Realizează o prezentare a [628595]
1 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
LUCRARE METODICO -ȘTIINȚ IFICĂ
PENTRU ACORDAREA GRADULUI
DIDACTIC I
Coordonator științ ific:
Prof. univ. dr. Cristian Moroianu
Autor :
Prof. Dumitrașcu Ștefan ia-Silvia
(căsătorită Aruxandei -Stan)
Școala Gimnazială Nr. 20, Bucure ști, sector 3
BUCUREȘTI
2019
2 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
„O scrisoare pierdută”
de Ion Luca Caragiale
Perspectivă lexico -semantică
Coordonator științ ific:
Prof. univ. dr. Cristian Moroi anu
Autor :
Prof. Dumitrașcu Ștefan ia-Silvia
(căsătorită Aruxandei -Stan)
Școala Gimnazială Nr. 20, Bucure ști, sector 3
BUCUREȘTI
2019
3 CUPRINS
ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 5
CAPITOLUL I . FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI ………………………….. .. 8
I.1. Vocabularul limbii române ………………………….. ………………………….. ……………………. 8
I.2. Importanța lexicului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 9
I.3. Obiectul de cercetare al semanticii ………………………….. ………………………….. ………….. 9
I.4. Evoluția semantică a cuvintelor ………………………….. ………………………….. ……………. 10
I.5. Mijloace de îmbogățire a vocabularului ………………………….. ………………………….. …. 12
I.6. Principalele influențe moderne exercitate asupra lexicului românesc …………………. 14
I.7. Abateri lexico -semantice ………………………….. ………………………….. ……………………… 15
CAPITOLUL II . CORPUS LEXICAL ȘI FRAZEOLOGIC ………………………….. ……. 21
Neologisme latino -romanice ………………………………………………………………………………. .21
Stratul de împrumuturi din limba franceză sau cu etimologie multiplă romanic ă ……… 22
Adaptarea fonetică (după modalitatea de pronunțare etimologică) a împrumuturilor din
limba franceză ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 26
Neologisme din limba italiană sau cu etimologie multiplă romanică (directă sau
indirectă) ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 26
Neologisme din latina sava ntă, unele dintre ele explicabile inclusiv din limbi neolatine
sau afine cultural ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 28
Neologisme din engleză ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 31
Elemente de origine turcească ………………………….. ………………………….. ……………………. 31
Elemente de origine grecească ………………………….. ………………………….. …………………… 32
Elemente de origine rusească ………………………….. ………………………….. …………………….. 33
Elemente de origine germană ………………………….. ………………………….. ……………………. 34
Etimologia populară ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 34
Calambur ul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 36
Pleonasmul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 37
Truismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 38
Tautologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 38
Anacolutul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 38
Nonsensul (paradoxul) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 39
Echivocul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 39
4 Obscurita tea în limbaj ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 40
Cuvinte (sintagme) „stâlcite” ………………………….. ………………………….. ……………………… 41
Locuțiuni și expresii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 44
Ticurile verbale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 52
CAPITOLUL III . Analiza corpusului ………………………….. ………………………….. ….. 58
CAPITOLUL IV . Aspecte metodologice și metodice d in orele de limba și literatura
română .
Considera ții generale de metodică ………………………….. ………………………….. ……. 65
Metode tradiționale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 66
Metode moderne ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 68
Proiecte didactice ……………………………. …………………….. ……………………………….. ……… 71
BIBLIOGRAFIE …………………………. ………………… ……… …… 95
5 ARGUMENT
„Omul este numai pe jumătate el însuși,
cealaltă jumătate este exprimarea lui. ”
Ralf Waldo Emerson
În s pațiul contemporan, marcat de intensificarea continuă a schimbului de
informații, comunicarea ocupă un loc extrem de important și iși revendică un loc d e frunte
printre factorii de existență, de formare și dezvoltare a omului . Valoarea def initorie a
comunicării verbale î n devenirea și perfecționarea tinerei generații acordă cultivării limbii
o funcție pe măsură. Actul comunicării este un proces continuu, iar calitatea acestuia este
accentuată de nivelul intelectual al celor implicați î n comunicare, de nivelul de instruire al
acestora etc. O exprimare clară, nuanțată capătă elocvență și asigură succesul unei
persoane. Chiar dacă elevii nu conștientizează im portanța practică a studiului limbii,
predarea noțiunilor teoretice vizează formarea unor competențe de comunicare corectă
necesare de -a lungul întregii vieți.
Cultivarea limbii este o problemă complexă, care se poate realiza prin eforturile
comune ale lingviștilor, oamenilor de știință, scriitorilor, jurnaliștilor din presa scrisă și
audiovizuală, așadar prin c ontribuția tuturor celor care pot oferi modele de exprimare clară,
corectă și elegantă. A cest proces începe în sânul familiei, prin imitarea limbaj ului adulților,
însă un rol deosebit în acțiunea de cultivare a limbii revine învățământului de toate gradele
și în mod special celui din ciclul primar și gimnazial unde se pun bazele exprimării corecte.
Sarcina de a corija greșelile elevilor și de a face cunoscute normele exprimării literare
revine tuturor profesorilor, însă perfecționarea exprimării corecte trebuie se devină o
preocupare permanentă a fiecăruia dintre noi . În acest proces continuu și constant rolul
principal îl are profesorul de limba și l iteratura română. Această disciplină este deosebit de
important ă în modelarea personalității elevilor, în formarea gândirii și exprimării, a unor
deprinderi și abilități necesare pentru integrarea activă în societate. Cunoașterea limbii este
baza întregulu i proces de învățământ, deoarece este indispensabilă atât în studiul oricărei
discipline, cât și în pătrunderea tainelor culturii și civilizației unui popor.
6 Așadar este importantă cunoașterea profundă a limbii, dar virtuțile limbii se
manifestă pe compart imente și registre diferite, unele mai conservatoare, altele mai
deschise la nou. Spre exemplu, morfologia este mai riguros normată, lexicul însă, fiind
strâns legat de viața socială, este compartimentul cel mai instabil și mai supus influențelor
din afară , în care iau naștere numeroase abateri, uneori cu implicații in evoluția limbii.
Trebuie lămurit, inainte de toate, conceptul abatere . Orice tendință din limbă se
manifestă la inceput ca abatere de la normele limbii, dar pe parcurs unele se impun, devin
norme. Tendințele care nu se impun ca norme pot continua să existe ca greșeli, unele fiind
abandonate.
Rațiunile care au stat la baza alegerii temei acestei lucrări – O scrisoare pierdută de
Ion Luca Caragiale – Perspectivă lexico -semantică – sunt multiple .
În primul rând, vocabularul este prezent în studiul limbii române pe tot parcursul
procesului de învățământ, gimnaziu și liceu. Lucrarea își propune să trateze metodic și
științific diferite aspecte ale lexicului, întrucât forța unei limbi constă în bogă ția și în
diversitatea lexicului ei, iar schimbările din societate se reflectă, în special în acest
compartiment. Am încercat în această lucrare o sistematizare a problemelor teoretice din
domeniul lexicului și a metodelor de predare a acestor noțiuni la c lasele de gimnaziu.
În al doilea rând, opera lui Caragiale stârnește interesul elevilor, fiind unul dintre
autorii care se st udiază la clasă în toți cei patru ani de gimnaziu: în clasa a V -a -„Vizită…”,
în clasa a VI -a – „Dl Goe” , în clasa a VII -a – „Două loturi” , iar în clasa a VIII-a – „O
scrisoare pierdută” . Pe drumurile l argi și clare deschise de exegeț ii marelui dramaturg,
încercarea de a te apropia de această operă copleșitoare este un act temerar. Am ales să
scriu despre I. L. Caragiale pentru că este singurul clasic modern, modernitatea lui fiind
dovedită de faptul că este actual, iar operele sale se citesc cu aceeași plăcere.
Un alt raționament care a condus la alegerea temei a fost acela că am remarcat
dificultatea înțelegerii textului dramatic caragialian, în special la nivel de lexic. Dacă în
schițe sau în nuvele acest lucru e mai facil, în comedii receptivitatea textului se
diminuează, înțelegerea mesajului deveni nd dificilă.
În plus, am constatat necesitatea de a forma deprinderi de exprimar e corectă,
abilități de comunicare, mai ales în contextul social actual (elevii sunt dezorientați și nu
mai iau ca repere adevăratele valori, sunt mediatizate personalități care comit erori grave
de exprimare, internauți care scriu și se exprimă greșit etc .).
7 Caragiale este unul dintre scriitorii care au manifestat un interes deosebit pentru
cunoașterea și cultivarea limbii ro mâne literare. În proza scurtă „Peste 50 de ani ”,
Caragiale își exprimă mâhnirea că limba română nu mai este cum ar fi trebuit să fi e:
„Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! a
ajuns o buruiană sălbatică!… Multe vânturi au bătut -o! odată o bătea vântul franțuzesc;
acum o bate vântul nemțesc. Noroc că mai are rădăcini adânci; aminteri i s -ar stârpi soiul!
și ar fi păcat de ea, fiindcă (nu că s -o laud eu!) îngrijită, ce flori frumoase și ce sănătos rod
ar da această voinică buruiană de veacuri disprețuită, cu care veacuri s -a hrănit și ținut
sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se s coală astăzi o calcă -n picioare și, drept
îngrijire chip și seamă și spre păstrare, o opăresc cu cerneală de scris și de tipar; și ea
rabdă, ținându -și ascunsă puterea de viață în rădăcinile -i adânci, cât și o mai putea -o ține și
acolo… ”1
1 Ion Luca Caragiale, „Peste 50 de ani”, în „Univer sul”, XXVII, nr. 133, 18 Mai 1909 , Wikisource .
8 CAPITOL UL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
I.1. Vocabularul limbii române
Totalitatea cuvintelor care există și care au existat la un moment dat într -o limbă
formează lexicul sau vocabularul acesteia. Disciplina care studiază lexicul unei limbi
poartă denumirea de lexicologie (termen împrumutat din fr. lexicologie , cuvânt în
componența căruia se poate observa gr. lexis, care înseamnă „cuvânt” ). După Theodor
Hristea , „există o lexicologie sincronică sau descriptivă care studiază vocabularul unei
limbi la un moment dat al existenței ei (de obicei momentul actual) și o lexicologie
diacronică sau istorică , al cărei obiect de cercetare îl constituie istoria sau dezvoltarea
vocabularului de -a lungul timpului și în strânsă legătură cu evoluția societății umane. ”2
Renumit ul lingvist aprecia : „Majoritatea cercetătorilor concep lexicologia în sens foarte
larg, înglobând în ea tot ce ține de studiul cuvântului și al vocabularului ca parte integrantă
a unei limbi. ”3
Vocabularul limbii române este structurat în două mari părți : vocabularul
fundamental (fondul principal lexical , care cuprinde aproximativ 1500 de cuvinte ,
cunoscute de toți românii , indispensabile vieții cotidiene , în general cuvinte vechi și
stabile, moștenite din latină, din fondul autohton, din maghiară sau sla vă) și masa
vocabularului (lexicul pa siv sau fondul secundar lexical, care cuprinde circa 90% din
cuvintele limbii : arhaisme , regionalisme , neologisme etc.).
Cele două părți ale vocabularului nu sunt strict delimitate, între acestea
producându -se, în timp, schimburi.
2 Theodor Hristea, Sinteze de limba română , ed. a III-a, București, Editura Albatros , 1984, p. 7.
3 Theodor Hristea, Sinteze de limba română , ed. cit., p. 7.
9 I.2. Importanța lexicului
În învățământul românesc , indiferent de nivel, studiul vocabularului necesită o
atenție deosebită , întrucât bogăția unei limbi este dată de varietatea lexicului ei, idee
acceptată în unanimitate și de lingvistica gener ală și de cea românească. Pe de o parte, atât
schimbările care au loc în so cietate , cât și progrese le uimitoare ale științei ș i tehnicii
contemporane se reflectă mai ales în vocabular. Legătura dintre istoria lexicului și istoria
societății este atât de st rânsă și de evidentă, încât celebrul lingvist francez Antoine Meillet
se considera pe d eplin îndreptățit să afirme că „orice vocabula r exprimă de fapt o
civilizație ”4, „vocabularul este expresia societății ”.5 Pe de altă parte, un alt motiv pentru
care trebuie acordată atenție deosebită studierii lexicului este de natură stilistică .
Vocabularul este unul dintre aspectele însemnate ale stilurilor funcțional e, astfel că
deosebirile dintre aceste stiluri (beletristic, științific, administrativ și publicist ic) se reduc la
deosebiri de lexic și de frazeologie (îmbinări de cuvinte cu caracter invariabil mai mult sau
mai puțin unite ).
Știm cu toții că un copil stapânește încă de la vârsta preșcolară , în mare , sistemul
gramatical al limbii pe care o vorbește , însă ex tinderea vocabularului prin asimilarea unor
noi termeni și folosirea lor corectă reprezintă un deziderat constant de -a lungul vieții.
Necesitatea ca studiul vocabularului să fie extins și aprofundat are în vedere mai
ales faptul că, in general, greșelile d e natură lexicală sunt mai numeroase și, de obicei, mai
grave decât cele gramaticale.
I.3. Obiectul de cercetare al semanticii
Semantica (sau semasiologia ) este o disciplină lingvistică relativ tânără pe lângă
alte discipline din același domeniu, însă în u ltimele decenii a luat s-a dezvolta t remarcabil,
întrucât nu doar ș i-a extins obiectul de cercetare , ci și-a perfecționat , totodată, metodele de
investigaț ie.
Fiind o diviziune a lexicologi ei, semantica lexicală cercetează schimbările de sens
ale cuvintel or în etapele succesive ale existenței lor. Astfe l se p oate face afirmația că este o
4Antoine Meillet , Linguistique historique et ling uistique générale , Paris, É. Champion, 1921 , p. 62.
5 Idem , ibid.
10 știință istorică (diacronic ă). Există , totodată, și o semantică sincronică (descriptivă ), care
analizează, sistematizează și clasifică sensurile cuvintelor, felul cum aces tea sunt întâlnite
la un moment dat în limba vorbitorilor .
Întrucât semantica, indiferent de tip, operează cu noțiunea de sens, se impune
definirea acestei noțiuni . „Dintre numeroasele definiții care s -au dat conceptului de sens să
reținem pe aceea care vede în el „însușirea obiectel or reflectată în mintea noastră” (prin
obiecte înțelegându -se nu numai ceva concret, ci și procese, fenomene, caracteristici etc.) ”6
Într-o altă definiț ie, acest concept este reprezentat ca „legătura istoricește constituită î ntre
aspectul sonor al cuvântului și acea oglindire a obiectului sau fenomenului care are loc în
conștiința noastră și -și găsește expresia în sistemul limbii ”7.
I.4. Evoluția semantică a cuvintelor
Modificările din conținutul semantic al cuvintelor reprez intă un important aspect al
dinamicii vocabularului. Academicianul Alexandru Graur este de părere că vocabularul
unei limbi nu poate fi studiat fără a se ține cont de evoluția semantică a cuvintelor.
I.4.1. Monosemia și polisemia
Însușirea pe care o au une le cuvinte de a avea un singur înțeles se numește
monosemie , iar aceea de a avea mai multe înțelesuri se numește polisemie.
Principala categorie semasiologică a unei limbi este polisemia sau polisemantismul ,
un fenomen care are in vedere capacitatea unui c uvânt de a avea mai multe sensuri
(aceluiași înveliș sonor i se asociază mai multe sensuri) .
Când un cuvânt polisemantic are un număr foarte mare de sensuri, atunci
fenomenul este denumit pletoră semantică . Este de reținut faptul că sensurile unui cuvânt
polisemantic, oricât de numeroase sau de puțin numeroase ar fi, au întotdeauna elemente
comune, situație care nu este întâlnită și în cazul omonimelor, care sunt complet diferite ca
sens.
I.4.2. Omonimia
Prin omonimie se înțelege identitate a perfectă în pla nul formei sonore și diferență
totală în planul conținutului semantic . Așadar, omonimele (din prefixul gr. homos – „la fel”
6 Th. Hristea, Sinteze de limba română , ed. cit., p. 18.
7 R. A. Budagov, Introducere în știința limbii , București, Editura Științifică, 1961 , p. 15.
11 și sufixul onymos – „nume”) sunt două sau mai multe cuvinte care au aceeași formă și un
sens complet diferit . Întrucât se pronunță l a fel, omonimele mai poartă denumirea și de
omofone (de la cuvintele grecești homos „egal, la fel” și phone „voce , sunet” ).
Omonimia poate fi totală (cuvintele sunt identice din punct de vedere formal în
întreaga lor paradigmă) sau parțială (cuvintele sunt identice numai la unele forme din
paradigma lor ).
I.4.3. Paronimia
Paronimia este una dintre problemele de semantică și de vocabular care necesită o
atenție deosebită în procesul de cultivare și de predare a limbii române . Efectul neglijării
paronimiei este multiplicarea numărului de greșeli care se fac în domeniul vocabularului ș i
răspândirea lor sub forma unor confuzii de ordin lexical.
Paronimele (din gr. pará „lângă”, „aproape de!” și ónoma „nume” ) sunt acele
cuvinte foarte asemănătoare ori aproape i dentice ca formă, însă mai mult sau mai puțin
deosebite în ceea ce privește conț inutul lor semantic ( exemplu: adagiu „maximă , sentință,
aforism” și adagi o „termen muzical ”).
Având in vedere că paronimele sunt cvasiomonime, este evident că acestea nu pot
să difere între ele decât printr -un fonem ( de exemplu: evalua – evolua ) sau prin două
foneme, când ne aflăm în fața unor cuvinte care au un corp fonetic mai lung (de exemplu:
inveterat – învederat ).
În unele cazuri, paronimele sunt formate din exact aceleaș i foneme care diferă
numai puțin prin felul lor de combinare (de exemplu: releva – revela , antonimie –
antinomie etc.).
De obicei, p aronimele fac parte din aceeiași categorie lexico -gramaticală , ceea ce
înseamnă că sunt fie adjective , fie substantive , fie verbe . Există însă și paronime care nu
fac parte din aceeași categorie lexico -gramaticală , ca de exemplu adagiu (substantiv) și
adagio (adverb). O altă categorie de paronime este reprezentată de cele caracterizate prin
faptul că au aceeași rădăcină, însă sufixe diferite : anuar (substantiv) – anual (adjectiv și
adverb).
Pe lângă paronimele care diferă numai prin sufixe ș i care sunt foarte numeroase ,
există paronime diferențiate numai prin prefixe (de exemplu: prenume – pronume ).
În mod excepțional există ș i paronime care diferă atât prin rădăcină, cât și prin
afixul adăugat acesteia. Astfel, „orar” este o formație de la „oră” + sufixul -ar pe când
12 „oral” este un împrumut din limba franceză, iar acolo e format pe baza latinescului os, oris
„gură” + sufixul -al.
I.4.4. Antonimia și sinonimia
Antonimele sunt cuvintele cu formă diferită și înțeles opus . Antonimia se stabilește
pentru fiecare dintre se nsurile cuvântului polisemantic (de exemplu: dreaptă ≠ nedreaptă ;
dreaptă ≠ stângă ; dreaptă ≠ strâmbă ). Pot fi cazuri când antonimia se realiz ează cu ajutorul
unor perifraze sau cu ajutorul unor prefixe, Unele cuvinte nu pot a vea antonime (tată,
mamă, soră , creion, carte, cuțit, masă etc.) .
Bogăția unei limbi e ilustrată în primul rând de sinonimie. Sinonimele sunt c uvinte
cu formă diferită și înțeles identic sau asemănător. Acestea se află în diferite grade d e
echivalență între ele, putând astfel să le clasificăm în sinonime totale (lexic -vocabular),
parțiale (cuvânt -discurs) și sinonimele aproximative (iubire = arși ță, lavă – L. Blaga) .
Sursa principală a sinonimiei o constituie împrumuturile și de aceea în limba
română există mai multe sinonime neologice.
I.5. Mijloace de îmbogățire a vocabularului
În lingvistica românească, importanța formării cuvintelor a fost de seori subliniată,
întrucât „se poate vedea aici mecanismul însuși al creației lexicale sau felul în care
procedează o limbă pentru a -și crea elemente noi, dotate cu sensuri noi”.8
Mijloacele de formare a cuvi ntelor în limba română care se studiază în școa lă sunt:
interne (derivarea , compunerea , conversiunea) și externe (împrumuturile , neologismele ).
Prin mijloacele interne se obțin cuvinte noi pornind de la cuvinte exis tente deja în
limbă.
Derivarea constă în adăugarea unor particule – afixe lexicale și le xico-gramaticale
la sfârșitul sau începutul cuvintelor existente. Aceste particule se numesc sufixe și se
alipesc la sfârșitul unui cuvânt sau prefixe și se alipesc la începutul unui cuvânt. În cazul
sufixelor, alipirea se realizează după ce se îndepărteaz ă din acesta desinențele, însă
prefixele nu impun eliminarea desinențelor și nici nu schimbă singure o parte de vorbire în
alta. Cuvântul din care s -au eliminat desinențele se numește cuvântul -bază sau baza
derivatului, iar forma fără desinență poartă denu mirea de tema derivatului.
8 Al. Rosetti, Istoria limbii române , II, București , Editura Științifică, 1964, p. 327 .
13 Derivarea poate fi progresivă (prin adăugarea de sufixe și prefixe) și regresivă (prin
suprimarea afixelor sau unor segmente interpretate ca afixe ). La acestea se adaugă unele
procedee de importanță secundară cum sunt trunchiere a cuvintelor, contaminarea sau
încrucișarea, reduplicarea și diferite tipuri mixte.
Formarea cuvintelor este legată de gramatică prin majoritatea procedeelor folosite ,
iar derivarea (mai ales cea cu sufixe) este legată de morfologie, dar prezintă legături și cu
fonetica, prin faptul că sunetele constituie aspectul material al cuvintelor și formațiunilor
cu care operează.
