PEDAGOGIA PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [630253]

1
UNIVERSITATEA “OVIDIUS ” CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
PEDAGOGIA PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I

EFECTELE PSIHOPEDAGOGICE ALE LIPSEI DE IMPLICARE A TATĂLUI ÎN
ACTIVITATEA PREȘCOLARULUI DIN GRĂDINIȚĂ ȘI DIN AFARA EI

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Monica Moraru

Candidată:
Prof. înv. preșcolar: Popescu ( Turlacu ) Laura Daniela
Școala “Petre Ispirescu ” – Constanța

2

CUPRIN S

ARGUMENT …………………………………………………………………………………. 4
CAPITOLUL I – FAMILIA ȘI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI
I.1 – Familia și rolul ei în viața copilului …………………………………………………………………………. 7
I.2 – Funcțiile fam iliei…………………………………………………………………………………………………..11
I.3 – Tipurile de familie ……………………………………………………………………………………………….. .14
I.4 – Stiluri parentale – avantaje și dezavantaje. ………………………………………………………………. 18
I.5 – Disfuncții ale climatului familial și efectele lor asupra dezvoltării copiilor ……………………21
I.6 – Satisfacerea nevoilor copi ilor în familie. Competențe și responsabilități. ………………………28

CAPITOLUL II – ACTIVITĂȚILE DIN GRĂDINIȚĂ ȘI ROLUL LOR ÎN STABILIREA
UNEI RELAȚII POZITIVE PĂRINTE – COPIL
II.1 – Parteneriatul grădiniță – familie , factor important în dezvolta rea armonioasă a copilului ….32
II.2 – Consilierea părinților, element prioritar sau secundar în grădiniță? ………………………………..35
II.3 – Optimizarea relației tată – copil prin intermediul consilierii și a l activităților comune
derulate în grădiniță ………………………………………………………………………………………………………….43

CAPITOLUL III – CERCETARE EXPERIMENTALĂ PRIVIND EFECTELE
PSIHOPEDAGOGICE ALE LIPSEI DE IMPLICARE A TATĂLUI ÎN ACTIVITAT EA
PREȘCOLARULUI DIN GRĂDINIȚĂ ȘI DIN AFARA EI
III.1 – Delimitarea problemei de cercetare …………………………………………………………………………..46
III.2 – Formularea scopului și a obiectivelor cercetării …………………. ………………………………………46

3
III.3 – Formularea ipotezei cercetării …………………………………………………………………………………47
III.4 – Stabilirea lotului de subiecți ……………………………… ……………………………………………………47
III.5 – Prezentarea metodelor și a instrumentelor de cercetare ………………………………………………48
III.5.1 – Chestionarul …………………………………. ……………………………………………………….. 48
III.5.2 – Observația sistemică …………………………………………………………………………………48
III.5.2.1 – Fișa de ob servație psihopedagogică pentru preșcolari ……………………48
III.5.2.2 – Grila de observație privind gradul de implicare al tăticilor în
activitățile din grădiniță și din afara ei ………………………………………………………..48
III.5.3 – Studiul de caz …………………………………………………………………………………………..48
III.5.4 – Interviul nestructurat adresat preșcolarilor ………………………………………… …………49
III.6 – Prezentarea modului de desfășurare a cercetării …………………………………………………………49
III.7 – Concluzii ………………………………………………………………………………………. ……………………..62

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………..64
ANEXE ……………………………………………………………………………………………68

4

ARGUMENT

Familia constituie mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai existenței
personale, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea reprezintă un prim instrument de reglare al
interacțiunilor dintre copil și mediul social. Viața în familie este prima școală a emoțiilor – aici
învățăm pentru prima dată ce este aceea o emoție, învățăm cum să ne exprimăm bucuria, tristețea,
suferința și în general este locul în care experimentăm pentru prima dată atât emoții pozitive, cât
și emoții negative . Familia este cel dintâi cadru social de care are nevoie fiecare om ca să trăiască.
La modul ideal, mediul familial trebuie să ofere siguranță, liniște, afecțiune, echilibru, atribute
atât de importante pentru o dezvoltare normală și echilibrată a copilului . Familia este veriga cea
mai importantă în viața unui copil, este locul în care copilul își satisface nev oile, împlinirea lor
conducând la formarea unei personalități armonioase, la formarea de aptitudini și abilități.
Nevoile nesatisfăcute ale copiilor se traduc la un moment dat în comportamente inadecvate. De
exemplu, copiii care nu beneficiază de atenția p ărinților, d ezvoltă comportamente nedorite pe care
le manifestă atât la școală, cât și în relație cu alte persoane implicate în creșterea lor (bone, bunici,
alte rude).
Părinții sunt principalii factori responsabil i cu creșterea, fo rmarea și e ducarea copilului, ei
sunt „primii și nelipsiții dascăl i din viața unui copil” (V . A. Faber, E. Mazlish, p.12). În relație cu
cei mici părinții abordeaz ă stiluri diferite de creștere. Stilul parental de educație al copilului
contribuie la dezvoltarea aces tuia din punct de vedere psihic, fizic, moral și social. La niveul
familiei și nu numai, autoritatea și afecțiunea trebuie man ifestate cu măsură și cumpătare pentru
că doar așa se vor “naște ” copii echilibrați, ce manifestă comportamente adecvate atât în r elație cu
sine cât și cu ceilalți.
De asemenea, într -o familie, fiecare factor implicat în educația copilului, trebuie să aibă
rolul lui.
Mama reprezintă simbolul afecțiunii, blândeții, feminității, iar tatăl este simbolul
autorită ții, al siguranței, al puterii. Copiii obișnuiesc să se laude că mama lor este cea mai
frumoasă , iar tatăl lor este cel mai puternic. În absența unuia dintre aceste două modele, în
comporta mentul copilului își fac simțită prezența comportamente inadecvate de tipul : rezultate

5
slabe la învățătură, lipsă de încredere în forțele sale, emotivitate, sustragere de la activit ățile de
învățare, stimă de sine scăzută, iritabilitate, comportamente agresive sau provocatoare etc.
În lucrarea de față, vom a borda situația în care tatăl nu se implică în activitatea copilului
din cauza serviciului ce implică deplasarea pe termen lung, dar și situația în care tatăl, de și
prezent fizic, este distant, dezinteresat de activitatea derulată de preșcolar.
Cercetarea, parte integrantă a prezentei lucrări, își dorește să scoată în evidență efectele
psihopedagogice ale lipsei de implicare a tatălui în activitatea preșcolarului și mai mult, să vină în
sprijinul cadrelor didactice și al familiilor care se regă sesc în situația prezentată. Motivul abordării
acestei teme este unul extre m de actual : în societatea de astăzi, din dorința de a satisface nevoile
material e ale familiei, tăticii optează pentru servicii bine plătite, care îi pun însă în imposibilitatea
de a petrece timp cu familia și mai ales cu cei mici, care resimt cel mai acut absența tatălui și
ripostează prin comportamente specifice. Unitatea î n care ne vom desfășura cercetarea este una de
învățământ particular . În unitate sunt foarte multe cazuri de copii crescuți prepondere nt de mame,
bone sau alte rude. Absența tatălui din activitatea zilnică a preșcolarului es te resimțită acut de
acesta , motiv pentru care am decis să identificăm în prezenta lucrare efectele acestei lipse de
implicare, dar și modali tățile prin care pot fi combătute sau cel puțin diminuate.
În primul capitol al lucrării ne vom îndrepta atenția asupra aspectelor teoretice ce stau
la baza cercetării. Vom pune accent pe familie și pe rolul ei primordial în dezvoltarea c opilului.
Vom prezenta status -urile și rolurile dintr -o familie , funcțiile și tipurile de familie . De asemenea,
vom trece în revistă stilurile parentale, dar și avantajele/ dezavantajele fiecărui stil parental în
parte. Nu în ultimul rând vom trece în revi stă rolul familiei în satisfacerea nevoilor copilului și
mai ales care sunt efectele pe termen lung în ca zul nesatisfacerii unora dintre nevoi.
În cel de -al doilea capitol al lucrării vom pune accent pe activitățile ce se derulează în
grădiniță și care pot contribu i la stabilirea unei relații pozitive tată – copil , chiar și în cazul în care
tatăl petrece foarte puțin timp în prezența copilului. Vom da exemple de astfel de activități și vom
enumera , pe rând beneficiile lor.
În cel de -al treilea capitol ne vom orienta atenția asupra unei ac tivități de cercetare, ce
va avea ca scop identificarea aspectelor psihopedagogice ale lipsei de implicare a tatălui în
activitatea preșcolarului din grădiniță și din afara ei. Pentru a scoa te în evidență aceste aspecte ,
vom identifica la nivelul unității familii în care tatăl este mare parte din timp absent prin natura

6
profesie i, dar și familii în care tatăl este implicat în ceea ce î nseamnă activitatea copilului din
grădiniță (participă la consultațiile individuale și ședințele cu părinții, este prezent la activitățile
derulate în parteneriat cu pă rinții, însoțește copilul la ac tivăți extrașcolare, organizează și
participă la activitățile derulate de copil în timpul liber). Cercetarea presu pune folosirea
observației și a studiului de caz pentru identificarea aspectelor psihopedagogice și a problemelor
comportamentale ce apar în situațiile enumerate anterior . Voi folosi fișe de observație
psihopedagogică adresate preșcolarilor pentru ambele c ategorii de subiecți, dar și grile de
observa ție privind gradul de implicare al tăticilor în activitatea preșcolarilor. Prin intermediul
studiului de caz, voi identifica trăsături comportamentale prezente la preșcolarii ai căror tătici nu
se implică în act ivitățile derulate de copii . Conversația și interviul nestructurat le voi folosi pentru
identificarea tipurilor de relație stabilite la nivel intrafamilial, așa cum sunt ele percepute de
preșcolar. Voi stabili și voi derula un program de activități educati ve derulat în grădiniță care să
contribuie la stabilirea unei relații de apropiere între copil și tătic, de tipul învăț să contribui la
dezvoltarea armonioasă a copilului meu . În urma derulării acestui program, voi monitoriza gradul
de implicare al tăticil or și voi evidenția existența unei corelații între nivelul de implicare al tatălui
în activitatea preșcolarului și instalarea unei stări emoționale negative ce conduce în timp la
apariția unor comportamente inadecvate și a dezinteresului față de activități le de învățare. La
finalul programului, voi susține un lectorat cu părinții prin intermediul căruia voi transmite
acestora rezultatele prezentei cercetări, dar și informații concrete cu privire la modul în care pot
contribui la dezvoltarea armonioasă a cop ilului, chiar și în situațiile în care, plecați fiind, nu pot
dedica timp suficient preșcolarului.

7

CAPITOLUL I – FAMILIA ȘI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI
I.1 – Familia și rolul ei în viața copilului

Termenul de familie provine din latinescul “famulus ” care înseamnă „sclav domestic ”, însă de -a
lungul timpului acest termen s -a schimbat, căpătând conotații diferite. Doron și Parot (1999) au
definit familia ca un grup de indivizi uniți prin legături transgeneraționale și interdependente
privind e lementele fundamentale ale vieții . În 2000, Sillamy , subliniază că familia este „o
instituție socială bazată pe sexualitate și pe tendințele materne și paterne, a cărei formă variază
de la o cultură la alta ”. Una dintre cele mai invocate definiții date fam iliei, aparține lui Murdock
(1949): familia este un grup social caracterizat printr -o locuință comună, cooperare economică
și reproducere; include adulți de ambele sexe, … , și unul sau mai mulți copii, proprii sau
adoptați. Broderick subliniază că fami lia este „cea mai puternică structură umană evolutivă
care va persista mai mult decât orice alt sistem, deoarece poartă cu sine elemente de cultură și
civilizație ”.
I. Mitrofan (Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, 1989) : familia este „ nucleul organizăr ii
umane, molecula / microstructura (grup social unic) care realizează, în mic, totalitatea funcțiilor
societății, ca mare sistem: reproducerea și asigurarea continuității biologice a speciei umane,
producerea mijloacelor de subzistență, educarea și social izarea nou -născuților și, prin aceasta,
asigurarea continuității moral -spirituale a societății”.
I. Mitrofan, N. Mitrofan (Familia de la A … la Z. Mic dicționar al vieții de familie, 1991) :
„Familia este elementul natural și fundamental al societății”; Maria Voinea (Psihosociologia
familiei, 1993) : familia este “o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și
spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopțiune. Fiind un fenomen social, se
dezvoltă odată cu dezvoltarea societăț ii și se modifică în raport cu aceasta”.
Adina Băran -Pescaru (Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, 2004, p. 14): „Familia
este un grup social, care poate sau nu să includă adulți de ambele sexe (ex. familiile cu un singur
părinte), poate sau nu inc lude unul sau mai mulți copii (ex. cuplurile fără copii), care pot sau nu

8
să fie născuți din căsătoria lor (ex. copiii adoptați sau copiii unui partener dintr -o căsătorie
anterioară ). Relația dintre adulți poate sau nu să aibă originea în căsătorie (ex. cu plurile care
coabitează), ei pot sau nu să împartă o locuință comună (ex. cuplurile care fac naveta). Adulții
pot sau nu să coabiteze sexual, iar relația poate sau nu să implice sentimente valorizate social,
cum sunt: dragostea, atracția, respectul față d e părinți și admirația”.
Raportându -ne la copil, familia reprezintă primul univers al copilului. Berge (1970) , făcând
referire la importanța familiei în viața copilului, preciza: pământul se poate cutremura, popoarele
se pot război, catastrofele pot să se abată asupra națiunilor, însă copilul abia dacă poate percepe
aceste schimbări atâta timp cât universul său personal continuă să -i ofere sentimentele de
tandrețe și securitate ce îi sunt indispensabile.
Schaffer (2005) abordează familia ca sistem. Din ac eastă perspectivă, familia este văzută atât ca
totalitate complexă, cât și ca fiind alcătuită din subsisteme ce pot fi tratate ca entități
independente. Ca orice sistem, familia se supune următoarelor principii:
– Totalitatea – familia nu poate fi considerat ă o sumă a componentelor individuale sau a
relațiilor; ea are proprietăți cum ar fi coeziunea sau atmosfera emoțională, ce nu pot fi
aplicate părților.
– Integritatea subsistemelor se referă la faptul că fiecare sistem este alcătuit din subsisteme
care relaț ionează între ele, fiecare relație putând fi privită, la rândul ei, ca un subsistem.
– Circularitatea influenței – se referă la faptul că toate componentele sunt interdependente,
în sensul că un anumit comportament al copilului este influențat și influențeaz ă la rândul
său.
– Stabilitatea și modificarea se referă la faptul că familia este un sistem deschis.
Plecând de la aceste considerente , Schaffer , consideră familia ca fiind un grup de oameni
format dintr -un bărbat și o femeie, uniți prin căsătorie, și copii i pe care acest cuplu îi aduce
pe lume . Deși acceptă ideea că familia tradițională a suferit numeroase modificări, Schaffer o
consideră structura de bază a unei societăți.

9
După cum se poate observa, de -a lungul timpului au existat numeroase modalități de a defini
familia, varietatea acestora fiind determinata de multitudinea perspectivelor din care este
abordată familia (Chipea – 2001).
Din multitudinea de definiții oferite anterior, se desprind câteva aspecte de ordin structural și
funcțional. Mitrofan ( 1991) constată următoarele:
– Familia este un grup care își are originea în căsătorie fiind alcătuită din soț, soție și copiii
născuți din unirea lor
– Are caracteristicile unui grup: are obiceiuri, tradiții și reguli de educație care creează o
anumită atmosfe ră familială (Vincent – 1972)
– Presupune roluri și relații de interacțiune și intercomunicare
– Este o adevărată personalitate colectivă (Berge, 1970)
Trebuie amintit și faptul că de -a lungul timpului, familia a trecut prin numeroase
transformări. Sondajele r ealizate confirmă faptul că familiile numeroase sunt din ce în ce mai
puține – dacă cu ani în urmă familiile alegeau să aibă câte trei, patru copii, în societatea de astăzi
majoritatea familiilor se rezumă la unul, poate doi moștenitori. De asemenea, refe rindu -ne la
familia tradițională, putem spune că în cadrul ei, rolurile părinților erau foarte bine delimitate:
tatăl era cel ce deținea autoritatea în familie și reprezenta principala sursă de venit, în timp ce
mama se ocupa în principal de gospodărie și de creșterea copiilor. În familia modernă, partenerii
au drepturi egale, își împart responsabilitățile financiare, motiv pentru care și tatăl se implică mult
mai activ în educația copiilor.
În familia modernă, relația copil – părinte este diferită de rela ția din familia
tradițională. M ama tradiționa lă se impune a prin perseverență și rigiditate, în schimb
mam a modern ă, în condițiile unei libertăți crescute, se axează pe dezvoltarea
capacităților instructive – formative ale copiilor. Tatăl tradițional asig ura educația copiilor de pe
poziția aceluia care are întotdeauna dreptate , a celui care are mereu ultimul cuvânt,
în schimb tatăl modern, folosește mult mai puțin metodele punitiv – restrictive.
Dacă în familia tradițională fiecare membru al familiei conșt ientiza foarte bine care îi sunt
responsabilitățile, în familia modernă accentul cade în special, pe libertatea individului. În familia

10
modernă, în cele mai multe cazuri, lucrează ambii soți, ambii se îngrijesc de treburile casei , însă
de creșterea copiil or se ocupă în special gradinița, școala sau bun icii, deoarece părinții sunt
ocupați cu serviciul, tocmai pentru a asigura copiilor o educație cât mai bună. Mulți dintre părinți
aleg să își dea copiii la școli particulare ale căror costuri depășesc venitur ile lor, motiv pentru care
își mai iau un job, fac ore suplimentare, pleacă să lucreze în străinătate, tocmai pentru a oferi
copiilor, ceea ce ei numesc, o educație de calitate. Așa s -a ajuns ca în familia modernă, membrii
familiei să petreacă din ce în ce mai puțin timp, unul în prezența celuilalt. C u toate că locuiesc
sub același acoperiș, au ajuns să se intersecteze doar câ teva momente pe zi. Când sunt cu toții
acasă , de cele mai multe ori soțul se uită la televizor, soția urmărește noutățile pe faceboo k, iar
copiii se joacă fiecare cu jucăria lui. Aceste dezechilibre în relaționare, contribuie la instalarea
unei stări emoționale negative în rândul copiilor, care încep să nu se mai simtă importanți și de
cele mai multe ori încearcă să atragă atenția pări nților prin fel și fel de mijloace : comportamente
agresive sau provocatoare, limbaj inadecvat, absenteism școlar, adicții etc. Sunt numeroase
familiile care consideră că investiția financiară este factorul cel mai important pentru viitorul
propriilor copii , motiv pentru care din dorința de a le asigura acestora o viață fără lipsuri
materiale, părăsesc țara și muncesc în străinătate, departe de casă și de copii , fără să
conștientizeze că acest stil de viață afectează grav dezvoltarea emoțională a copilului. Este absolut
necesar ca un copil să își petreacă timpul cu părinții, nu cu banii acestora sau cu bunurile
materiale pe care le primesc de la aceștia. De obicei părinții care consideră prioritară latura
financiară, lasă responsabilitatea educării copiilor pe seama bun icilor, a bonelor sau a altor
persoane din familie sau din afara ei , crezând că lucrurile materiale vor aduce stabilitate familiei
lor. În familia modernă, de cele mai multe ori se neglijează aspecte important e. Lipsa comunicării
este și ea o c aracteristică care se întâlnește tot mai des în familia modernă. Tot mai multe cupluri
divorțează din cauza lipsei de comunicare. Mulți nu se înteleg între ei și nu înțeleg doleanțele
partenerilor deoarece nu se comunică într -un mod eficient. În general fe meile vorbesc mai subtil
și se așteaptă ca bărbații să le înțeleagă. Bărbații nu prea au chef de vorbă și de aici apar adesea
conflicte. În familia modernă nici copiii nu sunt ințeleși de părinți și nici părinții nu se fac înțeleși
de cele mai multe ori.
Există și câteva aspecte pozitive, ce nu trebuie neglijate. În familia modernă, atât bărbatul
cât și femeia au drepturi și responsabilități. De asemenea, în familia modernă putem să ne stabilim

11
priorități și principii corecte, punând accent pe ceea ce este important cu adevărat. Avem dreptul
să alegem cum să trăim, cât timp să investim pentru funcționarea bună a familiei și să spargem
mitul că familia moderna este sortită destrămării.

