UNTRODUCERE …………………………………………………………………………. 3 CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PROCEDURALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ …………………………………………………………………. 5 1.1…. [630608]

2
CUPRINS

UNTRODUCERE …………………………………………………………………………. 3
CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PROCEDURALE PRIVIND
URMĂRIREA PENALĂ …………………………………………………………………. 5
1.1. Obiectul urmăririi penale ………………………………………………………… 5
1.2. Trăsăturile principale ale urmăriirii penale ………………………………………. 8
1.2.1. Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală …………… 9
1.2.2. Lipsa de publicitate a urmaririi penale ……………………………………… 10
1.2.3. Caracterul preponderent al formei scrise ……………………………………. 11
CAPITOLUL 2. DESFĂȘURAREA URMĂRIRII PENALE ………………………….. 14
2.1. Modul de sesizare a organelor de urmărire penală ………………………………. 14
2.1.1. Plângerea …………………………………………………………………….. 16
2.1.2. Denun țul……………………………………………………………………… 22
2.1.3. Sesizarea din oficiu ………………………………………………………….. 24
2.2. Desfășurarea urmăririi penale ……………………………………………………. 22
2.2.1. Începerea urmăririi penale …………………………………………………… 25
2.2.2. Punerea în mișcare a acțiunii penale ………………………………………… 28
CAPITOLUL 3. TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ȘI SOLUȚIILE CE SE
POT DA DIN PUNCT DE VEDERE PROCESUAL PENAL …………………………. 33
3.1. Încetarea urmăririi penale …………………………………………………………. 36
3.2. Scoaterea de sub urmărire penală …………………………………………………. 37
3.3. Cla sarea cauzelor penale …………………………………………………………… 38
3.4. Trimiterea în judecată …………………………………………………………….. 38
3.5. Urmărirea penală în proiectul Noului Cod de Procedură Penală …………………. 41
CONCLUZII ………………………………………………………………………………. 47
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………….. 50

3
INTRODUCERE

În mod practic, identificarea autorului unei infracțiuni, prinderea acestuia
și administrar ea probelor în vederea trimiterii în judecată impun în mod necesar
existența unei faze procesuale premergătoare judecații, această etapă fiind
urmărirea penală.
Săvârșirea unei infracțiuni aduce atingere, în primul rând, ordinii de drept,
iar aceasta din urmă nu poate fi restabilită decât prin sancționarea penală a
infractorului. Aceeași infracțiune poate provoca și o pagubă unei persoane, în
această situație instrumentul juridic cu ajutorul căruia se poate obține repararea
pagubei fiind acțiunea civilă. De asemenea, comiterea unei infracțiuni de
serviciu poate aduce atingere și disciplinei în muncă, caz în care se poate naște o
acțiune disciplinară ce va avea ca finalitate aplicarea sancțiunilor prevăzute de
dreptul muncii.
Cele de mai sus constituie arg umente în favoarea ideii că, în funcție de
natura valorilor sociale periclitate prin acțiunea sau inacțiunea săvârșită,
restabilirea ordinii de drept se realizează prin intermediul unei acțiuni.
În lucrarea de față ne vom referii la efectele juridice ale î nceperii a
urmăririi penale. Motivația elegerii acestei teme este datorată de preocuparile
mele de a cerceta și expune aspectele teoretice și practice ale primei etape ale
procesului penal – cercetarea – si dorința de a oferii căteva clarificări cu privire
la urărirea penală.
Lucrarea este structurată pe trei capitole care privesc aspecte procedurale
privind urmărirea penală, desfășurarea urmăririi penale și terminarea urmăririi
penale și soluțiile ce se pot da din punct de vedere procesual penal.
În cadr ul primului capitol al acestei lucrări am surprins obiectul urmăririi
penale și trăsăturile principale ale urmăriirii penale. Astfel , pricipalele trăsături

4
vizate au fost: s ubordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală ,
lipsa de publicitat e a urmaririi penale precum și c aracterul preponderent al
formei scrise .
Cel de -al doilea capitol este dedicat desfășurării urmăririi penale. Sunt
prezentate aici cele două aspecte privind urmărirea penală: modul de sesizare a
organelor de urmărire penală prin: Plângere, Denunț , Sesizare din oficiu și
desfășurarea urmăririi penale unde am urmărit: Începerea urmăririi penale și
Punerea în mișcare a acțiunii penale.
Terminarea urmăririi penale și soluțiile c are se pot da din punct de vedere
procesual penal f ace obiectul celui de -al trelea capitol. În cadrul acestuia ,
lucrarea se axează pe î ncetarea urmăririi penale , scoaterea de sub urmărire
penală , clasarea cauzelor penale și trimiterea în judecată. Ultima parte a acestui
capitol este dedicat u rmărir irii penale în proiectul Noului Cod de Procedură
Penală .

5
CAPITOLUL 1.
ASPECTE GENERALE PROCEDURALE PRIVIND URMĂRIREA
PENALĂ

1.1. Obiectul urmăririi penale

Necesitatea și importan ța urmăririi penale că faz ă distinctă a procesului penal
reprezintă un factor imp ortant în sfera cercetării penale. Se apreciază că , în condițiile
vieții sociale moderne , infracțiunile devin din ce în ce mai variate iar modul lor de
realizare ține pasul cu dezvoltarea științei și tehnicii. Astfel, orice persoană particulară,
victima, s -ar găsi dezarmată față de infractori, fără sprijinul unor organe abilitate de
stat, care au dotarea și pregătirea profesională necesară în lupta contra
infracționalității.1
Că faz ă premergătoare judecății, efectuarea urmăririi penale are și rolul de a
evita trimiterea în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora planează o bănuiala că
ar fi comis a fapta penală, având în vedere că judecat a se desfășoară cu respectarea
principiului publicității, lucru care ar fi destul de dăunător pentru o persoană
nevin ovată2.
Potrivit Cod ului de Procedura Penală, urmărirea penală are că obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea
făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constată dacă este sau nu
cazul să dispună trimiterea în judecată. Prin "strângerea de probe necesare" se înțelege
atât operația de adunare a probelor, cât și examinarea și evaluarea lor, pentru a se
constată dacă sunt suficiente în vederea luării hotărârii privind trimiterea sau
netrimiterea cauzei în judecată.
"Existența infracțiunilor" trebuie înțeleasă că obligație a organelor judiciare
de a avea în vedere infracțiunile, indiferent de faza de desfășurare a activității

1 Iancu Tănăs escu, Curs de drept penal general, Editura INS, Craiova, 1999. p 17
2 Petre Bieltz, Logică Juridică, Editura ProTransilvania, București, 1998, p 70

6
infracționale. Organele de urmărire penală vor adună probe atu nci când este vorba de o
infracțiune consumată, cât și în cazul în care infracțiunea a rămas în faza de tentativă.3
Prin expresi a "identificarea făptuitorilor" legiuitorul a vrut să precizeze că, în
cadrul urmăririi penale, probele adunate trebuie să ajute la depistarea celor care au
săvârșit fapta penală (autori, instigatori, complici), înțelegând prin această atât
stabilirea faptului că urmarea periculoasă se datorează unei activități umane, cât și
aflarea datelor de identitate a celui care a săvârșit fap ta penală.4
Prin expresia "stabilirea răspunderii făptuitorului" se înțelege că probele
adunate în cursul urmăririi penale trebuie să contribuie la lămurirea aspectelor privind
fapta penală, și la elucidarea aspectelor privind vinovăția făptuitorului, dacă acesta
poate sau nu să fie subiect al răspunderii penale.
Organele de urmărire penală pot lua măsuri de constrângere cu caracter
personal sau real, uneori dispunerea unor măsuri fiind obligatorie. Spre exemplu, în
cazul unor infracțiuni flagrante, potrivi t legii se aplică procedura specială de urmărire
și judecată, reținerea învinuitului este obligatorie, iar dacă procurorul constată că sunt
îndeplinite condițiile cerute de lege pentru trimiterea în judecată, întocmește
rechizitoriul prin care pune în mișc are acțiunea penală și propune instanței arestarea
preventivă a inculpatului.5
Caracter obligatoriu au și măsurile de ocrotire atunci când a fost luată măsur a
reținerii sau a arestării preventive față de un învinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se
află persoane din categoria celor menționate la art. 161 C.pr.pen.6
Organele de urmărire penală trebuie să aibă în vedere și alte măsuri cu
caracter real, cum sunt: restrângerea inviolabilității domiciliului în caz de percheziție,
violarea secretului corespond enței în cazurile interceptării acesteia, restrângerea
atribuțiilor proprietății prin aplicarea unui sechestru, etc.
Pe lângă obiectul principal al urmăririi penale, această nu exclude
preocuparea și desfășurarea unor activități legate de aspectele civile ale unei cauze, fie

3 Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală , Partea generală, Vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2007, p.57
4 Ibidem, p 58
5 I. Tănăsescu, op.cit., p 19
6 161 C.pr.pen spune ca : Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masă, provocare de epidemii
sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

7
prin restituirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, fie prin indisponibilizarea
bunurilor mobile sau imobile prin măsuri asigurătorii.
În practică există posibilitatea c a, în timpul urmăririi penale să intervină o
tranzacție între cel vătămat și învinuit sau inculpat, părțile determinând cuantumul
pagubei, iar persoan a vătămată fiind despăgubită declara că renunță la orice alte
pretenții. Astfel, latura civilă a cauzei se consideră stinsă, iar partea nu mai poate
reveni în faț ă instanței asupra celor cuvenite, formulând noi pretenții, în valorificarea
aceleiași pagube.7
În vederea realizării obiectului de urmărire penale, organele de cercetare
penală și procurorul își concretizează activitatea în acte de urmărire penală, care p ot fi
acte procesuale sau de dispoziție și acte procedurale prin care sunt aduse la îndeplinire
dispozițiile cuprinse în actele procesuale. Actele de dispoziție aparțin procurorului,
spre exemplu: punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor de p revenție,
dispoziția de a efectua percheziția, trimiterea în judecată, etc. uneori și organele de
cercetare penală pot să -și manifeste voință într -un act procesual, de exemplu:
începerea urmăririi penale, luarea măsurii reținerii, luarea măsurilor asigurăt orii.
Actele procedurale, că acte de urmărire penală, sunt realizate, în general, de
către organele de cercetare penală . Spre exemplu: efectuarea perchezițiilor, cercetarea
la faț a locului, ridicarea de obiecte și înscrisuri, etc. Actele de urmărire efect uate sunt
consemnate în înscrisuri procedurale constatatoare, înscrisuri care trebuie să aibă o
anumită formă și un anumit conținut.
Dosarale de urmărire penală cuprind o serie de înscrisuri procedurale
constatatoare care reflectă întreag a activitate desfă șurată pentru realizarea obiectului
urmăririi penale.
În vederea realizării obiectului de urmărire penale, procurorul își
concretizează activitatea în acte de urmărire penală, care pot fi acte procesuale sau de
dispoziție și acte procedurale prin care sunt aduse la îndeplinire dispozițiile cuprinse în
actele procesuale.

