Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013 [630363]

Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013
16 Institutul Național al Justiției
DOCTRINA
Puterea de lucru judecat a tranzacției
Elena BELEI
doctor în drept,
conferențiar universitar,șefa Catedrei Drept procesual civil (USM)
Rezumat
Actul jurisdicțional dobândește autoritate de lucru judecat
chiar din momentul pronunțării sale. Această idee a fost și este admisă de literatura de specialitate, de regulă, cu precizarea că autoritatea lucrului judecat a hotărârii defi nitive are caracter provizoriu și se va consolida sau, dimpotrivă, se va desfi ința, în funcție de soluția dată în ordinea exercitării căilor de atac.
Cuvinte-cheie: decizie judecătorească, tranzacție, contract,
Legea taxei de stat, parte vătămată.
Summary
The jurisdictional act obtains an authority of a judged work
even as of the moment it is pronounced. This idea was and still is admitted in the professional literature, as a rule, with the assignation that the authority of the judged fact of the conclu-sive decision has a casual character and it will be consolidated or, on the contrary, abolished depending on the solution given in the order of carrying out the legal remedy.
Key-words: judgment decision, transaction, contract, State
Tax Law, aggrieved party.
I. Considerente generale privind puterea lucrului
judecat
Puterea lucrului judecat a apărut din nevoia de se-
curitate juridică, deoarece fără respectul datorat prin-cipiului autoritații lucrului judecat, justiția nu ar avea nici un rost, iar hotărârile n-ar avea nici o utilitate prac-tică. Ele nu ar pune capăt proceselor pentru că un drept câștigat cu ocazia unei judecăți ar putea fi contestat și
contrazis printr-o hotărâre ulterioară.
În prezența unui litigiu între părți, care este dedus
spre soluționare în instanță, oricare ar fi hotărârea dată,
nu este posibil să tranșăm în fapt litigiul, decât cu aju-torul unui instrument juridic înzestrat cu autoritate, astfel încât oricine ar trebui să i se supună.
Hotărârea dată de instanță, care dispune de pute-
rea de lucru judecat chiar din momentul pronunțării ei, trebuie primită ca un adevăr, dat fi ind faptul că uneori adevărul nu poate fi afl at în alt mod. Chiar și în cazul
unor eventuale erori, admise în cadrul procesului, care ar cauza pronunțarea unei hotărâri incorecte, părțile nu sunt prizoniere ale puterii lucrului judecat, având po-sibilitatea să facă uz de dreptul de a exercita căile de atac, iar puterea lucrului judecat consolidându-se oda-tă cu epuizarea acestora.
Necesitatea ca hotărârea pronunțată de judecător
să pună capăt defi nitiv neînțelegerilor dintre părți, fără
posibilitatea reluării lor din cauza incertitudinii ce s-ar fi creat, a apărut încă la romani, în cea mai veche pro-
cedură de judecată – acea a legisacțiunilor ( legis acti-
ones ), nimănui nefi indu-i permis să folosească aceeași
legisacțiune de două ori pentru satisfacerea aceluiași interes
1.
Apoi, în perioada procedurii formulare, autorita-
tea lucrului judecat se realiza prin efectul extinctiv al atestării procesului ( litis contestatio ), considerându-
se că această atestare consuma acțiunea astfel încât reclamantul nu mai avea la îndemână mijlocul tehnic necesar pentru a provoca o nouă judecată. În ceea ce-l privește pe pârât, având în vedere că el nu-și „consu-mase acțiunea” , dacă ar fi dorit să reia procesul, atunci
reclamantul putea să-i opună o excepție ( exceptio rei
iudicatae ) pe care pretorul o insera în formulă, iar jude-
cătorul respingea, în consecință, pretențiile pârâtului
2.