I.2. Funcțiile familiei
Func țiile familiei pot fi definite ca fiind “tot alitatea responsabilit ăților ce revin familiei în
cadrul arhitectonicii de ansamblu a activit ății economico -sociale într-o anumit ă perioad ă
istorice ște determinat ă” (Mitrofan) . Institu ția familiei, ca orice institu ție, își are func țiile ei, care,
de-a lun gul timpului, s -au manifestat în mod diferit, av ând nuan țe proprii și intensit ăți distincte.
Clasific ări ale func țiilor familiei exist ă în num ăr destul de mare, numero și cercet ători s -au întrecut
în a identifica tipologii și criterii diverse. Este greu de afirmat care func ții sunt cu adev ărat
“fundamentale”, deoarece modernitatea redimensioneaz ă drastic func țiile merg ând p ână la
ignorarea unora dintre ele în cadrul unor variate configura ții familiale. În concep ția lui J.Ogburn
există cinci funcții ale famil iei:
1. Func ția de reproducere
2. Func ția economic ă
3. Func ția educa țional ă
4. Funcția recreațională
5. Funcția religioasă
Murdock distinge patru funcții ale familiei:
1. Funcția sexuală
2. Funcția de reproducere
3 .Funcția economică
4. Funcția educațională (de socializare).

12
În cadrul școlii sociologice de la București, Sthal distinge dou ă categorii ale func țiilor
familiei:
1.Func ții interne
2.Func ții externe.
În categoria funcțiilor interne sunt incluse:
-funcțiile biologice și sanitare, adic ă activit ățile și atribu țiile de procreere, de
întreținere și creștere a copiilor
-funcțiile economice, prin care familia realizeaz ă anumite venituri în contextul unei
gospod ării și pe baza unui buget comun
-funcțiile de s olidaritate familial ă, prin care familia realizeaz ă și men ține ata șamentul
fiecărui membru fa ță de unitatea sau totalitatea familiei, fa ță de finalit ățile pe care le propune, ca
și față de fiecare membru al familiei
-funcția educa țional ă și de socializare , prin care fiecare membru al familiei acumuleaz ă și
adopt ă anumite modele comportamentale, dar și norme și reguli morale
În categoria funcțiilor externe , prin care familia își extinde personalitatea sa în societat e,
se încadrează :
– stabil irea de relații cu alte institu ții, familii
– exercita rea anumite influen țe în exterior, fie asupra unor indivizi, fie asupra unor grupuri
– asigur area forței de munc ă a societ ății
– realiz area socializ ării și preg ătirea membrilor s ăi cu al ți indivizi, alte instit uții, exercit ând
acel ajutor pe care trebuie s ă-l acorde membrilor s ăi
Familia îndepline ște, dup ă majoritatea cercet ătorilor, patru func ții “fundamentale” :

13
1. Func ția economic ă – pentru a exista, familia trebuie să -și asigure venituri suficiente
pentru satisfacerea nevoilor de bază. Atâta timp cât va reuși acest lucru, ea se poate concentra
mai mult asupra realizării celorlalte funcții.
2. Func ția de socializare – Familia este prima instanță de socializare, în care copilul
deprinde primele noțiuni mora le, modele de conduită, atitudini și sentimente intelectuale, morale,
religioase, estetice etc.
3. Func ția de solidaritate – Solidaritatea în familie asigură unitatea, intimitatea, coeziunea,
securitatea emoțională, protecția și încrederea grupului famili al. Ea este o funcție complexă și
antrenează toți membrii familiei și toate momentele vieții familiale. M. Voinea consideră că
manifestarea solidarității începe încă din familiile de origine ale partenerilor, prin modul în care
au fost pregătiți, educați, orientați spre înțelegerea celuilalt, spre oferirea protecției și afectivității.
Solidaritatea familială nu este un dat, ea se construiește, se perfecționează în procesul firesc al
vieții de familie, prin concesii și ajustări reciproce ale vieții de famili e.
4. Func ția sexual ă și reproductiv ă – Această funcție cuprinde două componente:
sexualitatea și procreerea. Funcția sexuală constă în satisfacerea trebuințelor sexuale, a
instinctului sexual. În cadrul familiei, relațiile sexuale se integrează armonios în amplul sistem de
interrelaționare și intercomunicare dintre membrii cuplului conjugal, căpătând o finalitate specific
umană. Așadar, comportamentul social trebuie să devină nu scop, ci mijloc pentru împlinirea
personalității, pentru creșterea gradului de armonie al relaționării dintre soți, a coeziunii grupului
conjugal și familial. Funcția reproductivă asigură continuitatea speciei.
În concluzie se po ate spune, în acord cu Kayel (1984 – apud. Birch. 2000) că sunt
capabili acei părinți care asigură copi ilor lor un cadru de dezvoltare caracterizat de următoarele:
– Le satisfac nevoile fizice și emoționale la un nivel optim
– Îi protejează de pericole, deși le permit să încerce lucruri de care încă nu sunt în stare
– Se comportă ca îndrumători
– Asigură feedback a supra activităților lor pentru a -i încuraja să -și depășească performanțele
– Acționează ca modele, dovedind deprinderi și atitudini

14
– Încurajează comunicarea, exprimarea liberă
– Acționează ca bază de date pentru copil, ajutându -l să-și organizeze informația și să
elaboreze planuri
Pentru a realiza aceste deziderate, părinții trebuie să manifeste dragoste și interes față de
creșterea copiilor, dar și siguranță de sine. Această din urmă calitate este considerată de Spock
(2000) un mare avantaj: paternitatea și mat ernitatea se învață exersând. Nu trebuie totuși să uităm
că fiecare copil este oglinda universului său familial.
I.3. Tipurile de familie
Indiferent de structură, familia va însemna întotdeauna dragoste, grijă și dorință de a
ocroti. Fiecare în felul său c rede în anumite valori ale familiei și luptă pentru acestea.
Institutul pentru familie Vanier , a descris în 1994 următoarele tipuri de familie:
Familia nucleară (numită si familie simplă ) este acea familie compusă din soț, soție împreună cu
copiii minori c are locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta combinație este considerată
unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentând nucleul tuturor celorlalte forme de
structuri familiale. Murdock descrie cel mai bine acest tip de familie, supranumit și “ familie
elementar ă”, în care adulții pot fi sau nu căsătoriți, iar copiii pot fi biologici sau adoptați.
Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă ) cuprinde pe lângă nucleul
familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimen tar față de copiii și părinții acestora,
bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică fratii și surorile
părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și fiicele unchilor și mătușilor copiilor)
dar un eori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor). De regulă, într -o familie extinsă tr ăiesc
și se gospod ăresc împreună trei generații: copiii, p ărinții și bunicii. În familiile extinse sistemul de
reguli și norme se perpetuează de la o generație la alta, conservatorismul fiind caracteristica
principală. Sistemul de valori culturale, religioase, etice are un grad mare de inerție și
transmisibilitate. Stilurile educaționale și practicile de creștere a copiilor sunt mai rigide. Un
avantaj al acestui tip de familie este existența unui număr mai mare de membri ce contribuie la
rezolvarea problemelor de ordin material. Familia extinsă se aseamănă cu o mică comunitate în

15
care copiii petrec mai mult timp în compania adulților, fapt ce le poate influența dezvo ltarea în
mod pozitiv.
Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre părinți.
Acest lucru se poate întâmplă ca urmare a divorțului, a separării părinților, a decesului unuia
dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a deciziei unei femei de a da
naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat. În abordarea familiei
monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspect e: motivul care a generat apariția aces tei
categorii, vârsta mamei, numărul de contacte cu tatăl absent, suportul social care stă la dispoziția
mamei, abilitatea acesteia de a face față problemelor.
Din această perspectivă, Stănciulescu (1997) menționează că familia monoparentală poate fi
conse cința unor experiențe diferite, autoarea făcând trimitere la:
– Nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile care nu se finalizează cu o
căsătorie
– Decizia unei femei de a avea un copil în afara unei căsătorii legale
– Decesul unuia dintre parte neri
– Divorțul unor cupluri cu copii minori
Pentru că în cele mai multe situații, mamele rămân să -și crească singure copiii, cele mai multe
studii le -au avut ca obiect. S -au constatat următoarele probleme cu care acestea se confruntă:
Consecințe ale monopar entalității:
– îndrumare parentală inadecvată, generată în principal de absența modelului patern/ matern
– părintele rămas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim funcțiile pe care societatea
le atribuie instituției familiale (funcția se xuală și cea reproductivă sunt minimizate; funcțiile
economică, de susținere afectivă și de socializare sunt într -o oarecare măsură afectate); –
dificultăți financiare – copilul devine suport economic în foarte multe familii monoparentale; –
dificultăți de socializare, mai ales pentru mamele cu venituri economice modeste, constrânse să
muncească mai mult în afara căminului, se confruntă cu probleme de supravegehere a copilului,
de îngrijire a acestuia în caz de boală, cu probleme de organizare și petrecere a vacanțelor și a
timpului liber, de sprijinire a învățării, a comunicării, de control parental etc.;
– dilatarea rolului parental la mamele singure – accentuarea unor patternuri autoritare în
îngrijirea și educația copiilor, care pot declanșa conflicte;

16
– atribui e copilului rolul tatălui absent, de suport emoțional
– conflicte mamă -fiu asemănătoare conflictelor maritale ale mamei cu fostul soț
– îmbolnăviri psihosomatice și comportamente explozive, ca semnal al grijilor și temerilor
copiilor (I. Mitrofa n, C. Ciupercă, 2002);
– băieții prezintă o rată mai mare a comportamentelor deviante, comparativ cu fetele; căsătoria
fetelor are o stabilitate mai redusă (I. Mihăilescu, 1993).
Cercetări recente psihosociologice subliniază că este mai indicată o famili e monoparentală
decât una desfigurată de certuri și violență, transformată în teatru de război, unde copiii sunt
victime sigure ale relațiilor conflictuale dintre părinți.

Familia compusă sau “amestecat ă”/ “recombinată” / “reconstituită” , compusă din păr inți care
au divorțat, s -au căsătorit cu altcineva și au format o nouă familie, care include copii din prima
căsătorie a unuia sau a ambilor parteneri și/sau din această căsătorie. În acest tip de familie,
problema cea mai complicată care poate să apară es te cea a raporturilor stabilite între copil/ copii
cu părintele vitreg. Recăsătoria îl face pe copil să împartă afectiv părintele cu noul partener al
acestuia, se teme de modificarea regulilor, trăiește sentiment ul de vinovăție sau este pus în situația
de a renunța la dorința de a -și vedea părinții din nou împreună.
În urma unor minuțioase observații, P.Papernow (1993) a evidențiat că familia compusă, parcurge
trei mari stadi i și șapte substadii, după cum urmează:
I. Stadiul timpuriu (Early), divizat în trei substadii
1. Al Fanteziei (Fantasy), în care atât părinții, cât și copiii sunt stăpâniți de dorințe și
încearcă să fie pe placul celorlalți
2. Al Absorbției (Immersion), în care fiecare încearcă să înțeleagă stările celuilalt și
să constate dacă sunt reale sau n u, să conștientizeze experințe variate
3. Al Conștientizării (Awareness), în care fiecare membru obține informații despre
noua familie formală: cum i -ar plăcea să fie, ce reguli trebuie să adopte, ce roluri
trebuie să -și atribuie
II. Stadiul de mijloc (Middle), c are cuprinde două substadii:

17
1. Al Mobilizării (Mobilisation): se fac pași spre structurarea familiei, scopul
principal fiind unificarea acesteia, promovarea valorilor proprii, specifice noii
familii
2. Al Acțiunii (Action): fiecare membru pune în practică ceea ce și -a asumat,
relaționând cu ceilalți
III. Stadiul Târziu (Late) cu două substadii
1. Al Contactului (Contact) – grupul acționează în comun, găsesc soluții pentru
greutățile din casă, părintele vitreg își definitivează și clarifică rolul
2. Al Rezoluției (Resolutio n) – securitatea familiei este asigurată, fiecare se
acceptă pe sine și îl acceptă pe celălalt
În mod obișnuit familiile compuse se împart în: familii cu tați vitregi și familii cu mame
vitrege. Familiile cu tați vitregi sunt mult mai numeroas e decât cele cu mame vitrege. După opinia
lui Erikson, relațiile copilului cu tatăl vitreg evoluează stadial:
– Copilul manifestă antipatie
– Este distant, dar dornic să intre în contact cu adultul
– Este gata să -l accepte pe adult ca tată
– Înțelege că adultul no u venit este întâi soțul mamei și apoi tatăl său
Familiile cu mame vitrege sunt mult mai rar întâlnite. De regulă, mama vitregă este
percepută ca fiind rea. Ea va încerca să joace anumite roluri și să manifeste anumite
conduite:
– Să-și asume responsabilităț i preluând atibuțiile mamei biologice: drept de control, de
disciplinare a copilului
– Să joace rolul unei alte mame, dublând rolul matern – copilul este plasat la intersecția a
două modele culturale, este confuz, frustrat
– Mama vitregă își asumă rolul de pri etenă care câștigă afecțiunea copilului, este
îngăduitoare și nu critică manifestările comportamentale ale copilului.

18
Spre deosebire de familia nucleară, familia extinsă se confruntă cu o serie de probleme, cum
ar fi:
– Este rezultatul pierderii, morții unui părinte, a divorțului care generează supărare și regret
ce afectează noua familie
– Copiii din familia compusă sunt membrii a două gospodării ceea ce poate genera confuzie,
instabilitate emoțională, probleme comportamentale, trăirea unor stări conflictuale pe tema
loialității
– Rolul și statutul de părinte vitreg sunt adesea neclare
– Părintele vitreg trebuie să -și asume anumite roluri înainte de a stabili o legătură
emoțională cu copilul sau copiii
Recăsătoria este un eveniment traumatizant pentru copii, motiv pentru care este absolut
necesară pregătirea acestora prin întâlniri cu noul părinte, terapii individuale sau de grup.
Familia “fără copii”, care constă într -un cuplu
“Cupluri care coabitează” și “căsătorii convenționale” – aranjamente familiale, care se
aseamănă altor forme, dar nu legalizează mariajul.
Din 1972 acest institut recunoaște cuplurile cu parteneri de același sex, ca familii.
O cercetare a literaturii despre familie din 1990 indică faptul că mai trebuie adăugat un alt grup de
familii, și anume părinții homosexuali și lesbiene .
I.4 – Stiluri parentale
În exercitarea influențelor educative de către părinți, un loc important revine rolului pe
care îl îndeplinește climatul familial. Mitrofan (1992) consideră că aceeași influență educativă
exercitat ă într -un climat pozitiv, va avea cu totul alte efecte , desigur pozitive, decât atunci când
influența este exercitată într -un climat educațional negativ.
Așadar, stilul parental se reflectă în climatul familial care poate fi generator de
afectivitate, sau dimpotrivă, unul conflictual, rejectiv. De aceea, Dorothy Law Nolte, afirmă:
Copiii învață ceea ce trăiesc. Ulterior cresc și ajung să trăiască ceea ce au învățat.

19
Majoritatea autorilor sunt de părere că stilul parental constituie un pattern general de
creștere a copiilor adoptat de un părinte, definit prin combinația de căldură și control pe care
acesta o oferă copilului. Astfel, unii părinți sunt calzi, relaxați, interesați de îngrijirea și educarea
copilului, alții sunt reci, indiferenți, tensionați. Un ii exercită un control intens asupra copiilor, alții
sunt indulgenți. Stilurile parentale depind nu numai de personalitatea părintelui, de modelul său
educativ, ci și de o serie de alți factori, precum: caracteristicile mediului, modelele culturale și
educ ative, tradițiile, nivelul de cultură, structura familiei, profesia părinților etc.
Una dintre cele mai influente conceptualizări a stilurilor de parenting este oferită de Diana
Baumrind, care sugerează existența a două dimensiuni principale, în funcție d e care pot fi definite
stilurile parentale: căldura și controlul.
Prima dimensiune, căldura părintească, numită acceptare sau receptivitate , presupune
centrarea pe copil, gradul de susținere, suport afectiv și încurajare, capacitatea de a fi apropiat de
copil, de a fi atent la nevoile sale și de a -i arăta acest lucru.
A doua dimensiune , controlul parental, numit și exigență, vizează comportamentele de
disciplină impuse copilului. Din această perspectivă, există părinți care le impun anumite cerințe
copiilor și își exercită controlul și părinți care se situează la polul opus. Combinând aceste
dimensiuni, autoarea amintită distinge patru tipuri de parenting: exigent, autoritar, permisiv,
neimplicat.
Parentingul exigent : părinții care adoptă acest stil își exp rimă frecvent afecțiunea față de
copii, însă, în același timp, impun standarde foarte înalte de comportament , argumentând motivele
care stau la baza acestor așteptări. Părinții impun copiilor anumite reguli și urmăresc respectarea
acestora. Ei solicită păr erea copilului, acesta fiind ascultat atunci când formulează puncte de
vedere. De asemenea, în cazul acestor familii, părinții au posibilitatea de a cunoaște sentimentele
copilului atunci când se ia o decizie în ceea ce îl privește.
Stilul exigent este as ociat cu rezultate pozitive ale copilului. Copiii care beneficiază de
acest stil au tendința de a fi independenți, înregistrează valori ridicate ale stimei de sine și pe acest
fond apare dorința de afirmare. În ceea ce privește activitatea școlară, acești copii manifestă

