PR. PROF. UNIV. DR. DURĂ NICOLAE BANU G. FLORIN [628390]

1
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” – CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
MASTER STUDII JURIDICO -CANONICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. PROF. UNIV. DR. DURĂ NICOLAE BANU G. FLORIN

Constan ța – 2016

2
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” – CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
MASTER STUDII JURIDICO -CANONICE

Tratatul instituind o Constituție pentru
Europa (Lisabona 2007) si importanța
lui pentru afirmarea si protecția juridică
a drepturilor omul ui

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. PROF. UNIV. DR. DURĂ NICOLAE BANU G. FLORIN

Constanța – 2016

3

CUPRINS

LISTĂ DE ABREVIERI ………………………….. ………………………….. …………………….. 5
MOTIVAȚI A ALEGERII SUBIECTULUI ………………………….. ……………………… 6
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9

CAPITOLUL I. Tratatul de la Lisabona: o reformă ambițioasă realizată printr –
o metodă clasică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 15
I.1. Tratatul de la L isabona: un tratat de reformă a vechilor tratate …………………. 15
I.2 Tratatul Uniunii Europene după revizuirea efectuată prin Tratatul de la Lisabona
………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 17
I.3 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene dupa revizuirea efectuată prin
Tratatul de la Lisabona ………………………….. ………………………….. …………………….. 24
I.4. Importanța si conținutul Tratatului de la Lisabona: principalele sale noutăți 32

CAPITOLUL II. Modelul Uniunii Europene ………………………….. ………………….. 36
II.1. Tratatul de la Lisabona si explicitarea modelului politic European:
federalismul interguvernamental ………………………….. ………………………….. ………. 36
II.2. Modelul economico -social european. „Mai mult ă Europ ă social ă” ………….. 37
II.3. Reforma institu țional ă. Cre șterea eficacit ății Uniunii ………………………….. … 41
II.4. Distribu ția competen țelor. Subsidiaritatea. Rolul regiunilor și al
colectivit ăților locale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 48

CAPITOLUL III. Intrarea in vigoare a Tratatul de la Lisabona si următoarea
revizuire a tratatelor: Europa viitorului ………………………….. ………………………… 54
III. 1. Ratificarea și intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ……………………. 54

CAPITOLUL IV. Drepturile fundamentale conform Tratatului de la
Lisabona ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 59
IV.1. Drepturile recunoscute: o contribuție a Cartei ………………………….. …………. 64
IV.2. Europa cet ățenilor. Consolidarea democra ției europene ……………………….. 66

4
IV.3. Analiza drepturilor si libertăților fundamentale ………………………….. ………. 67
IV.4. Obligativitatea juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale …………………… 76
IV.5. Importanța Tratatului de la Lisabona privind drepturile omului …………….. 78

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 81
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 85

5
LISTĂ DE ABREVIERI

CAG Consiliul Afaceri Generale
CAGRE Consiliul Afaceri Generale si Relații Publice
CE/EC Comunit atea Europenă sau Comunitățile Europene
CEA/CED/EDC Comunitatea Europeană de Aparare
CECA/CECO/ECSC Comunitatea Eu ropeana a Carbunelui și a Oțelului
CEDO Convenția Europeană a Drepturilor Omului
CIG/IC Conferința Interguvernamentală
EURO Moneda Unică Europeană
EUROJUST Organism de Coordonare a anchetelor în domeniul criminalității c
transfrontaliere
EUROPOL Oficiul European de Poliție
EUROSTAT Oficiul European de Statistică
ONU Organizația Națiunilor Unite
PE/EP Parlamentul European
PESA Politica Europeană de Securitate și Apărare
PESC/CFSP Politica Externă și de Securitate Comună
TCE Tratatul Constitutiv al CE
TFUE Tratatul de Funcționare al UE
TUE Tratatul Constitutiv al UE sau Tratatul de la Maastricht
UE/EU Uniunea Europeană

