Tehnica Poligrafica – între Valoarea Probant ă și Utilizarea Practic ă Coordonator științific , Absolvent , Vasile -Sebastian M ORAR Cluj-Napoca 2018… [629230]

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII DE SECURITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific ,

Absolvent: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII DE SECURITATE

Tehnica Poligrafica – între Valoarea
Probant ă și Utilizarea Practic ă

Coordonator științific ,

Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………4
Capitolul 1. Fundamentare Teoretică …………….. ……………………………………………………….. ……..5
1.1. Scurt istoric al tehnicii poligraf…….. ……………. …………………………………………… ……………. ……5
Capitolul 2. M odificări pshihofiziologice determinate de emoții ……… …………… …….. ………. ….8
2.1. Caracteristici generale ale proceselor afective………………………. ……………………………. ………..8
2.2. Corelate pshihofi ziologice ale emoției……………………… ………………. ………………………………..11
Capitolul 3. Comportamentul simulat ………………… …………………………………. .….15
Capitolul 4. Tehnici de control al comportamentului simulat …… …………..….….……..…19
4.1. Metoda asocierilor de idei………………… ………………………………………… …..…..20
4.2. Metoda expresiei mortice…………………………………….. ……………….…… ………..22
4.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente …………………………………… ……… …23
4.4. Metoda detectării stresului din voce ……………………………………………… …………24
4.5. Tehnica poligraf …………………………………………………………………… …………26
Capitlolul 5. Analiza unei spețe cu implicarea poligrafului ………………………… ………..31
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………… ….…… ……..34

4

INTRODUCERE

Testul Poligraf sau detectorul de minciuni cum mai este denumit in limbajul popular,
prezint a un real interes at ât din punct de vedere teoretic c ât si practic -aplicativ , are ca scop
determinarea influen tei emotivității asupra detect arii comportamentului simulat, cu ajutorul
tehnicii poligraf. Fundamentul teoretic al acestui studiu const a în faptul c a: în siuta tii reale de
testare at ât subiec tii vinova ti cât si cei nevinova ti sunt motiva ti pentru a oferi r aspunsuri pe baza
carora s a se aprecieze faptul c a nu sunt implica ti în fapta penal a, și prin urmare nivelul aroussal –
lui emoțional e ste ridicat .1
Lucrarea de fa ța se înscrie pe linia dezvăluirii principalelor efecte pe care emotivitatea
subiec tilor, aduși pentru a fi testați la poligraf, le exercit a asupra gradului de detectare a
comportamentului simulat.
Contactul cu autoritatea, reflectarea asupra aspectelor punitive care ar putea s urveni în
cazul în care rezultatul testării la poligraf ar fi în defavoarea subiectului, determină trăirea unor
intense emoții, indiferent de faptul că acesta este implicat sau nu în comiterea faptei pentru care
este suspectat.
În prima parte vor fi trecute în revist a principalele direc tii de studiu în domeniul tehnicii
poligraf, precum si practicienii care s -au ocupat cu studiul si dezvoltarea acesteia. Tot în cadrul
primei p arti se va face o referire la acele aspecte psihofiziologice ale sferei afective care se afl a în
strânsa legatura cu comportamentul simulat.
În cadrul lucr arii, se va prezenta apoi diverse aspecte legate de comportamentul simulat,
precum si principalele tehnici utilizate în vederea eviden tierii acestuia urm ând ca în finalul acestei
prime p arti sa se fac a o estimare a modalit atii de interac tiune dintre factorul emoțional si
comportametul simulat.
Studiul experimental va demonstra gradul de influen ta al factorului de natură emoțională,
diferit de la subiect la subiect, asupra detect arii comportamentului simulat.
Lucrarea se dovede ste a corespunde at ât cerin telor cercet arii teoretice, prin metodologia
riguroas a utilizat a, cât si aplicabilit atii în domeniul practicii judiciare .

1 Reid, E.J. & Inbau, E.F. – Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique. Second Edition, The Williams & Wilkins
Company, Baltimore, 1977, p 1

5

1. FUNDAMENTARE TEORETIC Ă

1.1. Scurt istoric al tehnicii poligraf

Simularea reprezinta ascunderea adevarului, ea se caracterizează prin intenționalitate, este
o greșeală intenționată, învăluită și susținută pragmatic.2 Conștientizarea acestui fapt, de către
persoanele abilitate pentru a lămuri situații de acest gen, a avut ca și consecință dezvoltarea și
utilizarea unor metode și tehnici de detectare a comportamentului simulat.
Încă din antichitate judecătorii persani utilizau o metodă pentru detectarea nesincerității,
numită “proba orezului”. Procedura consta în a solicita persoana supusă investigației să ingereze
o anumită cantitate de orez după fiecare declarație, fiind informată că, datorită “Voinței Divine”,
persoa nele care dau declarații false nu sunt capabile să trecă proba (să înghită cantitatea necesară
de orez). Cu toate că pare naivă, această metodă a dat rezultate favorabile în multe cazuri, mai
târziu demonstrându -se că are un fundament științific -o stare d e activare emoțională intensă are
ca efect scăderea cantității de salivă secretată, ingerarea unei cantități de orez uscat fiind foarte
greu de realizat.
De-a lungul timpului au fost făcute încercări și descoperite multe metode de detectare a
comportament ului simulat, însă nici una nu a fost atestată că ar fi folosit un instrument științific
riguros.
Prima încercare de a folosi un instrument științific, în scopul detectării nesincerității, a fost
inițiată de către medicul militar italian Cesare Lombroso ( 1895). Invenția sa, “hidrosfigmograful”,
înregistra pe un tambur afumat modificări ale pulsului. Procedeul consta în introducerea mâinii
subiectului într -o cuvă umplută cu apă. Mâna imersată era apoi aplicată spre partea de sus a cuvei
printr -o membrană ca uciucată. Modificările pulsului erau transmise apei, iar modificările de nivel
ale apei erau transmise unui tub umplut cu aer și prevăzut la capăt cu o peniță aflată în contact cu
un tambur rotitor afumat .3 Modificările organice înregistrate grafic permit eau o analiză detaliată

2 N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi – Psihologie judiciară, Ed. Șansa, București, 1992, p. 31
3 Reid, E.J. & Inbau, E.F. – Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique. Second Edition, The Williams & Wilkins Company,
Baltimore, 1977, p. 2

6
în timpul audierii. Deoarece, prin această tehnică, doar o singură variabilă era înregistrată,
instrumentul s -a numit “graf” și nu poligraf.
Mosso, colaborator al lui Lombroso, a descoperit că în timpul interogatoriului au loc
modificări în patternurile respiratorii ale criminalilor investigați.
În anul 1904, psihologii germani Wertheimer și Klein, pornind de la descoperirile
fiziologilui italian Mosso, propun ca modificările paternului respirator să fie utilizat ca mijloc de
detectare a nesincerității în investigațiile criminalistice.
Primul poligraf cu inscriptor în cerneală (“The Ink Polygraf “) a fost inventat și utilizat de
către cardiologul britanic James MacKenzie în anul 1908.4
Vittorio Benussi, profesor la Universitatea Graz, decide să testeze sugestiile postulate de
către Wertheimer și Klein. El înregistreză patternurile respiratorii descoperind că ratele
inspirație/expirație se modifică implicit atunci când persoanele mint. În cazuri -test, fiind măsurate
reprezentările grafice ale respirației a descoperit că dacă lungimea respirației ar fi divizată pe
lungimea celor două procese (inspirație/expirație) s -ar observa diferențe semnificative la
compararea lor înainte și du pă minciună .5 Această descoperire a fos t publicată în anul 1914,
constituind imboldul dezvoltării tehnicii poligraf în toată Europa.
Americanii preiau ideile europenilor în domeniul detectării nesincerității
(comportamentului simulat) și dezvoltă o tehnică separată, catalizatorul acestei acțiu ni fiind
psihologul germano -american Hugo Munsterberg. În cartea sa “On the Witness Stand”, 1908, în
capitolul “Urmele Emoției” acesta discută efectele modificărilor cognitiv -emoționale asupra
tensiunii arteriale, respirației, reacției galvanice a pielii e tc. subliniind posibilitatea utilizării unor
astfel de reacții pentru a detecta comportamentul simulat6.
În 1915 Wiliam M. Marston, studentul lui Munsterberg, descoperă că schimbările presiunii
sistolice a sângelui pot fi asociate cu minciuna. Tehnica lui consta în utilizarea unui
sfigmomanometru cu ajutorul căruia obținea citiri periodice, discontinui a tensiunii arteriale pe
parcursul unui test de detectare a nesincerității. În anul 1917 Marston utilizează tehnica sa pentru
rezolvarea unor cazuri de spio naj militar.

