococcus aureus

Stafilococii sunt bacterii Gram poziti ve, cu diametre de 0,5 -1,5 µm, cele mai c studiate
tulpini fiind cele de S. aureus (Figura 3) și S. epidermidis . Stafilococii sunt microorgransime non-
motile, anaerobe facultativ , care prezintă respirație aerobă sau de tip fermentativ . Cele mai multe
specii necesită o sursă organică de azot, furnizată de 5 până la 12 aminoacizi esențiali, de ex.
arginina, valina . Temperatura optim ă de dezvoltare a stafilo cocilor este de 37 °C, iar pH-ul optim
este de 7,5, dar s unt tolerate variații mari. Pe mediul de cultură geloză -sânge tulpinile de S.aureus
și S.haemolyticus produc o zonă circulară de hemoliză în jurul coloniei (Buiuc și Neguț., 2008).
S. aureus este o specie rezistentă la concentrații mari de sare dar și la temperaturi ridicate,
fiind de asemenea pozitivă la testul catalaz ei și negativă la testul oxidaz ei, ceea ce o diferențiază
de genul Streptococcus . Tulpinile de S. aureus sunt rezistent e la antibiotic, denumirea de “ aureus ”,

10
fiind asociată cu faptul că adesea, coloniile au o culoare aurie când sunt cultivate pe mediu de
cultură solid în laborator. Peretele celular al S. aureus este reprezentat de un strat dur de protecție,
de aproximativ 20 – 40 nm grosi me, rezistent și rigid alcătuit din mureină, proteine și aci zi teichoici
(Zarnea, 1994 ). Mureina prezintă o rezistență mare la presiunea internă și ajută la extinderea
peretelui celular prin sinteza ei coordonată de enzime mureinsintetaze (Lazăr., 2001).
Genul Staphylococcus a fost separat din fosta Familie Micrococacceae – grupare extrem
de heterogenă din punct de vedere filogenetic pentru a -și justifica existența , separare realizată
datorită următoarelor aspect e:
a.) conținutul total diferit al baze lor azotate – (un conținut G-C al ADN de 30 – 39
mol% la genul Staphylococcus față de 63 -73 mol% la genul Micrococcus );
b.) compoziția peretelui celular;
c.) diferențe imunologice ale catalazelor ;
d.) spectrul diferit de sensibilitate la antibiotic (Buiuc și Neguț., 2008).
Activitatea enzimatică tipică a tulpinilor de S. aureus include producția de coagulază,
fosfatază alcalină, proteaze, lipaze și esteraze și unele tulpini produc, de asemenea, lecitinază. În
general, S. aureus este sensibil la acid sorbic, acid peracetic ș i peroxid de hidrogen . Pe de altă
parte, este rezistent la fenol, compuși de mercur și cadmiu ( Pozzi și colab ., 2012).
În ceea ce privește formarea de biofilm e, la S. aureus , se con sideră că necesită două etape
secvențiale: aderanța celulelor la un substrat solid, urmată de formarea mai mult or straturi de
celule. Ade ranța intercelulară necesită adezina interziculară polizaharidică (PIA), care este
compusă din glucozaminilglicani lini a β-1,6 legată și poate fi sintetizată in vitro din UDP -N-
acetilglucozamina prin produsele locusulu i de adeziune intercelulară. În urma invest igărilor unui
număr ridicat de tulpini de Staphylococcus aureus s-a descoperit că toate tulpinile testate conțin
locusul ICA (Adere nța intracelulară) și că pot forma biofilme in vitro (Cramton și colab. , 1999) .

11

Figura 3: S. aureus
(După: https://biocomp.ro/cum -ne-protejam -de-stafilococul -auriu/ ))

Cel mai prezent factor de virulență este esculinaza, prezentă la aprox. 88% dintre tulpinile
S. aureus, ceea ce arată rolul important al esculetolului în evoluția infecț iilor cu tulpini de S.
aureus ; cel mai pu tin exprimat factor de virulență este caseinaza, prezentă la aproximativ 18%
din tulpinil e de S. aureus (Ionescu ș i colab., 2015).
S.aureus poate cauza infecții ale pielii, ca de exemplu, foliculite, furuncule, celulita,
impetigo, infecții ale plăgilor. Aceste infecții superficiale se pot extinde prin con tinuitate , pe cale
limfatică, bacteriemie sau septicemie , cauzând infecții grave ca endocardite, meningite,
pneumonii, pioartrite , osteomielite etc. De asemenea, pneumoniile stafilococice se instalează cu
precădere la persoanele vârstnice , complicând pneum oniile virale sau, în mediul de spital, în
bronhopneumopatia cronică obstructivă, după in tubație ( Cotar și colab., 2013).

1.5. Genul Streptococus

Streptococi sunt coci Gram pozitivi, imobili , care nu sporulează și care sunt dispuși în
perechi sau lanțuri (Figura 4). Streptococi sunt bacterii anaerobe facultative, iar unele specii sunt
anaerobe obligatorii. Cele mai multe necesită medii de cultură bogate din punct de vedere nutritiv,
cel mai indicat mediu de cultura pentru a observa coloniile de streptococ i fiind mediul Geloză –

12
sânge . O altă caracteristică a streptococilor este faptul că fermentează glucoza, producând acid
lactic (Banerjee și Ford, 2018 ).
Clasificarea streptococilor se face de obicei după două criterii și anume după aspectul
hemolizei pe mediul de cultură geloză -sânge (Figura 5), și după clasificarea antigenică Lancefield.
Streptococi sunt împărțiți în trei grupuri după aspectul hemolizei și anu me: streptococi β-
hemolitic i, streptococi a -hemolitic i și streptococi γ -hemolitic i, clasificare realizat ă pe baza testelor
biochimice convenționale (Stewart și colab., 2018 )
Streptococii cauzează pneumonie, sinuzită acută, otită medie, meningită, osteomielita,
artrita septică, endocardit ă, peritonita, celulita si abcesul creierului. S. pneumoniae este cea mai
frecventă cauză a meningitei bacteriene (Lazăr și colab., 2004 ).

Figura 4: S. pyogenes aspect morfologic colora ție Gram – Obiectiv 100X
(După : https://microbiologie.umftgm.ro/atlas/bacteriolo gie/bactsp/str.php )

Criteriul de clasificare Lancefield, bazat pe prezeța polizaharidului C în peretele
celular și pe un antig en cu specificitate de grup, împarte streptococii în : streptococci
grupabili(20 de grupe serologice notate de la A -H și de la K -W), streptococci negrupabili
și S. pneumonie (Banerjee și Ford, 2018 ).

13

Figura 5: Aspectul α hemolizei cauzată de S.pneumonie , pe mediu de cultură Geloză -sânge
(După : https://www.jfmed.uniba.sk/fileadmin/jlf/Pracoviska/ustav -mikrobiologie -a-
imunologie/VLa/STREPTOCOCCI.pdf )

Aceste bacterii reușesc să s upraviețuiască de la zile, la câteva săptămâni în secreții
faringiene uscate, la întuneric sau la temperaturi obișnuite. Ele pot fii distruse la temperaturi de 60
°C. După criteriul filogenetic, se mai poate face o clasificare a streptococilor, clasificare ce implică
metode de biologie moleculară, și anume:
a.) Grupul piogenic – streptococci β-hemolitic i, streptococi de grupe C, G, ce
cauzează septicemie, celulite, erizipelul (Stewart și colab., 2018 );
b.) Grupul aniginosus – streptococi β-hemolitic i și α-heomlitici ce pot determina
inecții purulente ale tegumentelor sau ale tractului urinar (Lazăr, 2001) ;
c.) Grupul miti s – streptococci α-heomlitici care cauzează endocardită și
bacterimii (Lazăr, 2001) ;
d.) Grupul salivarus – specii rezidente ale orofaringelui și ale cavității
bucale (Stewart și colab., 2018 );
e.) Grupul bovis – streptococci ce fac parte din grupul Lancefield D, ce au re acție
pozitivă la bilă esculină și cauzează endocardite sau infecții ale colonului (Lazăr, 2001) ;
f.) Grupul mutans – streptococci implicați în formare plăcii dentare (Stewart și
colab., 2018 ).

14

Capitolul 2:
Mecansime de rezistență la antibiotic e

2.1. Mecanisme de rezisten ță ale c ocilor Gram pozitivi la antibioticele β -lactamice

Antibioticele β -lactamice reprezintă prima și cea mai utilizată clasă de substanțe
antimicrobiene, cuprinzând un număr mare de compuși, naturali, semi -sintetici sau sintetici.
Aceste medicamente fac parte dintr -o clasă largă de agenți antimicrobieni, care sunt caracterizați
din punct de vedere structural de nucleul inelului β -lactam ic. Acestea sunt clasificate pe baza
structurii chimice în peniciline, cefalosporine, carbapeneme, monobactami (Mihăescu și c olab.,
2007).
I. Penicilinele
Peniciline le sunt încă cel mai răspândit grup de antibiotice disponibile, penicilina fiind
unul dintre cele mai vechi antibiotice disponibile în comerț. Penicilinele pot fi clasificate astfel:
a.) Naturale: Penicilina G și V, Benzatinpenicilina G, Procainpeniclina G
b.)Peniciline de semisintez ă: Carbozipeniciline, A minopeniciline, Ureidopeniciline
Penicilinele, cum ar fi penicilina G, penicilina V, amoxicilina, nafcilina și ampicilina, sunt
utilizate pentru tratamentul infec țiilor cu bacterii Gram-pozitive cum ar fi speciile de
Staphylococcus , Streptococcus pneumoni ae, tulpinile β -hemolitice de Streptococcus și
Enterococcus faecalis . Aceste medicamente pot fi utilizate singure sau în preparate care includ
inhibitori de β -lactamază, cum ar fi acid clavulanic, tazobactam și sulbactam, pentru tratamentul
organismelor rezistente la penicilină (Kuriyama și colab. 2014).
Tulpinile bacteriene rezistente la penicilina de exemplu în cazul S. aureus , produc anumite
enzime, numite pen icilinaze codificate plasmidial care hidrolizează inelul β-lactam ic al peniciline i,
inelul β -lactamic fiind esențial în activitatea antimicrobiana. Gena responsabilă de rezistența
tulpinilor de S. aureus la penicilină este blaZ. Gena blaZ este localizată în structura transpozonului
Tn552 . Tulpinile de S. aureus dezvoltă rezistența la penicilină prin producere de penicilinază ce

