Template Licenta Sja 2020 Pt Verificare Pdf [629063]

1 1. I. NOȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE CONTRA VENȚIEI
1.1 CONSIDERAȚII ISTORICE PRIVIND CONTRAVENȚIA
Materia contravențiilor cuprinde o practică si o doctrină relativ indelungată,
determinată de numeroase modificări in regimul contravențional de -a lungul timpului.
In general răspunderea juridică, instituție a dreptului, este privită ca un ansamblu de
norme prin care statul exercită constrângerea asupra persoanelor care au încalcat ordinea de
drept, prin aplicarea unor sancțiuni juridice. Prin aplicarea măsurilor de constrângere, statul
vizeaza restabilirea ordinii normative încălcate, cât și prevenția generală în vederea garantării
finalității prescripțiilor normelor. Răspunderea poate să fie penală, administrativă, civilă, etc,
în funcție de caracterul normei de dr ept încălcate (penală, administrativă, civilă, etc.).
Răspunderea administrativă constă într -o privațiune represivă (de natură materială
sau morală) care intervine când au fost încălcate raporturile de drept administrativ și al cărei
regim juridic este r eglementat de normele dreptului administrativ . În literatura juridică s -a
exprimat opinia potrivit căreia răspunderea administrativă constă într -o obligație de a suporta
o privațiune. În opinia civiliștilor, răspunderea juridică este o situație juridică, adică un
complex de drepturi și obligații ce se nasc în urma savârșirii unei fapte ilicite .
Indiferent de forma, pentru a putea fi stabilită răspunderea juridică se cere existența
unei fapte ilicite. Fapta ilicită administrativă constituie o încălcare a normelor de drept
administrativ fiind numită în doctrină și abatere administrativă .
Inițial, ilicitul contravențional a fost de natură penală fiind consacrat în legislatia
penală în cadrul tradiționalei impărțiri a ilicitului penal în: crime, delicte și contravenții.
Această impărțire a fost statuată inițial în dreptul francez, menținându -se în Codul penal
Francez de la 1810 și a servit ca model multor legislatii europene.
Codul penal român din 1865 preia acest model și îl păstrează până în anul 1954. Deș i
se susține că diviziunea tripartită a fost preluată din legislația fraceză, se pare că o astfel de
împărțire exista la noi anterior anului 1865, unde infracțiunile erau împarțite în 3 categorii:
abateri, vini si crime. Prin urmare, se poate spune că s -a preluat numai terminologia nu și
ideea din clasificare a infracțiunilor în funcție de pericolul social al faptei.
Din dispozițiile codului în materia contravențiilor se pot reține urmatoarele aspecte
mai senificative: contravențiile, în principiu, erau f apte neintenționate; persoanele morale nu
puteau constitui subiecte cărora să li se aplice amenda, intrucât aceasta era o pedeapsă; lor nu
li se aplica decât despagubiri civile.1

1 Iulian Poenaru – Raspunderea pentru contraventii , Ed. LuminaLex 1998, Bucuresti . , pag. 7

2 In legislația interbelică s -a urmat aceeași linie, mentinându -se același regi m privind
contravențiile. Astfel, contravențiile erau reglementate în cartea a III -a din Codul penal de la
1936. In art. 579 se prevedea că era o contravenție ,,fapta pe care o declara ca atare: legea,
regulamentul și ordonanța autorității administrative s au polițienesti''. In articolul următor se
preciza că regulamentul și ordonanța erau valabile numai dacă se intemeiau pe lege.
Ulterior în jurul anului 1950, s -a apreciat că atât contravențiile, ca formă de încălcare a
dispozițiilor normative, câ t și sancțiunile contravenționale nu mai puteau fi considerate
infracțiuni, fiind scoase din Codul Penal. Odată scoase din sfera regimului penal,
contravențiile nu au mai reprezentat o categorie a infractiunilor, fiind trecute în categoria
abaterilor admin istrative.
Prin Ordonanța Guvernului nr.55/1994 s -au majorat limitele minime și maxime ale
amenzilor contravenționale stabilite prin acte normative aflate în vigoare de la 1 iunie 1994.
Există, de asemenea, o serie de reglementări cu caracter sp ecial care reglementează domenii
dintre cele mai diferite. Spre exemplificare amintim: Decretul nr.328/1966 privid circulația pe
drumurile publice, Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, Legea
nr.50/1991 privind autorizarea executării co nstrucțiilor și unele măsuri pentru realizarea
locuințelor, Legea nr.56/1992 privind frontierele de stat ale Romaniei, Legea nr.45/1994 a
apărării nationale a României, Legea nr.126/1998 privind regimul materialelor explozive și
altele.
Procesul legislativ în materia contravențiilor a fost și este unul dinamic. In special în
această perioadă postdecembristă s -au adoptat în această materie peste 200 de acte normative
(legi, ordonanțe si hotărâri ale Guvernului), care stabilesc și sancționează contr avenții. Apare
acreditată ideea că în materia contravențiilor se poate legifera oricum și oricât predominând
incă și judecata ca un act normativ nu ar fi complet și nu ar putea fi aplicat dacă în cuprinsul
său nu ar fi prevăzute sancțiuni contravenționale pentru ipoteza nerespectării normelor
edictate.
Desigur, unele reglementări sunt determinate de noile realităti economico -sociale,
precum și de abrogarea unor acte normative care nu mai corespund acestor realităti. In această
multitudine de acte normative privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, corelarea și
evidența reglementărilor, ca operatiuni primare si obligatorii ale sistemului legislativ, au
devenit complexe și nu ferite de greseli. Ceea ce dă insă conținut constatării că in ace astă
materie s -au acumulat și se acumulează nenumărate probleme controversate nu este aspectul
cantitativ al reglementărilor, ci aspectul de fond, al substantei juridice a soluțiilor menținute
sau promovate prin acestea și care demonstrează că azi, în cond ițiile statului de drept, cadrul

3 juridic general al regimului contravențiil or, fixat prin O.G. 2/2001 este depășit de realități în
toate componentele sale juridice și chiar contrar principiilor democratice ale noii societăti.1
Ceea ce se asteap tă în viitor pentru materia contraventională este o reglementare
unitară, bine definită, organizată și proprie regimului contravențional, o reglementare fară
indoială mai eficientă decât cea actuală.

1.2 NOȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE CONTRAVENȚIEI

Răspunderea contravențională este o forma a răspunderii juridice, în general, o formă
a răspunderii administrative, în particular, fiind fundamentată pe existența unui suport juridic
de drept administrativ.
Dreptul administrativ,prin normele sale, regelementează rapor turile sociale ce se nasc,
se modifică sau se sting în activitatea de executare a legii.
Incălcarea acestor norme reprezinta o abatere administrativă care este prevazută și
sancționată ca atare în acte normat ive. In unele opinii, se considera ca individualizarea
răspunderii contravenționale între celelalte forme ale răspunderii administrative nu îsi are
rostul deoarece între aceste forme,în general,nu există deosebiri, ele fiind forme ale acelorasi
incălcări a le normelor de drept .2
Majoritatea specialistilor consideră insa contravenția ca fiind o instituție a dreptului
administrativ cu trăsături specifice,de sine statatoare,unii dintre ei formulând chiar propuneri
de lege ferenda,de instituire a unui nou regim juridic specific contravențional, ceea ce ar duce
inevitabil la aparitia unei noi ramuri de drept – dreptul contravențional3. Deocamdata însa
contravenția și răspunderea contravenționala rămân instituții ale dreptului administrativ,
deoarece se fundamentea za pe raporturi de natura administrativă.
Contravenția și răspunderea contravențioanală sunt instituții de drept
administrativ,care privesc atât activitatea persoanelor fizice,cât și activitatea pe care o
desfașoară autoritățile administratiei publice,cele lalte autorități publice,agentii economici și
institutii publice,indiferent daca au caracter statal sau nestatal.
Definiția contravenției era cuprinsă iniț ial în art. 1 din Legea 32/1968.Contravenția
este fapta săvârsită cu vinovatie care prezintă un peric ol social mai redus decât infracțiunea și
este prevazută și sanctionata ca atare prin legi,decrete sau prin acte normative ale organelor
anume aratate de lege.