În felul acesta se asigura respectarea autorității lu-
crului judecat și în situația în care încercarea de redes-chidere a judecății s-ar fi făcut de către pârâtul din pri-
mul proces, care ar fi invocat faptul că acțiunea lui „nu
se consumase” și, pe cale de consecință, nu-și pierduse dreptul. Așadar, o excepție de natură pur procedurală (bis de eadem re ne sitactio ) era sufi cientă pentru a dis-
truge pentru totdeauna dreptul adversarului.
Apoi, odată cu atenuarea rigorii formalismului sub
sistemul acțiunilor extraordinare ( cognitio extra ordina-
rum ), nu consumarea acțiunii era cea care făcea impo-
sibilă o a doua judecată, ci faptul că ceea ce se jude-case anterior exprima adevărul ( res iudicata pro veritate
accipitur )
3.
Faptul că ceea ce se judecase anterior exprima ade-
vărul nu trebuie însă interpretat în sensul unui adevăr absolut, ci, dimpotrivă, în sensul că sentința judecăto-rului nu e adevăr, ci ține loc de adevăr
4.
1 Hanga Vl. Drept privat roman , EDP , București, 1978, p. 111-126.
2 Hanga Vl. Drept privat roman, EDP , București, 1978, p. 146.
3 Nicolae A., teza de doctor “Hotărârea judecătorească. Relativita-
tea și opozabilitatea efectelor acesteia” , București, 2008, p. 72.
4 Tomulecu C ., Drept privat roman , T.U.B., București, 1975, p. 108.

17Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013
17 Institutul Național al JustițieiAceastă teorie nu poate fi însă decât rezultatul unei
fi cțiuni juridice, pentru că se poate întâmpla ca o hotă-
râre să nu exprime realitatea raporturilor juridice din-tre părți (datorită modalității insufi ciente în care a fost
administrat probatoriul în cauză; a faptului că o eroare, evidentă, de aplicare a legii ar fi putut fi îndreptată prin
intermediul căii de atac, ce nu a fost însă exercitată).
Fundamentul puterii lucrului judecat a mai fost
explicat și prin noțiunea contractului judecătoresc, în sensul că părțile convin să supună litigiul lor deciziei judecătorului și, ca atare, trebuie să i se supună (o jude-cată fi ind ca și un contract – iudicio quasi contrahimus ).
În legea babiloniană (Codul Hammurabi), fun-
damentul autorității lucrului judecat consta în an-gajamentul asumat de partea căreia i se respinsese acțiunea de a nu porni un nou proces și de a renunța la orice contestație ulterioară; acest angajament era scris și, în caz de nerespectare, se aplica o sancțiune. De ase-menea, judecătorul care pronunța o hotărâre cu neso-cotirea autorității de lucru judecat a unei hotărâri ante-rioare era îndepărtat din funcție și obligat să plătească o sumă reprezentând de 1,2 ori valoarea acțiunii
5.
Puterea lucrului judecat este consacrată și în Codul
de procedură civilă al Republicii Moldova6 ca o prezum-
ție legală absolută ce împiedică partea care a pierdut procesul să repună în discuție dreptul recunoscut prin acea hotărâre. Astfel, potrivit art.254 alin (3) CPC, ,, după
ce hotărârea rămâne irevocabilă, părțile și ceilalți partici-panți la proces, precum și succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleași pretenții și în același temei, nici să contesteze în alt proces faptele și raporturile juridice stabilite în hotărârea judecă-torească irevocabilă ”.
Atât în doctrină, cât și în practica judiciară, uneori
puterea de lucru judecat este întrebuințată într-un în-
țeles sinonim cu cel al autorității lucrului judecat. Unii autori au făcut totuși distincție între autoritatea lucru-lui judecat și puterea lucrului judecat. Pornind de la efectele hotărârii defi nitive, s-a afi rmat că, în vreme ce
sintagma ,, autoritatea lucrului judecat ” exprimă efec-
tul negativ al lucrului judecat, în virtutea căruia o nouă judecată asupra aceleiași pricini este împiedicată, po-trivit regulii non bis in idem , ,,puterea lucrului judecat ”
exprimă ,,efectul pozitiv” , ,,efi ciența activă” a hotărârii,
posibilitatea părților de a executa, prin mijloace lega-le, dispozițiile acelei hotărâri; mai sugestiv – ,,autoritate de lucru judecat” evocă ideea de găsire și consacrare a adevărului, în vreme ce noțiunea de ,,putere a lucrului judecat” semnifi că ideea de impunere a acestui adevăr
în planul relațiilor juridice
7.