15
hidrolizează inelul β -lactamic. Gena blaZ este controlată de două gene: represorul blal și
antirepresorul blaR1. Prin scindarea secvențială a proteinelor de reglare blal si blaR1 are loc
sinteza β -lactamazei (Lowy , 2003).
Oxacilin a este un antibiotic din clasa antibioticelor - lactamice semi -sintetice, cu
activitate față de multe bacterii Gram pozitive . S-a demonstrat că tulpinile de S. aureus au
dezvoltat rezistență la această clasă de antibiotice prin achiziția genei mecA , prezentă la nivelul
unei insule genomice numit ă casetă cromosomală stafilocociă ( SCCmec1), un element genetic de
21-67 kpb. Casetele SCCmec prezintă numeroase variante structurale, păstrând însă anumite
elemente bine conservate (Plata și colab., 2009).
II. Cefalosporinele
Au ca nucleu de bază acidul 7 –aminocefalosporanic și sunt izolate din culturile de
Cephalosporium acremonium sau obținute prin semisinteză. Cefalosporinele pot fi calsificate
astfel:
a.) Cefalosporine de genera ția a -I-a;
b.) Cefalosporine de genera ția a -II-a;
c.) Cefalosporine de genera ția a -III-a
d.) Cefalosporine de gener ația a IV -a;
e.) Cefalosporine de generația a V -a.
Ceftarolina și ceftobiprole le sunt cefalosporine de generația a V-a, ambele având activitate
bactericidă . Aceste antibiotice, sunt folosite în mare parte, împotriva, pneumococi lor rezistenți la
penicilină și r espectiv împotriva i nfecțiilor determinate de tulpini de E. faecium . Ceftarolina și
ceftobiprole le sunt folosite în Europa și SUA în tratamentul infecțiilor cu transmitere sexuală
complicată și a pneumoniei comunitare la adulți. Efecte le secundare al e ceftarolin ei și
ceftobiprole lor, sunt relativ scăzute , și sunt în general bine tolerate de către pacienți (Eades și
colab. 2017).
III. C arbapenemele : Imipenem, Ertapenem, Meropenem.
Carbapenem ele(Figura 6) , sunt printre cele mai eficiente antibiotic e β-lactam ice active at ât
asupra bacteriilor Gram pozitive și Gram negative , care prezintă un spectru larg de ac tivitate .
Structura moleculară unică a acestora se datorează prezenței inelului β-lactam ic. Această

16
combinație conferă o stabilitate excepțională împotriva majorității β-lactamazelor (enzimele care
inactivea ză antibioticel e β -lactamice) (Meletis, 2016).

Figura 6: Structura chimic ă general ă a Carbapenemelor
(Dup ă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carbapenem%C4%83 )

Un mecanism diferit care poate contribui la rezistența la carbapenem e este eliminarea
carbapenemelor din spațiul periplasmic . Aceasta este mediată de pompe de eflux (Schweizer,
2003 ). Pompele de eflux utilizează energia sub forma forței motrice protonice pentru transportul
antibioticului și a altor substanțe în celula b acteriană. Supraexpresia pompelor de eflux care
elimină carbapenem ele, în cea mai mare parte meropenem ul, poate conduce la rezistența la
carbapenem e(Schweizer, 2003 ).
IV. Monobactami
Sunt antibiotic e utilizate în general pentru tratarea infecțiilor ca uzate de bacterii Gram –
negative, aerobe, ca de exemplu infecțiile cu tulpini de Pseudomonas aeruginosa sau de Serratia
sp. Antibitocele β -lactam ice sunt bactericide și acționează prin inhibrea sintez ei peptidoglican ului

17
din structura peretelui ce lular bacterian și a integrității structurale a peretelui cellular (Kuriyama
și colab. 2014).
Caracteristica unică a antibioticelor β -lactam ice este efectul bacteriostatic legat de
diferitele lor int eracțiuni și inhibarea concomitentă a enzimelor esenția le (transpeptidaze,
carboxipeptidaze) implicate în stad iile terminale ale biosintezei peptidoglicanului. I nhibiția se
bazează în principal pe acilarea selectivă ireversibilă a resturilor de serină din centrul catalytic
active al enzimei (Kuriyama și colab. 2014).
Bazele genetice și biochi mice ale rezistenț ei antimicrobiene ale bacteriil or Gram pozitive
sunt complexe și ele diferă frecvent în cadrul genurilor și / sau speciilor. Antibioticele β-
lactam icele perturb ă sinteza celular ă prin inhibarea în cea mai mare parte a activit ății
transpeptidazic e a proteinelor care leagă penicilina (PBPs) care inhibă sint eza peptidoglicanul ui în
curs de sinteză (Steven și Pop -Vicas, 2015).
Tratamentul infecțiilor enterococice a fost mult timp considerat ca o provocare terapeutică.
Izolatele enterococice sunt adesea tole rante la antibioticele β -lactamice, ele fiind printre cele mai
reziste nte micro organisme Gram -pozitive. Mecanismele de rezisten ță la ampicilin ă, ale
enterococilor, în special a tulpinilor de E. faecalis, nici la momentul actual nu sunt pe deplin
înțelese (Hollenbeck și Rice, 2012).
Streptococcus pneumoniae este natural sensibil la majoritatea antibioticelor , inclusiv la
peniciline, considerate de mult prima linie în terapia infecții lor pneumococice. Prim ul focar de
infecție cu tulpini de S. pneumoniae rezistent e la penicilină a fost raportat în anii 1970 și, de atunci,
frecvența raport ărilor privind rezisten ța acestei specii bacteri ene, a crescut semnificativ în întreaga
lume (Munita și colab . 2015).
Mecanismul principal al rezistenței tulpinilor de S. pneumoniae la antibioticele β-
lactam ice este reprezentat de modificările în structura PBP-urile native prin recombinare cu PBP
exogene , într -un proces care se bazează pe capacitatea S. pneumoniae de a achiziționa ADN -ul
exogen (transformare). Mutațiile punct iforme ale PBP joacă un rol în rezistența tulpinilor de S.
pneumoni ae la antibioticele β-lactam ice. Mutații ale altor gene, cum ar fi murM (implicat în
biosinteza mureinei), pdgA (care codifică Gl cNAc deacetilaza) și cpoA (care codifică o
glicoziltransferază) au fost asociate mai rar cu rezistența tulpinilor de S. pneumoniae la
antibioticele β-lactam ice (Munita și colab . 2015).

18
Daptomicina (DAP) este un antibiotic bactericid lipopeptidic activ împotriva unei gam e
largi de agenți patogeni Gram pozitivi. Prezența unor fosfolipide specifice de exemplu,
fosfatidilglicerol , este crucială pentru acțiunea antibacteriană a daptomicinei . Mecanismele
rezisten ței la daptomicin ă(Figura 7) sunt complexe, diver se și multifactoriale (Humphries și colab,
2013).

Figura 7: Mecanisme propuse de acțiune și rezistență la daptomicină în organismele Gram-
pozitive.
(Dup ă: Munita și colab. 2015)

Rezistența la antibiotice β-lactam ice este u n fenomen care se dezvoltă în agenții patogeni
Gram pozitivi. În ciuda disponibilității de noi metode pentru a trata infecțiile cauzate de aceste
organisme, trebuie să se stabilească abordări terapeutice optime. Imensa plasticitate genetică a
celor mai rel evante bacterii Gram pozitive, din punct de vedere clinic reprezintă provocări
importante pentru proiectare a unor strategii de dezvolt are rezistenței.

2.2. Mecanisme de rezistență ale cocilor Gram pozitivi la Aminoglicozide

19
Există două categorii de ami noglicozide, o categorie ce conț ine streptidina, de exemplu
streptomicina (cel mai cunoscut aminoglicozid), iar cea de -a 2-a categorie ce con ține 2 –
deoxistreptidina ce includ e: tobramicina, kanamicina , gentamicina, neomicina . Aminoglicozidele
acționează atât î mpotriva bacteriilor Gram -pozitive cât și împotriva bacteriilor Gram negative
inhibând sintez a proteinelor , prin l egarea la subunitatea ribozomală 30S, cu rol î n traducerea
mesajul ui genetic (Fgura 8) (Chifiriuc ș i colab., 2007).

Figura 8 : Meca nismul de acțiune al aminoglicozidelor
(După : Chifiriuc și colab., 2007).

Aminoglic ozidele se diferențiază î ntre ele prin nucleul molecular (strepti dina sau 2 –
deoxistreptidina), cât ș i prin aminohexozele l egate de nucleu. Gruparile NH 2 și OH libere pri n care
aminoglicozidele se leagă de proteinele ribozomale, sunt esențiale î n activitate a antimicrobiană
(Chifiriuc ș i colab., 2007).
Rezistența la aminoglicozide este legată de achiziționarea de enzime care inactivează
aceste antibiotice. Enzima bifuncționa lă AAC (6’)-APH(2’) este de o importanță majoră deoarece

20
determină rezistența ridicată la aminoglozide și aparține exclusiv bacteriilor Gram pozitive.
Sinteza enzimei bifuncționale AAC(6’) -APH(2’) este codificată de gena aac(6') -aph(2"),
exprimată de tulpi ni apa rținând speciilor S. aureus și E. faecalis (Culebras și colab., 1999).
În terapie , combinarea penicilinelor cu aminoglicozide, este deseori folosită, pentru a
crește absorbția aminoglicozidelor și pentru inducerea de specii reactive de oxigen. Aceste
antibiotic sunt inactive în cazul unor infecții c u bacterii aparținând speciil or S. pneumoniae ,
Bacteroides sp. sau Clostridium (Culebras și colab., 1999).

