SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI [628445]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI
RECUPERARE

Recuperarea ca și etapă esențială în evoluția postoperatorie a coxartrozei

Coordonator stiințific
Șef de lucr. Dr. Opriș Remus

Îndrumător științific
Asistent Univ. Dr . Bumbu Bogdan

Absolvent: [anonimizat]

2016

1
CUPRINS
Cuprins …………………………………………………………………………………… …1
Capitolul I. Introducere ………………………………………………………………….. ..2
1.1. Importanța temei abordate în cadrul studiului ……………………………….. 2
1.2. Motivația temei alese ………………………………………………….. ………… 3
1.3. Ipoteza de lucru ……………………………… ……………………….. ………… 3
Capitolul II. Noțiuni de anatomie, biomecanică și patologie a articulației șoldului …….4
2.1. Noțiuni de anatomie ale articulației coxofemurale …………………………………..4
2.2. Noțiuni de biomecanică ale articulației coxofemurale ………………………………6
2.3. Bilanț muscular și articular al șoldului ………………………….. ……………………….7
2.3.1. Testarea flexiei și mușchii inițiatori ai acestei mișcări ……… ………………….7
2.3.2. Testarea extensiei și mușchii inițiatori ai acestei mișcări ……………………..7
2.3.3 . Testarea abducției si a adducției și mușchii participanți ……………………….8
2.3.4. Testarea mișcării de rotație internă -externă și mușchii participanți ………..8
2.4. Noțiuni de patologie musculo -scheletală ……………………………… ………………….9
2.4.1. Luxația de șold…… ………………………………………………………………………….9
2.4.2. Bursita …………………………………………………………………………………………1 0
2.4.3. Tendinita ……………………………………………………………………………………..10
2.4.4. Coxartroza ……………………………………………………………………………………10
Capitolul III . Ipotez ă, Scop, Sarcini …………………………………………………….. ………………… 12
3.1.Ipoteză ………………………………………………………………………………………………….12
3.2. Scop …………………………………………………………………………………………………….12
3.3. Sarcini …………………………………………………………………………………………………13
3.4. Partici panții, materialele și metodele utilizate la realizarea lucrării ………. 13
3.4.1. Grupul țintă …………………………………………………………………………………..13
3.4.2. Respectarea formalităților eticii profesiei ………… ……………………………….14
3.4.3. Stabilirea perioadei de realizare a studiului ……………………………………….14
3.4.4. Alegerea metodelor de evaluare si testare …………………………………………15
3.4.5. Implementarea și punerea în practică a unui program kinetic de
recuperare …………………………………………………………………………………………………………….. .17
Capitolul IV. Rezultatele cercetării și interpretarea lor…………………………………………..24
4.1. Prezentarea evoluției pacienților …………………………………………………………..24
4.2. Observații la finalizarea programului de recuperare …………………………….2 5
4.3. Sugestii și perspective ale studiului ……………………………………………………….26
Capitolul V. Concluzii ……………………………………………………………………………………………27
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………28

2
CAPITOLUL I .

INTRODUCERE

1.1.Importanța temei abordate în cadrul studiului
Se poate spune că, articulația coxofemurală este una dintre cele mai importante
articulații ale organismului uma n. Această articulație face legă tura dintre femur și osul iliac,
iar importanța acestei articulații este dată nu numai de către rolul principal în locomo ție, ci
și de implicarea sa în stabilitatea corpului uman în ortostatism și deplasare . Astfel funcția
acestei a rticulații, trebuie s ă se desfăș oare între anumiț i parametrii pentru realizarea
activităților zilnice. Cunoscându -se importanța acestei articulații, recuperarea medicală la
acest nivel are un rol extrem de important.
Principalul semn al afectării acestei articulaț ii, fie că este vorba de o patologie
musculo -scheletală sau nu , este durerea. Durerea de șold poate să apară în urma unui
traumatism, ori ca simptom al unor boli precum bursita trohanteriană , artrita, reumatism
articul ar, osteoporoză , sau chiar în cadrul patologiei tumorale . Durerea de șold poate apărea
la copii, adolescenți, adulți sau vârstnici din cauze specific e fiecărei categorii de vârstă, d e
exemplu, durerea de șold este în mod special frecventă și semnificativă la bătrâni deoarece
ea poate fi un simptom al unei artroze a șoldului sau a unei fracturi de șold. [1] Durerea
poate ap ărea fie în repaus, fie în miscare. Un alt factor important, este faptul că durerea
simțită î n zone mai îndepărtate de articulația șoldului, pot sugera o afecțiune la acest nivel.
Durerea cauzată de o problemă a articulației șoldului poate fi simțită în zona abdomen ului,
în partea din față a piciorului și în genunchi. [2] Astfel stabilirea originii durerii este foarte
importantă pentru depistarea problemei și pentru o diagnosticare corectă .
1.2. Motivația temei alese
Articulația șoldului, sau articulația coxofemurală este a doua cea mai mobilă
articulație a organismului uman, după articulația scapulohumerală. Consider că, această
articulație are rolul cel mai important în locomoție și stabilitate fiind unul dintre “stâlpii”
care susț in calitatea vieții. Începând de la simpla activitate de a ne deplasa de la un punct la
altul, până la activită ți mai complexe precum condusul automobilului , practicarea unui

3
sport, alergat, mersul pe bicicletă , este nevoie de funcționarea la parametri normali, ai
acestei articulații.
Incapacitatea de a folosi articulația coxofemurală la parametrii normali, bineînțeles
va atrage după sine, o scădere sesizabilă a calității vieții , indiferent de stilul de viața al
fiecăruia dintre noi. Astfel odată ce durerea și limitarea funcțională afec tează calitatea
vieții, este importantă o diagnosticare cât mai corectă și precoce , pe lânga un tratament
medica mentos potrivit. Aici aș dori să punctez faptul că , înainte de a fi aplicat orice
program kinetic de recuperare, este nevoie de o examinare amănunțită a bolnavului, care să
ducă într-un final la un diagnostic pozitiv.
Indiferent că este vorba de o persoană tânară, sau o persoană vârstnică , coxartroza
poate apărea la ambele categorii, însă ceea ce diferă sunt factorii care duc la apariția acest ei
patologii. Bineînteles că la persoanele vârstnice predispoziția la degradarea cartilajului
articular este mult mai mare , decât la persoanele de vârsta întâi sau a doua. Încă un factor
important este și stilul de viață al fiecărui individ , persoanele sedentare având tot timpul un
risc mai crescut de a dezvolta patologii musculo -scheletale, față de persoanele care au avut
un stil de viață activ. Ca să comparăm categoriile de vârstă, întâi si a doua , cu cea de -a
treia, țin să precizez că la persoanele di n primele două categorii avem ca ș i cauze
principale , ori traumatisme la nivelul articulației coxofemurale, ori m odifică ri congenitale
care pot duce la apariția coxartrozei la vârste tinere, î n schimb pentru persoanele vârstnice
principalul factor predispo zant este vârsta înaintată.
1.3. Ipoteza de lucru
Prin această lucrare îmi propun să urmăresc eficienț a și importanța unui program
kinetic de recuperare în evoluția postoperatorie a coxartrozei ș i astfel reintegrarea socială
cât mai rapidă a persoanelor care suferă de această patologie, reluarea activit ăților zilnice și
îmbu nătățirea considerabilă a calită ții vieții.

