„Presa și audiovizualul, care de câteva decenii poartă denumirea de mass – media, au ca drept obiectiv principal acela de a ști, pentru a informa… [630725]

7
Cap. I
EVOLUȚIA MASS -MEDIA
DUPĂ REVOLUȚIA DE LA 1989

„Presa și audiovizualul, care de câteva decenii poartă denumirea de mass –
media, au ca drept obiectiv principal acela de a ști, pentru a informa publicul,
principiul universal pe care se bazează democrația, știința însemnând, de fapt,
putere, nu degeaba mass -media fiind socotită a fi a patra putere în stat.” Dan Begu
în Umanitatea și pacea (2006) .
Mass -media este considerată în zil ele noastre ca fiind a patra putere în stat,
putere guvernată de un set de reguli proprii ce necesită a fi respectate pentru o bună
coabitare cu restul oamenilor în societate.
Spre deosebire de celelalte puteri în stat ce au ca scop acela de a menține
ordinea, bună starea si buna cuviință a cetățeanului, legile ce guvernează mass –
media au ca pur scop acela de a uniformiza, de a aduce la același numitor comun,
comportamentele indivizilor din societate, de a crea tipare clare de consum și cât
mai uniforme, sp re o mai bună și ușoară abordare a necesităților individului.
Termenul de „mass -media”, preluat din limba engleză, își găsește utilizarea
în limba română sub forma de „medii de comunicare de masă” sub toate formele și
aspectele sale fie că vorbim despre pr esa scrisă, audio -vizual sau mediul on -line.
Așadar sub aspectul adresabilității, prin prisma felului în care pot fi obținute și a
prețului accesibil, mass -media este destinată tuturor grupurilor sociale, cu scopul
de a informa (prin transmiterea informați e), de forma, influența și manipula opinia
publică, de a educa și de a fi un mijloc de divertisment.
Sistemul mass -media asigură circulația informațiilor, opiniilor,
interpretărilor și abordărilor care sunt considerate a avea o semnificație socială.
În soc ietatea actuală, mass -media joacă un rol crucial în viața socială,
devenind, de -a lungul timpului, o putere crescândă și indispensabilă, cu o influență
puternică asupra segmentelor societății1. Prezența lor activă se simte în viața

1 Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom, Bucure ști, 1999, p. 62

8
financiar -bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică,
dar și în viața cotidiană, construind la rândul lor o industrie proprie.
Rolul mass -media într -un stat democratic este acela de a informa2, de a
comenta și critica ajutând astfel la formar ea unor opinii pertinente cu depline
cunoștințe asupra subiectului de interes.
Faptul că de -a lungul anilor mass -media a obținut acea libertate mult râvnită
în era comunistă a făcut ca opinia publică sa aibă o notă accentuată de exprimare
astfel încât idei le astfel liber exprimate au ajuns să dezbată o gamă mult mai variată
de subiecte ce acoperă o arie de interes mult mai mare.
Rolul principal de informare pe care îl are mass -media, a ajutat și continuă
să o facă, opinia publică, în a fi temeinic informată despre subiecte de interes
comun, specifice, în primul rând regiunii căreia îi sunt adresate.
Așadar, mass -media face parte din viața noastră de zi cu zi și fără de care nu
am putea fi la curent cu toate informațiile necesare bunei noastre conviețuiri.

I.1. Funcții ale comunicării de masă

Din punct de vedere științific, comunicarea reprezintă procesul de
transmitere a unor mesaje de către un emițător, care au unul sau mai multe
semnificații, realizat prin diferite canale și care este destinat unuia sau mai m ultor
receptori. Prezența celor patru componente fundamentale comunicării: emițătorul,
mesajul, canalul de transmitere și receptorul, face ca întreg procesul comunicării să
fie unul de o complexitate foarte mare, ce nu are doar ca pur scop acela de a
trans mite o informație, dar și de a urmări felul în care acest lucru se realizează,
precum și analizarea efectelor după recepționarea mesajului transmis.
Odată cu nașterea conceptului de mass -media și a comunicării de masă, se
impune o atentă analiză și înțeleg ere a felului în care publicul, căreia i se adresează
comunicarea, este influențat și care sunt efectele pe termen scurt și lung, care pot fi
monitorizate și interpretate pentru a se putea realiza o mai bună transmitere a
informației și care să producă efe cte cât mai semnificative. În acest sens, spre a

2 Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom, Bucure ști, 1999, p. 62

9
putea face o sinteză corectă a funcțiilor, efectelor și rolurilor pe care le are mass –
media în relația cu societatea, am putea pleca de la legătura acestora cu unele
consecințe globale, influențe precise dar și prin înțelegerea acestora într -un sens
mai larg care să le înglobeze sub același înțeles de funcție3.
Această tematică a fost abordată de diferiți oameni de știință din toate
domeniile: sociologie, psihologie și chiar lingvistică, în dorința de a optimiza
nivelul de înțelegere a interacțiunii dintre mass -media și societate, cum anume
influențează comunicarea de masă, care sunt efectele asupra societății, care sunt
canalele optime de comunicare și cum anume se poate direcționa mai eficient,
mesajul către publicul țintă urmărit.
În ceea ce privește funcțiile comunicării de masă, acestea au fost
sistematizate diferit de cercetători, ținându -se cont, cu predilecție de ceea ce se
urmărește atunci când este efectuat procesul de comunicare. După Francis Ba lle
putem distinge trei funcții ale comunicării de masă și anume: de inserție socială, de
recreere și de purificare sufletească . Sociologul american Leo Thayer, pe de altă
parte stabilește ca elementare 7 funcții ale comunicării de masă, după cum urmează:
de socializare (ca sursă principală a materialului de comunicare dintre indivizi), de
identitate (oferind contextul existenței cotidiene), de mitologizare (cu scop de a crea
modele simbolice), de compensare (oferind experiențe afective), de informare (prin
care se oferă informații cu privire la realitatea cotidiană) și de educație (care are
rolul de a contribui la formarea și educarea individului). R. Clausse stabilește două
categorii fundamentale ale funcțiilor de comunicare în masă: funcții de
comunicare intelectuală (de informare, de formare, de expresie și de presiune) și
funcții psihosociale (de integrare socială, de divertisment și psihoterapeutică).
Dacă ne referim strict la felul în care cercetătorii români au sintetizat
funcțiile comunicării de mas ă, atunci putem opta pentru cinci funcții socio -culturale
ale mass -media și anume:
• funcția de informare;
• funcția de interpretare;
• funcția de legătură;

3 Denis, McQuail; Sven, Windahl, Teorii ale comunicarii de masa , Editura Comunicare.ro, 2004, p.
69

10
• funcția de culturalizare;
• funcția de divertisment4.

Funcția de informare
Mass -media, prin canalele sale – presă, audio -vizual, internet – difuzează
informații ce au rolul de a satisface o nevoie a omului modern și anume aceea de a
fi informat. Rolul acestor canale de comunicare este mult mai profund decât acela
de a informa ind ividul, deoarece influențează și ghidează opinia publică, motivațiile
și interesele publicului, chiar și la un nivel subliminal. Corelându -ne la
problematica abordării teoriilor asupra funcțiilor de comunicare, prin prisma
paradigmei enunțate mai sus – media puternică, ce produce efecte puternice, de
multe ori negative – am putea afirma chiar că uneori funcția de informare are ca
efect distrugerea discernământului și poate duce la anihilarea voinței de acționa,
„disfuncția de narcotizare” conform cercetător ilor Lazarsfeld și Merton R. K. Cu
cât crește cantitatea de informații oferite publicului consumator de media, cu atât
crește și cererea acestuia de a avea acces la mai multe elemente de a accede spre
lărgirea ariei de cunoaștere. Ca atare, multitudinea sc enariilor oferite publicului de
către canalele media sunt fie percepute per se fie respinse datorită manierei de
prezentare, dată fiind conștientizarea consumatorului că toate aceste materiale sunt
prezentate într -o formă cosmetizată și nu prezintă neapărat realitatea așa cum este.
Analizând calitatea modului în care mass -media real izează acțiunea de
culegere și transmitere a informaților către public, putem lesne să ne întrebăm dacă
se realizează un proces de informare sau de pseudo -informare. Putem, de multe ori,
observa că informația transmisă prin canalele mass -media, oferă un ni vel de
cunoaștere superficială, fără substrat, dar care este reprezentată într -o manieră ce
are rolul de a seduce, de a capta atenția consumatorului de media, prin exagerarea
importanței și a gravității. Realitatea astfel reprezentată în forma spectacularu lui și
a senzaționalului, fără elemente reale de profunzime și stabilitate, ne fac mai
degrabă să vorbim despre o funcție de dezinformare sau pseudo -informare.
Principalele disfuncții corelate funcției de informare sunt nepăsare și
panică . Nepăsarea iese l a suprafață atunci când în urma procesului de informare a

4 Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom, Bucure ști, 1999, p. 73

11
consumatorului, informațiile transmise receptorului nu reușesc să câștige
încrederea acestuia, realizându -se astfel un efect de ignorare (putem exemplifica în
acest sens, majoritatea emisiunilor emi se pe posturile DDTV sau OTV, unde erau
prezentați diferiți „experți” care prezentau/preziceau diferite evenimente, care
bineînțeles nu se materializau în nici un fel). Panica apare în momentul în care ca
urmare a informării realizate de media, consumatoru l nu poate reacționa în vreun
fel logic, singurul răspuns fiind acela de panică ca și incapacitate de reacție, de
răspuns legitim în fața evenimentelor catastrofale (cel mai concludent exemplu în
acest în mass -media din România, fiind acela de informare în aintea sărbătorilor,
când, fără a exista vreun suport real, publicul este „informat” că urmează un val de
scumpiri ale produselor agro -alimentare, care în fapt, prin inducerea sentimentului
de panică generalizată în rândul individului din clasa de mijloc, panică generată de
ideea că în urma scumpirilor acesta nu își va mai putea permite achiziționarea
acestor produse, are rolul de a crește vânzările la acele produse).
Funcția de interpretare
Atunci când ne referim la consumatorul de media, și în special a
consumatorului de informații, putem de asemenea să ne raportăm la felul și
capacitatea acestuia de a înțelege, a interpreta și de a transmite mai departe mesajul
recepționat. Însăși prin decizia redactorilor, a realizatorilor de articole și emisiuni,
avem p arte de o primă ocazie de a asista la funcția de interpretarea a comunicării
de masă, tocmai prin faptul de a decide care știre, informație, emisiune sau articol
trebuie transmisă5. Această acțiune în sine descrie un proces de interpretare și
traducere în decizia propriu -zisă de emitere a informației respective.
Comunicarea de masă poate ajuta consumatorul de mass -media în acest sens
spre a -i oferi un context mai amplu asupra înțelegerii, prin diferite metode de a
transmite mesajul și cu ajutorul unor produ cții specifice precum editorialul de autor
sau al publicației care prezintă punctul de vedere al respectivei publicații,
comentariul care prezintă opinia proprie a autorului sau a liderului de opinie. Atât
în cazul editorialului, cât și în cel al comentari ului, de o foarte mare importanță este
felul în care acestea sunt expuse în ceea ce privește conținutul și mai cu seamă a

5 Bertrand, J. C., O int roducere în presa scrisa și vorbit ă. Autorul consider ă că aceste criterii sunt:
noutatea informa ției, proximitatea, pertinen ța, importan ța deosebit ă a persoanelor implicate,
impactul social posibil al evenimentului, raritatea și emotiile st ârnite. p. 46.

12
începutului și a sfârșitului expunerii mesajului, știut fiind faptul că ne este mult mai
ușor să percepem pe cineva ca fiind pozitiv, dacă persoana prezentată este descrisă
prin calitățile sale la început și abia spre sfârșit îi sunt enumerate defectele, fenomen
numit de psihologii americani „primacy”6 – prejudecata perceptivă.
Funcția de legătură
Prin expunerea și consumul constant al acelorași mesaje, oamenii ajung să
se raporteze la aceleași sisteme de valori, să dețină aceleași tipuri de cunoștințe și
ajung chiar să gândească și să comunice prin aceleași mijloace, simboluri și idei
asemănătoare. Asistăm așadar la o uniformizare din punct de vedere al efectelor ca
rezultat al expunerii la aceleași surse de cunoștințe, ca urmare a acțiunii de
informare, uniformizare ce are la rândul ei ca și efect direct o coagulare a
indivizilor, a maselor, sub as pectul înțelegerii unitare și a comparării prin aceleași
mijloace de referință. Publicul astfel construit, indiferent de felul în care acesta este
dispersat pe un anumit areal geografic, lucru ce este cu atât mai ușor de realizat în
urma avansului tehnolog ic într -un ritm galopant, gravitează în jurul unui „creier
tehnologic” (așa cum îl denumea Theilllard de Chardin – noosferă) și se guvernează
după principiile și regulile acestuia, astfel că lumea contemporană poate fi
comparată cu un calculator electronic , cu o rețea infinită de „coexistențe forțate”
aflate într -o interdependență totală . (Marshall Mc Luhan, „Galaxia Gutenberg”).
După Marshall Mc Luhan, acțiunea de informare a mass -media poate duce
la crearea unui „sat global”, unde predominant este sentime ntul de solidaritate
spontană și inconștientă, denumită în cartea sa „tribalism planetar”. Foarte
relevante, spre exemplificare în acest sens, sunt acele situații de lansare prin mass –
media, a unui apel ce are ca efect direct declanșarea unui val de solida ritate ce poate
depăși orice fel de granițe: geografice, politice sau culturale (Teledonurile realizate
de postul tv Antena 1, din cadrul trustului Intact Media Group, ocazie cu care
românii de pretutindeni au fost solidari cu cauza prezentată și au donat pentru a
ajuta, realizându -se donații de milioane de euro într -un timp record).

6 Deese and Kaufman (1957) Serial effects in recall of unorganized and sequentially organized
verbal material , Journal of Experimental Psychology , 1957 Sep tember –
https://pdfs.semanticscholar.org/4ad0/5ca339ba47609438c2f77ce09ba4c22efb6f.pdf

13
Funcția de culturalizare
Până la apariția mass -media, educația pe care un copil o primea era un
proces care se realiza preponderent de familie, de mediul social, biserică și școli,
proces care a suferit o schimbare radicală odată cu apariția și creșterea ponderii
mass -media în viața de zi cu zi. Rolul media de a transmite un anumit set de valori7,
a unor norme și principii unanim acceptate de societate, a unor modele de urmat, a
crescut simțitor odată cu expansiunea tot mai mare a mass -media. Astăzi influența
pe care mass -media o are în educarea și formarea tinerilor capătă o amploare tot
mai mare astfel că prin conținutul pe care media îl distribuie, aceasta ajută la fixarea
unor valori ce vor deveni caracteristice individului. Se disting clar două tipuri de
socializare: implicită (care se realizează fără conștientizarea actului propriu -zis,
prin prezentarea unor acte opozabile unui comportament social normal, ce au ca
scop declanșarea unui sentiment de repulsie, respingere față de actul deviant) și
explicită (culturalizare realizată prin transmiterea de materiale și emisiuni specifice
precum filme le educative, documentare și de știință direcționate spre anumite arii
de interes specific).
Dată fiind plaja largă de produse pe care mass -media le poate oferi ca și
modele de comportament, aceasta se află în postura atât în care este solicitată să
ofere o poziție neutră în ceea ce privește acțiunea educativă dar și obsesiv atrasă de
anumite grupuri de interese politice sau economice, tocmai datorită puterii pe care
mass -media o are în a influența comportamentul societății.
Aceste două funcții ale comunică rii de masă – funcția de legătură și funcția
de culturalizare – au o deosebită imporanță în ansablul comunicării , dată fiind
strânsa legătură dintre acestea prin prisma conexiunilor ce se realizează la nivel
social între indivizi, conexiuni ce implicit au rol de culturalizare8; odată re alizată o
legătură la nivel comunicațional se activează automat un schimb de cunoștințe între
subiecții participanți la comunicare și astfel schimbul de idei duce la creșterea
nivelului de recognoscibilitate a unor idei nou î ntâlnite.

7 Melvin, DeFleur, Sandra , Ball-Rokeach, Teorii ale comunic ării de mas ă, Editura Po lirom, 1999, p.
189
8 Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom, Bucure ști, 1999 , p. 83

14
Funcția de divertisment (de loisir)
Tot mai adesea ne aflăm în situația în care folosim mass -media ca unic
furnizor de divertisment, astfel că datorită creșterii acestei cerințe se poate afirma
că orice idee de televiziune trebuie să răspundă cu strictețe la două necesități și
anume că pe lângă a informa aceasta trebuie și să distreze indiferent de natura sa.
Tocmai datorită ritmului foarte rapid al evoluției tehnologice, care a ajutat
la perfecționarea mijloacelor de difuzare, reușind a se aco peri astfel zone geografice
tot mai mari, într -un interval de timp cât mai scurt, a mesajelor de interes general și
a rolului pe care publicitatea îl are în finanțarea mass -media, au făcut ca
divertismentul oferit de media să fie la cel mai scăzut cost și ca atare opțiunea
principală a individului atunci când trebuie să aleagă ce modalitatea de a obține
divertismentul alege. Divertismentul oferit de mass -media atrage așadar un număr
mare de consumatori dornici de a beneficia de divertisment la prețuri foart e mici,
ceea ce atrage de la sine și un număr foarte mare de doritori de publicitate care la
rândul lor plătesc producătorilor aceste servicii și astfel toți sunt beneficiari ai
acestui serviciu.
Datorită nevoii umane tot mai avidă de divertisment, mass -media prin
resursele sale remarcabile capabile să răspundă constant acestei nevoii de relaxare
a indivizilor, a făcut ca funcția de divertisment să crească exponențial în defavoarea
celorlalte funcții ale comunicării de masă și cu precădere a funcției de inf ormare
sau de culturalizare, fapt ce a dus, conform specialiștilor, la formarea unei societăți
de consumerism mediatic, numită a efemerului sau a hedonismului9.
Făcând referire strict la comunicarea de masă, diferită de comunicarea
interpersonală prin adre sabilitate, o importanță deosebită trebuie acordată
receptorului, atât prin prisma cantității cât și a calității acestuia. În funcție de natura
receptorului, prin diferitele aspecte ale acestuia (areal geografic de localizare, stare
socială, rasă, vârstă, etc.), emițătorul, pentru a -și atinge dezideratele din punct de
vedere a eficienței mesajului transmis, va alege acele canale care îi pot asigura
transmiterea mesajului cât mai corect, fără a fi denaturate de prea mult zgomot de
fond și care astfel să îi m aximizeze efectele recepționarii, spre o mai bună înțelegere
și interpretare.

