Marxismul este sistemul concepțiilor și doctrinelor lui Karl Marx . Marx a fost succesorul celor trei curente principale de idei din secolul al… [630857]

Dumitrache Romică
Introducere
Marxismul este sistemul concepțiilor și doctrinelor lui Karl Marx . Marx a fost succesorul
celor trei curente principale de idei din secolul al XIX-lea: filozofia clasică germană, economia
politică clasică engleză și socialismul francez, în general, curente pe care le-a completat în mod
genial. Punctul de plecare al întregului edificiu teoretic al lui Karl Marx l-a constituit economia
politică clasică. De la aceasta a împru mutat el toate conceptele cu care va edifica noua sa gândire.
Concepția sa despre producție, capital, factorii de producție a preluat-o de la David Ricardo,
ca și teoria valorii. Teoriei valorii Marx i-a adus anumite îmbunătățiri: valoarea-muncă este un
raport social, între participanții la producerea și comercializarea mărfurilor, Marx a făcut distincția
mai clară între valoarea de întrebuințare și valoarea de schimb1.
Marxismul considera rolul sistemului branșamentelor de producție al claselor și luptei de
clasă în înțelegerea conținutului și baza teoriilor economice, însă nu neglijează rolul celorlalți factori
în special asupra formei de manifestare a diverselor teorii economice2.
Marx a analizat, în principal, 3 categorii de venituri: salariul, profitul și renta, pe care le-a
considerat categorii istorice, ținând de un anumit regi m juridic și o formă specifică a proprietății.
Socialist științific, Marx nu a putut depăși o anumită metodă și o anumită concepție
filosofică. Mulți adversari ai operei sale au criticat tocmai viziunea sa materialistă asupra lumii, însă
Marx a folosit materialismul doar ca o metodă intelectuală de interpretare a istoriei3.
Lucrarea de față are ca scop expunerea conținutului principalelor părți comp onente ale
marxismului: filozofia marxistă, economia politică marxistă și teoria socialismului științific .
Structura lucrării: lucrarea cuprinde introducere, trei capitole, primul capitol format din trei
subcapitole, al doilea și ultimul capitol format din două subcapitole, concluzii și bibliografia.
1 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, p. 15
2 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pp. 9- 12
3 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pag. 6
2

Dumitrache Romică
Capitolul I
Karl Marx- viața și opera
1.1 Viața lui Karl Marx
Karl Heinrich Marx s-a născut într-un oraș de pe râul Mossele, în orașul Treves, în Rhenish,
parte din actuala Germanie, într-o familie din clasa de mijloc, de origine evreiască, dar al cărui tată
s-a convertit la protestantism pentru a-și păstra slujba de avocat. Tatăl său , Heinrich, avocat și notar
public, născut Hirschl provenea dintr-o lungă linie de distinși rabini. În 1830, la vârsta de 12 ani,
Karl Marx a intrat la liceul Friedrich-Wilhelm din Trier, unde s-a bucurat de notorietate printre
colegi, datorită aptitudinilor sale de pamfletar și scriitor de versuri satirice. A absolvit gimnaziul în
anul 1833, cu rezultate excelente la greacă , latină și germană, dar mai slabe la matematică, franceză
și, în special, istorie. La 17 ani se înscrie la Facultatea de Drept din Bonn, pe care o părăsește iar în
anul 1836, Karl Marx s-a transferat la Royal Friedrich-Wilhelm University din Berlin, unde a studiat
dreptul, filosofia și istoria. Aici, în 1837 printre profesorii săi s-a numărat filosoful Hegel, care va
avea o mare influență asupra gândirii sale de mai târziu.
După moartea tatălui său, în anul 1838, Karl Marx a abandonat cariera juridică și s -a orientat
ferm spre filosofie. Cursurile universitare le-a absolvit în anul 1841. Încă din această perioadă s-a
manifestat ca „tânăr hegelian de stânga, a devenit ateist, democrat și critic radical al statului prusac
autoritar. Tot în 1836, Karl și Jenny fata consilierului guvernamental Baronul Ludwig von
Westphalen care era de origine scoțiană s-au logodit în taină. Marx era mândru de descendența
scoțiană nobilă a soției sale și de postura ei de fiică de baron și funcționar superior în cadrul
guvernului prusac. Însă, odată ce i s-a relevat îngrozitoarea realitate a căsătoriei cu un revoluționar
apatrid, lipsit de slujbă, Jenny s-ar fi mulțumit bucuroasă cu o existență burgheză, oricât de măruntă
ar fi fost. Le-au trebuit, însă, nu mai puțin de șapte ani t inerilor pentru a convinge cele două familii
de sentimentele lor sincere și sa obțină acordul în vederea oficializării căsătoriei, care a avut loc în
martie 1843. Aici își va petrece următorii patru ani, timp în care studiază dreptul, filozofia și istoria.
Tot aici devine editor al unui ziar liberal, ziar sprijinit de industriași, ziar care manifesta împotriva
autocrației din Prusia acelor vremuri. Articolele lui Marx, mai ales acelea legate de problemele
economice conduc la închiderea ziarului și la emigra rea lui Marx în Franța.
La Paris, unde ajunge în 1843, ia legătura cu socialiștii francezi și germani și devine
comunist. Scrie câteva lucrări economice dar care ramân sub formă de manuscris până în 1930. Tot
aici se dezvolta și parteneriatul cu Friedrich Engels (1820-1895). Familia domnului Engels era
foarte prosperă datorită activității de prelucrare a bumbacului, având fabrici la Manchester. Datorită
3