Considerăm că delimitarea celor două sintagme pe
plan juridic nu este nici posibilă și nici necesară, autori-
5 Nicolae A., teza de doctor “Hotărârea judecătorească. Relativita-tea și opozabilitatea efectelor acesteia” , București, 2008., p. 74.
6 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 30.05.2003. MO al RM nr.111-115/451 din 12.06.2003 ( în continuare CPC ).
7 Deleanu I., Mărgineanu V ., Prezumțiile în drept , Cluj-Napoca, Da-
cia, 1981, p. 145-148.tatea lucrului judecat sau puterea lucrului judecat fi ind
expresii diferite ale aceleiași entități juridice, care de-semnează forța cu care se impune o hotărâre judecăto-rească rezultată din dezbateri contradictorii, hotărâre care are caracter irevocabil și a soluționat fondul prici-nii. Puterea este atributul autorității, fără de care aceas-ta din urmă nu poate avea efi ciență. Cu alte cuvinte,
puterea presupune autoritatea, iar autoritatea nu este realizabilă fără putere
8.
Prin urmare, actul jurisdicțional dobândește autori-
tate de lucru judecat chiar din momentul pronunțării sale. Această idee a fost și este admisă de literatura de specialitate, de regulă cu precizarea că autoritatea lu-crului judecat a hotărârii defi nitive are caracter provi-
zoriu, și se va consolida sau, dimpotrivă, se va desfi ința
în funcție de soluția dată în ordinea exercitării căilor de atac. De asemenea, se remarcă faptul că nici în cazul unei hotărâri irevocabile puterea lucrului judecat nu asigură ,,intangibilitatea” actului instanței, care poate fi
desfi ințat prin exercitarea căilor extraordinare de atac
de retractare.
În literatura de specialitate apare întrebarea: când
se dobândește puterea lucrului judecat? S-ar putea conchide, ținând cont de afirmația potrivit căreia puterea lucrului judecat nu trebuie legată numai de hotărârile irevocabile, deoarece și hotărârile definiti-ve au o putere de lucru judecat provizorie, că puterea lucrului judecat ia naștere odată cu rămânerea defini-tivă a hotărârii, deci, de regulă, concomitent cu forța executorie a actului instanței. Iată de ce se consideră uneori că, sub aspect material, puterea lucrului jude-cat înseamnă garanția traducerii în fapt a celor dis-puse prin hotărâre, inclusiv prin constrângere, dacă este cazul. Art.255 CPC prevede că „ hotărârea judecă-
torească se execută , în modul stabilit de lege, după ce
rămâne definitivă , cu excepția cazurilor de executare
imediată după pronunțare” . Iar în conformitate cu pre-
vederile art. 169 alin.(1) lit. b) CPC, „ judecătorul refu-
ză să primească cererea de chemare în judecată, dacă există o hotărâre judecătorească irevocabilă cu privire la un litigiu între aceleași părți, asupra aceluiași obiect și având aceleași temeiuri ”.
Efectul negativ al puterii lucrului judecat al hotărâri-
lor judecătorești îl manifestă și hotărârile judecătorești străine recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova (art.464 CPC), hotărârile arbitrale naționale care nu au fost desfi ințate de către Judecătoria Comercială de
Circumscripție Chișinău și în privința cărora a fost încu-viințată executarea silită (art.169, alin.(1), lit.d) CPC și art.265, lit.e) CPC, dar și tranzacțiile de împăcare, care, confi rmate fi ind de către instanța de judecată, au dus
la încetarea procesului (art.169, alin.1), lit.b) CPC și art. 265, lit.d) CPC).
