If you dont have integrity, you have nothing. You cant buy it. You can have all the money în [629631]

1

If you don't have integrity, you have nothing. You can't buy it. You can have all the money în
the world, but if you are not a moral and ethical person, you really have nothing.
-Henry Kravis- Kohlberg Kravis Roberts & Co. (KKR) being the cofounder of the American
private equity firm Kohlberg Kravis Roberts, known aș KKR, and for buying high profile
companies în many industries.

If ethics are poor at the top, that behavior îs copied down through the organization.
— Robert Noyce, inventor
America's highest economic need îs higher ethical standards – enforced by strict laws
and upheld by responsible business leaders.
— George W. Bush, 43rd President
Ethics and religion must not stay at home when we go to work.
— Achille Silvestrini, Cardinal of the Roman Curia

Ethics is not definable, is not implementable, because it is not conscious; it involves not only
our thinking, but also our feeling
Valdemar W. Setzer, Brazilian anthropologist

If ethics are poor at the top, that behavior is copied down through the organization
Robert Noyce, inventor of the silicon chip

“A man without ethics îs a wild beast loosed upon this world.”
Albert Camus quotes (French Novelist, Essayist and Playwright, 1957 Nobel Prize for
Literature, 1913-1960)

2
CUPRINS:

I. Etica – Definiții și concepte……………………………………………………………………………………….3
II. Etica afacerilor internaționale…………………………………………………………………………………..8
III.Cultura și etica în afaceri…………………………………………………………………………………………9
IV.Probleme etice legate de forța de muncă………………………………………………………………….10
V.Studiu de caz: Victoria’s Secret………………………………………………………………………………12
1. Scurt istoric………………………………………………………………………………………………..12
2. Magazine și vânzări…………………………………………………………………………………….14
3. Peisajul competitiv……………………………………………………………………………………..15
4.Succesul în ceea ce privește marketingul companiei…………………………………………16
5. Celălalt Secret al Victoriei……………………………………………………………………………18
VI. Bibliografie și Webografie……………………………………………………………………………………28

3
I. ETICA – DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

Etică în afaceri este o disciplină pe care mulți oameni o iau în răspăr: pe unii îi amuză
copios, altora li se pare o glumă proastă. Mai toate lucrările consacrate acestui subiect
menționează faptul că, în opinia majorității oamenilor, sintagma „etică în afaceri” este (cum
spun anglo-americanii) un oximoron, adică o contradicție în termeni, de genul „cerc pătrat”,
„zgârcit cheltuitor” sau „mamă virgină”. Faptul este înregistrat ca atare, fără să i se acorde prea
multă atenție. Eu cred însă că merită să ne întrebăm care sunt premisele acestei opinii atât de
răspândite.
Cei care privesc raportul dintre etică și lumea afacerilor din afară, ca simpli spectatori
ai vieții economice, zâmbesc ironic atunci când aud de „etică afacerilor”, deoarece, prin
definiție, stabilesc un raport de incompatibilitate între cele două noțiuni. Foarte adesea, oamenii
sunt tentați să idealizeze sfera eticului, considerând că a fi „etic” înseamnă a te comporta
întotdeauna altruist, urmărind, mai presus de orice, binele aproapelui. În vreme ce moralitatea
este echivalată cu sfințenia, lumea afacerilor este demonizată, fiind zugrăvită în clișeele
arhicunoscute: lăcomie, cinism, egoism feroce, rapacitate, corupție, dispreț față de legi și față
de oamenii „simpli și onești” care muncesc din greu pentru a-i îmbogăți pe niște exploatatori
fără scrupule etc. Firește că, definite în acești termeni, etică și afacerile sunt antitetice deoarece
„a face afaceri” presupune cu necesitate un comportament pe de-a-ntregul imoral.
În lumea noastră grăbită și agitată, din ce în ce mai mulți oameni sunt ahtiați după
noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din acest punct de
vedere, „stăm bine”. Etică în afaceri este un domeniu academic și un subiect de dezbatere
publică teribil de recent.
Atât de recent, încât nu au început încă polemicile și disputele privind probleme de
genul: „Cine este autorul care a propus și a impus termenul etică în afaceri?” sau „Cui aparține
cu adevărat primul articol, eseu sau tratat de etică în afaceri?”. Privirile retrospective încă nu
sunt de actualitate, ceea ce mă scutește de obligația (întotdeauna plicticoasă) de a introduce în
acest prim capitol inevitabilele „scurte considerații asupra istoriei disciplinei”.
Etică în afaceri are o vârstă prea fragedă ca să putem vorbi deja despre fondatori,
clasici, moderni, contemporani, postmoderni și hiper moderni. Ca mai toate noutățile din
ultimul secol, și business ethics este o invenție americană. Pentru unii, originea transatlantică
a noii discipline este o garanție de calitate, seriozitate și performanță; pentru alții, dimpotrivă,
orice vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial și – neapărat –
„imperialist”.
Entuziasmantă sau detestabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spațiul nord-
american, de unde s-a răspândit apoi în toată lumea „civilizată”, mai exact în țările în care se
poate vorbi cu temei despre economie de piață și stat de drept. Cu britanicii în frunte, europenii
s-au „contaminat” și ei de interesul crescând față de etică în afaceri abia în anii de după 1980.
În România, acest (eventual) interes abia este pe cale să se nască. Să fie vorba numai
de mimetismul „formelor fără fond” sau de o firească racordare la „trend”-urile lumii evoluate?
Iată o întrebare la care e prea devreme să încercăm a găsi un răspuns. Întrebările pe care le vom

4
pune în acestă lucrare sunt altele: ce se înțelege (ori nu se prea înțelege) prin etică în afaceri?
Care sunt problemele cele mai caracteristice și cele mai importante pe care încearcă să le
elucideze etica în afaceri? În sfârșit, de ce este importantă și tot mai intens cultivată această
disciplină în țările cele mai avansate?
P. V. Lewis e de altă părere. El definește etica în afaceri drept „acel set de principii
sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”.
Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le
facă, etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în
afaceri (Lewis, 1985). Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după
Lewis, etica în afaceri își delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral
care indică agenților economici ce trebuie și ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
În opinia „sintetică” a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la
secțiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat,
etica în afaceri este un domeniu de investigații filosofice, având propriile sale probleme și teme
de discuție, specialiști, publicații, centre de cercetare și, desigur, o varietate de curente sau școli
de gândire. În acest sens, Crisp sugerează că „etica în afaceri se referă la străduințele filosofice
ale ființelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens
(cel conturat în definiția lui Lewis), de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină „«etica»
afacerilor și a oamenilor de afaceri reali” (Cowton & Crisp, 1998, p.9). Nici mai mult, nici mai
puțin.
Cu senzația inconfortabilă că am intrat în zona crepusculară, ne gândim că simpla
lectură a definițiilor de mai sus ar putea să explice de ce atât de mulți oameni de afaceri sunt
sceptici în ceea ce privește relevanța eticii în afaceri față de problemele lor curente și față de
dilemele practice cu care se confruntă în activitatea lor. Departe de a face ca faptele nude să
apară într-o lumină mai clară și să fie mai ușor de înțeles, filosofii par să vorbească despre o
altă lume, rătăcindu-se în speculații umbroase, ce n-au nimic comun cu preocupările presante
ale celor care se ocupă de afaceri. Din fericire, nu toate definițiile eticii în afaceri sunt chiar
atât de „profunde” și de încifrate.
Iată ce spune Laura Nash, o autoare: „Etica în afaceri este studiul modului în care
normele morale personale se aplică în activitățile și scopurile întreprinderii comerciale. Nu
este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei
morale, ce acționează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice”. (Nash,
1995, p. 5)
O definiție și mai scurtă propun Andrew Crane și Dirk Matten, într-un foarte recent
tratat semnificativ intitulat Business Ethics. A European Perspective: „Etica în afaceri este
studiul situațiilor, activităților și deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu
(ceea ce este moralmente) bine și rău” – (în original right and wrong]) (Crane & Matten, 2004,
p. 8).
Dar marea majoritate a celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să
formuleze o definiție explicită a eticii în afaceri, ci presupun că sensul intuitiv al expresiei ca
atare este suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări pedant academice. Or,

5
nici această presupoziție nu este întru totul corectă. Observăm cu ușurință că „etica în afaceri”
este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în măsura în care cititorul
neavizat știe ce înseamnă cuvintele „etică” și „afaceri”. Cu această condiție, este ușor de înțeles
că, în rând cu etica medicală, etica juridică sau bioetică, business ethics este o teorie etică
aplicată, în care conceptele și metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea
problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiția sau
afacerile.
Dar ce înseamnă cuvântul „etică”? Sociologul Raymond Baumhart a pus această
întrebare unor oameni de afaceri americani și a primit următoarele răspunsuri tipice:
„Etica are de-a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine
sau rău”.
„Etica este legată de credința mea religioasă”.
„A fi etic înseamnă să respecți legea”.
„Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate”.
„Nu știu ce înseamnă acest cuvânt”. (apud Mitchell, 2003, p. 8)
Nici unul dintre aceste răspunsuri nu este corect (exceptându-l pe ultimul, firește)
Destui oameni sunt tentați să asocieze etică și sentimentele, gândindu-se probabil la
un soi de vibrație empatică față de aproapele nostru. Dar etica nu este legată în mod necesar de
anumite stări afective. Acestea sunt schimbătoare, capricioase și nu pe deplin supuse rațiunii,
astfel încât foarte frecvent tocmai sentimentele sunt acelea care ne îndeamnă să ne abatem de
la normele etice: să iubim cu înfocare soția prietenului său a șefului, să fim invidioși față de cei
ce ne sunt cumva superiori, să-i detestăm pe unii oameni doar pentru că fac parte dintr-o
anumită categorie socială stigmatizată etc.
Etica nu se află într-o relație necesară nici cu religia. Ce-i drept, majoritatea religiilor
susțin standarde etice înalte. Dar dacă etica n-ar fi decât un apanaj al religiei, atunci ea nu ar fi
valabilă decât pentru persoanele religioase. Or, etica se adresează în egală măsură ateilor și
sfinților, astfel încât nu poate fi în nici un caz confundată cu religia sau pe deplin subordonată
ei.

