Considerăm mulțimea {1, 2, 3, …, n}. O măsură potrivită pentru aceasta este numărul de elemente – n. Numărul de elemente poate fi însă considerat… [628527]
5
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI PRELIMINARE
1. MĂSURA UNEI MULȚIMI.
Considerăm mulțimea {1, 2, 3, …, n}. O măsură potrivită pentru aceasta este numărul de
elemente – n. Numărul de elemente poate fi însă considerat doar pentru mulțimile finite. Mulțimilor
infinite le putem atribui măsura ∞ sau, pentru rafinare, trebuie să căutăm un alt mod de măsurare a
lor. Pentru intervale de numere reale, de exemplu vom folosi ca mă sură lungimea intervalului: λ((a,
b]) = b−a . Dacă dorim să măsurăm mulțimi mai complicate, vom extinde această funcție mai întâi
la reuniuni finite de intervale disjuncte.
Evident, o măsură trebuie să fie o funcție care asociază unei mulțimi un număr : 𝜇: ∁→
[0;∞), iar proprietatea fundamentală a unor astfel de funcții este aditivitatea 𝜇 𝐴∪𝐵 =𝜇 𝐴 +
𝜇 𝐵 ,𝐴∩𝐵=∅. Se impune ca domeniul de definiție al funcției µ să fie o familie de mulțimi
închisă la reuniuni finite. Vom defini și studia o serie de clase d e mulțimi care vor juca rolul de
domeniu de definiție pentru funcțiile ”măsură”.
Observație : “măsura” se poate nota m sau 𝜇, ambele notații apar în lucrările de specialitate
.
1.1. MĂSURA UNEI MULȚIMI DESCHISE
Pentru intervalele de numere reale avem ca masură exact dimensiunea (lungimea)
intervalului.
Fie I= 𝑎,𝑏 cu a<b , un interval oarecare din ℝ.
Definiția 1.1.1: Se numește măsura intevalului 𝐼 , numărul pozitiv 𝑏−𝑎 și se notează :
𝑚 𝐼 =𝑏−𝑎.
Observații importante:
Dacă 𝑎=𝑏,𝐼=∅. Prin definiție 𝑚 ∅ =0 – mulțimea vidă este o mulțime de măsură
nulă.
Dacă {𝐼ℎ} este o mulțime finită de intervale deschise, disjuncte două câte două, din
definiție avem: 𝑚 𝐼ℎ𝑝
ℎ=1 = 𝑚 𝐼ℎ 𝑝
ℎ=1 .
Dacă {𝐼ℎ} este o mulțime finită sau numărabilă de intervale deschise ,disjuncte
două câte două, conținute în 𝐼, atunci: 𝑚 𝐼ℎ 𝑘≤𝑚 𝐼 .
6
Definiți a 1.1.2: Fie 𝐸 o mulțime liniară. Se numește interval component al mulțimii 𝐸 orice
interval de forma 𝛼,𝛽 ⊂𝐸, cu 𝛼∉𝐸 și 𝛽∉𝐸.
Teorema 1 .1.1: Orice mulțime 𝐴, mărginită, deschisă și nevidă se poate scrie ca o reuniune finită
sau numărabilă de intervale componente.
Definiția 1.1.3: Se numește măsura lui 𝑨 și se notează 𝑚 𝐴 numărul pozitiv
𝑚(𝐴)= 𝑚𝐼𝑘 . 𝑘 Dacă 𝐴=∅, atunci evident 𝑚 𝐴 =0.
Teorema 1.1.2: Dacă𝐴1și 𝐴2 sunt două mulțimi mărginite și deschise și 𝐴1⊂𝐴2, atunci
𝑚 𝐴1 ≤𝑚 𝐴2 .
Teorema 1.1.3: Dacă A este o mulțime deschisă, mărginită, iar { 𝐴𝑘} este o familie finită sau
numărabilă de mulțimi deschise, disjuncte două câte două astfel încât
𝐴= 𝐴𝑘𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑚 𝐴 = 𝑚(𝐴𝑘)
𝑘 𝑘.
