Coordonator ș tiințific Absolve nt Lect. Univ. Dr. Radu -Ștefan Racovițan Istrate -Paul Adrian Sibiu 2019 UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU… [630497]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI
TEOLOGIE PROTESTANTĂ
Specializarea: Istorie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator ș tiințific Absolve nt
Lect. Univ. Dr. Radu -Ștefan Racovițan Istrate -Paul Adrian

Sibiu
2019

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI
TEOLOGIE PROTESTANTĂ
Specializarea: Istorie

Mișcare a Națională a românilor din
Transilvania în ultimii ani ai pasivismului
(1900 -1905) reflectată în „Gazeta
Transilvaniei”

Coordonator științific Absolvent: [anonimizat]. Univ. Dr. Radu -Ștefan Racovițan Istrate -Paul Adrian

Sibiu
2019

Cuprins

Introducere . ………………….. …………………………………………………… ……………………………………… ……p.1
Cap. I. Evoluția mișcării naționale și a ziarului Gazeta Transilvaniei în a doua jumătate a
secolului al XIX -lea……………………………………………………………………………………….. ………………… .p.3
I.1. Nașterea sistemului dualist și evoluția mișcării naționale a românilor din
Transilvania din 1865 până la finele secolului al XIX -lea……………… ……………………….. ..p.3
I.2. Apariția și evoluția ziarului „Gazeta de Transilvania” până în anul 1900 ………… .p.13
Cap. II. Mișcarea națională a românilor din Transilvania în ultimii ani ai pasivismului (1900 –
1905) reflectată în Gazeta Transilvaniei ………………………………………………………… …………… …….p.17
Concluzii …………………………….. ……………………………………………………………………………………….. ..p.35
Bibliografie ……………………………………….. ………………………………………………………………… ……… …p.37
Anexe …………………………………………………………………………. …………………………………… …………… .p.39

1
Introducere

Viața politică a românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească în timpul regimului
dualist a fost dominată de către cele două mari tactici /curen te politice: activismul și pasivismul.
Cercetarea istorică de până acum s -a concentrat atât pe studierea fenomenului pasivist cât și al celui
activist în sânul mișcării politice românești dar – ținând cont de diferitele etape ale evoluției vieții
politice – s-a concentrat pe studierea uneia dintre tactici în detrimentul celeilalte. Un caz concret este
accentul pus de către istoriografie pe fenomenul activist – sau mai precis neoactivist – în perioada
cuprinsă între scoaterea Partidului Național al Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungureasca
din legalitate până la desfășurarea Conferinței Naționale din 1905 în detrimentul celui pasivist.
În prezenta lucrare de licență intitulată Mișcarea Națională a românilor din Transilvania în
ultimii ani ai pasi vismului (1900 -1905) reflectată în <<Gazeta Transilvaniei>> ne propunem să ne
concentrăm asupra studieri evoluției mișcării naționale în primii ani ai secolului XX p rin prisma unui
ziar politic atașat de tactica pasivistă , Gazeta Transilvaniei publicată în Brașov.
Lucrarea este structurat ă în 2 capitole . Primul capitol tratează pe larg evoluția Gazetei
Transilvaniei și a mișcării naționale a românilor din Tra nsilvania, Banat și Țara Ungurească până în
anul 1900. Al doilea capitol tratează evoluția mișcării naționale a românilor din Transilvania în
perioada cuprinsă între anii 1900 -1905, punându -se accent pe modul cum este aceasta văzută într -un
ziarul politic din epocă numit Gazeta Transilvaniei . Acest capitol prezi ntă un studiu de caz despre trei
studenți universitari români ce au fost judecați de către autoritățile din Transleithania pentru
comemorarea lu i Avram Iancu și modul cum este văzut el în Gazeta Transilvaniei , precum și o
evoluție generală a vieții politice românești înt re anii 1901 – 1905 prin prisma aceluiași ziar .
În ceea ce privește bibliografia studi ată, am utilizat atât surse primare – în speță ziarul Gazeta
Transilvaniei între anii 1900 -1905 cât și surse secundare reprezentate de diverse lucrări din
istoriografia românească și cea din străin ătate despre regimul dualist, despre mișcarea națională a
românilor din timpul regimului dualist și despre presa din Transilvania . În ceea ce privește utilizarea
Gazetei ne-am rezumat la o analiză calitativă a articolelor din ziar în contextul în care în perioada
cercetată, Gazeta apărea în regim de cotidian.
În primul rând a -și dori să adresez pentru sprijinul primit în redactarea acestei lucrări si pentru
răbdarea de care a dat dovadă coordonatorului științific al licenței , domnul Lect. Univ. Dr. Radu –
Ștefan Racovițan de mi -a oferit un suport academic continuu și de real folos. În al doilea rând ași dorii

2
să le mulțumesc cadrelor didactice și doctoranzilor Departamentului de Istorie, Patrimoniu și
Teologie Protestantă ce au oferit tuturor studenților ajutorul, îndrumarea și informațiile necesare
pentru un parc urs academic fructuos. De mare folos în redactarea licenței a fost biblioteca digitală a
Bibliotecii Central Universitare ce a oferit Gazeta Transilvaniei într-o formă digitalizată .

3
Cap. I. Evoluția mișcării naționale și a ziarului Gazeta Transilvaniei în a dou a
jumătate a secolului al XIX -lea

I.1. Nașterea sistemului dualist și evoluția mișcării naționale a românilor din
Transilvania din 1865 până la finele secolului al XIX -lea.

Înfrângerile suferite de către Imperiul Habsburgic pe plan extern – în 1859, respectiv 1866 –
au determinat o schimbare de paradigmă în ceea ce privește imperiul condus de către casa de Ha bsburg.
Succesele obținute de către naționalismul italian și cel german pe plan extern au dus la reactivarea
mișcărilor naționaliste din imperiu ce se împotriveau regimului lui Anton von Schmerling – instaurat
prin Patenta din Februarie 1861 – care centra liza toată puterea politică la Viena și favoriza elita
politică germană1.
Cel mai vehement oponent al regimului lui Schmerling a fost elita maghiară ce critica Patenta
din Februarie prin faptul că aceasta nu le recunoștea dreptul la un regat independent de controlul
Vienei. Profitând de criza internă ce s -a instalat în imperiu, maghiarii au încercat să facă presiuni
pentru ca Legile din martie/aprilie 1848 să fie din nou recunoscute2. Realizând tensiunile ridicate în
rândul numeroaselor naționalități ale imperiului, împăratul Franz Joseph și consilierii să au înțeles
faptul că metodele clasice de a controla imperiul nu mai funcționau și au decis să poarte tratative cu
maghiarii care reprezentau o forță importantă în imperiu3. O personalitate foarte import antă din rândul
elitei maghiare ce s -a remarcat în aceste tratative a fost Ferenc Deák, un lider naționalist moderat care
a înțeles faptul că Ungaria nu se poate desprinde de restul imperiului la acel moment dar, pentru a
obține o autonomie cât mai mare f ață de Viena , era necesară realizarea unui compromis cu habsburgii4.
În cadrul tratativelor, De ák a fost ajutat de către contele Gyula Andr ássy ce va încheia o înțelegere cu
reprezentantul imperiului, ministrul de externe Ferdinand von Beust la Budapesta. Atât Andrá ssy cât

1 Nick, Pelling, Imperiul Habsburgic 1815 -1918 , Editura ALL, București, 2002, p. 98
2 Ibidem, p.98.
3 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), Istoria Transilvaniei vol. III: de la 1711 până la 1918 ,
ediția a II -a, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2016, p. 421.
4 Nick, Pelling, op. cit. , p. 98.

4
și Beust vor juca un rol decisiv în a-l convinge pe Franz Joseph să încheie compromisul, fapt realizat
în anul 18675.
În urma compromisului, Franz Joseph a acceptat să fie încoronat drept rege apostolic al
Ungariei la data de 8 iunie 1 867, recunoscând astfel Ungaria drept un regat independent cu propria
constituție (Legile din martie/aprilie 1848), propriul parlament și propriul guvern condus de către un
prim -ministru – poziția fiind ocupată de către contele Andrássy. În ciuda faptului că elita maghiară
avea control deplin asupra propriilor afaceri interne, aceasta a trebuit să recunoască faptul că fac parte
dintr -o entitate politică mai mare și indivizibilă (Austro -Ungaria) ce funcționa ca o entitate politică
unică în anumite aspecte cu m ar fi afacerile externe, apărarea (războiul) și finanțele6. Pe lângă
aspectele sus menționate, în cadrul imperiului avea să funcționeze o singură armată comnuă și o
uniune vamală ce avea să fie negociată o dată la 10 ani7. Un motiv important pentru care Franz Joseph
a decis să semneze în cele din urmă compromisul a fost acela că actul i -a acordat controlul deplin în
ceea ce privește numirea oamenilor în cadrul ministerelor de externe, apărare și finanțe, mai ales în
cazul postului de ministru de externe c are – în timp – a ajuns să devină la fel de important ca cel de
prim -ministru8
Din punct de vedere teritorial, imperiul urma să fie împărțit în două mari regiuni despărțite de
către râul Leitha: Cisleithania sau Regatele și Teritoriile reprezentate în Rei chsrat ce aveau să fie
controlate de către parlamentul (Reichsrat) de la Viena și avea în componența sa regiuni precum
Boemia, Austria, Bucovina, Galiția, etc. și Transleithania sau Țările Coroanei Sfântului Ștefan ce
aveau să fie controlate de către parla mentul de la Pesta și avea în componența sa Transilvania, Slovacia,
Voivodina, Ucraina Subcarpatică și Croația9.
Marea majoritate a elitei maghiare a fost mulțumită de compromisul semnat cu casa de
Habsburg deoarece actul semnat în 1867 le -a oferit numero ase privilegii și avantaje, revenind astfel
la puterea ce o aveau până în anul 1849. Singurii nemulțumiți de situație și cei care s -au împotrivit

5 Alan, John, Per civale, Taylor, Monarhia Habsburgică 1809 -1918. O istorie a imperiului austriac și a Austro -Ungariei ,
Editura ALFA, București, 2000, p. 116; Nick, Pelling, op. cit. , pp. 98 -100.
6 J. , P. , T. , Bury (coord.) , The New Cambridge Modern History Volume X: The Zenith of European Power , Editura
Cambridge University Press, Cambridge, U.K, 1960, p. 550; Oscar, Halecki, Borderlands of Western Civilization: A
History of East Central Europe , ediția a II -a, Editura Simon Publications, Safety Harbor, Florida, U.S.A, 1980, p. 365;
Alan, John, Percivale, Taylor, op. cit. , p. 117.
7 Nick, Pelling, op. cit. , pp. 100 -101.
8 Ibidem, p. 101.
9 Jean, Bérenger , Istoria imperiului Habsburgilor 1273 -1918 , Editura Universitas, București, 2000 , p. 452; Taylor, Alan,
John, P ercivale, op. cit. , pp. 117 -118; Ioan -Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. , p. 422.

5
regimului dualist au fost susținătorii ideilor kossuthiste care au format partidul independenței , condus
de că tre un fiu a lui Lajos Kossuth10.
În contextul crizei interne a imperiului de la jumătatea anilor 60’ ai secolului al XIX -lea și a
negocierilor dintr e casa de Habsburg și elita maghiară, împăratul habsburgic Franz Joseph a desfințat
Dieta de la Sibiu la data de 1 septembrie 1865, poruncind organizarea de alegeri pentru o nouă dietă
ce avea să se întrunească la Cluj pe 19 noiembrie cu scopul declarat de a revizui legea unirii dintre
Transilvania și Ungaria din mai 184811. Având în vedere noile perspective adoptate de către Curtea
vieneză, desfășurearea acestei noi Diete avea rolul de a oferi cadrul constituțional necesar pentru a
realiza dezideratul uniri i Transilvaniei cu Ungaria12. Înaintea alegerilor, censul a fost ridicat, acțiune
realizată cel mai probabil pentru a scădea numărul etnicilor români ce aveau drept de vot, asigurându –
se astfel un procentaj mai mare de voturi în favoarea unirii13.
În conext ul organizării Dietei la Cluj, în rândul fruntașilor politici români din Transilvania se
va isca un conflict vis -a-vis de participarea la lucrările acesteia. O parte dintre aceștia, în frunte cu
Gheorghe Barițiu și Ioan Rațiu, susțineau boicotarea alegeril or, nerecunoscând legitimitata acestora
în timp ce o altă parte , în frunte cu mitropolitul ortodox Andrei Șaguna , susțineau participarea la
lucrările Dietei14. În această dispută își au origiinile cele două tactici politice ce vor domina viața
politică a românilor din Transilvania, Banat și Partium timp de patru decinii, pasivismul și activismul15.
Pasivismul considera faptul că menținerea, iar după întemeierea regimului dualist în 1867,
redobândirea autonomiei Transilvaniei era esențială pentru progresul grupului etnic român astfel că
acest curent a promovat în rândul românilor neparticiparea la viața parlamentară ca semn de protest
împotriva demersurilor constituționale din perioada 1865 -1867 și – după 1867 – împotriva regimului
dualist16. Activismul , la rândul lui, susținea și el ideea autonomistă însă considera faptul că românii
din Transilvania puteau să -și câștige anumite drepturi naționale doar dacă participau în cadrul

10 Jean, Bérenger , op. cit. , p. 452; Oscar, Halecki , op. cit. , p. 365.
11Keith, Hitchins, Afirmarea Națiunii: Mișcarea Națională Românească di n Transilvania 1860 -1914 , Editura
Enciclopedică, București, 2000, p. 74; Dan, Berindei (coord.), Istoria Românilor. Vol. VII, tom I , Editura Enciclopedică,
București, 2003, p. 742.
12 Dan, Berindei (coord.), op. cit. ,p. 742.
13 Keith, Hitchins, op. cit. , p.74.
14 Ibidem , p. 75.
15 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. ,p. 437; Nichita, Adăniloaie et alii , Unitatea
Națională a românilor în epoca modernă 1821 -1918 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985,
p. 184.
16 Keith, Hitchins, Ideea românească de autonomie în Transilvania , în Keith, Hitchins, Conștiință națională și acțiune
politică la românii din Transilvania , vol. II, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1992, p.121; Berindei, Dan (coord.), op. cit. , p.
744.