„A te comporta etic nu e totuna cu a respecta legea”

Nu rareori legea încorporează anumite convingeri morale, pe care le împărtășesc
numeroși cetățeni ai unui stat. Dar legea, ca și sentimentele, se poate abate față de ceea ce este
etic. Sclavia negrilor din America înainte de războiul de secesiune, politica de apartheid din
Africa de Sud sau discriminarea femeilor în țările fundamentalist islamice oferă exemple
grotești de relații sociale inumane, impuse prin forța unor „legi” inacceptabile din punct de
vedere etic.
În sfârșit, a fi etic nu se confundă cu a te conforma pe deplin unor modele de conduită
acceptate în societate. În multe cazuri, majoritatea oamenilor cultivă într-adevăr tipare
comportamentale juste sub aspect etic, dar nu întotdeauna. Uneori, aceste modele sociale de
comportament se pot afla în conflict cu principiile etice. Se poate întâmpla ca o întreagă

6
societate să fie moralmente coruptă; Germania nazistă, Rusia bolșevică sau România ceaușistă
(și, din păcate, și cea post ceaușistă) sunt exemplare în acest sens.
Pe de altă parte, dacă a te comporta etic ar fi totuna cu a imita modelele social
acceptate, atunci, pentru a ști ce este corect din punct de vedere etic, individul ar trebui să afle
ce anume se consideră acceptabil în societatea din care face parte. Ca să decid, de exemplu, ce
ar trebui să gândesc despre avort sau eutanasiere, ar fi necesar să întreprind un sondaj de opinie
la nivelul societății românești și apoi să mă conformez opiniei majoritare. Dar nimeni nu
încearcă să găsească soluția unui subiect de controversă etică în acest fel. În plus, lipsa unui
deplin consens social face imposibilă identificarea eticii cu ceea ce se consideră acceptabil într-
o anumită societate. Unii oameni sunt de acord cu avortul și cu eutanasierea, alții nu și atunci,
care dintre ei se află pe poziția corectă din punct de vedere etic?

„De ce este importantă astăzi etica în afaceri?”

Fie ca o reacție față de cultura yuppie1 din anii ’80, fie ca un reflex al (mișcării)
’caring, sharing’ din anii ’90, etica în afaceri a devenit o modă” – spune Elaine Sternberg, o
autoare britanică de prima mână, despre care voi vorbi de asemenea pe larg în secțiunea a doua.
După care se grăbește să adauge: „Spre deosebire însă de hoola hoops sau Rubik cubes, etica
în afaceri nu este o modă trecătoare.” (Sternberg, 1994, p. 26) Merită să trecem în revistă
fenomenele sociale, economice și culturale pe care le menționează Sternberg pentru a explica
temeiul afirmației sale de mai sus.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că puterea și influența firmelor private asupra
întregii societăți este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent
întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune și prejudicii indivizilor,
comunităților și mediului. Politicile guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în relief
anumite probleme de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate și în tranziția societății
românești spre o economie de piață funcțională. Atât în țările occidentale, cât și în țara noastră
programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în
proprietatea statului să se adapteze cerințelor de eficiență și rentabilitate ale unor
afaceri comerciale.
Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-
și lor însă remunerații substanțial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub
semnul întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele
esențiale pe care trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale: trebuie acestea să se pună
în primul rând în serviciul bunăstării generale a societății ori să servească mai presus de orice
interesele acționarilor?

1 Yuppie este denumirea unei ideologii a „lupilor tineri” de pe Wall Street, a căror ideologie cultiva
agresivitatea, succesul cât mai rapid prin speculații riscante la bursă și afișarea cât mai ostentativă a opulenței
financiare, prin cheltuieli nebunești pentru mașini, vile și iahturi luxoase, private jets etc. Caring, sharing
(literal „a-ți păsa, a împărți”) este un contracurent din anii ’90, născut nu în comunitatea oamenilor de afaceri, ci
în cercurile militante ale societății civile din SUA, care cultivă responsabilitatea tuturor partenerilor sociali față
de cei defavorizați, față de mediu etc.

7
O dată cu retragerea totală sau parțială a administrației de stat din anumite sectoare de
activitate pe care le-a controlat timp de multe decenii, s-au pus tot mai multe întrebări în
legătură cu măsura în care firmele private ar trebui să preia responsabilitățile pe care statul și
le-a declinat. Speranțele că oamenii de afaceri ar putea să susțină financiar dezvoltarea artelor,
a științei și educației nu sunt câtuși de puțin ceva de dată recentă. Nouă este însă transformarea
speranțelor în așteptări și chiar în pretenții; ceea ce odinioară se consideră a fi doar generozitate
voluntară apare în opinia tot mai multor oameni drept „responsabilitate socială”. Nouă este și
vehemența cu care o bună parte a opiniei publice solicită firmelor și corporațiilor private să se
implice în eradicarea tuturor relelor din societatea contemporană. Nu e suficient ca investitorii
să ofere pe piață produse de tot mai bună calitate, mai sigure și mai accesibile pentru
consumatori sau ca aceștia să asigure condiții de lucru tot mai bune pentru salariați, ci și să
salveze speciile biologice în pericol de dispariție, să protejeze monumentele istorice, să susțină
sistemul de sănătate ori să se implice în eradicarea sărăciei pe întreaga planetă. (Firește că astfel
de controverse sunt de actualitate numai în Occident. Până acum, proaspeților noștri milionari
nici măcar nu le-a trecut prin minte să sprijine arta, știința, sănătatea sau educația; cel mult unii
s-au implicat financiar în sponsorizarea unor cluburi de fotbal, în terenuri de golf sau gale de
box, în vreme ce alții se pretind mari vânători de animale sălbatice mari și mici).
Creșterea interesului față de etică în afaceri este determinată și de schimbarea naturii
înseși a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de
globalizare. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe și mai dinamice
decât au fost vreodată până acum. În consecință, apar probleme noi, iar certitudinile valoric
normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context
multinațional și multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă și se modifică rapid.
Drept urmare, chiar și problemele mai vechi devin tot mai greu de soluționat, iar afacerile
trebuie să repună în discuție anumite principii și valori considerate până de curând a fi de la
sine înțelese.
Creșterea importanței acordate eticii în afaceri se explică și prin modificările suferite
de strategiile și structurile corporațiilor. Curente recente în teoria și practica managerială,
precum total quality management, ca și procesele de restructurare și redimensionare a firmelor
de top au condus la abandonarea multor practici tradiționale de conducere a proceselor
economice. Ierarhiile manageriale stufoase și rigide s-au aplatizat considerabil. În consecință,
autoritatea și răspunderea decizională s-au dispersat din ce în ce mai mult în cadrul firmei:
decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase și de către tot mai mulți angajați.
Iată de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul să înțeleagă cât mai bine
complexitatea problemelor de natură etică; toți membrii unei firme trebuie să cunoască valorile
și țelurile esențiale ale organizației și cum trebuie să se reflecte acestea în conduita practică a
firmei în mediul economic. Dar pentru ca etica în afaceri să se disemineze în toate ungherele
unei firme, ea trebuie să fie mai întâi înțeleasă. Înțelegerea criteriilor morale de conduită în
afaceri este deosebit de importantă, deoarece noile structuri organizaționale dau naștere unor
noi complicații, (legate de circulația informațiilor și administrarea informațiilor în cadrul
diferitelor colective de lucru și al întregii organizații), pentru care nu există precedente

8
tradiționale. Pentru ca „împuternicirea” angajaților (engl. empowerment) să aibă succes, o
înțelegere temeinică a eticii în afaceri este absolut necesară.
Cert este faptul că și în context european se configurează un consens tot mai deplin
asupra importanței eticii în afaceri, fie că e vorba de studenți, profesori, funcționari
guvernamentali sau consumatori, dar mai ales de firmele comerciale. În mai toate universitățile
din Europa s-au introdus în ultimii ani cursuri de etică în afaceri; numărul articolelor publicate
în presă pe teme de business ethics a crescut enorm.
Se poate chiar vorbi despre o nouă „industrie” în domeniu: în corporațiile moderne
există deja directori pe probleme de etică (corporate ethics officers); a crescut numărul
consultanților independenți în materie de etica afacerilor; sunt tot mai viguroase și prezente pe
piețele de capital trusturile de ethical investment; de mare autoritate și influență se bucură
activitățile de audit, monitorizare și evaluare etică, de curând inițiate și dezvoltate de firme
prestigioase, precum KPMG, McKinsey, PriceWaterhouseCoopers și altele (cf. Crane &
Matten, 2004, p. 13-14).

II. ETICA AFACERILOR INTERNAȚIONALE

Presiunea opiniei publice din țările capitaliste avansate au impus treptat etica în afaceri
nu numai ca dizertație academică, ci și ca un ansamblu tot mai coerent și autoritar de reguli
care orientează deciziile manageriale. Oamenii de afaceri onești și performanți nu se mai
îndoiesc de faptul că good ethics îs good business, asumându-și (indiferent din ce motive)
responsabilități și obligații față de un spectru tot mai larg de stakeholders: proprii angajați,
consumatorii, furnizorii, creditorii, comunitățile locale în care își au sediul, statul sau mediul
înconjurător. Dar, până de curând, toate aceste argumente etice și reguli morale și-au limitat
sfera de valabilitate și de aplicabilitate exclusiv pe plan domestic, fiind considerate prea puțin
sau chiar de loc relevante în sfera afacerilor internaționale. Așa se explică faptul că abordarea
teoretică a eticii în afacerile internaționale s-a produs cu mare întârziere; prima lucrare, de-
acum clasică în acest domeniu, The Ethics of Internațional Business, a fost publicată de către
Thomas Donaldson abia în anul 1989.
Un prim motiv pentru care posibilitatea eticii în afacerile internaționale a fost privită
cu rezervă este unul de natură mai degrabă speculativă. Printr-un acord tacit, însă câtuși de
puțin de ordinul evidenței, analiștii au convenit că principalii agenți economici care operează
pe piața mondială sunt corporațiile multinaționale.
Acest fapt nu poate fi pus nicicum la îndoială, dar aceasta nu înseamnă că firmele de
mai mici proporții, care încheie contracte cu parteneri din alte țări, reprezintă cantități
neglijabile, nevrednice de a fi luate în discuție. Concentrându-și atenția exclusiv asupra
activităților economice la scară planetară ale marilor corporații, analiștii s-au blocat în fața unei
false probleme. Moralitatea este legată de comportamentul unui agent liber, înzestrat cu voință
autonomă și conștiința relativ clară a deosebirii valorice dintre bine și rău; într-un cuvânt,
condiția morală poate fi atribuită numai persoanelor sau indivizilor. Or, corporațiile de mari
dimensiuni, precum I.B.M., General Motors, Toyota sau Shell, cu zeci de mii de salariați și
cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de dolari, nu sunt persoane „fizice”.

