Conflictele de interese, îndeosebi în sectorul public, dar și în cel privat au generat în ultima [628698]

Conflictele de interese, îndeosebi în sectorul public, dar și în cel privat au generat în ultima
perioadă motive de preocupare at ât pe plan intern cât și pe plan internațional, form ând obiectul unor
strategii specifice. Reglement ările penale și administrative au urmărit susținerea integrității
funcționarilor publici și luarea deciziilor în mod dezinteresat în institu țiile guvernamentale și publice.
Deși cei mai mulți dintre noi nu știu ce înseamnă conflict de interese, este suficient să deschidem
televizorul sau să citim presa și aflăm că încă un primar a fost anchetat, eventual arestat pentru această
infracțiune.
În ultima vreme, și în sectorul privat exist ă preocupări legate de integritatea în afaceri și în mod
special de protejarea intereselor ac ționarilor și a marelui public. Recentele scandaluri au atras atenția
asupra importanței evitării conflictelor de interese care pot deveni o problemă atunci c ând, de exemplu,
un funcționar public pleacă din serviciul public pentru a se angaja în sectorul privat sau la un ONG sau
când o firmă de contabilitate oferă at ât servicii de auditare cât și servicii de consultanță aceluiași client
sau o agenție de reglementare se aliniază prea mult la interesele societăților comerciale pe care are
datoria să le supravegheze.
Acestea sunt doar dou ă dintre motivele pentru care am abordat aceast subiect care a căpătat
amploare din ce în ce mai mare în spa țiul public. Pe de altă parte, au apărut forme noi de relații între
sectorul public și sectoarele comerciale sau non-profit. Aceste forme de colaborare, uneori dau naștere
unor parteneriate publice-private ceea ce poate duce la un potențial în creștere de forme de conflict de
interese care implică at ât interesele personale cât și obligațiile publice ale persoanei oficiale implicate.
Totodată preocuparea publicului pentru aceste acțiuni a crescut și a exercitat presiune asupra guvernelor
ca acestea să ia măsuri pentru a nu fi compromisă corectitudinea procesului de luare a deciziilor
oficiale.
Dacă în primele trei capitole am abordat, conceptul, în ansamblul s ău, din perspectivă teoretică,
în studiul de caz am încercat s ă urmăresc cum se manifestă acesta la modul concret, care sunt urmările
și mai ales ce se poate face pentru evitarea situațiilor de acest fel.
Structura lucrării:
Pentru că tema acestui studiu se referă la conflictul de interese în derularea procedurilor de
achiziții publice, în primul capitol am abordat domeniul achizi țiilor publice. Astfel am stabilit care sunt
principiile, regulile și procedurile de atribuire a contractelor exemplific ând cu posibile situa ții de

conflict de interese în procedura de achizi ții publice.
Al doilea capitol al lucrarii define ște conflictul de interese, așa cum apare în Codul Penal și în
legislația românească precum și tipologia conflictului de interese cu toate reglementările din legislația
românească, ținând cont de alinierea la legisla ția europeană. Totodată am stabilit care sunt diferențele
între conflictul de interese și incompatibilitate dar și criteriile de incompatibilitate penru funcționarii
publici.
Deși un conflict de interese nu înseamnă implicit corupție, există o recunoaștere din ce în ce mai
largă a faptului că apariția unor conflicte între interesele personale și obligațiile publice ale
funcționarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupție. Acesta este motivul
pentru care, în capitolul al III-lea, am abordat și tema corupției, urmărind toate strategiile și
instrumentele create pentru prevenirea și sancționarea conflictelor de interese și a corupției.
Ultimul punct din partea teoretic ă se referă la MCV ( Mecanism de Cooperare și Verificare
instituit de către Comisia Europeană, în 2007, pentru România și Bulgaria) și care sunt efectele sale,
făcând o comparație a rapoartelor emise în ultimii ani
În cea de-a doua parte a lucr ării am efectuat un studiu, urmărind 10 persoane publice, anchetate,
eventual arestate pentru că se aflau în conflict de interese.
Obiectivele acestei lucrur ări sunt de a demonstra că o serie de persoane publice se află în
conflict de interese cu bun ă știință dar există și o categorie de funcționari care nu știu că se află în
conflict de interese, fie pentru c ă nu cunosc legile, fie pentru că legile sunt neclare sau greu de aplicat.
Ca și metode de cercetare, pentru prezentul studiu am folosit: abordarea empirică , pentru că
cercetarea în cauză este puternic orientată spre colectarea de date și fapte direct observabile dar și
abordarea interpretativă deoarece explicația finală are la bază interpretarea faptelor cercetate. Astfel în
prima parte a lucr ării am aprofundat cunoașterea legislației și a practicilor care definesc contextul
realității sociale observate iar cercetarea din partea a doua este centrată în mod fundamental pe subiect,
la nivel micro social.
Cap. 1. Domeniul achizi țiilor publice
·0Principiile achizițiilor publice
În efectuarea achizi țiilor publice, funcționarii din compartimentele de achiziții din
cadrul autorităților contractante trebuie să respecte o serie de principii valabile, nu doar în țara noastră
ci în întreaga Uniune European ă. Primul dintre acestea este nediscriminarea. Acest principiu se referă

