FACULATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI [630493]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. Dr. Mihaela Roco

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘ TI
FACULATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

RELAȚIA DINTRE CREATIVITATE ȘI
IMPLICAREA ÎNTR -UN ONGs

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. Dr. Mihaela Roco

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

2
Rezumat
Lucrarea de față reprezintă un prim pas în investigarea implicării studenților în
organizații non -guvernamentale studențești (ONGs). În lucrare au fost investigați factorii
motivaționali ai implicării studenților în ONGs -uri, în baza model ului teoriei auto –
determi nării, conform căruia motivațiile individuale pot fi autonome ( intrinseci ori
extrinseci -integ rate) sau controlate (extrinseci neintegrate), și sunt alcătuite din trei nevoi
psihologice de bază universal valabile: aut onomia, competența și afilierea (Deci&R yan,
2000). Totodată, cercetarea evaluează atitudinile creative ale studenților. Atitudinile sunt
constructe de compl exe de personalitate (Basadur& Basadur, 2011). Atitudinile creative,
după cum au fost conceptualizate de E. Fromm (conform Roco, 1985), sunt trăsături de
personalitate, caracteriale și reprezintă capacități ale persoanei de a intra în relații
autentice cu obiectele -stimuli din mediu. Acestea includ asumarea riscurilor,
nonconformismul, interesele diverse sau curiozitatea față de ceea ce este b anal, obișnuit.
Organizațiile non -guvernamentale studențești (ONGs -uri) reprezintă forme de auto –
organizare a studenților și pot fi considerate un context valoros de dezvoltare personală
și profesională pentru aceștia ( Shmurygina et al ., 2015). În ONGs -uri, implicarea se
realizează pe bază de voluntariat.
Lucrarea își propune să cerceteze factorii motivaționali și de creativitate care stau
la baza implicării studenților în ONGs -uri. Este un obiectiv important, deoarece literatura
de specialitate tratează su mar acest subiect, cu toate că există beneficii ale implicării
studenților în ONGs -uri, în ceea ce privește dezvoltarea personală și profesională
(Shmurygina et al. , 2015), inserția pe piața muncii (Bromnick, Horowitz&Shepherd,
2012), starea de bine (Borgo novi, 2008) și dezvoltarea creativității, ca urmare a gamei
largi și variate de activități (Lu, Akinola&Mason, 2017).
Mai mult, ca obiectiv secundar, se propune evidențierea unei posibile relații între
atitudinile creative și nevoile psihologice de bază în cazul studenților.
Lucrarea de față este un studiu comparativ al studenților Facultății de Psihologie
și Științele Educației de la Universitatea din București, aceștia fiind grupați în două
eșantioane: studenți implicați în ONGs -uri mai mult decât un an u niversitar și cei
neimplicați în astfel de organizații. Datele au fost recoltate prin formulare online, cu
ajutorul a două instrumente: „Chestionarul de atitudini creative” realizat de M. Roco și J.
M. Jaspard (Roco, 2004) și „ Basic Psychological Need Sati sfaction Scale”, adaptată de
Ilardi et al. (1993) și construită după modelul teoretic realizat de Deci și Ryan (2000).

3
Între cele două grupuri, au fost realizate comparații de medii (prin teste T sau Mann –
Whitney, în funcție de normalitatea distribuțiilor) .
Rezultatele obținut e au fost parțial semnificative, însă relevante. Voluntarii din
ONGs -uri au înregistrat o tendință mai mare de a -și asuma riscuri și o orientare mai mică
spre valori morale. În rest, diferențele între nevoile psihologice de bază și atitudinile
creative nu au fost semnificative, indicând că cele două grupuri au măsură relativ egală
aceste trăsături. Mai mult, s -a obținut o corelație semnificativă între toate nevoile și scorul
total la atitudini creative.
Cercetarea presupune mai multe i mplicații. Pentru început, este un punct de
plecare pentru numeroase posibile cercetări viitoare. Mai mult, oferă insight -uri utile
recrutării și dezvoltării organizaționale pentru ONGs -uri. Totodată, este discutat rolul
ONGs -urilor în dezvoltarea comunită ții studențești.

4
Cuprins
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 4
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 6
Capitolul 1: Cadru teoretic ………………………….. ………………………….. ………………………… 11
1.1. Motivația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 11
1.1.1. Definiții, caracteristici și teorii tradiționale ………………………….. ………………. 11
1.1.2. Teoria auto -determinării ………………………….. ………………………….. ……………. 12
1.2. Creativitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.2.1. Scurt istoric al cercetărilor despre creativitate ………………………….. ………….. 15
1.2.2. Conceptul de creativitate ………………………….. ………………………….. …………… 16
1.3. Motivație și creativitate. Atitudini creative. ………………………….. ……………………. 20
1.3.1. Motivația și creativitatea ………………………….. ………………………….. …………… 20
1.3.2. Atitudinile creative ………………………….. ………………………….. …………………… 21
1.4. Voluntariatul și organizațiile studențești ………………………….. ………………………… 24
1.4.1. Voluntariatul ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 24
1.4.2. Organizații non -guvernamentale studențești (ONGs). Istoric, definiție și
funcționare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 25
1.4.3. Beneficiile voluntariatului în organizații studențești ………………………….. ….. 26
1.5. Motivație, voluntariat și ONGs ………………………….. ………………………….. ………… 28
1.5.1. Factori familiali, sociali și de gen ………………………….. ………………………….. .. 28
1.5.2. Voluntariatul și nevoile de competență, autonomie și afiliere …………………. 29
1.5.3. Atitudinile creative și voluntariatul ………………………….. …………………………. 31
Capitolul 2: Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ……………. 33
2.1. Obiective și întrebări ………………………….. ………………………….. ………………………. 33
2.2. Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
2.3. Varia bilele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 36
2.4. Participanții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 37

5
2.5. Instrumentele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 37
2.6. Procedura ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 38
Capitolul 3: Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 40
3.1. Analiza statistică descriptivă ………………………….. ………………………….. ……………. 40
3.1.1. Eșantionul general de studenți ………………………….. ………………………….. ……. 40
3.1.2. Studenții implicați în ONGs ………………………….. ………………………….. ………. 40
3.1.3. Studenții neimplicați în ONGs ………………………….. ………………………….. …… 41
3.2. Analiza statistică inferențială ………………………….. ………………………….. …………… 42
3.2.1. Normalitatea distribuțiilor ………………………….. ………………………….. …………. 42
3.2.2. Testarea H1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 45
3.2.3. Testarea H2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 48
3.2.4. Testarea H3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 51
3.3. Interpretarea psihologică ………………………….. ………………………….. …………………. 52
Capitolul 4: Concluzii și evaluări finale ………………………….. ………………………….. ……… 56
4.1. Concluzii și implicații ale cercetării ………………………….. ………………………….. ….. 56
4.2. Contribuții personale ………………………….. ………………………….. ………………………. 59
4.3. Direcții viitoare de cercetare ………………………….. ………………………….. ……………. 60
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 62
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 68
Anexa 1. „Basic Psychological Need Satisfaction Scale” (tradus în lb. română) ……. 68
Anexa 2. CV Academic ………………………….. ………………………….. …………………………. 70

6

Introducere
Societatea contemporană se află în continuă schimbare, în co ntextul accelerării
inovațiilor tehnologice și sociale. Noi descoperiri apar mai des decât oricând în istorie,
iar în contextul unei lumi globalizate, informația, oamenii și bunurile materiale circulă
într-un ritm tot mai alert. Odată cu acestea, iau naște re noi probleme ce necesită soluții și
noi obstacole ce trebuie depășite. După cum afirmă Roco (2004, p. 11),
„societatea contemporană, comparativ cu cele
anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale care se
petrec în conduită, la locul de muncă s au în familie, în educație,
în știință și tehnologie, în religie și aproape în orice aspect al
vieții noastre. Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de
la cele care privesc persoana și familia acesteia până la cele care
se referă la supraviețuirea speciei umane. ”
Această situație ne determină să ne punem întrebarea „ce putem face pentru a ne
adapta la schimbarea rapidă a secolului XXI?”
Una din soluțiile actuale pentru această problemă este creativitatea
(Basadur&Basadur, 2011, Roco, 2004 ). Aceast a a reprezentat dintotdeauna un subiect de
interes pentru om, provocând numeroși intelectuali și oameni de știință în încercarea de a
o defini (Runco&Jaeger, 2012) și explica (Dacey, 2011). Procesul creativ primește un
interes tot mai mare din partea oameni lor de știință, începând cu jumătatea secolului al
XX-lea, mai ales după momentul cunoscut sub denumirea de The Sputnik shock (tradus
ad litteram , „șocul Sputnik”), la unul din momentele istorice ale avansului tehnologic . În
1957, Uniunea Sovietică lanseaz ă pentru prima dată un satelit artificial pe orbita Terrei,
fapt ce trezește la nivelul societății occidentale un interes sporit pentru capacitatea omului
de a produce inovație care să poate face schimbări (Cropley, 2011) . Treptat, creativitatea
devine din ce în ce mai importantă pentru numeroase domenii de cunoaștere și activitate
umană.
În contextul evoluției IT-ului și a robotizării anumitor activități umane, care
produc sch imbări la nivel social, o caracteristică definitorie a omului rămâne creativitate a,
această trăsătură reprezentând totodată un argument pentru menținerea factorului uman
în activitățile de ordin intelectual (Lavigna&Hays, 2004).

7
De asemenea , creativitatea reprezintă un element cu o importanță centrală în
psihicul omenesc. Zlate (2006) evidențiază creativitatea, ca fiind una din dimensiunile
personalității, considerând -o „latura transformativ -constructivă” a acesteia (p. 409).
Conform Roco (2004), creativitatea este un concept central î n psihologie, presupunând
mai mult decât o trăsătur ă de personalitate (așa cum au con siderat adepții psihometriei),
totodată nefiind reductibilă nici la un simplu proces creativ, nici la produsul creativ, ca
rezultat al procesului . Un argument important, ce susține poziția centrală a creativității în
sistemul psihic uman este acela că orice om posedă creativitate (Cropley, 2011). După
cum arată același autor, este necesară distincția între creativitatea individuală, comună, și
cea majoră, ce produce schimbări la nivel social. Totuși, în încercarea de a înțe lege
dinamica psihică a fiecărui individ, nu putem e xclude importanța creativității, ace asta
jucând un rol adaptativ.
O meta -analiză realizată de Da Costa et al. (2015) identifică o relație semnificativă
intre creativitate ș i mai mulți factori ai acestei a. Autorii concluzionează că factorii cu
efect asupra creativ ității includ as pecte ce țin de personalitate (precum motivația
intrinsecă, deschiderea către experiență și un profil de personalitate creativă ), aspecte ce
țin de aptitudini și procese psihice (precum inteligența emoțională sau gândirea
divergentă) și a specte c e țin de spectrul bio -social (precum vârsta). Este vizibilă deci
importanța creativității în sistemul psihic uman și numărul mare de elemente ale acestuia
cu care creativitatea intră în leg ătură.
În același timp, societatea contemporană se remarcă printr -un volum mult mai
mare de oportunități de dezvoltare și decizii profesionale decât societățile din trecut .
Schimbare a tot mai rapidă și societatea tot mai puțin structurată pot cauza anxieta te și
nesiguranță legată de viitor, cu precădere în rândul tinerilor (Shmurygina et al. , 2015).
Conform acelorași autori, una din soluțiile pentru această problemă este auto -organizarea
studenților în organizații non -guvernamentale studențești (ONGs) și or ganizații
profesionale.
Din păcate, mediul organizațional studențesc este unul foarte puțin cercetat și are
o relativă noutate la nivelul societății. Zlate (2004, p. 35) definește organizațiile ca fiind
„grupuri mari de oameni între care există relații so ciale și psihologice”, între care există
interacțiuni care sunt „centrate pe realizarea scopurilor comune.” Conform acestei
definiții, putem identifica inclusiv formele primitive de organizare socială ca fiind
„organizații” – oamenii primitivi se asociau î ntre ei pentru a găsi hrană și a împărți

8
resursele disponibile. Conceptul de organizație studențească este însă unul mult mai tânăr,
cu atât mai mult cu cât ne referim la forma sa actuală.
În ceea ce privește beneficiile implicării studenților în ONGs -uri, Shmurygina et
al. (2015 ) evidențiază efectele acestei activități asupra dezvoltării personale și
profesionale a studenților. La nivel personal, aceștia își dezvoltă independența, abilitățile
de rezolvare a problemelor și aptitudinile sociale și de adapta re, iar la nivel profesional,
studenții învață să se adapteze mai bine la schimbările socio -economice actuale, se pot
orienta mai bine din punct de vedere practic și social și își dezvoltă aptitudini și
competențe profesionale.
ONGs -urile reprezint ă așada r un mediu în care studenții pot aduce contribuții la
nivel local și social, pot să beneficieze de dezvoltare personală și profesională și se pot
adapta mai bine la realitatea socio -economică a perioadei contemporane. În acest sens,
organizațiile studențeș ti pot reprezenta o pârghie de dezvoltare a societății , prin
dezvoltarea membrilor acesteia . Shmurygina et al. (2015) , făcând referire la literatura de
specialitate, explică faptul că dezvoltarea personalității se realizează optim atunci când
persoana se i mplică în activități diverse și în colaborare cu ceilalți; astfel se explică
motivul pentru care implicarea în ONGs -uri reprezintă un context de dezvoltare pentru
studenți.
Un aspect important î n legătură cu ONGs -urile este faptul că membrii acestora se
implică pe bază de voluntariat. Din acest motiv, dinamica motivației care determină o
persoană să se implice într -o astfel de asociație este diferită de cazul organizațiilor ce au
ca scop generarea de profit, și, după cum sugerează anumite studii asupra vol untariatului ,
ar avea o puternică legătură cu motivația prosocială (Aydinli et al. , 2014), cu auto –
dezvoltarea, altruismul și socializarea (Otoo&Amuquandoh, 2015) și cu propriile interese
și atitudini (Lee et al. , 2014).
În ceea ce privește motivația, ca p roces psihic în general, ne confruntăm cu un
complex de perspective, teorii și definiții distincte. După cum remarcă Zlate (2006),
motivația a fost abordată din mai multe modele și chiar mai multe discipline științifice.
Acest fapt îngreunează considerabil încercarea de a trasa o definiție standard a motivației.
Cu toate acestea, există un consens general asupra faptului că motivația este un proces
psihic cu rol energizant, care rezultă în orientarea individului către a -și satisface o anumită
nevoie. Citând u-i pe Broussard și Garrison (2004), Pourfeiz (2016) descrie foarte simplu
motivația ca fiind procesul ce ne determină să facem sau să nu facem ceva.

9
Motivația poate lua mai multe forme și poate avea mai multe niveluri. Pentru a
prezenta doar câteva, pute m vorbi despre motivație înnăscută sau motivație dobândită,
despre motivație intrinsecă sau motivație extrinsecă ori despre clasificări multi -nivelare
ale motivației, precum celei realizate de Maslow în celebra sa piramidă a nevoilor
(conform Golu, 2007). Teoria auto -determinării (Deci&Ryan, 2008, 2000, Gagné&Deci,
2005) este o teorie modernă a motivației, adesea utilizată în studiile despre voluntariat
(Oostlander et al. , 2013, citat în Lee et al. , 2014, Haivas, Hofmans&Peppermans, 2012,
Boezeman&Ellemers , 2009, Gagné, 2003).
După cum arată Basadur și Basadur (2011), atitudinile, în calitate de construct
psihic, prezintă un puternic rol motivațional. Conform acelorași autori, atitudinile joacă
un rol important în mediul organizațional, având un efect pute rnic susținător sau inhibitor
asupra activităților creative. A titudinile sunt un rezultat al așteptărilor cu privire la un
anumit obiect sau acțiune și pot incita la acțiune sau inacțiune . Realizând o clasificare a
factorilor care influențează creativitate a, Zlate (2006) identifică o primă categorie a
factorilor interiori -structurali, categorie în care acesta include motivația, ca proces psihic.
Roco (1985) realizează o listă de 59 de atitudini creative, printre care independența,
orientarea spre noutate, n onconformismul, orientarea către un viitor îndepărtat, încrederea
în propriile forțe sau perseverența în înfruntarea eșecului.
Pentru a contura premisele acestei lucrări, voi rezuma pe scurt ceea ce am susținut
până acum: Societatea contemporană se află în continuă schimbare, situația fiind diferită
de cea în care s -au aflat toate societățile anterioare. Astfel, iau naștere atât oportunități,
cât și noi probleme ce trebuie depășite (Roco, 2004). O resursă valoroasă a oamenilor
rămâne creativitatea, care per mite adaptarea la schimbarea continuă și competiția acerbă
(Basadur&Basadur, 2011). Un context valoros de dezvoltare a societății este reprezentat
de organizațiile non -guvernamentale studențești, care oferă viitorilor profesioniști de pe
piață situații pro pice dezvoltării personale și profesionale (Shmurygina et al. , 2015). Fiind
vorba despre muncă pe bază de voluntariat, este necesar să luăm în considerare motivația
persoanelor care se implică în aceste organizații , care este diferită de cea specifică
anga jaților societăților generatoare de profit (Otoo&Amuquandoh, 2015, Aydinli et al. ,
2014, Lee et al. , 2014).
Obiectivul principal al lucrării de față este de a explora factorii motivaționali care
influențează studenții să se implice în organizații studențe ști, dat fiind faptul că literatura
de specialitate este tratează insuficient acest subiect. În acest sens, am decis să realizez o
comparație între studenții care aleg să se implice în ONGs -uri și cei care nu fac acest

10
lucru, măsurătorile și comparațiile f iind realizate la nivelul motivației acestora. Pe de -o
parte, voi lua în considerare structura motivației studenților, după modelul teoriei auto –
determinării (Deci&Ryan, 2000) , iar pe de altă parte, voi aborda atitudinile pe care aceștia
le au, mai precis atitudinile creative. Selectez această orientare sp ecifică a atitudinilor
pentru că, după cum susțineam anterior, creativitatea este o resursă valoroasă a societății
actuale, iar identificarea și dezvoltarea acesteia ar trebui să reprezinte o prioritate pe ntru
organizații (Basadur&Basadur, 2011, Burleson, 2005, Lavigna&Hays, 2004 ). Mai mult,
dezvoltarea creativității poate fi o urmare a alternanței și diversității sarcinilor de muncă
(Lu, Akinola&Mason, 2017), lucru care este specific organizațiilor studenț ești
(Shmurygina et al. , 2015).

