Universitatea Bucuresti,facultatea De Geografie, Studiu Geomorfologic Popesti Leordeni, Dragan Andrei 2020 [630269]

Universitatea Bucuresti
Facultatea de Geografie
Specializarea Geografie

Comuna Popești -Leordeni. Studiu geomorfologic

Coordonator Stiintific, Absolvent: [anonimizat],
2020
CUPRINS

CAPITOLUL I: INTRODUCERE

CAPITOLUL I I: INFLUENTA CERCETARILOR ISTORICE

CAPITOLUL III: AȘEZAREA GEOGRAFICĂ. LIMITE

CAPITOLUL IV: REGIUNI GEOLOGICE ALE AREALULUI

CAPITOLUL V: MORFOMETRIE ȘI MORFOGRAFIE

V.I. HIPSOMETRIA

V.II ENERGIA DE RELIEF

V.III. PANTELEȘI EXPOZIȚIA VERSANȚILOR

CAPITOLUL VI: MORFOGENEZĂ

VI.I RELIEFUL FLUVIATIL

VI.I. I ALBIILE

VI.I.I I LUNCILE

VI.I. III TERASE LE

VI.I.IV CONURILE DE DEJECȚIE ȘI ALUVIALE

VI.I.V GLACISURILE

VI.II RELIEFUL ANTROPIC

VI.III HAZARDELE GEOMORFOLOGICE

VI.III.I POTENȚIALUL MORFODINAMIC

VI.III.I I AGENȚI ȘI PROCESE

VI.III.III ASPECTE GEOMORFOCLIMATICE

VI.IV RISCUL GEOMORFOLOGIC

VII EVOLUȚIA PALEOGEOMORFOLOGICA

VIII CONCLUZII

Capitolul I

Această lucrare este un studiu geomorfologic, realizat într -o manieră clasică, asupra comunei
Popești -Leordeni. Studii le de geomorfologie, prezintă o importantă practică deosebită întrucât
relieful constituie suportul tuturor activităților umane, dar și al celorlalte componente fizico –
geografice .Lucrarea este structurată în opt capitole, cuprinde un număr de ….. pagini și ……
figuri.Pentru realizarea acestei lucrări, am abordat mai multe met ode, atât generale (analiză,
sinteză, observația, comparația etc.) cât și metode geografice ( cartarea, tehnici GIS).
În debutul demersului de realizare a acestei lucrări am studiat o serie de material bibliografie
(atât text, cât și hărți, schițe etc.) du pă care m -am deplasat pe teren, împreună cu profesorul
coordinator în aprilie 2020 . Ulterior, am realizat hărți geomorfologice, morfometrice și
morfogenetice, respectând cuprinsul(stabilit împreună cu domnul profesor).
O mare parte a acestuia este reprezen tată de materialele grafice (diagrame, hărți, profile) precum
și fotografiile realizate în cele două campanii de teren.
Vreau să adresez mulțumiri domnului profes sor coordinator ( Lector doctor universitar Iulian
Sandulache ) pentru îndrumarea, sfaturile, sugestille dumnealui și pentru faptul că a putut să mă
însoteasca pe teren, de asemenea mulțumesc celorlalți profesori ai Facultății de Geografie, pentru
contribuția lor indirectă în realizarea acestu i studiu. Totodată și colegilor mei S tăniloiu Bogdan,
Boierescu Cosmin, Stănaia Marius și Similea Ionuț întrucât m -au însoțit pe teren și m -au ajutat la
diverse aspecte în demersul meu, inclusiv tehnice.
Nu în ultimul rând adresez mulțumiri și părinților, pentru susținerea lor morală și materială în
această pe rioada și sper să le împlinesc așteptările referitoare la mine pe viitor.

Capitolul II

,,Primele lucrări, împreună cu o harta geologică ( figura 3), se datorează lui M. Draghicheanu
(1985) , N. Cucu Starostescu (1897), Gr. Ștefănescu (1896), G. Murgoci (1907), Protopescu –
Pache Em. (1910).Studii cu caracter geografic au fost efectuate de G. Vâlsan (1916), V.
Mihăilescu (1925) și C. Brătescu (1937).
Cercetările mai recente asupra acestei regiuni au fost întreprinse de E. Liteanu (1952 -1960),
Virgin ia Barbu (1953), P. Coteț (1957, 1963), T. Bandarabur (1961,1965), cercetări ce au
elucidat într -o mare măsură porbleme legate de stratigrafia Pliocenului superior și a
Cuaternalului.
O contribuție deosebit de importantă la cunoașterea formațiunilor antec uaternare din regiuni
reprezintă rezultatele cercetărilor geofizice și forajelor de mare adâncime. ( sursă: Murgeanu G.,
Liteanu E., Bandarabur T. 1966, Analiză hărții geologice București, Comitetul de Stat al
Geologiei Institutului Geologic, București)

Capitolul II I

,,Popești -Leordeni este un oraș în județul Ilfov, Muntenia, România. Localitatea se află în
vecinătatea sud -estică a municipiului București, la ieșirea către Oltenița, fiin d un oraș -satelit al
Capitalei. Conform recensământului din anul 2011, Popești -Leordeni are o popul ație de 21.895 de
locuitori, fiind al patrulea centru urban al județului Ilfov din punct de vedere demografic, după
Voluntari, Pantelimon și Buftea.
La ieșirea din localitate, șoseaua este mărginită pe partea stângă, de o pădure întinsă (10
kilometri), având în prezent statutul de rezervație cinegetica. Aceasta păstrează urme ale
falnicilor codri ai Vlăsiei. Pădurea ce înconjoară localitatea, cu sute de ani în urma, se numea
Ciumernic (stranii rezonante de nume cimeri an), fiind cunoscuta și sub denumirea "Măgura
hoților". în partea de sud a acestei așezări izvorăsc câteva mici cursuri de apa, dintre care mai
cunoscut este râul Câlnău.
Vatra istorica a localității se afla pe malul drept al Dâmboviței, aici arheologii gă sind urme care
atesta o locuire neîntreruptă, timp de doua milenii.
Popești -Leordeni se afla pe "linia de centura" a Capitalei, o localitate situata pe un cerc imaginar,
care unește virtual reședințe nobiliare ce prefigurează o veritabila "VALE a Valaha".
Curțile boierești, reședințele domnești, conacele, castelele, mânăstirile ce înconjoară Bucureștii
pot fi repere ale unui itinerar istoric și spiritual: Ciocănești; Buftea; Mogoșoaia; Fundeni –
Frunzănești (pe malurile Colentinei); Potlogi; Găiseni; Stoieneș ti; Florești (în jurul Șabărului);
Comana (pe Argeș); Budești (la confluenta Dâmboviței cu Argeșul); Popești -Leordeni (la doi
pași de Dâmbovița).
Șoseaua Olteniței, în lungime de peste 60 km, coboară spre Dunăre. Mergând pe acest drum
vechi de secole, călă torul va lăsa în urma sa comuna, trece prin Frumușani, Pasarea, Gruiu pentru
a ajunge la Budești. Aici, unde Dâmbovița se întâlnește cu Argeșul, la marginea unei bălti
născute într -o veche albie de râu, se afla conacul generalului G. Manu, de numele căruia sunt
legate și câteva momente din istoria localității Popești -Leordeni. în trecut, conacul era înconjurat
de un celebru parc, azi dispărut, din nefericire. Alături, se mai păstrează biserica înălțată pe la
1855 -1857 de Ion Mihail Mano, mare vornic și fost caimacan al Tarii Românești, căsătorit în
1796 cu Smaranda Văcărescu, de la care a primit ca zestre averea acesteia din satul Leordeni.
Așadar, în jurul Bucureștilor exista o veritabila "linie de centura", presărată cu numeroase
monumente laice sau religi oase medievale, în rândul acestora Popești -Leordeni fiind o localitate
cu un trecut istoric demn de a fi cunoscut. ’’
( sursă: https://primăria -popești -leordeni.ro/oras/date -geograf ice )

Figura 1. Localizarea arealului Popești -Leordeni

Capitolul IV

Teritoriul orașului Popești -Leordeni face parte din marea unitate structurală cunoscută sub
numele de Platforma Moesica, iar din punct de vedere morfologic, se încadrează în Câmpia
Română. ( sursă: Murgeanu G., Liteanu E., Bandarabur T. 1966, Analiză hărți i geologice
București, Comitetul de Stat al Geologiei Institutului Geologic, București )
Localitatea Popești -Leordeni este situată în partea de sud -est a Capitalei, pe Șoseaua Olteniței
(DN 4), având următoarele coordonate geografice: 25.45' longitudine es tica și 44. 23' latitudine
nordica. întreaga zona se bucura de condiții geografico -climaterice favorabile, deoarece este
situată în centrul câmpiei, ca punct de legătura între dealuri și lunca Dunării.
( sursă: https://primăria -popești -leordeni.ro/oras/date -geografice )

Figura 2. Harta geologica 1:200.000 pentru arealul studiat
( sursă: Murgeanu G., Liteanu E., Bandarabur T. 1966, Analiză hărții geologice București,
Comitetul de Stat al Geologiei Institutului Geologic, București )

Figura Harta fosilelor si tipurilor de soluri din Popești -Leordeni

Capitolul V.I .