20
curiozitate, sunt prietenoși, înregistrează un nivel ridicat de popularitate printre cei de vârsta lor,
sunt cooperanți și receptivi la mesajele părinților. Harwood, Miller și Vasta, menționează ca în
cazul acestor copii cu părinți exigenți , probabilitatea ca aceștia să recurgă la comportamente
deviante este foarte scăzută.
Parentingul autoritar : impune un nivel înalt al controlului, dar și un nivel scăzut al
căldurii părintești. Părinții autoritari impun standarde extrem de severe în privin ța
comportamentului copiilor, pe fondul unor amenințări și pedepse exagerate. Regulile impuse de
părinți trebuie respectate cu strictețe, indiferent de necesitățile reale ale copiilor. Acest tip de
disciplină poate să transmită copilului neîncredere în cap acitatea lui de a se descurca singur.
Copiii nu sunt ascultați atunci când doresc să își exprime punctul de vedere, ceea ce frânează
procesul de luare independentă a deciziilor. Părintele autoritar induce frică, iar tinerii crescuți în
acest stil devin cel mai adesea rebeli.
Atitudinea autoritară a părinților se soldează cu efecte negative asupra dezvoltării copiilor.
copiii acestor părinți dovedesc competențe și responsabilități moderate, fiind lipsiți de
spontaneitate. Neimplicarea copilului poate fi înc eputul unui stadiu regresiv. Copilul va fi lipsit de
inițiative și va refuza responsabilitățile . Mesajul transmis de părinți prin comportamentul lor
hiperprotector poate fi decodificat de copil ca lipsă de încredere a acestora în capacitățile sale de a
se descurca singur, iar efectele pe termen lung vor fi nefaste: stima de sine și încrederea în forțele
proprii scăzute, timiditate și inhibiție, sau dimpotrivă rebeliune și autoritate.
Parentingul permisiv : include niveluri înalte ale afecțiunii, dar și nivel uri scăzute ale
controlului. Copilul este ascultat și încurajat să își exprime punctul de vedere, însă părinții lor
evită confruntările directe cu problemele comportamentale ale copiilor, iar dificultățile de
relaționare apar, deoarece părintele comunică i nsuficient de ferm cu copilul. Stabilesc puține
reguli și nu manifestă consecvență în monitorizarea și respectarea acestora și nici în ceea ce
privește disciplina. Părinții permisivi cedează adesea în fața insistențelor copiilor.
Copiii ai căror părinți ma nifestă un stil de parenting permisiv, manifestă frecvent bună
dispoziție. În schimb, ei tind să manifeste încredere în sine scăzută, o absență a responsabilității

21
sociale, lipsa perseverenței în cazul în care se confruntă cu sarcini dificile. În plus, cop iii cu
părinți indulgenți au tendința de a fi impulsivi, imaturi și dependenți de adulți.
Parentingul neimplicat (neangajat sau neglijent) reunește niveluri scăzute ale celor două
dimensiuni, căldura și controlul. Acești părinți manifestă un nivel scăzut d e încurajare și susținere
a copilului, ajungând până la detașare și neimplicare emoțională. Copiilor nu li se impun reguli,
nu li se acordă prea multă atenție, susținere sau sprijin.
Neimplicarea părinților conduce la atașament insecurizant, copiii manifes tând o slabă
competență socială, pe măsură ce cresc existând posibilitatea confruntării cu riscul crescut al
consumului de droguri, cu delincvența și cu alte probleme de sănătate psihică. Ca adult, va fi mai
rigid, mai insensibil la nevoile și sentimentele celorlalți, dar uneori mai pragmatic, dacă va învăța
să se bazeze pe propria experiență de viață, dar neacceptând sfaturi și tratându -i cu suspiciune pe
cei care îi oferă afecțiune, considerând iubirea ca pe o slăbiciune.
I.5 Disfuncții ale climatului familial și efectele lor asupra dezvoltării copiilor
Climatul familial este o formațiune psihosocială complexă cuprinzând ansamblul de stări
psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de satisfacție, ce caracterizează
grupul familial o perioad ă mai mare de timp (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991) . Climatul
familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic. Acest climat,
care poate fi pozitiv sau negativ, se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate
de părinți și achizițiile psiho -comportamentale realizate la nivelul personalității copiilor. Drumul
de la influența educativă la achiziția comportamentală nu este un drum direct ci este influențat de
climatul familial – de exemplu aceleași influențe educative vor avea efecte diferite în funcție de
climatul familial în care acestea se exercită.
Climatul familial ( cf. Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991) poate fi analizat dup ă
mai mulți indicatori cei mai importanți fiind următorii:
1. Modul de raportare interpersonal al p ărinților (nivelul de apropiere și înțelegere, acordul sau
dezacordul în leg ătură cu diferite probleme)

22
2. Ansamblul de atitudini ale membrilor familiei în raport cu diferi te norme și valori sociale
3. Gradul de coeziune al membrilor grupului familial
4. Modul în care este perceput și considerat copilul
5. Modul de manifestare a l autorit ății părintești (unitar sau diferen țiat)
6. Gradul de acceptare a l unor comportamente variate ale copiilor
7. Nivelul de satisfac ție resim țit de membrii grupului familial
8. Dinamica apari ției unor st ări conflictuale sau tensionate
9. Modul de aplicare a l recompenselor și sancțiunilor
10. Gradul de deschidere și sinceritate manifestat de membrii grupului familial
Climatul familial determin ă atât eficien ța influen țelor educative , dar are și un rol important
în cre șterea și dezvoltarea copilului și adolescentului. În descrierea și clasificarea unor tipuri de
climat familial, Rose Vincent (1972) opereaz ă cu mai multe criterii: criteriul integr ării sociale a
familiei, criteriul mobilit ății în spa țiu a familiei, criteriul deciziilor și a planific ării vie ții de
familie pe termen lung sau scurt, criteriul struc turii interne a familiei respectiv natura raporturilor
intra-familiale unde reg ăsim familii cu rela ții interne de tip autoritar și chiar opresiv, anarhice și
democratice, criteriul schimburilor în familie care pot fi de mai multe categorii: amicale, destin se
sau dimpotriv ă agresive, criteriul autodefinirii familiei ca grup social unde reg ăsim tipul familiei
fără autodefinire, tipul familiei cu “secrete“, tipul familiei nep ăsătoare și tipul familiei “lucide“.
Dintre disfuncțiile climatului familial, care au efect direct asupra dezvoltării armonioase a
copilului, se numără:
1. Violența domestic ă
2. Sărăcia

23
3. Consumul de substanțe – alcool sau droguri
4. Separarea și divorțul
5. Decesul unui părinte sau încarcerarea lui
6. Recăsătoria
1. Violența domestică – vorbind despre violenț a domestic ă, Zerk, Mertin și Proeve
susțin că a fi martorul violenței domestice este o amenințare la adresa sănătății fizice, emoționale și
a bunăstării psihologice a copiilor. Autorii consideră că dificultățile resimțite de copii se impart în
probleme de externalizare (tulburările de comportament și agresivitatea) și probleme de
internalizare (fricile, acuzele somatice, simptomele de depresie, stima de sine scăzută). Expunerea
la stres în primii ani de viață are efecte negative asupra dezvoltării și organi zării creierului – copiii
sub 5 ani par să prezinte simptome de reexperimentare a abuzului – evitare, hiperactivare,
agresivitate. În privința sexului copilului, autorii spun, că fetele par să prezinte mai degrabă
probleme de internalizare, iar băieții de externalizare ca urmare a faptului că au fost martori la
violențe domestice. Covictimizarea copilului în timpul incidentelor conduce la efecte semnificativ
mai pronunțate în comparație cu cazul copiilor care sunt doar martori ai abuzului. Conform
autorilor , vârsta mai mare a copiilor acționează ca factor protector împotriva simptomelor
semnificative ale traumei, deoarece ea reflectă abilitatea copilului de a evalua evenimentele.
2. Sărăcia poate fi definite din mai multe perspective, iar una dintre ele este
perspectiva economică. Cercetătorii din acest domeniu, sugerează că sărac înseamnă mai mult
decât lipsit de resurse materiale și sănătate, și accentuează lipsa unor aspecte precum apartenența
social ă, identitatea culturală, respectul, demnitatea, acces ul la informații și educație. Raportându –
ne la copii, copiii crescuți în sărăcie, riscă să devină subnutriți sau supraponderali, din cauza
insecurității hranei. Dovezile sugerează faptul că multe din efectele sărăciei asupra copiilor se
datorează comportamentulu i familiilor din care aceștia fac parte. Acești părinți au de obicei o
educație limitată, ceea ce reduce semnificativ posibilitatea de a oferi copiilor un mediu stimulativ.
De asemenea folosesc un limbaj dominat de o structură simplă, comentarii negative c are
influențează dezvoltarea copilului. Mai mult, aceste familii obișnuiesc să folosească un parenting
agresiv, aspru, bazat pe control, motiv pentru care nu promovează dezvoltarea emoțională și

24
întărirea competenței sociale. Sărăcia este în mod clar un fa ctor de risc major pentru dezvoltarea
copilului și reușita lui școlară și este foarte posibil ca acest risc crescut în primii ani de viață să
continuie să aibă efect chiar dacă familia reușește să -și depășească condiția și să evadeze din
sărăcie.
3. Consumul de substanțe – alcool și droguri – Copiii care au un părinte dependent de
substanțe trăiesc adesea emoții de tristețe, furie, jenă, neajutorare, lipsă de speranță, neîncredere în
forțele proprii sau singurătate. Comportamentul imprevizibil al părinților d ependenți de substanțe
îl fac pe copil să trăiască în mod constant o stare de tensiune, în încercarea de a evita izbucniri ale
părintelui sau de a -l motiva să găsească o cale prin care să-și re zolve problema. Părintele
dependent de substanțe încearcă ades ea să se impună într-un mod agresiv. Copiii se satură de
certurile interminabile care apar de obicei din motive banale. Casa devine pentru ei, dintr -un loc de
liniște și echilibru, o zonă de conflict pe care ar dori să o evite.
4. Separarea și divorțul au efe cte negative multiple asupra copiilor, iar acestea sunt
cel mai adesea abordate din perspectivă temporală (efecte pe termen scurt, mediu și lung) și din
perspectiva factorilor care afectează adaptarea copiilor (factori personali sau contextuali
predispozan ți, de menținere sau cu efect protectiv).
Efectele pe termen scurt sunt legate de primii doi ani de după divorț, considerați a fi cei
mai dificili. În această perioadă, băieții prezintă tulburări de comportament sau comportamente
demonstrative, iar fetele probleme de natură emoțională. Toți copiii se confruntă cu probleme de
natură educațională și cu dificultăți relaționale în raport cu familia, școala sau grupul din care fac
parte.
Efectele pe termen mediu (3-10 ani după divorț) – studiind efectele divorț ului pe termen
mediu, specialiștii au concluzionat faptul că doar 20 -25% dintre copiii din familiile dizolvate prin
divorț prezintă probleme psihologice serioase pe termen mediu – tulburări de comportament,
probleme emoționale, performanță academică și stimă de sine scăzută, calitatea relațiilor etc

25
Efectele pe termen lung sunt cele care se regăsesc ulterior în viața adultă a copiilor
proveniți din familii divorțate și se referă la dificultățile legate de constituirea și menținerea unor
relații maritale st abile.
Impactul divorțului asupra copiilor este diferit și în funcție de stadiul de dezvoltare în
care acesta se află în momentul producerii divorțului. Dacă divorțul are loc în perioada în care
copilul are cel mult 2 ani pot să apară atașame nte nesigure – copilul este anxios, frustrat,
negativist, aparent mofturos, greu de liniștit, prezintă dificultăți de relaționare sau dependență
excesivă. În cazul în care divorțul intervine în perioada 3 -5 ani, preșcolarul reacționează prin
comportamente agresive, iritabilitate accentuată, confuzie și furie, agățare excesivă de adulți sau
reacții opoziționiste. Reacția inițială la divorț este una de tristețe, frică, furie, vinovăție, anxietate
sau neajutorare și chiar autoînvinovățire pentru situația creat ă. Se poate manifesta în acest
context un comportament de regres marcat prin anxietate de separarea, folosirea toaletei, enurezis,
dificultăți de alimentare, posesivitate în raport cu propriile jucării, coșmaruri, refuzul de a dormi
singur etc. Pot trage de asemenea concluzia, că dacă un părinte i -a părăsit, se poate întâmpla
același lucru și cu celălalt.
Între 6 și 8 ani, reacțiile la divorț ale copiilor sunt cele mai intense. Ei percep divorțul ca
pe un fapt extrem de negativ care le influențează întreag a existență. Furia față de părintele care
pleacă este adesea direcționată înspre părintele în grija căruia rămân, înspre profesori sau prietenii
apropiați.
Între 9 și 12 ani emoțiile sunt mai puțin intense și mai ușor de gestionat. Foarte puțini
copii își mai asumă acum responsabilitatea asupra divorțului, însă au tendința să formeze alianțe
strânse cu un părinte și să îl respingă pe celălalt.
Între 13 -18 ani divorțul părinților poate amplifica nivelul conflictului părinți -copii, poate
favoriz a un debut tim puriu al vieții sexuale, decizia pentru o căsătorie la o vârstă prematură,
alegerea de către fete a unui partener nepotrivit (dependent de alcool, iresponsabil). Pot apărea
delincvența juvenilă, depresia, deciziile impulsive, imature.

26
5. Decesul unui părinte sau încarcerarea lui – Moartea unui părinte este una dintre
cele mai dificile încercări ale vieții, indiferent de vârsta pe care o avem. Cu atât mai mult , dacă
este vorba despre un copil, lucrurile se complică.
Până la vârsta de 3 -4 ani, un copil nu poate conștientiza că unul dintre părinți nu mai
este în viață și nu îl mai vede zilnic . Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că inclusiv
copiii mici (începând chiar de la 18 luni) pot avea reacții în cazul în care unul dintre părinți a
decedat, cel mai adesea fiind vorba de apariția unor stări (inconștiente însă) de agitație, crize
mai frecvente de plâns, diminuare a apetitului sau chiar tulburări digestive.
După vârsta de 3 ani însă, copilul poate începe să -l caute prin casă pe părintele dispărut și nu
își mai găsește parcă locul. Rolul părintelui rămas în viață va fi să mențină, pe cât posibil,
rutina zilnică a copilului, să -i acorde cât mai multă atenție și să -i ofere din plin afecțiune. Între
4 și 6 ani , copiii știu că moartea este același lucru cu s omnul . În plus, unii dintre ei pot crede că
unul dintre părinți a murit pentru că nu au făcut un anumit lucru, spre exemplu pentru că nu au
vrut să stea cu părintele respectiv și să deseneze, pentru că nu s -au jucat destul etc. La copilul
de 6-8 ani cele m ai comune reacții după moartea unui părinte, sunt: crizele de plâns, apariția
furiei (aceasta se poate manifest a fie asupra părintelui rămas în viață, fie asupra cadrului
didactic sau chiar asupra unor colegi de școală, prieteni sau medici pe care i -a văzu t înainte de
moartea părintelui), pierderea dorinței de a -și continua hobbie -urile, scăderea capacității de
concentrare, apariția durerilor de cap, de stomac, a tulburărilor de somn. Copiii care au la
momentul decesului între 9 și 12 ani, au înțeles deja c e presupune moartea. De aceea, ei vor
suferi mai profund decât cei mai mici în situația în care își vor pierde unul dintre părinți. Un alt
lucru dificil pentru ei va fi să se confrunte cu ceilalți copii de vârsta lor, care le vor pune tot
felul de întrebăr i, se pot simți neajutorați și deznădăjduiți.
Unii copii pot deveni mai închiși în sine, vor avea tendința să socializeze tot mai puțin tocmai
pentru a evita să audă întrebări legate de părintele decedat. Alții pot deveni mai rebeli, mai
dornici să sfidez e autoritatea și implicit vor începe să aibă tot felul de probleme la școală.
Un alt fenomen ce poate fi legat de psihologia copilului ce se confruntă cu moartea unuia
dintre părinți este tendința acestuia de a-și asum a rolul părintelui dispărut. Acesta nu trebuie
însă încurajat să continue în această direcție, ci doar i se va permite, de către părintele său, să
ajute în anumite situații. Pe măsură ce copilul crește, durerea resimțită la dispariția unuia dintre

27
părinți va fi din ce în ce mai mare. Adolescen tul se va simți practic pierdut, va simți că a rămas
singur și chiar că ar trebui să ia rolul părintelui ce nu mai este viață. Rolul celuilalt părinte și al
familiei în general va fi să -l susțină cât mai mult, să -l asigure de sprijinul permanent și să nu -l
lase să se împovăreze cu responsabilități prea mari pentru vârsta sa. În același timp, un
adolescent trebuie lăsat să -și exprime emoțiile resimțite, să poată discuta oricând despre ceea
ce simte. Dacă nu se va proceda așa, va crește riscul ca adolescentul să devină deprimat sau
chiar mai rău, să intre în vreun anturaj periculos sau chiar să aibă vreo tentativă de suicid.
Asemeni copiilor care trec printr -un deces și copilașii care se confruntă cu încarcerarea
unuia dintre părinți se confruntă cu un regre s în dezvoltare. Vacca (2010) sintetizează traumele
resimțite de acești copii și vorbește despre apariția problemelor emoționale, a coșmarurilor, a
agresivității în școală, a declinului performanței academice. Și acești copii se simt adesea
vinovați pentru încarcerarea părinților. Ei se simt rușinați și uneori aparent respinși de părinții
lor, care în ideea de a -i proteja, refuză contactul cu aceștia tocmai pentru a nu fi văzuți în
situația de încarcerare.
6. Recăsătoria – Potrivit speciali știlor copiii care trăiesc al ături de un tat ă vitreg (sau
de o mama vitreg ă, în cazul în care tat ăl natural se rec ăsătorește) au mari probleme în a se
adapta noului mediu familial. Aceasta se poate traduce prin stimă de sine scăzută, stres,
anxietate, probleme comportamental e, performanțe școlare scăzute, izolare socială, atitudine
negativă față de noul mariaj și față de noul părinte. Unii copii au impresia că dacă acceptă noul
părinte în viața lor, înseamnă că își trădează părintele biologic. Ei pot simți confuzie, trădare,
durere, furie, nesiguranță, tristețe. Emoțiile și gândurile negative sunt prezente în orice familie,
însă acestea sunt mai dificil de gestionat și mai intense în familiile reconstruite, deoarece între
părinții vitregi și copii nu există o legătură foarte p uternică, iar ceea ce este considerat ca
acceptabil de un părinte natural, poate fi considerat ca inacceptabil pentru un str ăin care a
devenit membru al familiei. Autorii fac o serie de recomandări pentru adulții din familiile
reconstruite: găsirea unui te ritoriu neutru (o casă nouă), astfel încât fiecare membru să aibă
propriul lui spațiu, evitarea potrivirii la un rol preconceput și adaptarea din mers, stabilirea
unor reguli unitare, acceptarea ideii potrivit căreia copilul poate să își trăiască și să își exprime
sentimentele față de părintele biologic absent etc.