2.3. Mecanisme de rezistență ale cocilor Gram pozitivi la glicopeptide și oxazolidone

Glicopeptidel e, vancomicina și teicoplanina, sunt antibiotice bactericide cu activitate
împotriva bacteriilor Gram pozitive. Mecanismul lor de acțiune comun este similar cu cel al
antibioticelor β-lactam ice, cu excepția faptului că acțiunea lor asupra sintezei perete lui celular e ste
realizată printr -o interacțiune cu porțiunea D -alanil -D-alanină a precursorilor de
peptidoglican (Reynolds, 1989) .
Toate glicopeptidele disponibile până în prezent , au biodisponi bilitate orală neglijabilă și,
prin urmare, trebuie administrate parenteral în tratamentul infecțiilor sistemice , de obicei prin
calea intravenoasă. Antibioticele glicopeptidice sunt recomandate în cazul infecțiilor cu stafilococi
rezisten ți la alte an tibiotice sau în cazul infecțiilor cu specii Gram pozitiv e la bolnavii diagnosticați
cu alergii la antibiotice β -lactamice(Jehl și colab., 2013).
Vancomicina (Figura 9) și teicoplani na sunt reprezentanții antibioticelor glicopeptidice.
Acestea sunt active față de bacteriile Gram pozitive, iar printr -un mecanism asemănător
antibioticelor β -lactamice este evidențiat efectul bactericid de tip degenerativ. Antibioticele
glicopeptidice împiedică consolidarea peretelui celulelor bacteriene prin inhi barea sinteze i
peptidoglicanilor și a fosfolipidelor(Jehl și colab., 2013).

21

Figura 9: Structura chimică a Vancomicinei
(După: https://it.wikipedia.org/wiki/Vancomicina#/media/F ile:Vancomycin.png )

Teicopla nina este o glicopeptidă legată în mare măsură de proteine. Administrarea
adecvată este esențială pentru eficacitatea teicopla ninei, în special la infecții profunde sau severe.
Noile lipoglicopeptide, oritavancin și dalbavancin, sunt în prezent introduse în Europa numai
pentru un anumit tip de tratament, în timp ce telavancin ul a fost in trodus pentru tratamentul
pneumoniei dobândite în spital la pacienții ventilați mecanic (Corey și colab. 2014).
Oxazolidinonele sunt cea mai nouă clasă de antibiotice , ce au o activitate bacteriostatică
de spectru larg, predominant împotriva bacteriilor Gram pozitive, inclusiv împotriva enterococi lor
rezistenți la vancomicină. Se crede că oxazolidinonele anulează si nteza proteinelor bacteriene prin
inhibarea formării complexului de inițiere – o structură compusă a subunităților 30S și 50S a
acidului ribonucle ic ribozomal (rRNA), a ARN -ului de transfer și a ARN -ului mesager (Figura
10). Aceste antibiotice se leagă la porțiunea 23S a subunității ARN 50S, inhibând astfel translația
ARNm (Bozdogan și Appelbaum, 2004) .

22

Figura 10: Mecansimul de acțiune al Oxazolidinonelor
(După: https://pharmaxchange.info/2011/06/mechanism -of-action -of-oxazolidinones/ )

Acest lucru este în cont rast cu alți agenți (cum ar fi macrolidele și lincosamidul,
clindamicina), care împiedică alungirea lanțului peptidic. Un număr mare de mecanisme majore
de rezistență la oxazolidone, au fost identificate pân ă în prezent, dintre care cele mai frecvente
sunt clasele specifice care implică mutația G2576T / U a subunității ARNr 23S. Al doilea
mecanism de rezistență implică gena CFR codificată la nivel plasmidi al, care conferă fenotipul de
pan-rezistență . Cu toate acestea, rezistența oxazolidonelor, rămâne relativ redusă atât la stafilococi,
cât și la enterococci, iar modul lor unic de acțiune păstrează activitatea în prezența m utațiilor care
conferă rezistență la alți inhibitori ai sintezei proteinelor (Bozdogan și Appelbaum, 2004).
În ciuda avantajelor clare oferite față de alți agenți, profilul secundar al oxazolidonelor,
poate fi problematic. Cele mai grave efecte secundare, includ toxicitatea neurologică, inclusiv
neuropatiile severe și uneori ireversibile, op tice și periferice, la până la 0,1% dintre pacienți (Eades
și colab. 2017).

23

CAPITOLUL 3:
PARTEA EXPERIMENTALĂ

Studiul retrospectiv privind prevalența izolării speciilor de bacterii Gram
Pozitive dintr -un la borator medical din București

3.1. Scop și obiective

Lucrarea de față are ca scop identificarea și stabilirea profilurilor de rezistență la antibiotice
ale tulpinilor bacteriene Gram -pozitive, izolate din probe prelevate în perioada 01.11.2018 –
19.12.2018 de la un număr de 248 de pacienți și analizate în ca drul unui laborator medical din
București. Pentru atingerea scopului lucrării, a fost necesară stabilirea următoarelor obiective :
OBIECTIVUL NR. 1. Stabilirea prezenței speciilor bacteri ene de interes în
probele prelevate de la lotul de pacienți inclus în studiu.
OBIECTIVUL NR. 2. Identificare speciilor bacteriene Gram pozitiv e pe baza
caracterelor de cultură, colonie (Testul catalazei, Testul coagulazei în tub, Testul coagulazei
pe lama, Testului de aglutinare pentru identificarea grupului de apartenență al
streptococilor, Cultivarea pe mediu de cultur ă bilă esculină agar, mediu necesar pentru
izolarea streptococilor de grup D ).
OBIECTIVUL NR. 3 . Stabilirea profilurilor de rezistență la antibiot ice ale
tulpinilor bacteriene Gram pozitive ident ificate ant erior .
Realizarea lucrării a fost posibilă prin prelevarea de probe biologice de la un număr
de 248 de persoane de sex feminin și de sex masculin, în inte rvalul de timp anterior
menționat .

24
3.2. Materiale și metode

I. Materiale
a.) Probe biologice : reprezentate de ex sudate , secreție plagă, urocultură și secre ție vaginal ă.
Aceste probe au fost prelevate respect ând toate normele de igien ă, de la persoane de sex masculin
și de sex feminin. Au fost prelevate probe (screție vaginală, exsudat, urocultură) de la 248 de
persoane din care 67 de persoane repezint ă persoanele de sex masculin și 181 reprezint ă persoanele
de sex feminin e(Tabelul nr.1).

Tabelul nr. 1: Caracteristici lotului de pacien ți luați în studiu

b.) Medii de cultur ă(Figura 11) : Geloză-sânge, CLED -agar, MacConkey – agar,
esculin ă agar, bulion simplu.

Nr.
Crt. Sex Vârsta Tipuri de probe Afec țiuni deja existente
1 Feminin
n=181
19-62 Secre ții vaginal ă,
exsudate , urocultură Conform centralizatorului ,
unele din persoanele de sex
feminin, de la care s -au
prelevat probe, sufereau de
afectiuni pre cum tahicardie,
imunodeficienta, diabet,
hipertensiune.
2 Masculin
n=57 36-43 Secreție plagă ,
exsudate Conform centralizatorului ,
unele din persoanele de sex
masculin, de la care s -au
prele vat probe, sufereau de
afectiuni precum diabet si
afectiuni renale .

25

Figura 11: Compoziția mediilor de cultura utilizate
(Dup ă: BD -Instruc țiuni de utilizare -Medii
pe pl ăci pregatite pentru utilizare , 2013 )

II. Metode de lucru
Testul catalazei
Catalaza este o enzimă care catalizează descompunerea de de H 2O2, cu eliminarea O 2,
evidențiat prin formarea bulelor de gaz. Testul catalazei se realizează pe o lamă pe care se
resuspendă colonia de testat într -o picătură de reactiv 30% peroxid de de hydrogen. Reacția
pozitivă este evidențiată prin apariția imediată a bulelor de gaz în cazul genului Staphylococcus și
negativă la tulpin ile genului Streptococcus (Figura 12).

Mediu alcatuit
din:sulfat de
magneziu,
sânge de oaie,
clorura de
sodiu, agar, D –
glucoza ,
extract de
drojdie,
Geloza
-sange
Mediu alcatuit din :extract
pancreatic de gelatina, Extract
pancreatic de cazeina, Lactoza ,
Albastru de bromitmol, Extract de
vita, L -cistina.
CLE
D-
agar
Mediu alcatuit
din: lactoza,
peptone, saruri,
agar, rosu neturu
MacCon
key-agar
Mediu alcatuit
din: peptona,
clorura de
sodiu, esculina,
agar, oxgall,
triptona, extract
dedrojdie
ABE
esculina
agar

26

Figura 12: Aspectul a două tulpini de S.aureus
sus- catalazo -pozitivă și jos catalazo -negativă.

S. aureus se caracterizează prin producerea de coagulază liberă și coagulază legată.
Coagulază liberă, enzimă extracelulară care transformă fibrinogenul din plasma umană citrată sau
de ie pure în fibrină, cu ajutorul unui activator prezent în plasmă (Figura 1 3). Coagulaza legată sau
factor de coagulare, asociată suprafeței stafilococilor, cu proprietatea de a lega fibrinogenul
neenzimatic determinând agregarea bacteriilor.