Hipsometria, numită și altimetrie constituie ramura din geodezie care se ocupă cu studiul
instrumentelor și metodelor utilizate pentru măsurarea, calcularea și reprezentarea pe planuri și
hărți a altitudinilor diferitelor puncte de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință
(nivelul mării) în vederea reprezentării r eliefului.
Pentru a sublinia importanța hipsometriei este suficient să precizăm că un plan sau o hartă pe
care nu este reprezentată și altitudinea punctelor (printr -o metodă sau alta) sunt considerate
incomplete, deoarece nu oferă posibilitatea, pe de o pa rte, a unei vederi a configurației suprafeței
cuprinsă în plan sau hartă, iar pe de altă parte, nu permite rezolvarea unor probleme de ordin
practic, cum ar fi: calcularea pantelor, volumelor, construirea profilelor topografice, geologice,
geomorfologice e tc.

Figura 3. Harta hipsometrica a arealului Popești -Leordeni

Capitolul V.II.

Energia de relief redă raporturile care se stabilesc între acțiunea factorilor interni, rezistență rocii
și intensitatea eroziunii exercitate de către agenții externi. Prin urmare, ridicările neotectonice, în
contrast cu subsdientele, conduc la mărirea energiei reliefului. Același rezultat are și alternanța
pe suprafețe reduse a rocilor cu durități diferite (rocile friabile sunt ușor îndepărtate și generează
un relief cu altitudini reduse, mai jos). Adâncirea rețelei de vai este diferențiată în funcție de
acești factori, dar în raport cu caracteristicile specifice agentului (râuri mari cu debite și nivele
ridicate, creează vai adânci). În cele din u rmă, rezultă că energia de relief este influențată de mai
mulți factori neotectonici, roca, structura, agent cu rol dominant în modelare, gradul de acoperire
cu vegetație (contează în principal suprafețele acoperite cu păduri).

Figura 4. Harta energiei de relief in arealul analizat

Capitolul V.III .

Panta suprafeței terestre reprezintă înclinarea acesteia față de planul orizontalei.
Practic, ea este dată de unghiul dintre planul suprafeței terestre ș i planul orizontalei.
Calculul pantei se face în triunghiul dreptunghic determinat de planul suprafeței terestre
(ipotenuza), planul verticalei și planul orizontalei (catete), folosind funcția trigonometrică
tangentă.
Panta poate fi exprima tăși ca gradient (hdΔ), dar și ca valoare de pantă în grade (°),
procente (%) sau promile (‰). În grade, exprimarea se poate face sub formăsexagesimală (360°)
sau centesimală (400g). Exprimarea în procente sau promile se face prin înm ulțirea
gradientului cu 100 respectiv 1000. Pe harta topografică, echiditanța curbelor de nivel
(normale sau principale) ne indică o catetă. Pentru aflarea pantei ne putem folosi de distanța
grafică d. Aceasta este exact distanța dintre curbele d e nivel. Cu cât distanța dintre curbele de
nivel este mai mică, cu atât panta este mai mare, și invers. Hărțile topografice 1:25 000 au
construite grafice pentru determinarea pantelor pentru cele două echidistanțe: cea normală de 5
m și cea princ ipală de 25 m. Pe aceste grafice se indică exact distanțele grafice care corespund
unor valori de pantăexprimate în grade sexagesimale întregi (1ș, 2ș, 3ș,…30ș).
Pentru construcția hărții pantelor este practică construirea unui diapazon al pantelo r, care
exprimă distanțele d de pe grafic pe o axă (fig. 1b). Cu ajutorul acestui diapazon se caută regiuni
în care distanța dintre curbele de nivel se încadrează în clasele de pantă stabilite. Panta este unul
dintre cei mai folosiți parametri geomorfometr ici, ea fiind relaționată de intensitatea unor
procese geomorfologice (eroziune în suprafață, alunecări de teren) .
Expoziția suprafeței terestre se referă la orientarea acesteia față de direcțiile cardinale. Sub formă
generalizată, expoziția poate fi deter minată prin simpla raportare la direcția nord, dar într -o
formă corectă matematic, geometric și metodologic expoziția depinde de înclinarea
suprefeței terestre. Expoziția este un parametru relaționat la rândul lui de
procese geomorfologice, prin controlul acestuia asupra radiației solare, a temperaturii și
precipitațiilor.

Figura 5. Harta pantelor arealului analizat

Figura 6. Harta expozitiei versantilor arealului analizat

Capitolul VI.I.

Relieful fluvial reprezintă relieful creat prin acțiunea complexă de eroziune (regresivă, laterală și
în adâncime), transport și de depunere de către râuri și fluvii.
Relieful fluvial reprezintă opera apelor curgatoare,respectiv a râurilor .Principala formă majoră de
relief o reprezintă văile, a caror evoluție începe după conturarea principalelor morfostructuri.
Relieful fluvial cuprinde pe de o parte forme de eroziune,iar pe de altă parte forme de
acumulare.Mecanismele formării reliefului fluvial sunt cele de eroziune,de transport și de
acumulare.Eroziunea se realizează în funcție de caracteristicile rocii,dar se raportează la valorile
de pantă și la debitul râului.De regulă,în cursul superior al unui râu domină procesele de
eroziune,urmate de cele de transport și mult mai puțin cele de acumulare,în timp ce în cursurile
inferioare dominante sunt procesele de acumulare,urmate de cele de transport și de eroziune.
Terasele sunt foste lunci situate astăzi la diferite altitudini față de talvegul râului.De regulă,
sistemele de terase diferă ca vârstă, formă, număr și poziție altitudinală în zonele de orogen față
de cele de platformă.Altitudinea relativă a teraselor variază de la câțiva metri până la zeci sau
sute de metri.
În ariile de platformă terasele sunt foarte bine reprezentate,de regulă în cursurile mijlocii ale
râurilo r întru cât în cursurile inferioare vechimea văii este mult mai mică.În medie sunt între 6‐8
terase, uneori chiar 10, însă altitudinea relativă scade până la sub 2 00 de metri.Cele mai tipice
terase se păstrează în ,așa cum este cazul cu terasele de pe dreapta Siretului.
Terasele sunt dispuse asimetric, cazul cel mai tipic fiind cel al teraselor Siretului dispuse
majoritar pe dreapta râului.

