Lect. univ. dr. Sorescu Emilia Maria [629677]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator:
Lect. univ. dr. Sorescu Emilia Maria

Absolventă:

CRAIOVA
IUNIE, 2011

1 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ABUZUL ȘI CONSECINȚELE
ACESTUIA ASUPRA COPILULUI

Coordonator:
Lect. univ. dr. Sorescu Emilia Maria

Absolventă:

CRAIOVA
IUNIE, 201 1

2 CUP RINS

Introducere ……………………………………………………………………… pag.4
Scurt istoric………………………………………………………………………….. ……………..pag.6

Capitolul I. Abuzul – Definirea conc eptului de abuz ………………………… pag.8
1.1. Copiii victime ale abuzului fizic ……………… ………………………..… pag. 9
1.2. Copiii victime ale abuzului emoțional ………………………………………. pag. 11
1.3. Copiii victime ale abuzului sexual …………………………………… ………. pag. 13
1.4. Copiii neglijati…………………………………………………………………………….. ………pag. 15

Capitolul II. Reacții ale copilului la abuz ……………………………………. pag.18
2.1. Ce simte și gândește copilul abuzat?…………………………………………………….. ..pag. 18
2.2. Abuzul, eveniment traumatic………………………………………. …………………… …..pag. 21
2.3. Efecte posttraumatice……………………………….. ………………………………………….pag. 24
2.4. Percepția împrejurimilor ………………………………………………… .… pag.24
2.5. Probleme de dependență ……………………………………………………. pag.25
2.6. Reacții de suferință în separare …………………………………………… … pag.25
2.7. Deprimarea …………………………………………………………………. pag.27
2.8. Probleme de învățare ……………………………………………………….. pag.27
2.9. Imaginea de sine – stima de sine………………………………………………………… …..pag. 28
2.10. Trairea anxietatii si vinovatiei – loialitatea si pastrarea secretului………. ……pag. 28
2.11. Disocierea……………………………………………………………………………………. …..pag. 29
2.12. Intarzieri de dezvoltare….. …………………………………. ……………………………… ..pag. 30
2.13.Vagabondajul …………………………………………………………….. ….pag.31

Capitolul III. Factori determinanți ai abuzului ……………………………… pag.32
3.1. Factorii de stres din copilaria parintilor………………………………………………….pag. 32
3.2. Dimensiunile personalității părinților ……………………………………… pag.33
3.3. Atitudinea de neacceptare a părinților față de copii ……………………….. pag.36
3.4. Dependența de alcool sau droguri …………………………………………. pag.37
3.5. Sărăcia ……………………………………………………………………… pag.38
3.6. Prematuritatea ……………………………………………………………… pag.39

3 3.7. Dizabilitățile copilului …………………………… …………………………. pag.39
3.8. Orientarea sau aderarea la o grupare filosofică sau religioasă ……………. pag.39
3.9. Etapele de viață și crizele de rol aferente……………… ………………………….. …..pag. 40

Capitolul IV. Strategii de supraviețuire și conducere…………………………….. …pag. 42
4.1. Adaptarea exagerata……………………………………………………………………………pag. 43
4.2. Strategia hiperactiva si distructiva………………………………………………………..pag. 44

Capitol ul V. Studiu privind fenomenul abuzului asupra copilului ………….. pag. 47
5.1. Metodologia cercetă rii………………………………… ………………… …………………….pag. 47
5.2.Analiza și interpretarea rez ultatelor ……………………………………………. …………. pag. 54
5.3.Concluzii și propuneri…………………………………………………………………………pag. 6 4

Bibliografie …………………………… ……………………………………….. ..pag. 68

4 INTRODUCERE

Situațiile de abuz asupra copilului (fizic, sexual, emoțional) au fost aduse în atenția
publicului românesc pentru prima dată de către mass -media, care de obicei prezintă cazuri
șocante și inumane, dar realitatea statistică este cu mult mai mare. Odată cu informarea
publică pe această temă și cu dezvoltarea serviciilor de asistență socială la nivel local se
așteaptă o creștere a cazurilor înregistrate.
Interesul față de problema etică, socială și emoțională a violenței îndreptată împotriva
copilului a evol uat în relație cu imaginea, locul și valoarea lui în societate. Câtă vreme el era
privit ca fiind rău de la naștere, negarea suferinței lui era un fapt omniprezent. Puterea
adultului de a educa și de a socializa trebuia să -l modeleze și să -l ducă pe calea cea bună.
Copilul era tratat cu violență spre binele lui și al umanității.
Abuzurile sexuale sunt regăsite cu regularitate în presa cotidiană. Fiecare eveniment
semnalat este emoționant și în același timp oribil prin asumarea puterii adultului asupra
copil ului. Situația în țările în curs de dezvoltare este adesea mai gravă: copiii lucrează pentru
noi, suntem interesați de organele lor.
Adultul abuziv pervertește legătura de respect și încredere care ar trebui să îl unească cu
copilul. O denaturează de la fu ncția ei naturală care este eliberarea și autonomizarea copilului
de adult. Părintele abuzator și obsesiv se cantonează în credința că fără el copilul nu poate să
facă nimic.
Familia și societatea ar trebui să reprezinte “sanctuare” sau “creuzete” în care copilul
crește, se dezvoltă, se instruiește și se educă pentru a se forma ca om și a reuși pe deplin în
viață.
Întregul proces de dezvoltare psihică a copilului depinde de doi factori esențiali –
zestrea biologică cu care a venit pe lume și mediul în care crește și se dezvoltă – care se
influențează reciproc.
Copilăria, ca primă etapă a vieții omului este de maximă importanță pentru întreaga lui
dezvoltare ulterioară. În copilărie se formează toate conduitele importante adaptive, se pun
bazele personalități i, se constituie structurile mai importante, energetice, intelectuale, creative,
inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristicile componentelor de bază – reacțiile
afective – voliționale, multilateralitatea aspirațiilor.
Datorită importanței incontestabile a familiei pentru calitatea vieții copilului, bunăstarea
lui va depinde de bunăstarea familiei sale.

5 Copiii sunt o categorie socială care, în ciuda aparențelor, nu au timp să aștepte: dacă
sunt lăsați să crească fără ajutorul de care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu
siguranță de suferit. Copilul care a fost victima relelor tratamente ar putea reproduce violența
sau ar putea deveni toată viața lui o povară pentru societatea care nu a știut să -l educe bine.
Suferinț a din copilărie poate fi prelucrată pe plan intelectual sau poate fi integrată
emoțional în ansamblul experiențelor personalității, dar nu se poate șterge. Să lași un copil
singur cu suferința lui, nu este doar riscant, pentru comunitate el va trăi în cont inuare, dar este
inacceptabil din punct de vedere al drepturilor fundamentale, este inuman.
Copilul trebuie respectat ca o persoană distinctă. Dreptul lui la o viață particulară, la
intimitate și la o dezvoltare normală trebuie apărat. Trebuie creată și as igurată o lume în care
dreptul copilului la protecție, libertate, să fie recunoscut, iar abuzul sau exploatarea să nu -i
pună în pericol nici existența, nici dezvoltarea lui.
Din antichitate și până în sec. XX, nici o societate nu a recunoscut personalitate a proprie
a copiilor, ci doar forța de muncă utilizată adesea de la vârste foarte fragede și în condiții
deosebit de vitrege. Fără a beneficia de o protecție specială, minorii au fost victime ale
războiului, ciumei, pierderii precoce a părinților, convulsi ilor sociale.
Preocuparea societății pentru copil – din punct de vedere umanitar și legal – precum și
necesitatea protejării sale atunci când provine dintr -un mediu familial neprielnic, uneori
periculos, sunt relativ recente. În momentul de față, toate soc ietățile civilizate acceptă ideea
conform căreia copilul nu aparține nici părinților săi, nici statului, ci aparține sieși, sub
protecția părinților săi.
Abuzul săvârșit asupra minorului este conceptualizat la trei nivele de manifestare:
societal, instituț ional și familial.
Abuzul familial, tema predilectă a prezentei lucrări, este comis de către părinți sau de
către acele persoane în a căror îngrijire se află minorul.
În cunoașterea realității cu privire la abuz trebuie să avem în vedere: situația copiilor în
fiecare țară, modelul cultural și factorii sociali, precum și indicatorii de sănătate ai populației
infantile. În acest context mortalitatea și morbiditatea, adresabilitatea la rețeaua sanitară și
educațională, prosperitatea și distribuția venitului su nt indici preliminari ai diferitelor nivele
de risc.

6 Scurt istoric

Între anii 1965 și 1985 literatura care analiza abuzurile asupra copiilor a crescut
enorm, mai întâi în America și apoi în Anglia. A avut loc chiar și o schimbare a denumirilor,
de la copilul bătut, la răniri neaccidentale, până la abuzurile actuale ale copiilor.
Conceptul de “abuz sexu al” a fost puțin menționat, până tãrziu în anii ’70, dar acum
constituie o preocupare majora. Efectul unei cerc etări și preocupă ri atat de mari nu a fost
acela de a clarifica problema, ci de a descoperi cât mai multe fațete.
Pediatrul Alfred Whi te Franklin povestește dificultă țile pe care le -a avut cu editorii,
încercând să -i convingă pe aceștia să accepte o carte care cuprindea concepțiile grupului “T he
Tunnbridge Wells Group”, format din doctori, asistenți sociali, polițiști magistrați, care erau
figuri importante în publicistică privind preocupă rile în problema tratamentului
necorespunzator fața de copii. În particular, ei se aflau în contact cu pion ieri americani, în
special kempe. În doielile editorului au fost însă rapid și în mod dramatic rezolvate prin
moartea Mariei Colwell. Cartea a fost publicată și acest grup de cercetători au continuat să
lucreze în centul întemeiat în abuzul asupra copiilor în Anglia.
Ancheta Colwell a fost una dintre primele, dintr -o listã de 25 de astfel de anchete,
majoritatea lor fiind cuprinse în p ublicațiile departmantului de Sănătate și Securitate Socială . (
1981)
Problema abuzului asupra copiilor este acum de interes internațional. În 1976 s -a
fondat Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzuri lor asupra Copiilor și a Neglijării
Acestora ( ISPCAN ) urmată în 1978 de Asociația Britanică pentru Studiul și Prevenirea
Neglijă rii și Abuzului asupra Copiilor (BASPCAN ). Conferințele internaționale atrag acum
sute de auditori și aproape atat de multe documente. Francklin, de pe p oziția lui importantã în
această mișcare a adunat astfel de dezvoltări în această problemă în 1983: “În ultimul deceniu,
am vă zut problema cop iilor maltratați fizic, deschisă să includă și maltrată rile emoționale,
neglijențele, abuzul sexual asup ra copiilor, exploatarea sexuală sau prostituția, pornogr afia,
copiii siliți sã muncească și manipularea instituți onalizată a copiilor.” 1
Tendința de a extinde domeniul de interes este consideratã o urgențã profund umanã.
Putem saluta preocuparea deosebitã privind ocrotirea copiilor, dar de asemenea, putem întreba
dacã “mai mult” înseamnã în mod automat “mai bine”.

1 Franklin, 1983 apud D.M.Cooper si D.Ball, pag 10.

7 Principala întrebare care se pune este, ca și în multe a lte domenii de protecție socială,
dacă putem atinge punctul la care efectele devin minime și ca atare este timpul sa consoli dãm
ceea ce am obținut deja până la acest punct.2

2 David M. Cooper si David Ball, “Abuzul asupra copilului”, pag 11.

8 CAPITOLUL I
Abuzul – Definirea conceptului de abuz

Până la începutul secolului XX, copiii erau considerați ca fiind proprietatea
părinților. Aristotel scria că un copil și un sclav sunt proprietăți. În vechea Romă un om putea
să vândă, să abandoneze sau s ă-și omoare copilul, dacă asta vroia. Acest lucru se practica
pentru a reduce numărul membrilor familiei sau pentru a cumpăra grâne. În coloniile
Massachussets și Conneeticut, nesupunerea filială era pedepsită cu moartea.
După anii 60, abuzul față de copil a intrat în dezbaterea publică. Acesta nu este un
fenomen nou. În prezent, însă, infanticidul, obligarea ca minorii să muncească multe ore și
chiar tratarea lor ca „adulți în miniatură”, sunt considerate drept abuz, deși în trecut
constituiau practici com une.
Termenul de "abuz asupra copilului" a fost folosit pentru prima oara de Kempe, în
1962, pentru a descrie "copilul bă tut"3. Conceptul a fost extins în mod constant. În anii care au
urmat, a ajuns sa fie folosit pentru toate formele de rele tratamente, nu doar pentru abuzul
fizic, dar și pentru formele de neglijare ș i abuz emo țional și sexual.
Deși declanșat de mai multe decenii, procesul de dezvoltare a unor modalităț i de
identificare a abuzului asupra copilului și a prevenirii sau tratării sale, întâmpină încă mari
dificultăți. „Dificultatea estimării incidenței abuzului reiese din fluctuația terminologiei și a
limitelor metodologice legate de conștientizarea și înreg istrarea formelor de abuz”.4
În prezent, la nivel internațional, se operează cu următoarele forme de definiții ale
abuzului:
Abuzul fizic – folosirea forței asupra copilului și supunerea la munci dificile care
depășesc posibilitățile lui, având ca rezultat vătămarea integrității sale corporale ; se exprimă
prin diverse gesturi aplicate copilului, care pot merge de la pedepse corporale excesi ve până la
comportamente extreme care pot pune în pericol viața copilului.5
Abuzul sexual – constă în supunerea copilului la vizionarea de materiale
pornografice, seductive (avansuri, mângâieri) sau implicarea sa în acte genitale, orale sau

3 Jones David, Pichett John, Oates Margaret, Barlear Peter – „Understanding Child Arase”, Mac Millan, Editura
L.T.D., London, 1987, pg.71
4 Zamfir, C. (coord.) – „Pentru o societate centrată pe copil ”, Editura Alternative București, 1997, p.120
5 Ionescu, Ș. (coordonator ) „Copilul maltratat – Evaluare, Prevenire, Intervenție ”, Fundația Internațională
pentru Copil și familie, București, 2001 , pg.17

9 anale; este vor ba despre atingerea adusă integrității corporale sau psihice a copilului, adultul
folosindu -se de acesta pentru a -și satisface nevoile sexuale.6
Abuzul emoțional (psihologic) – un comportament inadecvat al adultului față de
copil, cu efect e negative asupra personalității în formare a copilului. Această formă de abuz
implică în același timp violența verbală (insultare, umilire, denigrare, respingere), pedepsele
abuzive și izolarea (cum ar fi închiderea copilului într -un dulap timp de mai mul te ore) și
exigențele excesive, sau amenințările.7

1.1 Copiii victime ale abuzului fizic

Această categorie include copiii care au fost răniți în mod deliberat, precum și pe
cei răniți datorită ineficienței supravegherii. Semnele uzuale ale a buzului fizic sunt contuziile
și arsurile.
„Contuziile pot apărea de la ciupituri, lovituri, trântiri ale copilului. Pe lângă rănile
care arată folosirea unor obiecte sau a mâinilor, pot exista contuzii care nu arată foarte diferit
de cele p e care copii le fac adesea în joacă. Localizarea rănii, vârsta copilului și explicația
felului în care acestea au apărut pot indica totuși abuzul. Arsurile provin adesea de la țigări.
Ele pot fi, de asemenea, produse cu ajutorul încălzitoarelor electrice s au a fierului de călcat”.8
Abuzul fizic poate fi considerat „minor” atunci când se constată existența unor
suprafețe de piele înroșite sau leziuni ușoare și „majore”, când este vorba de fracturi sau
arsuri.”În această categorie de abuz intră: bătăi cu mâna sau orice obiect (furtun, cabluri,
cuțit), aplicarea pe orice parte a corpului, punerea copilului în genunchi, legarea copilului,
scuturarea sau lovirea lui de un obiect, trasul de păr și de urechi, arderea sau otrăvirea lui.
Este inclusă și exploatarea c opilului prin supunerea la munci fizice dificile care depășesc
posibilitățile sale”.9
„Situația poate fi și mai complicată datorită faptului că unele vătămări grave nu au
în mod necesar nici un semn exterior cum ar fi de exemplu loviturile la cap făcute unui copil
mic mai ales bebelușilor, scuturările puternice provocate copiilor de vârstă mică pot duce la
un efect de biciuire a capului. Acest efect poate conduce la sângerări ale meningelui sau
interiorului ochiului. De asemenea, căderile sa u loviturile la cap pot conduce la serioase

6 Ionescu, Ș. (coordonator ) „Copilul maltratat – Evaluare, Prevenire, Intervenție ”, Fundația Internațională
pentru Copil și familie, București, 2001 , pg.18
7 Ibidem
8 Killen Kari, „Copilul Maltratat”, Editura Eurobit, București, 1998, p.26
9 Zamfir, C. (coord.) – „Pentru o societate centrată pe copil”, Editu ra Alternative, București, 1997, p.121

10 vătămări ale creierului sau în interiorul ochiului. Acestea pot avea serioase consecințe, cum ar
fi epilepsia, paralizia și întârzierea în dezvoltare. Sechelele pot de multe ori să nu fie evidente
decât mai târz iu, iar atunci să nu fie asociat cu abuzul”.10
Alte vătămări provenite frecvent din abuzul fizic deliberat sunt mâinile și
picioarele rupte.
Cercetările recente despre fracturi arată că acestea, când nu sunt cauzate de
accidente rutiere sau căderi grave, aproape întotdeauna sunt neaccidentale la copii sub 18 luni.
Și arsurile sunt accidente des întâlnite la copii. ”Aproximativ 2% dintre copiii care
suferă de arsuri nu sunt accidente. Cam 10% dintre copii abuzați au „beneficiat” de acest
tratament”.11
S-au prelucrat diferite categorisiri ale abuzului fizic. Unele fac diferența între cele
dovedite sau admise a fi deliberate și suspiciunea legată de asemenea răniri. Altele fac
diferența dintre abuzul afectiv și cel pasiv. S -a propus, ca modalitate de limitare a conceptului
de abuz asupra copilului, să se considere doar vătămările produse în mod deliberat. Acest
lucru este însă extrem de dificil de evaluat. Gradul de intenție este adesea neclar chiar
părinților . Alte categorisiri fac diferența între pedepsele fizice și disciplinare și abuzul fizic.
Unii accentuează asupra faptului că scopurile sunt diferite. Disciplinarea dorește să îl educe
pe copil, indiferent de faptul că suntem de acord sau nu cu forma folos ită. De cealaltă parte,
abuzul asupra copilului arată răbufnirile tensiunilor interioare ale părinților. Cu toate acestea
este greu să facem o diferențiere clară în practică. Ceea ce începe ca o relație disciplinară
poate sfârși ca abuz deoarece din acest moment, decisiv este modul în care părinții își vor
stăpânii tensiunile interioare.