Figura 1 3: Plasmă de iepure

27
Testul coagulazei în tub
Se emulsionează câteva colonii în 0.5 ml ser de iepure sau de om, obținându -se un aspect
omogen. Se incubează la 37°C și se examinează dupa 30 -60 secunde și la 4 ore, dacă testul rămâne
negativ, se incubează peste no apte la temperatura camerei. Rezultatul pozitiv este evidențiat prin
formarea unui cheag, indiferent de mărime în c azul tulpinilor de S.aureus (Figura 1 4). Rezultatul
negativ se distinge prin absența cheagului în cazul tulpinilor de S.epidermidis .

Figura 14: Aspectul pozitiv și cel negative al testului coagulazei în tub pentru identificarea
tulpinilor de S.aureus

Testul coagulazei pe lamă
Se resuspendă o colonie bacteriană într -o picătură de apă distilată depusă pe o lamă, pentru
a obține o suspensie f oarte densă, se adaugă la această suspensie, o picatură de plasmă proaspătă
preferabil de iepure și se am esestecă circular, timp de 5 minute. Reacția pozitivă este evidențiată
prin apariția în primele 5 secunde a unor aglutinate mari, vizibile cu ochiul li ber, în timp ce în
cazul recției negative nu se formează aglutinate (Figura 1 5).

28

Figura 1 5: Aspecte pozitive/ negative pentru
testul latex aglutinare pentru identificarea S. aureus

Test de aglutinare pentru identificarea grupului de apartenență al st reptococilor
Folosind o ansa bacteriologică sterilă, se aleg 2 -6 colonii de streptococi emulsificându -le
în 0,4 ml enzime de extracție. Se incubează amestecul la la 37 ° C timp de 10 minute, apoi se agită
tuburile. Se aplică o picătură din fiecare reactiv (Figura 1 6) pe cercul de latex de pe diapozitivul
de testare. Se adaugă o pi cătură de extract și se amestecă conținutul în interiorul cercului. Un
rezultat pozitiv este indicat de aglutinarea vizibilă a particulelor de latex. Acest lucru va apărea în
mod n ormal în câteva secunde de la amestecare, în funcție de concentrația extract ului de antigen.
Un rezultat negativ este indicat de un aspect lăptos( Streptococcal Grouping Test Kit Specimen
And Samp, 2010).

29

Figura 1 6: Kit aglutinare pentru identificarea grupului de apartenență al streptococilor

Cultivarea pe mediu de cultură bilă esculină agar, mediu necesar pentru izolarea
streptococilor de grup D
Diferențierea grupului de Streptococi D se bazează pe capacitatea acestora de a hidroliza
esculina. Selecti vitatea acestui mediu se bazează pe prezența azidei de sodiu (inhi barea bacteriilor
Gram -negativi și a bilei (inhibarea celor mai multe bacterii Gram -pozitive , cu excepția grupului
de Streptococi Lancefield D). Se inocluează prin descrierea de striuri , direct din proba de examinat
. În acest sens, se inoculează mediul c u o suspensie bacteriană cu densitate 0,5 Mc Farland. Dupa
însamânțarea mediului, acesta se incubează 24 de ore la 36°C. Se diferențiază Streptococi D prin
formarea de colonii translucide d e mici dimensiuni înconjurate de un halou de culoare neagră
(escul ină-pozitiv ). Identificarea s -a realizat cu ajutorl sistemului API.
Metoda disc -difuzimetrică standardizată Kirby -Bauer
Metoda disc-difuzimetric ă standardizată Kirby -Bauer perm ite atât determinarea spectrului
de sensibilitate sau de rezistență a microorganismului, cât și a valorii concentrației minime
inhibitorii, pentru a putea calcula dozele terapeutice de antibiotice (Chifiriuc și colab., 2011).
Tulpinile au fost izolate și c ultivate pe plăci cu geloză simplă, pentru a obține colon ii izolate și au
fost incubate 16 -18 ore, la o temperatură de 37°C (Lazăr și colab., 2004). După incubare au fost

30
selectate câteva colonii izolate, care au fost apoi suspendate în soluție de clorură de sodiu sterilă
0,9% pentru pregătirea inoculului de 108 UFC/ml. Turbiditatea soluției în care a fost introdus
inoculul a fost ajustată nefelometric cu etalon McFarland 0,5. Fiecare din suspensiile obținute au
fost inoculate pe câte o placă cu agar Muell er-Hinton (BioMérieux), cu ajutorul unui tampon steril
după ce a fost introdus în suspensia bacteriană. Aceste plăci au fost lăsate să se usuce, după
inoculare.
După ce plăcile s -au uscat, se aplică discurile cu antibiotice care se plasează la o anumită
distanțe egale unele de altele. Discurile sunt i mpregnate cu o anumită soluții de antibiotic de o
anumită concentrație, ce vor difuza în mediu, realizând un gradient de concentrație invers
proporțional cu diametrul zonei de difuzie (cu distanța față de dis c). După plasarea discurilor cu
antibiotice, plă cile se incubează la 35°C, timp de 16 -18 ore. Citirea rezultatelor se face, cu ajutorul
unei grile gradate, prin măsurarea diametrelor zonelor de inhibiție realizate de difuzia
antibioticelor. Interpretarea r ezultatelor s -a realizat în funcție de dimensiun ea zonelor de inhibiție,
rezultatul fiind exprimat cu ajutorul termenilor sensibil (S), rezistent (R), sau intermediar (I),
conform tabelelor cu puncte critice standardizate și corespunzătoare metodei de lucr u (tabele
CLSI, 2018, 2019).
De asemenea, terme nii de sensibil, rezistent și intermediar caracterizează și categoriile de
antibiotice, în funcție de efectul lor clinic (Jehl și colab., 2010):
• antibioticele din categoria S pot elimina infecția determinată de tulpina testată,
concentrația minimă inhibitorie fiind mult inferioară concentrației umorale, în urma
administrării unei doze;
• antibioticele din categoria R nu determină eliminarea din organism a
microorgasnimului a cărui sensibilitate a fost determinat ă sau rezultatul
tratamentului e imprevi zibil;
• antibioticele din categoria I pot fi eficiente in vivo prin administrare orală sau prin
realizarea unor concentrații mari, în mod fiziologic, în țesuturi și organe la nivelul
cărora este localizat procesul inf ecțios.
• Coloniile pot apărea la marginea sau în interiorul zonei de inhibiție, din cauza mai
multor factori: cultura lucrată a fost mixtă sau suprainfectată, cultura este pură, dar
prezintă heterorezistență, pot apărea mutante rezistente sau se pot dezvolt a tardiv
celulele sensibile (Mihăescu și colab., 2007).

31
• Antibiotice (Tabelul nr. 2: Levofloxacin (Lev) , Vancomicina (Va),
Teicoplmina (Tei) , Nitrofuran (Nit) , Penicilina (P).

Tabelul nr. 2: Antibiotice utilizate
Nr.
Crt. Tip de
antibiotic Caracteristici ale antibioticului Concentrația Producător
1 Levofloxacin Antibiotic din clasa
Floroqinolonelor.

Din punct de vedere chimic,
levofloxacina, o carboxichinolonă
chirală fluorurată, este
enantiomerul ( -) – (S) pur al
substanței medicamentoase
racemice ofloxacin (Sárközy,
2001).

5µg

SANI MED 2 Vancomicina Antibiotic din clasa
Licopeptidelor.

Vancomicina este o peptidă
glicozilată triciclică ramificată cu
activitate bactericidă împotriva
majorității organismelor și efect
bacteriostatic asupra
enterococilor (Binda si colab.,
2014).

Vancomicina se leagă strâns de
porțiunea D -alanil -D-alanină a
precursorilor peretelui celular,
interferând astfel cu sinteza
peretelui celular bacterian (Binda si
colab., 2014).

3 Teicoplamina
Antibiotic din clasa
Licopeptidelor.

Își realizează efectul prin legarea
la acil -D-alanil -D-alanină în
peretele celular bacterian. Spectrul
de activitate al teicoplaninei,
precum cel al vancomicinei, este
limitat la bacterii aerobe și
anaerobe Gram -poziti ve(Binda s i
colab., 2014).

32
4 Nitrofuran Antibiotice din clasa
Nitrofuranilor.

Este un derivat sintetic al
imidazolidindionei,
nitrofurantoina inhibă ADN -ul
bacterian, ARN și sinteza
proteinelor din peretele
celular( Vass și colab., 2008).

5 Penicilina Anti biotic din clasa
Antibioticelor β -lactamice .

Sunt printre antibioticele cele mai
frecvent utilizate iar caracteristica
lor unica este inelul β-
lactamic (Rice, 2012).

6 Clinadamycin Antibiotic din clasa
Lincosaminelor (Bayer și colab.,
2012)
7 Clari tromicina Antibiotic din clasa
Tetraciclinelor (Eades si colab.,
2017)

Alte materiale: Pipete , Plăci Petri , Anse bacteriologice , Mănuși, Eprubete , Centrifuga , Kit
aglutinare pentru identificarea grupului de apartenență al streptococilor

33

Figura 17: Alte materiale utilizate pentru realizarea experiment elor

3.3. Rezultate și discu ții

Dupa obținerea de colonii izolate prin realizarea culturilor microbiene , prin metode anterior
menționate și dup ă interpretarea rezultatelor , s-a ajuns la conlcuzia că 44 % din probele prelevate
semnalau prezența unor agenți patogeni, în timp ce la 56% din probe s -a constat absen ța cresterii
microbiene (tabelul nr.3 , Figura 1 8).