la asigurarea condițiilor de manifestare a concurenței reale pentru ca orice operator economic,
indiferent de naționalitate, să poată participa la procedura de atribuire și să aibă șansa de a deveni
contractant. Principiul presupune egalitate de acces pentru toți operatorii economici din toate statele
membre. Pe cale de consecință, autoritățile contractante nu ar trebui să impună condiții ce cauzează
discriminare față de potențialii ofertanți în alte state membre. În aplicarea acestui principiu, trebuie
respectate o serie de reguli. Prima dintre acestea se refer ă la faptul că autoritățile contractante nu
trebuie să discrimineze potențialii ofertanți pe baza unor motive nejustificate cum ar fi, de exemplu,
naționalitatea și nu trebuie să includă specificații tehnice care ar putea favoriza întreprinderile
naționale. Pe de altă parte autoritățile contractante trebuie să evite stabilirea de cerințe de calificare care
să favorizeze anumiți participanți la procedura de achiziție publică și trebuie să evite practicile de
favorizare a unui ofertant prin stabilirea de condiții discriminatorii în caietele de sarcini. Efectele și
scopul nediscriminării sunt deschiderea și dezvoltarea pieței de achiziții publice, crearea unui cadru
competitiv pentru obținerea celui mai bun raport calitate-preț în ceea ce privește fondurile publice,
întotdeauna considerate ca fiind insuficiente în raport cu necesit ățile.
Tratamentul egal, este un alt principiu ce trebuie respectat în efectuarea achizi țiilor publice.
Acesta presupune ca, pe parcursul procedurii de atribuire, să se stabilească și să se aplice cerințe, reguli
și criterii identice pentru toți operatorii economici, astfel încât aceștia să beneficieze de șanse egale de a
deveni contractanți. Acest principiu implică furnizarea, concomitentă, către toți operatorii economici
implicați într-o procedură de achiziție, a informațiilor aferente procedurii. Prin aplicarea acestui
principiu, toți participanții vor dispune de șanse egale în pregătirea documentelor asociate procedurii în
cauză, de instituirea unui cadru bazat pe încredere, cinste, corectitudine și imparțialitate pe tot parcursul
derulării procedurii dar și de favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între operatorii
economici participan ți la o procedură de achiziție publică.
Transparența, este un alt principiu de care trebuie să se țină cont în efectuarea achizi țiilor
publice, deoarece presupune informarea adecvată a tuturor participanților la procedura de atribuire a
achizițiilor publice. Principiul transparenței presupune, printre altele, aducerea la cunoștința publicului
a tuturor informaților referitoare la aplicarea procedurii de atribuire în scopul garantării eliminării
riscului de favoritism și de comportament arbitrar din partea autorității contractante. Aplicarea acestui
principiu presupune formularea tuturor informa țiilor cu privire la procedura de achiziție în mod clar,
precis, univoc în anun țul/invitația de participare și în documentația de atribuire, oferind operatorilor
economici o poziție de egalitate at ât în momentul în care î și pregătesc ofertele, c ât și în momentul în
care acestea sunt evaluate de c ătre autoritatea contractantă. Respect ând acest principiu, este asigurat ă

vizibilitatea oportunităților, regulilor, proceselor, înregistrărilor și rezultatelor aferente procedurii de
achiziție publică. Prin respectarea transparenței, se obține claritatea documentelor elaborate pe
parcursul procesului de achiziție iar accesul publicului la informații privind contractele publice,
facilitează controlul democratic asupra activității administrative.
Proporționalitatea, este de asemenea un principiu ce trebuie respectat. Prin aceasta, înțelegem
că măsurile luate de instituții nu trebuie să depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în
scopul realizării obiectivelor urmărite; în cazul în care este posibil ă o alegere între mai multe măsuri
adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constr ângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie
să fie disproporționate în raport cu scopurile urm ărite; când se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o
cerere de precizări cu privire la conținutul ofertei menționate ar putea asigura securitatea juridică în
același mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, autoritatea contractantă să solicite mai
degrabă precizări candidatului vizat dec ât să opteze pur și simplu pentru respingerea ofertei acestuia.
Efectul acestui principiu const ă în faptul că se asigură definirea și derularea unei proceduri corecte de
atribuire în raport cu ofertan ții.
Asumarea răspunderii. Principiul asumării răspunderii presupune determinarea clară a
sarcinilor și responsabilităților persoanelor implicate în procesul de achizi ție publică, asigurându-se
profesionalismul, impar țialitatea și independența deciziilor adoptate pe parcursul acestui proces. De
asemenea, acest principiu implică faptul că răspunderea aparține exclusiv comisiei de evaluare și
factorilor decizionali din autoritatea contractantă, indiferent de opiniile exprimate de organismele de
control în domeniul achizi țiilor publice sau de recomandările autorităților cu competențe în domeniu.
Prin aplicarea acestui principiu se ob ține delegarea în calitate de membri ai comisiei de evaluare a
persoanelor care de țin competențe în obiectul procedurii de achizi ție și precizarea în documentația de
atribuire a numelor persoanelor cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sau al furnizorului
de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire. Solicitarea membrilor comisiei de evaluare și
experților cooptați de completare a declarațiilor pe proprie răspundere privind confidențialitatea,
imparțialitatea și din care să rezulte ne încadrarea în situațiile de conflict de interese.
·1Reguli de atribuire a contractelor de achizi ție publică
Procedura privind atribuirea contractelor de achizi ție publică presupune un ansamblu de reguli
și formalități ce trebuie îndeplinite de către organizatorul licitației av ând ca obiect atribuirea unui
contract de achiziție publică. Principala regulă în atribuirea contractelor de licita ție este aceea că

autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractele prin aplicarea procedurilor de licitație
deschisă sau licitație restr ânsă, restul procedurilor put ându-se aplica doar în anumite cazuri speciale.
De asemenea, autoritatea contractant ă are obligația de a asigura garantarea protejării acelor informații
pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențial.
O altă regulă importantă este cea referitoare la faptul că autoritatea contractantă are obligația de
a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor
plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv. Valoarea estimat ă a contractului trebuie să fie
determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire și aceasta trebuie să fie valabilă la momentul
transmiterii spre publicare a anunțului de participare sau la momentul transmiterii invitației de
participare.
În ceea ce privește regulile de elaborare a documentației de atribuire, autoritatea contractantă
are obligația de a preciza toate informațiile necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o
informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii. Documentația
trebuie să cuprindă informații generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adres ă –
inclusiv telefon, fax, e-mail, persoane de contact, mijloace de comunicare, instruc țiuni privind date
limită care trebuie respectate precum și formalitățile ce trebuie a fi îndeplinite în legătură cu
participarea la procedură. Sunt de asemenea, necesare, cerințe minime de calificare, precum și
documentele care urmează să fie prezentate de ofertanți/candidați pentru dovedirea îndeplinirii
criteriilor de calificare și selecție, caietul de sarcini sau documentația descriptivă, instrucțiuni privind
modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare precum și informații detaliate
privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei c âștigătoare.
Autoritatea contractant ă are obligația să precizeze în documentație regulile obligatorii
referitoare la condițiile de muncă și de protecție a muncii, care sunt în vigoare la nivel na țional și care
trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului de lucr ări ori de servicii, sau să indice
instituțiile competente de la care operatorii economici pot obține informații detaliate privind
reglementările respective. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specifica ții tehnice.
În ceea ce privește participarea la procedura de atribuire, facem precizarea că, la procedura de
atribuire are dreptul de a participa, orice operator economic, individual sau într-un grup de operatori.
Legea prevede și faptul că operatorii economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune o
candidatură sau ofertă comună, fără a fi obligați să își legalizeze, din punct de vedere formal, asocierea
dar în cazul câștigării licitației, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea s ă fie

legalizată numai dacă o astfel de măsură reprezintă o condiție necesară pentru buna îndeplinire a
contractului.
O regulă extrem de importantă se referă la publicarea anunțurilor. În acest sens autoritatea
contractantă are obligația de a asigura transparența atribuirii contractelor și a încheierii acordurilor-
cadru prin publicarea anun țurilor de intenție, de participare și de atribuire. Anunțurile se publică, de
obicei, în Monitorul Oficial dar exist ă și situații în care legea impune, pentru anumite proceduri,
obligația publicării anunțului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Modalitățile de comunicare impuse de autoritatea contractantă trebuie să nu restricționeze
accesul operatorilor economici la procedura de atribuire de aceea instrumentele utilizate pentru
comunicarea electronică, precum și caracteristicile lor tehnice trebuie să fie nediscriminatorii,
disponibile în mod facil oric ărui operator economic și trebuie să asigure interoperabilitatea cu
tehnologiile uzuale de informare și comunicare, în cazul în care documentele se transmit prin mijloace
electronice, acestora le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semn ătura electronică.
Deloc de neglijat sunt regulile de evitare a conflictului de interese. Pe parcursul aplic ării
procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a
evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței
neloiale. De aceea, contractantul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de
achiziție publică, persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a
candidaturilor/ofertelor depuse în cadrul aplic ării unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei
perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sanc țiunea nulității contractului
respectiv pentru cauză imorală. Procedura este reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de
concesiune de servicii, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 337/2006.
·2Proceduri de atribuire a contractelor de achizi ție publică
Contractele de achizi ții publice pot fi atribuite prin patru proceduri competitive principale
Procedura de licita ție deschisă, este procesul prin care o autoritate contractantă anunță
posibilitatea de atribuire a contractului și apoi emite documentele complete referitoare la licitație,
inclusiv caietul de sarcini și contractul, pentru toți operatorii economici care cer să participe. În anunțul
de participare, operatorii economici trebuie să prezinte at ât informații privind selecția c ât și ofertele, ca
răspuns la cerințele prezentate de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă poate primi un