7 Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal, partea specială – Teorie si practica judiciara, Ed. Wolters
Kluwer, București, 2008, p.510.

8
Actele de dispoziție precum punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea
măsurilor de prevenție, dispoziția de a efectua percheziția, trimiterea în judecată, etc.
aparțin procurorului. U neori și organele de cercetare penală pot să -și manifeste voință
într-un act procesual, de exemplu: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reținerii
sau luarea măsurilor asigurătorii.
Ca acte de urmărire penală, actele procedurale sunt realizate, în genera l, de
către organele de cercetare penală, de exemplu: efectuarea perchezițiilor, cercetarea la
față locului, ridicarea de obiecte și înscrisuri, etc. Actele de urmărire efectuate sunt
consemnate în înscrisuri constatatoare, înscrisuri care trebuie să aibă, o anumită formă
și un anumit conținut. Dosarele de urmărire penală cuprind o suma de înscrisuri
procedurale constatatoare care reflectă întreagă activitate desfășurată pentru realizarea
obiectului urmăririi penale.

1.2. Trăsăturile principale ale urmărir ii penale

În cadrul urmăririi penale sunt aplicabile toate regulile de baz ă ale procesului
penal. Particularitățile activității de urmărire penală pot influenț a modul specific în
care unele din regulile de baz ă se realizează în această faz ă.
În literatur a de specialitate8 sunt menționate c a trăsături caracteristice ale
urmăririi penale: lipsa de colegialitate a organului de urmărire penală, subordonarea
ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală, nepublicitatea activităților judiciare,
caracterul n econtradictoriu expres al procesului penal în această faza, formă
preponderent scrisă a urmăririi penale. Numai ultimele patru trăsături pot fi
considerate specifice fazei de urmărire penală, deoarece lipsa de colegialitate a
organului care efectuează acea stă activitate este întâlnită și în faza de judecată în unele
etape ale desfășurării acesteia .9

8 Nicolae Volonciu, Drept procesual p enal, Bucuresti, Editura Didactica și Pedagogic ă, 1972, p 102
9 Ibidem

9
1.2.1. Subordonarea ierarhic ă în efectuarea actelor de urm ărire
penal ă

Organele de urmărire penală sunt constituite într -un sistem organizatoric de
strictă su bordonare, în care dispozițiile organizatorice superioare sunt obligatorii
pentru cei în subordine. Această regulă este valabilă nu numai în domeniul activității
administrative a acestor organe ci în întreagă activitate judiciară.
Spre deosebire de faza de judecată în care, potrivit art. 124 pct. 3 din
Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, ceea ce exclude
orice altă subordonare în activitatea de înfăptuire a justiției, desfășurarea urmăririi
penale implică respectarea principiu lui subordonării ierarhice. Această trăsătură
definitorie pentru urmărirea penală presupune supravegherea de către procuror a
activității de cercetare penală a Poliției judiciare, pe de o parte, dar și subordonarea
procurorului față de procurorul ierarhic superior, pe de altă parte.
În cadrul urmăririi penale și în supravegherea acesteia, procurorii conduc și
controlează activitatea de cercetare penală a organelor Poliției și a altor organe, care
sunt obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile procuroru lui în condițiile legii. Potrivit
legii, dispozițiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală.
Dacă acest organ are de făcut obiecții, poate sesiza pe procurorul șef al unității sau,
când dispozițiile sunt date de acesta, pe Procurorul ierarhic superior, fără a întrerupe
executarea lor.
Prin prisma subordonării ierarhice a procurorului față de procurorul ierarhic
superior, conform art. 64 și 65 din Legea nr. 304/200410 , procurorii din fiecare parchet
sunt subordonați conducătoru lui acelui parchet, iar conducătorul unui parchet este
subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție.
Conform art. 64 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, dispozițiile procurorului
ierarhic superior, date în scris și în conf ormitate cu legea, sunt obligatorii pentru
procurorii din subordine.

10 Lege nr. 304/2004 din 28/06/2004 privind organizarea judiciară , Republicat ă in Monitorul Oficial, Partea I
nr. 827 din 13/09/2005

10
Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul
ierarhic superior, când sunt apreciate că nelegale. Procurorul poate contesta la
Consiliul Superior al Magistra turii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei
judecătorilor și procurorilor, măsură infirmării. Principiul nu trebuie însă absolutizat
deoarece organele de urmărire penală au și o anumită independența în privința
rezolvării anumitor aspecte legate de operativitatea urmăririi penale.

1.2.2. Lipsa de publicitate a urmaririi penale

În vechea legislație, acest principiu se intitula „caracterul secret al urmăririi
penale” și această nu în sensul că participanții din cauza penală nu aveau cunoștință
despre anumite activități realizate de către organele de urmărire penală, ci în sensul că
dosarul penal putea fi cunoscut fragmentat și nu numai de către anumiți subiecți
oficiali sau particulari, cauza penală nefiind publică așa cum prevede legea pentru faz a
de judecată.11
Că urmare a modificărilor legislației, care au intervenit după decembrie 1989
cu privire mai ales asupra configurației dreptului apărătorului, introduse prin
modificarea art. 173 Cod procedura penală în care se arată că în cursul urmăririi penale
apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act
de urmărire penală – s-a apreciat că e mai potrivită denumirea de „lipsa de publicitate a
urmăririi penale”.
Prin publicitate în procesul penal se înțelege adm iterea prezenței oricărei
persoane, care nu este un participant la proces, la desfășurarea activității procesuale și
procedurale. Sub acest aspect, activitatea de urmărire penală, desfășurându -se în
cabinetul organului de cercetare penală sau al procurorul ui, fără accesul publicului, se
poate caracteriza activitatea de urmărire penală că nepublică. Unele elemente de
publicitate sunt totuși admise la efectuarea unor acte de cercetare penală că, de
exemplu, prezența unor martori asistenți la efectuarea cercet ării la față locului, la
percheziții ori existența publicului ocazional la investigațiile făcute cu ocazia unui

11 Când învinuitul cunoștea unele lucrari de urmări re penal ă; martorii cunoșteau declarațiile pe care le -au dat,
precum si alte declarații de care au luat cunoștința cu ocazia unor confruntări Introduse prin Legea nr. 304/2004,
republicată

11
accident de circulație etc.; de asemenea, organul de cercetare penală poate comunica
prin mass -media unele date referitoare la un dosar de urmăr ire penală, asigurând astfel
dreptul la informație prevăzut în art. 31 din Constituție.12
Caracterul nepublic al urmăririi e aplicabil tuturor aspectelor vizate de
activitatea de urmărire penală. Lipsa de publicitate a urmăririi penale contrastează cu
publi citatea în principiu a judecății. Judecată se desfășoară la momente și locuri
dinainte stabilite și comunicate celor interesați, precum și cu chemarea obligatorie a
anumitor participanți.
Efectuarea actelor de urmărire penală de îndată ce sunt posibile (câ t mai repede
cu putință și nu la anumite termene), precum și mobilitatea activității judiciare care se
poate realiza oriunde (nu numai la sediul organului judiciar sau alt loc dinainte stabilit
și adus la cunoștință) fac publicitatea imposibilă.
De regulă, în cursul urmăririi penale dosarul cauzei, la care în principiu părțile
sau alte persoane nu au acces, este secret. Pentru inculpat, urmărirea penală nu mai e
secretă în momentul prezentării materialului urmăririi penale. Acest moment e însă
plasat după c e au fost efectuate toate actele de urmărire penală13 În consecin ță,
inculpatul nu mai are posibilitatea s ă impiedice administrarea probelor.

1.2.3. Caracterul preponderent al formei scrise

Actele procesuale ale organului care realizează procedura judicia ră au de
obicei formă scrisă. Consemnarea actelor procesuale și procedurale în scris este o
comună tuturor fazelor procesuale, deoarece existența formei scrise împiedică
contestarea existenței actului și conținutului sau. Pentru activitatea de urmărire pen ală
această formă devine preponderen tă, căpătând eficacitate și relevanță juridică numai

12 Art. 31 din Constitutie prevede ca Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu
poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.( 3) Dreptul la informație
nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.(4) Mijloacele de informare
în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.(5) Serviciile publice de
radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante
exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se
reglementează prin lege organică.
13 Art. 250 alin. 1 Codul de procedură penală

12
actele care sunt cuprinse în dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte pe parcursul
urmăririi penale părțile nu pot acționa decât în scris prin cerere și memorii sc rise.
Caracterul preponderent al formei scrise nu exclude existența alăturată a
actelor orale în cursul urmăririi penale. De asemenea, formă preponderent scrisă a
urmăririi penale, nu trebuie înțeleasă în sensul excluderii posibilităților folosirii
comunic ării orale că mijloc de comunicare între participanții la cauza penală.
Sub Codul de procedura penală din 1936, când instrucția se desfășura în față
judecătorului de instrucție și a camerei de acuzare, existau mai multe elemente de
contradictorialitate și de oralitate, deoarece erau cazuri când procurorul susținea oral
învinuirea, iar inculpatul și apărătorul sau susțineau oral apărarea cu privire la anumite
chestiuni, asupra acestora pronunțându -se judecătorul de instrucție sau camera de
acuzare. După desf iințarea judecătorului de instrucție și în urmă noii reglementări a
urmăririi penale prin Legea nr. 3/1956, s -a accentuat lipsa de publicitate și de
contradictorialitate, implicit și caracterul scris al urmăririi penale, deoarece întreagă
activitate era în puterea procurorului; s -au adus și unele elemente noi prin instituirea
actului de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului, dar numai după ce
s-a terminat cercetarea penală. Codul de procedura penală din 1968 a introdus mai
multe elemente de publicitate și de contradictorialitate, prin dreptul părților de a
participa la unele acte de urmărire penală, limitativ prevăzute de lege, sau prin trecerea
asupra instanței a competenței de a prelungi durata arestării preventive după o anumită
perioa da de timp, unde se realiza o anumită contradictorialitate.
După 1989 s -au extins reglementările care au introdus elemente de
contradictorialitate, oralitate și publicitate în cursul urmăririi penale. Astfel,
apărătorului inculpatului i s -a permis să asist e la efectuarea oricărui act de urmărire
penală; învinuirea nu i se poate aduce la cunoștință învinuitului reținut sau arestat
decât în prezența apărătorului sau; înainte de ascultare, învinuitului i se pune în vedere
că are dreptul la un apărător, care să asiste la ascultare; împotriva luării măsurii
arestării preventive învinuitul sau inculpatul poate declara recurs, care se judecă în
contradictoriu la instanța de recurs; prelungirea duratei arestării preventive se
soluționează numai de către instanța de judecată, în prezența inculpatului și a
apărătorului sau, iar hotărârea instanței este supusă recursului.