8 Bacaci Al., Excepțiile de procedură în procesul civil , Cluj-Napoca,
Dacia, 1983, p. 132-133.

Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013
18 Institutul Național al JustițieiII. Tranzacția – contract asimilat hotărârii judecă-
torești
Tranzacția în lumina vechilor reglementări procesu-
ale9, precum și a actualelor prevederi normative este un
drept special al părților în litigiu, pe care acestea îl pot valorifi ca în cadrul examinării cauzei civile în fond pen-
tru a soluționa amiabil confl ictul apărut (art.60, 212, alin.
(2), (4), (5) CPC). Deși anterior se utiliza sintagma „ tran-
zacție de împăcare ” , actualmente legile procesuală și ma-
terială ale Republicii Moldova utilizează un termen mai scurt – „ tranzacție .”
În statele unde legea materială nu reglementează
expres această variație a contractelor civile
10, oricum
se recunoaște că, în pofi da conotațiilor procesuale ale
tranzacției, aceasta este un contract civil. Însă spre de-osebire de alte contracte civile, tranzacția este un fapt juridic dihotom. Este salutabilă inserarea în Codul Civil al Republicii Moldova a capitolului XXVII „ Tranzacția ”.
11
Dar considerăm că legiuitorul moldav nu a fost foarte in-spirat atunci când a adoptat norme juridice ce produc în practica judiciară destul de multe situații confuze, greu de înțeles și uneori imposibil de aplicat.
Art.1331 CC prevede că tranzacția ca și contract civil
se poate încheia pentru a atinge unul din cele 3 scopuri:să prevină un proces ce poate să înceapă
să termine un proces început sau
să rezolve difi cultățile ce apar în procesul executării
unei hotărâri judecătorești
Faptul că părților li s-a detaliat posibilitatea legală de
a stinge un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin tran-sferul unor drepturi de la una la cealaltă este benefi c
pentru interesele justiției. Prin tranzacție se pot naște, modifi ca sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce
fac obiectul litigiului între părți, fapt care reconfi rmă di-
namismul raporturilor de drept material, chiar și în stare litigioasă. Condițiile de valabilitate a tranzacției, limite-le acesteia, posibilitatea declar ării nulității tranzacției
sunt repere normative care au amplifi cat posibilitățile
subiecților de a opta pentru împăcare în limite legale. Evident că atunci când părțile în litigiu reușesc să apla-neze confl ictul prin negocieri și concesii reciproce, pon-
derea actului judecătoresc de dispoziție este mai mare, or, tranzacția confi rmată de instanța de judecată oricum
emană de la însuși subiecții implicați, care conștienti-zează atât probleme cu care se confruntă, cât și soluțiile cele mai potrivite. În acest sens, faptul că un contract dintre părțile în litigiu înlocuiește o hotărâre judecăto-rească nu trebuie să creeze nici un dubiu, atâta timp
cât instanța de judecată a verifi cat legalitatea aces-
tuia și l-a confi rmat. Legea procesuală (art.60, alin.(5)
CPC) prevede că instanța „ nu va admite tranzacția între
9 Codul de procedură civilă al R.S.S. Moldovenești din 26.12.1964
(abrogat). http://lex.justice.md (07 septembrie 2013).
10 De ex. în Federația Rusă.
11 Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107  din  06.06.2002. Publi-
cat: 22.06.2002 în Monitorul Ofi cial nr. 82-86 ( în continuare CC).părți, dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturi-
le, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele
societății sau ale statului ” . La fel instanța de judecată nu
trebuie să omologheze12 tranzacții care:
se referă la capacitatea persoanei sau la alte chesti-
uni care interesează ordinea publică (art.1332, alin. (1) CC)
se încheie de către subiecți, fără capacitate de a con-
tracta
se încheie, fără un consimțământ real exprimat (de
exemplu, contractează un reprezentant care nu are expres menționată împuternicirea de a încheia tran-zacții în mandat sau procură)
generează bănuială rezonabilă referitoare la vicierea
consimțământului uneia din părțile litgioase, care in-tenționează să se împace.