Compunerea este procedeul de formare a unor noi cuvinte , din două sau mai multe
cuvinte care își pierd individualitatea morfologică și sem antică.
Compunerea se poate realiza p rin alăturare/parataxa (cu blanc – de exemplu:
Calea Victoriei ; cu folosirea cratimei – de exemplu : bloc -turn; prin contopire din cuvinte
întregi – de exemplu: cumsecade ; cu adăugarea elementelor de compunere savantă de
exemplu: bianual , biblio fil), prin subordonare (de exemplu: Gura Râului , traista –
ciobanului) și prin abrevieri de diverse tipuri (ONU , TAROM, Plafar , profu’ ).
Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) presupune formarea de cuvinte noi
prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.
Mijloacele externe . Împrumutul este fenomenul prin care sunt luate cuvinte din
alte limbi și sunt adaptate la sistemul fonetic și morfologic al limbii române. A cest proces
este favorizat de conviețuire, vecinătatea geografic ă sau diverse contacte între popoare.
Neologismele (gr. néos – „nou” și lógos – „cuvânt, vorbă” ) sunt cuvinte nou
apărute într -o limbă, sub formă de împrumut sau create prin derivare, compunere etc. în
interiorul limbii respective, care să aibă obligat oriu măcar un element formativ neologic. În
lingvistica limbii române, neologisme sunt mai ales împrumuturi din limbi apusene ori
direct din latină pe cale savantă .
O precizare importantă care trebuie făcută este că orice termen așa -zis
internațional trebuie considerat neologism, indiferent de vechimea lui în limbă (de exemplu
cuvintele filozof și filozofie din gr. filosofos și filosofia sunt atestate în limba noastră încă
din secolul al XVII -lea) deoarece se mai întâlnesc și în alte limbi de cultură și de
civilizație, cum este limba franceză sau italiană, germană, engleză, rusă etc.
Procesul de modernizare și de îmbogățire masivă a vocabularului limbii române a
început în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII -lea și s-a intensificat pe la mijlocul
14 secol ului al XIX -lea și după anul 1859 , când s -a reali zat Unirea Principatelor Române .
Această perioadă se caracterizează prin dispariția unor turcisme, grecisme și elemente
lexicale de alte origini, acestea fiind înlocuite cu termeni neologici de origine latin o-
romanică sau franceză, mult mai ușor acceptate în limba noastră decât împrumuturile de
alte origini.
Câștigurile de natură lexicală și semantică sunt indiscutabil mai mari în toate zonele
de activitate în raport cu aceste pierderi cauzate de apariția ma sivă a neologismelor.
Dorința de diversitate, de nuanțare a exprimării, nevoia de exactitate, de a denumi noi
relații materiale și spirituale au dus la împrumutarea unui număr deosebit de mare de
neologisme, dintre care cele mai multe și -au câștigat un loc definitiv în lexicul românesc
modern.
I.6. Principalele influențe moderne exercitate asupra lexicului românesc
La constituirea lexicului neologic al limbii române au contribuit destul de multe
limbi. Încă din secolele al XVII -lea și al XVIII -lea, un număr relativ mic de neologisme de
origine latino -romanică au pătruns în limba noastră prin intermediul limbilor rusă, polonă
și neogreacă. Există câteva influențele mai importante și cu adevărat moderne. Cronologic,
în secolul al XVII -lea, apare prima dintre a ceste influențe, cea latină savantă, cu
împrumuturi care au legătură în special cu activitatea cronicarilor.
Influența italiană are un rol deosebit în procesul de modernizare, internaționalizare
și relatinizare a lexicului românesc prin neologismele împrum utate în primele contacte
culturale italo -române, începând cu secolele al XVII -lea și al XVIII -lea. Influența germană
e mai veche și mai accentuată în Transilvania, regional, precum și la nivelul limbii literare.
Influența franceză s-a manifestat începând cu secolul al XIX -lea și este, dintre
toate influențele moderne exercitate asupra limbii române, cea mai puternică. Datorită
acesteia , limba română și -a modernizat vocabularul în toate domeniile vieții materiale și
spirituale, îmbogățindu -se cu câteva mii de cuvinte.
Influența rusă modernă s -a manifesta prin intermediul traducerilor, aproape
exclusiv pe cale scrisă, după 23 August 1944.
Influența engleză aduce termeni noi în limbă spre sfârșitul secolului al XIX -lea,
aproape exclusiv prin intermediul limbi i franceze sau prin intermediul limbii germane
15 (termeni tehnici), însă aceasta s-a manifestat și prin intermediul rusei, de la care am
împrumutat anumiți termeni tehnici de origine anglo -americană.
Deși influențele exercitate asupra limbii române sunt foar te variate, a cestea nu au
alterat esența latină a limbii române, însă, cu siguranță, au influențat mult aspectul ei
lexical, asigurându -i un loc special între idiomurile neolatine.
După ce contactul cu romanitatea occidentală a fost reluat, limba română și -a
îmbogăți vocabularul cu un număr uriaș de neologisme , fapt care a condus la transformarea
ei într-o limbă modernă, reîncadrându -se în spiritualitatea romanică ș i îndepărtându -se de
cea balcanică, în care o înglobase cultura bizantină.
I.7. Abateri lexi co-semantice
În literatura de specialitate se susține că abaterea de la normă nu este decât o
greșeală . Norma este un sistem de realizări obligatorii, acceptat e de societate și cultură , un
model ale cărui reguli vorbitorul trebuie să le cunoască și să le respecte în exprimare .
„Conceptul de normă lingvistică se interpretează din perspectiva lingvisticii
generale ca parte integrantă a trihonomiei coșeriene limbă -normă -vorbire. Conform
acestei concepții, norma se situează între sistem și vorbire ca expresie a echilibrului
prin care se caracterizează la un moment dat sistemul actualizat în vorbire. Ea este o
verigă de legătură și constituie realizarea socială a sistemului, a uneia dintre
posibilitățile oferite de sistem care devine obligatorie într -o comunitat e lingvistică. ”9
Norma evoluează , se schimbă în general ca și limba , deoarece este o categorie
lingvistică propriu -zisă și o categorie social -istorică. Se poate vorbi, pe de o parte despre
normă lingvistică, pe de altă parte despre normă literară , așa cu m este întîlnit acest
concept în literatura de specialitate .
Norma lingvistică reprezintă un sistem de reguli gener ale, care s -au fixat în timp,
de-a lungul evoluției limbii, cu alte cuvinte este un model de limbă, cu o funcționalitate
caracteristic ă și cu o dinamică specifică . Normele lingvistice sunt reglementate de uzul
dominant.
9 Elena Zgârcibabă, „Uzul : Între normă și flexibilitate ”, în Colocviu Internațional de Științe ale Limbajului
„Eugeniu Coșeriu ”(CISL) , Ediția a XIII -a, Limbaje și comunicare , vol.XIII, Partea a II -a, (16 -18 octombrie
2015, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) , Iași, Casa Editorială Demiurg, 2015, p. 318.
16 Norma literară este promova tă de personalități sau foruri culturale, de obicei sub
egida Academiei, și are rolul de a fixa regulile de exprimare corectă, atât scrisă cât și orală.
În literatura lingvistică, norma se plasează între limbă și vorbire .
Stilul individual în principal, dar și un anumit stil funcțional reglează modul în care
aceste norme sunt aplicate , însă trebuie să se țină cont și de norma de natură stilistică . În
opinia lui Al. Graur10, stilul , deși a fost definit ca abatere, deviere de la normă, include și se
conturea ză din toate caracteristicile unui mesaj, atât din cele conforme normelor variantei
literare, cât și din cele care se constituie în inovații sau abate ri de la aceste rigori, acceptate
doar în stilurile neliterare sau în stilul beletristic, unde devin resurse ale expresivită ții
artistice. Abaterea se poate constitui în greșeală (neintenționată) sau licență poetică
(intenț ionată), justificată stilistic.
Abaterea este o deviere de la o an umită regulă a normelor limbii literare, însă
abaterea de la normă este relativă pentru că norma are un caracter schimbător, evolutiv.
Referindu -se la rolul abateri lor în evol uția limbii , I. Iordan remarca : „ceea ce numi m noi
astăzi greșeală , poate deveni mâine fo rmă corectă ; greșelile actuale pregătesc, intr -o
anumită măsură, limba viitoare .”11
Greșelile lexico -semantice vizează cel mai adesea formele neologice și apar în
exprimarea scrisă sau în formularea orală a unor vorbitori mai puțin instruiți. Cel mai
frecvent întâlnite sunt: pleonasmul , atracția paronimică , etimologia populară și accidentul
semantic . Truismul , tautologia , incompatibilitatea semantică , nonsensul nu sunt nici ele
tocmai rare, din păcate, în limbajul multor vorbitori ai limbii române contemporane. La
acestea se adaugă greșeli la nivelul sintaxei: anacolutul (dezacordul extins), dezacordul
gramatical (între subiect și predicat, între subiect sau articol și substantivul determinat etc.;
forme particular e de dezacord sunt silepsa –acordul după înțeles – și zeugma – acordul prin
atracție). După anul 1989 s -a înregistrat, din păcate, mai ales în limbajul mass -mediei, o
interferență nedorită a stilurilor . Despre acest fenomen care luat amploare în mod
îngrij orător, Valeria Guțu Romalo vorbește în „Corectitudine și greșeală ”, numindu -l stil
relaxat , termen deloc onorant pentru cei în al căror discurs se manifestă.
Pleonasmul (< fr. pléonasme, lat. pleonasmus ; cf. gr . pleonasmos
„supraabundență”) este un tip d e redundanță constând în repetarea aceluiași semnificat prin
10 Al. Graur , Gramatica azi , București, Editura Academiei, 1973 , p. 24 .
11 Iorgu Iordan , Limba română actuală – o gramatică a greșelilor , Iași, Institutul de Arte Grafice Alexandru
A. Terek , 1943 , p. 170 .
17 semnificanți diferiți și se realizează ca o repetiție de sens în anumite condiții sintactice (de
exemplu: „folclor popular ”, „a con lucra împreună ”, „a reveni încă o dată ” etc.). În cele mai
multe situații , pleonasmul este cauzat de neglijența vorbito rului, de necunoașterea sensului
unor cuv inte.
Pleonasmele pot fi intolerabile (dacă s -ar acorda o minimă atenție sensurilor
exprimate de cuvintele folosite, acest ti p de pleonasm ar putea fi ocoli t – de exemplu :
alegeri electorale , conducere managerială ) sau tolerabile în grade diferite (ca mijloc de
reliefare – de exemplu : ajută -te singur , ca mijloc de exprimare clară a unei anumite realități
– de exemplu : a reveni din nou , ca marcă a unor trepte al e însușirii – de exemplu : babă
bătrână) .
Pleonasmul poate avea funcție prozodică („Cobori în jos , Luceafăr blând ” – Mihai
Eminescu, „Luceafărul ”) sau poate fi folosit ca figură de stil, cu scopul de a obține un grad
înalt de expresivitate în exteriorizarea ideilor sentimentelor (de exemplu : „cu chiu cu vai ”,
„vai și amar ”).
Conceptul de „atracție paronimică ”.
După Theodor Hristea , înțelegem prin fenomenul de atracție paronimică că „un
paronim care e mai frecvent, în limbă, și d eci mai familiar vorbitorilo r îl atrage pe cel care
este mult mai puțin cunoscut, substituindu -se acestuia din urmă în procesul comunicării
verbale”12. Spre exemplu, termenul conjectură este adesea confundat de numeroase
persoane cu termenul conjunctură sau apropia cu sensul neologism ului apropria (din fr .
s'appropier – „a-și însuși lucrur i sau bunuri străine” ). Confuzia se face în mod curent și
între cuvintele spețe (pluralul lui speță ) și speze (din it. spese -„cheltuieli” ).
Cu excepția câtorva situații (de exemplu corobora devine, uneori, corabora sub
influența lui colabora ), în majoritatea cazurilor, atracția paronimică înseamnă, de fapt,
confuzie paronimică (de exemplu: „geantă latină”, „ șicul de la baston” etc.)
Atracția par onimică și etimologia populară. În lingvistica actuală, a apărut o
confuzie mai veche , care începe să se extindă , referitoare la identificarea fenomenelor de
atracție paronimică și etimologie populară, respectiv se încearcă înlocuirea termenului de
etimologie populară prin cel de atracție paronimică, așadar es te necesară clarificarea
acestui raport. După Theodor Hristea , „vorbim de atracție paronimică în limitele
cvasiomonimiei celor doi termeni care intră în acțiune, unul din calitate de „ element
12 Theodor Hristea , Sinteze de limba română , ed. cit., p. 26 .
18 inductor” și altul în calitate de „ element indu s” (adică atras s au influențat) ”13. Etimologia
populară are o sferă mult mai amplă în comparație cu atracția paronimică, incluzând toate
asociațiile etimologice false care se realizează între cuvinte, ca o reacție față de caracterul
nemotivat al semnului lingvistic. Forma renumerație în loc de remunerație este un exemplu
tipic de etimologie populară și apare în „O scrisoare pierdută ” de Ion Luca Caragiale de
câteva ori în vorbirea polițaiului Ghiță Pristanda: „ Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu
de tot… Ce să zici? F amelie mare, renumerați e mică după buget, coane Fănică”; „ Statul n –
are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei
pe lună; famelie mar e, renumerație mică, după buget” . Scopul folosirii acesteia în
exprimarea per sonajului este evidențierea inculturii acestuia, ridiculizarea lui. Neologismul
remunerație provine din fr. rémunération și eventual din lat. remuneratio, -onis – „plată,
răsplată, retribuție, onorariu ”. Numeroși vorbitori nu au cunoștințe despre etimologi a
acestui cuvânt, cunosc însă faptul că retribuirea unei munci este făcută, de cele mai multe
ori, în bani, care sunt întotdeauna numărați . Astfel, termenul remunerație este transformat
în renumerație și, deși greșit, acest neologism devine foarte clar pen tru cei care îl folosesc,
întrucât se încadrează într -o familie de cuvinte foarte cunoscute, alături de număr ,
numeros , a număra etc.
Observând situația expusă mai sus , se poate concluziona că atracția paronimică și
etimologia populară sunt chestiuni dife rite. Se remarcă faptul că, în cazul etimologiei
populare, elementul inductor și cel indus nu sunt întotdeauna cuvinte paronime (a se
compara din structura fonetică a termenului remunerație cu termenii număr, a număra ). La
apariția acestei etimologii popul are au contribuit probabil și verbul număra și alte cuvinte,
care fac parte din aceeași familie lexicală, spre deosebire de cazul atracției paronimice
când elementul inductor este întotdeauna un singur cuvânt, care înlocuiește elementul
indus. Un alt motiv pentru care fenomenul de atracția paronimică nu trebuie confundat cu
fenomenul etimologiei populare este că în cazul lui renumerație , rezultatul „ etimologizării
populare ” nu mai este o confuzie de tip paronimic, ci o deformare a acelui element
inductor, a șadar cu totul altă situație decât în cazul atracției paronimice.
Există și situații diferite de etimologiile populare produse atât pe baza asemănărilor
formale, cât și semantice dintre cuvinte ca în cazul renumerație , respectiv când între
elementul indus și cel inductor pot fi stabilite numai vagi similitudini fonetice. ( intrigatoriu
13 Theodor Hristea , Sinteze de limba română , ed. cit., p. 28.
19 – deformare a neologismului interogatoriu sub influența neologismului intrigă , din fr.
intrigue – „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale).
Se poate concluziona așadar că n u orice etimologie populară este și o atracție
paronimică, iar marea majoritate a atracțiilor paronimice reprezintă, de fapt, un anumit tip
sau aspect al etimologiei populare.
Truismul se referă la exprimarea unui adevăr evident (de exemplu : iarna nu -i ca
vara).
Tautologia (lat. tautologia, cf. gr . tauto „același ”+ logos „vorbire ”) este un
fenomen de redundanță ce constă în folosirea aceluiași cuvânt sau a unor cuvinte din
aceeași familie lexicală (cu funcții sintactice diferite) , având și rol de sublinier e a unei
calități sau a unei acțiun i (de exemplu : datoria e datorie ; vorbește ca să vorbească , am
lucrat la această lucrare etc.). Reluarea termenului nu înseamnă în această situație repetarea
aceluiași idei, ci sugerarea unui sens nou. Spre deosebire de p leonasm, care înseamnă
daugarea unui cuvânt inutil, tautologia prezintă repetarea acelorași termeni cu alt sens.
Particularitatea tautologiei față de alte repetiții este dată de intonația specifică.
Incompatibilitatea semantică este o nepotrivire de sens î ntre doi sau mai mulți
termeni actualizată contextual (de exemplu : Echipa oaspeților avea șanse efective să
piardă ; Datorită șoferului , un copil aflat pe trecerea de pietoni și -a pierdut viața. etc)
Nonsensul este greșeala de limbă care, mai mult decât in compatibilitatea semantică,
reprezintă o aberație din punct de vedere logic și constă în combinarea aberantă a
cuvintelor ș i sintagmelor , în contexte î n care ele se exclud reciproc , realizându -se atât la
nivel semantic , cât și la nivel sintactic (de exempl u: „Industria româ na e admirabila , e
sublimă , putem zice, dar lipseș te cu desăvârș ire”; „12 trecute fix ”; „Să se revizuiască ,
primesc, dar să nu se schimbe nimica …” etc. ).
Echivocul (din fr. équivoque, lat. aequi vocus < aequus -„egal” + vox – „voce ”)
const ă în exprimarea ambiguă, ce oferă receptorului mai multe posibilităț i de interpretare.
La nivel semantic, este provocat de folosirea cuvintelor polisemnatice. La nivel sintactic,
echivocul este ge nerat de structurarea defectuasă a enunțului (de exempu : „Vreau ceea ce
mi se cuvine…în oraș ul acesta de gogomani unde eu sunt cel dintâ i… între fruntaș ii
politi ci”). Echivo cul poate fi comis din neglijență , din ignoranță sau din grabă și este o
modalitate eficientă folosi tă de scriitori pentru caracterizarea personajelor prin limbaj.
20 Calamburul (fr. calembour ) este un joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din
asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens.
Anacolutu l (fr. anacoluthe – „incoerență” sau „inconsecvență” ) este o o greșea lă
gramaticală și de stil care constă într -o întrerupere în structura sintactică a unei fraze ,
cauzată de neconcordanța dintre unitățile psihologice și cele gramaticale ale enunțului
(subiect gramatical vs . subie ct psihologic ). Din opoziția acestor unități rezultă valoarea
stilistică a acestei abateri gramaticale. Folosit în literatură pentru a sugera lipsa de cultură a
unui personaj ori pentru efectul comic pe care îl are, este specific limbii vorbite și gîndiri i
interioare, iar apariția lui în scrierile literare sugerează aceste registre retorice.
Vocabularul limbii este sectorul în care apar cele mai multe schimb ări, permanent
deschis, care r eflectă orice inovație în societate și din această cauză au loc numero ase
abateri de la norma limbii literare. Eșalonarea tuturor tipurilor de gr eșeli necesită un studiu
mult mai profund și voluminos.
21 CAPITOLUL II
CORPUS LEXICAL ȘI FRAZEOLOGIC
Neologisme latino -romanic e14
Lexicul lui I. L. Caragiale se caracterizează pr intr-un număr mare de neologisme,
cele mai multe provenind din limba franceză, limbă pe care scriitorul o cunoștea foarte
bine. Un grup bine reprezentat este alcătuit din elemente de origine italiană și elemente de
origine latină savantă.
Bogăția și varie tatea lexicului operei lui Caragiale arată stadiul de dezvoltare a limbii
literare specifice epocii scriitorului. „Caragiale a cunoscut, alături de limba țăranilor, limba
orășenilor, mai ales din Muntenia, a negustorilor, a funcționarilor, a militarilor, a
intelectualilor, a mahalagiilor etc.”15
Discursul personajelor se individualizează în raport cu stilul neutru folosit de autor în
didascalii. Scopul este degajarea particularităților de exprimare ale personajelor în funcție
de categoria socială, de vârstă sau de cultură. Astfel este vizată satira socială și parodia în
raport cu limbajul neutru al autorului. Se remarcă în discursul politic, utilizarea
neologismului, în special de origine franceză, la intelectuali și înalți responsabili precum
Farfuridi, Caț avencu, Trahanache, Tipătescu, iar folosirea improprie a neologismului mai
ales la nivelul personajelor, fără pretenții de cultură. În general, neologismele folosite de
personajele lui Caragiale sunt mai întotdeauna incomplet sau eronat adaptate (fonetic ș i /
sau semantic) la sistemul limbii române și dezvăluie nivelul precar de pregătire, neputința
lor intelectuală, semidoctismul. „Agramatismul constituie trăsătura cea mai frapantă în
vorbirea eroilor caragialieni. El denotă, cel mai adesea, incultura stat utul de parvenit
14 Sursele externe ale neologismelor împrumutate sunt date după Vasile Arvinte, Normele limbii literare în
opera lui I. L. Caragiale , Iași, Casa Editorială Demiurg, 2007 , p. 197-257.
15 G. Ivănescu, Studii de istoria limbii române literare , Iași, Editura Junimea, 1989, p. 198.
22 (neologismele, barbarismele) . Toate acestea se subsumează portretizeazării comice a unor
fenomene specifice epocilor de tranziție.”16
Așadar, toate aceste straturi au fost introduse în text cu scop stilistic, având și funcție
critică, ajutâ nd la caracterizarea personajelor prin intermediul limbajului .
