PÂNĂ LA INTRAREA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL Coordonator științific : LECT. DR. MANUELA DOBRE Candidat : PETRINA TUGLEA BUCURESTI 2020 2 CUPRINS… [630679]

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Coordonator științific:
LECT. DR. MANUELA DOBRE

Candida t:
PETRINA TUGLEA

BUCURESTI
2020

1 UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

DATE DESPRE AȘEZAREA BUHUȘ I
DIN SECOL UL AL XV -LEA
PÂNĂ LA INTRAREA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Coordonator științific :
LECT. DR. MANUELA DOBRE

Candidat: [anonimizat]
2020

2 CUPRINS

CUPRINS………………………………………………………………………………………………………. …………..p. 2
LISTA DE ABREVIERI ………………………………………………………………… ……p. 4
INTRODUCERE ………………………………………………………………………… ……p. 5
CAPITOLUL I
SCURT ISTORIC AL ZONEI ȘI AL AȘEZĂRILOR PÂNĂ LA 1819 ……… …….p. 12
I.1. Cadrul geografic ………………………………………………….…… .………. p. 12
I.2. Dovezi antice de locuire ……………………………………………… .……… ..p. 14
I.3.Lupta lui Ștefan cel Mare cu Petru Aron de la Orbic…………………… .…… .p. 16
I.4.Trecerea oștilor lui Mihai Viteazul prin Bodești (Buhuși)…… ………… .…….p. 18
I.5.Familia boierească Bu huș din Moldova…………………………….…… …..…..p. 20
I.6. Mențiuni documentare ale satelor Bodești, Orbic, București, Moinești,
Hârlicești și Dumbrăveni (sec. XV-XIX) ………………… …….…… ………… …….p. 25
I.7. Toponimicul B uhuș(ești) ……………………………………… .……… .………..p. 31
I.8. Evoluția Buhușului de la sat la târg (1819, 1823) sub Toader Buhuș… ….…p. 32
CAPITOLUL II
TÂRGUL BUHUȘI ÎNTRE ANII 1819 – 1900… ..……………… ………… ……. . p. 34
II.1. Dezvoltarea așezării Buhuși de la târg (1819) la comună rurală (1864) ……. .p. 34
II.2. Buhuși – comună rurală între 1864 -1900 …………………. …………… .……p. .36
II.3. Comunitatea evreiască ……………………………………………… .…………p. 37
II.4. Fabrica de postav Buhuși până la primul război mondial ………… …..….. p. 41
II.5. Contribuția populației buhușene la Războiul de independentă 1877 -1878. …p. 45
II.6. Răscoala din 1888 la Buhuși …………………………………………… .…… ..p. 5 2
II.7. Primele școli ………………………………………………………… .……… …p. 53
CAPITOLUL I II
TÂRG UL BUHUȘI ÎNTRE ANII 1900 – 1916………………………………… ……p. 59
III.1 Fabrica de postav între ani i 1900 – 1916 …… ….……… ……………… …..…p. 59
III.2 Răscoala din 1907 la Buhuși..………………………………………… ….….. …p. 60
III..3 Obștea de arendași pe Moșia Buhuși ………………… ……………… …….. p. 66
III. 4 Societățile evreiești ……………………………………………… ……… ……..p. 67
CAPITOLUL IV
LĂCAȘE DE CULT DIN TÂRG UL BUHUȘI ……………………… .………….….p.72
VI.1 Biserica Mănăstirii Ciolpani ……………………………………….…………..p. 72
VI.2 Biserica de Lemn "Sf ântul Nicolae" – Ciolpani …………………..…………..p. 72
VI.3 Biserica "Sfinții Arhangheli" a Mănăstirii Runc …………….….….………..p. 73
VI.4 Biserica „Sfânta Înviere”………………………………………………..……….p. 74
CONCLUZII ………………………………………………… ………………………………. p. 80

3 BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………… ……….. p.82
LISTĂ ANEXE ………… ………………………………………………………… ..………. p. 90
ANEXE …………………………………………………………………………… …..……… p. 91
DECLARAȚIE DE ONESTITATE ……………………………… ……… …………………. ……………… p. 112

4
LISTA DE ABREVIERI

1. A. A .R. M .S. I – Analele Academiei Române Memoriile Secției Istorie
2. A. I. I. A “A.D. Xenopol” Iași – Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie “A.D. Xenopol”
Iași
3. A.C.M.E.O.R – The World Cultural Association of Native Jews Of Romania
4. A. N. Serviciul Județean Bacău –Arhivele Naționale Serviciul Județean Bacău
5. A. Ș. U. C. Iași – Analele Universității „A.I. Cuza” din Iași
6. B.A.R. Biblioteca Academiei Române , Buc urești
7. Bălan, Documente bucovinene -Teodor Bălan, Documente bucovinene
8. B.C.U. Biblioteca Centrală Universitară , București
9. C. D. M. A I. C. – Catalogul Do cumentelor Moldovenești din Arhivele Istorice Centrale
10. D. R. H. – Documenta Romaniae Historica
11. D. I. R – Documente privind istoria României
12. Nicolae Iorga, St. și doc – Nicolae Iorga, Studii și documente
13. N.Stoicescu, Repertoriu bibliographic – Nicolae Stoicescu, Repertoriu bibliographic al
localităților și monumentelor medievale din Moldova
14. R.I.R. – „Revista Istorică Română”
15. Sava, Doc. Orhei –Aurel Tiberiu Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului
16. Șt. Meteș, Familia Buhuș – Ștefan Meteș, Contribuții noi privitoare la familia boierească
Buhuș din Moldova

5
INTRODUCERE

Istoria locală este cel mai important compartiment al istoriei românilor, iar istoria
românilor, indiscutabil, este parte componentă a istoriei integrate: cursul local – național –
regional – european – universal. De aceea, în valorizarea istoriei trebui e să ne raliem standardelor
europene, deoarece, conform unor recomandări ale Consiliului Europei, în predarea și învățarea
istoriei trebuie să se asigure un echilibru între istoria locală, națională, regională, europeană și
universală. Istoria locală nu es te altceva decât conexiune națională, europeană, internațională. Ca
argument, acest adevăr incontestabil îl putem raporta la următorii vectori: o familie cu legături
naționale și internaționale; un monument dedicat războiului care leagă localitatea nu numa i de
evenimentele naționale, ci și de cele internaționale; legăturile comerciale ale unui târg local, ale
unei gospodării locale țărănești sau ale unei fabrici în relație cu evoluția unor evenimente
naționale, regionale sau internaționale. Cu alte cuvinte, istoria locală a devenit un imperativ al
timpului, o necesitate a prezentului, pentru ca în viitorul apropiat copiii, nepoții și strănepoții
noștri să știe de unde ne tragem, cine suntem și încotro mergem.
Acest demers de a ne cunoaște istoria meleagului natal are loc odată cu schimbarea la fa ță
a bătrânului continent european, adică cu unificarea rapidă a spațiului geografico -economic
(Schengen), a statelor occidentale cu cele de est și sud -est, unde, concomitent, s -a pus problema
predării/învățării unui model de istorie integrată.
Studiul nostru istoric al comunității ce s -a dezvoltat pe valea Bistr iței, în satele ce vor
alcătui târgușorul Buhușoaiei, apoi comuna rurală Buhuș, ce va deveni comuna urbană Buhuși,
iar azi, orașul Buhuși, și -a propus abordare a acelor aspecte ce dau coordonatele istorice, în spațiu
și timp, ale organizării istorice, administrative, economice, ale evoluției demografice,
instituționale, politice și culturale. Am constatat că localnicii din Buhuși își cunosc vag trecutul
pentru că există puține studii istorice de actualitate, accesibile publicului larg, bazate pe cercetare
istoric ă sistematică, referitoare la orașul Buhuși. De altfel, putem spune că noi toți, ca români, nu
ne cunoaștem suficient trecutul. Misiunea noastră este d e a sufla colbul uitării de pe cronicile
bătrâne și de pe siturile arheologice și de pe documentele din arhive și de a readuce la viață

6 oameni, fapte, întâmplări. Acesta este și sensul istoriei văzut de Nicolae Iorga care constata că
“Viața noastră este aș a mărginită în timp, mărginită în putința de manifestare, în ea însăși, viața
aceasta reprezintă așa puțin, încât trebuie s -o lărgim, și s -o ridicăm cât se poate mai sus, să trăim
viața societăților cari s -au manifestat, să ajungem în felul acesta la o înț elegere filosofică a vieții
omenirii și a concepțiilor morale după care ne îndreptăm”.1
Lucrarea de fată cu titlul Date despre așezarea Buhuși din secol ul al XV-lea până la
intrarea în Primul Război Mondial , surprinde stadiul actual al cercetării istoriei locale a
localității amintite, făcând referire la cadrul geografic al comunei și influenta acestuia în
dezvoltarea istorică, jalonând reperele istorice ale evoluției societății omenești în epoca străveche
și veche, în epoca pietrei, epoca metalelor, în perioada daco -getică, daco -romană, a migrațiilor și
a genezei poporului român. Istoricul satelor componente sau dispărute, evidențiază procesele
demografice și economice din cadrul comunităților de referință, relevând structurile
administrative complexe în care au fost integrate satele ce vor alcătui târgul Buhuși.
Capitolul I cuprinde, în secțiunea consacrată cadrului geografic , poziția geografică și
limitele orașului Buhuș i, latitudinea și longitudinea așezării, vecini și relieful ; e descris bazinul
hidrografic al Bistriței, plutăritul pe Bistrița practicat odinioară, clima, solurile și resursele
naturale, vegetația și fauna zonei, populația și habitatul. Orașul Buhuși este situat în partea de
nord a județu lui Bacău2, la limita de sud a județului Neamț, de care se leagă istoric . la 290 43`
36„ latitudine N și la 260 43` 12„ longitudine E . Concluzia secțiunii este că spațiul geograf ic al
târgul ui Buhușii prezintă armonie și unitate datorită intercondiționărilor atât de strânse între
componente le ei. Capitolul I mai cuprinde d ovezi de locuire a zonei până în epoca medievală
sintetizând informații despre așezări paleolitice și neolitice pe valea Bistriței, despre epoca
bronzului în așezarea de la Costișa , despre carpii de pe Va lea Bistriței în sec II -III eon, despre
cercetările arheologice de la Mănoaia -Costișa și așezarea din secolele VI -VII de la Izvoare
Bahna3.

1 Nicolae Iorga, Sensul învățământului istoriei , în Nicolae Iorga, Generalități cu privire la studiile istorice , ed. a III –
a, București, 1944, p.306.
2 Județul Bacău are forma unui paralelogram alungit pe direcția vest -est. cu o suprafață de 6606.15 km2, se
încadrează între jud ețele mijlocii, ocupând 2.8% din suprafața țării.
3 Ioan Mitrea, Așezarea din secolele VI -IX de la Izvoare -Bahna . Realit ăți arheologice și concluzii istorice , în
„Carpica” , XXVIII, 1999, p. 309-312.

7 Istoria medievală a orașului Buhuși e istoria zonei adiacente și a așezărilor r urale
componente și cuprinde informații și interpretări noi despre lupta lui Ștefan ce Mare de la Orbic,
trecerea oștilor de mercenari ale lui Mihai Viteazul prin Bodești (Buhuși), mențiuni documentare
ale satelor Bodești, Orbic, București, Moinești, Bâr licești și Dumbrăveni incluse azi în
perimetrul orașului Buhuși (sec. XV -XIX), despre toponimicul Buhuș(ești), despre familia
boierească Buhuș din Moldova.
Capitolul al I I-lea, tratează Istoria modernă a așezării Buhuși de la stadiul de târg până la
1900, reflectă evoluția Buhușului în epoca modernă sub aspect politic, economice, social și
edilitar .
Capitolul al III-lea studiază evoluția Buhușului în epoca modernă între 1900 -1916.
Capitolul al IV -lea e o descriere în timp a lăcașelor de cult din Buhuși Biserica
Mănăstirii Ciolpani, Biserica de Lemn "Sf âmtu Nicolae" – Ciolpani, Biserica "Sfinții Arhangheli"
a Mănăstirii Runc, Biserica „Sfânta Înviere .
Tema cercetării noastre a fost evoluția comunității de pe Bistrița, târgul ui Buhuși, astăzi
oraș, din secolele XV – până la începutul secolul XX. În anumite privințe, informațiile descoperite
și valorificate trec dincolo de secolul al XX -lea.
Cercetarea noastră a fost înlesnită de accesul nemijlocit la izvoar ele istorice arheologice și
arhivistice, inedite și ediție, la sursele bibliografice, presă scrisă sau on -line, care au revelat o
lume virtuală, ascunsă, astăzi, privitorului, dar accesibilă cercetătorului, în limbajul ei specific.
Fondurile de documente de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a Județului Bacău și
Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a Județului Neamț au eliberat trecutul autentic dintre
filele documentelor, lărgind cunoașterea istoriei locale.
Studiul documentelor publicate în Catalogul Documentelor Moldovenești din Arhivele
Istorice Centrale de Stat (C.D.M.A.I.C.S.), Documenta Romaniae Historica (D.R.H.) A.
Moldova; Documente privind Istoria României (D.I.R) A. Moldova; catagrafiile, statisticile,
vidomastiile , recensămintel e, repertoriile, rapoartele, hârțile și planurile, compendiile,
dicționarele geografice, enciclopediile istorice, atlasele monumentelor istorice au fost
instrumentele noastre de lucru pentru cercetarea pe care ne -am propus -o. Am consultat lucrări

8 generale dedicate școlilor, bisericii, spiritualității românilor etc. scrise de marii noștri istorici și
monografiile unor localități din județul Bacău publicate după 1989 .4
În legătură cu data bătălia lui Ștefan cel Mare de la Orbic, e acceptat punctul de vedere al
istoricul polonez O. Gorca5 care a argumentat că lupta de la Orbic6 nu ar fi avut loc în anul 1457,
ci în 1469, adică după 12 ani.
Trecerea lui Mihai Viteazul prin Buhuși poate fi documentată bibliografic recitind studiile
scrise de V. Constantin Turcu, Informații documentare cu privire la compania lui Mihai Viteazul
în Moldova ,7 Al. I. Gonța, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova , C. Cihodaru, Camp ania lui
Mihai Viteazul în Moldova (mai -iunie 1600 ).
Instituțiile puterii de stat locale – legislative, executive și judecătorești – au putut fi
studiate pe larg beneficiind de arhive profesionist organizate, de o mare bogăție și diversitate
informativă. A m studiat fondurile: Prefectura. Județului Neamț, 1843 -1950; Tribunalul raionului
Buhuși; Judecătoria mixtă Buhuși, 1900 -1951.
Orașul nu ar fi existat fără Fabrica de postav, înființată în 1885, care are la Arhivele
Naționale Serviciul Bacău un fond documentar imens între anii 1891 -1948 și care ar putea
constitui nucleul unei viitoare și necesare cercetări pentru a scrie istoria fabricii buhușene.
Agricultura a fost o ocupație importantă a locuitorilor târgului Buhuși, pe lângă activita tea
industrială și cooperația meșteșugărească, fapt ilustrat de fondurile arhivistice Casa Rurală Moșia
Buhuși, 1913 -1917; Ocolul Agricol Buhuși, 1919 -1949 . Arhivele conțin adrese, statistici,
procese verbale, chitanțe, alte instrumente de lucru.

4 Târgu Ocna (1995, 1999 și 2003); Târgu Trotuș (2008); Asău: (1996); Buciumi, (1997); Adjud (1998); Comănești
(2001); Ghimeș (2001, 2005); Moinești (2002); Cașin și Mănăstirea Cașin (2003); Onești (2003); Dărmănești (2004,
2005), Bacău (2005), ș.a
5 Istoricul polon Olgierd Górka a descoperit Cronica moldo -germană în 1911 în Biblioteca de Stat din München.
Autorul este un german anonim de la curtea domnitorului, posibil un tehnician al artei militare angajat de voievod. În
prima parte – până la anul 1486 – cronica reprezintă traducerea, prelucrată, a cronici i interne slavonești a Moldovei.
Pentru a doua parte, până în 1499, informațiile sunt culese direct de autor .
6 Olgierd Górka, La chronique de l'époque d'Etienne le Grand de Moldavie( soit la source la plus ancienne mais
jusqu'ici inconnue de l'historiographie roumaine ), Kronika z czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego : nieznane
najstarsze źródło rumuńskiej historjograf, Ed. Algirdas Hill, 1929 ; Idem, Kronika czasów Stefana Wielkiego
Mołdawskiego (1457 -1499), oprac, Polska Akademja Umiejętnoś ci. Ed. Algirdas Hill, Kraków , 1931.
7 V. Constantin Turcu, Informații documentare cu privire la compania lui Mihai Viteazul în Moldova , în “Studii și
articole d e istorie”, II, 1957, pp. 78 -94; Al. I. Gonța, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova în “Studii. Revista de
istorie”, a n XIII, nr. 4, 1960, p. 142 -157; C. Cihodaru, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova (mai -iunie 1600) , în
“Cercetări istorice”, 1974, 5, pp. 131 -145.

9 Organi zarea bisericească a putut fi creionată, în linii mari, după consultarea fondurilor
Parohia “Sfântă Înviere” Buhuși, 1883 -1959 , la care s -au adăugat documente ale arhivei
Protoieriei Romanului.
Cel mai mare număr de fonduri arhivistice se referă la istor ia învățământului buhușean,
fondurile școlilor cuprind corespondență cu forurile superioare privind procesul de învățământ,
activități școlare și extrașcolare, registre matricole, cotoare de diplome, adeverințe, certificate,
recensăminte ale copiilor, rap oarte de activitate, cataloage, registre de inspecții, registre de
prezentă, registre de ședință ale consiliului pedagogic, registre de intrare -ieșire. Am consultat
următoarele fonduri arhivistice: Inspectoratul școlar al jud. Bacău, 1905 -1949 ; Școala
elem entară nr. 1 Buhuși, 1865 -1960 ; Școala generală nr. 2 Buhuși, 1934 -1961 ; Școala israelită
Buhuși, 1900 -1948 . Școala mixtă particulară a Fabricii de Postav Buhuși, 1910 -1951 ; Școala
primară de fete nr. 1 Buhuși, 1872 -1948.
De când datează stăpânirea Buhușeștilor în satele: Bodești, Bucușești și Orbic, ce prin
contopire vor constitui târgul Buhuși? Pentru edilii buhușeni indicii certe ale existenței unei
asemenea legături onomastice sunt existenta clădirii vechiului conac al familiei lui Toader Buhuș,
amenajată azi ca muzeu de istorie al orașului, situată fiind în partea de sus a orașului și biserica
ctitorită de același Toader Buhuș la Bodești8, azi sat inclus în perimetrul orașului . Datele oferite
de C. Blaj9 în Aspecte urbane ale orașului Buhuși și localității10 și cele oferite de C. Saizu, D.
Berlescu, într -un scurt capitol din finele volumului despre Istoricul așezării de la primele
mărturii documentare până la înființarea fabricii de postav (1885)11, puține și lacunare, nu pot
satisface nevoia de i nformație nici a edililor buhușeni, nici a specialiștilor. Autorii monografiei
citate lasă să se înțeleagă, fără dovezi documentare însă, că această stăpânire ar data dinaintea sau
din vremea lui Ștefan cel Mare: „Familia Buhușești – citim în lucrarea amin tită – stăpână și pe
aceste teritorii pe care s -a dat lupta dintre Ștefan cel Mare și pretendentul Petre Aron12 avea să -și

8 Vezi Kirileanu, “Convorbiri literare”, 1923, pp. 44 -51.
9 C. Blaj, Aspecte urbane ale orașului Buhuși în “A.Ș .U.C.”, Iași, seria nouă, st. naturale, nr. 1/1958, p. 211 -213.
10 D. Berlescu, C. Botez, I. Saizu, Buhuși. Din istoricul fabricii și localității , Bacău, 1971, p. 316 -332.
11 I. Saizu, C. Botez, Scurt istoric al așezării Buhuși până la înființarea fabricii de postav (1885), în
“Carpica“ Bacău, t. III (1970), p. 85 -101.
12 Grigore Ureche arată că prinderea și decapitarea lui Petru Aron s -ar fi produs imediat după lupta de la Orbic,
teritoriu azi înglobat orașului Buhuși : « … ci de iznoavă s -au bulucit și al doilea rându și lovi la Orbic și iar birui
Ștefan Vodă și -l prinde pe Petru Vodă Aron și -i taie capul » (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, Ed. P. P.
Panaitescu, București, 1956, p. 83) . C. Cihodaru pr eluând argumentația istoricului polonez Olgierd Gorka apreciază

10 întărească sub domnia marelui voievod domeniul ei”.13 Vom arăta că stăpânirea boierilor Buhuș
datează abia din secolul al XVIII -lea.
Am studiat lucrările I. Levanon, La moartea unui Țadik , E. Schwarsfeld, Scoliile publice
israelite , Egalitatea, București,1912; Ițic Svarț, Mărturii din veacuri, Bacău, 1947; Dr. I. Nacht,
Chasidism și ționism , Lumea Evree, I, 16, București, 1919;M. Carp, Ca rtea Neagră, I, București,
1946; Proseminar teologic la Buhuși, Revista Israelită, București, 1909; I. Kaufmann, Cronica
comunităților Israelite din jud ețul Neamț , II, Cronica Comunității Israelite din târgul Buhuși ,
Piatra Neamț, 1929; E. Schwarsfeld, Din istoria evreilor Împopularea, reîmpopularea și
întemeierea târgurilor și târgușoarelor în Moldova, București, 1914.
Un capitol consistent de documente cu privire la “Casa” rabinică Buhuși am descoperit în
partea a doua -a a cărții, Shlomo Leibovici Lais , numită Între legendă și realitate. Lumea
hasidică , apărută în Editura A.C.M.E.O.R, Tel Aviv, 1995, Israel.
La Bnei -Brak , oraș satelit al Tel Aviv -ului, pe st rada Hagai, nr. 14 – 16, se află două sedii
ce aparțin Instituției Religioase Buhuși, condusă de Admorul din Buhuș i, Rabi David Menahem
Friedman, nepotul ultimului rabin din România ce a emigrat în Israel, î n anul 1951. La nr. 14 se
află cea mai mare clădire a Instituției Buhuși ce cuprinde Sinago ga, Universitatea, și locuința în
care-și are domicili ul Sara (Susa) Friedman, mama Admorului, adică fiica Rabinului Ithak
Friedman (cel car e a emigrat) La nr. 16 se află o clă dire de dimensi uni mai mici, ce cuprinde o
Aulă în care se roagă Rabinul David Menahem Friedman și locuinț a acestuia.
Sinagoga din Bu huși, cât și cimitirul evreiesc din oraș au fost în credințate de FCER,
acestuia și hasidimilor din Israel, printr -un contract semnat, pentru a fi pastrate și îngrijite de
aceștia.
Atunci, în 1951, când au emigrat în Israel, nu li s -a permis să treacă pest e graniță
documente sau cărț i. Deci la Bnei Brak nu există arhiva de la Sinagoga din Buhuși, aceasta se află
parțial în Bacău14.

însă că : « lupta de la Orbic de care se leagă în … letopisețe prinderea și decapitarea lui Petru Aron, n -a avut loc în
vara anului 1457, ci mult mai târziu, prin 1469 sau mai sigur în 1470 » (C. Cihodaru, Observație pe marginea
izvoarelor privind unele evenimente din istoria Moldovei între anii 1467 -1474 în « Studii și cercetări științifice »,
istorie, an VIII, fasc. I, 1957, p. 14 -15).
13 D. Berlescu, C. Botez, I. Saizu, op. cit ., p. 319.
14 A. N. Serviciul Județean. Bacău, fond Comunitatea evreilor Bacău, nr.inv. 2046 , conține 7 88 documente datate
între 1907 -950.

11 Rândurile de fată, pornind de la ce s -a scris deja despre așezarea Buhuși, încearcă să
introducă în circuitul de informație istorică noi date culese de prin izvoarele documentare și
narative ediție și inedite .
Suntem deplin conștienți de punctele tari, dar, mai ales, de punctele slabe ale actualei
cercetări. Ele se datorează, printre altele, dificultăților de investigare, prec arității unor instrumente
de lucru -cataloage de documente, bibliografii, existenta unor fonduri arhivistice în curs de
restaurare sau de prelucrare și deci inaccesibile publicului, accesul greu la unele lucrări.

12 CAPITOLUL I
SCURT ISTORIC AL ZONEI ȘI AL AȘEZĂRILOR PÂNĂ LA 1819

I.1. Cadrul geografic
Orașul Buhuși (Fig.1) este situat în p artea de nord a județului Bacău, la limita de sud a
județului Neamț , de care se leagă istoric , la 290 43` 36„ latitudine N și la 260 43` 12„ longitudine
E. Situat în sud -estul depresiunii Cracău -Bistrița , se întinde pe o suprafață de 3 985 ha, din care
894 ha intravilan și 3091 ha extravilan, la o altitudine de 235 m, la confluența dintre pârâul
Români și râul Bistrița . Este un oraș de etapă, fiind poziționat între Bacău și Piatra Neamț , la o
distanta de 24 km și, respectiv, 37 de km distanta de cele două orașe .. La nord se învecinează cu
comunele Costișa și Români, din județul Neamț , la est cu comuna Bahna, la sud cu comuna
Racova, iar la vest cu Blăgești , toate trei din județul Bacău.
Din punct de vedere morfologic relieful așezării Buhuși și al comunelor învecinate se
încadrează în Subcarpații Moldovei, fiind situat în sudul d epresiunii Cracău -Bistrița . Atât orașul
cât și formele de relief sunt marcate de râul Bistrița , care meandrează în partea de vest.
Formele dominante de relief sunt reprezentate de terasele Bistriței, dealurile împădurite
ale Runcului și lunca Bistriței. Pe terasa inferioară, cu o altitudine relativă de 4 -6 m, se află situat
„orașul de jos”, străbătut de calea ferată și șoseaua Bacău – Piatra Neamț , iar pe terasa de 60 m
altitudine relativă, se află amplasat „ orașul de sus”. Mai sunt alte două terase de 100 m și
respectiv 120 m altitudine relativă, pe care se a flă extravilanul localității .
Dealurile împădurite ale Runcului se află în partea de est a localității , având o altitudine
absolută de 450 m, iar lunca Bistriței se află în sudul localității .
Pe râul Bistrița se poate urmări o succesiune tipică de terase, începând de la nivelul luncii
(2-4 m) și până la terasa cea mai înaltă (120 -130 m), deosebit de extinse fiind nivelele 15 -25 m și
30-40 m.
Treptele inferioare au suferit transformări, prin acțiunea de dirijare a Bistriței pe canalul
lanțului de hidrocentrale.

13 În Depresiunea Cracău -Bistrița (Fig 2) se individualizează două bazinete delimitate de
Dealul Balaurului: depresiunea Cracăului cu o lățime de 10 -12 km și terase mai slab dezvoltate și
depresiunea Bistriței , mai largă și cu un relief etajat corespunzător teraselor și glacisurilor.
În cadrul unor preocupări speciale pentru geomorfologia Văii Bistriței , I. Donisă, face o
succintă caracterizare a acestui sector, unde se află și așezările paleolitice de la Buda -Buhuși și
Lespezi -Buhuși și subliniază că: „… între Piatra Neamț și Racova, valea atinge cea mai mare
lărgime, terasele capătă cea mai mare extindere, în special cele medii și inferioare. Terasele
inferioare vădesc un pronunțat caract er de terase piemontane, fiind modelate numai în prundișuri
și micșorându -și altitudinea relativă trec la nivelul luncii spre aval. Procesele de versant sunt
deosebit de active pe seama marnelor miocene, care favorizează intense alunecări de teren,
precum și o eroziune puternică. Terasele, mai ales cele de luncă, sunt parazitate de puternice
conuri de dejecție și glacisuri. Despletirea albiei capătă aici cea mai mare amploare. Faciesul
mobil în care este sculptată valea a permis distrugerea accentuată a ter aselor înalte.”15 Reținând
astfel specificul zonei vom înțelege mai ușor problemele ce le ridică poziția și caracterul
vestigiilor paleolitice de la Buda – Buhuși (Fig.3) și Lespezi (Fig. 4).
Rețeaua hidrografică este reprez entată prin râul Bistrița , cu o lun gime de 283 km, și
afluenții săi. Debitele de apă pe Bistrița cresc în lungul său, de la 7,39 m3/s până la 61,0 m3/s.
Principalii afluenți ai Bistriței sunt, la Buhuși , Orbic și Români.
Asemănător majorității regiunilor forestiere. din Europa Centrală și în Bucovina primele
căi, folosite încă din vremuri îndepărtate pentru transportul lemnului, au fost apele curgătoare.
Plutitul lemnului s -a practicat în ambele lui forme: plutit liber (sălbatic) și plutit dirijat
(plutărit) (Fig. 5).
Orașul Buhuși se încadrează în tipul de climă cu nuanțe continentale înregistrându -se
diferențe mari de temperatură între iarnă și vară. Mișcările predominante ale maselor de aer sunt
cele cu direcția NE-SV. Tendința de continentalizare a climatului, este favorizată de prezenta
„curmăturilor” din șirul dealurilor subcarpatice, ca și de ușoara foehnizare a maselor de aer ce
traversează Carpații , ajungându -se la valori de 7 -8° C media termica multianuală.

