Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare [630461]

Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTIC Ă A COMUNIC ĂRII prof. Ionel Nari ța

9 Cursul 4 / 3 noiembrie 2006

SEMIOLOGIE și SEMIOTIC Ă

Termenul „semiologie” (cf. Dic ționar de termeni literari, București, Editura Academiei, 1976,
pag.395-397) provine din francezul s emiologie (conform grecescului semeion „ semn ” și logos „ vorbire
despre, studiu”); desemneaza știința care studiaz ă funcția semnelor în via ța socială.
Termenul este introdus de c ătre Ferdinand de Saussure în lucrarea Cours de lingvistique generale , în
anul 1916, pentru a desemna o vast ă știință a semnelor, în care lingvistica și semantica nu erau decât p ărți
componente. El define ște o disciplin ă nouă – semiologia și afirmă în context c ă limba este un sistem de
semne care exprim ă idei și prin aceasta este comparabil ă cu scrierea, alfabetul surdo-mu ților, riturile
simbolice, formulele de polite țe, semnalele militare etc. Limba este cea mai important ă dintre aceste
sisteme.
Trendul științific în care Ferdinand de Saussure sus ține teza sa este de factur ă psihologizant ă.
Orice domeniu cercetat ca un sistem de semne care exprim ă idei constituie o ramur ă a semioticii.
Exemple: limba, literatura, riturile simbolice, miturile, folclorul, arta figurativ ă, muzica, formulele de
politețe, moda, semnele militare, procesul de înv ățământ etc. Limba este cea mai important ă dintre aceste
sisteme.
Acestea alc ătuiesc diverse structuri, c ărora le sunt aplicate descrip ții semiotice.
_______ Importanța metodelor lingvistice provine di n cercetarea mai veche consacrat ă sistemelor de semne
ale limbilor naturale ca principale forme de comunicare.
Semiologia utilizeaz ă terminologia lingvisticii st ructurale. S-a observat c ă oricare ar fi obiectul-semn
(gest, sunet, imagine), el nu este accesibil cunoa șterii decât prin intermediul limbii. Semiologia este
utilizată pentru a se g ăsi „adevărul” (Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii, 1945), dovedindu-se asftel
că nu lingvistica este o parte a științei generale a semnelor, ci semiol ogia este o parte a lingvisticii, mai
precis acea parte care „va cerceta marile unit ăți semnificante ale discursului”.
Semiologia este deci o formali zare, o producere de modele, adic ă de sisteme formale a c ăror
structură este analog ă sau izomorf ă structurii sistemului studiat (vezi Rosenbluth și Wiener, Rolul
modelelor în știință, 1945).
Într-o altă etapă a evoluției sale, semiologia este o axiomatizare, o formalizare (dup ă matematic ă și
logică) a sistemelor semnificante. Semiologia se serve ște de modele lingvistice, matematice și logice, pe
care le aplic ă practicii semnifican ților pe care îi studiaz ă. Astfel, termenii împrumuta ți din aceste științe
anexe cap
ătă un sens cu totul nou, o accep țiune schimbat ă în semiologia contemporan ă față de vechiul lor
sens, utilizat în discursurile științifice anterioare.

Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTIC Ă A COMUNIC ĂRII prof. Ionel Nari ța