13
Există actualmente o tendință de a se extinde elementele de publicitate, de
contradictorialitate și oralitate la efectuarea urmăririi penale, fără îns ă a se așeza
această activitate pe principiile de desfășurare a judecății14. S-a admis c ă, împotriva
unor acte ale organului de urmarire penal ă, cum este ordonanta procurorului de
scoatere de sub urm ărire sau de încetare a urmaririi penale, persoana v ătămată să se
poată plânge instan ței de judecat ă, unde va exista contradictorialitate, oralitate și
publicitate15.

14 Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal editia a 2 -a, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008, p 141
15 Art. 278 Cod procedura penal ă

14
CAPITOLUL 2.
DESFĂȘURAREA URMĂRIRII PENALE

2.1. Modul de sesizare a organelor de urmărire penală

Pentru declanșarea procesului penal trebuie că organul judiciar penal
competent să fie sesizat sau încunoștințat despre săvârșirea unei infracțiuni.
Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înțelege „mijlocul prin
care acesta ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infr acțiuni,
determinând obligația acestuia de a se pronunță cu privire la începerea urmăririi
penale referitoare la acea infracțiune ”.16
Sesizarea înseamnă aducerea la cunoștință organelor judiciare penale
competențe a împrejurării săvârșirii unei infracțiuni, în vederea luării măsurilor
procesuale siprocedurale prevăzute de lege.
Modurile de sesizare se clasifică, în raport cu sursă de informare în:17
a) moduri de sesizare externe (plângerea, denunțul);
b) moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);
Modu rile de sesizare se clasifică, în raport de efectele pe care le produc în:
a) moduri de sesizare generale (plângerea, denunțul, sesizarea din oficiu), care
produc efectul de a încunoștință organul de urmărire penală, nefiind indispensabile
pentru începerea urmăririi penale deoarece pot fi înlocuite;
b) moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea și autorizarea
organului competent, manifestarea dorinței guvernului străin), care produc efectul de a
încunoștință organul de urmărire penală, dar , spre deosebire de cele generale, sunt
indispensabile pentru începerea urmăririi penale, neputând a fi înlocuite;
Modurile de sesizare se clasifică, în raport de organul de urmărire sesizat în:
a) moduri de sesizare primare, în situația în care încunoștin țarea despre
săvârșirea unei infracțiuni a ajuns pentru prima dată în față unui organ de urmărire

16 Nicolae Volonciu , Drept procesual penal , Bucuresti, Editura Didacti ca si Pedagogica, 1972, p 49
17 Ibidem

15
penală (de exemplu, plângerea, denunțul, sesizarea din oficiu);
b) moduri de sesizare complementare, în situația în care cauza a trecut
anterior în față unui alt organ de urmărire penală (de exemplu, în cazul în care un
organ de urmărire penală își declină competenț a în favoarea altui organ potrivit art.
210 alin. (2) C. proc. pen.). 18
În ceea ce privește modurile generale de sesizare a organelor de urmărire
penală, prin legea nr.202/201019 s-a prevăzut că plângerea și denunțul trebuie să
cuprindă în mod obligatoriu pe lângă numele, prenumele, calitatea și domiciliul
petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea
făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de proba și codul numeric personal în
cazul persoanelor fizice. În cazul în care plângerea este îndreptată la organul de
urmărire penală competent și nu cuprinde elementele de mai sus, se restitui e
petiționarului pe cale admi nistrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc . Asemenea
posibilitate nu este prevăzută, în mod inexplicabil de legiuitor, în cazul denunțului.20
Organele judiciare au posibilitatea de a sesiza din oficiu în legătură cu faptele
sau împrejurările care rez ultă din plângerea sau denunțul formulat cu nerespectarea
dispozițiilor legale.
În vederea asigurării celerității procedurilor, plângerea sau denunțul greșit
îndreptate la instanța de judecată se trimit pe cale administrativă organului de urmărire
penală c ompetent. În cazul în care plângerea sau denunțul este depus la organul de
urmărire penală necompetent material sau teritorial, este ne cesară declinarea de
competență și nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală
competent.
Menționarea codului numeric personal în plângere sau denunț poate contribui
la eficientizarea executării silite a cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea,
identificarea persoanei fizice care a formulat plângerea în bazele de date privind
evidență informatizată a persoanei nu se poate face numai prin raportare la nume,

18 Grigore Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, Drept procesual penal , Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica,
1979, p 109
19 Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor. Mica reforma a J ustitiei,
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
20 Alin. 4 al art. 223 C.proc. pen. făcând trimitere numai la art. 222 alin 9 C. proc. pen. nu și la alin. 8 al acestui
articol (denunțul nu poate fi restituit pe cale adminis trativă)

16
prenume, sau domiciliu/reședința, fiind necesare și alte date care sunt implicit cuprinse
în codul numeric personal ( ex: data nașterii).
În vederea transpunerii standardelor europene în materia pr otecției victimelor
unor infracțiuni, „mic a reform ă”21 a stipulat că , în situația în care plângerea este
întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român,
străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșir ea unei infracțiuni pe
teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să
primească plângerea și să o transmită organului competent din țară pe teritoriul căreia
a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea ju diciară în materie penală se
aplică în mod corespunzător in fiecare dintre statele semnatare .
Plângerea prealabilă se adresează procurorului. Potrivit Legii 202/2010, în
scopul asigurării celerității procedurilor, în cazul în care plângerea prealabilă a fo st
greșit îndreptată la instanța de judecată se trimite pe cale administrativă organului de
urmărire penală competent, fiind considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen
la organul necompetent.

2.1.1. Pl ângerea

Plângerea, reprezintă încunoștința rea făcută de o persoană fizică sau de o
persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s -a cauzat prin infracțiune.22
În redactarea și înaintarea Plânger ii aceasta trebuie să conțină următoarele
elemente :
– numele, prenumele, codul numeric personal, cal itatea și domiciliul
petiționarului;
– descrierea faptei care formează obiectul plângerii;
– indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut;
– indicarea mijloacelor de proba;
Plângerea poate fi făcută în scris , situație în care ea trebuie semnată de
petitiona r; lipsa semnăturii nu va putea împiedică organul de urmărire să țină seama de

21 Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor. Legea 202/2010 denumită
Mica reforma a Justitiei
22 Art.222 Cod de procedura penală

17
ea, putând să o considere fie denunț anonim, fie o sesizare din oficiu sau oral , situație
în care se consemnează într -un proces -verbal de organul care o primește;
Persoanele ca re pot face plângere sunt:
– persoan a căreia i s -a cauzat o vătămare prin infracțiune; plângerea
întocmită de o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă (minor între 14 și 18 ani)
va fi încuviințată de către persoanele prevăzute de legea civilă (părin te, tutore,
curator);
– prin mandatar, mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată
plângerii;
– prin substituiți procesuali (unul dintre soți pentru celălalt soț sau copilul
major pentru părinți; persoană vătămată poate să declare că nu își însușește plângerea,
situație în care înscrisul respectiv nu poate fi luat în considerare că fiind plângere);
– prin reprezentanții legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de
exercițiu (minorul care nu a împlinit 14 ani și persoană pusă sub interd icție);
Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de
judecată se trimite organului competent 23
Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală sunt:
• Plângerea prealabilă;
• Sesizarea la cererea organului compe tent;
• Autorizarea organului prevăzut de lege.
Plângerea prealabilă este o institute juridică cu caracter mixt . Din punctul de
vedere al dreptului penal, plângerea prealabilă reprezintă o condiție de pedepsibilitate .
Astfel, lipsa plângerii prealabile est e considerată o cauza care înlătura răspunderea
penală . Din punctul de vedere al dreptului procesual penal, plângerea prealabilă
reprezintă o condiție de procedibilitate . Lipsa plângerii prealabile constituie o cauz ă
care împiedică punerea în mișcare sau e xercitarea acțiunii penale .
Plângerea prealabilă reprezintă un mod special de sesizare a organelor de
cercetare penală și a procurorului .
Plângerea reprezintă numai un act de sesizare a organelor de urmărire penală
prevăzut de art. 222 C. proc. pen., câtă vreme plângerea prealabilă, pe lângă faptul că

23 Art. 222 , alin. (7) C. proc. pen.

18
este o modalitate specială de sesizare a organelor de urmărire penală; este, în același
timp, și o condiție de pedepsibilitate și de procedibilitate .
Plângerea nu reprezintă singurul mod de sesizare a organelo r de urmărire
penală, art. 221 C. proc. pen., reglementând și denunțul că mod de sesizare sau
sesizarea din oficiu, câtă vreme plângerea prealabilă reprezintă singurul act de sesizare
pentru unele infracțiuni prevăzute în mod special .
Odată depusă la organ ul judiciar, plângerea nu mai poate fi retrasă, operând
în acest caz principiul oficialității, pe când, în situația plângerii prealabile, principiul
oficialității nu -și are aplicabilitate, iar persoană vătămată are posibilitatea de a opera
cu două institu ții conexe plângerii prealabile, și anume, retragerea plângerii prealabile,
respectiv, împăcarea părților .
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă în cazul
următoarelor infracțiuni:
– lovirea sau alte violente,
– vătămarea corporală,
– vătămarea corporală din culpă,
– violarea de domiciliu,
– amenințarea,
– violarea secretului corespondenței,
– divulgarea secretului profesional ,
– violul,
– pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă,
– abuzul de încredere,
– distrugerea,
– abandonul de familie,
– nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului,
– tulburarea folosinței locuinței.
Plângerea prealabilă poate fi introdusă de către următoarele categorii de
persoane:
– persoană vătămată , când cel vătămat este un minor cu capacitate de
exercițiu restrânsă, plângerea trebuie introdusă de acesta cu încuviințarea

