PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT Coordonator științific: Lect. Dr. Oana Ramona Ilovan Candidat: Ilieș Claudia Mirela CLUJ ȚNAPOCA… [629111]

1
Universitatea „Babeș Ț Bolyai” Cluj Napoca
Facultatea de Geografie
Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didact ic

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNT

Coordonator științific:
Lect. Dr. Oana Ramona Ilovan
Candidat: [anonimizat]
2018

2
Universitatea „Babeș Ț Bolyai” Cluj Napoca
Facultatea de Geografie
Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didact ic

POTENȚIAL PEISAGISTIC ȘI IDENTITATE
CULTURALĂ A LOCALITĂȚII STRÂMBU
(COMUNA CHIUIEȘTI)

Coordonator științific:
Lect. Dr. Oana Ramona Ilovan
Candidat: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
CAPITOLUL I – IDENTITATEA CULTURALĂ ȘI PEISAJ. DEL IMITĂRI CONCEPTUALE…..

I.1. Conceptul de identitate…………………………………………………………………… ………………………..
I.2. Identitatea culturală și identitatea locală………………… …………………………………………………………
I.3. Conceptul de peisaj ( Direcții de abordare…………………… …………………………………………………….
I.4. Peisajul rural……………………………………………………………………………………………… …… ……
I.5. Satul tradițional românesc……………………………………………………………… …………………………..
I.6. Valorificarea elementelor de istorie locală……. …………………………………………… …………………………………………… ..

CAPITOLUL II–ACTIVITĂȚI DIDACTICOȚGEOGRAFICE EXTRAC URRICULARE………

II.1. Orizontul local(laborator natural al geografiei… …………………………………………… …………………………………………
II.2. Conceptul de activitate extracurriculară………. …………………………………………… ……………………………………………
II.3. Modalități de utilizare a mijloacelor de învățămân t în predarea geografiei……………………………………….
II.4. Excursia geografică și drumeția școlară…………………………….. …………………………………………… ………………………
II.5. Clasificarea excursiilor…………………………………………………………………… ……………………….
II.6. Importanța excursiei școlare ca metodă didactică…… ……………………………………………………………

ASPECTE METODOLOGICE
CAPITOLUL III Ț GEOGRAFIA ȘI IDENTITATEA CULTURALĂ A LOCALITĂȚII
STRÂMBU, COMUNA CHIUIEȘTI…………………………………………………………………
III.1. Valorificarea elementelor din orizontul local în a ctivitatea de predare(învățare a geografiei……………………
III.2. Portul, arta populară și obiceiurile în localitate a Strâmbu, comuna Chiuiești ( Proiect educațional … ………….
III.3 . Repere istorice și geografice ale satului Strâmb u…………………………………………………………………
III.4. Relieful și vegetația localității Strâmbu……………………… …………………………… ……………………..
III.5. Identitatea comunității strâmbene reflectată prin cultura populară………………………………………………
III.5.1 . Portul popular strâmbean………………………………………………………………… ……………………..
III.5.2 . Obiceiurile din Strâmbu, comuna Chiuiești…………………… ……………………………………………….
III.6. Identitatea peisajului cultural…………………………………………… ………………………………………
III.7. Exemple de activități din timpul excursiilor proie ctului………………………………………………………….
III.8 . Strategii și tehnici activizante, abordabile pe p arcursul excursiilor proiectului……………… …………………………..
III. 9 . Promovarea și integrarea valorilor culturale în procesul didactic………………………………………………
III.10. Valorificarea educativă a Proiectului tematic educ ațional desfășurat în în localitatea Strâmbu –comun a
Chiuiești (model aplicat)…………………………………………………………………… ……………………………
III.11. Impactul proiectului………………………… …………………………………………… …………………………………………… ………

Concluzii…………………………………… …………………………………………… …………………………………………… ……..
Bibliografie ……………………………….. …………………………………………… …………………………………………… …….
Anexe………………………………………. …………………………………………… …………………………………………… ………..

4
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Am considerat interesant și provocator totodată, să predau geografia în acest loc de
poveste unde un mic firișor de apă străbate satul Strâmbu, Valea Strâmbului timp de opt ani din
cariera mea. Și pentru că, în opinia mea, Geografia actuală prezintă o abordare integratoare,
folosind informații din științele conexe și pentru că, specificul geografiei, în raport cu alte
discipline, cu alte științe, este dat de perspecti ve spațiale coerente prin care lumea este analizată
și interpretată, am înțeles că secțiunea cea mai di namică a geografiei este geografia umană.
Cred cu tărie că Geografia nu este num ai o știință informativă, care are ca scop de a(i
informa pe elevi cu un sistem de cunoștințe, de a(i educa în spiritul dragostei față de patrie, de a
le forma competențe privind aprecierea fenomenelor meteorologice și hidrologice, prin urmare,
are și un rol formative, creând emoții și sentimen te care influențează personalitatea elevilor.
Acesta este motivul pentru care conside r că păstrarea valorilor naționale reprezintă o
necesitate pentru fiecare popor ce își prețuiește p ropria identitate, pentru că, în primul rând,
valorile naționale sunt parte din ființa noastra so cio(culturală, acestea contribuind la formarea
noastră ca cetățeni apartenenți ai unei națiuni. Pr in cunoașterea elementelor ce ne definesc,
putem să aflăm mai multe informații cu privire la t recutul nostru istoric în acest spațiu geografic.
De asemenea, cunoașterea valorilor naționale precum obiceiurile, tradițiile, portul popular,
izvoarele istorice ne face capabili să cunoaștem s pecificul nostru național.
Prin urmare, lucrarea mea, Potențialul peisagistic și identitatea culturală a localității
Strâmbu (comuna Chiuiești), se aliniază în contextu l preocupărilor mele pentru ridicarea
standardelor calității actului educațional care sus ține faptul că se impune cu rigurozitate
accentuarea rolului activităților extracurriculare. Proiectul educațional pe care(l propune lucrarea
de față cuprinde patru excursii școlare tematice ș i este prin urmare, o activitate extracurriculară
complexă, care dezvoltă abilități de relaționare, e vidențiază riguroasa pregătire științifică și
competența profesională, îmbunătățind capacitățile de evaluare și autoevaluare.
Prin scopurile ei, prezenta lucrare pr opune o abordare interdisciplinară și
multidisciplinară, care pe lângă geografie atinge d omenii ca istorie, sociologie, etnografie,
literatură, arhitectură, religie, economie. În elab orarea acestei lucrări am folosit numeroase
lucrări geografice, lucrări de psihologia copilului și pedagogie generală, manual, curriculum, cât
și lecturi literare care ilustrează într(o lumină a rtistică înfățișarea treptelor de relief, a

5
hidrografiei, vegetației, faunei și climei zonei de studiat. Prin urmare, lucrarea se bazează pe un
studiu documentat, în lumina căruia s(au putut sele cta experiențe didactice pe un timp relativ
scurt întâlnite în practică, cât și teorii moderne, active, ale învățării. Am propus această abordare
pentru că am convingerea că Geografia este unul din tre cele mai vechi obiecte didactice de
învățământ, care împreună cu Istoria și Limba și li teratura română au constituit „trilogia" școlii
ce au demonstrat și demonstrează în continuare perm anența poporului român și vechimea patriei
noastre pe aceste locuri carpatice, pontice și dună rene.
Astfel, procesul instructiv(educativ pr ivit din prisma geografiei trebuie să aibă la bază
cunoașterea obiectivă a realității locale, iar dat orită obiectului ei de studiu foarte extins în rapo rt
cu orizontul local mult mai redus, Geografia în șco ală este disciplina care deschide calea
cunoașterii mediului înconjurător și a modului cum acționează asupra societății umane,
contribuind la precizarea raporturilor strânse dint re acestea și la stabilirea echilibrului natură(om.
În cadrul orizontului local, cunoașterea mediului î nconjurător, se poate face direct pe baza
observației efectuate de către elevi sub îndrumarea profesorului, orizontul local constituind
„laboratorul geografic" cu care elevii iau contact direct pentru a(și da seama de importanța
Geografiei ca disciplină școlară. ( Bunescu, V., 2005, pag. 27)
Lucrarea pune accent pe aplicarea princip iilor didactice, care lasă un câmp larg de
inițiativă creatoare a cadrului didactic, care treb uie să acorde fiecărui principiu ponderea cerută
de conținutul, scopul, obiectivele proiectului și a fiecărei teme în parte. În capitolul al III(lea, a m
analizat, printr(o gamă largă de activități desfășu rate în clasă și în afara clasei ( în orizontul loc al
cu sprijinul unor excursii, așa cum spuneam. Astfel , am demonstrat cum prin intermediul
excursiei se pot transmite noi cunoștințe, se fixea ză și sistematizează cele dobândite la lecții, se
realizează aplicații practice, se verifică diferit e cunoștințe căpătate în școală sau în alte excursi i
sau vizite.
Astfel, având în vedere optimizarea în vățământului mi(am propus ca în lucrarea de față
să sintetizez o parte din activitatea desfășurată l a catedră, în direcția de acțiune pe care mi(am
propus(o, ținând seama de obiectivele generale ale structurii geografiei în învățământul
gimnazial, pentru că formarea noțiunilor de geogra fie nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci ca
un mijloc de dezvoltare a gândirii geografice a ele vilor.

6
Lucrarea împletește relațiile dintre ge ografie și istorie, faptele istorice raportându(se la
spațiul teritorial concret, reprezentat pe hărți, l a condițiile geografice care au influențat demersul
istoriei, ilustrând date istorice în explicarea fen omenelor social(economice.
Oricare ar fi explicația corectă a iden tității naționale, este știut că oamenii se identi fică
cu grupul care susține cultura lor societală. Ident itatea culturală a satului românesc reprezintă o
importantă sursă pentru dezvoltarea locală și este caracterizată de un patrimoniu cultural material
și imaterial. Moștenirea culturală este o sursă îns emnată de evoluție atât la nivel regional, cât și
local, capitalul simbolic fiind esențial pentru ide ntitatea culturală reprezentată prin valori,
obiceiuri, îndeletniciri, credințe și simboluri împ ărtășite de comunitate.
Caracterul geografic foarte larg (dive rsificat și integrativ) al raportului natură(om nu
poate fi prelucrat de către alte ramuri științifice . Elevii au posibilitatea ca prin însușirea
cunoștințelor științifice din manualele școlare, s ă contribuie în formarea unei gândiri cauzale a
acestora, la dezvoltarea spiritului de observație, la însușirea unui sistem de priceperi și deprinderi
active, dar și la dezvoltarea lor afectivă.
Folclorul cu tradițiile, obiceiurile și portul popular reprezintă comori inestimabile care
definesc identitatea unui popor, făcându(l unic, st atornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
Toate elementele de cultură și tradițiile populare transmit valori și creează punți de legătură între
generații, iar educația în spiritul prețuirii cultu rii locale, a dragostei și respectului pentru creaț ia
înaintașilor, pentru civilizația materială a famili ei și satului trebuie să devină parte constitutivă a
procesului de socializare realizat în școală și fam ilie. Toate acestea sunt necesare, deoarece, în
opinia mea, păstrând și dezvoltând patrimoniul mora l(educativ rural ne apărăm propria noastră
identitate, dragostea de frumos, bunătatea, ospital itatea, omenia, toleranța, valorile morale făurite
de(a lungul timpului prin trudă, suferințe și răbda re.

7
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
CAPITOLUL I Ț IDENTITATEA CULTURALĂ
I.1. Conceptul de identitate
Identitatea este un concept analitic, iar st udiul acesteia se regăsește într(o varietate de
modele teoretice, acestea fiind esențialismul și co nstructivismul.
Manuel Castells consideră că identitatea este procesul construirii unui sens, pornind de la un
atribut cultural sau de la un ansamblu coerent de a tribute culturale. Astfel, pentru a înțelege tema
tratată de prezenta lucrare, este necesar să conclu zionez că identitatea este studiată ca indice al
nivelului de democratizare a unei societăți, în car e indivizii sunt poziționați în diverse
circumstanțe servind la crearea unor de seturi di ferite de cunoaștere, de reguli, de roluri. Astfel,
identitățile devin elemente cruciale ale vieții dem ocratice. (Surd,V., 1993), pag. 26).
I.2. Identitatea culturală și identitatea locală.
Dacă identitatea este modul de existenț ă al unei culturi, atunci identitatea culturală est e
un univers simbolic în orizontul căruia oamenii tră iesc în comun, un sistem de credințe și coduri
care explică solidaritatea dintre membrii unei soci etăți și nu în ultimul rând voința acestora de a
trăi în comun.
În mod general expresia "identitatea cul turală românească" trebuie văzută ca fiind
sinonimă cu expresia "identitatea românească" întru cât termenul de "românesc" are un înțeles
exclusiv cultural. Incontestabil, identitatea român ească există și aparține registrului Ființei ,
reprezentând modul de a fi în lume a poporului rom ân. Astfel, referitor la tema identității
culturii și a ordinii românești de valori în lume, pentru a utiliza o fericită expresie a lui Mircea
Vulcănescu pot spune că "adevărul nu este deja afla t, ci urmează să fie"… (Grancea, M.,
2009,pag. 9).
Identitatea locală este identitatea locul ui cu o situație geograficã precisă supusă unor
dinamici specifice complexității lumii contemporan e. Este știut că există identități locale care
identifică caracteristici locale structurate speci fic pentru anumite grupuri sociale asociate cu o
anumită regiune, o anume identitate locală de natur ă etnografică corelată cu obiceiuri,
meșteșuguri, produse artistice și lingvistice spec ifice pentru o zonă particulară. Prin urmare,
identitatea locală nu este o entitate omogenă, este o multitudine de diferențe prinse într(un
proces de transformare, deopotrivă în timp și spați u.

8
Astfel, pe de o parte, identitatea locală este o multitudine de narațiuni despre durere,
dorință, frică, origine, eroi și eroism, femei și b ărbați, societate și singurătate, incluziune și
excludere socială și despre percepția individuală a supra acestora, de atașamente față de unele
locuri, obiecte, obiceiuri, meșteșuguri, produse ar tistice și lingvistice considerate specific pentru
o zonă particulară.
Pe de altă parte, această multitudine de narațiuni despre care vorbeam sunt un adevărat
proces revelator pentru felul în care miturile univ ersale ale umanității se particularizează în
contexte temporale, istorice, geografice, economice și politice diferite. (Grancea, Mihaela, 2009,
pag. 35).
Totuși, identitatea locală se împarte într e modernitate și postmodernitate înspre identități
personale tratând identitatea locală ca pe o resurs ă de valorificat și revalorificat după concepția
despre lume și sine a individului.
I.3. Conceptul de peisajȚ Terminologie, direcții de abordare.
Istoria privește peisajul ca un rezultat al moștenirii culturale al civilizațiilor rurale
anterioare, economia ca pe o sursă de bunuri, medi cina este interesată de studiul peisajului
datorită potențialului său terapeutic, ecologia, ca pe un suport al vieții, pe fundalul căruia omul a
creat o mulțime de locuri care au făcut ca unele sp ecii să apară și să se adapteze noilor condiții,
iar altele să dispară.
Peisajul cuprinde prin urmare conotați a de cultural imprimată de evenimentele socio(
economice din perioada istorică recentă (marcată de schimbări profunde ale mediului), care au
determinat transformarea peisajelor naturale în pe isaje culturale prin introducerea a variate
artefacte antropice sau datorită practicilor turist ice în peisajele naturale. (Geographia Napocensis
Anul IX, Nr. 1, 2015, pag.59).
I. Zăvoianu și Mihaela Alexandrescu (1 994) subliniau rolul geografului în studierea
peisajului menționând că „dintre toți specialiștii numai geograful analizează peisajul în mod
științific, ca rezultat al unei serii de factori f izico(geografici și economico(geografici căutând să
lămurească relațiile de interdependență dintre comp onentele sale, să(i desprindă individualitatea
și atributele sale fundamentale, obiective și perma nente” (după David, A., L., 2009, pag. 20).
Peisajul este o unitate omogenă cu o f izionomie specifică, studiat prin latura sa calitat ivă
vizuală, prin imaginea sa, prin urmare,perceput ca imagine (Vâlsan, G., 1971, pag. 4), care face

9
obiectul descrierii geografice. Prin urmare, peisaj ul este mediul care se diferențiază printr(o
grupare proprie a elementelor componente (relief, c limă, ape, sol, vegetație, faună, etc.) și este
marcat de anumite trăsături care îi oferă funcționa litate și rezistență în timp și spațiu (Roșu,
Ungureanu, 1977 și Ielenicz, Comănescu, 2005, pag. 49):
• unicitatea este dată de combinarea unor elemente di ferite pe un anumit spațiu și într(un
anumit timp;
• omogenitatea apare ca urmare a distribuției relativ uniforme a elementelor componente;
• eterogenitatea rezultă dintr(o integrare a componen telor de natură diferită;
• funcționalitatea este asigurată de caracterul etero gen și presupune o dezvoltare continuă a
peisajelor, menținerea stabilității acestuia;
• dinamica peisajului derivă din îmbinarea permanentă a elementelor componente, a
transferului continuu de materie și energie;
• ierarhizarea presupune o organizare sistematică a m ateriei în funcție de complexitatea
acesteia;
• autoreglarea definește procesul prin care peisajul își asigură o stabilitate interioară, un
echilibru dinamic între influențele exerioare și st ructura sa interioară;
• fizionomia este cea prin care se afirmă un peisaj ș i depinde de dominanța anumitor elemente
componente;
• caracterul istoric subliniază evoluția în timp a pe isajului ;
• caracterul informațional derivă din faptul că peisa jul este un sistem deschis, acesta
comunicând în permanență cu exteriorul;
Spre deosebire de geosistem, care def inește îndeosebi legătura funcțională dintre
elementele naturale, peisajul geografic fotografiaz ă aspectul exterior al acestora. Orice peisaj
geografic cuprinde elemente natural și antropice, un mod de aranjare acestora în spațiu, legături
dintre ele (care se pot defini prin geosistem), pre cum și o evoluție în timp.Este de observat că în
multe situații,reliefuleste elementul care influenț ează aspectul peisajului, deși vegetația sau
așezările omenești au un caracter mai vizibil.
Peisajul cultural este rezultatul îmbin ării dintre elementele naturale și cele antropice, este
totodată peisajul supus unei schimbări permanente datorită factorului uman care intervine sau
datorită naturii care își „spune cuvântul”. Iată de ci modificări care ne conduc spre un nou peisaj

10
care încă mai păstrează amprentele din cel „vechi”, amprente pe care cu siguranță ne dorim să le
conservăm din dorința de a păstra încă vie amintire a peisajului de altă dată. (Troll, C, 2007, pag.
51).
În ce privește localitatea Strâmbu, care aparține spațiului rural, aici se suprapun mai
multe tipuri de peisaje. Există o componentă natur ală:relieful, ca generator de peisaj colinar,
valea și pădureacaracteristici naturale care influ ențează mediul. Relieful mai înalt care permite,
eventual, persistența zăpezii,intemperiile care det ermină specificități ale arhitecturii – acoperișuri
în pantă mare/4 ape.
Referitor la peisajul cultural, constr uctorii utilizau materiale locale practicând trad iții de
prelucrare estetice care pot fi văzute la casele ve chi, biserici, garduri, amenajări.
Tipul de peisaj cultural sacral, prezen te în regiunea Chiuiești / Strâmbu, sunt evidențiat e
de prezența celor: cultural monastic reprezentată p rin Biserica din deal amplasată într(un loc
retras, , străbătut de râuri curate și izvoare cris taline, înconjurată de spații împădurite, o
construcție tradițională apreciată pentru ingeniozi tatea îmbinării lemnului, cu cimitirul așezat în
apropiere, construcție care se află acum în patrim oniul național.
Așadar, peisajul cultural de limită es te alcătuit din peisajele antropice(naturale (răzoa rele
care reprezintă o fâșie îngustă de pământ nelucrat ca hotar și potecă între două ogoare,
aliniamentele de tufărișuri, arbori și garduri vii și peisajele antropice artificiale ( gardurile
tradiționale de lemn care „variază ca tip în funcți e de materialele de construcție folosite și de
locul în care erau amplasate: răzlogi, garduri de n uiele, garduri de scânduri ( palantul etc.”,
gardurile moderne din beton sau fier forjat, ce înl ocuiesc tot mai mult gardurile originale din
lemn, garduri electrice care trasează limita pe păș uni. ( Flavia Stoica, W. Schreiber, 2008, pag.
28).
Porțile caselor strâmbene pot fi consi derate în cadrul acestui tip de peisaj ca și locuri
permisive, în trecut predominau cele din lemn, îns ă cu timpul numărul acestora s(a restrâns,
fiind înlocuite cu porți mai simple, mai practice, din materiale moderne.
În acest fel, valoarea peisagistică a satului Strâmbu este data de autenticitate, prin
utilizarea unor stiluri arhitecturale nespecifice d in materiale noi: plastic, țiglă metalică, care
alterează valoarea peisajului, având în vedere că peisajul e o ipostază a mediului accesibilă
ochiului și nu un element rigid. Satul Strâmbu, ca oricare alt loc, se transformă și în funcție de

11
anotimpuri, așa cum activitățile locuitorilor alter nează generând peisaje specifice. O drumeție
într(un spațiu rural mai puțin atins de modernizare pune în valoare elementele de "virginitate"
ale locului: văile fără amenajări hidrotehnice, d rumurile de piatră, casele vechi, lăcașele de cult,
căpițele de fân, gardurile tradiționale, amenajăril e care au legătură cu creșterea animalelor sau
prelucrarea locală a unor resurse.
I.4. Peisajul rural
Peisaje al caror element dominant este v egetația și sunt teritorii geografice în care
locuitorii satelor au transformat modul natural, ad ăugându(i dotări edilitare, terenuri arabile,
livezi, podgolii, pășuni. Aici, peisajul este depen dent de noțiunea de mediu devenind partea
materială a mediului și având un caracter funcțion al imprimat de factorii energetici, mecanici,
trofici (ecosistem). Peisajul geografic este un con cept interdisciplinar, o rezultantă a factorilor
naturali și a celor sociali supus în permanență mo delărilor naturale și socio(culturale. Termenul
de peisaj cultural rural este utilizat în mediul șt iințific ca parte componentă a peisajului cultural.
Peisajele rurale se diferențiază în fu ncție de condițiile natural (relief,climă, rețea
hidrologică,etc) șiîn funcție de factorii antropici (gradul de dezvoltare economică), iar activitatea
de bază a majorității locuitorilor este agricultura .
Acest tip de peisaj este delimitat în:
I. Peisajul agricol cultivat care va fi pus în evidenț ă prin terenurile agricole care se
subdivide în terenuri arabile, urmate de cele ocupa te cu pomi fructiferi, viță de vie, pășuni și
fânețe. După structura terenurilor se remarcă: tipu rile de parcele după formă și mărime și anume
spre munte, în zona nesupusă colectivizării, parcel ele au dimensiuni mari, având totodată formă
dreptunghiulară, trapezoidală, în timp ce spre câmp ie, în fostele zone colectivizate, numărul
parcelelor crește, având aspectul unor fâșii îngust e lungi, de formă trapezoidală.
După intensitatea utilizării, se întâl nesc terenuri arabile: ca peisaje agricole arabil e de
tip extensiv unde parcelele sunt cultivate cu plant e anuale sau perene cum ar fi: cereale, plante
tehnice, peisajul terenurilor agricole arabile inte nsive este reprezentat de parcele agricole în
generalmari, situate pe terenuri plate sau puțin în clinate din lunci, sau de pe terase, mai rar de pe
platourile interfluviale, prelucrate mecanizat, pei sajul terenurilor arabile rămase neînsămânțate
(peisajul pârloagelor, a buruienișurilor sinantrope ) peisaj atipic, l(am putea considera peisaj

12
acultural și se datorează atât imposibilității pre lucrării din lipsa mijloacelor adecvate sau
interesului de a(i da o altă funcțiune, cât și din cauze „obiective”, inundații repetate, alunecări de
teren, eroziune accelerată, motiv pentru care, logi ca impune o redare a acestora naturii. Ca
fânețe, sunt prezente: fânețele naturale”înalte” de pe versanți; fânețele naturale” joase” din lunci
sau alte terenuri umede și fânețelecultivate ultime le, mai aproape de sat sau chiar în intravilan,
cultivate în trecut cu ierburi înalte, în prezent c u lucernă și pe care omul le folosește doar în scop
propriu, iar ca livezi, sunt prezente livezile de t ip intensiv caresunt „livezi amenajate, și care au o
mare densitate de pomi pe hectar, cu conducerea dir ijată acoroanelor și mecanizarea lucrărilor de
întreținere și recoltare, soiuri regionale” (V. Sur d et all, 2005, pag.32).
II. Peisajul agroȚpastoral extensiv : ca pășuni, se întâlnesc în cadrul acestui areal: pășuni
extensive naturale acestea fiind pășunile acoperite numai cu vegetație ierboasă naturală, cu
asociații îngeneral de origine secundară, ce denotă faptul că acest tip de peisaj cultural s(a format
în perioada istorică destul de recentă (sec. XIX( î nceputul sec. XX) și pășunile invadate cu
tufărișuri șimărăcinișuri care caracterizează pășun ile abandonate sau exploatate ocazional.
Peisajul agroȚpastoral intensiv poate fi separat în două subtipuri: fermele actual e deanimale, fie
păstrate pe amplasamentele fostelor complexe zooteh nice, fie recent organizate sub formă de
microfermele zootehnice și fermele relicte, care se află îndiverse stadii de ruină, deși o mică
parte dintre aceste ferme au fost recondiționate și transformate fieîn depozite, fie în mici
întreprinderi de producție: gatere, ateliere de tâm plărie, ateliere de reparații auto, etc.
Peisajul cultural forestier . În marea majoritate a satelor, cea mai convenabil ă sursă dematerii
prime pentru țăranul român, a fost pădurea.
Pădurile se împart în două categorii: natura le (formate din foioase care domină peisajul
forestier din această regiune, ele ocupând o supraf ață de 45,41 %. De asemenea, se remarcă
prezența fâșiei de făgete(gorunete, caracterizată „ prin alternanța, destul de regulată, a acestor
două formații și prin prezența unei grupe de comuni tăți mixte de fag și de gorun” (R. Călinescu,
1969), iar coniferele sunt prezente pe suprafețe fo arte restrânse, și anume 1,23 %; mixte
asemeneapădurilor de conifere sunt răspândite pe su prafețe mici 1,18 % în cadrul arealului) și
comerciale(de exploatare) acestea reprezentând pădu rile din apropierea localității Strâmbu, care
mai sunt numite șipăduri joase așezate în etajul d eluros, de protecție constituită din:
plantațiileforestiere de pe terenurile degradate, p erdelele forestiere de protecție și arborii situați

13
de(a lungul căilor de comunicație din extravilan, z onele verzi din jurul comunei, cuprinse în
fondul forestier, plantațiile forestiere și arborii din zonele de protecție, situați de(a lungul
cursurilor de apă, peisajul ecotonal de tufișuri de lizieră de pădure, precum și de tufișuri invazive
pe pășuni, terenuri agricole abandonate, vegetația dezăvoi.
Peisajul cultural al căilor de comunicație . Necesitatea mișcării pentru asigurarea existenței
constituie o caracteristică esențială a naturii org anizate. Astfel că, de(a lungul istoriei omenirii,
căile de comunicație s(au dezvoltat o dată cu socie tatea, practic cu viața (V. Surd et all, 2005,
pag. 24).
Căile și mijloacele de transport sunt forme cultura le indispensabile activităților cotidiene
sau periodice, cum ar fi diverse munci, călătorii, pelerinaje. Croirea pe teren sau bătătorirea
căilor de acces este un proces ce durează mereu, că ci comunitățile umane nu pot trăi izolat,
drumul reprezentând „ieșirea spre lume”. Astfel, pe cărarea din ogradă se iese pe ulița mare a
satului, pe drumurile și potecile din sat oamenii p leacă la câmp, la târg, la oraș. Locuitorii din
spațiul rural, sătenii, prin drumurile lor zilnice, se apropie sau se îndepărtează de locul de
baștină, astfel că drumurile reprezintă interacțiun ea permanentă dintre om și pământ ca
fundament geologic și geomorfologic. Parcurgând neî ncetat drumurile, omul își face rost, uneori
în locuri depărtate de casă, de cele trebuincioase traiului. Căile tradiționale de transport sunt
socotite arterele spațiului pe care ființa umană se deplasează (drum, pod, punte, potecă, cărare,
bătătură,etc.), însoțit fiind de mijloace de transp ort mai vechi (car, căruță, sanie, șaretă,
cărucior,etc.) sau mai noi (bicicletă, motocicletă, tractor, mașină). Mijloacele de transport sunt
confecționate din fibre textile (straiță, desagă, s ac, etc.), împletite în fibre vegetale (coș, coșniț ă,
etc), confecționate din lemn (ladă, ciubăr, căldare , vedre, butoaie, etc.). (Cocean, P., David, N.,
2014, pag. 36).
Prin urmare, o definiție a noțiunii de peisaj cultural rural poate fi corelată cu termenul de
sat, de ruralitate, pentru că peisajul cultural ru ral reprezintă un spațiu creat de către o
comunitate, delimitată administrativ și cultural, c are își desfășoară activitatea în funcție de
specificul caracteristicilor naturale ale acestui s pațiu, tradițiilor de muncă și solidarității socia le,
experiențelor culturale și spirtuale.

