Abdicarea de la obligațiile parentale [628500]

Abdicarea de la obligațiile parentale
Student: [anonimizat], BUCUREȘTI

Introducere

Violența asupra copilului, în sensul de neglijare în cazul de față, constituie de regulă un tip de
abuz exercitat în familia acestora de către părinții lor. Aceasta poate avea efecte pe termen scurt sau
lung în special asupra dezvoltării sănătății sale psihice și emoționale. Pe termen lung, efectele se răsfrâng și asupra vieții sale de adult, manifestându -se în dificultatea de a dezvolta și menține relații
sociale, de a- și găsi un loc de muncă stabil, de a avea capacitatea necesară de a fi un părinte și un
exemplu de urmat pentru copilul său. Aceste efecte se reflectă asupra dezvoltării personalității copilului, dezvoltării, adaptării și
progresului școlar. Din punct de vedere emoțional, subiectul ar putea dezvolta carențe afective, stări de frustrare mani festate prin agresivitate, stimă de sine redusă, întârzieri în dezvoltare fizică,
cognitivă și de limbaj.
Exercitarea actelor de violență, în cazul de față a neglijării presupune și victimizarea copilului,
învățarea și asimilarea aceluiași tip de comportament. Există posibilitatea ca acești copii să ajungă la rândul lor să se folosească de aceleași moduri de e ducare, continuând astfel ciclul disfuncțional care
se va perpetua în generațiile ce vor urma.
Cercetătoarea Cr. Dâmboianu subliniază faptul că maltratarea copiilor nu reprezintă un
fenomen nou pentru societate și nu poate fi atribuit doar unei anumite p erioade istorice. De- a lungul
timpului copiii au fost discriminați, uciși, bătuți, abandonați, obligați lucreze pentru a aduce un venit în casa care îi creștea. Din păcate până nu tare demult aceste aspecte au fost ignorate pentru că așa cum veți putea cit i în cuprinsul acestei lucrări, diferențele culturale diferă de la societate la societate,
astfel în unele locuri neglijarea nu a fost asociată unui tip de maltratare.
“În acest context, se susține că fenomenul violenței domestice este un semnal de alarm ă grav
datorită repetitivității, complexității său cauzal și formelor variate în care se manifestă. Asupra majorității victimelor se exercită concomitent mai multe forme de abuz în cursul aceluiași episod Rezumat
Child neglect was often confused with other types of abuse, often difficult to trace, especially when traces
were not visible. Nevertheless, neglect has been and continues to be a subject of interest for child
protection specialists: social workers, sociologists, psychologists, doctors and doctors. Starting from a
few cases observed in specialized practice conducted in a Children's Day Center, we sought to identify
the parental characteristics that are prone to neglecting the child, the factors that lead to this type of abuse,
the effects that result directly, ending with exemplifying recommendations that come in the interest of the
aforementioned subjects, but especially in favor of parents for a better collaboration and understanding
of the best methods of educa ting the child. We believe it is necessary to identify in time the cases of abuse
in the form of negligence, understanding the needs of the family, the correct and efficient management of
the existing resources, with the ultimate goal of decreasing the num ber of subjects subject to
disharmonious developments.
Cuvinte cheie: copil, neglijare, cauze, prevenire, efecte

violent sau succesiv, ceea ce creează o perpetuă st are de tensiune, frică și insecuritate, accentuând
statusul de vulnerabilitate.” (Corcea, 2015:5)

