Sancțiunile aplicabile infractorilor [630237]

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”
FACULTATEA DE DREPT

Sancțiunile aplicabile infractorilor
minori
REZUMAT

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
prof. univ. dr. Dobrinoiu Vasile

STUDENT: [anonimizat]:
av. Pușcașu Andrei -Lucian

București, 2018

CUPRINS

Cuvânt înainte
Capitolul I: Aspecte generale
Secțiunea 1: Evoluția normelor penale și procesual penale române aplicabile
infractorilor minori
&1. Tratamentul infractorului minor potrivit dispozițiilor penale anterioare
Codului penal din 1969
a. În dreptul roman
b. Legiuirile din Țările Române
c. Codul penal de la 1865
d. Codul penal de la 1937
&2. Tratamentul infractorului minor potrivit Codului penal și de procedură penală
din 1969 și a unor acte normative ulterioare
a. Codul penal
b. Codul de procedură penală
Secțiunea 2: Reglementări internaționale aplicabile infractorilor minori
&1. Ocrotirea minorilor în legislația internațională
&2. Sistemul sancționator aplicabil delincvenților juvenili în dreptul penal
comparat
a. Franța
b. Germania

c. Spania

Capitolul II: Limitele răspunderii penale a minorilor
Secțiunea 1: Capacitatea penală a minorilor
a. Minorii lipsiți de capacitate penală
b. Minorii cu capacitate penală relativă
c. Minorii cu capacitate penală
Secțiunea 2: Minoritatea făptuitorului, cauză de neimputabilitate
Secțiunea 3: Măsurile administrative de ocrotire a minorilor care nu răspund penal
Secțiunea 4: Răspunderea penală a minorilor în cazul formelor de unitate
infracțională
a. Unitatea naturală
b. Unitatea legală

Capitolul III. Măsurile educative
Secțiunea 1: Siste mul sancționator aplicabil minorilor
Secțiunea 2: Consecințele răspunderii penale
Secțiunea 3: Individualizarea judiciară a măsurilor educative
a. Criteriile generale de individualizare
b. Referatul de evaluare

Capitolul IV. Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
Secțiunea 1: Considerații generale
Secțiunea 2: Stagiul de formare civică
a. Noțiuni introductive
b. Conținutul măsurii
c. Punerea în executare
d. Dispoziții de drept comparat
Secțiunea 3: Supravegherea
a. Considerații generale
b. Conținutul măsurii
c. Punerea în executare
d. Dispoziții de drept comparat
Secțiunea 4: Consemnarea la sfârșit de săptămână
a. Considerații generale
b. Conținutul măsurii
c. Punerea în executare
d. Dispoziții de drept comparat
Secțiunea 5: Asistarea zilnică
a. Considerații generale
b. Conținutul măsurii

c. Punerea în executare
d. Dispoziții de drept comparat
Secțiunea 6: Obligațiile de supraveghere
a. Conținutul obligațiilor de supraveghere
b. Modificarea sau încetarea obligațiilor
Secțiunea 7: Prelungirea sa u înlocuirea măsurilor educative neprivative de
libertate

Capitolul V: Regimul măsurilor educative privative de libertate
Secțiunea 1: Considerații generale
Secțiunea 2: Internarea într -un centru educativ
d. Considerații generale
e. Conținutul măsurii
f. Punerea în executare
Secțiunea 3: Internarea într -un centru de detenție
a. Considerații generale
b. Conținutul măsurii
c. Punerea în executare
Secțiunea 4: Schimbarea regimului de executare

Capitolul VI: Dispoziții de drept penal cu aplicare specială în materia minorității
Secțiunea 1: Efectele cauzelor de atenuare și agravare
a. Circumstanțele aplicabile infractorilor minori
b. Stările de atenuare sau de agravare aplicabile minorilor
1. Tentativa
2. Cauzele speciale de reducere a pedepsei
3. Stările de agravare
Secțiunea 2: Pluralitatea de infracțiunii
Secțiunea 3: Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
Secțiunea 4: Prescripția răspunderii penale a minorului și prescripția executării
măsurilor edu ctive
a. Prescripția răspunderii penale a minorilor
b. Prescripția executării măsurilor educative
Secțiunea 5 : Minorul devenit major
Secțiunea 6 : Efectele măsurilor educative

Concluzii și propuneri de lege ferenda
Bibliografie

I. Tema cercetării și importanța sa științifică

Prin prezenta teză de doctorat , intitulată Sancțiunile aplicabile
infractorilor minori , am analiz at, în mod temeinic, importanța deosebită și rolul
măsurilor educative în procesul de modelare comportamentală a delincventului
juvenil și totodată am evidențiat utilitatea unui sistem de protecție a minorului aflat
in conflict cu legea penală.
În opinia noastră, examinarea unei asemenea problematici implică și
examinarea atât a dispozițiilor internaționale privitoare la delincvența juvenilă cât
și a reglementărilor execuțional penale române specifice măsurilor educative.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal în data de 1 februarie 2014,
prevederile penale aplicabile infractorilor minori au suferit modificări
fundamentale , legiuitorul preferând să renunțe la sistemul sancționator mixt
alcătuit din măsuri educative și pedepse în detrimentul unui regim alcătuit în
exclusivitate din măsuri educative.
O asemenea abordare este în deplină concordanță cu politica penală
europeană și este de natură să contribuie în mod efectiv la reeducarea și protejarea
infractorilor minori .
Totuși, p rin instituirea de noi măsuri educative, privative și neprivative de
libertate, precum și modificarea legislației execuțional penale, practica
judecătorească scoate la iveală multiple slăbiciuni în procesul de interpret are și
aplic are a acestora .