● Semne fizice prezente la copilul abuzat fizic12:
 contuzii și vătămări neexplicate;
 arsuri neexplicate;
 fracturi neexplicate;
 lovituri la cap;
 semne de mușcătură umană;
 răniri frecvente care sunt „accidentale” sau „neexplicate”.
● Modificări în comportamentul copilului abuzat fizic:

10 Killen Kari – „Copilul maltratat”, Editura Eurobit, București, 1998, p.27
11 Jones David, Pichett John, Oates Margaret, Barlear Peter – „Understanding Child Arase”, Mac Millan, Editura
L.T.D., London, 1987, p.73 -75
12 Copilul abuzat, neglijat – cunoa ștere, prevenire, interven ție – lucrare realizată de Organizația Salva ți Copi ii și
editat ă cu spr ijinul financiar al Reprezentanței UNICEF î n Ro mânia, 1998, pg.23

11  se teme de contractul cu adulții;
 teamă, agresiune, hiperactivitate (constante);
 se sesizează când alt copil plânge;
 extreme de comportament;
 comportare agresivă, retragere, introversie, extrem de pasiv;
 frică de părinți sau cei care îl îngrijesc;
 frecvent absent sau târziu la școală;
 terifiat să nu facă o stricăciune;
 reclamă agresiune din partea părinților;
 îmbracă haine cu mâneci lungi cu scopul de a ascunde rănile;
 caută afecțiune la orice adult fără nici o discriminare;
 nu își exprimă nevoile, nu este comunicativ.

● Semne în comportamentul părinților care abuzează fizic de copil13:
 par neinteresați de copil;
 par anxioși sau supra încărcați de nevoile copilului;
 le ia un timp neobișnuit de lung pentru a obține îngrijiri medicale pentru copil;
 oferă explicații inadecvate sau nepotrivite pentru rănile copilului;
 dau explicații nepotrivit e pentru aceeași rană;
 consumă alcool sau droguri;
 disciplinează copilul prea dur pentru vârsta acestuia sau pentru ceea ce a făcut;
 au ei înșiși o istorie de abuz ca și copil;
 încearcă să ascundă rănile copilului;
 sunt impulsivi.

1.2. Copiii victime ale abuzului emoțional

Abuzul emoțional poate fi considerat un comportament inadecvat al adultului față
de copil, cu efecte negative asupra personalității copilului.
Abuzul emoțional nu are de -a face cu întâmplările izolate de respingere care pot fi
întâlnite în marea majoritate a familiilor. Fiecare dintre noi poate fi distant și iritat câteodată.
În aceste momente trecem cu vederea nevoile copilului și acordăm prioritate nevoilor noastre.

13 Copilul abuzat, neglijat – cunoa ștere, prevenire, interven ție – lucrare realizată de Organizația Salva ți Copi ii și
editat ă cu spr ijinul financiar al Reprezentanței UNICEF î n Ro mânia, 1998, pg.24

12 Kari Killen,14 categorisește diferitele forme de abuz emoționa l pe baza tipului de
situație la care copilul este expus:
 un tip de abuz este legat de copiii care sunt percepuți în mod negativ de către
părinții lor uneori chiar de la naștere. Copiii simt că ceva nu este în regulă cu ei, că sunt
proști, răi sau nebuni. Ei sunt trecuți cu vederea, ridiculizați, respinși și văzuți ca o sursă a
problemelor părinților;
 „Sindromul Cenușăresei” – când copilul este supus unui abuz emoțional nu
numai din partea părinților, ci și a fraților. Ceilalți frați, simțindu -se în sigura nță și suferind
de o anxietate cronică datorată atitudinii părinților, aleg ca o ușurare posibilitatea de a se alia
cu părinții puternici și periculoși;
 abuzul emoțional include și terorizarea copilului prin amenințări cu pedeapsa,
cu părăsirea sau alungar ea;
 un alt grup de copii care sunt expuși abuzului emoțional sunt și cei ai căror
părinți sunt violenți unul cu altul. Acești copii trăiesc în anxietate și -și folosesc adesea energia
pentru a avea grijă de ei înșiși și, în mod ironic, chiar de părinții lor .
„Copiii care sunt martorii unor repetate episoade de violență între părinți sunt
incapabili de a rezolva un episod traumatizat înainte de a fi expuși unui alt episod”15.
 trebuie, de asemenea luați în considerare și copiii celor care consumă droguri
sau a lte substanțe. Copii aflați în această situație observă faptul că adulții sunt prea preocupați
de propria lor lume și propriile lor nevoi. Copii consumatorilor de substanțe sunt maltratați
deja de la nivelul vieții intrauterine;
 un alt factor care afecteaz ă copii poate fi infidelitatea părinților. Pentru ca o
familie să îl satisfacă pe copil trebuie să fie unită, deoarece numai așa poate răspunde
trebuințelor sale de afectivitate și protecție;
 expuși la abuz sunt și copii ai căror părinți divorțează. Însă în situațiile în care
copii sunt martorii unor scandaluri nesfârșite, când părinții se bat și se jignesc în fața lor,
divorțul este perceput ca o soluție optimă și pentru copii.
„În România sunt implicați anual în procese de divorț între 20.000 – 30.000 de
copii. Ținând cont că anual se nasc 250.000 de copii, rezultă că procesul celor implicați în
divorțuri se apropie de 10%.”.16

14 Kilen Kari – „Copilul Maltratat, Editura Eurobit, București, 1998, p. 33 -40
15 Ibidem
16 Zamfir, C. (coord.) – „Pentru o societate centrată pe copil”, Editura Alternative, București, 1997

13 ● Semne fizice prezente la copilul abuzat emoțional17:
 tulburări de vorbire;
 întârzieri în dezvoltarea fizică;
 incapacitatea de a reuși o performanță.
● Modificări în comportamentul copilului abuzat emoțional18:
 ticuri ( mușcă, se leagănă, își suge degetele, etc.);
 tulburări de comportament (anti -social, distructiv);
 trăsături nevrotice (tulburări de somn, de vorbire, inhibiție pentru joacă);
 reacții psiho -nevrotice (isterie, obsesii, fobii);
 comportamente extreme (pasiv, rușinos, agresiv, pretențios);
 comportament supra adaptiv (necorespunzător de infantil);
 întârzieri în dezvoltare (mentală, emoțională)
 tenta tive de suicid.
● Semne în comportamentul părinților care abuzează emoțional de copil19:
 tratează copii din familie în mod inegal;
 nu par să fie foarte preocupați de problemele copiilor;
 sunt reci și respingători;
 nu au manifestări de dragoste pentru copil;
 găsesc că nimic nu este bun sau atractiv pentru copil;

1.3. Copiii victime ale abuzului sexual

Copii pot fi abuzați începând cu vârste foarte mici. Ei sunt seduși adesea prin joc
într-o situație sexuală abuzivă. Abuzul stabilește adesea relații pozitive cu copilul. Acesta este
stimulat să se angajeze în relația abuzivă prin recompense și/sau amenințări. Activitatea
sexuală este prezentă ca ceva special, iar ar trebui să se simtă „norocos” pentru faptul că poate
să participe la ea. Copilul nu are capacitatea de înțelege ce i se întâmplă. Dar el începe să
înțeleagă că ceva nu este în regulă. Rolul copilului variază. I se poate cere să ia parte activ sau
să fie pasiv, ca și cum ar „dormi”.
Abuzul sexual în cadrul familiei sau în cad rul rețelei familiale se întâmplă foarte
rar să fie violent. Cu toate acestea, abuzul este traumatizant din punct de vedere emoțional

17 Copilul abuzat, neglijat – cunoa ștere, prevenire, interven ție – lucrare realizată de Organizația Salva ți Copi ii și
editat ă cu spr ijinul financiar al Reprezentanței UNICEF î n Ro mânia, 1998, pg.26
18 Ibidem
19 Ibidem, pg.27

14 prin faptul că tăcerea copilului este adesea asigurată prin corupere și în același timp, copilul
este făcut să se simtă vi novat și responsabil de ceea i se întâmplă. Există posibilitatea ca
abuzul să fie violent, sau să devină astfel dacă acesta evoluează din joc în intromisiune.
Abuzatorul dezvoltă adesea un model de comportament de constrângere. Abuzul poate
continua până î n momentul în care este capabil să evadeze din acea relație sau până când
cineva își dă seama de ceea ce se întâmplă și pune capăt situației. Un aspect confuz și
înspăimântător al abuzului sexual, pentru copil este secretul pe care trebuie să -l țină și
sentimentul complicității care îl domina20.
Vârsta copilului precum și nevoia atașamentului pe care resimte acesta, afectează
capacitatea de a face fașă experienței traumatice. Trauma trăită va fi corelată, de asemenea, cu
slăbiciunea sau lipsa de putere pe ca re o resimte copilul.
● Semne fizice prezente la copilul abuzat sexual21:
 dificultate la mers sau la ședere;
 lenjerie pătată cu sânge;
 durere sau mâncărime în zona genitală;
 contuzii sau sângerări la nivelul organelor genitale externe, a zonelor vaginală sau
anală;
 boli venerice (mai ales la pre – adolescenți)
 sarcină.
● Modificări în comportamentul copilului abuzat sexual22:
 refuză să se schimbe pentru gimnastică sau refuză să participe la orele de sport;
 comportament retras, fantezist sau infantil;
 cunoștințe sau comportamente sexuale bizare, sofisticate sau neobișnuite;
 teamă de contact fizic, în special cu un adult;
 relații proaste cu copii de aceeași vârstă;
 debut de urinat în pat; coșmaruri sau sugerea degetelor;
 delicvență sau vagabond aj;
 reclamă asalt sexual de către cei care îl au grijă.
● Semne în comportamentul părinților care își abuzează sexual copilul23:
 foarte protector sau gelos pe copil;

20 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.40
21 Copilul abuzat, neglijat – cunoa ștere, prevenire, interven ție – lucrare realizată de Organizația Salva ți Copi ii și
editat ă cu spr ijinul financiar al Reprezentanței UNICEF î n Ro mânia, 1998, pg.29
22 Ibidem
23 Copilul abuzat, neglijat – cunoa ștere, prevenire, interven ție – lucrare realizată de Organizația Salva ți Copi ii și
editat ă cu spr ijinul financiar al Reprezentanței UNICEF î n Ro mânia, 1998, pg.30

15  încurajează copilul să se angajeze în prostituție sau acte sexuale;
 consum de alcool sau alte droguri;
 sunt geografic izolați de contacte sociale în afara familiei;
 au o proastă părere despre ei.

1.4.Copiii neglijați

Vorbim de neglij are atunci când persoana care ră spunde de copil omite gestu rile
necesare unei bune dezvoltă ri a acestuia. Neglijarea grava se întă lnește atunci când viața
copilului este în pericol prin ignorarea ne voilor sale vitale. Se descoperă atunci o malnutriție
severă sau un eșec in menținerea copilului intr -o bună stare de sănă tate. Miller -Perin si Perrin
(1999) fac di stincția dintre acest tip de neglijare și cea generală, care corespunde neacordă rii
de sprijin adecvat in cee a ce privește alimentația, îmbrăcă mintea, locuința îngrijirea medicală
și supravegherea copilului de care pă rinții sunt r ăspunză tori.
Neglij area po ate fi de două tipuri:
 neglijarea episodică sau contextuală este mai puțin gravă pentru cã dispare
atunci când factorii de risc care au dus la apariția neglijă rii dispa r (de exemplu,
contextual separă rii parentale).
 neglijarea cronică este mai drama tică, pentru cã afectează famil iile
defavorizate care duc lipsă de resurse (afective, intelectuale, educaționale,
financiare etc.). Ad esea, în aceste cazuri, constată m transmiterea
intergenerațională a neglijă rii. Plasarea unui copil ca urmare a unei negli jări
grave nu rezolvă problema pentru că se poate anunța foarte repede o altă
sarcină .
Neglijarea are mai multe dimensiuni:
 neglijare alimentară (privarea de hrană , absența mai multor categorii de
alimente esențiale pentru creștere; mese neregulate)
 negli jare v estimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici,
haine murdare ).
 neglijarea igienei (lipsa igie nei corporale, mirosuri respingă toare, paraziți).
 neglijarea medicală (absența îngriji rilor necesare, omiterea vaccină rilor și a
vizitelor de con trol, neglijarea tratamentelor prescrise ).
 neglijarea locui nței (locuința prost întreținută, neîncălzită , cu risc de incendii,
mobi lier absent sau în stare proastă , substanțe toxice la îndemâna c opilului,

16 instalare superficială din cauza frecventelo r mută ri ).
 neglijare in educație ( sub -stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și
recompense, lipsa modelelor de invățare a cură țeniei, a limbajului lipsa de
urmărire la intrarea în școală ).
 neglijare afectivă (lipsa atenției, a contactelor fizice, a secundelor de afecțiune,
a cuvintelor de apreciere),24 de o atenție redusă atât din partea profesioniștilor,
cât și a mass -media.
În cazul neglijării va trebui parcursă o cale lungă până se va ajunge in momentul de
criză.Acest fapt scoate în evidență aspectele disfuncționalită ții sale “Prin faptul cã ucide
spiritul celor care au suprav iețuit fizic, neglijența nu lasă nici un martor25
Neglijarea poate f i de asemenea mai puțin evidentă și nu neapărat continuă . Copilul
poate fi ridicat doar după ce a țipat sufi cient de mult. Poate primi hrană, dar nu neaparăt
suficientă sau adecvată întodeauna. Poate avea haine, dar nu întodeauna adecvate, poate primi
afecțiune și îngrijire din partea părinților, însă prea puține.
Alte tipuri de neglijare, ca de exemplu, cea referitoare la supravegherea copilului nu
vor fi semnalate decât atunci când apar accidente. Putem distinge și neglijarea afectivă, adică
omiterea unor comportamen te care sã arate afectiunea față de copil. Aceas tă neglijare este cel
mai greu de identificat, în ciuda fapt elor sale majore asupra dezvoltă rii sale afective, a
copilului.
În fine, putem include în neglijare și fenomenul abandonului. Putem vorbi de abandon
sau abandon camuflat. Teama de a fi abandonat a pare la copiii cu natura sensibilă cu ocazia
unui even iment oarecare care rupe sau slăbește legă turile familiale ,de exemplu, un deces , o
neînțelegere conjugala, o călă torie, o pla sare într -un așeză mânt sanitar .
În dicționarul encic lopedic de psihologie se spune că termenul de abandon provine din
vechea expresie franceză “ etre a l’abandon” , “etre a la mercie de “. Înseamnă faptul de a se
îndepărta de o persoană (aici de un copil) sau de a -l lăsa fără a -i arăta afecțiune sau interes.
Abandonul categoric este definit atunci cand o mamă celibatară naște în secret la spital și își
lasă copilul, ceea ce produce, refuzul de a -și semna nașterea lui. Există și alte forme de
abandon, prin r ele tratamente, prin indiferență . În “ Vocabularul de psihopedagogie și de
psihiatrie a copilului, Lafan definește abandonu l ca: neglijarea copilului de că tre p ărinți sau
substituții acestora”. Vorbim de situațiile de abandon atunci când copilul e ste în mod real
abandonat, adică reprezentanții naturali, pentru un motiv sau altul , au refuzat sau au pierdut

24 Ionescu, op.cit., pag.21
25 Killen, op. cit. pag.29

17 vremelnic și în tot alitate dreptul de a -l îngriji. Neglijarea afectivă sau emoțională poate fi mai
mult sau mai puțin deschisă și poate fi prezentă chiar de la nașterea copilului, ca de pildă prin
abuzul de alcool și de droguri sau proasta hrãnire.Neglijarea emoționalã este definitã ca slaba
abilitate a pă rinților de a se angaja pozitiv, emoțional în creșterea copilului.
Semnel e vizibile ale serioasei neglijă ri a copilului sunt multe. Copilul poate fi murdar
și urât mirositor. Ap are ca fiind înfometat, alb la fața și adesea nu câștigă greutate. Mulți
dintre ei chiar slă besc. Ur ticaria poate fi atât de extinsă încât sã acopere tot corpul copilului.
Unii copii au fost lăsati ore întregi uneori zile, fără hrană și fără a fi schimbați. C opilul plânge
pentru mâncare, căldură sau datorită disconfortului sau a durerii, ceea ce poate fi deranjant și
poate stârni agresivitate. Copilul tră iește într -o lume în care nevoile sunt rareori percepute.
Nimeni n u se apropie de el și nu -i arată că este dorit.
Dezvoltarea copilului poate fi seri os afectată. Lipsa răspunsurilor sau stimulării poate
duce la dezvoltă ri întârziate psihomotorii și de limbaj, precum și la o slabă concentrare. Un
copil la 12 luni poate arăta ca unul de șase luni. Pe măsură ce trece t impul acești copii vor
înceta să mai plângă și sa -și comunice propriile nevoi. Gânguritul lor natural nu se va
dezvolta într -un limbaj natural. Ei nu au șansa să exploreze și să înveț e ceva legat de mediul
înconjură tor aflat dincolo de loc ul în care dorm. Oricum, unii dintre acești copii pot recupera
surprinzător de repede, ată t pe plan fizi c cât și pe plan emoțional, dacă, atunci când sunt încă
bebeluși vor fi admiși într -un spital sau insti tuție pentru copii. Bebelușii mănâncă cu
“lăcomie ” și rãspund prom pt la grija adulților și câștigă în greutate, își dezvoltă limbajul și
prosperă .Dacã îngrijirea lor se îmbunătațește doar atunci că nd sunt mai mari ei vor recupera
din punct de vedere emoțional. Se poate întămpla ca latura emoțională să fi e vătămată pentru
toată viața.
Neglijarea gravă dă unea ză sferei emoționale și în aceeași măsură afectează și
dezvoltarea fizică a copilului. Uneori neglijarea poate avea c onsecințe mult mai serioase decă t
abuzul fizic. Se știe faptul că lipsa unei hrăniri adecvate afectează întodeauna dezvoltarea
timpurie a creierului. Neglijarea legată de că utarea un ui tratament medical sau de urmă rirea
acestuia poate avea serioase consecințe. În ciuda importanței deosebi te a neglijării, aceștia se
bucură .
Numeroși copii neglijați preia u un fel de rol de adult la o vărstă fragedă pentru a
compensa ceea ce pă rinții lor nu le -au ofer it. Ei trebuie sã se îngrijească de ei înșiși și adesea
de proprii părinți.Se întâmplă ca ace st copil să fie lăudat de că tre adulți pentru prec auțiile și
comportarea sa matură fără însă ca cineva să observe faptul ca el e privat de copilă ria sa; e
poate cea mai importantă daună care s -ar putea să nu fie observată decât mult mai târziu.