14
I.5. Satul tradițional românesc.
Satul românesc este un spațiu bogat în trad iții, în cântece și datini, în hărnicie și omenie, un
loc încărcat de comori morale și spiritual, iar l ocuitorul adevărat al satului, săteanul, țăranul,
este un om cinstit, drept, cu frică de Dumnezeu și cu rușine față de oameni.
Cultura populară românească s(a format o dată cu poporul din care facem parte, ca o
cultură carpato(danubiano(pontică, în care s(au reu nit elementele de tradiție preistorică cu cele
de origine dacică, romană și bizantină în așa fel încât dacă privim în ansamblul ei aceasta
prezintă încă două caracterisici fundamentale, cont inuitatea și unitatea în timp și în spațiu, iar
categoria socială care a creat această vastă cultur ă a fost țărănimea, obștea sătească. (Cocean, P.,
Filip, S., 2008, pag 41).
În structura lui, un sat românesc cupri ndea vatra satului, suprafața atribuită construcții lor
din sat, și hotarul sau moșia satului, desemnând as tfel zona de activitate economică a acestuia.
Vatra satului era formată din gospodării, construcț ii comunitare (biserici), fântâni, cimitire, iar
moșia satului cuprindea terenurile valorificate pri n ocupații, adică țarini și ogoare, fânețe, pășuni,
păduri, iar punctul culminant al ritualului de înte meiere era baterea parului, practică prin care
așezarea se orienta în micro și macrocosmos, pornin d de la un punct de iradiere, după care urma
fixarea mărimii și formei vetrei satului prin trasa rea brazdelor de plug, înconjurarea terenului cu
diferite animale, plantarea arborilor.
Obștea românească a păstrat multă vreme trăsături caracteristice, proprietatea individual ă
asupra casei, curții și grădinii, proprietatea comu nă, devălmașă, asupra pământului arabil și
asupra pășunii, pădurii, izlazurilor, iazurilor și apelor curgătoare care erau folosite în comun.
Prin urmare, satul a rămas colectiv de plata oblig ațiilor față de stat până în pragul epocii
moderne.
Structura de bază în cadrul comunității sătești era neamul, care cuprindea familia,
părinții, copiii, pe toți cei înrudiți prin consanq uinitate, prin afinitate și prin nășii. Neamul se
manifesta în comunitățile rurale pe plan economic ș i prin dreptul de a exploata în comun partea
ce li se cuvenea din pădurea și pășunea colectivă, prin asociații de fântâni mari, locuri proprii în
biserici și printr(o serie de acte de întrajutorare , clăci de secerat, de cosit, de construit case.
Neamul își păstra coeziunea nu numai în realitatea vie, ci și după moarte.

15
Gospodăria țărănească este fără îndoial ă, o unitate de producție și o formă de cultură,
situată în vatra satului, în gospodăria permanentă, cât și în unele zone periferice, în gospodăria
sezonieră. Locuința era cadrul de desfășurare a vie ții de familie ce îndeplinea funcții complexe,
loc de adăpostire, odihnă, petrecere a familiei, de desfășurare a unor munci casnice și transmitere
a experienței de viață a vârstnicilor, de derulare a unor obiceiuri și ceremonialuri, de păstrare a
unor obiecte și provizii. Iată că, centrul artei po pulare plastice este casa, podoaba ei de lemn
sculptat, de scoarțe, icoane, cusături atârnate pe perete. Locuința caracteristică a țăranului român,
existentă în majoritatea zonelor țării, a fost și a rămas casa. Acestea erau de mai multe feluri, cea
mai des întâlnită este cea monocelulară, cu o singu ră încăpere, materialul de construcție era
lemnul, în cele mai multe zone ale țării, dar și lu tul și piatra.
Țăranii noștri erau și sunt cei mai ab ili arhitecți, pentru că la ei tradiția locuinței
individuale este ancestrală, iar tehnica lor de con strucție a parcurs toate etapele de experiență, din
material (de cele mai multe ori nu prea durabile și ușoare), țăranul înalță totuși un tip unitar de
casă cu mii de variante, care n(au monotonie și imp rovizație. Țăranul nostru are un simț aparte al
spațiului și își aranjează casa după trebuințele sa le materiale și spirituale.
La sat, cultivarea pământului este ad esea însoțită de acte cultice precum binecuvântarea
holdelor, a semănatului, a fântânii, a primelor roa de ale pământului, iar în unele regiuni Troițele
străjuiesc fântânile, colinele sau drumurile din me diul rural. Toate slujbele de binecuvântare a
cultivării pământului evidențiază legătura între ru găciune și acțiune, încât omul credincios și
harnic se conduce după principiul: "totdeauna lucru l tău să(l începi cu Dumnezeu"! (Surd,V.
1993, pag. 44)
Metafora "veșnicia s(a născut la sat" s emnifică și percepția relației dintre timpul acțiun ii
și timpul rodirii. Pentru agricultor, între sămânța semănată și recolta scontată este o legătură
spirituală trăită existențial în rugăciune, răbdare și speranță. Prin urmare, este vorba de un timp al
așteptării, al binecuvântării și al rodirii pe care țăranul îl înțelege ca nimeni altul.
Satul are un cult al pomenirii morților și al legăturii dintre generații, mult mai profund
decât orașul. Creațiile populare perene din lumea s atului sintetizează filosofia profundă a
înțelegerii sensului sfânt al vieții și al morții. Din experiența Liturghiei euharistice, a vieții
ascetice și a dăruirii jertfelnice s(a format spiri tualitatea poporului român, ca fiind un popor care
a interiorizat și asumat jertfa Crucii și lumina În vierii lui Hristos în viața lui.

16
Chiar dacă locuitorii satelor țin la tradiții, țin la moștenirea pe care au primit(o de la părinți,
bunici, strămoși, ei sunt preocupați de progres, d e o viață mai bună, de realizarea unor condiții
similare cu cele din mediul urban.
Pentru spațiul românesc, într(adevăr, veșnicia s(a născut la sat și cu siguranță se cere
făcută o detaliere regională și anume că satul a fost perceput diferit în Transilvania și în Vechiul
Regat, iar oamenii satului au fost percepuți difer it, prin urmare, oamenii satului au avut șanse
diferite, în Transilvania, față de Vechiul Regat. E tnografia a fost introdusă în România de către
ardeleni, țăranul a fost introdus în Academia Româ nă de către doi ardeleni, Lucian Blaga și
Liviu Rebreanu, care s(au considerat moștenitorii c ulturali ai țăranului român.
În Transilvania, începând cu secolul al XIX(lea, țăranii aveau șanse de afirmare mult
diferite de cele ale țăranilor din Vechiul Regat. Î n România Veche, societatea era mult mai precis
structurată, existau distanțe abisale între un țăra n și un membru al elitei sociale. În Vechiul Regat
nu avem practic nici un exemplu de țăran care să fi reușit să se afirme în perioada antebelică,
înainte de 1914, și să ajungă în poziții foarte imp ortante. În Transilvania însă, multe exemple de
locuitori din mediul rural care nu aparțineau unei elite și care au ajuns până la cele mai înalte
trepte ale ierarhiei sociale. Prin urmare, în Ardea l exista o altă posibilitate de raportare la
originile rurale, țărănești și aceste origini au o semnificație extraordinară.
Orice fiu al unui țăran ardelean este p osesorul unui bagaj nu doar de cunoștințe, ci și de
atitudini față de viață, de corectitudine, de demni tate, caracter, care îl fac egalul oricărui
descendent al unei familii urbane sau a unei famili i mult mai importante. Iată moștenirea
inestimabilă pe care o transmite satul românesc pri n intermediul variantei sale transilvănene, care
imprimă un model pentru satul din întreaga Românie . (Vedinaș, T. , 2001, pag.19).
I.6.Valorificarea elementelor de istorie locală
Obiectivul fundamental al strategiei ed ucării patriotice a elevilor vizează interiorizarea
conținutului și notelor specifice și, nu în ultimul rând definitorii ale acesteia, transformarea lor
în motivații și manifestări comportamentale ale ele vului în relațiile sale cu țara sa, cu trecutul și
prezentul ei și cu identitatea culturală și naționa lă. Manifestarea unei atitudini patriotice
dovedește asimilarea unor informații și formarea un or capacități intelectuale pentru înțelegerea
noțiunii de patriotism ca valoare a conștiinței mor al(sociale.

17
Componenta cognitivă se referă deci la un ansamblu structurat de idei privitoare la patrie
ca mediu geografic, politic, social și cultural, pr ivitoare la istoria sa milenară, la viața și
activitatea marilor personalități reprezentative pe ntru neamul nostru, cunoștințe privitoare la
eforturile pe care oamenii acestei țări le depun pe ntru prosperitate spirituală și materială. În
încercarea de a transmite elevilor noțiunile preme rgătoare formării conștiinței patriotice, am
organizat activități școlare și extrașcolare pe par cursul cărora i(am familiarizat pe aceștia cu
frumusețile acestui pământ, cu trecutul său istoric , cu jertfele făcute pentru apărarea suveranității
și integrității teritoriale, cu tezaurul cultural și artistic al poporului nostru, cu tendințele și
perspectivele ce se întrevăd în dezvoltarea patriei și națiunii noastre.
Esențial de amintit este și faptul că, în același timp cu transmiterea de noi cunoștințe am
urmărit formarea unor capacități intelectuale pen tru înțelegerea fenomenelor privitoare la patrie,
popor, ființă națională, așa cum spuneam, capacităț i ce au devenit funcționale numai prin
prelucrarea și explicarea informațiilor acumulate ș i incontestabil, prin implicarea nemijlocită în
fapte și acțiuni concrete.
Dintre activitățile prin care am putut tr ansforma cerințele și regulile morale cu încărcătur ă
patriotică în conduita elevilor pot aminti următoar ele:
• excursii la obiectivele și la bisericuța din local itatea Strâmbu, comuna Chiuiești;
• activități în parteneriat cu biblioteca școlii,
• dramatizări ale unor texte cu conținut istoric,
• serbări școlare,
• participări în cadrul proiectelor educaționale desf ășurate cu scopul celebrării unor
evenimente sau omagierii unor personalități istori ce,
• lecții demonstrative bazate pe metode alternative, activ(participative de învățare,
• proiecte tematice, fotografii, desene, cântece cu s ubiect patriotic.
Activitățile organizate au avut ca rezultat transf ormarea cunoștințelor dobândite de către
copii în convingeri, prin asocierea lor cu trăiri a fective corespunzătoare, substratul afectiv,
constituit din emoții, stări de spirit, sentimente, conferind cunoștințelor raționale o rezonanță
subiectivă, facilitând acea adeziune internă cu ce va transmis din exterior, iar asemenea trăiri nu
pot fi declanșate decât în contextul unor situații în care elevii sunt subiecți ai acțiunii. Numai
organizând asemenea situații vom reuși să stabiliză m sentimentul patriotic, dar nu abordat din

18
perspectiva trecutului, care presupune recunoaștere a originii istorice a poporului și a limbii,
respectarea și prețuirea sacrificiului înaintașilor pentru apărarea patriei, admirarea și cinstirea
tezaurului cultural și spiritual al poporului, ci d in perspectiva prezentului, urmărindu(se
implicarea tinerei generații în procesul dezvoltăr ii și apărării avuției naționale, în apărarea
independenței și suveranității țării, preocuparea p entru îmbogățirea tezaurului de valori spirituale
și materiale. (Dulamă, M., E., 1976, pag.19).
Cadrul prin care elevii iau un prim c ontact cu trecutul țării lor este lecția de istorie care
nu înseamnă însă, numai o oră de transmitere de cun oștințe, de fapte, de date, ci și o activitate cu
o mare încărcătură emoțională la care participă cad rul didactic și elevii. În formarea și
cristalizarea sentimentului național care se naște în familie, crește și se dezvoltă cu vârsta, un ro l
important îl are mediul înconjurător, locul primelo r jocuri, reușite, bucurii, fapt ce explică
necesitatea cunoașterii directe a elementelor de is torie (locală) și geografie: locuri, monumente
de artă, unelte de muncă, folclorul și meșteșuguril e practicate, elemente demne de luat în seamă
pentru că ele acționează cu intensitate asupra elev ilor, îi impresionează, le sunt apropiate. De o
mare importanță este ca în predare, elementele de i storie locală să nu fie izolate de faptele și
evenimentele istorice care fac obiectul istoriei na ționale. Așa cum istoria României nu poate fi
înțeleasă dacă o privim izolat, dacă nu o integrăm în istoria universală în general, tot așa și
elementele de istorie locală rămân neînțelese dacă nu sunt integrate în istoria națională.
Cunoașterea trecutului țării noastre, a vieții strămoșilor, a luptei lor pentru independe nță
națională și dreptate socială, cunoașterea culturii materiale și spirituale create în trecut și în
prezent, devine mai profundă și mai temeinică prin folosirea în predarea istoriei naționale a
elementelor de istorie locală. În același timp, fol osirea acestor elemente la lecțiile de istorie
contribuie într(o mare măsură la stimularea interes ului și a dragostei lor pentru studiul acestei
discipline. Elevii se conving că oamenii din fiecar e oraș sau sat și(au adus contribuția la
constituirea istoriei și ca urmare, mulți dintre e i manifestă preocupări pentru aceasta. Ei încep
să(și facă colecții de monede, de timbre, etc.
Excursiile, vizitele și drumețiile pri n împrejurimi reprezintă calea cea mai importantă
pentru a(l pune pe elev în contact cu trecutul și m ai ales cu prezentul locurilor din care face
parte. La acestea se pot adăuga studierea unor docu mente accesibile elevilor, fapte din trecut
povestite de către bătrâni, audiții, etc. Acordând un înțeles larg noțiunii de elemente de istorie

19
locală, ne aflăm în fața unei varietăți mari de mat erial, care poate fi folosit în procesul de
învățământ și anume:
• material narativ (relatări asupra unor evenimente i storice concrete);
• material folcloric (înfățișează în imagini artistic e: poezii, cântece, proverbe, zicători, nu
numai obiceiuri și tradiții, ci și modul de viață a l poporului , faptele eroice, lupta pentru dreptate
și libertate, bucuriile și durerile);
• material beletristic (literatura cu caracter istori c);
• material documentar (actele de proveniență publică sau particulară care cuprind date
istorice);
• material arheologic (uneltele de muncă, armele, pod oabele, monedele și medaliile
descoperite prin săpături);
• monumentele istorice (construcțiile cu o valoare is torică deosebită, edificiile care reprezintă
tradiția unor fapte importante sau evocă mari perso nalități culturale);
• reprezentările grafice (tablouri istorice, fotograf ii, desene, harta istorică locală).
Se impune o valorificare inteligent ă a potențialului istoric local de care dispune, di n
plin, fiecare localitate a țării noastre și fără în doială, localitatea Strâmbu, din comuna Chiuiești,
care face subiectul prezentei lucrări. Pentru ca vi zita și excursia să contribuie la realizarea
obiectivelor studierii istoriei și geografiei patri ei, ele trebuie bine organizate, acest lucru
însemnând parcurgerea mai multor etape:
1.Pregătirea vizitei sau excursiei.
Aceasta este etapa în care profesorul stabilește scopul, conținutul și modalitățile de
desfășurare a activității elevilor. În funcție de o biectivele instructiv – educative, aceste activităț i
didactice pot avea caracter de dobândire a cunoștin țelor ( atunci când se organizează în timpul
parcurgerii unui capitol sau unei teme) sau de cons olidare și sistematizare (atunci când se
organizează la sfârșitul studierii acestora).
În vederea stabilirii scopului, obiect ivelor și conținutului vizitei sau excursiei, profe sorul
trebuie să se deplaseze în prealabil la locul unde se vor desfășura acestea, pentru a cunoaște locul
(regiunea, zona), obiectele (unelte, arme, podoabe, vase, îmbrăcăminte, steaguri, monede,
medaliisigilii, documente, monumente) pe care le vo r observa elevii, astfel încât, în funcție de

20
specificul lor și de conținutul programei școlare, să poată repartiza sarcini concrete fiecărui elev
sau grup de elevi.
Tot în această etapă, elevii trebuie să fie instr uiți asupra scopului vizitei sau excursiei, a
sarcinilor ce le revin, desfășurarea excursiei/vizi tei (traseul, activitățile pe care trebuie să
leorganizeze pe traseu, modalitățile de consemnare a observațiilor).
2. Desfășurarea vizitei sau excursiei.
Este etapa în cursul căreia, sub îndrumarea profes orului, elevii își desfășoară activitatea
(individual sau în grup) și în timpul căreia se rea lizează sarcinile acestor forme de învățare:(
observarea materialelor, consemnarea rezultatelor, etc.)
3. Prelucrarea datelor, a observațiilor elevilor și verificarea lor , constituie etapa finală a
vizitei sau excursiei, care se desfășoară în ora de istorie, respectiv geografie imediat următoare,
în cadrul căreia se vor sistematiza și corecta obse rvațiile elevilor.
În vederea asigurării eficienței vizitei și excursi ei, profesorul trebuie:
• să stabilească de la începutul anului școlar , în f uncție de unitatea de învățare și zona în care
este situată școala, numărul vizitelor și excursiil or necesare, perioada în care trebuie să se
desfășoare (semestrul, luna, ziua) și locul unde se vor desfășura;
• să formuleze, în raport cu scopul, obiectivele fiec ărei vizite sau excursii;
• să stabilească, în funcție de scopul, obiectivele ș i conținutul acestora, formele de organizare
ale activității elevilor(individual sau în grup);
• să stabilească sarcinile de lucru pentru fiecare el ev (sau grupă de elevi).
Voi exemplifica în continuare cele menționate cu o lecție – excursie organizată cu un
grup de elevi de la Scoala Gimnaziala nr.1 Dej , cu tema „ Monumente istorice din localitatea
Strâmbu, comuna Chiuiești”.
Monumentele istorice ca elementele de ist orie locală au o mare valoare educativă. Cu
ajutorul lor se trezește interesul elevilor pentru studierea istoriei și se cultivă dragostea pentru
ținutul natal, ca parte componentă a patriei.
Scopul acestei excursii a fost consolidarea și sis tematizarea cunoștințelor referitoare la
orizontul local, identitate culturală, prin urmare, elemente de istorie și geografie locală, în
vederea dezvoltării la elevi a sentimentelor de dra goste față de patrie și față de înaintașii noștri.

21
Primul obiectiv a fost Biserica din lemn cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din
Deal” din satul Strâmbu (sec. XVII).
Le(am explicat elevilor că biserica d in lemn, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și
Gavriil din Deal” sau „biserica de pe deal”, cum îi spun localnicii, din satul Strâmbu, comuna
Chiuiești, este un monument istoric ridicat la mijlocul secolu lui al XVII(lea care face parte din
categoria celor care îmbină lemnul cu zidul, const ruită în piatră în secolul XVII și „reînnoită”,
în 1764, prin grija monahului înnobilat Filip Pahom ie Georgiu din Strâmbu (Filip Pachonius
György – nobilis de Horgospatak), declarată monume nt istoric, zonă de tip B, de interes local.
Vizibile urme de pictură păstrează bo lta de lemn a naosului, iar elementul cel mai
interesant este pictarea unor figuri de draci pe bo lta naosului, în contextul în care, figurile de
draci, atunci când apar, sunt prezente cu preponde rență în pronaos, reprezentând Judecata de
Apoi. Pe centrul bolții este reprezentat Sfântul I lie, iar ceva mai jos sunt prezentate scene din
Ciclul Hristologic. Pereții altarului, naosului și pronaosului, ridicați din piatră, sunt pictați cu
motivul decorativ al crucii, iar urme de pictură s e mai observă și pe peretele de vest al naosului,
însă pictura de pe bolta altarului este vizibil di strusă. Este important de știut că, iconostasul de
lemn a fost repictat, acesta încorporând acum și i coanele împărătești. De asemenea, în partea
superioară a iconostasului, se mai observă și acum urme de pictură pe pânză. Ușile împărătești
ale bisericii, cu sfinți în medalioane și bogat dec or vegetal, sunt încă în stare bună. Biserica a fost
funcțională până în anii 1970, prea mică, dar utili zabilă, un loc de smerenie aprope de sufletul
sătenilor.
Ca să ajungem la biserică, am parcurs un drum noroios și am traversat un culoar printre
câteva morminte din cimitirul de pe deal. Chiar dac ă localnicii o frecventează cu prilejul
hramului, la 8 noiembrie, de Sfinții Arhangheli Mih ail și Gavril, în restul anotimpurilor, biserica
stă singură, părăsită, dar neîncuiată, păstrând în interior câteva icoane, inscripții și rămășițe din
frescele ce au existat cândva. Din păcate, biserica nu mai păstrează obiectele de valoare din
patrimoniul său.
În 2005, s(a înlocuit șindrila la turn și acoperiș, acestea prezentându(se acum în st are
bună, în timp ce pereții din piatră ai edificiului sunt într(o stare avansată de degradare, tencuiala
lipsind în unele locuri, iar baza începe să se afu nde, motiv pentru care podeaua se distruge
vizibil. De asemenea, pictura din naos necesită o i ntervenție rapidă, fiind vizile încă de la intrare

22
fâșii de pânză atârnând din înaltul bolții naosului . Biserica a suferit în timp modificări în interior ,
în special la peretele vestic, cu prilejul ridicări i corului.
Traseul a continuat la Biserica nouă cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezatorul”,
construită în perioada 1970(1974 (în Hrisovul din 2 4 iunie 2001, construită în 1971(1975), de
meșterul Georgiu Nechita , zis Nechita lui Irofte, prin stăruința preotului Alexandru Iosip și a
fost sfințită în 1977 de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu, al Vadului, Feleacului și Clujului.
Această nouă biserică a fost înzestrată cu un icono stas sculptat ale cărui icoane au fost pictate de
V. Constantinescu din Cluj – Napoca. În anul 1997 i s(a adăugat un pridvor, iar în anii 1999(
2000 a fost pictată de pictorii: Bumbu Constantin din Cășeiu și fii săi, Emanuel și Liviu.
Biserica a fost sfințită în 10 iulie 1977 de Arhi episcopul Teofil Herineanu și resființită în 24
iunie 2001 de Episcopul Vicar Dr. Irineu Pop Bistri țeanu. A fost necesară prin urmare
construirea unei noi biserici, după cum spuneam, nu mai că, biserica veche veche ar fi trebuit să
fie conservată cu grijă și nu lăsată în paragină.
În Transilvania, Maramureș și Crișana , se mai păstrează aproximativ 650 de biserici de
lemn, jumătate din numărul celor existente după pri mul război mondial. Aceste biserici au o
valoare patrimonială inegalabilă, dar care odată di struse nu vor mai putea fi înlocuite.
Bisericile vechi sunt o formă de exprim are a identității naționale și sunt reprezentative
pentru anumite comunități sau perioade istorice, da r riscă să fie uitate, demolate și înlocuite de
alte construcții noi, motiv pentru care este nevoie de educație în acest sens și de o serie de măsuri
care să susțină patrimonial rural.
Astfel, din punct de vedere arhitect onic, biserica din Strâmbu este una din puținele
biserici din piatră cu contraforturi de pe Valea So meșului și este părăsită rezumând genocidul
cultural care se petrece sub ochii noștri și tot sub ochii nostri și cu voia noastră, ne pierdem
coordonatele viețuirii noastre pe aceste meleaguri.
Observațiile făcute de elevi cu prilej ul acestei vizite au fost utilizate în lecția de
recapitulare de la sfârșitul capitolului Orizontul local , iar principiile care argumentează rolul
elementelor de istorie locală în formarea reprezent ărilor și noțiunilor de istorie:
• psihologic, care remarcă nivelul concret al gândiri i elevilor până la o anumită vârstă și
caracterul stimulator al materialului local pe tot parcursul perioadei școlare, determinat de
legătura afectivă cu locul natal;

23
• pedagogic, care impune sprijinirea în munca didacti că pe ceea ce este apropiat, cunoscut ,
dat sau posibil a fi dat în experiența nemijlocită a școlarilor.
Metodica folosirii elementelor de isto rie locală are un caracter complex, cuprinzând o
gamă vastă de procedee, începând cu simpla indicare a faptelor de ordin local, continuând cu
conducerea elevilor spre descoperirea prin efort in telectual propriu a unor fapte noi, iar de aici
ajungând la activitatea independentă, teoretică și practică de cercetare la fața locului a istoriei
locale.

24
CAPITOLUL II
ACTIVITĂȚI DIDACTICOȚGEOGRAFICE EXTRACURRICULARE.

II.1. Orizontul local este definit ca unitatea teritorială din preajma u nei localități rurale sau
urbane unde elementele cadrului geografic natural s e îmbină cu componentele social(economice,
respectiv, cu omul și activitatea sa. Astfel, acest a constituie laboratorul natural al geografiei, ce l
mai “fidel” pentru conținutul ei, așa cum spuneam î n capitolul anterior, unde elevii intră în
contact cu lumea reală a obiectelor și a fenomenelo r din teren, identificându(le la fața locului și
însușindu(și în mod corect reprezentări și noțiuni geografice din lumea înconjurătoare.
Desfășurarea activităților cu elevii în o rizontul local accesibilizează trecerea de la gândi rea
concretă la cea abstractă și invers, constituind sp ațiul cel mai eficient pentru exemplificare și
experimentare, pentru înțelegerea cauzalității feno menelor și evoluția lor în timp. (Ilieș, G., 2010,
pag. 34).
În primele lecții de la clasa a V(a e ste eficientă pentru achizițiile din anul ce urmeaz ă o
deplasare în afara școlii sau chiar, plecând cu obs ervarea din curtea școlii asupra noțiunilor de
orientare învățate în ciclul primar: orizont, linia orizontului, mijloacele de orientare, punctele
cardinale, urmărindu(se de asemenea, deplasarea a parentă a Soarelui pe bolta cerească, etc.
Drumețiile, vizitele și excursiile co nstituie forme organizate ale procesului de
învățământ în natură sau la diferite alte instituți i, la obiective economice, pentru realizarea unor
scopuri instructiv(educative legate de o serie de t eme prevăzute în aria curriculară școlară.
Observarea dirijată a obiectelor și fenomenelor în condiții naturale sau în expoziții, muzee, case
memoriale, grădini botanice sau zoologice, permit e levilor formarea unor reprezentări despre
cele observate, consolidându(și cunoștințele, form ându(și o serie de deprinderi și sentimente.
Prin caracterul lor intuitiv, atractiv și plăcut, drumețiile, vizitele și excursiile pril ejuiesc
trăiri adânci, sentimente patriotice, de prețuire ș i protecția frumuseților clădite de natură și om.
În organizarea și desfășurarea drumețiilor, vizite lor și excursiilor se ține cont de itinerariul sau
locul unde se efectuează, data, scopul și obiectiv ele urmărite. Din punct de vedere didactic pot
fi:
a) preliminare sau introductive;
b) de dobândire de cunoștințe;
c) finale sau de consolidare și fixare a cunoștințelo r, priceperilor șideprinderilor.

25
Această clasificare a activităților în af ara clasei, vizează scopuri generale dar nu exclud e
complementaritatea didactică, în sensul că într(o acțiune cu scop introductiv pentru a stârni
interesul sau inițierea unei teme, se face simulta n și o dobândire de noi cunoștințe, deprinderi
consolidând altele, deja formate.
Prin urmare, orizontul local este vecină tatea unei localități în care se pot face excursi i
geografice de maxim o zi, sau un spațiu situat în jurul localității natale pe o rază de 40(50 km,
incluzând toate caracteristicile terenului. C. Giu rcăneanu și colaboratorii săi (1983) precizau că
orizontul local înseamnă ”un spațiu determinat ca î ntindere care înconjoară localitatea de
reședință”. (Boțan, C.N., 2010, pag.10). Orizontul local este acel spațiu care se întinde cât
cuprinde vizibilitatea omului, depinzând și de reli ef, înseamnă zona în care se află localitatea
noastră, incluzând toate caracteristicile reliefulu i și peisajului cultural, așa cum spuneam. Altfel
zis, orizontul local înseamnă natura și mediul antr opic care ne înconjoară și integrează în mersul
ei.
Activitatea de predare(învățare a geografi ei în ciclul gimnazial poate și trebuie să fie
completată și exemplificată cu aplicații practice efectuate în orizontului local, prin consolidarea
și formarea la elevi a priceperilor și deprinderilo r necesare învățării geografiei.
Geografia este una din științele care prop une o arie largă de cunoștiințe despre natură și
societatea umană, este ilustrarea cumulării unor cu noștințe și competențe despre realitarea
existentă, este știința care oferă răspunsul la în trebarea “de ce?” în legătură cu o serie de procese
și fenomene care au loc în apropiere sau în zone în depărtate.
Explicarea obiectelor, fenomenelor și p roceselor geografice aflate în starea lor naturală,
în mediul înconjurător apropiat, unde elevul percep e direct realitatea, este succedată de activități
de investigare în orizontul apropiat precum:
• reprezentări cartografice și întocmirea de hărți te matice,
• studiul reliefului, tipurilor de roci, minerale, fo rmelor de eroziune,
• studiul rețelei hidrografice din localitate,
• observarea și descrierea elementelor climatice,
• observații asupra faunei și vegetației,
• protecția mediului înconjurător,
• studiul populației locale.

