Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan [629214]

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

3

Universitatea de Arhitectur ă și Urbanism „Ion Mincu” Bucure ști

Gândirea simbolic ă în arhitectura
spațiului sacru contemporan
Rezumat tez ă de doctorat

Doctorand: [anonimizat]. Mihaela Agata Cehan
Coordonator științific
prof. univ. dr. arh. Virgiliu Onofr ei

2016

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

4

Cuprins
Introducere 6
Aspecte generale. Argument 7
O b i e c t i v e 9
Problematica 10
Cap. 1. Simbolul și sacrul. Preciz ări conceptuale 11
1.1. S i m b o l u l
1.2. Simbolizare și limbajul simbolic
1.3. Imaginea simbolic
1.4. Arhetipul, ritul și mitul
1.5. Interpretarea simbolurilor
1.6. Sacrul și interpretarea simbolic ă
1.7. Simbolul și câmpul de manifestare a sacrului – hierofania
1.8. Spațiul și timpul sacru
1.9. Simbolismul numeric
Cap. 2. Forme arhetipale
2.1. Simboluri geometrice 11
2.1.1. C e n t r u l g e o m e t r i c
2.1.2. C e r c u l . S f e r a
2.1.3. Pătratul. Cubul
2.1.4. Triunghiul. Piramida
2.1.5. C r u c e a
2.1.6. S p i r a l a
2.1.7. Labirintul

2.2. Simboluri metafizice 12
2.2.1. Centrul simbolic. Axa lumii
2.2.1.1. Nașterea centrului, spa țiul ordonat și haosul
2.2.1.2. Cosmosul și consacrarea lumi
2.2.2. Copacul – cruce
2.2.3. Păd u r e a
2.2.4. Muntele – grot ă
2.2.5. C e r u l

2.3. Simbolismul formelor/elementelor naturale 13
2.3.1. F o c u l
2.3.2. A e r u l
2.3.3. A p a
2.3.4. Păm â n t u l

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

5

Cap. 3. Formele simbolismului spectacular 13
3.1. Lumina solar ă
3.2. Alb, auriu și azur
3.3. Coroana și nimbul
3.4. Ochiul, percep ția vizuală și transcenden ța divină

Cap. 4. Forme arhitecturale. Si mbolismul elementelor constructive 14
4.1. Coloana
4.2. Poarta
4.3. Scara
4.4. Cupola
Cap. 5. Configurarea simbolic ă a spațiului sacru contemporan 14
5.1. Teorii ale limbajul ui în arhitectura contemporan ă
5.2. Codificarea limbajului arhitectural
5.3. Limbajul simbolic și imaginarul arhitectural al spa țiului sacru

Concluzii generale. Contribu ții personale 15
Valorificarea rezultatelor cercet ării
Bibliografie 20
Tabele ilustra ții. Sursele ilustra țiilor

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

6

Introducere
Lumea se află în continuă schimbare . În contextul actual al gl obalizării, provocările și
transformările rapide determină ca realitatea contemporană să f ie complexă și dinamică.
Existența umană cunoaște schimbări de coordonate în aria valori lor iar cultura spirituală, strâns
legată de statutul individului în epoca actuală, evoluează în r itmul accelerat al dezvoltării
științelor și tehnicii . Efectele erei digitale influențează în bună măsură, uneori chia r în mod
spectaculos,și relația omului c ontemporan cu s pațiul sacru.
În tumultul vieții cotidiene, lipsită de repere și ierarhii ax iologice stabile, de când cotitura
postmodernă a avut loc la nivel socio-cultural, nevoia de sacru se manifestă în moduri variate,
uneori extrem de subtile, fiind expresia nevoii de stabilitate emoțională a omului contemporan,
el exprimându-și prin aceasta, în mod mai mult sau mai puțin co nștient, interesul pentru vechea
funcție soteriologică a religiei. Progresul tehnologic, atribut major al epocii actuale, afectează
toate manifestările vieții umane, în măsura în care circulația persoanelor, informațiilor,
imaginilor, simbolurilor, ideilor sau sentimentelor este depend entă de acesta.
Dezvoltarea exponențială a noi lor tehnologii a generat fenome ne globale, individul, în
mijlocul unei societăți de consum, și-a dezvoltat mentalități a le confortului și a transformat
viața într-o societate a spectacolului. Tehnologia determină tot mai mult raportul individului
față de natură, societate și de el însuși, abundența de imagini creând impresia unui paradis pe
pământ. Aceste efecte au influențat în mod treptat civilizația în toate aspectele ei, inclusiv
credința și cultura, ducând la o r eîntoarcere la origini, prin regruparea în micro colectivități
bazate pe afinități și solidarități plurivalente ce provoacă fr agmentarea vieții sociale, creând o
nouă formă de a fi împreună. Bricolajul mitologic, rezultat pri n surparea marilor dogme
metanarative fondatoare, duce la crearea de noi credințe caract erizate de sincretism și eclectism.
Noul cadru policentric a obligat culturile să se deschidă în f ața schimbului de valori,
indiferent de gradul de dezvoltare al societății în care se man ifestă acestea. Tot uși globalizarea
nu șterge diferențele și identitățile culturale, ci mai degrabă le impune să se redefinească, ceea
ce poate constitui unul dintre paradoxurile postmodernității, c e rezidă în faptul că prin
globalizare lumii, sub semnul civ ilizației occidentale, se pot dezlănțui forțe identitare foarte
puternice, ce aparțin de spațiile non-occidentale. Dar culturil e, după cum spunea G. Durand, nu
au fost niciodată sisteme închise și autonome, în ciuda evenime ntelor trecute, ci sisteme
deschise, și chiar dacă au fost străbătute de multe ori de haza rdurile istoriei, schimburile
intelectuale au transfuzat întotdeauna un stil sau un meșteșug într-o cultură vie, în același mod
în care cruciații sau artizanii recuceririlor au adus din islam sistemele de arce elegant închise
sau construcțiile octogon ale ce aduc aminte de Domul Stâncii.
Spațiile sacre reprezentate de biserici, locuri de rugăciune sa u comemorare și reculegere,
prin programul pe care-l servesc, sunt spații ce ființează ca m ijloace de mediere între
dimensiunea umană și cea divină, înalt spirituală, arhitectura lor fiind în primul rând concepută
pentru a exercita o influență ps iho-afectivă asupra celor ce le utilizează. În afara ordonărilor
fizice, dependente de rituri, liturghii sau dogme, astfel de sp ații se afirmă ca înalte valori
simbolice și estetice care prin codificări și mijloace plastice specifice – forme, lumină, materiale,
iconografie, narează și transmit idei, stimulează trăirea spiri tuală și sentimentul sacralității.

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

7

Aspecte generale. Argument
Analiza modalităților de configur are a spațiului sacru, accentu at de utilizarea simbolurilor
în istoria omenirii, implică atât parcurgerea unui volum impres ionant de informații din diverse
domenii, din diverse epoci culturale, cât și confruntarea inter pretărilor acestora, care nu o dată
sunt relative, subiective și, în multe situații, principial val abile doar pentru o epocă sau o
perioadă istorică distinctă.
Omul dispune de trei moduri de înțelegere a lumii, reflectate î n trei familii de limbaj
înrudite: gândirea ra țională, gândirea simbolic ă și gândirea artistic ă. Aceste trei tipuri de
gândire sunt la fel de importante, chiar dacă nu au același rol și nu funcționează în același mod,
chiar dacă în unele culturi echilibrul între aceste trei moduri de gândire este rupt . Spre deosebire
de gândirea rațională, care pro iectează obiectele sale prin int ermediul conceptelor logice și
ascultă de norme care să asigure non-contradicții, gândirea sim bolică se reprezintă cu ajutorul
simbolurilor individuale și soci ale, care permit schimbări de s ens, uneori sfidând logica, dar
care generează în permanență conv ingeri, hotărâri sau raționam ente.
Abordarea noțiunii de simbol a fost împărțită între antropologi e, psihologie, semiotică,
filozofie, lingvistică, etc., toate aceste discipline scoțând î n evidență aspecte importante ale
raporturilor semnificant/semnificat sau de structurare a gândir ii simbolice, unde simbolul are
rol de conector între gândire și ceea ce ni se înfățișează prin imagine.
Emile Durkheim, fondatorul sociologiei franceze, a situat societatea la origine a relației
dintre religie și simboluri. Simbolurile sunt, pentru el, mater iale intermediare care exprimă
reprezentările colective. Grație s imbolurilor viața socială fun cționează și unește conștiințele
individuale într-o conștiință colectivă. Societatea este cea ca re creează reprezen tările colective,
deci simbolurile. Oamenii produc z ei și spații sacre, iar inter esele religioase sunt doar forma
simbolică a intereselor sociale și morale. Societatea este de n atură simbolică, și orice gând
s i m b o l i c a r e o o r i g i n e s o c i a l ă . O societate există numai când a ceasta se constituie ca o
comunitate simbolică. Deci cea mai bună funcție simbolică este cea care asigură comunicarea
între membrii societății. Simbolurile sunt considerate semne so ciale care se impun, activitatea
simbolică fiind colectivă, ceea ce explică ritualul și credința .
Antropologul Claude Levi-Strauss, considerat liderul școlii str ucturaliste, vede în toate
culturile un ansamblu de sisteme simbolice, cum ar fi limbajul, relațiile familiale, raporturile
economice, artistice, științifice sau religioase. Pentru el, in conștientul este organul funcției
simbolice, și nu locul simbolului, creuzetul unde sim bolul se poate dezvolta și poate exercita
legile sale, cum ar fi spus Freud sau Jung. Inconștientul este perceput ca un organism care
limitează structurarea impulsurilor, a percepțiilor sau a amint irilor. Fiind el însuși un sistem
simbolic colectiv, inconștientul impune forme conținutului. Pen tru Lévi-Strauss, simbolul este
un limbaj, ceea ce exprimă el neav ând nici o semnificație intri nsecă, este o structură relațională
în care semnificantul are pr ioritate față de semnificat: Simbolurile sunt mai reale decât ceea ce
ele simbolizeaz ă, semnificantul precedând și determinând semnificatul.
Antropologul Gilbert Durand consid era că pentru a studia simbol ul trebuie să facem o
incursiune în imaginar, acesta nefiind „nimic altceva decât un traseu în care reprezentarea
obiectului se las ă asimilat ă și modelat ă de starea interioar ă a unui subiect ”. Sistemul

