ASIGURARI, BANCI si BURSE DE [630579]

FACULTATEA DE FINANTE,
ASIGURARI, BANCI si BURSE DE
VALORI

CATEDRA DE MONEDA

Programul de Master Specializat

Audit financiar și consiliere

MODULUL: POLITICI MONETARE SI TEHNICI
BANCARE
– NOTE DE CURS –

– BUCURESTI 2007 – Prof. univ. dr. Nicolae DARDAC
Lect. univ. dr. Bogdan MOINESCU

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
2
TEMA 1 REGLEMENTARE ȘI SUPRAVEGHERE BANCAR Ă

1.1. Reglementare și supraveghere bancar ă – concept, con ținut și rol

În timp ce reglementarea bancar ă se define ște prin ansamblul de
legi și norme aplicabile b ăncilor în activitatea lor, cea de supraveghere se
referă la activitatea de monitorizare a situa ției financiare a institu țiilor
bancare și la verificarea modului cum sunt respectate și aplicate
reglement ările bancare.
În mod tradi țional, sistemul bancar a fost supus unui grad înalt de
reglementare și supraveghere. De și în numeroase țări se observ ă o tendință
de dereglementare a sistemul ui bancar, activitatea bancar ă continuă să
rămână, pe plan mondial, una din activit ățile economice cele mai normate.
În func ție de motivele care stau la baza aplic ării lor, se pot deosebi
trei clase de reglement ări bancare:
a) reglementarea economic ă
b) reglementarea pruden țială
c) reglementarea monetar ă.
Prima clas ă este reglementarea economic ă ce are drept scop s ă se
obțină asigurarea c ă băncile mobilizeaz ă resurse și acordă credite în
condiții de eficien ță economic ă.
Cea de-a doua clas ă de reglement ări este cea prevenit ă sau
prudențială. Reglementarea pruden țială are menirea s ă garanteze alocarea
eficientă a resurselor, s ă minimizeze riscurile pe care și le asum ă băncile
și să asigure stabilitatea și sănătatea financiar ă a fiecărei bănci și a
sistemului bancar în ansamblu. Altfel spus, scopul reglement ării
prudențiale și reducerea reglement ării economice (dereglementarea
economic ă).
A treia clas ă este reglementarea monetar ă al cărei scop este
menținerea stabilit ății valorii externe și interne a monedei na ționale, prin
controlul exercitat asupra lichidit ății totale a sistemului bancar.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
3

În timp ce analiza macro-pruden țială se regăsește, într-un fel sau
altul, printre activit ățile oricărei bănci centrale, protec ția investitorilor, în
special pe pia ța de capital, este foarte rar inclus ă în mandatul acesteia. În
opoziție, agențiile de supraveghere au ca obiectiv principal protec ția
consumatorilor. În alegerea unui cadru institu țional eficient, o problem ă o
reprezintă rezultatele supravegherii micro-pruden țiale, pe care B ăncile
Centrale le consider ă strict legate de sistem, iar agen țiile de supraveghere
le consider ă angrenate protec ției deponen ților și investitorilor.

1.2. Sisteme de supraveghere

Definirea unui sistem de supraveghere financiar ă presupune
alegerea unui model de supraveghere și stabilirea institu ției ce va
monitoriza opera țiunile intermediarilor financia ri. În acest sens, se impune
și clasificarea rolului pe care îl are banca central ă în activitatea de
supraveghere.
Inovarea financiar ă și progresele tehnologice au determinat
erodarea continu ă a frontierelor tradi ționale dintre segm entele sectorului
financiar (sistem bancar, pie țe de capital, institu ții de asigur ări) și
creșterea competi ției între diferite ti puri de intermediari financiari ce ofer ă
produse similare. Aceste tendin țe ridică numeroase probleme privind
alegerea unui model de supraveghere financiar ă optim, și în cadrul
acestuia, a autorit ății căreia trebuie s ă i se încredin țeze supravegherea.

Funcțiile reglement ării și supravegherii determin ă o serie de
sarcini care pot fi grupate astfel:
1. activități de protec ție a investitorilor , care se bazeaz ă pe asigurarea
unui sistem bancar competitiv și pe contractarea riscului moral
indus de existen ța sistemului de asigurare a depozitelor prin
crearea regulilor de bun ă practică și pe distribuirea informa ției;
2. supravegherea la nivel micro , care se axeaz ă în primul rând pe
protejarea deponen ților;
3. analiza macro-pruden țială, care grupeaz ă activitățile ce au scop
monitorizarea expunerii la riscul sistemic și identificarea
potențialelor „amenin țări” la nivel macroeconomic ca urmare a
dezvoltării piețelor financiare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
41.2.1. Modele de supraveghere

În practica interna țională, sunt întâlnite, în general, urm ătoarele
două tipuri de modele de suprave ghere: 1) supravegherea institu țională, și
2) supravegherea integrat ă.
1) Supravegherea institu țională (denumit ă și supraveghere
instituțională) se caracterizeaz ă prin aceea c ă activitatea de control
prudențial este îndreptat ă asupra unei categorii specifice de institu ții
financiare, indiferent de gama de activit ăți pe care acestea le presteaz ă. În
cazul acestui model, ce urmeaz ă segmentarea clasic ă a sectorului financiar
în trei pie țe, există câte o singur ă autoritate de supraveghere pentru b ănci1.
Supravegherea institu țională este eficient ă în cazul intermediarilor
financiari, deoarece nu creeaz ă duplicări ale controalelor pruden țiale și
determină costuri sc ăzute. În situa ția în care exist ă intermediari apar ținând
unor sectoare diferite, dar c ărora li se permite s ă desfășoare acelea și
activități, modelul poate conduce la distor siuni de reglementare datorit ă
faptului c ă este posibil s ă se aplice reguli pruden țiale diferite fa ță de
același tip de opera țiuni. Distorsiunile respective pot genera arbitraje de
reglementare, cu consecin țe destabilizatoare asupra sistemului financiar.
2) Modelul supravegherii in tegrate (supraveghere unic ă) implică ca
o singură agenție, de regul ă diferită de banca central ă, supravegheaz ă piața
financiară în ansamblul ei. Acest model î și are geneza în procesul de
erodare continu ă a barierelor tradi ționale între activit ățile financiare și în
apariția conglomeratelor financiare.
În literatura de specialitate se întâ lnesc atât argumente în favoarea
unei autorit ăți integrate/unificate de supraveghere financiar ă cât și contra.

1 Intermediarii financiari operând pe pie țele de capital și intermediarii din sectorul asigur ărilor Principalele argumente pentru o structur ă integrată de supraveghere sunt
următoarele:
• o autoritate unic ă de supraveghere financiar ă oferă o imagine complet ă a
riscurilor implicate la nivelu l unui conglomerat financiar;
• o structur ă instituțională mai transparent ă și care înl ătură suprapunerile pe
linia supravegherii poate reduce costurile tranzac ționale, ceea ce ar fi un
avantaj competitiv important, mai ales, în competi ția interna țională între
centrele financiare;
• arhitectura integrat ă de supraveghere poate co nduce la economii de scal ă,
prin dezvoltarea de servicii comune de analiz ă a riscului;
• crearea unei agen ții unice de supraveghere financiar ă poate să sporeasc ă și
răspunderea acesteia, în m ăsura în care alocarea responsabilit ății de
supraveghere a conglomeratel or financiare este clar ă;
• în context european, reducerea num ărului autorit ăților de supraveghere poate
facilita cooperarea între acestea;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
5

Experiența de până acum a agen țiilor de suprave ghere financiar ă nu
permite tragerea unor concluzii clare asupra superiorit ății acestui model
față de cel descentralizat, deoarece toate acestea au fost înfiin țate de
curând. În orice caz, o evaluare consolidat ă a riscurilor implicate de
existența unui conglomerat financiar nu înseamn ă necesar c ă activitățile
sale trebuie s ă fie toate supravegheate de aceea și entitate. O solu ție
alternativ ă este aceea ca autorit ățile de supraveghere implicate s ă
coopereze strâns una cu alta, în speci al, prin acordarea a ccesului reciproc
la informa țiile pe care le de țin. Supravegherea consolidat ă poate fi
realizată de una din agen țiile existente, cu condi ția să primeasc ă toate
informațiile de care are nevoie de la celel alte, sau de echipe mixte care se
bazează pe resursele și experien ța disponibile la mai multe agen ții.
În esență, problema crucial ă pentru o supraveghere consolidat ă
eficientă
a conglomeratelor financiare es te stabilirea unui acord clar în
privința „supraveghetorului coordonato r” („lead supervisor”). Pa și
importanți în aceast ă direcți e a u f o s t f ăcuți în unele țări care men țin
structuri descentralizate de supraveghere financiar ă (de ex. Fran ța,
Olanda), prin stabilirea unor consilii ale autorit ăților specializate de
supraveghere. Aceste organisme nu au atribu ții de reglementare sau
supraveghere și nici personal permanent. Misiunea lor este s ă întărească
schimbul de informa ții între autorit ățile de supraveghe re a diferitelor
sectoare ale sistemului financiar și să asigure rezolvarea problemelor
legate de coordonarea supraveghe rii conglomeratelor financiare. Argumentele împotriva unice de supraveghere financiar ă sunt urm ătoarele:
• profilul de risc și natura activit ății diferă de la un sector al sistemului
financiar la altul, astfel c ă o excesiv ă omogenizare a practicilor de
supraveghere poate duce la descre șterea calit ății de ansamblu a activit ății
supraveghetorilor;
• experiența necesar ă pentru supravegherea b ăncilor, societ ăților de asigur ări
și a institu țiilor pieței de capital r ămâne specializat ă, astfel încât nu se pot
aștepta foarte multe „economies of scope” de pe urma supravegherii
integrate. Aceste economii vor fi reduse, în special dac ă structura intern ă a
agenției reproduce diviziunea tradi țională dintre activitatea bancar ă, asigurări
și piețe de capital, a șa cum a fost cazul, ini țial, în situa ția FSA în Marea
Britanie.
• autoritatea puternic ă de supraveghere poate spori riscul moral, dac ă publicul
va percepe c ă întregul sistem financia r va fi sub controlul agen ției unice,
reducându-se astfel stimulentele pentru institu țiile financiare de a- și gestiona
prudent într-o singur ă agenție;
• o structur ă centralizat ă nu asigur ă diversificarea riscului, f ăcând
supravegherea mult mai vulnerabil ă față de slăbiciuni manageriale existente
într-o singur ă agenție;
• o singură agenție de supraveghere financiar ă va elimina avantajele poten țiale
care decurg de pe urma competi ției între agen țiile de supraveghere.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
61.2.2. Rolul B ăncii Centrale în activitatea de supraveghere

În zece din cele doisprezece țări din zona euro, b ăncile centrale
naționale sunt direct responsabile pentru supravegherea pruden țială sau
direct implicate în aceast ă activitate. Urmând schimb ările introduse în
Marea Britanie, dezbaterile privind ac tivitatea de monitorizare financiar ă
în UE pun în discu ție problema stabilirii unei singure autorit ăți cu
responsabilit ăți în supraveghere. În câteva țări din zona euro, ajust ările
structurii institu ționale au fost deja efectuate. În alte țări această problemă
încă se dezbate.

În Luxemburg, Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar a fost
creată în 1998 și încredin țată cu responsabilit ăți în supravegherea intermediarilor
financiari și a piețelor, singura excep ție fiind sectorul asigur ărilor. Nu exist ă relații
instituționale sau angajamente de cooperare bilateral ă între aceast ă comisie și Banca
Centrală a Luxemburgului.
În Olanda rolul tot mai important al conglomeratelor financiare și
dezvoltarea produselor financia re hibride a fost perceput ă ca o provocare pentru
cadrul supravegherii, baza pe trei „autorit ăți sectoriale” pentru b ănci – Banca
Olandei, pentru societ ățile de servicii de investi ții financiare și respectiv pentru
societățile de asigur ări. Consiliul Supraveghetorilor Financiari a fost stabilit în
1999, și conține cele trei autorit ăți sectoriale men ționate anterior. Acesta nu prezint ă
o entitate separat ă în supraveghere, dar determin ă o intensificare a cooper ării în
formularea politicilor în ceea ce prive ște importantele dimensiuni transfrontaliere –
spre exemplu supravegherea conglomeratelor, informa ția furnizat ă consumatorilor și
integritatea acestor probleme (stabilirea managementului corespunz ător). În cadrul
Consiliului, cele trei autorit ăți sectoriale coopereaz ă, stabilind reguli și avizând
Ministerul de Finan țe asupra activit ății transfrontaliere.
În principal datorit ă rolului în continu ă creștere a „conglomeratelor
financiare” și nevoii de a practica politici similare în numele interesului na țional al
Portugaliei , Consiliul Na țional al Supraveghetorilor Financiari a fost creat în
septembrie 2000. cadrul s ău legal nu introduce amendamente în ceea ce prive ște
competen țele autorit ăților pentru suprav egherea sectorial ă (Banca Portugaliei,
Comisia Bursei de Valori și Institutul de Asigur ări al Portugaliei). Consiliul
Național al Supraveghetorilo r Financiari trebuie s ă furnizeze un schimb regulat de
informații și să crească coordonarea între autorit ățile sectoriale.
O mișcare în cealalt ă direcție, în sensul cre șterii rolului B ăncii Centrale în
supravegherea bancar ă a avut loc în Belgia , unde Minister ul de Finan țe a integrat
Comisia de Finan țe Bănci în cadrul B ăncii Naționale a Belgiei.
În Irlanda implementarea Grupului Consultativ și înființarea unei singure
autorități de reglementare au determinat adoptarea acelora și acorduri ca în Marea
Britanie.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
7În literatura de specialitate se întâlnesc argumente pro și contra
privind efectuarea supravegherii de către banca central ă.
Argumentele în favoarea efectu ării supravegherii de către Banca
Centrală pot fi grupate în trei categorii:
1. sinergia informa țională între supraveghere și funcțiunile Băncii
Centrale;
2. obiectivul principal – riscul sistemic;
3. independen ța și expertiza tehnic ă;

1. Argumentul sinergiei informa ționale relevă importan ța informa ției
confidențiale colectat ă în scopul supravegherii, care poate fi esen țială
pentru conducerea po liticii monetare. B ăncile Centrale acceseaz ă
„informația pruden țială” mai ales în monitori zarea la nivel macro-
economic. Analize efectuate pe ntru statele Unite furnizeaz ă suportul
empiric pentru ideea c ă informația micro-pruden țială permite estim ări cât
mai precise asupra activit ății economice și presiunilor infla ționiste,
favorizând alegerea unei politici m onetare adecvate. În plus, dac ă ar fi o
criză pe piețele financiare, Banca central ă ar fi inevitabil implicat ă.
Activitatea de supraveghere este esen țială pentru limitarea hazardului
moral , atunci când o banc ă, în lipsă de lichidit ăți cere asisten ță, pentru
restabilirea solvabilit ății acesteia.
De asemenea, o alt ă perspectiv ă asupra sinergiei informa ționale este
oferită de Sistemul Rezervelor Federale. Acesta eviden țiază faptul că o
Bancă centrală, dacă este un juc ător activ pe pia ță, interacționează cu
instituțiile financiare, astfel o surs ă de informa ție. Informa ția obținută de
pe piață este complementar ă cu cea ob ținută prin exercitarea func țiunilor
de supraveghere.

2. Argumentul riscului sistemic se bazeaz ă pe relația dintre controalele
prudențiale asupra intermediarilor financiari și evaluarea riscului pentru
întreg sistemul financiar. Chiar și în alte țări unde separarea supravegherii
de bancă centrală a fost implementat ă, precum Marea Britanie, Japonia,
Canada, B ăncile Centrale sunt responsabile pentru stabilirea sistemului
financiar. Obiectivul B ăncilor centrale de asigurare a stabilit ății sistemice
le confer ă o evaluare mai bun ă nu numai a impactului poten țial al
șocurilor la nivel macro sau tulbur ărilor de pe pie țele de capital interne sau
internaționale, cât și gestionarea factorilor ce afecteaz ă stabilirea
grupurilor de intermed iari. Conflictele pot ap ărea atunci când
supravegherea micro-pruden țială se exercit ă alături de activit ățile de
protecție a investitorilor. Spre exemplu, supraveghetorul ar putea fi tentat
să se desprind ă de funcția sa de „câine de paz ă al acurate ței informa țiilor”
furnizate de companii dac ă astfel ar avea mai mult timp s ă gestioneze o
criză.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
83. Argumentul independen ței și al expertizei evidențiază calitatea
contribuției Băncilor Centrale în realizarea stabilit ății financiare.
Independen ța autorității de supraveghere de interferen ță politică este
foarte important ă. În unele țări în curs de dezvoltare, a șa-numitele „credite
politice” (credite acordate sub presiunea formal ă sau informal ă din partea
autorităților guvernamentale) sunt înc ă o realitate. At unci când aceste
companii au probleme, din cauza „stimulentelor” acordate, exist ă o foarte
mare presiune ca ele s ă fie ajutate. Independen ța Băncii Centrale poate
„adăposti” supravegherea de interferen țele externe. Chiar și studiile
empirice în acest domeniu trebuie interpretate cu precau ție, existând un
larg suport pentru teza conform c ăreia crizele se rezolv ă mai degrab ă cu
bani priva ți atunci Banca Central ă se ocupă de supraveghere .

Necesitatea de a acorda autorit ății de supraveghere un grad
operațional de independen ță este de asemenea, eviden țiată în cadrul
Principiilor pentru Supraveghere Bancar ă publicate de Comitetul pentru
Supraveghere Bancar ă de la Basel. Desigur, independen ța nu exclude rolul
guvernului într-o criz ă în care sunt implica ți banii contribuabililor.
Un argument în plus, împotriva separ ării supravegherii de Banca
Centrală, este faptul c ă Banca Central ă reprezint ă o sursă important ă de
cercetare și analiză a sistemului financiar.
Argumente împotriva efectu ării supravegherii de Banca Central ă
sunt:
1. conflictul poten țial de interes într e supravegherea bancar ă și
politica monetar ă;
2. hazardul moral;
3. tendința spre conglomerare și spre eliminarea distinc țiilor
între produsele financiare și intermediari;
4. nevoia de a evita concentrarea excesiv ă a puterii la Banca
Centrală.

1. Argumentul conflictului de interes se bazeaz ă pe posibilitatea ca
supravegherea sistemului bancar s ă conducă Banca Central ă într-o politic ă
monetară mai puțin restrictiv ă. Argumentul esen țial este, c ă menținerea
stabilității financiare poate implica, uneor i, ajutor financiar din partea
Băncii Centrale pentru b ăncile aflate în dificultate. Acest lucru va
contribui automat la cre șterea presiunilor infla ționiste. Astfel se poate rata
obiectivul politicii monetare.
Totodată, pentru lupta împotriva infla ției, Banca Central ă nu are
nevoie de responsabilitate exclusiv ă sau parțială în supraveghere. În plus,
dacă există un conflict între dou ă funcțiuni ale B ăncii Centrale, acesta nu
va dispărea prin simpla atribuire a func țiunilor la dou ă autorități separate.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
9O formă diferită a poten țialului conflict o reprezint ă conducerea
supravegherii, mai ales pe timpul unor crize.

2. Argumentul hazardului moral în favoarea separ ării este legat de rolul
băncilor centrale în managementul crizelor având ca origine
responsabilit ăți în supraveghere. Astfel Banca Central ă poate salva b ăncile
în lipsă de lichidit ăți (prin manipularea ratei dobânzii) pentru a acoperi
posibile nereguli din activitatea de s upraveghere. Acest argument poate fi
combătut prin recunoa șterea faptului c ă asistența lichidit ății este de
preferat în locul adecv ării colateralului, și având o rat ă a dobânzii
corespunz ătoare (chiar penalizatoare).

3. Argumentul conglomeratelor evidențiază faptul c ă legături mai
strânse se dezvolt ă gradual între b ănci, companii pe ac țiuni, societ ăți de
asigurări, în defavoarea vechilor contracte. Tipuri de intermediari sunt în
competiție pe acelea și piețe. În aceste condi ții supravegherea sectorial ă
poate fi mai pu țin efectiv ă în monitorizarea expunerii totale la risc a
grupurilor financ iare complexe.
Instrumente pentru coordonarea diferitelor autorit ăți sectoriale, cum
ar fi comitetele, memorandumur ile s-au dovedit utile în multe țări. Dar
argumentul conglomer ării este adesea utilizat pentru realizarea unei
structuri eficiente de supraveghere și pentru limitarea regulilor impuse
intermediarilor.

4. Argumentul concentr ării puterii este strict legat de argumentele
prezentate anterior și se bazeaz ă pe evitarea abuzului poten țial în cadrul
funcțiunilor publice.
În concluzie, trebuie men ționat că supravegherea bancar ă joacă un
rol important în monitorizarea contrapa rtidelor masei mone tare, ce au un
rol esențial în administrarea mecanismului de transmisie a politicii
monetare. Totodat ă, experien ța operațională, atât în cadrul zonei euro cât
și în Statele Unite, indic ă faptul c ă Băncile Centrale ac ționează
corespunz ător în activitatea de supraveghere.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
10
1.3 Riscul sistemic. Sisteme de rating și de avertizare timpurie

1.3.1 Considerente generale asupra c onceptului de risc sistemic

În domeniul economic, riscul sistemic este considerat o
caracteristic ă specific ă a sistemului financiar. De și fenomenul de
contaminare poate ap ărea și în alte sectoare al e economiei, probabilitatea
apariției și severitatea acestuia în sect orul financiar este considerat ă cea
mai ridicat ă. O problem ă generalizat ă la nivelul întregului sistem financiar
poate avea consecin țe adverse foarte puterni ce asupra economiei reale și a
bunăstării economice în ansamblu.
Pentru a putea defini no țiunea de risc sistemic trebuie s ă clarificăm
mai întâi conceptul de proces sistemic. Procesul sistemic este acela în
cadrul căruia apari ția unor informa ții negative despre o anumit ă instituție
financiară (sau chiar falimentul acesteia) declan șează o serie de efecte
adverse asupra altor institu ții financiare.
Un proces sistemic este considerat puternic dacă cel puțin o entitate
efectuată de șocul inițial va intra în faliment, de și era solvabil ă înainte. În
orice alt caz, procesul sistemic este considerat slab.
Numim criză sistemică, un proces sistemic care implic ă un număr
suficient entit ăți care să efectueze buna func ționare a sectorului financiar.
Buna func ționare a sistemului financiar se refer ă la eficien ța cu care sunt
alocate economiile deponen ților către sectorul real.
Riscul sistemic se define ște prin probabilitatea apari ției unui proces
sistemic puternic. În principiu, spect rul riscului sistemic de la nivelul
individual, respectiv afectarea unei singure entit ăți de către o problem ă a
unei institu ții financiare, pân ă la nivelul general, resp ectiv cel al sectorului
de activitate. De asemenea, impactul risc ului sistemic se poate identifica la
nivel național, regional sa u chiar interna țional.
Elementul cheie al defini ției riscului sistemic, respectiv procesul
sistemic, este compus din șocul inițial și mecanismul de transmisie .
Conform teoriei financiare, șocurile pot fi identificate la nivel individual
sau la nivel de ansamblu. Șocul individual este acela care ini țial afecteaz ă
o singură entitate, în timp ce șocurile sistemice afectează toate institu țiile
simultan. Spre exemplu, falimentul unei b ănci cauzat de o fraud ă internă
este considerat un șoc individual, pe când deprecierea alert ă a monedei
naționale, cre șterea accentuat ă a inflației și ciclurile economice sunt
considerate șocuri sistemice.
Al doilea element fundamental al unui proces sistemic este
mecanismul prin care șocurile se propag ă de la o banc ă la alta. Totu și, din
punct de vedere conceptu al, este important s ă conștientizăm că transmisia

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
11șocurilor reprezint ă o parte intrinsec ă a procesului de auto-ajutorare c ătre
un nou echilibru.
Desigur, atât apari ția cât și propagarea șocurilor este incert ă. De
aceea importan ța riscului sistemic prezint ă două dimensiuni, respectiv
severitatea procesului sistemic și probabilitatea apari ției acestuia.
Există o înclina ție natural ă de a privi procesele sistemice puternice,
și mai ales a crizelor bancare, ca fiind evenimente rare. Totu și, crizele
bancare au devenit, în ultima perioad ă, din ce în ce mai obi șnuite, în
special în țările aflate în tranzi ție. În perioada 1986-2003, peste dou ă
treimi din țările membre FMI au c unoscut probleme bancare
semnificative. În multe regiuni, aproape toate economiile au trecut cel
puțin o dată prin experien ța indezirabil ă a șocurilor bancare.

1.3.2. Sisteme de rating și de avertizare timpurie

Sistemele de rating și de avertizare timpurie con țin informa ții
importante despre caracteris ticile unui sistem bancar și pot furniza
estimări ale probabilit ății de apari ție a unei crize. Totu și, prognozele
furnizate trebuie apr eciate cu mult discern ământ, calitatea rezultatelor
fiind limitat ă de pertinen ța generaliz ării experien țelor trecute, de
problematica cuantific ării unor caracteristici macroeconomice care indic ă
vulnerabilitate și de lipsa unor informa ții relevante.

1.3.2.1. Sisteme de m ăsurare și gestionare a expunerilor interbancare

Manifestarea direct ă a fenomenului de epidemie bancar ă se
datorează existenței expunerilor interbancare. Acestea pot lua forma
operațiunilor FX (foreign exchange ), constituirea de depozite și acordarea
de împrumuturi altor b ănci din sistem, tranzac ționarea de valori mobiliare
și derivative cu alte societ ăți bancare.
Măsura riscului sistemic este dat ă de dimensiunile expunerilor pe
care și le asumă băncile între ele.
Unul dintre cele mai importante av antaje ale unui asemenea model
de gestionare a riscului sistemic rezult ă din posibilitatea identific ării cu o
probabilitate foarte bun ă a traseului prin care se propag ă un proces
sistemic puternic printre care entit ățile sectorului bancar. Cu alte cuvinte,
se poate determina cu acurate țe care va fi urm ătoarea institu ție asupra
căreia se va îndrepta șocul sistemic. Acest fapt acord ă mai mult timp la
dispoziția autorit ăților de supraveghe re în vederea adopt ării măsurilor
pentru evitarea falimentului b ăncii vizate de manifestarea procesului
sistemic.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
121.3.2.2. Sistemul de rating bancar și de avertizare timpurie – CAMEL

Realizarea unui sistem de lucru pentru evaluarea institu țiilor
bancare se poate dovedi fo arte util în special dac ă avem în vedere
fenomenul de contaminare indirect ă. Contaminarea indirect ă se manifest ă
prin două modalități. Prima dintre acestea se refer ă la faptul c ă operatorii
din piață se pot aștepta la existen ța efectelor contagiunii directe chiar dac ă
nu este cazul. A doua se refer ă la situația în care, dac ă o bancă afectată de
o problem ă financiar ă, operatorii din pia ță se pot aștepta ca și alte bănci
din sistem s ă fie marcate de șocul respectiv. Din aceste motive, sistemele
de supraveghere sunt mai degrab ă orientate c ătre evitarea falimentului
bancar la nivel individual decât a sistemului în ansamblul s ău.
„Sistemul de rating bancar și de avertizare timpurie – CAMEL” este
un astfel de instrument. Prin utilizarea lui se urm ărește identificarea, într-o
fază incipient ă, a acelor b ănci care prezint ă insuficien țe sub aspect
financiar și operațional sau manifest ă trenduri adverse.
Sistemul CAMEL se bazeaz ă pe evaluarea a ci nci componente care
reflectă într-o manier ă uniformă și cuprinzătoare condi ția financiar ă a unei
bănci, în conformitate cu legisla ția bancară și regulile de bun ă practică.
Componentele specifice de analiz ă ale acestui sistem de rating sunt
următoarele:
– Capital (Adecvarea capitalului)
– Assets (Calitatea activelor)
– Management
– Earnings (Profitabilitate)
– Liquidity (Lichiditate).
Indicatorii ce caracterizeaz ă componentele specifice acestui sistem
de rating, intervalele valorice aferente notei corespunz ătoare fiec ărui
indicator, precum și modalitatea de agregare a punctajelor individuale este
preluată de rating și avertizare timpurie din România – CAAMPL.

1.3.2.3. Sistemul CAAMPL

Sistemul de rating și avertizare timpurie CAMEL a fost adoptat și în
România. Începând cu anul 2001 acest sistem de rating presupune analiza
unei componente în plus și anume „Calitatea ac ționariatului”, devenind
sistemul de rating CAAMPL.
Fiecare din cele șase componente sunt evaluate pe o scar ă de valori
cuprinsă între 1 și 5, astfel încât 1 reprezint ă cel mai performant nivel și 5
cel mai sc ăzut. Doar patru din aceste componente (CAP L) sun evaluate pe
baza unor indicatori. Intervalele valori ce au fost stabilite pornind de la
standardele interna ționale în materie și de la condi țiile specifice sistemului

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
13bancar românesc. Nota final ă se obține prin însumarea valorii ratingului
pentru fiecare dintre indicatorii cuantificabili, la care se adaug ă și valoarea
ratingului pentru componentele „calitatea ac ționarului” și „calitatea
managementului”.

Adecvarea capitalului.

Prin legisla ția în vigoare, o banc ă personalitate juridic ă română, este
obligată să-și mențină un capital minim, în raport cu natura și limitele de
risc, precum și cu capacitatea conducer ii de a identifica, m ăsura și
controla aceste riscuri.
În perioadele în care banca realizeaz ă performan țe slabe, capitalul,
acționând ca un tampon, men ține încrederea publicului în sistemul bancar,
promoveaz ă stabilitatea fondurilor depozitarilor și suportă dezvoltarea
rezonabilă a instituției.

Indicator (formula) Interval Rating
Raport de solvabilitate 1
() %12≥
(fonduri proprii/active
ponderate în func ție de risc) ≥15% Bine capitalizat ă
12-14,9% Adecvat capitalizat ă
8-11,9% Subcapitalizat ă
5-7,9% Subcapitalizat ă semnificativ
<5% Subcapitalizat ă major 1
2 3 4 5
Raport de solvabilitate 1
()%8≥
(capital propriu/active
ponderate în func ție de risc) ≥10% Bine capitalizat ă
8-9,9% Adecvat capitalizat ă
6-7,9% Subcapitalizat ă
4-5,9% Subcapitalizat ă semnificativ
<4% Subcapitalizat ă major 1
2 3 4 5

Calitatea activelor

Ratingul calit ății activelor reflect ă riscul poten țial al creditelor, al
investițiilor și al altor active, precum și al tranzac țiilor extrabilan țiere.
Evaluarea calit ății activelor trebuie analizat ă și în funcție de gradul de
provizionare a acestora.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
14
Indicator (formula) Interval Rating

≤ (media pe sistem sau grupa de banci – 30%
din media pe sistem sau grupa de banci) 1
> (media pe sistem sau grupa de banci – 30%
din media pe sistem sau grupa de banci)
≤ (media pe sistem sau grupa de banci – 10%
din media pe sistem sau grupa de banci) 2
> (media pe sistem sau grupa de banci – 10%
din media pe sistem sau grupa de banci)
≤ (media pe sistem sau grupa de banci + 10%
din media pe sistem sau grupa de banci) 3
> (media pe sistem sau grupa de banci + 10%
din media pe sistem sau grupa de banci)
≤ (media pe sistem sau grupa de banci + 30%
din media pe sistem sau grupa de banci) 4 Rata generala de risc

(active din bilant si din afara bilantului
ponderate in functie de risc / active din bilant si
din afara bilantului la valoarea contabila )

> (media pe sistem sau grupa de banci + 30%
din media pe sistem sau grupa de banci) 5

≤2% 1
2,1 – 4% 2
4,1 – 6% 3
6,1 – 8% 4 Total credite restante + indoielnice /
Total portofoliu credite
(in valoare neta) > 8% 5

≤ 5% 1
5,1 – 10% 2
10,1 – 20% 3
20,1 – 30% 4 Rata riscului de credit 2 la valoare neta
(credite si dobanzi clasificate in “indoielnic” si
“pierdere” / Total credite si dobanzi clasificate)
> 30% 5

≤ 5% 1
5,1 – 15% 2
15,1 – 30% 3
30,1 – 50% 4 Ponderea creditelor bancare si nebancare ,
a plasamentelor interbancare si a
dobanzilor aferente acestora clasificate in
“substandard”, “indoielnic” si “pierdere” in
capitaluri proprii si provizioane >50% 5

≤ 2% 1
2,1 – 4% 2
4,1 – 6% 3
6,1 – 8% 4 Creante restante + indoielnice / Total active
(valoare neta )
>8% 5

Cri ≤ 30% Cp si Cp > 0 1
30% Cp < Cri ≤ 50% Cp si Cp > 0 2
50% Cp < Cri ≤ 70% Cp si Cp > 0 3
70% Cp < Cri ≤ 100% Cp si Cp > 0 4 Creante restante si indoielnice ( valoare neta )
≤ n% Capitaluri proprii (din formularul
“Calculul activului net”)
Cri > Cp sau Cp < 0 5

≥ 100% 1
90 – 99,9% 2
50 – 89,9% 3
30 – 40,9% 4 Gradul de acoperire cu provizioane
(rezerva generala pentru riscul de credit +
provizioane aferente credit elor si plasamentelor
/ expunere ajustata a creditelor si
plasamentelor clasificate in “substandard”,
“indoielnic” si “pierdere”) < 30% 5

≥ 8% 1
7 – 7,9% 2
5 – 6,9% 3
2 – 4,9% 4 Rata de acoperire a creditelor si
plasamentelor neperformante
(fonduri proprii – credite bancare si nebancare,
plasamente interbancare si dobanzi aferente
clasificate in “indoielnic” si “pierdere” expunere
ajustata) / Total activ (valoare neta) < 2% 5

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
15Profitabilitatea

Profitabilitatea b ăncii ilustreaz ă capacitatea acesteia de a desf ășura
o activitate eficient ă. Cantitatea și calitatea veniturilor pot fi afectate de
administrarea excesiv ă și inadecvat ă a riscului de credit, care poate
conduce la aloc ări de provizioane suplimentare pentru pierderi din credite
sau de niveluri ridicate ale riscului pie ței care pot expune nejustificat
veniturile institu ției la fluctua țiile ratei de dobând ă.

Indicator (formula) Interval Rating

ROA
(Profit net/Total activ la valoare net ă) ≥5%
4 – 4,9%
3 – 3,9%
0,6 – 2,9%
< 0,6% 1
2 3 4 5
ROE
(Profit net / Capitaluri proprii) ≥11%
8 – 10,9%
6 – 7,9% 4 – 5,9%
< 4% 1
2 3 4 5
Rata rentabilit ății activității de bază
(Venituri din exploatare – Venituri din
provizioane) / (Cheltui eli de exploatare –
Cheltuieli cu provizioane) >150%
125 – 150%
115 – 124,9% 100 – 114,9%
< 100% 1
2 3 4 5

Lichiditatea

Lichiditatea și administrarea resurselor și plasamentelor sunt
evaluate în func ție de trendul și stabilitatea depozitelor, gradul și trendul
utilizărilor pe termen scurt, sursele de fonduri, finan țarea activelor pe
termen lung; accesul la pie țele monetare și alte surse de finan țare;
adecvarea surselor de lichiditate și abilitatea de a face fa ță nevoilor de
lichiditate; eficien ța politicilor și practicilor, strategiile de administrare a
fondurilor; sistemele info rmatice de administrare și planurile de finan țare;
capacitatea managementului de a identifica, m ăsura, monitoriza și controla
lichiditatea și nivelul de diversificare al surselor de finan țare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
16

Indicator (formula) Interval Rating

Indicatorul de lichiditate
(Lichiditate efectiv ă / Lichiditate necesar ă) ≥1,3%
1,00 – 1,29%
0,90 – 0,99% 0,80 – 0,89%
< 0,80% 1
2 3 4 5

Lichiditate imediat ă
(Disponibilit ăți și depozite la b ănci la valoare
netă + Titluri de stat li bere / Surse atrase și
împrumutate >45%
45 – 40%
39,9 – 35% 34,9 – 30%
< 30% 1
2 3 4 5

Credite acordate clientelei (valoare brut ă) /
Depozite atrase de la clien ți <85%
85 – 104,9%
105 – 114,9%
115 – 125%
> 125% 1
2 3 4
5

Calitatea ac ționarului

Prin aceast ă component ă autoritatea de supraveghere urm ărește să
identifice acei ac ționari care demonstreaz ă slăbiciuni de natur ă financiar ă
sau influen țe asupra situa ției de ansamblu a b ăncii.
Acționarii băncii pot fi persoane fizice , persoane juridice bancare și
nebancare, holdinguri, agen ții guvernamentale sau combina ții ale acestora.
În stabilirea ratingului ac ționariatului o aten ție special ă trebuie să se
acorde ac ționarilor semnificativi (orice persoan ă fizică sau juridic ă care
deține cel pu țin 5% din ac țiunile unei b ănci). Pentru a se determina
măsura în care ace știa sunt o surs ă de sprijin pentru banc ă sau pot
constitui un pericol poten țial pentru întreaga activitate a b ăncii se
analizează situațiile lor financiare. Acolo unde este cazul, în evaluarea
calității unor firme ac ționare se ia în considerare și ratingul atribuit de o
agenție specializat ă de rating.
Acționarii pot fi sau nu implica ți în mod activ în opera țiunile
zilnice. Cu toate acestea ei trebuie s ă facă dovada clar ă a faptului c ă
deținerea unui pachet de ac țiuni nu este în detrimentul efectu ării de către
bancă a unor opera țiuni sănătoase.
Stabilirea ratingului pentru aceast ă component ă se bazeaz ă pe
analiza și evaluarea unor factori, de or din financiar, managerial, de
conforman ță cu prevederile legale, precum și a riscului de țară.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE
17Calitatea Managementului

Acest rating reflect ă capacitatea consiliului de administra ție și a
managementului b ăncii de a identifica, cuantifica, monitoriza și controla
riscurile activit ății, astfel, stabilitatea, siguran ța și eficiența instituției, în
concordan ță cu legile și reglement ările în vigoare.
Conducerea executiv ă este răspunzătoare pentru dezvoltarea și
implementarea politicii, procedurilor și practicilor care transpun
obiectivele consiliului de administra ție și limitele de risc în standarde
prudente de operare.
În funcție de natura și scopul activit ăților băncii, practicile
manageriale au în vedere întreaga gam ă de riscuri: riscul de credit, de
lichiditate, de pia ță, operațional, de tranzac ție, de reputa ție, de strategie, de
conformitate, legal și alte riscuri. Soliditatea practicilor manageriale este
demonstrat de: existen ța unui personal competent, a unor politici adecvate,
a unui program de audit propriu și control intern corespunz ător cu
mărimea și complexitatea institu ției, abilitatea în administrarea riscurilor,
precum și de existen ța unui sistem informa țional eficient.
Simpla existen ță a riscului nu trebuie s ă fie neap ărat motiv de
îngrijorare. Ceea ce examinatorii trebuie s ă decidă este dac ă și în ce
măsură riscurile asumate sunt bine admini strate. În general, riscurile sunt
considerate bine administrate când acestea pot fi în țelese, măsurate și
controlate și când banca are capacitatea de a rezista impactului negativ al
acestora. În cazul în care examinatorii stabilesc c ă riscurile asumate nu
sunt bine cuantificate, aceast ă concluzie trebuie comunicat ă conducerii
băncii în vederea lu ării de măsuri pentru limitarea sau eliminarea acestora.
Măsurile care se impun în acest caz sunt reducerea expunerii, majorarea
capitalului sau îmbun ătățirea activit ății de administrare a riscului.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

18TEMA 2 POLITICI MONETARE. INSTRUMENTE ȘI
MECANISME DE TRANSMISIE A POLITICII
MONETARE

2.1 Obiectivele politicii monetare

Politica monetar ă reprezint ă o component ă de bază a politicii
economice, prin intermediul ei b ăncile centrale ac ționând asupra cererii și
ofertei de moned ă din economie.
Obiectivul fundamental al politicii monetare este stabilitatea
prețurilor , la care se adaug ă limitarea (controlul) infla ției și menținerea
valorii interne și externe a monedei na ționale.
Stabilitatea pre țurilor reprezint ă în același timp, un obiectiv central
al politicii economice, al ături de: cre șterea economic ă, ocuparea deplin ă a
forței de munc ă; sustenabilitatea balan ței de plăți etc.
Obiective specifice politicii monetare.
Dacă stabilitatea pre țurilor este un obiectiv fundamental, dar și
comun băncii centrale și guvernului, putem vorbi și de anumite obiective
specifice politicii monetare și anume:
• creșterea masei monetare pân ă la un nivel optim, în strâns ă
conexiune cu cre șterea PIB;
• menținerea ratei dobânzii la un nivel corespunz ător;
• practicarea unui nivel optim al cursului de schimb;
• alocarea ra țională a resurselor de creditare în cadrul economiei.

Notă. Datorită dificultăților generate de ges tionarea unor obiective
multiple de politica monetar ă, un număr de 22 de țări (inclusiv România)
dezvoltate și în tranzi ție au adoptat o nou ă strategie de politic ă monetară
pentru men ținerea stabilit ății prețurilor, strategie bazat ă pe țintirea directă
a inflației (probleme care va face obi ectivul unei teme distincte).