26
Prin investigarea orizontului local se do rește:
1) Dobândirea și înțelegerea unor concepte din domeni i ca geografia, istoria, biologia, științele
naturii, fizica, chimia.
2) Învățarea și exersarea unor metode simple de cerce tare a realității înconjurătoare (observare,
înțelegere, analiză, comparare, sintetizare) prin c are se pot determina diferite competențe
specifice (prezentarea principalelor caracteristici ale reliefului, ale cadrului biogeografic, ale
climei; identificarea trăsăturilor definitorii ale localității de reședință și nu în ultimul rând,
analiza relațiilor între componentele naturale și c ele umane, așa cum spuneam mai sus).
3) Utilizarea metodelor și procedeelor de investiga re a realității.
4) Elaborarea unor activități de cercetare independen tă în orizontul apropiat.
5) Identificarea relațiilor dintre elementele obser vate, înțelegând caracterul lor structurat.
Prin studiul orizontului local, fie că se desfășoară în lecțiile desfășurate în sala de clas ă, fie
prin intermediul activităților extrașcolare, se poa te determina dezvoltarea abilității de analiză și
investigare a unor elemente geografice. Prin observ area directă, adunarea de materiale și
interpretarea acestora, elevii pot efectua lucrări de tipul referatelor, proiectelor, portofoliilor,
afișelor, a căror realizare duce la dezvoltarea do rinței de studiere și de analiză a elevilor,
oferindu(le avantajul de a formula conform cunoști nțelor și competențelor acumulate ipoteze și
concluzii privitoare la caracteristicile unor eleme nte, fenomene și procese investigate.
Vizitele la firme, la muzee, instituți i publice, îngăduie elevilor să formuleze prin urma re,
concluzii referitoare la activitățile socio(economi ce din localitate. De asemenea, pot fi studiate și
alte elemente rurale: evoluția în timp și dezvoltar ea socio(culturală, studiul peisajului cultural,
analiza problemelor de mediu etc.
6) Conceperea analizelor componentelor orizontului l ocal prin prisma interdisciplinară, se referă
la faptul că, pe baza observației directe elevii po t descrie, utilizând cunoștințe și competențe
obținute la istorie (privitoare la evoluția așezări lor umane), la biologie (în investigarea mediului
înconjurător) sau la chimie (în analiza, aerului, a pei, solurilor). În acest fel, aceștia devin
capabili să cerceteze, să descrie și să prezinte ob iective turistice, obiective culturale, să descrie
specii ale biosferei caracteristice orizontului loc al, înțelegând relaționarea dintre mediul natural
și cel antropic în perspectivă interdisciplinară p rezentând evoluția spațiului orizontului local.
Studierea în școală a orizontului local a re mare importanță deoarece elevii:

27
● primesc informații despre mediul local în care tr ăiesc într(o altă formă decât știu ei deja;
● recunosc prin observare directă dirijată componen tele și relațiile între acestea;
● înțeleg problemele cu care se confruntă mediul lo cal și caută soluții de remediere;
● își dezvoltă și valorifică abilitatea de investig are sub îndrumarea profesorului;
● își educă deprinderea de a investiga, aduna, prel ucra, sintetiza datele și informațiile despre
anumite procese, fenomene, elemente observabile în localitate și împrejurimi;
● obțin dorința de cunoaștere și informații.
Deoarece geografia cuprinde în zona ei d e cercetare obiecte și fenomene care se află pe un
spațiu mai extins, lucrările practice însă trebuie efectuate în mare parte în orizontul local, iar în
școală rămâne realizarea aplicațiilor practice pe h artă, organizarea colecțiilor de materiale
adunate, confecționarea de modele, organizarea de e xpoziții tematice, eseuri.
Înaintea cercetărilor din teren se efectu ează cercetarea pregătitoare în clasă (cabinetul de
geografie, sala de clasă, domiciliul profesorului s au elevului, biblioteca, instituțiile publice) și
esențial este ca profesorul să aleagă lucrări pract ice adecvate cunoștințelor și competențelor
elevilor și adaptate materialului de predat.
Studii geografice ale orizontului local s e pot realiza și în cadrul activităților didactice
extrașcolare cum sunt: excursia, drumeția și vizita , așa cum spuneam. Acestea reprezintă un
mijloc didactic important dând elevilor posibilitat ea de a observa, cerceta și cunoaște în mod
direct diverse aspecte geografice din natură, precu m și să adune material didactic util pentru
lecțiile viitoare. În funcție de sarcina didactică, activitățile didactice extrașcolare cu caracter
geografic pot fi organizate:
• înaintea parcurgerii unei lecții sau unități de înv ățare, având scopul pregătirii elevilor
pentru formarea competențelor și cunoștințelor ce v or urma a fi dobândite,
• în vederea comunicării de cunoștințe și formării de competențe,
• după încheierea unei lecții sau unități de învățare în scopul fixării cunoștințelor și
competențelor specifice obținute.
În lecțiile desfășurate în ”natură” sau î n spațiul școlii, ca profesor, pun accentul pe
cunoașterea componentelor vizibile ale orizontului apropiat. Am organizat, spre exemplu, lecții
de recunoaștere în teren a structurii petrografice, elevii având posibilitatea să observe
orizonturile de gresie și cele argilo(marnoase. Tot cu această ocazie, observând stratele

28
sedimentare și înclinarea versantului studiat, elev ii și(au dat seama de modul de formare și
declanșare a alunecărilor de teren. A fost evidenț iat faptul că procesele gravitaționale de felul
alunecărilor de teren se petrec datorită unor facto ri diverși precum: pante cu grad mare de
înclinare, compoziția rocilor de tip sedimentar, de frișări ale unor suprafețe mari de pădure,
precipitații abundente. Având în vedere cele observ ate, s(au înțeles cu ușurință măsurile de
prevenire și combatere a proceselor de versant cum ar fi: plantarea de arbori pe pante, arături
făcute de(a curmezișul pantei, evitarea pășunatului în exces.
S(au efectuat observații pe teren, dar ș i folosind harta localității în sala de clasă – și asupra
hidrografiei orizontului apropiat, evidențiindu(se ca aspecte: bazinul hidrografic, râurile, văile
râurilor, lacurile, apele subterane.
Elevii au fost informați că bazinul hidro grafic înseamnă teritoriul de unde provin apele
unui râu. Aceștia și(au dat seama că relieful bazin ului hidrografic al râului nu a fost întotdeauna
la fel ca în prezent, evoluția sa fiind determinată de factori diverși precum:
• precipitații ( care prin scurgerea lor gravitaționa lă determină eroziunea solului și scoarței
terestre;
• vântul ( produce și acesta eroziune a terenului pri n deplasarea unor cantități de material
pietrosși sol;
• viețuitoarele ( care prin crearea de galerii, potec i, canale modifică structura solului;
• omul ( transformă peisajul natural prin lucrări agr icole, amenajări funciare, construcții;
• aspectul terenului ( înclinarea pantei, altitudine a, forma, expoziția,
• poziția geografică a terenului pe care se suprapune bazinul hidrografic;
• tipul de roci existente;
• gradul de acoperire cu vegetație a suprafeței de te ren;
• deplasările sau alunecările de teren.
În orizontul local, elementele hidrografi ei sunt mai lesne de studiat pentru elevi,
investigarea acestor elemente putându(se face pentr u:
/xrhombus râuri ( determinându(se originea, lungimea și lățim ele albiei, debitul, direcția de scurgere,
viteza de scurgere;
/xrhombus lacuri ( stabilindu(se modul de formare, așezarea g eografică, altitudinea la care se află,
suprafața, adâncimea, fluctuațiile de nivel;

29
/xrhombus ape subterane ( putându(se afla, calitatea, cantita tea, gradul de mineralizare.
Temele legate de vegetație, faună și solu ri sunt ușor de enunțat din partea profesorului și
ușor de asimilat de elevi, întrucât se pot realiza printr(o observație și analiză a mediului
înconjurător din localitate. Studiul vegetației s(a făcut pe baza răspândirii covorului vegetal
(gradul de acoperire, specii ale vegetației ierboas e, modul de utilizare a acesteia) și a
componenței esențelor de arbori și arbuști. Elevii știu ce specii au mare răspândire în zona, care
este etajarea vegetației arborescente, precum și fo loasele aduse localnicilor, dar și să evidențieze
exploatarea iresponsabilă a pădurii. (Cocean, P., 2 010, pag.32).
Speciile faunistice sunt cunoscute de ase menea de către elevi, făcându(se și legătura
răspândirii acestora cu etajele de vegetație, condi țiile climatice, forma de relief, cercetarea
solului se poate face prin identificarea tipurilor de sol după caracteristicile fiecăruia: grosime,
textură, culoare, profil, iar pentru a fi studiată vremea și clima orizontului local, elevilor li se
explică inițial termenii de vreme și climă.
Vremea este dată de caracteristicile atm osferei la un moment dat într(o zonă restrânsă
teritorial și se studiază simplu, prin observarea d irectă asupra aspectelor referitoare la
temperatura și mișcările aerului, gradul de acoper ire cu nori a boltei cerești, alte fenomene
meteo sau chiar pe baza observațiilor meteorologic e și interpretarea datelor obținute.
Aspectele de natură socio(economică se r egăsesc în geografia orizontului local, de interes
fiind elemente precum: vechimea de locuire a terito riului comunei, numărul locuitorilor,
densitatea populației, evoluția numărului de locuit ori în decursul timpului, mobilitatea populației,
demografie, structura populației, viața culturală ș i socială, tradițiile și obiceiurile locale, iar
studiul elementelor socio(economice implică folos irea datelor statistice puse la dispoziție de
Primărie, precum a investigațiilor/ cercetărilor î ntreprinse prin aplicarea de chestionare și
interviuri.
Pentru învățarea geografiei, cunoașterea orizontului apropiat și local determină abordarea
unor aspecte prin punerea într(o postură nouă a com unității locale în care este situată școala prin
elementele specifice pe care geografia ca disciplin ă școlară le abordează în cercetarea amănunțită
a orizontului local, din perspectiva raportului din tre comunitate și teritoriu.
II.2. Conceptul de activitate extracurriculară.

30
Societatea modernă prin dinamismul și fl exibilitatea sa reprezintă un model al
personalității umane a secolului XXI, secol al sch imbărilor continue și astfel, educația devine
imboldul progresului social, an de an apar cu noi abordări și valorificări ale științelor
pedagogice, psihologice, politice, sociale, economi ce pentru formarea unei noi generații care să
asigure o interacțiune socială optimă pentru dezvol tarea umană. Orientarea esențială este
democratizarea învățământului, asigurarea calității învățământului fiind o necesitate a
modernizării. (Surd V., 1993, pag. 54).
Activitățile didactico(geografice extr așcolare au valențe multiple sub raport instructiv(
educativ atunci când sunt bine organizate de către profesor, asigurând aprofundarea în mod direct
și activ a cunoștințelor, formarea depriceperi și d eprinderi, dezvoltarea interesului și curiozității
științifice, dezvoltarea fizică și călirea organism ului, formarea spiritului de prietenie și
colaborare în activitatea de grup, stimularea curaj ului și a inițiativei, etc.
Prin urmare, activitățile extracurricula re se referă la totalitatea activităților educative
organizate și planificate în instituțiile de învăță mânt sau în alte organizații cu scop educațional,
dar mai puțin riguroase decât cele formale și desfă șurate în afara incidenței programelor școlare,
conduse de persoane calificate, cu scopul completăr ii formării personalității elevului asigurată de
educația formală sau dezvoltării altor aspecte part iculare ale personalității acestuia.
Funcțiile generale ale activităților ext racurriculare sunt:
• Funcția socială.
• Funcția culturală.
• Funcția economică.
Funcțiile specifice ale activităților extracurricu lare:
• Funcția de întărire a învățării.
• Funcția de suplimentare a curriculumului.
• Funcția de integrare a cunoștințelor din diferite d omenii.
• Funcția de democratizare.
Elevii au dificultăți în a(și valorifica la maxim potențialul de dezvoltare (fizic, socio(
emoțional, intelectual), petrecându(și într(un mod defectuos timpul liber, activitatea extrașcolară
ocupând un loc foarte important între influențelor educative. Iată de ce, este necesară antrenarea
elevilor în activități extracurs, în evenimente și serbări școlare, excursii, acțiuni de voluntariat,

31
menite să contribuie la formarea unor competențe so ciale și civice, orientând elevii spre
cunoașterea identității naționale, locale a locului căruia îi aparțin. Activitățile extrașcolare trebu ie
perfecționate continuu, ținând cont de tendința de dezvoltare a acestui sistem și anume,
orientarea spre satisfacerea intereselor și opțiuni lor elevilor.
Noi, cadrele didactice, trebuie să ne a xăm în activitatea noastră pe preferințele elevilor ,
dorindu(ne să creem o comunitate școlară care își cunoaște și își valorifică tradițiile, învață prin
cooperare, stimulează participarea și are o imagine proprie.
Referitor la domeniul extracurricular, acesta acoperă o arie largă de activități extrem de
variate. Limitele a ceea ce înseamnă extrașcolar sa u se încadrează în sfera activităților
extrașcolare nu sunt clare, situație ce are și efe cte positive, oferind o arie largă de activități, de
oportunități creative și inovative în acest sens, d ar și efecte negative, datorită faptului că nu
există o operaționalizare clară, motiv pentru care rezultatele acestor activități devin dificil de
măsurat și evaluat.
II.3. Modalități de utilizare a mijloacelor de învă țământ în predarea geografiei.
Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul de obiecte, dispozitive, apar ate care contribuie
la desfășurarea eficientă a activității didactice, resurse materiale ale procesului de învățământ,
selecționate din realitate, modificate sau confecți onate în vederea atingerii unor obiective
pedagogice.
Astfel, mijloacele de învățământ repre zintă materiale auxiliare care beneficiază de un
anumit potențial pedagogic valorificabil în procesu l de învățământ, care se poate manifesta ca:
/xrhombus sprijin acordat elevilor pentru învățarea obiective lor pedagogice ( potențial pentru
comunicarea de informații, formare de noțiuni, conc epte, deprinderi, atitudini, asigurarea
participării elevilor în activitatea de învățare);
/xrhombus sprijin acordat elevilor și profesorului pentru raț ionalizarea activității desfășurate și
prevenirea apariției premature a oboselii.
Valoarea mijloacelor de învățământ în lec ție constă în aceea că, folosite cu măiestrie
pedagogică influențează procesul de cunoaștere prin faptul că ele constituie un suport material al
gândirii sporind considerabil posibilitățile de in vestigație. Mijloacele de învățământ sunt utile
dacă sunt integrate în contextul lecțiilor și impr imându(le astfel, o finalitate explicit pedagogică.

32
Pentru ca mijloacele de învățământ să aducă rezulta tul așteptat, cadrele didactice trebuie să le
utilizeze corect, la timpul și la locul potrivit. ( Coteț, P., Nedelcu, E., 1976, pag.73).
De(a lungul timpului, progresul științ ei și al tehnicii a impulsionat diversificarea și
perfecționarea acestor resurse, astfel că literatu ra de specialitate semnalizează cinci generații de
mijloace de învățământ, care corespund cu tot atâte a etape în inovarea instrucției:
/xrhombus Prima generație este cea a mijloacelor clasice, din care fac parte tabla, manuscrisele și
obiectele de muzeu. Ele sunt utilizate direct prin acțiunea comună profesor(elev.
/xrhombus A doua generație cuprinde mijloacele scrise, purtătoare de informați i gata elaborate, adică,
manualul sau alte texte tipărite, cu ajutorul căror a, acțiunea profesorului asupra elevului este
imediată, prin intermediul unui cod , care este li mbajul scris.
/xrhombus Generația a treia de mijloace de învățământ care este generată de apariția mașinilor în
comunicarea interumană,
reprezentată fiind de mijloacele audio(vizuale (di spozitive, fotografii, filme, înregistrări sonore,
emisiuni T. V., etc.).
/xrhombus A patra generație de mijloace de învățământ se bazează pe dialogul d irect între elev și
mașină, cum ar fi cel desfășurat în laboratoarele l ingvistice sau în învățământul programat.
/xrhombus A cincea generație , complementară precedentei, dezvoltând interacțiun ea elev(mașină,
aparține calculatoarelor electronice (cel mai compl ex mijloc de învățământ).
Este evident că mijloacele de învățământ au un mare potențial pedagogic, îndeplinind
următoarele funcții în procesul instructiv(educati v (Ionescu, M., Radu, I., 1995, pag. 44):
• funcția de comunicare : mijloacele de învățământ pot transmite un volum m are de
informații, într(un timp scurt și într(o formă acce sibilă;
• funcția demonstrativă : mijloacele de învățământ asigură un suport concre t(senzorial,
necesar înțelegerii proceselor și fenomenelor, căro ra, prin tehnici specifice, le pot mări sau
micșora dimensiunile, le pot accelera sau încetini ritmul real de desfășurare sau le pot simplifica
și schematiza structura;
• funcția motivațională : mesajele audio(vizuale pot sensibiliza elevii pen tru problemele
studiate, le pot stimula interesele de cunoaștere, cultivând astfel motivația pentru activitatea
școlară;

33
• funcția formativă : dirijați să recepteze corect mesajul audio(vizual , elevii își dezvoltă
atenția, spiritul de observație, capacitatea de ana liză, sinteză ș.a.;
• funcția de evaluare a performanțelor școlare , eliminându(se, în acest fel, o serie de
factori ai subiectivității în notare;
• funcția de școlarizare substitutivă : prin intermediul emisiunilor de radio, televiziun e și
mai ales al calculatorului, se poate realiza un înv ățământ la distanță.
Mijloacele audio(vizuale au cel mai ma re impact informațional și educațional asupra
elevilor și cuprind o gamă foarte mare de aparate, de la cele mai simple (epidiascopul) până la
cele mai complexe și moderne (videoproiectorul), pu tând fi utilizate atât individual, cât și
asociate sau combinate și, nu în ultimul rând, avân d un rol complementar în transmiterea de
cunoștințe către elevi (Vert, C., 2006, pag. 11). A stfel, având în vedere că didactica tradițională a
dezvoltat mijloacele clasice de predare ale istorie i și geografiei, se consideră necesară utilizarea
noilor mijloace moderne, în special a computerului. Integrarea în lecția de istorie și geografie
stimulează interesul elevilor pentru aceste stiinț e, îi solicită în cunoașterea și formularea
soluțiilor, le stimulează creativitatea, le deschid e calea spre un dialog pe bază de întrebări
deschise.
II.4. Excursia geografică și drumeția școlară
Formele de activitate ce se pot organiza în afara clasei au menirea de a ridica prestigiul
geografiei în școală, al profesorului de geografie și de a trezi interesul elevilor pentru studierea
acestei discipline, astfel că excursia este o activ itate didactică polivalentă, care poate fi proiecta tă
și organizată de profesorul de geografie, pe anumit e distanțe și în anumite spații, cu o durată
limitată, o formă de activitate didactică extrașcol ară, prilej cu care se fac aplicații în orizontul
local sau pe itinerarii complexe. (Ilinca, N., 2000 , pag.42)
Prin lecțiile(excursie se asigură stim ularea dorinței de curiozitate de a descoperi noi
fenomene și elemente pe mai multe itinerarii, stimu lând dorința de călătorie în scopul cunoașerii
frumuseților naturale ale patriei noastre și ale re alizărilor înfăptuite de om. Pe plan afectiv se
achiziționează emoții și sentimente care dezvoltă c omponentele educației (patriotice, estetice,
didactica geografiei. Prin excursiile școlare se de zvoltă spiritul de prietenie, de colectiv, de
voință, disciplină, inițiativă precum și deprinderi , priceperi de ordin gospodăresc, folositoare în
viață.

34
Din punct de vedere didactic, excursiile pot fi de mai multe tipuri:
a) Excursii preliminare care preced unele capitole de spre relief, rețeaua hidrografică, vegetație,
faună sau pe teme de geografie umană (tipuri de așe zări, obiective economice, amenajări în
teritoriu sub formă de îndiguiri și sisteme de irig ații, terasarea versanților și plantații pomicole
sau viticole, amenajarea nisipurilor, prin care se oferă elevilor prilejul să intuiască fenomenele
care vor fi învățate ulterior în lecții la clasă.
b) Excursii finale prin care se încheie și se aplică cunoștințele predate la mai multe capitole sau
la sfârșitul anului școlar, din întregul conținut a l disciplinei geografice care se poate îmbina și cu
informații interdisciplinare de la istorie, biologi e, literatură.
În funcție de conținutul obiectivelor pr opuse, excursiile pot fi:
• excursii pentru cunoașterea componentelor naturale ale peisajului geografic;
• excursii pentru cunoașterea anumitor obiective soci al(economice și cultural(istorice dintr(un
itinerariu;
• excursii cu obiective mixte pe itinerarii mai mari și pe mai multe zile, care sunt cele mai
reprezentative.
Efectuarea excursiei geografice impune c adrului didactic o mare răspundere atât privitor
la conținut, la scopul urmărit, la alegerea perioad ei corespunzătoare, a modului de desfășurare și
finalizare.
În timpul unei excursii, elevul îndepli nește rolul de turist, pentru că se deplasează în afara
domiciliului său, în scopul recreerii pe plan spiri tual, pentru cunoașterea unor fapte noi și a
refacerii psiho(fizice, iar profesorul are rolul de ghid, pentru că el conduce și îndrumă elevii pe
parcursul activității.
În funcție de sarcina didactică fundame ntală, se pot delimita următoarele tipuri de
excursii:
• Excursii introductive , organizate înaintea predării unui capitol sau tem e, cu scopul de a(i
pregăti pe elevi pentru înțelegerea și asimilarea c unoștințelor ce se vor preda;
• Excursii organizate în vederea comunicării de noi c unoștințe;
• Excursii finale ( de consolidare și fixare)FFF se organizează după încheierea predării unui
capitol sau teme, scopul fundamental fiind de concr etizare a cunoștințelor predate, de
sistematizare și fixare.

35
Excursia, ca orice activitate didactic ă extrașcolară se cere a fi anticipată, iar demersu l ei
trebuie să facă obiectul unui proiect, care să prez inte succesiunea evenimentelor, raportate la
unitatea de timp propusă și la obiectivele acțiunii , proiect care trebuie să cuprindă: data, elevii
care participă, tema, obiectivele operaționale, org anizarea acțiunii, metodele, activitatea
profesorului și dirijarea învățării, activitatea el evilor în diferite momente și situații de învățare,
evaluarea.
În timpul desfășurării acțiunii, elev ii își notează aspectele esențiale și unele detalii și
participă, dirijați de profesor, la înțelegerea fap telor, la explicarea fenomenelor și proceselor
întâlnite pe teren, folosindu(se de cunoștințele ac hiziționate și propria experiență.
Evaluarea vizează prelucrarea informa țiilor și a diferitelor materiale adunate, după car e
se procedează la elaborarea de referate, comunicări și informații ce pot fi folosite în explicarea
unor conținuturi din lecțiile de geografie.
Ca profesor de geografie , am încerc at să realizez de(a lungul anilor o serie de activi tăți
cu scop educativ în care am urmărit să stimulez și să dezvolt elevilor mei, pe lângă cunoștințele
acumulate la clasă, și abilități practice, pentru c ă Geografia este o știință care se cere a fi
descoperită “ cu pasul”, propriile observații ajut ându(i pe elevi să descopere aspecte legate de
fenomene și procese pe care le pot înțelege mai bin e decât citind informații despre ele.
Prin excursiile organizate cu elevii , am încercat să stimulez pofta de cunoaștere pent ru
locuri noi, pe care elevii nu le cunoșteau decât di n cărți. Pe lângă caracterul de recreere și
relaxare al acestor activități, am încercat să le transform în mici expediții și aplicații practice, în
care elevii au avut posibilitatea să descopere mult e locuri, obiceiuri și peisaje frumoase din țara
noastră, să identifice și să argumenteze elementelo r de identitate locală a localității Strâmbu,
respectiv a comunei Chiuiești.
Organizarea drumeției se planifică la începutul unor teme sau capitole, de tip introduct iv
sau preliminar, urmărește pregătirea inițială a ele vilor, stârnirea interesului lor față de conținutul
sau fondul de probleme ce urmează a fi studiat în a cel capitol. De exemplu la predarea (
învățarea temei “Râurile” – cls. a V(a se poate org aniza anticipat o drumeție în orizontul
local.(clasa a V(a, clasa a VIII(a). Pentru organi zarea drumeției se respectă următoarele etape:
Se stabilește traseul (itinerariul) care să cuprind ă mai multe elemente geografice de observat.
Obiectivele urmărite:

36
• reactualizara cunoștințelor despre formele de rel ief din preajma satului Strâmbu și poziția sa
geografică;
• dobândirea de noi cunoștințe despre elementele co mponente ale unuibazin hidrografic (izvor,
cursul râului, afluent, confluență, gură de vărsare );
• identificarea elementelor văii râului;
• realizarea unor activități practice de măsurători simple și de observații (adâncime, lățime, viteza
de scurgere);
• observarea elementelor de vegetație din preajma r âului, variațiile de nivel ale apelor,
posibilitățile de răspândire sau inundații, regimul de îngheț;
• argumentarea importanței apelor curgătoare.
Documentarea asupra traseului și conținutului obiec tivelor de urmărit, este necesară pentru a
da explicații științifice asupra elementelor propus e de(a lungul traseului, a selecta unele
informații de la localnicii care posedă terenuri ag ricole în preajma râurilor cu privire la creșterile
de nivel și posibile inundații. Se face lista de ma teriale necesare în drumeție: harta județului Cluj,
a comunei Chiuiești și a satului Strâmbu, sfoară, o găleată mică, un cui de fier, o ruletă).
Desfășurarea activității în drumeție se va face la sfârșit de săptămână pentru a avea sufficient
timp la dispoziție și pentru a se îmbina în mod plă cut activitatea de lucru cu cea de agrement, de
recreere, într(un cuvânt, de a se realiza o ambianț ă necesară pentru elevi și profesori.
Se pleacă organizat, se merge pe jos, făcându(se popasuri în punctele reprezentative pentru a se
recunoaște formele de relief din preajma satului St râmbu, amplasare valea Strâmbului. Se
identifică elementele văii Strâmbu: albia minoră sa u porțiunea prin care curge valea la debite
obișnuite, lunca sau albia majoră adică spațiul din preajma văii prin care acesta se scurge la cele
mai mari debite formând viituri și inundații.
• terasele văii care sunt foste lunci rămase în trept e din cauză că râul și(a adâncit albia minoră
în mod treptat;
• malurile râului și forma lor, prin stabilirea împre ună cu elevii a malului drept și malului stâng
prin așezarea cu fața în direcția de curgere a râul ui;
• versanții văii identificabili în ținutul de deal și câmpie, mărginesc valea.
e) Evaluarea drumeției și valorificarea cunoștințelor acumulate se va face în lecțiile de la clasă în
care se va derula problematica abordată în teren.

37
În clasă, vor fi reconstituite prin re actualizare cunoștințele pe baza celor observate în
teren asupra temei “Apele curgătoare”, “Vegetația”, “Solurile”, utilizându(se de data aceasta
planșe, scheme, ilustrații și desigur harta.
Evaluarea cunoștințelor acumulate în d rumeție se face și la încheierea imediată a
acesteia prin chestionare orală reconstituindu(se t raseul cu elementele observate cu acțiunile
practic demonstrative după itemii:
• Ce traseu s(a parcurs în drumeția noastră?
• Ce râuri au fost observate?
• Ce s(a demonstrat cu ajutorul stratului nisipos ș i argilos când s(a turnat apă?
• Cum se formează izvorul în munți și dealuri?
• Cine poate defini pârâul?
• Dar râul?
• Cum putem defini fluviul în comparație cu pârâul și râul?
• Ce este afluentul?
• Dar confluența?
• Care sunt elementele văii râului?
• Cum se stabilește malul drept și malul stâng al u nui râu?
• Care este sursa de alimentare cu apă a râurilor?
• Prin ce măsuri se pot preveni revărsările și inun dațiile?
În felul acesta se asigură baza inițială a conținutului științific pe care se va consolida ult erior
în clasă și în alte acțiuni de teren, noi elemente de conținut și de deprinderi practice.
Astfel, drumeția organizată în vederea comunicării sau dobândirii de noicunoștințe are
multe puncte comune cu forma preliminară, deoarece în mod simultan se fac observări asupra
obiectivelor și fenomenelor propuse pentrudobândire a de noi informații științifice sau de abilități
practice.
În exemplul de mai sus, în care drume ția a avut ca temă “Apele curgătoare”au fost
cuprinse în câmpul vizual și chiar a sistemului con versativ (întrebări din partea elevilor →
răspunsuri informative asigurate de profesor), o se rie de date despre formele de relief create de
acțiunea râurilor, tipurile de roci depuse în preaj ma lor, prin acțiunea forței erozive, solurile din
luncă sau de pe traseul parcurs și utilizarea lor a gricolă.