Dumitrache Romică
acestui fapt, Engels a putut să-l sprijine și material pe gânditorul idealist care de prea multe ori nu
avea venituri din care să trăiască cu nevasta și copiii. În emigrație, Marx și Engels continuă
activitatea revoluționară. În Adresa Organului central către Liga comuniștilor (1850) ei configurează
perspectivele viitoarei revoluții. La sfârșitul anului 1844 Marx este expulzat și din Paris și ajunge la
Bruxelles. Aici se ocupă intensiv de studiul istoriei și elaborează ceea ce va fi cunoscută sub
denumirea de concepția materialistă asupra istoriei.
Aici trasează istoria diferitelor moduri de producție și prezice colapsul modului de producție
prezent atunci, capitalismul industrial și înlocuirea acestuia cu comunismul. După înăbușirea
revoluției se refugiază la Londra și acolo își va petrece restul vieții. E convins că în această perioadă,
o nouă revoluție este posibilă doar ca urmare a unei noi crize. De aceea, se ocupa intensiv de studiul
economiei politice pentru a determina cauzele și condițiile unei noi crize. Dar munca sa progresează
încet abia în 1867 poate publica primele sale rezultate în primul volum al Capitalului, singurul
publicat în timpul vieții sale. Aici, el elaborează propria versiune a teoriei valorii- muncă.
Karl Marx a murit pe 14 martie 1833, la orele 14:45 la Londra și a fost înmormântat la
Highgate Cemetry 4.
1.2 Opera lui Karl Marx
4 Gheorghe Popescu, Evoluția G ândirii Economice, Editura Academiei Române, Cluj Napoca, 2004, pp. 351-354
4

Dumitrache Romică
Opera lui Karl Marx se încadrează în perioada 1840-1880 și a reprezentat una dintre cea mai
tumultuoasă perioadă din Europa. Oamenii au început să lupte împotriva statului pentru a-și impune
propriile idei și monarhiile au început să aibă un advesar în forma democrațiilor. Economiile au
început să fie eficiente și industrializarea se dezvolta într-un rimt alert distrugând vechile relații
feudale. Pe plan economic producția creștea atât datorită creșterii productivității muncii cât și
datorită construirii de noi unități de producție. Schimburile comerciale cunoșteau și ele o creștere
deosebită, atât pe plan intern cât și extern iar piața mon dială devenea tot mai mult un factor de care
trebuiau să țină seama cu toții.
Tocmai datorită acestei atmosfere specifice timpului respectiv, Karl Marx pune în centrul
sistemului său teoretic, conflictul. Problemele sociale din aceea perioadă reprezentau gândirea
conservatoare care ținea la respectarea vechilor tradiții și relații sociale.
Karl Marx a combinat și sintetizat, într-o manieră originală, Economia Politică Engleză,
Filosofia Clasică Germană și Socialismul Utopic Francez, creând un sistem de gândire și acțiune
practică unitar și cu o structură internă de o logică riguroasă. Unii exigenți îl consideră pe Marx
creatorul socialismului științific, admiratorii săi l-au declarat cel mai mare ideolog. Mai recent,
Marx a fost reinterpretat ca un filosof existențialist și critic moral radical, alții au văzut în el un
amărât de emigrant, trăind în lumea iluzorie a cercurilor revoluționare.
Ideologul Karl Marx a analizat mecanismele de funcționare ale societății capitaliste , pentru
descoperirea legii ei fundamentale și a indica direcția necesară a mișcării acesteia, precum și cu
scopul de a prevedea etapa următoare a evoluției: socialismul.
Filosofia hegeliană a dominat viața intelectuală germană din prima jumătate a secolului al
XIX-lea. Din trunchiul ei c omun și unitar de idei s-au desprins două orientări:
„Hegelienii de Dreapta” au continuat eforturile menite să perpetueze sistemul
hegelian. Ei au încercat să demonstreze că „unitatea” este subordonată „întregului
rațional”, să susțină credința în Religie și Stat. Prin asemenea eforturi, ei au încercat
să „împingă” logica hegeliană spre conservatorism și teologie, să o pună în serviciul
politicii statale autoritare. Hegelienii de dreapta au găsit în filosofia maestrului
argumente pentru justificarea status quo-ului religios și statal.
„Hegelienii de Stânga” („Tinerii hegelieni”) au pus accentul pe „metoda” hegeliană,
pe „dialectica” ei, pe explicarea contradicțiilor sistemului social, inclusiv pe acelea
legate de conducerea autocratică a statului, cenzurii, religiei și teologiei5.
5Gheorghe Popescu, Evoluția Gândirii Economice, Editura Academiei Române, Cluj Napoca , 2004, pp. 356-359
5