28
I.6 – Satisfacerea nevoilor copiilor în familie. Competențe și responsabilități.
Teza structuralist funcțională a anilor 50 -60 a definit ca universală segregarea roluri lor de
gen în familia tradițională urmând două axe complementare: cea instrumentală corespunzătoare
bărbatului și cea emoțional -expresivă corespunzătoare femeii. Cu alte cuvinte rolul bărbatului era
acela de a desfășura o activitate extradomestică pentru a asigura bunul trai al familiei, în timp ce
femeia, mama, era cea care administra domeniul activităților domestice. Acest model cu o lungă
tradiție a condus la o implicare redusă a bărbatului în rezolvarea problemelor domestice, zilnice
ale căminului și ac ordarea unui rol „eroic” mamei, îndeosebi în ceea ce privește creșterea,
îngrijirea și educatia copilului. Timpul acordat de tată copilului era mult mai redus, iar relația
mamă -copil a devenit locul comun al socializării și educației acestuia, tatăl consti tuind doar un
reper și factor de decizie în momentele importante privind viitorul acestuia și ghidul către lumea
exterioară.
Paternitatea contemporan ă, dup ă de Singly se caracterizeaz ă prin trei tr ăsături: a) pu ține
relații directe cu copil ul, b) responsabilitatea familiei ca unitate (chiar dac ă nu putem vorbi despre
un model universal pater familias, tat ăl continu ă să își asume o func ție de trasare a direc țiilor
generale și de restabilire a ordinii, atunci când este cazul) și secondarea so ției în activitatea
cotidian ă. Aceea și preocupare a distribu ției rolurilor au avut -o și Kellerhals și Montandon care au
încercat s ă prezinte comparativ rolurile educative parentale sub trei aspecte : 1. al regl ării directe
a comportamentului copilului (înc urajare, supravegherea igienei, controlul temelor etc.) 2. al
comunic ării (schimb de informa ții, confiden țe, opinii) 3. al cooper ării, respectiv al particip ării la
activit ăți comune (loisir, ie șiri, hobbiuri etc.) Autorii au încercat s ă eviden țieze domeni ile în care
cei doi p ărinți se implic ă și tipul de resurse (instrumentale sau expresive) pe care fiecare dintre ei
le furnizeaz ă copilului. Teza unei slabe implic ări paterne a fost confirmat ă. Autorii au constatat în
baza cercet ării efectuate c ă “tații int ervin direct în reglarea comportamentului copiilor de dou ă ori
mai pu țin decât mamele, iar atunci când o fac, interven ția lor este mai mult normativ ă, constând în
a comenta, a impune, a permite sau a interzice o activitate, a explica principii morale. Pu țini sunt
cei care urm ăresc efectiv și sistematic activitatea copilului și o sus țin emo țional. Aceea și
implicare comparativ mai slab ă este identificat ă și în domeniul comunic ării: copiii comunic ă
sensibil mai mult cu mamele, iar caren țele în comunicarea cu t atăl sunt, de regul ă, compensate
printr -o comunicare mai intens ă cu mama. În România, d iferen țierea de gen a particip ării la

29
educa ția copilului a p ărinților este surprins ă în multe cercet ări și prin aprecierea ponderii timpului
acordat copilului și a modul ui în care este petrecut acest timp cu copilul.
În privin ța utiliz ării timpului de c ătre p ărinți, urm ătoarele constat ări pot fi formulate
în baza prelucr ării datelor ob ținute:
– mama este cea care petrece cel mai mult timp cu copilul
Variante de răspuns Elevi Părinți
Mama 74.3% 78.0%
Tata 9.0% 7.0%
Bunicii/ alte rude 11.7% 9.1%
Alte situații 4.1% 3.8%
NonR 0.9% 2.1%
Total 100.0% 100.0%

– 78% dintre parinti si 74,3% dintre copii au afirmat acest lucru, în timp ce 9% dintre pa rinti si
7% dintre copiii investiga ți afirm ă că tatăl petrece cel mai mult timp cu copilul.
– dupa opinia copiilor, f ără a anula locul net principal pe care -l ocup ă mama prin timpul
alocat pentru a -l petrece cu copilul, procentul ta ților care stau cel mai mult cu copilul cre ște în
cazul mediului rural (9,7%) fa ță de mediul urban (8,4%), în cazul familiilor nucleare (10%) fa ță
de cele extinse (4,6%) – unde o parte din timp este preluat de bunici sau alte rude (37,1%, cel mai
mare procent înregistrat la aceas tă variant ă de răspuns – în cazul familiilor reorganizate -10,2% și
a uniunilor consensuale -11,6%).
– deși, indiferent de variabila de analiz ă, mamele de țin procentul cel mai mare ca fiind
considerate c ă petrec cel mai mult timp cu copilul, dup ă opinia părinților, mamele din familiile

30
reorganizate înregistreaz ă un procent mai mic de r ăspunsuri (59,9%) în comparatie cu cele cu
părinți naturali (83,1%), la fel mamele din familii extinse înregistreaz ă un procent de 61,2% din
răspunsurile p ărinților, în com paratie cu 82,3% privind mamele din familii nucleare.
Un recent sondaj desf ășurat de Centrului de Sociologie Urban ă și regional ă (CURS) în
perioada 24 -31 mai 2005, pe un e șantion de 2000 de subiec ți cu vârste de peste 15 ani reprezint ă
un argumen t în plus în favoarea sprijinirii concluziilor prezentate mai sus. Rezultatele sondajului
indicau c ă 48% dintre femei merg des la plimbare și la film cu copilul, în timp ce b ărbații în
proportie de 39%. În privinta timpului petrecut cu copiii, sondajul CUR S indic ă faptul c ă 16%
dintre ta ți își petrec sub o ora timpul cu copiii , jucându -se cu ace știa, în timp ce mamele doar în
proportie de 8%, între 1 -2 ore b ărbaț ii în proportie de 40%, iar femeile de 29%, între 3 -4 ore cu
copiii sub 10 ani – 20% dintre b ărbați și 19% dintre femei, și peste 4 ore – 9% dintre b ărbați și
27% dintre femei.
Aceste date confirm ă atât opinia conform c ăreia func ția tat ălui, a șa cum o numea de
Singly, de reconfort este pe deplin îndeplinit ă, însă pentru o durat ă mai scurt ă decât mama, care,
prin procentele adunate în fiecare dintre situa ții, indic ă faptul c ă îndepline ște și aceast ă funcție cu
o frecven ță mai mare decât tat ăl.
Pornind de la aceste date, cercetătorii atrag atenția asupra faptului că lipsa de implic are a
tatălui în educația copiilor, conduce la interiorizare, la un comportament deviant, la abandon
școlar , într-un cuvânt la apariția problemelor de adaptare socială a adolescenților, mai ales în
cazul băieților. Mai mult copilul devine foarte răsfățat, egocentric și consideră că lui i se cuvine
orice , fără să țină cont de cei din jurul său. Altfel spus devine un copil cu probleme care nu se pot
repara ușor și care îl vor urmări toată viața.
Muldworf prezintă funcția maternă ca pe o entitat e compusă din trei elemente:
satisfacerea nevoilor primare, calmarea tensiunilor, nevoia de prezență și de siguranță.
Bineînțeles, această funcție poate fi îndeplinită de tată sau de oricare altă persoană, dar este
atribuită mamei, reprezentând astfel o co ntinuitate naturală și necesară după naștere. Tatăl poate
să ia efectiv locul mamei, dar rolul său nu se oprește aici.
Referindu -ne la lucrările lui Muldworf, putem distinge două forme diferite ale funcției
paterne: funcția paternă indirec tă și funcția paternă directă.

31
Funcția paternă indirectă: Pe lângă iubire, tatăl trebuie să ofere un sprijin soției. Este
garantul unei anumite siguranțe în cadrul cuplului. Funcția paternă depinde de raporturile dintre
mama și tată. Funcți a maternă se referă la echilibrul psiho -afectiv al mamei, echilibru care poate
sa fie susținut sau periclitat de relațiile pe care le întreține cu soțul. Din această cauză, toate
modificările afective și emoționale ale mamei se vor repercuta asupra relație i mamă -copil.
Echilibrul cuplului este, deci, necesar dezvoltării psiho -afective a copilului.
Func ția patern ă direct ă: Tatăl ca factor de separa ție în rela ția mam ă-copil. Maturizarea
biologic ă permite copilului s ă se distan țeze progresiv de m ama sa, s ă iasă din rela ția dual ă pe care
o avea cu ea. Mama trebuie s ă fie preg ătită să lase libertate copilului, care în final se va separa de
ea. Tat ăl trebuie s ă o ajute în acest sens, trebuie s ă instituie o separare între mama și copil și,
astfel, s ă contribuie la evolu ția copilului spre o via ță autonom ă. Prin func ția lui, poate împiedica
manifest ările abuzive ale mamei.
Implicarea tatălui în viața copilului este extrem de importantă încă de la nașterea
copilului, când efectiv rolul tatăl ui este unu l indirect. Tatăl trebuie să fie suportul psihologic al
mamei, pe umerii căreia cad cam toate responsabilitățile. Nașterea poate declanșa un dezechilibru
psihic al femeii, de aceea ea trebuie susținută și încurajată în primul rând de tatăl copil ului.

Implicarea directă a tatălui în educarea copilului ar trebui să se facă simțită și să devină
din ce în ce mai activă în jurul vârstei de 1 an. Aceasta este vârsta la care tatăl începe treptat să
obișnuiasc ă micu țul cu regulile jocului , ale familiei și ale societ ății. El este cel care trebuie s ă
impun ă limitele sau s ă-l învețe să respecte anumite reguli f ără să devin ă sever sau autoritar. Tat ăl
trebuie s ă fie con știent c ă la ace astă vârstă copilul imit ă comportamentul p ărinților și pent ru a-l
înțelege are nevoie de explica ții cât mai simple și concrete.
Înaint ând în vârstă, pe la 3 -4 ani, implicarea tat ălui în educarea copilului devine mai
complex ă. El poate ini ția copilul în practicarea unui sport, a unei activit ăți fizice , susținându-l
moral în toate încerc ările lui f ără să-l critice și fără să facă compara ție cu performan țele sau
aptitudinile sale. De asemenea tat ăl este important și în stabilirea identitatii sexuale a copilului.
Pentru b ăieți are rol în validarea proprie i masculinit ăți, pentru fete, iubirea și recunoa șterea tat ălui
reprezintă un prim pas în recuno așterea feminit ății lor. Rela ția cu tat ăl este foarte important ă atât
pentru copil c ât și pentru familie. Tat ăl devine un model pentru copii și un suport pentru mama

32
copiilor s ăi, ceea ce duce la o armonie în familie și la o dezvoltare psihologic ă normal ă a celui
mic.

CAPITOLUL II – ACTIVITĂȚILE DIN GRĂDINIȚĂ ȘI ROLUL LOR ÎN STABILIREA
UNEI RELAȚII POZITIVE PĂRINTE – COPIL

II.1 – Parteneriatul grădiniță – famil ie, factor important în dezvoltarea armonioasă a copilului

În primele etape ale vieții, responsabilitatea educării copilului revine familiei. În mod
firesc, părinții sunt primii educatori ai copilului. Copiii sunt apoi înscriși în grădiniță, in stituție
care le asigură condițiile necesare pentru dezvoltarea în concordanță cu nevoile individuale. Vine
apoi rândul profesioniștilor din grădinițe și școli să se ocupe de educarea și formarea copiilor
printr -o metodologie și un curriculum specific vârs tei acestora. Grădinița este un important mediu
de socializare, îi ajută pe copii să interacționeze cu alți copii, dar și cu adulții și le oferă acestora
un mediu primitor, adecvat învățării. Totodată, grădinița oferă suport pentru valorificarea
potențialu lui fizic și psihic al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacității de a intra în relație cu
ceilalți copii și cu adulții. De asemenea, grădinița sprijină copilul în interacțiunea cu mediul,
favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei iden tități și îi formează o imagine de
sine pozitivă. Educația copiilor, priviți ca cei mai tineri membri ai unei comunități, este însă
responsabilitatea întregii comunități. Educația nu este o experiență izolată, ci un efort interactiv
desfășurat pe parcursul vieții. Când factorii implicați – familia, grădinița, școala, comunitatea –
colaborează, ei pot furniza cele mai bune surse și experiențe posibile pentru a îmbunătăți educația.
Parteneriatele sunt necesare pentru a obține performanțe școlare înalte, fără a ține seama de gen,
statut socioeconomic, diferențe culturale și et nice.
În educarea copilului preșcolar, o componentă foarte importantă o constituie procesul
instructiv -educativ la care contribuie familia și grădinița. Familia este factoru l educativ prioritar,
întrucât educația începe din familie, aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită și -l urmează. În
numeroase studii s -a demonstrat că parteneriatul familie -grădiniță eficientizează experiența
educațională a copiilor. Familia și gră dinița sunt două elemente care trebuie să își asume
responsabilitatea pentru dezvoltarea copiilor și să fie parteneri egali în educație.

33
În 2010, Cox – Peterson prezintă avantajele factorilor implicați în parteneriatul
educațional. Conform ac estuia, beneficiile grădiniței în urma unui parteneriat sunt:
– comunicare eficientă între toate părțile implicate
– îmbunătățirea disciplinei copiilor
– reducerea violenței școlare
– acceptarea și înțelegerea mai profundă a copiilor și a familiilor lor
– intensific area relațiilor interpersonale dintre copii
– intensificarea atitudinilor pozitive și a comunicării dintre cadrele didactice, copii și familie
– participarea mai intens ă la evenimentele grădiniței

La nivelul familiei, se remarcă următoarele benefici i:
– conștie ntizarea rolului educației
– stabilirea unor relații mai strânse între părinți și copii
– o mai bună comunicare între instituția de învățământ și familie
– îmbunătățirea cunoștințelor asupra modului în care îți poți crește copiii
– informarea în vederea desfășurăr ii unor activități de joc și învățare pozitivă acasă
– o mai bună înțelegerea a curriculumu lui și a instrucției
– accesul mai rapid la resursele grădiniței
– decizii eficiente în privința educației copiilor

Copiii beneficiază de:
– motivație mai bună pentru activ itățile educative
– scăderea frecvenței de apariție a unor comportamente inadecvate
– îmbunătățirea stimei de sine

Cadrele didactice beneficiază de:
– mai mult sprijin și apreciere din partea familiei
– experiențe pozitive de învățare
– conștientizarea diversității familiilor ce va avea drept consecință reducerea stereotipiilor
– relații mai apropiate cu preșcolarii

34
– o mai bună înțelegere a comportamentului copiilor
Din enumerarea beneficiilor amintite anterior, este evident faptul că parteneriatul grădiniță
– familie este unul extrem de important pentru toți factorii implicați. În literatura de specialitate,
motivele care duc la neimplicarea părinților în procesul educațional al copiilor sunt denumite
bariere , iar eliminarea acestor bariere cade cu pre cădere în sarcina cadrelor didactice, cărora li se
recomandă să dezvolte un parteneriat cât mai puternic cu familiile, apelând la următoarele
strategii (McCubbins -Lynn, 2004):
– să stabilească relații semnificative active cu toate familiile din grupă , deoarece
comunicarea frecvent ă exprimă dorința educatoarei de a forma un parteneriat
– să se asigure că primul contact cu familia este pozitiv și are loc devreme – dacă prima
interacțiune cu familia apare ca rezultat al unei probleme, se va crea o percepție negativă a
acesteia des pre ceea ce înseamnă mediul educațional al grădiniței
– să stabilească cana le de comunicare variate și eficiente cu familiile copiilor – comunicarea
față în față este preferabilă și trebuie să se realizeze cât mai des. Acest tip de comunicare
poate să fie dublat de comunicarea indirectă – prin e -mail, telefon, scrisori de informa re
etc.
– să împărtășească părinților micile realizări ale preșcolarilor – astfel părinții vor cunoaște
activitatea copilului în grădiniță și își vor întări ideea că educația se centrează pe
dezvolt area individual ă.
– să identifice nevoile individuale ale pări nților și să comunice acestora modul prin care
aceste nevoi pot fi satisfăcute – o atenție deosebită se va acorda evaluării nevoilor
familiilor care au copii cu dizabilități.
– să valorizeze părinții și implicarea lor în remedierea unei anumite situații
Parteneriatul dintre grădiniță și familie presupune o relație de colaborare, adică muncă în
echipă pentru stabilirea unei strategii comune de educare a copilului. Cu cât părțile implicate în
parteneriat se cunosc mai bine, cu atât parteneriatul va fi mai efici ent. Implicarea activă a familiei
în activitățile din grădiniță , creează sentimentul de apartenență la grupul clasei, părinții se simt
factori importanți implicați în educație, devin conștienți de rolul pe care îl au în dezvoltarea

35
propriilor copii . Mulți părinți au câte un singur copil. Unii dintre aceștia sunt răsfățați,
necooperanți, au comportamente opozante, sunt încăpățânați, egocentrici, tocmai datorită faptului
că nu au avut în jur ul lor copii de aceiași vârstă cu care să se joace, să comunice, să împartă
lucrurile. Venind alături de copii, părintele învață cum să -și crească copilul în relație cu alți copii
care provin din medii diferite, le observă comportamentul, jocul și astfel învață mai multe despre
dezvoltarea lor. Utile pentru stabilirea unui parteneriat constructiv sunt și consultațiile
individuale, lectoratele și atelierele de lucru cu părinții, participarea părinților la activitățile de la
grupă, voluntariatul din partea părinților, implicarea familiei în anumite acțiuni ce se desfășoară în
unitate sau la nivelul clasei – acțiuni caritabile, aniversări, vizite, tabere, etc.

II.2 – Consilierea părinților, element prioritar sau secundar în grădiniță?
Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschidere și flexibilitate ȋn
raporturile din cadrul parteneriatului educațional. Grădinița are și rolul de a asigura părinților
asistență de specialitate, informându -i asupra etapelor de evoluție a le copiilor și venind în
sprijinul acelor a ce întâmpină dificultăți în înțelegerea r olului de părin te și în îndeplinirea cu
succes a educării copiilor. Ocaziile de a discuta cu părinții pentru a găsi împreună modalități de
rezolvare a anumitor probleme, indispoziții, stări emoționale negative cu care se confruntă copilul
preșcolar , trebui e căutate chiar și atunci când ele nu se oferă cu ușurință. În general ele sunt
prilejuite de acele momente în care copilul este adus la grădiniță sau când programul grădiniței s -a
ȋncheiat și copilul p leacă acasă, sau cu prilejul diferitelor evenimente fe stive care se organizează
la nivelul grădiniței: aniversări, onomastici, festivități, lectorate cu părinții, consultații
individuale.
Eficiența parteneriatului va fi mai evidentă ȋn funcție de măsura ȋn care cunoaștem mai
bine familiile cop iilor. Se ȋntâmplă ca unii părinți să se simtă intimidați de prezența cadrului
didactic, în timp ce alții nu îi pun la îndoială deciziile , fiind convinși de profesionalismul și de
cunoștințele acestuia . Și educatoarele la rândul lor pot afecta eficiența pa rteneriatului , de multe ori
din cauza unor experiențe negative cu care s -au confruntat – vorbim despre acei părinți care
depășesc anumite limite oferin du-i lecții despre cum să -și facă meseria. Aceste atitudini sau
sentimente pot ȋmpiedica o bună colaborar e.