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

19
2.2 Instrumentele politicii monetare

2.2.1 Caracterizare general ă

Pentru îndeplinirea obiectivelor de politic ă monetară pot fi utilizate
instrumente indirecte și directe, între care este posibil ă stabilirea
următoarei distinc ții:
– instrumente indirecte sunt utilizate de c ătre Banca central ă în
relațiile cu celelalte b ănci și cu agen ții nefinanciari. La modul
tradițional, aceast ă categorie include instrumente care permit
controlul asupra costului și asupra cantit ății de moned ă centrală;
– instrumente directe sunt reprezentate de m ăsurile care îi afecteaz ă,
în mod direct, pe utilizatorii și deținătorii de moned ă, inclusiv
instituțiile financiare.

Din distinc ția prezentat ă, rezultă că instrumentele indirecte
corespund ac țiunilor asupra pie ței, iar cele directe constituie m ăsuri ale
autorităților monetare.
Prin fiecare tip de instrument pot fi urm ărite anumite obiective,
astfel încât exist ă posibilitatea clasific ării instrumentelor dup ă următoarea
structură:
a. instrumente prin care Banca Central ă furnizeaz ă și retrage
moneda central ă;
b. instrumente care afecteaz ă direct activele sau pasivele
băncilor;
c. instrumente care permit controlul opera țiunilor cu str ăinătatea.

a. În prima categorie a instrumentelor pot fi incluse urm ătoarele tipuri de
operațiuni și măsuri adoptate de Banca Central ă:
• operațiunile de open-market și acordarea de credite cu
rată variabilă a dobânzii pe pia ța monetar ă sau financiar ă;
• operațiunile de rescontare; plafonarea disponibilit ăților
pentru rescontare și stabilirea costului rescont ării (rata de
rescontare sau taxa oficial ă a scontului);
• avansurile acordate de c ătre Banca Central ă statului și
celorlalte b ănci; determinarea plafonului și a costului
(ratei de dobând ă) pentru aceste avansuri;
• constituirea rezervelor obligatorii obi șnuite și cele
constituite asupra depozitelor.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

20b. În a doua categorie pot fi încadrate obiective cantitative globale și
obiective selective, dintre care pot fi enumerate urm ătoarele:
• încadrarea creditului bancar sau a finan țărilor;
• încadrarea sau limitarea depozitelor remunerate și
gestionate de c ătre bănci;
• raportul dintre credite și fonduri proprii;
• coeficientul de utilizare obligatoriu, concretizat în
portofoliul minim de obliga țiuni, bonuri de tezaur;
• controlul emisiunilor de titluri pe pia ța financiar ă;
• stabilitatea ratei de dobând ă debitoare sau creditoare;

c. Instrumentele care permit controlul opera țiunilor cu str ăinătatea
includ urm ătoarele:
• controlul schimburilor (împrumuturi externe autorizate,
piața devizelor, reglementarea pozi ției externe a b ăncilor,
depozitele constituite de Banca central ă din devizele
achiziționate de c ătre agenții nefinanciari);
• reglement ările aplicabile dobânzilor pl ătite pentru
depozitele nereziden ților și nivelul ratelor de dobând ă;
• rezervele obligatorii cons tituite pentru depozitele
nereziden ților;
• intervențiile Băncii Centrale pe pia ța schimburilor
valutare.

Diversitatea instrumentelor de politic ă monetar ă utilizate de
băncile centrale reflect ă următoarele nevoi ale acestora:
9 să asigure îndeplinirea controlului asupra obiectivelor
monetare;
9 să adapteze instrumentele și procedurile de operare, astfel
încât să reflecte constrângerile institu ționale (masa monetar ă,
structura pie ței monetare și a celei de capital, sistemul de pl ăți
interbancare);
9 să asigure și alte obiective subsidiare considerate importante
de către bănci, pentru transmit erea politicii monetare;
9 să reflecte circumstan țele macroeconomice și particularit ățile
regimului cursului de schimb etc.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

21Rezultă că diversitatea instrumentelor de politic ă monetară reflectă
multiple obiective macro și micro pe care b ăncile centrale și le propun, iar
gradul de structurare al pie ței financiare și al sistemului bancar prezint ă
importanță în conducerea și transmiterea politicii monetare.
Canalele de transmisie ale politicii monetare și eficiența în
înfăptuirea acesteia depind, în mod fundamental, de modul de
implementare. Controlul direct asupra creditului și ratei de dobând ă poate
cauza o ineficien ță semnificativ ă a politicii monetare și poate promova
dezintermedierea, cu efecte asupra ob iectivelor macro. Trecerea de la
instrumentele directe la cele indirecte reprezint ă un proces complex care
include concomitent re forme în organizarea și funcționarea b ăncilor
centrale precum și a întregului sistem bancar. În țările aflate în tranzi ție,
adaptarea și modificarea acestor instrumente au jucat un rol important în
menținerea unui control monetar corespunz ător.

2.2.2 Instrumente indirecte de politic ă monetară

În structura lor includem:
• rezervele minime obligatorii;
• facilitățile permanente;
• creditul de licita ție;
• operațiunile de swap valutar;
• operațiunile de open-market.

2.2.2.1 Rezervele minime obligatorii

Au fost instituite în vederea asigur ării unei lichidit ăți minime în
sistemul bancar, constituirea lor având un dublu sc op: unul monetar și
altul pruden țial. Scopul monetar const ă în limitarea poten țialului de
multiplicare a creditului, iar cel pruden țial se manifest ă prin siguran ța pe
care o confer ă publicului faptul c ă băncile dispun oricând de lichidit ăți
suficiente pentru a face fa ță solicitărilor de retragere a depunerilor.
Cu toate acestea, rezervele mini me obligatorii nu sunt destinate
asigurării solvabilit ății băncilor comerciale în „vremuri de panic ă”,
perioade în care nu se poate vorbi de solvabilitate deplin ă atâta timp cât
totalul activelor, mobilizate imediat de c ătre bănci, nu este strict egal cu
totalul pasivelor.
În cadrul sistemului bancar se admite o insolvabilitate temporar ă
mai mare decât în alte sectoare de activ itate, iar banca central ă poate
interveni pentru a redresa situa ția unor b ănci aflate în pierdere de
credibilitate. Astfel, se poate aprecia c ă obiectivul de ordin pruden țial,

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

22urmărit prin constituirea rezervelor minime obligatorii, scade în
importanță în favoarea celui de politic ă monetară.
Importanța sistemului rezervelor minime obligatorii rezid ă și în
faptul că acestea constituie surs ă de venituri pentru banca central ă,
contribuie la fluidizarea sistemului de pl ăți, reprezint ă sursă de informa ții
statistice cu privire la bilan țurile băncilor, contribuie la stabilitatea
financiară a acestora. În general, b ăncile sunt obligate s ă mențină rezerve
peste nivelul minim, iar aceste rezerv e sunt foarte slab remunerate în
comparație cu plasarea lor pe pia ța monetar ă.

Politica normelor rezervelor obligatorii îmbracă mai multe
forme:
a. norma rezervelor de cas ă, care const ă în obligativitatea men ținerii
unui anumit procent al rezervelor de cas ă;
b. norma lichidit ății, care vizeaz ă respectarea unui raport
corespunz ător între numerar, soldul contului curent al b ăncii la
banca central ă, titluri comerciale și de stat pe termen scurt de ținute
de către bănci, pe de o parte, și depozite bancare, pe de alt ă parte;
c. coeficientul de trezorerie, care const ă în obligativitatea de ținerii în
rezervă a unei anumite cantit ăți de titluri de valoare emise de stat;
d. norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare
răspândire și utilizare și care const ă în imobilizarea la banca
centrală a unui procent din depozitele bancare.

Rolul rezervelor obligatorii

Rezervele obligatorii pot spori pr ecizia altor instrumente de politic ă
monetară și pot regla nivelul lichidit ăților din economie prin absorbirea
sau injectarea acestora.
Efectuarea de modific ări în nivelul ratei rezervei în scopul
influențării ofertei de moned ă este considerat ă o modalitate insuficient ă
de implementare a politicii mone tare. Chiar micile modific ări în nivelul
ratei pot antrena ajust ări importante în portofoliul b ăncilor, motiv pentru
care sunt necesare unele avertiz ări. Spre deosebire de opera țiunile de
open-market, prin care se realizeaz ă un schimb de titluri, pre țul acestora
ajustându-se automat pe pia ță, modific ările în nivelul ratei rezervei
reprezintă un act unilateral al b ăncii centrale. Modific ările în nivelul
rezervelor nu pot compensa imediat fluctua țiile monetare pe termen scurt,
datorită intervalului de timp necesa r constituirii bazei de calcul.
În situațiile în care se produc modific ări frecvente ale ratei
rezervei, f ără suficient ă avertizare, b ăncile vor avea o puternic ă tendință

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

23de a deține rezerve excedentare pe care s ă le utilizeze ca tampon și să
creeze substitute pentru depozitele care nu intr ă în baza de calcul a
rezervelor.
O serie de argumente în favoar ea rezervelor obligatorii sugereaz ă
că acestea pot prezenta un nivel opt im, care depinde de parametrii
economiei, dintre care varia ția și elasticitatea ratei de dobând ă este cel
mai important nivel care trebuie s ă rămână constant pe termen lung.
Rolul rezervelor provine și din faptul c ă, în calitate de component ă
a bazei monetare, aces tea contribuie la ob ținerea venitului de
seigneuriage, generat de expansiunea monetar ă și poate produce un venit
direct în condi țiile în care banca central ă investește în titluri și câștigă
dobânzile aferente acestora. Efectul antrenat de rezervele obligatorii
constă și în reducerea profitului b ăncilor, dac ă acestea sunt remunerate la
un nivel mai sc ăzut decât costul de oportunitate.

Elemente tehnice

Din punct de vedere tehnic apar diferen țieri între sistemele
rezervelor obligatorii, în func ție de urm ătoarele elemente:
– asieta sau baza de calcul;
– rata aplicat ă;
– modul de constituire.

Baza de calcul a rezervelor este, în general, constituit ă din
exigibilități (resurse atrase) și manifest ă două tendințe, astfel:
– în țările în care exist ă preferin ță pentru agregatele restrânse,
rezervele sunt bazate pe de pozite atrase de la clien ți (SUA,
Canada);
– în țările în care prezint ă importan ță evoluția unor agregate largi,
rezervele obligatorii sunt calculate asupra totalit ăților resurselor
băncilor (Spania, Fran ța, Germania).

Trebuie remarcat și faptul că în țările în care nu exist ă un control al
operațiunilor de schimb cu str ăinătatea, rezervele obligatorii se calculeaz ă
pe o bază care include și deținerile de moned ă națională ale nereziden ților
(Germania, SUA).

Rata de rezerv ă minimă obligatorie cunoaște o diferen țiere de la o
legislație la alta, ma nifestându-se dou ă tendințe, astfel:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

24- în anumite țări, pentru a se ține seama de gradul de lichiditate al
disponibilit ăților se aplic ă rate diferite, dup ă cum este cazul
încasărilor din tranzac ții sau cvasimoned ă. Situația se întâlne ște în
cazul Fran ței, Germaniei, SUA, Japoniei, Canadei, unde rata
variază între 10% și 2% în func ție de scaden ța depozitelor;
– cealaltă tendință se manifest ă în țările în care accentul se pune pe
substituirea între resurse, caz în care se aplic ă o rată unică (Spania
și Australia).

Modul de constituire al rezervelor urmeaz ă o metodologie care
permite ca acestea s ă acționeze cel mai bine asupra crea ției monetare.
Referitor la acest aspect, pot fi identificate dou ă modalități, și anume:
– rezervele decalate;
– rezervele instantanee sau actuale.

Distincția dintre cele dou ă modalități de constituire a rezervelor
constă în momentul și perioada de formare, respectiv dup ă cum rezervele
sunt constituite în aceea și lună sau trimestru în care banca a acordat
creditele. Rezervele decalate se diferen țiază prin aceea c ă băncile își pot
constitui rezervele cu un decalaj, care ajunge pân ă la 50 zile fa ță de data
de referin ță. Diferența dintre cele dou ă modalități evidențiază faptul că,
atunci când b ăncile constituie rezervele in stantanee acestea trebuie s ă
cunoască precis nivelul creditelor acordate, ceea ce implic ă obligația
programării exacte a distribuirii creditelor. În cazul unor gre șeli, băncile
vor avea, la sfâr șitul perioadei, obliga ția constituirii de rezerve obligatorii
masive, ceea ce antreneaz ă costuri sporite.
Apogeul realiz ării rezervelor obligatorii s-a manifestat în anii ’60-
’70, iar modific ările numeroase ale ratelor de rezerv ă obligatorie au
demonstrat integrarea acestui instru ment în strateg iile conjuncturale.
Astfel, în Germania, rata rezervelor a fost modificat ă în medie de 3 ori pe
an până în anul 1981, în Austria au fost 9 revizuiri între 1972 și 1976, iar
în Franța 30, între 1970 și 1975.
Declinul relativ al mecanismulu i rezervelor obligatorii s-a produs
în anii ’80, prin suprimarea „de facto” în țările care tradi țional erau
atașate de acest instrument, precum și în celelalte țări, care practicau un
control asupra expansiunii moneta re, prin acest mecanism. Enumer ăm
câteva date: 1975 în Belgia; 1977 în Danemarca; 1978 în Elve ția; 1980 în
Marea Britanie; 1988 în Norv egia; 1987 în Canada s-a anun țat intenția de
a abandona sistemul, iar Australia a di minuat de la 7% la 1% rata unic ă a
rezervei obligator ii, ceea ce eviden țiază că declinul acestui instrument s-a
datorat unor factori comuni tuturor țărilor, dintre care importante sunt:
inovațiile financiare și liberalizarea mi șcărilor de capital .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

25În unele țări, rata rezervelor obligatorii nu s-a modificat perioade
îndelungate de timp, fapt ce demonstreaz ă că mecanismul nu a putut fi
utilizat în scopuri conjuncturale. Astfel, în Australia și Japonia, ratele au
rămas nemodificate din anul 1982, iar în SUA între 1980 și 1990 (an în
care au fost reduse).
Diminuarea rolului rezervelor obligat orii, în calitate de instrument
al politicii monetare, poate fi cuantificat ă și prin ponderea relativ ă a
acestora în masa monetar ă. Astfel, dac ă în anii ’70 volumul rezervelor
obligatorii reprezenta între 10 și 15% din masa monetar ă în sens larg, în
prezent, în țările care men țin un astfel de instrument, ponderea este mai
puțin de 6% din agregatul monetar cel mai larg. În cazul României,
ponderea RMO în masa monetar ă M2, a evoluat de la 6,50% în anul 1996
la 12,65% în anul 2000 și 12,80% în anul 2003, ceea ce demonstreaz ă
importanța acestui instrument monetar în înf ăptuirea politicii monetare.

2.2.2.2 Facilități permanente
Facilități permanente sunt instrumente oferite de b ăncile centrale
pentru ob ținerea de fonduri și se caracterizeaz ă prin următoarele:
– sunt utilizate din ini țiativa băncilor comerciale
– se realizeaz ă la rate predeter minate ale dobânzii
– în anumite cazuri, b ăncile centrale ofer ă facilități permanente
sub forma depozitelor.
Managementul monetar în țările dezvoltate s-a orientat, în ultimii
ani și către operațiunile cu instrumente ale pie ței monetare .
Principalele caracteristici ale acestor instrumente sunt urm ătoarele:
– sunt inițiate de banca central ă și sunt conduse în manier ă
competitiv ă;
– ratele de dobând ă la care se realizeaz ă operațiunile sunt incerte,
deci opera țiunile se realizeaz ă la rate variabile ale dobânzii;
– înlocuiesc opera țiunile cash de pe pia ță, având astfel efecte
asupra ratei de dobând ă;
– sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afecteaz ă piaț
a
secundară a titlurilor;
– în mai multe țări, aceste opera țiuni îmbrac ă forma tranzac țiilor
de răscumpărare și revânzare (opera țiuni REPO). Concret,
aceste tranzac ții constau în cumpărări de active , de către banca
centrală, printr-un contract care prev ede revânzarea lor, la un
preț specificat și la o dat ă viitoare. Opera țiunea invers ă este
vânzarea de către banca central ă și răscumpărarea lor la un pre ț
și o scaden ță specificate. Prima opera țiune afecteaz ă nivelul
rezervelor din sistemul bancar, iar cea de-a doua absoarbe
excesul de lichiditate.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

26Necesitatea acestor opera țiuni poate fi argumentat ă prin
următoarele aspecte:
– nu au efecte semnificative asupra pre țului activelor utilizate;
– banca central ă manifest ă flexibilitate în controlul condi țiilor în
care se desf ășoară operațiunile pe pia ța monetar ă, întrucât
stabilește nivelul și durata contractului și, de asemenea,
reînnoirea sau nu la maturitate;
– sporirea rezervelor în cazul opera țiunilor repo sau diminuarea
acestora, în cazul reverse-repo, când titlurile ajung la maturitate,
constituie astfel un instrument flexibil pentru managementul
rezervelor, care prezint ă o mare variabilitate;
– spre deosebire de vânz ările și răscumpărările directe de titluri,
care pot duce la fragmentarea si stemului financiar, prin
operațiunile de refinan țare nu se produce un asemenea efect,
întrucât dreptul de proprietate asupra titlurilor este schimbat
doar temporar.
În cadrul facilit ăților permanente se remarc ă facilitățile de finan țare
și de depozit ale c ăror caracteristici sunt redate în continuare.
Facilitatea de finan țare marginal ă vizează satisfacerea nevoilor
temporare de lichiditate ale b ăncilor comerciale. În majoritatea cazurilor
sunt împrumuturi overnight, fiind însă posibilă și acordarea lor pe
termene mai lungi (de exemplu, FED acord ă un credit extins în cadrul
facilității „discount window). Dobânda care se pl ătește este prestabilit ă de
către banca central ă, în mod normal ea fiind limita superioar ă a
dobânzilor overnight de pe pia ța interbancar ă. Acest tip de împrumut este
colateralizat, putând fi derulat doar pe baza unor active eligibile
desemnate de banca central ă. Principalele opera țiuni la care recurge
banca central ă pentru a furniza lichiditate în cadrul facilit ății de finan țare
marginală sunt tranzac țiile repo și creditele integral colateralizate . Mai
pot avea loc și achiziții de active eligibile, care sunt cu prec ădere titluri pe
termen scurt.
Facilitatea de depozit dă băncilor posibilitatea de a plasa overnight
depozitele la banca central ă. Remunerarea depozitelor se face la o rat ă
prestabilit ă de către banca central ă, care constituie, de regul ă, limita
minimă a dobânzilor overnight pe pia ța monetar ă. Dacă nivelul acestei
dobânzi ar fi inferior celui al pie ței, ar fi necesar ă prelungirea scaden ței
pentru a evita orientarea c ătre dezintermediere, înlocuind plasamentele
interbancare prin recurgerea la aceast ă facilitate. Exist ă astfel riscul ca
băncile să prefere plasarea excedentului de resurse la banca central ă (fără
a-și asuma vreun risc), comparativ cu participarea pe pia ța monetar ă
interbancar ă, mai ales în cazul pie țelor dezvoltate unde evaluarea
contrapartidei poate fi di ficil de realizat. Aceast ă facilitate nu are o larg ă

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

27utilizare, întrucât exercitarea ei efectiv ă depinde de coordonatele politicii
monetare.
Asimetria dintre facilitatea de finan țare și cea de depozit consta pe
de o parte în faptul c ă majoritatea sistemelor bancare se afl ă în deficit de
lichiditate , iar pe de alt ă parte în reticen ța băncilor centrale de a opera în
ambele direc ții (să împrumute și să accepte depozitele ale sistemului
bancar, în aceea și zi) preferând ca reglajul s ă se facă pe piața monetar ă și
să intervină doar pentru a acope ri/atrage diferen ța. Cele dou ă facilități pot
opera simultan, f ără a transforma banca central ă într-un broker
interbancar, numai atunci când dobânzile utilizate au caracter penalizator,
având valori ridicate pentru finan țare și reduse pentru depozite.
Creditul special
Un rol deosebit îl de țin, în cadrul opera țiunilor de refinan țare
alături de finan țarea marginal ă și creditele speciale.
Acestea se acord ă băncilor comerciale solvab ile, care se confrunt ă
însă cu probleme de lichid itate, în vederea evit ării unei situa ții de criz ă
care să afecteze întregul sistem. Acorda rea acestui credit se face în baza
unor norme clare de eligibilitate și limitare cantitativ ă.
Prin acordarea de credite speciale, b ăncile centrale î și îndeplinesc
funcția de creditor de ultim ă instanță, care presupune acceptarea
compromisului între evitarea riscului sistemic și controlul lichidit ății.
O facilitate special ă o constituie creditul intra-day, care poate fi
acordat b ăncilor comerciale pentru asigurarea lichidit ății pe parcursul
zilei. Creditele speciale pot fi gara ntate cu active exigibile, precum titluri
de stat, certificate de de pozit emise de banca central ă și au limite
cantitative pentru fiecare banc ă.
Exemplificarea mecanismului de alocare a sumelor de
refinanțare
În continuare, este prezentat meca nismul de alocarea sumelor de
refinanțare, atunci când se realizeaz ă tranzacții REPO, pentru un volum
variabil al titlurilor și cu rată a dobânzii preanun țată.
Se consider ă că în sistemul bancar sunt 4 b ănci: A; B; C; D; care
prezintă următoarele oferte de refinan țare (tabelul nr.1).

Tabelul 1
Banca Rata dobând ă
8,25% Rata dobând ă
8,50% Rata dobând ă
8,75% Rata dobând ă
9%
A 1.000 1.000 10.000 10.000
B 20.000 10.000 5.000 5.000
C – 5.000 5.000 5.000
D – – 1.000 1.000
TOTAL 21.000 16.000 21.000 21.000
Total
cumulativ 79.000 58.000 42.000 21.000

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

28Rezultatele globale:
Rata minim ă acceptată: 8,50%;
– suma maxim ă ce poate fi alocat ă: 46.400;
– procentajul de alocat, din totalul ofertei: 80%

Rezultate individuale Tabelul 2
Elemente Banca A Banca B Banca C Banca D
Oferte acceptate la rata de
dobândă egală sau mai mare
de 8,50% 21.000 20.000 15.000 2.000
Refinanțare acordat ă 80% 16.800 16.000 12.000 1.600
Rate de dobând ă (%) 8,50 8,50 8,50 8,50

În cazul în care rata de dobând ă este anun țată în avans, b ăncile
primesc sub form ă de refinan țare o parte din ofertele lor corespunz ătoare
raportului dintre suma total ă a lichidit ăților de alocat și totalul ofertelor
prezentate de b ănci (46.400/58.000=80%).
Dacă operațiunile se realizeaz ă la rate de dobând ă variabile atunci
ofertele propuse de b ănci vor fi diferite fa ță de cazul precedent, astfel:

Oferte propuse de b ănci (mil.u.m.) Tabelul 3
Banca 8,25% 8,50% 8,75% 9%
A 1.000 1.000 10.000 10.000
B 20.000 10.000 5.000 5.000
C – 5.000 5.000 5.000
D – – 1.000 1.000
TOTAL 21.000 16.000 21.000 21.000
Total
cumulativ 79.000 58.000 42.000 21.000

Rezultatele globale se prezint ă astfel:
– suma total ă ce poate fi alocat ă 46.400 mil.u.m;
– rata medie a dobânzii la oferta propus ă: 8,84%;
– limitele de acceptare a ratelor 8,50%-9%;
– procent de acceptare al ofertei la cea mai sc ăzută rată a dobânzii
(8,50%): 27,50%

Rezultatele individuale (mil.u.m.) Tabelul 4
Elemente Banca A Banca B Banca C Banca D
Oferta la 9% 10.000 5.000 5.000 1.000
Oferta la 8,75% 10.000 5.000 5.000 1.000
Oferta la 8,50 275 2.750 1,375 –
Total 20.275 12.750 11.375 2.000
Rata de dobând ă
ponderat ă 8,87% 8,79% 8,83% 8,87%

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

29Datele din tabel au fost ob ținute astfel:
– ofertele la ratele de dobând ă de 9% și 8,75% sunt egale cu
ofertele propuse de b ănci;
– oferta la rata de dobând ă de 8,50% s-a ob ținut prin ponderarea
ofertei la acest nivel de dobând ă cu procentul de dobând ă de
27,50% (de exemplu, pentru ban ca A oferta la 8,50% este egal ă
cu 1000×27,50%=275 mil.u.m.);
– rata de dobând ă ponderat ă s-a obținut astfel;

%87,8000.2%75,8 000.1%9 000.1%83,811375%75,8 1375%75,8 000.5%9 000.5%79,8750.12%50,8 2750%87,8 000.5%9 000.5%87,8275.20%50,8 275%75,8 000.10%9 000.10
=+==++ +==+ +==+ +=
x xD banca pentrux xC banca pentrux x xB banca pentrux x xA banca pentru

2.2.2.3 Creditul de licita ție

Licitațiile sunt utilizate ca principal instrument al aloc ării creditelor
băncii centrale în țările dezvoltate, unde se combin ă cu alte instrumente
de politic ă monetară, dintre care: facilit ățile de credit ale b ăncii centrale,
managementul lichidit ății bancare și ratele de dobând ă pe termen scurt.
De asemenea, în țările aflate în tranzi ție, băncile centrale au utilizat înc ă
din 1993 creditul de licita ție ca parte a procesului de reform ă, prin care s-
a promovat pia ța monetar ă și s-a întărit controlul asupra func ționării
acesteia.
Față de creditele administrate di n economiile planificate, prin
creditul de licita ție s-au introdus pre țurile flexibile (cu rol în lichiditatea
bancară), ceea ce a contribuit la dezvoltarea pie ței bancare și la întărirea
controlului direct al creditelor și al ratei de dobând ă. Introducerea
timpurie a creditelor de licita ție a făcut ca băncile să câștige experien ță în
controlul asupra pie ței monetare și să facă pași către stadii mai complexe
ale opera țiunilor. Prin practicarea unui acces transparent și uniform la
credite, b ăncile au fost obligate s ă se orienteze și către alte surse, din
afara băncii centrale, respectiv pe pia ța interbancar ă.
Impedimentele în utilizarea acestu i instrument au provenit din
dificultăți în furnizarea de informa ții, care au condus la cre șterea riscului
de creditare și au compromis alocarea eficient ă a resurselor.
Riscul poate rezulta din selec ția adversă și din hazardul moral, prin
care pot fi influen țate comportamentele participan ților pe pia ță și
furnizarea fondurilor. As emenea aspecte au avut un impact deosebit în

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

30țările aflate în tranzi ție, întrucât sistemul ban car nu a fost competitiv, iar
băncile insovabile au manifestat o cerere inelastic ă pentru creditele b ăncii
centrale.
Selecția advers ă și hazardul moral au putut fi limitate îns ă, prin
solicitarea unui colateral adecvat, prin stabilirea de reguli pentru licita ție
și stabilirea unor limite de volum pentru creditele b ăncii centrale. La
modul ideal, împrumuturile b ăncii centrale pot fi colateralizate prin titluri
guvernamentale sau alte titluri de ca litate, dar în economiile aflate în
tranziție, garanțiile de acest fel au fost neg lijabile, mai ales în stadiile
inițiale ale reformei, motiv pentru care colateralul a fost introdus treptat,
fiind dezirabil chiar atunci când acoperea mai pu țin de 10% din
împrumut.
În mod frecvent, b ăncile centrale stabilesc o rat ă minimă de
licitație, în scopul cre șterii controlului monetar și al descuraj ării
recurgerii la împrumuturile b ăncii centrale. Chiar și atunci când nivelul
ratei de dobând ă se stabile ște în avans, participan ții prezintă ofertele lor
în jurul ratei minime a dobânzii, ceea ce reflect ă un exces de lichiditate.
Creditul de licita ție a fost ini țiat pe o scar ă redusă, ceea ce a
determinat ca b ăncile centrale s ă dobândeasc ă experiență în monitorizarea
împrumuturilor.
Evoluțiile din țările aflate în tranzac ție demonstreaz ă că, deseori,
creditul de licita ție a fost utilizat ca mijloc de extindere a creditului
structural și ca instrument de control monetar.

2.2.2.4 Operațiuni de swap valutar

Operațiunile de swap valutar constituie tranzac ții financiare în care
două părți schimbă sume exprimate în dou ă monede diferite, la începutul
unei perioade, și le răscumpără la o dată viitoare predeterminat ă (potrivit
definiției Băncii Reglementelor Interna ționale). În anii 80 diferite tipuri
de swap valutar au devenit operabile, al ăturându-se celorlalte tipuri de
swap (pe rata de dobând ă și titluri de datorie), ceea ce a condus la
dezvoltarea unei bogate literatu ri pe tema rapidei evolu ții a pieței
interbancare de swap.
Obiectivul determinant al b ăncii centrale, în utilizarea opera țiunilor
de swap valutar, este acela de a influen ța lichiditatea intern ă, de a
gestiona rezervele valutare și de a stimula dezvoltarea pie ței financiare
interne.
Băncile centrale utilizeaz ă operațiunile de swap valutar din mai
multe motive, care pot fi rezumate astfel:
– preferă să dețină o varietate de instrumente de interven ții
tehnice, utilizabile în mod discre ționar;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

31- în multe țări, unde pia ța secundar ă internă (pe termen scurt) nu
este suficient de dezvoltat ă, pentru a permite o anumit ă
intervenție a autorit ății monetare, este posibil realizarea de
schimburi într-un volum sporit prin opera țiunile de swap;
– spre deosebire de opera țiunile de schimb valutar direct,
operațiunile de swap nu au efecte directe asupra cursului valutar
la vedere;
– operațiunile de swap constituie un instrument flexibil,
procedurile sunt informale iar swap-urile sunt u șor reversibile.
De asemenea, opera țiunile de swap valutar prezint ă și unele dezavantaje:
– pot influen ța nivelul cursului de schimb dup ă derularea lor, ca
urmare a puternicului efect al anun țării operațiunilor;
– necesită o perioad ă minimă de două zile pentru ca tranzac ția să
devină efectivă;
– în aceste tranzac ții nu exist ă schimburi simultane ale unei
monede cu alta, aceea ce limiteaz ă riscul de neplat ă, însă există
un număr limitat de b ănci mari care pot ac ționa drept
contrapartid ă în derularea opera țiunilor de swap valutar. Acele
bănci care nu de țin o cantitate suficient ă de moned ă
internațională, dar efectueaz ă operațiuni sporite comparativ cu
nivelul capitalului, î și asumă riscuri sporite;
– dacă există o piață activă a titlurilor pe termen scurt, atunci
băncile vor prefera acest tip de opera țiuni, întrucât o asemenea
piață este mult mai deschis ă către economia real ă, comparativ
cu piața interbancar ă;
– dacă politica monetar ă este centrat ă pe rata de dobând ă și
agregatele monetare, atunci alocarea creditului de c ătre banca
centrală poate fi un instrument mai dorit, comparativ cu
operațiunile de swap, care au efect e puternice asupra ofertei de
monedă.
Deoarece opera țiunile de swap pe devize sunt doar temporare, ele
sunt utile pentru ajust ări tehnice pe termen scurt, fie în a influen ța nivelul
lichidității pieței prin neutralizarea factorilor pe rturbatori sezonieri, fie în
a restabili sau men ține deficitele de pe pia ță care îndreapt ă rata dobânzii
spre valoarea dorit ă. Operațiunile swap pot fi u șor reînnoite, astfel încât
să poată fi obținut un impact pe termen lung , iar maturitatea lor extins ă
variază, de la 24 de ore la 24 de luni.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

322.2.2.5 Operațiuni de open-market

În țările dezvoltate, opera țiunile de open-market au devenit
principalul instrument de control monetar, datorit ă avantajelor pe care le
prezintă și care constau în urm ătoarele:
– oferă o flexibilitate sporit ă, din punct de vedere al volumului
operațiilor de politic ă monetară inițiate de banca central ă;
– permit stabilirea unor rela ții impersonale între participan ții la
piață;
– permit evitarea ineficien ței pieței și a economiei, ca urmare a
controlului direct.
În condițiile globaliz ării financiare, flexibilitatea opera țiunilor de
open-market a avut un efect favorabil și în țările aflate în tranzi ție, unde
s-a manifestat evolu ția piețelor și o creștere a competitivit ății acestora în
scopul integr ării în piața mondial ă. Cu cât pie țele de capital devin mai
dezvoltate și mai sofisticate, b ăncile centrale trebuie s ă-și sporeasc ă
abilitatea de a utiliza instrumentele de politic ă monetar ă, atât pe
segmentul primar, cât și pe piața secundar ă a titlurilor guvernamentale.
Dacă operațiunile de open-market constituie principalul instrument
de implementare a po liticii monetare, rezult ă că instrumentele celelalte
trebuie s ă fie ajustate, astfel încât s ă fie asigurat ă îndeplinirea
obiectivelor. Ajust ările depind, în mare parte, de strategiile adoptate în
conducerea zilnic ă a operațiunilor de open-market, de structura pie ței, de
stabilitatea și predictibilitatea rela ției între oferta de moned ă și variabilele
macroeconomice. Pentru ca b ăncile centrale s ă implementeze opera țiile
de open-market, este necesar ă o anumit ă arhitectur ă și performan ță a
pieței. Astfel, autoritatea monetar ă preferă piețele cu tranzac ționare
continuă și cu transparen ță sporită, caracteristici care încurajeaz ă
participarea unui num ăr mare de investitori. De asemenea, prezint ă
importanță piața interbancar ă, întrucât serve ște ca barometru al frecven ței
și volumului opera țiunilor cu titluri guvernamentale. Un num ăr însemnat
de țări sunt preocupate de sporirea competitivit ății interbancare ca și cale
de creștere a rolului opera țiunilor de open-market. Infrastructura pie ței,
respectiv gradul de d ezvoltare al celor dou ă segmente și corelația dintre
acestea se afl ă în strâns ă legătură cu opera țiunile de open-market.
Maturitatea și alte caracteristici ale instrument elor de datorie au rolul de a
ajusta structura institu țiilor pieței și de a spori num ărul de participan ți. În
acest scop, banca central ă încurajeaz ă dezvoltarea pie ței, prin stabilirea
unui set de reguli pentru participan ții la opera țiunile de open-market, în
special pe pie țele în formare. Pe pie țele mature, standardele și regulile
sunt aplicate de c ătre dealeri.
Particularit ățile opera țiunilor de open-market, ca urmare a
numărului sportiv de participan ți, necesit ă o corect ă colectare și

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

33diseminare a informa țiilor referitoare la tranzac țiile cu titluri, volum,
finanțare pe tipuri de institu ții, sarcin ă care revine b ăncii centrale.
Publicarea acestora trebuie s ă fie rapid ă și practică, asigurând astfel
transparen ța pieței și încrederea public ă.

Transmiterea politicii de „open-market”
Conducerea opera țiunilor de „open-market” se realizeaz ă în
modalități diferite, în func ție de condi țiile pieței, de structura și rolul
sistemului bancar, gradul de dezvoltare și reglementare al sistemului
financiar, precum și de disponibilit ățile de titluri guvern amentale sau de
instrumente ale pie ței monetare.
Influențată de factorii enun țați, politica de open-market poate fi
transmisă în două moduri:
– la modul activ, prin țintirea cantit ății de moned ă centrală;
– la modul pasiv, prin țintirea ratei de dobând ă pe piața monetar ă
sau prin m ăsurarea lichidit ății sistemului bancar;
Pentru absorbirea excesului de lichiditate, autoritatea monetar ă are
la dispozi ție realizarea de opera țiuni cu dou ă tipuri de titluri, cele
guvernamentale și cele emise de banca central ă, situație care antreneaz ă o
serie de dificult ăți. Atunci când coexist ă cele dou ă tipuri de titluri,
principala problem ă este a confuziei publice referitoare la rela ția dintre
ele.
Tranzacțiile definitive de țin o pondere important ă în cadrul
operațiunilor de open-market și sunt reprezentate de opera țiunile
nereversibile, prin intermediul c ărora banca central ă vinde sau cump ără
pe piață active eligibile (titluri de stat, valut ă). În cadrul acestor tranzac ții,
proprietatea asupra activelor resp ective este, definitiv, transferat ă de la
vânzător la cump ărător, neexistând posibilitatea invers ării tranzac ției.
Aceste opera țiuni pot fi derulate atât cu scopul absorb ții, cât și al
furnizării de lichidit ăți în sistem de câte ori exist ă nevoia desf ășurării lor.
Realizarea acestora se face prin contracte bilaterale.
Operațiunilor pe pia ța monetar ă se caracterizeaz ă prin precizie și
flexibilitatea
Precizia este o caracteristic ă esențială a operațiunilor de open-
market, acestea fiind numite și „operațiuni de reglaj fin”. Prin intermediul
operațiunilor de open-market, banca central ă exercită un control direct și
precis asupra rezervelor b ăncilor comerciale și asupra bazei monetare
(M).
O altă caracteristic ă a operațiunilor pe pia ța liberă este flexibilitatea
acestora. Aceste opera țiuni pot fi efectuate zilnic de c ătre banca central ă,
ceea ce îi ofer ă posibilitatea de a reorienta rapid politica monetar ă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

34În țările aflate în tranzi ție, opera țiunile de open-market s-au
desfășurat diferen țiat, după cum rezult ă din tabelul de mai jos.

Tabelul 5
Țara Principalele forme sub care se realizeaz ă operațiunile de open-
market
Polonia a. reverse repo sau vânz ări complete
b. răscumpărări sau cump ărări complete de titlu
c. emisiuni de titluri proprii
Cehia a. licitații repo
b. licitații repo la trei luni
c. instrumente de reglaj fin:
– operațiuni valutare
– operațiuni cu titluri de stat
Croația a. licitații repo
b. operațiuni valutare
Slovenia a. emisiune de titluri proprii
b. operațiuni cu titluri de stat
c. tranzacții valutare
Ungaria a. tranzacții definitive de active eligibile
b. tranzacții repo

2.2.3 Instrumentele directe de politic ă monetară (plafoanele de credite)

Plafoanele de credite sunt utilizate ca instrumente directe de
control monetar și se manifest ă sub forma unor instruc țiuni prin care
băncile sunt informate cu privire la nivelul maxim al creditelor și
ponderea acestora în portofoliul lor de active.
Pe termen lung, utilizarea plafoanelor de credit antreneaz ă efecte
nefavorabile, precum rate ale dobâ nzii administrate, descurajarea
mobilizării economiilor și distorsionarea fluxurilor de fonduri c ătre
împrumuturi profitabile.
Din acest motiv, înc ă din anii ’80 țările membre ale OCDE au
abandonat plafoanele de cr edit, ca urmare a efectelor nega tive antrenate.
Motivele pentru care, țările au adoptat, ini țial, acest instrument pot
fi enumerate astfel:
– reprezintă un instrument u șor de implementat;
– este perceput ca un instrument care permite îndeplinirea
obiectivelor de politic ă monetară;
– este cel mai eficient instrument de politic ă monetară adoptat de
piețele financiare nedezvoltate sau de cele cu capacit ăți tehnice
limitate;
– constituie o modalitate prin care resursele sunt „reorientate”
către alte sectoare mai pu țin favorizate.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

35În anii ’90, câteva economii în tranzi ție și în special cele din
Europa de Est au utilizat plafoane lor de credit în scopul controlului
asupra masei monetare și asupra creditului. Totodat ă, plafoanele de credit
au permis ca dinamica masei monetare și a creditelor s ă fie în
concordan ță cu stabilizarea macroeconomic ă, până la înlocuirea acestui
instrument cu cele de pia ță. Adoptarea limit ării creditului s-a realizat în
combinație cu alte instrumente indirecte. Astfel, Albania a utilizat și rata
rezervei minime obligatorii; Cehi a a schimbat creditele de licita ție de
refinanțare cu mecanismul rezervelor obligatorii, dup ă ce s-a renun țat la
plafoanele de credit. Banca Poloniei a utilizat facilit ățile de refinan țare,
creditele de licita ție (titlurile emise de banca central ă) și biletele de
trezorerie, iar în cazul Bulgariei sist emul de control m onetar a constat în
plafonări de credite, rezerve oblig atorii remunerate, refinan țarea băncii
centrale și operațiuni pe pia ța liberă.
În mecanismul plafon ării creditelor prezint ă importan ța regulile de
alocare, despre care re ținem că variază în concordan ță cu priorit ățile
specifice și cu mediul institu țional al fiec ărei țări.
Practica b ăncilor centrale arat ă că acestea stabilesc, periodic,
plafoane ale activelor interne din întregul sistem bancar și subplafoane
pentru creditele guvernamentale , în concordan ță cu nivelul infla ției, al
creșterii economice și balanței de plați externe.
În toate țările în care s-a aplicat acest instrument, combinat cu alte
instrumente de control, s- au produs efecte precum: sc ăderea
competitivit ății în sistemul bancar; diminua rea rolului intermediarilor
financiari; sporirea nivelului r ezervelor excedentare, ca urmare a
finanțării monetare a de ficitului bugetar.
Astfel, se poate afirma c ă, alături de avantajele antrenate, limitarea
creditului a generat și o serie de dezavantaje, ceea ce a complicat
aplicarea acestui instrument de politic ă monetară. În tabelul de mai jos
sunt relatate avantajele și dezavantajele aplic ării plafoanelor de credit.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

36Tabelul 6
Avantaje și dezavantaje ale instrument ului monetar „plafonarea
creditului”
Avantaje Dezavantaje
• permite controlul asupra
agregatelor monetare și asupra
creditului total;
• este unul din cele mai „u șoare”
instrumente, aplicabil în țările cu
piețe financiare slab dezvoltate
sau cu falimente importante în acest domeniu;
• este relativ u șor de implementat
atunci când num ărul băncilor este
redus;
• nu este afectat de regimul cursului
de schimb. • Nu poate fi utilizat în
managementul lichidit ăți pe
termen scurt, ci prin aplicarea pe termen lung;
• Tinde să perpetueze un „credit”
independent de competitivitatea
băncilor;
• Provoacă dezintermedierea în
scopul reglement ării sectorului
financiar;
• Limitează competiția între bănci și
împiedică dezvoltarea pie ței
monetare;
• Poate reprezenta o amenin țare la
adresa lichidit ății, dacă politica
este slabă;
• Genereaz ă un
„micromanagement” al aloc ării
creditelor de c ătre Banca central ă
;
• Este dificil de monitorizat atunci
când creditul se prezint ă sub
forme nesupuse limit ării;
• Creează dificultăți administrative
în țările cu un num ăr sporit de
bănci;
• Poate duce la multiplicarea
controalelor directe și a presiunii
financiare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

372.3. Canale de transmitere a politicii monetare

Din analizele efectuate asupra in strumentelor politicii monetare
rezultă că la îndemâna b ăncii centrale se afl ă următoarele modalit ăți
principale de influen țare a cantit ății de moned ă centrală deținută de bănci:
– operațiunile de „open -market”;
– modificări în nivelul rezervei;
– modificări în dobânda de referin ță;

Operațiunile de open – market

Constau în opera țiuni de vânzare și cumpărare a titlurilor publice
de către banca central ă pe piața liberă, respectiv de la sau c ătre băncile
comerciale , agenți economici și populație.
Cumpărarea de titluri de către banca central ă d e l a b ăncile
comercial antreneaz ă următoarele efecte:
– băncile comerciale cedeaz ă băncii centrale o parte de titluri
deținute;
– banca central ă plătește aceste titluri prin cre șterea rezervelor
deținute de b ăncile comerciale, cu suma care reprezint ă
contravaloarea titlurilor cump ărate.

