Universit atea din Cr aiova [630191]
Universit atea din Cr aiova
Facultatea de Ec onomie și Administr areaAfacerilor
Speci alizare:Ec onomie și Afaceri Intern aționale
LUCR ARE DE LICENȚĂ
Coordonator Științific
Conf.Univ.Dr.R amona Pîrvu
Absolvent: [anonimizat] , 2019
Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și AdministrareaAfacerilor
Specializarea: Economie și Afaceri Internaționale
Regi onalizarea României , premi ză a
adâncirii integrării ec onomice în Uniune a
Europeană
Coordonator Științific
Conf.Univ.Dr.R amona Pîrvu
Absolvent: [anonimizat], 2019
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….1
CAPITOLUL I …………………………………………………………………………….. 3
REGI ONALIZAREA ROMÂNIEI, PREMISĂ A ADÂNCIRII
INTEGRĂRII ECONOMICE ÎN UNIUNE A EUR OPEANĂ
1.1. Regiuni administrative și regiunile de dezvoltare în România în contextul politicilor de
dezvoltare regională în Uniunea Europeană ………………………………………………………. 3
1.1.2. Structuraadministrativ -teritorială actuală a României ……………………………… .3
1.2. Regionalizarea României – necesitate națională sau cerință europeană? ………….. 6
1.2.1. Considerații cu privire la dezbaterile despre regionalizarea admini strativ –
teritorială a României …………………………………………………………………………………….. 6
1.2.2. Variante privind împărțirea administrativ -teritorială a României …….. 11
CAPITOLUL II. ……………………………………………………………………………. 19
CONVERGENȚĂ S AU DIVERGENȚĂ – RELEV AREA
DIFERENȚEL OR DE DEZV OLTARE REGI ONALĂ ÎN R OMÂNI A
2.1. Disparitățile regionale în dezvoltarea economico -socială a României – reflectare
unifactorială ……………………………………………………………………………………………. ……..19
2.1.1. Caracteristicile și evoluția populației ocupate la nivel regional, factor
determinant al posibilității de dezvoltare ………………………………………….. …….19
2.1.2. Inegalitățile teritoriale ale șomajului ……………………………………… ……..22
2.1.3. Aprecierea nivelului de dezvoltare a regiunilor din România pe baza produsului
intern brut (PIB) ………………………………………………………………………….. ……..24
2.1.4. Investițiile străine directe: evoluția și importanța lor pentru regiunile de
dezvoltare ale României ………………………………………………………………….. ……27
2.2. Poziția României în structura spațială a Uniunii Europene ……………………….. ……30
CONCLUZIE …………………………………………………….. ………………………… ..35
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………… ..37
1
INTRODUCERE
Centralizarea, deconcentrarea și descentralizarea, alături de corolarul său, autonomia locală,
se constituie în regimuri de organizare cu caracter administrativ, mai democratice ori mai puțin
democra tice și cu trăsături care varia ză în funcție de gradul de dependență existent între
autori tățile administrației publice aflate la nivel central și autoritățile existente la nivel local al
administrației publice. Gradul de descentralizare administrativă este dat de modul în care sunt
organizate autoritățile descentralizate (prin alegere sau prin confirmare de către autoritățile
centrale), de forma prin care se realizează tutela administrativă și de numărul serviciilor publice
transferate la nivelul autorităților descentralizate.
În primul capitol Regionalizarea României, premisă a adâncirii integrării economice în
Uniunea Europeană am prezentat regiunile de dezvoltare din România în contextul politicilor
de dezvoltare regională ale Uniunii Europeane, realizând o abordare cronologică a evoluției
procesului regionalizarii în România, reliefând structura administrativ -teritorială actuală a
României, modalitatea în care se face planificarea strategică a politicii de dezvoltare regională și
cadrul instituțional al gestionării instrumentelor structurale în România
Optimizarea funcțiilor teritoriulu i constituie cel mai important argument al regionării, cel
care îi determină necesitatea și o motivează în orice circumsta nță. Niciun alt imperativ, indiferent
de natura sa, nu poate să i se contrapună acesteia , decât cu riscul distorsionării întregului pr oces
și a orientării lui pe coordonate nesigure. Optimizarea funcțiilor teritoriului nu poate fi imaginată
decât prin mai buna articulare a structurii sistemului spațial circumscris acestuia.
Încercând să răspundem la întrebarea: este regionalizarea Român iei o necesitate națională
sau o cerință europea nă?, a m realizat o analiză a dezbaterilor actuale despre regionalizarea
administrativ -teritorială a României și a principalelor v ariante propuse de mediul politic și de cel
academic privind împărțirea administrativ -teritorială a României.
Experiența perioadei de programare 2007 -2013 a arătat că Uniunea Europeană nu are
pretenția regionalizării în forma dură a împărțirii în unități administrative. Este suficient să se
identifice regiunile de dezvoltare a le țării care au o structură economică și socială asemănătoare ,
astfel încât sprijinul acordat acestora din fondurile structurale să fie bine țintit pe realități
economice deficitare și să conducă la eliminarea discrepanțelor economice dintre r egiuni.
Perioada 2007 – 2013 a arătat că regionalizarea, așa cum fusese gândită de România , a avut
defecte: discrepanțe mari de dezvoltare economică în interiorul regiunilor (județe slab dezvoltate
economic laolaltă cu unele foarte slab dezvoltate, județe industrializate și județe agricole în
aceeași regiune etc.) care a u făcut ca sprijinul venit din fondurile structurale să pară insuficient.
Având în vedere analiza realizată , apreciem că soluția optimă, dacă reorganizarea
teritorială este motivată prin mărirea nivelului absorbției fondurilor europene și prin construirea
unui cadru favorabil dezvoltării regionale, ar fi aceea a menținerii actualelor opt regiuni de
dezvoltare până în anul 2020, adică cel p uțin până la finalul actualei perioade de programare.
Cea de-a doua parte a lucrarii de licență s -a concentr at asupra analizei c onvergen ței
teritoriale și a disparităților economice și sociale la nivel regi onal, în R omâni a și în Uniune a
Europeană, și a opțiunii pe c are trebuie să o facă țara noastră, respectiv o nouă regi onare sau
descentralizare și guvernare eficientă?
Astfel, capitolul al doilea, denumit Convergență sau divergență – relevarea diferențelor
de dezv oltare regi onală în R omâni a demarează, prin ev aluarea decalajelor existente, cee a ce a
presupus select area unor criterii de analiză a disparităților, o tipologizare a indic atorilor astfel
încât să obținem rezult ate cât m ai relev ante. Astfel, trebuie să surprindem diversit atea formelor
sub c are se prezintă ineg alitățile: ineg alități ec onomice (reflect ate prin PIB pe l ocuitor, prin
2
variația activit ăților economice, prin câștigurile s alariale și r ata șomajului), cât și sociale, politice,
culturale, geografice etc.
Dacă ev aluarea inegalităților terit oriale este adesea limit ată la relev area informațiilor unui
singur indic ator economic s au social, apreciem că utiliz area unor indic atori diferi ți poate
determin a perspective diferite, asupra acelorași dezechilibre terit oriale. Astfel, am re alizat în
prima parte a capitolului , o reflectare unifactorială a disparităților regionale în dezvoltarea
economico -socială a României – populația ocupată, nivelul șomajului, PIB/locuitor, investiții
străine directe. Studiul disparităților re gionale este completat în finalul capitolului cu o analiză a
regiunilor României în structura spațială a Uniunii Europene, care scoate în evidență poziția
periferică a regiunilor românești, precum și existența unor decalaje de dezvoltare încă
semnificative , mai ales față de regiunile Europei Centrale și de Vest. În ansamblu, analiza
disparităților cu ajutorul mai multor indici matematico -statistici , a permis evidențierea, la nivelul
regiunilor europene, a unui proces de scădere a inegalităților teritoriale. Prin urmare, ne putem
aștepta ca, în viitor, regiunile din România să reducă treptat din diferențele de dezvoltare
existente.
3
CAPITOLUL I
REGIONALIZAREA ROMÂNIEI, PREMISĂ A ADÂNCIRII INTEGRĂRII
ECONOMICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.1. Regiuni administrative și regiunile de dezvoltare în România în contextul
politicilor de dezvoltare regională în Uniunea Europeană
Subdivizarea unei țări în regiuni și zone de dezvoltare se realizează în scopul
înfăptuirii unei guvernări d emocratice și eficiente în legătură cu aspecteale vieții naționale care
pot fi descentralizate în mod substanțial. Această subdivizare trebuie realizată ca un proces legal,
prin care se conferă puteri și responsabilități juridice autorităților regionale.
În condițiile în care structura teritorială existentă nu mai corespunde unor necesități
actuale de dezvoltare, dar și pentru alinierea la structurile comunitare , se apelează la o structurare
administrativă care de cele mai multe ori coincide cu majorarea nu mărului de unități
administrative existente.
1.1.2. Structuraadministrativ -teritorială actuală a României
Criteriul integrării funcționale potențiale a stat la baza definirii regiunilor de
dezvoltare din România, înființându -se opt regiuni de dezvoltare în jurul unor centre
polarizatoare (Iași, Timișoara, Craiova etc.). Complementar, s -a ținut seama și de alte criterii,
cum sunt: criteriul complementarității resurselor, al activităților economice, sociale, al legăt urilor
funcționale etc. De asemenea, o regiune nu poate fi definită dacă nu sunt luate în considerare
criteriile eficienței economice, ale coeziunii sociale și ale orizontului de timp.
Criterii noi pot fi stabilite pentru a face ca dezvoltarea regională să -și atingă rapid și
eficient obiectivul de bază, acela al anulării disparităților. Dar aceste disparități economico –
sociale există atât între anumite zone, chiar învecinate, cât și între județe, orașe, etc.
Împărțirea eventualelor resurse disponibile pe fo arte multe direcții sau arii -țintă de
dezvoltare, împreună cu lipsa unei economii de scală, conduc spre utilizarea ineficientă a
resurselor. În condițiile în care unitatea de bază a politicii regionale a Uniunii Europene este
unitatea administrativ -teritor ială de tip NUTS II (regiune cu aproximativ 2.000.000 de locuitori ),
România trebuia să se adapteze acestor noi condiții, creându -se unități administrativ teritoriale
similare cu cele ale Uniunii.
În România, structura administrativ -teritorială avea la bază două paliere teritorial –
administrative:
– Palierul județean – constituit din 41 de județe și Municipiul București, corespunde
nivelului statistic regional al UE -NUTS III.
– Palierul local – alcătuit din 265 municipii și orașe, 2.686 comune, cu 13.092 sate,
nivel NUTS V
4
Macroregiuni
(NUTS -I) Macroregiune a 1 Macroregiune a 2 Macroregiune a 3 Macroregiune a 4
Regiuni
(NUTS -II) Nord-Vest Centru Nord-
Est Sud-Est Sud-
Munteni a București
– Ilfov Sud-Vest
Olteni a Vest
Jutețe
(NUTS -III) Bihor Alba Bacău Brăil a Argeș București Dolj Arad
Bistriț a-
Năsăud Brașov Botoșani Buzău Călăr ași Ilfov Gorj Caraș-
Severin
Cluj Covasna Iași Constanța Dâmb ovița Mehedinți Huned oara
Maramureș Harghit a Neamț Galați Giurgiu Olt Timiș
Satu M are Mureș Suce ava Tulce a Ialomița Vâlce a
Sălaj Sibiu Vaslui Vrancea Prahova
Teleorman
Tabel nr. 1.1. Împărțire a administr ativ-teritorială a României
Sursa: prelucr at de autor
Cele 8 agregate teritoriale nominalizate ca regiuni de dezvoltare, create conform legii de
dezvoltare regională 151/1998 , sunt următoarele ( tabelul 1.1.).
La începutul anului 2001, prin Hotărâre a de Guvern (1), au fost stabilite 11 zone
prioritare care au potenția l de creștere economică , dacă se apelează la restructurarea industrială.
În aceste zone prioritare au fost implementate programe ale Uniunii Europene, finanțate prin
fonduri PHARE, astfel încât impactul în ceea ce privește dezvoltarea să fie maxim.
Aceste zone prioritare cu potențial de creștere economică reprezintă concentrări
geografice de localități cu întreprinderi aflate în dificultate, cu nivel ridicat al șomajului,
probleme de poluare a mediului și care au totodată potențial de creștere econo mică. În aceste
localități sau regiuni există concentrări urbane bine delimitate, cu dificultăți majore de
restructurare industrială și concentrări masive de forță de muncă disponibilizată (probleme
rezultate din concentrarea masivă a activităților industr iale și a forței de muncă în mari
întreprinderi – cu peste 1000 de angajați).
Alte criterii de delimitare a acestor zone de dezvoltare pot fi găsite în lucrările autorilor : Rusu M.,
C. Dărșteanu, G.I. Simio n, 2007, p.6 -12:
– existența unor grave probleme d e poluare;
– existența unor areale cu caracter monoindustrial, lipsite în prezent de posibilitatea de a opri
declinul economic și de a -și diversifica sau moderniza activitățile;
– zonă selectată să beneficieze de infrastructura de transport feroviar sau rutier și să beneficieze
de rețele de transport european ce le străbat sau se află în proximitatea lor;
– zonă care să beneficieze de tehnologii de comunicare la standarde europene, de t ipul rețelelor
digitale de telefoane, absolut obligatorii pentru atragerea investitorilor;
– disponibilitatea față de resurse a zonei este esențială pentru îndeplinirea priorităților naționale
de dezvoltare regională;
– colectivitățile locale să fie caract erizate prin dinamism și prin preocupare pentru punerea în
aplicare a programelor sau proiectelor, cu scopul precis de dezvoltare a propriilor localități și
îmbunătățirea condițiilor de viață.
Regiunile de dezvoltare se confruntă și cu existența altor prob leme economice și socia le
specific zonale. Aceste zone sunt grupate după cum urmează (2):
– Zone subdezvoltate în mod tradițional;
– Zone ce se confruntă cu industria în declin;
– Zone care dețin o structură economică fragilă.
1 HG. Nr. 199/2001
2 Popescu C.R, 2003, p.25 -26
5
Zonele tradițional subdezvoltate sunt caracterizate printr -o alăturare de rate mari ale
șomajului structural și un grad ridicat de ocupare a forței de muncă în agricultură. Factorii sunt
corelați în mod semnificativ cu indicatori demografici negativi (o rată a mortalității i nfantile mai
ridicată decât media națională și o tendință a migrării populației spre alte regiuni, în căutare de
oferte de muncă).
Subdezvoltarea acestor zone este evidențiată și de indicatori privind infrastructura de
bază, cum a r fi densi tatea căilor fera te și prin nivelul pe care îl înregistrează investițiile directe.
Indicatori i selectați se află mult sub nivelul mediei naționale în Botoșani și Vaslui (regiunea de
Nord -Est), Giurgiu și Teleo rrman (regiunea de Sud – Muntenia), Dolj și Olt (regiunea de Sud –
Vest- Oltenia), Maramureș și Bistrița -Năsăud (regiunea de Nord -Vest).
Zonele în declin industrial sunt acele zone în care procesul de tranziție a dus la pierderea
unui număr deosebit de mare de locuri de muncă, în special în industriile prelucrătoare și miniere.
Perspectivele de dezvoltare aacestor zone diferă substanțial de cele din zonele tradițional
subdezvoltate, deoarece dezvoltarea infrastructurii este mulțumitoare, iar mecanismele economiei
de piață au devenit funcțion ale.
Totuși, în multe cazuri, impactul restructurării industriale asupra pieței forței de muncă a
fost atât de puternic, încât există riscul apariției tensiunilor sociale severe și a mișcărilor socia le
(județele Botoșani și Suceava din regiune a de Nord -Est, Brăila și Buzău în regiunea de Sud -Est,
Giurgiu , Teleorman, Călărași în regiunea de Sud – Muntenia, Hunedoara în regiunea de Vest).