Prin cercetarea aprofundată a dispozițiilor penale referitoare la sancțiunile
aplicabile infractorilor minori prin raportare la prevederile internaționale precum și
la cele execuțional penal, considerăm că prezenta teză își poate dovedi interesul și
utilitate a științifică , fiind capabilă să contribuie la crearea premisel or necesare
pentru asigurarea unei practici unitare a instanțelor judecătorești.

II. Structura și conținutul lucrării
Lucrarea este structurată în șa se capitole care sunt la rând lor împărțite în
secțiuni și alte subdiviziuni ale acestora, la care se adaugă un capitol destinat
concluziilor și propunerilor de lege ferenda .
Primul capitol este consacrat aspectelor generale, lucrarea debutând cu o
cercetare a evoluți ei normelor penale și procesuale penale aplica bile infractorilor
minori.
În acest sens, am prezentat opinia d istinsul ui profesor Ioan Tanoviceanu care
evidenția în cartea sa că „cei vechi pedepseau pe copii chiar cu moartea” și oferea
ca exemplu mărturiile lui Quintilian care susținea că Areopagul At enei a pedepsit
cu moartea pe un copil care scosese ochii unei păsări1.
Odată cu evoluția societăților aceste tendințe de pedepsire a infractorilor
minori au suferit modificări substanțiale.
Astfel, din Antichitate legiuitorii au început să -și manifeste treptat
preocuparea pentru adoptarea unui regim sancționator penal diferențiat pentru
delincvenții juvenili.

1 I. Tanoviceanu „Tratat de drept și procedură penală”, E diția a II -a, Ed. Tipografia Curierul Judiciar ,
1924, vol. I, p. 695;

În acest sens, dreptul roman, prin Legea celor XII table, împărțea minorii în
două categorii de vârstă respectiv impuberus și puberus, vârsta pu bertății fiind de
14 ani pentru băieți și 12 ani pentru fete.
În ceea ce privește dispozițiile existente în Țările Române, î n secolele XVI –
XVII începe să se avanseze ideea excluderii minorului de la aplicarea pedepsei, iar
o parte din codurile secolului X IX, datorită promovării principiului individualizării
pedepselor, au instituit unele prevederi penale speciale aplicabile deli ncvenților
juvenili.
Primele reglementări românești care conțin referiri la starea de minoritate au
fost „Cartea Românească de Înv ățătură” a lui Vasile Lupu din 1646 în Moldova și
„Îndreptarea Legii” a lui Matei Basarab din 1652 în Muntenia.
Intrat în vigoare la 1 mai 1865 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, primul
Cod penal român înlătură diversitatea din materia penală, înlocuind Codul penal al
lui Ioan Sandu Sturdza din Moldova și Codul penal al lui Barbu Știrbei din
Muntenia.
Legiuitorul Codul ui de la 1865 dedică, în Titlul VI al Capitolului I , intitulat
„Cauzele care apără de pedeapsă sau micșorează pedeapsa” (art. 61 – 65), prev ederi
aplicabile infractorilor juvenili.
Prin intrarea în vigoare a Codului penal și de procedură penală în anul 1937,
se instituie un nou tratament sancționator precum și reguli speciale de cercetare și
judecare a deli ncvenților juvenili, îmbunătățite în mod considerabil.
În ceea ce privește Codul penal din anul 1969, acesta consacră materia
minorității într -un titlul distinct respectiv Titlul V al părții generale.

Totodată, este de evidențiată faptul că noua legiuire penală înregistrează un
nou progres î n sensul că prevede minoritatea printre cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei.
Examinarea evoluției normelor de drept penal și drept procesual penal
aplicabile delincvenților juvenili se dovedește indispensabilă în măsura în care se
dorește o ma i bună înțelegere a măsurilor educative.
Tot în acest capitol mai regăsim analizate și o serie de acte internaționale
prin intermediul cărora au fost instituite o serie de principii cu caracter general ce
constituie o baza solidă pentru dezvoltarea programelor de prevenire a delincvenței
juvenile precum și de protecție a minorilor aflați în aceste situații, respectiv:
1. Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, adoptată la 4.11.1950;
2. Ansamblul Regulil or standard minimale ale Națiunilor Unite în
Administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptat de
Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția 40/33 din 29.11.1985;
3. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea
Generala a O.N.U prin Rezoluția nr. 44/25 la 20.11.1989;
4. Regulile Națiunilor Unite pentru Protecția Minorilor Privați de Libertate
(Regulile de la Havana), adoptate de Adunarea Generală a O.N.U. prin
Rezoluția nr. 45/113 din 14.12.1990;
5. Regulile minimale a le Națiunilor Unite pentru elaborarea măsurilor
neprivative de libertate (Regulile de la Tokio), adoptate prin Rezoluția
nr.45/110 la 14.12.1990;