9
Chiar dacă au personalitate juridică, acești coloși sunt niște organizații anonime și
impersonale, cărora nu li se pot atribui decât obligații legale, nu însă și răspunderi morale
propriu-zise.

III. CULTURA ȘI ETICA ÎN AFACERI

Această diversitate culturală se manifestă pe toate planurile vieții economice. În
absența unor valori și reguli morale absolute, cum ne putem da seama de felul în care va aprecia
ce-i bine și ce-i rău și de modul în care va acționa un partener de afaceri din altă țară? Ei bine,
răspunsul e unul singur: trebuie să cunoaștem cât mai bine cultura din care acesta face parte și
ale cărei valori și norme le împărtășește.
Dar ce este cultura? Pare evident faptul că, la prima vedere, cultură e aceea care îi face
pe francezi francezi, pe chinezi chinezi sau pe români români. Geert Hofstede compară cultură
cu un fel de „software al minții” – programul social care ne conduce modul de gândire, de
acțiune și de percepere a binelui și răului, „formatând” imaginea fiecăruia despre sine în
raporturile cu ceilalți. Astfel concepută, cultura nu este ceva înnăscut. Nu există niște gene
speciale care îi fac pe americani să pună preț pe individualism și cutezanță sau pe germani să
prețuiască ordinea rigidă. Este vorba de un comportament învățat care, prin urmare, poate fi
modificat. În spiritul metaforei lui Hofstede, ar fi suficient să instalăm un program cultural
pentru a gândi ca un englez, ca un brazilian sau thailandez. Din păcate, lucrurile nu sunt chiar
atât de simple în realitate. Pentru a pătrunde spiritul unei alte culturi este nevoie de studiu, de
un acut simț de observație și, mai presus de orice, de voința de a învăța, abandonând ideea că,
din start și în toate privințele, „cultura noastră este superioară”.

IV. PROBLEME ETICE LEGATE DE FORȚA DE MUNCĂ

Cele mai sensibile probleme de personal cu care se confruntă corporațiile
multinaționale sunt următoarele:
1) Salarizarea angajaților, care lucrează pentru companii multinaționale în țări cu nivel
de dezvoltare sensibil mai scăzut în comparație cu țările de origine, este, de multe ori, mai
mică. Se impută investitorilor străini faptul că exploatează forța de muncă din țările slab

10
dezvoltate, plătind de câteva ori mai ieftin aceeași muncă pe care o prestează salariații cu
calificări similare din țările de origine. Pe de altă parte, aceștia din urmă sunt dezavantajați de
faptul că, prin mutarea investițiilor și a unităților de producție în Lumea a Treia, crește șomajul
din țările dezvoltate. Pe scurt: corporațiile transnaționale sunt vehement acuzate pentru că
adoptă politici egoiste. Urmărind maximizarea profiturilor, ele încalcă acel ipotetic contract
social cu diferitele categorii de stakeholders, aducând prejudicii deopotrivă salariaților din
țările de origine – care pierd locuri de muncă și a căror presiune sindicală scade în intensitate,
o dată ce patronatul poate amenința cu delocalizarea investițiilor în alte țări – și angajaților din
Lumea a Treia – care sunt puși să presteze munci echivalente celor din statele dezvoltate, fiind
plătiți mult mai prost.
Problema nu e nici pe departe atât de simplă și lucrurile nu pot fi privite doar în alb și
negru. Contraargumentele sunt numeroase și au greutate. În primul rând, alternativa pentru
salariații din țările slab dezvoltate este a fi prost plătiți (comparativ cu angajații din lumea
bogată) sau a nu fi plătiți de loc, atâta timp cât, de multe ori, principalul punct de interes pentru
investitorii străini sunt tocmai costurile mai scăzute ale forței de muncă. Se mai susține apoi,
de multe ori pe bună dreptate, că salariile oferite de unele corporații multinaționale sunt oricum
sensibil mai mari decât media din țările sărace în care operează aceste corporații. În plus,
mediul de muncă pe care îl oferă multinaționalele este mai corect, mai civilizat și anumite
principii de recrutare și promovare a forței de muncă sunt treptat implantate în țările din
Lumea a Treia, disipând astfel modele mai evoluate de tratament al forței de muncă de către
patronat.
Pe de altă parte, salariații bine plătiți din țările avansate sunt invitați să accepte legile
pieței și ale competitivității. Menținerea salariilor lor ridicate nu este un privilegiu absolut,
necorelat cu eficiența, productivitatea și rentabilitatea. Dacă, se spune, locurile lor de muncă ar
fi menținute cu orice preț, ca și nivelul foarte ridicat al salariilor, concurența ar profita și ar
invada țările sărace, unde ar realiza produse și servicii similare calitativ, dar mult mai ieftine,
ceea ce le-ar permite să cucerească piața, ruinând, până la urmă, pe cei care nu s-ar adapta;
sfârșitul ar fi și mai tragic: falimentul, adică șomaj, fonduri bugetare pentru programe de
asistență socială mai reduse, resurse interne de investiții (noi locuri de muncă alternative) și
mai puține etc. Într-un cuvânt, în scurt timp o politică „socială” a corporațiilor multinaționale
s-ar solda cu consecințe extrem de rele pentru toată lumea;
2) Managementul filialelor din alte țări ale corporațiilor multinaționale pune, la
rândul său, destule probleme etice. În genere, marile firme preferă să acorde un credit scăzut
managerilor locali, implantând la conducerea filialelor manageri din țările de origine. Aceștia
nu cunosc, în unele cazuri, suficient de bine tradițiile și problemele locale și nu sunt destul de
flexibili față de doleanțele și dificultățile partenerilor și angajaților din țările unde sunt
implantați. Acesta este motivul principal pentru care, în ultimii ani, corporațiile multinaționale
au adoptat o politică de aclimatizare managerială, promovând din ce în ce mai activ lideri locali,
formați și pregătiți profesional în Occident, unde își pot însuși metodele și tehnicile
managementului modern;

11
3) Discriminarea femeilor este o problemă delicată, de care firmele investitoare nu se
fac propriu-zis vinovate, întrucât nu managerii lor sunt aceia care o impun, ci tradițiile și
credințele religioase locale. Ceea ce se impută corporațiilor multinaționale de către opinia
publică din țările de origine este neimplicarea mai hotărâtă într-o politică activă, agresivă chiar,
de eliminare a discriminării femeilor în țările din Lumea a Treia unde ea reprezintă o practică
greu de combătut. Alte critici, mai virulente și mai întemeiate, se referă la faptul că, în unele
țări sărace, unde religia nu împiedică participarea femeilor la viața economică (America Latină,
de exemplu), discriminarea sexuală îmbracă o altă formă, și anume angajarea cu precădere a
femeilor, deoarece salariile lor sunt mult mai mici decât cele solicitate de către bărbați;
4) Angajarea minorilor (engl. child labour) constituie, neîndoielnic, aspectul cel mai
des incriminat și categoric în sine criticabil în ceea ce privește problemele de personal ale
corporațiilor multinaționale. Și în acest caz se invocă argumentul că, fără suportul material al
copiilor angajați, familiile acestora ar fi lipsite de orice mijloace de subzistență, iar copiii
respectivi ar avea de ales între a muri de foame sau a cerși, fura și vagabondă. Este însă cert
faptul că educația, sănătatea și dezvoltarea psiho-somatică a copiilor care lucrează de la vârste
destul de fragede au grav de suferit, iar viitorul lor este unul foarte sumbru. Scoțând un număr
apreciabil de copii din circuitul educațional, calificarea forței de muncă din țările sărace ale
lumii stagnează la un nivel foarte scăzut, cu urmări pe termen lung în ceea ce privește
perspectivele de dezvoltare și modernizare ale acestor țări. Răul se produce, așadar, atât la nivel
individual, cât și social;
5) Măsurile de protecție a salariaților constituie o altă problemă care dă bătăi de cap
firmelor de talie internațională în ceea ce privește imaginea lor publică în țările de origine și
mai puțin în țările slab dezvoltate în care operează, deși muncitorii de acolo sunt cei care au
realmente de suferit. În Lumea a Treia legislația muncii este slab dezvoltată sau practic
inexistentă, astfel încât standardele de protecție a personalului la locul de muncă sunt foarte
joase prin comparație cu cele din țările dezvoltate. Iată de ce corporațiile multinaționale iau
măsuri de protecție mult mai puțin riguroase la filialele lor din Lumea a Treia decât o fac,
obligate de legislație și de presiunea opiniei publice, în țările lor de origine.
Efectul: numeroase accidente, soldate cu victime sau mutilări grave ale muncitorilor
la locul de muncă. Se cere imperativ firmelor transnaționale să fie mai exigente în ceea ce
privește măsurile de protecție a muncii. Acestea nu resping ideea și fac câte ceva, dar nu prea
mult, invocând un argument de rentabilitate și unul de competitivitate. Dacă ar cheltui atât cât
trebuie pentru siguranța salariaților, costurile ar crește considerabil – iar dacă firmele
concurente nu procedează la fel, riscă să iasă de pe piață, ceea ce ar duce iar și iar la aceeași
dilemă dramatică pentru muncitorii din țările în curs de dezvoltare: riscuri și salarii sau nici
riscuri, nici salarii. Tot ceea ce se poate urmări cu bună credință este un compromis între cele
două exigențe – cea economică și cea morală.