Zonele fragile structural sunt zonele în care forța de muncă este preponderent ocupată în
industria grea care a determinat mari pierderi în econo mia metalurgică, minieră și chimică; de
asemenea, cea mai mare parte a populației ocupate încă în industrie este dependentă de un singur
sector industrial și, de regulă , de o singură mare întreprindere. Acești doi factori se corelează
puternic cu un număr mai mic de IMM -uri industriale decât media națională. Zonele fragile
structural sunt zonele care în perioada următoare, pe măsura realizării procesului de restructurare
industrială și a diminuării sau chiar opririi subvențiilor de stat, devin zone în declin industrial și
în care problemele existente se vor înrăutăți și mai mult decât în prezent. Ele au multe trăsături
comune cu zonele aflate în declin industrial, inclusiv potențial de redresare economică pe termen
scurt, dar prezintă și riscul unor tensiuni sociale majore în anii următori, spre exemplu județul
Neamț în regiunea de Nord – Est, Galați și Brăila în regiunea de Sud -Est și Hunedoara în regiunea
de Vest.
O altă c ategorie de zone care necesită o atenție deosebită, atât în ceea ce privește politica
și măsurile de politică regională, cât și referitor la resursele alocate, sunt zonele defavorizate. În
acord cu Legea Nr. 20/1999, zonele defavorizate sunt constituite di n arii geografice foarte strict
delimitate teritoria l care întrunesc cel puțin una din aceste condiții(1):
– existența unor structuri productive monoindustriale care, în activitatea zonei, cuprind
mai mult de jumătate din populația salarială;
– existența unor zone miniere unde mai mult de 25% dintre salariați au fost
disponibilizați prin concedieri colective;
– prezența concedierilor colective, care au fost aplicate pentru mai mult de 25% din
numărul salariaților cu domiciliul în zona respectivă, î n urma lichidării, restructurării și
privatizării unor agenți economici;
– rata șomajului este mai mare cu 30% decât media la nivel național;
– existența zonelor izolate, lipsite de modalități de comunicații și cu infrastructură slab
dezvoltată.
1 Hurjui M.C., 2015, p.328 -350
6
Categoriilor de investitori din zonele defavorizate le -au fost acordate anumite facilități
pentru motivarea acestora pentru a rămâne în acele zone sau atragerea de noi investitori care să
contribuie direct sau indirect la dezvoltarea ulterioară a zo nei respective, de exemplu prin creare
de noi locuri de muncă și implicit reducerea șomajului în zo nă. Societățile comerciale cu capital
majoritar privat, persoane juridice române, precum și într eprinzători particulari sau asociațiile
familiale, care își aveau sediul și își desfășurau activitatea în cadrul zonei defavorizate, beneficiau
pentru investițiile nou create de următoarele facilități: exonerarea de la plata TVA și a taxelor
vamale pentru instalații, mașini, utilaje, echipamente, mijloacele de transport, sau alte bunuri
amortizabile care se importă în vederea investițiilor, TVA redus pentru mașinile, instalațiile,
echipamentele, mijloace le de transport, alte bunuri amortizabile produse în ț ară în vederea
efectuării și derulării de investiții în zonă, restituirea taxelor vamale pentru materii prime, piese
de schimb sau componente importante necesare realizării producției proprii în zo nă etc.
(1).
1.2. Regionalizarea României – necesitate nați onală sau cerință europeană?
În contextul economic și social relevat, complicat de dificultățile determinate de eforturile
derulate pentru încadrarea în sistemul unional european în 2007, trebuie să evaluăm cu seriozitate
oportunitatea reorganizării regionale și să apreciem dacă este ea stringent necesară în contextul în
care implementarea ei necesită o sumă de eforturi considerabile. Este regionalizarea, oare, o
inițiativă cu adevărat propice dezvoltării României în această perioadă, or i se constituie numai
într-o temă de confruntare politică între anumite forțe interesate? Totodată, trebuie să ne
asigurăm înainte de demararea acestor eforturi că avem o clasă politică în România pregătită
pentru a finaliza o astfel de trasformare, cu rev erberații puternice chiar și la nivelul propriei
istorii, că această regionalizare se poate realiza în condiții de maximă responsabilitate și că
beneficiem de participarea activă în acest proces a celor mai competente personalități științifi ce
ale domeniul ui regional.
1.2.1. C onsider ații cu privire l a dezb aterile despre regi onalizareaadministr ativ-teritorială a
României
Regionalizarea României s -a transformat într -un deziderat politic în ultimii ani, într -o
perioadă în care la nivel social, economic și cultural, România nu traversează cea mai bună
perioadă a evoluției sale. Cu toate că schimbările ideologice realizate la sfârșitul anului 1989 au
fost definitive prin dispariția regimului comunist și canalizarea fermă către societatea de tip
capitalist, tranziția de la economia centralizată la cea de piață s -a realizat cu dificultate iar
urmările acestei treceri lente și a indeciziilor politice și economice sunt m ai mult decât vizibile.
Sectorul industrial a fost în mare măsură desființat sau destructurat, harta centrelor industriale
care să aibă o producție viabilă prezentând reprezentări firave a ceea ce a existat și a fost
productiv înainte de 1989. Cu excepția industriei de autovehicule, care mai este reprezentată de
autoturismele Automobile Dacia S.A., care din septembrie 1999 aparține grupului francez
Renault și autoturismele produse de grupul Ford, industria românească de astăzi nu mai
realizează oțeluri spec iale, utilaje pentru extracția petrolieră, tractoare, aerona ve, nicio gamă largă
de îngrășăminte chimice sau bunuri casnice, restrângându -se la maximum, preponderent prin
realizarea de activități de lo hn și aceasta supusă imprevizibilului, exemplul Nokia, de la Jucu,
fiind ilustrativ în a cest sens (2). Totuși, echipa de la un fost institut de cercetare a fabricat o
1 OUG 75/22 iunie 2000
2 Cocean P., 2014, p.67-74
7
locomotivă de la zero pe care a vândut -o în Ungaria și Căilor Ferate Germane. Softronic Craiova
este, în prezent, singurul producător de locomot ive din România după ce la Electroputere Craiova
nu s-a mai fabricat nici o unitate de ani de zile iar fabrica și -a scos producția de locomotive din
obiectul de activitate.
Cel de -al doilea sector economic important al țării, agricultura, a înregistrat ac eeași
nefastă evoluție: România, importantă între țările Europei prin fondul funciar deosebit de mare și
fertil, importă în prezent peste 60 % din alimentele consumate, neputând, deci, să -și hrănească
nici propria populație. Acest lucru a devenit posibil prin faptul că milioane de hectare de teren nu
au mai fost lucrate, iar din cele 3 milioane de hectare de terenuri care beneficiau de irigații la
sfârșitul secolului anterior, mai sunt astăzi în funcțiune numai o cincime.
Un alt sector cu potențial compet itiv, cel al turismului, care ar fi trebuit să beneficieze
din plin de noua deschidere internațională, a resimțit același recul. Astfel, o serie de stațiuni
foarte apreciate înainte de 1989, precum: Băile Herculane, Vatra Do rnei, Borsec, Amara,
Olănești, S emenic, Moneasa, Sângeorz B ăi etc., fiind neglijate și victime ale unui management
defectuos post -decembrist.
Pe acest fond, al creării unei economii de servicii , dar care nu are ca fundație o
industrie bine dezvoltată, balanța comercială a României este permanent dezechilibrată,
deficitară, iar gradul de îndatorare externă mereu în creștere ne situează în rândul statelor celor
mai îndatorate din lume. Existența unui grad relativ ridicat al șomajului și exodul forței de muncă
active în număr foarte mare, p este 3 milioane de persoane, în căutarea unui loc de muncă în
străinătate și a unor condiții de viață mai bune, fragilizează piața muncii și ridică probleme
majore și în domeniul politicilor sociale, mai ales datorită numărului pensionarilor, care
depășeșt e cu mult numărul persoanelor angajate, aflându -ne într -o situație care nu are precedent
în istoria statului nostru.
Problematica regionalizării și importanța reorganizării teritoriale a țării noastre a
devenit în ultima perioadă o problemă larg dezbătută, cu un grad mare de politizare, constituindu –
se într -un „măr al discordiei” în momentul actual. Aceste dezbateri pornesc de la argumentarea
politică a performanțelor slabe ale României cu privire la absorbția fondurilor europene, prin
nedelegarea capacității de decizie către nivelul teritorial, datorită formulei adoptate de
regionalizare, respectiv regionalizare prin cooperare între autoritățile locale existente
(descentralizarea administrativă – prin delegare).
În România , au fost cre ate regiunile de dezvoltare , în forma în care există astăzi , în
anul 1998, funcționând după aceleaș i reguli care, conform declarațiilor decidenților în domeniu,
nu le permit realizarea de performanță în atragerea de fonduri europene, mai ales pentru că nu au
personalitate juridică. În scopul optimizării rezultatelor absorbției de fonduri europene ,
autoritățile dezbat oportunitatea unei alte formule de organizare administrativ -teritorială.
În forma actuală de regionalizare, structurile regionale din țara no astră nu dețin putere
de decizie, nici competențe fiscale sau funcționale, acest lucru afectându -le activitatea in
gestionarea fondurilor europene. Procesul de adoptare a deciziilor se divizează între membrii care
au fost aleși direct (primari) și cei care au fost a leși indirect (P reședinți a i Consiliilo r Județene).
Totodată, Președinții C onsiliilo r Județene au adesea o putere politică superioară celei a
primarilor, dat fiind faptul că ei sunt responsabili de coordonarea la nivel județean, un proces cu
influențe politice ridicate. Astfel, este aproape natural ca Președintele C onsiliului J udețean să
exercite aceeași influență politică în interiorul reuniunilor consiliului regional. În același timp ,
trebuie să semnalăm că nici structura consiliului, nici cei a flați în consiliul regional nu dețin
posibilitatea de a frâna politizarea procesului de adoptare a deciziilor referitoare la dezvoltarea
regională.
8
În prezent, din varii motive, se propun caroiaje teritoriale dintre cele mai surprinzătoare,
nu întodeauna fundamentate corespunzător științific, astfel că regionalizare a a devenit un subiect
al momentului. Pe fondul procesului de unificare europeană, în condițiile în care noua structură
geopolitică în care ne -am integrat caută să -și armonizeze sistemul politic și economico -social
prin intervenții inspirate la nivelul structurilor acestora, problematica bunei guvernanțe și cea a
gestiunii eficiente a teritoriului sunt considerate prioritare. Astfel, instituirea unităților teritorial
statistice constituie o iniți ativă destinată a uniformiza modul de organizare spațială (1). Deoarece
evoluția economică, socială și chiar istorică a României se află în legătură, cel puțin în etapa
imediat următoare, de cea a Uniunii Europene, România trebuie să se adapteze, mai devre me sau
mai târziu, inițiativelor Uniun ii, evident având posibilitatea să le amendeze, prin diferite pârghii
decizionale la care are acces în cadrul forurilor comunitare, în situația existenței unei inadecvări
frapante la propriile nevoi sau rea lități.
Tipu l de regionalizare existent în România cunoaște o mare limitare , atât în ceea ce
privește accesul la resurse, cât și cu privire la competențele deținute și se constituie mai degrabă
într-o reacție funcțională la cerințele UE, pentru a putea realiza absorbț ia fondurilor destinate
României în cadrul politicii regionale. În același timp, la nivelul Uniunii Europene, forme mai
avansate de regionalizare, cum sunt regionalizarea prin autorități federale și regionalizarea
politică întâlnim doar în 7 sta te membre, respectiv în Gemania, Austria, Belgia, Spania, ltalia și,
doar parțial, Portugalia și Rega tul Unit . Cel mai des întâlnit tip de regionalizare în Uniunea
Europeană este regionalizarea administra tivă, prezentă în Grecia, Portugalia, Suedia, Bulgaria,
Marea B ritanie, exceptând Scoția, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituani a și regionalizarea
prin colectivitățile locale existente (lrlanda, România, Ungaria, Danemarca, Finlanda), precum și
descentralizarea regională (Franța, Polonia și Republica Cehă) (2).
Atunci când vorbim de un alt tip de regionalizare, trebuie să conștientizăm că România
trebuie să modifice organizarea administrativă a teritoriului prin crearea unei noi categorii
administrativ -teritoriale, și anume regiunea care va fi o unitate terit orială nouă, superioară ca
formă celor existente deja, care să dețină competențe administrative și fiscale mai mari
(descentralizarea regională cum este în Franța) sau care să primească și putere legislativă
(autonomie regională), aceasta primind recunoașt ere constituțională, sau ar putea fi constituit un
guvern regional (regionalizare politică întâlnită în Italia sau Spania).
În România, din punct de vedere al formei juridice, avem un nivel superior, nivelul
național, și un nivel inferior, acesta fiind as ociat cu municipalitățile și localitățile. României îi
lipsește cu desăvârșire nivelul mezoal administrației publice care să fie îndrituită să reprezinte
interesele regionale la nivel național. Apreciem că ar putea fi nevoie, pentru realizarea mai
eficient ă a politicii de dezvoltare regională, de constituirea unui nivel mezo care să dețină
personalitate juridică și legitimitate politică și care să beneficieze de reprezentanți direct aleși.
Pentru constituirea eficientă a regiunilor politico -administrative a le României trebuie să luăm în
considerare patru principii:
• principiul istoric și cultural – să se demareze regionalizarea de la identitățile
istorice și culturale existente;
• principiul economic -funcțional – trebuie luate în considerare zonele metropolitane
și regionalizările existente;
• principiul raționalității administrative – trebuie să se țină cont de anumite
normative de planificare precum cel presupus de nivelul NUTS II;
1 Cocean P., 2014, p.67 -74
2 Cipleu, 2015, p.75 -108
9
• principiul democratic asociativ și corectiv – trebuie considerate asocierile dintre
consiliile locale și când este cazul, să se organizeze chiar referendumuri cu privire la
regiunile contestate (1).
Necesitatea adaptării structurii teritoriale a României la cea a Uniunii Europene devine
astfel argumentul principal al regionalizării, fără a se suprapune, însă, cu scopul urmărit prin
realizarea acesteia. Astfel, scopul oricărui proces de regionare nu poate fi separat de anumite
nevoi obiective ale societății: utilizarea optimă a funcțiilor teritoriului, ges tiunea eficientă a
resurselor sale, împlinirea coeziunii teritoriale, implementarea în practică a programelor sau
politicilor de dezvoltare, realizarea unei bune guvernanțe teritoriale etc.
Optimizarea funcțiilor teritoriului constituie cel mai important a rgument al regionării,
cel care îi determină necesitatea și o motivează în orice circumstanță. Nici un alt imperativ,
indiferent de natura sa, nu poate să i se contrapună acesteia decât cu riscul distorsionării
întregului proces și a orientării lui pe coor donate nesigure. Perfecționarea interrelațiilor
sistemului spațial, a conexiunilor dintre părțile sale componente, atenuarea și eliminarea
pragurilor și disfuncțiilor din interiorul acestuia, integrarea optimă pe orizontală și verticală sunt
tot atâtea aspecte care pot subvenționa demararea remodelării caroiajului spațial existent. Este cât
se poate de evident faptul că ceea ce se propune printr -o nouă regionalizare trebuie să convingă
prin avantajele aduse în raport cu cea existentă, prin facilitățile crea te vectorilor economici,
sociali și politici implicați, prin coeficientul de favorabilitate superior acordat devenirii întregului
spațiu geografic astfel afectat. Optimizarea funcțiilor teritoriului nu poate fi imaginată decât prin
mai buna articulare a st ructurii sistemului spațial circumscris acestuia, inclusiv prin încercarea
de-a delimita acele regiuni de program cu însușiri sistemice (2).