Stratul de împrumuturi din limba franceză sau cu etimologie multiplă
romanică
În multe cazuri, cuvintele care sunt grupate în acest subcapitol pot avea drept
etimon nu numai echivalentul fran cez, ci și termenul corespunzător latinesc sau italian,
care, împreună, stau la baza neologismului românesc. Acesta cunoaște, adeseori,
modificări de adaptare fonetică și de încadrare morfologică, rezultatul fiind „românizarea”
împrumuturilor.17 Exemplele u rmătoare au fost selectate pe criterii lingvistice : semantism,
variante fonetice, c ăile de pătrundere etc.
adora < fr. adorer, în: „vino tu (adică nevastă -mea, Joițica), la cocoșelul tău (adică
tu) care te adoră”
aer < fr. air, în: „(a apărut în dreapta c u aerul încruntat și pumnii încleștați)”
agitat < fr. agite, în: „(toți ascultă, Tipătescu se plimbă agitat în fund )”
ambiț < fr. ambition, în: „Nu de ambiț că ni era prieten”
anonim < fr. anonyme, în: „Trebuie s -o iscălești: o dăm anonimă !”
aparat < fr. a pparat, în: „bătând cu pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist
pe aparatul lui”
aranja < fr. arranger, în: „(Toți se aranjează în fund, astupând ușa de ieșire. )”
asasin < fr. assasin, în: „Mă omoară vampirul! Prefectul asasin .”
avantaj < fr. avanta ge, în: „Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem
constituțional!”
16 Liviu Papadima (editor), Comediile lui I. L. Caragiale – Introducere, comentarii, dosar critic, note și
bibliografie , București, Editura Humanitas, 1996, p . 262 .
17 Vasile Arvinte, op. cit ., p. 195.
23 balotaj < fr. ballotage, it. ballottaggio, în: „Adică, ai puțintică răbdare, balotaj la
noi?…”
barieră < fr. barriere, în: „apuc pe maidan ca să ies la bariera "Unirii"”
bigotism < fr. bigotisme , în: „Ieri bigotismul , azi liber -pansismul”
bilet < fr. billet, it. biglietto, în: „Când ai pierdut biletul , Zoe?”
bonomie < fr. bonhomie, în: „CAȚAVENCU (zâmbind și cu bonomie )”
cabine t < fr. cabinet, în: „Sunt dincoace în cabine t… au venit pe din dos, vă
așteaptă” ; „o ușă cu inscripția „Cabinetul Primarelui” .”
canalie < fr. cannaille, it. canaglia , în: „Canalie nerușinată! Nu știu ce mă ține să
nu-și zdrobesc capul…” ; „pentru că nu e ca alții canalie , nu e ca alții infam”
capitală < fr. capitale, în: „În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”
chipiu < fr. képi, în: „scoț chipiul , mă-mbrac țivilește și plec”
colosal < fr. colossal, în: „(cu un gest colosal ) D-ta!”
constituțional < fr. constitutionnel, în: „Într-un sta t constituțional un polițai nu e
nici mai mult nici mai puțin decât un instrument!”
a conta < fr. compter, it. contare, în: „pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu ”
coridor < fr. coridor, în: „cea din mijloc dă în coridorul de intrare”
corsaj < fr. cors age, în: „deschide corsajul , pune scrisoarea în sân”
damă < fr. dame, în: „Că e ( sughite ) damă bună! Se -nțelege, damele sunt mai
ambițioase”
depeșă < fr. depeche, în: „Batem o depeșă la București”
desinează < fr. dessiner, în: „(grupurile se desinează distinct de două părți și se
privesc cu încordare )”
dezinvoltură < fr. desinvolture, în: „(schimbând tonul, cu dezinvoltură ) Salutare,
salutare, stimabile!…”
dezolat, -ă < fr. desoler, în: „Știu, madam, că o are, ( dezolat ) știu, dar ce e de făcut?
ZOE ( dezo lată)”
diplomăție < fr. diplomatie, it. diplomazia, în: „N-am umblat în viața mea cu
diplomăție”
electoral < fr. electoral, în: „La Comitetul electoral central!”
emoție < fr. emotion, it. emozione, în: „trădare să fie ( cu oarecare emoție ) dacă cer
interese le partidului”
24 enciclopedic , -ă < fr. encyclopedique, în: „soțietate enciclopedică -cooperativă”
energie < fr. energie, în: „(cu energie ) Un plastograf patentat!”
estradă < fr. estrade, în: „Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care
sunt așe zate masa și jețul prezidențial”
a exista < fr. exister, în: „dacă n -ar exista călăul? ”
a expedia < fr. expédier, în: „ (îi face semn să expedieze pe Pristanda. ) E o depeșe
anonimă ”; „Am oprit -o și am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimica fără știrea
mea”
extremitate < fr. extremit é, în: „trebuie să [ sic] zică asemenea toți aceia care nu vor
să cază la extremitate ”
farsă < fr. farce, în: „Mă trimite la telegraf pentru nimica… Îmi face farse ?”
fine < fr. fin, enfin, în: „ar fi convinși în fine că în împrejurările prin care trece țara,
județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent”
fotel < fr. fauteuil, în: „Cum intru se scoală cu respect și mă poftește pe fotel.”
galant < fr. galant, în: „Mulțumesc, ești prea galant, dar du -te degrabă…”
gaz < fr. gaz, în: „Ei bravos! Vrei să miros a gaz?”
grilaj < fr. grillage, în: „Partea din stânga până la ușa „Arfivei” este despărțită de
scenă cu un grilaj”
grup < fr. groupe, în: „Aplauze în grup Mișcare în grupul lui Cațaven cu. ”
impertinent < fr. impertinent, -e, it. impertinente, lat. impertin ens, în: „Cu grupul
(umflând cuvintele ) inteligent… independent… impertinent”
independent < fr. independant, în: „S-a spart partidul independent …”
infam , -ă < fr. infame, în: „o să-și împrăștie publicația lui infamă … nu e ca alții
infam …”
intimida < fr. intimider, în: „manoperă grosolană, ca să intimideze pe câțiva
nehotărâți…”
jandarm < fr. gendarme, în: „Du-te Ghiță, ia jandarmi …”
june < fr. jeune, în: „junele și onorab ilul nostru prefect”
madam < fr. madame, în: „Știu, madam , că o are”
manieră < fr. mani ère, it. maniera , în: „Iubite și stimabile d -le Cațavencu, nu înțeleg
pentru ce între doi bărbați, cu oarecare pretenție de seriozitate, să mai încapă astfel de
meșteșug uri și rafinării de maniere”
25 marcant < fr. marquant, -e, în: „zițea că nu sunt marcant . Auzi, eu să nu fiu
marcan t…”
mersi < fr. merci, în: „Știm ce este plebicistul! Mersi de explicație!”
naturel < fr. naturel, -elle, în: „Ăsta este mirosul meu naturel …”
olograf < fr. olographe, în: „Este atât de naiv, încât crede că e plastografie un
document olograf …”
palpita < fr. palpiter, palpitare, în: „(rumoare mare. Tipătescu și Zoe ascultă
palpitând )”
pardesiu < fr. pardessus, în: „când pleacă îsi uită parde siul la mine…”
pardon < fr. pardon, în: „Pardon , d-le Dandanache, doamna e soția d -lui prezident
al Comitetului”
a pardona < fr. pardonner, în: „De aiai ( foarte rugător ) mă rog să pardonați …”
parol < fr. parole, în „Parol ?… Numai dacă t -ei ținea de v orbă” ;
parolă < fr. parole, în: „Nu tremura! Pe parola mea de onoare, ești scăpat…”
patentat < fr. patente, în: „Un plastograf patentat !”
pică < fr. pique, în: „or, nu încape pică; să luptăm”
a (se) remite < fr. se remette, în: „ZOE (care s-a remis de prima emoție)”
sacade < fr. saccade, în: „Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice
ale lui Farfuridi.”
scamatorie (din scamator [din fr. escamateur ] + -ie), în: „Vii cu moftologii, cu
iconomii, cu soțietăți, cu scamatorii”
vagabont < fr. vaga bond, it. vagabondo, lat. vagabundus , în: „Ce sunteți d -voastră,
mă rog? Vagabonți de pe uliță?”
violent < fr. violent, -e, în: „TRAHANACHE (trăgând clopoțelul foarte violent ,
cătră grupul din fund)”
26 Adaptarea fonetică
(după modalitatea de pronunțare etimo logică )
a împrumuturilor din limba franceză
În lista c are urmează se vor prezenta exemple „prin care se atestă inexistența, în
epocă, a unor norme literare unitare .”18
a depanda < fr. dépendere, în: „Europa cu un moment mai nainte să vie și să
recunoască, de la care putem zice depandă… (se încurcă și asudă mai tare )”
endepandent , -ă < fr. indépendent, -e, în: „Un om endepandent , care a făcut servicii
partidului” (adaptare mixtă, atât pe cale scrisă, cât și pe cale orală)
a enfluensa < fr. influencer, în: „Închipuiește -ți d-ta, un caraghios, un mișel, ca să
enfluanseze pe Tipătescu”
preferanță < fr. préférence, în: „Anunță îndată candidatura, ridică ședința și vino să
mergem la preferanță, te așteptăm… ”
a suspanda < fr. s uspendere, lat. suspendere, în: „Trebuie… numaidecât!…
Suspandați ! ”; „eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința ”
exagon < fr. hexagone, în: „Teatrul înfățișează sala cea mare a pretoriului primăriei,
un fel de exagon din care se văd trei laturi ”
otel < fr. hôtel, în: „Adineaori am sosit, era să trag la otel… ”
sufraj < fr. suffrage , în: „Sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt”
Neologisme din limba italiană
sau cu etimologie multiplă romanică (directă sau indirectă)
Elementele italienești aparțin, în cea mai mare p arte, domeniilor legate de viața
culturală , științifică, artistică din România secolului al XIX -lea. Unele italienis me au
pătruns în română și înainte de secolul menționa t, de cele mai multe ori prin intermediul
unor limbi din sud -estul Europei : greaca biz antină și neogreaca, albaneza, limba turcă,
18 Vasile Arvinte, op. cit ., p. 231 .
27 limbile slave meridionale (bulgara și sârbo -croata). De aceea, în unele cazuri trebuie
admisă și etimologia multiplă . 19
baston < it. bastone, în: „(se repede, ia un baston de lângă perete și se întoarce
turbat că tră Cațavencu. )”
boschet < it. boscheto, fr. bosquet, în: „(La stânga boschete .)”
canalie < it. canaglia, fr. canaille , în: „Canalie nerușinată!” ; „pentru că nu e ca alții
canalie , nu e ca alții infam”
comédie < it. commèdia, germ. Komödie, în: „E comedie , mare comedie , Fănică.” ;
„Prefectul trebuie să ne dea cheia comediei ăștia…”
cont < it. conto, germ. Konto, în : „Contul jidanului s -a plătit la Comitet pe
patruzeci și patru de steaguri”
crescendo < it. crescendo , în: „(asemenea crescendo )… la viitoru l ei! ( plâns cu
hohot. Aplauze zguduitoare. )”
dispreț < it. disprezzo , în: „(întorcându -se spre el cu o privire de dispreț și
amenințare)”
entrata < it. entrata, în: „(Se aude din depărtare entrata unui marș.) ”
falit < it. fallito, germ. Fallit, în: „Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani!” ; „Până
când să n -avem și noi faliții noștri?…”
falsificator < it. falsificatore, fr. falsificateur, în: „să vie într -o adunare publică, să
mă facă falsificator”
gir < it. giro, germ. Giro, în : „Fănică are în mână o poliță, ale cărei giruri le-ai
plastografiat” ; „Girurile astea două cu care onorabilul d. Cațavencu a ridicat cinci mii de
lei de la Soțietate, sunt tot pentru enteresul țării?”
grație < it. grazia, în: „îi pare că suntem în anul de grație 1883”
intere s < it. interess o, în: „care trădează interesele” ; „și onoarea familiei sale… dacă
o cer interesele partidului”
luminație , iluminație < it. luminazione, rus. (i)luminați a, în: „Nu m -am plimbat eu
la luminație în trăsură cu Zoe”
stimabil < it. stimabile, în: „Rog, nu întrerupeți pe orator, stimabile…”
19 Vasile Arvinte, op. cit ., p. 238.
28 a studia < it. studiare , în: „studiind listele electorale; fiecare are câte un creion
colorat în mână)”
travaliu < it. travaglio, fr. travail, în : „Noi aclamăm munca, travaliul , care nu se
face de loc în ța ra noastră!”
Neologisme din latina savantă , unele dintre ele explicabile
inclusiv din limbi neolatine sau afine cultural
După modelele literare din epocă , scrierile lui Caragiale abundă în termeni latinești
savanți.20
admirabil < fr. admirable, lat. admira bilis, în: „Industria română e admirabilă , e
sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”
afabilitate < fr. affabilité , lat. affabilitas, -atis), în: „(cu multă afabilitate )”
ambițios < fr. ambitieux, lat. ambitiosus, în: „Ei! Se -nțelege, damele sunt mai
ambițioase”
amor < fr. amour, lat. amor, în: „s-apucă și face o scrisorică de amor ca din partea
lui Fănică”
aurora < lat . aurora, fr. aurore, în : „Aurora Economică R omână” , soțietate
enciclopedică -cooperativă”
candelabru < lat. candelabrum, fr. cand élabre, în : „Pe masă sunt două candelabre ”
candoare < fr. candeur, lat. candor, -oris, în: „(cu candoare ) Bine frate, înțeleg
plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înțeleg…”
colegiu < fr. college, lat. collegium, în: „Se aude… cum că partid ul nostru dă la
colegiul II ajutor lui Cațavencu”
comițiu < lat. comitium, în : „Comițiului agricol și al altor comitete și comiții …”
curiozitate < lat. cūriositās, -ātis, fr. curiosité, în : „numai de curiozitate , să mă duc,
să văz ce moft mai e și ăsta”
a despera < lat. desperare, în : „Lupta este desperată Și (desperat ) ți-a luat -o?”; „(cu
desperare ) Cum? Cum? Când ai pierdut biletul, Zoe?”
20 Vasile Arvinte, op. cit ., p. 246 .
29 dignitate < lat. dignitas, -ātis, fr. dignité, în : „Stimabile domn, ( cu dignitate ) un om
politic…”
digresiune < lat. digresio, -onis, fr. digression, în : „În Iași, de exemplu, – permiteți –
mi această digresiune , este tristă, dar adevărată!”
a dura < fr. durer, lat. durare, în: „care au durat aproape treizeci de ani”
exemplu < fr. exemple, lat. exemplum, în: „nu trebui e să dăm exemplu rău sur orilor
noastre de ginte latină”
explicație < fr. explication, lat. explicatio, -onis, în: „Știm ce este plebicistul! Mersi
de explicație! Nu trebuie explicație … (rumoare )”
febril < fr. febrile, lat. febrilis , în: „CAȚAVENCU (spum ând, se repede din
mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați și zbierând febril)”
fix < lat . fixus, fr. fixe, în : „Eu, am n -am să -ntâlnesc pe cineva, la zece fix”; „la
douăsprece trecute fix mă duc la tribunal…”
furios < fr. furieux, lat. furiosus, it. furioso , în: „FARFURIDI ( furios )”
grav < fr. grave, lat. gravis, în: „FARFURIDI (grav ) ”
imitație < lat. imitatio, fr. imitation, în : „Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare!”
infamie < fr. infamie, lat. infamia, în: „Auzi d -ta mișelie, infam ie”
intolerabil < lat . intolerabilis, it. intolleràbile, fr. intolérable, în : „Iată ce zicem:
această stare de lucruri este intolerabilă !”
invențiune < fr. invention, lat. invention, -onis, în: „cu invențiuni antipatriotice ”
majoritat e < fr. majorit é, lat. majoritas, -atis, în: „în momentul când voi fi
proclamat cu majoritatea cerută…”
manoperă < lat. manopera, în : „poate că e o manoperă… o manoperă grosolană, ca
să intimideze pe câțiva nehotărâți…”
martiriu < lat . martyrium, it. martirio, în : „Și î n sfârșit, cum ar fi posibil martiriul ,
dacă n -ar exista călăul?”
misie < lat. missio, -onis, în : „Grea misie , misia de polițai…”
mizerabil < fr. mis érable, lat. miserabilis, în: „Mizerabile ! (Cațavencu face un pas
înapoi. ) Canalie nerușinată!”
mister < fr. mystère, lat. mysterium, în: „Explicați -vă acest fenomen, acest mister ,
dacă mă pot exprima astfel!”
30 națiune < lat . nātio, -onis, fr. nation, în: „vreau să zic într -o privință, poporul,
națiunea , România… ( cu tărie ) țara în sfârșit…”
obscuritate < fr. obscurité, lat. obscuritas, în: „ieri obscuritate , azi lumină!”
onest < lat. honestus, în : „E simplu, dar îl prefer, cel puțin e onest , nu e un mișel!”
onorabil < lat . honorabilis, it. onoràbile, fr. honorable, în : „Stimabile, onorabile ,
faceți tăcere”
original < lat . originalis, fr. original, it. originale, în: „Originalul va sta la mine la
dispoziția curioșilor”
placid < fr. placide, lat. placidus, în: „TRAHANACHE ( placid )”
prefect < lat. praefectus , în: „Strajnic prefect ar fi ăsta!”
pretoriu < lat . praetorium , în: „(Teatrul înfățișează sala cea mare a pretoriului
primăriei”
a proclama < lat. proclamare, fr. proclamer , în: „Poimâine, în momentul când voi fi
proclamat cu majoritatea cerută” ; „va proclama , pe cât știm, astă -seară pe candidatul
comitetul ui dv.”
a regula < lat . regulare, it. regulare , în: „spre a regula această afacere într -un chip
mulțum itor pentru amândouă părțile…”
rumoare < fr. rumeur, lat. rumor, it. rumore, în: „(Rumoare . Mai mulți din auditoriu
se scoală și strică rândurile.)”
secret < fr. secret, lat. secretus, în: „Am să vă spun ceva secret , acu numaidecât!”
simplicitate < lat . simplicitas, -atis, fr. simplicité , în: „(se oprește din căutat și cu
simplicitate )”
tortură < it. tortura, lat. tortura, fr. torture, în : „Ce strângere c ontinuă de inimă! Ce
frică! Ce tortură !…”
triumfa < lat . triumphare, fr. triompher , în: „Onestul tău d. Agamiță, care reușește,
care triumfează , păstrează scrisoarea…”
text < fr. texte, lat. textus, în: „tot textul -proiect al depeșii ”
ton < fr. ton, it. tono, lat. tonus, în: „(cu ton de mustrare aspră )”
urbe < lat . urbs, -is, în: „Se formează în urbea noastră o soțietate enciclopedică –
cooperativă”
venerabil < lat . venerabilis , fr. vénération , în: „Venerabile ”-n sus, „ venerabil e”-n
jos.”