15 I. Donisă, Geomorfologia Văii Bistriței , Editura Academiei, București, 1989, p.134.

14 Temperatura medie anuală a aerului este de 8 -9o C. Luna cea mai că lduroasă este iulie, cu
o temperatură medie de 16oC. Solurile predominante sunt solurile argiloiluviale16, solurile cenușii
și cernoziomice frecvente în depresiunile Neamț și Cracau -Bistrița .
Resursele naturale ale zonei sunt: sare, petrol, gaze asociate, săruri de potasiu, roci de
construcție (argila), potențialul hidroenergetic al râurilor (valorificat în cadrul Bistriței), apa
(pentru industrie și consum urban), resurse de soluri și terenuri arabile favorabile agriculturii,
pajiști de dealuri (relativ r eduse ca întindere), un fond forestier (modest însă), și izvoare minerale
care favorizează tratamentul balneo -climateric.
Predomină etajul pădurilor de foioase, în special cele de gorun si stejar. O mare parte din
aceste păduri au fost însă tăiate în decursul timpului, locul lor fiind luat de pajiști secundare,
fânețe și culturi agricole. Păduri compacte s -au păstrat totuși pe dealurile subcarpatice unde, cel
mai adesea, alcătuiesc masive păduroase. Arealele de silvostepă apar cu precădere p e terasele
Bistriței iar în luncile Bistriței și ale Cracăului întâlnim zăvoaie. Se întâlnesc specii specifice
pădurilor de deal cu cervide, mistreți , vulpi, lupi, numeroase specii de păsări.
Valea Bistriței a fost locuită încă din paleoliticul superior, c um arată descoperirile din
Buda -Buhuși și Lespezi -Buhuși .

I.2. Dovezi antice de locuire
Dacă avem în vedere descoperirile aparținând paleoliticului superior de la Buda -Blăgești
și Lespezi -Gârleni, se poate aprecia că începuturile vieții umane în microreg iunea la care ne
referim coboară mult spre zorile istoriei în Carpați și la Dunăre la Buda – Blăgești .
În cele două așezări din Paleoliticului superior de la Buda -Blăgești și Lespezi -Gârleni17, s-
au descoperit mai multe faze de locuire, situate cronologic între 25 000 – 15 000 ani î.Hr., din
care s -au recoltat peste 1000 de piese tipice din gresie, silex și menilit, între care numeroase lame,
străpungătoare, vârfuri de tip „La gravette”, gratoar e, burine .

16 Argiloiluvierea – “proces de pedogeneză caracterizat prin dislocarea mecanică a argilei (și fierului) dintr -un
orizont superior intr -un orizont inferior, având ca urmare formarea unui orizont eluvial sup raiacent ș i a unui orizont
argilic subiacent” . cf. Ana Conea, Andrei Canarache, Irina Vintilă , Dicționar de știința solului, Editura Științifică și
Enciclopedică , București , 1977, p. 4.

17 Maria Bitiri Ciortescu, Viorel Căpitanu, Marin Cârciumaru, Paleoliticul din sectorul subcarpatic al Bistriței în
lumina cercetărilor de la Lespezi -Bacău, „Carpica”, XX, Bacău, 1989, pp. 7 – 23.

15 Valorificarea așezării Costișa18 din hotarul actual al orașului Buhuși , dar aflată
administrativ în județul vecin Neamț , este deosebit de importantă pentru cunoașterea
manifestărilor culturale din epoca bronzului în spațiul situat la răsărit de Carpați . Primele
cercetări au fost efectuate în anul 1937 de către Radu Vulpe și Constantin Matasă. Săpăturile au
fost continuate în anii 1959 -1960, 1962 de către Alexandru Vulpe și Mihai Zamoșteanu. În 1937
a fost descoperit un mate rial ceramic, de o factură necunoscută încă. Pe baza acestui material va
fi definită ulterior o nouă cultură arheologică aparținând epocii bronzului , cultura Costișa .(Fig.6)
Tezaure de monede romane imperiale din secolele II -III au fost găsite în zona Raco va-
Buhuși încă înainte de 1906: la Racova -Gura Văii , în 1935, la Racova -Chetriș în 1951, la
Buhuși -Ciolpani (Fig.7 ) în 1970, ce cuprinde 1055 de denari romani imperiali. de argint, emisiuni
de la Nero până la Septimius Severus19 și din care 1042 monede se găsesc la Muzeul de Istorie
din Bacău, iar 5 se află în colecții private.
La Blăgești ,20 pe Dealul Crăciunii, în urma unor lucrări agricole, în anul 1973 a fost
descoperit un tezaur de dinari imperiali romani, în număr de 46 de bucăți (inițial , se pare că au
fost mai multe), care începe cu monede de la Vespasian și se termină la Elagabalus (222 d. Hr.).
Se crede că acest tezaur a fost îngropat în prima jumătate a secolului al III -lea d. Hr, de unul sau
mai mulți posesori de origine carpică.
Prime le materiale arheologice care atestă prezenta populației locale în vremea hunilor au
fost descoperite în 1962 la Costișa Neamț și datate de I. Nestor între sfârșitul sec. al IV -lea și
prima jumătate a sec. al V -lea. Prezenta populației autohtone în epoca d ominației hunice a mai
fost descoperită la est de Carpați , la Curtea Domnească -Bacău, Căciulești Neamț , Udești –
Suceava. Cultura Costișa -Nichiteni durează până la jumătatea sec. V când se prăbușește
dominația hunică determinată de împrejurările din 454, cân d o coaliție germanică condusă de
regele gepid Ardarich zdrobește armatele fiilor lui Attila după care hunii se risipesc și dispar din
istoria Europei centrale și răsăritene.
Răstimpul dintre prăbușirea dominației hunilor și contactul cu primii slavi (454 – cca 560 )
corespunde unui facies cultural deosebit de cel existent mai înainte, fapt arătat de așezarea de la

18 Al. Vulpe, M. Zamoșteanu, Săpăturile de la Costișa, în „Materiale ș i Cercetări”, VIII, 1962, p.209 .
19 Virgil. Mihailescu Bîrliba, Descoperiri de monede antice și bizantine în „Memoria Antiquitatis”, III, 1975, p..589 .
20 V. Mihăilescu -Birliba și D. Monah, Tezaurul de denari romani imperiali de la Blăgești, jud. Bacău , în „Carpica”,
VII, 1975, p. 31 -40; Ion Fercu , Istoria face dezvăluiri la Blăgești , „Deșteptarea”, 10 Septembrie 2008.

16 Mănoaia -Costișa . Faciesul cultural dezvoltat între 454 -560 a fost denumit Costișa Botoșana I.
Urmărind numele date de români locurilor, vom obține elucidarea aspectelor conviețuirii
românilor cu alte grupuri etnice. Toate toponimele românești sunt sau au fost la origine
hidronime și au corespondente în hidronimia balcanică.
Vorbind despre hidronimele românești cu nume slave "care sunt doar tra duceri ale
numelor românești făcute de slavi și de maghiari" – așa cum stabilise încă Sextil Pușcariu , V.
Frățilă reamintește că "de obicei, numele vechi românești se păstrează la izvor", de exemplu
Bistrița al cărei început se numește Repedea, având acelaș i sens ca și slavonismul suprapus mai
târziu.
Descoperirile arheologice precum cea de la Costișa -Mănoaia au dovedit prezenta
elementului local în regiunea dintre Carpați și Siret în sec. V -VI. N. Iorga afirma că „o populație
nu părăsește deloc, chiar în cele mai grave adversități istorice, chiar în fata negării celei mai
înverșunate din partea forțelor naturii, pământul în care a coborât Cultura Costișa -Botoșani –
Hansca în așezarea de la Izvoare -Bahna indică evoluția de la comunitățile sătești romanice în
secolele VI -VII la vechile comunități sătești romanești în sec VIII -IX.
La Izvoare -Bahna (Fig.8) ) peste așezarea din secolele VI -VII, s -a dezvoltat un sat care a
fost încadrat în secolele XVIII -IX, format din 23 de locuințe În ansamblul l or, cercetările
arheologice de la Izvoare -Bahna evidențiază drumul parcurs de comunitățile sătești de la est de
Carpați , de la stadiul de comunități sătești romanice (în secolul VI -VII) la stadiul de comunități
sătești vechi românești (începând cu secolul al VIII -lea duh).
rădăcini profunde”21 În același timp, la Izvoare -Bahna a fost pus în evidentă un spor demografic
important în secolele VIII -IX fată de perioada anterioară a sec. VI -VII, observație valabilă pentru
tot spațiul vechii Dacii.

I.3. Despre lupta lui Stefan cel Mare cu Petru Aron de la Orbic
De Buhuși secolului al XV -lea se leagă una din faptele de vitejie ale domnului Moldovei,
Ștefan cel Mare.22 . După cum se știe, la începutul domniei, Ștefan cel Mare a trebuit să ducă mai

21 N. Iorga, La place des roumains dans l`histoire universelle , vol. I, București, 1935.
22 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor volum II (1352 -1606), Editura Ști ințifică și
Enciclopedică București, 1976 , pp. 154 -192.

17 multe lupte împotriva pretendenților la tronul Moldovei. Una dintre acestea a avut loc împotriva
lui Petru Aron , la Orbic, teritoriu încorporat astăzi orașului Buhuși . Numele satului e legat și el de
o istorioară. Se spune c ă pe vremea lui Ștefan cel Mare un val de turci se îndreptau pe valea
aceasta. Pe timp de noapte marele domnitor i -a atacat și i-a orbit cu sare. Prima denumire a fost
Orbit după care etimologia cuvântului se schimbă în Orbic, nume care dăinuie și astăzi.
În legătură cu această bătălie, istoricul polonez O. Gorca23 a constatat, în urma lecturii
letopisețelor din grupa putneană că unele evenimente nu sunt înscrise la locul cuvenit. El a
remarcat că în cronica Breviter Scripta și în Letopisețul de l a Bistrița se menționează numai o
singură luptă în primăvara anului 1457, când Ștefan cel Mare a venit din Țara Rom ânească asupra
lui Petru Aron. Î n letopisețul din grupa putneană24 și în cronica lui Gr. Ureche25, pe lângă lupta de
la Doljești din ziua de 12 aprilie se mai înregistrează alta, care a avut loc la Orbic, peste două zile.
Se adaugă apoi că atunci Petru Aron ar fi fost prins și i s-a tăiat capul26. Plecând de la aceste
constatări, istoricul polonez a ajuns la concluzia că lupta de la Orbic27 nu ar f i avut loc în anul
1457, ci în 1469, adică după 12 ani. S -a mai observat, de asemenea, că, dacă, în timpul înaintării
spre Suceava, s -ar fi ivit un centru de rezistență la Orbic, Ștefan nu ar fi înaintat imprudent pe
valea Siretului spre nord, până la Dolj ești, pentru a se întoarce pe drumuri impracticabile, la
aproximativ 40 km spre sud, în regiunile împădurite de la nord de Buhuși , pentru a da peste două
zile, ultima lovitură rămășițelor oștirii lui Petru Aron. După cum s -a subliniat recent, lupta de la

23 Istoricul polon Olgierd Górka a descoperit Cronica moldo -germană în 1911 în Biblioteca de Stat din München.
Autorul este un german anonim de la curtea domnitorului, posibil un tehnician al artei militare angajat de voievod. În
prima parte – până la anul 1486 – cronica reprezintă traducerea, prelucrată, a cronicii interne slavonești a Moldovei.
Pentru a doua parte, până în 1499, informațiile sunt culese direct de autor .
24 “In anul 6965, adică la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la
munteni și a dobândit prima biruință asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljești".
25 Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei , ed. P. P. Panaitescu, București, 1956, p. 83. Grigore Ureche arată că
prinderea și decapitarea lui Petru Aron s -ar fi produs imediat după lupta de la Orbic, teritoriu azi înglobat orașului
Buhuși : „… ci de iznoavă s -au bulucit și al doilea rându și lovi la Orbic și iar birui Ștefan Vodă și -l prinde pe Petru
Vodă Aron și -i taie capul .”
26 Nicolae Iorga, Apogeul puterii statului român luptător în timpul domniei de cincizeci de ani a lui Ștefan cel Mare,
domnul Moldovei în N. Iorga, Istoria poporului românesc , Ed. îngr. de G. Penelea, București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1985, pp. 239 -353: "Sprijinit de ofițerii poloni din vecinătate, predecesorul sau, mișelul Petru Aron,
un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, încerca să se mai mențină, dar nu reuși. La 1 aprilie 1457 era încă la
Suceava : imediat după aceasta la 12 april Ștefan birui la Doljești în "Hreasca" apoi la Orbic si Petru fugi spre
singurul colțișor ce -i sta deschis spre Polonia”.
27 Olgierd Górka, La chronique de l'époque d'Etienne le Grand de Moldavie( soit la source la plus ancienne mais
jusqu'ici inconnue de l'historiographie roumaine ), Kronika z czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego : nieznane
najstarsze źródło rumuńskiej historjografj ,, Ed. Algirdas Hill, 1929 ; Idem, Kronika cz asów Stefana Wielkiego
Mołdawskiego (1457 -1499), oprac, Polska Akademja Umiejętności. Ed. Algirdas Hill , Kraków, 1931.

18 Orbic, de care se leagă în aceste letopisețe prinderea și decapitarea lui Petru Aron, n -a avut loc în
vara anului 1457, ci cu mult mai târziu, prin 1469 sau mai sigur în 1470.
Istoricul ieșean Constantin Cihodaru relata evenimentele după cum urmează28: ”În toamna
acestui an (1470 – .n.n), tătarii au invadat din nou Moldova, distrugând un mare număr de sate și
arzând orașul Siret, retrăgându -se apoi încărcați de prăzi. Ostașii moldoveni și ucraineni i-au
urmărit dincolo de Nistru. În timp ce ostașii moldoveni se dispersaseră pe la vetrele lor în parte,
iar alții urmăreau pe tătari, s -a produs atacul feudalilor transilvăneni, care aduceau în țară pentru a
doua oară pe Petru Aron. În lupta care se pare să fi avut loc la Orbic pe Bistrița , Ștefan a fost pus
într-o situație critică. Trădat de o parte a boierimii, el a căzut în mâinile dușmanilor săi. A reușit
însă să scape și să-și adune noi forțe, cu care să izgonească pe invadatori. Petru Aron a fost pr ins
și i s-a tăiat capul”.

I.4. Trecerea oștilor lui Mihai Viteazul prin Bodești ( Buhuși )
„Planul dacic ”- reunirea tuturor românilor sub o singură autoritate – reprezenta singura
cale de a înfăptui neatârnarea românilor peste planurile expansioniste ale tuturor puterilor vecine,
Imperiul Otoman, Polonia sau Imperiul Habsburgic. Forțele armate ale Țării Românești au intrat
în Ardeal în două mari coloane: una, sub conducerea personală a Domnului era dincolo de
Carpați la 4/14 octombrie 1599, după ce trecus e prin Buzău, Brașov, unde așteptau detașamentele
secuilor. Bătălia decisivă s -a desfășurat la Șelimbăr, la 18/28 octombrie 1599. La 1 noiembrie
1599 Mihai își făcea intrarea triumfală la Alba Iulia. În amintirea cronicarilor a rămas imaginea
impunătoare a Domnului, călare pe un cal roib, îmbrăcat într -o splendidă manta albă.
Intenția de a întreprinde o campanie militară în Moldova a exprimat -o Mihai înaintea
ocupării Ardealului. „Trebuie, mărturisea Mihai trimisului imperial Giovanni de Marini Poli, în
1598, înaintea marii campanii de la sudul Dunării, să -l alung cu forța pe acel voievod al Moldovei
ca dușman al creștinilor, nu pentru a -i cotropi țara, și nici dintr -o lăcomie oarecare, dar ca să nu
poată aduce o piedică la planul expediției în Turcia”29.

28 Ștefan Pascu, Ion Ionașcu, Constantin Cihodaru, Gheorghe Georgescu -Buzău, Istoria medie a României , partea I,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966, p.228.
29 *** Mihai Viteazul în conștiința europeană , vol. I, București, 1982, p. 74.

19 La 14/24 aprilie 1600 Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia în campanie. 12 zile mai
târziu, trupele sale și ale lui Nicolae Pătrașcu, venite din Țara Românească, pătrundeau în
Moldova, prin mai multe locuri, avangarda corpului principal înaintând pe la Trotuș, încă de la 25
aprilie/5 mai 1600. Efectivele lui nu treceau de 17.000 de oameni. La 10 mai, Bacăul fusese
cucerit. Mihai a trecut și el pe aici la 29 aprilie/9 mai ajungând apoi la Roman (1/11 mai) și în
cele din urmă la Suceava (6/16 mai). Câteva zile mai târziu, la 16 mai, apărătorii cetății se
predară fără luptă.
Între timp, Baba Novac a intrat în Iași, iar în sud cetățile Tighina, Cetatea Albă, Chilia și
Ismail au revenit lui Mihai. În numai 3 săptămâni întreaga Moldovă a fost luată în stăpânir e,
oștile sale dovedindu -se neputincioase doar în fața zidului Hotinului, vechea cetate de la Nistru,
unde Ieremia Movilă se refugiase împreună cu o parte a curții sale.
Succesul campaniei din Moldova se explică prin graba cu care ostașii Movileștilor au
trecut de partea lui Mihai. Într -un hrisov emis la 27 mai 1600 Mihai se intitula „Domn al Țării
Românești, Ardealului și Moldovei” și își confecționa binecunoscutul sigiliu pe care figurau cele
trei binecunoscute țări surori.
Despre trecerea lui Mihai Vi teazul pe meleagurile Bacăului și Buhușului au scris
cercetători precum Constantin Turcu30, Al. I. Gonța31 și C. Cihodaru32. Unele cercetări
documentare asupra epocii au relevat atitudinea ostilă a locuitorilor Bacăului și Neamțului față de
trecerea lui Mihai și asta pentru că percepeau că au în față o oaste de mercenari, care se
aprovizionau conform regulilor războiului medieval, din jefuirea locuitorilor de pe unde treceau.
Pentru a -și hrăni mercenarii, Mihai cerea în scrisori trimise către Bistrițeni să i se trimită de
urgență „care cu pâne” pentru armată, semn că băcăuanii ascundeau grânele și nu erau deloc
încântați de vizită.

30 Constantin Turcu, Informații documentare cu privire la campania lui Mihai Viteazul în Moldova , în “Studii și
articole de istorie”, II, 1957, pp. 78 -94.
31 Al. I. Gonța, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova , în “Studii. Revista de istorie”, an XIII, nr. 4, 1960, pp. 142 –
157.
32 C. Cihodaru, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova (mai -iunie 1600), în “Cercetări istorice”, 1974, 5, pp. 131 –
145.

20 După biruința de la Bacău33, oștile lui Mihai Viteazul se divid iar în mai multe coloane
înaintând pe trei direcții spre nord și aprovizionându -se, spre a nu pieri de foame, din prădarea
locuitorilor. O coloană a înaintat de la Bacău spre Piatra Neamț pe Valea Bistriței. Ajunsă la
Bodești, mercenarii sârbi și unguri ce formau amintita coloană pradă satul, făcând totodată
incursiune și-n alte două sate de pe drumul ce ducea de la Bodești spre Roman: Siliștea și
Români. Din nou găsim în documente numele răzeșului Dumitru Popoțea care „atunci când a fost
venit Mihai Voievod cu oștile sale … s -au răsculat cu alți haiduci și i-a îndrept at spre sfânta
mănăstire unde iaste hramul … Troiței, unde el a știut că acolo sunt bejeniile cu toată agoniseala
credinciosului nostru Seachil câsmărașul”, cum se arată într -un act nedatat de la Constantin
Movilă.34 Mercenarii au jefuit biserica din Româ ni, îndreptați acolo de răzeșul Popoțea, luând cu
ei averea bejenarilor și peste 1000 de unghi ai cămărașului de la Tg. Ocna, Seachil.
De la Bodești, coloana de mercenari și-a continuat drumul spre Piatra, hrănindu -se tot din
prădăciuni, prezenta ei fiind semnalată la Roznov, într -un document unde se arată că ipisocul de
danie „ce l -a avut Bilă Vornicul de la Petru Vodă … l -a prăpădit din cauza oștilor lui Mihai
Voevod”.35

I.5. Familia boierească Buhuș din Moldova (Fig.9)
Cercetarea relativă la familia boierească Buhuș din Moldova a rămas, în mare, cam în
același stadiu în care a lăsat -o strădaniile lui R. Rosetti36, N. Iorga37, St. Meteș38 și Gh.
Ghibănescu39, deși volumul documentelor editate a sporit în ultimele decenii substanțial, oferind
date n oi, relevante, care completează și nuanțează imaginea deja conturată sub aspectul
genealogiei, în linii mari, despre această veche și influentă, cândva, familie nobiliară românească.

33 V. Constantin Turcu, Informații documentare cu privire la compania lui Mihai Viteazul în Moldova , în “Studii și
articole de istorie”, II, 1957, pp. 78 -94; Al. I. Gonța, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova în “Studii. Revista de
istorie”, an XIII, nr. 4 , 1960, pp. 142 -157. C. Cihodaru, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova (mai -iunie 1600) ,
în “Cercetări istorice”, 1974, 5, pp. 131 -145.
34 D.I.R. , A. Moldova , veac XVII, II, p. 137.
35 Ibidem , II, p. 228.
36 Radu Rosetti, Note genealogice și biografice despre familiile Buhuși și Rosetti, foștii proprietari ai moșiei
Bohotinul, București, 1926, extras din “A.A.R.M.S.I.” S. II, t. XXVIII, 1905 -1906, pp. 469 -471.
37 Nicolae Iorga, „St. doc.” , V, p. 574 -575.
38 Șt. Meteș, Contribuții noi privitoare la familia boiere ască Buhuș din Moldova în “A.A.R.M.S.I.” s. III, t. VII,
1927, p. 285, 340.
39 Gh. Ghibănescu, Surete, II, p. 137 -141.

21 Mai toți istoricii care au atacat diverse probleme ridicate de cercetare a trecutului acestei
familii au trebuit să facă constatarea că Buhușeștii reprezintă unul dintre cele mai vechi neamuri
boierești din Moldova. Documente numeroase dovedesc fără putere de tăgadă descinderea
Buhușeștilor din familia Stravici40, în familia fem inină, care familie a fost într -adevăr una din
cele mai vechi din Moldova.41
Un document de la Bogdan Vodă din 13 decembrie 156842 pomenește primul Buhuș,
Cristea, înrudit cu Straviceștii pe linie feminină. Alte documente par a arăta descendența pe linie
masculină din Bran Pârcălab. Să fi venit acesta din Transilvania? Spre această ipoteză ne conduce
informația oferită de nobilul ungur curut Daniel Vargyas, refugiat în Moldova la Bodești, moșia
unui Buhuș, în 1711, cum că acest boier Buhuș (Ion Buhuș?) i -ar fi spus că neamul său se trage
din Ardeal43. Mai rămâne totuși loc pentru îndoială, deși ar fi tentant să -i considerăm pe
Buhușești originari prin Bran Pârcălab din Ardeal.
Ipoteze se pot face multe, fiind posibile însă numai în lipsa documentelor. Așa cum s -a
făcut legătura între boierii Boguș și Buhuș, se poate face o apropiere și între numele lui „Buhuczi
lui Flore Gavrile”, unul din cei 153 de răsculați ce -l însoțesc pe Horea în munți după reprimarea
răscoalei din 178444 și aceiași Buhușești. Din păca te – sau din fericire – arborele genealogic al
Buhușeștilor arată clar că primul Buhuș coborâtor din Stravicești a fost Cristea Buhuș, născut în
Moldova. Fiind un nume de botez, nu e exclus ca să fi existat și alți boieri cu numele Buhuș, fără
a avea legăt ură însă cu familia boierească cunoscută.
Pârcălab de Neamț sub Petru Șchiopu (14 martie 1583), vornic al Țării de Sus sub Petru
Aron45, Cristea Buhuș e silit să fugă în Țara Nemțească după cum reiese dintr -un act datat 1599
„probabil va fi fost un aderent al lui Mihai Viteazul”.46
Cristea Buhuș a fost căsătorit cu Nastasia, descendentă din familia Prăjescu, ce l -a născut
pe Dumitru Buhuș, viitor mare vistiernic.. În 18 ianuarie cca. 1600 sunt amintiți într -un document
cneaghina Nastasia „cărăimăneasa” și cu fiul ei Dumitru Buhuș.47

40 Ibidem , II, p. 134 -336, nr. 55.
41 Ibidem , I, p. 385 -386.
42 Ibidem , XXII, p. 91, nr. 1100.
43 A. Veress, Bibliografia româno -ungară , I, p. 253, nr. 496.
44 Ileana Bozac, Un epilog al răscoalei lui Horea după un raport din februarie 1705 în „Șt. Meteș la 85 de ani ”, Cluj
Napoca, 1977, p. 306.
45 Șt. Meteș, op. cit ., p. 17.
46 Ibidem , p. 17.

22 Dumitru Buhuș (Fig. 10) , logofăt, și sora lui Safta, fata lui Caraiman paharnic, sunt
menționați împreună la 2 ianuarie 1623 (7131)48 și 4 iulie 1632 (7140)
Prima soție a lui Dumitru Buhuș a fost Ileana Băcioc (sau Bucioc) fiica lui Ilea Băcioc
care era frate cu Coste Băcioc, socrul lui Vasile Lupu, domn al Moldovei (1659 -1661).
Cea de a doua soție a lui Dumitru Buhuș a fost Dafina -Ecaterina, fiică lui Ionașco Jora,
soră lui Constantin Jora. Despre ea, Paul de Alep49, care a cunos cut-o îndeaproape, spune că „este
din neamul nostru și cunoaște obiceiurile noastre fiind urmașa lui Petru Voievod (Șchiopu) care
trăise în exil la Alep”. După moartea lui Dumitru Buhuș (1647), Dafina se recăsătorește cu
vornicul Istratie Dabija, ajuns apo i domn al Moldovei (1661 -1665).
Dumitru Buhuș a avut cu Ileana Băcioc pe Nicolae Buhuș logofătul, Miron Bucioc
stolnicul, pe Alexandru Buhuș hatmanul, pe Ursu, Andrei, Tudosca, Irina și Alexandra. Cu
Dafina a avut pe Lupașcu Buhuș, spătar în Țara Româneas că și pe Nastasia, doamna lui Gheorghe
Duca, voievodul Moldovei (1665 -1666, 1678 -1683), al Țării Românești (1673 -1678) și Hatman
al Ucrainei (1678 -1683) și mama lui Constantin Duca, domnul Moldovei (1693 -1695, 1700 –
1703).
Buhușeștii aveau legături consist ente de rudenie cu Ruseștii, Ceaureștii și Sturzeștii. Dar
cele expuse până acum n -au epuizat păinjenișul de legături de familie ale Buhușeștilor cu
boierimea Moldovei. Să vedem deci mai departe. Alexandru Buhuș, hatmanul, se întâlnește în
documente foarte adesea împreună cu „soțul meu Alexandru” fata lui Neculai Ureche și nepoată
lui Grigore Ureche, care -i aduce moștenire un mare număr de sate din cele peste 50 adunate de
cronicar. Una din fiicele sale devine soția lui Constantin Cantacuzino, stolnicul. Lu pașcu Buhuș,
spătarul, ținea pe Safta, fiica lui Iordache Cantacuzino, mare vistiernic. Nicolae Costin, fiul lui
Miron Costin, luase de soție o fată a doamnei Anastasia.
Buhușeștii dețineau legături de familie cu aproape toate neamurile de vază ale boieri mii
Moldovene, constituind un fel de liant între vechea boierime de țară și noua boierime, în parte
grecească. Ca reprezentanți autentici ai boierimii moldovene, cu întinse moșii și mare prestigiu în
rândurile acestei boierimi ce decade continuu în decursu l secolului al XVII -lea, Buhușeștii sunt

47 N. Iorga, St. și doc ., V, p. 74, nr. 2.
48 D.I.R. , A. Moldova, veac XVII, V, p. 178, nr. 244.
49 ***Călători străini despre Țările Române , VI, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 159.

23 căutați de noii veniți greci ce vor să se împământenească și vor să -și împlânte rădăcinile în
vechea boierime de țară cum a fost cazul Cantacuzinilor, a lui Gheorghe Duca sau a lui Furtună
(de fapt Fortuna sau Fortu nas).
Înrudirile cu Prăjeștii, Ciogoleștii, Soldăneștii, Ceaureștii, Urecheștii, Movileștii,
Pălădeștii, Sturzeștii, Ruseteștii, Cantacuzinii, etc. și cele cu domnii50 Vasile Lupu, Gheorghe
Ștefan , Ștefăniță Lupu, Istratie Dabija, Gheorghe Duca, Constantin Duca, Antonie Ruset,
Dumitrașcu Cantacuzino, Șerban Cantacuzino, au fost de natură să permită Buhușeștilor, sprijiniți
pe o consistentă bază economică, să spună un cuvânt și în politica internă și externă a Moldovei
secolului al XVII -lea.
Încă în 1927, Ștefan Meteș releva că familia Buhuș a avut „un loc important de întâietate
în desfășurarea evenimentelor politice din Moldova în veacul al XVIII -lea”51. Așa cum s -a arătat
însă, în capitolul prim al acestei lucrări, în ce a constat acest loc „loc de întâieta te”; de ce au avut
un asemenea loc; care sunt liniile politice urmate de Buhușești; dacă și cum au influențat ei istoria
ce o cunoaștem azi din cărți – nu s-a precizat până acum cu claritate.
N. Iorga scria că „Buhușeștii toți au fost oameni neastâmpăraț i, destul de ageri pentru a
putea să -și mulțumească ambiția prin înălțare la culmile scării boierești”.52 N-au râvnit la tron,
dar au fost pentru unii domni slujitori devotați și fideli.
Descendenții Straviceștilor au fost logofeți din tată -n fiu, Dumitru Buhuș, apoi fiul său
Nicolae Buhuș, apoi iarăși fiul lui Nicolae Buhuș, Ion Buhuș, au lăsat cuvântul Domnului înscris
în documentele ce -au fost emise în cancelaria Moldovei timp de aproap e un secol. Erau fără doar
și poate oameni culți, știau mai multe limbi, vorbind chiar latinește, cum e cazul unuia dintre fiii
lui Alexandru Buhuș hatmanul.
Înrudiți îndeaproape cu Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Constantin
Cantacuzino stol nicul, Buhușeștii au cochetat ei înșiși cu muza Clio. Nicolae Buhuș a dat
informații lui Miron Costin, consemnate de aceste în letopisețul său, asupra lui Ureche vornicul și
asupra interpolatorilor Eustratie Logofătul, Simion Dascălu și Mihail Călugărul: „ A doua
îndemnare mi -a fost că mi se pare, bine nu știu, că n -am văzut letopisețul lui Eustratie Logofătul,

50 N. Stoicescu, Legăturile de rudenie dintre domni și marea boierime și importanța lor pentru isto ria politică a
Țării Românești și Moldovei (sec. XV și înc. Sec. Al XVIII -lea) în “Danubius”, 1971, V, p. 115 -137.
51 Șt. Meteș, Familia Buhuș , p. 5.
52 N. Iorga, St. și doc ., V, p. 574.

