Istoria catolicilor din Moldova a suscitat interesu l multor cercetători, [628857]

6

INTRODUCERE

Istoria catolicilor din Moldova a suscitat interesu l multor cercetători,
români și străini, de-a lungul timpului. Situație p erfect motivată, deoarece este
vorba despre un spațiu al latinității, aflat, așa c um s-a spus de atâtea ori, într-o mare
slavă, la granița dintre Orient și Occident. Mai mu lt, vorbim despre o populație
latinofonă, crescută la umbra Bizanțului, care va p articipa la ambele lumi. Moldova
va resimți influența otomană de la sud, pe cea cato lică polonă de la limitele sale
septentrionale și pe cele ale Reformei dinspre Tran silvania.
Lucrarea de față vine în încercarea de a completa t abloul desenat de
istoriografie până în acest moment, pornind de la u n set de premise relativ puțin
folosite de istorici în acest câmp, al catolicismul ui moldovenesc. O cercetare care
să se îndrepte spre studierea părții de început a C ontrareformei 1 în Moldova lipsește.
Aceasta este provocarea căreia încercăm să-i răspun dem în prezenta lucrare.
Titlul ( Contrareforma în Moldova [sfârșitul secolului XVI – începutul
secolului XVII] ) poate fi considerat nepotrivit – și chiar și este într-o anumită
măsură. L-am preferat pentru că termenul de Contrar eformă este cel mai larg
răspândit, ceea ce într-un alt context am putea num i „încetățenit”. Dar a gândi
evoluția Bisericii Catolice în acest moment al deve nirii sale strict în termeni de
răspuns, cu nuanța sa negativă încorporată automat, este o greșeală. După cum spun
francezii, penser contre c’est penser comme . Ceea ce înseamnă că a dezvolta o
retorică a negării unui act nu are cum să ducă la a pariția unor procese afirmative,
care să riște măcar nașterea unor valențe pozitive. A crea un sistem în care te
împotrivești (aici, Reformei) înseamnă a nu depăși termenii și condițiile împotriva
cărora acționezi. Un mecanism al repudierii nu poat e fi, finalmente, valid decât în
universul generat de ceea ce se repudiază. Or, după cum bine s-a putut observa în

1 Am folosit nediferențiat termenii de Contrareformă și Reformă catolică, cărora le-am
adăugat și pe cel de catolicism post-tridentin sau de renaștere catolică.

7
cei 450 de ani scurși de la încheierea lucrărilor C onciliului de la Trento, nu acesta
a fost drumul căutat de Biserica Catolică. Dimpotri vă, în fața acestei alternative a
repudierii s-a impus o alta: cea a apelului la surs ele sale tradiționale și la resursele
sale umane pentru a crea o nouă față catolicismului . Inevitabil, în piața ideilor
secolului XVI a existat și partea de confruntare cu Reforma, care a fost dublată apoi,
chiar în cadrul Conciliului, de partea de încercare a găsirii căii de mijloc. Dar
această confruntare face parte din eforturile Romei de a se defini pe sine, în raport
atât cu ceilalți – aici, protestanții –, cât și cu sine însăși.
Ceea ce se petrece la Trento depășește însă cu mul t acest cadru, al
confruntării cu noile denominațiuni creștine. A îns emnat în mare măsură și o
confruntare (urmată de reformare) a uzului și abuzu lui constant din sânul
catolicismului. A însemnat o refacere a codurilor d e funcționare a unei instituții de
dimensiuni gigantice. A însemnat transpunerea în le gislație de drept divin a noilor
realități cu care se confrunta conștiința europeană . Și acest fapt a dus la schimbarea
la față a catolicismului – o schimbare ce s-a produ s treptat, în timp, nu deodată și
nu cu aceeași intensitate peste tot. Tocmai din ace st motiv se vorbește despre
receptarea decretelor post-tridentine: în fapt, îns eamnă acceptarea și adaptarea
acestora la nevoile și condițiile specifice unui sp ațiu. Această formă de negociere a
cunoscut foarte multe ipostaze, din Lumea Nouă până în Orientul Îndepărtat, din
Franța până în Imperiul Otoman. Și, în ciuda modelu lui legalist pe care l-a
îmbrățișat Biserica Catolică, nici prescripțiile tr identine, nici adaptarea nu s-au oprit
la nivel instituțional. Aceasta din simplul motiv c ă, în premodernitatea asupra căreia
ne-am oprit aici, manifestarea expresă a individual ității umane 2 i-a condus pe
părinții adunați în conciliu la o abordare a reform ării catolice care ține cont de un
fapt simplu: un sistem este funcțional în măsura în care fiecare dintre rotițele sale
funcționează în cadrul său, pentru ca înapoi să for meze o comunitate 3. În situația