4 Reid, E.J. & Inbau, E.F. – Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique. Se cond Edition, The Williams & Wilkins Company,
Baltimore, 1977, p 4
5 Ibidem , p 3
6 Ibidem , p 2

7
Încurajat de succesele obținute de către predecesorii săi, John A. Larson, în colaborare cu
psihologul Robert Gisele, a realizat un aparat poligraf capabil să înregistreze în mod continuu
tensiunea arterială, pulsul și respirația. Succesul re purtat de Larson în domeniul detectării
comportamentului simulat se datorează în mare parte sprijinului acordat de către August Vollmer,
șeful poliției locale din Berkeley, care utilizează acest tip de poligraf obținând rezultate
remarcabile.7
Leonarde Ke ller, studentul lui Larson, a popularizat rapid tehnica, iar în 1925 realizează
un poligraf imbunătățit denumit "Keller Polygraph". Acesta includea, în plus față de dispozitivele
pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale -pulsului și respirați ei, un galvanometru pentru
a înregistra ceea ce este cunoscut ca reflexul galvanic al pielii sau răspunsul electrodermal
(galvanic skin reflex). În acest fel Keller punea bazele poligrafului modern.8
John E. Reid descoperă că în anumite forme de activitat e musculară neobservabilă,
tensiunea arterială poate să se modifice în asemenea mod încât să afecteze acuratețea
diagnosticului examinatorului. Astfel în 1945, Reid realizează un model mai perfecționat de
poligraf care, pe lângă celelalte modificări pe car e le înregistra, stabilea legătura între
micromișcările musculare și tensiunea arterială. Acest poligraf, în variante mai îmbunătățite tehnic
însă păstrând aceleași principii de bază se utilizează, la scară largă, pentru detectarea
comportamentului simulat .9

7 Reid, E.J. & Inbau, E.F. – Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique. Second Edition, The Williams & Wilkins
Company, Baltimore, 1977, p 3
8 Idem
9 Idem

8

2. MODIFICĂRI PSIHOFIZIOLOGICE DETERMINATE DE EMOȚII

2.1. Caracteristici generale ale proceselor afective

Concomitența unor factori cognitivi și organici, alături de interacțiunea cu multe alte
procese, face din emoție unul dintre cele mai complexe fenomene psihologice.
"Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificări
fiziologice mai mult sau mai puțin extinse, printr -o conduită marcată de expresii emoționale
(gesturi, mimică etc. ) și printr -o trăire subiectivă".10
Termenul de emoție derivă din latinescul "emoveo" care înseamnă "a mișca din loc". În
termeni psihologici aceasta ar însemna o abatere de la echilibrul homeostazic, ceea ce ca stare, este
trăită într -un anumit fel, la nivel cognitiv iar la nivel organic se manifestă prin diferite modificări
neuromusculare, vegetive, hormonale etc.
În urma conturării a trei moduri de abordare (introspecționist, behaviorist, cognitivist) s -a
ajuns la un anumit consens în ceea ce privește sfera afectivității, mai specific, s -a realizat o decelare
a componentelor procesului emoțional. Astfel vom putea distinge :11
a) Procese emoționale primare (dispoziții organice și afecte) – stări afective temporare,
difuze și cu orientare mai puțin precisă.
b) Emoțiile propriuzise – stări af ective mai mult sau mai puțin intense, cu conturare și
obiectiv bine precizat.
c) Dispozițiile afective – stări emoționale difuze și generalizate, mai puțin intense dar
durabile.
d) Sentimente – formații afective complexe și durabile prezentând o desfășura re relativ
echilibrată ca intensitate.

10 G.I. Olteanu, M. Ruiu – Tactică Criminalistică, Edit. AIT Laboratories, p. 258
11 Radu, I. Introducere în psihologia contemporană. Ed. Sincron, Cluj -Napoca , p 16

9
În domeniul psihologiei judiciare, emoția este considerată ca fenomenul tipic al sferei
afective, deoarece aceasta, prin modificările psihofiziologice pe care le implică, poate fi supusă
unei analize științifice sis tematice.12
„Emoția nu se reduce numai la aspectul de trăire subiectivă, internă, ci formează o
configurație complexă de relații, un răspuns psihofiziologic multidimensional vis -a-vis de
evenimente. Printre dimensiunile procesului afectiv distingem :
– modificări cognitive: procesarea informației stimul venită din mediu, care în funcție de
semnificație are rol activator sau nu;
– modificări organice, vegetative: creșterea aroussal -lui fiziologic, activarea cardiacă și a
sistemului circulator, modificări l a nivelul motilității gastrointestinale, tensiunii musculare,
conductanței electrice a pielii etc.;
– manifestări comportamentale: gesturi, reacții, mimică, expresii vocale etc.
Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, între e le existând o
permanentă interacțiune de sincronizare , rezultatul emoției fiind conlucrarea a trei tipuri de factori:
cognitivi, organici și comportamentali. “Rezultanta interacțiunii acestor factori se răsfrânge asupra
trăirii subiective a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situația și se adaptează față
de ea ”13
Pentru Lazarus (1984), factorul cognitiv reprezintă aspectul primordial în elaborarea și
ajustarea emoției. Aceasta reiese, în primul rând, din modul în care demonstrează că ar avea loc o
suucesiune a evenimentelor care participă la reacția emoțională: patternul de activare fiziologică
derivă din impulsul către acțiune, în urma evaluărilor, făcute de individ, atât a situațiilor
stimulative cât și a posibilităților de acțiune. As tfel, în teoria sa emoțiile pot fi privite mai curând
ca tipuri de consecințe decât cauze ale reacției față de stimuli. Deci emoțiile sunt procese cu
caracter adaptativ care depind de activitatea cognitivă a persoanei în momentul critic.
La acest autor c ogniția apare atât ca determinant situațional cât și dispozițional. Procesările
de la nivelul cognitiv implică evaluări precum și reevaluări. Evaluările sunt de două tipuri:
– primare: apreciere grosieră a semnificației stimulului în termeni de amenințător /neamenințător;
– secundare: aprecierea opțiunilor personale precum și a resurselor de coping față de situația cu rol
de factor declanșator al emoției.

12 G.I. Olteanu, M. Ruiu – Tactică Criminalistică, Edit. AIT Laboratories, p. 258
13 Idem

10
Spre exemplu, într -o confruntare a organismului cu o situație amenințătoare, stressantă,
evaluarea prim ară implică natura confruntării dăunătoare, iminența confruntării care duce la
înclinărea evaluării către caracterul amenințător sau mai puțin amenințător al situației. În schimb
evaluarea secundară implică "localizarea" agentului periculos și aprecierea g radului de amenințare.
Bower încearcă să explice modul de declanșare a emoțiilor prin "Modelul Rețelelor
Asociaționiste". Potrivit modelului său evenimentele și semnificațiile lor sunt reprezentate în
termeni de concepte și de legături asociaționiste, în cadrul unei rețele seman tice. Nodurile rețelei
corespund unor concepte și evenimente specifice, fiind reprezentate prin clusteri. Reactualizarea
situației sau evenimentului se realizează prin răspândirea activărilor în cadrul rețelei; evenimentele
și conceptele sunt activate în m omentul în care activarea nodurilor și unităților rețelei depășește o
"valoare prag". Fiecărei emoții distincte îi corespunde un nod specific în cadrul rețelei, iar
declanșarea emoției este complementară cu activarea nodului corespunzător. Există o conexiu ne
între nodurile emoționale și cele conceptuale, activarea unuia determinând și activarea celorlalte
noduri relaționate (în funcție de ponderea legăturilor) având ca efect trăirea, la nivel subiectiv, unei
stări asemănătoare cu cea din situația care a dus la întărirea legăturilor dintre noduri.
Referirea la cele două modele explicative nu a fost deloc întâmplătoare, ea având o strânsă
legătură cu studiile făcute în domeniul detectării comportamentului simulat.
Conform cu teoriile descrise anterior apăr ea probema referitoare la: "ce anume determină
reacțiile vegetative în momentul testării subiectului cu tehnici destinate detectării
comportamentului simulat?". Există puncte de vedere care susțin că modificările psihofiziologice,
evidențiate prin testare, sunt determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat
(implicând o evaluare primară/secundară a situației), având ca suport teoretic cercetările efectuate
de Lazarus. Există puncte de vedere, în acord cu teoria postulată de către Bower, care susțin că
modificările psihofiziologice sunt determinate de situația (stimul) de testare, cu rol activator, care
determină pentru subiect trăirea unei stări asemănătoare cu cea din momentul săvârșirii
infracțiunii.
Ambele tipuri de teorii sunt accep tate de către paradigmele moderne ale tehnicii detectării
nesincerității (poligraf), în acest domeniu aspectul primordial fiind constituit de detectarea
comportamentului simulat și mai puțin de modul prin care se realizează.

