38Transylvanian Review [630760]

38Transylvanian Review
of Administrative Sciences,
16/2006, pp. 38-45Cecilia DEME
Drd, cadru didactic asociat, Extensia
Sf. Gheorghe/Covasna a Facult ății de
Științe Politice, Administrative și ale
Comunic ării, Universitatea “Babe ș-
Bolyai”, Cluj-NapocaROLUL POLITICILOR SOCIALE
ÎN STATUL BUN ĂSTĂRII
One of the most controversial topics in
the field of social policies is the future of the
welfare state. Despite opinions that predict
the “crisis” of the welfare state, one thing
is for sure: It still remains the only suitable
model for many states worldwide. Since the
Second World War – when major welfare
policies throughout Europe and USA started
to develop – Romania has been a country
where welfare was associated with the
communist regime. After the changes that
occurred in 1989 this topic was forgotten by
the newly elected government. The wrong and
inefficient economic measures, together with
the carelessness of the succeeding Romanian
governments led to an incomplete and poor
social protection system.Statul bun ăstării (welfare state)1, ca expresie, poate
provoca anumite confuzii, pentru c ă așa cum considera
Nicholas Barr (1998), exist ă trei probleme care apar
în legătură cu acest termen:
Bunăstarea indivizilor deriv ă și din alte surse
decât statul, cum ar fi piața, care furnizeaz ă bunăstare
ocupațională prin intermediul veniturilor primare,
acumulările individuale , care prin intermediul
asigurărilor individuale private și al economiilor
furnizeaz ă de asemenea bun ăstare, și bunăstarea venit ă
de la organiza țiile voluntare și a familiei .
Modalitățile de furnizare a bun ăstării sunt de
asemenea multiple. În general, serviciile și beneficiile
care satisfac nevoile indivizilor sunt finan țate și produse
de stat, dar exist ă posibilitatea ca aceste servicii și
beneficii finan țate de stat s ă fie produse de c ătre
sectorul privat (de exemplu, serviciile medicale).
Limitele statului bun ăstării nu sunt clar definite.
Oricare ar fi în țelesul corect al termenului, statul
bunăstării se poate referi la o form ă particular ă de stat,
o formă distinctă de guvernare sau un tip specific de
1 Unii consider ă expresia ,,statul bun ăstării” ca fiind un
produs al Planului Beveridge din Marea Britanie, care include ultimii ani ai celui de-al doilea R ăzboi Mondial
și primii ani de dup ă război, și care a însemnat începutul
reformelor sociale universaliste. Al ții spun c ă expresia
îi aparține arhiepiscopului Temple, care în scrierile sale
din anii 1941 și 1942 a subliniat diferen ța dintre ,,statul
puterii”, al Germaniei naziste, și ,,statul bun ăstării”,
promisiunea alia ților. A. Zimmern este considerat și el ca
folosind termenul deja în anul 1934 în Marea Britanie.

39societate. Chiar dac ă există mulți autori în literatura de specialitate care au abandonat acest termen,
datorită răspândirii sale în literatura occidental ă, practic acum expresia statul bun ăstării desemneaz ă
statul capitalist, care s-a constituit dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial.
Potrivit multor autori, r ădăcinile implic ării statului în furnizarea bun ăstării sociale a indivizilor
se află în vechile civiliza ții precreștine.
Aceste ajutoare erau destinate mai ales celor afla ți în nevoie în caz de calamitate, foamete, r ăzboi.
În Grecia Antic ă și în Roma Imperial ă au apărut însă primele forme ale ajutoarelor sociale statale,
sub forma pensiilor și a burselor de studii. În epoca medieval ă, asistența și protecția sunt asigurate
în mod esen țial de Biseric ă. Săracul, imagine a lui Christos, este considerat drept un personaj sacru,
pe care Biserica îl între ține prin pomana individual ă și instituțiile caritabile. Începând cu secolul
al XVII-lea, atitudinea statului fa ță de cei afla ți la nevoie se schimb ă. Imaginii pozitive a s ăracului i
se substituie o imagine negativ ă, cea a unui om care nu produce nimic atunci când munca devine o
valoare. Politica social ă este legat ă de închiderea s ăracilor în spitale, ospicii, azile și pușcării.