Dumitrache Romică
Din 1848, după publicarea Manifestului partidului comunist, Marx și Engels au demonstrat
că introducerea și perfecționarea une ltelor, diviziunea muncii și proprietatea privată împart oamenii
în clase sociale. Pe de o parte, clasa exploatatorilor, proprietarii și administratorii mijloacelor de
producție. Pe de altă parte, clasa sau clasele exploatate, producătorii bunurilor din so cietate6.
Motorul dezvoltării societățiilor împărțite în clase antagoniste îl constituie lupta de clasă.
Procesul apariției și dezvoltării economiei politice ca știință, momentul principal al acestui proces
formândul revoluția realizată de către Marx și Engels în economia politică, dezvoltarea economiei
politice, a preoletariatului, creearea economiei politice în sensul larg al cuvântului7.
Ca metodă s-a folosit dialectica materialistă care este o formă concretă specific, determinată
de obiectul de cercetare a gândiri economice de-a lungul timpului . Karl Marx a arătat ca dezvoltarea
existențelor sociale determină și dezvoltarea conștinței sociale care se dezvoltă ca urmare a
dezvoltării relațiilor sociale. Evidențierea proceselor dezvoltate la simplul complex scoate în relief
progrese calitative, fo rmarea gândirii economice în sistemul de idei, apariția economiei politice ca
știință fixă, marxistă. Marxismul considera rolul sistemului relațiilor de producție al claselor și luptei
de clasă în înțelegerea conținutului și esența teoriilor economice, îns ă nu neglijează rolul celorlalți
factori mai ales asupra formei de manifestare a diverselor teorii economice8.
„Teoria cercurilor concentrice” are la bază istoria gândirii economice, istoria doctrinelor
economice, istoria economic politică. Greșeala provine din confruntarea istoriei doctrinei economice
ca știință cu disciplinele de curs care se predau în formă mai concentrată.
Toate trei sunt forme de exprimare a gândirii și nici una din ele nu poate fi ruptă din gândirea
economică, având același obiect și aceiași metodă.
În dezvoltarea forțelor și relațiilor de producție, în dezvoltarea contradicțiilor dintre ele, care
se exprimau în contradicțiile dintre clase și ascutirea luptei de clasă sunt realități privite în formele
lor de manifestare.
Say în Franța și Matheus în Anglia au fost întemeietorii economiei politice vulgare,
deosebirea se face prin sisteme specifice a dezvoltării capitalului în Fran ța pe de-o parte și Anglia pe
de alta parte, raportul forțelor de clasă dintr-o țară în alta9.
6 Gheorghe Popescu, Evoluția Gândirii Eeconomice, Editura Academiei Române, Cluj Napoca, 2004, pp. 356-359
7 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pag. 6
8 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pp. 9- 12
9 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pp. 7-9
6

Dumitrache Romică
Datorită împrejurărilor istorice, spre mijlocului XIX, capitalismul învinge feudalismul în
țările avansate ale Europei apusene. Primele lupte de clasă au avut loc în 1831 la Lyon în Franța
unde are loc răscoala muncitorilor și meseriașilor din industria mătăsii, în Anglia se dezvolta
mișcarea chaotistă. În 1844 are loc răscoala țesătorilor din Silezia cu un caracter profund
anticapitalist. Centru mișcării revoluționare se deplasează în Germania.
Hegel a dezvoltat dialectica idealistă, a înțeles că în societatea capitalistă, odată cu
acumularea bogațiilor, cre ște sărăcia clasei muncitoare. Dezvoltarea mișcarii muncitorești
revoluționare cerea elaborarea unei teorii revoluționare, stric științifică care să dezvăluie clasei
muncitorești înlăturarea regimului capitalist și a construirea unei societăți noi, comunis te.
Dezvoltarea capitalistă a reprezentat o premisă esențială pentru capitalismul marxist10.
Filosofia marxistă pune în centrul vieții sociale activitatea economică. Astfel, diferența între
diverse societați și tipuri de societat ie data de diferitele moduri în care oamenii produc bunurile, iar
evoluția societații este determinată de schimbările în modul de producție. Modul de producție este
analizat prin doua componente: forțele de producție și relațiile de producție. Forțele de producție
săvârșesc actul productiv și se compun din forța de muncă și din mijloacele de producție. Relațiile
de producție reprezintă relațiile ce se stabilesc în procesul de producție. Marx formulează legea
concordanței dintre forțele de producție și a relațiilor de producție. Primele evoluează mai repede, în
timp ce relațiile de producție sunt mult mai încete în transformări.
Societatea e vizualizata de Marx ca fiind formată din doua clase cu interese opuse. O clasa
de exploatatori și una de exploatați, care se afla în conflict fundamental. Iar sursa răului o constituie
proprietatea. Dar încercarea sa de a prezenta un model credibil al societaților istorice ca fiind
formate în special din exploatați si exploatatori eșueaza de asemenea. Sclavii si proprietarii de sclavi
nu au reprezentat decât o parte redusă a populației în antichitate, insignifiantă în majoritatea
timpului si societaților, cu excepția unor scurte perioade în Grecia si Roma antică. În feudalism
există o clasa suplimentară fata de feudali si tăranii liberi și de meseriași.
Dar și clerul reprezenta o categorie socială importantă care ramâne în afara explicației
marxiste, nefiind nici nobili, nici aserviți. Real itatea era cu totul diferita fața de modul în care
simplul model marxist de sistematizare a istoriei încerca sa o prezinte. Cel mai mult se apropie de
realitate Marx în descrierea capitalismului, ca fiind format din capitaliști si din muncitori.11
10 Nicolae Ivanciu, Istoria Doctrinelor Economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964, pp. 157-158
11 http://www.contabilizat.ro/cursuri_de_perfectionare~categoria-economie_generala~nume-doctrine_economice.html
7