6
organelor constituționale din epocă, facând front comun cu românii din Banat și Pa rtiu precum și cu
celălalte naționalități ale imperiului17.
La Dieta de la Cluj, delegația românilor, compusă din 14 deputați aleși și 24 de „regaliști”
numiți de către împărat nu a fost în stare să lupte cu majoritatea covârșitoare a deputaților unguri și
secui ce au votat pentru unirea Transilvanei cu Ungaria și au delegat Dieta Ungariei de la Pesta drept
unicul organ legitim pentru soluționarea problemelor Transilvaniei18. Împăratul Franz Joseph a
acceptat deciziile Dietei de la Cluj pe data de 25 decembr ie 1865 însă a specificat faptul că unirea
trebuie să se realizeze într -o manieră în care să fie satisfăcute interesele celor două regiuni vizate și
ca aceasta să fie în armonie cu interesele generale ale imperiului, condiționând astfel unirea de
recunoașt erea drepturilor populațiilor non -maghiare din Transilvania (adică românii și sașii) și a
bisericilor lor19. În urma celor decise mai sus, împăratul a cerut elitelor transilvănene să participe la
lucrările Dietei de la Pesta, considerând -o cel mai potrivit loc pentru soluționarea problemelor, acest
lucru arătându -se și prin prorogarea dietei Transilvaniei sine die (adică fără a mai anunța o dată pent ru
reîntrunire)20. În cadrul organizării Dietei de la Pesta, conflictul dintre cele două atitudini în rândul
fruntașilor români s -a manifestat din nou, pasiviștii cerând boicotarea acestei diete, cerând convocarea
unei diete a Transilvaniei organizată pe principiul sufragiului liberal în timp ce activiștii promovau
participarea românilor la lucrările dietei ca fiin d necesară într -o perioadă de transformare a imperiului
cum a fost aceea cuprinsă între anii 1865 -186721.
În cadrul Dietei de la Pesta, cei 14 deputați români care au participat la lucrările acesteia –
mai ales pasiviștii – au apărat cauza autonomistă, ce rând în cadrul negocierilor printre altele o dietă și
o administrație a provinciei care să se ocupe cu administrarea treburilor locale, egalitatea românilor
cu celelalte națiuni din Transilvania și autonomie administrativă pentru cele două biserici naționa le și
pentru sistemul școlar românesc însă Dieta va face prea puțin pentru reglementarea situației
naționalităților până la suspendarea acesteia pe 26 iunie în urma declanșării conflictului austro –
prusac22.
În timp ce activiștii făceau eforturi în cadrul Dietei, pasiviștii, în frunte cu Barițiu și Rațiu au
decis să lupte în afara Dietei pentru combaterea unirii Transilvaniei cu Ungaria, organizând o mișcare
de protest între septembrie și mijlocul lunii decembrie a anului 1866 împotriva reglementării viitor ului

17 Dan, Berindei (coord.), op. cit. ,p. 745; Keith, Hitchins, Ideea românească …, p. 121.
18 Keith, Hitchins, Afirmarea Națiunii …, p. 77.
19 Ibidem , pp. 77 -78.
20 Ibidem , p. 78; Idem, Ideea românească …, p. 121.
21 Keith, Hitchins, Afirmarea Națiunii …, p.78.
22 Ibidem , pp. 78 -79.

7
provinciei doar de către austrieci și maghiari , principalul plan de bătaie fiind întocmirea unei petiții –
ce urma să fie înmânată împăratului într -o audiență specială – în care erau menționate principalele
obiecții ale românilor împotriva unirii Tran silvaniei cu Ungaria23. În contextul în care inițiativa a
primit acordul a numeroși fruntași pasiviști și a guvernatorului Transilvaniei, Ludwig Folliot de
Crenneville – care le -a dat de înțeles lui Rațiu și B arițiu că împăratul îi va primi în audiență – , cei doi
au convocat un comitet la Blaj – compus din profesori și și preoți – pentru a solicita suma de bani
necesară deplasării până la Viena . Întreaga ierarhie greco -catolică a fost de acord cu finanțarea
inițiativei însă puțini ierarhi ortodocși au acord at ajutor financiar datorită instrucțiunilor lui Șaguna –
ce considera această inițiativă drept o aventură particulară riscantă, impusă națiunii prin mijloace
arbitrare și ilegale24. Ioan Rațiu a plecat singur la Viena cu petiția, acesta ajungând la 28 dece mbrie
1866. Împăratul Franz Joseph l -a primit pe Rațiu în audiență pe 31 decembrie 1867 iar acesta i -a
prezentat, pe scurt de ce românii se opun unirii Transilvaniei cu Ungaria. După ce l -a ascultat pe Rațiu,
împăratul i -a spus acestuia doar că va lua în c onsiderare de cele spuse și, după câteva zile de așteptare,
acesta s -a întors în Transilvania la mijlocul lunii iunie25. După o lună în care petiția a stat în cancelaria
împăratului fără a fi consultată, aceasta a fost trimisă Cancelariei Transilvaniei apoi guvernului din
Cluj unde nu s -a luat nici o măsură cu privire la conținutul acesteia26.
Românii nu au putut să realizeze foarte multe în ceea ce privește modelarea parteneriatului
austro -ungar în așa fel încât să fie loc și pentru propriile ambiții națio nale, fapt reflectat în cadrul
lucrărilor Dietei de la Pesta – ce s-a reîntrunit pe 19 decembrie 1866 – unde puținilor deputați români
prezenți nu le -au fost ascultate năzuințele27. Neavând succes în cadrul dezbaterilor dietale sau a
comitetelor ce se ocupa u cu problema naționalităților, deputații români – reuniți într -un club politic
prezidat de avocatul Ilie Măcelariu – i-au prezentat lui Ferenc De ák problema autonomiei
Transilvaniei ce le -a supus că este prea târziu pentru a face ceva vis -a-vis de unire, asigurându -i că
legea naționalităților ce era în curs de pregătire le va asigura drepturi civice tuturor cetățenilor,
idiferent etnie sau confesiune și dreptul de utilizare a proprii limbi în problemele guvernării locale28.
În urma încoronării lui Franz Jos eph la Budapesta și a legiferării regimului dualist în iunie 1867,

23 Ibidem , p. 79.
24 Ibidem , pp. 79 -80.
25 Ibidem , pp. 80 -81; Idem, Ideea românească …, pp. 122 -123.
26 Keith, Hitchins, Afirmarea Națiunii …, p. 81.
27 Ibidem , p. 81.
28 Ibidem , pp. 81 -82.

8
împăratul va dizolva dietele prorogate de la Sibiu și Cluj, ceea ce a pus capăt existenței juridice a
principatului Transilvaniei, integrat acum în Transleithania29.
Sub impresia încoronăr ii de la Buda a împăratului Franz Joseph și a sancționării dualismului,
fruntașii români s -au întâlnit la Cluj, în jumătatea lui august 1867, în cadrul sesiunii anuale a Astrei.
Aici, fruntașii pasiviști, frustrați de lipsa de sprijin al lui Șaguna pentru misiunea lui Rațiu la Viena,
l-au destituit pe acesta din funcția de președinte al Asociațiunii, alegându -l pe Vasile Ladislau Pop în
funcție. Alegera a fost făcută din dorința de a implica mai mult ASTRA în plan politic30.
După realizarea dualismului, pas iviștii din cadrul mișcării naționale au încercat să facă
demersuri pentru organizarea unui congres național sau a unei conferințe în cadrul căroră să se facă
eforturi pentru refacerea unității naționale și pentru înființarea unei organizații politice perm anente.
Deoarece guvernul maghiar nu le -a permis acest lucru, fruntașii pasiviști s -au rezumat la manifestații
de protest pe plan local cum ar fi cea de la Blaj – organizată de către Rațiu – ce s-a ținut la 15 mai
1868 pe Câmpia Libertății31. O parte din p articipanții manifestației au redactat un manifest numit
Pronunciament în care se cerea printre altele: autonomia Transilvaniei, convocarea Dietei
Transilvaniei ca unicul organ competent pentru determinarea viitorului principatului și restabilirea
legilor votate la Dieta din Sibiu. În urma publicării Pronunciamentului , autoritățiile maghiare au
reacționat prin trimiterea în judecată a autorilor manifestului la tribunalul superior din Târgu Mureș,
acuzându -i de agitație împotriva unității și siguranței statu lui32. În ciuda faptului că anchetarea
autorilor Pronunciamentului a fost finalizată în luna octombrie iar guvernul maghiar era gata să -i
aducă în fața justiției, la 16 decembrie 1868, împăratul Franz Joseph a sistat urmărirea acestora,
temându -se de posibi lele reacții venite din alte părți ale monarhiei33.
În ciuda eforturilor depuse de către fruntașii politici până acum, aceștia nu au reușit să schimbe
rolul populațiilor nemaghiare în cadrul Transleithaniei dat de către elitele de la Pesta. Dreptul
naționa lităților din cadrul Transleithaniei a fost stabilit din punct juridic de către Legea XLIV sau
legea naționalităților , inițiată de către Ferenc Deák și József Eötvös, votată în Parlamentul maghiar
la 5 decembrie 1868 și sancționată de către împărat pe 6 de cembrie 186834. Printre prevederile legii
se numără: dreptul oricărui cetățean nemaghiar de a -și utiliza limba maternă în adunările comunale și

29 Ibidem , p. 82.
30 Ibidem , pp. 82 -83.
31 Ibidem , p. 83 -84; Ioan -Aurel, Pop, Ioan, Bolovan, Istoria Transilvaniei , Editura EIKON, Cluj -Napoca, 2013, p. 267.
32 Keith, Hitchins , Afirmarea Națiunii …, p. 84.
33 Ibidem , p. 85.
34 Ibidem , p. 88; Ioan, Lupaș Istoria Unirii Românilor , ediția a II -a, Fundaț ia Culturală Regală „ Principele Carol”,
București, 1938, p. 332.

9
bisericești; dreptul de a redacta petiții în limba proprie, în fața oricărei autorități, și de a primii răspuns
la petiții în acea limbă; dreptul de a folosi limba proprie sau interpreți la tribunale sau în administrațiile
comunelor și municipiilor, menționând totuși că limba maghiară era singura limbă oficială a
guvernului și parlamentului; libertatea deplină a bise ricilor și comunităților bisericești de a folosi
limba proprie în propriile treburi; dreptul oricărui cetățean de a înființa societăți culturale, de
învățământ și economice și de a alege limba utilizată în cadrul acestora; în ceea ce privește
învățământul primar și secundar – dreptul comunelor, a comunităților religioase și a indivizilor de a
stabilii limba utilizată în instituțiile înființate și administrate de către acestea precum și obligativitatea
statului de a asigura instruirea cetățenilor nemaghiari în propria limbă dacă aceștia sunt organizați în
grupuri mari și compacte – precum și interzicerea utilizării naționalității drept criteriu pentru ocuparea
unei funcții publice ori pentru acordarea de onoruri civice35. În ciuda numeroaselor drepturi colecti ve
asigurate de către lege, aceasta nu recunoștea națiunea română drept o națiune politică înzestrată cu
drepturi inalienabile dar, în timp a devenit baza constituționale a contestării statului maghiar de către
români36
Realizarea dualismului i -a determina t pe principalii lideri politici ai eilitei românești din
Transleithania să se organizeze și din punct politic, punând bazele unor partide politice în sensul
modern al termenului. Inițiativa în această direcție au avut -o fruntașii politici arădeni ce vor î nființa
așa-zisa Partidă politică română în comitatul Arad în urma unei conferințe desfășurate la data de
14/26 decembrie 1867 însă această organizație era restrânsă atât ca număr cât și ca arie geografică37.
După aceștia, bănățenii au fost cei care și -au m anifestat intenția de a pune bazele unui partid politic
la începutul anului 1869, când Anton Mocioni a făcut cunoscută această intenție prin lansarea unui
apel în ziarele vremii38. În urma Conferinței Naționale de la Timișoara din 26 ianuarie/7 februarie
1869 va lua naștere Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria ce va adopta activismul ca
și atitudine politică deoarece Banatul nu se bucura de aceleași privilegii de care se bucura Transilvania
până în 1867 (statutul de autonomie) dar și din motiv ul că aceștia considerau folosirea tribunei
parlamentare pentru exprimarea dezacordurilor față de guvernele maghiare o soluție mult mai potrivită,
mai ales prin prisma stabilirii unor legături între elitele românești și masele populare39. Reacția din
partea românilor transilvăneni nu a întârziat să se manifeste, astfel că, din inițiativa lui Ion Rațiu, Ilie
Măcelariu și Visarion Roman a fost convocată în localitatea Miercurea, Conferința Națională a

35 Keith, Hitchins , op. cit. , p. 88.
36 Ibidem , p. 89.
37 Liviu, Maior, Mișcarea națională românească din Transilvania 1900 -1914 , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1986, p. 9.
38 Ibidem
39 Ibidem .