Dacă se reprezint ă grafic aceste efecte antrenate, rezult ă
următoarele scheme:

În aceast ă figură, semnifica ția săgeților este urm ătoarea: Schema fluxurilor antrenate de cump ărarea titlurilor
de la băncile comerciale

Banca central ă

A c t i v e R e s u r s e +Titluri (a) + Rezervele ale b ăncilor comerciale (b)

(a) Titluri Rezerve (b)

Bănci comerciale
A c t i v e R e s u r s e
– T i t l u r i ( a )
+ Rezerve (b)

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

38- atunci când s ăgeata este orientat ă în sus, se eviden țiază faptul că
titlurile se deplaseaz ă de la b ăncile comerciale c ătre banca
centrală. Astfel se explic ă semnul minus din coloana active a
băncilor comerciale și semnul plus din coloana active a băncii
centrale.
– Săgeta orientat ă în jos din coloana resurse arată că banca
centrală majoreaz ă rezervele b ăncilor comerciale. Semnul plus
din coloana resurse arată că banca central ă majoreaz ă rezervele
băncilor comerciale. Semnul plus din coloana resurse a b ăncii
centrale indic ă faptul că au sporit rezervele b ăncilor comerciale
care se constituie ca disponibilit ăți la banca central ă.

Aspectul cel mai importa nt al acestei tranzac ții este urm ătorul:
atunci când banca central ă cumpără titluri de la b ăncile comerciale,
rezervele b ăncilor comerciale sporesc.
Dac ă banca central ă achiziționează titluri de la popula ție sau agen ți
economici, efectul asupra rezervelor b ăncilor comerciale este acela și ca în
situația precedent ă.

Figura urm ătoare eviden țiază efectele antrenate1.

1 Sursa: campbell Mc. Connell, Stanley L Brue, Ec onomics, Mc. Graw – Hill, 1996, pp. 296-300.
Banca central ă

A c t i v e R e s u r s e
+ Titluri (a) + Rezerve ale b ăncilor comerciale (c)
(a) Titluri (a) Cecuri
Agentul economic
A c t i v e R e s u r s e
+ Cerere de depozite (b) – Titluri (a) (b) + Depozite (b) Cecuri
(c) Instrumente de plată (CEC)
Banca comercial ă

Active Resurse

+ Resurse (c) + Cerere de depozite (b) (c) + Rezerve

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

399 Agentul economic „X” vinde b ăncii centrale titluri și primește de la
aceasta un cec emis de ac easta pentru efectuarea pl ății.
9 Cecul primit este transmis b ăncii comerciale la care agentul
economic are contul deschis.
9 Banca comercial ă colecteaz ă aceste cecuri care oblig ă Banca
Centrală pentru efectuarea unor pl ăți. Rezultatul se concretizeaz ă în
creșterea rezervelor b ăncii comerciale respective.

Între aceste dou ă tipuri de tranzac ții există o serie de diferen țe
astfel:
ƒ Prin cump ărarea de c ătre banca central ă a titlurilor direct de
la băncile comerciale, rezervele b ăncilor comerciale
înregistreaz ă o creștere;
ƒ Oferta de moned ă înregistreaz ă o creștere direct ă atunci când
banca central ă cumpără titluri guvernamentale.

Prin cump ărarea de titluri de la b ăncile comerciale se majoreaz ă
rezervele actuale și excesul de rezerve al b ăncilor comerciale cu întreaga
valoare a titlurilor achizi ționate.
Pe de alt ă parte, dac ă titlurile se achizi ționează de la agen ții
economici și populație, creșterea rezervelor este înso țită și de sporirea
cererii de depozite.
Vânzarea titlurilor de c ătre banca central ă poate fi analizat ă, de
asemenea, în func ție de destina ție: către băncile comerciale și către
agenții economici și populație.
Prin vânzarea titlurilor c ătre băncile comerciale sunt antrenate
următoarele efecte:
– banca central ă transferă titlurile c ătre băncile comerciale care le
achiziționează;
– băncile comerciale pl ătesc aceste titluri prin emiterea de cecuri
asupra depozitelor lor de la banca central ă, care le colecteaz ă și
reduce nivelul rezervelor b ăncilor comerciale cu suma
corespunz ătoare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

40Bilanțul băncilor implicate se modific ă după cum rezult ă din figura
următoare:

Reducerea nivelului rezervelor b ăncilor comerciale este indicat ă
prin semnul minus.

Dacă vânzarea titlurilor se realizeaz ă către public/popula ție sau
agenți economici, rezultatul final va fi acela și prin parcurgerea
următoarelor etape:
9 banca central ă vinde titluri guvernamentale agentului
economic X care pl ătește prin emiterea de cecuri asupra
băncii la care are contul deschis;
9 banca central ă operează cecul emis asupra b ănci „X” prin
reducerea rezervelor acesteia;
9 banca X returneaz ă cecul agentului economic prin reducerea
cererii de depozite la nivelul acestuia.

Banca central ă vinde titluri b ăncilor comerciale
Banca central ă

_______Active Resurse_________
– Titluri (a) -Rezerve ale b ăncilor comerciale (b)

(a) Titluri (b) Rezerve
Bănci comerciale
A c t i v e R e s u r s e

– Rezerve (b)
+ Titluri (a)

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

41Modificările bilanțiere se prezint ă astfel:

Utilizarea ratei rezervei obligatorii

Utilizarea ratei de rezerv ă obligatorie poate influen ța capacitatea
băncilor comerciale de a acorda credite, dup ă cum rezult ă din următoarele
explicații:
În tabelul de mai jos sunt prezentate efectele modific ărilor în rata
rezervei obligatorii asupra poten țialului de creditare al b ăncilor.

Rata rezervi
obligatorii Nivelul
depozitelor Rezervele
existente Rezervele
legale Diferențe Efectele
asupra
creației
monetare a
unei bănci
10%
20% 25% 30% 400.000.u.m
400.000.u.m 400.000.u.m 400.000.u.m
80.000 u.m.
80.000 u.m. 80.000 u.m. 80.000 u.m. 40.000 u.m.
80.000 u.m.
100.000 u.m. 120.000 u.m. 40.000 u.m.
0
-20.000u.m. -40.000u.m. 40.000
0
-20.000 -40.000

După cum rezult ă din tabel, cre șterea ratei rezervei obligatorii
antreneaz ă creșterea sumelor pe care b ăncile trebuie s ă le constituie ca
rezervă la banca central ă. Diferența dintre nivelul rezervelor existente și
nivelul legal rezultat din aplicar ea ratei procentuale, afecteaz ă capacitatea Banca central ă
_______Active Resurse_________
– Titluri (a) -Rezerve ale b ăncilor comerciale

(a) Titluri (a) Cecuri

Societatea comercial ă X
Active
+ Titluri (a) – Cerere de depozite (c) (c) Cecuri (c) – Depozite

Banca comercial ă X
Active

– Rezerve – Cerere pentru depozite (c) (b) – Rezerve

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

42băncilor de a acorda credite în economie, respectiv poten țialul de crea ție
monetară. Atunci când nivelul legal al rezervelor este egal cu nivelul
corespunz ător cererii de depozite, rezult ă că potențialul de crea ție
monetară este egal cu zero. Orice cre ștere a ratei rezervei obligatorii
conduce la declinul crea ției monetare la nivelul fiec ărei bănci și al
întregului sistem bancar.
În cazul în care nivelul ratei se diminueaz ă, de exemplu, de la 20%
la 10%, atunci capacitatea b ăncilor de a crea moned ă scriptural ă se
majorează cu 40.000 u.m.
Rezultă, astfel că utilizarea ratei rezervei obligatorii influen țează
capacitatea b ăncilor de a crea moned ă în două modalități:
9 prin afectarea nivelului excesului de rezerv ă obligatorie;
9 prin modificarea nivelului multiplicatorului monetar.
Utilizarea dobânzii de referin ță
Una dintre func țiile băncii centrale fiind aceea de împrumut ător de
ultim rang , rezultă că băncile comerciale sunt finan țate de către aceasta
atunci când apar necesit ăți neprevăzute.
Obținerea de împrumuturi de c ătre băncile comerciale se
realizează în schimbul titlurilor prezentate de c ătre acestea spre garantare.
Dobânda practicat ă de Banca Central ă în relațiile cu băncile comerciale
constituie rata oficial ă sau de referin ță. Modificările în nivelul acestei rate
încurajeaz ă sau descurajeaz ă băncile comerciale în a se împrumuta de la
Banca Central ă prin rescontarea portofo liului de titluri, ceea ce
influențează nivelul rezervelor b ăncilor comerciale și respectiv
capacitatea acestora de a acorda credite.
Banca central ă deține monopolul în stabilirea și manipularea ratei
oficiale a scontului la care b ăncile comerciale se pot împrumuta. Din
punct de vedere al b ăncilor, aceast ă rată reprezint ă costul împrumutului:
9 când rata se diminueaz ă, băncile comerciale sunt încurajate
să obțină sume suplimentare de la banca central ă, pe baza
cărora spore ște oferta de moned ă prin opera țiunea de
creditare;
9 sporirea nivelului ratei descurajeaz ă băncile comerciale în
obținerea de rezerve suplimentare, ceea ce impune o serie de
restricții referitoare la oferta de moned ă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

43Efectele acestor modific ări asupra bilan țului băncilor comerciale și
al băncii centrale pot fi reda te sistematic astfel:
centrale pot fi redate

În funcție de situa ția conjunctural ă a economiei, autoritatea
monetară poate decide cre șterea sau diminuarea ofertei de moned ă prin
utilizarea instrumentelor de politic ă monetară, utilizându-se dou ă tipuri de
măsuri reunite în:
9 politica monetar ă expansionist ă (lejeră sau ușoară);
9 politica monetar ă restrictiv ă sau restrâns ă.

Principalele probleme care sunt urm ărite prin cele dou ă tipuri de
politică monetară și efectele acestora se manifest ă după cum se prezint ă
în tabelul de mai jos:

Politica monetar ă ușoară (expansionist ă) Politica monetar ă restrictiv ă
Problema Șomajul și recesiunea
Cheie
Mecanism Banca central ă cumpără titluri,
diminueaz ă rata rezervei obligatorii și rata de
referință

Efecte Sporește oferta de moned ă

Scade rata de dobând ă

Sporesc investi țiile

Cre ște cererea agregat ă

Crește PIB real în func ție de
creșterea investi țiilor Problema Infla ția
Cheie
Mecanism Banca central ă vinde titluri,majoreaz ă
rata rezervei obligatorii și rata de referin ță
Efecte Scade oferta de moned ă

Spore ște rata de dobând ă

Scade nivelul investi țiilor

Scade cererea agregat ă

Infla ția se diminueaz ă
Băncile comerciale se împrumut ă de la banca central ă
Banca Central ă
Active Resurse
+ Împrumuturi acordate b ăncilor + Rezerve ale b ăncilor comerciale
comerciale Efecte (titluri) prezentate la rescontare + Rezerve

Bănci comerciale
A c t i v e R e s u r s e

Rezerve (b) + Împrumuturi de la
Banca Central ă

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

44TEMA 3 POLITICA MONETAR Ă A BĂNCII NA ȚIONALE A
ROMÂNIEI. EVOLU ȚII ȘI PERSPECTIVE

3.1 Politica monetar ă a BNR în perioada 1990-1999

Ca în toate țările care au trecut de la o economie centralizat ă la o
economie de pia ță, țări în care existau distor siuni mari între cererea și
oferta agregat ă, și în România în primii ani ai tranzi ției către economia de
piață (1990-1991) s-au înregistrat cre șteri substan țiale de pre țuri.
De regul ă, liberalizarea pre țurilor pe scar ă extinsă și într-un
singur pas (cazul Poloniei și Iugoslaviei în 1990 și al Bulgariei în 1991)
au condus la major ări uriașe ale prețurilor. Doar Cehoslovacia și Ungaria
au reușit să controleze infla ția în aceast ă perioadă. Reușita lor are cauze
diferite. Guvernul cehoslovac a opt at pentru liberalizarea majorit ății
prețurilor în anul 1991 (85%), dup ă ce, anterior, în anul 1990, considerat
an pregătitor, s-a înf ăptuit o rea șezare a pre țurilor conform raportului
cerere-ofert ă. În Ungaria s-a realizat cea mai gradual ă liberalizare a
prețurilor dintre statele central și est-europene în tranzi ție.
Liberalizarea pre țurilor în România s-a efectuat în mai multe
etape, începând cu noiembrie 1990 pân ă în mai 1997, acest gradualism
excesiv fiind de natur ă să alimenteze continuu infla ția. Inflația a fost nu
doar ridicat ă, ci și extrem de volatil ă, atingând 200-300% în primii ani de
tranziție, ca apoi între mijlocul anului 1993 și 1995 să revină la circa
25%, dup ă care s-a înregistrat o nou ă accelerare. Liberalizarea pre țurilor
la produsele agricole și la energie în 199 7 a condus la o nou ă explozie a
inflației, la mijlocul a nului situându-se pu țin sub 180%.
În acest context, m ăsurile în cadrul politicii monetare a BNR au
vizat construc ția unui mecanism și a unor instrumente de politic ă
monetară, încă din 1991 adoptându-se prim ul Statut al BNR (Legea
34/1990) și Legea bancar ă (Legea 33/1991), care au introdus sistemul
bancar pe dou ă nivele – banca central ă și bănci comerciale. În domeniul
politicii monetare au fost luate o serie de m ăsuri importante. Astfel, s-a
încercat trecerea de la instrumentele administrative de politic ă monetară
(plafoane la credite, depozite și dobânzi) la instrumente de pia ță bazate pe
rata dobânzii. De as emenea, prin mecanismul de refinan țare a băncilor
comerciale, BNR a dat semnalul politicii dezinfla ționiste prin creșterea
costului refinan țării pe care o acord ă băncilor comerciale. Astfel, BNR
dorea controlarea masei monetare, li mitând expansiunea creditului în
economie.
Procesul de liberalizare gradual ă a prețurilor , demarat în 1990, nu
a beneficiat de sincronizarea cu celelalte politici economice în prima

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

45parte a tranzi ției, ceea ce a condus la întâ rzierea începerii restructur ării
economiei reale și la proliferarea indi sciplinei financiare și apariția
arieratelor inter-întreprinderi.
Eficiența politicii monetare a fost îngr ădită până în 1996-1997 la
nivel macroeconomic de necesitatea î ndeplinirii altor obiective cum ar fi
creșterea economic ă și asigurarea echilibrului extern (cre șterea
economic ă din 1995-1996 s-a ob ținut prin cre șterea datoriei publice și
deteriorarea contului curent al balan ței de plăți).
Anul 1997 a fost marcat de dou ă decizii importante: liberalizarea
pieței valutare și o nouă etapă în liberalizarea pre țurilor, decizii care au
cauzat presiuni infla ționiste majore.
La ritmul insuficient de rest ructurare a economiei reale s-a ad ăugat
apariția problemei echilibrului extern în anii 1998 și 1999,
vulnerabilitatea extern ă generând riscul încet ării plăților externe în
condițiile în care rezerva valutar ă era redus ă. Problema dezechilibrului
extern a fost acompaniat ă și de existen ța unei probleme de risc sistemic în
sistemul bancar ca urmare a accentu ării problemei creditelor
neperformante.
Liberalizarea cursului valutar din prima parte a anului 1997 a
stimulat intr ări considerabile de capital care au creat presiuni de apreciere
nominală a monedei na ționale. Aceast ă presiune de apreciere a cursului
de schimb a fost contracarat ă de BNR printr-un proces de cump ărare
masivă de valută și de sterilizare semnificativ ă a lichidit ăților în moneda
națională aflate în exces pe pia ță. Mai mult, pentru a veni în ajutorul
sterilizării, BNR a introdus ca instrument de politic ă monetar ă
operațiunile de open-market și atragerea de depozite de la b ăncile
comerciale . Concomitent, BNR a suspendat refinan țarea băncilor
comerciale prin creditul de licita ție și a crescut ratele rezervei minime
obligatorii. Dup ă 1997, opera țiunile de open-market au devenit
principalul instrument de politic ă monetar ă utilizat de c ătre Banca
Națională. În condi țiile în care banca central ă s-a aflat în situa ția de a
retrage permanent lichiditate din sistem, opera țiunile de open-market au
implicat costuri mult mai sporite d ecât utilizarea mecan ismului rezervelor
minime obligatorii.
Anul 1998 a marcat în politica monetar ă îmbunătățirea cadrului
instituțional al acesteia. Astfel, au fost adoptate trei legi cruciale pentru
activitatea b ăncii centrale și cea a b ăncilor comerciale: legea privind
Statutul BNR (Legea 101/1998), legea privind activitatea bancar ă (legea
58/1998) și legea privind falimentul bancar . Prin cele trei legi, legisla ția
româneasc ă a devenit compatibil ă cu legisla ția în domeniu existent ă în
țări avansate în ale economiei de pia ță. Pentru politica monetar ă, noile
reglement ări au avut consecin țe majore: s-a statuat autonomia și
independen ța băncii centrale în raport cu celelalte institu ții ale statului,

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

46stabilitatea monedei na ționale devine obiectiv primar al politicii monetare
și crește transparen ța mecanismului de transm isie a politicii monetare.
Conducerea politicii moneta re în perioada 1990-1999 a trebuit s ă
facă față la trei constrângeri majore: conducerea corporativ ă slabă din
cadrul sectorului public, fragilitatea sistemului bancar și situația datoriei
externe. Conducerea corporativ ă slabă în cadrul marilor întreprinderi
aparținând sectorului public a condus la apari ția unor presiuni
inflaționiste sub forma arieratelor fi nanciare. De asemenea, conducerea
politicii monetare a fost complicat ă și de către fragilitatea sistemului
bancar . Aici se încadreaz ă situația Băncii Agricole și a Bancorexului.
Cele două bănci au ac ționat în calitate de agen ți cvasi-fiscali ai statului.
Bancorexul a fost obligat s ă finanțeze o parte substan țială a importurilor
de energie iar în momentul în care cu rsul de schimb a fost liberalizat,
nivelul ridicat de cred ite neperformante ale b ăncii a pus-o în fa ța unor
probleme serioase de lichiditate și solvabilitate. Banca Agricol ă s-a aflat
într-o situa ție similar ă: aceasta a fost obligat ă să acorde credite
subvenționate agriculturii, iar în 1997 câ nd s-a decis eliminarea acestor
forme de subven ții, situația băncii s-a agravat. Criza datoriei externe a
devenit major ă în anul 1999, anul în care România s-a confruntat cu un
vârf al sarcinii pl ăților externe. Problema incapacit ății de plat ă a fost
depășită cu succes prin eforturi propr ii, având în vedere ostilitatea
crescută în acordarea de sprijin financ iar extern. Anul 1999 a marcat
concentrarea politicii monetare primordial c ătre asigurarea capacit ății de
plată externe a țării.

3.2 Politica monetar ă a BNR în perioada 2000 – 2005

3.2.1 Evoluția principalilor indicato ri macroeconomici în
perioada 2000-2005

În perioada de tranzi ție spre o economie de pia ță a României, anul
2000 reprezint ă punctul de cotitur ă după o perioad ă de scădere economic ă
(1997-1999). Astfel, anul 2000 reprezint ă începutul unei perioade
economice caracterizate prin cre ștere economic ă ridicată, îmbunătățire a
echilibrului intern și extern – reducerea infla ției, reducerea deficitului
bugetar, cre șterea rezervelor interna ționale ale BNR și deficit de cont
curent sustenabil. Dup ă anul 2000, mixul de politici macroeconomice au
fost concentrate c ătre consolidarea trendului de evolu ții macroeconomice
pozitive, prin asigurarea bazelor pentru o cre ștere economic ă sustenabil ă.
În mare m ăsură, acest obiectiv a fost îndeplinit, România înregistrând în
perioada 2000-2005 una din cele mai mari rate de cre ștere economic ă
dintre țările candidate pentru inte grarea în Uniunea European ă, inflația s-

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

47a redus, deficitul bugetar a fost redus sub limita de 3% stabilit ă de tratatul
de la Maastricht, influxul de investi ții străine directe a crescut substan țial,
iar rata șomajului a sc ăzut.
Principalul motor al reformelor în registrate în ultimii ani a fost
perspectiva integr ării în Uniunea European ă, România semnând tratatul
de Aderare la Uniunea European ă pe 25 aprilie 2005, prin programele de
finanțare ale UE – PHARE, ISPA și SAPARD, precum și prin
programele cu Banca Mondial ă (programele PSAL I, PSAL II și PAL).
Aceste programe au avut și vor avea și în continuare un impact real
asupra economiei române ști, furnizând finan țare și expertiza tehnic ă
pentru asigurarea unei dezvolt ări durabile și creșterea competitivit ății
economiei române ști.

3.2.1.1. Cre șterea economic ă

Creșterea economic ă medie în România în perioada 2000-2004 a
fost de aproximativ 6%, cre șterea economic ă din 2004 fiind de 8,3%, cea
mai mare rata de cre ștere economic ă după 1990.
Relansarea economic ă începută în anul 2000 s-a datorat ritmul
ridicat de cre ștere al cererii interne, în special a consumului
neguvernamental, dar și creșterii investi țiilor.
Formarea PIB dup ă categorii de resurse scoate în eviden ță
caracterul foarte volatil al produc ției agricole, care depinde de condi țiile
climatice. Componenta cea mai ma re a PIB-ului este reprezentat ă de
servicii (cca.44% în 2004), urmat ă de industrie (cca.27% în 2004),
agricultura (cca.13% în 2004) și construc ții (cca.6% în 2004). De
asemenea, în perioada analizat ă a crescut importan ța serviciilor în
formarea PIB, de și serviciile au înc ă o pondere redus ă față de țările
dezvoltate.
3.2.1.2. Rata infla ției

Conform statutului BNR (Legea 312/2004), „obiectivul
fundamental al B ăncii Naționale a României este asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor”. Infla ția a scăzut de la 40,7% în 2000 la 9,3% în
2004, anul 2004 fiind primul an cu infla ție cu o singur ă cifră din perioada
de după 1990, confirmând trendul dezinfla ționist din ultimii ani. Cu toate
acestea, România r ămâne singura țară candidată la UE care înregistreaz ă
un nivel relativ ridicat al infla ției.
Prețurile mărfurilor alimentare, cu o pondere de aproximativ 40%
în coșul de consum au înregistrat cea mai rapid ă scădere, în timp ce
prețurile bunurilor nealimenta re au înregistrat o sc ădere mai lent ă, în
special datorit ă ajustărilor de pre țuri la gaze și la electricitate. Ajust ările

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

48la prețuri la gaze s-a datorat tendin ței de aliniere a pre țului intern la cel de
import, iar în cazul electricit ății – pentru a atinge un nivel care s ă acopere
costurile.
3.2.1.3. Contul curent al balan ței de plăți și deficitul bugetar

Deficitul contului curent al balan ței de plăți a crescut în perioada
2000-2004 pân ă la 4,4 mld.EURO la sfâr șitul anului 2004, atingând 7,5%
din PIB. Cre șterea deficitului de cont curent a fost determinat ă de
creșterea deficitului balan ței comerciale (5,3 ml d. EURO în 2004). De și
deficitul de cont curent a fost mai mare decât ținta agreat ă cu FMI în
perioada 2000-2004, totu și acesta a fost acoperit în mare parte din
investiții străine directe, astfel încât, în 2004 exist ă o acoperire de 103,3%
a deficitului de cont curent prin investi ții străine directe și transferuri
curente de capital.
Accentuarea deficitului balan ței comerciale s-a datorat cre șterii
substanțiale a importului cu rate de cre ștere mai mari decât exportul.
Această evoluție s-a datorat, pe de o parte, cre șterii importurilor de
materii prime și de bunuri de capital necesare asigur ării creșterii
economice, iar pe de alt ă parte, cre șterii importului de bunuri de consum
datorată expansiunii creditului de consum din ultimii ani și aprecierii
monedei na ționale, atât în termeni reali (pân ă în noiembrie 2004) cât și
chiar în termeni nominali (începând cu noiembrie 2004), importul de bunuri de consum având elasticitate ridicat ă în funcție de cursul de
schimb. În prima parte a anului 2005, tendin ța de creștere a importului de
bunuri de consum a fost amplificat ă și de creșterea venitului disponibil
prin relaxarea fiscal ă produsă de introducerea cotei unice de 16% pe
impozitul pe venit începând cu 1 ianuarie 2005. Evolu ția exportului a fost
determinat ă de evolu ția favorabil ă a costului unitar al for ței de munc ă
(ULC – unit labor cost – raportu l dintre cheltuielile salariale și de
producție) din ultimii ani ceea ce a crea t un avantaj competitiv extern
pentru România, în condi țiile în care productivitatea a crescut mai repede
decât salariile, precum și de creșterea cererii externe. Evolu ția crescătoare
a exportului din prima parte a anul ui 2005 în ciuda efectului negativ
general de apreciere nominal ă a cursului de schimb al leului s-a datorat
unei elasticit ăți scăzute a exportului fa ță de cursul de schimb și mai ales
unui efect de pre ț favorabil, pre țurile externe înregistrând o cre ștere în
această perioadă.
Adâncirea deficitului extern a fost favorizat de cre șterea accelerat ă
a consumului din ultimii ani și pe aceast ă bază a deficitului economisire-
investire la nivelul economiei na ționale. În trimestrul 1 2005, rata
economisirii a înregistrat cel mai redus nivel din ultimii 5 ani (9,4% din

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

49PIB) în timp ce rata de inve stire s-a înscris pe tendin ța din ultimii ani,
înregistrând un nivel de 16,15% din PIB în trimestrul 1 2005.
Pentru a sus ține procesul dezinfla ționist și a ține sub control
deficitul de cont curent în condi țiile în care deficitul sectorului
neguvernamental s-a accentuat, politica fiscal ă a fost una restrictiv ă în
perioada 2000-2005, defic itul bugetar restrângându-se semnificativ, astfel
încât componenta public ă a cererii agregate s-a redus.

3.3 Coordonatele politicii mone tare a BNR în perioada 2000-2005

3.3.1 Caracteristici generale ale politicii monetare în perioada
2000-2005

Reducerea infla ției din ultimii ani a fost rezultatul unui mix de
politici economice favorabile dezinfla ției, cu o politic ă monetară și fiscală
restrictive și o politic ă a veniturilor salari ale relativ neutral ă. De
asemenea, sectorul real al econom iei a înregistrat un trend favorabil
dezinflației, cu continuarea procesului de privatizare și restructurare,
reducerea pierderilor în sectorul de stat și creșterea productivit ății.
Politica monetar ă a fost caracterizat ă prin rate mari ale dobânzii,
volume foarte mari ale steriliz ării, rate ridicate ale rezervei minime
obligatorii și aprecierea monedei na ționale.
Ca rezultat al politicii monetare, rata infla ției de baz ă (core
inflation) – componenta IPC care poate fi controlat ă de către BNR (IPC
f
ără prețuri administrate și volatile) – a sc ăzut într-un ritm accentuat.

3.3.2 Politica ratei dobânzii în perioada 2000-2005

Începând cu anul 2000, BNR și-a recăpătat rolul de price-maker pe
rata dobânzii, putând influen ța, astfel, prin propriile rate de dobând ă
randamentele din sectorul ba ncar. Conjunctura favorabil ă a fost
determinat ă de existen ța unui exces de valut ă pe piața internă și de
reducerea dependen ței finanțării bugetului de stat fa ță de piața internă,
Ministerul Finan țelor având acces mai pu țin costisitor la pia ța euro-
obligațiunilor.
Astfel, canalul ratei dobânzii de tr ansmisie a politicii monetare pe
segmentul banca central ă – bănci comerciale s-a îmbun ătățit, rata
dobânzii devenind un indicator al carac terului politicii monetare. Astfel,
conform unui studiu FMI transmisia (engl.pass-through) ratei de dobând ă
de politic ă monetară către dobânzile din sistemul bancar a devenit mai
pronunțată în timp, mai ales începând cu anul 2001, studiul men ționat
identificând o rela ție de cointegrare între dobânda de politic ă monetară și

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

50dobânzile de pia ță, ceea ce indica cre șterea eficien ței canalului ratei
dobânzii de transmisie a politic ii monetare în ultimii ani.
Politica de reducere a ratelor de dobând ă (figura 1) a fost justificat ă
în cea mai mare parte de consolidarea trendului dezinfla ționist , precum și
de accentuarea riscurilor de atrage re a unor capitaluri speculative în
contextul etapelor de liberalizar e a contului de capital. Tendin ța de
scădere a ratelor de dobând ă a fost întrerupt ă de două episoade în care
BNR a fost nevoit ă să crească dobânzile, existând peri colul unor derapaje
economice: sfâr șitul anului 2000 și începutul anului 2001, respectiv
sfârșitul anului 2003 și începutul anului 2004.
Figura 1 – Evolu ția dobânzilor interbancare în perioada 2000-2005

90%

80%
70%

60%
50%
40%

30%

20%
10%
0%

În ultima perioad ă, politica de dobânzi a BNR a trebuit s ă facă față
unei constrângeri majore legate de lib eralizarea unor fluxuri de capital cu
impact monetar ridicat ( și anume liberalizarea accesului nereziden ților la
depozite la termen în lei din aprilie 2005) în condi țiile existen ței unui
diferențial ridicat al dobânzii interne fa ță de dobânda extern ă c a r e a r f i
putut încuraja intr ările speculative de capital. Astfel, începând cu anul
2004, banca central ă s-a înscris pe un trend accentuat de diminuare a
dobânzii de politic ă monetară (de la 20,75% în mai 2004 la 12,5% în
aprilie 2005 – figura 2). Acest pro ces a avut ca efect decuplarea dobânzii
de politica monetar ă (care este dobânda maxim ă la care BNR atrage
depozite pe termen de 1 lun ă) de dobânda efectiv ă de sterilizare, aceasta
din urmă având o tendin ță de scădere mai accentuat ă.

Figura 2 – Evolu ția dobânzii de politic ă monetară în perioada 2003-2005 Ian – 00
Mai – 00

Sept -00

Ian – 01

Mai – 01

Sept – 01

Ian – 02

Mai – 02

Sept – 02

Ian – 03

Mai – 03

Sept – 03

Ian – 04

Mai – 04

Sept – 04

Ian – 05

Mai – 05

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

51
3.3.3 Politica de curs de schimb în perioada 2000-2005

În perioada 2000-2005, politica de curs valutar a fost una de flotare
controlată a monedei na ționale, pân ă în 2004 politica de curs de schimb a
BNR fiind de interven ție frecven ța de piață valutară ceea ce a determinat
o flexibilitate redus ă a cursului de schimb și o predictibilitate sporit ă.
Începând din 2000, BNR a în locuit valuta de referin ță a dolarului SUA cu
un cos de valute format din 60% EURO și 40% USD, aceste ponderi fiind
justificate de importan ța celor dou ă valute în comer țul exterior al
României și în tranzac țiile financiare. Structura co șului de valute s-a
modificat în 2004 la 75% EURO și 25%USD, iar din 2005, valuta de
referință a devenit EURO.
Conform strategiei economice pe termen mediu elaborat ă de
Guvern și BNR, cursul de schimb s- a utilizat mai mult ca ancora
antiinflaționistă și mai puțin ca instrument de aj ustare a dezechilibrelor
externe, canalul de transmisie a politic ii monetare prin cursul de schimb
(engl. exchange rate pass-through) c ătre inflație dovedindu-se unul foarte
eficient. Astfel, în peri oada 2000-2005, moneda na țională s-a apreciat în
termeni reali și chiar nominali în ultima perioad ă atât față de EURO, fa ță
de USD cât și față de coșul valutar.
În anul 2004 strategia de curs de schimb a BNR s-a modificat,
cursul de schimb devenind mult mai flexibil, Banca Na țională intervenind
pe piața valutară mai puțin frecvent și mai puțin predictibil. Astfel, din
noiembrie 2004 cursul ROL/EUR a început s ă se aprecieze chiar și în
termeni nominali (în perioada noiem brie 2004 – mai 2005 cursul de
schimb ROL/EUR s-a apreciat nom inal cu cca.15%). Aprecierea
nominală a cursului de schimb s-a datora t în mare parte sentimentului de
apreciere existent pe pia ța valutar ă datorită liberaliz ării anunțate a
contului de capital din aprilie 2005 și așteptării unor influxuri ridicate de 18,3%19,3%21,3%
20,8%
12,5%14,5%15,8%16,5%17,0%17,8%18,8%
10,0%12,0%14,0%16,0%18,0%20,0%22,0%24,0%
mai.03
iun.03
iul.03
aug.03
sep.03
oct.03
nov.03
dec.03
ian.04
feb.04
mar.04
apr.04
mai.04
iun.04
iul.04
aug.04sep.04
oct.04
nov.04
dec.04
ian.05
feb.05
mar.05
apr.05Dobanda de politica monetara

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

52capital datorate diferen țialului de dobând ă ridicat dintre leu și alte valute.
Intenția declarat ă a BNR este de a interveni pe pia ță valutară doar pentru
a asigura un nivel optim de cca 5 l uni de importuri pentru rezerva
internațională.
De asemenea, flexibilitatea curs ului de schimb al monedei
naționale a fost absolut necesar ă pentru preg ătirea implement ării
strategiei de țintire a infla ției, începând cu 2005. Aceast ă nouă strategie
de politic ă monetară implica ca o condi ție esențială existența unui curs de
schimb cu flotare liber ă.

3.3.4.Mix-ul de instrumente de politic ă monetară folosite de BNR
în perioada 2000-2005

Instrumentele de politic ă monetară folosite de BNR au cunoscut o
evoluție în timp, consecin ță a unui proces de aliniere la instrumentele
folosite de c ătre Banca central ă European ă:
• În prima parte a tranzi ției s-a folosit limita rea creditului prin
stabilirea unor plafoane de creditare;
• Începând cu 1992 s-a introdus mecanismul refinan țării băncilor
comerciale;
• Rezervele minime obligatorii au fost introduse în 1992;
• Din 1997 au debutat opera țiunile pe pia ța monetar ă (open market).
Operațiunile de open market au de venit în ultimii ani cel mai
important instrument folosit de BN R (mai ales din 2001) în scopul
utilizării excesului de lichiditate. Potrivit regulamentului nr.1/2000,
operațiunile desf ășurate de BNR pe pia ța monetar ă sunt:
9 Tranzacții repo și reverse repo cu titluri de stat;
9 Credite colateralizate;
9 Vânzări și cumpărări definitive de titluri de stat;
9 Emiterea de certificate de depozit;
9 Swap valutar;
9 Atragerea de depozite de la b ănci.
În cadrul opera țiunilor pe pia ța monetar ă, centrul de greutate a
revenit operațiunilor reverse repo cu titluri de stat , acestea fiind
preponderente vis-avis de opera țiunile repo datorit ă faptului c ă pe piața
monetară s-a manifestat foarte adesea un excedent de lichiditate care
trebuie sterilizat de banca central ă.
De asemenea, conform aceluia și regulament (regulamentul
nr.1/2000), au fost introduse facilit ățile de finan țare și de depozite oferite
de către BNR, opera țiunile BNR li s-a ad ăugat utilizarea sporadic ă a
facilității de depozit și a celei de credit.
În perioada 2000-2005, pentru a asigura men ținerea ofertei de
monedă la un nivel care s ă nu genereze presiuni infla ționiste, BNR a

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

53continuat s ă sterilizeze masiv lichiditatea excedentar ă din piața (prin
certificate de depozit, atragerea de depozite și reverse repo) prin
menținerea unor rate ridicate ale rezervei minime obligatorii la lei (în
prezent 18%) și creșterea ratei reze rvei la valut ă la 30% (figura 3) precum
și creșterea opera țiunilor sale pe pia ța monetar ă.

Figura 3 – Evoluția volumului steriliz ării
0,47%2,81%4,31%
3,43%6,04%7,72%
0,00%1,00%2,00%3,00%4,00%5,00%6,00%7,00%8,00%9,00%
2000 2001 2002 2003 2004 apr.05Volum sterilizare (% din PIB)

Volumul steriliz ării efectuate de c ătre BNR a crescut substan țial în
ultimii ani, România situându-se, dup ă Cehia în topul țărilor cu cele mai
ridicate volume de sterilizare de c ătre banca central ă a lichidit ăților din
economie între țările din Europa Central ă și de Est.
Intervențiile pe pia ța monetar ă s-au canalizat în ultima perioad ă pe
atragerea depozitelor pe o lun ă (ca principal instrument de politic ă
monetară), cât și prin emiterea de certificate de depozit cu scaden ța de 3
luni.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

54
3.4 Perspective ale politicii monetare pe termen mediu

Existența unui mediu macroeconomic stabil condi ționează
integrarea cu succes a Româ niei în Uniunea European ă (UE) și apoi în
Uniunea Economic ă Monetar ă (UEM). În acest context, politicii
monetare îi revine un rol deosebit, ea trecând în urm ătorii ani printr-o
serie de transform ări semnificative, ținta fiind aceea de a asigura
convergen ța nominal ă și a contribui la convergen ța reală a economiei
românești.
Pe termen mediu politica monetar ă a BNR se caracterizeaz ă prin
schimbarea strategiei de politic ă monetară. Astfel, din august 2005 BNR
a trecut de la strategia de control a agregatelor monetare la strategia de
țintire a infla ției (engl. inflation targeting). BNR considera c ă această
strategie este potrivit ă condițiilor macroeconomice în care se afl ă
România, aceasta reu șind în ultimii ani s ă-și consolideze echilibrele
macroeconomice și în special s ă reducă rata infla ției la un nivel cu o cifr ă.
Pentru a preg ăti trecerea la acest regim de politic ă monetar ă, în luna
noiembrie 2004 BNR a anun țat o flexibilitate a cursului de schimb al
monedei na ționale, condi ție esențială pentru un regim de țintire a infla ției.
Astfel, problema dezechilibrului extern (deficitul de cont curent) a trecut
în sarcina celorlalte politici economice, în special în sarcina politicii
fiscale și salariale. Obiectivele interven țiilor pe pia ța valutară vor fi în
continuare de men ținere la un nivel optim al rezervei valutare
(aproximativ 5 luni de importuri) și în subsidiar de descurajare a
eventualelor intr ări speculative de capital fa vorizate de liberalizarea
accesului nereziden ților la depozitele în valut ă din aprilie 2005 și de
viitoarele liberaliz ări – accesul la obliga țiunile de stat din ianuarie 2006,
la titlurile de stat pe termen scurt din iulie 2006 și la instrumente de pia ță
monetară (până la data ader ării la Uniunea European ă).
În ceea ce prive ște îndeplinirea cerin țelor institu ționale și tehnice
de trecere la țintirea infla ției, BNR îndepline ște cea mai mare parte a
acestora. Astfel, din punct de vedere instituțional , BNR îndepline ște
următoarele condi ții:
• A statuat stabilitatea pre țurilor ca obiectiv fundamental al politicii
sale monetare a BNR și și-a câștigat independen ța în conducerea
politicii sale – prin noul Stat ut al BNR (legea 312/2004) se
stabilesc foarte clar aceste dou ă lucruri;
• Cursul de schimb a devenit mult mai flexibil – din noiembrie 2004;
• Sistemul financiar a devenit mult mai stabil în ultimii ani, prin
întărirea supravegherii și reglement ării;
• Existența unui instrument eficace de transmisie a politicii monetare
– în ultima perioad ă, canalul ratei dobânzii de transmisie a politicii
monetare a devenit mult mai puternic și mai evident;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

55• Transparen ța și credibilitatea – BNR a devenit mult mai
transparent ă în ultima perioad ă, îmbunătățindu-și comunicarea cu
publicul; de asemenea, BNR este una din cele mai credibile
instituții ale statului.
La capitolul condițiilor institu ționale , criteriul legat de armonizarea
politicii monetare cu politicil e guvernamentale este par țial îndeplinit,
relaxarea fiscal ă de la începutul anului 2005 fiind un exemplu de
necorelare a politicilor fiscale cu cea monetar ă. De asemenea, existen ța
unor prețuri încă administrate care țin de decizia guvernului ridic ă semne
de întrebare pentru corelarea celor dou ă politici.
În privința cerințelor tehnice , BNR și-a ales indicele de pre ț pe care
să-l țintească și anume IPC – indicele pre țurilor de consum. În ceea ce
privește capacitatea b ăncii centrale de a prognoza infla ția s-au f ăcut
progrese substan țiale în ultima perioad ă, BNR dezvoltându- și un model
structural al economiei române ști cu asisten ța din partea FMI și a altor
b
ănci centrale, model care surprinde meca nismul de transmisie al politicii
monetare și pe baza c ăruia se pot face previz iuni pe termen mediu.
O altă modificare în politica monetar ă survine prin continuarea
liberalizării contului de capital, dup ă etapa aprilie 2005 prin care s-a
liberalizat accesul nereziden ților la depozitele la term en în lei urmând alte
etape, printre care – accesul nereziden ților la obliga țiile guvernamentale
în lei (ianuarie 2006), la titluri de stat pe termen scurt (iulie 2006) și la
instrumente ale pie ței monetare (pân ă la data ader ării).

