„UNIVERSITATEA ,,TRANSILVANIA”, BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE LUCRARE DE LICENȚĂ ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: LECT. DR. ANDREEA… [630195]

„UNIVERSITATEA ,,TRANSILVANIA”, BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
LECT. DR. ANDREEA CĂTĂNESCU ABSOLVENT: [anonimizat] – ANDREEA

Brașov,
2019

STUDIU PRIVIND ÎNVĂȚAREA SCHIULUI LA 8 – 10 ANI
PRIN INTERMEDIUL JOCURILOR ȘI
PARCURSURILOR APLICATIVE
CARE VIZEAZĂ DEZVOLTAREA PSIHOMOTRICĂ

CUPRINS

INTRODUCERE…………………..
Actualitatea temei….
Scopul cercetării…..
Obiectivele cercetării……..
Sarcinile cercetării……
Ipoteza cercetării…..
CAPITOLUL 1. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
Particularități de creștere și dezvoltare somato – funcționale motrice și psihice la vârsta de 8 -10 ani
1.1.1 Particularătăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere anatomic și fiziologic
1.1.2 Particularătăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere motric
1.1.3 Particularătăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere psihic
1.2.1 Concepte despre psihomotricitate
1.2.2 Psihomotricitatea precizări conceptuale
1.2.3 Componentele funcției psihomotorii
1.2.4 Rolul aptitudinilor motrice și psihomotrice în activitatea sportivă
CAPITOLUL 2. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII
2.1 Ipoteza cercetării
2.2 Scopul și obiectivele cercetării
2.3 Metode de cercetare utilizate
CAPITOLUL 3. PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA STAT ISTICĂ A
REZULTATELOR CERCETĂRII
3.1. Designul cercetării
3.2. Elaborarea și realizarea modelelor de pregătire
3.3.

Concluzii
Propuneri
Bibliografie

INTRODUCERE

Actualitatea temei
Schiul constituie un domeniu pe cât de fas cinant, pe atât de instructiv, a cărui dezvoltare
este fără precedent. Acest sport, mai mult decât altele, face obiectul de studiu nu numai al
tehnicienilor implicați în activitatea de performanță, cu și al altor specialiști din demonii diverse.
Aceasta se datorează mai ales implicațiilor sale diverse în economie, industrie si viața socială,
nebănuite în trecut și cu atât mai surprinzătoare azi.
Literatura sportivă proprie schiului alpin, existentăpe plan internațional, este suficient de
bogată, mai ales î n tratarea probemelor de ordin tehnic și metodic, dar mai putin dispusă să
”deconspire” metodologia pregătirii pentru inalta performanță, considerată încă un secret. Abundă
de asemenea, materiale metodice elaborate de diferitele școli de schi, interesate m ai mult în crearea
de debușee în diferite părți ale lumii, decât în lansarea unei metode unitare de învățare a schiuui.
Cu toate acestea, în pedagogia schiului, accelerarea procesului de învățare este domeniul cercatat
asiduu de toți specialiștii, ultimele experimentări pe plan mondial (și la noi) dovedind tendința de

a ieși din canoanele clasice spre un învățământ dinamic, modern, mai aproape de personalitatea
individului și în funcție de condițiile concrete de practicare a schiului.
Pregătirea timpurie a copiilor sau specializarea pe probe – realități de necontestat ale
schiului atual – pun de asemenea probleme, ca să nu mai amintim de finețea tehnicii marilor
competitori care inovează și perfecționează continuu procedeele. Iată pentru ce, abordarea
pregăti rii pentru înalta performanță în toată complexitatea ei, suficient de diferențiată prin
amploare fiecărei probe în parte, este o acțiune dificilă față de spațiul pe care -l avem la dispoziție.
Practicarea schiului în condiții neobșnuite (pante foarte înclin ate, zăpezi dificile, teren
denivelat, gheață etc.), a schiului de mare altitudine sau a schiului acrobatic nu îndeamnă aventură
gratuită. Este mai degrabă p pledoarie pentru plenitudinea și bucuria intensă de a trăi în ambianța
culorilor pure și străluci toare ale iernii, în spațiile nemărginite ale marilor altitudini, pentru deplina
satisfacției pe care o încearcă omul de a fi străbătut pe propriile -i picioare verticala unei văi greu
accesibile, abruptul proaspăt nins necălcat de nimeni la care și -a atașa t aripi de lemn, nu pentru a –
și lua zborul desprinzându -se de sol, ci pentru a aluneca pe el, simțindu -i și mai intens sprijinul,
fără de care, plonjând din înalt, gestul său nu și -ar avea sensul. Este o luptă aspră și îndrăzneață cu
natura și cu sine. Cuc erirea spațiilor de gheață și zăpadă considerate intangibile întărește adevărul
că schiul nu este o exhibiție tehnică pură, ci, de multe ori, o artă și o inteligentă formă de
exprimare.
Alături de schiul acrobatic, practicarea schiului de iarbă sau pe mat erial sintetic deschide
noi orizonturi acestui domeniu.
Lucrarea de față, fără a fi exhaustivă, este mai curând un prilej de informare teortică si
practică, sintetizând o seamă de cunoștințe organizatorice, metodice si tehnice rezultate în timp
din practic a noastră și cea internațională. Ea se bazează pe o serie de studii verificate în activitatea
de antrenor și a altor specialiști și face apel la cunoștințeke din domeniile științifice, car e concură
la ceea ce numin azi ,, știința sportului”, fără de care în alta performanță nu mai este posibilă.
Pornind de la necesitatea unei viziuni de ansamblu a practicii schiului alpin, am extins
capitolele privind pregătirea și aspectele care ne introduc în intimitatea ramurilor sale. De
asemenea, pentru mai bună înțelege re a mecanismelor procedeelor tehnice și a termenilor folosiți
în practică , am inclus capitole speciale (,,Mecanică și biomecanică”, ,, Terminologie” etc.).

Fără a avea pretenția epuizării tuturor problemelor acestui minunat sport, sperăm că
lucrarea, în an samblul ei, va fi folositoare, deopotrivă, amatorilor de schi, ca și tehnicenilor, în
munca de instruire a copiilor și de formare a viitorilor mari performeri.
Scopul
Scopul cercetării face referire la posibil itatea identificării unor modele de pregătire privind
învățarea schiului la vârsta școlară mică, prin intermediul implementării unor jocuri și parcursuri
aplicative care vizează dezvoltarea componentelor psihimotrice.
Obiectivele cercetării
▪ Studierea literaturii de specialitate în vederea stabilirii stadiului actual de
cunoaștere a temei cu implicații în modalitatea de desfășurare a lecțiilor, privind
învățarea și abordarea schiului la vârsta școlară mică.
▪ Identificare elementelor legate de devoltarea componentelor pshihomotrice prin
interemedi ul joc urilor si parcursurilor a plicativ e adaptate la particularitățile de
creștere și dezvoltare la vâ rsta școlară mică.
▪ Identificarea jaloanelor de referință pentru elaborarea programelor de pregătire pe
compone ntele psiho motrice în î nvatarea schiului .
▪ Stabili rea eșantionului experimental .
▪ Aplicarea unor modele de programe de pregă tire/ antrenament , care vizează
învatarea sc hiului prin intermediul jocurilor și parcursurilor a plicative pe
componentele psihomotrice ( coordo nare, echilibru, orientare in s patiu am bidextrie,
laterealitate, viteza de reacție, control și presiune exercitata core ct pe schiuri)
▪ Evaluarea prin participarea la cât mai multe concursuri, pentru creștrea experienței.
▪ Analiza rezultatele obținute și interpretarea lor.
▪ Concluzii și sugestii d esprins e în urma cercetării efectuate.
Sarcinile cercetării
▪ Studierea literaturii de specialitate în vederea stabilirii stadiului actual de
cunoaștere a temei cu referire la asp ectele legate de învăț area schiu lui prin
intermediul jocurilor și ș tafetelor .
▪ Identificarea fundamentelor teoretice legate de: modelarea procesului instructiv –
educa tiv, a daptat particularitățile de creștere si dezv oltare a copiilo r cu introducerea
unor structuri de exerciții ș i jocu ri, care ajuta la dezvoltarea, și antrenarea unor

deprinderi și abilităț i specific schiului ( diferite tipuri de mersuri, diferite tipuri de
urcări, întoarceri, coborâri si ocoliri)
▪ Stabilirea etapelor de lucru
▪ Stabilirea grupei de subiecți asupra căreia se va realiza cercetarea.
▪ Elaborarea unor modele de pregătire pentru î nvatarea schiului la nivelul copii lor
prin intermediul jocurilor ș i parcursurilor aplicative .
▪ Verificarea experimentală a eficacității programelor de pregătire la U10 ani , în
schiul alpin.
▪ Argumentarea teoretică și verificarea pe cale exp erimentală a eficienței modelelor
programelor de p regătire.
Ipoteza
Consideră m ca prin aplicarea unor jocuri ș i parcursuri aplicative care să vizeaze
dezvoltarea și antrenarea componente lor psihomotr ice precum: (echilibrul, coordonare,
ambidextria, lateralitatea, orientarea în spațiu și controlul schiuli), vom îmbunătăț ii procesul
instructiv educativ, la nivelul copiilor de vârstă școlară mică.

CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

1.1. Particular ătăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere anatomic și
fiziologic
Între nașterea și maturitartea omului există un interval de aproximativ 20 de ani, timp
îndelungat, dar necesar pentru procesul dezvoltării morfologie, fiziologice și psihologice.
Creșterea nu inseamnă numai creș tere în înălțime și în greutate, ci și diferențierea și
metamorfozarea, maturizarea și regres (Salmi).
La copil structura osului în creștere asigură o elasticitate mai mare decât la adult, dar este
mai puțin rezistent la presiuni. De aceea are și o capaci tate mai redusă de a suporta încărcături față
de cel al adolescentului. Osificarea este un proes îndelungat și complicat, stimulat de secreția
hormonală și de solicitări. Încărcături prea mari frânează creșterea în înălțime. Stimulul funcțional
pentru îngr oșarea oaselor îl constituie în primul rând întinderea mușchiului. Osificarea se produce
prin distrugerea celulelor cartilaginoase și înlocuirea lor cu celule osoase (osificarea perichondrală)
și formarea centrelor de osificare (osificare enchondrală)
Prin creșterea osului își pierde treptat flexibilitatea.
Creșterea în înălțime și în greutate nu se desfășoară continuu, ci în faze. Aici este vorba de
faze de creștere în înălțime și de faze de creștere în volum. Se modifică și proporțiile, care la rândul
lor povoacă fluctuații în ritmul dezvoltării peformanțelor sportive.
Odată cu trecerea de la vârsta copilăriei la pubertate ( 9 ani fete – 11 ani baieți) încep
procesele de maturizare, care nu se limitează numai la sfera somatică, ce se termină în jurul vârst ei
de 20 de ani. Evoluția somatică cu tendințe spre maturizare continuă și după aceasta prin modificări
în înălțime și circumferință, care mai schimbă înfățișarea omului.
Organismul copiilor și juniorilor trebuie să facă față solicitărilor antrenamentului , să
manifeste o creștere și o maturizare optime, în vederea obținerilor performanțelor din ce în ce mai
ridicate. În acest sens metabolismul trebuie să funcționeze la un nivel corespunzător, ca și funcțiile
respiratorie și circulatorie. Cu toate ca la cop ii elasticitatea și rezistența sistemului vascular sunt
importante în reglarea circulației sanguine, atenția principală trebuie acordată cordului.

Toate schimbările fiziologice determinate de maturizare trebuie luate în considerație și în
mod special indic ii furnizați de minut -volumul inimii.
Activitatea cordului corespunde unei pompe care produce în aortă o presiune de 120 -150
mm Hg, iar în artera pulmonară aproximativ o treime din această presiune. Cantitatea de sânge
pompat revine la un om adult, în repa us de 2×60 -70 ml=120 -140 ml (volum la o bătaie). Produsul
volumului la o bătaie și al frecvenței cardiace constituie minut -volumul inimii, care în repaus
(atriul și ventricolul stâng) reprezintă 4 -5 l/min, valoare care poate crește în efort la peste 20 l .
Creșterea se produce prin mărirea frecvenței cardiace și prin creșterea volumului la o bătaie a
inimii.
La copiii neantrenați, care au cordul mic, volumul unei bătăi va fi, de asemenea, mic
datorită cantității reduse de sânge pe care o poate pompa.
Înseam nă că la un efort fizic crescut minut -volumul inimii poate să crească numai prin mărirea
frecvenței bătăilor.
Această reglare a frecvenței cardiace este specifică copiilor neantrenați și se deosebește de
reglarea volumului propriu adulților antrenați.
În urma cercetărilor în domeniul medicinii sportive s -a constatat că copiii și juniorii între
8-18 ani prezintă un cord dezvoltat armonios.
Simpla cunoaștere a dezvoltării cordului nu constituie un indiciu satisfăcător cu privire la nivelul
posibilităților fizice ale sportivilor de perspectivă, deoarece dilatările cordului sănătos sunt mari.
Aprecierea dacă volumul cardiac corespunde vârstei și stadiului devoltării biologice o
poate da numai comparația dintre mărirmea absolută a inimii cu alte mărimi morfo logice și
funcționale.
Printr -un antrenament intens și sistematic pentru dezvoltarea generală, pe care îl desfășoară
alergătorii și fotbaliștii, organismul răspunde la solicitări printr -o mărire a volumului cardiac
datorită dilatării inimii.
Caracteristica principală a acestei vârste este aceea că, ritmul de creștere somatic este mai
accentuat decât ritmul de creștere vegetativ. În aceasta perioada se inregistreaza un ritm a cresterii
mult mai rapid , la fete față de băieți. Creșterea și dezvoltarea morfofun cțională este mai rapidă.
Copilul creste in greutate aproimatv 10 k g, iar in inaltine cu circa 20 de centimetric, corpul
si extremitatile se lungesc ceea ce provoaca o modificare a proportiei dintre cap si trup, sisitemul

musculat preogrseaza, in deosebi s ub raportul masei sale. Creste forta musculara, preizia si viteza
motrica a micului scolar.
Începând cu vârsta de 6 ani ritmul de creștere devine mai accentuat, iar în periada de 8 -11
anic acest ritm scade progresiv . În această categorie, copiii nu prezin tă diferențe esențiale în funcție
de sex în ceea ce privește talia, greutatea, dezvoltarea sistemului nervos și neuromuscular și a sferei
vegetative. Până la începutul pubertății, băieții și fetele au masa musculară aproximativ
asemănătoare. Talia crește c u aproximativ 5 cm anual, iar greutatea cu 2,3 – 3,5 kg. În ceea ce
privește musculatura, structura fibrei musculare este similară adultului, diferind însă proporția
fibrelor musculare (proporțional sunt mai multe fibre lente decât rapide). La această vârs tă
musculatura dispune de enzime oxidative necesare care permit oxidarea acizilor grași liberi, mai
rapid decât la adult, economisind rezervele de glucoză.
Musculatura este slab dezvoltată în comparație cu sistemul osos . Mușchii flexori sunt mai
bine repr ezentați decât extensorii. Tonusul muscular este scăzut, ceea ce permite efectuarea
mișcărilor ample, dar este defavorab il mișcărilor fine și precise. La vârsta de 8 ani c reierul copiilor
atinge dimensiunile adultului.
Din punct de vedere funcțional, feno menul esențial este predominanța excitației și slaba
dezvoltare a inhibiției de diferențiere, fapt ce determină instabilitatea relativă a concentrării și
dificultatea menținerii atenției timp mai îndelungat. Plasticitatea deosebită a sistemului nervos
favorizează recepționarea unui număr crescut de informații, dar slaba dezvoltare a inhibiției de
diferențiere îngreunează fixarea noțiunilor noi.
Sistemul nervos inregistreaza o evdenta dezvoltare, marcata prin modificarea masei
cerebrale care atinge aproximat iv 1200 grame p rin cresterea lobilor frontali, prin dezvoltarea
functiei coordonatoare a creieruui prin intensificarea controlului reglator a scoartei cerebrale. La
vîrsta de 8 ani se poate realiza imaginea vizuală a mișcărilor.
(https://www.scribd.com/doc/192372254/Tema -7-Varsta -Scolara -Mica )
Dentiția provizorie începe să fie înlocuită cu dentiția permanentă (apar primii molari).
Acest proces de dezvoltare a dentiției permanent e este însoțită de osificarea mai intensă la nivelul
toracelui, claviculei și coloanei vertebrale. La 7 ani are loc osificarea bazinului. Tot acum se
dezvoltă forța musculară, paralel cu dezvoltarea îndemâ nării (copilul învață să scrie)
http://www.consultanta -psihologica.com/dezvoltarea -copilului -in-a-treia-copilarie/