1 Iulian Poenaru – op. cit. . , pag. 7 -8
2 V.I. Prisacaru – Tratat de drept administrativ Român , Ed. LuminaLex, București 2002 , pag. 418 -419
3 A. Iorgovan – Tratat de drept admini strativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucure ști 1996, pag. 224

4 Majoritatea autorilor de specialitate consideră ca definitia contravenției nu este în
concordant ă cu principiile care guverneaza normele de drept administrativ.
Ceea ce se reproseaza acestei definitii este faptul ca institutia contraventiei nu trebuie
definita in comparatie cu infracțiunea,care este fapta ilicita prevazuta de normele de drept
penal.
In această viziune,formularea potrivit careia contraventia prezinta un pericol social
mai redus decat infractiunea,cuprinde germenii unor situatii confuze,ai unei abordari
nestiintifice și ai unei practici legislative inadecvate.Ar rezulta ca, in esenta,c ea mai grava
contraventie prezinta,teoretic,un pericol social mai redus decat cele mai usoare infractiuni.
Textul legii nu face o precizare expresă în sensul de mai sus, si astfel practica
ulterioara a legiferării și aplicării legii in acest domeniu a evol uat spre tratarea in acelasi mod
a pericolului social concret,inca una si aceeasi fapta antisociala poate fi considerata fie
contravenție, fie infracțiune, dupa cum se aprecieaza că pericolul social concret este mai redus
sau mai accentuat decat cel cerut pentru a caracteriza fapta ca infractiune.
Astfel, aproape toate actele normative de stabilire și sancționare a săvârșirii unor fapte
contravenționale conțin urmatoarea dispoziție în formulări oarecum asemănătoare:
,,Constituie contravenție urmatoarele fa pte,dacă nu sunt savarsite in astfel de conditii,încat sa
fie considerate,potrivit legii penale,ca infracțiuni."
Este limpede că referirea la condițiile săvârsirii faptei are in vedere pericolul social
concret al acesteia și,astfel,un element subiectiv,de apreciere,al agentului constatator sau al
organului de urmarie penală devine definitoriu pentru stabilirea caracterului raspunderii
juridice si calificarii faptei. Prin urmare în raport cu gradul mai redus sau mai accentuat al
pericolului social se va opta pentru unul din genurile de răspundere:penală,contraventională
sau chiar disciplinară atunci cand textul de lege prevede si aceasta posibilitate. Este insă
evident ca pentru fapta descrisa nu poate interveni decât acel gen de răspundere rezultand din
actul normativ care descrie si stabilește sancțiunea.1
Prin continutul ei,contravenția exprima un pericol social propriu, consecinta a
incalcarii unei norme obligatorii de comportament anterior instituita.
Având un pericol social propriu contraventia nu poate avea vreo legatura cu
infractiunea sau cu vreo faptă antisocială,de orice natura ar fi aceasta. Beneficiind de
autonomie legala,inclusiv de tratament sanctionator,contraventia nu poate fi convertită,
indiferent în ce conditii ar fi savarsită, intr -o alta fapta antisociala,cu o alta caracterizare
juridica. Din aceste trăsături definitorii trebuie trasă concluzia ca descrierea in actul normativ

1 I. Poenaru – op. cit. , pag. 18 -21

5 a contraventiei trebuie sa cuprinda elemente proprii si suficiente care sa -i asigure autonomia
legislativa.
Actual a definitie a contraventiei este cuprinsa in art.1din Ordonanta Guvernului
nr.2/1001 privind regimul juridic al contraventiilor, care constituie legea cadru a acestui
domeniu. – Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie,stabilita si sanctionata prin
lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local
al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti , a consiliului
judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti .1
Din definiție rezultă că prima conditie necesara pentru existența contrave nției este
savarsirea unei fapte . In sens larg,prin fapta se intelege savarsirea unei actiuni, îndeplinirea
unei activitati,o manifestare exterioara,materială a voinței unei persoane.T otodata,fapta este
considerata si infractiune,neindeplinirea obligatiei de a face ceva de catre o persoană.Atat
actiunea cat si infractiunea vizează,de fapt rezultatul produs,acesta reprezantand substanta
materială a contraventiei.Acolo unde nu se constată existenta unei fapte,in sensul celor de mai
sus,nu se poate vorbi de contravenție.
Faptele se refera întotdeauna la acțiunile sau inacțiunile oamenilor, intrucat normele
juridice reglementeaza numai relatii sociale, raporturile intre oameni. In acest sens rezulta ca
evenimentele naturii sau reactiile animalelor nu sunt considerate fapte.
Pentru ca o fapta sa fie considerată o contravenție este necesar sa îndeplineasca în mod
obligatoriu anumite trasături speciofice acesteia: fapta sa aiba un anumit grad de pericol
social, să fie savarsită cu vinovatie și să fie calificată prin norma juridica drept contravenție.

1.2.1 Pericolul social al faptei

In literatura juridică de specialitate se apreciaza că pericolul social constituie un
criteriu calitativ, repre zentând situația socialmente periculoasa creata prin savarsirea unei
fapte interzisa de lege, iar gradul de pericol social este un criteriu cantitativ, constand în
masura in care fapta ilicita savarsita aduce atingerea unei valori sociale ocrotită printr -un act
normativ.2
Pericolul social se apreciază, în primul rand, in functie de actiunea sau inactiunea
faptuitorului care constituie substanța materiala a faptei. O contraventie este savarsita prin

1 Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
2 Radu Gherghinescu si Ioan Stancu – Contraventii la normele sanitar -veterinare , Editura Ceres, Bucuresti,
1982, pag. 19

6 actiune atunci când prin comiterea ei se face ceea ce legea interzice, în timp ce contravenția
prin inacțiune constă in omiterea indeplinirii unei obligatii de a face, impusa de lege.
In al doilea rând, pericolul social vizeaza o atingere adusa valorilor sociale, atingerea
insemnand lezare, incalcare, nesocotire a dispozitiilor legale. Caracterul social al pericolului
pe care îl prezinta fapta savârșită, este exprimat prin indicarea valorilor sociale lezate.
Gradul de pericol social al unei fapte este determinat, în mare parte, de importanța
valorilor sociale incăl cate prin săvârsirea contravenției. In ceea ce priveste gradul de pericol
social al contraventiei, legea statueaza ca acesta se apreciaza in comparatie cu infractiunea
care prezinta cel mai inalt grad de pericol social, care aduce atingere celor mai import ante
valori sociale ocrotite prin lege.
Prin urmare, contraventia vizeaza valori, relatii sociale, bunuri si interese legitime de o
mai mica importanta, spre deosebire de infractiune care consta in incalcarea valorilor
fundamentale ale societatii, valori o crotite de legea penala.
În sens larg, prin faptă se înțelege o acțiune, sau inacțiune, care produc un rezultat
socialmente periculos.
Pentru ca o faptă să fie calificată drept contravenție trebuie să prezinte un anumit grad
de pericol social propriu; aceasta reprezintă atingerea adusă unei anumite valori sociale, ca
urmare a normei juridice care o apără.
Se apreciaza ca odata stabilita contraventia, existenta pericolului social nu mai trebuie
dovedita.1 Insăși existenta pericolului social, cuantificarea lui, nu se poate face, în mod real, o
data cu aplicarea contraventiei de catre agentul constatator . Cu toate acestea, in art. 5 alin. 5
din O.U.G. nr. 2/2001 aprobata cu modificari si completata prin Legea nr. 180/2002 se arata
ca "sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportional a cu gradul de pericol social al faptei
savarsite".
1.2.2 Vinovăția făptuitorului

Este starea subiectivă a autorului faptei ilicite, în momentul încălcării ordinii de drept,
exprimând atitudinea psihică, negativă, a acestuia față de interesele și valorile sociale ocrotite
de normele juridice.
Vinovătia implică un act de consțiinta, care presupune întelegerea consecintelor
săvarsirii unei fapte sancționata de lege si, în al doilea rang, acceptarea si urmarirea producerii
consecintelor, deci actul de vointa. In aceasta ordine de idei s -a precizat că atunci când u n

1 Radu Gherghinescu si Ioan Stancu – Contraventii la normele sanitar -veterinare , Editura Ceres, Bucuresti,
1982, pag. 19

7 individ a hotărât sa -si realizeze un scop oarecare si a ales pentru aceasta calea actiunii
ilicite, vointa sa fiind libera si constienta, inseamna ca a actionat cu vinovatie.1
Vinovăția în materia dreptului administrativ îmbracă două forme: intenție și c ulpă.
Așadar, se consideră că există vinovăție atunci când fapta care prezintă pericol social este
săvârșită cu intenție sau din culpă.
Fapta se consideră săvârșită cu intenție atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul
faptei sale, urmărind producerea lui prin comiterea faptei respective ( intenție directă ),
precum și atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu îl urmărea, a
acceptat producerea lui ( intenție indirectă).
Fapta este săvârșită din culpă atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale,
dar nu l -a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce (ușurință sau culpă cu
previziune) – precum și atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși
trebuia și putea să -l prevadă ( neglijență sa u culpă fără previziune).
În materie contravențională, spre deosebire de infractiune, contravenția se
sancționează indiferent de forma vinovăției, excepția de nesancționare a faptelor săvârșite din
culpă să fie expres prevăzute în actul normativ care stabi lește și sancționează fapta respectivă.
In literatura juridica s -a aratat ca in situatia juridica in care actul normativ de
sanctionare prevede intentia, ca element constitutiv al contraventiei, fapta savarsita din culpa
nu poate fi calificata contraventie .2
De asemenea, in literatura juridica s -a mai discutat si despre asa numita recidiva
contraventionala ca o consecinta a vinovatiei, in sensul ca, repetarea savarsirii unor
contraventii, cu acelasi obiect, putand fi asimilata intentiei, cu consecinta aplic arii unor
sanctiuni mai severe . De exemplu, in Legea nr. 83/1995, privind unele masuri de protectie a
persoanelor incadrate in munca , se prevedea ca in cazul savarsirii unei contraventii din nou,
in termen de 1 an de la data aplicarii sanctiunilor contra ventionale cu privire la incheierea
conventiilor civile in alte situatii decat cele prevazute de lege si neinregistrarea acestor
conventii precum si a contractelor individuale, limitele amenzii se dubleaza.
O.G. nr. 2/2001, care reprezinta legea cadru in materie, nu face nici o referire la
existenta asa numitei recidive contraventionale.
Nu este exclus însă ca printr -o lege specială, deci printr -una cu o fortă juridica
egala, sa se poata institui reguli care să se refere la recidiva contraventionala. Referiri la o
astfel de stare de fapt si de drept intalnim in Decretul nr. 328/1 966 privind circulatia pe