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

56TEMA 4 ȚINTIREA DIRECT Ă A INFLA ȚIEI – O NOUA
STRATEGIE DE POLITIC Ă MONETAR Ă

4.1 Aspecte generale

Obiectivul fundamental al b ăncilor centrale în majoritatea țărilor îl
constituie stabilitatea pre țurilor. Spre deosebire de politica fiscal ă care
are mai multe obiective și este victima unui proces legislativ lent și
instabil, politica monetar ă poate fi ajustat ă rapid ca r ăspuns al dezvolt ării
macroeconomice.
În majoritatea țărilor, acest obiectiv este urm ărit în prezent folosind
ținte intermediare, cum ar fi: cantitatea de mas ă monetar ă; volumul
creditului; rata dobânzii sau cursul de schimb. În anii ’90, preocuparea
crescândă pentru stabilitatea pre țurilor, ca premis ă a unei cre șteri
economice durabile s-a concre tizat în adoptarea de c ătre băncile centrale
din mai multe țări a unei noi strategii de politic ă monetar ă: țintirea
directă a inflației (inflation targeting). Un regim de țintire direct ă a
inflației permite politicii monetare s ă se concentreze pe aspecte ale
mediului financiar intern și să răspundă mai bine șocurilor din economia
internă.
În ultimii ani, mai multe guverne din țări dezvoltate și în curs de
dezvoltare au decis s ă implementeze “ țintirea infla ției”. Până în prezent,
22 de țări au adoptat acest regim (i nclusiv România), chiar dac ă au existat
detalii de ordin tehnic , diferite de la o țară la alta. În momentul adopt ării
politicii de țintire direct ă a inflației s-a remarcat existen ța unei diversit ăți
privind condi țiile din țările respective. Astfel, în timp ce Canada, Marea
Britanie, Finlanda, Spania, Braz ilia înregistrau rate ale infla ției de 5%
anual sau mai pu țin, în Chile și Israel ratele infla ției erau de peste 20%, în
timp ce Cehia, Polonia si Unga ria înregistrau rate ale infla ției în jur de
10% anual.
Primele țări care au introdus acest regi m au fost Noua Zeelanda
(1990), Canada (1991), Chile (1991) , Israel (1992), Marea Britanie
(1992), Australia (1993) si Suedia (1993). Multe din elementele de țintire
a inflației se reg ăsesc și în politica monetar ă a Germaniei și Elveției.
Tratatul de la Mastricht, fundame ntul Uniunii Monetare Europene
considera stabilitatea pre țurilor ca obiectiv fundamental al BCE.
În Europa Centrala și de Est, Cehia, Polonia și Ungaria au adoptat
acest regim dup ă 1998.
O tr ăsătură comuna este aceea ca tar ile respective au eliminat
dezechilibrele din economie înainte de adoptarea noii strategii de politica
monetara.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

574.2 Strategia de țintire directa a infla ției: Concept, caracteristici,
avantaje, efecte
In condi țiile țintirii directe a infla ției, banca centrala manevreaz ă
instrumentele politicii monetare in scopul direct de limitare a infla ției pe
termen mediu. In acest context, infla ția devine scopul predominant al
politicii monetare. To ți ceilalți indicatori (cre șterea economica, cre șterea
masei monetare, rata de schimb, reducerea șomajului, etc.) devin variabile
secundare; banca centrala tine cont de ele numai in cazul in care datele
referitoare la acestea ajuta la îmbun ătățirea previziunii infla ției.

Strategia de țintire directa a infla ției se caracterizeaz ă prin:
• asumare fara rezerve a angajamentul ui fata de stabilitatea preturilor
ca principal obiectiv al politicii monetare si plasarea pe un plan secundar a celorlalte obiec tive de politica economica (cre șterea
economica, cre șterea competitivit ății externe, acoperirea deficitelor
fiscale, sc ăderea șomajului);
• transparenta strategiei de polit ica monetara prin comunicarea c ătre
public a obiectivelor si deciz iilor de politica monetara;
• creșterea răspunderii b ăncii centrale pentru atingerea obiectivului
de inflație;
• dependenta de furnizarea in tim p util a unui set complet de
informa
ții privind variabilele m acroeconomice relevante.

Țintirea directa a infla ției reprezintă un cadru pentru politica
monetara si nu o regula, caracte rizat prin diseminarea publica a țintelor
sau intervalelor oficiale ale ratei infla ției pentru unul sau mai multe
orizonturi de timp si prin însu șirea explicita a obiectivului principal de
politica monetara: inflație redusa si stabil ă. Între alte tr ăsături ale țintirii
inflației se număra eforturile de comunicare cu publicul privind
obiectivele autorit ății monetare si in multe cazuri, mecanismele care
susțin atingerea acestor obiective de c ătre banca centrala.
Atingerea obiectivului fundamental de politica monetara prin
țintirea directa a infla ției se sprijin ă pe trei argumente :
În primul rând, accentual pus pe controlul infla ției nu se datoreaz ă
faptului ca șomajul si toate problemele conexe au devenit mai pu țin
urgente, ci datorita obiectiv elor pe termen lung, unde rata infla ției
reprezintă singura variabila macroeconomic ă ce poate fi influen țată de
politica monetara. Atunci când autoritatea monetara fixeaz ă o rata
scăzuta a infla ției ca obiectiv principal pe term en lung, ea accepta implicit
ceea ce este capabila sa realizeze politica monetara.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

58 În al doilea rând, este evident faptul ca o rata de infla ție medie
poate fi d ăunătoare eficientei și creșterii economice si de aceea este
importanta, poate chiar necesara pentru atingerea obiectivelor
macroeconomice, menținerea unei rate a infla ției scăzute și stabile.
În al treilea rând, si cel mai important, fixarea stabilit ății preturilor
ca obiectiv principal de politica monetara pe termen lung furnizeaz ă un
element conceptual in cadrul deciz iilor de politica monetara. Acest cadru
ajuta institu țiile politicii monetare sa comunice inten țiile lor către public
și să impună un anumit grad de cuantificare si disciplina asupra b ăncii
centrale și chiar asupra Guvernului.
O țintă de inflație folosește drept ancora nominala pentru politica
monetara, furnizând astfel o aten ție asupra a șteptărilor piețelor financiare
si ale marelui public, folosita în acela și timp ca punct de referin ța fata de
dezirabilitatea politicilor pe termen scurt.

Avantaje:
• utilizarea țintei de infla ție ca ancora nominala duce la
îmbunătățirea disciplinei politicii monetare;
• realizarea unor rate ale infla ției mai mici cu a șteptări inflaționiste
mai mici;
• sporește gradul de în țelegere a politicii monetare de c ătre public;
• îmbunătățește gradul de cuantifi care a politicii monetare;
• creșterea transparentei care duce la o formulare coerenta a
așteptărilor infla ționiste si la cre șterea credibilit ății băncii centrale.

Efecte:
Din punctual de vedere al implement ării, o condi ție de bază pentru
țintirea infla ției este deplina autonomie si independenta a băncii centrale.
Mai mult, influenta politic ă asupra b ăncii centrale trebuie eliminata
definitiv si irevocabil.

Apoi, țintirea infla ției trebuie sa defineasc ă un indice al preturilor
relevant; in general, este repr ezentat de un indice al preturilor de consum
tradițional. Tarile care au adopta t aceasta strategie au ales o ținta si o
banda, un culoar de varia ție; de exemplu, pentru o buna perioada de
timp, Marea Britanie a țintit valoarea de 2,5%, in banda dintre 1% si 4%;
in Canada, Noua Zeelanda si Sued ia benzile sunt 1-3%, 0-2% si
respective 1-3%. In Ungaria, prima ținta a fost de 7% cu o banda de +/-
1%, Cehia a avut la început 5.5-6.5%, iar Polonia a țintit un nivel al
inflației sub 9.5%; ulterior, aceste țări și-au redus treptat ținta. La sfâr șitul
anului 2003, rata infla ției in Cehia a sc ăzut la 1% si in Polonia la 1.7%,
aceste tari respectând, astfel norma UE de 2%. In aceea și perioada, in
Ungaria infla ția a fost de 5.7% si unele critici au eviden țiat inconsistenta

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

59dintre politica monetara si cea a ra tei de schimb, practicata de banca
centrala a Ungariei.

Tabel nr. 1. Caracteristicile regimului de țintire a infla ției in Cehia,
Polonia si Ungaria
Republica Ceha Polonia Ungaria
Data introd regimului de
țintire a infla ției Ianuarie 1998 Ianuarie 1999 Iunie 2001
Ținta inițiala 5,5-6,5% 8-8,5% (revizuita
ulterior la 6,6-7,8%) 7% +/-1pp
Ținta curenta 2-4% 2,5% +/-1pp 3,5% +/-1pp
Ținta pe termen lung 2-4% 2,5% +/-1pp 3%
Indicele utilizat ca ținta Infla ția neta (1998-
martie 2001)
IPC (din aprilie 2001) IPC IPC
Stabilirea țintei BNC BNP BNU si Guvern
Principalul instrument
de politica monetara Rata dobânzii reverse
repo la 2 săptămâni Rata dobânzii reverse
repo la 2 săptămâni Rata dobânzii la
depozitele atrase pe 2
săptămâni
Data public ării primului
Raport asupra infla ției Aprilie 1998 Iunie 1999 Noiembrie 1998

Experien ța Cehiei, Poloniei si Ungariei arata ca succesul strategiei
de țintire directa a infla ției depinde in mare m ăsura de îndeplinirea
precondițiilor, o importanta deosebita având-o armonizarea durabila a
politicii monetare cu celel alte politici economice. Da ca aceste premise nu
sunt asigurate, se ajunge fie la ratarea țintei de infla ție, fie la îndeplinirea
acesteia cu costuri excesive in planul cre șterii economice, al șomajului
sau al echilibrului extern. Pentru evitarea unor astfel de situa ții se impune
identificarea momentului adecvat al adopt ării acestui regim de politica
monetara si ameliorarea progresiv a a stadiului de îndeplinire a
precondițiilor institu ționale si a cerin țelor tehnice.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

604.3. Precondi ții ale trecerii la un regim de țintire directa a infla ției

Cerințe instituționale:
• Prioritatea absoluta a obiectivului de infla ție. Stabilitățile
prețurilor reprezint ă obiectivul fundamental al politicii monetare,
având prioritate in fata altor obiective, precum cre șterea
economica, competitivitatea externa, cre șterea gradului de ocupare
a forței de munca.
• Independen ța băncii centrale in utilizarea instrumentelor. Strategia
de țintire directa a infla ției presupune un grad sporit de
independenta a b ăncii centrale in conducerea politicii monetare.
• Armonizarea politicii monetare cu politica fiscala. Independenta
băncii centrale este restrânsa de domina ția fiscala care împiedica
eficienta masurilor de politica mone tara. Politica fiscala trebuie sa
se ajusteze pentru a nu pe riclita obiectivul de infla ție, eliminând
astfel dominanta fiscala.
• Existenta unui sistem fi nanciar bine dezvoltat. Existenta unor pie țe
de capital subdezvoltate accentueaz ă efectele domina ției fiscale. In
aceste condi ții, piețele financiare nu pot furniza informa ții cu
privire la anticipa țiile inflaționiste pe termen mediu pe care se
bazează banca centrala in elaborarea strategiei de țintire a infla ției.
De asemenea, existenta unui sistem bancar fragil ar împiedica
reușita strategiei de țintire directa a infla ției, banca centrala putând
sa sacrifice obiectivul de infla ție pentru a evita o criza in sistem.
• Curs de schimb flexibil. Flexibilitatea cursului de schimb nominal
reprezintă o condiție a regimului de țintire direct ă a inflației ce
derivă din asumarea ca obiectiv prioritar a țintei de infla ție.
• Transparen ța și responsabilitatea. Dacă banca central ă este
consecvent ă în conduita antiinfla ționistă, politica monetar ă trebuie
să se caracterizeze prin transparen ță. Astfel, comunicarea c ătre
public a obiectivelor, instrumentel or, procedurilor, deciziilor și
prognozelor b ăncii centrale duce la cre șterea credibilit ății acesteia,
împreună cu sporirea gradului de responsabilitate fa ță de public.
Atingerea repetat ă a țintelor anun țate antreneaz ă încrederea cât și
sprijinul publicului pentru independen ța băncii centrale.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

61Cerințe tehnice
• Problemele opera ționale legate de implementarea țintirii
inflației includ: definirea țintei, alegerea valorilor numerice ale
țintelor, orizontul de timp pentru care ținta este relevant ă,
condițiile în care ținta ar trebui modificat ă, modalitatea de
atingere a țintei, modul de tratare a rat ării neinten ționate a țintei.
• Alegerea unui indice de pre țuri adecvat, reprezentativ și facil
pentru public. Toate băncile centrale care țintesc infla ția au ales
să măsoare rata infla ției prin referire la diverse versiuni ale
indicelui pre țului de consum, versiuni care exclud anumite
componente volatile pentru a se centra pe core inflation.

Probleme legate de stabilirea țintei
• Ce valoare numeric ă ar trebui s ă aibă ținta? O definiție strictă
a stabilității prețurilor sugereaz ă o rată a inflației zero sau foarte
aproape de zero. Dar țintirea unei rate de infla ție zero ar crea
probleme serioase .
• Un nivel al pre țurilor sau o țintă a inflației? Trebuie f ăcută
distincția între țintirea unui amintit nivel al pre țurilor sau
țintirea infla ției. În afara faptului c ă este foarte greu de
implementat și de măsurat, o țintire a nivelului pre țurilor fixeaz ă
teoretic nivelul tuturor pre țurilor, nepermi țând nici unuia dintre
acestea s ă fluctueze. În schimb, țintirea infla ției permite ca
prețurile bunurilor de consum s ă fluctueze, cre șterile/scăderile
unora fiind compensate de sc ăderile/cre șterile altora, permi țând
indicelui s ă rămână la un nivel constant.
• Stabilirea unei ținte cantitative, a intervalului de fluctua ție
acceptat și a orizontului de timp în care se va urm ări atingerea
obiectivului.
• Lărgimea benzii- țintă. Banca central ă poate opta la anun țarea
țintei ca fiind un singur punct sau ca un interval în jurul unui
punct. Implicațiile alegerii între un punct și un interval pot
afecta credibilitatea b ăncii centrale. Dac ă, de exemplu, banca
centrală îșî fixează ca obiectiv de infla ție un punct a c ărui
valoare este de 7% și la sfârșitul orizontului de timp infla ția
istorică este de 7,2%, banca central ă a ratat ținta. Dac ă în
schimb, ținta de infla ție este definit ă prin intervalul 6,7%-7,3%,
atunci în cazul unei infla ții istorice la sfâr șitul orizontului de
timp de 7,2%, banca și-a atins ținta. Banda este necesar ă
menținerii unei anumite flexibilit ăți a politicii monetare în ceea
ce privește reacția la șocurile pe termen scurt. Alegerea
dimensiunii benzii- țintă reflectă un compromis între anun țarea

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

62unei benzi înguste cu riscul de a o dep ăși ocazional, și anunțarea
unei benzi largi, care poate fi perceput ă ca o atitudine prea
relaxată a politicii monetare.

Tabel nr. 2: Caracteristicile regimului de țintire a infla ției în diferite țări
Țara Noua
ZeelandăCanada Chile Israel Marea
Britanie Suedia Cehia Polonia Ungaria
Data
instituirii 1988 1991 1991 1992 1992 1993 1998 1999 2001
Ținta
inițială 0-2% 2-4% 15-20% 14-15% 1-4% 2% 5,5-
6,5% < 9,5% 7%+/-
1%
Ținta
curentă 0-3% 1-3% 3%+/-
1% 2,5-
3,5% 2,5% 2% +/-
1% 3-5% 6-8% 4,5%+/-
1%
Ținta pe
termen lung 0-3% 1-3% 3%+/-
1% 1-3% 2,5%+/-
1% 2% +/-
1% 2-4% < 4% 2%
Perioada de
convergen ță 1,5 ani 1 an 11 ani > 9 ani 1,5 ani 1 an – – –
Orizontul
țintei 5 ani 1998-
2001 nelimitat > 2003 5 ani nelimit
at 2002-
2005 anual anual
Indicele
utilizat ca
țintă Inflația
de bază IPC IPC IPC PRIX (IPC
– dobânzile
ipotecare) IPC Inflația
netă (98-
mar. 01)
IPC (din
apr 01) IPC IPC
Anunțarea
țintei Acord
între MF
și BC Acord
între MF
și BC – Guvernul Cancelarul
Trezoreriei Banca
Centrală Acord
între
Guvern
si BC Banca
Centrală Banca
Central
ă
Raport
asupra
inflației Trim Sem Sem Sem Trim Trim Trim Trim Trim
Publicarea
prognozei Da Nu Da Da Da Nu Da Nu Da

• Orizontul de timp. Stabilirea orizontului țintei depinde de nivelul
inițial al infla ției și de durata mecanismului de transmisie. Practica a
demonstrat c ă orizontul de timp pentru aplicarea țintei de infla ție ar
trebui să fie între 1 și 4 ani. Un orizont mai mic de un an ar fi
ineficient datorit ă timpului de r ăspuns al implement ării unei decizii de
politică monetar ă, în timp ce un orizont mai mare de 4 ani ar fii
relevant din prisma credibilit ății. Nu este exclus ca țintirea infla ției să
aibă în vedere mai multe ținte pe diferite oriz onturi de timp. Spre
exemplu, infla ția pe un an 7%, infla ția pe 4 ani, 5%.
• Construirea unui model de prognoz ă a inflației de către banca central ă
este esențială într-un regim de țintire a infla ției, datorit ă caracterului
anticipativ al unei astfel de strategii de politic ă monetar ă. Țintirea
directă a inflației reprezint ă ancorarea anticipa ților în interiorul benzii-
țintă. Elaborarea unei prognoze satisf ăcătoare depinde de existen ța
unor serii de date isto rice consistente care s ă permită estimarea unor

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

63relații stabile între infla ție și celelalte variabile macroeconomice. De
asemenea, trebuie cunoscut mecanis mul de transmisie a politicii
monetare, iar pie țele financiare trebuie s ă fie capabile s ă furnizeze în
timp util informa ții corecte b ăncii centrale,ca r ăspuns la ac țiunile
acesteia. Prognozele efect uate de banca central ă nu trebuie s ă
încorporeze anticipa țiile pe care se bazeaz ă prognozele altor institu ții

4.4. Țintirea direct ă a inflației în România

4.4.1 Oportunitatea adopt ării noului cadru de politic ă monetară de către
BNR

România și-a propus ca din 2005 s ă treacă de la țintele
intermediare la țintirea direct ă a inflației, reprezentând parte integrant ă a
procesului de convergen ță economic ă cu țările Uniunii Europene, în
vederea ader ării.
De-a lungul anilor, BNR a fost pus ă în repetate rânduri în situa ția
de a urm ării obiective multiple,adeseori contradictorii (creditele
direcționate, sustenabilitatea balan ței de plăți externe). Teoria arat ă însă
că echilibrul extern și stabilitatea intern ă a prețurilor nu pot fi îndeplinite
în același timp numai prin intermediul instrumentelor de care dispune
banca central ă.
În România, în condi ții de dezechilibru macroeconomic și de
insuficient ă restructurare a economiei, rata infla ției a fost mai ridicat ă
decât în toate țările ce se preg ăteau să adere la UE. Pe m ăsură ce reforma
în România a c ăpătat mai mult ă substanță, iar dezechilibrele structurale s-
au atenuat, a devenit posibil ă diminuarea treptat ă a ratei infla ției. La
sfârșitul anului 2004, infla ția s-a situat sub 10% (9,3%) și s-au înregistrat
succese notabile în planul cre șterii economice. U tilizarea agregatelor
monetare ca țintă intermediar ă de politic ă monetar ă a dus totu și la
scăderea infla ției către nivelul actual. Evolu ția agregatelor monetare va
rămâne în aten ția BNR și în cazul țintirii infla ției. Aceast ă nouă abordare
a politicii monetare va da credibilitate b ănci centrale, putând contribui
efectiv la atingerea țintei.
În aceste condi ții, țintirea direct ă a inflației reprezint ă modalitatea
prin care BNR va reu și să reducă inflația către nivelurile acesteia din
țările UE.
Aserțiunile teoretice consider ă că o bancă centrală trebuie s ă ia în
considerare o serie de elemente atunci când adopt ă o nouă strategie de
politică monetară:
• istoria politici monetare din țara respectiv ă;
• nivelul curent al infla ției;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

64• politica monetar ă practicată de alte țări cu condi ții similare;
• principalele caracteristici ale economiei țării;
• principalele caracteristici politice și instituționale ale țării.
Băncile centrale au trecut la noul regim de politic ă monetară atunci
când rata infla ției se afla deja la un nivel foarte sc ăzut, fapt ce de not ă că
anul 2005 este un moment prielnic pentru România de trecere la țintirea
directă a inflației.
Ținta de infla ție pe 2005 este de 7%, pe 2006 circa 5%, iar pe 2007
de 3%.

Din punctul de vedere al moment ului adecvat de trecere la țintirea
directă a inflației în România, s-a considerat anul 2005 din cel pu țin trei
considerente:
• nivelul infla ției este comparabil cu cel înregistrat în alte țări în
momentul adopt ării aceluia și regim;
• consolidarea credibilit ății BNR prin îndeplinirea obiectivelor de
inflație în doi ani consecutivi, înainte de trecerea la țintirea
inflației;
• existența unui interval de doi-trei an i de creare a premiselor
pentru buna func ționare a noii strategii de politic ă monetară.
Trecerea de la monetary targeting la infation targeting a fost
facilitată de existen ța unor elemente de continu itate, cum ar fi orientarea
dezinfaționistă, flexibilitatea cursului de schimb și rolul important al
agregatelor monetare.

4.4.2 Îndeplinirea precondi țiilor de țintire direct ă a inflației în România

• Obiectivul fundamental al BNR este reprezentat de asigurarea
și menținerea stabilit ății prețurilor.
• Dominația fiscală s-a redus semnificativ în ultimii ani atât din
perspectiva împrumuturilor acordate de BNR Trezoreriei și a
renunțării la politica de creditare sectorial ă.
• În România este preferat indicele pre țurilor de consum (IPC),
ținta de infla ție fiind situat ă în interiorul unei benzi de fluctuare
și stabilită anual. În cazul Români ei, IPC este utilizat ca m ăsură
a inflației încă de la începutul perioadei de tranzi ție, fiind
cunoscut publicului.
• Prognozele de infla ție se bazeaz ă
pe modele econometrice ale
inflației, sau apeleaz ă la indicatori relevan ți ai inflației (“leading

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

65indicatores”) cum sunt: dobânda, masa monetar ă, cursul de
schimb, pre țuri ale produc ției industriale, salarii, etc.
• Strategia monetar ă a BNR a inclus pân ă în acest an elemente
cum sunt orientarea dezinfla ționistă, flexibilitatea cursului de
schimb și rolul important al agre gatelor monetare, care se
regăsesc și într-un regim de țintire direct ă a inflației.
Țintirea infla ției înseamnă aducerea acesteia la un nivel stabilit și
anunțat în prealabil, BNR având pentru aceasta la dispozi ție instrumente
precum politica de rezerve , cursul de schimb și dobânda. Atunci când
inflația va fi de 2%-3%, instrumentul principal în țintirea acesteia va fi
dobânda.

Tabel nr. 3: Precondi ții impuse de implementarea țintirii directe a infla ției în România

Cerințe instituționale Cerin țe tehnice
Independen ța băncii
centrale în utilizarea instrumentelor.

Instrumente de politic ă
monetară eficace.

Asumarea r ăspunderii de
către banca central ă

Transparen ța deciziilor de
politică monetară.

Regim de curs de schimb flexibil.

Responsabilitatea comun ă
a Guvernului și băncii
centrale.
Armonizarea politicii
monetare cu politica fiscală.
Sprijin din partea
publicului.

Un sistem financiar bine dezvoltat Banca Central ă are nevoie de
libertate de ac țiune pentru a- și
atinge obiectivul infla ției

Banca central ă are nevoie de cel
puțin un instrument eficace pentru
a putea informa publicul privind
orientarea politicii monetare și
ancora anticipa țiile inflaționiste.
Trebuie clar precizate
responsabilit ățile băncii centrale
pentru atingerea țintei de infla ție.
Banca Central ă trebuie să comunice
clar și la intervale regulate deciziile
sale de politic ă
monetară cât și
motivația acestora.
Pentru atingerea țintei de infla ție
este nevoie de un curs de schimb
flexibil.
Guvernul trebuie s ă-și asume ținta
de inflație, promovând politici
economice consistente cu aceasta.
Guvernul trebuie s ă sprijine, prin
politica sa fiscal ă, atingerea țintei
stabilite.
Publicul trebuie s ă privească cu
încredere strategia, influen țarea
anticipațiilor fiind esen țială pentru
buna sa func ționare.
Piețele financiare trebuie s ă fie
suficient de dezvoltate și lichide în
vederea atingerii și menținerii
stabilității prețurilor și pentru a
furniza informa ții privind
anticipațiile inflaționiste. Alegerea unui indice de
prețuri adecvat.

Stabilirea unui interval de fluctuație a țintei de infla ție și
a orizontului de timp.

Cunoș
tințe suficiente privind
funcționarea mecanismului de
transmisie a politicii
monetare.
Realizarea unor proiec ții de
inflație Ținta de infla ție în func ție de un
indice bine în țeles de public și
reprezentativ pentru evolu ția
puterii de cump ărare.
Nivelul flexibilit ății și
calendarul atingerii țintei de
inflație trebuie prestabilite, în
vederea asum ării
responsabilit ății în
atingerea/ratarea țintei.
Decidenții de politic ă monetară
trebuie să dispună în timp util
de informa ții complete asupra
efectului ac țiunilor lor asupra
variabilelor macroeconomice.
Strategia de țintire a infla ției
trebuie să asigure ancorarea
anticipațiilor infla ționiste la
ținta anunțată, ceea ce înseamn ă
că banca central ă trebuie să se
bazeze pe proiec țiile de infla
ție
în luarea deciziilor de politic ă
monetară și să fie proactiv ă.

România este a 22-a țară care și-a propus aplicarea noii strategii de
politică monetară. În contextul noii strategii de politic ă monetară, de la 1
iulie 2005 se va publica trimestr ial un nou “Raport asupra infla ției” unde
se va analiza ceea ce s-a reu șit până în momentul actual și ce se va urm ări
în perioada viitoare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

66TEMA 5 POLITICA MONETAR Ă A BĂNCII CENTRALE
EUROPENE

Introducere

Obiectivul fundamental de politică monetară a Eurosistemului, a șa
cum este definit în statutul BCE și al SEBC, îl constituie menținerea
stabilității preșurilor . În timp ce misiunea BCE este aceea a stabili ce
strategie de politic ă monetar ă va fi adoptat ă pentru atingerea acestui
obiectiv, b ăncile centrale na ționale au sarcina s ă ducă la îndeplinire
atingerea acestui obiectiv.
Două sunt modalit ățile concrete utilizate pentru asigurarea
stabilității prețurilor, respectiv pentru m ăsurarea cantitativ ă a acestui
proces și anume:
¾ urmărirea evolu ției masei monetare , pornind de la valoarea de
referință a ratei de cre ștere a agregatului monetar M3;
¾ urmărirea evolu ției inflației, pe baza evolu ției tendin țelor de
creștere a pre țurilor și a riscurilor privind stabilitatea pre țurilor
în zona euro.
În primul caz , banca central ă estimează viitoarele presiuni
inflaționiste, supraveghind masa monetar ă din economie, utilizând
agregatul monetar M3 care incl ude: numerarul aflat la popula ție, la care
se adaugă suma total ă a conturilor la vedere , depozitele la termen și titluri
negociabile emise de institu țiile financiare rezidente. Astfel spus,
agregatul M3 reprezint ă cantitatea de mas ă monetar ă, cantitate
disponibil ă imediat pentru achizi ție de bunuri și servicii.
În al doilea caz, oferta de moned ă constituie un indicator principal
utilizat pentru m ăsurarea nivelului infla ției, pe baza c ăruia băncile
centrale pot s ă își formeze o idee asupra eventualei cre șteri sau descre șteri
a consumului în viitorul apropiat. Dac ă cererea de moned ă este mai mare
în compara ție cu oferta de moned ă stabilită în fiecare an de c ătre Banca
Centrală European ă, atunci aceasta poate proceda la m ărirea ratelor de
dobândă cu scopul de a descuraja împrumuturile și cheltuielile.
Deoarece Banca Central ă European ă nu are o experien ță
îndelungat ă, ea nu a stabilit înc ă o legătură pe baze matematice între
oferta de moned ă și rata infla ției, motiv pentru care aplic ă strategia
urmăririi infla ției, folosită și în țări precum Marea Britanie și Suedia. În
practică, aceasta înseamn ă că, alături de urm ărirea ofertei de moned ă,
Banca Central ă European ă examineaz ă îndeaproape nivelul și evoluția
prețurilor, adoptând decizii care s ă permită menținerea acestora în

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

67limitele prestabilite, indepe ndent de elementele care pot fi avute în vedere
la calculul agregatelor monetare, în special al lui M3. BCE define ște
modificarea pre țurilor ca o cre ștere de la an la an a indicelui armonizat al
prețurilor de consum (IAPC). Ținta de infla ție în zona euro, stabilit ă de
BCE pentru ultimii ani a fost de maximum 2%, realitatea confirmând
acest lucru, în sensul c ă nivelul pre țurilor de consum s-a încadrat în
această cifră.
Abordarea pre țurilor este una simetric ă, în sensul c ă BCE este
preocupat ă atât de prevenirea inflației, cât și a deflației. Drept urmare,
politica monetar ă trebuie s ă preîntâmpine riscurile unei perioade
prelungite de deflație, prin evitarea sc ăderii infla ției sub o marjă de
siguranță de 1%.
Deci, strategia de politic ă monetară a BCE este una flexibilă și se
sprijină pe doi piloni : controlul ofertei de moned ă și monitorizarea
inflației.

5.1 Eligibilitatea activelor financiare și a participan ților la
operațiunile de politic ă monetar ă ale BCE.

5.1.1 Activele eligibile

Operațiunile de politică monetar ă realizate în cadrul
Eurosistemului, la care vom face referire în paragraful urm ător, se
bazează pe colateralizarea acestora cu active financiare eligibile pentru
garantare sau tranzac ționare.
Pentru derularea opera țiunilor sunt acceptate dou ă categorii de
active eligibile:
¾ Prima categorie , care include instrumente de debit negociabile
(în special certificatele de depozit emise de BCE) și care trebuie
să răspundă unor criterii uniforme de e ligibilitate stabilite pentru
zona euro de c ătre BCE;
¾ A doua categorie, care include instrumente de debit negociabile
sau nenegociabile și alte active (respectiv ac țiuni tranzac ționate
pe piețele reglementate) și pentru care criteriile de eligibilitate
se stabilesc de b ăncile centrale na ționale, cu aprobarea BCE.

Notă: Pentru a fi calificate drept eligibile, activele financiare
trebuie s ă răspundă unor criterii unitare în scopul asigur ării unui
tratament egal pentru to ți participan ții la opera țiunile de politic ă monetară
ale Eurosistemului.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

68BCE stabilește lista activelor eligibile care se încadreaz ă în prima
categorie (CD emise de BCE și cele emise de b ăncile centrale na ționale
înainte de adoptarea EURO) și care trebuie s ă răspundă următoarelor
criterii:
• să fie instrumente de debit;
• să îndeplineasc ă standardele de creditare;
• să fie localizate în zona euro astfel încât s ă se aplice legisla ția
statelor membre, s ă poată fi consemnate printr-un înscris și
depozitate la b ăncile centrale sau în alte depozite definite ca
centrale, care îndeplinesc st andardele impuse de BCE;
• să fie denominate în euro;
• să fie emise sau garantate de institu ții din zona euro;
• să fie cotate pe pie țele reglementate;
• să aibă un anumit grad de lichiditate;
Deși incluse pe lista BCE, b ăncile centrale na ționale pot s ă nu
accepte anumite instrumente de debit emise sau garantate de diferite instituții, respectiv:
¾ instrumente de debit a c ăror valoare a sc ăzut datorit ă
răscumpărări lor înainte de scaden ța operațiunilor de politic ă
monetară;
¾ instrumente de debit cu pl ăți (de exemplu, plata cuponului), care
sunt efectuate înainte de scaden ța operațiunilor de politic ă
monetară.
Toate activele incluse în prima categorie pot fi utilizate în context
transfrontalier , ceea ce înseamn ă că un participant poate ob ține un credit
de la banca centrala na țională din statul membru în care î și are sediul
utilizând active localizate în alte state.
Activele din aceast ă categorie sunt eligibile pentru toate
operațiunile de politic ă monetar ă, de exemplu, tranzac ții reversibile și
complete sau facilitatea împrumutului marginal (analizate în paragraful
următor).
Activele din categoria a doua trebuie să îndeplineasc ă următoarele
criterii minime de eligibilitate:
¾ să fie instrumente de debit (negociabile sau nu) sau ac țiuni
tranzacționate pe pie țele reglementate;
¾ să reprezinte obliga ții de plat ă sau acțiuni ale unor entit ăți
recunoscute de b ăncile centrale na ționale și care le includ pe
lista activelor eligibile;
¾ să fie ușor accesibile b ăncilor centrale na ționale;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

69¾ să fie localizate în zona euro;
¾ să fie denominate în euro;
¾ să fie emise sau garantate de institu ții din zona euro.
Criteriile de eligibilitate pentru aceste active sunt stabilite de
băncile centrale na ționale în concordan ță cu criteriile minime și fac
obiectul aprob ării din partea BCE.
Chiar dac ă unele active sunt incluse pe list ă, băncile centrale
naționale au posibilitatea s ă nu accepte ca active pentru tranzac ționare sau
garantare, instrumentele de debit sau ac țiunile emise de diferite institu ții,
respectiv:
¾ instrumente de debit a c ăror valoare a sc ăzut datorit ă
răscumpărării lor înainte de scaden ța operațiunilor de politic ă
monetară;
¾ instrumente de debit cu pl ăți (de exemplu, plata cuponului) care
sunt efectuate înainte de scaden ța operațiunilor de politic ă
monetară;
¾ acțiuni cu orice plat ă sau drept care poate af ecta utilizarea lor ca
active eligibile pentru tranzac ț
ionarea sau garantarea înainte de
scadența operațiunilor de politic ă monetar ă pentru care sunt
utilizate.
Aceste active se pot utiliza în context transfrontalier și sunt
eligibile pentru tranzac țiile reversibile și facilitatea împrumutului
marginal, în general nef iind folosite pentru opera țiunile complete.

5.1.2 Participan ții eligibile

Participan ții la opera țiunile de politic ă monetar ă trebuie s ă
răspundă, ca și activele financiare, unor criterii de eligibilitate , cu scopul
de a permite accesul și un tratament egal pentru toate institu țiile de credit
din zona euro, c ă îndeplinesc cerin țele pruden țiale și operaționale.

Sunt considera ți participan ți eligibili acele institu ții de credit care:
¾ fac obiectul sistemului rezervelor minime obligatorii;
¾ dețin o poziție important ă din punct de vedere financiar.

Notă: Pot fi acceptate și instituții de credit care nu fac obiectul
supravegherii (de exemplu, sucursalele unor institu ții de credit care î și au
sediul în afara zonei euro).

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

70Instituțiile participante trebuie s ă îndeplineasc ă toate criteriile
operaționale specificate în contractel e sau aranjamentele care se aplic ă de
băncile centrale na ționale sau de BCE cu sc opul de a asigura conducerea
eficientă a operațiunilor de politic ă monetară în cadrul Eurosistemului.
Aceste criterii generale de eligibilitate sunt uniforme pentru toat ă
zona euro, institu țiile de credit care le îndeplinesc putând astfel s ă:
¾ apeleze la facilit ățile permanente;
¾ participe la opera țiuni de open-market, pe baza licita țiilor
standard.
Instituțiile de credit pot apela la facilit ăți permanente și la
operațiuni de open-mark et pe baza licita țiilor standard numai prin b ăncile
centrale na ționale din statele membre unde ele î și au sediul. Dac ă o
instituție (sucursala sau firma mam ă) își desfășoară activitatea în mai
mult de un stat membru, fiecare punct poate apela la astfel de opera țiuni
prin băncile centrale na ționale din statul membru în care este localizat,
deși licitațiile pot fi prezentate de o singur ă parte (sau firma mam ă sau o
sucursală desemnat ă) în fiecare stat membru.
Selectarea participan ților pentru licita țiile rapide și procedurile
bilaterale se realizeaz ă astfel:
¾ pentru tranzac țiile complete nu exista restric ții;
¾ pentru opera țiunile de swap valutar participan ții trebuie s ă fie în
măsură să desfășoare un volum mare de opera țiuni valutare
indiferent de condi țiile pieței;
¾ pentru celelalte opera țiuni bazate pe licita ții rapide sau
proceduri bilaterale (opera țiuni de reglaj, atra gere de depozite la
termen), fiecare banc ă centrală națională selecteaz ă un anumit
număr de participan ți din cadrul institu țiilor de credit existent în
fiecare stat membru și care îndeplinesc crite riile de eligibilitate
(activitatea pe pia ța monetar ă, eficientă în domeniul financiar și
potențialul de licitare). În cadrul licita țiilor rapide și
procedurilor bilaterale, b ăncile centrale na ționale negociaz ă în
exclusivitate cu participan ții aleși. Dacă din motive opera ționale
o bancă centrală națională nu poate negocia pentru fiecare
operațiune cu to ți participan ții, selectarea se va baza pe o
schemă de rotație cu scopul de a asigura un succes echitabil.
Consiliul guvernator al BCE poate decide dac ă, în condi ții
excepționale, procedurile bilaterale pot fi realizate de BCE îns ăși. Dacă
BCE desf ășoară astfel de opera țiuni, selectarea se va face în concordan ță
cu o schem ă de rotație a participan ților în zona euro care sunt eligibili
pentru licita ții rapide sau pro ceduri bilaterale.
Asupra institu țiilor care nu î și îndeplinesc obliga țiile ce decurg din
regulamentele și deciziile BCE referitoare la regimul rezervelor minime,
BCE poate impune sanc țiuni. În cazul înc ălcării grave a cerin țelor privind

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

71rezervele minime, Eurosistemul poate suspenda participarea unor
instituții în cadrul opera țiunilor de open-market.
Notă: Penalitățile impuse ale b ăncilor centrale na ționale pentru
încălcarea regulilor privind licita țiile, tranzac țiile bilaterale, activele
eligibile, procedurile la sfâr șitul zilei sau condi țiile de acces la facilitatea
de creditare se calculeaz ă la o rată prestabilit ă.