Analizând art.212, alin. (5) și 270 CPC, conchidem că
numai în „ dispoziția instanței ” , adică în partea dispoziti-
vă a încheierii de încetare a procesului conform art.265, lit.d) CPC, se vor insera condițiile tranzacției, confi rmate
de instanță. Întrucât această încheiere judecătorească este susceptibilă de recurs (art.266 CPC), ea își va con-solida puterea lucrului judecat fi e prin neatacare – după
expirarea celor 15 zile oferite de lege pentru exercitarea recursului, fi e după examinarea acestuia de către instan-
ța ierarhic superioară și menținerea încheierii contestate.
În faza examinării cauzei civile în apel art.375, 385,
alin.(1), lit.e) și 393 CPC prevăd și posibilitatea, și meca-nismul procesual de încheiere a tranzacției între părți, impactul fi ind destul de important – casarea hotărârii
judecătorești. Adică, părțile pot depăși voința instanței de judecată prin disponibilitatea procesuală în ambele forme de manifestare a acesteia (în sensul dispunerii de dreptul subiectiv și în sensul alegerii mijlocului procesu-al de apărare).
În recurs, împotriva deciziilor instanței de apel, legiu-
itorul nu a prevăzut expres posibilitatea încheierii tran-zacției de împăcare, dar normele Codului civil (art.1331 CC) consacră expres această prerogativă – „ Tranzacția
este contractul prin care părțile… termină un proces înce-put” . Împuternicirea Curții Supreme de Justițe prevăzută
de art.445, alin.(1), lit.d) CPC „ să admită recursul și să ca-
seze decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, dispunând încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol, dacă există temeiurile prevăzute la art.265 și 267  ” for-
tifi că această concluzie.
La etapa executării, procedura de executare poate în-
ceta dacă „ între creditor și debitor a fost încheiată o tran-
zacție, în condițiile prezentului cod ” (art. 83, lit.b) Cod de
executare
13).
12 CPC al RM folosește cu referire la tranzacție termenii „  admite
” ( art.60, alin. (5) CPC) și „ confi rmare ” (art.212, alin.(4) și (5),
art.265, lit.d), art.375, alin.(3) CPC), iar CC prevede „ omologarea
tranzacței ” (art1333, alin (2) CC). Considerăm că în toate aceste
cazuri sensul juridic este același – prerogativă a instanței de a verifi ca legalitatea tranzacției pentru a-i oferi putere de lucru
judecat.
13 Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24.12.2004. Monitorul Ofi cial al R. Moldova nr.34-35/112 din
03.03.2005443/24.12.2004.

19Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013
19 Institutul Național al Justiției„În cazul în care părțile au convenit asupra încheie-
rii unei tranzacții, executorul judecătoresc întocmește un
proces-verbal, în care consemnează condițiile tranzacției, acest proces-verbal servind drept temei pentru încetarea procedurii de executare. Procesul-verbal al executorului judecătoresc prin care se întărește tranzacția este un docu-ment executoriu” (art.62, alin. (3) CE).
Asupra încetării procedurii de executare decide exe-
cutorul judecătoresc, cu înștiințarea creditorului și a de-bitorului, emițând o încheiere care poate fi contestată în
judecată.