36
Ca activitate interdisciplinar ă, consilierea se exercit ă în domeniii diverse și își găsește
locul în majoritatea sectoarelor vie ții sociale încep ând de la teoria și practica educa țional ă. În
termenii cei mai simpli, consilierea a fost d efinită astfel : o rela ție în care o persoan ă ajută o altă
persoan ă, sau o persoan ă ajută un grup de persoane.
După I. Dafinoiu , consilierea este util izarea priceput ă și principial ă a rela ției
interpersonale pentru a facilita autocunoa șterea, acceptarea emo țional ă și maturizarea, dezvoltarea
optim ă a resurselor personale. Rela țiile de consiliere variaz ă în func ție de cerere, dar pot fi
centrate pe aspecte ale dezvolt ării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de
deciz ii, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra tr ăirilor afective sau a conflictelor
interne, ori pe îmbun ătățirea rela țiilor cu ceilal ți”. În ultimii ani acesta este un domeniu care se
bucura de o mare aten ție, exist ând o varietate de defini ții din partea psihologilor, pedagogilor,
cercet ătorilor în domeniu. Semnificativ ă este defini ția lui R. W. Strawig ce apare inscrip ționat ă pe
o plac ă comemorativ ă de la Universitatea din Wisconsin (SUA): „Consilierea înseamn ă multe
lucruri. Ea este o experien ță de comunicare. Dar mai mult dec ât atât, ea este o c ăutare în comun a
sensului în via ța omului cu dezvoltarea dragostei ca element esen țial, concomitent cu c ăutarea și
consecin țele ei. Într-adevăr aceast ă căutare este însăși via ța, iar consilierea este nu mai o
intensificare a acestei c ăutări.”
Într-un studiu asupra învățământului (Miroiu și colaboratorii, 1998) sunt prezentate
câteva din punctele slabe ale sistemultui educa țional actual: conservatorismul, depersonalizarea,
intelectualism ul și antihedonismul, autoritarismul și obedien ța, elitismul și inegalitatea de șanse,
segregarea școlii de persoan ă, familie și comunitate.
Toate acestea nu fac dec ât să reclame tot mai mult necesitatea de schimbare a
paradigmelor e duca ționale și centrarea în mai mare masur ă pe nevoile individuale ale copilului. În
acela și studiu de diagnoza se constat ă faptul c ă „programele și manualele au în vedere inteligen ța
verbal ă și logico -matematic ă și prea pu țin pe cea intuitiv ă, rela țional ă, comunicativ ă, empatic ă,
afectiv -emoțional ă, motric ă, tehnic ă, artistic ă”.
Educa ția trebuie s ă răspund ă în primul r ând nevoilor individuale și să realizeze
echilibrul între acestea și dezvoltarea social ă. Pedagogia ca știință a educa ției este chema tă să
găseasc ă soluții pentru a valorifica c ât mai timpuriu posibilit ățile native ale copiilor, acord ându-le
șansa de dezvoltare prin stimulare și prin crearea unor medii propice experien ței și investiga ției.

37
Când copilul este foarte mic , el nu poate „part icipa” direct la actul educa țional, influen țele sunt
organizate și preg ătite de adul ții care îl înconjoar ă: părinții și ceilal ți membri i ai familiei și apoi
educatoarea și copii i cu care interac ționeaz ă.
Responsabilitatea dezvolt ării copilului în primele etape revine în primul r ând familiei sale,
însă educatoarea trebuie s ă aibă în vedere urm ătoarele aspecte:
• nu to ți copii i beneficiaz ă de un model optim de educa ție care s ă le sprijine dezvoltarea
• toți copiii pot învăța când sunt mici – sistemul trebuie s ă le ofere posibilități
• e nevoie ca p ărinții să întăreasc ă și să valorizeze ceea ce copilul învață în grădiniță
• copilul învață tot timpul, în ritmul și stilul care îi sunt caracteristice
• nu toți părinții își cunosc copii i și nevoile lor de dezvoltare
Toate aceste aspecte constituie argumente care impun realizarea parteneriatului dintre
părinți și educatoare, parteneriat ce presupune cooperare, colaborare si comunicare.
Părinții trebuie sprijini ți să își cunoasc ă copiii, s ă le identifice nevoile și să sprijine
dezvoltarea și creșterea lor armonioas ă.
Сοnsiliеrеа în grădiniță еstе un рrοсеs сοmрlеx сu intеrvеnții fοаrtе imрοrtаntе реntru
рărinți, саdrе didасtiсе și рrеșсοlаri. Sсοрul fundаmеntаl аl сοnsiliеrii еduсаțiοnаlе îl сοnstituiе
funсțiοnаr еа рsihοsοсiаlă οрtimă а реrsοаnеi.
Οbiесtivеlе рrοсеsului dе сοnsiliеrе sunt: рrοmοvаrеа sănătății și а stării dе binе,
dеzvοltаrеа реrsοnаlă și рrеvеnțiа situаțiilοr рrοblеmаtiсе și dе сriză (еmοțiοnаl, rеlаțiοnаl,
sοсiаl).
Οbiесtivеlе сοnsiliеrii рsihοр еdаgοgiсе în grădiniță vizеаză următοаrеlе аsресtе (Băbаn,
2003, р. 75):
• Dеzvοltаrеа stimеi dе sinе;
• Dеzvοltаrеа аbilitаțilοr sοсiο -еmοțiοnаlе;
• Dеzvοltаrеа сοmрοrtаmеntului аsеrtiv în timрul jοсului;
• Rеglаrеа еmοțiilοr nеgаtivе еtс.
Рrin рrοсеsul dе сοnsil iеrе sunt рrοmοvаtе vаlοri și аtitudini рrесum rеsресtul dе sinе și
рrοmοvаrеа рrοрriеi реrsοаnе, rеsрοnsаbilitаtе sοсiаlă și rеlаțiοnаrе рοzitivă сu сеilаlți, stаrе dе
binе fiziсă și mеntаlă еtс.

38
Consilierea p ărinților este activitate a care se refer ă la furnizarea acest ui sprijin pentru
familiile copiilor, consilierea familiei presupun ând ac țiuni de informare, de transmitere și primire
a unor cuno știnte și idei importante pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamilial ă și
în rezolvarea situa țiilor conflictuale.
Educa ția familiei, educa ția părinților a re în vedere derularea acelor acțiuni îndreptate
spre exersarea func ției educative și spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și de
interac ționare în familie. În acest sens , ea est e o parte a consilierii, diferen ța venind din faptul c ă
în consiliere este vorba de rezolvarea unor situa ții critice, de criz ă, conflictuale.
Ca urmare, consilierea familiei, ca și consilierea p ărinților presupune activit ăți exercitate
de profesioni ști (consilieri psihopedagogi, consilieri educa ționali sau psihologi școlari ), iar
educa ția părinților este indeplinit ă de educatoare, de profesori și se po ate completa de c ătre
consilieri. Problemele existente în via ța de familie sunt numeroase și complexe, de la lipsa
banilor, atmosfera tensionat ă ce ajunge p ână la violen ță, condi ții de trai precare și până la situa ții
critice generate de nivelul cultural și de educatie sc ăzut al p ărinților.
Toate acestea pot determina probleme în educa ția și dezvoltarea copi ilor.
În educa ția părinților, rolul educatoarei este de a facilita contactul părintelui cu anumite
cuno ștințe, deprinderi necesare în educa ția copilului, precum și asigurarea parteneriatului în
acțiunea educativ ă, ce presupune o comunicare eficient ă din p artea acesteia.
Specialiștii în comunicare, vorbesc despre un decalog al comunicării, care spune că:
• nu po ți să nu comunici
• a comunica presupune cunoa ștere de sine și stim ă de sine
• a comunica presupune con știentizarea nevoilor celuilalt
• a comunica presupu ne a ști să ascul ți
• a comunica presupune a înțelege mesajele
• a comunica presupune a da feedback -uri
• a comunica presupune a înțelege procesualitatea unei rela ții
• a comunica presupune a ști să exprimi sentimente
• a comunica presupune a accepta conflictele
• a comunica presupune asumarea rezolv ării conflictelor

39
Orice p ărinte își dore ște să fie cât mai aproape de ceea ce înseamn ă a fi un p ărinte bun. Nu
de pu ține ori auzim în rândul p ărinților a c ăror copii ajung în situa ții dificile sau o apuc ă pe
drumuri gre șite: „I-am dat de toate, i -am oferit tot ce mi -a stat în putin ță, m-am str ăduit, m -am
sacrificat…”. Însă, conform specialiștilor, a fi un bun părinte, presupune (Pugh, De Ath, Smith,
1994, p.56) s ă ai:
Cuno ștințe:
• despre dezvoltarea copilului și aspectele semnificative pentru fiecare v ârstă
• unde s ă cauți sprijin pentru rezolvarea unor probleme
• despre drepturile p ărinților și ale copiilor
• despre condi ții bune de trai și o alimenta ție corect ă
• despre principii le educative.
Aceiași autori vorbesc despre calitățile unui părinte , care trebuie:
• să asigure o autoritate optim ă fără a fi supraprotectivi, excesivi de autoritari sau
permisivi
• să ofere dragoste și acceptare și să fie sensibil la nevoile copiilor
• să manifeste încredere în munca și abilit ățile copiilor l or
• să formuleze a șteptări realiste
• să găseasc ă timp pentru a -și împărtăși experien ța copiilor (s ă mănânce împreun ă, să se
joace, s ă-și petreac ă timpul liber)
• să promoveze un mediu sigur, stabil, cu reguli clare, pe care le și pretind a fi respectate
• să încurajeze exprimarea liber ă, să îndrume ac țiunile copiilor
• să comunice liber cu copiii, cu sinceritate, s ă asculte și să reflecteze la ceea ce spun
aceștia
• să ia decizii și să aibă responsabilit ăți
• să poată stăpâni stresul și să rezolve conflictele
• să nu pe rmită pedepsele dure
• să întărească comportamenele pozitive
Cercet ările indentific ă o serie de factori lega ți de comportamentele p ărinților și modul în
care aces tea afecteaz ă dezvoltarea personalit ății copiilor . Printre acestea:
• lipsa unor regu li clare în rela ția dintre p ărinți și copii

40
• cerin țe vagi și confuze
• conflictele între p ărinți
• supravegherea inadecvat ă a copi ilor
• pretinderea unei discipline f ără consisten ță
• lipsa comunic ării
• lipsa unui sistem de sprijin pentru p ărinți
• incapacitatea unor părinți de a fi empatici cu nevoile copiilor
• încredere excesiv ă în valoarea pedepsei
Cu înțelegere, r ăbdare, calm, delicate țe și bun ătate, atribute ce trebuie să le aib ă orice
educatoare este posibil ca fiecare din tre noi s ă contribuim la educarea p ărinților, aspect ce este
extrem de important pentru dezvoltarea armonioas ă a copilului.
În grădiniță сοmрοrtаmеntеlе рrеșсοlаrilοr sunt vаriаtе. Сеlе mаi frecvente situаții ce
trebuie rezolvate sunt сοmрοrtаmеntеlе аgrеsivе fiziсе și vеrbаlе, gеlοziа întrе f rаți, difiсultățilе
dе аtеnțiе și dе сοnсеntrаrе, hiреrасtivitаtе, tulburărilе dе рrοnunțiе, difiсultățilе dе rеlаțiοnаrе,
difiсultățilе dе аdарtаrе și dе intеgrаrе, difiсultățilе dе gеstiοnаrе а еmοțiilοr еtс. (Dumitru, 2008,
р. 155)
Mаnifеstări аlе аgrеs ivității/viοlеnțеi în grădiniță sunt dе tiр vеrbаl (vοrbеsс urât unul сu
сеlălаlt jignindu -sе rесiрrοс) sаu fiziс (sе îmрing, sе zgâriе, sе mușсă, аrunсă сu juсării, sе trаg dе
рăr, sе lοvеsс еtс.).
Еxistă mаi multе tiрuri dе сοnsiliеrе utilizаtе în mеdiul рrеșсοlаr:
– Сοnsiliеrеа рsihοреdаgοgiсă рrеvеntivă – Аrе rοlul dе а рrеîntâmрinа араrițiа unοr
рrοblеmе sаu situаții сritiсе în viаțа реrsοаnеlοr. Inсludе асtivități еduсаțiοnаl -fοrmаtivе
rеаlizаtе сu gruрuri dе сliеnți (сοрii, рărinți, саdrе didасtiсе și nеdidасtiсе din grădiniță)
саrе urmărеsс să -i рrеgătеаsсă реntru difеritе situаții рrοblеmаtiсе, să -i sрrijinе în
gеstiοnаrеа аdесvаtă а еmοțiilοr реntru а fасе fаță vаriаtеlοr sοliсitări (еduсаțiа сοрiilοr,
аdοрtаrеа unui stil dе viаță sănătοs, еvitаrеа s аu рrеîntâmрinаrеа unοr рοtеnțiаlе реriсοlе).
– Сοnsiliеrеа în situаții dе сriză – Οbiесtivul fundаmеntаl аl intеrvеnțiilοr în situаții dе сriză
îl сοnstituiе înlocuirea gândurilοr și сοmрοrtаmеntеlοr dеzаdарtаtivе сu аltеlе,
funсțiοnаlе, аdарtаtе сοntеxtulu i în саrе sе аflă с opilul . Fасtοrii dесlаnșаtοri рοt fi
biοlοgiсi, dе еxеmрlu: dеfiсiеnțе dе vеdеrе, dе аuz, dizаbilități mοtοrii еtс. În аltе situаții

41
dе сriză intеrvin fасtοrii dе mеdiu: рiеrdеrеа сuivа drаg, divοrțul, ο bοаlă сrοniсă, viοlеnțе
în fаmili е, șοmаjul рărințilοr, араrițiа în fаmiliе а unui nοu mеmbru, dеbutul
рrеșсοlаrității și șсοlаrității. Nu sunt dе еvitаt niсi саuzеlе imрrеvizibilе: ассidеntе dе
сirсulаțiе, саtаstrοfе nаturаlе, сum аr fi: сutrеmurе, inundаții, inсеndii еtс.
– Сοnsiliеrеа ре ntru dеzvοltаrе – Асеst tiр dе сοnsiliеrе sе fοсаlizеаză ре sрrijinul, аjutοrul
și îndrumаrеа copiilor реntru fοrmаrеа și dеzvοltаrеа реrsοnаlității lοr, indifеrеnt dе vârstа
și stаdiul dе еvοluțiе аl реrsοnаlității, аstfеl înсât să fасă fаță сu suссеs sοl iсitărilοr . Асеst
tiр dе сοnsiliеrе сοnstă în sрrijinirеа și îndrumаrеа реntru o mai bunǎ adaptare lа ο
vаriеtаtе dе рrοсеsе și situаții dе viаță рrесum munса, rеlаțiilе intеrреrsοnаlе și
сοnviеțuirеа în сοmunitаtе. ” (Dumitru, 2008, р. 97). Рrеsuрunе асtiv ități οfеritе gruрurilοr
сu un аnumit sресifiс sοсiοсulturаl (minοritаri, mаrginаli, реrsοаnе саrе trăiеsс lа limitа
sărăсiеi, сu nivеl dе сultură rеdus), реrsοаnеlοr сu divеrsе tiрuri dе nеvοi sресiаlе în
еduсаțiе (сu dеfiсiеnțе fiziсе sаu mеntаlе, infirm ități, dеviаnță сοmрοrtаmеntаlă) și
реrsοаnеlοr instituțiοnаlizаtе. Urmărеștе inсludеrеа асеstοr реrsοаnе/gruрuri în sοсiеtаtе,
рrin dеzvοltаrеа lа nivеlul сοmunității а аtitudinii nеdisсriminаtοrii, dе ассерtаrе а
divеrsității și а rеsресtului fаță dе idе ntitаtеа сulturаlă și еtniсă.
– Сοnsiliеrеа lа distаnță – În mοd trаdițiοnаl, сοnsiliеrеа sе rеаlizеаză în mοd dirесt. În
рrеzеnt, сеrсеtări rесеntе subliniаză imрοrtаnțа fοrmеlοr dе сοnsiliеrе lа distаnță: рrin
tеlеfοn, fаx, sсrisοri, е -mаil, οn -linе, сhаt, fοrum dе disсuții, раgini WЕB еtс. „ΟЕСD а
rесοmаndаt са sеrviсiilе dе οriеntаrе рrοfеsiοnаlă să intеgrеzе сât mаi rарid сοnsiliеrеа lа
distаnță, rеsресtiv сοnsiliеrеа еlесtrοniсă, în sеrviсiilе dе сοnsiliеrе stаndаrd. ” (Сhiru,
Jigău, 2004, р. 221)
Consilierea părinților presupune:
– furnizarea suportului necesar în probleme legate de adaptarea copiilor la cerințele grupei și
ale grădiniței, optimizarea relațiilor copil -copil, copil -educatoare, grădiniță -familie, cu
scopul prevenirii și diminuări i factorilor care conduc la eșec în adaptare, formare,
dezvoltare, învățare și la apariția tulburărilor de comportament ale copiilor
– consilierea părinților pentru prevenirea și diminuarea stărilor de disconfort psihic în
probleme legate de evoluția copilul ui

42
– elaborarea de programe de intervenție personalizată pentru copil, în funcție de nevoile
specifice ale copilului
– încurajare și îndrumare în vederea creării unui mediu familial care să -i asigure copilului
confortul fizic și psihic optim, dezvoltarea fizic ă normală și o stare bună de sănătate
– abordarea și explorarea emoțiilor, a cognițiilor și a comportamentelor care împiedică
dezvoltarea și adaptarea optimă a copilului la cerințele părinților, ale grădiniței, ale
societății
Consilierea parentală este:
1. Informativă – furnizează informațiile necesare pentru a lua decizii informate și
responsabile cu privire la bunăstarea psihică și dezvoltarea optimă a copilului
2. Formativă – vizează mai ales prevenția unor comportamente neadaptative și învățarea
unor strategii care să faciliteze adaptarea eficientă la situațiile de viață
3. Suportivă – oferă cadrul adecvat pentru a fi exprimate emoțiile, conflictele, dilemele,
temerile legate de etapa în care se află copilul

Rolul consilierii parentale :
– Informează pări nții cu privire la creșterea și dezvoltarea optimă a copilului
– Contribuie la cunoașterea și dezvoltarea caracteristicilor personale , a aptitudinilor și
talentelor copiilor
– Identifică problemele emoționale și comportamentale ale copilului contribuind la
eliminarea riscurilor și a defavorizării în dezvoltarea acestora
– Contribuie la exersarea abilităților educaționale de bază: autoservire, învățare, relaționare,
autocontrol etc
– Contribuie la exersarea și dezvoltarea responsabilității, independenței
– Contribuie la depășirea situațiilor de criză și informează părinții cu privire la eventualele
dificultăți comportamentale, sociale, emoționale și de învățare ale copiilor
– Contribuie la o adaptare mai ușoară a copiilor la cerințele grădiniței și la p regătirea pentru
școală și viață
– Contribuie la realizarea unui plan de prevenție și intervenție timpurie cu scopu l dezvoltării
copilului în conformitate cu cerințele, nevoile și vârsta acestuia

43

Deoarece din cele enunțate anterior, es te evident faptul că stabilirea unei legături strânse
între grădiniță și familie contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, la
prevenirea și diminuarea stărilor de disconfort psihic, la o mai bună înțelegerea a copilului și a
nevoilor lui, considerăm că în grădiniță, consilierea părinților trebuie să aibă un rol primordial
deoarece prin intermediul ei pot fi prevenite comportamente inadecvate, dar și instalarea unor
stări emoționale negative ce își pot pune amprenta în timp, asupra dez voltării copilului.