38
La studiul altor teme cum ar fi “Reliefu l creat de agenții externi”, lecția “Procese și
fenomene gravitaționale” se analizează aceste proce se în strânsă legătură cauzală cu factorii
generatori, plecându(se de la parametrii caracteri stici ai formelor de relief major (altitudine, grad
de fragmentare, adâncimea fragmentării, panta) în f uncție de care ceilalți agenți își manifestă
intensitatea de acțiune.
Drumeția finală se organizează după în cheierea predării unei teme sau unui capitol cu
scopul de a consolida și fixa cunoștințele, pricepe rile și deprinderile, de a ilustra și exemplifica î n
practică achizițiile teoretice în vederea consolidă rii cunoștințelor.
În acest caz, traseul drumeției cuprin de elemente analizate în capitolele parcurse: forme
de relief, rețea hidrografică, vegetația și legătur a elementelor cu specificul climei din ținutul
respectiv, tipurile de soluri în raport de roca mam ă, formele de relief, vegetația și clima în care s(
au format, resursele naturale ale acelui ținut și m odul de valorificare, elementele despre populație
și așezări, etc. În cele din urmă, se pot face pop asuri pentru observația asupra unor locuri de
degradare a terenurilor din cauza activității antro pice sau de poluare a apelor (de numeroase ori,
prin aruncarea din întâmplare a gunoaielor din gosp odării atât în preajma satelor cât și a
orașelor). (Grigore, Mihai, 1979, pag 19).
Prin observația, conversația, dezbater ea în teren a mai multor problematici deja învățate
se vor consolida cunoștințele prin sinteza și gener alizările realizate, se asigură o învățare logică
și durabilă prin faptul că elevii vor înțelege legă turile cauzale și de intercondiționare între
componentele mediului din orizontul local, putând explia aceste legături și în alte regiuni
apropiate sau îndepărtate.
II.5. Clasificarea excursiilor
Excursia este o plimbare sau o călătorie f ăcută, de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc d e
transport, în scop educativ, recreativ, etc. Acest or scopuri, pofesorul va mai adăuga un alt scop (
și anume, cel instructiv accentul punându(se pe sco pul educativ. Având în vedere toate acestea,
încercare unei clasificări a excursiilor este utilă nu numai din punct de vedere științific, dar și di n
punct de vedere practic. Organizarea și buna desfă șurare a excursiei , depind în cea mai mare
măsură de precizarea tipului excursiei.
Clasificarea excursiilor în funcție de s copul urmărit are o mare importanță, deoarece ne
poate ușor conduce la metodele și mai ales la direc țiile către care trebuie îndreptată această

39
activitate. Prin urmare, clasificarea cea mai cupri nzătoare ar fi următoarea: excursii cu caracter
instructiv(educativ, excursii cu caracter sportiv ș i excursii cu caracter recreativ
Clasificarea excursiilor după locul și durata aces tora se face în raport cu sediul școlii. În
funcție de depărtarea de școală se deosebesc: excur sii locale, excursii apropiate, regionale și
interregionale, excursii de lungă durată. Cu cât se mărește depărtarea se mărește și durata
excursiei.
După sezonul în care se organizează excursiile pot fi: excursii de iarnă (lunile decembrie(
februarie), excursii de primăvară (lunile martie(ma i), excursii de vară (lunile iunie(august) și
excursii de toamnă (lunile septembrie(noiembrie), î ntocmai ca și excursiile propuse de Proiectul
educațional în discuție.
După mijloacele de deplasare deosebim: excursii pe jos, cu bicicleta, cu trenul, cu
mijloacele auto și pe apă sau combinate. Excursiile pe jos poartă numele de drumeție.
Etapele organizării excursiei
1) Stabilirea tematicii.
2) Alegerea locului ce va fi cercetat în excursie.
3) Fixarea itinerariului și a duratei.
4) Cercetarea în prealabil a terenului respectiv de că tre profesor (mai ales dacă terenul nu este
cunoscut).
5) Pregătirea elevilor pentru excursie :
• Anunțarea obiectivelor excursiei ;
• Prelucrarea normelor de securitate ;
• Precizarea echipamentului și obiectelor de uz perso nal ;
• Fixarea sarcinilor de colectare a materialelor, de prelucrare a acestora, păstrarea lui ;
• Indicarea ustensilelor necesare ;
6) Desfășurarea propriu(zisă a excursiei ;
7) Valorificarea materialului colectat :
• Realizarea de ierbare.
• Realizarea de insectare.
• Întocmirea unor albume de fotografii.
• Realizarea unor portofolii.

40
II.6. Importanța excursiei școlare ca metodă didact ică
Excursia reprezintă o formă de activitate extracurriculară care face posibil contactul
nemijlocit cu lumea vie, oferind prilejul elevilor de a efectua observații asupra obiectelor și
fenomenelor întâlnite în stare naturală. Cu ajutoru l excursiei se pot transmite noi cunoștințe, se
pot fixa și sistematiza cunoștințele dobândite la l ecții, se realizează aplicații practice, se pot
verifica diferite cunoștințe căpătate în școală sau în alte excursii sau vizite, așa cum spuneam. De
asemenea, activitățile extracurriculare completează procesul de învățare, dezvoltă înclinațiile și
aptitudinile elevilor, organizarea rațională și plă cută a timpului liber al elevilor.
Astfel, excursia este una din activi tățile extrașcolare, folosită pentru cunoașterea
trecutului local, național. Temeinic organizată și pregătită, creează o atmosferă deosebit de
favorabilă instructiei, educatiei, formarii complet e a personalității elevului și reușeste cel mai
bine să dezvolte interesul elevilor, îmbogățindu(le orizontul de cunoaștere, fiind o formă de
activitate cu un caracter atractiv și mobilizator. (Coteț, P., Nedelcu, E., 1976, pag. 37).
Excursia și drumeția cultivă dorința de a c ălători, de a cunoaște, de a ști cât mai mult,
de a câștiga prin propriile forțe cunoștințe noi, d e a se supune unui program de lucru în care
activitatea intelectuală este împletită cu munca fi zică. Excursia și drumeția mai contribuie într(o
largă măsură și la educația estetică a elevilor, co nstituie un prilej de stimulare a creației artistic e,
de cunoaștere a artei populare.
În excursie, profesorul traduce în viaț ă sarcinile procesului instructiv(educativ, prin fa ptul
că este mai apropiat de elev decât în școală, reuș ește să(l cunoască mai bine în manifestările lui
și putând realiza eficient sarcinile educației mor ale.
Elevii învață să folosească surse infor maționale diverse, să sistematizeze date, învață d e
fapt, să învețe, acționând individual sau în cadrul grupului, li se dezvoltă spiritul practic,
operațional, oferind posibilitatea fiecăruia să se afirme conform particularităților sale. Profesorul
are astfel posibilitatea să(și cunoască elevii, di rijându(i, influențându(le dezvoltarea, realizând
pregătirea copilului pentru viață, obiectivul prin cipal al învățământului.
Excursiile și drumețiile au un caracte r relaxant și contribuie la optimizarea relațiilor inter
și intrapersonale în colectivul de elevi, astfel că , organizarea unor astfel de activități constituie o
latură a procesului instructiv – educativ ce trebui e incontestabil valorificată.

41
CAPITOLUL III
GEOGRAFIA ȘI IDENTITATEA CULTURALĂ A LOCALITĂȚII STRÂMBU,
COMUNA CHIUIEȘTI
III.1. Valorificarea elementelor din orizontul loca l în activitatea de predareȚînvățare a
geografiei.
Curriculum(ul de geografie pentru gimnaziu își prop une să(i familiarizeze pe elevi și cu
noțiuni elementare de geografie, relativ simple și accesibile vârstei școlare și pornind de la
elementele de geografie a orizontului local, i se p ropune elevului descoperirea progresivă a
aspectelor definitorii ale spațiului geografic româ nesc.
Mutația esențială propusă de curriculum este trec erea de la geografia de tip descriptivist
spre un demers de învățare care încurajează înțeleg erea relevanței geografiei pentru viața de zi cu
zi a elevului. Implicit se urmărește, trezirea inte resului acestuia de a cunoaște direct, de a
investiga și de a înțelege faptul geografic imedia t, precum și importanța păstrării unui mediu
ambiant favorabil unei vieți sănătoase și echilibra te, astfel că studiul geografiei trebuie să
depășească, ori de câte ori este nevoie, spațiul în gust al sălii de clasă, natura înconjurătoare fiind
mediul cel mai potrivit de familiarizare a copilulu i cu faptul geografic.
Ținând seama de faptul că elevul are o gândire intuitiv concretă cu preponderență, am
folosit, de câte ori a fost posibil, orizontul loca l ca punct de plecare spre noi cunoștințe și
generalizări geografice. Pentru ca elevii să(și îns ușească un volum de cunoștințe, priceperi și
deprinderi științifice am vizat legarea acestora de obiecte și fenomene ușor observabile în
orizontul local. În acest scop am utilizat mai mul te modalități de desfășurare a lecțiilor, în
vedere însușirii de noi cunoștințe, consolidării lo r sau în lecții de recapitulare și sistematizare.
Am văzut că, cercetarea orizontului loc al oferă elevilor posibilitatea de a cunoaște
condițiile fizico(geografice ale localității: relie ful, microclima, rețeaua hidrografică, plantele și
animalele, precum și activitatea umană, rolul omulu i în transformarea naturii și am valorificat
faptul că toate acestea le oferă prilejul de a se familiariza cu regiunea în care trăiesc.
Motivația cercetării
Pornind de la premisa că mulți elevi au dificultăți în identificarea caracteristicilor
locurilor în care se petrece acțiunea vieții cotidi ene, am decis că profesorul și dascălul în general
trebuie să acorde o mai mare activităților de în vățare, analizării ilustrațiilor din manual și

42
realizarea de conexiuni cu propria exeriență de via ță a fiecăruia dintre elevi, pentru a(și dezvolta
adecvat capacitățile de a observa locurile din ilu strații, deopotrivă cu cele din realitate).
Ipoteza cercetării:
Lucrarea de față propune realizarea un ei cercetări care să demonstreze că:
Dacă vom proiecta și desfășura sistematic activ ități extrașcolare: vizite, drumeții, excursii
prin utilizarea unor strategii interactive de gru p adecvate colectivului de elevi și respectând
particularitățile individuale ale fiecăruia, vom c ontribui la creșterea performanțelor școlare
ale elevilor in mai multe domenii, cât și rezultate vizibile în comportament, atitudine,
independență și autonomie personală, fiecare elev f iind responsabil pentru propria învățare.
Lucrarea propune un proiect educațional con situit din patru excursii tematice, câteva
modalități de lucru aplicate clasei experimentale, clasa a VIII(a A, Școala Gimnazială nr.1, Dej,
iar apoi verifică eficiența acestuia.
Activitatea experimentală va fi organ izată la două clase: clasa experimentală (clasa a
VIII(a A) și clasa de control (clasa aa VIII(a B), ambele de la Școala Gimnazială nr.1, Dej, jud.
Cluj, astfel:
• Aplicarea unui test initial la cele două clase ( Etapa constatativă )
• Organizarea intervenției formative (implicând elev ii clasei experimentale în realizarea
Proiectului educațional Portul, arta populară și ob iceiurile în localitatea Strâmbu, comuna
Chiuiești, care propune activități extrașcolare și strategii interactive pentru eficientizarea
procesului de învățământ și creșterea performanțelo r școlare la disciplina geografie.(Etapa
experimentală/ formativă).
• Aplicarea unui test final la cele două clase (cu an aliza, interpretarea și compararea datelor
obținute, pentru confirmarea ipotezei propuse – te st similar, dar nu identic cu testul inițial)
Voi corela testul inițial, cu conținutul activități lor de învățare și cu itemii de la testul final pen tru
a evidenția progresul despre care vorbeam (eficienț a activităților/metodelor/procedeelor folosite).
Mi(am propus realizarea unei cercetări a plicative prin utilizarea următoarelor metode
psihopedagogice: observația, convorbirea, analiza p roduselor activității, experimentul.
Menționez că metoda de bază a fost experimentul psi hopedagogic. Cercetarea s(a desfășurat pe
un lot format din 24 elevi de la Școala Gimnazială Nr.1, Dej,, clasa experimental fiind clasa a
VIII(a A.

43
Etapa constatativă s(a desfășurat la începutul anului școlar, în per ioada 20 septembrie (30
octombrie, perioadă în care s(a realizat aplicarea unei probe la disciplina Geografie – Universul
local privind cunoașterea orizontului local, având în vedere că ambele clase au participat în anul
precedent la activități în parteneriat cu Școala Gi mnazială Strâmbu, Chiuiești, dar fără a se pune
accent decât pe activități de folclor și tradiții, mai puțin pe elemente de geografie și istorie ale
satului.
Test initial
I Completați corect spațiile libere din propoziți ile de mai jos:
1. Localitatea Strâmbu, face parte din comuna …………………………………………… ……………………….;
2. Situată în Depresiunea Colinară a Transilvaniei, S trâmbu are un relief dominat
de …………………………………………… …………………………………………… ……………………………………….. ;
3. Strâmbu are un climat …………………………………………… …………………………….; 30p

II. Incercuiți răspunsul corect, pentru fiecare din propozițiile de mai jos:
1. Comuna Chiuiești este situată, în județul Cluj, în partea de:
a) Nord; b) Centru; c) Vest; d) Sud
2. Localitatea Strâmbu are o vegetație dominată de :
a) stepă; b) păduri de foioase; c) savană; d) păd uri de conifer
3) După structură, satul Strâmbu, este:
a) rasfirat; b) adunat; c)geometrizat; d) risipit 30p
III. Precizați :
1) Obiective turistice din comuna Chiuiești;
2) Obiceiuri și tradiții din satul Strâmbu. 30p
Se acorda 10 puncte din o ficiu.
Total: 100 p

44
Fig. 2 Ț Calificative obținute la Testul inițial – Clasa a VIIIȚa A, Școala Gimnazială Nr.1,
Dej, Jud. Cluj
Fig. 1 Ț Calificative obținute la Testul inițial – Clasa a VIIIȚa A, Școala Gimnazială Nr.1,
Dej, Jud. Cluj / Etapa constatativă (Clasa experime ntală)/ 24 elevi

Fig.2 –Tabel nominal cu notele obținute la Testul i nițial – Clasa a VIIIȚa A Școala
Gimnazială Nr.1, Dej, Jud. Cluj / Etapa constatativ ă. (Clasa experimentală)/ 24 elevi
Nota 10 Nota 9 Nota 8 Nota 7 Nota 6 Nota 5 Nota 4
Item I 7 5 3 2 4 1 2
Item II 7 4 4 3 4 2 0
Item III 2 5 6 3 4 2 2
Fig. 3 Ț Calificative obținute la Testul inițial – Clasa a VIIIȚa B, Școala Gimnazială Nr.1,
Dej, Jud. Cluj / Etapa constatativă (Clasa de contr ol)/ 25 elevi.

77
6
54
5
346
23344
4
136
2
02468
10 9 8 7 6 5 4Fig.1. Calificative ob ? inute la Testul ini? ial – Clasa a VIII – a A
Etapa constatativă/Clasa experimentală
Item I
Item II
Item III
56
466
5
347
4
3344
4
12
2 20
002468
10 9 8 7 6 5 4Fig.1. Calificative ob ? inute la Testul ini? ial – Clasa a VIII – a A
Etapa constatativă/Clasa de control
Item I
Item II
Item III

45

Fig. 4–Tabel nominal cu notele obținute la Testul i nițial – Clasa a VIIIȚa A Școala
Gimnazială Nr.1, Dej, Jud. Cluj / Etapa constatativ ă.(Clasa experimentală)/25 elevi
Nota 10 Nota 9 Nota 8 Nota 7 Nota 6 Nota 5 Nota 4
Item I 5 6 3 4 4 1 2
Item II 6 6 4 3 4 2 0
Item III 4 5 7 3 4 2 0

Fig.5. Ț Analiza comparativă a notelor obținute la testul inițial în Etapa constatativă de
către elevii celor două clase cuprinse în experimen t.
Număr elevi/ note obținute / procente / Etapa const atativă
Clasa a VIIIȚa A
Clasa experimentală Clasa a VIIIȚa B
Clasa de control
Note
obținute Nr.elevi Procente Note
obținute Nr. elevi Procente
10/ 7 29,16 % 10/ 5 20 %
9/ 5 20,83 % 9/ 6 24 %
8/ 3 12,5 % 8/ 3 12 %
7/ 2 8,3 % 7/ 4 16 %
6/ 4 16,66 % 6/ 4 16 %
5/ 1 4,16 % 5/ 1 25 %
4/ 2 8,3 % 4/ 2 8 %

46

III.2. Portul, arta populară și obiceiurile în loca litatea Strâmbu, comuna Chiuiești ( proiect
educațional.
Prezentarea Proiectului educațional ( Portul, arta populară și obiceiurile în localitatea
Strâmbu, comuna Chiuiești – aplicat elevilor claselor a VIII(a A,(clasa experi mentală) și a VIII(
a B(clasa de control), de la Școala Gimnazială nr.1 , județul Cluj, în anul școlar 2016 /2017,
constând în îndeplinirea unor sarcini precise, acti vități de informare și documentare individuală
și în grup, activități organizate în parteneriat cu Centrul de Informare Turistică, Chiuiești, 4
excursii școlare tematice, drumeții școlare în loca litate și în împrejurimi. Elevii, îndrumați de
profesor, au cercetat satul Strâmbu și vecinătatea acestuia, din punct de vedere geografic și
istoric, cultural, concentrându(se pe istoricul zon ei, obiective turistice atractive, monumente
istorice, arheologice și arhitecturale, spiritualit atea poporului, meșteșuguri artistice tradiționale
locale și de asemenea, au prezentat și alte câteva elemente de tradiții, de port popular, de
obiceiuri și tradiții, de artă populara și , nu în ultimul rând, au menționat religia ortodoxă, care
caracterizează satul Strâmbu .
Proiectul și(a propus să dezvolte el evilor abilitatea de a analiza probleme și de a
identifica soluții variate, dezvoltarea unei atitud ini active și pozitive față de valorile culturale
locale, dezvoltarea spiritului de echipă. Elevii, o rganizați pe grupuri de lucru, asistați de
profesorul coordinator și de voluntarii Centrului C ultural Chiuiești, implicați în realizarea
proiectului, au identificat elemente de geografie ș i istorie ale satului, elemente ale identității
culturale, principalele obiective de cultură și spi ritualitate locală ale satului Strâmbu, comuna
Chiuiești, folosind informațiileîn realizarea mater ialelor.
Astfel, profesorul și elevii implicați în proiect au urmărit o mai bună popularizare a
valorilor locale culturale și spirituale ale satulu i Strâmbu, comuna Chiuiești și au identificat, aș a
cum spuneam, valorile identității naționale și desc operirea spațiilor culturale și nu în ultimul
rând soluții pentru păstrarea identității naționale .
Competențe:
a. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate.
b. Aplicarea principiilor și metodelor adecvate în ab ordarea surseloristorice.

47
c. Relaționarea elementelor și a fenomenelor din natu ră și din societate cu reprezentările lor
cartografice, grafice sau pe modele.
d. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în dive rse situații decomunicare.
e. Valorificarea elementelor de patrimoniu cultural.

Astfel, abordarea satului românesc din p erspectivă etnografică este inevitabilă.
Investigația etnografică scoate în evidență ceea ce s(a transmis și a devenit actual din cultura
tradițională a satului, de ce a avut loc acest lucr u, cum, în ce forme și în ce fel se oglindește în
aspectele specifice ale culturii populare, legătura dintre tradiții și înnoire, dintre tradițional și
modern, (Vlăduțiu, 1973, pag.16), așa cum spuneam ș i în capitolul anterior.
Prin urmare, spațiul românesc este con struit identitar, prin contribuțiile succesive și
corelate ale comunităților românești, dar și prin c ontribuțiile unor alte etnii, sosite aici în
perioade istorice diferite, din cauze variate cu va lori proprii și capacități de conservare și de
comunicare interetnică specifice.

48

Punerea în valoare a istoriei, geografie i și culturii locale s(a realizat prin valorifica rea
identității culturale, în cadru unor activități pra ctice transdisciplinare a competențelor dobândite
la orele de curs, așa cum voi prezenta în cele ce u rmează.
Cât despre viziunea etnografică, aceas ta accentuează și activitățile în sine derulate la
Centrul Cultural Chiuiești au fost o sursă inestima bilă de informații de specialitate asupra
elementelor autentice. Etnografia și geografia rura lă românească, portul strâmbean, obiceiurile și
tradițiile satului Strâmbu, au însemnat provocări p entru realizarea proiectului în discuție.
Justificarea proiectului propus:
Dorința de a ne cunoaște adevărata id entitate națională în marea diversitate europeană,
cu toate valorile care ne reprezintă, face ca acest proiect să favorizeze cunoașterea valorilor
culturale, spirituale și tradiționale.
Scopul proiectului a constat încunoașterea valorilor culturale și spir ituale locale, dezvoltarea
abilităților și competențelor specifice muncii în e chipă, dezvoltarea spirituluide competiție
urmărind două aspecte:
a)informativ:
• Dezvoltarea orizontului de cunoaștere prin îmbinare a cunoștintelor de istorie, literatură,
religie, științe, muzică cu specificul cadrului nat ural al localității Strâmbu și regiunile strâmbene
și chiuieștene străbătute.
b) educativ :
• Formarea conștiinței morale, culturale și spiritual e a elevilor prin consolidarea valorilor
naționale;
• Formarea deprinderii de observare a aspectelor eco logice,de poluare a mediului și cultivare

49
a educației ecologice.
Obiective propuse:
• Să comunice fondul general al cunoștințelor privind semnificațiile, particularitățile și
importanța elementelor de identitate și istorie l ocală vizitate;
• să(și cultive o atitudine activă și pozitivă față d e valorile culturale locale;
• să(și exerseze abilitatea de a analiza problemele ș i de a identifica soluții variate;
• să ( și dezvolte capacitatea de protejare a mediulu i înconjurător;
Metode și procedee:
• conversația, gândirea critică, explicația, observar ea, învățarea prin descoperire.
Tipul activităților proiectului : practic( aplicative.
Pentru studierea aspectelor de cel mai m are interes,pe parcursul abordării temelor
proiectului, am organizat grupe de cercetare, fiecă rei grupe revenindu(i câte o sarcină.
Resursele umane și materiale : elevii participanți pe bază de voluntariat, profe sorii
coordonatori, contribuții personale, sponsorizări.
Discipline implicate: istoria, geografia, etnografie și folclor, limba și literature română,
educație pentru mediu, TIC, muzica, artele plastic e, religia.
Grupul țintă: – 24 elevi de la Școala Gimnazială nr.1, din cls. a VIII(a A, organizați în grupuri
de lucru, asistați de profesorul coordinator.
Durata proiectului: – un an școlar, (4 excursii de studiu).
Produse:
• realizarea unui material informațional cu colajul de activități propuse în proiect;
• realizarea unei reviste și a unui album foto cu mom ente din cadrul desfășurării proiectului;
• popularizarea și promovarea activității în presa sc risă și audio(vizuală.
Planul provizoriu al excursiilor și temele fiecărei excursii a fost multiplicat și a fost
înmânat fiecărui elev, astfel încât să(și pregăte ască echipamentul corespunzător și să se
informeze bibliografic în legătură cu tema fiecărei excursii. Am indicat elevilor bibliografia
corespunzătoare, dar orientativă, echipamentul de c are vor avea nevoie, sarcinile de observare și
colectare a materialului necesar și de asemenea s(a u prelucrat normele de disciplină în timpul
excursiilor.

50
Tema Nr.1(excursia nr.1): Vizitarea elementelor de istorie locală: „Sfinții A rhangheli Mihail și
Gavril” sau „Biserica din deal”, Noua biserică orto doxă, Manastirea Casiel , Căminul Cultural
Chiuiești, Centrul de Informare Turistică, Chiuieșt i.
Tema Nr.2 (excursia nr.2): Reperele culturale și istorice ale localității Strâ mbu, comuna
Chiuiești. (evenimente periodice: Joc de șură/ Fii satului , Joc de șură / Lăsatul secului,
Măsurișul oilor )
Valorile naționale și educația contempor ană – prezintă situația de criză axiologică în care
se află societatea românească și, implicit, populaț ia școlară de toate vârstele, propunând, ca
soluție, implementarea valorilor naționale în cadru l procesului instructiv(educativ.
În această viziune, realizează simili tudini, diferențe și compatibilități între practici
frecvente ale vieții satului (șezătoarea și munca î n clacă) și activitatea instructiv(educativă
desfășurată în cadrul instituționalizat. Datele fu rnizate prin realizarea „radiografiei tradițiilor”
satului, completate și întregite cu cele oferite de „radiografia tradițiilor” existente în școală,
propun o „terapie” a populației școlare cu ajutorul valorilor naționale tradiționale (sursă de
cultură și civilizație valorificabilă în procesul e ducațional), motivând și garantând ieșirea din
criză.
Am participat împreună cu elevii la:
• Obiceiurile iernii
Cultura fiecărei localități rurale din România este o variantă locală a modelului culturii
tradiționale românești, iar lucrarea de față furniz ează instrumente științifice necesare identificări i
și interpretării culturii locale a localității St râmbu, comuna Chiuiești, pentru ca apoi să le putem
împărtăși și elevilor noaștri. Astfel, ei vor înțel ege de ce, în epoca globalizării și a mondializării
culturale, conștientizarea valorilor noastre identi tare, pornind de la tradiția folclorică, legitimeaz ă
prezența românească în patrimoniul european
Sărbătorile de iarnă sunt sărbătorile schim bării anului și se desfășoară între 24 decembrie și
7 ianuarie, sărbători ce sunt exponentul cel mai de preț al spiritualității românești. În ele sunt
grupate fresce din eternal calendar al poporului ro man, alcătuind un document folkloric,
etnologic și sociologic de primă importanță., supra punându(se ca dată unui întreg ciclu de
sărbători greco(romane și orientale. Sărbătorile de iarnă âși au rădăcina înfiptă în mitologia

51
traco(dacică cu prelungiri în datina păgână a cultu lui Soarelui. Prin numărul lor mare, prin
frumusețea muzicii și poeziei lor colindele predomi nă sărbătorile Crăciunului.
Dintre toate obiceiurile, colindatul este cel mai bogat în funcții, iar secvențele sale au
valențe de fertilitate și fecunditate, matrimonial și funebre. La o cercetare atentă, am putea să
întrezărim forme incipiente ale poeziei obiceiurilo r de familie ale poeziei ocupațiilor sau alte
moment ale începuturilor lumii de taină cosmică. Pr egătirile pentru Crăciun încep odată cu
începutul postului mic care durează șapte săptămâni .
Ultima duminică înainte de post este un pri lej în sat pentru distracții și jocuri, deoarece
acestea sunt interzise apoi, pană a doua zi de Crăc iun. Ultima zi înainte de începerea postului
numită Lăsatul Secului, constituie un motiv pentru gospodinele din sat de a găti și a pune pe
masă bucate mai deosebite.
Fiecare casă din satul Strâmbu se pregăte ște încă din timpul postului , pentru a(și primi
colindătorii. Astfel că se face curățenie general î n întreaga gospodărie, iar femeile își
împodobesc casa cu lucruri noi. Dacă se poate, toți membrii unei familii trebuie să aibă aricole
noi de îmbrăcăminte.
Tradiția obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou cere ca cei care colindă și urează să fie
organizați în cete. Obiceiurile colindatului ca și altele s(au transmis parțial și au suferit
modificări din generație în generație. Cu mai mulți ani în urmă cetele de colindători erau formate
din copii apropiați ca vârstă sau din bărbați până la o anumită vârstă. Tinerele fete sau neveste nu
colindau , ci își așteptau colindătorii, pe care(I primeau în casă și le ofereau mere, nuci, colăcei ș i
dulciuri copiilor, iar celor mari, pe lângă acestea , câte un pahar de horincă.
La colindat participă aproape înt rg satul cu excepția celor mai vârstnici și cu cond iția
ca în fiecare casă să rămână o gazdă care poate fi femeia sau bărbatul, ba chiar o rudenie mai
apropiată. Colindatul începe după ce se lasă seara ajunului cu copiii, iar, mai târziu, o pornesc cei
mari. Copiii colindă pe rând toate casele, numai ad ulții se colindă reciproc, iar apoi iși colindă
neamurile apropiate.
Gazda se bucură mai tare de colindători, dacă primul grup este format din băieți, pentru că
se crede că aceștia aduc noroc și belșug la casa om ului în anul care urmează, iar fetele, spun că
aduc numai sărăcie.

