PROGRAMUL DE STUDIU ȘTIINȚE PENALE APROFUNDATE LUCRARE DE DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Prof. univ. dr. GHIGHECI COSTEL CRISTINEL Autor: PLATON… [629847]

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDIU ȘTIINȚE PENALE
APROFUNDATE
LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. GHIGHECI COSTEL CRISTINEL

Autor:
PLATON ANDREI MIHAIL
BRAȘOV
-2019 –

FACULTAT EA DE DREPT

PROGRAMUL DE STUDIU ȘTIINȚE PENALE APROFUNDATE

DISCIPLINĂ: CEDO.
TEMĂ: INVIOLABILITATEA CORESPONDENȚEI.

Subsemnatul, Platon Andrei Mihail declar pe proprie răspundere,
sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor că lucra rea de
diplomă prezentată este elaborată de mine și am respectat
normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătura,

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
1
CUPRINS

INTR ODUCERE.

CAPITOLUL I – RESPECTAREA SECRETULUI CORESPONDENȚEI –
DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI.

1.1. NOȚIUNE.
1.2.REGLEMENTARE ÎN CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR
OMULUI.
1.3. REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE SIMILARE.

CAPITOLUL II – DREPTUL LA RESPECTAREA VIE ȚII PRIVATE.

2.1. NOȚIUNEA DE VIAȚĂ PRIVATĂ.
2.2. DREPTUL LA RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE.
2.3. OBLIGAȚIILE STATULUI.
2.4. DREPTUL LA RESPECTAREA CORESPONDENȚEI – NOȚIUNE.
2.5. DREPTUL LA CORESPONDENȚĂ ÎN SITUAȚII SPECIALE.
2.5.1.CONTROLUL ȘI CENZURA CORES PONDENȚEI
2.5.2. CONTROLUL CORESPONDENȚEI PROFESIONALE.
2.6. INTERCEPTAREA CONVORBIRILOR TELEFONICE.

CAPITOLUL III – VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL
CORESPONDENȚEI – REGLEMENTARE ÎN CODUL PENAL ROMÂN
– CORELAȚII CU CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR
OMULUI.

3.1. ANALIZA INFRACȚIUNII.
3.2. CONDIȚII PREEXISTENTE.
3.3. SUBIECȚII INFRACȚIUNII.
3.4. CONȚINUTUL CONSTITUTIV.
3.4.1. LATURA OBIECTIVĂ
3.4.2. LATURA SUBIECTIVĂ.
3.5. FORME – SANCȚIONARE.
3.6. C LAUZA JUSTIFICATIVĂ SPECIALĂ.

CAPITOLUL IV – PRACTICA JU DICIARĂ A CURȚII EUROPENE A
DREPTURILOR OMULUI ÎN CAUZELE CONTRA ROMÂNIEI.
4.1 CAUZA VITAN CONTRA ROMĂNIEI.
4.2. CAUZA BĂRBULESCU CONTRA ROMÂNIEI.
4.3. CONCLUZII .
CONCLUZII.
BIBLIOGRAFIE.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
2
INTRODUCERE .

Încă din cele mai vechi timpuri, intimitatea a fost ridicată la rang de
principiu, în Grecia Antică, Academia platonică și Liceul aristotelic erau
situate în afara cetății, în scopul asigurării maestrului, precum și a
discipolilor libertatea de expresie deplină. Această izolare permitea
cercetarea adevărulu i, fără teama de a fi cenzurat, dar, mai ales fără
coruperea adevărului.
În istorie, respectul față de schimbul intim de opinii a fost absolut
necesar cercetării, marile imperii și civilizații au acordat respect acestei
prerogative, însă, în anumite per ioade, precum cea a inchiziției, care a
stopat această intimitate, evoluția științifică a avut de suferit.
În ceea ce privește sistemele de drept internaționale
contemporane, este clar că evoluția acestora a dus la necesitatea
apărării drepturilor și libe rtăților fundamentale ale omului , în același sens,
se observă că în ultimele decenii, această protecție a devenit o
preocupare constantă, comună tuturor sistemelor de drept. Principala
preocupare a omenirii a fost protejarea vieții omului, ca fenomen
biolo gic, dar, mai ales ca fenomen social, ca valoare primară și absolută
a oricărei societăți.
Libertatea individului reprezintă expresia echilibrului între interesele
individuale, precum și cele ale societății, în scopul evoluției – către
progre și civilizaț ie. Dreptul la libertate înseamnă afirmarea personalității
umane în afara oricăror constrângeri decât cele prevăzute de lege. Fără
existența libertății, celelalte drepturi fundamentale își pierd sensul,
opresiunile asupra libertății conduc la anularea elem entelor esențiale ale
condiției umane.
Noțiunea de intimitate este parte integrată a subiectului
problematicii privitoare la libertatea de exprimare a individului. Societatea
contemporană – modernă, acordă acestui principiu, un rol central în
asigurarea e voluției, precum și pentru continua înflorire a societății,
istoria a demonstrat, în repetate rânduri, că numai în condiții de libertate
este posibilă dezvoltarea spiritului creator al persoanei.
Importanța pe care o are libertatea persoanei este reflecta tă în
consacrarea în Constituție a unor articole menite să înfățișeze această
libertate , Constituția României consacră acest principiu prevăzând că
libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile și ca nicio
măsură nu se poate lua împotriva unei persoane decât în baza și în
condițiile legii. Constituția reglementează și domeniul vieții intime,
familiale și private ale persoanei.
La respectarea prevederilor privind intimitatea, un rol important îl
are legea penală care își aduce contribuția, incriminând faptele care
aduc atingere libertății persoanei, spre exemplu, orice persoană este
liberă să comunice prin corespondență de orice tip, fără a -i putea fi
încălcat sau cenzurat acest drept în vreun mod.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
3
În ceea ce privește respectarea secretulu i și a principiului
inviolabilității corespondenței, soluțiile Curții Europene relevă o exigență
care, la momentul actual, nu este complet îndeplinită de legea română,
însă, în ultimii ani s -au făcut eforturi considerabile pentru a reglementa
această lacun ă, în actualul sistem, există posibilitatea ca organele
judiciare să dispună astfel de măsuri, problema intervine în ideea în care
nu există suficiente garanții care să asigure că aceste măsuri nu vor fi
folosite în mod abuziv.
Inviolabilitatea coresponde nței are de suferit în prezent din cauza
evoluției tehnologiei, această evoluție permite îngrădirea intimității, a
intimității schimbului de idei, de corespondență, de date.
Sistemul de drept din România, deși nu este infailibil, face eforturi
considerabi le de a respecta Directivele Uniunii Europene cu privire la
protecția datelor personale și a respectării intimității individului.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
4
CAPITOLUL I – RESPECTAREA SECRETULUI CORESPONDENȚEI –
DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI.

1.1. NOȚIUNE.

Dreptul la respectarea secretului corespondenței este o ramură a
libertății persoanei, care, alături de dreptul la viață, dreptul la integritatea
corporală și sănătate, este un drept fundamental al omului.
Pornind de la ideea că libertatea persoanei, pr ecum și a vieții
intime reprezintă un factor esențial, în dezvoltarea și desfășurarea
multitudinii și variatelor relații sociale, rezultă că orice imixtiune sau
atingere adusă persoanei o expun la excluderea din sfera relațiilor
sociale, de asemenea aceast ă încălcare contribuie la imposibilitatea
conviețuirii sociale, scăzând încrederea societății în credibilitatea
indivitului.
Libertatea individului, ca atribut al personalității se manifestă și prin
libertatea individului de a comunica nestingherit, de a comunica la
distanță cu respectarea și garantarea secretului corespondenței, precum
și respectarea tuturor formelor de comunicare: convorbiri telefonice,
scrisori, SMS -uri sau alte mijloace moderne eficiente de comunicare în
timp real.
Odată cu evoluția fenomenului tehnologic în ceea ce privește
comunicarea la distanță în timp real, sistemele de drept au fost nevoite
să se adapteze la noile cerințe și să găsească metode eficiente de
protejare și garantare a secretului corespondenței prin mijloace specific e.
În prezent, comunicarea la distanță nu mai reprezintă un obstacol,
oamenii pot comunica, trimite date sau informații în orice secundă,
evoluția a făcut posibilă comunicarea fără limite. Oamenii transmit zilnic
informații cu caracter personal, ceea ce implică necesitatea protejării
acestor aspecte.
Orice fel de corespondență de ordin penal, spre exemplu între un
inculpat aflat în stare de arest și avocatul său este inviolabilă1, în mod
excepțional, autoritățile pot interveni doar în situația în care, există probe
– suspiciuni rezonabile că s -ar pregăti o altă infracțiune. Caracterul
excepțional este dat de urgența problemei, autoritățile trebuie să se
asigure că violarea secretului corespondenței este singura soluție pentru
a preveni o eventuală infrac țiune, aceasta fiind și condiția principală, în
afara acesteia, sub nicio formă, corespondența dintre un suspect sau
inculpat și avoc atul său nu poate fi încălcată.

1 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 604.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
5
1.2. REGLEMENTARE ÎN CONVENȚIA EUROPEANĂ A
DREPTURILOR OMULUI.