Două momente istorice au marcat începutul implic ării statului modern în furnizarea bun ăstării
individuale: Legea S ăracilor (The Poor Law) din perioada elisabetan ă (1601) în Anglia și introducerea
modelului asigur ărilor sociale în perioada cancelarului Bismarck în Germania anilor 1880. Legea
Săracilor din Marea Britanie încredin țează parohiilor conducerea politicii sociale. Taxa impus ă în
fiecare parohie tuturor contribuabililor (impozitarea locuin ței și chiriilor) și controlat ă de inspectori
asigură săracilor un loc de munc ă la domiciliu, iar invalizilor și copiilor li se acord ă ajutoare. Aceast ă
lege introdus ă în Anglia stabile ște în favoarea celor nevoia și dreptul la asisten ță și responsabilitatea
statului pentru persoanele dependente în general.
Introducerea modelului asigur ărilor sociale de c ătre cancelarul von Bismarck în cazul accident ării,
a bolii și a pensiilor înseamn ă prima implicare a statului modern în protec ția socială a indivizilor pe
baze contributorii (Tabelul 1.), f ără însă a avea prea mul ți continuatori. R ăspândirea sistemului de
asigurări sociale s-a petrecut mai ales în secolul XX.
Tabelul 1. Introducerea asigur ărilor sociale
Țara Accident Boal ă Pensii Șomaj
Germania 1884 1883 1889 1927
Franța 1898* 1898*, 1930 1895*, 1910 1967
Olanda 1901 1930 1913*, 1947 1949
Marea Britanie 1897 1911 1908** 1911
* neobligatoriu, ** obligatoriu, Sursa: Diederiks, H.A. (coord.) 1995, p. 292
Ceea ce trebuie men ționat referitor la evolu ția implic ării statului în domeniul protec ției sociale
este schimbarea grupurilor țintă pentru politicile sociale, pe parcursul istoriei. Indiferent de stadiul
de dezvoltare sau situa ția economic ă în care se aflau, statele au adoptat urm ătorii pași în politica
lor social ă:
o Protecția față de riscul pierderii veniturilor din munc ă a celor care erau angaja ți (asigurări
pentru accidente de munc ă, pensii, șomaj).
o Protecția familiilor angaja ților (pensii de urma ș, asigurări de sănătate pentru întreaga
familie).
o Protecția celor care nu pot s ă lucreze (persoane cu handicap, copii).
o Măsuri de protec ție generalizate la întreaga popula ție (asigur ări de sănătate universaliste,
ajutor social, aloca ții pentru copii).
Prioritate în domeniul politicilor sociale au reprezentat deci cei care au fost sau sunt angaja ți,
prin acest fel statul sprijinind clasa mijlocie, cel mai important segment al popula ției. Perioada de

40dinaintea celui de al doilea R ăzboi Mondial este îns ă caracterizat ă ca fiind una a încerc ărilor – uneori
nereușite – de a implementa programe sociale, de obicei destinate unor grupuri restrânse, formate
în special din angaja ți.
Statul bun ăstării sociale se generalizeaz ă la scară mondial ă după anul 1945, schimbându- și
natura și funcția. În timp ce în perioada postbelic ă scopul lui era acela de asisten ță, de reechilibrare
a disfunc ționalităților sociale și de canalizare a luptelor de clas ă, noua concep ție despre rolul statului
marcheaz ă o ruptur ă cu epoca în care se considera c ă progresul economic se poate realiza numai cu
sacrificarea progresului social. În sfâr șit, are întâietate ideea potrivit c ăreia chestiunea social ă este un
tot care nu se divide iar statul este obligat s ă protejeze cet ățenii prin organizarea transferurilor sociale.
Bunăstarea devine deci un factor important al statelor în secolul XX, fapt care a determinat ca dintr-o
activitate informal ă, nestructurat ă, dirijată de organiza ții ne-statale (biseric ă, de caritate), securitatea
socială să devină un sistem statal. Potrivit lui Zamfir, E. și Zamfir, C. (coord.1995), aceast ă schimbare
majoră – în afar ă de schimbarea grupurilor țintă deja men ționate – a avut loc în direc țiile:
1. Etatizarea suportului social.
2. Ajutor acordat nu prin bun ăvoința unei persoane sau institu ții, ci ca un drept reprezentat de
lege.
3. Ajutorul este l ărgit prin includerea unui complex sistem de asigur ări.
4. Asigur ările sociale și ajutorul social sunt acordate din fonduri de stat, care, în general, sunt
colectate obligatoriu, pe diferite c ăi, de la popula ție.