1.2 Particularătăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere motric
Influe nat de integrarea în mediul școlar cu rezonanțe largi în plan psihic, de personalitate,
afectiv, școlar este supus unor solicitări net crescute, resimțite diferit în funcție de dezvoltarea sa
biologică. În această perioadă creșterea și devoltarea morfo -funcțională a școlarilor sunt mai rapide
și în general mai unifirme decât în etapele anterioare (Dragnea, A. , Bota, A., 1999, p. 136).
La 7 ani. Devine posibil echilibrul într -un picior fără a privi. Copiii pot să meargă pe bârne
late de 5 centimetrii. Copiii p ot să sară într -un picior și de pe loc cu precizie, în pătrate mici. Copiii
pot executa corect exercițiul saltului pe loc cu picioarele depărtate și cu ridicarea brațelor deasupra
capului, urmat de revenirea în poziția inițială, cu brațele pe lângă corp.
La 8 ani. Copiii au o forță de strângere în mână cu presiune de 5 kilograme. Numărul
jocurilor la care participă ambele sexe, este cel mai mare la această vârstă. Copiii pot să sară ritmic
într-un picior, a lternând picioarele, într – un ritm de 2 – 2, 2 – 3, 3 – 3. Fetele pot să arunce o minge
mică la 14 metri distanță.
La 9 ani. Băieții pot alerga cu viteza de 5,5 m/s. Băieții pot să arunce o minge mică la 23
metri distanță.
La 10 ani. Copiii pot să estimeze și să intercepteze traiectoria unei mingi mici, a runcate de
la distanță. Fetele pot să alerge cu 6 m/s. Băieții pot executa un salt de 1,5 metri în lungime de pe
loc, ia r fetele, un salt de 1,3 metri (citat Cratty B., Papalia, D., Wendkos, S., Feldman, R.2010,
p.287).
La vârsta preșcolară, copilul se dez voltă foarte repede din punct de vedere motric, învățând
să arunce, să prindă și să dezvolte primele acțiuni motrice combinate, precum: alergare cu săritură,
aruncare și prindere, prindere și aruncare, alergare și aruncare sau prindere. Viteza și formele d e
manifestare se dezvoltă mai puțin acum, prin prisma slabei mobilități a proceselor nervoase. Forța
și îndemânarea sunt la un nivel scăzut și se dezvoltă foarte puțin, deoarece corelarea lor este mai
dificilă de îndeplinit. În schimb, mobilitatea se dezvo ltă foarte bine, iar rezistența se dezvoltă în
funcție de nivelul solicitării datorită jocurilor desfășurate.
Vârsta mică spre mijlocie, adică 7 – 10 ani, reprezintă vârsta la care copii, elevii,
înregistrează progrese deosebit de mari în ceea ce privește motricitatea. Deprinderile naturale și
de bază se perfecționează, iar pe fondul lor se formează și consolidează altele noi, mai complexe.

Din aceste motive, această vârstă este cea mai indicată pentru dezvoltarea calităților mortice și
psihomotrice fiind d enumită și vârsta primelor performanțe. Indicii care definesc viteza,
îndemânarea și rezistența aerobă cresc rapid. Paralel cu creșterea acestor indici, trebuie să se acorde
o atenție deosebită și mobilități , care dacă nu este susținută corespunzător, poat e regresa. Această
vârstă este marcată de un interes deosebit al elevilor pentru activitatea sportivă, pentru a cunoaște
cât mai mult și a prelucra informațiile, dând dovadă că sunt capabili de o participare conștientă și
activă la creșterea motricității p ersonale. Se va acorda atenție gradării efortului în dezvoltarea
forței și a vitezei în regim de rezistență. Exercițiile de forță se recomandă a fi utilizate cu intensitate
medie și submaximală, datorită procesului neîncheiat de consolidare a aparatului lo comotor. La
fel este valabil și pentru exercițiile de dezvoltare a vitezei în regim de rezistență, ținând cont de
dezvoltarea aparatului circulator și respirator, care nu au ajuns la capacitatea maximă a dezvoltării
lor (Mitra, Gh., Mogoș, A l. 1977, pp 35 – 36).
Se dezvoltă și se perfecționează activitatea motorie generală, mai ales autocontrolul.
Abilitățile motorii se dezvoltă și ca urmare a exercițiului fizic din orele de educație fizică. 46
Copilul între 6 -7 ani/10 -11 ani poate învăța orice sport: mers ul pe bicicletă, înot, patinaj, hambal
etc, cu condiția ca el să fie sus ținut și stimulat în acest sens.
Masa muscu lară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, cee ace
favorizează efectuarea unor mișcări cu amplitudie în diverse a rtiulații. Forța musculară este
relative redusă, iar menținerea echilibrului necesită un efort suplimentar.
Activitățile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, influențată și de o
plasticitate deosebită a sistemului nervos -avantaj funcți onal ce confer copilului o mare
receptivitate în comparație cu adulții.
De mare utilitate este la această vârstă preentarea noțiunilor noi, inclusive a structurilor
motrie prin intermediul ambelor sisteme de semnalizare.
Predominanța excitației corticale face ca stimuli externi să producă reacții mortice
exagerate, insufficient coordinate, explicabile și printr -o slabă inhibiție de diferențiere.
Motricitatea în aeastă etapă este debordantă, capacitatea de învățare motrică -remarcabilă, dar
repetarea sistema tică integrează și stabilizează structura nouă în r epertoriul motric al copilului.
Deprinderile mortice fundamentale se supun unui prices de consolidare -perfectionare .
(Dragnea, A., Bota, A.,1999, p.136).

La această vârstă sistemul osos și muscular sunt în dezvoltare . Copilul trebuie să fie sănătos
și bine dezvoltat fizic pentru a face față cerinț elor școlii fără să obosească. Dezvoltarea
musculaturii mâinii are o mare importanță pentru formarea deprinderii de a scrie. Învățătoarea
trebuie să supravegheze poziția copiilor în bancă deoarece pozițiile incorecte (cu toracele apăsat
de bancă sau spatele strâmb) pot duce la deformări de torace sau deplasări de coloană . Copiii de
7-8 ani sunt sensibili, obosesc ușor (Verza, E., 1993, p. 70).
1.3. Particulari tăți de creștere și dezvoltare a copiilor din punct de vedere psihic
Pe plan psihilogic, capacitatea de concentrare și decizie rapidă, rezistența la încordările și
suprasolicitărilor din timpul coborârii și între manșe, capacitatea de analiză și nivelul perc epțiilor
specializate, al stărilor afective sau al capacității de a depune eforturi mari de voință constituie
factori de mare importanță. Capacitarea psihică este condiționată de dinamica neuropsihică a
individului, de dezvoltarea sa intelectuală și educaț ie, aspecte deseori ignorate.
Dezvoltarea intelectuala, ca atu al ameliorării psihice generale, este ea insăși condiționată
de felul cum intinerează activitatea de insusire a anumitor cunoștințe și priceperi. Forța motrica a
dezvoltării psihice est e intri nseacă, ea fiind anativă deci dobândită, invățată prin mecanisme
speciale de asumare a modelului extern al cotradicției și cauzalității obiective.
Limbajul. La intrarea în școală, majoritatea copiilor au un vocabular destul de bogat și
vorbesc corect grama tical. Unii copii care provin din familii cu un nivel instrucțional redus pot
avea greutăți deoarece au un vocabular insuficient sau se exprimă greoi, incorect.
În această etapă copilul face progrese importante pe planul limbajului, și anume:
▪ formarea d eprinderilor de scris -citit; însușirea deprinderilor de ortografie;
▪ conștientizarea unor structuri și reguli gramaticale (copilul învață despre propoziție,
subiect, predicat etc.);
▪ se dezvoltă capacitatea de a asculta cu atenție explicațiile învățătoarei ;
▪ se îmbogățește vocabularul; copilul învață numeroase noțiuni noi la disciplinele studiate
(istorie, geografie);
▪ limbajul nu mai este folosit numai pentru comunicare ci și pentru autoreglarea activității.
Copilul devine capabil să -și formuleze verbal sc opul, să -și planifice acțiunile, să -și
conștientizeze motivele. În acest fel acțiunile devin voluntare, intenționate și creș te
randamentul.
Aceste progrese ale limbajului au efecte pozitive asupra proceselor psihice cognitive.

Percepția, care la preșcolar are un caracter spontan, la vârsta școlară devine o percepție
intenționată, dirijată spre un scop, adică devine observație (copiii privesc cu mult interes imaginile
din cărți, observă multe amănunte pe care le pun în legătură cu conținutul po veștilor).
Memoria. La 7 -8 ani copilul are tendința să rețină informațiile mecanic, fără să reușească
să desprindă esențialul de neesențial. Spre 10 ani el începe să memoreze logic și selectiv.
Atenția. Copilul se poate concentra eficient 30 -40 de minute. El este distras cu ușurință de orice
stimul și obosește ușor. Nu este recomandabil să fie obligat să facă temele mai mult de una -două
ore pe zi deoarece temele exagerate îl obosesc și duc la scăderea motivației față de învățare.
Imaginați a. La această vârstă scade tendința de a fabula, adică de a amesteca realul cu imaginarul.
Atât la lecții, cât și atunci când copilul citește sau ascultă povești, este solicitată imaginația
reproductivă. Imaginația creativă este folosită atunci când se joa că, desenează, inventează povești.
Gândirea. Egocentrismul infantil diminuează. Copilul înțelege tot mai bine că există și alte puncte
de vedere în afară de ale sale, adică începe să se formeze capacitatea de decentrare. Datorită
îmbogățirii cunoștințelor animismul și artificialismul tind să dispară. Copilul are o concepție tot
mai realistă despre lume. În această perioadă are loc și destrămarea miturilor cop ilăriei legate de
Moș Crăciun, Moș Nicolae, iepuraș.
Pentru a cunoaște particularitățile gândirii copilului putem repeta experimentele lui Piaget
prezentate în capitolul anterior. În această etapă vom constata câteva diferențe remarcabile:
dacă punem mărgelele în pahare de altă formă își dă seama ca rămân tot atâta;
reușește să pună tot atâtea fis e câte am pus și noi. Dacă lungim sau scurtăm șirul, copilul își dă
seama că rămân tot atâtea fise;
își dă seama în ce ordine vor ieși bilele din tub;
Dacă i se cere, copilul repetă fără greutate 2 -3 cifre în ordine inversă; el reușește să numere
înapoi de la 10 la 1.
Gândirea copilului are încă deficiențe. Dacă îi dăm 3 bețișoare de diferite lungimi și îi
cerem să le așeze în ordine, după mărime, reușește fără nici o greut ate. Dacă îi punem întrebarea:
,,Petrică este mai înalt decât Vasile. Vasile este mai înalt decât Ion. Care copil este cel mai înalt?”
– probabil nu va reuși să răspundă. Dacă încercăm să îi explicăm: “a, b și c pot reprezenta orice
cifră; a>b, b>c; cum este a față de c?”, nu va reuși să răspundă. Pe plan concret reușește să facă
serieri sau alte raționamente mai complexe. Dacă îi cerem să efectueze aceleași raționamente pe
plan verbal va reuși mult mai greu sau deloc.