11

2.2. Corelate psihofiziol ogice ale emoției

Evidențierea unei emoții poate fi făcută pornindu -se atât de la aspectul comportamental cât
și de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le implică.
„Comportamentul emoțional global reprezintă obiectivarea trăirii emoționale, întâlnită atât în
aspectul inaparent, dar cel mai evident și mai ușor observabil, în cel aparent. Aspectul aparent, denumit
ca expresie emoțională, subsumează întreg ansamblul de reacții somatice și musculare (faciale, scheletice,
viscerale, um orale etc.) pe care subiectul le dezvoltă în momentul experimentării unei emoții ”14.
Patternul modificărilor aparente emoționale este constituit din: motilitatea corporală,
tremorul muscular, expresivitatea facială (mișcările oculare, coloritul epidermic, expresivitatea
vocală, secreția sudoripară ) etc.
Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent, cea mai elocventă pentru observator
o constituie expresia facială, fiind caracterizată ca un barometru al emoției. Astefel bucuria,
tristețea, mânia, teama etc. pot fi foarte ușor citite pe fața unei persoane. Expresia "alb ca varul",
referitoare la starea emoțională dezvoltată de către subiect în cazul unei situații, ce implică trăirea
unei stări emoționale intense, este asociată cu starea de vasoconst ricție periferică (determinată de
teamă). În cazul săvarșirii unei infracțiuni, subiectul supus anchetei judiciare, face prezentă deseori
experesia emoțională descrisă anterior, așadar emotiile devin difuze datorită tendinței de simulare
a altei stării dec at cea reală.
Despre trăirea subiectivă pe care o încearcă o persoana, expresia vocală în emoție
reprezintă un indice care ne poate spune multe. Se pot observa modificări la nivelul timbrului,
tonalități, intensități, inflexiunilor, accentului etc. ceea ce determină modificări asupra
musculaturii scheletice generale si corzilor vocale ce rezulta o influență directă asupra debitului
sonor și ,în special, a frecvenței sunetelor.

14 Ekman Paul – Emotions revealed: understanding faces and feelings. London: Weidenfeld & Nicolson, 2003, p. 24

12
Elementul cel mai evident în cazul trăirii unor emoții, pe un fond stressant ( în cazul
anchetei judiciare, a încercării de a simula etc.), este tremurul fiziologic (microtremurătura
musculară) existent la nivelul tuturor mușchilor care acționează aparatul fonorespirator.
Tremurul fiziologic este o ondulație sau o oscilație minuscul ă determinată de stressul
psihologic, ce corespunde frecvenței de 8 -14 Hz. și poate fi atribuit undelor alfa15.
În cazul unei persoane care nu este strssată tremurul fiziologic are o intensitate maximă. În
momentul instalării stressului, acesta scade în intensitate sau este eliminat. Creșterile sau scăderile
intensității, frecvenței, timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezintă un
indice al gradului de stress pe care -l încearcă persoana, des utilizat în practicile criminalistic e în
vederea detectării comportamentului simulat.
Operând asupra pattern -ului vegetativ și somatic nu trebuie separate aspectele externe,
explicite, de cele implicite, abordându -se atât problema expresiei externe a emoției cât și a
corelatelor neurofiziol ogice de care este legată.
Pe baza indicatorilor fiziologici utilizați atunci când studiem emoția putem obține o
informație obiectivă asupra gradului de intensitate pe care aceasta -l implică. Indicatorii fiziologici
utilizați pentru a evidenția gradul de trăire subiectivă a unei emoții, la nivel subiectiv sunt: electro –
encefalograma (E.E.G.), activitatea cardiacă și a sistemului circulator, rata respiratorie, tensiunea
musculară, modificările conductanței electrice ale pielii etc.
E.E.G. -ul reprezintă o măsură a emoției la nivel fiziologic central. Modalitatea de
manifestare este a unei activări (aroussal) cu aspectul unui ritm de voltaj redus și frecvență ridicată,
având ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat16. Encefalograma determină a pariția activ ări
(aroussal -lui) apare în stările de emoție, depresie, anxietate, agitație, etc. oferind gradul acestora
ca indicație cu privire la intensitate. Măsurile pe care le oferă sunt nespecifice, referindu -se la
starea respectiv nivelul de activare determinat d e o emoție, însă foarte puțin la tipul emoției.
Activarea cardiacă și a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea sanguină și
vasomotricitate, reprezintă una dintre prezențele cele mai frecvente și mai elocvente ale tabloului
indicatorilor psi hofiziologici ai emoției.
Ritmul cardiac oferă o dinamică marcată atât de caracterul stimulării emoției, cât și de
faptul că acea stimulare este prezentă sau doar expectată. Astefel, emoția legată de prezența

15 Ciopraga A. – Tratat de tactică criminalistică, Edit. Gama, Iași, 1996 , p. 202
16 Bryan I – Interrogation and Confeession, Edit. Ashg ate Publishing Limited, Aldershot, Anglia, 1997, p. 136

13
concretă a unor stimuli puternic stresanți determină o modificare în sensul accelerării ritmului
cardiac, în timp ce doar anticiparea prezenței unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului
cardiac .
Foarte uzitată în evidențierea emoției, tensiunea sanguină reflectă atât ritmul bătăilor inimii
(volumul de sânge circulant), cât și tonusul vasomotor local pe unitatea de timp. Gradientele de
presiune sanguină pot interesa faza sistolică sau cea diastolică, precum și diferențele dintre acestea
la un ciclu sistolă -diastolă.
Ca răspuns la sti mulii cu caracter negativ pentru persoană, care provoacă emoția (în
condiții de anxietate, stress etc.) are loc o creștere temporară a tensiunii relaționată cu modificări
ale ritmicității cardiace sau a vasomotricității.
Efectul modificărilor v asomotorii reflectă creșteri sau scăderi de volum sanguin la nivelul
diferitelor părți din corp (deget, mână, braț etc.) rezultat al vasoconstrcției sau vasodilatației din
regiunea respectivă.
Se exclude varianta asupra unei modificări pletismografică un ica în emoție, deorece
calitatea și cantitatea diferită de emoții este determinată de vasodilația sau vasoconstricția care pot
aparea în urma sentimentelor de frică și rușine. „Uneori ambele reacții pot fi surprinse concomitent
prin înregistrări în puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantități de sânge dintr -o regiune a
organismului poate determina afluxul crescut de sânge într -o altă regiune ”17
Modificările cardiovasculare sunt indicatori ai activității fizice existente în emoții, ai
specificului ca litativ al acestora.
Una dintre cele mai vechi măsuri ale emoției o reprezintă rata respiratorie care poate fi
masăruta pneumatic de tehnica poligraf la nivelul toracelui și abdomenului sau termoelectric la
nivelul nazal.
Excitarea centrului respirator bulbar este supusă atât controlului voluntar cat și cel involuntar,
reglarea respirației fiind complexă. Sensibilitatea respiratorie duce la o varietate de variabile
psihologice însoțite de modificări organice care insotesc emoția.
Astfel, ritmul și amplit udinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspirație/expirație, blocarea
lor etc. sunt afectate de tipul emoției (agresivetate, frică, neliniște, groază etc.) precum și de starea
conflictuală care le însoțește. Cu toate că nu există stricte valori parametrice sau modele

17 Ciofu l. – Comportamentul simulat, Edit Academiei, București, 1974, pag 94 – 95

14
respiratorii care să poată fi atribuite unor tipuri specifice de emoții, indicatorul de față face obiectul
unor sofisticate investigații asupra comportamentului simulat în domeniul criminalistic.
Tensiunea musculară poate fi înregis trată local sau generalizat fie prin intermediul
înregistratorilor mecanici, fie, mai modern, prin culegerea potențialelor musculare electrice
(E.M.G.). Acest tonus este considerat a fi strâns legat de starea emotivă. Astfel există o corelație
pozitivă înt re E.M.G. din regiunea frontală și prezența anxietății, între înregistrările poligraf pentru
micromișcările musculare și comportamentul simulat etc.
Balanța mușchilor scheletici este în general echilibrată, și scăzută în relaxare. În actul
motor, în stări le emoționale crescute balanța nivelului tensiunii devine nu numai ridicată ci și
discontinuă, cauzând tremorul. Emoțiile de intensitate crescută se pot exterioriza în trem ur, acesta
putând chiar dezorganiza răspunsul motor din momentul respectiv.18
Modif icările conductanței electrice a pielii reprezintă unul dintre cele mai sensibile măsuri
ale activității fiziologice vegetative în emoție. Când activitatea corticală este redusă, iar
componenta simpatică predomină conductanța electrică a pielii este mică, curba reacției crescând.
În cazul confruntării repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanța electrică a pielii
scade condiționat înaintea impactului cu stimulul, crește în timpul primei faze de acțiune a acestuia
după care scade treptat. Folosindu -se o metodă poligrafică au fost obținute schimbări de potențial
în raport cu încărcătura emoțională a cuvântului stimul.19 Paralel cu reacția electrodermică are loc
o intensificare a activității glandelor sudoripare, indicatori ai stressului emoțional .(Ciopr aga,
1996).
Toate aceste corelate psihofiziologice și comportamentale ale emoției pot fi întâlnite în
cadrul practicii judiciare, mai specific în domeniul detectării comportamentului simulat, având
rolul de indici indirecți ai aspectului afectiv care aco mpaniază persoana în tot ceea ce face.