18 CAPITOLUL II
Reacții ale copilului la abuz.

Abuzul asupra copilului generează traume majore din punct de vedere fizic, psihic,
emoțional și social. Tensiunile intrafamiliale și lipsa atașamentului între membrii familiei vor
determina apariția agresivității, izolării, pierderii noțiunii de sprijin din partea familiei, apatie,
neintegrare socială, compensate prin violență, delicvență, abandon școlar, relaționare cu
persoane dubioase.

2.1. Ce simte si gândeș te copilul abuzat?

Culpabilitate. Cons ideră că permanent greșește și că merită pedepsele primite, că este
răspunzator de supărarea părinț ilor.
Frica. Copilul supus frecvent agresiunilor, învață să trăiască într -o așteptar e anxioasă, într -o
stare de permanentă alertă, în special dacă face parte dintr -o familie în care întâlnim violenta
domestică, certurile dintre părinți degenerând în violențe care se rasfrâng ș i asupra copilului.
Copilul n u doarme bine, nu se alimentează adecvat sau suficient, se îmbolnăvește des, își face
foarte multe griji, a șteptând în orice clipă să fie agresat.
Nedreptate . Copilul întelege că cel puternic deține puterea, că din cauza inferiorității sale
fizice este victimă, își însușeș te acest raport și învată un model de comportament. Mai târziu,
când dezvoltarea fizică î i permite, îș i exprima agresivitatea asupra ce lor mai slabi (copii,
animale).
"Nu sunt iubit" . Este greu ca un copil care este umilit, lovit, amenințat, să aibă încredere î n
adultul care îl rănește. El va considera că nu merită iubirea adultului, că nu est e dorit,
acceptat, iubit. Chiar dacă părintele ulterior regretă tratamentul aplicat copilului, copilul va
rămâ ne permanent cu un sentiment de neâncredere î n acesta, deoarece i -a dov edit că este
capabil să îl rănească .
"Mă voi razbuna" . Uneori, copilul este conștient de faptul că din cauza inferiorită tții fizice,
nu se poa te apara. De aceea, el tolerează abuzul și, în secret, începe să elaboreze planuri de
răzbunare pentru mai tâ rziu. El nu este capabil să ierte și să treacă cu vederea ceea ce I se
întamplă, deoarece nu I se arată un model de toleranță și întelegere.Când devine capabil să -și
domine într -o mai mică sau mai mare măsură pă rintele, poate gasi o modalitate de razbunare:
sfidare, fugă de acasă, delincvență , sau atacuri violente .

19 "Asta este normali tatea" . Modelele de comportament se învață în familie. De aceea este bine
să nu subestimă m capa citatea copiilor de a ne imita în cele mai mici amănunte
comportamentul (bun sau ră u), cu atât mai mult cu cât, la varste fragede, nu deține un filtru cu
ajutoru l căruia să discearnă binele de rău. Copilul crescut într -o familie în care se practică
violența învață că aceasta e maniera în care oamenii relaționează , aceasta este normalitatea .
Odată însușită această credință, ea se va reflecta în toate înteracțiunile sale. Mai târziu, când
va crește și își va î ntem eia o familie, va aplica aceleași metode, convins fiind că așa se
procedează . Un exemplu da t copiilor este mai valoros decâ t o mie de cuvinte. Chiar dacă
mesajul verbal dat c opilului este “te iubesc “, dacă nu este susținut și de comportamentul
părintelui, acest mesaj nu va valora nimic. De aceea uneori întâlnim părinț i care se p lang “i –
am spus de mii de ori să se poarte frumos”, “i -am explicat de fiecare dată să nu se bată”, dar
dacă exemplul oferit a fost a ltul, acesta i-a demonstrat cum se procedează î n mod practic.
"E mai bine să mint" . Copilul observă că atunci când greșesște este pedepsit, certat, bătut,
părinții nu iartă ș i nu t olerează . De aceea, p entru a evita pedepsele aspre, învață să ascundă
adevăr ul, să îl denatureze. Curâ nd, acesta devine un obicei care î i aduce benefici i (evitarea
pedepsei), pe care îl transformă în convingere personală “înseamnă că este mai bine să
minți”.Când minciunile sunt descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar,
pentru minciună. Asta nu îl va face însă să renunțe la ea, ci să se perfecționeze, caci a văzut
deja că minciuna îl scapă de cele mai multe ori. Dacă ajunge să mintă suficient de bine, nu va
mai fi pedep sit.
Copilul agresat, abuzat în familie, suf eră, î n general, o denatur are a comportamentului social.
În colectivitat e el poate fi retras, temator, în stare permanentă de alertă, simțindu -se
amenințat, sau, dimpotrivă , poate fi agresiv, răzbună tor, dominator, netolerant.
Jocul este un mod în care cop ilul se exprimă, pune în scena lumea sa interioară, exersează
modelele învățate în familie. Putem observa, în colectivul de copii, în special î n cadrul
jocurilor pe care ei le de sfașoară , mai multe tipuri de conduite care pot fi indicatori ai
abuzurilor:
 copilul excesiv de cuminte , retras, temător, care nu intervine în joc, foarte anxios și
emotiv când este întrebat ceva (tremură, se înroșește, se bâlbâie, se refugiază î n
tacere). El a învățat că nu poate fi niciodată suficient de atent, că ceea ce spune sa u
face ar putea declanșa violența. Nefiind niciodată sigur de consecințe, preferă să nu
interacț ioneze. Ac est copil este mai mereu victima copiilor mai puternici sau agresivi
din cadrul grupu lui, rolurile pe care le preferă sunt cele marginale, infer ioare (copilul

20 familiei, pisicuț a, elevul, pacientul) care nu im plica foarte mari responsabilități, evită
să atragă atenția, se supune îndemnurilor. El repune în scenă, î n cadrul jocul ui, rolul
pe care îl are în familie și se comportă conform modului î n care est e tratat acolo .
 copilul răzbună tor, care nu trece nimic cu vederea, este agr esiv, revendicativ, nu
tolerează frustrarea, îi pedepsește pe ceilalți pentru cea mai mică greșeală , dorește să
conducă și perturbă permanent grupul. Nu uită și nu iartă. El se ide ntifică cu pă rintele
dominator, din cauza incapacității de a face față situației de violență, și își
compensează inferioritatea în cadrul jocului. Este călă ul grupului, jocul treb uie să se
desfașoare după regulile sale, identifică rapid copiii -victimă pe c are îi persecută. Își
alege î n general roluri dominatoare, superio are, chiar violente (seful piraț ilor,
capitanu l de vas, profesorul sever, tatăl, președintele), că rora de multe o ri le conferă o
formă agresivă, abuzivă, neâ nduratoare.
 copilul matur , care a învățat să facă față situațiilor dificile, se comportă ca un mic
adult , este protector cu ceilalti , îi consolează, îi ajută. Oferă celor din jur ceea ce simte
nevoia să primeasc ă el însuși î n cadrul familiei . Este posibil ca acest copil să facă
parte din tr-o familie cu o situație materială precară, să muncească pentru a -și ajuta
familia, să fie supraresponsab ilizat , parentalizat (are grijă de frații mai mici, de un
părinte bolna v, căruia i -a preluat atribuțiile). Unul dintre părinț i poate fi alcooli c,
violent, iar copilul preia răspunderea părintelui -victimă, empatizând cu acesta și
învățând să facă față. Preferă roluri care implică seriozitate, responsabilitate, sacrificiu
(erou l, polițistul, soldatul, tată l).
 copilul deprimat , refuză jocul, nu participă sau nu se implică dacă este forțat să
partici pe, este rigid, blocat, preferă solitudinea, retragerea, relaționează puțin, nu se
împrietenește și nu manifestă interes față de ceilalți, nu se bucură, nu se
entuziasmează . Acest copil s -a resemna t , incapaci tatea de a face față violenț ei a
determinat izolarea, retragerea, pie rderea interesului. Nu mai speră să primească ajutor
și nu îl mai caută .26
Foarte des, copiii care sunt supu și abuzurilor î n cadrul fa miliei aleg calea fugii de acasă. Mare
parte din copii i străzii sunt copii care au părăsit domicliul datorită fricii, disperării și
neputinței de a face față violenței. Ajunși în stradă, incapabili să se descurce, ajung cu

26 Rupe tăcerea

21 ușurință în grupuri înfracționale, întărind fenomenul delincvenț ei juvenile. Din victim e ale
familiei devin agresori.Mulți dintre ei sunt instituționalizați și ajung î n centre de plasament.
Este un lanț cauzal care le marchează întreaga viață .
Devenind adulț i, copiii crescuți î n familii violen te, de cele mai multe ori repetă modelul
familiei de origine î n propria lor familie, cu proprii copii. Este ceea ce au învățat să facă ș i nu
cunosc alt mod de a trai. Iubirea este pentru ei fie un ideal necunoscut, fie o for mă de
suferință, atâta vreme cât proprii părinți le -au araăat iubirea părintească prin violență. Vor
iubi, la rândul lor, în acelaș i fel. Singurul cunoscut de ei.

2.2. Abuzul , eveniment traumatic

Diferitele tipuri de maltratare au asupra copilului efectele unui eveniment traumatic.
Acesta este “evenimentul din viața subiectului care se definește prin intensitatea sa,
incapacitatea în care se găsește subiectul de a -i răspunde în mod adecvat, tulburarea și efectele
patog ene durabile pe care le provoacă în or ganizarea psihică ; în termeni economici ,
traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitații care este excesiv în raport cu
toleranța subiectului și capacitatea acestuia de a le controla și elabora psihic “Evenimentele
traumatice au o apariție ne așteptată și o intensitate imprevizibilă ; ele întrec limitele obișnuite
ale experienței u mane și au un caracter înfricoșă tor pentru ce i mai mulți pe care îi afectează .
În categori a evenimentelor traumatice intră dezastrele naturale (cutremure, inundații,
etc.), accidentele de muncă , de cir culație, cele casnice etc. și vătă mările in tenționate produse
de oameni. Ga rbarino et al (1992) delimitează doua categorii ale victimelor unor evenimente
traumatice: victimele primare, care sufera direct de pe urma evenimentului și victimele
secundare, care asistă la întâmplări de natură traumatica , exerc itate asupra unor persoane
îndră gite, prieteni sau chiar necunoscuți.
Victima primară este copilul abuzat fizic sau sexual, copilul bolnav care nu este dus la
medic, adoles centul denigrat de dascăl în fața prietenilor săi, copilul răpit de lângă pă rinții lui
sau adolescenta ironizată continuu de mamă sa și izolată de colegii ei. Când copilul este
martor al violențelor din f amilie, cand adolescentul asistă la moartea sau ranirea unui prieten,
când sora mai mică asistă la violarea sorei mai mari sau la bătaia cruntă la care au fost supusi
fratele sau mama ei, atunci reacțiile sale sunt comparabi le celor din situația de victimă
primară , având consecințe traumatice.
În anul 1980, prin includerea în manualul DSM -III (revizuit în 1987), s -a recunoscut
sindr omul de stres post -traumatic (Post Traumatic Stress Dysorder –PTSD), ca fiind o

22 categorie aparte de diagnostic ”oficial”, aplicabilă în cazurile copiiilor care au suferit
experiențe traumatice. PTSD se diferențiază de formele acute ale reacției la stress ( Acute
Stress Dysorder -AST). În cadrul ambelor sindroame su nt incluse anxietatea accentuată,
generalizată , depresia, pierderea respectului de sine, comportamentele de evitare, de negare,
de furie și cele agresive. Dacă toate aceste f enomene apar în primele patru săptă mâni de la
acțiunea eveni mentului traumatic și se rezolvă în această perioadă , atunci capacitatea de
adaptare a organismului copilului a învins stresul, nu va suferi de PTSD. Dacă însă
simptomele persistă mai mult de o lună , consecințele psihice se vor prelungi pentru perioade
mai greu de determinat, adesea, în lipsa unui ajutor de specialitate, toata viața. Consecințele
actelor intenționate de violența orientate împotriva unui copil nu se restrâng, așad ar, numai la
nivelul fizic al vătămă rii pro duse, ci se extind la nivelul psihic, transformându -se în leziuni
greu de vindecat, care pot afecta chiar structura creierului infantil.
În concepția sa târzie privind trauma, as imilată cu lezarea sinelui, Freud explică
“nucleul reacțiilor la trauma print r-o creștere peste limita toler abilului, a tensiunii ce rezultă
dintr -un aflux de excitații interne, care cer sa fie anulate.” În acest context, reacțiile psihice
ale copilului la evenimentele t raumatice sunt, de fapt, încercări de înțelegere și de stă pânire a
situației traumatice, fără sens și incontrolabile prin definiție. De exemplu, “repetarea viselor în
care subiectul retră iește cu intensitate accidentul și se repune în situaț ia traumatică parca
pentru a o stãpâni este repetată ca o compulsie la repe tiție.” Simptomele care cauzează
tulburarea post -traumatica transpun pe plan fizic jocul violent, pătrunză tor, generalizând astfel
efectele lui asupra întregii personalită ți.
Reacțiile copiilor e xpuși relelor tratamente variază în mare măsură în funcție de :
 tipul de rele tratamente la care sunt supuși
 vârsta lor
 capacit atea lor de întelegere a realită ții
 ajutorul pe care -l primesc de la adulții din mediul lor de viață
 caracteristicile evenimentelor traumatice
 caracteristicile de personalitate ale copilului expus abuzului, calitățile
lui înnă scute de vulnerabilitate sau rezistența la stres.
În funcție de persistența stresă rilor s -au deosebit doua tipuri de traume : trauma de
tipul I (rezultate în urma unui singur atac) și cele de tipul al II -lea (în urma unei serii de
atacuri). Toate traumele au surse exterioare organismului, care în funcție de cele doua tipuri,
pot acționa neașteptat , sau pot fi anticipate cu groază de copil și , în a mbele cazuri, pot cauza
schimbă ri care sa afecteze structurile psihice dar și biologice.

23 Traumele de tipul I sunt caracterizate de amintiri rec urente, intensive, cu reprezentă ri
clare, detaliate. Ele sunt însoțite de întrebări reluate la nesfârșit, care să explice “de ce?”, “de
ce tocmai eu?“ și de explicații sau percepții greșit e.
Ca urm are a unor amintiri vii, a retră iri frecvente a evenimentului traumatic,
comportamentul copilulu i devine hipervigilent, cu tresă riri exagerate, cu un nivel general
crescut de anxietate, cu tulbură ri de somn. Semnificația acestui tip de reacți e est e aceea ca
persoana abuzată se străduiește sã rămână trează , vigilența pentru a putea evita în viitor astfel
de situații. Adesea copiii generalizează stimulii care le produc frica, extinzându -le chiar la
stimuli neutri (de exemplu, frica de bă rbați, sau ce a de a intra în baie, de a se dezbrăca, frica
de a intra în încă peri necunoscute).
Răspunsurile caracteristice pentru traumele de tipul al II -lea includ diminuarea
reactivitãții la lumea exterioară și insensibilitatea psihică , auto -hipnoza, dar și disocier ea și
furia. Copiii se strãduiesc din răsputeri să uite traumele lor cronice, să evite să se gândească la
ele sau sã vorbească despre ele. Diminuarea reactivită ții la lumea exterioa ră și insensibilitatea
psihică au semnificația desensibiliză rii în fața dur erii provocate de abuz. E le sunt, de fapt,
reacții de apă rare ale cop iilor prin care aceștia încearcă să uite de tră irile lor traumatice.
Acești copii sunt adesea descriși ca fiind lipsiți de empatie sau insensibili. Ei se feresc de a
resimți durerea altor a, pentru ca aceasta ar deschide calea spre a simți propria durere, ceea ce
le-ar depași puterile. 27 Uneori victimele violenței se manifestă exploziv , alteori furia și ura
resimțită de acestea rămân neexprimate, înnă bușite. Uneori un gest sau o privire acel or din jur
sunt suficient e pentru ca, copilului abuzat să -i readuca în minte vio lența la care a fost supus și
să reacționeze împotriva un or persoane neutre, care nu înță leg reacțiile sale. Acești copii
abordeaza deseori un comportament prin care atacă pentru a se apă ra de evenimentele
traumatice. De obicei, în cazurile traumatice de abuzuri comis e împotriva copiilor aceștia
trăiesc sent imente dureroase de autoînvinovă țire. Ei își cau tă pe de o parte propria vină în
decla nșarea evenimentului, iar pe de alta parte se autoînvinovățesc fiindcă au sentimente de
ura, de răzbunare față de cel care a comis abuzul . Dacã acesta a fost comis de pă rinți sau de
persoanele care îngrijesc copilul, a tunci sentimentele copiilor față de ac eștia devin
ambivalente, iubirea și revolta amestecân du-se. Ambivalența copiilor față de pă rinții care îi
supun la rele tratamente se datoreaza evenimentelor contradictorii ale ace stora din urma. Ceea

27 Roth -Szamaskőzi, op. cit, pag 112 -113

24 ce îi ajută pe copii în astfel de cazuri este refugiul în jocurile de imaginație, în care își creează
o lume proprie, ideală , în care sunt iubiți.