24 dar cum am înțeles din câțiva boieri și mai ales din Nicolae Buhuș ce -a fost logofăt mare, pre
acest Simion Dascăl, Eustratie Logofătul l -au fătat cu basmele lui și Mihail Călugărul de la
Simeon au născut, cela fiu, cestălalt nepot.”53
Alexandru Buhuș Hatmanul n -a fost un spirit cazon preocupat doar de sabie și pușcă. De
numele său este legat cronograful datând din 1683, „alcătuit din porunce și cu che ltuiala marelui
hatman Alexandru Buhuș”54 și copiat de Gheorghe Diac.
Ctitoriile Buhușeștilor, și ca număr și ca valoare artistică, nu pot rivaliza cu multe altele
ridicate în același interval de timp – secolul XVII -XVIII.
La Crivești (com. Strunga, fostă Vânători, jud. Iași) străjuiesc încă în vatra satului, la
marginea de NV, la 400m de școală, necropola și ruinele caselor familiei Buhuș și ctitoria lor, o
biserică fostă Sf. Voievozi, ridicată în secolul al XVII -lea și refăcută la 1778 -1785 de Sevastiț a
Buhuș55, soția lui Dumitru Buhuș vornicul. Dumitru Buhuș vistiernicul, a căutat să -și asigure
răscumpărarea păcatelor înscriindu -și numele și printre ctitorii mănăstirii Bisericani, com.
Viișoara, jud. Neamț , alături de Ștefăniță Voievod și Petru Rareș.56 .
Ion Buhuș, marele logofat, fiul lui Nicolae Buhuș marele logofăt, a fost și el ctitorul unui
lăcaș de rugăciune, anume al Bisericii Răducanu numită ulterior și „Biserica Buna Vestire" din
Tg. Ocna, jud. Bacău57.
Mitropolia nouă din Iași, Biserica Stratenie, cu hramul Întâmpinarea Domnului, lângă
Biserica Albă, e cea de -a treia ctitorie a Buhușeștilor. Ctitorul era, cum aflăm dintr -un document
din 168258 „Doamna Anastasia, a fericitului răposatului Domn Ducăi -Vodă, ci-au fost Domnu
Țării Moldovei și Ucrainei, roaba lui Dumnedzău etc.”

53 Miron Costin , Opere , p. 242 -243.
54 N. Stoicescu, Dicționar de dregători , p. 360.
55 Idem, Repertoriu bibliographic al localităților și monumentelor medievale din Moldova , București, 1974, p. 227.
56 Ibidem, p. 72.
57 Mănăstirea a trecut, de -a lungul existenței sale, prin multe încercări dramatice. In luna iunie 1821 un detașament de
800 de eteriști conduși de Iordache Olimpiotul și Ioan Farmache ocupă mănăstirea, dar iminența unui atac turcesc
asupra orașului Târgu O cna îi determină pe eteriști să se retragă spre Mănăstirea Secu. In urma lor pătrund turcii care
prada orașul și devastează Mănăstirea Răducanu. In exterior, lângă peretele sud -estic al bisericii, se găsește
mormântul marelui om politic și scriitor, Costac he Negri – 1812 -1876. Doamna Elena Cuza și Baligot de Beyne au
adăugat mormântului o modesta stela funerara cu inscripția: "Văduva lui Voda Cuza cu iubiții săi fii la C. Negri.
Durere eternă spre pomenire, 11 octombrie 1877". Pe spate, în franceză, se află scris omagiul lui Baligot de Beyne:
"A C. Negri."
58 N. Iorga, St. și doc ., V, p. 95, nr. 87.

25 Printre ctitoriile familiei Buhuș din secolul al XVII -lea s-ar mai putea aminti biserica din
Bîrlești (Vovatiești, jud. Iași); tot la Bîrlești se află și curtea veche boierească a Buhușeștilor,
stăpânită apoi odată cu satul, de familia Palade59.
Ctitorii ale Buhușeștilor din secolul al XVIII -lea și al XIX -lea, de mică importanță, au fost
semnalate la Crăcăoani, jud. Neamț , schitul Horaița, ridicat pe la 18 67 de Iermaghen Buhuș60, la
Telinești, Orhei (azi R. Moldova), reclădită pe la 1813 cu banii lăsați de Zmaranda Buhuș, fiica
lui Șerban Buhuș, la Șerbotești, com. Săliște, jud. Vaslui, biserică restaurată la 1817 de Teodor
Buhuș61, Bodești, azi Buhuși , jud. Bacău, clădită de același Teodor Buhuș, sfințită la 12 nov.
1817.62.
I.6. Mențiuni documentare ale satelor Bodești, Orbic, București, Moinești, Hârlicești
și Dumbrăveni incluse azi în perimetrul orașului Buhuși (sec. XV-XIX)
Spre a da un răspuns la întrebarea formulată, credem necesară o reconstituire a mersului
proprietății în satele Bodești, Orbic, București, ultimul fiind cunoscut în epocă sub diverse
toponime precum: Moinești, Bârlicești sau Dumbrăveni.
O imagine asupra mersului proprietății în Bodești, până la începutul secolului al XVIII –
lea, i se oferă cercetătorului reflectată într -o succesiune de 8 acte de întărire de proprietate datate:
9 noiembrie 143863, 29 aprilie 156764, 1 martie 158265, 1 noiembrie 158566, 13 decembrie 158567,
18 iulie 158868, 30 aprilie 160269 și 5 iulie 161370, emise la Iași.
Un „episoc întăritoriu”71 primea la 9 noiembrie 1438 de la frații domni Ștefan și Ilieș,
Tatul Herlic și nepoții săi de soră, Danciul Faidos și Niagul Roșca pentru trei sate pe Bistrița ,

59 N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localitatilor si monumentelor medievale din Moldova, Dir.Patrimoniului
cultural național , București, 1974, p. 246.
60 Ibidem , p. 385.
61 Ibidem , p. 834
62 Ibidem, p. 51.
63 D.R.H. , A., Moldava, I, 1975, p. 270, nr. 191.
64 D.I.R. , A., veac XVI, II, p. 172, nr. 173.
65 Ibidem , III, p.184 -185, nr. 234.
66 Ibidem , III, p. 294, nr. 359.
67 Ibidem , III, p. 296, nr. 361.
68 Ibidem , III, p. 392, nr. 489.
69 Ibidem , veac XVII, I, p. 42.
70 Ibidem , III, nr. 224, p. 142.
71 D.R.H. , A., I, 1975, p. 270, nr. 191.

26 anume Bodeștii, Moineștii, aflat în gura Orbicului și Mogoșeștii, azi inclus în comuna Costișa din
județul Neamț , lângă Buhuși .
Tatul Herlic a avut, din cele ce cunoaștem, trei copii, anume: pe Greaca, Lazăr și Cozma
Herlic. Tot în trei s -a împărțit și satul Bodeștii , probabil. Oricum, urmărind documentele, vedem
cum trec din mână în mână , cele trei părți ale satului „de jos”, „de mijloc” și „de sus”.
Actul datat 29 aprilie 1567, iarăși ni -l arată stăpân asupra treimii de jos a Bodeștilor pe
Manea vistiernicul, nepot al lui Lazăr, care era unul din cei trei copii ai lui Tatul Herlic.72
Treimea de jos a Bodeștilor apare din nou în documente la 30 aprilie 1602, alături de
treimea de sus a satului, stăpânite fiind ambele de Nast ea, fiica lui Stanciul Rusca. Conform
docume ntului amintit73, lui Larion, fiul lui Cărstănii și neamurilor sale li se întărește a treia parte,
de jos, din satul Bodești, moștenită de la Mihăilă Chicoșescul, moșul lor, care o cumpărase de la
Dragalina, fata Nastei, nepoata lui Stanciul Rusca.
Cât des pre treimea de sus a Bodeștilor, documentul din 5 iulie 1613 arată că aceasta se
afla în proprietatea lui Popoțea, nepotul lui Danciul pârcălab ce o cumpărase de la Nastea, fiica
lui Stanciul Rusca și mama Dragalinei.74
La 1 martie 1582 Mogîldea și Frăsina , copiii lui Avram, nepoții lui Onică, strănepoții lui
Cozma Herlic, care era fiul lui Tatul Herlic, din ocina lor, dau un sfert din zisa treime a din
mijlocul satului Bodeștii lui Dumitru Popoțea cu 100 de zloți.75 Acesta primește întărire de la
Petru Șch iopu la 1 decembrie 158576, pentru cumpărătură, dar 13 zile mai târziu, revine ocina
abia achiziționată lui Ion Tigul și neamurilor lui.77
Actul din 30 aprilie 1602, emis în cancelaria lui Eremia Movilă, ce întărea lui Larion și
neamurilor sale a treia part e, partea de jos, din Bodești, spune că acest Larion a avut și uric de la
Petru vv „însă l -au pierdut fiind atunci mare amestecătură aici în țară”.78 „Amestecătura” la care
se referă documentul fusese provocată de trecerea lui Mihai Viteazul în Moldova.

72 D.I.R. , A., veac XVI, II, p. 172, nr. 173.
73 Ibidem , veac XVII, I, p. 42.
74 Ibidem , III, p.142, nr. 224.
75 Ibidem , veac XVI, III, nr. 237, pp. 184 -185.
76 Ibidem , III, p. 294, nr. 359.
77 Ibidem , III, p. 296, nr. 361.
78 D.I.R. , A., veac XVII, I, p. 42.

27 La 1685, octombrie, 22,79 Toader Bașată pivnicer, primea carte pentru Bodeștii pe care -l
cumpărase „cu mulți bani” de la Gheorghiță. Vedem dar că la această dată, proprietatea divizată
prin moșteniri și vânzări se concentra din nou într -o singură mână.
În sfârșit, recensământul din 177280 și cartografia satului Bodești, Ocolul Bistriței, ținutul
Neamț din 177481 ni-l arată ca fiind proprietar pe un Buhuș, acesta fiind Șerban Buhuș. În
catagrafie sunt consemnate 42 de case, din care 25 erau pustii, locuitorii fiind clasați 16 la
„birnici” și 6 „rufetari”, nominalizați. La 1778, decembrie, 17, satul Bodești era stă pânit de
Buhuș stolnic, frate cu Șerban Buhuș, strănepoți ambii lui Alexandru Buhuș hatmanul.
*
Satul Orbic se întâlnește pentru prima oară în documente în 3 iunie 1429 când Alexandru
cel Bun82 întărește uric boierilor săi Lazăr, Stanciul și Costea, fiii lu i Ivan Vornicul mai multe
sate, printre care și „seliștea Orbicului unde este casa lor”.
La 13 mai 1590 Petru Șchiopu întărea lui Cioplan sulițașul o jumătate din satul Orbic
cumpărat cu 220 zloți tătărăști de la Mihail și Pătruț, fiii lui Ghedeon, nepoți i lui Margine,
strănepoții Marinii și ai lui Mihăilă Monescul.83
La 18 mai 1602 îl aflăm pe Cioplan, fost „ureadnic de Bacău”84 intrat în viața monahală,
ipostază în care totuși se judecă cu călugării de la mănăstirea Berzunți pentru jumătate de Orbic
și-i dă rămași.85
După moartea lui Ciolpan monah, ante 23 noiembrie 1611, jupâneasa sa Dumitra și fata ei
Cristina, jupâneasă -i la rându -i lui Samuil din Porcești, dăruiesc mănăstirii din Bisericani partea
lor, jumătatea de sus din satul Orbic, o moară cu heleș teu pe apa Orbicului, altă moară pe Bistrița ,
o vie la Bacău, schitul lui Ciolpan monah,86 numit pe călugărul Hariton.
Călugărilor de la Bisericani (Fig.11) li se întărește succesiv jumătatea de sus a Orbicului
de către: Constantin Movilă87, Ștefan Tomșa88, Radu Mihnea89, Gașpar Grațiani90, Alexandru

79 Ibidem , II, , nr. 358, p. 294.
80 Moldavia v. Epohu feudalizma , Chișinău, vol. VIII, 1973, partea I, p. 24.
81 Ibidem , p. 24.
82 C.D.M.D.A.C., nr. 1128, p. 266.
83 Ibidem , I, nr. 851, p. 211.
84 D.I.R.A., veac XVI, III, nr. 489, p. 392.
85 C.D.M.D.A.C., I, nr. 1128, p. 266.
86 C.D.M.D.A.C. I, nr. 1521, p. 347.
87 Ibidem, I, nr. 1521 și 1522, p. 347.

28 Ilieș91, din nou Radu Mihnea92, Miron Bernovsch i93, Moise Movilă94, iar Alexandru Ilieș95,
Vasile Lupu96 și Eustrat ie Dabija.97
În 1723 Orbicul și Bodeștii figurau pe harta lui Dimitrie Cantemir98, iar în 1769, cu
numele „Albik” și „Bodeschti”, cele două sate se aflau și pe harta lui Bawr.99
Proprietar la 17 decembrie 1778 asupra întregului sat Orbic era Nicolae Buhuș stolnic.100
*
În documentele din secolele XV -XIX, alături de Bodești și Orbic, sate care și-au păstrat
numele și, într -un fel, individualitatea până astăzi, mai apar toponime, precum Moineștii,
Hărliceștii, Dumbrăvenii și Bucureștii ce se referă la t eritorii de asemeni înglobate azi, ca și
Orbicul și Bodeștiul, orașului Buhuși .
În documentul menționat deja de la 9 noiembrie 1438, dat de frații domni Ilaș și Ștefan lui
Tatul Herlic și nepoților săi , Danciul Paidos și Niagul Roșca , erau pomenite „trei sate pe
Bistrița ”: Bodeștii, Mogoșeștii și Moineștii, ultimul sat aflându -se „unde au fost casa lui Herlic și
unde au fost Negușor, în gura Orbicului”.101
Moineștii sunt menționați din nou la 15 octombrie 1491102 când Ștefan cel Mare, Domnul
Moldovei, dăruieș te ctitoriei sale mănăstirii de la Tazlău, jumătate din satul de la gura Orbicului,
cumpărat de la Greaca, fiica lui Tatul Herlic cu 100 de zloți tătărăști.
În 29 aprilie 1567, Silion, Stan și Toader, fiii lui Borcea, nepoții lui Danciul Paidos
vindeau 1/ 3 din Moinești lui Manea vistiernicul.103

88 Ibidem , I, nr. 1823, p. 410.
89 Ibidem , I, nr. 1881, p. 423; nr. 1894, p. 426; nr. 1899, p. 427; nr. 1900, p. 427; nr. 1934, p. 435.
90 Ibidem, II, nr. 14, p. 16.
91 D.I.R.A., veac XVII, nr. 480, pp. 362 -363.
92 C.D.M.D.A.C., II, p. 75, nr. 296.
93 Ibidem , II, nr. 5 92. p. 133; Ibidem, II, nr. 649, p. 144.
94 Ibidem , II, nr. 774, p. 168.
95 Ibidem , II, nr. 2092, p. 407.
96 Ibidem, III, nr. 918, p. 206.
97 C. Blaj, op. cit ., p. 212.
98 Ibidem .
99 Șt. Meteș, Familia Buhuș , p. 47.
100 D.R.M.A.T., nr. 191, p. 270.
101 C.D.M.D.A.C., I, , nr. 210, p. 64.
102 D.I.R.A., veac XVI, II, nr. 173, p. 172.
103 Ibidem, V, nr. 440, p. 131 -132.

29 Referitor la localizarea Moineștilor în gura Orbicului, documentele nu lasă loc de nici o
îndoială.
*
Bărliceștii își trag numele de la Tatul Herlic și ai lui cărora, am văzut, în 1438 li se
întăreau Moineștii „und e au fost casa lui Herlic”. În prima jumătate a secolului al XVIII -lea
teritoriul din gura Orbicului nu mai apare sub numele „Moineștii” ci „Hărliceștii”, fiind
proprietate a răzeșilor, a lui „Pentelein din Hărlicești și cu toți răzeșii lui”.104
*
În topon omastica medievală din Moldova găsim de patru ori Bucureștii: un București se
află pe Moldova lângă Bercișești, închis azi în Capul Codrului, lângă Gura Humor în actualul
județ Suceava; alt București, tot în Moldova, se afla în hotar cu Timișeștii, lângă T ârgu Neamț , în
actualul județ Neamț ; în perimetru județului Vaslui, din zilele noastre, lângă Costești; pe Bilevoi,
se găsea încă un București, al treilea în enumerarea noastră; în sfârșit, un București pomenit până
la 1865 se afla pe teritoriul actualului Buhuși din județul Bacău și la acesta vom face referiri în
cele ce urmează.Unde anume se află teritoriul ce poartă numele București în secolele XVI -XVII
se poate deduce din două documente datate 20 iunie 1598105 și 29 martie 1625.106
În primul act amintit, C iolpan călugărul – personaj cu care ne -am mai întâlnit – vinde lui
Constantin Popoțea o „gârlă la București din gura Orbicului” pentru 27 taleri de argint. Ciolpan
mărturisește că „o amu Săpatu pre (ai) mii bane acea gârlă de la Dumbrăveni, însumi. Și amu datu
călugherelor din Tazlău 24 stupi pentru această gârlă”. Din document, credem, reiese că
Bucușeștii era un teritoriu de la gura Orbicului, zonă ce purtase numele de Moinești, apoi
Hărlicești. Faptul că documentul vorbește mai întâi despre „o gârlă la B ucurești”, apoi de „acea
gârlă de la Dumbrăveni” nu e o eroare, referirea făcându -se la aceiași gârlă; deci Bucureștii nu e
încă un nume de sat, se găsea pe același loc cu Dumbrăvenii, care e într -adevăr un sat107 populat
și care-și are numele de la dumbrava din lunca Bistriței. În aceiași dumbravă se afla și „curătura
lui Ciolpan” menționată de cel de -al doilea document semnalat, o hotarnică pentru partea din

104 Ibidem , veac XVI, IV, nr. 281, p. 229.
105 Ibidem , veac XVII, V, nr. 440. pp. 131 -132
106 Stănilă și Popoțea, frați, vând la 13 decembrie 1585 “partea lor de ocină din satul Dumbrăveni a patra parte”,
D.I.R.A., veac XVI, nr. 361, p. 296.
107 Vezi în acest sens discuțiile din D. Berlescu, C. Botez, I. Saizu, op. cit ., nota 80, p. 331.

30 Orbic a mănăstirii Bisericani, danie de la Ciolpan călugărul. Hotarnica întărește „niște curături
din luncă”, care a fost curătura lui Ciolpan; apoi, referindu -se la aceleași poieni, documentul
spune că acestea sunt „trei curături pe București”.
Ciolpan călugărul avusese deci în București o gârlă și trei curături. Gârla o cumpărase de
la călugării de la Tazlău, care, la rându -le, o primiseră danie, odată cu jumătate de Moinești, de la
Ștefan cel Mare, la 15 octombrie 1491, cum s -a arătat mai sus.
Satului de la Gura Orbicului, i s -a spus deci, în timp, Moineștii, apoi Hărliceștii,
Dumbrăveni, și în cele din urmă București. S -a folosit chiar și apelativul Gura Orbicului. Deci
Bucureștii nu se găseau nici în Orbic, nici în Bodești, cum s -a crezut până acum108, ci în zona de
la Gura Orbicului. Inițial, e foarte probabil că e denumit un teritoriu limitat, în lu nca Bistriței,
treptat toponimul extinzându -se asupra întregii zone din zisa Gură a Orbicului, aproape de
confluența Orbicului cu Bistrița , pe unde trecea și drumul ce leagă Bacăul de Piatra, locul fiind
străjuit din a doua parte a secolului al XVIII -lea și până în zilele noastre de „reteșul de la Gura
Orbicului”.
La 17 decembrie 1778, Constantin Moruzi Vodă scria către Iordache Iliescu Sătrar să
aleagă hotarele moșiilor Bodești, București și Orbic pentru care se află pricină între stolnicul
Nicolae Buhuș și căpitanul Ștefan Tintilă.109
Altă mărturie hotarnică din 30 ianuarie 1790 pentru Bodești, București, Orbic, pomenește
doar pe Buhuș stolniceasa, soția lui Nicolae Buhuș, stolnic, și fiică a răposatului vornic Grigorie
Crupenschi, singura stăpână la aceas tă dată peste toate cele trei sate menționate.
La 19 august 1823, un document ni -l arată ca proprietar în Bodești, București și ¼ din
satul Gura Orbicului de pe Bistrița , ținutul Neamț , pe Teodor Buhuș, fiul lui Nicolae Buhuș
stolnic, și tot lui, la 17 ma rtie 1828, Sandu Sturza îi întărea posesiunea peste cele trei sate care
sub stăpânirea lui se vor contopi, împrumutându -i numele – Buhuș.
I.7. Toponimicul Buhuș(ești)
Târgul Bodești -Buhușeștii Mici, apoi Buhușoaie, iar azi Buhuși , este singura așezare ce a
păstrat numele familiei boierești. Buhuș.

108 Șt. Meteș , op. cit ., p. 47.
109 D.I.R.A., veac XVI, II, nr. 123, p. 180.

31 Izvoarele arată însă că au existat și alte așezări , sate, ce au împrumutat numele
Buhușeștilor, dar care au luat posterior alte toponime.
Un sat Buhușeni, menționat la 18 martie 1560, se găsea în țin utul Chigheciului, la Maluri,
lângă Tartaul de Salac din Basarabia, azi Republica Moldova.110
Un alt Buhușăști sau Buhucești aflat în ținutul Neamț , lângă Bozieni, aproape de Roman,
e menționat la 21 septembrie 1608 când „Săcoian vist. de la Bohoșăști” dă mărturie de o
cumpărătură a lui Dumitrașco Bohoș.111 Un partaj din 3 iulie 1626 atribuie satul Buhușăști lui
Stratal, fiul lui Ionașcu Mihăilescu și mătușii sale Tudosia.112 Același sat e menționat până la
1662 într -un catastih de sate ale lui Gheorghe Ursache mare vistiernic.113 La 4 noiembrie 1667, e
menționat Pârvul, vătaful de Buhuși114 și apoi iar se pomenește de satul Buhuși la 5 septembrie
1754.115
Satul Buhușeștii din ținutul Neamț , ocolul Bistriței, proprietate a căpitanului volintir
„Vasili Pet log” înregistrat în filele cata grafiei din iunie 1774, indica o depopulare masivă, fiind
consemnate în scripte doar 8 case cu 7 birnici.116
La 20 iunie 1774 e menționat „Gavril Krîșmar ot Buhușoaia117 ce-au venit din satul Capul
Codrului din ținutul Suceava, bejen ar în ținutul Câmpulung -Suceava”, unde este consemnat în
recensământul de la data amintită. Un sat Buhușoaia trebuie să fi fost deci și prin ținutul Suceava.
Un document, datat de A. Sava cca. 19 august 1639, Orhei118, informează asupra lui
„Tagae din Buhuș anca” ce dă mărturie de o cumpărătură. „Buhușanca” se afla poate în ținutul
Orhei.
Un „Sanson din Buhușești” împreună cu megieși din Bârjoveni, Tatomirești, Oncești,
Săcuieni, Popești și Vrănișteni, dau mărturie de o împărțeală la Ciulești, la 18 iulie 16 41.119 Se
afla deci un sat Buhușești și în ținutul Tutova.

110 Ibidem , veac XVII, nr. 235, p. 180.
111 Bălan, Doc. Bucovinene , I, nr. 98, p. 195; D.R.H.A., sec XIX, nr. 89, pp. 109 -110.
112 C.D.M.D.A.C., supl. I, nr. 796, p. 237.
113 Ibidem , III, p. 334, nr. 1158.
114 N. Iorga, St. și doc ., VII, nr. 11, p. 378.
115 Moldavia v. Epohu feudalizma , VII, partea I, p. 32.
116 Ibidem, p. 260.
117 Sava, Doc. Odorhei , nr. 71, p. 77.
118 C.D.M.D.A.C., supl. I, nr. 609, p. 203.
119 Gh. Ghibănescu, Ispisoace, II1, nr. 46. p. 51.

32 În 1630120 e pomenit „Hilimon din Buhușești” ca semnatar al unui zapis „Misaiu ot
Buhușești” era martor121 la vânzarea ce făcea în Șoimărești „un boiernaș din Buhușești”.
„Condica liuzilor” din 1803, județul Vaslui înregistra la recensământ pe „Aron”, jidov din
Buhuși .
Iată aici adunate unele menționări de sate ce s -au numit Buhuși sau Buhușești.
Amplasarea lor pe hartă, acum, nu e însă deloc ușoară, fiind o sarcină a cercetărilor viitoare, ce
vor stab ili cu precizie unde s -au aflat aceste sate, ce nume au avut până a se numi Buhușești, cum
s-au numit după ce a fost abandonat acest toponim.
I.8. Evoluția Buhușului de la sat la târg (1819, 1823 ) sub Toader Buhuș
Catagrafia din 1774 realizată după terminarea războiul ruso -turc din 1768 -1774 prezintă
satele Bodești, Ceolpanu, Runcu, Siliștea, Buciulești, Gârleni, Mogoșești, Goșmani și Români ca
aparținând lui Șerban Buhuș,. din Ocolul Bistriței, Ținutul Neamț ,
Toponimic Buhuși s-a încetățenit după numele boierului Toader Buhuș, care la începutul
secolului XIX stăpânea teritoriul actualului oraș.
Din secolul al XVIII datează și Rateșul din Gura Orbicului (Fig 1 2) precum și Conacul
ce a aparținut lui Teodor Buhuș. (Fig.1 3)
Denumit în documente „rateș” (han de poștă), unde în evul mediu se adăposteau
caravanele cu mărfuri ale negustorilor și se schimbau caii poștalioanelor, cons truit în secolul al
XVIII -lea, monumentul de arhitectură este singurul care a mai rămas pe valea Bistriței. Este unul
din puținele localuri care s -a păstrat intact, dar într -o avansată stare de degradare.
Biserica „Sfânta Înviere ” e un alt edificiu legat de familia Buhuș. (Fig.1 4)
Pe un e vangheliar păstrat în biserică (Fig.15) se pot citi unele informații interesante
privind ctitorul Toader Buhuși și construirea bisericii. Toader Buhuș, “pe la 1808 a început a
aduna materiale pentru biserică. Era vreme de război (ruso -otoman și ruso-francez ). Toader
Buhuș era în 1810 Aprilie, ispravnic de Vaslui iar din aprilie 1811 ispravnic în ținutul Fălciului.
Aici a tocmit meșter pietrar pentru biserica din Bodești (așa se numea orașul în acea perioadă iar
din 1834 a devenit orașul Buhuși , după numele b oierului Toader Buhuș) pe calfa Cazimir ce era

120 N. Iorga, op. cit. , nr. 89, p. 68.
121 Gh. Ghibănescu, Surete , XV, nr. CCXII, p. 220.

33 din Vaslui. Lucrul la biserică s -a început în 25 iulie 1811. Toader Buhuș a ajuns din nou ispravnic
în Vaslui la 1 aprilie 1812, nu mai avea timp să vadă cum merg lucrurile la biserică. Domnitor în
Moldova era Scarlat Calimah Voievod. În noiembrie 1812, Toader Buhuș s -a însurat cu Anica,
fiica stolnicului Costache, văduva lui Mihalache Ruset. La 1 decembrie 1812 Toader Buhuș este
scos de domnitor din dregătorie și se întoarce acasă, găsind biserica ridicată pân ă la ferestre. În
1813 calfa Cazimir s -a îmbolnăvit, materialul se împuținase, deci lucrul s -a oprit. În 1814 calfa
Cazimir a murit și abia în 15 mai 1815 calfa Pavel din Micșunești reia lucrul la Sfânta Biserică.
La 12 august 1815 s -a terminat de zidit bi serica și de acoperit la 10 octombrie același an. În 1816
– catapeteasma iar la 1 iulie 1817 s -au tocmit pictori, iar pe 3 noiembrie 1817 s -a terminat
pictura. La 10 noiembrie 1817 s -a sfințit Sfânta Biserică de Prea Sfințitul Grigorie Hrapoleos,
luând blagosloveni e de la Mitropolitul Moldovei Veneamin Costache.
Se găsește scris în Octoihul vechi cumpărat de Toader Buhuș din Iași din dregătoria lui
Dumitru Brașoveanu, care a costat 35 de lei, precum că la sfințirea bisericii au fost „multă
adunare de boieri, preoț i, călugări, negustori și norod din trei ținuturi, adică de la Roman, de la
Bacău și de aicea din ținutul Neamțului”. Pentru această Sfântă Biserică Toader Buhuș a cheltuit
50.000 de lei, banii lui, iar când s -a apucat de construirea bisericii avea doar 1. 000 lei.