1 A. Iorgovan – Op. cit., pag. 246
2 V. Gionea – Regimul stabilirii sanctionarii si prescrierii contr aventiilor cu privire speciala in constructii, in R.D.D.
nr.6/1969, pag. 41

8 drumurile publice , Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme
de conviețuire socială, a ordinii si linistii publice (in cazul repetarii contraventiilor prevazute
se dispune de asemenea, masura suspen darii activitatii localurilor publice). O.G. nr. 17/1993
privind stabilirea și sancționarea contraventiilor la reglementarile financiare – gestionare si
fiscale (art. 7 – in cazul repetarii contraventiilor se poate lua masura suspendarii activitatii pe
o perioada de pana la 6 luni). De asemenea, prin O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile
mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate , art. 175 alin. 2, rezulta că
in cazul savârsirii uneia dintre contravențiile prevazute la art. 172, i n mod repetat, in decurs
de 3 ani, sau de catre o persoana condamnata anterior pentru savarsirea ei in decurs de 3 ani,
precedand la constatarea acesteia, a unei alte contraventii dintre cele prevazute de art. 172,
cumulativ cu sanctiunea stabilita se apli ca si maximul amenzii prevăzute pentru ultima
contraventie savarsita. Nerespectându -se principiul suprematiei legii, in mod gresit astfel de
reglementari, privind "recidiva contravenționala", au fost făcute chiar si prin Regulament al
BNR.
Fapta savarsita fara vinovatie nu constituie contraventie.
1.2.3 Prevederea faptei de către actul normativ
O persoană poate fi trasă la răspundere contravențională pentru săvârșirea unei fapte
numai dacă această faptă prevăzută și sancționată ca atare într -un act normativ , emis de o
autoritate publică abilitată în acest sens. Acesta este principiul legalității și sancționării
contravențiilor.
Actele normative care prevăd fapte cu caracter contravențional trebuie să cuprindă, în
primul rând, descrierea acestora, adică latura obiectivă a contravenției.
Legalitatea implica trasatura contraventiei de a fi prevazuta de lege , Prin lege, in
acest context, se intelge legile propriu -zise, ordonantele de Guvern, hotararile Guvernului, ale
consiliilor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, ale sectoarelor municipiului Bucuresti,
ale consiliilor judetene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti.1 De asemenea
prin lege se vor intelege si decretele emise si intratein vigoare anterior Constitutiei din 1991.2
In literatura juridica se arata ca, in situatii exceptionale, pot fi stabilite contraventii si
prin dispozitii ale primarilor, decizii ale delegatiei permanente al e consiliului judetean .
Această apreciere avea la baza textul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 care prevedea o
anumita competența in sarcina fostelor comitete si birouri executive ale consiliilor populare,

1 Se observa in acest context ca, odata cu mentionarea expresa a surselor dreptului contraventional, legiuitorul a
adoptat imperativul lex scripta, conditie absolute necesara a ap licarii principiului legalitatii (a se vedea Fr.
Desportes, F.Le Gunehec, Le nouveau droit penal ,Economica ,Paris, 1994, Pag.114
2 Ovidiu Podaru – Comentariu la Ordonanta nr.2/2001 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, in P.R .
nr.1/2002 pag. 280

9 care puteau emite norme contraventionale in c azuri de epidemii, epizootii, inundatii sau alte
calamitati, precum si in orice alte situații care reclamau măsuri urgente. Actuala reglementare
a regimului juridic al contraventiilor nu mai cuprinde o astfel de prevedere, ceea ce ne face sa
afirmam ca, in realizarea suprematiei principiului legalitatii, contraventiile pot fi stabilite si
sanctionate numai prin lege, ordonante s -au hotarari ale autoritatilor administratiei publice
(Guvern, consilii judetene, consilii locale) si nu pot fi stabilite prin, dis pozitii ale primarului
sau ale presedintelui consiliului judetean, sau alte acte normative. Prin urmare, stabilirea unor
contraventii și a unor sanctiuni, in alte acte normative, atrage nulitatea absoluta a actelor
juridice respective, deoarece este de pri ncipiu ca ubi lex non distinquit, nec nos distinguere
debemus.
Potrivit art. 2 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, introdus prin Legea nr. 180/2002, hotararile
consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, prin c are
s-au stabilit contravenții cu nerespectarea principiilor arătate si mai sus, sunt nule de drept.
Daca aceste acte administrative normative, ope legis, sunt nule de drept, legiuitorul, în mod
nefericit s -a exprimat ca nulitatea se constata de instanța d e contencios administrativ
competenta – in acest caz prima instanta nu poate fi decat tribunalul – la cererea oricarei
persoane interesate. in acest caz, legiuitorul trebuia sa prevada ca numai in caz de refuz, orice
persoana interesata – deci trebuie demo nstrat acest interes – se poate adresa instanței de
contencios administrativ.
Potrivit art. 3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative vor cuprinde descrierea faptelor ce
constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza a se aplica pentru fiecare contraventie, iar in
cazul amenzii, limita minima si maxima a acesteia sau, dupa caz, cote procentuale din
anumite valori. De asemenea, in actele normative se pot cuprinde si tarife de determinare a
despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor .
Actele normative prin care se stabilesc și se sancționeaza contravențiile intra în vigoare
in termen de 30 zile de la data publicării sau, dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta
publica, in afara de cazul cand in cuprinsul lor se prevede un termen mai lung. in cazuri
urgente, actele normative pot sa prevada intrarea lor în vigoare într -un termen mai scurt, dar
nu mai putin de 10 zile.
Raspunderea contraventionala intervine aproape in orice domeniu de activitate, de exemplu
circulatie ruti eră, ordine si liniste publica, impozite si taxe, fiscalitate, etc.
Hotărârile autoritaților administratiei publice locale sau judetene prin care se stabilesc
contraventii pot fi aduse la cunostinta publica, prin afisare sau prin orice alta forma de
publicitate prevazută de lege, dar numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect, în
conditiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 215/2001.

10 In legislația contraventionala, tentativa si actele preparatorii nu sunt sanctionate.
Deosebirea din tre contravenție și abatere disciplinară constă în faptul că nu toate abaterile
disciplinare trebuie să se stabilească, în mod expres și obligatoriu, în acte normative, pe când
contravențiile trebuie să îndeplinească aceste condiții.

1.3 AUTORITĂȚILE PUBL ICE ABILITATE SĂ STABILEASCĂ FAPTE
CONTRAVENȚIONALE
Competența emiterii actelor care stabilesc și sancționează contravențiile revine în
primul rând Parlamentului, dar și Guvernului, ca autoritate publică cu competență materială și
teritorială generală în a emite norme juridice, inclusiv de stabilire a contravențiilor.
Nu au dreptul de a emite reglementări în materie contravențională ministerele și
celelalte autorități publice centrale ( inclusiv serviciile lor deconcentrate sau structurile din
teritoriu), cu excepția celor cărora prin legi speciale li se conferă acest drept.
Ordonanța Guvernului nr.2/2001 stabilește și competența autorităților administrației
publice locale în stabilirea contravențiilor. Sunt avute în vedere consiliile județene, Consiliul
General al Municipiului București, precum și consiliile locale ale municipiilor, orașelor și ale
comunelor în anumite condiții cele ale sectoarelor municipiului București. Aceste autorități
stabilesc și sancționează contravenții în toate domeniile de activi tate în care li s -au stabilit
atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin
legi, ordonanțe sau prin hotărâri ale Guvernului.
Ordonanța Guvernului nr.2/2001 conține dispoziții speciale în această materie pentru
consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, limitând sfera acestora doar la
activitățile edilitar -gospodărești.
Pentru a asigura garanția juridică a respectării competențelor administrației publice în
acest domeniu, Ordonanța Guvernul ui nr.2/2001 prevede că hotărârile consiliilor locale sau
județene, ori, ale sectoarelor municipiului București adoptată cu nerespectarea competențelor
ce le revin, sunt nule de drept ; nulitatea se constată de instanțele de contencios administrativ
compete nte, la cererea oricărei persoane interesate.
O inovație în materie o constituie faptul că reglementările consiliilor locale și județene
de natură contravențională, necesită pentru aducerea lor la cunoștința publică avizul de
legalitate al prefectului , în lipsa căruia actul normativ nu își va produce efectele.1

11 Contravențiile stabilite de autoritățile centrale prin legi, ordonanțe și hotărâri ale
Guvernului, au sferă generală de aplicabilitate, pe întreg cuprinsul țării. Actele normative
emise pe plan lo cal în vederea stabilirii și sancționării unor contravenții, se aplică numai în
unitatea administrativ -teritorială respectivă.
De asemenea, actele emise de autoritățile administrației publice locale trebuie să fie în
conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001.
Actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții intră în vigoare
la data publicării, dar se pun în aplicare la 30 de zile de la publicare; în cazuri urgente, se
poate prevedea un termen mai scurt de punere în aplicare, dar nu mai mic de 10 zile.