10
românilor transilvăneni la data de 7 martie 1869 unde s -au pus bazele Partidului Național al
Românilor din Transilvania , ce va fi condus de către un Comitet Central Electoral format din 24 de
membrii în fruntea căruia se afla Ilie Măcelariu40. Programul adoptat la Miercurea avea la bază
principiile pașoptiste preze nte în programul adunării de la Blaj din 1848 și cerea „autonomia
Transilvaniei, egalitatea în drepturi a naționalităților, democratizarea vieții politice și a instituțiilor
administrative, juridice, etc” iar ca și tactică a fost ales pasivismul care de al tfel era popular în rândul
românilor transilvăneni41.
Rezistența împotriva dualismului s -a manifestat și prin prisma in stituțiilor culturale cum ar fi
crearea de despărțăminte ale ASTRA în toată Transilvania, după 1869 dar și prin crearea a sute de
institu ții profesionale și culturale locale – cum ar fi reuniunile de femei, de învățători, societățile de
lectură pentru elevi și studenți, coruri sătești, asociații economice, etc – ce au contribuit simțitor la
întărirea conștiinței naționale românești42.
Înființarea celor două partide în Banat, respectiv Transilvania menținea mișcarea națională
divizată din punct de vedere organizatoric și ideatic iar acest lucru va duce la crearea unui nou obiectiv
pentru elitele românești, acela de a unifica cele două partide43. Prima încercare de unificare a celor
două partide s -a manifestat prin inițiativa lui Ilie Măcelariu de a convoca o conferință la Alba Iulia pe
data de 6/18 februarie la care să participe reprezentanți ardeleni cât și bănățeni însă diferențele de
opinii a conducătorilor celor două grupuri a dus la eșuarea acestui demers44. Datorită numeroșilor
factori cum ar fi intensificarea politicilor de maghiarizare în Transleithania după 1875 când prim –
ministru al Ungariei a devenit Kálmán Tisza – cum ar fi desființar ea comitatelor Zarand și Severin în
1876, respectiv 1880 ce a dus la scindarea unor corpuri electorale majoritare românești sau votarea
legii XIII (sau legea Trefort) ce obliga predarea limbii maghiare în orice formă de învățământ primar ,
incluziv cel conf esional – sau a acțiunilor de solidarizare a românilor transilvăneni cu statul român în
timpul Războiului de Independență ) liderii români au observat necesitatea unificării mișcării
naționale, a celor două partide pentru a oferi o opoziție mai intensă45. Unificare va fi realizată între
12-14 mai 1881 la Sibiu când în urma Conferinței Naționale a cercurilor electorale ale românilor din
Transilvania și Banat, cele două partide au fuzionat, formând Partidul Național Român din
Transilvania Banat și Ungaria (P.N.R), acesta fiind condus de către un Comitet Central Electoral

40 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. , p. 437.
41 Ibidem , pp. 437 -438.
42 Ibidem , p. 438.
43 Liviu, Maior, op. cit. , p. 11.
44 Ibidem , pp. 11 -12.
45 Ibidem , pp. 12 -13; Ioan -Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.) op. cit. ,p. 438.

11
format din 9 membrii, președinte al partidului fiind ales Nicolae Popea ia r vicepreședinte Partenie
Cosma46. Programul partidului – definitivat la conferință – a avut 9 puncte, printre revendică rile
acestuia numărându -se autonomia Transilvaniei, introducerea limbii române în administrație și justiție,
numirea de funcționari români proporțional cu ponderea românilor în ansamblul populației,
respectarea autonomiei bisericilor și școlilor românești precum și revizuirea Legii naționalităților din
1868, pentru garantarea menținerii individualității naționale a etniilor din Transleithania47. Cum se
poate observa și după programul partidului, tactica aleasă pentru P.N.R a fost cea pasivistă48 .
Unificarea celor două partide a dus la deschiderea unei noi etape în cadrul evoluției mișcării
naționale, astfel că s -a decis ca petiționarismul secolului precedent să fie reluat drept tactică pentru
realizarea dezideratelor politice românești însă într -o altă formă , memoriile redactate urmând să fie
răspândite și opiniei europene49. Primul demers în acest sens a fost făcut de către Gheorghe Barițiu
care a publicat în anul 1882 – în numeroase limbi precum româna, maghiara, germana și franceza –
un document intitulat Memorial care – prin utilizarea de argumente istorice și juridice – înfiera
nedreptățile comise de către regimul dualist grupului etnic român50.
Un eveniment important ce s -a realizat după unificarea celor două partide a fost înființarea
ziarului Tribuna la Sibiu, în data de 14/26 aprilie 1884. În ceea ce privește atitudinea adoptată de către
ziarul sibian, acesta s -a declarat un adversar deschis al noii situații politice din imperiu de după 1867,
militând pentru autonomia Transilvaniei în cadrul imperiulu i habsburgic și pentru dreptul
naționalităților din imperiu51. Tribuna , prin relațiile redactorului său Ioan Slavici cu mediile literare
și politice românești, va juca un rol important în strângerea legăturilor dintre românii transilvăneni și
cei din Vechiu l Regat52.
La începutul anilor 90 ai secolului al XIX -lea, în contextul tensionării relațiilor dintre cele
două centre politice ale imperiului (Viena și Budapesta), liderii P.N.R au hotărât să redacteze un
memoriu de protest împăratului Franz Joseph I, mem oriul – redactat de către Comitetul Central al
P..N.R în frunte cu Ion Rațiu ca și președinte, vicepreședinții și membrii Gheorghe Pop de Băsești,

46 Liviu, Maior , op. cit. , pp. 13 -15; Ioan -Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. , p. 438 ; Nicolae,
Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria Volumul II: De la mișcarea lui Horea pînă astăzi , Editura Casa Școal elor,
București, 1915, pp. 502 -503.
47 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. , p. 438; Iorga, Nicolae, op. cit. , p. 503 -504;
Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor vol. VII, tom. II , Editura Enciclopedică, București, 200 3, pp. 316 -317 .
48 Liviu, Maior , op. cit. , p. 15.
49 Gheorghe , Platon (coord.), Istoria Românilor …, p. 317; Pop, Ioan -Aurel, Nägler Thomas, András Magyari (coord.),
op. cit. , p. 459.
50 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. ,p. 459.
51 Liviu, Maior, Mișcarea națională… , p. 16; Gheorghe , Platon (coord.), op. cit. ,pp. 318-319.
52 Gheorghe , Platon (coord.), Istoria Românilor… , p 319.

12
Eugen Brote, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu și Septimiu Albini în primăvara anului 1892 – fiind
intitulat Memorandul românilor din Transilvania și Ungaria53. În cadrul acestui document – ce are la
bază Programul Partidului Național Român din 1881 – sunt analizare și criticate numeroase aspecte
ale guvernării dualiste și ale politicilor acesteia – mai ales în part ea maghiară a imperiului – cum ar fi
legea electorală, legile școlare, legea naționalităților din 1868, etc54. În timp ce fruntașii P.N.R se
ocupau de redactarea Memorandului , două documente asemănătoare vor fi publicate din zona
mediului universitar. Primu l, intitulat Memoriul studenților universitar români privitor la situația
românilor din Transilvania a fost redactat de către Simion Mehedinți și Petre P. Negulescu – membrii
Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilo r din București ce lupta pentru susținerea
mișcărilor culturale naționale a românilor de sub ocupație străină – în anul 1890 și susținea cauza
românilor din imperiul dualist55. Al doilea memoriu intitulat Replica Junimei academice din
Transilvania și Ungaria la <<Răspunsul>> dat de Junim ea academică maghiară << Memoriului
stude nților universitari din România>> , a fost redactat de către studenții universitari români din
imperiul dualist – în frunte cu Aurel C. Popovici, student la Graz – în 1892, ca o replică la modul cum
a fost receptat Memoriul de către studenții universitari din Budapesta, și trata aceeași problemă ca
primul text56.
Odată terminată redactarea Memorandului , o delegație de 300 de persoane – în frunte cu
președintele partidului Ion Rațiu – s-au deplasap până la Viena pentru a-i înmâna personal împăratului
documentul. În ciuda speranțelor delegației, împăratul a refuzat să primească textul memoriului ,
trimițându -l guvernului de la Budapesta care i l -a înmânat înapoi lui Ioan Rațiu în 22 iulie57. Refuzul
primirii Memorandului a fost unul dinte momentele esențiale ce a dus la degradarea mitului bunului
împărat și a loialismul dinastic manifestat în cadrul grupului etnic române sc, Memorandul va fi ulti mul
document trimis împăratului, luând astfel sfârșit manifestarea petiționarismu lui românesc ce a început
la sfârșitul secolului al XVIII -lea58.
Ca reacție le trimiterea Memorandului , autoritățile maghiare au declanșat un proces de
urmărire penală împotriva membrilor Comitetului Central al P .N.R, aceștia fiind acuzați de agitație
împo triva ideii de stat maghiar . În urma procesului desfășurat la Cluj între 7 și 25 mai 1894 15 din
cei 29 de inculpați au primit pedepse cu închisoarea, acestea variind între două luni și 5 ani precum și

53 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), op. cit. , p. 440; Nicolae, Iorga, op. cit. , pp. 508 -509.
54 Gheorghe , Platon (coord.), op. cit. , pp. 322 -326.
55 Gheorghe , Platon (coord.), Istoria Românilor… , p. 326; Keith, Hitchins , Afirmarea Națiunii …, p. 133.
56 Gheorghe , Platon (coord.), Istoria Românilor… , pp. 326 -328; Keith , Hitchins , Afirmarea Națiunii …, pp. 133 -134.
57 Ioan-Aurel, Pop, Thomas, Nägler, Magyari, András (coord.), Istoria Transilvaniei vol. III… , p. 440.
58 Ibidem , p. 440.

13
la plata cheltuielilor de judecată. Datorită reacțiilo r negative venite din Europa, împăratul îi va grația
pe memorandiști la 19 septembrie 1895.59 În timp ce procesul memorandiștilor se desfășura, în 23 -24
iulie 1893 s -a desfășurat la Sibiu Conferința Extraordinară a P.N.R unde s -au reafirmat revendicările
Memorandului , acest fapt ducând la scoaterea partidului din legalitate la data de 20 iunie 189460.
Mișcarea memorandistă a contribuit la accentuarea colaborării dintre diferitele naționalități ale
imperiului, colaborare ce s -a manifestat în 10 august 1895 în cadrul Congresului Naționalităților de la
Budapesta unde au participat 700 de delegați români slovaci și sârbi ce vor adopta un program în 22
de puncte prin care se cere autonomiilor naționale, desființarea sistemului dualist precum și
democratizarea regim ului politic61.

I.2 Nașterea și evoluția ziarului „Gazeta de Transilvania” până în anul 1900.

Una dintre metodele prin care mișcarea națională s -a manifestat a fost activitatea gazetară –
prin numeroasele articole de natură politică și culturală ce au apăru t în numeroase gazete și foi de -a
lungul timpului. Unul dintre ziarele ce au jucat un rol important în cadrul mișcării naționale a fost
Gazeta Transilvaniei ce a apărut la Brașov .
Un motiv pentru care un oraș precum Brașovul a fost ales drept loc de apari ție a Gazetei de
Transilvania este caracterul comercial al orașului. Datorită acestui caracter comercial, Brașovul a fost
și este în continuare o zona a interacțiunii umane și a schimbului de idei, aici manifestându -se un
număr însemnat de interferențe soc io-culturale62.
În zilele de 16 -18 iulie 1836, la Arpătac (azi Araci, jud. Covasna) trei reprezentanți ai mediului
comercial brașovean – negustorii Rudolf Orghidan, Jipa și Iuga cel bătrân – s-au întâlnit cu
intelectualii blăjeni Gheorghe Barițiu și Timote i Cipariu pentru a discuta – printre altele – și ideea
înființării unei foi literare la Brașov63. Un prim pas către acest demers a fost făcut în anul 1837 când
pe 2 ianuarie a apărut revista Foaia Duminicii , avându -l ca și redactor pe Ioan Barac, tipograf p e
Johann Gött și finanțatori pe Rudolf Orghidan și Dimitrie Marin64. Marin a finanțat doar primul număr
al ziarului, restul de 51 de numere ce au apărut până pe data de 25 decembrie 1837 fiind finanțate în

59 Ibidem , pp. 440 -441.
60 Ibidem , p. 441.
61 Ibidem , p. 441.
62 Răducu, Rușeț, Gazeta de Transilvania: Punct de referință a presei românești din Ardeal , în Acta Mvsei Pororissensis
XXXVI , Ediutra Porolissum, Zalău, 2014, p. 94
63Ruxandra, Moașa, Nazare Gazeta Transilvaniei – încercare de schiță monografică , 2008
http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html , p.3 (accesat în 12 mai 2019, ora 20:40).
64 Ibidem , p. 3 (accesat în 12 mai 2019, ora 20:40).

14
totalitate de către Orghidan65. Materialele publica te în Foaia Duminicii i-au conferit acesteia
caracterul de magazin enciclopedic ș i de divertisment însă , având în vedere faptul că materialul
acesteia nu a corespuns așteptărilor publicului – după un aport inițial de 800 de abonați în primul
semestru, revista a rămas doar cu un număr de 150 de abonați – Orghidan s -a decis să scoată și un
ziar politic, alegându -l pe Gheorghe Barițiu ca și redactor pentru acesta66. Ziarul ce avea să se
numească Foaie de săptămână din Transilvania – avându -l tot pe Johann Gött drept tipograf – a avut
doar două numere în 3 și 10 iulie 1837 , informația apărută în ziar fiind reprodusă din foaia germană
din Brașov Siebenbürger Wochenblatt67. Având în vedere faptul că Foaia de săptămână nu a avut
autorizație, aceasta a fost sistată, determinându -l pe Orghidan să se retragă definitiv de la finanțarea
de ziare, locul lui ca mecena fiind luat de către negustorul român Gheorghe Nica68.
După sistarea Foii de săptămână , Barițiu, Gött și Nica vor face demersurile necesare pentru
publicarea Gazetei de Transilvania , al cărei prim număr va apărea în data de 12/24 martie 183869. În
carul primului număr al Gazetei apare și programul redacției – formulat de către Barițiu – în care se
sublinia rolul unei publicații periodice, alături de cărți și lit eratură, în educația și cultura publicului,
prin difuzarea cunoștințelor științifice și ideilor, în cultivarea limbii și literaturii române, prin
încurajarea creației originale și combaterea imitației și în stimularea gustului cititului în limba
maternă, c u accent critic pe menirea școlii70. Ziarul a apărut inițial cu titulatura de Gazeta de
Transilvania , urmând ca de la 3 ianuarie 1839 să apară cu titlul de Gazeta Transilvană iar, de la 1
decembrie 1839 cu titlul de Gazeta Transilvaniei (titulatură păstrat ă până la sistarea ziarului după cel
de al II -lea război mondial)71. Rolul Gazetei de Transilvania a fost acela de ziar politic, aceasta
preluând sarcina de a-și informa cititorii despre evenimentele politice interne și externe72.
Inițial Barițiu s -a ocupa t singur de editarea Gazetei însă, în scurt timp Andrei Mureșianu și
Iacob Mureșianu – membrii ai prestigioasei familii Mureșianu – au început să -l ajute pe Barițiu. Iacob
Mureșianu l -a însoțit pe Barițiu la Viena pentru a obține autorizația de expediere a foilor prin poștă
de la Cancelaria aulică in timp ce Andrei Mureșianu și -a adus aportul prin împlinirea activității de

65 Ibidem , p. 3 (accesat în 12 mai 2019, ora 20:40).
66 Ibidem , p. 3 ( accesat în 12 ma i 2019, ora 20:40 ).
67 Ibidem , p. 3 ( accesat în 12 mai 2019, ora 20:40 ).
68 Ibidem , p. 3 (accesat în 12 mai 2019, ora 20:40).
69 Ibidem , pp. 3 -4 (accesat în 12 mai, ora 21:00).
70 Ibidem , p.5 ( accesat în 13 mai 2019, ora 13:09).
71 Răducu, Rușeț, op. cit. , p. 95.
72 Mircea, Popa, Valentin, Tașcu, Istoria presei românești din Transilvania de la începuturi până în 1918 , Editura Tritonic,
București, 2003, p. 63.