34
CAP ITOLUL II
TÂRGUL BUHUȘ I ÎNTRE ANII 1819 – 1900

II.1. Dezvol tarea așezării i Buhuși de la târg (1819) la comună rurală (1864)
Epoca modernă, după anul 1821, aduce cu sine o situație mai favorabilă populării și
desfășurării îndeletnicirilor tradiționale, comerț, meșteșuguri, „mânuirea banilor,” ca urmare a
pierderii de către Poarta Otomană a monopolului comercial în Țările Române în 1829. Acest fapt
este ilustrat de către catagrafiile de după 1821, în special ce le din 1826, 1832, 1838, 1845, 1859,
care evidențiază și creșterea populației evreiești din nordul Moldovei și angrenarea în activitățile
specifice citadine, numărul lor în sate fiind foarte mic comparați cu cel din orașe. Creșterea
populației evreiești din această regiune se datorează căilor de pătrundere ale imigrației israelite
din Bucovina, devenită habsburgică în 1775, și din Galiția și spațiul rus care s -au adăugat
comunităților deja existente sau au fondat altele noi. În această perioadă și în special, între anii
1831 -1838 sunt înregistrate creșteri masive ale numărului evreilor în marile orașe unde ființau
vechile obști: Botoșani, Iași, Bacău, Dorohoi, Piatra Neamț , ajungându -se și la sporuri
demografice de la 100% la 500% în doar șapte ani. Târgul Buhuși , din județul Neamț va deveni
un important centru al mozaismului ortodox, cunoscut prin păstorirea rabinilor din familia
Friedman. Evreii contribuie în continuare la fondarea de mici centre semiurbane, târguri și
târgușoare, unele având o componentă israelită însemnată, în unele majoritară sau constituită în
întregime de evrei. Ei vor deveni parte a unei clase de mijloc care făcea legătura între sat și oraș,
între boierime și țărănime.
Dezvoltarea acțiunii factorilor economici în satul Bodești a fost favorizată de faptul că
acesta se găsea într -o zonă favorabilă schimbului de produse din regiunea montană (cherestea,
lemne), cu produsele regiunii subcarpatice (cereale). Satul Bodești era situat de asemenea, în
lungul căii de comunicație Bacău – Piatra Neamț . Spre sfârșitul secolului XVIII se constată un
interes crescând pentru dezvoltarea comerțului și a relațiilor de schimb, ilustrate de negoțul cu
diferite produse alimentare, lemn și altele.

35 Datorită dezvoltării comerțului și a relațiilor de schimb pe proprietatea boierului122 Teodor
Buhuș, acesta obține două hrisoave (act domnesc care servea ca titlu de proprietate, de
privilegiu), la 1819 și 1823, prin care se atribuia așezării funcția d e târg. Odată cu înființarea
târgului, în istoria așezării Bodești începe o nouă etapă, ilustrată prin dezvoltarea într -o anumită
măsură a factorilor economici și sociali.123
*
Ca târg, Buhușul apare și pe harta administrativă a Moldovei în anul 1833. În noiembrie
1828, Bodeștii, împreună cu târgușorul Vornicesei Anica Buhuș număra o biserică, 50 de case și
18 grajduri.
Statistica din 1831 arată stăruința pusă de proprietarii târgului spre a atrage pe evrei pe
noua așezare. Buhuși , numit Buhușoaia avea, la 1831, 82 evrei și 213 creștini.
Cei dintâi evrei cu care s -a înființat acest târgușor au fost: Șloime Zetgherșen, Copel
Bodeșter, Herșleiborăndar, Lupu Ungureanu, Sol. Roș, Lupu Cioară, David Blijeșt er, Moșke
Nemțian, Zalmen Lipscan, Copel Gârlener, Șmil Ioil Lipscanu, Strul Bențien și Moise Rahover
(care se boteză, primind numele de Constantin)124.
În 1832 numărul caselor se ridica la 61.
Funcția industrială a târgului a apărut treptat, precedată de a ctivitatea unor meșteșuguri
semnalate încă din 1832: velnițe, fabrici de lumânări, de cuie, olărit. În 1842, existau în târgușor
două fabrici de olărie, număr înregistrat de statistica din 1854. În anul 1849, funcționau pentru
prelucrarea lemnului și produ cerea cherestelei trei fierăstraie. Numărul pietrelor de moară a
crescut de la 3 la 8 în anul 1854.
În „Condica liuzilor” din 1803 figurează 51 locuitori birnici, plătind un bir de 756 lei
pentru ca în 1845 (după 42 de ani) să găsim în localitate 81 birnic i.125 Categoriile fiscale din
Bodeștii Buhușoaiei erau:

122 Platon, Gheorghe, Comisiile de revizuire din Moldova și activitatea lor în anii 1830 și 1831 , în “Studii și
materiale de istorie modernă ”, an I, 1957, p. 25 -45.
123 Platon, Gheorghe; Platon, Florin, Boierimea din Moldova în secolul al XIX -lea. Context europea n, evoluție
socială și politic , Editura Academiei Române, București, 1995
124 Iosef Kaufman, Numele, întemeierea, vechimea și istoricul tărgului Buhuși , în „Evreii din Ro mania în texte
istoriografice. Antologie ”, Editura Hasefer, București, 2002, pp.344 -352
125 Th.Codrescu , Condica Liuzilor de la 1803 , “Uricariul ”, vol. III, Iași.

36 Categorii fiscale 1803 1832 1838 1845
I. Locuitori birnici 51 56 53 83
II. Categorii care plătesc
osăbit bir după patente și
peciuri din care:
9
1
5
– mazili 2 1 –
– oameni fără căpătâi 7 – 5
III. Categorii nesupuse la
nici un fel de dări și havalele
din care:
7
28
27
52
– preoți 3 2 3
– diaconi 1 1 1
– dascăli 2 1 2
– privilegheți 1 – –
– scutiți pentru strajă 1 – –
– bătrâni și nevolnici 5 10 27
– văduve 15 13 18
– vătafi de moșie – – 1

II.2. Buhuși – comună rurală între 1864 -1900
Odată cu aplicarea Legii de organizare administ rativă și a Legii comunale din 1864
ținuturile au fost transformate în județe, ocoalele în plăși, iar satele organizate pe comune.
Localitatea Buhuși făcea parte din județul Neamț , plasa Bistrița .
Legea pentru organizarea autorităților administrative din 1892 stabilea că localitatea
Buhuși făcea parte tot din județul Neamț , plasa Bistrița .
După familia boierească Buhuș , proprietarii moșiei pe care s -a dezvoltat orașul au fost
Ioan Greceanu, Christodor Icsarh și apoi Eugeniu Alcaz.

II.3. Comunitatea evreiască

37 Comunitatea evreiască s -a constituit treptat. În anul 1850 ieromonahul Gherasim din
Bisericani a vândut lui Meilich zet David două dughene din târgul Buhușoie cu 4500 lei, cu actul
întărit de Judecătoria Neamț , sub nr . 3076 acel an.
În anul 1862 s -au vândut casele și magaziile jidovului Bercu Copel din târgul Buhuși, spre
îndestularea creditorilor, prin foaia no. 258 al Judecătoriei distr. Neamțu, no. 5628. Cu alte
cuvinte, evreii de aici cumpărau și vindeau liber orice case și terenuri. În timpul cât acest orășel
era comună rurală, evreii făceau strajă, sau plăt eau pe alții care îi înlocuiau.
Evreii se îndeletnicesc cu comerțul, speculațiuni și industria manufactu(rie)ră.
Deși, după 1866, istoriografia evreiască consideră că a început epoca unui "antisemitism
de stat", o comparație între recensămintele din 1859 și 1899 ne arată că în Moldova populația
evreiască cunoaște, în continuare, o creștere însemnată, e drept într -o perioadă mai lungă de timp,
și nu datorată doar sporului natural, ci și imigrărilor. Spre deosebire de prima jumătate a
secolului, când prefe rată în cvasi -totalitatea ei Moldova de nord, acum se înregistrează o relativă
uniformizare la nivelul acestei provincii istorice (zonele sudice), dar și o radiere spre Muntenia,
în special spre București, care după 1862 devine capitala României și cel mai important centru
economic. De asemenea, se constată o creștere a popu lației evreiești din sate, deși , în continuare,
au fost restricționați în a deține terenuri agricole. Erau, în schimb, arendași, orândari, băcani,
cherestegii, hangii, negustori de lemne, vătafi.
Sinagoga126 Klaus din Buhuși (Fig.1 6) a fost recent reabilitată de evrei din Israel, prin
asociaț ia ADMOR, și este un simbol al pelerinilor Hasidim127, care anual se întâ lnesc aici
Începuturile acestei sinagogi se găsesc la mijlocul sec a l XIX -lea, când unul din descendenții
dinastiei Rugiri – rabinul de Buhuși Isac Fridman (Fig. 17 , 18) a întemeiat în Buhuși , pe str. Al. I.
Cuza, o curte rabinică construind case și o sinagogă mai veche, care azi nu mai există. Pe la 1862
el construiețte aici Sinagoga Klaus care dainuiește și astăzi. Cumpărându -se locul necesar de

126 Termenul sinagogă provine din gr. συναγειν , “a reuni” și în ebraică înseamnă casă de întrunire, destinată
celebrării cultului mozaic.
127 Termenul Hasidim , în ebraică "pios", este folosit adesea pentru a -i descrie pe evreii ultra -ortodocși. Hasidim a fost
o mișcare religioasă evreiească, care s -a născut în secolul XVIII, în Europa de Est. Întemeietorul Hasidismului a fost
Israel Ba'al Shem Tov, "Stăpânul Numelui Bun", 1700 -1760, și a inițiat această mișcare ca reacție la iudaismul
tradițional, care punea mare accent pe învățătura și făcea ca uneori iudaismul să pară elitist – de parcă numa i marii
învățați evrei ar fi putut să atingă un nivel înalt de spiritualitate. Hasidismul corespundea ambițiilor spirituale ale
omului obișnuit și le permitea chiar și analfabeților să atingă măreție spirituală.

38 anexat la curtea sinagogii, de la preotul Axinte128, pentru suma de 90 lei. A fost clădită din
cărămidă, costând 20000 de lei vechi, cu acoperișul de șindrilă . Pe la 1863 sinagoga a ars și s-a
făcut alt acoperiș , tot de șindrilă , care, și acesta, fost stricat de vânt și a fost, iarăși, refăcut.
Aproape 200 de pioși făceau acolo rugăciunile lor.
În fosta Curte rabinica cu o suprafață de cca 5400 m2 a funcționat o școală rabinică
(Fig.1 9). și o baie rituală . Astăzi incinta are o suprafață de 1516 m2 . În timpul războiului , aici au
locuit nepoții și strănepoții rabinului. Ultimul rabin a fost un Isac.
Aproape de sinagogă (șil) este și Beth hamedreș șil făcută în același timp când s -a făcut
sinagoga, din cărămidă, cu acoperământ din șindrilă ; astăzi însă este reformată.
Alte Beth hamidrașim au fost: Das kleine bet hamedreș aproape de sinagogă, întemeiat de
Duved Velvel (1840), cu a sa cheltuială; Șnader esche beshamedres , întemeiat la 1879 în str.
Bacăului, al breslei croitorilor.
Mai frumoasă însă a fost, se pare, Beth hamedreș al rabinului Friedman (str. Romanului)
în casa proprie ( Deim Rebens Klaus ), care este o clădire uriașă, chiar în curtea rabinul ui.
În timpul sărbătorilor de toamnă, o mulțime de străini, adepții rabinului veneau aici spre a
face rugăciuni le.
Feredeul, sau baia comunității, există aici de începutul fondării orășelului, pentru evrei.
Era construit din zid și acoperit cu tablă; a fost refăcut și reparat de mai multe ori.
Cimitirul Comunității aflat in zona Mocani, pe lângă fostul CAP, există aici de aproape
doua secole, locul fiind dat de Teodor Buhuș , proprietaru l târgului, pentru acest scop Primul mort
aici înhumat a fost Libe, femeia lui Duved Horbaci .
În fața cimitirului era un oil (casă mortuară) cu atenansele129 necesare toate de zid.
Decedații erau duși pe un pat împletit din odgoane ori din sfoară groasă. Majoritatea
mormintelor au și țom și mațeive de piatră ori de lemn.
În cimitirul evreiesc (Fig. 20) înființat în secolul al XIX -lea se odihnesc: dr. Ghelber Aizic
Hers; profesor universitar Bruno Engler; avocat Lupescu Filip. Printre rezidenții proeminenți se

128 V. Imer, III/1, p. 511, doc. 109. Referirea se face la zapisul dat de preotul Axinte la mâna „neguțitorilor jidovi din
Buhuși” la 30 august 1824.
129 anexe

39 numără și rabini savanți Mordechai din Sadagura, Moșe David Șapira, Sabetai Ben Ițac, Avram
Arie Rosen.
Ultimul evreu înmormâ ntat aici, in aprilie 2001, a fost Scherf Ernest Norbert, un fel de
legendă locală, o ființă spirituală care depăna, pe bandă rulantă, bancu ri originale cu … români și
evrei.
Căsuțe de zid erau în deceniul al treilea al secolului XX pe mormintele următoare:
Rebețin Reizel, m ama răposatului rabin Ițole Friedman (fiica rabinului Don din Rusia), Dvoirole,
nora răposatului rabin Ițole și fiica rabinului Herșole Meșbes din Rusia, Rib Ițole Friedman. În
aceste căsuțe ard întotdeauna candele.
Păzitorul cimitirului a fost un rus trecut la iudaism , fost maior în armata rusă .
Rabi Izrail Friedman, fiul răposatului rabin Ițole Friedman, se află și el înmormântat în
acest cimitir.
Într-un cai et special, pe care făcea însemnări paznicul de zi și de noapte al cimitirului ,
figurează 498 de persoane decedate și înregistrate, mormintele acestora putând fi ușor localizate.
În cimitir sunt mult mai multe monumente funerare și mii de decedați. Pe unele morminte, căzute
pradă vechimii, nu mai poți desluși identități și ani.
Războiul pentru independența de stat a României a aflat printre combatanții din sudul
Dunării și peste 800 de evrei, în frunte cu eroul M. Brociner, care au devenit astfel cetățeni
români, dar cererea de modificare a celebrului "articol 7", de către evreii din România și de
reprezentanții lor în asociațiile internaționale israelite, a născut intense dispute privind
emanciparea evreilor. Se nasc facțiuni politice care propun măsuri antievreiești și unele
personalități marcante ale vieții politice și culturale românești se pronunță împotriva încetățenirii
și a imixtiunii organizațiilor supranaționale e vreiești în politica internă românească Grupări și
acțiuni antievreiești au existat încă de la jumătatea secolului al XIX -lea, începând cu "Fracțiunea
liberă și independentă" de la Iași condusă de universitarul N. Ionescu, în care activa și Ion
Creangă, s -au ținut congrese economice antievreiești, unele personalități politice și culturale și-au
manifestat opiniile împotriva încetățenirii evreilor la 1878 : D. Pop Marțian, V. Alecsandri, A.D.
Xenopol, V. Conta, C. Negruzzi, M. Eminescu, N. Iorga, N.C. Paulesc u, I.Z. Codreanu, I.
Găvănescul, C. Șumuleanu.

40 Cel dintâi rabin al comunității a fost Mordache Sadagherer, care a funcționat aici de la
anul 1837 până la anul 1850, și care ajungând la bătrânețe a vrut să plece spre Palestina, dar
ajungând la Focșani, a mu rit și fost acolo înhumat. Rabinul Șloime Bucecer, după ce a funcționat
câțiva ani, s -a dus în Palestina, unde a și murit. Rabinul Moise Duved Șapira, a funcționat 4 ani,
fiind apoi chemat la Galați ca rabin. Rabinul Șapse Segal era om savant și autor al m ai multor
scrieri importante. El funcțio nează aproape 20 de ani.
Rabin Benzion Roller a înființat seminarul rabinic și a finanțat societăți sioniste
Familia rabinilor Friedman este descendentă din familia istorică a promotorilor
chasidismului, care a devenit cunoscută pe la 1750 prin intemeietorul ei rib Israel Bal Șem Tow
Hakoighiș din Miesbozs și urmașul său rib Beriș din Mizricz, care sunt succedați de rib Abr.
Malec, rib Șulem Șachne, rib Israel Mirizin, rib Abram Iancu. Răposatul și regretatul rabin Rib
Ițole Friedman era fiul vestitului rabin Șulim Friedman și era fratele lui rib Abram Iancu din
Sadagura.
Rabin Ițole Friedman a stat mai întâi 3 ani la Ismail, de unde a fost adus la Buhuși în anul
1860, de enoriașii fruntași Manes Helman, Abr. Cio re, Smil Ioil Reis, Șloime Moșches, Nusen
Corner etc., aceștia fiind rugați pentru acest scop de rib Moise Duved, rabinul comunităței locale.
Rabinul Friedman, venind aci, a locuit în casele l ui Șmiel Ioil Reis 3 ani, apoi și-a făcut
curtea de zid în str. Romanului, o clădire care conține peste 30 de camere. Rabinul Ițole a avut 5
fii: David, Israil, Abram, Moise și Isruel Ianchef. Fiice: Pese, Leie, Chone, Șeivole, Molkole,
Cheivetel, Bruchole, Chrone, Șifre.
Târgușorul datorează poziția sa, în parte, și datorită șederii rabinului aci. Rabinul Ițole se
bucura de o reputație de bărbat inteligent în cele mai largi cercuri. Suferinzii de orice credință
găseau alinare prin dărnicia sa exemplară. Inconsolabilii găseau mângâiere prin sfaturile sale.
Avea aderen ți în toate straturile societății . Creștinii din clasa înaltă îl vizitau și îl respectau.
Urmașul său a fost rib Israel, la fel, recunoscut ca înțelept.
Rabinul Israel Friedman, fiul rabinului Isac Friedman , după moartea părintelui său în
august 1896 a urmat în scaunul său în Buhuși , până la moa rtea sa, în april 1923, când a fost
succedat de ginerele său , Mendel Friedman (Fig2 1).

41 II.4. Fabrica de postav Buhuși până la primul război mondial
Datorită funcției comerciale, târgul Buhuși a devenit independe nt de satul Bodești, pe
teritoriul căruia s -a născut, incluzându -l în teritoriul său. Un eveniment deosebit a fost înființarea
fabrica de postav a colonelului Eugen Alcaz, la Buhuși în anul 1885 (Fig. 2 2). După această dată,
dezvoltarea economică și social -culturală a orașului , ca și a unor comune vecine, a fost
determinată de existența Fabricii de Postav .
Colonelul Eugen Alcaz (1808 -1892) om cu avere și influență, a fost participant la
Revoluția din 1848, partizan al Uniri Principatelor130, colaborator apropiat al lui Mihail
Kogălniceanu , ministru al finanțelor , luptător în Războiul Civil American, presupus mason,
proprietarul moșiilor Pașcani și Buhuși , acționar și director al Băncii Naționale din Moldova.
Eugen Alcaz a urmat, la Iași, p ensionul francez al lui Victor Cuenin, unde a avut colegi
pe Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, pe verii primari Alexandru
Ioan Cuza, Nicolae, Ioan și Panaite Docan, precum și pe Matei Millo.A fost colonel, cu studii de
inginerie în Franța. A fost în două râmduri ministru al finanțelor . Prima dată în Guvernul Ion
Ghica de la Iași (8 martie – 27 aprilie 1859) alături de Vasile Alecsandri, Constantin Hurmuzachi,
Dimitrie A. Sturdza, General Constantin Milicescu, Ludovic Steege131 . A doua oară în Guvernul
Mihail Kogălniceanu (30 aprilie – 29 septembrie 1860) de la Iași, alături de Mihail Jora,
Damaschin Bojincă, Arhimandrit Melchisedec Ștefănescu, Alexandru Romalo, Colonel Gheorghe
Adrian, General Ioan Em. Florescu, Dimitrie Coza dini, Ioan Gr. Ghica132 . Deși nu a avut studii
în domeniul financiar, i se recunosc oarece merite în domeniu.133 “De acum înainte și vistiernicul
Eugen Alcaz va fi adus în situațiune să desfăsoare o acțiune energică și susținută în conducerea
lucrărilor depar tamentului său. Și în această privință va fi ajutat stimulat și îndrumat de M.
Kogălniceanu care manifestă o atenție predilectă pentru problemele de ordin financiar…”134

130 Pentru Divanul Ad -hoc al Moldovei au fost alese două personalită ți de origine băcăuană, Postelni cul Vasile Alecsandri,
cunoscutul poet și om politic al acelor timpuri și aga Costache Rosetti -Tescanu, care reprezen tau pe marii proprietari de pămâ nt.
Burghezia de la oraș era reprezentată de comisul Petrache Brăescu, iar țărănimea de Dimitrie Cracti și Ion Ababei , țărani din
Valea lui Ion, sat aflat în hotar cu orașul Buhu și.
131 Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995 , Ed.
Machiavelli, Bucure ști, 1995.
132 Ibidem
133 Victor Slăvescu, Finanțele României sub Cuza -Vodă , Editura Fundației Culturale “Magazin Istoric”, 2003, p.26.
134 Ibidem , p.243.

42 Al. I. Cuza a încercat a „întreține relații prietenești” cu Statele Unite ale Americii încheind
un tratat de comerț și unul de asistență militară. Opoziția Porții și a puterilor protectoare ale
Principatelor Unite au făcut ca proiectele să eșueze. În anul 1864, colonelul Eugen Alcaz și
Emanoil Boteanu, ofițer român, au fost trimiși de domni torul Alexandru Ioan Cuza ca observatori
în Războiul de Secesiune și au luptat alături de armata nordistă, în anul 1865, la bătălia de la
fortul Stadmandovei. Ambii sunt considerați eroi în America.135
Colonelul Eugeniu Alcaz a devenit, prin cumpărare, propr ietar al moșiei Pașcani , socotită
a fi “una dintre cele mai frumoase, nu numai din județ, ci și din întreaga Moldovă”, pe care fostul
proprietar, Neculai Rosseti -Roznovanu o ipotecase.
O curiozitate locală este faptul că, după 1860, Eugen Alcaz a fost unul din arendașii
moșiei Darabani. A rămas în me moria localnicilor prin ciudățenia de a aduce două cămile din
nordul Africii pentru a le folosi în agricultură .136
Eugen iu Alcaz supranumit în epocă și “omul care se joacă cu paralele” a cumpăra t în
1879 “Fabrica lui Conu Mihalache” de la Blebea -Târgu Neamț .137 În 1852 Mihail Kogălniceanu
cerea un privilegiu în baza căruia să i se asigure dreptul de a produce postavul necesar corpurilor
în armată: miliție, jandarmerie, pompieri și grăniceri. În 1 853, în apropierea cartierului Blebea,
Târgu Neamț a început să se producă postav de calitate superioară. În anul 1879 Mihail
Kogălniceanu se desparte de fabrica de postav pe care o vinde colonelului Eugen iu Alcaz. Noul
proprietar, după numai șase ani, a d emolat -o și a transportat utilajele la Buhuși , după ce a încercat
zadarnic s -o amplaseze în Bacău . La Buhuși erau condiții favorabile producției, lână, forță
hidraulică, pregătire a profesională a localnicilor, transport CFR după înființarea liniei de cale
ferată , la15 februarie 1885.
Fabrica a fost dotată de la început cu mașini moderne pentru acea vreme: primele războaie
mecanice. Neputința fabricii de a executa calitativ și cantitativ comenzile date pentru armată, a
atras după sine rezilierea în 1891 a contractului. Deoarece numărul fabricilor care prelucrau
postavul și păturile pentru armată erau în număr mic, nu rezistau concurenței străine și nu își

135 http://www.libertatea.ro/detalii/articol/george -pomut -eroul -americanilor…
136 http://www.darabani.org/2009/08/inca -ceva-despre -darabani/
137 http://www.calu -iapa.com/2011/12/calu -iapa-cel-mai-puternic -centru.html

43 puteau livra marfa în condiții bune. În iunie 1891, Eugen Alcaz este obligat să -și vândă mașinile
și să închirieze fabrica.
La început, Fabrica Buhuși a funcționat ca întreprindere particulară (1885 – 1891) „Wolff
& Co”, apoi ca societate pe acțiuni (1891 – 1948).
Fabrica este vândută lui Erhard Wolff, originar din Turbenthal – cantonul Zurich. În
perioada următoare, fabrica a cunoscut o continuă dezvoltare, câștigând un meritat prestigiu
atestat și de medalia de aur pentru cele mai bune postavuri prezentate în 1890 la expoziția de la
Paris.
Wolff a lărgit căile care puteau să asigure dezvoltare a fabricii: mărește capitalul,
îmbunătățește procesul de producție, introduce lucrul în timpul nopții, aduce apa din canalul
exterior la fabrică, asigură iluminatul, face stocuri de cărbune. Noul patron lărgește legăturile cu
Elveția, Austria, Germania, It alia, Franța și Polonia. Fabrica de postav Buhuși dispunea și de un
însemnat număr de ucenici, pe care Wolff i -a “procurat” direct de la părinți sau de la școlile de
meserii din Bârlad, Brașov și alte orașe. Ucenicii au fost întrebuințați chiar și în birou ri.138
Wolff, ca mare fabricant, s -a străduit chiar de la început (octombrie 1891) să dea fabricii
un regulament, din care se detașează preocuparea patronului de a beneficia cât mai mult de forța
de muncă.139 El a urmărit stăruitor să atragă și să lege pe mun citori, semiproletari și țărani de
fabrică.
Dorința de a da stabilitate forței de muncă rezultă din prevederea ca noii lucrători să
rămână în fabrică cel puțin un an de la angajarea lor, drept garanție.140 Părăsirea fabricii înainte
de expirarea unui an atr ăgea după sine pierderea garanției. Pierderea garanției se aplica și în cazul
când lucrătorul era concediat. Garanția reținută reprezenta o importantă sursă financiară aflată la
dispoziția patronului, dar și o formă de exploatare a muncii angajate sezonier la fabrică. Se
urmărea realizarea regimului de dependență a muncitorului față de patron și prin sistemul
amenzilor, care constituiau totodată, ca și în cazul garanțiilor reținute, o sursă rentabilă de câștig
pentru patron.

138 A. N. Serviciul Județean.Bacău, F ond Fabrica de Postav Buhuși, Corespondență, dosar. 10/1894, f. 311; copier
5/1892, f. 32; copier 5/1893, f. 353.
139 Idem, dosar. 1897 -1900, f. 230.
140 Ibidem.

44 Regulamentul pentru lucrătorii fabricii apăra atât de bine interesele patronului, încât a
rămas în vigoare și după ce s -a întocmit, la 24 septembrie 1894, regulamentul pentru industriile
insalubre.141
Condițiile de muncă în fabrică erau deosebit de grele. După regulament, durata zilei de
lucru era fixată la 11 – 12 ore.142 În realitate însă, lucrătorul era nevoit uneori să efectueze mai
multe ore. Regulamentul nu cuprindea nici o dispoziție cu privire la protecția muncii, la
concediile de odihnă, de boală, asistență medicală etc.
De fapt, nici la nivelul industriei naționale nu exista în acel timp o legislație care să
reglementeze condițiile de muncă și de trai ale muncitorilor.
Lăsat, la început, cu totul la bunul plac al patronului, lucrătorul, prestând neprotejat
muncă, insuficient rem unerată în comparație cu costul vieții , era „ mai de plâns decât soarta
robilor .”143 Dintre sutele de exemple, alegem doar unul care ni se pare deosebit de concludent
pentru lucrătorii de la Buhuși . Întrucât fabrica nu avea o sirenă care să adune în zorii zi lei pe
muncitori la lucru, direcția întreprinderii s -a adresat la 10 decembrie 1891 parohului bisericii
române din Buhuși ca acesta să dea dispoziții ca în fiecare zi lucrătoare, la ora 5 dimineața,
clopotele să sune, întrucât lucrătorii, pentru a nu pier de ziua de muncă și a nu întârzia, veneau la
fabrică la miezul nopții. Grija conducerii nu izvora din dorința de a îmbunătăți condițiile de viață
ale angajaților sau dintr -un sentiment de umanitate, ci din teama că datorită extenuării la care erau
supuși, muncitorii, flămânzi și mai ales neodihniți, nu puteau asigura randamentul scontat de
patron, periclitând dobândirea unor beneficii importante.
O sarcină importantă și imediată a muncitorilor de la Buhuși se referea la necesitatea
înlăturării regulamentu lui și la îmbunătățirea salarizării lor. O formă a luptei pentru
îmbunătățirea salarizării a constituit -o părăsirea de către lucrători a fabricii înainte de expirarea
anului în care au fost angajați. În fața a numeroase cazuri, patronul s -a adresat și prefecturii

141 Constantin Hamangiu, Codul general al României , vol. II, București, 1900, p. 3274 și urm.
142 A. N. Serviciul Județean. Bacău, fond Fabrica de Postav Buhuși , dosar, 4/1891 -1892, f. 360.
143 Singura prevedere legală provocatoare la reglementarea muncii dată de art. 1472 din Codul civil se referă la
faptul că patronul trebuia crezut pe cuvântul său p entru plata salariului și a conturilor date (Constantin Hamangiu, op.
cit., vol. I, București, 1900, p. 344). În realitate, dispoziția a creat patronului noi înlesniri pentru exploatarea
muncitorilor, deoarece el își putea respecta obligațiile de plată num ai în măsura în care îi convenea sau avea nevoie
de forță de muncă. Legea pentru încurajarea industriei naționale din 12 mai 1887 după cum foarte bine observa
Anton Bacalbașa: “nu se ocupa deloc de soarta celor ce vor lucra la ocnele capitaliste, deși acor dă tot felul de
avantagii și de concesii întemeietorilor de fabrici” (Anton Bacalbașa, Grevele , Ploiești, 1892, p. 20).