52
Înainte colindau numai în seara de Crăc iun, acum se colindă și în prima sau a doua zi de
Crăciun seara, în cazul în care își amintesc de anu mite persoane că trebuie colindate.
În ajunul de Crăciun, copii mici umblă c u piezul. Ei intră în casă, dau Buna ziua lui
Crăciun ! și mai urează sănătate și să aveți masa plină de bucate . Ei primesc colăcei, mere,
prăjituri, după care mulțumesc și pleacă urând Sărbători fericite!
Tot în Ajun unii copii umblă cu steaua și ei întrea bă dar nu la geam sau ușă, ci după ce
intră în casă. Primiți steaua? La răspunsul afirmativ al gazdei, glasurile copiilo r încep să cânte.
Copiii care umblă cu steaua nu primesc de cât bani. Au un casier stabilit dinainte care
adună bani din toate casele, iar, la terminatul col indatului, și(l impart în mod egal.
Textul și melosul colindelor au avut r ădăcini în tradiții imemoriale ca Trei păstori .
Primirea cetelor de colindători este considerată o cinste și, totodată, o îndatorire creștinească, iar
neprimirea, un păcat după cum spune colinda.
Colindele se învățau întrunindu(se în ma i multe seri, înainte de Crăciun, la câte unul
dintre participanți unde se repetau și(și stabileau casele care trebuiau colindate, precum și
ordinea în care vor începe și vor termina colindatu l.
Colindele specifice satului Strâmbu sun t: PreumbleȚse Maria , S(a nascut un prunc in
iesle, In noaptea asta etc.
După terminarea colindei, gazda îi poft ește în casă spunându(le Haidați în casă! apoi le
oferă loc pe scaune și pe lădoi. Întotdeauna, deși nu se stabilește un conducător în ceată, se
observă un lider care ia niște hotărâri, unde, când și cum să intre în casă sau este imitate modul
cum își primește darurile.
Colindatul se termină în zori, dar, sear a, vor relua în cazul în care n(au reușit să ajungă la
toate casele planificate. Se colindă pe teme religi oase, colindele laice au dispărut, retrăgându(se
în repertoriul pasiv.
În Strâmbu fetele și nevestele nu coli ndă împreună cu băieții și bărbații, iar cetele de fete
și femei colindă afară, doar băieții și bărbaț ii au voie sa colinde în casă.
Fetele si nevestele au un port format d in rochie, zadie, camesa, naframa, caput si
traista(straita),iar portul baietilor si barbatilor se compune din pantaloni(care au inlocuit
cioarecii),camesa, vesta, caput si cusma. Barbatii nu poarta traista.
Irozii :

53
Unul dintre cele mai spectaculoase obi ceiuri din ajunul și prima zi de Crăciun este
„Irozii“, o scenetă de 40(45 de minute, în care tine rii joacă diverse roluri. Numele colindului
provine de la numele regelui Irod, ucigașul pruncil or, în vremea căruia se naște Iisus Hristos și
are o vechime ce se pierde în negura timpului.
Nașterea Mântuitorului și evenimentel e care s(au întâmplat înainte și după nașterea Lui
reprezintă nucleul narativ în jurul căruia se organ izează acțiunea dramatică a Irozilor.
Odată ce începe Postul Nașterii Domnu lui băieții mai mici și mai mari din Strâmbu
încep să se organizeze în cete pentru a colinda înc ă din Ajun pe la casele gospodarilor. Cei care
vor face parte din ceata de Irozi își stabilesc o locaț ie unde se întâlnesc pentru repetiții, dar și
pentru a(și realiza costumele specifice fiecărui pe rsonaj, pentru ca în noaptea de Ajun să ofere
gazdelor un spectacol de excepție. Sceneta va fi ju cată în ziua de Crăciun în biserica satului.
Această veritabilă scenetă de teatru are șapte personaje: Irod, în cojoc cu motocei roșii și
cu coroană pe cap, Soldatul, Preotul, cu patrafir și cruce, ciobanul, cu bundă de oaie și toiag,
Îngerul și cei trei crai ( Gașpar, Melchior și Bal tazar, cei mai frumoși flăcăi, cu pelerine lungi
decorate adecvat, iar pe cap au turbane.
Sceneta jucată de colindători redă mome ntul în care cei trei Crai de la Răsărit ajung în
Palestina pentru a(l cinsti pe pruncul Iisus cu aur , smirnă și tămâie. Cătana îi raportează regelui
că a prins trei oameni străini. La întrebările lui Irod, aceștia răspund că au plecat, călăuziți de o
stea, să îl caute pe împăratul care tocmai s(a născ ut. Irod răspunde că el este singurul împărat,
după care spune în versuri cum a ordonat el tăierea pruncilor. Colindul are și o parte în care Irod
și cei trei Crai se duelează cu săbiile, fiecare su sținându(și poziția în legătură cu adevăratul
împărat, sunt despărțiți de personajul care îl inte rpretează pe cioban.
În final, colindătorii cântă împreună și urează sărbători fericite gazdei. Sunt
recompensați, de obicei, cu o sumă de bani, colaci, mere și nuci. Tinerii merg cu Irozii toată
noaptea dintre Ajun și Crăciun, și parcurg distanțe destul de mari pentru a colinda cât mai multe
case.

54

Privitor la zilele de Crăciun și Anul N ou, există niște credințe care se păstrează în
prezent. Încălcarea acestora atrage dezaprobarea ge neral, desconsiderația om fără lege .
Spun sătenii ca nu e bine să se organiz eze joc în ziua de Crăciun, să se pețească fetele în
această săptămână a Crăciunului, și să nu se taie g ăini, deoarece, găina scurmă înapoi și omul
orice va întreprinde nu se va realiza.
Anul Nou este pentru fetele din sat un prilej de a practica jocurile de orândă. Credința în
eficiența lor este discutabilă, însă ele constituie un prilej de amuzament de bună dispoziție
degajați de practicarea lor.
Mai multe fete se întâlneau în seara de Anul Nou la casa uneia dintre ele și se jucau deȚa
blidișelele, pentru a afla cum va arăta flăcăul cu care se vor m ărita. Se luau niște farfurioare, se
puneau pe masă cu gura în jos, puneau sub ele niște obiecte: mărgele, bani, pâine, perie, cărbune
și un pieptene, se amestecau farfuriile plimbându(s e între ele așa încât să nu se cunoască care, ce
obiect ascundea. Își alegea fiecare apoi câte o far furioară pe care o ridica să vadă ce obiect
găsește. Ele interpretau obiectele în felul următor : cărbunele – orânda va fi un bârnaci, pâinea –
om bogat și bun, pieptenele – om colțos, ban – om b ogat și descurcăreț, mărgelele – om frumos
și elegant.
De asemenea, strâmbenii povestesc că pent ru a(ți cunoaște norocul în noaptea Anului
Nou, la ora 24,00 se merge cu două lumânări aprinse și o oglindă în întuneric, negândindu(te la
nimic. Te uiți apoi în oglindă și(ți vei vedea noro cul pe tot parcursul anului.
În dimineața de Anul Nou, gazda punea î ntr(o cană cu apă două monede. Se spălau cu
această apă toți ai casei prin turnare în pumn. Se pare că sărurile de argint au un rol terapeutic.

55
Tot de Anul Nou băieții umblau și mai u mblă încă cu jocul caprei pe la casele oamenilor.
Cu acest prilej se fac urări, dar se și înveselesc. Grupul este format, de obicei, din trei personae,
fiecare îndeplinind un anumit rol. Unul mascat rolu l caprei, altul bate ritmul în podea cu un
macău după strigăturile celui de(al treilea:
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Te(am adus din Africa
Te(am adus cu avionul
Te(am crescut cu biberonul.
Te(am adus cât un purcel
Te(am crescut cât un vițel!
Căprița mi(I bunișoară
Că(s cu casa lângă moară
N(o mânca făină goală
Cu casa(s lângă părău
N(o băut apă din tău.
Decât să(I dau fân uscat
Mai bine cu bota(n cap
Decât să(i dau grăuncioare
Mai bine peste picioare…………………
Din text se observă puterea de improvizație și adaptare la fapte reale, informatorul locuiește
lângă moară și lângă un pârâu, așa cum spun versuri le de mai sus.
În jurul orei șapte seara, copiii umblă și c u Plugușorul, obicei mai nou., iar în ziua de Anul
Nou cu Sorcova.
Pe lângă obiceiurile legate de urările din seara sau ziua de Anul Nou, se mai practică și
noaptea anumite obiceiuri prin care se denunță fapt ele reprobabile moral. Astfel, de obicei, este
Strigătul din coasă. O voce prefăcută, ca să nu fie recunoscută denunță pe un ton umoristic
lucruri ce(ar fi fost dorite secrete. Uneori acest strigăt era însoțit de aprinderea unei roți de car
înfășurate cu paie căreia îi dădeau drumul la vale. Aprinderea roții este o rămășiță dintr(un obicei
străvechi legat de cultul soarelui, dar a cărui sem nificație s(a pierdut. Strigătul din coasă are un
efect therapeutic mai accentuat decât alte metode f olosite pentru a corecta obiceiurile rele. După

56
miezul nopții se mergea la biserică, pentru ca să î nceapă anul cu rugăciuni. Se puteau întîlni
obstacole și închiderea drumului la întoarcere iar ziua se vedeau prin copaci moșuți adresați
fetelor care făceau mofturi la măritat. Fata plânge a de ciudă și plătea bine aceluia care îi dădea
repede moșuțul jos. Toți vecinii râdeau și comentau.
Moșuțul se face dintr(un lemn pe lângă care se înfășurau p aie, I se punea pălărie și alte
obiecte bărbătești, apoi era legat într(un copac, c u fața către casa unde locuia fata căreia îi era
adresat. Până la Bobotează pețitorii erau socotiți mincinoși.
Boboteaza are un puternic caracte r religios. Latura religioasă este reprezentată pri n
umblarea preotului cu crucea. Acesta este însoțit d e alte personae: fătul, diacul și coratorul care
încasează și contribuția bănească pentru biserică a familiilor.
Aghiasma mare, sfințită în ziua de Bobo tează, are harul izbăvirii de rele: de boli, de
puteri potrivnice, de tulburare sufletească. Ea pre cede sărbătoarea Sfîntului Ioan, cel care a
săvîrșit botezul Mîntuitorului Iisus Hristos. Apa s fințită în această zi devine un simbol al
Iordanului, în care a fost botezat Mîntuitorul. Ace sta este și motivul pentru care aghiazma mare
este mereu limpede și are puteri deosebite. De acea stă zi se leagă multe credințe și obiceiuri.
Atunci cînd preotul și diacul sfințesc casele („um blă popa cu crucea”), în Ajunul Bobotezei, cu
oamenii bisericii merg și copii. Îmbrăcați în costu me populare, intră în curțile credincioșilor și
vestesc sosirea preotului, făcând urări gazdelor: „ Tiralexa(i Doamne, grîu de primăvară și(n pod,
și(n cămară, și pe prispă(afară”. Crucea sfințită p e care o poartă preotul se îmbracă în fuior de
cânepă, spice de grîu, busuioc. Acesta din urmă est e strîns în mănunchi și legat cu o panglică
tricoloră.
Când preotul intră cu „Iordanul”, la ca sa unde se află o fată care nu s(a măritat (deși
trebuia s(o facă), o babă aruncă nuci pe jos și pun e ițele de la războiul de țesut (teavă) în pragul
casei, ca să treacă preotul și diacul peste ele („a șa să umble feciorii la fată, cum umblă și ițele în
țeavă).
Fata care(și caută ursitul pune în sea ra de Bobotează un buchet de busuioc sau pospan
sub pernă. Noaptea, își visează ursitul, unora li s e arată în vis, altora nu. Fata face în ajunul
Bobotezei un „cocuț” din 9 linguri de făină albă, p e care(l frămîntă cu apă și multă sare. Seara,
mănîncă acest colăcuț prea sărat, fără să bea apă p înă a doua zi – și așa își visează ursitul, care
vine și(i dă apă de băut.

57
În noaptea de Bobotează, se confecțion ează și se pun „domni” (moși) la fete și “doamne”
la feciori. Moșii sînt făcuți din cârpe multicolore , umplute cu paie sau cu pănuși de porumb și
sunt puși cât mai caraghios posibil într(un pom din curtea fetei sau a feciorului bătrâior.
Dimineața, dacă cei vizați nu le observă, feciorii și fete iau păpușile din pomi și le poartă în alai
pe ulițele satului.
Prin urmare, de Bobotează, la intrare a în casă, se cântă Iordanul în timp ce preotul
stropește cu apă sfințită și busuioc prin cameră ce i patru pereți. Membrii familiei sunt așezați la
intrarea în casă a preotului, în ordinea vârstei, d ar indiferent de vârstă, primul trebuie să fie un
bărbat. Sunt stropiți pe cap cu apă sfințită, iar a ceștia își fac semnul crucii. Umblatul cu crucea
durează câteva zile înainte de Bobotează. Dacă se n imerește să vină înainte de ajun de
Bobotează, acesta este servit cu mâncare de post. Preotul mai primea de la case fuior, mere,
nuci, bomboane, dulciuri din pomul de iarnă pe care le împărțea copiilor mici din alte case. Spun
oamenii că fuiorul se folosea la împletitul funiilo r pentru trasul clopotelor care trebuiau
schimbate periodic.
La Bobotează are loc sfințitul a pei, pe care oamenii o duc la biserică într(un canc eu,
o aduc apoi acasă și o parte o aruncă în fântâni, i ar o parte o păstrează că(i bună de leac , după
cum spun sătenii. După Bobotează, în toată perioada Câșlegilor, până în postul mare, se țineau
șezători, jocuri și se umbla a peți.
În fiecare duminică a câșlegilor, era vergel, adică un joc organizat de doi, trei băieți,
pentru tineretul din sat, unde se plătea o taxă de participare.
Obiceiurile primăverii :
Voi detalia una la care am participat împreună cu e levii mei, în excursia tematică nr. II.
Măsurișul oilor : Un moment important din timpul primăverii în via ța satului Strâmbu este
pregătirea și măsurișul oilor. De prin luna martie, gospodarii care au terenuri de pășune
apropiate, se asociază în jurul unui vecin care are mai multe oi și participă mai mult sau total la
îngrijirea oilor. Se face o ieșire în grup, pentru aprecierea terenului, la câte oi au dreptul, la care
delniță, pentru asigurarea adăpatului , stabilirea locului și a timpului staulului, a comarnicului, a
colibelor, etc. În funcție de timp și stadiul vedg etației, după 1 mai se iese la măsuriș. În lunile
martie(aprilie, gospodarii au grijă ca oile să aibă miel, care să le sugă, ca să nu pirdă laptele. În
săptămânile premergătoare măsurișului, oile sunt hr ănite cu cel mai bun furaj și cu cereal, ca să

58
fie performante la măsuriș. După delimitarea pășuni i, se face o acțiune de curățare a acestora și
au grijă ca oile să fie însemnate cu un semn distin ct, convențional al familiei. Se fac anumite
încrestări în urechea dreaptă sau stângă, se ard pe obraz cu fierul roșu anumite litere, etc.
În seara premergătoare măsurișului, se al eg mieii, iar satul se umple de behăitul oilor
despărțite de miei.
La stână merg două(trei persoane dintr( o casă, duc oile, unde le primesc ciobanii, după ce
se numără apoi le închid în una din despărțiturile staulului. Se ține evidența în care parte a
staulului sunt oile, pentru ca să nu se facă vreo șmecherie pentru înmulțirea (adăparea) laptelui.
Laptele se măsoară în cupe(circa 1,4l), fele (1/2/cupă), fărtai, oiagă și porție, ( fiecare
măsură fiind jumătatea celei precedente). Există o întrecere și o mândrie să aibă cât mai puține oi
la o cupă de lapte. Odinioară erau cam patru oi, ac um sunt și sub două oi la o cupă. Cel care are
mai mult lapte rămâne primul de baci, până primește 50 de cupe după fiecare cupă a lui.
Pe parcursul a patru săptămâni, dacă tot ul merge bine, oile ies de pe stână . Un gospodar
duce la stână căldarea de alamă, ciubere și alte un eltenecesare preparării cașului și urdei. Pentru
acest serviciu proprietarul primește laptele de la trei mulsuri, dacă nu se stabilește altfel.
Oile cu lapte se pășunează separate de c ele sterpe sau noateni. Oile se mulg în găleți de
lemn prevăzute cu un pahar numit cuptiță (cupă mai mică).
La muls participă numai bărbații, de o bicei bine antrenați. Ciobanii aveau 2(3 câini
crescuți permanent la oi, câini ciobănești. Acum au apărut câini dresați care adună oile răsfirate.
Atacul oilor noaptea sau prinderea oilor la liziera era o posibilitate permanent. Erau și cazuri de
furt de oi, de aceea coliba ciobanului și câinii su nt mereu în apropierea turmei. La 2(3 zile, se
mută staulul pe terenul alăturat. Se realizează as tfel 2(3 ha de tomnitură la ciobani sau mai nou
și la alte persoane.
După ieșirea de pe stână, oile se măso ară a doua oară. Laptele este mai puțin. După
fiecare cupă, se primește acuma laptele de la un mu ls, care se duce acasă cu badocul (clondirul)
sau cu fedeleșul (un vas plat din lemncare se ducea în spate).
După seceriș, oile intră în țarină, adi că sunt păscute pe locurile de unde s(a cules recol ta.
Tema Nr.3 (excursia nr.3): .Moștenirea cultural(istorică, valorile și stilul d e viață al populației
locale, artele, meșteșugurile, tradițiile și obicei urile populației locale.(conștientizarea importanțe i
moștenirii culturale)( vizita la Centrul de Informa re Turistică, Chiuiești).

59
Tema Nr.4 (excursia nr.4): Cunoașterea meleagurilor strâmbene. (zona pădurii c e înconjoară
localitatea, excursie ce a avut profil geografic( e cologic și de orientare în teren, terenul de oină
din satul Chiuiești, terenul de fotbal din satul St râmbu)
Zona istorică a localității Strâmbu, comun a Chiuiești, reprezintă mediul cultural complet,
care conține în ipostază singulară sau grupată valo ri culturale, peisaje culturale, istoria satului,
rute culturale, medii naturale valoroase și peisaje tipice.
Având în vedere importanța excursiilor în p rocesul de însușire a cunoștințelor de către elevi
și cunoașterea mediului natural și a bogatei comor i floristice și faunistice a orizontului local, am
organizat mai multe excursii didactice cu 24 elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1 Dej.
Deoarece volumul cel mai mare de observați i și aplicații pe teren îl oferă primăvara și vara,
când condițiile climatice și meteorologice nu pun p robleme speciale în organizare și când
plantele și animalele se găsesc în plenitudinea man ifestărilor biologice, am ales sfârșitul lunii
mai și începutul lunii iunie.
De asemenea, elevii s(au oprit pentru expl icatii si pentru identificarrea speciilor lemnoase
si ierboase, intalnite la locul excursiei. La orele de geografie au fost realizate tabele pentru
observațiile meteorologice cât și schița de hartă g eomorfologică a zonei studiate.
De asemenea, tot în orele de geografie la clasă, s(au analizat cu aplicație practică la
orizontul local și apropiat, informații privind poz iția geografică, substratul geologic, tipurile de
sol, condițiile climatice ale regiunii (temperatură , precipitații, etc.), rețeaua hidrografică a
regiunii, speciile lemnoase întâlnite în pădure etc .
Elemente de cultură și istorie în localitatea Strâm bu, comuna Chiuiești :
Parohia Strâmbu cuprinde doua sate : Strâmbu și Căș iel:
/xrhombus „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” sau „Biserica de pe deal”, cum îi spun localnicii.
(Ridicată în piatră în secolul XVII și „reînnoită”, în 1764, prin grija monahului înnobilat Filip
Pahomie Georgiu din Strîmbu (Filip Pachonius György – nobilis de Horgospatak, în opisurile
vremii), biserica se află pe noua listă a monumente lor istorice.

60

Iată imaginea monumentului uitat, aceast a nefiind încă inclus într(un circuit turistic, aș a
cum nici biserica veche din incinta Mănăstirii Căș iel, ctitorită de același Pahomie Georgiu, nu
este. Prin urmare, zona, în sine, este de tip B, ad ică de interes local, nu de „interes național”. Ca
să ajungem la biserica poziționată într(un loc exce pțional, a trebuit să trecem printr(un
simulacru de drum noroios și printre câteva mormint ele din cimitirul de pe deal.

61

Ne(a impresionat faptul că, oricine poate intra și ieși din edificiul neîncuiat, care m ai
păstrează în interior câteva icoane, inscripții și rămășițe din frescele care se încăpățânează să nu
se lase șterse de tot, deși există incontestabil e dificiul este tot mai deteriorat.

Biserica din deal este părăsită, cu o c ruce masivă sprijinită de perete, lucru care rezumă
un genocid cultural care se petrece sub ochii noștr i, dar plecăm cu convingerea că totuși acestea
sunt coordonatele viețuirii noastre pe aceste melea guri și mai ales că, că poporul nostru are încă
resurse dumnezeiești de trăire întru adevărata cred ință.
/xrhombus Masa moșilor în Biserica veche: (Astfel de mese erau nelipsite la bisericile vechi, fie
încadrate în corpulconstrucției, fie așezate alătur i de aceasta, cum este în cazul bisericii din
Strâmbu. Pe aceste mese se serveau celor săraci mân căruri de post la Joii Mari și de dulce la
Paști, și apoi se ospătau pe pajiște neamurile și p rietenii. Vorbim aici despre un cult al
strămoșilor, constând într(o ospătare a colectivită ții sătești, diferențiată în timp de masa săracilor ,
urmată de masa neamurilor. Cât privește pridvorul b isericii, acesta oferă un cadru admirabil
pentru creația artistică populară. Se observă că se înfrumusețau continuu, cu o măiestrie artistică

62
deosebită, atât stâlpii de susținere (fruntarul sau șezătorul de deasupra lor) cât și penele de
consolidare din unghiurile de îmbinare a acestora, din care s(au dezvoltat contrafișele arcadelor.
/xrhombus Clopotinița bisericii vechi ( În clopotniță se găsesc două clopote, primul est e din anul 1598
șiare pe el inscripția în limba latină „SPRES MEA E ST CRISVS”, iar al doilea , este de
dimensiuni mai mari, datând din anul 1921, la 23 iu lie, turnat la fabrica Oituz din București în
timpul preotului Tănase Georgiu. Cel de(al doilea c lopot se spune că a fost cumpărat în locul
altuia dispărut în perioada primului război mondial . Alte obiecte găsite în bisericuța veche ,
constituie urme certe de cultură materială, toate a cestea datând din secolul al XVI(lea și deși sunt
nouă vechi, și(au păstrat frumusețea de odiniară.
/xrhombus Biserica nouă ortodoxă, Strâmbu
/xrhombus Cruce de pe mormânt sec. XVII
Modalități de evaluare
Pe parcursul derulării proiectului, respec tiv a excursiilor tematice ale acestuia, se
evaluează tehnica de identificarea resurselor, sele ctarea și interpretarea lor, modul de organizare
a grupelorși de elaborare a concluziilor finale.
Consider că participarea directă a ele vilor la astfel de lecții, sensibilizarea acestora cu
informații și dovezi directe, palpabile referitoare la existența mărturiilor ce atestă trecutul nostru
pe aceste meleaguri le vor induce elevilor o mai bu nă înțelegere a istoriei și geografiei. Lumea în
care trăim nu a fost așa mereu cum o cunoaștem noi și de aceea este de datoria noastră, a
dascălilor, să le formăm elevilor o imagine corectă a trecutului nostru pe aceste plaiuri, să(i
facem să conștientizeze că fiecare dintre noi sunte m o verigă din șirul necontenit al vieții și avem
datoria de a transmite, la rândul nostru, moștenire a înaintașilor.
Indicatori de evaluare: feed(back(ul, aprecierile orale, aprecierile scris e, impresiile din partea
elevilor și profesorului implicați, fotografii real izate în timpul derulării activităților,
popularizarea portofoliilor în cadrul activităților educative.
Indicatorii de rezultat: rapoarte de autoevaluare, reportaje, jurnalul proie ctului, elaborarea unor
chestionare aplicate elevilor și a unor sondaje apl icate părinților, consolidarea conștiinței
păstrării identității naționale.
Autoevaluarea activităților din proiect s(a realizat periodic (atât în timpul cât și după
încheierea acțiunilor înteprinse), conform activită ților propuse, pe baza următoarelor metode:

63
observare directă, evaluare orală, scrisă, înregist rarea, captarea unor materiate video și audio cu
activitățile realizate, interviu, autoevaluare, apr ecieri verbale și scrise, revistă, mass(media, feed (
backul din partea elevilor și a profesorilor implic ați.
III.3. Repere istorice și geografice ale satului S trâmbu
Numele românesc al satului, este Strâmbu , conform Hotărârii Consiliului de Miniștri
nr.1138 din 1 august 1968, nume grafiat atât de dif erit în cursul timpului, lucru la care voi face
referire și în cele ce urmează. Satul Strâmbu, form at cel puțin pe la începutul veacului al XV(lea,
este menționat documentar în 1467, cu numele Horgo spataka, toponim unguresc însemnând,
într(o traducere liberă, „Pârâul strâmb” nume dat n u se știe când, dar care(l individualiza
geografic și toponimic. Potrivit tradiției, (dacă n u cumva unei confuzii sau erori) cei care au pus
bazele statornice ale așezării, specialiști în expl oatarea și prelucrarea lemnului din pădurile
imense ale locului, au dat noului lor sălaș aseme nător cursului de apă ce șerpuieste printre
bolovanii imenși pentru a(și face loc spre stăvilar ele cele largi ale câmpiei someșene.
Satul Strâmbu este o localitate din Transilvania s ituată în județul Cluj, care face parte din
comuna Chiuiești, situată la de nord de Cășeiu, la confluența râurilor Strâmbu și Sălătruc, aflată
la circa 30 de km nord(est de orașul Dej. Comuna Ch iuiești se învecinează deci cu comuna
clujeană Cășeiu și cu județele Sălaj, Maramureș și Bistrița(Năsăud, cuprinzând așezările cele mai
nordice ale județului Cluj, având o suprafață total ă de 112,51 km².
Satele componente ale comunei din punct de vedere geografic sunt situate în văile sudice
ale masivului Culmea Breaza (V. Strâmbu, V. Măgoaja , V. Negrilești) la o distanță de peste 80
de km față de reședința de județ. Primele documente care fac referire la Chiuiești (maghiară
Pecsetszeg) datează din anul 1467.
Fig.1………………………………………………………………………………………………

64

Documentele care atestă existența satul ui Strâmbu, datează din anul 1588. În această
perioadă, principele Ardealului Bathory Sigismund ș i(a donat voievodatul de aici, nobilului
Vaida György din Chiuiești și urmașilor lui, care p e propria cheltuială a populat locul numit
Strâmbu, de pe teritoriul Chiuieștilor și cu aceast ă ocazie l(a și anexat Camerei Dejului.
Locuitorii satului Strâmbu sunt români și mulți dintre aceștia au populat cele două cătun e
din apropiere: cel de peste deal, căci era foarte m are distanța de la locuința din Strâmbu până la
terenurile pe care trebuiau să le lucreze: Huta , răspândit pe câțiva kilometri, cât și satul Cășiel ,
unde se găsește mănăstirea de maici Cășiel(Strâmbu, desființată în anul 1954 și reînființată după
1990, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” ( înainte exista aici o mănăstire greco(orientală de
călugări, pe care episcopul Pataki a dărâmat(o, în locul ei găsindu(se o biserică edificată în anul
1764 cu cheltuială personală a lui Filip Pachonius Jurj, nobil de Tekerespathak (Strâmbu).
În ceea ce privește secolul XX, se impun a fi consemnate evenimentele zguduitoare pentru
lumea satului: cele două războaie mondiale, ocupați a străină și colectivizarea, cu consecințele lor
specifice.
La începutul secolului se mai înregist rau încă reminiscențe feudale în relațiile
economice și sociale ale satului. Autoritățile magh iare acționau sub impulsul unui naționalism
extremist în armată, administrație și școli. La izb ucnirea primului război mondial, în 1914,
mobilizarea bărbaților spre apărarea granițelor țăr ii a dat o grea lovitură dată familiilor, mai ales
asupra celor numeroase, cu nevoi multiple. Au exist at bineînțeles și bărbați care nu s(au
prezentat la mobilizare și care au trăit prin pădur i, în locuri numai de ei știute, unde jandarmii nu
îndrăzneau să intre prea adânc.