număr mare de oferte dar acest lucru nu înseamnă că toate aceste oferte vor fi luate în considerare, ci
doar acele oferte făcute de către operatorii economici care îndeplinesc criteriile de selec ție. Ofertele pot
fi evaluate în funcție de cel mai mic preț, sau în funcție de oferta cea mai avantajoasă din punct de
vedere economic. Menționăm faptul că nu sunt permise negocieri cu operatorii economici.
Procedură de licitație restr ânsă este un proces care permite autorității contractante să
limiteze numărul de oferte pe care le primește și cuprinde două etape. Astfel, autoritatea contractantă
anunță oportunitatea de contract iar operatorii economici depun cereri de participare și apoi oferă
informații pentru etapa de selecție, utilizată de către autoritatea contractantă pentru a stabili dacă
operatorii economici sunt calificați să execute contractul și pentru a selecta operatorii economici care
urmează să fie invitați la ofertare. Ca și în cazul procedurii deschise, nu to ți operatorii economici
trebuie să fie invitați la ofertare. Autoritatea contractantă trimite invitația cu documentele complete de
licitație, inclusiv caietul de sarcini și contractul, doar operatorilor economici care au fost selectați.
Ofertele pot fi evaluate fie în funcție de cel mai mic preț, fie în funcție de oferta cea mai avantajoasă
din punct de vedere economic.
Procedura dialogului competi țional, este un proces care constă în două etape. Autoritatea
contractantă anunță oportunitatea de contract iar operatorii economici prezintă mai întâi informațiile de
la etapa de pre-calificare și selecție, care sunt utilizate de către autoritatea contractantă pentru a stabili
dacă operatorii economici se califică pentru a executa contractul și pentru a selecta operatorii
economici care urmează să fie invitați la ofertare. Autoritatea contractantă este autorizată să
întocmească o listă restrânsă de operatori economici și trimite invitația de a participa doar acelor
operatori economici incluși în această lista restrânsă după care începe o fază de dialog competitiv cu
acei operatori economici. Pe parcursul etapei de dialog competitiv, toate aspectele proiectului pot fi
discutate cu operatorii economici și numărul de soluții pot fi reduse. Atunci c ând autoritatea
contractantă este mulțumită de propunerile făcute, aceasta poate declara faza de dialog competitiv
închisă și invită la depunerea ofertelor. Ofertele sunt evaluate și se alege cea mai avantajoasă ofertă din
punct de vedere economic.
Procedura negociat ă cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, este un proces ce să
desfășoară, de asemenea, în două etape. Autoritatea contractantă anunță oportunitatea de contract și,
după depunerea cererilor de participare, operatorii economici prezintă în prima fază informațiile de la
etapa de pre-calificare și selecție, care sunt utilizate de către autoritatea contractantă pentru a stabili
dacă operatorii economici se califică pentru a executa contractul și pentru a selecta operatorii

economici care urmează să fie invitați la ofertare. Autoritatea contractantă poate limita numărul de
operatori economici care sunt invitați la ofertare și poate întocmi o listă restrânsă de operatori
economici. Ulterior, autoritatea contractantă trimite invitația de participare, numai operatorilor
economici incluși în lista respectivă după care începe negocierea cu ofertan ții. Ofertele pot fi evaluate
fie în funcție de cel mai mic preț, fie în funcție de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere
economic.
Trebuie să amintim faptul că în afară de procedurile enumerate anterior, mai există și o serie de
proceduri specializate. Un exemplu este procedura privind contractele de locuințe publice
subvenționate. Aceasta este o procedură competitivă care poate fi folosită numai pentru anumite tipuri
de contracte referitoare la achiziționarea de sisteme subvenționate de locuințe publice. În acest caz,
autoritatea contractant ă are mai multă flexibilitate dec ât în conformitate cu procedurile standard pentru
a derula un proces de selectare a unui operator economic cu care apoi lucreaz ă în strânsă colaborare
pentru a dezvolta și a livra sistemul de locuințe publice.
O altă procedură specializată este procedura de concesionare a lucrărilor care poate fi folosită
numai pentru contractele de concesiune a lucrărilor. Ea are cerințe specifice detaliate referitoare la
numirea sub-contractorilor.