6. Principiile Națiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenței Juvenile
(Principiile de la Riyadh), adoptate prin Rezoluția nr.45/112 din
14.12.1990;
7. Recomandarea CM/REC (2003)20 a Comitetului de Miniștri a Statelor
Membre cu privire la noile modalități de tratare a delincvenței juvenile și
rolul justiției juvenile, adoptată de Comitetul de Miniștri la 24.09.2003;
Primul capitol se finalizează cu o subsecțiunea dedicată aspectelor de drept
penal comparat.
Astfel, a vându -se în vedere faptul că în procesul de elab orare a noilor măsuri
educative legiuitorul penal român s -a inspirat în principal din dreptul spaniol, din
cel francez precum și din cel german , am considerat oportun să examinez
dispozițiile penale din aceste sisteme de drept referitoare la limitele răspunderii
penale precum și la tratamentul sancționator aplicabil minorilor infractor.
În ceea ce privește dre ptul francez, legiuitorul penal alege să dedice
fenomenului delincvenței juvenilă un act normativ distinct de Codul penal,
respectiv Ordonanța nr. 45 -174 din 2 februarie 1945.
În acest sens, este de ev idențiat faptul că O rdonanța este structurată în 5
capitole și conține prevederi privitoare la procedura de urmărire și judecare a
infracțiunilor comise de minori precum și la sancțiunile aplicabile .
Limitele răspunderii penale sunt bine definite și se raportează atât la vârsta
minorilor la momentul comiterii faptelor penale cât și la prezența
discernământului.
Regimul sancționator aplicabil este unul mixt, compus din măsuri educative,
măsuri de mediere -reparație și pedepse.

În Germania, dispozițiile Codului penal referitoare la infractorii minori se
complete ază cu cele prevăzute în Legea instanțelor pentru minori
(Jugendgerichtsgesetz).
Regimul sancționator aplicabil minorilor este alcătuit di ntr-o varietate de
măsuri educative și măsuri disciplinare , capabile să sprijine procesul de reeducare
a infractorilor minori la care se adaugă pedeapsa închisorii.
Ca și în situația legiuitorului francez precum și cel german, legiuitorul
spaniol a preferat să reglementeze delincvența juvenilă printr -o lege spec ială care
cuprinde prevederi derogatorii de la dreptul comun, respectiv Legea organică
spaniolă nr. 5 din 12 ianuarie 2000 privind răspunderea penală a minorilor .
Potrivit Legii organice, în sarcina minorilor mai mici de 14 se instituie o
prezumție absolu tă de lipsă de capacitate penală, fapt ce determină aplicarea
actelor normatice ce reglementează protecția copiilor, respectiv Codul Civil
precum și Legea organică nr.1 din 15 ianuarie 1996.
În ceea ce privește delincvenții juvenili cu vârstele cuprinse între 14 și 17
ani, aceștia sunt răspunzători penali în toate situațiile în care nu se constată
incidența vreunei cauză de înlăturare a răspunderii penale.
La fel ca și în reglementarea penală română, sistemul sancționator aplicabil
delincvenților juvenili este unic, format din măsuri privative și neprivative de
libertate, cu caracter educativ.
Pentru alegerea unei măsuri cu caracter educativ, judecătorul pentru minori
va avea în vedere circumstanțele personale și gradul de maturitate a l infractorului
infantil precum și natura și gravitatea faptelor. În cazuri excepționale , instanța
poate impune deli ncventului juvenil executarea a două măsuri educative.

În cel de -al doilea capitol al lucrării , m-am axat pe examinarea limitelor
răspunder ii penale a minorilor existente în dreptul românesc.
În acest sens, am apreciat că prevederile prevăzute de actualul Cod penal
sunt în perfectă concordanță cu cele stabilite p rin Ansamblu regulilor minime ale
Națiunilor Unite cu privire la administrarea ju stiției pentru minori (Regulile de la
Beijing) în conformitate cu care se recomandă sistemelor juridice să fixeze o limită
a răspunderii penale corespunzătoare cu gradul de dezvoltate emoțională, psihică și
intelectuală a minorilor.
Totodată, am constatat că prin stabilire a a unui prag min im de vârstă sub
care minorii care comit fapte prevăzute de legea penală nu pot fi trași la răspundere
penală s-au respectat dispozițiile statuate prin Conveția cu privire la drepturile
copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Astfel, potrivit Codul penal român, minorul sub vârsta de 14 ani
beneficiază de prezumția absolută și irefragrabilă că nu are discernământ și drept
urmare nu poate fi angajată tragerea la răspundere pen ală.
În cazul comiterii unei infracțiuni de către un minor cu vârsta cuprinsă în 14
și 16 ani, dispozițiile penale statuează că este răspunzător penal numai dacă a
săvârșit fapta cu discernământ.
Pentru o mai bună înțelegere a dispozițiilor legale am arăta t că, în sensul
Legii nr.487/2002, „prin discernământ se înțelege componenta capacității psihice,
care se referă la o faptă anume și din care decurge posibilitatea persoanei
respective de a aprecia conținutul și consecințele acestei fapte”.