Într-o perioadă în care penuria de materii prime nu s -a redus, constituindu -se încă în
vector politic și strategic de primă importanță la nivel mondial, gestiunea optimă a resurselor unui
teritoriu suprapus entităților spațiale de nivel regional este de oacuitate evidentă. Creșterea
continuă a prețului materiilor prime, corelată cu epuizarea unora dintre acestea dar și cu
competiția acerbă de pe piața mondială de profil nu poate conduce decât la o concluzie de o
frapantă relevanță: cei care posedă propriile resurse au șansa de a se dezvolta cu prioritate.
Constituirea unor entități teritoriale cu prerogative largi, venite pe filiera autonomiei locale, a
subsidiarității și dezvoltării durabile este un argument în favoarea creșterii responsabilității față
de modul în care diversele tipuri de resurse sunt exploatate și folosite. Exploatarea și prelucrarea
avansat ă a acesto ar in situ ații sigure, nu numai locuri de muncă populației locale, ci și avantaje
economice derivate din valoarea adăugată produselor în cauză, după cum exportul necontrolat de
materii prime și minereuri dovedesc contrariul.
Ținta finală a oricăr ei regionări, la orice nivel sistemic ar fi ea concepută, rămâne
realizarea coeziunii teritorial ă, dică a celui de -al treilea termen, cel integrator, al triadei coeziunii,
alături de cea economică și socială. Regiunile trebuie să ofere premisa unei armoniz ări superioare
a tendințelor și orientărilor diverselor forțe care animă dinamica sistemului spațial, raporturile
dintre părțile constituente ale acestuia trebuie să devină mai complexe și mai fertile,
conectivitatea să se intensifice iar competitivitatea să devină o însușire definitorie.
În contextul în care , prin regionalizare factorul politic , se poate asigura optimizarea
funcțiilor teritoriului, exploatarea eficientă și profitabilă a resurselor sale, precum și coeziunea
teritorială, el își va împlini f ără mari eforturi propriile deziderate (derivate din programul politic
și promisiunile făcute electoratului) și anume materializarea în practică a programelor și
politicilor de dezvoltare și buna guvernanță teritorială etc.
1 Bakk și Benedek, 2010, p.15-40
2 Cocean R., Cocean P., 2003, p.19 -24
10
Ca peste tot în Uniunea European ă, discuțiile referitoare la aprofundarea
regionalizării, se învârt și în țara noastră în jurul dezvoltării regionale și a integrității teritoriale.
Astfel, există două regiuni care atrag o atenție deosebită atât guvernului, cât și din partea opiniei
publice: Regiunea Centru și Regiunea Nord -Vest. Acest lucru se produce datorită faptului că o
mare parte a populației din aceste regiuni este de etnie maghiară. Regiunea Centru, formată din 6
județe, este situată în centrul țării și a fost mult tim p contestată. Trei dintre județele ce o compun
au o populație majoritar maghiară (Harghita – peste 84%, Covasna – peste 73% și Mureș – circa
50%, conform ultimului recensământ al populației). Scenariile inițiate în anul 2011, atunci când
dezbaterile privin d regionalizarea au căpătat oamploare sporită, propuneau fie să împartă această
regiune în alte două regiuni de dimensiuni mai reduse, pentru a încerca să reducă concentrarea
maghiară a populației, combinând aceste județe cu altele din România formate din populație
majoritară de români, ori să individualizeze aceste județe. Cea de -a doua regiune problematică
din punct de vedere al procentajului populației maghiare este Regiunea Nord -Vest (mai ales
județele Bihor, Sălaj și Satu Mare), o regiune controversată și problematică, oarecum, pentru
factorii de decizie politică și de decizie, fiind amplasată de -a lungul frontierei româno -maghiare.
Walter Isard, părintele științei regionale, considera că o regiune sau un sistem de
regiuni reprezintă un organism viu ce conține numeroase și diverse unități – politice, economice,
sociale și culturale – al căror comportament este condiționat de factori psihologici, instituționali,
de interdependență etc. Astfel, există numeroase considerente de la care se poate porni pentru a
regionalizao țară, dar România a invocat mereu în ultima vreme pe cel al absorbției fondurilor
structurale. Experiența perioadei de programare 2007 -2013 a arătat că Uniunea Europeană nu are
pretenția regionalizării în forma dură a împărțirii în unități administrative. Este suficient să se
identifice regiunile de dezvoltare ale țării, care au o structură economică și socială asemănătoare ,
astfel încât sprijinul acordat acestora din fondurile structurale să fie bine țintit pe realități
economice deficitare pentru a se elimina discrepanțele economice dintre regiuni.
Perioada 2007 – 2013 aarătat că regionalizarea, așa cum fusese gândită de România , a
avut și defecte: discrepanțe mari de dezvoltare economică în interiorul regiunilor (județe slab
dezvoltate eco nomic laolaltă cu unele foarte slab dezvoltate, județe industrializate și județe
agricole în aceeași regiune etc.) care au făcut ca sprijinul venit din fondurile structurale să pară
insuficient.
Prin urmare, pentru perioada următoare ar fi trebuit gândită regionarea, însă doar
pentru acest scop, Comisia Europeană nu avea pretenția ca regiunile să aibă și relevanță
administrativă. Executivul de la București a venit în întâmpinareaacestei recomandări intr -un
mod exagerat: în a nul 2012, P reședintele României a lansat ideea regionalizării în forma
reîmpărțirii administrative, regiunile păstrând denumirea de județe, dar rezultând din comasarea
județelor existente. Așa cum era de așteptat , reacțiile din toate direcțiile au fost foarte dure, atât
nivelul civic cât și cel politic fiind în puternic dezacord cu această variantă. Legăturile culturale
ale cetățenilor cu nivelul departamental (județean) s -au dovedit atât de puternice, încât pe fondul
nemulțumirii de guvernare și a unor astfel de gafe, sancțiunea electora lă a fost pe măsură. Noul
Guvern instalat a preluat acest element problematic, trecându -și în agendă problema
regionalizării.
Variantele de lucru au fost numeroase, o parte fiind regăsite în paragraful următor,
dar din noianul dezbaterilor niciuna nu a re ușit să învingă. Era de așteptat acest lucru deoarece
experiența altor state a arătat că nu poți regionaliza contra cronometru, că acest lucru nu se poate
face în pripă și că poate dura decenii (1) până când forțele politice, dar mai ales societatea civilă
asupra căreia se răsfrânge fenomenul administrativ, cad de acord.
1 Purec S., 2013, p.162
11
Acțiunea este cu atât mai dificilă pentru că României nu i se potrivește nici aplicarea
Nomenclatorului unităților teritorial statistice (NUTS) propusă de Eurostat, deoarece are o
structură regională aparte care nu are legătură directă cu împărțirea administrativă: zone
tradiționale cu o cultură puternică, ocupații moștenite bazate pe resurse locale, cum ar fi Țara
Moților, Țara Făgărașului. (1). Cei mai mulți specialiști în domeniu cred că România ar trebui să
facă o opțiune pentru alte forme de organizații regionale, adică pe bază de descentralizare,
eficiență, subsidiaritate.
1.2.2. Variante privind împărțireaadministrativ -teritorială a României
Pentru selectarea celor mai bune soluții referitor la procesul de reformă administrativ –
teritorială este necesară elaborarea unui număr cât mai mare de variante viabile, utilizându -se
criterii și asocieri de indicatori analizați cu seriozitate de specialiști în domeniu. Trebuie
considerat , de asemenea, că această selecție trebuie să fie numai apanajul diferiților experți în
domeniu (economie, economie regională, sociologie, istorie, geografie), nefiind oportună
implicarea opiniei publice. O variantă de luat în considerare în reconstrucția regională a
României o constituie selectarea unor principii de delimitare asemănătoare cu cele în cazul
regiunilor de dezvoltare. Această variantă presupune oanalizare riguroasă a principalilor
indicatori economici, sociali, demogra fici etc., ce vor fi evaluați.
Preconizăm că, indiferent de varianta aleasă, ponderea cea mai mare o vor deține
indicatorii economici, cei de infrastructură și cei demografici. De asemenea, apreciem că nu s -ar
pune accent numai pe obiectivul echilibrării intraregionale în formularea criteriilor de grupare a
județelor, ci și pe gradul în care potențialul județelor componente va permite construirea unor
politici comune și unitare. Principii de bază în această situație, vor fi complementaritatea și
funcționalitatea.
Primele reacții la ideea reorganizării teritoriale au fost so luții propuse de partidele
politice românești. Problema aceastaa trecut în plan secund o perioadă, din 2011, când aapărut,
până în 2013, când a fost reluată la un nivel mai profund de dezbateri și priorități, fiind implicat
atât mediul academic, cât și soc ietatea civilă în procesul de consultare și stabilire a regiunilor de
dezvoltare.
O primă variantă propusă , 8 județe/regiuni, care a avut și suport politic mai amplu
(conform figurii nr. 1.2.) propune dizolvarea celor 41 de județe existente și întărirea ce lor 8
regiuni corespunzătoare regiunilor NUTS II existente, dar care nu au în prezent responsabilități
legislative, executive sau bugetare. Această propunere presupune investirea celor opt regiuni de
dezv oltare existente cu st atut administr ativ prin tr ansformareaacestora în jude țe. Cu t oate că
aceste regiuni au fost delimit ate pe c onsiderentul un or analize multicriteri ale, configur ația lor nu
se suprapune decât parțial regiunilor istorice (cum ar fi Oltenia, Banat), limitele existente la unele
dintre regi unile de dezv oltare făcând o separație între jude țe între c are se derule ază puternice
fluxuri tr adiționale.
1 Purec S., 2014, 144 -146
12
Figur a nr. 1.2. Varianta propusă de PDL privind delimit area regională
Sursa: http://www.c ontribut ors.ro/administr atie/consolidare-sau-degradare-func%C8%9Bi onala-in-regionalizarea-
romaneasca/
Conform acestei v ariante regiunile de dezv oltare sunt f ormate prin asociere a a câte 4
– 7 județe, ce c orespund nivelului st atistic NUTS III, și au dimensiuni dem ografice și terit oriale
comparabile, c onstituindu -se într -un cadru optim de r aportare statistico-teritorială. Structur area
regiunil or de dezv oltare se fund amente ază îns ă pe o complement aritate func țională a județelor, și
nu ne apărat pe omogenit atea lor, discrep anțele intr aregionale fiind m ai mari decât cele
interregionale.
Pornind de la p remisa că județele care dețin o identitate culturală asemănătoare sunt
dispuse să accepte cu mai mare ușurință o astfel de asociere în context regiona l și că este mai
probabil și mai simplu să dezvolte împreună diferite parteneriate, proiecte mai ample de
dezvoltare economică și socială, un alt mod de delimitare teritorială poate cuprinde luarea în
considerare a importanței ariilor culturale. Argumente pro pentru această variantă sunt importanța
pe care frontierele culturale o pot juca în derularea unor pro cese precum privatizarea sau
reducerea șomajului sau sărăciei pornind de la premisa că unitățile teritoriale care au structuri
asemănătoare din punct de vedere demografic, social și cultural, au, concomitent, și aceleași
orientări valorice dominante.
Astfel, o a doua variantă inițiată împarte cu atenție așa -numitul Ținut S ecuiesc, sub
pretextul unei omogenități a PIB-ului regi onal. Propunerile de regi onalizare ale UDMR și PCM,
au ca element c omun cre area unei individu alități politico-administr ative sub f orma Ținutului
Secuiesc prin alăturarea județelor cu p opulație m ajoritar maghiară. Cea de-a doua variantă, c are
preconizează existența a 12 regiuni, urmărește să realizeze o împărțire unitară a PlB -ului în cadrul
celor 12 re giuni constituite, conform restructurării teritoriale obținându -se o variație redusă, de la
31,43 mld. lei (regiunea 3) până la 42,11 mld lei (în regiuneaa șasea). Cu toate că acest scenariu
este f oarte ambițios, obiectivul său principal este imposibil de îndeplinit, deoarece prima regiune
are un PIB de 123,7 miliarde, de aproximativ trei ori mai mare decât următoarea regiune în
funcție de PIB, regiunea 9, deoarece cuprinde capitala României, București.
13
Figur a nr. 1.3. Variantele pentru re organizarea teritorial-administr ativă a României b azate
prep onderent pe criterii etnice
Sursa: Is there or is n ot there the Seckler l and in R omania? How Romania destr oys it’s future bec ause of some
unexpl ainable ambiti ons, 19.06.2011,1
O a treia variantă de regionalizare propune crearea a 15 regiuni, dintre care două să fie formate
numai din actualele județe, în care este cuprinsă majoritatea maghiarilor. Observăm cu ușurință
că în ultimele două scenarii criteriul primordial în realizarea reîmpărțirii teritor iale a constituit -o
etnia populației din zonă.
O a patra propunere provine din p artea unui grup de pr ofesori și cercetăt ori de l a Universit atea
„Babeș-Bolyai” din orașul Cluj -Napoca, sub îndrum area prof. univ. dr. P ompei C ocean.
Figur a nr. 1.4.Varianta de re organizare terit orială pr opusă de c olectivul de l a Babeș-Bolyai
coordonat de pr of.univ.dr. P ompei C ocean
Legendă: 1. Terit orii nou atașate unit ăților administr ative; 2. Centre p olarizatoare.
Sursa (:2 )
Constituită pe b aza unor studii multicriteri ale cu privire l a dinamica teritorială a
României, acest m odel de regi onare iniți at de clujeni are ca punct de referință iniți al regiunile
istorice, atestate ca fiind structuri terit oriale ce dețin un gr ad ridic at de func ționalitate realizată pe
parcursul timpului. Pr oiectul de regi onalizare ini țiat are la bază reorganizarea administr ativă prin
1 http://www.riscograma.ro/4474/exista -sau-nu-tinutul -secuiesc -cum-isi-distruge -romania -viitoru l-din-cauza -unor-
gargauni/andAdministrative -territorial reorganization without the Seckler land, 07.06.2011,
http://surupaceanu.ro/2011/06/reorganiz are-administrativ -teritoriala -fara-tinutul -secuiesc/
2 Cocean P., Regi onalizarea României între dezider ate și p osibilități, în Regi onalizare și p olitici regi onale, coord.
Rogojanu D.C., Ed. Lumen, I ași, 2014, p.67 -74
14
constituire a a 18 regiuni și o regiune metr opolitană, acesta cuprinzând c apitala și actualul jude ț
Ilfov.
Observăm în cadrul acestei variante un accent pus pe existența centrelor polarizatoare la
nivel regional.
O a cincea variantă de regionalizare , propusă de Radu Săgeată (1), are ca punct de
pornire un decup aj administr ativ-regional, corespunzăt or provinciil or istorice, c onstituite c a spații
ment ale foarte individu alizate, în c adrul căr ora s-au încetățenit rel ații func ționale (atât c a
infrastructur ă cât și c a modalități de inter acțiune um ană) foarte individu alizate, al căror rol ar
trebui p otențat. Nivelul inferi or, conform acestei v ariante, este reprezent at de cel jude țean și
uneori, de ce l subdepartamental.
Varianta propusă p ornește de l a relațiile st abilite în c adrul sistemel or regi onale și de l a
consider area distanțelor rutiere dintre așezări și nucleele de p olarizare locală, stabilind 10
structuri macroregionale, apreciate ca fiind viabile pentru a primi statut administrativ de nivel
regional (NUTS II).