Conceptul de neglijare sau o scurtă perspectivă asupra neglijării copilului
Neglijarea copilului afectează instanțele responsabile de dezvoltarea sa armonioasă. Efectele
acestui abuz se pot observa în comportamentul, mentalitatea și atitudinile sale viitoare, fiind astfel
necesară identificarea și tratarea problemelor legate de neglijare, dar și acor darea unei importanțe
deosebite tuturor traumelor din copilărie.
Problema neglijării copilului nu este caracteristică unei singuri țări, aceasta existând la nivel
global, iar în unele cazuri făcând de fapt parte din cultura acestora. Reținem că o mare par te dintre
părinții care își neglijează ulterior copiii sunt ei înșiși victime ale aceluiași tratament primit în copilărie din partea celor care ar fi trebuit să aibă grijă de ei.
În ansamblul său, familia este cea responsabilă de protejarea, educarea și responsabilizarea
copilului. Cu toate acestea, aceasta poate fi și un mediu periculos care va putea ajunge să îi lezeze dezvoltarea personalității sale (a copilului).
Evaluarea neglijării parentale sau indiferenței parentale reprezintă un demers nu înto cmai ușor
de realizat, deoarece așa cum am menționat anterior (vezi Introducere) există o oarecare reținere în a
perturba intimitatea familiei. Această evaluare intră totuși în răspunderea autorităților abilitate și a
specialiștilor, prin crearea și implementarea de măsuri privind prevenirea, intervenția și combaterea fenomenului.
“Multă vreme, educația nu a fost asigurată de către familie, transmiterea cunoștințelor, a
regulilor de conduită, a ideologiilor, a credințelor făcându- se în afara familiei: în societățile
tradiționale ș…ț de către grupul de vârstă. În societățile care au urmat, educația prin intermediul
grupurilor de vârstă a fost înlocuită printr -o altă formă de educație care scăpa, de asemenea,
familiei: ucenicia. În toate societățile vechiu lui regim, din Evul Mediu târziu până la o dată care,
pentru unele clase sociale, poate urca în secolul al XVIII -lea, iar pentru altele în secolul al XIX -lea,
educația era făcută prin ucenicie, ceea ce înseamnă că ucenicul era crescut într -o familie care n u
era familia sa naturală. În consecință, copilul nu rămânea acasă; din momentul în care avea vârsta
la care se putea descurca singur, el mergea să servească un stăpân care îl învăța mai întâi să trăiască și apoi o meserie A riès, 1968: 45.” (Stănciulescu, 1 997:34)
Copilul a fost o mare parte a timpului, din păcate în unele culturi încă este considerat o mână
de lucru ieftină, „mută”, un ajutor oferit creșterii fraților mai mici: “Distincția fundamentală
urmărește criteriul apartenenței de clasă. Durata copilăriei pare a fi fost redusă la perioada cea mai fragilă, după care copilul era asimilat calitativ adulților, participând la muncă și la jocuri alături de aceștia. Nu existau etape intermediare între cele două stadii ale vieții. Familia îndeplinea funcții
privind conservarea patrimoniului, practicarea comună a unei meserii, într -ajutorarea cotidiană,
protejarea onoarei și a vieții, dar nu și funcții educative: după vârsta înțărcatului, educația copilului nu era nici efectuată, nici controlată de familie. Î ntr-o primă etapă, ea era opera întregii colectivități
și mai ales a grupurilor de vârstă, pentru ca apoi să se realizeze în afara familiei de origine, copilul
fiind „plasat” într -o altă familie cu obligația de „a servi bine”, serviciu în schimbul căruia primea
adăpost, hrană și educație. Mijlocul de educare era experimentarea directă a tuturor situațiilor, cu toate riscurile ce decurgeau de aici.” (Stănciulescu, 1997:32)
Primul caz de abuz înregistrat (Olărescu, 2015:5) , așa cum ne relatează Valentina Olărescu
și Armand Veleanovici în lucrarea lor Perspective psihosociale ale abuzului și neglijării copilului , a
avut ca victimă o fetiță pe nume Mary Ellen Wilson, din New York, USA în anul 1874. În cazul ei,
un vecin a fos t cel care a observat că fetița prezenta semne vizibile ale maltratării fizice, era legată de