Spre deosebire de prima categorie, delincvenții juvenili cu vârsta cuprinsă
între 14 și 16 ani beneficiază de o prezumția relativă de lipsă de capacitate penală,
prezumție ce poate fi răsturnată prin administrarea de probe contrare .
În ceea ce privește ultima categorie, această este alcătuită din două
subcategorii respectiv:
– minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani care au săvâșit o infracțiune
cu discernământ;
– minorii cu vârsta peste 16 ani, legiuitorul neinstituind vreo condiție
specială pentru angajarea răspunder ii penale.
Un alt aspect demn de menționat este reprezentant de faptul că, s pre
deosebire de Codul penal anterior care situa minoritatea făptuitorului printre
cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei, prezentele dispoziții, ca urmare
a modifică rii infracțiunii ca instituție fundamentală a dreptului penal, califică
minoritatea ca fiind o cauză de neimputabilitate.
În toate cazurile în care nu poate fi angajată răspunderea penală a minorilor
care au comis o faptă prevăzută de legea penală, devin i ncidente dispozițiile Legii
nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului , prin care sunt
instituite următoarele măsuri speciale de protecție: plasamentul și supravegherea
specializată.
În secțiunea următoare am analizat răspunderea pe nală a minorilor în cazul
formelor de unitate infracțională, deoarece în cazul comiterii de către minori a unor
astfel de infracțiuni se impune determinarea momentului consu mării respectiv
epuizării faptelor penale prin raportare la condițiile de vârsta și discernământ
stabilite de legiuitor.

În cel de al treilea capitol al tezei de doctorat am acordat o atenție sporită
examinării sistemului sancționator penal aplicabil delincvenților juvenili precum și
a consecințelor răspunderii penale în cazul minorilor .
În acest sens, este de eviden țiat că în domeniul justiției pentru minori s -au
remarcat într -un mod deosebit două sisteme sancționatorii, respectiv un regim
tradițional mixt format din măsuri educative și pedepse, precum și unul alcătuit
exclusiv din măsuri educative numit și tutorial.
Legiuitorul actualelor prevederi penale a optat pentru o abordare modernă
aflată în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului , renunțând astfel la regimul sancționator mixt, tradițional în favoarea unui
sistem alcătuit exclusiv din măsuri educative neprivative și privative de libertate.
În opinia noastră, rațiunea care a stat la adoptarea sistemului sancționator
tutorial constă în reconsiderarea statului minorilor delincvenți din cel de infractor
în cel de victimă efectivă a propriului mediu social ce necesită cu precădere măsuri
de protecție și de educare.
Măsurile educative reprezintă sancțiuni de drept penal care se dispun doar
față de perso anele minore care săvârșesc fapte penale și care au aptitudinea să
conducă la educarea și reintegrarea lor în societate.
Prin art.114 alin. (1) C. pen. se instituie regula că măsurile educative
neprivative de libertate se aplică față de minorii cu vârsta c uprinsă între 14 și 18
ani care săvârșesc fapte penale.
Sfera de acțiune a prevederilor de sus este limitată prin dispozițiile alin. (2)
care reglementează situațiile când se pot lua măsuri educative privative de
libertate, respectiv:

a) dacă a mai săvârș it o infracțiune, pentru care i s -a aplicat o măsura educativă
ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea
infracțiunii pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
Secțiunea finală a celui de al treilea capitol este structurat în două
subdiviziuni și are ca obiect de cercetare dispozițiile privitoare la individualizarea
juridică a măsurilor educative.
În con formitate cu dispozițiile art.116 C. pen., în vederea efectuării evaluării
minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74, instanța va solicita serviciului de
probațiune întocmirea unui referat care va cuprinde și propuneri motivate
referitoare la na tura și durata programelor de incluziune socială pe care minorul ar
trebui să le urmeze, precum și alte obligații ce pot fi impuse acestuia de către
instanță.
Prin întocmirea referatului de evaluare se urmărește identificarea tuturor
condițiilor care au st at la baza comportamentului deviant al delincventului juvenil
în scopul aplicării în mod corespunzător a unei măsuri educative care să producă
efecte eficiente în procesul de reeducare.
Se poate afirma că rolul principal al referatului de evaluare este ace la de
oferi un plus de ajutor instanței în procesul de indiv idualizare a măsurilor
educative .
Al patrulea capitol al prezentei teze de doctorat cuprinde o cercetare
aprofundată asupra regimului măsurilor educative neprivative de libertate.