2 Norbert Elias, La società degli individui , trad. it., Bologna, 1990: „il rapporto tra
l’identità-Io e l’identità-Noi non è fissato una vo lta per sempre ma, pur essendo una componente
fondamentale e costante dell’ habitus sociale (“non esiste una identità-Io senza un’iden tità-Noi;
mutano soltanto le accentuazioni nell’equilibrio Io -Noi, il modello del rapporto Io-Noi” (p. 210).
3 Paolo Prodi, Introduzione: evoluzione e metamorfosi delle identi tà collettive , în Identità
collettive tra Medioevo ed Età Moderna. Convegno in ternazionale di studio , Paolo Prodi, Wolfgang

8
dată, acest lucru înseamnă îmbrățișarea dispozițiil or conciliare de fiecare dintre
membrii Bisericii, de la cei mai înalți până la sim plii preoți de țară – care reprezintă
instrumentele prin care aceste dispoziții se degajă în rândul credincioșilor.
Moravurile, sistemele de interpretare și practicile aferente lor trec de formalizarea
scrisă pentru a cuprinde societatea, mai bine spus societățile la diversele niveluri pe
care le află. Diferența dintre legal și real 4 se reflectă în aceste mecanisme de
eficientizare a răspândirii mesajului Bisericii, pe care l-am numit mai sus receptare.
Normarea oferită de instituțiile ecleziastice nu es te adesea îndeajuns pentru a
provoca schimbarea în rândul enoriașilor – acesta e ste și motivul pentru care
Conciliul are în vedere și adaptarea continuă a nor mării la realitățile curente, prin
instituirea obligativității sinoadelor locale, care să transpună în literă necesitățile
diocezane prezente.
În ceea ce privește cadrul cronologic, am ales fine le secolului al XVI-lea
deoarece de la încheierea lucrărilor Conciliului de la Trento până în momentul în
care se poate vorbi despre începutul schimbării cat olicismului în Moldova va mai
trece timp. De aceea am preferat un orizont tempora l care să permită urmărirea
secvențială a anumitor caracteristici, fără rigidit atea unei rame cronologice fixe,
care nu se justifică: evident, nu există un moment absolut de la care să se poate

Reinhard (ed.), Bologna, 2002, p. 17: „L’ipotesi di partenza è che nell’ambito del cristianesimo
occidentale (diversa è la situazione dell’impero te ocratico bizantino nella quale non possiamo qui
entrare) si sviluppa un sistema di doppia appartene nza e quindi la possibilità di convivenza
(certamente con tensioni e guerre) di molteplici pi ani di identità collettive, dalla chiesa del villag gio
e dal castello sino ai grandi centri del potere pol itico e religioso e ai panorami sconfinati dei
pellegrinaggi de delle migrazioni”; v. și ibidem , p. 21: „Le confessioni, le Chiesa territoriali de ll’età
moderna sono una cosa nuova rispetto alla Chiesa me dievale ed elaborano criteri di appartenenza di
tipo nuovo senza i quali le appartenenze successive di tipo ideologico, nazionale o partitico,
appaiono incomprensibili”.
4 Aici trebuie amintită contribuția lui Steven Ozmen t, care în The Age of Reform, 1250-
1550. An Intellectual and Religious History of the Late Medieval and Reformation Europe (New
Haven, Londra, 1980) vedea Contrareforma ca umplând golul căscat între pietatea populară și
dogmă și stabilea că vina revine în mare măsură lui William Ockham și misticismului, ca și ordinelor
religioase care se îndepărtează de nevoile poporulu i, îndepărtării autorității papale și episcopale (c f.
p. 398).