11

Capitolul 1: Cadru teoretic
1.1. Motivația
1.1.1. Definiții, caracteristici și teorii tradiționale
Motivația este un subiect intens tratat de literatura de specialitate, fiind abordat în
baza unei multitudini de abordări.
Motivația poate fi considerată un proces psihic deosebit de important, deoarece
stă la baza tuturor activităților umane (Zlate, 2006). Sillamy (1996), conform Golu (2007,
p. 669), este de părere că motivația se referă la „ansamblul factorilor dinamici car e
determină conduita unui individ.”
Turabik și Baskan (2015) prezintă motivația dintr -o perspectivă procesuală,
etapizată, ce presupune patru stadii: nevoia, excitația, comportamentul și satisfacția.
Conform acelorași autori, Ozkalp și Kirel (2005) defines c motivația ca „procesul de
acționa în baza unui motiv” (p. 2) .
Zlate (2006) face distincția între trebuințe și motive . Trebuințele (sau nevoile) sunt
definite ca fiind „structuri motivaționale bazale” (p. 253 ), având un dublu rol, și anume
(1) de a crea ș i intensifica o stare de tensiune, cu scopul semnalării unui dezechilibru și
al orientării individului spre satisfacerea acesteia, și (2) scăderea tensiunii , odată ce acesta
este satisfăcut. Motivele reprezintă corespondentul în planul conștient al trebuin țelor,
fiind cele care determină ulterior comportamentele de satisfacere a nevoii pe care o au la
bază. În acest sens, Leontiev descrie motivele ca „trebuințe conștientizate” (p. 256 ).
O altă delimitare conceptuală este evidențiată de Golu (2007). Acesta c onsideră
că motivele apar ca urmare a instalării unei stări de necesitate internă (spre exemplu,
nevoia de hrană sau nevoia de interacțiune socială), transpunându -se ulterior în planul
conștient, unde iau forma senzațiilor (spre exemplu, senzația de foame) sau a dorințelor ,
în cazul unei nevoi de natură socio -culturală (spre exemplu, dorința de a juca bowling cu
prietenii). Același autor susține că, în contextul în care viața omului este structurată mai
degrabă în activitate, decât în contact nemijlocit de satisfacere a nevoilor, este necesară
dezvoltarea de scopuri , cărora li se asociază mijloace prin care acestea pot fi îndeplinite.
În ceea ce privește scopul proceselor motivaționale, Roco (1985) vorbește despre
două componente ale acestora: latura energi zantă și latura direcțională . În acest sens,
avem de -a face pe de -o parte cu o stare de necesitate, însoțită de o tensiune care cere
satisfacere, iar pe de altă parte persoana se orientează către satisfacerea acestei necesități
și eliberarea de tensiunea a sociată.

12
Conform Turabik&Baskan ( 2015 ), Koçel (2010) identifică două categorii de teorii
ale mot ivației. Teoriile conținutului cercetează factorii motivaționali și se referă la teorii
precum cea a ierarhizării nevoilor în 5 trepte realizată de Maslow (195 4), teoria lui
Alderfer (1969), care reduce cele 5 trepte din teoria lui Maslow la 3, sau teoria lui
Herzberg (1959), care distinge între factori de menținere și factori de dezvoltare. Koçel
vorbește și despre teoriile procesului, al căror scop este eviden țierea factorilor individuali
care influențează comportamentul uman. Această a doua categorie de teorii include teoria
lui Vroom (1964), conform căreia comportamentul este influențat de relația dintre valența
(valoarea) recompensei, expectanțele legate de efortul implicat în obținerea acestora și
instrumentalitatea, ca formă de distincție între recompense primare și secundare. O altă
teorie inclusă în această categorie a fost elaborată de Adams (teoria echității), autorul
considerând că oamenii nu sunt moti vați in vaco , ci prin raportarea la statutul persoanelor
relativ egale ( peers ).

1.1.2. Teoria auto -determinării
Deci și Ryan (2000 ) sunt d e părere că majoritatea teoriilor contemporane asupra
motivației privesc în principiu orientarea către scop, explorân d (în această ordine )
scopurile către care se orientează indivizii , premisele acestor orientări, valoarea și
expectanța subiectivă cu care indivizii investesc aceste scopuri și mecanismele care îi
mobilizează pentru a le atinge. Autorii nu neagă validitate a acestor teorii, însă susțin un
mare neajuns al acestora, și anume faptul că nu acordă suficient de multă atenție naturii
scopurilor care îi motivează pe oameni. Autorii consideră importantă această distincție ,
citând surse precum Dweck (1986) și Nicholli s (1984), care diferențiază între scopuri de
dezvoltare a abilităților și scopuri de demonstrare a acestora, sau Carver și Scheier (1998)
ori Elliot și Church (1997), care vorbesc despre motivațiile de evitare ale unor consecințe.
Aceste premise stau la ba za teoriei auto -determinării. Conform Deci și Ryan
(2000), această teorie susține ipoteza conform căreia comportamentul uman este orientat
spre scop, însă consideră că, pentru obținerea unei stări de bine și pentru dezvoltare a
psihologică, înțelegerea co mportamentului orientat spre scop nu este suficientă , ci este
necesară și explorarea nevoilor care dau putere scopurilor și proceselor reglatoare care
direcționează in dividul spre realizarea acestora.
Deci și Ryan (2000) explică faptul că teoria auto -determ inării definește nevoile ca
„necesități înnăscute, organismice” (p. 4), nefiind dobândite social. În această teorie,
nevoilor le este atribuită o geneză psihologică, mai degrabă decât fiziologică, precum în

13
teoriile clasice. Conform acelorași autori, nevoi le în teoria auto -determinării rep rezintă
„nutrimentele psihologici înnăscute care sunt esențiale continuității creșterii psihologice,
integrității și obținerii stării de bine” (p. 4).
Un alt aspect definitoriu pentru nevoi, așa cum sunt ele prezentate în teoria auto –
determinării, este orientarea acestora în direcția creșterii și a dezvoltării psihologice, în
timp ce alte teorii ( e.g. teoriile driverelor) definesc nevoile ca proces de menținere, de
echilibrare homeostatică a dezechilibrelor și de compensare a deficiențelor (Deci&Ryan,
2000). Conform acelorași autori, o astfel de perspectivă ar însemna că oamenii „să aștepte
pasiv un dezechilibru” (p. 5). Or, după cum evidențiază aceștia, oamenii acționează
adesea din impulsul de a se dezvolta sau se orientea ză către activități care prezintă interes
pentru aceștia, perspectiva homeostatică asupra nevoilor fiind considerată reducționistă
de către aceștia.
Deci și Ryan (2000) explică cele trei nevoi psihologice de bază pe care teoria auto-
determinării le prezint ă. Conform acestora, este vorba despre:
1. Autonomie – această nevoie se referă la a avea sentimentul de control
asupra propri ei vieți, individul simțind că are puterea de a lua decizii cu sens și
care să aibă impact;
2. Competență – se referă la sentimentul de a fi capabil, la construirea și
menținerea une i imagini de sine bazate pe feedback pozitiv și realizări;
3. Afiliere – nevoia de integrare socială, apartenență la grup, contact social,
intimitate etc.
De asemenea, teoria auto -determinării susține că aceste tr ei nevoi psihologice
bază (autonomia, competența și afilierea) ar fi universal valabile, având o bază empirică
a acestei afirmații. În acest sens, diferențele individuale și culturale din structurile
motivaționale ar avea la bază aceleași nevoi, care sunt însă satisfăcute ori refulate într -o
măsură mai mare sau mai mică. (Deci&Ryan, 2008). Ace astă ipoteză a fost confirmată
de autorii teoriei într -un studiu comparativ realizat între anga jații mai multor organizații
din Statele Unite și din Bulgaria, concluzi onând astfel că, în ciuda diferențelor culturale
semnificative dintre cele două popoare (i.e. un stat occidental -capitalist și un stat fost
membru al blocului comunist) , nevoile psihologice de bază sunt aceleași (Deci et al. ,
2001) .
Conform Deci și Ryan (2 008), în teoria auto-determinării se poate face o distincție
majoră între :
• Motivația autonomă , ce include:

14
(1) motivația intrinsecă – ceea ce indivi dul percepe ca fiind de interes;
(2) motivația extrinsecă cu care individul s -a identificat – aceste
motivații sunt percepute de indi vid ca fiind lucruri importante;
• Motivația controlată, ce include:
(1) reglarea externă a comportamentului pe bază de recompense și
pedepse ;
(2) reglarea introiectată, situație în care factorul reglator al acțiunii a
fost doar parțial integrat, c omportamentul fiind motivat de factori precum
aprobarea socială, evitarea rușinii sau stima de sine ;
• Amotivația, stare definită ca „o lipsă de intenție și motivație” (p. 1).
În cadrul aceleiași lucrări, Deci și Ryan (2008) susțin faptul că o cantitate
semn ificativă de studii arată superioritatea motivației autonome în ceea ce privește starea
de bine a indivizilor și a performanței acestora în sarcini de tip euristic , ducând totodată
la o mai mare persistență în timp a motivației. Gagné (2003), spre exemplu, arată că, în
cazul programelor de voluntariat pentru liceeni, motivația autonomă este cea mai eficientă
din punct de vedere al integrării valorice a voluntariatului, precum și în cazul retenției
acestor valori pe termen lung.
În baza cercetării experimen tale, Vansteenkiste et al. (2004) concluzionează
faptul că realizarea scopurilor intrinseci, față de cele extrinseci, este asociată cu sănătatea,
starea de bine și cu performanța superioară. Conform acelorași autori, Ryan et al. (1996)
au arătat că realiza rea scopurilor intrinseci duce la o mai mare satisfacere a nevoilor de
autonomie, competență și afiliere.
Gagné și Deci (2005) susțin importanța amânduror formelor de motivație ( i.e.
intrinsecă și extrinsecă). Aceștia arată faptul că motivația extrinsecă p oate fi integrată,
devenind parte a motivației autonome, evidențiind astfel existența unei interrelații între
motivația intrinsecă și cea extrinsecă în ceea ce privește performanța, satisfacția,
încrederea și starea de bine legate de viața profesională.
Deci și Ryan (2008) arată faptul că amotivația este starea cea mai puțin propice
mobilizării oricărei forme de acțiune. Conform lui Zlate (2006), starea motivațională cea
mai puțin eficientă este lipsa motivației, situație în care nu putem vorbi despre proc ese
afective față de sarcină, ci despre indiferență. Mai mult, există experimente clasice în
psihologie care dovedesc superioritatea motivației pozitive, urmată de motivația negativă,
cea mai ineficientă fiind lipsa motivației (Mook, 2009).

15
Teoria auto -determinării prezintă nevoi psihologice de bază aplicabile într -o
multitudine de domenii și universal valabile (Deci&Ryan, 2011, Deci&Ryan, 2008, Deci
et al. , 2001) și a fost utilizată în mai multe studii asupra motivațiilor indivizilor de a se
implica în vol untariat (Oostlander et al. , 2013, citat în Lee et al. , 2014, Haivas,
Hofmans&Peppermans, 2012, Boezeman&Ellemers, 2009, Gagné, 2003). Acestea sunt
motiv ele pentru care am ales să o utilizez ca model teoretic pentru lucrarea de față .

1.2. Creativitatea
1.2.1. Scurt istoric al cercetărilor despre creativitate
Creativitatea umană este un aspect important în studiul psihologiei, datorită
legăturii dintre aceasta și numeroase alte constructe (Soroa et al. , 2015, da Costa et al. ,
2015, Simonton, 2014, Basadur& Basadur, 2011). Aceasta joacă un rol central în
funcționarea sistemului psihic uman. Mai mult, creativitatea este un domeniu tot mai
studiat din punct de vedere științific, fiind o necesitate a societății contemporane, după
cum remarcă Roco (2004).
Există observații și definiții vagi ale creativității care preced existența acesteia ca
obiect al cercetării științifice. Spre exemplu, după cum amintesc Runco&Jaeger (2012),
Shakespare surprinde în Visul unei nopți de vară (1590 -1596) faptul că originalitatea este
un criteriu necesar al procesului creativ („Iar poetul (…) umple văzduhul de fantasme,
cărora pana lui le dă nume și viață”). Desigur, această observație este departe de a fi o
definiție clară și explicativă a creativității, însă evidențiază faptul că încercările de a
construi o astfel de definiție sunt cu mult mai vechi decât cercetările științifice din
domeniu.
În psihologie, creativitatea a fost inițial confundată cu inteligența. Conform lui
Roșca (1981), Terman începe în 1922 un amplu studiu lo ngitudinal, în urma căruia s -a
observat existența unei relații între coeficientul de inteligență (IQ) și obținerea unor
performanțe creative. În baza acestui rezultat, s -a concluzionat că există o relație de
identitate între creativitate și inteligență. St udiile ulterioare infirmă această ipoteză,
considerând -o reducționistă (Roco, 2004). În încercarea de a explica relația creativitate –
inteligență, literatura recentă dezbate „ipoteza pragului” ( the Threshold Hypothesis ),
conform căreia inteligența corelează semnificativ cu creativitatea până la pragul de IQ de
120, nivel deasupra căruia relația nu mai este semnificativă; există studii care susțin
această ipoteză (Jauk et al. , 2013), precum și studii care o infirmă
(Karwowski&Gralewski, 2013, Preckel, Holling & Wiese, 2006). În orice caz, există un

16
consens asupra faptului că există o relație de „necesar, dar nu suficient” între inteligență
și creativitate (Karwowski et al. , 2014), în sensul că inteligența este un factor necesar al
performanței creative (Plucke r et al. , 2015, Simonton, 2014), însă totodată insuficient
(Feist&Barron, 2003).
Mai mult decât atât, creativitatea fost confundată cu numeroase alte constructe,
fenomene sau procese ale psihicului uman. Termenul de creativitate apare în psihologie
abia î n anul 1937, când Allport îl utilizează referindu -se la o formațiune de personalitate.
Până atunci, pe lângă confuzia dintre creativitate și inteligență, creativitatea fost abordată
indirect în literatura de specialitate, studiile vizând concepte precum inspirația, talentul,
supradotarea, geniul, imaginația, fantezia creatoare , rezolvarea de probleme sau gândirea
divergentă . Aceste concepte nu definesc creativitatea și nu îi sunt sinonime, ele
reprezentând concepte de sine stătătoare, care se pot afla totuș i într -o legătură de cu
aceasta (Roco, 2004). Spre exemplu, Albert Einstein poate fi considerat un geniu, însă
performanța lui științifică nu poate fi în totalitate atribuită creativității sale, în timp ce nici
creativitatea unui bucătar care inventează un nou fel de mâncare nu poate fi automat
considerată genială (Cropley, 2011).
În 1950, Guilford critică lipsa de interes pentru creativitate per se , susținând că
aceasta nu este identică inteligenței. Acesta argumentează că inteligența are la bază
gândirea convergentă (care tinde să găsească un răspuns corect, ordonat), în timp ce
creativitatea are la bază gândirea divergentă (care, din contră, se referă la căutarea unei
diversități de soluții, nu a unui răspuns pre -determinat ca fiind corect). Guilford
concluzionează că IQ -ul nu este un predictor satisfăcător al creativității (Roșca, 1981).
Totodată, el atrage atenția asupra numărului redus de studii asupra acestui subiect (circa
0,15%). Două decenii mai târziu, Amabile arată că numărul lucrărilor asupra cr eativității
publicate în revistele de specialitate crescuse semnificativ, reprezentând în 1970
aproximativ 1% din totalul articolelor publicate (Roco, 2004).
În ziua de astăzi, literatura de specialitate prezintă o multitudine de abordări
asupra creativită ții, popunând un număr chiar mai mare de definiții.

1.2.2. Conceptul de creativitate
Fiind un proces complex, delimitarea conceptuală clară a creativității reprezintă și
în ziua de astăzi o dificultate. Zlate (2006) identifică patru accepțiuni majore din literatura
de specialitate asupra conceptului de creativitate: produs, proces, potențilitate general –
umană și dimensiune complexă a personalității. Aceste accepțiuni sunt mai degrabă utile

17
din punct de vedere teoretic, însă mai puțin practic. După cum ami ntește Simonton
(2016) , aceste perspective sunt aflate în strânsă legătură, în realitatea psihologică fiind
imposibil de separat.
S-a vorbit adesea despre produsul creator , ale cărui caracteristici au fost dezbătute
de mai mulți autori. O perspectivă face referire la două criterii principale ale produsului
creativ, dând naștere unei „definiții bipartite” (Runco&Jaeger, 2012) a acestuia: trebuie
să fie original și eficient. Originalitatea se referă la noutatea produsului, la „distanța în
timp a lucrurilor, i deilor” (Roco, 2004, p. 18). Conform Zlate (2006), noutatea a fost
interpretată atât la nivel individual (noutatea pentru individ), cât și la nivel social
(noutatea pentru societate). Tot în acest sens, se poate face distincția între potențial creativ
(capacitatea generală și distribuită normal la nivelul populației de a produce un obiect ori
o idee nouă) și performanța creativă (manifestarea acestui potențial creativ în realizări
autentice, precum o inventa un obiect sau a scrie o carte; Jauk et al. , 2013) . Eficiența se
referă la utilitatea produsului creativ, în sensul că acesta poate prezenta noutate și totuși
să fie inutil (tocmai acesta fiind motivul pentru care nu a fost deja inventat).
Roco (2004, p. 18) este de părere că „au existat tendințe de a lim ita creația la
productivitate, utilitate, valoare, calități care sunt necesare, dar nu și suficiente pentru
delimitarea creativității. Definitorii pentru creație sunt noutatea și originalitatea.”
Taylor (1959, conform Munteanu, 1994) identifică 5 niveluri ale creativității:
1. Creativitatea expresivă – comportamentul creativ în sine, produsul obținut
fiind irelevant; acest nivel este specific copiilor și persoanelor fără cunoștințe într –
un domeniu;
2. Creativitatea productivă – nivelul tehnic, profesional al mani festării
creativității, ce privește dobândirea și dezvoltarea de aptitudini și abilități tehnice
și profesionale;
3. Creativitatea inventivă – la acest nivel are loc invenția , produsul creativ
fiind rezultatul unor noi conexiuni între cunoștințele deja existe nte;
4. Creativitatea inovativă – nivel superior al creativității, fiind prezent doar
la un număr redus de indivizi. Se referă crearea de produse și soluții ce pot aduce
modificări la nivel social;
5. Creativitatea emergentă – este forma creativității specifică geniului , acesta
fiind capabil să producă schimbări majore și să revoluționeze domenii ale
cunoașterii.