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

8

imaginarului este alcătuit dintr- o înlănțuire de elemente, desc rise de simbol, imagine, arhetip
sau mit, care se află în strânsă l egătură și care dau naștere l a noi forme imaginative.
Bazându-se pe o serie de discipl ine non-teologice, inclusiv teo ria literară, antropologia și
filosofia științei, Paul Avis clarifică natura metaforei, simb olului și mitului și dezvoltă un
realism critic, simbolic și mitic pornind de la premisa că Dum nezeu există în sufletul unui artist
sau poet și că cele mai mari adevă ruri sunt exprim ate prin form e ale imaginației.
Mircea Eliade se situează într-o perspectivă diametral opusă ep istemologiei moderne,
dominată de tiparele gândirii raționaliste și materialiste, el ajungând la concluzia că funcția
principală și superioară a spir itului omenesc nu este rațiunea – așa cum se regăsește în scrierile
lui S. Freud: „ nu există nicio instan ță deasupra ra țiunii” – ci capacitatea de a produce imagini
și simboluri care depășesc posibilitățile de înțelegere ale raț iunii și permit omului să se integreze
în lume și să comunice cu întreg universul: „ Gândirea simbolic ă (…) este consubstan țială
ființei omenești și precedă limbajul și gândirea discursiv ă. Simbolul revel ă anumite aspecte ale
realității – pe cele mai profunde – care nu pot fi p ătrunse prin niciun alt mod de cunoa ștere” .
În viziunea acestuia, existența umană modernă este marcată de m ituri, hierofanii sau simboluri
uitate și decăzute, formând un „deșeu mitologic laicizat și modernizat” , care controlează zone
ale ființei mai puțin supuse raționalului.
Deoarece țin de substanța vieții spirituale, mitul, simbolul și imaginea, chiar dacă pot fi
camuflate, nu vor dispărea din viața umană. În unele situații d e criză socială, culturală sau chiar
ideologică, acest mod de gândire simbolic ă se reactivează, făcând recurs la un fond imagistic
fundamental, explicat prin faptul că simbolicul poate transcend e timpul și istoria și, având o
valoare anticipativă, lansează co nștiința spre noi identități.
Diferitele interpretări simboli ce regăsite în arhitectura sacră sunt determinate în parte de
dogmele religioase impuse culturilor tradiționale, determinând într-o oarecare măsură formarea
stilurilor culturale. Acestea sunt, în accepțiunea lui Eliade, în mare măsură „ produsul
actualizărilor multiple de-a lungul istoriei a imag inilor, arhetipurilor și simbolurilor ” . Chiar
dacă aceste culturi, în calitatea lor de formațiuni istorice au fixat deja un stil propriu, ele rămân
comparabile la nivelul simbolurilor. Această perenitate și univ ersalitate a arhetipurilor și a
simbolurilor poate salva culturi le, făcând posibilă o filozofie a culturii care poate descrie mai
mult decât o istorie a stilurilor sau o morfologie. Imaginile s unt considerate deschideri spre
transcendent, către o lume trans- istorică și datorită lor, dive rsele istorii p o t s ă c o m u n i c e .
Unificarea Europei medievale prin creștinism s-a făcut prin omo logarea tradițiilor religioase
populare, cultele locale fiind reduse la același numitor prin hagiografia creștină. În urma
creștinării lor, locurile de cul t și zeitățile lor și-au regăsi t propriile arhetipuri, adică au primit
valențe universale. (Un exemplu elocvent ar fi acela în care to ți omorâtorii de balauri au fost
asimilați cu Sfântul Gheorghe.) Mitologia populară, din regiona lă și provincială, devine
ecumenică. Astfel s-a creat un limbaj mitologic, comun pentru t oate populațiile legate de
locurile lor, care altfel ar fi rămas izolate în propriile trad iții ancestrale.
Nu încercăm să descriem astfel de fenomene la scară globală, ci dimpotrivă, pătrunderea
unor culturi exotice în istorie, având pretutinde ni drept reper cusiune creșterea prestigiului
religiilor autohtone.
Dar, pentru a rămâne într-o zonă de precauție metodologică, apa rtenența la o religie sau
alta nu o vom c onsidera un factor determinant al calității arhi tecturale a obiectelor cercetate, ci

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

9

vom analiza la nivel global existența simbolurilor în contextul descoperirilor științifice care
globalizează și raționalizează lumea, în sensul de emancipare a umanității.
În cadrul actualului proiect de cercetare, ne propunem atingere a unui nivel superior de
înțelegere a relației dintre spațiul sacru și omul contemporan, relație mijlocită de obiectul
arhitectural ce se constituie adesea într-o veritabilă epifanie capabilă să înnobileze la nivel
simbolic spațiul mundan.

Obiective
Fundamentat pe o analiză a arhitecturii sacre contemporane, obi ectivul tezei de doctorat
este definirea unui sistem simbolic rezultat în urma fuziunii m ai multor sisteme de valori
simbolice (antropologie simboli că), suprapuse în straturi ce se întrepătrund de-a lungul
secolelor. Există un fond principal de simboluri ce conduce la ideea unor structuri arhetipale
universale comune, care se regăsesc în toate ariile culturale, a căror existență poate fi explicată
doar printr-un Model Originar .
Dacă sistemele de simboluri îndeplinesc funcții ce transcend re alitatea, atunci arhitectura
trebuie analizată pentru identificarea unor funcții similare pe care aceasta le-ar putea îndeplini.
Câteva obiective constituie cadrul cercetării: confirmarea posibilității utiliz ării teoriilor generale
despre simbol în cercetarea arhitecturii; identificarea unor at ribute ale căror semnificații pot fi
urmărite în expresii artistice; observarea mecanismelor de inte racțiune din interiorul programului
de cult și arhitectură; redescoperirea de semnificații prin cercetarea comparatistă a unor elemente
simbolice exprimate în arhitectură. Studiul acestor sisteme si mbolice formale se înscrie în
același timp în dublul context al teoriilor conceptuale ale arh itecturii și ale antropologiei.
Organizarea diferitelor atribute ale simbolismului în spațiul s acru determină trei categorii
de forme: arhetipale, spectaculare și arhitecturale regăsite și în scrierile lui Hoffman Douglass.
Acest inventar descriptiv cuprinde o serie de modele sau de invarianți simbolici care se repetă în
diverse timpuri, locuri sau domenii.
Formele arhetipale se bazează pe modele primare ale inconștientului colectiv și f ac
trimitere la simboluri universale, metafizice sau geometrice. S imbolurile universale se referă la
conceptul celor patru elemente primare: apa, aerul, focul și pă mântul. Simbolurile metafizice
sunt asociate, cel mai frecvent, cu identificarea culturală a c onvingerilor religioase exprimate
prin: axis mundi, copacul cruce, munte sacru , etc. Simbolurile geometrice fac trimitere la
utilizarea formelor geometrice pure, cum ar fi: pătratul, cercul sau triunghiul și compozițiile
acestora.
Formele spectaculare sunt determinate de simbolurile ce leagă în mod universal
ascensiunea de lumină: lumina și soarele ca izomorfism al cerul ui și al luminosului, extins la
puritatea cerului prin culorile a lb, auriu și azur; coroana și nimbul ca expresie simbolică a puterii;
izomorfismul ochiului, al percep ției vizuale și al transcendenț ei divine.
Formele arhitecturale sunt regăsite sub triada expresie – reprezentare – semnificare, ce
caracterizează formele simbolice, în sensul descris de Ernst Ca ssirer, dezvoltate pe două paliere :
forme discursive alcătuite de doctrinel e arhitecturale și religioase și forme spa țiale revelate de
obiectul construit, care constituie el însuși un indicator al i maginarului arhitectural.

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

10

Morfosintaxa arhitecturală determină alte trei sisteme formale ce definesc măsura,
geometria ș i topologia , care descriu la rândul lor trei registre simbolice perfect sp ecifice:
metrice, geometrice și topologice.

Problematica
Prin natura ei arhitectura se îns crie în cadrul antropologiei c ulturale, dar aparține în
aceeași măsură și de antropologia socială, care studiază formel e de comunicare din viața socială,
precum și sistemele de reprezentare ale acestora. Cele trei pun cte majore ale antropologiei sunt
legate de: tehnică, analizată din punctul de vedere al rezistenței, climatului sa u portabilității;
construcție, luând în considerare studiul c omportamentelor gestuale care v izează materializarea
ideii de edificiu, versus anali za practică a spațiului deja con struit; concepție, considerată sub
unghiul reprezentărilor (imagini, mituri, simboluri) care ghide ază proiectul de arhitectură,
versus analiza reprezentărilor so ciale ale edificiilor deja con struite. Nu vom studia aici originea
sau geneza formelor care determină o arheologie a obiectului de arhitectură, ci ne vom îndrepta
atenția asupra reprezentărilor sociale care vizează imaginea și simbolul.
Pentru că fenomenele prezintă o certă complexitate, studiul ace stor sisteme de forme
simbolice este esențial, obiectivul ultimei părți fiind acela d e a construi în mod empiric un
sistem de imagini ce formează rețe aua imaginarului arhitectural .
Trebuie să precizăm interesul pe care Gilbert Durand l-a avut î n sistematizarea
imaginarului și putem vorbi de imaginar numai în contextul unui ansamblu de imagini și de
povestiri care formează o totalitate coerentă și care produce a lte sensuri decât cele raportate la
o vizualizare imediată. Imaginar ul reprezintă un întreg care n u poate fi studiat decât în
totalitatea sa. Imaginarul poate, în același timp, să descrie t eme, motive, concepte sau decoruri,
dar și să dea naștere altor inte rpretări, ținând cont că imagin ile și miturile sunt în general
purtătoare de sensuri indirecte. În cartea Structurile antropolo gice ale imaginarului , dincolo de
sistematizarea imaginilor, se arată că fiecare regiune imaginar ă conține potenția lul său de
raționalitate, aceasta generând un ansamblu de proceduri logice și explicative bine determinate.
Interesul asupra studiului comparat al formelor și reprezentăr ilor simbolice constituie de fapt
analiza spațiului mental al arhitectului.
Presupunând că trebuie să existe un sens al existenței, în ciud a multor conținuturi opace
sau absurde, Durand propune o metodă de descompunere a imaginar ului în diferite scheme, în
vederea descoperirii semnifica țiilor primare ale acestora. În g eneral, diferitele sisteme formale
ce constituie esența imaginarul ui furnizează indi cații prețioas e despre obiectul imaginat, cu
ajutorul căruia conceptorii își pot exprima afectele, ideile s au valorile. Studiul imaginarului
arhitectural, ca lume a reprezentărilor, trebuie să vizeze un s istem de imagini, care, prin prezența
lor dinamică pot face posibilă conceperea de spații sacre.
O primă problemă este aceea de a găsi natura acestui imaginar, care poate fi caracterizat
prin studiul a trei indicatori: primul ar fi polarizarea ce constă în reperarea structurilor
imaginarului care sunt activat e prin simbolurile arhitecturale; al doilea este legat de distribuția
imaginilor simbolice în morfisme , înțelegând prin acestea cate goriile universale care aparțin
unei imagini date ( cosmomorfisme – cupole celeste, fitomorfisme – coloane corintice,
zoomorfisme – cochilii absidale, antropomorfisme – mandala indiană, tehnomorfisme – roata,