V. STUDIU DE CAZ: VICTORIA’S SECRET

12

1. Scurt istoric:

Victoria’s Secret are cu siguranță o istorie deosebită, totul a început atunci când un
absolvent al Standford Graduate School of Business s-a simțit stânjenit cănd a fost nevoit să
cumpere o lenjerie intimă dintr-un magazin. Numele lui a fost Roy Raymond și a locuit în San
Francisco, California.
Victoria’s Secret a fost înființată în San Francisco în anii ’70 de către omul de afaceri
Roy Raymond. Primul magazin a fost deschis în anul 1977, în Standford Shopping Center.
Magazinele au fost create într-un mod în care orice domn să se simtă confortabil în momnetul
achiziționării lenjeriei intime pentru femei. Decorul magazinului a fost plăcut, confortabil, cu
pereți îmbrăcați în lemn și personal prietenos. Conceptul a fost acela de a crea o atmosfera
confortabilă, primitoare, similară cu un boudouir victorian. În locul articolelor de lenjerie
intimă așezate pe umerașe, ele au fost împerecheate în toate mărimile și montate pe cadre.
Originea numelui companiei prezintă adesea un mister. Ceea ce am descoperit este
faptul că nu există nici un „secret”. Numele „Victoria” face referire probabil la Regina Marii
Britanii. Prin alăturarea termenului de „secret” s-a dezvoltat o strategie inteligentă a brandului
de marcă, făcând aluzie la faptul că reginei îi plăcea să poarte lenjerie intimă sexy asemenea
dantelei lui „Miracle Bra”. În ciuda celor cere au spus că numele a fost preluat din cultura
engleză, Victoria’s Secret a început ca un magazin, care a fost decorat în stil victorian cu
canapele de piele roșie.
Se știe, însă, că de-alungul anilor compania a fost subiectul unor proteste și a
diverselor acuzații. Unii pretind că promovează hiper-sexualitatea prin imaginea femeilor. În
anul 2003, Curtea Supremă a decis că un mic magazin din Kentucky denumit Victor’s Little
Secret nu a încălcat marca companiei.
După 5 ani de funcționare, în anul 1982, Roy Raymond a vândut Victoria’s Secret la
Limited Brands pentru suma de 4 milioane $. Din păcate următoarea lui afacere s-a încheiat cu
faliment și acest lucru l-a împins la sinucidere. Timp de mulți ani, s-a crezut faptul că Victoria’s
Secret a aparținut patrimoniului britanic.
În timpul anilor ’80 Limited Brands a păstrat imaginea Victoria’s Secret intactă, dar
s-a extins oferind o gamă mai largă de produse incluzând pantofi, parfumuri și haine de seară.
Clientele primeau cataloagele prin poștă de 8 ori pe an.
Astăzi, produsele create de Victoria’s Secret prezintă o performanță de top în industria
aparținătoare. Sub patronatul Limited Brand’s, Victoria’s Secret are o istorie în a fi sexy, pline
de tinerețe și romantice. Barbații și femeile din lume au ajuns să recunoască Victoria’s Secret
ca fiind locul de unde iși pot achiziționa cadouri de tipul lenjeriilor intime sau a parfumurilor.
Împreună, aceste trei mijloace de marketing combinate cu marketingul agresiv al Victoria’s
Secret au transformat marca în cel mai cunoscut brand de lenjerie intimă și a adus o mai mare
atenție asupra acestei industrii.
Mare parte din succesul Victoria’s Secret îi este atribuit lui Grace Nichols. Aceasta s-
a alăturat brandului în anul 1986 pe postul de vice președinte și manager general de vânzări. În

13
anul 1988 ea a fost promovată la postul de vice președinte executiv. În anul 1991, doamna
Nichols a fost denumită CEO (Chief Executive Officer) al Victoria’s Secret. Sub conducerea
lui Grace Nichols, Victoria’s Secret a devenit una dintre cele 10 branduri de top recunoscute
în lume și leader în retail-uri de specialitate în lenjerie intimă.
Succesul feneomenal al Victoria’s Secret a adus o creștere a veniturilor, dar în același
timp și o serie de controverse. Prezentările de modă Victoria’s Secret, Cataloagele și modele
au devenit mult mai revelatoare, mai voluptoase și mai controversate.
În iulie 2007 Limited Brands au vândut 75% din lanț către Sun Capitol Partners,
datorită faptului că aceștia sunt capabili să se focuseze pe creșterea lanțului adaugând și
produsele de îngrijire corporală.
Sunt peste 1000 de magazine Victoria’s Secret pe teritoriul SUA și peste 100 de
magazine independente Victoria’s Secret Beauty care sunt localizate în multe dintre centrele
comerciale din SUA. Vânzările de produse de îngrijire corporală, lenjerie intimă, pijamale,
pantofi, costume de baie, sutiene și chiloței au înregistrat 400 milioane $ doar din cataloage în
timpul unui an.
Victoria’s Secret a adoptat conceptul ecologic în momentul în care ecologiștii i-au
presat să ceeze un catalog care să fie în ton cu normele ecologice. Catalogul nu mai este realizat
din lemn de caribou din Canada, ci este realizat din deșeuri de consum de 10% hărtie reciclată.
Începând cu anii ’90 ei au început să folosească supermodele precum Tyra Banks,
Heidi Klum și Carolina Kurkova alături de altele. Victoria’s Secret se mândrește cu serviciu
clienți și cred în încercarea de a crește vânzările oferind o atenție frecventă, dar și cardul de
fidelitate Victoria’s Secret, care poate oferi consumatorilor reduceri suplimentare, inclusiv
vouchere cadou.
În ceea ce privește evenimentele, primul fashion show Victoria’s Secret a fost găzduit
în anul 1995, iar presa modială a făcut recenzii foarte bune și l-au catalogat ca fiind
„evenimentul de lenjerie intimă al secolului”. Compania VS a apărut pe prima pagină a ziarelor
și a făcut înconjurul lumii în momentul în care prezentarea a fost difuzată simultan pe TV și pe
Internet.
VC a fost recunoscută pentru contribuțiile sale caritabile. În anul 2000, în timpul
Festivalului de Film de la Cannes au adunat 3,5 mil. $ pentru o campanie împotriva SIDA.
Perioada 2001 – 2009 a fost una controversată. A fost însoțită de spectacole anuale,
anularea unui eveniment din cauza morții premature a mamei lui Kanye West, Rutger’s
University au avut o apariție în timpul ultimei prezentări pe podium a lui Tyra Bankes în anul
2005, „Fantasy Bra” a fost pe val din 2001 și în anul 2006 a apărut sub-brandul Pink. În anul
2009 spectacolul de modă a fost gazduit în Big Apple, New York City.
Dacă Roy Raymond ar fi trăit azi, ar fi fost mândru de lanțul pe care l-a conceput. Ne
putem doar imagina ce ar fi crezut dacă vedea Supermodele cu aripi pe catwalk. Totul a început
în momentul în care un om a avut un vis și este regretabil faptul că el nu a putut fi aici pentru
a vedea ceea ce a creat. Roy Raymond daca te uiți la noi din cer, îți mulțumim pentru Victoria’s
Secret, ne-ai adus tuturor un magazin unic, îmbietor și elegant pentru că ai crezut că numai un
gentelman s-ar bucura de el.

14

2. Magazine și vânzări

Conform site-ului celor de la Limited Brands, Victoria’s Secret a avut în anul 2012
vânzări nete de 4, 564 mil. $ și un număr de 1 017 magazine.
Prin catalogul Victoria’s Secret și VictoriasSecret.com, VS Direct face posibilă pentru
clienți experiența stilului de viață sexy, sofisticat și intim 24 ore/ zi, 7 zile/săpt. VC ajunge la
mai mult de 390 mil. de clienți în fiecare an prin intermediul catalogului și web site-ul este
unul dintre site-uri cu cea mai rapidă creștere și cel mai profitabil e-comerț.
Victoria’s Secret este compusă din 3 sub întreprinderi: Victoria’s Secret Stores (VSS),
Victoria’s Secret Beauty (VSB) și Victoria’s Secret Direct (VSD). VSS vinde în primul rând
lenjerie intimă ceea ce include sutiene și chiloței, pijamale, iar VSB vinde produse cosmetice,
printr-o rețea națională de magazine. VSD vinde lenjerie intimă VS, pijamale,îmbrăcăminte,
pantofi și accesorii prin cataloage și online.
Magazinele VS încearcă să fie brandul de lenjerie intimă cel mai dominant, tânăr, sexy
și sofisticat și totodată un brand cunoscut de frumusețe la nivel mondial. Clienții țintă pentru
sub-brandurile, cu excepția Pink, sunt doamnele de 26 ani. Cu o prezență în aproape toate
mall-urile importante din SUA, VSS aspiră să devină o destinație cu alură de brand, ceea ce
înseamnă că, orice client ar fi tentat să viziteze mall-urile respective doar pentru a vedea un
magazin VS.
Cu sub-brandul Pink, VS încearcă să umple spațiul cu o categorie „tânără și casual”,
o categorie care a fost anterior trecută cu vederea de către Victoria’s Secret. Pink a fost
dezvoltat de Limited Brands și a avut o creștere rapidă. Produsele Pink sunt mai ieftine decât
celelalte produse VS, strategia este mult mai complexă. Din cele trei cuvinte cheie, care descriu
clientul, cuvântul „tânăr” este cel mai important. Scopul vizat este în mod clar segmentul
demografic tânăr. În cele din urmă, compania vede VS ca un brand „aspirațional” și încurajează
femeile mai în vârstă să cumpere produsele Pink pentru ca la 40 de ani să arate ca la 30, decât
ca la 60 ani.