Figura Harta topografica a comunei Popesti -Leordeni

Albia este partea unei văi prin care curge, permanent sau temporar, apa unui râu .
Ea se compune din:
albia minoră – partea cea mai joasă a văii prin care apa curge permanent sau cea mai mare parte
a anului, respectiv suprafața de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură
curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obișnuite, inclusiv insulele create prin
curgerea naturală a apelor. În profil transversal se pot deosebi malurile ce o despart de albia
majoră și talvegul (canalul de etiaj). Canalul de etiaj oscilează în cadrul albiei minore, mersul său
coincizând de obicei cu firul apei sau talvegul (linia celor mai mari adâncimi și viteze sau linia
care unește punc tele cele mai coborâte din lungul patului râului). Nivelele de etiaj reprezintă
media nivelelor minime. Albia minoră mai poartă și denumirile de matcă, pat, făgaș sau vad.
albia majoră – porțiunea de teren mai ridicată din valea naturală a unui curs de apă , acoperită de
ape numai în timpul nivelelor mari și al viiturilor. Albia majoră mai este denumită și luncă.
Termenul se referă la un complex fizico -geografic de îmbinare între apă, uscat și vegetație. În
cadrul luncii se pot observa grinduri fluviatile, c ursuri părăsite, mlaștini și despletiri.
albia părăsită – este acel sector al albiei prin care nu mai are loc scurgerea apei, datorită apariției
unui alt traseu.
Localizarea albiilor in cadrul arealului Popesti Leordeni.
In cadrul Figurii de mai sus, albii le sunt localizate de -a lungul raului Prahova. Acest rau curge pe
directia Nord -Sud, traversand arealul analizat. Raul se intinde pe o lungime de 183 kilometrii,
distribuiti in cadrul a trei judete: Brasov, Prahova si Ialomita.
Acțiunea apelor curgătoare e ste deosebit de însemnată atât datorită faptului că acestea sunt
prezente pretutindeni pe suprafața uscatului cât și puterii lor în transformarea reliefului. Două din
cele trei procese prin care acționează (eroziunea și acumularea) creează forme de relief negative
și pozitive cu extensiuni variabile, cel de al treilea – transportul, are un rol esențial în evacuarea
materialelor produse prin eroziune sau a celor rezultate prin alte procese și ajunse în albia
râurilor (ex. Alunecări de teren, prăbușiri etc.). Deși formele de relief sunt legate strict de un
anumit proces, totuși realizarea și mai ales fizionomia lor în orice moment este rezultatul
corelării acțiunii celor trei procese specifice fluviației, dar și a altora care se manifestă în
regiunile limitrofe albiei râurilor (ex. prăbușirea malurilor, alunecări, excavații sau barări,
nivelări antropice etc.).

Luncile au dimensiuni mari în regiunile de câmpie și podiș, în depresiuni, în
cursul inferior al râurilor; opus, râurile au albii majore înguste, mono laterale sau
acestea lipsesc în munți, în cursul superior, în sectoarele unde s -au adâncit în roci cu
rezistență mare (calcare, roci cristaline etc.). Ca urmare, în lungul unui râu mai întins
se pot separa sectoare în care luncile au dimensiuni, alcătuire și morfologie variate.
Situațiile devin mult mai complexe la râurile care traversează unități montane,
depresionare, deluroase, câmpii. (ex. Oltul, Jiul, Mureșul, Dunărea, Rinul, Elba etc.)
unde alternanțele de situații sunt numeroase.
– Formarea luncilor este condiționată de atingerea locală a unui stadiu de
echilibru morfodinamic, când râul își concentrează energia de care dispune pentru
transportul apei, aluviunilor și în realizarea eroziunii asupra malurilor concave. Ca
urmare își extinde meandrele lăsând spații tot mai largi de luncă în sectoarele
convexe. Prin dezvoltarea meandrelor, suprafața de luncă rezultată printr -o meandrare
excesivă poate să ajungă la o lățime de până la 18 ori mărimea albiei minore. În
condiții excepționale impuse în regiun ile de câmpie, de atragerea unui râu de către
centre de subsidență activă, luncile capătă caracter asimetric, dar și o dezvoltare foarte
mare (ex. Argeșul la intrarea în câmpie, Siretul în câmpia omonimă).
– Morfologia luncii este în cea mai mare măsură re zultatul migrării prin
meandrare a albiei râului, a proceselor de eroziune laterală și de acumulare a
aluviunilor la viituri sau la vărsarea afluenților. În cupinsul ei există forme de relief
pozitive și negative (fig. 22). Cele mai însemnate dintre aceste a sunt:
• grindurile – ca forme de acumulare a pietrișurilor și nisipurilor
grosiere în vecinătatea albiei prezente, dar și a unor foste albii; sunt alungite, au
lungimi de sute de metri și înălțimi de până în 10 m; frecvent sunt acoperite de
vegetație.

• popinele (grădiștile) – martori de eroziune în foste meandre părăsite; pe
unele se practică culturi sau sunt așezări; au formă rotunjită și înălțimi de 5 -10 m.
• conurile de aluviuni depuse de pâraie sau torenți care ajung în luncă;
cele extinse și cu înăl țimi mai mari sunt utilizate pentru culturi sau așezări.
• trepte de luncă desfășurate la 0,5 m, 1 m, 1,5 m, 2,5 m etc. – variază ca
număr, altitudine fiind rezultatul proceselor morfodinamice din albia minoră; cele mai
înalte au caracter de terasă de lunc ă fiind folosite agricol și pentru așezări.
• diguri – forme de relief pozitive amenajate antropic (din pietriș, argilă,
uneori plăci de beton etc.) în vecinătatea albiilor minore pentru a feri restul luncii de
inundații; au lungimi de ordinul kilometrilor și înălțimi de 5 – 15 m.
• meandre părăsite (belciuge) care au rezultat prin procese de
autocaptare; în lungul lor sunt ochiuri de apă, sectoare cu exces de umiditate etc.
• cursuri părăsite ale râului principal sau ale afluenților; există și situația
în care afluenții pătrunzând în luncă urmăresc până la vărsare albiile părăsite de
colector (ex. Jijia în lunca Prutului).
• microdepresiuni cu dimensiuni variabile, unele având lacuri (bălți), iar
altele, suprafețe cu exces de umiditate.
• canale de drenaj s au pentru irigații realizate antropic; au lungimi de
sute de metri și chiar kilometri și adâncimi de 1 -3 m.
83
– Alcătuirea și structura luncii depind în mare măsură de mărimile
debitului, pantei longitudinale, de unitatea de relief pe care o străbate râul (munți,
câmpie), stadiul de evoluție a procesului de meandrare. Comun la toate sunt câteva
elemente – patul albiei tăiat în roca de bază și o pătură de aluviuni, heterogenă ca
alcătuire și granulometrie. Aluviunile au o dublă proveniență. Majoritatea rezu ltă din

aportul râului principal îndeosebi la revărsări când se produc inundații care acoperă
suprafețe diferite ca mărime din luncă (la marile inundații apa o cuprinde în
întregime). Alte materiale sunt aduse și depuse de către afluenți (conuri aluviale).
Repartiția lor este neuniformă, dar reflectă o condiție dinamică. Aluviunile grosiere se
află în vecinătatea albiei actuale, dar și a vechilor albii, a meandrelor părăsite, fiind
primele depuse la revărsări în locurile unde viteza șuvoaielor de apă este m are. Cele
fine sunt legate de sectoarele joase și depărtate de cursul actual, acolo unde au ajuns
curenții de apă cu viteze mici la inundații. Se adaugă pe de -o parte conurile de
aluviuni ale afluenților care variază ca dimensiuni și alcătuire în funcție d e puterea de
transport a acestora, dar și rocile pe care le -au fragmentat, iar pe de alta, depozitele
coluviale de la contactul luncii cu versanții sau cu frunțile de terasă și care au provenit
din erodarea suprafeței acestora (sunt materiale mărunte, frec vent aduse prin
pluviodenudare).
Concluzii – Studiul luncilor are o dublă însemnătate – științifică (ele reprezintă
o treaptă de relief care reflectă un stadiu din evoluția văii; analiza componentelor
relevă relații dinamice etc.) și practică (sunt terenuri ce pot căpăta utilizări adecvate
fertilității solului, gradului de umezire, pentru piscicultură, exploatări forestiere,
exploatarea nisipului, balastului, argilei; pe treptele mai înalte se realizează unele
culturi agricole, se pot amenaja drumuri și chiar gospodări).
Folosirea luncilor implică pe de -o parte stabilirea corectă a potențialului
suprafețelor ce o alcătuiesc, iar pe de alta măsuri de protejare la inundații, a spațiilor
folosite, inclusiv a așezărilor limitrofe (diguri, canale etc.). în trucât reprezintă sectoare
joase situate în vecinătatea albiilor.
In cadrul arealului analizat, lunca colorata cu portocaliu, este localizata in proximitatea albiilor,
conform si definitiei si a raului (regimului de scurgere). Aceasta lunca face trecerea d e la albie
catre terase fiind considerata drept sector de tranzitie.