Viața intimă a persoane i, libertatea, precum și integritatea acesteia
este reglementată în actele normative ale sistemelor și organelor
internaționale. Pilonul principal în respectarea acestor drepturi este
Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată la 16 decembrie
1948, acest act conține drepturile și libertățile fundamentale de care se
bucură indivizii.
Un alt act normativ de o importanță deosebită în ceea ce privește
respectarea drepturilor omului este Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, ce reprezintă un cat alog al drepturilor fundamentale, catalog
elaborat de Consiliul Europei, intrat în vigoare în 1953, la 3 septembrie.
Convenția Europeană a Drepturilor Omuluia fost ratificată de toate
statele membre ale CE, acest act normativ este o construcție modernă a
sistemului instituțional internațional, menirea acestei convenții este
apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ce au ca titulari persoane
fizice, individual, sau diverse entități.
Convenția are, în prim plan, un caracter obiectiv, scopul Convenț iei
fiind mai degrabă protejarea drepturilor fundamentale ale oricărui individ
contra activităților statelor membre decăt creeare de obligații subiective
și reciproce între statele ce au ratificat Convenția. În plan secundar,
Convenția are caracter subsidi ar, statele au libertatea de a aplica
reglementările Convenției și de a repara eventualele nereguli sau violări
ale sale, conform principiului pacta sunt servanda.
Obiectivele Convenției sunt clare și menționate explicit în
preambulul acesteia, potrivit textului amintit, obiectivul principal este de a
promova obiectivele impuse de Declarația Universală a Drepturilor
Omului și anume protecția efectivă a drepturilor și libertăților
fundamentale. În îndeplinirea acestui obiectiv este necesară cooperarea
statelor semnatare prin cedarea unei părți a suveranității acestora, însă,
este necesar a se face o delimitare, nu este vorba despre cedarea
suveranității către alt stat, ci cedarea suveranității în fața unei ordini de
drept generale.
Totodată, Curtea a subli niat că statele semnatare nu au putere
absolută, nu exista posibilitatea de a supune unor măsuri de
supraveghere secretă persoanele aflate sub jurisdicția statelor, în mod
abuziv, deoarece se poate ajunge la distrugerea caracterului democratic,
sub pretext ul apărării democrației.
Neimixtiunea autorităților în viața privată a individului este
reglementată de Convenție în articolul 8, care este primul dintr -o serie de
patru articole ale Convenției care asigură protejarea unor drepturi ce
semnifică respectul social datorat individului. Individul, membru al
societății, trebuie să se bucure de anumite prerogative care să -i permită

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
6
să pretindă respectarea vieții sale private și de familie, precum și
respectarea corespondenței.
Curtea Europeană a admis însă exist ența unor situații, pe care le -a
reglementat oferind autorităților publice posibilitatea de a intercepta
corespondența, deși constituie o ingerință în exercitarea dreptului la viața
privată, Curtea a statuat că există situații excepționale ce se pot dovedi
necesare într -o societate democratică.
Pe lângă obligațiile negative, Curtea a impus și obligații pozitive,
anume adoptarea de măsuri menite să protejeze viața privat ă și relațiile
dintre indivizi.

1.3. REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE SIMILARE.

Textul îns cris în articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor
Omului își are originea în articolul 12 al Declarației Universale a
Drepturilor Omului, potrivit cu care nimeni nu poate face obiectul vreunei
imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciuliul sau
corespondența sa, precum și nici al unor atingeri ale onoarei sau
reputației sale, în continuarea articolului se declara cu valoare de
principiu că orice persoană careia i se aduce vreo atingere prin aceste
imixtiuni, are dreptul la protectia legii.
O formulare similară, aproape identică regăsim în articolul 17 al
Pactului Internațional Privitor la Drepturile Civile și politice, proctecția
dreptului la viața privată este reglementat asemănător.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
7
CAPITOLUL II – DREPTUL LA RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE.

2.1. NOȚIUNEA DE VIAȚĂ PRIVATĂ.

Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului
reglementează clar dreptul la respectarea vieții private, astfel, „ orice
persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a
domiciliului său și a corespondenței sale ”.
Noțiunea de viață privată la care face referire articolul 8, nu poate fi
definită în mod precis, conținutul acestei noțiuni variază în funcție de
epoca la care face referire, de societatea din care face parte persoana
sau chiar de grupul social la care acesta aderă.
În viziunea instanței europene, noțiunea de „viață privată”
înglobează, în primul rând, integritatea persoanei – fizică și morală,
precum și sfera intimă a individului care include mai multe drepturi. De
asemenea, Curtea, analizând termenul a decis că nu este posibil și nici
necesar să se dea o definiție exactă termenlui , respectul cuvenit vieții
private trebuie să includă dreptul individului de a stabili și de a dezvolta
relații cu semenii săi fără a suferi vreo ingerință din partea altui individ
sau a statului. În jurisprudența Curții, în noțiunea de „viață privată” a fost
inclusă și activitatea comercială și profesională – stabilind dreptul
individului de a ocupa un loc de munca î n orice se ctor privat sau public. 1
Concluzionând cu cele prezentate anterior, considerăm alături de
autori de seamă în materie 2că noțiunea de „viață privată” cuprinde
dreptul persoanei la viață privată intimă, personală, dreptul acesteia la
viața privat ă socială și dreptul persoanei la un mediu înconjurător
sănătos .

2.2. DREPTUL LA RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE.

În primul rând, este important de precizat că în momentul în care
individul pune în contact viața sa privată cu cea publică, există
posibilitate a ca întinderea dreptului la respectarea vieț ii private să fie mai
redusă() . În nenumărate cazuri, Curtea a statuat că, spre exemplu, viața
privată a oamenilor politici dintr -un stat semnatar se poate îmbina cu
succes cu viața lor publică, din acest consid erent ei se pot afla în centrul
examinării și controlului opiniei publice fără niciun impediment.
În al doilea rând, garanția pe care o oferă articolul 8 vieții private
poate fi nuanțată, mai exact, respectarea vieții private a un ui individ
poate fi invo cată doar în limitele în care el dorește să păstreze secretele
acesteia, în momentul în care un individ, prin propria activitate își face

1 .CEDO, hot. Sidabras et Dziautas contra Lituaniei, din 27 iulie 2004;
2 Corneliu Bîrsan, Convenția Eu ropeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 604.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
8
publică viața privată, textul ce protejează viața privată nu mai are
aplicare.
În al treilea rând, o singură acțiune d in partea organelor statului
poate constitui o ingerință în viața privată a mai multor titulari, spre
exemplu, percheziționarea unui cabinet de avocatură în cursul unei
urmăriri penale, constituie o ingerință în viața privată a avocaților,
precum și o atin gere a vieții private a clientului avocaților percheziționați.1
Jurisprudența pe plan național și pe plan european pune în
evidență idea că noțiunea de „viață privată” este într -o continuă
schimbare – evoluție, conținând atât aspecte tradiționale, cum ar fi:
dreptul la imagine, starea civilă, identitatea, sănătatea etc, precum și
anumite aspecte moderne, de actualitate, cum ar fi: noile percepții
asupra avortului homosexualității, transsexualității, interceptărilor
telefonice etc.
Un alt aspect al respect ării vieții private este dreptul la viața privată
personală, care încorporează mai multe drepturi cum ar fi: dreptul la
identitate al unei persoane, dreptul la nume, dreptul la imagine etc.

2.3. OBLIGAȚIILE STATULUI.

Din simpla lecturare a articolului 8, rezultă obligațiile negative ale
autorităților statale, anume de a nu face ceva de natură a îngrădi
exercițiul drepturilor de către titularii cărora le sunt recunoscute –
persoanele fizice sau entitățile care le pot invoca.2 În esență,
consacrarea acest ui drept urmărește protejarea individului de orice
ingerință arbitrară a puterii publice. Totodată, se admite dreptul
autorităților statelor semnatare de a incrimina anumite fapte care țin de
viața privată, spre exemplu: exploatarea unor persoane vulnerabi le din
cauza vârstei, stării fizice sau psihice. Un rol important îl are Curtea, în a
cărei competență intră controlul dispozițiilor naționale puse in discuție,
precum și legalitatea și modul lor de aplicare de către organele
competente. Curtea verifică da că aceste dispoziții au fost luate cu
respectarea democrației și dacă au fost luate în scopul atingerii
obiectivelor în vederea căreia au fost adoptate, precum și caracterul
abuziv.
În lumina celor expuse mai sus, instanța europeană trebuie să fie
convins ă că există garanții adecvate și suficiente pentru a fi eliminat
orice abuz în materie3, abuz ce ar putea fi săvârșit de autoritățile
competente din statele semnatare, spre exemplu, sistemul de
supraveghere elaborat de statul semnatar, trebuie să respecte
dispozițiile Curții.

1 CEDO, hot. Botka contra Austriei, din 29 martie 1993 .
2 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediți a a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 597.
3 Idem, 587.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
9
Pe lângă obligațiile negative, Curtea a impus și obligații pozitive,
anume adoptarea de măsuri menite să protejeze viața privată și relațiile
dintre indivizi. Astfel, fiecare stat semnatar este obligat să elaboreze un
arsenal juridic corespunzator care să aibă ca scop îndeplinirea acestor
obligații impuse de instanță, cu respectarea articolului 8 al Convenției.
De asemenea, în materia asigurării respectării drepturilor garantate
de articoul 8, Curtea a statuat că delimitarea între ob ligațiile pozitive și
cele negative nu se pretează la o definiție exactă, însă principiil e
aplicabile sunt comparabile. 1
În lumina jurisprudenței europene, sfera obligațiilor ce revin statelor
semnatare este foarte largă, raportată la toate valorile pe c are trebuie să
le apere textele Convenției. Câteva exemple concludente în privința
obligațiilor pozitive ce revin statelor: statele au obligația de a oferi unui
copil din afara căsătoriei și mamei sale posibilitatea de a av ea o viață de
familie normală2, posibilitatea părinților de a își vizita copiii aflați în
plasament în instituții publice de ocrotire, statele sunt ținute să permită
persoanelor interesate studierea dosarelor care conțin date personale,
un exemplu în materia inviolabilității corespondențe i este obligația
autorităților penitenciarelor naționale de permite și de a facilita
corespondența dintre deținuți și instanțele europene.
De asemenea, statele au obligația pozitivă de a elabora norme de
natură a asigura respectarea integrității fizice a persoanelor ce sunt
expuse unor intervenții medicale, de a asigura protecția și protejarea
integrității și vieții private a copilului minor despre care se știe că a suferit
în urma unor abuzuri.
În raportul cu respectarea obligațiilor impuse de Convenție statelor
semnatare, Curtea utilizează un algoritm distinct, pentru a constata că a
fost încălcată o prevedere a articolului 8. Curtea verifică în prima instanță
dacă există vreo imixtiune din parteea statului prin autoritățile sale
publice, daca nu se con stantă nicio ingerință, mai exact, reclamantul nu
a suferit nicio atingere a drepturilor sale, plângerea este neîntemeiată. În
situație în care Curtea constată că ingerința nu provine din partea
statului, verifică dacă pârâtul și -a îndeplinit obligațiile p ozitive ce ii revin
și dacă dacă a intervenit în raporturile dintre persoanele private. În
măsura în care Curtea constată o imixtiune a statului, va verifica dacă se
aplică cauzele justificative impuse de cel de -al doilea paragraf, mai exact
cele trei cond iții cumulative: să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop
legitim și să fie absolut necesară în societatea democratică.
În condițiile în care cele de mai sus nu sunt respectate, Curtea va
constata că articolul 8 a fost încălcat și va da câștig de cauză
reclamantului.