4
CAPITOLUL II .
Noțiuni de anatomie, biomecanică și patologie a articulației șoldului

2.1. Noțiuni de anatomie ale articulației coxofemurale
Bazinul osos este format din osul sacru, coccis , oasele co xale (ilion, ischion și
pubis) ș i de articulațiile dintre ele. Cea mai importantă articulație la nivelul bazinului este
articulația coxofemurală.
Articulația coxofe murală, este zona de joncțiune di ntre osul iliac și femur. Deși
această articulație este o enartroză oferă o mobilitate mai redusă decât articulația
scapulohumerală, dar prezintă o stabilitate superioară . Este o articulație triaxială ce permite
executarea de mișcări î n toate planurile .
Articulația coxofemurală este alcătuită din suprafețele articulare de la nivelul
capului sferic al femurului și suprafața articulară a acetabulului sau a cavității cotiloide de
formă semisferică fiind acoper ită de cartilaj articular numai pe partea sa periferică și
completată inferior de ligamentul transvers al acetabulului. Capul femural intră în cavitatea
acetabulară cu 2/3, fundul cavită ții neintrând în contact cu acesta . Întrucât cavitatea
acetabulară nu este suficient ă pentru cuprinderea capului femu ral, ea este completată de jur
împrejur de un fibrocartilaj prismatic triunghiular, numit cadrul acetabular (Labrum
acetabulare) . [3] Intraarticular se g ăsește ligamentul rotund, bogat vascularizat, dar c u rol
biomecanic scăzut.
Capsula articulară este alcătuită din fibre longitudinale care formează ligamente și
din fibre circulare care fixează colul femural. Capsula articulară are originea pe marginea
externă a acetabulul ui, anterior, dupa ce înglobează în întregime colul femural, se in seră pe
linia intertrohanteriană .[4] Posterior se inseră pe colul femural cu 1 cm medial de creasta
intertrohanterian ă, astfel treimea laterală a feț ei posterioare a colului, este situat
extracapsular. [4]
Ligamentele car e întăresc capsula articulară sunt:
– ligamentul iliofemural care uneș te spina iliacă anteroinferioară cu linia
intertrohanterică .

5
– ligamentul pubofemural care se întinde de la ramura superioara a pubelui la
trohanterul mic.
– ligamentul ischiofemural așezat posterior se întinde de la ischion la trohanterul
mare.

Figura 2.1. Articulația coxofemurală , structură, vedere anterioară

2.2. Noțiuni de biomecanică ale articulației coxofemurale
Articulația coxofemurală este o articulație triaxială, permițând astfel toate tipurile
de mișcări precum flexie, extensie, abducție, adducție, ro tație internă, rotație externă ș i
circumducție.
Flexia -extensia se realizează în plan sagital, în jurul unu ax transversal care trece
prin trohanterul mare și foseta capului femural. Mișcării de flexie îi este asociată și o rotație
internă, iar celei de extensie o rotație externă. Amplitudinea acestor mi șcări este astfel:
– Flexia cu genunchiul extins: 90° activ, 120° pasiv
– Flexia cu genunchiul flexat: 120° activ, 140° pas iv

6
– Extensia cu genunchiul extins: 20° activ, 30° pasiv
– Extensia cu genunchiul flexat: 10° activ, 30° pasiv

Figura 2.2. Mișcarea de flexie -extensie

Abducția -adducția este o mișcare ce se realizează în plan frontal, în jurul unui ax
sagital ce trece prin c entrul capului femural și este însoțită de mișcă ri de rotație ale
coapsei. [3] Amplitudinea acestor mișcări este astfel:
– Abducția : 45° activ, 60° pasiv
– Adducția: 30° activ
Rotația internă -externă este o mișcare realizată în jurul unui ax ver tical care trece
prin capul femural. Aceste mișcări sunt limitate de punerea în tensiune a capsulei
articulare. [3] Amplitudinea acestor mi șcări este astfel:
– Rotație externă în extensie: 60° activ
– Rotație externă în semiflexie: peste 60° activ
– Rotație internă în extensie: 30° activ
– Rotație internă în semiflexie: peste 60°

2.3. Bilanț muscular ș i articular al șoldului

7
Pentru re alizarea unui examen al mobilită ții articulare și a funcției musculare , este
nevoie de cunoștințe vaste de anatomi e și de biomecanică articulară.

2.3.1 . Testarea flexiei și mușchii inițiatori ai acestei mișcări
– poziția i nițială a pacientului este î n decubit dorsal, membrul testat extins, iar
membrul opus flectat, sau extins .
– poziție finală: se apropie coapsa de fața anterioară a trunchiului , până la limita de
mișcare.
– goniometrul este așezat cu centrul la nivelul marelui trohanter , brațul fix este
așezat pe linia perpendiculară dintre spina iliacă antero -superioară și postero -superioară, iar
brațul mobil este a șezat pe linia mijlocie a coapsei, urmărind epicondilul lateral al
femurului.
Valorile normale sunt amintite mai sus la subcapitolul de biomecanică.
Mușchii care participă la executarea flexiei sunt: mușchiul drept femural,
mușchiul tensor al fașciei late , mușchiul iliopsoas și mușchiul croitor.
2.3.2. Testarea extensiei și mușchii inițiatori ai acestei mișcări
– poziția inițială este în decubit ventral cu ambele membre inferioare extinse .
– poziția finală: coapsa se deplasează spre partea posterioară a trunchiului până la
limita mișcării.
– goniometrul se poziționează exact cum am precizat la testarea flexiei, cu excepția
că pacientul este î n decubit ventral.
Mușchii participanți la mișcarea de extensie sunt: mușchiul biceps femural,
mușchiul semimembranos, mușchiul semitendinos, dar participă si partea posterioară a
mușchilor fesier mic si mijlociu.
2.3.3 . Testarea abducției si a adducției și mușchii participanți
Abducția
– poziția inițială este î n decubit dorsal cu membrele inferioare extinse
– poziția finală : membrul testat se deplasează în lateral până la limita mișcării