5. Inițiativele private și comunitare nu sunt excluse, SUA fiind un exemplu elocvent în acest
sens.
În modelele coerente ale țărilor occidentale, statul bun ăstării cuprinde toate institu țiile ,,produc ătoare”
de bunăstare individual ă: sistemul pie ței, familia și instituțiile nonprofit, formând sistemul de securitate
socială (safety net).
M. Preda (2002) consider ă că sursele bun ăstării individuale sunt urm ătoarele:
Sursa: Preda, M. (2002), p. 19.
Putem observa faptul c ă între institu țiile implicate în furnizarea bun ăstării individuale exist ă o
interdependen ță care se bazeaz ă pe principiul subsidiarit ății: obiectivul sistemului de protec ție socială
fiind satisfacerea nevoilor minimale ale cet ățenilor, to ți actorii existen ți în acest sistem trebuie s ă
adopte m ăsuri complementare și coerente de protec ție atât pe plan orizontal, cât și pe plan vertical.
Rolul statului este de a prelua toate sarcinile de protec ție neîndeplinite sau împlinite nesatisf ăcător
de către institu țiile guvernamentale sau neguvernamentale, și să-i ajute pe cei care nu beneficiaz ă
de plasa de protec ție oferite de institu țiile în cauz ă.

41Indiferent de modelul de politic ă socială promovat, în statele occidentale avansate nici un grup
social nu este complet ignorat de institu țiile furnizoare de bun ăstare social ă. Chiar dac ă apar grupuri
sociale puternic marginalizate, apari ția lor se datoreaz ă mai ales ineficien ței anumitor programe sau
insuficien ței fondurilor destinate lor. În România, îns ă, perioada comunist ă cu tipul de economie
și problemele specifice au fost esen țiale pentru evolu ția într-o direc ție negativ ă a politicilor sociale.
Acestea nu r ăspund decât par țial la rolul limitat de a contribui la subzisten ța popula ției, fără a se
consemna și o contribu ție a lor la dezvoltarea societ ății.
În funcție de opțiunile unor state pentru solu ții la problemele sociale cu care s-au confruntat, dar
și modele teoretice pe baza c ărora s-au luat decizii (planul Beveridge și teoria lui Keynes), au ap ărut
diferite modele ale statului bun ăstării în literatura de specialitate. Al ături de clasific ările propuse
de Richard Titmuss, Gosta Espig-Andersen, Ramesh Mishra și Catherine Jones, o clasificare foarte
citată este cea a lui Stephen Leibfried (1993), care identific ă patru state ale bun ăstării în Europa,
prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 2: Tipuri de state ale bun ăstării în Europa
Tipul
CaracteristiciScandinav Bismarckian Anglo-Saxon Latin
Tipuri ale
regimurilorModern Institu țional RezidualRudimentar
(semiinstitu ționalizat)
Caracteristici- ocupare total ă a
forței de munc ă
– statul bun ăstării
în primul rând
ca furnizor de
locuri de munc ă
și în ultimul rând
,,compensator”- ,,creștere” total ă
– statul bun ăstării
în primul rând
compensator și
angajator în ultim ă
instanță- creștere total ă
– statul bun ăstării
în ultimul rând
compensator și
puternic sus ținător
al ocupării forței
de munc ă prin
intermediul pie ței
muncii- vine din ,,urm ă”
– statul bun ăstării
ca o promisiune
semiinstitu ționalizat ă
Dreptul la:- muncă
(susținut prin
instituționalizarea
conceptului de
cetățenie social ă)- securitate social ă
(susținut prin
instituționalizarea
conceptului de
cetățenie social ă)- transferuri de
venituri (f ără să fie
instituționalizate)- muncă și bunăstare
(proclamat
independent doar
parțial)
Dezvoltarea
privind veniturile de bază- managerial ă, dar
poate îmbun ătăți
,,compactarea”
veniturilor- poate
radicaliza cumva
,,desprinderea”
muncii de venituri- poate sus ține
dezvoltarea
sistemului ,,normal”
de bunăstare- poate sus ține
dezvoltarea sistemului
normal de bun ăstare
Sursa: Leibfried (1993), p.142.
