Capitolul 2: Tehnici de predare 2.1. Modalitatea de predare Hematologia este ramura medicală care se ocupă de etiologia, fiziopatologia,… [629390]

Capitolul 2: Tehnici de predare

2.1. Modalitatea de predare

Hematologia este ramura medicală care se ocupă de etiologia, fiziopatologia,
diagnosticul, tratamentul, prognosticul și prevenția afecțiunilor benigne și maligne ale sistemului
sanguin și limfatic.
În cadrul procesului de predare, pentru o activitate eficientă în grup, studenț ii trebuie să
se poziționeze astfel încât să poată comunica nu doar verbal, ci și vizual .
 Prelegerea
Prelegerea este fără îndoială cea mai frecventă alegere într -o abordare didactică tradițională.
În acest sens este tipică imaginea profesorului la catedră (sau la tablă) care vorbește elevilor care
stau în bancă și ascultă sau scriu după dictare. Această abordare este foarte puțin eficientă pentru
învățare.
Prelegerea poate fi recondiționată însă și introdusă într -un demers didactic modern, centrat
pe așteptările și nevoile de cunoaștere ale elevului. Din această perspectivă, dascălul trebuie să se
preocupe de:
 Stimularea interesului elevilor prin:
– introducerea în prelegere prin intermediul unei glume , povești, imagini captivante și în deplină
relație cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii;
– prezentarea unei probleme/unui studiu de caz pe care se focalizează prezentarea;
– lansarea unei întrebări incitante (astfel încât elevii să fie atenți la prelegere pentru a afla
răspunsul).
 Aprofundarea înțelegerii elevilor prin:
– folosirea de exemple și analogii pe parcursul prezentării (pe cât posibil cu trimiteri la viața
reală);
– dublarea verbalului cu alte coduri – oferirea de imagini, grafice și alte materiale ilustrative;
– folosirea limbajului corporal.
 Implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii:
– pentru a incita elevii la a oferi exemple, analogii, experiențe personale;
– pentru a da răspunsuri la diferite întrebări;

– pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziții enunțate.
 Evitarea unui punct final
 Încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme/aplicații care urmează să fie
rezolvate de elevi
 Solicitarea elevilor pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona.
 Brainstorming
Brainstorming -ul (sau asaltul de idei) reprezintă formularea a cât mai multor idei – oricât de
fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situație enunțată, după principiul cantitatea
generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este
necesară o productivitate creativă cât mai mare.
O asemenea activitate presupune o serie de avantaje:
– implicarea activă a tuturor participanților;
– dezvoltarea capacității de a trăi anumite situații,de a le analiza, de a lua decizii privind
alegerea soluției optime;
– exprimarea personalității;
– eliberarea de prejudecăți;
– exersarea creati vității și a unor atitudini deschise la nivelul grupului;
– dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia (și, în consecință, prin
înțelegerea calităților celor din jur);
– realizarea unei ambianțe pline de prospețime și de emul ație.
Pentru derularea optimă a unui brainstorming se pot parcurge următoarele etape:
– Alegerea temei și a sarcinii de lucru
– Solicitarea exprimării într -un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete, fără cenzură, a
tuturor ideilor – chiar trăznite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum vin ele în minte legate de
rezolvarea unei situații -problemă conturate. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile
celorlalți, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar, sub nici un motiv, nu se vor
admite referiri critice. Nimeni nu are voie să facă observații negative.
– Înregistrarea tuturor ideilor în scris (pe tablă, flipchart)
– Anunțarea unei pauze pentru așezarea ideilor (de la 15 minute pâna la o zi)
– Reluarea ideilor emi se pe rând și gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, imagini
care reprezintă diferite criterii etc.

– Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul
clasei sau al unor grupuri mai mici
– Select area ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluții fezabile pentru problema supusă
atenției. În această etapă se discuta liber, spontan, riscurile și contradicțiile care apar.
– Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale: cuv inte, propoziții, colaje,
imagini, desene, cântece, joc de rol etc.
 Jurnalul cu dublă intrare
„Jurnalul cu dublă intrare“ este o metodă prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă
între text și propria lor curiozitate și experiență. Acest jurnal este deosebit de util în situații în
care elevii au de citit texte mai lungi, în afara clasei.
Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe
mijloc o linie verticală. În partea stângă li se va c ere să noteze un pasaj sau o imagine din text
care i -a impresionat în mod deosebit pentru că le -a amintit de o experiență personală, pentru că i –
a surprins, pentru că nu sunt de acord cu autorul, sau pentru că o consideră relevantă pentru stilul
sau tehnic a autorului. În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel pasaj: de ce l -au notat? La
ce i-a făcut să se gândească? Ce întrebare au în legatură cu acel fragment? Ce i -a făcut să- l
noteze? La ce i -a facut să se gândeasca? De ce i -a intrigat? Pe măsură ce citesc, elevii se opresc
din lectură și notează în jurnal. Unii profesori cer un număr minim de fragmente comentate, în
funcție de dimensiunile textului.
După ce elevii au realizat lectura textului, jurnalul poate fi util în faza de reflecție, dacă
profesorul revine la text, cerându -le elevilor să spună ce comentarii au făcut în legătură cu pasaje
diverse. Și profesorul ar trebui să fi făcut comentarii, pentru a atrage atenția asupra unor părți
din text pe care ține neapărat să le discute cu elevii .
 „SINELG“
„Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gândirii“ (SINELG) este o
modalitate de codificare a textului care permite celui care învață să citească și să înțeleagă în
mod activ și pragmatic un anumit conținut.
Ca metodă este tipică pentru etapa de realizare a sensului (învățare, comprehensiune).
Cunoștințele anterioare ale elevilor evidențiate prin activități specifice de evocare se folosesc ca
bază de plecare pentru lectura/ascultarea textului.
SINELG pr esupune următoarele etape:

● În timpul lecturii elevii marchează în text (sau notează pe hârtie în timpul prelegerii):
– cunoștințele confirmate de text;
– cunoștințele infirmate/contrazise de text;
– cunoștințele noi, neîntâlnite până acum;
– cunoștințele incerte, confuze, care merită să fie cercetate?
● După lectură, informațiile se trec într -un tabel:
Informațiile obținute individual se discută în perechi/grupuri etc., apoi se comunică de
către perechi/grupuri profesorului care le centralizează într -un tabel similar la tablă.
Cunoștințele incerte pot rămâne ca temă de cercetare pentru lecțiile următoare.
 Eseul de cinci minute
Eseul este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a- i ajuta pe elevi să -și adune
ideile legate de tema lecției și pentru a- i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s -a
întâmplat, în plan intelectual, în acea oră.
Acest eseu le cere elevilor două lucruri: să scrie un lucru pe care l -au învățat din lecția
respectivă și să f ormuleze o întrebare pe care o mai au în legatură cu aceasta.
Profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le -au terminat de scris și le folosește pentru a -și
planifica la aceeași clasă lecția următoare.
 Ciorchinele
Ciorchinele este o metodă d e brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor
dintre idei și care presupune următoarele etape:
1. Se scrie un cuvânt/temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;
2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cuno ștințele care vă vin în minte în legătură cu tema
respectiva în jurul acestuia, trăgându- se linii între acestea și cuvântul inițial;
3. Pe măsura ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;
4. Activitatea se op rește când se epuizează toate ideile sau când s -a atins limita de timp acordată;
Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se
îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele. Rezultatele grupurilor se com unică profesorului care
le notează la tablă într -un ciorchine fără a le comenta sau judeca.
În etapa finală a lecției, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându -se anumite concepte
supraordonate găsite de elevi sau de profesor.
 Turul galeriei

Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate
de grupuri de elevi.
1. În grupuri de trei sau patru, elevii lucrează mai întâi la o problemă care se poate materializa
într-un produs (o diagramă, de exe mplu), pe cât posibil pretându- se la abordări variate.
2. Produsele sunt expuse pe pereții clasei.
3. La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina și a discuta fiecare
produs. Își iau notițe și pot face comentarii pe hârtiile expuse.
4. După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte
și citesc comentariile făcute pe produsul lor.
 Cubul
Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective,
permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme.
Sunt recomandate următoarele etape:
– Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.
– Anunțarea temei, subiectului pus în discuție
– Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe
una dintre fețele cubului: Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin
în sprijinul afirmației tale
– Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe
– Afișarea formei finale pe tablă sau pe pereții clasei
 Bulgărele de zăpadă
Metoda presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, fațete ale unei
probleme/situații pentru focalizarea asupra celor esențiale. Se recomandă următoarele etape:
– împărțirea grupului în echipe de 7 -8 persoane;
– enunțarea temei;
– notarea ideilor: fiecare membru notează pe un post -it ideea sa și o pune pe centrul mesei;
– ierarhizarea ideilor: fiecare membru citeșt e toate ideile și le ierarhizează (1 -8); se vor reține
primele 2 -3; se reunește apoi tot grupul cu cele 2 idei de la fiecare și se repetă algoritmul; astfel
se vor reține doar ideile/aspectele pe care tot grupul le consideră relevante.

Cele două metode – cubul și bulgărele de zăpadă – sunt complementare prin ceea ce propun
spre realizare. Cubul îi va ajuta pe elevi să privească tema din diferite perspective, exercitând
diferite proceduri, iar bulgărele de zăpadă îi va ajuta să reducă numărul de elem ente, aspecte,
fațete ale unei probleme/situații pentru focalizarea asupra celor esențiale, rămânând în consens.
Atribuirea perspectivei de lucru pentru fiecare grup în cadrul cubului se poate face aleator
(după împărțirea pe grupe – 6 – se rost ogolește cubul și fiecare grupă reține perspectiva care pică
cu fața în sus) sau după preferințele elevilor dintr -un grup; sau chiar profesorul poate atribui
fiecărui grup câte o perspectivă. Modul de atribuire a perspectivei rămâne la alegerea
profesorul ui, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, de cât de bine cunoaște colectivul de
elevi, dinamica colectivului clasei, etc.
Reîmpărțiți studentii în grupe mai mari, de 7 -8. Fiecare va nota pe un post -it aspectul,
perspectiva, problema care i s -a părut cea mai interesantă și o plasează în centrul mesei. Din 8
propuneri se rețin 3; continuați procedura pâna când întreaga clasă a fost de acord cu 3
aspecte/probleme, etc.
 Mozaicul
Mozaicul presupune învățarea prin cooperare la ni velul unui grup și predarea achizițiilor
dobândite de către fiecare membru al grupului unui alt grup.
Ca toate celelalte metode de învățare prin cooperare și aceasta presupune următoarele
avantaje:
– stimularea încrederii în sine a studentilor;
– dezvoltarea abilităților de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului;
– dezvoltarea gândirii logice, critice și independente;
– dezvoltarea răspunderii individuale și de grup;
– optimizarea învățării prin predarea achizițiilor, a ltcuiva;
Mozaicul presupune următoarele etape:
– Împărțirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia primind câte o fișă de
învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unei unități de cunoaștere.
– Prezen tarea succintă a subiectului tratat.
– Explicarea sarcinii care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere.

– Regruparea studentilor, în funcție de numărul fișei primite, în grupuri de experți: toți elevii
care au numărul 1 vor forma un grup, cei cu numarul 2 vor forma alt grup ș.a.m.d. În cazul în
care se lucrează cu toată clasa se vor forma două grupuri pentru fiecare număr.
– Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaștere
desemnată pentru oră: stude ntii citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul
în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor originar. Strategiile de predare și
materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experți. Este foarte important ca fiecare
membru al grupului de experți să înțeleagă că el este responsabil de predarea secțiunii respective
celorlalți membri ai grupului inițial.
– Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregă tite celorlalți membri. Dacă sunt
neclaritați, se adresează întrebări expertului. Dacă neclaritățile persistă, se pot adresa întrebari și
celorlalți membri din grupul expert pentru secțiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci
problema trebuie cercet ată în continuare.
– Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentare orală cu toata clasa/cu toți
participanții.
Este important să monitorizați predarea pentru ca achizițiile să fie corect transmise.
 Discuția
Discuția c onstă într -un schimb organizat de informații și de idei, de impresii și de păreri,
de critici și de propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate în scopul examinarii și
clarificării în comun a unor noțiuni și idei, al consolidării și sistematizăr ii datelor și conceptelor,
al explorării unor analogii, similitudini și diferențe, al soluționării unor probleme care comportă
alternative.
Discuția cu clasa este fundamentală pentru învățarea interactivă. Din perspectiva unui
participant, disc uția presupune avansarea unor idei și receptarea unei multitudini de alte idei,
unele în acord, altele în dezacord cu părerile proprii, dar tocmai această varietate este aceea care
provoacă gândirea la acțiune.
Din această perspectivă, discuți a prezintă o serie de avantaje:
– Crearea unei atmosfere de deschidere;
– Facilitarea intercomunicării și a acceptării punctelor de vedere diferite;
– Conștientizarea complexității situațiilor în aparență simple;
– Optimizarea relațiilor profesor -student i;