9 Vasile Dem. Zamfirescu, Filosofia Inconștientului, Editura Trei, 1998, p.298

15
Așadar, cercetătorii, odată cu evoluția studiilor în acest sens, au abordat tot
mai frecvent, pe lângă problematica eficienței comunicării și cea a efectelor pe care
comunicarea de masă le are asupra societății, analizând cu predilecție motivația
consumului de media și modificările asupra opiniei publice care pot surveni ca
urmare a acestui consum. Raportându -ne la aceste modificări asupra opiniei publice
ca urmare a consumului de media, modificări ce trebuie percepute ca și efecte ale
comunicării de masă, trebuie să facem o distincție clară asupra tipurilor de efecte
din două perspective:
• tipul de schimbare produs de consumul media;
• alți factori ce pot sau nu favoriza schimbarea.
Totalitatea proceselor și consecințelor rezultate în urma receptării
mesajelor, prin orice canal sau sub orice formă, ce nu pot fi decât rezultanta actului
de comunicare, precum și întreaga plajă de modificări survenite atât la nivel
individual cât și al întregii societăți, produse de mass -media prin tipul de mesaje
transmise, reprezintă efecte ale comunicării de masă.
Pentru a putea da o definiție exactă a efectelor comunicării de masă, trebuie
să ne referim cu predilecție la dimensiunile acestora și anum e: asupra cui are
comunicarea de masă efect, natura efectului, durata și intenționalitatea efectului.
Referindu -ne la prima dimensiune a efectelor, atunci vom putea distinge, în funcție
de cine a fost afectat de respectiva comunicare de masă, între microef ecte (la nivel
individual), mezoefecte (la nivel de grup) și macroefecte (la nivelul întregii
societăți). Analizând natura efectelor vom avea în vedere, în primul rând, dacă
mesajul a ajuns la receptor, cum anume a fost acesta recepționat și dacă efectul
provocat a fost unul la nivelul conștiinței sau la nivel de comportament. În ceea ce
privește durata efectului, putem vorbi despre efecte pe termen scurt (de până la 6
zile), efecte pe termen mediu (între 7 și 30 de zile) și efecte pe termen lung (mai
mult de 30 de zile).
Trebuie să menționăm aici și clasificarea efectelor media, realizată de Denis
McQuail (2004), cu referire la două dimensiuni: evaluare pozitivă/negativă și
tendințe centrifuge (clivajul, atomizarea societății datorită tendinței de izolare
provocate de mass -media) vs tendințe centripete (fenomenele de integrare și unitate
culturală și social ă).

16
De-a lungul ultimelor decenii s -au formulat diverse tipuri de abordări și
teorii cu privire la mass -media și efectele comunicării de masă asupra indiv idului
și a societății. Cu toate acestea cele mai întâlnite, sunt trei paradigme care abordează
această problematică:
• teorii ale efectelor puternice – conform căreia mass -media produce
efecte, cu precădere negative, foarte puternice, cu un puternic impact
asupra mecanismelor și structurii sociale;
• teorii ale efectelor limitate – diversele conținuturi mass -media
generează în condiții diferite, efecte diferite .
• teorii ale efectelor slabe – care presupune faptul „că influența mass –
media în societate este relat iv mică, că ele sunt subordonate și nu
supraordonate societății, că nu determină opțiunile și
comportamentele indivizilor, ci se orientează după acestea” .10
În cadrul acestor trei paradigme au fost incluse teoriile referitoare la
influența mass -media (Mihai Coman – 1999), după cum urmează: în cadrul teoriilor
cu efecte puternice regăsim modelul stimul -răspuns, modelul hegemonic, modelul
dependenței și modelul spiralei tăcerii ; pentru teoriile cu efecte limitate putem
atribui modelul fluxului în doi pași, mod elul cultivării și modelul agendei, iar în
ceea ce privesc teoriile efectelor slabe, li se pot atribui modelul uses and
gratifications și analiza receptării .
Teorii ale efectelor puternice – credința în manipularea mulțimilor prin
mijloacele de comunicare în masă, a dus la apariția acestor teorii, la sfârșitul
primului război mondial, conform cărora individul răspunde instinctiv și în același
mod atunci când este supus unui stimul puternic.
Modelul stimul -răspuns – conform acestei teorii, care se poate regă si în
literatura de specialitate și sub forma unor alte denumiri precum: „fluxul într -un
singur pas” (one step -flow), teoria „acului hipodermic” sau „a glonțului magic”, ca
urmare a relației dintre receptor, în cazul nostru publicul cărui îi este adresat m sajul,
și mesajul propriu -zis, a produsului mediatic de transmis, efectul este unul imediat
asupra receptorului, dat fiind faptul că factorii raționali sunt omiși în cea mai mare

10 Vlăsceanu, L., Zamfir, C., (1993) – Dicționar de sociologie , București, ed. Babel, p. 263

17
măsură, astfel că receptorul răspunde imediat, acțiunea critică a acestuia fi ind
copleșită de informația pusă la dispoziție. Pentru a reuși obținerea unui astfel de
efect asupra individului, a societății, mass -media trebuie să se folosească de
subiecte cu un puternic impact emoțional, mai exact acele subiecte bombă, menite
să acapa reze pe deplin atenția publicului și ca atare să diminueze capacitatea
acestuia de analiză, limitându -l în a acționa instinctiv.
Marvin De Fleur este cel care introduce denumirea de „teoria glonțului
magic”, explicând faptul că media își propune să ofere acele subiecte menite să
declanșeze în publicul receptor un comportament social programat. După T.
O’Sullivan, acest model este unul care injectează anumite valori, idei și informații
unui public segregat și aflat într -o stare latentă predispus în a adopt a acele mesaje
care îi sunt adresate, cu scopul obținerii unui efect direct și imediat. Cel mai adesea
aplicabilitatea acestui model este favorizată de existența a două situații tip:
dezordinea socială (cauzată de diferite situații sociale precum catastrof ele, violența,
terorismul) și campaniile de influențare a publicului – Denis McQuail (1987).
Modelul hegemonic – presupune faptul că exprimarea puterii de către
clasele dominante nu se realizează făcându -se apel la măsuri represive, ci în
anumite momente de stabilitate economică și socială acest lucru realizându -se cu
ajutorul unor mijloace de persuasiune de tip cultural -simbolic11. Prin intermediul
canalelor de informare în masă și făcând apel la funcția de culturalizare a
comunicării de masă, mass -media î și impune ideologia prezentând imaginea lor
despre lume sub forma unor adevăruri generale și universal valabile, imagine pe
care publicul și -o însușește ca fiind corectă.
Controlul media reprezintă puterea absolută, echivalentul hegemoniei, cu
toate aces tea are la bază ideea de influență foarte puternică.
Modelul dependenței – acest model a fost lansat de Marvin De Fleur în anul
1976 ca urmare a omniprezenței media în cadrul societății și admite o foarte
puternică influență asupra receptorilor, cu toate acestea vorbim despre o dependență
unilaterală și anume a consumatorilor față de sursă. Acest lucru ne pune în vedere
principul corectitudinii informației, care în funcție de valoare sa de adevăr –

11 J.-N. Kapferer, Căile persuasiunii. Modul de influențare a comportamentelor prin mass -media și
publicitate, Editura communicare.ro București, 2002, p.161

18
adevărate (verificate din trei surse independente) sau fal se (voit exagerate) –
informație pe care media alege a o transmite, pot produce efecte dintre cele mai
dezastruoase sau după caz reacții de normalitate și calm.
Modelul spirala tăcerii – această abordare a fost lansată de cercetătoarea
germană Elisabeth Noelle -Neumann și are la bază faptul că media reușește să
controleze comportamentul consumatorului, prin faptul că aceasta aderă la
ideologia, la opiniile transmise, fie având încredere în opiniile transmise, fie prin
neexprimarea dezacordului tocmai dator ită „fricii” de a nu fi dezaprobat de marea
majoritate, de teama marginalizării. Această teorie se bazează pe 5 premise de
natură sociopsihologică:
a) oamenii se tem de izolare și doresc să se integreze;
b) societatea marginalizează indivizii cu comportamente de viante, care
nu se înscriu în opinia comună;
c) societatea marginalizează indivizii cu comportamente deviante, care
nu aderă la opinia comună;
d) teama de izolare face ca oamenii s ă evalueze permanent opinia
comună;
e) nevoia de grup determină o aliniere a comportamentelor pentru a
evita excluderea;
Teoria lui Noelle -Neumann pune în relație toate nivelurile comunicării: cel
individual, interpersonal, de grup, de întreprindere și de masă. Ea pune în discuție
fenomenul de autocenzură, ca și gradul de credibili tate al schimbărilor de opinie
determinate de opinia general valabilă.
Teorii ale efectelor limitate – o serie de studii empirice au subliniat
influența indirectă și limitată a mass -media, efectele mesajelor transmise nefiind
neapărat directe și urgente t ocmai datorită unor factori de natură psihologică
(percepția, memoria), de natură socială (filtrarea mesajelor, expunerea selectivă la
informații) și de natură culturală (concepții despre tradiții, coduri simbolice etc.).
Receptorul mesajelor adoptă un com portament mai activ decât se credea înainte,
acesta conștientizând faptul că mass -media nu sunt, în realitate, decât un alt element
care intervine în opțiunile și atitudinile indivizilor și ele se înscriu într -un sistem

19
complex de influențe, în care relați ile interpersonale sunt tot atât de importante ca
și conținutul mesajelor emise de mass -media.
Modelul fluxului în doi pași – în anul 1955 (Elihu Katz și Paul Lazarsfeld)
s-a avansat ideea conform căreia schimbările de atitudine nu sunt efectul direct al
influenței media, ci ca și rezultat al interpunerii unui terț care preia mesajul asupra
cărui își lasă propria amprentă și care transmis apoi mai departe produce efecte și
influențe asupra consumatorului. Rolul decisiv în acest caz îi revine liderului de
opinie, care prin aportul său ajuta la formarea deciziei consumatorului de media.
Liderii de opinie, responsabili de influențarea maselor în acest caz, prezintă o serie
de caracteristici ce le permit să se impună în cadrul grupurilor din care fac parte și
anume: sociabilitate, disponibilitate și sunt continenți de rolul asumat. Prin
intermediul acestui model, Paul Lazarsfeld subliniază importanța relațiilor sociale,
a cercurilor sociale, care prevalează asupra informației provenite din mass -media.
Modelul cul tivării – lansată de sociologul american Georg Gerbner, teoria
cultivării se axează în jurul televiziunii ca și comportament al familiei. Datorită
expunerii la mesajele mass -media, oamenii ajung să depindă de acestea pentru a
accede la cunoașterea mediului în care trăiesc și de asemenea pentru a -și forma o
manieră de a înțelege mediul înconjurător. Gerbner numește cultivare tocmai
rezultatul acestei expuneri intense, lucru ce duce la fixarea unor concepții și idei
comune asupra lumii, formate pe baza aceste i expuneri. Influența mass -media este
cu atât mai vizibilă în cazul persoanelor care petrec mai multe ore în fața
televizorului, aceștia dezvoltând o concepție despre lume dependentă în cea mai
mare parte de concepția distribuită de media. Efectele obținut e în urma expunerii la
mesajele televizate sunt diferențiate în funcție de factori precum vârsta, sexul,
cultura etc., acest lucru sugerând faptul că acțiunea de „cultivare” are efect diferit
asupra grupurilor sociale:
a) receptarea sistematică a ideilor, inf ormațiilor, a valorilor sau
simbolurilor prin intermediul mass -media;
b) realizarea unei reprezentări mediatic definite, asupra realității.
În acest sens sunt foarte relevante studiile realizate cu privire la relația dintre
expunerea la programele cu conținut violent și comportamentul de tip violent. În
accepțiunea altor cercetători, violența prezentată prin intermediul televizorului nu

20
declanșează și nici nu inhibă comportamentele ci mai degrabă întărește valorile și
normele deja existente la nivelul grupului social. Există și o altă categorie de oameni
de știință care explică efectele expunerii intensive la mesajele violente ca metode
de purificare a tinerilor, eliberându -i de impulsurile primare prin consumarea
acestora într -o manieră imaginară.
Modelul agen dei – acest model (agenda setting) apare în contextul în care
media conștientizează faptul că nu poate acorda aceeași atenție tuturor
evenimentelor și ca atare filtrează spre prezentare consumatorului doar acele
evenimente de interes, în funcție de anume c riterii și priorități, inducând o anumită
ordine de difuzare ce nu corespunde neapărat (de cele mai multe ori nu corespunde
deloc) realității destinatarilor mesajului transmis : „Datele concrete arată că oamenii
se gândesc la ceea ce li s -a spus, dar nu că ei gândesc așa cum li s -a spus”12; putem
spune așadar că agenda publică se adaptează agendei media și nu invers. Efectul
produs este unul cu o durată lunga de „implementare” în sensul că din momentul în
care media propune un subiect și până când acest devine subiect prioritar pentru
desti natar poate dura și 6 luni (perioada de efect optim – H.G. Zucker și J.P.
Wunter). Informațiile prezentate publicului nu reprezintă o copie fidelă a realității
ci mai degrabă sunt o interpretare a acesteia de către jurnaliști, astfel că putem
conchide că r olul jurnaliștilor și responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă, ca
fiind principalii factori de influență a stabilirii priorităților informaționale, este unul
major.
Iyengar, Kinder și Peters sunt cei care au descris modelul agendei cu ajutorul
a două noi concepte: efectul priming (privilegierea unor teme în detrimentul altora)
și efectul framing ( fundamentat în jurul presupunerii că modul de prezentare
mediatică a unei știri influențează felul în care publicul receptează acea știre, astfel
încât ac elași eveniment expus diferit, conduce la evaluări diferite și implicit la
decizii conexe), efecte ce definesc într -o manieră foarte clară modul în care
televiziunea anumite evenimente cu un puternic impact la nivel social, precum
alegerile prezidențiale.

12 D. Mc Quail, Mass Communication Theory, Sage Publ. London, 1987, p.27 5, în Introducere în
sistemul mass -media, p.170

21
Cu ajutorul agenda -setting sunt evidențiate atât importanța mass -mediei în
societatea contemporană cât și influența pe care aceasta o exercită asupra publicului
și asupra politicienilor deopotrivă. Așadar, acest model se focalizează asupra mai
multor între bări legate de rolul cercetării modului în care media selectează și
structurează mesajele, problemele pe care le prezintă insistent, respectiv pe care le
trece cu vederea, conștientizarea responsabilității de către instituțiile media etc.
Teorii ale efecte lor slabe – evoluția galopantă în noile tehnici de
comunicare a făcut ca prin lărgirea canalelor de comunicare publicul consumator
să poată beneficia de o plaja mai largă de opțiuni în alegerea ofertelor potrivite în
ceea ce privește mesajele/informația pe care consumatorul de media dorește să le
recepționeze. Diversificarea canalelor de distribuție a mesajului mediatic a făcut ca
mass -media să nu mai poată deține monopolul în ceea ce privește mesajul și forma
de transmitere a acestuia. Publicul are acum po sibilitatea de a alege ce, când și sub
ce formă să primească, nemaifiind astfel un consumator pasiv, ci aducându -și o
contribuție activă la factorul decizional al alegerii canalului și mesajului
recepționat.
Modelul uses and gratifications – are la bază id ea potrivit căreia produsele
media sunt selectate și utilizate conform nevoilor și dorințelor consumatorilor, care
pot fi de ordin afectiv, cognitiv, personal -interactive, lucrative etc.; produsele media
și felul în care mesajele sunt transmise sunt strict dictate de așteptările publicului,
astfel luând naștere o competiție între instituțiile media cu scopul acaparării unui
număr cât mai mare de public (creșterea ratingului în cazul televiziunilor, ceea ce
echivalează cu creșterea implicită a profitului, sa u a numărului de cititori în cazul
unui cotidian sau reviste de specialitate). Putem astfel observa, că în cadrul acestui
model, consumatorul este actorul central al actului comunicării, deoarece el este
acela care hotărăște ce primește și de unde, astfel că mass -media trebuie să îl seducă
spre a -i acapara fidelitatea : „… consumul mediatic este un act de utilizare, în func ție
de așteptãri, nevoi și foloase presupuse …”13
Analiza receptării – mesajele presei sunt astăzi accesibile, datorită exploziei
tehnologii lor modeme, unor audiențe deosebit de variate din punct de vedere social,
lingvistic, cultural, al vârstei sau sexului, impunându -se așadar o atentă analiză a

13 I. Drãgan, 1996, pp. 179 -180, în Introducere în mass -media, p.174

22
felului în care mesajul receptat este înțeles și interpretat, tocmai pentru a se putea
înțelege c are sunt acele mecanisme care duc la mai bună recepție a mesajului și cum
anume se pot maximiza efectele pe care acesta le are asupra publicului. Se ridică
astfel întrebarea: reprezintă receptarea mass -media un act de impunere
unidirecțională sau din contr a este un proces bidirecțional în care publicul stabilește
propriile reguli și semnificații pentru comunicare? Există studii conform cărora
fiecare microclimat preia povestea de bază și o reconstruiește utilizând semnificații
specifice, după o interpretare proprie cu ajutorul codurilor culturale pe care le are
la dispoziție, mai concret utilizând propria concepție despre lume.
Preocuparea majoră a cercetătorilor, în ultima perioadă, s -a axat asupra
înțelegerii și descifrării fenomenului receptării diferenț iate14, publicul abordând o
decodare a mesajului ce urmează tendințe diferite: dominantă, opozițională sau
negociată. Poziția de negociere adoptată de public în descifrarea mesajului are o
importanță deosebită în sensul că ajută la crearea unei culturi aparte ca răspuns de
împotrivire la adresa ideologiei dominate ce își propune, prin intermediul mass –
media, prezentarea unei realități ce nu corespunde realității publicului.