65
Urmează perioada împroprietăririlor ( 1922), situația fiind foarte complicată datorită
despăgubirilor pretinse de grofii și nobilii maghia ri.
Al doilea război mondial a mobilizat forța de muncă din sat. În acea perioadă, au luat
drumul războiului importante cantități de alimente, de animale, numeroase bunuri ale oamenilor.
S(a pus chiar problema construirii unui drum spre T ârgu Lăpuș, dar s(au opus sătenii de frica
expunerii lor prea mari la pericolului iminent al r ăzboiului. Trebuie spus, de asemenea, că sărăcia
s(a amplificat.
La 30 august 1940 are loc marea tragedi e a sfâșierii României. S(a semnat cedarea de
către Ungaria a nordului Transilvaniei, zonă în car e intra și Chiuieștiul, respective satul Strâmbu.
Sătenii din Strâmbu și din celelalte zone trebuiau să aleagă între familia și vatra strămoșească sau
retragerea în vechiul regat, ori în sudul Transilva niei, dar oricum nu puteau să meargă la casele
lor. A venit armata, apoi administrația hortistă. O amenii s(au retras cât mai departe de autorități,
iar unii au trecut în zona neocupată. S(au organiza t prestații pentru tăiatul și transportul masiv de
lemne. Se inspectau gospodăriile țăranilor, cereale le acestora erau confiscate, lăsându(i familiei
respective doar o mică parte. Mulți oameni ascundea u ceea ce au avut, expunându(se astfel la
mare risc față de legile marțiale în vigoare, în co ndiții de război. Tinerii erau înrolați obligatoriu
în formațiunea paramilitară Levente, unde se făceau exerciții militare și se întreținea o acerbă
propagandă antiromânească. Unii dintre aceștia erau duși în munți, în tabere de muncă
extenuantă.
În primăvara anului 1943 armata germană a ocupat satul și multe case, mai ales cele
aproape de drum, au întins o mulțime de telefoane, dar nu se prea țineau în contact cu țăranii
direct, ci numai cu administrația maghiară. Nemții au înființat chiar și un lagăr de prizonieri ruși
lângă Cășei, la Valea Boilor. Pentru a le asigura h rana i(au dat pe ruși în gospodăriile mai
înstărite la lucru sub supraveghere. Mulți dintre r uși proveneau dintre țărani. În primii ani de
ocupație, evreii erau în bune relații cu autorități le, mulți dintre ei fiind cunoscători ai limbii
maghiare. La sfârșitul lunii mai 1944, o mulțime de honvezi i(au adunat pe cei 180 evrei la
școală, apoi noaptea i(au adus cu carele în Dej, în pădurea Bunger. După război s(au mai întors
în Chiuiești doar câțiva evrei, dar numai în vizită , niciunul stabilindu(se în sat.
În vara anului 1944 s(au făcut rechiz iții de tot felul. Hortiștii manifestau dușmănie fa ță
de români. Pădurile au început să se umple de parti zani, țărani, parțial înarmați. La începutul

66
lunii decembrie 1944 armata germană se retrăsese de ja de pe Valea Chiuieștiului, iar
administrația maghiară aduna cai, căruțe, pentru a duce tot ce putea. Acesția încercau să(i
intimideze pe români pentru a duce cât mai multe bu nuri, ba chiar treceau la amenințări, dar
românii prindeau curaj.
În a doua decadă a lunii octombrie 1944 , pe Valea Strâmbului au apărut avangărzile
armatei sovietice, care făceau diferite semne pe po rți, pe garduri. Soldații siluiau fără milă,
jefuiau alimentele oamenilor, ucideau chiaburii. Fa milii întregi s(au retras în pădure de frica
bolșevicilor. Treptat, cei refugiați în păduri au revenit la casele lor, pentru a forma gărzi
patriotice de apărare. Se asociau două(trei familii și predau câte o vacă, căci era nevoie de hrană
serioasă pentru sprijinirea frontului. Războiul con tinua în Vest. Cei luați prizonieri la anglo(
americani au venit curând acasă. Cei care au căzut în mâna aliaților ruși s(au întors în patrie în
anul 1948.
În 1953 în dosarul militar trebuia neapărat să specifici dacă ai avut pe cineva în
familiile care să lupte pe frontul antisovietic. Și acum găsim în satul Strâmbu oameni bătrâni care
nu au putut șterge din memorie clipele acestea teri fiante, fie că le(au trăit pe propria lor piele, fi e
că le(au fost povestite, aceștia făcându(și o adevă rată pasiune în a relata tinerilor și celor dornici
să(i asculte despre evenimentele din armată.
În acele vremuri o popularitate extraordinară avea în sat Partidul Na țional
Țărănesc condus de Iuliu Maniu, în vreme ce comuniș tii (conduși de Petru Groza ( Președintele
Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Po pulare Române) erau percepuți ca niște
oameni fără frică de lege, care îi punea pe indiviz i la cazan și le lua cu forța averea , mai cu
seamă pământul, pentru colhoz, aceștia din urmă chi nuindu(i foarte mult pe chiuieșteni. După
detronarea regelui s(a început o amplă campanie ant imonarhică, mai ales printre elevi. Au mai
multe alte momente tensionante, dar mă voi opri acu m și asupra Colectivizării, așa cum s(a
răsfrânt asupra satului Strâmbu, mărturii certe găs ind în ziarul Someșul din 1960. Se spune aici
că odinioară, Strâmbu era un sat înapoiat, iar oame nii de aici trăiau în mizerie și întuneric.
Analfabetismul, mizeria și sărăcia au fo st șterse pentru totdeauna din viața strâmbenilor
doar în anii luminoși ai regimului democrat popular . Ei și(au unit pământurile în cadrul unei
întovărășiri agro(zootehnice, unde au acumulat expe riență și s(au obișnuit să lucreze în comun,
astfel înscriindu(se în gospodăria colectivă, care a fost inaugurată pe 18 decembrie 1960.

67
Perioada colectivizării și a comunism ului a schimbat în rău mentalitatea strâmbenilor și
a satului, în general. CAP(ul, sub conducerea unor oameni incapabili și deloc gospodari, a
început să transforme dealurile într(o zonă agricol ă profitabilă. Și acum Mărie a Șușterului în
vârsta de 89 de ani, una dintre persoanele pe care le(am intervievat, își amintește de acea
perioadă cu groază. Au fost împroprietăriți oameni fără căpătâi în detrimentul celor care dețineau
pământul.
S(au confiscat pădurile, animalele, din doleanța prost înțeleasă de egalizare. A fost
neplăcut pentru săteni să se vadă umiliți de câțiva oameni de(ai lor care au ajuns mici șefi. Firea
docilă a țăranilor a făcut posibil traiul în aceste condiții. În această perioadă foarte mulți tineri au
plecat în căutarea unui loc de muncă, în special la oraș. Banii trimiși familiilor au reprezentat un
ajutor decisiv. Din munca câmpului era greu de trăi t pentru țăranii cinstiți, pentru că pământul
era mai mult în slujba CAP(ului. Evenimentele din 1 989 au adus în sat un fel de eliberare, un fel
de libertate, de sub jugul comunismului. Țăranii s( au trezit în fața ocaziei de a(și recupera
pământule, animalele, bunurile. Mulți au ezitat să( și ia înapoi ce le(a fost confiscat odată,
neavând încredere în noile autorități. A fost un ha os toată încercarea de a reconstitui parcelele
fiecărui țăran, creându(se o adevărată goană pentru pământ.
După 1989 nu au mai avut loc schimbări , strâmbenii nu aveau decât o singură doleanță,
aceea de a(și recupera în totalitate pământul confi scat. Astfel, s(au refăcut gospodăriile, s(au
întors unii în sat povestește Domnica Vaida în vârs tă de 81 de ani, cu gândul serios de a se apuca
serios de agricultură, dezamăgindu(i ce e drept sta tul, care nu le(a acordat niciun sprijin, lăsându(
i să se descurce cum or putea. În prezent domină în Strâmbu liniștea, semn că apele tulburi ale
tristeții, ale restriștii și ale suferințelor de od inioară au trecut, „ împlântându(se”acum, după atâț ia
ani, mirabila sămânță a onestității, simplității și candorii oamenilor locului. Strâmbenii, săraci în
adevăratul sens al cuvântului, dar păstrându(și cre dința și bunul simț, au o anumită seninătate și
conformare cu un trai greu, de azi pe mâine, sunt d e naționalitate exclusiv românească; așa cum
erau și în 1766, când apăreau la acea vreme înregis trați 60 de bărbați și 60 de femei, aparținând
ortodocșilor.

68

Fig. 2………………………………………………………………………………………..

Ei se ocupau cu agricultura, cu creșt erea vitelor și comerțul, chiar și cu cioplitul
pietrelor de moară. Multe din uneltele lor au rămas în general rudimentare, asta face dificilă
munca de care depinde traiul acestor oameni.
Trebuie de asemenea menționat că popu lația din Strâmbu este îmbătrânită și că puțini
tineri se stabilesc în sat și își fac un rost. Cei rămași întâlnindu(se la barul din sat, unde discote ca
foarte modernă, de curând amenajată, și terasa, au luat locul șezătorilor de odinioară, semn că
lumea s(a schimbat, și că tinde să fie în pas cu mo da, cu aspirațiile urbane. Doar cei care se
ocupă de creșterea animalelor își permit să(și lege destinul de satul natal. Mulți au plecat de aici
în străinătate pentru a(și găsi un loc de muncă, pe ntru a se împlini ca oameni, trimițând din când
în când câte un pachețel rudelor din sat. Viața soc ială este practic inexistentă. Nu se întâmplă mai
nimic. Interesant că, spre deosebire de unele sate de la șes, unde se găsesc lavițe pe la poartă,
pentru a se așeza și a mai povesti câte una, alta, strâmbenii nu prea au timp de așa ceva,
considerând acest tabiet al unora, o pierdere de vr eme, căci zic ei: „după ce(i muri, tăt îi povesti”
( badea Georgiu, 75 de ani).

Fig.3. ……………………………………………………………………………………………..

69

Majoritatea gospodarilor sunt foarte o cupați cu diversele munci gospodărești, îngrijirea
animalelor acasă sau la câmp și cu muncile agricole de bază. Vara, la căminul cultural din
Strâmbu, se mai face câte o nuntă, doar acest obice i de trecere mai tulbură, din când în când
liniștea satului. Atunci, existențele individuale s unt întrerupte pentru puțină vreme. Ele se
consumă, cu grabă și cu puțin folos. Strâmbenii ști u doar că pământul trebuie lucrat; nu au timp
să observe că viața trebuie trăită, dar oricât de o cupați ar fi, dacă cineva le trece pragul casei, îș i
lasă lucrul deoparte și te poftesc înăuntru și stau cu oaspetele minute bune să vorbească,
răspunzând la orice întrebare adresată. Aproape la fiecare casă te întâmpină în poartă sau în
ogradă câte o cruce de lemn sau de fier cu câte un Mântuit or răstignit, semn că oamenii locului,
sunt foarte credincioși și cu frică de Dumnezeu.
Deși o zonă încântătoare, cu dealuri, pă duri, lucruri pe care le observă orice străin, cei din
sat nu au timp să observe și să admire aceste frumu seți, căci strâmbenii sunt prea ocupați, viața
lor fiind un efort continuu pentru ziua de mâine. A stel, pare ca nimic nu tulbură felul de a fi al
strâmbenilor, nici nașterile, nici nunțile, nici în mormântările, nici muncile agricole. Toate
acestea nu fac decât să le reamintească gospodarilo r că sunt o comunitate foarte bine închegată,
că bucuriile și necazurile trebuie împărtășite.

Fig.4. ……………………………………………………… ………………………………………

70

În jurul satului Chiuiești care se înși ră 6 km pe lângă șoseaua județeană Sălătruc(
Măgoaja și 4 km pe Valea Strâmbului, împărțindu(se practic în două mari sectoare: centrul și
vestul satului în Popeni și Valea Strâmbului, numit ă tradițional și Chepeteni (căpitani, moșia
conducătorului), gravitează geografic, economic și demografic satele (în ordinea nord(est(sud(
vest) : Măgoaja, Strâmbu, Valea Cășielului, Huta, D osu(Bricii și Valea lui Opriș , ultimele două
sate, apărute numai în decursul secolelor XIX(XX. C entrul Chiuieștului este situat la 20 km nord
de municipiul Dej și la 80 km nord(est de municipiu l Cluj(Napoca. Hotarul satelor este delimitat
de Dealurile Ciceului, dealuri înalte și parțial îm pădurite „ca o prelungire a munților Țibleșului
din județul Maramureș, pentru limita nordică a bazi nului someșan, precum și de o deschidere de
tip defileu în nord”.
După cum se vede, comuna Chiuiești se înca drează în zona Dealurilor Ciceului, iar în
limita de nord se află Culmea Breaza (974 m), gaură deluroasă înaltă, cuprinde vârful Aruncașul
(788 m), Arțărișul (803 m), Alunișul (933 m).

71

Fig 5………………………………………………………………………………………………

III.4. Relieful și vegetația localității Strâmbu.
Trăsătura caracteristică a cadrului na tural o constituie predominant relieful deluros.
Relieful reprezintă un grad mare de fragmentare pe orizontală și are altitudini care scad de la
nord la sud. La baza versanților și în terasa de lu ncă predomină materialele acumulative ( pietriș,
nisip, mâluri).
Astfel, datele climatice evidențiază că teritoriul comunei Chiuiești, respectiv ale
localității Strâmbu, are un climat temperat cu iern i nu prea blânde, bogate în general, în
precipitații, propice dezvoltării așezărilor de aic i. La acestea se adaugă condițiile excelente ale
cadrului natural, cu forme de relief de altitudine medie , cu o geomorfologie și geologie a solului
care a creat la suprafață numeroase terase pe malu rile râurilor și lunci care favorizează
activitățile economice. În plus, pe teritoriul comu nei întâlnim o vegetație extrem de bogată, plină
cu foarte multe animale specifice acestei zone geog rafice.
Rețeaua hidrografică
Este reprezentată de Valea Sălătrucului cu afluenți i: Valea Măgojii și Valea Strîmbului.
Clima

72
Temperatura medie anuală în comuna Chiu iești este de aproximativ 7,20 C prezintă
variații lunare, anotimpuale și anuale.
Vegetație
Vegetația zonală este reprezentată de p ăduri de foioase în principal și pâlcuri de rășinoa se
pe versanții nordici ale culmilor mai înalte. Cu su te de ani în urmă stejarul acoperea cea mai
mare parte a dealurilor, însă după 1960 a fost defr ișat, ocupând în prezent suprafețe limitate.
Fauna
Fauna este reprezentată de animale car acteristice zonei de interferență între dealuri și
munte.În păduri întâlnim animale de interes cineget ic și anume; mistrețul, căprioara, iepurele,
vulpea, viezurele, lupul, veverița, ursul brun etc. Se întâlneasc numeroase specii de păsări cum ar
fi; gaița, privighetoarea, ciocănitoarea, vrabia, p ițigoiul, potârnichea.
Solurile
Răspândite sunt solurile brune de pădu re și brune podzolice a căror geneză este legată de
existența pădurilor de foioase soluri care, în bună parte, arată semne de „ îmbătrânirea” prin
deschiderea la culoare a orizontului de humus, ceia ce determină podzolirea lor.
Solurile aluviale sunt soluri ozonale, ele ocupând suprafețele din cuprinsul luncii Sălătrucului.
Resursele naturale specifice acestei comune sunt resursele de vegetație reprezentate din
păduri, pășuni și fînețe naturale.
Toate aceste elemente se află într(o strânsă interdependentă, formând “natura mamă” și
cadrul de viață pentru tot ce “mișcă(n țară” și pe planeta albastră. Particularitățile lor vor ieși în
evidență pe parcursul abordărilor prin prisma cunos cătorului și analistului prezent în fiecare
dintre noi în momentele evaluărilor bazate pe docum entare și logică.
Datele din documentele cercetate(cel e mai importante si mai semnificative documente
privind originea satului, privind și evoluția sa în timp, se găsesc în arhivele maghiare existente la
Budapesta)și arată că satul a fost întemeiat în anu l 1588.
Satele componente ale comunei din punct de vedere geografic sunt situate în văile sudice
ale masivului Culmea Breaza (V. Strâmbu, V. Măgoaja , V. Negrilești) la o distanță de peste 80
de km față de reședința de județ, așa cum spuneam. Primele documente care fac referire la
Chiuiești (maghiară Pecsetszeg) datează din anul 14 67.

73
Denumirea satului Strâmbu , cel care constituie subiectul de cercetare al luc rării de față,
a variat de(a lungul timpului. Astfel, în 1588 se n umea Horgaspathak, în 1607 își schimbă
denumirea în Tekerespatak, în 1608 apare sub numele de Horgospathak, în 1831 sub cea de
Horgospataka, în traducere "Pârâul Strâmb", Strâmbu . În privința părților de hotar ale satului, așa
cum apar ele în anul 1864, acestea sunt:
I. Partea Niemți : La Topile, Coasta Jederii, Gura Vălcelii Iederii, Dâmbu Părului, La
Toderei, La Colibe, La Podu Stanchi pe Neamț, Pe De alu Tisii, Fundu Vălcelii Iederii, Fața
Iederii, Dâmbu Rușilor, La Teur, Sub Dâmbu Rușilor, Dâmbu Morii.
II. Partea Măgurii : Fața Ursului, Poieni, La Poiana, Spre Hodobana, L a Jezuri, La Groapa
Rotului, Sub Deal, Valea Tomi, La Podu Țarinii, Pe Optime, În Braniște La Dosu Aluniș, La
Dâmbu Lupului, Coasta Coroneștilor, Dâmbu Petrii, V alea Alunișului, La Aluniș.
III. Partea Arad: Valea cu Cordis, Poienița, Costenuși, La Arad, Dâmbu Bokșii, Vâlceaua
Aradului, Păducel, La Dâmburi, Dosu Păducelului, Fa ța Dealului, La Secătura, La Plopi, Groapa
cu Cireși.
IV. Partea Loze: Fundu Purcăretului, Pe Deal, Loze, Sub Groapele Pa nii, Dâmbu Ranti, La
Mănăstire, La Valea Rantii, Pe Deal, Secătura lui D umnezeu, Pe Moine, Rumpe Capu;
V. Partea Fețe: Dâmbu Rantii, Brașov, Fețe, La stâni, La Rupturi, Săcătura Banciului, La
Arie, La Săcătura, Iletur, Neamț.
Localitatea e situată pe un teren înch is, între dealuri înalte, într(o vale îngustă, stră bătută
fiind de Valea Strâmbului, care după ce face mai mu lte cotituri, se unește la Chiuiești cu Valea
Măgojii și Valea Cășeielului. În partea nordică a h otarului localității există un deal pe care
oamenii locului îl numesc prin tradiție „Calea Canc iului”. Această culme este și granița dintre
județele Cluj și Maramureș, iar Canciul, numită ast ăzi Dumbrăveni, care aparține de județul
Bistrița(Năsăud, este vecin în partea de sud cu sat ul Strâmbu . Odinioară , prin 1857 Strâmbu era
o comună ce aparținea Plășii Lăpușului(Unguresc, ia r mai înainte de 1848 Plășii Reteag.
III.5. Identitatea comunității strâmbene reflectată prin cultura populară.
III.5.1. Portul popular strâmbean
Portul popular, obiceiurile, meșteșugur ile și activitățile tradiționale, patrimoniul
vernacular constituie elementele etnografice ce ref lectă identitatea comunității strâmbene. La
baza reflecțiilor de natură etnografică au stat Atl asul etnografic român, monografii etnografice,

74
dar și date colectate din teren. Portul popular, al tădată motiv de mândrie, este astăzi, și pe
teritoriul arealului investigat, din ce în ce mai p uțin purtat. Localitatea Strâmbu este una dintre
puținele localități unde se manifestă tendințe ușo are de revigorare a portului popular.
Atestări privind portul tradițional din Strâmbu nu prea se găsesc, decât făcând anumite asemănări
cu bazinul etnografic al Lăpușului. Evoluând în tim p, cu păstrarea unei structuri de bază,
costumul popular tradițional a supraviețuit în Strâ mbu, în epoca industrializării forțate (1960(
1965), până astăzi.
Atât costumul bărbătesc, cât și cel fem eiesc au niște frumuseți aparte, prin care se disti ng
de alte porturi populare. Astfel, îmbrăcămintea băr bătească, se compunea din ciorapi, țundră ,
cușmă, pălărie, opinci, iar vara din cămașă de pânz ă, izmene, curea de piele și pălărie de paie.
Portul popular masculin este asemănător celui de pe întreg cuprinsul părții nordice a
Transilvaniei, din zona etnografică a Țării Lăpușul ui, puținele deosebiri fiind date de cromatică
sau motivele decorative. Acesta a fost mult mai sim plu și mai robust decât al femeilor, cu care
avea de altfel și multe elemente comune. Băieții se tundeau, nu era voie să poarte plete.
Costumul bărbătesc se compunea din: clopul cu zgărd uță, cămașă, izmene, brâu și cioreci.
Clopul cu zgărduță era confecționat din paie de grâ u și împodobit cu panglici de mărgele numite
zgărduțe, ce se purtau numai la sărbători; în rest se purta pălăria simplă fără panglici. Zgărduța
era făcută în secret de fata iubită. Unii feciori p urtau la pălărie flori naturale sau pene de păun.
Unii mai, măreți, purtau pălăria pe o ureche. Iarna se purta căciula din blană de miel, încrețită,
neagră cu căptușeală albă.
Cămașa bărbătească era confecționată ma nual din pânză de in și cânepă brodată cu
motive tradiționale de culoare neagră. Ornamentația este mai puțin bogată decât la cămașa
femeiască, fiind brodată pe guler, la umeri, pe pie pt și la terminația mânecilor. Aceasta avea un
guler tare și pumnișel la mână fără alte ornamente, este largă simplă și lungă, putându(se purta
liberă, peste izmene, încinsă cu o centură de piele de tip militar sau cu o curea lată, ca în vechime
(chimir). Unii bărbați mai purtau și laibăr, un fel de vestă pe corp, fără mâneci, cu mici buzunare,
cusut de mână sau la mașină.Izmenele erau pantaloni i de vară care erau largi, fixate cu un șnur
sub cămașă.Se purtau dezlegate sau legate cu curele speciale sub genunchi peste încălțăminte pe
gambă, în clini specifici din același material ca ș i cămașa.

75
Brâul ( țesut în război, încinge mijloc ul bărbatului peste cămașă. Cei mai înstăriți purta u
în locul brâului, chimir confecționat din piele și ornamentat cu cusături sau împletituri din fâșii
de piele, iar în unele cazuri, brodat cu mărgele.
Cioarecii erau un element vestimentar specific bărbaților. Aceștia erau niște pantaloni
strâmți, pe picior, confecționați din pănurăalbă, p e care îi purtau iarna. Atât de croitul, cât și de
cusutul lor se ocupau bărbații. Pe cusătura exterio ară se punea o bentiță neagră sau albastră din
postav, ca ornament. Ciorecii erau prevăzuți cu buz unare laterale și fixați cu curea îngustă, iar în
partea de jos cu manșete. Partea de jos a cămășii e ra introdusă în cioareci. Am să mă opresc
acum asupra costumului popular femeiesc, specific s atului Strâmbu. Fetele purtau părul prins în
cozi (plete) cu cosițe până la căsătorie, după care era obligatoriu să(și facă un conciu (un coc) în
partea occipitală a capului. În caz de vreo înmormâ ntare în familie, acestea trebuiau să(și poarte
pletele despletite. Femeile purtau două șorțuri (za die, catrință), iar pe cap întotdeauna năframă.
Păstrează elemente străvechi ale portului românesc, ca de exemplu cămașa dacică, încrețită la
gât.
Femeile purtau năframa legată la cea fă, descoperind fața la tinere (fetele puteau umbla
și cu capul descoperit ) ori legată sul pe sub băr bie la femeile mai în vârstă, fiind confecționată
din bumbac sau lână , cu unele forme brodate la bor duri sau țesute. Năframa era neagră sau gri,
dar niciodată albă sau în culori țipătoare. Se pute a cumpăra și de la târg.
Zgărduța era făcută de fete prin coaserea de mărgel e colorate, în diferite forme geometrice pe o
bentiță.Era un ornament de nădejde purtat la gât de fetele necăsătorite.
Cămașa, bogat ornamentată cu motive geometrice, florale, era lucrată pe pânză țesută
în casă (în stative, din pânză, cânepă, in sau ames tecată cu bumbac).Ornamentele dispuse pe
“stani” si mâneci, erau lucrate cu “lâniță” sau “ar nici”, într(o singură culoare, în două sau mai
multe culori, în funcție de vârsta femeii ce urma s ă o poarte. Cămașa era încrețită la gât și la
mâini în mijlocul antebrațului și se termina la mân eci cu dantelă (cu fodori). Era foarte largă la
bust pentru a intra în cingătoarea poalelor. Pentru croitul ei se pretindea să faci ucenicie pe lângă
femeile cu experiență, ceea ce constituia multă măi estrie era brodatul gulerului, a pieptului și
pumnișelului cu forme geometrice și florale diferit e. Se îmbrăca peste cap, avea o gură a cămășii,
în față și se încheia cu chetori de ață tare de cân epă (spăgmă , cu ciucuri mici).

76
Peste cămașă se purta pieptarul cu c unună confecționat din piele de ied sau miel, din
piele tăbăcită, croită, cusută și ornamentată. Cunu na era cusută cu fire de bumbac colorate fitău
și în privința formelor , se aplicau cele florale, încadrate în chenar geometric. Acesta constituia
mândria fetelor de măritat, fie la joc, fie la bise rică.
Uneori, în loc de pieptar se purta u n jerseu din fir de lână croșetat cu două sau mai
multe ace, cu forme foarte frumoase. Acestea erau f oarte practice și călduroase. Poalele ,
ornamentate doar în partea de jos, respecta același model cu cel al cămașii. Acestea erau ca o
fustă, largi cu clini călcați sub pernă, fără ornam ente deosebite, cu un sistem de susținere cu ață,
zisă și brăcinar. Pentru a nu se vedea acesta din u rmă, se purta un brâu lat de 8(10 cm, țesut în
modele multicolore.Clinul poalelor era repartizat u niform în spate la fete care nu purtau zadie
dinapoi și se adunau la nevestele cu zadii.
Peste poale se purta un șorț țesut în război din lână sau zadie din față de bumbac,
cumpărat de la prăvălie sau din târg. Era brodat pe margine cu diferite forme. Zadia și șorțul se
fixau la brâu cu frâmbdii, un fel de ațe late de 1( 2 cm colorate împletite sau țesute cu un
dispozitiv special Zadia este piesa vestimentară ca re se îmbrăca peste poale și care acoperea
trupul de la brâu în jos.
Aceasta era țesută în război din fi re de lână , vopsite în culori de mov sau
negru.Ornamentată cu dantelă și motive florale în p artea de jos. O piesă vestimentară foarte
importantă a îmbrăcămintei femeiești era și zadia d inapoi. Aceasta era țesută în război din fire de
lână, eventual vopsite discret . Aceasta începea să fie purtată imediat după căsătorie. Se mai
întâmpla ca vreo fată, pe ascuns să o îmbrace, înai nte de căsătorie, dar se spune că aducea
ghinion. Un alt element vestimentar foarte importan t era și căputul, pe care femeile îl purtau
iarna. Acesta era foarte aspru pe dinafară , dar fo arte călduros, înăuntru, avea două buzunare,
fiind cusut și el la războiul de țesut cu multă pri cepere și migală și împodobit cu modele simple.
Femeile, mai obișnuiau să(și pună merindele într(o straiță de lână, țesută în forme specifice
satului. Din același material se făceau și desagii, care erau purtați în spate.
Cât privește încălțămintea femeilor și bărbaților, trebuie spus că aceștia își înfășura u
picioarele într(o bucată de pânză de cânepă vara și de lână ( pănură) iarna, numite obiele, în așa
fel încât pânza, pănura să fie dublă. Mai foloseau și opincile. În jurul gambei se înfășura celălalt
capăt al obielei și se fixau cu ațe late cusute spe cial și dispuse în spirală. Peste ațe erau curele.