Piaget spune că la această vârstă gândirea copilului este în stadiul operațiilor concrete și se
caracterizează pr in următoarele: gândirea nu mai este subordonată percepției;
copilul înțelege permanența cantităților indiferent de aspectul perceptiv al acestora, altfel spus,
copilul conservă cantitatea (pentru el 6 elemente rămân tot 6, indiferent de poziția în care s unt
așezate; copilul înțelege că nu aspectul perceptiv contează). Piaget prin experimentele sale a
stabilit că majoritatea copiilor conservă cantitatea la 7 -8 ani, greutatea la 9 -10 ani, iar volumul la
11 ani; gândirea devine reversibilă. Copilul își dă se ama că dacă a făcut o operație mintală într -un
sens, o poate anula printr -o operație de sens opus;
copilul poate efectua raționamente mai complexe în prezența unui material concret sau dacă
dispune de imagini mintale adecvate;
copilul nu înțelege noțiuni le și raționamentele abstracte, formale, care nu s e leagă de un material
concret .
Datorită acestor caracteristici ale gândirii copilul înțelege noțiunea de număr, unitățile de
măsură, învață calculul aritmetic, rezolvă probleme de aritmetică cu conținut co ncret (știe să
calculeze cât fac 2 mere + 3 mere, pentru că și le poate imagina). El nu înțelege noțiuni abstracte
ca ,,forță”, ,, energie”, nu înțelege ce înseamnă 2x+5x. Din aceste motive el nu poate învăț a fizica,
algebra, chimia etc.
Afectivitatea; conș tiința morală; activ itățile caracteristice vârstei: relațiile sociale și
integrarea școlară
Afectivitatea. Reacțiile emoționale sunt instabile și superficiale, ca și în etapa precedentă. Copilul
are greutăți în controlarea manifestărilor afective.
Frecv entarea școlii generează trăiri afective noi:
dorință de afirmare și succes;
frustrări, deoarece trebuie să renunțe la distracții pentru a merge la școală și a face temele;
nesiguranță, anxietate, teamă datorate pe de o parte îndepărtării de mediul fami lial securizant, pe
de altă parte dificultăților întâmpinate la școală;
în relațiile cu colegii învață ce înseamnă simpatia, antipatia, rivalitatea, inv idia, gelozia,
inferioritatea.
Conștiința morală. ,,Kohlberg arată că la vârsta școlară m ică copilul se află tot în stadiul
moralității preconvenționale, ca și la vârsta preșcolară. Copiii apreciază caracterul moral al unei
acțiuni tot în funcție de consecințele acțiunii, dar pentru ei devine esențial modul în care sunt

apreciați de cei din ju r, recunoștința celor din jur, faptul că și ei la rândul lor vor fi ajutați în situații
dificile (,, este bine să îi lași pe colegi să copieze pentru că ș i ei te vor ajuta la nevoie”). La această
vârstă regulile de comportament nu sunt încă acceptate din co nvingere ci pentru că așa cer părinții
sau învățătoarea. Copiii impun altora destul de rigid respectarea normelor, regulilor, dar față de ei
înșiși su nt destul de indulgenți ”.
La școală, de exemplu, copilul care trebuie să facă lista cu cei care nu sunt c uminți sau cel
care trebuie să verifice temele colegilor își îndeplinește sarcina cu foarte multă seriozitate. Aceste
metode derivă probabil din sistemul monitorial utilizat la începutul secolului al XIX -lea în Anglia,
unde învățământul era obligatoriu, da r numărul cadrelor didactice era insuficient. Din această
cauză profesorul instruia elevii mai mari, care la rândul lor îi instruiau pe cei mai mici. În acest
fel, cu un număr redus de profesori puteau fi școlarizați mulți copii. Sistemul s -a introdus și l a noi,
apoi s-a renunțat la el, dar ,,urmele” sale se întâlnesc și azi în învățământ (Stanciu, 1996, p. 63).
Psihologii au unele rezerve față de aceste metode educative. Elevii care primesc funcții de
acest fel uneori se supraevaluează, au o atitudine de superioritate sau chiar de dominare față de
ceilalți elevi. Aceste ,,funcții” afectează negativ relațiile dintre elevi și produc distorsiuni
caracteriale la elevii care le exercită. Sunt și elevi care nu îndeplinesc cu plăcere aceste r oluri. L a
ei pot să apară sentim ente de nesiguranță, anxietate, tensiune internă deoarece nu vor să ajungă în
relații încordate cu colegii, dar le este frică și de învățătoare.
,,Așa cum arată Piaget (1980, p. 183), există o tendință naturală spre solidarita te între elevi.
Profesorii care acordă unor elevi funcții prin care îi opun colegilor sau ce i care îi încurajează sau
chiar îi provoacă pe elevi să pârască încearcă să rupă această solidaritate, ceea ce va avea
consecințe nefavorabile atât asupra elevului cât și asupra relațiilor interpersonale din cadrul
clasei ”.
Activitățile caracteristice vârstei. Pentru cei mai mulți copii activitatea preferată rămâne
joaca. Activitatea cea mai importantă devine cea de învățare. Unii copii, mai ales cei car e încă de
la grădiniță au manifestat interes pentru activitățile școlare, se adaptează mai ușor în noua situație.
Unii dintre cei care nu au frecventat gradinița se adaptează foarte greu la școală. Cercetările de
psihologie au arătat că dacă învățătorul in sistă exagerat pe disciplină copiii se adaptează mai greu
la școală, devin nervoși și obosesc ușor. ( Verza, 1993, p. 71).
Foarte mulți copii sunt foarte entuziasmați când sunt înscriși la școală. În primele zile merg
cu plăcere la școală, vor să învețe cât mai repede să scrie și să citească. Sunt foarte fericiți și mândri

când primesc primele teme. Dar peste câteva săptămâni entuziasmul a trecut și mulți copii nu mai
merg cu plăcere la școală. În multe cazuri deteriorarea rapidă a motiv ației se datorează fa ptului că
,,elevul este cel ce trebuie să se adapteze școlii, când de fapt școala ar trebui să fie adaptată elevului.
Această situație inversată traumatizează copilul de -a lungul întregii sale școlarități și î n special în
cursul primului an de școală”. (H. I. Has s, după Stoiciu, 1983, p. 30).
1.2.1.Psihomotr icitatea precizări conceptuale
Problematica psihomotricității presupune o abordare globală a ființei umane, sub aspectele
sale fizic, motric, psihic și adaptativ, postulând unitatea psihosomatică a ace steia. Ea se referă la
înțelegerea ființei umane ca legătură dintre fizic -motric și spiritual, unde psihicul și motricul se
află într -o continuă interrelație, sustine V. Horghidan (2000)
În concepția lui G. Mitrache (2015) Psihomotricitatea este un concept ce impune, de asemenea, o
abordare sistemică asupra ființei umane , punând accent pe relațiile și interacțiunile motric – psihic ,
atât și între individ și mediu, cât și dinamica acestora în dezvoltarea și funcționarea somatopsihică
eficientă și adaptată. P roblematica psihomotricității cuprinde mai multe aspecte. În figura 11
prezentăm aceste aspecte în concepția lui R. Rigal (2003)
Funcția psihomotr ică este o funcție bazală, care are un rol fundamental în adaptarea umană și
pentru dezvoltarea capacității de performanță. Inițial, în ontogeneză, ea stă la baza întregii
dezvoltări somatopsihice (atât în calitate de cauză, cât și de efect), fiind puternic ancorată în
anatomia și fiziologia persoanei. V Horghidan (2000) susține că „toate componentele ei
subordona te apar ca ecou al activităților (motrice) ale organismului și folosesc instrumente
organice (cele care asigură mișcările corpor ale – instrumentele mișcării)” constituind fundament
pentru dezvoltarea tuturor tipurilor de comportament: cognitiv, verbal, afe ctiv – motivațional –
volitiv, autoservire, socializare etc.
„Psihomotricitatea oferă permanent contribuțiile sale psihismului, fundamentează echilibrul
sinelui: legătura persoanei cu lumea prin mișcare (de la mișcările aparatului locomotor până la
mișcăr ile aparatului fono -articulator) și cu sine – amplificând, datorită mișcării, disponibilitățile
de recepție asupra propiului corp prin bio – feed – back. Se poate afirma, în concluzie, importanța
deosebită a funcției psihomotrice ca purtător, ca fundament al unității psihosomatice a ființei. De
aceea, prin psihomotor se acționează asupra somaticului și asupra psihicului, dar mai ales asupra
unității și armoniei lor, de ambele fiind legată” (Horghidan, V. 2000 , p.).

Psihomotricitatea în concepția lui Lafon, (apud Grigore V., 2001) reprezintă „rezultatul
interacțiunii integrării educației și maturizării sinergice și conjugării funcțiilor motrice, nu numai
în ceea ce privește mișcările, dar și în ceea ce le determină și le însoțește: voință, ne voi, afectivitat e,
impulsuri.”
După Tüdös Șt. (2001), psihomotricitatea reprezintă îngemânarea naturală a motricității și
psihismului explicând rolul motricității în somatopsihogeneză „asigurând cucerirea spațiului
concret, personal; aceasta fundamentează dezvoltarea com portamentului motor și implicit, a
tuturor celorlalte procese și funcții (cognitive, afective, motivaționale, socializare etc), dobândirea
controlului asupra propriului corp și constituirea eului corporal.”23 (Tüdös, Șt. 2001).
Autorii citați disting înt re:
• funcția psihomotrică, ale cărei principale componente sunt: schema corporală,
• capacitatea psihomotrică, (având în componență elemente stabile -aptitudini psihomotrice,
la care se adaugă elementele de stare). G. Mitrache (2004) caracterizează sintetic funcția
psihomotorie prin următoarele:
• „psihomotricitatea se manifestă ca emergență a întregului sistem psiho -somatic;
• este determinată de dezvoltarea sistemului nervos, a educației și a sinergiei motric -psihic;
• dezvoltarea psihomotrică presupune interac țiunea între organizarea răspunsurilor motrice
(a abilităților de mișcare a corpului) si dezvoltarea mentală;
• principalele componente ale funcției psihomotrice sunt: schema corporală, lateralitatea,
ideomotricitatea, inteligența motrică, coordonarea, praxi a;
• se exprimă prin motricitatea generală și motricitatea fină: o motricitatea generală (globală)
reprezintă mișcarea corporală realizată prin mușchii mari ai corpului (asigură deplasările
și posturile); o motricitatea fină – definită de mișcarea mușchilor mici ai corpului; cuprinde
mișcările fine, care pot fi caractarizate printr -o mare precizie și dexteritate” .
1.2.2. Componentele funcției psihomotorii.
Capacitatea de lucru a individului ține de o serie de factori dintre care cei care țin de motricitate
sunt cei mai importanți. În literatura de specialitate termenii de aptitudini mortice generale si
aptitudini psihomotrice sunt considerați a fi sinonimi de cele mai multe ori.
” Epuran M . (1993) pune in discuție conceptul de dezvoltare psihomotrie prin care se intelege:
Dezvlotarea calitaților motrice, precum viteza, forta, rezistenta, supletea, îndemanarea;

Dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice de baza (mers, alergare, săritură, cățărare,
împingere, tracțiune etc.);
Dezvoltarea chinesteziei (per cepția complexă a mișcarii);
Dezvoltarea capacității de lucru a organismului și de adaptare a sarcina de mișcare (stăpânirea
mediului) .”
” Lafon definește psihomotricitatea drept rezultatul integrării interacțiunilor educației,
maturizării sinergiei funcți ilor psihice si mortice. Psihomotricitatea include participara diferitelor
procese și funcții psihice care asigura atât recepția si prelucrarea informației cat și execuția
adecvată a actului de răspuns. ”
Sfera psihomotricitații este foarte largă, in care s e observa co -prezența elementelor analitice
cu cele sintetice. În planul comportamentului motric este de reținut rolul comportamentelor
psihomotricitații in reglarea voluntară a acțiunilor, atât sub raportul intenției, al orientării spre
scop, cât și al me canismelor de urmărire, control și coordonare -compensare, integrate in sfera feed –
back-ului.
Componentele psihomotricitații sunt următoarele:
• Lateralitatea;
• Schema corporală;
• Coordonarea dinamică (totala si segmentară)
• Coordonarea statică -echilibrarea;
• Coordonarea perceptiv -motrică;
• Rapiditatea mișcărilor;
• Ideomotricitatea (ca sinteză dinamică a schemei corporale și a coordonărilor perceptiv –
motrice cu sarcină motrică).
Conduitele mortice evoluează dupa naștere, progresiv, in legătura cu maturizarea neuro –
motrică și formarea educațională. Cercetătorii și -au îndreptat atenția spre acele conduite și
experiențe care -i permit copilului să dialogheze cu ambianța și in același timp cu sine. Eu au
remarcat fenomenele legate de formarea lateralității și a schemei co rporale.
Lateralitatea este legată de funcția dominant a unei emisfere cerebrale, funcție ce determină
inegalitatea jumătoților dreaptă si stângă ale corpului. Apare un fenomen de asimetrie senzorio –
motrică, ce are o puternică cpndiționare ereditară, tradu să intr -o anumită organizare funcțională a
emisferelo r cerebrale.

Lateralitatea se manifestă in mișcările mâinilor, picioarelor, in utiliarea ochilor si urechilor (in
ochire, ascultare) și se poate evalua prin probe simple (Horghidan 1997).
Funcțiile limb ajului sunt localizate in emisfera stângă, iar cele ale schemei corporale in
emisfera dreaptă. La dreptaci exista o dominanță funcțională a emisferei stângi, iar la stângaci a
emisferei drepte. Stângacii pot fi educați să se f olosească de mâna dreaptă, dar se pune întrebarea
dacă beneficiile unei asemenea acțiuni sunt mai mari decât dezavantajele care pot să apară:
tulburări ale limbajului oral și/sau scris, tulburări de comportament, tulburări affective și ale
schemei corporale. Toate aceste manifestări su nt de regulă reunite sub denumirea de contrariere a
lateralitații (Ciucurel & Ciucurel, 2002)
Totuși, fenomenele de contrariere a lateralitații sunt relativ frecvente in sport deoarece cele
mai multe ramuri de sport cer cu necesitate dezvoltarea de abilita ți senzorio -motorii atât pentru
jumătatea dominantă, cât și pentru partea contralaterală. De aceea se pune problema diminuării
consecințelor pe care le antrenează o astfel de educare gestuală, in acest context psihologul
revenindu -i un roș esențial.
Plast icitatea emisferelor cerebrale tinde să dispară după vârsta de 6 ani și educarea gestuală
din primii ani ai ontogenezei are o importanță deosebită. La muți copii până la 6 ani apare
ambidextria, abilitatea de a utiliza cu aceeași dexteritate am bele mâini.” Zaxxo R. afirmă că ” din
punct de ved ere al echilibrului psihomotor, ambidextria este cea mai proasta formula”. Cu alte
cuvinte este nevoie de o anumită specializare funțională a unei emisfere cerebrale, dar aceasta nu
trebuie să fie neapărat cea stângă. A mbidextria poate și trebuie să fie corectată, dar doar pe
dominanța funcțională corespunzătoare sportului genetic.
,,Atitudinile rigide ale unor cadre didiactice referitoare la stângaci nu fac altceva decât să ducă la
apariția fenomenului de contrariere a lateralitații, cu consecințe importante în viața copilului.
Totuși pot fi întalnite și cazuri în care părințiilor li se pare că dacă au un copil stângaci acesta este
mai inteligent, mai aparte față de ceilalți (dată fiind raritatea statistică a stângacilo r) și atunci
incurajează educarea gestuală stângă a copilului, deși aceasta nu este dominanța duncțională reală
a copilului ( Ciucurel & Ciucurel, 2002)”
,,Explicația unei astfel de atitudini este furniată chiar de părinții acestor copiii, care au
ferma con vingere că stimulând educarea gestuală stângă a copiilor lor vor determina dezvoltarea
funcțională a emisferei drepte, iar copiii lor vor deveni mai creativi, chiar mai inteligenți.