3. Peisajul competitiv

Managementul companiei nu percepe nici o confruntare directă pentru segmentul
afacerilor cu lenjerie intimă. Competitori minori sunt brandurile Gap Body și Chico’s. Alți
concurenți sunt American Eagle, care testează un concept de lenjerie intimă, unele
departamente ale magazinelor care încearcă sa se adapteze, precum și unele mărci europene de
lenjerie intimă care încearcă să pătrundă pe piața americană. Cu toate acestea, un manager
speculează că amenințarea maximă ar putea fi reprezentată de companii precum Wal – Mart

15
care au potențialul de a crea lenjerie sub o marcă proprie, precum și de a vinde branduri părților
terțe în același spațiu ca și a lui Victoria’s Secret și de a lua eventual pe o întreagă categorie de
produse.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că VS este o afacere care se tranzacționează
în sus și creșterea amănuntului de mediu unitar, ar putea fi chiar mai atractivă pentru jucători
ca Wal – Mart să le vândă mai ieftin și să-și crească profitul.
Managerii au observat o schimbare în preferințele consumatorilor de mai bine de 10
ani. Ei susțin că acum un deceniu, era de preferat să nu mergi la magazinele Wal – Mart sau
Target pentru a achiziționa produse de bună calitate, însă în ultimii 5 ani acest lucru s-a inversat.
Pe de altă parte, un alt manager constată că de fapt femeile din ziua de azi cumpără o gamă mai
largă de sutiene, folosindu-le pentru diferite ocazii. Acest lucru crează oportunități pentru
mărcile de producție și inovare cum ar fi Victoria’s Secret.
Victoria’s Secret Direct vinde produse prin intermediul cataloagelor sale cât și prin
intermediul internetului. Această afacere prezintă o creștere anuală promițătoare de 10-12% a
vânzărilor în ultimii ani.
VSD își desfășoară activitatea de dezvoltare a produselor concomitent cu cea a
magazinelor VS. Deși funcționează independent de magazine, VSD selectează produsele și are
întâlniri regulate cu VSS. Victoria’s Secret Direct vinde aprox. 90 000 de produse din
categoriile: lenjerie intimă, pantofi, accesorii, pijamale și produse de îngrijire corporală.
Produsele de îmbrăcăminte constitue aprox. 40% din vânzările VSD, iar lenjeria intimă restul
de 60%, rămânând afacerea cea mai importantă.
În afara brandului propriu, VSD comercializează de asemenea și branduri precum
Calvin Klein.
Ca parte a proiectului INSIGHT, VSD colaborează în strânsă legătură cu echipa de
producție pentru a crea un depozit de materiale și materii prime pentru a economisii din timp.
De asemenea, ei fac parte din inițiativa de a reduce același concept de to-market ce durează de
la 72 – 40 de săptămâni.
Una dintre provocările cu care se confruntă Victoria’s Secret Direct în afacerile sale
online este aceea de a notifica clienții în momentul în care produsele din cataloagele mai vechi
reapar în stoc. O altă provocare importantă este cea legată de returnări. În prezent, se returnează
aproximativ 25% din produsele din categoriile costume de baie și îmbrăcăminte. Cu toate
acestea o parte considerabilă a produselor returnate sunt puse înapoi pe stoc. Acestea sunt
produse ce sunt în stare bună și pot fi revândute. Comparativ, procentul de returnare a lenjerie
intime este foarte mic.
Un sondaj cu privire la tacticile de vânzare cu amănuntul realizat de Forrester research
a arătat ca 87% din achizițiile făcute online li s-a permis să fie returnate în magazine de top.
Limited Brands aspiră să integreze Victoria’s Secret alături de vânzările online. Acest lucru
implică mari provocări logistice pentru brand, dar poate avea și un impac pozitiv la nivelul de
satisfacție a clienților, deoarece clienții vor putea să întoarcă bunurile achiziționate online
pentru magazinele Victoria’s Secret și poate fi chiar o posibilitate a ridica produsele
achiziționate online din magazine.

16
Limited Brands aspiră să facă și celelalte branduri ale sale Direct – capabile.

4. Succesul în ceea ce privește marketingul companiei

Unul din punctele forte al acestei companii este strategia de publicitate. Într-o afacere
care vinde o imagine și un stil de viață, publicitatea este crucială. Victoria’s Secret cheltuiește
66 mil. $ în fiecare an pe publicitate, în esență, definirea frumuseții și ambalajele pentru
cumpărători. Mii de reclame în ziare, cataloage și spectacole televizate de modă, conving
doamnele să cumpere produse VS. Un produs Victoria’s Secret reprezintă distracție, dragoste,
fantezie, dorință. Atâta timp cât poartă produsele VS, femeile sunt transformate asemenea
Cenusăresei, din viața de zi cu zi în unii din „îngerii” de pe podium.
Fashion Show-urile Victoria’s Secret reprezintă piesa centrală pentru o publicitate
care funcționează perfect. Prin aceste evenimente VS ajunge la o audiență de peste 1 mld. de
oameni. Televizată anual, Victoria’s Secret Fashion Show „Extravaganza” are un contract de
exclusivitate cu postul de televiziune CBS. Între cele două firme există o relație simbiotică. VS
obține o oră de publicitate la nivel național, în timp ce CBS deține dreptul de difuzare pentru
cel mai popular program TV. Timp de o oră, frumoasele supermodele defilează în noile linii
de lenjerie intimă alături de efectele speciale asemeni producțiilor de pe Broadway. Femeile
sunt convinse că lenjeria intimă Victoria’s Secret va câștiga entuziasmul colegilor de sex
masculin.
Cataloagele Victoria’s Secret sunt mai profitabile decât multe reviste. Este foarte ușor
să obții unul. O persoană trebuie să intre pe site-ul VS, să introdugă o adresă de corespondență,
iar câteva săptămâni mai târziu îi este livrat gratuit la domiciliu un catalog. Peste 390 mil. de
exemplare ale catalogului sunt distribuite doar în SUA. Cine ar refuza o piesă de artă asemenea
catalogului Victoria’s Secret plin cu tot felul de imagini minunate?
Ceea ce Victoria’s Secret nu cheltuie pe Internet sau reclame de televiziune, fashion
shows sau cataloage, cheltuie pe reclame în ziare și reviste. Reclamele din ziare și reviste sunt
eficiente pentru că au o audiență mai largă. În special, Victoria’s Secret vizează reviste cu mare
potențial de a aduce clienți: Cosmopolitan, In Style, Glamour, Allure.
Ocazional, Victoria’s Secret realizează evenimente speciale pentru a sporii
publicitatea, încadrând lansarea unei noi linii de lenjerie intimă. În perioada lansării sub-
brandului Pink, în Florida, au construit un cadou roz pe 3 etaje, din care au dat produse gratuite,
care includeau vouchere pentru achiziționarea chiloțeilor de bumbac ale brandului Pink.
Victoria’s Secret deține una dintre cele mai importante resurse din industria lenjeriei
intime: supermodelele. Modelele VS sunt sinonime cu frumusețea. Reclamele au cimentat în
mintea consumatorilor faptul că VS reprezintă frumusețe și clasă.

17

Foto.1 Victoria’s Secret Fashion Show 2012 (Sursa:www.nydailynews.com)

Faptul că Victoria’s Secret are cele mai multe dintre supermodelele de top nu este o
surpriză. Nimeni nu se mândrește cu modelele GAP sau Banana Republic, dar la simpla
mențiune a modelelor VS și toată lumea tânjește după frumusețea lor. Să fi model Victoria’s
Secret este un semn de prestigiu. La fel ca și animatorii de top care sunt onorați să lucreze
pentru Disney, modele sunt entuziasmate de semnarea unui contract cu Victoria’s Secret,
deoarece aceasta le garantează un nume de succes și șansa de a fi numite într-un grup de elită
al supermodelelor alături de Adrianna Lima, Heidi Klum și Tyra Banks.
Interioarele magazinelor sunt de asemenea importante pentru imaginea Victoria’s
Secret. Tapete în nuanțe de roz pal promovează un mediu feminin și delicat. Magazinele VS
sunt menite să evoce imaginea și clasa unui boudoir Victorian, de unde își trage și numele. Nu
este de mirare că doamnele se simt mult mai confortabil să intre într-un magazin VS și să iasă
de acolo cu una din pungile dungate roz specifice brandului. Prezența unui valet care să se
ocupe de parcare confirmă faptul că Victoria’s Secret marchează cea mai înaltă clasă a fashion-
ului.

18

Foto. 2 Interiorul unui magazin VS din Londra (Sursa:www.vogue.it)

Nu există nici un dubiu că Victoria’s Secret sunt foarte buni în publicitate. Succesul
brandului ca rezultat al calității produselor sale, este dat de campaniile agresive. Fără o etichetă
sexy sau feminină, firmele mici ar putea percepe putere acestui brand ca o barieră. Totuși este
o barieră mare pentru intrarea firmelor chiar dacă sunt suficient de mari pentru a concura într-
adevăr cu Victoria’s Secret. Un competitor poate imita stragiile VS cum ar fi cataloagele sau
angajarea de supermodele pentru a promova lenjeria de corp. Firmele mari care au deja un
nume în această industrie, pot stabili o poziție de a ataca VS.