19
reprezentantului legal;
– reprezentanți convenționali (mandatul trebuie să fie special; procura se
atașează plângerii);
– reprezentanții legali (pentru persoanele lipsite de capacitate de ex ercițiu,
pot face plângere prealabilă reprezentanții lor – părinții, tutorele sau curatorul);
În cazul în care o infracțiune a vătămat mai multe persoane și numai una
dintre aceste persoane a făcut plângere prealabilă, această este suficientă pentru a
subzista răspundere a penală.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar
dacă plângerea prealabilă s -a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.
Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, in dicarea autorului,
arătarea mijloacelor de proba, indicarea adresei părților și a martorilor, precizarea dacă
persoană vătămată se constituie parte civilă, indicarea persoanei responsabile
civilmente (când este cazul);
Plângerea prealabilă formulată oral e ste consemnată de organul judiciar care
este sesizat în acest mod .
În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere
prealabilă, această trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni :
– din ziua în care persoană vătămată a știut cine este făptuitorul;
– de la dat a când persoan a îndreptățită a reclamă a știut cine este făptuitorul
(în situațiile când persoan a vătămată este un minor sau un incapabil);
În cazul în care plângerea prealabilă a fost introdusă în termenul prevăzut de
lege la un organ necompetent, ea se consideră valabil introdusă.
În cazul în care infracțiunea este flagrantă, organul de urmărire penală este
obligat să constate săvârșirea acesteia, chiar dacă nu s -a introdus plângerea prealabilă;
După constatarea infracți unii flagrante, organul de urmărire penală cheamă
persoan a vătămată și dacă aceast a declar ă că face plângere prealabilă continuă
cercetările; în caz contrar,procurorul dispune încetarea urmăririi penale.
În caz de conexitate sau indivizibilitate între o in fracțiune pentru care punerea
în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă și o altă infracțiune pentru
care punerea în mișcare a acțiunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoanei

20
vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 35 C.
proc. pen.
Dacă într -o cauz ă în care s -au făcut acte de cercetare penală se consideră
ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară
plângerea prealabilă, organul de cercetare chea mă partea vătămată și o întreabă dacă
înțelege să facă plânger e. Dacă persoana vătămată face plângere, organul de cercetare
penală continuă cercetarea .
Dacă persoana vătămată nu face plângere, organul de cercetare transmite
actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.
Procesele penale declanșate că urmare a introducerii plângerii prealabile pot fi
preîntâmpinate ori finalizate prin intermediul procedurii medierii. Medierea reprezintă
o modalitate de soluționare a conflictelor facultativă , pe cale amiabilă, cu ajutorul unei
terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de imparțialitate și
confidențialitate, bazată pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, că
persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea
conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile. 24
Persoan a vătămată și făptuitorul nu pot fi constrânși să accepte procedura
medierii.
În cursul procesului penal, cu privire la pretenț iile civile, inculpatul, partea
civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de
mediere cu privire la latura civilă a cauzei. Se consideră că nu există nici un
impediment, c a o asemenea tranzacție să fie încheiată și de că tre învinuit, nu numai de
către inculpat.
În această situație, dacă au fost respectate dispozițiile legale de încheiere a
acestor înțelegeri, instanța va lua act de încheierea tranzacției sau acordului de
mediere, făcând referire la conținutul acestora în mînuță hotărârii pronunțate. În cazul
în care tranzacția sau acordul de mediere cu privire la latura civilă a cauzei intervin în
cursul urmăririi penale, procurorul trebuie să facă referire la acestea în rechizitoriu.
Recunoașterea totală sau parțială a pr etențiilor părții civile se poate face

24 Procedura medierii este reglementată în Lege a nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea
profesiei de mediator, publicată în M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006;

21
numai, cu acordul părții responsabile civ ilmente. În acest caz instanța va oblig a
inculpatul la plata despăgubirilor în măsur a recunoașterii, fără a fi necesară
administrarea de noi probe. Cu privire la pretențiile ci vile nerecunoscute, pot fi
administrate probe.
Alte moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală:25
– sesizarea organului prevăzut de lege
– sesizarea comandantului pentru infracțiuni comise de militari sau de civili
în legătură cu obligați ile militare (infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare,
sustragerea de la serviciul militar, sustragerea de la recrutare etc.);
– sesizarea organelor competențe ale cailor ferate, pentru unele infracțiuni
contra siguranței circulației pe căile f erate;
– cererea Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României, pentru
infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției de către membrii Guvernului;
– hotărârea Camerei Deputaților și Senatului de a pune sub acuzare
Președintele României pentru îna lta trădare;
– autorizarea organului prevăzut de lege
– autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunile săvârșite în afar a teritoriului țării
contra statului român sau contr a vieții unui cetățean român ori prin care s -a adus o
vătămare gravă integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, când sunt
săvârșite de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu
domiciliază pe teritoriul țării
– expri marea dorinței guvernului străin pentru infracțiuni contra vieții,
integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității săvârșite împotriva unui
reprezentant al statului respectiv.

25 Grigore Gr. Theodoru , Tratat de Drept procesual penal editia a 2 -a, Bucuresti, Editura Hamangiu, 2008, pp
117-119

22
2.1.2. Denuntul

Denunțul, are același caracter că și plângerea, d ar persoana care îl face nu este
circumstantiata, putând fi făcut de orice persoană fizică sau juridică, care a luat
cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni, chiar și de către cel care a comis -o
(autodenunțul) . 26
Conținutul denunțului este similar cu cel al plângerii. Denunțul poate fi făcut
în scris (situație în care este necesară semnătur a denunțătorului. Denunțul nesemnat
este considerat o simplă informare în baza căreia, după o prealabilă verificare a
veridicității sale, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu) sau oral
(situație în care se consemnează într -un proces -verbal de către organul în faț a căruia a
fost făcut).
Denunțul poate fi formulat de către orice persoană . În anumite situații,
denunțul poate fi făcut chiar de către persoană care a săvârșit infracțiunea (ipoteza
autodenuntului).
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte că
organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Persoana care a săvârșit infracțiunea de denunțare calomnioasă nu se
pedepsește dacă, mai înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoană
în contra căreia s -a făcut denunțul sau plângerea, se autodenunță, în sensul
recunoașterii faptului că denunțul este mincinos .
Denunțul este facultativ, cu anumite excepții, după cum urmează:
– omisiunea de a denunță de îndată săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile
contra siguranței statului prevăzute în art. 155 -163, 1661 și 167 C. pen. constituie
infracțiune
– omisiunea de a denunța de îndată săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile
prevăzute în art. 174, 175, 176,211 C. pen. etc., constituie infracțiune.
Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică
pentru săvârșirea unei infracțiuni. Comparativ cu plângerea, prin denunț se aduce l a
cunoștință organului de urmărire penală săvârșirea unei infracțiuni în dauna altor

26 Art.223 Cod de procedura penală

23
persoane, nefiind necesar că cel care face denunțul să fi fost prejudiciat prin
infracțiunea sesizată.
Referitor la conținutul denunțului legea prevede că acesta trebuie s ă conțină
aceleași date că și plângerea.
În ceea ce privește form a sub care trebuie întocmit, art. 223 alin.3 C.pr.pen.
prevede că denunțul poate fi făcut:
– în scris, că și în cazul plângerii, fiind necesară semnătură denunțătorului;
denunțul nesemnat es te considerat o simplă informare, în baza căreia, după o
prealabilă verificare a veridicității sale, organul de urmărire penală se poate sesiza din
oficiu;
– oral, situație în care se comsemneaz ă într-un proces -verbal de către organul
în faț a căruia a fost făcut.
Denunțul poate fi făcut de către orice persoană. Comparativ cu plângerea,
care nu poate fi făcută decât de către o persoană care are capacitate deplină de
exercițiu, iar în cazul în care este întocmită de o persoană cu capacitate de exercițiu
restrânsă, trebuie încuviințată de către reprezentantul legal, denunțul poate fi făcut și
de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Denunțul poate fi făcut chiar de persoană care a săvârșit infracțiunea, fiind
vorba de autodenunț. Autodenunțul reprezintă o recunoaștere din proprie inițiativa a
faptei săvârșite și constituie, că atare, o circumstanță atenuantă acordată făptuitorului
art. 259 alin.3 C.pen. În alte situații, legea prevede că autodenunțul determin ă
înlăturarea răspunderii penale, art. 255 alin. 3 C.pen.
Sunt situații în care denunțul devine o obligație a acelora care au luat
cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni . În acest sens, potrivit art. 170 C.pen.
omisiunea de a denunț a de îndată săvârșir ea vreuneia dintre infracțiunile contra
siguranței statului prevăzute de art. 155 -163, 166 și 167 C.pen. se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
Orice persoană cu funcție de conducere într -o unitate la care se referă art. 145
C.pen. sau cu atributiid e control, care a luat la cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni
în acea unitate, este obligată să sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare
penală și să ia măsuri să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte

24
mijloace de proba. Aceste obligații revin și oricărui funcționar care a luat la cunost ință
despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își
îndeplinește sarcinile. Omisiunea sesizării organelor judiciare este sancționată potrivit
art. 263 C.pen.

2.1.3. Sesizarea din oficiu

Sesizarea din oficiu are un caracter intern, se face numai de organul de
urmărire penală care a luat cunoștință prin orice mijloc, fără vreo intervenție din afară,
că s-a săvârșit o fapt ă prevăzută de legea pena lă.
Sesizarea din oficiu are loc prin:
 Constatarea unor infracțiuni flagrante, în care situație organul de
urmărire penală încheie un proces -verbal ce constituie actul de începere
din oficiu a urmăririi penale;
 Sesizarea prin denunțuri anonime, scrise sa rru verbale (telefonice); în
această situație se impune c a cercetările cu privire la faptele semnalate
să fie întreprinse cu multă operativitate, discrete și atenție, deoarece s -ar
putea c a ele să nu fie veridice;
 Sesizarea prin mijloace de informare în ma să (presă scrisă și vorbită),
zvonul public;
 Sesizarea prin cercetarea altor fapte; astfel, organul de urmărire penală
se sesizează din oficiu când, desfășurând o cercetare în legătură cu o
cauza, descoperă fapte sau aspecte noi, uneori cu totul străine de ceea ce
se cercetează;
 Sesizarea prin constatarea unor infracțiuni de către alte organe decât
cele de urmărire penală (organele de constatare prevăzute de art. 214 C.
pen., comandanții de nave și aeronave, agenții poliției de frontieră etc.).

25
2.2. Desfăș urarea urmăririi penale

Simplificarea etapei de urmărire penală s -a realizat pe de o parte prin
reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de
urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s -a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există vreunul din cazurile care
împiedică exercitarea acțiunii penale , organul de urmărire penală să dispună începerea
urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanșarea fazei de investiga re a faptei , fiind
conturat cadrul procesului penal.
Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează
cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. Acesta confirmă un act sau o
măsură procesuală prin înscrierea mențiunii și a temeiului de drept pe actul în cauză.
În acest mod, au fost eliminate alte modalități de dispoziție asupra actelor procesuale
și procedurale, fiind păstrat rechizitoriul ca modalitate de sesizare a instanței de
judecată.
Regândirea etapei urmăririi penal e aduce ca element de noutate faptul că
urmărirea penală se desfășoară în două faze distincte: faza de investigare a faptei și
faza de investigare a persoanei.27
Dacă faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare
competente, faza de investigare a persoanei este marcată prin actul de punere în
mișcare a acțiunii penale.