pat și primea drept hrană doar apă și pâine pentru perioade lungi de timp. În cele din urmă s -a decis
să anunțe autoritățile. Cu toate acestea, pentru că la momen tul respectiv nici o dispoziție legală nu
fusese încălcată, acestea s -au declarat neputincioase pentru a interveni, părinților revenindu- le dreptul
de a- și disciplina copilul după bunul plac. America Society for the Prevention of Cruelty to Animals
a inter venit preluând cazul. Au considerat că fetița aparține acestui regn, motiv pentru care au
considerat că merită protecție asemănătoare unui animal a cărei viață este pusă în primejdie. Au reușit
să o scoată din mediul în care se afla, iar părinții ei să fie condamnați. Situația extremă în care se afla
copila, a determinat schimbarea legislației americane și reglementarea primei norme ce recunoștea
drepturile copilului. Aceasta a fost elaborată în 1875.
Termenul de abuz asupra copilului , sub orice formă ar fi el înfăptuit a fost prima dată utilizat
în literatura de specialitate în 1962 (Olărescu, 2015:5) , de către pediatrul american Henry Kempe,
odată cu publicarea studiilor sale referitoare la fracturile rezultate în urma „corecțiilor” fizice aplicate
copii lor.
Asociația Națională a Asistenților Sociali din SUA definesc abuzul asupra copilului ca „ toate
formele de rele tratamente fizice și/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție
de răspundere, putere sau încredere, ale căror consecințe produc daune actuale sau potențiale asupra sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui.” (Olărescu, 2015:6)
Din Legea 257/2013 aflăm că neglijarea copilului înseamnă „omisiunea, voluntară sau
involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii , îngrijirii sau educării copilului de
a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități , care pune în pericol
viața , dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea
igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea
copilului/abandonul de familie, care reprezintă ce a mai gravă formă de neglijare”. (L. 257, 2013:9)
Putem afirma că neglijarea este una dintre formele grave de indiferență parentală, care creează
drum deschis manifestării celorlalte tipuri de abuz (fizic, sexual, emoțional, psihologic), manifestată de regulă în familia nucleară sau extinsă. Copiii din familiile cu un statut socio -economic precar, al
căror părinți prezintă un nivel scăzut de educ ație școlară, imaturitate emoțional și cu probleme de
integrare socială, sunt de regulă cele mai predispuse în a -i neglija.
Familia trebuie să fie nucleul central propice pentru dezvoltarea armonioasă a personalității
copilului, influențându- i și educaț ia și protejându -l. Pentru a putea spune că o familie și -a supus
copilul unui astfel de abuz trebuie să fim siguri că formele identificate de noi ca fiind inadecvate se încadrează în tiparul standard, deoarece după cum bine am amintit anterior, în unele s ocietăți anumite
comportamente chiar și cele de indiferență parentală pot fi considerate normale, ignorându -se astfel
efectele rezultate pe termen scurt și lung.
Factorii sociali, economici, psihologici și individuali de caracter sunt de cele mai multe o ri
interconectați, motiv pentru care în timp ei dau naștere unor tensiuni, exprimate prin stări de criză, urmate de apariția uneia sau a mai multor forme de maltratare a copilului.
Cauzele care stau la baza indiferenței parentale, cu titlul exemplificati v ar putea fi: carențele
relaționare între părinți- copil, caracteristicile individuale ale părinților, problemele socio -economice
ale familiei, transmiterea intergenerațională a maltratării, confundarea și abdicarea de la rolurile de părinte.