2.3. Efecte posttraumatice

Sindromul stresului posttraumatic apare adesea la copiii abuzați sexual, în cazurile în
care cel care a abuzat de copil este mai apropiat de el și copilul este mai lipsit de suport.
S-a ară tat cã abuzul sexual produce efecte traumatizante imediate și pe t ermen lung
asupra copilului. Caracteristicile acestui tip de abuz sunt flashback -urile pe care victima le are
în legãtură cu evenimentul traumatizant. Acestea includ de cele mai multe ori imagini vizuale
ale abuzatului, ale locului unde a avut loc abuzul. Copilul abuzat aude voc ea abuzatorului, are
senzația că -i simte respirația, că este atins de acesta. Asemenea flashback -uri se pot produce
adesea “din senin“, însă , de cele mai multe ori se întâmplă când copilul abuzat vine în contact
cu anumiți stimuli le gați de evenimentul traumatizant.
Frecvente în cazurile de abuz sexual sunt coșmarurile pe care victima le poate avea.
Acestea se întâmplă de obicei la scurt timp după ce copilul a fost abuzat, urmând ca frecvența
lor să scadă dacă abuzul încetează .

2.4. Percepția împrejurimilor

Copilul va dezvolta sentimente de încredere sau neîncredere față de mediu în
funcție de modul în care nevoile sale de bază, cele emoționale precum și cele fizice sunt sau
nu satisfăcute. Toate acestea au fost descrise de Erikson (1958) ca fiind primele sarcini de
dezvoltare28.
Copilul care este expus abuzului în timpului primilor ani ai vieți va dezvolta un
atașament nesigur față de părinți și va avea dificultăți în stabilirea încrederii în ceilalți. Pe
măsură ce va crește, își va crea o imagine negativă atât despre lume cât și despre sine. El va
interpreta și va percepe mediul în baza experiențelor trăite în propriul cămin. Dacă copilul își
va rezolva conflictul da bază al dezvoltării (de a depăși următoarele etape evolutive) într -un
mod pozitiv va fi redusă. Abilitatea copilului de a rezolva sarcinile corespunzătoare etapelor
evolutive depinde de asemenea, de posibilitățile oferite în fiecare moment de rețeaua socială.
Dacă mediul în care trăiește copilul nu este propice maturizări i sau povara care o
pune pe umerii acestuia este prea mare și de lungă durată, dezvoltarea copilului va fi inhibă.

28 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.85

25 Dacă se întâmplă așa ceva, egoul va încerca să se apere atât de acest mediu
supraîncărcat cât și de haotica lume internă.

2.5. Probleme de dependență

Situațiile de abuz sunt caracterizate printr -o satisfacere inadecvată a nevoilor.
Insatisfacerea nevoilor creează probleme de dependență. Această dependență este
foarte pronunțată la copiii aflați în situațiile dificile. Problemele de depend ență se dezvăluie
cel mai adesea în două moduri diferite: o dependentă deschisă și dependentă defensivă29.
Dependența deschisă se poate manifesta ca o tendința constantă spre contacte
fizice, comportament de căutare a atenției, preocupare pentru controlul ș i stăpânirea altora,
încercări permanente de a mulțumi și de a fi acceptat de către părinți și adulți. Educatorii de
preșcolari de exemplu, observă modul în care reacționează copii aflați în situația de abuz,
retrăgându -se adesea față de alți copii, „agățâ ndu-se” de adulți și preferând să stea în poalele
celor mari. Cu toate acestea, respectivul copil nu va fi întotdeauna capabil să se apropie și să
interacționeze cu educatorii și cu ceilalți adulți. Nu sunt desprinși cu înțelegerea mutuală ci
doar cu situa țiile de respingere. Având în ei grele experiențe pe care le -au trăit, nu vor mai
risca să fie expuși unor alte situații de respingere din partea adulților sau copiilor. Copilul se
poate retrage într -o stare de apatie pasivă. Pe de altă parte, copilul poat e prezenta o
dependență defensivă, o independență excesivă și o retragere emoțională, atât fașă de părinți
cât și față de adulți.
Această dependență defensivă se poate prezenta ca o atitudine rece și dificilă în
care copilul pare să se poarte ca și cum nu i-ar păsa de nimeni.

2.6. Reacții de suferință în separare

Reacț iile de suferință pe care Robert son le -a descris la copii spitalizați fără a -i avea
în preajmă pe părinți, pot fi observate și la copiii aflați în situații de abuz, în propriul cămin.
În ac est ultim caz ei trăiesc sentimente de deprimare și separare, care pot fi în mod
considerabil mai dureroase și pot duce la consecințe mult mai importante pentru dezvoltarea
ulterioară decât ședere în spital. Chiar dacă părinții sunt prezenți din punct de vedere fizic, ei
sunt disponibili din punct de vedere emoțional pentru copil. Uneori se întâmplă ca aceștia să

29 Ibidem

26 părăsească copilul în casă câteva ore sau câteva zile. Copilul poate trece în mod constant prin
toate cele trei faze de „protest”, „disperare”, ș i „negare”, până când la un moment dat va
renunța la proteste iar noi vom putea observa doar „disperarea” și „negarea”, iar pe măsură ce
timpul trece, nu va rămâne decât „negarea”30.
Fără deosebire de locul în care se desfășoară procesul de suferință al cop ilului, n
propria sa familie sau prin separare, aceasta va interfera cu procesul de dezvoltare normală a
copilului.
Chiar mai mult, aceste două procese se vor ciocni unul de celălalt, iar unul dintre
ele va trebui să cedeze în fața celuilalt. De obicei suf erința, prin puterea ei reușește să -și
învingă opozantul, procesul normal de dezvoltare. După perioada de suferință, copilul s -ar
putea să meargă mai departe în procesul său de dezvoltare caracteristic în funcție de felul în
care a făcut față sau a fost aj utat să facă față respectivei suferințe. Copiii aflați în situații
serioase de maltratare nu au această posibilitate. Situația de maltratare poate conține adesea o
înlănțuire de înfrângeri și crize de -a lungul unor lungi perioade de timp, astfel că noile t raume
apar adesea în momentul în care copilul se mai luptă încă cu cele anterioare. Toate aceste
lupte slăbesc copilul și nu -i mai rămâne suficientă putere pentru a investi în propria lui
dezvoltare. De asemenea, această suferință a lor este adesea trecută cu vederea de către alte
persoane datorită modului în care este exprimată.
Suferința poate fi „acoperită” printr -un comportament dificil, iar acest tip
comportament dificil, iar acest tip de comportament va provoca, la rândul lui, rejecție atât din
partea adulților cât și din partea altor copii.
Copiii sunt mai puțin capabili, în comparație cu adulții, de a suferii perioade
îndelungate. În compensare, însă, ei dezvoltă diferite simptome cum ar fi anxietatea și
comportamentul regresiv. Ei pot ajunge să uite deprinderile pe care le stăpânise ulterior și să
revină la modalitățile de comportament anterioare31.
Anxietatea și agresivitatea copiilor pot fi adesea copleșitoare. Acești copii își
trăiesc anxietatea în situații concrete de abuz și sunt anxioși în legăt ură cu noile situații
abuzive ce pot apărea în viitor anxietate ce poate deveni cronică. Ei fac față sentimentelor lor
în moduri diferite. Agresivitatea înseamnă pentru mulți cea mai bună metodă de apărare și
mulți dintre ei au învățat cum să se descurce î n situații problematice, fiind agresivi. Acei copii

30 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.87
31 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.89

27 care au fost supuși abuzului fizic se arată a fi mai agresivi față de ceilalți copii care au fost
crescuți într -un mediu violent32.
Agresivitatea copilului poate fi văzută, în afara cadrului de referință a teoriei
învățării ca un comportament învățat. Aceasta este unul dintre aspectele ei, iar un alt aspect
este conectat cu suferința și dezamăgirea pe care au trăit -o. Un alt aspect este mecanismul de
defensă, identificarea cu „agresorul” pentru a face față anxietății.

2.7. Deprimarea

Copiii cu o dezvoltare armonioasă, cer adesea un anumit tip de contact cu ceilalți.
Copilul deprimat s -ar putea să nu reușească să ne atragă privirile înspre el; el are un foarte
slab comportament de contact. Oc hii și fața lui nu joacă un rol central în cadrul acțiunii33.
Mulți copiii aflați în situații de maltratare aproape că nu se joacă deloc, acesta fiind
un mod de -ași exprima depresia, iar suferința și deprimarea și -o exprimă prin pasivitate fizică.
Ca adulți trebuie să ne obișnuim să fim îngrijorați atunci când copiii suferă o pasivitate fizică
prea accentuată.
Copiii deprimați prezintă o creativitate mai scăzută în raport cu ceilalți copii.
Suferința, anxietatea și depresia, precum și încercările copil ului de a face față experiențelor
vieții lasă puțin loc creativității ți jocului. Printre copiii care supraviețuiesc maltratării , mai
bine decât alții, sunt copiii care se prezintă foarte bine din punct de vedere al creativității.
Iată afirmația unui educ ator extrasă dintr -una dintre cercetările lui Kari Killen:
„Băiatul era foarte agitat când a venit. Cu toate acestea a început să deseneze cu fervoare.
Aveam impresia că nu se poate opri. Tot ce desena era în legătură cu războiul. Nu se întâmplă
pentru pri ma dată ca războiul să intre prin televizor direct în camera de zi. Spre sfârșit se
simțea ușurat. Dar totul se petrecuse ca și cum ar fi fost neapărat necesar să deseneze”34. Era
ca și cum creativitatea reprezintă unul dintre factorii de imunitate care îi ajută pe unii copii să
supraviețuiască episoadelor de maltratare mai bine decât alții.

2.8. Probleme de învățare

32 Ibidem, pg.90
33 Ibidem, pg.93
34 Kilen, Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.95

28 Având atât probleme de concentrare a atenției, cât și întârzieri de dezvoltare, este
inevitabil ca acești copii să prezinte di ferite tipuri și grade de probleme de învățare. Există
desigur și excepții. Unii copii au resurse interioare atât de puternice încât sunt capabili să facă
abstracție de aspectele negative și distructive ale situației de acasă și să se bucure din plin de
școală și de liniștea pe care aceasta le -o oferă. Școala devine un sanctuar și oferă posibilități
compensatoare foarte mari pentru acei copii cu resurse interioare puternice35.

2.9. Imaginea de sine – stima de sine.

O importantă cale de dezvoltare a imagin ii de sine a copilului o reprezintă percepția
lui despre pă rinți. Copilul care se simte iubit și acceptat are o bază bună pentru a -și construi o
bună imagine și stimă de sin e. Părinții abuzanți îi comunică timpuriu copilului faptul că nu
este suficient de bun că nu este dorit, și că el este responsabi l pentru tot ceea ce se întâmplă
rău în familie. El trăiește cu idea cã este bun și valorizat doa r atunci când întâlnește așteptările
părinților spre deosebirea de situația în care rolul lui primordia l este de a satisface nevoile
părinților sau adulților care -l îngrij esc. Simte ca nimeni nu se ocupă de el. El va dezvolta de -a
lungul timpului o imagine de sine distorsionată și negativă precum și o scăzută stimă de sine.
Acest copil are o lume interioară umplută de sentimente și gânduri negative despre sin e și
despre lume. Dacã, de pildă, copilul aude că are un retard din naștere și părinții îl tratează ca
și cum ar fi un retardat, chiar dacã copilul este normal din punct de vedere somatic, el se va
percepe ca f iind retardat. Stima de sine scăzută este observată în toate timpurile de maltratare.

2.10. Trăirea anxietății și vinovăției – loialitatea și pă strarea secretului.

Copiii depun mu lt efort în încercarea de a înțelege situația în care se află. Ei încearcă
să interpreteze situațiile și să explice comportamentul agresorului într -un mod care să -l
plaseze p e acesta într -o lumină bună , în timp ce copilul ia asupra sa î ntreaga responsabilitate
de vină . Procesul de interpretare depin de, desigur, de vârsta cognitiv ă a copilului. Aceste
lucruri pot fi observate atât în situațiile de abuz fizic, în situațiile abuz ului de alcool din partea
părinților, precum și în abuzul sexual. Copiii care aparțin ultimei categ orii se vor simți cel mai
împovărați datorită faptului că agresorul, pentru a se proteja pe sine, îl blamează în mod activ
pe copil, iar copilul va simți că poartă vina. Această trăire a vinei va fi exprimată în diferite
forme de comportament autodistructiv.

35 Ibidem, pg.99

29 În același timp, copiii care preiau foarte mult din res ponsab ilitate sunt extrem de loiali
părinților lor.
Abilitatea copiilor de a ascunde lucruri și fapte, de a ține secret situații de abuz este
aproape fără limită. Aceasta poate fi observată , de exemplu, în situațiile de abuz de drog și
alcool ale pă rințil or. Copiii cunos c foarte bine ce nu vor alții să audă. Păstrarea secretului în
legătură cu abuzul sexual este proba bil mai mare decât la orice altă formă de abuz. Acesta va
crea un copil foarte vulnerabil, care v a putea fi copleșit de povara păstră rii secr etului într -un
mod mai ridicol decât ar putea -o face un alt tip de abuz. Puternica influență a resp ectivului
secret creează un conflict e moțional insolvabil. Din această cauză dezvoltarea morală a
copilului se va face cu dificultăți datorită faptului că el învață de la adulți că trebuie mereu să
ascundă ceea ce e mai rău. Astfel, ce -i rău devine bun.
Acei copii care au semnalat de timpuriu adulților faptul cã sunt implicați în astfel de
activități au primit, drept ră spuns, neîncrederea și respingerea. Astfel li s -a confirmat faptul că
ei sunt cei care greșesc. Prin reprimarea copilul încearcă să reducă anxietatea cu care se
confruntă. El neagă faptul ca a fos t supus abuzului sexual. Această reprimare este adesea
întărită de alte persoane aparținând rețel ei sociale di n care face parte copilul, de către familie
și, pe măsură ce timpul trece, de că tre profes ioniști care speră ca acel eveniment să nu se fi
întâmplat.
Procesele și mecanismele care au fost observate la copiii care au fost expuși abuzului
sexual , pot fi observate și la copiii care sunt expuși altor tipuri de abuz traumatizant. Poate fi
vorba de abuz fizic și de prezența la situațiile în care a avut loc abuz de droguri și violență .
Ceea ce se petrece acasă este acop erit. Aceasta face ca munca dusă cu sentimentele să
fie foarte dificilă . Se poate observa mult mai bine la copiii care au fost supuși abuzului sexual,
dar și la copiii expuși abu zului de droguri și violenței părinților. Tăcerea este asigurată prin
amenință ri și provocarea sentim entului d e rușine la copil. Dacă copilul vrea să
supraviețuiească trebuie să tacă. Nu are altă alegere.
Copiii s e tem de eventuala înfăptuire a amenințărilor agresorului și sunt înspăimântați
de ră zbunarea familiei sau de dezintegrarea acesteia. Atâta timp cât avem în vedere abuzul
sexual acest tip de frică poate fi pe deplin întemeiată . Copilul este întâmpinat de neîncredere
si respingerea celor mari. El se poate lovi de un pă rinte care nu -l va crede pe el, ci pe agresor.

2.11. Disocierea

30 Se pare cã copiii folosesc mult mai des decât adulț ii disocierea ca mecanism de
apărare pentru a se proteja de consecințele psihice ale traumelor suportate. Folosirea disocierii
si a negării, creează copilului posibilitatea de a se elibera de simptomele și amintirile
abuzul ui. Astfel amnezia totală sau parțială a abuzului poate persista timp de luni de zile sau
chiar ani.
Copilul va dezvolta, de asemenea, stări asemãnãtoare traumei, tulbură ri ale percepției
de sine și schimbări de neînță les ale starii de spi rit și ale compor tamentului. Stările
asemănă toare traumei sunt caracterizate prin priviri în gol și pierderi ale contactului cu mediul
înconjurător. Aceasta stare asemănă toare traumei pare sa fie o reacție la un stimul specific din
mediul care îi amintește de aceea trauma. Copilul are, de obicei, o amnezie a acestor episoade,
iar dupa ce acestea se sfârșesc, copilul va rezuma tot ceea ce facea înaintea începerii
episodului , ca și cum nimic nu s -ar fi întâmplat.
Tulburarea personalită ții multiple (TPM) es te un exemplu extrem ale tulbură rii
percepției de sine. Copilul poate alterna între diferite identită ți. Chiar și copiii în vâr stă de trei
ani au putut fi observați ca a vând semne clare ale personalită ții multiple.
Aici starea disociativă este exprimată printr -o folosire excesivă a prie tenilor imaginari,
se poate urmă ri felul în care copiii reprezintă într -o situație de joacă , alți copii, vorbind cu
fiecare din ei cu voci di ferite.
Copiii aflați într -o stare disociativă, ale căror tră iri nu le sunt premis e, în acel moment,
pot ajunge să nege acțiuni să vârșite anterior, acțiuni care au fost observate de alte persoane.
Unii pretind că experiențele traumatice repetate sunt ream intite mai puțin complect
decât un singur episod traumatic. Un copil care a suferit abuzuri repetate poate fi din ac easta
cauza mai puțin capabil să -și amintească ce s-a întâmplat decât un copil care a fost expu s
abuzului o singurã dată .

2.12. Întârzieri de dezvoltare.