8
– goniometrul se așează cu centrul pe spina iliacă antero -superioară, brațul fix pe
linia imaginară dintre cele două spine iliace, iar brațul mobil se așează pe linia mijlocie de
pe fața anterioară a coapsei.
Mușchii care participă la aceast ă mișcare sunt: mușchiul tensor al fașci ei late ,
mușchiul fesier mijlociu și mușchiul croitor.
Adducția
– poziția inițială este î n decubit dorsal cu membrele inferioare ex tinse, iar membrul
testat este î n abducție.
– poziția finală: membrul inferior testat se deplasează spre linia mediană a corpului
până la limita mișcării.
– goniometrul se poziționează exact ca la testarea abducției.
Mușchii care execută această mișcare sunt: mușchiul iliopsoas, mușchiul vast
medial, mușchiul pectineu, mușchiul fesier mic, mușchii adductori și mușchii
semimembranos și semitendinos.

2.3.4. Testarea mișcării de rotație internă -externă și mușchii participanți
Rotația externă
– poziția inițială este ori în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse, ori în
decubit ventral cu genunchiul flectat la 90°.
– poziția finală pentru prima variantă : piciorul se deplasează spre exterior.
– poziția finală pentru a doua variantă : gamba se deplasează spre interior.
– pentru prima variantă goniometrul se așează cu centrul pe calcaneu, brațul fix î n
paralel cu marginea medială a piciorului, iar brațul mobil urmărește spațiul dintre degetele I
și II.
– pentru a doua variantă centrul goniometrului se așea ză pe fața ant erioară a
patelei, brațul fix în paralel cu linia mediană a gambei, iar brațul mobil urmă rește spațiul
dintre degetul I și II
Mușchii participanți sunt: mușchiul fesier mijlociu(partea posterioară), mușchiul
fesier mare, mușchii gemeni, mușchiul pătrat f emural, mușchiul pectineu, vast medial, și
croitor.

9
Rotația internă
– poziția inițială este în decubit dorsal cu me mbrele inferioare extinse, sau î n decubit
ventral
– poziția finală pentru prima variantă: piciorul se orientează spre interior
– poziția finală pentru a doua variantă: gamba se deplasează spre exterior.
– goniometrul se așează la fel precum la testarea rotației externe.
Mușchii participanți sunt: mușchiul fesier mijlociu(partea anterioară), mușchiul
fesier mic, mușchiul semitendin os și mușchiul semimembranos.
Mișcarea de circumducție însumează mișcările precedente, capul femural se învârte
în cavitatea acetabulară, diafiza femurului descrie un con, iar extremitatea distală a acestuia
descrie un cerc. [3]
2.4. Noțiuni de patologie mu sculo -scheletală
Durerea la nivelul articulației coxofemurale, dar și limitarea funcțională la acest
nivel sunt comune pentru o gamă largă de afecț iuni a acestei articulații , precum :
traumatisme le la nivelul șoldului (luxații, fracturi, rupturi ligamentare) , artroza
(coxartroză) , inflamarea elementelor articulare și musculare (bursite, tendinite, sinovite)

2.4.1. Luxația de șold
Luxația este o leziune la nivelul articulațiilor care implică o pierdere completă a
contactului dintre fețele articulare. Luxația de șold poate fi ori de natură traumatică, ori
congenitală. Luxația traumatică este consecința unei forțări violente a articulației
coxofemurale și are loc numai prin ruperea ligamentului ro tund al capului femural și a
capsule i articulare a ș oldului . Aceste luxații pot fi de două feluri și anume posterioare , care
sunt ce le mai frecvente și anterioare. Luxația congenitală de șold este o afecțiune a
copilăriei, care are o frecvență redusă. Acea stă patologie se caracterizează printr -o
dezvoltare anormală a articulației șoldului, capul femural ajungând sa nu se fixeze corect în
cavitatea acetabulară . De obicei, această cavitate este insuficient dezvoltată , asemănătoare
unei farfurii, în loc sa fie o cupă adâncă, ca î n mod normal. [5]

10
2.4.2. Bursita
Bursele sunt cavități (săculeți) pline cu lichid , aflate la nivelul articulațiilor și au
rolul de a amortiza frecarea dintre mușchi, tendoane și ligamente cu elementele osoase.
Bursita este o inflamație a acestor cavități, cauzată de traumatisme, uzură, sau infecții .
Această patologie a pare mai frecvent la sportivi, persoane care cad, suferă intervenții
chirurgicale sau suferă de boli inflamatorii. Bursita de șold este una dintre cele mai
frecvente cauze ale durerii de șold și pe lângă durere se caracterizează prin, limitare
funcțională , creșterea temperaturii locale , tumefacție.
2.4.3. Tendinita
Tendonul este o prelungire fibroasă a mușchiului, care face legătura dintre mușchi și
os. Tendinita apare atunci când unul sau mai multe tendoane se inflamează, având ca și
cauză principală forțarea organismului peste limită (suprasolicitare). Primul simptom este
disconfortul în momentul mișcării, dar dacă efortul se continuă acest disconfort se
transformă în durere. Tendinita șoldului poate afecta calitatea vieții, multe mișcări ducând
la apariția durerii, pre cum coborâtul din pat, dar și gă sirea unei poziții antalgice în pat fiind
dificilă poate crea insomnii.
2.4.4. Coxartroza
Coxartroza este artroza articulației coxofemurale. Artroza este o patologie ce
afectează cartilajul articular , caracterizată prin degradarea acestuia. Cartilajul articular este
un țesut de origine conjunctivă, de culoare alb -gălbuie, care strălucește în lumină și care
acoperă suprafețele articulare. [3] Cartilajul articular asigur ă mișcarea extremităților
articula re, cu un coeficient de frecare minim . La început apar fisuri și neregularități la
suprafața cartilajului, apoi acestea adâncindu -se duc la ruperea de bucăți din cartilaj,
suprafețele articulare ramânând descoperite. Într -un final și osul va suferi modific ări
deformându -se, aceste modificări ducând la afectarea funcției articulației.
Coxartrozele se clasifică în coxartroze primare și secundare. Cele primare sunt cele
mai frecvente, apar la persoanele cu vârsta între 50 -60 de ani, fără o cauză aparentă, ace ști
pacienți nu prezintă anomalii la nivelul articulației șoldului, în copilărie sau la vârsta
adultului tânăr. Coxartroza secundară apare la pacienț i mai tineri la care î nsă există factori
de risc ce favorizează degradarea prematură a articulației ș oldului. [6]