5. Celălalt secret al Victoriei

În 17 decembrie 2011, un comunicat de presă a dezvăluit micul secret al Victoria’s
Secret. Bloomberg Markets Magazine a dezvăluit un raport ce face legătura cu munca silnică
a copiilor orfani din Africa de Vest: Victoria’s Secret manufacturează bumbacul în Sri Lanka,
folosind materiale textile realizate în fabricile din India. O parte din bumbacul utilizat la țesături
provine din Burkina Faso, o țară continentală care ar fi trebuit să producă bumbac organic
pentru comerțul echitabil.
Victoria’s Secret, inițial a intrat în afacerea de producție în 2007 cu scopul de a
„îmbunătății viața unor femei și copii săraci”, dar a fost defapt o exploatare a copiilor.
Articolul o vizează pe Clarisse, o fată de doar 13 ani, copil care a fost scos din școală
pentru a lucra pe câmpurile de bumbac, făcând de toate, de la cărat și cules, la lupta cu insectele
nocive bumbacului care erau controlate cu pesticide anorganice, toate activitățile făcându-le
descultă la temperaturi de 40 grade celsius, în timpul sezonului de plantare. Ce se întâmpla
dacă Clarisse obosea și încetinea? Agricultorul avea propria lui tehnică: „Am batut-o
uneori…Acest lucru s-a întâmplat când eu i-am dat ceva de lucru, iar ea nu a terminat la timp.”
În fiecare dimineața se aude o voce, care o face pe Clarisse să tresară din somnul ei, o
voce care strigă „Trezește-te!”
Omul care îi ordonă să se trezească este același care îi dă coșmaruri acestei fete de
doar 13 ani. Pe numele lui, Victorien Kaboule este un agricultor de bumbac din Africa de Vest,

19
omul pentru care această fată lucrează. Înăinte de răsărit, într-o dimineață de noiembrie,
Clarisse se ridică de pe bucata ei de plastic puțin mai groasă decât coperta unei reviste glossy,
care îi servește pe post de saltea, deschide ușa metalică a colibei de pământ și își fixează ochii
migdalați asupra recoltei acestei sezon.
A cuprins-o spaima și a afirmat:„Încep să mă gândesc la modul în care el va striga la
mine și mă va bătea din nou.” Pregătirea terenului a fost un lucru chiar mai rău. Clarisse a ajutat
la săparea a mai mult de 500 de rânduri, doar cu ajutorul forței proprii și o sapă, înlocuind astfel
treaba plugului tras de boi, lucru pe care agricultorul nu și-l permite. Dacă încetinește, Kaboule
o biciuie cu o crenguță de copac.
Aceasta este a doua recoltare pentru Clarisse. Bumbacul provenit din prima recoltă, a
plecat din mâinile ei cu camioanele în urma unui program al Burkinei Faso, program ce se
ocupa cu certificarea ca și comerț echitabil.
Fibra prelucrată din bumbacul respectiv, a mers la fabricile din India și Sri Lanka și a
fost modelat pentru realizarea lenjeriilor Victoria's Secret: ca de exemplu cele cu imprimeu de
zebră, chiloțeii hip-Hugger, vânduți la prețul de 8,50$ în magazinele din Chigago.
Munca forțată și utilizarea copiilor în agricultură nu este ceva nou pentru fermele din
Africa. Bumbacul cules de Clarisse se presupune că ar fi organic și certificat ca fiind comerț
echitabil, astfel ar trebui să fie lipsit de astfel de practici.
Plantată pe vremea când Clarisse avea 12 ani, toată cultura de bumbac ecologic din
sezonul trecut a fost cumpărată de Victoria’s Secret, conform lui Georges Guebre leaderul
programului de comerț echitabil și organic și lui Tobias Meier, directorul de comerț echitabil
pentru Helvetas Swiss Intercoorporation (o organizație din Zurich care a implementat
programul și a ajutat piața bumbacului la nivel mondial). Meier afirmă că era de așteptat ca
Victoria's Secret să obțină toată recolta de bumbac organic.
Leaderul comerțului echitabil de cooperare din satul Clarissei a confirmat faptul că,
agricultorul pentru care aceasta lucrează este înscris în programul comerțului echitabil. Aceast
lucru este indicat de un steag verde, așezat la marginea plantației de bumbac.

Foto. 3 Clarisse (Sursa:www.Bloomberg.com) Foto. 4 Steagul verde
(Sursa:www.Bloomberg.com)
În calitate de partener al Victoria's Secret, organizația lui Guebre, Federația Națională
a Producătorilor de Bumbac din Burkina Faso, este responsabilă pentru toate aspectele legate
de desfășurarea programului cu bumbac bio și comerț echitabil de pe toată suprafața Burkinei
Faso. Cunoscută prin inițialele sale franceze, UNPCB în anul 2008 a sponsorizat un studiu care

20
viza sute sau chiar mii de copii ca și Clarisse bănuiți ca find exploatați în fermele ecologice.
Studiul a fost cerut de către producători și Helvetas. Victoria's Secret afirmă că nu a văzut
niciodată raportul.
În Burkina Faso, unde munca copiilor este esențială în producție, plata primelor de
lucru pentru bumbacul organic a creat stimulente noi pentru exploatare. Programul a atras
agricultori ce practică agricultura de subzistență. Ei afirmă că nu au resursele necesare pentru
a crește comerțul echitabil de bumbac, fără a exploata copiii.
Un director al companiei mame, Victoria's Secret spune despre cantitatea de bumbac
achiziționată din Burkina Faso că este minimă.
Într-o declarație dată de Tammy Roberts Myers, vice președinte de relații cu publicul
al Limited Brands a afirmat: „Ei descriu comportamentul contrar valorilor companiei noastre
și al codului muncii, a standardelor de aprovizionare pe care le cerem tuturor furnizorilor
noștri.” De asemenea mai afirmă că: „Standardele noastre interzic în mod specific exploatarea
copiilor prin muncă. Suntem în depline relații cu cei ce investighează acest fapt.”
Pentru a înțelege situația Clarissei și a altora aflați în aceeași situație, reporterii
Boomberg au petrecut mai mult de șase săptămâni în Burkina Faso. În acest timp au intervievat-
o pe Clarisse, familia ei, vecinii și leaderii satului. Experiențele ei sunt similiare cu cele ale
altor șase copii intervievați de Bloomberg, printre care ale unui băiat de 12 ani ce lucrează pe
o plantație vecină.
Interviurile din toată țara, cu producători ai comerțului echitabil, cooperative de
comerț echitabil, oficiali pentru bunăstarea copiilor, au arătat că există puțină instruire și puține
măsuri pentru protecția și ajutorul copiilor, chiar și după ce pericolele au fost descoperite de
raportul din anul 2008.
Victoria's Secret, firmă a cărei supermodele „Angels”, au ajutat la stabilirea unui
record de vânzări și profit în al treilea trimestru al anului 2011, deși au stabilit un acord în anul
2007 să cumpere bumbac organic din Burkina Faso. Scopul a fost acela de a cumpăra materii
prime durabile și de a ajuta agricultorii, în special cei de sex feminin din Africa.
La timp pentru Ziua Îndrăgostiților din anul 2009, retailerul a comercializat o linie de
lenjerie specială făcută „fără pesticide, 100% bumbac” și vândută cu afirmația că fiecare articol
cumpărat va ajuta la îmbunătățirea vieții din această țară.
Un director însărcinat cu aprovizionarea Limited Brands și cu producția, Margaret
Wright a vizitat Burkina Faso în luna aprilie. Toate femeile care culeg bumbac organic au
așteptat-o sub un copac de mango din orașul Tiefora, potrivit unui comunicat de presă al
grupului național al producătorilor. În Tiefora, aproximativ 210 km de satul natal al Clarissei,
Benvar, Wright le-a spus femeilor că bunăstarea lor a fost principalul motiv pentru care
compania a fost interasată de achiziționarea bumbacului organic.
Dorința companiei de a realiza comerțul echitabil cu bumbac ecologic, este dată de
succesul unei mișcări de etichetare care a început în anii '80 cu mici fermieri mexicani,
producători de cafea și se mândrește cu implicarea de consum de bunuri de către marii giganți
ca și Wal – Mart Stores Inc., Starbucks Corp. Mișcarea a impulsionat profiturile agricultorilor
din părțile sărace ale lumii.

21
Comerțul echitabil internațional, cel mai mare grup din lume de acest gen, certificat
pentru culturi ecologice din Burkina Faso spun că aceștia s-au înscris în standardele pretinse,
afirmă Tuulia Syvaenen ofițerul șef al Organizației Bonnbased.
Myers, de la Limited Brands, afirmă că Victoria's Secret s-a bazat pe certificare pentru
a-și îndeplini obiectivul: „îmbunătățirea vieții unora dintre cele mai sărace femei și copii din
lume, prin aprovizionarea responsabilă cu bumbac, ceea ce a fost făcut prin eforturile noastre
pentru femeile burkinabe”.
Comerțul Echitabil Internațional a început o anchetă în Burkina Faso, după apariția
articolului din Bloomberg, spune Syvaenen, adăugând că va începe un program de formare
pentru agricultori. Syvaenen, de asemena spune că UNPCB nu a cedat niciodată copia studiului
realizat în 2008 cu privire la munca copiilor, care identifica preocupările legate de
vulnerabilitatea așa numitului „enfants confies”, un termen francez utilizat în Africa de Vest
pentru copiii adoptați – copii asemenei Clarissei.
Revista Bloomberg a obținut o copie a studiului, care nu a fost făcută publică și a
vorbit cu un anchetator din teren care este implicat și cu fermierii care au fost inițial intervievați
pentru raport.
Cu excepția aurului, bumbacul este produs utilizând forța de muncă infantilă în mai
multe țări decât orice altă marfă din lanțul de aprovizionare de la nivel mondial conform
studiului realizat de Departamentul de Muncă al SUA. Una din aceste țări este Burkina Faso.
În rapoartele sale, departamentul a invocat în mod repetat această țară pentru cele mai grave
forme ale muncii infantile, în timp ce Departamentul de Stat a făcut trafic cu acești copii în
ceea ce privește câmpurile de bumbac de acolo. Nici unul din aceste rapoarte nu a mai examinat
în mod specific culturile organice și comerțul echitabil al Burkinei Faso.
Viața Clarissei și experiența trăită pe plantațiile lui Victorien Kaboule, este un tablou
asupra unei copilării pierdute din cauza unei companii americane ce se pretinde a fi etică.
Ca fetiță, Clarisse a văzut lumea din jurul ei cu ochii mari, fiind uimită de măreția ei,
afirmă mama Clarissei. Expresia feței i-a adus o poreclă: Pree – Pree. În limba natală, Dagara,
aceasta se traduce aprox. – ochi de gândac. Fata, născută în 1998 din părinți emigranți din
Coasta de Fildeș, a plecat în Burkina Faso în căutarea unei vieți mai bune.
După ce părinții ei s-au despărțit, când ea avea 4 ani, Pree – Pree a fost încredințată
rudelor din partea tatălui, trăind pe ambele părți ale graniței dintre cele două țări, până la vârsta
de 9 ani. Adevăratul coșmar a început când o mătușă a luat-o în satul Benvar din Burkina Faso
și a lăsat-o într-o colibă de pe plantația de bumbac a lui Kamboule, unde locuiește și în prezent.
Deși sunt separați de o generație ca vârstă, Clarisse și Kamboul (30 ani) sunt veri. De asemenea
Clarisse este „enfant confie”.
În camera în care doarme Clarisse, are o bancă din lemn îngustă lipită de perete. Are
câteva haine spălate de mână puse la uscat pe o sfoară. Ea nu are păpuși și nici fotografii sau
măcar o periuță de dinți, „Nimic”, spune ea. Kamboul, soția sa și copii lor, dorm împreună sub
o plasă de țânțari pe un pat situat în camera de alături. Aerul din camera unde Clarisse doarme
este stătut, greu cu un miros de transpirație.