31 Neologisme di n engleză
În opera lui Caragiale sunt atestate și „împrumuturi de origine engleză, adaptate
fonetic și încadrate morfologic, venite, uneori, prin filieră franceză.”21
buget < engl. budget , în: „N-ai ce -i face: famelie mare, renumerație după buget
mică…”
rom < engl. rum , în: „Miroși a rom…”
Elemente de origine turcească
De asemenea, numărul împrumuturilor din limba turcă este mare, după cum afirma
Vasile Arvinte, „reflectându -se în acest fenomen realitatea lingvistică din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea, a graiurilor populare din teritoriile extracarpatice. […] Merită a fi
menționat faptul că multe din împrumuturile de origine turcă în română se întâlnesc în mai
multe sau chiar în toate limbile din sud -estul europei. […] Din aceast ă cauză,e gre u de spus,
uneori, care este sursa principală a împrumutului prezent în limba română. ”22
basma < turcă basma , în: „(asudă, bea și se șterge mereu cu basmaua )”
becher < turcă bekâr , în: „O scrisorică de amor cătră becherul meu ”
cafea < turcă kahve , în: „nici nu -mi băusem cafeaua ”
caraghioz < turcă caragöz , în: „Curat caraghioz !…”
cercevea < turcă çerçivè , în: „o să fie pusă în cercevea ”
chef< turcă kef, ke(j)f , în: „s-o duci într -un chef”
chibrit < turcă kibrit , în: „aprinde chibritul , trage din țigară și vine să arunce
chibritul aprins”
cusur < turcă kusur , în: „Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare”
degeaba < turcă ğaba , în: „Ce s -o mai lungesc degeaba ”
hatâr < turcă hatir, în: „fă-mi hatârul ”
21 Vasile Arvinte, op. cit ., 2007 , p. 255 .
22 Vasile Arvinte, op. cit ., 2007 , p. 270 -271.
32 leafă < turcă ulûfe , în: „Mai roagă -te și t u de domnul prefectul să -ți mai mărească
leafa”
maidan < turcă meydan, maydan , în: „apuc pe maidan”
mofluz < turcă müflüz , în: „Dăscălimea, popa și moflujii – mofluz”
moft < turcă müft , în: „să văz ce moft mai e și ăsta și derivatele Cu moftologul,
moftan giii, societatea moftologică ”
murdar < turcă murdar , în: „Murdar ”
papugiu < turcă papuççu , în: „Vă-nvățăm noi, papugiilor ”
para < turcă para, în: „Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două” ; „nu
trebuie, onorabile, parale ”
perdea < turcă perde , în: „M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră
perdelele .”
tarabă < turcă tarab , în: „Chestie de tarabă , onorabile”
teșcherea < turcă tezkere , în: „pe de altă parte teșcherea la buzunar”
tutun < turcă tütün, în: „fumărie de tutun … ieșea pe fer eastră ca de la vapor”
uluci < turcă oluk, uluk, în: "Ulucile înalte… dacă te sui pe uluci, poț i intra pe
fereastră”
Elemente de origine grecească23
babac < ngr. βαβά ϰας , în: „trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… ( luându -și
seama ) babachii …”
buzu nar < ngr. μπουναπα , în: „Stăi, să vezi. ( scoate un răvășel din buzunar și-l dă
lui Tipătescu. )”
chiverniseală < mgr. κυβερν , în: „pe de altă parte chiverniseala confraților nu e”
cocon, cocoană < ngr. k o k k ó n , în: „Poftiți, cocoane Nicule, poftiți…”
condei < ngr. ϰονδύλι(ον) , în: „ia condei și hârtie și scrie” ; „ai tras frumușel
condeiul ”
dăscălime < ngr. dáskalos , în: „Dăscălimea , popa și moflujii. ”
23 Vasile Arvinte, op. cit ., 2007 , p. 296-301.
33 epitrop < ngr. ἐπίτροπος ; efor< ngr. ἐφορος , în: „Dacă în locul de primar, vacant
acum, și în locul de epitrop -efor la Sf. Nicolae s -ar numi tot nenea Cațavencu?”; „are
procesul cu epitropia bisericii”
hârtie < ngr. χαρτία , în: „și s -o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă”;
„șade la masa de scris, ia condei și hârtie și scrie, citind”
iconomie < ngr. οἰκονομ ία, în: „Iconomie ! (sughite. )”; „Vii cu moftologii, cu
iconomii , cu soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară…”
poliție < gr. πολιτεíα , în: „Adică noi nu știm cum merge poliția”
procopsit < ngr. prokópso , în: „Dacă ne -ntoarcem iar la 1821 fix, ne -am procopsit .”
scandal < ngr. skándalon , în: „Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și
scandal degeaba”
plastograf < ngr. plastoghráfos , în: „Cum putem noi să punem candidatura unui
plastograf ?”; „Este atât de naiv, încât crede c ă e plastografie un document olograf…” ;
„Fănică are în mână o poliță, ale cărei giruri le -ai plastografiat , ca să ridici cinci mii de lei
de la societate”
plictisi < ngr. éplixa , în: „TIPĂTESCU(închizând ușa după ei, grozav de plictisit )”
plic < ngr. plíkos, it. plico , în: „(scoate hârtia din plic)”
poliță < ngr. pólitza, d. it. pólizza , în: „(scoate o hârtie din buzunar și o desface – o
poliță )”
Elemente de origine rusească24
birja < rusă birja, în: „M-am întorsc cu birja acasă la el”; „ Ia o birjă și vino-ntr-o
clipă.”
mondir < rusă mundir, pol. mundur , în: „mă dezbrac de mondir ”
24 Vasile Arvinte, op. cit ., 2007 , p. 266-267.
34 Elemente de origine germană 25
andrisant < ger. Adressan t, în: „Dacă nu găses delicatesuri c andrisantul , scriu pe ea
cu plaivaz: „adrisantul necunoscut ”
delicatețuri < ger. , în: „și în sfârșit o sumă de delicatețuri”
polițaiul < ger. Delikatesse , în: „Ghiță! Să vie polițaiul ! ”; „eu adineaori am văzut pe
polițaiul , pe Ghiță, intrând la Cațavencu”
registratură < ger.Registrator , în: „În dreapta, același plan, altă ușă cu inscrip ția:
„Reghistratura ”.”
secret < ger. Sekret , în: „Am să vă spun ceva secret , acu numaidecât!”; „Nu-i dăm
de rostul secretului .”
stos < ger. Stoss , în: „Jucaseră stos.”
Etimologia populară
capitaliști
„CAȚAVENCU: Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor,
capitaliștilor , asupra noastră” [Etimologie populară care modifică exclusiv sensul
cuvântului]
catrindală
„PRISTANDA : Două… la catrindală , la Sf. Niculae…”
„PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiți! ( continuă repede, pe nerăsuf late) Două la
primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae,
treizeci…”
cioclopedică
„CETĂȚEANUL: (sughițând) Mă cunoaște d. Nae… ( arată spre Cațavencu ) Cioclopedică …
(râsete, rumoare )”
„CETĂȚEANUL: (șovăind) Cioclopedică ! (sughite ) Comportativă! (sughite ) Iconomie!
(sughite ) Soțietate care va să zică… ( râsete și rumoare mare )”
comportativă
25 Vasile Arvinte, op. cit ., p. 321-324.
35 „CETĂȚEANUL: (șovăind) Cioclopedică! ( sughite ) Comportativă ! (sughite )
Iconomie! ( sughite ) Soțietate care va să zică… (râsete și rumoare mare )”
faliți
„CAȚAVENCU: Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani! Explicați -vă acest fenomen, acest
mister, dacă mă pot exprima astfel!”
renumerație
„PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! Greu de tot… Ce să zici? Fameli e mare,
renumerație mică, după buget, coane Fănică . Încă d -aia nevastă -mea zice: „ Mai roagă -te și
tu de domnul prefectul să -ți mai mărească lea fa, că te prăpădești de tot!…” Nouă copii,
coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin… Statul n -are idee de ce fac e omul acasă, ne cere
numai datoria; dar de! Nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică,
după buget.”
„PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație…
TIPĂTESCU: După buget!…
PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Făn ică.
PRISTANDA: (schimbând deodată tonul, umilit și naiv) Famelie mare… renumerație după
buget, mică…”
„PRISTANDA: (singur) Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana Joițica
mai stau să -mi numere steagurile… T ot vorba bietei neveste, z ice: „ Ghiță, Ghiță, pupă -l în
bot și -i papă tot, că să tulul nu crede la îl flămând…” Zic: curat! De -o pildă, conul Fănică:
moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui
Trahanache… ( luându -și seama ) babachii… Da' eu, unde? Famelie mare, renumerație după
buget mică. ( șase în fund pe un scaun la o parte )”
„PRISTANDA: Trebuie să -l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d -voastră o citesc ca
Evanghelia totdauna; că să nu vă uitați la mine… adică pentru misie… ( misterios ) altele am
eu în sufletul meu, dar de! Nai ce -i face: fameli Fe mare, renumerație după buget mică…”
scrofulos
„PRISTANDA: (apărând în fund și făcând loc cu respect lui Cațavencu să treacă) Poftiți,
cocoane Nicule, poftiți… ( umilit ) și zău, să pard onați, în considerația misiei mele, care
ordonă ( serios ) să fim scrofuloși la datorie. ”
diplomăție
„TRAHANACHE: N -am umblat în viața mea cu diplomăție ”
36
Unul din semnele cele mai frecvente ale derutei în fața neologismului îl constituie
etimologia popula ră. Amalgamul lingvistic de elementele neologice, unele dintre ele
deformate fonetic și semantic și prezența elementelor populare, regionale are scopul creării
unor efecte comice, subliniind discrepanța dintre ceea ce sunt în realitate și ceea ce cred că
sunt sau vor să pară personajele. Cu referire l a acestea , Gr. Scorpan făcea următoarea
afirmație : „Neologismul, în marea majoritate a cazurilor, conturează lumea iluziei, iar în
contrast, cuvântul neaoș, starea de fapt”. 26
Calambur
„CAȚAVENCU (urmându -și jocul): Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al
său, fiecare cu treburile sale… oneste bibere… fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale…
oneste bibere… ”
„TIPĂTESCU: Mișel!
PRISTANDA: Curat mișel!
TIPĂTESCU: Murdar!
PRISTANDA: Curat mu rdar!
TIPĂTESCU: Ei! Nu s -alege!
PRISTANDA: Nu s -alege! ”
Calamburul are f uncție ludică și se bazează pe ambiguizare, având rolul de a induce
cititorului, spectatorului o stare de bine, de a crea o atmosferă relaxantă. Rolul lui este de
cele mai multe ori umoristic și aparține comicului de limbaj. A fost cultivat în special
pentru a satiriza și ridiculiza defectele de caracter ale personajelor sau anumite aspecte
negative ale societății.
26 Gr. Scorpan, Vocabularul lui Carag iale în Iașul Nou , Almanah literar , Filiala Iași, numărul 7 -8, 1951, nr.
7-8, p. 148 .
37 Pleonasmul
„TRAHANACHE: Nu dau voie nimănui să -și permită, mă-nțelegi , să bănuiască măcar
câtuși de puțin pe Fănică.”
„PRISTANDA: […] L -am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să -l chinuiesc
ca pe hoț ii de cai … degeaba: nu spune decât numai și numai coanii Joițichii.”
„TIPĂTESCU: Să-mi dai voi să -ți spui ceva… Ia poftim, ia poftim, mă rog.”
„CAȚAVENCU: Cel mai integru!…”
„ZOE: Domnule Cațavencu, în sfârșit d -ta ești un om cuminte, un om practic, d -tale îți
este indiferent de la cine ți -ar veni aceea ce -ți trebuie așa de neapărat…”
„TRAHANACHE: […] Îmi pare r ău, că ne -am răcit împreună, zice el […]”
„FARFURIDI: (emoționat și asudând) Atunci, iată ce zic eu, și împreună cu mine”
„CAȚAVENCU: […]D -ta ești advocat, ești confrate cu mine…”
„PRISTANDA: Eu, cu gândul la datorie, ce -mi dă în gând ideea?”
„TIPĂTE SCU: Dacă s -ar putea să punem mâna și pe firul ăsta, – nu doar că mi -e
teamă de intrigile proaste ale lui Cațavencu, – dar n -ar fi rău să -l dezarmăm cu desăvârșire”
„CETĂȚEANUL: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitați la mine că sunt așa de… Am
făcut -o de oa ie de tot.”
„TIPĂTESCU: Dacă s -ar putea să punem mâna și pe firul ăsta, – nu doar că mi -e
teamă de intrigile proaste ale lui Cațavencu”
Comicul de limbaj este un prilej pentru autor de a satiriza incultura personajelor sale.
Limbajul experimentează până l a limită posibilitățile contrastului, dar și ale asemănării, ale
pleonasmului. În cele mai multe situații, pleonasmul este cauzat de neglijența vorbitorului,
de necunoașterea sensului unor cuvinte. „Trei sunt figurile predominante în opera lui
Caragiale: o ximoronul antiteza și pleonasmul. ”27
27 Alexandru Călinescu, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii , Iași, 1976, p. 189 .
38 Truismul
„CAȚAVENCU: […] Or, mai întâi și -ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu
merge înainte stă pe loc”
„TRAHANACHE : Bine zice fiu -meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr,
dar copt, serios băiat! Zice: „ Tatițo, un de nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără
prințipuri, va să zică că nu le are!”
„CAȚAVENCU: […] legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai
departe ”
Tautologia
misia – misie
moșia – moșie
foncția – foncție
coana Joițica – coana Joițica
“PRISTANDA (singur): Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana Joițica
mai stau să -mi numere steagurile… T ot vorba bietei neveste, zice: „ Ghiță, Ghiță, pupă -l în
bot și -i papă tot, că să tulul nu crede la îl flămând…” Zic: curat! De -o pildă, conul Fănică:
moșia moșie , foncția foncție ,coana Joițica, coana Joițica : trai, neneaco, cu banii lui
Trahanache… ( luându -și seama ) babachii… Da' eu, unde? Famelie mare , renumerație după
buget mică. ”
Anacolutul
„DANDANACHE: (îndemnat de Zoe și Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână) În
sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism si mi -au acordat… ( nu nemerește ) asta…
cum să zic de!… Zi -i pe nume de!… A! Sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt
în Cameră, si eu ca rumânul imparțial, care va să zică… cum am zițe… în sfârșit să trăiască!
„PRISTANDA: (mâhnit) Îmi pare rău! Tocmai coane Joițica, tocmai dumneei, care de!…
Să ne așteptăm de la dumneei la o protecție.. .”
39
În rândul surselor de ilaritate intră și exprimarea în anacolut , care semnalează o
neconcordanță între planul logic și planul gramatical al enunțului. Alături de truism și
tautologie, anacolutul are rolul de a cre a efecte literare, de pildă autenticita tea dialogului .
Nonsensul (paradoxul)
„FARFURIDI : […] Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica…”
„ CAȚAVENCU: […] Dupa lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani”
„ FARFURIDI : […] 12 trecute fix”
„ FARFURIDI : […] trădare să fie (cu oarecare emoție) dacă o cer interesele partidului,
dar s -o știm și noi… De aceea eu totdeauna nu am repetat cu străbunii noștri, cu Mihail
Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenție), dar urăsc pe trădători …”
„ PRISTANDA: Curat murdar .”
„ CAȚAVENCU: […] Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar
lipsește cu desăvârșire”
„ CAȚAVENCU: […] aclamăm munca, travaliul care nu se face deloc în țara noastră”
„trebuie s -o iscalesti: o dam anonimă”
Echivocul
„ CAȚAVENCU: […] în orașul acesta de gogomani unde eu sunt cel dintâi”
„CAȚAVENCU: Ei bine! Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce
zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să
n-avem și noi faliții noștri?…An glia-și are faliții săi, Franța -și are faliții săi, până și chiar
Austria -și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi
(îngrașă vorbele.)… Numai no i să n -avem faliții noștri!…”
40 Obscuritatea în limbaj
„CAȚAVENCU: (zâmbind asemenea): Dă -mi voie, stimabile, un om politic
trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patri noastră, împrejurări
de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare ( mângâie și umflă cuvintele distilându -și
tonul și accentul ) ce, dacă vom lua în considerație, trecutul unui stat constituțional, mai
ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieșit din…”
„FARFURIDI: (emoționat și asudând):Atunci, iată ce zic eu, și împreună cu mine
(începe să se înece ) trebuie să [ sic] zică asemenea toți aceia care nu vor să cază la
extremitate ( se îneacă mereu ), adică vreau să zic, da, ca să fie moderați… adică nu
exagerațiuni!… Într -o chestiune politică… și care, de la care atârnă viitorul, prezentul și
trecutul țării… să f ie ori prea -prea, ori foarte -foarte… ( se încurcă, asudă și înghite ) încât
vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii
ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fii ndcă din
cauza zguduirilor… și… idei subversive… ( asudă și se rătăcește din ce în ce ) șimă -nțelegi,
mai în sfârșit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într -o
privință, poporul, națiunea, România… ( cu tărie ) țara în sfârșit… cu bun -simț, pentru ca
Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască, de la care putem zicedepandă…
(se încurcă și asudă mai tare ) precum, – dați-mi voie – (se șterge ) precum la 21, dați -mi
voie ( se șterge ) la 48, la 34, la 54, l a 64, la 74 asemenea și la 84 și 94, și ețetera, întru cât
ne privește… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! […]
Dați-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. ( zgomotul tace ) Iată dar opinia
mea. ( în supremă luptă cu oboseala care -l biruie ) Din două una, dați -mi voie: ori să se
revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar
atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… Din această dilemă
nu puteți ieși… Am zis!”
„DANDANACHE: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m -a
combătut opoziția si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la
patuzsopt în Cameră.,.. rămăsesem mă -nțeledzi fără coledzi … si asa am venit pentru
aledzere.”
41 Generatoare ale comicului de limbaj, aspectele negative ale stilului ce decurg din
nerespectarea cerinț elor de claritate sunt: nonsensul, echivocul și obscuritatea în limbaj.
Atât nonsensul cât și echivocul trădează capacitatea intelectuală a personajelor,
evidențiindu -se totodată identitatea lor socială și psihologică. Obscuritatea în limbaj reiese
din structura haotică a enunțului sau din decalajul de informaț ii existent î ntre emiță tor și
receptor ș i duce la incapaci tatea re ceptorului de a decoda mesajul. La nivel sintactic, fraza
este confuză, greoaie, incoerentă . Așadar și în această situație se poate afirma că limbajul
reprezintă, în special prin aspectele lui comice, principalul mijloc de caracterizare a
personaje lor.
Cuvinte ( sintagme ) „stâlcite ”28
„I. L. Caragiale acordă o mare atenție vorbirii personajelor sale. […] Sunt selectate
în acest subcapitol neologisme stâlcite din ignoranță sau intenționat , pentru amuzament ,
defectele de rostire ale unor personaje.”29
Caragiale a observat și a înregistrat graiul vorbit cu toate defectele sale , cu stilul
individual al fiecărui vorbitor. Cele mai multe exemple cuprinse în acest subcapitol sunt fie
accidente fonetice de diverse tipuri, fie modalități orale de adaptare a n eologismelor. O
abordare mai amplă a utilizării acestor termeni , ca de altfel a tuturor categoriilor
menționate în corpus este realizată în capitolul următor, analiza corpusului.
catindatul
„PRISTANDA: (misterios lui Trahanache) Coane Zahario, dă -i zor! T rebuie să -l
lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Cațavencu; ordinul lui conul Fănică… Sunt la ușă, când oi
tuși de trei ori, d -ta proclamă catindatul și ieși pe portiță… și pe urmă -i treaba mea…”
constituțiune
„FARFURIDI: (foarte obosit, soarbe și se resi gnează) Ajungem dar la chestiunea
reviziunii Constituțiunii și Legii Electorale…”
endependent
28 Arvinte, Vasile, op. cit ., p. 371.
29 Arvinte, Vasile, op. cit ., p. 371-374.
42 „TRAHANACHE: Să -mi dai voie să nu te crez. Un om endependent , care a făcut
servicii partidului, județului, țării… și mie, ca amic, mi -a făcut și -mi face servi cii, da!… Și
să veniți d -voastră, tot din partid ( cu ton de mustrare aspră ) și să bănuiți că… să vă
pronunțați cu astfel de cuvinte neparlemantare… Îmi pare rău…”
famelie
„PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! Greu de tot… Ce să zici?
Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d -aia nevastă -mea zice:
"Mai roagă -te și tu de domnul prefectul să -ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!…"
Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin… Statul n -are idee de c e face omul acasă,
ne cere numai datoria; dar de! Nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare,
renumerație mică, după buget.”
„PRISTANDA: (schimbând deodată tonul, umilit și naiv) Famelie mare…
renumerație după buget mică…”
„PRISTANDA: (singur) Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana
Joițica mai stau să -mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiță, Ghiță,
pupă -l în bot și -i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămând…" Zic: curat! De -o pildă, conul
Fănică: moș ia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui
Trahanache… ( luându -și seama ) babachii… Da' eu, unde? Famelie mare, renumerație după
buget mică. ( șase în fund pe un scaun la o parte. )”
„PRISTANDA: Trebuie să -l fi ci tit, coane Nicule; eu gazeta d -voastră o citesc ca
Evanghelia totdauna; că să nu vă uitați la mine… adică pentru misie… ( misterios ) altele am
eu în sufletul meu, dar de! N -ai ce-i face: famelie mare, renumerație după buget mică…”
foncție
„PRISTANDA: (singur) Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana
Joițica mai stau să -mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiță, Ghiță,
pupă -l în bot și -i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămând…" Zic: curat! De -o pildă, conul
Fănică: moșia moșie, foncția foncție ,coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui
Trahanache… ( luându -și seama ) babachii… Da' eu, unde? Famelie mare, renumerație după
buget mică. ( șase în fund pe un scaun la o parte. )”
nembru
„CETĂȚEANUL: ( sughițând și strigând) Sunt nembru !”
„CETĂȚEANUL: Nembru !”
43 caraghioz
„TIPĂTESCU: ( indignat. ) Eu vampir, 'ai?… Caraghioz !
PRISTANDA: (asemenea) Curat caraghioz !…”
bampir
„PRISTANDA: Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bampir … ce -i aia,
bampi r?”
„Din vorbă -n vorbă, Cațavencu zice: "Mă prinz cu d -voastră că o să voteze cu noi
cine cu gândul nu gândiți, unul pe care contează bampirul – și acolo, pardon, tot bampir vă
zicea – pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu…”
moflujii
„TIPĂTESCU: Dăsc ălimea, popa și moflujii .
PRISTANDA : Curat moflujii !”
soțietate
enteresul
“TRAHANACHE: (intră prin fund, fără să ia seama la Ghiță, care se ridică răpede
la intrare. Trahanache e mișcat) A! Ce coruptă soțietate !… Nu mai e moral, nu mai sunt
prințipuri , nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul … Bine zice fiu -meu de la facultate
alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar cop, serios băiat!”
ușe
“FARFURIDI: Adică, cum am zice, poftiți pe ușe afară… Bine?”
cestiune
„CAȚAVENCU: […] Chemați pe onorabilul orator la cestiune …
TRAHANACHE: Stimabile… ( afabil și rugător ) să lăsăm plebicistul, dacă mă
iubești; să trecem la cestiune .”
biuroul
„Originalul va sta la mine la dispoziția curioșilor, în biuroul nostru de redacție.”
endependent
„TRAHANAC HE: Să -mi dai voie să nu te crez. Un om endependent , care a făcut
servicii partidului, județului, țării…”
să remâi
„si eu mă -nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară…”
să suspandăm
44 „eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința pentru cinci minute”
finanțiară
“CAȚAVENCU: (cu tărie) Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule
președinte… ( cătră adunare și mai ales cătră grup, cu tonul sigur. ) Puteți, d -lor, să
întrerupeți, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… ( reintrând în tonul discursului și
îngrășând mereu vorbele ) și… finanțiară .”
se desinează
“CAȚAVENCU: (cu ton batjocoritor) Adică, dă -mi voie, d -ta nu mai ești al
comitetului! ( grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare. )”
neparlamentare
„Și să veniți d -voastră , tot din partid ( cu ton de mustrare aspră ) și să bănuiți că… să
vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlemantare… Îmi pare rău…”
andresă
„Și d -atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă .”
andrisantul
„dacă găsesc andrisantul , i-o dau andrisantulu i…”
plaivaz
„Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz ”
Locuțiuni și expresii
de ici de colo
„TIPĂTESCU (zâmbind) : Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e… decât tu nu ești
băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo ; dacă nu curge, pică… Las' că știm noi!”
cu tragere de inimă
om de credință
„TIPĂTESCU:Și nu -mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie -mi place
să mă servească funcționarul cu tragere de inimă … Când e om de credință …”
în cap
„PRISTANDA: Patruzeci și pa tru în cap , coane Fănică”
„PRISTANDA: Doamne păzește, coane Fănică, să trăiți, patruzeci și patru , în
cap…”
45 a trage condeiul
„TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți -a ieșit bine; ai tras
frumușel condeiul”
a fi omul cuiva (omul nostru)
„TIPĂTESCU: Apoi, ea n -a zis -o cu răutate, a zis -o în glumă. Nu știe și nenea
Zaharia și ea că ești omul nostru …”
de la obraz
„TIPĂTESCU: (râzând) Ghiță… apoi nu mă orbi de la obraz așa.”
din vorbă în vorbă
„PRISTANDA: Da' să vedeți ce s -a-ntâmplat… coane Fănică. Din vorbă -n vorbă ,
Cațavencu zice”
a o lua pituliș
a sări năvală
„PRISTANDA: […] Dobitocul începe să strige, toți din casă sar năvală la fereastră;
eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliș pe lângă uluci și intru în curtea prim ăriei.”
nici în clin nici în mâneci
„TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în
clin, nici în mâneci ”
a o lungi
„TRAHANACHE (oprindu -l): Stăi, să vezi! […] În sfârșit ( Tipătescu fierbe ) ce s-o
mai lungesc degeaba!”
a mirosi ceva
„BRÂNZOVENESCU: De -aia noi astăzi când am mirosit ceva cumva…”
a pune piciorul în prag
„TRAHANACHE (oprindu -l): […] După ce -i pui piciorul în prag și-i zic”
pe dinafară
„TRAHANACHE: Am citit -o de zece ori poate: o știu pe dinafară !”