Analiza am ănunțită a datelor statistice și a studiilor publicate arat ă totuși faptul c ă spre deosebire
de alte țări în care politicile sociale, cu programele și serviciile specializate pentru popula ție, prin
volumul resurselor financiare alocate, ocup ă, de departe primul loc în cadrul politicilor publice, în
România constat ăm rolul modest ce se acord ă politicilor sociale. Acest lucru face ca România s ă nu
se încadreze în nici unul dintre modelele ,,clasice” ale statului bun ăstării, fiind un sistem mixt, cu
un puternic caracter rezidual (liberal). Într-adev ăr, în majoritatea țărilor Europei se poate identifica
un rol de dezvoltare economic ă și socială atribuit politicilor sociale, printr-un sistem diversificat și
substanțial de beneficii sociale, cu alocarea de resurse financiare importante, nu numai ca volum
absolut, dar și ca propor ție în PIB. (Tabelul 3.)

42Tabelul 3. Proporția cheltuielilor sociale publice (transferuri și sănătate)
din PIB în diverse țări Europene.
Suedia 34,7
Danemarca 33,6
Marea Britanie 27,7
Germania 30,5
Portugalia 21,6
Grecia 23,3
Spania 22,4
Ungaria 20,9
Estonia 16,2
Slovacia 20,9
Lituania 14,7
România (1996) 12,1România (2000) 13,5Media în UE 28,7
Sursa: Zamfir, C. (coord.2001), p.35.
Prin urmare, statul bun ăstării sociale în mai toate țările europene reprezint ă o component ă
structural ă a societății, în timp ce România, care și înainte de 1990 se situa în urma țărilor Central și
Est Europene în privin ța cheltuielilor sociale în PIB, cu un decalaj de 6 puncte procentuale (14% în
România fa ță de 20% media țărilor europene în tranzi ție), a mărit acest decalaj astfel încât cheltuielile
sociale totale se situeaz ă în prezent la aproximativ 20% din PIB2. (Mărginean, Ioan: 2001, p.8)
Fiscalitatea general ă (impozite și taxe) are o valoare medie de 42,4% în anul 1996 la nivelul UE,
în timp ce în România se situa la 26,6%. Cu toate c ă ulterior, rata fiscalit ății în România a crescut la
circa 30% din PIB, putem constata c ă dificultățile finanțării protec ției sociale în țara noastr ă încep cu
proporția extrem de redus ă a veniturilor bugetare comparativ cu alte țări europene. Pe de alt ă parte,
însă, ratele contribu țiilor sociale din România se situeaz ă peste nivelul celorlalte țări. (Tabelul 4.)
Tabelul 4. Ratele contribu țiilor sociale în România și alte țări (% din salariu) 1998
România* Olanda Austria Germania Polonia Ungaria
Angajator 35 14 24 17 32
Angajat 19,6 32 14 17 8
Total 44,6 37 38 34 33 40
* pentru România, situa ția este pentru 2001 / Sursa: M ărginean, Ioan (coord.2001), p.9.
În societatea contemporan ă, cheltuielile sociale cât mai mici nu sunt automat un factor favorabil
creșterii economice. Nivelul lor se raporteaz ă la nevoile c ărora trebuie s ă li se facă față, și totodat ă,
să îndeplineasc ă un rol de dezvoltare a societ ății, prin utilizarea cu maxim ă eficacitate și eficiență
a resurselor alocate. Or, constat ăm că în România insuficien ța cheltuielilor sociale s-a accentuat în
timp prin diminuarea drastic ă a PIB-ului, astfel încât de și cu o ușoară creștere a nivelului relativ al
cheltuielilor sociale de dup ă 1998, comparativ cu 1989, în termeni reali, ele reprezint ă mai puțin de
2/3. (Tabelul 5)
2 În aceste cheltuieli se includ și plățile care nu sunt de natur ă strict social ă, cum ar fi: compensa ții pentru
renunțarea la locul de munc ă din sectoare ce se restructureaz ă, cum ar fi mineritul și armata, subven ții pentru
salariile din industria de ap ărare etc.

43Tabelul 5. Cheltuieli sociale publice în România
Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Chelt.
Soc. % din PIB14,2 16,6 17,0 16,5 15,2 15,5 16,0 15,7 15,9 17,7 18,2
Dinamica real ă față de
1989100 104,2 80,4 65,4 62,0 67,9 80,5 86,0 76,8 76,4 64,5
Sursa: M ărginean, Ioan (coord.2001), p. 16.