Tabelul nr. 3: Distribuția tulpinilor i zolate după specie, vârstă și sexul pacienților
Nr.crt. Cod Specie Vârstă Sex
1. 1800 Entereococus 21 Feminin

34
2. 1802 Entereococus 30 Feminin
3. 1803 E. coli 20 Feminin
4. 1804 E. coli 50 Feminin
5. 1805 E. coli 19 Feminin
6. 1806 E. coli 44 Feminin
7. 1807 E. coli 49 Feminin
8. 1808 E. coli 49 Feminin
9. 1809 E. coli 38 Feminin
10. 1810 E. coli 26 Feminin
11. 1811 E. coli 19 Feminin
12. 1812 E. coli 22 Feminin
13. 1813 E. coli 34 Feminin
14. 1814 E. coli 39 Feminin
15. 1815 E. coli 44 Feminin
16. 1816 E. coli 47 Feminin
17. 1820 E. coli 58 Feminin
18. 1821 E. coli 28 Feminin
19. 1822 E. col i 29 Feminin
20. 1823 E. coli 40 Masculin
21. 1824 E. coli 43 Feminin
22. 1825 Enterococus 35 Feminin

35
23. 1826 Enterococus 38 Masculin
24. 1827 Enterococus 60 Feminin
25. 1828 Enterococus 60 Feminin
26. 1829 Enterococus 58 Feminin
27. 1835 Absen ța
creșterii 59 Feminin
28. 1836 Absen ța
creșterii 45 Feminin
29. 1837 Absen ța
creșterii 49 Feminin
30. 1838 Absen ța
creșterii 45 Feminin
31. 1839 Absen ța
creșterii 45 Feminin
32. 1840 Absen ța
creșterii 37 Masculin
33. 1841 Absen ța
creșterii 37 Masculin
34. 1842 Absen ța
creșterii 37 Masculin
35. 1843 Absen ța
creșterii 43 Feminin
36. 1844 Absen ța
creșterii 43 Feminin
37. 1845 Absen ța
creșterii 42 Feminin
38. 1846 Absen ța
creșterii 34 Feminin
39. 1847 Absen ța
creșterii 40 Feminin
40. 1850 Absen ța
creșterii 36 Masculin
41. 1851 Absen ța
creșterii 36 Masculin
42. 1852 Absen ța
creșterii 32 Feminin
43. 1881 S. aureus 27 Feminin

36
44. 1882 S. aureus 25 Feminin
45. 1883 S. aureus 29 Feminin
46. 1886 S. aureus 32 Feminin
47. 1887 S. aureus 38 Masculin
48. 1888 S. aureus 48 Feminin
49. 1889 S. aureus 62 Feminin
50. 1890 S. aureus 62 Feminin
51. 1891 S. aureus 38 Feminin
52. 1892 S. aureus 54 Feminin
53. 1893 S. aureus 37 Feminin
54. 1894 S. aureus 44 Feminin
55. 1895 S. aureus 55 Feminin
56. 1896 Klebisella 37 Feminin
57. 1897 Klebisella 44 Feminin
58. 1898 Klebisella 60 Feminin
59. 1899 Klebisella 60 Feminin
60. 1900 Klebisella 44 Feminin
61. 1901 Klebisella 60 Feminin
62. 1902 Klebisella 60 Feminin
63. 1903 Klebisella 19 Feminin
64. 1904 Klebisella 26 Feminin

37
65. 1905 Klebisella 54 Feminin
66. 1906 Absen ța
creșterii 19 Feminin
67. 1907 Absen ța
creșterii 45 Feminin
68. 1908 Abse nța
creșterii 40 Feminin
69. 1909 Absen ța
creșterii 40 Feminin
70. 1910 Absen ța
creșterii 39 Feminin
71. 1911 Absen ța
creșterii 62 Feminin
72. 1912 Absen ța
creșterii 62 Feminin
73. 1913 Absen ța
creșterii 37 Masculin
74. 1914 Absen ța
creșterii 37 Masculin
75. 1915 Absen ța
creșterii 44 Feminin
76. 1916 Absen ța
creșterii 59 Feminin
77. 1917 Absen ța
creșterii 57 Feminin
78. 1918 Absen ța
creșterii 58 Feminin
79. 1919 Absen ța
creșterii 23 Feminin
80. 1920 Absen ța
creșterii 22 Feminin
81. 1921 Absen ța
creșterii 34 Feminin
82. 1922 Absen ța
creșterii 45 Feminin
83. 1926 Absen ța
creșterii 19 Feminin
84. 1930 S. saprofiticus 19 Feminin
85. 1931 S. saprofiticus 39 Masculin

38
86. 1932 S. saprofiticus 38 Masculin
87. 1933 S. saprofiticus 39 Masculin
88. 1934 S. saprofiticus 44 Feminin
89. 1935 Klebisella 33 Feminin
90. 1936 Streptoccocus 38 Masculin
91. 1937 Streptoccocus 38 Masculin
92. 1938 Streptoccocus 38 Masculin
93. 1939 Streptoccocus 41 Masculin
94. 1940 Streptoccocus 39 Masculin
95. 1941 Streptoccocus 31 Feminin
96. 1942 Streptoccocus 41 Masculin
97. 1943 Streptoccocus 58 Feminin
98. 1944 Streptoccocus 55 Feminin
99. 1945 Streptoccocus 37 Masculin
100. 1946 Streptoccocus 39 Masculin
101. 1947 Streptoccocus 41 Masculin
102. 1948 Streptoccocus 29 Feminin
103. 1949 Klebisella 48 Feminin
104. 1950 Klebisella 26 Feminin
105. 1951 Klebisella 41 Masculi n
106. 1952 Klebisella 31 Feminin

39
107. 1953 Klebisella 39 Masculin
108. 1954 Klebisella 51 Feminin
109. 1955 Klebisella 31 Feminin
110. 1956 Klebisella 43 Masculin
111. 1966 Absen ța
creșterii 26 Feminin
112. 1967 Absen ța
creșterii 31 Feminin
113. 1978 Absen ța
creșterii 44 Feminin
114. 1979 Absen ța
creșterii 29 Masculin
115. 1980 Absen ța
creșterii 41 Masculin
116. 1982 Absen ța
creșterii 41 Masculin
117. 1983 Absen ța
creșterii 41 Masculin
118. 1985 Absen ța
creșterii 26 Feminin
119. 1986 Absen ța
creșterii 39 Masculin
120. 1987 Absen ța
creșterii 31 Femini n
121. 1990 Absen ța
creșterii 40 Feminin
122. 1996 Absen ța
creșterii 40 Feminin
123. 1997 Absen ța
creșterii 41 Masculin
124. 1998 Absen ța
creșterii 41 Masculin
125. 2000 Absen ța
creșterii 41 Masculin
126. 2110 Absen ța
creșterii 41 Masculin
127. 2111 Absen ța
creșterii 60 Femini n

40
128. 2121 Absen ța
creșterii 43 Masculin
129. 2122 Absen ța
creșterii 47 Feminin
130. 2123 Absen ța
creșterii 60 Feminin
131. 2124 Absen ța
creșterii i 43 Masculin
132. 125 Absen ța
creșterii 43 Masculin
133. 2126 Absen ța
creșterii 22 Feminin
134. 2127 Absen ța
creșterii 26 Femini n
135. 2128 Absen ța
creșterii 41 Masculin
136. 2129 Absen ța
creșterii 41 Masculin
137. 2130 Absen ța
creșterii 41 Masculin
138. 2131 Absen ța
creșteri i 44 Feminin
139. 2132 Absen ța
creșterii 41 Masculin
140. 2133 Absen ța
creșterii 41 Masculin
141. 2134 Absen ța
creșteri i 51 Femin in
142. 2135 Absen ța
creșterii 39 Masculin
143. 2136 Absen ța
creșterii 26 Feminin
144. 2137 Absen ța
creșterii 39 Masculin
145. 2138 Absen ța
creșterii 39 Masculin
146. 2140 Absen ța
creșterii 39 Masculin
147. 2141 Absen ța
creșterii 37 Masculin
148. 2142 Absen ța
creșterii 30 Masc ulin

41
149. 2208 Streptoccocus 19 Feminin
150. 2209 Streptoccocus 50 Feminin
151. 2210 Streptoccocus 28 Feminin
152. 2211 Streptoccocus 22 Feminin
153. 2220 Klebisella 55 Feminin
154. 2225 Klebisella 27 Feminin
155. 2227 Klebisella 22 Feminin
156. 2234 Streptoccocus 26 Feminin
157. 2235 Streptoccocus 22 Feminin
158. 2236 Streptoccocus 26 Feminin
159. 2340 Streptoccocus 44 Feminin
160. 2341 Streptoccocus 57 Feminin
161. 2342 Streptoccocus 53 Feminin
162. 2344 Streptoccocus 53 Feminin
163. 2345 Streptoccocus 53 Feminin
164. 2346 Streptoccocus 22 Feminin
165. 2347 Streptoccocus 53 Feminin
166. 2348 Streptoccocus 53 Feminin
167. 2349 Streptoccocus 53 Feminin
168. 2350 Streptoccocus 45 Feminin
169. 2410 Absen ța
creșterii 28 Feminin

42
170. 2411 Absen ța
creșterii 51 Feminin
171. 2412 Absen ța
creșterii 44 Feminin
172. 2413 Absen ța
creșterii 49 Feminin
173. 2414 Absen ța
creșterii 49 Feminin
174. 2500 Absen ța
creșterii 26 Feminin
175. 2513 Absen ța
creșterii 53 Feminin
176. 2514 Absen ța
creșterii 53 Feminin
177. 2515 Absen ța
creșterii 53 Feminin
178. 2550 Absen ța
creșterii 53 Feminin
179. 2551 Absen ța
creșter ii 51 Feminin
180. 2552 Absen ța
creșterii 26 Feminin
181. 2553 Absen ța
creșterii 51 Feminin
182. 2580 Absen ța
creșterii 52 Feminin
183. 2587 Absen ța
creșterii 22 Feminin
184. 2600 Absen ța
creșterii 51 Feminin
185. 2610 Absen ța
creșterii 22 Feminin
186. 2612 Absen ța
creșterii 28 Feminin
187. 2616 Absen ța
creșterii 24 Feminin
188. 2618 Absen ța
creșterii 28 Feminin
189. 2710 Absen ța
creșterii 51 Feminin
190. 2712 Absen ța
creșterii 53 Feminin