18 Inbau T. E; Reid, J. E – Criminal Interrogation and confessions. Second edition, Baltimore, 1967, p. 74 -75
19 Butoi T. – Crima sub detectorul de minciuni: Investigarea conduitelor simulate, Editura Press Mihaela, București,
1997, p. 41

15
2. COMPORTAMENTUL SIMULAT

Comportamentul simulat (disimulat) reprezint ă refuzul de a mărturisi și de a recunoaște o
atitudine reală față de o persoana oarecare sau încercarea de a -și camufla față de sine însuși o
dorință pe care totuși o simte.20
Acesta constituie o reacție globală (atât la nivel ul sistemului psihic cât și organic) a unei
persoane într -o anumită împrejurare.
Sistemul de referință al unui comportament îl reprezintă situația sau contextul s ocial, în
care persoana devine parte activă, relaționându -se cu particularitățile situației în funcție de
particularitățile și trăsăturile personalității sale.
Dezvoltarea unui comportament se află în strânsă legătură cu felul de a gândi, simți și trăi
al persoanei, aflată în contact cu diferite aspecte ale mediului.
Înțelegerea comportamentului unei persoane, într -o împrejurare sau alta, presupune în mod
necesar cunoașterea motivelor care o animă, precum și a scopurilor care prefigurează și orientează
conduita. Prin mijlocirea motivelor și scopurilor, comportamentul uman se află în conexiune
directă cu conștiința, de al cărei control depinde.
O particularitate a comportamentului îl constituie caracterul învățat, dobândit, al acestuia.
Procesul de învățar e reprezintă un fenomen care se extinde la nivelul întregii vieți umane, prin el
înțelegându -se orice achiziție pe care subiectul uman este capabil să o facă și care la rândul ei îi
va influența comportamentul. Individul se cunoaște pe sine din încercările vieții prin intermediul
comportamentelor pe care le dezvoltă, reușita respectiv nereușita în aceste comportamente,
reprezentând aspecte ale învățării, răsfrângându -se atât asupra mediului cât și asupra lui.
Noțiunea de comportament exprimă o realitate ps ihologică dependentă atât de lumea
internă cât și de cea externă.
Dacă adepții "behaviorismului ortodox" foloseau termenul de comportament pentru a face
referire la reacțiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce putea fi observat, înregistrat și măs urat
direct, odată cu dezvoltarea procedeelor și tehnicilor de înregistrare a reacțiilor organismului au
putut fi descoperite și urmărite noi modificări interne legate de procesele gândirii, emoției,

20 I. Ciofu – Comportamentul simulat, Edit. Academiei, București, 1974, p51

16
limbajului etc. mai fine decât cele observate anterior. Astfel s -au putut distinge două modalități de
răspuns comportamental:
– comportamentul aparent (overt behavior) care subsumează reacțiile exteriorizate ale
persoanei, observabile direct, dintre care amintim: limbajul vorbit sau gestual, activitatea de
mișcare a membrelor sau corpului etc.;
– comportamentul inaparent (covert behavior) care include modificările interne, indirect
decelabile, legate de procesele gândirii, emoției, limbajului etc. cum ar fi: modificările la nivelul
ritmului cardiac și a tensiu nii arteriale, modificarea ritmului respirator, a secreției salivare,
creșterea conductanței electrice a pielii, modificarea compoziției chimice a sângelui,
micromișcările laringelui etc.
Există o continuă interșanjabilitate între cele două modalități com portamentale în sensul
că unui comportament aparent îi corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, dar nu
oricăror manifestări inaparente le corespund manifestări de comportament aparent. Atât
modalitățile aparente cât și cele inaparente sunt as pecte ale unui comportament larg cu o
caracteristică de unicitate pentru momentul respectiv.
Domeniul psihologiei judiciare, privit prin prisma aspectelor discutate anterior, îl
reprezintă comportamentul deviant. Acesta este văzut ca o abatere de la medie , care este
reprezentată de comportamentul de conformare la normele și regulile, formale și informale, impuse
de către societate.
Comportamentul deviant, ca abatere, semnifică deviațiile în sens negativ față de
comportamentul comformist presupunând o ap ropire de ceea ce este denumit în termeni generici
comportament antisocial, infracțional, criminalitate.
Comportamentul deviant include abaterile de la normele sociale, iar cel infracțional se
referă la abaterile și încălcările normelor juridice.
Devianț a desemnează noncomformitatea, încălcarea atât a normelor cât și a regulilor
sociale. Aceasta are o sferă mult mai largă decât infracționalitatea, deoarece include nu numai
încălcările legii penale ci și deviațiile de comportamentul dezirabil socia l.
Proces apartenent condițiilor fundamentale ale vieții sociale, devianța trebuie privită ca un
fenomen normal în cadrul evoluției societății, care prin evidențierea abaterilor semnificative de la
normele de conduită promovate într -un spațiu cultural, are atât o semnificație negativă,

17
disfuncțională cât și una pozitivă, funcțională. În sens funcțional devianța activează conformarea,
favorizând totodată și reglementarea unor aspecte indezirabile ale normelor și regulilor sociale.
Comportamentul infracțional repre zintă ansamblul actelor care, încălcând regulile juridice
penale și lezând drepturile anumitor instanțe (persoane, instituții etc.) impun adoptarea unor
sancțiuni din partea unor instituții specializate în a exercita controlul social (poliție, justiție etc .).
În cazul unei anchete judiciare, efectuate ca urmare a unui comportament infracțional sau
deviant săvârșit de o persoană, "autorul" va fi motivat spre dezvoltarea unei conduite având ca
scop ascunderea sau falsificarea sensului realității. Individul v a da intenționat un răspuns străin
aceluia pe care -l cunoaște, exteriorizând sau camuflând o expresie ce nu se potrivește cu
aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic încercat. O astfel de manifestare poartă numele
de comportament simulat.
Simula rea unor probleme sau tulburări psihice constituie o conduită frecvent întâlnită în
practica medico -legală și judiciară.
În plan judiciar, comportamentul simulat este utilizat cel mai adesea în speranța absolvirii
de consecințele penale ale faptei, pentru diminuarea sau disculparea învinuitului. Ponderea, durata
și aspectul simulării sunt proporționale cu scopul urmărit de subiect.
Normele morale pot sancționa principial atât adevărul falsificat cât și cel tăinuit (forme ale
simulării). Practica socială preferă însă o apreciere mai concretă, centrându -se pe aspectul utilitar
al simulării, izvorât din cunoașterea scopului urmărit. Astfel în cazul tăinuirii evoluției bolii unui
pacient vom vedea în aceasta o simulare în scopuri benefice doar dacă reușim să scoatem în
evidență aspectul urmărit.
În literatura de specialitate sunt descrise următoarele tipuri de comportament simulat :
– simularea propriu -zisă, caracterizată prin caracterul premeditat și conștient de inducere
în eroare, care anticipează un act. Subiectul "interpretează" o simptomatologie specifică unor
afecțiuni neuropsihice: false paralizii, surditate, mutism, crize convulsive etc.;
– suprasimularea, caracterizată prin exagerarea și grefarea de noi tulburări pe o structură
dizarmonică deja exi stentă, reală, în scopul evidențierii unei stări maladive mult mai grave decât
este în realitate;
– falsificarea anamnezei, constând în construirea unei biografii cu numeroase afecțiuni
suferite în timpul copilăriei (traumatisme cranio -cerebrale, crize co nvulsive, tentative de
sinucidere etc.), internări înainte și după săvârșirea infracțiunii etc., pentru a -și procura un "alibi"