Datele prezentate ne arat ă clar că România nu a urmat exemplul celorlalte state europene în privin ța
politicilor sociale. Dac ă privim fiscalitatea, în România avem o situa ție dintre cele mai vulnerabile
în raport cu nevoile de dezvoltare: baz ă îngustă de prelevare și impozite ridicate pe venit. Nivelul
general al fiscalit ății se apropie de cel din țările europene, ceea ce practic înseamn ă că la plăți și
contribu ții în propor ții apropiate de cele din țările europene, popula ția României beneficiaz ă de mai
puține programe sociale. C ătălin Zamfir caracteriza politica româneasc ă din perioada de tranzi ție ca
fiind ,,minimalist ă ca finan țare și orientat ă prioritar spre protec ția clasei salariate”, modelul fiind cel
al unui ,,stat minimalist al bun ăstării, bazat pe valorile muncii” (Zamfir, C. 1995:29).
Se poate afirma deci c ă ceea ce deosebe ște modelul românesc de celelalte state ,,clasice” considerate
minimaliste3 sunt urm ătoarele:
• Lipsa unui sistem bine dezvoltat de beneficii bazate pe testarea mijloacelor.
• Lipsa beneficiilor condi ționate de participare pe pia ța muncii.
• Lipsa unui sistem solid, autofinan țat de organiza ții neguvernamentale, care s ă compenseze
neinterven ția statului în domeniul social.
• Subfinan țarea politicilor sociale.
Acest model minimalist s-a dezvoltat ca urmare a influen ței unui complex de factori4 printre
care – fără a avea tendin ța de a efectua o prezentare exhaustiv ă – cei mai importan ți și semnificativi
sunt:
1. Tranzi ția sistemului economic de la economia dirijat ă la economia de pia ță, fiind prima și cea
mai important ă cauză a degrad ării protec ției sociale. O privire asupra situa ției țărilor din Estul
Europei, în etapele similare ale tranzi ției, relev ă probleme similare de natur ă economic ă5. (Preda,
M: 2002, p. 144). De și PIB-ul a sc ăzut și în țările vecine, partea din el alocat ă cheltuielilor sociale
a fost mult mai mare decât în România. M ăsurile de tip reparatoriu au costat bugetul statului
extrem de mult, având efecte pozitive pe termen scurt, dar și consecin țe negative pe termen
mediu și lung. Resursele care ar fi trebuit dar nu au fost repartizate domeniului social nu au fost
îndreptate spre politici active de ocupare și investiții în economie. Ele au fost fie pierdute prin
neîncasare sau diminuate prin infla ție, fie utilizate pentru acoperirea ineficien ței din economie,
dar și pentru acordarea unui regim privilegiat anumitor sectoare.
2. Costurile sociale ridicate – infla ție, șomaj – suportate de popula ție au condus de o manier ă
dramatic ă la polarizare social ă și la extinderea fenomenelor s ărăciei și excluziunii sociale, ceea ce
are implica ții în plan social prin apari ția unor comportamente antisociale diverse și deteriorarea
condițiilor de via ță.
3. Rolul major al familiei în protec ția socială a fost și el extrem de important. Datorit ă regimului
comunist, mult mai dur decât în celelalte țări est-europene, familia a jucat un rol mult mai mare
în rezolvarea problemelor sociale ale membrilor s ăi. Au existat chiar mecanisme institu ționalizate
3 Cele anglo-saxone, în frunte cu SUA
4 Factorii care determin ă caracteristicile politicilor sociale sunt: politici, economici, culturali, strucurali, institu ții
interne și organiza ții interna ționale

44de preluare de c ătre familie a unor sarcini care în țările din jur au revenit statului. Modalit ățile
prin care familia din România s-a implicat în rezolvarea problemelor sociale ale propriilor membri
pe fondul neimplic ării suficiente a statului sunt urm ătoarele:
• Problema locuin țelor pentru tinerele familii.
• Probleme legate de cre șterea și îngrijirea copiilor.
• Furnizarea de c ătre părinți a resurselor alimentare pentru copiii lor (studen ți, elevi, tineri
căsătoriți stabiliți în oraș)
• Preluarea de la stat a unor cheltuieli legate de educa ție.
• Sistemul institu ționalizat de plat ă pentru ,,aten țiile“ practicate în serviciul de s ănătate.
• Povara îngrijirii persoanelor cu handicap de c ătre familie.