Funcții de bază parentale – explicații ale neglijării copilului
Killén Heap (Killé n, 1998:143) identifică 7 funcții parentale din care noi putem înțelege de ce
și cum sunt afectate, ducând la neglijarea copilului:
1. Capacitatea de a- și vedea copilul corect – presupune din partea părinților o maturitate
crescută, ceea ce îi va ajuta atât pe părinți cât și pe copil să creeze o relație strânsă și deschisă.
Modul de percepere al copilului, depinde și de starea de spirit observată în cazul părinților. Pentru o m ai bună înțelegere, propunem următorul exemplu: relația dintre cei doi soți devine
tensionată, iar toate frustrările și supărările le răsfrâng asupra copilului, în loc să își asume problema și să caute modalități corecte de rezolvare a diferențelor. Compor tamentul copilului
poate fi afectat sub aspect emoțional, fizic. Copilul poate fi perceput negativ de către părinții
săi încă de la naștere, sau în unele situații doar atunci când adulții trec printr -o situație de
criză, ceea ce îi va crea probleme cu refe rire la înțelegerea stimei de sine.
3. Abilitatea de a înțelege că responsabilitatea de a oferi o educație aparține părinților – face
referire maturitatea emoțională din partea adultului necesară pentru oferirea sprijinului necondiționat și insuflării senti mentul care îi conferă siguranță. În situația de față vorbim
despre copii care, încă de la vârste fragede învață că trebuie să le ofere ajutor părinților, maturizându- se mult prea repede, preluând și responsabilitățile acestuia.
4. Așteptări realiste privind relația părinte -copil – Abilitatea de a avea așteptări vine odată cu
abilitatea adultului de a empatiza sau nu cu al său copil. Dacă acesta reușește să facă față anumitor situații stresante, va putea să înțeleagă situațiile prin care trece copilul și să n u își
verse frustrările în mod negativ;
5. Angajarea în mod activ și responsabil în interacțiunea părinte -copil – presupune acordarea
îngrijirilor de care are nevoie, de dorința de a se implica activ în relația pe care aceștia o au, în caz contrat copilul va deveni izolat și temător față de cei din jur;
6. Empatia manifestată față de copil – face referire la înțelegerea fără judecată din partea
părinților, în cazul de față starea empatică neexistând;
7. Posibilitatea de a satisface nevoile primare ale copilului – pune accent pe recunoașterea
necesităților copilului și satisfacerea acestora de către părinții săi, cum ar fi nevoia de hrană, îngrijire, afecțiune oferite într -un mod corespunzător vârstei. Imposibilitatea satisfacerii
acestor nevoi de bază, mai ales dacă vorbim despre un copil aflat într -o situație de neglijență
îl vom putea reîntâlni în viitor ca fiind un adult fie avar, obsedat de a avea bunuri, fie sub forma unei persoane care se mulțumește cu ce are, considerând că altceva nu i se cuvine;
8. Capacitatea de a înțelege că al său copil nu este și „terapeut” – este poate și ar trebui
să fie printre primele funcții menționate deoarece, în multe cazuri copiii ajung să devină „terapeuții” părinților care, nu reușesc să își rezolve problemele într -un mod matur și acceptat.
Factorii determinanți ai neglijării (din punct de vedere al caract eristicilor individuale
ale părinților)
Atunci când vorbim despre factorii determinanți ai neglijării, sub aspectul caracteristicilor
individuale ale părinților, avem în vedere e xplicațiile oferite de Killé n Heap. Există posibilitatea ca
dintre caracteristicile enumerate și detaliate mai jos, să întâlnim mai multe la același părinte. Trăsăturile evidențiate se pot accentua atunci și, mai ales dacă, părintele este și consumator de substanțe toxice (alcool, droguri), are relații sociale limitate și/sau disfuncționale, are un stil de viață promiscuu.
„Imaturitatea și retardul mintal par a juca un rol important în neglijare, în timp ce problemele
emoționale și psihozele par să apară mai frecvent în situații de abuz emoțional și fizic. Este posibil
ca dimensiunea imaturității să afecteze funcțiile parentale la un nivel înalt și mai de durată decât o
fac problemele emoționale.” (Killé n, 1998:115)