1 CEDO, hot. Odievre contra Franței, din 13 februarie 2003.
2 CEDO, hot. Marckx contra Belgiei, din 13 iunie 1979

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
10
2.4. DREPTU L LA RESPECTAREA CORESPONDENȚEI – NOȚIUNE.

Dreptul la inviolabilitatea corespodenței este o aplicație particulară
la dreptul unei persoane la viața privată, ce implică o protejare expresă a
secretului relațiilor private ale un ui individ. Atât timp cât în sfera vieții
private este inclusă și componenta socială, este absolut firesc ca orice
comunicare între doi indivizi să fie garantată și protejată prin mijloace
specifice, în concordanță cu protecția oferită de normele în materi a vieții
private.
În ceea ce privește termenul de corespondență, Curtea a statuat că
dispozițiile Convenției protejează esențialmente secretul gândurilor unui
individ, unul din cele mai intime aspecte legate de personalitatea
umană1. În jurisprudența Curț ii, corespondența nu semnifică doar
comunicarea clasică, ci orice tip de comunicare, Curtea având în vedere
la momentul reglementării posibilitatea avansării tehnologiei,
reglementând în general comunicarea pentru a putea fi adaptată la orice
situație.
În principal, dreptul la corespondență ține de viața privată a unei
persoane2, legiuitorii europeni au preferat menționarea lui expresă în
cadrul articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În
practica de aplicare a reglementărilor impuse de C onvenție, el apare
uneori invocat în mod distinct, în cele mai dese cazuri este alăturat
dreptului la viața privată sau dreptul la viața familială. Curtea a decis că
atunci când este violată comunicarea între doi membri de familie, ne
aflăm în fața unei du ble ingerințe: atât în ceea ce privește violarea
dreptului de viață de familie, precum și violar ea dreptului la
corespondență. 3
În ceea ce privește noțiunea de corespondență, instanța
europeană a făcut referire la cuvântul esențial în materie: comunicare a.
În sensul articolului 8, există comunicare în situația în care două sau mai
multe persoane schimbă, pe orice cale sau orice suport, un mesaj sau o
idee. Curtea a statuat că deși în articolul 8 nu se menționează explicit și
conversațiile telefonice, ele se subînțeleg, recent instanța a decis că
toate comunicațiile telefonice, prin fax sau poștă electronică sunt
cuprinse în termenul de „viață privată” 4. Rezultă că ingerința autorităților
statale reprezintă interceptarea, în orice mod, a comunicărilor de o rice
manieră.
Pe cale de consecință, reglementările Convenției au încercat să
acopere corespodența clasică, realizată pe hârtie, dar și comunicarea

1 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe ar ticole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 673.
2 Idem, 674.
3 CEDH, 25 februarie 1992, paragraful 72.
4 CEDO, hot. Liberty contra Marea Britanie, din 1 iulie, 2008.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
11
realizată prin mijloace moderne, cum ar fi mesajele trimise prin rețelele
de socializare, sau SMS -uri etc.
Corespondența suferă o ingerință din partea statului chiar și atunci
când actul autorităților publice privește obținerea unei liste a convorbirilor
telefonice.1

2.5. DREPTUL LA CORESPONDENȚĂ ÎN SITUAȚII SPECIALE.

Există situații speciale ale dreptului la corespondență, situații ce
necesită o reglementare distinctă, spre exemplu persoanele reținute de
autorități sau aflate în detenție sau internate în instituții medicale
specializate di n cauza stării lor de sănătate. În cazul în care o persoană
este ares tată, Curtea a statuat că persoana trebuie să poată comunica
imediat cu familia sa, acest aspect căpătând o importanță deosebită,
deoarece dispariția unei persoane, fie și pentru un timp scurt, poate
cauza familiei o suferință. Din aceste considerente, Con venția a impus
statelor să reglementeze precis modurile în care organele pot să rețină
sau să aresteze o persoană, precum și să reglementeze explicit modul în
care persoanele pot lua legătura cu familia lor.
În ceea ce privește, regimul juridic al execută rii unei pedepse
privative de libertate, trebuie avut în vedere un aspect primordial și
anume că dispozițiile prevăzute de Convenție nu se opresc la poarta
închisorii, Convenția a venit cu reglementări pentru persoanele aflate in
acest spațiu, menite să le asigure protecția și dreptul la apărare. Este un
fapt notoriu că persoanelor deținute le este recunoscut dreptul de
corespondență, însă acest drept, poate fi uneori supus unui control al
autorității penitenciarului, dar, în niciun caz nu poate fi suprimat sau
cenzurat. Corespondența poate fi controlată doar în cazul în care legea
aplicabilă din acel stat respectă dispozițiile Convenției și are texte clare,
precise și accesibile celor interesați. Astfel, Curtea a statuat că, în cazul
unor deținuți condamnaț i la detenție pe viață pentru terorism, legea
statului semnatar – Italia, încălca dispozițiile Convenției, deoarece nu
prevedea nicio soluție în care poate fi introdusă cenzura în
corespondență, precum și inexistența unei căi de atac împo triva unei
măsuri de cenzurare.2
Într-o cauza Petra c. României, Curtea a constatat existența unui
control asupra corespondenței deținutului fără a exista nicio decizie
judiciară în acest sens, precum și fără existența acordului deținutului, în
acest caz, un alt abuz a fos t săvârșit în momentul în care nu a existat
nicio cale de atac împotriva acestei decizii, nicio măsură de plângere nu
putea fi luată. Curtea a statuat că statul român a împiedicat reclamantul

1 CEDO, hot. Malone contra Marea Britanie, din 17 decembrie 1982 .
2 CEDO, hot. Domenichini contra Italiei, din 15 noiembrie 1996 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
12
să comunice, atât cu instanțele europene, cu autoritățile public e
naționale, cât și cu familia sa.
În jurisprudența Curții se acordă o importanță deosebită
confidențialității corespondenței deținuților, din simplul motiv, că, uneori,
această corespondență poate conține alegări împotriva penitenciarului,
deținutul putâ nd divulga abuzurile la care este supus în unitatea
respectivă. În viziunea Curții, deținutului trebuie să i se pună la dispoziție
toate mijloacele materiale pentru a -i fi respectat dreptul la corespondență
– hârtie, timbre, plicuri etc. – acestea fiind in erente însuși exercițiului
dreptului la corespondență garantat de Convenție. Fosta Comisie a decis
că autoritățile penitenciarelor nu sunt obligate să suporte cheltuielile
cauzate de corespondența deținuților, decât în cazul în care aceștia nu
dispun de re sursele financiare necesare. Nu reprezintă ingerință a
acestui drept situația în care deținutul nu are dreptul de a alege mijlocul
material de comunicare, acesta fiind obligat să se conformeze cu cele
puse la dispoziție de penitenciar. De asemenea, dispozi țiile Convenției
subliniază că există o obligație pozitivă a penitenciarelor de a preveni
deținuții despre cenzurarea corespondenței lor, în cazul existenței
cenzurii, precum și să anunțe deținutul despre eventualele probleme la
comunicarea corespondenței. De asemenea, este important de
menționat că instanța europeană a statuat, cu valoare de principiu, că
excluderea scrisorilor al căror conținut nu privește direct și exclusiv pe
destinatar, nu este compatibilă cu dispozițiile articolului 8 al Convenției.

2.5.1.CONTROLUL ȘI CENZURA CORESPONDENȚEI

În cazul cenzurii corespondenței se face analogie cu celelalte
măsuri de anchetă penală sau de prevenire a comiterii unei infracțiuni,
mai exact, controlul sau cenzura corespondenței unui individ nu este
permisă, în mod excepțional, se admite doar in situația în care sistemul
național intern cunoaște un nivel minim de protejare a drepturilor
indivizilor contra abuzurilor statului.
Ipoteza clasică în această situație este cea a controlului și a
cenzurii comunicări i unor persoane care se află în stare de detenție. În
această materie, Curtea a statuat, cu valoare de principii, mai multe
decizii care au apărut ca necesitate de protejare a intereselor
persoanelor deținute. Curtea a stabilit că dacă un individ primește
corespondența, dar plicul are însemne sau ștampile ale autorităților
publice, există suficiente motive să se considere că a intervenit cenzura.1
Pentru a fi respectate dispozițiile articolului 8 al Convenției, este
imperios necesar ca legislația internă s ă prevadă norme care să permite
controlul și cenzura corespondenței, dar, în același timp, aceste norme
să se aplice strict pentru anumite infracțiuni, și să fie reglementate

1 CEDO, hot. Mianowski contra Poloniei, din 16 decembrie 2003 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
13
condițiile în care se pot dispune aceste măsuri, precum și durata p entru
care se pot dispune – aceste obligații sunt impuse de Curte pentru a
limita arbitrariul din partea statului. 1

2.5.2 . CONTROLUL CORESPONDENȚEI PROFESIONALE.