Sediul materiei măsurilor educative neprivative de libertate îl reprezintă
capitolul al II -lea din Titlul IV al Codului penal care le reglementează în ordine
crescătoare în raport de gravitatea lor .
Stagiul de formare civică, preluat din legislația penală franceză, nu are
corespondent în Codul penal anterior și opinăm că poate fi considerată ca fiind o
măsură al cărei scop este de a înlătura unele mici carențe apărute în educația
infractorului minor.
Supravegherea reprezintă o măsură nou introdusă în legislația penală româ nă
cu un efect educativ care poate fi aplicată delincvenților juvenili în scopul
îmbunătățirii conduitei și incluziunii în societate a acestora.
Consemnarea la sfârșit de săptămână reprezintă deasemenea o noua măsură
educativă neprivativă de libertate, ce poate fi dispusă față de minori i cu un
comportament antisocial care săvârșesc fapte penale.
Asistarea zilnică, preluată din legislația penală spaniolă, nu are corespondent
în Codul penal anterior și este considerată ca fiind cea mai severă măsura educati vă
neprivativă ce poate fi impusă deli ncvenților juvenili.
Analiza măsurilor mai sus expuse este completată cu examinarea
prevederilor execuțional penale precum și a dispozițiilor de drept penal
internațional ce au constituit sursă de inspirație pentru leg iutorul român.
În ceea ce privește capitolul V al lucrării, acesta a avut ca obiect de studiu
regimul măsurilor educative privative de libertate.
Prin prevederile Recomandării (2008)11 a Comitetului de Miniștri se
statuează cu titlu de principiu faptul că lipsirea de libertatea a unui deli ncvent

juvenil trebuie să fie considerată ca fiind o măsură de ultim resort și trebuie
aplicată pe o perioadă de timp scurtă.
În deplin acord cu dispozițiile europene, legiuitorul român stabilește prin
prevederile art. 114 C. pen., că măsurile educative privative de libertate au un
caracter de excepție ce pot fi aplicate numai cu îndeplinirea unor condiții speciale.
Sediul materiei măsurilor educative privative de libertate îl reprezintă
Capitolul al III -lea din Titlul IV al Codului penal care le reglementează în ordine
crescătoare în raport de gravitatea lor, respectiv internarea într -un centru educativ
precum și internarea într -un centru de detenție.
Prin dispozițiile art.124 C. pen. se reglementează o măsură educativă
privativă de libertate cu un efect educativ -preventiv ce poate fi dispusă împotriva
minorilor cu un comportament deviant care, prin acțiunile sau inacțiunilor lor,
săvârșesc fapte penale de o gravitate sporită.
De asemenea, așa cum s -a reliefat și în litera tura de specialitate, internarea
într-un centru educativ poate fi impusă delincvenților juvenili atunci când se
apreciază că măsurile educative neprivative de libertate nu pot conduce la
reeducarea lor.
În ceea ce privește i nternarea într -un centru de dete nție, aceasta reprezintă o
măsură cu un efect educativ – preventiv ce poate fi dispusă ca ultimă soluție atunci
când se reține comiterea unor fapte de o gravitatea excesivă.
Distincția dintre centru educativ și centrul de detenție rezidă în regimul de
supra veghere și pază și programele de reintegrare socială cu caracter intensiv.

Ca și în cazul măsurilor educative neprivative de libertate, analiza măsurilor
mai sus expuse este completată cu examinarea prevederilor execuțional penale
precum.
Cel de al șaselea capitol al lucrării este dedicat studierii dispozițiilor penale
cu aplicare specială în materia minorității, respectiv cele prevăzute de art.128 –art.
134 C. pen.
Astfel, în cercetarea efectelor cauzelor de atenuare și agravare, am evidențiat
faptul că, spre deosebire de legiuirea penală anterioară care nu făcea nici o
distincție între infractorii majori și cei minori cu referire la efectele produse de
cauzele de atenuare, agravare, noul Cod penal aduce modificări semnificative în
această materie.
În aces t sens, art. 128 C. pen. stabilește, cu titlu derogatoriu de la dispozițiile
de drept comun, că în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității cauzele de
atenuare și agravare sunt avute în vedere la alegerea unei măsuri educative și
produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.
În ceea ce privește dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni săvârșit
de un delincvent juvenil, am apreciat că, p rin reglementarea art. 129 alin. (1) C.
pen., actualul Cod penal reprezintă o evoluție față de prevederile legii penale
anterioare care nu făcea nici o referire la aplicarea măsurilor educative în caz de
concurs de infracțiuni.
Lucrarea se finalizează printr -un capitol dedicat concluziilor și propunerilor
de lege fere nda, .