Dumitrache Romică
În modelul sau istoric Marx apreciază că în orice societate, oamenii se pot diferenția în
funcție de raporturile lor cu mijloacele de producție. Ap ar astfel cele două clase fundamentale,
proprietarii si ne-proprietarii. Alături de aceste clase pot apărea si altele, dar acestea sunt periferice.
Pentru a-și argumenta si întari modelul, Marx construiește o istorie a modurilor de producție în care
caută sa-și utilizeze modelul. Astfel apare o societate imaginară, în care nu există proprietate asupra
bunurilor de producție. Cercetarile antropologice nu au reușit însă să descopere în prezent nici o
societate care să nu utilizeze proprietatea asupra mijloace lor de producție si nici nu a fost adusă vreo
dovadă ca o astfel de societate ar fi existat vreodată. Dar Marx avea nevoie de acest construct
fantezist pentru a ataca proprietatea ca element esențial al oricărei forme de organizare a vieții
sociale. Daca ar fi existăt vreodată așa atunci o astfel de societate sa existe din nou. Proprietatea ar
putea apărea atunci ca un furt. Iar factorul care ar fi condus la această schimbare ar fi fost inovația
tehnologica, adică dezvoltarea mijloacelor de producție. Ea a condus la depășirea sadisfacerii
nevoilor elementare, ceea ce a permis apariția unor bunuri care puteau fi trecute prin furt în
proprietatea unor indivizi. Deci societatea e vizualizata de Marx ca fiind formată din doua clase cu
interese opuse. O clasa de exploatatori si una de exploatați, care se afla în conflict fundamental. Iar
sursa răului o constituie proprietatea. Dar încercarea sa de a prezenta un model credibil al
societaților istorice ca fiind formate în special din exploatați si exploatatori eșuea ză de asemenea.
Sclavii si proprietarii de sclavi nu au reprezentat decât o parte redusă a populației în antichitate,
insignifiantă în majoritatea timpului si societaților, cu excepția unor scurte perioade în Grecia si
Roma antică. În feudalism există o cl asa suplimentară fata de feudali si tăranii liberi și de meseriași
12.
Pentru a explica exploatarea muncii, Marx a prezentat teoria sa despre “plusvaloare”. În
economia naturală, nedivizată în clase sociale, aprecia el, muncitorul păstrează pentru sine întregul
produs al muncii sale. Artizanul vinde o marfă pentru bani, cu care cumpără altă marfă. Nu același
lucru se întâmplă în regimul capitalist. Producția este lăsată la dispoziția indiviz ilor care pun în
operă capital, cumpărând cu el mărfuri, și vor să recupereze, în final, un capital mai mare. Acest
scop se realizează numai în condițiile în care există o marfă susceptibilă de a produce o valoare mai
mare decât propria lui valoare.
Posibilitatea câștigului pentru capitalist ține de faptul că munca umană devine marfă, pe care
capitalul o poate cumpăra și vinde. Din capitalul total se desprind două părți: capitalul constant –
destinat cumpărării mijloacelor de producție; capitalul variabil- destinat cumpărării forței de muncă.
12 Karl Marx, Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag. 75
8

Dumitrache Romică
Capitalul constant nu-și modifică valoarea, el transmite produselor valoarea pe care o are și nu
crează valoarea suplimentară 13.
Capitalul variabil î și schimbă valoarea în procesul de producție, prin aceea că forța de muncă
produce o valoare suplimentară, peste costul său de producție. Capitalistul cumpără forța de muncă
la valoarea ei determinată de costul de producție valoarea bunurilor de subzistenț ă. Dar forța de
muncă are calitatea excepțională de a produce o valoare mai mare decât propria-i valoare. Diferența
dintre valoarea forței de muncă, marfă și valoarea creată de forța de muncă în procesul producției
poartă denumirea de “plusvaloare”. Pentru Marx, exploatarea forței de muncă, în condițiile
capitalismului, este inevitabilă; ea rezultă din legile formării prețurilor Pauperizarea crescândă a
maselor, existența constantă a șomajului, ”armata de rezervă a proletariatului”, ca și tendința de
scădere a ratei profitului, sunt cauze majore ale dezechilibrelor din economie și ale crizelor.
Marx aprecia că apariția crizelor de supraproducție reprezintă un fenomen inevitabil în
capitalism. Pe măsura investițiilor de capital capitalul constant câștigă tere n în raport cu cel variabil,
sporește compoziția organică a întregului capital profitul realizat pe fiecare unitate productivă tinde
să scadă. În schema marxistă și postmarxistă crizele au o importanță considerabilă. Marx a conferit
mecanismului economic c apitalist un caracter ciclic cu patru faze: criză, depresiune, înviorare și
avânt. În concepția marxistă, crizele de supraproducție nu pot fi prevăzute și preîntâmpinate14.
Este evident că prețul muncii nu este determinat prin costul întreținerii forței de muncă. Pe
de altă parte, daca este adevărat că profitul are drept unică sursă plusvaloarea, tot atât de adevărat
este că partea de capital afectată salariilor sporește continuu și că antrepenorii manifestă un interes
mai mare pentru folosirea mai multor muncitori decât să facă investiții în mijloace de muncă mai
perfecționate.
Lui Marx i s-a părut că sistemul capitalist este ilogic întrucât unei producții colective, îi
corespunde un mod de apropiere individual, proprietatea privată subzistă. Din această cauză, prin
accentuarea contradicției fundamentale, capitalismul va fi depășit și înlocuit cu un alt regim. Rolul
istoric al capitalismului ar fi acela de a face să dispară proprietatea priv ată. Asemenea sarcină va fi
realizată de capitalism prin concentrarea progresivă a producției. Prin mecanismele acumulării și
centralizării, treptat, dimensiunile producției devin din ce în ce mai mari, numărul proprietarilor se
restrânge iar al muncitoril or crește neîncetat. La sfârșitul perioadei capitaliste numărul proprietarilor
va fi așa mic, iar al muncitorilor așa de mare, încât Revoluția socialistă abolind dreptul de
13 Karl Marx, Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pp. 78-80
14 Karl Marx, Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pp. 80-84
9