II.3 – Optimizarea relației tată – copil prin intermediul consilierii și al activităților comune
derulate în grădiniță
Optimizând relațiile dintre părinți și copii, vom da valoare relațiilor din interiorul familiei
și pări nților, ca persoane. Un părinte care va ști cum să răspundă nevoilor copilului, își va
dezvolta încrederea în sine și va avea o deschidere mai mare înspre copil (MECT, Să construim
împreună cei 7 ani…de -acasă, 2008, p. 29).
Pornind de la rol ul important al tatălui în viața copilului, rol despre care am vorbit pe larg
în subcapitolul I.6 – Satisfacerea nevoilor copiilor în famili e – competențe și responsabilități, ne
vom opri în rândurile care urmează asupra modului în care grădinița poate con tribui prin
intermediul consilierii și al activităților comune derulate în grădiniță, la optimizarea relației
părinți – copil , în special a relației tată – copil.
Până de curând, cercetătorii au studiat în special relația copilului cu mama sa. S-a
constatat însă necesitatea cercetării influenței relației de atașament pe care copilul o are cu tatăl
său.
Un tată implicat și de succes este acela care este prezent fizic în viața copilului său, în
toate etapele de dezvoltare. Tatăl este pentru copilul mic o a doua mamă, nu la fel de prezentă
desigur, dar din partea căruia copilul trebuie să primească atenție, tandrețe , aprobare, schimburi
afective . Chiar dacă schimbatul scutecelor de către tată nu se realizează frecvent, chiar dacă
prepa ratul laptelui de seară nu se desfășoară în modul cel mai adecvat cu putință, iar la baiță
uneori tatăl mai mult privește, totuși participarea la toate etapele educative sporește șansa unei
bune legături și a unui atașament emoțional solid față de copil. F aptul că nu au timp suficient nu

44
este o scuză pentru ca tații să nu se ocupe de educația copiilor, rolul lor fiind esențial în
dezvoltarea armonioasă a acestora. Dacă tatăl lasă la îndemâna altor persoane educația copiilor,
există momente în care este posi bil să fie depășit de evenimente. În asemenea momente, tatăl
poate descoperi că există principii educative la care nu adera, dar care au fost folosite pe copilul
său.
Cercetătorii au concluzionat că tăticii care sunt prezenți mai mult tim p în cadrul
familiei au copii cu un grad de dezvoltare mult mai mare, sunt mult mai responsabili și mai abili
verbal. Acest fapt derivă din structura nativă a bărbatului de a fi mai ferm în anumite situatii, când
mama este cople șită de emo ție. Aici, rolul tatălui este important în a asigura fermitatea deciziilor.
Statistic, tat ăl este persoana care petrece cel mai pu țin timp cu copilul. De aceea,
momentele petrecute împreun ă ar trebui s ă fie momente extrem de intens tr ăite. Exist ă însă tați
care prefer ă să facă mai multe lucruri deodat ă, mai ales atunci c ând se joac ă cu copiii. Unii
vorbesc la telefon, al ții, mai scriu c âte un mail, stau cu un ochi la copil și cu unul la televizor.
Specialiștii spun c ă atunci c ând ne juc ăm cu copiii no ștri ar trebui s ă nu facem nimic altceva.
S-a constatat c ă tații adopt ă o func ție de "deschidere c ătre lume" pentru copiii lor.
Copilul are nevoie de stimulare într-un mediu securizant. Prin intermediul interac țiunilor cu
preponderen ță ludice și fizice cu copilul, tat ăl îl ajut ă pe acesta s ă capete stabilitate emoțional ă și
să obțină beneficii în plan cognitiv. Tat ăl devine catalizator pentru copil, îl ajut ă să învețe și să
experimenteze lucruri noi , să exploreze, să fie curajos , să aibă inițiative, să se implice în activități
inedite , să-și formeze noi deprinderi, să se afirme ca personalitate în fața celorlal ți etc. De
exemplu, un meci de fotbal cu tat ăl, pentru un copil pre școlar este un mod în care el se poate
repera într-un mediu competitiv, dar într-un cadru extrem de securizant. Prezența tatălui îi oferă
protecție și, protejat fiind, va încerca să dovedească de ce este în stare, își va demonstra talentul,
va încerca să arate celorlalți de ce este capabil. Simplul fapt ca tat ăl său are încred ere în el în
asemenea manier ă încât fac împreun ă o echip ă, este valoriza nt și securizant pentru copil, c ăci
poten țialul e șec este suportat de am ândoi (deci și de un adult care știe și are puterea s ă gestioneze
eșecul), iar reu șita este o bucurie pentru am ândoi.
S-a emis ipoteza c ă absen ța sau prezen ța discontinu ă a tatălui în via ța copilului poate
explica problemele de adaptare social ă ale adolescen ților, mai ales a le băieților.

45
De asemenea, s -a estimat ca exist ă posibilitat ea de a fi o leg ătură între rela țiile
sărăcăcioase în schimburi afective ale copiilor cu ta ții lor și dificult ățile de interiorizare a unor
reguli sociale și încălcarea lor, comportamente deviante și abandonul școlar.
Exist ă teorii care, p entru a caracteriza rolul tat ălui în dezvoltarea copilului, vorbesc
despre "rela ția de activare". Practic, sunt separate rolu l mamei și al tat ălui: mama ofer ă securitate,
pe când tat ăl îi oferă șansa de a se activa și autodep ăși. “Figura tat ălui în peisaju l familiei este o
parte esen țială dintr -un puzzle care se formeaz ă în mintea unui copil. Lipsa acestei p ărți
importante creeaz ă în sufletul celui mic o lacun ă major ă de dezvoltare psihic ă”. De aceea,
prezen ța tatălui asigur ă pilonul pe care anumite tr ăsături de caracter ale celui mic trebuie s ă se
sprijine. Și aici, vorbim de încrederea în sine, de capacitatea organizatoric ă, de posibilitatea de a
relaționa c ât mai mult cu cei din jur și găsirea unui sprijin puternic. Sigur c ă toate acestea pot fi
găsite și prin modelul matern, însă aceast ă latură țintește mai mult c ătre alte aspecte ale
personalit ății, precum tr ăirea emo ției, spiritul de organizare și perfectare, perseveren ța și
abilit ățile cognitive subtile. Fiecare tat ă ar trebui s ă petreac ă zilnic un mom ent de intimitate cu
copilul lui și să se ocupe de el, singur, în fiecare s ăptămâna, un timp mai îndelungat, o jum ătate
de zi sau o zi întreag ă.
Tatăl, mama și copilul nu au dec ât de c âștigat. Psihologii accentueaz ă faptul c ă, “în
dezvolt area armonioas ă a copilului, influen țele educative venite pe filiera matern ă și pe cea
patern ă sunt la fel de importante, exist ând o complementaritate a acestora ”. Din acest motiv este
extrem de important ca noi, cadrele didactice, din prisma informațiilor pe care le deținem, s ă
optimizăm relațiile intrafamiliale și să îi ajutăm pe părinți să înțeleagă cât de importantă este
implicarea lor în asigurarea nevoilor copiilor începând chiar de la naștere. Personal, consider că
nu există părinte care să nu își do rească să contribuie la o bună dezvoltarea a propriilor copii, însă
mulți dintre ei, din neștiință, greșesc, iar aceste greșeli repetate, contribuie la instalarea unor stări
emoționale negative în rândul copiilor și pe termen lung, conduc la apariția compo rtamente lor
inadecvate, insecuritate afectivă, rezultate slabe în plan școlar sau profesional, etc. Implicarea
părinților în activitățile educative derulate în grădiniță, dar și consilierea familiei în cadrul
consultațiilor individuale, a ședințelor sau a lectoratelor cu părinții, pot ajuta părinții să
conștientizeze mai bine care este rolul lor în educația copiilor și cum anume ar putea să își aducă
mai mult aportul la formarea unor personalități armonioase și puternice, capabile oricând să facă

46
față cerin țelor societății. Participarea tăticilor la activitățile derulate în grădiniță constituie repere
extrem de importante pentru aceștia – prin intermediul lor tăticilor li se oferă ocazia să observe
cum anume relaționează copilul l or cu ceilalți copii, cum re laționează ceilalți tătici cu copiii lor,
să învețe jocuri noi pe care le pot folosi mai apoi în activitățile derulate acasă cu proprii copii etc.
În cadrul consultațiilor individuale sau a lectoratelor cu părinții, tătici i pot primi răspunsuri la
întrebăr ile pe care le au, pot afla impactul pe care îl are implicarea / neimplicarea lor în activitățile
educative sau de joc ale copiilor , pot primi răspunsuri cu privire la rezolvarea unor probleme de
relaționare sau comunicare cu cei mici etc.

CAPITOLUL III – CERCETARE EXPERIMENTALĂ PRIVIND EFECTELE
PSIHOPEDAGOGICE ALE LIPSEI DE IMPLICARE A TATĂLUI ÎN ACTIVITATEA
PREȘCOLARULUI DIN GRĂDINIȚĂ ȘI DIN AFARA EI

III.1 – DELIMITAREA PROBLEMEI DE CERCETARE
Prin intermediul cercet ării constatative , vom încerca să scoatem în evidență efectele
psihopedagogice ale lipsei de implicare a tatălui în activitatea preșcolarului și mai mult, vom
încerca să venim în sprijinul cadrelor didactice și al familiilor care se regăsesc în situația
prezentată prin exe mple de bune practici, exemple de activități care să contribuie la o mai bună
conștientizare în rândul tăticilor cu privire la importanța pe care o are implicare a lor în activitățile
copiilor.

III.2 – FORMULAREA SCOPULUI ȘI A OBIECTIVELOR CER CETĂRII
Scopul acestei cercetări este acela de a demonstra că implicarea activă a tăticilor în
activitățile derulate de copii în grădiniță și în afara ei, conduce la o dezvoltare mult mai
armonioasă a copilului, acesta fiind capabil să -și gestioneze adecvat emoțiile ceea ce conduce la
stabilirea unor relații interpersonale bazate pe armonie și echilibru , dar și la obținerea unui
randament mai bun în activitățile de învățare.
Cadrul urmărit în această cercetare este conturat de următoare le obiective:

47
1. Evaluarea gradului de implicare a tăticilor în activitățile derulate în grădiniță și în afara ei
prin intermediul chestionarului, dar și al observației directe în cadrul activităților organizate
în grădiniță (activități la care a fost solicit ată prezența a cel puțin unui părinte, aceștia fiind
liberi să aleagă cine participă, activități la care s -a solicitat în mod explicit prezența tatălui)
2. Evidențierea existenței unei corelații între nivelul de implicare al tatălui în activitatea
preșcolarul ui și instalarea unei stări emoționale negative ce contribuie la apariția
comportamentelor inadecvate și a dezinteresului față de învățare.
3. Planificarea unui рrοgrаm dе асtivități еduсаtivе derulat în grădiniță care să contribuie la
stabilirea unei relații de apropiere între copil și părinte (tată) de tipul: învăț să contribui la o
dezvoltare armonioasă a copilului meu.
4. Susținerea unui lectorat cu părinții prin intermediul căruia să fie transmise acestora
rezultatele prezentei cercetări, dar și informații c oncrete cu privire la modul în care pot
contribui la dezvoltarea armonioasă a copilului, chiar și în situația în care, plecați fiind, nu
pot dedica timp suficient preșcolarului

III.3 – FORMULAREA IPOTEZEI CERCETĂRII
Se prezumă că acei copii care provin din familii în care tatăl nu se implică în
activitățile derulate de preșcolar în grădiniță și în afara ei, au dificultăți emoționale ce conduc la
manifestarea unor comportamente inadecvate în cadrul grupului sau la instalarea dezinteresu lui
față de activitățile de învățare.

III.4 – STABILIREA LOTULUI DE SUBIECȚI
Instrumentele utilizate au fost aplicate pe un eșantion de preșcolari cu următoarele caracteristici:
– Mărimea eșantionului: 28 preșcolari
– Vârsta: preșcolari cu vârste cuprinse înt re 4 și 6 ani

48
– Mediul de proveniență: mediul urban, grădiniță particulară, familii cu o situație
financiară bună sau foarte bună

III.5 – PREZENTAREA METODELOR ȘI A INSTRUMENTELOR DE CERCETARE
Instrumentele utilizate în cercetare au fost următoare le:
III.5.1 – Chestionarul pentru identificarea acelor copii ai căror părinți, prin natura profesiei,
lipsesc o perioadă destul de lungă de timp din viața copiilor, dar și a acelor familii în care părinții
nu se implică activ în viața copilului, chiar dacă fizic sunt prezenți zilnic. Chestionarul a fost
elaborat de noi și aplicat părinților , individual (Anexa 1)
Descrierea probei: Proba este alcătuită din 9 itemi cu răspunsuri deschi se
III.5.2 – Observația sistematică s-a realizat prin intermediul completăr ii unor fișe de observație
psihopedagogică aplicate copiilor, dar și prin intermediul unei grile de observație cu indicatori
observaționali stricți, aplicați pe tot parcursul cercetării, cu aplicabilitate în rândul părinților
III.5.2.1 – Am completat fișele de observație psihopedagogică (Anexa 2 ) pentru toți preșcolarii
incluși în cercetare pentru a -i identifica pe aceia care ridică probleme comportamentale, de
relaționare sau de învățare la nivelul colectivului. Fișa de observație am completat -o în urma
observației directe a comportamentului copiilor la clasă, în cadrul activităților educative derulate,
cât și în cadrul activităților la care i -am invitat să participe pe tătici.
Descrierea probei: Fișa conține informații cu privire la activitatea copilului în grădiniță și în afara
ei, dar și caracteristici psihice și de personalitate, caracteristici temperamentale și de relaționare.
III.5.2.2 – Am completat grile de observație cu privire la gradul de implicare al tăticilor în
activitățile derulate în grădini ță – activități la care a fost solicitată prezența a cel puțin unui
părinte, aceștia fiind liberi să aleagă cine participă, dar și activități la care s -a solicitat în mod
explicit prezența tatălui .
III.5.3 – Studiul de caz . În urma analizei chestionarelor aplicate , a fișelor de observație, dar și a
grilelor cu privire la implicarea tăticilor în activitățile derulate în grădiniță, am extras cazurile a 6
dintre preșcolari care se încadrează în categoria acelor copii ai căror tătici nu se implică în

49
activitate a copilului din grădiniță sau din afara ei , așa cum reiese din scorurile obținute. Pentru
fiecare dintre aceste cazuri, am întocmit studii de caz . În cadrul studiului de caz, am purtat
conversați i cu fiecare copil în parte și am încercat să surprind aspect e ale relației pe care aceștia o
au cu tăticii și care este modul în care relaționează cel mai frecvent. Am folosit de asemenea,
informații obținute prin intermediul chestionarelor aplicate, dar și în urma conversației purtate cu
familiile în cadrul consul tațiilor individuale.
III.5.4 – Interviul nestructurat adresat preșcolarilor pentru a identifica părintele pe care aceștia îl
preferă și pentru a enumera a cinci motive pentru alegerea lui. Interviul s -a desfășurat sub forma
unui joc, copilul fiind invitat să aleagă pe unul dintre părinți pentru a -i oferi un covrig frământat și
modelat chiar de el. Copiilor li s -au pus la dispoziție pozele ambilor părinți, iar ei au ales poza
unuia dintre ei, apoi au desen at conturul propriei pălmițe și în mijlocul pălmiței desenate au lipit
poza părintelui căruia dorește fiecare să îi ofere covrigelul. Apoi, cu ajutorul cadrului didactic,
copiii au scris pe conturul fiecărui degețel cinci motive pentru care au ales să ofere covrigul acelui
părinte (câte un motiv pentru fiec are degețel). Cadrul didactic, a scris motivele respectând
întocmai alegerile copilului.
III.6 – PREZENTAREA MODULUI DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII
În etapa inițială, am aplicat chestionare părinților pentru a identifica acele familii, în care
tatăl, prin natura profesiei și nu numai, se implică mai puțin în activitățile derulate de copii.
Întrebările chestionarului au încercat să scoată în evidență dacă există membrii în familie care
lipsesc perioade lungi de timp de acasă, care sunt reacțiile c opilului atunci când părintele trebuie
să plece de acasă pentru o perioadă lungă de timp, cum reacționează copilul la întoarcerea
părintelui acasă, cât timp petrece zilnic fiecare dintre părinți cu preșcolarul și care sunt activitățile
pe care fiecare dint re ei le desfășoară cu cel mic. Din cele 28 de familii cărora le -am aplicat
chestionarele , 5 se încadrează în categoria familiilor în care tăticii sunt navigatori și lipsesc de
acasă între 3 -6 luni pe an, 2 familii sunt destrămate – în una dintre ele părin ții sunt divorțați, dar
se implică pe rând în educația copilului, iar în cealaltă, mama locuiește cu băiețelul în România,
iar tăticul locuiește în Italia, fiind chiar de origine italiană. Alte 3 familii au tătici care fie lucrează
în altă țară, fie au afa ceri care presupun plecarea lor de acasă pentru perioade diferite de timp, 3
familii afirmă că tăticul nu se implică mai deloc în educația sau programul de joacă al copilului,

50
lăsând totul în seama mamei, bunicilor. 7 familii, afirmă că mama este cea care petrece cea mai
mare perioadă de timp cu cei mici, însă și tata are anumite activități pe care le desfășoară cu
copilul și alte 7 familii, își împart timpul în așa fel încât și tatăl să se implice activ în viața
preșcolarului . Avem și cazul unei fetițe car e are ambii părinți plecați pe vas, tata pentru perioade
mai lungi de timp, mama pentru perioade mai scurte, fetița petrecându -și cea mai mare parte a
timpului cu bunica.

51

TĂTICI ABSENȚI
48%
FAMILII CU MAMA
MULT MAI
IMPLICATĂ
24%FAMILII CU AMBII
PĂRINȚI IMPLICAȚI
24%FAMILII ÎN CARE
BUNICII SE OCUPĂ
PREPONDERENT DE
COPIL
4%
SITUAȚIE IMPLICARE TĂTICI

52
După stabilirea lotului de subiecți impl icați în studiu și aplicarea chestionarelor urmată de analiza
amănunțită a informațiilor obținute prin intermediul lor, am trecut la stabilirea unor activități prin
intermediul cărora să pot observa în mod direct gradul de implicare al tăticilor în activit atea
preșcolarilor din grădiniță. Astfel, am organizat pe rând activități în parteneriat cu familiile
copiilor, la unele dintre ele am lansat părinților invitația de participare, fără să precizăm care
dintre părin ți trebuie să fie prezent, alegerea aparțin ându -le în totalitate, iar la altele am solicitat în
mod expres, participarea tatălui. Activitățile propuse au fost următoarele:
– “Sărbătoarea dovlecilor ” (copiii și -au invitat tăticii la grădiniță pentru a -i ajuta în
sculptarea / decorarea unui dovleac) – la această activitate am solicitat prezența tatălui. Poze
edificatoare de la aceast ă activitate sunt prezentate în Anexa 3 )
– Consultații individuale (câte una pe semestru) – părinții au fost invitați să participe
la un schimb de informații privind evoluți a copilului în grădiniță / familie, într -o întâlnire cadre
didactice – părinți.
– “Cu tăticii ne -ntâlnim/ Într -o călătorie pornim” – copiii și -au invitat tăticii pentru
câteva ore să participe la derularea a trei activități distractive în grădiniță. La ace astă activitate am
solicitat prezența tatălui ( schița de proiect a activității este prezentată în Anexa 4, iar fotografii de
la această activitate am atașat în Anexa 5 )
– Derularea programului “O zi în grădiniță” – am realizat o planificare prin
intermediul căreia am alocat fiecărei familii câte o zi în care membrii familiei au avut ocazia să
participe la activitățile derulate în cadrul unității. Părinții au fost de asemenea invitați să
pregătească un joculeț, o poveste pe care să o propună copiilor din grupă și pentru câteva minute
să devină cadre didactice. La activitate au putut participa chiar și ambii părinți. Fotografii de la
această activitate am atașat în Anexa 6.
Pornind de la aceste activități, dar folosindu -mă și de informațiile primit e prin
intermediul chestionarelor, am întocmit o grilă de observație în care am consemnat implicarea
taților la toate aceste activități. Grila de observație este prezentată în Anexa 7 , iar rezultatele
implicării sunt prezentate în graficul următor.