9
spune că debutează catolicismul post-tridentin. Spi ritul său s-a afirmat treptat și
parțial, prin purtătorii săi, ajunși în Moldova ca reprezentanți ai Bisericii catolice.
Se poate spune că la Girolamo Arsegno, cel care va deveni primul episcop de Bacău
în 1607, se pot detecta o serie de caracteristici c e țin de spiritul post-tridentin. La
fel de bine, se poate argumenta că, odată cu numire a lui Quirini în funcția de episcop
„de Argeș cu sediul la Bacău”, are loc începutul di rect al schimbării, asumat de
Eclezia romană. Sau poate este mai potrivit să vorb im de debutul Reformei catolice
în Moldova doar odată cu sosirea efectivă a lui Ber nardino Quirini în dioceza sa,
niște ani mai târziu ? Ceea ce știm cu adevărat est e faptul că lucrurile se schimbă
radical din momentul înființării, în 1622, a Sacra Congregatio De Propaganda Fide
și, în anul următor, a Misiunii Franciscane Convent uale a Moldovei.
Acesta este și motivul pentru care am preferat, în locul postulării
existenței unui punct terminus determinat în mod ab solut, să ne referim la începutul
secolului al XVII-lea, pe care l-am considerat ca f ăcând parte dintr-un lung secol
XVI, în tradiția lui Fernand Braudel. Cu atât mai m ult cu cât din acest moment
încolo ultimii ani au văzut apariția lucrării doamn ei Violeta Barbu, Purgatoriul
misionarilor. Contrareforma în țările române în sec olul al XVII-lea 5.
Subiectul tezei, după cum se poate observa, acoperă o perioadă de
aproximativ o jumătate de veac. Am încercat plierea pe ceea ce am considerat o
necesitate în contextul istoriografiei actuale, car e se integrează unui efort mai larg
de reconstituire a cadrului religios și social în c are s-a desfășurat renașterea
catolicismului în Moldova.

*

În ceea ce privește structura lucrării, am optat pe ntru o segmentare a sa
în două părți, inegale între ele, trebuie spus din start. Aceasta deoarece prima parte
are un rol mai degrabă informativ, menit să pună în temă cititorul cu evoluțiile
înregistrate în secolul al XVI-lea. O introducere î n istoriografia problemei se
impune, ca modalitate de evaluare a stadiului de an aliză a subiectului. Dincolo de

5 București, 2008.

10
aceasta, prezentarea în sine a conciliului de la Tr ento este un pas necesar în
înțelegerea importanței chestiunii. Simplul fapt că acest conciliu este considerat
adesea de istoricii de cultură europeană ca fiind m omentul de debut al modernității
este de natură să lămurească acest lucru 6. Evident, o prezentare pe larg a conciliului
ar fi inutilă și păgubitoare, din motive de spațiu și de coeziune a lucrării. De aceea
unul dintre scopurile asumate a fost transmiterea b ibliografiei esențiale pentru acest
moment.
Alături de aceasta, am pornit de la premisa că este necesară o încadrare a
catolicismului din Moldova într-un cadru geografic mai larg. Astfel, am procedat la
prezentarea evoluției catolicismului în Ungaria, Tr ansilvania și Polonia, sub
impactul diferențiat pe care l-a avut Reforma în fi ecare dintre ele. Acest preambul
are menirea de a facilita identificarea elementelor comune și a celor de diferențiere
și reprezintă, practic, primul pas pentru o abordar e comparatistă care pe viitor ne-
ar ajuta să descifrăm mai bine felul în care aceste spații au funcționat și
interacționat, din punct de vedere confesional.
O altă parte pe care am considerat-o necesară în lu crarea de față este
evoluția însuși catolicismului în Țara Moldovei în secolul premergător
Contrareformei. Am acordat o atenție deosebită pers ecuțiilor la care a fost supusă
comunitatea catolică din partea unor domni, cu scop ul de a reliefa motivele pentru
care s-a ajuns la starea de dezagregare descoperită de prelații catolici aflați în trecere
sau în misiune aici. Totodată, această prezentare a jută și la înțelegerea
mecanismului de protestantizare a catolicilor din M oldova.
A doua parte a lucrării este structurată într-un mo d distinct, conform unei
alte logici față de cea dintâi și ea ocupă rolul pr incipal în economia tezei. Am
preferat aici să pornim de la un cadru instituționa l, care să permită translarea atenției
către elemente de practică și către analiză socială . Cum se poate observa, am
preferat să nu abordăm chestiuni de ordin politic s au de interacțiune între elementul
ortodox și cel laic. Motivațiile pentru aceasta rez idă în faptul că această abordare a

6 Paolo Vismara, Il cattolicesimo dalla «riforma cattolica» all’asso lutismo illuminato , în
Storia del cristianesimo. L’eta moderna , Giovanni Filoramo Daniele Menozzi (ed.), Bari, 20 08, p.
258-268.