15
redactor secund al Gazetei – ținând locul lui Barițiu în momentele sale de absență din anii 1838, 1845
și 184773.
Prin informarea publi cului cititor asupra evenimentelor politice, Gazeta a vrut să -l formeze
din punct de vedere politic orientându -l și mobilizându -l spre rezistență la asuprire și la întreprinderea
de acțiuni pentru cucerirea propriilor drepturi74. Acest lucru poate fii văzut , de exemplu, în perioada
revoluțiilor pașoptiste când Gazeta milita pentru recunoașterea egalității în drepturi a românilor din
Transilvania cu celelalte naționalități, pentru înlăturarea privilegiilor de sorginte feudală și pentru
dreptul românilor de a se unii într -un singur stat național75.
Un moment de cumpănă al Gazetei a fost suspendarea acesteia la data de 12/25 februarie 1850
în urma publicării rapoartelor despre luptele lui Avram Iancu – fapt decis de către Barițiu – însă aceasta
va scăpa de aceas tă soartă în urma intervențiilor făcute de către Iacob Mureșianu ce s -a adresat
guvernatorului Wohlgemuth la 20 mar tie 1850 pentru reluarea Gazetei . Lui Barițiu i s -a luat dreptul
de a mai conduce ziarul, acesta fiind înlocuit de către Iacob Mureșianu76. În urma noului regim al
presei din Imperiul Habsburgic introdus în anul 1852, Gazeta – din lipsa de fonduri necesare pentru a
plătii cauțiunea în bani necesară publicării independente a ziarului – a fost obligată să devină un oficios
al regimului, publicând dispozițiile acesteia până la 15 aprilie 186177.
În timpul conducerii lui Iacob Mureșianu, Gazeta a cunoscut o perioadă de modernizare.
Articolele din Gazetă au început – după 1860 – să pună foarte mult accentul pe dezvoltarea
învățământului precum și pe m odernizarea economică, politică și socială; alfabetul chirilic a fost
înlocuit cu cel latin; formatul ziarului a devenit mai mare, permițând o cantitate mai mare de
informație și – începând din anul 1861 – Gazeta a început să apară de două ori pe săptămână78.
După moartea lui Iacob Mureșianu ce s -a întâmplat în anul 1877, conducerea Gazetei va fi
îndeplinită de către fiul acestuia, Aurel Mureșianu împreună cu Barițiu în perioada aprilie -decembrie
1877, urmând ca în 1878, Aurel Mureșianu să preia definitiv c onducerea ziarului79. În timpul
conducerii sale, Aurel Mureșianu se va ocupa de modernizarea ziarului în raport cu cerințele din epocă
dar va și continua tradiția ziaristică a lui Barițiu și a tatălui săi, acest lucru ducând la folosirea unui

73 Ruxandra, Moașa, Nazare, op. cit. , http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html , p. 6 (accesat în 13 mai 2019, ora
13:15).
74 Mircea, Popa, Valentin, Tașcu, op. cit. , p. 63.
75 Rușeț, Răducu, op. cit. , p. 95.
76 Ruxandra, Moașa, Nazare, op. cit. , http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html , p. 7 (accesat în 13 mai 2019,
ora 13:20).
77 Ibidem , p. 7 (accesat în 13 mai 2019, ora 13:20).
78 Rușeț, Răducu, op. cit. , pp. 98 -99.
79Ruxandra, Moașa, Nazare, op. cit. , http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html , p. 8 (accesat în 13 mai 2019, ora
13:27).

16
ton sobru în a precieri și la necedarea în fața senzaționalului, oferindu -i ziarului credibilitate și prestigiu
însă, în același timp, ziarul se va izola, devenind de -a lungul timpului conservator, rigid și incapabil
să se adapteze noilor nevoi, ceea ce va duce la pierde rea de abonați și cititori în favoarea unor alte
ziare precum Tribuna din Sibiu80. Tot în timpul conducerii sale, ziarul a început să fie publicat –
începând cu 1 ianuarie 1881 – de trei ori pe săptămână iar din 4 aprilie 1884 a ajuns la performanța
de a de venii cotidian81. Având în vedere faptul că Aurel Mureșianu a continuat tradiția barițiană în
cadrul activității sale de redactor, acest lucru s -a manifestat în plan politic prin susținerea pasivismului
și a programului P.N.R din 1881. Aurel Mureșianu a con dus redacția Gazetei până la moartea sa în
anul 1909. Locul lui la conducerea redacției a fost luat de către soția acestuia, Elena Mureșianu ce a
fost ajutată de un număr de redactori cum ar fi Silvestru Moldovan, Victor Braniște , Alexandru
Bogdan, Andrei Bogdan și Sextil Puș cariu82.

80 Ibidem , p. 9 (accesat în 13 mai 2019, ora 13:35).
81 Răducu, Rușeț, op. cit. , p. 99.
82 Ruxandra, Moașa, Nazare, op. ci t., http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html , p. 9 (accesat în 24 iunie 2019,
ora 13:00).

17
Cap. II. Mișcarea națională a românilor din Transilvania în ultimii ani ai
pasivismului (1900 -1905) reflectată în Gazeta Transilvaniei .

Afacerea Memorandului și scoaterea din legalitate a P.N.R -ului în mijlocul anilor 90 ai
secolulu i al XIX -lea au dus la o schimbare de paradigmă în sânul mișcării politice românești în ceea
ce privește tactica politică. Progresele economice, politice și culturale înregistrate de către societatea
românească la sfârșitul secolului al XIX -lea a dus la cr earea unei noi generații de intelectuali,
funcționari și oameni de afaceri care considerau faptul că programul partidului național, cadrul
instituțional al acestuia și tactica pasivistă promovată până acum nu corespundeau cu realitățile
politice ale imperi ului austro -ungar din acea perioadă83. Această generație considera că pentru
realizarea dezideratelor românești, era necesară părăsirea tacticii pasiviste în favoarea celei activiste.
Un prim grup politic ce va susține noul curent politice se va dezvolta în zona orașului Arad la
sfârșitul secolului al XIX -lea în jurul băncii Victoria – care era la acea perioadă a doua bancă
românească ca forță financiară – și a clubului național arădean84. Din acest grup făceau parte oameni
precum Nicolae Oncu – președintel e băncii Victoria – Mihail Veliciu, Petru Truția, Ioan Suciu, Ștefan
Cicio -Pop, Vasile Goldiș, Vasile Mangra, Traian Vețian, Gheorghe Popovici, Constantin Gruban,
Ioan Russu -Șirianu și Roman Ciorogariu85. Pentru a -și disemina ideile, acest grup a pus bazele –
ajutați fiind de către vechii tribuniști Ioan Slavici și Eugen Brote – unui ziar politic intitulat Tribuna
Poporului , a cărui prim număr a apărut în data de 1/13 ianuarie 1897 sub redacția lui Ioan Russu –
Șirianu86. Începând cu anul 1899, grupul neoactiv ist arădean a început să influențeze deciziile de
manieră politică în comitatul arădean, fapt marcat de susținerea candidaturii preotului Iosif Goldiș –
vicar al Oradei – la funcția de episcop al Aradului împotriva lui Augustin Hamsea. Datorită eforturilor
depuse de grupul arădean, Iosif Goldiș a câștigat episcopatul iar Vasile Goldiș – rudă cu noul episcop
– a devenit secretarul consistoriului ortodox al episcopiei87.
Grupul arădean este vizat pentru prima oară de către Gazeta Transilvaniei în anul 1900 în
numărul din 23 aprilie/6 mai al aceluiași an – într-un articol intitulat O mână spală pe alta – unde sunt
comentate lucrările sinodului eparhial din Arad. Astfel, în prima parte , redacția Gazetei critică modul

83 Liviu, Maior, op. cit , p. 44.
84 Ibidem , pp. 51 -52.
85 Ibidem , p.52.
86 Lucian, Boia, Eugen Brote (1850 -1912) , Editura Litera, București, 1974, pp. 131 -132.
87 Liviu, Maior, op. cit. p. 55.

18
prin care Iosif Goldiș a fost ales episcop al Aradului în 1899, mai precis prin susținerea acestuia de
către grupul arădean în frunte cu Vasile Mangra în schimbul alegerii celui din urmă ca vicar episcopal
al Oradei. Acest fapt s -a realizat în sinodul din aprilie 1900, când Mangra a fost ales d rept v icar
episcopal al Oradei mari88. În continuarea articolului, redacția menționează că în cadrul alegerilor
sinodale s -au produs numeroase abuzuri și presiuni ce au produs nemulțumire în rândul unor clerici și
al populației din dieceză – mai ales cea din zona bănățeană. Articolul mai menționează faptul că aceste
machinațiuni au avut rolul de a pregăti și asigura alegerea lui Mangra ca și vicar. Prin poziția sa,
Mangra va fi de folos celor cari conscient ori inconscient au nutrit și nutresc spiritul de desbinar e în
partidul nostru național89. În numărul din 29 aprilie/12 mai, redacția Gazetei menționea ză faptul că
articolul sus -menționat a produs mult sânge rău la cei din consorțiul de frățietate Goldiș -Mangra .
Redacția menționează și faptul că Tribuna Poporului din Arad a răstălmăcit ideile din articol făcând
pe cititorii ei să creadă faptul că baba dela Brașov (Gazeta ) l-a criticat pe Mangra și acțiunile sale
doar din motive pur egoiste. Redacția sfârșește articolul prin a spune faptul că demnitatea și onoarea
Gazetei nu poate fi afectată de balele veninoase ale berfitorilor consorțiului frățietății90.
Începând cu venirea la putere a prim -ministrului Kálmán Tisza în 1875, guvernul de la
Budapesta a început o politică de deznaționalizare și de maghiarizare a locuitorilor nemaghiari din
Transleithania. Prin diferite legi introduse – cum ar fii l egi electorale sau ale învățământului – elita
maghiară ataca drepturile individuale și de grup ale minorităților din Transleithania într -o manieră
discriminatorie. În zona Transilvaniei, minoritățile afectate au fost cele vorbitoare de limbă germană
– sași, șvabi – și grupul etnic român. Un exemplu de discriminare a autorităților maghiare față de
grupul etnic românesc este cazul a trei studenți români universitari din Cluj.
Primul raport despre acest eveniment apare în numărul din 23 decembrie stil vechi al Gazetei
unde se menționează că pe data de 19/31 decembrie 1899, în satul Cebea (azi Țebea) din comuna Baia
de Criș trei studenți universitari (Corolian Steer, Ion Scurtu, George Novacovici) au depus pe
mormântul lui Avram Iancu o simplă cunună de lauri împodobită cu falnicul tricolor național
îmbrăcat în doliu , rostind în același timp și cuvinte de omagiere pentru cel răposat91. Nu la mult timp
după depunerea cununii au apărut și reacțiile, astfel că notarul din Cebea, aflând despre manifestarea
celor tre i studenți a început cercetarea cazului. Primii citați au fost preotul paroh Ioan Tisu și
învățătorul Romulus Jurca. În contextul cercetării, în data de 9 ianuarie 1900 (stil nou) o trupă de

88 Gazeta Transilvaniei , anul LXIII, nr. 90 din 23 aprilie/ 6 mai 1900, p.1.
89 Ibidem .
90 Ibidem , nr. 95 din 29 aprilie/ 12 mai 1900, p.3.
91 Gazeta Transilvaniei , anul LXII, nr. 284 din 23 decembrie 1899/4 ianuarie 1900 , p. 1.

19
jandarmi a ajuns în sat pentru a afla mai multe detalii. După ce au interogat un alt preot numit Giurca,
aceștia – aflând de la preot faptul că cununa se află în altarul bisericii de lângă mormântul lui Iancu –
au luat cu forța cheile bisericii de la bătrânul preot, au confiscat cununa și au dus -o cu ei la Baia Mare.
Drept argument pentru confiscarea cununii de lauri s -a folosit declarația unuia dintre studenți la
mormânt care ar fi zis – conform jandarmilor – Jurăm pe mormemntul teu, Iancule, că nu vom ave
liniște până ce nu vom dobendi drepturile nostre egale cu celell alte națiuni92. Cazul continuă în
rândurile Gazetei când, în numărul din 18/30 ianuarie 1900, ziarul raportează faptul că cei trei studenți
au fost citați pe ziua de 13 februarie ( stil nou) în cauză penală în fața judecătoriei din Baia de Criș,
fiind acuza ți de agitație împotriva religiei. În rândurile de mai jos redacția se miră de acuzația ilogică
din punctul lor de vedere și critică șovinismul provocator al autorităților93.
În numărul din 4/16 februarie 1900 apare și prima informație despre rezultatele procesului
desfășurat la judecătoria din Baia de Criș în decursul zilei de 1/13 februarie 1900 care spun faptul că
Corolian Steer, George Novacovici și Ion Scurtu – apărați în cadrul procesului de către avocații
Fracisc Hossu -Longin din Deva, Ștefan Cicio Pop din Arad și Teodor Pop din Baia de Criș – au fost
condamnați la șese septemâni închisore și 150 corone amendă94. Conform redacției sentința dată
acestor studenți se înscrie în lista acelor sentințe judecătorești monstruoase ce au rolul de a combate
sentimentul național românesc din Transilvania, afirmând în același timp că acest proces nu a servit
nici autorității statului, nici legalității, cu atât mai puțin înse dreptății95. Începând cu numărul din
5/17 februarie 1900, Gazeta a început să ofere publicul ui un raport special al procesului de la Baia de
Criș unde pertractarea acestuia este prezentată cu lux de amănunt. Din această primă parte a raportului
aflăm faptul că reprezentantul instanței judecătorești a fost subjudele Bigner József iar substitutul d e
procuror Nogál Károly a jucat rolul de reprezentant al acuzării96. În numărul din ziua următoare,
redacția Gazetei i-a lăudat pe acuzații și pe martorii procesului – aici fiind numiți preotul Ioan Tisu,
învățătorul Romulus Jurca, cantorul Petru Trifan, ș i țăranul Vasile Trifan – pe motiv că toți s -au purtat
la pertractare într -o manieră curajoasă și sinceră dar în același timp a și criticat instanța prin faptul că
i-a condamnat pe cei trei studenți în ciuda faptului că nu a fost în stare să demonstreze ca petele de
acuzare97. Motivul oficial al condamnării celor trei studenți la șase săptămâni de înc hisoare și 150
coroane amendă – amendă ce putea fi transformată în 10 zile de închisoare – apare în ultima parte a

92 Gazeta Transilvaniei , anul LXII I, nr. 2 din 4/16 ianuarie 1900 , p. 1.
93 Ibidem , nr. 12 din 18/30 ianuarie 1900, p. 1.
94 Ibidem , nr. 12 din 4/16 februarie 1900, p. 1.
95 Ibidem , p. 1.
96 Ibidem , nr. 27 din 5/17 februarie 1900 , p. 2.
97 Ibidem , nr. 28 din 6/18 februarie 1900, p. 1.