Copiii care au fost expuși diferitelor tipur i de abuz și neglijare, prezintă adesea diferite
grade de deta rdare în dezvoltarea neurologică, cognitivă cât și în dezvoltarea psihomotorie.
Aceste retardă ri de dezvoltare pot fi seri oase și ele pot fi observate încă din primele luni de
viață .
Retardurile în dezvoltare și comportament merg adesea mână în mână în majoritatea
formelor de maltratare.

31 De asemenea, cercetă ri fãcute asupra copiilor expuși abuzului fizic și neglijării au
arătat o apariție relativ mare a retardului mintal la acești copii. O parte a acestuia este de
natură organică , iar poate fi și rez ultatul interacțiunii copil – părinte. Poate fi cauzat atât de
leziuni cerebrale, subalimentare și de prob leme de atașament din timpul alăptă rii, precum și
de un abuz emoțional continuu.

2.13. Vagabondajul

Vagabondajul, prostituția și delicvența juvenilă, conduitele toxico -dependente și
antisociale, le întâlnim tot mai frecvent în categoria socială numită „copiii străzii”. Ai nimănui
și ai tuturor în același timp, ei sunt produsul violenței de mai târziu, ei sunt dovada vie a
neiubirii și a decăderii morale, simptomul crizei familiale, devenită „boala socială”.
Dacă mediul familial nu mai răspunde trebuințelor elementare ale co pilului, cei
mai mulți dintre copiii care trăiesc într -un asemenea mediu dezorganizat, tensionat, dominat
de neînțelegeri și certuri între părinți, găsesc rezolvarea situației apăsătoare și nesigure în care
se află, în acțiunea de evadare din acest mediu c onsiderat ostil. Cel mai comod mijloc de
evadare este fuga de acasă care este extrem de periculoasă fiindcă poate fi însoțită de
accidente felurite (fizice și morale) și se poate ușor transforma în vagabondaj și delicvență.
În Paris, vagabonzii provin din familii violente. Studiile arată că aceștia au părinți
dezinteresați, alcoolici, adulteri. Relele tratamente suportate de copii în familie sunt
considerate de către aceștia „măsuri educative”.

32 CAPITOLUL III .
Factori determinanți ai abuzului.

3.1. Factorii de stres din copilăria pă rinților.

A fi un “pă rinte b un” presupune ca nevoile de bază să fie satisfă cute de timpuriu în
viața copilului. Asta înseamnă nevoia de dragoste, grija, securitate și continuitate, dar nu
conduce la o creștere relativ stabi le a atașamentului, a posibilită ților de identificare,
destructrurarea propriei vieți. Pentru aceasta este n evoie de o lume care sã -și poată defini
limitele, să-și rezolve singure problemele mai mari sau m ai mici din viața de zi cu zi fără a
duce la stadii absurde de anxietate și vina la copil. C ând aceste nevoi nu sunt satisfăcute sau
sunt satisfă cute insuficient sau s poradic, dezvoltarea personalită ții în ari ile ei centrale va
stagna și va deveni distorsionată. Acesta este cazul de care pă rinții în situații de maltratare
sunt preocupati. Cu cât aceste neajunsuri se instalează mai de vreme, cu atât mai adânc este
răul provocat personalită ții copiilor.
Adesea simt o neîncredere atât în ei înșiși, cât și în cei din jurul lor. Mulți dintre ei se
simt paralizați atât în sentimentele lor cât și în acțiuni, în timp ce alții sunt dominate de
impulsuri.
În aceste cazuri pă rinții înșiși nu au primit o îngrijire afectuoasă care este o precondiție
pentru a putea oferi dragoste și căldură copilului. Stelle și Pollock (1968) și Olivier (1965) au
investigat modelul a trei generații în care s -a produs abuzul fizic și au descoperit lucruri
similare.
O mare atenție a fo st acordată pă rinților c are nu împărtășeau sentimente ca grijă ,
dragostea sau simpatia. Înșiși părinții lor fuseseră exagerat de critici și se veri și așteptau ca și
copiii să poată îndeplini sarcini pe care nici ei nu le înțelegeau sau îndeplineau. Astfel, ei au
transferat sarcini propriilor lor copii, care au devenit nesiguri și neîncr ezatori în cei din jur.
Multi părinți care fuseseră expuși abuzului fizic și care au repetat acel m od de creștere sunt
foarte înspă imântați în ceea ce privește pedeapsa. Ei apără cu putere dreptul lor ne limitat de a
folosi forța fizică .
Neglijarea poate fi, de asemenea o expresie a lipsei de abilitate în cazul parintelui
retardat. În ceea ce privește abuzul sexual s-a observat, deasemenea, repetări generale. Pă rinții
abuzuvi au fost adesea abuzați ei înșiși.

33 Cu toate acestea nu trebuie să tragem concluzia că toți pă rinții care au fost expuși
abuzului își vor expune copiii aceluiași lucru. Această fatalitate nu este absurdă .36
Cu cât au existat mai mulți factori de stres în copilăria pă rinților, cu a tât mai săracă
pare a fi prognoza de a fi pă rinte bun.
Atașamentul slab, lipsa experienței de a fi acceptat în timpul copilariei și necesitatea
de a-și inhiba experiențele traumatice, dau o prognoza slabă pentr u rolul parental. A tunci cand
părinții s -au simțit accepta ți și prețuiți de proprii lor pă rinți, prognoza pare a fi relativ bună .
Poate fi vo rba de un atașament pozitiv față de pă rinți în ciuda unui șir relativ de fa ctori de
stres. Atașamentul față de altcineva decât propriu l pãrinte poate, deasem enea, să fi dat
părinților posibilitatea de a -și dezvolta fu ncționarea unei bune parentalită ți.
Părinții copiilor cu un atașament sigur sunt capabili sã discute liberi și cu sent imente
despre propria lor copilărie, în timp ce pă rinții copiilor cu un atașament nesigur nu sunt
capabili de așa ceva. Pă rinții copiilor cu un atașament sigur vor descrie ade sea o copilarie
relativ fericită și vor discuta cu ușurință despre detalii. Ei vor fi, deasemenea, capabili să
vorbească și de spre experiențele nefericite. Pă rinții copiilor cu un atașament nesigur vor
descrie adesea o relație dificilă, nefericită cu pă rinții lor, de care sunt copleșiți încă și cu care
se întrepă trund.

3.2. Dimensiunile personalității părinților

Atât experiența pr actică, literatura clinică și cercetarea arată că următoarele
dimensiuni ale personalității părinților afectează negativ funcțiile lor parentale:
 imaturitate;
 probleme emoționale;
 psihoza;
 retardul mintal.

36 În zilele noastre avem un studiu c are aratã ca doar 50% dintre pãrinții care abuzeazã au fost expuși abzului
fizic.

34 ● Imaturitatea
Conceptul de imaturitate este folosit pentru a denumi comportamentul similar cu
comportamentul la copii în diferite stadii ale dezvoltării lor. Conceptul este central în relația
cauzală a abuzului și este important să înțelegem diferitele sale manifestări și ce se asc unde
în spatele lui, în experiențele de viață37.
Părinții cu o considerabilă imaturitate sunt aceia care își neglijează copiii.
Caracteristic pentru acești părinți este, printre altele, că ei adesea concurează cu copiii în ceea
ce privește atenția celor car e-i ajută, lucru care oglindește clar existența unor nevoi aproape
cronic nesatisfăcute.
Nu există o împărțire clară între „imaturi” și ceilalți. Întâlnim diferite grade de
imaturitate emoțională, chiar și la persoanele care aparent se comportă bine, pe măsura
lipsurilor grave suferite înainte. Noi toți avem trăsături imature. Ele pot apărea, cu o putere
diferită, depinzând de situația și factorii de stres la care suntem supuși. Cu toții putem da
dovadă de „imaturitate” situațională. În situații de criză puteam arăta reacții imature care s -ar
fi putut să ne fi fost necunoscute dinainte. Un exemplu ar putea fi părinții separați sau în
divorț. Părinții care de altfel sunt „destul de buni” într -o astfel de criză și -ar putea expune
copiii la maltratare. Aceas tă situație ar putea fi înrăutățită de abuz de alcool sau drog.
Imaturitatea poate fi de două tipuri: primară și secundară38.
Conceptul de „imaturitate secundară” este folosit pentru părinții care anterior au
avut o comportare la nivel mai matur, dar anumiți factori de stres din copilărie târzie,
adolescență ori începutul vieții de adult, eșecuri în educație sau la locul de muncă, sarcina în
adolescență sau căsătorie prea timpurie, abuz de droguri au condus la forme de comportament
care caracterizează „imaturitatea primară”.Cu toate acestea, „imaturii secundari” dau dovadă
de o capacitate mai bună de a -și structura viața.
Părinții cu o „imaturitate primară” sunt cei care, cea mai mare parte a vieții lor au
trăit-o în deprimare și eșecuri repetate.
Una d intre cele mai importante diferențieri între imaturitatea primară și secundară
poate fi găsită în lipsa atașamentului și a continuității în viața timpurie în cazul imaturității
primare. O alta poate fi găsită în adolescență și începuturile perioadei adulte , când imaturul
primar nu reușește să stabilească relații mutuale de alt tip decât de exploatare mutuală.
● Probleme emoționale

37 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.115
38 Ibidem, pg.117

35 Dimensiunea problemelor emoționale cuprinde un număr de simptome diferite de
grad și perioada de manifestare. Este vorba de anx ietate sau stări depresive, coercitive,
necontrolabile, agresiune, comportament suicidal. Problemele emoționale includ, de asemenea
sindromul stresului post traumatic, revenirea unei traume petrecute înainte prin coșmar, delir,
nesomn, depresie vinovăție ș i neîncredere39.
Problemele emoționale situaționale au fost identificate atunci când ieșirile
emoționale se manifestă în crize și în perioade vulnerabile. Probleme moderate emoționale au
fost identificate când aceste probleme disturbă funcționarea doar până la un anumit grad.
Problemele serioase emoționale au apărut atunci când problemele emoționale nu împiedică ci
extind perturbarea funcționării parentale, în majoritatea rolurilor lor. Problemele emoționale
foarte serioase apar când problemele emoționale me nționate îi fac pe părinți incapabili să
funcționeze în majoritatea rolurilor pe care le au în societate.
Părinții cu o stare depresivă cronică nu sunt atât de acut împovărați ca cei cu
depresii.
● Psihoza
Evaluarea părinților cu o boală psihică și care în grijesc un copil necesită un
diagnostic psihiatric, este important să putem diferenția bolile psihice cu prognoze slabe și
stări trecătoare de confuzie mai puțin serioase sau reacții psihice produse de crize40.
Copilul poate fi atras în sistemul paranoic al părinților. Acesta primește un rol în
percepția distorsionată a realității de către părinți.
Vârsta copilului în perioada în care boala psihică apare este bineînțeles decisivă
pentru măsura în care boala va afecta dezvoltarea copilului.
Boala psihică poat e fi stimulată sau cel puțin pusă în legătură cu nașterea.
Psihozele după naștere sunt rare. Una până la două la o mie de nașteri. Acestea sunt cele mai
serioase și cer spitalizare. Depresiile după naștere sunt cele mai obișnuite. Ele sunt mai puțin
serioa se și pot fi adesea tratate în afara spitalului.
● Retardul mintal
Părinții retardați mintal pe care îi întâlnim în situații de abuz nu trebuie să dea
imediat că este o caracteristică a lor. Adesea, retardații mintal pot funcționa relativ bine în
multe situații, mai ales dacă situația vieții lor nu îi expune unor nevoi decât în limitele
resurselor lor. În situații structurate de muncă în condiții sigure, ei ar putea îndeplini bine
anumite activități. Aceasta nu înseamnă însă că ei pot deveni părinți buni. A fi părinte „destul

39 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.125 -126
40 Ibidem, pg.131

36 de bun” este un lucru dificil și mulți dintre acești părinți pot să cauzeze mult rău fără voia
lor41.
În primul rând, părinții retardați mintal își expun copii la neglijare. Părinții
retardați mintal sunt concreți și rigizi în modul lor de gândire. Este greu pentru ei să se
gândească la mai multe luc ruri în același timp și să vadă legătura dintre diferiții factori. Acest
lucru ar însemna ca de exemplu, semnele de febră la copil să nu fie observate. Sau dacă sunt
observate, nu ajunge gândul necesității tratamentului. Asta înseamnă că sănătatea copilulu i
este în pericol fără ca părinții să o dorească sau să -și dea seama că fac rău copilului. Abilitatea
lor limitată de a citi rețete și de a înțelege sfaturi medicale poate face dificil pentru ei să
prepare laptele și să acorde tratamentul medical pentru co pilul bolnav42.
Acești părinți au adesea probleme în legătură cu timpul atât în a urmări, citi ceasul
cât și în a înțelege orele, zilele, săptămânile, etc. De aici vin urmările în modul în care ei se
descurcă în obligațiile de bază, zilnice, în ceea ce priv ește mâncatul, îmbrăcatul, dormitul și
până la ce nivel sunt capabili să țină seama de programările la clinicile de sănătate sau
grădiniță.
Asemenea părinți au posibilități reduse de a -și ajuta copilul să exploateze, să
învețe și să structureze lumea, viaț a de zi cu zi și să -i fixeze limitele de comportament.

3.3. Atitudinea de neacceptare a părinților față de copii

Atitudinea părinților față de copii, ca și ale acestora fașă de părinți, cu toată
universalitatea lor, cu toată bunătatea și aparenta unif ormitate cu care se perpetuează, au
aspecte înșelătoare.
Familia îndeplinește o funcție de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul
ambiant. Când această funcție operează satisfăcător, după trebuințele fiecărei vârste și ținând
seama de posibilităț ile de care dispune fiecare vârstă, se poate spune că copilul este acceptat
așa cum se prezintă; familia ia în considerare slăbiciunea și incapacitatea lui, dar totodată și
forțele și posibilitățile de care el dispune. În acest ansamblu de condiții, copil ul se simte
ocrotit.
Integrarea familială a copilului nu are loc întotdeauna în forme la fel de corecte.
Copilul poate fi lăsat pradă dificultăților, este părăsit în fața șocurilor și exigențelor unui
univers care, afirmându -se astfel, îi apare ca esențial amenințător. Cadrul familial nu ține

41 Kilen Kari – Copilul Maltratat , Editura Eurobit, București, 1998, pg.134 -135
42 Ibidem

37 seama de vulnerabilitatea reală a copilului, normală pentru vârsta lui, nu -l protejează decât
atât cât este nevoie pentru a -i asigura supraviețuirea sau pentru a evita criticile.
Experiența pe care o face copilul în ac est caz tinde să -l convingă numai de
incapacitatea lui integrală, de lipsa lui de valoare.
După Osterrith43, situația de acceptare s -ar putea exprima prin următoarele
caracteristici:
 existența copilului este privată ca un vizor de satisfacții și bucurie; pă rintele
este fericit că are copii;
 părintele încearcă să -l înțeleagă pe copil, să privească lumea prin prisma
punctelor lui de vedere. El nu are idei preconcepute asupra copilului și -l privește pe acesta cu
o obiectivitate binevoitoare;
 în comportamentul său educativ, părintele este orientat pozitiv, ajută pe copil
să-și facă ucenicia vieții, îl sprijină atunci când întâmpină greutăți, îi dăruiește prezența și își
face timp pentru copil.

3.4. Dependența de alcool sau droguri

Modul în care dependența părinților afectează starea îngrijirii copilului variază.
Unul sau amândoi părinții pot avea o dependență. Poate fi o problemă care să se manifeste
doar în week -end, un consum ocazional sau cronic, care merge mână în mână cu imaturitatea
sau pr oblemele emoționale.
Există câteva cercetări privind copiii abuzați sau neglijați de părinți care prezintă
comportamente de dependență. Joung (1964) a investigat 300 de familii în care copiii erau
neglijați și expuși abuzului fizic. Ea a descoperit că într ebuințarea exagerată a alcoolului era
„o problemă primară de familie”. Larson (1980) a investigat 65 de mame dependente de
amfetamină. Investigația s -a făcut la naștere și un an mai târziu. Ea a descoperit că 26 de copii
fuseseră plasați în cămine. Încercă rile de reabilitare ale părinților au fost fără succes. Din
ceilalți 39 de copii în vârstă de un an care încă stăteau cu mamele lor, 60% fie aveau o situație
proastă, fie erau într -o situație pe care lucrătorii nu o puteau evalua.
Alcoolicii care își expun copiii la abuz sunt caracterizați printr -o toleranță scăzută
a frustrării, prin dependență, imaturitate și depresie. Ei se așteaptă ca și copiii să aibă grijă de
ei și nu înțeleg nevoile copiilor.

43 Osterrith P. – „Copilul și familia”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973

38 Mai mulți părinți folosesc mai mult de un drog. O persoan ă care abuzează de
alcool mai folosește și medicamente de tipul somniferelor. Când ambii părinți folosesc
droguri, alcool sau legături puternice cu persoane de acest gen posibilitățile lor de dezvoltare
în rolul de părinte sunt foarte limitate. Stilul de v iață instabil al celui care abuzează de drog
este în majoritatea cazurilor dominat de căutarea de bani și droguri, împiedicând astfel mama
să ceară ajutor și să facă planuri reale pentru ea și copil.
Mamele nu se gândesc că sunt gravide. Dacă ele însele su nt conștiente de sarcină,
vor ezita adesea să comunice acest lucru medicilor. Le este teamă că vor fi sfătuite să -și
întrerupă sarcina. Adesea văd copilul ca pe un element salvator pentru o viață mai bună.
Se pare că există o tendință în a crede că dacă p ărinții vor putea să se abțină de la
consumul abuziv ei vor deveni automat părinți „destul de buni”. Este important să fii conștient
de faptul că acești părinți nu devin părinți mai buni doar pentru că reușesc să se abțină pentru
o perioadă mai lungă sau m ai scurtă.