6
MOTIVAȚIA ALEGERII SUBIECTULUI

La început de secol XXI, într -un moment în care Uniunea Europeană trav ersează o
controversată criză financiară, luptând pentru o intensificare a integrării politice, ne
confruntăm cu întrebarea dacă Europa devine din ce în ce mai unită din punct de vedere
cultural, social sau juridic, iar identitatea sa europeană tot mai evi dentă. Tocmai actualul
context economic, dificil și marcat de neînțelegeri, care îndeamnă atât cercetătorii, oficialii
naționali, dar și liderii de la Bruxelles să caute diferite soluții pentru ieșirea din criză, a fost
motivația analizării proiectelor și prospectelor vizând eventuala evoluție a identității Uniunii
Europene și a Tratatului de la Lisabona, care reprezintă o reforma ambițioasa realizată printr –
o metodă clasică. Tratatul de la Lisabona reprezintă cea mai ambițioasă revizuire a tratatelor
fonda toare de la crearea Comunităților Europene. Consider că acest Tratat depășește în
importanța hiar și Tratatul de la Maastricht, care, la rândul său a fost deosebit de important
și care a dat naștere Uniunii Europene. Numărul și amploarea reformelor prevăzu te au fost
posibile deoarece părțile principale ale Tratatului Constituțional au fost transpuse, în largul
consens al statelor member, în actualul tratat. “Noul” Tratat de la Lisabona este, de fapt,
“vechiul” Tratat Constituțional transformat, care și -a pi erdut “pe drum” aspectul
constituțional.
Motivația alegerei acestei teme consta în faptul că acest subiect este unul extrem de
important atât la nivelul Uniunii Europene, al tuturor statelor membre, implicit și al
României, deoarece Tratatul de la Lisabo na realizează una dintre cele mai substanțiale
reforme europene, atât prin amploare, cât și prin conținut. Presupune un pas înainte în
construcția Europei politice, în măsura în care, pe de o parte, explicitează modelul acestui
sistem politic unic, și pe d e altă parte, sporește puterea de acțiune a Uniunii Europene în
domenii care aparțin, tradițional, de politici înalte. În cuvintele Parlamentului European, “în
ansamblul său, Tratatul de la Lisabona aduce o importantă îmbunătățire a tratatelor existente,
o mai mare responsabilizare democratică, o creștere a capacității decizionale a Uniunii (prin
intermediul rolului crescând al Parlamentului European și al parlamentelor naționale),
contribuind astfel la consolidarea drepturilor cetățenilor în cadrul Uniunii Europene și
îmbunătățind funcționarea eficientă a instituțiilor europene”1.

1 PARLAMENTO EUROPEO, Resolución sobre el Tratado de Lisboa , 20 februarie 2008, (A6 -0013/2008),
pto 1.

7
Potrivit prevederilor art.1 alin.(4) din acest Tratat2 , obiectivele acestuia urmăresc:
 formarea unei Uniuni mai democratice și mai transparente; – crearea unei Uniuni mai
eficie nte, cu metode de lucru și reguli de vot simplificate, cu instituții moderne pentru
o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acționeze mai bine în domenii de
prioritate majoră;
 construirea unei Europe a drepturilor, libertății, solidarității și sigu ranței, care
promovează valorile Uniunii, introduce Carta Drepturilor Fundamentale în dreptul
primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate și asigură o mai bună
protecție a cetățenilor europeni;
 promovarea Europei că actor pe scena internaȚională – instrumentele de politică
externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce privește elaborarea,
cât și adoptarea noilor politici;
Din analiza obiectivelor Tratatului, rezultă faptul că, pentru prima oară, Uniunea
Europeană și -a stabilit ca obiectiv protecția cetățenilor față de efectele globalizării3, iar
competitivitatea nu mai reprezintă un obiectiv în sine, ci devine un instrument în strategiile
de dezvoltare ale mediului economic. De asemenea, prin utilizarea termenului valori:
„Uniun ea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației,
egalității, statului de drept” în locul termenului principii (preambulul Tratatului privind
Uniunea Europeană), este oferită o viziune mai largă asupra obiectivelor Uniunii , aceasta
conturându -se atât din punctul de vedere al nuanțării și al preciziei acestora în raport cu
drepturile omului, cât și în context global, în raport cu dreptul internațional4. Accentul se
mută de pe componenta economică și socială pe valori, pace ș i bunăstare, reprezentând,
astfel, nouă viziune asupra construcției europene a statelor membre semnatare. Orientarea
spre cetățeni este o constantă a modificărilor introduse de Tratatul de la Lisabona, care
dorește să dea Uniunii legitimitatea democratică, așa cum reiese atât din rolul parlamentelor
naționale în Uniune, cât și din rolul sporit al Parlamentului European și din legătura dintre
cele două nivele de reprezentare.
Examinarea aspectelor formale ale Tratatului de la Lisabona, a schimbărilor sale
structurale pe care acestea le presupun pentru tratatele europene, cât și importanta acestuia
vor fi ulterior analizate în detaliu în această lucrare.