53

Având ca punct de plecare rezultatele prezentate în acest grafic, am extras de aici
cazurile acelor copii ai căror tătici nu se implică în activitatea lor din grădiniță sau din afara ei
(potrivit scorurilor obținute) și am întocmit un set de studii de caz pentru a identifica efectele
psihopedagogice ale lipsei de implicare a tatălui în activitatea preșcolarilor. Așa cum reiese din
graficul prezentat, scorurile cele mai mici, au fost obținute de următorii subiecți: L.L , I.Ș, M.A,
N.M, P.C, R.A.Ș.
Studiul de caz 1
Nume și prenume copil: L.L
Gen: masculin
Vârstă: 6 ani

54
Prezentarea cazului: L este un băiețel ce provine dintr -o familie destrămată, mama și tatăl fiind
separați. La momentul actual, locuiește împreună cu mam a și sora mai mare în Romania, iar
condițiile de viață și situația financiară sunt foarte bune. Tatăl lui L locuiește în Italia, iar starea de
sănătate a acestuia este precară. La înscrierea în grădiniță, L tocmai ce se întorsese din Italia și nu
cunoștea limba română. S -a adaptat destul de greu la mediul grădiniței, fiind extrem de sensibil la
schimbările din viața sa – cerea insistent să fie luat la prânz, era reținut în stabilirea de relații cu
ceilalți, absenta destul de mult, mama lăsându -se ușor impre sionată de rugămințile sale de a -l ține
acasă.
Comportamentul copilului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Hipersensibil la zgomote puternice – la venirea în grădiniță refuza să meargă la sala de
mese, motivând că este prea multă gălăgie. Dacă mama sau cadrele didactice insistau să o facă,
plângea și indiferent de meniul zilei, refuza să mănânce.
– Calm, controlat, extrem de reținut în relație cu colegii, compliant la reguli.
– Lipsă de încredere în forțele sale – căuta permanent confirmare din partea adultului pentru
a fi sigur că lucrează corect
– Extrem de sensibil în relație cu colegii, dar și cu adulții – plânge dacă cineva îl contrazice,
afirmă că l -au lovit colegii, chiar dacă a fost pur și simplu o ciocnire accidentală. Plânge dacă nu
înțelege sarcina, fără măcar să solicite înainte informații suplimentare cadrului didactic.
– Deține deprinderi intelectuale, perceptive și de igienă bine conturate. Gândirea este
flexibilă, rapidă, originală, vocabularul bogat – deși și -a însușit limba română a bia după sosirea
în grădiniță .
– Deține o bună capacitatea de concentrare a atenției atât în cadrul activităților impuse, cât și
în cadrul activităților libere

Dialogul cu preșcolarul: L simte acut lipsa tat ălui și afirmă că i -ar plăcea să fie și tati aca să. Își
amintește de plimbările pe care le făcea cu tati pe malul mării și când săreau împreună la
trambulină. Afirmă că ar vrea ca tati să se facă bine și să vină în România sau să se mute înapoi în
Italia ca să stea cu tati. Îl iubește pe tati pentru că se joacă cu el și pentru că îi face toate poftele.
Jocul preferat cu tati: să se lupte

55
Dialogul cu mama: Mama povestește că L o întreabă destul de des despre tati, că își dorește să se
întoarcă în Italia. Tot mama este cea care ne povestește că în viața lu i L nu sunt prezente persoane
de sex masculin și că L își petrece cea mai mare parte a timpului la grădiniță sau acasă, cu mama,
bunica și sora mai mare.

Studiul de caz 2
Nume și prenume copil: I.Ș
Gen: feminin
Vârstă: 5 ani
Prezentarea cazului: Ș este o fetiță ce provine dintr -o familie în care tatăl este navigator și este
plecat pe mare câte 5 -6 luni pe an. Locuiește împreună cu mama și tata, atunci când acesta este
acasă, iar situația financiară și condițiile de viață sunt foarte bune. Mama este cadru d idactic și își
petrece mult timp în compania fetiței, stimulând -o să participe la jocuri diferite. Din viața fetiței
mai fac parte și bunicii materni, care locuiesc la țară și care sunt destul de prezenți în viața
micuței. La activitățile la care a fost in vitat să participe în mod explicit tăticul, Ș a venit la
grădi niță cu bunicul.
Comportamentul copilului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Comportamentul lui Ș este vizibil modificat atunci când tati este acasă – deși în general
vine cu plă cere la grădiniță, atunci când se întoarce tati din voiaj plânge și cere să plece acasă
la prânz
– La plecarea tatălui în voiaj este tristă, plânge în timpul activităților și cere să plece acasă,
se confruntă cu lipsa controlului sfincterian atât la somn, câ t și în timpul activităților
– Calmă, controlată, reținută în relație cu ceilalți
– Sensibilă și emotivă – participă la activitatea de grup de cele mai multe ori, doar dacă este
solicitată în acest sens
– Rare momente în care încearcă să se sustragă de la reguli le stabilite la nivel de grup

56
– Deține deprinderi intelectuale, perceptive și de igienă bine conturate
– Gândirea este flexibilă, rapidă, originală, vocabularul bogat
– Deține o bună capacitatea de concentrare a atenției atât în cadrul activităților impuse, câ t și
în cadrul activităților libere
– Este talentată și creativă la pictură și desen
Dialogul cu preșcolarul: Atunci când a i s -a cerut să aleagă pe unul dintre părinții săi pentru
a-i oferi covrigelul frământat și modelat de ea, Ș l -a ales pe tati pentru c ă se joacă cu ea,
pentru că îi place să se plimbe cu tati, pentru că îi este dor de el, pentru că îi place să deseneze
cu tati și să meargă cu el la Năvodari.
Dialogul cu mama: mama afirmă că la plecarea tatălui în voiaj, Ș devine irascibilă și pare că
nu îi convine mai nimic, iar la întoarcerea tatălui are o atitudine respingătoare față de acesta
pentru câteva zile, apoi totul reintră în normal, iar copilul își dorește să -și petreacă cât mai
mult timp cu tati.

Studiul de caz 3
Nume și prenume copil: M.A
Gen: feminin
Vârstă: 5 ani
Prezentarea cazului: A este o fetiță ce provine dintr -o familie în care tăticul este comandant de
navă și este plecat pe mare câte 3 luni. Fetița locuiește cu mama și cu tata, condițiile de viață și
situația financiară fiind foar te bune. La activitățile organizate în grădiniță la care a fost solicitată
prezența tatălui, A a venit însoțită de mami.
Comportamentul copilului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Calmă, controlată, reținută în grupuri mari sau în prezen ța persoanelor necunoscute,
compliantă la reguli, ascultătoare

57
– Energică și vioaie în grupuri mici sau print re cunoscuți, are inițiativă în jocurile libere
– Deține deprinderi intelectuale, perceptive și de igienă bine conturate. Gândirea este
flexibilă, rapi dă, originală, vocabularul bogat
– Deține o bună capacitatea de concentrare a atenției atât în cadrul activităților impuse, cât și
în cadrul activităților libere

Dialogul cu preșcolarul: Atunci când a i s -a cerut să aleagă pe unul dintre părinții săi pent ru a-i
oferi covrigelul frământat și modelat de ea, A și-a manifestat dorința de a împărți covrigul ambilor
părinți, însă de lipit, a lipit poza mamei pentru că o iubește, îi face toate poftele și îi cumpără
înghețată.

Dialogul cu mama: Mama afirmă că la plecarea soțului în voiaj , A este bolnavă fizic sub di ferite
forme – dureri acute de burtică, febră, dureri de cap. Este supărată, tristă, greu îi intră cineva în
voie și pentru a o ajuta să treacă mai ușor peste acest episod, dânsa are grijă ca în prima
săptămână să organizeze tot felul de activități care îi fac plăcere și să fie înconjurată de oameni
dragi ei (bunici, prieteni). Afirmă de asemenea, că durerile de burtică persist ă toată perioada cât
tatăl este plecat, dar nu cu aceeași intensitate ca în pr ima săptămână. La întoarcerea tăticului
acasă, prima reacție a fetiței este de sfială, se ascunde după mami, vrea în brațe la mami, dar după
2-3 zile lucrurile se schimbă și A vrea să facă totul doar cu tati.

Studiul de caz 4
Nume și prenume copil: N.M
Gen: feminin
Vârstă: 6 ani
Prezentarea cazului: M este o fetiță ce provine dintr -o familie în care sunt prezenți ambii părinți.
Tata are o afacere proprie care îi ocupă o mare parte din timp, afacere care presupune și multe
deplasări, motiv pentru care pleac ă lunar de acasă de la câteva zile până la două săptămâni. Mama
este notar public și are de asemenea un program încărcat, motiv pentru care în viața fetiței este

58
prezentă și o bonă de care M s -a atașat foarte mult. Bona locuiește împreună cu familia trei
săptămâni pe lună. Condițiile de viață și situația financiară a familiei sunt foarte bune. La
activitățile din grădiniță la care a fost solicitată prezența tatălui, M a venit însoțită de mami.

Comportamentul copilului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Calmă, controlată, reținută în grupuri mari sau în prezența persoanelor necunoscute,
compliantă la reguli, ascultătoare
– Anxioasă și temătoare atunci când mama sau bona întârzie să o ia de la grădiniță
– Respinge activitățile noi, începe chiar să plângă dacă trebuie să participe la o activitate
despre care nu i s -a vorbit în prealabil
– Energică și vioaie în grupuri mici sau printre cunoscuți, are inițiativă în jocurile libere
– Deține deprinderi intelectuale, perceptive și de igienă bine conturate. G ândirea este
flexibilă, rapidă, originală, vocabularul bogat
– Deține o bună capacitatea de concentrare a atenției atât în cadrul activităților impuse, cât și
în cadrul activităților libere
Dialogul cu preșcolarul: Atunci când a i s -a cerut să aleagă pe un ul dintre părinții săi pentru a -i
oferi covrigelul frământat și modelat de ea, M a ales -o pe mama pentru că o iubește și îi cumpără
jucării. Are foarte multe momente în care desenează la grădiniță surprize pentru mami. Despre tati
nu vorbește foarte mult, iar atunci când a fost întrebată ce îi place să facă cel mai mult cu tati, a
stat puțin pe gânduri după care a afirmat că îi place când merg cu toții în vacanță.
Dialogul cu mama: mama afirmă că M s -a obișnuit cu plecările tatălui, I se par firești, știe c ă tati
pleacă pentru câteva zile și apoi se întoarce acasă. Tot mama spune că atunci când era mai mica,
la întoarcerea tatălui acasă, M stătea pentru o perioadă supărată, de parcă vroia să -l pedepsească,
însă în timp s -a obișnuit.
Studiul de caz 5
Nume și prenume copil: P.C
Gen: feminin
Vârstă: 5 ani

59
Prezentarea cazului: C este o fetiță ce face parte dintr -o familie în care ambii părinți sunt plecați
de acasă pentru perioade destul de lungi de tim p – mama muncește departe de casă o lună, după
care o lună și -o petrece acasă, iar tatăl face voiaje de 5 -6 luni. Cât timp părinții sunt plecați, C stă
cu bunicii paterni. La activitatea de joc, organizată în grădiniță, la care au fost invitați să participe
tăticii, C a fost însoțită de bunica.
Comportamentul copil ului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Comportamentul lui C este foarte schimbător – este fie foarte binevoitoare, ascultătoare,
compliantă, fie apatică, dezinteresată, neatentă, impulsivă în relație cu colegii
– Poate să fie veselă, optimis tă, conștiincioasă, harnică sau dimpotrivă, tristă, delăsătoare
– Are momente în care are tendințe de dominare a celorlalți, este puternic exteriorizată și
ușor iritabilă , are tendința de a se sustrage regulilor stabilite la nivel de grup
– Deține deprinderi i ntelectuale, perceptive și de igienă bine conturate
– Se confruntă cu tulburări de pronunție, motiv pentru care beneficiază de terapie logopedică
– Capacitatea de concentrare atenției diferă, în funcție de dispoziție și de persoanele cu care
își petrece timpul acasă
Dialogul cu preșcolarul: Atunci când a i s -a cerut să aleagă pe unul dintre părinții săi pentru a -i
oferi covrigelul frământat și modelat de ea, C l-a ales pe tati pentru că: “tati este bun cu mine, se
joacă cu mine, îmi este dor de tati când este p lecat, îl iubesc pe tati, pentru că tati îmi cumpără
jucării ”.
Dialogul cu mama și bunica: bunica afirmă că se înțelege destul de bine cu C, că aceasta este
mult mai irascibilă atunci când părinții pleacă la muncă, are momente de neascultare când se
încăpă țânează să facă lucrurile doar așa cum vrea ea. Mama lui C afirmă că dânsa are foarte multe
pe cap chiar și atunci când vine acasă, că are mama bolnavă și își petrece mult timp cu dânsa la
întoarcerea acasă.

60
Studiul de caz 6
Nume și prenume copil: R.A.Ș
Gen: feminin
Vârstă: 5 ani
Prezentarea cazului: A este o fetiță ce face parte dintr -o familie în care tata este plecat câte 3 luni
pe mare și 3 luni le petrece acasă. Mama deși are și dânsa un loc de muncă cu multe
responsabilități, încearcă să fie cât mai mult timp alături de copii. A locuiește cu mama, tata și
surioara mai mare, cu care are o relație foarte bună. În viața fetițelor este prezentă și bunica
maternă, care se implică destul de mult în viața lui A. La activitatea dedicat ă tăticilor, A a venit
însoțită de bunică.
Comportamentul copilului în colectiv / date cu privire la starea emoțională:
– Caută activ contactul cu grupul, este sociabilă, comunicativă, dornică să participe la
derularea de jocuri noi.
– Compliantă la reguli, cuminte, ascultătoare, une ori capricioasă
– Deține deprinderi intelectuale, perceptive și de igienă bine conturate
– Gândirea este flexibilă, rapidă, originală, vocabularul bogat
– Deține o bună capacitatea de concentrare a atenției atât în cadrul activităților impuse, cât și
în cadrul activităților libere
– Este o bună dansatoare, are ritm și ureche muzicală
Dialogul cu preșcolarul: Atunci când a i s -a cerut să aleagă pe unul dintre părinții săi pentru
a-i oferi covrigelul frământat și modelat de ea, A l-a ales pe tati pentru că: “îl iub esc, îmi este
dor de el, se joacă cu mine, îmi dă pupic, îmi cumpără jucării”
Dialogul cu mama: Mama spune c ă nu sunt modificări ale stării de sănătate sau ale dispoziției
atunci când tata pleacă în voiaj, iar la întoarcere A se bucură foarte mult de sosir ea lui tati,
sare în brațele lui atunci când intră în casă și nu îi mai dă drumul. Mama menționează că

61
atunci când tata este plecat, vorbesc cu el aproape zilnic, iar A îi spune tatălui că îi este dor de
el.
După analiza atentă a informații lor obținute în urma realizării studiilor de caz
prezentate anterior, am extras câteva trăsături ce se întâlnesc la acești copii implicați în studi u
din prisma faptului că tăticii lor nu se implică activ în activitățile derulate de ei. Aceste
trăsături sun t: sustragerea de la reguli, impulsivitatea, tendința de dominare a colegilor,
anxietatea, emotivitatea, dezinteresul față de învățare și lipsa de încredere în forțele lor.
Prezența acestor trăsături a fost apoi analizată pentru toți cei 28 de subiecți inc luși în
cercetare, în urma analizei fișelor de observație psihopedagogică întocmite la începutul
studiului pentru toți copiii implicați. Rezultatele obținute sunt evidente în graficele de mai
jos:

62

63
III.7 CONCLUZII
In urma analizei rezultatelor cercetǎrii noastre, putem afirma cǎ ipoteza a fost confirmatǎ.
Obiectivele propuse și urmǎrite pe parcursul derulǎrii ȋntregului demers al cercetǎrii, au fost de
asemenea atinse , dup ă cum urmează:
S-a evaluat gradul de implicare al tăticilor în activitățile derulate de copii în grădiniță și în
afara ei, luându -se în considerare atât viziunea părinților prin intermediul chestionarelor
completate de aceștia, cât și monitorizarea implicării lo r directe în cadrul activităților derulate pe
parcursul cercetării. Pentru a scoate în evidență gradul de implicare al tăticilor în activitățile
derulate de preșcolari, am întocmit o grilă în care am inclus toate activitățile propuse pe parcursul
studiului , dar și percepția părinților privind implicarea, percepție evidentă în completarea
chestionarului. Fiec ăreia dintre cele 6 activități propuse i s -a oferit un punct dacă tăticul a
participat sau 0 puncte dacă nu a participat. Pornind de la rezultatele obți nute în urma
monitorizării implicării tăticilor, am extras cazurile acelor copii ai căror tătici nu se implică în
activitatea lor din grădiniță sau din afara ei (potrivit scorurilor obținute) și am întocmit un set de
studii de caz pentru a identifica efect ele psihopedagogice ale lipsei de implicare a tatălui în
activitatea preșcolarilor. După analiza informațiilor obținute în urma realizării studiilor de caz, am
extras câteva trăsături ce se întâlnesc la majoritatea copiilor ai căror tătici nu se implică î n
activitățile derulate de ei. Trăsăturile extrase au fost: sustragerea de la reguli, impulsivitatea,
tendința de dominare a colegilor, anxietatea, emotivitatea, dezinteresul față de învățare și lipsa de
încredere în forțele lor. Prezența acestor trăsături a fost apoi analizată pentru toți cei 28 de subiecți
incluși în cercetare, în urma analizei fișelor de observație psihopedagogică întocmite la începutul
studiului pentru toți copiii implicați. Rezultatele obținute scot în evidență următoarele aspecte:
– Sustragerea de la respectarea regulilor, anxietatea, emotivitatea, dezinteresul față de
învățare și lipsa de încredere în forțele sale, sunt trăsături care se modifică direct proportional
cu gradul de implicare al tăticilor în activitățile copiilor, în timp ce impulsivitatea și tendința
de dominare a colegilor nu sunt influențate de prezența/ absența taților în activitățile derulate
de preșcolari
– Prin urmare, cel de -al doilea obiectiv al cercetării noastre: evidențierea existenței unei
corelații între nivelul de implicare al tatălui în activitatea preșcolarilor și instalarea unei

64
stări emoționale negative ce contribuie la apariția comportamentelor inadecvate și a
dezinteresului față de activitățile de învățare , a fost atins.
– S-a stabilit și s -a pus în practică un program de activități derulat în grădiniță, care a
contribuit la stabilirea unei relații de apropiere între copil și tată. Am observat cu ocazia
derulării acestui program cât de entuziasmați sunt copiii atunci când li se oferă ocazia să se
joace cu tăt icii lor. La final, i -am întrebat pe cei mici ce anume le -a plăcut la ziua respectivă,
iar răspunsurile lor au scos în evidență, în multe cazuri, ineditul situației : Mi-a plăcut pentru
că au venit tăticii, mi -a plăcut să mă joc cu tati, mi -a plăcut că am s tat la tati în brațe, mi -a
plăcut că m -am iubit cu tati, mi -a plăcut că m -am jucat cu zarul cu tati etc.
– Am remarcat că mulți tătici nu știu să se joace cu proprii copii și nici nu conștientizează
cât este de important pentru copil să -și petreacă timp de c alitate cu cei mici. Mulți părinți nu
realizează că toate activitățile derulate cu cei m ici, ba chiar și modul de relaționare cu aceștia,
contribuie la dezvoltarea mai mult sau mai puțin armonioasă a copilului. Din acest motiv, am
considerat important să o rganizăm un lectorat cu părinții, în cadrul căruia să prezentăm
rezultatele prezentei cercetări, dar și al e altor studii ce au fost realizate până în prezent, studii
ce ne permit să concluzionăm că fiecare părinte poate contribui la o dezvoltare armonioasă a
copilului , dacă pune accent pe calitatea timpului petrecut cu acesta. Chiar și părinții care prin
natura meseriei sunt nevoiți să petreacă perioade lungi de timp departe de copii, se pot revanșa
față de aceștia, dar nu prin achiziționarea unor jucării n oi, ci prin timp de calitate petrecut cu
ei. Timpul de calitate, nu se traduce prin a sta toată ziua în preajma copilului, ci prin a -i fi
partener de joc, a te implica cel puțin jumătate de oră pe zi în jocul lui, a -l învăța să se joace,
să meargă cu bicic leta, să călărească, să înoate etc . Activitățile prezentate în această cercetare
pot reprezenta un punct de plecare pentru toți acei tătici care afirmă că nu știu cum să se joace
cu copii lor. Grădinița poate să furnizeze părinților astfel de ocazii de a î nvăța cum să se joace,
iar prezența părinților la activitățile propuse (nu am avut copii care să nu se bucure de
prezența unui membru al familiei, chiar dacă nu în toate cazurile a fost vorba despre tati),
evidențiază că aceștia sunt receptivi la stabilire a unui parteneriat ceva mai strâns cu
educatoarele și grădinița, în general.