5.2 Operațiuni de politic ă monetar ă ale Eurosistemului

Pentru realizarea obiectivului fundamental, stabilitatea pre țurilor,
Eurosistemul deruleaz ă, în principal, urm ătoarele tipuri de opera țiuni:
¾ operațiuni de open-market;
¾ facilități de creditare permanent ă;
¾ constituirea de rezerve minime obligatorii.

5.2.1 Operațiuni de open-market

Prin aceste opera țiuni se urm ărește atât asigurarea stabilit ății ratelor
de dobând ă, cât și a lichidit ății sistemului și pot fi grupate în:
a.
operațiuni de refinan țare de baz ă;
b. operațiuni de refinan țare pe termen lung;
c. operațiuni de reglaj;
d. operațiuni structurale.

a. Operațiuni de refinan țare de baz ă. Reprezint ă tranzacții reversibile cu
scop de asigurare a lichidit ății, și joacă un rol important în realizarea
obiectelor de politic ă monetar ă a Eurosistemului și în asigurarea
volumului de refinan țare al sectorului financiar.

Caracteristici:
♦ sunt opera țiuni de alimentare cu lichiditate;
♦ se execută săptămânal;
♦ au o scaden ță de o săptămână începând cu anul 2004 (pân ă
atunci scaden ța lor era de 2 s ăptămâni);
♦ se realizeaz ă descentralizat de c ătre băncile centrale no ționale;
♦ se execută prin licita ții standard;
♦ instituțiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot participa
la licitații;
♦ activele din ambele categorii sunt eligibile pentru astfel de
operațiuni.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

72b. Operațiuni de refinan țare pe termen lung . Reprezint ă tranzacții
reversibile cu scop de asigurare a lichidit ății, având o frecven ță lunară (în
prezent într-o zi de miercuri) și o scaden ță de 3 luni, fiind efectuate
pentru sus ținerea refinan țării sectorului financiar.
Aceste opera țiuni se execut ă de obicei sub forma licita țiilor la o
rată variabilă și, din când în când, BCE indic ă volumul opera țiunilor
permise. În condi ții excepționale, Eurosistemul poate s ă execute
operațiuni de refinan țare pe termen lung prin licita ții la o rat ă fixă a
dobânzii.

Caracteristici:
¾ sunt opera țiuni de alimentare cu lichiditate;
¾ se execută în fiecare lun ă;
¾ au scaden ță la 3 luni;
¾ se execut ă în mod descentralizat de c ătre băncile centrale
naționale;
¾ se realizeaz ă pe baza licita țiilor standard;
¾ toate institu țiile de credit care îndeplines c criteriile generale de
eligibilitate pot participa la licita ție;
¾ ambele categorii de active sunt eligibile pentru astfel de
operațiuni.

c. Operațiuni de reglaj . Au scopul de a regla lichiditatea pe pia ță și de a
controla ratele de dobând ă, în vederea calm ării efectelor fluctua ților
neașteptate de lichiditate. Aceste opera țiuni se desf ășoară, în principal,
sub forma tranzac țiilor reversibile, dar pot lua și forma tranzac țiilor
complete, swap-ului valutar sau at ragerii de depoz ite la termen.
Procedurile și trăsăturile opera ționale ale acestor opera țiuni sunt:
¾ pot lua forma atât a opera țiunilor de alimentare, cât și a celor de
absorbție de lichiditate;
¾ frecvența lor nu este standardizat ă;
¾ nu au scaden ță standardizat ă;
¾ tranzacțiile cu scop de alimentare cu lichiditate se execut ă prin
licitații rapide, de și nu este exclus ă posibilitatea utiliz ării
procedurilor bilaterale;
¾ tranzacțiile cu scop de absorb ție de lichiditate, se execut ă, de
regulă, prin proceduri bilaterale;
¾ se realizeaz ă într-o manier ă descentralizat ă de către băncile
centrale na ționale, Consiliul Guvernator al BCE putând decide,
dacă, în cazuri excep ționale, aceste opera țiuni pot fi executate
de BCE;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

73¾ Eurosistemul poate selecta, pe baza criteriilor de eligibilitate, un
număr limitat de institu ții care s ă participe la astfel de
operațiuni;
¾ ambele tipuri de active sunt eligibile pentru aceste opera țiuni.

d.Operațiuni structurale. Sunt utilizate în cazul în care BCE dore ște
ajustarea pozi ției structurale a Eurosistemului fa ță de sectorul financiar.
Pot lua forma atât a tranzac țiilor reversibile și a emisiunii de certificate de
depozit, caz în care aceste opera țiuni se execut ă de către băncile centrale
naționale prin licita ții standard, cât și a tranzac țiilor complete, realizându-
se prin proceduri bilaterale.

Caracteristici:
¾ sunt opera țiuni de alimentare cu lichiditate;
¾ frecvența lor poate fi regulat ă sau nu;
¾ scadența nu este standardizat ă;
¾ se execută sub forma lichidit ăților standard;
¾ toate institu țiile care îndeplinesc criticile de eligibilitate pot
participa la licita ție;
¾ ambele tipuri de active sunt eligibile pentru astfel de
operațiuni.

Efectuarea opera țiunilor de open-market se realizeaz ă prin:
1. Cumpărări/vânzări reversibile de ac tive eligibile pentru
tranzacționare (pe baza acordurilor de r ăscumpărare sau a
creditelor colateralizate);
2. Tranzacții complete;
3. Emitere de certificate de depozit;
4. Swap volutar;
5. Atragere de depoz ite la termen.

1. Tranzac țiile reversibile (repo) reprezintă operațiunile prin care
Eurosistemul vinde/cump ără active eligibile pentru tranzac ționare, cu
obligația de răscumpărare a acestora și acordarea de credite colaterizate
cu active eligibile pentru garantare.
Notă: Aceste tranzac ții se utilizeaz ă pentru toate opera țiunile open-
market.
Băncile centrale na ționale pot executa tranzac ții reversibile atât sub
forma angajamentelor de reachizi ție (de exemplu, proprietatea activului
este transferat ă creditorului, în timp ce p ărțile cad de acord asupra
tranzacției reversibile care pr esupune retransferul activului debitorului la
o dată ulterioară), cât și a creditelor colateralizate.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

74Regulile privind tranzacțiile reversibile bazate pe angajamente de
răscumpărare sunt specificate în angajame ntele contractuale aplicate de
băncile centrale na ționale sau de BCE.
Pentru creditele colateralizate se iau în considerare diferite
proceduri și formalit ăți necesare pent ru a permite ob ținerea unei dobânzi
la împrumut. Diferen ța între pre țul de cump ărare și cel de r ăscumpărare
corespunde unei dobânzi calculat ă pe perioada r ămasă până la scaden ță.
Rata dobânzii la tranzac țiile reversibile sub fo rma împrumuturilor
colateralizate se determin ă aplicând rata dobânzii specific ă mărimii
creditului pe o anumit ă perioadă.

2. Tranzac țiile complete se referă la opera țiunile prin care
Eurosistemul vinde/cump ără active eligibile direct pe pia ță. O astfel de
tranzacție implic ă transferul total al propriet ății asupra activului de la
vânzător la cump ărător fără să existe un transfer reversibil.
Caracteristicile acestor tranzac ții sunt:
¾ pot lua forma opera țiunilor de injectare de lichiditate (cump ărări
directe) sau de absorb ție de lichiditate (vânz ări directe);
¾ se aplică în cazul opera țiunilor structurale și de reglaj;
¾ frecvența lor nu este standardizat ă;
¾ se execută prin procedur i bilaterale;
¾ se realizeaz ă într-un mod descentralizat de b ăncile centrale na ționale,
Consiliul Guvernator al BCE putând decide ca în condi ții excepționale
aceste opera țiuni să fie executate de BCE;
¾ nu există restricții privind participan ții;
¾ sunt considerate eligibile pentru astfel de opera țiuni numai activele din
prima categorie.

3. Emitere de certificate de depozit de c ătre BCE
BCE poate emite certificate de de pozit cu scopul de a ajusta pozi ția
structural ă a Eurosistemului fa ță de sectorul financiar și de a spori
lichiditatea pe termen scurt pe pia ță. Aceste certificate reprezint ă obligații
ale BCE fa ță de deținătorii lor, fiind emise și consemnate prin înscrisuri.
Certificatele de depozit se emit cu discount și sunt răscumpărate la
scadență la valoarea nominal ă. Diferența între valoarea la care sunt emise
și valoarea nominal ă reprezint ă dobânda aferent ă sumei pl ătite de către
deținător la scaden ță la o rată a dobânzii convenit ă între părți.
Caracteristicile acestor instrumente sunt:
¾ pot fi emise pe baza regulat ă/neregulat ă;
¾ au scaden ță până la 1 an;
¾ se realizeaz ă prin licita ții standard;
¾ sunt executate descentralizat;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

75¾ toate institu țiile care îndeplinesc cr iteriile generale de
eligibilitate pot participa la licita ții;
¾ Se emit cu scop de absorb ție de lichiditate.

4. Operațiuni de swap valutar
Aceste opera țiuni constau în tranzac ții simultane – la vedere și la
termen (spot și forward) – încheiate în aceia și contrapartid ă, astfel:
Eurosistemul cump ără/vinde euro la vedere (spot) contra valute
convertibile și, în acela și timp, vinde/cump ără la termen (forward) aceea și
sumă în valută convertibil ă contra euro.
Pentru fiecare opera țiune de swap valutar, Eurosistemul și
participan ții stabilesc punctele swap (diferen ța între cursul valutar la
termen și cel la vedere). Punc tele swap ale euro fa ță de diferite valute
sunt stabilite în concordan ță cu conven țiile generale.
Caracteristicile acestor opera țiuni sunt:
¾ iau forma atât a opera țiunilor de alimentare, cât și a celor de
absorbție de lichiditate;
¾ frecvența lor este nestandardizat ă;
¾ scadența lor este nestandardizat ă;
¾ se execută prin licita ții rapide și proceduri bilaterale;
¾ se realizeaz ă descentralizat de c ătre băncile centrale na ționale,
Consiliul Guvernator al BCE decizând în ce condi ții
operațiunile de swap valutar pot fi efectuate de BCE;
¾ Eurosistemul poate selecta, pe baza criteriilor de eligibilitate, un
număr limitat de institu ții care s ă participe la astfel de
operațiuni.
5. Atragere de de pozite la termen
Instituțiile de credit pot plasa depozite la b ăncile centrale na ționale
din statele membre unde î și au sediul, care sunt remunerate cu o dobând ă
care se pl ătește la scaden ță. Depozitele se cons tituie la termen și cu o rată
fixă a dobânzii.
Caracteristicile acestor opera țiuni sunt:
¾ au drept scop absorb ția de lichiditate;
¾ frecvența cu care sunt atrase nu este standardizat ă;
¾ se execut ă prin licita ții rapide, de și există și posibilitatea
utilizării procedurilor bilaterale;
¾ se realizeaz ă descentralizat de c ătre băncile centrale na ționale;
¾ poate fi limitat num ărul de participan ți

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

765.2.2 .Facilit ăți permanente

Instituțiilor de credit le sunt oferite și două tipuri de facilit ăți
permanente. Scopul lor este acela de a asigura lichi ditatea pe termen scurt
și de a surprinde caract erul politicii monetare.
Pentru participan ții eligibili sunt oferite dou ă astfel de facilit ăți:
a. Facilitatea de creditare (facilitatea împrumutului marginal).
Băncile pot apela la aceast ă modalitate de creditare pentru a
obține lichiditate pe termen foarte scurt de la b ăncile centrale,
prin colateralizarea creditulu i cu active eligibile pentru
garantare. Dac ă o bancă datoreaz ă fonduri unei alte b ănci, dar
nu are lichidit ăți pentru a achita instrumentele de plat ă sau dacă
trebuie s ă întreprind ă acțiuni de urgen ță pentru a îndeplini
necesarul s ău minim de rezerv ă, ea poate retrage o sum ă
nelimitată de bani sub form ă de împrumut peste noapte, f ără a fi
implicate nici un fel de r ăscumpărări.
În condiții normale, nu exist ă limitări ale creditului sau alte
restricții privind accesul la astfel de facilit ăți, independent de cerin ța
privind existen ța unor active suficiente. Deoarece facilitatea
împrumutului marginal este disponibil ă numai pe perioade extrem de
scurte, ea func ționează ca un plafon asupra ratelor dobânzilor
interbancare. De exemplu, nici o banc ă nu va pl ăti o dobând ă anuală de
4% pentru a împrumuta bani de la o alt ă bancă dacă ea poate pl ăti o
dobândă de 3,5% pentru un împrumut de urgen ță obținut din partea b ăncii
centrale europene. În consecin ță, rata dobânzii la tranzac țiile repo
practicată de banca central ă european ă este aproape în totdeauna mai mic ă
decât ceea oferit ă de facilitatea împrumutului marginal.
Prin facilitatea de creditare, băncile centrale na ționale pot injecta
lichiditatea pe baza acordurilor de r ăscumpărare (de exemplu,
proprietatea activelor eligibile este transferat ă creditorului, cu
angajamentul debitorului de r ăscumpărare a acestora a doua zi) sau a
creditelor overnight colateralizate cu active eligibile pentru garantare (de
exemplu, proprietatea activelor eligibile aduse drept garan ție rămâne
debitorului).
Toate instituțiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot apela
la facilitatea de creditare. Accesul se face prin intermediul b ăncilor
centrale na ționale din fiecare stat memb ru în care acea institu ție își are
sediul și numai în zilele în care sistemele de pl ăți sunt opera ționale. Un
participant poate ob ține accesul la facilitatea împrumutului marginal
printr-o cerere adresat ă băncii centrale na ționale din statul membru unde
își are sediul. Pentru ca banca central ă să proceseze cer erea în aceea și zi,
aceasta trebuie s ă fie primit ă cel mai târziu cu 30 de minute dup ă
închiderea sistemului TARGET (î n general ora 18.00). La sfâr șitul

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

77fiecărei zile, soldurile debitoare ale b ăncilor sunt considerate automat
bază pentru cererea de creditare.
Scadența (termenul de r ăscumpărare) pentru astfel de opera țiuni
este overnight. Pentru participan ții în cadrul sistemului de pl ăți TARGET,
creditul este pl ătit în ziua urm ătoare. Rata dobânzii este prestabilit ă de
Eurosistem și se calculeaz ă ca dobând ă simplă, BCE putând modifica rata
dobânzii în orice moment,c u efect din ziua urm ătoare.

b. Facilitatea de depozit. Băncile pot apela la aceast ă facilitate pentru a
constitui depozite pe termen scurt la b ăncile centrale na ționale. Opus ă
facilității împrumutului, aceasta permite b ăncilor să depoziteze peste
noapte la banca central ă european ă, la cerere, o sum ă nelimitat ă de
fonduri, în eventualitatea în care dispun de lichidit ăți mai mari decât
au nevoie. Banca Central ă European ă plătește o rată mică a dobânzii la
aceste depozite și reprezint ă pentru bănci o ultim ă opțiune de investire
a fondurilor disponibile. Deoarece orice banc ă ar împrumuta
bucuroasă mai degrab ă Băncii Centrale Europene decât alte b ănci, la
orice rată dată a dobânzii, rata dobânzii pl ătită de banca central ă
europeană pentru facilitatea sa de depozitare peste noapte este
considerat ă rata minim ă pentru împrumuturile interbancare.
În condiții normale, nu exist ă limite sau restric ții privind accesul la
această facilitate, termenele și condițiile fiind identice pentru întreaga
zonă euro.
Instituțiile care întrunesc criteriile de eligibilitate au acces la
facilitatea de depozit prin intermediul b ăncilor centrale na ționale din
statele membre unde î și au sediul și numai în acele zile în care sistemele
naționale de pl ăți sunt deschise. Pentru ca accesul s ă aibă loc în aceea și
zi, cererea trebuie trimis ă bănci centrale na ționale cel mai târziu cu 30 de
minute dup ă închiderea sistemului de pl ăți TARGET.
Scadența pentru facilitatea de depoz it este overnight. Rata de
dobândă este prestabilit ă de Eurosistem și se calculeaz ă ca dobând ă
simplă.
Facilitățile permanente (de creditare și de depozit) sunt
administrate de c ătre băncile centrale na ționale.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

785.2.3. Rezervele minime obligatorii

Activitatea de baz ă a oricărei bănci constă în atragerea de depozite
de la clien ți și acordarea de credite diferi ților solicitan ți. Diferen ța dintre
dobânzile pe care banca le încaseaz ă pe baza creditelor acordate și cele pe
care le plătește deponen ților săi reprezint ă profitul b ăncii.
Băncile nu împrumut ă însă toate fondurile atrase sub form ă de
depozite. Pentru a putea r ăspunde nevoilor de lic hiditate ale deponen ților,
fiecare banc ă trebuie s ă păstreze un anumit procent în numerar pentru a
opera retragerile zilnice. De fapt, necesarul de rezerv ă minimă reprezintă
instrumentul fundamental al politicii monetare a B ăncii Centrale
Europene, deoarece se cere b ăncilor să depoziteze o anumit ă sumă de
bani în conturile sale. Ca urmare, necesitatea constituirii rezervei minime
ține în afara circula ției o sumă de bani și, astfel, reduce oferta de moned ă
în euro.
Banca Central ă European ă plătește băncilor o dobând ă redusă
pentru rezervele minime de ținute în conturi, dar banii b ăncilor centrale nu
pot fi împrumuta ți sub nici o alt ă formă. Deținerile sub forma rezervelor
minime ale institu țiilor de credit sunt remunera te la rata dobânzii utilizate
în cazul opera țiunilor de refinan țare de baz ă.
Deși necesarul de rezerv ă minimă reprezint ă un instrument
important de politic ă monetară, el joacă un rol secundar în opera țiunile
zilnice ale B ăncii Centrale Europene.
Sistemul rezervelor minime se aplic ă instituțiilor de credit din zona
euro și are drept scop asigurarea stabilit ății ratelor de dobând ă și a
lichidității structurale.
Banca Central ă European ă cere institu țiilor de credit men ținerea
RMO în conturi la b ăncile centrale na ționale. Aceea și obligație o au
sucursalele și filialele constituite în zona euro apar ținând unor institu ții
din afara acesteia.

Baza de calcul pentru rezervele minime include:
• Pasive pentru care se aplic ă o rată a dobânzii pozitive:
– depozite (overnight cu scaden ța până la 2 ani);
– obligațiuni (cu scaden ța până la 2 ani).
• Pasive pentru care se aplic ă o rată a dobânzii zero:
– depozite (cu scaden ță peste 2 ani, repo);
– emisiuni de obliga țiuni, (cu scaden ță peste 2 ani).
Nu se include în calcul:
– datoriile fa ță de alte institu ții care fac obiectul sistemului
rezervelor minime;
– datoriile fa ță de BCE și băncile centrale na ționale.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

79Baza de calcul pentru rezervele minime ale institu țiilor de credit
din zona euro în perioada noiembrie 2002 – decembrie 2004 este
prezentată în tabelul urm ător:
Baza de calcul pentru rezer vele minime ale institu țiilor de credit din
zona euro (miliarde euro)

Perioada Total Pasive pentru care se aplic ă
o rată a dobânzii pozitiv ă
(2%) Pasive pentru care se aplic ă o rată a
dobânzii zero
Depozite
(overnight
scadență
până la 2
ani) Emisiuni de
obligațiuni cu
scadență până
la 2 ani Depozite (cu
scadență
peste 2 ani) Repo Emisiuni de
obligațiuni cu
scadență de
peste 2 ani
2002 11116,8 6139,9 409,2 1381,9 725,5 2460,3
2003 11538,7 6283,8 412,9 1459,1 759,5 2623,5
2004 12415,9 6593,7 458,1 1565,2 913,7 2885,3
Febr.2005 12722,0 6710,6 471,2 1583,5 999,5 2957,5
Sursa: BCE – “Raport lunar – mai 2005”

Necesarul rezervei minime poate fi modificat de BCE în orice
moment, nivelul s ău țintă situându-se între 1,5-2,5% din pasivele bancare.
Băncile nu trebuie s ă îndeplineasc ă necesarul rezervei minime în fiecare
zi a săptămânii, Banca Central ă European ă analizând mediile lunare.
Rezervele de ținute la Banca Central ă European ă aduc un venit mai
mic din dobând ă, în prezent la o rat ă echivalent ă cu rata dobânzii pentru
operațiunile de refinan țare de baz ă.
Rata rezervelor minime se determin ă respectând limita maxim ă
specificat ă în Regulamentul BCE privind aplicarea rezervelor minime
obligatorii. Pentru cea mai mare part e a componentelor bazei de calcul se
aplică o rată a rezervelor uniform ă și pozitivă, în timp ce pentru alte
categorii, rata dobânzii este zero. BCE poate modifica în orice moment
nivelul ratei rezervelor minime, situa ție în care trebuie s ă anunțe în
prealabil.
Necesarul de rezerve pentru fiecare institu ție de credit se
calculează prin aplicarea, asupra sumei tota le a datoriilor eligibile, a ratei
rezervelor minime corespunz ătoare fiec ărei categorii de datorii. Fiecare
instituție își deduce din necesarul de rezerve o sum ă globală uniformă în
fiecare stat membru unde are deschise sedii, a c ărei mărime este
prevăzută în Regulamentul BCE privind rezervele minime.
Necesarul de rezerve mini me pentru fiecare perioad ă de referin ță
este fixat în euro. Perioada de referin ță este de o lun ă, începând din a 24-a
zi a lunii în curs pân ă în a 23-a zi a lunii urm ătoare.
Fiecare institu ție de credit î și păstrează rezervele minime în unul
sau mai multe conturi deschise la b ăncile centrale na ționale din statul
membru unde î și are sediul. Pentru acele institu ții care au mai multe

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

80filiale sau sucursale pe terito riul unui stat membru, obliga ția privind
rezervele minime cade în sarcina institu ției-mamă. Societatea bancar ă
care are filiale în mai multe state membre trebuie s ă mențină rezerve
minime la b ăncile centrale din fiecare stat. O institu ție de credit poate
cere băncilor centrale din statul în care î și are sediul permisiunea de a
menține rezerve minime printr-un intermediar, cu respectarea
Regulamentului BCE privind rezervele minime.
Conturile de decont ări deschise la b ăncile centrale na ționale pot fi
utilizate ca și conturi de rezerve. Rezervele men ținute în aceste conturi se
pot folosi pentru decont ările zilnice.
Deținerile de rezerve minime sunt remunerate la nivelul mediu al
ratei de dobând ă pentru opera țiunile de refinan țare de baz ă. Cele peste
necesar nu sunt remunerate .

5.3. Proceduri utilizate în realizarea opera țiunilor de politic ă
monetară

5.3.1. Derularea opera țiunilor prin licita ții

Sistemul European al B ăncilor Centrale decide în primul rând cât
de mulți sau cât de pu țini bani dore ște să acorde sectorului bancar ca
întreg, pentru a r ăspunde propriului obiectiv de cre ștere a ofertei de
monedă. Apoi, el intr ă în acorduri de r ăscumpărare prin licita ții standard,
ceea ce înseamn ă că instituțiile financiare europene fac licita ții pe lâng ă
propriile b ănci centrale, precizând suma de bani de care au nevoie și
dobânda pe care sunt dispuse s ă o plătească pentru suma respectiv ă.
Băncile centrale accept ă apoi licita țiile de pe pia ța liberă pe baza celei
mai bune oferte primite.
Operațiunile de open-market se desf ășoară sub forma licita țiilor:
standard și rapide.

a. Licitații standard
Se execut ă în 24 de ore de la data anun țării licitației. Opera țiunile
de refinan țare de baz ă, cele de refinan țare pe termen lung și cele
structurale (cu excep ția tranzac țiilor complete) se realizeaz ă sub forma
licitațiilor standard. Toate institu țiile care îndeplinesc criteriile generale
de eligibilitate pot par ticipa la astfel de licita ții.

b. Licitații rapide
Se execut ă într-o oră de la data anun țării licitației. Aceste licita ții se
utilizează numai pentru opera țiunile de reglaj. Eurosistemul poate selecta

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

81pe baza criteriilor de eligibilitate un num ăr limitat de participan ți în
cadrul licita țiilor rapide.
Licitația presupune parcurgerea urm ătoarelor etape:
a. Anunțarea licita ției, care cuprinde anun țul făcut de BCE prin
intermediul mijloacelor de comunicare specifice și anunțul făcut de
băncile centrale na ționale prin intermediul mijloacelor de comunicare
specifice sau direct participan ților.
Anunțul licitației cuprinde urm ătoarele elemente:
– numărul de referin ță al licitației;
– data licita ției;
– tipul tranzac ției (alimentare sau absorb ție de lichiditate) și
tipul de instrument de politic ă monetară utilizat;
– scadența;
– tipul licita ției (la o rat ă a dobânzii fix ă sau variabil ă);
– metoda de alocare;
– volumul dorit al opera țiunii; dac ă este cazul;
– rata dobânzii/randamentul/puncte swap, în cazul licita ției la
o rată fixă;
– minimul/maximul acceptat pent ru rata dobânzii/randament/
puncte swap, în cazul licita ției la o rat ă variabilă;
– data începerii opera țiunii și scadența acesteia, dac ă este
cazul, precum și data emiterii și scadența instrumentului, în
cazul emiterii certificatelor de depozit;
– cursul de schimb la vedere (s pot) care trebuie utilizat pentru
calcularea ofertelor, în cazul opera țiunilor de swap valutar;
– valutele tranzac ționate, în cazul opera țiunilor de swap
valutar;
– limita maxim ă a ofertei, dac ă este cazul;
– alocarea minim ă, dacă este cazul;
– termenul de transmitere a ofertelor de participare;
– denominarea certificatelor de depozit.
b. Pregătirea participan ților și trimiterea ofertelor de participare la
licitație;
Ofertele participan ților la licitație trebuie s ă cuprindă elementele
stabilite de b ăncile centrale na ționale și să fie trimise b ăncii naționale din
statul membru în care acea institu ție își are sediul.
În cazul licita ției la o rată fixă a dobânzii , ofertele vor con ține cel
mult 10 op țiuni pentru sume și/sau rate de dobând ă/randamente/puncte
swap diferite.
Pentru opera țiunile de refinan țare de baz ă, valoarea minim ă a
ofertei este de 1.000.000 eu ro. Ofertele care dep ășesc suma minim ă
trebuie exprimate ca multiplii de 100.000 euro. Sumele minime și
multiplii se aplic ă și operațiunilor de reglaj și celor structurale. valoarea

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

82minimă a ofertei se aplic ă pentru fiecare rat ă de
dobândă/randament/puncte swap.
Pentru opera țiunile de refinan țare pe termen lung, fiecare banc ă
centrală națională definește valoarea minim ă a ofertei între 10.000 și
1.000.000 euro. Ofertele care dep ășesc valoarea minim ă se exprim ă în
multiplii de 10.000 euro. Valoarea minim ă a ofertei se aplic ă pentru
fiecare rat ă de dobând ă în parte.
BCE poate impune și limita maxim ă a ofertei.
Băncile participante trebuie s ă dispună de suficiente active eligibile
pentru sus ținerea ofertelor lor. Aranjament ele contractuale aplicate de
băncile centrale na ționale permit impunerea unor penalit ăți dacă banca
participant ă nu poate transfera o cantitate suficient ă de active eligibile sau
sumele de bani necesare.
Ofertele pot fi revocate înaintea termenului limit ă de trimitere a lor,
cele trimise dup ă această dată fiind considerate invalide. B ăncile centrale
naționale ignor ă acele oferte a c ăror valoare agregat ă depășește limita
maximă stabilită de BCE sau este sub limita minim ă acceptată a ratei
dobânzii/randamentului/ punctelor swap, precum și ofertele care sunt
incomplete.

c. Alocarea licita ției;
Pentru licita ția la o rat ă fixă a dobânzii , ofertele tuturor
participan ților sunt cumulate. Dac ă valoarea agregat ă a ofertelor
depășește suma de alocat, onorarea se va face propor țional, pe baza
raportului între suma de alocat și suma agregat ă a ofertelor (vezi anex ă).
Pentru licita ția la o rat ă variabilă a dobânzii , onorarea op țiunilor
se face descresc ător sau cresc ător, până se ajunge la nivelul la care
cererea satisface oferta sau la nivelul la care sunt satisf ăcute obiectivele
de politic ă monetară ale Eurosistemului (vezi anex ă).

d. Anunțarea rezultatelor
Rezultatele licita țiilor standard sau rapide sunt anun țate public prin
intermediul mijloacelor de comunicare specifice. În acela și timp, băncile
centrale na ționale pot anun ța rezultatele licita țiilor direct b ăncilor
participante.
Anunțul privind rezultatele opera țiunii cuprinde, în general,
următoarele elemente:
– numărul de referin ță al licitației;
– data licita ției;
– tipul tranzac ției;
– suma total ă licitată de către băncile participante;
– numărul băncilor participante;
– valutele tranzac ționale, în cazul tranzac țiilor de swap valutar;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

83- suma total ă alocată;
– procentul de alocare, în cazul licita ției la o rat ă fixă a
dobânzii;
– cursul de schimb la vedere (spot), în cazul tranzac țiilor de
swap valutar;
– rata dobânzii/randamentul/punctel e swap la nivel marginal și
procentul de alocare, în cazul licita țiilor la o rat ă variabilă a
dobânzii;
– rata minim ă licitată, rata maxim ă licitată și rata de alocare
medie ponderat ă, doar în cazul licita țiilor la o rat ă a dobânzii
prin metoda ratei multiple;
– data începerii opera țiunii și scadența acesteia, dac ă este
cazul, precum și scadența instrumentului, în cazul emiterii
certificatelor de depozit;
– valoarea minim ă a alocării individuale, dac ă este cazul;
– valoarea minim ă a ratei de alocare, dac ă este cazul;
– denominarea certificatelor de depozit.
e. Certificarea rezultatelor individuale;
f. Achitarea tranzac ției.
Eurosistemul poate efectua licita ții la o rat ă a dobânzii fix ă sau
variabilă.
În cazul licitației la o rat ă fixă a dobânzii , BCE specific ă în avans
rata dobânzii/punctele swap, iar b ăncile participante ofer ă sumele pe care
doresc să le tranzac ționeze la aceast ă rată a dobânzii/puncte swap.
În cazul licitației la rată variabilă a dobânzii , BCE poate specifica
în avans minimul/maximul acceptat pentru rata dobânzii/punctele swap,
iar participan ții la licita ție fac ofert ă menționând sumele și ratele de
dobândă/puncte swap la care doresc s ă tranzacționeze cu b ăncile centrale
naționale.

5.3.2. Proceduri bilaterale utilizate în derularea opera țiunilor de politic ă
monetară

În general, b ăncile centrale na ționale din statele membre desf ășoară
operațiuni pe baza procedurilor bilate rale. Consiliul Guvernator al BCE
poate decide dac ă, în condi ții excepționale, opera țiunile de reglare a
masei monetare pot fi executate de c ătre BCE îns ăși. Procedurile
bilaterale pot fi utilizate pentru opera țiunile de reglaj și cele structurale.
Procedurile bilaterale sunt definite în sens larg ca proceduri prin
care Eurosistemul poate derula o tranzac ție cu una sau mai multe b ănci
participante, f ără licitație. Astfel, se disting dou ă tipuri de proceduri
bilaterale:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

84• Operațiuni în care b ăncile participante sunt contactate direct
de Eurosistem
În concordan ță cu instruc țiunile BCE, b ăncile centrale na ționale
decid intrarea într-o astfel de tranzac ție cu diferite b ănci participante.
Consiliul guvernator al BC E poate decide execut area unor astfel de
operațiuni de către BCE îns ăși. În acest caz, BCE (sau b ăncile centrale
naționale care ac ționează pentru BCE) contacteaz ă direct una sau mai
multe bănci participante, selec ționate pe baza criteriilor generale de
eligibilitate.
Aceste opera țiuni se aplic ă tranzacțiilor reversibile, tranzac țiilor
complete, opera țiunilor de swap valutar și celor de atragere de depozite la
termen.
• Operațiuni executate prin interm ediul burselor de valori și
brokerilor .
Băncile centrale na ționale pot executa tranzac ții complete prin
intermediul burselor de valori și brokerilor. Pentru astfel de opera țiuni,
participarea b ăncilor nu este restric ționată iar procedurile sunt adaptate
convențiilor privind tranzac ționarea instrumentelor de debit. Consiliul
Guvernator decide dac ă, în condi țiile excep ționale, BCE îns ăși poate
efectua opera țiunile de reglaj.
În general, procedurile bilaterale nu sunt anun țate public în
prealabil.
BCE poate decide desf ășurarea opera țiunilor bilaterale de reglaj în
orice zi de lucru a Eurosistemului. La astfel de opera țiuni pot participa
numai băncile centrale na ționale din statele membre unde data tranzac ției,
a decontării sau a pl ății se încadreaz ă în intervalul de lucru.

5.3.3. Proceduri de decontare și de închidere

Tranzacțiile care au la baz ă utilizarea facilit ăților permanente sau
participarea la opera țiuni de open-market sunt înregistrate în conturile
instituțiilor participante deschise la b ăncile centrale na ționale, dup ă sau în
momentul transferului final al ac tivelor eligibile. Acest lucru implic ă
faptul că activele eligibile trebuie depuse în custodia b ăncilor centrale
naționale. Transferul lor se face prin intermediul conturilor participan ților
în cadrul sistemului de decontare a valorilor mobiliare care îndeplinesc
standardele minime stabilite de BCE. Institu țiile participante care nu au
cont de custodie la banca na țională sau cont de valori mobiliare pot derula
aceste tranzac ții prin intermediul conturilor unei institu ții de credit
corespondente.
Regulamentele în materie de proceduri de decontare sunt definite
în cadrul aranjamentelor contractuale aplicate de b ăncile centrale
naționale sau de BCE pentru di ferite instrumente de politic ă monetară.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

85Procedurile de decontare pot diferi de la o banc ă centrală la alta în func ție
de legisla ția și practicile existente.

Datele pentru decontarea opera țiunilor de open-market
Instrument de politic ă
monetară Data decont ării pentru
operațiuni desfășurate pe baza
licitațiilor standard Data decont ării pentru
operațiuni desfășurate pe baza
licitațiilor rapide sau a
procedurilor bilaterale
Tranzacții reversibile T+1 T
Tranzacții complete – Pe baza conven țiilor privind
activele eligibile
Emisiuni de certificate de
depozit T+1 –
Operațiuni de swap valutar – T, T+1 sau T+2
Atragerea de depozite la termen – T
T = ziua tranzac ției
Operațiunile de open-market bazate pe licita ții standard sunt, în
general, înregistrate în prima zi dup ă data tranzac ției în care sistemele
naționale de decontare pe baz ă brută în timp real (real-time gross
settlement sysitem) și toate sistemele de decontare a valorilor mobiliare
sss (securities settlemet system) sunt opera ționale. Ca principiu,
Eurosistemul urm ărește înregistrarea tranzac țiilor privind opera țiunile de
open-market în acela și timp în toate statele membre, pentru toate
instituțiile participante care dispun de suficiente active eligibile.
Urmărind cosnstrângerile opera ționale și caracteristicile tehnice ale
sistemelor de decontare a valorilor mob iliare, intervalul de timp în care se
face decontarea opera țiunilor poate fi diferit în cadrul zonei euro.
Decontarea opera țiunilor open-market bazate pe licita ții rapide și
proceduri bilaterale se face în ziua tranzac ției. În anumite situa ții,
Eurosistemul poate aplica alte date pentru decontarea acestor opera țiuni,
mai ales în cazul tranzac țiilor complete.
Procedurile de închidere a zilei s unt specificate în documentele
privind sistemele na ționale de decontare pe baz ă brută în timp real
(RTGS) și sistemul TARGET (Trans Eu ropean Automated Real-time
Gross settlement Express Transfer system). Ca regul ă generală, ora
închiderii sistemului TARGET este de 18,00, dup ă această or
ă nici un
ordin de plat ă nemaiputând fi acceptat. Cer erile privind accesul la
facilitățile permanente trebuie trimise b ăncilor centrale na ționale cel mai
târziu dup ă 30 de minute de la ora în chiderii sistemului TARGET.
Soldurile negative înregistrate la sfâr șitul zilei sunt automat
considerate baz ă pentru cererile privind accesul la facilitatea
împrumutului marginal.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

86ANEXA

EXEMPLE DE UTILIZARE A INSTRUMENTELOR DE
POLITIC Ă MONETAR Ă DE C ĂTRE BANCA CENTRAL Ă
EUROPEAN Ă

EXEMPLUL 1 Operațiuni de furnizare de lichidit ăți pe piață prin
intermediul licita ției cu rată fixă.
BCE decide s ă aloce printr-o licita ție cu rată fixă un total de 105 milioane
euro. La licita ție particip ă trei bănci, care prezint ă următoarele oferte:

Banca Oferta
(mil. EUR)
Banca 1 30
Banca 2 40
Banca 3 70
Total 140

Rata de alocare este:

%7570 40 30105=++
Sumele alocate b ăncilor sunt:

Banca Oferta
(mil. EUR) Suma alocat ă
(mil. EUR)
Banca 1 30 22,5
Banca 2 40 30
Banca 3 70 52,5
Total 140 105

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

87EXEMPLUL 2 Operațiuni de furnizare de lichidit ăți pe piață prin
intermediul licita ției cu rata variabil ă
BCE decide s ă aloce printr-o licita ție cu rată variabilă un total de 188
milioane de euro. La licita ție particip ă trei bănci, care prezint ă
următoarele oferte:

Rata
dobânzii Banca 1 Banca 2 Banca 3 Oferta
totală Oferta
cumulată
3,15 0 0
3,10 10 10 20 20
3,09 10 10 20 40
3,08 10 10 20 60
3,07 10 10 20 40 100
3,06 10 20 30 60 160
3,05 20 20 30 70 230
3,04 20 20 30 70 300
3,03 20 20 30 70 370
Total 80 120 170 370

BCE decide s ă practice o rat ă a dobânzii de cel pu țin 3,05% pentru
această licitație. Astfel, toate ofertele care presupun rate de peste 3,05%
vor fi acceptate (ele însumeaz ă 160 mil.EUR): Banca 1 va primi 20
mil.EUR, Banca 2 va primi 60 mil. EUR, iar Banca 3 va primi 80
mil.EUR. la rata de 3,05% alocarea se va face astfel:
%4030 20 20)80 60 20( 188=++++−
Rezultă că cele 28 mil.EUR r ămase de alocat vor fi distribuite
astfel:
Banca 1: 0,4%*20=8 mil.EUR
Banca 2: 0,4%*20=8 mil.EUR Banca 3: 0,4%*30=12 mil.EUR

În concluzie, rezultatele licita ției vor fi:
Banca 1 Banca 2 Banca 3 Total
Total solicit ări 60 90 140 290
Total adjudecat 28 68 92 188

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

88EXEMPLUL 3 Emisiunea de c ătre BCE a certificatelor de depozit
printr-o licita ție cu rată variabilă
BCE decide s ă retragă lichidități de pe pia ță printr-o emisiune de
certificate de depozit, utilizând procedura licita ției la o rat ă variabilă de
dobândă. La aceast ă operațiune își anunță participarea trei b ănci, care
înaintează următoarele oferte:

Rata
dobânzii Banca 1 Banca 2 Banca 3 Oferta
totală Oferta
cumulată
3,00 0 0
3,01 5 5 10 10
3,02 5 5 5 15 25
3,03 5 5 5 15 40
3,04 10 5 10 25 65
3,05 20 40 10 70 135
3,06 25 40 10 75 210
3,08 25 40 10 75 275
3,10 30 45 10 85 360
Total 125 180 65 360

BCE decide s ă atragă prin acest procedeu suma de 124,5 mil.EUR,
acceptând o rat ă a dobânzii de cel mult 3,05%. Astfel, toate ofertele care
au rate mai mici de 3,05% vor fi în întregime acceptate (ele cumuleaz ă 65
mil.EUR). La dobânda de 3,05% , rata de alocare va fi:

%8570655,124=−

În acest exemplu, suma alocat ă Băncii 1 la rata de 3,07% va fi:
0,85%*20=17 mil.EUR Suma total ă adjudecat ă de Banca 1 este:
5+5+5+10+17=42 mil.EUR
Rezultatele licita ției pot fi sintetizate astfel:

Banca 1 Banca 2 Banca 3 Total
Total solicit ări 55,0 70,0 55,0 180,0
Total adjudecat 42,0 49,0 33,5 124,5
Exemplul 4 Swap valutar destinat retragerii de lichidit ăți prin intermediul
unei licita ții cu dobând ă variabilă

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

89BCE hotărăște retragerea de lichidit ăți de pe pia ță, executând un swap
valutar EUR/USD printr-o licita ție cu rată variabilă (în acest exemplu
euro este negociat în report).
Băncile participante înainteaz ă următoarele oferte:

Rata de
report /
deport
(*10000) Banca 1 Banca 2 Banca 3 Oferta
totală Oferta
cumulată
6,84 0 0
6,80 5 5 10 10
6,76 5 5 5 15 25
6,71 5 5 5 15 40
6,67 10 10 5 25 65
6,63 25 35 40 100 135
6,58 10 20 40 70 210
6,54 15 20 40 75 275
6,49 15 25 40 80 360
Total 90 120 180 390

BCE decide s ă retragă 158 mil.EUR, la o rat ă minimă de report de
6,63 puncte. Toate ofertele de pest e 6,63 puncte vor fi acceptate în
întregime (acestea cumuleaz ă 65 mil.EUR). La 6,63 puncte, rata de
alocare va fi:
%9310065 158=−

Suma adjudecat ă de Banca 1 la rata minim ă de report este de: 0,93*25 =
23,25 mil.EUR
Suma adjudecat ă în total de Banca 1 es te de: 5+5+5+10+23,25=48,25
mil.EUR
Rezultatele opera țiunii pot fi sintetizate astfel:

Banca 1 Banca 2 Banca 3 Total
Total solicit ări 65,0 90,0 80,8 235,0
Total adjudecat 48,25 52,55 57,20 158,0

Pentru aceast ă operațiune, BCE a fixat o rat ă de schimb la vedere de
EUR/USD de 1,300. Astfel, la cele dou ă momente ale opera țiunii de swap
(la vedere și la termen), BCE va tranzac ționa următoarele sume:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

90Tranzacție la vedere Tranzac ție la termen
Rata
de
schimb Cumpărarea
de EUR Vânzarea
de USD Rata
de
schimbVânzarea
de EUR Cumpărarea
de USD
1,300 1,30684
1,300 10.000.000 13.000.000 1, 30680 10.000.000 13.068.000
1,300 15.000.000 19.500.000 1, 30676 15.000.000 19.601.400
1,300 15.000.000 19.500.000 1, 30671 15.000.000 19.600.650
1,300 25.000.000 32.500.000 1, 30667 25.000.000 32.666.750
1,300 93.000.000 120.900.000 1, 30663 93.000.000 121.516.590
1,300 1,30658
1,300 1,30654
1,300 1,30649
Total 158.000.000 205.400.00 0 158.000.000 206.453.390

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

91TEMA 6 MANAGEMENTUL
PERFORMAN ȚELOR BANCARE

6.1 Activul și pasivul b ăncilor comerciale
6.2 Determinarea soldurilor interm ediare de gestiune bancar ă
6.3 Indicatori de performan ță bancară
6.4 Studii de caz privind performan țele bancare
6.5 Studii de caz de solu ționat

6.1 Activul și pasivul b ăncilor comerciale

Structura simplificat ă a bilanțului unei b ănci comerciale este:

ACTIVE (utiliz ări ale resurselor) PASIVE (resurse)
ƒ Active lichide (numerar, depozite la
banca central ă) ƒ Împrumuturi de la banca central ă și
de la alte institu ții financiare
ƒ Împrumuturi acordate altor b ănci ƒ Depozite de la clien ți
ƒ Credite acordate clien ților ƒ Operațiuni cu titluri (certificate de
depozit, obliga țiuni)
ƒ Portofolii de titluri
ƒ Active imobilizate ƒ Fonduri proprii

Operațiunile active genereaz ă venituri iar operațiunile pasive genereaz ă
cheltuieli .