43
191. 2714 Absen ța
creșterii 26 Feminin
192. 2716 Absen ța
creșterii 47 Feminin
193. 3129 Streptoccocus 53 Feminin
194. 3220 Streptoccocus 44 Feminin
195. 3230 Streptoccocus 22 Feminin
196. 3231 Streptoccocus 53 Feminin
197. 3232 Streptoccocus 29 Feminin
198. 3233 Streptoccocus 22 Feminin
199. 3601 Streptoccocus 29 Feminin
200. 3602 Streptoccocus 53 Feminin
201. 3603 Streptoccocus 53 Feminin
202. 3604 Streptoccocus 47 Feminin
203. 3605 Absen ța
creșterii 50 Feminin
204. 3606 Absen ța
creșterii 22 Feminin
205. 3607 Absen ța
creșterii 57 Feminin
206. 3608 Absen ța
creșterii 54 Feminin
207. 3609 Absen ța
creșterii 26 Feminin
208. 3610 Absen ța
creșterii 37 Feminin
209. 3611 Abse nța
creșterii 35 Feminin
210. 3612 Absen ța
creșterii 53 Feminin
211. 3613 Absen ța
creșterii 29 Feminin

44
212. 3616 Absen ța
creșterii 62 Feminin
213. 3617 Absen ța
creșterii 53 Feminin
214. 3618 Absen ța
creșterii 29 Feminin
215. 3620 Absen ța
creșterii 53 Feminin
216. 3621 Absen ța
creșterii 22 Feminin
217. 3622 Absen ța
creșterii 26 Feminin
218. 3623 Absen ța
creșterii 53 Feminin
219. 3624 Absen ța
creșterii 47 Feminin
220. 3625 Absen ța
creșterii 53 Feminin
221. 3630 Absen ța
creșterii 53 Feminin
222. 3631 Absen ța
creșterii 48 Feminin
223. 3632 Absen ța
creșterii 26 Feminin
224. 3633 Absen ța
creșterii 22 Feminin
225. 3634 Absen ța
creșterii 62 Feminin
226. 3635 Absen ța
creșterii 44 Feminin
227. 3636 Absen ța
creșterii 49 Feminin
228. 3637 Absen ța
creșterii 62 Feminin
229. 3640 Absen ța
creșterii 26 Feminin
230. 3641 Absen ța
creșteri i 62 Feminin
231. 3642 Absen ța
creșterii 51 Feminin
232. 3643 Absen ța
creșterii 26 Feminin

45
233. 3644 Absen ța
creșterii 49 Feminin
234. 3645 Absen ța
creșterii 26 Feminin
235. 3646 Absen ța
creșterii 62 Feminin
236. 3647 Absen ța
creșterii 53 Feminin
237. 3648 Absen ța
creșterii 26 Feminin
238. 3649 Absen ța
creșterii 22 Feminin
239. 3650 Absen ța
creșterii 62 Feminin
240. 3651 Absen ța
creșterii 47 Feminin
241. 3652 Absen ța
creșterii 62 Feminin
242. 3670 Absen ța
creșterii 49 Feminin
243. 3675 Absen ța
creșterii 53 Feminin
244. 3678 Absen ța
creșterii 62 Feminin
245. 3680 Absen ța
creșterii 53 Feminin
246. 3685 Absen ța
creșterii 22 Feminin
247. 3788 Absen ța
creșterii 49 Feminin
248. 3790 Absen ța
creșterii 22 Feminin

46

Figura 18: Distribu ția procentual ă a probelor ce au prezentat agenți microbieni

Din probele în care s-a semnalat prezența agenților microbieni , care proveneau, at ât de la
persoane de sex feminin c ât și de la persoane de sex masculin, s -a dovedit ca 92% prezentau
bacterii Gram -negative ( Escherichia coli, Klebsiella sp.), în timp ce în 8% s -a constatat p rezența
bacteriil or Gram -pozitive (Enterococus faecalis , Staphyilococus saprofiticus , S. aureus ).

Figura 19: Distribu ția procentual ă a bacteriilor izolate din probele prelevate
din probele contaminate
44%
56%
Distribu
ț
ia procentual
ă
a probelor
ce prezintă agenți microbieni
probe contaminate probe necontaminate
8%
92%
Distribuția procentuală a bacteriilor
izolate din probele prelevate
din probele contaminate
probe contaminate cu bacterii Gram-pozitive
probe contaminate cu bacterii Gram -negative

47
La probele la care s -a identificat prezen ța speciilo r bacteri ene Gram pozitive prin
intrmediului sistemului API , s-a semnalat prezența , în culturile microbi ene, a enterococci lor,
stafilococi lor și streptococci lor.

Tabelul nr. 4: Codul de laborator și sursa de izolare a
tulpinilor de Stafilococus saprofiticus
Nr. Crt. Cod laborator tulp ini izolate de
Stafilococus saprofiticus Sursa de izolare
1 1930 Urocultură
2 1931 Urocultură
3 1932 Urocultură
4 1933 Urocultură
5 1934 Urocultură

Pe mediul de cultură geloză-sânge, s -a observat prezența unor colonii argintii, mucoide, de
dimensiun i mari, corespondente stafilococului, în cazul de față, speciei S. saprofiticus (Figura 20).
S-a constatat de asemenea ca toate tulpinile de S. saprofiticus au provenit din urocultura.
S-a realizat de asemenea, testul coagulazei pentru tulpinile de S. saprofiticus . Coagulaz a
ajută la diferen țierea stafilococului patogen de tulpinile de Enterococcus sp. (diagnosticul de
laborator) și în acela și timp este un factor de ap ărare pentru bacterie . În cazul de față în urma
testului s-au obtinut rezultate pozitive, după cum se poate observa în figura 1 8.

48

Figura 20: Aspectul colonii lor de
Stafilococus saprofiticus pe mediu geloză -sânge
(Imagine originală)

49

Figura 21: Testul coagulazei la o tu lpină de Stafilococus saprofiticus
(Imagine origin ală)

În ceea ce privește tulpinile de S. aureus au fost izolate și identificate un număr de 14
tulpini provenite din secreție plagă (n=10 ; 71%), și exsudat (n=4, 29%), repezentând, 2 0,5% din
numărul total de tulpini Gram pozitive izolate (tabelul nr. 5, F igura 22).

Tabelul nr. 5: Codul de laborator și sursa de izolare a
tulpinilor de Stafilococus aureus
Nr. crt Cod laborator tulpini izolate de
Stafilococus aureus Provenien ța
1. 1881 Secre ție plagă
2. 1882 Secreție p lagă
3. 1883 Secreție plagă
4. 1884 Secreț ie plagă
5. 1886 Exsudat

50
6. 1887 Secreție plagă
7. 1888 Exsudat
8. 1889 Exsudat
9. 1890 Secreție plagă
10. 1891 Secreție plagă
11. 1892 Secreție plagă
12. 1893 Secreție plagă
13. 1894 Secreție plagă
14. 1895 Exsudat

Figura 22: Aspectul coloniilor de Stafilococus a ureus pe mediu de cultura Geloză – sânge
(Imagine originală).

În ceea ce privește tulpinile de Streptococcu s sp. au fost izolate și identificate un număr de
41 tulpini provenite din urocultura (n=13; 31%) secreție plagă (n=4 ; 9,7% 😉 și exsudat (n=20;
38%) reprezent ând 60% din num ărul total de tulpini Gram pozitive izolate (tabelul nr. 6) . Pe

51
mediul de cultură Geloză-sânge, s-a constatat prezența unor colonii albicioase, mici, u șor mucoide,
specific tulpinilor de Streptococus (Figura 2 3). Prin testul de a glutinare, după cum se poate observa
și în figura 24, s-a dovedit c ă streptococul identificat este un streptococ de grupa D , care este foarte
rezistent la antibiotice precum penicilina sau ampicilina .

Tabelul nr. 6: Codul de laborator și sursa de izolare a
tulpinilor de Streptoco ccus sp .
Nr. crt Cod laborator tulpini izolate de
Streptococus sp. Provenienta
1. 1936 Urocultură
2. 1937 Urocultură
3. 1938 Urocultură
4. 1939 Urocultură
5. 1940 Urocultură
6. 1941 Urocultură
7. 1942 Urocultură
8. 1943 Urocultură
9. 1944 Urocultură
10. 1945 Urocultură
11. 1946 Urocultură
12. 1947 Urocultură
13. 1948 Urocultură
14. 2208 Exsudat
15. 2209 Exsudat
16. 2210 Exsudat
17. 2211 Exsudat
18. 2234 Secreție plagă
19. 2235 Secreție plagă
20. 2236 Secreție plagă
21. 2340 Exsudat
22. 2341 Exsudat
23. 2342 Exsudat
24. 2343 Exsudat
25. 2344 Exsudat

52
26. 2345 Exsudat
27. 2346 Exsudat
28. 2347 Exsudat
29. 2348 Exsudat
30. 2349 Exsudat
31. 2350 Exsudat
32. 3601 Exsudat
33. 3602 Exsudat
34. 3603 Exsudat
35. 3604 Exsudat
36. 3129 Secreție plagă
37. 3220 Exsudat
38. 3230 Exsudat
39. 3231 Exsudat
40. 3232 Exsudat
41. 3233 Exsudat

Figura 23: Aspectul coloniilor de Streptococus sp. pe mediu Geloză -sânge
(Imagine originală )

53

Figura 24: Test Streptococ grupa D
(Imagine original )