Terasele sunt trepte în lungul văilor la altitudini relative față de albie ce variază
între 4 -5 m și 180 m (frecvent până la 90 -100 m) care la origine au fost lunci,
rămânând suspendate î n urma adâncirii în ele a râurilor.
– Desfășurarea și dimensiunile variază în funcție de generația de văi, de
unitățile de relief în care se află. Au extensiune în regiunile de dealuri, podiș și sunt
mai reduse în munți, îndeosebi în subunitățile alcătuite din roci dure. De asemenea,
sunt mai numeroase și au dezvoltare în lungul râurilor principale, caracteristici care
scad pe măsura trecerii la generații de afluenți tot mai noi (ex. pe Olt sunt opt terase,
pe Olteț sunt cinci terase, iar pe afluenții acest uia 1 -3 terase).
– Morfologic, la orice terasă se separă două suprafețe – una orizontală sau
cvasiorizontală numită podul terasei care reprezintă o luncă veche și o suprafață
înclinată (uneori verticală) care formează fruntea terasei, ea rezultând prin adâ ncirea
râului în luncă. Linia care se află la îmbinarea celor două suprafețe poartă numele de
muchia terasei, iar cea care este situată la racordul podului cu forma de relief
superioară constituie țâțâna terasei.
– Structural se disting trei situații:
• terase aluviate (aluviale) la care se separă un strat de aluviuni cu o
grosime de 1 -5 m și roca în loc, între ele fiind vechiul pat al albiei; sunt cele mai
frecvente.
• terase în rocă la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespunzând
patului albiei.
84
• terase aluvionare – ce au pânză groasă de aluviuni, în care ulterior râul
s-a adâncit. Există două subtipuri – terase îmbucate (succesiunea fazelor evolutive
este adâncirea râului – aluvionare foarte bogată – adâncirea râului în pânza de aluviuni

până l a un nivel superior altimetric celui din prima fază; o nouă aluvionare și o nouă
adâncire prin care se creează un alt nivel de terasă) și terase rezemate (succesiunea
fazelor este: adâncirea râului, aluvionare puternică – urmată de o adâncirea râului în
pânză până la baza ei; o aluvionare nouă care creează a doua pânză de materiale mai
subțire în raport cu precedenta – o adâncire nouă, până la baza pânzei; rezultă trepte
dezvoltate în scară).
Există două teorii generale referitoare la formarea acestora. Pri ma, mai veche, consideră
realizarea lor în trei faze la care procesele fluviatile au rol diferit.
A doua teorie rezumă geneza la două faze când s -au realizat cele două suprafețe care alcătuiesc
terasa. În prima, în urma acțiunii mai întâi a eroziunii lineare, iar după ce s -a ajuns la un
echilibru dinamic a predominării eroziunii laterale când s -a înfăptuit lunca cu un strat de aluviuni
nu prea gros (pătură de aluviuni cu rol de menținere a echilibrului general la viituri); a doua fază
solicită ruperea echilibrului și declanșarea eroziunii lineare prin care râul se adâncește cu mai
mulți metri (este tăiată fruntea) situație care face ca lunca să rămână suspendată deasupra unei
albii în curs de realizare ca terasă.
In harta analizei terenului se diferenti aza trei terase: Terasa I ( cu verde deschis), Terasa „Baicoi”
(verde inchis) si Terasa „Campina” (verde intermediar). Terasa „Baicoi” este localizata in Nord –
Estul raului Prahova, Terasa I este pozitionata in extremitatea Estica, iar Terasa „Campina” etse
pozitionata de o parte si de alta a raului Prahova inconjurand lunca si albiile din areal.
Conul de dejecție (agestrul) reprezintă partea finală (inferioară) a torentului constituind o formă
de relief pozitivă (un semicon) rezultată prin acumularea pe o s uprafață cvasiorizontală a
materialelor cărate de șuvoiul de apă. Este cu atât mai mare cu cât torentul este mai extins,
suprafața pe care se acumulează este largă și nu este spălată de apele râurilor, rocile și depozitele
erodate de torent sunt friabile ș i ușor de dislocat, evoluția torentului este îndelungată. Conul
constituie o sumă de pânze de materiale suprapuse, fiecare aparține unei ploi importante; la
aversele bogate, puterea de eroziune și capacitatea de transport a șuvoiului de apă sunt ridicate,
ceea ce face ca materialele ce ajung în sectorul de acumulare să aibă dimensiuni mari; ele sunt
precedate și urmate de materiale cu mărimi reduse care corespund unor debite mai mici specifice
începutului și sfârșitului viiturii. La ploile ce dau o cantitat e mică de apă, pânzele sunt formate
din elemente fine. Depunerea materialelor, indiferent de ploaie, implică o anumită sortare,
elementele grosiere fiind primele acumulate (la vârful conului) pe când cele mai fine ultimele
(spre marginea conului), aceasta întrucât viteza apei scade odată cu micșorarea pantei ceea ce
face ca și puterea de transport să se reducă spre marginile conului. Toate acestea fac ca structura
conurilor de dejecție să fie foarte heterogenă, în secțiune să apară succesiunea de pânze de u nde
și ideea de ''structură încrucișată''. Dacă torenții debușează în albiile minore ale râurilor, conurile

nu se formează sau au dimensiuni modeste, întrucât o bună parte din materiale sunt preluate de
apa acestora.
Dacă râul are apă puțină și viteză mică , iar torentul aduce o cantitate însemnată de materiale
atunci conul se dezvoltă, iar albia râului fie că este obturată, fie că este împinsă spre versantul
opus.
Uneori, torenții se dezvoltă pe frunțiile unor terase sau a unor trepte structurale, platouri etc. La
aceștia frecvent se vor dezvolta fie un canal de scurgere alungit (un ogaș puternic) și un con de
dejecție, fie un bazin de recepție pe suprafața slab înclinată (podul terasei, suprafața structurală)
și un con de dejecție la bază (huniile de pe ter asele Dunării din Mehedinți). Organisme torențiale
complexe rezultă și pe versanții acoperiți de depozite loessoide groase, întrucât torențialității i se
adaugă sufoziunea. Ca urmare, în bazinul de recepție alături de ravene se dezvoltă puțuri, hrube
și tunele sufozionale, canalul de scurgere include și părți din tunele sufozionale prăbușite (ex.
versanții Podișului Moldovei dinspre Prut și Siret). Situații similare apar și pe versanții regiunilor
alcătuite din blocuri de sare acoperite de depozite luto -argilo-nisipoase groase (Subcarpații de
Curbură în bazinele văilor Râmnic, Slănicul de Buzău; la Praid, Ocna Dej etc.)
Torentul este un curs de apă, temporar și puternic, cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor
mari sau după topirea bruscă a zăpezilo r și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale
dealurilor, având o mare viteză și forță de eroziune.
In cadrul hartii realizate, conurie de dejectie sunt marcate intr -un simbol aparte de culoare rosu
inchis. Acestea se regasesc in special in ca drul Terasei „Campina” la Est de raul Prahova (in
sensul scurgerii)
Glacisul este o fâșie de teren neted și alungit ușor înclinat în partea inferioară și cu pantă tot mai
mare în partea superioară (profil lontgitudinal concav), ce face racordul între un ab rupt morfo –
tectonic și o suprafață relativ orizontală (câmpie, depresiune, terasă, luncă, etc.)
Uneori, panta de eroziune rezultată din retragerea versantului și pe care se păstrează un orizont
subțire de materiale se continuă printr -o câmpie de aluviuni. Alteori, ea este scurtă și acoperită
de materiale care formează poale întinse pe suprafața cvasiorizontală din față (luncă, pod de
terasă, șes depresionar, câmpie etc.).
Glacisurile și pedimentele sunt frecvente aproape în orice regiune morfoclimatică, dar cunosc
amploare în cele aride și semiaride calde sau reci, iar diversitate ca mărime și geneză în regiunile
temperate. Se formează prin erodarea versanților abrupți și golași, care se retrag paralel cu ei
înșiși. Se dezvoltă de principiu în climate aride și semiaride, dar apar incipient și în alte climate.
Piemonturile din Câmpia Română s -au format (cu excepția celor cu strate de Cândești Frătești) în
timpul pleistocenului, racordabile ca timp și uneori ca trepte cu terasele din dealurile
mărginașe.În Câmpia Română , în afara unor câmpii „getice”, prelungiri ale Piemontului

Getic(Sălcuța, Leu -Rotunda, Boianu) și de „frătești” (Burnas), apar și două aliniamente decâmpii
piemontane mai noi: Câmpia Târgoviște -Ploiești (cu 2 -3 trepte corespunz ă toarecelor mai tinere
trei terase din Subcarpați) și Câmpia joasă a Râmnicului.