45 pentru a sili pe lucrători să se întoarcă, „deoarece fabrica, din cauza lor, stă în suferință”. La 28
decembrie 1891 un lucrător, originar din Saxonia, a fost expulzat pentru tendințele sale
revoluționare și pentru încercarea de a fi organizat în f abrică o „grevă comună”, cu participarea
conaționalilor și a muncitorilor autohtoni, „care sunt foarte mulțumiți să se alăture acestei
acțiuni”.144
Materialele de arhivă ale fabricii cuprind și alte exemple de organizare a primelor greve
din această unitate industrială. Astfel, în decembrie 1891 conducerea fabricii a cerut lui Wolff,
aflat la București să -i trimită de urgență 3 dulgheri buni „deoarece cei de aici vor să facă
grevă.”145
De asemenea, în lunile aprilie – mai 1892, Wolff cerea ajutor primarului comunei Buhuși
în lupta cu lucrătorii „nedisciplinați” și care „nu muncesc harnic”. Primarul era solicitat să
participe la anchete spre a se convinge că lucrătorii „ și acum nu se țin de lucru cum ar trebui.
Dorim a afla pe cei mai neascultători pentru a -i expulza din serviciu”146. Patronul, căutând să
obțină docilitatea lucrătorilor „turbulenți”, amenința cu aducerea unor muncitori străini, îndeosebi
unguri.
O dată cu înființarea fabricii de postav, târgul Buhuși a intrat în a treia etapă de
dezvoltare, cara cterizată din punct de vedere social -economic prin dobândirea funcției industriale
creșterea numărului locuitorilor lui, în care ponderea majoră o dețin muncitorii, prin schimbarea
într-o anumită măsură a structurii profesionale a populației lui, prin apar iția și dezvoltarea unor
fenomene urbanistice.
II.5. Contribuția populației buhușene la Războiul de Independență (1877 -1878)
Cercetarea izvoarelor documentare147 relevă cantitatea mare de produse achiziționate
pentru nevoile armatei. Rechizițiile de vite și mijloace de transport se înscriau în nevoile
prior itare. Județul Bacău s -a situat pe un loc fruntaș în achizițiile pentru nevoile armatei (cca. 237
capete cai) .

144A. N. Serviciul Județean Bacău , Fond Fabrica de Postav Buhuși , dosar 4/1891 -1892, f. 338.
145 Idem, dos ar. 3/1891, f . 34.
146 Idem, dosar copier nr. 3/1892, f . 383.
147 Elena Artimon , Mărturii documentare privind contribuția locuitorilor județului Bacău la dobândirea
independenței de stat a României: extras din “Carpica”, XII, Muzeul de Istorie și Artă al Județului Bacău, 1981. p.
73-86.

46 Au fost achiziționate din județul Bacău148 663 care cu 2 boi, dintre care numai la nivelul
orașului Buhuși 21 care; județul a mai contribuit cu importante cantități de alimente și furaje: 580
hectograme fasole, 5738 kg mălai și 18.767 kg grâu149.
Locuitorii comunei Siliștea (capătul Orbicului) ofereau armatei suma de 26,20 lei precum
și 3 merțe și 8 dimirlii de porumb.
Un comitet care s -a format la nivelul orașului Buhuși , în frunte cu primarul Gheorghe
Doroftei, s -a gândit să așeze la bisericile din oraș și la Mănăstirea Runc câte o cutie închisă cu un
anunț prin care locuitorii erau îndrumați să contribuie la ajutoarele ostașilor români, fie cu bani,
fie cu obiecte. Astfel, în luna septembrie, comitetul oferea soldaților răniți “una ocă fitiluri și 8
ocă scamă ”, iar în luna octombrie 244 cămăși.
În luna septembrie 1877, mai mulți locuitori din comuna Costișa – vecină cu orașul
Buhuși , au donat suma de 55 lei și 90 de bani.
Un aport modest prin contribuții bănești subscrise a avut comunitatea evreiască150 de pe
strada Runcului (Alecsandri) din orașul Buhuși . Comunitățile rurale au contribuit din plin la
susținerea războiului, deși majoritatea locuitorilor erau foarte săraci; unii au oferit îmbrăcăminte,
sumane, cojoace din blană de oaie, ciorapi împletiți de lână și mănuși.
În preajma răzb oiului, colonelul Eugen Alcaz, preluând fabrica de postav a lui M.
Kogălniceanu din T ârgul Neamț , în mai 1878, pune bazele Fabricii de postav Buhuși . Alcaz
obține din partea Ministerului de război autorizația c a timp de 6 ani să aprovizioneze armata cu
produse din fabrica sa.
Prin legea dată în mai 1878 obține dreptul de a livra toate țesăturile, inclusiv postavul
necesar armatei, concesie care în 1883 i se prelungește cu încă 20 de ani obligația ca în termen d e
2 ani și jumătate să construiască încă o fabrică pentru armată, situată pe lângă o cale ferată. Legea
s-a votat la 3 mai 1878 de Adunarea Deputaților și peste trei zile de Senat. Potrivit legii, Eugen
Alcaz beneficia de orice scutire de taxe de către sta t, județ și comuna Buhuși , pe toată durata

148 Contribuția județului Bacău la susținerea Războiului de Independență : ediție de documente / coord. Vilică
Munteanu, Maria Turbatu, Cristina Tănasă. Bacău : Egal, 2002. 295 p.68.
149 M, Tudorică , Contribuții la cunoașterea eforturilor maselorpopulare pentru s usținerea materială a războiului ,
„Revista”, XXXIX, București, 1977, p.126.
150 I. Kara, Obștea evreiască din… Bacău . București, Hasefer, 1995. p. 223 .

47 contractului. Erau scutite de vamă pentru o perioadă de trei ani (începând cu data de 6 mai 1878),
lânurile pe care patronul nu le găsea în țară și pe care dorea să le importe.
Impresionantă a fost dăruirea pe ca re populația țării a manifestat -o pentru îngrijirea
ostașilor bolnavi sau răniți. Locuitorii județului Bacău au donat mari cantități de scamă,
pansamente, fașe și alte materiale sanitare.
Alături de celelalte pături sociale, intelectualitatea din județul Bacău și-a adus contribuția
materială și spirituală însemnată la susținerea războiului. Profesorii, învățătorii, elevii și studenții
de pe aceste meleaguri și-au dovedit și de această dată înaltul lor spirit patriotic. Războiul de
independență a generat î n toate straturile societății adeziunea deplină ce s -a materializat nu numai
prin efortul material ci și prin ample manifestări de înflăcărat patriotism.
Cadrele didactice de pe valea Bistriței, de la Bacău, la Buhuși , până la Piatra Neamț , au
participat cu tot entuziasmul la sărbătorirea ce s -a făcut la 13 august 1878 cu ocazia reîntoarcerii
Regimentului 15 Dorobanți în zona de reședință. Regimentul aparținea județului Neamț , dar era
format din soldați din orașul Buhuși și Siliștea (zona terminală a satul ui Orbic).
Amintirea evenimentelor de la 1877 -1878 a prilejuit momente de pioasă aducere aminte în
anii ce au urmat. Mulți locuitori s -au înrolat în rândurile armatei, luptând cu bărbăție și eroism pe
câmpurile de luptă din Bulgaria, iar cei rămași acasă a u acordat un larg sprijin material și moral
luptătorilor de pe front.
Regimentul 15 D orobanți s -a constituit în ianuarie 1877 în baza decretului nr. 2195 din 26
noiembrie 1876, prin dublarea regimentului 8 dorobanți din Bacău, fiind încadrat în Divizia 4 Iași
care mai cuprindea și Regimentul 13 D orobanți Iași și Vaslui și Regimentul 14 Roman.
Regimentul 15 Dorobanți făcea parte din Brigada a doua și era comandată de colonelul
Borănescu, cuprindea circa 500 de soldați și 9 ofițeri , iar la 14 apri lie 1877 trece sub comanda
maiorului Ioan Neculae151.
La 20 aprilie, Regimentul 15 D orobanți se afla în preajma Bucureștiului unde executa
instruire de front și intense pregătiri pentru trecerea în revistă pe care urma să o facă regele Carol.
La 17 iulie R egimentul 15 D orobanți sub comanda maiorului Io an Nicula e, primește ordin
de a acționa în zona Bechet, apoi cu Divizia 4 Iași să treacă în sudul Dunării pentru a prelua

151 Contribuția județului Bacău la susținerea Războiului de Independență , ediție de documente , coord. Vilică
Munteanu, Maria Turbatu, Cristina Tănasă, Bacău, Egal, 2002. p.69 .

48 serviciul de garnizoană în fortăreața Nicopole. În toată perioada aceasta, soldații au făcut
instrucție de front, serviciu de pază și cercetare , intrând în numeroase rânduri în contact cu
inamicul. Până în iulie, regimentul rămâne tot în zona Bechet, pe 13 iulie 1877 primind o
inspecție de la Ministerul de război ca fiind mulțumit de modul cum acționau trupele din Divizia
4 și 2. În aces te zile d e iulie Regimentul 15 D orobanți trimite o gardă pentru a primi drapelul de
luptă al regimentului. Moralul trupei era ridicat, dorința arzătoare a ostașilor de a intra direct în
luptă era exprimată atât pe fața lor cât și în fapte. Divizia a patra a primit ordin pe data de 27 iulie
1877 să ocupe cu o parte din efectiv un sector de luptă în valea Cașin -Cișme, între râul Vidi n și
râul Isker. Regimentul 15 D orobanți părăsește cetatea Nicopole. Dar din ordinul comandantului
rus Stolîpin (comandantul cetății) tre buiau să participe la construirea drumului spre Plevna alături
de prizonierii turci. Starea ostașilor români era încordată, sentimentul mândriei ostășești era
știrbit. În timpul înaintării spre Plevna sunt angajate lupte de hărțuire, li se alătură escadroa nele
de cavalerie din Bacău, Neamț și Roman. Marșul de apropiere s -a făcut în condiții grele: ploi,
drumuri desfundate, dese ocoluri pentru a evita inamicul.
Victoria repurtată de armata română prin cucerirea „Redanului din fața Griviței” a dat
încredere armatei în forțele proprii.
În ziua de 6 septembrie urma să atace Grivița 2, în dispozitivul de atac în linia întâi se afla
Regimentul 15 dorobanți, comandat de maiorul Ioan Niculae. Conform ordinului de luptă:
„mâine, 6 septembrie, toate bateriile de ar tilerie … vor deschide focul”.
În jurul orei 13, când ecoul ultimei lovituri de artilerie se stingea pe valea Plevnei,
regimentul 15 Dorobanți în frunte cu maiorul Ioan Neculae a ieșit din șanțuri și a pornit
voinicește la atac.
Redăm în continuare măr turiile152 unui martor ocular, Gheorghe Sabin: „Am văzut cu cât
curaj a înaintat batalionul din regimentul 15 Dorobanți … era ceva nemaipomenit, disciplina și
nepăsarea cu care înaintau soldații și ofițerii acestui batalion”.
„Caporalul Gheorghe Ciucă est e primul care sare în șanț, fiind îndeaproape urmat de
sergentul Dumitru Burdujă. Ceva mai departe, în același șanț, lupta un dorobanț înalt și voinic ca
un brad, Gheorghe Ciobanu din Buhuși .

152 Ibidem

49 Maiorul Ioan Niculae străpunge cu sabia un ofițer inamic, iar a lături de el, caporalul
Vasile Ailincăi cuprindea în brațe un soldat otoman. Alături de ei lupta sergentul Simion Tafta,
iar pe coama șanțului izbea cu patul puștii Vasile Ursu din fântâna mare.
Rândurile dorobanților încep să se rărească.
Cad străpunși de baionete și gloanțe. Maiorul Ioan Niculae, singurul ofițer în viață al
coloanei de asalt cade și el străpuns de baionetă. Alături de el cad sergenții Petre Mateescu și
Toader Nicolescu, caporalii Andrei Postolache, Vasile Dodriță și mulți voinici de pe meleagurile
noastre.
Pentru faptele de arme săvârșite și curajul dovedit în luptă, ostașii Regimentului 15
Dorobanți au primit 8 ordine Steaua României, 24 medalii Virtutea militară iar ofițerii au fost
decorați tot cu Virtutea militară.”153
La 8 septembrie 1877, se fac intervenții pe lângă primul ministru pentru a transfera 320 de
recruți din cei veniți de la București, pentru a co mpleta pierderile suferite de Regimentul 15
Dorobanți.
Regimentul rămâne în continuare în cadrul Diviziei a patr a, în cadrul unor acțiuni care
urmăreau blocarea Plevnei. Rămâne în această zonă până la 2 octombrie 1877, când intră în
compunerea detașamentului Vid -Isker, comandat de colonelul Slăniceanu. Blocarea Plevnei
impunea comandantului armatei noi măsuri printr e care tăierea legăturilor dintre Plevna și cetățile
Rahova și Vidin. La 18 octombrie, Regimentul 15 D orobanți primește între timp 271 voluntari și
recruți sub comanda sublocotenentului Dâmbovi ceanu, formând un batalion din Regimentul 4
Dorobanți și o comp anie a Regimentului 6 D orobanți.
La 12 ianuarie 1878, Regimentul 15 Dorobanți și Regimentul 4 D orobanți dau puternice
lupte pentru ocuparea localității Rupcea.
În mod ero ic, Regimentul 15 Dorobanți și Regimentul 4 D orobanți își aduc contribuția la
rezult atul luptelor din 12 -14 ianuarie 1878, când Vidinul este complet încercuit, iar artileria era
așezată aproape de cetate.
În zilele ce au urmat, trupa și ofițerii regimentului 15 dorobanți și a celorlalte unități aflate
în fața Vidinului se pregăteau pentr u intrarea în cetate. În ziua de 12 februarie 1878, în aplauzele

153 Ibidem

50 populației , trupele române împreună cu regimentul 15 dorobanți intrau în cetatea Vidinului. La 25
iulie 1878 se decretează trecerea armatei pe picior de pace cu data de 5 august 1878 conform
ordinului, unitățile militare încep să plece spre garnizoana de reședință. La 15 august 1878,
soldații din Regimentul 15 D orobanți intrau în garnizoana Bacău -Gârleni. Au fost întâmpinați cu
flori și muzică cu mult înainte de a intra în Bacău. Aco lo s-au ținut primele cuvântări și au avut
loc primele îmbrățișări. Restul soldaților din Regimentul 15 D orobanți și-au continuat marșul
până în garnizoana din Piatra Neamț .
Populația de pe aceste meleaguri s -a considerat mobilizat total: „pentru țară”. Una din cele
mai realiste aprecieri privind participarea băcăuanilor dorobanți la războiul de independență a fost
făcută de generalul R. Rosetti, care descriind lipsa de echipament, hrana și efectivul redus al
Regimentului de D orobanți arăta:
„Cu atât a fost mai mare meritul acestor unități, cu cât reduse la o stare scheletică i -au
îndeplinit toate misiunile ce li s -au dat și mai ales au executat continuu marșuri și stări de
avanposturi prin nămeți mari, ci a făcut mereu incursiuni.”154
În 1877 -1878 mulți locuitori s -au înrolat în rândurile armatei, luptând cu bărbăție și
eroism pe câmpurile de luptă din Bulgaria, iar cei rămași acasă au acordat un larg sprijin material
și moral luptătorilor de pe front.
Veteranii din războiul din anii 1877 -1878 din comuna Măgura au fost:155
– Ghiță Mihil din comuna Călugăra -Mare, Bacău
– Cătuna Crihan – Sohodol, contingentul 75
– Ciorcilă Vasile din comuna Călugăra -Mare, Bacău
Pentru a cinsti memoria ostașilor dorobanți băcăuani, căzuți pe câmpul de luptă, locuit orii
au ridicat monumente care să le comemoreze amintirea „oriunde ar fi aceste monumente, cruci
sau obeliscuri închinate eroilor bravi, căzuți în războiul de independență de la 1877 ne amintesc
de bravii fii ai acestui județ și, mai ales, de cei doi dorob anți căzuți la Plevna în ziua de 6
septembrie 1877, originali din Buhuși :
– Ciobanu Gheorghe;156

154 Radu Rosetti, Cauzele răsboiului , București, Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl", 1904 .
155 Elena Artimon, Mărturii documentare privind contribuția locuitorilor județului Bacău la dobândirea
independenței de stat a României : extras din “Carpica”, XII, Muzeul de Istorie și Artă al Județului Bacău, 1981. p.
73-86.

51 – Acristinei Iordache;
– Dima Teodor, din Racova, lângă Buhuși mort pe câmpul de luptă la Grivița
La capătul străzii Orbic, astăzi graniță cu județul Neamț , a e xistat o cruce care
comemorează , la data de 9 mai , moartea celor căzuți în luptele de la Plevna:
– Mihaiul Aludragului
– Safta Gheorghe
– Munteanu Dumitru157
Inscripția de pe cruce cuprindea versurile:
„Iar când țara mă cheamă
Plug pe pușcă voi schimba
Și oi trage în dușmani
Brazda mea de bun oștean”
„Cinste lor, patria recunoscătoare!”

Monumentul, adică crucea de dimensiuni apreciabile, nu mai există azi, fiind distrusă în
perioada comunistă când era primar Gheorghiță Mihai. În același punct au fost executați 4
legionari în anul 1941.
Edilii buhușeni s -au gândit să ridice pe același amplasament o altă cruce monumentală în
memori a lui Ștefan cel Mare și Sfânt:” Stabilirea amplasamentului pentru ridicarea unei cruci
monumentale și cu valoare memorială, ce va avea o anvergură de 20 de metri, pe Dealul Crucii,
situat la gura Orbiculu i, în Buhuși , a creat atunci, controverse. Unii localnici spun eau ca în acest
loc, după 1940, a fost ridicată o alta cruce destinată comemorării executării unor legionari, dup ă
asasinarea, în 1939, a lui Armand Călinescu. Crucea, spun localnicii, a fost dărâmată înainte de
1989, deoarece, în urma deconspirării de către un legionar care a cedat torturilor, sub ea s -a aflat
o lista a tuturor legionarilor din Buhuși .

II.6. Răscoala din 1888 la Buhuși

156 www. O.N.C.E.ro , Lista morților în război , Tabel cu ostașii morți pe câmpul de luptă sau dispăruți în Războiul de
Independență (1877 – 1878) .
157 Ibidem

52 Frământările țărănimii din aceasta perioadă au evidențiat contradicțiile existente în cadrul
societății românești, constituind forme de acțiune specifice în lumea rurală. Potrivit aprecierilor,
numai în anii 1887 -1888, în întreaga țară, au avut loc peste 300 de acțiuni ale țăranilor.158 În
cuprinsul acestora, un rol important l -a avut mișcarea petiționară . Răscoala din 1888, care a
deschis seria marilor frământări sociale, s -a desfășurat pe fondul confuziei create de aplicar ea
Legii pentru verificarea pământurilor date țăranilor în conf ormitate cu articolele 5 -6 din L egea
rurală din 1864(1887). Începută la Urziceni -Ilfov, în ultima decadă a lunii martie 1888, pe fondul
general al frământărilor politice generate de lupta „opoz iției unite” împotriva guvernării liberale,
răscoala s -a extins cu rapiditate în întreaga țară.159 În 28 dintre cele 32 de județe ale țării, au avut
loc frământări sau răscoale, care au variat ca intensitate și manieră de desfășurare. Cel mai mare
număr de s ate răsculate l -au dat județele Roman și Botoșani, în Moldova, Ilfov, Prahova,
Dâmbovița și Vlașca, în Muntenia. Răscoala a atins intensitatea maximă între 1/13 și 8/20 aprilie
1888.
Represiunea a fost dură. Guvernul junimist, instituit după căderea cabin etului liberal, a
acționat fără cruțare. În cursul operațiunilor desfășurate, au fost uciși sau răniți peste 1000 de
țărani. Alți 3000 de țărani au fost arestați, mulți dintre ei suferind condamnări severe160.
Faptul că mulți dintre lucrătorii fabricii de p ostav Buhuși erau încă puternic legați de
pământ a făcut ca la răscoalele țărănești din 1888 să participe și angajații fabricii, ca și din rândul
locuitorilor târgului. La 3 aprilie 1888, aproape 100 de locuitori din comuna Buhuși au trimis
ministrului de interne o petiție prin care cereau să li se dea pământ, plângându -se totodată de
vexațiunile suferite din cauza lui Cantemir, arendașul moșiei Buhuși . Petiția lor n -a fost trimisă
imediat la București de către organele locale, datorită încercărilor subpref ectului și a altora de a
nu o expedia. Sub presiunea locuitorilor, cererea a fost trimisă ministrului respectiv. Petiția
cuprindea următoarele doleanțe: a) cu toate că punctul 7 din hrisovul din 10 aprilie 1828
reglementa raporturile dintre bezmănarii târg ului Buhuși și proprietarii moșiei în sensul că fiecare
cap de familie avea dreptul, scutit de orice plată, de a pășuna pe moșie câte trei capete de vite,
arendașul moșiei n -a vrut să recunoască această stipulație. Locuitorii erau hotărâți să refuze plata

158 C. Corbu, Țărănimea din România între 1864 -1888 , București, 1974, p. 194 și următoarele.
159 N. Adaniloaiei, Răscoala țăranilor din 1888 , București, 1988, pp. 111 -137.
160 Ibidem

53 bezmănului; b) locuitorii se plângeau împotriva arendașului Cantemir care oprea de la pescuitul
în Bistrița pe acei ce nu prestau două sau trei zile de lucru pe an, și aceasta cu atât mai mult cu cât
Eugen Alcaz, proprietarul moșiei și cel dintâi proprieta r al fabricii de postav Buhuși , declarase că
arendașul nu era autorizat prin contract să pună vreo taxă pentru pescuit; c) foștii locuitori clăcași,
împroprietăriți în 1864, se plângeau de împresurarea făcută de arendaș rășluindu -li-se pământul;
d) atât lo cuitorii bezmănari din târgul Buhuși , cât și cei împroprietăriți, au cerut să li se dea
pământ din moșiile statului.161
Datorită acțiunii și poziției unor socialiști, la Buhuși , ca și în alte locuri, a fost înăbușită
combativitatea țăranilor. Izbucnirea răscoalei din 1888 s -a produs într -un moment când mișcarea
socialistă se arăta preocupată de țărănime și de problema agrară, căutând să -și întărească influența
la sate. Puterea de înrâu rire a socialiștilor asupra evenimentelor din aprilie – mai 1888 a fost însă
redusă; mișcarea socialistă se află la începutul organizării sale politice. 162

II.7. Primele școli
În 1860 Buhuși a devenit un centru important al hasidismului (rabin ismului) în Moldova,
în timpul lui Isaac Friedman (1835 -1896), nepotul lui Rabin Israel Ruzhin.
La început puținele posibilități de desfășurare a învățământului primar erau concentrate în
centrul orașului . În suburbiile Buhușului funcționau, de asemene a, două școli primare: una la
Bodești și alta la Runc, ultima înființată în 1907.
Trebuie reținut că cea dintâi școală oficială a luat ființă în 1864, pe lângă biserica zidită de
Teodor Buhuș, ea funcționând numai cu 3 clase.
1. Școala Elementară nr.1 Buhuși a fost cea mai veche din oraș, a început să funcționeze
în decembrie 1864 când a fost numit un învățător pentru cei 61 elevi din clasa I.163.
Fondul școlar cuprinde corespondență cu forurile superioare privind procesul de
învățământ, activități școlare și extrașcolare, registre matricole, diplome, adeverințe, certificate,
recensăminte ale copiilor, rapoarte de activitate, cataloage, registre d e inspecții, registre de

161 Gh. Platon, Relații agrare. Mișcări sociale , în Istoria Românilor , VII(II), București, 2003, p. 83
162 *** 1907 în perspectiva istorică (coordonator I. Agrigoroaiei), Iași, 1987.
163 Dumitru Zaharia, Vilică Munteanu, Eugenia -Mărioara Mihalcea, Îndrumător în Arhivele Statului județul Bacău ,
vol. II, București, 1989, p. 172.

54 prezență, registre de ședință ale consiliului pedagogic, registre de intrare -ieșire, cuprinse între anii
1865 -1960.
2. Școala primară de băieți “Eugeniu Alcasu” din comuna Buhuși , județul Neamț , a
fost înființată în anul 1885 La t emelia clădirii s-a găsit un document cu titlul „:Memoriu pentru
școala de băieți “Eugeniu Alcasu” din comuna târgului Buhușu, județul Neamț ” și cu următorul
conținut: ”Astăzi 28/10 douăzeci și opt aprilie anul una mie opt sute opt zeci și șase în prezenta
noastră: Leonu Gheringu, reprezentantul domnului colonel Eugeniu Alcasu, a învățătorilor școlii:
preotul Ghiță Dumitrescu și George Nicolau, a domnului primar a acestei comune Nicu Todirașcu
și a celor mai josu subscriși, după celebrarea ceremoniei religi oase de către numitul preotu s -a
pusu prima piatră fundamentală a acestui local de binefacere, pentru învățătura poporului roman,
clădit cu propriile … a nemuritorului colonel Eugeniu Alcasu, proprietarul acestei moșii Buhușu.
Pentru eterna memorie s -au fă cut două asemenea, din care unul s -a așezat la piatra
fundamentală a școalei și unul se va conserva în archiva școalei de băieți.”
Semnează Leon Ghering, Pr.Gh. Dimitrescu, Felicia Ghering, G. Nicolau, Victor A.
Pedemut, N. Zartoesu, L Acatrinei. Ștampila are următorul text: Școala primară de băieți din
comuna Buhuși , județul Neamț – România – 1885
3. Școala mixtă particulară a fabricii de postav Buhuși a funcționat între anii 1884 –
1948164 cu elevi romani și de alte naționalități .Instituția a fost înființată pentru copiii lucrătorilor
Fabricii de Postav. Directoarea noii școli este Matilda David, absolventă de școală
profesională.165
In anul 1927, elevii care frecventau școala erau născuți în Argentina,Aust ria, Germania,
Ungaria, Polonia, dar și în Bacău, Roman și Neamț .
După anul 1941 majoritatea elevilor de alte naționalități au plecat, școala fiind frecventată
de copiii lucrătorilor romani.
Obiectele de studiu erau Limba romana (Scrierea și exerciții), Gramatica, Citirea, Exerciții
de memorie și liberă reproducere, Exerciții de compunere, Exerciții de intuiție, Matematicile,
Celelalte științe (Religiunea; Istoria; Geografia; Științele fizico -naturale), Dexterități:(Caligrafia,

164 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond 1198, n r. înv. 2154, 1/1910 -1911; 11 /1911 -191, 11/1912 -1913, 11/1913 –
1914 și 1920 -1921.
165 Ibidem , p.327.

55 Desenul, Cântu l, Exerciții corporale și jocuri gimnastice, Exerciții militare: teoretice și practice,
Lucrul manual (la baieți), Lucrări practice agricole, Lucrul de mână (la fete), Purtarea
Frecuentarea.
Din Registrul matricol al anului 1910 -1911, clasele I-VI reiese că școala a fost frecventată
de 30 de elevi . Clasa I funcționa cu 4 e levi, Geib Hermine, Leib Eduard, Meissn er Ludovig și
Schneider Siegfried . Clasa a II-a, avea 5 elevi, Heller Franz, Kransbeck D orothea, Meissner Leo,
Bohm May și Tenteck Karl. Clasa a III-a funcționa cu 8 elevi. Geib Gustav, Hubocher Rudolf,
Kransbeck Alfred, Meissner Alois, Reis Beatrice, Sima cher Hermine, Szymik Margareta, Bakl
Amalia . Clasa a IV -a avea 4 elevi, Hrapacs Eva, Schelte chmidt Elsbette, Schmid Josefa,
Wunderline Cornelia . Clasa V-a avea 4 elevi și anume, Hofrichter Klara, Hoffman Herbert,
Hrapacs Margareta, Melnrcenek Arnold. Clasa a VI -a a avut 5 elevi, Hoffman Elfriedeman,
Kransbeck Marie , Kransbeck Clara, Scheltechmidt Frieda, Tenteck Frieda.
Naționalitatea elevilor era germană , religie: protestantă iar locul nașterii era România
(Jud. Neamț ), Austria, Ungaria și Germania. Domiciliul elevilor era în Fabrica de postav
Profesiile părinților erau: supraveghetor, maistru, mașinist, manipul ant, bucătăreasă,
contabil, lucrător și chiar… primar (Vasile Manciulescu, părinte pentru Kransbeck Marie și
Kransbeck Clara)
În R egistrul Matricol al anului 1912 -1913 , Inspectorul școlar C. Dafinescu consemna
următorul proces verbal: “11 Mai 1913. Matr icola școalei primare a “Fabrici de postav din
Buhuși ” s-a vizat de noi pentru 27 elevi și eleve repartizați astfel:
În clasa I – 10
“ “ II – 9
“ “ III – 4
“ “ IV -4
Total 27 elevi și eleve”166
In anul școlar 1913 -1914 au urmat cur surile 28 elevi, iar în 1920 -1921, 48 elevi.
Profesorii clasei a V -a C au fost: Istoria: Bejan Nic.; Geografia:Bârsan Eleonora;
Educația fizică:Cotruț Aurora; Științele naturii: Șentea Constantin; Limba română:Gheorghiu

166 Ibidem.

56 Elena; Matematică Țipa Ana ; Ansamblu coral… Muzică… Limba rusă:Iordache Elisabeta;
Desen:Cotruț A..
Școlile israelite s -au fondat în Piatra Neamț , Târgu Neamț , Buhuși (școli de băieți, de fete,
mixte, de fabrică, rabinice, pro seminarii teologice167.
Modernizarea învățământului e vreiesc care a pășit de la modestul și conservatorul
"hadarim" la școala israelito -română a făcut ca tot mai mulți evrei să fie beneficiarii unei
instrucții conformă cu posibilitățile materiale și intelectuale. Se îndreaptă în număr tot mai mare
spre lice ele și facultățile românești și străine.
4. Școala Israelită din Buhuși a fost înființată în anul 1900, prin grija comunității
evreiești, și a funcționat cu clasele I -IV până în anul 1948. Școala avea 4 săli de clasă.
Comunitatea evreilor finanța profesor ii și învățătorii și plătea lemnele de foc pentru încălzirea
școlii. Din 1926 școlii i se adaugă o sinagogă unde copiii evrei participau la cultul religios ebraic.
Fondul arhivistic cuprinde: cataloage, registre matricole, procese verbale ale comisiei de
examinare.
5. Școala israelito -română a fost înființată la 15 aprilie 1897 ca urmare a eforturilor
societății ieșene “Cultura” și a Societatea „Beth -Hassefer” din localitate, într -o „clădire nouă,
spațioasă, igienică”168.
Scopul organizatorilor era “…de a dezvolta învățământul între copiii izraeliți, ca urmare
a măsurilor legii instrucțiunii din 1893.”169
Un raport de la 1900 preciza că directorul școlii israelito -române din Buhuși . I. Heller
avea și responsabilități medicale fiind responsabil și de îngrijirea copiilor.170
În zilele de 12 și 14 aprilie 1898 a avut loc primul examen, fiind de față subprefectul,
profesorii și profesoarele școlilor publice locale rămânând pe deplin satisfăcuți de progresu l
elevilor.
“La 19 aprilie 1896, a avut loc împărțirea premiilor când d.s. Gotfried, directorul școlii
ținu un frumos discurs, arătând indispensabilitatea școlii și progresul ei. După împărțirea
premiilor, cei premiați fură conduși acasă de public cu muzi ca în frunte. Înființarea acestei școli

167 „Egalitatea ” XIII, 33 .
168 Ibidem , p.142.
169 Ibidem p.141 -142.
170 Ibidem , p. 201.