Teorema 1.1.4: Fie 𝐴 o mulțime mărginită și deschisă și { 𝐴𝑘} o familie de mulțimi mărginite și
deschise astfel încât 𝐴= 𝐴𝑘𝑘 , avem inegalitatea 𝑚 𝐴 ≤ 𝑚 𝐴𝑘 𝑘 .
1.2 MĂSURA UNEI MULȚIMI ÎNCHISE
Fie 𝐵 o mulțime mărginită închisă și nevidă. Se notează : 𝑎=inf𝐵,𝑏=sup𝐵 și 𝐽= 𝑎,𝑏 .
Definiti a 1.2.1 : Se numește măsura mulțimii 𝐵 și se notează 𝑚 𝐵 , numărul pozitiv
𝑚 𝐵 =𝑏−𝑎−𝑚 𝐶𝐽𝐵 ,
unde 𝐶𝐽𝐵 este complementarea mulțimii închise 𝐵 față de segmentul 𝐽.
Observaț ie:
Deoarece 𝑎,𝑏∈𝐵, 𝐶𝐽𝐵este o mulțime deschisă și 𝑚(𝐶𝐽𝐵) este definită conform noțiunilor
de la m ăsura unei mulțimi închise.
Teorema 1.2.1 : Fie 𝐼= 𝛼,𝛽 un interval deschis oarecare și 𝐵⊂𝐼, atunci măsura mulțimii 𝐵
este dată de :
𝑚 𝐵 =𝛽−𝛼−𝑚(𝐶𝐼𝐵).
Demonstrație:
7
Se observă că avem 𝐶𝐼𝐵=𝐶𝐼𝐽 𝐶𝐽𝐵și deoarece 𝐶𝐼𝐽 și 𝐶𝐽𝐵 sunt disjuncte rezultă că
𝑚 𝐶𝐼𝐵 =𝑚 𝐶𝐼𝐽 +𝑚(𝐶𝐽𝐵); de asemenea, 𝑚 𝐶𝐼𝐽 =𝑎−𝛼+𝛽−𝑏 și obținem, înlocui nd în
formula măsurii
𝑚 𝐵 =𝛽−𝛼−𝑚(𝐶𝐼𝐵),
și revenind apoi la formula definiției , 𝑚 𝐵 =𝑏−𝑎+ 𝑎−𝛼+𝛽−𝑏 −𝑚 𝐶𝐼𝐵 adică
𝑚 𝐵 =𝛽−𝛼−𝑚 𝐶𝐼𝐵 .
Teorema 1.2.2 : Fie 𝐵1 si 𝐵2 două mulțimi mărginite, închise cu 𝐵1⊂𝐵2, atunci are loc
egalitatea :
𝑚(𝐵1)≤𝑚(𝐵2).
Observaț ie:.Pentru un număr finit de mulțimi închise și mărginite, 𝐵1, 𝐵2,…,𝐵𝑝, disjuncte două
câte două avem egalitatea: m Bk p
1 =𝑚 𝐵𝑘𝑝
1 .
1.3 MULȚIMI MĂSURABILE LEBESGUE
Vom nota cu 𝒜 mulțimea tuturor mulțimilor 𝐴 mărginite și deschise din ℝ și cu 𝔅 mulțimea
tuturor mulțimilor 𝐵 mărginite și închise din ℝ.
Fie 𝐸 o mulțime mărginită oarecare de pe dreapta reală.
Definiț ia 1.3.1: a) Numărul 𝑚 definit de 𝑚 𝐸 =inf 𝑚 𝐴 :𝐸⊂𝐴,𝐴∈𝒜 ,
se numește măsură exterioară a mulțimii 𝐸.
b) Numărul 𝑚(𝐸) dat de 𝑚 𝐸 =sup 𝑚 𝐵 :𝐵⊂𝐸,𝐵∈𝔅 ,
se numește măsură interioară a mulțimii E.