20
raportului special al Gazetei ce specifică fa ptul că cei trei studenți au fost achitați de acuza conturbării
religiei însă au fost găsiți vinovați de actul de preamărirea a lui Iancu – pe care instanța a decis să -l
acuze postum de actul de infidelitate față de statul mag hiar – și de utilizarea culor ilor naționale străine
– referindu -se la banda tricoloră de pe cunună98. După acest raport apare un alt raport ce detaliază
manifestațiile de simpatie față de cei trei studenți clujeni. Un număr mare de oameni în frunte cu
avocatul Francisc Hossu -Longin s -au dus în satul Țebea la mormântul lui Iancu unde au depus o
cunună și numeroase flori pe mormânt însă nu înainte ca avocatul să rostească un Tatăl Nostru . După
aceea, ce trei studenți universitari condamnați și apărătorul lor s -au dus în orașul Brad unde – în fața
hotelului central din oraș – au fost întâmpinați de românii din oraș. În sala cea mare a hotelului s -a
ținut o masă comună unde s-au rostit vorbiri însuflețite de către Francisc Hossu -Longin și Ion Scurtu99.
După masa comună de la Brad, cei trei t ineri universitari au ajuns la Deva unde au fost oaspeții
avocatului Hossu -Longin. În ziua de 16 februarie stil nou, aceștia au plecat spre Orăștie fiind
întâmpinați de -a lungul drumului de numeroase mase de români (preoți, doamne, domnișoare) care i –
au fe licitat. Au ajuns înapoi la Cluj în seara acelei zile, fiind întâmpinați de numeroși universitari
români100.
Timp de câteva luni nu s -a mai auzit nimic despre caz însă în numărul din 11/24 iunie 1900,
Gazeta anunță faptul că sentința de la Baia de Criș a fo st apelată , cazul urmând să fie judecat la
Tribunalul din Deva pe data de 26 iunie (stil nou). Apărătorii în acest proces au fost numiți Francisc
Hossu -Longin, Ștefan Cicio Pop și Aurel Vlad101. Până și guvernul de la Budapesta se va implica în
acest caz, f apt menționat în In articolul intitulat <<Pedeapsa agitatorului>> ce a apărut în numărul
din 13/26 iunie 1900, aflăm faptul că ministrul cultelor și al instrucțiunii publice Gyula Wlassics i -a
înlăturat dreptul lui George Novacovici – ce fusese deja dat afară de la universitatea din Cluj – de a
se înscrie la orice universitate sau academie din țară dar, în același timp, i -a și denegat dreptul de a -și
echivala o eventuală diplomă primită în altă țară pe baza acuzațiilor de uneltiri în contra statului și
agitațiuni de naționalitate102. În același articol, redacția Gazetei critică lipsa de reacție a ziarelor
maghiare care s -ar fi revoltat dacă astfel de lucru i s -ar fi întâmplat unui student maghiar dar și faptul
că nu au menționat nimic vis -a-vis de eliminarea parțială de la universitatea clujeană a altor patru
studenți români, printre aceștia numărându -se și ceilalți acuzați ai procesului de la Baia de Criș

98 Ibidem , nr 31 din 10/22 februarie 1900, p. 1.
99 Ibidem , p. 1.
100 Ibidem , nr. 32 din 11/23 februarie 1900 , p. 1.
101 Ibidem , nr. 130 din 11/24 iunie 1900, p. 1.
102 Ibidem , nr. 131 din 13/26 iunie 1900, p. 1.

21
Corolian Steer și Ion Scurtu103. În același timp, redacția mai critică și intervenția directă a lui Wlassi cs
în cazul studenților, argumentând faptul că faptele săvârșite de studenți în afara campusurilor
universitare pot fi judecate doar de tribunalele ordinare104.
În numerele din 17/30 iunie și 18 iunie/1 iulie 1900, apare un raport detaliat al Gazetei cu
privire la procesul din 26 iunie (stil nou) de la tribunalul de la Deva. De aici putem afla faptul că cei
trei studenți și apărătorii lor au fost însoțiți de către o deputațiune de 12 Moți din care făcea parte și
Iosif Iancu, un nepot a lui Avram Iancu, două deputațiuni de studenți români, una din Budapesta și
una din Cluj precum și de un numeros public din Deva și din împrejurimi105. Procesul a început –
conform raportului special al Gazetei – la ora 8 și 20 de minute. Completul de judecată a fost format
din Pap Domokos (președinte); Veres Joszef și Pap Jen ő (ambii juzi votanți). Reprezentant al acuzării
a fost vice -procurorul Nagy Lajos, reprezentanți ai apărării cei trei studenți și cei trei avocați sus
menționați iar interpret August Nicoară106. În timpul pro cesului, vice -procurorul Nagy a cerut anularea
sentinței de la Baia de Criș pe motiv că nu are baze juridice dar a cerut în schimb urmărirea penală a
lui Scurtu și Novacovici pentru delictul de agitațiune contra naționalității maghiare argumentând prin
faptul că unele pasaje din cele două discursuri ținute la Țebea ar fi ațâțătore . În ceea ce -l privește pe
Corolian Steer, acesta a fost considerat nevinovat și s -a cerut sistarea urmăririi penale107. La sfârșitul
procesului – după o oră de deliberări – instanța decide anularea sentinței de la Baia de Criș și în același
timp se declară incompetent pentru a judeca noul proces intentat lui Ion Scurtu și George Novacovici
și cere transpunerea actelor către forul competent pentru a iniția noul proces108. La final, auto rul
reportajului afirmă faptul că acest proces de apel a dovedit faptul că prigonirile șovinismului turbat
n’au alte merite, decât ura în contra Românilor cu sentimente naționale109.
Despre evoluția acestui caz mai aflăm informații în numărul din 13/26 mart ie 1901 unde este
specificat faptul că senatul pentru acuzațiuni (vád tanács) a tribunalului regesc de la Deva – prin
excepțiile făcute de către avocatul Francisc Hossu -Longin – a respins acuzația de agitație ridicată de
către sub -procurorul Simon Horváth împotriva lui Ioan Scurtu și George Novacocivi și a sistat
urmărirea lor penală. Decizia a fost luată în contextul în care senatul a considerat faptul că nimic din
spusele celor doi la mormântul de la Țebea nu avea conținut agitator110. În ciuda acestui fapt,

103 Ibidem , p. 1.
104 Ibidem , p. 1.
105 Ibidem , nr. 135 din 17/30 iunie 1900, p. 2
106 Ibidem , nr. 136 din 18 iunie/1 iulie 1900, p. 1.
107 Ibidem , p. 2.
108 Ibidem , p. 2.
109 Ibidem , p. 2.
110 Gazeta Transilvaniei , anul LXIV, nr. 57 din 1 3/26 martie 1901, p. 1

22
reprezentantul acuzării a cerut recurs la decizie, urmând ca Tabla (Curtea de Apel) regală de la Cluj
să decidă asupra sentinței. În cele din urmă Tabla regală a modificat sentința tribunalului regal din
Deva pentru acuzatul Georg e Novacovici, acesta rămânând în continuare sub acuza de agitație111.
Datorita acestui fapt, Novacovici a fost chemat din nou la tribunalul de la Deva pentru a fii judecat
pentru fapta de agitație în data de 26 septembrie s.n. . Procesul a început la ora 8 d imineața în sala
destinată proceselor criminale. Tribunalul a fost compus din judele Veres Ioszef – ca și președinte – ,
votanții Iászenovics István și Hideg István. Partea acuzării a fost reprezentată de către sub -procurorul
Makkai Ienő iar partea apărări i de către avocații Francisc Hossu -Longin și Aurel Vlad112. În urma
acestui proces, Novacovici a primit o sentință de 10 dile închisore de stat și la amendă113.
Sentința va fi apelată atât de către partea acuzării cât și din partea apărării ceea ce a dus la alte
procese. În cele din urmă aflăm faptul că Novacovici a primit o sentință finală de două luni închisoare
de stat pentru discursul ținut le Țebea pe data de 31 decembrie 1899 s.n114. Înainte ca acesta să plece
la Seghdin pentru a -și ispășii pedeapsa, el î mpreună cu Francisc Hossu -Longin și Iustin Pop au plecat
la Țebea pentru a pune înapoi pe mormântul lui Iancu cununa ce au primit -o înapoi după doi ani115.
Anul 1901 a fost un an important din punct de vedere politic pentru românii transilvăneni în
contextul în care aveau să se desfășoare noi alegeri dietale116. Gazeta Transilvaniei va începe să
discute și ea despre alegerile d ietale, prima mențiuune fiind făcută într -un articol publicat în numărul
din 11/24 martie 1901 unde se consideră de către redacția Gazetei faptul că participarea la alegerile
dietale este una dintre metodele viclene prin care inamicii grupului etnic române sc din Transleithania
încearcă să dezbine unitatea politică românească117. O altă mențiune se găsește în articolul
Propagandă electorală apărut în numărul din 14/27 martie 1901 al Gazetei . În acest articol redacția
prezintă faptul că contrarii românilor au î nceput să -și pună în aplicare uneltirile lor electorale printre
Români în comitatul Bihor. Ca principal factor pentru răspândirea acestei propagande electorale este
numit cel tizaist – comitatul Bihor fiind o zonă în care familia Tisza avea terenuri – care a făcut
demersuri de a se apropria de grupul etnic român prin personalități precum episcopul Goldiș și Vasile
Mangra. Un alt factor prezent a fost partida populară maghiară care , prin abatele Molnar (unul dintre
liderii acestei partide) a făcut propagan dă electorală mai ales în rândul preoțimii unite118.

111 Gazeta Transilvaniei , anul LXV, nr. 204 din 13/26 martie 1901, p. 3, 4.
112 Ibidem , p. 4.
113 Ibidem , p. 4.
114 Gazeta Transilvaniei , anul LXVI, nr. 138 din 23 iunie/ 6 iulie 1902, p. 2
115 Ibidem , p. 2.
116 Lucian, Boia, op. cit. , p. 159.
117 Gazeta Transilvaniei , anul LXIV, nr 56 din 11/24 martie 1901, p. 1.
118 Ibidem , nr. 58 din 14/27 martie 1901, p.1.

23
În contextul în care alegerile se apropriau, Comitetul Executiv al P.N.R s -a întrunit între 4 și
5 septembrie 1901 pentru a discuta atitudinea ce avea să fie adoptată în contextul alegerilor. Într -un
apel către alegătorii români, Comitetul a decis păstrarea tacticii pasiviste119. Tot în luna septembrie,
Gazeta reia problema alegerilor, astfel că în articolul De ce stau Românii la o parte? Apărut în
numărul din 2/15 septembrie 1901, redacția răspunde adversar ilor limbei și ai neamului nostru de ce
românii nu participă la viața parlamentară a Transleithaniei în ciuda faptului că partidele maghiare
sunt gata să -i primească între rândurile lor. În articol se menționează faptul că un motiv principal
pentru neparti ciparea etnicilor români din Transleithania la alegerile parlamentare este faptul că
aceștia nu pot participa în cadrul unui partid național în contextul în care P.N.R. fusese scos din
legalitate. Acest lucru este scos în evidență printr -o afirmație din ar ticol ce spune faptul că: Pe Români
nu-i dore de aceea cum își renduiesc treburile partidele maghiare în dietă, ci ei vor, ca partidul lor
propriu național se potă sta față cu celelalte partide reclamând și aperând drepturile poporului prin
acela -și mijloc e legale, de care se pot folosi aceste . La finalul articolului este menționat faptul că
românii – chiar dacă sunt sau nu alegători – trebue se remână credincioși programului și hotărîrilor
conferințelor partidului național român120. După aceea Gazeta va tra ta cazuri individuale de
candidatură a românilor la alegeri. În primul rând Gazeta se va referii la candidatura lui Aurel
Muntean – membru al grupului neoactivist de la Orăștie ce s -a dezvoltat în jurul băncii Ardeleana și,
a ziarului Activitatea a cărui redactor era Aurel Muntean. Pe lângă Aurel Muntean, membrii ai
grupului de la Orăștie au mai fost Victor Bontescu, Lucian Borcea, Nicolae Comșa, Aurel Cosma,
Valer Moldovan, Alexandru Vaida -Voevod și Aurel Vlad121. Astfel, în numărul din 7/20 septembrie
1901 al Gazetei , un articol se ocupă despre dorința lui Aurel Muntean de a candida ca și deputat al
cercului Orăștie. În primul rând Aurel Muntean este introdus în categoria răzleților cari vor se umble
de capul lor, fără de a mai ține semă de situațiunea gene rală a poporului nostru, de luptele lui din
trecut, de direcția politică ce a luat’o și a urmărit’o până acum, care culmineză în programul și
hotărârile conferințelor partidului național român din Transilvania, Banat și Țera ungurescă . În
opinia Gazetei , grupa de răzleți din care face parte și Aurel Muntean candidează la alegeri avend trista
ambițiune de a dovedi și prin fapte retăcita lor pornire, care -i îndemnă se se desbine de marele corp
național, pentru a alerga după cai verdi pe păreți făcându -se de r îsul tuturor omenilor cuminte . După
aceea, articolul continuă prin a critica afirmațiile făcute în apelul său pentru candidatură ce spunea că

119 Teodor, V. , Păcățian, Cartea de Aur sau Luptele politice naționale ale românilor de sub coroana ungară , volumul
VIII-IX, Tiparul Tipografi ei Arhidiecezane, Sibiu, 1915, pp. 89 -90; Ion, Popescu -Puțuri, Augustin, Deac, Gheorghe,
Unc, 1918 Unirea Transilvaniei cu România , ediția a III -a, Editura Politică, București, 1978, p. 278.
120 Gazeta Transilvaniei , anul LXIV, nr. 194 din 2/15 septembrie 19 01, p.1.
121 Liviu, Maior, op. cit. , pp.59 -60.