11
Principalul simptom este durerea care apare la urcarea sc ărilor, în timpul mersului,
sau dimineața după repausul din timpul somnului. În timp se reduce mobilitatea articulației,
pacie ntului fiindu -i mult mai greu să execute mișcările la ampli tudine normală.
Tratamentul coxartrozei variază în funcție de stadiul în care se află această boală.
Pentru stadiile mai puțin avansate, tratamentul constă în kinetoterapie, menținerea greutății
corporale în limitele normale fiind un obiectiv foarte import ant, precum și întărirea
musculaturii stabilizatoare a articulației. Tratamentul medicamentos este destinat în special
durerii (paracetamol, antiinflamatoare non -steroidiene). Altă metodă de tratament sunt
injecțiile intraarticulare sub control ecografic, cu acid hialuronic, care are rolul de a lubrefia
articulația și de a crește mobilitatea articulară. În stadiile avansate, tratamentul cox artrozei
este exclusiv chirurgical (artroplastia de ș old-protezare). Artroplastia totală de șold este cea
mai comună metodă de tratament ortopedic -chirurgical a coxartrozei. Aceasta constă în
înlocuirea articulației cu o proteză, care imită perfect funcția articulației șoldului. Protezele
sunt clasificate în proteze cimentate și necimentate. Odată cu avansarea medicinei,
materialele folosite pentru proteze sunt din ce în ce mai bune, astăzi folosindu -se de la
aliaje de titan -nichel, pâ nă la ceramică sau polimeri.
Nu există un material standard pentru proteze, studiile de specialitate încă încearcă
să identifice cea mai b una combinație, care să ofere maximum de durabilitate asociat c u un
gradient de frecare minim , în condițiile unei reacț ii minime a organismului la metal.
În ceea ce priveș te tipul protezei ales, cimentată vs necimentată , aceasta trebuie
individualizată fiecarui pacient. Aici intervin o serie de fa ctori precum vârsta pacientului,
calitatea ț esutului osos („bone stock”), determinată prin mai mu lte metode (radiografic,
DEXA, și nu în ultimul râ nd aspectul intr aoperator). Nu trebuie neglijată greutatea
pacientului care are un rol deosebit în supravieț uirea implantului, demonstrându -se o relație
de proporționalitate inversă între aceș ti doi parametri, greutate – supraviețuire implant.
Stilul de viată, nivelul de activitate fizică, așteptă rile pa cientului, toa te acestea sunt alți
factori care intervin î n procesul de decizie.

12
CAPITOLUL III .
Ipoteză, Scop, Sarcini
3.1. Ipoteză
Presupunem că metodele alese pentru realizarea studiului, cresc și îmbunătățesc
considerabil starea generală a pacienților , iar rezultatele funcționale de lungă durată,
favorizează procesul de reintegrare socială.
Pentru realizarea acestei lucrări am folosit următoarele ca punct de pornire: crearea
și implementarea cât mai corectă a unui program kinetic de recuperare, personalizat pentru
fiecare pacient, adaptat nevoilor sale, având ca scop recuperarea postoperatorie rapidă și
eficace a deficiențelor cauzate de coxartroză, dar și de leziunile cauzate de către intervenția
chirurgicală în sine.
3.2. Scop
Îmbunătățirea procesului de a reinclude social , fiecare pacient în parte.
Menținerea și îmbunătațirea motricității generale.
Obținerea participării cât mai activă și conștientă a pacienților la programul kinetic de
recuperare.
Kinetoterapia joacă un rol esențial în evoluția postoperato rie a coxartrozei, în multe cazuri
permițându -se încărcarea membrului operat, chiar în următoarea zi după operație, în
limitele suportabilității pacientului.
Obiectivele recuperării medicale urmărite în această cercetare sunt:
– Combaterea durerii și a i nflamației
– Vindecarea plăgii rezultate în urma procedurii chirurgicale
– Creșterea controlului motor , a propriocepției și a forței musculare
– Întărirea musculaturii stabilizatoare a articulației coxofemurale
– Creșterea independenței pacientului în mișcare
– Educarea pacienților cu privire la posturile permise și la dizlocarea protezei

13
3.3. Sarcini
Pentru a confirma sau a infirma ipotezele ne-am propus atingerea următorilor pasi:
1) Alegerea grupului țintă
2) Respectarea formalităților eticii profesiei
3) Stabilirea perioadei de realizare a studiului
4) Alegerea metodelor de evaluare ș i testare
5) Culegerea datelor
6) Crearea și implementarea unui program kinetic de recuperare
7) Interpretarea rezultat elor și comunicarea lor pacienților
3.4. Participanții, materialele și metodele utilizate la realizarea lucrării
3.4.1. Grupul țintă
Pentru efectuarea acestei lucrări am colaborat cu Spitalul Clinic Județean de urgenț ă
Târgu Mures care m -a ajutat să intru în contact cu 5 pacienți , care au suferit de coxartroză
și implicit intervenție de artroplastie t otală de șold aceștia fiind: S.N . sex masculin vârsta
69 de a ni (coxartroză primară dreaptă); I.I. sex masculin, vârsta 56 de ani (coxartroză
primară st ângă); C.V. vârsta 44 de ani (coxartroză secundară stângă); R.I. sex masculin,
vârsta 56 de ani ( coxartroză primară dreaptă); L.E . sex feminin, vârsta 60 de ani (coxartroză
primară dreaptă).
a) Pacientul S.N. se internează la Spitalul Clinic Județean de ur gență Târgu Mures ,
pentru o intervenție de artroplastie totală de șold drept . Pacientul acuza următoarele
simptome: dureri la nivelul șoldului drept, limitare algică a mișcărilor la nivelul articulației
coxo -femurale drepte și impotență funcțională medie la nivelul membrului inferior drept . S-
a intervenit chirurgical, practicându -se artroplastia totală de șold cu endoproteză totală
necimentată Z immer Trilogy .
b) Pacientul I.I. se internează pentru artroplastie totală de șold stâng, se intervine
chirurgical practicându -se artroplastia totală de șold stâng cu endoproteză totală
necimentată Zimmer -Avenir.