I.2. Evoluția presei românești
după dispariția monopolului de stat

În perioada comunistă presa din România a creat o realitate paralelă, care a
avut ca scop ascunderea realității prin cosmetizarea acesteia și prezentarea a ceea
ce putem numi dezvoltarea cultului personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Acesta după o vizită în China și Coreea de Nord, a revenit în țară cu o nouă
„viziune” menită să schimbe complet România și felul în care oamenii percepeau
realitatea și personalitatea sa de lider. Puternic impresionat de „noua revoluție
chineză” din epoca lui Mao Zedo ng și de maniera în care cultul personalității era
dus până la paroxism în era lui Kim Ir Sen, liderul suprem al Partidului Comunist
Român, a trecut la adoptarea unor serii de măsuri drastice de limitare a posibilității
de exprimare în media prin desființa rea mai multor studiouri regionale de radio,

14 Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass -media, Editura Polirom, București, 1999, p. 177

23
studiouri ce emiteau în limbile maghiară și germană, precum și limitarea spațiului
de emisie TV la doar două ore pe zi în intervalul 20:00 – 22:00.
Toate aceste măsuri au fost luate într -o manieră disimulată sub forma unor
pretexte de natură economică, precum în cazul posturilor de radio, unde justificarea
a venit sub forma economisirii energiei electrice iar în cazul reducerii timpului de
emisie TV, motivația fiind aceea că oamenii trebuie să se trezească a doua zi
odihniți spre a putea fi eficienți în câmpul muncii.
În ceea ce privește presa scrisă, conform datelor oficiale disponibile la
sfârșitul anului 1989, existau 495 de publicații15 precum: ziarele naționale
(Scânteia, România liberă, Libertatea), reviste d e profil (Flacăra, Femeia, Sportul,
Munca), reviste culturale (România literară, Contemporanul, Săptămâna culturală,
Luceafărul, Cinema, Teatrul, Amfiteatru) etc.
Maniera de lucru în toate aceste medii de comunicare era, desigur, una foarte
dificilă și lim itată, dat fiind faptul că totul trebuia centrat în jurul liderului suprem,
acesta neputând lipsi din nicio comunicare sau articol. Acest lucru era realizat sub
o atentă supraveghere a partidului, care monitoriza tot ceea ce se spunea și se scria
pentru a se asigura că formatul este unul prin care se subliniază măreția și
importanța dictatorului și că nu îi este adusă vreo denaturare de vreun fel a imaginii
sale de lider absolut.
De asemenea, maniera în care era realizată
exprimarea era una cu totul aparte, menită a eluda
adevărul și a minimiza efectele pe care mesajul le
putea transmite, dacă este să facem referire la
felul în care îi erau comunicate dictatorului
informațiile cu privire la unele evenimente nu tocmai fericite (cutremurul din
197716, atunci când partidul se preocupa de maniera în care să îl informeze acesta
într-o forma care să diminueze amploarea catastrofei, în pofida preocupării pe care
ar fi trebuit sa o aibă în găsirea soluțiilor de gestionare a situației și de ajutare a

15 http://www.mediafax.ro/cultura -media/focus -20-de-ani-de-ziare -intre -idealismul -dat-de-
libertate -si-afacere -in-capitalism -5201723
16 https://adevarul.ro/locale/c onstanta/cutremurul -77-securitatea -planul -diabolic -ceausescu –
spionare -romanilor -acoperi -urmele -dezastrului -terminat -1570 -morti –
1_54f5ea93448e03c0fd30476c/index.html

24
populației) , sau de a denatura cu totul realitatea pentru ca astfel populația să nu fie
conștientă de amploarea lucrurilor și felul în care aceasta i -ar putea afecta. În
această perioadă „limba de lemn” atinge apogeul, fenomen specific regimurilor
totalitare, care în România era concretizat prin maniera specifică pe care trebuia să
o respecte redactarea știrilor, urmând o grilă specifică și un anumit limbaj.
Așa cum lesne se poate observa, nu putem vorbi de o libertate a presei, presa
neavând „puterea” de a -și urma fu ncțiile esențiale pe care presa ar trebui să le aibă,
ci mai degrabă fiind o ustensilă pe care partidul o folosea pentru a eluda complet
realitatea înconjurătoare și care avea ca obiectiv central preamărirea dictatorului.
După cum putem observa, programul televiziunii române era doar de trei
ore pe zi, cu majoritatea emisiunilor având ca subiect împlinirile epocii Ceaușescu,
lucruri ce atinseseră un nivel de saturație maximă în ceea ce privește nivelul de
credibilitate pe care îl puteau atinge românii. Astf el că, populația apela la surse de
informație alternative: televiziunile iugoslavă, bulgară și moldovenească sau postul
de radio Europa liberă (REL17), post ce avea o audiență foarte mare, fiindcă emitea
știri relevante în ceea ce privește realitatea atât d in țară cât și din afara țării, din
„lumea liberă”.
Odată cu căderea comunismului, ca urmarea a evenimentelor din săptămâna
16 – 22 decembrie 1989, evenimente ce au rămas în istoria românilor ca Revoluția
din 1989, presa în România suferă o transformare fundamentală, atât pe plan
constitutiv cât și al manierei de abordare a subiectelor tratate.
Încă din prima zi a „noii Românii”, din 22 decembrie 1989, televiziunea a
devenit punctul terminus al țării, unde ajungeau toate informațiile ce erau transmise
publicului și de unde părea că se conduce întreaga țară. Acest moment reprezintă
punctul de plecare în afirmarea libertății mass -media în România, Televiziunea
Română s -a numit „Liberă”, făcând astfel prima referire la o instituție media ce se
bucură de liber tatea presei. Această acțiune de a face o „declarație de libertate” a
fost foarte repede urmată de presa comunistă prin schimbarea numelui: „Scânteia
tineretului” s -a transformat în „Tineretul liber”, „Informația Bucureștiului” a

17 https://adevarul.ro/locale/constanta/cum -aparut -postul -radio -europa -libera -ratia -libertate –
romanilor -povestea -nestiuta -crainicului -adorat -lume -intreaga –
1_56179f50f5eaafab2c78feb9/index.html

25
devenit „Libertatea”, „Cas a Scânteii”, sediul presei centrale din România, și -a
schimbat numele în „Casa Presei Libere”.
Anul 1990 marchează începutul evoluției presei în România, care nu se mai
afla acum sub atenta supraveghere a partidului și ca atare manifestările proprii unei
prese libere se fac din ce în ce mai simțite, astfel că apar primele publicații de
analiză și op inie: „Zig -zag”, „Expres”, „22”.
Abordarea stilistică a suferit o transformare incredibilă de asemenea, astfel
că, dacă luăm exemplul cotidianului „Evenimentul Zilei” – care atinsese în 1992 un
tiraj de 600.000 de exemplare – unde s -a optat pentru o diver sificare considerabilă
a tematicilor știrilor pe care au ales să le publice, pe lângă știri politice, economice,
sociale, știri ce aveau ca focus principal lumea interlopă, infractori, vedete etc.,
putem spune că eliberarea de sub cenzura comunistă a lăsat liber jurnaliștilor în a –
și alege ce tip de știri vor să abordeze pentru a le aduce la cunoștință publicului larg.
Tot în această perioadă, pe lângă evoluția presei independente, își face simțită
prezența și presa de partid: „Dreptatea”18, aparținând PNȚ -CD, „Azi”, proprietatea
FSN. Începând cu 1995, datorită cererii tot mai mari a pieței, în materie de
diversitatea a știrilor prezentate și a tematicilor abordate în cotidienele de pe piață,
apar magazinele de divertisment, bogat ilustrate, ce abordează subi ecte care acoperă
o plajă foarte variată de interes de la viața științifică la viața mondenă, astfel că
această nouă nișă de presă vine să acopere nevoia de cunoaștere a oamenilor în
materie de subiecte corelate și altor domenii decât viața de zi cu zi.
Televiziunea este, totuși, cea care deține nivelul cel mai mare de audiență,
atât în ceea ce privește volumul de consumatori ce acced la acest tip de informare,
cât și în ceea ce privește credibilitate. Consumatorii de media, populația se află, în
prima part e a perioadei de după revoluția de la 1989, încă sub imperiul „supunerii”
față de ceea ce se spune la televizor, atât pentru că în perioada comunistă acesta era
canalul cel mai frecvent cu care intrau în contact atunci când ajungeau de la serviciu
seara, c ât și pentru că, să nu uităm că pe durata evenimentelor din ’89, televiziunea
a fost cea care a prezentat „realitatea” pentru prima oară în România, astfel că în
acest fel și -a câștigat un binemeritat titlu de „prezentator” credibil cu putere și curaj

18 http://www.mediafax.ro/cultura -media/focus -20-de-ani-de-ziare -intre -idealismul -dat-de-
libertate -si-afacere -in-capitalism -5201723

26
în a prezenta faptele așa cum sunt ele de fapt. Cu precădere în primii ani de după
revoluție, TVR era postul cu cea mi mare audiență și credibilitate, dar acest lucru
s-a schimbat odată cu trecerea timpului prin apariția posturilor comerciale care au
devenit n iște concurenți redutabili: SOTI, Antena1, Tele7abc, ProTV19, care au
reușit să câștige un important număr de telespectatori datorită programele lor de
calitate și emisiunile de știri pe care le -au difuzat publicului larg.
În primii ani după 1989, activitat ea guvernamentală se afla sub imperiul
unui volum enorm de activități ce nu permitea timp pentru o reflexie rațională și
sistematică asupra activității statale și a viitorului țării. Preponderentă era activitatea
legislativă cu abrogări, modificări și adop tări de legi. Atât Parlamentul cât și
Guvernul lucrau intens pentru această mare modificare normativă, grefată pe noile,
confuzele și numeroasele proiecte de reformă din toate sectoarele sociale.
Reconversia legislativă trebuia aplicată pentru fiecare dome niu în parte; dar aceste
noi legi organice ale instituțiilor și ale celorlalte structuri statale aveau lipsuri
majore ce trebuiau analizate, interpretate și eventual în cazul fericit noi soluții găsite
pentru remedierea acestor lipsuri, de aici rezulta un întreg amalgam de abrogări,
modificări și promulgărilor de noi legi. Desigur toate aceste schimbări percepute de
către populație sub forma unei nesiguranțe generale a produs efecte sociale
imediate. Caracterul contradictoriu al dispozițiilor legale, efecte le nocive ale
normelor fără fundament ce nu aveau aplicabilitate sau aveau o aplicabilitate
defectuoasă în viața de zi cu zi a oamenilor, duceau la ineficiența legii, iar relațiile
sociale erau afectate de haos și imprevizibilitate. În acest context de nes iguranță
generalizată, mulți politicieni au renunțat la cariera politică, retrăgându ‑se în
anonimatul vieții private, găsindu -și consolare în lumea ispititoare a valorilor
materiale. Politicienii au înțeles că a cuceri statul pentru a ‑l servi nu este un lu cru
atrăgător care să îți dea satisfacții deosebite, iar între mania grandorii și bucuria
hedonistă a bogăției este preferată a doua. Aceasta a fost abordarea pe care au
preferat -o numeroși oameni politici, dar desigur nu putem generaliza până la
extrem. D ar în acest uriaș amestec de probleme și nesiguranță, de incertitudine și
tentații materiale, vom regăsi totuși și o problematică demnă de atenția și interesul
acelor oameni dedicați intereselor mai mari decât propriul interes material astfel că

19 http://www.latrecut.ro/2006/05/nasterea -televiziunii -comerciale/

27
problemele politice legate de statutul și destinul proprietății vor prezenta o
importantă deosebită pentru omul politic.
Reformele comuniste ce au stat la baza transformării proprietății capitaliste
a mijloacelor de producție în proprietate a domeniului public au fo st mai ușor
realizate decât reformele economice de după ’89. Naționalizarea, sau trecerea
proprietății private în proprietatea statului înseamnă decretarea unor legi și
transferul dreptului de proprietate de la mai mulți proprietari la un singur proprietar :
statul. Reforma economică de după revoluția de la ’89 a fost mult mai complexă
din punct de vedere procedural și dificil de realizat, fiind total lipsită de orizontul
clar al funcționării noului mecanism pseudo ‑capitalist pe care voia să îl instaureze.
Privatizarea a deschis cutia, ușa explorării unor noi teritorii și a reactivat apetitul
economic al politicienilor care au început să înțeleagă mai bine interdependența
dintre economic și politic. Politicul a fost cel care a realizat trecerea economică de
la capitalism la comunism; economia capitalistă a fost dizolvată și apoi transformată
prin etatizare în economie socialistă. Procesul invers de trecerea a economiei
socialiste în economie capitalistă, a fost realizat tot de puterea politică cu ajutorul
statului. Așadar, politicul devine un factor de o importanță primordială în
reconstrucția economică, în modificarea domeniului public și redistribuirea avuției
sociale, configurând o nouă ordine economică și socială. Această redistribuire,
reașezare economică, fie că o numim reformă, iar alții o numesc jaf național, va
segrega economic populația și va determina o creștere a disparităților economice
dintre cetățeni, fiind opera puterii politice realizate prin stat.
Așa cum lesne putem observa, întreg contextul socio -politic, oferă
jurnaliștilor o sferă amplă de subiecte ce pot fi abordate și analizate spre a se
constitui într -o posibilă știre ce poate fi transmisă pe un canal către publicul larg,
efectuând astfel un amplu proces de informare în materie de „senza țional” politic.
Principalele stadii de dezvoltare ale mass -media de după perioada de
dominare a monopolului de stat, facem referire aici la ziare, posturi de televiziune
si de radio, se axează pe trei stadii – 1990 -1999, 2000 -2010 si 2011 – prezent20.
Prim a perioadă, este caracterizată prin lipsa, aproape generalizată, a investițiilor

20 http://www.ziare.com/media/televiziune/the -guardian -presa -din-romania -bantuita -de-
comunism -si-dominata -de-capitalism -1379198

28
străine, în timp ce a doua perioadă a fost una caracterizată de apariția proprietarilor,
investitorii străini fiind cei vizibili, în locul oamenilor de afaceri români. Începân d
cu anul 2011, însă, a început o perioadă de întrerupere, mai mulți proprietari fiind
urmăriți penal pentru diferite fapte.
Un exemplu foarte conclude nt în acest sens este cel al
ProTV, care a fost practic canalul ce a permis intrarea pe
piața din România a Central Media Enterprise (CME),
ProTV fiind cel mai urmărit canal al țării, care combina
divertismentul și știrile. CME a intrat pe piața română prin intermediul lui Adrian
Sârbu, car e a fost numit la conducerea acestui trust. Imediat ce au fost sesizate
diferite probleme pe care Adrian Sârbu le -ar avea cu justiția în România, acesta s -a
retras din toate pozițiile, iar Pro TV a fost vândut, lucru ce a culminat cu arestarea
lui pentru ev aziune fiscală, spălare de bani și fraudă.
Acest exemplu este unul care ne oferă contextul de influență în care se afla
mass -media după ’89, influență marcată atât de trecutul comunist cât și de marcanta
influență a capitalului străin.

29
Cap. II
LIBERTATEA DE EXPRESIE SAU LIBERTATE DE
EXPRIMARE ÎN MASS -MEDIA

Căderea comunismului, prin revoluția de la 1989, a avut ca efect imediat nu
doar eliberarea poporului de sub regimul totalitar, care îngrădea cele mai
elementare drepturi și libertăți al e individului, ci într -un sens mai larg, redobândirea
acelor libertăți indispensabile unei bune coexistări între indivizi în societate, prin
posibilitatea unei exprimări neîngrădite de nici un „standard” limitativ, astfel că
fiecare dintre noi avem astfel posibilitatea de a spune liber ceea ce gândim, simțim
și felul în care putem realiza acest lucru.
Pentru o mai buna înțelegere și o abordare corespunzătoare a tematicii
prezentate, se impune o analiză intermediară a terminologiei, astfel încât să facem
distincția între libertatea de expresie și libertatea de exprimare.
Libertatea de exprimare reprezintă dreptul fundamental al omului de a putea
spune ceea ce gândește, fără a exista limitări de natură socială și/sau politică care
să îi delimiteze contextul în care poate realiza acest lucru. Acest drept al individului
ține de esența naturii umane, alături de celelalte drepturi primordiale ale omului,
precum dreptul la viață, dreptul l a demnitate, având ca principală consecință, sau
altfel spun fiind presupoziția funcționării corecte a unei societăți libere și
democratice. Reprezintă condiția indispensabilă dezvoltării și împlinirii fiecărei
persoane, contribuind la o mai bună înțeleger e a lumii înconjurătoare, tocmai prin
realizarea acelui schimb de informații ce ne ajută să accedem la un nivel superior
de cunoaștere, prin împărtășirea propriilor idei cu ceilalți membri ai societății din
care facem parte.
„Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept
cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații
ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.” (Art.
10.1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
Libertatea de exprimare înglobează orice fel de idei liber exprimate: „nu
numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență de opinia publică
ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

30
Acestea sun t cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu
există societate democratică” după cum susține Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
Libertatea de exprimare este importantă tocmai prin faptul că acest drept ne
oferă cadrul ce ne permite accesul la alte libertăți constitutive ale unei societăți
democratice precum accesul la informații, libertatea religioasă, libertatea politică,
drepturile minorităților naționale, etc. Neavând posibilitatea de a ne exprima liber,
nu putem vorbi despre o dezbatere, nu putem accesa informațiile, nu putem schimba
idei și bineînțeles nu avem posibilitatea de a face o alege re. Dacă ne raportăm la
alegerile pe care le facem în viața de zi cu zi, la mediul din care ne informăm, la
ceea ce alegem să ascu ltăm, să citim, cum ne îmbrăcăm, toate acestea reprezintă
maniere în care ne exercităm libertatea de exprimare.
Atunci când vorbim de libertatea de exprimare, putem de asemenea, să
corelăm această acțiune cu egalitatea individului. Tocmai prin egalitatea indivizilor
de ași exercita dreptul la libera exprimare, se asigură premisele unei coabitări
democratice, într -o societate în care fiecare individ are posibilitatea de ași prezenta
propriile nevoi, de ași descrie problemele și desigur de ași prezenta aștep tările pe
acesta le are de la societate.
Filosoful englez John Stuart Mill afirma faptul că într -o societate liberă nu
trebuie interzise exprimările publice, chiar dacă avem de -a face cu opinii ce pot
părea absurde sau șocante, argumentând acest lucru prin faptul că: „… dacă, opinia
respectivă ar fi adevărată, fie și parțial, în pofida absurdității aparente, societatea
nu va avea decât de câștigat, așa cum s -a întâmplat de multe ori în istorie. Dar și
dacă ar fi falsă, ea tot nu ar trebui interzisă: căci, din confruntarea pe scena
publică cu falsul, plauzibilitatea adevărului va crește cu fiecare reconfirmare;
totodată, teza adevărată va evita să devină o dogmă osificată, admisă de
majoritatea oamenilor numai din conformism și obligație. În concluzie, și în
această alternativă societatea va câștiga.”21
Prin libertatea de exprimare, oamenii se simt importanți, tocmai pentru că,
având posibilitatea de ași spune părerea, simt că își aduc aportul activ la buna

21 John Stuart Mill , 1859, On Liberty , p.19 –
https://socialsciences.mcmaster.ca/econ/ugcm/3ll3/mill/liberty.pdf

31
funcționare a societății, prin posibilitate de a avea un oarecare control asupra puterii
politice exprimându -și nemulțumirile în fața autorităților, ori de câte ori există
temerea că se realizează o nedreptate sau ceva neconform standardelor general
agreate.
Cu toate că libertatea de exprimare, este un drept natural al omului, prin
naștere suntem posesori ai liberului arbitru și c a atare avem propriile păreri și
suntem responsabili de propriile alegeri, aceasta nu este mereu garantată de lege, ci
tocmai datorită puterii pe care libertatea de exprimarea o are în efectele pe care le
produce, de multe ori puterea politică încearcă să restrângă acest drept fundamental
al omului, de teama criticilor pe care le -ar putea suporta și respectiv a pierderii
privilegiilor pe care le are. Îngrădirea acestui drept al omului, se face cel mai ușor
simțită în cadrul regimurilor totalitare (dictaturi le religioase, comunismul,
fascismul), unde puterea dominantă nu își dorește implicarea individului în luarea
deciziilor și exprimarea îngrijorărilor acestuia, ci are ca prim obiectiv conservarea
propriilor privilegii obținute prin forță.
În România comuni stă îngrădirea libertății de exprimare nu avea ca scop
doar îngrădirea libertăților politice, dictatura manifestându -și aria de restricție și
asupra altor zone ce ar fi putut crea un oarecare precedent de liberă exprimare a
individului, astfel că cele mai elementare forme de exprimare a individului, precum
libertatea artistică (în domeniul muzical, literar sau chiar în artele plastice), codul
vestimentar acceptat, erau limitate ca nivel de accesibilitate, fiind atent controlate
de puterea politică aflată la guvernare.
Îngrădirea libertății de exprimarea a individului nu se limitează doar la sfera
statelor în care există un regim dictatorial, ci acest lucru se întâmplă destul de
frecvent și în țări democratice, desigur nu într -o formă atât de agresivă și vizâ nd o
populație extinsă precum în cadrul regimurilor totalitare, ci adresându -se unui
public restrâns pentru a limita posibilitatea acestora de a divulga anumite detalii cu
privire la ilegalități sau abuzuri comise de anumite autorități, detalii care odată
aduse la cunoștința publicului larg ar crea un real deficit de imagine și încredere la
adresa instituției implicate (abuzurile asupra prizonierilor de război, comise de
armata americană în cursul intervențiilor pe care le -au avut în Irak).