18
Roco (2004) identifică mai multe calități ale creativității, care sunt aplicabile la
nivelul produsului creativ: utilitatea, valoarea, noutatea și origi nalitatea. O altă
perspectivă include un al treilea criteriu principal, și anume ca produsul să fie
surprinzător, în sensul că nu este o concluzie evidentă a unor premise sau a unor
cunoștințe, că nu poate fi obținut în baza unui algoritm (Simonton, 2016).
În discuția despre produsul creator trebuie menționate pseudocreativitatea și
cvasi -creativitatea . După Cropley (2011), pseudocreativitatea se referă numai la noutate,
în sensul exclusiv al non -conformismului. În acest caz, remarcă autorul, este vorba des pre
o respingere oarbă a ceea ce există deja, nicidecum de criticism. Cvasi -creativitatea
cuprinde o mare parte din elementele autentice ale creativității, precum nivelul mai mare
de fantezie, însă problema în acest caz este distanțarea mult prea mare de r ealitate. Spre
exemplu, cvasi -creativitatea poate fi prezentă într -un moment de reverie, în care pers oana
„visează cu ochii deschiși ” (p. 2).
Conform lui Zlate (2006) , Wallas (1926), Hutchinson (1949) și Thompson (1967)
au identificat patru etape ale proc esului creator: pregătirea, incubația, iluminarea și
verificarea. O altă etapizare mai detaliată, realizată de Osborn (1935, conform Zlate),
include orientarea, preparația, analiza, ideația, incubația, sinteza și evaluarea.
Roco (2004 ) identifică 7 calită ți ale creativității, prin care surprinde mai nuanțat
criteriile după care pute m numi un obiect sau un proces creativ. Acestea sunt:
• Productivitatea (cantitatea de produse creative obținute);
• Utilitatea (calitatea produsului creativ de a fi folositor);
• Eficiența (performanța din punct de vedere practic a produselor creative,
în ce măsură sunt acestea utilizabile);
• Valorea (produsul să poată fi folosit în plan social);
• Ingeniozitatea („eleganță și deosebită eficacitate a metodelor de
rezolvare”; p. 18);
• Nout atea („distanța în timp a ideilor lucrurilor, ideilor”; p. 18);
• Originalitatea (raritatea id eilor, măsura în care acestea sunt unice).
O altă întrebare care a fost pusă adesea în cercetările despre creativitate este dacă
poate oricine să fie creativ? (Cropley, 2011). Conform autorului, s-au făcut mai multe
clasificări dihotomice ale creativității pornind de la această întrebare . O primă distincție
se poate face între creativitatea obișnuită (pe care o poate deține orice om) și
creativitatea sublimă (revolu ționară la nivel social, reprezintă o valoare extremă în

19
distribuția creativității l a nivelul populației generale). Conform lui Cropley , clasificări
similare ale aceluiași fenomen includ creativitatea „big C” și „little C” (tradus ad
litteram , „marea C” și „mica c” ; p. 3 ) sau creativitatea minoră (care dezvoltă ceea ce este
deja cunoscut) și creativitatea majoră (care extinde cunoașterea mai departe de atât).
Într-o clasificare asemănătoare, Hennessey&Amabile (2010) diferențiază între
creativitate și inovaț ie, în sensul că aceasta dintâi se referă la noutate, la originalitate și la
un demers personal, în timp ce inovația se produce la nivel social, atunci când un produs
creativ își găsește o utilitate și produce schimbare.
Creativitatea poate fi considerată o dimensiune complexă a sistemului psihic
uman. Popescu -Neveanu (2013) remarcă existența interacțiunii directe între creativitate,
celelalte componente ale personalității (precum caracterul, temperamentul sau
aptitudinile) și diversele procese psihice (sp re exemplu, percepția, gândirea, imaginația,
memoria, motivația sau afectivitatea). Zlate (2006) amintește de studiile lui Guilford
(1951) , Lowenfield (1959) și Taylor (1964), care au identificat anumite caracteristici ale
personalității creatoare, care in tră în legătură cu alte componente ale psihicului, precum
sensibilitatea față de probleme, motivația, flexibilitatea ideilor, toleranța f ață de situațiile
ambigue, stabilitate a emoțională, componentă a inteligenței emoționale (Goleman, 1995
citat în Roco, 2004) sau capacitate a de gândire abstractă.
Într-o meta -analiză de ordinul II ( i.e. o meta -analiză a mai multor meta -analize),
da Costa et al. (2015) identifică mai mulți factori ai creativității. După cum atrag atenția
aceștia, nu se poate afirma că aceșt ia prezic în totalitate creativitatea, aceasta fiind mai
degrabă rezultatul unei interacțiuni complexe între procese de natură cognitivă, afectivă,
comportamentală și contextuală. Conform acestei meta -analize, factorii care au efect
asupra creativității in clud motivația intrinsecă (r=0.22), deschiderea către experiență
(r=0.22), auto -eficacitatea (r=0.13), motivația extrinsecă (r=0.11), inteligența emoțională
(r=0.31), gândirea divergentă (r=0.27) sau afectivitatea pozitivă (r=0.20). Deși
coeficienții de c orelație sunt mici, autorii remarcă faptul că această situație este frecventă
în psihologia socială, unde coeficientul mediu de corelație este de 0.21.
Un rol important în procesul creativ îl joacă inteligența, aceasta reprezentând,
conform studiilor actua le, o condiție necesară, dar insuficientă pentru obținerea de
performanțe creative (Karwowski et al. , 2016).
În sens evoluționist, creativitatea poate fi înțeleasă ca o resursă umană cu rol
adaptativ din punct de vedere intelectual și social. Inclusiv Sig mund Freud a prezentat o
astfel de perspectivă asupra proceselor creative, identificându -le rolul important în cadrul

20
mecanismului defensiv (și singurul considerat cu adevărat adaptativ) al sublimării și
considerând originea lor ca fiind inconștientă (Dace y, 2011).
Basadur&Basadur (2011) prezintă creativitatea la nivel organizațional, punând -o
în legătură cu un factor deosebit de important al acesteia: atitudinile pozitive față de
creativitate. Conform acestora, creativitatea organizațională reprezintă un p roces circular
în trei etape, în sensul că acestea sunt parcurse succesiv, iar ciclul, odată terminat, este
repetat de la prima etapă. Cele trei etape despre care vorbesc autorii mai sus menționați
sunt:
1. Identificarea de probleme – în această etapă, este n ecesară identificarea de
probleme în funcționarea organizației, însă cu o atitudine pozitivă, în care
problemele sunt percepute ca oportunități de dezvoltare și evoluție a procesului;
2. Rezolvarea de probleme – mai departe, este necesară explorarea
problemel or identificate și găsirea de soluții pentru a le rezolva;
3. Implementarea soluțiilor – această etapă garantează dezvoltarea
organizațională, prin punerea în practică a soluțiilor identificate anterior.
Conform Basadur&Basadur (2011), atitudinile pozitive jo acă un rol important în
procesul creativ, atât la nivelul creativității organizaționale, cât și al celei individuale.
După cum afirmă Roco (2004, p. 20), referindu -se la teoria asupra creativității
realizată de T. Amabile, „motivația intrinsecă are un ro l primordial în creație, ea nu poate
fi înlocuită de niciun fel de set de abilități creative, oricât de mari ar fi acestea.”

1.3. Motivație și creativitate. Atitudini creative.
1.3.1. Motivația și creativitatea
Amabile și Kramer (2011) aduc în discuție o veche dezbatere, și anume rolul
motivației intrinseci și a c elei extrinseci în performanță . Ei punctează faptul că există
două perspective contradictorii, amândouă susținute de diverși autori și de dovezi
empirice, prima susținând că motivația intrinsecă este baza performanței, iar a doua
susținând că motivația extrinsecă are efecte mai puternice, atât în forma ei pozitivă
(recompense) cât și în cea negativ ă (pedepse). Autorii atrag atenția asupra faptului că,
deși există dovezi pentru ambele perspective, atunci când vine vorba despre performanțe
creative, motivația intrinsecă primează.
Burleson (2005) vorbește despre importanța factorilor interni și externi asupra
performanței creative. Acesta insistă asupra importanței abordării multidisciplinare și a

21
intereselor multiple în procesul creativ, precum și asupra motivației intrinseci, a pasiunii
pentru creație și cunoaștere.
Același autor sumarizează teoria dezvoltată de Amabile, conform căreia procesul
creativ este susținut de trei factori interni, și anum e motivația intrinsecă, cunoștințele din
domeniu și aptitudinile creative, acești factori fiind susținuți ori inhibați de factorii
externi, precum motivația extrinsecă, interacțiunile sociale sau presiunea timpului
(Burleson, 2005). Roco (2004), descriind aceeași teorie, insistă asupra importanței
motivației creative, care „nu poate fi înlocuită de niciun fel de abilități creative” (p. 20).
Roco (1985, pp. 75 -76) vorbește despre 5 trăsături specifice motivației creative,
prin care aceasta se diferențiază de motivația altor activități:
• Caracter „ofensiv sau de creștere”, în sensul că nu are ca scop înlăturarea
unui disconfort sau restabilirea unui echilibru, ci descoperirea de noutăți;
• „Caracter neperiodic”, în sensul că aceasta nu dispare odată ce nevoia a
fost satisfăcută, ci din contră, crește; e.g. atunci când un individ își satisface
curiozitatea, aceasta va crește, mai degrabă decât să dispară;
• Este „directă sau intrinsecă”, în sensul că scopul nu este unul extern, ci
pornește din dorința interioară a persoanei;
• Este „preponderent ori entată spre conținutul acțiunii”, în sensul că sunt
luate în considerare aspectele referitoare la conținut și la context;
• Este „preponderent orientată spre obținerea unor performanțe superioare”,
în sensul că simpla îndepli nire a obiectivului nu este suficientă, fiind necesară și
atingerea unui anumit standard calitativ.
Basadur și Basadur (2011) descriu atitudinile ca fiind constructe complexe ale
psihicului, ce cuprind elemente tri -dimensionale, și anume elemente cognitive
(informații, idei, reprezentări), afective (trăiri, emoții, sentimente) și comportamentale
(experiențe anterioare și așteptări legate de diverse acțiuni). Autorii vorbesc despre
importanța acestor atitudini în procesul creativ, susținând că acestea pot s usține sau inhiba
semnificativ performanța creativă. Spre exemplu, o atitudine dezinteresată sau negativă
față de sarcină poate inhiba major creativitatea, în timp ce o atitudine de deschidere și
perseverență este un factor ce susține procesul creativ.

22
1.3.2. Atitudinile creative
E. Fromm poate fi considerat părintele conceptului de atitudini creative . Conform
Roco (1985), acesta consideră atitudinile creative trăsături de personalitate ( i.e. elemente
caracteriale), considerând că acestea reprezintă capaci tatea unei persoane de a fi cu
adevărat conștientă de obiectul cu care interacționează, precum și capacitatea de a
răspunde la acest stimul. Fromm se referă la a privi cu maturitate și în profunzime
obiectele, nu în baza proiecțiilor individuale, care repr ezintă un blocaj în interacțiunea
autentică.
Roco (1985) a realizat o listă explicativă ce cuprinde 59 de atitudini creative .
Acestea includ:
1. Capacitatea de concentrare. Este vorba în primul rând despre capacitatea
persoanei de a fi prezentă, fără să se an gajeze în activități de planificare a viitorului sau
reminiscențe ale trecutului (Roco, 1985) . De Dreu et al. (2012) arată că, pentru generarea
de soluții creative, este necesară utilizarea memoriei de lucru, care presupune
concentrarea atenției în activit atea întreprinsă, eliminându -se distractorii. Conform
acestora, concentrarea este chiar mai importantă decât inteligența generală.
2. Orientarea către nou. Aceasta se referă la flexibilitate, la capacitatea individului
de a se adapta situațiilor noi și de a t olera lipsa de structură și incertitudinea acestui tip de
situații. Literatura de specialitate prezintă noutatea/originalitatea ca fiind o caracteristică
definitorie a creativității ( Runco&Jaeger, 2012, Roco, 2004). Ca urmare, este necesar ca
persoana să a ibă un interes pentru ceea ce este nou, diferit de ideile și obiectele deja
existente, pentru a putea obține performanțe creative (Roco, 1985).
3. Nonconformismul. Acesta presupune încălcarea normei, la posedarea unei viziuni
care nu se bazează pe idei deja c unoscute și confirmate ori pe acele „soluții care și -au
dovedit eficiența” (Roco, 1985, p. 85). Nonconformismul presupune un risc din punct de
vedere social, studiile de psihologie socială susținând că abaterile de la normă sunt
sancționate prin mecanismel e de presiune socială și necesitând curaj și siguranță pentru a
fi realizate (Bellezza, Gino&Keinan, 2014).
4. Încredere în propriile forțe. Bandura (1997) vorbește despre auto -eficacitate,
aceasta reprezentând încrederea persoanei în propria capacitate de a duce o activitate la
bun sfârșit, obținând rezultatele așteptate. Conform acestuia, sentimentul de auto –
eficacitate este un factor important al obținerii unei performanțe superioare. Roco (1985)
susține importanța încrederii în forțele proprii în procesul creativ.

23
5. Finalizarea proiectelor începute. De Dreu et al. (2012) vorbesc despre importanța
unei atitudini perseverente în obținerea de performanțe creative. Conform acestora,
persistența în sarcină are o mare importanță în procesul creativ, deoarece acesta presupune
confruntarea cu multe eșecuri, iar persoana trebuie să le poată depăși pentru a obține
rezultate creative semnificative.
6. Diversitatea intereselor . După cum explică Roco (2004), produsele creative sunt
obținute adesea prin aducerea împreună a ide ilor din mai multe domenii și arii de
cunoaștere. În acest sens, o diversitate a intereselor și cunoștințelor individului duce la o
mai mare performanță creativă, oferind bazele generării de idei noi, inovatoare.
7. Orientarea spre un viitor cât mai îndepărta t. Roco (1985, 2004) insistă asupra
importanței unei viziuni pe termen lung și a conștientizării implicațiilor și consecințelor
propriilor acțiuni. Astfel, persoana poate genera idei utile și aplicabile în societate.
8. Curajul și asumarea riscurilor. Roco (1 985, p. 84 ) afirmă că „drumul spre marile
creații este de cele mai multe ori pavat cu eșecuri.” Capacitatea de a acționa în ciuda
posibilității mari de a eșua, cu alte cuvinte, capacitatea persoanei de a -și asuma riscuri,
este necesară generării de produse creative (De Dreu et al. ,2012).
9. Independența. Roco (1985, p. 90) afirmă că „oamenii creativi nu se simt bine când
sunt prea mult îndrumați.” Conform autoarei, activitatea creativă presupune un grad mai
mic de structurare, persoanele a ngajate în astfel de activități având nevoie să -și poată
organiza activitatea și să poată identifica ele însele soluțiile. Conform Deci și Ryan
(2000), nevoia de autonomie este una din cele trei nevoi fundamentale și universal
prezente ale oamenilor, satisfacerea acesteia fii nd necesară pentru obținerea performanței
în general, nu numai în activități creative.
10. Argumentarea propriilor idei. Analiza și structurarea situațiilo r, competențe ale
inteligenței facilitează procesul creativ (Roco, 2004). După cum arată Karwowski et al.,
2014, există o relație esențială între creativitate și inteligență, aceasta din urmă
reprezentând o condiție necesară, dar insuficientă pentru realizarea acesteia dintâi.
11. Preferința pentru problemele dificile. Csikszentmihalyi (1996) explică modul în
care o anumită inteligență (factorul g) este necesară realizării cu succes a activităților
creative, deoarece persoanele creative se angajează adesea în activități mai dificile, care
necesită prelucrarea mai multor informații și flexibilitatea stilurilor d e gândire
(convergentă și divergentă). În plus, oamenii creativi se implică în activități noi, evitând
probleme rutiniere, comune ori repetitive (Roco, 1985).

24
Basadur și Basadur (2011) vorbesc despre importanța atitudinilor la nivelul
creativității organiz aționale.

1.4. Voluntariatul și organizațiile studențești
1.4.1. Voluntariatul
Wilson (2000) definește voluntariatul ca „orice activitate în care timpul este oferit
în mod gratuit pentru a oferi beneficii unei alte persoane, unui grup sau unei organizații ”
(p. 1). Conform acestuia, există o dezbatere activă în definirea criteriilor de a fi sa nu
voluntar în ceea ce privește beneficiile financiare. Conform unor autori, o persoană poate
fi considerată voluntar numai în condițiile în care oferă anumite servic ii fără a fi
recompensată financiar. Alți autori sunt de părere că persoanele care lucrează cu scopul
de a face bine, însă fiind slab plătite ar trebui să primească cel puțin titlul de „cvasi –
voluntari” (p. 2).
Australian Volunteering (2009, p. 1) defines c voluntariatul ca fiind
„o activitate care nu este prestată pentru organizații și
proiecte ce au ca scop profitul, și se realizează:
• în beneficiul comunității și al voluntarului;
• ca urmare a voinței proprii a voluntarului, fără
nicio obligație;
• fără recom pensă financiară;
• numai pe poziții de voluntariat. ”
Citându -i pe Cnaan et al. , Bussell și Forbes (2002) vorbesc despre un principiu pe
baza căruia se poate calcula „cât de voluntar” este cineva. Conform acestui principiu, cu
cât costurile de a se implica î n voluntariat sunt mai mari, cu atât persoana este mai aproape
de a fi un „voluntar adevărat” (p. 3).
Aceeași autori citați mai sus fac referire la conceptul de voluntariat corporativ
(„corporate volunteering”; Bussell&Forbes, 2002, p. 4) . În această situ ație, voluntarii sunt
angajați ai unor corporații, angajându -se în activități de voluntariat alături de colegii lor,
la nivel organizațional. Conform autorilor, corporațiile își propun prin astfel de activități
să își dezvolte angajați i și să își îndepline ască atribuții de responsabilitate socială.
Wilson (2000) diferențiază între voluntariat și ajutorul oferit în mod spontan,
argumentând că voluntariatul este o activitate planificată, cu obiective stabilite anterior și
adresată unei probleme cunoscute, în timp ce ajutorul oferit spontan se realizează într -o

25
situație foarte specifică și ca răspuns la aceasta, sub influența unui impuls ori a unei
decizii luate pe moment.
În același document citat mai sus, Australian Volunteering (2009 , p. 1 ) identifică
11 pr incipii ale voluntariatului. Printre acestea se numără faptul că voluntariatul este „o
cale prin care indivizii și grupurile pot satisface nevoi umane, sociale și ale mediului
înconjurător” și că „ voluntariatul nu este un substitut pentru munca plătită.”
Nu în ultimul rând, Wilson (2000) distinge între voluntariat și activism. Conform
acestuia, activismul social este de regulă orientat către probleme sociale, în timp ce
voluntariatul adresează probleme individuale. Cu toate acestea, autorul atrage atenția
asupra faptului că voluntariatul și activismul sunt constructe sociale, și sunt deci
dependente de circumstanțele sociale în care se întâmplă, afirmând că, din punct de vedere
sociologic, nu există motive serioase pentru care aceste două concepte ar fi stud iate
separat.