În realitate, cele două emisfere cerebrale se opun, dar se și completează. Faptul că emisfera
stângă analizează rațiunea, iar cealaltă intuiția nu atrage după sine o predominanță valorică a unei
sau a alteia. Creativitatea depinde de ambele emisfere cerebrale: persoanele creative au abordări
variate, iar demersul de descoerire i mplică ambele emisfere (Roco, 2001)”.
Schema corporală este imaginea totală sau segmentară, statică sau dinamică pe care
individul și -o face despre propriul corp în raport cu diferite segmente constitutive și in raport cu
spațiul sau obiectele înconjurătoa re. Ea se constituie pe baza unor date senzoriale multiple,
proprioceptive și exteroceptive. Schema corporala se referă la sentimentul vag al existenței și
posesiei corpului, la care se adaugă si conștiința clară a corpului ca intreg și a parților care -l
compun. Se constată că schema corporală este extinsă dincolo de limitele fizice ale corpului cu
câțiva cm, spațiul denumit ”zona de siguranță”.
Schema corporală se elaborează în ortogeneză pe baza experiențelor de viață pe care copilul
le are. Apare evide nt faptul că activitațile fizice au o importanță deosebită pentru constituirea
schemei corporale. De exemplu, la 5 ani copilul deosebește partea dreaptă de cea stângă a corpului,
dar abia spre 8 ani le va stanspune asupra altora. De aceea comenzile stânga -dreapta care nu sunt
acompaniate de demonstații sau care merg pe imaginea în oglinda îi pun în dificultate pe copii/
,,Dificultațile merg în ecprimarea lor până la transpunere în scris, acești copii av ând
disgrafii de diverse grade ( Ciucurel & Ciucurel, 20 02).
Ideomotricitatea reprezintă o sinteză dinamică între schema corporală, coordonarea perceptiv –
motrică și sarcina motrică. Ea constă în manifestări comportamentale în învățarea actelor motrice
prin antrenament mental.
În plus, la copii se constată preze nța unei mocromotricități ivoluntare: contracții musculare de mică
amplitudine implicate în desfașurarea unui proces cognitiv ( perceptiv, imaginativ). Copilul, deși
citește în gând, mișcă buzele ca și cum această activitate ș -ar ajuta să înțeleagă mai bine sensul
textului scris. Acesta este un indiciu că limbajul intern al copilului încă nu este suficient de bine
dezvoltat, iar copilul suplinește lipsa prin șoptit.
,,Coordonarea dinamica reprezintă capacitatea de a sincroniza activitatea diferitelor părți
ale organismului și a organismului ca întreg. În realizarea ei un rol important îl au senzațiile
chinestezice, care sunt senzații musculo -articulare ce informează despre poziția și mișcările
diferitelor părți ale organismului și a organismului ca întreg. E xcitanții sunt contracțiile musculare,
presiunile exercitate asupra tendoanelor, articulațiilor.

Simțul chinestezic informează scoarța cerebrala despre:
• Poziția părților corpului;
• Mișcarea părților corpului; direcția, amplitudinea, rapiditatea si forța nec esară efectuării
mișcării sunt percepute cu atât mai bine cât copilul are o experiență motrică mai bogată;
• Rezistența întâlnită la moșcare.
• Coordonarea statică este asigurată de senzațiile chinestezice în strânsă legătură cu
senzațiile de echilibrul și d e orientare a mișcării corpului în spațiu.
• Componentele coordonării statice sunt:
• Senzația de verticalitate și de înclinare a capului;
• Senzația de mișcare rectilinie;
• Senzația de rotație.
Coordonarea perceptiv -motrică de realizează p rin trei categorii de p ercepții :
1. spațiale, care asigură orientarea în mediu și oferă informații despre mărimea și forma
obiectelor, volumul și profunzimea lor, distanțele dintre obiecte;
2. temporale ( durata, succesiunea, ritmul evenimentelor);
3. ale mișcărilor. Interacțiunea lor asigură perceperea elementelor componente ale acțiunilor
mortice (Epuran, 1976).”
Percepția mișcării reprezintă o unificare specific a elementelor spațio -temporale, se
diferențiaza o perepție a mișcarii obiectelor exterioare subiectului, în care un rol imp ortant îl are
aparatul visual (mai ales constanța perceptive) și o percepție a propriilor mișcări, în care un rol
important il are acceptorul acțiunii. Conceptul a fost introdus de Anohin și desemnează acea
formațiune corticală care închide în ea imaginea actului ce trebuie efectuat. Datorită feed -back –
ului acceptorul acțiunii introduce corective in complexul de impulsuri corticale până ce ultimul
feed-back corespunde acceptorului acțiunii. De aceea este esențial ca persoa na să învețe mișcarea
corectă ( mers , scris, săritură etc.) și deci să -și constituie o imagine corectă a actului ce trebuie
efectuat. Acest mecanism de coordonare nu este în întregime conștient, deoarece multe
componente senozorial -perceptive nu devin conștiente.
În concluzie, psihomotricita tea este expresia maturizării și integrării funcțiilor motrice și
psihice la nivelul pretins de integrare funcționala bună a individului în ambianță. Se apreciază că
dezvoltarea sa se încheie la vârsta de 11 ani și nu cupride decât în mică măsură elementul
performanțial. De aceea ce nu se dezvoltă până la această vârstă se pierde și rămâne doar în termeni

de potențialitate ce ar fi putut să fie. De aceea psihomotricitatea trebuie considerată diferit, în
funcție de vârsta subiecților.
Psihimotricitatea unei persoane nu asigură decât parțial performanța motrică. Capacitatea
motrică este deci o reacție complexă la stimulii ambianței. Ea cuprinde psihomotricitatea (ca
înzestrare naturală psihofizică), aptitudinile motrice generale (ca expresie concretă și specif ică a
celor de mai sus), toate influențate, structurate și potențate divers de maturizarea firească a
funcțiilor, de exersare și de factorii interni motivaționali.
1.2.4 Rolul aptitudinilor motrice și psiho motrice în activitatea sportivă
Dezvoltarea motori e în copilăria mijlocie
La 7 ani. Devine posibil echilibrul într -un picior fără a privi. Copiii pot să meargă pe bârne
late de 5 centimetrii. Copiii pot să sară într -un picior și de pe loc cu precizie, în pătrate mici. Copiii
pot executa corect exercițiul saltului pe loc cu picioarele depărtate și cu ridicarea brațelor deasupra
capului, urmat de revenirea în poziția inițială, cu brațele pe lângă corp.
La 8 ani. Copiii au o forță de strângere în mână cu presiune de 5 kilograme. Numărul
jocurilor la care part icipă ambele sexe, este cel mai mare la această vârstă. Copiii pot să sară ritmic
într-un picior, a lternând picioarele, într – un ritm de 2 – 2, 2 – 3, 3 – 3. Fetele pot să arunce o minge
mică la 14 metri distanță.
La 9 ani. Băieții pot alerga cu viteza de 5,5 m/s. Băieții pot să arunce o minge mică la 23
metri distanță.
La 10 ani. Copiii pot să estimeze și să intercepteze traiectoria unei mingi mici, aruncate de
la distanță. Fetele pot să alerge cu 6 m/s. Băieții pot executa un salt de 1,5 metri în lungime de pe
loc, iar fetele, un salt de 1,3 metri (Papalia, D., Wendkos, S., Feldman, R.2010 , Dezvoltarea umană ,
p.287).
La vârsta preșcolară, în jurul vârstei de 6 ani, copilul se dezvoltă foarte repede din punct
de vedere motric, învățând să arunce, să prind ă și să dezvolte primele acțiuni motrice combinate,
precum: alergare cu săritură, aruncare și prindere, prindere și aruncare, alergare și aruncare sau
prindere. Viteza și formele de manifestare se dezvoltă mai puțin acum, prin prisma slabei mobilități
a proceselor nervoase. Forța și îndemânarea sunt la un nivel scăzut și se dezvoltă foarte puțin,
deoarece corelarea lor este mai dificilă de îndeplinit. În schimb, mobilitatea se dezvoltă foarte bine,
iar rezistența se dezvoltă în funcție de nivelul solicitări i datorită jocurilor desfășurate.

Vârsta mică spre mijlocie, adică 7 – 10 ani, reprezintă vârsta la care copii, elevii,
înregistrează progrese deosebit de mari în ceea ce privește motricitatea. Deprinderile naturale și
de bază se perfecționează, iar pe fon dul lor se formează și consolidează altele noi, mai complexe.
Din aceste motive, această vârstă este cea mai indicată pentru dezvoltarea calităților motrice, fiind
denumită și vârsta primelor performanțe. Indicii care definesc viteza, îndemânarea și rezist ența
aerobă cresc rapid. Paralel cu creșterea acestor indici, trebuie să se acorde o a tenție deosebită și
mobilității ,care dacă nu este susținută corespunzător, poate regresa.
Această vârstă este marcată de un interes deosebit al elevilor pentru activitat ea sportivă,
pentru a cunoaște cât mai mult și a prelucra informațiile, dând dovadă că sunt capabili de o
participare conștientă și activă la creșterea motricității personale. La această vârstă, se va acorda
atenție gradării efortului în dezvoltarea forței și a vitezei în regim de rezistență. Exercițiile de forță
se recomandă a fi utilizate cu intensitate medie și submaximală, datorită procesului neîncheiat de
consolidare a aparatului locomotor. La fel este valabil și pentru exercițiile de dezvoltare a vit ezei
în regim de rezistență, ținând cont de dezvoltarea aparatului circulator și respirator, care nu au
ajuns la capacitatea maximă a dezvoltării lor . Mitra, Gh. , Mogoș, Al. 1977 , Dezvoltarea calităților
motrice, pag. 53 -55, Editura Sport – Turism , pag. 35 – 36
1.3. Jocuri
Schiul sub formă de joc.
Cu ani în urmă, au striacul Karl Koller lansa idea ” să-i învățam pe copii să schieze
instinctive și amuzându -se”, pe care o punea în practică la grădinița de copii de la Kitzbuhel. I s -a
spus ”Disney -land-ul-schiului”, pentru că folosea un teren ușor denivelat, în care era instalat un
parcurs constelat cu figurine din zăpadă și carton inspirate din lumea lui Walt Disney. Apoi, idea
a proliferat.
Câtuși de puțin mulțumite de a prelua idea lui Karl Koller, franțu zoaicele Annie Famose și
Isabelle Mir – multiple campioane mondiale – au amenanjat pentru copiii între 4 și 10 ani un veritabil
complex. Ce -au urmărit? În primul rand solicitarea mai intensive a copiilor, știut fiind că, în
învațământul traditional, timpul e fectiv de lucru -deci de alunecare pe schiuri – al copiilor este
redus, el fiind obligat să astepte, aliniat, explicațiile și demonstrația instructorului, evoluția
colegilor etc. În concepția noii școli copii schiază împreună, fără încetare, noul fiind perm anent
present prin variația jocurilor care contribuie, astfel, la stimularea interesului pentru schi.

Așadar, jocul apare ca mijloc de bază al inițierii în schi. Teoretizările excesive, explicațiile
abstracte, execuțiile unor elemente descompuse din anumi te procedee tehnice,” pisate” până la
saturație, sunt înlocuite print -o activitate concretă care creează situații, ce implică un
comportament natural al copilului. Pentru a exemplifica, vom da un singur aspect: în învățământul
tradițional dacă doream ca ele vul să aibă o poziție mai joasa îi spuneam simplu să îndoaie
genunchii sau să se aplece. În metoda nouă, elevul este obligat să treacă peste dâmburi sau sub
mici obstacole unde acționează instinctiv. Toate exercițiile sub formă de joc sunt clasate în trei
categorii:
Exerciții care determină un comport ament (ca în exemplu de mai sus );
Exerciții care permit corectarea unor poziții;
Exerciții care au ca scop educarea percepției pe ca re copilul o are din practică ( profilul
virajului spre exemplu ).
Concluziile noastre, rezultate și din experimentări propria, evidențiază faptul că schiul sub
forma de joc este o activitate atractivă, dinamică care permite obținerea de rezultate rapide în
procesul de inițiere. Această forma o întalnim, de altfel, la orice nivel, c hiar la competitor.
Eficacitatea sa este și mai evidentă dacă o raportăm la condițiile care asigură pregătirea timpurie
în schi, în care jocul este propriu vârstei copiilor, lumea reprezentărilor bogată, caracterul
instinctive și intuitive prezent.
Pentru ca jocurile să -și dovedească eficiența, este necesar ca organizarea și desfășurarea
lor să fie bine pregătite și subordinate unui anumit scop. De asemenea, să se folosească o
terminologie adecvată vârstei, legată de reprezentări vii (rozeta, foarfeca, tren ul, tunelul, scara
etc.); stimularea imaginației, a fanteziei copiilor prin folosirea desenului realizat cu ajutorul
schiurilor, prin mers și alunecare pe zăpadă proaspăt ninsă; stimularea continua a ritmului și a
capacității de improvizare a copiilor; org anizarea de întreceri; găsirea unor modalități de lucru
adecvate copiilor care au dificultăți la începutul practicării schiului.
În scopul unei mai bune organizări a activității sub formă de joc, am sistematizat materialul
astfel:
• exerciții sub forma de j oc pentru obijnuirea cu materialul de schi și acomodarea cu
alunecarea;
• exerciții sub forma de joc pentru deplasări și întoarceri;
• exerciții sub forma de joc pentru schimbări de direcție și coborîre;

• exerciții sub forma de joc pentru frânări, opriri, ocol iri;
• exerciții sub forma de joc pentru competiție;
• exerciții sub forma de joc cu caracter acrobatic;
• aplicații.

CAPITOLUL 2.
DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII

2.1. Data, locul și subiecții cercetării
Cercetarea propriu zisă, s -a efectuat din 15 decembri e 2018 – până în 15 martie 2019, pe
domeniul schiabil din Poiana Brasob, partia Bradu (altitudine …si lungime ) , subiecții cercetării
fiind alcatuita din 10 copii ( fete care au implinit varsta de 8 ani)
2.2. Aparate, instalații și materiale
În cercetare a propriu -zisă, în momentul aplicării programelor de pregătire s -au folosit o
serie de materiale sportive, cum ar fi echipamentul propriu: costum de schi, cască, ochelari, jaloane
inalte si scurte, perie marcaj , arc ploicarbonat, cercuri cu circumferinta m ica si mai mare
cronometru, mingi cercuri si ursuleti de plus , etc.

2.3. Metode și tehnici de cercetare
Metode de cercetare utilizate în lucrare :
• Metoda studiului bibliografic;
• Metoda observației directe;
• Metoda testelor;
• Metoda experim entului;
• Metoda statistico -matematică;
• Metoda grafică.