57 model se datorește d -lor Ad. Leventer, președintele Comunității, și Ios. Segal, care au luptat
pentru existența ei”171.
La 12 octombrie 1902, Lazăr Mechel, cu concursul tinerilor L. A. Korner, Isidor
Aronovici și a domnișoarelor Charlotte Gotfried, Mat. Reis, Cecilie Korner și Mat. Solomon, a
dat un bal în folosul copiilor săraci din școală, a cărui reușită a fost satisfăcătoare. Școala era
întreținută de Comunitate, din venitul gabelei
.În anul 1902 școlile de băieți și fete au fost subvenționate de „Jewisch Colonization
Asociation”172
6. Proseminarul Teologic „Beth Israel” din Buhuși a fost aici înființat în anul 1908 de
rabinii Mendel Friedman și David Twersky, sub conducerea rabinului Benzion Roller. Imediat
după întemeierea lui, s -a alcătuit un comitet compus din Sim Orenștein, L. Țwibroc, Iosef
Herșcovici, Haim Moscovici, Iacob Abramovici, al cărui scop a fost sprijinirea acestui seminariu.
Această școală a fost frecventată de 49 băieți, de 12 – 18 ani. Comitetul a lansat apeluri, a
deschis liste de subscripție etc.pentru finanțarea școlii. Acest seminar avea autorizația
Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, dată la 11 iunie 1908, sub no. 33569.
Acest proseminar avea multe lacune din cauza lipsei de fonduri, totuși era menit a împlini
un gol adânc și unde tineretul evreu putea căpăta învățătură din Biblia, Talmud, Midras și
literatura ebraică.
Rabinul Roller are meritul de a f i fondatorul acestui seminariu. Cei care au sprijinit
această instituție prin subvenții au fost: I. Iosupovici (Ripiceni); H. H. Iosupovici (Săveni); Dr.
Emil Orenștein (Bacău), A. Weinrauch ( Neamț ), H. Calmanovici (Bacău), I. Orenștein ( Costișa ),
E. Spie gler ( Costișa ), L. Herșcovici (Miclăușeni), I. Spodheim (Roman), S. L. Gutman
(București) etc.
Conform programului, elevii erau împărțiți în trei secțiuni. Pe lângă subiectele ebraice și
românești, elevii învățau și alte lucruri practice. Totuși școala av ea nevoie de organizarea
sistematică și sub controlul unui comitet priceput, totuși era o instituție culturală indispensabilă,
nefiind în tot vechiul regat o atare Beth Hamidraș sau Ieșiva, ca în Ungaria sau în alte locuri..

171 Josef Kaufmann, op. cit , p.346.
172 „Egalitatea”, XIII, 33.

58 Raportul lui Israel Astruc căt re conducerea organizației Jewish Colonization Association
din august 1913 evalua existența în Buhuși a 285 de familii, cu 982 de suflete.173 Jewish
Colonization Association a funcționat ca organizație complementară a Alianței Israelite
Universale care se pr eocupa de școlile israelite din Orientul Mijlociu, Africa de Nord .
În anul 1899 știutori de carte erau doar 31,43% din locuitori .

173 Ibidem, p.396. 1899
Cifre absolute %
Populația totală a orașului 3604 100
Total populație de la 7 ani în sus 2778
a) Știutori de carte
– Instrucție extrașcolară și cu școală
nedeclarată
– Instrucție primară
– Instrucție secundară
– Instrucție profesională
– Instrucție universitară
– Alte școli profesionale
– Știința de carte nedeclarată 873 31,43
b) Neștiutori de carte 1905 68,57

59 CAPITOLUL III
TÂRG UL BUHUȘI Î NTRE ANII 1900 – 1916

III.1 Fabrica de postav între anii 1900 – 1916
În anul 1905 a apărut o rafinărie de petrol la bariera spre Piatra Neamț . Aceasta găsindu –
se la prea mare distanță de materia primă brută și având o capacitate redusă de lucru, la scurt timp
a fost lichidată.
În timpul răscoalelor țărănești din 1907 direcția fabricii de postav a luat măsuri severe
pentru întărirea pazei între prinderii, suplimentând în acest scop personalul care avea această
misiune.
În preajma și în anii primului război mondial, situația materială a textiliștilor s -a înrăutățit
în mod deosebit deși salariul nominal din ramura postavurilor a crescut până la 3, 50 lei pe zi.174
„Dacă munca a fost vreodată speculată, sublinia în acel timp „Tribuna” apoi trebuie să se știe că
în timpul acestui război a fost exploatată în mod extraordinar”.175 În 1916 salariul mediu orar
plătit muncitorilor din industria textilă a cresc ut cu 108% față de 1913 la bărbați și cu 116% la
femei. Sporul a fost însă anulat prin cursa dintre salar și prețuri, care a redus puterea de
cumpărare.
Cât de insuficiente erau salariile o demonstrează faptul că numai pentru hrana sa și a
familiei sale unui muncitor îi trebuiau cel puțin 8,30 lei pe zi.176
În afară de aceasta muncitorii au fost mobilizați pentru lucru, fiind siliți totodată să facă
numeroase corvezi; cei care au refuzat lucrul, ca mijloc de a obține îmbunătățirea sorții lor, au
fost înaintați organelor polițienești din ordinul comandamentului militar al fabricii. În semn de
protest, în ziua în care fabrica a fost militarizată, câțiva muncitori au părăsit lucrul. Imediat s -au
luat măsuri pentru aducerea lor sub escortă în fabrică.177
Lipsa alimentelor, a medicamentelor, a îmbrăcămintei și a locuințelor a contribuit din plin
la creșterea enormă a mortalității. Aproape 70% din copiii născuți în zile grele ale anului 1917 în

174 Studii privind istoria economică a României , vol. 1, București, 1961, p. 172.
175 “Tribuna”, 12 martie 1919.
176 Idem, 18 august 1918.
177 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond Fabrica de Postav Buhuși , copies de lettres, nr. 1/1917, f. 2 -7.

60 Moldova au decedat. În acel an în Moldova, pământ de ultimă rezistență, s -au născut 48000 de
copii și au decedat peste 240.000 de persoane. În aceste date nu sunt cuprinse pierderile de pe
frontul de apărare.178
La Buhuși , lucrătorii care părăseau lucrul, ca mijloc de luptă pentru îmbunătățirea sorții
lor, erau aduși sub escortă în fabrică. Această metodă a fost folosită î n toată perioada cât în
fabrică trona regimul militar. Numai în două luni, de pildă, (septembrie – octombrie 1917) au fost
emise ordine de aducere forțată sub escortă la lucru a peste 100 muncitori.179 Pentru a preveni
plecarea în masă a muncitorilor conduce rea fabricii a intervenit la organele statului spre a -i pune
la dispoziție 5 pogoane de porumb pe care să -l împartă acestora,180 ca și în predarea de opinci,
deoarece majoritatea lucrătorilor, către sfârșitul lunii noiembrie 1917, deci în pragul iernii „au
rămas desculți”.181

III.2 Răscoala din 1907 la Buhuși 182
Marea răscoală din primăvara anului 1907 a constituit, prin amploarea acțiunilor
desfășurate, prin durata și intensitatea ei, ca și prin aria sa de răspândire, cea mai impresionantă
ridicare la luptă a țăranilor, din istoria modernă a României. Declanșată la capătul unui
neîntrerupt lanț de mișcări țărănești, desfășurate începând din 1888, răscoala din 1907 constituie
corolarul firesc al situației țărănimii române de la cumpăna secolelor al XIX -lea – al XX -lea. 183
În primul rând se vehiculează cifra fantezistă de 11000 morți, lansată încă din epoca de
Ziarul "Adevărul", preluată imediat de Dobrogeanu Gherea și folosită ulterior de istor iografia
comunistă, cu scopuri politice, fiind injectată, timp de o jumătate de veac, elevilor și studenților.
Se vorbește și se scrie despre excesele, uneori reale, ale armatei și se trec în schimb sub
tăcere crimele și actele de vandalism și barbarie a le celor răsculați.

178 Titu Gane, Protecțiunea copilului până la 2 ani în România , București, 1919, p. 4.
179 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond Fabrica de Postav Buhuși , copies les letters, nr. 1/1917, f. 2, 5, 6, 7, 13, 244,
245.
180 Idem, nr. 3/1918, f. 76.
181 Idem, nr. 1/1917, f . 290.
182 A se vedea, în acest sens, Răscoala țăranilor din 1907 , I-III, București, 1948 -1949; Marea răscoală a țăranilor
din 1907 (sub redacția lui A. Oțetea și I. Popescu -Puțuri), București, 1967; R. Rosetti, Pentru ce s -au răsculat
țăranii , București, 19 08; PH. G. Eidelberg, The Great Roumanian Peasant Revolt of 1907 , Leiden, 1974; Documente
privind marea racola a țăranilor din 1907 , I-V, București; 1977 -1987; 1907 în perspectiva istorică (coordonator I.
Agrigoroaiei), Iași, 1987.
183 K. Hitchins , Istoria R omânilor (1866 -1947), București, 1998, p.173.

61 De asemenea se tace în privința agitatorilor la răscoală, adesea străini și care nu aveau nici
o legătură cu țărănimea năpăstuită. În fine toată vina represiunii este aruncată asupra lui Ionel
Brătianu, ministru de Interne în timpul re presiunii, când în realitate aceasta a fost c ondusă direct
de generalul Alexandru Averescu, ministru l de război. Dar imaginea lui Averescu trebuia
menajată în istoriografia românească , căci tot el a ajuns eroul de la Mărășești, în 1917, învingând
trupele invadatoare germano -austro -ungare în timpul războiului pentru întregirea României.
După o sută de ani de la evenimentele din 1907 se impune o prezentare reală, sine ira et
studio, a celor petrecute cu un veac în urmă.184
Răscoala din 1907, cu excepția evenim entelor petrecute în județul Botoșani, nu a fost
spontană, ci dirijată de agitatori cu sarcini clare și răspândiți în toată țara . Nu se poate face
abstracție nici de activitatea agitatorică a socialiștilor de extremă stângă din țară, grupați în
cercurile " România Muncitoare . Răscoala țăranilor a izbucnit în comunele Flămânzi, Frumușica
și Rădeni deoarece în județul Botoșani se aflau marile trusturi arendășești ale lui Mochi Fischer,
Berman, Henri Juster, Leon și Costiner care dețineau sute de mii hectare de pământ în arendă. În
mod intenționat aceștia tocmeau țăranii sau încheiau așa -numitele "învoieli" cât mai târziu
posibil, uneori chiar după începerea campaniei agricole de primăvară pentru a -i obliga pe aceștia
să consimtă cele mai dezavantajoase condiții . Guvernul conservator, prezidat de Gh. Gr.
Cantacuzino, a trimis trupe care, după un timp, au reușit să reprime răscoala în județul Botoșani.
În 1907, dintre 180 de mari proprietari funciari, doar 40 preferau să nu -și arendeze
pământul. S -a ajuns chiar l a constituirea unor trusturi arendășești, constituite în cea mai mare
parte din arendași evrei, precum cel al fraților Fischer – Justin, Costiner, Mirică, Pappni.
Deoarece unii contemporani au supralicitat caracterul antisemit al mișcărilor țărănimii (cara cter,
în realitate, inexistent), menționăm că, în jurul anului 1907, 44% din arendași erau români, 43%
evrei, iar 13% străini.185
În paralel s -a trecut la reprimarea extrem de dură și metodică a răzvrătiților, întreaga
răspundere revenind generalului Alexand ru Averescu. Din ordinul acestuia din urmă, sarcina
restabilirii ordinii în teritoriu a fost încredințată celor opt comandanți de divizii: Lambrino (Turnu
Severin), Gigurtu (Craiova), Cica (Târgoviște), Crăiniceanu (București), Iarca (Buzău), Zossima

184 Șerban Rădulecu -Zoner, Răscoala din 1907 , atrocități și manipulare , în ‘’România Liberă’’, 17 martie 2007.
185 Ibidem .

62 (Focș ani), Beller (Roman) și Tell (Botoșani). Ordinele lui Averescu, din 13/26 martie, au fost
foarte precise: "Îndată ce se semnalează o adunare de țărani, comandantul (subunității: n.n.) va
merge cu o parte sau chiar cu toată trupa și somează pe locuitori să se împrăștie, când este cu
trupa un agent administrativ sau judiciar acesta va face somațiile, în caz contrar le va face
comandantul trupei …. După a treia somație se va comanda: "la ochi si foc" …. Oamenii vor ochi
la picioare pentru a evita ca gloanț ele, trecând peste capul răsculaților, să lovească în nevinovați".
În același timp, guvernul a urmărit ca totul să se petreacă în limitele legalității. Astfel, la 13/26
martie, Toma Stelian, ministrul Justiției a transmis următoarea circulară procurorilor din județe:
"Vă rog și invit ca, în înțelegere cu prefecții și comandanții de trupe, să luați de urgență și să
faceți să se execute de toate autoritățile măsurile energice necesitate de gravitatea situației. Să
căutați a liniști pe cei de bună credință și să procedați cu toată rigoarea în contra instigatorilor și
devastatorilor. Îngrijiți ca procurorii și judecătorii de instrucțiune să -și facă întreaga datorie, fără
preget".186
Ceea ce pare curios, la prima vedere, este faptul că între izbucnirea răscoalei la Flămânzi,
Frumușica și Rădeni și invadarea orașului Botoșani au trecut aproximativ două săptămâni, pe
când în următoarele zile răscoala s -a extins uluitor de repede în toate colțurile țării. De exemplu,
în timp ce la Galați, un detașament din regimentul 1 Roșiori deschide focul, în ziua de 11/24
martie, la comanda sublocotenenților Livezeanu și Ion Antonescu (viitor mareșal) împotriva unui
grup de țărani violenți, hotărâți să devasteze instituțiile publice, două zile mai târziu, adică la
13/26 martie, co mandantul companiei de jandarmi din Turnu -Severin, căpitanul Hergot, raporta
telegrafic Inspectoratului General al Jandarmeriei din București următoarele: "Răzvrătirile au
început în județ, s -au distrus astă noapte și incendiat proprietăți. Am plecat la fa ța locului". În
fine, la 11/24 martie, deci în aceeași zi cu evenimentele din Galați, menționate mai sus, prefectul
de Dolj, Constantin Geblescu telegrafia la București următoarele: "Revoltă gravă la Valea
Stanciului și Horezu -Poenari; revolta ia întindere . Conacul d -lui Virgil Tarnoveanu distrus: au
fost bătuți oamenii curții. Nu se știe ce s-a făcut cu dl. Tarnoveanu (n.n. de fapt fusese ucis).
Conacul domnului Dinu Mihail aproape distrus". Exista în arhive o sumedenie de astfel de
rapoarte din care rezul tă că răscoala nu s -a extins prin contact de la un județ la altul, deci din

186 Ibidem

63 nordul Moldovei spre sud, apoi spre vest către Muntenia și Oltenia ci deodată, dintr -un colț în
celălalt al țării. În consecință, în țară s -au răspândit agitatori, cu scop bine sta bilit, cu atât mai
mult cu cât, la vremea respectivă nu exista radio iar majoritatea covârșitoare a țăranilor era
analfabetă, deci în imposibilitate de a citi ziare, care de altfel nici nu ajungeau în lumea satelor.
Potrivit unui raport al Ministrului de I nterne, 7807 participanți la răscoală au fost trimiși
în judecată pentru devastări și 164 pentru omoruri. Din prima categorie cei mai mulți au fost
eliberați. În ceea ce privește numărul morților acesta continua să fie controversat. Cifra avansată
inițial de Ion I. C. Brătianu în Parlament a fost de 419. Aceasta a fost contestată de la bun
început atât în presa vremii cât și de observatorii străini. Ziarele patronate de Constantin Mille,
„Adevărul” și „Dimineața” dădeau cifra de 12.000 -13.000 de victime. Ziarul "Adevărul" a lansat
cifra fantezistă de 11.000 morți, cifra preluată cu entuziasm mai întâi de socialiștii din epocă și
ulterior de comuniștii lui Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Cu cinism au fost adunați în zilele
de 27 -30 aprilie 1962, exact 1 1.000 țărani în marele pavilion de la actualul "Romexpo" pentru a
sărbători, alături de membrii Marii Adunări Naționale , încheierea procesului de colectivizare a
agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea țărănimii, prin forță, procese politice și omoruri, de
pământul cu care fuseseră împroprietăriți moșii lor tot din inițiativa liberalilor după primul război
mondial. În 1907, după reprimarea dură și rapidă a răscoalei contele Schönburg, ministrul
plenipotențiar al Austro -Ungariei la București dar și general ul Averescu au apreciat numărul
morților între 1000 și 2000.
Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate. Ion I. C. Brătianu menționa în
Parlament numărul de 419 țărani uciși. Ziarele patronate de Constantin Mille, „Adevărul” și
„Dimineața”, dădeau cifra de 12.000 -13.000 de victime. Regele Carol I declara ministrului
Angliei la București că era vorba de „mai multe mii.”
Este vorba aici de susținerea țărănimii răsculate de către muncitorii din fabrică, nu de
lucrătorii din atelierele meșteșugăr ești, din rețeaua comercială, așa cum a avut loc în alte părți.187
Majoritatea lucrătorilor fabricii de postav, care locuiau în împrejurimile din împrejurimile
Buhușului, au reacționat foarte puternic încă de la primele semne ale răscoalei din județul Neamț .
În ziua de 4 martie, pe străzile Buhușului s -au adunat grupuri numeroase de țărani, cărora li s -au
adunat peste 200 de muncitori de la fabrica de postav din localitate, băieți de prăvălie și alți

187 N. Copoiu, Refacerea P.S.D. din România. 1900 -1910 , Ed. Științifică, București, 1966, p. 156.

64 locuitori care manifestau. La 5 martie lucrurile s -au prec ipitat mai mult prin ridicarea la luptă a
țăranilor din Costișa , Sberești, Orbic, Zănești și Podoleni. S -au pus, de asemenea, în mișcare și
plutașii de pe Bistrița . Încă de dimineață, pe ulițele Buhușului roiau grupuri de țărani împreună cu
lucrătorii de l a fabrică și plutașii, care au pornit către oficiul poștal, cerând să li se dea răspunsul
la telegrama trimisă de ei, la 4 martie, primului ministru, telegramă prin care cereau pământ și
înlesnirea traiului.188 La Buhuși , răsculații au tăiat firele de telegr af pentru a nu putea fi chemată
armata să le înăbușe lupta.189
Forțele polițienești și jandarmii aflați în localitate nu au putut opune rezistență numeroasei
coloane alcătuite din țărani, lucrători ai fabricii de postav, plutași. Răsculații au forțat pe
arendașul pădurii din Costișa să încheie un contract vânzare a lemnelor la prețul stabilit de ei.190
Tot aici, judecătorul de instrucție, împreună cu autoritățile locale și cu o companie de soldați „au
trebuit să lupte piept la piept cu mulțimea înfuriată”.191 Până seara târziu, mulțimea agitată a
manifestat apoi pe străzile târgului.
În ziua următoare, 6 martie, mișcarea locuitorilor din Buhuși (muncitori și țărani de la
periferia târgului) a atins punctul de maximă intensitate.
Ziarul "Adevărul", cu data de 10 martie își informa cititorii că, în comuna Blăgești ,
județul Bacău, 500 de țărani, înarmați cu revolvere și ciomege s -au repezit asupra militarilor
prezenți în localitate, rănind pe mai mulți dintre aceștia, pe când maiorul Costăchescu și ceilalți
ofițeri prezenți au scăpat prin fugă".
La 6 martie192, numeroși țărani din Valea lui Ion și Buda, participanți și la răscoalele din
Buhuși , împreună cu locuitorii din Blăgești , s-au strâns în târg “organizați pe căprării, cu
trompete și steaguri, o adev ărată armată” – după cum menționa corespondentul ziarului
“Adevărul” – și au pornit spre locuința arendașului Lascarache, pe care au devastat -o. Trupele
trimise spre a reprima pe răsculați au fost înconjurate de săteni pe neașteptate, iar colonelul
Poltzer , comandantul detașamentului, a fost bătut în timp ce mai mulți țărani au sechestrat timp

188 Ibidem, p. 156; Studii și referințe privind răscoalele țărănești din 1907 , Ed. Academiei, 1957, p. 29, 73, 192; Din
istoria luptelor ariviste ale proletariatului din România , vol. II, Ed. Politică, București, 1962, p. 23; Răscoala
țăranilor din 1907 , Ed. de stat, p. 201, 204, 211 .
189 *** Marea răscoală a țăranilor din 1907 , Ed. Academiei, București, 1967, p. 221.
190 N. Copoiu , Op. cit , p. 156.
191 “Studii”, nr. 3/1953, p. 183; nr. 2/1957, p. 26.
192 Marin Badea, Răscoala pământului de ac um 100 de ani , Editura rotarexim&Rotattarymond. 2007 .

65 de 4 ore, într -o casă, pe procurorul venit și el cu armata. Între răsculați și detașamentul represiv a
avut loc o aprigă luptă; mulți soldați au fost răniți, iar ofiț erii și-au găsit scăparea prin fugă. Din
mijlocul țăranilor au căzut răpuși 5 săteni, iar 7 au fost răniți
Alte documente se referă la atacarea unor stații de cale ferată sau la tăierea firelor telefonice
și telegrafice. Țara ajunsese în flăcări iar în unele zone autoritatea statală devenise inexistentă.
Cu toate că soldații apărau barierele, țăranii au forțat cordoanele și au pătruns în Buhuși .
Ca și în zilele precedente, li s -au alăturat lucrătorii fabricii de postav. Încercările trupei de a -i opri
să pătrundă în localul primăriei și în casa arendașului au rămas fără rezultat. În ciocnirea avută cu
detașamentul militar, muncitorii, țăranii și plutași i au dat dovadă de mult curaj. Străzile târgului
erau pline de vuietul amenințător al mulțimii. Centrul Buhușului era ocupat de răsculați. Ei au
manifestat și în fața locuinței directorului fabricii de postav. La 7 martie a sosit în Buhuși un
batalion din Regimentul XIV Roman și un detașament din Regimentul XV Războieni ( Fig. 2 3).
Peste 450 de soldați erau masați în târg, cu ordine exprese de a preîntâmpina noi tulburări
și a zădărnici unirea țăranilor cu lucrătorii din localitate.193 Datorită numărului m are de soldați
care patrulau pe străzile Buhușului, agitațiile au fost oprite în ziua de 7 martie. Țăranii s -au retras
numai după ce au fost amenințați cu focuri de armă.194
După cum s -a subliniat nu de mult,195 răscoala de la Buhuși , ca și din întreg județul Neamț , nu a
cunoscut forme deosebit de violente. Ideea centrală care se desprinde din materialele
documentare aflate în arhive și în alte surse este că muncitorii buhușeni au sprijinit în mod
spontan lupta țăranilor pentru pământ. Aceleași materiale ilustr ează însă o legătură fidelă a
muncitorilor textiliști cu țăranii răsculați din comuna Costișa , comună de unde fabrica de postav
recruta parte din forța de muncă.
În timpul răscoalelor țărănești din 1907 direcția fabricii de postav a luat măsuri severe
pentru întărirea pazei întreprinderii, suplimentând în acest scop personalul care avea această
misiune.196
Răscoala din 1907 a fost considerată "un apogeu al antisemitismului țărănesc", cauza fiind
existența trusturilor evreiești din nordul Moldovei care gestionau terenurile agricole ale acestei

193 N. Copoiu, Op. cit ., p. 157 -158, 225, 226.
194 Ibidem, p. 225.
195 Ibidem, p. 221.
196 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond Fabrica de Postav Buhuși , dos. 1/1910 -1914, fila. 4 și urm.

66 zone. Pornită de pe o moșie administrată de Fischer -i (Flămânzi, județul Botoșani), cuprinde
întreaga Moldovă. Dar cei care au avut de suferit au fost tot țăranii loviți de "tun și baionetă",
care n -au apucat să-și semene la timp ogoarele și pauperii evrei care au suferit de pe urma
măsurilor post -răscoală. Deși cei mai mulți dintre evrei erau săraci, cei bogați atrăgeau atenția.
Cultura română a dat naștere unor clișee car e se aplicau etniilor minoritare. Bin eînțeles, nu e
ocolit nici evreul: evreul arendaș, evreul cârciumar, evreul cămătar, sau "evreul lăcusta satelor".
Statisticile arată pentru nordul Moldovei preponderența firmelor evreiești în orașe și un număr în
creștere în sate. Și profesiile liberale sunt bine reprezentate de către evrei. Nu se poate nega rolul
evreilor în dezvoltarea vieții economice a regiunii nordice a Moldovei, ei îndeplinind rolul unei
clase de mijloc în cadrul unei societăți eminamente agricole și rurale, dar nașterea unei burghe zii
naționale a dus la apariția "chestiunii evreiești".

III.3 Obștea de arendași de pe Moșia Buhuși
Agricultura e una din principalele ocupații ale locuitorilor care lucrau în arendă moșia
Buhuși .
O scrisoare din 5 august 1913 trimisă de Casa Rurală, Serviciul Agronomic și al
Bunurilor către Dl. Agronom Regional N. Stahie stabilea condițiile arendării Moșiei Buhuși
către o obște de arendare ce trebuia constituită197:
Moșia Buhuș era constituită din 770 hectare arabile , 89 hectare zăvoi , 17 hectare vii, 108
hectare pru ndiș p ietros pe malul Bistriței ; 116 ha are târgul cu imașul (bezman) proprietate a
Casei Rurale.
Arenda pe care obștea urmează să o plătească Casei Rurale în două părți anuale egale este
de 62.500 lei, plata impozitelor p rivind tot pe obște. Drept garanție se cere 10% din arenda
anuală, care se va depune în efecte”
La 10 februarie 1914 i se comunica administratorului moșiei că a trimis 4000 kg mazăre
verde “Fulger” de sămânță, ce vor fi repartizate cultivat orilor la prețu l de 17 lei o 100 de Kg.198
La 5 ianuarie 1914 administratorul agronom moșiei Buhuși era înștiințat de conducerea
Casei Rurale din București că “Dl Constantin I Ciulei agronom, domiciliat în Botoșani,…dorind a

197 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond Casa Rurală, Moșia Buhuși, Com Buhuși Jud Neamț, dosar Nr .5, 1913, f.10
198 Ibidem, f.12.

67 întreprinde un studiu agricol în Moldova de su d s-a adresat și nouă cerâ ndu-ne vo ie de a vizita
moșiile noastre din acea regiune. Dându -i în scris această încuviințare vă rugăm ca la prezentare
d-sale la acea moșie, să -i dați lămuririle de care va avea nevo ie pentru studiul ce voiește a -l
întreprinde ”199
Din aceeași arhivă a Casei Rurale reiese în grijorarea diriguitorilor bucureșteni că moșiile
administrate vor rămâne fără lucrători în condițiile izbucnirii războiului din 1914:“Față cu
evenimentele care se desfășoară, în urma cărora foarte probabil, cea mai mare parte a
personalului nostru de pe la moșii va urma să fie concentrat pentru a -și face datoria față de patrie,
avem onoarea a vă ruga să nu cruțați nici o osteneală pentru a supraveghea și a ține cât se poate
de scurt lucrările de tot felul de pe m oșiile ce aveți de inspectat sau de administrat200.”
Un stat de plată pe luna iulie 1914 relevă că pe moșia Buhuși mai rămăseseră 8 lucrători:
I.R. Petrica, administrator Agronom, plătit cu 300 lei pentru 30 de “zile servite” din care i se
rețineau 3% “ taxa pentru stat”, adică 9 lei, primind însă un bonus de 70 de lei “pentru cai, trăsură
și hamuri.” , Basil Panait, agronom, era plătit pentru 30 de zile de lucru cu 250 lei din care se
scădeau 7,5 lei taxe către stat. I,C, Grigoriu, contabil , era plătit cu doar 150 lei. Ion Bejan, fecior,
Gheorghe Bozocea, p aznic, Gheorghe Rotariu, pândar, Vasile Barca, isprăvnicel și Ion Baciu,
paznic primeau 35 -40 lei .201
Registrul de venituri și cheltuieli de la bunurile târgului Buhuși aparținând Consilieratului
Agricol Neamț înregistr ează în 1916, venituri din taxe locale sub formă de bilete pentru vânzare
de boi, cai, de la „târg medean de vite”, pod Țapu, bariera Ro man–Racova, bariera Piatra, bariera
Bacău, pod lăptari, moară, pod lucrători fabrică, târg de căruțe, pod Bozocea202.