Practica aplicării Convenției a fost lovită de problemele legate de
controlul corespondenței profesional e, în cele ce urmează, vom face
referire la corespondența dintre avocat și clientul său.
Avocatul se bucură de protecția dreptului său de a comunica
nestingherit, în calitate de titular al unei libertăți individuale protejată,
oricare ar fi conținutul core spondenței 2– de natură profesională sau
privată. Protecția corespondenței privește atât scrisorile misive, cele
protejate de secretul profesional, cât și corespondența efectuată prin
mijloace moderne de comunicații.
Totodată, Curtea a decis că este nece sara uneori limitarea
corespondenței între deținuți și terți pentru a se menține disciplina din
penitenciare, dar, sub nicio forma nu trebuie cenzurată corespondența
persoanelor deținute cu apărătorul său.3 În același sens, Curtea nu a
găsit ca fiind rațio nală decizia de a controla corespondența persoanelor
deținute cu autoritățile statului, deoarece această corespodență nu
afectează bunul mers al vieții în penitenciare.
O importanță deosebită trebuie acordată corespondenței
profesionale în legătură cu asi gurarea comunicării între avocat și clientul
afla în detenție, din moment ce, în cele amintite mai sus, corespondența
deținutului poate fi controlată de autoritățile penitenciarului. Este clar și
binecunoscut faptul că este necesară asigurarea confidențial ității cu
privire la raporturile dintre client și avocatul său, însă, Curtea a decis că
realizarea comunicării între aceștia se poate face în locul de detenție,
asigurându -se de către penitenciar discuția liberă, fără ingerința
supraveghetorilor acelui loc și fără captarea de imagini sau captarea de
sunete. (CEDH, 25 martie 1992, paragraful 46.) . În ceea ce privește
corespondența scrisă dintre deținut și avocatul său, Curtea a stabilit
principiul potrivit căruia această corespondență, oricare ar fi scopul s ău,
sa se bucure de un statut privilegiat, în temeiul Convenției, cu atât mai
mult, ea poate constitui o exercitare a denunțului privind relele
tratamente suferite de deținut. În aceeași notă, Curtea a decis că
interceptarea unor comunicări private ale deț inutului în care acesta
urmărește să atragă disprețul public față de penitenciare ori folosind

1 CEDO, hot. Lavents contra Letoniei, din 28 noiembrie 2002; .
2 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 679.
3 CEDO, hot. A.B. contra Olandei, din 29 ianuarie 2002 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
14
termeni injurioși pentru a denigra instituția, nu este necesară într -o
societate democratică.1
O situație excepțională este atunci când există suspiciuni
rezona bile că scrisoarea adresată deținutului de către avocatul său
conține elemente ilicite, care nu au putut fi descoperite cu ajutorul
mijloacelor specifice, este important de subliniat că autoritățile
penitenciarelor pot deschide aceste corespondențe de față cu deținutul2,
dar nu pot citi conținutul acestora, deținutul trebuie să beneficieze de
garanții corespunzătoare pentru a împiedica citirea conținutului scrisorii.
În lumina celor prezentate mai sus, putem sintetiza ideea conform căreia
corespondența dint re avocat și clientul său, interceptată și deschisă de
autoritățile penitenciarelor se poate face doar în urma unor suspiciuni
rezonabile ca ar prezenta urme ilicite și doar în mod excepțional, există
totuși o situație excepțională în care autoritățile pen itenciarelor pot citi
scrisorile, mai exact în situația în care există motive plauzibile care duc
la concluzia că în conținutul corespondenței s -ar găsi elemente care ar
amenința securitatea locului de detenție.3
Este încălcat dreptul la corespondență al deținutul în situația în
care administrația penitenciarului oprește corespondența între deținut și
avocatul său, în care deținutul se plânge de regimul penitenciarul sau de
eventualele abuzuri pe care acesta le suferă, chiar și pentru scurt timp,
fără a an cheta în prealabil dacă existe motive plauzibile pentru a lua
această măsură, în orice caz, chiar și în cazul luării unei astfel de
măsuri, Curtea nu a găsit niciun motiv rațional pentru care o astfel de
măsură ar putea avea o durată nerezonabilă.
Instanț a europeană a clarificat o situație delicată, din punctul de
vedere al respectării corespondenței trebuie să nu fie făcută nicio
distincție între persoanele libere și persoanele care execută pedepse
privative de libertate în ceea ce privește corespondența medicală sau
asigurarea tratamentului medical. Astfel, constituie încălcare a dreptului
la corespondență controlarea de către medicul penitenciarului a
corespondenței între deținut și medicul care l -a operat pe acesta, fără a
avea acordul deținutului. 4Este posibilă situația în care deținutul își dă
acordul, pentru a facilita accesul medicului din penitenciar la informații
care ar putea fi vitale, pentru salvarea deținutului, în această situație, nu
avem o încălcare a articolului 8, condiția acordului dat d e deținut
anulează aceasta violare.

1 CEDO, hot. Silver și alții contra Marea Britanie, din 25 martie 1983 .
2 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, C omentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 680.
3 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 667.
4 CEDO, hot. Szuluk contra Marea Bri tanie, din 2 iunie 2009 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
15
2.6. INTERCEPTAREA CONVORBIRILOR TELEFONICE.

O problemă delicată s -a ivit în jurisprudența Instanței europene,
datorită mijloacelor tehnice actuale, este îndeobște cunoscut faptul că
această corespondență poate fi in terceptată foarte ușor, atât de
autoritățile statale, cât și de particulari. Astfel, Curtea a fost nevoită să
statueze cu valoare de principiu în aceasta problemă, pentru a face cât
mai accesibilă și cât mai cuprinzătoare dispoziția cu privire la
intercept are.
Prima datare în materie a avut loc în 1978, la acel moment s -a dat
prima hotărâre în această materie, în cauza Klass și alții contra
Germaniei, instanța europeană a admis că și comunicațiile telefonice
trebuie să fie incluse în noțiunea de coresponde nță, de asemenea,
instanța a statuat că nu exista nicio distincție între apelurile făcute de la
domiciliul unei persoane și cele efectuate din localuri profesionale.
În principiu, nu are importanță locul de unde se interceptează
convorbirile telefonice, astfel, există ingerință a autorităților publice în
situația în care sunt ascultate telefoanele reclamantului, chiar dacă a fost
folosită linia telefonică aparținând unui terț, care a condus la
interceptarea și înregistrarea conversațiilor acestuia și au f olosit probe
pentru începerea urmăririi penale, făr ă a avea autorizare prealabilă.
Posibilitatea de a intercepta convorbirile telefonice este, la
momentul actual, reglementată în toate legislațiile statelor semnatare,
este corelată în mod direct cu lupta împotriva criminalității, fie că e vorba
despre actele de criminalite uzuale sau cele teroriste. Curtea a observat
tendința ascendentă în ceea ce privește atentatele la democrație, astfel
că a oferit prerogativele necesare ca statele să fie capabile de a a nahila
aceste amenințări prin modalități eficace de supraveghere și de control.
De asemenea, a oferit statelor semnatare posibilitatea de a
cenzura și controla corespondență în situațiile excepționale, în
momentele când există motive plauzibile de a se cr ede că urmează
atentate la democrație, la siguranța națională sau internațională.
Statele nu dispun însă de o libertate absolută, ascunsă sub pretextul
apărării democrației, astfel, Convenția impune statelor să reglementeze
clar și precis toate aspectele referitoare la cenzurarea și controlarea
corespondenței1.
În acest sens, ingerința în secretul corespondenței pe care
dispozițiile unui stat o poate avea nu ar putea fi considerată conformă
Convenției, decât dacă este urmată de toate garanțiile necesare
împotriva folosirii ei abuzive. Astfel, în două cauze, Curtea a apreciat că
sistemul francez de autorizare a interceptărilor telefonice nu oferea
reclamanților garanții suficiente contra abuzurilor, deoarece nu erau

1 Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția a 2,
editura C.H. BECK, București, 2010, p. 684.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
16
definite în mod precis persoanele care pu teau fi supuse acestor
interceptări , de asemenea, nu era explicită natura infracțiunilor care
permiteau folosirea interceptărilor și nu erau prevăzute nici limite cu
privire la durata acestor măsuri. 1 Astfel, după aceste cauze, Curtea a
reglementat dispoz ițiile în materie și a impus statelor ca interceptările să
se facă strict cu privire la anumite infracțiuni, să fie delimitată natura și să
fie prevăzuta durata exactă a luării acestei măsuri. Prima țară care a
răspuns afirmativ acestor noi obligații a fos t chiar Franța, în 1991,
Parlamentul francez a adoptat Legea privitoare la secretul
telecomunicațiilor care căuta să asigure o reglementare legală în materie
compatibilă cu dispozițiile Convenției.
Instanța europeană a avut ocazia să se pronunțe cu privir e la
aceste noi reglementări într -o cauză contra statului francez, reclamantul
Lambert s -a plâns că, printr -o decizie luată de Curtea de Casație
franceză, i s -a refuzat orice posibilitate de a pune în discuție
interceptarea comunicărilor sale de către orga nele franceze, acestea
motivând că au fost făcute pe linia telefonică aparținând unui terț.
Instanța a constatat că reglementările de la acea vreme erau clare și
concise și a constatat că a existat o ingerință în exercițiul dreptului său la
corespondență. Astfel, s -a ajuns la concluzia că reclamantul nu a
beneficiat de protecția efectivă a dreptului său la corespondență pe care
legea franceză i -o oferea prin noile reglementări, statuând că legea
franceză nu face nicio distincție cu privire la titularul lin iei telefonice
supuse procedurii legale de interpretare. În consecință, instanța a decis
că reclamantul nu a beneficiat de un control eficace.2
Pe cale de consecință, nu este suficient să existe o reglementare
în dreptul intern cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, este
necesar ca acestea să fie compatibile cu dispozițiile Convenției, precum
și să fie precise și clare.
Tot în materia interceptării convorbirilor telefonice, este necesar să
amintim, decizia instanței europene cu privire la dispozițiile ce erau
cuprinse în legea română privitoare la siguranța națională, respectiv
articolul 13 din legea 51/1991. Prevederile acestei legi nu erau
compatibile cu prevederile Convenției deoarece permiteau ca
interceptările telefonice să se efectuez e pe o perioadă de 6 luni cu
posibilitatea de a fi prelungită, fara limită de timp prevăzutăde lege,
această permisiune se dă în baza unei simple autorizații a procurorului.
Curtea a reținut că, la momentul faptelor expuse de reclamant,
autorizarea dată de procuror pentru a se proceda la interceptarea
convorbirilor nu era supusă vreunui control anterior sau posterior din
partea unui judecător sau al altei autorități, mai mult, aceste autorizări nu
erau supuse niciunei căi de atac. În concluzie, reclamantul se afla în

1 CEDO, hot. Kruslin contra Franței, din 24 aprilie 1990 .
2 CEDO, hot. Lambert contra Fra nței, din 24 august 1998 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
17
imposibilitatea de a contesta decizia procurorului, de asemenea, legea
era neclară cu privire la faptul că ii oferea posibilitatea procurorului de a
nu preciza în cuprinsul autorizației numerele de telefon supuse
interceptării, ceea ce înseamnă că legea națională nu oferea garanții
suficiente pentru a nu se comite abuzuri.1
În urma acestor neclarități, legislația română s -a conformat
legislației europene în materie și a reglementat această situație, astfel că
operațiunile de interceptare sau de înregistrare a comunicațiilor efectuate
prin telefon sau printr -un alt mijloc electronic pot fi efectuate doar în baza
unei autorizări motivate, eliberată de un j udecător, supusă căilor de atac.

1 CEDO, hot. Dumitru Popescu contra României, din 27 aprilie 2007 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
18
CAPITOLUL III – VIOLAREA DREP TULUI LA SECRETUL
CORESPONDENȚEI – REGLEMENTARE ÎN CODUL PENAL ROMÂN
– CORELAȚII CU CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR
OMULUI.