„DANDAN ACHE: […] si eu mă -nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară…”
pe dată
„TRAHANACHE: […] Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși
de la București, la care trebuie să răspunz pe dată”
a rupe oasele cuiva
46 „TIPĂTESCU (plimbându -se î nfuriat): Nu se poate! O să -i rup oasele
mizerabilului!… Nu se poate!”
a nu i se trece cu cineva
„TRAHANACHE: […] Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine , știi la ce -a ajuns?”
cu carte
„TRAHANACHE: […]Aminteri bun băiat, deștept, cu carte”
a-i fi u rât
„TRAHANACHE: Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joițica, i-e urât
singură .”
cu iuțeală
„TRAHANACHE: […] Într -o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s -o iei cu
iuțeală ”
cu fineță
„TRAHANACHE […] Într -o soțietate fără mora l și fără prințip, nu merge s -o iei cu
iuțeală, trebuie să ai ( cu fineță ) puțintică răbdare…”
a da ochii cu cineva
„ZOE (dezolată): […] N -am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede…”
„CAȚAVENCU […] Am venit în casa prefectului, nu voi în să să dau ochii cu el, nu
mă pot așa de ieftin compromite.”
de vorbă
„PRISTANDA: […] Cațavencu, mi -a răspuns că în zadar mai stăruiesc și că la urma
urmelor nici nu mai vrea să stea de vorbă cu nimini”
„POPESCU:Parol?… Numai dacă t -ei ținea de vorbă .”
a (nu) mai încăpea vorbă
„ZOE (singură): […] Nu mai încape vorbă , nu mai e vreme de stat la gânduri”
a intra la bănuieli
„FARFURIDI: Și de!… Ce să zicem! Lumea are pentru ce să intre la bănuieli .”
din vorbă -n vorbă
tura-vura
a face cinste
„CETĂȚEANUL: […] Ba că dă -mi-o, ba că nu ți -o dau, din vorbă -n vorbă , tura-
vura, ne-am abătut pe la o țuică… A făcut cinste d. Nae…”
47 „PRISTANDA: Da' să vedeți ce s -a-ntâmplat… coane Fănică. Din vorbă -n vorbă ,
Cațavencu zice: slava Domnului”
într-un suflet
„PRISTANDA: (intră gâfâind într-un suflet , prin fund)”
„ZOE: Du -te degrabă, într-un suflet , și să nu vii fără Cațavencu.”
a pune mâna pe
„TIPĂTESCU: Trebuie să punem mâna pe el.”
pe față
„TIPĂTESCU: Eu sunt un om căruia -i place să joace pe față …”
„TIPĂTESCU: […] veniți la mine acasă să mă numiți pe față trădător”
a-și da coate
„FARFURIDI (scurt): Nouă ni -e frică… de! Că -și dă coatele cu Cațavencu…”
la dreptul vorbind
„TRAHANACHE: […] și la dreptulvorbind, Joițica a stăruit mai mult…”
a face servicii
„TRAHANACHE: Să -mi dai voie să nu te crez. Un om endependent, care a făcut
servicii partidului, județului, țării… și mie, ca amic, mi -a făcut și -mi face servicii , da!… ”
cu mâinile în sân
„FARFURIDI: Și noi… să stăm cu mâinile în sân?.. .”
a da în gând
„ PRISTANDA: […] ce -mi dă în gând ideea?”
cale de o poștă
„TIPĂTESCU:(cu dezgust) Uite, nenorocitule! Miroși cale d -o poștă …”
a face hatârul
„TRAHANACHE: (sculându -se și punând, peste masă, mâinile pe um erii lui
Farfuridi, mângâietor) Dacă mă iubești, stimabile, fă-mi hatârul …”
a avea un cusur
„CAȚAVENCU: (cu aer de protecție) Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un
cusur”
a trage pe sfoară
„FARFURIDI: (furios) Ce voie! Ce voie!… Vii cu moftologii, cu iconomii, cu
soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară …”
48 a scoate din țâțâni
„TRAHANACHE: (trântind clopoțelul pe masă în culmea indignării) Apoi, ai
puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni … Eu falsificator?…”
a intra în pămân t
„TIPĂTESCU: Nu știu: a fugit, a murit, a intrat în pământ…”
„PRISTANDA: Nu l -am găsit, coane Fănică, parcă a intrat în pământ.”
a merge strună
„TRAHANACHE: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem… Nu -i vorba
de mers, mergem strună …”
de col ea până colea
„DANDANACHE: […] De colea până colea … gâri -mâr…”
dacă nu curge, pică
„TIPĂTESCU (zâmbind) : Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e… decât tu nu ești
băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică … Las' că știm noi!”
Doamne păzește!
„PRISTANDA: Doamne păzește , coane Fănică, să trăiți, patruzeci și patru, în
cap…”
„CETĂȚEANUL: […] – Zice: „ I-am cunoscut slova… Ia arată -mi-o. – Doamne
păzește! Ba că dă -mi-o, ba că nu ți -o dau”
pupă -l în bot și-i papă tot
„PRISTAND A (singur): Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana
Joițica mai stau să -mi numere steagurile… T ot vorba bietei neveste, zice: „ Ghiță, Ghiță,
pupă -l în bot și -i papă tot”
trai, neneaco
„PRISTANDA (singur): […]De -o pildă, conul Fănică: m oșia moșie, foncția foncție,
coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco , cu banii lui Trahanache”
a face pontul cuiva
„CETĂȚEANUL:(cătră Cațavencu) Ei! Onorabilul! Nu te vedeam; sluga! O mie de
ani pace! Și zi, mă lucrași, ai? Adică, dă -i cu bere, dă -i cu vin, nu pentru cinstea obrazului…
pentru ca să -mi faci pontul cu scrisoarea… bravos! Dom'le Nae”
a o face de oaie
49 „CETĂȚEANUL: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitați la mine că sunt așa de… Am
făcut -o de oaie de tot.”
a fi lată
„CETĂȚEANUL: Să v ezi d -ta cum de a devenit la băutură… ( sughite ) că a fost lată
de tot …”
Maica Precistă
„TRAHANACHE : […] Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să -i dau eu
machiavelicuri – (schimbând tonul. ) Martoră mi -e Maica Precista !”
a se lăsa greu
„PRISTANDA: Am fost, coană Joițico… Se lasă greu , greu de tot: ori o mie de poli,
ori deputăția… ”
a fi (cineva) tare
„TRAHANACHE: […]Măi omule, ai puțintică răbdare, zi -i ce i -am zis eu: „ Ești
tare, stimabile, la machiaverlicuri, tare, n -am ce să zic; dar nu ți -ai găsit omul… ” E tare tare
de tot”
„ZOE: […] A! Ești tare , drept să -ți spui…”
e vorba
„BRÂNZOVENESCU: Uite de ce e vorba , stimabile, să fim scurți.”
„FARFURIDI: Da, când e vorba de prințipuri, stimabile”
„PRISTANDA: Mai e vorbă , coane Nicule”
„ZOE: Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba , mandatul de deputat”
„CETĂȚEANUL: Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba pe poftă…”
„CETĂȚEANUL: Nu sunt turmentat… […] Nu e vorba , ținem de d. Nae
Cațavencu…”
a pune pe tapet
„TRAHANACHE: Noi votăm pentru candidatul pe care -l pune pe tapet partidul
întreg…”
toate bune și frumoase
„FARFURIDI: Toate bune și frumoase cum le tălmăcești d -ta, neică Zahario”
a se face chinez
„BRÂNZOVENESCU: Ei, stimabile, prea te faci chinez , dă-mi voie…”
„FARFURIDI: Iar te faci chinez …”
50 a da cărțile pe față
„FARFURIDI: Știi ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărțile pe
față.”
la dreptul vorbind
„TRAHANACHE: […] și la dreptulvorbind, Joițica a stăruit mai mult…”
a ieși cuiva limba de un cot
„FARFURIDI: […] – Și bravo -n sus, și bravo -n jos, și mâine și poimâine, nenea
Ghiță polițaiul aleargă până -i iese limba de un cot”
a chinui pe cineva ca pe hoții de cai
„GHIȚĂ PRISTANDA: […] Am poruncă de la conul Fănică să -l chinuiesc ca pe
hoții de cai. ..”
a ține la mână pe cineva
„ZOE: Cu un mișel ca el, când ne ține la mână așa de bine, lupta ar fi o copilărie, o
nebunie”
a bate din călcâi
„TIPĂTESCU:(care a tot bătut din călcâi cu impaciență, coboară încet, rar și cu
dinții strânși)”
„TIPĂTESCU (impa cientat, bătând din călcâi)”
a fi tun
„POPESCU: E tun!”
bată-vă (sănătatea) să vă bată
„DANDANACHE: (care a ascultat cu multă atenție) Asa e, bini ziți puicusorule…
bată-vă sănătatea să vă bată ”
cai verzi pe pe reți
„PRISTANDA: Știu că o să mă ocărască, o să mă bată că l -am trimis la cai verzi pe
păreți ”
a pune piciorul în prag
„DANDANACHE: Nu spui ține, – persoană însemnată… Când i -am pus pițorul în
prag.”
Expresiile și locuțiunile ocupă o pondere importantă în structura oricărei limbi, atât
la nivel p opular, cât și la nivel literar. Acestea sunt mărturii ale modului de a gândi și de a
51 se exprima al vorbitorilor unei comunități etnice și au rolul de a plasticiza ideile exprimate,
imprimând comunicării o notă aparte. Utilizarea lor corectă este un crite riu de recunoaștere
a competenței și a performanței lingvistice.
Potrivit lingvistului Theodor Hristea, locuțiunile ar fi expresii care și -au pierdut
expresivitatea, opinie la care am aderat în conceperea acestui corpus. În susținerea acestui
punct de vede re, Theodor Hristea aduce suficiente argumente: „După părerea noastră, cu
cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai pronunțată încărcătură
afectivă), cu atât suntem mai îndreptățiți s -o considerăm expresie. […] Când, însă,
expresivitatea a dispărut complet (ori în cea mai mare măsură) și grupul frazeologic a
devenit „împietrit” sau cât mai bine sudat, atunci putem vorbi de locuțiuni, fără teama de a
greși. ”30
Caragiale folosește un amalgam lingvistic de elemente neologice, multe deformate
fonetic sau semantic, care sunt amestecate cu cele populare, regionale sau cu cele care
aparțin unui limbaj familiar. Acest amestec are efecte comice și subliniază discrepanța
dintre ceea ce sunt în realitate și ceea ce vor să pară personajele.
Elementele din limba vorbită sunt frecvente și contribuie la realizarea oralității.
Numeroasele locuțiuni și expresii aparținând vorbirii populare și familiare, uneori cu iz de
mahala, au efecte de oralitate, individualizând personajele și reflectând medii le sociale mai
puțin cultivate din care acestea provin.
Al. Rosetti nota într -un studiul („Despre unele probleme ale limbii literare”,
București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955, p. 69 -77) următoarele: „ Limba
scrierilor lui Caragiale e pli nă de elemente din limba vorbită în Muntenia (dovadă
fonetisme ca daca, ascunz , pierz , scoț etc.). În majoritatea cazurilor, ne referim la
dialogurile în care personajele sunt caracterizate prin particularitățile lor de vorbire,
Caragiale redă personajele în ceea ce au ele mai caracteristic. În trăsăturile fonetice care
pot fi relevate, constatăm, pe lângă pronunțări caracteristice ale limbii vorbite, și „greșeli ”
de limbă prinse de ureche atentă a marelui artist și așezate de el la locul cuvenit ca să
producă efectul dorit ”.31
30 Theodor Hristea, Sinteze de limba română, ed. cit., p. 142 .
31 Liviu Călin, I. L. Caragiale, Colecția Biblioteca critică , București, Editura Eminescu 1974, p. 265 .
52 Aceasta este încă o dovadă a talentului lingvistic al lui Caragiale. „Împreună cu
„amestecul de cuvinte și expresii ”, pătrunderea „formelor simple ” în structura pretențioasă
a unei piese de teatru reprezintă partea cea mai vizibilă a procesului dinamic prin care I. L.
Caragiale reușește să modificereprezentarea tra dițională a noțiunii noastre de text. ”32
Ticurile verbale
Pristanda – „curat”
„Curat caraghioz!…”
„Curat mișel!”
„Curat murdar!”
„Curat ca un câine!”
„Curat condei!”
„Cura t să le lăsăm, coane Fănică.”
„Curat moflujii!”
„Curat să -l lucrăm!”
„Zic: curat!”
„Curat plastograf!”
„Curat violare de domiciliu!”
„Curat, coane Nicule!”
Trahanache – „ai puțintică răbdare”
„Stimabile ( clopoțind ) aveți puțintică răbdare”
„să aibă puținti că răbdare, pentru ca să proclamăm numele candidatului”
„Ai puțintică răbdare… ( citind ) domnul…”
„Aveți puțintică răbdare! ( cătră Cațavencu. ) Și cine este trădător, stimabile?”
„Apoi, ai puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni…”
„ai puținti că răbdare… ( se caută în buzunar și scoate o cartă de vizită, pe care i -o dă
lui Dandanache )”
„Adică, ai puțintică răbdare, balotaj la noi?…”
32 Florin Manolescu, Caragiale și Caragiale, București, Editura Humanitas, 2002, p. 47 .
53 „Ei, aveți puțintică răbdare!… Nu cunosc prefect eu! Eu n -am prefect! Eu am
prietin!”
„Ai puțintică răbdare. .. Nu trebuie să știe Joițica…”
„Ai puțintică răbdare, să vezi… Azi -dimineață, pe la opt și jumătate, intră feciorul
în odaie”
„Ai puțintică răbdare! Să vezi… M -am gândit: să nu mă duc…”
„Zic iar: "Stimabile, ai puțintică răbdare, docomentul"…”
„Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!”
„Măi omule, ai puțintică răbdare, zi -i ce i -am zis eu”
„Într -o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s -o iei cu iuțeală, trebuie să ai
(cu fineță ) puțintică răbdare…”
„Ei, ai puțină răbda re… Cațavencu, de…”
„Ai puțintică răbdare… unu, doi, cinci… șapte… zece… unsprezece.”
„Ai puțintică răbdare… Da' dacă -l putem aduce să voteze cu noi?”
„Aveți puțintică răbdare! Pentru cine ați mai votat și până acuma?”
„Ai puțintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să -și pe rmită, mă -nțelegi, să
bănuiască măcar câtuși de puțin pe Fănică.”
„Ai puțintică răbdare… zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe
amicul
Fănică, totuna e…”
„Ai puțintică răbdare… Nu de ambi ț că ni era prieten, – pentru enteresul partidului.”
„Ai puțintică răbdare… Îmi pare rău… ( indignat rău de tot. )”
„Stimabililor, aveți puțintică răbdare: Candidatul Comitetului nostru este onor. d.
Nae Cațavencu…”
„Poimâine veți avea… ( se aude zgom ot afară, vocea lui Trahanache : „Ai puțintică
răbdare!” )”
„Așteaptă -mă negreșit; nu ieși: ai puțintică răbdare”
„Ei! Ai puțintică răbdare!”
„Ai puțintică răbdare!”
„Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei… Aveți puțintică răbdare…”
„A! ( clopoțel. ) Ei! Acu aveți puțintică răbdare… ( cătră Farfuridi. ) Scurt, stimabile,
scurt, dacă mă iubești: dorința adunării.”
54 „Nu pot să las prezidenția… să aibă puțintică răbdare.”
„Ei, aveți puțintică răbdare! ( serios. ) Cum putem noi să punem candidatura unui
plastograf?”
„Ei, aveți puțintică răbdare… De astălaltă? ( se lovește cu mâna pe buzunarul
hainii. )”
„Ei, aveți puțintică răbdare! ( scoate o hârtie din buzunar și o desface – o poliță. )”
„Când îți spuneam eu să ai puțintică răbdare, că l -am prins cu alta mai boacănă…”
Trahanache – „să n -am parte de Joițica”
„FARFURIDI : Din a cui, din a cui? Știi d -ta din a cui…
TRAHANACHE: Să n -am parte de Joițica, dacă știu.”
„BRÂNZOVENESCU: Care amic, care amic? Știi d -ta…
TRAHANACHE: Să n -am parte de Joițica , dacă știu.”
„Să n -am parte de Joițica – că e de față – să spuie…”
Trahanache – „bine zice fiu -meu de la facultate ”
„Bine zice fiu -meu de la facultate alaltăieri în scrisoare”
„Adevărat, bine zice fiu -meu de la facultate”
Trahanache – „stăi, să vezi”
„Stăi, să vezi. ( scoate un răvășel din buzunar și -l dă lui Tipătescu )”
„Stăi, să vezi… la Cațavencu”
„Stăi, să vezi!” …că de, damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele și calitățile
morale ale bărbatului”
„Stăi să vezi. ( răspicat și râzând )”
Trahanache – „știi, să juri, nu altceva”
„știi, să juri, nu altceva… Închipuiește -ți plastografie!”
„Să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!”
Trahanache – „alta mai boacănă”
„Ți-am spus că l -am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă…”
„Când îț i spuneam eu să ai puțintică răbdare, că l -am prins cu alta mai boacănă…”
„L-am prins cu alta mai boacănă!”
Trahanache – “cestiuni arzătoare”
„Stimabile, onorabile, faceți tăcere… avem cestiuni arzătoare…”
„Orele sunt înaintate! Poftiți, poftiți, sti mabililor: avem cestiuni arzătoare”
55 „Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei… Aveți puțintică răbdare…”
„faceți tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei”
Tache Farfuridi -“ la douasprezece trecute”
“Și eu, am n -am înfățișare, la do uăsprece trecute fix mă duc la tribunal…”
„Douăsprece trecute?… Eu, la douăsprece trecute fix…”
Cetățeanul – “amețesc”
„Nu mă zgudui ( sughite ) că amețesc…”
„Nu striga ( sughite ) că amețesc!…”
„Conul Zaharia?… Nu mai spune ( sughite ) că amețesc… ”
„Nu mă -mpinge ( sughite ) că amețesc.”
„Nu mă -mpinge ( sughite ) că amețesc. ( iese, împins de Pristanda).”
„Nu mă -nnebuni că amețesc…”
„Nu mă smuci, că amețesc!”
„Oleu!… Fugi că amețesc”
„Nu mă -mbrânciți… că amețesc!”
Cetățeanul – „care va să zică”
„Cioclopedică! ( sughite. ) Comportativă! ( sughite. ) Iconomie! ( sughite. ) Soțietate
care va să
zică… ( râsete și rumoare mare. )”
„Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu
negustor și apropritar, am fost împărțitor…”
„Și d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă.”
„Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: "adrisantul necunoscut", ori
"nu se află", ori "mort", care va să zică fiecare după cum devine…”
Dandanache – „neicusorule” , „puicusorule”
„Cu ocazia aledzerii, neicusorule”
„nu-ți fați o idee, d -le”
„prefect, neicusorule”
„Bine că te -am găsit, neicusorule, mersi”
„Și cât p -ați, neicusorule, să nu m -aleg…”
„Întreabă -mă, neicusorule, să -ți spui: nu vrea comitetul țentral si pațe”
„Depesa aiț i, neicusorule…”
56 „nu merdzea deloc, neicusorule; fă -ți idee!”
„Nu spui, neicusorule”
„Ba da, neicusorule… dar unde?”
„Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!…”
„nu-ți fați o idee, d -le prezident puicusorule”
„Cum îți spui, să nu m -aleg, puicusorule, nu merdzea…”
„Ei, țe să -ți mai spui, puicusorule?”
„Asa ei, puicusorule, c -am întors -o cu politică”
„Asa e, bini ziți puicusorule… bată -vă sănătatea să vă bată”
O u t i l i z a r e f r e c v e n t ă c u n o s c e x p r e s i i l e c o n s t a n t e .
Flexibilitatea unor formule și înzestrarea aceluiași personaj cu o gama variată de
ticuri verbale denotă grija scriitorului de a evita riscul schematizării excesive .