Figur a nr. 1.5. Varianta de optimiz are aorganizării administr ativ-teritoriale a României
Sursa:2
Pentru obținere a configur ației decup ajului administr ativ pr opus de această v ariantă,
autorul a realizat o analiză etapizată:
• au fost select ate centrele de c onvergen ță regională și locală, optime pentru a fi
investite cu func ție administr ativă, structur ate pe nivele ier arhice, în r aport de p otențialul
lor de polarizare, evaluat pe baza potențialului economic, demografic și de poziție;
1 Săgeată R., Organizareaadministr ativ-teritorială a României. Ev oluție. Pr opuneri de optimiz are, București, 2013
2 Săge ată R., Organizareaadministr ativ-teritorială a României. Ev oluție. Pr opuneri de optimiz are, București, 2013, p.
27-30
15
• au fost select ate ariile de p olarizare ale centrel or urb ane select ate anterior, raportat la
distanțele rutiere și feroviare existente între aceste a și așezările limitr ofe;
• au fost ev aluate rel ațiile st abilite dej a între centrele urb ane, apreci ate ca fiind vi abile
pentru a primi investire cu o funcție administr ativă.
Numeroase alte variante de regionalizare au fost propuse, printre care 4 modele noi și 2
modele c are pr opun doar o optimiz are a regiunil or existente , în cadrul studiului „Împărțirea
administr ativ-teritorială, dezv oltarea regională în Uniune a Europeană și în R omâni a”, coordonat
în anul 2013 de Acad. Otiman Păun Ion, în c adrul Academiei R omâne. T oate variantele au ca
punct de debut trei m ari regiuni ist orice (respectiv Munteni a, Moldova și Transilv ania) – care
sunt c onsider ate NUTS I, decup ajele regi onale efectuându -se prin c omasarea actualelor jude țe în
cadrul un or structuri terit oriale de nivel superi or (respective NUTS II și NUTS I).
Dintre acestea , prezentăm varianta cu 11 regiuni propusă de colectivul Academiei
Române care cuprinde la nivelul NUTS II: Muntenia – 5 regiuni, Moldova – 2 regiuni,
Transilvania – 4 regiuni (fig. 1.5.).
Figur a nr. 1.6. Varianta de împărțire administr ativ-teritorială a României – Academi a Română
Sursa:1.
În prezent, în România nu s -a realizat regionalizarea administrativă cu un nivel
consacrat legal, care în orice formă ar fi fost făcută , avea în vedere preponderant scopul realizării
unei bune absorbții a fondurilor structurale deoarece regionalizarea este un proces îndelungat care
trebuie pregătit din timp de către autoritățile politice si actorii regionali implicați.
În urma analizei variantelor propuse , considerăm că una dintre cele mai oportune
soluții ar consta în acordarea actualelor regiuni de dezvoltare din România de personalitate
juridică concomitent cu statutul de nivel mezo în cadrul organizării teritorial -administra tive,
întrucât acestea corespund celor patru principii de constituire eficace a regiunilor politico –
1 Otiman, P.-I., (c oord.). 2013. Împărțire aadministr ativ-teritorială, dezv oltarea regională în Uniune a Europeană și în
Români a, Ed. Academiei R omâne, București
16
administrative. În primul rând , ele respectă vechile regiuni istorice cu toate că nu se suprapun
perfect acestora, fiecare dintre ele cuprinde o zonă metrop olitană cu tradiție, iar constituirea
regiunilor s -a produs prin asocierea voluntară a județelor componente. În al doilea rând, aceste
regiuni corespund principiului raționalității administrative, deoarece pot fi încadrate NUTS II.
Apreciem că , după crear ea nivelului mezoar , ar trebui să se consființească mecanisme
instituționale pentru a fi posibilă crearea de politici regionale, agregând în procesul decizional
care se derulează atât la nivel național, cât și la nivel european, factorul regional selectat prin vot
direct de către cetățenii regiunilor. În acest mod, regiunile ar avea putere de decizie și eficiență
crescută în implementarea diferitelor politici regionale și în reducerea disparităților regionale.
Apreciem că România, plecând de la modul de organizare prezent al statului, nu poate
alege o formă de federalizare, ci trebuie să abordeze un proces de descentralizare economică
concomitent cu introducerea regiunii în Constituția Ro mâniei și să-i atribuie acesteia competențe
administrative și fiscal e. Aceste modificări vor acorda o mare independență regiunilor prin faptul
că ele își vor putea gândi și realiza planificarea strategică, vor putea construi politici la nivelul
regiunii și le vor putea corela cu posibilitățile de finanțare și administrare la nivelul regiunii a
fondurilor comunitare destinate României. Nu putem obține o autonomi e locală dacă nu acordăm
o autonomie financiară diferitelor colectivități teritoria le și nu realizăm o descentralizare reală a
serviciilor.
Având în vedere analiza re alizată , apreciem că o bună soluție, dacă reorganizarea
teritorială este motivată prin mărirea nivelului absorbției fondurilor europene și prin construirea
unui cadru favorabil dezvoltării regionale, ar fi aceea a menținerii actualelor 8 regiuni de
dezvolt are până în anul 2020, adică cel puțin până la finalul actualei perioade de programa re. N u
subscriem variantei ce propune dizolvarea celor 41 de județe existente. Mai mult, perioada
actuală de programare (2014 -2020), găsește România cu această formulă de o rganizare regională.
Orice modificare, realizată pe parcursul perioadei de implementare, ar declanșa dezechilibre în
procesul de absorbție a fondurilor structurale. În concluzie, apreciem că propunerile relevate
anterior reflectă înțelegerea superficială a problemei regionalizării și o grabă a rezolvării
problemei, fără a lua în considerare potențialul de dezvoltare a regiunilor, aspecte referitoare la
mediu, regiunile istorice și culturale.
Problema absorbției fondurilor se poate chia r înrăutăți dacă regi onalizarea nu se face
așa cum trebuie , deoarece acolo unde sistemul de gestionare a fondurilor este descentrat la
regiuni există și un anumit aparat de guvern de decizie. Acest aparat nu se poate realiza imediat,
deoarece riscăm să facem modernizări forța te, iar instituțiile au nevoie de timp pentru a -și pune
la punct modul de funcționa re și procedurile. D e asemenea , trebuie luat in considerare că orice
instituție nou crea tă are timpul ei de rodaj.
Totodată , în realizarea unui proces de regionalizare trebu ie să se analizeze și ce
presupune acesta pentru o regiune in termeni de timp și costuri, cum ar afecta din punct de vedere
al costurilor reorganizarea intregului aparat administrativ la nivelul regiunii – regiunea va trebui
să aibă un prefect de regiune c are va avea o intreaga structur ă, cum ar fi : consilieri, angajați, vor
exista consilii locale, consilii judetene si consilii regionale. Transferarea competențelor la nivel
regional, ar presupune transferarea AM-urilor la nivel de regiune, cu Unități de plăți, iar regiunile
nu au capacitatea la acest moment.
De asemenea , trebuie avut în vedere și ce inseamnă regionalizarea din punct de
vedere politic, influența politicului in gestionarea fondurilor și cum ar influența activitatea
instituției care se vaocu pa de gestionarea fondurilor regiunii.
Ca să se ajungă la o soluție optimă pentru a constitui aceste regiuni administrative,
este nevoie s ă adoptăm un plan de acțiuni concret pe etape, care trebuie să cuprindă:
– pași pe zona administrativ – economică;
17
– zona socială;
-zona administrativă: primarii, consilii le judetene, servicii le publice.
Toate aceste sectoare trebuie armonizate, ca să se poată realiza un management
performant la nivelul administrației. Trebuie văzut dacă regiunea ar putea să facă față unui astfel
de proces, deoarece ar putea exista pericolul ca in momentul în care nu se vor mai daajutoare de
la nivel central , ne referim aici în funcție de nivelul de dezvoltare al regiunii, se pot crea
discrepanțe mai mari între regiuni. Regiunile cele mai sărace, cu un șomaj foarte ridicat s -ar putea
confrunta cu o rată de șomaj mai mare care ar putea conduce la dezvoltarea criminalității, fu rt etc.
Acest proces se realizea ză într-un numar mare de ani și implementarea acestuia ar
putea duce la întărzierea i mplementării exercițiului financiar prezent.
Acest proces ar putea fi realizat prin instituțiile preexistente, insă este întotdeauna
condiționat de constrângerile pe care le exercită cadrul politic și instituțional, a cărui evoluție
poate fi guvernată de o serie de tendințe. Capacitatea de dezvoltare trebuie puternic dezvoltată
(aici ADR -urile ar avea experiență , viziune, strategii, studii).
Opțiunile de reformă administrativ – teritorială pentru dezvoltarea regiunii in
contextul scopului de eficientizar e a absorbției fondurilor UE trebuie sa aibă in vedere următorii
factori principali:
Dreptul și factorul politic -administrativ:
– Reforma constituțională;
– Impărțirea rolurilor și atribuțiilor nivel central / regional / local;
– Sistemul electoral si struct ura parlamentară;
– Capacitatea decizională la nivel regiona l în ceea ce privește programarea fondurilor.
Caracteristicile geografice și economice ale teritoriilor:
– Structura geomorfologică – caracterizarea resurselor naturale și problemele de
gestionare a teritoriului;
– Echiparea teritoriului;
– Structura productivă locală;
– Existența rețelelor – cluster, poli competitivitate, poli de creștere;
Cultura și societatea:
– Apartenența etnografică și culturală a populației;
– Caracteristicile demografice;
– Mișcarea populației și interacțiunile teritoriale (mobilitatea forței de muncă și
legăturile familiale între teritoriile învecinate);
– Existența unor poli culturali / universitari;
Fezabilitatea tehnică, socială și economică a reformelor:
– Costurile economice asociate variantelor de reformă;
– Costurile î n termeni de locuri de muncă eventual pierdute sau oportunitatea creării
unor locuri de muncă;
– Costuri în termeni electorali: percepțiaopiniei publice asupra deciziilor politice;
– Gradul estima t de î mbunatațire absorbției fondurilor prin descentralizare
administrativ ă.
Reorganizarea teritorială a țării a devenit o temă care necesită aprofundare: trebuie
analizate varia ntele î n care este posibil să se facă o regionalizare a gestionării fondurilo r cu sau
fară structuri politico -administrative, astfel încât România să garanteze implementarea
corespunzatoare a acestora și nivele de absorbție ridicate.
Fiecare variantă analizată trebuie s ă aibă in vedere atât factorii tipici ai dezvoltării
socio -economice, cât și elemente mai strâns legate de drept constituțional și guvernamental,
18
elemente care trebuie să faciliteze pe urmă consolidarea structurilor eventual create și corecta
funcționare a acestora.
În cele din urmă, un aspect deosebit de important va fi fezabilitatea tehnică, socială și
economică a reformei, respectiv cost -beneficiul dezvoltării unor structuri, in orice caz,
administrative, mai mult sau mai puțin noi.
19
CAPITOLUL II
CONVERGENȚĂ SAU DIVERGENȚĂ – RELEVAREA
DIFERENȚELOR DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA
2.1. Disparitățile regionale în dezvoltarea economico -socială a României – reflectare
unifactorială
Pornind de l a aspirația națională și eur opeană de a promova politici ec onomico-sociale
mai adaptate diferitel or particul arități zonale, c aracteriz area regiunil or de dezv oltare și
măsurarea dezechilibrel or spațiale constituie o necesit ate. Ineg alitățile existente în tre nivelul
de dezv oltare ale diferitel or regiuni sunt o constantă a istoriei ec onomice a oricărui st at,
existenț a lor fiind explic ată atât prin d otarea diferit ă cu resurse n aturale sau resurse um ane,
cât și prin c ondițiile efective de ev oluție economică și socială, evoluție ist orică, politică etc.
2.1.1. Caracteristicile și evoluția populației ocupate la nivel regional, factor
determinant al posibilității de dezvoltare
În apariția și manifestarea disparităților teritoriale, un rol esențial îi revine
distribuției inegale a factorilor de producție. Modificarea stucturii economice a României și
evoluția tehnologică au determinat o flexibilitate mai mare în ceea ce privește distribuția
teritorială a factorilor economici. În același timp , cantitatea, dar, mai important, calitatea forței
de muncă existentă în plan teritorial constituie una dintre premisele esențiale pentru dezvoltarea
unei regiuni. Cu toate că regiunile statistice din România au o înzestrare cu populație destul de
uniformă , nivelul de dezvoltare regional, nivelul educației și gradul de urbanizare, precum și
structura populației pe grupe de vârstă relevă mari diferențe, acestea determinând o evoluție
diferită a funcționării pieței forței de muncă.
În ultima perioadă se manif estă o tendință de majorare continuă a ratei de ocupare
a grupei de vârstă între 55 și 64 de ani și peste 65 de ani. Astfel, pe fondul pensionărilor înainte
de termen, care s -au produs într -o perioadă relativ scurtă de timp, aceste categorii de vârstă și –
au majorat ponderea în cadrul populației totale ocupate, crescând procentual de la 13,8%
(2004) la 16,3% în anul 2008 și ajungând la 16,5% în anul 2016 (1). Această mișcare
înregistrată în cadrul populației ocupate se explică prin înrăutățirea nivelului de trai și, mai ales,
prin scăderea constantă a veniturilor pentru o pondere importantă a rezidenților din mediul
rural, care se văd obligați să practice oagricultură de subzistență. Toate aceste evoluții sunt
foarte bine relevate și prin faptul că rata de oc upare a persoanelor de peste 65 de ani este mult
mai mare în cadrul populației rurale (7,2% în anul 2016) decât în rândul populației din mediul
urban (0,4% în anul 2016). În anul 2015, cele mai mari rate de ocupare se regăsesc în regiunile
Nord -Est (69,9%) , Sud -Muntenia (59,7%), Nord -Vest (63,4%) și București (peste 66%); în
restul regiunilor, această pondere rămâne mult sub 60%. În afara zonei care cuprinde capitala
țării, unde explicația pentru ratele mai ridicate ale populației ocupate este oferită de ex istența
unei game mai largi a ofertei de muncă, în celelalte regiuni ale României, mai ales în acele
regiuni mai slab dezvoltate, nivelele mai ridicate ale ocupării populației sunt determinate de
ponderea mare a persoanelor ocupate în agricultură. Alăturăm acestor creșteri și proporția mai
mare a populației ocupate din cadrul tinerilor (cuprinși între 15 și 24 de ani), cât și din grupa
vârstnicilor (peste 54 de ani). În cadrul regiunii centrale , explicația pentru rata mai mică de
ocupare constă în concedier ile masive ale forței de muncă, efectuate pe fondul restructurării
industriei grele și a industriei extractive (preponderent în județele Brașov, Harghita și Covasna,
în care s -a înregistrat atât o majorare a șomajului, cât și creșterea numărului pensionari lor). În
același timp, se înregistrează valori mai mari ale speranței de viață la naștere, aspect care
1 INS, tempo -online
20
potențează creșterea ponderii populației inactive. Aceste modificări ale populației ocupate sunt
foarte bine relevate și prin prisma ocupării în cele dou ă medii – în regiunile mai puțin
dezvoltate se identifică o pondere mare a populației rurale ocupate, în timp ce în
regiunile mai dezvoltate sunt relevate rate mai ridicate ale populației urbane ocu pate.