3.1. ANALIZA INFRACȚIUNII.

Violarea secretului corespondenței este reglementată în Codul
Penal, în secțiunea dedicată infracț iunilor de serviciu, la articolul 302. În
reglementarea anterioară, regăseam această infracțiune în secțiunea
dedicată infracțiunilor contra libertății persoanei. O analiză comparativă a
conținutul infracțiunii de violare a secretului corespondenței între cele
două reglementări, ne conduce la concluzia că între cele două texte
există atât similitudini cât și diferențe.
În ambele texte, modalitățile de săvâșire a infracțiunii de violare a
secretului corespondenței sunt identice, în același sens regăsim vari anta
agravată în aceeași formă: fapta comisă de un funcționat public.
Principala deosebire, în afară de secțiunile diferite în care le regăsim,
vizează reformularea conținutului infracțiunii1. În vechiul cod, infracțiunea
era incriminată într -o variantă ti p ce consta în deschiderea unei
corespondențe adresată altuia ori în interceătarea unei convorbiri sau
comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de
transmitere la distanță, pe când în noul cod, textul este diferit:
deschiderea, sus tragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei
corespondențe adresate altuia, precum și o a doua variantă tip:
interceptarea fără permisiune și fără drpt a unei convorbiri sau orice tip
de comunicări efectuată prin orice mod de comunicare la dista nță. În
viziunea noului Cod penal, cele doua variante ale infracțiunii au un
pericol social, abstract și diferit.
În noul cod Penal, există o variantă distinctă a săvârșirii infracțiunii
prin confecționarea sau deținerea, fără temei, a mijloacelor specifi ce de
interceptare ori înregistrare a comunicațiilor.
Varianta agravată prezentă în codul Penal actual, se realizează
atunci când faptele săvârșite în variantele tip sunt comise de un
funcționar public care are obligația legală de a proteja secretul
profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces.
Prin incriminarea infracțiunii de violare a secretului corespondenței
se urmărește protejarea, prin mijloacele penale, a secretului
corespondenței, acest drept este unul fundamental, înscris în Constituția
României, în articolul 28, precum și în De clarația Universală a Drepturilor
Omului, la articolul 12, iar, în final, în poate cel mai important act de

1 Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – Partea Specială, ediția a II -a, editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 576.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
19
apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.

3.2. CONDIȚII PREEXISTENTE.

Referitor la obiectul infracțiunii1, infracțiunea de violare a secretului
corespondenței, are ca obiect juridic special fasciculul de relații sociale
privind protejarea efectuării și desfășurării în condiții de confidențialitate
și siguranță a corespondenței între persoane, indiferent de modul de
comunicare. Infracțiunea are ca obiect material înșăși corespondența, în
cazul sustragerii, deschiderii sau distrugerii acesteia.

3.3. SUBIECȚII INFRACȚIUNII.

Subiectul activ al infracțiunii, în variantele tip poate fi orice
persoana care îndeplinește condițiile de răspundere penală, în cazul
variantei agravate, legea impune ca și condiție calitatea de funcționar
public. Participația penală este posibilă sub toate formele sale, nu are
relevanță dacă instigatorul sau comp licele au sau nu calitatea de
funcționar public deoarece circumstanțele privitoare la autor, se rasfrâng
și asupra participanților, dacă aceștia le -au cunoscut.
În ceea ce privește subiectul pasiv, acesta poate fi orice persoană
fizică sau juridică, pot f i subiecți pasivi atât destinatarul cât și expeditorul,
sau persoanele între care s -au purtat convorbirile prin mijloacele de
comunicare la distanță.2

3.4. CONȚINUTUL CONSTITUTIV.

3.4.1. LATURA OBIECTIVĂ

În ceea ce privește elementul material al infrac țiunii de violare a
secretului corespondenței, la prima variantă tip constă în acțiunile
descrise de text: deschiderea, sustragereea, distrugerea, reținerea unei
corespondențe adresate altei persoane, precum și divulgarea
conținutului. Deschiderea unei cor espondențe adresate altei persoane
semnifică existența unei corespondențe închise sau cu circuit închis, o
comunicare ia forma corespondenței în momentul în care transmițătorul
a alcătuit substanțial și formal mecanismul destinat să poate
convorbirea. Din momentu l înființării instrumentului, aceasta devine
corespondență, indiferent de modalitatea de comunicare. De asemenea,
trebuie să amintim faptul că nu este necesar ca o corespondență să fie
semnată sau ca persoanele să se cunoască între ele. Corespondenț a

1 Vasile Dobrinoiu, Noul Cod Penal co mentat – Partea Specială, ediția a II -a, Editura Universul Juridic,
București, 2014, p.574.
2 Idem, p. 575.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
20
închisă semnifică o corespondență al cărui conținut este învelit în așa fel
încât să poată fi luat la cunoștință doar de destinatar, prin ruperea, de
obicei, a unui sigiliu. Corespondența se consideră închisă din momentul
în care expeditorul a procedat l a sigilarea acesteia și până la momentul
în care destinatarul ia cunoștință de conținut. Există violare a
corespondenței dacă plicul este anterior deschis de altă persoană decât
destinatarul, dar, nu exista o încălcare dacă se poate lua cunoștință de
conți nut prin citirea plicului transparent. Există violare a corespondenței
chiar și atunci când o altă persoană a deschis plicul, dar nu a înteles
ceea ce a luat la cunoștință despre conținut.
Condiția esențială a infracțiunii de violare a secretului
corespo ndenței este aceea de a lua la cunoștință fără drept de conținut.
Există totuși situații în care, destinatarul nu este capabil să ia la
cunoștință singur despre conținutul corespondenței și acesta poate
încuviința ca altă persoană să îi deschisă sau să îi citească
corespondența, spre exemplu o persoană cu dizabilități fizice sau un
analfabet, în această situație, persoana desemnată va acționa legal.
Există situații în care cei cărora nu le este adresată corespondența,
pot proceda la citirea acesteia prin puterea oferită de lege, spre exemplu,
părinții pentru copiii minori sau tutorele, un alt caz este al
administratorilor instituțiilor de ocrotire care au îndatorirea de a se ocupa
de supravegherea minorilor.
În doctrina recentă a instanței europene, s -a pus problema dacă
între soți există posibilitatea violării corespondenței prin citirea
corespondenței care nu le este adresată, în ceea ce ne privește, suntem
de acord cu unii autori 1și cu deciziile Curții, deschiderea și citirea fără
acordul soțului, rep rezintă ingerință în viața privată și în secretul
corespondenței.
Un aspect important referitor la interceptarea corespondenței este
în domeniul securității naționale, mai exact, reglementarea internă
permite dreptul agenților serviciilor de informații de a intercepta, cu o
autorizare prealabilă din partea unui magistrat, corespodențe expediate
sau primite sau convorbirile de orice natură purtate între persoane
suspecte de activități care ar putea pune în pericol securitatea națională,
aceste dispoziții su nt înscrise în legea 51/1991.2
În aceeași notă, există reglementări care sunt menite a preveni
anumite infracțiuni sau introducerea anumitor substanțe interzise în
instituții, spre exemplu, amintim de legea 254/20133 privind executarea
pedepselor și a măs urilor privative de libertate care prevede că, în
scopul prevenirii introducerii în penitenciar a substanțelor interzise,
toxice sau a explozibililor sau a obiectelor a căror deținere este interzisă,

1 Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – partea specială, ed. II, Editura Universul Juridic, București,
2014, p. 566.
2 Legea 51/1991.
3 Legea 254/ 2013.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
21
le este permis agenților să deschidă plicurile, fără să le citească, în
prezența destinatarilor. Această dispoziție trebuie aplicată delicat, în
sensul în care trebuie evitate abuzurile contra deținuților și contra
intimității acestora, această măsură se impune doar în cazurile
excepționale în care există motiv e plauzibile a se considera că urmează
săvârșirea unei infracțiuni.
În afara deschiderii, alte modalități de săvârșire a infracțiunii sunt
sustragerea, distrugerea sau reținerea fără drept a corespondenței
adresate altuia. Prin acțiunea de sustragere înțe legem însușirea sau
luarea în posesie a corespondenței altei persoane. Trebuie subliniat că
dacă acțiunea s -a rezumat doar la însușirea corespondenței, nu poate fi
vorba de infracțiunea de furt.
Distrugerea corespondenței adresate altuia se referă la situ ația în
care este nimicită corespondența fără drept și fără a anunța destinatarul
sau expeditorul , distrugerea poate fi totală sau parțială. Reținerea fără
drept a corespondenței altei persoane oprează în situația în care
corespondența ajunge la altă perso ană decât destinatarul, iar persoana
în cauză nu o remite destinatarului. Pentru a opera această dispoziție
este necesar ca intrarea în posesia corespondenței să se facă ilicit sau
chiar din eroare, constituie totuși infracțiune dacă cel care a intrat în
posesia corespondenței nu o remite destinatarului.
O altă modalitate de săvârșire a infracțiunii este divulgarea fără
drept a conținutului corespondenței, în situația în care făptuitorul a luat la
cunoștință despre conținutul corespondenței. Dispozițiile se aplică și
atunci când corespondența a fost deschisă din eroare sau greșeală. Nu
are importanță dacă divulgarea secretului a fost totală sau parțială.
În ceea ce privește a doua variantă tip a infracțiunii de violare a
secretului codespondenței, în prim a sa modalitate, elementul material
este interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări,
efectuate prin orice mijloc de comunicare. A intercepta o convorbire
semnifică orice surprindere și control săvârșit cu un mijloc capabil să
interc epteze și să înregistreze convorbirile între doua sau mai multe
persoane. De asemenea, nu interesează dacă interceptarea este parțială
sau totală pentru a se reține existența infracțiunii.
O condiție esențială pentru existența infracțiunii este caracterul
fraudulos al interceptării , în cazul în care există un act emis de o
autoritate competentă, nu ne aflăm sub incidența textului care
incriminează săvârșirea infracțiunii. Practica judiciară a stabilit că
persoana care a confecționat un dispozitiv de interc eptare a convorbirilor
telefonice, secondată de înregistrarea și ascultarea acestora pentru a
verifica fidelitatea soției, săvârșește infracțiunea de violare a secretului
corespondenței. 1

1 CSJ s.pen., dec. nr. 1492/2003, în Dreptul nr. 8/2004, p. 383.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
22
Persoanele care acționează în baza unui act ce emană de la o
autor itate competentă care sunt în drept să deschidă o corespondență
adresată altuia, sunt îndreptățite să intercepteze în baza aceluiași act
orice comunicare la distanță.1
Elementul material în ceea ce privește infracțiunea săvârșită în
varianta a doua varian tă tip constă în distrugerea, difuzarea, prezentarea
sau transmiterea către o persoana sau piblic, fără drept, a conținutului
unei corespondențe, chiar și în situația în care făptuitorul a luat la
cunoștință de aceasta din eroare.
Elementul material în ca zul variantei distincte a infracțiunii constă
în două acțiuni alternativce, deținerea sau confecționarea a mijloacelor
specifice de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, fără drept.
Urmarea imediată a infracțiunii constă în executarea oricărei din tre
acțiunile ce fac obiectul infracțiunii și are ca urmare creare unei stări de
pericol ce periclitează confidențialitatea și secretul corespondenței între
două persoane fizice sau juridice și poate avea efecte asupra activității
acestora.
Infracțiunea d e violare a secretului corespondenței este o
infracțiune de pericol, ceea ce semnifică faptul că legătura de cauzalitate
rezultă din materialitatea faptei, din acțiunile pe care făptuitorul le
săvârșește.