III.4 Societățile evreiești
Comunitatea evreiască din Buhuși era organizată în numeroase organizații civice203.
Societatea „Hahawas Israel”

199 Ibidem, f.17.
200 A.N.Serviciul Județean Bacău, fond Casa Rurală, Moșia Buhuși, Com . Buhuși Jud . Neamț , dosar Nr .5, 1914,
f.19.
201 Ibidem , f.4
202 Ibidem f.34
203 Josef Kaufmann, op. cit , p.346.

68 Prima societate fraternă, pentru susținerea bolnavilor și conducerea decedaților a fost
„Hahawas Israel”, filiala celei din Piatra Neamț , înființată în anul 1880, al cărui comitet diriginte
a fost Leizer Sterinberg, Beniamin Wol f și Dav. Leib Wohl. Ea număra aproape 90 membri, și a
activat 7 ani .
Societatea „Bikur -Choilim”
A fost înființată în anul 1882, sub președenția lui Strul Aron Siucher cu 60 membri.
Scopul era a ajuta pe bolnavi săraci și de multe ori activa împreună cu societatea Talmud Thora
numindu -se Societatea „Talmud -Thora Bikur Choilim” lucrând pentru școala Talmud -Thora și
pentru ajutorarea săracilor.
Societatea doamnelor „Malbisch -Neurim”
Înființată în anul 1890, sub președenția d-nei Emil ie Korner, societatea numără 40
membre. Scopul societății era de a ajuta pe femei lehuze și sărace ca și îmbrăcarea copiilor săraci.
Societatea a dat multe baluri și felurite festivaluri pentru acest scop. Atare baluri s -au mai
dat de către comitete de inițiativă, fie de doamne ori de domnișoare. Așa, în anii 1896 și 1897, un
comitet compus din d -șoarele Eleonora Reis, Ana Marcushon și Goldina Gardner, au dat baluri c u
obiecte de tombolă în folosul săracilor și îmbrăcarea copiilor sărmani.
Societatea „Or -Zion”
Societatea „Or -Zion” înființată în anul 1909 era pur sionistă, urmărind scopul sionist. A
funcționat 3 ani și apoi s -a dizolvat.
Societatea „Keren Hayessod”
În marele comitet al acestei instituții format în anul 1921, figurează rabinul M. Friedman,
rabin Benzion Roller, D -nii Conrad Reis și Leon Schwartz.
Societatea „Beth -Hassefer”
Înființată în anul 1896, ea a contribuit foarte mult la înființarea școlii israelito -româ ne.
Societatea „Drepturile” (secția)
Reînființată la 10 iulie 1887, din rezerviști. A fost reorganizată de d -nii Silberkertz (preș.
rezerviștilor, secția „Drepturile din Bacău”) și Jean L. Segaly (membru în Consiliu Central).
Societatea „D -nei Zion”
A funcționat sub președinția lui Moritz Reis. Ea s -a înființat la 1899, numărând 50
membri.

69 Societatea „B`nos Zion” (Rozia Helman)
A funcționat sub președinția d-rei Eleonora Reis. Numără 80 membre. Făcea întruniri
populare, la care ocaziuni strângea bani pentru fond național.
Au adunat aproape 60 șekeli și dezvoltă mai multă activitate decât Societatea „B`nei
Zion”, secția „Barkochba” a tinerilor din localitate.
Societatea „Ovra -Orach”204
A fost o societate a grupului de emigranți din localitate, înființată în 1899. Scopul grupul
compus din tiner i era să pornească, ca pietoni, spre America. Emigrarea care a început la 1882
nu încetează, ducând în fiecare an câte una sau două familii în America sau la alte locuri.
Iată și apelul grupului: „Frați evrei! Ora fatală sună și noi trebuim, nesiliți de nimeni, să
părăsim România, să părăsim țara unde pentru prima oară am văzut lumina și unde mai târziu, cu
mâna pe conștiință, am jurat supunere oarbă în apărarea ei.
Fraților! Suntem într -un moment de cea mai mare gravitate. Un act de o mare importanță,
incalculabilă se săvârșește; 25 de emigranți bărbați într -un avânt de cel mai îndrăzneț curaj se
hotărăsc să înfrunte furtunile necunoscutului, se aruncă în valurile agitate ale soartei, cu speranța
fermă a unui trai mai omenesc. E curajul disperării, fraț ilor nu uitați aceasta.
Împinși de foame și de mizerie, ne lăsăm soțiile și copiii și ne ducem spre a căuta pâinea,
liniștea ce nu o putem găsi aici. Singura noastră scăpare este emigrarea pe jos.
Veți vedea în curând convoiul dureros trecând pe la ușa voastră, întindeți -le o mână de
ajutor. Înlesniți acestor pribegi să ajungă cât mai curând, să poată liniști foamea soțiilor și a
copilașilor lor.
Sperând că prin procedeul acesta nu aducem nici un rău țării în care ne găsim azi, apelăm
călduros la gener ozitatea inimilor voastre, rugându -vă a veni cu cât puterile vor permite în
ajutorul acestui grup de drumeți în număr de 25 de capi de familii, de ființe lipsite cu desăvârșire
de protecție și care se călăuzesc cu speranța că vor putea găsi azilul în adevă rata lui formă acolo
unde o rază de speranță ni se va arăta.
Dați-ne ajutorul cerut ca să putem pleca, să ne putem ajunge scopul nostru pe care îl
urmărim spre a ne putea crea un viitor dacă nu pentru noi, cel puțin pentru copilașii noștri, al

204 Ibidem , p.350.

70 căror bine cuvântări vă vor urmări în veci, oricât de mic va fi ajutorul ce veți da va umple un gol
mare simțit între noi.
Frați evrei! Rămâneți cu bine! Ducându -ne vom duce deopotrivă dorul vostru ca și al
locurilor ce lăsăm în urmă; plecând, vom duce cu noi dorul vostru către acei de dincolo către care
ne îndreptăm acuma.
Rămâneți cu bine și să dea D -zeu ca să nu fie departe timpul când în locul lacrămilor din
aceste vremuri grele să râdem iarăși feri ciți, strânși cu toții la un loc în dulcea și sfânta libertate.
Astăzi… ora … sosim în acest oraș unde vom sta până … rugăm pe coreligionari noștri să
binevoiască a ne veni în ajutor, fie cu bani, fie cu merinde ca să putem duce la bun sfârșit opera
începută.
Sperăm în filantropia ce caracterizează inimile binevoitoare ale coreligionarilor din acest
oraș și să ne măgulim cu speranța a fi ajutați din partea lor, căci inima evreului a fost totdeauna
milostivă, după cum în atâtea rânduri s -a constatat și dovedit.”
Grupul societăței „Ovra -Orach”, Buhuși
În anul 1882 s -a fondat p entru a ajuta pe emigranți.205 Ea număra 40 de membri sub
președinția lui Alter Reis.
La 1901 s -a fondat Societatea damelor „Caritatea”, din inițiativa d -nei Funy Korne r și sub
președinția d -nei Ernestine Schwartz. Scopul societății este de a se ajutora lehuzele sărace.
La 13 iulie 1903, prin întrunirea convocată de d -l Goldenthal, s -a pus temelia Societății
(secția sionistă) „Hatikvah”, sub preș. d -lui dr. I. Heller.
La 30 iulie (9Ab) secția ținu întrunire în localul școalei, unde vorbiră: rabinul Benzien
Roller, dr. Heller, I.R. Kupferberg și I.L. Levin, colectându -se bani în folosul fondului național.
Secția „Uniunea Evreilor Români”206
În anul 1914, secția din Buhuși era alcătuită astfel: dr. I. Heller, președ., I.R. Kupferberg
vicepreședinte; Nathan Nathashon casier, secretar Cerbeanu, membri: Aron Davin Sohn, Davin
Weinberg, Ad. Leventer, Nathan Wein, Traub și Ușer Ancel Berștein.

205 La sfârșitul secolului al XIX -lea în condițiile înrăutățirii situației sociale economice din România, în urma
aplicării unor legi restrictive care au eliminat evreii din diferite domenii de activitate, s -a declanșat un val de
emigrări, în special în Ameri ca. Mii de evrei au pornit pe jos la Hamburg, de unde au luat vaporul spre America.
206 Referirea se face la Uniunea Evreilor Pământeni înființată în 1909 cu scopul de a milita pentru obținerea și
apărarea drepturilor cetățenești ale evreilor născuți în Româ nia. U.E.P. -ul se transformă în Uniunea Evreilor Români
(U.E.R.) în 1923, după ce noua Constituție a României a consfințit drepturile cetățenești ale evreimii române .

71 În 1912, comitetul Uniunei era compus din d -nii: dr. Heller președ., I. A. Kupferberg
vicepreșed., M. Berman casier, Ad. Leventer controlor, secretar Iosef Granach, iar membri: O.M.
Esrig, S. Orenștein, Nathanshon, Carol Haimsohn, Simon Iuster, I. Socianu și Osias Herțianu.
Această secțiune a dat mai multe festivaluri artistice și literare.
În anul 1927, Uniunea din Buhuși era alcătuită astfel: Leon Schwartz, președ, Carol
Hamshon și Marcu Rudih vicepreșed., casier Isac Socianu, secretari: Herman Cohn și Iancu
Grunberg, iar membri: H.I. Bandel, A.M. Bacal, Lupu Herțanu, D. Korner și Avr. Șmilovici.
Din inițiativa dr. M. Jacob și farmacistului Osias Harmelin s -a fondat societatea de a
ajutora tuberculoșii și cei care suferă de reumatism, strângând un fond de 30.000 lei; în această
societate fac parte în majoritate și creștini.

72
CAPITOLUL IV
LĂCAȘE DE CULT DIN ORAȘUL BUHUȘI

IV.1. Biserica Mănăstirii Ciolpani
De pe șoseaua Buhuși -Runc, la 3 Km de Buhuși ; se face o ramificație spre nord, spre
Mănăstirea Ciolpani (Fig.2 4). Mânăstirea de maici adăpostește o parte din Sfintele Moaște ale
Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, purtând și hramul acestuia, care se sărbătorește la
18 iulie. Pana in anul 1888 mănăstirea Runc a funcțion at cu sobor de călugări, iar din acest an a
fost desființată și afiliată ca biserica de mir la parohia Lipoveni (azi Bârjoveni II) com Români
jud. Neamț ; până în anul 1941, când, prin osteneala ieroschimonahului Casian Cojoc (cu metania
din M -rea Sihastria ) se aprobă reînființarea mănăstirii. Între 1953 – 1960 conducător al Mănăstirii
este protos. Sofronie Ungureanu care s -a remarcat prin grija pentru întărirea vieții duhovnicești,
prin reintroducerea unor rânduieli specifice vieții de obște.
În anul 1959 prin decretul nr. 410/7. XI. 1959, mănăstirea este din nou închisă, terenurile
și imobilele trecând în patrimoniul statului. Flacăra vieții monahale a fost reaprinsa în 1967 când
mănăstirea se redeschide pentru a -și primi fii cei pribegi. Se s ucced mai mulți conducători ai
vieții de obște, fiecare având o însemnată contribuție la împodobirea casei lui Dumnezeu: arhim
Isaia Tugurlan (cu metania din M -rea Bogdana) în perioada 1967 -1977; protos. Melchisedec
Nicolau în perioada 1977 -1987; Arhim. Em ilian Panait 1987 -2006. Din 2006 până în momentul
de fata stareț al mănăstirii este protos. Macarie Costea.
Lăcașul monahal a fost desființat în 1959, recăpătându -și statutul în 1992.

IV.2. Biserica de l emn "Sf. Nicolae" – Ciolpani
Biserica Sf. Nicolae (Fig.2 5, 26) a fost construită pe locul unde, cu multe veacuri în
urmă, sulițașul Ciolpan, ostaș în oastea domnitorului Moldovei, Petru Schiopul (domn al
Moldovei în 1574 -1579 și 1581 -1591),întemeiase un schit de călugări, el însuși călugărindu -se
aici. În anul 1730, d eoarece schitul se afla într -o avansata stare de degradare, medelnicerul
Teodor Cantacuzino a pus pe cei mai pricepuți meșteri ai locului să dureze din lemn de stejar de

73 pe loc o bisericuță de lemn. În prezent aceasta este printre cele mai mici lăcașuri de acest gen din
Moldova (L=7m, l=3m la pronaos, 5m la absidele laterale si 2m la altar). Are planul treflat,
pronaosul absidat, absidele laterale pe trei laturi, și absida altarului pe cinci laturi, decroșată. Pe
ancadramentul sculptat al ușii de la intrare , în partea superioară, sunt dăltuite în lemn de stejar
doua pisanii în slove chirilice: una din 1730, când a fost ctitorită biserica și cea de a doua din
1846, când a fost "șindrilită" adică învelită din nou cu șindrilă . De-a lungul timpului au fost
făcut e mai multe reparații în anii: 1846, 1913, 1969 si 2000 -2002. Restaurarea din 2000 -2002 a
readus biserica la planul și elevația inițială, fără pridvor și fără turn clopotnița. Iconostasul
bisericii a fost repictat în 1969, iar icoanele pictate pe lemn sunt din secolele XVIII -XIX. .

IV.3. Biserica "Sfinții Arhangheli" a Mănăstirii Run c (Fig. 2 7)
Atribuită de tradiția orală voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, care ar fi construit -o în
urma luptei de la gura Orbicului din anul 1457. Este situată pe șoseaua Buhuși -Runc, la 6 Km de
la Buhuși până la Mănăstirea Runc. Actuala biserică de zid datează de la sfârșitul secolului al
XVII -lea. Biserica veche, a fo st ridicată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. La 1 aprilie 1695
medelnicerul Ionașcu Isăcescu, împreună cu soția sa Alexandra fac o importantă, danie mănăstirii
Runc, fiind considerați din acest motiv ctitorii acestui sfânt lăcaș. Daca celelalte const rucții vechi
ale mănăstirii Runc nu au mai ajuns până la noi, fiind construite altele din nou, biserica "Sfinții
Îngeri" este cea care prin masivitatea și durabilitatea zidurilor groase de 1,20m a rezistat în bune
condiții până astăzi. Aceasta are planul în forma de cruce, cu absidele laterale semicirculare și
absida altarului pentagonală. Pridvorul (cu turn, clopotnița deasupra) și absida altarului sunt
decroșate. Decorația ancadramentelor de la ferestrele bisericii și ale turnului, ocnițele de sub
acoper ișul piramidal al acestuia, brâul median, toate conferă monumentului de la Runc o notă de
sobrietate. Pe tot parcursul existenței sale de mai bine de trei veacuri biserica a fost reparată de
mai multe ori: 1896, 1922, după cutremurul din 1940 și 1963. În a nii 1951 -1952 a fost pictată
pentru prima dată în interior. Din 1987 -1988 are pictură nouă. Monumentul istoric aparține astăzi
Mănăstirii Runc cu hramul “Sfinții Voievozi”. Până în anul 1888 mănăstirea Runc a funcționat cu
sobor de călugări, iar din acest an a fost desființată și afiliată ca biserică de mir la parohia
Lipoveni (azi Bârjoveni II) com Români jud. Neamț ; până în anul 1941, când, prin osteneala
ieroschimonahului Casian Cojoc (cu metania din M -rea Sihastria) se aprobă reînființarea

74 mănăstirii. Î ntre 1953 – 1960 conducător al Mănăstirii este protos. Sofronie Ungureanu care s -a
remarcat prin grija pentru întărirea vieții duhovnicești, prin reintroducerea unor rânduieli
specifice vieții de obște.
În anul 1959 prin decretul nr. 410 / 7. XI. 1959, mă năstirea este din nou închisă, terenurile
și imobilele trecând în patrimoniul statului. Flacăra vieții monahale a fost reaprinsa in 1967 când
mănăstirea se redeschide pentru a -și primi fii cei pribegi. Se succed mai mulți conducători ai
vieții de obște, fi ecare având o însemnată contribuție la împodobirea casei lui Dumnezeu: arhim
Isaia Tugurlan (cu metania din M -rea Bogdana) în perioada 1967 -1977; protos. Melchisedec
Nicolau în perioada 1977 -1987; Arhim. Emilian Panait 1987 -2006. Din 2006 până în momentul
de față stareț al mănăstirii este protos. Macarie Costea.

IV.4. Biserica „Sfânta Înviere”
Ctitorul Toader Buhuș207 spune că s -a apucat de biserică în urma unei vedenii ce s -a
întâmplat în ziua de 10 decembrie 1806.208 Iată cuvintele ctitorului: „Eu atuncea întru acel an, am
fost la 5 decembrie în ziua de Sf. Sava, la masă la moșu Sandu Krupenski, și acolo jucând toată
ziua, fiind și alți adunați, m -am pornit noaptea de acolo, de am venit acasă. Și fiind ger, am răcit
și m-am îmbolnăvit foarte cumplit, încât la 10 decembrie, aducând doftorul de la Roman, m -au
hotărât de moarte. Și așa doftorul nici nu a vrut să șadă, ci s -a dus și m-a lăsat într -o stare de nu
știam ce e pe lume. Și așa întru acea zi, la 10 decembrie, no aptea spre 11, am văzut în vedenie un
om mare, care venise cu un cuțit foarte lat și îl ascuția pe o curea, zicându -mi: „acum ți -a venit
vremea” și așa eram în mare frică. Și acolo unde acela se gătea să mă taie, au venit doi diaconi
îmbrăcați cu stihare și cu aurariile crucii; și atât stiharele cât și aurariile erau foarte frumoase. Și
intrând în casă au zis omului celui mare, care voia să mă taie, să iasă din casă afară, zicând către
dânsul: „acesta are să facă Biserica Învierii” și atuncea acela ca și cum s-ar rușina a ieșit afară,
apoi întorcându -se diaconii către mine mi -au zis grecește: „Vino să -ți arăt unde să pui Sfânta
masă”. Și așa m -au luat și mi-au arătat locul. Și acolo mi -au arătat mi s -a părut că sunt trei boji
uscați. Și așa după ce m -au dus diaconi acolo, apoi au pus tămâie în cădelnițele ce le țineau în

207 Ion Fercu , Comoara iconografică de la „Sfânta Înviere” Buhuș i, “Ateneu ”, Bacău, 7 mai 2010 ; Idem, Comoara
din biserică , “Deșteptarea”, 7 mai 2010
208 Text original descoperit de noi și publicat prima dată aici .

75 mână și unul a zis: „Blagoslovește, Stăpâne” iar celălalt înălțând cădelnița cruciș către răsărit a
zis: „Slavă Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoare Troițe”. Și așa după ce au z is acestea,
au început a cânta „Hristos a înviat!”, stihurile „Să învie Dumnezeu” cum se cântă în ziua de
Paște și sfârșind mi -a zis cel de -al doilea în grecește: „aicea să pui Sfânta Masă” și așa m -am
trezit. Și pesemne din pricina fricii ce avusesem de o mul ce umbla să mă taie și în urmă de
bucurie pentru diaconi aceia ce m -au scos, atât am fost de asudat, că trecuse sudoarea prin toate
straiele și prin saltele, apoi și la scânduri ajunsese. Și așa după acea sudoare, după voia lui
Dumnezeu, când m -am trez it am fost deplin sănătos. Am spus vedenia și dacă m -am îndreptat,
am mers și am găsit cu adevărat acei boji precum în vis îi văzusem. Și după râvna ce -o aveam
dacă m -ar fi purtat puterea, într -acel an m -aș fi apucat dar nu aveam nici o para, încă era și dator
din pricina zestrelor surorilor mele. Apoi la 1807 am intrat la o goștină și m-am făcut și judecător
aicea la ținutul Neamțului. Și apoi în vara aceea a vrut Dumnezeu de am făcut păpușoi și grâu
mult. Și am făcut grâul tot făină și l-am vândut la maga zia din Bacău, câte un galben cis -verta, și
ces-verta rusească este de 97 ocă și 3 litre. Și așa am luat peste 500 galbeni și mi-am plătit din
datorie și am început a mai plăti și piatră. Și fiindcă făcusem și păpușoi mulțișori și vin se făcuse
în viile de aici de la Bodești, și așa m -am apucat și de plătit piatra de scos la Blăgești și am
început a o și căra și am făcut și cărămidă puțină. În 1808 iarăși făcând grâu multișor, m -am
apucat mai cu temei de scos piatră și de făcut cărămidă și am început a plăt i varul. La anul 1810 a
vrut Dumnezeu de am plătit datoriile și am început a zidi. Și apoi luând femeie cu zestre, moșie și
bani, a vrut Dumnezeu de am isprăvit această Sfântă Biserică a Învierii, la care am toată nădejdea,
că nici pe mine, nici pe fiii fiilor mei, nici pe neamul meu nu -l va lăsa lipsit nici de cele
trebuincioase pământești, nici de cele cerești. Iar de la fac erea acestei biserici nu puțină osteneală
a pus și maica mea stolnicioasa Elena Buhușoaie, fiica răposatului vornic Grigorie Krupenski,
însemnez și aceasta că biserica aceasta s -a sfințit luni și era la zi glasul întâi și slujba s -a pus a
Învierii și a fos t o zi frumoasă, încât se aseamănă curat că sunt Paștile și norodul și preoții au
mâncat afară și adusese la biserică colivă de pască și ouă roșii ca la Paște. Toate acestea le -am
însemnat pe 22 decembrie 1817.”
Acestea sunt cuvintele scrise de mâna răpo satului ctitor ale acestei Sfinte Biserici, cuvinte
pline de credință și pătrunse de dragostea sfântă către Dumnezeu și către lega noastră creștinească
și retransmise de preotul Dumitru Gr. Costea slujitor al acestei biserici pe coperțile Sfintei

76 Evangheli i din 1821. Preotul mai sus menționat amintește tot în această Sfântă Evanghelie de
vremurile de după primul război mondial, despre îndreptarea calendarului din 1924, împuținarea
zilelor de sărbătoare rămânând a fi respectate numai două zile ale Crăciunul ui, Anul Nou, două
zile de Paște, Sf. Gheorghe și Sf. Apostoli, iar toate celelalte praznice și sărbători mari s -au scos.
Vorbește despre tulburarea ce s -a produs în popor odată cu schimbarea datei Sfintelor Paște,
creștinii refuzând a se mai duce la biser ică. În cele din urmă preotul Dumitru Gr. Costea
subliniază: „Doamne facă -se voia Ta și ai grijă de noi păcătoșii, mântuind sufletele noastre de
muncă veșnică”.
O altă însemnare a părintelui Costea: „În ziua de 23 noiembrie 1923, miercuri, seara pe la
7 ceasuri a fost ploaie mare și ceață ca și vara și spre spaima și mirarea tuturor a trăznit în trei
rânduri cu fulgere grozave și tunete cât s -au spăimântat toată lumea. Spun bătrânii că niciodată n –
au apucat a fi fulgerat și trăznit în acest post al Crăciunu lui, iar din strămoși este credința că spre
război este acest semn că nu știm cum va fi pentru păcatele și nelegiuirile ce sunt în țara aceasta –
unde legea și credința pare că nu mai sunt și lumea de la cei mai mari la cei mai mici în
vicleșuguri și înșel ătorii, în dor de îmbogățire și numai pentru bunurile și plăcerile lumești
aleargă” însemnat în 25 noiembrie 1923 stil vechi – 8 decembri stil nou.
O altă însemnare: „La 13 aprilie 1927 noaptea de miercuri spre joi la ceasurile 1 după
miezul nopții s -a apr ins târgul nostru Buhuși începând din ulița Bacăului arătând la 150 de case în
mai puțin de patru ceasuri încât au rămas acei târgoveți, atât creștini cât și jidovi, săraci lipiți
pământului, cei mai mulți scăpând numai în cămașă, fiind în primejdie a ard e și ei. Foc așa
groaznic n -a mai fost în acest târg niciodată, căci la focul cel mare de la 1883 au ars pe ulița
Pietrei vreo 30 -40 case. S -a întâmplat focul acesta în săptămâna dinaintea Floriilor cu două zile
de a intra jidovii (evreii) în Paștele lor a șa că mare întristare a fost la Sfintele sărbători pentru
toată lumea, mai ales că nu aveau unde să se adăpostească ca la 500 de suflete. Am scris aceasta
spre aducere aminte urmașilor și pentru păcatele noastre am pătimit acestea”, însemnat în 17
aprilie 1927. De asemenea pe coperțile Sfintei Evanghelii a fost însemnat și compoziția pentru
turnatul clopotelor – meșterul din Amsterdam Jan Albert Grove – pentru clopote de 500 kg:
– 389 părți aramă curată adică 77,80%
– 21,45 părți cositor (staniu) adică 21,45%
– 1,55 părți plumb adică 0, 31%

77 – 0,55 părți fier adică 0, 11%
– 0,25 părți zinc adică 0,05%
– 1,10 părți nichel adică 0,22%
– 0,30 părți argint adică o,06%.
Parohia bisericii “Sfânta Înviere” a avut un rol important în viața comunității buhușene.
Primarul209 “Comunei Buhușu”, Plasa Bistrița , Județul Neamțu” cu No. 1106 din 1882 îi
respinge titularului cererea de retragere din funcția de epitrop al Bisericii “Sf. Înviere”, deoarece
“enoriașii acum sunt ocupați cu muncile agricole, nu se pot convoca pentru alegeri de Epitrop,
urmând ca Dv. să continuați funcțiunea de epitrop spre a nu suferi serviciul”.
Numirea epitropului, în 1886 a fost un adevărat eveniment local. La 176 decembrie 1886
prin adresa No 2620 Primăria Comunei Târgului Buhuși , Jud.Neam tz210, scria: “Am honor a vă
anunsa că în postulu de Epitropu la Biserica din această Comună în locul demisionatului Preut
Grigore Mitru sau numit din partea enoriașilor pe Vasile Constantin. Despre cari vesi faci
cunoscut spre regulă.”
Preoții se numărau p rintre notabilitățile târgului și participau la toate evenimentele
comunității. Cu No 994 din Mai 1886 Primăria Comunei Buhuși211 se adresa parohilor de la “Sf.
Înviere” pentru a organiza în ziua de 10 Mai, a cincea aniversare a încoronării M.S. Regelui.
“Conform Ordinului Dlui Subprefect No 3566 vă rog să binevoiți a asista și Dv. Împreună cu toți
elevii la Biserica din această Comună unde are a se oficia Tedeum la orele 10 1/2 dimineața”.
Patrimoniul Bisericii era constituit din clădiri și terenuri, unel e dobândite în urma unor
donații ale drept -credincioșilor. Alexandru Danu212 donează la 1890 octombrie 15 “un nu număr
de 100, una sută, butuci vie pe întinderea de 6 șase prăjini pământ în Lețcana Moșia Buhuș din
care Biserica va atrage tot venitul ei pentru serviciul de vin al ei, încă cu arătare că plata ei pentru
pământ către proprietate să primească pe epitropie adică câte un franc de prăjină pe fiecare an
pânâ la infinit”.

209 A.N. Serviciul Județean Bacău, fond Parohia “Sf. Neculai” Buhuși, dos. 2/1890, f. 1.
210 Ibidem, f. 14.
211 Ibidem, f.3.
212 A.N. Serviciul Județea n Bacău, fond Primăria Buhuș, dos. 2/1890, f. 132.

78 Într-o “Recapitulație generală pe categorii de bunuri” din 31 decembrie 1949 erau
consemnate ca patrimoniu al Bisericii: 4 case de locuit213 cu 12 camere, c u o valoare de 910.700
lei; un beci de 28.000 lei; o biserică de 100.000 lei; total 8 clădiri cu o valoare de 1.038.700 lei.
Se mai adăugau două terenuri arabile cu valoarea de 70 495 lei, un cimitir cu valoarea de
inventar de 12 500 lei.
Casele erau înc hiriate producând venituri pentru Biserică. Un contract de închiriere arată
înțelegerea care a intervenit în 1951 între Epitropia Parohiei Bisericii “Sf. Înviere” 214 din
Buhuș, Str, 1 Mai, Nr. 38, ca proprietar, pe deoparte, și Fani Zaharia, ca chiriaș, pe de altă parte.
Ultimul lua în chirie cu 8000 lei, plătibili în patru rate, pentru un an, începând cu 1 ianuarie 1951
pânâ la 1 ianuarie 1952, apartamentul donat de I. Mariniu situat în strada 1 Mai nr 38.
Episcopia Romanului și Hușilor – Roman, la 5 iu nie 1953215 întocmea o fișă parohială
pentru Parohia „Sf. Înviere”, Comuna Buhuș, Raion Buhuș, Regiunea Bacău.
Parohia se compunea din satul Bodești – cu 195 „capi de familie” și 420 ”suflete” și din diferite
străzi din orașul Buhuș cu 837 „capi de familie” și 3262 „suflete”. În total erau 942 „capi de
familie” și 3682 „suflete”. Ortodocșii erau majoritari. Alte confesiuni, mai aflăm din document,
erau reprezentate de două familii de adventiști de ziua a 7 -a cu 6 „suflete”.
Pe lângă Biserică, construită în tre 1812 -1817, de “Theodor Buhuș Vel. Vel. Agă”, din zid,
apreciată a fi “în stare bună”, era acoperită cu tablă și avea pictură în ulei; sunt consemnate un
cimitir, o casă parohială, 2 imobile pe strada 1 Mai, aflate în stare mediocră. Biblioteca parohial ă
avea 40 cărți și 69 reviste. Sunt inventariate ca obiecte de artă :“1) Una sfântă Evanghelie ferecată
în argint; 2) Una salbă în 37 piese aur și 7 piese argint; 3) Una icoană a Maicii Domnului cu 22
pietre prețioase.”
În tabelul cuprinzând situația pers onalului parohiei erau înscriși Apostol V -le, preot,
bugetar, licențiat în teologie, numit sau transferat la Buhuși din 15.10.1951, prin ordinul Sf.
Episcop nr.10021/9 X ‘950, căsătorit; Gherasim V -le, preot, bugetar, licențiat în teologie,
transferat la Buhuși prin Ord. Ep. Nr. 2820/28. IV. 1953 și Ord. Ep. Nr. 5598 -953, căsătorit;
Tapalagă Gh., cântăreț, extrabugetar, absolvent de S.C.B. Piatra N, numit prin Ord.