32
Sub orice formă s-ar manifesta, fie prin limitarea alegerilor, fie prin
îngrădirea accesului la informație, cenzura este cel mai adesea nejustificată, fiind
folosită de oameni puternici, guverne sau diferite grupuri de influență, pentru a opri
publicarea unor adevăruri ce ar aduce prejudicii acestora. Putem spune că în acest
sens, jurnaliștii reprezintă o categorie privilegiată, având parte de o „protecție” în
ceea ce privește libertatea de exprimare, tocmai datorită specificului activității
acestora, care se presupune a f i în slujba interesului public, prin aflarea și
prezentarea adevărului, de unde și ideea că presa reprezintă a patra putere în stat.
Cu toate acestea protecția de care dispune presa este limitată de natura informațiilor
sau a opiniilor de interes public pe care le au jurnaliștii, sau pe care sunt dispuși să
le acceseze sau să le prezinte, în funcție de aria de interes pe care publicația pe care
o reprezintă o are.
După revoluția de la 1989, în goana după bani și datorită intereselor tot mai
mari a diferitel or trusturi media în asupra ariei politicului, jurnalismul a suferit o
schimbare majoră, deviind de la interesele inițiale, adoptând un focus tot mai
accentuat asupra spectacolului mizerie umane (a se observa frecvența tot mai
ridicată a emisiunilor de div ertisment , precum Acces Direct, La Măruță, etc.).
Limbajul foarte limitat (prin încercarea de a se adresa unui public cât mai larg, de
nivel mediu și de multe ori chiar sub mediu), tentele de limbaj agresiv cu un bogat
conținut în elementele argotice, deve nite standard, tonul ridicat – chiar țipetele –
scandalul, superioritatea față de toți ceilalți, prin impunerea de cele mai multe ori
forțată, toate acestea realizate în numele libertății presei, au devenit caracteristicile
multora dintre cei care se decla ră și se presupune că ar avea calitatea de om de presă.
Principiul libertății de exprimare este foarte unul ce ne oferă un context
foarte generos de abordare și prezentare, dar acest lucru se face într -o manieră din
ce în ce mai abuzivă. S -a ajuns astfel c a cel mai adesea, presa, în virtutea dreptului
de exprimare și informare, să scoată în evidență tocmai anormalitățile, excepțiile,
aberațiile, sau chiar mai rău prin natura limbajului folosit, să agraveze și/sau să
deturneze complet semnificația unui eveni ment, prin tendința de fie a dramatiza
orice fapt, oricât de neînsemnat ar fi acesta iniția, fie prin exacerbarea
evenimentului ducându -l spre limita extremului. Tocmai prin natura muncii lor,
jurnaliștii pretind că acționează în numele publicului, răspunz ând nevoii noastre de

33
informare, dar trebuie să ne întrebăm dacă într -adevăr ne dorim sau este necesar să
aflăm toate non -informațiile, toate mizeriile, anormalitățile din viața unora care își
doresc să devină, fie chiar și pentru un scurt timp, „vedete”. Contraargumentul ar fi
acela că nu trebuie să citim, sa privim sau să ascultăm acele știri/evenimente care
nu ne convin, cu toate acestea de cele mai multe ori alternativele sunt foarte limitate
sau chiar inexistente.

II.1. Libertatea de expresie vs libertatea de exprimare

Libertatea de expresie este un „drept” de exprimare chiar și fără vorbe,
indiferent de ce ne place să descriem prin expresii, cum ar fi picturile, filmele fictive
(ficțiuni), desene animate, filme, drame sau să relatăm abuzuri, proteste sau orice
altă formă de artă sau acțiuni ori discurs fără logică sau vreun fundament real. Cum
arta și discursul fără fundament nu se bazează perfect pe logică și raționalitate și pe
o anumită expresie care poate sugera raționalitatea și logica, deși nu este clar în
realitate, ci doar o expresie, este considerată a fi libertatea expresiei. Trebuie să
remarcăm faptul că libertatea de expresie este, în general, redusă pe baza faptului
că poate cauza neplăceri neavând la bază neapărat o logică. Dar libertatea de
exprimare, bazată pe logică, raționali tate și explicație, este în general luată în serios,
chiar dacă este limitată în unele țări, de anumiți indivizi sau grupuri de putere.
Așadar libertatea de exprimare poate fi considerată o declarație sau o idee
bine susținută de logică, de raționalitate, cel puțin, din prisma celui care face sau
susține ideea respectivă, pe când libertatea de expresie este o expresie ce poate sau
nu să fie susținută de logică și ca atare poate fi limitată, sau chiar pedepsită sau
interzisă (pedepsită sau interzisă de norm ele morale ale societății în care trăim,
datorită unor uzanțe de bun simț sau de bună conviețuire).
Discursul (vorbirea) este o formă de expresie, foarte diferită de expresia care
nu este vorbire. Diferitele zgomote pe care le poate produce, spre exemplu omul,
pot reprezenta forme de expresie, dar nu reprezintă neapărat și exprimare. Urletul
este expresie, dar nu exprimare. Toate mamiferele sunt capabile de expresie, numai
oamenii sunt capabili de exprimare (din câte știm). Exprimarea comunică informații

34
care pot fi înțelese, analizate și aprobate sau respinse. Exprimarea comunică
gândurile, expresia comunică emoții. Așadar, expresia poate implica alte activități
decât vorbire. Alegerea îmbrăcămintei, artelor vizuale, a activității sau a inactivității
într-o serie de acțiuni, nerespectarea uzanțelor sau normelor societății civile sau
demonstrații pentru a atrage atenția asupra unei probleme sau a interfera cu una,
sunt toate expresii fără a fi discurs (exprimare).
Cu toate acestea am putea tinde să credem c ă nu există nici o diferență între
libertatea de expresie și libertatea de exprimare, tocmai pentru faptul că de cele mai
multe ori expresia poate fi sau este parte component ă a exprimării.
Tot mai adesea ajungem să suprapunem cele două sintagme tocmai da torită
faptului că în demersul pe care mass -medial îl face, prin încercarea de a se adresa
unei mase tot mai largi de oameni, abordarea devine una tot mai familiară, fără a se
mai ține cont de anumite limitări formale menite a fi cadrul natural pe care mas s-
media ar trebui să îl aibă în vedere în realizarea funcției de culturalizare a masei
căreia i se adresează. Atât în presa scrisă, dar mai ales în audio -vizual, întâlnim din
ce în ce mai frecvent exprimări cu un puternic efect asupra publicului tocmai
datorită faptului că acestea au conotații menite să fie ușor adresabile/accesibile
publicului, prin felul în care sunt formulate ca și conținut, ca formă de prezentare și
prin maniera prin care sunt transmise publicului.
Expresia stă la baza exprimării. Nu putem vorbi de exprimare fără expresie.
Așa cum menționam mai sus, orice exprimare reprezintă o formă a expresiei
noastre, dar nu neapărat orice expresie pe care o avem poate fi considerată
exprimare. Totuși dacă ne gândim că pentru a putea vorbi de exprim are, nu putem
face acest lucru fără a vorbi de expresie, trebuie să considerăm expresia baza
fundamentală a exprimării.
Înaintea apariției limbajului articulat, orice formă de expresie era
considerată exprimare, tocmai din prisma faptului că acest lucru reprezenta forma
principală de comunicare.
Omul a fost un animal de trib încă de când s -a ridicat în doua picioare, acum
mai bine de patru milioane de ani. Mersul biped a avut numeroase avantaje, brațele
puteau fi folosite la apucarea obiectelor, însă a avut si dezavantaje. Era mai dificil
sa fugă pentru a scapă de prădători. Însă, prin cooperare, puteau face față oricărui

35
prădător. Această cooperare se realiza printr -o formă de comunicare foarte
simplistă, ce în zilele noastre ar putea lesne fi percepută ca expresie fără sens, ca
expresie rezultată din emoție sau ca efecte ale unor acțiuni involuntare ale corpului.
Hominizii – acum aproximativ două milioane de ani, cu speciile Homo habilis,
Homo rudolfensis, Homo ergaster, Homo georgicus, Homo antecessor, Homo
cepranensis, Homo erectus, Homo heidelbergensis, Homo rhodesiensis, Homo
neanderthalensis, Homo sapiens idaltu, Arhai c Homo sapiens si Homo
floresiensis22 – comunicau prin exprimări ce aveau la bază simple sunete, dar care
în mediul respectiv puteau fi decodificate de către semeni, aceștia beneficiind de
același cod de transmitere a informației și astfel putem vorbi de ex primare.
Comunicarea a evoluat tocmai datorită felului în care aceștia conviețuiau, în
grupuri, unde instinctele de iubire, compasiune, cooperare, curiozitate și
inventivitate au evoluat odată cu ei, instinctele fiind indispensabile pentru
supraviețuirea s peciei.
Apariția limbajului articulat a fost doar următorul pas în evoluția omului, ca
urmare a necesității unei exprimări tot mai complexe. Noile descoperiri pe care
Homo sapiens le -a făcut, descoperiri ce au făcut ca specia să evolueze spre ceea ce
sunte m astăzi, nu puteau aduce contribuții la evoluția speciei fără existența unei
forme de comunicare avansate în comparație cu comunicarea realizată exclusiv prin
expresii. Prof. Daniel Everett, de la Bentley University, Massachusetts, susține că
„tehnologia” cea mai importantă a umanității este vorbirea23, afirmând că autorul
importantei „invenții” ar fi fost însuși Homo erectus, în urmă cu 1.000.000 de ani
sau mai mult. Dovezile arheologice arată că Homo erectus a călătorit pe glob, din
Africa de Est până în Indonezia, realizând acest lucru prin navigarea pe Pacific,
astfel că ar trebui să ne întrebăm cum anume ar fi fost posibil acest lucru fără a
beneficia de o comunicare, un limbaj propriu realizat prin cuvint e? Dacă Homo
erectus a avut un limbaj al său, comunicând prin sunete asociate unor elemente ale
lumii exterioare, acest limbaj a fost desigur departe de complexitatea limbajului de
astăzi, dar suficient de cuprinzător pentru a le putea permite acestora să muncească
pentru realizarea unui scop comun, cum ar fi construirea unei ambarcațiuni, pe care

22 Marquez Comelab, The Tyranny Of God: Liberating Ourselves From Our Own Belie fs
23 Daniel L. Everett, How language began: The story of humanity’s greatest invention

36
să o poată folosi pentru a ajunge în alte zone ale mapamondului, ce le -ar fi fost mult
mai prielnice vieții. Prof. Everett consideră că Homo erectus se folosea, c u un
milion de ani în urmă, nu de un „proto -limbaj”, ci de un limbaj veritabil.
Comunicare este procesul de transmitere a unui mesaj de la un emițător către
un receptor, iar acest lucru este realizat în regnul animal în cele mai diverse forme.
Așa cum la omul modern, la baza comunicării stă limbajul, în ceea ce privește
animalele, acestea au propriul limbaj, care pentru oameni, nebeneficiind de
mijloacele și cunoștințele de a decoda mesajul/semnalul acestora, poate fi de cele
mai multe ori interpretat ca o formă a expresiei animalelor. Totuși, la fel cum Homo
sapiens, acum un milion de ani, cel mai probabil dispunea de un „decodor” – am
putea considera ca fiind foarte evoluat la momentul respectiv – pentru mesajele
transmise între semeni, la fel și animalel e, cel mai probabil reușesc să transmită
mesajele către semenii lor tocmai cu ajutorul unui decodor comun astfel încât să se
realizeze un proces de înțelegere și răspuns.
Animalele nu sunt în stare să vorbească și nici nu stăpânesc alte limbaje
avansate, î nsă au dezvoltat modul lor de a comunica unele cu altele. Există
numeroase specii de animale care se bazează pe forme verbale și nonverbale de
comunicare, cum ar fi lovitul apei cu coada de către delfini, dar și pe marcarea
teritoriului cu anumite mirosuri , indicii chimice sau tactile, semne vizuale sau
gesturi care pot spune multe despre starea animalului respectiv. Totuși atunci când
vorbim de comunicarea acustică nu toți membrii aceleiași specii se comportă la fel.
Există numeroase studii care au demonst rat spre exemplu, că există și la animale
diferite dialecte în funcție de zona căreia îi aparțin – păsările folosesc triluri diferite
în funcție de zona în care zboară – la fel cum oamenii din diferite zone/țări vorbesc
diferit.
Licuricii luminează ca să -și atragă parteneri, pisicile se freacă de obiecte
pentru a le imprima mirosul lor, câinii își ling puii pentru a -i curăța, a stabili o
legătura cu ei și a -i ajuta să se dezvolte armonios, furnicile folosesc urmele cu
feromon pentru se găsi unele pe altele , lupii urlă pentru a chema ceilalți membrii ai
haitei, șerpii cobra își umfla capul pentru a speria alte creaturi, babuinii se folosesc
de atingeri pentru a -și arăta afecțiunea, toate acestea sunt exemple de comunicare
în regnul animal, care pentru oameni , în mod normal – dacă e să omitem faptul că

37
oamenii de știință au studiat comportamentul animalelor pentru a reuși să înțeleagă
cum comunică acestea – nu au vreo însemnătatea anume, tocmai deoarece, nu
deținem codul necesar descifrării acestor mesaje. Ast fel că, am putea spune că toate
aceste manifestări de comunicare din lumea animală, ar putea fi lesne înțelese și
interpretate de oameni ca fiind pur expresii comportam entale ale animalelor fără
vreo însemnătatea anume, aceasta fiind caracteristica primord ială a exprimării.
Observăm așadar că delimitarea dintre expresie, ca parte a comunicării și
exprimare, ca acțiune indispensabilă transmiterii informației, se poate realiza într –
o manieră corectă, atunci când dispunem de codul necesar descifrării mesajului
transmis, fie ca o simplă expresie, fie printr -o exprimare complexă, astfel că în lipsa
acestuia, nefiind capabili să descifrăm și să înțelegem ceea ce observăm, putem
spune că informația transmisă este doar o expresie a emițătorului, fără vreo
însemnătat e anume, ci mai degrabă o reacție conjuncturală sau involuntară a
acestuia.
Odată cu evoluția omului ca specie, s -au conturat forme foarte complexe de
coexistare, grupuri, familii, societăți, orașe, state, etc., iar prin procesul de
transmitere a informați ei, omul a reușit să își perfecționeze tot mai mult capacitatea
de a transmite mesaje tot mai complexe și mai variate în ceea ce privește aria de
referință la care aceste mesaje sunt raportate.
Conștientizarea de sine, a conturat nevoia omului
de a transm ite și acele gânduri și nevoi care nu
mai erau neapărat legate de transmiterea acelor
informații indispensabile coabitării și conlucrării
pentru supraviețuirea speciei. Au apărut astfel
manifestări artistice ale omului primitiv, care în primă fază, aveau c a pur scop
transmiterea informației către semenii săi – dacă ne gândim la picturile rupestre cu
laitmotiv cel al vânătorii – dar care mai apoi au început să capete tot mai multe tente
artistice. Omul a deprins astfel noțiunea de a comunica prin imagini ca formă de
exprimare vizuală. Totuși, au apărut și acele manifestări pur artistice, precum
cântatul, dansul – aceste acțiuni rituale precedau vânătoarea, grupul de combatanți
intra într -un fel de transă, în care identitatea individuală se integra în identita tea
colectivă, astfel încât grupul social respectiv își ridica moralul, scopul fiind acela

38
de a fi capabil să reziste în fața agresiunii animale – care au devenit astfel prima
formă de liberate de expresie a acelor hominizi.
De-a lungul evoluției, omul a r eușit să își dezvolte capacitatea de a
comunica, ajungând în prezent să posede canale foarte variate de a realiza această
acțiune, cu forme foarte complexe și în moduri dintre cele mai felurite. Omul
modern a ajuns în prezent să se exprime în forme diverse alegând maniera de a face
acest lucru în funcție de diferiți factori conjuncturali, precum mediul în care se
desfășoară comunicarea, cu cine, scopul și chiar efectele care se doresc a fi obținute
în scopul comunicării. Foarte concludent este în acest sens faptul că alegem de
multe ori să ne exprimăm fără a ține cont de efectele pe care comunicarea noastră
le poate avea asupra celui cu carene angajam în actul comunicării.
Atât acțiunile noastre nonverbale, cât și discursul pe care îl avem, contribuie
activ la producerea unor efecte asupra receptorului cu care comunicăm, iar acest
lucru are ca prim punct de plecare faptul că la baza oricărei reacții stă o acțiune.
Orice gest – fie că ne referim la felul în care ne mișcăm mâinile, mimica feței,
postura corpul ui nostru, vestimentația – poate fi un exemplu de exprimare, pe care
oamenii, conștient sau nu, aleg să îl facă din diferite motive. Astfel, persoanele cu
care intrăm în contact, pot de asemenea conștient sau nu, să interpreteze aceste
manifestări, astfel realizându -se un prim act de comunicare. Dar cum aceste
interpretări nu au neapărat fundament științific și de cele mai multe ori sunt
realizate, de către emițător, fără a se urma o logică anume sau vreun scop bine
determinat, putem spune atunci ca acestea sunt expresii ale comportamentului
nostru. În schimb dacă ne referim la felul în care alegem să expunem unui receptor,
într-o manieră destul de clară, anumite simțăminte pe care le avem față de acesta
sau față de o stare de lucruri, astfel încât acestuia să îi parvină întocmai mesajul cu
înțelesul dorit, putem vorbi atunci de exprimare; o privire ostentativă, ostilă către o
persoană cu care intrăm în contact, poate fi desigur un indicator pentru aceasta că
nu avem cele mai bune intenții sau că persoana se află pe o poziție nu tocmai de
prietenie, așadar privirea ostilă exprimă sentimentul de adversitate persoanei căreia
îi este adresată24, pe de altă parte o stare de somnolență accentuată nu este neapărat
un indicator ca provocăm plictiseală audienței, ci po ate de asemenea să fie un efect

24 Paul Eckman, Emotions Revealed , Henry Holt and Company, 7 apr ilie 2003

39
cauzat de o boală, aflându -ne așadar în situația în care starea de somnolență este ca
expresie a unei boli, fără vădita intenție de a transmite că suntem plictisiți.
Omul modern a ales să se exprime și prin art ǎ, în cele mai variate forme: fie
că vorbim de pictură, muzică, dans, sculptură sau despre arta cinematografică,
vorbim despre o modalitate de a exprima ceva, fie direct atunci când noi suntem
creatorii mesajului, fie indirect atunci când suntem doar mesagerii, în încercarea de
a reproduce cât mai fidel mesajul dorit a fi transmis de către creatorul său. Dar chiar
și în acest fel, nu întotdeauna se reușește descifrarea mesajului, neavând aceeași
cheie de decodare – experiențe diferite, nivel de cultură divers, e tc. – atunci
exprimarea artistică rămâne, pentru cel ce nu reușește să o înțeleagă, doar expresie
fără sens, astfel spus, în acest caz emițătorul nu a realizat o exprimare pentru
receptorul său ci a reușit doar să aibă o expresie proprie, fără a provoca ef ecte
receptorului.
Constatăm astfel, că linia de demarcație dintre expresie și exprimare este
una foarte fină și depinde foarte mult de acei factori pe care îi au în comun
emițătorul și receptorul, factori hotărâtori în reușirea comunicării, în a face ca o
simplă expresie să exprime și să transmită un mesaj.