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

11

ideomorfisme – yantra); cel de-al treilea indicator rezidă din măsura valenței imaginilor
arhitecturale, negative sau pozit ive (dacă acestea determină st ări de anxietate sau nu).
A doua problemă se referă la relația între aceste sisteme forma le în cadrul imaginarului
arhitectural. Aceste joncțiuni de elemente se numesc scheme, el e făcând legătura între imagine
și concept și ne dau posibilitatea să asociem două imagini. Un exemplu relevant ar fi acela al
stâlpului considerat un instrument ascensional sau al arborelui sau al focului care se ridică în
cer, determinând un transfer de pr oprietate simbolică de la unul l a altul. Un aspect
caracterizează toate aceste concep ții, acela că arhitectura de fapt servește ca model simbolic,
edificiul fiind gândit în întregime ca o imagine a Cosmosului. Acest mecanism universal fondat
în astfel de sisteme este mai accesibil traversând exemple antropologice simetrice .
Putem constitui câteva protocoale de observație ale limbajului simbolic arhitectural: se
vor studia reprezentările simbolic e (imagini, simboluri, metafo re, mituri, etc.) legate de
atributele simbolice în toate exemplele studiate; asociațiile v or fi susținute de texte care aparțin
de teoriile de arhitectură, car e au inspirat concepția arhitect urală; fiecare caz studiat va pune în
evidență scheme sau sisteme care pun în ordine asocierile și ca re devin astfel comprehensibile.
Această problematică, ce atentează la logica asociațiilor simbo lice, conduce la a propune
o sistematizare a imaginilor arhitecturale, în sensul clasifică rilor făcute de G. Durand, ceea ce
va duce în mod inevitabil la o redef inire a imaginarului arhite ctural contemporan. de
Ce semnifică aceste atribute simbolice, care este rolul lor și care este raportul dintre ele
în cadrul arhitecturii sacre contemporane? Intenția lucrării es te de a demonstra că acest limbaj
arhitectural formează un imaginar descriptiv, ce poate ajuta la înțelegerea spațiului arhitectural
contemporan, și chiar dacă atributele și elementele limbajului sunt grupate în cat egorii largi ce
nu au frontiere bine definite, ele totuși nu se exclud reciproc , ci din contră, se suprapun creând
un sentiment de unitate în cadrul spațiilor sacre.
Primul capitol: Simbolul și sacrul. Preciz ări conceptuale prezintă informații generale
vizând noțiunea de simbol și legătura intrinsecă a acestuia cu spațiul sacru. Delimitările
conceptuale se vor realiza prin intermediul unor definiții, în fapt puncte de vedere aparținând
unor autori de prestigiu. Studiul noțiunilor de simbol, imagine și imaginar, precum și de arhetip,
rit sau mit se va face în contextul existenței lor în spațiul s acru, completate de principalele
semnificații ale limbajului simbolic așa cum este perceput în a rhitectură.
Formele geometrice, descrise în subcapitolul Forme arhetipale . Simboluri geometrice ,
sunt investite din cele mai vechi timpuri cu asocieri de semnif icații ce le introduc în sfera
simbolurilor, și pentru că acestea pot fi considerate drept cel e mai complexe și mai profunde
schițe ale realității, ele pot fundamenta în structura lor esen ța adevărului. Chiar dacă arhitectura
sacră se folosește de partea pragmatică a geometriei, în gândir ea simbolică formele ei au o
încărcătură spirituală, modul lor de reprezentare reflectând al cătuirea Universului. Geometria
sacră, athanor de forme primordiale, este construită pe baza re lației dintre materie și spirit, ca
elemente conștient transcendente.
Formele arhetipale regăsite în arhitectura sacră, determinate d e simbolismul geometric
sunt: centrul geometric, cercul și sfera , pătratul și cubul , crucea, triunghiul, spirala și labirintul ,
precum și combinațiile acestora. Aceste modele se împart în fun cție de imaginea vizuală pe
care o percepem în formele static e (pătratul ca simbol al telur icului) și forme dinamice (cercul,

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

12

sfera sau spirala) ce sugerează t ransformarea continuă. Decodif icarea acestor figuri geometrice,
în sens simbolic, se face în funcție de curentele de gândire ap ărute de-a lungul istoriei, explicate
în general în cadrul geometriei sacre sau în funcție de reperel e mitologice. Linia orizontală este
asociată de cele mai multe ori planului terestru, în timp ce li nia verticală (imaginea unui copac,
a siluetei umane, a unei turle de biserică etc.) exprimă legătu ra cerului cu pământul. Spiritul
divin în manifestare este reprezentat de sferă în timp ce semi- sfera simbolizează cerul. Pătratul,
în opoziție cu cercul, semnifică imperfecțiunea ființei umane sau relația complementară a
vizibilului cu invizibilul.
Recurența formelor primare în arhitectura spațiului sacru nu es te întâmplătoare. Centrul,
cercul, pătratul, crucea și triunghiul sunt simboluri fundament ale regăsite geometric în natură;
odată adoptate de arhitectură, și-au păstrat capacitatea de a s e combina în diferite compoziții
complexe, dar în același timp de a simboliza esența creată a lu mii.
În subcapitolul Forme arhetipale. Simboluri metafizice , se face referire la legătura dintre
modul de gândire simbolic și particularitățile culturale tradiț ionale, ce are la bază constatarea
rolului pe care imaginile și simbolurile îl dețin în viața omul ui. Societățile tradiționale sunt cele
care au păstrat istoria sacră a omenirii și au făcut viabilă co municarea dintre acestea și nivelurile
superioare, transcendente. Manif estarea simbolică a sacrului în aceste societăți determină un
sistem de imagini care articulează concepțiile despre ființă și cosmos, într-o viziune metafizică.
Cu alte cuvinte, prin intermediul simbolului, omul tradițional a fost capabil sa dobândească
acces la universal și să se deschidă către spiritual. Dar gândi rea simbolică favorizează un anumit
tip de cultură în care noțiunile de divin, sacru sau transcende nță legitimează organizarea
activității societății tradiționale la toate nivelurile: econom ic, politic, cultural sau spiritual.
Analiza societăților tradiționale din punctul de vedere al antr opologiei arhitecturale este
importantă deoarece găsirea originii arhitecturii elucidează un prototip original al construcției,
în care se regăsesc diferitele mituri ale creației. Lumea arhai că, după observațiile lui Jung, se
exprimă prin intermediul simbolului, iar universul de arhetipur i ce stă la baza vechilor culturi
și civilizații constituie fenomene culturale, care înglobează n umeroase elemente ce descriu
mituri sau ritualuri ale creației. Nu încercăm să căutăm sursa originală a arhitecturii ci doar să
punctăm anumite aspecte leg ate de exist ența ei în illo tempore , cum ar fi descris Mircea Eliade
vârsta mitică. Pentru omul tradițional arhetipurile sunt struct uri transcendente, prototipuri ale
lumii manifestate, ale sacrulu i. Cel mai bun indicator simbolic al zonei sacrului care angajează
o metafizică a unității este Centrul. Ideea de centru are în mo d inevitabil o dimensiune simbolică,
fiecare loc are o semnificație care depășește descrierea pură, fiind o sursă de reprezentări
mentale care includ referințe cu lturale, artistice, istorice sa u antropologice. Simbolurile
tradiționale ale centrului prezentate în limbaj arhitectural su nt: Copacul-cruce, Pădurea,
Muntele-Grotă și Cerul.
De-a lungul timpului, omul și-a exprimat sensibilitatea și și-a reprezentat lumea,
existența, devenirea, ajutându-se de imagini, desene, picturi, etc., din nevoia d e a se apropia în
orice fel de natură, de transcendent sau din nevoia de a-și ex plica propria ființare. Un univers
în miniatură, în el se regăsesc toate cele patru elemente: își trage trupul din pământ ; apa este
reprezentată de sângele său; aerul este suflarea; iar focul este căldura care-i animă viața. Cele
patru forme naturale, focul, aerul, apa, și pământul , descrise în subcapitolul Forme arhetipale.
Simbolismul elemenetelor/formelor naturale , ca elemente fundamentale din care s-a creat