3.4.2. LATURA SUBIECTIVĂ.

Ca formă a vinovăției există intenția directă sau indirectă, aceasta
presupune ca făptuitorul să fi acționat cu voință, să fi săvârșit acțiunile
incriminate cu voință și să aibă reprezentarea urmărilor acestora. Mobilul
și scopul infracțiunii nu au relevanță pentru săvârșirea i nfracțiunii. Se
reține existența infracțiunii și în situația în care aceasta a fost săvârșită
nu pentru a lua cunoștință de conținutul corespondenței, ci pentru a
sustrage alte valori. 2 Într-o atare situație, dacă sustragerea valorilor s -a
efectuat, infra cțiunea de violare a secretului corespondenței va intra în
concurs cu infracțiunea de furt.

3.5. FORME – SANCȚIONARE.

Deși sunt posibile, atât actele de pregătire și tentativa, nu sunt
incriminate la această infracțiune. În ceea ce privește momentul
consumării infracțiunii, acesta are loc atunci când se efectuează oricare
dintre acțiunile care constituie elementul material al infracțiunii și se

1 Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – Partea specială, ediția a II, editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 568.
2 Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – Partea specială, e diția a II, editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 569.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
23
produce urmarea imediată, starea de pericol creată pentru victimă,
starea contrară asigurării libertății de a comunica nestingherită.
În situația în care elementul material al infracțiunii constă în
reținerea corespondenței sau de interceptare a convorbirilor prin orice
mijloc specific, fapta va căpăta caracter de infracțiune continuă, nu este
însă exclusă săvârș irea infracțiunii în formă continuată atunci când se
întrunesc condițiile articolului 35 al Codului Penal. În situațiile prezentate
anterior, pe lângă existența unui moment al consumării infracțiunii se
distinge un moment al epuizării.
În ceea ce privește regimul sancționator al infracțiunii de violare a
secretului corespondenței, dacă infracțiunea este săvârșită în condițiile
primei variante tip, făptuitorul se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă. În ipoteza în care fapta a fost s ăvârșită în
condițiile înscrise în ceea de -a doua variantă tip, făptuitorul se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă
infracțiunea se comite în condițiile celei de -a doua modalități prevăzute
în art. 302, alin. (4) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă. Infracțiunea săvârșită în forma variantei distincte se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar
infracțiunea săvârșită în varianta agravată, cu închisoare de la unu la 5
ani și cu in terzicerea exercitării unor drepturi.

3.6. C LAUZA JUSTIFICATIVĂ SPECIALĂ.

Legiuitorul român a instituit o cauza justificativă specială în ceea ce
privește violarea secretului corespondenței. Potrivit reglementărilor în
materie, nu sunt întrunite condiț iile infracțiunii de violare a secretului
corespondenței în situația în care fapta a fost săvârșită în următoarele
condiții: dacă cel care săvârșește fapta surprinde săvârșirea unei
infracțiuni sau contribuie la aflarea săvârșirii unei infracțiuni, dacă
persoana care a comis fapta surprinde fapte de interes public, care au
însemnătate pentru viața societății, a comunității și a căror divulgare
prezinte avantaje publice mai mari decât prejudiciul cauzat victimei.
Nu orice ingerință a statului în exercițiul dreptului expus mai sus
reprezintă o atingere a secretului corespondenței, condiția necesară este
ca ingerința să nu fie legitimă.1
Prin urmare, în aceste două cazuri, infracțiunea de violare a
secretului corespondenței este consumată, dar faptei i se în lătură prin
voința legiuitorului român caracterul ilicit, normele fiind admise de
ordinea de drept. 2

1 CEDO, hot. Sciacca contra Italiei, din 11 ianuarie 2005 .
2 Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – Partea specială, ediția a II, editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 571.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
24
CAPITOLUL IV – PRACTICA JUDICIARĂ A CURȚII EUROPENE A
DREPTURILOR OMULUI ÎN CAUZELE CONTRA ROMÂNIEI.

4.1. CAUZA VITAN CONTRA ROMÂNIEI.

La originea lit igiului se află o cerere formulată de reclamantul
Floricel Vitan, îndreptată împotriva României, al cărei resortisant este
reclamantul. Reclamantul a sesizat curtea la 7 noiembrie 2002, în baza
articolului 34 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Î n acest
proces, reclamantul a fost reprezentat de o organizație -non
guvernamentală cu sediul în Suedia, însă de la 1 septembrie 2006,
acesta a fost reprezentat de un avocat român.
În cererea sa, reclamantul se plângea în special de relele condiții
ale det enției sale, de abuzurile cu care se confruntă zilnic, fiindu -i
încălcate mai multe drepturi în timpul executării pedepsei privative de
libertate, printre care încălcarea corespondenței, nesocotirea dreptului la
apărare, dreptul la un proces echitabil și î ncălcarea prezumției de
nevinovăție.
La 1 iulie 2005, Curtea a decis să examineze cererea privind
adminisibilitatea sa și fondul cauzei, de asemenea, a comunicat
Guvernului României cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 6 și 8
din Convenția Europ eană a Drepturilor Omului.
Circumstanțele cauzei sunt următoarele, reclamantul la momentul
săvârșirii faptelor de care era acuzat în România, îndeplinea funcția de
ofițer de informații în cadrul Serviciului Independent de Protecție
Anticorupție. Acțiunile ilicite pe care acesta le -a efectuat se refereau la
solicitarea acestuia față de un deținut a unei sume de 10.000 marci
germane, în vederea facilitării eliberării acestuia din detenția de la
închisoarea din Gherla. 1
La data de 19 decembrie 2000, reclam antul s -a deplasat la
domiciliul numitului G.L, unde a primit suma de 4500 de dolari americani,
marcați de către organele poliției cu mențiunea trafic de influență. În
momentul în care reclamantul a luat suma de bani, procurorul militar I.B
alături de doi polițiști și însoțiți de doi martori, au intrat în încăpere și
după ce și -au declinat calitatea, l -au percheziționat pe reclamant,
observând bacnotele înmânate reclamantului de G.L., procurorul a
întocmit proces -verbal de constatare a flagrantului privind traficul de
influență, la aceeași dată, procurorul a dispus începerea urmăririi penale.
În aceeași zi, procurorul militar I.B, a organizat cu presa o conferință cu
privire la flagrant și la arestarea reclamantului, în care a furnizat presei
toate informați ile anchetei. De asemenea, procurorul militar a încălcat
prezumția de nevinovăției declarând că faptele reclamantului stabilesc
vinovăția acestuia în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență.

1 CEDO, h ot. Vitan contra României, din 01.12.2008 .

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
25
Printr -un ordin al ministrului justiției din 18 ia nuarie 2001,
reclamantul a fost suspendat din funcția sa de ofițer al serviciului și trecut
în rezervă, cu efect retroactiv de la data săvârșirii infracțiunii.
La data săvârșirii infracțiunii, reclamantul a fost arestat preventiv pe
o perioadă de 30 de zi le, la sediul poliției din Cluj, măsura arestului
preventiv a fost prelungită de mai multe ori de către Tribunalul militar
teritorial București, măsură confirmată de Curtea Militară de Apel
București. În cererea reclamantului, acesta afirmă că la locul de deținere
din Cluj, a împărțit alături de două persoane o celulă insalubră, fără
lumină naturală, apă curentă sau instalații sanitare adecvate, de
asemenea, încălcarea dreptului la corespondență i -a fost încălcat
acestuia, în momentul în care o scrisoare pr imită de la soția sa a fost
confiscată de procurorul de caz, de asemenea, acestuia i -a fost interzis
să telefoneze familiei în perioada de detenție. Dreptul la corespondență
i-a fost încălcat reclamantului la data de 26 februarie 2001, când acesta
a fost t ransferat la un penitenciar din București, acesta voind să
comunice cu familia sa prin intermediul scrisorilor, dar i s -a refuzat acest
drept, administrația penitenciarului nu i -a pus la dispoziție acestuia coli
sau un stilou. În cerere sa, reclamantul afi rmă că în luna aprilie 2001, la
momentul transferului său către penitenciarul Jilava, dreptul la
corespondență i -a fost încălcat din nou, scrisorile primite de acesta fiind
deschise sau reținute de către autorități. La dat de 11 iunie 2002,
scrisoarea prim ită de reclamant de la familia sa i -a fost predată deschisă
de către un ofițer al penitenciarului, acesta spunându -i că scrisoarea a
fost deschisă de către superiorul său, ofițerul F.P. În urma unui control
al comandantului penitenciarului, reclamantul s -a plâns acestuia despre
încălcarea dreptului său la corespondență, acesta răspunzându -i ”Ar fi
bine să nu te plangi, deoarece, dacă vreau, sau dacă ceva mă
interesează, pot să deschid orice scrisoare”.
La data de 8 august 2002, fiind transferat la închis oarea din Aiud,
reclamantul a depus la parchetul de pe lângă Tribunalul militar București
o plângere penală împotriva comendantului penitenciarului Jilava, pe
care îl acuza de violarea secretului corespondenței și de abuz în funcție.
Urmărirea penală încep ută de procurorul militar la a culminat cu audierea
suspectului care a negat afirmațiile reclamantului, procurorul de caz a
audiat și unul din ofițerii penitenciarului Jilava care a confirmat că
scrisorile au fost deschise în prezența sa de către superioru l său. La
data de 20 octombrie 2003, procurorul de caz a dispus încetarea
urmăririi penale în cauză, acesta a apreciat că reclamantul nu și -a probat
faptele.
Analizând cererea reclamantului, Curtea s -a pronunțat cu privire la
admisibilitate, constatând că cererea nu este în mod manifest nefondată,