O frumoasă sinteză a rolurilor ticurilor verbale a fos t realizată de Eugen Lovinescu î n
lucrarea „Caragiale, comediile sale ”: „structura psihologică a eroilor lui Caragiale se
reduce la jocul mecanic al unei singure formule repetate cu o stăruință ce o impune ca
simbol.[…] Dumnezeu a creat vorba și a sădit cugetarea în mintea omului pentru ca
Pristanda să poată spune: „ – Curat așa, coane Fănică…” deoarece ideația lui se sfârșește cu
aceste cuvinte. Nu discută; simbol al subordonatului, al umilitului, execută ce i se
poruncește. Cu o psihologie primitivă, fixată într -o formulă unică și fatală. trăiește totuși ș i
se impune prin unitatea paiaței automate ce articulează un singur cuvânt. În formula lui
Trahanache „aveți puțintică răbdare”, e fixat omul cu moderația vârstei și a situației, cu
liniștea și înțelepciunea lui sumară; nu se grăbește, e „parlamentar” și s tăpân pe sine; în
toiul unei discuții electorale aprinse, invită pe „onorabilul să dea pe stimabilul afară”. În
Trahanache se întrupează seninătatea omului încrezător, nebiruită nici de evidență, în fața
căreia continuă să aibă „puțintică răbdare”.[…] Pr in generalizarea procedeului simplificării
psihologice nu există, așadar, oameni cu pasiuni contradictorii, cu o viață complexă, ci
păpuși reduse la o singură formulă energică”.33
33 Liviu Călin, op. cit ., București, Editura Eminescu 1974, p. 89 .
57 Majoritatea personajelor comediei au ticuri verbale, ceea ce sugerează limi tarea
acestora. Ticul lui Farfuridi „Dați -mi voie!” exprimă nevoia permanentă de a i se acorda
atenție. De asemenea, clișeul Cetățeanului Turmentat „eu cu cine votez?” sugerează
gândirea sa mecanică, repetitivă, pl ată. Dandanache folosește, pe lângă formel e scurte, care
sunt caracteristice limbii vorbite, și diminutive care -i trădează viclenia .
Expresiile constante sunt un tip de repetiție reprezintă o modalitate de
individualizare a personajelor, fiind reflexul lingvistic al sărăciei intelectuale.
58 CAP ITOLUL II I
Analiza corpusului
„Caragiale este unul dintre acei scriitor menit să stârnească neistovite comentarii,
după unghiurile neașteptate de perspectivă pe care și le vor însuși generațiile succesive.
Aceasta este soarta glorioasă a scriitorului cu " mesaj", fie chiar cu "mesaj" indirect, cum a
fost marele ironist, care ne -a dăruit societății românești nimic altceva decât o oglindă
perfidă, pentru chipurile a nefardate. Posteritatea, față de asemenea scriitor, e o continuă
replică, cu jocul de oglinzi întors însă asupră -i, e ca un omagiu de reciprocitate.”34
Referindu -se la Caragiale, Tudor Vianu afirma: „Era un scriitor dintre cei mai
scrupuloși, un mare artist al verbului. Citindu -l și recitindu -l îți dai seama că actul creației
literare era dublat la el de reflecția necontenită asupra mijloacelor, de cumpănirea fiecărui
cuvânt, a fiecărui semn grafic ”.35
„I. L. Caragiale a frapat întotdeauna nu numai prin ceea ce spune, ci și prin cum
spune. […] Oricât d e elaborată ar fi o teorie lingvistică, ea nu p oate surprinde geniul.
Niciun construct al lingviștilor nu poate fi coborât pe un text și să îl surprindă în întregime.
Dar tocmai acel ceva, ce se sustrage mereu, ne face să ne apropiem iar și iar de același text
și să încercăm din nou.”36
Studiind opera l ui Caragiale, se observă compartimentarea limbajului în registre
deosebite. Primul registru cuprinde expresii proverbiale și ziceri tipice și este caracteristic
vorbirii păturilor inferioar e și oamenior mai în vârstă. Aceștia folosesc expresii de tipul:
„pupă-l în bot și -i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând”, „ să-l chinuiesc ca pe hoții de
cai”, „trai, neneaco, cu banii babachii”, „cai verzi pe pereți” (Pristanda), „am făcut -o de
oaie”, „a fost lată de tot”, „din vorbă -n vorbă, tura -vura”, „să -mi faci pontul” (Cetățeanul
turmentat), „nici în clin nici în mâneci”, „Martoră mi -e Maica Precistă!”, „Mă scoți din
țâțâni” (Trahanache). Lexicul acestor personaje cuprinde numeroși termeni de origine
34 Șerban Cioculescu, Caragialiana , București, Editura Albatros, 2003, p. 5 .
35 Tudor Vianu, Scriitori români , București, Editura Minerva, 1970, p. 314 .
36 Daniela Kohn , Limbaje suprapuse, limbaje alterate în opera lui I. L. Caragiale , Editura Brumar, 2005 , p.
16.
59 neogreacă sau turcă. Între cuvintele învechite poate fi nu mit și „bravos”, folosit în această
formă de Cetățeanul turmentat și de Trahanache, dar înlocuit cu „bravo” de susținătorii lui
Cațavencu și de către Farfuridi.
În compunerea celui de -al doilea registrului intră termenii introduși în limbă de
noua conjunct ură socială, culturală și politică a secolului al XIX -lea. Acestuia îi este
caracteristic numărul mare de neologisme, mai ales de origine franceză, supuse celor mai
diverse mutilări .
O situație deosebită prezintă cuvintele ce contrazic norma literară prin reproducerea
mai fidelă a cuvântului francez din care provin: depandă , endependent , enfluanseze ,
enteres , neparlemantare , suspandăm , naturel . Ele au un caracter provincial, bătrânesc,
propriu în egală măsură unor forme precum: comiție , prințip , soțietate , țivil etc.
Caragiale valorifică, în special, efectele comice produse de reluarea deformată.
Cuvinte precum cioclopedică în loc de enciclopedică sau comportativă în loc de
cooperativă reprezintă deformări bazate pe o falsă legătură semantică. Transformarea
termenului enciclopedică în cioclopedică se impunea, arată I. Iordan, „din motive
obiective: falsificatorul (Cațavencu falsificase o poliță n.n.) a îngropat societatea, adică a
devenit cioclul ei ”.37 În ceea ce privește transformarea neologismului cooperat ivă în
comportativă , aceasta ar fi o „ aluzie evidentă la comportarea, adică la apucăturile lui
Cațavencu și ale amicilor lui care până la urmă au înmormântat (vezi cioclopedică )
societatea”.38
Un alt tip de abateri presupune o înțelegere greșită a felului în care s -a format
cuvântul respectiv. De exemplu, neologismul plebiscit apare în varianta plebicist (sufixul –
ist) și este folosit și de Trahanache și de ceilalți participanți la adunarea electorală, semn că
niciunul dintre vorbitor nu -i cunoștea forma co rectă și sugerează ignoranța personajelor,
fiind un procedeu de caracterizare colectivă.
Există la Caragiale personaje care folosesc diferit același neologism. Aceste
variante le individualizează prin contrast. De exemplu, apar trei variante ale cuvântului
„chestiune”: „cestiune ”, „chestie ”, „chestiune ”.
„Trahanache (clopoțel): Stimabile, onorabile, faceți tăcere… avem cestiuni arzătoare…
37 I. Iordan, Limba eroilor lui I. L. Caragiale, în Limba literară , Craiova, Scrisul Românesc, 1977 , p. 283 .
38 Idem., ibid.
60 Cațavencu (ridicându -se în capul băncii): Cum domnule prezident? De unde de unde până
unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? /… /Chemați pe onorabilul orator la cestiune …
/… /Toți: Da, la chestiune! la chestiune .”
Etimologia populară este unul dintre semnele derutei în fața neologismelor. În acest
sens se pot distinge mai multe clase. Una dintre acestea est e confuzia de sens între
omonime sau omografe: sufràgiu – sufragiu. O altă categorie se referă la înlocuirea
cuvintelor prin paronime: scrofuloși (scrupuloși).
O situație aparte este reprezentată înțelegerea greșită a cuvintelor , investirea lor cu
sensuri inadecvate: „capitaliști” – locuitori ai capitalei, „liber -schimbist” – om elastic în
concepții, „olograf” – autentic (de fapt determinativul e utilizabil n umai testamentelor și
înseamnă „scris în întregime de mână testatorului” ).
„Replica neterminată poa te avea efecte comice. De exemplu , replica lui Cațavencu
„Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale… oneste
bibere …” rămâne neterminată, din cauză că perso najul lui cunoaște numai începutul, redat,
de altfel, de format. Ci tatul latinesc este, de fapt, „ Honeste vivere, alterum no n laedere,
suum cuique tribuere” (Să trăiești cinstit, să nu lezezi interesul nimănui, să dai fiecăruia ce
i se cuvine). Redarea deformată a începutului acestui citat determină un joc de cu vinte
involuntar și sugerează, în același timp, incultura personajului.”39
Desfigurări semantice pot fi observate și în formulări precum: „a devenit la
băutură” .
Alăturarea unor sinonime constituie izvorul expresiilor pleonastice, neologism ele
neconsolidat e în limbă che mând în sprijin sinonimele existente: „numaidecât momental”,
„pardon, să iertați”, „și ețetera”.
Intenția artistică a autorului este de a creiona tipologii realiste, de a critica incultura
burgheză, snobismul. Astfel, în opera sa, Caragial e creează cu mult talent o atmosferă
pitoresc – mahalagescă a orașelelor de la sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul
secolului XX.
Dorința de a vorbi „ales” , determină personajele lui Caragiale să folosească
îndeosebi formele lungi ale neologismelor de rivate cu sufixul -iune (chestiune , opiniune ),
apărute în urma influenței limbilor franceză și latină. Variantele scurte cu sufixul -ie
39 Iolanda Sterpu, Structura și funcțiile dialogului din opera lu i I. L. Caragiale , Iași, Editura Vasiliana '98,
2012 , p. 110 .
61 (chestie, opinie ), datorate influenței limbii ruse, sunt mai vechi și, de aceea, sunt disprețuite
în comparație cu celel alte, considerate mai solemne.
Abaterile logice încalcă legile gândirii. Replica me morabilă a lui Cațavencu:
„Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu d esăvârșire” ar putea
suna corect astfel: „ Ideea unei industrii române e adm irabilă, dar indus tria ne lipsește cu
desăvârșire”. Același Cațavencu afirmă: „ Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face
deloc în țara noastră!” , iar modificată ar fi: „ Noi aclamăm munca , însă aceasta nu se face
deloc” . Tot aici se poate menționa repli ca lui Pristanda „Curat murdar”, determinată de
atitudinea sa servilă, care reprezintă, de fapt, un oximoron.
Deformările propriu -zise sunt bazate pe o falsă legătură semantică: apropitar ,
comportativă , renumerație . Un proces asemănător nu este exclus în c adrul unor deformări
explicabile strict fonetic: bagabont , constituțiune .
Ridicole sunt mai ales contradicțiile în termeni („să se revizuiască, primesc! dar să
nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe
colo, și anume în punctele… esențiale…”, „trebuie s -o iscalesti: o dam anonimă”, „După
lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani”, „douăsprezece trecute fix”),
expresiile tautologice („ unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără prin țipuri, va să
zică că nu le are!”, „un popor care nu merge înainte stă pe loc”), caricarea demersului logic
(„Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64… Știm, oricine dintre
noi știe ce este 64, să vedem ce este plebicistul… ”) prin care se evidențiază discursul fără
sens, prostia, pretenția de erudiție si incultura.
Imperfecțiunile limbii vorbite, „ accidentele de limbaj și de vorbire”40, pe care le
găsim între o măsură variabilă în dialogul dramatic , devin efecte de stil înzestra te cu
eficacitate dramatică, putând avea funcție ludică, comică, și de caracterizare a personajelor
(sugerează carențele de limbaj, prostia, ridicolul etc.).
Studiile41 asupra limbii personajelor lui I. L. Caragiale au relevat formele lexicale
corupte sau întrebuințate impropriu, dezacordurile gramaticale , greșelile de sintaxă
(introducerea nepotrivită a unei propoziții obiective prin conjuncția „pentru ca ”, utilizarea
40 P. Larthomas , Le langage dramatique , Paris, A. Colin, 1972, p. 240 .
41 Dintre studiile consacrate acestei probleme amintim: Tudor Vianu, Aspecte ale limbii și stilului lui I. L.
Caragiale , în volumul „Studii și conferințe cu prilejul centenarului I. L. Caragiale”, București, Editura de
Stat pentru Literatură și Artă 1952 și Iorgu Iordan, Limba „eroilor” lui Caragiale ediția a II -a, București,
1957 (Societatea de Științe Istorice și Filologice ).
62 unor părți de cuvânt fără complinirea necesară sau a unor construcții relative cu omisiun ea
termenului care urma să facă relația etc), întâlnite frecvent la unii eroi ai scriitorului. 42
Toți criticii care au abordat literatura lui Caragiale au notat originalitatea limbajului
său, pe care l -au pus pe seama oralității și a curajului de a întreb uința în scris anumite
forme ale exprimării. Maiorescu observa următoarele: „ Caragiale a ridicat la valoare
literară vorbirea tipică a inculților și semiculților di n orașe cu ridicolul lor. […]”43
Scriito rul Marin Preda întrebându -se „…în ce constă, în cadrul literaturii române,
originalitatea lui I. L. Caragiale? Ce a descoperit el? Fiindcă, un scriitor, de ce ar fi el mare
dacă nu e or iginal și n -a descoperit nimic?” își răspunde: „ Caragiale a descoperit comedia
cuvântului . Prin cuvânt, Caragiale a iro nizat: „ prostia, corupția, tâmpenia, vanitatea,
venalitatea sau necinstea, ba chiar bonomia și filantropia, suspiciunea și teama, ghinionul
și năpasta, buimăceala și lenea sau amorțirea etc. Cumplite drame sau chiar tragedii se
profilează în torentul de cu vinte al personajelor, în plină comedie” .44
În ceea ce privește limbajul personajelor lui Caragiale, se poate afirma că reprezintă
mijlocul principal de caracterizare a acestora . În general, neologismul și în special
neologismul format reprezintă un elemen t lexical de bază care ajută la caracterizarea
personajelor, dezvăluind nivelul precar de instruire și neputința lor intelectuală .
Deformările de limbaj reprezint ă, în opinia lui P. Larthomas, „ cazuri pa rticulare ale
fanteziei verbale”45 a autorului, fante zia verbală fiind unul dintre procedeele cele mai vechi
ale comicului. La Caragiale, fantezia verbală e în concordanță cu adevărul psihologic al
personajelor și cu semnificația operei.
Personajele comice caragialiene există atât timp cât durează competiți a lor prin
discurs.46 Limbajul le trădează esenț a socială și latura psihologică .
42 Ieronim T ătaru, Însemnări carageliene , București, Editura Fundației Culturale Libra, 2006 (Studii), p. 227 .
42 Titu Maiorescu, Critice , III, București, Editura Minerva, 19 08, p. 277.
43 Constanța Bărboi, I. L. Caragiale, București 2002, p. 311.
44P. La rthomas, Le langage dramatique, Paris, A. Colin, 1972 , p. 240 .
45Constantin Hârlav , I.L Caragiale – Teatru , Editura Minerva, 1980, Studiu introductiv – Fragmente pentru o
„mitologie” caragialeană, p. 281 .
63 Lexicul acestora, pitorescul locuțiunilor, sunt diferite de la un personaj l a altul.
Formula lui Caragiale „ simt enorm și văd monstruos ” ar trebui completată cu „aud
excepțio nal distinctiv” . Plasticitate și acustică, iată structura limbajului oral din comedii
[…],iată însăși esența geniului cre ator al lui Ion Luca Caragiale.47
Caragiale este un maestru al mânuirii limbajului. Scriitorul construiește efecte
comice din felul î n care personajele sale comunică sau din felul în care o stâlcesc.
Agramatismul constituie t răsătura cea mai surprinzătoare în vorbirea personajelor și
denotă statutul de parvenit (neologismele) ori incultura și prostia (etimologiile populare).
Comicul d e limbaj deține un loc aparte între tipurile de comic , pentru că
ingeniozitatea unei compoziții poate eșua în absența unei expresii verbale corespunzătoare.
„Valențele comice ale limbajului sunt exploatate deopotrivă în plan stilistic. „Stilul este
omul” , spune un dicton. În literatura caragialiană, limbajul personajelor este stilul lor, felul
lor de a fi. Dotat cu un simț auditiv excepțional, apt să sesizeze cele mai fine nuanțe ale
limbii vorbite, Caragiale are totodată darul concretizării intuitive a per sonajelor prin
propria lor rostire.”48
Impresionat de limbajul operei lui Caragiale, Mihail Dragomirescu a pus pe seama
scriitorului o anecdotă pentru a sugera principiul amestecului de cuvinte cu origine și
funcție diferite, du s la perfecțiune de dramatur g: „Ascultați dacă mai e o limbă pe lume
care să fi împrumutat mai multe cuvinte dintr -alte limbi și care totuși să rămâ ie ea însăși.
Uite când zic eu „ Sacaua a căzut în șanțul grădinii ofițerului ș i el nici gând să bage de
seamă”, „sacaua” – turcesc, „ șanțul” – nemțesc, „grădina” – slavonesc, „gândul” – unguresc,
„ofițer” – franțuzesc, iar cele ce mai rămân, toate – latinești. Ei, și toate la un loc fac o frază
românească… n ici nu se poate mai românească.”49
Caragiale a arătat în opera sa că stilurile su nt inf inite. O afirmă și în studiul „Câteva
păreri”50 , care reprezintă un ad evărat cod al esteticii sale: „Și asta se cheamă vastitatea
literaturii moderne și popularizarea artei literelor; toți o cultivă, toți o pasc, toți o rumegă.
Așa s -au născut stilur ile infinite, și școlile, și autoritățile, și curen tele, și modele, și
47 Pompiliu Constantinescu, Comediile lui Caragia le, în Revista Fundațiilor Regale, nr. 10, 1939 , p. 625.
48 Liviu Papadima (editor), Comediile lui I. L. Caragiale – Introducere, comentarii, dosar critic, note și
bibliografie , București, Editura Humanitas, 1996 , p. 30 -31.
49 Mihail Dragomirescu, De la mist icism la raționalism, Cronici culturale , București, Tip. „Române -Unite”,
1924 , p. 227-228.
50 I. L. Caragiale, Câteva păreri , 1896 , Wikisource .
64 reputațiile” . Exercițiile sale de stil cercetează posibilitățile limbajului și ale literaturii: un
limbaj cameleonic care servește (sau deservește) un eva ntai larg de „ipoteze” literare .51
51 Al. Călinescu, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii , Iași, Editura Albatros, 1976, p. 79.
65 CAPITOLUL IV
Aspecte metodologice și metodice din orele de limba și literatura română
Considera ții generale de metodică
Limba si literatura română este o disciplină școlară complexă și dinamică ce
presupune o instruire permanentă, bazată pe fundamente teoretice și percepte practice.
Metodele și procedeele utilizate de profesor trebuie să fie cât mai eficiente și să
aibă la bază perfecționarea și modernizarea tehnicilor de lucru menite a le trezi interesul și
pasiunea elevilor , a-i determina să -și forme ze competențe de muncă intelectuală
independentă în vederea eficientizării procesului de învățare.
De o deosebită importanță este deschiderea cadrelor dicactice spre învățământul
formativ , pentru că ace sta vizează formarea unui stil intelectual propr iu de comunicare în
educație, care tinde către libertatea de interpretare a textelor literare și de comunicare orală
și scrisă. Între obiectivele -cadru avute în vedere pot fi menționate următoarele: formarea
culturii comunicării, formarea culturii literar -artistice (prin receptarea și interpretarea
operelor de referință ale literaturii, formarea unor competențe de muncă intelectuală și
dezvoltare a motivațiilor, atitudinilor și gândirii critice, prin interi orizarea valorilor literare
/ estetice / comunicati ve / culturale.
Interpretarea textului literar în cadrul orelor de limba română este un demers
complex. Cea mai importantă problemă pe care profesorul ar trebui să o aibă în vedere în
procesul predării operei artistice este cum să -i ajute pe elevi să pătru ndă semnificațiile ei și
să înțeleagă mecanismul prin care limba, acest instrument de comunicare , devine temeiul
actului artistic literar. Așadar, pentru a înțelege un text literar e nevoie de o bună pregătire
anterioară a elevilor, una dintre metodele cel e mai eficace pentru atingerea acestui scop
fiind analiza limbajului operei. Analiza procedeelor de exprimare, a structurii îmbinărilor
de cuvinte, a propozițiilor și frazelor îi va ajuta pe elevi să înțeleagă particularitățile
stilistice ale operei litera re. Se vor evidenția mijloacele de limbă: lexicale (sinonime,
antonime etc.), gramaticale (structura și forma cuvintelor, construcțiile sintactice etc.),
66 fonetice (intonația, accentul, pauzele, ritmul etc.). Totodată vor fi aplicate strategiile pentru
dezv oltarea atenției, spiritului de observație, a gândirii și modului de exprimare al elevilor.
Conform tratatelor de specialitate52metodele didactice sunt împărțite în metode
tradiționale (expunerea, coversația, exercițiul, demonstrația, observația, lectura ex plicativă,
lectura expresivă, jocul didactic etc.) și metode moderne (algoritmizarea, problematizarea,
brainstormingul, instruirea programată, ciorchinele, metoda cubului, metoda cadranelor,
cvintetul, piramida povestirii, metoda pălăriilor gândotoare, met oda 6 -3-5 ( brainwriting),
scrierea liberă etc.).