În anul 2016, rata de ocupare a populației în vâr stă de 20 -64 ani a fost de 66,3%,
lao distanță de 3,7 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul
Strategiei Europa 2020. În anul 2016 populațiaactivă a României era de 8979 mii persoane, din
care 8449 mii erau persoane ocupat e și 530 mii erau șomeri INS 2016 comunicat
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoa nele în vârstă s-a
înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (86,2%). Erau ocupate 65,2% dintre
persoanele cu nivel mediu de educație și numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de educa ție-
INS 2016. Analiza în profil regional a nivelului de educație a populației ocupate ne relevă și
mai mult diferențele statuate între regiuni: astfel, în partea de vest și centrală a țării, ponderea
ocupăr ii populației cu studii superioare este mult mai mare decât cea înregistrată în partea
sudică sau estică. Astfel, apreciem ca fiind importantă analiza ratei de ocupare a grupelor de
vârstă mai tinere (15 -24 de ani), întrucât cu cât numărul acestora este ma i mare, cu atât mai
scăzut va fi nivelul de educație și, concomitent, cu atât mai ridicat abandonul școlar. În același
timp, aceste schimbări ne arată cel mai mult importanța dată de țara noastră necesității
continuării studiilor pentru generația care urme ază, ceea ce reprezintă un factor decisiv pentru
asigurarea unei populații înalt calificate . La nivel național, rata de ocupare a acestor grupe de
vârstă este de 5,85%, însă regiunea Nord -Est (9,2%) depășește cu mult această valoare, fiind
singura care men ține această valoare ridicată în ultimii ani. O excepție o constituie județul Iași,
care, fiind centru universitar mare, furnizează un procent relativ mare al populației cu studii
superioare. Cele mai mici rate de ocupare în rândul populației tinere am ide ntificat – pe lângă
zona capitalei (4,3%), în regiunea Centru (5,2%) și în regiunea Vest (5,7%), Și în privința
structurii populației ocupate după nivelul de instruire se remarcă diferențe notabile între
Regiunea Centru și țară. La nivel regional, ponderea cea mai însemnată o dețin absolvenții de
învățământ liceal (40,3%), fiind urmate de persoanele care au absolvit o instituție de
învățământ profesional sau de ucenici (25,2%). La nivelul țării , ordinea e aceeași, ponderile
fiind însă diferite: absolvenții de studii liceale dețin o pondere de 33,5%, iar persoanele care au
absolvit școli profesionale reprezintă 21,6% din populațiaocupată. Ponderea persoanelor
ocupate din Regiunea Centru care au absolvit o instituție de învățământ superior a fost d e
17,4% în anul 2011, valoare apropiată de cea înregistrată la nivel național (17,6%). ceea ce este
în strânsă corelație cu existența unei forțe de muncă mai instruite, cu un nivel de educație mai
ridicat. Rata de ocupare a tinerilor (15 -24 ani) a fost de 24,5%, iar ceaa persoanelor vârstnice
(55-64 ani) de 41,1% INS comunicat aprilie 2016 / Rata de ocupare a tinerilor (15 -24 ani) a
fost de 22,3%, iar ceaa persoanelor vârstnice (55 -64 ani) de 42,8% comunicat INS 2017
Evoluția în timp și modificările surveni te în structura populației ocupate sunt cel
mai bine reflectate de evoluția șomajului și de evoluția resurselor de muncă ocupate în
principalele ramuri ale economiei românești. Evoluția ratei de ocupare în cele trei domenii
principale de activitate relevă, în același timp, gradul de modernizare a economiei. În perioada
de tranziție, proporția populației ocupate în industrie a scăzut de la valoarea de 43,4%,
înregistrată în anul 1990, la 27,3% în anul 2000, ponderea populației active rămase orientându –
se mai degrabă spre agricultura de subzistență, iar o parte, mai redusă ca număr, spre unele
ramuri ale sectorului terțiar. În consecință, ponderea populației ocupate în agricultură a crescut
de la 29% (1990) la 41,5% (2000), după care aceasta a înregistrat o sc ădere semnificativă (20,7
% în anul 2016), sub valorile înregistrate la începutul anilor '90. Observăm o evoluție firească
în ultimii ani, în sensul creșterii ponderii sectorului terțiar până la peste 50% ca rată de ocupare
pentru forța de muncă, evoluție care se supraune pe tendințele internaționale prezente în cadrul
economiilor dezvoltate.
21
Tabelnr.2.1. Evoluția populației ocupate pe princip aleleactivități ale economiei naționale 1990 -2016
Sursa:1
Pentru o lungă perioadă de timp , un număr ridicat de persoane disponibilizate din
sectorul i ndustrial nu și-agăsit de lucru în celelalte ramuri ale economiei,înregistrându -se astfel
creșterea numărului șomerilor. Situația devenise îngrijorătoare, arătând că economia
românească era o economie ce nu avea capacitatea de a atrage investiții în sectoare cheie cu
mare potențial de dezvo ltare, precum turism, transporturi, poștă și telecomunicații, construcții.
Deși în perioada analizată au fost realizate importante investiții străine directe, acestea au fost
orientate, cu precădere, în industria prelucrătoare, intermedieri financiare și asigurări.
În profil regional, cele mai ridicate valori ale populației ocupate în sectorul primar
și, preponderent, în agricultură, se regăsesc regiunile Sud -Vest Oltenia, Sud Est și Nord -Est
(peste 35%). Inegalitățile sunt mult mai accentuate dacă analizăm acest indice în profil
teritorial, deoarece, în unele județe din Muntenia și Moldova (Giurgiu, Teleorman, Botoșani),
populația ocupată în sectorul primar poate să ajungă chiar și la 50%. În contrast cu aceste
județe, partea nordică a Munteniei, cu un prof il economic mult mai diversificat, a atras o serie
de investiții străine directe (spre exemplu la Pitești, investiția Renault, la Câmpulung -Muscel
investiția Holcim, la Târgoviște , cea de la Samsung). Într -o situație mai putin favorabilă sunt
localitățile rurale ale acestei zone, cacterizate prin sold migrator negativ și nivel scăzut de
dezvoltare a infrastructurii teritoriale. Proporții mai ridicate ale populației ce activează în
agricultură se evidențiază și în cazul județelor Olt (45%), Vaslui (46,9%) și Călărași (47,1%).
Cea mai scăzută proporție a populației ocupate în cadrul sectorului primar o găsim în regiunile
Centru, Vest și Nord -Vest (între 20% și 30%), la care putem adăuga și regiunea București -Ilfov
(sub 5%).
Regiune a Total
populație
ocupată Actitivăți ale economiei n aționale
Agricultură Industrie Servicii
Total 8340,6 2003,1 1872,3 4465,2
Nord – Vest 1176,0 301,1 301,5 573,4
Centru 1026,6 201,0 299,2 526,4
Nord – Est 1149,4 403,8 207 538,6
Sud – Est 969,0 274,3 194,6 500,1
Sud – Munteni a 1117,7 351,9 270,5 495,3
București – Ilfov 1274,7 31,2 186,8 1056,7
Sud – Vest Olteni a 787,7 270,7 157,4 362,6
Vest 839,5 169,1 255,9 414,5
Tabelnr.2.2. Populațiaocupată pe princip alele activități al eeconomiei naționale, pe regiuni de dezv oltare
Sursa:2
Dacă, în perioada de înainte de anul 1990, agricultura s -a concentrat numai în
anumite teritorii ale țării, astăzi ponderea populației ocupate în domeniul agricol a cunoscut o
echilibrare, în cele mai multe județe ale țării înregistrându -se o creștere mai mult sau mai puțin
1 ASR 1996, 2003, 2014, 2016, insse.r o
2 ASR, 2016, serii Temp oon line, www.insse.r o
Agricultură
Industrie Servicii
1990 2000 2012 2016 1990 2000 2012 2016 1990 2000 2012 2016
Populație
ocupată 29,0 41,5 28,9 20,7 43,4 27,3 28,6 23,5 27,6 31,2 42,4 55,8
22
pronunțată în acest domeniu. Chiar dacă armonizarea teritorială a populației cu ocupație în
sectorul agricol a determinat reducerea disparităților existente de mai multe decenii, în context
național aceasta relevă chiar oadâncire a inega lităților (1). Scăderea populației ocupate în
sectorul industrial este strâns corelată cu declinul marilor întreprinderi industriale „concentrate
într-un singur loc", care a creat efecte nedorite ample în județele: Brașov, Gorj, Hunedoara,
Prahova, Galați. În același timp, în ultimele decenii se înregistrează dezvoltarea industriei de
construcții, distribuită neuniform, care contribuie din nou la creșterea disparităților teritoriale.
Trebuie remarcat faptul că industria construcțiilor a avut un avânt putern ic (crescând între 25%
și 30%) îndeosebi în județele lași, Cluj, Sibiu, București, Bistrita -Năsăud și Satu Mare.
O tendință de creștere observăm și în privința indicelui de concentrație a
populației ocupate în servicii, mai ales după anul 2001. Aceasta s -a produs ca efect al
investițiilor străine directe, pe de o parte, un rol important revenind însă și întreprinderilor mici
și mijlocii, care au absorbit un număr mare din populația disponibilizată din sectorul industrial.
După cum am văzut tendința de terț iarizare este mai evidentă în regiunile transilvănene și mai
puțin observată în zonele estice sau sud -vestice ale țării, însă diferențierea mare în cadrul
aceleiași regiuni este cauzată de caracteristicile populației, de gradul de dezvoltare al
infrastruct urii și dinamica rețelei de localități. Astfel, dacă putem aprecia că în regiunea Vest
ocuparea populației în sectorul terțiar prezintă ooarecare omogenitate (în fiecare județ sectorul
terțiar cuprinzând 40 -45% din populația activă), în regiunea Nord -Vest observăm mari
diferențe între județul Satu Mare, în care predomină sectorul primar (mai mult de 29% din
populația ocupată se regăsește în acest sector; în industrie 28% și servicii, 43%), și județul Cluj,
unde sectorul terțiar deține rolul cel mai importan t (conform ultimelor date disponibile peste
60% din populația județului este cuprinsă în acest sector). O astfel de disparitate apare și în
județele Harghita și Brașov, cel dintâi absorbind o mare parte a populației disponibilizate din
industrie și dezvolt ând o activitate intens agrară, cel din urmă având un sector terțiar important
(61%). Astfel, reducerea populației ocupate în diferitele ramuri ale economiei românești nu s -a
desfășurat uniform; în unele sectoare, aceast a avut o reducere însemnată, cum a r fi industria
extractivă si cea prelucrătoare, domeniul hotelurilor și a restaurantelor (datorită scoaterii din uz
a unor lanțuri de hoteluri, care nu mai îndeplineau standardele prevăzute de oficiile
internaționale), transporturile, în timp ce în domenii le comerț, intermedieri financiare,
administrație publică, educație și nu în ultimul rând, agricultură , populația ocupată și -a majorat
considerabil efectivul.
2.1.2. Ineg alitățile terit oriale ale șomajului
Pe lângă diferențierile apărute în structura populației ocupate, creșterea accentuată
a șomajului a condus la accelerarea disparităților regionale creând totodată o nouă dimensiune
a inegalităților teritoriale. Rata șomajului a ajuns la punctul culminant în 1999, în acest an
numărul înregistrat al șo merilor fiind de peste 1 milion. În prezent , cele mai mari rate ale
șomajului se regăsesc în regiunile Nord -Est (6,5%), Sud -Est (6,7%) și Sud -Vest Oltenia
(peste 8%). Există o corelație inversă ridicată între rata șomajului și populația ocupată în
sectorul terțiar, în timp ce corelația cu ponderea populației ocupate în agricultură este directă
și ceva mai slabă.
Cele mai scăzute valori ale ratei șomajului se înregistreză în București (1,5%), în
regiunile Nord -Vest (3,2%) și Vest (2,6%), mai ales în județ ele de frontieră, cu o structură
economică mult mai diversificată.
1 Bakk M., Benedek J., 2 010, p.80 -117
23
Tabel nr. 2.3. R ata șomajului pe regiuni de dezv oltare și județe în anul 2016
Sursa:1
Pornind de la faptul că între rata șomajului și PIB/locuitor există o corelație relativ strânsă,
este important să verificăm situația regiunilor în funcție de rata șomajului și de poziți ile
ocupate în structura spațială a dezvoltării.
Rata șomajului
(%) 2016 PIB/ l ocuitor (PPC) 2014
ridic at moderat scăzut foarte scăzut
foarte scăzută BUCUREȘTI –
ILFOV
scăzută VEST NORD VEST
moderată
SUD EST
SUD MUNTENI A NORD EST
ridic ată SUD VEST
OLTENI A
Tabel nr. 2.4. Cl asificarea regiunil or pe b aza PIB/l ocuitor și a ratei șomajului
Sursa:2
După cum reiese și din tabelul 2.4., București -Ilfov, și regiunile Vest și Sud -Est reprezintă
regiunile cele mai dinamice ale României, iar ultimele în această structurare sunt regiunile
1 ASR, 2016, serii Tempoon line, www.insse.ro
2 Calculat de autor, pe b aza datelor din Temp oOnline și Eur ostat, 2016 REGIUNI DE DEZV OLTARE ȘI JUDEȚE
TOTAL 4,8
MACROREGIUNE A UNU 3,8 Galați 9,7
Regiune a NORD-VEST 3,2 Tulce a 5,4
Bihor 3,1 Vrancea 5,8
Bistrit a-Nasăud 3,7 MACROREGIUNE A TREI 3,7
Cluj 2,6 Regiune a SUD -MUNTENI A 6,3
Maramureș 3,3 Argeș 4,7
Satu M are 3,1 Calarași 7,9
Sălaj 5,3 Dambovița 7
Regiune a CENTRU 1,8 Giurgiu 5,8
Alba 5,1 Ialomița 7,8
Brașov 3,6 Prahova 4,3
Covasna 5,2 Teleorman 10,8
Harghit a 5,8 Regiune a BUCURESTI –
ILFOV 1,5
Mureș 4,7 Ilfov 1
Sibiu 3,4 Municipiul București 1,6
MACROREGIUNE A DOI 6,6 MACROREGIUNE A PATRU 5,4
Regiune a NORD-EST 6,5 Regiune a SUD -VEST
OLTENI A 8,3
Bacău 6,9 Dolj 9,8
Botoșani 5,7 Gorj 7,4
Iași 4,5 Mehedinți 9,6
Neamț 6,1 Olt 9,2
Suce ava 6,2 Vâlcea 5
Vaslui 12 Regiune a VEST 2,6
Regiune a SUD -EST 6,7 Arad 2,3
Brăil a 6,9 Caraș-Severin 2,2
Buzău 9,8 Huned oara 6
Constanța 3,5 Timiș 1,1
24
care înregistrează o dezvoltare foarte slabă, atât din punct de veder e social, cât și economic,
respectiv Sud – Vest- Oltenia și Nord – Est.
Toate aceste analize arată, de fapt, că generalizarea șomajului a condus la apariția
șomajului de lungă durată, care afectează cel mai mult populația urbană masculină (în 2016,
rata șoma jului acestei categorii de persoane era de 5,1%), dar grupa cea mai vulnerabilă
rămâne populația tânâră cu vârste între 15 și 24 de ani, în rândul căreia rata șomajului era de
13,1%. Dacă facem o analiză de regresie în care luăm rata șomajului populației c u studii
superioare ca variabilă dependentă și creșterea anuală a PIB ca variabilă independentă, reiese
faptul că creșterea PIB cu 1 punct procentual contribuie la scăderea ratei șomajului populației
cu studii superioare cu 0,21 puncte procentuale.