Din cele enunțate, deducem implicit că efectele tran-
zacției asupra procedurii executării silite sunt de aceeași natură juridică, adică condiționează încetarea acesteia, însă nu instanța de judecată, ci executorul judecătoresc este împuternicit să consemneze condițiile tranzacției într-un proces-verbal și să decidă prinr-o încheiere asu-pra încetării procedurii de executare. Doar dacă înche-ierea de încetare a procedurii de executare, ca urmare a încheierii tranzacției, va fi contestată, conținutul tranzac-
ției de împăcare între creditor și debitor va ajunge în fața instanței . Bineînțeles că atât executorul judecătoresc, în
primul rând, cât și instanța de judecată, eventual – în ca-zul contestării, vor putea să verifi ce legalitea respectivei
tranzacții. Însă nici întrun caz, nici în altul nu vom putea afi rma că tranzacția a fost omologată astfel încât ea a
obținut putere de lucru judecat. Putere de lucru judecat are deja hotărârea judecătorească emisă de instanță prin care litigiul dintre părți a fost soluționat în fond. Unul din efectele juridice scontate ale puterii lucrului judecat este executorialitatea. Odată declanșată, această fază proce-suală nu mai poate schimba valoarea juridică a hotărârii devenită executorie și obligatorie. Părțile în procedura de execurare pot doar „ să rezolve difi cultățile ce apar în
procesul executării unei hotărâri judecătorești” (art.1331
CC).
Pornind de la stringența compatibilizării legii mate-
riale cu cea procesuală, multă atenție suscită art. 1333, alin.(1) CC, care prevede că „ tranzacția are între părți au-
toritatea lucrului judecat” , mai ales cu referire la tranzacția
menită „să prevină un proces ce poate să înceapă” .
Din cele 3 fi nalități ale tranzacției pe care legiuitorul
le-a consacrat legal doar una nu ridică multe semne de întrebare. Este mult mai ușor acceptată puterea lucrului judecat a tranzacției, care „ termină un proces început” ,
întrucât aceasta, în mod ineret, va trece un control al legalității înfăptuit de instanța de judecată, însă este
imposibil să admitem confuzia dintre valoarea juridică a unui contract valabil încheiat pentru a preveni un pro-ces ce poate să înceapă și puterea (autoritatea) de lucru
judecat, precum și a unui contract prin care se rezolvă difi cultăți ce apar în procesul executării silite și aceeași
putere de lucru judecat.
Nu putem fi categoric de acord cu autorul comenta-
riului capitolului XXVII al Codulu Civil
14, care afi rmă că,
dacă părțile au încheiat un contract pentru a preveni un
14 Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, Vol.II, Editura ARC, 2006, pag. 938.litigiu, atunci se va aplica art. 169, alin.(1), lit.b) CPC, adi-că judecătorul va refuza primirea cererii de chemare în judecată, ca urmare a existenței între părți a unei tran-zacții. Această premisă de exercitare a dreptului la acțiu-ne nu rezultă dintr-un simplu contract civil. Pentru apli-carea justă a art. 169, alin.(1), lit.b) și respectiv art.265, lit. b) CPC este vital necesară verifi carea legalității tranzac-
ției de către instanța de judecată. Or, „ tranzacția poate
fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice ” , ceea ce semnifi că vulnerabilitatea unui
contract civil în raport cu un act judecătoresc de dispo-ziție, care are putere de lucru judecat. Accesul la justiție nu poate fi limitat de către un contract civil, care, deși
este lege a părților, nu poate denatura esența și efi ciența
apărării. Art.5, alin.(3) CPC prevede expres: „renunțarea
uneia dintre părți de a se adresa în judecată prin încheierea în prealabil a unei convenții nu are efect juridic, cu excep-ția cazurilor de încheiere a unei convenții de strămutare, în condițiile legii, a litigiului la judecata arbitrală” .