Astfel, rezultă:
I) 𝑚(𝐸)≥0,𝑚(𝐸)≤0;
II) 𝑚(𝐸)≥𝑚(𝐸).
Dacă𝐸⊃𝐹 ,atunci:
III) 𝑚(𝐸)≥𝑚(𝐹);
IV) 𝑚(𝐸)≥𝑚(𝐹).
Definiția 1. 3.2: O mulțime 𝑬, pentru care 𝒎 𝑬 =𝒎 𝑬 =𝒎 𝑬 , se spun e că este măsurabilă
Lebesgue ( sau măsurabilă( 𝑳)). Numărul 𝑚(𝐸) se numește măsura( 𝐿) a mulțimii măsurabile 𝐸.
Teorema 1. 3.1 Mulțimile deschise și mărginite sunt măsurabile (𝐿).
Teorema 1.3.2 Mulțimile închise și mărginite sunt măsurabile( 𝐿).
8
Demonstrațiile sunt imediate, folosind definițiile celor două tipuri de mulțimi și
observațiile, respectiv teoremele anterioare.
Teorema 1.3.3 Fie 𝐸 o mulțime mărginită și 𝐼= 𝑎,𝑏 cu 𝐸⊂𝐼. Mulțimea 𝐸 este
măsurabilă( 𝐿) dacă și numai dacă 𝐶𝐼𝐸 este măsurabilă( 𝐿).
Teorema 1.3.4 Fie {𝐸𝑘}o familie finită sau numărabilă de mulțimi măsurabile disjuncte două câte
două. Fie 𝐸= 𝐸𝑘𝑘dacă 𝐸 este mărginită, atunci 𝐸 este măsurabilă și 𝑚 𝐸 = 𝑚 𝐸𝑘 . 𝑘
Exemplul 1.3.1 :
Fie mulțimea 𝐴= 1;1
2;1
3;…;1
𝑛;… ;𝐴⊂ 0,1 ;𝑚 0,1 =1.
𝐵=𝐶𝐴;𝐵= 1
2,1 ∪ 1
3,1
2 ∪…∪ 1
𝑛+1,1
𝑛 ∪…;
unde 𝑚 𝐵 = 1−1
2 + 1
2−1
3 +⋯+ 1
𝑛−1
𝑛+1 +⋯=1, de unde rezultă 𝑚 𝐴 =0.
Un rezultat mai general este conținut în teorema următoare:
Teorema 1. 3.5: Fie {𝐸𝑘} o familie finită sau numărabilă de mulțimi măsurabile.
(a) Dacă mulțimea 𝐸= 𝐸𝑘 𝑘 este mărginită atunci 𝐸este măsurabilă.
(b) Mulțimea 𝐸∗= 𝐸𝑘𝑘 este măsurabilă.
Definiție 1.3.3 : O mulțime E ⊂ R, se numește mulțime neglijabilă (sau de măsură Lebesgue nulă)
dacă ∀ε > 0, există o familie cel mult numărabilă de intervale deschise 𝑎𝑖,𝑏𝑖 𝑖 astfel încât:
𝐸⊂ 𝑎𝑖,𝑏𝑖 𝑖 și 𝑏𝑖−𝑎𝑖 <𝜀. 𝑖
Indicele 𝑖 variază de la 1 la 𝑝 dacă familia de intervale este finită. Dacă familia de
intervale este numărabilă, 𝑖∈ℕ și prin 𝑏𝑖−𝑎𝑖 𝑖 înțelegem suma seriei 𝑏𝑖−𝑎𝑖 .∞
𝑖=1
Exemplul 1 .3.2: Orice mulțime finită este neglijabilă. Mulțimile ℕ,ℤ,ℚ fiind numărabile,
sunt neglijabile, dacă ținem seama de exemplul anterior .