II.2. Libertatea de expresie ca formă de libertate a individului

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 16 decembrie 1948,
prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de -a treia sesiuni a Adunări i Generale a
Organizației Națiunilor Unite, stipulează faptul că libertatea de exprimare
reprezintă dreptul fiecărui individ de a avea opinii, fără interferențe și de a căuta,
primi și transmite informații și idei prin orice mijloace media și indiferent de
frontiere. În practică, însă, acest drept fundamental al omului este adesea restrâns
prin tactici care includ cenzura, legislația restrictivă a presei și hărțuirea
jurnaliștilor, bloggerilor și a altor persoane care își exprimă opiniile, precum și
reprima rea minorităților religioase.
În Grecia antică a fost identificată această virtute, a omului de a se exprima
liber și de a avea datoria de a spune adevărul pentru binele general chiar cu riscul

40
de a-și aduce prejudicii, fiindu -i atribuită termenul de „parrhesia ”25. Este dreptul
și datoria atribuită cetățeanului, și în special al omului public, de a spune totul, fără
a aplica filtre sau cenzură sau fără a exista vreo deformare între ceea ce gândim și
ceea ce spunem.
Parrhesia a fost ceea ce a făcut o dis tincție clară între polisul (orașul stat) și
celelalte regimuri; era un drept, dar și un fel de datorie care proteja natura
democratică a polisului în sine. Toți cetățenii aveau libertatea de a spune ceea ce
credeau, și, într -un sens, ei erau obligați să f acă acest lucru, deoarece, dacă exista
parrhesia exista democrație, dacă exista democrație exista libertatea de discuție și
critică asupra funcționării defectuoase din interiorul orașului. Era așadar o garanție
ce proteja sistemul de degenerarea tiranică ș i despotică. Cu toate acestea, trebuia să
existe niște limite, deoarece utilizarea nepăsătoare a dreptului de a vorbi putea
deteriora sistemul democratic care la produs. În aceste cazuri, cei acuzați de
subminarea democrației erau reduși la tăcere sau exil ați. Măsurile ce se luam
împotriva acestora aveau ca scop „protejarea” democrației și astfel protejarea de
fapt a libertății poporului.
Cazul lui Socrate este cel mai concludent în acest sens, care a
fost condamnat la moarte, pentru învățătura și activita tea sa
neconformistă. Acesta a fost acuzat că ar fi îndemnat tineretul
să nu respecte zeii orașului, vorbind despre un zeu nou, elita
politică de la acea vreme nefiind de acord cu ceea ce Socrate
era și felul în care acesta își exprima libertățile, aceștia au
reușit să îl condamne la moarte, realizând astfel un act de îngrădire a libertății de
exprimare a uni individ.
Chiar și astăzi, în diferite părți ale lumii, libertatea de gândire și libertatea
de exprimare, care sunt drepturi fundamentale consacrate în Declarația Universală
a Drepturilor Omului, nu sunt garantate și, într -adevăr, în regimurile autoritare
aceste drepturi fundamentale sunt îngrădite în totalitate. Motivul este ușor de
înțeles: libertatea de exprimare înseamnă de asemenea a critica, de a d enunța și de
a se opune, lucruri pe care regimurile dictatoriale, militare sau autoritare trebuie să

25 Michel Foucault , The Meaning and Evolution of the Word Parrhesia in Discourse & Truth: the
Problematization of Parrhesia , 1999

41
le reprime în mod absolut pentru a rămâne la putere. În Coreea de Nord, în
Myanmar (Burma), în Turkmenistan, în Eritreea, în China, în Vietnam, în Nepal, î n
Arabia Saudită, în Iran și în Cuba, pentru a da câteva exemple, exprimarea liberă a
disidenței provoacă reacția violentă și intimidarea autorității guvernamentale, care
arestează și reduce la tăcere presupusele grupuri subversive.
Spre deosebire de trecut, aceste încălcări grave ale libertății de gândire și
ale libertății de exprimare sunt adesea în domeniul public și este din ce în ce mai
dificil pentru cei care le fac să treacă neobservați în fața comunității mondiale. În
acest sens, Internetul a r upt un văl dezvăluind condițiile reale ale unor țări, aruncând
imagini, opinii și gânduri ale protestatarilor politici sau cetățenilor obișnuiți în
mediul online. Nu este o coincidență, prin urmare, în momentele de mari crize,
autoritățile se grăbesc să pu nă un con de umbră asupra unor bloguri, rețele sociale,
site-uri și motoare de căutare.
Din acest motiv, Parlamentul European a aprobat în 2009 raportul privind
consolidarea securității și a libertăților fundamentale pe Internet, afirmând că
internetul „ dă sens def iniției libertății de exprimare” consacrat în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene ” și „pot reprezenta o oportunitate extraordinară
de a consol ida cetățenia activă”, deoarece „ într-o societate democratică cetățenii au
dreptul de a observa și judeca zilnic acțiunile și convingerile propriilor guverne” .
În regimurile democratice, libertatea de gândire este dreptul de a cultiva și
de a dezvolta propriul mod de gândire, necondițio nată și fără a fi subjugată de voința
celor care au putere (de orice natură este: politică, religioasă, socială, familială),
limitările la aceste libertăți se referă doar la acele expresii care subminează ordinea
publică și valorile constituționale, care î ncurajează violența, ura rasială sau
religioasă, care ofensează morala publică. Libertatea de gândire este însoțită de
libertatea de exprimare, care garantează exprimarea a ceea ce se gândește și
„ascultă” ceea ce gândesc ceilalți.
Libertatea de exprimare se referă la libertatea de a vorbi orice lucru care are
forma orală sau scrisă, dar susținută de logică și raționalitate bună, iar vorbitorul
trebuie să creadă că este susceptibil de a fi protejat, și aceasta este ceea ce libertatea
de exprimare reprezint ă. Libertatea de manifestare a gândirii este o libertate
născută, un „dat” pentru noul om "luminat", un om capabil nu numai de a produce

42
informații, ci și de a fi util în a împărtăși cu restul societății, un om capabil să
înțeleagă în mod adecvat informați ile primite și ajustate corespunzător. Libertatea
de manifestare a gândirii, prin urmare, schimbă centrul de greutate al societății.
Dacă înainte, „opiniile” care erau luate în considerare pentru dezvoltarea societății
erau doar cele ale elitei politice sa u economice, odată cu dobândirea libertății de
manifestare a gândirii, opiniile care contează sunt cele ale tuturor.
Libertatea de expresie a gândirii este expresia cea importantă a omului
(recunoscut în articolul 30 al Constituției, alineatul 1 – care ar ată că: „Libertatea
de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de
orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace
de comunicare în public, sunt inviolabile.” ).
Felul în care aleg em să ne exprimăm, depinde de fiecare dintre noi și acest
lucru ne face să fim ceea ce suntem; suntem percepuți într -un anume fel sau altul
ca urmare a felului în care ne exprimăm. Unii dintre noi au diverse veleități artistice,
astfel că alegem să ne expr imăm cele mai ascunse trăiri prin acest mod de a
transmite ceea ce simțim. Cea mai mare parte a oamenilor, în schimb, nu posedă
talente artistice astfel că, maniera de exprimare se rezumă la folosirea unui limbaj
verbal și non -verbal ce suferă alterații în funcție de nivelul de cultură, de
experiențele trăite sau de zona geografică în care ne aflăm.
Dacă ne referim strict la aceia dintre noi fără talente artistice, adică marea
majoritate a oamenilor, atunci putem spune că cea mai importantă formă a expresie i
ca parte componentă a exprimării individului ține, în acest caz, de conținutul
limbajului, de stilul vestimentar adoptat, de gestică sau chiar de felul în care alegem
sau nu să facem parte dintr -un anumit grup social.
Libertatea de exprimare individului , în societatea modernă, este un drept al
acestuia, de cele mai multe ori garantat prin constituție, desigur cu unele excepții
(menționate mai devreme), fără a exista limitări de natură să îngrădească în vreun
fel gândirea omului. Acele limitări ce ar pute a exista fac în principal referire la
exprimarea ce ar putea aduce prejudicii de natură morală la adresa unor grupuri
sociale, precum minoritățile etnice, grupuri de diferite confesiuni religioase, asupra
celor de o altă orientare sexuală, etc.

43
Totuși, atu nci când, în diferitele regimuri, se încearcă îngrădirea libertății de
exprimare, s -a demonstrat că acest lucru nu se reușește în totalitate, tocmai datorită
faptului că prin multitudinea felurilor în care ne putem exprima, omul poate fi în
opoziție cu reg imul în care se află și fără a apela la un discurs prin care să îți exprime
adversitatea față de acesta, ci exprimându -și părerile proprii prin artă: prin poezie,
prin desen, sculptură. Astfel expresia sa capătă conotații foarte explicite în
încercarea de a exprima ceea ce simte și reușește astfel să treacă granițele limitative
ale exprimării, impuse de regimul opresiv.
Omul a găsit mereu maniere de a se exprima, chiar și atunci când îi sunt
îngrădite și cele mai simple libertăți. Arta este doar una dintre aceste maniere prin
care omul a reușit să se exprime dincolo de limitările impuse de un regim. Forma
limbajului, este cea mai comună manieră de a exprima acele gânduri care într -o
primă fază ar putea fi interzise a fi exprimate. Stilul adoptat, poate fi o formă de
exprimare care să treacă dincolo de orice granițe. Prin folosirea unor metafore,
hiperbole sau parabole putem exprima gânduri ce spune într -un stil direct și concis
ar putea fi interzise. Adaptând stilul limbajului putem să atragem sau să îndepărt ăm
un anumit public sau o partea a acestuia. Adoptarea unui limbaj familiar sau chiar
argotic ne poate garanta o audiență mai mare din partea acelui public cu un nivel
mediu și sub mediu de cultură, pe când folosirea unui limbaj academic, îi va
îndepărta p e aceștia și îi va atrage în schimb pe cei din mediul științific, cu un grad
mai ridicat de cultură și cunoștințe.
Prin arta, omul atinge cele mai înalte culmi ale înțelegerii umane, reușind să
treacă dincolo de orice bariere fizice ce i -ar putea îngrădi l ibertățile; exprimarea în
acest fel nu mai depinde de limitări și oferă astfel, celui care o adoptă, libertăți totale
tocmai prin accederea la acele niveluri de înțelegere ce nu sunt accesibile marii
majorități a indivizilor.

44
Cap. III
EXPRIMAREA ÎN EMISIUNILE TV DIN ROMÂNIA
POSTCOMUNISTĂ

La 31 decembrie 1955 ia ființă Televiziunea Română și începând cu anul
1956, aceasta începe să emită public. Abia în anul 1958 apar și primele emisiuni de
știri. În anul 1983, la data de 23 august, Televiziunea Rom ână începe să emită în
format color.
În timpul regimului comunist, televiziunea – dacă ne referim strict la
conceptul de media – se rezuma la emiterea, pe durata a câtorva ore, a acelor
emisiuni cu scop propagandistic de către televiziunea de stat. Astăzi, la aproape trei
decenii de la revoluția din ’89, ne găsim în situația în care, datorită multitudinii de
canale TV existente, să putem alege ce anume vizionăm în funcție de aria noastră
de interes.
În prezent, în România, emit aproximativ 400 de canale de televiziune, din
care jumătate sunt posturi locale și regionale, iar celelalte fiind posturi cu acoperire
la nivel național, canale ce acoperă o sferă largă de preferințe răspunzând unei cereri
diverse, astfel că avem televiziuni generaliste: Pro TV, Ante na 1, Prima TV, etc.
dar și televiziuni cu programe de nișă precum: știri (Realitatea TV, Antena 3, N 24,
România TV), sportive (Eurosport, Digi Sport, Telekom Sport), canale dedicate
femeilor (Euforia TV, Acasă TV), muzică (Kiss TV, MTV România), știință
(Discovery, National Geographic, Animal Planet, History), religie (Trinitas TV,
Speranța TV, Alfa Omega TV), pentru a enumera câteva dintre acestea, fără a mai
lua în calcul canalele TV cu emisiuni exclusiv în mediul online (Show Time TV,
Arena TV, Feminis .ro, Business TV).
Putem astfel observa, că peisajul mediatic din România, este caracterizat în
primul rând printr -un număr mare de canale de televiziune – așadar putem vorbi
despre pluralism, ca fiind cea mai importantă caracteristică a audiovizualului – care
a fost favorizat de investițiile străine, având la bază o legislație solidă (Audiovisual
Media Services Directive)26 axată pe principiile Uniunii Europene, dar și

26 Directiv a 2010/13/EU , Consiliul Parlamentului European, 10 martie 2010

45
independența în ceea ce privește materialul emis, lucru garantat prin reglementările
legislative în acest sens, cu precădere de legea audiovizualului, unde este stipulat
faptul că: „cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisa”27.
Cu toate acestea, credibilitatea, de care se bucură televiziunea, se află într -o
continuă f luctuație, datorită independenței editoriale pe care o au televiziunile,
astfel că acestea aleg, de cele mai multe ori, să își axeze agendele mediatice pe
interesele politice și economice proprii, în detrimentul intereselor publicului căruia
i se adresează .
O altă caracteristică notabilă a televiziunilor, în România postcomunistă,
este aceea că audiovizualul are o tendință tot mai crescândă de tabloidizare a
programelor de știri, care nu mai sunt orientate cu precădere către știrile politice.
Întâlnim tot mai frecvent, în cadrul programelor de știri, evenimente ce ne sunt
prezentate doar pentru a se umple spațiul de emisie, evenimente fără nicio valoare
informativă reală, pentru publicul larg, precum accidente de orice fel, sau acte de
violență, ce nu reușe sc să aducă acel aport informativ, de care publicul ar trebui să
beneficieze ca urmare a realizării funcției de informare urmărită de audiovizual în
comunicarea de masă realizată.
Mascându -și alegerile prin justificarea că aceste emisiuni sunt cerute de
către public și ca atare, în încercarea de a oferi publicului larg ceea ce își dorește,
televiziunile comerciale – orientate fiind spre profit, realizat prin creșterea
ratingului – continuă să ofere programe de știri care la o primă vedere ar putea fi
consi derate o prezentare de evenimente precum cele din revistele de scandal.
Valorarea tot mai scăzută a acestor programe duce implicit la o segregare a
publicului care le accesează, tocmai din punctul de vedere al nivelului de educație
și cultură al acestora. Ne aflăm în situația de a vorbi despre emisiuni de știri ce au
tendința de a se adresa unui public cu un nivel scăzut de educație în ceea ce privește
cunoștințele în materie de evenimente politice și de real interes pentru societate, în
timp ce publicul cu un nivel mai ridicat tinde să își caute informațiile necesare în
alte locuri decât canalele de televiziune clasice, orientându -se spre mediul online,

27 Legea nr. 504 din 11 iulie 2002 – Legea audiovizualului

46
spre a avea posibilitatea de ași valida de asemenea și valoarea de adevăr a
informației accesate, prin ve rificarea mai multor surse de proveniență a acesteia28.

III.1. Stiluri ale jurnaliștilor de știri
(corespondența dintre funcții ale comunicării de masă și imaginea
profesioniștilor media)

Dezvoltarea mass -media, prin lărgirea libertății de exprimare, a dus la
lărgirea canalelor de comunicare pe toate palierele, atât în presa scrisă, în radio și
televiziune cât și în mediul on -line. Acest lucru a făcut ca meseria jurnaliștilor să
beneficieze de o explozie de subiecte ce fac obiectul expunerii jurnalistice și as tfel
că pentru o prezentare mai eficientă și modul de lucru al jurnaliștilor a trebuit să se
adapteze noii cereri tot mai mare de informare, de cunoaștere și înțelegere a realității
în care trăim.
Adaptabilitatea jurnaliștilor pentru a produce și transmite cele mai bune știri
și totodată pentru ca aceștia să își atingă esența demersului lor jurnalistic, le permite
acestora să recurgă la diferite stiluri de expunere a știrilor în funcție de natura
acestora și de scopul urmărit. Din oricare categorie ar fi st ilul ales de jurnalist, fie
informative (știrea, relatarea, sinteza), de opinie și comentariu (editorialul, recenzia,
cronica) sau categoria stilurilor nobile (reportajul, ancheta, interviul), primordial,
se urmărește câștigarea atenției publicului, prin s târnirea curiozității, apoi
dobândirea încrederii acestuia, prin aducerea argumentelor care să denote
credibilitatea și fidelizarea acestuia prin oferirea constantă de materiale care să
suscite interesul și atenția publicului.
În analiza realizată, în cadr ul posturilor de televiziune prezentate, vom
întâlni majoritatea acestor stiluri; dacă facem referire la emisiunile de știri găsim
atât știri, reportaje, anchete, dar și sinteze, editoriale sau interviuri, dacă ne raportăm
la emisiunile de analiză politică.