Bibliografie

I. Doctrină română. Tratate, cursuri, monografii, studii publicate în
reviste de specialitate.
1. A. Boroi, „Drept penal: partea generală: conform noului Cod penal”, Ed.
a 2-a, rev., Ed. C.H. Beck, București, 2014;
2. A. Boroi, „Drept penal: partea generală: conform noului Cod penal”, Ed.
a 3-a, rev., Ed. C.H. Beck, 2017;
3. C. Bîrsan, „Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe
articole”, Ed. All Beck, București, 2005;
4. C. Bulai, N.B. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Ed.
Universul Juridic, București, 2007;
5. C. Mitrache, C. Mitrache, „Drept penal român: Partea generală”, Ediția a
8-a rev. și adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2010;
6. C. Mitrache, C. Mitrache, „Drept penal român. Partea general. Conform
noului Cod p enal: curs universitar ”, Ed. Universul Juridic, București,
2014;
7. C. Mitrache, C. Mitrache, „Drept penal român. Partea general. Conform
noului Cod penal: curs universitar ”, Ed. a 2 -a, rev. și adăug., Ed.
Universul Juridic, București, 2016;
8. C. Niculeanu, „Regimul juridic al măsurilor educative neprivative de
libertate în lumina noului Cod penal”, Revista Dreptul nr. 8/2012
9. C. Turianu „Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârșite de
minori”, Ed. Continent XXI, București, 1995;
10. E. Verza, F.E. Verza, „Psihologia vârstelor”, Ed. Pro Humanitate,
București, 2000;
11. E. Stănișor, „Deli ncvența juvenilă”, Ed. Oscar Print, București, 2003;

12. F. Streteanu „Concursul de infracțiuni”, ed. Lumina Lex, București,
1999;
13. G. Antoniu, C. Bulai, C. Duvac, I. Griga, G. Ivan , C. Mitrache, I. Molnar,
I. Pascu, V. Pașca, O. Predescu, „Explicații preliminare ale noului Cod
penal”, vol I, Ed. Universul Juridic, București, 2011;
14. G. Antoniu, C. Bulai, C. Duvac, I. Griga, G. Ivan, C. Mitrache, I. Molnar,
I. Pascu, V. Pașca, O. Prede scu, „Explicații preliminare ale noului Cod
penal”, vol.II, Ed. Universul Juridic, București, 2010;
15. G.Ivan, M. C.Ivan, „Drept penal:partea generală conform noului Cod
penal”, Ediția a 3 -a, rev și adăug., Editura C.H. Beck, București, 2017;
16. I.Chiș, A.B. Chi ș, „Executarea sancțiunilor penale”, Ed. Universul
Juridic, București, 2015;
17. I. Pascu, V. Dobrinoiu, T. Dima, M.A. Hotca, C. Păun, I. Chiș, M.
Gorunescu, M. Dobrinoiu, „Noul Cod penal comentat”, Ed. Universul
Juridic, București, 2012;
18. I. Pascu, V. Dobrinoi u, T. Dima, M.A. Hotca, C. Păun, I. Chiș, M.
Gorunescu, M. Dobrinoiu, „Noul Cod penal comentat”, vol. I, Ed. a 3 -a,
rev. și adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2016;
19. I. Tanoviceanu „Tratat de drept și procedură penală”, Ediția a II -a, Ed.
Tipografia Curierul Judiciar, 1924, vol. I;
20. M. Basarab, V. Pașca, G. Mateuț, C. Butiuc, „Codul penal comentat”, Ed.
Hamangiu, București, 2007;
21. M.A. Hotca, „Manual de drept penal: partea generală”, Ed. Universul
Juridic, 2017;
22. M. Coca -Cozma, C.M. Crăciunescu, L.V Left erache, „Justiția pentru
minori. Studii teoretice și jurisprudență. Analiza modificărilor legislative
în domeniu”, Ed. Universul Juridic, București, 2003;

23. M.-.C Kmen, R. Rață, „Răspunderea penală a minorului. Studiu de
doctrină și practică”, Ed. Hamangiu, 2007;
24. M. Gorunescu, I.A. Barbu, M. Rotaru, „Drept penal: parte generală: curs
universitar”, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
25. M. Udroiu, „Fișe de drept penal: partea generală: Noul Cod penal”, Ed.
Universul Juridic, București, 2014;
26. M. Udroiu, „Drept penal:partea generală”, Ediția a 4 -a, Ed. C.H.Beck,
București, 2017;
27. M. Zolyneak, „Drept penal. Partea generală”, vol. II, Ed. Fundației
„Chemarea”, Iași, 1993;
28. M. Zolyneak, M.I. Michinici, „Drept penal. Partea generală”, Ed.
Fundației Chemarea, Iași, 199 9;
29. N. Volonciu, A.S. Uzlau, D. Atasiei, C.M. Chirita, T.V. Gheorghe, C.
Ghigheci, R. Morosanu, G. Tudor, V. Vaduva, C. Voicu, „Noul Cod de
procedură penală comentat”, ed. a 2 -a, rev., Ed. Hamangiu, București,
2015;
30. O. Brezeanu, „Din istoria regimului sanc ționator al minorului infractor în
România”, Revista de drept penal, nr. 2/1995;
31. O. Brezeanu, „Minorul și legea penală”, Ed. ALL Beck, București, 1998;
32. O. Brezeanu, „Instituția reeducării minorului delincvent – concept,
sensuri”, Revista Universul Juridic, nr.6/2015;
33. P.Dungan „Regimul răspunderii penale a minorului în noul Cod penal”,
în ”Revista de Drept Penal” nr. 4, București, 2011;
34. T. Dascăl, „Minoritatea în dreptul penal român”, Ed. C.H. Beck,
București, 2011;
35. T. Dima, „Drept penal. Partea generală”, ediția a 3 -a revăzută și adăugită,
Ed. Hamangiu, București, 2014;