14
c) Pacientul C.V. se internează având diagnosticul de coxartroză secundară stângă și
se intervine chirurgical, practicându -se artroplastia totală de șold stâ ng cu endoproteză
necimentată de tip Biomet.
d) Pacientul R.I. se internează cu diagnosticul de coxartroză primară dreaptă și se
intervine chirurgical, realizându -se artroplastie totală de șold stâng, cu endoproteză
cimentată de tip Biomet.
e) Pacienta L.E . se internează diagnosticată cu coxartroză primară dreaptă, se
intervine chirurgical, practicâ ndu-se artroplastia totală de șold drept cu endoproteză
necimentată de tip Biomet.
3.4.2. Respectarea formalităților eticii profesiei
Pacienții au fost informați în legătură cu obiectul studiului oferindu -și acordul
pentru participarea la această lucrare, fiind asigurați că identitatea lor va ramâne p rotejată și
astfel voi face referire la ei folosind numai inițialele lor.
3.4.3. Stabilirea perioadei de realizare a studiului
Programul kinetic de recuperare a avut loc pe o perioadă de 12 săptămâni (3 luni),
pentru fiecare pacient în parte, între lunile ianuarie -martie pentru pacienții S.N., I.I., C.V.,
și aprilie -iunie pentru pacienții R.I. și L.E.. Pacienții au ben eficiat de un program de
recuperare care cuprindea exerciții pentru o perioadă de 3 săptămâni, în care paciențiilor nu
le era permisă încărcarea membrului operat. Exercițiile au avut scopul de a preveni atrofia
musculaturii, de a îmbunătății mobilitatea ar ticulară atât pe membrul inferior afectat cât și
pe cel neafectat astfel pregătindu -se organismul pentru reluarea mersului . Pacientului R.I. i
s-a permis încărcarea parțială cu sprijin a membrului inferior afectat la 48 de ore de la
intervenție datorită utilizării unei proteze cimentate. După scurgerea celor 3 săptămâni s -a
permis încărcarea parțială și progresivă a membrului inferior afectat și celorlalți pacienți,
fiind consultați de către medicul ortoped. Astfel am colectat informațiile obținute din
evaluarea efectuată de medic, urmând îndrumările și sfaturile acestuia, am realizat o
evaluare personală față de pacienți, pen tru a observa modificările dobândite în urma
intervenției chirurgicale. Următorul pas este realizarea unui program de recuperare pentru
fiecare pacient, care să aibă ca rezultat efecte benefice , ca urmare a îndeplinirii obiectivelor
specificate mai sus.

15

3.4.4. Alegerea metodelor de evaluare si testare
1) Testing muscular flexie -extensie
a) Testarea flexiei
Trebuie specificat că pacienților care au suferit artroplastie totală de șold le sunt
contraindicate anumite mișcări pentru prevenția dislocării protezei după cum urmează: este
total contraindicată flexia din articulația coxofemurală mai m ult de 90°, rotația internă și
adducția peste poziția neutră.
Mușchii testați – principali: iliopsoas
– accesori: croitor, tensor al faș ciei lată , drept anterior, pectineul
Poziție fară gravitație: în decubit dorsal cu coapsa ușor flectată, se cere pacientului
să continuie flexia pe bazin.
Poziție antigravitațională: în decubit dorsal cu membrul inferior de testat flectat
până la maxim 90° și cel netestat în extensie.
Tabel 1.3. Testarea musculară a flexiei șoldului [7]
F1 nu se poate palpa din cauza planului profund în care se
găsește.

F2 din poziția de decubit controlateral, membrul inferior
este susținut de către kinetoterapeut sau sprijinit pe o placă
talcată, se indică subiectului să execute o flexie a coapsei pe
bazin, cu genunchiul flectat, pentru a evita contracția
izometrică a ischiogambierilor.
F3 din pozitia antigravitațională,subiectul execută flexia șoldului,
fără rezisten ță.
F4 respectând aceeași poziție se opune o ușoară rezistență în 1/3
distală a coapsei pe partea anterioară, la jumătatea cursei de
mișcare.
F5 rezistența aplicată în aceeași regiune este mai mare sau
excentrică.

b) Testarea extensiei șoldului
Mușchii testați – principali: fesierul mare, semitendinosul, semimembranosul, biceps
femural.
– accesori: piramidali, fibre din marele adductor

16
Poziție fără gravitație: în decubit contralateral, cu coapsa susținută și genunchiul în
extensie
Poziție antigravitațională: în decubit ventral, cu genunchiul flectat la 90°
Tabel 2.3. Testarea musculară a extensiei șoldului
F1 palparea se face în centrul fesei și a pliului subfesier
F2 din decubit contralateral, cu coapsa susținută de către kinetoterapeut
și genunchiul flectat se execută extensia coapsei pe bazin
F3 în decubit ventral cu genunchiul flectat la 90° se execută extensia
fără rezistență din partea kinetoterapeutului
F4 tot în aceiași poziție se aplică o rezistență ușoară la jumătatea
amplitudinii de mișcare pe treimea distală a coapsei posterioare
F5 aceiași procedură ca la F4 însă rezistența este mai mare

2) Testarea goniometrică a flexiei și extensiei
a) Testarea flexiei
La articulația șoldului cele mai importante sunt primele 45° ale flexiei deoarece sunt
necesare locomoției
Valori normale: 90° activ, 120° pasiv
– poziț ia inițială a pacientului este î n decubit dorsal, membrul testat extins, iar
membrul opus flecta t, sau extins.
– poziție finală: se apropie coapsa de fața anterioară a trunchiului, până la limita de
mișcare.
– goniometrul este așezat cu centrul la nivelul marelui trohanter, brațul fix este
așezat pe linia perpendiculară dintre spina iliacă antero -superioară și postero -superioară, iar
brațul mobil este așezat pe linia mijlocie a coapsei, urmărind epicondilul lateral al
femurului.
b) Testarea extensiei
Valori normale: 20° activ, 30° pasiv
– poziția inițială este în decubit ventral cu ambele membre inferioare extinse.
– poziția finală: coapsa se deplasează spre partea posterioară a trunchiului până la
limita mișcării.
– goniometrul se poziționează exact cum am precizat la testarea flexiei, cu excepția
că pacientul este î n decubit ventral.