22
Cu excepția ușii de metal, un mic triunghi este singura deschizătură din pereții colibei.
Este acoperit cu o cârpă galbenă, dar atunci când Kamboul o trezește pe Clarisse pentru muncă,
aceasta știe că încă este întuneric afară. Diminețile ei încep înainte de ivirea zorilor, atunci când
e sezonul de cules. După ce vărul ei o trezește, îi spune să se ducă pe plantație la cules.
Clarisse pășește afară după ce Kamboule deja a pornit cu bicicleta sa spre plantația de
bumbac. Ea își pune pe umăr o sapă cu lama ascuțită și pornește de-alungul unui drum plin de
noroi, explicându-și cum e posibil ca în sezonul de plantare mai și iunie ea trece prin-o pătură
de umiditate și căldură, în momentul în care temperaturile ajung la peste 38 de grade Celsius.
Soarele începe să răsară pe măsură ce Clarisse se apropie de câmpul gol. Își coboară
sapa de umăr și începe să lucreze. Rutina aceasta istovitoare este atât de practicată încât
demonstrează cu ușurință cât de bine se pricepe. Mâinile ei au devenit groase și puternice și
unghiile înnegrite. Singura ei avere o reprezintă un cadou de la bunica sa – o brățară cu opt
rânduri de mărgele portocalii și albastre, la fel de mici ca și semințele de măr, și un singur rând
de mărgeluțe albe.
Îndoită de la mijloc, Clarisse îngroapă marginea lamei și începe să răzuiască adânc în
pământ cu pași mici. Ea afirmă: „Este foarte greu și el mă forțează să o fac”. Nu după mult
timp încep durerile de mâini și șolduri. Când ea lovește pietrele din sol, lama este trimisă spre
degetele de la picioare cauzându-i răni.
Dacă încetinește de la epuizare, Kamboule o lovește peste spate cu creanga și țipă la
ea. Clarisse începe să plângă, privește în jos și își freacă bătăturile de la mâini.
Cei doi lucrează săptămâni întregi pentru a planta o suprafață de întinderea a patru
terenuri de fotbal american.
Chiar și în țările sărace, acest loc de muncă este adesea efectuat de către un animal de
tracțiune legat de un plug. Dar Burkina Faso este clasată pe locul 181 din 187 de țări la Indicele
de Dezvoltare Umană din 2011. Agricultorii care îi forțează pe Clarisse și pe ceilalți copii să
lucreze nu au animale proprii. Chiar și dacă ar avea, ei spun că nu au acces la un plug, care
costă echivalentul a 150$ în Burkina Faso, unde aproximativ 80% din populație trăiește cu mai
puțin de 2$ pe zi. Agricultorii susțin că nu ar avea nevoie de copii pentru muncă, dacă ar avea
uneltele agricole necesare.
În fiecare după-amiază, Clarisse merge la colibă epuizată. În unele zile, spune ea, soția
lui Kamboule îi aduce o pastă de amidon alb, fabricată din porumb sau mei. Cu capul aplecat,
Clarisse își face semnul crucii cu mâna dreaptă, înainte de a-si afunda degetele în pasta
gelatinoasă. Dacă e norocoasă, primește mâncare o dată pe zi. Sunt unele zile în care nu
mămâncă nimic.
Kamboule afirmă că fără Clarisse nu ar fi reușit cu comerțul echitabil cu bumbac
organic. „Dacă aș lăsa copilul să plece, cum ar putea termina?” spune Kamboul și totodată
recunoaște că o lovește. Aceasta se întâmplă când Clarisse nu a termina sarcina dată de el.
Ca și în cazul Clarissei, părinții săi l-au lăsat la muncă cu rudele în loc să-l trimită la
școală. Puternic și slab, agricultorul analfabet, pare să trudească la nesfârșit, purtând aceeași
pereche de pantaloni albi zdrențuiți în fiecare zi.

23
În micile plantații ca ale lui Kamboule de pe teritoriul Burkinei Faso, cercetătorii
sponsorizați de către Federația Producătorilor în anul 2008, au constatat că mai mult de
jumătate din cei 89 de producători intervievați au avut 90 de copii cu vărste sub 18 ani care
lucrau pentru ei. Mulți aveau doi sau chiar mai mulți. Această problemă a fost mai acută în SV
țării, locul care reprezintă sufletul acestui program de producție. Au fost aproximativ 7000 de
ferme înregistrate în comerțul echitabil în acel an, potrivit datelor de la Helvetas.
Studiul a dezvăluit că 2/3 din copii adoptați în case precum cea a lui Kamboule nu au
fost la școală, loc în care trebuiau să fie în mod normal. Agricultorii au declarat cercetătorilor
că acești copii nu sunt plătiți, determinându-i pe cercetători să afirme: „Această categorie de
copii reprezintă o problemă pe mai multe nivele: din punct de vedere al vulnerabilității lor
sociale pe de-o parte, iar pe de altă parte ceea ce reprezintă statutul lor la locul de muncă”.
Acești copii au un statut de salariați, ei fiind puși să lucreze în mod clar, așa cum au spus
agricultorii, însă nu primesc renumerații, indiferent de vârstă.
Unii copii au fost abuzați sau chiar au fost lăsați flămânzi. Chiar dacă în mod legal ei
trebui să fie în școală, unul din trei copii sunt înscriși la școală în SV, spre deosebire de copii
agricultorilor.
Domnul Maier, directorul de la Helvetas afirma: „Studiul a arătat că situația copiilor
nu este o catastrofă, dar ei sunt destul de chinuiți” și a adăugat că grupul său este în favoarea
implementării recomandărilor sale, dar că nu poate acționa singur în acest sens.
Cea mai mare parte a cercetării s-a axat pe activitatea desfășurată de către copii
agricultorilor, argumentând că până și aceștia sunt ținuți departe de școală. Munca lor
reprezintă un beneficiu profesional.
Clarisse a fost determinată să meargă la școală. La scurt timp după ce mătușa ei a
adus-o în Burkina Faso, a pornit fără permisiune, într-o dimineață de iarnă, spre școala primară
din Benvar, aflată la mai mult de 1,6 km. S-a instalat într-una dintre cele trei clase care
alcătuiesc clădirea, ea fiind una dintre cei 70 de elevi noi. O singură clasă are table la fiecare
capăt, jumătate din elevi ascultau un profesor, iar cealaltă jumătate un alt profesor.
În ciuda faptului că erau mulți elevi, profesorii au remarcat-o pe Clarisse. Directoarea
școlii, Moussa Kiemtore spune despre Clarisse că este: „deosebit de inteligentă și politicoasă.”
Clarisse s-a remarcat deoarece vorbește și înțelege franceza, limbă pe care a învățat-o în Coasta
de Fildeș. Deși este limba oficială în Burkina Faso, limbă de predare în școli, foarte puțini copii
știu franceza în această regiune.
Clarisse a fost foarte încântată: „Am învățat multe lucruri noi.”
Nu a rămas în școală mult timp. Învățătorul a fost alarmat la aflarea veștii că fata care
vorbea limba franceză nu mai era în clasă. L-a vizitat pe Kamboule și a încercat să-l convingă
să o lase înapoi la școală.
Kamboule a susținut că ea a vrut să renunțe, dar mai târziu, învățătorul a realizat că
acesta i-a interzis să meargă la școală. Clarisse afirmă adesea că verișorul ei i-a spus că mersul
la școală este nefolositor.
Școala nu a fost folositoare nici pentru Kamboule. La fel ca mulți alți fermieri din
Burkina Faso, Kamboul susține că a fost convins de veniturile mari ale vecinilor săi ce practicau

24
comerțul echitabil cu bumbac organic și așa a intrat în această afacere. La început el a cultivat
mei, în mare parte pentru hrana familiei. Din bumbacul plantat în anul 2010, el a câștigat cu
până la 70% mai mult decât vecinii săi, pe hectar, datorită faptului că folosește bumbac organic,
conform datelor de la Helvetas.
Kamboule și alți cutivatori spun că nimeni nu le-a impus reguli, în ceea ce privește
munca copiilor pentru acest program. Peste 71% din populație este analfabetă, iar producătorii
de bumbac organic profită de acest lucru pentru ai exploata.
Louis Joseph Kambire, un alt producător de bumbac organic, a cărui plantație este
vecină cu cea în care lucrează Clarisse, susțtine că nimeni nu a spus nimic despre munca
copiilor. Fără copii proprii, Kambire îi forțează pe copiii aflați în grija lui să muncească pe
plantație.
Copiii, Edmond Dieudone de 10 ani și Ponhitierre Some de 12 ani, fac posibilă
prezența unui trai decent din comerțul echitabil cu bumbac organic pentru Kambire. Înainte de
implementarea acestui program, el nu îi obliga să muncească pe plantație.
Uneori, Clarisse îi urmărește de la distanță pe Edmond și Ponhitierre, dar trebuie să
păstreze tăcerea pentru ca nu au voie să vorbească cât timp fermierii sunt acolo.
Efortul a fost puțin sau inexistent pentru creșterea formării, după raportul din 2008,
conform celor de la Bloomberg care a intervievat fermieri din cinci sate în care s-a desfășurat
ancheta. Dramane Diabre, un agricultor din est, tată a 13 copii afirmă că a primit instruire cu
privire la evitarea muncii ilegale a copiilor în anul 2010. Comparativ, agricultorii din SV afirmă
că nu a existat niciodată o acțiune de rezolvare a acestei probleme.
Cultivatorii din întreaga țară au primit instruire tehnică periodică cu privire la modul
de a păstra puritatea bumbacului organic, în timpul contaminării odată cu introducerea în 2008
a culturilor modificate genetic din sectorul bumbacului. Fibra poate fi testată științific pentru a
determina dacă este sau nu organică, însă nu se poate afla dacă a fost crescută de copii prin
muncă forțată.
Guebre, șeful comerțului echitabil organic al grupului de producători, spune că există
controale tehnice pentru a strânge informații cu privire la munca forțată a copiilor. Guebre mai
afirmă că, dacă cineva nu vrea, nu poate fi forțat. Grupul condus de el primește o parte din plata
venită de la Victoria's Secret.
Ca un răspuns la numeroasele întrebări, Federația Producătorilor a negat că munca
forțată a copiilor nu este utilizată ca metodă a acestui program. Guebre spune că cerințele sale,
incluzând și evitarea muncii forțate, sunt citite fermierilor în momentul în care aceștia se înscriu
în program.
Ca alții, Baasolokoun Dabire, președintele cooperativei ecologice și a comerțului
echitabil a satului Yabogane, nu a primit mesajul. El spune că înțelegerea a fost aceea de a se
accepta, de către cei aproximativ 60 de fermieri, folosirea copiilor în domeniile lor pe baza a
două condiții: să nu fie copii lor biologici și să aibe cel puțin 6 ani.
Bumbacul pe care Clarisse îl plantează vine cu două certificate: unul pentru comerțul
echitabil și celălalt pentru calitatea organică. Cumpărătorii plătesc o taxă în plus pentru fiecare