1.4 SUBIECTELE CONTRAVENȚIEI
Din punct de vedere al faptei ilicite, identificăm un subiect activ, reprezentat de
autorul faptei ilicite și un subiect pasiv – o persoană fizică sau juridică – asupra căreia se
răsfrânge urmarea materială ori starea de pericol urmată prin săvârșirea faptei.
1.4.1 Persoana fizică
Răspunderea contravențională își are temeiul în săvârșirea unei fapte contravenționale
și este tipică pentru persoana fizică. Condiții:
a)Pentru ca o persoană fiz ică să poată fi subiect al contravenției, este necesar ca acesta să aibă
vârsta de cel puțin 14 ani, conform Ordonanței Guvernului Nr.2/2001. Unele acte derogă de la
această prevedere, ridicând limita minimă de vârstă la 16 ani.
b)O altă condiție referitoa re la subiectul contravenției este responsabilitatea. Ea presupune un
factor intelectiv care consta în capacitatea persoanei de a intelege ceea ce face, precum si de a
distinge între caracterul periculos al unor fapte si caracterul nepericulos al unor fapt e, si un
factor volitiv, reprezentand puterea psihica a unei persoane de a conduce singura, de a fi
stapana pe propriile sale actiuni.
c)O altă condiție referitoare la subiectul contravenției este libertatea de hotărâre și acțiune.
Pentru a avea calitatea de subiect al contravenției o persoană trebuie să fi acționat din proprie
inițiativă, să fi luat singură hotărârea de a săvârșii fapta respectivă, fără a fi constrânsă în nici
un fel de altcineva.
d)Uneori pentru a fi considerat subiect al contravenției, o persoană trebuie să aibă o anumită
calitate , cum ar fi aceea de conducător auto, posesor de armă, etc.

1 Ovidiu Podaru,Radu Chiri ță,Ioana P ăscule ț – Regimul juridic al contraventiilor O.G. nr.2/2001 comentata
editia a 4 -a, Ed. Hmangiu, Bucuresti, 2019 pag.26 -30

12
e)O contravenție poate fi comisă nu numai de o singură persoană, ci și de mai multe persoane,
în participație. În caz de coautorat, legea prevede că s ancțiunea de aplică fiecărui
contravenient separat.
Legislația actuală nu prevede sancționarea persoanelor care au participat la săvârșirea
contravenției în calitate de instigatori sau complici .
f)O categorie specială a subiecților contravenției o reprezin tă minorii;
În cazul acestora Ordonanța Guvernului nr.2/2001 prevede că maximul amenzii prevăzut de
actul normativ se reduce la jumătate.
g)O altă categorie specială este considerată a fi aceea a militarilor.
Legea prevede că sancțiunile disciplinare nu vo r fi aplicate militarilor în termen, iar procesul –
verbal de constatare a contravenției se va trimite comandantului unității din care face parte
contravenientul, pentru aplicarea unor sancțiuni disciplinare, dacă se constată că este
întemeiat.

1.4.2 Perso ana juridic ă

Subiectul activ al contravenției poate fi și persoana juridică.
Anterior anului 1990, răspunderea contravențională a persoanei juridice nu era foarte des
întâlnită, constituind aproape o excepție.
După 1990, contravențiile săvârșite de persoa ne juridice au devenit foarte frecvente, și
de aceea au fost reglementate prin acte normative, cu mențiunea că unele contravenții privind
anumite domenii de activitate nu pot fi săvârșite decât de această categorie de subiecți –
persoane juridice.
Ca regul ă generală este reglementată răspunderea contravențională a agenților
economici – persoane juridice (societăți comerciale, regii autonome, etc.).
Ordonanța Guvernului nr.2/2001 – care reprezintă reglementarea cadru în materie instituie, în
principiu, acela și regim juridic și pentru persoana juridică pe planul răspunderii
contravenționale; astfel, se prevede că sancțiunile contravenționale se aplică “oricărui
contravenient, persoană fizică ori juridică”. Rezultă că în prezent nu mai este necesară o lege
specială, derogatorie de la dreptul comun, care să prevadă posibilitatea sancționării persoanei
juridice.1

1 Ovidiu Podaru,Radu Chiri ță,Ioana P ăscule ț – Regimul juridic al contraventiilor O.G. nr.2/20 01 comentata
editia a 4 -a, Ed. Hmangiu, Bucuresti, 2019 pag.41 -44

13
1.5 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
In condițiile în care legea care reglementează institutia contraventiei, stabileste o serie
de trasaturi definitorii, specifice pentru aceasta, o fapta concreta, savarsita de o persoana va fi
considerata contraventie numai in masura in care intruneste toate trasaturile specifice acestei
contraventii. Lipsa oricarui element definitoriu face ca fapta i licita respectivă sa nu aiba
caracter contraventional, iar faptuitorul sa fie exonerat de răspundere contraventionala.
Ordonanța Guvernului nr.2/2001 reglementează o serie de situatii, cauze, împrejurari
care fac imposibila realizarea uneia sau a alteia d intre trasaturile esentiale contraventiei.
Aceste cauze inlatura caracterul contraventional al faptelor ilicite savarsite.
Astfel, art.11 din această ordonanță stabilește următoarele: „caracterul contravențional
al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau
morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și
infirmității dacă are legătură cu fapta săvârșită”; minoritatea reprezintă, de asemenea, o cauză
care înlătură caracterul contravențional al faptei.
O.G. nr.2/2001 prevede că aceste cauze care înlătură caracterul contravențional al
faptelor ilicite săvârșite, se constată numai de instanța de judecată.

1.5.1 Legitima apărare

Uneori, în cadru l relatiilor sociale pot apare o serie de conflicte care imbraca forme
grave la un moment dat. In asemenea situatii de conflict o persoană care isi vede amenintata
integritatea corporala, drepturile sau interesele sale ori ale altei persoane, poate sa rasp unda
actelor de violenta de orice natura in incercarea de ase apara, prin actiuni dintre cele mai
neasteptate. Unul dintre principiile statului de drept insa, este acela conform caruia nimeni nu
isi poate face dreptate simgur, interesele ordinii juridice i nterzicand justitia privata. Potrivit
acestui principiu, orice situatie conflictuala trebuie soluționata de autoritățile publice anume
abilitate.
Cu toate acestea există situații când salvarea unui drept sau interes legitim depinde în
exclusivita te de o reacție promptă, imediata a celui aflat in pericol.
Astfel o persoana care este tinta unei unei agresiuni are dreptul sa riposteze pentru a se
apara, in acest caz actiunea ei fiind legitima; putem spune ca persoana respectiva se afla in
legitima aparare.

14 Pentru a fi în prezența legitimei apărări se cer a fi îndeplinite mai multe condiții:
a) O primă condiție vizează existența unui atac care să preceadă săvârșirea faptei
contravenționale.
Atacul inseamna, in principiu, un comp ortament agesiv, activ, violent. Dar el poate
face si obiectul unei atitudini pasive; de exemplu lasarea fara supraveghere a unui bolnav
mintal periculos de către persoanele care au datoria de a -l îngriji sau pazi, precu si
neanuntarea organelor sanitare s au ale politiei in caz de scapar e de sub paza sau
supraveghere.1
b) Atacul să fie material , direct , imediat și injust .
Atacul este material atunci când este de natură să pună în pericol valoarea socială
împotriva căreia este îndreptat.
Este considerat a fi direct , atacul care constă într -o manifestare nemijlocită a
agresorului împotriva valorii sociale respective.
Atacul este imediat sau iminent atunci când intervalul de timp dintre momentul
declanșării atacului și momentul ivirii pericolului este foar te scurt.
Atacul este injust atunci când nu are temei juridic. Pentru ca atacul sa fie injust, el
trebuie sa fie efectuat de o persoană care îsi poate da seama de ceea ce este just sau injust in
actiunile sale.
c) Atacul trebuie să fie periculos , adică să pună în pericol grav persoana sau drepturile
celui atacat, ori interesul public. Caracterul grav al pericolului rezulta din faptul ca el
ameninta cu producerea unor consecinte greu de remediat sau chiar iremediabile; in caz
contrar apararea inc eteaza a ma i fi legitima.2
d) Fapta comisă pentru înlăturarea atacului să fie o contravenție prevăzută și
sancționată de un act normativ.
e) Apărarea să fie proporțională cu intensitatea atacului.
Proportionalitatea nu presupune asemanarea intre atac si aparare si cu atat mai putin
identitate intre acestea. Ceea ce vrea sa spuna legea este ca reactia de aparare trebuie sa se
raporteze la pericolul creat, deci sa existe un echilibru intre starea de pericol sau gravitatea
atacului și reactia persoanei at acate.
Nu există reguli care să delimiteze cu strictete unde se termina si unde incepe
dispr oportia dintre atac si aparare. Pentru a stabili acest lucru se ia in considerare
circumstantele de fapt, relațiile dintre agresor si victima, mijloace le folosite si in alte elemente

1 Al Ticlea – Reglementarea contraventiilor , Ed. Lumina Lex, 1998, pag. 23
2 V. Dongoroz si altii – ,,Inlocuirea raspunderii penale pentru unele infractiuni cu raspunderea administrativa sau
disciplinara’’ , Ed. Academiei, Bucuresti, 1957, pag. 352

15 concrete. In cazul în care victima agresiunii riposteaza disproportionat fata de intensitatea
atacului, depasind limitele unei simple aparari, ea nu se mai afla in legitima aparare.
Excesul de apărare este asimil at totusi legitimei apărări atunci cand depăsirea limitei s –
a datorat unei tulburări sau temeri foarte mari de care a fost cuprins cel care a comis
contravenția pentru a inlatura atacul.