10 Problema semiologiei actuale este s ă se continue formalizarea sist emelor semiotice din punctul de
vedere al comunic ării, aceasta fiind privit ă ca un proces de elaborare a sensului, anterior transmiterii
semnalului.
Sunt posibile dou ă căi de cercetare:
a) cercetarea aspectului m ăsurabil, reprezentabil, al sistemul ui semnificant (în domeniul artei,
estetica numiric ă a lui Max Bense);
b) construirea unei noi problematici științifice, care introdu ce un concept nou – le travail
(producție transformatoare anterioar ă spunerii, comunic ării, schimbului de sens), ca practic ă
semiotică diferită de schimb.
Cercetările recente acord ă atenție interpret ării artei ca sistem de semne, punându-se în eviden ță
nivelele fenomenelor estetice care func ționează sintetic: nivelul social, axiologic, de informare, semantic.
Dată fiind expansiunea contemporan ă a semiologiei, se constat ă că practica social ă (economie,
moravuri, art ă), este înțeleasă ca un sistem semnificant, structurat ca un limbaj, astfel încât orice practic ă
poate fi studiat ă științific pe baza unui model secundar.
În ceea ce prive ște literatura, ea este considerat ă ca o practic ă semiotic ă particular ă, care are
avantajul de a face mai u șor sesizabil ă producerea sensurilor. Orice text literar poate fi înf ățișat ca o
producere de sensuri, iar te xtele literaturii moderne s unt gândite ca structuri se mantice ireductibile la o
reprezentare.
Analiza semiologic ă își propune s ă să descrie exact structura formal ă a operei de art ă, dând
posibilitatea s ă se descopere semnifica ția acestei structuri și să se stabileasc ă unitatea dintre forma artistic ă
și conținut.
Studiile semiotice se ocup ă în prezent, de sisteme artistice relativ simple sau de nivelele simple ale
sistemelor complexe, ca de exemplu metafora , rima, structurile unor opere lirice etc .
COMUNICAREA (cf. Dicționar de termeni literari, București, Editura Academiei, 1976,
pag. 92-94)
SEMN (cf. Dicționar de termeni literari, București, Editura Academiei, 1976, pag.397-398.)
_______
Sub denumirea de semiotică, impusă mai ales prin lucr ările lui Charles Peirce și Charles W. Morris,
este astăzi înțeleasă știința care se ocup ă cu studiul general al semnelor, indiferent de natura acestora.
Pierce zice: „Eu sunt, din câte știu, un pionier, sau mai degrab ă un explorator în activitatea de
clarificare și inițiere a ceea ce eu numesc semiotic ă. Adică doctrina naturii și varietăților fundamentale ale
oricăror semioze posibile. Prin semioz ă înțeleg o ac țiune care presupune coop erarea între un semn,
obiectul s ău și interpretantul s ău.”

Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTIC Ă A COMUNIC ĂRII prof. Ionel Nari ța

11 Cu privire la semiotică s-au pronun țat de asemenea Charles Morris , care a apreciat-o drept o „teorie
generală a semnelor”, precum și John Fiske , care a apreciat c ă semiotica este o perspectiv ă aparte asupra
comunicării, o produc ție și un schimb de în țelesuri.
Studiind semnul, semiologia se împarte, conform lui Charles Morris, în trei ramuri:
– sintaxă, care studiaz ă relațiile dintre semne (rela ția semn-semn).
– semantic ă, ce studiaz ă relațiile dintre semne și lume (rela ția semnificat-semnificant / semn-lume)
– pragmatic ă, ce studiaz ă relațiile dintre semne și utilizatorii semnelor (rela ția semn-om / semn-
utilizator). Semnul a intrat în preocuparea cercet ătorilor înc ă de pe vremea lui Aristotel, preocup ări de a-l studia
având mai târziu Umberto Eco și Roland Bartes.
Prin prisma rezultatelor astfel ob ținute, se desprinde concluzia conform c ăreia semiologia este știința
generală a semnelor.
Semiotica e de fapt o disciplin ă universal ă deoarece putem ob ține lămuriri despre lume și noi înșine.
Semiotica este o disciplin ă fundamental ă
ce oferă mijloace de cercetare ale multiplelor aspecte. Ca
disciplină popriuzis ă, semiotica apare la începutul secolului XX prin lucr ările autorilor de mai sus.
Semiotica este știința generală a semnelor.