·3 Conflictul de interese în procedura achizi țiilor publice
Cu scopul asigur ării transparenței și corectitudinii cheltuirii banului public dar și a
îmbunătățirii actului de guvernare, în ultima vreme constat ăm o intensificare a preocupării
organizațiilor internaționale pentru identificarea unor modalități de evitare a conflictului de interese în
exercitarea funcțiilor publice sau de interes public. Astfel o serie organizații internaționale, publică în
mod constant, rapoarte privind situa ții de posibile conflicte de interes dar și alte fapte de corupție,
oferind uneori și soluții pentru evitarea unor astfel de situații.
La nivelul întregii Uniuni Europene se acord ă o atenție sporită conflictului de interese, iar
ultima variantă a directivei emise de către Parlamentul European, privind achizițiile publice, este din
2014 și conține prevederi exprese privind astfel de situații.
În țara noastră, există mai multe acte normative ce reglementează problema conflictului de
interese, cu toate acestea s-a constatat existența unor deficiențe. De exemplu, în toate actele normative
este precizat faptul c ă în procedura de atribuire a contractelor de achizi ții publice, există obligația de a
se asigura evitarea situațiilor ce pot determina apariția unui conflict de interese sau manifestarea
concurenței neloiale dar există situații în care persoanele implicate nu au cuno ștință despre existența
unei relații de rudenie cu persoane care fac parte din consiliul de administrație. În acest caz, speciali știi
în domeniu susțin că nimni nu poate fi responsabilizat pentru că situația nu a putut fi evitată. Situația ar
putea totuți să fie evitată dacă în anunțul de participare sau în invitație ar fi trecute numele persoanelor
ce dețin funcții importante în cadrul autorității contractante.
Deși conflictul de interese nu este același lucru și nu trebuie asimilat cu faptele de corupție,
totuși există din ce în ce mai mulți adepți care consideră că apariția unor conflicte între interesele
personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, poate duce la fapte de corupție dar și la abuz
în serviciu. Acestea ar putea fi evitate doar dac ă organismele publice au la dispoziție și pun în practică
standarde politice corespunzătoare în vederea promov ării corectitudinii, meode eficiente pentru
identificarea riscurilor și soluționarea apariției unor conflicte de interese, prcum și sancțiuni. Dar chiar
și în această situație, încercarea de a controla prea strict exercitarea intereselor personale poate intra în
conflict cu alte drepturi sau poate fi o practic ă contra-productivă ce va face ca unele persoane să nu/și
mai dorească o funcție publică. Cu scopul de a combate situațiile de conflict de interese, Tranparency

Internațional a propus „avertizorii de integritate”(wistleblowers), adic ă persoane care sunt încurajate să
semnaleze existența situațiilor de acest gen.
Cap. 2. Conflictul de interese. Considera ții introductive
·4Definiție și principii
În dreptul român, infrac țiunea de conflict de interese a fost introdusă pentru prima dată în Codul
Penal din 1969, având urm ătorul cuprins: „Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor
de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau
indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin p ână la gradul II inclusiv, sau
pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munc ă în ultimii 5 ani sau din
partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată
maximă”.
Definiția a suferit unele modificări, mai ales după aderarea Rom âniei la Uniunea European ă în
vederea alinierii legisla ției penale române la standardele europene privind protejarea integrit ății
funcționarilor publici, a mediului concurențial, calității serviciilor, prevenirea conflictelor de interese,
garantarea independenței și imparțialității prestatorilor de servicii adiționale. În ceea ce privește Codul
Penal din 1969, s-a propus următoarea modificare: la articolului 147 se introduce un nou alineat, cu
următorul cuprins: Sunt exceptați de la dispozițiile art. 147 Președintele Rom âniei, deputații și
senatorii, precum și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza
unei legi speciale și care nu sunt finanțați de la bugetul de stat, aceștia răspunz ând penal, civil sau
administrativ în conformitate cu dispozi țiile legilor speciale în baza cărora își desfășoară activitatea,
precum și cu dispozițiile dreptului comun, cu respectarea dispozițiilor prezentului alineat.
După intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, la 1 februarie 2014, infrac țiunea de conflict de
interese este incriminată în art. 301 din capitolul II, „Infrac țiuni de serviciu”. În prezent, în legisla ția
națională, conflictul de interese este introdus în Titlul VI (Infrac țiuni care aduc atingere unor activități
de interes public sau altor activități reglementate de lege), Capitolul I din Codul Penal Rom ân – partea
specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență în serviciu,