Există mulțimi neglijabile care nu sunt numărabile. Un exemplu în acest sens
îl reprezintă mulțimea lui Cantor .
Observați i:
Considerând pe mulțimea ℝ intervalul închis [0,1], apoi excluzând din acest interval
treimea din mijloc – 1
3,2
3 , apoi excludem treimea centrală ș.a.m.d, se obține șirul de
mulțimi
9
𝐴0=[0,1]
𝐴1= 0,1
3 ∪ 2
3,1
𝐴2= 0,1
9 ∪ 2
9,1
3 2
3,7
9 ∪ 8
9,1
Atunci 𝐾=lim𝑛→∞𝐴𝑛= 𝐴𝑛 este mulțimea lui Cantor.
Proprietăți: mulțimea lui Cantor nu are niciun punct de acumulare (nu este densă în niciun
punct și are măsura Lebesgue nulă) .
1.4 CLASE ADITIVE DE MULȚIMI
Fie 𝑋 o mulțime oarecare , fără nici o structură în general, iar 𝑃 𝑋 familia tuturor părților
sale. Pe 𝑃(𝑋) vom considera ordinea dată prin intermediul incluziunii.
Definiția 1.4 .1
I) O familie nevidă 𝐶 de părți ale lui 𝑋 se numește inel de mulțimi (clan) dacă:
i) Oricare ar fi mulțimile 𝐴,𝐵∈𝐶 rezultă 𝐴\𝐵∈𝐶,
ii) Oricare ar fi mulțimile 𝐴,𝐵∈𝐶 rezultă 𝐴∪𝐵∈𝐶.
II) Dacă o familie 𝐶 de părți ale lui 𝑋 indeplinește în plus condiția
𝑋∈𝐶,
atunci spunem că 𝑪 este o algebră de mulțimi.
Exemplul 1.4 .1:
Dacă 𝑋 este o mulțime oarecare, 𝑃(𝑋) este o algebră de părți ale lui 𝑋, iar familia 𝐶
formată din ∅ este un inel de părți ale lui 𝑋.
Exemplul 1. 4.2:
Dacă 𝑋 este o mulțime infinită oarecare, familia formată din părțile finite ale lui 𝑋 și
părțile ale căror complementare sunt finite constituie o algebră.
Exemplul 1. 4.3:
Dacă 𝑋=ℝ, atunci familia 𝐶 a tuturor reuniunilor finite de intervale mutual disjuncte de
forma (𝑎,𝑏], cu 𝑎,𝑏∈ℝ și 𝑎<𝑏, constituie un inel. 𝐶 nu este însă o algebră de mulțimi, întrucât
ℝ∉𝐶. Mai general, dacă 𝑋=ℝ𝑛 𝑛≥1 , să notăm prin 𝑥= 𝑥1,𝑥2,…,𝑥𝑛 , cu 𝑥𝑖∈ℝ,𝑖=1,𝑛 ,
10
un punct generic din ℝ𝑛, iar U familia intervalelor 𝑛−dimensionale semiînchise la dreapta și
mărginite, adica familia mulțimilor de forma
𝑎,𝑏 = 𝑎1,𝑏1 ⤫ 𝑎2,𝑏2 …⤫ 𝑎𝑛,𝑏𝑛 =𝑛
⤬
𝑖−1 𝑎𝑖,𝑏𝑖 ,
în care 𝑎𝑖,𝑏𝑖∈ℝ și 𝑎𝑖<𝑏𝑖. Clasa 𝐶 a tuturor reuniunilor disjuncte de elemente din U
formează un inel care nu este o algebră, întrucât spațiul întreg nu poate fi reprezentat ca o
reuniune finită de elemente din U .
Propoziția 1.2.1
Fie 𝐶 un inel pe 𝑋.
i) Daca 𝐴,𝐵∈𝐶, atunci 𝐴∆𝐵∈𝐶;
ii) ∅∈𝐶;
iii) Dacă 𝐴,𝐵∈𝐶, atunci 𝐴∩𝐵∈𝐶.