24
românii nu pretind altceva decât dorința de a exista drept și dreptate … pe tote terenele122. Gazeta
specifică fapt ul că prin această afirmație, Aurel Muntean face o săritură mortală peste programul
național prin faptul că acesta se va împăca cu guvernul de la Budapesta dacă deviza pe tote terenele
este respectată și nu-și va mai bate capul nici cu sistemul, nici cu l egile cele asupritore123. O altă
critică este legată de afirmațiile lui Muntean – care spune că nu va candida nici cu un program
guvernamental, nici cu unul național spunând că dacă guvernul de la Budapesta va respecta pretențiile
românești vis -a-vi de chest iunile naționale, bisericești, școlare și economice atunci în alte chestiuni s –
ar putea colabora cu guvernul – spunând că face o politică hermafrodită fără a ține cont de anumite
aspecte cu ar fi programul național sau solidaritatea între frați pentru aper area postulatelor naționale .
La finalul articolului, Gazeta caracterizează atitudinea lui Muntean drept neleală și nenațională
menționând că demersurile lui se vor sfârșii prin a fi un rușinos fiasco124.
O altă candidatură este tratată în numărul din 8/21 septembrie 1901 unde o corespondență din
comitatul Aradului vorbește, printre altele, și despre o scrisoare deschisă către alegătorii din cercul
Radna compusă de către Sever Bocu prin care spune că acesta servește interesele alegătorilor români
chiar în c adrul programului politic al guvernului Széll . Și că se poate folosii de aproprierea lui de
cercurile conducătoare pentru a servi acesta interese. Corespondentul Gazetei critică conținutul
scrisorii și pe autorul acesteia, sperând ca românii să nu voteze u n om precum Sever Bocu care nu ține
cont de programul P.N.R din 1881125.
În articolul Se fim bărbați! apărut în numărul din 12/25 septembrie 1901 redacția vorbește
despre desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 1901 printre români
și despre modul cum ar trebui să se raporteze românii la această campanie. În primul rând se
menționează că adversarii românilor au două scopuri prin campaniile lor în rândul românilor: să se
folosească de voturile românilor spre câștiguri personale și să -i dezbine pe români prin folosirea
alegătorilor și candidaților români pentru a -și justifica politicile șovine îndreptate tot împotriva
românilor. În aticol se mai specifică faptul că agenții electorali îi atrag doar pe românii lipsiți de înger,
pe cei compromiși, pe cei ce pun în prim plan interesele individuale în detrimentul celor naționale. La
final, redacția îi sfătuiește pe români să nu participe la alegeri, spunându -le să fie bărbați și Români
cu inima la loc126. Într -un alt articol intitulat Transfugii politici apărut în numărul din 14/23 septembrie
1901, redacția Gazetei vorbește despre dezertorii de la cauza națională români (referindu -se la

122 Gazeta Transilvaniei , anul LXIV, nr. 198 din 7/20 septembrie 1901, pp. 1 -2.
123 Ibidem , p. 2.
124 Ibidem , p. 2.
125 Ibidem , nr. 199 din 8/21 septembrie 1901, p. 4.
126 Ibidem , nr. 201 din 12/25 septembrie 1901, p. 1.

25
activiști). În primul rând se menționează că dezertori sunt toți cei care încalcă programul partidului
național de la 1881 și trec în tabăra adversarilor. Acești rătăciți prin acțiunile lor și prin modul în care
se comportă (cu încăpățânare și îngâmfare ) îi încurajează doar pe adversarii românilor. Mai este
criticată și atitudinea acestor dezertori care spu n că au dreptul să se comporte cum consideră ei mai
bine în contextul în care partidul național se află în mare crisă și <<învălmășelă>> dar ei de fapt fac
aceste demersuri doar din interese personale. Gazeta îi mai numește pe aceștia omeni pătimași și lov iți
la creeri ce au păreri herostrate și porniri desbrăcate de ori -ce respect și de orice simț de pudore față
cu națiunea lor . La finalul articolului Gazeta cere ca românii care cred în partidul național și în
programul lui de la 1881 să -și încordeze toat e puterile pentru a le dovedii acelor dezertori că idealul
lor este zadarnic127. În ultimul articol apărut înaintea desfășurării alegerilor – în numărul din 16/29
septembrie 1901 – Gazeta îi sfătuiește încă odată pe români să țină cont de conferințele și de
programul partidului național și să nu participe la alegerile parlamentare, deci să fie pasivi în
continuare128. În timpul desfășurării alegerilor – într-un articol apărut în numărul din 18 septembrie/
1 octombrie 1901 – , redacția Gazetei critică faptul că guvernul lui Kálmán Széll face tot posibilul
pentru a -i face pe români să voteze pentru candidații maghiari – în contextul în care Széll a afirmat
faptul că alegerile vor fi curate – prin faptul că a cerut agenților electorali să fie cât de agresivi posib il
și prin faptul că se folosește de câțiva români pentru a -i manipula pe alegători129.
După desfășurarea alegerilor dietale, Gazeta va dedica câteva numere activității unui deputat
român ales în cercul Șomcuta Mare numit Papp Joszef. În articolul <<Amicii noștri din dietă>> apărut
în numărul din 20 ianuarie/ 2 februarie 1902, Gazeta îi critică prosa pecătosă a mamelucului Papp
Josezef care spune printre altele că Decă Românii au plângeri și gravamine, se esă din pasivitate și
se le aducă . Ca răspuns la spus ele acestui deputat care spune că a candidat la dietă pentru a -i ajuta pe
români, redacția afirmă ironic Domne apără -ne de amicii și sfătuitorii noștri din dietă, căci de
dușmanii noștri de acolo vom sci noi se ne ferim130. Într -un articol apărut în numărul din 22 ianuarie/4
februarie Gazeta continuă să vorbească despre Papp Joszef care este Român de origine, der Maghiar
cu sentimentul și cu cugetul . Printre altele articolul în acuză pe acesta că are lipsă ori de demnitate,
ori de respect față de trecutul și starea actuală a românilor. Pe lângă asta mai este acuzat de faptul că
trădează cauza națională a românilor131. Se mai spune în Gazetă despre Papp Joszef cum că prim –
ministrul că Kálmán Szell l’a tras și l’a îndreptat ca pe -o mașină musicală pe deputatul d e la Șomcuta

127 Ibidem , nr. 203 din 14/23 septembrie 1901, p. 1.
128 Ibidem , nr. 204 din 16/29 septembrie 1901, p. 1.
129 Ibidem , nr. 205 din 18 septembrie/1 octombrie 1901, p.1.
130 Ibidem , anul LXV nr. 16 din 20 ianuarie/ 2 februarie 1902, p. 1.
131 Ibidem , nr. 17 din 22 ian uarie/ 4 februarie 1902, p. 1.

26
mare ca se -i cânte numai cântecele sale predilecte, preamărind cu înfocare regimul <<legei,
dreptului și al dreptății>>132. În numărul din 27 ianuarie/ 9 februarie 1902, deputatul de la Șomcuta
Mare este criticat iarăși prin faptul că el spune c ă vorbește în numele românilor dar de fapt acesta
critică politica națiunei române , le dă sfaturi guvernului maghiar cum să se comporte cu românii și
îi critică pe alegătorii săi din zona Chioarului133. Mai este criticată și catalogarea făcută de el românil or
care sunt fie dacoromâni , fie Români buni patrioți . În opinia lui dacoromânii sunt românii agitatori
care critică politicile guvernului maghiar iar Români buni patrioți sunt cei ce colaborează cu guvernele
maghiare134. Gazeta spune – într-un tot critic – faptul că, de fapt, patrioți buni sunt cei care nu au
aspirații românești dar pentru propriile câștiguri se lasă folosiți drept unelte de către guvernele
maghiare pentru realizarea procesului de maghiarizare iar dacoromân este fiecare Român, începând
dela cel-ce pretinde drepturi cardinale naționale românesci, până la cel ce <<îndrăsnesce>> a -și
tipări bilete de visită românesci135. La final articolul îl critică pe deputat pentru că în loc să lucreze
pentru a ușura viața celor cel l -au votat în cercul Chioar ului, acesta își denigrează alegătorii numindu –
i „dacoromâni” și menționează că mai bine alegătorii din Chioar îl alegeau pe contracandidatul evreu
pentru că acela ar fi avut pote mai bun simț și atâta tact că decă nici nu -i lua în aperare , baremi nu –
i blama și înegria așa de mar înaintea lumei maghiare, ca natull lor136.
În numărul din 7/20 februarie 1902 , Gazeta prezintă modul cum alte ziare românești – mai
precis Telegraful Român și Tribuna Poporului – au văzut discursul lui Papp Joszef. În cazul
Teleg rafului Român , aceasta constată succesul discursului deputatului în rândul dietei și apreciază
discursul într -un ton blând și binevoitor, apreciind faptul că acest discurs combate și el pasivitatea
Românilor cu totă tăria cuventului dar nu ezită a -l critic a într -un mod diplomatic combaterea unor
rele, care nu există de către Papp Joszef – în speță ideea că partidul național român este o reuniune
de agitatori <<daco -români>> și cererea de a se face maghiarizare în școli pentru a combate aceste
agitațiuni. (p.1)În schimb în cazul perspectivei Tribunei Poporului Gazeta este critică la modul cum
vede discursul prin faptul că ziarul arădean a prezentat mai mult modul cum a fost receptat discursul
în contextul aflării căilor politice de apropiere între Maghiari și Români . Prin deputatul de la Șomcuta
Mare , ziarul arădean vede busola după care trebuie să se îndrepte noul curent de frățietate între
maghiari și români. Gazeta mai critică faptul că ziarul arădean trece peste forma discursului și

132 Ibidem , nr 21 din 26 ianuarie/ 8 februarie 1902 , p. 1.
133 Ibidem , nr. 22 din 27 ianuarie/ 9 februarie 1902 , p.1.
134 Ibidem .
135 Ibidem .
136 Ibidem .

27
apreciază fondul ac estuia care este unitatea națiunii maghiare și condamnarea politicei de pasivitate
a Românilor care împiedică o transacțiune orecare și cu care Aradanii, nu pot decât se consimtă137.
În perioada în care Gazeta trata subiectul deputatului Papp Joszef, Gazeta va scrie în numărul
din 29 ianuarie / 1 februarie 1902 o reacție la răspunsul dat de către Tribuna Poporului Gazetei după
ce cea din urmă a vorbit într -un articol precedent despre tertipurile activiștilor. În acest articol se
menționează faptul că repreze ntantul foii arădene – ce se semnează V.G – în loc să vorbească despre
subiectele ce le -a ridicat Gazeta – tendința tirbuniștilor și a succesorilor lor de a introduce în rândul
românilor un curent al politicei de <<acomodare>> acesta începe prin a acuza Gazeta de faptul că
vrea să producă zinzăniă, amărăciune, neînțelegeri și ceartă și a se rezuma la a -l înjura pe redactorul
Gazetei în articol: Pe tonul <<Gazetei>> nu întrăm în discuție cu nimeni, căci atunci ar trebui se
esclamăm și noi: Domnule Aurică – hai sictir138!
După ce Gazeta a terminat de scris în paginile sale despre deputatul Papp Joszef, atenția
Gazetei se va îndrepta către noul ziar apărut la Orăștie, Libertatea , căreia îi dedică un articol intitulat
Enigma dela Orăștiă format din mai multe păr ți și apărut în mai multe numere ale Gazetei începând
cu numărul din 12/25 februarie 1902 în care discută despre noul ziar apărut, despre modul cum acest
ziar vede cotidianul brașovean și despre atitudinile ce le promovează. În prima parte a articolului
apărut în numărul sus -menționat Gazeta prezintă modul cum caracterizează Libertatea zairul
brașovean spunând că acesta prezintă doctrine naționale învechite că are forme vechi ce nu se mai pot
împăca cu spiritul timpului139. În continuare redacția Gazetei se întreabă cum își închipuie redacția
ziarului orăștean acțiunea ce dorește să o întreprindă pe plan politic, cum își văd ei poziția în cadrul
partidului și ce poziție au față de adversarii partidului. Gazeta se întreabă acest lucru deoarece cei de
la Orăș tie au afirmat în primul lor număr că vor să găsească modalități prin care partidul național să
iasă din impasul în care se află de la 1894 încoace, că vor pregăti în sînul lor terenul pentru zile mai
bune de mișcări politice , că vor remâne în cadrul organ isației nostre de partid și că se vor supune
votului majorității însă în următoarele numere că doresc să se separe de formele doctrinare ale unie
organisațiuni teoretice (referindu -se la partidul național) și că doresc să se separe de bătrânii din
partid140. În a doua parte a articolului redacția Gazetei menț ionează la începutul părții a doua a
articolului faptul că contradicțiile apărute în numerele Libertății arată două lucruri: că cei ce au
formulat articolul -program nu au o certitudine clară despre acțiu nea ce vor să o desfășoare și nici

137 Ibidem , nr. 29 din 7/20 februarie 1902 , p. 1.
138 Ibidem , nr. 23 din 29 ianuarie/ 11 februarie 1902, pp. 1 -2.
139 Ibidem , nr 33 din 12/25 februarie 1902 , p. 1.
140 Ibidem .