2.2.1. Începerea urmăririi penale

Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță, și nu prin rezoluție (așa
cum era până acum, c onform art. 228 din vechiul co d). Dar noul cod nu mai prevede
expres motivarea dispoziției.
Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz,
mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a) – c) și g).

27 Grigore Gr. Theodoru , Tratat de Drept procesual penal. Editia a 2 -a, Editura Hamangiu, Bucuresti,2008, p
192

26
Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor pro cesuale și soluționează
cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. Obligația motivării aparține doar
ordonanței procurorului.
Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală
este supusă confirmării prin efectuarea une i mențiuni pe aceasta de către procurorul
care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 5 zile
de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să
prezinte totodată și dosarul cauzei.28
Rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală,
se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității
de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi
penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată și dosarul
cauzei.29
Procedura administrării anticipate a probatoriului se realizează când există
riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în fața instanței. În astfel de
situații , la cererea motivată a organului de cercetare penală, formulată din oficiu ori la
solicitarea părților sau subiecților procesuali principali, judecătorul de drepturi și
libertăți are competența de a aproba și proceda la administrarea probei. Din
interpret area restrictivă a textului, apreciem că nu este posibilă uzitarea administrării
anticipate a probatoriului decât după începerea urmăririi penale.
Este o formulare diferită, de excepție de la regula potrivit căreia procurorul
dispune asupra actelor sau m ăsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță,
dacă legea nu prevede altfel. Obligația motivării aparține doar ordonanței procurorului.
Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este
supusă confirmării în term en de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale.
Rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală,
se supune confirmării motivate a procurorului în termen de cel mult 48 de ore de la
data începerii urmăririi pena le.
Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință, înainte de

28 Grigore Gr. Theodoru , op cit. p. 194
29 www.dorin.ciuncan.com/DESFĂȘURAREA URMĂRIRII PENALE ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ
PENALĂ

27
prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică
a acesteia, drepturile procesuale prevăzute, încheindu -se în acest sens un pro ces-
verbal.
Deși s -a menținut dispoziția privind punerea în mișcare a acțiunii penale,
aceasta a fost reașezată într -o nouă concepție. Astfel, punerea în mișcare a acțiunii
penale are loc atunci când din probele administrate rezultă motive rezonabile de a
crede că suspectul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Acesta dobândește
calitatea de inculpat, care îi asigură drepturi specifice acestei părți a procesului penal și
este eliminată posibilitatea ca inculparea să poată fi dispusă prin rechizitoriu , fiind în
acest mod asigurată exercitarea deplină a dreptului la apărare. În principiu, suspectul
are aceleași drepturi. 30
Suspendarea urmăririi penale. Printre cazurile de suspendare este amintit și
acela pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii.
În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în
măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate
probe. Mai amintim că acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesul ui penal, dacă
prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului. Repararea prejudiciului
material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Acțiunea civilă exercitată în
cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului m aterial sau moral produs
prin săvârșirea infracțiunii.31
Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care
se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile
civilmente. Când persoana vătăma tă este lipsită de capacitate de exercițiu sau are
capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de
procurer. Reprezentantul legal al persoanei vătămate lipsite de capacitate de exercițiu
are dreptul de a exercita acțiun ea civilă în numele acesteia.
Organele judiciare și arbitrale, cât și alte autorități cu atribuții jurisdicționale
informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le

30 www.dorin.ciuncan.com/DESFĂȘURAREA URMĂRIRII PENALE ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ
PENALĂ
31 Ibidem

28
îndrumă să recurgă la această cale pentru soluți onarea conflictelor dintre ele. 32

2.2.2. Punerea în mișcare a acțiunii penale

Printre altele, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă
în mișcare nu mai poate fi exercitată , dacă a fost încheiat un acord de mediere în
condițiil e legii.
Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la
judecată sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
Procedura medierii, pentru rezolvarea aspectelor civile ce decurg din
săvârșirea unei fapte nu poate fi acceptată ca principiu în cadrul unui proces penal fără
constituirea de parte civilă.
În situația medierii nu pot fi aplicate prevederile privind amânarea pentru
probe noi cuprinse în art. 385 ( dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru
lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi,
instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru
administrarea probelor), fiind uzuale normele procedurii civile. Depășirea duratei
rezonabile a procesului este la latitudinea instanței penale. Organul de cercetare
penală este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii
suspendării, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale
(art. 313 alin. 4).
Un alt element îl constituie regândirea categoriilor soluțiilor de neurmărire. Se
are în vedere, în primul rând, ca o consecință a principiului oportunității,
reglementarea soluțiilor alternative la urmărire, date în competența procurorului,
respectiv a renunțării la urmărire . Astfel, în cazul infracțiunilor pentru care legea
prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 5 ani, procurorul poate
renunța la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana inculpatului, de
conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de conținutul faptei, de modul și

32 Legea nr. 192 din 16/05/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 22/05/20 06, modificată prin Legea nr. 370/2009 publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 03/12/2009 și prin O.G. nr. 13/2010 publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 70 din 30/01/2010.

29
mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, de
eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acestuia.
Renunțarea la urmărire poate avea loc numai după punerea în mișcare a
acțiunii penale și atunci când procurorul constată că probațiunea administrată în cauză
dovedește în mod suficie nt că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Renunțarea se poate dispune înainte de sesizarea camerei preliminare și implică
alegerea optimă a unora din obligațiile care sunt stabilite în sarcina inculpatului, astfel
încât să se asigure eficiența acestei modalități alternative. Mai mult, neîndeplinirea în
termenul stabilit a obligațiilor atrage sancțiunea revocării măsurii și interdicția de a se
dispune ulterior o nouă renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză.
Ordonanța de renunțar e este ulterioară îndeplinirii unor condiții, cum ar fi
aceea de a cere public scuze persoanei vătămate (art. 318 alin. 3 lit. b).
De îndată ce urmărirea penală este terminată, organul de cercetare înaintează
dosarul procurorului, însoțit de un referat (cu propunere corespunzătoare. În termen
orânduitoriu de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare
penală potrivit art. 320 și art. 321 alin. (1), procurorul procedează la verificarea
lucrărilor urmăririi penale și se pronunț ă asupra acestora.
Rezolvarea cauzelor în care sunt arestați se face de urgență și cu precădere.
Procurorul conduce și supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale
poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale. Acesta poate să efectueze
orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează.
Procurorul efectuează urmărirea penală în cazul infracțiunilor pentru care competența
de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție s au curții de
apel, precum și în alte cazuri prevăzute de lege (în Expunerea de motive , succesiunea
este inversată).
Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea
efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competen ța parchetelor ierarhic
inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior.
De asemenea, când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire
penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părț ilor ori există

30
pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților, a unui subiect procesual principal
sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, fiind aplicabile în mod
corespunzător dispozițiile de la strămutare.
Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată. Însoțit de
dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi
comunicat e inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond. Spre
deosebire de vechia procedură, a fost înlăturată dispoziția privind verificarea
legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, în cazul când înaintarea
rechizitoriu lui instanței competente se face prin adresă, sub semnătura prim –
procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a
procurorului ierarhic superior (conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală
anterior).
Confirmar ea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanței, reprezenta o
ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea
sancțiunea nulității absolute, dacă neregularitatea actului de sesizare nu putea fi
înlăturată de înd ată și nici prin acordarea unui termen.
Oricum, adresa de înaintare semnată de prim -procuror constituie doar mijlocul
de corespondență între autoritățile judiciare, sesizarea instanței neputând fi decât
efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă dis poziția de trimitere în judecată și
mențiunea verificării acestuia sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim –
procurorul parchetului.
Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire
penală, dacă prin acestea s -a adu s o vătămare intereselor sale legitime. Plângerea se
adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală și
se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală. Plângerea împotriva
măsurilor luate sau a actelo r efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor
date de acesta se rezolvă de prim – procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul
general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al
parchetului.
În cazul c ând măsurile și actele sunt ale prim -procurorului, ale procurorului

31
general al parchetului de pe lângă curtea de apel, aleprocurorului șef de secție al
parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia,
plângerea se re zolvă de procurorul ierarhic superior. Aceste dispoziții se aplică în
mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într -o structură a parchetului e
stabilită prin lege specială.
Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, a ctelor
sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se
comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.
În cazul când măsurile și actele sunt ale prim -procurorului, ale procurorului
general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al
parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia,
plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Aceste dispoziții se aplică în
mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într -o structură a parchetului e
stabilită prin lege specială.
Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor
sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarh ic superior și se
comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.
Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată .
Camera preliminară este o instituție nouă, inovatoare, ce are ca scop crearea unui
cadru legislativ modern, care să înlăture durata excesivă a procedurilor în faza de
judecată. Prin reglementarea procedurii camerei preliminare se urmărește rezolvarea
chestiunilor ce țin de legalitatea trimiterii în judecată și de legalitatea administrării
probelor, asigurându -se premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în fond.
Astfel, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă,
deoarece a produs o vătămare esențială drepturilor procesuale ale unei părți, va
exclude acel mijloc de probă.
De asemenea, se urmărește să se răspundă obiectivului legat de îmbunătățirea
calității actului de justiție, prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul termenului
(maxim 30 zile de la înregistrarea cauzei și nu mai puțin de 10 z ile de la aceeași dată)
în care judecătorul de cameră preliminară se pronunță, cât și sub aspectul condițiilor în
care acesta dispune începerea cercetării judecătorești.

32
Această instituție de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv
asupra c elerității soluționării unei cauze penale și înlătură o lacună a actualelor
dispoziții procesual penale, în care examinarea legalității rechizitoriului, a probelor
administrate în cursul urmăririi penale împiedica pe durată nedeterminată începerea
cercetăr ii judecătorești. În acest context procedura camerei preliminare cuprinde reguli
care elimină posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la
parchet, datorită faptului că legalitatea probatoriului și a trimiterii în judecată sunt
soluționate în această etapă.