Capitolul VI.I.I

În categoria formelor de eroziune intră în principal albiile minore ale râurilor.Albia minoră
reprezintă secțiunea prin care curge râul la debite normale.La nivelul albiilor minore se constata
procese de eroziune de fund și de eroziune laterală.În funcție de pantă, albiile minore se remarcă
prin prezența fenomenului de curgere liniară și unitară, trecându‐se la un curs de împletit, și mai
apoi la valori și mai mici de pantă se realizează un curs sinuos (meandrat).Dimensiunile albiilor
minore diferă în funcție de ordinul de mărime al râului și de zona morfostructurală.Cele mai
tipice forme ale reliefului fluvial sunt însă cele de acumulare.Cele mai reprezentative forme sunt
luncile și terasele.Luncile corespund, de regulă, albiilo rmajore ale râurilor,care reprezintă
secțiunea unei văi prin care râul curge la debite mari și excepționale.Dimensiunile luncilo r
variază de regulă fiind tot mai mari din cursul superior spre cel inferior.Râurile de munte din
zonele de obârșie pot fi lipsite de lunci,dar în cazul văilor mai mari pot prezenta lunci cu lățimi
de ordinul zecilor,sau chiar sutelor de metri, așa cum este cazul cu sectoarele de râu din
depresiuni.Cele mai largi lunci sunt cele ale râurilo r mari din sectoarele extracarpatice , unde
ating lățimi de sute de metri sau chiar de ordinul kilometrilor.Cea mai largă luncă este Lunca
Dunării –7‐8 km.

Capitolul VI.I.V

,,Glacisurile există, cu lățimi mai mari sau mai reduse, sub toate tipurile de abrupturi din
România, îndeosebi pe roci sedimentare moi.Termenul a fost folosit din 1902, dar studiile încep
după 1960.După vârstă și sistemul geomorfolgic dominant, glacisurile din România au fost
grupate astfel:preglaciare, pleistocene (glaciare și inte rglaciare) și bolocene.’’
În arealul studiat, afladu -se în zona de câmpie, se găsesc glacisuri de câmpie.
( sursă: Posea Gr. 1968, Sur la présence des glacis en Roumanie, Rev. roum. géophys., géogr.,
Géographie,12, 1 -2.
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. 1974, Relieful Roma âniei (cap. Glacisurile), Edit. Științifică,
Bucureș ti )

Capitolul VI.II

Relieful antropic se compune din: diguri, canale (cu diferite marimi, cel mai dezvolta fiind
Canalul Siderurgic Calarasi), drumuri, suprafete construite (sate), iezere, movile s.a.
Relieful antropic cuprinde toate transformarile mari datorate omului:
Canalul Dunare Marea Neagra, Suprafetele lacustre artificiale, cariere,
baraje, diguri (indeosebi in Lunca si Baltile Dunarii), relieful datorat
exploatarilor min iere, caile de comunicatie etc. scoarta terestra, iar acestea duc la aparitia unui
relief specific denumit relief antropic. Influenta omului asupra scoartei terestre se poate
manifesta direct (crearea de gropi, tuneluri, diguri, cariere) si inderect, accelerand actiunea unor
agenti naturali (defrisarea padurilor, pasunatul, irigarea terenurilor ).
Relief antropic se refera la relieful format prin interventia omului sau care reflecta totalitatea
transformarilor mari datorate omului: lacuri artificiale, canale (Canalul Dunare -Marea Neagra),
cariere, exploatari miniere de suprafata, baraje, diguri, halde de steril (din activitatile miniere),
ramblee, deblee etc.
Omul, dispunand de tehnici avansate, produce modificari importante in scoarta terestra, iar
acestea duc la aparitia unui relief specific denumit relief antropic. Influenta omului asupra
scoar tei terestre se poate manifesta direct (crearea de gropi, tuneluri, diguri, cariere) si inderect,
accelerand actiunea unor agenti naturali (defrisarea padurilor, pasunatul, irigarea
terenurilor).Modelarea reliefului de catre om poarta un aspect constructiv si destructiv si poate
avea un caracter local si regional.
Activitatea umana a fost diferita de -a lungul existentei sale.De la simplele activitati de culegator
de fructe si vanator, s -a ajuns in prezent la forme de activitati foarte complexe, care au ca r ezultat
imbinarea elementelor natural cu cele antropice.
Dintre cele mai semnificative intervenitii umane amintim: defrisarea padurilor, modificarea
cursurilor de apa, destelenirea unor terenuri si aparitia culturilor agricole, activitatea miniera,
constru ctii de cai de comunicatii, dezvoltarea asezarilor omenesti.

Capitolul VI.II I

Hazardele geomorfologice sunt condiționate de fragmentarea și înclinarea reliefului, de
cantitatea de precipitații, de gradul de seismicitate și de alcătuirea petrografică.
Prăbușirile și rostogolirile de roci sunt căderi bruște de materiale devenite mobile în urmă
dezagregării, gravitației sau că urmare a unor explozii, cutremure, ploi torențiale etc.
Alunecările de teren sunt considerate hazarde prin dimensiunea stratului a fectat. Ele sunt
favorizate de prezența argilei, umezelii pe terenurile cu pante de 10 -30°, subsăpări la baza
versanților sau pot fi declanșate de alte hazarde.
Curgerile de noroi sunt cauzate de îmbibarea cu apă a rocilor alterate în condiții de pantă. El e
produc pagube infrastructurii, așezărilor omenești, pierderi de vieți omenești etc.
Avalanșele sunt deplasări bruște cu viteze mari (300km/oră) ale maselor de zăpadă pe versanții
foarte înclinați (30° -50°) ai munților declanșate de vibrații.
Arealele afe ctate de aceste hazarde sunt frecvente în Munții Alpi, Munții Anzi, Munții Stâncoși,
Munții Scandinavici, Munții Carpați etc.
Dintre hazardele naturale, acestea afectează un număr mare de areale și turiști, ceea ce impune o
concentrare a managementului tur istic privind prevenirea accidentelor legate de avalanșe.
În România exită preocupări numeroase privind aplicarea conceptelor de hazard natural, hazard
geomorfologic și noțiunele subsecvente de risc natural și risc geomorfologic pentru evaluarea
stării de senzitivitate a reliefului. Cele mai numeroase lucrări au apărut odată cu deceniul ’90,
deceniul internațional al dezastrelor naturale. Abordarea problematicii hazardurilor
geomorfologice s -a făcut prin implicarea geomorfologiei aplicate. Cele mai des cita te hazarduri
geomorfologice sunt : eroziunea solului, deplasările în masă, eroziunea fluvială, abraziunea
țărmurilor.În acest context general studiile au avut în vedere :
Evaluarea hazardului la diferite procese de versant.Completarea probabilității de apa riție în
spațiu (unde?) cu elemente ce țîn de cunoașterea factorului declanșator, a pragului de declanșare
în cadrul respectivului factor și a intervalului acestuia de revenire conduce la înțelegerea
probabilității de apariție în spațiu și timp (unde și câ nd?) a unor astfel de procese.
Evaluarea riscului la diferite procese de versant.Studiile de risc urmăresc evaluarea cu o cât mai
mare acuratețe a nivelului de amenințare pe care un anumit proces îl arată, în vederea stabilirii
unor măsuri de reducere a pa gubelor potențiale. Estimarea, evaluarea și managementul riscului
conduc la implementarea unor politici pe baza unor măsuri adecvate, ceea ce înseamnă
guvernanța acestuia.