28
despre posiția lor și faptul că redacția Libertății este formată din elemente eterogene în contextul în
care există diferențe de opinii între ei (singurul lor scop comun fiind promovarea activității
parlamentare în rândul românilor)141. Gazeta conturează două grupe în rândul tinerilor de la
Libertatea : cei ce vor face orice pentru a obține un loc de deputat și de a participa la viața parlamentară
din Transleithania și cei care – în ciuda apartenenței lor la curentul activist – sunt credincioși partidului
și se vor baza pe singurul program național (programul P.N.R din 1881)142. În continuare Gazeta
critică afirmațiile Libertății conform căreia aceștia doresc eliminarea formelor mașinale ca se nu
împiedicăm libera manifestare a spiritului vremei . Redacția Gazetei se întreabă ce înțeleg cei de la
Orăștie prin forma mașinale și presupune că se referă fie la organizarea partidului, fie la programul
partidului, fie la disciplina de partid fie la politica de pasivitate ori la modul solidar de a proceda față
cu dușmanul143. După aceea redacția afirmă că fără forme bine circumscrise nu pot exista
organizațiunea și disciplina de partid iar de la cele din urmă provine și solidaritatea partidului și tactica
politică și soarta partidului. În final redacția afirmă că dorința tinerilor de la Orăștie de a se degaja și
elibera de ori și ce piedecă, de ori ce îndatorire față de totalitatea poporului și a intereselor lui de
viață reprezintă doar un egoism periculos și mai menționează faptul că spiritul vremii pentru care
pledează seamănă cu spiritul străin de poporul român care a început se rodă deja de mult la redăcina
naționalismului144. În a treia parte a articolului Gazeta prezintă faptul că tinerii ce se ocupă de
Libertatea afirmă faptul că aceș tia au preluat anumite învățături din perioada mișcărilor politice
desfășurate de la 1892 până în prezent – perioadă în care s -au format din punct de vedere educațional
și politic. Printre învățăturile pe care le -au preluat este aceea că s -au convins de lipsa totală de
libertate în modul de a vede cestiunile interne și cele esterne ale luptelor nostre și caracterul doctrinar
– bazat pe un anumit program și o anumită tactică – al luptei de până acum al partidului145. În decursul
articolului Gazeta critică pe cei de la Orăștie prin faptul că se plâng de anumite piedici ce li s -ar pune
și prin faptul că aceștia critică într -o manieră disprețuitoare tot trecutul nostru politic și față cu toți
aceia, care, în mânia neajunsurilor celor dece ani din urmă portă încă adi cu bărbăție pe umerii lor
columnele pe cari se razimă esistența și viitorul partidului nostru național și a causei nostre
românesci . În finalul articolului, Gazeta menționează faptul că nu sunt primii ce folosesc clișeul
criticii formelor vechi146. În u ltimul număr al articolului, redacția Gazetei critică opinia grupului de la

141 Ibidem , nr. 35 din 14/27 februarie 1902 , p. 1.
142 Ibidem .
143 Ibidem , p. 2.
144 Ibidem .
145 Ibidem , nr. 37 din 16 februarie/ 1 martie 1902 , p. 1.
146 Ibidem , p. 2.

29
Orăștie care consideră că principalul mod de a scoate partidul din criza în care se află este trecerea la
pasivism, numind -o o curată ilusiune147. În același timp ei semnalează tonul îngâmfat cu care
debutează ziarul de la Orăștie și criticile față de trecutul și prezentul partidului. O altă critică vine prin
faptul că grupul de la Libertatea a afirmat că partidul a dus și o luptă ofensivă și o luptă defensivă ,
redacția specificând cl ar că pe tot parcursul existenței partidului, acesta a dus doar o luptă defensivă .
În final este criticată dorința tinerilor de la Orăștie de arme noi (modalități și tactici noi) de a purta
lupta partidului fără a ține cont de faptul că pentru a purta o lu ptă trebuie în primul rând să existe o
coeziune în rândul partidului148.
După tratarea ziarului Libertatea de la Orăștie, Gazeta urmează prin a trata o scrisoare a lui
Ioan Mihu publicată în rândurile foi de la Orăștie. În numărul din 28 februarie/13 martie 1902 , Gazeta
pornește acest demers de analiză a scrisorii lui Ioan Mihu în care acesta specifică faptul că punctele
1(ce privea recâștigarea autonomiei Transilvaniei) și 9 (ce privea dreptul partidului de a se pronunța
în chestiunea dualismului) din prog ramul partidului național trebuiesc eliminate pentru a ne pune întru
tote pe basa leggilor esistente149. Redacția Gazetei se întreabă dacă aceste eliminări sunt suficiente
având în vederea că nici alte puncte ale programului nu corespunde cu legile curente a le
Transleithaniei. După aceea , redacția mai specifică faptul că a susține ceea -ce susține d -sa însemnă
a da în glasul celor, cari au persecutat și persecută partidul nostru și cari prin forță îl împiedecă în
esercitarea drepturilor sale constituționale . În final, redacția îi impută lui Ioan Mihu faptul că nu s -a
gândit la efectul dăunător ce îl pot avea cererile sale din scrisoare în contextul în care partidul se află
în criză150. În numărul din 1/14 martie 1902 , criticile Gazetei față de scrisoarea lui Io n Mihu continuă.
Redacția Gazetei îi impută faptul că s -a gândit că partidul poate să întreprindă o acțiune politică în
contextul în care trebuie restabilită încrederea, autoritatea și disciplina internă a partidului151. Se mai
menționează faptul că Mihu nu a realizat că ideile din scrisoare poate să dea hrană acelor nenorocite
porniri, cari tind a băga cât mai de grabă partidul nostru național erăși în foc, înainte de a’și fi
concentrat forțele sale risipite152. Ideea cum că cele scrise de Mihu în scrisoare s unt motivate de
esigențele unei politice mai realistice esta la fel de criticată ca și alte idei ale sale deoarece în opinia
Gazetei , adversarii româ nilor nu-și mai bat capul cu astfel de merunțișuri și arată în mod evident că
nu ne recunosc nici o îndrep tățire națională . Pe lângă se mai impută lui Mihu faptul că nu a ținut

147 Ibidem , nr. 40 din 20 februarie/ 5 martie 1902 , p. 1.
148 Ibidem .
149 Ibidem , nr. 47 din 28 februarie/13 martie 1902 , p. 1.
150 Ibidem .
151 Ibidem , nr. 63 din 19 martie/1 aprilie 1902 , p. 1.
152 Ibidem .

30
cont de trecutul românilor transilvăneni care deja pe vremurile cruntei iobăgii, când nu era pomenire
măcar de <<acțiuni politice>>, Românii, erau calumniați ca dușmani ai țerei153.
După tratarea scrisorii, Gazeta scrie într -un articol apărut în numărul din 19 martie/1 aprilie
1902 despre modul cum ziarul Libertatea de la Orăștie a răspuns observărilor Gazetei despre
programul -articol al ziarului de la Orăștie. În articol se menționează faptul că, la fel ca și foaia din
Arad, , Libertatea a început să scrie afirmații tendențiose și neadevărate despre cotidianul brașovean.
Printre lucrurile făcute a fost aceea de a acuza Gazeta că nu a scris nimic vis -a-vis de scrisoarea lui
Ioan Mihu în contextul în care s -a scris despre ea în numere precedente și că redacția Gazetei nu mai
scrie în mod obiectiv în ziar154.
Gazeta încheie anul 1902 cu câteva știri despre moartea lui Ioan Rațiu, președintele
Comitetului Executiv al P.N.R. Vestea morții lui Rațiu apare pentru prima dată în paginile zairului
brașovean în numărul din 23 noiembrie/6 decembrie 1902 . După anunțarea morții și a cauzei le l -a
produs, redacția continuă prin a afirma faptul că această veste va întrista pe toți românii din
Transleitha nia deoarece toți știau de personalitatea lui Rațiu precum și de luptele și suferințele ce le –
a suportat pentru națiunea română. În continuare, Gazeta continuă să afirme despre Rațiu faptul că
acesta a devenit după episodul Memorandului întruparea viilor p roteste ale românimei în contra
atrocităților și a selbătăciei dușmanilor ei și că indiferent de modul cum s -a manifestat în rolul de
președinte al comitetului central al P.N.R, în momentele cele mai disperate ale partidului și ale
mișcării, acesta a remas credincios causei naționale și a preferit mai bine a suferi închisore și amendi
în bani, decât a -se abate dela drumul, cei -l indica consciința sa de Român155. În următorul număr al
Gazetei se vorbește în continuare despre moartea, viața, activitatea și per sonalitatea lui Ioan Rațiu. O
afirmație interesantă este aceea de la sfârșitul articolului care menționează că în ciuda faptului că Ioan
Rațiu a murit amintirea lui va remâne în mijlocul nostru ca viuă dovadă, că cei ce luptă pentru
drepturile poporului, p entru binele și înaintarea lui, cei ce suferă pentru dreptate și libertate, nu vor
fi dați uitării nic i-odată de poporul recunoscetor156! În continuare, Gazeta oferă în numărul următor
un raport despre desfășurarea înmormântării ce s -a desfășurat în ziua de 24 noiembrie/7 decembrie
1902 la Sibiu. La înmormântarea ce s -a făcut în biserica română unite din Sibiu (Biserica Sf. Apostoli
Petru și Pavel de pe strada Reconstrucției) au participat o masă mare de oameni, remarcându -se printre
alții mitropolitul unit V ictor Mihalyi – care de altfel a și condus slujba de înmormântare – mitropolitul

153 Ibidem .
154 Ibidem , nr. 63 din 19 martie/1 aprilie 1902 , p. 1.
155 Ibidem , nr. 257 din 23 noiembrie/6 decembrie 1902 , p. 1 .
156 Ibidem , nr. 258 din 24 noiembrie/7 decembrie 1902 , p. 1.

31
ortodox Ioan Mețianu, arhimandritul Ilarion Pușcariu, Gheorghe Pop de Băsești, frații Cassiu și Iuliu
Maniu, redactorul Gazetei Aurel Mureșianu, Nicolae Petra Petrescu, etc. D iscursul funebru a fost ținut
de către preotul Arsenie Bunea iar după acesta au vorbit Gheorghe Pop de Băsești, Gavril Tripon și
studentul în filozofie Ioan Meruțiu. Toate aceste discursuri lăudau eforturile și sacrificiile depuse de
către Rațiu pentru rea lizarea dezideratelor românilor din Transleithania157. După moartea lui Rațiu,
președinția partidului a fost preluată de către Gheorghe Pop de Băsești158
Moartea lui Ioan Rațiu a reprezentat o lovitură grea pentru cauza pasivista, el fiind un stâlp al
acestei politici însă o altă lovitură grea atitudinii politice sus -menționate va veni în anul 1903 când
ziarul Tribuna din Sibiu și -a sistat activitatea159. Știrea despre sistarea ziarului sibian apare în Gazetă
în numărul din 17/30 aprilie 1903 . În acest raport in ițial Gazeta preia pasaje din ultimul număr al
Tribunei în care redacția celei din urmă discută despre faptul că numeroasele procese ce le -a suportat
redacția ziarului sibian de -a lungul timpului i -a lăsat fără resurse financiare și fără colaboratori de
calitate – majoritatea fiind fie închiși fie plecați din țară – au dus la sistarea ziarului160. Gazeta va
reacționa la dispariția Tribunei printr -un articol intitulat Unde am ajuns? , apărut în numărul din 25
aprilie/8 mai 1903. În prima parte a articolului redacția începe prin a pune întrebări despre situația
actuală a partidului, a programului național și a presei naționale, menționând, printre altele, că
dispariția Tribunei este o aparițiune simptomatică pentru situația deplorabilă a partidului național161.
Dispariția a doi stâlpi ai pasivismului a permis susținătorilor activismului politic să devină și
mai persistenți în demersurile lor. Un demers important pentru cauza activistă a fost depunerea de
către Aurel Vlad – membru al grupării neoactiviste de la Oră știe – a candidaturii pentru un loc vacant
în cercul electoral de la Dobra162. Avocatul de la Orăștie și -a depus candidatura fără avizul prealabil
al Comitetului Executiv al P.N.R și a declarat că va reprezenta poporul român în baza programului de
la 1881, e xceptând punctele 1 și 9163. În urma alegerilor, tânărul avocat de la Orăștie a câștigat alegerile,
victoria sa fiind primită cu extaz de către cercurile neoactiviste164.
După victoria lui Aurel Vlad din 1903, activismul a început să devină din ce în ce mai p opular
în rândul românilor din Transleithania – mai ales începând din anul 1904. În urma acestui fapt, în

157 Ibidem , nr. 258 din 26 noiembrie/9 decembrie 1902 , pp. 1 -2.
158 Ștefan, Pascu, Făurirea statului național unitar român , vol. I., Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București , 1983, p. 291.
159 Ibidem .
160 Gazeta Transilvaniei , , anul LXVI, 85 din 17/30 aprilie 1903 , p. 1 .
161 Ibidem , nr 90 din 25 aprilie/8 mai 1903 , p. 1 .
162 Ion, Popescu -Puțuri, August in, Deac, Gheorghe, Unc, op. cit. , p. 280.
163 Ibidem .
164 Liviu, Maior, op. cit. , p. 63.