Definiția semnului

De definirea semnului s-a arătat preocupat Ferdinand de Saussure. Saussure spune c ă semnul
lingvistic nu une ște un lucru și un nume, ci un concept și o imagine acustic ă. Acesta din urm ă nu este
sunetul material, lucrul pur fizic, ci amprenta psihic ă a acestui sunet, reprezentarea pe care ne-o d ă
mărturia sim țurilor noastre. Ea este senzorial ă și o numim material ă numai în acest sens și în opozi ție cu
celălalt termen (conceptul), în general mai abstract, cara cterul psihic al imaginilor noastre acustice, apare
clar când observ ăm propriul nostru limbaj.
Fără să mișcăm buzele și limba, putem s ă ne vorbim nou ă înșine sau să recităm în minte o poezie.
Abordând în acest mod no țiunea de semn, Ferdinand de Saussu re a pus bazele tezei arbitrarit ății
semnului.
Potrivit lui Charles S. Peirce , un semn, numit și „representamen” e ceva care ține locul a ceva
pentru cineva, în anumite privin țe sau în virtutea unor însu șiri. Semnul se adreseaz ă cuiva, creând în
mintea acestuia un semn echivalent. Semnul acesta pe care il creeaz ă îl numim „interpretantul” primului
semn. Semnul ține locul a ceva, anume al obiectului său. (Semnul astfel creat se nume ște interpretantul
primului semn și ține locul obiectului său.)
Astfel conceput ă definirea, pe cele trei no țiuni men ționate – representamenul, interpretantul și
obiectul, Peirce nu sluje ște foarte mult o analiz ă a teoriei semnului.

Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTIC Ă A COMUNIC ĂRII prof. Ionel Nari ța

12 Teorii asupra semnului

Alte teorii asupra semnului, împ ărțite în trei mari categorii, di sting semnul în componente
a) non-mentale
b) mentale
c) mixte
a) Din categoria non-mental ă face parte behaviorismul, doctrină ce susține că datorită faptului c ă
mintea nu poate fi investigat ă, singurul care poate fi cercetat este comportamentul .
Behaviorismul studiaz ă răspunsul organismului la stimuli.
Behaviorismul reduce totul la schema stimul-r ăspuns.
Exponentul principal al acestei doctrine a fost Leonard Bloomfield, potrivit c ăruia semnul este
secvența intermediar ă între stimulul ini țial și răspunsul final.

SÎrÎsÎR
Semnul
=> semnul mediaz ă
Behavioristul a fost criti cat deoarece între stimul și răspuns nu exist ă o relație univoc ă, la un S pot
corespunde mai multe R
b) Din categoria mental ă face parte teoria conform c ăreia semnul poate fi evaluat prin teorii mentale
susținute de c ătre Ferdinand de Saussure, conform c ăruia semnul este alc ătuit din dou ă componente –
semnificant ul (imaginea acustic ă) și semnificatul (conceptul).
Semnul const ă în unitatea dintre semnificant și semnificat.
De exemplu: secvența arbore:

ARBORE + => semn

Pe lângă cele dou ă componente ale lui Saussure, al ți teoreticieni au ad ăugat o a treia => teoriile
mixte (teorii trifactoriale sau mai mari)

Master: Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTIC Ă A COMUNIC ĂRII prof. Ionel Nari ța

13 c) Categoria mixt ă, care aduce elemente trifactoriale prin Charles S. Peirce, analizeaz ă semnul în trei
componente – representamenul, interpretantul și obiectul, acesta din urm ă fiind un element în plus, non-
mental, obiectiv, exterior subiectivismu lui, dar accesibil ambilor participan ți la actul de comunicare.
Categoria mixt ă de teorii ale semnului este superioar ă celei a lui Ferdinand de Saussure, prin faptul
că explică fenomenul de comunicare mai bine.
Categoria mixt ă, devenită clasică prin aportul trifactorial, apar ține lui Odgen și Richards, care au
elaborat lucrarea Semnifica ția semnifica ției (Înțelesul înțelesului), în care studiaz ă semnul într-o structur ă
triunghiular ă care relaționează referința (gândul) cu simbolul (expresia) și cu referentul (obiectul).
Referin ța (gândul)
Simbol (expresia) referent (obiect)
O expresie espresie este pus ă în coresponden ță cu un obiect și un gând.

Sensul (lumea) Expresia (limbajul) semnifica ția (realitatea)
(un element al limbajului, a.î. expresiile apar țin limbajului)
Semnifica ția aparține realității și prin sens în țelegem starea la care se afl ă obiectul la un moment dat,
adic
ă lumea. Sensul dobândit de o expres ie este în virtutea faptului c ă ea are semnifica ție => are character
obiectiv
Conform tezelor actuale, componentele actuale sunt: – expresia – element al unui sistem semiotic al limbajului (limba)
– semnifica ția – un obiect pus în rela ție cu expresia (realitatea)
– sensul – starea în care se afl ă obiectul la un moment dat (lumea).