– Realizarea unui climat democratic la nivelul clasei;
– Exersarea abilităților de ascultare activă și de respectare a regulilor de dialog.
Profesorul poate alege ca jumătate din clasă să participe la activitatea MOZAIC, celorlalți
elevi r evenindu -le o altă sarcină de lucru.
Etape:
– Stabilirea regulilor discuției și reamintirea acestor reguli (cu ocazia fiecărei noi discuții sau pe
parcursul discuției);
– Dispunerea studentilor în cerc sau semicerc;
– Prezentarea subiectului discuției cu claritate și într -un mod care să încurajeze exprimarea
ideilor;
– Moderarea discuției, facilitând exprimarea punctelor de vedere.
Într-o discuție, rolul profesorului este de facilitare a fluxului coerent de idei al
studentilor c eea ce presupune încurajarea lor de a se exprima – adecvat și la obiect.
Următoarele acțiuni sunt de natură să faciliteze discuția:
1. Parafrazarea – astfel încât studentul să simtă că a fost înțeles iar colegilor săi să li se faciliteze
înțelegerea printr -un rezumat esențializat a ceea ce a fost spus pe larg;
2. Verificarea înțelegerii – prin adresarea unei întrebări de clarificare astfel încât studentul să
reformuleze ceea ce a spus;
3. Complimentarea unui punct de vedere interesant sau perti nent;
4. Sugerarea unei noi perspective sau a unui contraexemplu pentru a contracara – făra a critica
însă – un punct de vedere nerealist;
5. Energizarea discuției folosind o glumă sau solicitând în mod explicit luarea de poziții din
partea celor tăcuți;
6. Medierea divergențelor prin reformularea punctelor de vedere opuse din perspectiva toleranței;
7. Evidențierea relațiilor dintre intervențiile diferiților studenti– ceea ce va oferi coerență și
pertinență temei de discutat și comentariilor elevilor, facilitând înțelegerea conceptelor
vehiculate;
8. Rezumarea ideilor principale.
De maximă importanță pentru derularea unei discuții profitabile este maniera de a adresa
întrebări stimulative pentru studenti:
– Întrebări la care pot fi date mai mult e răspunsuri, evitând întrebările cu răspuns Da/ Nu;

– Întrebări de genul „de ce credeți asta?“ , „de ce credeți că…?“ (pentru a aprofunda problema
pusă în discuție);
– „Ce s -a întâmplat?“ (o astfel de întrebare îi ajută pe elevi să -și clarifice perspecti va asupra
problemei în discuție);
– „De ce s -a întâmplat aceasta?“ (se încurajează înțelegerea cauzelor și a efectelor, se
deplasează accentul spre căutarea motivelor);
-„Se putea întâmpla și altfel? Cum?“ (se subliniază ideea că acțiunile sunt de fapt rezultatul unei
alegeri sau sunt influențate de faptul că nu s -a ales cea mai bună alternativă);
– „Ce ai fi făcut tu într -o astfel de situație? Ce crezi că a simțit persoana respectivă? Ce ai fi
simțit tu într -o astfel de situație?“ (elevii sunt antrenați să exprime empatie);
– „A fost corect? De ce?“ (sunt întrebări esențiale pentru stimularea dezvoltării morale la elevi);
Teme de discuție:
– criticarea unor puncte de vedere sau a unui elev;
– intervenția după fiecare elev;
– impunerea unui punct de vedere.
 Organizatorul grafic
Organizatorul presupune esențializarea unui material informativ care urmează să fie
exprimat sau scris, prin schematizarea, sistematizarea și vizualizarea ideilor.
Avantajele organizatorului: eliminarea redundanței din informație, reprezentarea vizuală a unor
noțiuni, fenomene, concepte, structurarea informației.
Organizatorul grafic poate fi structurat pe diferite domenii:
– comparația;
– descrierea;
– structurarea pe secvențe;
– relația cau ză-efect;
– detectarea problemei și găsirea soluției.