Killén Heap (Killé n, 1998:114) consideră că următoarele dimensiuni ale tipului de
personalitate pot afecta, într -un mod negativ funcțiile parentale:
• Imaturitatea – Ne punem întrebarea cum apare această imaturitate în cazul părinților? De
regulă, ei sunt victimele care nu au primit afec țiunea de care aveau nevoie în copilăria lor,
ajungând astfel la vârsta maturității să își considere proprii copii o competiție. Au fost
identificate două tipuri de imaturități:
• imaturitatea primară;
• imaturitatea secundară.
Prin primul tip de imaturitate înțelegem incapacitatea de acționare corectă și corespunzătoare
a părinților în fața luării unor decizii, în timp ce a l doilea tip de imaturitate a reprezintă părinții care ,
deși au avut o atitudine corectă față de educația corespunzătoare a copilului, din cauza unor momente
de stres apărute în perioada copilăriei, adolescenței , iar în unele cazuri la maturitate, au aplicat -o în
mod eronat . Acele momente de marcante i -au determinat astfel un comportament imatur față de copil
și situație.
Problemele emoțion ale – cuprind diverse simptome, stări depresive, necontrolabile și
comportamente ce pot duce conduite suicidare, iar în unele situații la înfăptuirea acțiunii. Se pot
agrava dac ă ele nu sunt rezolvat e venind la pachet cu alte responsab ilități. Problemele despre care
vorbim, le vom întâlni cel mai adesea în cazul părinților neglijați și ei în copilărie .
Psihoza – face referire la anumite stări și sentimente de lungă durată, pe care le poate avea un
părinte. Un exemplu concret este reprezentat de, părinții schizofrenici care , deși își îngrijesc atent
copilul , prin modul lor de a fi acesta se va simți neglijat, ajungând ulterior să îi fie afectată întreaga
idee despre sine și lume .
Retardul mintal, în cazul părinților – înseamnă incapacitatea de a putea avea grijă de copil ,
acestuia lipsindu -i aspecte ce privesc atât/fie dezvoltarea emoțională, fizică și comportamentală.
Persoanele care intră în această categorie pot fi lucide, până la ivirea unei probleme. Din nefericire,
le va fi destul de greu s ă identifi ce copilului și nu se vor putea adapta, modela în funcție de etapa de
dezvoltare a sa. Posibilitățile de a -l ajuta sunt destul de limitate.
Efectele neglijării copilului asupra dezvoltării sale
Neglijența ca formă de abuz, poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului, acestea
depinzând în mare parte de: vârsta la care a fost supus neglijării parentale, intensitatea abuzului, cât de des a avut loc, durata și mai ales caracteristicile in dividuale care îl pot ajuta să dezvolte un
mecanism de coping. Există dovezi care demonstrează că acest tip de abuz are legături directe cu lacunele sociale, emoționale, comportamentale manifestate ulterior în viața de adolescent, respectiv de adult. Din a cest motiv, considerăm că este important pentru părinți să apeleze la ajutor de
specialitate pentru a putea preveni deteriorarea procesului de dezvoltate armonioasă a copilului. Traumele din copilărie îi pot urmă de -a lungul vieții, iar în unele cazuri ace știa vor necesita asistența
unui psihoterapeut.
Impactul pe care îl are neglijența asupra copilului, poate varia de la subiect la subiect, în
funcție așa cum am menționat anterior de caracteristicile sale individuale. De asemenea, trebuie amintit că neglijența poate avea rezultate negative asupra mai multor dimensiuni, cum ar fi: sănătatea precară (desele îmbolnăviri), educația aproape inexistentă sau insuficientă, confuzii de identitate dar și de creștere a stimei de sine, carențe emoționale și comportam entale, imposibilitatea de a forma o
relație de durată, armonioasă cu o continuare pozitivă.