17
3.4.5. Implementarea și punerea în practică a unui program kinetic de
recuperare
Pentru a reuși să atingem obiectivele propuse, programul de recuperare va fi
structurat pe mai multe faze:
1) Faza I/ faza inițală (săptămâ nile 1-3)
2) Faza II/ faza intermediară (săptămân ile 4-6)
3) Faza III /faza avansată (săptămânile 6 -12)
4) Faza IV /faza finală (săptămâna 12+ )

1) În faza I sau faza inițială pacientul este imobilizat la pat și este prima etapă
postoperatorie. Medicația se administrează în principal pentru red ucerea durerii și a
inflamației după cum urmează:
– fraxiparină 0,4 ml 1 fiolă/zi
– Algocalmin 3×1 tb/zi în perioadele dureroase
– AINS (antiinflamatoare non -steroidiene)
– Controloc (pentru combaterea efectelor gastrice ale AINS)
– MSM 2×1 comprimate/zi, cură alternativă
– Fleximobil aktiv 1×1 comprimate/zi, cură alternativă
Se recomandă control ortopedic în vederea evaluării statusului clinico radiologic al
pacientului, la 2, 4 și 8 săptămâni sau mai repede la nevoie.
Având în vedere faptul că în primele 3 săptămâni nu se permite încărcarea
membrului operat recuperarea medicală are un rol foarte import anant în această perioadă.
Astfel pacienții au beneficiat de o listă de exerciții fizice, aplicabile încă din primele 48 de
ore postoperator.
Ca obiective principale în această fază avem:
– reducerea durerii și a inflamației
– creșterea forței musculare a membrelor inferioare cu atenție mare la precauții și
contraindicații
– creșterea amplitudinii articulare cu atenție mare la precauții și contra indicații
– educarea pacientului cu privire la posturările permise și contraindicații

18
Contraindicațiile în această fază sunt: nu se încarcă membrul inferior afectat decât
dacă medicul ortoped permite acest lucru , se evită flexia coapsei peste 90°, și rotaț ia
internă, nu se face adducț ia membrului afectat peste poziția neutră .
Terapia ocupațională are un rol extrem de important, deoarece educă pacientul să
execute activități de zi cu zi , cum ar fi urcatul în pat, mersul la toaletă, urcatul /coborâtul
scărilor , igiena personală.
Pentru această fază avem următoarele exerciții:
1) Poziție inițială (P.I.) : decubit dorsal
T1: se execută flexia plantară a piciorului , se menține 5 secunde
T2: se execută flexia dorsală a piciorului , se menține 5 secunde
T3: se revine la P.I.
Se poate utiliza un prosop rulat pentru a susține glezna
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări, de 2 -3 ori pe zi
2) Poziție inițială: decubit dorsal cu membrele inferioare extinse
T1: se contractă muchii coapsei (cvadriceps femural)
T2: se impinge călcâiul spre pat cu membru inferior extins menținând 3 -5 secunde
T3: se relaxează membrul revenindu -se la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări de 3 ori pe zi

Figura 3.1. Reprezentarea exercițiului 2
3) Poziție inițială: decubit dorsal , cu membrele inferioare extinse
T1: se flectează coapsa și gamba prin alunecarea piciorului pe planul patului
T2: se extinde membrul inferior prin alunecarea piciorului pe planul patului
Dozaj: 2 seturi a câte 10 repetări, de 2 -3 ori pe zi cu pauze de 1 -2 minute între seturi
Observații: atenție mare la poziția membrului inferior , pentru a nu se produce o rotație
internă

19

Figura 3.1. Reprezentarea exercițiului 3

4) Poziție inițială: decubit dorsal cu membrele inferioare extinse
T1: se contractă mușchii fes ieri cu menținere 5 secunde
T2. se relaxează revenind la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări de 3 ori pe zi
5) Poziție inițială: decubit dorsal cu membrele inferioare extinse
T1: se încordează mușchii coapsei(cvadriceps femural)
T2: se flectează membrul inferior din articulația coxofemurală cu membrul inferior extins,
câțiva centimetrii de la planul patului cu menținere 3 -5 secunde
T3: se revine la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări de 2 ori pe zi
6) Poziție inițială: decubit dorsal, cu membrele inferio are extinse
T1: se execută abducția membrului inferior
T2: se execută adducția membrului inferior revenind la P.I.
Dozaj. 1 set a câte 10 repetări de 2 -3 ori pe zi
Observații: a se evita rotația internă și adducția membrului inferior peste linia mijlocie a
corpului
7) Poziție inițială: în șezut la marginea patului cu genunchii atârnând
T1: se execută extensia gambei cu menținere 3 secunde
T2: se readuce gamba încet la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări, de 2 -3 ori pe zi
În această perioadă este foarte importantă respectarea contraindicațiilor și toaletarea
plăgii rezultate în urma intervenției ch irurgicale, pansamentele schimbâ ndu-se odată la 1 -2
zile, suturile fiind scoase aproximativ la 14 zile de la intervenție. Pacienții au avut
următoarele recomand ări venite cu aceste exerciții: exercițiile sunt obligatorii de executat în

20
fiecare zi, dar daca apare oboseala sau durerea , se recomandă întreruperea lor până ce
dispar semnele precizate anterior.
2) Faza II sau faza intermediară poate cuprinde și exerciții precizate la faza I, dar
începând cu această fază, se permite încărcarea parț ial progresivă a membrului afectat,
astfel se poate relua mersul , și urcatul scărilor. Ca și contraindicații în aceast ă fază avem:
flexia coapsei peste 90° este interzisă, la fel rotația internă, sau adducția membrului inferior
peste linia mijlocie a corpului. De precizat că nicio combinație a mișcărilor amintite
anterior nu sunt permise 6 săptămâni postoperator.
Obiectiv ele urmărite în această etapă sunt:
– îmbunătățirea mobilității articulare cu precădere la contraindicații
– reluarea mersului și urcatul/coborâtul scărilor
– întărirea musculaturii membrelor inferioare dar și a trenului superior (în special a
abdominalilo r și musculatura stabilizatoare a spatelui )
– îmbunătățirea echilibrului și a propriocepției
Înainte de a trece la exercițiile propuse pentru această fază aș dori să punctez
procedeele de reluare a mersului și de urcare/coborâre a scărilor. După examenul
radiografic și evaluarea facută de medicul ortoped, sub acordul acestuia se pot relua
activitațiile specificate mai sus. Pentru început la reluarea mersului se va folosi un cadru,
astfel: în ortostatism, cu membrele superioare pe cadru, se mută cadrul cu un pas în față, iar
pacientul sprijinindu -se în cadru mută membrul inferior afectat, flectând genunchiul și
calcâ nd pe calcâi prima oară; apoi se mută membrul sănătos în fața celui afectat. Se repetă
apoi procesul. Odată cu recâștigarea forței musculare, a echilibrului, dar și a încrederii în
sine, se poate trece la mersul cu cârje (cu o cârja sau două). Se plasează cârjele la distanța
de un pas în față, greutatea distribuindu -se pe membrul inferior sănătos, se muta membrul
bolnav între cârje, urmând ca memb rul sănătos sa fie dus în fața acestora. Dacă se folosește
o singură cârjă, aceasta se ține pe partea opusă a membrului operat.
Urcatul scărilor cu cârjele se face astfel: o cârja se ține în partea opusă membrului
operat, iar mâna libera se folosește ca sp rijin pe balustradă . Distribuindu -se greutatea pe
membrele superioare se mută întâi membrul sănătos apoi cel operat, iar la urmă se mută și