Demonstrație:
i) Întrucât𝐴∆𝐵=(𝐴\𝐵)∪(𝐵\𝐴), ținând seama de proprietățile i) și ii) ale lui 𝐶,
rezultă că 𝐴∆𝐵∈𝐶.
ii) Cum 𝐶≠∅, rezultă că există 𝐴∈𝐶. Atunci ∅=𝐴\𝐴∈𝐶.
iii) Observăm că 𝐴∩𝐵=(𝐴∪𝐵)(𝐴∆𝐵) și atunci 𝐴∩𝐵∈𝐶.
Observații :
1) Din definiția inelului rezultă că pentru orice 𝐴𝑘 𝑘=1𝑛⊂𝐶 avem 𝐴𝑘𝑛
𝑘=1∈𝐶,
iar din propoziția precedentă, punctul iii), 𝐴𝑘𝑛
𝑘=1∈𝐶.
2) Orice inel 𝐶 pe 𝑋 poate fi organizat ca un inel algebric în raport cu operațiile 𝐴⊕
𝐵=𝐴∆𝐵 și 𝐴⊙𝐵=𝐴∩𝐵, pentru orice 𝐴,𝐵∈𝐶.
3) Dacă 𝐶 este algebră pe 𝑋, atunci pentru orice 𝐴∈𝐶, atunci 𝐶𝐴=𝑋\𝐴∈𝐶.
4) O familie nevidă 𝐶 de părți ale lui 𝑋 este algeb ră dacă și numai dacă sunt îndeplinite
condițiile:
a) ∅∈𝐶;
b) Pentru orice 𝐴∈𝐶, rezultă că 𝑋\𝐴∈𝐶;
c) Pentru orice două mulțimi 𝐴,𝐵∈𝐶, rezultă că 𝐴∪𝐵∈𝐶.
Propoziția 1.2.2
11
Fie 𝐶𝛾 𝛾∈𝛤 o familie nevidă de inele (algebre) pe 𝑋. Atunci 𝐶= 𝐶𝛾𝛾∈𝛤 este inel
(algebră) pe 𝑋.
Demonstrație:
Fie 𝐶𝛾 𝛾∈𝛤 o familie nevidă de inele pe 𝑋. Observăm că dacă 𝐴,𝐵∈𝐶𝛾,∀𝛾∈𝜞, atunci
cum 𝐶𝛾 este inel, rezultă 𝐴∪𝐵∈𝐶𝛾 și 𝐴\𝐵∈𝐶𝛾,∀𝛾∈𝜞. În consecință, 𝐴∪𝐵∈𝐶 și 𝐴\𝐵∈𝐶,
ceea ce asigură că 𝐶 este inel pe 𝑋.
Dacă, în plus, 𝑋∈𝐶𝛾, oricare ar fi 𝛾∈𝜞, adică 𝐶𝛾 este algebră pentru orice 𝛾∈𝜞, atunci
𝑋∈𝐶 și deci 𝐶 este , de asemenea, algebră pe 𝑋.
Această propoziție permite introducerea noțiunilor de inel, respectiv algebră,
generat/generată de o familie de părți ale lui 𝑋.
Definiția 1.4 .2
Fie ∅≠𝑭⊂𝑷(𝑿). Numim inel(algebră) generat(ă) de familia 𝑭, notat 𝑪(𝑭), inelul(algebra)
obținut(ă) ca intersecție a tuturor inelelor(algebrelor) pe 𝑿 ce conțin familia 𝑭.
Observații:
5) Există întotdeauna inele(algebre) ce conțin 𝐹.
Într-adevăr, 𝑃(𝑋) este un inel(algebră) ce conține 𝐹. Această observaț ie împreună cu propoziția
1.2.2 asigură că noțiunile de inel și de algebră generate de 𝐹 sunt bine definite.
6) 𝐶(𝐹) este cel mai mic inel(algebră) (în sensul incluziunii) care conține familia 𝐹.