De asemenea în cazul tulpinilor de Streptococcus , s-a realizat testul Esculinei (Figura
25)folosind mediul esculin ă- agar. Testul a fost urmat de rezultat pozitiv, fapt dovedit apari ția
culorii negre în tub (n=41)

Figura 25: Testul Esculinei la o tulpină de Streptoco ccus
(Imagine original ă)

54
.Pe mediul de cultură CLED -agar și pe MacConkey – agar dar și pe geloz ă-sânge, s-au
dezvoltat colonii de Enterococcus sp (Figura 2 6). În ceea ce privește tulpinile de Enterococcus sp.
au fost izolate și identificate un număr de 8 tulpini provenite din urocultura (n=5; 62,5%) și secreție
vaginală (n=4 ; 34,8%) reprezentând 11, 76% din numărul total de tulpini Gram pozitive izolate
(tabelul nr. 7).
Tabelul nr. 7: Codul de laborator și sursa de izolare a
tulpinilor de Enterococus sp.
Nr. crt Cod laborator tulpini izolate de
Entereococus Provenien ța
1. 1800 Secre ție vaginal ă
2. 1801 Secre ție vaginal ă
3. 1802 Secre ție vaginal ă
4. 1825 Urocultură
5. 1826 Urocultură
6. 1827 Urocultură
7. 1828 Urocultură
8. 1829 Urocultură

Figura 26: Aspectul coloniilor de Enterococus sp. pe mediu CLED -agar, MacConkey – agar Geloză- sânge
(Imagine originală )

55

Pentru a evita confuzia tulpinilor de enterococci cu cele stapfilococice de grupă D și cu
streptococul de grup ă D, sau realizat teste folosind mediu de cultură bulion-sare, dupa cum se
poate vedea și în figura de mai jos (Figura 2 7). Mediul mai tulbure din proba 1 face eviden tă
diferen ță dintre enterococ și streptocoul de grupa D.

Figura 2 7: Test bulion -sare la Enterococus
(Imagine original ă)

Determinarea profilurilor de rezistență /sensibili tate antibiotice prin metod a disc-
difuzimetric ă, a eviden țiat rezisten ța la antibiotic ele levofloxacin și penicilină a tulpinilor de
Enterococus sp. (Figura 25, tabelul nr. 8)

56

Figura 2 8: Aspectul antibiogramei disc -difuzimetrice la o tulpină de Enterococcus
(Imagine originală)

Tabelul nr. 8: Profiluri de rezistență/sensibilitate la tulpinile de Enter ococus sp.
Codul de
laborator al
tulpinilor de
de
Entereococu
s Claritromicin
ă Teicoplamin
ă Clinadamic in
ă Levofloxaci
n Vancomicin
ă Penicilin
ă
1800 S S S R S S
1801 S S S R S S
1802 S S S R S S
1825 S S S R S R
1826 S S S S S R
1827 S S S S S R
1828 S S S S S S
1829 S S S S S S

57
Tulpinile de Enteroccocus s-au dovedit a fi sensibile în cea mai mare parte (100%), la
Clinadamicină, la Vancomicina ( 100%), la Claritromicină (100%) și la Teicoplamina
(100%)(Figura 2 9). Cel mai mare procent de rezistenț ă a fost la Levofloxacin (50%), urmat de
Penicilină(37,5%).

Figura 2 9: Distribu ția numeric ă a profilurilor de rezisten ță/sensibilitate la antibiotice la tulpini de
Enterococcus sp.

Tulpinile de S. aureus s-au dovedit s -au dovedit fi sensibile în cea ma i mare parte la
Teicoplamină(100%), Vancomicină(100%) și Penicilină (100%). Cel mai mic procent de
sensibilitate s -a înregistrat la Levofloxacin(7%). R ezisten ța la antibiotic în cazul tulpinilor de S.
aureus , a fost distribuită astfel, la Levofloxacin (92,8% din tulpinile bacteriene ), la
Claritromicin ă(78,57 % din tulpinile bacteriene ) și Clinadam icină(28, 57 % din tulpinile
bacteriene )(Tabelul nr. 9, Figura 30, 31).
012345678NR. TULPINI
ANTIBIOTICEDistributia numerica a profilurilor de
sensibilitate/rezistenta la antibiotice la tulpini de
Enterococcus sp.
R IS

58

Figura 30: Aspectul antibiogramei disc -difuzimetrice la o tulpină de S. aureus
(Imagine original ă)

Tabelul nr. 9: Profiluri de rezistență/sensibilitate la tulpinile de Stafilococus aureus
Codul de
laborator al
tulpinilor de
de
Stafilococus
aureus Claritro
micin ă Teicoplam
ină Clinadamic ină Vancomicin ă Levofloxacin Penicilin ă
1881 R S R S R S
1882 R S R S R S
1883 R S R S R S
1884 R S R S R S

59
1886 R S S S R S
1887 R S S S R S
1888 R S S S S S
1889 S S S S R S
1890 S S S S R S
1891 S S S S R S
1892 R S S S R S
1893 R S S S R S
1894 R S S S R S
1895 R S S S R S

Figura 31: Distribu ția nu meric ă a profilurilor de rezistenta/sensibilitate la antibiotic la tulpini de S.
aureus

0246810121416
Claritromicina Teicoplanina Clindamicina Levofloxacin Vancomicina PenicilinaDistributia numerica a profilurilor de
rezistenta/sensibilitate la antibiotic la tulpini de S.
aureus
R IS

60
În ceea ce privește tulpinile de Streptoc cocus acestea s -au dovedit fi sensibile în
cea mai mare parte la Teicoplamin ă(100%) și Penicilină (100%). Cel mai mic procen t de
sensibilitate s -a înregistrat la Claritromicină(26,8%). R ezisten ța la antibiotic în cazul
tulpinilor de Streptococcus , a fost din punct de vedere procentual, distribuită astfel, la
Claritromicină( 73,1% din tulpinile bacterie ne), la Clinadamicină(58,5 3%) iar la
Levofloxacin(26,8%)(Tabelul nr. 10, Figura 32).

Tabelul nr. 10: Profiluri de rezistență/sensibilitate la tulpinile de Streptoccocus sp.

Codul de
laborator al
tulpini lor de
Streptoccocus Claritromicină Teicoplamină Clinadam icină Vancomicină Levofl oxacin Penicilină
1936 R S S – S S
1937 R S S – S S
1938 R S S – S S
1939 R S S – R S
1940 R S S – R S
1941 R S S – R S
1942 R S S – R S
1943 R S S – R S
1944 R S R – R S
1945 R S R – R S
1946 R S R – R S
1947 R S R – R S
1948 S S R – R S
2208 R S R – R S
2209 R S R – S S
2210 R S R – S S
2211 R S R – S S
2234 R S R – S S
2235 R S R – S S
2236 R S R – S S
2340 R S R – S S
2341 R S R – S S

61
2342 R S R – S S
2343 R S R – S S
2344 R S R – S S
2345 R S R – S S
2346 R S R – S S
2347 R S R – S S
2348 R S R – S S
2349 R S R – S S
2350 R S R – S S
3601 S S R – S S
3602 S S S – S S
3603 S S S – S S
3604 S S S – S S
3129 S S S – S S
3220 S S S – S S
3230 S S S – S S
3231 S S S – S S
3232 S S S – S S
3233 S S S – S S

Figura 32: Distribuția numerică a profilurilor de rezistenta/sensibilitate la antibiotic la tulpini de
Streptococus
051015202530354045
Claritromicina Teicoplanina Clinadamicina Levofloxacin PenicilinaDistribuția numerică a profilurilor de rezistenta/sensibilitate la
antibiotic la tulpini de Streptococus
R IS

62

CONCLUZII

În urma studiului realizat în perioada 01.11.2018 -19.12 , în ca drul unui laborator medical
din București pe un num ăr de număr de 248 de pacienți s-au concluzionat următoarele :
➢ Au fost identificate prin metoda API , tulpini bacteriene Gram pozitive, ce apar țin
atât genului Entereococcus cât și genului Streptococcus ;
➢ Tulpinile bacteriene identificate, și testate prin metoda difuzimetric ă Kirby -Bauer
au manifestat sensibilitate și rezistență la antibiotice din diferite
clase(Aminogliozide, Macrolide, P eniciline, Fluorochinolone) ;
➢ Tulpinile de S. aureus , sunt rezistente în procent de 92,8% la antibiotice din clasa
Fluorochinol onelor (Levofloxacin) și în procent de 78,57% la antibioticele din
clasa Macrolidelor (Claritromicină) . De asemenea, aceste tulpini , sunt rezistente la
antibiotice din clasa Aminoglicozidelor (Clinadamicină) , în procent de 28, 57%.
➢ Tulpinile de Streptococcus , sunnt rezistente în procent de 73,1% la antibio tice din
clasa Macrolidelor( Claritromicină ) și în procent de 26, 8% la antibiotice din clasa
Fluorochinolonelor(Levofloxacin ). De asemenea , aceste tulpini au prezentat
rezistență în procent de 58, 53% la Clindamicină.
Rezistența tulpinilor bacteriene Gram pozitive, identificate în urma acestui studiu,
confirm ă faptul că mecansimele de rezistență se manifestă puternic, ea fiind influențat ă de o serie
de factori, printre care afecțiunile deja existente ale pacientului , cum ar fi de exemplu diabetul,
vârsta pacientului dar și de aspectele genetice ale microorga nismului patogen .