28 Art.2, Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă

47
Dacă în cazul stilurilor informative se tinde spre obiectivitate fără a se pune
accent pe opinia celui care formulează știrea, în cazul stilurilor jurnalistice de
opinie, este nevoie de opinia unui specialist în formularea enunțului care să dea
imaginea de conținut.
La baza oricărui text jurnalistic transmis de către mass -media, există o
intenționalitate clară de a informa, de educa sau chiar de a distra destinatarul,
receptorul căruia îi este adresat textul.
Pentru o reușită a demersului jurnali stic, textul ales trebuie să urmărească
câteva trăsături specifice:
• Are o cauză și urmărește un scop bine determinat;
• Are o adresabilitate bine determinată, având un public țintă;
• Are o idee sau mai multe care se dorește a fi transmise;
• Are la bază un limb aj de transmitere comun emitentului și
receptorului;
• Are o ordonare clară și concisă a ideilor, acestea fiind prezentate
într-o formă unitară;
• Are un feedback, odată transmis mesajul la receptor acesta are
reacție și ca atare dă un răspuns, pe un anumit canal29.
Știrea este un stil jurnalistic de informare care presupune informarea
publicului de anumite evenimente recente și de interes general. Fără o structură
standard, orice știre își propune să răspundă la câteva întrebări: cine?, ce?, când?,
unde?, cum ?, de ce?.
Pentru a avea obține un spectru analitic complex al stilurilor jurnalistice,
trebuie să ținem cont nu doar de formatul pentru care optează jurnalistul (reportaj,
anchetă, editorialul, interviul etc.), ci mai ales de elementele constitutive unui
asemenea demers. Astfel că, ansamblul elementelor pe care un jurnalist le folosește
în prezentarea unei știri sunt de o importanță majoră în definirea stilului jurnalistic
pe care acesta îl adoptă, tocmai datorită felului în care acestea produc un impact, la
nivel perceptiv, asupra publicului căruia i se adresează respectivul text jurnalistic.
Tonalitatea folosită, ne poate induce gradul de importanță al știrii prezentate,

29 Andra Șerbănescu, „Cum se scrie un text”, Iași, Editura Polirom, 2000, p. 12

48
vestimentația prezentatorului și studioul din care ne sunt prezentate știrile, ne dau
indicii asupra seriozității postului de televiziune și a calității emisiunii pe care o
urmărim (să ne amintim aici studioul postului de televiziune OTV și calitatea
invitaților, care erau prezentați ca fiind somități pe diverse arii de expertiză, deși
aceștia se prezentau audienței cu o vestimentație cel puțin nefirească pentru apariția
pe un post național), astfel încât putem alege un anumit post în detrimentul altuia
tocmai bazându -ne pe felul în care se prezintă per ansamblu postul respectiv. De
asemene a, trebuie să ținem cont de atitudinea prezentatorului, limbajul folosit de
acesta, coerența în exprimare (Denise Rifai, Realitatea TV30 – câteva exemple de
exprimare incoerentă ce nu urmăresc un fir logic), care ne dau nota de originalitate
specifică fiecă rui prezentator, emisiuni TV și respectiv a postului de televiziune.
Oricare ar fi stilul jurnalistic abordat, în elaborarea unui text jurnalistic,
trebuie ținut seamă de subiectul ales și de publicul căruia îi este adresat, deoarece
indiferent de stil, da că subiectul selectat spre a fi prezentat publicului nu captează
interesul acestuia, atunci putem spune că valoarea jurnalistică a textului prezentat
este nulă.
Pentru reușita demersului jurnalistic, trebuie avute în vedere aspecte
precum: adecvarea subiec tului la publicul țintă, alegerea canalului mediatic
corespunzător și abia mai apoi respectarea cerințelor genului abordat. Un articol
incomplet va atrage atenția publicului, mai întâi de orice, prin carențele de
informare și nu neapărat datorită carențelo r stilistice corespunzătoarea stilului
jurnalistic ales.

30 https://a1.ro/video/antena -3/sinteza -zilei/sinteza -zilei-top-gafe -tv-razi-cu-lacrimi –
id741739.html

49
III.2. Studiu de caz
Exprimarea în mediul TV – Emisiunile de știri

Plecând de la rolul principal pe care îl au televiziunile în comunicarea de
masă și anume acela de a informa publicul larg, prin intermediul funcției de
informare, putem spune că publicul este cu adevărat informat atunci când
chestiunile de interes public sunt prezente în esența mesajelor comunicate, mai ales
prin intermediul articolelor sau al emisiunilor de informare, a emisiunilo r de știri.
Trebuie, așadar, să stabilim foarte clar care sunt acele chestiuni de interes public și
putem realiza acest lucru dacă ne raportăm la conceptul de interes public prin
prisma faptului că plaja de mesaje care se adresează interesului public face referire
la acele chestiuni ce au un potențial ridicat de a afecta un număr considerabil de
oameni prin efectele pe care acestea le pot avea asupra celor cărora li se adresează.
Putem astfel să ne referim la acele chestiuni ce se referă la securitatea și s ănătatea
individului, drepturile și libertățile sale, modalitatea de funcționare a anumitor
servicii publice, informații legate de mediul economic, politic și social și chiar
anumite clarificări ce pot fi aduse la cunoștința publicului, cu privire la difer ite la
unele situații conexe unor declarații sau acțiuni ale unor indivizi sau organizații.
Cu toate acestea, dacă ne referim la interesul public, strict raportându -ne la
alegerile pe care le fac masele – alegeri transpune prin măsurarea audienței unui
anumit canal sau altul, ceea ce ne poate da măsura interesului public – am putea
concluziona că natura emisiunilor, dată de ratingul mare, ar fi ceea ce presupune
chestiuni de interes public. Totuși, trebuie să avem în vedere faptul că alegerile
noastre în m aterie de canalul ales pentru a fi urmărit, nu este neapărat rezultanta
unei chestiuni de interes public și putem exemplifica în acest sens acele alegeri pe
care le facem tocmai datorită faptului că putem fi fascinați de felul în care o
emisiune reușește s ă ne atragă atenția tocmai prin nereușita acesteia sau prin
ignoranța mesajului pe care îl prezintă. Așadar, putem spune că opțiunile noastre în
materie de alegerile făcute, nu reprezintă neapărat expresia unor chestiuni de interes
public, în sensul comun acceptat.
De asemenea, nu trebuie să omitem factorul preponderent, pe care posturile
TV îl au în vedere atunci când aleg ce anume este important a fi difuzat și anume

50
aspectul financiar. Orice post de televiziune are nevoie de rating tocmai pentru a
putea vinde publicitate, rating care nu poate fi câștigat decât supunându -te cererii
publicului. Astfel, pentru a putea atrage cât mai multă publicitate, un post de
televiziune trebuie în primul rând să își câștige acel rating care să îi confirme
contractorului de publicitate că alege tocmai postul care se adresează unui public
cât mai larg. Mărirea ratingului nu se poate realiza fără a oferi publicului
consumator ceea ce acesta își dorește; ne aflăm așadar în situația în care postul de
televiziune are o sarcină foarte dificilă în identificarea mesajelor de interes public
dar care totodată să poată atrage și un număr cât mai mare de urmăritori. Totuși prin
măsurarea ratingului nu se poate identifica în mod corect și real care sunt acele
chestiuni ce într -adevăr r eprezintă problematici de interes public ci mai degrabă
rezultatul este unul edificator pentru postul TV în sensul de a -i da un indicator că
ceea ce face atinge un public larg și ca atare rezultanta directă fiind un rating ridicat
sau din contră că mesajul trebuie ajustat pentru a se reuși captarea unui public mai
larg.
Pentru a se realiza creșterea de rating dorită de canalul TV, de multe ori, se
merge pe un traseu destul de sinuos și astfel se optează pentru alterarea mesajului
inițial, realizându -se o co smetizare, ce are rolul de a atrage un public mai numeros.
Se merge chiar până la o tabloidizare a unei știri de interes larg, astfel că știrea per
se își pierde din efectul pe care se dorea a -l avea în primă fază, dar astfel prezentată
reușește să captez e atenția prin senzaționalul „de duzină”31 pe care ni -l propune. De
multe ori mesajul este voit distorsionat, fie prin diferite tehnici cinematografice, fie
prin omiterea substanței evenimentului în sine și potențarea faptului divers.
Pentru o mai bună înț elegere, prin exemplificare, voi aborda maniera în care
principalele emisiuni de știri sunt prezentate și felul în care este realizată
exprimarea în cadrul acestora, la unele dintre cele mai importante canale de
televiziune (TVR 1, Pro TV, Antena 1, Antena 3, Realitatea Tv, Prima TV).
De asemenea, pentru a realiza această analiză, trebuie să ne raportăm la
calitatea publicului care urmărește aceste canale de televiziune, deoarece avem
situații în care, deși un anumit canal de televiziune se află în topul pr eferințelor

31 https://www.nasul.tv/andrei -plesu -ne-excita -ceea -ce-ar-trebui -sa-ne-plictisea sca-si-ne-
plictiseste -ceea -ar-trebui -sa-ne-tulbure/

51
publicului (Kanal D se află în topul preferințelor telespectatorilor, aflându -se pe
locul 3, cu o cotă medie de piață, pe același interval analizat, ianuarie -mai 2018, de
11,24% – conform ARMA32), nu același lucru putem spune și despre emisiunil e de
știri ale aceluiași canal care nu se ridică la același nivel de audiență precum mare
majoritate a emisiunilor difuzate. Audiența ridicată, în acest caz, este dată de
emisiuni de tip tabloid (ce urmăresc evenimente din viața unor pseudo -vedete:
„WOWBiz ”, „D -Paparazzi”) sau filme precum telenovelele („Suleyman
Magnificul”), cu adresabilitate în marea masă a populație cu un nivel de cultură
mediu spre scăzut.
Pentru a obține o vedere mai comprehensivă a exprimării și a manierei în
care ne sunt prezentate știrile, voi include în acest studiu de caz și prezentarea a
două talk -show -uri (deși nu reprezintă jurnale de știri), emisiuni de analiză pe teme
politice, tocmai plecând de la premisa că aceste emisiuni sunt fundamentate pe știri
de actualitate, din actualitatea politică, astfel că voi putea propune spre analiz ă și o
optică centrată pe poziționarea politică de dreapta sau de stânga, a unei televiziuni,
ieșind astfel din zona de imparțialitate la care ar trebui să facă, în mo d normal, apel
un jurnalist în demersul său de a informa publicul.

„Idealul, în momentul ăsta, este ca Jurnalul să fie
un reper și o alternativă serioasă la jurnalele de știri
ale televiziunilor importante din România. Un
standard.”33
Postul de televiziune TVR 1 este primul canal de televiziune care a apărut
în România pe 31 decembrie 1956. Un post generalist, ce acoperă, prin rețeaua
terestră analogică, circa 85% din teritoriul României, fiind canalul principal al
Societății Române de Televiziune.
În primul deceniu de existență, din ’56 și până în ’67, televiziune română
cunoaște o perioadă de creștere spectaculoasă, astfel că dacă la debut emisiunile

32 Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente
33 Detalii privind conținutul Jurnalului TVR extrase dintr -un inte rviu acordat ziarului Cotidianul de
Cosmin Prelipceanu (prezentator Jurnalul TVR) – 9 martie 2006 Telejurnal TVR1, ora 20

52
erau recepționate de câteva sute de televizoare în București – personalităț ile
momentului fiind singurele care aveau acces la o asemenea tehnologie – spre
sfârșitul primei decade de existență televiziunea ajunge să aibă o acoperire de 40%
din teritoriu și 500 de mii de abonați.
Începând cu sfârșitul anilor ’60, apare al doilea p rogram la televiziunii
române – Programul 2, 2 mai 1968 – apar emisiuni cu caracter științific –
Teleenciclopedia, care devine cea mai longevivă emisiune – astfel televiziunea
română cunoaște o dezvoltare tot mai amplă, până la mijlocul anilor ’80, mai exa ct
până în 1985, când programul televiziunii este limitat la doar două ore de emisie pe
zi, iar emisiunile sunt cu precădere dedicate cultului personalității lui Nicolae și
Elena Ceaușescu.
Odată cu revoluția de la 1989 – schimbarea regimului dictatorial a l familiei
Ceaușescu fiind transmisă în direct de televiziunea română, care a fost de altfel
prima schimbare de regim transmisă în întregime de o televiziune – televiziunea
română suferă o schimbare radicală, prim prisma libertății câștigate prin căderea
regimului comunist. Imediat după căderea regimului comunist, TVR și -a schimbat
numele în „Televiziunea Română Liberă” (TVRL), devenind astfel un nou
instrument de propagandă, de data aceasta în folosul nou formatului FSN (Front al
Salvării Naționale), care era format de fapt din foștii comuniști, ce foloseau TVR
pentru a discredita manifestanții care își doreau realizarea unui guvern fără
comuniști. După încheiere protestelor din iunie 1990, care au marcat un moment
tragic al desfășurării noului drum pe cale a democrației, prin intervenția minerilor
din Valea Jiului, chemați să „restaureze ordine și legea” de către președintele în
exercițiu la acea dată, Televiziunea Română, renunță la adjectivul „liberă” din
numele său, revenind la vechiul nume de TVR.
În pri mul deceniu de existență post comunistă, televiziunea română
cunoaște o serie de schimbări majore în ceea ce privește formatul și formula de
emisie: se începe emiterea la Chișinău – 3 ianuarie 1990 – este introdus teletextul
în 1992, lansarea primului site de internet al TVR, la adresa www.tvr.ro .
Începând cu 2001 se trece la emisia nonstop. Principala emisiune de știri a
TVR 1 cunoaște mai multe schimbări, trecând succesiv de la denumirea de „Jurnalul
TVR” la „Telejurnal” pe parcursul a 4 ani, între 2009 și 2013, abordându -se o

53
tactică de captare a publicului, fără prea mult succes, astfel că în prezent ne găsim
în faza emisiunii de știri de la ora 20 sub denumirea de „Telejurnal”.
Cu un rating34 mediu pe primele 5 luni ale anului 2018, conform ARMA35
de 99200 de telespectatori pe minut la nivel național și 46200 de telespectatori în
mediul urban, respectiv o cota medie de piață36 la nivel național de 2,37% și
respectiv 2,14% în mediul urban, TVR se situează pe locul 8 în topul preferințelor
TV ale românilor (conform unei analizei efectuate de AMRA – Asociația Română
pentru Măsurarea Audiențelor – în intervalul ianuarie -mai 2018), după ProTV,
Antena 1, Kanal D, România TV, Antena 3, Prima TV și Național TV.
Ponderea programelor de știri, în grila emisiunilor la TVR este de 13,46%
din totalul orelor de emisie, reprezentând alături de „informații și evenimente” –
13,51%, principalele genuri de emisiuni pe care se pune accentul în cadrul
televiziunii. De asemenea, în topul emisiunil or la TVR, regăsim emisiunile
educaționale cu o pondere de 8,11% și cele cu specific de artă și cultură 6,55%,
conform EBU37. Putem spune că TVR este axată cu precădere spre realizarea unor
emisiuni cu rolul de a informa și a educa publicul cărora li se adr esează, spre
deosebire de majoritatea televiziunilor comerciale care au o pondere mai ridicată a
emisiunilor cu caracter de divertisment.
Telejurnalul de la ora 20, cea mai importantă ediție știri din cadrul TVR,
este o emisiune de știri ce aduce în actual itate evenimente și informații importante
pentru publicul telespectator: „Află ce s -a întâmplat relevant pentru viața ta, în țară
și în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, Telejurnalul îți oferă un pachet informativ
complet.”38
Exprimarea folosită în cad rul jurnalelor de știri la TVR, este una formală,
menită să se adreseze publicului larg într -o manieră corectă și fără derapaje de nici
un fel în ceea ce privește lexicul folosit, totodată fără a se face apel la exprimări

34 Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval
orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat î n cifre absolute (mii telespectatori) sau ca
procent din universul targetului analizat.
35 Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente
36 Cotă de piață (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de
telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o stație TV și numărul mediu de
telespectatori de pe toate stațiile TV, calculat pentru același interval orar (sau emisiune).
37 Uniunea Europeană de Radio și Televiziune , https://www.ebu.ch/home
38 Text de promovare a emisiunilor de știri, http://tvr1.tvr.ro/emisiuni/telejurnal_ 4985.html

54
tendențioase, ci mai degrabă folos indu-se de un limbaj corect, simplu din punct de
vedere al formulărilor, prezentatorii și realizatorii jurnalelor de știri își propun să
obțină o adresabilitate cât mai amplă în rândul publicului larg.
TVR este televiziunea care reușește să mențină cel mai corect limbaj, din
punct de vedere al greșelilor gramaticale și de limbaj, în exprimarea folosită în
cadrul emisiunilor de știri, aflându -se pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de
greșeli39. Un aspect foarte important al exprimării în cadrul emisiun ilor de știri de
la TVR și cu precădere în cadrul Telejurnalului de la ora 20, este faptul că nu se
folosesc exprimări argotice de nici un fel; spre deosebire de televiziunile comerciale
unde prin folosirea unui limbaj cât mai familiar, se dorește captarea atenției uni
public cât mai larg, din toate sferele, TVR – emisiunile de știri – nu face uz de
expresii precum: „a scăpa basma curată”, „știre bombă”, „a da în bară” etc. ci
apelează la limbajul academic tocmai pentru a se constitui într -un ghid de educaț ie.