1.2 Metode noi de predare

Utilizarea noilor TIC facilitează tranziția de la modelul tradițional al instruirii în clasă la o
mai mare personalizare a conținutului și un mai mare control al ce lui care învață asupra

procesului instruirii. Este de asemenea vizibil faptul că utilizarea noilor TIC facilitează stabilirea
de noi relații între instituții, profesori, comunitate, locul de muncă, familie și persoana care
învață. Balanța globală a educați ei s-a schimbat de la o abordare pedagogică închisă, încredințată
instituțiilor, și strâns controlată de profesor, cu studenți pasivi și implicare minimă a părinților și
comunității, la una care este deschisă, transparentă, integrată în societate, care sus ține inițiativa
elevului, facilitând colaborarea, cererea / întrebarea, interogarea, competențele – deprinderile
personale și învățarea continuă.
Plasând studentul în centru acestei noi paradigme a instruirii, se întrevede o schimbare de
accent î n educație de la conținut (content -based learning) la contextul învățării (context based
learning).
Trebuie să recunoaștem că aceste tendințe au fost prezente în educație și în special în
mediile de instruire independent de utilizarea TIC, dar ele sunt consolidate prin posibilitățile
oferite de TIC. În aceste condiții, cel puțin două direcții de acțiune majore se impun cu necesitate
pentru saltul calitativ la o alternativă performantă:
– Prima se referă la necesitatea unei construcții teoretice care să ofere fundamentul pentru
utilizarea noilor tehnologii în educație și construirea unui mediu educațional eficient;
– A doua, se referă la rolul, atribuțiile și competențele profesorului în contextul specific al noului
mediu tehnologic – prin prisma poziției particulare a acestuia, de pivot al unui sistem de
învățământ deschis și/sau la distanță.
• Formare și dezvoltare profesională
Este evident că fără o pregătire prealabilă a cadrelor didactice pentru utilizarea eficientă a
TIC în educație, calitatea procesului de predare / învățare nu poate fi garantat. Și totuși, chiar
dacă această idee este larg acceptată și promovată, reflectarea ei în practică este, cel puțin
deocamdată, destul de neclar conturată. Noile TIC schimbă perspectiva asupra pr acticii
educaționale, implementarea eficientă a acestora devenind una dintre problemele stringente ale
acestui început de secol. Strategiile TIC pentru școli, universități sau sistemele de instruire
vocațională trebuie să aibă în vedere dezvoltarea profesi onală a profesorilor și instructorilor și a
achiziționării de către aceștia de noi competențe legate de dezvoltarea Societății Cunoașterii.
Simultan însă, este necesară implementarea unor strategii clare privind creșterea gradului de
profesionalizare a fur nizorilor de TIC pentru educație, care trebuie să dispună de cunoștințele