21
cârja. Coborârea scă rilor se face urmând aceleași instrucțiuni, însa se coboară înâi cârja pe
treapta inferioară, ap oi se mută membrul operat, fiind urmat de cel sănătos.
Exercițiile selectate pentru această fază sunt după cum urmează:
1) Poziție inițială: în ortostatism cu un scaun în față sau în lateral pentru sprijin , pe partea
opusă membrului operat
T1: se flecteaz ă coapsa pe trunchi , cu genunchiul îndoit
T2: se revine la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări de 3 ori pe zi
Observații: a nu se flecta coapsa mai mult de 90° și a se evita rotația internă
2) Poziție inițială: în ortostatism cu un scaun/cadru în față pentru sprijin
T1: se execută încet extensia membrului inferior din articulația coxofemurală , cu
genunchiul în extensie
T2: se revine la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări, de 3 ori pe zi
3) Poz iție inițială: în ortostatism, cu un scaun în față pentru sprijin
T1: se execută abducția membrului inferior
T2: se realizează adducția membrul inferior, revenind la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări, de 2 -3 ori pe zi
Observații: a nu se adduce membrul inferior peste linia mijlocie a corpului
4) Poziție inițială: în ortostatism cu genunchii în extensie și cu scaun în față pentru sprijin
T1: se flectează genunchii până la jumătatea amplitudinii, bazinul proiectându -se înapoi
T2: se revine la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 10 repetări, de 3 ori pe zi
5) Poziție inițială: în decubit dorsal , cu genunchii flectați și tălpile pe planul patului
T1: se împinge bazinul în sus de planul patului
T2: se revine ușor la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 20 repetări, de 2 -3 ori pe zi
6) Poziție inițială: ortostatism cu spatele sprijinit de perete
T1: se impinge ușor bazinul în față, desprinzându -se de perete
T2: se revine la P.I:
Dozaj: 1 set a câte 20 de repetări, de 3 ori pe zi

22
7) Poziție inițială: în decubit dorsal cu genunchii fle ctați (tălpile pe planul patului) și cu
mâinile pe abdomen
T1: se încordeaz ă muschulatura abdomenului apăsâ nd în același timp pe abdomen cu
mâinile
T2: se relaxează revenind la P.I.
Dozaj: 1 set a câte 20 de repetări de 3 ori pe zi
Pe lângă aceste exerciții sub acordul medicului ortoped se recomandă mersul pe
bicicleta ergometrică, dar este importantă exersarea mersului 3 -400 de metrii pe zi și
urcatul/coborâtul scărilor. La această fază avem aceleași recomandări precum cele amintite
la faza I. Ca și tratament medicamentos se continuă tratamentul început la faza I, sub
recomandările medicului ortoped.
3) În faza a III-a sau faza avansată deja se urmăreste, ca pacientul sa fie cât mai
independent și să iși execut e activitățile de zi cu zi cu câ t mai mare usurință. După controlul
ortopedic, dacă medicul curant permite acest lucru se poate începe mersul fără sprijin și se
pot ridica contraindicațiile .
Obiectivele acestei faze sunt:
– creșterea forței și a rezistenței musculare
– readucer ea amplitudinii articulare la parametrii normali
– exersarea mersului și urcatul/coborâtul scărilor
– creșterea independenței pacientului
Este recomandat să se continuie și exercițiile de la faza II. Dej a se presupune că
pacientul a câ știgat fo rță musculară, echilibrul îmbună tățindu -se și astfel în această fază
putem executa exerciții mai solicitante cu rezistență aplicată. Am ales să introduc exercițiile
într-un tabel după cum urmează:
Tabel 3.3. Exerciții executate de pacienți în faza a III -a
NR Poziție inițială Mișcările executate
pe timpi Dozaj
1 În ortostatism cu un scaun în față
pentru sprijin și cu o rezistență
atașată de gleznă (bandă elastică sau
greutăți ) T1:se execută flexia
din articulația
coxofemurală cu
genunchiul extins
T2:se revine la P.I. 2 seturi a câte 10
repetări , cu pauză de
1-2 minute între
seturi

23
2 În ortostatism cu u n scaun în față
pentru sprijin ș i rezistență aplicată
pe gleznă (bandă elastică sau
greutăți) T1: se execută
extensia membrului
inferior cu
genunchiul extins
T2: se revine la P.I. 2 seturi a câte 10
repetări, cu pauză de
1-2 minute între
seturi
3 În ortostatism cu scaun în față
pentru sprijin și cu rezistență
aplicată pe gleznă T1: se execută
abducția membrului
inferior
T2: se revine la P.I. 2 seturi a câte 10
repetări, cu pauză de
1-2 minute între
seturi
4 În decubit ventral cu genunchiul
flectat cu o bandă elastică aplicată
pe gleznă prinsă cu brațele trăgând
gamba spre coapsă T1: se execută
extensia gambei
contra rezistenței
T2: se revine la P.I. 2 seturi a câte 10
repetări, cu pauză de
1-2 minute între
exerciții
5 În ortostatism cu o bandă elastică în
jurul genunchilor T1: se îndepartează
ambele membre
inferioare de linia
mijlocie a corpului
(pașind în lateral)
T2: se revine la P.I. 2 seturi a câte 8 -10
repetări, cu pază de
1-2 minute între
exerciții
6 În ortostatism cu un scaun în față
pentru sprijin si rezistență aplicată
pe gleznă T1: se execută
extensia membrului
inferior cu
genunchiul extins
T2: se revine la P.I. 2 seturi a câte 10
repetări, cu pauz ă
între seturi de 2
minute

Pe lângă aceste exerciții se exersează mersul, cu sau fără sprijin (la recomandarea
medicului ortoped ) 700 -1400m pe zi , se continuă exercițiul la bicicleta ergometrică, dar se
poate practica și înotul.
Am stabilit să fac o evaluare intermediară în săptamâna a 6 -a pentru a observa
rezultatele până la acest punct.

4) În faza a IV -a deja pacientul devine independent, poate să își reia complet
activitățile de zi cu zi, recomandându -se continuarea exercițiilor, mersul zilnic, ci clism,
înot.