„Gestul e deja instinctual. Luni sau joi sau oricând,
dacă e ora 19:00, telecomanda trimite privirile pe
Știrile Pro TV și pe zâmbetul Andreei Esca. (…) Pe
ecran curg reportaje speciale, interviuri în
exclusivitate, știri fierbinți, corespondențe din mijlocul evenimentelor încă neîncheiate .”40
Una dintre primele televiziuni comerciale apărute după căderea regimului
comunist, ProTV a apărut la 1 decembrie 1995, ca urmare a transformării canalului
de sport „C31” și este deți nut de Pro TV SRL, parte a grupului Central European
Media Enterprises.
Cu o cotă de piață de 18,66%41 la nivel național, postul de televiziune,
ProTV, conduce detașat în topul preferințelor publicului, fiind lider de audiență pe
majoritatea emisiunilor pe care le emite. „Știrile ProTV” nu face excepție; cu 9,3
puncte rating și o cotă de piață de 25,1%, es te cea mai urmărită emisiune de știri

39 Conform unui raport de monitorizare a greșelilor de limba română în audiovizual întocmit de
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti" al Academiei Române, dat publicității de CNA
în 2012
40 Text de promovare a “Știrilor Pro TV de ora 19” – www.protv.ro
41 Raport realizat de ARMA, ca media pe ian -mai 2018, https://www.arma.org.ro/ro/audiente
Știrile Pro TV, ora 19

55
din România (cu peste 1 milion de telespectatori în mediul urban în primele 5 luni
ale anului 200842).
Emisiunea de știri de la ora 19 este una destul de controversată, prin natura
subiectelor pe care le propune, de cel e mai multe ori subiecte de violență sau
ofensatoare la adresa diferitelor personalități. Cu toate acestea, este emisiune care
a reușit de -a lungul timpului să obțină numeroase premii, atât pentru prestanța celei
mai longevive prezentatoare de știri, Andre ea Esca – care prezintă știrile de la ora
19 încă de la înființarea postului ProTV – „Premiul TV Mania pentru cel mai bun
prezentator de știri” (2001, 2002, 2003)43, cât și premii pentru conținutul emisiunii
de știri: „Premiul TV Mania pentru cea mai bună e misiune de știri”, (2012, 2013,
2014, 2016, 2017), „Premiul Radar de Media pentru cel mai bun jurnal TV de știri”
(2015 -2017), „Premiul International Emmy pentru știri” (2008 – campania „Tu știi
ce mai face copilul tău?”)44.
Notorietatea de care se bucură emisiunea „Știrile de la ora 19”, se datorează
atât varietății subiectelor abordate și manierei în care reportajele sunt realizate și
prezentate, dar trebuie să recunoaștem că într -o mare măsură acest lucru se
datorează și prezentatorilor care prin stilul în care aceștia au reușit să capteze atenția
publicului, printr -o exprimare care deși se dorește a fi una foarte formală,
caracterizată printr -un nivel foarte ridicat de coerență și fluiditate, conține pe
alocuri exprimări menite să se apropie de publicul mai puțin obișnuit cu exprimarea
care ar putea fi percepută ca sofisticată, datorită unui nivel mai scăzut de
competențe lingvistice. Regăsim așadar expresii precum: „a scăpat basma curată”,
„cum necum”, „nici una nici două” etc. Această exprimare mai fami lială are rolul
de a atrage un public mai numeros tocmai prin încercarea de a se apropia de
telespectator, care de cele mai multe ori acceptă, sau mai bine spus percepe, cu mult
mai multă ușurință un mesaj, chiar și pur de informare, care îi este prezentat într-o
manieră mai apropiată exprimării folosite de acesta.
Pe lângă modalitatea de exprimare verbală avută în vedere, trebuie să
acordăm atenție și vestimentației folosite, care în comparație cu cea a

42 http://www.zf.ro/eveniment/stirile -pro-tv-1-mil-telespectatori -pe-minut -3089897/
43 http://www.tvmania.ro/category/stiri/televiziune
44 http://www.mediafax.ro/cultura -media/stirile -pro-tv-recompensate -cu-international -emmy –
award -news -galerie -foto -3217459

56
prezentatorilor în epoca comunistă care era una foart e „gri”, mai mult decât oficială,
putem observa că la prezentatorii emisiunilor de știri de la ProTv, este una care cu
o coloristică mult mai caldă, ce facilitează impactul vizual al telespectatorilor,
uneori chiar mergându -se spre culori foarte vii în ton cu anotimpul sau cu un
eveniment de mare importanță, precum diverse ocazii aniversare – Ziua Națională
A României, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Sfântului Patrick, Ziua Națională a
SUA etc – atunci când se dorește sensibilizarea publicului tocmai pri n culorile alese
ce au scopul de a atrage atenția asupra evenimentului sărbătorit.

„Observatorul ANTENEI 1 este construit ca un
jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave,
naționale contează și nu suferă în competiția cu
soluția facilă a știrilor sângeroase […] În cadrul
Observatorului va exista un dozaj între două curente, rigoare și tabloid pentru a satisface
toate categoriile de public .”45
Postul de televiziune Antena 1, este un canal de televiziune priv at comercial
cu un format generalist care difuzează jurnale de știri, emisiuni de divertisment,
filme și seriale atât de pe piețele externe, cât și interne și transmisiuni sportive, care
a fost lansat în 1993. Ocupă al doilea loc în topul celor mai viziona te canale de
televiziune din România, după ProTV, având o cotă de piață medie pe primele 5
luni ale anului 2018 de 12,9%46 .
Observatorul de la ora 19, cea mai importantă emisiune de știri a postului
Antena 1, își propune prezentarea realității într -o mani eră cât mai fluidă și mai
concisă, motiv pentru care, într -o măsură foarte mare, merge pe aceeași linie ca în
cazul emisiunii de știri de la ora 19, de pe canalul concurent direct, ProTV și anume
încercându -se o apropiere activă față de telespectatori prin limbajul folosit, prezența
scenică a prezentatorilor – de remarcat că în acest caz, mai nou aceștia nu mai stau
pe scaun ci în picioare și chiar se mișcă în planul studioului sau interacționează
direct cu invitații sau colegii de platou de la meteo sau sp ort – prin obiectele de

45 Text de p romovare a „Observatorului de la ora 19 ” – www.antena1.ro
46 Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente Antena1 – Observator, ora 19

57
vestimentație folosite și mimica feței care se dorește a fi mereu una amiabilă sau
care să abordeze un ton grav în raport direct cu evenimentul sau știrea prezentate.
Un aspect foarte important al acestei emisiuni de știri este ace la al modului
în care este folosită limba română din punct de vedere al corectitudinii gramaticale
și lexicale, iar în acest sens, putem spune că acest post de televiziune nu este tocmai
„campionul” folosirii corecte a limbii române. Conform unui raport de monitorizare
realizat de CNA în 2016, postul de televiziune Antena 1, alături de Realitatea TV,
au fost posturile TV la care s -au constatat cele mai multe greșeli de exprimare și
anume 59 de greșeli, iar multe dintre acestea chiar în cadrul emisiunilor de știri.
Exprimări precum: „Cele mai marii case”47, „replicele din filme” – corect:
„replicile din filme”48, „care mai se luase de niște jurnaliști asiatici”, corect: „care
se mai luase”49 etc, regăsim în formularea unor știri prezentate în cadrul jurnalelor.
Așadar, prin această relaxare ingenuă a exprimării, postul de televiziune
Antena 1 reușește captarea atenției unui public destul de numeros, motiv pentru care
se află pe locul al doilea în topul preferințelor publicului50, dar acest lucru am putea
spune că este realizat și datorită acelor greșeli de exprimare, voite sau nu – deoarece
uneori am putea avea tendința de a crede că unele dintre aceste greșeli sunt realizate
intenționat – care au rolul de a consolida forma și felul în care acest canal este
percep ut de publicul său.
Trebuie să subliniem importanța unei exprimări corecte și coerente, mai ales
dacă ținem cont că una din funcțiile cele mai importante ale comunicării de masă
este aceea de educație și ca atare felul în care o emisiune de știri foloseșt e limbajul
ar trebui să fie unul foarte corect, accesibil și coerent, dar cu toate acestea, tocmai
datorită faptului că ne aflăm în cazul unei emisiuni de știri ale unui canal privat de
televiziune comercială, care are ca prim interes realizarea unui ratin g cât mai mare,
nu putem omite faptul că se dorește creșterea audienței prin orice mijloace și de ce
nu chiar prin atragerea atenție folosind un limbaj mai rudimentar, pe alocuri, uneori.

47 Buletinul de știri Observator din 10 februarie 2018 – Antena 1
48 Antena 1, 22 martie 2018
49 Antena 1, 31 martie 2018
50 Conform ARMA – ianuarie -mai 2018

58
„Ne tabloidizasem prea mult. Prea multe violuri,
prea multe manele. Era o necunoaștere a pieței
și o facere a știrilor la îndemână. Am spus:
„Stop! “ . Îmi uzez credibilitatea și nu e ceea ce trebuie să spunem omului așezat la ora
18.00 în fața televizorului și care vrea in formație. Și, din fericire, lucrurile s -au schimbat.
(…) Un jurnal cu știrile care contează. Politică cât trebuie, social mai mult, asta contează,
România reală, mai puțin vulg și prost -gust.”51
Postul de televiziune Prima TV este un post comercial priva t ce a luat ființă
pe 17 decembrie 1997 și are o acoperire la nivel urban de 87%. Este televiziunea
care a adus în țara noastră cunoscutele formate TV, preluate de la canale TV din
străinătate, precum: emisiunile concurs („Vrei să fii Milionar”), reality s howuri
(„Big Brother”) sau emisiuni e divertisment („Cronica Cârcotașilor”, cea mai
premiată emisiune de divertisment).
Cu o cotă medie de piață, în mediu urban, de 2,81%52, ca medie pe primele
5 luni ale anului 2018, postul de televiziune Prima TV ocupă lo cul 6 în topul
preferințelor publicului român.
Principalul jurnal de știri al postului Prima TV, „Focus 18”, sub sloganul:
„Toate știrile sunt la PRIMA!”, are ca principal concurent emisiunea de știri
„Realitatea de la 18”, a postului Realitatea TV și are un caracter generalist, ce
prezintă, preponderent, știri de natură socială, cu scopul de a prezenta cele mai
frecvente probleme cu care se confruntă comunitatea: sărăcia, șomajul, diferite
cazuri umanitare etc.
Structura jurnalului de știri se axează pe pr ezentarea informațiilor de interes
public, menționând aici subiectele de natură socială, economică, politică sau
administrativă, acest tip de știri fiind poziționate la începutul jurnalului de știri,
pentru ca în cea de -a doua parte a emisiunii să fie prez entate subiecte de fapt divers,
mondenități sau care prezintă producțiile proprii postului.

51 Detalii privind conținutul jurnalului Prima TV extrase dintr -un interviu acordat de Adrian Bucur
(prezentator Focus) ziarului Cotidianul (9 decembrie 2006, rubrica Glorie & Televiziune)
52 Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente Focus Prima TV, ora 18

59
Prezentatoarele jurnalului de știri de la ora 18, Andreea Fried (de luni până
joi) și Magda Vasiliu (de vineri până duminică), au o atitudine formală dar în același
timp familiară, fără derapaje lingvistice notabile și cu o exprimare cursivă ce face
ca publicul să poată urmări cu lejeritate expunerea fluidă a subiectelor prezentate.
Nu se face apel la exagerări sau tonalități menite a atrage atenția telespectatorului
ci se folosește aceeași linie în exprimare indiferent de tema subiectului abordat, fie
că este vorba de prezentarea unui accident tragic, fie că se face referire la un
eveniment legat de o aniversare.
Cu toate acestea ca și asemenea altor televiziuni, ele mentele ce țin de sfera
senzaționalului, ne sunt prezente cu precădere tocmai în discursul prezentatorilor
sau al corespondenților diferitelor reportaje, prin folosirea diverselor formule cu
încărcătura emoțională în încercarea de a detalia evenimentele în tr-o manieră
menită să atragă publicul avid de astfel de subiecte („scenă desprinsă parcă dintr –
un război”, „un adevărat film de groază”, „luptă pe viață și pe moarte” etc.).
Deși în ultimii ani s -au înregistrat progrese semnificative în direcția
îmbunătă țirii calități exprimării pe toate canalele mass -media, se mai întâlnesc
unele scăpări în ceea ce privește corectitudinea mesajelor transmise și în acest sens
Focus 18, nu face excepție, de menționat aici câteva exemple precum: „A intrat în
Cartea Recordur ilor pentru că și -a înfipt o sută de acuri în cap”, „pot cauza
sănătății”53, „reprezentant Casă de licitații”54, „grapefruit roșu”55, „cutia, o șansa
la viață”56 (primele două exemple fiind greșeli de exprimarea a prezentatoarei, iar
următoarele trei sunt greșeli realizate la redactarea burtierei). Cu toate acestea,
exprimarea în cadrul jurnalului este una ce denotă calitatea limbajului și coerenței
în exprimare, exemple enumerate mai sus nefiind o caracteristica a acestei emisiuni,
mai ales dacă ținem cont de faptul că postul de televiziune Prima TV se află totuși
în topul televiziunilor care au nivel foarte ridicat în folosirea limbajului din punct
de vedere al g reșelilor de exprimare și gramaticale pe care le fac în timpul
prezentării emisiunilor de știri.

53 Focus, 7 martie 2018, ora 18:07
54 Focus, 5 martie 2018, ora 18:34
55 Focus, 7 martie 2018, ora 18:31
56 Focus, 7 martie 2018, ora 18:44

60
Desigur la aceste greșeli putem adăuga și unele erori tehnice care pot rezulta
în situații destul de ciudate (sunetul nu se suprapune cu imaginea prezentată, s au
lipsește în cazul unei transmisiuni) sau chiar situații în care prezentatorul are o dicție
nereușită sau un acces de râs, situații care ar fi fost de neconceput în timpul
regimului comunist. Să ne amintim că în acele vremuri totul trebuia să fie perfect ,
în prezentarea știrilor – mai ales prin faptul că majoritatea acestora omagiau
„preaiubitul conducător” – nu puteau exista nici un fel de derapaje lingvistice sau
greșeli tehnice ce ar fi putut aduce vreun prejudiciu imaginii sau ideii ce se prezenta.
În prezent, asemenea greșeli sunt eventual analizate dintr -o perspectivă
umoristică (celebra emisiune „Cronica Cârcotașilor”, c e are ca temă principală
ironizarea greșelilor de orice fel, mai ales al celora din mass -media), fără a se
înțelege că s -a adus vr eun prejudiciu persoanei/instituției despre care se face referire
în știrea prezentată.

„(…) La Antena 3 vom selecta informația
semnificativă, relevantă, nu neapărat
spectaculoasă. (…) Față de Realitatea TV și N24,
unul dintre atributele inevitabile la Antena 3 va fi calitatea programului de știri. Și asta
vine inclusiv din faptul că redacția de la Antena are în spate o istorie de 11 ani. Asta
înseamnă o anumită calitate a știrilor față de posturile concurente, dar și viteza de
reacție .”57
Antena 3 este un canal de televiziune privat, axat pe prezentarea știrilor din
România, deținut de Antena 3 S.A, parte a grupului Intact. Conținutul emisiunilor
de știri este axat pe prezentarea mediului politic și social dar și pe mediul de afaceri
din ța ra noastră. Este de altfel singurul post de televiziune din România care este
afiliat la CNN Interantional.

57 Date privind specificul Antena 3 preluate dintr -un interviu acordat de Vlad Petreanu director
Departament știri la Antena 3, în data de 2 martie 2005 în Evenimentu l Zilei.
https://www.hotnews.ro/stiri -arhiva -1238709 -vlad -petreanu -vrem -prindem -alegerile -din-
capitala -antena -3.htm Sinteza Zilei Antena 3, ora 21 :30

61
Cu cotă de piață medie, calculat pentru același interval de timp, ianuarie –
mai 2018, de 5%58, postul de televiziune Antena 3 se bucură de una dint re cele mai
bune audiențe dintre posturile de știri, prin abordare de teme de actualitate din viața
politică, uneori subiecte fierbinți ale momentului, propunând dezbateri și analize pe
aceste teme, uneori destul de controversate și fără a șine cont prea m ult de
reglementările în vigoare în acest sens, mai ales daca ținem cont că în 2012 s -a
situat în top 3 cele mai amendate televiziuni59.
În cazul televiziunilor de știri putem discuta despre felul în care acestea se
poziționează vis -a-vis de politicile exi stente și de apartenența trustului din care face
parte respectiva televiziune la un anumite grupuri de interese. Astfel că, în ceea ce
privește poziționarea postului Antena 3, am putea spune că acest post s -a remarcat
prin critica foarte acerbă și constant ă la adresa președintelui României, Traian
Băsescu și respectiv a partidului din care acesta face parte, prin prezentarea unor
subiecte foarte sensibile precum: procesul lui Mircea Băsescu, fratele președintelui,
privatizarea Alro Slatina, vânzarea flotei române, Ioana Băsescu, fiica președintelui
și Gazprom etc. Ne aflăm așadar, în cazul în care poziționarea postului este una
favorabilă politicilor de stânga (dacă ne gândim că Traian Băsescu este membru al
PDL) și ca atare își găsește cu prioritate subiect ele tari în rândul oamenilor politici
și respectiv partidelor politice cu o politică opusă acestei poziționări.
„Sinteza Zilei” de la ora 21:30, este un talk show, difuzat în fiecare seară de
luni până joi, prezentat de Mihai Gâdea, care este de altfel și directorul general al
Antena 3. Emisiunea prezintă și analizează subiecte de actualitate, din viața politică
actuală prin intermediul prezentării opiniilor invitaților asupra subiectelor
prezentate și supuse dezbaterii. Ne aflăm astfel în situația în care nu asistăm la o
exprimare strict din punct de vedere al prezentatorului emisiunii, ca în cazul
emisiunilor de știri, dar și a invitaților emisiunii, beneficiind astfel, de multe ori, de
exprimări destul de desuete, uneori prea familiale cu tente argotice, sau chiar cu un
limbaj foarte colorat. Acest mod de exprimare, cu scopul de a atrage atenția prin
orice mijloc, nu este unul tocmai formal ci mai degrabă informal și ca atare se poate
bucura de atenția unui public foarte larg tocmai prin adresabilitatea d iscursului.

58 Asociația Româ nă pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente
59 https://adevarul.ro/entertainment/tv/otv -antena -1-antena -3-cele-mai-amendate -televiziuni -imaginile –
boc-pielea -goala -grosolaniile -gadea -taxate -cna-1_50d0a199596d720091137616/index.html

62
În cadrul acestei emisiuni, pe lângă rolul de prezentator pe care îl are Mihai
Gâdea, acesta are si un rol de mediator, rol ce îi conferă o poziție de putere în sensul
că poate limita anumite derapaje de limbaj, atunci când este cazul, prin di ferite
tactici precum intervenția prin schimbarea subiectului, întreruperea pentru un mesaj
publicitar, sau chiar adresarea directă a invitatului și interzicerea continuării
discuției pe un ton și cu un limbaj sau aluzii neadecvate. Totuși acest lucru nu s e
întâmplă foarte des, deoarece „scandalul vinde”60, astfel că publicul este foarte
tentat să urmărească o emisiune cu tentă de scandal sau subiect controversat chiar
și atunci când exprimarea nu este cea mai aleasă.
Exprimarea folosită este foarte accentu ată, mai ales sub aspectul, exprimării
non verbale, făcându -se apel la o mimică foarte expresivă în deplin acord cu
gravitatea subiectului dezbătut, sau chiar cu emfază atunci când se dorește
exagerarea efectelor acțiunilor dezbătute. De asemenea, tonul fo losit urmează
aceeași linie de exprimare aflându -se în deplină aliniere cu mimica, gestica și chiar
postura folosite. Toate acestea au rolul de a persuada atât participanții la emisiune
cât și telespectatorul care are ocazia să comute canalul TV pe acest p ost și astfel
impactul audio -vizual să fie unul destul de puternic spre a -l determina pe acesta să
rămână pe acest canal.