7) Dacă, în particular, 𝐹 este un inel(algebră) atunci inelul (algebra), generat(ă) de 𝐹 coincide
cu 𝐹.
8) Dacă ∅≠𝐹1⊂𝐹2⊂𝑃(𝑋), atunci între inelele (algebrele) generate de cele două familiiare
loc incluziunea 𝐶 𝐹1 ⊆𝐶 𝐹2 .
9) Dacă 𝑋=ℝ, iar 𝑈= 𝑎,𝑏 ,𝑎<𝑏,𝑎,𝑏∈ℝ , atunci inelul generat de 𝑈 coincide cu i nelul
considerat în exemplul 1. 4.3.
10) Dacă 𝐶(𝐹) este inel generat de 𝐹, atunci orice mulțime 𝐴∈𝐶(𝐹) este conținută într -o
reuniune finită de mulțimi din 𝐹.
Definiția 1.4 .3
I. Spunem că familia nevidă 𝓐⊂𝑃(𝑋) este un 𝜎−inel sau un clan borelian dacă:
i) Oricare ar fi 𝐴,𝐵∈𝓐rezultă 𝐴\𝐵∈𝓐;
ii) Oricare ar fi 𝐴𝑛 𝑛∈ℕ⊂𝓐atunci
12
𝐴𝑛∞
𝑛=1∈𝓐.
II. Dacă un 𝜎−inel 𝓐 satisface în plus condiția ca 𝑋∈𝓐atunci spunem că 𝓐 este o 𝜎−
algebră pe??????
Se observă că orice 𝜎−inel (𝜎−algebră) este în același timp un inel (algebră). Rezultă că
orice 𝜎−inel posedă proprietățile i ),ii) și iii) din propoziția 1.4 .1.
Exemplul 1.4 .4:
Pentru orice mulțime 𝑋,𝑃(𝑋) este o 𝜎−algebră pe 𝑋, iar familia 𝐶= ∅ este un 𝜎−inel de părți
ale lui 𝑋.
Exemplul 1.4 .5:
Dacă 𝑋 este o mulțime infinită, familia formată din părțile cel mult numărabile ale lui 𝑋 și din
părțile ale căror complementare sunt cel mult numărabile formează o 𝜎−algebră.
Exemplul 1.4 .6:
Fie 𝑋= 0,1 ⊂ℝ. Familia 𝓐 a tuturor părților cel mult numărabile ale lui 𝑋 formează un
𝜎−inel care nu este o 𝜎−algebră.
1.5 ȘIRURI MONOTONE DE MULȚIMI
Fie {𝐸𝑘}𝑘∈ℕ un șir de mulțimi.
Definiț ie 1.5 .1
(a) Șirul se spune că este monoton crescător dacă
𝐸1⊂𝐸2⊂⋯⊂𝐸𝑛⊂⋯;
se notează:
𝐸= 𝐸𝑛=lim
𝑛𝐸𝑛.∞
𝑛=1
(b) Șirul se spune că este monoton descrescător dacă 𝐸1⊃𝐸2⊃⋯⊃𝐸𝑛⊃⋯;
se notează : 𝐸= 𝐸𝑛=lim𝑛𝐸𝑛.∞
𝑛=1
Mulțimea 𝐸 (în ambele cazuri) se numește limita șirului monoton de mulțimi (𝐸𝑛)𝑛∈ℕ.
Teorema 1.5.1: Fie (𝐸𝑛)𝑛∈ℕ un șir monoton de mulțimi măsurabile cu
𝐸=𝑙𝑖𝑚
𝑛𝐸𝑛.
Dacă 𝐸 este mărginită atunci
13
𝑚 𝐸 =𝑙𝑖𝑚
𝑛𝑚(𝐸𝑛).
Demonstrație:
Presupunem că( 𝐸𝑛) este un șir monoton crescător și 𝐼 un interval cu 𝐸⊂𝐼.