► Metoda studiului bibliografic
Prima etapă în declanșarea unei investigații o constituie informarea. Ea se realizează la
începutul cercetării, continuându -se și completându -se pe parcursul acesteia. Documentarea
bibliografică este metoda prin care m -am documentat și am adunat informații cu privire la lucrările,
publicațiile, cărțile și revistele de specialitate din domeniul vizat, care puneau în discuție informații
legate de optimizarea învățării schi ul, la nivel de copii , și importanța acesteia în creșterea
performanțelor sportive.
Un rol important în redactarea lucrărilor științifice îl joacă datele care susțin și confirmă
ipotezele stabilite, dar și a celor care prezintă alte puncte de vedere. Preze ntarea părerilor personale
în legătură cu formularea ipotezelor, organizarea cercetării, modalitatea strângerii și prelucrării
datelor, interpretarea și analiza lor reprezintă o parte importantă în redactarea lucrărilor științifice.
► Metoda observației d irecte
Metoda studierii datelor literaturii de specialitate s -a aplicat în scopul cunoașterii opiniilor
unor specialiști ai domeniului atât pe plan național cât și internațional despre tema abordată de noi
și desprinderea acelor direcții în care să se poa tă aduce o contribuție teoretică și practică. Metoda
observației este cea mai veche metodă, este o metodă de constatare, pe baza căreia se fac descrieri,
clasificări și se formulează ipoteze sau se extrag concluzii.
Observația directă este numită și natura lă, făcută în condiții firești, cotidiene, fără
intervenția cercetătorului. În cazul cercetării noastre cel care face observațiile asupra programului
de pregătire, dar și a acțiunilor tehnico -tactice întreprinse în teren, este antrenorul.
Observația de tip experimental este observație provocată, cercetătorul verificând anumite
reacții și conduite prin administrarea unor variabile independente, adică stimuli din cei mai diferiți.
„În situațiile experimentale, alături de înregistrarea cantitativă sau calitati vă a variabilei
dependente (a reacțiilor/rezultatelor), ne interesează și comportamentul sportivilor sau alte
fenomene, cu care observația completează datele cercetării.
Observația se face asupra unui obiect, document, fenomen, proces, în cercetarea speci fică
domeniului activităților corporale, principalul subiect al observației fiind omul în mișcare” (după
Epuran M., 2005, p. 207).
► Metoda testelor

Folosirea testelor în antrenamentul sportiv este foarte importantă, deoarece ne prezintă
valorile reale în ceea ce privește timpul, numărul de reușite, acestea fiind date importante în
activitatea sportivă. Acest termen este utilizat de multe persoane în vederea realizării unei
„măsurători” sau a evaluării unor performanțe sportive (timpi, tehnică de execuție, etc). Scopul
testărilor face referire la măsurarea unor caracteristici, însușiri comportamentale, deprinderi,
tehnici de execuție, măsurare, etc, care în condiții naturale, ar fi mai dificile și în care aceste
condiții ce trebuiesc impuse nu sunt identice pentru toți, nu ar putea fi comparate.
Ce măsoară testele?
Testele măsoară o mare varietate de variabile de răspuns și, de asemenea, de variabile
intermediare (care țin de personalitatea sportivului). Se măsoară cunoștințe, funcții fiziologice
psihice, ps ihomotrice și motrice, modalități de reacție și de adaptare, trăsături mai mult sau mai
puțin manifeste ale individualității, atitudini psihosociale etc.
Testele pot fi de mai multe feluri: verbale și nonverbale, de nivel și de personalitate, de
adaptare ș i de expresie, de aptitudini și atitudini, de adaptare la efort și fitness, etc. Testele sunt
instrumente de măsurare.
În domeniul educației fizice și a antrenamentului sportiv se pot număra execuțiile unui
subiect la o probă de forță, dar numărul repetăr ilor reflectă aproximativ calitatea investigată,
întrucât execuția nu poate fi deplin corectă și apoi, unele particularități somatice (brațe scurte sau
lungi, de exemplu) pot influența rezultatele, tot așa cum ele pot fi influențate de atitudinea față de
probă (interes, motivație, efort etc). Metodele experimentale prezentate în lucrare se caracterizează
prin faptul că urmăresc să verifice ipotezele în care se presupune existența unui raport între
fenomene și anume:
► Metoda experimentală
Se caracterizează prin faptul cǎ urmărește să verifice o ipotezǎ, în care se presupune
existența unui raport între fenomene, adică:
stimul – variabila independentă – factorul care este responsabil de modificarea fenomenelor
cercetate, care este controlat, manevrat și modif icat) – programele de preg ătire tehnică elaborate
de noi; răspuns – variabila dependentă – face referire la reacțiile sportivului, răspunsurile lui sau
performanțele realizate//înregistrate în urma aplicării strategiei stabilite (progrese evidențiate de
rezultatele înregistrate la probe și teste). (după Epuran M, 2005 p.208).
► Metoda statistico -matematică

Interpretarea corectă a rezultatelor obținute de diferiți subiecți supuși mai multor probe de
control sau mai multor teste, reprezintă etapa cea mai imp ortantă în aprecierea randamentului la
educație fizică și sport. Metoda matematică se referă în primul rând la utilizarea largă a
simbolurilor matematice care, în cercetare, este legată de studiul cantitativ al obiectelor și
fenomenelor pe care fiecare dom eniu le cuprinde. În același timp, matematica conduce și la studiul
aspectelor calitative ale fenomenelor, tocmai datorită relației strânse ce există între variațiile
calitative și cantitative ale acestor fenomene.
În al doilea rând, metoda matematică este etapa perioadei de abstractizare superioară a unei
științe, care prin utilizarea conceptului matematic, formulează ipoteze, reguli de deducere
matematică și dobândește precizie în formularea concluziilor. Ca metodă, statistica desprinde din
studiul fenome nelor individuale, semnificațiile general valabile și tendințele fenomenelor ca
ansambluri mari. Ca metodă de prelucrare și interpretare a datelor recoltate în cercetare, statistica
s-a impus în ultimele decenii, cunoașterea ei fiind indispensabilă oricăru i cercetător.
Principalele instrumente cu care operează statistica matematică, sunt indicatorii statistico –
matematici. Pe parcursul cercetării noastre, au fost utilizați următorii indicatori:
media aritmetică (
X ): este indicatorul sta tistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor și care
se ia în considerare în toate calculele ulterioare. De asemenea, oferă cea mai precisă măsură a
tendinței centrale, sintetizând într -o singură expresie cantitativă toate nivelurile individuale
concrete și exprimând ceea ce este esențial și tipic în cadrul unei anumite colectivități.
Se calculează după formula:
nXXi
unde:
X
i- valori individuale
n
numărul de cazuri
abaterea standard (S): e ste indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica cercetării
științifice și reprezintă standardul cu care se poate abate de la medie fiecare valoare individuală.
Abaterea standard are întotdeauna înainte semnul
 . Se apreciază că o distribuție se numește
“normală” dacă într -o abatere standard la stânga și una la dreapta sunt cuprinse peste 68% din
cazuri.

Se calculează după formula: S
1) (2

nX Xi
unde :
iX – valorile individuale

X – media aritmetică
n – numărul de cazuri
(
vC): din calculul mediei aritmetice și al abaterii standard, prin valorile lor absolute, nu putem
face totuși aprecieri exacte asupra distribuției datelor, deoarece ele singure nu exprima mărimea
împrăștierii.
În acest caz este necesar calculul unui indicator deosebit de prețios – coeficientul de
variabilitate, care reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre abaterea standard și media
aritmetica. Acest indicator oferă o măsură a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor
colective.
Se calculează după formula:
vC =
100*XS
unde: S – abaterea standard

X – media ar itmetică
Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere :
0 -10% omogenitate mare;
10 -20% omogenitate medie;
peste 20% lipsă de omogenitate.
Unii autori recomandă și alte valori pentru scara respectivă, atunci când se lucrează c u
variabile recoltate din procesul instructiv -educativ și anume:
0-15% împrăștiere mică, ceea ce înseamnă ca media este reprezentativă – omogenitate mare;
15-30% media este suficient de reprezentativă
 omogenitate medie;
peste 30% media nu este reprezentativă
 lipsă de omogenitate.
Probleme de comparație: testul „t”
Pentru a determina semnificația diferenței dintre cele două testări -inițială și finală la care
au fost supuse clasele care au făcut obiectul cercetării n oastre, a fost calculat testul “t” pentru
fiecare probă de control în parte.

Formula testului “t”:
yxSyx

unde :
x- media aritmetică de la testarea inițială

y – media aritmetică de la testarea fina lă

yxS – abaterea standard a diferenței dintre cele două medii
Valoarea calculată s -a comparat cu cea a lui “t” din “Tabla lui Fischer” corespunzătoare
numărului de cazuri în coloana f = n -1 (unde n – numărul de cazuri). Apoi s -a mers pe orizontală
până la 0,05 (siguranță 95%), comparând valoarea “t” – ului calculată de noi cu cea din tabel
(Niculescu, M., 2003, p. 297).
► Metoda grafică și tabelară
Metodele folosite pe parcursul tuturor cercetărilor științifice, evidențiază că această m etodă
reprezintă un mod eficient de prezentare a datelor înregistrate și prelucrate. Graficele și tabelele
folosite vin în sprijinul celor afirmate anterior prin evidențierea unor rezultate obținute în cadrul
demersului cercetării. Astfel, în grafice sunt prezentate atât rezultatele cât și posibilitatea de a
realiza comparații între diferitele probe și normele înregistrate. Tabelele sunt cele care prezintă
relații exacte asupra unor valori, mărimi și indici ca racteristici grupelor de lucru.
2.4. Etapele cer ectării
Etapa I – În această etapă vom cunoaște cei șase sportivi, cu care urmează să ne desfășurăm
cercetarea. Aceșția, impreună cu părinții și antrenorul, ne -au permis posibilitatea să lucrăm cu ei,
în condițiile discutate anterior.
Etapa II – 05.12.201 7, – are loc Testarea Inițială – Sinaia – Valea Dorului – Baterie de teste
Skill Tests.
Etapa III – 06.12.2017 se începe pregătirea centralizată a celor șase sportivi, după
programele de antrenament elaborate de noi. Sportivii vor avea un minim de 4 antren amente pe
săptămână,
Etapa IV – 05.04.2018 are loc Testare Finală – Sinaia – Valea Dorului. Evaluarea
sportivilor a fost realizaăt printr -o baterie de teste denumit Skill Tests – unde au fost înregistrate
punctajele obținute de la 1 – 10, pentru fiecare d intre abilitățile de bază: – rotația (separarea
independentă a mișcărilor trenului superior față de cel inferior), echilibrul, controlul presiunii și al
canturilor.

Etapa V – Inregistrarea punctajelor. Prelucrarea și interpretarea datelor.
Etapa VI – Form ularea concluziilor generale și specifice în urma cercetării.

CAPITOLUL 3.
PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA STATISTICĂ A
REZULTATELOR CERCETĂRII

3.1. Designul cercetării
3.2. Elaborarea și realizarea modelelor de pregătire

MODEL AN TRENAMENT 1
Disciplina sportivă Schi alpin
Grupă începători 8 – 10 ani
Număr sportivi 10 fete
Locul Domeniul schiabil Poiana Brașov Pârtia Bradu
Altitudine 1020 m
Diferență de nivel 765m
Durata:60 – 90 minute
TEMA 1. Acomodarea cu schiurile și clăparii
▪ Obiectiv Însușirea deprinderilor specifice acomodării cu schiurile, clăparii, panta de lucru
și perimetrul zonei, unde se desfășoară lecția.
TEMA 2. Deplasări și întoarceri
▪ Obiectiv Învățarea mecanismului de execuție a deplasărilor în teren și a întoarceril or, cu
accent pe păstrarea echilibrului, controlul canturilor, a repartizării greutății în funcție de
elementul tehic, a coordonării, a ambidextriei la nivelul membrelor inferioare.
Partea de introducere. Exerciții de încălzire
Fară schiuri: rotări de braț e alternativ înainte/ înapoi, răsuciri ale trunchiului, rotații ale bazinului
într-un sens și în celălalt, fandări înainte, mers cu atingerea zăpezii, mers în clăpari pe distanțe
scurte, atingerea unor crenguțe de brad suspendate.
Partea fundamental .

Exerc iții de acomodare
▪ Ridicarea alternativă a schiului de pe zăpadă;
▪ Ridicarea alternativă cu menținere 2 -3 secunde;
▪ Ridicarea alternativă a primei jumătăți a schiului;
▪ Ridicarea alternativă a cozilor de pe zăpadă;
▪ Ridicarea cu așezarea schiului pe coadă, atât cu piciorul drepr cît și cu stîngul;
▪ Cumpana cu ridicarea și menținerea schiului în aer 2 -3 secunde. Sprijinul se face pe bațe.
▪ Desprinderi pe verticală;
▪ Ghemuiri cu ridicarea unor mingi de burete, colorate de jos;
▪ Atingerea vârfurilor schiurilr cu mănușa ;
▪ Alunecare alternative pe un schiu, pe o distanță de 10 m.
Întoarceri
▪ Întoarcere prin pași adăugați
▪ Întoarcere în evantai atât cu stangul cât și cu dreptul
▪ Întoarceri vâ rf peste vârf
▪ Întoarceri coadă peste coadă
TEMA 1
Exercițiul 1. Cine se echipează mai repede
Descrierea exercițiului : Zona de lucru: teren plat. Copiii se așează în linie câte unul, schiurile
fiind paralele și perpendiculare pe firul pantei. La comanda profesorului, toți își încalță schiurile.
Câștigă sportivul, care s -a echipat corect și rapid, fără să se dezechilibreze. Varianta: la comanda
profesorului, copiii aleargă spre un fanion (jalon colorat, sau iepuraș gonflabil), îl ocolesc , apoi se
îndreaptă spre locul unde și -au lăsat schiurile și se echipează. Câstigă cel care s -a echiat primul
sau echipa ai cărei componenți s -au echipat mai repede.
Exercițiul 2. Alunecare până în zonă marcată
Descrierea exercițiului : Zona de lucru: ter en ușor inclinat, prevăzut cu contrapantă. Copiii se vor
așeza pe schiuri (cu fața sau cu spatele spre direcția de alunecare). Cel care reușește să alunece
pâna la zona marcată pe zăpadă, fără să se dezechilibreze sau să se răstoarne, caștigă.
Exercițiul 3 . Alunecare pe un schi
Descrierea exercițiului : Jocul se poate desfașura individual sau pe perechi pe un teren
plat. Copiii au încălțat un singur schi. Ei se deplasează înpingând cu piciorul liber ca la trotinetă.