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

13

universul, sunt regăsite în multe din miturile cosmogonice ale lumii, acestea punând în mișcare
anumite constelații de imagini ce ajută la integrarea intimă a realității, dispersată în elementele
sale. Această lume, care aparține omului, prezintă o perpetuă m ișcare. Cele patru elemente care
alcătuiesc universul, dar care se regăsesc și în om, cunosc la rândul lor o mișcare continuă și
suferă diverse transformări. Apa, aerul, focul și pământul se amestecă și se transformă reciproc.
Analogia dintre geometrie și materia lumii a fost aprofundată d e antici și a reprezentat o
imagine simbolică obișnuită a lumii în acele timpuri. Platon a legat geometria de realitate,
făcând apel la cele cinci corpuri regulate. El adoptă o repreze ntare spațial geometrică ajutându-
se de elementele primordiale ale materiei (aerul, apa, focul și pământul) și utilizând structuri
asociate lor a încercat să definească aceste tipuri de spații.
Simbolurile spectaculare prezente în imaginarul arhitecturii sacre, surprind dialectica
imaginilor ascensionale ce leagă în mod universal ascensiunea d e lumină: lumina și soarele ca
izomorfism al cerului și al luminosului, extins la puritatea c erului prin alb, auriu și azur ;
coroana și nimbul ca expresie simbolică a puterii; izomorfismul ochiului , al percepției vizuale
și al transcendenței divine. Simbolurile ascensionale se manife stă în două moduri diferite:
printr-un spațiu metafizic determinat de verticalitatea coloane i, a scării, a pietrelor sfinte și a
munților sacri, sau prin imagini „fulgerătoare” , susținute de simbolurile aripii și ale săgeții,
unde imaginația dobândește o nuanț ă ascetică, zborul rapid deve nind prototipul unei sublimări
corporale și elementul fundamental al meditației în scopul puri ficării. Simbolurile spectaculare
sunt reprezentări speciale ale ascensiunii, care, deși nu au o direcționalitate precisă ca aceea a
săgeții sau a zborului păsării, fiind categorii ale luminii ce accentuează epifania se manifestă
totuși doar ca o prezență subtilă percepută subiectiv. Schemele ascensionale ce aparțin de
spațiul sacru sunt de cele mai multe ori însoțite de simboluri luminoase, în fapt determinând
constelații de simboluri ce se manifestă ca dezvoltări ale acel eiași teme arhetipale sau ca
variațiuni ale aceluiași arhetip și sunt legate în același izom orfism al ascensiunii : soarele,
răsăritul, zenitul și culorile aurorei, coroana și ochiul. Spectacularul (sau teatralitatea în sens
larg) include comunicarea ludică, ceremonialul, implicând în acelaș i timp și instituirea unei
lumi orientate în sens dublu (real-ficțiune) ce vizează practic a imaginarului. Dacă infrastructura
spectacularului religios este esențialmente de natură lingvisti că, cea a spectacularului scenic
sacru arhitectural este pluri-se miotică (decor, lumini, costume , muzică, etc), care se adaugă la
situația semiotică ar hetipală de dialog dubl u: la nivelul repre zentării (între arhitectura spațiului
și public) și la nivelul ficțiuni i (între preoții care slujesc și public). Pentru ca existența noastră
să poată fi înrădăcinată în noi, ea are nevoie de reprezentare, de impunere ca spectacol, pentru
a putea fi resimțită ca emoție, ca pasiune.
Indiferent de modalitatea geometrică de delimitare a spațiului, de diferitele arhitecturi,
realizarea de limite spațiale definește acțiunea practico – sim bolică a activității umane.
Delimitările spațiale din punct de vedere semantic se referă la materialitatea și configurarea lor,
fiind purtătoare de mesaje simbo lice, fruct al unor arhetipuri apriorice. Cele mai importante
Formele arhitecturale, descrise în capitolul: Simbolismul elementelor constructive, sunt
coloanele, porțile, scările și c upolele, restul elementelor avâ nd rol decorativ, accentul punându-
se în acest caz pe rolul scheletat al structurii. Ierarhia aces tor elementelor de separație este
determinată de principiile arhitecturii, care sunt considerate în general ca imitații ale naturii. În
configurarea acestora importantă este materialitatea formal ă, ce determină două categorii: una

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

14

de natură organică, referitoare la modele zoomorfe și antropomo rfe; cealaltă referitoare la
modele vegetale, minerale și rațional geometrice.
Categoriile de forme prezentate în capitolele precedente au avu t un rol important în
configurarea simbolic ă a spațiului sacru contemporan , devenind modele sau invarianți
simbolici, constituenți specifici ai limbajului arhitectural. A stfel de modele, prezente în artă,
arhitectură și știință formează universul formelor simbolice, c e cuprinde în esența lui
fundamentele înțelegerii lumii. Limbajul simbolic , mod de comunicare și instrument al gândirii,
apelează în procesul de reprezenta re sintetică a lumii la difer ite forme , arhetipuri sau simboluri ,
prin care omului îi sunt revelate adevăruri ale celor văzute și a celor nevăzute, inaccesibile
limbajului comun. Un univers simbolic, așadar, care iradiază în conștiința de sine a comunității
și a individului, consacrându-i acestuia, cum spunea Ernst Cass irer, condiția sa de animal
symbolicum . Cassirer a prezentat, de altfel , în lucrările sale ideea că s imbolul este cel care îl
transformă pe individ în om, iar prin gândirea simbolică, acest a poate regăsi sacralitatea în
întregul univers manifestat, sim bolul identificân d unitatea lum ii cosmice.
Problema limbajului poate fi urmărită pe o arie largă, de la te oriile simbolului ale lui
Ferdinand de Saussure și Gilbert Durand până la fenomenologie ș i pragmatica discursivă a
postmodernității. Pentru Mircea E liade, simbolul reprezintă de asemenea un limbaj care
sintetizează și unifică o totalitate de semnificații, funcția s imbolului fiind aceea de cunoaștere
și înțelegere a lumii. Deoarece gândirea simbolic ă este înrădăcinată în om, îi dă acestuia
posibilitatea să dialogheze cu semenii și cu cerul și să-și dep ășească barierele culturale,
granițele spațiale și temporale. În același sens se îndreaptă și Umberto Eco, care afirmă că lim bajul
simbolic a fost folosit înaintea apariției primelor unelte, fun cția semiotică fiind cea care a dus la
dezvoltarea omului ca specie. Cu ajutorul simbolurilor, omul a putut să se smulgă dintr-o natură
ostilă pentru a-și crea un univers cultural specific, văzut ca o lume a libertății sale.

Concluzii
Conceptul de gândire simbolic ă poate dobândi astăzi, în condițiile tehno-culturii, o
valoare și o funcție epistemol ogică. Semnificația simbolurilor s-a atrofiat în conștiința modernă,
în principal datorită predominanței științelor exacte și a tehn ologiei. Spre deosebire de gândirea
științifică, care timp de trei secole a căutat o legătură unita ră între conceptele logice, modul de
gândire simbolic este mai atent la diferențele și complexitatea oamenilor și a deschis căi posibile
de cunoaștere dincolo de determini smul legilor. Prin urmare, re ducerea fenomenelor fizice,
psihice și sociale la concepte l ogice sau fenomene caracterizat e de abordări ideologice nu oferă
o înțelegere corectă și completă a realității. Dar astăzi, aces t adevăr își descoperă limitele sale,
care trece dincolo de univoc și deschide o cale nouă pe care o numim, pentru simplitate:
gândirea simbolic ă.
Prin gândirea simbolic ă descoperim acea parte a lumii pe care o intuim, și care, nefii nd
exprimată și, probabil, inexprimabilă, o putem percepe cu ajuto rul unui limbaj socio-cultural,
prin intermediul imaginilor, conc eptelor, notelor, cuvintelor s au acțiunilor. Acest limbaj
exterior, frumos și bine conturat , vine să traducă o trăire int erioară, cunoașterea tinzând să se
identifice cu acest aspect cuantificabil și analizabil, în care manifestarea realității este de
necontestat. Cunoașterea tinde de a deveni astfel un întreg, di ncolo de limitele temporale, reale

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

15

sau cognoscibile, ștergând sau estompând acel „celălalt” , intangibil, a cărui existență este
negată de norii unui imaginar inconsistent.
În ciuda discreditării sau respingerii ei, gândirea simbolic ă încă mai există, ea este
înscrisă de secole în literele alfabetul ce formează limbajul c uvintelor spuse sau scrise, din cele
mai vechi timpuri până în zilele noastre, fiind regăsită în toa te lucrările de artă și tehnologiile
actuale, în teoriile oamenilor de știință sau discursurile filo sofilor. Ce aduce nou această gândire
simbolică acum este tocmai o conștientizar e care se manifestă pretutinde ni, privind prezența ei
în orice limbaj, în toate modalitățile de comunicare, în toate manifestările, în care un element
simbolic, socio-cultural, adică un fenomen mental cu o reprezen tare complexă și emotivă
conștientă, reflectă o relație profundă între sine și cosmos, î ntre individ, social și universal.
Simbolul nu este o simplă imagine. El presupune și stabilește, pentru un eveniment semnificativ,
o legătură între ființa umană și înălțimea pe care o vom numi c osmică sau divină, o legătură
între senzitivitate și dincolo de senzație, între conceptual și intuitiv. Simbolul reunește într-o
expresie sintetică, verbală sau plastică ceea ce este mai intim într-o ființă, inconștient și personal,
social și cosmic, religios și divin.
Gândirea simbolic ă prezintă caracteristici complexe, unește organic expresia și s ensul,
fiind capabilă de a forma prin expresii și compoziții originale un lanț de sentimente și
reprezentări mentale în conștiința privitorului. Obiectul de ar hitectură sacră poate fi văzut ca
formă de cunoaștere, ca un sistem de sensuri desprinse din real itate și recreate într-un plan
simbolic imaginar, dar poate fi în același timp o formă de comu nicare, un limbaj care codifică
un conținut informațional. Arta are un statut special în config urarea culturii, deoarece reprezintă
cea mai înaltă formă a creației umane, creatoare de lumi și sen suri. În același timp, putem spune
că arhitectura reprezintă o activ itate creatoare, generatoare d e lumi imaginare pline de
simbolism.
În gândirea simbolic ă există două moduri de a te raporta la lume: cartezian, p r i n
reducerea marelui la mic, a necunoscutului la cunoscut; analogic, prin integrarea părții în întreg
sau a cunoașterii în orizontul m isterului. În ceea ce privește edificarea templelor, în timp s-au
conturat două tipuri de gândire simbolic ă: una literală, care face trimitere la mysterium
tremendum și una hermeneutică, în care templul devine centrul figurat al universului, de unde
pornește lumina divină.
Obiectul de arhitectură sacră reunește multiple condiții, aspec te și semnificații:
psihologice, religioase, filozofice, etc., cumulând în structur a sa un sistem de simboluri.
Sistemele de simboluri sunt folosite de membrii societăților omenești și se subordone ază
nevoilor spirituale specific umane, legate de cunoaștere și de sacralizarea anumitor evenimente.
Înțelegerea sistemele de simbolur i și semantica arhitecturală s -a făcut examinând gradul de
variație al formelor simbolice: Formele arhetipale se bazează pe modele primare ale
inconștientului colectiv și fac trimitere la simboluri universa le, metafizice sau geometrice.
Formele spectaculare sunt determinate de simbolurile ce leagă în mod universal ascensiunea
de lumină. Formele arhitecturale sunt dezvoltate pe două paliere: forme discursive alcătuite de
doctrinele arhitecturale și religioase și forme spa țiale revelate de obiectul construit, care
constituie el însuși un indicator al imaginarului arhitectural. Acești invarianți, cercetați prin
prisma fenomenului de simbolizare, sunt în concordanță cu deter minările calitative ale spațiului