6.2. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune bancara

Profitul reprezintă scopul final al b ăncilor comerciale (ca intermediari
financiari), acestea ținând cont în activitatea lor de:
¾ modalitățile de procurare a resurselor;
¾ utilizarea acestor resurse pr in acordarea de credite;
¾ riscurile implicite.
Profitul reprezint ă o sumă în expresie absolut ă și îmbracă forma:
¾ Profitului brut
¾ Profitului net (determinat dup ă plata impozitelor) și se calculeaz ă
astfel :

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

92+ Venituri din dobânzi
– Cheltuieli cu dobânzi
= Venituri nete din dobânzi
+ alte venituri
– alte cheltuieli
– cheltuieli generale
= Profit brut
– impozit pe profit
= Profit net

6.3 Indicatorii de performan ță bancară

6.3.1 Rentabilitatea financiar ă (ROE – return on equity) se determin ă ca
raport între profitul net și capitalul propriu. Reprezint ă deci, procentual,
profitul net adus de o unitate monetar ă de capital:
100CPPNROE ×= ROE – rata rentabilitatii financiare
PN – profitul net al b ăncii
CP – capitalurile proprii ale b ăncii

Rata rentabilit ății financiare este cea mai semnificativ ă expresie a profitului
bancar din perspectiva ac ționarilor deoarece eviden țiază efectul angaj ării lor
în activitatea bancar ă. În practica interna țională, nivelul standard al
rentabilității financiare este un pro cent de 15-20%.
6.3.2 Rentabilitatea economic ă (ROA – return on assets) se calculeaz ă ca
raport între profitul net și activul total al b ăncilor. Exprim ă deci, procentual,
profitul net adus de o unitate monetar ă de activ:
100ATPNROA ×= ROA – rata rentabilitatii economice
PN – profitul net al b ăncii
AT – activul total al b ăncii

Rata rentabilit ății economice arată efectul capacit ății manageriale de a
utiliza resursele b ăncii (proprii si atrase) în scopul ob ținerii de profit. Se
apreciază că ROA este cel mai releva nt indicator al eficien ței bancare
deoarece exprim ă rezultatul net (în primul rând) ca performan ță a
managementului activelor, în condi țiile unui volum dat al resurselor.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

93Un trend în sc ădere al acestei rate arat ă că banca întâmpin ă dificultăți. Un
trend în cre ștere este expresia unor r ezultate pozitive dar poate fi și expresia
asumării unui risc excesiv de c ătre bancă. Mărimea tipic ă a acestei rate în
țările dezvoltate este de aproximativ 1-2%.

6.3.3 Efectul de pârghie (EM – equity multiplier) este un indicator sintetic
care eviden țiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase suplimentare
duce la cre șterea rentabilit ății capitalului propriu. Efectul de pârghie se
calculează ca:
CPATEM= EM – efectul de levier
CP – capitalurile proprii ale b ăncii
AT – activul total al b ăncii

Este un indicator de structur ă care se exprim ă în unități de măsură absolute
și are în general valori mai mari decât 10. Acest indicator variaz ă invers
proporțional cu ponderea capitalului în to talul pasivelor bancare. Cu cât
ponderea capitalului este mai mare , cu atât banca se bazeaz ă mai puțin pe
resurse atrase și, astfel, riscul b ăncii este mai mic. O pondere mai mic ă a
capitalului semnific ă un risc bancar și un efect de pârghie mai mare.

Observatie: cunoașterea oric ăror doi indicatori de performan ță bancară
dintre cei prezenta ți anterior (ROE, ROA, EM) ne permite determinarea
celui de-al treilea. C unoscând nivelurile ROA și EM, conform formulei
următoare valoarea ROE va fi:

EM ROA ROE ×= ROE – rata rentabilitatii financiare
ROA – rata rentabilitatii economice
EM – efectul de levier

6.3.4 Rata profitului (PM – profit margin) se calculeaz ă ca raport
procentual între profitul net și veniturile totale, deci:
100×=VTPNPM PM – rata profitului
PN – profitul net al b ăncii
VT – venitul total al bancii

Acest indicator sintetic al performan țelor bancare este denumit și marja
netă. Venitul total al b ăncii este format din ve niturile din dobânzi și alte
venituri precum cele di n comisioane, consultan ță sau alte servicii financiare
netradiționale aduc ătoare de venituri.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

94Evident, banca este cu atât mai profitabil ă cu cât marja net ă este mai mare.
Mărimea acestui indicator depinde de presiunea fiscal ă, de gradul de
concurență din sistemul financiar-bancar și de eficien ța activității băncii. În
general, valoarea acestui indicator ar tr ebui sa se încadreze în intervalul 10-
12%.

6.3.5 Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation) se calculeaz ă
ca raport între totalul veniturilor și totalul activelor:

100ATAV100 100 ×+×=×=ATVD
ATVTAUAU – rata utilizarii activelor
VT – venitul total al bancii
AT – activul total al b ăncii

AU exprim ă capacitatea b ăncilor de a genera venit. Nivelul acestui indicator
depinde de structura activelor bancare și de remunerarea plasamentelor. În
general b ăncile din țările dezvoltate urm ăresc majorarea celui de al doilea
termen, orientându-se spre cre șterea veniturilor din comisioane și taxe,
încercând s ă mențină la un nivel cât mai stabil primul termen. În practica
internațională, nivelul standard al gradului de utilizare a activel or este de 10-
12%.
Observatie:
cunoașterea oric ăror doi indicatori de performan ță bancară
dintre ROA, PM și AU ne permite determinarea celui de-al treilea.
Cunoscând nivelurile PM și AU, conform formulei urm ătoare valoarea ROA
va fi:
AU PM ROA ×= ROA – rata rentabilitatii economice
PM – rata profitului
AU – rata utilizarii activelor

6.3.6 Marja net ă de dobând ă (NIM – net interest margin) se determin ă ca
raport între veniturile nete din dobânzi și activele valorificabile totale:
100AVC VNIMD D×−= NIM – marja neta de dobânda
VD – veniturile b ăncilor din dobânzi
CD – cheltuielile b ăncilor cu dobânzile
AV – activul valorificat al b ăncilor

Activul valorificat al bancilor, denumit și activul purt ător de doband ă, este
format din portofoliul de titluri de stat, plasamentele interbancare și creditele
acordate. În general, o valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

95dobânzi cât mai mare la acela și nivel al activelor purt ătoare de dobând ă
exprimă o activitate profitabil ă (colectare și redistribuire de capital). Un
nivel redus al marjei poate reflecta ch eltuieli mari cu do bânzile (dependen ță
de pasive volatile, pe termen scurt), dar și o atitudine mai prudent ă a băncii,
care conduce la venituri din dobânzi mai mici.
Pentru acest indicator un nivel de 5- 7 puncte procentuale este considerat
standard.

6.4. Studii de caz privind performan țele bancare

Studiul de caz 1

Să se calculeze marja net ă de dobând ă și rentabilitatea financiar ă pe baza
datelor din urm ătorul bilan ț:

ACTIVE PASIVE
Casa 100 Depozite la vedere (5%) 1000
Bonuri de tezaur (10%) 3000 Impr umuturi interbancare (7%) 750
Credite acordate (15%) 4000 Depozite la termen (10%) 5250
Imobilizări 400 Capital 500
TOTAL 7500 TOTAL 7500

Se mai cunosc: cheltuieli cu func ționarea 180 u.m. și impozit pe profit 30%.

REZOLVARE:

În primul rând vom determina profitul net dup ă următoarea metodologie:

Venituri din dobânzi = 900 %15 4000%10 3000 =×+× u.m.
– Cheltuieli cu dobânzi = 5.627 %10 5250%7 750%5 1000 =×+×+× u.m.
Venituri nete = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzi = 272,5 u.m.
– Cheltuieli generale = 180 u.m. Profit brut = 272,5 – 180 = 92,5 u.m.
– Impozit pe profit =
75.27 %305.92 =× u.m.
Profit net = 64,75 u.m.

Vom determina în continuare indicatorii de performan ță bancară NIM și
ROE. Activul valorificabil este format din bonurile de tezaur și creditele
acordate. A șadar, activul valorificabil este de 7000 u.m.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

96%89.3 10070005.272100 =×=×−=AVCD VDNIM NIM – marja neta de dobânda
VD – veniturile b ăncilor din dobânzi
CD – cheltuielile b ăncilor cu dobânzile
AV – activul valorificat al b ăncilor

%95.12 10050075.64100 =×=×=CPPNROE ROE – rata rentabilitatii financiare
PN – profitul net al b ăncii
CP – capitalurile proprii ale b ăncii

Concluzie: banca înregistreaz ă o bună profitabilitate; în urma determin ării
indicatorilor de performan ță bancară NIM și ROE apreciem c ă valorile
acestora (3.89% și respectiv, 12.95%) sunt comparabile cu nivelurile
considerate standard (5-7% si respectiv 15-20%).

Studiul de caz 2

Se cunosc urm ătoarele informa ții cu privire la activitatea bancar ă a băncii
ABC: profitul net … 100, capita lul propriu … 500, active purt ătoare de
dobândă … 4000, rata utiliz ării activelor…20% si rata rentabilit ății
economice … 2%. Dac ă veniturile din dobânzi sunt egale cu valoarea
agregată a veniturilor b ăncii din alte activit ăți, determina ți nivelul veniturilor
din dobânzi:

REZOLVARE:
Nivelul veniturilor din dobânzi se va determin ă din formula ratei utiliz ării
activelor.
200100ATAV100 100 AT AUVD
AV VDATVD
ATVTAU ×=⇒
⎪⎭⎪⎬⎫
=×+×=×=AU – rata utilizarii activelor
VT – venitul total al bancii
AT – activul total al b ăncii

Având în vedere c ă AU = 20% (din ipoteza problemei), pentru calculul
veniturilor din dobanzi este acum suficient s ă determin ăm nivelul total al
activului bancii. Activul total va fi ob ținut din formula rentabilit ății
economice:

50002.0100100 100 ==×=⇒×=ROAPNATATPNROA ROA – rata rentabilitatii economice
PN – profitul net al b ăncii
AT – activul total al b ăncii

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

97In final ob ținem:
500200500020
200=×=×=AT AUVD AU – rata utilizarii activelor
VT – venitul total al bancii
AT – activul total al b ăncii

Concluzie: banca înregistreaz ă venituri din dobanzi de 500 u.m.

Studiul de caz 3

Pentru anii 2002 și 2003 o banc ă comercial ă a prezentat urm ătoarea situa ție
a conturilor de rezultate:

Indicatori 2002 2003
Dobânzi și venituri asimilate 140000 180000
Dobânzi și cheltuieli asimilate 115000 10000
Comisioane nete 9000 12000
Alte venituri din exploatare 10000 12000
Cheltuieli generale și amortismente 35000 39000
Provizioane 7000 12000
Impozit pe profit 1000 1500

Să se determine și să se comenteze evolu ția profitabilit ății băncii pe baza
soldurilor intermediare de gestiune.

REZOLVARE:
Anul 2002

Venituri din dobânzi = 140000 u.m.
– Cheltuieli cu dobânzi = 115000 u.m.
Venituri nete = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzi = 25000 u.m.
+ Commisioane ne te = 9000 u.m.
+ Alte venituri din exploatare = 10000 u.m.
– Alte cheltuieli (pro vizioane) = 7000 u.m.
– Cheltuieli generale = 35000 u.m.
Profit brut = 2000 u.m.
– Impozit pe profit = 1000 u.m.
Profit net = 1000 u.m.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

98
Anul 2003

Venituri din dobânzi = 180000 u.m.
– Cheltuieli cu dobânzi = 150000 u.m.
Venituri nete = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzi = 30000 u.m.
+ Commisioane ne te = 12000 u.m.
+ Alte venituri din exploatare = 12000 u.m. – Alte cheltuieli (pro vizioane) = 12000 u.m.
– Cheltuieli generale = 39000 u.m.
Profit brut = 3000 u.m.
– Impozit pe profit = 1500 u.m.
Profit net = 1500 u.m.

Rezultatele indic ă o ameliorare a profitului net bancar, ceea ce arat ă o bună
profitabilitate a activit ății bancare și o gestionare eficient ă a cheltuielilor de
funcționare. Trebuie men ționată și creșterea mai rapid ă a profitului net
(50%) relativ la cre șterea veniturilor nete din dobânzi (20%). Acest fapt
evidențiază o dezvoltare mai rapid ă a operațiunilor netradi ționale față de
cele de intermediere bancar ă (atragerea de depozite și acordarea de credite).
Evoluția pozitiv ă se datoreaz ă, pe de o parte, cre șterii mai rapide a
veniturilor din dobânzi în raport cu ce a a cheltuielilor cu dobânzile, iar pe de
altă parte cre șterii veniturilor din comisioane și a altor venituri din
exploatare. Totu și se remarc ă creșterea cheltuielilor cu provizioanele cu
5000 u.m pe fondul dezvolt ării activității economice a societ ății bancare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

99TEMA 7 RISCUL DE INSOLVABILITATE

7.1 Aspecte teoretice
7.1.1 Solvabilitatea bancar ă. Elemente conceptuale
7.1.2 Cerințele de capital în contextu l Acordurilor de la Basel
7.1.3 Indicatorul de solvabilitate

7.2 Solvabilitatea b ăncilor comerciale în România
7.2.1 Capitalul initial minim
7.2.2 Nivelul de solvabilitate

7.3 Studii de caz privind riscul de insolvabilitate

1. Aspecte teoretice

1.1 Solvabilitatea bancara. Elemente conceptuale
Reglementarea pruden țială a solvabilit ății societăților bancare are în vedere
adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate. În aceast ă accepțiune,
fondurile proprii reprezint ă ultimul garant al solvabilit ății în fa ța
ansamblului riscurilor, avand o functie protectiva in vederea functionarii
normale a activitatii bancare. Aceasta re prezinta una dintre cele trei roluri
fundamentale ale capitalului bancar:
a. funcția operațională – dotarea institutiei de credit cu capital initial
permite achizitionarea sistemelor de operare precum si a celorlalte active
fixe necesare desfasurarii in c onditii normale a activitatii bancare ;
b. funcția protectiv ă – capitalul economic are rolu l de a absorbi pierderi
cauzate de evenimente neasteptate. Capitalul economic este o masura
statistica a resurselor necesare acoperi rii pierderilor neasteptate
pentru o anumita perioada (ex. un an), cu un anumit grad de ceritudine
(ex. 99,9%). Scazand di n unitate (unu) gradul de certitudine obtinem
rata de insolvabilitate .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

100

In evaluarea capitalului economic se impun urmatoarele precizari:
¾ Capitalul furnizeaza protectie impot riva pierderilor superioare
celor medii. El nu furnizeaza protectie pierderilor asteptate, care ar
trebui acoperite prin constituir ea de provizioane si tarifarea
corespunzatoare a produselor si serviciilor bancare;
¾ Deviatia pozitiva de la medie este considerata pierdere neasteptata.
Abaterea pozitiva a pierderilor de la medie este definita in functie
de un anumit nivel de toleranta (cu o anumita probabilitate). Prin
definitie nivelul capitalului economic este determinat de acest nivel
de toleranta;
¾ Pierderile ce depasesc limita supe rioara determinata de nivelul de
toleranta reprezinta pierderi excep tionale. Prin definitie, pierderile
exceptionale nu sunt acomodate (a bsorbite) de capitalul economic.
Cu alte cuvinte, daca acestea ap ar banca devine insolvabila ;
¾ Nivelul de toleranta reprezinta proba bilitatea ca pierderile actuale
sa se abata mai mult de la medi e decat limita superioara. Astfel,
nivelul de toleranta reprezinta pr obabilitatea de faliment a bancii.

c. Funcția legată de reglementare – fondurile proprii reprezinta elementul
bilantier pe baza caruia autoritat ea de reglementare aplica anumite
limitari prudentiale ale activitatii ba ncare (limitarea expunerilor mari, a

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

101pozitiilor valutare etc.) in vederea diminuarii riscului de insolvabilitate.
Riscul de insolvabilitate este ri scul de a nu dispune de fonduri
proprii suficiente pentru ac operirea pierderilor neasteptate . O astfel
de situație apare atunci când banca î și dezvoltă prea mult activitatea sau
își asumă riscuri prea mari în raport cu m ărimea fondurilor proprii.

1.2 Cerin țele de capital în contextu l Acordurilor de la Basel

Ca răspuns la cre șterea instabilit ății financiare, în numeroase țări în ultimii
30 de ani, b ăncile centrale precum și alte autorit ăți competente au devenit
mai preocupate de în țelegerea mai aprofundat ă a vulnerabilit ăților sistemelor
bancare și a tehnicilor care pot ajuta la preven irea crizelor sistemice. În acest
context, cadrul metodologic de monitorizare și gestionare a riscului sistemic
a evoluat atât la nivel macro-pruden țial, cât și la nivel micro-pruden țial.
Trebuie men ționat faptul c ă progresul înregistrat se refer ă atât la dezvoltarea
instrumentarului folosit, cât și la procesul de standardizare și cooperare la
nivel interna țional.
La nivel micro-pruden țial, aceste preocup ări au fost sustinute de eforturile
Băncii Reglementelor Interna ționale (BRI) de a elabora un cadru de
convergen ță internațională privind problematica cuantific ării și gestionării
riscului de insolvabilitate. Prima ve rsiune a cadrului de convergenta
internationala privind cuantificarea si ge stionarea riscului de insolvabilitate
s-a realizat in anul 1988 (BASEL I). Acordul prevedea adecvarea fondurilor
proprii la riscurile asumate de catre banca. Prin Basel I, BRI a propus o
metodologie standard pentru determinarea fondurilor proprii și doi indicatori
de solvabilitate care s ă asigure respectarea unei acoperiri minime a activului
riscant (expunerea neta) prin capitalul bancar.
%8 1001 >×=ENFPIS %4 1002 >×=ENCPIS

Ulterior s-a renuntat la cel de-al doil ea indicator de solvabilitate, deoarece
respectarea nivelului minim al ratei 1 de solvabilitate inducea automat si
respectarea celei de-a doua. Expunerea neta era ca lculata doar pe baza
riscului de credit folosind patru cate gorii de risc (0%, 20%, 50% si 100%).
Aceste clase de risc sunt standard si aplicate in functie de categoria de activ
considerata. Tocmai acesta standardizar e a atras si primel e critici din partea
bancilor comerciale, deoare ce nu lua in considerare diferentele de bonitate
dintre contrapartidele aflate in aceeasi categorie de active. Dezvoltarile
ulterioare ale „Acordului BASEL” au privit, in principal, cadrul
metodologic al determinarii numitorul ui indicatorului de solvabilitate .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

102In 1996 a fost introdus si amendamentul privind riscul de piata. Acesta
prevedea includerea in cadrul expunerii nete si a componenetei legate de
riscul de piata. Atunci apare prima data posibilitatea ca bancile sa furnizeze
propriile estimari de risc in vederea calcularii cerintei de capital. Utilizarea
modelelor interne in determinarea cerinte de capital era, in sa, permisa numai
in urma validarii acestora de catr e autoritatea de supraveghere.
In anul 1999 se deschid dezbaterile priv ind continutul Acordului Basel II. In
acest proces au fost numeroase discu tii intre autoritatile de supraveghere,
institutiile de credit si mediul academ ic. Dupa analizarea si completarea a
numeroase documente consultative, in anul 2004 a aparut textul Acordului
Basel II.
Basel II aduce o schimbare de paradigm ă promovat ă la nivel interna țional în
managementul riscului bancar, producând schimb ări ample în cadrul de
reglementare, supraveghere pruden țială și de cooperare interna țională între
autorități. Obiectivul documentului este de a stabili un cadru mai performant
al managementului riscului și al guvernan ței corporatiste pentru b ănci,
conducând implicit și la consolidarea stabilit ății financiare. Instrumentele de
realizare a obiectivului sunt structurate în trei piloni: (i) cerințele minime de
capital , (ii) procesul de supraveghere și (iii) disciplina de pia ță.
(i) Pilonul I stabilește cerințele de capital pentru riscul de credit, de pia ță și
operațional.
Basel II trateaz ă amplu riscul de credit și oferă băncilor o gam ă largă de
opțiuni pentru calcularea cerin țelor de capital în func ție de tipologiile
expunerilor. Trei metode pot fi folos ite în acest scop: abordarea standard,
abordarea de baz ă și abordarea avansat ă utilizând modele interne de rating.
Abordarea standard este cea mai apropiat ă de prezentul cadru de
management al riscului (Basel I), stabilind ponderi de risc fixe în func ție de
tipologia portofoliilor (autorit ăți și bănci centrale, institu ții de credit,
companii, etc.). Elementele de diferen țiere constau în (a) promovarea unei
sensibilități mai mari la risc (prin rafi narea categoriilor respective), (b)
folosirea rating-urilor externe, autorita tea de supraveghere fiind responsabil ă
cu recunoa șterea agen țiilor de rating extern pe ba za unor criterii calitative și
(c) lărgirea sferei instrumentelor și operațiunilor acceptate în scopul
diminuării riscului de credit.
Abordările bazate pe modele interne de rating reprezintă elementul de cea
mai mare noutate, bazându-se pe te oriile privind evaluarea activelor1.

1 Posibilitatea ca un debitor s ă nu-și ramburseze creditul se determin ă ca func ție de diferen ța
între valoarea activelor și cea a datoriilor. Probabilitatea de nerambursare m ăsoară riscul ca
această diferență să devină negativă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

103Cerințele de capital sunt calculate în func ție de urm ătorii parametri de risc:
probabilitatea de nerambursare ( probability of default-PD ), pierderea în caz
de nerambursare ( loss given default-LGD ), expunerea fa ță de debitor
(exposure at default-EAD ) și maturitatea expunerii ( maturity-M ). Cerințele
de capital se determin ă scăzând din valoarea la risc a expunerilor b ăncii
(determinat ă pentru un interval de încredere de 99,9% și un orizont de 1 an),
valoarea aferent ă pierderii a șteptate (EL). Aceasta din urm ă se compar ă cu
nivelul provizioanelor și, în func ție de rezultat, sunt influen țate fondurile
proprii. Pierderea a șteptată se determin ă conform formulei:
EL=PD x LGD x EAD
În abordarea de baz ă a modelelor interne, institu țiile de credit determin ă PD,
iar autoritatea de supraveghere stabile ște restul parametr ilor de risc. În
abordarea avansat ă, instituțiile de credit î și calculeaz ă singure to ți parametrii
în vederea stabilirii cerin țelor de capital. În acest ultim caz, diferen ța dintre
capitalul economic și cel reglementat devine minim ă.
Cerințele de capital pentru riscul opera țional apar pentru prima oar ă
distinct. Riscul este definit ca posibilitatea înregistr ării de pierderi datorate
unor procese interne inadecvate, unor erori umane sau ale sistemelor, sau
unor evenimente externe. Pentru calcularea cerin țelor de capital, institu țiile
de credit pot alege una din urm ătoarele variante:
• Metoda indicatorului de baz ă: solicită deținerea de capital egal ă cu
15% din venitul mediu brut din ultimii trei ani de activitate.
• Metoda standardizat ă: descompune opera țiunile băncii în opt categorii
de activit ăți, iar cerin ța de capital se determin ă prin înmul țirea
venitului net ob ținut pe fiecare categorie de activitate cu un procent
cuprins între 12% și 18%.
• Metoda avansat ă: permite utilizarea modelelor interne pentru
cuantificarea cerin țelor de capital aferente riscului opera țional.
Riscul de pia ță nu cunoa ște modific ări substan țiale față de complet ările
aduse prevederilor Basel I în 1996.
(ii) Pilonul II abordeaz ă calitativ cerin țele pruden țiale prin intermediul
procesului de supraveghere. Au toritatea de supraveghere cap ătă competen țe
sporite în evaluarea pro cedurilor interne ale b ăncilor cu privire la adecvarea
capitalului func ție de profilul de risc. La rândul lor, institu țiile de credit
trebuie să fie capabile s ă identifice, s ă măsoare, să raporteze toate riscurile la
care sunt expuse și să aloce capital în mod corespunz ător. Riscurile nu sunt
doar cele captate în Pilonul I, ci și cel de lichiditate, ri scul de rata dobânzii
pentru expuneri care nu sunt în portofoliul de tranzac ționare , riscul de

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

104concentrare, riscul rezidual, cel reputa țional și strategic. Autoritatea de
supraveghere poate solicita capital suplimentar dac ă apreciaz ă că aceste
riscuri nu sunt acoperite și/sau banca nu are implementate sisteme
corespunz ătoare de control. Nu în ultimul rând, autoritatea trebuie s ă
construiasc ă mecanisme de interven ție timpurie care s ă prevină diminuarea
capitalului b ăncilor sub pragul minim.
(iii) Pilonul III încurajeaz ă disciplina de pia ță prin promovarea dezvolt ării
unui set de cerin țe de raportare mai detaliate c ătre autoritatea de
supraveghere și către public. Cre șterea transparen ței scade asimetria
informațională, iar riscurile pot fi mai bine evaluate. Cerin țele de raportare
sunt calitative (ex: nivelul de consolidare, structura ac ționariatului, strategia
băncii pentru anumite expuneri etc.) și cantitative (ex: valoarea
componentelor capitalului, cerin țele de capital pentru toate riscurile etc.).

1.3. Indicatorul de solvabilitate
Gradul in care institutia de credit isi ac opera riscurile pe care si le asuma
este judecat in functie de indicatorul de solvabilitate . Acesta se calculeaza ca
raport intre fondurile proprii si e xpunerea neta. In conformitate cu
standardele internationale, se consider a ca un nivel superior pragului de 8%
al indicatorului de solvabilitate evid entiaza o buna adecvare a capitalului
bancar la activul riscant.

1.3.1 Fondurile proprii ale societ ăților bancare sunt formate din fondurile
proprii de nivel 1 si fondurile proprii de nivel 2.
Fondurile proprii de nivel 1 cuprind:
a) capitalul social subscris și vărsat, cu excep ția acțiunilor
preferențiale cumulative sau, dup ă caz, capitalul de dotare pus la
dispoziția sucursalei din România de c ătre institu ția de credit din
statul terț;
b) primele de capital, integral în casate, aferente capitalului social;
c) rezervele legale, statutare și alte rezerve, precum și rezultatul
reportat pozitiv al exerci țiilor financiare anterioare, r ămas dup ă
distribuirea profitului;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

105 d) profitul net al ultimului exerci țiu financiar, reportat pân ă la
repartizarea sa conform destina țiilor stabilite de adunarea general ă a
acționarilor.
Pentru determinarea nivelului fondur ilor proprii de nivel 1 se deduc
următoarele elemente:
a) valoarea de înregistrare în contabilitate (cost de achizi ție) a
acțiunilor proprii de ținute de institu ția de credit;
b) rezultatul reportat, reprezentând pierdere; c) pierderea perioadei curente înregistrat ă până la data determin ării
fondurilor proprii;
d) valoarea de înregistrare în contabilitate a imobiliz ărilor
necorporale.
Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:
a) Fonduri proprii de nivel 2 de baz ă:
¾ rezervele din reevaluarea imobiliz ărilor corporale, ajustate cu
obligațiile fiscale aferente, pr evizibile la data calcul ării fondurilor
proprii;
¾ titlurile pe durat ă nedeterminat ă.
b) Fonduri proprii de nivel 2 suplimentar .
¾ acțiunile preferen țiale cumulative pe durat ă determinat ă;
¾ capitalul sub form ă de împrumut subordonat.

Pentru calculul fondurilor proprii, elementele componente ale fondurilor
proprii de nivel 2 sunt supuse urm ătoarelor limite:
a) totalul fondurilor propr ii de nivel 2 nu poate dep ăși 100% din fondurile
proprii de nivel 1;
b) totalul valorii ac țiunilor preferen țiale cumulative pe durat ă determinat ă
și al capitalului sub form ă de împrumut subordonat ce poate fi luat în
considerare la calculul fo ndurilor proprii nu poate dep ăși 50% din
valoarea fondurilor proprii de nivel 1.
Acestea trebuie indeplinite simultan.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1061.3.2 Expunerea neta

Expunerea neta, calculata conform metodologiei Base l I, cupri nde expunerea
neta bilantiera si expunerea neta extr abilantiera (privind riscul de credit).

E BEN EN EN += EN – expunerea net ă
EN B – expunerea net ă bilanțieră
EN E – expunerea net ă din elemente în afara bilan țului
Expunerea net ă bilanțieră reprezint ă suma ponderat ă a elementelor de activ
la valoarea net ă (după deducerea elementelor de pasiv rectificative) cu
gradul lor de risc de credit.
∑×=n
ii i B GRCA EN EN B – expunerea net ă bilanțiera
Ai – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
GRC i – gradul de risc de credit al activului „i”
Criteriile de încadrare a el ementelor de activ în cate goriile de risc de credit
conform legisla ției în vigoare sunt prezentate în anexa 1.
Expunerea net ă din elemente în afara bilan țului reprezint ă suma ponderat ă a
elementelor din afara bilan țului transformate în echivalent credit
(corespunz ător criteriilor de încadrare prezentate în anexa 2) cu gradul lor de
risc de credit (corespunz ător criteriilor de încadrare prezentate în anexa 1).

∑
=××=n
ii i i E GRC ECE EN
1) ( EN E – expunerea net ă extrabilan țieră
Ei – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
EC i – echivalent credit al activului „i”
GRC i – gradul de risc de credit al activului „i”

EXEMPLU:
Determinarea expunerii nete din active bilan țiere:
ELEMENTELE DE ACTIV Sume nete Gradul de
risc
de credit Expunerea
netă din active
bilanțiere
OPERAȚIUNI DE TREZORERIE Șl OPERAȚIUNI INTERBANCARE 203.569

– Casa și alte valori 3.890 0 0
– Cont curent la b ănci centrale (BNR) 56.950 0 0
– Conturi de corespondent la banci (din Romania) 43.834 20 8767
– Depozite la banci (din Romania și din țări de categorie A) 34.456 20 6891
– Credite acordate b ăncilor (din țări de categorie B. cu scaden ța < 1 an) 22.670 20 4534
– Valori primite in pensiune (de !a b ănci din România) 14.809 20 2962
– Valori de recuperat (cecuri in curs de încasarere de la b ănci din România) 560 20 112
– Creanțe restante (asupra unor b ănci din România) 427 100 427

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

107- Creanțe îndoielnice (asupra unor b ănci din România) 335 100 335
– Creanțe atașate
– aferente b ăncilor din România si a celor din țări de cate gorie A 22.238 20 4448
– aferente b ăncilor centrale (BNR) 3.670 0 0
OPERATIUNI CU CLIENTELA 583.486
Credite acordatete clientelei
– Creante comerciale 87.486 100 87486
– Credite de trezorerie 64.289 100 64289
– Credite pentru ex port 72.340 100 72340
– Credite pentru echipament 35.460 100 38460
– Credite pentru bunuri imobiliare (garantate cu ipoteci în favoarea b ăncii) 148.709 50 74355
– Valori primite în pensiune 35.909 100 35909
– Conturi curente debitoare 28.679 100 28679
– Valori de recuperat 12.345 100 12345
– Creanțe restante 11.689 100 11689
– Creanțe îndoielnice 5.680 100 5680
– Creanțe atașate 77.900 100 77900
OPERAȚIUNI CU TITLURI ȘI OPERAȚIUNI DIVERSE 62.869
– Titluri primite in pensiune livrat ă
– Certificate de trezorerie emise de Ministerul Fina țelor 3.526 0 0
– Titluri de tranzac ție
– Certificate de trezorerie emise de Ministerul Finan țelor 1.570 0 0
– Certificate de depozit (emise de b ănci din România) 3.019 20 604
– Acțiuni proprii 1.200 0 0
– Titluri de plasament
– Certificate de depozit emise de b ănci din țări de categoria A 6.099 20 1220
– Bilete de trezorerie emise de b ănci din Romania 2.560 20 512
– Acțiuni 2.130 100 2130
– Titluri de investi ții
– Certificate de trezorerie 8.432 0 0
– Certificate de depozit (emise de b ănci din România) 3.257 20 651
– Conturi de decontare privind o perațiunile cu titluri 1.679 100 1679
– Decontări interbancare 2.897 100 2897
– Debitori 16.947 100 16547
– Conturi de stocuri 2.356 100 2356
– Conturi de regularizare 1.245 100 1245
– Creanțe restante 989 100 989
– Creanțe îndoielnice 247 100 247
– Creanțe atașate 4.715 100 4.715
VALORI IMOBILIZATE 133.566
– Credite subordonate (subordonate b ăncilor) 4.890 0 0
– Părți in cadrul societ ăților comerciale legate, titluri de participare și titluri ale
activitătii de portofoliu de ținute la bănci 900 0 0
– Dotări pentru unit ățile proprii din str ăinătate 10.780 0 0
Imobilizări necorporale
– Fond comercial 8120 0 0
– Cheltuieli de constituire 5780 0 0
Imobilizări corporale

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

108 – Terenuri 19434 100 19434
– Clădiri 42059 100 42059
– Mijloace de transport 11230 100 11230
-Unelte. dispozitive.instrumente. mobilier și aparatur ă birotică 6720 100 6720
– Imobiliz ări corporale in curs 974 100 974
– Creanțe restante 9.989 100 9989
– Creanțe indoielnice 9.890 100 9890
– Creanțe atașate 2.800 100 2800
ACTIONARI SAU ASOCIATI 1.120 100 1120
TOTAL 678015

Determinarea expunerii nete din elemente în afara bilan țului:
CONTURI IN AFARA BILAN ȚULUI SUME Echivalent
credit Gradul de
risc
de credit Expunerea
netă din
elem. in
afara bil.
ANGAJAMENTE DE FINANTARE
– Angajamente in favoarea altor b ănci din România 10.430 100 20 2086
– Angajamente primite de la alte banci 5.130
– Angajamente in favoarea clientelei (aferente cr. pentru bunuri imob ) 80.230 100 50 40115
ANCAJAMENTE DE GARANTIE
– Cauțiuni, avaluri și alte garan ții date altor b ănci din România 6.130 50 20 613
– Cauțiuni, avaluri si alte garantii primite de la alte b ănci 4.230
– Garanții date pentru clientel ă (aferente creditelor de trezorerie) 50.437 50 100 25218.5
– Garanții primite de la clientel ă 237.800
ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE
– Tilluri de primit (certificate de trezorerie) 3.526 100 0 0
ANGAJAMENTE DIVERSE
– Angajamente date 10.830 100 100 10830
– Angajamente primite 9.710
ANGAJAMENTE INDOIELNICE 1.020 100 100 1020
TOTAL 79883
În acest moment putem calcula indicatorul de solvabilitate:
Total ca pital propriu 60 799
Total fonduri proprii 61 889
Expunere ne tă din active bilan țiere 678 015
Expunere ne tă din elemente în afara bilan țului 79 883
Total ex punere net ă 757 898
Indicator de solvabilitate= Fonduri proprii / Total expunere net ă x 100 8,17

După cum se poate observa, indicat orul de solvabilitate respect ă exigentele
Regulamentului BNR-CNVM nr.13/18/14.12.2006 privind riscul de credit,
nivelul înregistrat (8.02%) f iind superior limitei minime (8 %). Deci, capitalul propriu
constituit de banc ă este adecvat.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1092. Solvabilitatea b ăncilor comerciale in Romania

2.1 Capital initial minim

Conform Ordonan ței de Urgen ță nr. 99 din 06/12/2006 privind institu țiile de
credit și adecvarea capitalului (M.O. nr.1027/2006), b ăncile au obliga ția
menținerii în permanen ță a unui nivel minim al capitalului social, ce trebuie
actualizat în func ție de cerintele B ăncii Naționale a României.

Grafic 2.1
Sursa: Banca Na țională a României
Începând cu luna mai 2003 fiecare banc ă comercial ă era obligat ă să dețină
un capital social minim de 32 mil. RON, in timp ce din iunie 2004 nivelul minim al acestuia a devenit 37 m il. RON. Capitalul social al unei b ănci
trebuie vărsat, integral și în formă bănească, la momentul subscrierii.