18
sau pentru a obține un diagnostic de suferință mintală, care să poată fi exploatat ulterior în expertiza
medico -legală psihiatri că;
– disimularea reflectă o motivație psihopatologică particulară, la care se adaugă ca o
condiție favorizantă o situație psihologică sau de ordin social, de frustrare , de îngrădire a
drepturilor subiectului. Acesta își ascunde diagnosticul deoarece în condițiile "afișării" bolii sale,
reacția socială va fi de respingere cu consecințe asupra personalității sale.
Din perspectiva psihologiei judiciare, simularea este un construct strategic folosit de
persoana investigată împotriva anchetatorului, vizând o finalizare persuasiv -acțională.
Identificarea comportamentului simulat presupune elaborarea unei metodologii bazată nu
numai pe indicatori de cercetare foarte fini ci și pe o metodică adecvată, care să simplifice și să
accentueze raportul dintre diferit e categorii de stimuli induși în experiment și consecințele lor.
Simularea poate fi descoperită prin sesizarea contradicțiilor sau caracterului absurd al
relatărilor făcute de persoana investigată. Aceasta concentrându -și întreaga atenție pe modalitatea
de dezvoltarea a unui comportament simulat plauzibil pentru anchetator, nu va putea eluda emoția
însoțitoare, determinată de percepția riscului de a fi detectat, perceperea unor neconcordanțe între
afirmațiile făcute etc. și care poate fi demascatoare prin modificările aparente sau inaparente pe
care le declanșază.
Comportamentul simulat are o componentă instinctiv -emoțională, un substrat de apărare și
conservare apărut în mod reflex în situații conflictuale. În momentul dezvoltării comportamentului
simula t are loc activarea acestei componente care are ca rezultat creșterea arousalul -ui fiziologic
la nivelul sistemului nervos. Pe baza înregistrării modificărilor, determinate de activarea
fiziologică, cu ajutorul unor tehnici specializate se poate pune în ev idență tentativa de simulare a
persoanei investigate. Astfel de tehnici vizează în special comportamentul inaparent al subiectului.
Mijloacele tehnice prin care se pot pune în evidență modificările fiziologice și
comportamentale care apar în timpul compor tamentului simulat vor fi descrise în cadrul capitolului
care urmează.

19
4. TEHNICI DE CONTROL A COMPORTAMENTULUI SIMULAT

Procesele cognitive ca gândirea, limbajul intern, reprezentarea sau imaginarea anumitor
fenomene etc. sunt însoțite de unele manifestări observabile și neobservabile direct, care pot fi
constatate în mod obiectiv prin înregistrarea cu ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf etc.) a
modificărilor vasculare, cerebrale, de senzațiile termice la nivelul pielii și respiratori u.
La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat
(minciuna) este adeseori asociat cu trăirea unor stări emotive intense care se accentuează în
momentul investigației criminalistice.
Cele mai frecvente reacții psihofiziologice care au fost puse în evidență la subiecții supuși
anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infracționale săvârșite și care erau motivați
pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost: accelerarea r itmului cardiac, creșterea
presiunii sangvine, apariția fenomenelor vaso -dilatatorii și vaso -constrictorii (hiperemie sau
paloare), accelerarea și sacadarea respirației, dereglarea fonației și emisiunii de sunete,
hiposalivația și contractarea subită a muș chilor scheletici.
Toate aceste reacții neurovegetative, declanșate intern, sunt slab supuse unui control
voluntar fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat, rod al unei evaluări
cognitive a situației. Aceste reacții sunt asocia te cu un comportament manifest, cu valoare de
identificare, pentru specialiștii din domeniul judiciar, a unei disonanțe între declarațiile subiectului
și gradul de acord asupra lor. Comportamentele externe relaționate cu modificările
neurofiziologice amint ite anterior sunt: schimbări ale mimicii și pantomimicii, datorită unei stări
pronunțate de agitație psihomotorie; blocarea bruscă a funcțiilor motorii; tremorul din voce, datorat
modificărilor respiratorii relaționate cu emiterea de sunete de către mușchi i fonatori; modificarea
timpului de latență între perceperea întrebării și furnizarea răspunsului, care în situații emoționale
ridicate este mare.
Comportamentele prezentate anterior sunt elemente ale vieții psihice și comportamentale
pe care orice per soană le experimentează de -a lungul vieții, fie că a fost sau nu obiect al unei
investigații criminalistice. Ele au fost puse în evidență prin diverse încercări practice și
experimentale de -a lungul timpului, însă ceea ce s -a obținut sunt doar patternuri de posibile
manifestări (comportamentale și fiziologice) care diferă de la o persoană la alta datorită frecvenței,
intensității, duratei etc. În funcție de modul în care sunt trăite și exteriorizate aceste

20
"comportamente" s -au creat tehnici de control a si ncerității declarațiilor (comportamentului
simulat), tehnici care presupun atât o bună stăpânire a metodologiei lor cât și o vastă și îndelungată
practică în domeniul psihologiei judiciare.
În cadrul acestor tehnici intră:
a) Metoda asocierilor de idei;
b) Metoda expresiei motrice;
c) Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente;
d) Metoda detectării stressului din voce;
e) Tehnica poligraf.

4.1. Metoda asocierilor de idei

Ca tehnică de diagnosticare a comportamentului simulat, pornește de la premisa că o
anumită semnificație a cuvintelor -stimul, care se prezintă subiectului investigat, determină o
activare la nivelul rețelelor semantice, exercitând o influență specifică stării emoționale a
subiectului, respectiv asupra asociațiilor pe care ace sta le stabilește ulterior.
Există o serie de criterii care -și fac simțită prezența în orientarea stabilirii asocierilor de
idei legate de un cuvânt stimul. Astfel dacă la cuvântul stimul "mic" se răspunde prin cuvântul
"mare", iar la "alb" cu "negru", se poate concluziona că asocierile făcute au la bază principiul
contrastului21.
Una dintre modalitățile acestei tehnici strâns legate de detectarea comportamentului
simulat o reprezintă înregistrarea timpului de latență. Anastasi, în urma utilizării acestei
metodologii, concluziona: "dacă viteza de reacție verbală este diferită la cuvintele critice față de
cele nesemnificative, dacă subiectul refuză răspunsul la unele cuvinte critice sau repetă, în lipsa
altui cuvânt, răspunsuri verbale anterioare, atunci vin ovăția subiectului poate fi socotită dovedită".
Prin timpul de laten ță se înțelege perioada care se scurge de la emiterea unui stimul până
la producerea reacției.
În cadrul acestor tehnici intră și proba Abrahamsen -Rossanof -Yung, care utilizează tehnica
asocierii de cuvinte însoțită de înregistrarea timpilor de răspuns, ca indicatori ai stărilor afective

21I. Ciofu, Comportamentul simulat. Edit. Academiei, B ucurești, 1974 , p.112

21
legate de evenimente pe care persoana, obiect al investigației, vrea să le ascundă. Procedura constă
în administrarea unei liste de cuvinte la care subie ctul trebuie să găsească cuvinte asociate, într -un
timp cât mai scurt. Lista este elaborată de către un specialist în domeniul detecției
comportamentului simulat, după o studiere detaliată a cazului, și cuprinde cuvinte "neutre"
respectiv "afectogene", a c ăror semnificație este legată direct sau indirect de ceea ce subiectul
încearcă să ascundă. Comparația între reacțiile la cele două tipuri de cuvinte (neutre/afectogene)
permite decelarea influenței emotivității, determinată de perceperea riscului de a fi detectat, asupra
tipului de răspuns oferit și a timpului de reacție, cunoscându -se că la stimulii neutri timpul de
latență este constant iar la cuvintele afectogene crescut.
Indicii care se urmăresc pentru a se putea pune în evidență tendința de simulare a
subiectului sunt:
a) Latența răspunsului – variabilă în funcție de subiect și condiționată de natura stimulilor.
Este mai mare pentru cuvintele abstracte decât pentru cele concrete. Timpii de reacție mai mari de
patru secunde indică o încercare de simul are.
b) Repetarea cuvântului stimul – necesară pentru a avea timp să elaboreze un alt tip de
răspuns.
c) Asociația superficială – asociația intrinsecă, corectă, presupusă a fi cea cerută de către
cuvântul stimul, este derogată uneia superficiale. Se p resupune că subiectul, considerând că
asociația inițială ar fi prea expresivă, încearcă să o substituie uneia mai puțin incriminante.
d) Repetarea cuvintelor oferite ca răspuns – cuvântul de răspuns repetat de mai multe ori
indică existența unei semnifica ții care trebuie verificate.
e) Modificarea sensului cuvântului inițial – constă în oferirea unui răspuns pe care apoi
încearcă să -l explice privit dintr -o altă perspectivă etc.
În majoritatea cazurilor indicii, prezentați anterior, apar strict legați de anumite cuvinte
stimul, chiar și la repetarea probei.
La noi în țară cercetări cu această tematică a făcut Al. Roșca (1934), subiecții fiind
examinați în legătură cu contemplarea unuia dintre două tablouri prezentate (examinatorul neștiind
care dintre ta blouri a fost contemplat), metoda lui făcând o diagnosticare justă în 80% din cazuri.
Această tehnică de detectare a comportamentului simulat este uneori folosită în domeniul
judiciar, însă pentru a -i crește eficiența se folosește în combinație cu alte te hnici (metoda expresiei
motrice,hipnoză, poligraf etc.).