65

BIBLIΟGRАFIЕ

1. Baciu, A, Cazan M (2006), Educația părinților, București, Ed. MarkLink
2. Băban, A. (2003). Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenți e și
consiliere. Cluj-Napoca: Editura ASCR
3. Bă ran-Pescaru, A. (2004), Familia azi. O perspective sociopedagogica , București, Ed. Aramis
4. Benga, O. (coord.) (2002). Jocuri terapeutice . Cluj -Napoca: Editura ASCR
5. Birсh, Аnn, (2000). Рsihοlοgiа dеzvο ltării . Buсurеști: Editura Tehnica
6. Botiș, Adina, Tarău, Anca, (2004). Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi fără să rănești.
Cluj-Napoca: Editura ASCR
7. Bulgаru, Mаriа, (2003). Sοсiοlοgiе. Mаnuаl. Vοl. II. Сhișinău: Editura CE USM
8. Bοnсhiș, Еlеnа, (2000). Dеzvοltаrеа umаnă – аsресtе рsihο -sοсiаlе . Οrаdеа: Editura Imprimeriei de
Vest
9. Bonchi ș, Elena, (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului , Ed. Polirom, București
10. Călineci M, Țibu S. (2013). Părinți în școala mea , ed. Vanemonde, București
11. Ciοfu, Саrmеn,(1998). Intеrасțiunеа рărinți -сοрii . Buсurеști: Editura Științifiсă și Еnсiсlοреdiсă
12. Claff Godfrey (2007). Parteneriat școală – familie – comunitate . Ghid pentru cadrele didactice,
București, Editura Didactică și Pedagogică
13. Căprioară, Daniela; Neacșu Ioan (2016) – Repere în metodologia cercetării educaționale. Teorie.
Modele. Aplicații, Craiova, Editura Sitech
14. Cosmοviсi, Аndrеi, (1996). Рsihοlοgiе gеnеrаlă . Iаși: Editura Polirom
15. Crеțu, Tinса, (2005). Рsihοlοgiа v ârstеlοr . Еditurа Рοlirοm.
16. Cury Augusto, (2007) – Părinți străluciți. Profesori fascinanți , București, Editura For You.
17. Dobson J., (1994) Armonia în familie , Ed. Noua Speranță, Timișoara,
18. Dumitrаnа, Mаgdаlеnа, (2000). Сοрilul, Fаmiliа și grădi nițа. Buсurеști: Editura Compania
19. Dumitru, I. Al. (2008), Consiliere psihopedagogica , Editura Polirom
20. Enache, R. (2003). O perspectiva psihologica asupra maternitatii . Bucuresti: Ed. SPER
21. Enache, R.(2011). Asistenta sociala a copilului si fam iliei, Ovidius University Press, Constanta,

66
2011
22. Gаrdnеr, Hοwаrd, (2006). Intеligеnțе multiрlе. Nοi οrizοnturi. Buсurеști: Editura
23. Ginott, Haim, (2012) Între părinte și copil. Ghid de comunicare afectuoasă , Ed. Humanitas .
24. Gοlеmаn, Dаniеl, (2 001). Intеligеnțа еmοțiοnаlă . Buсurеști: Editura Curtea Veche
25. Gordon, Thomas ,(2012), Manualul părinților eficace, Tritonic .
26. Gouti, D., Kokkinou, M. (coord.) (2011) , Criza familiei , Editura Sophia.
27. Hardyment, C. (2000). Viitorul familiei . Bucur esti: Ed. Stiintifica.
28. Hаrwοοd, Rοbin; Millеr, А., Sсοtt; Vаstа, Rοss, (2010). Рsihοlοgiа сοрilului . Iаși. Editura Polirom
29. Ilut, P., (1995), Familia. Cunoastere si asistenta , Ed. Argonaut, Cluj -Napoca .
30. Ilut, P., (2005) Sociopsihologia si antr opologia familiei , Iași, Editura Polirom.
31. Jung, C.G. Casatoria ca relatie psihologica , in vol. Puterea sufletului, a treia parte, (1994) Ed.
Anima, Buc.
32. MECT, (2008), Sa construim impreuna cei 7 ani…de -acasa , Bucuresti.
33. Lemeni, G., & Micle a, M. (2004). Consiliere și orientare – ghid de educație pentru
carieră . Cluj -Napoca: Editura ASCR
34. Miclea, M. (2000). Psihologie cognitivă – ediția a doua . București, Editura Polirom
35. Mitrofan, I., (1989), Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie , Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti.
36. Mitrofan I., Mitrofan N., (1991) Familia de la A … la Z . Mic dictionar al vietii de familie. Ed.
Științ ifică, București .
37. Mitrofan, I., Mitrofan, N., (1994), Elemente de psihologie a cuplului , Ed. Sans a, Bucuresti .
38. Moraru Monica, Psihopedagogia familiei – Suport de curs
39. Moraru Monica, Elemente de cercetare aplicate în educație – Suport de curs
40. Muntеаn, Аnа, (2006). Рsihοlοgiа dеzvοltării umаnе . Iаși: Editura Polirom
41. Nauri, Aldo, Cum să ne educăm copiii , Ed. Trei, 2010
42. Nеасșu, Iοаn, (2010). Intrοduсеrе în рsihοlοgiа еduсаțiеi și а dеzvοltării . Iаși:
Editura Polirom
43. Nесulаu, Аdriаn, (1996). Рsihοlοgiе sοсiаlă. Аsресtе сοntеmрοrаnе . Еditurа Рοlirοm.
44. Renaud, Helene, Gagne, Jean -Pierre, (2010), Cum să fii un bun părinte , Polirom .
45. Satir, Virginia, (2011) Terapia familiei , Ed. Trei .

67
46. Segalene, Martine, (2011) Sociologia familiei , Polirom.
47. Sălăvăstru, Dοrinа, (2004 ). Рsihοlοgiа еduсаțiеi . Iаși: Editura Polirom
48. Scutar u, Anca, (2006), Familia monoparentala de la vulnerabilitate la autocontrol . Iasi:
Ed. Lumen.
49. Siοn, Grаțiеlа, (2007). Рsihοlοgiа Vârstеlοr , еdițiа а IV -а. Buсurеști: Editura
Fundației de M âine
50. Stănсiulеsсu, Еlisаbеtа, (1997). Sοсiοlοgiа еduсаțiеi fаmiliаlе , Ed. Polirom
51. Stănсulеsсu, Еlеnа, (2008). Рsihοlοgiа еduсаțiеi. Dе lа tеοriе lа рrасtiсă . Buсurеști:
Editura Universitarǎ
52. Șсhiοрu, Ursulа, (2009). Рsihοlοgiа сοрilului . Buсurеști: Editura Romania Press
53. Vinсеnt, Rοsе,(1972). Сunοаștеrе а сοрilului . Buсurеști: Editura Didactic șiǎ
Pedagogicǎ
54. Vеrzа, Еmil; Vеrzа, Flοrin Еmil,(2000). Рsihοlοgiа vârstеlοr . Buсurеști: Editura Pro
Humanitate
55. Vrasmas, E. (2008). Interventia socio -educationala ca sprijin pentru parinti . Bucuresti:
Ed. Ar amis.
56. Winnicott, (2013), Copilul, familia și lumea exterioară , Ed. Trei .
57. Wаtеrs, Virginiа, (2003). Рοvеsti rаțiοnаlе реntru рărinți si еduсаtοri . Сluj – Nарοса:
Editura ASCR

68

ANEXE

69
Anexa 1 – Chestionar adresat părinților

CHESTION AR

1. NUME ȘI PRENUME COPIL: _______________________________________
2. OCUPAȚIA PĂRINȚILOR:
– Mama:_____________________________________________________
– Tata: ______________________________________________________
3. Tipul familiei:
– Prezenți ambii părinți:
– Părin ți divorțați:
– Părinți separați:

4. Care sunt membrii familiei care locuiesc cu copilul?

5. Prin natura profesiei (sau din alte motive), sunt membrii ai familiei care lipsesc periode
mai lungi de acasă? Dacă da, care sunt aceștia și care este perioada de ti mp pentru care
absentează? (o săptămână, o lună, mai mult )

6. Care sunt reacțiile copilului atunci când părintele trebuie să plece de acasă pentru o
perioadă mai lungă de timp? (vă rugăm să menționați atât manifestările în plan comportamental,
cât și mod ificările stării de sănătate sau ale stării de dispoziției, dacă acestea există)

70

7. Cum reacționează copilul la întoarcerea părintelui acasă?

8. Cât timp petreceți zilnic cu copilul dumneavoastră?

Mama –
Tata –

9. Care sunt activitățile pe care c opilul le derulează zilnic cu mama și tata și cam cât timp vă
ocupă ele?

Mama:

Tata:

Părintele care a completat chestionarul: ____________________________

Mulțumesc pentru colaborare!

71

Anexa 2

72

Anexa 3 – Poze activitate a 1 dedicată tăticilor – “Sărbătoarea dovlecilor ”

73
Anexa 4 – Schiță proiect activitatea 2 dedicată tăticilor
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : Școala ,,Petre Ispirescu’’ – Constanța, nivel preșcolar

DATA: 24.11.2017

TEMA A NUALĂ DE STUDIU : ,,Când, cum și de ce se întâmplă? ’’

TEMA ACTIVITĂȚII : “Cu tăticii ne -ntâlnim/ Într -o călătorie pornim!”

TIPUL ACTIVITĂȚII : Consolidarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor

FORMA DE REALIZARE : lucrul în echipă (copil – tătic)

LOCUL DE DESFĂȘURARE : sala de sport

I. Activități liber alese(ALA1): “Cu tăticul mă distrez/ Mă joc, dar și decorez”

Joc de masă : ,,Cursa cu obstacole ’’ – joc cu pioni și zar
Artă : ,,Decorațiuni de Crăciun’’ (activitate practică)

II. Activități liber alese(ALA2 ): ,,Scăunele muzicale ’’ – joc de mișcare

SCOPUL ACTIVITĂȚII : Încurajarea schimbărilor din mediul social prin îmbunătățirea
relațiilor dintre părinți și copii, asumarea unui rol activ și pozitiv al tăticilor în educația
copiilor.

OBIECTIVE PE NTRU CADRELE DIDACTICE:
• Pregătirea psihopedagogică a părinților, atragerea lor ca parteneri în actul
educațional.
• Optimizarea relațiilor: părinte – copil, părinte – copil – cadru didactic

74
OBIECTIVE PENTRU PĂRINȚI:
• Conștientizare în rândul părinților cu privire la rolul pe care îl au în educarea copiilor din
perspectiva dezvoltării spiritului de comunicare, prietenie, toleranță, acceptare în relația cu
persoanele din jurul lor
• Creșterea gradului de implicare al părinților în acțiunile promovate de școală pentru
crearea unui mediu familial și social pozitiv, sănătos
• Rezolvarea problemelor prin găsirea unor soluții în grup.
• Antrenarea părinților în viața copiilor prin acordarea unor responsabilități în
pereche
Resurse materia le: scăunele, muzică, jocuri de masă cu pioni și zar, bețișoare, aracet,
decorațiuni (paiete, ochișori, șnur etc), recuzită fotografii, aparat foto, laptop

I. Activități liber – alese

Joc de masă: “Cursa cu obstacole”
– Să parcurgă traseul propus de joc, avan sând în conformitate cu ceea ce indică zarul
– Să folosească în mod adecvat materialele de lucru
– Să participe la jocul propus împreună cu tăticul
– Să-și exprime trăirile în pereche (tată -copil)

Artă: „Decorațiuni de Crăciun”
– Să confecționeze în echipă, decor ațiuni de Crăciun
– Să dovedească creativitate, ingeniozitate în rezolvarea sarcinii trasate

Obiective Socio -afective:
– Să participe cu plăcere la activitate
– Să exprime impresii, trăiri affective și idei proprii legate de tema data

75
Obiective Psiho -motorii:
– Să mânuiască corespunzător materialele puse la dispoziție pentru finalizarea lucrării

STRATEGII SI PROCEDEE DIDACTICE:

Metode didactice: conversația, explicația, observația, demonstrația, exercițiul, jocul, lucrul
în echipă
Mijloace didac tice : forme geometrice, săculeț, scăunele, muzică, jocuri de masă cu pioni și
zar, bețișoare, aracet, decorațiuni (paiete, ochișori, șnur etc), recuzită fotografii, aparat foto,
laptop

FORME DE ORGANIZARE: frontal, în pereche

II. Jocuri și activități liber -alese

Joc de mișcare: Scăunelele muzicale
Se realizează un cerc dintr -un număr de scăunele egal cu numărul de participanți.
Fiecare pereche formată din copil și tătic dansează în jurul scaunelor pe muzică până
când aceasta este oprit ă. În momentul în care muzica se oprește fiecare pereche trebuie să –
și găsească un scaun. (tăticii își vor ține copiii în brațe). Perechea care rămâne fără loc, iase
din joc. La fiecare sfârșit de rundă se scoate câte un scaun din joc. Dansul continuă până
când rămâne un singur scaun, câștigătoare fiind perechea care reușește să se așeze prima pe
ultimul scaun.

BIBLIOGRAFIE:
– Programa activităților instructiv -educative în grădinița de copii.
– Curriculum pentru educație timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, Ministerul
educației, cercetării și tineretului, 2008;
– “Ghid de bune practici”, Ministerul educației, cercetării și tineretului 2008.

76

Anexa 5 – Poze activitatea 2 dedicată tăticilor – “Cu tăticii ne -ntâlnim/ Într -o călătorie
pornim!”

77
Anexa 6 – Poze activitate “O zi în grădiniță! ”

78
Anexa 7
GRILĂ DE OBSERVAȚIE PRIVIND IMPLICAREA TATĂLUI ÎN ACTIVITĂȚILE
DERULATE ÎN GRĂDINIȚĂ
Nr.
Crt. Nume și
prenume
copil Implicare
conform
chestionarului
aplicat Prezență
activitate
Sărbătoar ea
Dovlecilor
– Tătici – Prezență
consultații
individuale
tătici Prezență
O zi în
grădiniță
tătici Prezență
activitate
joc
dedicată
tăticilor
1. A.R – I
(Radu) IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA NU – NU NU
(mama) DA
2. B.M (maria
B) IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA DA – DA
(ambii
părinți) NU
(mama) DA
3. B.A (Andrei
b) IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA NU – NU NU
(mama) NU
(mama)
4. C.A.C
(Cheamil) IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA NU – NU NU
(mama) DA
5. C. V
(Cheosea) NEIMPLICAT
(ajunge acasă
înainte de
culcarea
copiilor) DA DA – DA NU
(mama) DA
6. C.D (Daria) IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA DA – DA
(ambii
părinți) DA
(ambii
părinți) DA
7. C.L (LETI) LUCREAZĂ
ÎN ALTĂ
ȚARĂ (1 lună /
1 lună) NU NU – NU NU
(mama) DA
8. C.M.T
(Cocosatu) PĂR INȚI
DIVORȚAȚI
(fetița în grija
mamei) NU NU – DA DA DA
9. C.A.M
Cristea TATĂL
NAVIGATOR
(3 luni/ 3 luni) NU NU – DA NU
(nimeni
prezent) NU
10. C.R.A
(ARIS) NEIMPLICAT
(lasă în grija
mamei educația
copilului) DA NU – NU NU
(nimeni
prezent) NU

79
11. D.N.G
(David
NICOLAS) IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA NU – NU NU
(nimeni
prezent) DA

12. D.V.V Vitto IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA DA – DA
(ambii
părinți) DA
(ambii
părinți) DA
13. L.L (LIPPA) PĂRINȚI
SEPARAȚI
(tata locuiește
în altă țar ă) NU NU – NU NU
(mama) NU
14. I.M
(MATEI) LUCREAZĂ
ÎN ALTĂ
ȚARĂ NU NU – DA NU
(mama) DA
15. I.P.A
(PATRICK) TATA
NAVIGATOR
(4 luni/ 4 luni) NU NU – NU NU
(mătușa) DA
16. I.Ș
(IORGA) TATA
NAVIGATOR
(5-6 luni/ an) NU NU – NU NU
(mama) NU
17. M.C.Z
(CELIK) IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA NU – NU NU
(mama) DA
18. M.E.M
(EVELINE) IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA DA – NU NU
(mama) NU
19. M.Z.A
(MOCANU) IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA NU – DA
NU
(mama) DA
20. M.A (AYO) TATA
NAVIGATOR
(3 luni / 3 luni) NU NU – NU NU
(mama) NU
21. N.M
(MARIA N) NEIMPLICAT
(are un
business care
presupune
multe
deplasări) NU NU – NU NU
(mama) NU
22. N.C.M
(CARLA) LUCREAZĂ
ÎN ALTĂ
ȚARĂ (1 lună /
1 lună) DA DA – NU NU
(mama) NU
23. N.D.A
(NICA) IMPLICAT ( la
fel de mult ca
și mama) NU NU – DA DA DA

80
24. N.A.M
NICIOALA IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) NU NU – NU NU NU
25. P.C
CORINA TATA
NAVIGATOR
(5/ 6 luni),
MAMA pleacă
și dânsa câte o
lună, fetița
rămâne cu
bunica) NU NU – NU
Bunica –
mama NU
(mama) NU
(bunica)
26. R.A.Ș
ANDRA TATA
NAVIGATOR
(3 luni / 3 luni) NU NU – NU NU
(mama) NU
(bunica)
27. Ș.T.C
TUDOR IMPLICAT (la
fel de mult ca
și mama) DA NU – DA NU
(nimeni
prezent) DA
28. T.A.S
ANDREEA IMPLICAT
(mai puțin
decât mama) DA NU – NU NU
(mama) DA