2.2 Nivelul de solvabilitate

In conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/14.12.2006,
instituțiile de credit trebuie s ă dispună de un nivel al fondurilor proprii, care
să se situeze în permanen ță la un nivel cel pu țin egal cu suma urm ătoarelor
cerințe de capital:
a) pentru riscul de credit și riscul de diminuare a valorii crean ței aferente
întregii activit ăți, cu excep ția opera țiunilor din portofoliul de
tranzacționare, 8% din totalul valorilor ponderate la risc ale expunerilor,
calculate, dup ă caz, în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM Evoluția capitalului social minim bancar
(valori nominale)
mil. lei
050000100000150000200000250000300000350000400000
1991 1992 1993
1994
1995 1996 1997
1998
1999
2000
2001 2002
2003
2004

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

110nr.14/19/2006 privind tratamentul ri scului de credit pentru institu țiile de
credit și firmele de investi ții potrivit abord ării standard, Regulamentul
BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind trat amentul riscului de credit pentru
instituțiile de credit și firmele de investi ții potrivit abord ării bazate pe
modele interne de rating și/sau Regulamentul BNR-CNVM
nr.21/26/2006 privind tratamentul risc ului de credit aferent expunerilor
securitizate și al pozițiilor din securitizare;
b) în ceea ce prive ște portofoliul de tranzac ționare, pentru riscul de
poziție, riscul de decontare și riscul de credit al contrapartidei, cerin țele
de capital determinate potri vit Regulamentului BNR-CNVM
nr.22/27/2006 privind adecv area capitalului institu țiilor de credit și al
firmelor de investi ții;
c) pentru riscul valutar și riscul de marf ă aferente întregii activit ăți,
cerințele de capital determinate potri vit Regulamentului BNR-CNVM
nr.22/27/2006 privind adecv area capitalului institu țiilor de credit și al
firmelor de investi ții; și
d) pentru riscul opera țional aferent întregii activit ăți, cerințele de capital
determinate potrivit Regulamentulu i BNR-CNVM nr.24/29/2006 privind
determinarea cerin țelor minime de capital ale institu țiilor de credit și ale
firmelor de investi ții pentru riscul opera țional.
Analiza indicatorului de solvabilitate calculat la nivel agregat indic ă faptul
că sistemul bancar românesc este bine capitalizat, apt s ă reziste unor șocuri
exogene dure. De și în ultimul an se remarc ă o tendință ușor descresc ătoare a
acestuia (grafic 2.2), explicat ă prin dinamica deosebit ă a creditării, nivelul
sau este mult peste nive lul minim reglementat.
Grafic 2.2
Sursa: Banca Na țională a României, calcule proprii Evoluția indicatorului de solvabilitate
0.002.004.006.008.0010.0012.0014.0016.0018.0020.0022.00
Dec. 2004 Mar. 2005 Jun. 2005 Sep. 2005 Dec. 2005 Mar. 2006 Jun. 2006 Sep. 2006

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

111
3. Studii de caz privind riscul de insolvabilitate

Studiul de caz 1
Despre societatea bancar ă ABC se cunosc urm ătoarele informa ții: casa
1.000 u.m., bonuri de teza ur 5.000 u.m., credite acordate administra ției
locale 2.500 u.m., credite de trezorerie 12.500 u.m., imobiliz ări corporale
6.000 u.m., capitaluri proprii 2.000 u. m., capital suplimentar 1.000 u.m.,
depozite 20.000 u.m., împrum uturi interbancare 3.400 u.m., alte pasive 600
u.m., scrisori de garan ție date pentru clientel ă 680 u.m., alte angajamente
date 660 u.m. S ă se determine indicator ul de solvabilitate.
REZOLVARE:

Determinarea indicatorului de siolvabilitate se realizeaz ă pornind de la
calculul expunerii nete (activului riscant):
u.m. . . . ENEN EN ENE B
00020 0001 00019 =+=+=(2) EN – expunerea net ă
EN B – expunerea net ă bilanțieră
EN E – expunerea net ă extrabilan țieră

În conformitate cu date le problemei expunerea net ă bilantieră este
∑ =×=n
ii i B u.m. . GRCA EN 00019 (3) EN B – expunerea net ă bilanțieră
Ai – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
GRC i – gradul de risc de credit al activului „i”
Categoria de risc Elemente bilantiere Valoarea ponderat ă
0% 6.000 0
20% 2.500 500
100% 18.500 18.500
Total 27.000 19.000

Expunerea extrabilan țieră este:
u.m. 000.1) (
1
=××=∑
=
En
ii i i E
ENGRC ECE EN
(4) EN E – expunerea net ă extrabilan țieră
Ei – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
EC i – echivalent credit al activului „i”
GRC i – gradul de risc de credit al activului „ i”

Categoria de risc Elemente extrabilantiere Valoarea ponderat ă
0% 0 0
50% 680 340
100% 660 660
Total 1.340 1.000

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

112Rata de solvabilitate este:
%15 100 100 =×+=×=ENCS CP
ENFPIS FP – fondurile proprii
CP – capitalul propriu
CS – capitalul suplimentar ( CP CS≤ )

Concluzie: rata de solvabilitate sunt este 15%.

Studiul de caz 2
Pentru societatea bancar ă Beta din România se cunosc urm ătoarele categorii
de active pe clase de risc.
Categoria de risc 0% 20% 50% 100%
Active bilan țiere 50.000 100.000 300.000 550.000

Fondurile proprii constituite de banc ă sunt de 51.000 u.m. S ă se determine
fondurile proprii adecvate și să se prezinte dou ă modalități de ajustare a
elementelor bilan țiere relevante în cazul neîndeplinirii normei de
solvabilitate.

REZOLVARE:

Determinarea fondurilor prop rii adecvate se realizeaz ă pornind de la calculul
expunerii nete (activului riscant):

E BEN EN EN + = EN – expunerea net ă
EN B – expunerea neta bilan țieră
EN E – expunerea neta extrabilan țieră

În conformitate cu ipoteza problemei expunerea net ă extrabilan țieră este
nulă.

∑×=n
ii i B GRCA EN EN B – expunerea neta bilan țieră
Ai – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
GRC i – gradul de risc de credit al activului „i”

Categoria de risc Elemente de activ Valoarea ponderat ă
0% 50.000 0
20% 100.000 20.000
50% 300.000 150.000
100% 550.000 550.000
Total 1.000.000 720.000

Deci expunerea net ă este 720.000 u.m.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

113Fondurile proprii adecvate reprezint ă 8% din expunerea net ă.
08,0×=EN FPA FPA – fondurile proprii adecvate
EN – expunerea net ă
Astfel,
Fonduri proprii adecvate = 57.600 8% 000.207 =× u.m.

Pentru atingerea nivelului minim de solvabilitate se pot lua o serie de m ăsuri
printre care:
I. creșterea fondurilor proprii pân ă la nivelul adecvat prin emisiunea de
acțiuni sau prin fuziunea cu o banc ă mai bine capitalizat ă.
Cum fondurile proprii adecvate trebuie s ă fie: 57.600 u.m., se impune o
creștere a fondurilor proprii efective cu 6.600 u.m.
II. reducerea expunerii nete prin modific area structurii activului în contextul
unui bilan ț constant:
Diminuarea creditelor come rciale cu 165.000 u.m. și majorarea
creditelor ipotecare cu aceea și sumă:

000.165
) 000.550(%100) 000.300(%50 000.100%20500.63708,008,0
maxmax max max=⇒
⎪⎭⎪⎬⎫
− ×++ ×+×==⇒=⇒×=x
x x ENENFPEN EN FP

Concluzie: fondurile proprii adecvate sunt 57.600 u.m., iar respectarea ratei
1 de solvabilitate se poate realiza fie prin cre șterea fondurilor
proprii cu 6.600 u.m., fie prin di minuarea creditelor comerciale cu
165.000 u.m. și majorarea creditelor ipotecare cu aceea și sumă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

114TEMA 8 RISCUL DE CREDIT

8.1 Aspecte teoretice
8.2 Gestionarea a priori a riscului de credit
8.2.1 Divizarea și limitarea riscurilor
8.2.2 Aprecierea capacit ății de rambursare
8.2.3 Constituirea garan țiilor
8.3 Gestionarea posteriori a riscului de credit
8.3.1 Analiza portofoliului de credite și constituirea de
provizioane
8.3.2 Constituirea rezervei generale pentru riscul de credit
8.4 Aplicații

8.1. Aspecte teoretice
Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca debitorii sau emiten ții de
titluri să nu–și onoreze obliga țiile la scaden ță, ca urmare a degrad ării
situației financiare a acestora , care poate fi determinat ă de condițiile afacerii
împrumutatului sau de situa ția general ă a economiei.
Pentru limitarea pierderilor care decurg din neîncasarea la scaden ță a
creditelor și dobânzilor aferente, se impune o gestinare atent ă a riscului de
credit, care se realizeaz ă a priori și a posteriori.

Gestionarea a priori este o prim ă etapă și presupune :
– divizarea și limitarea riscurilor,
– aprecierea calit ății (capacit ății de rambursare) a solicitan ților de
credite,
– constituirea garan țiilor.
A doua etap ă , gestionarea a posteriori , vizează:
– analiza portofoliului de credite și constituirea de provizioane,
– constituirea rezervei generale pentru riscul de credit

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1158.2 Gestionarea a priori a riscului de credit

8.2.1. Divizarea și limitarea riscurilor

Divizarea riscurilor are ca obiectiv evitarea concentr ării riscurilor prin
diversificarea (economic ă și geografic ă) plasamentelor. Limitarea riscurilor
se realizeaz ă prin norme stabilite de fiecare banc ă, dar și prin m ăsuri
stabilite de autoritatea de reglementare, opozabile tuturor b ăncilor.

Limitarea autonormativ ă vizează:
– limite interne pentru ponderea activit ăților riscante în fondurile proprii,
– plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate, zon ă
geografic ă

Reglement ările românești pentru limitarea riscului de credit se refer ă la:
1. O institu ție de credit nu poate înregistra o expunere fa ță de un singur
debitor , a cărei valoare depășește 25% din fondurile proprii .
2. În cazul în care acest un singur debitor are în componen ța sa cel pu țin
un membru al grupului institu ției de credit raportoare, iar membrul
respectiv este societatea-mam ă, filială a societ ății-mamă sau filial ă a
instituției de credit raport oare, procentul prev ăzut la pct. 1 va fi redus
la 20% .
3. Valoarea cumulat ă a expunerilor mari ale unei institu ții de credit (care
depășesc 10% din fondurile proprii ale b ăncii) nu poate dep ăși 800% din
fondurile ei proprii.

UN SINGUR DEBITOR – orice persoan ă sau grup de persoane fizice și/sau
juridice fa ță de care institu ția de credit are o expunere și:
– care constituie, dac ă nu se dovede ște altfel, un singur risc, deoarece una
dintre ele de ține, direct sau indirect, c ontrolul asupra celeilalte ori
celorlalte; sau
– între care nu exist ă o relație de control în sensul exprimat la prima liniu ță,
dar care trebuie s ă fie considerate ca reprezentâ nd un singur risc, deoarece
între ele exist ă asemenea leg ături încât, dac ă una dintre ele s-ar confrunta
cu probleme financiare, exist ă o probabilitate considerabil ă ca cealalt ă sau
toate celelalte s ă se confrunte cu dificult ăți de rambursare;

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

116Prin expunere fata de un debitor intelegem activ ele si elementele din
afara bilantului nete de provizioane. In conformitate cu limitele aplicabile
expunerilor mari, se va excepta din cal cul partea determinata ca diferent
intre valoarea expunerii respective si rezultatul inmultirii acesteia cu
ponderea aferenta. Cu alte cuvinte, se va lua in calcul doar riscul net al
debitului respectiv. Riscul net (sau expunerea neta) se calculeaza folosind
urmatorul algoritm:
i i i GRCA RN×= RN i – riscul net al activului i
Ai – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
GRC i – gradul de risc de credit al activului „i”
Prin notiunea de activ la valoare b ilantiera neta in telegem activ la
valoare bilantiera bruta diminuata cu nivelul specific al provizioanelor sau
amortismentelor constituite pentru activul respectiv.
i i i AP AB A )(−= Ai – activul „ i” la valoare bilan țieră netă
AB i – activul „ i” la valoare bilan țieră brută
P(A) i – provizionul sau amortismentul constituit pt. activul „ i”
Gradul de risc de credit reprezinta coeficientul de risc corespunzator
fiecarui element de activ. In confor mitate cu Norma 12/2003 a BNR, el
poate lua valori doar in multimea {0,0.2,0.5,1}

8.2.2 Aprecierea capacit ății de rambursare a solicitan ților de credite

Băncile sunt obligate s ă limiteze riscul de credit și să depună toate
eforturile pentru a- și încasa debitorii. În acest scop, vor fi onorate doar
solicitările de credit pentru care exist ă premisele ramburs ării principalului și
plății dobânzilor.
Evaluarea capacității de rambursare a solicitan ților de credite are
dimensiuni calitative și cantitative. Etapele în evaluarea calitativ ă a riscului
se referă la obținerea de informa ții legate de respons abilitatea financiar ă a
clientului, determinarea scopul ui real al cererii de credit și de estimarea
eforturilor reale ale client ului în vederea ramburs ării. Dimensiunea
cantitativ ă a evalu ării riscului de creditare const ă în analiza atent ă a
istoricului datelor fina nciare ale clientului și proiectarea viitoarelor rezultate
financiare.

In general, pentru evaluarea unei solicit ări de credit sunt urm ărite
analiza bonitatii clientului si evaluarea perspectivelor financiare pe baz ă
de cash – flow .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

117Analiza bonitatii clientului

Rating-ul reprezinta o metoda modern a de evaluare a bonitatii
clientilor potentiali. Aceasta const ă într–o nota ție de apreciere a atributelor
solicitantului în vederea acord ării creditului, care sunt apoi agregate într-o
notă totală.
Construirea unui sistem de rating pr esupune rezolvarea urmatoarelor
probleme:
¾ alegerea criteriilor re levante de evaluare
¾ stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv
notarea fiecarui criteriu
¾ elaborarea metodologiei de agregare a notelor obtinute pentru fiecare
criteriu in parte
¾ stabilirea punctajului minim pentru co ntinuarea analizei solicitarii de
credit
Aplicarea sistemului credit scorin g are în vedere compararea
punctajului ob ținut de solicitant cu limita stabilit ă pentru acordarea
creditului. Acest rezultat constituie numai o baz ă pentru decizia de creditare,
aceasta din urm ă revenind Comitetului de Credite.

Stabilirea punctajului minim pentru acordarea creditului

Aceasta se realizeaz ă pornind de la o baz ă de date ce cuprinde clien ții
băncii care au beneficiat de credite în trecut.
Pentru stabilirea ierarhiei debitorilor banca utilizeaz ă 1000 dosare de
credit din trecut, care cuprind 900 clien ți solvabili și 100 clien ți insolvabili.
Convențional se consider ă că un client solvabil aduce o unitate profit, iar un
client nesolvabil 9 unit ăți pierdere. Punctajele care s-ar ob ține, pe o scal ă de
100 puncte, sunt:
Note obținute 0-
10 10-
20 20-
30 30-
40 40-
50 50-
60 60-
70 70-
80 80-
90 90-
100
Nr clienți
solvabili 0 23 35 86 153 225 114 100 102 62
Nr clienți
insolvabili 11 15 21 14 13 8 8 6 4 0

Se stabile ște punctajul minim de la care clien ții pot obține credite.
Vom calcula pentru fiecare punctaj rezultatul ob ținut de banc ă și se va
considera ca prag mini m acel nivel peste care banca înregistreaz ă profit:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

118Note
obținut
e Nr. clienți
solvabili
(cumulat) Nr.clienți
insolvabili
(cumulat) Rezultatul b ăncii
Col 1 Col 2 Col 3 Col 4 = 1 x Col 2 – 9 x
Col 3
0-10 0 11 -99
11-20 23 26 -211
21-30 58 47 -365
31-40 144 61 -405
41-50 297 74 -369
51-60 522 82 -216
61-70 636 90 -174
71-80 736 96 -128
81-90 838 100 -62
91-100 900 100 0

Pentru clien ții ce au punctaj de p ănă la 40 de puncte banca ar suferi o
pierdere de 405 u.m. Renun țând la ace ști clienți, banca ob ține 405 u.m.
profit. Renun țând la clien ții cu punctaj sub 50 de puncte profitul ar fi de doar
369 u.m. Se observ ă că dacă banca cre ște plafonul de puncte peste 40 atunci
profitul înregistrat se reduce. Deci , profitul maxim este de 405 u.m. și se
obține prin creditarea clien ților cu un punctaj superior limitei de 40 de
puncte.

Alegerea criteriilor relevante de ev aluare si stabilirea intervalelor
valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecarui criteriu

Alegerea criteriilor relevante de evalua re are in vedere trei categorii de
informatii:
¾ financiare ,
¾ economice ,
¾ nefinanciare privind clien ții: situatia juridica, tipul de proprietate,
conducerea, personalul societ ății, afacerea, pia ța, etc.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

119Analiza financiara

Criteriile ce stau la baza evaluarii performan țelor financiare ale
clientului și capacitat ății acestuia de a– și onora datoria la scaden ță se
stabilesc de fiecare banc ă în parte și se aprob ă de către BNR-Direc ția
Supraveghere (conform art. 7 din Regulamentul nr. 5 din 23 august 2002).

În urma acestor evalu ări, performanta financiara va fi inclusa în una
dintre urm ătoarele categorii:
– categoria A : performan țe foarte bune, care permit achitarea la scaden ță a
datoriei, cu men ținerea acestor performan țe,
– categoria B : performan țe foarte bune, dar f ără certitudine pe o
perspectiv ă medie,
– categoria C : performan țe financiare satisf ăcătoare, cu tendin țe de
înrăutățire;
– categoria D : performan țe financiare sc ăzute și ciclice;
– categoria E : pierderi și incapacitatea ramburs ării.

Analiza financiar ă a clienților se bazeaz ă pe informa țiile financiare
furnizate de client: bilan ț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere,
balanța de verificare. Prin aceast ă analiză banca urm ărește să identifice și să
cuantifice riscul performan ței clientului , riscul de lichiditate , riscul de
insolvabilitate și riscul legat de managementul activelor .

Prezentăm în continuare un sistem de indicatori care pot fi folosi ți la
încadrarea agen ților economici împrumuta ți în una din categoriile de mai
sus. Se au în vedere mai multe criterii, pentru fiecare stabilindu-se un
punctaj, iar pe baza notei totale se realizeaz ă clasificarea performantei
financiare.

Indicator Formula Intervale Punctaj
Lichiditatea
generala e PCirculante ACirculantLG= 1≥GL
8.0 1≥>GL
6.0 8.0≥>GL
5.0 6.0≥>GL
GL>5.0 1
2
3
4 5

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

120Lichiditatea curenta e PCirculantStocurie ACirculantLC−=8.0≥CL
65.0 8.0≥>CL
5.0 65.0 ≥>CL
3.0 5.0≥>CL
CL>3.0 1
2
3
4 5
Gradul de
indatorare ATDatoriiG= 4.0≤G
5.0 4.0≤<G
7.0 5.0≤<G
8.0 7.0≤<G
8.0>G 1
2
3 4
5
Acoperirea
dobanzilor Financiare Chelte RExploatarAD.= 6≥DA
4 6≥>DA
3 4≥>DA
1 3≥>DA
DA>1 1
2
3 4 5
Rotatia Stocurilor StocuriCARStoc= 12≥StocR
8 12 ≥>StocR
4 8≥>StocR
2 4≥>StocR
StocR>2 1
2
3 4 5
Termenul de
recuperare al
creantelor CACreanteTC360×=
zile Tzile T zilezile T zilezile T zilezile T
CCCCC
9090 6060 3030 1515
>≤<≤<≤<≤
1
2 3 4
5
Termenul de plata al
datoriilor CADatoriiTP360×=
zile Tzile T zilezile T zilezile T zilezile T
PPPPP
1530 1560 3090 6090
≤≤<≤<≤<>
1
2
3
4 5
Rotatia activelor
fixe AFCARAF=
AFAFAFAFAF
RRRRR
>≥>≥>≥>≥
5.15.1 33 5.45.4 66
1
2
3 4 5

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

121Rotatia activelor
totale ATCARAT=
ATATATATAT
RRRRR
>≥>≥>≥>≥
11 5.15.1 22 5.25.2
1
2
3
4 5
Rata profitului CAPNPM=
PMPMPMPMPM
>≥>≥>≥>≥
01.001.0 05.005.0 1.01.0 15.015.0
1
2
3 4
5
Puterea de castig ATe RExploatarBEP=
BEPBEPBEPBEPBEP
>≥>≥>≥>≥
2.02.0 25.025.0 3.03.0 35.035.0
1
2
3
4 5
Rentabilitatea
financiara CPPNROE=
ROEROEROEROEROE
>≥>≥>≥>≥
05.005.0 1.01.0 15.015.0 2.02.0
1
2
3
4 5

Evaluarea rezultatelor economice

Analiza economica urmareste sa eval ueze puterea economica a solicitantului
prin cuantificarea cresterii reale a cifre i de afaceri si a profitului net,
modificarea procentuala a activitatii in raport cu media sectorului de
activitate si dimensiun ea economica a activitatii.
Indicator Formula Intervale Punctaj
Cresterea CA in
termeni reali ) 1(%
1n
i nn
r CACACA
+×=Δ
− ≥ΔCA% 0.25
25.0 % 1.0 <Δ≤ CA
1.0 % 05.0 <Δ≤− CA
05.0 % 2.0 −<Δ≤− CA
2.0 %−<ΔCA 1
2
3
4 5
Cresterea PN in
termeni reali ) 1(%
1n
i nn
r PNPNPN
+×=Δ
− 25.0 %≥ΔPN
25.0 % 15.0 <Δ≤ PN
15.0 % 03.0 <Δ≤ PN
03.0 % 05.0 <Δ≤− PN
05.0 %−<ΔPN 1
2 3
4
5

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

122Marimea
companiei ) / () () (EUR ROLCSROLCAEURCA =≥) (EURCA 10.000.000
EUR
[5.000.000 EUR
;10.000.000 EUR)
[1.000.000 EUR
;5.000.000 EUR)
[250.000 EUR
;1.000.000 EUR)
) (EURCA < 250.000
EUR 1
2
3
4 5
Cresterea CA vs
Ev. Sect. ES CA % %Δ−Δ=Ω 1.0≥Ω
1.0 05.0<Ω≤
05.0 0<Ω≤
0 05.0<Ω≤−
05.0−<Ω 1
2
3
4 5

Analiza informatiilor nefinanciare

Relevanta analizarii aspectelor nefi nanciare este data de necesitatea
aprecierii moralitatii comerciale si a capacitatii manageriale a potentialului
client. Dintre criteriile nefinancia re de analiza a bonitatii clientului se detaseaza
prin importanta situatia juridica. In cazu l in care clientul de afla intr-una din
urmatoarele situatii el este el iminat imediat din analiza: dizolvare, faliment,
inmatriculare respinsa, lichidare si radiere .
Indicator Status Punctaj
Situatia juridica capital nemajorat
intrerupere temporara de
activitate
reorganizare – alte moduri
divizare totala
in curs de inmatriculare
reorganizare in cooperative de
cred
reorganizare judiciara
rezervare pentru schimbare
nume firma
divizare partiala
rezervare 5
5
5
5 4
4
4 4
3
3 3
3
2

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

123schimbare sediu in alt judet
valabilitate sediu expirata
fuziune prin absorbtie
reorganizare RA in S.C.
reorganizare sucursala in S.C.
schimbare forma juridica
functiune
fuziune prin contopire 2
2
2
1 1
Vechimea afacerii
1212 88 55 22
≥<≤<≤<≤<
AAAAA
VVVVV
5
4 3
2
1
Forma de
proprietate SA si cotata la BVB
SA si cotata la RASDAQ
SA necotata
SRL Alte forme 1
2
3
4 5

Stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii,
respectiv notarea fiecarui criteriu are la baza analiza discriminanta1.
Elaborarea metodologiei de ag regare a notelor obtinute pentru
fiecare criteriu in parte

Construirea metodologiei de agrega re a rezultatelor obtinute are in
vedere stabilirea importatei fiecarui criteriu in parte in ansamblul
indicatorilor considerati. Cel mai ades ea sistemele de rating folosesc metoda
liniara de agregare a r ezultatelor, apreciindu-se ca aceasta aproximeaza cel
mai bine toate situatiile posibile.

1 Vezi “Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankruptcy” de
Edward I. Altman – The Journal of Finance, Vol 23, Issue 4 (Sep., 1968), 589-609

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

124Analiza perspectivelor financiare pe baz ă de cash – flow

Analistul de credite trebuie s ă fundamenteze decizia de creditare nu
numai pe situa ția financiar ă istorică a clientului, ci și pe capacitatea acestuia
de a genera în viitor fluxuri b ănești și deci de a rambursa creditul și a plăti
dobânda. Instrumentul folosit în acest scop este fluxul de numerar, adic ă o
situație a intrărilor și ieșirilor de numerar (încas ări și plăți) într-o perioad ă
dată. Rezultatul poate fi pozitiv (disponib il de numerar) sau negativ (necesar
de numerar).

În realizarea unui flux de numerar, trebuie avut în vedere c ă
prognozele clientului pot avea la baz ă o proiec ție exagerat pozitiv ă a
evoluției viitoare, deci se impune o corectare a acestora.
În linii mari, structura unui flux de numerar este urm ătoarea:
+ intrări de capital
– ieșiri de capital
+ intrări din vânz ări
– ieșiri pentru aprovizion ări
– salarii – alte cheltuieli
– impozit pe profit

= flux net al perioadei
+ disponibil din perioada anterioar ă

= disponibil / necesar de lichidit ăți curent

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1258.2.3 Constituirea garan țiilor

Conform prev ederilor Legii Bancar e, acordarea de cred ite se realizeaza in
urma acceptarii de catre Ba nca a unor garantii afer ente acestor credite.
Astfel, garantiile car e se pot accepta sunt:
– garantii in numerar (depozite constituite la Ba nca de catre Imprumutat
sau de catre un tert garant);
– scrisori de garantie bancara (in vederea acceptarii unei scrisori de
garantie bancara se verifica existenta unei limite aprobate si disponibile
pentru banca emitenta);
– scrisoare de garantie emisa de o Administra tie Centrala / Locala
– scrisoare de garantie emisa de o entitate juridica sau fizica;
– diferite forme de garantii emise de inst itutiile specializate si autorizate sa
emita astfel de garantii (Fondul Nationa l de Garantare a Creditelor pentru
Intreprinderile Mici si Mijlocii SA, Fondul de Garantare a Creditului Rural
S.A, etc).
– garantii materiale (considerate la o valoare justa2):
proprietati industriale
proprietati cu destinatie de locuinta ipoteci
alte proprietati

echipamente
stocuri bunuri mobile gajuri
altele

exigibile
viitoare
instrumente de plat a emise in favoarea
Imprumutatului si girate Bancii cesiuni de
creanta
altele
– alte garantii cons iderate acceptable.

2 Valoarea justa a garantiilor sus mentionate va fi considerata ca fiind valorea rezultata din eel putin una din
sursele urmatoare:
a) informatii relevante aparute in presa, inclusiv dar nelimitandu-se la anunturi publicitare, in cazul locuintelor
tip apartament bloc, terenuri precum si alte proprietati imobiliare private;
b) raport de evaluare acceptat de catre Banca, in cazul proprietatilor imobiliare industria l precum si celor de alt tip
(inclusiv cele mentionate la pct a);
c) documente doveditoare (facturi, declaratii vamale, etc) in cazul gajurilor, si altor tipuri de garantii acceptate.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

126Pentru garantiile reale mob iliare, in Raportul de credit se vor prezenta orice
informatii care exista cu privire la garantiile propuse, obtinute prin
interogarea Arhivei Electronice de Garantii Mobiliare (AEGRM).
Valoarea justa in cazul cesiunii de creanta va fi valoarea contractului
comercial incheiat de clientul Bancii- lmprumutat cu part enerii sai sau a
comenzilor ferme de care acesta dispune.
Valoarea justa in cazul instrumentului de plata girat Bancii si a Biletelor la
Ordin emise in favoarea Bancii si avaliz ate, va fi valoar ea respectivelor
instrumente.
Valoarea justa in cazul scrisorilor de garantie corporative sau a scrisorilor
de garantie emise de persoane fizice v a f i i n s a s i v a l o a r e a i n s c r i s a i n t e x t u l
scrisorii, reprezentand angajamentul de plata asumat de catre entitatea
emitenta.
Valoarea justa in cazul garantiilor emise de institutii specializate in garantare
va fi insasi valoarea inscrisa in textul doc umentului, reprezentand
angajamentul de plata asumat de catre entita tea emitenta.
Valorile garantiilor sus enumerate se vor in registra in contabilitate la valorile
juste determinate la data acordarii, pe baza documentelor mentionate.
Valorile ponderate mentiona te in Raportul de credit au doar scop informativ.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1278.3. Gestionarea posterior i a riscului de credit

8.3.1 Analiza portofoliului de credite și constituirea de provizioane

Este o etap ă în gestionarea riscului de credit care urmeaz ă procesului
de acordare a creditelor și vizează constituirea de resurse pentru acoperirea
pierderilor care apar la por tofoliul de credite. Vom urm ări în continuare
stabilirea nivelului cerut ( de normele reglementare ) al provizioanelor
pentru riscul de credit .

8.3.1.1. Se procedeaz ă mai întâi la o clasificare a creditelor în cinci
categorii, iar pentru fiecare categorie este normat un nivel de provizionare:

Categorie de credite standard observatie substa ndard indoielnic pierdere
Coeficient de provizionare 0 0,05 0,2 0,5 1

Clasificarea creditelor are în vedere trei criterii :
1) serviciul datoriei
– capacitatea debitorului de a- și onora datoria la scaden ță, exprimat ă ca
număr de zile de întârzire de plat ă de la scaden ță;
– există cinci intervale de timp în func ție de care se apreciaz ă serviciul
datoriei (0-15 zile, 16-30 zile, 31- 60 zile, 61-90 zile, minimum 91 de
zile)
2) performan ța financiar ă
– reflectarea poten țialului economic și solidității financiare ale unei
entități economice, ob ținută în urma analiz ării unui ansamblu de
factori cantitativi (indicatori economico-financiari calcula ți pe baza
datelor din situa țiile financiare anuale și periodice) și calitativi (modul
de administrare a entit ății economice anali zate, calitatea
acționariatului, garan țiile primite);
– această evaluare se va realiza pot rivit normelor interne ale b ăncilor
(conform avizului BNR – Direc ția de Supraveghere);
– frecvența cu care se determin ă categoria de performan ță financiar ă va
coincide cu frecven ța cu care se întocmesc situa țiile financiare;
– în cazul în care b ăncile se g ăsesc în imposibilitate de a evalua
performan ța financiar ă a unui client din sector ul nebancar, aceasta va
fi încadrat ă direct în categoria E.
3) inițierea de proceduri judiciare
– cel puțin una dintre urm ătoarele m ăsuri luate în scopul recuperarii
creanțelor: pentru recuperarea creditelor:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

128¾ darea de c ătre instan ță a hotarârii de deschidere a procedurii
falimentului;
¾ declanșarea procedurii de executare silit ă față de persoanele fizice
sau juridice.

Din combinarea celor trei criterii rezult ă clasificarea creditelor conform
principiului declas ării prin contaminare .
Pentru sectorul nebancar:

Pentru sectorul bancar:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1298.3.1.2 Determinarea necesarului de prov izioane specifice de risc de credit.
Se vor parcurge urm ătoarele etape:
a. determinarea bazei de calcul :
– prin deducerea din expunerea b ăncii față de debitor a garan țiilor
acceptate a fi luate în c onsiderare conform Normelor
metodologice ale BNR nr. 12/2002;
– prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de
garanții, în cazul unui credit clasificat în categoria pierdere, în
situația în care s-au ini țiat proceduri judiciare sau în situa ția în
care cel pu țin una dintre sumele respectivului credit
înregistreaz ă un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile;
b. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul
obținute.

8.3.2 Constituirea rezervei generale pentru riscul de credit

Pe lângă provozioanele specifice fiec ărui tip de credit exist ă și posibilitatea
constituirii unor rezerve generale pentru riscul de credit. Legisla ția
româneasc ă prevede un volum deductibil fiscal al rezervei generale pentru
riscul de credit de maxim 2 % din sol dul creditelor acordat e. Aceste rezerve
pot acoperi pierderile la portofoliul de credite în cazul unei provizion ări
necorespunz ătoare.
Cr Rgrc×=%2
Rgrc – rezerva general ă pentru riscul de credit Cr – soldul creditelor acordate

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1308.4. Aplica ții

Aplicația 1

Societatea comercial ă ALFA, care de ține controlul asupra societ ății BETA a
beneficiat de un credit în sum ă de 100.000 u.m. Societatea BETA
formuleaz ă o cerere de creditare b ăncii sale, aceea și cu cea a societ ății
“mamă“, în sum ă de 70.000 u.m. Fondurile proprii ale b ăncii sunt de
600.000 u.m. Stabili ți suma maxim ă ce poate fi angajat ă în creditarea
societății BETA.
REZOLVARE:
Cele dou ă societăți, ALFA și BETA, datorit ă relațiilor dintre ele, sunt
considerate un singur debitor .
Fonduri proprii 600000
Expunerea maxima a bancii fa ta de un singur debitor
(25%*FP) 150000
Riscul net al societ ății ALFA 100000
Credit maxim de care poate beneficia BETA 50000

Aplicația 2
Societatea comercial ă ALFA, care de ține controlul asupra societ ății BETA a
beneficiat de un credit ipotecar în sum ă de 200.000 u.m garantat integral cu
ipoteci in favoarea bancii. Societatea BETA formuleaz ă o cerere de creditare
băncii sale, aceea și cu cea a societ ății “mamă“, în sum ă de 200.000 u.m.
Fondurile proprii ale b ăncii sunt de 800.000 u.m. Stabili ți suma maxim ă ce
poate fi angajat ă în creditarea societ ății BETA daca debitul societatii ALFA
nu se modifica.
REZOLVARE:
Cele dou ă societăți, ALFA și BETA, datorit ă relațiilor dintre ele, sunt
considerate un singur debitor . Riscul net al societatii ALFA este
100000 2000005.0 =×=ALFARN
Fonduri proprii 800000
Expunerea maxima a bancii fa ta de un singur debitor
(25%*FP) 200000
Riscul net al societ ății ALFA 100000
Credit maxim de care poate beneficia BETA 100000

Concluzie: Societatea BETA poate primi doar 100000 u.m. din cele 200000
pe care le-a solicitat pr in aplicatia de credit.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

131Aplicația 3

Determina ți nivelul provizioanelor ce sunt constituite de Banca Vega la
01.10.2002 pentru creditele acordate clien ților săi cu performante financiare
din categoria B, care nu înregistreaz ă întârziere de plata și asupra c ărora nu
s-au început proceduri judiciare.
Agent economic Valoarea debitelor Tipul garan ției
X 100,000 Depozit colateral plasat la banca
insasi
Y 50,000 Scrisoare de garan ție bancară emisă
de banca BETA (din România)
Z 150,000 Ipoteci in favoarea b ăncii, de ranguri
superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori

REZOLVARE :
a. determinarea bazei de calcul :
b.
Deoarece debitorii nu se afla sub inciden ța începerii unor proceduri judiciare
asupra lor și nici nu înregistreaz ă întârzieri de plata, determinarea bazei de
calcul se obține prin deducerea din expunerea b ăncii față de debitor a
garanțiilor acceptate a fi luate în considerare conform Normelor
metodologice ale BNR nr. 12/2002.

Agent
economic Valoarea
debitului Coeficientul pentru
deducere din
expunerea b ăncii fata
de entitatea de risc Baza de calcul
col.4 = col.2
* (1 –
col.3)
1 2 3 4
X 100,000 1 0
Y 50,000 0.8 10,000
Z 150,000 0.5 75,000
85,000

c. determinarea coeficient ului de provizioane

Deoarece debitorii nu înregistreaz ă întârzieri de plata, au o performanta
financiara de categoria B și nici nu se afla sub inciden ța începerii unor

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

132proceduri judiciare asupra lor, debitele sunt asimilate categoriei de credit
„in observa ție”. Prin urmare coeficientul de provizioane este de 0.05.

d. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul ob ținute

250,4 05.0 000,85 provizion. coef Calcul de Baza ovizionPr =×= × =

Aplicația 4

Determina ți nivelul provizioanelor ce trebui e constituite de banca ALFA la
data de 30.06.2005 pentru creditele acordate societ ății CARTIM SRL:
– un credit pentru echipament de 100.000 u.m., dobând ă calculată
10.000 u.m., contractat pe 25 mai 2004, rambursabil în patru anuit ăți
egale, garantat cu bonuri de te zaur emise de Ministerul Finan țe. Se
constată nerambursarea primei rate , f ără a se iniția proceduri judiciare
pentru recuperarea sumelor,
– un credit de exploatare (contractat pe 2 mai 2005) de 24.000 u.m.,
dobândă calculată 1,200 u.m., rambursabil în 12 rate lunare, pentru
care nu sunt întârzieri la ra mbursare. Clientul garanteaz ă printr-un gaj
general asupra bunurilo r sale mobile.
Conform situa țiilor financiare prezentate de debitor la 15 iunie banca
clasifica performantele financiare al e SC CARTIM SRL in categoria A.

REZOLVARE :

Creditul pentru echipament :

a. determinarea bazei de calcul :
Deoarece debitorul nu se afla sub inciden ța începerii unor proceduri
judiciare asupra lui și nici nu înregistreaz ă întârzieri de pl ata mai mari de 90
de zile, determinarea bazei de calcul se obține prin deducerea din expunerea
băncii față de debitor a garan țiilor acceptate a fi luate în considerare conform
Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002. Fiind un credit garantat cu
titluri emise de administra ția publica centrala de specialitate a statului
roman , coeficientul pentru deducere din expunerea b ăncii fata de debitor
este 1. Deci baza de calcul este:

0)11( 000,110) deducere1( Debit Calcul de Bazae e e =−× = −×=

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

133b. determinarea coeficient ului de provizioane
Deoarece debitorul înregistreaz ă o întârziere de plata de 36 de zile, dar are o
performanta financia ra de categoria A și nici nu se afla sub inciden ța
începerii unor proceduri judiciare asupra lui, debitul este clasificat in
categoria de credit „substandard”. Prin urmare coeficientul de provizioane
este de 0.2.

c. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul
obținute:
0 provizion. coef Calcul de Baza ovizionPre e e = × =

Creditul de exploatare:

a. determinarea bazei de calcul :
Deoarece debitorul nu se afla sub inciden ța începerii unor proceduri
judiciare asupra lui și nici nu înregistreaz ă întârzieri de pl ata mai mari de 90
de zile, determinarea bazei de calcul se obține prin deducerea din expunerea
băncii față de debitor a garan țiilor acceptate a fi luate în considerare conform
Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002. Fiind un credit garantat
printr-un gaj general asupra bunurilor sale mobile, coeficientul pentru
deducere din expunerea b ăncii fata de debitor este 0. Deci baza de calcul
este:
100,23)01( 100,23) deducere1( Debit Calcul de Bazat t t =−×= −×=

b. determinarea coeficient ului de provizioane
Deoarece debitorul nu înregistreaz ă întârzieri de plata, are o performanta
financiara de categoria A și nici nu se afla sub inciden ța începerii unor
proceduri judiciare asupra lui, acest credit ar fi clasif icat ca fiind „standard”.
Având în vedere c ă creditul pentru echipament al aceluia și client este
clasificat substandard și creditul de trezorerie va fi declasat la substandard
(principiul declasarii prin contaminare). Prin urmare coeficientul de
provizioane este de 0.2.

c. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul
obținute:
620,42.0 100,23 provizion. coef Calcul de Baza ovizionPrt t t =×= × =

Necesar de provizioane : 0 + 4,620 = 4,620 u.m .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

134TEMA 9 RISCUL DE RATA A DOBANZII

9.1 Definirea riscului de rat ă a dobânzii
9.2 Definirea sensibilit ății prețului unui activ bancar
9.3 Definirea duratei și caracteristicile acesteia
9.4 Relația dintre durat ă și sensibilitate

9.1. Definirea riscului de rat ă a dobânzii

Riscul de RAT Ă A DOBÂNZII se defineste prin probabilitatea
aparitiei evolu țiilor nefavorabile a rezultatelo r ca urmare a modificarii
ratelor. Sursele aparitiei acestui risc sunt nivelul expunerii si incertitudinea
privind evolutia ratei dobanzii.
Formele de manifestare sunt:
– Efectul de exploatare este riscul de a înregistra o reducere a veniturilor
nete din dobanzi. Se cuantifica folosind modelul „repricing gap”,
respectiv:
r GAP VND Δ×=Δ
PS AS GAP −= VNDΔ – modificarea veniturilor nete din dobanzi
AS – active sensibile la modificarea dobanzii (purtatoare de dobanda
variabila)
PS – pasive sensibile la modificarea dobanzii (purtatoare de dobanda
variabila)
rΔ-modificarea ratei dobanzii

– Efectul de bilan ț (numit și risc de capital) este riscul de a înregistra o
reducere a valorii de piata a capitalu lui propriu. Se cuantifica folosind
modelul „duration gap”, respectiv:
rrA DGAP CP+××=1ΔΔ
CPΔ – modificarea valorii de piata a capitalul propriu
DGAP – ecartul de durata
A – valorea de piata a activului
rΔ-modificarea ratei dobanzii

Anticipări EFECT EXPLICATIE ECONOMICA
Plasament la rat ă fixă Îndatorare la rat ă variabilă
De bilanț Reducerea valorii crean ței Creșterea ratei De
exploatare Cost de oportunitate: nu
cresc veniturile Cresc cheltuielile financiare

Anticipări EFECT EXPLICATIE ECONOMICA
Plasament la rat ă
variabilă Îndatorarea la rat ă fixă
De bilanț Reducerea valorii datoriei Reducerea
ratei De
exploatare Scad veniturile financiare Co st de oportunitate: cheltuielile
financiare r ămân la nivelul
anterior

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

1359.2. Definirea sensibilit ății prețului unui activ bancar

Definitie : Sensibilitatea m ăsoară riscul de rat ă a dobânzii și reprezint ă
variația relativă a prețului în urma modific ării cu un procent a ratei dobânzii
de piață.
,1
ii ii
P drdP
drPdP
S ×== S – sensibilitatea
dPi – variația prețului activului i
Pi – prețul (valoarea actuala) a
activului i
dr – variația ratei dobânzii

,)1(…)1( 122 1
nn
irVN C
rC
rCP+++++++= r – rata dobânzii pe pia ță
C1 , C 2 , …,C n – cuponul în anul
1,2,…,n
VN – valoarea nominal ă

Factorii care influen țează sensibilitatea:
a) mărimea cuponului . La titlurile cu acelea și caracteristici (mai pu țin
cuponul), titlul caracterizat de cuponul cel mai mic este mai sensibil la
variatiile ratei dobânzii
b) supracotarea sau subcotarea titlurilor. Titlurile care coteaz ă sub
valoarea de rambursare sunt mai sensibile la varia țiile ratei dobânzii
decât cele care coteaz ă peste aceasta.
c) maturitatea . Sensibilitatea titlurilor la varia țiile ratei dobânzii cre ște
direct proportional cu maturitatea.
d) sensul varia ției ratei dobânzii . Creșterea ratei dobânzii are un efect mai
redus asupra pretului unei obligatiuni decat o reducere a ratei de aceeasi
amplitudine .