„Realitatea TV este prima stație TV de știri creată în
România, ocupând în acest moment poziția de lider pe
nișa televiziunilor de știri. Suntem sursa de știri cea mai
credibilă și demnă de încredere din piața media din
România, un adevărat formator de opinie în termeni de obiectivitate și acuratețe a relatării
jurnalistice.”61
Realitatea TV se constituie ca un post de televiziune generalist, în anul 2001
sub patronatul omului de afaceri Silviu Prigoană, dar trece imediat la o altă abordare
devenind prima televiziune de știri din România. Cu un conținut axat în principal
pe progr ame de știri, analiză politică și socială, postul Realitatea TV are un program
foarte dinamic, ghidându -se după o filozofie foarte interesantă, conforma

60 https://romanialibera.ro/cultura/arte/scandalul -vinde -intotdeauna -literatura –55833
61 Text de prezentare a postului Realitatea TV preluat de pe site -ul www.realitatea.net Jocuri de Putere, o ra 21 – Realitatea TV

63
programul este dictat de evenimentele din viața de zi cu zi și ca atare structura
acestuia poate fi ori când modificată în funcție de anumite informații de ultimă oră
ce ar pute fi de interes public sau cu un potențial mare de creștere a ratingului.
Cu un slogan – „Deschide Lumea”62 – pe măsura misiunii pe care postul
Realitatea TV urmărește să o îndeplinea scă, „de a respecta nevoia de informație a
publicului său”63, postul de televiziune își propune înfăptuirea demersului
jurnalistic cu obiectivitate, acuratețe și profesionalism, prin respectarea unor
valorilor de maximă importanță atât pentru jurnaliștii să i cât și pentru public căruia
i se adresează.
Având o cotă medie de piață de doar 1,48%64, calculată pe intervalul
ianuarie -mai 2018, postul de televiziune Realitatea TV, se clasează pe locul 12 în
topul preferințelor telespectatorilor, deși în ceea ce pr ivește audiența emisiunilor de
știri și analiză politico -socială aceasta are o receptivitate mai mare în rândul
populației tocmai prin prisma subiectelor cu teme politice pe care le propune spre
analiză și dezbatere.
Ca și în cazul postului Antena 3, ca d e altfel aplicabil în cazul oricărei
televiziuni axată pe știri și emisiuni politice și în acest caz, al postului Realitatea
TV, putem observa o poziționare clară raportată la politica din România, doar că în
această situație poziționarea este una de dreap ta spre ideologia partidelor liberale
cu tente conservatoriste, poziționare diametral opusă față de postul Antena 3.
Așadar majoritatea subiectelor și temelor abordate în emisiunile de analiză
politică sunt axate pe critica acerba la adresa partidelor poli tice de stânga și
respectiv a liderilor acestor partide, mai ales că în prezent asistăm la o guvernare
sub patronajul Partidului Social Democrat, iar în opoziție găsim chiar Partidul
Democrat Liberal (partid al cărei partizan am putea spune că este acest c anal de
televiziune).
„Jocuri de Putere” este o emisiune a canalului Realitatea TV, un talk show
politic difuzat în fiecare seară de luni până vineri de la ora 21, emisiune centrată pe
analiza celor mai importante evenimente din realitatea politică, în care realizatorul

62 Clip de prezentare a Realității TV , https://www.youtube.com/watch?v=dB21L3U6YKU
63 Pagina "Despre noi" de pe REALITATEA.NET , https://www.realitatea.net/despre_noi.html
64 Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, https://www.arma.org.ro/ro/audiente

64
Rareș B ogdan, aduce în atenția telespectatorilor diferite evenimente din viața
politică, pe care le propune spre analiza împreună cu invitații săi.
Și în cadrul acestei emisiuni, dată fiind structura de desfășurare și natura
subiectelor abordate, subiecte ce par la prima vedere de o importanță vitală pentru
români, putem spune că „se cere” o exprimare, a prezentatorului, care să denot e
gravitate atât prin tonalitatea folosită în primul rând, cât și printr -o gestică voit
exagerată cu scopul de a întări spusele și a accede la niveluri superioare de
persuadarea a publicului; cadrul de desfășurare a emisiunilor este unul formal,
acțiunea având loc într -un studio al televiziunii, respectându -se o abordare formală
din toate punctele de vedere, de la dress -code -ul folosi t – de tip office, tocmai pentru
a se induce seriozitatea și importanța actului informativ – la însăși formatul de
desfășurare a emisiunii, în care prezentatorul expune un sumar cu cele mai
importante știri de analizat, după care revine asupra fiecăreia pr ezentându -le în
funcție de importanța acestora, începând cu cea mai puțin captivantă, spre a păstra
evenimentul de cel mai mare importanță pentru mijlocul emisiunii, când se
presupune a fi maximul de audiență, după care se trece la formularea unei opinii
proprii care se dorește a fi vocea poporului, după care se trece la analiza fiecărei
știri din perspectiva invitaților cu intervenția moderată a prezentatorului, iar pe
alocuri acesta având intervenții de natură să readucă invitații la drumul de urmat și
încheind cu formularea unei concluzii marcante și care se dorește a lăsa urme în
sufletul și mintea telespectatorilor, făcându -i pe aceștia să își dorească revenirea pe
acest post pentru mai multe detalii și analize minuțioase.
Așadar, asistăm la o exprimar e ce urmează o structura standard de
formalitate, deoarece se dorește nuanțarea importanței subiectelor tratate și totodată
câștigarea credibilității publicului, dar și selecția acelei mase din public ce se
încadrează într -o categorie ce apreciază nu doar corectitudine exprimării verbale
dar și prezența per total a tuturor factorilor componenți ai exprimării în această
emisiune; totodată se dorește a fi un exemplu de exprimare, un standard de
excelență prin prezentare încercând a crea modele de gândire și e xprimare coerentă
în rândul publicului.

65
III.3. Libertatea emisiunilor de știri în perioada postcomunistă

Trecerea de la un sistem totalitarist, cu un control absolut asupra tuturor
aspectelor vieții individului, la un sistem democrat în care libertatea a deve nit
normalitate, a făcut ca televiziunea să beneficieze de o expunere tot mai mare către
public, printr -o schimbare totală a felului în care se realizează și sunt prezentate
emisiunile TV. Prin dezvoltarea canalelor de comunicare, prin lărgirea ariei de
expunere și a modalităților de a se face cunoscute, televiziunile, care au cunoscut o
dezvoltare explozivă după ’90, au reușit să își aducă un aport important la
informarea, în primul rând, și educația cetățenilor, contribuind astfel la ridicarea
nivelului d e cunoștințe pe care publicul îl are cu privire la diferitele aspecte ale
vieții socio -politice atât pe plan național dar și mai important la nivel global,
permițând astfel o abordare selectivă și comparativă asupra aspectelor cele mai
importante ale vieți i. Dat fiind rolul principal al mass -media, de a informa și de a
educa, putem spune că publicul este cu adevărat informat atunci când mesajele
comunicate cuprind, în esența lor, chestiuni de interes public, precum cele ce pot
afecta securitatea și sănătate a individului, drepturile și libertățile omului, modul de
funcționare a instituțiilor publice, cum anume este administrat banul public sau
informații legate de mediul economi, politic și social.
După căderea comunismului, o modalitate de a cuantifica și d etermina ce
anume reprezintă interes public, se poate defini prin măsurarea audienței, deși
tocmai ca urmare a căderii comunismului și obținerea unor libertăți a făcut ca
televiziunea să se dezvolte tot mai mult în mediul privat și astfel prin natura actul ui
economic – televiziunile sunt interesate de a realiza un rating cât mai mare pentru
a putea realiza un profit mai mare – calitatea acestor tipuri de emisiuni de informare
nu mai este una neapărat corelată realităților existente și astfel măsurarea audie nței
nu mai poate fi un indicator fidel al definirii chestiunilor de interes public.
Prin dobândirea libertății de exprimarea, societate română a trecut la un alt
nivel de manifestare a propriilor impresii, trăiri și experiențe astfel că sunt puține
lucru ri ce nu pot fi expuse. Din acest motiv, televiziunile, prin jurnalele de știri, nu
mai exercită o acțiune de informare pură a publicului, ci încearcă acest lucru făcând
apel al emoții, la implicarea afectivă a publicului în mai toate evenimentele

66
prezenta te. Evenimentele care apar cel mai predominant în conținutul emisiunilor
de știri – morțile violente, accidente de orice fel, incendii, dispute conjugale, rele
tratamente aplicate minorilor, sinucideri – fac apel la sentimentele telespectatorilor,
punându -se presiune pe acesta și fiind oarecum invitat în a -și asuma dramele
victimelor.
Deși accidentele sunt ceva imprevizibil, o deraiere de la mersul firesc al
lucrurilor, tocmai frecvența ridicată a acestor evenimente în conținutul emisiunilor
de știri ne fa ce să credem că ne aflăm continuu într -o stare de anormalitate. Acest
lucru este corelat cu tipologia știrilor ce pun accent pe fatalitate – „Urmăriți de
moarte”65, „Foc și șoc”66 – și astfel se realizează o constantă în ceea ce privește
tiparul pe care jurnalele de știri îl urmăresc.
Felul în care sunt prezentate aceste știri urmează un fir logic narativ,
încercând parcă, aidoma unui film, să capteze gradual tot mai mult atenția
publicului, astfel că anumite scene mai sângeroase sunt prezentate într -o manieră
voalată, urmele de sânge fiind doar sugestiv, pentru a proteja telespectatorul, tonul
prezentatorului este unul vădit afectat, iar imagine se succed într -o ordine oarecum
cinematografică; se pune accent pe pedepsirea făptuitorului, unde este cazul d ar
chiar și atunci când nu poate fi nimeni pedepsit, evenimentul își continuă firul epic
axându -se pe drama victimelor, a căror trăire încearcă să o transpună și publicului.
Limbajul jurnaliștilor este de asemenea adaptat situației mergând de la compasiune
la consternare, de la revoltă la acceptare, de multe ori apelându -se la exagerări
intenționate cu scopul de a dramatiza mai mult evenimentul prezentat.
O altă tematică frecvent abordată în jurnalele de știri, este aceea a
subiectelor politice, care susci tă interesul telespectatorilor într -o manieră foarte
mare. Și în acest caz jurnaliștii fac apel la modalități de prezentare care se axează
mai mult pe acțiunile personale ale oamenilor politici prezentați, divagându -se de
la evenimentul politic în sine ce se dorește a fi prezentat, tocmai pentru a merge
dincolo de natura știrii în și a forța publicul să privească evenimentul mai mult prin
prima sentimentelor față de omul politic ca persoană mai mult decât a încerca
analiza evenimentului. Se urmărește acelaș i stil epic, care pune accent pe percepția

65 Pro TV, 5 febru arie 2018
66 Antena 1, 9 aprilie 2018

67
telespectatorului vis -a-vis de om și mai puțin de acțiunile în sine, folosindu -se de
multe ori un limbaj familiar, apropiat omului comun, dar acest lucru este de
asemenea favorizat și de natura politicului existen t. Multitudinea partidelor politice
și a diversității membrilor componenți, permite jurnaliștilor o plaja largă de subiecte
politice și astfel telespectatorul are ocazia de a asista în mod frecvent la cele mai
variate forme de exprimare atât din parte jurn aliștilor care realizează reportajele pe
aceste teme, cât și din partea subiecților vizați sau chiar din parte invitaților la
emisiunile de analiză politică.
De multe ori asistăm la folosirea unui limbaj colorat, de unde deducem
calitatea celor care fac a pel la un asemenea lexic, acest lucru fiind rezultanta unui
proces de denaturare a înțelesului libertății asumate. Sub pretextul libertății de
exprimare, de multe ori jurnaliști și deopotrivă invitați sau subiecți ai jurnalelor de
știri, merg dincolo de li mita unei exprimări formale și academice, folosind adesea
exprimări argotice, sau chiar injurioase la adresa conlocutorilor, fără a mai ține cont
de faptul că adresarea lor este urmărită, potențial, la nivel național, de un public
foarte numeros.
Au trecu t 29 de ani de la Revoluția ce a adus românilor mult dorita libertate
și cu toate aceste a încă nu putem spune că am învățat să o folosim așa cum am
sperat sau am visat că ar trebui; suntem impulsionați de câștiguri financiare sau
poziționale și astfel aleg em să folosim libertatea, cu greu câștigată, fără să ținem
cont de interesele majorității și fără să ne pese de impactul pe care cuvintele,
acțiunile și felul nostru de a ne exprima în general îl poate avea asupra celor din
jurul nostru. Am ajuns la aproap e 30 de libertate, dar cel mai probabil ne vor mai
trebui alți 30 pentru a putea spune că am reușit să dobândim și maturitatea libertății.

68

69
CONCLUZII

Odată cu căderea comunismului, prin Revoluția de la 1989, România a
câștigat acea libertate mult râvnită timp de decenii în timpul dictaturii comuniste.
Această libertate dobândită s -a transpus la toate nivelurile societății și în toate
planurile interacțiunilor umane, astfel că exprimarea sub toate formele ei a
beneficiat, de asemenea, de o schimbare de percepție și expunere.
Prin lucrarea de față am încercat să prezint nivelul sau starea de libertate
specifică exprimării în prezent și cum am ajuns până aici. Ce anume ne -a modelat
felul de a ne exprima și cum anume s -a întâmplat acest lucru.
Am obser vat că deși media joacă un rol primordial în viața cetățeanului, prin
funcțiile pe care comunicarea de masă le are, libertatea obținută după ’89 ne permite
confortul de a putea alege ce anume dorim să ajungă la noi, în materie de informații,
cultură, ideol ogii sau de ce nu idealuri.
Pe parcursul acestei lucrări, prin analiza teoretică realizată, am putut observa
că actul comunicării transcende acțiunii de transmite re a unui mesaj de la un
emițător la un receptor , printr -un canal predeterminat și folosind mijloace comune,
celor doi, de transmitere și percepție a mesajului, pe lângă scopul principal de a
informa , având și rolul de a educa, de a culturaliza masele sau de a se constitui într-
un mijloc de divertisment.
Dacă în timpul regimului comunist asistam la o comunicare pur formală, cu
scopul de a informa masele largi cu privire la actualitățile de zi cu zi, deși acest
lucru era focalizat în jurul personalității lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei
Ceaușescu, astfel de știri neavând un fundament real de informare ci urmărind strict
realizările „preaiubitului conducător”, dată fiind cenzura care se făcea simțită în
toate planurile societății – fie că vorbim de artă, de religie, cultură și mai ales cu
precădere în poli tică și felul în care cetățenii își puteau exprima părerile cu privire
la orice subiect din aceste domenii – astăzi asistăm la o explozie în ceea ce privește
posibilitățile de comunicare și maniera în care ne putem exprima, fără a mai exista
teama de repre salii sau condiționări de orice fel, desigur dacă exprimarea noastră

70
nu aduce prejudicii demonstrate sau demonstrabile unei persoane, grup de persoane
sau instituții.
Desigur, chiar și în momentele în care societatea a fost îngrădită în ceea ce
privește po sibilitatea poporului de a se exprima liber, acest lucru nu ne -a împiedicat
să găsim metode de trece de granițele impuse, iar literatura, arta, cultura în general,
tocmai prin natura limbajului specific care avea potențialul de a exprima anumite
idei ce pu teau veni în contradicție cu ideologia comunistă, au fost cele care ne -au
oferit posibilitatea de a glas acelor gânduri ce altfel nu ar fi putut fi altfel rostite (ex.
filmul „Reconstituirea” de Lucian Pintilie, care a fost interzis datorită faptului că se
constituia într -o critică la adresa organelor de ordine de la acea vreme: miliția).
Mass -media, în perioada postcomunistă, este cea care ne -a îmbogățit
spiritual și ne -a dat posibilitatea de a putea avea acces către o nouă optică în ceea
ce privește rapo rtarea noastră pe plan intern dar și la nivel mondial. Am reușit astfel
să trecem dincolo de granițele limitărilor din perioada regimului totalitar, să putem
să ne exprimăm în voie, să putem spune ceea ce gândim, ce simțim și trăim, în orice
plan alegem să facem acest lucru și prin orice mijloace care nu aduc prejudicii altor
persoane.
Observăm așadar că rolul fundamental pe care mass -medial îl are într -un
sistem democratic este acela de a se constitui în mediul în care libertatea de
exprimare a ideilor, op iniilor, criticilor, diversităților ideologice poate avea loc . Din
acest motiv, presa reprezintă o forță, a patra putere în stat, pe care orice regim
dictatorial și totalitar își propune să o cenzureze, să îi îngrădească libertățile sau
chiar să o controle ze în totalitate.
Presa, în perioada de după ’89, a reușit să înfăptuiască o emancipare a
spiritului individului , prin accederea la informații ce nu ne erau accesibile până
atunci, să ne „deschidă lumea”, așa cum spune chiar sloganul postului Realitatea
TV, să ne permită premisele unei gândiri libere ( „Gândește liber!” – Pro TV) și să
putem să ne exprimăm fără a mai fi condiționați de anumite limitări dictate de alte
interese decât cele prevăzute de lege.
Multitudinea canalelor mediat ice și a stilurilor jurnaliștilor în demersul lor
comunicațional, prin varietatea subiectelor abordate și a felului în carea acestea ne
sunt transmise, ne oferă contextul libertății de expresie și de exprimare, având astfel

71
posibilitatea de a ne exprima li beri fără constrângeri și fără teama de exista
repercursiuni asupra noastră. Rămâne, desigur, în responsabilitatea noastră, să
alegem acele modalități de exprimare care reflectă gândirea și opțiunile noastre,
cum anume selectăm informația ce ne parvine și ce anume transmitem mai departe
generațiilor viitoare.
În toate palierele societății se resimte aerul libertății, fie că vorbim de artă,
de cultură, de viața politică sau chiar de cum avem acces la cunoaștere. Cu toate
aceste libertatea trebuie înțeleasă ș i folosită cu înțelepciune pentru ca societatea să
poată prospera.
„Libertate înseamnă, înainte de toate, autonomie, certitudinea c ă ești bine
înfipt în realitate, în via ță, iar nu în spectre sau dogme… Dar libertatea nu
înseamnă libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard și în eventual.”
(Mircea Eliade)