22

4.2. Metoda expresiei motrice

Primele încercări legate de această metodă presupuneau înregistrarea reacțiilor fiziologice
ale unui subiect care era investigat folosindu -se tehnica asocierilor libere.
S-a constatat că cu cât încărcătura emoțională a cuvântului prezentat era mai mare, cu atât
pe inscriptor apăreau reacții vegetative (respirația, E.E.G.) mai ample, iar fonograma răspunsului
verbal prezenta o latență mărită22.
Bazându -se pe cercetă ri ca cele descrise anterior și observând legătura, creată în timp, între
un fenomen central, nemăsurabil direct și un fenomen motor -periferic (presiuni digitale ritmate pe
o membrană pneumatică) psihologul rus H. R. Luria elaborează o nouă metodă numită a "expresiei
motrice".
Experimentul consta în faptul că subiectul trebuia să -și dubleze răspunsul verbal, la
cuvântul stimul conținut în listă, cu o reacție motorie (apăsarea pe o clapă). În aceste condiții
subiectul își concentrează atenția asupra mâinii c u care trebuie să îndeplinească sarcina,
modificările care au loc la nivelul celeilalte mâini scăpând controlului conștient, fiind înregistrate.
Înregistrarea unui tremor asociat cu o latență ridicată a răspunsului verbal reprezenta indiciul unei
eventuale tentative de simulare.
Luria constată că în condițiile unei puternice activări emoționale, produsă de efortul de
disimilare, curba motrică înregistrată se modifică în așa măsură încât această activare emoțională
este decelabilă.
Metoda prezentată și -a avut utilitatea la vremea apariției ei (prima parte a secolului xx) azi
fiind înlocuită de alte tehnici cu o acuratețe mult crescută.

4.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente

22 Ciofu, Comportamentul simulat. Edit. Academiei, București, 1974 , p. 83

23
Scopul acestei tehnici este suprimarea controlului conștient al declarațiilor, astfel încât
răspunsurile să fie automate, lipsite de deformarea controlului rațional voluntar.
Tehnicile de acest gen își au originea în antichitate unde, cunoscându -se efectul alcoolului
asupra stării de conștiință și a controlului volunt ar, prizonierilor de război li se administra alcool
pentru a se putea obține de la aceștia informații care în stare normală nu ar fi fost furnizate.
După studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra stării de conștiință s -a recurs la
folosirea ei pen tru detectarea comportamentului simulat. În 1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru
prima dată hipnoza în practica judiciară. În urma experienței acumulate acesta concluzionează că
metoda nu poate fi generalizată deoarece pe lângă un bun hipnotizator este n evoie și de
complezența celui care urmează să fie hipnotizat. Afirmațiile lui Herrera se bazează pe experiența
sa și pe pe un suport teoretic destul de slab, la acea vreme.
Cercetările ulterioare au demonstrat existența a două tipuri de tehnici de hipno tizare care
pot fi utilizate în practica judiciară:
• una permisivă (maternă) – care presupune un mod "cald" de abordare a persoanei ce
urmează a fi hipnotizată, complezență din partea acesteia, aderență la procedură etc.
• una agresivă (paternă) – care presupune ca individul să nu coopereze și să nu dorească implicit
să fie hipnotizat, bazându -se pe abilitățile hipnotizatorului și având o modalitate specifică de
abordare a persoanei.
De altfel nu este greu de înțeles de ce tehn ica de hipnotizare folosită de Herrera nu se putea
aplica decât în situații rare persoanelor aflate sub investigație judiciară. O persoană vinovată va fi
motivată pentru a se împotrivi sau simula starea de transă în vederea eludării informațiilor pe care
acesta nu vrea să le mărturisească.
Hipnoza ca tehnică de detectare a comportamentului simulat se aplică în prezent în
domeniul criminalistic alături de investigațiile cu ajutorul poligrafului.
O altă metodă subsumată acestei categorii presupunea utilizare a acestei unor substanțe
psiho -farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care aduc subiectul, căruia i se
administrează, într -o stare de semiconștiență numită "automatism oniric". În această stare cenzura
conștientă este obnubilată, fără a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reacție
automată.
În anul 1918, un medic american (House) a lansat un nou preparat numit Truth -serum (serul
adevărului). În urma administrării substanței respective, autorul pretindea că se obțin declar ații

24
foarte sincere în legătură cu infracțiunea pe care un subiect a comis -o. Procedura consta în
administrarea serului (1% bromhidrat de scopolamină și 2% clorhidrat de morfină) la fiecare
jumătate de oră în doze de 1 sau 2 mm3 (în funcție de greutate și vârstă)până la obținerea unei stări
de semiconștiență (Eysenck, 1966).
O astfel de tehnică este interzisă în prezent considerându -se că ar reprezenta o gravă
încălcare a dreptului de apărare a individului în fața organelor judiciare.

4.4. Metoda detectă rii stresului din voce

Datele oferite de literatura de specialitate demonstreză că printre indicatorii cei mai
sensibili ai emoției se înscriu și caracteristicile conturului, vitezei, amplitudinii frecvenței tonului
fundamental al vocii de -a lungul unei rostiri, ca urmare a modificărilor de ordin fiziologic în
aducția și abducția corzilor vocale .23
Schimbările la nivelul frecvenței tonului fundamental se instalează, de regulă, în spectrul
neauzibil al vocii, domeniu care nu este în întregime controlat de conștiință.
Detectorul de stress psihologic (P.S.E. -psychological stress evaluator), este un dispozitiv
care permite evidențierea stressului emoțional din voce, mai exact modulațiile, inauzibile și
involuntare, de frecvență (FM.) în registrul 8 -12Hz. (8 -14Hz. – după alți autori).24 Aceste modulații
de frecvență, a căror intensitate și pattern sunt invers proporționale cu gradul de stress al
vorbitorului, se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care acompaniază contracția
voluntară a mușchilor stria ți implicați în vorbire. În timpul perioadei fără stress, modulațiile sunt
sub controlul S.N.C. (sistemului nervos central). La apariția stressului sistemul nervos autonom
(S.N.A.) devine dominant, având ca efect inhibiția mușchilor fonatori cu repercusiun i la nivelul
registrului FM. Această inhibiție, indicator al stressului emoțional, este evidențiată de către
detectorul de stress din voce ca o caracteristică blocantă sau ca o formă de undă rectangulară
(Horvath, 1978).
În investigațiile criminalistice, pentru obținerea unor rezultate superioare în analizarea
emoției manifestate în voce, se folosește un cuplu de aparatură. Un astfel de cuplu cuprinde:

23 Ciopraga A., Tratat de tactică criminalistică, Edit. Gama, Iasi, 1996. p. 343
24 Ibidem , p. 202

25
– un magnetofon profesional de înaltă performanță tehnică cu care se înregistrează
rîspunsul dat de subi ect la poligraf;
– un sonograf de tipul 7029 A;
– un aparat de detectare a stressului din voce cu ajutorul căruia se transcrie pe vocograme
reprezentarea sonoră a răspunsului dat de subiect în timpul testării la poligraf.
Folosirea acestei metodologii p entru detectarea comportamentului simulat prezintă mai
multe avantaje:
– înregistrarea profesională a răspunsului dat de subiect care va permite reținerea și
transcrierea cu ajutorul sonografului a modificărilor produse în voce și vorbire, rezultate a stării
emoționale trăite;
– posibilitățile științifice oferite de sonograf în transcrierea pe vocograme a caracteristicilor
care pun în evidență modificările produse în voce;
– posibilitatea de a corela rezultatele obținute cu ajutorul poligrafului cu c ele provenite din
studierea vocogramelor.
Detectorul stressului din voce procesează frecvențele din voce, le păstrează pe o bandă
magnetică, utilizând filtre electronice și tehnică de discriminare a frecvențelor. Patternurile de
stress apar ca un traseu m ișcător pe o hârtie, specială pentru înregistrat.
Caracteristicile vocale care pun în evidență emoția determinată de disimularea adevărului,
analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt:
– valorile (medie și limitele minime/maxime) ale frecvenței tonului fundamental al vocii;
– durata emisiei vocale;
– intensitatea consoanelor explozive;
– viteza de articulare;
– timpul de latență.
Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat vocal,
multilateral, dar nu mai eficient decâ t poligraful. Studiile efectuate de Barland (1975), Kubis
(1973) și Horvath (1978), în ceea ce privește acuratețea detectării comportamentului simulat cu
cele două dispozitive au pledat în favoarea utilizării poligrafului, ca tehnică cu predictibilitate mu lt
crescută.