1.4.2. Organizații non -guvernamentale studențești (ONGs) . Istoric, definiție
și funcționare
Reprezentând un fenomen modern, majoritatea organizaților studențești de la
nivel european au fost fondate spre finalul secolului trecut, având deci o vechime de
câteva decenii. Una din cele mai vechi, AIESEC, a fost fondată în 1948. Alte exemple la
nivel european includ ESU (Uniunea Studenților Europeni), fondată în 1982, ELSA
(Asociația Europeană a Studenților la Drept), fondată în 1981, EFPSA (Feder ația
Europeană a Asociațiilor Studenților la Psihologie), fondată în 1987, sau EMSA
(Asociația Europeană a Studenților la Medicină), fondată în 1990.
Mișcarea studențească este mai veche de atât, însă în forma sa actuală are o
relativă noutate. Activismul studenților a luat multe forme de -a lungul istoriei și a avut
efecte puternice asupra acesteia , un exemplu concludent fiind reprezentat de inițierea
Revoltei din Ungaria din 1956 împotriva regimului comunist, fapt care a dus la ocuparea
țării de către Arma ta Roșie în același an (Györkei, Kirov&Horvath, 1999).
În România, mișcarea studențească a apărut, copiată după modelul occidental,
odată cu primele universități de pe teritoriul țării, situate la Iași (1860) și București (1864),
după cum arată un istoric publicat pe internet al organizațiilor studențești, realizat de
ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, n.d.). Conform
aceluiași articol online, „mișcarea studențească interbelică a căzut pradă extremei drepte”,
iar „în perioada comunistă, toate formele de mișcare studențească sunt interzise.” În acest

26
context, mișcarea studențească din România va fi reabilitată abia după 1989, când
studenții vor fi implicați în mișcările politice postdecembriste.
Astăzi, există cel puțin o organ izație studențească în aproape toate cele 38 de
centre universitare ale României, printre care cele mai importante sunt București,
Timișoara, Iași și Cluj.
După cum am menționat în introducerea lucrării, literatura de specialitate nu a
oferit suficient int eres mișcării studențești , încercările de caracterizare specifice ale
ONGs -urilor fiind dificil de găsi t și mult prea puțin discutate. În absența unei definiții
standard a unui ONGs, voi realiza o scurtă listă de trăsături specifice:
• reprezintă societăți p rivate și non -profit;
• au ca scop : (1) dezvoltarea personală și profesională a membrilor acestora,
(2) oferirea de servicii de natură educațională, socială, culturală și profesională
studenților (Gibson, Ivancevish&Donnelly, 1997) și (3) reprezentarea inter eselor
educaționale, democratice, sociale și politice ale studenților (European Students’
Union, n.d.) ;
• au caracter apolitic, în sensul că nu se afiliază vreunui partid politic ;
• au o structură și o succesiune a puterii de tip democratic ;
• membrii acestora s e implică pe bază de voluntariat (ANOSR, n.d.).
În ceea ce privește funcționarea ONGs -urilor, acestea prezintă o structură de
conducere, de regulă numită „Consiliu Director”, „Board de Conducere” sau „Board
Executiv” și sunt structurate în departamente și echipe cu obiective și arii de activitate
specifice.
În cadrul ONGs -urilor, implicarea studenților se realizează pe bază de voluntariat.

1.4.3. Beneficiile voluntariatului în organizații studențești
Morin și Orsini (2014), conform Shmurygina et al. (2015 ), vorbesc despre
evoluția societății moderne, descriind -o ca o „societate de risc” (p. 1), în sensul că există
numeroase fenomene și procese ambigue, nesiguranța este în creștere, iar societatea
globalizată prezintă un grad tot mai mare de complexitate.
În acest context al societății de risc, numeroși studenți intră pe piața muncii, nu
toți pregătiți pentru sarcinile de la viitoarele locuri de muncă. În România, în anul
universitar 2014 -2015, numărul total de studenți înmatriculați în instituțiile de învă țământ
superior a fost de 411.229, nu toți fiind integrați ulterior pe piața muncii (Ministerul

27
Educație i Naționale și Cercetării Științifice, 2015). Conform unui raport despre
modernizarea învățământului superior în Uniunea Europeană , strategia UE 2020 are ca
obiectiv -cheie creșterea angajabilității absolvenților de studii superioare la un nivel mai
ridicat decât în anii precedenți (Comisia Europeană, 2014).
În ceea ce privește creșterea angajabilității studenților prin voluntariat, literatura
de speciali tate nu a reușit încă să identifice factorii specifici care influențează această
relație, inserția mai mare pe piața muncii fiind valabilă doar pentru unii din voluntari,
nefiind dovedită empiric ca regulă generală (Kamerāde&Paine, 2014). Kamerāde și Paine
nu neagă importanța voluntariatului în creșterea angajabilității, însă susțin construirea
oportunităților de voluntariat în concordanță cu nevoile pieței. Bromnick, Horowitz și
Shepherd (2012) susțin faptul că angajabilitatea mai mare ar fi determinată de contactul
propriu -zis al voluntarilor cu o experiență relevantă pentru viitorul loc de muncă, pe lângă
studiile academice propriu -zise. În orice caz, literatura tratează sumar acest subiect,
neprezentând o bază empirică suficientă pentru a trage concluzii generale.
Un aspect important este dezvoltarea individuală, pentru care voluntariatul în
ONGs -uri poate reprezenta o bază. Incertitudinea societății moderne dă naștere unei nevoi
a studenților a rezolva problemele întâlnite în mod independent, să se adapt eze
corespunzător la noile condiții socio -economice și să -și dezvolte diverse aptitudini
(Shmurygina et al. , 2015). Conform Shmurygina et al. , voluntariatul în ONGs -uri
contribuie la dezvoltarea personalității celor implicați prin faptul că îi pune pe aceș tia în
contact cu activități diverse, domenii de activitate diferite, oferindu -le o experiență și o
perspectivă multidisciplinară. În plus, implicarea în voluntariat contribuie la dezvoltarea,
auto-realizarea și auto -cunoașterea studenților, având un efect indirect asupra vieții lor
profesionale viitoare, conform acelorași autori.
Shmurygina et al. (2015) discută efectele implicării în ONGs -uri asupra
dezvoltării personale și profesionale a studenților. Aceștia devin mai independenți, pot
rezolva problemele întâmpinate mai eficient și își dezvoltă aptitudinile de adaptare
socială, la nivel personal. La nivel profesional, voluntarii în ONGs -uri învață să fie mai
adaptabili în raport cu condițiile socio -economice aflate în continuă schimbare, își
dezvoltă orie ntarea practică și socială și dobândesc competențe profesionale transferabile.
Nu în ultimul rând, Borgonovi (2008) susține că voluntariatul oferă o creștere
semnificativă a stării de bine ( well-being ), în timp ce alte activități asemănătoare, precum
donat ul de bani sau de sânge nu au înregistrat astfel de efecte.

28
1.5. Motivație, voluntariat și ONGs
Literatura de specialitate nu tratează aproape deloc situația specifică a
voluntariatului în ONGs -uri, cu atât mai mult neexistând studii care să privească
motivațiile și atitudinile voluntarilor din astfel de organizații. Cu toate acestea, există un
corp de cercetări referitoare la alte contexte de voluntariat, care tratează in clusiv
motivațiile voluntarilor.

1.5.1. Factori familiali, sociali și de gen
În mai multe cercetări se vorbește despre educația primită în familie și despre
modelele parentale. Wilson (2000) susține că voluntariatul este un comportament învățat
de la părinți, explicându -se prin atitudinile pozitive și motivațiile învățate de la părinți.
Ottoni -Wilhelm, Estell și Perdue (2014) și Van Goethem et al. (2014) confirmă
importanța rolului părinților în implicarea adolescenților în voluntariat, aducând ca
explicație modelul parental. Alte cercetări susțin importanța factorilor sociali în
construi rea motivației de implicare și a angajamentului în voluntariat (Van Goethem et
al.,2012, Matsuba, Hart & Atkins, 2007).
Aceste concluzii sunt utile din punct de vedere teoretic, dovedind că activitatea de
voluntariat este determinată inclusiv de factori s ociali și de motivații (cel puțin la un
anumit moment) externe. În baza modelului teoretic al auto -determinării, putem
presupune că este vorba despre motivații extrinseci învățate și integrate, părți ale
motivațiilor autonome (Deci&Ryan, 2000) . Mai mult, s tudiile menționate mai sus sunt
realizate majoritar pe adolescenți, motiv pentru care nu sunt direct generalizabile la
nivelul studenților.
Literatura de specialitate discută și diferențele de gen în ceea ce privește
voluntariatul. Van Goethem et al. (2012) presupune că persoanele de sex feminin ar avea
motivații mai degrabă extrinseci, de validare și apreciere, iar persoanele de sex masculin
ar avea motivații intrinseci, de dorință de experiență și auto -cunoaștere. Taniguchi (2006)
arată că femeile se imp lică mai mult (ore/lună) în voluntariat , explicând diferențele prin
rolul social al genurilor; bărbații, fiind considerați principalii obținători de venit ai
familiei, sunt presați să se implice mai mult în activități generatoare de profit, în timp ce
feme ile nu resimt această presiune. Einolf (2010) confirmă implicarea mai mare a
femeilor în activități de voluntariat, explicând acest fenomen prin faptul că femeile
lucrează mai frecvent în regim part-time, având timp disponibil pentru alte activități;
confo rm aceluiași studiu, bărbații donează în schimb sume mai mari de bani. Prouteau și

29
Wolff (2008) nu obțin diferențe se mnificative între genuri. Themu do (2009) susține
importanța elaborării unei teorii generale a implicării în voluntariat în funcție de gen.
Cu toate acestea, autorii unei părți din ace ste studii (Van Goethem et al. , 2012,
Einolf, 2010, Taniguchi, 2006) recunosc insuficiența cercetărilor în domeniu și limitările
propriilor studii. Mai mult decât atât, o mare parte din aceste studii sunt realiza te pe
persoane adulte, deja parte a pieței muncii, în timp ce lucrarea de față privește persoanele
cărora le lipsește de cele mai multe ori această experiență (fiind studenți) . În acest se ns,
diferențele de gen nu reprezintă un factor suficient de impo rtant pentru cercetarea de față,
datorită inexperienței studenților pe piața muncii.

1.5.2. Voluntariatul și nevoile de competență, autonomie și afiliere
Gagné și Deci (2005), din perspectiva teoriei auto -determinării, arată că motivația
autonomă (ceea ce pe rsoana consideră ca fiind de interes sau important) are efectele cele
mai puternice în sens pozitiv asupra motivației la locul de muncă.
Cu toate acestea, există mult mai puține studii referitoare la implicarea în activități
de voluntariat, fiind un subie ct tratat sumar de literatura de specialitate, remarcă
Boezeman și Ellemers (2009). Pornind de la această observație, autorii realizează un
cercetare comparativă a motivației între angajații și voluntarii aceleiași organizații, din
perspectiva teoriei auto -determinării. Concluzia la care aceștia ajung este că, în ceea ce
privește satisfacția oferită de activitate și dorința de a o continua, voluntarii au la bază
motivații de afiliere, în timp ce angajații au la bază motivații de autonomie; în alte cuvinte,
voluntarii sunt mai degrabă motivați de socializare și afiliere, iar angajații de recompensa
financiară, care le oferă control asupra vieții și putere de decizie.
Conform spuselor lui Oostlander et al. (2013, citat în Lee et al. , 2014), voluntarii
motivați intrinsec sunt auto -determinați, a ngajându -se în activități voluntare pentru că le
consideră interesante și plăcute și percep voluntariatul ca fiind important. Voluntarii
motivați extrinsec acționează din frica de pedeapsă, din vinovăție ori rușine, sau p entru a
primi recunoaștere socială și a -și proteja stima de sine. Autorii remarcă faptul că
voluntarii motivați intrinsec obțin mai multă satisfacție ca urmare a implicării lor.
Datele obținute într -un studiu realizat de Lee et al. (2014) sugerează că sat isfacția
în activitățile de voluntariat este determinată de factori motivaționali intrinseci (motivația
autonomă), factorii extrinseci (motivația controlată) neînregistrând o relație semnificativă
cu satisfacția.

30
Wilson (2000) consideră că voluntariatul es te parte a unui grup mai mare de
activități de ajutorare, presupunând pro -activism. Kasser et al. (1995) analizează originile
motivațiilor prosociale, concluziilor acestora sugerând prezența motivațiilor de afiliere în
cazul persoanelor cu valori prosocial e puternice și prezența motivațiilor de autonomie în
cazul persoanelor cu valori materialiste.
Aydinli et al. (2014) consideră motivația prosocială ca stând la baza activităților
de voluntariat. Cercetarea autorilor vizează diferențele la nivelul statutulu i de părinte ( i.e.
a fi sau nu părinte) în ceea ce privește natura motivației de implicare în voluntariat. Având
la bază modelul realizat de McClelland, Koestner și Weinberger (1989; model ce distinge
între motivație implicită și motivație explicită), auto rii concluzionează că părinții au o
motivație prosocială implicită, în timp ce non -părinții prezintă o motivație prosocială
explicită. Aceștia menționează totodată că rezultatele nu sunt dependente de vârstă, ci mai
degrabă de tranziții de viață legate de vârstă (în acest caz, a deveni părinte).
Otoo&Amuquandoh (2015) identifică trei motivații ale implicării în activități de
voluntariat : altruismul și învățarea, filantropia și socializarea. Conform lui Ryall (2008),
voluntariatul oferă un context propice ac umulării de cunoștințe și competențe
profesionale și contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare și lucru în echipă.
Făcând o paralelă cu teoria auto -determinării (Deci&Ryan, 2000), putem presupune că
motivațiile ce ar sta la baza implicării în vo luntariat ar fi cele de afiliere (altruismul,
socializarea, filantropia, comunicarea) și cele de competență (învățarea, competențe de
lucru în echipă, cunoștințe și competențe profesionale).
Shmurygina et al. (2015) afirmă că, în cazul studenților, o combi nație între
activitățile formale educaționale oferite de instituțiile de învățământ și un proces de auto –
organizare colectivă ( i.e. organizații studențești) pavează drumul pentru încrederea și
implicarea socială a acestora. ONGs -urile contribuie la dezvolt area lor profesională și
personală și le dezvoltă abilitățile sociale și de adaptare. Ca factori motivaționali, autorii
identifică dorința de a căpăta experiență socială, de dezvoltare personală și comunicare,
alături de dorința de a aduce schimbări poziti ve în viețile oamenilor și dorința de a fi
remarcați.
Haivas, Hofmans și Pepermans (2012) analizează motivațiile voluntarilor români
din punct de vedere al teoriei auto -determinării. Aceștia susțin că nevoile care dau naștere
motivației autonome de implica re în voluntariat sunt competența și autonomia,
voluntariatul reprezentând în primul rând o modalitate de a experimenta și a trăi un
sentiment de realizare și competență. Conform acestora, nevoia de afiliere este secundară,

31
nefiind semnificativă incrementa l în raport cu motivația de implicare în voluntariat, ci
doar împreună cu nevoile de competență și autonomie. În acest sens, Haivas, Hofmans și
Pepermans atrag atenția asupra faptului că toate cele trei nevoi au o serie de componente
comune, acestea reprez entând aparent „un factor determinant major în determinarea
motivației pentru activități de voluntariat” (p. 10).
Așadar, ca o ipoteză generală, putem presupune că toate cele trei nevoi
(competență, autonomie și afiliere) se vor dovedi mai puternice în ca zul studenților
implicați în ONGs -uri. Pornim de la premisa că literatura de specialitate arată importanța
tuturor celor trei nevoi ( Otoo&Amuquandoh, 2015, Shmurygina et al. , 2015, Aydinli et
al., 2014, Lee et al. , 2014, Boezeman și Ellemers, 2009, Ryall, 2008 ) și mai ales
covarianța lor în ceea ce privește determinarea implicării în activități de voluntariat
(Haivas, Hofmans&Pepermans, 2012).

1.5.3. Atitudinile creative și voluntariatul
Un alt factor important este reprezentat de atitudinile voluntarilor. După cum arată
teoria auto -determinării (Deci&Ryan, 2008), motivațiile autonome nu le includ doar pe
cele intrinseci, ci și pe cele extrinseci care au trecut printr -un proces de introiectare și
identificare la nivelul individului. Astfel, acesta percepe o activitate ca fiind importantă.
După cum arată Lee et al. (2014), atitudinile joacă un rol important în implicarea
oamenilor în voluntariat , acestea având la bază credințe și așteptări în legătură cu
consecințele unei acțiuni. În acest sens, putem afirma că atitudinile persoanei (și, implicit,
credințele și expectanțele acesteia) reprezintă factori ai implicării într -o astfel de
activitate.
În ceea ce privește o posibilă relație între creativitate (atitudini creative) și
implicarea în voluntariat, există prea puține cercetări în baza cărora să putem elabora
ipoteze specifice. Cele mai multe studii iau în considerare relația în sens invers ( i.e. cum
influențează voluntariatul dezvoltarea atitudinilor creative). Spre exemplu, McIntosh și
Zahra (2007 ) arată c ă voluntariatul poate reprezenta un context de dezvoltare a
creativității.
Deși această relație nu este tratată de cercetători, ea este cu siguranță importantă.
Creativitatea este una din cele mai valoroase resurse ale soc ietății moderne, identificarea
și dezvoltarea acesteia reprezentând o prioritate pentru organizații (Basadur&Basadur,
2011, Burleson, 2005, Lavigna&Hays, 2004). Datorită activitățilo r variate ce au loc în
ONGs -uri (Shmurygina et al. , 2015), acestea reprezi ntă un mediu propice de dezvoltare

32
a creativității (Lu, Akinola&Mason, 2017, Roco, 2004, 1985), iar orientarea studenților
creativi către voluntariatul în ONGs -uri poate reprezenta un beneficiu pe termen lung la
nivelul societății.