a. Efectele neglijării asupra dezvoltării fizice
Adulții cu probleme care au crescut într -un mediu disfuncțional, fiind abuzați sau neglijați au
șanse mai mari să ajungă la rândul lor să manifeste un comportament similar față de copiii lor. Unii
cercetători (Wilkinson, 2017) consideră că unii adulți care au trecut prin astfel de situații în copilărie
vor suferi de complexe și probleme neurologice , care le vor put ea afecta comportamentul și
percepțiile în anumite contexte. De asemenea, aceștia pun accentul și pe efectele pe termen lung
cauzate de stres, cunoscute și sub denumirea de manifestări ale Sindromului de Stres -Posttraumatic.
b. Consecințele pe plan emoțional
Copiii care sunt victime ale acestui tip de abuz în familie, adesea manifestă sub aspect
emoțional astfel:
– având dificultăți în identificarea corectă a emoțiilor pe care le simt atât ei cât și cei din jurul lor;
– nu reușesc să își controleze emoțiile, mai ales dacă sunt nervoși;
– fac confuzii între stările pe care le resimt, spre exemplu dacă sunt triști pot reacționa agresiv;
– le este frică să își exprime emoțiile, ba chiar nu știu cum să ceară ajutor. Motivul în acest caz
fiind legat de ignoranța cu care s -au obișnuit a fi tratați atunci când erau supărați, plângeau
sau erau nervoși.
Aceste constatări au la bază observațiile libere făcute de către noi asupra copiilor din Centrul de
Zi unde efectuăm practica de specialitate . Am considerat că este necesar să propunem și să derulăm
o activitate dedicată Identificării corecte a emoțiilor , terminând cu o fișă explicativ -grafică a acestora.
Deși copiii au reușit să identifice, să înțeleagă emoțiile purtate de figurinele printate, nu au reușit să
recunoască proprii le stări și ale colegilor de clasă. Băieții au considerat că este rușinos să plângi pentru
îi face să pară slabi. Stând de vorbă cu ei am putut afla că nici acasă nu le este explicat prea bine de ce simt o anumită stare sau cum este mai bine să gestioneze furia.
Nu este îndeajuns să identificăm acest tip de stare- efect din partea copiilor, ci mai mult ar trebui
aflat care este perioada de timp de când ei sunt într -o stare de confuzie și mai mult de atât dacă mediul
în care trăiesc ar putea să dăuneze pentr u o perioadă mai mare de timp.
Comportamentul suicidar este o componentă directă a consecințelor sub aspect emoțional, care
se poate observa atât în cazul copiilor dar și a adulților victime ale neglijării parentale.
Problemele d e alimentație – anorexie sau ob ezitate
Copiii care manifestă probleme de alimentație, ca urmare a indiferenței parentale au încercat
să își reverse furia și frustrările cu ajutorul mâncatului în exces, sau din contra la polul opus sunt cei care s -au pedepsit considerând că tot ră ul se întâmplă din cauza lor și ar trebui să facă tot ce pot pentru
a le intra în grație adulților.
Abuzul de substanțe toxice
“Într-un studiu sistematic asupra a 224 de cazuri, a fost întâlnită o legătură directă între
abuzul fizic, sexual și consumul de substanțe toxice în cazul femeilor. (..)bărbații victime ale
abuzurilor sexuale din copilărie prezintă și ei riscul de a abuza de diverse substanțe toxice pentru a scăpa de probleme. (…)adulții care au experimentat mai mult de 4 ori abuzuri sub orice f ormă, au
fost de 7 ori mai predispuși să devină alcoolici, de 5 ori consumatori de droguri ilicite și de 10 ori mai tentați să utilizeze droguri ilicite intravenos.” (Scott, 2014:5)

c. Probleme de atașament și de relaționare
Copiii își formează un mod dif erit față de adulți cu privire la ceea ce îi înconjoară. Dacă cei
care au obligația de a- i proteja, le provoacă răni emoționale, fizice, sexuale felul în care vor percepe
lumea va fi total distorsionat.
Cei care au suferit de pe urma neglijării parentale de regulă întâmpină greutăți în a lega relații
durabile cu persoane de sex opus, dar și cu cei din aceeași categorie de gen. Putem recunoaște efectele
din acest punct de vedere dacă observăm:
– copii care își impun limite, nu și le cunosc îndeajuns de bine s au nu reușesc să înțeleagă și să
identifice corespunzător spațiul personal al altora;
– nu au încredere în persoanele pe care le întâlnesc;
– nu reușesc să mențină o relație de prietenie;
– incapacitatea de a înțelege prin ce trece și mai ales ce simte cel de lângă ei;
– se consideră deplorabili și nedemni de iubire.