26
4.5. Tehnica poligraf

Este una dintre cele mai performante tehnici folosite în domeniul detectării
comportamentului simulat, cu ajutorul ei neânregistrându -se minciuna ca atare, ci modificările
fiziologice determinate de emoțiile care înso țesc acest comportament.
Detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf se bazează pe următoarele
aspecte, considerate a fi fundamentarea științifică a acesteia: "în săvârșirea unei fapte penale
subiectul participă cu întreaga sa personalitate, mobilizându -și pentru reușita infracțională întregul
său potențial cognitiv, motivațional și afectiv. Acest lucru face ca actul infracțional să nu rămână
ca o achiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței, ci să se integreze în aceasta sub forma unei
structuri infracționale stabile cu conținut și încărcătură afectiv -motivațională specifică, cu rol
motivațional bine diferențiat".
Scopul folosirii acestei tehnici este de a se depista emoția, apărută datorită simulării, prin
surprinderea reactivității act ivatorii -generale, care implică atât mecanisme centrale cât și
periferice.
Disimularea adevărului făcută în mod conștient necesită un efort voluntar, care declanșează
stări emoționale ușor decelabile în parametrii psihofiziologici. Dacă negarea adevărulu i este
posibilă în plan verbal, acest lucru nu este posibil la nivelul reactivității neurovegetative, unde
disonanța cognitivă creată capătă proporții, instanța corticală conducând centrii sistemului nervos
vegetativ către dezechilibrări și reechilibrări s uccesive, care sunt evidențiate de către înregistrările
făcute prin tehnica poligraf.
La baza utilizării tehnicii poligraf stau următoarele criterii:
• funcționarea acestui aparat se bazează pe faptul că o minciună spusă conștient, pe lângă efortul
mintal pe care -l necesită, produce și o anumită stare de tensiune emoțională (teamă);
• producerea tensiunii emoționale își are originea în declanșări involuntare ale sistemului
neurovegetativ concomitent conștientizării pericolului de a fi detectat, și în inițiere a prin
aceasta a instinctului de autoconservare;
• prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului;
• testarea la poligraf se face numai cu acordul subiectului și consimțământul apărării; fără
cooperarea subiectului testul nu se poate efectua;

27
• metodologia de testare nu este interzisă de lege, ea aducându -și aportul la aflarea adevărului,
pentru justa soluționare a cauzelor penale. Testarea poate fi făcută atât în scopul stabilirii
vinovăției unei persoane, cât și în s copul stabilirii nevinovăției acesteia.
Apararul înregistrează simultan, pe o diagramă, modificările a cinci parametrii
psihofiziologici aflați în strânsă legătură cu latura emoțională a subiectului: respirația (la nivel
toracic și abdominal), reacția elec trodermică, tensiunea arterială/puls și micromișcările musculare.
Fiecare dintre acești parametrii, înregistrați grafic, prezintă caracteristici specifice pe care
examinatorul le analizează și interpretează (în baza unei pregătiri bine fundamentate), formu lând
concluziile cu privire la sinceritatea, respectiv nesinceritatea persoanei.
În cele ce urmează vom face o prezentare a procedurii de testare folosindu -se tehnica
poligraf, atât cât codul deontologic privind metodologia de testare o permite.
În vederea efectuării unei examinări la poligraf este necesar exminatorul să obțină cât mai
multe informații exacte, cu privire la toate faptele și circumstanțele existente, care constituie baza
suspectării sau acuzării persoanei ce urmează a fi testată. Până când e xaminatorul nu este complet
informat despre caz, nu se recurge la procedura de testare.
Procedura constă în trei etape: un interviu pre -test, testarea propriu -zisă și o etapă de
interpretare a diagramelor și informațiilor psihocomportamentale obținute în urma testării.
Testarea la poligraf începe cu discuția pre -test în decursul căreia examinatorul va chestiona
persoana despre fapta în legătură cu care este bănuit. În cadrul discuției pre -test examinatorul va
informa persoana asupra procedurii de testare ș i a aspectelor pe care le implică, cerându -se acordul
pentru a fi testat. Trebuie precizat că nici o testare la poligraf nu se efectuează fără acordul scris al
persoanei.
În cursul acestei discuții pre -test examinatorul va formula și prezenta subiectului întrebările
care-i vor fi adresate în timpul testării. Trebuie precizat că există trei tipuri de întrebări: relevante,
neutre și de control, la care subiectul, conform ins tructajului primit, va răspunde prin "DA" sau
"NU", așa cum dorește.
Persoana este invitată să ocupe loc pe un fotoliu special, alături de poligraf, iar exminatorul
procedează la atașarea senzorilor pe corpul subiectului. Din acest moment, testarea poate începe.
După adresarea ultimei întrebări, subiectul este deconectat de la aparat, examinatorul
urmând a interpreta modificările înregistrate în traseele diagramei poligraf. În urma interpretării

28
traseelor, examinatorul va formula o concluzie asupra since rității sau nesincerității răspunsurilor
oferite de subiect.
În cazul unei reactivități psihoemoționale mai puțin evidente se apelează la un test de
stimulare utilizat pentru a mării percepția riscului detectării, numit "testul cu cartonașe". Vom
proceda la descrierea acestui test deoarece cercetarea de față este centrată pe aspecte legate de
răspunsurile subiecților la administrarea acestui test.
Testul cu cartonașe – urmează imediat după primul test și constă în prezentarea a șapte
cartonașe diferit num erotate (după reguli bine stabilite), așezate cu fața în jos. Subiectului i se cere
să aleagă unul, să se uite și să rețină numărul de pe el, după care să -l așeze cu fața în jos, pe fotoliu
în fața lui. Trebuie precizat faptul că înainte de administrarea testului examinatorul prezintă
subiectului un instructaj, un aspect al acestuia precizează faptul că răspunsul subiectului trebuie să
fie "NU", la orice întrebare în legătură cu numărul de pe cartonașul ales. Deci răspunsul la una
din între bări va fi impl icit o minciună.25
Pe baza interpretării gr aficului obținut în urma înregistrării poligraf a modificărilor
psihofiziologice concomitente cu răspunsul subiectului, examinatorul îl va informa pe acesta
despre numărul de pe cartonașul ales demonstrându -i că a cest aparat nu poate fi înșelat.
Principala valoare a testului cu cartonașe este:
a) Să stimuleze subiecții "mincinoși" în răspunsurile negative pe care le vor da, la
întrebările relevante următoare;
b) De a asigura subiecții sinceri în legătură cu sigu ranța pe care le -o oferă tehnica poligraf;
c) De a oferii subiectului simulant posibilitatea de a încerca să denatureze reprezentările
grafice ale poligrafului, evidențiind astfel răspunsul nesincer.
Tehnica poligraf, abordând în mod indirect planul conș tiinței subiectului, caută să
evidențieze dacă acesta redă cu fidelitate și în mod sincer informații în legătură cu fapta pentru
care este suspectat, adică elemente de conținut ale "realității subiective" pe care o poartă în planul
conștiinței sale (elemen te legate de timp și loc, modul de operare etc.).