77
Bărbații mai aveau și o pereche de cizme pe care le țineau în ladă, numai pentru ocazii speciale.
Pentru tineri se confecționau ghete, cisme și bocan ci de tip militar ( așa numiții jumătăți –
pantofi cu berete).
Strâmbenii își mai confecționau și un veston larg din pănură neagră, pe care îl coseau c u
mâna, cu guler îngust, fără ornamente , numai cu un buzunar interior, numit și friș. De asemenea
din mâinile lor dibace mai ieșea și zeica, un vesto n de inspirație militară, pliat pe corp, prevăzut
cu cel puțin patru buzunare aplicate, guler și reve r lat, cu forme geometrice ornamentale.
Croitorii meseriași își făceau și sumane, un fel de palton, purtat la sărbători, prevăzut cu clini
exteriori, uneori vopsit cu cerneală neagră obținut ă prin fierberea coajei de arin. Și astăzi vezi pe
ulițele satului, la zile de sărbătoare ce e drept, femei și bărbați, alături de tineret că mai poartă
încă portul tradițional cu care se mândresc, ceea c e înseamnă așa cum am mai spus, că
veștmintele făcute cu multă sudoare de cei pricepuț i, sunt și astăzi , mărturii certe ale vremurilor
de odinioară.
Astazi ,costumul popular se confectioneaz a cu panza din comerț, dar ornamentele florale
sunt cusute manual și zadia sau șorțul se țes încă în război. Manual se confecționează și
zgardutele , purtate de fete la gat si de baieti la pălărie. Și brâul cu mărgele se confecționează tot
manual.
Costumul popular se mai îmbracă, azi, de Rusalii, de hramul bisericii (Sfințenia) , la jocu l
din sat (jocul la șură) și la colindat ( un port aparte).

78

III.5.2. Obiceiurile din Strâmbu, comuna Chiuiești.
Obiceiurile, un alt reper identitar, tr ădează o înstrăinare a locuitorilor până la negare a
acestora, păstrându(se doar cele legate de evenimen tele majore de peste an (nunta , priveghi,
înstruțarea porților, masurisul oilor ,umblatul cu piezul in ajunul Craciunului,Colindatul, Irozii,
Steaua sau tiralecsa de Boboteaza), foarte multe di ntre cele existente odinioară fiind practicate
restrictiv și ocazional sau au dispărut complet. To tuși gradul de conservare al obiceiurilor este
mai ridicat în așezările din această zonă a Chiuieș tiului, chiar dacă se resimt și influențele
moderne. Dincolo de activitățile agricole tradițion ale specifice întregului spațiu rural românesc
(agricultura tradițională, păstoritul, pomicultura, morăritul, țesutul, prelucrarea lemnului), se
remarcă prelucrarea pietrei de moară, activitate în concordanță cu resursele locale existente.
Am aflat că, pe lângă funcția econom ică a localității Strâmbu, clar dimensionată în
perioada habsburgică și socialistă, morile aveau un puternic rol socializator, identitar, constituind
un prilej de reuniune a tinerilor.La nivelul gospod ăriei, al elementelor din interiorul acesteia sau
a împrejmuirilor pe care le are, se remarcă un numă r restrâns de gospodării tradiționale, dar cu
un procent în creștere a caselor ce păstrează din c e în ce mai puțin din specificitățile locului,
modificări survenite în contextul îmbătrânirii loca lităților rurale și justificate totodată prin
creșterea confortului și apariția elementelor moder ne în cazul populației mature și tinere.
Diversitatea și multitudinea reperelor identitare s trâmbene, continuitatea unor activități
tradiționale și a unor meșteri iscusiți sunt minimi zate ca avantaje datorită stării avansate
dedegradare a gospodăriilor și instalațiilor tradiț ionale, a inițiativelor antreprenoriale redusede
valorificare a patrimoniului vernacular, dar și de un interes scăzut privind valorificareaacestuia
de către locuitori și autorități. Orice inițiativă de revigorare a moștenirii material și spirituale a

79
locuitorilor din Strâmbu, inclusiv prin adaptarea u nor modele debune practici naționale sau
internaționale, ar trebui încurajată atât de factor ii de decizieresponsabili cât și însușită de idei d e
start(up de reprezentanți întreprinzători ai comuni tăților locale.
Casele, ca adăpost strict necesar contra intemperiilor și loc de desfășurare a unor ocupați i
specifice, are un trecut foarte interesant în acest sat, de care mă ocup în lucrarea de față. Tipurile
inițiale ale acestor adăposturi au apărut pe primel e trepte ale dezvoltării sociale, urmând în
decursul timpurilor să se îmbunătățească, sub impul sul cerințelor generale de a oferi o mai bună
găzduire indivizilor și un spațiu, pe măsură de con fortabil pentru desfășurarea activităților
casnice.În Strâmbu odinioară, casele erau construit e din bârne de lemn și aveau câte un acoperiș
înalt din paie bătute, construcția gospodărească mo ntându(se în așa fel încât șura să fie la mijloc,
de cele două laturi ale ei fiind lipite grajdurile. Se cuvine a fi spus că aceste gospodării ale
sătenilor se compuneau din: casă, grajd, staul, cot ețe pentru păsări și animale, hleburi, dar și
acareturi, bineînțeles, cum e și firesc după posibi litatea materială a fiecăruia, depinzând bunăoară
și de perioada istorică în care au fost construite. Cei care aveau nevoie foarte repede de o casă în
care să locuiască înjghebau în grabă o colibă din n uiele, o lipeau cu pământ, puneau și lemn mai
solid, peste care turnau un strat gros de pământ, d e glii, cu efect contra frigului.
Valea Strâmbului conține destul bol ovăniș, perfect pentru o construcție masivă și
durabilă, dar acest material de construcție nu pute a fi folosit de săteni înainte de veacul al XX(lea
când se iveau pe scena lumii rurale speranțele, lum inarea tabieturilor, alte contururi noi ale
obiectelor, întrucât în Strâmbu, au existat timpuri tulburi, când românilor li se puneau diferite
interdicții. Cele mai vechi case arată că adăpostur ile monocelulare, foarte frecvente în perioada
prefeudală și feudală timpurie, au fost curând într egite cu încăperi destinate păstrării alimentelor,
a uneltelor, foarte scumpe pe atunci, deoarece fier ul era foarte greu de procurat, și zona nu oferea
decât pietriș și lemn din belșug.
Până în secolul al XX, principalul mat erial din care își făceau casa strâmbenii, era
lemnul, pădurile erau foarte ofertante, în acest se ns, era mai des întrebuințat lemnul de stejar,
care se cioplea, se fasona, se încresta, pe scurt s e utiliza în așa fel încât să fie adecvat nevoilor
oamenilor, dar se mai folosea de asemenea și lemnul supus acțiunii distructive a apei sau focului.
Acoperișul din paie ori șindrilă era expus scânteil or corlanului, ale focului din vatră ori
fulgerului, ori neglijențelor gospodarilor. Fiind f ăcute în grabă, nu erau foarte trainice. Durata

80
unei astfel de construcții, nu depășea mai mult de două generații. Majoritatea caselor erau de tip
iobăgesc, construite din bârne din lemn cât peretel e de lungi, în cruce la colțuri (chetori), fără
stâlpi de susținere și cuie de lemn. Bârnele se eta nșau cu mușchi. Partea exterioară a bârnelor
păstra forma cilindrică a copacului și era netencui tă. Partea interioară a lemnului era cioplită ,
apoi pereții erau prinși în șipci de lemn cercuiți (de la nuielele din care se făceau cercuri), erau
lipiți cu pământ și văruiți. Raportându(mă la timpu l istoric acum, în care se găseau astfel de
locuințe, conform unor date culese din documentele din arhiva primăriei din Chiuiești, am putea
discuta de existența acestor așezări cam din cele m ai vechi timpuri până în 1849. În pereți se
decupau spații mici pentru geamuri și uși. Casele s e compuneau dintr(o cameră mare și o tindă.
Aceasta avea două ieșiri: o ușă în fața casei și o ușă în dosul acesteia pentru ieșirea foarte repede
în caz de primejdie. Din tindă se urca în pod. Corl anul era un fel de horn împletit din nuiele și
lipit cu pământ, încărcat treptat cu un strat gros de zgură numită sterejie. Tinda nu avea horn și
prin urmare fumul trecea lesne prin corlan și ajung ea în pod, astfel se explică cum de găsești în
fiecare casă din Strâmbu afumători. Camerele aveau dimensiuni de 5/5 m , ba chiar și mai mare,
depindea de constructor și de doleanța gospodarului . Tavanul era din scânduri puse pe grinzi,
care erau susținute la mijloc de o altă grindă groa să și lungă numită meșter(grindă, utilizată și ca
etajeră. Acolo se păstrau lucrurile de preț, actele de proprietate, bani, obiecte de valoare, cănile,
iar pe pereți foarte des întâlneai blide înflorate, cumpărate din orașele învecinate: Dej sau Târgu(
Lăpuș, acestea jucând un rol pur decorativ, alături de ștergarele frumos meșteșugite la războiul
de țesut. Pardoseala era din pământ lipit cu lut am estecat cu balegă de vită ca să se cimenteze, iar
lipirea pardoselii se făcea periodic, înainte de să rbători, la curățenia generală. Pereții se spoiau c u
var, peste care se punea albăstreală. În fiecare ca să se clădea un cuptor pentru pâine, alături fiind
o vatră cu un fiteu, o plită pentru gătit mâncarea. Nu oricine putea construi un astfel de cuptor,
era nevoie de multă pricepere, cei mai în măsură pe ntru acest lucru erau specialiștii, meșterii cu
experiență, căci fumul trebuia să se colecteze numa i în corlan, să încălzească cotlonul de lângă
cuptor, să iasă în pod răcit, fără pericol de incen diu, un pic de neantenție și producerea unei astfel
de tragedii se putea întâmpla, pentru că era din nu iele corlonul, iar acoperișul caselor, din paie.
Pe vatră se puneau și pirostriile pentru ceaun. Ori ce casă, cât de micuță ar fi fost avea în față o
prispă, care servea drept loc de odihnă ori de depo zitare a unor produse agricole, care necesitau o
uscare naturală, la soare (semințe, boabe). Podul c asei era folosit pentru depozitarea știuleților de

81
porumb, pentru carnea de porc , care se afuma aici, ori pentru alte obiecte care erau scoase din
uz.
În ceea ce privește iluminatul, acesta se făcea cu opaițul cu seu, la lumânarea de ceară,
iar mai apoi la lampa cu petrol (după anul 1870) sa u într(o formă mai simplă la flacăra vetrei.
Lampa cu petrol avea o sticlă care se spărgea foart e des și producea mare pagubă și necaz
gospodinelor, ba se și afuma. Torsul lânii și al câ nepii se făcea la aceste lumini slabe.

După anul 1849, an în care se desfiin țează și iobăgia, țăranii încep să capete pământuri ,
gospodăria intrând într(o nouă fază, astfel că se va înmulți numărul animalelor, și implicit al
hleburilor. Pentru pereți, materialul de construcți e va rămâne tot lemnul, dar aceștia vor fi de astă
dată mai bine fixați, din lodbe groase în șoși, ten cuiți în interior și în exterior. Elemente noi vor
surveni în alcătuirea camerelor. Se făcea atât o cameră de zi, cât și o cameră de dormit cu o
tindă în mijloc, iar dimensiunile geamurilor se am plificau. Acoperișul se făcea din șindrilă sau
din draniță și a apărut și țigla spre sfârșitul se colului al XIX(lea. Tavanul a rămas tot din
scânduri pe grinzi, dar a dispărut grinda. Pardosea la era tot din pământ lipit cu lut, dar a dispărut
corlanul și în locul lui și(a făcut apariția hornu l clădit până la ieșirea din acoperiș. Felul în car e
se construia viitoarea gospodărie era foarte rele vant pentru posibilitățile materiale pe care le
avea stăpânul.
Se găsesc și acum în sat o paletă va riată de astfel de gospodării: unele mai sărăcăcioa se,
altele mai modeste, altele frumos ornamentate și cu mult gust, ale celor cu stare.
În casă însă rămâne cuptorul de pâine, fiteul, lerul și vatra pentru gătit mâncare. Târna țul
(prispa) se mărește cu circa un metru lățime, sus ținută de șoși ornamentați. Se obișnuiește ca
vara, pe prispă uneori, să se pună și un pat. În ca să un loc important îl ocupă lada de zestre ce
conține hainele de sărbători, foarte atent împătur ate și călcate. Cât privesc pernele, acestora li se

82
aplicau diferite modele, ce se lucrau manual, la ră zboiul de țesut, și se puneau deasupra lăzii de
zestre.
În funcție de zestrea avută se lua vii toarea noră sau fată ce trebuia să se mărite, cele ce
nu aveau așa ceva, erau privite foarte rău în sat, erau considerate leneșe și clevetitoare. Pereții
caselor se ornau cu blide de lut și porțelan înflor at, icoane, ștergare, toate acestea fiind țesute la
război, cu diferite motive florale și geometrice, s pecifice locului sau influențate de zona
Chiuieștiului. Multe blide erau primite peste „ cop ârșău” la diferite înmormântări.
De asemenea, un loc binemeritat îl avea și ruda, un obiect desigur, decorativ. Aceasta era o
bară de lemn atârnată de grinzi și lăsată în suspen sie aproape de tavan. Ruda era îmbrăcată în
cearceafuri albe de cânepă sau de in cu dantelă, pe ste care era așezat un țol îngust, iar peste țol
erau așezate ștergare lucrare în culoarea roșu și n egru, cu aceleași motive specificate mai sus. Și
în acest caz, valurile agitate ale timpurilor, și(a u pus amprenta, căci rudele au dispărut în preajma
primului război mondial. Exceptând paturile simple, într(o casă din Strâmbu se va găsi
întotdeauna pe lângă pereți acei lăițeri din lemn l at cioplit pe care se putea așeza ori se putea
odihni orice persoană.
Acestea au fost înlocuite cu lădoaiele cumpărate de la târg, având același rol ca și lăițe rii,
în plus spre deosebire de acestea din urmă, aveau o ladă pentru păstrarea hainelor împăturate.
Între cele două războaie mondiale apare un alt elem ent nou filigoria, uneori numită și frigurie,
un fel de balcon pătrat în continuarea prispei, un semn al stării materiale înfloritoare și desigur,
al modernizării.
Cuptoarele se vor scoate din casă, ia r după cel de(al doilea război mondial încep să se
construiască case din cărămidă. Acestea vor fi acop erite cu țiglă, plăci de azbociment sau cu
tablă metalică. Voi prezenta acum unele elemente importante din gospodăria oricărui
strâmbean, și anume despre grajd și fântână. Grajd urile ocupau un loc foarte important în orice
gospodărie, mai ales în cea a crescătorilor de anim ale și important este de amintit că înainte de a
se construi o locuință, se ridica grajdul pentru ad ăpostirea animalelor, dar provizoriu și locuința
oamenilor. Era făcut din lemn și acoperit cu paie sau cu dranițe (șindrile), o clădire mare, ce era
adăpost atât pentru vite, cât și pentru oi (miei) s au întrebuințat ca magazie. În mijloc era șura în
care se adăpostea carul, unele unelte agricole, fân ul și pregătirea furajelor pentru animale. Se
construia uneori și câte un grăjduț pentru porci sa u viței.

83
În ceea ce privește fântâna, aceasta s e găsea în fiecare curte, existau și cazuri în care unii
oameni care erau foarte săraci, trebuiau să(și aduc ă apă de la vecini. Aceasta era construită de
meșteri specializați în formă circulară, cu pietre și la o suprafață cu o amenajare din lemn, cu un
capac și un acoperiș pentru a nu cădea ceva în fânt ână. Apa se scotea cu o găleată din lemn sau
din tablă, cu cârlig, cumpănă, cu lanț sau cu o roa tă, cu tambur de la 6(10 m lângă fântână era un
halău de circa 40 l pentru adăpatul vitelor.
În prezent coexistă alături de aceste a centralele pe lemn, garajele din tablă metalică s au
plăci din beton. Se cuvine a aminti și de gardurile localnicilor, făcute din pari de stejar sau
nuiele de fag. Uneori împletitura era o treabă o ad evărată artă, gardul având un acoperiș mic cu
paie și cu șindrilă. În present ele se fac și din plăci de ciment armat(gardurile dinspre drum sau
dintre gospodării se făcea printr(un pârleaz. Porti ța, (uștioara ) se făcea din scânduri sau din lese.
După 1980 în satul Strâmbu apar cas e masive, frumos ornamentate, iar interiorul lor se
va apropia treptat de confortul urban, prin interne t, televiziune (antene parabolice).
Astăzi, prin urmare, aceste detali i sunt simple amintiri pentru strâmbenii mai în vâr stă,
cei tineri nu mai conservă obiectele vechi ale stră bunilor lor, le aruncă într(un cotlon din pod, ori
în vreo ladă ponosită și numai dau însemnătate aces tor lucruri valoroase. Trebuie subliniat că în
Strâmbu se trăiește un fenomen de modernizare aproa pe totală, căci vremurile s(au schimbat și
casele sunt construite astăzi în ton moda: se dau c u lavabilă, se pune tavan fals, acoperind
grinzile, odată cu ele și sufletele secătuite de an i ale sătenilor care au trăit aceste transformări, pe
viu.
III.6. Identitatea peisajului cultural
În cadrul teritoriului luat în studiu peisajul cultural a reușit să „supraviețuiască” prin
păstrarea unor elemente identice și mai ales a cara cterului lor „arhaic” precum portul popular,
credințele, preocupările, și totuși fiecare dintre acestea au împrumutat unele caracteristici de(a
lungul timpului într(o măsură mai mică sau mai mare din regiunile învecinate. Aceste
împrumuturi conduc inevitabil cu timpul la un proce s de uniformizare a peisajului cultural și
implicit la dispariția tipicului regional, a tipulu i individual și a specificului, ajungându(se deci l a
pierderea profilului său.
Astfel, apare pericolul pierderii ele mentelor care creează identitatea peisajului cultural ,
participând la acea uniformizare a peisajului care nu mai stârnește în mintea și sufletul omului

84
acea legătură emoțională tinde să fie ușor uitată. Toate aceste elemente cu caracter identitar
(valori) încă prezente, ne demonstrează originalita tea felului de viață și de cultură al oamenilor
din acest areal grație spiritului lor creator. Avem datoria sfântă față de străbunii noștri de a păstr a
aceste valori participând astfel la menținerea tipi cului regional și la păstrarea identității noastre: „
… am încredere în poporul român. Pentru că nici o a ltă seminție nu are un suflet atât de
dezmărginit, niciuna nu(și dezmiardă zenitul și nad irul spiritului într(o atât de fastuoasă
necuprindere. Chiar dacă, uneori, miruit cu toate h arurile, s(a risipit pe sine, resurecția i(a fost c u
mult deasupra îndoielilor de(o clipă. Presimt un ev al său, asemenea iureșului unei săgeți
incandescente țâșnită din ogiva arcului carpatic…” (Pompei Cocean, 2006, pag.26).
Istoria se săvârșește aici la Strâmbu, cu unelte de lucru la pădure și câmp, cu truda pentru
câștigarea găzdușagului sau pentru păstrarea lui, c u grija pentru prunci și iosag.
La început aici a fost doar pădure, pă dure imensă de la Arțăriș la Dealu Șpanului, peste
Aluniș și Breaza, ici colo întreruptă de văi și poi eni. Cu vremea, nevoia și îndrăzneala i(au
apropiat pe oameni de această minune, durându(și să lașe în preajma ei, cum au făcut(o pe
Obcină, de pildă, în epoca topoarelor de piatră, și s(au întovărășit pe vecie cu ea. În timp, sălașele
încropite în grabă și părăsite repede la primejdie, au devenit statornice.
Prin urmare, casele erau din bârne, ac operite cu șindrilă sau paie, așa cum spuneam, cu
două încăperi cele mai multe, cu târnaț și ferestre cât palma, că pe atunci grajdurile pentru iosag
erau mai mari. Câteva doar, ale celor mai înstăriți , aveau trei camere. În tindă, cea din mijloc la
casele cu trei camere, sau una din cele două la cel elalte, se afla cuptorul pentru copt pâine și gătit
mâncare, prelungit spre unul din pereți cu un soi d e platformă pe care iarna dormeau pruncii,
numită datorită acestei destinații, coptileț, iar vara și toamna se uscau ciuperci – hribe îndeosebi
( și semințe de bostani.
O masă cu polițe în partea de jos pent ru păstrarea vaselor, slujea la pregătirea mâncării.
De grindă atârna o poliță pe care se puneau oale cu laptele „la prins” . În cealaltă cameră se aflau
paturile așternute cu velnițe de lână, lepedee cu a lesături și perne înflorate, cu atât mai mult cu
cât familia era mai înstărită și cu mai multe fete de măritat.
Deasupra paturilor, pe o prăjină, atârna u hainele (că atunci, hainele erau zestre) și
ghemele de tort de cânepă și lână, ca semn al vredn iciei muierilor.

85
Într(un lăițer se păstrau hainele de sărbători: cioareci, zadii, cămăși, ș.a. – printre care
puneau crenguțe de busuioc. O masă și 2(3 scaune co mpletau mobilierul. Pereții erau împodobiți
cu blide și icoane pe sticlă, încoronate cu ștergar e. Fața casei – padimetrul – era din pământ
muruit cu lut galben, amestecat cu balegă de cal. L a casele cu trei camere, una era un fel de
cămară. Cu grijă erau construite acareturile – gra jdul, saivanul și cotețele porcilor – pentru a feri
animalele de răpitori, că atunci erau pline păduril e de lupi și urși.
Activități / Sarcini de lucru pe grupe în funcție de temele proiectului:
a) GRUPA LINGVIȘTILOR
Sarcina :
• Aspecte privind povestea satului Strâmbu.
• Aspecte privind Biserica veche de lemn și Biserica nouă ortodoxă, din Strâmbu, comuna
Chiuiești.
• Aspecte privind portul popular.
• Aspecte privind obiceiurile și tradițiile în locali tatea Strâmbu, comuna Chiuiești.
Fișa de observație a cuprins :
• Informații despre satul Strâmbu, povestea satului spusă de bunica.(peisaj, legătură de suflet).
• Informații despre cele două elemente de istorie loc ală, descrierea peisajului în care acestea
sunt poziționate.
• Prezentarea portului strâmbean.
• Informații despre obiceiurile și tradițiile în loca litatea Strâmbu, comuna Chiuiești.
b) GRUPA ECOLOGISTILOR:
Sarcina:
• Comportamentul colegilor din punct de vedere ecolog ic și consemnarea problemelor
ecologice.
Fișa de observație a cuprins:
• semnalarea existenței deșeurilor toxice, menajere ;
• colectarea acestor deșeuri ;
• urmărirea comportamentului ecologic al colegilor.
c) GRUPA GEOGRAFILOR :
Sarcina:

86
• Observarea florei, faunei, a reliefului locurilor v izitate, a elementelor de identitate culturală și
locală.(identificare geografică și toponimică a loc alității).
Fișa de observație a cuprins:
• forme de relief observate pe traseu ;
• flora și fauna locurilor vizitate ;
• elemente de identitate locală și culturală;
• colectarea de plante pentru presat.
d) GRUPA FOTOGRAFILOR:
Sarcini :
• realizarea fotografierii obiectivelor vizitate;
• realizarea unui album al clasei cu fotografii din e xcursie.
Fiecare din cele patru grupe a avut de realizat o temă pentru portofoliu:
a) Grupa lingviștilor (eseu cu titlul “Sunt mândru că sunt strâmbean” ;
b) Grupa ecologiștilor (poster cu titlul “Să protejăm mediul”;
c) Grupa geografilor ( eseu cu titlul “Pământ românesc, identitate cu lturală” ;
d) Grupa fotografilor ( un album al proiectului desfășurat.
Această activitate are multiple valențe educative, iar informațiile culese de grupurile de
cercetători contribuie la îmbogățirea cunoștințelor de literatură, geografie, istorie, educație
muzicală, educație ecologică și la formarea unor ab ilități de investigare.
De asemenea, lucrările realizate pe baza materialelor culese, portofoliile întocmite oferă
posibilitatea unei evaluări temeinice a progreselor obținute de elevi în procesul complex al
formării și afirmării personalității lor.
III.7. Exemple de activități din timpul excursiilor proiectului:
Activități: efectuarea de excursii tematice cu participarea la evenimente culturale și sărbatori
locale, expoziții, concursuri, serbări, activități muzicale și corale în condițiile în care arta se
prezintă ca un excelent pretext și ca o cale privil egiată pentru descoperirea, recunoașterea și
aprecierea altor culturi.
1. Satul Strâmbu și valorile culturale.
2. Regiunea în care trăim și caracteristicile identită ții naționale.
3. Religia și valori spirituale din zona localității S trâmbu, comuna Chiuiești..

87
4. Obiceiuri și tradiții.
Tema nr.1
Noua biserică ortodoxă

Tema Nr.3.

88

Tema Nr.4.
Pe terenul de oină Chiuiești:

FURISEAZAȚTE PE UNDE POTI!
În excursii, elevii se răspândesc prin pădure, dar fără să se îndepărteze prea mult de
conducătorul de joc.La un semnal dat de acesta, (fl uier) elevii încep să se apropie de el,
furișându(se fără să facă zgomot, folosind orice ob stacol să nu fie văzuți. La al doilea semnal
(strigăt, bătaie din palme) elevii se opresc, ies d in ascunzișuri și se așază în așa fel încât să fie
văzuți de conducătorul de joc. Acesta îi privește p e toți și apreciază care este distanța dintre el ș i

89
ei. Cel care a reușit să se apropie pe furiș cel ma i mult de conducătorul de joc este declarat
câștigător.
DESCURCĂȚTE!
Toți elevii se află răspândiți pe terenul de joc, executând în viteză deplasări înainte,
înapoi, la dreapta, la stânga, cu pas obișnuit, cu pas adăugat sau în alergare fără să se atingă într e
ei. Cei care se ating sau sunt atinși de colegii lo r ies din joc.
CINEȚI MAI VÂNJOS?
La acest joc participă două echipe egale ca forță și număr. Înainte de a începe jocul, pe
teren se așaza o linie de demarcare.
Aliniindu(se perpendicular pe linia de demarcare d e o parte și de alta a ei, membrii celor
două echipe se iau la braț și formează câte un lanț . În fruntea fiecărei echipe se situează, ca de
obicei, cel mai puternic și mai abil: capitanul. Fi ecare dintre ei își aduce echipa la linia de
demarcare, se apucă, își înlănțuiesc la rândul lor brațele și jocul începe. Echipele se străduiesc
reciproc să(și tragă rivalii dincolo de linia de d emarcare, adică, în terenul propriu, impunându(le
să treacă de linia respectivă. Învinge echipa care reușeste să tragă în terenul propriu cel puțin
trei jucători din echipa adversă.
În realizarea acestor activități am beneficiat și de sprijinul unor colegi, care s(au
implicat în realizarea obiectivelor propuse. Țin să le mulțumesc pe această cale colegilor mei,
profesorii de educație fizică și sport, religie și limba engleză, cu sprijinul cărora am transformat
excursiile în activități interdisciplinare.
III.8. Strategii și tehnici activizante, abordabile pe parcursul excursiilor
proiectului.
În perioada de activitate pe care am desfășurat(o, excursiile organizate, am organizat
traseele pe care au fost realizate aceste excursii cuprinzând ca obiective Centrul de Informare
Turistică, Chiuiești, biserici, mănăstiri, obiecti ve culturale. Au fost realizate observații asupra
formelor de relief, prin locurile unde s(au realiza t deplasările, iar experiența mea ca profesor de
geografie, mi(a permis să prezint cele care urmeaz ă și care eventual pot fi un ghid pentru
începătorii în domeniu, dar nu numai pentru aceștia .
Este știut că excursia ca activitate didactică se înscrie în cadrul activităților școla re și
având însă în vedere funcțiile pe care le îndepline ște aceasta ( funcția de loisir, funcția social(

90
interactivă, funcția formativă, funcția vocațională ) se poate afirma că excursia reunește toate
laturile educației.
Folosindu(se metode activ(participative, se desch ide calea comunicării, dându(se elevilor
posibilitatea de a gândi, de a acționa, de a(și ima gina și de a crea în același timp, astfel că dintr(
un receptor pasiv, copilul devine unul activ, care identifică legături, asociază diferite informații
însușite anterior, obține judecăți și raționamente.
Din categoria celor mai utilizate tehnici și stra tegii voi prezenta pe larg: proiectul,
explicarea interdisciplinară, investigația în grup, investigația comună.
A. Proiectul – Excursia însăși este un proiect, dacă o considerăm ca o modalitate de învățare
prin acțiune, o metodă interactivă amplă, complexă, al cărei rezultat este indisolubil legat de o
proiectare eficientă. Din demers nu lipsesc etapele obișnuite proiectului, așa cum spuneam:
• alegerea temei proiectului,
• stabilirea și discutarea obiectivelor proiectului,
• constituirea grupelor de lucru,
• programarea etapelor de lucru și distribuirea respo nsabilităților,
• realizarea proiectului și monitorizarea procesului, evaluarea rezultatelor.
Dacă excursia în sine este subjugată obiectivelor proiectului, devine o excursie tematică,
dar există și cazul în care proiectul cu o tematică mai restrânsă, devine parte adiacentă
obiectivelor excursiei. Un asemenea caz ar fi reali zarea în cadrul proiectului a unui produs(
portofoliu, având ca temă ,,Aspecte fizico(geografi ce ale văii Strâmbului”, deși excursia
urmărește acoperirea unui areal mai vast. Având ca suport traseul Strâmbu, Chiuiești, Strâmbu.
Obiectivele proiectului, stabilite în strânsă legăt ură cu necesitățile programei școlare, trebuie să
fie clare, realizabile și cu utilitate în procesul de învățământ.
Evaluarea rezultatelor este făcută în general de c ătre profesor, dar poate fi realizată și de
către elevi, prin autoevaluare, urmărindu(se cercet area în ansamblu, modul de lucru, prezentarea
rezultatelor obținute și produsele realizate (cole cții de mostre, ierbare, filme, fotografii,
măsurători, referate, albume,etc.).
Fiecare echipă explică cum anume a lucrat, care a u fost atribuțiile membrilor echipei,
cum a îndeplinit fiecare sarcinile stabilite.