Capitolul VI.III.I

Potențialul morfodinamic vizează analiza factorilor geologici, geomorfologici, climatici,
hidrologici, biologici și antropici.
Analiza proceselor geomorfologice constituie în esență analiza complexă a dinamicii versanților
și albiilor care se realizează atât calitativ – cartarea proceselor, cât și cantitativ, prin ind icatorii de
stare și de risc:
eroziunea în adâncime(densitatea și energia de relief)
eroziunea în suprafață(suprafața ocupată)
alunecările de teren(suprafața ocupată)

Capitolul VI.III.II

Un con de dejecție este o formă de relief în evantai, cu profil convex, rezultată din depunerea
materialului transportat de un torent sau un râu de munte. Conul de dejecție prezintă o structură
eterogenă alcătuită din pietriș, nisip și argilă și se formează la poalele unei regiuni înalte în
punctele de micșorare a pantelor unde se favorizează descărcarea materialului solid transportat
de debi tele sezoniere sau permanente .

Capitolul VI.III.I I

Prin relief se înțelege ansamblul neregularităților scoarței terestre, acestea apărând ca trepte
altimetrice și forme geometrice inegale.
Agenții geomorfologici reprezintă factori cu o importanță mare în generarea formelor de relief
prin următoarele procese: eroziune, transport și acumular e.
Agenții sunt grupați în interni (endogeni), cei care se manifestă în interiorul scoarței și agenți
externi (exogeni), cei care se manifestă la exteriorul scoarței.
Agenții interni și relieful creat
Mișcările tectonice – reprezintă deplasări ale materiei , fiind generate de energia rezultată în timp
de dinamica pe verticală sau pe orizontală a blocurilor scoarței, desfășurându -se pe spații limitate
ca întindere. Modul de manifestare și rezultatele acestora le împart în:
Mișcări orogenice, care au ca rezult at munții de încrețire, reprezentați de lanțuri cu lungimi de la
sute la mii de kilometri. În ultimii 600 milioane de ani s -au produs orogenezele: caledonice (în
România – Podișul Casimcea, iar în Europa – Munții Scandinaviei, Penini și Scoției), hercinice
(Munții Măcin, Ural, Pădurea Neagră, Podișul Central) și alpine (Alpii, Carpații, Himalaya);
Mișcări epirogenice – reprezintă mișcări lente ale scoarței pe verticală. Acestea se produc, cu
precădere, în regiunile continentale, fie sub forma unor ridicări (epirogeneză pozitivă –
altitudinile cresc și se extinde suprafața de uscat), fie sub forma unor coborâri (epirogeneză
negativă­ – scad altitudinile și se restrânge suprafața de uscat).
Magmatismul – reprezintă totalitatea fenomenelor legate de deplasarea și consolidarea magmei
în interiorul scoarței terestre. Ca rezultați ai magmatismului sunt:
batoliți – rezultați prin consolidarea topiturilor granitice, având dimensiuni foarte mari și
nivelul superior cu formă variată;
lacoliți – au o formă specifi că de ciupercă, dimensiune mai mici; partea superioară, sub forma
unei structuri lenticulare este separată de vatra de la bază printr -un picior, ce reprezintă canalul
prin care s -a realizat procesul dinamic;
corpurile rezultate prin consolidarea topitur ii pe fracturi ce formează secțiuni ale stratelor apar
ca: apofize sau filoane (bare), dyke -uri (pereți verticali sau înclinați), neck -uri (stâlpi), silluri
(mase paralele cu stratele pe care le -au întrepătruns).
Vulcanismul – se definește ca fiind totalit atea proceselor și formelor legate de ieșirea și
consolidarea magmei (materia topită) la suprafața scoarței. Toate acestea formează un sistem
numit erupție vulcanică, ce are ca rezultat un aparat vulcanic.

Relieful terestru se afla sub actiunea agentilor i nterni si externi (morfogenetici). Agentii
actioneaza asupra reliefului prin intermediul proceselor geomorfologice.
Procese geomorfologice:
a. Pluviodenudarea – reprezinta actiunea apei de ploaie asupra scoartei terestre. Eroziunea
torentiala contribuie la formarea rigolelor (santulete mici care se pot astupa sau nu), mai mari
decat rigole, ravene, ogase, torenti
b. Procese gravitationale: alunecarile de teren (apa, argila, panta); prabusirile ( au loc in zonele
montane inalte datori ta dife rentelor de clima); avalansele.
c. Procesele de sufoziune (a sapa pe dedesupt) si tasare.
d. Procesele de dezagregare fizica si chimica.
e. Procese fluviatile – de-a lungul apelor curgatoare. Aceste procese dau nastere a 3 actiuni:
erozi une, transport, acumulare.

Figura Harta solurilor degradabile din cadrul arealului Popești -Leordeni

Capitolul VI.III.III
În cadrul hărții, aflate în figura următoare sunt prezentate climatele, în funcție de regionarea lor.
Ele sunt notate conform legendei astfel: climatele montate (cu albastru), climatele de dealuri și
podișuri (cu verse), climatul de câmpie (cu galben) și climatul de zona litorală (cu portocaliu).
În cazul arealului Bănești -Florești, din județul Prahova, putem discuta despre climatul de dealuri
și podișuri. Acest tip de cliamt, se caracterizează prin: poziționarea în cadrul altitudinilor între
250-750 metri altitudine, temperaturile medii anuale ajung între 8 -10 °C, iar precipitațiile medii
anuale sunt în jur de 500-600 mm/an. Parametrii climatici sunt influențați în special de
poziționarea latitudinara și longitudinala și altitudinală a reliefului. În situația arealului nostru,
barieră climatică a Grupei Fagras reduce semnificativ cantitatea mare de precipitații adusă de
influențele oceanice.

Figura . Harta zonelor climatice din România

În cadrul graficului de mai jos sunt evidentiati mai mulți parametrii climatici,
calculați/determinați pentru localitatea Bănești.
Parametrii climatici ce se regăsesc în grafic sunt: precipitațiile (determinate pe verticală,
utilizând coloanele în unitatea de măsură în milimetrii), maximă zilei ( determinată pe orizontală,
cu linie continuă de culoare roșie, determina temperaturile medii cele mai mari din luna
respectivă), minimă zilei ( determinată de asemenea tot pe orizontală, însă cu o linie continuă de
culoare albastru închis, această reliefează temperaturile medii lunare cele mai mici din localitatea
enunțată), de asemenea mai sunt reprezentate zilele fierbinți și zil ele friguroase cu linii
discontinue(roșie, respectiv albastră).
Acest grafic, a fost selectat pentru a ne ajută să determinăm valoarea reală a temperaturii medii
anuale din zona, tipul de climat, influențele prezente și de asemenea influențele sale asupra
reliefului (roca, rețea hidrografică, vegetație etc.). Analizând graficul, putem determina o
temperatura medie anuală de aproximativ 10°C și prezența climatului temperat continental
specific zonelor de dealuri joase.

Figura . Grafic
https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/climatemodelled/pope%c5%9fti –
leordeni_rom%c3%a2nia_669870
Accesat la data de 13/06/2020 ora 23:26

Analizând graficul de mai jos, putem determina zilele cu radiație solară puternică, zilele înnorate
și cele cu precipitații. Undă variației precipitațiilor este marcată cu linie continuă de culoare
albastră, zilele însorite sunt marcate cu galben, iar cele pa rțial înnorate sunt prezente în zona
mediană a graficului.