63

BIBLIOGRAFIE

1. Abdulrahman A. și Elbehiry A., 2018, “History, virulence genes, identification, and
antimicrobial resistance of Enterococcus faecalis isolated from diabetic food
patients”, International Journal of Current Microbiology, Vol 7, ISSN 2319 -7706,
Pag. 2136 -2154.
2. Banerjee S, Ford C., 20 18, “Rapid Tests for the Diagnosis of Group A Streptococcal
Infection: A Review of Diagnostic Test Accuracy”, Clinical Utility, Saf ety, and
Cost-Effectiveness [Internet]. Ottawa (ON): Canadian Agency for Drugs and
Technologies in Health , (2): 120 -121.
3. Bayer A .S., Schnei der T ., Sahl H .G., 2013, “Mechanisms of daptomycin resistance
in Staphylococcus aureus : role of the cell membrane and cell wall”, A nn N Y Acad
Sci, 1277:139 –58.
4. Bernard K., 2018, “The Genus Corynebacterium and Other Medically Relevant
Coryneform -Like Bacteria”, Journal of Clinical Microbiology, 5(0): 3152 –3158.
5. Binda E., Marinelli F., Macrone G.L., 2014, “Old and new Glycopept ide
Antibiotics: action and resistance”, Antibiotics (3): 572 -594.
6. Bonazzi M ., Lecuit M ., Cossart P ., 2009 , “Listeria monocytogenes internalin and E –
cadherin: From structure to pathogenesis”, Cellular Microbiology Pag. 693 –702.
7. Bozdogan B & Appelbaum PC., 20 04, “Oxazolidinones: activity, mode of action,
and mechanism of resistance”, Int J Antimicrob Agents , 1(0): 113–119.
8. Buiuc D., Neguț M., 2008, "Tratat de micribiologie clinică, Ed. a II -a, Editura
Medicală, București , 4(72): 563-82.
9. Chambers H .F., Deleo F .R., 2009, “Waves of resistance: Staphylococcus aureus in
the antibiotic era”, Nat Rev Microbiol 3(5): 642–641.
10. Chambers H.F., Petri W. A. Jr., 2001, “Chemo therapy of Microbial Diseases”,
Sect.VIII, in Goodman& Gilman`s, The pharmacological basis of therapeutics, tenth
ed., Ed. Mc Graw -Hill, International ed (6): 1141 -1295.

64
11. Chifiriuc M.C., Mihaescu G., Lazar V., 2015, "Microbiologie si virologie
medicala", Ed. Universitatii din Bucuresti , Editia a II -a,1, 147 -161.
12. Corey G .R, Kabler H, Mehra P et al ., 2014, “ Single -dose oritavancin in the
treatment of acute bacterial skin infections ”, N Engl J Med Pag.2180 –2190.
13. Cotar A.I., Grumezescu A.M., Huang K.S., Voicu G., Chifiriuc C.M., Radulescu R.,
2013, "Magnetite nanoparticules influence the efficacy of antibiotics against biofilm
embedded Staphylococcus aureus cells", Biointe rface Research in Applied
Chemistry ,3, (2), 559 -565.
14. Courvalin P. , 1994, „ Transfer of antibiotic resistance genes between gram -positive
and gram -negative bacteria”, Antimicrobial Agents and Chemotherapy , 1(2):1447 –
1451.
15. Eades C., Hughes S., Heard K., Moore SP L., 2017, „ Antimicrobial therapies for
Gram -positive infections” , Clinical Pharmacist, The Pharmaceutical Jouranal
2(2):1457-1461.
16. Funke G, von Graevenitz A, Clarridge J III, Bernard KA., 1997, “Clinical
microbiology of coryneform bacteria”, Clin. Microbiol. Rev. 1 (0):125–159.
17. Graumann P., 2007, “ Bacillus : Cellular and Molecular Biology”, (9):38-45,
ISBN: 978-1-904455 -12-7.
18. Guillet C, Join -Lambert O, Le MA, Leclercq A, Mechai F, Mamzer -Bruneel MF,
Bielecka MK, Scortti M, Disson O, Berche P, Vazquez -Boland J, Lortholar y O,
Lecuit M, 2010, “Human listeriosis caused by Listeria ivanovii ”, Emerging
Infectious Diseases, 1(2): 136–138.
19. Hollenbeck BL, Rice LB, 2012, “Intrinsic and acquired resistance mechanisms in
Enterococcus ”, Virulence 1(6): 421- 423.
20. Humphries RM, Pollett S , Sakoulas G., 2013, “A current perspective on daptomycin
for the clinical microbiologist”, Clin Microbiol Rev 2013, (6): 759–780.
21. Jehl F., Chromarat M., Weber M., Gerard A.,2003, "De la antibiogramă la
prescr ipție", Editura Științelor Medicale , 1(0) : 612 -619.
22. Jhung MA, T hompson AD, Killgore GE, Zukowski WE, Songer G, Warny M,
Johnson S, Gerding DN, McDonald LC, Limbago BM, 2008, “Toxinotype V

65
Clostridium difficile in humans and food animals”, Emerg Infect Dis., 14(7):1039 –
45.
23. Jose M. Munita, Arnold S. Bayer and Cesar A. A rias, 2015, “Evolving Resistance
Among Gram -positive Pathogens”, CID, Suppl 2.
24. Kirk, Joseph & Banerji, Oishik & Fagan, Robert., 2016, „Characteristics of the
Clostridium difficile cell envelope and its importance in therapeutics”, Microbial
Biotechnology 5(0): 815 -825.
25. Lado B, Yousef AE, 2007, “Characteristics of Listeria monocytogenes important to
food processors”, Chapter 6 In: Ryser ET, Marth EH (eds) Listeria , listeriosis and
food safety. 3rd ed, CRC Press Taylor & Francis Group, Boca Rato n, (8): 157–213.
26. Lazar V ., Herle a V., Cernat R., Balotescu C., Bulai D., Moraru A., 2004,
„Microbiologie general ă :Manual de lucrări practice” , Editura Universitatii din
Bucure ști.
27. Leonard B.A., Podbielski A., Hedberg P.J., Dunny G.M, 1996, “ Enterococcus
faecalis pheromone binding protein, prgz, recruits a chromosomal oligopeptide
permease system to import sex pheromone ccf10 for induction of
conjugation”, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 1(8): 260–264.
28. Meletis G., 2016, “Carbapenem resistance: overview of the p roblem and future
perspectives” , Ther Adv Infect Dis .;3(1):15 –21.
29. Moses, V., Jerobin, J., Nair, A., Sathyendara, S., Balaji, V., George, A., and Peter,
J.V., 2012, “Enterococcal Bacteremia is Associated with Prolonged Stay in the
Medical Intensive Care U nit”, J Glob Infect Dis., 1(21) : 26–30.
30. Painter J, Slutsker L, 2007, “Listeriosis in humans”, Chapter 4 In: Ryser ET, Marth
EH (eds) Listeria , listeriosis and food safety. 3rd ed, CRC Press Taylor & Francis
Group, Boca Raton, 6(8): 85–109.
31. Pozzi C, Waters EM, Rudkin JK et al . 2012, “ Methicillin resistance alters the
biofilm phenotype and attenuates virulence in Staphylococcus aureus device –
associated infections ”.
32. Reynolds PE., 1989, “Structure, biochemistry and mechanism of action of
glycopeptide antibiotics”, Eur J Clin Microbiol Infect Dis , 1(00): 943–950. PMID:
2532132 .

66
33. Rice L .B., 2012, Mechanisms of resistan ce and clinical relevance of resistance to β –
lactams, glycopeptides, and fluoroquinolones. Mayo Clin. Proc. , 8(7):198–208.
34. Sarah E. Cramton si alt, 1999, „The In tercellular Adhesion ( ICA) Locus Is Present
in Staphylococcus aureus and Is Required for Biofilm Formation” 9(7):198–208.
35. Sárközy G., 2001, “Quinolones: a class of antimicrobial agents ”, Vet. Med. – Czech,
46, (9 –10): 257 –274.
36. Speer B.S. și colab., 1992, “Bacterial res istance to tetracycline: mechanisms,
transfer, and clinical significance ”, Clin. Microbiol. Rev., 5(4): 387 –399.,
PMC358256.
37. Steven M.Opal , Aurora Pop -Vicas , 2015, “ Molecular Mechanisms of Antibiotic
Resistance in Bacteria”, Chapter 18 in Mandell, Douglas, and Bennett's Principles
and Practice of Infectious Diseases , 1(11): 235-251.
38. Stewart EH, Davis B, Clemans -Taylor BL, Littenberg B, Estrada CA, C entor RM.,
2018, “Rapid antigen group A streptococcus test to diagnose pharyngitis: a
systematic review and meta -analysis”, PLoS ONE [Internet], 9(11):e111727 .
39. Tom oari Kuriyama , TadahiroKarasawa , David W. Williams , 2014, “ Antimicr obial
Chemotherap y: Significance to Healthcare”, Chapter 13 in Biofilms in infection
prevention, and control , 12(3): 209-244.
40. Van Tyne D., Martin M. J., Gilmore M. S., 2013, “Structure, function, and biology
of Enterococcus faecalis cytolysin”, Toxines MDPI , 1(24): 895-911.
41. Vass M., Hruska K., Franek M., 2008, “Nitrofuran antibiotics: a review on the
application, prohibition and re sidual analysis ”, Veterinarni Medicina, (9): 469 –500.
42. Zarnea, G ., 1994, „ Tratat de microbiologie generală” , vol. V, Edit. Academiei ,
București.
43. BD-Instructiuni de utilizare -Medii pe placi pregatite pentru utilizare, 2013 .
44. https://www.telegraph.co.uk/news/2018/05/18/listeria
45. https://www.foodpoisonjournal.com
46. https://fineartamerica.com/featured/1 -corynebacterium
47. https://www.biocote.com/
48. https://biocomp.ro/cum -ne-protejam -de-stafilococul -auriu/
49. https://microbiologie.umftgm.ro/atlas/bacte riologie/bactsp/str.p hp

67
50. https://ro.wikipedia.org/wiki/Carbapenem%C4%83
51. http://www.bio -rad.com/