33
CAPITOLUL 3.
TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ȘI SOLUȚIILE CE SE POT DA
DIN PUNCT DE VEDERE PROCESUAL PENAL

Terminarea urmăririi penale nu semnifică epuizarea urmăririi penale ca faz ă a
procesului penal, ci numai terminarea activității de către organele de cercetare penală.
După ce organele de cercetare penală apreciază că au fost efectuate toate activitățile
impuse de rezolvarea cauzei, dosarul penal ajunge la procuror, care va da una din
soluțiile prin care organele de urm ărire se dezînvestesc.33
Faza urmăririi penale este cuprinsă între dou ă momente marcate în timp, și
anume, între momentul începerii urmăririi penale și între momentul dispunerii uneia
din soluțiile:
 trimiterea în judecată;
 scoaterea de sub urmărire penală ;
 încetarea urmăririi penale;
 plasarea cauzei penale.
Legiuitorul a prevăzut două proceduri distincte de terminare a urmăririi penale
de către organele de cercetare penală, după cum în cauză a fost pusă în mișcare
acțiunea penală sau nu a fost. pusă în miș care acțiunea penală.
În cazul în care urmărirea penală efectuată de organele de cercetare s -a
desfășurat fără punerea în mișcare a acțiunii penale, distingem trei momente principale
prin care este marcată activitatea finală a organului de cercetare:34
 ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării;
 înaintarea dosarului privind u-l pe învinuit;
 prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului de către
procuror.
Organul de cercetare penală trebuie să întocmească un referat în care va
conse mna rezultatul cercetării de îndată ce cercetarea penală este terminată și va

33 Vasile Dongoroz, Curs de procedur ă penală, Ediția a doua, 1987, pp 67 -93
34 Ibidem

34
trimite dosarul procurorului.
Dosarul de urmărire penală, în cazul în care cercetările au fost terminate fară
punerea în mișcare a acțiunii penale, conține acte și măsuri ce pot fi dispuse față de
învinuit. În acest dosar nu poate fi dispusă măsura arestării preventive decât pe o
perioadă de cel mult zece zile; de asemenea nu va exista proces verbal de prezentare a
materialului de urmărire penală, această activitate realizându -se față de învinuit , numai
de către procuror.35
Prezentarea materialului de urmărire penală de către organul de cercetare
penală se face numai după punerea în mișcare a acțiunii penale, altfel spus, această
activitate procedurală are loc numai față de inculpat , în cazurile în care urmărirea
penală a fost efectuată de către organele de cercetare penală.
Cu toate acestea, procurorul primind dosarul de urmărire penală de la organul
de cercetare penală, în cazul în care urmărirea s -a desfășurat fară punerea în mișc are a
acțiunii penale, prezintă obligatoriu materialul de urmărire penală învinuitului, această
situație constituind o excepție.
În cazurile în care sunt realizate condițiile de punere în mișcare a acțiunii
penale, organele de cercetare penală fac propun eri în acest sens procurorului care prin
ordonanță va dispune punerea în mișcare a acțiunii penale.
În cazul în care urmărirea penală s -a desfășurat cu acțiunea penală pusă în
mișcare, organul de cercetare penală înaintează procurorului dosarul privind pe
inculpat și referatul de terminare a urmăririi penale.
Înaintarea dosarului de urmărire penală privind pe inculpat în cauzele în care
acțiunea penală a fost pusă în mișcare după ce organele de cercetare penală apreciază
cercetarea ca fiind completă și după îndeplinirea dispozițiilor privitoare la prezentarea
materialului de urmărire penală, cercetarea penală se consideră terminată.
Prezentarea materialului de urmărire penală constituie o condiție pentru
terminarea activității organelor de cercetare penală, în cazul urmăririi penale cu
acțiunea penală pusă în mișcare numai în situațiile în care aceasta este posibilă.
Dacă urmărirea penală s -a desfășurat cu acțiunea penală pusă în mișcare și
prezentarea materialului de urmărire penală nu s -a putut face deoare ce inculpatul este

35 Ibidem p 72

35
dispărut sau s -a sustras la chemarea înaintea organului de cercetare penală, cercetarea
penală se consideră terminată în momentul în care au fost efectuate toate actele de
cercetare impuse de rezolvarea cauzei.
Din modul în care legea re glementează terminarea urmăririi penale rezultă că
referatul de terminare a urmăririi penale se întocmește numai atunci când există probe
care să conducă la concluzia că învinuitul sau inculpatul urmează să fie tras la
răspundere penală.36
Referatul întocmi t de organul de cercetare penală trebuie să se limiteze la:
 fapta care a format obiectul punerii în mișcare a acțiunii penale;
 persoana inculpatului;
 ultima încadrare juridică dată faptei.
Sub aspectul faptelor, referatul de terminare a urmăririi penale tr ebuie să
cuprindă:
 fapta reținută în sarcina inculpatului;
 probele administrate;
 încadrarea juridică a faptei.
Dacă pe parcursul cercetării penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale,
se constată fapte noi în sarcina inculpatului, acestea pot fi cuprinse în referatul de
terminare a urmăririi penale numai dacă s -au extins cercetările penale și asupra
acestora. Asupra extinderii se va pronunța procurorul la propunerea organului de
cercetare penală.
De asemenea, referatul de terminare a urmăririi pen ale trebuie să cuprindă și
date privind persoana inculpatului.
Referatul de terminare a urmăririi penale trebuie să cuprindă și anumite date
suplimentare referitoare la:37
– mijloacele materiale de probă și măsurile luate referitor la ele în cursul
urmăririi penale , precum și locul unde se află;
– măsurile asigurătorii privind reparațiile civile sau executarea pedepsei
amenzii ori a confiscării averii luate în cursul cercetării penale;

36 Ibidem p75
37 Ibidem p 76

36
– cheltuielile judiciare.
În practica instanțelor de judecată s -a statuat că p rezentarea materialului de
urmărire penală de către organele de cercetare ale poliției judiciare după întocmirea
referatului de terminare a urmăririi penale nu este sancționată cu nulitatea absolută.
În ceea ce privește o eventuală nulitate relativă, pentr u existența acestei nulități
este necesar ca prin încălcarea unei dispoziții ce reglementează desfășurarea
procesului penal să se fi produs o vătămare care nu poate fi i înlăturată decât prin
anularea actului, iar această încălcare să fie invocată în limite le de timp sau chiar
ulterior, dacă anularea actului este necesară , pentru aflarea adevărului și justa
soluționare a cazului.
Astfel, dacă prin prezentarea materialului de urmărire penală ulterior întocmirii
referatului de terminare a urmăririi penale, inc ulpatului nu i s -a produs nici o
vătămare, drepturile sale procesuale fiind respectate, iar asistența juridică fiind
asigurată, nu poate fi incidență sancțiunea nulității relative.

3.1. Încetarea urmăririi penale

Încetarea urmăririi penale reprezintă a cea soluție de netrimitere în judecată,
care are loc când se constată existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10, lit
f), h). i)1 și j) din Codul de procedură penală și există învinuit sau inculpat în cauză
sau când există o cauză de nepedeps ire prevăzută de legea penală.
Atunci când organul de cercetare penală constată existența vreunuia din
cazurile menționate anterior. înaintează dosarul procurorului cu propunerea de încetare
a urmăririi penale .
După studierea dosarului procurorul poate dispune fie restituirea dosarului
organului de cercetare penală pentru a continua cercetarea, fie încetarea urmăririi
penale prin ordonanță atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare, sau prin
rezoluție atunci când acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare.
Ordonanța de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă pe lângă
mențiunile obișnuite și datele privind persoana și fapta la care se refer ă această soluție,
precum și indicarea temeiului de fapt și de drept pe baza căr uia se dispune măsura

37
încetării urmăririi penale.
Prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune:
 revocarea măsurilor asigurătorii luate în vederea executării pedepsei
amenzii;
 confiscarea lucrurilor care sunt supuse confiscării speciale și restituirea
celorlalte;
 măsu rile asigurătorii privind reparațiile civile și restabilirii situației
anteriore săvârșirii infracțiunii;
 sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau
parțială a unui înscris;
 restituirea cauțiunii în cazurile prevăzute de le ge.
Procurorul trebuie să înștiințeze persoanele interesate despre încetarea
urmăririi penale. In cazul în care învinuitul sau inculpatul este arestat preventiv,
instanța înștiințează prin adresă locul de deținere, cu dispoziția de a pune de îndată în
libertate pe învinuit sau inculpat.

3.2. Scoaterea de sub urmărire penală

Când pe parcursul desfășurării urmăririi penale, se constată existența vreunuia
dintre cazurile prevăzute de art. 10, lit.a) – e) Cod procedură penală și există învinuit
sau inculpat în cauză, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală.38
Scoaterea de sub urmărire penală poate fi pronunțată numai după ce în cauza
penală au fost administrate probe care să dovedească existența vreunuia din cazurile
menționate anterior.
Organul de cercetare penală, care constată existența vreunuia din cazurile
prevăzute de art. 10, lit.a) – e) Cod procedură penală, înaintează procurorului dosarul
cu propunerea de a se da soluția scoaterii de sub urmărire penală.
Atunci când procurorul constată că nu este cazul să dispună scoaterea de sub
urmărire penală sau atunci când a dispus scoaterea de sub urmărire penală parțial,
restituie dosarul organului de cercetare penală cu dispoziția de a continua cercetarea.

38 Gh Mateuț, Procedură penală, Partea specială, Editura Lumina Lex, București, 1997, pp 50 -51

38
Procurorul se pronunță asupra scoaterii de sub urmărire penală prin ordonanță, în cazul
în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare, iar dacă acțiunea penală nu a fost pusă
în mișcare, prin rezoluție.
Când scoaterea de sub urmărire penală privește un învinuit sau un inculpat
arestat, procurorul trebuie să se pronunțe asupra scoaterii de sub urmărire penală în
aceeași zi în care a primit propunerea de scoatere de sub urmărire penală de la organul
de cercetare penală.

3.3. Clasarea cauzelor penale

Atunci când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10
Cod procedură penală și când nu există învinuit în cauză, în cursul urmăririi penale, se
dispune clasarea.
Pentru a se dispune soluția clasării trebuie îndeplinite următoarele condiții:
 să nu existe învinuit în cauză. Se consi deră că nu există învinuit în cauză
atunci când organul de urmărire penală nu are nici un fel de date cu privire la persoana
care a săvârșit fapta, adică este necunoscut;
 să existe unul din cazurile prevăzute în art. 10 Cod procedură penală. în
acest sens, nu se pot reține ca temeiuri ale clasării cauzei aspectele din art. 10 care sunt
aplicabile persoanelor .
Clasarea se dispune de către procuror, din oficiu sau la propunerea organului
de cercetare penală, printr -o rezoluție motivată. Când învinuitul nu est e cunoscut și nu
se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10, nu se poate dispune
soluția clasării, dosarul rămânând nerezolvat până la identificarea făptuitorului.