36. U. Șchiopu, E, Verza, „Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții” Ed.
Didactică și Pedagogică, R.A., Ediția a III -a revizuită, București, 1997;
37. V. Brutaru, „Tratamentul penal al minorului”, Ed. Hamangiu, București,
2012;
38. V. Dongoroz, „Noul Cod Penal și Codul Penal Anterior. Prezentare
comparativă.” Ed. Politică, București, 1968;
39. V.Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane, I. Oancea, N Iliescu, C. Bulai, R.
Stănoiu, „Explicații teoretice ale Codului penal r omân. Partea generală” ,
vol. I, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, 2003;
40. V.Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane, I. Oancea, N Iliescu, C. Bulai, R.
Stănoiu, „Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea generală”,
vol. II, Ediția a II -a, Ed. Academiei R omâne, București, 2003;
41. V. Pașca, „Curs de drept penal: partea generală: ediția actualizată cu
modificările noului Cod penal”, ed. a 2 -a, Ed. Universul Juridic,
București, 2012;
42. V. Pașca, „Curs de drept penal: partea generală.”, Ed. a 4 -a rev. și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2015;
43. T. Toader, M. I. Michinici, A. Crisu -Ciocinta, M. Dunea, R. Raducanu,
S. Raduletu, „Noul cod penal. Comentarii pe articole”, Editura
Hamangiu, București, 2014;

II. Doctrină străină. Tratate, cursuri, monografii, studii publicate în
reviste de specialitate.
1. F. Dünkel,. "Legea penală a minorilor în Germania: între un sistem de
protecție și justiție", Revista Deviance and Society , vol. 26, nr. 3, 2002;

2. F. Dünkel,. "Sistemul justiției juvenile în Europa", Revista
Kriminologijos studijos, nr. 1, 2014;
3. F. Dünkel, „Migration and ethnic minorities in Germany: Impacts on
youth crime, juvenile justice and youth imprisonment”;
4. J. Pradel, ”Droit Pénal général”, 19e edition, Ed. Cujas, Paris, 2012;
5. J. Pradel „Droit Péna l Comparé ”, Ed. Dalloz, Paris, 1995;
6. J. Pradel, „Droit Pénal Comparé”, 4e edition, Ed. Dalloz, Paris, 2016;
7. M.A. Cano Panos, „Posibilidades de «diversion» por parte del Ministerio
Fiscal en el derecho penal juvenil Aleman”, Revista De Derecho penal y
criminologia , nr.13/2004;
8. P. Bonfils, „Chronique de droit penal des mineurs ”, Revista
internațională de drept penal nr. 1, Ed. Eres, 2009;
9. S. Boyne, „ Juvenile Justice in Germany”, Robert H. McKinney School
of Law, Indiana University, Legal Studies Research Paper nr. 2015 -28,
Indianapolis

III. Legislație națională și internațională
1. Ansamblul Regulilor standard minimale ale Națiunilor Unite în
Administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing);
2. Codul penal Carol al II -lea;
3. Codul de procedură penală Carol al II -lea;
4. Codul penal 1969;
5. Codul de procedură penală 1969;
6. Codul penal 2014;
7. Codul de procedură penală 2014;
8. Codul penal francez;

9. Codul penal german;
10. Codul penal spaniol;
11. Constituția României ;
12. Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor om ului și a
libertăților fundamentale;
13. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea
Generala a O.N.U;
14. H.G. nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedeps elor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal;
15. Legea Jugendgerichtsgesetz;
16. Legea organică spaniolă nr. 5 din 12 ianuarie 2000 privind răspunderea
penală a minorilor;
17. Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri;
18. Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor,
precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a
finanțării terorismului;
19. Legea nr. 478/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu
tulburări psihice;
20. Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
21. Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal;
22. Legea organică nr. 8 din 4 decembrie 2006;
23. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal;

24. Legea 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de
probațiune;
25. Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative
și a altor măsuri neprivative de libert ate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal;
26. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
27. Ordonanța franceză nr. 45 -174 din 2 februarie 194 5;
28. O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;
29. Principiile Națiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenței Juvenile
(Principiile de la Riyadh);
30. Regulile Națiunilor Unite pentru Protecția Minorilor Privați de Libertate
(Regulile de la Havana);
31. Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea măsuril or
neprivative de libertate (Regulile de la Tokio);
32. Recomandarea CM/REC (2003)20 a Comitetului de Miniștri a Statelor
Membre cu privire la noile modalități de tratare a delincvenței juvenile și
rolul justiției juvenile;
33. Recomandarea CM/Rec(2008)11 privind normele europene pentru
delincvenții minori care fac obiectul unor sancțiuni sau măsura
34. U.N. Comitetul pentru drepturlle copilului, Comentariul General nr. 10 :
Drepturile Copilului în Justiția juvenilă;