24
CAPITOLUL IV.
Rezultatele cercetării și interpretarea lor
4.1. Prezentarea evoluției pacienților
Aș dori să punctez faptul că, în desfășurarea studiului nu au avut loc incindente
neplăcute și totul a decurs după cum am plănuit. Pacienții au fost cooperanți, fiind interesați
de a se recupera și de a reveni la viața lor de zi cu zi. Am dobândit o satisfacție uimitoare să
observ rezultate favorabile în urma recuperării, paci enții recâștigând independența.
În cazul pacientului S.N. în vârstă de 69 de ani, sex masculin (coxartroză primară
dreaptă) , în urma testingului muscular inițial a primit un calificativ de 2 , având în vedere și
vârsta pacientului. La evaluarea intermediară pacientul a primit calificativul 3 , asta
însemnând că putea executa mișcări contra gravitației și cu rezistență ușoară. La evaluarea
finală pacientul a primit calificativul 4 , însemnând că pacientul poate executa mișcări
contragravitației și a unei rezistente mai crescute.
La evaluarea goni ometrică în ceea ce privește flexia, inițial pacientul prezenta 40 °
flexie, la cea intermediară 90°, iar la cea finală 100°. La extensie am avut la evaluarea
inițială 8°, la cea intermediară 12°, iar la cea finală 18 °, iar abducția având in vedere că s -a
recuperat activ avem la evaluarea inițială 15°, intermediară 26° și finală 30°
În cazul pacientului I.I. cu vârsta de 56 de ani (coxartroză primară stângă), în urma
testării musculare inițial am avut un calificativ de 3 pacientul putând să execute mișcări
contra gravitației și a unei rezistențe medii, la cea intermediară am avut un calificativ de 4
iar la cea finală 5. La evaluarea articulară inițial pacientul prezenta flexie 40°, intermediar
85° și final 120°. La extensie a m avut urmatoarele rezultate: 11°, 16° și 20° . La abducție
am avut la evaluarea inițială 19° intermediară 25° și finală 45°.
La pacientul C.V. cu vârsta de 44 de ani (coxartroză secundară stângă), am avut
următoarele valori pentru evaluarea musculară: la evaluarea inițială un calificativ de 3+, la
cea intermediară 4+, iar la cea finală 5. Cu privire la evaluarea goniometrică am avut
următoarele rezultate: flexie 50°, 90°, 11 7°; extensie 14°, 17°, 20°; abducție 21°, 34°, 45°
Pentru pacientul R.I. cu vârsta de 56 de ani (coxartroză primară dreaptă) am avut
următoarele valori la testingul muscular: inițial 3, intermediar 4+, final 5 . Cu privire la

25
evaluarea goniometrică am avut următoarele rezultate: flexie 41°, 87° , 118° ; extensie 10°,
16°, 20°; abducție 25° , 37°, 45° .
Pacienta L.E. cu vârsta de 60 de ani la testarea musculară inițial a obținut un
calificativ de 2+, intermediar 3, i ar final 4+. La evaluarea articulară inițial pacientul
prezenta flexie 43° intermediar 90° și final 119°, iar extensie 9°, 16°, 20° . La abducție am
avut la evaluarea inițială 28°, intermediară 42° și finală 45°.
Grafic 1.4. Rezultatele în urma evaluării m usculare

4.2. Observații la finalizarea programului de recuperare
Pentru toate cele cinci cazuri am plecat de la ideea că rezultatele apar prin dedicație,
efort și muncă. Pacienții dorind să vadă rezultatele finale s -au implicat în program și au
respectat indicațiile medicului dar și cele ale terapeutului.
Obiectivele a lese au fost atinse, iar la evaluarea finală am observat rezultate
favorabile pentru toți pacienții , indiferent de vârsta acestora.

4.3. Sugestii și perspective ale studiului
Înainte de a ajunge la concluzii, țin să precizez că studiul a fost făcut pe cinci
persoane, care au suferit de coxartroză și implicit intervenție de artroplastie totală de șold. 0123456
S.N. I.I. C.V. R.I. L.E.Evaluare inițială
Evaluare intermediară
Evaluare finală

26
Aceste date sunt strict relevante pentru această patologie și nu este recoman dată utilizarea
lor pentru alte afecțiuni similare.
Înainte de a începe un program kinetic de recuperare este recomandată consultarea
unui medic specialist.
Se recomandă continuarea exercițiilor menționate în acest studiu și după încheierea
programului d e recuperare, la domiciliul pacienților, urmărindu -se nu numai efectele
directe oferite de acest program de recuperare, dar și combaterea sedentarismului.

27
CAPITOLUL V.
Concluzii

Acest program de recuperare făcut în acest studiu, a adus beneficii pacienților
crescând calitatea vieții și totodată bunăstarea pacienților, reușind atât prin exercițiile
efectuate , cât și prin dorința de a se însănătoși, să își depășească limitele .
Obiectivele urmate au fost atinse prin muncă și nu deodată, e le fiind îndeplinite pe
rând, cu efort din partea pacienților , dar și din partea specialiștilor. Satisfacțiile finale nu
sunt numai ale pacienților, sunt și ale specialiștilor, care prin muncă și datoria lor față de
oameni, reușesc într -un final să vada re zultatele pozitive pe pacienții lor.
În concluzie, s -a demonstrat și că recuperarea este o etapă importantă în evoluția
postoperatorie a coxartrozei.
Într-un final mulțumim și pacienților pentru participarea la studiu, dar și pentru
perseverența de care au dat dovadă.

28

BIBLIOGRAFIE
[1] Damian Raluca Ioana , http://www.csid.ro/semne -si-simptome/durere -la-nivelul –
soldului -11235871/ , data acces ării 1 iunie 2016
[2] Roșu Andreea , http://www.romedic.ro/durerea -de-sold, data accesării 3 iunie 2016
[3] Conf. Dr. Constantin Enciulescu, Conf. Dr. Klara Brânzaniuc, Șef. Lucr. Dr. Florin
Butilcă, Anatomie Generalități -Membre Ediția a II -a revizuită Vol I, Litografia UMF Târgu
Mureș 2004, 25 -132
[4] Dr. Andrei Ioan Bogdan , http://www.lectiadeortopedie.ro/ notiuni -de-
anatomie/articulatia -soldului/ , data accesării 5 iunie 2016
[5] http://www.sfatulmedicului.ro/Oase -si-articulatii –membrele -/luxatia -congenitala -de-
sold_1607 , data accesării 8 iunie 2016
[6] Dr. Simion Delia Steluta , http://www.csid.ro/boli -afectiuni/reumatologie/coxartroza –
artroza -soldului -13594239/ data accesării 10 iunie 2016
[7] Tatiana Balint, Irinel Diaconu , Andreea Moise , Evaluarea aparatului locomotor,
Tehnopress, Iasi 2007 , 71-72

29