3.4. Trimiterea în judecată

În reglementarea urmăririi penale se fa ce deosebire între terminarea urmăririi
penale și trimiterea în judecată. Prin terminarea urmăririi penale se înțelege terminarea
activității organelor de cercetare penală, moment procesual în care se concretizează
aprecierea organului de cercetare penală asupra actelor și lucrărilor realizate în cursul

39
urmăririi penale.39
Trimiterea în judecată este momentul în care urmărirea penală este terminată,
procurorul fiind organul care se pronunță asupra soluțiilor ce pot fi date în urma
epuizării întregii faze a u rmăririi penale.
Organele de cercetare penală nu intră niciodată în raporturi directe cu
instanțele de judecată, ci numai prin intermediul procurorului, acesta fiind singurul
organ abilitat de lege să aprecieze dacă un dosar penal va fi sau nu promovat în
instanță.
Atât terminarea urmăririi penale cât și trimiterea în judecată, ca momente
procesuale distincte, se înscriu în faza de urmărire penală ca fază a procesului penal,
trimiterea în judecată fiind momentul final al întregii urmăriri penale.
Atât în s ituația în care urmărirea penală se desfașoară cu acțiunea penală pusă
în mișcare, cât și în cazul în care acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în timpul
urmăririi penale, organele de cercetare penală trimit dosarul procurorului care
supraveghează urm ărirea penală.
Procurorul este obligat ca în termen de cel mult cincisprezece zile de la
primirea dosarului să procedeze la verificarea lucrărilor urmăririi penale și să se
pronunțe asupra acestora; fiind un termen de recomandare, nerespectarea repetată a
acestuia de către procuror atrage aplicarea fată de acesta a unor sancțiuni cu caracter
disciplinar.
Atunci când în cauza penală sunt arestați, verificarea lucrărilor și rezolvarea
cauzei se fac de urgență și cu precădere.
În cadrul verificării lucrărilor de urmărire penală, procurorul trebuie să
constate dacă:40
 urmărirea penală a fost efectuată de organul competent;
 au fost respectate dispozițiile legale privind aflarea adevărului;
 urmărirea penală este completă;
 probele necesare în cauză au fost legal a dministrate.
Când prezentarea materialului de urmărire penală nu s -a putut face de către

39 I. Negerea, Tratat de procedură penală, partea Specială, Editura Univ ersul Juridic, București, 2009, pp 136 –
137
40 ibidem

40
organul de cercetare deoarece inculpatul a dispărut sau s -a sustras de la chemarea
înaintea organului de cercetare, procurorul, după verificarea lucrărilor de urmărire
penală, poate proceda la prezentarea materialului de urmărire penală, dacă inculpatul
este prins, se prezintă ori este adus după înaintarea dosarului la parchet.
Rezolvarea cauzelor de către procuror In urma verificării lucrărilor de urmărire
penală de că tre procuror, acesta poate da una din următoarele soluții:
 trimiterea în judecată;
 netrimiterea în judecată prin scoaterea de sub urmărire penală, încetarea
urmăririi penale sau clasarea;
 suspendarea urmăririi penale;
 restituirea cauzei în vederea comple tării sau refacerii urmăririi penale;
 trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală.
Pentru ca procurorul să poată dispune trimiterea în judecată, trebuie să fie
realizate următoarele condiții:41
 în cursul urmăririi penale să fie resp ectate dispozițiile legale care
garantează aflarea adevărului;
 urmărirea penală să fie completă și să existe în cauză probele necesare și
legal administrate; să existe fapta penală;
 fapta să fie săvârșită de învinuit sau inculpat; învinuitul sau inculpatul să
răspundă penal.
Dacă aceste condiții sunt realizate cumulativ, procurorul procedează la
trimiterea în judecată, astfel:
 dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăriri penale, dă
rechizitoriul prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în
judecată;
 dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale dă
rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată.
În practica judiciară s -a pus problema dacă, în cazul arestării inculpatului care
nu este nici minor și nici nu se află în vreo altă ipostază legală pentru care asistența

41 I. Negerea, op cit, p 130

41
juridică este obligatorie, cu ocazia emiterii rechizitorului, neasistarea sa de către
apărător la prezentarea materialului de urmărire penală, care a avut loc anterior, pe
parcursul urmăririi penale, atrage sancțiunea nulității absolute.

3.5. Urmărirea penală în proiectul Noului Cod de Procedură
Penală

Pentru a răspunde cerinței de desfășurare cu celeritate a procesului penal,
proiectul propune o simplificare a etapei de ur mărire penală, inclusiv prin prisma
reașezării rolului procurorului de a conduce și supraveghea această activitate, în
concordanță cu dispozițiile constituționale, precum și introducerea principiului
oportunității.
Proiectul prevede în mod expres că proced ura din cursul urmăririi penale este
nepublică și necontradictorie.
Simplificarea etapei de urmărire penală s -a realizat pe de o parte prin
reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de
urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s -a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există vreunul din cazurile care
împiedică exercitarea acțiunii penale organul de urmărire penală să dispună începerea
urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanșarea fazei de investigare a faptei fiind
conturat cadrul procesului penal.
În acest mod s -a eliminat etapa actelor premergătoare care, în actuala
reglementare, se prelungește până la stabilirea identității făptuitorului și presupune
activități similare administrării probelor în procesul penal fără asigurarea tuturor
garanțiilor specifice acestuia.
Prin urmare, toate activitățile desfășurate de organele de poliție vor fi efectuate
în cadrul urmăririi penale, soluție care este de natură a a sigura atât respectarea
drepturilor și garanțiilor acordate persoanei cercetate, pe parcursul întregului proces
penal, cât și înlăturarea inconvenientelor constatate în practică, generate de extinderea
nejustificată a categoriilor de acte de investigație c are pot fi efectuate în această etapă.
Proiectul propune o nouă viziune asupra tipului actelor organelor de urmărire

42
penală. Astfel, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și
soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altf el. Acesta confirmă un
act sau o măsură procesuală prin înscrierea mențiunii și a temeiului de drept pe actul în
cauză. în acest mod, au fost eliminate alte modalități de dispoziție asupra actelor
procesuale și procedurale, fiind păstrat rechizitoriul ca m odalitate de sesizare a
instanței de judecată.
Organele de cercetare penală pot dispune asupra măsurilor procesuale numai
în condițiile și în forma prevăzute de lege.
Regândirea etapei urmăririi penale aduce ca element de noutate faptul că
urmărirea penală se desfășoară în două faze distincte: faza de investigare a faptei și
faza de investigare a persoanei.
Dacă faza de investigare a faptei începe, așa cum am arătat mai sus, prin
sesizarea organelor judiciare competente, faza de investigare a persoanei este marcată
prin actul de punere în mișcare a acțiunii penale.
Au fost însă introduse dispoziții în vederea asigurării garanțiilor procesuale
necesare, precum și a dreptului la apărare a persoanei suspectate de săvârșirea unei
infracțiuni. Termenul este utili zat în concordanță cu reglementările din legislațiile
europene și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind de asemenea
reglementată expres interdicția de a audia ca martor o persoană față de care există
bănuiala rezonabilă că a săvârși t o infracțiune. S -a răspuns astfel problemelor ridicate
în practica actuală când s -a permis audierea în calitate de martor, în faza actelor
premergătoare, a persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii.
Deși s -a menținut dispoziția privind punerea în mișc are a acțiunii penale,
aceasta a fost reașezată într -o nouă concepție. Astfel, punerea în mișcare a acțiunii
penale are loc atunci când din probele administrate rezultă motive rezonabile de a
crede că suspectul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. A cesta dobândește
calitatea de inculpat, care îi asigură drepturi specifice acestei părți a procesului penal și
este eliminată posibilitatea ca inculparea să poată fi dispusă prin rechizitoriu, fiind în
acest mod asigurată exercitarea deplină a dreptului la apărare.
Numai din acest moment sunt recunoscute posibilitățile de a utiliza modalităti
alternative de soluționare a cauzei, astfel încât se evită situațiile în care lipsa probelor

43
ar permite sancționarea unei persoane bazată pe recunoașterea sa ori judec area acesteia
în procedură simplificată.
Proiectul are în vedere și regândirea poziției procurorului în cadrul organelor
de urmărire penală, precum și a competenței acestuia, în sensul întăririi rolului
principal al procurorului de a conduce și supraveghea activitatea de urmărire penală
desfășurată de organele de cercetare penală ale poliției judiciare ori de organele de
cercetare penală speciale, iar nu de a efectua obligatoriu urmărirea penală.
În acest sens, au fost semnificativ reduse cazurile în care e ste obligatorie
efectuarea urmăririi penale de către procuror, respectiv numai în ce privește
infracțiunile care se judecă în primă instanță de către curtea de apel ori înalta Curte de
Casație și Justiție, infracțiunile săvârșite de militari, precum și în cazurile prevăzute de
legile speciale, concomitent cu reglementarea obligațiilor organelor de urmărire
penală.
A fost menținut dreptul procurorului de a efectua orice act de urmărire penală
în cauzele în care efectuează supravegherea ori de a prelua aceste cauze în vederea
efectuării urmăririi penale, raportat la rolul Ministerului Public de titular al exercitării
acțiunii penale. Prevederile permit organizarea eficientă a activității, cu impact direct
asupra scurtării duratei procedurilor, premisă a crește rii celerității urmăririi penale și a
procesului penal în ansamblu.
Ca element de noutate în cadrul desfășurării urmăririi penale, proiectul
cuprinde și o reglementare privind procedura administrării anticipate a probatoriului.
Această procedură se realiz ează când există riscul ca unele probe să nu mai poată fi
administrate în fața instanței. în astfel de situații, la cererea motivată a organului de
cercetare penală, formulată din oficiu ori la solicitarea părților sau subiecților
procesuali principali, ju decătorul de drepturi și libertăți are competența de a aproba și
proceda la administrarea probei.
Un alt element de noutate este reprezentat de categoriile soluțiilor de
neurmărire. Se are în vedere, în primul rând, ca o consecință a principiului
oportunit ății, reglementarea soluției alternative la urmărire, date în competența
procurorului, respectiv renunțarea la urmărire penală. Astfel, în cazul infracțiunilor
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 5 ani,