9.3. Definirea duratei si caracteristicile acesteia

Conceptul de durata (DURATION) este rezultatul studiilor lui
Frederick Macaulay ( 1938), rela ția generala de calcul fiind :

,
)r1(F)r1(Fi
Dn
1iiin
1iii
∑∑
==
++×
= n – durata de via ță reziduală a titlului
i – scaden ța fluxului de trezorerie.
Fi – fluxul financiar scadent în anul i
r – rata dobânzii pe pia ță.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

136Mai concret, pentru un activ, durata reprezint ă timpul necesar
pentru ca un titlu de crean ța apreciat la valoarea sa actuala sa fie in
totalitate recuperat, tinand cont de ratele dobânzilor si de ramburs ările de
capital.
Durata serve ște acoperirii riscului ratei dobânzii pentru un titlu
(imunizare la rata dobâ nzii). Randamentul curent al unui activ cu dobânda
fixa variaz ă in funcție de nivelul dobânzii pe pia ța, insa prin vânzarea
titlului la durata si fructificarea sumei ob ținute din vânzare pana la scadenta
la dobânda pie ței se poate fixa randamentu l la nivelul dobânzii fixe a
titlului.
La nivelul întregului bilan ț , analiza duratei compara varia ția
valorii de pia ța (prețului) a portofoliului de active ale b ăncii cu varia ția
valorii de pia ța a portofoliului de pasive (exceptând capitalul), permitand
egalarea fluctua țiilor acestora, astfel încât valoarea de pia ța a capitalului
sa ramana insensibila la fluctua țiile ratei dobânzii .
Expunerea totala se determin a prin intermediul ecartului
duratelor activului si pasivului îndatorat.
Se calculeaz ă durata activului si pasivului îndatorat:
∑∑
==
×=×=
n
1iPi Pi Pn
1iAi Ai A
D x DD x D
DA , D P – durata portofoliului de active (pasive)
DAI , D Pi – durata activului i (pasivului indatorat i )
xAi, xPi – ponderea valorii de pia ța a activului (pasivului
indatorat) i in valoarea de pia ța a activului (pasivului
indatorat)

9.4. Relația dintre durat ă și sensibilitate

O altă accepțiune a duratei este și aceea că reprezint ă un indicator sintetic de
măsură a sensibilit ății prețului unui titlu cu o rata de dobând ă fixă.
Prețul unui titlu se scrie:
nn
22 1n
1iii
)r1(F…
)r1(F
)r1(F
)r1(FP
+++
+++=
+=∑
=
Calculăm derivata pre țului în raport cu rata dobânzii:
i
)r1(F
r11
)r1(Fn…
)r1(F2
)r1(F
drdPn
1iii
)1n(n
32
21×
+×+−=
+×−−
+×−
+−= ∑
=+−
Multiplicăm relația de mai sus cu factorul P1−și obținem sensibilitatea:
r1DS+−=
Durata permite previzionarea cursul ui teoretic al unui titlu, cu condi ția ca
variația ratei dobânzii s ă fie redusă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

137TEMA 10 RISCUL DE CURS DE SCHIMB

10.1 Aspecte teoretice
10.1.1 Definirea riscului de CURS DE SCHIMB
10.1.2 Surse ale expunerilor b ăncilor față de varia ția prețului
unei devize
10.1.3 Instrumente de m ăsurare a riscului de curs de schimb
10.1.4 Metode de acoperire a riscului valutar
10.2 Studii de caz privind ri scul de curs de schimb

10.1. Aspecte teoretice

10.1.1. Definirea riscului de curs de schimb

Riscul de CURS DE SCHIMB reprezint ă riscul evolu ției nefavorabile
a rezultatelor ca urmare a evolu ției pretului devizelor.

10.1.2 Surse ale expunerilor b ăncilor față de variația prețului unei devize

Globalizarea serviciilor fina nciare a determinat cre șterea expunerii
instituțiilor financiare fa ță de riscul de curs de sc himb (sau valutar). Riscul
valutar este generat de lipsa echivalen ței între activele angajate și pasivele
atrase pentru o anumit ă deviză. Aceste discrepan țe pot apărea atât prin
tranzacționarea devizelor, acordarea de credite în valut ă, plasamentul în
titluri de valoare exprimate în moned ă externă (obligațiuni) cât și prin
atragerea de resurse pr ecum depozitele în valut ă și emisiunea, în valute
denominate, de titluri ( certificate de depozit).
Pierderile pot fi în registrate datorit ă indexării unor valori dup ă un
anumit curs valutar sau datorit ă modificării valorii activelor și pasivelor
externe în ur ma modific ării cursului valutar. Risc ul valutar cuprinde atât
operatiunile desf ășurate de banc ă pentru clien ții săi cât și propriile
operațiuni. El este cu at ât mai important cu cât ponderea activelor și
pasivelor externe în bilan ț este mai mare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

13810.1.3 Instrumente de m ăsurare a riscului de curs de schimb

Expunerea unei b ănci față de varia ția prețului unei devize este
determinat ă de poziția valutar ă. Poziția valutar ă într-o anumit ă deviză este
definită ca soldul net al patrimoniului în deviza respectiv ă și se calculeaz ă ca
sumă algebric ă între pozi ția valutar ă bilanțieră și poziția valutar ă
extrabilan țieră:
E BV VV+= VB – poziția valutara bilan țiera
VE – poziția valutara extrabilantier ă

Pozitia valutar ă a băncii induce câ știguri sau pierderi în func ție de
evoluția cursului valutar3. Astfel:

Cursul valutar cre ște Cursul valutar scade
Pozitie valutar ă scurtă pierdere câștig
Pozitie valutar ă lungă câștig pierdere

EXEMPLUL 1:
Fie o banc ă care are în USD active în valoare de 500.000 și pasive în valoare de
900.000. Dac ă cursul de schimb ROL/USD se depreciaz ă de la 33.000 la 33.500 atunci
banca va suferi o pierdere poten țială de 2 mld. ROL.
() ()( )( ) mld C C P AUSD USD USD USD 2 000.33 500.33 000.900 000.5000 1−=−× − =−×−=Δ ROL
Aceasta pierdere rezult ă din creșterea mai rapid ă a valorii datoriilor în raport cu cea a
creanțelor pe fondul cre șterii cursului valutar în condi țiile unei pozi ții valutare scurte.

EXEMPLUL 2:
Fie o banc ă care are în EURO active în valoare de 800.000 și pasive în valoare de
600.000. Dac ă cursul de schimb ROL/EURO se apreciaz ă de la 41.500 la 41.000 atunci
banca va suferi o pierdere poten țială de 1 mld. ROL.
() ( )( )( ) mld C C P AEURO EURO EURO EURO 1 500.41 000.41 000.600 000.8000 1−=−× − =−×−=Δ
ROL
Această pierdere rezult ă din reducerea mai rapid ă a valorii crean țelor în raport cu cea a
datoriilor pe fondul sc ăderii cursului valutar în condi țiile unei pozi ții valutare lungi.

Poziția valutar ă bilanțieră într-o anumit ă deviză reprezint ă suma
evidențiată în soldul creditor sau deb itor al contului 3721 „Pozi ție de
schimb”, deschis pe valuta respectiv ă. Poziția valutar ă extrabilan țieră într-o

3 cursul de schimb este exprimat in numar de unitati de moneda nationala pentru o unitate de
valuta

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

139anumită deviză este suma eviden țiată în soldul creditor sau debitor al
contului 9361 „Pozi ție de schimb”, deschi s pe valuta în cauz ă.
Dimensiunea expunerii unei b ănci față de riscul de pre ț a unei valute
este dată de produsul dintre pozi ția valutar ă individual ă ajustată și
volatilitatea cursului de schimb:
i i iVIAσ×=Ω iΩ- pierderea/ câ știgul in deviza i
VIA i – poziția valutara individuala ajustata
iσ- volatilitatea curs ului de schimb

Poziția valutar ă individual ă ajustată se determin ă reducând din
valoarea poziției valutare individuale echivalentul în lei actualizat al
capitalului social subscris și vărsat și al primelor de emisiune pl ătite în
deviza respectiv ă, calculat în func ție de diferen țele de curs valutar aferente.
Poziția valutar ă individual ă este considerat ă, după caz, fie pozi ție valutar ă
„long” atunci când prin însumarea algebric ă a soldurilor prev ăzute în contul
3721 și 9361 se ob ține un rezultat pozitiv, fie pozi ție valutar ă „short” atunci
când prin însumarea algebric ă a acelora și elemente se ob ține un rezultat
negativ. Conform Normelor nr. 4 di n 25.09.2001, în scopul determin ării
pozițiilor valutare pe fiecare deviz ă, soldurile debitoare ale conturilor
precizate anterior vor fi considerate cu semnul minus (-), iar soldurile
creditoare vor fi considerat e cu semnul plus (+).
La nivelul unei b ănci expunerea agregat ă față de riscul de curs de
schimb este m ăsurată prin pozi ția valutar ă totală. Poziția valutar ă totală
reprezintă valoarea cea mai mare, în modul, dintre totalul pozi țiilor valutare
individuale ajustate „long” și totalul pozi țiilor valutare individuale ajustate
„short”. În acest sens, sumele reprezentând pozi ții valutare individuale
ajustate lungi vor fi considerate cu se mnul plus (+), iar sumele reprezentând
poziții valutare individuale aj ustate scurte vor fi considerate cu semnul
minus (-).
Pentru Banca BP, ale c ărei fonduri proprii reprezint ă 500 mld. ROL,
iar echivalentul in lei actualizat al capitalului social subscris și vărsat și al
primelor de emisiune pl ătite în USD, calculat în func ție de diferen țele de
curs valutar aferente este de 35,4 mld. ROL, situa ția poziției valutare se
prezintă pe 04.11.2003 astfel:

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

140mii u.m.
Elemente luate in calcul
VB VE V VI
(mii) Ajustarea
cap. soc VIA
long VIA
short Deviza
(+) (-) (+) (-) (+/-) Cursul
in lei (+/-) (mii) (mii) (mii)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
USD 1000 200 +800 33000 26400 -35400 -9000
EURO 800 100 – 900 40000 -36000 0 -36000
GBP 100 200 +100 52200 5220 0 +5220
Total X X X X X X X X 45000
(5 = 1+2+3+4), (7 = 5 x 6), 9(10) = 7 – 8,

Pentru determinarea pozitiei valutare individuale ajustate pe fiecare
valută și apoi pozi ția valutară totală se procedeaz ă astfel:
a) se calculeaz ă poziția valutar ă (V); aceasta se determin ă ca sumă
algebrică între pozi ția valutar ă bilanțieră și poziția valutar ă
extrabilan țieră ( 800000) 200000( 1000000 = −+ =USDV )
b) se calculeaz ă poziția valutar ă individual ă (VI); aceasta este
echivalent ă cu poziția valutar ă exprimat ă în moned ă națională
( 0 3600000000 ) 900000( 40000 −= −×=EUROVI )
c) se calculeaz ă poziția valutar ă individual ă ajustată; aceasta se
determină prin diminuarea valorii pozi ției valutare individuale cu
valoarea echivalentului in lei act ualizat al capitalului social
subscris și vărsat și al primelor de emisiune pl ătite în fiecare
deviză, calculat în func ție de diferen țele de curs valutar aferente
( 9 4,354,26 −=−=USDVIA mld. ROL)
d) se determin ă poziția valutar ă totală prin alegerea valorii maxime
dintre totalul pozi țiilor valutare individua le ajustate scurte și
totalul pozi țiilor valutare individua le ajustate lungi
45)22.5,369 max() , max( = += = ∑∑ lungi scurte VIA VIA VT mld. ROL

10.1.4 Metode de gestionare a risc ului de curs de schimb

Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaz ă reducerea la
minim a pierderilor financiare datorate varia ției cursului valutar. Aceasta se
poate realiza pe dou ă planuri:
10.1.4.1 prin reglement ări de limitare a riscului valutar
10.1.4.2 prin politica ba ncii cu privire la opera țiunile valutare

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

14110.1.4.1 In România, conform Norm elor nr. 4 din 25.09.2001, la sfâr șitul
fiecărei zile bancare pozi țiile valutare ale unei b ănci sunt supuse
următoarelor limit ări:
a) maximum 10% din fondurile proprii ale b ăncii pentru oricare
dintre pozi țiile valutare indi viduale ajustate;
b) maximum 20% din fondurile proprii ale b ăncii pentru pozi ția
valutara total ă.
Băncile dețin un sistem de supraveghere și de gestiune a riscului
valutar pe baza de norme și proceduri interne, ap robate de consiliul de
administra ție al băncii, care s ă respecte cerin țele prezentate mai sus.
Există două modalități generale de acoperire fa ță de riscul de curs de
schimb:
a. acoperire bilan țieră – urmărește corelarea pasivului cu activul pentru fiecare valut ă
b. acoperire extrabilan țieră – urmărește realizarea unei opera țiuni extrabilan țiere de sens
contrar pozi ției valutare bilan țiere folosind contracte
forward, futures, swap, op țiuni pe devize etc.

Continuând exemplul precendent vom verifica dac ă banca BP respect ă
cele dou ă cerințe stipulate în normele 4/2001 privind supravegherea
pozițiilor valutare.
Elemente luate in calcul
VB VE Ajustarea
cap. soc VIA
long VIA
short
Deviza
(+) (-) (+) (-) Cursul
in lei
(mil) (mil) (mil) Ponderea
fata de
FP
0 1 2 3 4 6 8 9 10 11
USD 1000 200 33000 -35400 -9000 1.8%
EURO 800 100 40000 0 -36000 7.2%
GBP 100 200 52200 0 +5220 1.04%
Total X X X X X X 45000 9%
11= X/FP×100 (X – cea mai mare dintre 9 și 10)
Avand în vedere pozi țiile valutare individuale ajustate pentru fiecare
valută în parte și valoarea fondurilor proprii (500 mld. ROL) ob ținem valori
sub 10%. Totodat ă, poziția valutar ă totală este de 9% (<20%). Astfel, putem
aprecia c ă societatea bancar ă BP respect ă cele doua cerin țe privind
supravegherea pozi țiilor valutare.

10.1.4.2. Politica b ăncii referitoare la manage mentul riscului valutar
vizează o serie de norme interne și acțiuni îndreptate c ătre evitarea sau
diminuarea pierderilor valutare. În practica de specialitate, aceasta politic ă
este format ă din dou ă acțiuni: neutralizarea pozi ției valutare și
acoperirea riscului valutar .

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

142Neutralizarea pozi ției valutare se realizeaz ă prin ajustarea periodic ă a
pozițiilor valutare. Altfel spus, imunizarea b ăncii la riscul valutar se
înfăptuiește prin opera țiuni de sens contrar pozi ției valutare în care se afl ă
banca la un moment dat. Gestionarea pozi ției valutare se face pentru fiecare
monedă în parte, dar și pe ansamblu. O limitare a ri scului prin neutralizarea
pozitiei valutare implic ă costuri de gestiu ne relativ ridicate și îngrădește
libertatea b ăncii de a specula anumite pozi ții deschise, atunci când evolu ția
cursului încurajeaz ă astfel de opera țiuni.
Acoperirea riscului valutar – reprezint ă o modalitate nou ă de gestionare a
riscului valutar prin util izarea unor instrumente fina nciare derivate precum
swap de devize sau op țiuni pe valute. Aceast ă modalitate de gestionare a
riscului valutar este din ce în ce mai utilizat ă și în România, datorit ă
dezvoltării pieței financiare și produselor derivate tranzac ționate pe aceasta
piață.

10.2 Studii de caz privind risc ul de curs de schimb

Aplicatia 1

Pentru Banca BC din România, ale c ărei fonduri proprii reprezint ă 500 mld.
ROL, situa ția poziției valutare se prezint ă pe 06.01.2004 astfel:

Poziție valutară
bilanțieră Poziție valutară
extrabilan țieră Deviz
a Long Short Long Short
USD 1.000.000 500.000
Euro 2.000.00
0 500.000

Echivalentul în lei actualizat al capitalului social subscris și vărsat și al
primelor de emisiune pl ătite în USD, calculat în func ție de diferen țele de
curs valutar aferente este de 6. 75 mld. ROL, iar cursurile ROL/USD și
ROL/EURO sunt de 33500 și respectiv 34000. Determina ți deviza și suma
pe care banca trebuie s ă o tranzac ționeze în valuta respectiv ă pentru a
respecta normele valutare în vigoare.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

143RREEZZOOLLVVAARREE::

SSiittuuaațțiiaa ppoozziițțiieeii vvaalluuttaarree aa bbăănncciiii BBCC ssee pprreezziinnttăă aassttffeell::
((mmiiii uu..mm..))
Elemente luate in calcul
VB VE V VI
(mii) Ajustarea
cap. soc VIA
long VIA
short
Deviza
(+) (-) (+) (-) (+/-) Cursul
in lei
(+/-) (-) (+) (-) Ponderea
fata de
FP
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
USD 1000 500 +500 33500 16750 6750 10000 2%
EURO 2000 500 – 1500 34000 51000 0 51000 10.2%
Total X X X X X X X X 51000 10.2%
(5 = 1+2+3+4), (7 = 5 x 6), 9(10) = 7 + 8, 11= X/FP×100 (X – cea mai mare dintre 9 și 10)

SSee ccoonnssttaattăă ccăă ppoozziițțiiaa vvaalluuttaarrăă iinnddiivviidduuaallăă aajjuussttaattăă ppee EEUURROO
ddeeppăășșeeșșttee pprraagguull ddee 1100%% ddiinn ffoonndduurriillee pprroopprriiii.. TToottooddaattăă,, aavvâânndd îînn vveeddeerree ccăă
ppoozziițțiiaa vvaalluuttaarrăă ppee EEUURROO eessttee ssccuurrttăă ppuutteemm aapprreecciiaa ccăă bbaannccaa ddiissppuunnee ddee uunn
eexxcceeddeenntt ddee rreessuurrssee îînn rraappoorrtt ccuu uuttiilliizzăărriillee ppeennttrruu aacceeaassttaa ddeevviizzăă.. CCoorroobboorrâânndd
cceellee ddoouuăă oobbsseerrvvaațțiiii ccoonncclluuzziioonnăămm ccăă ppeennttrruu aa rreessppeeccttaa nnoorrmmeellee vvaalluuttaarree îînn
vviiggooaarree bbaannccaa ttrreebbuuiiee ssăă–șșii ddiimmiinnuueezzee eexxppuunneerreeaa ppee EEUURROO.. OO ssoolluuțțiiee
ppoossiibbiillăă aarr ffii ccuummppaarraarreeaa uunneeii ssuummee ddee EEUURROO..
AAvvâânndd îînn vveeddeerree mmăărriimmeeaa ffoonndduurriilloorr pprroopprriiii ((550000mmlldd..)),, bbaannccaa BBCC aarr
ttrreebbuuii ssăă aaiibbăă oo eexxppuunneerree ppee EEUURROO ddee cceell mmuulltt 5500 mmlldd RROOLL (( mld500%10× ))..
AAssttffeell,, ssee iimmppuunnee ccuummppaarraarreeaa uunneeii ssuummee iinn EEUURROO eecchhiivvaalleennttăă ccuu 11
mmlldd..RROOLL.. DDeeccii,, bbaannccaa vvaa ccuummppaarraa 8. 29411340001000000000= EEUURROO..

Aplicatia 2

Pentru Banca AX din România, ale c ărei fonduri proprii reprezint ă
400 mld. ROL, situa ția poziției valutare se prezint ă pe 07.01.2004 astfel:

Poziție valutar ă
bilanțieră Poziție valutar ă
extrabilan țieră Deviza
Long Short Long Short
USD 1.000.000 600.000
Euro 500.000 2.000.000

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

144Cursurile ROL/USD si ROL/EURO sunt de 32500 și respectiv 40000.
Determina ți deviza și suma pe care banca trebuie s ă o tranzac ționeze în
valuta respectiv ă pentru a respecta normele valutare în vigoare.

RREEZZOOLLVVAARREE::

SSiittuuaațțiiaa ppoozziițțiieeii vvaalluuttaarree aa bbăănncciiii BBCC ssee pprreezziinnttăă aassttffeell::
((mmiiii uu..mm..))
Elemente luate in calcul
VB VE V VI
(mii) Ajustarea
cap. soc VIA
long VIA
short
Deviza
(+) (-) (+) (-) (+/-) Cursul
in lei
(+/-) (-) (+) (-) Ponderea
fata de
FP
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
USD 1000 600 +400 32500 13000 0 13000 3.25%
EURO 500 2000 +1500 40000 60000 0 60000 15%
Total X X X X X X X X 73000 18.25%
(5 = 1+2+3+4), (7 = 5 x 6), 9(10) = 7 + 8, 11= X/FP×100 (X – cea mai mare dintre 9 și 10)
SSee ccoonnssttaattăă ccăă ppoozziițțiiaa vvaalluuttaarrăă iinnddiivviidduuaallăă aajjuussttaattăă ppee EEUURROO
ddeeppăășșeeșșttee pprraagguull ddee 1100%% ddiinn ffoonndduurriillee pprroopprriiii.. TToottooddaattăă,, aavvâânndd îînn vveeddeerree ccăă
ppoozziițțiiaa vvaalluuttaarrăă ppee EEUURROO eessttee „„lloonngg”” ppuutteemm aapprreecciiaa ccăă bbaannccaa ddiissppuunnee ddee uunn
ddeeffiicciitt ddee rreessuurrssee îînn rraappoorrtt ccuu uuttiilliizzăărriillee ppeennttrruu aacceeaassttăă ddeevviizzăă.. CCoorroobboorrâânndd
cceellee ddoouuăă oobbsseerrvvaațțiiii ccoonncclluuzziioonnăămm ccăă ppeennttrruu aa rreessppeeccttaa nnoorrmmeellee vvaalluuttaarree îînn
vviiggooaarree bbaannccaa ttrreebbuuiiee ssăă–șșii ssppoorreeaassccăă rreessuurrsseellee îînn EEUURROO.. OO ssoolluuțțiiee ppoossiibbiillăă
aarr ffii vvaannzzaarreeaa uunneeii ssuummee ddee EEUURROO..
AAvvâânndd îînn vveeddeerree mmăărriimmeeaa ffoonndduurriilloorr pprroopprriiii ((440000mmlldd..)),, bbaannccaa AAXX aarr
ttrreebbuuii ssăă aaiibbăă oo eexxppuunneerree ppee EEUURROO ddee cceell mmuulltt 4400 mmlldd RROOLL ((1100%%**440000mmlldd))..
AAssttffeell,, ssee iimmppuunnee vvaannzzaarreeaa uunneeii ssuummee îînn EEUURROO eecchhiivvaalleennttăă ccuu 2200 mmlldd..RROOLL..
DDeeccii,, bbaannccaa vvaa vviinnddee 500000400000 2000000000= EEUURROO..

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

145TEMA 11 RISCUL LIPSEI DE LICHIDITATE

11.1 Aspecte teoretice privind lichiditatea bancar ă
11.2 Indicatori de lichiditate bancar ă
11.3 Reglementarea lichiditã ții bancare în România
11.4 Studii de caz priv ind lichiditatea bancar ă

11.1 Aspecte teoretice privind lichiditatea bancar ă

În scopul men ținerii credibilitã ții fațã de clien ți și comunitatea
financiarã bãncile trebuie sã probeze în permanen țã un grad corespunzãtor
de lichiditate. Pentru a rãspunde obi ectivului de lichid itate, gestionarea
intrãrilor și a ieșirilor de fonduri trebuie realizatã a șa încât sã existe în
permanen țã suficiente lichiditã ți la nivelul institu ției bancare.
Riscul lipsei de lichiditã ți se manifestã în urma necorelãrii
scadențelor dintre posturile de activ și cele de pasiv. În practicã se
manifestã fenomenul prelungirii scaden țelor la active și a reducerii celor
la pasive. Dacã creditele și dobânzile nu sunt rambursate conform
planului banca se confruntã cu nevoi de lichiditate pe termen scurt care
trebuie finan țate. Efectele sunt similare și când clien ții retrag sume
importante din depozitele constituite la bancã.

Fenomenul de Bank run : Dacã pe pia țã existã informa ții privitoare la
dificultãțile de plat ă ale unei institu ții bancare creditorii acesteia vor solicita
rambursarea imediatã și completã. Criza de lichidit ăți la o bancã poate fi
generată și de factori psihologici. Zvonurile înso țite de aprecieri f ără o bază
reală (self-fulfillig profeci es) care se autoîntre țin pe pia ță pot determina
pierderea credibilit ății și chiar falimentul b ăncii.

Lichiditatea activelor exprim ă capacitatea acestora de a fi
transformate rapid și cu costuri minime în numerar sau disponibilit ăți în
conturi curente.
Exigibilitatea pasivelor aratã capacitatea obliga țiilor de a deveni
scadente la plat ă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

146Riscul de lichiditate , are mai multe accep țiuni:
1. reprezint ă riscul unei b ănci ca veniturile și capitalul s ău să fie afectate,
datorită incapacit ății de a-și onora la termen obliga țiile, fără a se
confrunta cu pierderi inacceptabile ( conform U.S. Office of the
Comptroller of the Currency).
2. riscul de lichiditate include:
a. incapacitatea bãncii de a finan ța portofoliul de active pe maturit ățile
și la ratele de dobând ă corespunz ătoare;
b. incapacitatea bãncii de a lichida pozi ția la momentul oportun și la
un preț rezonabil (conform JP Morgan Chase, Annual Report 2000).
3. riscul de lichiditate d ecurge din necorelarea maturit ăților dintre
fluxurile de încas ări și cele de pl ăți ( conform Merill Lynch, Annual
Report 2000).
4. riscul de lichiditate const ă în pierderile poten țiale de profit și/sau
capital ca urmare a e șuării în respectarea obliga țiilor asumate și derivă
din insuficien ța rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.

11.2 Indicatori de lichiditate bancar ă

Pasivele nete simple sau succesive se calculeaz ă pe fiecare scaden ță „i” ca
diferență între pasivele exigibile la scaden ța „i” și activele lichide la
scadența „i”.
iSPN – pasive nete simple aferente scaden ței i;
Ai – active cu scaden ța i; i i S A P PN
i−=
Pi – pasive cu scaden ța i.

icPN – pasive nete cumulate pân ă la scaden ța i;
icA – active cumulate pân ă la scaden ța i;
i i i c c c A P PN −=
icP – pasive cumulate pân ă la scaden ța i.

Indicele de lichiditate se calculeaz ă ca raport între pa sivele ponderate și
activele ponderate. Ponderarea activelor și pasivelor se face fie cu ajutorul
unui num ăr mediu de zile (luni, ani) corespunz ător fiecărei scaden țe, fie cu
ajutorul num ărului curent al grupei scaden ței respective.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

147∑∑
==
⋅⋅
=n
ii in
ii i
L
bAaP
I
11 IL- indicele de lichiditate;
Pi – pasive cu scaden ța i;
Ai – active cu scaden ța i;
ai – coeficientul de pondera re al pasivelor cu scaden ța i;
bi – coeficientul de ponderare al activelor cu scaden ța i.

Rata lichiditã ții se exprim ă în procente și indică gradul de îndatorare
(dependen ță) al băncii față de piața monetar ă în ansamblul s ău sau față de un
segment al acesteia. Valor ile mai mari de 100% arat ă tendința de scădere a
gradului de îndatorare a b ăncii pe pia ța monetar ă și de creștere a lichidit ății
proprii.
100⋅=
NOISCAD
LIIR % RL- rata de lichiditate;
ISCAD – împrumuturi scadente;
INOI– împrumuturi noi.

Transformarea medie a scaden țelor este diferen ța dintre scaden ța medie
ponderată a activelor și scadența medie ponderat ă a pasivelor. Ponderarea se
face cu coeficientul grupei de activ/pasiv corespunz ătoare fiec ărei perioade.
Se exprim ă în zile, luni, ani și sugereaz ă cel mai bine risc ul de lichiditate
prin transformarea scaden țelor ce trebuie operat ă.
∑∑
∑∑
==
==⋅
−⋅
=n
iin
ii i
n
iin
ii i
PaP
AbA
TS
11
11 TS – transformarea medie a scaden țelor;
Pi – pasive cu scaden ța i;
Ai – active cu scaden ța i;
ai – coeficientul de ponderare al pasivelor cu scaden ța i;
bi – coeficientul de ponderare al activelor cu scaden ța i.

Rata de acoperire a bre șei se calculeaz ă ca raport între veniturile nete din
dobânzi ale b ăncii (dobânzi încasate – dobânzi pl ătite) și diferența activ –
pasiv. Indicatorul se exprim ă procentual și arată dobânda maxim ă pe care
banca o poate pl ăti pentru a- și procura resursele necesa re, în cazul în care ar
face un plasament suplimentar, fa ță de resursele de care deja dispune.
Ținând cont de rentabilitatea acestu i nou plasament, banca trebuie s ă decidă
dacă este sau nu avantajos s ă-și atragă noi resurse la rata de dobând ă de pe
piață.
1001 ⋅−−=PAD DRABp i
1002 ⋅−−−=PACPB D DRABp i RAB 1- rata de acoperire a bre șei fără a lua în considerare
cheltuielile de func ționare și profitul ;
RAB 2 – rata de acoperire a bre șei care ia în considerare
cheltuielile de func ționare și profitul ;
Di – dobânzile încasate;
Dp – dobânzile pl ătite;
A-P – golul de resurse (bre șa);
CPB – cheltuielile generale și profitul brut minim realizat.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

148Coeficientul fondurilor proprii și al resurselor permanente se calculeaz ă ca
raport între resursele pe termen lung ale b ăncii și utilizările pe termen lung
(mai mare de 5 ani) și urmărește să împiedice o finan țare a plasamentelor pe
termen lung din resurse pe termen scurt. Acest raport trebuie s ă fie de cel
puțin 60% pentru b ăncile din Uniunea European ă.

100Re⋅=
TLTL
UtilizsCoFPRP CoFPRP – coeficientul fondurilor proprii și resurselor
permenente;
Res TL – resurse pe termen lung(fonduri proprii+ resurse atrase
pe termen mai mare de 5 ani );
Utiliz TL – utilizări pe termen lung (imobiliz ări, participa ții,
credite acordate pe termene mai mari de 5 ani, valori
mobiliare pe termen lung);

Rezerva minimã obligatorie este suma pe care fiecare banc ă este obligat ă să
o păstreze la banca central ă în contul deschis la aceasta. Se dimensioneaz ă
prin aplicarea cotei sau ratei r ezervei minime obligatorii stabilit ă de către
banca central ă, la volumul depozitelor atrase de fiecare banc ă. Această
obligativitate are un aspect pruden țial legat de asigurarea unei lichidit ăți
minime b ăncilor pentru a face fa ță solicitărilor de retragere a depozitelor.

Dr RMOnec⋅=
()0> −=nec efRMO RMO ER
()0< −=nec efRMO RMO DR RMO nec- rezerva minim ă obligatorie necesar ă pe care banca
trebuie să o constutuie la banca central ă;
RMO ef- suma efectiv ă aflată în contul unei b ănci deschis la
banca central ă;
ER – excesul de rezerv ă;
DR – deficitul de rezerv ă;
r – rata sau cota rezervei minime obligatorii;
D – volumul depozitelor atrase de banc ă.

11.3. Reglementarea lichiditã ții bancare în România

Reglementarea lichiditã ții bancare în țara noastrã se realizeazã prin
norma 1/2001 a BNR cu modificãrile și completãrile ulterioare (norma
1/2002 și norma 7/2003).
Indicatorul de lichiditate se calculeaz ă ca raport între lichiditatea
efectivă și lichiditatea necesar ă, determinate conform normei nr. 1/2001 a
BNR privind lichiditatea b ăncilor.
Lichiditatea efectiv ă se determin ă prin însumarea, pe fiecare band ă de
scadență, a activelor bilan țiere și a angajamentelor primite extrabilan țiere.
Lichiditatea necesar ă se determin ă prin însumarea, pe fiecare band ă
de scaden ță, a obligațiilor bilan țiere și a angajamentelor date extrabilan țiere.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

149Se impune prin aceasta, de c ătre autoritatea de reglementare,
respectarea de c ătre bănci a unei limite minime a acestui indicator de 1.
În cadrul normei 1/2001, “ risc de lichiditate fa ță de o singur ă
persoană reprezintã obliga ția băncii față de orice persoan ă sau grup de
persoane fizice ori juridice care sunt le gate economic între ele în sensul c ă:
una dintre persoane exercit ă asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de
control sau nivelul cumulat al obliga ției băncii reprezint ă un singur risc de
lichiditate pentru banc ă în sensul c ă retragerea de c ătre una dintre
persoane a unui depozit, înch iderea unui cont curent și/sau utilizarea unui
angajament de finan țare primit de la banc ă poate atrage din partea
celorlalte persoane retrage rea depozitelor, închiderea conturilor curente
și/sau utilizarea angajamentelor de finan țare primite de la banc ă”.
Se define ște, conform Normei 1/2001, ca “ risc mare de lichiditate al b ăncii
față de o singur ă persoană, riscul de lichiditate a c ărui valoare reprezint ă
cel puțin 10% din valoarea obliga țiilor bilan țiere altele decât
împrumuturile, și a angajamentelor de finan țare date de banc ă evidențiate
în afara bilan țului”.

11.4. Studii de caz priv ind lichiditatea bancar ă

Aplicatia 1 .
Pe baza datelor din tabelul urm ător , să se calculeze și să se interpreteze
valorile indicelui de lichi ditate la Banca Z, în ambele sisteme de ponderare
(cu durata medie a fiec ărei perioade și cu num ărul curent al fiec ărei
perioade).

mld. u.m.
Durata rămasă până la scaden ță (D) Pasive Active
D≤1 lună
1<D≤3 luni
3<D≤6 luni
6<D≤12 luni
D>12 luni 87
53 65 81 64 78
26 74
106
66
Total 350 350

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

150a. ponderare cu durata medie a fiec ărei perioade:

mld. u.m.
Durata rămasă
până la scaden ță
(D) Pasive
(Pi)
Active
(Ai) Pondere
(ani)
(ai, bi) Pasive
ponderate
(i iaP⋅) Active
ponderate
(i ibA⋅)
D≤1 lună
1<D≤3 luni
3<D≤6 luni
6<D≤12 luni
D>12 luni 87
53 65 81 64 78
26 74
106
66 0,08
0,16 0,25
0,5
1 6,96
8,48
16,25
40,5
64 6,24
4,16 18,5
53 66
Total 350 350 – 136,19 147,9

⇒
⋅⋅
=
∑∑
==
n
ii in
ii i
L
bAaP
I
1192,09,14719,136==LI
b. ponderarea cu num ărul curent al fiec ărei perioade:

mld. u.m.
Durata rămasă
până la scaden ță
(D) Pasive
(Pi)
Active
(Ai) Pondere
(ai, bi) Pasive
ponderate
(i iaP⋅) Active
ponderate
(i ibA⋅)
D≤1 lună
1<D≤3 luni
3<D≤6 luni
6<D≤12 luni
D>12 luni 87
53 65 81 64 78
26 74
106
66 1
2 3 4 5 87
106 195 324 320 78
52
222 424 330
Total 350 350 – 1032 1106

93,011061032==LI

În ambele cazuri, indicele de lichiditate este foarte apropiat de 1 (valoarea
optimă), ceea ce indic ă o corelare adecvat ă a scaden țelor activelor și
pasivelor, existând o transformare a scaden țelor de la resurse atrase pe
termen scurt c ătre plasamente pe termen lung, îns ă nu semnificativ ă.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

151
La modul general, inte rpretarea valorilor ac estui indice este urm ătoarea:
pentru valori egale cu 1 sau care tind c ătre 1 , banca nu realizeaz ă
practic transformarea scaden țelor resurselor atrase în momentul în care le
plasează, indicând o corelare corespunz ătoare a activelor și pasivelor
bancare din punct de vedere al scaden țelor. O astfel de situa ție exclude
riscul de lichiditate.
pentru valori subunitare , banca transform ă pasivele atrase pe termene
scurte în active pe termene lungi. O astfel de situa ție expune banca la risc
de lichiditate, îns ă îi creează avantajul sporirii marjei nete de dobânzi, în
special în cazul unei curbei cresc ătoare a ratelor de dobând ă (ratele pe
termen lung sunt mai mari decât cele pe termen scurt).
pentru valori supraunitare , banca transform ă pasivele atrase pe termen
lung în active plasate pe termen scurt. În aceast ă situație nu exist ă risc de
lichiditate, îns ă există dezavantajul diminu ării marjei nete de dobânzi, în
cazul cel mai frecvent întâ lnit al curbei cresc ătoare a dobânzilor. Acest
dezavantaj poate fi eliminat pentru pe rioadele în care se curba dobânzilor
este descresc ătoare (ratele pe termen scurt sunt mai mari decât cele pe
termen lung).

Aplicatia 2.

Să se stabileasc ă ce transformare medie a scaden țelor a avut loc la
Banca Y, cunoscând structura activelor și pasivelor sale pe scaden țe:
Durata rămasă până la scaden ță
(D) Pasive Active
D≤1 lună
1<D≤3 luni
3<D≤12 luni
1<D≤5 ani
> 5 ani 15
3 1
0.6
6 10
2 7 4
2.6
Total 25.6 25.6
REZOLVARE:
Durata rămasă
până la scaden ță
(D) Pasive
(Pi) Active
(Ai) Pondere
(ani)
(ai, bi) Pasive
ponderate
(i iaP⋅) Active
ponderate
(i ibA⋅)
D≤1 lună
1<D≤3 luni
3<D≤12 luni
1<D≤5 ani
D>5 ani 15
3 1
0.6
6 10
2 7 4
2.6 0.08
0.16 0.75
4
7.5 1.2
0.48 0.75
2.4
45 8
0.32 5.25
16
19.5
Total 25.6 25.6 – 60.63 49.07

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

152 ⇒⋅
−⋅
=
∑∑
∑∑
==
==
n
iin
ii i
n
iin
ii i
PaP
AbA
TS
11
11ani TS 45,06,2563,60
6,2507,49−=−=

Banca Y a transformat pasi vele atrase pe scaden ța medie de 2,37 ani în
active cu scaden ța medie diminuat ă cu 0,45 ani (5,4 luni sau 162 zile).

Aplicatia 3

Să se calculeze coeficie ntul fondurilor proprii și resurselor
permanente pentru o banc ă din Uniunea European ă, pornind de la
următoarea situa ție bilanțierã ( mil. u.m.):
ACTIV PASIV
Numerar
Rezerva minim ă obligatorie
Conturi curente debitoare Depozite la vedere la alte b ănci
Credite pe termen scurt și mediu
Credite pe termen mai mare de 5 ani Participații la capitalul altor soc.
com Acțiuni în portofoliu
Titluri de stat pe termen lung Imobilizări 5.000
4.000
10.000
5.500
25.00035.000
8.5001.000
20.00015.000Capital social
Fond de rezerv ă
Depozite la vedere Depozite pe termen mediu Certificate de depozit Obligațiuni emise pe termen
mai mare de 5 ani 28.000
3.000
25.00050.00020.000
3.000
129.000 129.000
REZOLVARE:
100Re⋅=
TLTL
UtilizsCoFPRP
%52,51 100000.15 000.20 1000 8500 35003000 3000 000.28=⋅++++++= CoFPRP

Știind că este impus ă o limită minimă de 60%, rezult ă că banca în
cauză trebuie s ă majoreze resursele pe termen lung astfel încât acestea s ă
reprezinte cel pu țin 60% din activele pe te rmen lung. Deci, aceast ă bancă
finanțează activele pe termen de peste 5 ani în propor ție de numai 51,52%
din resurse cu termene sim ilare, restul fiind finan țate din resurse pe termene
medii și scurte.

POLITICI MONETARE si TEHNICI BANCARE

153
Aplicatia 4

Cunoscând c ă banca central ă a stabilit rate ale rezervei minime
obligatorii diferen țiate astfel: 18% pent ru depozitele în lei și 25% pentru cele
în valută, să se stabileasc ă dacă Banca Teta a cons tituit rezerva minim ă
obligatorie conform acestei legi. Depozitele în lei atra se de aceasta sunt de
500 mld.u.m., iar cele în valut ă 225 mld.u.m. (echivalent în moned ă
națională). Sumele depuse la banca central ă sunt de 120 mld.u.m.

REZOLVARE:
Dr RMOnec⋅= ; … 25,146 25,0 225 18.0 500 mumld RMOnec =⋅+⋅=
nec efRMO RMO DR −= ; … 25,26 25,146 120 mumld DR −=−=

Banca Teta nu a constituit rezerva minim ă obligatorie la nivelul impus
de banca central ă, confruntându-se cu un deficit de rezerv ă de 26,25
mld.u.m. Prin urmare, va suporta plata unor penaliz ări aplicate de autoritatea
monetară și va trebui s ă suplimenteze sumele depuse în contul deschis la
aceasta cu titlu de rezerv ă minimă obligatorie.