11
fost cea mai des folosită, atât de istorici români 7, cât și străini 8, iar pe de altă parte
spațiul necesar reevaluării acestor chestiuni ar fi fost mult prea întins.
Prin urmare, am structurat această a doua parte a l ucrării în trei capitole,
fiecare alocat unei instituții: episcopia, parohia, respectiv misiunea.
În ceea ce privește episcopia, problema centrală pe care am insistat este
cea a apariției Episcopiei catolice de Bacău. Reven ind la lectura critică a izvoarelor
și la abordarea, critică la rândul său, bibliografi ei, am întreprins o reconstituire a
momentului și condițiilor în care apare această dio ceze și de ce. Este vorba despre
problema lipsei actelor ei de fondare. Dar, urmărin d ceea ce se întâmplă în lumea
romană și felul în care personaje precum Giulio San tori, cardinal de Santa Severina,
doresc și încearcă să reconstruiască fața catolicis mului, ne-am propus refacerea și
repunerea acestui moment pe baze drepte. La fel cum credem că există o puternică
legătură între planul de evanghelizare mondială ela borat de Antonio Possevino,
planul său de unire a românilor, ortodocși, cu Roma9 și planurile elaborate de Santa
Severina. În fine, pentru a încheia perioada, am ar ătat cum s-a reimpus protectoratul
regalității polone asupra catolicilor din Țara Mold ovei, cu toate consecințele ce
decurg de aici.
Al doilea capitol, dedicat parohiei, a fost gândit cu o dublă menire. Prima
dintre ele este cea de a face o inventariere a paro hiilor și funcționării acestora în
Moldova la cumpăna dintre cel de-al XVI-lea și cel de-al XVII-lea veac. Cea de-a
doua menire este una de ordin social: realizarea un ei analize asupra felului în care
evoluează clerul de mir catolic în Țara Moldovei, s ub unul dintre aspectele cele mai
problematice, cel al sexualității. Păstrarea celiba tului pare, într-adevăr, să fi
reprezentat o problemă importantă în epocă, dar nu doar în cazul Moldovei, țară
aflată la periferia lumii catolice, ci chiar în sân ul acestei lumi.

7 Cel mai relevant exemplu este cel al N. Iorga, Istoria Bisericii românești și a vieții
religioase a românilor , ed. îngrijită și prefață de I. Oprișan, vol. I, B ucurești, 2011.
8 Cesare Alzati, Terra romena tra Oriente e Occidente. Chiese ed etn ie nel tardo ’500 ,
Milano, 1981.
9 V. Ernst Christoph Suttner, Relația alternantă dintre Bisericile Răsăritului și Apusului
de-a lungul istoriei bisericești , pref. Nicolae Corneanu, trad. Mihai Săsănjan, Iaș i, 1998.

12
În fine, misiunea și-a găsit și ea locul în această a doua parte. Tratarea ei
comportă, din nou, cele două elemente, cel instituț ional și cel uman. Evident, sunt
câteva părți componente ale acestora. Analiza ideii de misiune și prezența
misionarilor în Moldova în perioada anterioară conc iliului tridentin, ulterior acestui
moment și mai cu seamă după înființarea Congregație i De Propaganda Fide
reprezintă tot atâtea direcții exploratorii îmbrăți șate. La acest nivel se adaugă cel
social, reprezentat în cazul de față de conflictele dintre diversele ordine religioase
pentru un teritoriu de misiune. Poate cel mai relev ant în context este cel apărut în
momentul în care s-a încercat introducerea unei pre zențe iezuite în Moldova, ceea
ce a generat reacția dură a franciscanilor, deja pr ezenți în provincie. Acest episod,
supus unei analize în acest capitol, constituie doa r preambulul unui lung conflict pe
tot parcursul secolului următor 10 .

*

Această lucrare nu ar fi fost posibilă fără deschid erea și sprijinul
domnului prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, c ăruia îi adresez încă o dată
profundele mele mulțumiri. Pe lângă domnia sa, am p rimit ajutor, direct sau
indirect, de la alți profesori, colegi, prieteni. P entru a nu face nedreptatea de a omite
pe cineva, nu voi menționa pe nimeni. O parte dintr e aceste persoane se regăsesc în
notele din capitolele tezei. Tuturor, mulțumirile m ele.

10 V. dosarul la Francisc Pall, „Le controversie tra i Minori Conventuali e i Gesuiti nelle
missione di Moldavia”, în DiplIt , Roma, 1940.