1.5.2 Starea de necesitate

O.G. nr.2/2001 nu lămurește înțelesul no țiunii de stare de necesitate. Potrivit Codului
penal, se consideră în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un
pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa,
a altuia sa u un bun important al său sau al altuia ori un interes public.
Din definitie rezultă că existenta unui pericol grav, determina, ca si in cazul legitimei
aparari, pe o anumita persoana sa savarseasca o contraventie pentru a salva o valoare sociala .
In cazul stării de necesitate nu mai este vorba de un atac asupra unei persoane ci de o
circumstanta, imprejurare neprevazuta, care prezinta un pericol real pentru o persoană sau
pentru un bun important al acesteia.
Astfel de imprejurari pot fi: inundați i, cutremure, incendii, dar si o defectiune la o instalație, o
cauza de sanatate etc.

Pentru a exista stare de necesitate trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii:
• fapta contraventională sa fie savarsita ca urmare a unui pericol nepreva zut;
• pericolul sa fie iminent, adica pe cale de a se produce
• pericolul sa fie real si nu imaginar, producerea lui sa fie o certitudine
• pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat decat prin comiterea
contraventiei respective
• fapta i licita (contraventia) sa fie savarsită numai in scopul salvarii vietii, integritatii
corporale sau sanatatii unei persoane sau a unui bun material important ori a unui interes
public
• prin contravenția comisa nu tebuie sa se produca in mod constient urmar i mai grave
decat daca nu se intervine.

16 1.5.3 Constrâ ngerea fizic ă și constr ângerea moral ă

Constrangerea este actiunea de a obliga o persoana să facă un anumit lucru pe care nu
l-ar fi intreprins din proprie initiativa. Prin urmare persoana care savârș ește o fapta
contraventionala, obligata fiind de o alta persoana, nu poate fi considerata vinovată, intrucat
ea nu a dispus in mod liber de vointa sa, ci a actionat sub presiunea unui factor exterior.
Fapta ilicită săvârșită ca urmare a constrângerii fizi ce sau morale nu este contravenție
pentru că lipsește un element definitoriu a acesteia, respectiv vinovăția. Fapta ilicita neavand
caracter contraventional nu poate atrage raspunderea contraventionala a faptuitorului.
Constrangerea imbraca doua forme: fizica si morala, in functie de circumstantele care
au existat in momentul constrangerii.
Constrangerea fizică reprezintă o presiune exercitată de o forta exterioara asupra
energiei fizice a unei persoane, prin care este paralizata capacit atea acesteia de a -si dirija in
mod absolut liber actiunile.
Constrângerea morala este presiunea exercitata asupra psihicului unei persoane,
presiune realizata prin amenințarea cu producerea unui rău respecivei persoane sau altei
persoane.

Pentru ca aceste imprejurări, respecti v constrangerea fizica si cea morala, sa reprezinte
cauze de înlăturare a răspunderii contraventionale, sunt necesare a fi indeplinite cumulativ
urmatoarele conditii:
a) In ceea ce priveste constrangerea fizica:
• fapta săvârsită ca urmare a constrângerii fizice sa fie o contraventie prevazută ca atare
în actele normative, pentru ca numai in acest caz se pune problema raspunderii
contraventionale;
• este necesar sa existe o constrangere efectiva, reala, asupra fiz icului unei persoane;
• constrângerea fizică trebuie exercitată în asa fel incat faptuitorul sa nu aiba alta
posibilitate decat de a savarsi contraventia, el nedispunand de vointa sa si neputand opune
rezistenta
Numită adeseori și forță majoră, constrânge rea fizică, reglementată de art. 24 C.pen,
înlătură vinovăția în acele situații în care se săvârșește un act de executare sancționat ca o
contravenție din cauza unei forte exterioare, imprevizibile și inevitabile, de natură fizică ce
determină o persoană s a comită actul incriminat.

17 Forța majoră inlătură vinovăția în comiterea faptei, pentru că, într -o astfel de
împrejurare, persoana în cauză pierde controlul acțiunilor sale, devenind un simplu instrument
în mâinile forței exterioare, , indiferent dacă acea sta este de natură umană, animală ori un
fenomen natural. Spre exemplu, dacă o mașină oprită la culoarea roșie a semaforului este
izbită din spate de o altă mașină și intră din forța inerției, în intersecție, șoferul care o conduce
va fi exonerat de răspun derea contravențională, întrucât acțiunea de a trece pe culoarea roșie a
fost comisă fără vinovăție.1

b) In privința constrângerii morale sau psihice, pentru a fi cauzata de inlaturarea raspunderii
contraventionale trebuie sa indeplineasca urmatoarele c onditii:
• sa exercite o presiune asupra psihicului unei persoane creindu -i o stare de teama
puternica, prin amenintarea cu producerea unui rau, teama care sa determine persoana
respectiva sa savarseasca o contraventie;
• persoana amenintata, sau o alta pe rsoana, sa fie expusa unui pericol grav in cazul in
care ar refuza sa savarseasca fapta contraventionala care i se pretinde. Constrângerea va avea
efecte în sensul inlaturarii caracterului contraventional a faptei numai in masura in care
pericolul pe care il vizeaza amenintarea este iminent si actual;
• pericolul grav sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei
contraventionale pretinse. Daca se constata ca persoana fata de care s -a exercitat
constrangerea avea posibilitatea de a înlătu ra pericolul prin alte mijloace, sau de a sustrage
constrangerii, nu se va retine exixtenta acestei cauze de inlaturare a caracterului
contraventional al faptei.
Avand in vedere ca persoana a savarsit fapta contraventionala ca urmare a constrange rii
fizice sau morale, ea nu va raspunde nici pentru urmarile civile ale faptei sale, intrucat nu este
vointa sa cea care determina producerea lor.
Constrângerea morală, reglementată de art. 25 C.pen , iar pentru a opera cauza
exoneratoare de răspundere, trebuie ca amenințarea să fie serioasă și actuală și să fie
irezistibilă , în sensul în care persoana amenințată să nu fi avut la dispoziție nicio altă
modalitate rezonabilă de înlăturare a amenințării decât comiterea actului incriminat.2

1 Ovidiu Podaru,Radu Chiriță,Ioana Păsculeț – Op. cit. pag 128
2 Ovidiu Podaru,Radu Chiriță,Ioana Păsculeț – Op. cit. pag 129

18 1.5.4 Cazul fortu it
Cazul fortuit reprezintă o alta cauză de înlăturare a carcterului contravențional al faptei
si, implicit, a raspunderii contraventionale a faptuitorului, cauza intemeiata tot pe lipsa
vinovatiei faptuitorului.
Cazul fortuit constă în intervenția unui e veniment sau a unei întâmplări ce nu putea fi
prevăzută sau înlăturată și care determină producerea rezultatului socialmente periculos.
Ne aflam in prezenta unui caz fortuit atunci cand, ca urmare aunei imprejurari ce nu
putea fi prevazuta, s -a produs u rezultat, o urmare ce se suprapune cu actiunea sau inactiunea
unei persoane transformand -o in contraventie. Remarcam faptul ca persoana in cauza nu a
urmarit si nu a acceptat rezultatul respectiv, cu atat mai putin cu cat nu putea sa -l prevada.
Aceasta imposibilitate de a prevede un rezultat anume trebuie sa aiba un caracter
obiectiv, general, in sensul ca nici o persoana nu ar fi putut sa prevada circumstantele create
intr-un moment dat. Lipseste asadar factorul intelectiv, fara de care contraventia se considera
a fi comisa fara vinovatie, iar fapta in sine nu mai atrage raspunderea contraventionala a celui
care a savarsit -o. De exemplu nesemnalizarea directiei de deplasare a autoveh icului constituie
contraventie.1 Insa daca cel in cauza a actionat semnalizatorul iar becul s -a ars tocmai in acel
moment, conducatorul auto respectiv nu are nici o vina, el neputand sa prevada aceasta
situatie si, i consecinta, nici sa impiedice producerea contraventiei respective.
Împrejurările for tuite pot avea diverse cauze: fenomene ale naturii (trăsnet, avalanșă,
etc.), accidente tehnice (explozie, scurt circuit, etc. ), starea sănătății (stare de șoc sau leșin),
etc. In general oamenii cunosc aceste imprejurari insa nu stiu exact momentul in ca re se
produc, cand devin active.
Pentru existenta cazului fortuit, trebuie sa se indeplineasca urmatoarele conditii:
a) rezultatul actiunii sau inactiunii sa fie consecinta a unei imprejurari straine de
cunoasterea si vointa persoanei in cauza;
b) imprejurarea fortuita să fi fost de asa natura incat nu putea fi prevazuta;
c) fapta avand un rezultat neasteptat ca urmare a unor imprejurari imposibil de prevazut
si o sancționare în acte normative ca fiind contraventie, deoarece numai in aces t caz se pune
problema inlaturării caracterului contraventional al faptei.
De regula, cazul fortuit înlatura si răspunderea civilă pentru prejudiciile materiale
cauzate de fapta respectiva. Exista insa si cazuri in care rezultatul faptei nu se d atoreaza
exclusiv imprejurarii fortuite, ci este si consecinta culpei faptuitorului.