91
Dacă proiectul a vizat doar un segment din obiect ivele excursiei, restul excursiei poate fi
lesne fructificat utilizându(se alte strategii.
B. Explorarea interdisciplinară. Excursia este considerată o metodă modernă ce permi te
abordarea tematicii excursiei din mai multe unghiur i de vedere, pe mai multe planuri. La
stabilirea responsabilităților se disting două tipo logii de abordare:
a) elevii ce abordează subiectul dintr(un anumit ungh i de vedere formează un singur grup (
ex.,,grupul geografilor”, ,,grupul istoricilor”, ,, grupul etnografilor”).
b) cazul de formare a grupurilor în care fiecare abord ează subiectul din alte perspective.
În primul caz, membrii cooperează pentru selectarea informațiilor, iar în al doilea, elevul
lucrează mai întâi în mod individual în cadrulsubg rupului.
Etapele punerii în practică a acestei metode presu pune:
• comunicarea sarcinilor de lucru (în care sunt const ituite grupele de ,,specialități” ),
• activitatea în cadrul grupului,
• activitatea frontală ( în care un reprezentant din fiecare grup prezintă succint rezultatele).
Indiferent de metoda aleasă, ultima etapă o reprez intă evaluarea – urmărindu(se
asigurarea feed(back(ului în relația cu participanț ii.
C. Investigația în grup- permite elevilor să facă mici investigații asupra unor aspecte sugerate
de către profesori. Se apropie ca mod de organizare de ,,explorarea interdisciplinară”.
Etape de parcurs:
Comunicarea sarcinilor de lucru . Elevii sunt împărțiți în grupuri mici și câte un reprezentant
din fiecare grup va extrage un bilet cu obiectul in vestigației,
Activitatea în grupuri . În cazul excursiei, cercetarea poate dura câteva zile. Profesorul se
deplasează de la un grup la altul pentru monitoriza rea activității și pentru acordarea de sprijin.
Modul în care se organizează investigația este spec ific fiecărui grup. Ei înșiși distribuie fiecărui
membru al grupului anumite sarcini ce vor fi rezolv ate într(un interval limitat de timp, iar în
acest fel sunt implicați toți membrii grupului.
Activitatea frontală. Fiecare grup prezintă rezultatul cercetării în faț a clasei, într(un interval de
timp egal. Elevii își exprimă părerea despre rezult atul la care au ajuns colegii lor, adresează
întrebări, clarifică anumite aspecte.

92
Investigația în grup permite elevilor să ia decizii, să(și planifice activitățile, să
formuleze întrebări, să integreze idei, să împărtăș ească cu alții informații și experiențe.
D. Investigația comună. Este o investigație oarecum dirijată prin adresarea întrebărilor înainte
de efectuarea excursiei. Întrebările pot fi interpr etative, cu mai multe răspunsuri posibile. Este
etapa comunicării sarcinii de lucru. (exemplu de sa rcină: Urmăriți distribuția vegetației de(a
lungul traseului de parcurs).
Etapa activității frontale ( ce se desfășoară pe toată durata excursiei) este finalizată la
revenirea din excursie, moment în care elevii prezi ntă rezultatul observației. Pentru o mai bună
eficiență a metodei, profesorul poate întocmi o ,,h artă a grupului”, adică pe o foaie mare, albă,
sunt trecuți toți participanții cu câte un spațiu l iber sub numele fiecăruia, unde se va nota
rezumatul ideilor spuse de fiecare elev. Profesorul reține astfel ce a spus fiecare, cine a participat
la discuția finală, încât cei care nu au spus nimic pot fi provocați cu diferite întrebări.
De reținut că pe parcursul excursiei, profesorul t rebuie să evite răspunsul direct la
întrebările inițiale pentru a nu dirija cercetarea individuală a elevilor.
III. 9.Promovarea și integrarea valorilor culturale în procesul didactic
Pentru a ști cine este, copilul treb uie să învețe cine a fost, prin stramoșii lui, pent ru a
trăi astfel sentimentul de apartenență la poporul d in care face parte, pentru că prezentul poate fi
valoros numai împreună cu trecutul, și doar îmbinat e reprezintă o garantie pentru viitor. Astfel,
ca om, și mai ales ca dascăl, consider că orice cop il trebuie educat pentru a cunoaște, a ști, a
prețui și a continua valorile culturale primite moș tenire de la străbuni.
Dinamica socială a ultimelor decenii a adus în fața lumii contemporane o serie de
provocări față de care domeniul educației nu poate rămâne indiferent, odată cu schimbarea
accentelor de la predominanta monoculturalității că tre deschiderea interculturală. Așadar,
educația interculturală vizează o abordare a difere nțelor culturale, strategie prin care se iau în
considerare interacțiunile spirituale, beneficiile schimburilor dintre culturi, într(un proces de
legitimizare a unei identități culturale deschise.
Interculturalitatea se impune în învă țământul modern ca o necesitate spre a răspunde
cerințelor de educație ale societății contemporane, prin dezvoltarea interesului elevilor față de
aspecte interculturale, prin dezvoltarea atitudinii de empatie culturală și interculturală, ceea ce
conduce la înțelegerea alterității și a refuzului d iscriminării.

93
Noul curriculum încearcă să răspundă cerințelor de a asigura în cadrul procesului
educațional orientarea către valori și credințe dem ocratice, cultivând respectul pentru diversitatea
culturală și pentru identitatea culturală proprie.
Competențe pentru disciplina Geografie:
• formarea tinerilor ca persoane capabile să apreciez e diferite culturi, să respecte și să
valorizeze pozitiv diferențele culturale;
• sensibilizarea elevilor în sensul respectării diver sității, toleranței și solidarității;
• înțelegerea diversității naturale, umane și cultura le a României, Europei și lumii și realizarea
de corelații cu informațiile dobândite la alte disc ipline școlare;
• pregătirea viitorilor cetățeni pentru o viață armon ioasă într(o societate multiculturală.
Conținuturi din curriculum:
• în clasa a V(a, a VIII(a, la capitolul “Populație ș i așezări omenești”, aspectele de
interculturalitate se regăsesc prin utilizarea și c orelarea noțiunilor specifice, precum: rase umane,
etnii, structura lingvistică, tradiții, obiceiuri, mituri, conflicte etc.
• în clasa a VI(a și în clasa a VII(a se studiază Geo grafia continentelor, iar educația
interculturală se realizează permanent prin prezent area aspectelor socio(culturale specifice
fiecărei țări studiate, făcându(se analogii cu ceea ce este caracteristic țării noastre.
Competențe generale pentru Învățământul secundar inferior (ciclul gimnazial: c lasele V– VIII)
1. Utilizarea terminologiei în prezentarea și explic area realității geografice
2. Utilizarea corectă a numelor proprii și a unor ter meni în limbi străine
3. Transferarea unor elemente din matematică, din ști ințe și tehnologie în studierea mediul
terestru.
4. Raportarea realității geografice la un suport cart ografic și grafic.
5. Accesarea, prelucrarea și prezentarea informației cu caracter geografic prin tehnologia
informației.
6. Identificarea și explicarea dimensiunii sociale, c ivice și culturale a caracteristicilor spațiului
geografic.
7. Dobândirea unor deprinderi (abilități) și tehnici de lucru pentru pregătirea permanent.
8. Elaborarea unor modele și soluții de organizare a spațiului geografic din perspectiva
dezvoltării durabile.

94
Domenii de conținuturi
• Elemente esențiale și sintetice referitoare la evol uția cunoașterii Terrei;
• Elemente de întreg (Terra) redate global și intuiti v (mai puțin fenomenologic);
• Diviziunile majore ale Terrei (oceane, continente, geosfere);
• Elementele geografice generale și specifice ale con tinentelor;
• Elemente minimale de geografie regională și de geog rafie a țărilor;
• Elemente referitoare la substratul natural și la co mponenta antropică a spațiului geografic
(economie, populație, cultură, societate).
• Elemente semnificative ale relațiilor dintre om și mediu;
• Elemente definitorii referitoare la specificul geog rafic al țării.
III.10. Valorificarea educativăa Proiectului temati c educațional desfășurat în
în localitatea Strâmbu –comuna Chiuiești (model apl icat).
O excursie temeinic organizată, cu teme bine stabi lite, deschide elevului posibilități
variate de observare și cunoaștere și capătă dep rinderi practice utile, care(i pot servi apoi și în
viață, fără să mai vorbim de faptul că rămâne cu pu ternice amintiri pe care nu le uită, motiv
pentru care o excursie școlară se deosebește de un a turistică.
Excursiile școlare din proiectul în discuție s(au desfășurat în orizontul local, având o
orientare precisă, pe teme clare și concret stabil ite, cu obiective selecționate punându(se
accentul pe lucruri esențiale, fapt ce imprimă proi ectului caracterul instructiv(educativ despre
care vorbeam.
Valorificarea instructiv(educativă poate fi făcută înainte, în timpul și după desfășurarea
excursiei. În timpul desfășurării, ea se face în pr imul rând prin numeroase aplicații care pot fi
efectuate pe teren, prin observarea reliefului, pei sajului, fenomenelor naturii, a obiectivelor
istorice și culturale ale localității Strâmbu, cuno ștințele fixându(se astfel mai bine și adâncindu(
se mai temeinic. Cadrul didactic trebuie să(i îndru me pe elevi în aplicațiile pe teren, să le arate
cum să observe, să le dea la fața locului explicați ile de care au nevoie, bazându(se pe informațiile
pe care elevii în prealabil le(au căutat și le(au g ăsit, deci le cunosc într(o oarecare măsură. Apoi
intervine profesorul care știe să completeze aceast ă informație cu lucruri noi, care să stârnească
interesul și să facă învățarea mai ușoară. Rolul pr ofesorului este deosebit de mare și după

95
terminarea excursiei. Acesta poate folosi material ul pentru propriile sale lecții având totodată
sarcina de a(i deprinde pe elevi să prelucreze aces t material.
Excursiile pot sprijini în mod efectiv lecțiile de curs, mai ales la unele discipline, cum
sunt de exemplu geografia sau științele naturii. Le cții precum orizontul local, formele de relief,
apele uscatului, orientarea în natură, viața plante lor, dau o imagine mult mai vie asupra
problemelor, mărind totodată interesul elevilor.
Lecțiile în natură, concretizate prin excursii, se pot desfășura, în general, după aceleași
metode ca și o lecție de curs. În excursii, ca și î n clasă, profesorul poate purta discuții cu elevii, îi
poate chestiona, le poate da să lucreze în mod inde pendent. Mai mult chiar, dacă luăm în
considerație momentele desfășurării unei excursii, ele sunt, în general, aceleași ca și ale unei
lecții. De exemplu, într(o excursie în orizontul lo cal, cu tema bine stabilită, profesorul comunică
elevilor scopul excursiei, apoi le prezintă la fața locului conținutul problemei, face fixarea
materialului și sistematizarea lui și apoi le poate da și o activitate pentru acasă în legătură cu cel e
văzute și învățate în excursie.
Poporul român dispune de resurse folclorice nenumă rate, precum și de tradiții și obiceiuri
pitorești care oglindesc modul de viață străbun și capacitățile creatoare ancestrale. Necesitatea
cultivării respectului față de cultura populară est e cu atât mai stringentă cu cât suntem invadați
pe toate căile de comunicare de sărbători și obice iuri care le însoțesc provenite din „import”.
Fără a le minimaliza aportul la o cultură de tip in tegralist (având în vedere integrarea României
în U.E.), consider că este necesară cunoașterea pro priilor „rădăcini” din fragedă copilărie, fapt
care face parte din preocupările pentru cunoașterea de sine.
Este nedrept ca elevii să ia cunoștință doar despre sărbătorile intens mediatizate, care sunt
îndeosebi cele străine. În epoca modernă accesul la informație reprezintă cheia cunoașterii, drept
pentru care consider că este datoria școlii să comp leteze și să orienteze, în mod intenționat,
cunoștințele oferite de mass(media cu aspectele fes tive specific naționale. Optim ar fi ca să
oferim posibilitatea elevilor de a cunoaște înainte de toate propriile tradiții și obiceiuri.
Diversitatea folclorului românesc, u nic în felul lui, dezvăluie copilului și frumusețil e
artei populare, în al cărei conținut nu este înmănu ncheată doar iscusința și strădania, ci și
sentimentele poporului nostru.

96
În ideea cunoașterii și păstrării pe ma i departe a acestor valori, împreună cu colegii mei
am organizat și am desfășurat activități ce au fost îndrăgite de copii și au devenit tradiție în
școala noastră.
Colindele noastre reflectă ca o oglindă fidelă tot trecutul neamului. Ele arată mentalitatea și
talentul celor ce le(au născut, viața lor religioas ă, intelectuală și morală,raportul lor familial și
social. Ascultând colindele, simțim că ele au păstr at peste veacuri ceva din candoarea
creștinismului primar,ceva din bucuria simplă și si nceră a primilor creștini. În versurile lor
duioase și pline de căldură se descoperă sensuri ad ânci ale unor trăiri religioase autentice, bazate
pe mărturia neschimbată a dreptei credințe,realizân du(se transmiterea mesajului creștin.
Tind spre modelul ideal al dascălului, al profesor ului de istorie și geografie, spre care, fiecare
dintre noi ar trebui să tindem.. De aceea, acest de mers pe care mi l(am asumat, consider că e o
etapă extrem de importantă în cariera mea profesion ală și în dezvoltarea ca om, iubitor al
adevărurile trecute și formator de spirite libere ș i îndrăznețe. Privitor la lucrarea de față pe care
mi(am propus să o abordez,, Potențial peisagistic și identitate culturală a loc alității Strâmbu(
comuna Chiuiești) ,, ,pot să spun că aceasta preocupare e una de str icta actualitate, care izvorăște
din activitatea profesională pe care am desfășurat( o în satul Strâmbu și în această comună, timp
de 8 ani, interval în care am reușit să mă apropii de oamenii simpli sau cultivați, care aveau în
comun dragostea față de aceste locuri extaordinare, să înțeleg dorința lor de a păstra vii trecutul,
obiceiurile și modul de viață local, perpetuat de n enumărate veacuri,chiar milenii. Curioasă din
fire, având o pregătire de specialitate, am încerca t să aflu cât mai multe despre trecutul și
prezentul acestei comunități.
Faptul că excursia poate fi folosită la aproape to ate obiectele de învățământ, pe toate
treptele de învățământ, în toate tipurile de școli și la toate specialitățile, este înțeles în sensul că
ea este cerută de anumite necesități pedagogice.
Planul excursiei trebuie să fie elaborat în confor mitate cu planurile calendaristice
elaborate pe obiecte de învățământ, în care se prev ede folosirea excursiilor ca metodă de
învățământ:geografie, biologie, istorie, etc.
Cadrul didactic, educatorul are în excursie numeroa se posibilități de a traduce în viață sarcinile
procesului instructiv(educativ. Datorită faptului c ă este poate mai apropiat de elev decât în

97
școală, el reușește să(l cunoască mai bine în toate manifestările lui și, ca atare, să poată realiza
mai fructuos sarcinile educației morale.
Excursia și drumeția mai contribuie într(o largă m ăsură și la educația estetică a elevilor,
constituie un prilej de stimulare a creației artist ice, de cunoaștere a artei populare etc.
Etapa finală
Test final / Etapa finală, aplicat celor două clase implicate în experiment.( Clasa a
VIII(a A și clasa a VIII(a B, Școala Gimnazială Nr. , Dej, Jud. Cluj.
TEST FINAL
I. Completați corect spațiile libere din textul de mai jos, folosind lista de termeni:
Satul Strâmbu face parte din comuna …………..1………….., cea mai nordică comună a
județului ……………2……………, situată la granița județelor ………….3………………..,
………………4………………, ………… 5… .
5×4= 20p
Lista de termeni: Bihor, Satu(Mare, Cășeiu, Cluj, Maramureș, Câțcău, Sălaj, Bistrița (
Năsăud, Vad, Alba.
II. Incercuiti litera corespunzatoare pentru fiecare di n propozitiile de mai jos:
1. Satul Strambu, este situat in zona marginala a D epresiunii Colinare a Transilvaniei, la
poalele Culmii :
a) Codru ; b)Breaza; c)Pietricica; d) Istrit a;
2.Hidrografia satului este reprezentata de paraul :
a)Valea Casielului; b) Valea Ierii; c ) ValeaStrambului; d)Valea Lui Opris
3. Fauna este reprezentata de specii specif ice padurilor :
a)de foioase; b) mediteraneene; c) tropicale; d)de conifere
4. Este obiectiv turistic si monument istor ic al satului Strambu :
a) Manastirea Casiel; b) Bis.” Sf.Ar h.Mihail si Gavriil”;
b) Biserica „Nasterea Sf.Ioan Botezator ul”; d)Biserica „Sf.Ier.Nicolae”
5. Obicei de primavara al satului Strambu e ste :
a) masurisul oilor; b) Irozii; c) sece risul; c) Steaua
III. Descrieti obiceiul colindatului in satul Stram bu si costumul purtat de colindatori .
III. Explicati urmatorii termeni :

98
a) Sucala;
b) Zadie;
c) Caput
d) Rastitor
e) Zgarduta
Fig. 2 Ț Calificative obținute la Testul inițial – Clasa a VIIIȚa A, Școala Gimnazială Nr.1,
Dej, Jud. Cluj

Fig.7. – Tabel cu notele obținute la Testul final / Clasa a VIIIȚa /(clasa experimentală)
Etapa experimentală
Nota 10 Nota 9 Nota 8 Nota 7 Nota 6 Nota 5 Nota 4
Item I 10 8 2 2 2 0 0
Item II 13 7 3 1 0 0 0
Item III 8 5 6 3 2 0 0

Fig. 9 – Tabel cu notele obținute la Testul final c lasa a VIIIȚa B/ Etapa finală
Nota 10 Nota 9 Nota 8 Nota 7 Nota 6 Nota 5 Nota 4 13
10
887
52
36213
2
02
0000
00
0510 15
10 9 8 7 6 5 4Fig.6. Calificative ob ? inute la Testul final – Clasa a VIII – a A
Etapa finală
Item I
Item II
Item III
7
6
456
36
6
5 335
122
1231
02
02468
10 9 8 7 6 5 4Fig.9. Calificative ob ? inute la Testul final – Clasa a VIII – a B
Etapa finală
Item I
Item II
Item III

99
Item I 7 5 6 3 1 1 1
Item II 6 6 6 3 2 2 0
Item III 4 3 5 5 2 3 2

Analiza comparativă între cele două clase participa nte la experiment / Clasa a VIIIȚa A
(clasa experimental) și clasa a VIIIȚa B (clasa de control) în funcție de rezultatele obținute
la Testul final .
Note obținute. Număr de elevi / Procent/ Etapa fina lă
Note
obținute Număr de elevi/
Clasa a VIIIȚa A
Clasa experimentală Procent Note
obținute Număr de elevi /
Clasa a VIIIȚa B
Clasa de control Procent
10/ 10 41,66% 10/ 7 28%
9/ 8 33,33% 9/ 5 20%
8/ 2 8,33% 8/ 6 24%
7/ 2 8,33% 7/ 3 12%
6/ 2 8,33% 6/ 1 4%
5/ Ț 5/ 1 4%
4/ Ț 4/ 1 4%
III.11. Impactul proiectului
Participarea la activități extracur riculare corelează cu numărul de ani petrecuți în
școală. Prin activitățile extracurriculare scade pr obabilitatea de abandon școlar.
Activitățile extracurriculare au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice a elevilor care
participă la ele. Participarea la activități extrac urriculare poate fi asociată cu scăderea
delincvenței în rândul adolescenților.
Clasificarea activităților extracurriculare
1. Activități desfășurate în mediul școlar:
• Manifestări pentru promovarea unor noi educații.
• Cluburile sau cercurile de elevi.
• Consultațiile și meditațiile.
• Serbările școlare.

100
• Programul Școală după școală.
• Activitățile cu părinții, cu școala și comunitatea locală.
• Concursurile și olimpiadele școlare.
• Activități culturale precum: cenacluri, editarea un ei reviste, radioul școlii, vizionarea unor
spectacole cultural( artistice.
• Alte activități distractive: discoteci, serate, etc ..
2. Activități desfășurate în afara mediului școlar:
• Excursiile și vizitele didactice.
• Taberele școlare.
• Activități specifice extracurriculare ce funcționea ză în Clubul Copiilor, în alte organizații sau
Casa de Cultură, Dej / Chiuiești.
• Școala de week(end.

CONCLUZII

101
Identitatea românească desemnează ceea ce românii a u specific, ca popor distinct de alte
comunități naționale, reflectă calea specifică în c are ei își construiesc cultura și își organizează
viața privată și viața publică, exprimă modul lor p articular de a răspunde la constantele
universale ale culturii: îmbrăcăminte, hrană, locui re, religie, joc, artă, comunicare, limbă.
Identitatea românească derivă din participarea indi vizilor la practicile culturale și activitățile
proprii românilor, presupune atitudini pozitive faț ă de membrii grupului național, atașament și
mândrie națională, sentimente de protecție, determi nate de apartenența la o națiune, loialitate față
de membrii grupului național, revendicarea unei obâ rșii comune și împărtășirea acelorași tradiții
și obiceiuri.
Cercetarea elementelor și fenomenelor geografice în mediul natural,îmbogățește bagajul de
cunoștințe, lărgește orizontul geografic, contribui e lasesizarea legăturilor cauzale de
intercondiționare între componentele peisajuluiresp ectiv (exemplu, peisajul de munte cu relief
înalt, masiv, cu climat specific(răcoros și umed), vegetație etajată, densitatea mare a rețelei
hidrografice, etc.
Așadar, cu cât elevul vine în contact direct cu lu mea reală a obiectelor șifenomenelor, cu atât își
va forma reprezentări și noțiuni concrete clare și dedurată cu mare semnificație științifică putând
opera cu ele cu mai multă ușurințăși siguranță. Se accesibilizează procesul învățării pentru elevi
iar activitateaprofesorului devine eficientă.
Prin această metodă, a demonstrării cu ajutorul obi ectelor naturale, seimplică o serie de procese
psihice prin care se realizează o învățare durabilă detip “senzo(motorie, perceptivă” iar după
modul de organizare a informațiilor, esteo “învățar e algoritmică, euristică, programată (care
presupune faptul că se poatetrece la o nouă secvenț ă numai după ce, cea anterioară a fost însușită
corect)prin descoperire, prin cercetare” ( în cazul nostru direct în natură, în contact cu
lumea reală a obiectelor și fenomenelor (V. Oprescu , 1996).
Cunoștințele elevilor au fost evaluate prin sesiuni de comunicări și referate, iar rezultatele finale
s(au concretizat prin colaje de imagini expuse în l aboratorul de geografie.
Excursia, ca activitate extrașcolară, are rolul de a ajuta elevii în procesul instructiv(educativ,
motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din pro iectarea didactică semestrială / anuală a
oricărui profesor de geografie.

102
Școala oferă cadrul propice pentru a face cunoscute elevilor „comorile” poporului român prin
metode specifice, atât în cadrul curricular cât și extracurricular. Tradițiile și obiceiurile, legate
sau nu de sărbătorile laice și / sau religioase, sa u făcând parte integrantă din viața obișnuită a
românilor de la sate (unde s(au păstrat adevăratele valori culturale) pot fi aduse în atenția copiilor
la majoritatea disciplinelor de învățământ.
Aplecându(ne cu dragoste spre trecutul nostru, gâ ndindu(ne cu respect la originea poporului
român, născut creștin și mai ales din îndatorire fa ță de credința care ne(a plămădit și ne(a
menținut pe aceste plaiuri,noi trebuie să ne păstră m cu sfințenie,ca buni români, datinile, cu
ajutorul cărora putem reconstitui trecutul îndepă rtat al poporului.
Prin urmare, excursia școlară ca metodă de învățămâ nt este folosită tot mai mult în toate tipurile
de școli, pentru aproape toate obiectele de învățăm ânt. Cu ajutorul excursiei se pot transmite noi
cunoștințe și așa cum spuneam, se pot fixa și sist ematiza cunoștințele dobândite la lecții prin
realizarea de aplicații practice, se pot verifica diferite cunoștințe căpătate în școală sau în alte
excursii sau vizite.
In elaborarea lucrării am ținut cont d e principiile spatialității, cauzabilității și int egrării
geografice, iar ca metode de lucru s(a apelat la me tode comune fizico(geografice, cum ar fi:
metoda observației și metoda comparației, iar dintr e metodele speciale, la cele folosite în
geomorfologie, climatologie și celelalte discipline geografice.
Prezenta lucrare a fost concepută și elaborată în viziunea actualelor concepte de geografie fizică
și metodică geografică, și poartă, pe lânga nota di stinctă a autoarei, amprenta colaborării cu
îndrumătorul știintific. Pe aceasta cale îmi exprim toată gratitudinea pentru observațiile și
sugestiile care mi(au fost oferite și o asigur de r ecunoștința mea sinceră probată prin
disponibilitatea sa de a sădi în sufletul discipoli lor sai, actuali sau foști studenți, dragostea,
pasiunea și credința pentru geografie, etnografie și folclor.
În altă ordine de idei, lucrarea conți ne și material ilustrativ (fotografii), prin care a m
încercat redarea diverselor aspecte geografice, pre cum și completarea și susținerea afirmațiilor
din text.

103
Bibliografie:
1. Altman, I.S., (2013), Potențialul turistic și valorificarea eficientă în nordFvestul
Transilvaniei:(județele Cluj și Sălaj) , teză de doctorat, Universitatea Babeș(Bolyai, Fac ultatea de
Geografie, Cluj(Napoca;
2. Bădescu S., Bădescu C ., Mosor Gh., (2003) ( Valorificarea elementelor din orizontul local
în activitatea de predareF învățare , Editura Press, București;
3. Benedek, J., (2004), Amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională , Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj(Napoca;
4. Bodiu, A., Munteanu, Simona, (2003), Portul tradițional românesc din Județul Cluj , Editura
Mediamira, Cluj(Napoca;
5. Botoșineanu, Luminița, (2007), Graiul pe valea superioară a Someșului Mare , Editura Alfa,
Iași;
6. Boțan, C.N., (2010), Țara Moților. Studiu de geografie regional , Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj(Napoca;
7. Bunescu, V., (2005), Condițiile ecologice și solurile din Podișul Transi lvaniei ,
AcademicPres, Cluj(Napoca.
8. Dan, Mia, (2003), Tradiții și obiceiuri străbune de pe Valea Someșulu i , Editura Alma Mater,
Cluj(Napoca;
9. Grancea, Mihaela, (2009), Trecutul de astăzi: tradiție și inovație în cultura română , Editura
Casa Cărții de Știință, Cluj(Napoca;
10. Ilieș, Gabriela – coord., (2010), Modele ale specificității regionale. Suport pentru strategiile
de valorificare turistică a satelor tradiționale , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj(Napoca;
11. Cocean, Pompei, Filip, S. (2008), Geografia Regională a României , Presa Universitară
Clujeană, Cluj(Napoca.
12. Cocean, P. (2010), Geografie Regională, Ediția a IIIFa, Restructurată și adăugită , Presa
Universitară Clujeană, Cluj(Napoca.
13. Coteț, P., Nedelcu, E., (1976), Principii, metode și tehnici moderne de lucru în g eografie ,
Editura Didactică și pedagogică, București;
14. Dulamă, Maria, Eliza, (1976), Didactica geografică , Editura Clasium, Cluj(Napoca;
15. Dulamă, Maria, Eliza,(2000), Strategii didactice , Editura Clusium, Cluj Napoca;

104
16. Grigore, Mihai, (1979), Reprezentarea grafică și cartografică a formelor d e relief ,
EdituraAcademiei, București;
17. Ilinca, Nicolae, (2000), Didactica geografiei , Editura Corint, Cluj(Napoca.
18. Năstase, A., Cernea, D., (1974), Cartografie generală , Manual practic, Centrul de
multiplicare al Universității București;
19. Surd,V. (1993), Introducere în geografia rurală , Interferențe, Cluj(Napoca.
20. Vedinaș, T. (2001), Introducere în sociologia rurală , Edit. Polirom, Cluj(Napoca.
21. Vulcu B., (1979), Aplicații practice la geografie , Editura Didactică și Pedagogică,
București.

Anexa 1

105