Tehnica poligraf furnizează date pe baza cărora pot fi obținuți indici ce permit:
– eliminarea suspecților ce se dovedesc a nu fi implicați în cauze penale;

25 Reid, E.J. & Inbau, E.F. – Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique. Second Edition, The Williams & Wilkins
Company, Baltimore, 1977, p85

29
– identificarea autorilor de infracțiuni, indiferent de natura acestora;
– stabilirea împrejurărilor care califică sau agravează unele fapte penale;
– stabilirea sincerității declarațiilor persoanelor audiate;
– soluționarea contradicțiilor care apar între declarațiile persoanelor constituite c a
părți în procesul penal;
– depistarea caracterului calomnios al unor denunțuri sau plângeri penale.
Condiția obligatorie pentru exminarea cu ajutorul tehnicii poligraf este normalitatea
psihofiziologică a subiectului.
Persoanele care urmează a fi ex aminate cu tehnica poligraf trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
– să nu fie supuse unor anchete obositoare;
– să li se asigure o alimentație normală;
– să nu fie sub influența băuturilor alcoolice sau să fi co nsumat alcool cu 12h
îninte de testare;
– să nu fie duse la locul faptei;
– să nu participe la confruntări pe tema infracțiunii etc.
Există o serie de factori care pot influența (afecta) rezultatele testării la poligraf. Dintre
aceștia amintim:
– neconștientizarea posibilității de detectare a nesincerității declarațiilor (subiecții
cu un IQ. scăzut, grad de școlarizare scăzut etc.);
– frazeologia inadecvată a întrebărilor relevante sau de control;
– numărul prea mare de întrebări în cadrul un ui test sau numărul prea mare de
teste administrate subiectului în cazul unei singure examinări, pot duce la
scăderea reactivității subiectului;
– incomoditatea fizică sau psihică din timpul examinării;
– nemulțumirea unei persoane sincere față de examinarea la poligraf etc.
Respectarea cu rigurozitate a metodologiei, de către cei care utiliează această tehnică în
vederea detectării comportamentului simulat, asigură exactitatea în examinare, orientând just
cercetările curente și ajutând la elaborarea de noi ipoteze de lucru în cauzele cu autori necunoscuți.

5. ANALIZA UNEI SPETE CU IMPLICAREA POLIGRAFULUI

30

5.1 PREZENTAREA CAZULUI

luna iunie 2012 mama lui Traian Claudiu face un apel de urgență la 112 despre dispariția
lui de acasă. O echipă de ofițeri de poliție din cadrul departamentului de urmărire penală a început
să caute informații despre Traian Claudiu în zona în care locuia. De asemenea, o altă echipă din
departamentul de poliție din Gherla cerceta zonele înconjurătoare, așa cum li se spusese de fratele
celui dispărut, că este intr -un sat din apropiere paznic la o turmă de oi.
După serie de investigații, o persoane cu numele de RT este gasit într -un sat din apropiere,
cu aceeași ocupație ca persoana dispărută – cioban, iar politie isi incheie activitatea.
În august 2012, mama lui Traian Claudiu a sunat din nou 112 și susține că cel mai mare fiu
al său a fost ucis de fratele s ău. În urma acestei declarații, o echipă de ofițeri de poliție începe să
investigheze cazul și ei l -au adus pe RTM – fratele lui RTC, pentru audieri.
Ei au aflat că mama este instabilă din punct de vedere mental și are un istoric cu multiple
înregistrări î ntr-un spital de psihiatrie și există posibilitatea ca ea să își imagineze lucrurile.
RTM declară că fratele său și -a părăsit casa noaptea în luna mai 2012 și a văzut o mașină
neagră luându -l. Dupa ce au verificat afirmatiile suspectilor, au ajuns la conc luzia ca mama este
bolnava mintala si ca RTC obisnuia sa plece de acasa pentru o perioada mai lunga de timp,
deoarece activitatea sa principala era pastoritul. Ei au stabilit că au existat mai multe agresiuni
între cei doi, cauza principală fiind consumul de alcool. Deși lipsea o lungă perioadă de timp de la
domiciliu, persoana dispărută a ținut legătura cu mama sa prin telefon.
Pentru a verifica veridicitatea afirmațiilor și al exclude pe RTM de pe lista suspecților,
procurorul dispune sa efectueze testu l poligraf.
Expertul poligraf de la Laboratorul de detecție a comportamentului simulat Cluj analizează
aspectele cercetate de Serviciul de Investigații Criminalistice și stabilește împreună cu ei un set de
întrebări relevante.
Întrebările relevante au f ost:
R3: Știi sigur ce sa întâmplat cu fratele tău Traian Claudiu?

31
R5: Te -ai batut cu fratele tau in timp ce mama Dvs. era spitalizata ?
R8: L -ai omorat pe fratele tau Traian Claudiu ?
R9: Știi unde este fratele tau acu m?

Pentru a realiza o interpretare cu un grad mai înalt de precizie, deoarece procedurile
specifice de testare poligrafică sunt cerute de COD PSL 01 -07 / 10,09,2010, este imperativ să se
stabilească un set de întrebări de control, astfel încât valoarea lor de activare la nivele le de
procesare semantică ar trebui să fie comparative cu greutatea valorii de activare determinată de
întrebările relevante.

Întrebarile de control au fost:
C6: Te -ai gandit vreodata sa ranaesti pe cineva apropiat tie?
C9: Te -ai gandit vreodata sa omori pe cineva?

Figura 1. Prima diagrama poligraf

Interpretarea și analiza primei diagrame evidențiază diferențe semnificative în ceea ce
privește mărimea și complexitatea dintre modificările psiho -fiziologice ale subiectului la
întrebările relevante (R3, R 5, R8 și R9) în comparație cu schimbările psiho -fiziologice ale

32
subiectului la întrebările de control (C6 și C10). Aceste modificări apar mai ales la calea GSR
(reacția galvanică a pielii) și la nivelul tensiunii arteriale (R3, R5> C6 și R8, R9> C10), dar și la
traseului toracic -respirator.
Analiza generală a diagramei evidențiază faptul că subiectul a fost agitat, tremurat la
nivelul membrelor superioare (în special la degetele cu senzorul GSR atașat), respirație
discontinuă, aspecte care sunt interpretate ca fiind specifice unui comportament simulat.
Figura 2. A doua diagrama poligraf

În al doilea grafic se observă diferențe semnificative în ceea ce privește mărimea și
complexitatea dintre modificările psiho -fiziologice ale subiectului la întrebările rel evante (R3, R5,
R8 și R9) în comparație cu schimbările psiho -fiziologice ale subiectului la întrebările de control
(C6 și C10). Aceste modificări au putut fi observate pe calea GSR, nivelul tensiunii arteriale și, de
asemenea, nivelul respirator (R3, R5> C 6 și R8, R9> C10).
Analizând și interpretând cele două diagrame, expertul a concluzionat că subiectul prezintă
schimbări legate de un comportament simulat la întrebările relevante ale cauzei, arătând că el nu
este onest în răspunsurile sale. De asemenea, analiza psiho -comportamentală a subiectului în
timpul interviului înainte de testare a relevat note de comportament simulat.

33
În timpul discuțiilor post -test cu subiectul, el a recunoscut că la ucis pe fratele său descriind
modus operandi, arma crimei pe c are a folosit -o (foto 1) și indicând locul în care a îngropat corpul
(foto 2 și 3).

Foto 1. Arma crimei

Foto 2. Toaleta din curtea din spate unde a fost aruncată victima

Foto 3. Corpul victimei

34

BIBLIOGRAFIE

Barland, G.H., Widup, R. (1996). The Numbers Test; by Polygraph. Vol 25. Nr. 4. Ed. A.P.A.
Publication – The Sheridon Press. Pp.256 -280.
Bogdan, T., Sântea, I. & Drăgan -Cornianu, R (1983). Comportamentul uman în procesul judiciar.
Ed. Ministerului de Interne, București.
Bogdan, T. (1973). Probleme de psihologie judiciară. Ed. Științifică, București.
Bower, G.H. (1981). Mood and Memory. American Psychologist, 36. Pp. 129 -148.
Ciofu, I. (1974). Comportamentul simulat. Ed. Academiei, București.
Ciofu, I., Golu, M. & Voicu,C. (1978). Tratat de psihofiziologie. Ed. Academiei.
Horvath, F. (1979). Effect of Different Motivational Instructions on Detection of Deception With
the Psychological Stress Evaluator and the Galvanic Skin Response. Journal of Applied
Psychology. Vol. 64. Nr. 3. Pp.323 -330.
Lazarus, R.S. (1984). Stress Appraisal and Coping. New -York, Springer.
Mitrofan, N. & colab. (1992). Psihologie judiciară. Ed. Șansa, București.
Nicola, C. (1979). Unele elemente de psihologie judiciară. Ed. Ministerului de Interne, București.
Radu, I. (c oord.) (1991). Introducere în psihologia contemporană. Ed. Sincron, Cluj -Napoca.
Reid, E.J. & Inbau, E.F. (1977). Truth and Deception. The Polygraph (“Lie Detector”) Technique.
Second Edition, The Williams & Wilkins Company, Baltimore.
Zdrenghea, V. & Buto i, T. (1991). Investigația psihologică a comportamentului simulat. Ed.
Ministerului de Interne, București.
Zdrenghea, V. & Butoi, T. (1992). Biodetecția judiciară. Ed. Ministerului de Interne, București.