1 Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195 /2002 privind circulația pe drumurile
publice din 04.10.2006

19 De exemplu: daramarea unui pod in timpul inundatiilor afectand o constructie din aval,
daramarea podului fiind consecinta unui defect de constructie, imputabil constructorului.

1.5.5 Iresponsabilitatea ș i infirmitatea
Conform art. 11 din O.G. nr.2/2001 nu constituie contraventie fapta savarsita de o
persoana care din cauza starii mintale sau a unei infirmitati nu poate sa raspunda de fapta
imputata
Iresponsabil itatea reprezintă incapacitatea unei persoane de a înțelege natura și
rezultatul faptelor sale; ea poate fi permanentă (incurabilă) sau temporară (intermitentă). O
asemenea persoana nu poseda insusiri mintale necesare pentru a intelege care anume fapte
prezinta pericol social fiind interzise prin lege si care nu. Nefiind constienta de urmarile faptei
sale, o asemenea persoana nu va fi receptiva nici la sanctiunile aplicabile, iar aceste sanctiuni
nu vor avea influenta asupra comportarii ei viitoare.
Infirm itatea – este o cauză necunoscută în legislația penală, deci ea nu exonerează de
răspundere o persoană infirmă care comite o infracțiune. În materie contravențională, însă,
infirmitatea poate constitui cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale pen tru o faptă
ilicită săvârșită în legătură cu respectiva infirmitate (exemplu traversarea străzii printr -un loc
nemarcat și unde nu există ind icator, de către un nevăzător).1
Atat iresponsabilitatea cat si infirmitatea, pentru a fi considerate cau ze care inlatura
raspunderea contraventionala, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) in primul rand starea respectiva sa existe la persoana care savarseste contraventia;
b) in al doilea rand starea respectiva sa existe in momentul savarsirii f aptei. Aceasta
conditie inceteaza sa mai existe atunci cand, in timpul savarsirii faptei, persoana isi recapata
capacitatea psihica dar isi continua actiunea acceptand consecintele acesteia;
c) in al treilea rand, se cere ca fapta savarsita sa fie dintre c ele prevazute drept
contraventii, altfel nu se poate vorbi de inlaturarea caracterului contraventional al faptei
respective.

1 Al. Ticlea – Op. Cit, pag. 32 -33

20 1.5.6 Beția involuntară completă
Reglementată de art 29. C.pen sub denumirea de intoxicație, aceasta înlătură vinovăția
persoane i pentru faptele comise în această stare, indif erent dacă este produsă de alcool sau de
altă substanțe care au capacitatea de a afecta la nivel intelectual o persoană, astfel încât
aceasta să nu fie capabilă să își controleze acțiunile sau să perceapă cons ecințele lor. Cât timp
starea de beț ie este involuntară, este indif erent dacă ea se produce pr in administrarea forțată
de astfel de substanțe sau din cauza unor accidente.Mai trebuie subliniat faptul că beția
constituie cauză exoneratoare de răspundere num ai daca este completă, nu și atunci când este
incompletă.1
Betia este o stare psiho -fizica anormala a unei persoane, determinata de actiunea unor
substante narcotice sau alcolice excitante, asupra organismului si asupra facultatilor mintale
ale persoanelor care au consumat substanta respectiva.
Starea de betie poate imbraca mai multe forme in functie de intentia avuta de faptuitor,
de gradul in care aceasta stare influenteaza capacitatea psihica, luciditatea persoanei
respective precum si de alte circumstante.Astfel exista:
a) beție accidentala, produsa involuntar , independent de dorinta persoanei in cauza,
fiind consecinta unei intamplari. Se mai numeste si betia fortuita.
b) beția voluntara , atunci cand persoana in cauza a consumat in mod voit substanta
care au adus -o in starea respectiva;
c) beția completa , cand persoana nu mai are control asupra sa, nu mai are capacitate
de a intelege actiunile sale;
d) beția incompleta , cand exista numai o slabire a capacita tilor fizice si psihice ale
persoanei;
e) beție ocazionala , atunci cand consumul de substante alcoolice sau de alte substante
care provoaca aceasta stare este pur intamplatoare
f) beția cronica , reprezinta o stare permanenta de int oxicatie cu bauturi alcoolice si
alte asemenea substante.
Dintre toate aceste forme, este considerata cauza de inlaturare a raspunderii
contraventionale nu mai starea de betie accidentala si completă intrucat ea este consecinta
unor imprejurari straine de vointa faptuitorului; neexistand factor volitiv, nu exista vinovatie
si neexistand vinovatie, nu exista contraventie.

1 Ovidiu Podaru,Radu Chiriță,I oana Păsculeț – Op. cit. pag 133

21 1.5.7 Minoritatea fă ptuitorului
Art. 11 din O.G. 2/2001 prevede ca minorul sub 14 ani nu raspunde contraventional.
Pentru contraventiile savarsite de minorii care au implinit 14 ani minimul si maximul amenzii
stabilite in actul normativ pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. Minorul care nu a
implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei acti vitati in folosul
comunitatii. Cauzele care înlătura caracterul contraventional al fapte se constata numai de
instanta de judecata.
Aceasta raspundere diferentiata si graduala este determinata de stadiul diferit in care se
gaseste capacitatea ps ihica a minorului, posibilitatea acestuia de a intelege caracterul
periculos al unei fapte precum si urmarile acesteia.

1.5.8 Eroarea de fapt

Reprezintă necunoașterea în totalitate a unei împrejurări reale, sau cunoașterea ei
inexactă in momentul comite rii contravenției. De acea imprejurare depinde caracterul
contraventional al unei fapte. De exemplu nu constituie contravenție fapta conducatorului
auto de a nu fi acordat pioritate pietonilo r aflati in traversare, fata de imprejurarea ca acesta nu
a putut observa indicatorul ,, Trecere pentru pietoni'' datorita faptului ca indicatorul in cauza
era ascuns vederii de un autobuz stationat in dreptul acestuia si nici locul de trecere nu era
marcat cu ,,Zebra'', astfel incat faptuitorul a fost in eroare de fapt si, conform art. 11 alin. 1 din
O.G. 2/2001 fapta sa nu este considerata contraventie.
Eroare de fapt constituie cauza de înlaturare a răspunderii contravenționale numai daca
sunt intrunite cumulativ, urmatoarele conditii:
• fapta savarsită sa f ie prevazuta drept contravenție;
• faptuitorul sa nu fi cunoscut, in momentul savarsirii faptei, existenta unei imprejurari
de care depinde caracterul contraventional al faptei;
• imprejurarea necunoscuta faptuitorului sa fie necesara pentru ca fapta sa co stituie
contraventie, deci existenta contraventiei sa depinda de acea imprejurare.