33
Capitolul 2: Metodolo gia cercetării
2.1. Obiective și întrebări
Obiectivul principal al lucrării de față este de a cerceta factorii motivaționali care
stau la baza implicării studenților în ONGs -uri. Este un obiectiv important, deoarece
literatura de specialitate tratează sum ar acest subiect, cu toate că există beneficii ale
implicării studenților în ONGs -uri, în ceea ce privește dezvoltarea personală și
profesională (Shmurygina et al. , 2015), inserția pe piața muncii (Bromnick,
Horowitz&Shepherd, 2012), starea de bine (Borgon ovi, 2008) și dezvoltarea creativității,
ca urmare a gamei largi și variate de activități (Lu, Akinola&Mason, 2017). În baza
modelului teoriei auto -determinării (Deci&Ryan, 2000), îmi propun să aflu dacă există
diferențe la nivelul nevoilor psihologice de bază între voluntarii din ONGs și studenții
neimplicați.
Întreb area de la care pornește lucrarea de față este: Ce motivează studenții să se
implice în organizații studențești?
Totodată, lucrarea de față își propune să exploreze dacă există o legătură între
atitudinile creative și implicarea în voluntariat. Acest obiectiv pleacă de la premisa că, în
societatea contemporană, creativitatea este o resursă de mare valoare (Basadur&Basadur,
2011, Burleson, 2005, Lavigna&Hays, 2004), care poate fi dezvoltată prin implicarea în
ONGs -uri, ca urmare a diversității sarcinilor de muncă pe care aceste organizații le
presupun (Lu, Akinola&Mason, 2017, Shmurygina et al. , 2015). Țin să menționez că
acest obiectiv este unul mai degrabă exploratoriu, neexistând o bază solidă de cercetări
de la care să pornesc.
A doua întrebare majoră căreia încerc să -i găsesc răspuns este: Există o diferență
între studenții implicați și cei neimplicați în ONGs -uri la nivelul atitudinilor creative?
Nu în ultimul rând, mi -am pus întrebarea: Există vreo relație între atitudini
creative și nevoile de bază? Ca obiectiv secundar, îmi propun să explorez posibilitatea
existenței unei relații între atitudinile creative ale studenților și nevoile psihologice de
bază pe care aceștia le manifestă. Cu toate că acest obiectiv nu privește în mod direct
implicarea sau neimplicarea studenților în voluntariat, este o oportunitate de a face
legătura între atitudini creative și motivațiile studenților, informații ce pot fi utilizate
pentru a înțelege mai bine ce îi atrage pe aceștia în ONGs -uri și pentru a dezvolta tehnici
prin care studenții creativi să fie atrași în astfel de organizații.

34
2.2. Ipotezele cercetării
O primă ipoteză generală a cercetării este:
H1: Există diferențe semnificative la nivelul nevoilor psihologice de bază între
studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
Operațional, această ipoteză va fi testată prin verificarea următoarelor ipoteze:
H1.1: Studenții implicați în ONGs -uri au o nevoie de competență semnificativ mai
mare decât cei neimplicați.
H1.2: Studenții implicați în ONGs -uri au o nevoie de autonomie semnificativ mai
mare decât cei neimplicați.
H1.3: Studenții implicați în ONGs -uri au o nevoie de afiliere semnificativ mai
mare decât cei neimplicați.
Literatura de specialitate c are tratează motivațiile voluntarilor sugerează
importanța tuturor celor trei nevoi din teoria auto -determinării (Otoo&Amuquandoh,
2015, Shmurygina et al. , 2015, Aydinli et al. , 2014, Lee et al. , 2014, Boezeman și
Ellemers, 2009, Ryall, 2008, Gagné&Deci, 2 005, Gagné, 2003, Deci&Ryan, 2000).
Haivas, Hofmans și Pepermans (2012) insistă asupra faptului că cele trei nevoi au
componente psihologice comune care reprezintă factori majori în implicarea în activități
de voluntariat.

A doua ipoteză generală este:
H2: Există diferențe semnificative la nivelul atitudinilor creative între studenții
implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
Această ipoteză va fi supusă testării prin verificarea următoarelor ipoteze
funcționale:
H2.1: Există o diferență semnificativă la nivelul scorului global de atitudini
creative între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.2: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Energie între
studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.3: Există o d iferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Concentrare
între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.4: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Orientare spre
nou între studenții implicați în ONGs -uri și ce i neimplicați.
H2.5: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Argumentarea
ideilor între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.

35
H2.6: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Independență
între stu denții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.7: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative
Nonconformism între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.8: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii crea tive Încredere în
forțele proprii între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.9: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Valori morale
între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.10: Există o difere nță semnificativă la nivelul atitudinii creative Orientarea
spre un viitor cât mai îndepărtat între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.11: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Finalizare
între studenții implic ați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.12: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Risc între
studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.13: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Preferință
pentru problemele dificile între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.14: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Diversitatea
intereselor între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.15: Există o difer ență semnificativă la nivelul atitudinii creative Valori
spirituale între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
H2.16: Există o diferență semnificativă la nivelul atitudinii creative Valori morale
între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicați.
Nu există studii care să fi realizat comparații între voluntari și non -voluntari la
nivelul atitudinilor creative. Din acest motiv, ipoteza 2 și toate ipotezele operaționale
asociate acesteia sunt speculative și au un caracter exploratoriu. Am ales să compar
scorurile voluntarilor și ale non -voluntarilor pe fiecare atitudine creativă, deoarece
reprezintă o premisă valoroasă pentru cercetări viitoare.

A treia ipoteză generală a cercetării este:
H3: Există o relație semnificativă între nevoile p sihologice de bază și atitudinile
creative ale studenților.
Ipoteza va fi verificată prin testarea următoarelor ipoteze funcționale:
H3.1: Există o relație semnificativă între nevoia de autonomie și atitudinile
creative ale studenților.

36
H3.2: Există o rela ție semnificativă între nevoia de competență și atitudinile
creative ale studenților.
H3.3: Există o relație semnificativă între nevoia de afiliere și atitudinile creative
ale studenților.
Această ipoteză, fiind generală și nespecifică implicării în organi zații studențești,
va fi testată la nivelul întregului eșantion de participanți (atât cei implicați în ONGs, cât
și cei neimplicați).

2.3. Variabilele
Designul cercetării este de tip corelațional. Din acest motiv, nu putem vorbi despre
evidențierea unor relații de cauzalitate, ci de existența unor diferențe semnificative între
variabile (pentru H1 și H2), respectiv despre existența unei corelații (pentru H3) . Pentru
analiza datelor, va fi realizată compararea de medii între eșantioane independente.
Design ul cercetării include trei variabil e. Pentru testarea ipotezelor H1 și H2,
variabila dependentă este implicarea studenților în ONGs (m ăsurată categorial –
dihotomic), iar v ariabilele independente sunt:
• Nevoile psihologice primare, conform teoriei auto -determ inării
(Deci&Ryan, 2000). Acestea sunt nevoia de competență (de a fi capabil, de a
putea obține rezultate), nevoia de autonomie (de a avea control și putere de
decizie) și nevoia de afiliere (apartenență la grup, recunoaștere socială,
apreciere ); nevoile p sihologice primare sunt măsurate prin scoruri continue, pe o
scală de interval -raport ;
• Atitudinile creative, definite de E. Fromm (conform Roco, 1985) ca fiind
trăsături de personalitate ( i.e. elemente ale caracterului) care se referă la
capacitatea persoa nei de a fi conștientă de obiectele -stimul cu care
interacționează și de a răspunde la acestea. Exemple de atitudini creative includ
nonconformismul, orientarea spre nou, perseverența în fața eșecului sau
încrederea în forțele proprii ; atitudinile creative (atât scorul global, cât și scorurile
specifice) vor fi măsurate prin scoruri continue, pe o scală de interval -raport .
Diferențele dintre variabile se vor realiza separat (diferențele în implicarea în
ONGs la nivelul nevoilor de bază și diferențele în imp licarea în ONGs la nivelul
atitudinilor creative).
Pentru testarea ipotezei H3, nu putem vorbi despre ipotezele dependente și
independente , deoarece procedura statistică utilizată este corelația. Variabilele analizate

37
vor fi nevoile psihologice de bază și atitudinile creative (ca scor global), măsurate în
același mod și prin aceleași instrumente.

2.4. Participanții
Populația de referință a studiului este reprezentată de studenți ai Facultății de
Psihologie și Științele Educației (FPSE) , Universitatea Bucur ești.
În total, au răspuns la chestionare un număr de 121 de persoane. O parte din
acestea au fost excluse pe baza criteriilor vârstei (limita între 19 și 26 de ani) și a
apartenenței la facultate (să fie studenți FPSE). A rămas un număr total de 105 de
participanți. Acest eșantion va fi folosit pentru testarea H3.
Pentru testarea H1 și H2, a existat o a doua etapă de excludere a participanților pe
baza experienței în ONGs (au fost incluși doar participanții fără experiență în ONGs sau
cu mai mult de 1 an de experiență; cei cu o experiență mai mică de 1 an au fost excluși,
deoarece implicarea nu ar fi fost suficient de relevantă pentru a -i include în niciuna din
categorii).În baza acestor criterii, au rămas 82 de participanți, împărțiți în două eșantioane
diferite.
Cele două eșantioane independente au numărat 52 de participanți (pentru cei
implicați în ONGs mai mult de un an), respectiv 30 (pentru cei neimplicați).
Înainte de completarea propriu -zisă a chestionarelor, participanții și -au dat
acordul explic it de a participa la cercetare.

2.5. Instrumentele
Pentru identificarea și măsurarea atitudinilor creative am utilizat „Chestionarul de
atitudini creative” realizat de M. Roco și J.M. Jaspard (Roco, 2004). Instrumentul a fost
tradus și adaptat pe populați e românească de M. Roco.
Chestionarul cuprinde 50 itemi, grupați în 16 scale. Dintre acestea, 15 scale
măsoară dimensiuni ale atitudinilor creative, fiecare scală având 3 itemi. Dimensiunile
atitudinilor creative măsurate de „Chestionarul de atitudini cre ative” sunt: energia,
concentrarea, orientarea spre nou, argumentarea ideilor, independența, nonconformismul,
încrederea în forțele proprii, valorile morale, orientarea spre un viitor cât mai îndepărtat,
finalizarea, riscul, preferința pentru problemele di ficile, diversitatea intereselor, valorile
spirituale și valo rile practice. De asemenea, chestionarul include o scală de minciuni, ce
cuprinde 5 itemi de tipul „Întotdeauna spun adevărul” sau „Nu întârzii niciodată la

38
întâlniri”, care prezic dezirabilitate a răspunsurilor persoanei care completează
chestionarul.
Răspunsurile la „Chestionarul de atitudini creative” sunt înregistrate pe scară
Likert, de la 1 („Întru totul neadevărat”) până la 5 („Intru totul adevărat).
Pentru identificarea și măsurarea nevoilo r psihologice de bază am utilizat „ Basic
Psychological Need Satisfaction Scale”, adaptat de Ilardi et al. (1993).
Instrumentul cuprinde 21 itemi grupați pe 3 scale, fiecare dintre acestea măsurând
una din cele trei nevoi psihologice bază din teoria auto -determinării (autonomie,
competență, afiliere; Deci&Ryan, 2000). Răspunsurile sunt înregistrate de la 1 („deloc
adevărat”) la 7 („complet adevărat”), cu precizarea că un răspuns de 4 semnifică
„oarecum adevărat”.
Instrumentul a fost tradus de autorul cercet ării de față și validat prin analiza de
consistență internă (indicele Cronbach alfa) . Pentru scala de autonomie (7 itemi ) am
obținut un coeficient α = 0,71 . Pentru scala de competență (6 itemi) am obținut un
coeficient α = 0,73. Pentru scala de afiliere (8 itemi) am obținut un coeficient α = 0,83 .
Indicii de consistență internă sunt satisfăcători pentru utilizarea instrumentului în
cercetare.
Implicarea participanților în ONGs a fost măsurată printr -o întrebare în prima
parte a chestionarului cercetării: „Ați fost implicat(ă) ca voluntar(ă) într -o organizație
studențească (ONGs)?”, participanții alegând una din următoarele variante de răspuns:
„Da, am activat cel puțin un an universitar”, „Da, am activat mai puțin de un an
universitar” sau „Nu, nu am fost n iciodată într -un ONGs.”
În ceea ce privește analiza statistică, a fost preferată utilizarea testului Mann –
Whitney pentru două eșantioane independente, datorită anormalității distribuțiilor în cel
puțin unul din eșantioane.

2.6. Procedura
Recoltarea datelo r a fost realizată cu ajutorul unui formular online realizat în
aplicația Google Forms. Acesta a fost distribuit către studenții facultății, care l -au
completat pe internet. Formularul a cuprins 4 secțiuni:
1. Formularul de consimțământ informat, participanți lor cerându -li-se să își
dea acordul explicit de a participa;
2. Chestionarul de date demografice: genul, vârsta, experiența în ONGs și
facultatea la care studiază;

39
3. „Chestionarul de atitudini creative”, tradus și adaptat de M. Roco (2004);
4. „Basic Psychologica l Need Satisfaction Scale”, adaptat de Ilardi et al.
(1993).
Nu a existat niciun fel de recompensă acordată participanților, aceștia implicându –
se voluntar în cercetare. Cele două chestionare au fost introduse printr -un scurt instructaj,
explicându -se că nu există o limită de timp și că nu există răspunsuri corecte sau greșite,
precum și modul în care se răspunde la întrebări.
Rezultatele au fost interpretate statistic cu SPSS 22.

40
Capitolul 3: Rezultate
3.1. Analiza statistică descriptivă
3.1.1. Eșantion ul general de studenți
Eșantionul general (care va fi utilizat pentru verificarea H3) include N=105 de
participanți. Vârsta acestora este cuprinsă în intervalul 19 -26 de ani, având media de
m=21, 34 (CI 95%: 21,03 -21,662) și o abatere standard de s=1, 62. În total, au fost incluse
42 de persoane de gen masculin și 63 de gen feminin.
Tabelul 1 prezintă datele statistice ale variabilelor relevante pentru testarea H3.

Tabelul 1.
Statistici descriptive pentru eșantionul general de studenți
Variabilă N Medie IC 95% al mediei Deviația
standard Min. Max.
Autonomie 105 36,60 35,47 37,73 5,86
Competență 105 31,12 29,99 23,25 5,84
Afiliere 105 32,00 30,78 33,22 6,31
Atitudini creative (total) 105 165,94 163,03 168,86 15,07

3.1.2. Studenții implicați în ONG s
Eșantionul de studenți implicați în ONGs (cel puțin un an universitar) a inclus un
număr de membri de N=52. Vârsta participanților a fost inclusă în intervalul 19 -26 de ani ,
cu o medie d e m=21,37 (CI 95%: 20,89=21,84) și o abatere standard de s= 1,72. În acest
eșantion, au fost incluse 23 de persoane de gen masculin și 29 persoane de gen feminin.
Statisticile descriptive ale scorurilor relevante testării H1 și H2 ( i.e. scalele
nevoilor psihologice de bază și scorurile la scalele de atitudini creative ) sunt incluse în
Tabelul 2.

41
Tabelul 2 .
Statistici descriptive pentru eșantionul de studenți implicați în ONGs
Variabilă N Medie IC 95% al mediei Deviația
standard Min. Max.
Autonomie 52 37,12 35,63 38,60 5,34
Competență 52 32,19 30,74 33,65 5,22
Afiliere 52 45,67 44,20 47,15 5,30
Atitudini creative (total) 52 168,65 164,79 172,52 13,89
Energie 52 12,48 12,02 12,94 1,65
Concentrare 52 10,67 10,13 11,22 1,96
Orientare spre nou 52 11,58 11,06 12,10 1,87
Argumentarea ideilor 52 12,35 11,85 12,85 1,79
Independență 52 10,48 9,97 10,99 1,83
Nonconformism 52 9,58 9,10 10,05 1,71
Încredere în propriile forțe 52 12,42 11,84 13,00 2,08
Valori morale 52 10,75 10,29 11,21 1,66
Orientarea spre viitor îndepărtat 52 10,87 10,09 11,65 2,80
Finalizare 52 12,58 12,03 13,13 1,97
Risc 52 11,31 10,72 11,90 2,13
Preferință pt. probleme dificile 52 11,85 11,31 12,38 1,93
Diversitatea intereselor 52 11,48 10,95 12,01 1,92
Valori spirituale 52 11,31 10,83 11,78 1,71
Valori practice 52 8,96 8,42 9,51 1,96

3.1.3. Studenții neimplicați în ONGs
Eșantionul de studenți neimplicați în ONGs a inclus un număr de membri de
N=30. Vârsta a fost inclusă în același interval (19 -26 de ani), înregistrând o medie de
m=22,3 (CI 95%: 21,36 -23,24) și o abatere standard de s= 2,20. Eșantionul a inclus 11
persoane de gen masculin și 19 persoane de gen feminin.
Statisticile descriptive pentru scalele nevoilor psihologice de bază și scorurile la
scalele de atitudini cr eative sunt incluse în Tabelul 3 .

42
Tabelul 3.
Statistici desc riptive pentru eșantionul de studenți neimplicați în ONGs
Variabilă N Medie IC 95% al mediei Deviația
standard Min. Max.
Autonomie 30 36,10 33,77 38,43 6,23
Competență 30 29,93 27,54 32,33 6,42
Afiliere 30 43,43 40,46 46,41 7,97
Atitudini creativ e (total) 30 164,33 158,99 169,68 14,32
Energie 30 11,90 11,26 12,54 1,71
Concentrare 30 10,13 9,48 10,79 1,76
Orientare spre nou 30 10,77 9,95 11,58 2,18
Argumentarea ideilor 30 12,50 11,87 13,13 1,67
Independență 30 10,57 9,73 11,40 2,24
Nonconform ism 30 9,60 9,00 10,20 1,61
Încredere în propriile forțe 30 12,13 11,41 12,85 1,93
Valori morale 30 11,60 10,93 12,27 1,79
Orientarea spre viitor îndepărtat 30 10,60 9,66 11,54 2,53
Finalizare 30 12,73 12,05 13,41 1,82
Risc 30 9,90 9,11 10,69 2,11
Preferință pt. probleme dificile 30 11,43 10,70 12,17 1,98
Diversitatea intereselor 30 10,63 9,88 11,38 2,01
Valori spirituale 30 11,00 10,28 11,72 1,93
Valori practice 30 8,83 8,16 9,51 1,80

3.2. Analiza statistică inferențială
3.2.1. Normalitatea dist ribuțiilor
Pentru început, este necesară verificarea normalității distribuțiilor pe amândouă
eșantioanele și pe toate dimensiunile pe care vor fi efectuate teste statistice comparative.
Rezultatele la testele de normalitate aplicate pe eșantionul de studen ți implicați în ONGs
pot fi găsite în Tabelul 4.