necesare pentru a putea înțelege și anticipa solicitările venite din partea utilizatorilor noilor TIC
și a le oferi produse și servicii de calitate.
Diverse forumuri car e analizează problemele TIC și ale educației, subliniază continuu
această idee: formarea și dezvoltarea profesională a profesorilor este elementul esențial pentru
utilizarea cu succes a noilor TIC în educație (de ex., Carnoy, Loop, 1989; L -Change report 2002;
etc.). Mai mult decât atât, dacă este necesar ca cetățenii să fie educați pentru a trăi într -o societate
informațională, pregătirea cadrelor didactice pentru o societate informatizată este tocmai factorul
cheie al reușitei întregului demers de dezvolta re a resurselor umane.
• Acces și infrastructură
Constatăm în ultimii ani o reorientare generală a politicilor și strategiilor din domeniul
educației asistate de TIC: de la orientarea strictă spre dezvoltarea infrastructurii la interesul
major pe ntru conceptul “acces”:
– acces la noile tehnologii și la intrastructura tehnologică;
– acces la învățare prin intermediul tehnologiei;
– acces la educație și învățare de -a lungul întregii vieți a individului (învățare continuă);
Toate aceste el emente sunt interdependente și condiționează dezvoltarea și funcționarea
eficientă a noii Societăți a Cunoașterii: Accesul la tehnologie și infrastructură, la învățarea prin
intermediul TIC constituie principalele incrediente care asigură alfabetizarea dig itală și
dezvoltarea acelor deprinderi ‘sine qva non’ necesare viitoriilor actori ai Societății Cunoașterii.
Pe de altă parte, SI -SC are nevoie de gândire critică, de actori capabili să stăpânescă schimbarea
continuă prin dezvoltarea de noi cunoștințe și deprinderi într -un sistem eficient de învățare
continuă. Politicile publice, recomandă raportul L -Change (2002), trebuie să realizeze o
schimbare de focalizare de la infrastructură la programe vizând competențe și inițiative; pe de
altă parte, în sectorul p rivat investițiile trebuie să se concentreze pe contextualizarea strategiilor
lor de cercetare – dezvoltare și dezvoltarea de standarde de calitate.
• Noi tehnologii pentru educație și instruire
Entuziasmul inițial al utilizatorilor noilor tehnolo gii educaționale – profesori și student
deopotrivă – este adesea contrabalansat de un puternic sentiment de dezamăgire chiar în timpul
procesul de învățare sau după ce acesta a avut loc. De foarte multe ori, noile tehnologii oferă
nimic mai mult decât o simplă digitizare a conținutului, fără o substanțială valoare adăugată.
Pentru a avea succes, învățarea asistată de noile tehnologii trebuie să faciliteze crearea de noi

modele ale învățării, bazate pe ideea de comunități de învățare, care să implice mai mul t decât
achiziția de competență: implicarea emoțională a studentului în procesul de învățare,
transformând astfel experiență educațională într -o experiență amintită cu plăcere și dorința de a o
repeta (L -Change, 2002).
• Inovație și învățare
Atunci când procesul de predare – învățare este unul de tip tradițional, majoritatea
activităților enumare sunt dirijate de către profesor. În cazul unui utilizarii instrumentelor TIC
procesul didactic este orientat sprestudent, acesta din urmă devine responsabi l de cele mai multe
dintre activitățile care anterior erau dirijate în întregime de către profesor
In literatura de specialitate se gaseste tot mai des intrebarea : “De ce este nevoie totusi de
introducerea unui sistem national al calitatii servic iilor de educatie si de formare profesionala?”.
Raspunsul la aceasta intrebare este foarte complex si rezida in primul rand in diversitatea
foarte mare a formelor de invatare individuala si de auto- formare, prin mijloace informale si
nonformale. In al doilea rand, noile tehnologii informationale au contribuit masiv la aceasta
diversificare si au determinat aparitia de institutii virtuale sau transnationale si la intoducerea
unor schimbari profund novatoare in modul de oferire a serviciilor de inst ruire si invatare. In al
treilea rand, sistemele de invatare s -au diversificat institutional atat de mult incat coerenta lor
interna trebuie sa fi restabilita prin raportare la calitatea educatiei.
S -au multiplicat institutiile de invatamant private, cu profit sau nonprofit, si cele
corporatiste. In al patrulea rand, masificarea participarii scolare catre nivelul secundar superior si
catre nivelul universitar de studii impune un sistem de sigurare a calitatii.
Odata cu cresterea numaru lui de absolventi de invatamant secundar superior si tertiar a
crescut competitivitatea pentru ocuparea unui loc de munca bine salarizat, care ofera sanse de
dezvoltare personala. Beneficiarii serviciilor educationale si parintii lor formuleaza tot mai
insistent exigente fata de unitatile scolare si institutiile universitare, solicitand informatii detaliate
despre calitatea acestora, din perspesctiva angajarii profesionale pe piata muncii.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, schimbarile din piata muncii, in general, si a celei
europene in special, precum si cresterea mobilitatii si a fluxurilor de migratiune profesionala si
geografica solicita in mod insistent informatii validate in mod oficial; despre calitatea educatiei
din institutiile ofertante de servicii de educatie si formare profesionala.

Calitatea trebuie sa devina vizibila si tangibila pentru cei interesati, deoarece aprecierea si
recunoasterea aspectelor referitoare la calitate vor deveni din ce in ce mai importante in viitor.