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

16

sacru arhitectural, liturghia creștină determinând atât ordinea arhitecturală cât și dispunerea
imaginilor sacre în concordanț ă cu simbolismul religios.
În arhitectura religioasă contemporană se observă o tentativă d e a reuni toate elementele
credințelor tradiționale, proclamând că deși religia s-a mențin ut de-a lungul timpului, totuși
ansamblurile ecleziale au împrumutat de multe ori principii str ăine ce aparțin de industria de
divertisment sau simboluri de car e tradiția este străină, care au avut o importantă influență în
modul de percepere a spațiului sacru. Toate religiile tind să d evină universale. În afara
creștinismului, care și-a impus p rezența într-o mare parte a lu mii încă de la origini, în ziua de
azi vedem deja dezvoltări islamis te sau budiste pe toate contin entele. Aceasta mișcare implică
faptul că religia nu va mai fi legată de un teritoriu, de un po por, nici de o cultură. Se va schimba
până la punctul în care ea poate să se exprime și să comunice t raversând limbi diferite, liturghii
diferite, simboluri diferite, și p o a t e , c h i a r ș i l o g i c i d i f e r i t e. Poate părea paradoxal, dar
universalizarea duce la diversitate. În cazul în care religiile sunt dezgolite de trăsăturile culturale
specifice pe care le au de la originile lor istorice, problema este de a le putea face apte să-și
implementeze mesajul esențial în culturile interesate de a-și-l asuma. Prin universalizare, ele se
detașează de numeroase condiționări sociale, devenind mai apte să anime diferite tipuri de
societăți. Prin însuși faptul că mijloacele socioculturale au f ost secularizate, ca rezultat al
civilizației moderne, religiile vor fi mai dispuse să primească simboluri diferite de cele existente,
mai puțin particularizate decât cele în care au fost o dată înr ădăcinate și care au fost considerate
un obstacol în calea dezvoltării lor. Arhitectura religioasă, i ndiferent de zona în care se dezvoltă,
își va păstra esența de spațiu sacru, văzut ca loc de întâlnir e între om și divinitate.
Manifestarea simbolică a sacrului determină un sistem de imagi ni care articulează
concepțiile despre ființă și cosmos, într-o viziune metafizică. Gândirea simbolic ă favorizează
un anumit tip de cultură în care noțiunile de divin, sacru sau transcenden ță legitimează
organizarea activități i societății la toate nivelurile: economi c, politic, cultural sau spiritual.
De-a lungul timpului catedralele gotice au redat prin arhitectu ra lor aspirațiile scolasticii
medievale, ele devenind la nivel simbolic „ Biblii în piatr ă”, cele renascentiste ducându-ne cu
gândul la un simbolism creștin mai aproape de umanism.
Arhitectura sacră contemporană nu se poate caracteriza într-un mod unitar, chiar dacă o
serie de elemente simbolice apar ca influențe din stilurile ist orice: romanic, gotic sau bizantin.
Patrimoniul cultural sacru se întinde astăzi în toate zonele ge ografice ale lumii, confluența cu
mediile artistice desacralizate făcând să se nască noi forme te ologice și arhitectonice.
În arhitectura tradițională, modelul geometric joacă rolul prin cipiului formal , ca
expresie a unei esențe sau a unei calități transcendente, fiind folosit ca schemă simbolică în
diferite aplicații materiale. Adevărata natură a materiei se manifestă în general prin formă,
fuziunea simbolică dintre acestea făcând ca forma să fie măsura bilă iar materia inteligibilă.
Dincolo de limbajul spațial redus la un joc simplu și rațional de corpuri geometrice, există o
corespondență între spațiul real și spațiul imagine, determina tă de reguli care descriu o imagine
coerentă a lumii. Structurarea spațiului se face pe baza unei „ gramatici universale” , care „se
constituie în func ție de noțiunea de tridimensionalitate, dup ă un model binar, folosind no țiunile
de separare și de limită”. Limbajul spațial oferă un model simbolic de înlănțuire între s pirit și
materie, schimbul de informații dintre acestea fiind mult mai c omplex decât simpla comunicare.
Referitor la această realitate, putem spune că simbolurile sunt imagine primordială,

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

17

reprezentând acel "model exemplar " caracterizat prin universalit ate constantă. Expresivitatea
și misterul implicat de simbolistica formelor elementare, combi nate și organizate în diverse
scheme compoziționale, fac aluzie atât la diverse culturi artis tice din trecut, cât și la cele din
prezent. În condițiile existenței noastre trepidante, a mediulu i saturat de mesaje, privitorul nu
are nevoie de o sursă suplimenta ră generatoare de neliniști (te ama în fața necunoscutului).
Recuperarea predispoziției spirituale , în febra existențială de azi se face prin recurs la simplitat e.
Simbolurile își trag sensul de a fi și importanța nu din relați a cu celelalte simboluri, ci din
rolurile pe care le joac ă in viețile oamenilor.
Problema limbajului arhitectural al spațiului sacru contemporan m e r g e d i n c o l o d e
limbajul formei, arhitectura folosind o formă de limbaj adaptiv , ce evoluează odată cu societatea
tradițională. Acesta poate fi utilizat, reutilizat, modificat, adaptat și dezvoltat special pentru
situații noi. Arhitectura poate evolua cu ajutorul acestui limb aj inovator, fără a pierde nimic din
expresivitatea sa esențială. Limb ajele formale tradiționale au această caracteristică: ele sunt
adaptabile și pot fi utilizate cu aceeași înțelegere simbolică în realizarea spațiilor sacre
contemporane. Pe de altă parte, respingerea limbajelor tradițio nale stabilește o negare a
limbajelor formale. Acest lucru ar duce la forma rea unei palete limitate de elemente de design,
care nu pot fi nici adaptate și nici nu pot fi alăturate altora pentru a putea forma substitute
lingvistice.
În gândirea simbolic ă obiectul de arhitectură devine un vehicul al semnificațiilor c are
poate fi interpretat în mod diferit și orice interpretare poate fi considerată ca o recreare a
obiectului de arhitectură în sine. În cazul în care procesul de creație se încheie cu realizarea
obiectului, fenomenul artistic c ontinuă datorită circuitului so cial și chiar dacă comunicarea se
încheie, ea își exercită efectel e asupra privitorului. Din aces t punct de vedere, putem afirma că
receptarea obiectului de arhitectură sacră este un proces activ , o formă de activitate umană
continuă, care a implicat percep ția vizuală, înțelegerea și int erpretarea. Toate aceste momente
au o dimensiune subiectivă, și privitorul are o contribuție cre atoare în întregul proces. Privitorul
este el însuși educat prin experimentarea artistică a obiectulu i de arhitectură. Obiceiurile lui
perceptive, modelele sale mentale și imaginare, căile lui de gâ ndire, legăturile sale cu universul
simbolic arhetipal, sunt toate forme de experiență estetică dir ectă, prin consumul de obiecte
culturale, care deși implică o anumită disponibilitate spiritua lă, necesită din partea publicului o
lectură creativă. Această vizualizare raportată l a universul simbolic reprezintă numitorul
comun în inițierea dialogului cu obiectul de arhitectură, neces itând din partea publicului un
comportament subiectiv, creativ și activ. Mesajul artistic ce apelează la simboluri conține în
sine posibilitatea de a fi descifrat și interpretat în diferite moduri, în funcție de experiența și
sensibilitatea spectatorului.
Până la apariția raționalismulu i modern, afirmarea simbolului tradițional drept o
concepție despre lume, întemeiată pe complementaritatea dintre materie și spirit, ca poli ai
oricărei existențe, a fost priv ită ca o viziune comună a occid entului și orientului.
În epoca modernă s-a produs o separare severă a celor două aspe cte ale realității, imaginea
materiei devenind complet despiritualizată, modelul naturii ca o carte ( liber mundi ) sau o
țesătură de simboluri destrămâ ndu-se. Declinul cunoașterii simb olice, ca dimensiune a vastului
proces de „ dezvrăjire a lumii ”, în termenii lui Max Weber, își face simțită prezența, percep erea
ființelor și lucrurilor care alcătuiesc lumea fiind văzută doar din perspectiva relației lor

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

18

intramundane, ca obiecte ale observației științifice, supuse ex perimentării și instrumentalizării.
Pentru omul modern, teoriile ce aveau ca bază metafizica și cos mologia nu mai au succes,
corespondența analogică dintre om ca microcosmos și lume privită ca macrocosmos s e
transformă în ceea se numește metacosmos . Lucrurile încetează să se mai raporteze unul la
celălalt în chip intrinsec, doa r limbajul mai face referire la ele într-un sistem de semne artificiale .
Omul modern se orientează către s fera vizibilului și comunicabi lului, adică doa r spre obiectele
ce țin de experiența comună. Simbolurile lumii moderne nu mai reprezintă revelații ale unei
lumi transcendente, mesaje înci frate, ci sunt interpretate ca v alori ale funcționalității și
accesibilității. Astfel, într-o l ume redusă la sfera vizibilită ții, se renunță treptat la simbolurile
tradiționale, fiind de preferat cele convenționale, pentru a pu tea configura lumea într-o abordare
pragmatică.
Studiile comunicării vizuale au regăsit simbolismul în arhitect ură reprezentat sub două
forme: Simbolismul conven țional , în care analogia instinctiv p ercepută între caracterul unui
obiect și caracterul spiritual corespondent se bazează pe carac teristici generice; Simbolismul
spontan, în care, pentru a putea fi expresivă, forma unui obiect trebuie să pară dinamică,
arhitectul fiind preocupat în acest caz doar de calitatea metaf orică a expresiei perceptive.
Analogia simbolică are sens doar dacă este legată de transcende nța arhetipurilor, relația dintre
simboluri neputând fi captată c onceptual, ci doar cu ajutorul i maginilor metafizice. Imaginația
simbolică nu este o funcție psihică de sublimare a unor impulsuri subcon știente, ci e imaginație
noetică, determinată arhetipal de esențe transcendente. Codurile de si mbolizare modernă sunt
guvernate de accesibilitate și comunicabilitate, deci simbolul, în accepțiunea modernă,
reprezintă o asociere convențională a unei forme simbolizante și a unui conținut simbolizat .
Astfel, simbolismul convențional se înscrie într-o paradigmă se miologică, iar simbolul se
eliberează de restricțiile unei interpretări ezoterice .
Gândirea simbolic ă determină un punct de joncțiune între imaginar și procesul de creație
artistică, fiind conectată la imaginile care diferențiază ele î nsele o cultură de alta prin sistemele
complexe de semnificare sau interpretare. Această analiză a obi ectului de arhitectură începe de
la ideile premergătoare ce stau în spatele fiecărui act de crea ție. Formele arhetipale,
arhitecturale sau spectaculare folosite în compoziții sunt fact ori de coagulare ai expresiei
artistice a spațiilor sacre. Aceste forme servesc ca funcție mn emonică, fiind imprimate în
psihicul uman. Asocierea dintre o formă arhitecturală cu o form ă arhetipală sau spectaculară
răspunde unei scheme, care se prezintă ca un element de joncțiu ne: dinamic, non-substantiv,
global sau generic. O schemă este descrisă prin simetrie, varia bilă care exprimă un sens
divergent, convergent sau ritmic. Această clarificare permite î n primul rând luarea în
considerație a unei confruntări între relevarea empirică a imag inilor și relativismul logicii
imaginației.
Gândirea simbolic ă pune bazele unui nou sistem de în țelegere a lumii, simbolul făc ând
legătura între transcendent și imanent, între intenție și gându l care se manifestă, între sacru și
profan.
Principalele contribuții pers onale ale cercetării sunt:
– Confirmarea posibilității utilizării teoriilor generale despre simbol în cercetarea
arhitecturii;