Dumitrache Romică
proprietate privată, va pune de acord jurisprudența cu faptele. După acest act lupt a de clasa dispare,
nemaiavând obiect. Marx nu a spus niciodată pe ce baze se va organiza societatea socialistă fără
proprietate15.
Dificultatea de a propune o definiție operațională, c u cea mai largă posibilitate de acoperire a
câmpului ideologiilor, poate fi sesizată relevând marea varietate de înțelesuri pe care termenul le
exprimă. Terry Eagleton ne oferă următoarea listă de definiții prin care este exprimată în mod curent
semnificația termenului ideologie: procesul de producere a semnificațiilor, semnelor și valorilor în
viața socială; un corpus de idei caracteristice pentru un anumit grup social sau clasă socială; idei
care contribuie la legitimarea unei puteri politice dominante; idei false care contribuie la legitimarea
unei puteri politice dominante; comunicare distorsionată sistematic; acel ceva care oferă o poziție
pentru un subiect; forme ale gândirii motivate de interese sociale; gândirea identității; iluzia socială
necesară; conjunctura discursului și a puterii; mediul în care actorii sociali conștienți dau sens
propriei lumi; set de convingeri orientate spre acțiune; confuzia dintre realitatea lingvistică și cea
fenomenală; închidere semiotică; mediul indispensabil în care i ndivizii își manifestă relațiile cu
structura socială; procesul prin care viața socială este convertită într-o realitate naturală16.
O altă tradiție izvor ăște din mediile intelectuale germane și are tendința de a evidenția stările
conflictuale ce caracterizează schimbarea socială și de a considera că în interpretarea socialului este
în mai mare măsură adecvată o perspectivă coerentistă asupra adevărului. O contribuție esențială la
consacrarea discursului asupra ideologiei o are gândirea marxistă. Marx poate fi chestionat din
perspectiva ambelor tradiții mai sus menționate. În rândurile de față ne vom opri doar asupra
perspectivei marxiste care asociază ideol ogia cu lumea reprezentărilor, a imaginarului, a relațiilor
răsturnate în raport cu realitatea. Perspectiva propusă în Ideologia germana este inspirată de critica
feuerbachiană a religiei. Marx afirmă o poziție particulară în înțelegerea filosofiei și a mo dului
filosofic de abordare a vieții reale și a religiei. Ideologia germană constată că toată critica filosofică
germană se mărginea la critica reprezentărilor religioase. Ea propunea dominația religiei ca ceva dat.
Toate relațiile erau considerate ca fiin d de tip religios și erau treptat transformate într-un cult, astfel
încât "peste tot aveai de a face numai cu dogme și cu credință în dogme. Lumea a fost canonizată pe
o scară tot mai mare ”17.
15 Karl Marx, Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pp. 88-101
16 Gheorghe Popescu, Evoluția Gândirii Economice, Editura Academiei Române, Cluj Napoca, 2004, pag. 383
17 Buia, L. Mitologia științifică a comunismului, Editura Humanita s, București, 1999
10

Dumitrache Romică
Marx susține că are în vedere indivizii reali, care acționează și produc bunuri materiale, nu
indivizii așa "cum ar putea ei apărea în propria lor imaginație sau în imaginația altora". Identitatea
acestor indivizii umani reali coincide "cu producția lor, atât cu ce produc cât și cu felul cum produc.
Deci ceea ce sunt indivizii depinde de condițiile materiale ale producției lor"18.
Producția materială se reflectă în limbajul politicii, legilor, moralei, religiei, metafizicii ș.a.
Pentru Marx "Conștiința nu poate fi niciodata altceva decât existența conștientă, iar existența
oamenilor este procesul real al vieții lor"19.
Iată mediul ficțional în care se afirmă "omul real" al lui Marx: "în societatea comunistă, în
care nimeni nu are un cerc exclusiv de activitate, ci se poate perfecționa în orice ramură ar dori,
societatea reglementează producția gener ală și tocmai prin aceasta îmi dă posibilitatea să fac azi un
lucru și mâine altul, să vânez de dimineață, să pescuiesc după-amiază, să mă ocup cu creșterea
vitelor seara și cu critica dupa cină, după cum am poftă, fără să devin vreodată vânător, pescar sa u
pastor "20.
Filosofia marxistă se delimitează polemic de gândirea religioasă a epocii printr-o
semnificativă suită de opoziții în privința modului propriu filosofiei de a se raporta la problemele
filosofice și la cele religioase: "voi vă pronuntați asupra lor fără să le fi studiat, ea se pronunță după
ce le-a studiat; voi proferați injurii, ea povățuiește; voi promiteți cerul și pământul, ea nu promite
decât adevărul; voi cereți citit orilor să creadă în credința voastră, ea nu le cere să creadă în
concluziile ei, ci le cere ca îndoielile să fie supuse cercetării; voi înspăimântați, ea liniștește"21.
Critica marxistă a religiei dorește să îl elibereze pe om de iluzii, să îl orienteze spre acțiunea
creatoare a vieții lui reale. În acest proces, sarcina filosofiei este aceea că după ce a înlăturat forma
de înstrăinare adusă de religie. Având ca premisă ideea că religia este forma ideologică prin
excelență, Marx într-un mod reducționist și agresiv aplică metoda criticii religiei la analiza
ideologiei, în speță a ideologiei germane. El constată că ideologii își reprezintă oamenii și relațiile
lor "cu capul în jos, ca într-o cameră obscură". Ei sunt interesați doar de oamenii gândiți,
reprezentați, imaginați, de oamenii așa cum se închipuie ei înșiși în discurs. Având în vedere că unul
dintre cele trei sensuri ale ideologiei puse în evidență de Ricoeur este cel al id eologiei ca
18 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pp.102-105
19 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, Bucur ești, 1960, pag.105
20 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pp.106-107
21 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politica, Bucuresti, 1960, pp.107-108
11