infracțiunile de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor de serviciu ca valoare socială.
Incriminarea faptei a fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și
sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, exist ând un potențial de creștere de
forme noi de conflict de interese care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei
care exercită o funcție publică.
În afară de Codul Penal, fapta de conflict de interese a fost stipulată în articolul 70 din Legea
161/2003. Cu aceast ă ocazie este reglementat conflictul de interese și regimul incompatibilităților ce
pot interveni în exercitarea demnit ăților și funcțiilor publice. Conform acestui articol, prin conflict de
interese se înțelege situația în care persoana ce exercit ă o demnitate publică sau o funcție publică are
un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a
atribuțiilor care îi revin potrivit Constitu ției și altor acte normative . Aceeași lege, la art. 71 precizează
faptul că principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnit ăților
publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația
interesului public. Agenția Națională de Integritate, apreciază această definiție specific ând la un
moment dat că este suficient de clară și necondiționată de adoptarea altor reglementări și afirmă că
„Regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru toate categoriile de persoane care
ocupă funcții/demnități publice este cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 161/2003, coroborat din
punct de vedere procedural cu dispozițiile Legii nr. 176/2010”.
Definiția juridică a termenului, așa cum apare în Dicționarul de termeni juridici , este ușor
nuanțată. Astfel „Conflictul de interese este o infrac țiune prevăzută de Codul Penal, la art. 2531 ce
constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori
participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine,
soțul său, o ruda ori un afin p ână la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de munc ă în ultimii 5 ani sau din partea c ăreia a beneficiat ori beneficiază de
servicii sau foloase de orice natura”. Incriminarea conflictului de interese este un răspuns la „semnalele
tot mai dese din partea societ ății civile, dar și a organismelor și instituțiilor internaționale cu privire la
impactul pe care faptele comise cu încălcarea normelor deontologice cu acest specific îl produc.
Articolul 13 din Codul model de conduit ă pentru funcționarii publici , anexat la Recomandarea
nr. 10/2000 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, precizează: „conflictul de interese pentru
funcționarul public se naște atunci c ând acesta are un interes personal care influen țează sau pare să
influențeze îndeplinirea atribu țiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate”. De asemenea este

stipulat faptul că „interesul personal al func ționarului public include un beneficiu, un avantaj pentru
sine sau în favoarea familiei sale, a p ărinților, a prietenilor sau a rudelor apropiate, sau a persoanelor ori
organizațiilor cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri”. Interesul personal se
poate referi și la orice obligație financiară sau civilă pe care funcționarul public o are.
În ceea ce privește mediul privat, Curtea Constituțională a decis că „incriminarea conflictului de
interese nu poate fi justificat ă, întrucât valoarea social ă ocrotită prin incriminarea infracțiunii de
conflict de interese o constituie asigurarea corectitudinii și integrității exercitării atribuțiilor de către
funcționarul public astfel cum acesta este definit la art.175 din Codul penal”. Prin urmare,
„incriminarea, prin dispozi țiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, a infracțiunii de conflict de interese în
mediul privat reprezint ă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al
persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice
natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) și art. 45
din Constituția Rom âniei”.
·5Tipologia conflictelor de interese
Situațiile în care interesele personale și interesele profesionale ale funcționarilor se întrepătrund,
pot intra în conflict de interese și pun în pericol abilitatea de a atinge scopul comun. Ca urmare a
acestui fapt, prima prioritate este aceea de a preveni apari ția conflictelor de interese în toate situațiile în
care acestea pot fi prevenite. Astfel, tuturor func ționarilor li se solicită să separe interesele personale de
interesele instituției unde își desfășoară activitatea. Insă, dacă nu se poate evita apariția unui conflict de
interese, funcționarul, trebuie să acționeze conform urmatoarelor principii:
·6Să notifice superiorul ierarhic, cu privire la aparitia oricărui conflict de interese;
·7Să documenteze în scris existența oricărui conflict de interese;
·8Să acționeze în conformitate cu reglementarile legale.
Conflictul de interese poate fi de mai multe tipuri. Astfel distingem:
·9Conflictul de interese poten țial. Acesta se produce în situația în care „un oficial” are interese
personale de natură să producă un conflict de interese, dacă ar trebui luată o decizie publică;
·10Conflictul de interese actual, care apare în momentul în care oficialul este pus în situa ția de a

lua o decizie care l-ar avantaja sau care ar avantaja un apropiat de-al său sau un partener de
afaceri;
·11Conflictul de interese consumat, în care oficialul public particip ă la luarea deciziei cu privire la
care are un interes personal, încălcând prevederile legale. Conflictul de interese consumat apare
în cazul în care oficialul nu s-a ab ținut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de
interese actual.
Așteptările publicului privind conduita pe care oficialul public trebuie să o aibă, variază
în funcție de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă, în cazul
conflictului de interese poten țial, conduita cerută oficialului este mai degrabă pe exercitarea în mod
transparent și echidistant a atribuțiilor sale, în cazul conflictului de interese actual, oficialul trebuie s ă
se abțină de la luarea oricăror decizii, inform ându-și superiorul ierarhic despre situația apărută.
În mediul privat tipologia conflictului de interese este diferit ă. Astfel putem distinge:
·12Conflictul de interese rezultat din activitati secundare. Acestea sunt acele activit ăți în care
angajații lucrează în plus față de ocupația lor principală.
·13Conflictul de interese rezultat din activit ăți secundare concurențiale. Activitățile secundare
concurențiale reprezintă activitățile personale ale unui angajat dintr-o companie, care desfățoară
aceeași activitate și în particular; în acest fel concureaz ă cu activitățile companiei; angajații nu
au voie să participe sau să obțină orice fel de interese dacă există suspiciunea că există un
conflict de interese care ar putea dauna reputației și intereselor companiei;
·14Conflictul de interese rezultat din activit ăți secundare neconcurențiale. Pot exista activități
secundare voluntare, neplatite, realizate de catre angajați in timpul lor liber; acestea sunt
permise, fără a exista obligația de a le raporta.
·15Conflictul de interese rezultat din activitatea politic ă sau participarea în diverse consilii.
Dorința angajaților de participa la activități sociale sau politice trebuie să le fie respectată, dar
angajatul care participă la astfel de activități trebuie să o facă în afara orelor de program și nu
trebuie să asocieze sau să permită asocierea numelui companiei fără acordul scris al companiei.