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

19

– Identificarea unor atribute ale căror semnificații pot fi urmăr ite în expresii artistice:
Forme arhetipale, Forme spectaculare și Forme arhitecturale ; Observarea
mecanismelor de interacțiune a acestor forme în interiorul prog ramului de cult și
arhitectură;
– Redescoperirea de semnificații p rin cercetarea comparatistă a u nor elemente simbolice
exprimate în arhitectură;
– Definirea principalelor repere teoretice din domeniul limbajulu i arhitecturii, considerate
relevante pentru dezvoltarea sistemelor simbolice, prin găsirea în cadrul arhitecturii a
constelațiilor de simboluri .
– Investigarea structurilor antropo logice ale imaginarului ca met odă de cercetare
Exemplificarea modalităților de implementare a acestora în arhi tectură și organizarea
lor pe baza structurilor antr opologice ale imaginarului;
– Definirea indicatorilor ima ginarului arhitectural: polarizarea, morfismele și valența
imaginarului. Definirea și exemplificarea sistemelor simbolice dinamice: convergente,
divergente și ritmice din cadrul spațiului sacru contemporan.
– Propunerea și definirea unui imaginar arhitectural; găsirea el ementelor ce ar putea
descrie un limbaj simbolic arhitectural.

Bibliografie

1. Adkinson, Robert ; 2009 , Simboluri sacre , ed. Art., București
2. Andreescu, Ioan ; 2000, Origini spirituale în arhitectura modern ă, ed. Paideia,
București,
3. Alexander, Christopher & others ; 1977, A Pattern Language Towns, Buildings,
Construction , Oxford University Press, N.Y.
4. Alleau, René ; 1996, La science des symboles : Cont ribution à l'étude des principes
et des méthodes de la symbolique générale , ed. Payot, Lausanne
5. Argan, Giulio Carlo ; 1982, Arta modern ă”, Vol. I-II, ed. Meridiane, București
6. Aristotel, 2013, Despre suflet , ed. Univers Enciclopedică Gold, București
7. Arnheim, Rudolf ; 1977 , Dynamique de la forme architecturale, ed. Pierre Mardaga,
Bruxelles
8. Arnheim, Rudolf ; 1995, Forța centrului vizual , ed. Meridiane, București
9. Avis, Paul; 1999, God and the Creative Imagination: Metaphor, Symbol and Myth
in Religion and Theology , ed. Routledge
10. Bachelard, Gaston ; 2003, Poetica Spa țiului, ed. Paralela 45, Pitești
11. Bachelard, Gaston ; 1997, Aerul și visele. Eseu despre imagina ția mișcării,
traducere de Irina Mavrodi n, editura Univers, București
12. Bachelard, Gaston ; 1995 , Apa și visele. Eseu despre imagina ția materiei , traducere
de Irina Mavrodin, editura Univers, București
13. Bachelard, Gaston ; 2003, Psihanaliza foculu i, Editura Univers, București

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

20

14. Bachelard, Gaston ; 1998 Pământul și reveriile voin ței, Bachelard, trad. de Irina
Mavrodin, editura Univers, București
15. Barthes, Roland ;v 2015, Mitologii , ed. Vellant
16. Battistini, Matilde ; 2008 „ Simboluri și alegorii ”, vol. I-II-III, ed. MO, București
17. Bayley, Harold ; 1913, The Lost Language of Symbolism , 2 Vols. Ed.Lippincott,
Phila.
18. Baudrillard, Jean ; 2008 Cuvinte de acces , ed. Art, București
19. Behaeghel, Julien ; 2010 „ Biblia în lumina simbolurilor ”, ed. Paralela 45, Pitești
20. Bergson, Henri ; 1995, Gândirea și mișcarea , ed. Polirom, Iași
21. Bert Daelemans, S.J .; 2013, Spiritus Loci, A Theologi cal Method for Contemporary
Church Architecture, (Studies in Religion and the Arts) XX. ed. Edition
22. Berza, Cătălin ; 2008, Repere pentru o epistemologie a spa țiului arhitectural , ed.
Universitară „Ion Mincu”, București
23. Biblia sau Sfânta Scriptură, 1991, ed. Institutului Biblic si de Misiu ne al Bisericii
Ortodoxe Romane, București
24. Bica, Smaranda , 2000, Cer-Cupol ă. (Structura bisericii cre știne), ed. Paideia,
București
25. Biciușcă, Florin ; 2000 , Centrul lumii locuite , ed. Paideia, București
26. Biciușcă, Florin ; 2008 , Geometrie simbolic ă, ed. Paideia, București
27. Bindel, Eugen ; 2013, Mistica numerelor, ed. Herald, București
28. Blaga, Lucian ; 2011 , Trilogia culturii, ed. Humanitas , București
29. Boia , Lucian ; 1998 , Pentru o istorie a imaginarului , ed. Humanitas
30. Botta, Mario ; 2008, Luce e gravita: architetture 1993-2007, ed. Compositori,
Bologna
31. Botta, Mario ; 2012, Vivere l'architettura, ed. Cassagrande, Roma
32. Bourdieu, Pierre ; 2012, Limbaj și putere simbolic ă, ed. Art, București
33. Brown, Michelle P ; 2009, Ghid de art ă creștină, ed. Casa Cărții, Oradea
34. Bryant, Kathleen ; 2002 , Sedona: Treasure of the Southwest, ed. Flagstaff,
Northland.
35. Boudon, Philippe ; 1971, Sur l’espace architectural: essai d’épistémologie de
l’architecture , ed. Dunod, Paris
36. Boudon, Philippe ; 2002, Echelle(s). L'architecturologie comme travail
d'épistémologue , ed. Anthropos-Economica, Paris
37. Caciuc, Cosmin ; 2010 , Trandisciplinaritate și arhitectur ă, ed. Paideia, București
38. Caillois, Roger ; 1997, Omul și sacru capitolul «Sacrul transgres ării : teoria
sărbătorii ». , Editura Nemira, București
39. Caraioan, Pompiliu ; 1967, Geneza sacrulu i, editura Științif ică, București
40. Carr-Gomm, Sarah ; 1995 , Dictionary of Symbols in Western Art. NY. Facts On
File
41. Cassirer, Ernst ; 2008, Filosofia formelor simbolice , vol I, Limbajul, ed. Paralela 45,
Pitești
42. Cassirer, Ernst ; 2008, Filosofia formelor simbolice , vol. II, Gândirea mitică, ed.
Paralela 45, Pitești

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

21

43. Cassirer, Ernst ; 1994, Eseu despre om . O introducere în filozofia culturii umane ,
ed. Humanitas, București
44. Chevalier, Jean – Gheerbrant, Alain ; 1995, Dicționar de simboluri. Mituri, vise,
obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere , ed. Artemis, București
45. Charpentier, Louis ; 2001, Misterele Catedralei din Chartres, Editura Elit
46. E. Clement, C. Demonque, L. Hansen-Love , P. Kahn; 2000, Dicționar
enciclopedic de filosofie , ed. Esenti, București
47. Clifford, R. J. ; 1972 , The Cosmic Mountain in Canaan and the Old Testament,
Harvard University Press
48. Cojanu, Daniel ; 2009, Ipostaze ale simbolului în lumea tradi țională, ed. Lumen, Iași
49. Collier, Graham ; 1963, Form, space and Vision , ed. Prentice-Hall, INC.,
Englewood Cliffs, N.J.
50. Curinschi Vorona, Gheorghe ; 1991, Introducere în ar hitectura comparat ă, ed.
Tehnică, București
51. Cushing, James T. ; 2000, Concepte filosofice în fizic ă, editura Tehnică, București
52. Dada-Buzoianu, Corina ; 2013, Morfologia imaginii, ed. Institutul european, Seria
Antropologie, Iași
53. Dâncu, Vasile Sebastian ; 2009, Comunicarea simbolic ă, ed. Eikon, Cluj-Napoca,
54. Descartes, Rene ; 2000, Principiile Filosofiei, ed. Iri, București
55. Decharneux, Badouin, Luc Nefontaine ; 2014, Le symbole , ed. PUF, Paris
56. Deleuze, Gilles ; 1988, Le plis – Leibniz et Le Baroque , Les editions de Minuit
57. Deleuze, Gilles- Guattari, Félix ; 2013, Mii de platouri , ed. Art, București
58. Derrida, Jacques ; 2004 , Credință și cunoaștere, ed. Paralela 45, Pitești
59. Diel, Paul ; 1950 , La Divinité, le sym bole et sa signification , Paris, Payot
60. Dittmann, Lorentz ; 1988, Stil, simbol, structur ă, ed. Meridiane, București
61. Drăgan, Radu, Ioan, Augustin ; 1992, Ființa și spațiul, ed. All, București
62. Douglass, R.Hoffman ; 2010 , Seeking the sacred in contemporary religios
architecture, The Kent State University Press Kent, Ohio
63. Durand, Gilbert ; 1968, L’imagination symbolique, ed. PUF, Paris
64. Durand, Gilbert ; 2003, Arte și arhetipuri, ed. Meridiane, București
65. Durand, Gilbert ; 1999, Aventurile imaginii: imagina ția simbolic ă. Imaginarul,
editura Nemira, București
66. Durand, Gilbert ; 1998 , Structurile antropolog ice ale imaginarului , ed. Univers
Enciclopedic, București
67. Durkheim, Emile ; 2005, Formele elementare a vie ții religioase”, ed. Antet XXX
Press, Pitești
68. Dvorak, Max ; 1983, Scrieri despre art ă, ed. Meridiane, București
69. Eco, Umberto ; 2008, O teorie a semioticii , ed. Trei, București
70. Eco, Umberto ; 2009, De la arbore spre infinit. Studii istorice despre semn și
interpretare , ed. Polirom, Iași
71. Eco, Umberto ; 1986, Art and Beauty in the Middle Ages, New Haven, Yale
72. Eco, Umberto ; 1990 , Le signe , trad. Jean-Marie Klinkenber g, ed. Labor, Bruxelles,
73. Edelman, Murray ; 1999, Politica si utilizarea simbolurilor , ed. Polirom, Iași