Profesorul delimitează spațiul de mișcare și linia de sosire. La comanda sa copiii pornesc
alunecând cât mai rapid. Câștiga cel care a trecut linia de sosire primul. Jocul se poate practica și
in perechi, copii ținându -se de o mână.
Exercițiul 4. Prinde mingea
Descrierea exercițiului : Pe teren plat, într-un spațiu delimitat. Jocul se desfășoara individual sau
pe echipe. Copiii sunt așezați in linie la o distanță de 3 -4 m unul de celălalt, având in mâini o minge
de plastic. La semnalul instructorul, aceștia rostogolesc mingea înainte, apoi pleac ă în urmărirea
ei, străduindu -se să o prindă. Câstigă copilul care prinde primul mingea sau echipa care a prins
mai multe mingi în spațiul delimitat.
TEMA 2.
Exercițiul 1. Suveica
Descrierea exercițiului: Pe un teren plat se formează echipe, jocul se desfășoară sub forma de
întrecere. Fiecare echipă este împărțită în două, jucătorii aflându -se față în față la o dista nță de 20
de m. Liniile de plecare sunt marcate cu stegulețe sau crenguțe de brad. La semnalul instructorului
din fiecare echipă pornește în cursă un copil, care se îndreaptă spre copechipierul din față, copilul
care a preluat ștafeta se îndreaptă la rându l său spre cel din față sa și așa mai departe. Câștigă
echipa ai cărei jucători au revenit primii la linia de plecare.
Exercițiul 2. Stafeta in bucle
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe echipe, pe un teren plat. Copiii sunt așezați în linie
pe un rând , înapoia liniei de start. În fața fiecărei echipe este marcat un traseu unde sunt instalate
4 fanioane la o distanță de 10 m. La semalul instructorului se pornește în cursă, copiii fiind obligați
să ocolească complet fiecare fanion (formând o b uclă), apoi se întorc în linie dreaptă, predând
ștafeta următorului. Câștigă echipa care termină prima traseul.
Exercițiul 3. Cine întoarce mai iute?
Descrierea exercțiului: Este un joc individual e se desfășoară pe teren plat. Copiii sunt așezați în
linie la un interval de două lungimi de braț. În fața lor este marcată o linie la o distanță de 15 -20
m, pe care se află instalat în fața fiecărui copil, câte un steguleț sau o crenguță de brad. La semnalul
instrutorului toți copiii pornesc în viteză spre rep ere. Ajunși la obiectiv se opresc și se întorc,
folosind unul din procedeele învățate, după care se întorc la linia de plecare. Câștigă cine ajunge
primul.
Exercițiul 4 . Crabii si creveții

Descrierea exercițiului: Jocul este pe echipe. Terenul este plat d e formă dreptunghiulară. La
mijlocul spațiului de joc sunt trasate două linii paralele la un interval de 3 m. Pe aceste linii se vor
sta copiii la o distanță de două lungimi de braț unul de celălalt. Liniile de fund ale terenului sunt
în același timp linii de refugiu. Jucătorii sunt instalați cu spatele unul la celălalt. Schiurile sunt
paralele, ușor depărtate. O echipa se va numi ”crabi”, alta ”creveți”. Se stabilesc perechile ( fiecare
copil nu va putea acționa decat asupra perechii sale). Instructorul va striga pe rând, numele unei
echipe. La acest semnal, echipa strigată caută să se deplaseze rapid spre linia de refugiu fiind si
linia de fund, in timp ce cealaltă se străduiește să captureze prizonieri. Sunt considerați prizonieri
copiii care au fost atin și cu mâna pană la linia de refugiu. Instuctorul va ține evidența celor prinși
după fiecare semal. Pentru a da o notă și mai amuzantă jocului, insturctorul va căuta să deruteze
elevii ( stimulându -le atenția) pronunțând nume asemănătoare cu ”crabii” si ”cr evetii”. Câștigă
echipa care a luat mai mulți prizonieri.
Exercițiul 5. Alunecarea prin tunel
Descrierea exercțiului: Jocul se desfășoară pe un teren plat. Efectivul se împarte în două echipe.
Copiii din fiecare echipă sunt așezați în coloană câte doi, d istanța dintre parteneri fiind de 1 -1,50
m. La semnal primul jucător din fiecare echipă iese din rând, face o întoarcere la stânga sau la
dreapta, apoi prin mers se deplasează până la capătul opus la coloanei, unde coechipierii,
apucându -l de mâini, il vor trage prin ”tunel”, prin alunecare de la o pereche la alta. Când
executantul ajunge la capăt își reia locul, apoi pleacă următorul. Echipa care termină prima iese
învingătoare. Copiii nu au bastoanele în mâini, iar întoarcerea se face prin pași succesivi. În timpul
alunecarii prin tunel nu se va da jucătorului un impuls prea mare, pentru a evita dezechilibrarea.
Pe măsura ce copiii avansează, se trece pe un teren ușor înclinat și se mărește distanța dintre
perechi.
Partea de încheiere
Regruparea, pentru pǎrǎsirea muntelui (pârtiei de antrenament);
Discuții pentru ziua urmãtoare.

MODEL DE ANTRENAMENT 2
Disciplina sportivă Schi alpin
Grupă începători 8 – 10 ani
Număr sportive 10

Locul Domeniul schiabil Poiana Brașov
Altitudine 1020m
Diferență de nivel 765m
TEMA 1. Mersurile – pe teren plat, alternati ve cu 2 pași și cu 4 pași.
Obiectiv Învățarea mecanismului de execuție a deplasărilor în teren, cu accent pe păstrarea
echilibrului, controlul canturilor, a repartizării greutății în funcție de elementul tehic, a
coordonării, a ambidextriei la nivelul memb relor inferioare.
TEMA 2 Alunecări – cu împingeri simultane cu 2 pași și 4 pași, mers cu un pas și împingere
simultană.
Obiectiv:
Partea de introducere
Exerciții de încalzire
▪ Fară schiuri: rotări de brațe alternativ înainte/ înapoi, răsuciri ale trunchiului, rătații ale
bazinului într -un sens și în celălalt, fandări înainte, mers cu atingerea zăpezii.
▪ Acomodarea cu schiurile : Exerciții de acomodare: ridicarea alternativă a schiului de pe
zăpadă; ridicarea alternativă cu menținere 2 -3 secunde; ridicarea alternativă a primei
jumătăți a schiului; ridicarea alternativă a cozilor de pe zăpadă;
▪ ridicarea cu așezarea schiului pe coadă, atât cu piciorul drepr cît și cu stîngul;cumpana cu
ridicarea și menținerea schiului în aer 2 -3 secunde; sprijinul se face pe bațe.desprinder i pe
verticală;ghemuiri cu ridicarea unor mingi de burete, colorate de jos;atingerea vârfurilor
schiurilr cu mănușa; alunecare alternative pe un schiu, pe o distanță de 10 m.
Mersuri
▪ Mers altermativ cu înfigerea bețelor in zăpadă pe o distanță de 20 m, în linie cu oprire
la punct fix.
▪ Mers alternativ sub formă de cerc (urmărire) cu raza mare.
▪ Mers alternativ pe o distanță de 5 m cu ocolirea unui jalon și revenirea la traiectoria de
înaintare.
▪ Mers alternativ cu menținerea unei mingii de burete p e o distanță de 10 m.
▪ Ștafetă. La semalul sonor primii doi doi copii vor pleca în mers alternativ pe o distanță
de 5 m cu fața, urmatorii 5 m cu spatele pana în dreptul trecerii. La final câltigă echipa
care a executat cel mai rapid și fără dezechilibrari .

Alunecări
▪ Alunecăti cu împingere simultană cu 2 pași pe două coloane. Pleacă primii doi la
semnal sonor pe o distanță de 10 m pe un teren ușor variat cu ocolirea unui obstacol,
revenire pe o distanță de 5 m și trecerea liniei de sosire . Câștigă echipa care nu a avut
dezechilibrări și a trecut linia de sosire cel mai rapid.
▪ Alunecări cu împingere simultană cu 4 pași. Acest exercițiu se desfășoară în zăpadă
mare care depășește jumătatea clăparului.Pleacă primii doi la semalul sonor, exer cițiul
se execută pe o distanță de 10 m cu trecerea pe sub 5 poduri formate din bețele de
schiuri, situate la o distanță de 3m unele față de celelalte. Câștigă cine ajunge cel mai
rapid la sosire.
▪ Alunecări cu împingeri simultane cu 4 pași, cu rularea unu i bulgăre mare de zăpadă,
pe o distanță de 10 m. Câștigă cel mai rapid.
▪ Alunecări cu împingeri simultane cu atingerea zăpezii atât cu mana dreapt cât sși cu
cea stangă, a 6 jaloane la o distnță de 3 m între ele.
▪ Alunecări cu împingeri simultane ținându -se de mână pe o distanță de 10 m cu ocolirea
unui om de zăpadă și revenirea la coechipier.
Partea fundamentală
TEMA 1
Exercițiul 1. Culege bastoanele
Descrierea exercițiului: Se desfășoară pe un teren plat, unde sunt marcate patru linii la distanță
de 10 -15 m. Prima linie repre zintă startul, copiii fiind așezați la o distanță de două lungimi de braț.
În fața fiecărui copil, sunt înfipte, alternativ, bastoanele, după care urmează linia de sosire. La
semnalul instructorului, pornesc toți spre bastoane pe care le culeg alternativ, după care se
îndreaptă spre linia d e sosire. Câștigă primul sosit.
Exercițiul 2. Ștafeta cu obstacole
Descrierea exercițiului: Jocul se realizează pe un teren plat, pe care sunt marcate două trasee. Ele
conțin câteva fainoane așezate in zig -zag, intercala te cu câte două bastoane de schi. Copiii sunt
împărțiți pe două grupe în dreptul fiecărui traseu. La semalul instructorului, primii schiori pleacă
în cursă parcurgând traseul corect, întorcându -se la locul de plecare, după ce au ocolit ultimul
fanion al tr aseului, se predă ștafeta următorului. Câștigă echipa care termină prima.
Exercițiul 3. Traseu complex

Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară sub forma de ștafetă pe două grupe, pe teren plat, pe
o distanță de 100 -150 m. În acest traseu sunt fixate șase stegulețe la intervale diferite, schiorii
trebuind să îndeplinească o anumită sarcină în fiecare interval. Astfel, în primul interval vor
executa mers alternativ folosind ambele bastoane; în cel de al doilea se vor folosi doar de un
baston, pe celala lt purtându -l pe umăr; în cel de al treilea, ambele bastoane vor fi purtate pe umeri;
în cel de al patrulea desplasarea va fi efectuată doar pe un singur schi, cu ajutorul unui singur
baston; în cel de al cincilea desplasarea se va face prin împingere simu ltană, iar în al șaselea, din
nou mers alternativ. Toate schimbările vor fi făcute la marcaje. Câștigă grupa care termină prima.
Exercițiul 4. Steau a
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe un teren plat, pe grupe de 8 -10 copii așezați în
cerc cu fața spre centru. Înaintea fiecărui copil este marcat punctul de oprire. La semnal, pornesc
toți spre centrul cercului oprindu -se la marcaje. Acolo așează bastoanele în formă de stea, cu
mânerele unite în punctul de oprire, iar vârfurie făcând legătura cel e ale vecinilor, după care se
întorc la locul de plecare. Câștigă echipa care a reușit să formeze cel mai rapid și mai frumos o
stea.
TEMA 2
Exercițiul 1 . Cursa de fond
Descrierea exercițiului: Jocul constituie o întrecere individuală, pe o distanță stabilită de
instructor în funcție de vârstă și sex, de preferință în pădure, pe un teren ușor variat. Copiii vor
pleca în cursă individual din 30 în 30 de sec, sau din minut în minut. Dacă spațiul permite se poate
pleca și în grup. Copiii vor primii indicați precise asupra traseul ui, dozarea efortului, depașirea etc.
Câștigă cine înregistrează un timp mai mic sau cel care sosește prim ul (în cazul plecării în grup).
Exercițiul 2. Cursa de viteză
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe teren plat sub formă de întrecere. Distanța de
alergare este de 50-100-150-200m în funcție de vârsta, sexul și nivelul de pregătire al copiilor.
Terenul este marcat cu mai multe culoare. Dacă sunt mai muți copii se stabilesc serii de alergare,
apoi finala. Insturctorul indică procedeu tehnic pe care copiii îl vor folos i în concurs (mers
alternativ, îmăingere simultan ă etc.). Câștigă cel mai rapid.
Exercițiul 3. Ștafeta biatlon
Descrierea exercițiului: Jocul este asemănător probei de ștefetă biatlon. Se alege un traseu de
circa 500 -600 m în citcuit închis în teren ușo r denivelat sau plat, marcat vizibil cu stegulețe. Pe un

loc plat se ameajează un poligon care va consta dintr -o lonie de tragere și un număr de ținte egal
cu număru echilelor participante. Țintele vor fi confecționate din panouri de placaj sau carton și
vor fi instalate la 20 -30 m de linia de tragere. Copiii sunt împărțiți în mai multe echipe a câte patru
concurenți. La semalul de începere al concursului, primul schimb al fiecărei echipe va porni în
cursă, va străbate porțiunea de alergare, se va opri în p oligon unde va găsi un bulgăre de zăpadă
cu care va lovi ținta, apoi va continu să alerge până la linia de sosire unde va preda ștafera
următoruiui. Dacă nu a lovit ținta este obligat ca înainte de a preda ștafeta să parcurgă o buclă de
100 m penalizare. C âștigă echipa care sosește prima.
Exercițiul 4. Combinată nordică
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară sub forma de întrecere pe două probe: una de fond
(distanța este în funcție de vârsta copiilor și nivelul de pregătire) și una de sărituri la t rambulină
(puterea de aruncare până la 25 -30 m). Pentru proba de fond clasamentul se întocmește pe baza
locului ocupat, iar ăentru proba de sărituri pe baza locului ocupat în funcție de lungimea săriturii.
Câștigă acela care obține cel mai bun punctaj prin unirea punctelor de la cele două probe.
Exercițiul 5. Vulturul
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară sub formă de întrecere pe o trambulină amenajată cu
ajutorul copiilor, sau a uneia special consturită a cărei putere de arunc are este de 20 -30 m.
Câștigătorul primește titlul de ”vultur”.
Partea de încheiere:
Regruparea, pentru pǎrǎsirea muntelui (pârtiei de antrenament);
Discuții pentru ziua urmãtoare.

MODEL ANTRENAMET 3
Disciplina sportivă Schi alpin
Grupă începători 8 – 10 ani
Număr sportive 10
Locul Domeniul schiabil Poiana Brașov
Altitudine 1020m
Diferență de nivel 765m

TEMA 1: Frânări
Obiectiv: Învățarea mecanismului de e xecuție a frânării și a opririi. Învățarea mecanismului de
realizarea a plugului alunecat, cu accent pe: controlul schiurilor, repartizarea corectă a greutății,
coordonare, echilib ru, orientare în spațiu.
TEMA 2: Coboârea direct
Obiectiv: Învățarea mecanismului de execuție a coborârii, cu accent pe păstrarea echilibrului,
controlul canturilor, a repartizării greutății în funcție de elementul tehic, a coordonării, a
ambidextriei la nivelul mem brelor inferioare.
Partea de introducere
Exerciții de încalzire
▪ Fară schiuri: rotări de brațe alternativ înainte/ înapoi, răsuciri ale trunchiului, rotații ale
bazinului într -un sens și în celălalt, fandări înainte, mers cu atingerea zăpezii.
▪ Acomodarea c u schiurile: mers în clăpari pe distanțe scurte, ușoare desprinderi pe
verticală, ghemuiri cu ridicarea unor mingi de burete, colorate de jos, ridicarea alernativă
a schiurilor de pe zăpadă, atingerea vârfurilor schiurilr cu mănușa, alunecare pe un schiu,
apoi schimbarea piciorului, alunecarea pe un schiu, ținându -se de mână câte doi, urmărirea
în cerc, pe un schiu, apoi schimbarea piciorului, ușoare desprinderi ale cozilor, mersul
alternativ înainte și înapoi, etc.
Frânări în plug
• Coborârea unue pante în plug alunecat
• Coborârea unei pante în plug alunecat cu deschiderea progresivă a cozilor schiurilor până
la oprire.
• Se pleacă din plug alunecat cu oprire în contrapantă sau în plat
• Din coborâre în plug se execută frânare cu oprire la puncte fixe, marcate pe zăpadă
• Din coborâre directă se execută frânare în plug la semnal sonor sau în dreptul jaloanelor
Coborârea directă
▪ Coborârea directă cu păstrarea poziției de coborâre și menținerea bețelor spre înainte.
▪ Coborârea directă cu balans pe verticală cu oprire în contrapantă.
▪ Coborârea directă cu introducerea unui schi spre înainte.
▪ Coborârea directă cu ridicarea alternativă a cozilor.