32
sânul P.N.R s -a pus problema reorganizării partidului și a convocării unei Conferințe Naționale165.
Într-o circulară trimisă tuturor cluburilor electora le din Transilvania – la mijlocul lunii octombrie – ,
Gheorghe Pop de Băsești îndeamnă la alegerea – într-o manieră cât mai discretă datorită supravegherii
de către poliție a grupării neoactiviste – de delegați pentru o viitoare conferință națională ce se va
organiza la Sibiu, data stabilită fiind 10 ianuarie 1905 , stil nou166. În ceea ce privește perspectiva
Gazetei asupra situației generale a mișcării naționale în preajma Conferinței electorale, în primul
număr al ziarului pe anul 1905 , în articolul intitu lat Anul vechiu și anul nou , redacția face o trecere în
revistă a evenimentelor anului precedent după care se întreabă de ce mișcarea națională – care făcuse
eforturi considerabile până în acel moment – începe să șovăiască . În același timp, Gazeta consider ă
faptul că efectele negative ale afacerii Memorandului abia acum încep să se manifeste într -o manieră
concretă prin dezbinarea P.N.R -ului datorită conflictului pasivism versus activism. Această dezbinare
este văzută negativ de către redacția Gazetei , cons iderând -o benefică doar „adversarilor românismului”
iar anul ce va veni (1905) va aduce dreptate luptei naționale deoarece generația tânără –prin greutățile
pe care le va avea în viitorul apropiat – va înțelege că fără o colaborare strânsă și sinceră între generația
bătrână și cea tânără, românismul nu va avea sorți de izbândă167.
În contextul anunțării conferinței electorale la Sibiu pe data de 10 ianuarie stil nou, Gazeta va
reacționa în câteva numere din decembrie 1904, la câteva zile înaintea datei stabi lite. Astfel, în
articolul se cere lămurire apărut în numărul din 24 decembrie 1904 s.v. , redacția începe prin a numi
curentu l activist un curent păgubitor , și îl descrie ca pe acțiunea desertorilor partidului național
român de la 1881 . În același timp re dacția se întreabă dacă această conferință va reușii să ia decizii în
interesul P.N.R în contextul în care vor participa la conferință și români ce candidează la alegerile
pentru Parlamentul de la Budapesta ce pot influența deciziile în favoarea lor și a c urentului activist.
Pe lângă aceasta, se consideră faptul că manifestarea ce se va realiza la Sibiu nu va putea fii tratată
drept o conferință a partidului național de la 1881 ci mai repede ca pe o înt âlnire ce va sancționa
alianța vechilor membri din comi tet cu activiștii de la Orăștie și de la Arad, cari de mult au apucat pe
cărări, ce nu sunt ale partidului național168. Într-un alt articol publicat în numărul din 25 decembrie
1904, se menționează faptul că foști membrii ai comitetului central ai partidului cum ar fi Gheorghe
Pop de Băsești și Vasile L ucaciu și alții colaborează cu dezertorii de la steagul partidului Aurel Vlad,

165 Mihai, Racovițan, Pamfil, Matei, Radu, Racovițan, Sibiul și Marea Unire , Editura Academiei Forțelor Terestre
Nicolae Bălcescu , Sibiu, 2018, p. 182.
166 Ibidem .
167 Gazeta Transilvaniei , anul LXVIII , nr.1 din 1/14 ianuarie 1905 , p. 1.
168 Gazeta Transilvaniei , anul LXVII, nr. 285 din 24 decembrie 1904 s.v , p.1.

33
Alexandru Vaida Voievod169. Într-un alt articol publicat înaintea desfășurării conferinței intitulat O
voce din Selagiu despre activi tate și pasivitate , Gazeta prezintă opiniile unui distins naționalist român
din Sălaj despre cele două curente politice ale românilor din Transleithania. În ea se specifică faptul
că demersurile activiștilor nu vor avea un efect foarte mare deoarece în ce l mai bun caz, românii vor
aduce cel mult 10 -15 deputați în parlamentul de la Budapesta, un număr infim care nu va aduce
realizări importante, propunându -se păstrarea atitudini pasiviste deoarece se consideră faptul că
grupările parlamentare vor duce țara spre dezastru iar p oporul maghiar – văzând asta – i-va părăsi și
dând mâna cu celelalte popore din țeră, cu toții vom crea o stare de trăit pentru tote nemurile și
limbile acestui stat170. Având în vedere cele spuse mai sus, articolul îi s fătuiește pe români să nu facă
politică nechibzuită: se ne îngrijim mai bine și mai cu devotament trebile nostre bisericești și școlare,
se ne luminăm, deșteptăm și disciplinăm poporul și pe noi înși -ne (mai întâiu de tote – Red.) …171.
Conferința s -a desfășurat la data st abilită, în sala Unicum din Sibiu și a durat o zi. În cadrul
conferinței s -a ales, noul Comitet electoral format din Gheorghe Pop de Băsești (președinte), Teodor
Mihali (vicepreședinte), Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Ioan Suciu, Aure l
Vlad, Stefan Cicio Pop și Nicolae Ivan; s -a decis menținerea programului din 1881 în care s -au
adăugat anumite întregiri și s -a decis abandonarea pasivismului în favoarea activismului172. După ce
Conferința de la Sibiu a luat sfârșit și s -au aflat deciziil e importante ale acesteia, Gazeta a reacționat
imediat la cele aflate în cepând cu un articol intitulat După treispredece ani ce a apărut în numărul din
30 decembrie 1904, s.v. În acest articol, Gazeta începe prin a critica Conferința ce a avut ca și scop
doar de a l egitima tactica activistă care deja de ani de dile turbură liniștea sufletească a Românilor
de bine dela noi . În al doilea rând se critică faptul că reprezentanții activiști s -au folosit de numele
P.N.R și de colaborarea unor foști membrii ai com itetului partidului ales în 1892 – ce și-au uitat de
voturile și legămintele serbătoresci ce le -au fost luat odinioară înaintea națiunei – pentru a înscena
o conferință pe care se o potă da de conferință a partidului național român .. Redacția se întreabă dacă
a fost reprezentat cu adevărat P.N.R la Sibiu și dacă cei prezenți la conferință pot fi considerați
reprezentanți legitimi ai partidului. În final, redacția consideră că la Sibiu s -a manifestat doar dori nțele
unei fracțiuni activiste din sînul milion elor de Români asupriți – asta dacă se admite că cei ce s -au
adunat la Sib iu ar fi reprezentanți legitimi – și că nu s -a manifestat voința generala a partidului173.De

169 Ibidem , nr. 286 din 25 decembrie 1904/7 ianuarie 1905, p. 1.
170 Ibidem , nr. 287 din 29 decembrie 1904/11 ianuarie 1905, p. 1.
171 Ibidem .
172 Mihai, Racovițan, P amfil, Matei, Radu, Racovițan, op. cit. , pp. 182 -183.
173 Gazeta Transilvaniei , anul LXVII, nr . 288 din 30 decembrie 1904/12 ianuarie 1905 , p.1.

34
menționat este faptul că în toate numerele ale Gazetei ce tratează conferința desf ășurată la Sibiu,
aceasta este denumită <<conferință>> electorală .

35
Concluzii

Aple carea către studiul unui astfel de subiect prin prisma unui ziar necesită mult timp și o
foarte mare meticulozitate. În primul rând trebuie stabilit un reper temporar sau evenimențial pentru
a ști câte numere de ziar vei studia. În al doilea rând, este necesare o citire atentă a articolelor prezente
în zair urmată de o triere a acestora din punct de vedere cronologic și/sau ideatic. În al treilea rând
informația din ziar tr ebuie coroborată cu o altă sursă pentru a avea o privire mai bună de ansamblu
asupra informației cercetate. Nu în ultimul rând trebuie ținut cont de ortografia limbii scrisă în ziar și
de situația limbii în perioadă pentru că nu de multe ori se poate să nu îți dai seama de sensul anumitor
cuvinte – ca de exemplu cuvântul aplacidare sau iar scris sub forma er.
În urma instaurării dualismului, în rândul mișcării naționale românești s -au conturat două
tactici raportate la cum vedeau românii noua conjunctură creată. Pasivismul – ce avea ca și fruntași
pe oameni precum George Barițiu și Ioan Rațiu – promova ideea de autonomie a Transilvaniei ca și
garant al drepturilor și libertăților, nerecunoașterea regimului dualist și – în consecință – lipsa de la
activita tea politică a românilor. Activismul – ce avea ca și fruntași pe oameni precum Andrei Șaguna
– promova participarea la viața politică pentru asigurarea drepturilor și libertăților. De -a lungul
timpului aceste două tactici vor sta la baza vieții politice or ganizate a românilor din timpul dualismului.
Gazeta Transilvaniei a luat naștere în anul 1838 la Brașov în urma ambițiilor lui George Barițiu
de a fonda un ziar politic românesc. Acest ziar a jucat rolul de a forma publicul român în spiritul
politic, paș optist. Familia Mureșianu a jucat un rol important în viața Gazetei mai ales când doi dintre
reprezentanții ei – Iacob și Aurel Mureșianu – au fost și redactori ai Gazetei . În timpul conducerii
Gazetei de către cei doi Mureșeni, Gazeta se va dezvolta tre ptat iar din punct de vedere politic va
continua să răspândească spiritul pașoptist, pe baza acestui principiu insuflând Gazetei o orientare
pasivistă.
În timpul frământărilor produse în sântul mișcării naționale și al Partidului Național după
eșecul dem ersului memorandist, activismul s -a revitalizat – în contextul în care pentru câteva decenii,
tactica dominantă în rândul românilor și a partidului fiind cea pasivistă. Gazeta – sub redacția lui
Aurel Mureșian – nu a schimbat ștafeta și a rămas loial polit icii pasiviste. Acest lucru se poate vedea
în paginile sale unde de nenumărate ori activismul este văzut ca și un curent dăunător solidarității
mișcării naționale, o iluzie a tinerilor care nu știu mai bine și paravanul sub care se asculte de fapt o
politi că de colaborare cu autoritățile Transleithane ce – în opinia Gazetei – nu au vrut niciodată binele

36
naționalităților din partea lor de imperiu. Această atitudine contra naționalităților poate f i văzută și în
rândurile Gazetei unde sunt prezentate numeroas e cazuri de discriminare a grupului etnic românesc,
cum ar fi cazul ce lor trei studenți universitari români din Cluj ce au fost târâți prin numeroase instanțe
judecătorești pe motivul că au depus o cunună la mormântul lui Avram Iancu și l -au omagiat pe acesta.

37

Bibliografie

Gazeta T ransilvaniei , 1900 -1905.

1. Adăniloaie, Nichita; Iordache, Atanasie; Oprescu, Paul; Porțeanu, Alexandru ; Stan, Apostol ,
Unitatea Națională a românilor în epoca modernă 1821 -1918 , Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1985.
2. Alan, John, Percivale, Taylor, Monarhia Habsburgică 1809 -1918. O istorie a imperiului
austriac și a Austro -Ungariei , Editura ALFA, București, 2000.
3. Bérenger, Jean, Istoria imperiului Habsburgilor 1273 -1918 , editura Universitas, București,
2000.
4. Berindei, Dan (coord.), Istoria Românilor. Vol. VII, tom I , Editura Enciclopedică, București,
2003.
5. Boia, Lucian, Eugen Brote (1850 -1912) , Editura Litera, București, 1974.
6. Bury J. , P. , T. , (coord.) , The New Cambridge Modern History Volume X: The Zenith of
European Power , Editura Cambridge University Press, Cambridge, U.K, 1960.
7. Halecki, Oscar, Borderlands of Western Civilization: A History of East Central Europe , ediția
a II-a, Editura Simon Publications, Safety Harbor, Florida, U.S.A, 198 0.
8. Hitchins, Keith, Afirmarea Națiunii: Mișcarea Națională Românească din Transilvania 1860 –
1914 , Editura Enciclopedică, București, 2000.
9. Idem , Conștiință națională și acțiune politică la românii din Transilvania , vol. II, Editura
Dacia, Cluj -Napoca, 1992.
10. Iorga, Nicolae, Istoria Romî nilor din Ardeal și Ungaria Volumul II: De la mișcarea lui Horea
pînă astăzi , Editura Casa Școalelor, București, 1915.
11. Lupaș, Ioan , Istoria Unirii Românilor , ediția a II -a, Fundația Culturală Regală Principele
Carol , București, 1938.
12. Maior, Liviu, Mișcarea națională româ nească din Transilvania 1900 -1914 , Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1986.

38
13. Nazare , Ruxandra Moașa, Gazeta Transilvaniei – încercare de schiță monografică , 2008,
http://www.bjbv.ro/scan/schitaGT/schitaGT.html .
14. Pascu, Ștefan, Făurirea statului național unitar român , vol. I., Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1983.
15. Păcățian, Teodor, V. , Cartea de Aur sau Luptele politice naționale ale românilor de sub
coroana ungară , volumul VIII -IX, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1915.
16. Pelling , Nick, Imperiul Habsburgic 1815 -1918, Editura ALL, București, 2002 .
17. Platon, Gheorghe (coord.), Istoria Românilor vol. VII, tom. II , Editura Enciclopedică,
București, 2003 .
18. Pop, Ioan-Aurel, Bolovan, Ioan, Istoria Transilvaniei , Editura EIKON, Cluj -Napoca, 2013.
19. Pop, Ioan-Aurel; Nägler, Thomas; Magyari, András (coord.), Istoria Transilvaniei vol. III: de
la 1711 până la 1918 , ediția a II -a, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, De va, 2016.
20. Popa, Mircea; Tașcu, Valentin, Istoria presei românești din Transilvania de la începuturi
până în 1918 , Editura Tritonic, București, 2003.
21. Popescu -Puțuri, Ion; Deac, Augustin, Unc, Gheorghe, 1918 Unirea Transilvaniei cu România ,
ediția a III -a, Editura Politică, București, 1978.
22. Racovițan, Mihai; Matei, Pamfil; Racovițan, Radu, Sibiul și Marea Unire , Editura Academiei
Forțelor Terestre Nicola e Bălcescu , Sibiu, 2018.
23. Rușeț, Răducu, Gazeta de Transilvania: Punct de referință a presei românești din Ardeal , în
Acta Mvsei Pororissensis XXXVI , Ediutra Porolissum, Zalău, 2014, p. 93 -102.

39
Anexe

Fig. 1. Primul număr al Gazetei (martie 1838) (sursă:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gazeta_de_Transilvania#/media/Fi%C8%99ier:Gazeta_de_Tra
nsilvania.jpg )

40

Fig. 2 George Barițiu ( 1812 -1893) – primul redactor al Gazetei (sursă:
https://ro.wikip edia.org/wiki/George_Bari%C8%9B#/media/Fi%C8%99ier:GeorgeBarit.jpg )

41

Fig. 2 Aurel Mureșianu (1847 -1909) – redactor al Gazetei (sursă:
http://muzeulmuresenilor.ro/2010/04/29/aurel -muresianu/ )