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

22

74. Eisenman, Peter & Terragni, Giuseppe ; 2003, Transformations, Decompositions,
Critiques , The Monacelli Press, New York
75. Eisenman, Peter ; 1975, „Cardboard Architecture”, în Five Architects : Einseman,
Graves, Gwathmey, Hejduk, Meier, Oxford University Press, NY
76. Eliade, Mircea ; 2013, Imagini și simboluri , ed. Humanitas, București
77. Eliade, Mircea ; 2000, Sacrul și profanul , ed. Humanitas, București
78. Eliade, Mircea ; 2008, Făurari și alchimiști, ed. Humanitas, București
79. Eliade, Mircea ; 2011, Istoria credin țelor și ideilor religioase ”, vol. I-IV, ed.
Polirom, Iași
80. Eliade, Mircea ; 2015, Mituri, vise și mistere , ed. Univers Enciclopedic, București
81. Eliade, Mircea ; 2005 , Tratatul de istorie a religiilor , ed. Humanitas , București
82. Eliade, M., Culianu, I .; 1993, Dicționar al religiilor, ed. Humanitas, București
83. Ercadi, Maria, Bernitsa, Petra ; 2006 , Paolo Portoghesi , ed. Skira, Milano
84. Evseev, Ivan ; 2001, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale , ed. Amarcord
85. Foucault, Michel ; 2008 , Cuvintele și lucrurile, Ed. Rao, București
86. Foucault, Michel; 1980-1988, în „ Altfel de spa ții” (conference au cercle d’etudes
architecturales), în Architecture, Mouvement, Continuite , no. 5, ed. Gallimard
87. Frampton, Kenneth ; 2007, Modern Architecture: A Critical History (4th Edition).
London: Thames & Hudson.
88. Fulcanelli ; 1979, Misterul catedralelor , ed. Nemira, București
89. Gadamer, H.-G. ; 1975, Truth and Method , ed.Continuum, London
90. Genty, Cristophe ; 2015, La Voie de l’Unité – le nom bre, le symbole et l’idée , Paris
91. Gibson, Clare ; 2010, Cum să citim simbolurile , ed. Litera, București
92. Ghinoiu, Ion ; 2001, Panteonul românesc , ed. Enciclopedică, București
93. Geertz, C .; 1973, The interpretation of Cultures , ed. Basic Books , New York
94. Gramatopol, Mihai ; 1974, Civilizația elenistic ă, editura Enciclopedică Română,
București
95. Guénon, René ; 2008 , Simboluri ale științei sacre, ed. Humanitas, București
96. Guénon, René ; 2012, Simbolismul crucii , ed. Herald, București
97. Guyau, Jean-Marie; 1990, Problemele esteticii contemporane , ed. Meridiane,
București
98. Hautecœur, Louis ; 1954 , Mystique et architecture : symbolisme du cercle et de la
coupole , ed, A.&.J.Picard, Paris
99. Hogarth, William ; 1981 , Analiza frumosului , ed. Meridiane, București
100. Hoffman, Douglass, R. ; 2010 , Seeking the sacred in contemporary religios
architecture, The Kent State University Press Kent, Ohio
101. Hale, Jonathan A. ; 2000, Construind idei. O introducere în teoria arhitecturii , ed.
Paideia, București
102. Hale, John R. ; 1981, Encyclopedia of the Italian Renaissance, ed. T h a m e s a n d
Hudson, London
103. Hall, James ; 1974, Dictionary of Subjects anbd Symbols in Art, ed. Harper, NY
104. Hambidge, Jay ; 1967, The Elements of Dynamic Symmetry, ed. Dover, NY

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

23

105. Hani, Jean ; 2006, Le Symbolisme du temple chrétien , ed. Guy Trédaniel Editeur,
Paris
106. Heidegger, Martin ; 2013, Ființă și timp , ed. Humanitas, București
107. Heidegger, Martin ; 1983, Originea operei de art ă, editura Univers, București
108. Holl, S, Pallasmaa, J, Perez ‐Gomez, A ; 2006, Questions of Perception , William
Stout
109. Ioan, Augustin ; 1999, Khora , ed. Paideia, București
110. Ioan, Augustin ; 2002, O (noua) Estetic ă a reconstruc ției, ed. Paideia, București
111. Ioan, Augustin ; 2006, Poverism , ed. Paideia, București
112. Ioan, Augustin ; 2010, Retrofuturism – Spa țiul sacru ast ăzi, ed. Paideia, București
113. Ioan, Augustin ; 2004, Întoarcerea în spa țiu sacru , ed. Paideia, București
114. Iliescu, Octavian Alexandru ; 2002, Simbol în arhitectur ă, ed. Universitară Ion
Mincu, București
115. Jencks, Charles ; 1977, Architecture, the language of postmodern architecture , ed.
Barrie & Jenkins, London,
116. Jencks, Charles ; 1980, The Architectural Sign”, in Signs, Symbols, and Architecture ,
ed. Geoffrey Broadbent, Richard B unt and Charles Jencks, New Yo rk/London
117. Jencks, Charles, & Kropf, Karl ; 1997, Theory and Manifestoes of Contemporary
Architecture , ed. Academy, London,
118. Jencks, Charles, & Kropf, Karl ; 1980, Towards a Radical Eclectism, î n The
Present the Past, catalogul Bienalei de la Veneția , Ed. Editrice, Milano, pag. 86-87
119. Jodidio, Philip ; 2008, Renzo Piano Building Wo rkshop, 1966 to today , ed. Taschen
GmbH, Koln
120. Jung, C.G. ; 2003, Arhetipurile și inconștientul colectiv , ed. Trei, București
121. Hoffmeier, James K ; 2009, Arheologia Bibliei , ed. Casa Cărții, Oradea
122. Kant, Immanuel ; 1995, Critica facult ății de judecat ă, Editura Trei, București
123. Kant, Immanuel ; 1998, Critica ra țiunii pure , ed. Iri, București
124. Kalaitzidis, Pantelis ; 2010, Ortodoxie și Modernitate , ed. Eikon, Cluj-Napoca
125. Kernbach, Victor ; 1989, Dicționar de mitologie general ă, ed. Științifică și
enciclopedică
126. Kimmel, Laurence ; 2010, L'architecture comme paysage, Alvaro Siza , ed. Petra,
Paris
127. Kisho et al. Kurokawa ; 1993, Labyrinth: New Generation in Japanese Architecture
Paperback m Publisher: Sezon Museum of Art, Tokyo
128. Klein, Robert ; 1977, Forma și Inteligibilul , ed. Meridiane, București
129. Knobler, Nathan ; 1970, Dialogul vizual , ed. Meridiane, București
130. Lawlor, Robert ; 1982, Sacred Geometry, Thames & Hudson, NY
131. Lipps, Theodor ; 1987, Bazele esteticii , Vol. I-II, ed. Merid iane, București
132. Leroi – Gourhan, Andre ; 1983, Gestul și cuvântul , Vol. I-II, ed. Meridiane,
București
133. Lévy-Bruhl, Lucien; 1938, L’Experience mystique et les Symboles chez les
primitifs, Paris
134. Lévi-Strauss, Claude ; 1978, Antropologia structural ă, ed. Politica, București

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

24

135. Lévi-Strauss, Claude ; 1968, Tropice triste , ed. Științifică, București
136. Lévi-Strauss, Claude ; 1970, Gândirea s ălbatică, ed. Științifică, București
137. Lévi-Strauss, Claude ; 1978, Race et histoire , ed : Denöel, Paris
138. Liiceanu, Gabriel ; 2005, Om si simbol: Interpret ări ale simbolului în teoria artei și
filosofia culturii , ed. Humanitas, București
139. Macarie, Gheorghe ; 2008, Trăire și reprezentare , ed. Tehnopress, Iași
140. Manolescu, Anca ; 2010, Stilul religiei în modernitatea târzie , ed. Polirom, Iași
141. Merleau-Ponty, Maurice ; 1999, Fenomenologia percep ției, ed. Aion, Oradea
142. Merleau-Ponty, Maurice ; 1999, Ochiul si spiritul , Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-
Napoca
143. M. Mauss ; 1968, Sociologie et Anthropologie , ed. Puf , Paris
144. Norberg-Schulz, Cristian ; 1997, L’art de lieu, Architecture et paysage, permanence
et mutations ”, ed. Moniteur, Paris
145. Norberg-Schulz, Cristian ; 1977, La semnification dans l' architecture occidentale ,
ed. P. Mardaga, Bruxelles
146. Norberg-Schulz, Cristian ; 1974, Système logique de l’architecture , ed. P. Mardaga,
Bruxelles
147. Norberg-Schulz, Cristian ; 1985, Habiter: Vers une architecture figurative ”, ed.
Belin, Paris
148. Rudolph Otto ; 1950, The Idea of the Holy , Oxford Univ. Press, London
149. Pastoureau, Michel ; 2004, O istorie simbolic ă a Evului mediu occidental ”, ed.
Cartier, Chișinău
150. Panofsky, Erwin ;1991, Perspective as Symbolic Form, Zone Book, NY
151. Panofsky, Erwin ; 1999, Arhitectur ă gotică și gândire scolastic ă, trans. Marina
Zavaca, ed. Anastasia, București
152. Pallasmaa, Juhani ; 2000, Hapticity and Time , EMAP Architecture
153. Pallasmaa, Juhani ; 2005, The Eyes Ofthe Skin, Architecture and the Senses” ,
Preface by Steven Holl, Wiley-Academy, a division of John Wiley & S o n s L t d ,
London
154. Pallister James ; 2015 , Sacred Spaces , Contemporary Religious Architecture ,
Phaidon
155. Piaget, Jean ; 1945, La formation du symbole chez l'enfant: imitation, jeu et rêve,
image et représentation , ed : Neuchâtel , Delachaux et Niestlé , Paris
156. Plummer, Henry ; 2012, Nordic Light: Modern Scandinavian Architecture. , ed.
Thames & Hudson, U.K.
157. Plummer , Henry ; 2013, Cosmos of Light: The Sacred Architecture of Le Corbusier ,
Indiana University Press, Indianapolis
158. Pleșu, Andrei ; 2003, Despre îngeri, ed. Humanitas, Bucuresti
159. Paolo Portoghesi ; 1974 , Le inibizioni dell’ architectura moderna , ed. Laterza, Bari
160. Paolo Portoghesi ; 1967, Boromini. Architecttura come linguaggio , ed. Electa,
Milano
161. Platon ; 1968, Dialoguri , ed. Pentru literatura universală, București
162. Radian, H. R. ; 1981, Cartea propor țiilor, ed. Meridiane, București