IV. Jurisprudență
1. Curtea Europeană a Drepturilor Omul ui, T. și V. Contra Marii Britanii,
Hot. Nr. 24724/94 16.12. 1994;
2. Curtea Constituțională, Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 referitoare
la exceptța de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3201 din Codul de
procedura penală;
3. Curtea Constituțională, Decizia nr. 1483 din 8 noiembrie 2011 referitoare
la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3201 din Codul de
procedură penală;
4. Curtea de Apel Brașov, Secția Penală, decizia nr. 113/ AP din 12 iunie
2002;
5. Curtea de Ap el București, Decizia 1105 /.2014;
6. Curtea de Apel Galați, Decizia penală nr. 955/2014;
7. Curtea de Apel Suceava, Decizia penală nr. 486/2014;
8. Curtea de Apel Timișoara, Decizia penală nr. 92/CO;
9. Curtea de Apel Timișoara, Decizia penală nr.196/CO;
10. Judecătoria Alba Iulia, Sentința penală nr.176/2014;
11. Judecătoria Arad, Sentința penală nr. 1929/2014;
12. Judecătoria Bacău, Sentința penală nr. 752/2017;
13. Judecătoria Bacău, Sentința penală nr. 673/2015;
14. Judecătoria Bacău, Sentința penală nr.1657/2016;
15. Judecătoria Baia Mare, Sentința penală nr.2411/2014;
16. Judecătoria Bârlad, Sentința penală nr.118/2017;
17. Judecătoria. Beius, Sentința penală nr. 82/2014;
18. Judecătoria Blaj, Sentința penală nr. 22/2015, 11.03.2014<
19. Judecătoria Brașov, Sentința penală, nr. 2131/2016;
20. Judecătoria Brezoi, Sentința penală nr.32/2016;

21. Judecătoria Buzău, Sentința Penală nr. 438/2017;
22. Judecătoria Cluj -Napoca, Sentința Penală nr. 886/2015;
23. Judecătoria Cluj -Napoca, Sentința penală nr.1307/2016;
24. Judecătoria Constanța, Sentința penală nr.847/2015;
25. Judecăto ria Focșani, Sentința penală nr. 2689/2014;
26. Judecătoria Giurgiu, Sentința penală nr. 3193/2014;
27. Judecătoria Huși, Sentința penală nr.8/2017
28. Judecătoria Iași, Sentința penală nr.3877/2015;
29. Judecătoria Moinești, Sentința penală 84/2014;
30. Judecătoria Oradea, S entința penală nr. 777/2015;
31. Judecătora Pitești, Sentința penală nr.2069/2015;
32. Judecătoria Ploiești, Sentința Penală nr.394/11.02.2014;
33. Judecătoria Roman Sentința penală nr.326/2014;
34. Judecătoria Sighetu Marmației, Încheierea penală nr.264/2014;
35. Judecătoria Sector 1, București, Sentința penală nr.240/2016;
36. Judecătoria Sector 4, București, Sentința penală nr. 2800/2015;
37. Judecătoria Sector 4 București, Sentința penală nr.1390/2016;
38. Judecătoria Sector 4, București, Sentința penală nr. 2499/2016;
39. Judecătoria Sector 6 București, Sentința penală nr. 18/2015;
40. Judecătoria Târgu Bujor, Sentința penală nr. 16/2015;
41. Judecătoria Târgu Bujor, Sentința Penală nr. 65/2015;
42. Judecătoria Timișoara, Sentința penală nr.2804/2014;
43. Judecătoria Timișoara, Sentința penală nr. 65/2016;
44. Judecătoria Timișoara, Sentința penală nr.282/2017;
45. Judecătoria Turda, Sentința penală nr. 124/2015;
46. Judecătoria Turda, Sentința penală nr. 193/2015;
47. Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 30/2007

48. Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr.18 /2014;
49. Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 55/RC /2015;
50. Înalta Curte de Casație și Justiție , Decizia nr. 2/2016;
51. Tribunalul Arad, Sentința penală nr. 194/2016;
52. Tribunalul. Maramureș, Decizia penală 26/ 2014;
53. Tribunalul Suceava, Sentința penală nr. 300/2016;
54. Tribunalul Suprem, Decizie de îndrumare nr. 9/1972;
55. Tribunalul Timiș, Decizia penală nr. 253/2015;

V. Surse internet
1. https://www.gesetze -im-internet.de ;
2. https://germanlawarchive.iuscomp.org ;
3. https://www.legifrance.gouv.fr ;
4. http://not icias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo5 -2000.html ;
5. http://noticias.juridicas.com/base_datos/Privado/lo1 -1996.html ;
6. https://www.boe.es/buscar/doc.php?id=BOE -A-2006 -21236 ;
7. http://rolii.ro ;
8. http://portal.just.ro ;
9. http://anp.gov.ro ;
10. http://www.avocatura.com ;