• Îngrijirea vârstnicilor, mai ales în domeniul rural.
Toate aceste modalit ăți prin care familia preia o parte dintre problemele membrilor s ăi se datoreaz ă
și faptului c ă populația României a fost obi șnuită cu un stat mult mai limitat în implicarea sa în
activitățile de protec ție socială, iar toleran ța la măsuri de austeritate a fost mult mai mare decât în
celelalte țări, fost comuniste.
Complexitatea și coerența sistemului de securitate social ă sunt esen țiale pentru felul în care
sunt satisf ăcute nevoile sociale ale indivizilor. În România, reducerea treptat ă a finanțării politicilor
sociale a condus la un sistem de protec ție socială incomplet. Practic, lipsesc anumite componente,
care, potrivit lui Preda, M. (2002) sunt urm ătoarele:
1. Serviciile de asisten ță socială de bază5. Limitarea serviciilor de asisten ță socială la nivelul
marilor ora șe exclude o mare parte din popula ția satelor de la servicii de baz ă, creând astfel o
sursă de excluziune social ă. Populația orașelor este și ea dezavantajat ă, având mari deficien țe
în obținerea acestui serviciu.
2. Beneficiile și serviciile sociale pentru familii monoparentale, care reprezint ă 10% din familiile
cu copii din România.
3. Îngrijirea copiilor de 2-3 ani, pentru care institu țiile existente nu sunt corespunz ătoare, pân ă
la vârsta de gr ădiniță bunicii sau o bon ă plătită de familie fiind solu țiile adoptate.
4. Situația tinerilor care la 18 ani p ărăsesc institu țiile de ocrotire și nu beneficiaz ă de nici o
măsură de suport pentru a începe un trai independent.
5. Problema celor f ără acte, mai ales rromi, care nu pot beneficia de drepturile de baz ă ale
cetățenilor.
În concluzie, se poate afirma c ă în România nu s-a produs o schimbare de viziune drastic ă privind
rolul politicilor sociale în dezvoltarea societ ății în ansamblul ei. Resursele pentru politicile sociale
s-au redus substan țial, pe fondul reducerii veniturilor generale ale popula ției, statul reducându- și
rolul și așa restrâns de ,,furnizor” de bun ăstare pentru cet ățeni. Familia și organiza țiile caritabile au
încercat s ă mai preia ceva de pe umerii statului, dar, ca peste tot în lume, aceste încerc ări s-au dovedit
a fi inegale și infime comparativ cu nevoile existente. Calitatea vie ții cetățenilor a sc ăzut considerabil,
o mare parte a cet ățenilor ajungând s ă trăiască în sărăcie, ba chiar sub nivelul minim de subzisten ță.
România resimte acut problemele sociale majore și nevoia unui sistem coerent, institu ționalizat de
abordare a acestora, nevoia unui stat al bun ăstării de tip modern, eficient, ca r ăspuns la criza social ă
generată pe fondul costurilor mari ale tranzi ției.
5 Asisten ța socială plasată în comunit ățile locale, acolo unde apar problemele sociale, pentru a depista și prelua
cazurile social ap ărute și a le rezolva pe cele simple. Problemele dificile ar putea fi trimise la institu țiile
specializate din marile ora șe.

45Bibliografie
1. Barr, N. , 1998, The Economics of the Welfare State . Stanford University Press, Stanford
2. Demier, F. , 1998, Istoria politicilor sociale. Europa, sec.XIX-XX. Institutul European, Ia și
3. Diederiks, H.A., (coord.) , 1995, Nyugat-Europai gazdasag-es tarsadalomtortenet. Osiris Kiado, Budapest
4. Leibfried, S. , 1993, Towards an European Welfare State, în Jones, C. (ed.), New Perspectives of the Welfare
State in Europe, Routledge, Londra
5. Mărginean, I. , 2001, Analiza comparativ ă a politicilor sociale din România- țări în tranzi ție-țările U.E. Studiu
elaborat pentru Comisia Antis ărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Bucure ști
6. Preda, M. , 2002, Politica social ă româneasc ă între sărăcie și globalizare. Polirom, Ia și
7. Zamfir, C. (coord.) , 2001, Poverty in Romania: Causes, Anti-Poverty Policies, Recommendations for Action.
World Bank Report
8. Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.) , 1995, Politici Sociale: România în context european. Editura Alternative,
București.