·16Reglementarea conflictului de interese
Atât în țara noastră cât și în alte state ale Uniunii Europene, se vorbe ște tot mai des despre
integritate sau despre protejarea intereselor iar desele scandaluri din presa de la noi și chiar din presa
internațională atrag atenția asupra evitării conflictului de interese. Cu scopul de a se evita conflictul de
interese, Comisia Europeană a emis în 2014, o directiv ă privind achizițiile publice în vederea
combaterii unor astfel de situa ții. Documentul prevede la art. 24 că “Statele membre trebuie să se
asigure că autoritățile contractante iau măsurile adecvate pentru a preveni, identifica și remedia
conflictele de interese apărute în desfășurarea procedurilor de achiziție, astfel încât să se evite orice
denaturare a concurenței și să se asigure un tratament egal pentru toți operatorii economici”. În opinia
Comisiei Europene, „Conceptul de conflict de interese acoper ă cel puțin orice situație în care membrii
personalului autorit ății contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție, care acționează în
numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de achiziție sau care pot
influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt
interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite impar țialitatea sau independența
lor în contextul procedurii de achizi ție”. Sancțiunea impusă, pentru cazurile de conflict de interese,
identificate în cadrul procedurilor de achizi ții publice, este excluderea, din procedură, a operatorului
economic care se regăsește într-o astfel de situa ție, dacă aceasta nu poate fi remediată printr-o altă
măsură corectivă.
Conform Transparency International Romania , la nivel european nu exist ă un model unitar de
politică publică pentru controlul conflictelor de interese dar în lipsa unui model predominat european
orice opțiune de politică publică trebuie să pornească de la analiza de nevoi. Cu toate acestea,
reglementările referitoare la conflictul de interese, din țara noastră au fost puse în acord cu legisla ția
altor state membre ale Uniunii Europene cum ar fi Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franța, Lituania,
Polonia, Spania și Ungaria după intrarea țării noastre în Uniunea European ă.
După cum aminteam mai sus, prima reglementare din țara noastră, în acest sens, a ap ărut în Codul
Penal din 1969 îns ă anterior momentului 2006, normele cu privire la conflictul de interese, existente în
legislația noastră creau confuzii între incompatibilit ăți și conflictul de interese. Odată cu introducerea
art. 301 din Codul Penal al Rom âniei se stabilește că funcționarii publici nu pot lua parte la luarea unei
decizii dacă aceasta aduce un folos patrimonial pentru: propria persoană, soț sau soție, o rude sau afini
până la gradul II inclusiv, sau o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munc ă în
ultimii 5 ani ori din partea c ăreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Cu

alte cuvinte, un oficial public se află în conflict de interese atunci când, în virtutea func ției publice pe
care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes
personal.Așadar conflictul de interese apare atunci c ând funcționarul public are un interes personal
care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribu țiilor sale oficiale cu imparțialitate și
obiectivitate.
Interesele private ale func ționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru
familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care
funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice
datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus.
Se cuvine să facem o distincție clară între infracțiunile de luare de mită sau primirea de foloase
necuvenite care se comit de „func ționar”, și infracțiunea de conflict de interese care se comite de către
„funcționarul public”, deoarece comiterea acestor fapte de către persoane care nu au aceste calit ăți, nu
poate atrage răspunderea penală pentru respectivele infracțiuni. În acest sens constat ăm că în Codul
Penalse face distinc ția clară între „funcționar” și „funcționar public”. Astfel art. 147, alin. 1 definește:
„Prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unit ăți
dintre cele la care se referă art. 145” ( „termenul public se refer ă la tot ce privește autoritățile publice,
instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau
exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel
care, potrivit legii, sunt de interes public”). Așadar rezultă că este „funcționar public” directorul unei
instituții, președintele unei autorități, profesorul sau doctorul, polițistul, judecătorul, procurorul,
grefierul, ministrul, deputatul, senatorul, chiar și paznicul, femeia de serviciu sau electricianul angajat
la Parlament, Guvern, instanța, parchet, școala, spital, etc. De asemenea, nu este de nicio importanță
dacă cel care comite fapta este personal contractual ( încadrat potrivit Codului Muncii), func ționar
public (încadrat potrivit Legii nr.188/1999), func ționar public cu statut special (polițist), magistrat
(judecător, procuror), demnitar (președintele țării, parlamentar, ministru, membru CSM). La fel cum nu
are importanță nici cum s-a făcut recrutarea pe acel post: alegere (președintele țării, parlamentari,
primari), numire (miniștri), concurs (profesori, magistrați, polițiști, grefieri). De asemenea, nu are
importanță statutul persoanei respective; aceasta poate să exercite o funcție ocupată în baza unei legi
generale (Codul Muncii) sau a unei legi speciale (demnitar, diplomat, magistrat, func ționar). Așadar,
pentru a fi subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, nu are importanță statutul profesional al
persoanei care comite fapta, ci doar ca ea să se încadreze în categoriile la care face referire art. 147 alin.