213 A.N Serviciul Județean Bacău , fond Parohia “Sf. Înviere” Buhuși, dos. 3/1949, f. 4.
214 Ibidem, f. 11.
215 Ibidem, f. 1.

79 Nr.857/8.I.1950 al Mitropoliei Iași, căsătorit; Mangaș Mihai, cântăreț, pensionar, S.C.B. Iaș i,
repartizat prin Ord. Mitropoliei Moldovei Nr. 9511/13 XI ‘943.
Sediul parohiei era în Str. Ilie Pintilie, Nr.211. la 1 km de stația CFR ce trebuiau parcurși
pe jos..
Planul parohiei216 “Sf .Înviere” cuprindea străzile: Str. 1 Mai, spre Orbic, Str. Al. I. Cuza,
ce se prelungea cu strada spre Mănăstirea Runc și se intersecta cu Str. Fundătura Bazinului, Str.
Pieței, Str. N. Bălcescu, Str. Ilie Pintilie, Str. spre Cimitir, Bulevardul Libertății, Coloniile
Fabricii, Str. D. Mayer, Str.8 Martie. Între Fundă tura Bazinului și Str. Pieței era “Sectorul I”, iar
pe terasa inferioară era “Sectorul I”, “Sub vii”.
În scurtul istoric al Bisericii făcut de preotul V. Apostol se precizează că “Biserica
parohială cu hramul Sf. Înviere217 din orașul Buhuș este ctitoria r ăposatului vel vel Agă Theodor
Buhuș și a soției sale Ana, zidită din piatră și cărămidă, între anii 1812 -1815, de meșterii Cazemir
și Pavel. Forma este dreptunghiulară simplă, fără arhitectură deosebită, de formă îngustă, în o
singură turlă. Pictura mura lă executată în ulei între anii 1815 -1817, stil renascentist, pictori
necunoscuți. S -au făcut restaurări fără a se modifica nimic asupra picturii și arhitecturii. Alte
caracteristici nu are”.

216 A.N. Serviciul Județean Bacău , fond Parohia “Sf. În viere” Buhuși, dos. 3/1949, f. 2.
217 Ibidem, f. 3.

80
CONCLUZII

Lucrarea titlul Date despre așezarea Buhuși din secolul al XV-lea până la intrarea în
Primul Război Mondial și-a propus să prezinte o mare varietate de informații despre evoluția , în
timp și spațiul istoric, a așezării Buhoși : localizarea geografică, evoluția administrativă, vestigii
arheologice, evoluția istorică, mersul proprietății, ocupațiile locuitorilor, evoluția populației ,
evoluția instituțiilor locale, școala, monumente istorice, ordonate tematic, alfabetic sau
cronologic.
Pentru tineri e o fa scinantă călătorie în trecutul unei zone geografice de un pitoresc aparte,
situată pe malul Bistriței; e o călătorie emoționantă pentru cei ce își caută rădăcinile în acele
locuri unde au trăit zeci și zeci de generații .
Destinul istoric al Buhușului s -a petrecut la răscruce, nu de vânturi, ci de drumuri, văzute
și nevăzute.
Descoperirile arheologice, prea puțin valorificate științific , atestă prezenta omului din
vremuri imemoriale. Trecerea unor populații migratoare și fluxul demografic din Ardeal sunt
atestate de hidronimia, toponomastica și onomastica locurilor.
Dezvoltarea acțiunii factorilor economici în satul Bodești a fost favorizată de faptul că
acesta se găsea într -o zonă favorabilă schimbului de produse din reg iunea montană (cherestea,
lemne), cu produsele regiunii subcarpatice (cereale). Satul Bodești era situat de asemenea, în
lungul căii de comunicație Bacău – Piatra Neamț . Spre sfârșitul secolului XVIII se constată un
interes crescând pentru dezvoltarea come rțului și a relațiilor de schimb, ilustrate de negoțul cu
diferite produse alimentare, lemn și altele.
Datorită dezvoltării comerțului și a relațiilor de schimb pe proprietatea boierului Teodor
Buhuș, acesta obține două hrisoave (act domnesc care servea ca titlu de proprietate, de
privilegiu), la 1819 și 1823, prin care se atribuia așezării funcția de târg. Odată cu înființarea
târgului, în istoria așezării Bodești începe o nouă etapă, ilustrată prin dezvoltarea într -o anumită
măsură a factorilor economici și sociali.
Ca târg, Buhușul apare și pe harta administrativă a Moldovei în anul 1833.

81 Străzile Buhușului semănau în 1919, în cea mai mare parte, cu ulițele unei comune.
Malurile Bistriței erau legate prin puține poduri, fapt care împiedica aprovizionarea
orașului cu alimente de către satele vecine. Fiind șubrede , podurile erau ușor distruse de torenți și
inundații . Materialele de arhi vă oferă numeroase cazuri când, în lipsa podurilor, muncitori ai
fabricii de postav, domiciliați în satele vecine, treceau prin diferite vaduri, chiar în anotimpul
rece, apa Bistriței pentru a ajunge la locul de muncă. Muncitorii din comunele Blăgești , Val ea lui
Ion, Bărești și altele puteau trece peste podul de pe Bistrița numai după achitarea unor taxe care
în ianuarie 1943 era de peste 100 lei pe lună. Autoritățile nu au luat decât arareori măsuri pentru
întreținerea șoselelor care legau Buhușul de alte localități. Una dintre șosele, deși era surpată,
periclitând circulaț ia, a rămas multă vreme în această situație.
Asistența sanitară era insuficientă; în februarie 1916, cei 4000 locuitori ai comunei Buhuși
nu aveau nici un medic.
Structura profesională a populației Buhușului a fost ilustrată prin existența cât orva categorii de
profesii, practicate îndeosebi în ramura textilă, exploatarea solului, în comerț și instituțiile publice.
Rolul important jucat de biserică în viața locuitorilor e demonstrat de lăcașele de cult
existente.
La început puținele posibilită ți de desfășurare a învățământului primar erau concentrate în
centrul orașului . În suburbiile Buhușului funcționau, de asemenea, două școli primare: una la
Bodești și alta la Runc, ultima înființată în 1907. Numărul celor care au urmat școala mai departe,
la licee și universități era foarte redus.
Secolele XIX -XX au fost pline de evenimente pentru localnicii din comuna rurală
Buhuși . Au trecut peste un război de independență, peste două războaie mondiale și peste două
răscoale. Locuitorii au participat la Războiul de Independență, la primul Război Mondial și la cel
de-al Doilea Război Mondial, contribuind prin jertfă la independența, întregirea și apărarea
patriei.

82

BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare inedite
1. Arhiva Națională Serviciul Județean Neamț , fond Prefectura. Județului Neamț , 1843 –
1950
2. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău , fond Judecătoria mixtă Buhuși , 1900 -1951
3. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău , fond Fabrica de postav Buhuși , 1891 -1948
4. Arhiva Națională Serviciul Județean Neamț , fond Casa Rurală Moșia Buhuși , 1913 –
1917
5. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău , fond Parohia “Sf. Înviere” Buhuși , 1883 -1959
6. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău, fond Parohia “Sf. Neculai” Buhuși , 1890
7. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău, fond Primăria Buhuș, 1890
8. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău fond Inspectoratul școlar al jud, Bacău, 1905 –
1949
9. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău , fond Școala elementară nr. 1 Buhuși , 1865 –
1960
10. Arhiva Națională Serviciul Județean Bacău , fond Școala israelită Buhuși , 1900 -1948

II. Izvoare edite
1. Bălan, Teodor, Documente bucovinene , Cernăuți , vol. I –IX, Cernăuți -Iași, 1933 -2006.
2. Contribuția județului Bacău la susținerea Războiului de Independență : ediție de
documente, coord. Vilică Munteanu, Maria Turbatu, Cristina Tănasă, Arhivele Naționale
ale României . Direcția Județeană Bacău, Bacău, Editura Egal, 2002
3. Direcția Județeană de Statistică Bacău – Recensământul populației din 18 martie 2002 , în
revista “Infostat” nr. 2/2003
4. Documente privind marea răscolă a țăranilor din 1907 , I-V, București, 1977 -1987

83 5. Documente privind istoria R omâniei. Rãzboiul pentru independentă , vol. I -VI, București,
Editura Academiei, 1959
6. Ghibănescu, Gh., Surete și izvoade, 25 vol , Iași -Huși, 1906 -1926
7. Ghibănescu, Gh , Ispisoace și zapise, 13 vol, Iași -Huși, 1906 -1926
8. Iorga, Nicolae, Studii și documente cu privire la istoria românilor , 31 vol, Ed. Academiei,
București, 1901 -1916 .
9. Moldavia v. Epohu feudalizma , vol. VIII, Chișinău,1 973
10. Sava, Aurel Tiberiu, Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului , publicate cu un
studiu introductiv de Aurel V. Sava, B.C.U. , București.

III. Dicționare , enciclopedii și bibliografii
1. Bibliografia istorică a României, vol.I, IV -VIII, București, 1970 -1996
2. Buzoianu -Racoviță, Ortensia, Dicționar geografic al județului Bacău , București, 1895
3. Budău, Eugen, Bacăul literar , Bacău 2007
4. Conea, Ana, Canarache, Andrei, Vintilă, Irina, Dicționar de știința solului , Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1977
5. Cucu, V., Ștefan M., România. Ghid -atlas al monumentelor istorice , Ed. Științifică ,
București, 1974
6. Dicționarul statistic al României , vol. II, București, 1915
7. Enciclopedia geografică a României, București, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1982
8. Indicatorul statistic al satelor și unităților administrative din România , București, 1932
9. Lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii și Cultelor și Institutului Național al
Monumentelor Istorice
10. Repertoriul istoric al unităților administrativ -teritoriale, 1772 -1988, București, partea I,
1991; partea a 2 -a, 1992, partea a 3 -a, 2004
11. Stoicescu, Nicolae, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova ,
sec. XIV -XVI, Ed. Enciclopedică, București, 1971
12. Idem, Dicționarul istoric al localităților din România , în “Revista Arhivelor”, anul LIX,
vol.XLIV, 1982

84
IV. Presă și periodice
1. „Agero”, Stuttgard
2. “Bibliotheca Memoriae Antiquitatis”, V, Piatra Neamț , 1998
3. “Reformatorul”, Piatra Neamț , 1926
4. ‘’România Liberă’’, 17 martie 2007
5. “Social -democrația ”, Iași, 28 octombrie 1918
6. „Studii și cercetări științifice”, istorie, an VIII, fasc. I, 1957
7. “Studii. Revista de istorie”, an XIII, nr. 4, 1960
8. “The Patrin Web Journal”

V. Lucrări generale
1. Băcăuanu, V, Barbu, N, Pantazică, M, Ungureanu, A, Chiriac, D, Podișul Moldovei , Ed.
Științifică și Enciclopedică, 1980
2. Bozac, Ileana, Un epilog al răscoalei lui Horea după un raport din februarie 1705 în Șt.
Meteș la 85 de ani, Cluj Napoca, 1977
3. Brânduși, C, Grasu, C, Valea Moldovei , Editura pentru turism, 1991
4. Carol, Iancu, Evreii din România de la excludere la emancipare , Editura Hasefer,
Bucure ști, 1996
5. Căpitanu, Viorel, Un nou lot de denari romani imperiali din tezaurul de la Blăgești ,
județul Bacău , în „Carpica” XIV, 1982
6. Idem, Noi descoperiri de monede antice si bizantine intrate în colecțiile muzeului din
Bacău , în „Carpica”, XX, 1989
7. Idem, Descoperiri paleolitice în bazinul Bistriței , în „Carpica”, I, 1968
8. Cihodaru, C., Campania lui Mihai Viteazul în Moldova (mai -iunie 1600), în “Cercetări
istorice”, 1974
9. Idem, Observație pe marginea izvoarelor privind unele evenimente din istoria Moldovei
între anii 1467 -1474 în „Studii și cercetări științifice” , istorie, an VIII, fasc. I, 1957

85 10. Cojocariu, Elena, Culoarul Siretului dintre confluența râurilor Bistrița și Trotuș: cu
privire specială asupra calității peisajului , Onești, Fundația Națională "G. Călinescu",
1998
11. Comșa, Maria, Structuri socio -economice din secolele VI -X pe teritoriul României , în
„Carpica”, XXVI, 1997
12. Corbu , C., Țărănimea din România între 1864 -1888 , București, 1974
13. Cucoș, Ștefan , Cronologia neoliticului final din zona subcarpatică a Moldovei , în
„Carpica”, XVIII -XIX, 1986 -1987
14. Daicoviciu, Const. și colab., Istoria României , I-V, Ed. Academiei, București, 1964
15. Haimovici, Sergiu, Studiul materialului osteologic descoperit în două așezări
subcarpatice datând din sec. V -VII e.n , în „Carpica”, XVIII -XIX, 1986 -1987
16. Hitchins, K, Istoria Românilor (1866 -1947), București, 1998
17. Kara, I. Obștea evreiască din… Bacău . București, Hasefer, 1995
18. Idem, Târgușoare moldovenești slab închegate sau slab dezvoltate , în Studia et acta
historiae iudaeorum romaniae, IV, Editura Hasefer, București, 1999
19. Donisă, I., Geomorfologia Văii Bistrițe i, Editura A cademiei, București., 1989
20. Eidelberg, PH. G, The Great Roumanian Peasant Revolt of 1907 , Leiden, 1974
21. Geografia Județului Bacău. București, 1936
22. Gheorghe, Fănică, N, Pe Valea Bistriței, E.S.P.L.A ., București, 1963
23. Giurescu, Constantin C., Giurescu, Dinu C. , Istoria Românilor , vol. II, (1352 -1606),
Editura Științifică și Enciclopedică, București,1976
24. Idem, Târguri sau orașe și cetăți moldovene din sec. al X -lea până la mijlocul sec. al
XVI-lea, Ed. Academiei, București, 1967
25. Gonța, Al. I., Campania lui Mihai Viteazul în Moldova în “Studii. Revista de istorie”, an
XIII, nr. 4, 1960
26. Hamangiu, Constantin, Codul general al României , vol. II, București, 1900
27. Hancock, Ian ,1999, The Pariah Syndrome in “The Patrin Web Journal”
28. Ichim, Radu, Istoria pădurilor și silviculturii din Bucovina , Editura Ceres, București,
1988

86 29. Ielenicz, Mihai, Patru, Ileana -Georgeta, Clius, Mioara, Subcarpații României , Editura
“Universitară”, București, 2005
30. Ioanid, Radu, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete
între România și Israel, Iași, Editura Polirom , 2005
31. Iordache, Anastasie, Goleștii. Locul și rolul lor în istoria României , Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1979
32. Iorga, N., La place des roumains dans l`histoire universelle , vol. I, București, 1935
33. Idem, Istoria Bisericii Românești , I-III, Ed. Ministerului de Culte, București, 1930
34. Istina, Lăcrămioara Elena, Privire asupra cercet ărilor arheologice întreprinse de muzeul
de istorie din B acău pentru perioada preistoric ă, în „ Carpica” , XXXVI, 2007
35. Ivănescu, Dumitru, Populația evreiască din orașele și târgurile Moldovei între 1744 –
1832 , în Studia et acta historiae iudaeorum romaniae , II, Editura Hasefer, București,1997
36. Kaufman, J, Cronica comunităților israelite din județul Neamțu, II , 1929
37. Lecca, Octav George, Familiile Boerești Române. Istorie și genealogie ( după izvoare
autentice) , București, Minerva, 1899
38. Liegeois, J.P, Romii în Europa , Monitorul Oficial, București, 2008
39. Mantu, C.M., Cultura Cucuteni. Evoluție, cronologie, relații culturale , în “Bibliotheca
Memoriae Antiquitatis”, V, Piatra Neamț , 1998
40. Idem, Cultura Cucuteni. Evoluție, cronologie, relații culturale , în BMA V, Piatra Neamț ,
1998
41. Mardare, Măndica, Cioroian u, Liliana – Geografie spirituală băcăuană, Bacău, Editura
Studion, 2001
42. Marea răscoală a țăranilor din 1907 (sub redacția lui A. Oțetea și I. Popescu -Puțuri),
București, 1967
43. Matasă, C., Importanța toponimiei în cunoașterea trecutului , în „Carpica”, I, 1 968
44. Mihailescu, V., Barliba, La monnaie roumaine chez les daces orientaux, București, 1980
45. Mitrea, Ioan, Noi contribuții arheologice la cunoașterea istoriei și civilizației dacilor
liberi de la est de Carpați în secolele II -III, în „Carpica”, XX, 1989
46. Idem, Descoperiri prefeudale pe teritoriul județului Bacău , în „Carpica”, I, 1968

87 47. Idem, Autohtoni și Slavi în secolele VI -VII în așezarea de la Davideni , în „Carpica”,
XXVI, 1997
48. Idem, Cercetări arheologice ale muzeului din Bacău privind epoca secolelor II -X, în
„Carpica”, XXXVI, 2007
49. Idem, Așezarea din secolele VI -IX de la Izvoare -Bahna. Realit ăți arheologice i concluzii
istorice , în „ Carpica” , XXVIII, 1999
50. Idem, Observații privind sfârșitul culturii Sântana de Mureș și începuturile culturii
Costișa -Botoșana -Hansca, în stadiul actual al cercetărilor arheologice , în „Carpica”,
XXXIV
51. Idem, Cercetări arheologice ale muzeului din Bacău privind epoca secolelor II -X, în
„Carpica”, XXXVI
52. Idem , Așezarea din secolele VI -IX de la Izvoare -Bahna , Piatra Neamț , 1998.
53. Idem , Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpați și Siret în secolele VI -IX, „Carpica” ,
12, 1980
54. Opletal, Josef, Das forstliche Transportwesen im Dienstbereiche der K. K. Direction der
Güter des Bukowiner Grechische Orientalischen Religionsfondes in Czernowitz, Viena,
1913
55. 1907 în perspectiva istorică (coordonator I. Agrigoroaiei), Iași, 1987.
56. Pascu, Ștefan , Ionașcu, Ion, Cihodaru, Constantin, Georgescu -Buzău, Gheorghe, Istoria
medie a României, partea I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966
57. Radianu, S. P. – Județul Bacău – studiu agricol și economic , București, 1889
58. Rădulecu -Zoner, Șerban, Răsco ala din 1907, atrocități și manipulare , în‘’România
Liberă’’, 17 martie 2007
59. Răscoala țăranilor din 1907 , I-III, București, 1948 -1949
60. Rezachevici Constantin, Evreii în Țările Române în Evul Mediu , în „Magazin Istoric”,
XXiX, nr. 9, 1995
61. Rosetti, Radu. Pentru ce s -au răsculat țăranii, București, 1908
62. Scurtu, Ioan, Statutul politico -juridic al evreilor din România (1858 – 2004 )
63. Scurtu, Ioan, Minuț, Adolf, Valea Bistriței , Ed. Sport -Turism, București, 1981
64. Spinei , Victor, Marile migrații din estul și sud-estul Europei, Institutul european, 1999

88 65. Idem, Generalități privind nomadismul ecvestru în extremitatea vestică a Eurasiei în sec.
IX-XIII, „Arheologia Moldovei”, XXVII, 2004
66. Stoicescu, N., Legăturile de rudenie dintre domni și marea boierime și importanța lor
pentru istoria politică a Țării Românești și Moldovei (sec. XV și înc. Sec. Al XVIII -lea) în
“Danubius”, V, 1971
67. Tebeica, Val, Străbătând lumea . Călători și exploratori români de la sfârșitul secolului
XIX , Editura Științifică , București
68. Teodor , Dan Gh., Considerații privind continuitatea autohtonă în spațiul carpato –
dunărean în mileniul I , în „Carpica”, XXXIV, 2005
69. Teodor , Dan Gh., Migrațiile slave din secolele VI -VII. Contribuția cercetărilor
arheologice , în „Carpica”, XXXV, 2006
70. Idem , Spațiul carpato -dunăreano -pontic în mileniul marilor migrații , Buzău, 2003
71. Tucă, Florian, In memoriam. Itinerar eroic , Ed. Militară, București, 1971
72. Tucă, Florian, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă și jertfă, Ed. Militară,
București, 1983
73. Tufescu, V, Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei , Editura Științifică ,
1966
74. Ureche, Grigore, Letopisețul Țării Moldovei , Ed. P. P. Panaitescu, București, 1956
75. Ungureanu, Al., Orașele din Moldova. Studiu de geografie economică , Ed. Academiei,
București, 1980
76. Ursachi, Vasile, Fortificații dacice pe valea Siretului în „Caprica”, XVIII -XIX, 1986 –
1987
77. Idem, Scurtă prezentare a descoperirilor arheologice din perioada primei epoci a fierului –
Hallstatt -și din era Geto -Dacică, sec. IV î.Hr . sec. I d.Hr. în județul Bacău, în „Carpica”,
XXXVI, 2007
78. Velcea, Valeria, Savu, Alexandru, Geografia Carpaților și a Subcarpaților românești ,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982
79. Volovici, Leon, Ideologia naționalistă și „problema evreiască” în România anilor `30 ,
Ed. Humanitas, București, 1995

89 80. Zaharia, N., Petrescu -Dâmbovița, M., Zaharia, Emilia, Așezări din Moldova din
Paleolitic până în secolul al XVIII -lea, Editura Academiei, 1970

VI. Lucrări speciale
1. Artimon, Elena, Mărturii documentare privind contribuția locuitorilor județului Bacău la
dobândirea independenței de stat a României : extras din “Carpica”, XII, Muzeul de
Istorie și Artă al Județului Bacău, 1981
2. Botez, C, Berlescu, I, Saizu, D, Buhuși . Din istori cul fabricii și localității , Bacău, 1971
3. Kaufman, Iosef, Numele, întemeierea, vechimea și istoricul tărgului Buhuși , în „Evreii
din Romania în texte istoriografice”. Antologie, Editura Hasefer, București, 2002
4. Meteș, Ștefan ., Contribuții noi privitoare la familia boierească Buhuș din Moldova în
“A.A.R.M.S.I.” s. III, t. VII, 1927
5. Rosetti, Radu, Note genealogice și biografice despre familiile Buhuși și Rosetti, foștii
proprietari ai moșiei Bohotinul , București, 1926, extras din “A.A.R.M.S.I.” S. II, t.
XXVIII, 1905 -1906
6. Ungureanu , Ioan, Muzeul din Buhuși – 30 de ani de existență , în „Carpica”, XXXVI, 2007
7. Saizu, I., Botez, C., Scurt istoric al așezării Buhuși până la înființarea fabricii de postav
(1885 ), în “Carpica “, Bacău, t. III, 1970
8. Teodor, Dan Gh. , Căpitanu, V., Mitrea, I., Cercetările arheologice de la Mănoaia –
Costișa și contribuția lor la cunoașterea culturii materiale locale din sec. V -VI din
Moldova, în „Carpica”, I, 1968
9. Turcu, V. Constantin, Informații documentare cu privire la compania lui Mihai Viteazul
în Moldova, în “Studii și articole de istorie”, II, 1957

VII. Surse internet
1. http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/marele -exod -evreiesc/9483/
2. file:///C:/Documents%20and%20Settings/Guru/Deskt op/Gardianul%20 –
%20Inedit.%20Deputatul%20Grosaru%20a%20fost%20coleg%20de%20camera%20cu%
20Bölöni%20la%20nationala%20de%20juniori.htm
3. http://www.geocities.com/Paris/5121/pariah -contents.htm

90 4. https://geodinbuhusi.wordpress.com/2015/01/
5. http://www.ioanscurtu.ro/content/vie w/24/1/
6. Hancock, Ian, 1999, The Pariah Syndrome in “The Patrin Web Journal”
http://www.geocities.com/Paris/5121/pariah -contents.htm
7. www. O.N.C.E.ro , Lista morților în război, Tabel cu ostașii morți pe câmpul de luptă sau
dispăruți în Războiul de Independență (1877 – 1878) .

LISTĂ ANEXE

Fig.1 Orasul Buhusi pe harta județului Bacău
Fig.2 Depresiunea Cracău -Bistrița – harta geologic ă
Fig.3 Plutaș pe Bistrița
Fig.4 Buda -Dealul Viilor -piese litice și Așezare paleolitică de la Buda
Fig.5 Lespezi – piese litice
Fig.6 Epoca bronzului. Cetățuia – Costișa și Cultura Costișa
Fig.7 Tezaurul de la Ciolpani
Fig.8 Bordei de la Izvoare Bahna și Ceramică Bahna
Fig.9 Arborele genealogic al familiei Buhuș
Fig.10 Documrnt prin care sunt întărite lui Dumitru Buhuș o seamă de proprietăți(1633)
Fig.11 Mărturie dată de călugării de la mănăstirea Bisericani pentru proprietățile lor din zona
Orbic(1611)
Fig.12 Rateșul din Gura Orbicului
Fig.13 Muzeul de istorie din Buhuși funcționează în fostul conac al lui Teodor Buhuș
Fig.14 Biserica „Sfânta Înviere”
Fig.15 Sfânta Evanghelie din 1821
Fig.16 Sinagoga din Bu huși
Fig.17 Rabin Isa c Friedman din Buhuși
Fig.18 Funerariile rabinului Isa c Friedman (1835 -1896)

91 Fig.19 Prima școală rabinică de la Buhuși
Fig.20 Cimitirul evreiesc
Fig.2 1 Rabinul Menachem Mendel (Ultimul rabin al dinastiei )
Fig.22 Fabrica de postav a colonelului Eugen Alcaz, la Buhuși în anul 1885
Fig.2 3 Regimentului Războieni 15 Dorobanți
Fig. 24 Biserica Mănăstirii Ciolpani
Fig.2 5 Biserica de lemn Sf. Nicolae – Ciolpani
Fig.2 6 Inscripții din biserica de la Ciolpani
Fig.2 7 Biserica Sfinții Arhangheli a Mănăstirii Runc

92

ANEXE

Fig,1. Orasul Buhusi pe harta județului Bacău

93

Fig.2 Depresiunea Cracău -Bistrița – harta geologic ă

Fig.3 Plutaș pe Bistrița

94

Fig.4 Buda -Dealul Viilor -piese litice și Așezare paleolitică de la Buda

95

Fig.5 Lespezi – piese litice

96

97 Fig.6 Epoca bronzului. Cetățuia – Costișa și Cultura Costișa

98
Fig 7 Tezaurul de la Ciolpani

99 Fig. 8 Bordei de la Izvoare Bahna și Ceramică Bahna

100
Fig.9 Arborele genealogic al familiei Buhuș

101 Fig.10 Documrnt prin care sunt întărite lui Dumitru Buhuș o seamă de proprietăți(1633)

102 Fig.11 Mărturie dată de călugării de la mănăstirea Bisericani pentru proprietățile lor din zona
Orbic(1611)

103 Fig,12 Rateșul din Gura Orbicului
Fig.1 3 Conacul ce a aparținut lui Teodor Buhuș ,astăzi muzeu

104 Fig. 14 Biserica „Sfânta Înviere” din Buhuși , ctitorie al lui Teodor Buhuș

105 Fig. 15 Sfânta Evanghelie din 1821

106 Fig.16 Sinagoga din Buhuși

Fig.17 Rabinul Isac Fridman
Fig.18 Funerariile rabinului Isa c Friedman (1835 -1896 )

107
Fig.19 Prima școală rabinică din Buhuși

108 Fig 20 Cimitirul evre iesc

Fig. 21 Rabinul Menachem Mendel (Ultimul rabin al dinastiei )

109
Fig.22 Fabrica de postav a colonelului Eugen Alcaz, la Buhuși în anul 1885

110 Fig. 2 3 Regimentului Războieni 15 Dorobanți

111 Fig. 2 4 Biserica de la Ciolpani

112 Fig. 2 5

Fig. 2 6 Inscripții din biserica de la Ciolpani

113

Fig. 2 7 Biserica "Sfinții Arhangheli" a Mănăstirii Runc

114

115 DECLARA ȚIE DE ONESTITATE

Subsemnata ȚUGLEA PETRINA, c andidat ă la examenul de ABSOLVIRE
CONVERSIE în cadrul Facultății de Istorie, specializarea Studii Medievale ,
declar pe proprie r ăspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele și pe
baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform
normelor etice, în note și în bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte
din teză nu încal că drepturile de prop rietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică
sau juridică.
Deasemenea , declar pe proprie răspundere că lucrarea nu a mai fost
prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în vedere a
obținerii unui grad s au titlu științific ori didactic.

Data Semnătura,
20. 06. 2020