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

25

163. Raynaud, Dominique ; 1998, Architectures comparées. E ssai sur la dynamique des
formes , ed. Parenthèses, Marseille
164. Richardson, Phyllis ; 2004, New Sacred Architecture , Laurence King Publishing
165. Ries, Julien ; 2000, Sacrul în istoria religioas ă a omenirii , ed. Polirom, Iași
166. Rorty, Richard ; 2014, Filosofia și oglinda naturii , ed. Tact, Cluj Napoca
167. Ruști, Doina ; 1991, Dicționar de simbolurilor din opera lui Mircea Eliade , editura
Coresi, București
168. de Saussure, Ferdinand ; 1998, Curs de lingvistic ă generală, ed. Polirom, Iași
169. Șchiopu, Ursula ; 1997 , Dicționar de psihologie, Ed. Babel, București
170. Sfântul Dionisie Areopagitul ; 1996, Opere complete, Despre ierarhia cereasc ă, ed.
Paideia, București
171. Stîrcea-Crăciun, Matei ; 2010, Brâncuși. Limbajele materiei, ed. Anima, București
172. Sakellaridou, Irena ; 2002, Mario Botta: Architectural Poetics ,Thames & Hudson.
London
173. Ulmann, H. F. ; 2010, Ars Sacra , ed. Tandem Verlag GmbH, Postdam
174. Unwin, Simon ; 2003 , Analisyng architecture , Ed. Taylor&Francis, London
175. Vrlasco, J. Martin ; 1997, Introducere în fenomenologia religiei , ed. Polirom, Iași
176. Zevi, Bruno ; 2000 , Codul anticlasic , limbajul modern al arhitecturi , ed. Paideia,
București
177. Wunenburger, Jean-Jacques ; 2001, Utopia și criza imaginarului ”, ed. Dacia, Cluj
Napoca
178. Wunenburger, Jean-Jacques ; 2004, Filozofia imaginilor , ed. Polirom, Iași
179. Wunenburger, Jean-Jacques ; 2009, Imaginarul , Colecția Mundus Imaginalis, ed,
Dacia
180. Walch, David ; 2001, Vegheați de mister , ed. Paideia, București
181. Younes, Chris, Paquot, Therry ; 2002, Philosophie, ville et architecture, La
renaissance des quatre elements , ed. La decouverte, Paris
182. Zărnescu , Constantin ; 1976 , Aforismele, maximile și textele lui Brâncu și, în
,,Omagiu lui Brâncu și”, editat de revista , ,Tribuna” , Cluj
183. Zumthor, Peter ; 1998, Thinking Architecture , Birkhauser
184. Younes, Chris, Therry Paquot ; 2002, Philosophie, ville et architecture, La
renaissance des quatre elements , ed. La decouverte, Paris,
185. XXX ; 1995, Dicționar de psihologie social ă, București, editura Științifică și
Enciclopedică
186. XXX ; 1989, Funcțiune și formă, ed. Meridiane, București

Surse electronice

1. L’architecture d’aujourd’hui , Sacre-profane , nr. 356, jan.- fev. 2005
2. Adessa, Franco; Une „nouvelle église” dediée à Saint Padre Pio, revista Chiesa
viva, nr. 381, martie 2006

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

26

3. Barthes, Roland ;, Sémiologie et urbanisme , L'Architecture d'Aujourd'hui, nr.153,
1971
4. Bourdeau-Lepage Lise, Huriot Jean-Marie, Perreur Jacky, À la recherche de la
centralité perdue , Revue d’Économie Régionale & Urbaine 3/2009 (juillet) , p. 549-
572, www.cairn.info/revue-d-econo mie-regionale-et-urbaine-2009- 3-page-549.htm.
5. Bu, Peter , Le mot, l'art et la pensée symbolique , Texte publié par deux revues du
GODF, première version par Humanisme en 2000, la seconde – rep roduite par La
Chaîne d'Union n° 39 / 2007.
6. Chavardes, Benjamin ; De Francesco Borromini à P aolo Portoghesi. L’église de
la Sacra Famiglia à Salerne, Livraisons de l'histoi re de l'architecture [En ligne],
27 | 2014, mis en ligne le 10 juin 2016, consulté le 18 juin 20 16. URL :
http://lha.revues.org/352
7. Horia-Costin Chiriac, Agata Miha ela Cehan, Carmina Gheorghiță, Liliana
Petrovici , Imaginar Și Comunicare În Arhitectura Contemporan ă A Spațiului Sacru ,
Analele Științifice Ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” Din Iași Științe Ale
Comunicării, Vol 7, Nr 1 (2014):
8. Chavardes, Benjamin , « De Francesco Borromini à Paolo Portoghesi. L’église de
la Sacra Famiglia à Salerne », Livraisons de l'histoi re de l'architecture [En ligne],
27 | 2014, mis en ligne le 10 juin 2016, consulté le 18 juin 20 16.
9. Demetrescu, Camilian , Symbols in Sacred Architecture and Iconongraphy, The
institute of the Sacred Architecture, Vol 3
10. Monnet, Jérome; Les dimensions Symbolique de la centralité, Cahiers de
géographie du Quebec , vol. 44, nr.123, 2000, pag. 399 -418
11. Mureșan, Vlad , 2008, Gramatica arhetipal ă a lui Mircea Eliade , Verso, Nr. 36-37
/ mai, http://www.romaniaculturala.ro
12. Neamțu, Mihail, Idol, simbol, icoan ă. O discuție a fenomenologiei imaginii la Jean-
Luc Marion , în Studia Theologica, Anul I, Numărul 2/2003, p. 27.
13. Nitschke, Gunter , Space Tunnels, Rites of Pass age to Places of Stillness, Kyoto
Jurnal, http://www.kyotojourna l.org, 14 iulie 2016, 13:04:45
14. Norberg-Schulz, Christian , A la recherche d’un l angage contemporain de
l’architecture” ( tradus din engleză in franceză de Ronald Mathu și Xavier de C oster,
Institut d’ Architecture Saint Luc, B.1060- Bruxelles, mars 198 8, textul original a
apărut in Art&Design, vol. 2, dec.1986, pp 14-21 sub titlul ”The demand for
contemporany language of Architecture” )
15. Buliga, Lory Sorin; 2004, Coloana Infinitului – simbolism și semnifica ți, articol
publicat în Curierul P rimăriei, nr. 6(49).
16. Ricouer, Paul. Le Symbole donne à penser , articol publicat în re vista Esprit, 27/7-8,
Paris
17. Stăniloaie, Dumitru , Simbolul ca anticipare și temei al posibilit ății icoanei ,
http://www.crestinortodox.ro/dogm atica/dogma/simbolul-anticipar e-temei-icoanei
18. Scorțea, Bogdan, Arta dumnezeiasc ă și teologia slavei ,
http://www.crestinortodox.ro/dogm atica/dogma/arta-dumnezeiasca- teologia-slavei

Gândirea simbolic ă în arhitectura spa țiului sacru contemporan
Rezumat
Mihaela Agata Cehan

27

19. Symington, Micéala, 2004, L'unique et le multiple : le sy mbole, entre esthétique et
métaphysique , Revue de littérature comparée, http://www.cairn.info/revue-de –
litterature-comparee
20. Zumthor, Peter , 2006 , Atmospheres. Architectural Environments. Surrounding
Objects ”, article
21. Tania Zimmermann et Michael F. Zimmermann , La spirale, forme de pensée de
la création , 19 février 2008, http://www.item.ens.fr

1. http://www.sacredarchitecture.org
2. http://www.archdaily.com
3. http://openbuildings.com/bu ildings/church-of-the-light
4. http://www.designboom.com/architect ure/church-of-the-holy-cross -by-khr-
arkitekter
5. http://www.architonic.com/ntsht/ the-church-of-the-holy-cross-kh r
6. http://www.detail-online.com/in spiration/new-synagogue-in-dresd en
7. http://www.patrimoine-histoire.fr/Patrimoine/Paris/Paris-Notre- Dame-de-l-Arche-
d-Alliance.htm
8. http://www.dezeen.com
9. http://www.e-archit ect.co.uk/architects
10. http://www.architec tural-review.com
11. http://www.arcspace.com
12. http://www.e-architect.co.uk/italy/ san-paolo-parish-complex-fol igno
13. http://www.worldarchitecturenews.com
14. http://www.fuksas.it
15. http://www.nakam.info/en
16. http://www.arclighting.de/ architecture_and_light_-
_a_platform_for_analysing,_desi gning_and_teaching_architecture_ and_light
17. http://www.coop-himmelblau.at/arc hitecture/projects/martin-luth er-church
18. http://www.crestinortodox.ro/
19. http://www.botta.ch
20. http://www.yellowtrace.com.au/ta ke-me-to-church-religious-archi tecture
21. http://www.makovecz.hu
22. http://archpaper.com