Dumitrache Romică
distorsiune-disimulare, Ricoeur considera cu totul remarcabil faptul că Marx încearca să explice
ideologia folosindu-se de metafora camerei obscure22.
Morala, religia, metafizica, sunt considerate forme ideologice care își pierd aparența de
independență de îndată ce sesizăm că gândirea și produsele gândirii se dezvoltă în pas cu
dezvoltarea producției și a relațiilor de producție.
O asemenea sentință rămâne la nivelul cărții ami ntite o simplă sentință sapiențială, chiar
dacă ea va fi dezvoltată în lucrări ulterioare. Era necesar ca ea să fie formultă în acest context
deoarece se consideră că ideologii, pornind dinspre ideile privind lucrurile în înțelegerea lucrurilor
însele, nu fac altceva decât să confere gândirii rolul pe care imaginația îl ocupă în mitologie. Marx
considera că depășirea stadiului imaginativ mitologic poate fi realizată doar prin luarea ca bază a
producerii oricărei teorii "producerea vieții materiale însăși". Încercând să se elibereze de orice
conștiință imaginativă prealabilă, el propune o perspectivă critică a tuturor formelor de idealism.
Această critică se dorește a fi o concepție care "rămâne mereu pe terenul real al istoriei, nu explică
practica prin idee, ci explică formarea ideilor prin practica materială și, în consecință, ajunge la
rezultatul că niciuna din formele și produsele conștiinței nu pot fi nimicite prin critica spirituală, prin
dizolvare în "conștiința de sine" sau transformare în "strigoi", "fantome", "țicneli" etc., ci numai prin
răsturnarea practica a relațiilor sociale reale din care au izvorât aceste aiureli idealiste, că nu critica,
ci revoluția este forță motrice a istoriei, ca și a religiei, a filosofiei și a oricărei teorii". Revendic area
de a aduce filosofia socială cu picioarele pe pământ constituie elementul forte al constituirii noii
filosofii propuse de Marx și modalitatea de raportare la filosofiile idealiste, la formele de gândire
ideologică, ce construiesc o viziune răsturnată a vieții reale 23.
Marx considera că utilizând metoda ideologică, filosofii mută procesul istoric real pe tărâmul
ideologiei, fabricând în mod arbitrar legături fantastice între idei, rupâ ndu-le astfel de viața reală.
Refuzând orice conotație mistică a procesului istoric real, Marx considera că "Orice viață socială
este în esență practică. Toate misterele care duc teoria spre misticism își găsesc dezlegarea rațională
în activitatea practică omenească și în înțelegerea acestei practici". Relația dintre teorie și practică,
dintre adevărul obiectiv și explorarea și transformarea lumii reale poate fi sesizată și în cea de-a
doua teză despre Feuerbach, în care se subliniază faptul că adevărul obi ectiv nu este o problemă
teoretică, ci una de natură practică și ca metodă de verificare a adevărului nu este una care se reduce
la punerea în mișcare a mecanismelor gândirii, ci presupune verificarea în activitatea practică.
22 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.107
23 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.109
12

Dumitrache Romică
Dimensiunea transformatoare, r evoluționară a filosofiei întemeiate pe criteriile impuse de practica
productivă poate fi sesizată cel mai bine în cea de-a 11 teză despre Feuerbach: "Filosofii n-au făcut
decât să interpreteze lumea în moduri diferite, este vorba însă de a o schimba" 24.
Filosofia marxistă se revendica a fi nu numai o filosofie materialistă și practică, ci și o
filosofie proletară, după cum reiese din afirmația reducționistă a lui Marx din Contribuții la c ritica
filosofiei hegeliene a dreptului: "După cum filosofia își găsește armele ei materiale în proletariat, tot
astfel proletariatul își găsește armele lui spirituale în filosofie". Astfel, materialismul istoric formulat
de Ideologia germană este o filoso fie ce reflecta conștiința de clasă a clasei proletare. Datorita
faptului cî lupta de clasă joacă un rol însemnat în gândirea marxistă, caracterul de clasă este
imprimat și viziunii ideologice.
Marx considera că ideile dominante ale unei epoci sint ideile clasei dominante, astfel încât
nu se poate face separație între ideile dominante și purtătorii acestor idei. În opozitie cu tezele
idealismului de inspirație hegeliană, Marx neagă toate cele trei artificii prin care el considera că se
argumentează suprema ția spiritului în istorie: neagă viziunea potrivit căreia ideile dominate trebuie
despărțite de indivizii care domină într-o anumită epocă, deoarece această viziune creditează faptul
că ideile sau iluziile domină procesul istoric; ideile dominante nu sunt supuse unei succesiuni de
natură mistică, nu sunt "autodeterminări ale noțiunii", nu sunt doar autodiferențieri, distincții făcute
de gândire; gânditorii, filosofii, ideologii nu sunt "fabricanți ai istoriei" care întrupează conștiința de
sine personalizată în reprezentanți ai "noțiunii" în istorie. Necesitatea deducerii proceselor reale din
gândire, necesitatea de a ajunge de la gândire la viață poate fi justificată în viziunea materialismului
istoric doar de iluzia filosofilor, doar de conștiința filosofi că, care nu poate sesiza originea acestei
separări de viață a unei filosofii aflate în căutarea unui cuvânt misterios, a unei "noțiuni" care să
joace în structura ideatică și lingvistică un rol similar celui pe care "în fantezia creștină îl joacă
dumnezeul-om-mântuitor-printre oameni". Analizele privind limbajul mitologic și elementele de
imaginar religios prezente în discursul revendicat drept materialist al marxismului, au evidențiat
faptul că locul acestei "noțiuni", căutate de către idealiști, a fost lu at, în textele lui Marx și apoi ale
marxism-leninismului, de o imagine ideală a unei clase muncitoare ce-și poartă lupta și destinul
mesianic prin istorie 25.
Marxismul este sistemul conce pțiilor și al doctrinei lui Marx. Marx a continuat și a sintetizat
în mod genial cele trei curente ideologice principale din secolul al XIX-lea existente în trei dintre
24 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.109
25 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.111
13