𝐸1`=𝐸1,𝐸2,…,𝐸𝑛=𝐸𝑛∩𝐶𝐼𝐸𝑛−1,𝑛=2,3,… .
Mulțimile 𝐸𝑛` sunt măsurabile și di sjuncte două câte două . 𝐸𝑛este măsurabilă prin ipoteza și
𝐶𝐼𝐸𝑛−1este măsurabilăconform teoremei 1.3.1.Faptul că sunt disjuncte, rezultă din monotonie.
Atunci avem : 𝐸= 𝐸𝑛∞
𝑛=1 ;
într-adevăr 𝐸1`∪𝐸2`=𝐸1∪𝐸2etc.
Putem scrie:
𝑚(𝐸)= 𝑚 𝐸𝑛` =𝑚 𝐸1 + 𝑚 𝐸𝑛+1 −𝑚 𝐸𝑛 =lim
𝑛𝑚 𝐸𝑛 .∞
𝑛=1∞
𝑛=1
Dacă(𝐸𝑛) este un șir monoton descrescător și 𝐼 un interval care conține pe 𝐸1, atunci șirul ( 𝐶𝐼𝐸𝑛)
este monoton crescător și avem : 𝐶𝐼𝐸= 𝐶𝐼𝐸𝑛.∞
𝑛=1
Folosind cele obținute mai sus putem afirma că : 𝑚(𝐶𝐼𝐸)=lim
𝑛𝑚(𝐶𝐼𝐸𝑛) sau 𝑚(𝐼)−𝑚(𝐸)=
lim 𝑛[𝑚 𝐼 −𝑚(𝐸𝑛)], de unde rezultă : 𝑚 𝐸 =lim𝑛𝑚 𝐸𝑛 .
Exemplul 1.4.7 :
Orice mulțime cel mult numărabilă este neglijabilă.
Într-adevăr, dacă 𝐸= 𝑦𝑛 𝑛∈ℕ⊂ℝ, atunci pentru 𝜀>0 să considerăm șirurile
𝑎𝑛=𝑦𝑛−𝜀
2𝑛+1 ,𝑏𝑛=𝑦𝑛+𝜀
2𝑛+1 ,𝑛∈ℕ.
Avem
𝐸⊂ 𝑎𝑛,𝑏𝑛 ∞
𝑛=1
și
𝑏𝑛−𝑎𝑛 ≤𝜀∞
𝑛=1.
Prin urmare mulțimea E este neglijabilă. Mai mult, se poate demonstra că o submulțime a
unei mulțimi neglijabile este de asemenea neglijabilă, iar o reuniune cel
mult numărabilă de mulțimi neglijabile este neglijabilă.
Pentru orice mulțime 𝑋, 𝑃 𝑋 reprezintă mulțimea părților lui 𝑋.
14
Definiția 1.5.2:
Dacă pentru un șir 𝑨𝒏 𝒏⊂𝑷 𝑿 ,
𝑨=𝐥𝐢𝐦
𝒏𝒔𝒖𝒑𝑨𝒏=𝐥𝐢𝐦
𝒏𝒊𝒏𝒇𝑨𝒏
vom spune că șirul 𝑨𝒏 este convergent la 𝑨.
Dacă un șir 𝐴𝑛 este ascendent , adică 𝐴𝑛⊂𝐴𝑛+1 pentru orice 𝑛∈ℕ∗, atunci
lim
𝑛𝐴𝑛= 𝐴𝑛∞
𝑛=1.
Dacă un șir 𝐴𝑛 este descendent, adică 𝐴𝑛⊃𝐴𝑛+1 pentru orice 𝑛∈ℕ∗, atunci
lim
𝑛𝐴𝑛= 𝐴𝑛∞
𝑛=1.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Considerăm mulțimea {1, 2, 3, …, n}. O măsură potrivită pentru aceasta este numărul de elemente – n. Numărul de elemente poate fi însă considerat… [628527] (ID: 628527)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