22 1.6 SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE
1.6.1 Considerații generale

În materie contravențională, sancțiunile sunt reglementate, în principal, prin legea –
cadru și, în sub sidiar, prin alte acte normative care prevăd fapte ce constituie contravenții în
diferite domenii de activitate.
Sediul materiei privind sancțiunile contravenționale îl reprezintă art.5 din O.G.
nr.2/2001, care statuează două categorii de sancțiuni: sancț iuni principale și sancțiuni
complementare.
Sancțiunile contravenționale principale prevăzute de art.5, alin.(2), astfel cum acestea
au fost modificate prin O.U.G. nr.108/2003 privind desființarea închisorii contravenționale
sunt următoarele:
a) avertisme ntul;
b) amenda contravențională;
c) prestarea unei activități în folosul comunității.
În art.5 alin.(3) din O.G. nr.2/2001 sunt prevăzute următoarele sancțiuni contravenționale:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizației de executare a
unor activități;
c) închiderea unității;
d) suspendarea activității agentului economic;
e) retragerea licenței sau avizului pentru anumite operațiuni sau pentru ac tivități de comerț
exterior, temporar sau definitiv;
f) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
g) blocarea contului bancar
Trebuie precizat faptul că , pentru a se putea dispune o astfel de sanc țiune, trebuie ca
textul de sanc ționare a contraven ției să o prevad ă in mod special, nefiind suficient ă precizarea
general ă din cuprinsul art.5 din ordonan ță.1
Prin O.U.G. nr.108/2003 a fost desființată sancțiunea principală a închisorii
contravenționale ca urmare a faptului că prin legea de revizuire a Constituției s -a stabilit că
„sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”. Ordonanța Guvernului
nr.2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol

1 Spre exemplu, s -a decis c ă nu se confisc ă banii c âștigați din s ăvârșirea contravenției de apela re la mila
publicului, întrucât art.1 lit. a) din Decretul nr.153/1970

23 social al faptei săvârșite, c ă sancțiunile complementare se aplică în funcție de gravitatea faptei
și că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională
principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
Sancț iunile complementare nu trebuie confundate cu anumite m ăsuri conservatorii
prevăzute de legisla ția special ă. Spre. Exemplu m ăsura opririi execut ării construc țiilor
neautorizate, p ână la solu ționarea cererii de desfiin țare a acestora, are un character
conservator mai mult dec ât evident și nu poate fi socotit ă ca fiind o sanc țiune
complementar ă.1
Pe de altă parte, în jurispruden ță s-a decis c ă masura ridic ării autovehiculului sta ționat
neregulamentar reprezint ă o sanc țiune contraven țional ă complementar ă , și nu o m ăsură
administrativ ă.2

1.6.2 Avertismentul

In baza art. 7 din O.G. nr.2/2001, avertismentul consta in atentionarea verbala sau
scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de
recomandarea de a respecta dispozitiile legale .
Avertismentul, ca natura intri nseca, este o sanctiune morala, si intervine in cazurile in
care fapta e de mica importanta, de gravitate redusa, iar agentul constatator apreciaza ca acela
care a savarsit -o nu o va mai repeta, chiar fara aplicarea unei amenzi. El se poate a plica si
daca legea contraventionala speciala nu -l prevede expres. Această dispozitie este deosebit de
importanta pe linia realizarii fun ctiei educative a raspunderii contraventionale. In practica, de
cele mai multe ori agentii constatatori o neglijeaza, p referand sa aplice sanctiuni -amenzi si
pentru cele mai neinsemnate contraventii, si aceasta, mai ales, in cazurile contravențiilor din
domeniul circulatiei pe drumurile publice si al transportului in comun.
Pe de alta parte, nu trebuie scapată din veder e relația de la obiectiv la subiectiv in
determinarea pericolului social al unei contraventii, aceeasi fapta in materialitatea ei are
repercursiuni mai grave sau mai putin grave pentru societate si in functie de persoana
contravenientului, de unde si cuant umul diferit al amenzii sau posibilitatea iesirii din sfera
amenzii, aplicandu -se numai avertismentul. Sanctiunea juridica, în particular cea
contraventionala, nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale,

1 M Du țu, G Du țu, Considera ții asupra specificului contraven țiilor la regimul de autorizare a construc țiiilor, în
Dreptul nr. 10 -11/1995 pag. 84
2 Trib. Cluj, dec. nr 3241/2010 si jud. Zalau, sent. Nr 644/2011 comentate de M.Ursu ța, in R.R.D.J. NR.6/2011,
pag. 74 -81

24 de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca in toate
cazurile de contraventii sa se aplice sanctiunea amenzii, altfel dispozitiile art. 7 din O.G. nr.
2/2001 risca sa devina o norma care nu -si are o baza reala.
De altfel, dreptul s anctionator, in general, in lumea contemporana se indeparteaza de
ideea sanctiunilor severe, de unde si Conventia internationala de interzicere a pedepsei cu
moartea si art. 22 alin (3) din Constitutia noastra. Istoria a demonstrat ca trebuie cautate alte
soluții decat clasica amenda, in multe tari se practica, cu succes, obligarea la efectuarea
diferitelor munci de interes public, solutie introdusa si la noi prin legea nr. 82/1999, ridicata la
rang de sanctiune contraventionala principala, prin O.G. nr. 2/ 2001.
Tocmai de aceea, avertismentul, in baza oronantei, nu mai presupune prezenta
contravenientului in fata egentului constatator si,deci, executarea lui orala.
Legislația actuala în vigoare precizeaza, in mod expres, ca avertismentul se a plică
oral, atunci cand contravenientul este prezent la constatarea contraventiei, iar sanctiunea s e
aplica de agentul constatator ș i în scris atunci c ând contravenientul nu este de fa ță, prin
contraven ție s-au produs pagube ori exist ă bunuri supuse confisc ării. El se consider ă executat,
în acest caz, prin comunicarea procesului verbal de contraven ție.1

1.6.3 Amenda contravenț ional ă

Este considerată ca fiind sancțiunea contravențională cea mai importantă, specifică
dreptului administrativ. Ea constă într -o sumă d e bani pe care persoana vinovată de săvârșirea
unei contravenții este obligată să o plătească.
Este important de precizat caracterul contravențional al amenzii, pentru că „amenda”
este prevăzută și în acte normative care reglementează alte regimuri juridic e, cum este cazul
regimului penal (amendă penală).
În materia amenzii contravenționale aceasta va avea limite minime și maxime generale
și limite minime și maxime speciale, ambele categorii având caracter legal. Limitele minime
și maxime speciale trebuie s ă se încadreze în limitele minime și maxime generale.
Limita minimă generală a amenzii contravenționale este de 25 lei.2
Cât privește limita maximă generală, aceasta este diferențiată, în funcție de forța
juridică a actului normativ prin care sunt prevăzut e contravenții, astfel:

1 C. Dr ăghici, C.V. Dr ăghici, A iacob, R. Corche ș, Drept contravenț ional, Ed. Tritonic,Bucure ști, 2003, pag. 40
2 Sumele sunt exprimate în moned ă nouă m conform art.5 alin (5 ) din Legea nr. 348/2004 privind denominarea
monedei na ționale (M.Of. nr.664 din 23 iulie2004

25 a) în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță, limita maximă nu poate
depăși 100.000 lei;
b) în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului, l imita maximă nu
poate depăși 50.000 lei;
c) în cazul cont ravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale
Consiliului General al Municipiul București, limita ma ximă nu poate depăși 5.000 lei;
d) în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale comunelor,
orașelor, municipiilor și ale sectoarelor Municipiul București, limita ma ximă nu poate depăși
2.500 lei.
În materie contravențională, nu este reglementată recidiva. Cu toate acestea există
cazuri în care se prevede majorarea amenzii sau dublarea acesteia în cazul în care se constată
o a doua încălcare a legii sau se dispune aplicarea unei măsuri mai severe.
O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, stabilește și destinația
sumelor provenite din aplicarea amenzilor contravențion ale. Astfel:
(3)“Sumele provenite din ame nzi aplicate persoanelor juridice î n conformitate cu
legisla ția în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat cu excep ția celor aplicate, potrivit
legii, de autorit ățile administrației publice locale ș i amenzilor privind circula ția pe drumurile
publice, care se fac venit integral la bugetele locale ale unit ății/ subdiviziunii administrative –
teritoriale în care contravenientul își are domi iliul sau sediul, după caz. stabilite prin hotărâri
ale consiliilor locale și județene se fac venit la bugetele locale respective ”.1
(4)„Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice î n conformitate cu
legisla ția în vigoare se fac venit integral la bugetele locale ale unit ății/ subdiviziunii
administrative -teritoriale în care contraveni entul își are domiciliu”.2
(5)“Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice f ără domiciliu in
Rom ânia și persoanelor juridice f ără sediu in Rom ănia se fac venit la bugetul de stat”.3
1.6.4 Sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in
folosul comunitatii

Inchisoarea contraventionala a fost prevazuta in O.G. nr. 2/2003 si in diferite legi, ca
de exemplu Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice , Legea

1 Alin(3) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 20 pct.1din Legea 203/2018 privind m ăsuri de
eficientizare a achit ării amenzilor contraven ționale (M.Of. nr 647 din 25 iulie 2018)
2 Alin (4) a fost introdus prin art.1 pct.2 din Legea nr. 182/2006 pentru modificarea si completarea O.G.
nr.2/2001 privind regimul juridic al contraven țiilor și este reprodus astfel Cuma fost modificat prin art. 20 pct. 2
din Legea nr. 2013/2018
3 Alin (5) a fost introdus prin art. 20 pct.3 din Legea nr.203/2018