3.5. Sărăcia

Un alt factor care favorizează apariția abuzului în cadrul familiei este sărăcia.
Deci, probabilitatea ca violența să apară în clasele de jos, afectate de sărăcie este mai mare.
Motivul principal ar fi acela că neajunsurile dau naștere stresului. Oamenii reacționează la
stres cu agresivitate, chiar împotriva membrilor familiei.
Elena Zamfir definește sărăcia ca fiind „o stare de lipsă permanentă a resurselor
necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei
comunități dure”.44
Sărăcia nu reprezintă un mod de viață anumit, sub cel considerat a fi acceptabil de
către majoritatea unei colectivități, ci caracterul forțat de lipsa resurselor al unui asemenea
mod de viață.
„O largă cercetare întrepr insă în Marea Britanie a fost orientată spre a obține
răspuns la întrebarea dacă săracii sunt caracterizați de o cultură proprie, diferită de cea
dominantă. Datele empirice infirmă o asemenea supoziție. Săracii nu sunt izolați de sistemul
de valori al soci etății globale; singura diferență provine din faptul că ei nu pot să traducă în
realitate aceste valori. Faptul că persoanele aflate în sărăcie tind să dezvolte un mod de viață

44 Zamfir, E., Neculae, N. (coord.) – „Sărăcia – o abordare psihologică în „Psihologie socială”, Editura Polirom,
Iași, 1996, p. 422

39 specific este exemplificat de unele teorii și nu prin intermediul patern -urilor culturale
distincte, ci ca reacție directă la situația de sărăcie”.45
Apariția sărăciei ca fenomen de masă a avut un efect imediat asupra situației
copilului. Este cunoscut că familiile sărace au mai mulți copii decât celelalte Toate studiile
arată faptul că familiile cu copii mulți prezintă riscul cel mai ridicat de a se plasa sub nivelul
de trai decent de viață.

3.6. Prematuritatea

Copilul prematur obosește mult mai repede și poate fi perceput ca un copil dificil.
Plânsul unui copil se modifică de la na ștere depinzând de maturitatea acestuia. Copilul
prematur s -ar putea să fie greu de îngrijit în primul an de viață. Va avea colici foarte des, va
avea o iritabilitate crescută și de aceea va provoca frustrare și iritabilitate celor din jur.
Prematuritatea copilului este fără îndoială un factor de risc în situațiile în care
există în viața părinților condiții speciale, de exemplu retardul în dezvoltare, abuzul de alcool
sau droguri, greutăți emoționale, ceea ce conduce, la părinții cu o toleranță scăzută, la
frustrare.

3.7. Dizabilitățile copilului

Dizabilitățile, atât fizice cât și emoționale, pot fi în anumite cazuri factori
provocatori ai situațiilor abuzive. Ele pot fi de asemenea un factor care contribuie la apariția
unor interacțiuni distructive, în c are copilul este respins într -un mod mai mult sau mai puțin
deschis. Acesta se potrivește mai mult cu acele dizabilități care conduc la o lipsă a reacțiilor
copiilor sau la reacții care produc frustrarea părinților.

3.8. Orientarea sau aderarea la o grupa re filosofică sau religioasă

Această orientare reprezintă un factor care impune anumite interdicții (asistență
medicală, împiedicarea accesului la informare), punând în pericol integritatea și uneori chiar
viața copilului. Exemplul următor evidențiază ușu rința cu care unii oameni își pot ucide copiii
pentru a -și susține „liderul spiritual”: Astfel, în anul 1993, David Koresh, conducătorul unei

45 Zamfir, E., Neculae, N. (coord.) – „Sărăcia – o abordare psihologică în „Psihologie socială”, Editura Polirom,
Iași, 1996, p. 429 – 431

40 secte a refuzat să primească accesul autorităților în locul pe care îl construi -se din lemn în
localitatea Waco di n Texas. Oamenii legii vroiau să verifice unele zvonuri conform cărora
membrii cultului își maltratau copiii. Forțând intrarea în fort, patru agenți federali au fost uciși
în cadrul unui schimb de focuri cu sectanții. A urmat un asediu de 51 de zile. Deși unii dintre
membrii cultului au părăsit fortăreața, Koresh a refuzat să se predea. În cele din urmă,
polițiștii au hotărât să dea asaltul decisiv, precedat de aruncarea unor grenade cu gaz
lacrimogen în incinta fortului. În lupta ce a urmat, clădirile au f ost cuprinse de flăcări și
mistuite complet în mai puțin de 30 de minute. Cercetările ulterioare au dovedit că focul
fusese pus de davidieni după ce mai întâi și -au ucis copiii într -un gest disperat de a refuza să
se predea. După ce s -au stins flăcările, a u fost descoperite rămășițele a 75 de persoane.

3.9. Etapele de viațã și crizele de rol aferente

Anumite etape de viață implică preocupă ri și cer ințe noi, atât în sensul renunță rii la
roluri binecu noscute, cât și în cel al adaptă rii la noi roluri, ceea ce, pentru mulți oameni, ar
putea echivala cu o perioada de criză. Omul se confruntă cu noi cerințe la care trebuie să se
adapteze și pe care trebuie să le stăpânească .
De exemplu, există posibilitatea ca trecerea de la rolul de angajat public la o iposta ză
domestică, de mamă sau de tată să declanșeaze o perioadă de criză. Observă m acest lucru mai
ales atunci când meseria a con stituit unul din pilonii de bază ai respectului de sine al pă rinților
și cand rolul de gospodină poate fi considerat a fi izolant ș i plictisitor.
Pierderea sau diminiuarea respectului de sine poate conduce la instalarea depresiei,
anxietă ții care, la rândul lor, poate contribui la declanșarea unui abuz (cel puțin emoțional).
Un alt aspect ce poate conduce la i nstalarea unei situații d e criză constă în pierderea
rețelei sociale de sprijin. Multe din familiile în car e copiii sunt maltratați se mută frecvent.
Aceste familii se mută dintr -o comunitate în alta pe măsură ce încep investigațiile asupra
copiilor. Se mută din locul unde încep pentru a se muta din nou atunci când vor fi amenințați
cu o nouă investigație în noul loc. Alte famili i vor pur și simplu sã se îndepă rteze de
cunoștințele pe care le considera importante.
Mutându -se astfel, multe familii ajung să -și piardă rețeaua socială de sprijin. În multe
cazuri acest lucru produce suferință sau un eori chiar crize. Acestea pot să apară chiar dacă
mutarea respectivă este dorită , ea oferind posibilitatea unui loc de muncă mai bun și a unui
trai mai decent.

41 Chiar ș i intervențiile profesioniștilor pot determina situ ații de criză în viața pă rinților.
Acest lucru este legat de pierderea propriei imagini, de amenințarea cu pierderea
independenței copiilor și a situatiei mate riale sau sociale. Astfel va scă dea respectul de sine
care, el însuși, face parte din “rezervele” interioare de care avem nevoie pentru a depași
crizele. Multe din familiile cu probleme reușesc să -și pă streze cât de cât echilibrul aruncând
vina asupra unuia dintre copii, care se transformă în acest fe l, într -un țap ispă șitor. Viața unui
astfel de copil devine un cal var, iar adevarata problema a părinților rămâne ascunsă, pă rinții și
cei din jurul lor evitând să facă ceva pentru rezolvarea acesteia.
În cazul unor, astfel de pă rinți, criza se poate decl anșa dacă cineva le îndreaptă atenția
asupra suferinței copilului. Intervenția profesioniștilor poate afecta echilibrul familiei
respective, du când astfel la situații de criză .

42 CAPITOLUL IV
Strategii de supraviețuire și conducere.

Copiii aflați în situații de maltratare, sunt slăbiți, confuzi, anxioși, însă fac tot posibilul
pentru a supraviețui. Mulți dintre ei investesc enorm în a -și rezolva propriile probleme pentru
supraviețuire. Nevoia copilului de a -și rezolva problemele poate apărea foarte nuanțată în
familiile abuzive. Mulți dintre acești copii doresc din tot sufletul să devină independenți.
Copiii neglijați c are au resurse puternice pot, să fie foarte ra pizi în a deveni autonomi, într -o
anumită masură. Ei ajung să învețe sã meargă, să se îmbrace de timpuri, reușesc să se
hrănească de la o vârstă destul de mică . Toate aceste lucruri le fac pentru a supraviețui.
Abilitatea unor copii de a depăși stă rile de anxietate și de a tolera frus trarea este foarte
mare. Cercetă rile arată că copiii proveniți din pă rinți bolnavi psihic do vedesc o capacitate
excepțională de a se conduce și descurca singuri. Alți copii mai mari sunt capabili chiar și d e
a indentifica stare a evolutivă a bolii părinților și de a lua legă tura cu psihiatrul sau alt adult
care ar putea fi de ajutor.
Strategiile de supraviețuire sunt definite, aici, ca modur i prin care copilul reacționează
și încercă să facă față situaț iei de amenințare în cel m ai bun mod posibil. Fiecare copi l are
nevoia de a fi propriul să u stăpân și de a face singur față situatiilor, d e a se autoconduce. Se
pune însă întrebarea care este granița între autoconducere și strategia de supraviețuire?
Este greu de evaluat aceasta graniță. Probabil că avem de -a face cu un continuum. La
unul din capetele acestu ia întâlnim copiii care ajung să -și dobândească independența, având
niște resure bogate, expectante positive ale mediului precum și rșspunsuri adecvate . La
celălalt capăt îndepă rtat al acestui con tinuum întâlnim copii care luptă cu toată ființa ca sa
facă față unor situații înspăimântă toare. Cea mai mare parte a energiei și resu rselor copilului
este canalizată în această direcție, ast fel ca încercarea de a face față acestor situații poate duce
la stoparea procesului de dezvoltare. Strategiile de supraviețuire pe care copilul le va dezvolta
depind de t emperamentul, dezvoltarea fizică și vitalitatea copilului. Ele vor depinde și de
sensibilitatea, creativit atea și capacitatea intelectuală a sa. Aceste strategii de supraviețuire pot
fi mai mult sau mai puțin constructive; ele pot fi chiar distruc tive, evaluarea putând fi fãcută
în funcție de dezvoltarea ulterioară a copilului și de interacțiunea lui cu alții. Grey și Kempe
(1976) au descris două strategii de supraviețuire pe care le folosesc copiii în situații de
maltratare: “Str ategia exagerat de bine adaptată” și cea “hiperactivă și distructivă ”.

43 Cei care a parțin primului grup se comportă astfel încât să înd eplinească dorințele și
așteptă rile adulților. Ei sunt adesea hipersensibili la semnalele trimise de adulți, semnale
legate de mo dul în care copilul ar trebui să se comporte. Acești copii folosesc o mare parte din
resursele proprii pentru a face față acest or așteptă ri. Cei ce aparțin celuilalt grup prezintă un
comportament continuum provocator, agresiv, distructiv și hiperactiv.

4.1. Adaptarea exagerat ă

Acest grup de copii încearcă să -și asume controlul atât asupra lor, cât și a celor din jur
a diferitelior aspecte negative pe care ei, și viața pe care o duc, le prezintă. Ei observă mere u
atitudinile și stă rile de spirit ale adulților și încearcă să se comporte în așa fel încât să evite
furia și reacțiile violente ale acestora. Ei cunosc faptul ca reacțiile pă rinților lor sun t
imprevizibile. O situație bună pentru moment se poate transforma în câteva secunde în
agresiune, umilire, remarci amenință toare și abuz fi zic. Acesta este ceea ce încercă copilul să
evite prin strădaniile sale de a -și multumi părinți cât se poate de mult. El încearcă să evite
acele situații asupra că rora nu are control.
E vorb a de tipul de copil care ascultă zgomotul pașilor cu care părintele urcă pentru a –
și da s eama dacă acesta este sau nu prost dispus. Este copilul care citește p e fața adultului
ceea ce urmează să se întample.
Abilitatea verbală a acestor copii este adesea destul de bine dezvoltată . Ei pot în orice
moment să înceapă a vorbi cu fervoare pentru a distrage atenția.
Abilitatea co pilului de a se conforma așteptă rilor adultului și de a satis face nevoile
acestuia se exprimă într-un mod mult mai dramatic și tulburãtor la copiii care au fost abuzați
sexual. Unii dintre aceștia pot dezvolta un comportame nt puternic sex ualizat. Prin aceasta ei
au învățat să -i mulțumească pe adulți și să primească din partea lor un rãspuns.
Copiii care folosesc ca strategie de apărare adaptarea “exagerată” prezintă adesea
comportamente și competențe, care sunt mult superio are niv elului de funcționare
corespunză tor vârstei și resurselor lor. Ei se vor comporta, probabil, ca niște mici adulți. Acest
comportament poate fi observat înca de la vãrsta de 2 -3 ani in funcție de situația părinților,
înțelegerea necesității de a face față așteptă rilor acestora și de abilitatea lor de a îndeplini
cerințele părinților. Killen (1997) a împă rțit grupul c opiilor cu o adaptare “exagerată ” în alte
trei subgrupuri:

44 1) cei care -și îndeplinesc cu bine sarcinile, sunt activi și “înving”. Acest grup cuprinde
copiii bine dotați, în cazul cărora există o corelație strânsă între așteptările și nevoile pă rinților
și capacitatea copiilor.
2) cei care ad optă un rol de îngrijitor. Această grupă corespunde copiilor care au
învățat de mici că ceea ce se așteaptă de la ei este să aibă grijă de adulți. Conform acestor
așteptări își ghidează ei viața.
3) cei pasivi, retrași. Copiii incluși în acest subgrup sunt mai triști și pot adopta
comportamente autodistructive. În același timp ei nu au resurse su ficien te sau nu sunt capabili
să-și folosească resursele într -un alt mod. Probabil ei își folosesc prop riile resurse pentru a
face față experiențelor prin care trec.

4.2. Stra tegia hiperactivă și distructivă .

Această strategie este ușor de observat prin compor tamentul agresiv și auto distructiv
prin care se prezintă. Este adesea caracterizată printr -un grad ridicat de agitație. Profesorii și
educatorii o recunosc adesea în cadrul grupurilor de copii pe care -i îngrijes c. Copiii din acest
grup tulbură situațiile d e joacă și învă țare ale altora. Ei dist rug lucrurile altora, îi tulbură pe
cei din jur și crează agitație.
Agresivitatea unui astfel de copil se poate isca din nimic. El poate foarte ușor
interpret a greșit o privire din mediu, să considere oric e privire ( sau gest) ca agresivă și să
atace pentru a se apă ra.
Strategiile descrise mai sus sunt cele întâ lnite mai frecvent. Asta nu înseamnă că un
copil va prezenta doar una sau alta din aceste strategii. Strategiile folosite de copii pot alterna
de la una la alta în fun cție de situația în care se află . Unii copii pot ajunge ca dupa ani lungi de
folosire a unei anumite strategii sã o schimbe cu a lta. Uneori poate fi observată așa-numita
agresivitate “nemotivată” la copilul care prezintă adaptare exagerată .
Wegscheider (1981) descrie trei roluri pe care un copil le poate dezvolta în cadrul unei
familii în care are loc abuz de alcool.
1) Eroul. Es te copilul care se de scurcă bine în orice situație și este mereu de ajutor
celor mari.El sau ea își păstreză tră irile negative în ei, gândesc pozitiv și se
conformează așteptă rilor celor mar i. Nimic din ceea ce se întâmplă acasă nu este
comunicat în exter ior.
2) Țapul ispă șitor. Acesta se retrage “în afara f amiliei”, are probleme la școală și
ajunge să se prostitueze sau să consume la rândul să u alcool și droguri.

45 3) Copilul neglijat. Acesta păstrează totul în el, evită interacțiunile.
Christensen a cerc etat de asemenea, strategiile de supraviețuire folosite de copii
în cazul “abuzului soției”. Autoarea definește strategiile de supraviețuire ca fiind
o acțiune preventivă în vederea reducerii anxietã ății în situațiile de conflict sau
pentru evitarea completă a apariției unor astfel de situații. Prin comportamentul
său copilul încearcă să creeze un anumit grad de predictibilitate necesar pentru
înlăturarea anxietă ții.
Aceste strategii sunt împă rțite în trei categorii superioare:
1) autocontrolul: st rategii puse în funcțiune pentru a face copilul să se stăpânească sau
să definească mai bine situația.
2) control exterior: strategii prin care c opilul introduce o forța externă, definite ca
putere fizică pentru a controla situația.
3) control scă zut: abse nța strategiilor de modif icare sau definire a situației.
Referitor la modul de folosire a str ategiilor de autocontrol, există clare diferențe
între sexe. Strategiile folosite de bă ieți sunt legate de plasarea directă sau
simbolicã în tr-o poziție din care aceștia să -și poată folosi propria forță, în timp ce
strategiile urmărite de fete urmă resc controlarea situației prin intermediul
altor persoane.
Aceste două tipuri de str ategii legate de sex pot fi împă rțite în trei grupuri, în cazul bă ieților:
1) strategii de definire a con ținutului și autorită ții cu ajutorul imaginației.
2) strategii a conținutului și regulilor prin redefinirea situațiilor conflictuale
agresive cu ajutorul situațiilor sexuale.
3) strategi i de control exercitat asupra bă ieților.
Fetele se împart la rândul lor în trei grupuri:
1) Unul care definește conținutul și regulile situației prin controlul asupra
cercetă torului. Controlul a fost asigur at prin manuscrise minuțioase fă cute în
joacă .
2) strategii care definesc conținutul și r egulile prin redefinirea situațiilor
conflictuale și agresive în situații de dragoste.
3) strategii care definesc conținutul și regulile prin încercarea de a paraliza
cercetă torul cu ajuto rul producerii stuporii verbale.
În unele strategii folosite de copii, modul de rezolvare a problemelor corespunde cu
ceea ce se petrece în situațiile co nflictuale din propria familie. Există o categor ie a copiilor

46 care nu realizează nici o încercare de a controla situația. Unii dintre ei par a nu a avea nici o
strateg ie de control a situației.
Diferitele strategii de supravieț uire descrise anterior afectează desigur, interacțiunile
dintre pă rinți și copii și dintre copii și rețeaua socială existentă .
Strategia de adaptare “exagerată ” poate oferi copilului mari posibil ități de a se atașa
atât de alți copii cât și de unii adulți din cadrul rețelei s ociale ca, de exemplu, în școală . Acest
lucru se potrivește î n special copilului care este fă cut pentru a acumula. Dacã considerăm de
cealaltă parte strategiile hi peractive și distructive observă m că acestea conduc la creșterea
respingerilor și la o confirmare a faptului cã acești copii nu au nici o valoare. Respingerea
provenită din cadrul rețelei sociale, de exemplu școala, poate deveni un fact or central în
menținerea și întă rirea “cercului vicios” ceea ce va afecta dezvoltarea copilului într -un mod
distructiv. Acest copil poate foarte ușor să ia rolul de “țap ispă șitor”, rol care nu face decât să
întărească confuzia și proasta imagine de sine. Acest copil are un c omportament care nu -i
permite să învețe și să se dezvolte conform țelurilor ind ividuale și colective, nu -i lasă nici pe
ceilalți copii să învețe și să se dezolvte și îngreunează foarte mult munca învăță torului.
Așa cum reiese din ceea ce am prezentat anterior, strategiile de supraviețuire pot fi atât
constructive cât și distructive, în funcți e de felul în care este afectată personali tatea copilului
și de posibilitățile noastre de a -l ajuta. Dacă vom pă trunde în spatele acestor aparent diferite
strategii de supra viețuire vom descoperi aceleași sentimente de neajutorare, confuzie,
deprimare, vinovație , anxietate, mâhnire sufletească. Bineînțeles, ele variază în intensitate.
Strategiile de supraviețuire și stăpânire a situației, reprezintă moda litatea copilului de a
face față situației de maltratare , de a se apă ra atât împ otriva propriilor sentimente, cât și a
mediului înconjură tor. Cu ajutorul acestor strategii el își asigură un anumit control as upra
situației sau în cel mai rău caz, o iluzie a controlă rii situației .