Este adevărat că legiuitorul a specifi cat în alin.(2),
art.1333 CC că „  tranzacția nu este susceptibilă de executare
silită, decât după omologare ” . Ceea ce, raportat la rigorile
procedurale, semnifi că necesitatea adresării în instanța
de judecată pentru omologarea tranzacției încheiată pen-tru a previni un proces ce poate să înceapă a uneia din cele două părți împotriva celei care nu execută tranzacția. Printre normele de procedură civilă în vigoare în Repu-blica Moldova nu vom găsi o procedură special instituită pentru astfel de situații, ceea ce ne impune să afi rmăm că
astfel de solicitări – de omologare a tranzacției încheiată pentru a preveni un proces – se vor judeca în procedură generală pe acțiuni civile. Exigențele referitoare la exerci-tarea dreptului la acțiune civilă în acest caz sunt:Instanța competentă – considerăm că art.38 CPC va
tebui respectat, întrucât în textul tranzacției părțile nu vor putea alege competența jurisdicțională, evitând cerințele legale imperative. Doar alin.(1), art.40 CPC ar putea fi utilizat atunci când tranzacția ce urmează a fi
omologată se referă la omologarea terenurilor, subso-lurilor, fâșiilor forestiere, plantațiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcții, altor obiective fi xate de pământ.
Taxa de stat pentru astfel de cereri de omologare a
tranzacției se va aplica reieșind din art.3, alin.(1), lit.d) Legea taxei de stat, ca pentru cereri cu caracter nepa-trimonial – 100 lei.
Instanța va pronunța o hotărâre judecătorească – ceea
ce implică dreptul de contestare cu apel și recurs. Re-cunoaștem că nu este cel mai bun remediu procesual, or, scopul încheierii unei tranzacții este de a preveni un proces, ceea ce ar trebui să determine evitarea formalităților excesive în procedura de omologare. Și atâta timp cât instanța de judecată nu soluționează cauza civilă în fond, actul de dispoziție emis este în-cheierea judecătorească susceptibilă de recurs
15.
15 Art.14, alin.(3) CPC prevede „ În formă de încheiere, se emite dispo-
ziția primei instanțe, prin care nu se soluționează fondul pricinii” .

Revista Institutului Național al Justiției nr.3, 2013
20 Institutul Național al JustițieiȘi în această ordine de idei, considerăm că legiuitorul
ar trebui să suplimenteze procedurile civile de control cu un capitol special dedicat omologării tranzacției în-cheiate pentru a preveni un proces ce poate să înceapă. Rațiunea unei astfel de reglementări rezultă din urmă-toarele considerente:
1. tranzacția neomologată de către instanța de jude-
cată nu are putere de lucru judecat;
2. necesitatea obținerii puterii lucrului judecat apare
atunci când două părți au încheiat un contract pentru a preveni un proces civil, adică pentru a evita soluționa-rea unui litigiu de către instanța de judecată și, în pofi –
da acestuia, una dintre părți nu-și onorează obligațiile asumate;
3. astfel apare necesitatea executării unui contract
căruia, în mod eronat, legea materială civilă îi oferă pu-tere de lucru judecat (art.1333 CC), menționând doar într-un alineat imediat următor că „ tranzacția nu este sus-
ceptibilă de executare silită decât după omologare ”;
4. în consecință, partea interesată se adresează in-
stanței de judecată pentru a cere omologarea tranzacți-ei anterior încheiate;
5. în ipoteza în care partea adversă este de acord cu
tranzacția, instanța va emite o încheiere susceptibilă de recurs, nu înainte de a verifi ca legalitatea tranzacției în-
cheiate exact în măsura în care trebuie să facă acest lu-cru în raport cu o tranzacție prin care un proces început urmează să înceteze;
6. dacă tranzacția între părți contravine legii ori în-
calcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale per-soanei, interesele societății sau ale statului, instanța va refuza omologarea, emițând o încheiere judecătorească susceptibilă de recurs;
7. întrucât „ tranzacția poate fi declarată nulă pentru
temeiurile generale de nulitate a actelor juridice” (art.1334
CC), nu este exclus ca partea adversă, chemată în judeca-tă pentru a participa la examinarea cererii de omologare a tranzacției, să invoce un temei de declarare a nulității acestui contract civil, situație în care suntem în prezența unui litigiu de drept. Considerăm că doar în asemenea situații legalitatea tranzacției trebuie să fi e examinată în
ordinea generală a procedurii contencioase pe acțiuni civile.