2.1.3. Aprecierea nivelului de dezvoltare a regiunilor din România pe baza
produsului intern brut (PIB)
Un aspect aparte al dezvoltării regionale în țara noastră constă în structura spațială
mozaicată a României, regiunile mai dezvoltate coexistând cu cele slab dezvoltate, fapt
determinat în parte și de localizarea resurselor disponibile la nivel regional (naturale, umane,
sau care țin de infrastructură), volumul acestora variind de la o zonă la alta. Restructurările
intervenite în perioada de tranziție au determinat creșterea inegalităților și schimbări ale
structurii spațiale. La mijlocul anilor '90, valoarea PIB pe locuitor era mult scăzută de declinul
economic din întreaga țară. Către finalul aceluiași deceniu, macrostabilizarea, îmbunătățirea
climat ului investițional și atragerea investițiilor străine directe și, nu în ultimul rând,
reducerea inflației la 16% au potențat în mare măsură majorarea PIB pe locuitor, astfel că în
anul 2001 se înregistrao rată de creștere de 5,7%. Chia r și cu aceste modifi cări pozitive, PIB
pe locuitor se situează mult sub valorile medii înregistrate în UE și numai capitala României
are o performanță economică mai consistentă, ocupând un loc deosebit în structura spațial –
economică a țării prin faptul că are o contribuție ec onomică de peste două ori media națională,
ajungând la 26,7% în anul 2015, în condițiile în care concentrarea populației reprezintă doar
11,4%. Totodată , aici sunt situate și cele mai multe întreprinderi mici și mijlocii (25,4% din
totalul IMM -urilor), rem arcându -se atât prin existența unui număr ridicat al salariaților din
sectorul C&D, cât și prin concentrarea ridicată a investițiilor străine directe.
Regiuni Ani
Anul 2000 Anul 2012 Anul 2014
Total 3622,7 29679,1 33552,8
Regiune a Nord –Vest 3231,4 26028,7 29608,6
Regiune a Centru 3722 28696,7 31107
Regiune a Nord – Est 2515,5 18682,1 20527,8
Regiune a Sud-Est 3256,2 25615,7 30079,6
Regiune a București –
Ilfov 8005,9 69141,6 78345,9
Regiune a Sud – Munteni a 2877,9 22806,9 28242,6
Regiune a Sud -Vest –
Oltenia 2941,1 22482,4 23870,8
Regiune a Vest 3746,4 31861,6 33791, 7
Tabel nr. 2.5. Ev oluția produsului intern brut regi onal pe l ocuitor
Sursa:1
Această evoluție diferită a capitalei țării a determinat accentuarea inegalităților
economice deja existente. Dacă observăm județele din România din perspectiva ponderii lor
1 Calculat de autor, pe b aza datelor din Temp oOnline, 2016
25
în valoarea medie pe țară, disparitățile teritoriale se remarcă și mai mult: discr epanțele dintre
județele cu o situație mai favorabilă și cele cu o situație mai putin favorabilă s -au accentuat.
Dacă în anul 1998 diferența era de 3:1, în anul 2015 inegalitățile au crescut laaproape 6,8:1,
făcând abstracție de București -Ilfov.
Figur a nr. 2.1. Ev oluția PIB regi onal pe l ocuitor 2000 -2014
Astfel, dacă pănă la începutul noului mileniu diferențele existente au rămas
aproape neschimbate, după această perioadă, în locul unei armonizări teritoriale, observăm un
fenomen de polarizare spațială și mai accentuat. Toate aceste procese au fost mult in fluențate
de restructurarea industriei din a doua parte aanilor '90, când județele cu industrie extractivă
semnificativă, precum și județele majoritar agrare și intens ruralizate din sudul și estul țării au
intrat în declin, iar localitățile cu o structură mult mai diversificată și cu o infrastructură
teritorială mai dezvoltată și -au consolidat pozițiile ocupate în spațiul economic al țării. Toate
aceste schimbări sunt bine exprimate și prin creștereaanuală a PIB, care evidențiază o creștere
mai ridicată în regiunile vestice, precum și în județele situate la nord de capitală și una mai
lentă în județele din sudul și estul țării.
Dacă luăm în considerare raportul dintre valorile maxime și cele minime ale PIB,
putem afirma că ultimii ani au contribuit mult la schimbarea poziției județelor în ierarhia
dezvoltării, însă tendința existentă în contextul nivelului de dezvoltare se menține: regiunile
periferice, deși fac mari eforturi, nu pot să își consolideze pozițiile în cadrul structurii
economice teritoriale, î n timp ce regiunile care au înregistrat un nivel de dezvoltare mai mare
încă din perioadele anterioare și -au întărit poziția în cadrul noului context economic național.
PIB regi onal
pe locuitor MACROREGIUNE A
UNU MACROREGIUNE A
DOI MACROREGIUNE A
TREI MACROREGIUNE A
PATRU
Nord-
Vest Centru Nord-Est Sud-Est Sud-
Munteni a București –
Ilfov Sud-Vest
Oltenia Vest
PIB
regional
/locuitor 33552,8 29608,6 31107,0 20527,8 30079,6 28242,6 78345,9 23870,8 33791,7
Pondere
din PIB/l oc
mediu 100 78 92,7 61,17 89,6 84,17 233,5 70,87 100
Tabel nr. 2.6. Ineg alități terit oriale reflect ate prin PIB/l ocuitor pe m acroregiuni și regiuni de
dezv oltare în anul 2014
Sursa: calculat de autor, pe b aza datelor din Temp oOnline și Eur ostat, 2016 0800016000240003200040000480005600064000720008000088000
2000
2012
2014
26
Județele care înregistrează cea mai redusă dezvoltare sunt în continuare cele din
regiunea Moldovei, urmate de județele din Oltenia și, în parte, din Muntenia, iar cele care au
folosit eficient oportunitățile pe perioada tranziției sunt județele din Transilvania.
Dezvol tarea județelor aflate în regiunea Moldovei este foarte influențată de
dependențaacestora de agricultură, situație complicată și de localizarea respectivelor județe în
apropierea granițelor cu Ucraina și Moldova. În același timp, în cazul județelor aflate în sudul
țării, agricultura constituie principalaactivitate economică. Aceste elemente relevă că, pe
termen lung, diferențele existente în dezvoltarea teritorială se pot menține, modificări
substanțiale constatându -se, mai degrabă, tot în cazul regiunilor mai dezvoltate.
Un nivelul mai ridicat al PIB se înregistrează în municipiul București și în cazul
județelor Timiș, Cluj, Brașov, Prahova și Constanța, județe care și -au întărit poziția în
structura spațial -economică a României și după 1989. De fapt, Olte nia și Muntenia sunt
caracterizate printr -o structură spațială duală: județele situate în nordul acestor regiuni au o
structură economică mai diversificată, în contrast cu nivelul de dezvoltare mai scăzut al
județelor din partea sudică.
Dacă luăm în considerare rata de creștere anuală a PIB și evaluăm valoarea
performanței economice înregistrate în cadrul fiecărui județ, se disting câteva grupe de județe.
Într-o primă grupare cuprindem, pe lângă București – județele Ilfov, Constanța și
Prahova – mai exact acele județe care înregistrează un nivel de dezvoltare mai mare, însoțit și
de o creștere a PIB. Cele cuprinse aici au reușit să utilizeze cel mai favorabil condițiile
economico -sociale schimbate, reușind să utilizeze mai eficient elementele noi, specifice
procesului de restructurare teritorială. Această categorie cuprinde polii cei mai dinamici ai
țării noastre, unde capitalul uman existent, nivelul mare al urbanizării, ponderea ridicată a
populației ocupate în cadrul sectorului terțiar vor reuși să sprijine o dezvoltare teritorială pe
termen mediu și lung.
Figur a nr. 2.2. PIB pe l ocuitor – județe
Sursa:1
Într-o a doua categorie sunt cuprinse acele județe în care, deși PIB este destul de
ridicat, dinamica acestuia în perioada analizată este mai scăzută. Aici sunt cuprinse județele:
1 Calculat de autor, pe b aza datelor din Temp oOnline și Eur ostat, 2016 0500010000150002000025000300003500040000
Bistrița -Nasaud
Cluj
Sălaj
Brașov
Covasna
Botoșani
Vaslui
Constanța
Tulcea
Vrancea
Călarași
Giurgiu
Ialomița
Prahova
Teleorman
Mehedinți
Caraș -Severin
Timiș
Iași
Argeș
Ilfov
Dolj2000
2005
2014
27
Cluj, Brașov și Timiș, unde fenomenele manifestate în urma dezindustrializării și derularea
greoaie a proceselor de privatizare au determinat o creștere mai modestă a PIB -lui teritorial.
În cazul gr upei a treia de județe se relevă un proces de convergență, manifestat în
județele Argeș, Iași, Ilfov și Dolj, deoarece în ultima perioadă nivelul de dezvoltare al
acestora a fost mult influențat de o creștere consistentă a PIB -ului. Cunoscând faptul că
județele cuprinse în această grupă au plecat de la un nivel mai scăzut, această evoluție a
determinat o modificare de poziție mult mai vizibilă.
Județele aflate în dezavantaj sunt cuprinse în cea de -a patra grupă, acestea nereușind
să se situeze pe o tendinț ă de dezvoltare ascendentă, reprezentând zonele cele mai puțin
dezvoltate ale țării chiar din deceniile trecute. Este vorba despre județele: Bistrița -Năsăud,
Botoșani, Sălaj, Covasna, Vaslui, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman, Mehedinți, Caraș –
Severin . Județe din această grupă se află în toate regiunile de dezvoltare, în toate aflandu -se
câte 2 astfel de județe slab dezvoltate, cu excepția Regiunii Sud Muntenia care include 4 astfel
de județe (este, de altfel, și singura regiune care cuprinde 7 județe) .
2.1.4. Investițiile străine directe: evoluția și importanța lor pentru regiunile de
dezvoltare ale României
În economiile moderne, investițiile străine directe (ISD) se constituie într -un motor al
dezvoltării, deoarece capitalul investit potențează în mod semnificativ creșterea economică a
națiunilor. Rolul investițiilor străine nu necesită prea multe explicații: pe lângă asigurarea
capitalului, acestea contribuie nu doar la creșterea performanței tehnologice, ci și la creșterea
calificări i forței de muncă. În același timp, investițiile străine directe se constituie în
principala formă de manifestare a globalizării (1).
În România , evoluția investițiilor străine directe prezintă oscilații, în general
determinate de starea generală a econom iei naționale în primii ani ai tranziției, lucru care a
afectat stocul de ISD comparativ cu alte țări din zonă, care au avut, de asemenea, regim de
comandă. Astfel, România s -a confruntat cu o inflație ridicată care a generat efecte negative
majore asupra creșterii economice și cu un ritm foarte lent al procesului de privatizare și de
restructurare a industriei. Mai târziu, stabilizarea macroeconomică și ameliorarea climatului
de afaceri și investițional au condus și la creșterea ISD. Astfel, dacă la începu tul noului
mileniu , valoarea cumulată a ISD abia ajungea la 100 de milioane de euro, aceasta a crescut la
64 miliarde de euro în anul 2015. Dacă România se află pe ultimele locuri în Europa în
privința valorii ISD, dintre cele șapte țări ale Europei de Sud -Est ea se află pe primul loc.
Repartiția teritorială a ISD evidențiază diferențe însemnate între județe și regiuni. În acest
sens, raportul dintre PIB/locuitor și ISD/locuitor rămâne elocvent, aceste variabile exprimând
în mod concludent nivelul de dezvol tare al fiecărui județ în parte. Din cei 12.8 miliarde de
euro capital social subscris până la sfârșitul anului 2005, mai mult de jumătate (7,6 miliarde)
se concentrau în regiunea București -Ilfov, urmată de regiunile de dezvoltare Sud și Sud -Est.
Pe ultime le poziții, ca și în cazul altor indici de dezvoltare, se află Oltenia și Moldova.
Pe fondul îmbunătățirii cadrului instituțional și legislativ pentru îndeplinirea aquis -ului
comunitar România a reușit în anul 2008 să depășească din punct de vedere al atr agerii de
ISD toate țările din vecinătate. Acestă performanță se explică și prin creșterea ofertei de
privatizare și a înregistrării unei perioade de expansiune economică pe plan mondial.
După anul 2009, pe fondul frământărilor economice și politice exist ente la nivel
național și al amplificării efectelor crizei financiare, țara noastră a început să -și piardă din
atractivitatea investițională, astfel că ISD au înregistrat o scădere drastică, diminuându -se
foarte mult față de anul 2008, mai ales în anul 201 1, an în care acestea au scăzut ca flux anual
de 5 ori comparativ cu cele din 2008. Această tendință s -a schimbat ușor în sens ascendent
până în anul 2015, ajungând însă numai la un maximum de 3,05 mld. Euro.
1 Guran, 2002, p.122 -134
28
Comparativ cu țările învecinate (Polonia, Ungar ia, Bulgaria și Cehia) există, însă,
diferențe importante ca stocuri de ISD: pe primul loc se situează Polonia, cu un stoc de ISD
de 192 miliarde euro la finalul lui 2015, înregistrând o rată anuală compusă de creștere de
12,88% în decursul perioadei 1999 -2015; al doilea loc aparține Cehiei, cu 101,9 miliarde euro
la finele lui 2015, și cu un ritm anual compus de creștere ridicat, de 11,3% în perioada 1999 –
2015; în clasamentul regional urmează Ungaria care a înregistrat în perioada menționată un
volum al I SD de 83,4 miliarde euro, însă cu un ritm mai scăzut de creștere, respectiv de
8,17%). După cum am mai arătat , România avea la sfârșitul lui 2015 stocuri de investiții
străine directe de 62,29 miliarde euro, în timp ce vecina noastră , Bulgaria , ocupă ultim ul loc
din țările analizate reușind o acumulare de numai 37,95 miliarde euro.
Sold ISD – 1999 Sold ISD – 2015
mld. eur o mld. eur o
Figur a nr. 2.3. Ev oluția stocuril or de ISD în peri oada 1999 -2015
Sursa:1
Interesant este, însă, faptul că ritmurile anuale de creștere în perioadaanalizată au
fost cele mai ridicate pentru pentru Bulgaria (ritm de creștere de 18,73%) și pentru țara
noastră (15,56%). În anul 2015, țara noastră a înregistrat al doilea cel mai mic stoc de
investiții străine directe din țările din vecinătate , deși acest stoc s -a majorat de 12 ori în
perioada 1999 -2015.
Figur a nr. 2.4. R ataanuală compusă de creștere 1999 -2015
Sursa:2
1 Realizat de autor pe b aza datelor BNR, www.bnr.r o
2 Realizat de autor pe b aza datelor BNR, www.bnr.r o
România
; 5323
Polonia ;
24465
Ungaria ;
21842Cehia ;
16468Bulgaria
; 2048
România
; 62291
Polonia ;
192042
Ungaria ;
83039Cehia ;
101899Bulgaria ;
37950
România ;
15,6
Polonia ;
12,9
Ungaria ; 8,2Cehia ;
11,3Bulgaria ;
18,7
29
Unii dintre factorii care determină hotărâtor localizarea investițiilor străine sunt
accesibilitatea, distanța și, nu în ultimul rând, poziția geografică. Astfel, dacă analizăm ISD
din punct de vedere al amplasării în teritoriu, observăm discrepanțe copleș itoare între
regiunea București -Ilfov, care a captat peste jumătate din investițiile străine directe din
România, respectiv 59,3%.
Figur a nr. 2.5. Repartizarea pe regiuni a soldului ISD – pondere din t otal ISD
Sursa:1
Între celelalte regiuni care au reușit să fie mai atractive din punct de vedere al
investițiilor străine se numără regiunea Centru cu 9,0%, Vest cu 8,1%, Sud -Muntenia cu
7,25% și Nord -Vest cu 5,9%. Trebuie precizat, însă, că evidențierea ISD în plan teritorial s -a
realizat după sediul s ocial al întreprinderil or investi ție direct ă, care nu este înt otdeauna simil ar
cu locul în care se desfășoară activitatea economică.