d. Înclinare spre rezolvarea problemelor utilizând violența
Comportamentul agresiv este un alt rezultat al fenomenului dezbătut, fiind observabil atât
timpuriu cât și pe parcursul vieții sale. De regulă cei care au fost neglijați, vor avea frustrări interioare,
nerezolvate care în timp vor escalada și îl vor determ ina să utilizeze fie un limbaj vulgar, fie să adopte
o conduită agresivă pentru a -și rezolva problemele și impune punctul de vedere.
e. Probabilitatea crescută spre adoptar ea unui stil sexual aberant
Din cauza neglijenței manifestate de către părinți, există posibilitatea ca în unele cazuri aceștia
să caute compasiune și afecțiune în locuri total greșite. Acest stil de viață promiscuă le va dăuna nu doar sănătății fizice, sexuale ci și celei sociale. Viața lor nu va mai fi una cunoscută de ceilalți membri ai societății ca fiind normală, ci din contra va fi asociată unui anumit grup de persoane, unui anumit
tip de comportament. “ Steel și Herlitz (2005) au determinat factorii care cresc șansele pentru acești
copii să se angajeze în comportamente sexuale deviante: incapacitatea de a fi asertiv și să refuze avansurile sexuale nedorite, sentimentele de neputință, dorința de a fi iubit și acceptat de oricine
pentru a umple golul. Toți acești factori pot sta la baza motivației alegerii unui asemenea traseu în viața, ca efect al neglijării parentale.” (Scott, 2014:6)
Concluzionând paragrafele anterioare putem spune că, neglijarea copilului de către părinți sau
abdicarea de la obligațiile parentale, cauzează efecte negative atât pe termen scurt cât și pe termen lung asupra copilului din punct de vedere fizic, mintal, emoțional și comportamental -social. Aceste
efecte vizibile imediat sau mai târziu, se cumulează în timp și depind la rândul lor de o serie de factori
așa cum am arătat mai sus (durată, frecvență, vârstă, caracteristici individuale).
Neglijarea este forma cea mai des întâlnită dintre tipurile de abuz suferite de copil, cu toate
acestea însă poate fi d ificil pentru specialiștii din domeniul protecției copilului să poată depista și
interveni la timp în astfel de situații, deoarece contextul diferă pentru fiecare caz în parte, iar de cele mai multe ori agenții interesați nu pot interveni din cauză că ar î ncălca intimitatea familială.

Scurte recomandări pentru prevenirea și intervenția corectă în vederea minimalizării
situațiilor de neglijență parentală
Din dorința de a veni în ajutorul familiei, dar mai ales a copilului neglijat de către aceasta, am
adunat câteva modalități considerate a fi realizabile și pliabile stilurilor contemporane de parenting:
• Asigurarea securității și stabilității copilului și a familiei sale, fie prin apelarea la resursele
proprii fie cu ajutorul specialiștilor din domeniu;
• Monitorizarea planului de intervenție întocmit de asistentul social desemnat, axându -se pe
nevoile și resursele familiei;
• Oferirea suportului pentru dezvoltarea abilităților de recunoaștere și gestionare corespunzătoare a stărilor, emoțiilor și gândurilor copilului și părinților săi;
• Prin serii de terapie individuală și de grup, se va urmări oferirea ajutorului în vederea îmbunătățirii stimei de sine pentru subiecții în cauză;
• Îmbunătățirea relației dintre părinte și copil – experiențele negative îi vor crea stări de
confuzie, de profundă anxietate, de frică de abandon;
• Planuri de conștientizare în masă, atât în școli cât și în comunitate asupra efectelor negative care pot surveni în cadrul conturării personalității viitorului adult;
• Crearea și dezvoltar ea de politici sociale care să cuprindă o mai bună înțelegere asupra
drepturilor copilului, trăgând la răspundere actorii vinovați de periclitarea integrității sale.
Neglijarea poate altera structura fizică și neuro -psihică a copilului, iar dacă nu este depistată la
timp va da naștere unui comportament total disfuncțional, după cum am arătat la punctul 4 . În lipsa
atmosferei familiale armonioase și stabile, el va trăi ca pe un teritoriu minat, lumea exterioară
provocându- i stări inhibatoare, dorințele sale ascunzându- le în inconștient, simțindu -se nedorit,
neiubit, neîncrezător în forțele proprii.
Concluzii