▪ Coborârea directă se execută sărituri succesive cu desprinderea cozilor.
Partea fundamental
TEMA 1
Exercițiul 1 : Plugul
Descrierea exercițiului: Jocul de desfășoară pe o pantă înclinată cu zăpadă bine bătătorită. Prin
deschiderea plugului, în coborâre directă, copiii obțin o frânare. Ei pot doza sau chiar opri ace astă
frânare. În acest scop instructorul marchează pe teren câteva repere pentru a delimita porțiunea de
frânare continuă sau oprirea. Copiii pot evolua în formație de șir sau în linie.
Variantă: se alege o pantă cu zăpadă bine bătătorită. Se stabilesc cât eva repere care marchează
nota obținută de elev. Pornind în coborâre, după o porțiune de alunecare, copilul este obligat să
oprească în plug. Dacă reușește să oprească prompt la primul reper, primește nota 10. Cu cât
întârzie oprirea, cu atât nota este mai mică. Se evoluează în șir sau în linie, toți copiii pornind
odată.
Exercițiul 2 : Formează șirul
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe o pantă cu înclinație medie și cu zăpadă bine
bătătorită. Copiii sunt împărțiți pe două sau mai multe echipe, fiind așezați în șir. Plec area se va
da pe un mic platou care este de fapt locul de formare a șirurilor. Pe pantă, la o anumită distanță,
sunt fixate câteva puncte de oprire. Primii copii din fiecare șir vor porni în alunecare spre primele
puncte, unde se opresc în plug. Următorii vor face același lucru, oprindu -se în spatele lor și tot așa,
până se reconstituie șirul. Pentru mai multă stabilitate, copiii se vor sprijini pe bastoane pe tmpul
staționării. Cu cât se reconstituie mai repede șirul, cu atât se măresc șansele ca primii să pornească
din nou spre al doilea reper, procedând la fel. Jocul se continuă până la ultimul reper. Câștigă
echipa care a reușit să reconstituie cel mai rapid întegul traseu. Pentru o mai buna eficacitate și
siguranță, istr uctorul va forma șiruri scurte.
Exercițiul 3: Stațiile
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe o pantă cu ănclinație medie și cu zăpadă bine
bătătorită. Pe o pantă sunt marcate cu stegulețe 3 -4 puncte de oprire. Plecarea se va face de pe un
mic platou, copiii fiind așezați în linie. Fiecare copil are în f ața sa traseul propriu și punctele de
oprire. La semalul instructorului vor porni în cursă toți odată, căutând să parcurgă cât mai rapid
traseul stabilit. Ei sunt obligați să oprească în plug la fiecare reper și abia după aceea pot relua
cursa. Cei care nu pot pori precis la reper și depășesc linia sunt obligați să urce în dreptul lui, după

care pot continua coborârea. Câștigă cel care a parcurs mai rapid și corect întreg tras eul cu stațiile
sale de oprire.
Exercițiul 4 : Miriapodul
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe o pantă cu înclinație medie și cu zăpadă bine
bătătorită. Copiii vor forma șiruri scurte, prinzându -se unul de celălalt la nivelul mijlocului. Se
pornește direct în plug, toți copiii fiind obligați să execute mișcarea de frânare prelungită în plug
sau ocoli ri în plug.
Exercițiu l 5: Cursa miriapozilor
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe o pantă cu înclinație medie și cu zăpada bine
bătătorită. Copiii sunt împărțiți pe mai multe grupe, fiecare alcătuind un ”miriapod”. Pe pantă sunt
marcate trasee scute din 3 -4 porți. Se st abilește linia de plecare și sosire. Plecarea ”miriapozilor”
în cursă se face în acelați timp, în plug. Se ocolește fiecare poartă, condiția fiind ca șirul să
acționeze compact. Câștigă ”miriapodul” care trece primul linia de sosire cu tot efectivul compl et.
TEMA 2
Exercițiul 1. Locomotiva
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe teren plat. Copiii se d eplasează în șir câte unul,
purtând de o parte și de alta a corpului bastoanele care în prealabil au fost legate unul d celălalt.
Prin unirea lor se formează două lanțuri.
Exercițiul 2. Șarpele
Descrierea exercițiului : Jocul se desfășoară pe un teren uș or denivelat. Copiii se deplasează în
coloană câte unul, foarte aproape unul de celălalt. Capul de coloană șerpuiește în teren după propria
sa fantezie, obligându -i pe ceilalt să -l urmeze cu fidelitate.
Exerciți ul 3. Șarpele își prinde coada
Descrierea e xercițiului : Jocul este o variantă a celui precedent. Capul de coloană se deplasează
rapid, pe arcuri de cerc mai strânse sau mai largi, încercând printr -o mișcare de învăluire să prindă
pe ultimul din șir. Fiecare component al șirului este oblgat sa imite în deplasare pe cel din față.
Pentru ca ultimul schior să nu fie pris cu ușurință, va fi ajutat de cei din coada șirului prin ușoare
deplasări laterale, permițându -i o arie mai largă de acțiune.
Exercițiul 4 . Păcălitul
Descrierea exercițiului : Pe un tere n plat se trasează două cercuri concentrice cu diametre de
aproximativ 15 si respectiv 10 m. În interiorul acestora marcăm alte cinci cerculețe, în fiecare

cerculeț se fixează câte un fanion. În centrul cercului mare se fixeaza un alt fanion, în dreptul
căruia se va așeza un jucător numit ”păcălitul”. Ceilalți copii stau în interiorul celor zece cerculețe
în dreptul fiecărui fanion. În acest joc participă un numar impar de copii. La comanda ”porniți”,
copiii de pe cercul mare se deplasează în sensul acelor de ceasornic, iar ceilalți în sens invers. La
comanda următoare ”schimbați locurile”, copiii se deplasează cu pași adăugați, cei din cercul
interior trecând pe cel exterior și invers căutând să ocupe un loc intr -un cerculeț. Jocul odată
început, păcălitul trebuie să se deplaseze continuu, iar la comanda ”schimbați locurile” să ocupe
unul din cerculețe. Copilul care nu reușește să ocupe unul din cerculețe devine ”păcălitul”.
Deplasarea schiorilor pe cercul din interior se efectuează prin afară, iar a celor d in exterior prin
interiorul fanioanelor. Schimbarea locurilor se fce prin pași adăugați, iar schimbarea sensului de
alergare cu întoarcere prin pășire. Se recomandă în special grupelor de avansați.
Exercițiul 5 . Cursă pe numere
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe echipe, sub formă de întrecere, pe teren plat. Copiii
sunt împărțiți în două echipe egale ca număr, care se deplasează în formație de șiruri paralele.
Ficărui copil îi corespunde un partener de întrecere. La semanlul instructorului, primii doi copii
parăsesc șirurile respective și aleargă în cea mai mare viteză pe langă echipele lor, căutând să intre
în formație după utimul schior. La un nou semal pornește perechea a doua care procedează la fel,
și așa mai departe, până la ultima pere che. Câștgă jocul echipa care a acumulat mai multe puncte,
acestea fiind acordate câștigătorului din fiecare pereche.

Exercițiul 6 . Ștafete
Descrierea exercițiului : Jocul se desfășoară pe echipe, pe teren plat. Copiii sunt dispuși în șir câte
unu. În f ața fiecărei echipe la o distanță de 10 -15 m se înfige un steguleț sau o crenguță de brad.
La semanlul instructorului primii copii din fiecare echipă se îndreptă în cea mai mare viteză spre
stegulețul din față pe care -l ocolesc, apoi revin predând ștafeta următorului, care așteaptă pe linia
de plecare. Câștigă echipa al cărui ultim jucător trece primul linia de plecare. Deplasarea se
efectuează fără ajutorul bastoanelor.

MODEL DE ANTR ENAMET 4
Disciplina sportivă Schi alpin
Grupă începători 8 – 10 ani

Număr sportive 10
Locul Domeniul schiabil Poiana Brașov
Altitudine 1020m
Diferență de nivel 765m
TEMA 1 Coborârea oblică
▪ Obiectiv : Învățarea mecanismului de execuție a coborârii, cu accent pe păstrarea
echilibrului, controlul canturilor, a r epartizării greutății în funcție de elementul tehic, a
coordonării, a ambidextriei la nivelul membrelor inferioare.
TEMA 2 Derapaj lateral

Partea de introducere
Exerciții de încalzire
▪ Fară schiuri: rotări de brațe alternativ înainte/ înapoi, răsuciri al e trunchiului, rotații ale
bazinului într -un sens și în celălalt, fandări înainte, mers cu atingerea zăpezii.
▪ Acomodarea cu schiurile: mers în clăpari pe distanțe scurte, ușoare desprinderi pe verticală,
ghemuiri cu ridicarea unor mingi de burete, colorate de jos, ridicarea alernativă a schiurilor
de pe zăpadă, atingerea vârfurilor schiurilr cu mănușa, alunecare pe un schiu, apoi
schimbarea piciorului, alunecarea pe un schiu, ținându -se de mână câte doi, urmărirea în
cerc, pe un schiu, apoi schimbarea pici orului, ușoare desprinderi ale cozilor, mersul
alternativ înainte și înapoi, etc.
Coborârea oblică
▪ Coborârea oblică cu păstrarea pozitiei corecte
▪ Coborârea oblică cu ridicarea alternativă a cozii schiului din deal (pe o parte cât și pe
cealaltă)
▪ Coborârea oblică cu presiune pe chuchiile din deal în dreptul unor jaloane în formă de
semicerc.
▪ Coborârea obică cu ducerea mâinii din deal la clăparul din vale.
▪ Coborârea oblică cu răs ucirea și menținerea trunchiului spre vale.
Derapaj lateral
▪ De pe loc cantarea și decantarea schurilor cu bețe/fără bețe.

▪ Derapaj latereal efectuat prin împingerea simultană în bețele de schi fixate în zăpadă mai
sus d ecât schiurile.
▪ Cantarea și decantarea schiurilor asociată cu mișcări ample de balans vertical.
▪ Derapaj latereal cu balans antero -posterior.
▪ Derapaj lateral cu schiul din deal ridicat complet de pe zăpadă, sau numa i coada schiului.
Partea fundamentlă
TEMA 1
Exercițiul 1. Cine alunecă mai departe?
Descrierea exercițiului : Pe o pantă ușor înclinată, terminată cu plat sau contrapantă. Elevii sunt
așezați în linie pe un rând, fiecare fiind așezat pe câte un culo are marcat de catre instructor cu niște
crenguțe de brad sau stegulețe. La semnal, copiii vor plecat toți odată. Câștigă cel care ajunge din
alunecare mai departe.
Exercițiul 2 . Lanțul
Descrierea exercițiului: Jocul de desfășoară pe o pantă ușor înclinat ă terminată cu plat sau
contrapată. Copiii sunt așezați în linie pe un rând, în vârful pantei, ținându -se de mâini cu brațele
depărtate de corp. La semnal vor porni toți odată, menținând în timpul coborârii contactul mâinilor.
Exercițiul 3. Trenul
Descri erea exercițiului: Pe o pantă ușor înclinată, copiii sunt așezați în șir, prinzându -se unul de
celălalt la nivelul șoldurilor. Cel din spate încadrează schiurile celui din față, menținându -le ușor
depărtate. Următorul le așează apropiate, pentru a permite c elui din spate să le așeze depărtat și
așa mai departe. Întregul șir pornește odată în alunecare. Nu se schimbă direcția pe parcursul
coborârii. Oprirea se face prin reducerea vitezei în plat sau contrapantă.
Exercițiul 4 . Culege bastonul
Descrierea exe rcițiului: Jocul se desfășoară pe o pantă ușor înclinată. Copiii vor culege propriile
bastoane înfipte în zăpadă pe traseu, la mijlocul distanței de coborâre.
Exerciț iul 5. Trecerea pe sub poartă
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe un traseu uș or înclinat, iar cu ajutorul bastoanelor,
a unor nuielușe sau a altor obiecte se improvizează o poartă, pe sub car e copiii vor trece
ghemuindu -se.

Variantă: se vor instala mai multe porți la distanța de 10 m una de alta, copiii fiind obligați să se
ridice după mișcarea de ghemuire necesară la trecerea pe sub poartă. Se execută cu alte cuvinte o
mișcare de balans pe verticală.
Exercițiul 6. Tunelul
Descrierea exercițiului: Jocul constă de fapt intr -o trecere în poziție ghemuită pe sub o succesiune
de porți așezate în linia pantei .
TEMA 2
Exercițiul 1 . Cine derapează mai mult
Descrierea exercițiului: Pe o pantă cu înclinație medie și cu zăpadă bine bătătorită, copiii
derapează lateral sau oblic (după indicația instructorului), căutând să mențină derapajul cât mai
mult. Plecarea se va face în grup, de la o anumită linie. Instructorul va aprecia cine derapează mai
mult.
Exercițiul 2. Joc de derapaj
Descrierea exercițiu lui: Jocul se desfășoară pe o pantă cu înclinație medie și cu zăpadă bine
bătătorită. Execuțiile sunt individual e, fiecare copil având spațiul său de mișcare. Se pornește în
derapaj lateral, apoi se acționează asupra vârfurilor schiurilor sau a cozilor prin încărcarea lor.
Poziția adoptată permite derapajul vârfurilor schiurilor sau a cozilor. O bună execuție lasă
impresia unui dans pe zăpadă. Jocul se adresează avansațior.
Exercițiul 3. Ghirlanda
Descrierea exercițiului: Jocul este de fapt o succesiune de derapaje oblice. Ca și cel precedent, și
acesta este la îndemâna schiorilor avansați. Se poate executa sub m ai multe forme: cu schiurile pe
lat, cu frânare sărită etc.
Exercițiul 4 . Să ocolim
Descrirea exercițiului: Pe o pantă ușor înclinată pe care se găsesc câteva movile izolate, copiii
vor pleca unul după altul, imitând pe cel din față. Se pleacă în coborâre pe traseul indicat de
instructor, copiii menținându -se în traseu păstrând schiurile ușor depărtate, la fiecare schimbare de
direcție efectuând un ușor balans și o rotație a trunchiului. Se realizează ocoliri pe urmă largă,
execuția lor fiind mult ușurată de configurația terenului.