Metode tradiționale
Explicația este o metodă frecvent utilizată la toate obiectele de învățământ și constă
în expunerea sistematică a cunoștințelor bazate pe demonstrarea logică și argumentarea
rațională. Î n desfășurarea acestei metode este necesară exprimarea clară și concisă a
cadrului didactic, utilizarea unei terminologii accesibile elevilor și explicarea termenilor
noi pentru elevi. Utilizarea explicației respectă principiul intuiției și este însoțită d e
instruirea , demonstrarea cu materiale didactice.
Conversația este metoda care constă în valorificarea didactică a dialogului
(întrebărilor și răspunsuril or), vehiculând cunoștințe prin intermediul discuțiilor sau
dezbaterilor.
Conversația îmbracă două forme: euristică și catehetică.53
Conversația euristică (socratică) se desfășoară pe baza unei succesiuni de întrebări
puse de profesor, în alte rnanță cu răspunsurile elevilor . Întrebările sunt enunțate pentru a
stârni curiozitatea, incitând la căutări și p ropuneri de soluții originale de rezolvare.
Conversația catehetică (examinatoare) vizează simpla reproducere a cunoștintelor
acumulate în etapele anterioare, în vederea fixării și consolidării lor. Arta de a pune
întrebări, de a stimula participarea activă a elevilor la lecții, cere o bună pregătire.
Întrebările adresate elevilor trebuie să fie formulate clar, urmărind formarea competențelor
proiectate și a obiectivelor, trebuie să stimuleze gândirea elevilor.
52 Constantin C ucoș, Pedagogie , Iași, Editura Polirom, 1996 , p. 85 .
53 Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române , Iași, Editura P olirom, 1999 , p. 26 .
67 Conversația este un mijloc eficient de exersare o vorbirii și de pregătire a elevului
pentru a face față cu succes tuturor situațiilor de comunicare la care va fi ex pus pe
parcursul întregii vieți.
Lectura explicativă este o metodă care presupune î mbinarea lecturii cu explicațiile
necesare care duc, î n cele din urmă, la înțelegerea mesajului textului. Fiind mai degrabă un
complex de metode, ea reprezintă o adevărată strategie didactică, deoarece lectura
explicativă necesită conversație, explicație, povestire și chiar demonstrație.
Prezența neologismelo r, regionalismelor, arhaismelor sau frazeologismelor ridică
elevilor probleme de înțelegere a sensului și mai ales a mesajului unei opere literare . În
consecință, aceștia vor fi îndrumați să folosească dicționare pentru a înțelege conținutul de
idei cât ma i bine.
După lectura model și explicarea cuvintelor și expresiilor noi se poate cere elevilor,
ca muncă independentă, să explice modul de formare a unor cuvintelor , anumite cuvinte să
fie integrate in locuțiuni / expresii etc.
Lectura expresivă este o et apă de valorificare a operei literare. Aceasta presupune
rezolvarea unor sarcini: intonație interogativă, exclamativă, enunțiativ ă, imperativă; ton
fundamental: narativ (în cazul poemului, basmului), meditativ -filozofic (caracteristic
meditațiilor), solemn -patetic (când e vorba de odă sau imn) și conversațional (aplicat la
lectura secvențelor dialogate prezente într -o operă artistică); accente logice (unități lexicale
ce au o încărcătură afectivă și de sens deosebită); pauze de durată, pauze psihologice: de
reflecție, de tensiune, de reamintire etc.
Exercițiul este o metodă comună multor discipline și este folosită în vederea
achizițioării sau consolidării cunoștințelor, precum și pentru dezvoltarea unor capacități și
aptitudini. Exercițiul implică o multitu dine de operații mintale. A efectua un exercițiu
înseamnă într -o primă fază exersarea unui lucru de mai multe ori, în vederea dobândirii
unor depinderi. Exercițiul nu trebuie confundat cu repetarea, deoarece fiecare cerință
vizează aplicarea unui mod de lu cru realizat anterior, în alte situații de comunicare.
Jocul didactic54 determină o participare afectivă a elevilor , urmărește instruirea
acestora prin practicarea unor activități de destindere și conduce la cultivarea interesului, a
curiozității, stimulând atenția și lărgind orizontul de cunoaștere. Jocurile didactice, jocurile
de creativitate, jocurile logice trebuie să ocupe o pondere importantă în activitatea
54 Ioan Cerghit, Metode de învățământ , Iași, Editura Polirom, 2001 , p. 262 .
68 instructiv -educativă. Ele pot lua forma unor întreceri, concursuri la nivelul întregii clase,
între rândurile de bănci, intr grupe de elevi etc.
Jocurile didactice devin mijloace de educație în măsura în care sunt riguros
organizate și conduse de către profesor. Copiii își formează capacitatea de a respec ta
reguli, își dezvoltă voința, capacitatea de a-și înfrunta propriile porniri, exprimarea etc.
În practica didactică s -au dovedit eficiente două tipuri de jocuri: pe de o parte,
jocuri pentru activa rea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului (de exemplu rebusul – îi
antrenează foarte mult pe elevi, c ontribind la dezvoltarea gân dirii și a imaginației etc.), pe
de altă parte, jocuri pentru dezvoltarea exprimării orale (de exemplu „Imaginează -ți că
ești…” – li se cere elevilor să se comporte asemenea personajelor desemnate: Pristanda,
Trahanache, Danda nache – primul grup va folosi cuvinte stâlcite, al doilea – expresii /
locuțiuni, al treilea va folosi derivate cu sufixe diminutivale etc.) .
Metode moderne
Strategiile didactice trebuie să vizeze formarea de competențe, să trezească
motivația, curiozitate a și interesul pentru învățătură, să asigure o învățare activă și
formativă. De aceea se impune corelarea metodel or, procedeelor și mijloaceor didactice cu
formele de activitate, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor .
Dezv oltarea gândirii critice a elevilor se realizează, în general, prin folosirea
metodelor activ -participative , care îi transformă pe elevi în coparticipanți la procesul de
formare. Printre avantajele acestor metode se numără: dobândirea încrederii în sine a
elevului, caracterul formativ, dezvoltarea spiritului de echipă. Pentru dezvoltarea gândirii
critice a elevilor, profesorul trebuie să asigure un demers didactic adecvat învățării active,
folosind metode, procedee și tehnici de învățare eficiente.
Metode le active nu trebuie separate de cele tradiționale, însă profesorul trebuie să
pună accentul pe strategii didactice moderne, care să trezească și să mențină interesul
elevilor.
Metodele activ -participative cu tehnicile lor interactive de grup pot fi clasif icate în
patru grupe, fiecare respectând funcția lor didactică principală :
1). Metode moderne de predare -învățare intera ctivă în grup: metoda mozaicului,
metoda p iramidei, metoda cascadei, metoda s chimbării perechii etc.
69 2). Metode de fixare și si stematiz are a cunoștințelor, de verificare: tehnica f lorii de
lotus, pânza de păianjen, d iagrama cauzelor și a efectului etc.
3). Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității: explozia stelară,
brainstormingul, pălăriile gânditoare, caruselul, p atru co lțuri, s tudiul de caz, tehnica
acvariului etc.
4). Metode de cercetare în grup: proiectul de cercetare în grup, experimentul pe
echipe, portofoliul de grup.
Metoda mozaicului , denumită și metoda grupurilor independente, este o strategie
bazată pe învă țarea în echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină
expert și după îndeplinirea acesteia el va transmite colegilor informațiile asimilate.
Strategia Mozaicului urmărește dezvoltarea capacităților de ascultare, vorbire, cooperare și
gândire creativă.
Metoda cubului este o strategie care facilitează analiza unui subiect din diferite
puncte de vedere. Metoda poate fi folosită in orice moment al lecției și oferă elevilor
posibilitatea de a -și dezvolta competențele necesare unor abor dări complexe. Elevii se
împart în șase grupe, fiecare grupă examinând tema pusă în discuție, din perspectiva unei
cerințe de pe o față a cubului (descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează). Participarea la completarea fișei comune va fi dirijat ă de profesor, care
tebuie să î ncurajeze implicarea tuturor elevilor din grupurile constituite. La fina lul
exercițiului se va comenta ș i se va completa întreaga structură cu explicațiile de rigoare.
Forma finală a conținuturilor realizată de fiecar e grupă este dezvăluită întregii clase
(lucrarea î n forma finală poate fi desfășurată pe tablă ).
Metoda ciorchinelui este o tehnică de predare -învățare care încurajează elevii să
gândească liber și deschis. Poate fi utilizată î n activitățile de învățare, d e fixare a
cunostințelor și la evaluarea sumativă a uneia sau mai multor unități de învățare. Inițial se
va nota un cuvânt sau o propoziție nucleu în mijlocul tablei sau în mijlocul unei foi. Ideile
care vin pe parcurs vor forma „ramuri” care se trec în ce rcuri mai mici pe lateral, legate de
subiectul principal prin linii. Concluziile se pot afișa în clasă sau se păstrează în portofoliul
elevului.
Această metodă se poate utiliza cu succes la toate clasele, gradul de complexitate
organizându -se în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor.
70 Tehnica florii de lotus ajută la sistematizarea cunoștințelor, stabilindu -se relații
între noțiuni, pornind de la o temă principală. Se dezvoltă potențialul creativ al
inteligențelor multiple în activitatea indvi duală și de grup.
Brainstormingul (asaltul de idei) funcționează după principiul cantitatea generează
calitatea conform căruia este necesară o productivitate creativă cât mai mare pentru a
ajunge la idei viabile. Această metodă ajută la dezvoltarea relați ilor interpersonale pentru
că este interzisă orice manifestare care inhibă imaginația participanților, ironia, contradicția.
Metoda R.A.F.T. (Rol, Auditoriu, Formă, Temă ) solicită antrenarea elevilor în
activități de învățare bazate pe scrierea dirijată, o rientată spre un anumit scop.
Este o metodă de redactare a unui text si poate fi fol osită atât î n faza de evocare (ca
modalitate de scriere rapidă) , dar mai ales, î n faza de refle cție, când se solicită elevilor
formularea , în scris, a unui punct de vedere personal referitor la o problemă.
⁎
Modernizarea mijloacelor de învățământ și valorificarea lor eficientă reprezintă o
direcție importantă în inovația pedagogică. Metodele și procedeele didactice folosite atent
și diversificat în predare – învățare răspund nevoii de nuanțare și particularizare a activității
didactice, lărgind totodată experiența de predare a cadrului didactic și de învățare a elevilor.
Astfel calitatea învățământului este îmbunătățită, elevii putând dezvolta aptitudini de
creare, tratare, s elecționare, capacitate de gândire structurat ă și abilități de lucru în echipă.
71
PROIECT DIDACTIC
Școala: Școala Gimnazială nr. 20
Profesor: Aruxandei -Stan Silvia
Data:
Clasa: a VIII -a
Aria curiculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatu ra română
Subiectul lecției: „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale – sursele comicului
Tipul lecției: mixtă
Durata lecției : 50 de minute
Competențe generale:
1. Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare ;
2. Utilizarea corectă și ade cvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată;
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse.
Competențe specifice:
1.2 sesizarea semnificației îmbinării elemen telor verbale cu cele nonverbale (gest, mimică etc.) într -un text oral
1.3 sesizarea adecvării elementelor lexicale utilizate la scopul mesajului ascultat
1.4 sesizarea particularităț ilor lexicogramaticale ale unui mesaj ascultat
1.5 aplicarea principiilor ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat
2.2 utilizarea în mod nuanț at a categoriilor lexicale într -un mesaj oral
2.4 îmbinarea corectă a elementelor verbale cu cele nonverbale în cadrul mesajului oral
3.1 dovedirea înț elege rii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
3.2 sesizarea valorii expresive a categorii lor morfosintactice, a mijloacelor de îmbogăț ire a vocabularului ș i a categoriilor semantice studiate
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
72 O1: să înțeleagă no țiunea de comic
O2: să recunoască tipurile de comic din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale
O3: să poată ilustra tipurile de comic cu exemple din text
O5: să sesizeze intențiea moralizatoare a autorul ui
Strategii didactice:
Metode și procedee: explicația, conversația euristică, jocul de rol, problematizarea.
Forme de organizare: frontal, in dividual, pe grupe.
Resurse:
umane: elevii clasei a VIII -a
de timp: 50 de minute
de spa țiu: sala de curs
materiale: manualul, caietele, fișe de lucru, tabla, markere colorate , videoproiectorul
Forme și strategii de evaluare: observarea sistematică, conversația examinatoare, aprecieri verbale pe tot parcursul lecției
Bibliografie:
Programe școlare LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ , Clasele a V -a – a VIII -a, București, 2009
Limba română , Manual pt cls a VIII -a, Editura Humanitas Educațional, autori: Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sânmihăian
Elena Mândru, Lucica Borbeli, Doina Filip, Strategii didactice interactive, exemple din practica didactică , Editura DPH, București, 2010
I.L. Caragiale, Teatru , Editura Ioan Creangă, București, 1987
Alina Pamfil, Limba și literatura romănă în gimnaziu – structuri didactice deschise , Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Constantin Parfene, A specte teoretice și experimentale în studiul literaturii în școală , Editura Universității „ Al. I. Cuza”, Iași, 2002
73 SCENARIUL DIDACTIC
Etapele
lecției Tim
p Activitatea de predare -învățare Forme de
organizare Strategia didactică Evaluare
Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode și
procedee Resurse
materiale
Moment
organizatoric 1’ Asigur ordinea ș i pregătesc
materialele necesare pentru
lecție. Notez absențele. -Elevii s e pregătesc pentru
ora de limba și literatura
română .
– Un elev numește absenții . – activitate
frontală conversația –
catalogul
Verificarea
temei și
reactualizarea
cunoștințelor
dobândite
anterior 10’ Verific tema cantitativ și
calitativ, solicitând elevilor,
prin sondaj, să citească și să
motiveze, și antrenez prin
întrebări întreaga clasă.
Fac aprecieri asupra modului
de realizare a temei. -Împreună cu profesorul,
corectează tema pe care au
avut-o pentru acasă: tema –
prezentarea personajelor
textului dramatic . – activitate
frontală conversația
explicația
– caietele
elevilor – aprecieri
verbale
Captarea
atenției 5’ Captarea atenției o voi face
prin proiectarea unei secvențe
de film.
Inițiez o discutie despre motivul
pentru care filmulețul le -a
stîrnit râsul. – Elevii vizionează filmulețul
și se amuză .
-Elevii răspund întrebărilor
profesorului . – activitate
frontală conversația
–
videopro
iectorul – aprecieri
verbale
Anunțarea
titlului noii
lecții și a
obiectivelor
operaționale 1’ Anun ț titlul lecției, pe care
îl scriu pe tablă: O scrisoare
pierdută de I. L. Caragiale –
sursele comicului.
În lecția de astăzi ne vom
îndrepta atenția asupra comediei -Elevii notează titlul lecției
în caiete .
– activitate
frontală
conversația
– tabla
– caietele
elevilor
– aprecieri
verbale
74 O scrisoare pierdută, scrisă de
I.L.Caragiale și mai exact
asupra categoriei estetice la care
apelează scriitorul pentru a -i
conferi operei literare caracterul
de comedie, respectiv comicul.
Prezint obiectivele operaționale.
-Elevii ascultă cu atenție
obiectivele enunțate .
– activitate
frontală
conversația
– tabla
– caietele
elevilor
– aprecier i
verbale
Dirijarea
învățării
20’ Propun elevilor un joc didactic,
un joc de rol. Într -un bol am
pregătit câteva bilețele care
cuprind fragmente de text,
replici ale unor personaje, care
surprid diferite tipuri de comic.
La finalul acestui joc întreb
elevii din clasă ce anume le -a
stârnit reacțiile, râsul.
Prin conversație se ajunge la
definiția comicului, apoi la
diversele tipuri de comic.
Notez pe tab lă definiția care se
încheagă din răspunsurile
elevilor.
În continuare vom face un alt
exercitiu ce presupune munca în
echipă. -Elevii ies pe rând să
interpreteze diferite
personaje .
-Copii ascultă și se amuză .
– Elevii răspund făcând
referiri la diverse situații
citite, la cuvinte pronunțate
greșit, la numele u nor
personaje etc.
-La un moment dat se face
afirmația că textul este
comic și acesta este motivul
pt care în clasă s -a râs .
-Elevii ies la tabl ă și notează
definiția și tipurile de comic
descoperite de ei .
-La solicitarea profesorului,
se notează în cai ete.
– activitate
frontală
– activitate
frontală
conversația
jocul de rol
conversația
explicația
–
problemati
zarea
învățarea
prin
descoperire
-fișe cu
texte
pentru
jocul de
rol
– tabla
– caietele
elevilor
– aprecieri
verbale
individuale și de
grup
-observare
sistematică a
comporta –
mentului elevilor
– aprecieri
75
Împart clasa în cinci grupe.
Distribui fișe de lucru pentru
fiecare grupă.
Grupa I va avea de rezolvat fișa
nr 1 – sarcini de lucru
corespunzătoare comicului de
limbaj .
Grupa II va avea de rezolvat
fișa nr.2 – sarcini d e lucru
corespunzătoare comicului de
situație .
Grupa III va avea de rezolvat
fișa nr.3 – sarcini de lucru
corespunzătoare comicului de
caractere .
Grupa IV va avea de rezolvat
fișa nr.4 – sarcini de lucru
corespunzătoare comicului de
nume .
Grupa V va avea de rezolvat
fișa nr.5 – sarcini de lucru
corespunzătoare comicului de
moravuri .
Monitorizez activitatea, oferind
ajutorul necesar.
După rezolvare acestor sarcini
se ajunge la câteva concluzii
-Elevii se împart în grupe.
– Fiecare grupă va avea patru
elevi .
-Elevii colaborează și
rezolvă cerințele de pe fișa
de lucru .
– Răspunsurile se notează pe
caiet e.
-munca în
echipă
-munca în
echipă
– activitate
conversația
explicația
conversația
explicația
– fișe de
lucru
– caietele
elevilor
verbale
individuale și de
grup
-observare
sistematică a
comporta –
mentului elevilor
– aprecieri
verbale
individuale și de
grup
-observare
sistematică a
comporta –
mentului elevilor
76 care se notează, cu exemple, pe
tablă și în caiete – din ce reies
toate aceste tipuri de comic.
Propun rezolvarea ex. 3/p. 183
din manual .
-Concluziile sunt notate pe
tablă de un reprezentant al
echipei.
– Elevii își notează în caiete .
-Elevii răspund și își notează
în caiete .
frontală
-activitate
individu ală
– activitate
frontală
– tabla
– caietele
elevilor
– aprecieri
verbale
– aprecieri
verbale
Obținerea
performanței
și asigurarea
feed-back –
ului
Asigurarea
retenției și a
transferului.
Tema. 10’
3’ Solicit elevii să rezolve fișa de
evaluare.
Fișele completate for fi strânse
și corectate pâna la următoarea
oră.
Recapitulăm noile cunoștințe,
obser vând schema tablei.
Anunț tema:
Realizează o prezentare a
personajului îndrăgit din
perspectiva comicului de
limbaj.
Manual, p.183/ Teme de
reflecție .
La finalul orei voi face aprecieri
verba le și notez în catalog elevii
care au fost foarte activi. -Elevii rezolvă sarcinile de
lucru individual .
-Elevii răspund, pe rând,
întrebărilor adresate .
– Elevii ascultă cu atenție și
își notează tema . – activitate
indepen –
dentă
– activitate
frontală
-activi tate
individuală conversația
explicația
conve rsația – fișe de
lucru
– caietele
elevilor
– tabla – observarea
directă
– aprecieri
verbale
– aprecieri
verbale
individuale și de
grup
77
Fișă de lucru
Grupa nr. 1
Identificați tipul de comic predominant în replicile de mai jos:
„PRISTANDA: (singur) Grea misie, misia de polițai… Și conul Fănică cu coana Joițica mai stau să -mi numere steagurile… Tot vorba bietei
neveste, zice: Ghiță, „Ghiță, pupă -l în bot și -i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămând…” Zic: curat! De -o pildă, conul Fănică: moșia
moșie, foncția foncție,coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… (luându -și seama) babachii… Da' eu, unde?
Famelie mare, renumerație după buget mică. (șase în fund pe un scaun la o parte.)”
⁎
„PRISTANDA: (misterios lui Trahanache) Coane Zahario, dă -i zor! Trebuie să -l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Cațavencu; ordinul lui
conul Fănică… Sunt la ușă, când oi tuși de trei ori, d -ta proclamă catindatul și ieși pe portiță… și pe ur mă-i treaba mea…”
⁎
„FARFURIDI: Ce să fac?… Batem o depeșă la București, la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt și cuprinzător: (b ătând cu
pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat, tot textul -proiect al depe șii) „Trădare! Prefectul și oamenii lui
trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să -l aleagă la colegiul II… trădare! trădare! de trei ori trădare!”
BRÂNZOVENESCU (scurt) : E tare! prea tare! n -o iscălesc.
FARFURIDI (cu tărie, impunător ) : Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s -o iscălești: o dăm anonimă!
BRÂNZOVENESCU: Așa da, o iscălesc !”
⁎
„CAȚAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. Soțietatea noastră dar, noi, ce aclamăm?
Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră!”
⁎
„FARFURIDI: (emoționat și asudând) Atunci, iată ce zic eu, și împreună cu mine”
⁎
„PRISTANDA: Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea ”
78
Fișă de lucru
Grupa nr. 2
Citiți fragmentel e de mai jos:
„TRAHANACHE: Am citit -o de zece ori poate: o știu pe din -afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la
întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). — Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși de la București, la care trebuie să
răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu (adică nevastă -mea, Joițica), la
cocoșelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănic ă…” (privește lung pe Tipătes cu, care e în culmea
agitației)
TIPĂTESCU (primblându -se înfuriat): Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
TRAHANACHE (placid): Firește că nu se poate; dar ți -ai fi închipuit așa mișelie… (cu candoare ) Bine frate, înțeleg plastografie, până unde
se poate, dar până aci nu înțeleg… Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altc eva, să juri! (oprindu -se
și privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleșta ți; cu mirare și ciudă) Uite -te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi -i mișel și pace!