Figura . Grafic
https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/clim atemodelled/pope%c5%9fti –
leordeni_rom%c3%a2nia_669870
Accesat la data de 13/06/2020 ora 23:57

Roza vânturilor este reprezentarea grafică a frecvenței vântului pe cele opt direcții cardinale și
intercardinale, într -un anumit punct sau într -o anumită zonă de pe un teritoriu. Roza frecvenței
vânturilor e o reprezentare grafică a repetării predominante a direcției vânturilor după carturi
(părțile lumii), într -o perioadă concretă de timp (de regulă, o lună, un sezon, un an) sau pentru
câțiva ani. Pentru formarea rozei frecvenței vânturilor trebuie însumat numărul tuturor cazurilor
de vânt și timp liniștit în decursul unei perioade. Suma obținută se ia ca 100%, iar numărul de
cazuri de vânt din fiecare cart și timp liniștit se calculează în procente, după care se construiește
o diagramă. Pentru aceasta din centru se trag 8 linii care înseamnă 8 carturi. (S, N, NE, NV, E,
V,-S, SE). Conform reprezentatiei grafice, obserrvam ca vanturile nu depasesc in medie 28 -30
km/h

Figura . Graifc
https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/climatemodelled/pope%c5%9fti –
leordeni_rom%c3%a2nia_669870
Accesat la data de 13/06/2020 ora 23:57

Capitolul VI.IV

Figura . Harta riscurilor geomorflogice

Capitolul VII

Este strâns legată de evoluția oceanului Tethys, situat între plăcile africană (la sud) și
euroasiatică (la nord), și de formarea lanțului muntos alpino -carpato -himalayan, proces început
în urmă cu 200 milioane ani.Evoluția teritoriului s -a desfășurat în strânsă legătură cu deplasarea
plăcii est -europene și a unor microplăci situate în fața ei, precum și cu apariția rifturilor. Pe
teritoriul României, microplăcile transilvan ă, panonică, moesică și a Mării Negre vin în contact
cu placă euroasiatică.
Etapele de dezvoltare ale reliefului
Epoca prehercinică (proterozoic – paleozoic inferior) este perioada în care se formează și se
nivelează soclurile platformelor Moldoveneas că, Valahă, Dobrogei Centrale și de Sud.În prima
etapă, s -a desfășurat consolidarea Platformei Moldovenești după mișcările baikaliene și a
Platformei Moesice după orogeneza assyntică, la sfârșitul proterozoicului, delimitate de un
geosinclinal.În cambrian, în condițiile unui climat cald și secetos, s -a format peneplenă soclului
precambrian, care alcătuiește astăzi fundamentul Podișului Moldovei, Câmpiei Române și
Podișului Dobrogei de Sud. Ulterior, marginile platformelor au coborât spre aria geosinclinală,
iar intensificarea mișcărilor epirogenice negative a inițiat un îndelungat proces de sedimentare
Într-o etapă ulterioară, în silurian, s -a desfășurat orogeneza caledonică, care a determinat cutarea
strânsă a sedimentelor din geosinclinalul Dobrogei Centra le, cu formarea șisturilor verzi. În
geosinclinalul carpatic s -au format cordiliere, în general paralele cu marginea Platformei
Moldovenești, iar Dobrogea Centrală și de Sud au fost exondate.
În condițiile unui climat cald, a rezultat o suprafață de nivela re care retează structurile șisturilor
verzi, corelată cu strațele de Carapelit din regiunea Măcinului.
Epoca hercinică (paleozoic superior – mezozoic), interval în care au fost definitivate
principalele trăsături structurale ale Dobrogei de Nord, s -au format și consolidat blocurile
cristaline carpatice, acestea fiind înălțate tectonic, peneplenizate și fragmentate.
Orogeneza hercinică (carbonifer și permian) a determinat cutări, exondări și magmatism granitic,
atât în aria nord -dobrogeană, cât și în ge osinclinalul carpatic. S -au format Munții Măcinului,
regiunea devenind rigidă la începutul mezozoicului și alăturându -se Dobrogei Centrale.
Datorită reactivării unor fracturi, în spațiul dintre Platforma Moldovenească și Dobrogea de
Nord, prin fenomene de coborâre, s -a format Depresiunea Predobrogeană, continuată spre nord
cu Depresiunea Bârladului.
După carbonifer, masivele hercinice din Dobrogea de Nord și din aria carpatică au fost supuse
unei denudări intense, desfășurată într -un climat cald și umed, in ițial, apoi secetos. În aceste
condiții, s -a format o suprafață de eroziune de tip pediplenă.

Mișcările kimmerice au avut că efect fragmentarea blocurilor cristaline hercinice și formarea
bazinelor de sedimentare cretacice și neogene, conturând practic cad rul structural al Carpaților.
Prima fază – mișcările kimmerice vechi (triasic – jurasic inferior) – s-a manifestat prin erupții
puternice de -a lungul liniilor de falie, ce au format platoul de diabaze de la Niculițel. Fenomene
vulcanice s -au manifestat și -n regiunea situată la nord de Mureș, unde continuă până în cretacic.
Se înregistrează mișcări tectonice intense pe verticală, care au determinat fragmentarea
masivelor hercinice și formarea unor depresiuni tectonice (Hațeg, Reșița –Moldova Nouă).
A două fa ză – mișcările kimmerice noi (jurasic mediu și superior) – provoacă modificări
semnificative în aria Munților Apuseni, unde se accentuează structura de horsturi și grabene, prin
mișcări tectonice diferențiate, care au conturat structurile bloc ale acestora . În Carpații Orientali,
se conturează geosinclinalul flișului cretacic, în care au loc procese intense de scufundare.
Epoca carpatică
Etapă carpatică veche (cretacic mediu – paleogen) se caracterizează prin procese intense de
cutare, vulcanism, dar și prin formarea complexului sculptural Borăscu.În cadrul orogenezei
austrice s -au produs fenomene intense de cutare și șariaj.În Carpații Meridionali s -a format pânza
getică, iar în Munții Apuseni, peste autohtonul de Bihor a încălecat pânza de Codru.În Car pații
Orientali pânza transilvană a încălecat spre est depozitele din aria depresionară, iar pânza
bucovinică a dus la încălecarea cristalinului peste aria flișului intern.
În ansamblu, a avut loc o ridicare a regiunii cristalino -mezozoice și o coborâre te ctonică a
bazinelor Hațeg, Borod, Ghimbav -Rucăr.În cretacicul mediu s -au produs procese intense de
modelare a reliefului în condițiile unui climat tropical umed.
Orogeneza laramică (senonian superior – paleocen) a definitivat configurația structurală a zon ei
cristalino -mezozoice în Carpații Orientali, precum și cutarea formațiunilor aparțînând flișului
cretacic conturat într -un sistem de pânze de șariaj. În Dobrogea, s -a individualizat structural
Podișul Babadagului.În vestul țării, formarea și activarea un or fracturi a produs scufundarea
blocurilor transilvan și panonic, conturând conformația de horst a Munților Apuseni. S -au
înregistrat erupții vulcanice acide, care au pus în loc banatitele.
Spre sfârșitul acestei faze, trăsăturile de ansamblu ale Carpațil or erau conturate, și cea mai mare
parte a teritoriului României era exondată.

Modelarea s -a desfășurat în condițiile unui climat tropical, ce a dus la formarea pediplenei
carpatice (complexul sculptural Borăscu).
Etapă neocarpatică ajunge să conture ze edificiul carpatic, prin continuarea proceselor de
cutare din geosinclinalul carpatic și prin mișcările epirogenice predominant pozitive, manifestate
nu numai în Carpați și Subcarpați, dar și în podișuri și chiar în câmpii. Erupțiile au creat lanțul
vulcanic din vestul Carpaților Orientali. Concomitent, agenții subaerieni formează mai multe

trepte de relief.Mișcările savice definitivează flișul paleogen, că unitate structurală distinctă. De
asemenea, se schițează depresiunile -golfuri de pe latura vestică a Munților Apuseni și Banatului.
Se continuă subsidența în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică. La contactul
dintre munte și spațiile mai joase din jur s -au format piemonturi întinse acvitanian -burdigaliene.
Modelarea prebadenian ă a dus la sculptarea nivelului superior al complexului sculptural Râu –
Șes, care nivelează și flișul cretacic al Carpaților Orientali
Mișcările stirice (badenian) și moldavice (badenian –sarmațian) au determinat cutarea
formațiunilor din Subcarpații Moldove i.
Tot acum s -au înregistrat primele erupții neogene din nordul Carpaților Orientali și Munții
Apuseni.S -a continuat scufundarea Masivului Transilvan și a celui Panonic, s -a pus în evidență
avanfosa de la exteriorul Carpaților, în care se acumulau depozite mio-pliocene.În sarmațianul
mediu și superior se înregistrează o nouă fază de formare a piemonturilor.
Mișcările attice (sarmațian superior) au determinat o ridicare accentuată a arcului carpatic,
însoțită de exondarea unor depresiuni -golfuri și bazine in terne.La curbură Carpaților, a început
cutarea formațiunilor din avanfosă.
Concomitent se desfășoară erupții vulcanice din ce în ce mai intense în vestul Carpaților
Orientali și Munții Apuseni.În condițiile unui climat mediteranean, s -a format nivelul infe rior al
complexului sculptural Râu -Șes.
Mișcările rhodanice (dacian) au determinat o ridicare de ansamblu a Carpaților și a regiunilor
periferice și retragerea apelor din Bazinul Transilvaniei, Podișului Moldovei, că și din regiunile
colinare și din golfur ile din vestul țării.
Mișcările valahe s -au manifestat în Subcarpații Curburii și Subcarpații Olteniei, determinând
cutarea formațiunilor de molasă în cute largi și cute diapire. În Podișul Transilvaniei, se
definitivează structura în domuri și cute diapir e.
În Carpați, continuă procesul de înălțare în două faze, formându -se două nivele în cadrul văilor.
În villafranchian, la exteriorul Carpaților s -au acumulat depozite groase fluvio -torențiale, creând
piemonturi (în Piemontul Getic, în depresiunile Lăpușul ui, Oașului, Beiușului).
În România, s -a realizat o fragmentare intensă a regiunilor deluroase și o detașare prin eroziune a
depresiunilor și culoarelor de contact.Tot acum se înregistrează erupții vulcanice intense în
vestul Carpaților Orientali, unde s -a clădit lanțul vulcanic Călimani -Harghita
În cuaternar, se formează Câmpia Banato -Crișană, Câmpia Română, începe conturarea Deltei
Dunării și se definitivează trăsăturile de bază ale Piemontului Getic. O parte importantă a
Subcarpaților a fost modelată și a ajuns la conformația actuală în postvillafranchian. Tot acum se
înregistrează mișcări neotectonice diferențiate, evidente mai ales în Subcarpați, ce determină o
evoluție a acestora pe compartimente tectonice.