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
26
arătând că nu există niciun motiv de inadmisibilitate, procedând la
analizarea ei, declarând -o admisibilă.1
Cu privire la eventuala încălcare a articolului 8 din Convenție,
reclamantul a invocat încălcarea secre tului corespondenței de către
responsabilii Penitenciarului Jilava . Curtea a reamintit că atât controlul
cât și cenzura corespondenței persoanelor deținute de către autorități
constituie ingerințe în dreptul acestor persoane la respectarea
confidențialităț ii corespondenței. Reclamantul a susținut că, în special,
una din scrisorile sale din 11 iunie 2002, i -a fost inmânată deschisă de
către ofițerii din penitenciar, fapt necontestat de Guvernul României,
reclamantul poate să pretindă astfel că a suferit o at ingere a dreptului
său garantat de articolul 8 al Convenției. Curtea arătat că plângerea
penală pe care reclamantul a formulat -o împotriva responsabilului
penitenciarului a determinat o anchetă penală condusă de un procuror
militar care a tratat superficia l cazul, limitându -se a lua declarații doar
comandantului penitenciarului și a altor ofițeri responsabili cu
corespondență, în cauză nu a fost audiat ofițerul care a remis scrisoarea,
nici reclamantul sau alți deținuți. Curtea observă că la momentul
săvârș irii faptei, procurorii militari alături de comandantul penitenciarului
erau ofițeri activi, parte a structurii militate, care este întemeiată pe
principiul subordonării ierarhice, astfel, Curtea a constat că procurorului
militar i -a lipsit independența și imparțialitatea în momentul efectuării
anchetei. Prin urmare, această anchetă nu avea cum să fie eficientă, fapt
constatat de Curte. În acest sens, reclamantul putea face plângere
împotriva acelei soluții de netrimitere în judecată, însă cauza ar fi fost
retrimisă aceluiași procuror, fapt ce duce la ideea că ar fi fost
necorespunzătoare exercitarea unei căi de atac. În orice caz, la
momentul acela, Guvernul nu a oferit Instanței Europene niciun caz de
jurisprudență internă prin care o ingerință a personalu lui penitenciarului
să fie sancționată. Curtea a analizat dacă ingerința în dreptul
reclamantului era motivată, sau avea un scop legitim, necesar într -o
societate democratică, însă a apreciat că niciun aspect al speței nu
permite să se distingă din acest p unct de vedere și statuează că nu era
necesară această ingerintă, nefiind prevăzută de lege. Astfel, Curtea
respinge excepția formulată de Guvernul României întemeiată pe
neepuizarea căilor interne de atac și se pronunță în baza încălcării
articolului 8 di n Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând cele de mai sus, Curtea, în unanimitate a decis unirea
fondului cu excepția preliminară a Guvernului întemeiată pe neepuizarea
căilor de ata c interne. Curtea statuează că a fost încălcat articolul 8 a l
Convenției și hotărăște ca statul român să îi plătească reclamantului, în
termen de 3 luni de la data la care hotărârea va rămâne definitivă, suma
de 2000 de euro pentru prejudiciu moral, 200 de euro pentru cheltuieli de

1 CEDO, hot. Vitan contra României.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
27
judecată, la care se adaută orice sumă care poate fi datorată cu titlu de
impozit.
În lumina celor prezentate mai sus, concluzionăm faptul că
reclamantului i -au fost încălcate mai multe drepturi, iar cel privind
corespondența, i -a fost încălcat de mai multe ori de către diferite
autorită ți ale statului. În aducerea unei atingeri dreptului său la
corespondență, au acționat mai multe autorități ale penitenciarelor,
precum și procurorul militar de caz. Problema de care s -a lovit Guvernul
României în fața cererii reclamantului a fost faptul c ă nu a fost capabil să
expună reglementări exacte pe baza cărora se putea acționa în sensul
deschiderii corespondenței reclamantului, astfel că, fiecare ingerință în
exercițiul dreptului reclamantului la secretul corespondenței a fost făcută
abuziv.

4.2. CAUZA BĂRBULESCU CONTRA ROMÂNIEI.

Curtea a fost sesizată la data de 15 decembrie 2008, cu o cerere
formulată de reclamantul Bogdan Bărbulescu, cetățean român, cerere
împotriva României, în temeiul articoului 34 al Convenției. Reclamantul a
fost reprezent at de avocatul său, cu drept de practică în Baroul
București, iar Guvernul României, prin agentul său guvernamental.1
În cererea sa, reclamantul afirmă că decizia de concediere a sa a
survenit în baza încălcării dreptului la secretul corespondenței și la viața
privată pe care instanțele românești au eșuat în a îl proteja.
În ceea ce privește circumstanțele cauzei, în fapt s -a reținut că
reclamantul a fost angajatul societății private, în calitate de inginer care
se ocupa de domeniul vânzărilor, în momentu l angajării sale, angajatorul
i-a cerut reclamantul să își creeze un cont pe Yahoo Messenger, în
scopul răspunderii solicitărilor primite de la clienții angajatorului. La data
de 13 iulie 2007, angajatorul reclamantului l -a informat pe acesta cu
privire la desfacerea contractului său de muncă în baza faptului că i -a
fost monitorizată activitatea și i -au fost monitorizate comunicațiile sale pe
Yahoo Messenger din data de 5 iulie pana în data de 13 iulie 2007 și că
înregistrările arătau că acesta a folosit se rviciul în scop personal, pentru
a purta discuții cu fratele său și cu logodnica sa, acest scop fiind contrar
regulamentului intern la care reclamantul a aderat. Reclamantul s -a
apărat în scris, afirmând că a folosit serviciul doar în scop profesional, în
acest sens, organele de conducere ale angajatorului i -au arătat acestuia
45 de pagini ale comunicațiilor sale pe Yahoo Messenger, obținute în
urma monitorizării. În lumina acestor aspecte, reclamantul și -a notificat
angajatorul că i -a fost încălcat secretu l corespondenței și că cei vinovați
sunt pasibili de aplicarea legii penale. Cele 45 de pagini conțineau toate
comunicațiile pe care reclamantul le -a făcut cu logodnica sa și cu fratele

1 CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ianuarie 2016.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
28
său în perioada în care a fost monitorizat. Transcrierea conținea, pri ntre
altele, inclusiv câteva mesaje scurte pe care reclamantul le -a schimbat
cu logodnica sa în data de 12 iulie, prin intermediul contului său
personal. În data de 1 august 2007, angajatorul a denunțat contractul de
muncă al reclamantului pe motivul încăl cării regulamentului intern al
societății. Reclamantul s -a plâns instanțelor interne, mai exact cu o
cerere adresată tribunalului București prin care afirma că decizia nu este
legală, nu produce efecte deoarece prin accesarea corespondenței
acestuia, i -a fost violat secretul corespondenței, drept protejat prin
Constituție și Codul Penal. Hotărârea dată de Tribunalul București la
data de 7 decembrie 2007 a fost de respingere a plângerii făcute de
reclamant, motivată fiind de către judecători, motivele respin gerii au fost
că angajatorul a respectat procedura de concediere prevăzută de
dispozițiile în materia Codului Muncii și a reținut că reclamantul a aderat
absolut la prevederile regulamentului intern al angajatorului, fiind pe
deplin informat față de reguli le și de interzicerea utilizării resurselor
societății în scop personal. Tribunalul a reținut că monitorizarea
reclamantului, în timpul orelor de lucru, indiferent dacă acțiunile societății
sunt legale sau nu, nu pot afecta validitatea acțiunii disciplinar e, reținând
că angajatorul este liber să monitorizeze acțiunile angajaților, deoarece
există motive suficiente în acest sens, angajații sunt controlați pentru a
nu desfășura activități ilegale sau să divulge secrete comerciale.
Reclamantul a făcut apel împ otriva acestei hotărâri susținând că
mesajele erau protejate de articolul 8 al Convenției cu privire la viața
privată și corespondență, în aceeasi plângere, reclamantul arată că
Tribunalul nu i -a permis să folosească proba cu martori pentru a
demonstra că nu a adus niciun prejudiciu societății. În decizia finală din
17 iunie 2008, Curtea de Apel respinge apelul și menține hotărârea dată
de Tribunalul București. 1
Reclamantul a pretins Curții că angajatorul i -a desfăcut contractul
de muncă prin nerespectare a secretului corespondenței, angajatorul
deschizând și citind corespondența reclamantului, fapt ce contravine
articolului 8 al Convenției. Guvernul României a arătat că articoul 8 nu
era aplicabil, remarcând că reclamantul și -a creat un cont în scop
profes ional, folosindu -se de jurisprudența franceză care statua că e –
mailurile cu caracter profesional pot fi supuse controlului angajatorului,
până la limita e -mailurilor private. Guvernul României a specificat că
reclamantul a delimitat clar în scris faptul că a folosit contul doar în uz
profesional, nu privat. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului,
susținând că discuțiile sale aveau caracter privat, iar angajatorul nu avea
dreptul de a monitoriza, deschide, citi corespondența sa, afirmând că
datele ci tite de angaj atorul aveau caracter personal și priveau probleme
delicate cum ar fi probleme de sănătate, viața sexuală a reclamantului.