Ce te aprinzi așa? Așa e lumea, n -ai ce-i face, n -avem s -o schimbăm noi. Cine -și poate închipui până unde poate merge mișelia omului!
TIPĂTESCU (același joc): Mizerabilu l!
TRAHANACHE: Măi omule, ai puțintică răbdare, zi -i ce i -am zis eu: „Ești tare, stimabile, la machiaverlicuri tare, n -am ce să zic; dar nu ți –
ai găsit omul…” Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, știi la ce -a ajuns? Mi -a spus că, dacă nu dau eu imp ortanță lucrului, o să -i dea
publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazetă și o să fie pusă în cercevea, ca s -o vază oricine -o pofti.
TIPĂTESCU: Îl împușc! îi dau foc! trebuie să mi -l aducă aici numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea. (se răpede în fund) Ghiță! Ghiță! Să
vie polițaiul!
TRAHANACHE (după el până în fund): Ai puțintică… (întorcându -se singur în scenă) E iute! n -are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu
carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într -o soțietate fără m oral și fără prințip… trebuie să ai și puțintică diplomație!
TIPĂTESCU (întorcându -se din fund): Infamul! Canalia!
TRAHANACHE (mergând spre ușe, condus de Tipătescu) : Și nu te mai turbura, neică, pentru fitece mișelie. Nu vezi tu cum e lumea
noastră? În tr-o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s -o iei cu iuțeală, trebuie să ai (cu fineță) puțintică răbdare… (iese în fund.)”
1. Identificați tipul de comic predominant în acest fragment.
2. Dați exemple și de al te situați i care stârnesc râsul.
79
Fișă de lucru
Grupa nr. 3
1. Comentați următorul citat: ,, Caragiale este cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură…, singurul care a făcut
concurență stării civile .” G. Ibrăileanu
2. Raportați fiecare per sonaj la o tipologie umană căreia îi aparține, argumentându -vă părerea:
încornoratul ambițiosul șantajistul prostul fudulul
trădatul impostorul trădătorul slugarnicul demagogul
fidelul ticălosul coruptul lingușitorul
înfumuratul omul fără personalitate vicleanul
80
Fișă de lucru
Grupa nr. 4
Comedia – satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri, prin intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte
puternice.
Trahanache: →
Tipătescu: →
Pristanda: →
Cațavencu: →
Dandanache : →
Brânzovenescu: →
Farfuridi : →
Cetățeanul turmentat : →
Comicul de nume
81
Trahanache: →trahana: cocă moale
Tipătescu:→ tip
→june prim
Pristanda: →pristanda: joc popular ce se
danseaza dupa reguli prestabilite
Cațavencu: → cață: mahalagioaică
→cațaveică: haina cu doua fețe
Dandanache: →dandana: încurcătura
Branzovenescu: →brânza
Farfuridi: →farfurie
Cetățeanul turmentat :→(< fr. tourmenter -chin) →chinuit de g ânduri
Comicul de nume
82
Fișă de lucru
Grupa nr. 5
1. Identificați tipul de comic predominant în acest fragment.
2. Dați exemple și de alte situații care stârnesc râsul și în care se identifică acest tip de comic.
„PRISTANDA (uitându -se pe sine și râzând): Curat condei! ( luându -și numaidecât seama, naiv. ) Adicăte, cum condei, coane Fănică?…
TIPĂTESCU: Contul jidanului s -a plătit la Comitet pe patruzeci și patru de steaguri.
PRISTAN DA (naiv): Da.
TIPĂTESCU: Ei?… s -a pus patruzeci și patru de steaguri?
PRISTANDA (cu tărie): S -a pus, coane Fănică, s -a pus… Poate unul -două să le fi dat vântul jos… da' s -a pus…
TIPĂTESCU: Patruzeci și patru?
PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică.
TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m -am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul?
Tocmai ea, cum e glumeață, zice: „Ia să -i numărăm steagurile lui Ghiță”…
PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! Tocmai coane Joițica, tocmai dumneei, care de!… Să ne așteptăm de la dumneei la o protecție…
TIPĂTESCU: Apoi, ea n -a zis-o cu răutate, a zis -o în glumă. Nu știe și nenea Zaharia și ea că ești omul nostru…
PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al coanii Joițichii, și al lui conul Zaharia… Ei? Și le -ați numărat, coane Fănică ?… Ei?
Așa e?”
„CAȚAVENCU (lui Tipătescu încet): Să mă ierți și să mă iubești! ( expansiv ) Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!… Mai mult,
sau mai puțin one ști! (Tipătescu râde. ) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru! ( Urale, ciocniri. )
TRAHANACHE (luând un pahar și trecând în mijloc foarte vesel): Ei, aveți puțintică răbdare!… Nu cunosc prefect eu! Eu n -am pre fect! Eu
am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! ( sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mâna Zoii. )
(Urale, Dandanache între alegători, cu Farfuridi și Brânzovenescu, le povestește încet, făcând gestul cu c lopoțeii; la dreapta, în fund,
Pristanda, Cetățeanul turmentat, muzica și lume. În stânga Zoe, Tipătescu, Trahanache cu alți alegători. În mijloc Cațavencu. )
CAȚAVENCU (foarte amețit, împleticindu -se-n limbă, dar tot îngrășându -și silabele): Fraților! ( toți se-ntorc și -l ascultă. ) După lupte
seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am
progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber -pansismul! Ie ri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată
binefacerile un ui sistem constituțional
83
Fișă de evaluare
Comicul reprezintă principala categorie estetică a comediei.
Comicul stârnește hohote puternice și profunde, având ca scop îndrept area trăsăturilor negative ale societății sau ale oamenilor.
La Caragiale, comicul îmbracă mai multe forme. Exemplifică fiecare tip cu citate diferite de cele menționate pe parcursul lec ției.
1. COMICUL DE CARACTER
2. COMICUL DE SITUAȚIE
3. COMICUL DE NUME
4. COMICUL DE LIMBAJ
5. COMICUL DE MORAVURI
84
Schema tablei
De situații
De nume De
moravuri De caracter
De limbaj
Comic
85
PROI ECT DIDACTIC
Școala: Școala Gimnazială nr. 20
Profesor: Aruxandei -Stan Silvia
Data:
Clasa: a VIII -a
Aria curiculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română
Subiectul lecției: O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. Limbajul – eleme nt de caracterizare a personajelor.
Tipul lecției: mixtă
Durata lecției : 50 de minute
Competențe generale:
1. Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare ;
2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată;
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse;
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu s copuri diverse.
Competențe specifice:
1.2 sesizarea semnificației îmbinării elementelor verbale cu cele nonverbale (gest, mimică etc.) într -un text oral
1.3 sesizarea adecvării elementelor lexicale utilizate la scopul mesajului ascultat
1.4 sesizarea part icularităților lexicogramaticale ale unui mesaj ascultat
1.5 aplicarea principiilor ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat
2.2 utilizarea în mod nuanțat a categoriilor lexicale într -un mesaj oral
86 2.4 îmbinarea corectă a ele mentelor verbale cu cele nonverbale în cadrul mesajului oral
3.1 dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
3.2 sesizarea valorii expresive a categoriilor morfosintactice, a mijloacelor de îmbogățire a vocabularului și a categoriilor semantice
studiate
4.1 redactarea diverselor texte, adaptându -le la situația de comuni care concretă
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1: să înțeleagă noțiunea de comic
O2: să explice specificul comicu lui de limbaj;
O3: să identifice sursele comicului de limbaj;
O4: să comenteze efectele expresive ale comicului de limbaj;
O5: să caracterizeze personajele din comedie prin intermediul limbajului;
Strategii didactice:
Metode și procedee: explicația, conv ersația euristică, învățarea prin descoperire
Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe
Resurse:
umane: elevii clasei a VIII -a
de timp: 50 de minute
de spa țiu: sala de curs
materiale: manualul, caietele, fișe de lucru, tabla, markere col orate, planșă
Forme și strategii de evaluare: observarea sistematică, conversația examinatoare, aprecieri verbale pe tot parcursul lecției
87 Bibliografie:
Programe școlare LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ , Clasele a V -a – a VIII -a, București, 2009
Limba româ nă, Manual pt cls a VIII -a, Editura Humanitas Educațional, autori: Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina
Sânmihăian
I.L. Caragiale, Teatru , Editura Ioan Creangă, București, 1987
Ioan Derșidan, Metodica predării Limbii române, Editura , Biblioteca revis tei Familia, Oradea, 1999
Alina Pamfil, Limba și literatura romănă în gimnaziu – structuri didactice deschise , Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Constantin Parfene, A specte teoretice și experimentale în studiul literaturii în școală , Editura Universități i „ Al. I. Cuza”, Iași,
2002
88 SCENARIUL DIDACTIC
Etapele
lecției Tim
p Activitatea de predare -învățare Forme de
organizare Strategia didactică Evaluare
Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode și
procedee Resurse
materiale
Moment
organizatoric 1’ Asigur ordinea și pregătesc
materialele necesare pentru
lecție. Notez absențele. -Elevii s e pregătesc pentru
ora de limba și literatura
română .
– Un elev num ește absenții . – activitate
frontală conversația –
catalogul
Verificarea
temei și
reactualizarea
cunoștințelor
dobândite
anterior 10’ Verific tema cantitativ și
calitativ, solicitând elevilor , prin
sondaj, să citească și se fac , dacă
este cazul, cor ectările ce se
impun.
Fac aprecieri asupra modului
de realizare a temei.
Reactualizez cunoștințele de ora
trecută. -Împreună cu profesorul,
corectează tema pe care au
avut-o pentru acasă .
-Elevii răspund la întrebări .
– activitate
frontală
conversația
explicația
– caietele
elevilor – aprecieri
verbale
– aprecieri
verbale
89 Captarea
atenției 5’ Captarea atenției o voi face
prezentând clasei o planșă cu
personajele comediei care fac
cele mai multe greșeli.
Propun elevilor să -și ex pună
impresiile legate de limbajul
personajelor . – Elevii fac diferite
observații .
-Elevii observă greș elile de
exprimare .
– activitate
frontală
conversația
explicația – planșa – aprecieri
verbale
Anunțarea
titlului noii
lecții și a
obiective lor
operaționale 1’ Anun ț titlul lecției, pe care îl
scriu pe tablă:
O scrisoare pierdută de I. L.
Caragiale. Limbajul – element de
caracterizare a personajelor.
Prezint obiectivele operaționale.
Pornind de la observațiile
elevilor, prezint elevilo r
informații despre comicul de
limbaj , provocat de prezența
numeroaselor greșeli lingvistice,
provenite, mai ales, din incultură.
-Elevii notează titlul lecției
în caiete .
-Elevii menționează
greșelile pe care le observă
(pronunție stâlcită a
neologismelor,
pleonasmele, truismele,
ticurile verbale,
anacolutul) .
-Se observă faptul că
replicile sunt comice .
-Elevii ascultă informația,
– activitate
frontală conversația – tabla
– caietele
elevilor – aprecieri
verbale
90 completeaz ă.
Dirijarea
învățării
20’ Propun un exercițiu în care elevii
vor lucra în echipe. Împart clasa
în șase echipe. Fiecare echipă va
primi fișe cu replicile unui
personaj . Elevii vor avea de
găsit tipuri de greșeli făcute de
personajul respectiv.
Monitorizez activitatea, oferind
ajutorul necesar.
Generalizați portretul moral al
personajelor din acestă comedie,
având ca bază limbajul acestora.
Care este efectul expresiv al
comicului de limbaj?
-Elevii lucrează cerințele .
-La solicitarea profesorului,
un repr ezentant al echipei
citește ce s -a scris .
-Vor generaliza portretul
moral al personajelor,
făcând o listă cu trăsături de
caracter:superficial,
duplicitar/ ipocrit, incult,
dezinformat, ignorant.
-să accentueze…
-lucrul în
echipă
– activitate
frontală
– activitate
frontală
– activitate
frontală
învățarea
prin
descoperire
conversația
explicația
– fișe de
lucru
– caietele
elevilor
– tabla
– tabla
– caietele
elevilor
-observare
sistematică a
comporta –
mentului elevilor
– aprecieri
verbale
individuale și de
grup
– aprecieri
verbale
individuale
– aprecieri
verbale
individuale Personajul
caragial ian
91
Propun elevilor să noteze în
caiete și la tablă aspectel e
discutate.
-să ridiculizeze…
-să ne informeze despre…
-să individualizeze…
-să corecteze…
-La solicitarea profesorului,
se notează în caiete și pe
tablă răspunsurile . conversația
explicația
-observare
sistematică a
comporta –
mentului elevilor
Obținerea
performanței
și asigurarea
feed-back –
ului
Asigurarea
retenției și a
transferului.
Tema. 10’
3’ Solicit să se formuleze câteva
idei despre efectul ex presiv al
comicului de limbaj.
Propun rezolvarea exercițiului
următor :
Numiți :
-trei lucruri pe care le-ați
învățat în această oră ;
-două idei despre care ați dori să învățați
mai mult în continuare ; -Elevii răspund, de
exemplu: ridiculizează
conduita oamenilor care se
aventurează în ocuparea
funcțiilor, fără a avea vreun
merit sau vreo pregătire
serioasă.
-Elevii răspund, d e
exempl u:
-greșeli de limbaj, greșelile
individualizează, comicul
de limbaj ;
-tipuri de greșeli, alte
situații care conduc la – activitate
indepen –
dentă
– activitate
frontală
-activitate
individuală
– activitate
frontală conversația
explicația
conversația
explicația
– caietele
elevilor
– tabla – observarea
directă
– aprecieri
verbale
– aprecieri
92 -o pricepere sau o abilitate pe care
considerați că ați dodândit -o în urma
activități i de predare -învățare .Anexa 1
Anunț tema .
La finalul orei voi face apr ecieri
verbale și notez în catalog elevii
care au fost foarte activ caracterizarea unui
personaj ;
-educarea limbajului .
-Elevii ascultă cu atenție și
își notează tema . verbale
– aprecieri
verbale
individuale și de
gru
93
TRAHANACHE PRISTANDA FARFURIDI CET ĂȚEANUL CAȚAVENCU DANDANACHE
„Ai puțintică răbda re…
Îmi pare rău… ( indignat
rău de tot. ) Care va să
zică unde nu înțelegeți
d-voastră politica, hop!
Numaidecât trădare!
Ne-am procopsit! Ce
soțietate! Adevărat, bine
zice fiu -meu de la
facultate: unde nu e
moral, acolo e corupție
și o soțietate fără
prințipuri, va să zică că
nu le are.”
PRONUNȚIE
GREȘITĂ „Grea misie, misia de
polițai… Și conul Fănică cu
coana Joițica mai stau să –
mi numere steagurile… Tot
vorba bietei neveste, zice:
„Ghiță, Ghiță, pupă -l în bot
și-i papă tot, că să tulul nu
crede la îl flămând…" Zic:
curat! De -o pildă, conul
Fănică: moșia moșie,
foncția foncție ,coana
Joițica, coana Joițica: trai,
neneaco, cu banii lui
Trahanache… ( luându -și
seama ) babachii… Da' eu,
unde? Famelie mare,
renumerație după buget
mică.” TRUISME
„(emoționat și
asudând) Atunci,
iată ce zic eu, și
împreună cu
mine”
PLEONASME „Eu până să nu intru
în politică, cum am
zice, care va să zică
până să nu deviu
negustor și
apropritar, am fost
împărțitor…”
„Dacă nu găs esc
andrisantul, scriu pe
ea cu plaivaz:
„adrisantul
necunoscut”, ori „nu
se află”, ori „mort”,
care va să zică
fiecare după cum
devine…”
TICURI VERBALE
„Industria română e
admirabilă, e
sublimă, putem
zice, dar lipsește cu
desăvârșire.”
„Fraților! (toți se –
ntorc și -l ascultă. )
După lupte
seculare, care au
durat aproape
treizeci de a ni,iată
visul nostru
realizat!”
NONSENS „În sănătatea alegătorilor…
cari au probat patriotism si
mi-au acordat… ( nu
nemerește ) asta… cum să
zic de!… Zi -i pe nume de!…
A! Sufradzele lor; eu, care
familia mea de la patuzsopt
în Cameră, si eu ca rumânul
imparțial, care va să zică…
cum am zițe… în sfârșit să
trăiască!”
ANACOLUT
94 Anexa 1
Fișă
Numește :
– trei lucruri pe care le-ai învățat în această oră
………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………..
– două idei despre care ai dori să înveți mai mult în continuare
…………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….. ……………….
– o pricepere sau o abilitate pe care consideri că ai dodândit -o în urma activități i de predare -învățare
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………….
95 BIBLIOGRAFIE
Arvinte, Vasile , Normele limbii literare în opera lui I. L. Caragiale , Iași, Casa Editorială
Demiurg, 2007
Bărboi, Constanța , I. L. Caragiale, București 2002, p.311
Budagov, R. A., Introducere în știința limbii , București, Editura Științifică, 1961
Caragiale, Ion Luca , Câteva păreri , 1896, Wikisource
Caragiale, Ion Luca, Opere I-V, București, Editura Fundația Naționață pentru Știință și
Artă, 2015
Caragiale, Ion Luca , Peste 50 de an i, în „Universul”, XXVII, nr. 133, 18 Mai 1909,
Călin, Liviu , I. L. Caragiale, Colecția Biblioteca critică , București, Editura Eminescu
1974
Călinescu, Alexandru, Caragiale sau vârsta modernă a litaraturii , Iași, 1976
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , Iași, Editura Polirom, 2001
Cioculescu, Șerban, Caragialiana , București, Editura Albatros, 2003
Constantinescu, Pompiliu, Comediile lui Caragiale , în „Revista Fundațiilor Regale”, nr.
10, 1939
Cucoș , Constantin, Pedagogie , Iași, Editura Polirom, 1996
Drag omirescu, Mihail, De la misticism la raționalism. Cronici culturale , București,
„Tipografiile Române -Unite” , 1924
Graur, Alexandru, Gramatica azi , București, Editura Academiei, 1973
Hârlav, Constantin, I. L. Caragiale – Teatru , Studiu introductiv – Fragme nte pentru o
„mitologie” caragialeană , București, Editura Minerva, 1980
Hristea, Theodor (coord.) , Sinteze de limba română , ed. a III -a, București, Editura
Albatros , 1984
Iordan, Iorgu, Limba română actuală – o gramatică a greșelilor , Iași, Institutul de Arte
Grafice Alexandru A. Terek, 1943
Iordan, Iorgu, Limba „eroilor” lui Caragiale , ediția a II -a, Societatea de Științe Istorice și
Filologice, București, 1957
Ivănescu, G., Studii de istoria limbii române literare , Iași, Editura Junimea, 1989,
96 Kohn, Da niela, Limbaje suprapuse, limbaje alterate în opera lui I. L. Caragiale ,
Timișoara, Editura Brumar, 2005
Larthomas , P., Le langage dramatique , Paris, A. Colin, 1972
Maiorescu, Titu, Critice III , București, Editura Minerva, 1908
Manolescu, Florin, Caragiale și Caragiale, București, Editura Humanitas , 2002
Meillet, Antoine, Linguistique historique et linguistique générale , Paris, É. Champion ,
1921
Papadima, Liviu (editor), Comediile lui I. L. Caragiale – Introducere , comentarii, dosar
critic, note și bibliogr afie, București, Editura Humanitas, 1996
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române , Iași, Editura P olirom,
1999
Rosetti, Al., Istoria limbii române , II, București , Editura Științifică, 1964
Scorpan, Gr., Vocabularul lui Caragiale în Iașul Nou, Almanah literar , Filiala Iași,
numărul 7 -8, 1951
Sterpu, Iolanda, Structura și funcțiile dialogului din opera lui I. L. Caragiale , Iași,
Editura Vasiliana '98, 2012
Tătaru, Ieronim, Însemnări carageliene , București, Editura Fundației Cultu rale Libra,
2006 (Studii)
Vianu, Tudor, Scriitori români , București, Editura Minerva, 1970
Vianu, Tudor, Studii și conferințe cu prilejul centenarului I. L. Caragiale (Aspecte ale
limbii și stilului lui I. L. Caragiale , București), București, Editura de St at pentru
Literatură și Artă, 1952
Zgârcibabă, Elena, „Uzul: Între normă și flexibilitate”, în Colocviu Internațional de
Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu ”(CISL) , Ediția a XIII -a, Limbaje și
comunicare , vol.XIII, Partea a II -a, (16 -18 octombrie 2015, Universitatea „Ștefan
cel Mare” din Suceava) , Casa Edito rială Demiurg, Iași, 2015
Programe școlar e LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, Clasele a V -a – a VIII -a,
București, 2009
Programa școlar ă pentru disciplina LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, Clasele a V -a –
a VII I-a, București, 2017
97 Bibliografie on -line
Wikisource
www.didactic.ro
98 DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
Subsemnata, Dumitrașcu Stefania -Silvia (căsătorită Aruxandei -Stan), cadru
didactic la Școala Gimnazială nr. 20, din Bucureșt i, înscrisă la examenul de acordare a
gradului didactic I, seria 2018/2020 declar pe propria răspundere următoarele:
a). lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în intregime;
b). nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie ;
c). nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte
surse fără a fi citate și fără a preciza sursa preluării în cazul în care sursa o reprezintă alte
lucrări ale subsemnatei;
d). lucrarea nu a mai fost folosită în alte c ontexte de examene sau concurs.
Dau prezenta declarație la predarea lucrării metodico -științifice, în vederea avizării.
Declarant,
Dumitrașcu Ș tefania -Silvia (căs. Aruxandei -Stan)
24.08.2019
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Realizează o prezentare a [628595] (ID: 628595)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.