8. art. 169, alin.(1), lit.b) și art.265, lit.b) CPC urmează
a fi completate, astfel încât să se refere nu numai la pro-
cesele care au încetat, dar și la cele care nu pot să încea-pă grație unei tranzacții omologate de instanță. Astfel se va asigura coerența normelor din cap. XXVII Cod Civil și normele de procedură civilă.
O ultimă problemă de compatibilizare a prevederilor
legilor materiale și procedurale referitoare la tranzacție se referă la declararea nulității tranzacției omologată deja de către instanța de judecată. Dacă tranzacția în-cheiată pentru a preveni un proces a trecut procedura omologării, indiferent de mecanismul procedural apli-cat, ea va ține locul unui act judecătoresc de dispoziție și va manifesta pentru viitor putere de lucru judecat. Adi-că, va deveni executorie și obligatorie, va constitui un
impediment obiectiv în a declanșa procese civile între aceleași părți, având același obiect și aceleași temeiuri. Din acest considerent, o astfel de tranzacție deja nu mai poate fi declarată nulă, indiferent de motivul invocat de
partea interesată.
16 Exact aceeași protecție oferă puterea
lucrului judecat unei tranzacții prin care a încetat un pro-ces început. Doar tranzacția încheiată pentru a rezolva difi cultățile ce apar în procesul executării unei hotărâri
judecătorești nu dispune de puterea lucrului judecat din considerentele anterior menționate, fapt care ne permi-te să afi rmăm că poate fi declarată nulă pentru un temei
prevăzut de lege, fi e pe calea unei acțiuni civile, fi e prin
contestarea încheierii executorului de încetare a proce-durii de executare.
III. Concluzii
Tranzacția este un contract cu dublă natură juridică:
material-juridică și procesual-juridică.
Ca și contract civil (art.1331 CC), tranzacția se înche-
ie: pentru a preveni un proces ce poate să înceapă,
pentru a termina un proces început sau
pentru a rezolva difi cultățile ce apar în procesul exe-
cutării unei hotărâri judecătorești.
Ca drept procesual special, tranzacția se poate înche-
ia pe tot parcursul unui proces civil (în cadrul examinării în fond, apel și recurs a cauzei civile) și, dacă este confi r-
mată de către instanța de judecată, înlocuiește hotărâ-rea (decizia) judecătorească.
În faza executării silite se manifestă puterea de lucru
judecat a hotărârii judecătorești, iar tranzacția poate fi
încheiată nu pentru a înlocui hotărârea judecătorească, ci pentru a rezolva difi cultățile ce apar în procesul exe-
cutării acesteia. În consecință, la această etapă procedu-rală, tranzacția nu are putere de lucru judecat și nici nu-i este necesară această calitate.
O tranzacție neomologată de către instanță nu are
putere de lucru judecat, astfel încât art. 1333 CC nu tre-buie interpretat și aplicat decât în contextul inseparabil al celor două alineate.
Procedura omologării tranzac ției încheiate pentru
a preveni un viitor proces nu este prevăzută de legea procesuală în mod separat, dar este stringent necesa-ră pentru a oferi tranzacției autoritate de lucru judecat. Instanțele de judecată vor examina cererile de omolo-gare a tranzacției în ordinea generală pe acțiuni civile, deși această procedură este destul de împovărătoare. Dar, întrucât „nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de ine xistență a legislației,
de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislați-ei în vigoare” (art.5, alin. (2) CPC) atât justițiabilii, cât și magistrații vor utiliza mijloacele procesuale oferite de legea în vigoare.
16 Eventual, numai revizuirea ca și cale de retractare a încheierii, hotărârii sau deciziei judecătorești irevocabile ar putea duce la redeschiderea procedurilor deja consumate.