1 CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ianuarie 2016.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
29
Reclamantul s -a plâns, de asemenea, că angajatorul i -a accesat și
contul personal de Yahoo Messenger, care avea un ID di ferit față de cel
profesional, mai mult de atât, transcriptele mesajelor au fost puse la
dispoziția colegilor, care au discutat public despre acele mesaje.
Reclamantul a concluzionat afirmând că dreptul unui angajat de a stabili
orice tip de relații person ale în timpul orelor de serviciu, nu poate fi
suprimat sau lăsat la latitudinea angajatorului.1
Curtea analizând cele prezentate mai sus a decis că noțiunea de
viață privată este un concept foarte larg, cuprinde și dreptul de a avea
relații cu alte ființe umane. Curtea notează că reclamantul s -a folosit de
căile interne, alegând să ridice în fața instanțelor comune încălcarea
articoului 8 al Convenției, principalul obiect al speței a fost concedierea
sa, precum și faptul că această concediere a survenit în urma invadării
vieții private. Curtea acordă importanță sporită aspectului privitor la
accesare de către angajator a contului personal al reclamantului și ca
transcriptele au fost folosite ca probă în fața instanțelor naționale, Curtea
notează că transcri ptele aveau caracter privat, discuțiile cu logodnica sa
și cu fratele său aveau caracter pur personal, făcând referire la aspecte
intime, cum ar fi viața sexuală, problemele de sănătate etc. Având în
vedere aceste aspecte, precum și faptul că transcriptele au fost citite și
de către colegii acestuia, constată că a fost încălcat articoul 8. Curtea
consideră însă că deciziile date de Tribunalul București și de Curtea de
Apel au fost luate în legalitate, respectându -se dispozițiile interne și
europene, însă co nsideră că folosirea transcriptelor ca probă în fața
instanțelor nu a fost făcută în mod legal, deoarece instanțele nu au
acordat o anumită importanță conținutului acestora, instanțele s -au bazat
pe transcript doar pentru a dovedi încalcarea disciplinară a
reclamantului. De altfel, Curtea a constatat că doar conturile de Yahoo
Messenger au fost monitorizate, nu și alte date de stocare. Având în
vedere cele prezentate mai sus, Curtea concluzionează că nu există
elemente care să indice că cele două instanțe nu au găsit un echilibru
just în aprecierea lor, între dreptul reclamantului la viața privată și
interesele angajatorului. Pentru motivele mai sus exprimate, Curtea
reține cu 6 voturi contra 1 vot, că nu există o încălcare a articoului 8 din
Convenție.
În concluzie, Curtea a admis că pentru a se califica ca o notificare
prealabilă, avertizarea de monitorizare trebuie să vină de la angajator
înainte de a se începe monitorizarea, ceea ce semnifică faptul că
reclamantul nu a fost anunțat în prealabil cu privi re la amploarea și
natura monitorizării de către angajatorul său, de asemenea, acesta nu a
fost anunțat cu privire la posibilitatea de a îi fi verificate mesajele în timp
real de către angajator. 2

1 CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ian uarie 2016.
2 CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ianuarie 2016.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
30
Din cele prezentate mai sus și din aspectele expuse de Cu rte,
concluzionam că instanțele naționale au procedat corect, însă nu au
examinat suficient dacă au existat motive întemeiate pentru a fi justificată
urmărirea reclamantului, în plus, nicio instanță nu a examinat dacă exista
posibilitatea ca angajatorul să obțină datele pe care le urmăreau cu
privire la activitatea reclamantului, prin alte modalități mai putin invazive
decât accesarea conținutului comunicărilor reclamantului.

4.3 CONCLUZII.

Analizând cele două spețe putem să vedem câteva diferențe
referi toare la procedurile pe care cei doi reclamanți le -au urmat în dreptul
intern, mai exact, în cazul primului reclamant, acesta nu a epuizat toate
căile de atac intern, dar, după cum și Curtea a motivat, acesta nu avea
niciun motiv să o facă, din cauza lipse i imparțialității. Curtea a decis că
orice efort pe care l -ar fi făcut reclamantul s -ar fi lovit de unele blocaje în
sistem, spre exemplu, plângerea împotriva soluției de netrimitere în
judecată s -ar fi întors la același procuror militar, ceea ce face cred ibilă
ideea că procurorul ar fi acționat în același mod, deoarece se subordona
principiului subordonării ierarhice. În ceea ce privește speța celui de -al
doilea reclamant, se poate observa că acesta a procedat corect, folosind
toate căile interne până a so licita Curții să se pronunțe, în ceea ce
privește speța acestuia, observăm deciziile corecte pe care cele doua
instanțe le -au pronunțat, însă, o mică rezerva trebuie făcută cu privire la
caracterul rigid privind protecția datelor cu caracter personal și a
comunicărilor cu caracter personal. Astfel, reclamantul a cerut Curții să
analizeze legalitatea celor două hotărâri, însă a pus în lumină doar
aspectele privitoare la violarea secretului corespondenței, Curtea
analizând, a constatat că cele două instanțe a u procedat corect,
respectând dispozițiile Codului Muncii, dar exista posibilitatea să acorde
mai multă importanță aspectelor cu caracter personal ale reclamantului.
În cele analizate de curte, cei șapte judecătorii CEDO au concluzionat că
autoritățile naț ionale nu au protejat în mod eficient dreptul la secretul
corespondenței, deoarece ele nu au luat în calcul faptul că reclamantul
nu a fost informat în prealabil despre monitorizare.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
31
CONCLUZII.

Principiul respectării secretului corespondenței u rmărește apărarea
persoanei împotriva oricărei ingerințe din partea oricărei persoane sau a
autorităților publice. Această ingerință trebuie să nu fie arbitrară, ci
prevăzută de lege pentru a nu fi încălcat articolul 8 al Convenției.
Directivele la nivel european sunt clare, apărararea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului trebuie să fie preocuparea constantă
a statelor semnatare. Această preocupare comună trebuie să existe în
toate sistemele de drept deoarece libertatea omului este expresia
echilibrului între interesele individului și interesele societății. De
asemenea statele trebuie să acționeze de natură a nu stânjeni activitatea
de zi cu zi a individului.
Un rol important în respectarea secretului corespondenței îl are
statul, după cum a m putut vedea, în cele prezentate anterior, statul are
câteva obligații pozitive și negative, cele pozitive sunt acelea prin care
statul trebuie să elaboreze norme în așa fel încât să acopere toate
situațiile în care corespondența unei persoane poate fi de schisă, citită,
fără a se comite un abuz. În ceea ce privește obligațiile negative,
regăsim obligația statului de a nu încălca viața privată a individului.
Inviolabilitatea corespondenței are o aplicabilitate mult mai mare ca în
trecut, datorită evoluției tehnologiei, această evoluție permite ca
monitorizarea și înregistrarea convorbirilor să fie făcute mult mai ușor și
prin mai multe mijloace ceea ce duce la îngrădirea intimității, a intimității
schimbului de idei, de corespondență, de date etc.
Sistemul de drept din România, deși nu este perfect, face eforturi
considerabile în a elabora norme de drept pentru a respecta directivele
Convenției cu privire la protecția datelor personale și a respectării
secretului corespondenței individului
În ceea ce prive ște viitorul, privim cu entuziasm apariția noilor
norme privind protecția datelor cu caracter personal – regulamentul
GDPR, această nouă dispoziție adoptată în dreptul intern, vine să
întărească siguranța individului cu privire la confidențialitatea
coresp ondenței sale.

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
32
BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII.

1. Corneliu Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului –
Comentariu pe articole, ed. 2, Editura C.H. BECK, București, 2010;
2. George Antoniu, Tudorel Toader (coord.), Explicații le Noului Cod
Penal, vol. IV, Editura Uni versul Juridic, București, 2016;
3. Ilie Pascu în Noul Cod Penal comentat – Partea specială, ediția a II,
editura Universul Juridic, București, 2014 ;
4. Mihail Udroiu, Drept Penal – Partea Specială, ediția a V -a, ed itura
C.H. BECK, București, 2018;
5. Radu Chiriță, Convenția europeana a drepturilor omului – Comentarii
și explicații, vol. I, Editura C.H. BECK., București, 2007;
6. Radu Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului – Comentarii
și explicații, vol. II, Edi tura C.H. BECK, București, 2008;
7. Tanislav Eliodor, Ciprian R. Romițan, Eliodor Tanislav Jr.,
Inviolabilitatea corespondenței, Editura Semne, București, 2002;
8. Tanislav Eliodor, Dreptul la intimitate, Editura Eminescu, București,
1997;
9. Tanisl av Eliodor, Protecția penală a intimității, Editura Semne,
București, 2002;
10. Tanislav Eliodor, Enigmele cenzurii corespondenței, Editura Artemis,
București, 1996;
11. Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioana Chiș, Noul cod penal comentat –
Partea Specială, ed. 2, Editura Universul Juridic, București, 2014.

JURISPRUDENȚĂ

A. JURISPRUDENȚA CEDO.

1.CEDO, hot. A.B. contra Olandei, din 29 ianuarie 2002;
2.CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ianuarie 2006;
3.CEDO, hot. Botka contra Austriei, din 29 martie 1993;
4.CEDO, hot. Domenichini contra Italiei, din 15 noiembrie 1996;
5.CEDO, hot. Dumitru Popescu contra României, din 27 aprilie 2007;
6.CEDO, hot. Haralambie contra României, din 27 octombrie 2009;
7.CEDO, hot. Huvig contra Franței, din 24 aprilie 199 0;
8.CEDO, hot. Kruslin contra Franței, din 24 aprilie 1990;
9.CEDO, hot. Lambert contra Franței, din 24 august 1998;
10.CEDO, hot. Lavents contra Letoniei, din 28 noiembrie 2002;
11.CEDO, hot. Liberty contra Marea Britanie, din 1 iulie, 2008;
12.CEDO, hot . Malone contra Marea Britanie, din 17 decembrie 1982;
13.CEDO, hot. Marckx contra Belgiei, din 13 iunie 1979;
14.CEDO, hot. Mianowski contra Poloniei, din 16 decembrie 2003;

Inviolabilitatea corespondenței Platon Andrei Mihail
33
15.CEDO, hot. Odievre contra Franței, din 13 februarie 2003;
16.CEDO, hot. Sciacc a contra Italiei, din 11 ianuarie 2005;
17.CEDO, hot. Sidabras et Dziautas contra Lituaniei, din 27 iulie 2004;
18.CEDO, hot. Silver și alții contra Marea Britanie, din 25 martie 1983;
19.CEDO, hot. Szuluk contra Marea Britanie, din 2 iunie 2009;
20.CEDO, hot. Vitan contra României, din 01.12.2008 ;
21.CEDO, hot. Bărbulescu contra României, din 12 ianuarie 2016.

B. LEGISLAȚIE INTERNĂ.

1. Codul Penal;
2. Constituția României;
3. CSJ s.pen., dec. nr. 1492/2003, în Drep tul nr. 8/2004;
4. Legea 51/1991;
5. Lege a 254/2013.