Existența unei atractivități investiționale scăzute în regiunea Nord -Est este
motivată mai ales de calitat ea slabă a infrastructurii, acest element determinând un grad mare
de izolare a regiunii față de celelalte regiuni și țări ale UE și, totodată, evitarea activităților
care necesită transportul pe distanțe mari. Regiunea Nord -Est are și dezavantajul unei
organizări economice sectoriale preponderent către activitatea agricolă, iar investițiile străine
directe în sectorul agricol, în general, nu sunt prea mari. În același fel putem aprecia lipsa de
atractivitate a regiunii Sud -Vest Oltenia, care beneficiază do ar de 3,4% din totalul ISD. Cu
toate că celelalte regiuni (Sud -Muntenia, Centru, Vest, Nord -Vest, Sud -Est) au beneficiat de
valori destul de apropiate din prisma ponderii în total ISD, totuși, toate regiunile țării se află la
o distanță foarte mare de regi unea București -Ilfov, iar acest fapt adâncește diferențele
regionale deja acute în România (2).
În privința repartizării investițiilor pe diferite ramuri ale economiei naționale,
industria deține în continuare o pondere importantă în preferințele investitorilor străini, fapt
explicat și prin valoarea ridicată a capitalului social subscris în acest se ctor la sfârșitul anului
2015, reprezentând 44,6 % din soldul ISD, însă aceasta este devansată de sectorul de servicii
care a depășit 50% în stocul ISD, preponderent în: intermedieri financiare și asigurări –
1 Realizat de autor pe b aza datelor BNR, www.bnr.r o
2 Horobeț A., Popovici O., 2017, p.57 -61
5,9
92,6
4,5
7,2
59,33,48,1
Nord – Vest
Centru
Nord – Est
Sud – Est
Sud – Muntenia
București – Ilfov
Sud – Vest Oltenia
Vest
30
13,1%, comerț -12,2%, construcții și tranzacții imobiliare – 12,2%. Faptul că încă mulți
investitori se îndreaptă încă spre industrie se poate explica și prin prețurile mai scăzute ale
terenurilor; cu toate că infrastructura este mai puțin dezvoltată, există o forță calificată de
muncă și o mare tradiț ie în acest domeniu. Trebuie remarcat faptul că investițiile în industrie
sunt importante datorită necesității retehnologizării sectorului industrial al României, fapt ce
exprimă și cheltuielile ridicate în acest sector. Din toate acestea reiese că investi torii preferă
acele județe în care infrastructura este bine dezvoltată și, implicit, prezintă oaccesibilitate
ridicată, unde forța de muncă este calificată (nu neapărat ieftină), unde există o mare tradiție
în domeniul produselor industriale, iar mediul so cial este favorabil față de investitorii străini.
2.2. Poziția României în structura spațială a Uniunii Europene
Pornind de la faptul că obiectivul principal al Uniunii Europene este realizarea unei
dezvoltări spațiale policentrice și echilibrate, devine foarte importantă abordarea poziției
României în cadrul structurii spațiale europene. Nivelul de dezvoltare a regiunilor din UE
reflectă nu numai existența unei disparități vest -est, dar conturează și un spațiu cunoscut sub
denumirea de „Banana Albastră", care se întinde de la Londra până la Milano, cuprinzând
aglomerațiile cele mai dezvoltate (Londra, Bruxelles, Hamburg, Koln și Frankfurt), cu un
PIB/locuitor între 50 000 și 167 000 de euro. Cele mai dezvoltate regiuni sunt Inner -London
West, cu 167 500 euro/locuitor, Luxemburg (76 200 euro/locuitor) și Hamburg (59 500 euro/
locuitor) (tabelul 4.18.). O creștere impresionantă se poate observa și în triunghiul zonei
Sunbelt, care cuprinde spațiul situat între aglomerările urbane Barcelona , Lyon și Bologna, cu
un PIB/locuitor între 25 000 și 35 000 de euro. În țările din Europa de Est, PIB/locuitor
înregistrează o scădere constantă, doar regiunile vestice ale acestora reușind să se situeze la
un nivel de dezvoltare mai ridicat (PIB/locuitor cuprins între 25 000 și 40 000 de euro). Cel
mai scăzut nivel de dezvoltare se înregistrează în Bulgaria și România. În cadrul acestor țări,
produsul intern brut cel mai scăzut se înregistrează în regiunea Severozapaden din Bulgaria
(8400 euro/locuitor), precum și în regiunile Severen Tsentralen din Bulgaria (9500
euro/locuitor) și Nord -Est din România (9900 euro/locuitor), cu valori ale PIB/locuitor de 18 –
20 ori mai mici decât valoarea maximă înregistrată în regiunea Inner -London West. În aceste
două țări , numai regiunile capitalelor, București -Ilfov și Sofia, prezintă o performanță
economică relativ ridicată. Trebuie remarcat faptul că, în ultimii ani, periferiile Uniunii
Europene au înregistrat o creștere remarcabilă a produsului intern brut, ceea ce den otă o
dezvoltare teritorială mai echilibrată a Uniunii Europene (corelația între PIB/locuitor și rata
medie anuală de creștere a PIB este ridicată, dar negativă). Astfel, cele mai mari creșteri s -au
înregistrat în Letonia, Estonia, Lituania, Slovenia, Polo nia (peste 6%), pe când în unele țări
aparținând nucleului Europei creștereaa rămas sub 2% (Luxemburg, Italia sau Olanda).
Țări Regiuni PIB/l ocuitor
(PPC) % în
EU-28
Regiunile cele m ai “bogate” din Uniune a Europeană, 201 7
1 Regatul Unit Inner -London West 167500 580
2 Luxemburg Luxemburg 76200 264
3 Germ ania Hamburg 59500 206
4 Belgi a Bruxelles 57700 205
5 Slovenia Bratislavský kr aj 54400 184
6 Republic a Cehă Praga 51400 178
7 Germ ania Oberbayern 51400 178
8 Franța Ile de Fr ance 50900 176
9 Regatul Unit Inner -London Est 50600 175
10 Suedi a Stockholm 50300 174
Regiunile cele m ai “săr ace” din Uniune a Europeană, 201 7
31
1 Bulg aria Sever ozapaden 8400 29
2 Bulg aria Severen Tsendr alen 9500 33
3 Bulg aria Yuhzen Tsendr alen 9600 33
4 Români a Nord-Est 9900 34
5 Bulg aria Yugoiztochen 11300 39
6 Bulg aria Sever oiztochen 11200 39
7 Români a Sud-Vest Oltenia 11600 39
8 Ungaria Észak-Magyarország 12900 43
9 Români a Sud-Munteni a 13700 47
10 Români a Nord-Vest 14400 50
Tabel nr. 2.7. Reflect area diferențel or majore în PIB/l ocuitor la nivelul regiunil or
NUTS 2 în UE
În anul 2015, PIB -ul pe cap de locuitor în regiunea Inner London -West (care a înregistrat
580% din media calculată pentru UE -28) a fost de 20 ori mai mare decât în Severozapaden
(regi unea cea mai săracă din Bulgaria), unde a fost semnalat cel mai scăzut PIB mediu pe cap
de locuitor (29 % din media UE -28).
Urmărind PIB/locuitor în cadrul țărilor Uniunii Europene, un element important de
observat privește evoluția diferențelor de dezvolt are, cu scopul de a surprinde existența unei
convergențe în cadrul regiunilor din Europa sau a unei diferențieri regionale tot mai
pronunțate. Astfel, studiind evoluția PIB/locuitor în perspectivă longitudinală, Verspagen a
demonstrat că în decursul secolu lui XX putem identifica mai multe perioade de convergență
între regiunile din Europa (1). La aceeași opinie a ajuns Williamson și colaboratorii săi, care,
comparând nivelul de dezvoltare al regiunilor din Europa după al doilea Război Mondial cu
perioadele anterioare, au selectat patru etape de convergență și divergență (2), (3), analizând
evoluția veniturilor din perioada 1988 -1996, a ajuns la concluzia că această perioadă este
caracterizată printr -un proces de convergență lentă între regiuni și de divergență în interiorul
acestora. Dacă productivitatea muncii contribuie la o convergență teritorială, ocuparea
populației și rata participării (care rezultă din diferența dintre forța de muncă și populația la
vârstaaptă de muncă) ne dezvăluie mai degr abă o tendință de divergență. După analizele lui
Le Gallo și Dall’Erba, în anii ’90 convergența a caracterizat numai regiunile periferice ale
Uniunii, în aceste regiuni apărând mai degrabă “cluburi” de convergență. (4) vorbesc despre
două cluburi de conver gență: unul este format din regiunile central -europene, iar celălalt
întegrează regiunile europene estice și sudice. Având în vedere că în perioada 1995 -2003
economia țărilor europene central -estice a crescut într -un ritm mai rapid, ne putem aștepta la
continuarea procesului de convergență teritorială. Însă este foarte important să reținem ideea
generală a lui Meliciani, conform căreia, chiar dacă între țările UE se poate evidențiao scădere
a disparităților teritoriale, în cadrul regiunilor NUTS 3 diferențe le sunt în creștere .
Eforturile din ultimii ani pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației se
resimt și în creșterea Indicelui Dezvoltării Umane (IDU). Este important de menționat că, în
perioada 2000 -2016, România a reușit să treacă de la o dezvoltare umană medie în categoria
țărilor cu IDU ridicat. Dacă luăm în considerare cele 182 de țări ale lumii, Româniaaocupat
locul al 74 -1ea în anul 1995 cu o valoare de 0,767, urcând pe locul 50 până în anul 2016
(0,802). Cu toate acestea, Româniaoc upă penultimul loc în cadrul Uniunii Europene, având în
urmă doar Bulgaria. Diferențele sunt de 0,124 puncte, dacă avem în vedere că țara cu cea mai
ridicată valoare, Germania, are o valoare de 0,926. Categorizând cele 28 de țări pe baza IDU
atât în anul 2 000, cât și în anul 2005, se poate observa că nu s -au realizat mari schimbări de
1 Verspagen, 1995, p. 143 -160
2 Nemes Nagy, 2005, p.141 -158
3 Meliciani 2006, p.75 -91
4 Fischer și Stirbock 2006, p. 693 -721
32
poziții (1). De asemenea, se mai observă că acest indice crește într -un ritm mai rapid în cazul
țărilor mai puțin dezvoltate față de țările europene vestice.
În anul 2016 , pe baza valorii IDU , țările Uniunii Europene se pot grupa astfel:
• țări cu un IDU ridicat (0,900 -0,965): Irlanda, Danemarca, Olanda, Suedia, Marea Britanie,
Germania;
• țări cu un IDU ridicat (0,850 -0,900): Franța, Luxemburg, Austria, Finlanda, Spania, Belgia,
Italia, Grecia, Slovenia, Cipru, Republica Cehă, Malta, Estonia, Polonia;
• țări cu un IDU mediu (0,800 -0,850): Slovacia, Portugalia, Ungaria, Lituania, Croația și
Letonia, Bulgaria și România.
Dacă diferențele de dezvoltare regională din UE expr imate prin PIB/locuitor arată
o scădere constantă, iar IDU o imbunătățire continuă, este important să verificăm evoluția
inegalităților existente în nivelul veniturilor. Ca obiectiv general al politicilor economice,
scăderea inegalităților existente la niv elul veniturilor este un scop cel puțin tot atât de
important ca și creșterea veniturilor populației și a economiei, în general. În privința
exprimării inegalităților existente la nivelul veniturilor, indicatorul cei mai des folosit este
coeficientul Gini. Cu cât mai ridicat este coeficientul Gini, cu atât mai neuniform sunt
repartizate veniturile și cu atât mai însemnate sunt inegalitățile între diferitele țări. Pentru o
comparație mai bună a țărilor din Uniunea Europeană, am calculat și rata abaterii de l a
valorile medii. Se poate observa că, în cele mai multe țări care au venituri peste valoarea
medie, inegalitățile teritoriale sunt mult mai scăzute decât în acele țări unde veniturile nu
ajung nici la media UE (tabelul nr. 2.8.). Excepțiile: sunt Irlanda , Italia și Spania, unde, deși
veniturile sunt mai ridicate, inegalitățile sunt, la rândul lor, mai accentuate.
Teoreticienii moderni achiesează ideii conform căreia inegalitatea de venituri
generează un impact negativ și asupra procesului dezvoltării econ omice. Totodată,
inegalitatea se află în strânsă legătură cu o multitudine de indicatori sociali, printre care:
starea generală de sănătate a populației, nivelul de educație, bunăstarea copiilor etc
1 Bakk M., Benedek J.,, 2010, p.116 -117 Veniturile p opulației Coeficientul Gini
Euro/locuitor Rata comparată
cu medi a % Rata comparată cu
medi a
2007* 2015 2007 2015 2007 2015 2007 2015
Valoarea medie 13914 16127 1 1 30,6 30,9 1 1
Austria 18156 23260 1,30 1,44 26,2 27,6 0,85 0,89
Belgi a 17566 21654 1,26 1,34 26,3 25,9 0,85 0,83
Bulg aria 1481 3332 0,10 0,20 35,3 37 1,15 1,19
Cehi a 5423 7423 0,38 0,46 25,3 25,1 0,82 0,81
Cipru 16014 13793 1,15 0,85 29,8 34,8 0,97 1,12
Croația – 5453 – 0,33 30,2 – 0,97
Danemarca 23341 28364 1,67 1,75 24,0 25,2 0,78 0,81
Estonia 4448 7889 0,31 0,48 33,4 35,6 1,09 1,15
Finlanda 18703 23763 1,34 1,47 26,2 25,6 0,85 0,82
Franța 16441 21415 1,18 1,32 26,6 29,2 0,86 0,94
Germ ania 17777 20668 1,27 1,28 30,4 30,7 0,99 0,99
Greci a 10200 7520 0,73 0,46 34,3 34,5 1,12 1,11
Irlanda 22065 21688 1,58 1,34 31,3 31,1 1,02 1,00
Italia 15106 15846 1,08 0,98 32 32,4 1,04 1,04
Letonia 3365 5828 0,24 0,36 35,4 35,5 1,15 1,14
Lituania 3276 5180 0,23 0,32 33,8 35 1,10 1,13
Luxemburg 29892 35270 2,14 2,18 27,4 28,7 0,89 0,92
Malta 9304 13493 0,66 0,83 26,3 27,7 0,85 0,89
Olanda 18244 21292 1,31 1,32 27,6 26,2 0,90 0,84
Polonia 3502 5556 0,25 0,34 32,2 30,8 1,05 0,99
33
Tabel nr. 2.8. Evoluția inegalitățil or în distribuți a venituril or în țările Uniunii Eur opene
O dată cu adâncirea inegalității de venituri se manifestă multiple probleme sociale
asociate, cum sunt scăderea speranței de viață, micșorarea bunăstării populației și mai ales cea
a copiilor, care , la rândul său , determină scăderea performanței în domeniul educației sau pot
provoca chiar abandon școlar. Putem concluziona că inegalitatea socială determină
perpetuarea unui cerc v icios care are ca efect amplificarea sărăciei, dar și frânarea dezvoltării
economice.
Pentru reflectarea statistică a inegalității, cel mai folosit indicator ce
caracterizează inegalitatea distribuirii veniturilor la nivelul membrilor
societății este coefi cientul Gini . Prin intermediul acestui indicator putem releva inegalitatea în
procente: 0 (0%) co nstituie egalitatea perfectă (adică fiecare persoană are exact același venit),
iar 1 (100%) reprezintă inegalitatea perfectă (în care o singură persoană deține toate veniturile
din societate, în timp ce restul persoanelor nu dețin nimic). Practic, acest indicator este
calcula t, pornind de la o situație ipotetică de societate în care există două niveluri de venit , ca
diferență între ponderea grupului cel mai bog at din totalul populației și ponderea din venituri
pe care acesta o obține din veniturile totale încasate în societatea respectivă.