43
Tabelul 4.
Verificarea normalității distribuțiilor eșantioanelor de studenți implicați în ONGs
Variabilă Kolmogorov -Smirnov Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Autonomie ,088 52 ,200 ,982 52 ,619
Competență ,090 52 ,200 ,977 52 ,392
Afiliere ,084 52 ,200 ,985 52 ,766
Atitudini creative (total) ,104 52 ,200 ,971 52 ,234
Energie ,187 52 ,000 ,905 52 ,001
Concentrare ,135 52 ,019 ,961 52 ,087
Orientare spre nou ,179 52 ,000 ,937 52 ,009
Argumentarea ideilor ,123 52 ,047 ,930 52 ,005
Independență ,180 52 ,000 ,933 52 ,006
Nonconformism ,229 52 ,000 ,858 52 ,000
Încredere în propriile forțe ,169 52 ,001 ,910 52 ,001
Valori morale ,229 52 ,000 ,905 52 ,001
Orientarea spre viitor
îndepărtat ,148 52 ,006 ,939 52 ,010
Finalizare ,188 52 ,000 ,916 52 ,001
Risc ,154 52 ,004 ,959 52 ,068
Preferință pt. probleme dificile ,177 52 ,000 ,915 52 ,001
Diversitatea intereselor ,107 52 ,199 ,968 52 ,174
Valori spirituale ,159 52 ,002 ,957 52 ,061
Valori practice ,184 52 ,000 ,911 52 ,001

Deoarece avem un eșantion mai mare de 50 de membri implicați în ONGs -uri
(N=52), ne putem baza pe rezultatele testului Kolmogorov -Smirnov.
După cum reiese din Tabelul 4, condiția de normalitate este îndeplin ită doar 5
distribuții din toate 19 (autonomia, competența, afilierea, scorul global al atitudinilor
creative și atitudinea de diversitate a intereselor). Distribuțiile obținute pe celelalte 14
scale sunt anormale.
În Tabelul 5 pot fi găsite rezultatele la testele de normalitate aplicate pe eșantionul
de studenți neimplicați în ONGs.

44
Tabelul 5.
Verificarea normalității distribuțiilor eșantioanelor de studenți neimplicați în ONGs
Variabilă Kolmogorov -Smirnov Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Autonomie ,130 30 ,200* ,966 30 ,427
Competență ,137 30 ,154 ,957 30 ,259
Afiliere ,193 30 ,006 ,926 30 ,037
Atitudini creative (total) ,115 30 ,200* ,977 30 ,732
Energie ,140 30 ,137 ,934 30 ,061
Concentrare ,174 30 ,021 ,957 30 ,260
Orientare sp re nou ,157 30 ,056 ,951 30 ,179
Argumentarea ideilor ,151 30 ,080 ,902 30 ,009
Independență ,125 30 ,200* ,948 30 ,151
Nonconformism ,173 30 ,022 ,938 30 ,081
Încredere în propriile forțe ,207 30 ,002 ,889 30 ,005
Valori morale ,188 30 ,008 ,947 30 ,143
Orientarea spre viitor îndepărtat ,173 30 ,023 ,963 30 ,359
Finalizare ,157 30 ,057 ,915 30 ,020
Risc ,150 30 ,084 ,956 30 ,245
Preferință pt. probleme dificile ,153 30 ,069 ,952 30 ,188
Diversitatea intereselor ,157 30 ,057 ,960 30 ,311
Valori s pirituale ,167 30 ,033 ,965 30 ,420
Valori practice ,175 30 ,020 ,943 30 ,113

În acest caz, avem o mărime a eșantionului mai mică de 50 (N=30), motiv pentru
care vom stabili normalitatea distribuțiilor în funcție de rezultatele testului Shapiro -Wilk.
În cazul studenților neimplicați în ONGs -uri, 15 distribuții au îndeplinit condiț ia
de normalitate (înregistrând un Sig. > 0,05) . Scalele ale căror distribuții nu au îndeplinit
condiția de normalitate sunt afilierea (nevoie psihologică de bază) și atitudinil e creative
specifice argumentarea ideilor, încrederea în forțele proprii și finalizarea.
Singurele scale care au obținut distribuții normale în amândouă eșantioanele au
fost scalele de autonomie, competență, atitudini creative (scor global) și diversitatea
intereselor. În aceste cazuri, vor fi comparate mediile prin testul T pentru eșantioane

45
independente . În celelalte cazuri, va fi utilizat testul Mann -Whitney (test non -parametric
pentru eșantioane independente).

Pentru eșantionul general, necesar testări i H3, rezultatele analizei normalității se
găsesc în Tabelul 6.
Tabelul 6.
Verificarea normalității distribuțiilor eșantionului general
Variabilă Kolmogorov -Smirnova Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Autonomie ,089 105 ,039 ,973 105 ,033
Competență ,072 105 ,200* ,980 105 ,109
Afiliere ,087 105 ,050 ,969 105 ,016
Atitudini creative (total) ,076 105 ,152 ,956 105 ,002

Având în vedere că avem un N=105, rezultatele testului Kolmogorov -Smirnov
sunt de încredere. Conform acestora, pe sca lele de competență și atitudini creative este
îndeplinită condiția de normalitate (p>0,05), iar pe scalele de autonomie și afiliere,
această condiție nu a fost îndeplinită (p≤0,05). Din acest motiv, pentru testarea H3, va fi
utilizat indicele de corelație ρ al lui Spearman.

3.2.2. Testarea H1
Pentru verificarea ipotezei generale H1, se va face tes tarea fiecărei ipoteze de
lucru. Rezultatele procedurilor statistice se găsesc în tabelele 7 și 8.

46
Tabelul 7.
Rezultatele testului T pentru eșantioane independente (H1.1 și H1.2)
Variabilă Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differen
ce Std.
Error
Differen
ce 95%
Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Autonomie Equal
variances
assumed ,907 ,344 ,780 80 ,438 1,015 1,302 -1,576 3,606
Equal
variances not
assumed ,748 53,308 ,458 1,015 1,358 -1,707 3,738
Competență Equal
variances
assumed 1,319 ,254 1,734 80 ,087 2,259 1,303 -,334 4,852
Equal
variances not
assumed 1,640 51,142 ,107 2,259 1,377 -,505 5,023

Tabelul 8.
Testarea H1.3 (testul Mann -Whitney)
Afiliere
Mann -Whitney U 693,500
Wilcoxon W 1158,500
Z -,834
Asymp. Sig. (2 -tailed) ,404

47
Testul Levene (tabelul 7) a relevat egalitatea varianțelor celor d ouă grupuri pentru
amândouă măsurătorile (F=0,91, p=0,3 44 și F=1,32, p=0,25 4). Așadar, în cazul
autonomiei, nu s -a înregistrat o diferență semnificativă din punct de vedere statistic
(t=0,78, p= 0,438 ). Aceeași situație este și în cazul nevoii de competență , unde nu s -a
obținut o diferență semnificativă a mediilor celor două grupuri (t=1,73, p=0,87).
În cazul nevoii de afiliere (tabelul 8) , anormalitatea distribuțiilor a dus la
necesitatea utilizării testului Mann -Whitney, în locul testului T pentru eșantioa ne
independente. În urma rezultatelor, se observă faptul că nici în cazul nevoii de afiliere nu
a fost înregistrată o diferență semnificativă a mediilor (Z= -0,83, p=0,40 4).
Drept urmare, datele cercetării nu au putut susține validitatea ipotez ei generale H1
(Există diferențe semnificative la nivelul nevoilor psihologice de bază între studenții
implicați î n ONGs -uri și cei neimplicați.).

48
3.2.3. Testarea H2
Pentru verificarea ipotezei generale H 2, se va face tes tarea fiecărei ipoteze de
lucru. Rezultatele procedurilor statistice pot fi citite în tabelele 9 -12.

Tabelul 9.
Rezultatele testului T pentru eșantioane independente (H2.1 și H2.14)
Variabilă Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. ( 2-
tailed) Mean
Differen
ce Std.
Error
Differen
ce 95%
Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Atitudini
creative
(total) Equal
variances
assumed ,041 ,839 1,342 80 ,184 4,321 3,220 -2,088 10,729
Equal
variances not
assumed 1,331 59,14 4 ,188 4,321 3,247 -2,176 10,817
Diversitatea
intereselor Equal
variances
assumed 0,226 ,636 1,896 80 ,062 ,847 ,447 -,042 1,737
Equal
variances not
assumed 1,872 58,278 ,066 ,847 ,453 -,059 1,754

În urma aplicării testul ui Levene, egalitatea varian ței poate fi asumată în
amândouă cazurile (F=0,41, p=0,839 și F=0,23, p=0,636). Conform testului T, diferențele
la nivelul atitudinilor creative ca scor total (t=1,32, p=0,184) și al atitudinii creative
specifice diversitatea intereselor (t=1,87, p=0,062) nu au fost semnificative din punct de
vedere statistic.

49

Tabelul 10.
Testarea H2.2, H2.3, H2.4, H2.5 și H2.6 (testul Mann -Whitney)
Energie Concentrare Orientare
spre nou Argumentarea
idelor Independență
Mann -Whitney U 632,000 652,000 607,500 743,500 770,000
Wilcoxon W 1097,000 1117,000 1072,500 2121,500 2148,000
Z -1,448 -1,249 -1,685 -,357 -,097
Asymp. Sig. (2 -tailed) ,148 ,212 ,092 ,721 ,922

Tabelul 1 1.
Testarea H2.7, H2.8, H2.9, H2.10 și H2.11 (testul Mann -Whitney)
Nonconformism Încredere
în forțele
proprii Valori
morale Orientarea
spre viitorul
îndepărtat Finalizare
Mann -Whitney U 744,500 701,000 559,500 710,500 745,500
Wilcoxon W 2122,500 1166,000 1937,500 1175,500 2123,500
Z -,350 -,772 -2,175 -,676 -,337
Asymp. Sig. (2 -tailed) ,727 ,440 ,030 ,499 ,736

Tabelul 12 .
Testarea H2.12, H2.13, H2.15 și H2.16 (testul Mann -Whitney)
Risc Preferință pentru
problemele dificile Valori
spirituale Valori
practice
Mann -Whitney U 502,000 657,000 698,500 776,500
Wilcoxon W 967,000 1122,000 1163,500 1241,500
Z -2,706 -1,203 -,800 -,034
Asymp. Sig. (2 -tailed) ,007 ,229 ,424 ,973

În urma aplicării testului Mann -Whitney pentru eșantioane independente, a fost
obținută o diferență semnificativă din punct de vedere statistic la nivelul atitudinilor
creat ive de asumare a riscurilor (Z= -2,71, p=0,007) și valori morale (Z= -2,18, p=0,030).
Diferențele au fost nesemnificative statistic pentru celelalte atitudini creative măsurate:

50
energia (Z= -1,45, p=0,148), concentrarea atenției (Z=-1,249, p=0,212), orientare a spre
nou (Z= -1,685, p=0,92), argumentarea ideilor (Z =-0,357, p=721), independența
(Z=-0,097, p=0,922), nonconformismul (Z= -0,35, p=0,727), încrederea în forțele proprii
(Z=-0,772, p=0 ,440), orientarea spre un viitor cât mai îndepărtat (Z= -0,68, p=0,499),
finalizarea activităților începute (Z= -0,34, p=0,736), preferința pentru problemele dificile
(Z=-1,20, p=0,229), valorile spirituale (Z= -0,80, p=0,424) și valorile practice (Z= -0,03,
p=0,973) .
Ipoteza generală este susținută doar parțial de datele cercetării, acestea susținând
validitatea a două dintre ipotezele de lucru. Cu toate acestea, 14 ipoteze de lucru au fost
infirmate, inclusiv H2.1 (Există o diferență semnificativă la nivelul scorului global de
atitudini creative între studenții impl icați în ONGs -uri și cei neimplicați.), motiv pentru
care ipoteza generală H2 este considerată nesusținută de rezultatele cercetării de față.

51
3.2.4. Testarea H3
Pentru verificarea ipotezei generale H 3, se va face testarea fiecărei ipote ze de
lucru:

Tabelul 13
Verificarea H3.1, H3.2 și H3.3 prin testul de corelație Spearman
Autonomie Competență Afiliere Atitudini
creative (total)
Spearman's
rho Autonomie Correlation
Coefficient 1,000 ,591** ,511** ,354**
Sig. (2 -tailed) . ,000 ,000 ,000
N 105 105 105 105
Competență Correlation
Coefficient ,591** 1,000 ,572** ,409**
Sig. (2 -tailed) ,000 . ,000 ,000
N 105 105 105 105
Afiliere Correlation
Coefficient ,511** ,572** 1,000 ,263**
Sig. (2 -tailed) ,000 ,000 . ,007
N 105 105 105 105
Atitudini
creative
(total) Correlation
Coefficient ,354** ,409** ,263** 1,000
Sig. (2 -tailed) ,000 ,000 ,007 .
N 105 105 105 105
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

În urma aplicării testului de corelație Spea rman , rezultatele obținute au fost
semnificative din punct de vedere statistic, identificând relații semnificative între
atitudinile creative și nevoile de autonomie (H3.1, ρ=0,35, p=0,000), competență (H3.2,
ρ=0,41, p=0,000) și afiliere (H3.3, ρ=0,26, p=0 ,000) , datele cercetării susținând astfel
ipoteza generală H3 (H3: Există o relație semnificativă între nevoile psihologice de bază
și atitudinile creative ale studenților.).

52
3.3. Interpretarea psihologică
O primă ipoteză a cercetării a fost existența uno r diferențe semnificative la nivelul
nevoilor psihologice de bază între studenții implicați și cei neimplicați în ONGs -uri (H1).
Cu toate acestea, inexistența unei relații semnificative este în sine o concluzie valoroasă.
Infirmarea ipotezelor de lucru H1 .1, H1.2 și H1.3 sugerează inexistența la nivel
psihologic a unei legături între satisfacerea nevoilor de bază între voluntari și non –
voluntari. Acest lucru ne spune că atât studenții implicați în ONGs, cât și cei neimplicați
în astfel de organizații reușe sc în momentul de față să își satisfacă în egală măsură nevoile
de autonomie (t=0,78, p=0,438) , competență (t=1,73, p=0,87 0) și afiliere (Z=-0,83,
p=0,404). Astfel, cu toții resimt în egală măsură un sentiment al competenței, al
capacității lor de a duce l a bun sfârșit activități, de a -și asuma și de a îndeplini obiective
și în general o impresie de „a putea”. Amândouă grupurile de studenți se simt în egală
măsură auto -determinate, considerând că pot lua decizii de viață și că au libertatea
necesară constru irii propriului lor destin. Nu în ultimul rând, faptul că studenții sunt
implicați într -un ONGs în momentul de față sau faptul că nu au fost niciodată nu pare să
aibă vreo legătură cu satisfacerea nevoilor acestora de afiliere. Cu alte cuvinte, studenții
din cele două grupuri resimt în egală măsură o satisfacție socială, a integrării acestora și
a contactului cu semenii, precum și un nivel similar de apreciere și aprobare din partea
grupurilor de referință.
O a doua ipoteză generală a cercetării a fost acee a că există diferențe semnificative
la nivelul atitudinilor creative între studenții voluntari și non -voluntari în ONGs. Această
ipoteză a fost în general nesusținută de datele cercetării, 14 din cele 16 ipoteze de lucru
fiind infirmate de testele statisti ce. Astfel, nu se poate afirma că studenții care se implică
în ONGs -uri sunt mai creativi decât cei care nu se implică în astfel de afirmații, și nici
viceversa (t=1,32, p=0,184 ).
Mai mult decât atât, datele statistice sugerează că studenții din niciunul din cele
două grupuri nu manifestă niveluri mai mari de energie (Z=-1,45, p=0,148) , cu toții fiind
în relativ egală măsură capabili să -și urmeze interesele și să -și îndeplinească obiectivele
cu perseverență. Mai mult, aceștia au capacități similare de a fi naliza activitățile pe care
le-au demarat (Z= -0,34, p=0,736), ceea ce sugerează din nou un nivel similar de
persistență în a duce obiectivele asumate la bun sfârșit.
Capacitatea de concentrare a atenției asupra activității în care s tudenții sunt
angajați n u a înregistrat de asemenea o diferență semnificativă (Z= -1,249, p=0,212).
Acest lucru sugerează că , indiferent de implicarea sau neimplicarea în ONGs, studenții

53
consideră că au un nivel similar al capacității de a -și concentra atenția asupra activităților
pe care le desfășoară.
Conform rezultatelor cercetării, studenții implicați și cei neimplicați în ONGs sunt
în egală măsură orientați spre nou (Z= -1,685, p=0,92), având capacități similare de a
produce idei noi și de a lucra în situații mai puțin structur ate. Mai mult, aceștia sunt în
egală măsură capabili să își argumenteze aceste idei (Z= -0,357, p=721), urmând
raționamente similar de bine structurate.
În plus, nici la nivelul independenței (Z=-0,097, p=0,922) sau al
nonconformismului (Z= -0,35, p=0,727) n u au fost înregistrate diferențe semnificative
între cele două grupuri de studenți. Acest lucru sugerează că aceștia sunt în egală măsură
capabili de a lua decizii și de a fi auto -determinați, de ieși din tipar, de a încălca norma și
de a lua decizii rapor tat la propriile valori și principii de viață. Această concluzie este re –
confirmată de faptul că la nivelul nevoii de autonomie nu s -au obținut diferențe
semnificative, studenții simțindu -se în egală măsură capabili de a lua decizii și ca având
control asu pra propriilor vieți (t=0,78, p=0,438).
Atât studenții care activează de mai mult de un an universitar în ONGs -uri, precum
și cei care nu au făcut niciodată acest lucru au o încredere relativ egală în propriile forțe
(Z=-0,772, p=0,440), având o percepție similară asupra propriilor capacități de a putea
realiza activități. Ne putem aminti de asemenea despre diferențele nesemnificative dintre
cele două grupuri la nivelul nevoii de competență (t=1,73, p=0,870), susținând
suplimentar această concluzie.
În egal ă măsură, studenții din cele două grupuri sunt orientați către un viitor cât
mai îndepărtat (Z= -0,68, p=0,499), având un nivel similar al dorinței de a avea planuri pe
termen lung și a luării în considerare la nivel cognitiv a acestora.
Studenții din cadru l celor două grupuri au în măsură similară o preferință pentru
problemele dificile (Z= -1,20, p=0,229).
La nivel valoric, nu se poate afirma că cele două grupuri de studenți se diferențiază
din punct de vedere al valorilor spirituale (Z= -0,80, p=0,424) ori al valorile practice (Z= –
0,03, p=0,973). Cu toate acestea, au fost înregistrate diferențe semnificative la nivelul
valorilor morale (Z=-2,18, p=0,030), studenții neimplicați în ONGs -uri înregistrând o
diferență semnificativ mai mare . Scala de valori morale din „Chestionarul de atitudini
creative” măsoară nivelul la care respondenții pun preț pe aspectul moral al persoanelor,
prin itemi precum „Atunci când apreciez pe cineva , țin cont, în primul rând, de calitățile
lui morale.” Faptul că studenții implicați î n ONGs -uri au obținut un scor semnificativ mai