Dumitrache Romică
cele mai înaintate țări din lume: filozofia clasică germană, economia politică clasică engleză și
socialismul francez, legat de doctrinele revoluționare franceze оn general. Remarcabila consecvență
și unitate – recunoscută chiar și de adversari – a concepțiilor sale, care constituie în totalitate
materialismul modern și socialismul științifi c modern, ca teorie și program al mișcării muncitorești
din toate țările civilizate ale lumii, ne obligă, înainte de a trece la expunerea conținutului principal al
marxismului – anume doctrina economică a lui Marx, să facem o sumară prezentare a concepției sale
generale despre lume 26.
Acceptată sau nu, opera teoretică a lui Marx a influențat, de la apariția sa, întreaga gândire
economică. El a introdus în știința economică noțiunea de “clase sociale”. Chiar dacă nu se admite
că clasele sociale trebuie să fie în luptă unele cu altele, nu se poate face abstracție de existența lor. El
a introdus în știința economică analiza dinamică studiul evoluției structurilor, și mai ales, studiul
structurilor internaționale. Regimul actual capitalist se transformă și va continua să se transforme.
Știința trebuie să studieze legile acestei evoluții.
După apariția Capitalului, ideile clasice privind “ordinea naturală” sau ”legile naturale” n-au
mai fost susținute, ca atare. Nu mai era posibil să se vorbească de ”ordinea naturală”, caracterizată
prin anumite instituții “esențiale”. Ele nu mai erau decât instituții, mai mult sau mai putin
perfectibile, mai mult sau mai puțin bune. Cu privire la “legi” prezentate de clasici ca eterne,
numeroase s-au dovedit a fi doar ale unei perioade istorice numite “capitalism”.
Marxismul a generat noi modalități de cercetare economică. Teoreticienii economiei politice
din a doua parte a secolului XIX au încercat să răspu ndă la probleme noi, pe care le-au ignorat
anterior: descoperirea și separarea legilor economice valabile pentru toate regimurile juridice și
perioade istorice, de cele verificabile numai într-un regim economic dat; cercetarea și descoperirea
modalităților de acțiune individuală sau colectivă (reformă sau revoluție) eficace în perioada
capitalistă pentru a realize noi structuri, mai ales în domeniul repartizării veniturilor; cercetarea
evoluției în timp a structurilor economice. După Marx, punctul de vedere istoric a impregnat
Economia politică mai mult decât înainte27.
Contribuția cea mai însemnată a lui Marx la dezvoltarea teoriei economice a fost însă
modelul creșterii echilibrate într-o economie cu două sectoare. Expunerea sa a fost fără doar și poate
grea, fragmentară și uneori neinteligibilă, dar noțiunile fundamentale au o existență de sine
26 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.1112
27 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960, pag.113
14

Dumitrache Romică
stătătoare și au reprezentat o sursă de inspirație pentru economiștii matematicieni un secol mai
târziu28.
1.3 Influențele și principiile filozofice marxiste
28 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
15

Dumitrache Romică
Marx a fost puternic influențat de: metoda dialectică și orientarea istorică a lui Friederich
Hegel; economia politică clasică a lui Adam Smith și David Ricardo; gândirea socialiștilor francezi,
în particular Jean-Jacques Rousseau, Henri de Saint-Simon și Charles Fourier; filozofia materialistă
timpurie germană, în particular Ludwig Feuerbach; soli daritatea cu clasa muncitoare a lui Friedrich
Engels29.
Marx descoperă materialismul și critica religiei în lucrările lui Feuerbach, adoptă ideile
socialist-utopice ale lui Saint-Simon și se îndoctrinează cu economia politică modernă dezvoltată de
Adam Smith. În timp ce Hegel era un filozof idealist, Marx a urmărit să rescrie dialectica în termeni
materialiști.
Pornind de la aceste izvoare el elaborează treptat Materialismul istoric ca teorie științifică a
analizei istorice a societății (Teze asupra lui Feuerbach, 1845; Ideologia germană, 1846; Mizeria
filozofiei, 1847). Marx ia contact cu mișcarea muncitorească și redactează împreună cu Friedrich
Engels Manifestul partidului comunist (1848), care are ca motto celebrul apel: "Proletari din toată
lumea, uniți-vă !". Expulzat din Germania, apoi și din Franța, se refugiază la Londra în Marea
Britanie unde își petrece timpul în special în sălile de lectură ale bibliotecii de la British Museum.
Acolo înmagazinează cunoștințe teoretice cu care își dezvoltă mai d eparte sistemul, având totuși
puțin contact cu clasa muncitoare, al cărei mentor avea să devină. Aici scrie Luptele de clasă în
Franța (1850), Bazele critice ale economiei politice (1858) și începe redactarea lucrării sale
fundamentale, Capitalul30.
În 1864, Marx este principalul diriguitor al Primei Internaționale Socialiste, căreia îi dă ca
obiectiv abolirea capitalismului. Pentru Marx, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă: pentru a
se elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, tre buie să se organizeze la nivel
internațional, să cucerească puterea politică și, în această fază de dictatură a proletariatului, să
realizeze desființarea claselor sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariția
statului și la întemeierea societății comuniste31.
Doctrina marxistă sau Marxismul reprezintă ansamblul concepțiilor politice, filozofice și
sociale ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și ale continuatorilor lor. Marxismul se bazează pe
materialism și pe socialism, el este în același timp teorie și program al mișcărilor muncitorești
organizate. Pentru marxiști, materialismul reprezintă baza teoretică, opusă idealismului, considerat
29 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
30 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
31 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
16