25
certificat. În teren, organic înseamnă că nu se folosesc pesticide sau îngrășăminte minerale ce
pot cauza boli copiilor obligați să muncească.
Totuși lipsa chimicalelor își are propriul cost. De două sau de trei ori între săparea
rândurilor și recoltarea bumbacului în fiecare sezon, Clarisse trebuie să care găleți pline cu
gunoi de grajd, aproape 1 km, pentru a menține sănătatea plantelor.
Fără ierbicide și pesticide, Clarisse trebuie să apere cultura de buruieni și alți
invadatori, cu mâna. Unul dintre cei mai mari dușmani al câmpurilor de bumbac este viermele
Boll, care distruge rapid o cultură, dacă nu este oprit la timp.
Clarisse spune că străbate rândurile în căutarea acestor dăunători. În cazul în care
găsește, ea trebuie să îi îndepărteze ușor, cu vârful unui cuțit, fără a perturba capsulele fragile
ale plantei. Viermii cresc, ajungând până la dimensiunea unui deget arătător.
Pe vremea când, Clarisse a început să culeagă prima recoltă, în anul 2010, Victoria's
Secret, a devenit singurul cumpărător al programului. Asta deoarece în multe țări industria
bumbacului ecologic s-a prăbușit. Victoria's Secret avea nevoie de 600 tone garantate pe an
pentru producția de lenjerie intimă.
Prima zi de recoltă a Clarissei a început la 5:40, într-o zi de noiembrie. Chiar înainte
de răsărit, ea deschide ușa metalică grea. Apucă un coș mare și se îndreaptă spre plantație pe
poteca murdară, încălțată cu o pereche de sandale cu barete roz. Totul în jur este negru și se
simte mirosul de iarbă arsă datorită focului făcut de fermieri.
Puțin mai târziu reușește să zărească munca ce o așteaptă: rânduri de capsule sparte
cu bumbac. Kamboule este deja aici, lucrând acolo unde plantele sunt în mai mare pericol de a
fi călcate de picioarele trecătorilor. La capătul opus stă steagul verde.
La 7:15, răsare soarele și temperatura începe să crească. Pe drumul de lângă plantație,
un băiat care merge pe jos la școală, observă cum prietenii săi muncesc zi de zi pe câmp: „Îi
văd cum suferă”, afirmă baiatul de 13 ani.
Recoltarea i-a pauză la prânz, după șase ore de cules. Clarisse se îndreaptă spre piața
din sat pentru a se răcorii la umbra unui copac uriaș de shea. Nu după mult timp, o femeie o
strigă. Ea tresare și sare în picioare. Trei bărbați, care călătoresc prin sat, s-au oprit pentru a se
răcorii cu băutura locală denumită „pito”. În timp ce Clarisse le umble bolurile, unul dintre ei
îi spune: „Dacă îmi mai umpli odată bolul, înseamnă că ești de acord să dormi cu mine”.
Speriată, lasă bolul cu pito și o ia la fugă.
În jurul orei 16:00, Clarisse revine pe câmp. A umplut un coș mare de răchită cu
bumbac. Se apleacă și încearcă să îl facă cât de compact poate. Bumbacul din coș, este peste
gura acestuia și totuși ea așează coșul peste un fular aflat pe creștetul capului.
Se îndreaptă spre drum, împovărată de greutatea recoltei din coș și slăbită din cauza
faptului că nu a mai mâncat nimic de două zile cu excepția unor arahide primite de la un alt
copil muncitor.
Clarisse cară coșul către casa unui vecin, unde Kamboule stochează bumbacul pentru
că este mai aproape de plantație. Casa, este realtiv luxoasă, având o fundație din beton și este
situată în drumul ce duce spre școală.

26

Foto.5 Clarisse culegând bumbacul Foto.6 Clarisse cărând coșul mare plind cu bumbac
(Sursa:www.bloomberg.com) (Sursa:www.bloomberg.com)

Întoarsă la colimba lui Kamboul, sub lumina lunii, Clarisse spune că va folosi o parte
din apa de la fântână pentru a se spăla, apoi va merge la casele vecinilor și prietenilor din sat.
În cazul în care ei mănâncă, ea îi va aștepta politicos, sperând că va primi ceva de mâncare.
Pentru un „enfant confie”, așa se desfășoară viața de zi cu zi. Clarisse mereu afirmă: „Dacă
mama ta nu este cu tine, ești ca un orfan.”
Departe, în Manhattan, Irina Richardson spune ca a făcut cumpărături de la Victoria's
Secret timp de 15 ani și era mulțumită cu gândul că face un bine. Aflând de rolul Clarissei în
obținerea bumbacului utilizat pentru fabricarea lenjeriei intime, doamna de 51 de ani, manager
la Long Island, afirmă că a fost șocată: „Cumpărând ceva făcut în aceste condiții arată nici un
pic de respect pentru ființele umane.”
Clarisse, care odată se uita cu admirație în jur, acum are dificultăți în a privi omul în
față. Nu mai vorbește franceză pentru că nu a mai rămas nimeni în viața ei care să înțeleagă
această limbă.
Epuizată, la sfârșitul fiecărei zile, ea nu poate adormi așezată pe bucata de plastic mat.
Se simte furioasă și îi e greu să închită ochii la gândul că atunci când îi va deschide o așteaptă
din nou suferința. Încearcă mereu să se gândească la o viață mai bună, își imaginează ca va
avea cândva oi și capre. Femeile pot câștiga bani din creșterea animalelor mici și este mai ușor
decât să lucrezi pe un câmp. Acesta este noul ei vis fiind conștientă că nu se va mai întoarce
niciodată la școală.
Odată ce adoarme, coșmarurile se întorc…
După apariția acestui articol, cei de la Limited Brands au lansat următoarea declarație:
„Dacă această afirmație este adevărată, ea descrie un comportament care este contrar
valorilor acestei companii, al codului muncii și al standardelor de aprovizionare pe care orice
furnizor trebuie să le aibe. Aceste standarde interzic expres munca copiilor.”
CNN a raportat faptul că Victoria’s Secret susține că a început imediat să lucreze cu
părțile interesate din interior și exterior pentru a investiga în amănunt această problemă. De
asemenea cei de la VS sunt pregătiți să acționeze imediat pentru prevenirea exploatării copiilor
pe plantațiile cu bumbac organic din Burkina Faso.
Deși aceste știri sunt șocante pentru cei de la sediul central al VS, aceste practici nu
reprezintă ceva nou pentru fermierii din Burkina Faso. Departamentul de Muncă din SUA a
acuzat în repetate rănduri această țară pentru cele mai grave forme de abuz al copiilor, în timp

27
ce Departamentul de Stat a făcut la fel în privința traficului de copii spre plantațiile de bumbac.
Cumva, aceste evenimente au fost ascunse, inclusiv Fairtrade Internațional, a cerificat că
recolta organică din Burkina Faso corespunde standardelor.
Unii oameni spun că deși nu toată alimentarea cu bumbac de la Victoria’s Secret vine
din Burkina Faso, compania ar trebui boicotată. VS ar fi trebuit să fie mai conștientă de
propriile practici de muncă contractate, chiar dacă oficiali de comerț nu au fost echitabili. Cu
toate acestea alții își susțin argumentele conform cărora acest lucru a fost o altă parte a
comerțului american, pe care noi, clienții, îl susținem orbește.

VI. BIBLIOGRAFIE și WEBOGRAFIE

1. Prof.dr.univ. Dan Crăciun, (2004), Curs – Etică în Afaceri , București;
2. http://josephsoninstitute.org/quotes/quotations.php?q=Business%20ethics,%20m
anagement;
3. http://www.woopidoo.com/business_quotes/business-ethics.html;
4. http://www.12manage.com/quotes_er.html;
5. http://thinkexist.com/quotation/a_man_without_ethics_îs_a_wild_beast_loosed_
upon/221809.html;
6. http://www.fragrancex.com/products/_bid_Victoria–Secret-am-cid_perfume-
am-lid_V__brand_history.html;
7. http://whiteorchids.hubpages.com/hub/History-Of-Victorias-Secret;

28
8. http://www.limitedbrands.com/our_brands/victorias_secret/about.aspx;
9. http://www.limitedbrands.com/international/strategy/default.aspx;
10. http://ask.yahoo.com/20050110.html;
11. http://www.mcafee.cc/Classes/BEM106/Papers/2004/Victoria.pdf;
12. http://collegecandy.com/2011/12/17/victorias-secret-is-finally-out-in-the-open;
13. http://www.bloomberg.com/news/2011-12-15/victoria-s-secret-revealed-in-
child-picking-burkina-faso-cotton.html;
14. http://www.nydailynews.com;
15. http://www.vogue.it;