Condițiile morfogenetice specifice cuaternaru lui

(1) În günz, climă a fost rece, cu temperaturi medii anuale negative pe întreg teritoriul țării.
Întreaga arie carpatică avea un climat de tundră.

(2) În interglaciarul günz -mindel există un climat cald și uscat, caracterizat prin diferențieri
anotimpuale evidente.

(3) În mindel, climatul era rece, favorabil unor procese periglaciare intense. Interglaciarul
mindel -riss este caracterizat printr -un climat mai cald decât cel actual, cu precipitații mai bogate.

(4) În riss s -a înregistrat un c limat rece și umed, ce a favorizat instalarea ghețarilor în Carpați.

(5) Interglaciarul riss -würm, cel mai scurt dintre toate interglaciarele (circa 10.000 ani), a avut
condiții climatice asemănătoare celor actuale.

(6) În würm, climatul rece a favorizat extinderea unui peisaj de tundră; în ultima să parte,
climatul a fost deosebit de secetos.

(7) În holocen, s -a înregistrat o încălzire bruscă a climatului în toată Europa, temperaturile fiind
cu 8-10°C mai ridicate. Încălzirea rapidă din postgl aciar a fost urmată de o răcire continuă în
faza atlantică, în jurul anilor 5800 -6000, când etajul forestier a ajuns în Munții Rodnei mai sus de
2000 m.

(8) Mișcări neotectonice extrem de variate că sens și intensitate au fost puse în evidență în
cuatern ar. Pentru Carpați a fost evaluată o înălțare de ansamblu de aproximativ 1000 m, la
sfârșitul pliocenului și în cuaternar, fenomen mult diferențiat că intensitate, de la o unitate la altă.

(8) Evaluările de ansamblu ale sensului și intensității medii a m ișcărilor arată foarte clar
instabilitatea generală a teritoriului
Eustatismul cuaternar
Interesează prin oscilațiile nivelului marin, că nivel de bază, în funcție de care s -a desfășurat
denudarea reliefului. În ansamblu, din pliocen până în holocen a avut loc o retragere, dar nu
continuă, ci cu numeroase faze de stagnare și chiar de revenire, cu transgresiuni regionale și
locale.În pleistocenul inferior părțile supuse subsidenței din Câmpia Banato -Crișană se
mențineau domenii lacustre. La exteriorul Carpaț ilor, retragerea lacului pleistocen din Câmpia
Română s -a realizat în mai multe faze, începând din villafranchianul superior.În pleistocenul
mediu, câmpia de la est de Argeș era domeniu lacustru. În mindel -riss se înregistrează o
transgresiune de amploare, ale cărei depozite au fost puse în evidență pe latura externă a
Subcarpaților.
În pleistocenul superior, lacul din Câmpia Română a fost treptat înlocuit cu un regim mlăștinos,
care a persistat în cuprinsul ariei de divagare până în holocen.Oscilațiile de nivel ale Mării Negre
au provocat transgresiuni și regresiuni, cu importante consecințe asupra nivelului de bază al
teritoriului României.
În villafranchian (faza guriană), linia țărmului se află cu 150 km mai la est de poziția actuală.În
timpul transgresi unii uzunlar de la sfârșitul stadiului mindel și din mindel -riss, linia țărmului a
înaintat mult spre vest că urmare a ridicării nivelului maritim cu 30 m.
În riss, se înregistrează o regresiune (euxinul mediu), urmată de transgresiunea karangat din riss-
würm.În prima parte a würmului a avut loc o regresiune puternică, nivelul mării coborând cu 80 –
100 m. Râurile ce se vărsau în Marea Neagră au creat pe actualul șelf văi foarte bine conturate.
Transgresiunea valahă, în ultimele câteva sute de ani, cu o intensitate de 20 cm pe secol, a
determinat transformarea gurilor râurilor dobrogene în limane, colmatarea acestora și
intensificarea proceselor de aluvionare din Delta Dunării.
Tendința generală de ridicare a nivelului Mării Negre din timpurile istoric e se înscrie în tendința
generală de înălțare a nivelului oceanului planetar.
Unități morfostructurale

I. Unitățile de platformă reprezintă 35% din suprafața țării și sunt alcătuite dintr -un fundament
rigid precambrian (șisturi cristaline strâns cutate ș i nivelate) și dintr -o cuvertură de roci
sedimentare.
a) Unitatea Podișului Moldovei.

b) Unitatea Câmpiei Române.

c) Unitatea dobrogeană se diferențiază în: 1) subunitatea Dobrogei de Nord; 2) subunitatea
Dobrogei Centrale; 3) subunitatea Dobrogei de S ud; 4) subunitatea Deltei Dunării.

ÎI. Unitățile de orogen carpatic se extind pe circa 65% din suprafața țării. Sunt caracterizate
printr -o mare diversitate litologică (cu predominarea șisturilor cristaline), prin structuri cutate,
șariate sau larg ondul ate, faliate și vulcanice.

a) Unitatea carpatică muntoasă – 1) subunitățile cristalino -mezozoice sunt reprezentate prin trei
masive (Oriental; Meridional; Apusean); 2) subunitatea flișului; 3) subunitatea vulcano –
sedimentară; 4) subunitatea neovulcanică ; 5) subunitatea depresiunilor intramontane.

b) Unitatea pericarpatică deluroasă – 1) subunitatea Subcarpaților Moldovei și ai Curburii; 2)
subunitatea dealurilor subcarpatice și a Piemontului Getic.

c) Unitatea depresiunii intercarpatice a Transilvaniei – 1) subunitatea Podișului Someșan, 2)
subunitatea Podișului Transilvaniei.

d) Unitatea Câmpiei și Dealurilor Banatului și Crișanei.

Bibliografie

Cucu V., 1970, Orasele Romaniei , Editura stiintifica, Bucuresti
Cotet P., 1976, Campia Romana studiu de geomorfologie integrata, Editura Ceres, Bucuresti
Iancu M., Velcea V., 1969, Prognoze geomorfologice si extinderea unor centre urbane in
Travaux du symposiuminterntional de geomorphologieappliquee mai 1967, Bucuresti
Ielenicz m., Nedelea A., Comanescu L., 2013, Lexicon de geomorfologie, Editura Universitara
Posea G., Grigore M., Popescu N., Ielenicz M., 1976, Geomorfologie, Editura Didactica si
Pedagogica Bucuresti
Valsan G., 1916, Campia Romana Contributii de Geografie Fizica, BSRRG, XXXV I, 1915
Posea Gr. 1968, Sur la présence des glacis en Roumanie, Rev. roum. géophys., géogr.,
Géographie,12, 1 -2.
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. 1974, Relieful Romaâniei (cap. Glacisurile), Edit. Științifică,
București
https://primăria -popești -leordeni.ro/oras/date -geografice