47 CAPITOLUL V
Studiu l privind fenomenul abuzului asupra copilului

5.1 Metodologia cercetării

Scopul lucrării de față este de a identifica/studia factorii de risc ai abuzului care se
întâlnesc frecvent îndeosebi în mediul familial, principalele cons ecințe ale abuzului asupra
copilului precum și formularea unor sugestii și propuneri în vederea în vederea unor programe
de prevenție și informare a opiniei publice. În acest sens, în studiul de față s -au stabilit
următoarele obiective de cercetare:
– o mai bună cunoaștere a fenomenului abuzului subliniind cauzele și factorii de
risc, formele mai răspândite, con secințele și factorii protectivi;

Universul cercetării este reprezentat de minori cu vârste între 15 și 18 ani,
victime ale unei forme de abuz (fizic/emoțional/sexual) și neglijare ale căror situații au intrat
în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

Metode și tehnici de cercetare
Pentru realizarea cerce tării am utilizat chestionarul , care este o tehnică specială a
culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației care încearcă să evidențieze caracterul
evolutiv și complex al fenomenului studiat raportat la un sistem social.
Cazul este unitatea primară, de bază a practicii asistenței sociale. Prin definiție,
reprezintă „un studiu intens, în profunzime al unei unității”46.
Chestionatul poate fi realizat atât pentru dezvoltarea teoriei, cât și pentru
verificarea unor ipoteze.
Detaliul contextual trebuie luat în considerare, întrucât mediul influențează cazul.
Sunt necesare informații despre participanții la cercetare, despre sursa datelor, despre
metodele de analiză și interpretare.
Metodele folosite pentru colectarea datelor, au constat în:
a) Focus grup
b) Chestionarul

46 Manea, L., Metode și tehnici în asistența socială – suport de curs, București, 2004, pag.100

48 Obiectivul general al cercet ării constă în determinarea incidenței abuzului și
neglijării într -un lot de 98 de elevi in clasa a IX -a și a X-a dintre care două clase de „A” și
două de „B” la un liceu din Slatina, care au suferit diverse forme de abuz. .
Obiectivul general al cercet ării constă în determinarea incidenței abuzului și neglijării
într-un lot de 98 de elevi care învață in clasa a IX -a (precizezi numarul elevilor) și a X –
a(precizezi numarul elevilor) ale unui liceu din Slatina, care au suferit diverse forme de
abuz. .
Trebuie menționat faptul cã in vestigația a vizat elevii care se considera că ar avea
unele probleme in familie, ca atare, această radiografiere a situației este facută din punctul de
vedere al elevilor.
Obiectivele au fost particularizate după cum urmează:
 descrierea fenomen ului de a buz ;
 aplicarea ipotezelor de cercetare în vederea stabilirii validită tii lor;
 găsirea de soluț ii pertinente pentru rezolvarea acestei problematici.
 Evaluarea ponderii copiilor elevi î n clasa a X-a și a XI -a la un liceu
din Slatina, care au suferit diverse forme de abuz , precum și a formelor
de abuz pe care le -au suferit .

Ipoteze
1. Majoritatea copiilor abuzati fizic sunt abuzati si psiho -emotional.
2. Majoritatea copiilor abuzați sunt și victime ale neglijenței din partea familiei.
Metodologia și eșantionul
Cercetarea a fost de tipul anchetei sociale. Instrumentul anchetei a fost un chestionar
testat pe un eșantion de 98 de copii. Chestionarul are 4 teme :
1. Pedepse la care recurg părinții pentru educarea copiilor.
2. Tipu l de abuz cel mai des înt âlnit în aceast eș antion.
3. Formele de negligare întalnite în eșantion .
4. Alte evenimente care afectează negativ viaț a copilului .
Metoda de alegere a eșantionului a fost cea simplă, eșantionul fiind structurat omogen
pe categorii de vârstă, pe doua nive le de studiu și pe două categorii de sex. În selecția
eșantionului nu a figurat criteriul că participanții să fi fost în prealabil expuși unui abuz în
cadrul familiei. Subiecții au provenit din patru clase cu nivele diferite de studiu, respectiv
două clase a IX-a și două clase a X -a.
În cadrul grupului am analizat, pentru început termenii care definesc fenomenul de
abuza, indicatori ai abuzului și apoi efectele asupra abuzului.

49
Operationalizarea conceptelor
Conceptele pe care le vom utiliza sunt: abuz, abuz fizic, abuz economic, abuz
psihologic, abuz sexual, maltratare
Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copilului, profitându -se de diferența de
fortă (fizică, psihică, economică) dintre adulți ș i copii. Orice act prin care se produc vă tămări
corporale și expuneri la situaț ii periculoase sau percepute c a fiind periculoase de că tre copil
constituie abuz47.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Romane48 există o diferență î ntre abuz –
întrebuințarea fără măsură a unui lucru – și maltratare – a trata pe cineva cu asprime, a -i
provoca dureri fizice sau morale; a chinui; a brutaliza . Cu toate acestea î n literatura de
specialitate aceș ti doi termeni su nt sinonimi. Dintr -o perspectivă medicală maltratarea este
definită ca orice formă v oluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este î n
detrimentul copilului și are loc profitâ nd de inc apacitatea copilului de a se apăra, de a
discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor ș i de a se autoservi49. Se
desemnează î n mod curent ca fiind copil maltratat, copilul care este supus la acte de
brutalitate mai mult sau mai puțin grave, fie la lipsa de î ngrijire, care duce la leziuni fizice sau
la tulburări ale dezvoltării. Reiese că maltratarea este orice formă voluntară de acți une sau de
omitere a unei acțiuni, cu consecinț e nocive pe ntru copil, profitând de pe urma diferenței de
putere dintre agresor și victimă .
Abuzul fizic implică folosirea forței fizice asupra copilului ș i supun erea la munci
dificile care depășesc posibili tățile acestuia având ca rezultat vătămarea integrităț ii sale
corpor ale. El presupune pedepse ca: așezarea î n genunchi a co pilului, legarea sa, lovirea,
rănirea, otravirea, intox icarea sau arderi produse intenț ionat, exploatarea muncii copilului (
abuz eco nomic ).
Abuzul emoț ional (psihologic) este un comportamen t inadecvat al adultului față de
copil cu ef ecte negative asupra personalității î n formare a copil ului. Respingerea, izolarea
forțată , terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezintă forme ale acestui tip
de abuz.

47 Fundatia Salvati Copiii , Abuzul si neglijarea copilului , Bucuresti, 2000
48 http://www.dexonline.ro
49 Popescu, V., Radut, M., Copilul maltratat , in Viata Medicala : 420, nr.2. anul X., ianuarie 1998

50 Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea d e materiale pornografice,
seducție – avansuri, mângâieri ș i promisiuni – sau implicarea sa î n acte sexuale genitale, orale
sau anal.

Indicatori
Indicato ri ai abuzului fizic sunt: tratamente rele aplicate minorului – lovituri cu palma ;
lovituri cu cureaua, biciul, înțepături; tras de păr; azvârlire, trâ ntire; l ovituri cu pumnii; arsuri
– ; vânătăi, contuzii ș i urme neexplicate; fracturi neexplicate.
Indicatori comportamental i ai abuzului sunt: neliniste când alț i copii plâ ng,
comportamente extreme: agresiv itate sau retragere, frica de părinți, frica de a merge acasă .
Dintre indicat orii psihologici pot fi enumerați: ridiculizarea cronică, minimalizarea ș i
umilirea copilului; pede psirea copilului pentru activităț i de joc specifice vârstei sau pentru
gesturi ș i comportamente normale (curiozitat ea, manipularea unor obiecte, zâmbetul, plâ nsul,
etc.); transformarea copilului î n țap ispăș itor al familiei; refuz ul cronic al gesturilor de
afecț iune; tratarea unui copil mai mare ca unul de vârstă mai mică (infan tilizarea unui
adolescent); afișarea unei preferinț e evidente pentr u unul din copiii din familie, î n defavoa rea
altora; etichetarea negativă a comportamentului unui copil î n mod cronic; refuzul permanent
al pă rintelui de a recunoaște sau de a remarca realiză rile copilului.
De asemenea, se pot delimita o serie de indicatori ai abuzului sexual: violul, r aportul
sexual cu minori, seducția, corupți a sexuală , incestul, etc.

Chestiona r

51
1. Consideri că ai fost victima unui abuz fizic? Acesta manifestâ ndu-se prin:
1). Ciupituri;
2). Lovituri cu mâinile sau/ș i cu picioarele;
3). Trâ ntiri;
4). Pălmuiri;
5). Arsuri cu ț igara;
6). Bătăi cu mâ na sau cu diver se obiecte (furtun, cabluri, cuț it, etc);
7). Punerea î n genunchi;
8). Trasul de pă r sau de urechi;
9). Supunerea la munci fizice dificile.
10). Altă situație.

2. Consideri că ai fost victima unui abuz psiho -emoțional? Acesta manifestâ ndu-se prin:
1). Amenințarea cu pedeapsa , cu pă răsirea sau alungarea;
2). Martor la abuzuri î n familie ( la episoade violente);
3). Intim idări.
4). Altă situație.

3. Consideri că ai fost victima un ui abuz sexual? Acesta manifestâ ndu-se prin:
1). Obligarea de a privi la televi zor diferite programe cu conotaț ii sexual;
2). Obligarea de a citi reviste pornografice;
3). Martor la episoade sexual în familie;
4). Obligarea de a întreține releț ii sexual cu un adult;
5). A ltă situație.

4. Consideri că ai fost neglijat de cei din familia ta? Acest fapt manifestâ ndu-se prin:
1). Ignorare, lipsa atenț iei;
2). Mese neregulate;
3). Privarea de hrană ;
4). Ves timentație nepotrivită pentru anotimp;
5). Haine murdare;
6). Igienă corporală precară ;
7). Locuință cu un mediu insalubru.

52 8). Altă situație.

5. Există în viața ta un eveniment, o situaț ie care a avut asupra ta efecte negative,
dureroase?

6. Ce soluții aț i propune pen tru a diminua cazurile de abuz î n familie?

5.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

53 Din chestionarul aplicat eșantionului de 98 de e levi de la o școală din Slatina, reiese
că toți elevii sunt victime ale abuzului în familie mai mult sau mai puțin după cum urmează:
Din lotul ales de 98 de elevi 95 dintre ei sunt victim e ale abuzului fizic, 92 de elevi
prezintă abuz psiho -emoțional , 61 sunt victime ale abuzului sexual, iar 94 din elevi sunt
neglijați de către părinți fig. 1.

Figură 1

Figura 1

La categoria abuz fizic aplicat de către părinți copilului, reiese că 92 de elevi abuzați
fizic , avem în primul rând , cu un număr de 19 elevi loviți cu mâinile sau/ și cu picioarele și
trântiți. Locul doi cu un numar de 18 elevi se încadrează cei puși în genunchi și trași de păr
sau de urechi. 17 elevi sunt puși de către părinți la munci fizice dificile,16 dintre ei sunt
pălmuiți, iar 15 sunt batuți cu mâna sau cu diverse obiecte cum ar fi: furtun, curea, cabluri, Abuz fizic:28%
Abuz psiho –
emițional: 27% Abuz sexual: 18% Neglijare: 27% 1
2
3
4

54 etc. Pe penultimul loc se situează cei care sunt arși cu țigara de către părinți – 10, iar pe ultimul
loc se afla cei abuzati în cadrul familiei prin ciupituri, și anume 8 elevi fig. 2.

Figura 2

La categoria abuz psiho -emoțional, din 92 de elevi 43 sunt intimidați de părinți, 32
de elevi au fost martori la abuzuri în familie, iar 23 dintre ei sunt amenințați cu pedeapsa, cu
părăsirea sau cu alungarea atunci când greșesc .Cel mai mare procent, după cum observăm
sunt copiii intimidați de parinți fig.3.
Abuz fizic
05101520
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
ManifestariNumar elevi abuzati fizic

55
Figura 3

Un tip de abuz foarte dur care deși nu credem este aplicat copiilor din zilele noastre
este abuzul sexual.În acest caz avem un număr de 16 elevi obigați să privească la televizor
diferite programe cu conotații sexual, 16 elevi au fost martori la abuzuri sexual în familie, 15
au fost obligați să citească reviste pornografice, iar 15 dintre ei sunt chiar obigați să intrețină
relații sexuale de către un adult din familie,părinte sau frate mai mare, fig . 4.

Figura 4
Alta situațieObligarea de a
întreține relații sexualeMartor la episoade
sexualeObligarea de a citii
reviste pornograficeObligarea de a privii la
TV programe
pornografice
024681012141618
Abuz sexual 16 15 16 15 01 2 3 4 5Amen in?area cu
părăsirea Martor la abuz in
familie Intimidari
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Abuz
psiiho -emoționall 43 32 23 1 2 3

56 Indiferent de abuzul suferit, elevii sunt neglijați de către familie prin diverse gesturi, și anume ,
fig. 5:
– 33 de elevi sunt ignorați, nu li se acordă atenția de care au nevoie;
– 20 de elevi sunt privați de hrană atunci când greșesc;
– 17 elevi stau îmbră cați cu haine murdare;
– 15 elevi nu mănâncă regulat;
– 12 dintre ei nu au igiena corporală necesară;
– 12 elevi locuiesc în condiții și medii precare;
– 4 elevi nu primesc vestimentația potrivită pentru fiecare anotimp.

Figura 5
Abuzul fizic influențează abuzul psiho -emoțional în două din cazuri, și anume:
abuzul fizic manifestat prin trântiri, pălmuiri și punerea în genunchi influențează familia să
recurgă la abuz psiho -emoțional prin amenințarea cu pedeapsa, cu părăsirea sau alungarea și
intimidări repet ate, fig . 6.
Neglijare
Altă situațieLocuință cu mediu
insalubruIgienă corporală precarăHaine murdareVestimentație
nepotrivită pentru
anotimpPrivarea de hranăMese neregulateIgnorare
05101520253035
Neglijare 33 15 20 4 17 12 12 01 2 3 4 5 6 7 8

57
Figura 6

Abuzul fizic duce și la neglijare.
Abuzul psiho -emițional duce și el la nejligare.
Abuzul fizic aplicat copilului prin: lovituri cu mainile și/ cu picioarele, pălmuiri
repetate, punerea în genunchi și trasul de păr sau de urechi, d uce atât la abuz psiho -emoțional
manifestându -se prin amenințarea cu pedeapsa, părăsirea sau alungarea și asistarea la abuzuri/
episoade violente în familie, cât și la abuz sexual prin obligarea de a citi reviste pornografice
sau chiar martor la episoade s exuale în familie, fig . 7.

Figura 7
Amenințarea cu
pedeapsa
Martor la abuzuri
sexuale
Trântiri
Palmuiri
Punerea in genunchi
00,511,52
Abuz fizic A buz psiho-emotionalAbuz fizic 0 0 1 1 0 0 2 0
A buz psiho-emotional 1 1 0 01 2 3 4 5 6 7 8
00.20.40.60.811.21.41.61.82
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Abuz fizic 0 1 0 1 0 0 1 2 0 0
Abuz psiho-emotional 2 1 0 0
Abuz sexual 0 1 1 0
Palmuiri
Punerea in genunchi
Trasul de par sau de urechi
Amenintarea cu
pedeapsa
Martor la abuz
Obligarea de a citi reviste
porno
Martor la abuz sexual
Abuz fizic Abuz psiho-emotional Abuz sexual

58 Abuzul fizic ( lovituri cu mâinile și/ sau cu picioarele, trântiri, punerea în genunchi,
trasul de păr sau de urechi, supunerea la munci fizice dificile) influențează manifestările atât
ale abuzului sexual ( obligarea de a privii la televizor diferite programe cu conotații sexual,
martor la episoade sexual în familie, obligarea de a întreține relații sexual cu un adult), cât și
ale neglijării prin : ignorare, mese neregulate,purtarea copiilor în haine murda re, igiena
copilului corporalî precară și oferirea copilului unei locuințe cu un mediu insalubru , fig. 8.

Figura 8

Un număr semnificativ de elevi au lăsat de înțeles că abuzul fizic la care sunt supuși
îi face victime atat ale abuzului psiho -emoțional, cât și ale neglijării din partea părinților. Cea
mai des întâlnită formă de abuz fizic în această categorie de elevi e ste trasul de păr sau de
urechi, abuzul psiho -emoțional este folosit de părinți prin intimidări, iar neglijarea din partea
părinților cel mai des este întâlnită prin ignorare, lipsa atenției față de copil, fig . 9.