Dumitrache Romică
ca instrument speculativ în slujba burgheziei. În doctrina marxistă, materialismul are două as pecte:
unul dialectic, care exprimă legile generale ale lumii exterioare și ale gândirii umane, un altul
istoric, care afirmă că numai realitatea socială determină conștiința oamenilor. Dezvoltarea istorică a
societății ar fi condiționată de contradicțiile diverselor "moduri de producție" (primitiv, sclavagist,
feudal, capitalist) și de "relațiile de producție", adică de raporturile dintre oameni în procesul de
producție. Aceste contradicții se exprimă prin lupta de clasă, care este astfel motorul istoriei32.
Marx a elaborat și o teorie a valorii: valoarea este expresia cantității de muncă conținută de
un produs. "Plus-valoarea" reprezintă diferența dintre valoarea creată de muncitor în timpul muncii
prestate și salariul primit, și reflectă astfel gradul exploatării capitaliste.
Inițial Marx a fost influențat de Hegel, de care îns ă se va dezice. Hegel considera istoria
drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înșiruie în conformitate cu dialectica internã.
Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie și prin ea își realizeaz ă devenirea și dobândirea
conștiinței de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susținea imposibilitatea
cunoașterii esențelor, ci dimpotriv ă, în acord perfect cu rațiunea. Pentru Marx î nsă subiectul istoriei
sunt oamenii, nu realitatea divin ă care pentru el este un misticism. Realitatea concret ă trebuie să
primeze și pornind de aici trebuie s ă se elaboreze o filosofie a existenței umane care recunoaște
rădăcina omului în om. Departe de i dealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului,
omul își demonstreazã puterea și realitatea în conviețuirea cu alții. Existența social ă determină
conștiința umană și nu invers. Societatea nu înseamn ă în primul rând conștiință colectivă, ci muncă
colectivă, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care își dezvolt ă gândirea pe baza
forțelor de producție și relațiilor economice. Exist ă desigur și o suprastructur ă ideologică ce
cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile i storiei nu sunt aici, ci în baza economic ă, o
bază în care funcționeaz ă dialectica relațiilor prin conflictul dintre clasele sociale33.
Teoria lui Marx nu r ămâne doar în stadiul de teorie, pentru c ă Marx aspiră să schimbe lumea.
El observă că omul s-a îndepărtat de sine, s-a alienat, dar motiveaz ă devalorizarea sa doar pr in
prisma economică: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism și îl
face pe om dependent de sistem. Munca platită este și ea doar un mijloc de supraviețuire, forța de
muncă fiind comercializat ă și omul ajungând el însuș i marfă. Banii, îl înstrăinează și pe om de om,
32 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
33 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
17

Dumitrache Romică
ei sunt adevăratul spirit universal. “Puterea divin ă a banilor rezidă în esența lor, ca esenț ă generică
înstrăinată, care alienează și se alienează, a omului” 34.
Dar proletariatul poate schimba aceast ă condiție odată ce devine conștient de ea.
Capitalismul însemna pentru Marx s ărăcirea și asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbog ățesc pe
cei bogați prin munca lor. Dar odat ă cu instaurarea socialismului situația se va schimba pentru c ă
mijloacele de producție vor deveni proprietate comun ă. Egalitarismul s-a realizat îns ă în sărăcie
pentru că imperiul necesității nu a dispărut nicidecum, iar știm cât de umană a devenit societatea în
comunism. Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitim ă a concepțiilor celor mai
importante ale omenirii veacului al XIX-lea: filosofia german ă, economia politic ă engleză și
socialismul francez, care se încheag ă împreună în materialismul dialectic/istoric35.
Marx a vrut să-l elibereze pe om de condiția sa, dorind fe ricirea pentru cei mulți, asemenea
unui Prometeu. Viziunea sa revoluționar ă a dorit nu să schimbe o stare social ă sau un regim , ci
politica însăși, să schimbe temeliile lumii din care trebuie sã dispar ă religia, statul, clasele, omul
depinzând doar de el însuși și de legile sociale pe care le va conștientiza. Paradoxal, partidele și
statele socialiste care se revendic ă de la doctrina marxist ă au produs un stat omnipotent care a
urmărit totala absorbție a societ ății civile. Dupã cum îl descrie și Orwell, es te sistemul capabil s ă
transforme oamenii în roboți lipsiți de doza minimal ă de conștiință. Este Marx autorul moral al
experimentului înfior ător numit comunism? În aceeași m ăsură în care Nietzsche este vinovat de
genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe
mulți să creadă că fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profețiilor istorice. Prin
faptul că i-a negat omului orice alt ă dimensiune în afara celei economice. Prin faptul c ă introduce
concepția darwinist ă în prim-plan, susținând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul c ă
absolutizează planul cezarului și nu atribuie omului niciun fel de aspirații morale sau spirituale36.
Prin faptul că sistemul său a fost izvor de argum entare și credință oarbă pentru dictatori. Cu
toate acestea, Marx a r ămas un om al ideii. A c ăutat un adevăr în onestitate intelectual ă, după cum
opinează Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãțile occidentale este
văzut ca unul dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moștenirea
34 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
35 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
36 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
18

Dumitrache Romică
noastră culturală. Poate chiar și-a dorit fericirea semenilor, doar că utopia sa, numită de Popper
romantism, nu a reușit decât s ă transforme raiul visat într-u n iad materializat37.
37 Karl Marx. , Capitalul, Editura Politică, București, 1960
19