44
procurorul poate renunța la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana
inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de conținutul faptei, de
modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de
săvârșire, de eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acestuia.
Renunțarea la urmărire poate avea loc numai după punerea în mișcare a
acțiunii penale și at unci când procurorul constată că probațiunea administrată în cauză
dovedește în mod suficient că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Renunțarea se poate dispune înainte de sesizarea camerei preliminare și implică
alegerea optimă a un ora din obligațiile care sunt stabilite în sarcina inculpatului, astfel
încât să se asigure eficiența acestei modalități alternative. Mai mult, neîndeplinirea în
termenul stabilit a obligațiilor atrage sancțiunea revocării măsurii și interdicția de a se
dispune ulterior o nouă renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză.
În al doilea rând, proiectul prevede doar două modalități de netrimitere în
judecată, procurorul soluționând cauza prin clasare sau prin renunțare la urmărire
penală. Clasarea reunește a stfel toate soluțiile de neurmărire care în prezent sunt
reglementate sub denumirea de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire
penală ori încetare a acesteia.
Proiectul a introdus și prevederi privind situațiile în care există un impediment
legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană. Acestea
constituie temei pentru suspendarea urmăririi penale, situație nereglementată în
prezent de dispozițiile procedural penale.
Corespunzător atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară în cadrul
acestei proceduri, proiectul stabilește în competența acestuia rezolvarea plângerilor
contra soluțiilor de neurmărire dispuse de procuror. Procedura de contestare este
reglementată într -un mod ce asigură stabilirea unor termene scurte, iar soluțiile
propuse corespund funcțiilor judiciare stabilite în proiect.
Proiectul elimină procedura prezentării materialului de urmărire penală,
întrucât se asigură apărarea efectivă a inculpatului în faza de urmărire penală, prin
reglementarea dreptului avocatului inculpatului de a asista la efectuarea actelor de
procedură penală și prevederea detaliată a dreptului de a consulta dosarul în tot cursul

45
procesului penal.
Prin instituția camerei preliminare, proiectul urmărește să răspundă exigențe lor
de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal.
Camera preliminară este o instituție nouă, inovatoare, ce are ca scop crearea
unui cadru legislativ modern, care să înlăture durata excesivă a procedurilor în faza de
judecată. Prin reglementare a procedurii camerei preliminare se urmărește rezolvarea
chestiunilor ce țin de legalitatea trimiterii în judecată și de legalitatea administrării
probelor, asigurându -se premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în fond. In
acest mod, sunt elim inate unele dintre deficientele care au condus la condamnarea
României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea duratei
excesive a procesului penal.
Această instituție de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv
asupra celerității soluționării unei cauze penale și înlătură o lacună a actualelor
dispoziții procesual penale, în care examinarea legalității rechizitoriului, a probelor
administrate în cursul urmăririi penale împiedică pe durată nedeterminată începerea
cercet ării judecătorești. In acest context procedura camerei preliminare cuprinde reguli
care elimină posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la
parchet, datorită faptului că legalitatea probatoriului și a trimiterii în judecată su nt
soluționate în această fază.
Proiectul instituie competența judecătorului de cameră preliminară în
verificarea conformității probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile
de achitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea adm inistrării probelor este
strâns și exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.
În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea
mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esențială drepturilor pro cesuale ale
unei părți, va exclude acel mijloc de probă.
Proiectul urmărește să răspundă obiectivului legat de îmbunătățirea calității
actului de justiție, prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul termenului (maxim
30 zile de la înregistrarea cauzei și nu mai puțin de 10 zile de la aceeași dată) în care
judecătorul de cameră preliminară se pronunță, cât și sub aspectul condițiilor în care
acesta dispune începerea cercetării judecătorești.

46
Așadar, prin conținutul dispozițiilor care reglementează camer a preliminară,
prin soluțiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabilește
dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea
proceda la judecata pe fond.

47

CONCLUZII

Tragerea la răspund ere penală a persoanei care a săvârșit o infracțiune se
realizează de către instanțele judecătorești, în urma desfășurării unui ansamblu de
activități care alcătuiesc procesul penal. Instanțele judecătorești nu sunt, însă singurele
organe judiciare care au atribuții pe parcursul procesului penal; ele sunt ajutate de
organele de urmărire penală, a căror activitate o precedă pe cea a instanțelor și care
strâng probe pentru a dovedi existența infracțiunii, pentru a -l identifica pe făptuitor și a
constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Pentru a se asigura stricta reglementare legală a activităților procesuale, s -a
impus o riguroasă sistematizare a acestora, obținută prin structurarea procesului penal
pe mai multe faze:
 urmărirea penală,
 judecata
 punerea în executare a hotărârii definitive.
Fiecare din aceste faze este delimitată prin anumite acte procesuale și în cadrul
fiecăreia dintre aceste faze își exercită atribuțiile anumite categorii de organe judiciare.
Urmărirea penală este pr ima fază a procesului penal și constă în ansamblul
activităților desfășurate de organele de urmărire penală în vederea strângerii probelor
necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea infractorilor și la stabilirea
răspunderii penale sau civile a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să
se dispună trimiterea în judecată;
Urmărirea penală este o fază procesuală distinctă cu rol bine definit,
necesitatea ei decurgând din faptul că majoritatea faptelor penale nu pot fi dovedit e
prin probe preconstituite și autorii sunt inițial necunoscuți. De aceea, s -a impus
înființarea unor organe judiciare specializate, care să desfășoare activități
premergătoare judecății pentru descoperirea și adunarea probelor n ecesare soluționării
cauzei precum și pentru identificarea făptuitorului .
Urmărirea penală are două etape procesuale:
 cercetarea penală (cînd sunt strînse probele)

48
 rezolvarea cauzei de către procuror.
Legislația penală actuală propune o nouă viziune asupra tipul ui actelor
organelor de urmărire penală. Astfel, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor
procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. În acest
mod, au fost eliminate alte modalități de dispoziție asupra actelor pro cesuale și
procedurale, fiind păstrat rechizitoriul ca modalitate de sesizare a instanței de judecată.
Au fost introduse dispoziții în vederea asigurării garanțiilor procesuale
necesare, precum și a dreptului la apărare a persoanei suspectate de săvâr șirea unei
infracțiuni. Termenul este utilizat în concordanță cu reglementările din legislațiile
europene și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind de asemenea
reglementată expres interdicția de a audia ca martor o persoană față de c are există
bănuiala rezonabilă că a săvârșit o infracțiune. S -a răspuns astfel problemelor ridicate
în practica actuală când s -a permis audierea în calitate de martor, în faza actelor
premergătoare, a persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii.
Punerea în mișcare a acțiunii penale are loc atunci când din probele
administrate rezultă motive rezonabile de a crede că suspectul a săvârșit fapta
prevăzută de legea penală. Acesta dobândește calitatea de inculpat, care îi asigură
drepturi specifice acestei părți a procesului penal și este eliminată posibilitatea ca
inculparea să poată fi dispusă prin rechizitoriu, fiind în acest mod a sigurată exercitarea
deplină a dreptului la apărare.
Noul Cod de Procedură are în vedere și regândirea poziției procurorului în
cadrul organelor de urmărire penală, precum și a competenței acestuia, în sensul
întăririi rolului principal al procurorului de a conduce și supraveghea activitatea de
urmărire penală desfășurată de organele de cercetare penală ale poliției judiciare ori de
organele de cercetare penală speciale, iar nu de a efectua obligatoriu urmărirea penală.
În acest sens, au fost semnificativ reduse cazuri le în care este obligatorie
efectuarea urmăririi penale de către procuror, respectiv numai în ce privește
infracțiunile care se judecă în primă instanță de către curtea de apel ori înalta Curte de
Casație și Justiție, infracțiunile săvârșite de militari, p recum și în cazurile prevăzute de
legile speciale, concomitent cu reglementarea obligațiilor organelor de urmărire
penală.

49
În cadrul desfășurării urmăririi penale, Codul cuprinde și o reglementare privind
procedura administrării a nticipate a probatoriului. Codul a introdus și prevederi
privind situațiile în care există un impediment legal temporar pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale față de o persoană.
Pe de-altă parte se elimină procedura prezentării materialului de urmărire
penală, întrucât se asigură apărarea efectivă a inculpatului în faza de urmărire penală,
prin reglementarea dreptului avocatului inculpatului de a asista la efectuarea actelor de
procedură penală și prevederea detaliată a dreptului de a consulta dosarul în t ot cursul
procesului penal.
Competența judecătorului de cameră preliminară este instit uită în verificarea
conformității probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de
achitabilitate a procedurii. Legalitatea adminis trării probelor este strâns legată de
asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.
Codul de Procedură Penală urmăre ște îmbunătățirea calității actului de justiție,
prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul term enului în care judecătorul de
cameră preliminară se pronunță, cât și sub aspectul condițiilor în care acesta dispune
începerea cercetării judecătorești.

50
BIBLIOGRAFIE

 Cioclei Valerian , Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei,
Editura C.H. Beck, 2009.
 Crișu Anastasiu , Drept procesual penal. Partea generală, Editura C.H. Beck,
București, 2007;
 Crișu Anastasiu , Drept procesual penal. Partea sp ecială, Editura Hamangiu,
2009;
 Crișu Anastasiu , Drept procesual penal. Proceduri speciale, Editura C.H.
Beck, București, 2007;
 Crișu Anastasiu, Zarafiu Andrei, Ciobanu Aurel , Drept procesual penal. Curs
selectiv pentru licență. Teste grilă, Edi tura Hamangiu, București, 2008.
 Damaschin Mircea , Dreptul la un proces echitabil în materie penală, Editura
Uuniversul Juridic, București, 2009
 Dincu A., Criminologie, Tipografia Universitatii Bucuresti, 2004
 Dobrinoiu Vasile , Neagu Norel , Drept penal, partea specială – Teorie si
practica judiciara, Ed. Wolters Kluwer, București, 2008
 Dongoroz Vasile , Curs de procedur ă penală, Ediția a doua, 1987
 Mateuț Gh, Procedură penală, Partea specială, Editura Lumina Lex,
București, 1997
 Mateuț Gh., Tratat de procedură penală , Partea generală, Vol. I, Editura
C.H. Beck, București, 2007
 Mitrache Constantin, Mitrache Cristian , Drept penal român – partea
generală, Ediț ia a VII -a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2009
 Neagu Ion , Tratat de procedură penală – partea generală, Editura Universul
Juridic, 2008;
 Neagu Ion , Tratat de procedură penală -partea specială, Editura Universul
Juridic, 2009;

51
 Negerea I., Tratat de procedură penală, partea specială, Editura Univ ersul
Juridic, București, 2009
 Păvăleanu Vasile , Drept procesual penal, vol. I și II, Editura Lumina Lex,
București, 2004
 Tănăs escu Iancu , Curs de drept penal general, Editura INS, Craiova, 1999
 Theodoru Grigore Gr. , Tratat de Drept procesual penal editia a 2 -a, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2008

Legislație

 Constituția Româmiei
 Lege a nr. 304/2004 din 28/06/2004 privind organizarea judiciară ,
Republicat ă in Monitorul Oficial, Partea I nr. 827 din 13/09/2005
 Codul de procedură penală
 Lege a nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de
mediator, publicată în M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006;
 Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii
proceselor. Mica reforma a J ustitiei, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I
nr. 714 din 26 octombrie 2010
 O.G. nr. 13/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70
din 30/01/2010.
 Noul Cod Penal și de Proced ură Penală

Surse online

www.dorin.ciuncan.com/ desfășurarea urmăririi penale în noul cod de procedură