1 din Codul Penal iar fapta func ționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește
un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos patrimonial
pentru aceste categorii, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea dreptului de a
ocupa o funcție publică.
În țara noastră conflictul de interese este reglementat prin mai multe acte normative, dintre care cea
mai importantă este Legea 286/2009 privind Noul Cod Penal, actualizată;
·17Codul Penal al României (pentru aspectele penale);
·18Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale;
·19Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea coru
pției, actualizată prin legea nr.144/2007 – privind înființarea, organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Integritate)
·20OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizi ție publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii;
·21Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali;
·22Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru
modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Integritate (ANI);
·23Legea nr. 98/2016 privind achizi țiile publice.
Actele normative men ționate, stabilesc o serie de restricții, în sarcina persoanelor fizice și juridice
implicate în procedura de achizi ție. Sancțiunile prevăzute în cazul nerespectării acestor obligații se
rezumă la excluderea respectivilor din procedură, însă nu menționează nicio sancțiune aplicabilă în
cazul în care existen ța conflictului de interese a fost descoperită după o anumită perioadă de la
finalizarea procedurii de atribuire sau chiar de la executarea, în întregime, a contractului de achizi ție
publică, în situațiile în care nu ne aflăm în prezența unei fapte penale sau a răspunderii administrative.
·24 Diferențe între conflictul de interese și incompatibilitate

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a elaborat Ghidul pentru rezolvarea
conflictului de interese în administrația publică atrăgând atenția asupra riscului major al conflictelor de
interese atât din sectorul public, cât și din cel privat, dar și asupra importanței evitării conflictelor de
interese care pot deveni o problemă atunci c ând, de exemplu, un func ționar public pleacă din serviciul
public pentru a se angaja în sectorul privat sau la o organiza ție nonguvernamentală sau c ând o firmă de
contabilitate oferă at ât servicii de auditare, cât și servicii de consultanță aceluiași client.
Incompatibilitățile reflectă acele situații în care un oficial public ocup ă mai multe funcții în
același timp, deși acest cumul este interzis de lege. De exemplu pentru funcția de primar, Legea
161/2003 la articolul 87, prevede că primarul nu poate ocupa următoarele funcții sau calități de
consilier local, consilier județean, prefect sau subprefect, funcționar public sau angajat cu contract
individual de muncă, indiferent de durata acestuia. Acesta nu poate fi nici președinte sau secretar al
adunărilor generale ale acționarilor sau asociațiilor la o societate comercială, reprezentant al unității
administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local, membru al
unui grup de interes economic, cu at ât mai mult nu poate fi deputat, senator, ministru, secretar de stat,
etc., orice alte func ții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu două excepții și
anume cea de cadru didactic sau cea a unei funcții în cadrul unor asocia ții, fundații sau a altor
organizații neguvernamentale.
Conform articolului 91 din aceea și lege, starea de incompatibilitate intervine numai după
validarea mandatului. Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în
funcția care atrage starea de incompatibilitate, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în
această funcție în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate și nu renunță la una
dintre cele două funcții incompatibile în termen, prefectul trebuie s ă emită un ordin prin care constată
încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, dup ă caz, 60
de zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Mai mult, este specificat faptul că
orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale. Ordinul emis de prefect poate fi
atacat la instanța de contencios administrativ competentă.
·25 Criterii de incompatibilitate pentru func ționarii publici
Conform Articolului 94 din Legea 161/2003, calitatea de func ționar public este incompatibilă
cu orice altă funcție publică, precum și cu funcțiile de demnitate publică.
Prin incompatibilitate se în țelege că funcționarul public nu poate să dețină alte funcții și nu

poate să desfășoare alte activități în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul cabinetului
demnitarului, în cadrul regiilor autonome, societ ăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din
sectorul publi dar nici în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Totuși starea de incompatibilitate nu se aplică în anumite situații și anume: dacă funcționarul
este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele statului în
legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau
majoritar de stat, în condițiile rezultate din actele normative în vigoare; dacă este desemnat printr-un
act administrativ, să participe în calitate de reprezentant al autorit ății ori instituției publice în cadrul
unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;
dacă exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică,
în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare; nu se afl ă în situație de incompatibilitate,
funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect
finanțat din fonduri europene. La încheierea mandatului demnitarul sau func ționarul public este
reîncadrat în funcția publică deținută sau într-o funcție similară.