MODEL DE ANTRENAMET 5
Disciplina sportivă Schi alpin

Grupă începători 8 – 10 ani
Număr sportive 10
Locul Domeniul schiabil Poiana Brașov
Altitudine 1020m
Diferență de nivel 765m
Durata: 60 – 90 de minute
TEMA 1. Trecerea peste denivelări
Obiectiv
TEMA 2 Ocolirea în plug

Partea de introducere
Exerciții de încalzire
▪ Fară schiuri: rotări de brațe alternativ înainte/ înapoi, răsuciri ale trunchiului, rotații ale
bazinului într -un sens și în celălalt, fandări înainte, mers c u atingerea zăpezii.
▪ Acomodarea cu schiurile: mers în clăpari pe distanțe scurte, ușoare desprinderi pe verticală,
ghemuiri cu ridicarea unor mingi de burete, colorate de jos, ridicarea alernativă a schiurilor
de pe zăpadă, atingerea vârfurilor schiurilr c u mănușa, alunecare pe un schiu, apoi
schimbarea piciorului, alunecarea pe un schiu, ținându -se de mână câte doi, urmărirea în
cerc, pe un schiu, apoi schimbarea piciorului, ușoare desprinderi ale cozilor, mersul
alternativ înainte și înapoi, etc.
Trecerea peste denivelări
▪ Se execută flexii și extensii cu diferite amplitudini, executate de pe loc
▪ Se execută felxii și extensii cu diferite amplitudini, executate din alunecare
▪ Se execută adoptarea alternativă a poziției de avântare și recul de pe loc sau din alunecare
▪ Se execută flexii și extensii din alunecare peste movile și șanțuri, cu diferite amplitudini
Ocolirea în plug
▪ Ocolirea spre partea dreaptă
▪ Ocolirea sprea partea stângă
▪ Legări de 4 -6 ocoliri
▪ Ocoliri în plug cu trecere printre jaloane
▪ Ocoliri în plug cu trecere printre jaloane, cu accent pe coordonare, ritm și tempo.

Partea fundamentală
TEMA 1
Exercițiu 1. Pe valuri
Descrierea exercițiului: Terenul este ușor înclinat si sunt prezente dâmburi de formă regulată.
Copiii pornesc, păstrând în mâini, pe toată durata coborârii, o minge de plastic. Scopul acestui joc
este de a obișnui copiii cu o poziție corectă a brețelor. Dacă unii copii au dificultăți la trecerea
denivelărilor, vor executa exercițiul pe teren plat.
Exercițiul 2. Ține-te bine
Descrierea exerc ițiului: Jocul se desfășoară pe un teren ușor înclinat, alegându -se o urmă peste o
succesiune de denivelări ușoare de formă neregulată care obligă picioarele să lucreze independent.
Copiii coboară păstrând în mâini o minge de plastic. Scopul acestui exerciț iu este de a obișnui
copiii cu sprijinul când pe un picior, când pe celălalt, menținerea echilibrului etc.
Exerci țiul 3. Pe creastă
Descrierea exrcițiului: Se alege un teren pe care se găsește o coamă de zăpadă, o dună sau o
creastă de pantă ușoară. Pe creastă se montează la intervale regulate, câteva fanioane, în dreptul
cărora copiii schimbă poziția de urcare sau coborâre. Scopul acestui exercițiu este de a -i deprinde
pe copii să se sprijine pe schiul exterior, așezarea schiurilor pe muchii, îndoirea g enunchilor spre
interior, etc. Alegând o asemenea coamă în coborâre, copiii se vor deprinde ușor să efectueze
virajul.
Exercițiul 4. Mingea sare
Descrierea exercițiului: Pe o pantă ușor înlinată, copiii vor coborâ direct, alternând momentele
de alunecare în poziția de coborâre cu ușoare desprinderi de pe zăpadă, imitând săritura mingii.
Variantă: același lucru, aruncând ș i prinzând o minge de plastic.
Exercițiul 5. Pendula
Descrierea exercițiului: Pe o pantă înclinată sunt marcate două sau mai multe culoa re. Marcajul
poate fi efectuat cu sfoară, crenguțe de brad. Copiii vor aluneca direct în linia pantei, trecând
greutatea de pe un schi pe celălalt, înclinând corpul ușor spre schiul care se încarcă. Mișcarea are
un aspect de legănare în plan lateral. Trans ferul de greutate poate fi efectuat fără ca schiul să
părăsească zăpada, sau prin ridicarea ușoară a schiului descărcat. Pentru o mai bună orientare,
copiii vor evolua în interiorul culoarului, sau de -a lungul sforii.
Exercițiul 6 . Alunecă pe un singur sc hi

Descrierea exercițiului: Pe o pantă ușor înclinată sunt marcate câteva culoare. Copiii vor aluneca
în linia pantei cu greutatea repartizată pe un singur schi, celălalt fiind menținut ridicat. Pe parcursul
alunecării mișcarea poate alterna de pe un picior pe celălalt.
TEMA 2
Exercițiul 1.Totul se mișcă
Descrierea exerciți ului: Jocul se desfășoară pe o pantă cu înclinație midie, cu zăpadă bine
bătătorită, fără teren accidentat. Pe o porțiune delimitată instructorul instalează copiii în flanc câte
unul la un interval de 4 -5 m, cu schiurile în poziție de urcare a pa ntei în trepte. Se realizează, astfel,
un traseu de slalom în care fanioanele sunt înlocuite cu copii. Jocul începe printr -o mișcare
continuă a tuturor copiilor, astfel: copilul aflat în vârful pantei coboară printre colegii săi care
formează porțile ocoli ndu-i. Aceștia se deplasează urcând panta în trepte, menținând permanent
distanța unul față de celălalt.cel care a parcurs traseul se instalează rapid la coada șirului, devenind
la rândul său un fanion, angajându -se în același mecanism de urcare. Fiecare c opil care ajunge în
vârful pantei pornește când îi vine rândul la coborâre, printre porțile vii ale slamolului. Se
realizează un flux de mișcare, copiii fiind permanent în activitate. În acest fel, urcarea pantei nu
mai devine plictisitoare și obositoare, iar atenția co piilor este stimulată continuu.
Exercițiul 2. Pe movile
Descrierea exercițiului: Se alege o pantă ușor înclinată, cu zăpadă bine bătătorită, pe care se
găsesc movile al căror profil nu este exagerat. Copiii vor evolua unul după celălalt, schimbând
direcția de coborâre pe viraju l fiecărei movile. Acest lucru este posibil deoarece în vârful movilei
vârfurile si cozile schiurilor sunt descărcate, putând pivota ușor spre noua direcție. Copiii
anticipează mișcarea următoare, ocolind instictiv, cu ușurință.
Exerci țiul 3. Hop-hop
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoa ră pe o pantă ușor înclinată, fără denivelări, cu zăpadă
bine bătătorită. Copiii acționează individual sau în șiruri după propria imaginație. Instrucorul le
indică să să coboare panta, schimbând foarte des direcția prin sărituri ușoare. Se realizează o
coborâre în zig -zag foarte antrenantă, copiii având libertatea deplină de mișcare și improvizare. Ei
iși pot puncta execuția strigând la fiecare desprindere ”hop”. Instructorul poate organiza evoluții
simultane în doi, trei sau mai mulți copii. Aceștia vor executa săriturile ritmic, la comandă.
Exercițiul are caracter de demonstrație fiind dinamic și antrenat.
Exercițiul 4. Șerpuirea

Descrierea exercițiului: Se alege o pantă ușor înclinată cu zăpadă bine bătătorită. Copiii
înaintează în șiruri, având în frunte pe cei mai buni. Se realizează oco liri legate, pe urmă largă.
Cei din capul șirului pot realiza niște frumoase șerpuiri.
Exercițiul 5. Oglinda
Descrierea exercițiului: Într-un stadiu mai avansat, oricare procedeu de ocolire spre vale,
înlănțuit, poate da o ”șerpuire”. Ea se poate executa pe arcuri de cerc lai largi sau mai sc urte, în
viteză sau frânat. Caracteristic șerpuirii este ritmul. Jocul ”oglinda” se poate organiza pe orice
teren. Copiii vor forma șiruri, având în frunte pe cei mai buni executanți. Toți copiii sunt obligați
să imite mișcările celui din față, menținându -se cât mai aproape. ”Oglinda” se poate executa și în
perechi, pe parcurs (daca traseul este mai lung) schimbându -se rolurile.

Deplasări și întoarceri

▪ Întoarcere prin pași adăugați
▪ Întoarcere în evantai atât cu stangul cât și cu dreptul
▪ Întoarceri vâ rf peste vârf
▪ Întoarceri coadă peste coadă

Exercițiul 1. Suveica
Descrierea exercițiului: Pe un teren plat se formează echipe, jocul se desfășoară sub forma de
întrecere. Fiecare echipă este împărțită în două, jucătorii aflându -se față în față la o dista nță de 20
de m. Liniile de plecare sunt marcate cu stegulețe sau crenguțe de brad. La semnalul instructorului
din fiecare echipă pornește în cursă un copil, care se îndreaptă spre copechipierul din față, copilul
care a preluat ștafeta se îndreaptă la rându l său spre cel din față sa și așa mai departe. Câștigă
echipa ai cărei jucători au revenit primii la linia de plecare.
Exercițiul 2. Stafeta in bucle
Descrierea exercițiului: Jocul se desfășoară pe echipe, pe un teren plat. Copiii sunt așezați în linie
pe un rând , înapoia liniei de start. În fața fiecărei echipe este marcat un traseu unde sunt instalate

4 fanioane la o distanță de 10 m. La semalul instructorului se pornește în cursă, copiii fiind obligați
să ocolească complet fiecare fanion (formând o b uclă), apoi se întorc în linie dreaptă, predând
ștafeta următorului. Câștigă echipa care termină prima traseul.
Exercițiul 3. Cine întoarce mai iute?
Descrierea exercțiului: Este un joc individual e se desfășoară pe teren plat. Copiii sunt așezați în
linie la un interval de două lungimi de braț. În fața lor este marcată o linie la o distanță de 15 -20
m, pe care se află instalat în fața fiecărui copil, câte un steguleț sau o crenguță de brad. La semnalul
instrutorului toți copiii pornesc în viteză spre rep ere. Ajunși la obiectiv se opresc și se întorc,
folosind unul din procedeele învățate, după care se întorc la linia de plecare. Câștigă cine ajunge
primul.

Exercițiul 4 . Crabii si creveții
Descrierea exercițiului: Jocul este pe echipe. Terenul este plat d e formă dreptunghiulară. La
mijlocul spațiului de joc sunt trasate două linii paralele la un interval de 3 m. Pe aceste linii se vor
sta copiii la o distanță de două lungimi de braț unul de celălalt. Liniile de fund ale terenului sunt
în același timp linii de refugiu. Jucătorii sunt instalați cu spatele unul la celălalt. Schiurile sunt
paralele, ușor depărtate. O echipa se va numi ”crabi”, alta ”creveți”. Se stabilesc perechile ( fiecare
copil nu va putea acționa decat asupra perechii sale). Instructorul va striga pe rând, numele unei
echipe. La acest semnal, echipa strigată caută să se deplaseze rapid spre linia de refugiu fiind si
linia de fund, in timp ce cealaltă se străduiește să captureze prizonieri. Sunt considerați prizonieri
copiii care au fost atin și cu mâna pană la linia de refugiu. Instuctorul va ține evidența celor prinși
după fiecare semal. Pentru a da o notă și mai amuzantă jocului, insturctorul va căuta să deruteze
elevii ( stimulându -le atenția) pronunțând nume asemănătoare cu ”crabii” si ”cr evetii”. Câștigă
echipa care a luat mai mulți prizonieri.
Exercițiul 5. Alunecarea prin tunel
Descrierea exercțiului: Jocul se desfășoară pe un teren plat. Efectivul se împarte în două echipe.
Copiii din fiecare echipă sunt așezați în coloană câte doi, d istanța dintre parteneri fiind de 1 -1,50
m. La semnal primul jucător din fiecare echipă iese din rând, face o întoarcere la stânga sau la
dreapta, apoi prin mers se deplasează până la capătul opus la coloanei, unde coechipierii,
apucându -l de mâini, il vor trage prin ”tunel”, prin alunecare de la o pereche la alta. Când
executantul ajunge la capăt își reia locul, apoi pleacă următorul. Echipa care termină prima iese

învingătoare. Copiii nu au bastoanele în mâini, iar întoarcerea se face prin pași succesivi. În timpul
alunecarii prin tunel nu se va da jucătorului un impuls prea mare, pentru a evita dezechilibrarea.
Pe măsura ce copiii avansează, se trece pe un teren ușor înclinat și se mărește distanța dintre
perechi.

Urcări
▪ În trepte pe o distanță pe 10 m atât cu piciorul drept spre deal cât și invers
▪ În foarfecă pe o distanță de 10 m între 2 jaloane
▪ În semi foarfecă pe o distanță de 10 m cu deschiderea pe piciorul drept cât și cu piciorul
stâng
▪ Cu pas bătut pe o distanță de 10 m cu accent pe muchiile din deal
Oblică pe o distanță de 10 m

Urcari
Exercițiul 1 . Lupul și oile
Descrierea exercițiului
Pe zăpadă, instructorul împreună cu copiii desenează o rondelă de dimensini mari, pe
circumferința si razele căreia se va putea circula în voie. Toți jucă torii sunt puși în interiorul
rondelei. La începutul jocului ”lupul” se află la una din extremități. El va căuta deplasându -se
rapid, să prindă o ”oaie”. Cine este prins devine lup.

Exercițiul 2 ”Rozeta”
Descrierea exercițiului
Copiii sunt așezați în l inie câte unul la un interval de 3 m. La primul semal al instructorului toți
copiii se deplasează înainte. La al doilea semal se opresc și se întorc prin pași succesivi spre direcția
de unde au pornit, pivotând în jurul cozilor sau a vârfurilor (după indic ația dată). Se desenează
astfel pe zăpadă o rozetă. Insturctorul va aprecia care copil a executat mai corect desenul.

Exercițiul 3 ”Toți odată”
Descrierea exrciiului
Pe o pantă ușor înclinată se fac grupe de 8 -10 copii. Aceștia de deplasează pe lateral p rin pași
adăugați, urcând panta în ritmul indicat de instructor, sau de către unul din copii. Grupul este
compact, jucătorii ținându -se de brațe, umăr la umăr.

Exercițiul 4 ”Scheletul de pește”
Descrierea exercițiului
Pe un teren inclinat cu zăpadă moale . Copiii vor primi indicația din partea instructorului să
deseneze un schelet de pește, folosind urcarea în foarfecă. Instructorul va aprecia cea mai bună
execuție.

Exercițiul 5 ”Cine urcă mai bine?”
Descrierea exercițiului
Jocul se desfășoară pe un ter en ușor înclinat. Copiii sunt așezați în linie pe un rând. La semalul
instructorului vor urca panta prin procedeele cunoscute, până la o linie de sosire aflată la 30 m.
Câștigă cine ajunge primul.

Exercițiul 6 ”De -a prinselea pe perechi”
Descrierea exerci țiului
Pe un teren delimitat cu zăpadă bine bătătorită copiii se răspânesc de voie. Se aleg doi prinzători
care, apucați de mâini, urmăresc jucătorii. Prinderea se realizează prin trecerea lanțului format de
mâinile prinzătorilor peste capul unui jucător.j ucătorul prins așteaptă prinderea celui de al doilea,
după care, împreună, vor forma nouă pereche de prinzători și așa mai departe. Câștigă jucătorul
care este prins ultimul.