54
mic la această scală sugerează că aceștia pun mai puțin preț pe respectarea unor norme
morale în sine, ca urmare a implicării lor ca voluntari în organizație.
O altă diferență semnificativă a fost înregistrată la nivelul asumării riscurilor (Z= –
2,71, p=0,007), studenții implicați în ONGs -uri înregistrând scoruri semnificativ mai
mari . Acest lucru sugerează, în primul rând, că studenții implicați în organizații
studențești au curajul de a -și asuma mai multe risc uri și se tem mai puțin să greșească.
Este în egală măsură posibil ca acest curaj de asumare a riscurilor să fi fost un factor
determinant al implicării acestora (aceștia să fi avut curajul să se implice în ONGs),
precum și să fi fost o atitudine dezvoltat ă ca urmare a activităților întreprinse în cadrul
ONGs -ului.
Nu în ultimul rând, cele două grupuri de studenți nu s -au diferențiat la nivelul
diversității intereselor (t=1,87, p=0,062), aceștia având de un număr similar de arii de
interes și o tendință si milar spre abordări multiple, multi -angulare și multidisciplinare,
privind problemele întâmpinate din mai multe puncte de vedere.
Este important de menționat încă odată că toate interpretările psihologice ale
ipotezelor H1 și H2 fac referire la diferențe între studenții implicați în ONGs -uri și cei
neimplicați în astfel de organizații, relevând trăsături psihice diferențiate sau
nediferențiată din acest punct de vedere , nefiind concluzii referitoare la capacități ale
studenților (de la Facultatea de Psihol ogie și Științele Educației a Universității București)
în general. Ca exemplu, faptul că nu există diferențe semnificative la nivelul
nonconformismului între studenții din ONGs și cei neimplicați în ONGs nu dovedește
nimic despre cât de nonconformiști sunt studenții de la FPSE în general, ci faptul că cei
implicați într -un ONGs nu sunt mai mult sau mai puțin nonconformiști decât cei
neimplicați într -o astfel de organizație.
În ceea ce privește a treia ipoteză generală a studiului ( Există o relație
semnificat ivă între nevoile psihologice de bază și atitudinile creative ale studenților),
vorbim despre concluzii cu totul diferite. Pentru analiza acestor date a fost luat în
considerare întregul eșantion implicat în cercetare, ținându -se cont doar de criteriile de
vârstă și apartenență la facultate, fără se ia în considerare implicarea sau neimplicarea în
ONGs -uri. Din acest motiv, aceste rezultate fac referire la studenții din FPSE, fără a lua
în considerare acest factor.
Ipoteza generală H3 a fost susținută de re zultatele statistice, confirmându -se
ipotezele de lucru. Astfel, a fost identificată o relație semnificativă între atitudinile
creative și nevoile de autonomie (H3.1, ρ=0,35, p=0,000), competență (H3.2, ρ=0,41,

55
p=0,000) și afiliere (H3.3, ρ=0,26, p=0,000), ceea ce arată că studenții cu scoruri mai mari
la nivelul atitudinilor creative au înregistrat scoruri mai mari și la nivelul tuturor celor trei
nevoi psihologice de bază. Cu alte cuvinte, studenții mai creativi reușesc să își satisfacă
mai bine cele trei nevoi.

56
Capitolul 4: Concluzii și evaluări finale
4.1. Concluzii și implicații ale cercetării
Datele cercetă rii nu au putut susține prima ipoteză generală (H1) . Concret, nu a
putut fi identificată o diferență semnificativă la nivelul niciuneia dintre ne voile
psihologice de bază între studenții implicați în ONGs -uri și cei neimplicat în aceste
organizații. Cu toate acestea, voluntarii au raportat un nivel mai mare de satisfacere a
nevoilor psihologice de bază ( i.e. mediile voluntarilor pe toate cele 3 sca lele de nevoi au
fost mai mari , cu toate că diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic ).
Este posibil ca, luând în considerare alte variabile (inclusiv o clasificare mai detaliată a
nevoilor), să poată fi surprinsă nuanța factorilor motivaționali care determină studenții să
se implice în ONGs -uri.
Spre exemplu, Otoo și Amuquandoh (2015) au identificat trei factori motivaționali
ai implicării în voluntariat, și anume altruismul și învățarea, filantropia și socializarea. Cu
toate că ac eștia pot fi considerați parte a nevoilor de autonomie și competență
(Deci&Ryan, 2000), reprezintă formulări mult mai nuanțate și specifice ale acestora. Spre
exemplu, altruismul, ca dorință de a dărui celor din jur, așa cum este definit în studiul
realiza t de Otoo și Amuquandoh, poate fi asociat nevoii de afiliere, însă este doar o
componentă a acesteia. Un exemplu similar este cel al motivației prosociale (Aydinli et
al., 2014) sau, după cum consideră Wilson (2000), pro-activismul.
Rezultatele obținute în cadrul cercetării de față sunt inconstante cu cele obținute
de alți autori (Oostlander et al. 2013, citat în Lee et al. , 2014, Haivas,
Hofmans&Pepermans, 2012, Boezeman&Ellemers, 2009). Cu toate acestea, rezultatele
diferite nu indică cu necesitate o reali tate diferită, având în vedere că studiile citate au
fost realizate pe eșantioane mai numeroase. Haivas, Hofmans și Pepermans, spre
exemplu, au selectat un eșantion de 349 de voluntari din 10 ONG -uri diferite. În acest
sens, este posibil ca specificitatea contextului și eșantionul limitat al cercetării de față să
fi dus la rezultatele diferite.
În același timp, este posibil ca lucrarea de față să fi surprins inexistența unei
diferențe la nivelul nevoilor psihologice de bază ale voluntarilor și ale non -volun tarilor
în ONGs -uri, pentru că aceasta într -adevăr nu există. Literatura citată se referă la contexte
diferite de voluntariat, precum implicarea în ONG -uri sau voluntariatul turistic
(Otoo&Amuquandoh, 2015, Aydinli et al. , 2014, Lee et al. , 2014, Haivas,
Hofmans&Pepermans, 2012, Boezeman&Ellemers, 2009 , Ryall, 2008). Niciunul din
aceste studii nu a tratat în mod specific subiectul organizațiilor studențești, cu excepția

57
unei cercetări concentrate mai degrabă pe efectele benefice ale voluntariatului pentru
studenți și ale auto -organizării acesteia decât asupra motivațiilor de implicare în astfel de
activități (Shmurygina et al. , 2015). Este posibil ca, dat fiind contextul diferit (contextul
profesional, vârsta, gradul de independență) , diferența dintre volunt ari și non -voluntari în
ONGs -uri să nu fie semnificativă. Mai mult decât atât, la nivelul populației românești,
statutul de voluntar, precum și activitățile de voluntariat sunt puțin recunoscute la nivel
social, fiind mai degrabă abordat legal și administr ativ, decât psihologic (Andronic,
2010). În acest context, o posibilă dificultate este aceea că voluntarii înșiși nu se identifică
cu rolul social de voluntar, acest rol fiind prea puțin conturat în societatea românească.
Dacă relația există într -adevăr sa u nu poate fi cercetat în studii viitoare.
Bineînțeles, un alt posibil motiv pentru neidentificarea unor diferențe
semnificative ar fi faptul că literatura de specialitate tratează în general voluntariatul la
adolescenți (Ottoni -Wilhelm, Estell&Perdue, 201 4, Van Goethem et al. , 2014, Van
Goethem et al. , 2012) sau adulți (Einolf, 2010, Matsuba, Hart&Atkins, 2007, Wilson,
2000, Van Willingen, 2000), și în contexte diferite, precum voluntariatul turistic
(Otoo&Amuquandoh, 2014) sau v oluntariatul la mega -evenim ente (Lee et al. , 2014) .
Astfel, este posibil ca ipotezele, construite în principiu intuitiv, în absența unei baze
științifice solide, să fi fost pur și simplu infirmate deoarece în cazul studenților factorii
motivaționali sunt diferiți. În acest caz, este cu atât mai importantă continuarea
cercetărilor în acest sens, deoarece există posibilitatea ca nivelul de cunoaștere asupra
situației să fie chiar mai redus decât pare la prima vedere.
Diferențele la nivelul atitudinilor creative între cele două grupuri au fost aproape
în totalitate nesemnificative, inclusiv comparația mediilor scorurilor totale de atitudini
creative (H2.1). Organizațiile studențești sunt angajate într -o gamă largă de activități
(Shmurygina et al. , 2015), acestea sunt adesea organizate în departamente și echipe
diverse, cu funcții diferite ( e.g. resurse umane, marketing, fundraising, organizare de
proiecte, training). În acest sens, se poate ajunge la concluzia că studenții se pot implica
în ONGs -uri indiferent de nivelul acestora de creat ivitate, existând atât poziții ce necesită
creativitat e, cât și activități ce presupun mai puțină.
Sunt notabile cele două diferențe semnificative dintre cele două grupuri. Acestea
pot reprezenta un punct de pornire pentru studii viitoare, dar mai importa nt, pot reprezenta
insight -uri valoroase în recrutarea voluntarilor pentru ONGs -uri.
În primul rând, studenții implicați în aceste organizații au înregistrat scoruri
semnificativ mai mari pe scala de asumare a riscurilor. Psihologic vorbind, acest lucru

58
înseamnă că voluntarii tind să -și asume mai multe riscuri. Neavând certitudinea unei
cauzalități între cele două variabile, nu putem ști cu siguranță dacă atitudinea de asumare
a riscurilor este o cauză, un efect sau pur și simplu co -variază cu tendința de implicare în
ONGs -uri. Indiferent de natura relației dintre variabile, tendința de asumare a riscurilor
poate fi utilizată ca (1) criteriu de selecție al voluntarilor în ONGs -uri și (2) element al
campaniilor de promovare a recrutărilor în ONGs -uri. Mai mu lt, asumarea de riscuri este
o aptitudine importantă (Boyer, 2006), motiv pentru care dezvoltarea acesteia în cadrul
ONGs -urilor poate reprezenta o strategie valoroasă pentru dezvoltarea membrilor
acestora.
În al doilea rând, studenții implicați în ONGs -uri au înregistrat o medie a
scorurilor semnificativ mai mică pe scala de valori morale. Această scală include itemi
precum „Înainte de a acționa, verific întotdeauna ca principiile morale să fie respectate”
(Roco, 2004). Rezultatele mai mici la această scal ă ar putea indica o orientare mai
puternică spre obținerea unor rezultate în cazul voluntarilor, în timp ce studenții
neimplicați în ONGs -uri ar fi mai puternic orientați spre respectarea normelor morale. Ca
atare, orientarea spre rezultat poate fi utiliza tă ca un criteriu de selecție a voluntarilor
pentru ONGs -uri. În același timp, acest efect poate fi studiat în cadrul organizațiilor,
pentru a se pune în evidență aspectele specifice ce țin de acesta.
A treia ipoteză generală a cercetării (H3) a presupus e xisten ța unor relații
semnificative între cele trei nevoi psihologice de bază (Deci&Ryan, 2000) și scorul global
de atitudini creative ale studenților. Cu alte cuvinte, studenții cu nevoile de autonomie,
competență și afiliere în mai mare măsură satisfăcu te au raportat scoruri mai mari ale
atitudinilor creative. Acest efect este o posibilă cauză a faptului că atitudinile, în calitatea
lor de construct psihologic alcătuit din trei tipuri de elemente (cognitive, afective,
comportamentale, Basadur&Basadur, 20 11), se leagă în mod direct de motivație. Mai
mulți autori au arătat importanța factorilor motivaționali în obținerea unor performanțe
creative (De Dreu et al. , 2012, Amabile și Kramer, 2011, Burleson, 2005, Roco, 2004,
1985).
Procedura statistică utiliza tă fiind o corelație, nu putem vorbi despre cauzalitate.
Este imposibil să atribuim uneia din cele două variabile statutul de „cauză” și celeilalte
statutul de „efect”. Practic, este posibil ca, fiind mai creativi, unii studenți să reușească să
își satisfa că mai eficient nevoile psihologice de bază. În același timp, este posibil ca
atitudinile creative să se fi de zvoltat în contextul satisfacției acestor nevoi, în sensul că

59
pentru dezvoltarea creativității este nevoie de un mediu permisiv, care să nu inhibe acest
proces (Roco, 2004, 1985).

4.2. Contribuții personale
Studiul de față aduce mai multe contribuții literaturii de specialitate pe tema
motivațiilor implicării studenților în activități de voluntariat, precum și asupra atitudinilor
creative și a rel ațiilor acestora cu nevoile psihologice de bază.
Cercetarea tratează un subiect foarte puțin abordat de literatura de specialitate:
voluntariatul studențesc. În principal, studiile despre voluntariat se referă la adolescenți
(Ottoni -Wilhelm, Estell&Perdue, 2014, Van Goethem et al. , 2014, Van Goethem et al. ,
2012) sau la persoane adulte (Einolf, 2010, Matsuba, Hart&Atkins, 2007, Wilson, 2000,
Van Willingen, 2000) , însă puține tratează specific voluntariatul în perioada studenției.
Cu atât mai mult, organizaț iile non -guvernamentale studențești (ONGs) nu sunt cercetate,
cu toate că ele pot reprezenta contexte valoroase de dezvoltare personală și profesională
(Shmurygina et al. , 2015) , pot crește șansa de inserție pe piața muncii a studenților care
intră în cont act cu activități relevante viitorului lor profesional ( Shepherd, 2012) și pot
duce la o stare de bine mai ridicată (Borgonovi, 2008).
În acest context , lucrarea de față reprezintă un punct de plecare în cercetările
viitoare pe acest subiect, propun ându -se mai multe variante în acest sens (vedeți
subcapitolul 4.3).
În primul rând, lucrarea de față pune la îndoială concluziile preliminare și intuitive
asupra motivațiilor studenților de a se implica în voluntariat. Este posibil ca, în cazul
studenților, fact orii motivaționali să fie diferiți față de cei ai adolescenților și ai adulților,
motiv pentru care îndeplinirea nevoilor psihologice de bază să nu fi fost semnificativ
diferită între studenții din ONGs -uri și cei neimplicați în astfel de organizații. Literatura
de specialitate despre voluntariat a identificat adesea diferențe între nevoile psihologice
de bază ale voluntarilor și ale altor grupuri (Oostlander et al. 2013, citat în Lee et al. ,
2014, Haivas, Hofmans&Pepermans, 2012, Boezeman&Ellemers, 2009) .
Din câte cunosc, nu există studii care să investigheze o posibilă legătură între
atitudinile creative ale studenților și implicarea acestora ca voluntari în ONGs -uri. În
acest sens, este valoroasă concluzia că diferențele la nivel de atitudini creative nu au fost
semnificative, precum și aceea că studenții din ONGs -uri au înregistrat o mai mare
tendință de a -și asuma riscuri și o mai mică asumare a valorilor morale. Aceste informații
sunt utile pentru a înțelege exact ce rol joacă un ONGs în dezvoltarea com unității

60
studențești, atât la nivelul individual, al studentului voluntar, cât și la nivel de grup. Mai
mult, pot reprezenta insight -uri valoroase pentru procesele ONGs -urilor (de recrutare,
dezvoltare organizațională și marketing).
Mai mult decât atât, v oluntariatul ca activitate este slab conturat la nivelul societății
românești. Acest lucru este vizibil inclusiv prin cantitatea foarte redusă de studii științifice
pe acest subiect. Conform lui Andronic (2010), rolul de voluntar este puțin recunoscut
social, fiind mai degrabă reglementat din punct de vedere administrativ, în sensul că există
o lege a voluntariatului și prevederi legate de recunoașterea profesională a experienței de
voluntariat. Cu toate acestea, cercetarea profundă, din punct de vedere psi hologic a
aspectelor ce țin de voluntariat este aproape inexistentă. Această cercetare reprezintă un
prim pas pe acest drum.
Nu în ultimul rând, cercetarea de față aduce în lumină o altă relație semnificativă,
aceea dintre satisfacția nevoilor psihologice de bază și atitudinile creative. În acest sens,
studiul aduce dovezi suplimentare pentru a susține ipoteza conform căreia auto –
actualizarea este necesară dezvoltării creativității (Roco, 2004). Practic, ajungem la
concluzia că, pentru dezvoltarea creativit ății, proces ce ar trebui să reprezinte o prioritate
pentru organizații (Basadur&Basadur, 2011, Burleson, 2005, Lavigna&Hays, 2004), este
necesară satisfacerea nevoilor de autonomie, competență și afiliere, care au un puternic
factor comun (Haivas, Hofmans &Pepermans, 2012).
4.3. Direcții viitoare de cercetare
Lucrarea de față este una mai degrabă introductivă în domeniul voluntariatului în
ONGs. Literatura de specialitate nu tratează aproape deloc acest subiect în momentul de
față, motiv pentru care există numeroase direcții viitoare de cercetare a acestui subiect.
Pentru început, trebuie menționată o limită a studiului de față, și anume utilizarea
procedurilor statistice corelaționale și de diferențiere de medii . Nu se poate vorbi ca atare
despre existența unor cauzalități, ci numai despre existența unei relații între variabile, a
unei variabilități comune a valorilor acestora. În acest sens, este necesar un studiu
următor, care să investigheze longitudinal evoluția motivațiilor studenților în legătură cu
implicarea acestora în ONGs -uri.
Mai mult decât atât, ONGs -urile nu reprezintă singurele contexte în care studenții
se pot implica în activități de voluntariat sau care pot contribui la dezvoltarea profesională
a acestora. Este necesară o serie de studii vi itoare care să ia în considerare și alte contexte
de dezvoltare personală și profesională a studenților (precum ONG -urile non -studențești,

61
organizațiile profesionale, programele de internship organizate de organizații pentru
profit sau programe de practică profesională). Este necesară cercetarea acestor contexte
de dezvoltare comparativ cu mediul ONGs -urilor, pentru a se identifica cele mai bune
context e de dezvoltare a studenților. Cea mai bună soluție actuală pentru a oferi
studenților dezvoltarea de care au nevoie poate fi obținută prin obținerea unei mixturi
optime între educația formală și cea non -formală, aceasta din urmă reprezentând inclusiv
implicarea în astfel de organizații sau programe (Rogers, 2007). Este necesară așadar
identificarea factorilor care determină studenții să se implice în activități de educație non –
formală și să se stabilească utilitatea comparativă a acestora, astfel încât să se poată
ulterior implementa programe de creștere a implicării studenților în astfel de activități.
Studiu l de față reușește să surprindă numai o parte a variabilelor ce trebuie
investigate pentru a se putea produce schimbări semnificative la nivelul comunității
studențești. Mai multe variabile ce pot fi luate în considerare în cercetări viitoare includ
intera cțiunea cu părinții și modelele parentale ( Ottoni -Wilhelm, Estell&Perdue, 2014,
Van Goethem et al. , Wilson, 2000) , factorii psiho -sociali (Van Goethem et al. ,2012,
Matsuba, Hart & Atkins, 2007) sau diferențele de gen (Van Goethem et al. , citat anterior ,
Einolf, 2010, Themudo, 2009, Taniguchi, 2006).
Nu în ultimul rând, comunitatea studențească nu poate fi limitată la studenții FPSE
ori la studenții la psihologie în general. Din acest motiv, este necesară o cercetare viitoare
a motivațiilor studenților ce st udiază la instituții de învățământ superior din mai multe
orașe și de la mai multe domenii și specializări, realizându -se studii comparative și pentru
a se putea trage concluzii la nivelul comunității studențești în general.
Studiul față tratează și relaț ia dintre atitudini creative și motivații, existând multiple
posibile interpretări ale acesteia. Este necesar, în primul rând, ca această relație să fie
studiată din punct de vedere cauzal, pentru a se clarifica natura relației dintre atitudini
creative și nevoi psihologice de bază. Practic, este necesar să se stabilească dacă această
relație este într -adevăr una de cauzalitate, sau dacă aceste două variabile co -variază ca
urmare a acțiunii unei sau unor variabile care nu au putut fi cerce tate până acum.