26 nr. 61/1991 pentru sanctiona rea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a
ordinii si linistii publice .
In literatura de specialitate, s -a aratat ca sanctiunea inchisorii contraventionale putea fi
stabilita prin lege ordinara ori prin ordonante ale Guvernului, dar si prin lege organica .
Pe de alta parte, s -a mai aratat ca sanctiunea inchisorii contraventionale nu putea fi
stabilita prin hotarare a Guvernului . Ca atare, in mod gresit, se arata in art. 1 din Legea nr. 82
din 21 mai 1999 privind inlocuirea inchisori i contraventionala cu sanctiunea obligarii
contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii , ca sanctiunea inchisorii
contraventionale se putea aplica si prin Hotarare a Guvernului. Prin art. 9 din O.G. nr. 2/2001
se arata ca inchisoa rea contraventionala putea fi stabilita numai prin lege. Aceasta problema a
fost clarificata definitiv prin O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii
unei activitati in folosul comunitatii si inchisorii contraventionale , care stabil ea ca sanctiunea
inchisorii contraventionale putea fi prevazuta numai in lege sau ordonanta, intotdeauna
alternativ cu amenda, si putea fi aplicata numai de instanta de judecata si numai persoanelor
fizice.
Durata sanctiunii inchisorii contraventionale era de la o luna la 6 luni. Aceasta
sanctiune se aplica numai in cazul in care contravenientul nu era de acord cu aplicarea
sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Prin legea de revizuire a Constitutiei, in art. 23 alin. 13 s -a prevazut c a sanctiunea
privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala. In consecinta, prin O.U.G. nr.
108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale aceasta sanctiune contraventionala a
fost abolita disparand din legislatia romaneasca.
Sanctiune a contraventionala se stabileste intotdeauna alternativ cu amenda. În ce
privește aplicarea acestei sancțiuni, ea este în competența exclusivă a instanței de judecată
prin emiterea unui mandat de executare, nu și a agentului constatator al contravenției, c a în
cazul avertismentului și a amenzii contravenționale. Legea mai prevede că această sancțiune
se aplică numai persoanelor fizice, nu și juridice.
Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se executa dupa programul de
munca ori, dupa ca z, programul scolar al contravenientului, pe o durata cuprinsa intre 50 -300
ore, de maximum 3 ore pe zi, iar in zilele nelucratoare de 6 -8 ore pe zi.
Competența de judecată aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită
contravenția. Se j udecă de urgență.
Completul de judecata este format dintr -un singur judecator. Contravenientul poate fi
asistat de aparator.

27 In cazul in care contravenientul este minor, asistenta juridica este obligatorie. Instanta
dispune citarea parintilor sau a repreze ntantului legal al minorului.
Participarea procurorului este obligatorie.
Instanța, apreciază asupra legalității și temeiniciei procesului – verbal și pronunță una
din următoarele soluții:
a) aplică sancțiunea amenzii;
b) aplică sancțiunea prestării unei a ctivități în folosul comunității, cu consimțământul
contravenientului, dacă apreciază că aplicarea amenzii contravenționale nu este îndestulătoare
ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale și financiare pentru plata acesteia;
c) anulează procesu l – verbal.
Daca o persoana a savarsit mai multe contraventii, constatate prin acelasi proces –
verbal, in cazul in care pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre ele se prevede
sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, sanctiuni le se cumuleaza fara a putea
depasi maximul general stabilit de lege.
Hotararea prin care s -a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii
este irevocabila.
Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se executa in ra za unitatii
administrativ -teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta.
Primarul are obligatia sa aduca la indeplinire mandatul de executare.
Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi aplicata si minorilor ,
daca la data savarsirii faptei au implinit varsta de 16 ani. Activitatea se presteaza pe o durata
cuprinsa intre 25 si 150 de ore.

Inceperea executarii sanctiunii se face in cel mult 5 zile de la primirea mandatului de
executare.
In cazul in care contav enientul , cu rea -vointa, nu se prezinta la primar pentru luarea in
evidenta si executarea sanctiunii, se sustrage de la executarea sanctiunii dupa inceperea
activitatii sau nu isi indeplineste indatoririle ce ii revin la locul de munca, judecatoria, la
sesizarea primarului, a unitatii de politie sau a conducerii unitatii la care contravenientul avea
obligatia sa se prezinte si sa presteze activitatea in folosul comunitatii, poate inlocui aceasta
sanctiune cu sanctionarea amenzii.
Amenda prevazuta se execut a potrivit dispozitiilor legale privind executarea creantelor
bugetare.
Impotriva masurilor luate cu privire la continutul activitatii, la conditiile in care se
realizeaza, precum si la modul în care se exercită supravegherea contravenientului poate face

28 plangere, care se depune la primar sau, dupa caz, la unitatea de politie de care aparține agentul
insarcinat cu supravegherea activitatii. Plangerea impreuna cu actul de verificare a aspectelor
sesizate se inainteaza, in termen de 5 zile de la inregistrare, judecatoriei in a carei
circumscriptie se executa sanctiunea.
Plangerea se solutioneaza in termen de 10 zile de la primirea acesteia.
In cazul in care instanta constata ca plangerea este intemeiata, dispune, dupa caz,
schimbarea activitații sau a masurilo r de supraveghere.
Hotararea instantei de judecata este irevocabila si se comunica primarului sau unitatii
de politie la care contravenientul a depus plangerea, precum si contravenientului.

1.6.5 Confiscarea

Confiscarea nu reprezinta o sanctiune de sine statatoare, ci o masura complementara,
intrucat ea se aplica numai impreuna cu o sanctiune contaventionala principala. Cu toate
acestea, confiscarea se aplica numai atunci cand este expres prevazuta in actul normativ de
stabilire si sanctionare a contraven tiei.
Bunurile supuse confiscarii, potrivit legii, sunt:
• cele propuse prin conravenție, cu alte cuvinte cele care au rezultat în urma
savarsirii cointraventiei;
• cele care au servit la savarsirea contraventiei, daca sunt ale contavenientului;
• cele d obandite prin contraventie daca nu sunt restituite persoanei vatamate.
Bunurile confiscate trec in proprietatea statului.
Sunt supuse confiscarii si beneficiile obtinute ilicit, precum si incasarile obtinute in
intregime din vanzarea marfurilor a caror p rovenienta nu poate fi dovedita.
Confiscarea are un caracter obligatoriu și nu facultativ atunci cand legea prevede in
mod expres aceasta masura. Asa fiind, agentul constatator aplicand sanctiunea principala va
dispune si confiscarea, facand mentiunile de rigoare in procesul verbal constatator al
contraventiei.
Pe de alta parte, legea obliga la restituirea bunurilor confiscate in temeiul savarsirii
unei fapte considerate initial a fi contraventie, dar care se dovedeste ulterior lipsita de caracter
contraven tional.

29
1.6.6 Sanc țiuni prev ăzute de legi speciale

Pe langă categoria sancțiunilor principale – avertismentul, amenda, închisoare
contravenționala -si masura complementara a confiscarii prevazute de legea -cadru, exista o
serie de sanctiuni prevazute de legi speciale ce reglementeaza anumite domenii de activitate.
Intre acestea amintim:
• suspendarea activitătii agentului economic, constand in intreruperea activitatii
acestuia pe o perioada limitată de timp. Aceasta este o masură complementara, ea aplica ndu-
se impreuna cu o sanctiune principala. Nu reprezinta o masura obligatorie, aplicarea ei fiind
lasata la aprecierea agentului constatator;
• inchiderea unitătii; spre deosebire de suspendarea activitatii agentului
economic, care este o masura facultativ a, inchiderea unitatii este obligatorie, fiind expres
ceruta de actul normativ care reglementeaza aceasta sanctiune;
• retragerea autorizatiei de functionare, presupune existenta unei autorizatii de
functionare eliberată anterior agentului economic in cauz a.
• inchiderea contului bancar, este o sanctiune care echivaleaza practic, cu
suspendarea sau incetarea activitatii agentului economic, intrucat aceasta masura creaza
imposibilitatea desfasurarii activitatii celui in cauza;
• virarea la bugetul statului a unor sume egale cu valoarea impozitelor sustrase;
refuzul eliberarii licentei de import sau retragerea avizului de a efectua operatiuni de comert
exterior. In domeniul constructiilor, sanctiunile pot consta in oprirea executarii lucrarilor sau
desfiintare a constructiilor realizate fara autorizatia prevazuta de lege. In domeniul circulatiei
pe drumurile publice, sunt prevazute doua sanctiuni complementare: suspendarea exercitarii
dreptului de a conduce autovehicule pe timp de 1 -3 luni si anularea permisului de conducere.
• sechestrarea este o masura care consta in punerea sub litigiu si conservarea
obiectelor si materialelor care au servit la savarsirea contraventiei, ori distrugerea obiectelor
sau materialelor sechestrate atunci cand acestea reprezinta o am enintare pentru sanatatea
populatiei si a animalelor ori pentru mediul ambiant.
Uneori, atunci cand fapta contraventionala a produs pagube patrimoniale unei
terte persoane, in afara sanctiunilor aplicate, se pune problema acoperirii prejudiciului cauzat,
adica faptuitorul va fi nevoit sa -l despagubeasca pe cel pagubit. Di puct de vedere legal,
echivalentul pecuaniar al repararii prejudiciului reprezinta despagubirea civila. Cuantumul
acestei despagubiri se calculeaza de obicei pe baza tarifelor cu prinse chiar in actele normative

30 de stabilire si sanctionare a contraventiilor. In cazul in care lipsesc prevederi in acest sens, se
vor aplica dispozitiile dreptului comun. Plata amenzii nu scuteste pe faptuitor de plata
despagubirilor.