00.511.52
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Abuz fizic 0 1 1 0 0 0 2 1 2 0
Abuz psiho -emoțional
Abuz sexual 2 0 2 1 0
Neglijare 1 1 0 0 2 1 1 0
Abuz fizic Abuz psiho -emoțional Abuz sexual Neglijare

59

Figura 9

Doar doi elevi din 98 prezintă atât abuz psiho -emoțional și sexual cât și victime ala
neglijenței. Aceștia sunt amenințați cu pedeapsa, cu părăsirea sau cu alungarea, sunt martori la
abuzuri sexuale în familie și obligați să privească la televizor diferite programe cu conotații
sexuale, dar sunt și neglijați de părinți prin ignorare și sunt lăsați murdari, fig. 10.

Figura 10

024681012141618
12345678910
Abuz fizic 2647274960
Abuz psiho -emoțional 81018 0
Abuz sexual
Neglijare 15 3913550
Abuz fizic Abuz psiho -emoțional Abuz sexual Neglijare
00.20.40.60.811.21.41.61.82
1 2 3 4 5 6 7 8 910
Abuz fizic 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Abuz psiho -emoțional 2 0 0 0
Abuz sexual 1 0 1 0 0
Neglijare 2 0 0 0 0 1 0 0
Abuz fizic Abuz psiho -emoțional Abuz sexual Neglijare

60 Din eșantionul de 98 de elevi ,51 dintre ei sunt victim ale abuzului fizic,psiho –
emoțional și sexual, dar și ale neglijării. În această categorie cel mai des abuz fizic întalnit
este prin trântiri, abuz psihoemoțional se înregistrează intimidările, abuzul sexual manifestat
cel mai des este prin obligarea copilului de a citii reviste pornografice și chiar să întrețina
relații sexuale cu un adult. Pe langa cele menționate mai sus elevii sunt și neglijați prin faptul
că nu li se acordă atenția de care au nevoi e și sunt lăsați să poarte haine murdare, fig. 11.

Figura 11

). Din cauza divortului unul din parinti (cel cu care locuiesc ,îndeosebi tatăl ) a devenit
alcolic si violent, iar pe langa asta ii trimite la cersit;
b). Din cauza ca consuma multi bani la scoala , primeste o suma foarte mic cateva zile
din care nu isi poate lua decat un covrig sau doi;
c). Copii abandonati de parinti, lasati in grija bunicilor , satui de cicalelile acestora
refuza sa se mai intoarca acasa de la scoala si merg sa stea pe la prieteni mai mari care
au un anumit stil de viata care le compromite existenta.
d). Consuma stupefiante din cauza ca nu este inteles si apreciat de catre parinti cand
face o fapta buna sau cand ia o nota mare si este pedepsit aspru cand gese ste sau ia o
0510152025
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Abuz fizic 5 10 12 6 8 8 9 6 8 0
Abuz psiho -emoțional 11 20 24 0
Abuz sexual 13 14 12 14 0
Neglijare 12 11 11 3 12 5 6 0
Abuz fizic Abuz psiho -emoțional Abuz sexual Neglijare

61 nota mica;
e). Din cauza convingerilor că școala nu este important, părinții nu -și lasă copii să
meargă la școală, spunându -le că este mai important sa ști să muncești decât școala;

5. Solutii :
Voi incerca in incheiere sa sugerez cateva solutii de rezolvare a situatiilor abuzive
descrise in acest studiu pe care le -am descoperit impreuna cu copii.
Primul este crearea unor servicii specializate de reabilitare pentru victimele abuzului
ca si pentru abuzator. In acest sens, includerea agresorilor intr-un program terapeutic suportiv
de reabilitare in cadrul serviciilor sociale poate conduce la o ameliorare a situatiei copilului in
familie. De asemenea, aceste servicii de reabilitare trebuie sa se adreseze in egala masura si
familiilor victimelor si abuzatorilor. Rezolvarea unui caz de abuz se poate realiza si juridic
prin: scoaterea copilului din mediul abuziv (in vederea internarii sale in regim de urgenta in
institutii de ocrotire sau spitale) si stabilirea unor masuri coercitive pentru abuzator. C u toate
acestea este de preferat totusi ca minorul sa ramana in familia sa si sa se incerce rezolvarea
problemei in schimbul internarii permanente a acestuia intr -o institutie sau plasamentului
familial.
O alta masura utila ar putea fi infiintarea unor ce ntre care sa aiba drept scop
informarea opiniei publice asupra actelor de abuz si neglijare a copilului. Astfel, prin aceasta
activitate de informare care ar avea ca scop prevenirea unor rele tratamente in familie aplicate
minorului, s -ar putea reduce inci denta acestui fenomen.
Pe plan legislativ , ar trebui introduse articole de lege care sa precizeze obligativitatea
raportarii cazurilor de abuz si neglijare de catre educatori, profesori, medici si chiar de simplii
cetateni.
In acest context, statul ar tre bui sa intervina in ameliorarea nivelului economic al
acestor familii prin programe de protectie a somerilor, de recalificare profesionala si integrare
in piata muncii (somajul fiind una din principalele cauze ale pauperizarii in Romania actuala).
Alaturi de saracie,situatiile de divort in familie sau abandonarea de catre parinti sunt alti doi
factori de risc in expunerea minorului Ia rele tratamente. Din acest motiv , trebuie creat un
sistem suport pentru aceste familii, serviciile de asistenta sociala tr ebuie redirectionate catre
acestea.
Toate aceste masuri nu au nici o consistenta, daca nu se schimba mentalitatea
anumitor persoane (destul de multe totusi) care considera ca cea mai buna educatie

62 in familie se formeaza prin pedepse fizice aplicate periodi c. Multi oameni nu condamna
aceste practici si chiar le aproba ("bataia este rupta din rai").
In Romania nu exista o statistica reala a numarului de copii abuzati si neglijati. Ar fi
utila o realizare a acesteia in vederea prezentarii opiniei publice si al tor factori decizionali
pentru a se demonstra ca aceste situatii abuzive nu sunt izolate.

5.3. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

63
Cele mai frecvente cauze ale abuz ului asupra copilului în cadrul intrafamilial pe care
le-am întâlnit în investigarea cazurilor prezentate, au fost în mare parte aceleași:
 Consumul exagerat de alcool de către unul dintre părinți;
 Lipsa locului de muncă, nivelul de trai scăzut, lipsa mijloacelor financiare;
 Manifestarea unor stări depresive / boli psihice ale părintelui abuzator;
 Manifestarea violenței maritale în cadrul intrafamilial cu implicarea copiilor și apariția
abuzului.
Din punct de vedere al neglijării educaționale, părinții au convingerea că educația
școlară nu este un lucru important pentru copilul lor, ci mai important este să învețe să
muncească de la o vârstă cât mai mică, pentru a se putea descurca mai târziu în viață. De
aceea folosesc copilul la munca în gospodărie și în cele mai multe cazuri îi absentează de la
școală pentru a avea grijă de f rații mai mici cât timp ei sunt plecați la muncă.
Cu cea mai mare frecvență părinții de sex masculin, rămân „fideli” disciplinării
fizice/ violente a copiilor și a pedepselor corporale, nelu ând în considerare existența unor
metode alternative.
Putem apreci a că sprijinul social al copilului este concentrat la nivelul grupului
familial : părinții joacă rolul cel mai important în oferirea acestui sprijin, un grad redus de
implicare a părinților indicând riscul neglijării sau chiar al abuzului.
Pentru că rolul familiei în dezvoltarea copilului este unul esențial , intervenția are la
bază principiul menținerii copilului în familie și încercarea de a schimba ceva în ceea ce
privește mediul familial. Se impune cu necesitate identificarea unor modalități eficiente de
intervenție și mai ales de prevenire a abuzului asupra copilului și îndreptarea atenției
specialiștilor asupra lucrului cu familia, în vederea schimbării comportamentului părinților,
conștientizarea efectelor negative ale abuzului asupra copilului și coop erarea cu serviciile
sociale, cu școala în vederea schimbării și creării unui mediu famili al favorabil îngrijirii și
dezvoltării normale a copilului.
După cum rezultă din cele relatate de -a lungul lucrării, abuzul asupra copilului este o
realitate a vieți i familiale din România, realitate pentru care serviciile din domeniul
respectării și promovării drepturilor copilului trebuie să fie pregătite. Situațiile de viață ale
copiilor expuși abuzului nu pot fi rezolvate numai prin măsuri administrative, ci prin o bună
colaborare a tuturor instituțiilor unei comunități.

64 Un mediu abuziv are consecințe traumatizate asupra copiilor. Principalele consecințe
ale abuzului asupra copilului sunt :
– copiii au tulburări de somn ;
– copiii au rezultate slabe la învățătură ;
– copiii trăiesc stări negative : neputință, autoculpabilizare, pierdere a respectului de
sine, revoltă, agresivitate sau retragere în sine ;
– copiii manifestă tendința de a fugi de acasă ;
– copiii abuzați sau neglijați nu au încredere în forțele proprii ; ei au o părere foarte
proastă despre ei înșiși ; astfel, ei se consideră timizi, fricoși, proști, fraieri, triști,
săraci, supărați – dar mai ales “răi” ; cu o astfel de imagine despre sine, acești
copii au prea puține șanse să devină niște luptători, să poat ă promova ierarhia
socială și să ocupe o poziție în societate ; ei par condamnați la nereușită și la
marginalizare.
Sugestii și propuneri:
Studiul s -a impus ca o necesitate pentru profesioniștii în domeniu și pentru cei
implicați în sistemul de protecție a copilului, dar este necesar, în egală măsură pentru
informarea opiniei publice și a factorilor de decizie. Concluziile desprinse permit formularea
mai multor sugestii și propuneri cu scopul diminuării fenomenului.
Astfel este necesară, o mai bună informare a copiilor, a opiniei publice, în general, în
legătură cu drepturile copilului și cu modalitățile de protecție împotriva abuzului și neglijării.
Modalitățile de informare trebuie să devină mai apropiate, mai acce sibile. Mass –
media, trebuie să lanseze adevărate campanii de informare privind consecințele abuzului,
educarea opiniei publice în scopul prevenirii și intervenției în situațiile de abuz. Mass -media
trebuie însă pregătită în prezentarea unor cazuri de abuz pentru a nu stigmatiza victima și a
face dificil procesul terapeutic.
Abuzu rile asupra copilului sunt comportamente fundamentale pe anumite modele
culturale bine înrădăcinate. De aceea, este esențială schimbarea mentalității tuturor factorilor
implicați – copii, părinți, pedagogi, personal medical, factori politici, instituții. Abuzul și
neglijarea nu mai trebuie privite ca ceva normal, ca ceva acceptabil sau ca o problemă internă
a familiei. Această schimbare a mentalității față de fenomenul abuzului nu se poate produce
decât printr -o informare a factorilor sociali cu privire la dimensiunile și aspectele psihologice,

65 medicale, sociale, ale fenomenului (prin studii cantitative și calitative, monitorizarea
cazurilor, etc.).
Pregătirea de specialiști în acest domeniu, îndeosebi a asistenților sociali,
psiho terapeuți, juriști, politicieni, dar și c ursuri de perfecționare pentru cadrele didactice, care
să aibă ca temă abuzul asupra copilului și modalități de diminuare a efectelor negative de
către cadru didactic .
Protecția copilului trebuie să însemne și prevenție, nu numai corecție; în prezent,
prevederile legale urmăresc mai degrabă pedepsirea abuzurilor grave (fizice, sexuale) dar
ignoră complet contextul producerii lor, pentru a încerca să le evite. Actele de abuz și
neglijare considerate “minore” sunt trecute cu vederea sau considerate “normale”. Copiii nu
știu cui să se adreseze, nu au cui să se adreseze sau, foarte mulți, nu știu că ar trebui să se
adreseze cuiva, că suferă efectiv abuzuri sau neglijări, că situația lor nu este acceptabilă.
Aspectul economic joacă un rol foarte important în generarea condițiilor favorabile
abuzului. Trebuie răspândită întreaga asistență socială a familiilor și redirecționată către
familiile cu mulți copii. Protecția șomerilor trebuie să aibă o orientare activă mai pronunțată,
pentru a oferi posibilitatea păstrării demnității persoanei și a respectului de sine. O altă
dimensiune a aspectului economic este și problema locativă. Accesul la locuințe sociale
pentru familiile sărace și cu mulți copii trebuie acordat cu prioritate.
Deși aspectul economic joacă un rol foarte important în generarea condițiilor
favorabile abuzului și neglijării, ameliorarea acestui aspect nu este suficientă pentru
eliminarea acestor condiții. Problema ab uzurilor nu se rezolvă numai prin acordarea de
ajutoare financiare familiilor în dificultate. Pentru rezolvarea acestor probleme este nevoie de
o gamă diversificată de servicii sociale pentru familie și copil. Dintre acestea, deosebit de
importante sunt se rviciile de consiliere și terapie. În cadrul acestor servicii oamenii pot fi
ajutați să își controleze starea de stres și să nu se mai descarce pe copii ; părinții sunt ajutați să
interacționeze eficient cu copii lor, să învețe să înțeleagă ce simt copiii lor, ce nevoi au, să se
identifice cu ei. Copiii sunt ajutați să conștientizeze experiențele dureroase, să se confrunte cu
ele și să le depășească, pentru a -și putea continua viața.
Servicii specializate de reabilitare pentru victimele abuzului ca și pentr u abuzator.
Deși includerea agresorilor într -un program terapeutic suportiv de reabilitare în cadrul
serviciilor sociale poate constitui un element cu grad crescut de risc, noi ca profesioniști nu
putem omite că fiecare agresor are istoria sa personală car e devine, sub acțiunea anumitor
stimuli de mediu, un factor favorizant al comportamentului abuziv.

66 Tipurile de servicii punctuale (prevenție, intervenție și reabilitare) oferite în egală
măsură victimelor și agresorilor trebuie să se adreseze și familiilor acestora. Familia conform
teoriei sistemelor, devine disfuncțională atunci când una dintre verigile sistemului este
confruntată cu probleme, tensiuni, conflicte economice, psihologice sau de adaptare socială.
Crearea de centre de criză (urgență) care să p ermită intervenția în protecția copilului
(scoaterea din mediul abuziv).
Schimbarea atmosferei din școli; îmbunătățirea bazei materiale, a orelor și
programelor, reducerea solicitărilor școlare, dar, mai ales, crearea unei atmosfere destinse,
securizante, agreabile.
Găsirea unor posibilități eficace de organizare a timpului liber al copiilor. Prin
aceasta, se încearcă o contracarare a socializării negative din “anturaj”. Atitudinile, valorile,
comportamentul copiilor – toate acestea sunt modelate decisiv de către “anturaj”.
Agresivitatea fizică și verbală care caracterizează aceste micro -medii își vor pune amprenta
asupra personalității copiilor care sunt socializați în acest mod.
Parteneriatul dintre stat și organizațiile neguvernamentale în domeniu trebuie extins,
în sensul în care fiecare instituție trebuie responsabilizată prin lege în sesizarea,
instrumentarea și soluționarea cazurilor de abuz și neglijare. Dacă actorii sociali implicați în
cazurile de abuz și neglijare nu comunică și acționează ca o reț ea socială de servicii,
intervenția nu este completă, eficientă și poate fi supusă eșecului. Conform legislației actuale
orice persoană fizică, juridică, poate raporta cazurile de abuz instituțiilor abilitate în
intervenție (Poliție, DGASPC -uri, Parchet). Aceste trei instanțe, sunt cele care, prin corelarea
tipurilor de intervenție, instrumentează cazurile, urmând ca apoi ele să fie referite pentru
tratament terapeutic altor servicii sociale specializate (Centre de consiliere, Centre de
tratament și reabili tare, etc.).

BIBLIOGRAFIE

67
– Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2001
– Cojocaru, S., Consilierea tinerelor mame, Ed. Lumen, Iași, 2004
– David M.Cooper și David Ball -„Abuzul asupra copilului”
– Ionescu, Ș. (coordonator) „ Copilul maltratat – Evaluare, Prevenire, Intervenție ”,
Fundația Internațională pentru Copil și familie, București, 2001
– Fundația Salvați Copiii, Abuzul și neglijarea copilului, București, 2000
– Irimescu, Gabriela, Tehnici specifice în asisten ța socială, Editura Universității
„A.I.Cuza”, Iași, 2002
– Jones , D., Pickett, J., Oates, M., Barlear, P. – „Understanding Child Abus e”, Mac
Millian, Editura L.T.D., London, 1987
– Killen, K . – „Copilul maltratat”, Editura Eurobit, București, 1998
– Manea, L., Metode și tehnici în asistența socială – suport de curs, București, 2004
– Osterrith , P. – „Copilul și familia”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973
– Popescu,V., Radut,M, „Copilul maltratat, în Viața Medicală: 420, nr. 2. Anul X,
ianuarie 1998
– Rășcanu, R., Psihologie medicală și asistență socială”, Editura Știință&Tehnică,
București, 1997
– Roth -Szamoskozi,Maria, Protecția copilului – dileme, concepții și metode, Editura
Presa Universitară Clujană, Cluj, 1999
– Zamfir, C. (coord.) – „Pentru o societa te centrată pe copil”, Editura Alternative,
București, 1997
– Zamfir, E., Neculae, N. (coord.) – „Sărăcia – o abordare psihologică” în „Psihologia
socială”, Editura Polirom, Iași, 1996
*** Copilul abuzat, neglijat – cunoaștere, prevenire, intervenție – lucra re realizată de
Organizația Salvați Copiii și editată cu sprijinul financiar al Reprezentanței UNICEF în
România, 1998

68 *** Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Cunoștințe și deprinderi de bază
pentru referenții sociali din cadrul autorităț ilor publice locale – Manualul
Participantului, București, mai, 2005
– http://www.dexonline.ro