62
Bibliografie
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. (n.d.). Istoric. [articol
online]. Preluat la 7 mai 2017, de la http://www.anosr.ro/istoric .
Australia Volunteering (2009 ). Definitions a nd principles of volunteering. Melbourne,
Australia: Volunteering Australia. Preluat la 11 mai 2017, de la
https://volunteeringaustralia.org/wp –
content/uploads/De f_and_Princ_English.pdf .
Andronic, R. (2010). Volunteer Management In Romania -An Emerging Practice. Review
of General Management , 11(1), 71 -78.
Amabile, T., & Kramer, S. (2011). The progress principle: Using small wins to ignite joy,
engagement, and crea tivity at work . Harvard Business Press.
Aydinli, A., Bender, M., Chasiotis, A., van de Vijver, F.J.R., Cemalcilar, Z. (2014).
Implicit and explicit prosocial motivation as antecedents of volunteering: The
moderating role of parenthood. Personality and Indi vidual Differences, 74, 127–
132.
Basadur, M., Basadur, T. (2011). Attitudes and Creativity. In Runco, M.A., Pritzker, S.R.
(Eds.) Encyclopedia of Creativity (Second Edition) (pp. 85-89), San Diego:
Academic Press.
Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exe rcise of control . Macmillan.
Bellezza, S., Gino, F., & Keinan, A. (2014). The red sneakers effect: Inferring status and
competence from signals of nonconformity. Journal of Consumer
Research , 41(1), 35 -54.
Boezeman, E.J. & Ellemers, N. (2009). Intrinsic ne ed satisfaction and the job attitudes of
volunteers versus employees working in a charitable volunteer organization.
Journal of Occupational and Organizational Psychology, 82 (4), 897 -914.
Borgonovi, F. (2008). Doing well by doing good. The relationship bet ween formal
volunteering and self -reported health and happiness. Social science &
medicine , 66(11), 2321 -2334.
Boyer, T. W. (2006). The development of risk -taking: A multi -perspective
review. Developmental Review , 26(3), 291 -345.
Bromnick, R., Horowitz, A. , & Shepherd, M. D. (2012). Beyond employability: the
benefits of volunteering for psychology students. Higher Education Academy .

63
Burleson, W. (2005). Developing creativity, motivation, and self -actualization with
learning systems. International Journal of Human Computer Studies , 63(4), 436 –
451.
Bussell, H., & Forbes, D. (2002). Understanding the volunteer market: The what, where,
who and why of volunteering. International Journal of Nonprofit and Voluntary
Sector Marketing , 7(3), 244 -257.
Comisia Europeană / EACEA/ Eurydice. (2014). Modernizarea Învățământului Superior
în Europa: Acces, Retenție și Angajabilitate 2014 . [Raport Eurydice].
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Da Costa, S., Paez, D., Sanchez, F., Garaigordobil, M., Gondim, S. (2015). Personal
factors of creativity: A second order meta -analysis. Journal of Work and
Organizational Psychology, 31 , 165 -173.
Cropley, A.J. (2011). Definitions of Creativity . In Runco, M.A., Pritzker, S.R. (Eds.)
Encyclopedia of Creativity (Second E dition) (pp. 358 -368), San Diego: Academic
Press.
Csikszentmihalyi, M. (1996). The creative personality. Psychology today , 29(4), 36 -40.
Dacey, J. (2011). Historical Conceptions of Creativity. In Runco, M.A., Pritzker, S.R.
(Eds.) Encyclopedia of Creativit y (Second Edition) (pp. 608 -616), San Diego:
Academic Press.
De Dreu, C. K., Nijstad, B. A., Baas, M., Wolsink, I., & Roskes, M. (2012). Working
memory benefits creative insight, musical improvisation, and original ideation
through maintained task -focused attention. Personality and Social Psychology
Bulletin , 38(5), 656 -669.
Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2011). Self -determination theory. Handbook of theories of
social psychology , 1, 416 -433.
Deci, E.L & Ryan, R.M. (2008). Self -Determination Theory: A Macroth eory of Human
Motivation, Development, and Health. Canadian Psychology, 49 (3), 182 -185.
Deci, E. L., Ryan, R. M., Gagné, M., Leone, D. R., Usunov, J., & Kornazheva, B. P.
(2001). Need satisfaction, motivation, and well -being in the work organizations
of a former eastern bloc country: A cross -cultural study of self –
determination. Personality and social psychology bulletin , 27(8), 930 -942.
Einolf, C. J. (2011). Gender differences in the correlates of volunteering and charitable
giving. Nonprofit and Voluntary Sector Quarterly , 40(6), 1092 -1112.

64
European Students’ Union. (n.d.) . About. [articol online]. Preluat la 7 mai 2017 de la
https://www.esu -online.org/about .
Feist, G.J., & Barron, F.X. (2003). Predicting creativity from early to late adulthood:
Intellect, potential and personality. Journal of Research in Personality, 37 , 62-88
Gagné, M. & Deci, E.L. (2005). Self -determination theory and work motivation. Journal
of Organizational Behavior, 26 (4), 331 -362.
Gagné, M. (2003). The role of autonomy support and autonomy orientation in prosocial
behavior engagement. Motivation and emotion , 27(3), 199 -223.
Gibson, J., Ivancevish, J., Donnelly, J., (1997), Organizations. Behavior, structure,
processes , Von Hoffmann P ress, Inc., United States of America.
Golu, M. (2007). Fundamentele psihologiei, Volumul I, ediția a V -a. București: Editura
Fundației România de mâine.
Györkei, J., Kirov, A., & Horvath, M. (1999). Soviet Military Intervention in Hungary,
1956 . New York: Central European University Press.
Haivas, S., Hofmans, J., & Pepermans, R. (2012). Self -determination theory as a
framework for exploring the impact of the organizational context on volunteer
motivation: A study of Romanian volunteers. Nonprofit and Volu ntary Sector
Quarterly , 41(6), 1195 -1214.
Hennessey, B. & Amabile, T. (2010). Creativity. Annual Review of Psychology, 61 , 569 –
598.
Ilardi, B. C., Leone, D., Kasser, R., & Ryan, R. M. (1993). Employee and supervisor
ratings of motivation: Main effects and discrepancies associated with job
satisfaction and adjustment in a factory setting. Journal of Applied Social
Psychology, 23, 1789 -1805.
Jauk, E., Benedek, M., Dunst, B., Neubauer, A.C. (2013). The relationship between
intelligence and creativity: New supp ort for the threshold hypothesis by means of
empirical breakpoint detection. Intelligence, 41 , 212 -221.
Karwowski, M., Gralewski, J. (2013). Threshold hypothesis: fact or artifact? Thinking
Skills and Creativity, 8 , 25-33.
Karwowski, M., Dul, J., Gralewski , J., Jauk, E., Jankowska, D.M., Gajda, A.,
Chruszczewski, M.H., Benedek, M. (2014). Is creativity without intelligence
possible? A Necessary Condition Analysis. Intelligence, 57 , 105 -117.
Kamerāde, D., & Paine, A. E. (2014). Volunteering and employability : implications for
policy and practice. Voluntary Sector Review , 5(2), 259 -273.

65
Lavigna, R.J., Hays, S.W. (2004). Recruitment and Selection of Public Workers: an
International Compendium of Modern Trends and Practices. Public Personnel
Management 33 (3), 2 37-253.
Lee C. -K., Reisinger, Y., Kim, M.J.,Yoon, S. -M. (2014). The influence of volunteer
motivation on satisfaction, attitudes,and support for a mega -event. International
Journal of Hospitality Management, 40 , 37-48.
Lu, J.G., Akinola, M., & Mason, M.F. (2017). ‘‘Switching On” creativity: Task switching
can increase creativity by reducing cognitive fixation. Organizational Behavior
and Human Decision Processes, 139 , 63–75.
Matsuba, M. K., Hart, D., & Atkins, R. (2007). Psychological and social -structural
influences on commitment to volunteering. Journal of research in
personality , 41(4), 889 -907.
McIntosh, A. J., & Zahra, A. (2007). A cultural encounter through volunteer tourism:
Towards the ideals of sustainable tourism?. Journal of sustainable tourism , 15(5),
541-556.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. (2015). Raport privind starea
învățământului superior în România. [Raport]. Preluat la 29 mai 2017 de la
https://www.edu.ro/sites/default/files/Raport%20Stare%20invatamant%20superi
or%202015.pdf .
Mook, D. (2009). Experimente clasice în psihologie. București: Ed. Trei.
Munteanu, A. (1994). Incursiuni în creatologie. Timișoara: Ed. A ugusta.
Ottoni -Wilhelm, M., Estell, D. B., & Perdue, N. H. (2014). Role -modeling and
conversations about giving in the socialization of adolescent charitable giving
and volunteering. Journal of adolescence , 37(1), 53 -66.
Otoo, F.E., Amuquandoh, F.E. (2014) . An exploration of the motivations for
volunteering: A study of international volunteer tourists to Ghana . Tourism
Management Perspectives, 11 , 51–57.
Plucker, J., Esping, A., Kaufman, J. C., & Avitia, M. A. (2015). Creativity and
intelligence. In S. Gold stein, D. Princiotta, & J. A. Naglieri (Eds.), Handbook of
intelligence: Evolutionary theory, historical perspective, and current concepts
(pp. 283 –291). New York: Springer.
Prouteau, L., & Wolff, F. C. (2008). On the relational motive for volunteer work. Journal
of Economic Psychology , 29(3), 314 -335.
Popescu -Neveanu, P. (2013). Tratat de psihologie generală. București: Ed. Trei.

66
Pourfeiz, J. (2016). A Cross -sectional Study of Relationship between Attitudes toward
Foreign Language Learning and Academic Mot ivation. Procedia – Social and
Behavioral Sciences, 232 , 668 -676.
Preckel, F., Holling, H., Wiese, M. (2006). Relationship of intelligence and creativity in
gifted and non -gifted students: An investigation of threshold theory. Personality
and Individual Di fferences, 40 , 159 -170.
Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Iași: Polirom.
Roco, M. (1985). Stimularea creativității tehnico -științifice. București: Editura Științifică
și Enciclopedică.
Rogers, A. (2007). Non-formal education: Flexibl e schooling or participatory
education? (Vol. 15). Springer Science & Business Media.
Roșca, A. (1981). Creativitatea generală și specifică. București: Editura Academiei.
Runco, M.A. & Jaeger G. J. (2012). The Standard Definition of Creativity. Creativity
Research Journal, 24 (1), 92 -96.
Ryall, T. (Ed.) (2008). Youth Volunteering: Attitudes and Perceptions . London: Dean
Bradley House.
Shmurygina, N., Bazhenova, N., Bazhenov, R., Nikolaeva, N. (2015). Self -organization
of Students: Realities and Development Pr ospects. Procedia – Social and
Behavioral Sciences, 214, 95-102.
Simonton, D.K. (2014). Creative performance, experise acquisition, individual
differences and developmental antecedents: An integrative research agenda.
Intelligence, 45 , 66-73.
Simonton, D.K . (2016). Genius and Creativity, in Friedman, H.S. (Ed.) Encyclopedia of
Mental Health (Second Edition) (pp.269 -276), Oxford: Academic Press.
Soroa, G., Balluerka, N., Hommel, B., Aritzeta, A. (2015). Assessing interactions
between cognition, emotion, and motivation in creativity: The construction and
validation of EDICOS. Thinking Skills and Creativity, 17 , 45-58.
Taniguchi, H. (2006). Men's and women's volunteering: Gender differences in the effects
of employment and family characteristics. Nonprofit and Voluntary Sector
Quarterly , 35(1), 83 -101.
Themudo, N. S. (2009). Gender and the nonprofit sector. Nonprofit and Voluntary Sector
Quarterly , 38(4), 663 -683.
Turabik, T., Baskan, G.A. (2015). The Importance of Motivation Theories in Terms Of
Education Syste ms. Procedia – Social and Behavioral Sciences, 186 , 1055 -1063.

67
Van Goethem, A. A., van Hoof, A., van Aken, M. A., Raaijmakers, Q. A., Boom, J., &
de Castro, B. O. (2012). The role of adolescents’ morality and identity in
volunteering. Age and gender differ ences in a process model. Journal of
adolescence , 35(3), 509 -520.
Van Goethem, A. A., Van Hoof, A., van Aken, M. A., de Castro, B. O., & Raaijmakers,
Q. A. (2014). Socialising adolescent volunteering: How important are parents and
friends? Age dependent ef fects of parents and friends on adolescents' volunteering
behaviours. Journal of Applied Developmental Psychology , 35(2), 94 -101.
Vansteenkiste, M., Simons, J., Lens, W., Sheldon, K. M., & Deci, E. L. (2004).
Motivating learning, performance, and persisten ce: the synergistic effects of
intrinsic goal contents and autonomy -supportive contexts. Journal of personality
and social psychology , 87(2), 246.
Wilson, J. (2000). Volunteering. Annual review of sociology , 26(1), 215 -240.
Zlate, M. (2004). Tratat de psih ologie organizațional -managerială, Volumul I . Iași:
Polirom.
Zlate, M. (2006). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară.

68
Anexe
Anexa 1. „ Basic Psychological Need Satisfaction Scale” (tradus în lb. română)
Instructajul pentru chestion ar a fost următorul:
„Acest chestionar măsoară nevoile psihologice de bază. Exact ca în cazul
chestionarului anterior, vă rog să alegeți la fiecare întrebare o variantă de răspuns care
este cea mai apropiată de adevăr. Puteți alege primul răspuns care vă v ine în minte. Nu
există răspunsuri corecte sau greșite, există doar răspunsuri sincere sau nesincere. Puteți
răspunde după cum urmează:
1 – cu totul neadevărat (fals)
2 – de obicei neadevărat (fals)
3 – uneori neadevărat (fals)
4 – uneori fals, alteori adevărat
5 – uneori adevărat
6 – de obicei adevărat
7 – întotdeauna adevărat”

Lista itemilor:

1. Simt că sunt liber să decid cum să -mi trăiesc viața.
2. Chiar îmi plac oamenii cu care interacționez.
3. Adesea nu mă simt tocmai competent.
4. Simt mult ă presiune în viață.
5. Oamenii cunoscuți îmi spun că mă pricep la ceea ce fac.
6. Mă înțeleg bine cu oamenii cu care mă întâlnesc.
7. De obicei, nu împărtășesc lucrurile și nu am foarte multe contacte sociale.
8. În general mă simt liber să -mi exprim idei le și părerile.
9. Consider că oamenii cu care interacționez de obicei îmi sunt prieteni.
10. Recent, am reușit să dobândesc aptitudini noi și interesante.
11. În viața de zi cu zi, fac de obicei ce mi se spune.
12. Oamenilor din viața mea le pasă de mine.
13. Mă simt mai mereu împlinit cu ceea ce fac.
14. Oamenilor cu care interacționez zilnic le pasă de sentimentele mele.
15. Nu prea am ocazii în viața mea să arăt cât de capabil sunt.
16. Nu am foarte mulți oameni apropiați.

69
17. Simt că pot fi eu însumi î n situațiile zilnice cu care mă întâlnesc.
18. Oamenii cu care interacționez frecvent nu par să mă placă prea mult.
19. Deseori, nu mă simt foarte capabil.
20. În general, nu prea am ocazia să decid singur cum să fac lucrurile.
21. Oamenii sunt de obicei p rietenoși cu mine.

Cei 21 de itemi sunt grupați astfel în cele trei scale:
• Autonomie: itemii 1, 4*, 8, 11&, 14, 17 și 20*
• Competență: itemii 3*, 5, 10, 13, 15* și 19
• Afiliere: itemii 2, 6, 7*, 9, 12, 16*, 18* și 21
Itemii marcați cu asterisc (*) sunt scor ați invers.

70
Anexa 2 . CV Academic

Nume: Florean Laurențiu
Telefon: 0733 201 611
E-mail: laurentiu.florean@gmail.com
Domiciliu: Al. Valea Boteni, nr. 4, sectorul 6, București

Educație

2014 -2017 Psihologie, licență
Facultatea de Psihologie și Ști ințele Educației, Universitatea București
2010 -2014 Diplomă de bacalaureat
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București, uman, științe sociale

Activități extra -curriculare și profesionale

2014 -prezent Voluntar
Asociația Studenților la Psihologie și Științele Educației (ASPSE)
Ca voluntar în ASPSE am fost implicat în organizarea mai multor proiecte
de educației non -formală și în departamentul de Marketing&Creation, pe
care l -am și coordonat un an. Am realizat activități de research,
contactare de fa cilitatori, comunicare, management și leadership,
cercetare de piață (analize de nevoi) , marketing și dezvoltare
organizațională.

2015-prezent Voluntar
Federația Cognosis
Ca voluntar în Cognosis, am fost implicat în organizarea mai multor
proiecte națio nale, în coordonarea a două echipe de PR (relații publice)
și, în prezent, în coordonarea proiectului național Școala de Iarnă
Cognosis (ediția din 2018). Am realizat activități de marketing,
management și implementare de strategii, dezvoltare organizațion ală,
analize de nevoi (cercetare de piață), leadership.

71
Proiecte și oportunități de dezvoltare profesională și academică

2017 Participant la Școala de Iarnă Cognosis (psihoterapie)
Participant la Psihologia Reclamei și Publicității, ediția II
Participan t la workshop -uri și training -uri (prin ASPSE și Cognosis)

2016 Participant la Congresul Național al Studenților la Psihologie
Participant la Școala de Vară Cognosis (psihoterapie)
Participant la Psihologia Reclamei și Publicității, ediția I
Participan t la Școala de HR, ediția XI
Participant la workshop -uri și training -uri (prin ASPSE și Cognosis)

2015 Voluntar la conferința PsyWorld, ediția VI
Participant la Școala de HR, ediția X
Participant la workshop -uri și training -uri (prin ASPSE și Cognosis)