Cu toate că neglijarea copilului este cea mai comună formă de maltratare a copilului, iar
cauzele, efectele și modalitățile de prevenție și intervenție nu sunt atât de ușor de realizat ca în cazul abuzurilor sexuale, fizice. Neglijarea la fel ca abuzul sexual, fizic influențează atât individul, familia cât și com unitatea. Specialiștii interesați de domeniul protecției drepturilor copilului trebuie să
colaboreze pentru crearea și dezvoltarea de programe sociale care să vină în ajutorul copiilor și a familiilor pentru a evita astfel de cauze să se propage mai depart e. Neglijarea copilului nu trebuie
privită ca fiind o problemă strict individuală ci mai degrabă ca o problemă a întregii societăți. Când evaluăm capacitățile părinților de a -și accepta în totalitate responsabilitățile, trebuie să
luăm în considerare para grafele menționate în paginile anterioare. De exemplu, am putea considera
că dacă o familie care și -a neglijat copilul mic de 2 ani, dar nu au mai fost agresivi între ei de 6 luni,
ar putea să își reia dreptul de a- și continua rolul de părinți luându- și copilul înapoi din supravegherea
autorităților. Ar putea fi o realizare, dar asta nu ne asigură pe noi că ar fi cea mai bună soluție și că pe viitor nu s -ar repeta abuzul. Dorința și promisiunea de a fi părinți buni poate fi tulburată de o
recădere, ajungând în aceeași situație sau chiar mai rău.
Dacă ne aflăm în fața unei astfel de situații dezastruoase, atunci copilul așa cum am demonstrat
se află într -un pericol iminent. Este la fel de important să dovedim dacă această lipsă a funcționării
părintești este situațională sau prezentă continuu în familie. Întrebările care au dus la motivația scrierii asupra acestui subiect: părinții aceștia au fost întotdeauna la fel? Dacă nu, care este motivul pentru care au ajuns să se comporte astfel? Există consecințe pe termen lung care se răsfrâng asupra
copilului? Ce fel de viitor va avea copilul? Există modalități concrete prin care s -ar putea interveni?

Cu cât funcțiile și rolurile părintești denotă un grad mare de imaturitate intelectuală,
emoțională, cu atât mai d ificilă va fi perioada de sprijinire a familiei pentru a -și reveni și a intra în
normalitatea cunoscută de ceilalți membri ai societății, dar și perioada de sprijin de specialitate.
Concentrându- ne pe aceste funcții și roluri, vom putea să intervenim la timp și corect în
situațiile de maltratare și să ne abținem din judecată. O evaluare corectă a situației ne va ajuta să știm
cum să intervenim și mai ales când, cum să planificăm intervenția toate acestea venind în beneficiul dezvoltării copilului și a fam iliei sale.

Bibliografie
1. Kari Killén, Copilul maltratat, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998,
2. Stănciulescu, E., Sociologia educației familiei, vol. 1, Ed. Polirom, 1997, Iași
3. http://www.ajps -cj.ro/LEGEA_257_2013.pdf

4. Bonea, V., G., Abuzul asupra copilului, http://www.revistacalitateavietii.ro/2017/CV -3-
2017/03.pdf
5. Corcea, N., Violența asupra copilului în familie: aspecte juridice,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Violenta%20asupra%20copilului%20 in%20f
amilie%20aspecte%20juridico%20- penale.pdf
6. Dâmboeanu, C., Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XX, nr. 5–6, p. 427–443,
București , 2009, Forme ș i particularități ale abuzului fizic săvârșit de părinți asupra copiilor,
http://www.revistadesociologie.ro/pdf -uri/nr.5- 6-2009/03- CDamboeanu.pdf
7. DePanfilis, D., Child Neglect: A Guide for Prevention, Assessment, and Intervention, https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/neglect.pdf

8. Olărescu, V., Veleanovici, A., Tulburări emoționale la copiii aflați în situație de abuz și
neglijare, http://www.cnaa.md/files/theses/2015/22366/armand_veleanovici_abstract.pdf
9. Scott, D., Understanding child neglect, http://aifs.gov.au/ cfca/publications/effects -child –
abuse -and-neglect -adult -survivors
10. Wilkinson, J., The impacts of abuse and neglect on children – Research in Practice ,
https://www.rip.org.uk/download/329/Childhood_neglect_and_abuse_comparing_placement
_options.pdf .