Figur a nr. 2.7. C oeficient GINI al țăril or UE – rata comparată cu medi a UE-28, 2015
Sursa:1
De asemenea, țări precum: Slovenia, Republica Cehă și Ungaria au un nivel al
veniturilor sub media Uniunii Europene: totuși, inegalitățile teritoriale rămân mult mai
scăzute decât în multe țări europene vestice. Inegalitățile teritoriale cele mai ridicate sunt
prezente în P ortugalia (38%), Polonia (36,6%), Estonia și România (36,15%), acestea fiind
caracterizate atât prin rate ridicate ale populației ocupate în agricultură, cât și printr -un nivel
mai scăzut de educație, mai ales în cazul Portugaliei și României.
1 Calculat de autor pe b aza EUR OSTAT
1
0,89
0,831,19
0,811,12
0,97
0,811,15
0,820,940,991,11
11,041,141,13
0,920,89
0,840,991,111,13
1,02
0,840,81,12
0,820,92
0,60,70,80,911,11,21,3
Rată comparatăPortugalia 7573 8435 0,54 0,52 36,8 34,5 1,20 1,11
Români a 1604 2315 0,11 0,14 38,3 35 1,25 1,13
Regatul Unit 21143 20945 1,51 1,29 32,6 31,6 1,06 1,02
Slovacia 3972 6930 0,28 0,42 24,5 26,1 0,80 0,84
Slovenia 9907 12332 0,71 0,76 23,2 25 0,75 0,80
Spania 11645 13352 0,83 0,82 31,9 34,7 1,04 1,12
Suedi a 18845 26640 1,35 1,65 23,4 25,4 0,76 0,82
Ungaria 3936 4556 0,28 0,28 25,6 28,6 0,83 0,92
34
Toți aceșt i factori au acționat selectiv din punct de vedere teritorial, concentrându –
se mai cu seamă în regiunile dezvoltate. Analiza poziției României în cadrul structurii spațiale
a Uniunii Europene scoate în evidență poziția periferică a regiunilor românești, pr ecum și
existența unor decalaje de dezvoltare încă semnificative, mai ales față de regiunile Europei
Centrale și de Vest. În ansamblu, analiza disparităților cu ajutorul mai multor indici
matematico -statistici a permis evidențierea, la nivelul regiunilor e uropene, a unui proces de
scădere a inegalităților teritoriale. Prin urmare, ne putem aștepta ca, în viitor, regiunile din
România să reducă treptat din diferențele de dezvoltare existente.
35
Concluzie
Pornind de l a faptul că regi onalizarea, respectiv schimb area organizării administr ativ-
teritoriale, c onstituie o decizie n ațională majoră, ce cre ază efecte asupra planificării
dezv oltării ec onomico-sociale la nivel n ațional (inclusiv privind alegere a priorităților de
finanțare re alizabile din f onduri eur opene), asupra mecanismului de gesti onare a fonduril or
UE, pr obabil și asupra sistemului de c ofinanțare, am analizat o serie de argumente pr o și
contra regionalizării. Prin cercetarea efectuată am relevat că o n ouă regionare nu va rezolva,
în m od automat, problem a dezv oltării terit oriale ineg ale și pe ce a a absorbției fonduril or
europene, ci, m ai degr abă, întrevedem riscul s ă se intensifice disp aritățile inter – și
intraregionale.
Ținând cont de faptul că la baza actualelor discuții despre regionalizare au stat două
argumente: nev oia realizării unei ref orme a administr ației publice și îmbunătățire a absorbției
fonduril or eur opene, am comparat nivelul de guvern are în st atele UE și r atele de absorbție în
țările eur opene, și am observ at că nu exist ă o legătur ă certă, semnific ativă, între absorbția
fonduril or și descentr alizarea administr ativă. Apreciem însă că o bună absorbție a fonduril or
europene depinde în m ai mare măsură de c apacitatea administr ativă, de abilitatea de a
prioritiza obiective reale de dezvoltare la nivel național și regional.
Principalele elemente care ar trebui luate în considerare când apreciem regionalizarea
ca o soluție pentru creșterea coeziunii economice, sociale și teritorial e sunt:
• Poate permite o mai bună c orelare a deciziil or publice cu nev oile regi onale și
problemele specifice fiecărei regiuni, cu oportunit ățile diferite de dezv oltare de l a o
regiune la alta;
• Există o nevoie de eficientiz are a procesului decizi onal publ ic, concomitent cu o
mai bun ă gesti onare a resursel or publice, c are sunt limit ate și întotdeauna insuficiente
raportat la nevoi;
• Necesit atea sprijinirii și chi ar a acceler ării pr ocesului de descentr alizare pe m ai
multe paliere:
• Economic: imbunătățire a managementului regi onal, prin intermediul unui
instrument legisl ativ adecv at și mai flexibil, de oarece actuala formul ă de
organizare este c onstrâns ă legisl ativ și, adesea, și decizi onal la nivel n ațional;
• Financiar: este neces ară gesti onarea în pl an regional a unei părți m ai mari a
venituril or și cheltuielil or, și centr alizarea la nivel n ațional num ai a unei p ărți din
veniturile regi onale, astfel încât să fie reduse pierderile fin anciare determin ate de
decizii p olitice de redirec ționare a venituril or;
• Administr ativ: apreciem că mec anismul administr ativ este m are consum ator de
resurse și adesea ineficient; deși organizarea ierarhică a administr ației în ț ara
noastră nu este pre a stufoasă, modul de func ționare înregistre ază adesea dificultăți,
este une ori sinc opat, lipsit de m obilitate și astfel administr ația este percepută drept
foarte costisitoare;
• Nevoia de creștere a transparenței în adoptarea deciziil or publice și îmbunătățire a
accesului cetățenil or la informații de interes public l a nivel regi onal și n ațional,
fapt ce v a induce creștere a responsabilizării deciden ților și reducere a corupției în
sistemul administr ației publice;
• Necesit atea creșterii gr adului de absorbție a fonduril or structur ale și de coeziune,
și a eficienței utilizării acestor fonduri, în termeni de generare de dezvoltare
economică, prin agregarea proiectelor mici în proiecte mai mari, strategice;
• Existenț a unei nev oi de identific are identit ară, imp ortantă pentru c onsolidarea
spiritului de apartenen ță, a încrederii și solidarității s ociale și l a nivel regi onal, nu
numai național;
• O facilitare a interacțiunilor socio-economice l a nivel regi onal este imp ortantă.
36
• Părerea noastră este, însă, că o nouă regionare a României în peri oada actuală,
controversată politic și în mijlocul unei perioade de programare financiară, ar crea
multiple complicații și dezavantaje, precum:
• O nouă regi onare implică existenț a unor costuri m ari pe c are le determină un
astfel de pr oces amplu și de dur ată, costuri ce v or fi susținute din resurse publice,
respectiv din banii contribuabililor;
• Momentul prezent este nepotrivit, pe de o parte datorită faptului că încă ne
revenim după criza economică globală, pe de altă parte din perspectiva parcurgerii
noulu i ciclu bugetar european, astfel că această acțiune poate fi considerată ca fiind
tardivă;
• Apreciem c a fezabilă și oportună o decupl are a țintei descentr alizării de pr ocesul
de regi onalizare, de oarece suntem de părere că o bună descentr alizare decizi onală este
realizabilă și în afara procesului de regi onalizare;
• Pe fondul schimbărilor permanente și agitației politice din anii 2017 –
2018 a crescut teama privind dorința unor fracțiuni politice de federalizare a țării
noastre, de p osibilit atea enclavizării anumit or regiuni ale țării, a slăbirii identit ății
naționale, concomitent cu p osibilit atea ca unii p oliticieni să se p oziționeze c ontra
regionalizării și să anuleze ef orturile de c onstituire a unor noi regiuni;
• Probabila amplific are a birocrației, o nouă regi onare determinând multiple
schimb ări legisl ative, precum și a duratei lungi a etapelor neces are tranziției de l a
prezent a formă de organizare administr ativă către ce a regională.
În concluzie, viziunea pe care o propunem pe baza analizei realizate este că cea mai
bună soluție, dacă reorganizarea teritorială este motivată prin mărirea nivelului absorbției
fondurilor europene și prin construirea unui cadru favorabil dezvoltării regionale, ar fi aceea a
menținerii actualelor 8 regiuni de dezvoltare până în anul 2020, adică cel puțin până la finalul
actualei perioade de programare. Nu subscriem variantei ce propune dizolvarea celor 41 de
județe existente, însă apreciem că cele opt regiuni de dezvoltare existente ar putea să dețină
competen țele necesare pentru a implementa eficient programele europene în cât mai scurt
timp. Mai mult, perioada actuală de programare (2014 -2020), găsește România cu această
formulă de organizare regională. Orice modificare, realizată pe parcursul perioadei de
implementare, ar declanșa dezechilibre în procesul de absorbție a fondurilor structurale. În
concluzie, apreciem că propunerile relevate anterior reflectă înțelegerea superficială a
problemei regionalizării și o grabă a rezolvării problemei, fără a lua în co nsiderare potențialul
de dezvoltare a regiunilor, aspecte referitoare la mediu, regiunile istorice și culturale.
România are destulă experiență pentru a nu mai face greșelile din perioada
anterioară de programare din care am învățat că fără o politică națională adecvată, fără
construirea unei strategii bune, cu un plan de acțiune coerent și prin asigurarea unei bune
capacități administrative, fondurile structurale și de coeziune europene sunt mai puțin
eficiente. Deși banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană sunt importanți, dincolo de a fi
absorbiți , scopul nostru este de a genera o îmbunătățire reală a vieții fiecărui cetățean, iar
pentru aceasta este necesară o pregătire minuțioasă a proiectelor și o îmbunătățire a capacității
administ rative. Din păcate, timpul nu acționează în favoarea României, și la aproape jumatate
de perioadă deja parcursă din exercițiul 2014 -2020 , rata de absorbție este la fel de mică
precum în aceeași perioadă din exercițiul 2007 -2013. Totuși, în pofida întârzier ilor și a
sincopelor pe care cu toții le observăm, România are în continuare posibilitatea să recupereze
decalajele de dezvoltare. Experiența noastră în gestionarea fondurilor europene încă este
redusă în comparație cu cea a unor țări precum: Spania, Greci a sau Italia. Totuși, dacă în
perioada 2007 -2013 am realizat utilizareaa mare parte din banii puși la dispoziție de Uniunea
Europeană, acum, după ce am acumulat experiență și am învățat din greșeli, estimăm că există
capacitatea de a îmbunătăți procesul de absorbție și de a îmbunătăți capacitatea
administrativă.
37
BIBLI OGRAFIE
Academi a de Studii Ec onomice, 2008. D iminu area inegalităților – condiție esen țială a
coezinii ec onomice și sociale, C ontract cercet are nr. 91 -050/21.09.2007, f aza II, pp. 81-89.
Agenția Română pentru Investiții Străine, 2005. Raport de activitate 2005.
Assembly of European Regions, „From Subsidiarity to Success: The Impact of
Decentralisation on Economic Growth”, Partea 1, mai 2009
http://www.aer.eu/fileadmin/user_upload/P ressComm/Publications/AER_Study_on_decentral
isation/Studies/BAKPart1 -FINAL_cover.pdf
Bakk & Marian, 2010. Construcția regional în Europa, în Bakk, M., Benedek, J., 2010.
Politici regionale în România, Iași, Ed. Polirom.
Bakk, M., Benedek, J., 2010. Politici regionale în România, Iași, Ed. Polirom.
Centrul de informare al Comisiei Europene, Descentralizareaadministrației publice și
dezvoltarea regională în România, suport de curs, Iași ;
Cocean, P., 2014. Regionalizarea Ro mâniei între deziderate și posibilități, în Regionalizare și
politici regionale, coord. Rogojanu D.C., Ed. Lumen, Iași.
Cocean, R., Cocean, P., 2003 . Regiunea de Nord -Vest a României. Entitate sistemică de
program, Studia UBB, 2, Cluj -Napoca, pp.19 -24.
Comi tetul Economic și Social European, Avizul Comitetului Economic și Social European
privind contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020 ;
European Commission, 2014. Investment for Jobs and Growth: Promoting Development and
Good Gov ernance in EU Regions and Cities – Sixth Report on Economic, Social and
Territorial Cohesion , L. Dijkstra (ed.), Directorate General for Regional and Urban Policy,
Brussels: European Commission.
European University Institute – Florence, Study of the Divisi on on Powers between the
European Union, the Member States, and Regional and Local Autorities, 2008, p.33 -37.
Eurostat, Larger Urban Zone Urban Audit III, 2006, Sursa: Eurostat NewsRelease 39/2016,
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/7192292/1 -26022016 -AP-EN.pdf/602b34e8 –
abba -439e -b555 -4c3cb1dbbe6e .
Eurostat, Regions in the European Union, /nomenclature of Territorial Units for Statitics,
2007 .
Eurostat: Mean and median income by age and sex – EU-SILC survey și Gini coefficient of
equivalised disposable income – EU-SILC survey http://cursdeguvernare.ro/cand -pib-creste –
odata -cu-saracia -coeficientul -inegalitatii -sociale -in-ue-si-colegele -de-pluton -ale-
romaniei.html
Eurostat: Mean and median income by age and sex – EU-SILC survey și Gini coefficient of
equivalised disposable income – EU-SILC survey
Guvernul R omâniei, MDR AP, 2013. Analiza comparativă între m odelul asiatic și cel vest
european de exercitare a prerogativelor reprezentantului puterii executive î n teritoriu
(prefectului), pp.15 -41.
Guvernul României. Legea dezvoltării regionale în România; Hotărâre de Guvern nr.
199/2001; OUG nr. 75 din 22 iunie 2000 pentru modificareaOUG nr. 24/1998, republicată,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 282 /22.06.2000
Hurjui, M.C., 2015. Politica regională în cadrul Uniunii Europene, Ed. Pro Universitaria,
București.
Ministerul Industriei și Comerțului. Direcțiunea Generală a Statisticii. 1923. Anuarul Statistic
al României. 1922. București.
Ministerul Muncii, Sănătătii și Ocrotirilor Sociale. Institutul de Statistică Generală a Statului,
1933. Anuarul Statistic al R omâniei, 1931 -1932. București.
38
Popescu, C.R., (coord.) 2003. Disparități regionale în dezvoltarea economico -socială a
României, Ed. Meteor Press, București, p. 25 -26.
Porter, M.E., 2000. Locations, Clusters, and Company Strategy, în Clark G.L., Feldmann,
M.P.. Gertler, M.S. (eds.): The Oxford Handbook of Economic Geography. Oxford: Oxford
University Press. 253 -274.
Rusu, M., Dărșteanu, C., Simion, G.I., 2007. Identificarea zonelor defavorizate
http://www.amosnews.ro/impactul -regionalizarii -asupra -absorbtiei -fondurilor -europene –
romania -2013 -04-10
http://www.contributors.ro/fara -categorie/un -subiect -uitat-reforma -organizarii -administrative –
merita -efortul/
http://cursdeguvernare.ro/o -analiza -a-fondurilor -europene -si-cateva -sugestii.html
http://cursdeguvernare.ro/premierul -ciolos -relanseaza -dezbaterea -privind -regionalizarea –
reforma -administratiei -publice -probleme -si-posibile -solutii.html
http://partide.amper.org.ro/wp -content/uploads/2016/04/Descentralizarea -fiscal%C4%83 –
%C3%AEn -Rom%C3%A2nia -%C8%99i -Elve%C8%9Bia.pdf
http://www.agerpress.ro/media/index.php/regionalizare -2013/item/179295 -Organizarea –
administrativteritorială -a-României -1864 -1989.html
http://www.fonduri –
ue.ro/images/files/comunicate/2015/15.12/Alocari.programe.2014.2020.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Universit atea din Cr aiova [630191] (ID: 630192)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.