2 Tratatul de la Lisabona, http://eur -lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2007:306:SOM:RO:HTML
3 Art.1 alin.(4) din Tratatul de la Lisabona
4 Institut ul European din România – „Glosar privind Tratatul de la Lisabona”, 2009

8
Importanța aceste lucrări rezidă în aceea că este de datoria noastră, ca profesori și
studenți, să eviden țiem rolul Tratatului de la Lisabona în construcția Europei politice,
federale, sociale, și la afirmarea și protecția juridică a omului.
Astfel, se poate considera că Tratatul de la Lisabona constituie fundamentul noilor
dimensiuni europene, de natură să c onducă la creșterea semnificativă a eficienței abordării
problematicilor de interes pentru toți cetățenii, începând de la dimensiunea socio -economică
a Strategiei Lisabona și continuând cu cele privind mediul și energia, terorismul
internațional, crima org anizată transfrontalieră, azilul și imigrația, precum și la creșterea
influenței Uniunii Europene ca actor internațional major, în contextul globalizării. Fără a fi
vorba despre apariția propriu -zisă a unor noi competente, ci mai degrabă despre o
aprofunda re a unor prevederi mai vechi, marele pas înainte al Tratatului de la Lisabona din
acest punct de vedere îl constituie Spațiul de libertate, Securitate și justiție. Se produce
comunitarizarea a ceea ce rămăsese din cel de -al treilea pilon – cooperarea poli țieneasca și
judiciara în probleme penale – și se prevăd instrumente pentru o politică mai eficientă în
aceste domenii. O dată cu intrarea sa în vigoare, prin elementele de inovație aduse, Tratatul
contribuie, într -o măsură semnificativă, la întărirea legi timității democratice a Uniunii și a
procesului decizional european, la consolidarea rolului de actor internațional, parlamentele
naționale devenind, la rândul lor, actori importanți pentru consolidarea construcției
comunitare, iar cetățenilor oferindu -li-se posibilitatea implicării în deciziile care îi privesc.

9
INTRODUCERE

Anul 2009 este un an marcant pentru Uniunea European ă, prin semnarea si ratificarea
Tratatului de la Lisabona, dar avea și să comemoreze câteva evenimente cruciale din isto ria
vechiului continent: împlinirea a 70 de ani de la declanșarea celui de -al II-lea Război
Mondial, 60 de ani de la înființarea Consiliului Europei sau 30 de ani de când Parlamentul
European este ales prin vot direct de către cetățenii statelor membre. Da r anul 2009 avea să
rememoreze și 20 de ani de la prăbușirea unui sistem totalitar din statele europene aflate
până în 1989 sub sfera de influență a Uniunii Sovietice; astfel s -au sărbătorit revoluțiile de
catifea din Cehoslovacia, Ungaria, căderea zidului Berlinului sau revoluția sângeroasă din
România. Anul 2009 a reprezentat granița dintre trecut și viitor, pentru că Uniunea
Europeană are șansa unui nou început și fundamentarea mult mai bine a principiilor pe care
este clădită, dar și ancorarea în proces ul decizional al instituțiilor comunitare.
Construcția europeană a pornit de la ideea că între statele vest -europene nu trebuie
să existe scântei care să declanșeze un eventual conflict armat. La 5 mai 1945 se năștea
Consiliul Europei, o organizație i ntern ațională regională clasică5, prin care actorii statali
europeni au fost aduși sub același acoperiș, încercându -se astfel atingerea unor țeluri
comune. Proiectul ambițios de integrare europeană nu putea fi declanșat decât printr -o formă
mult superioară unei organizații clasice, astfel ia ființă Comunitatea Europeană a Cărbunelui
și Oțelului, o construcție „sui generis” care s -a remarcat prin transferarea anumitor drepturi
suverane ale statelor fondatoare către organele noii create Comunități Europene.
Scopul principal al integrarii europene a fost organizarea conviețuirii pașnice în
spațiul european a diferitelor popoare europene, precum și a diferitelor influențe culturale ce
sunt ușor detectabile în spațiul comunitar. Proiectul european urmărea rezultate co ncrete: un
spațiu european eliberat de spaima războiului și caracterizat de pace și bunăstare. Proiectul
european Schuman s -a dovedit până în prezent a fi unul de succes, iar explicația este una
pragmatică: după experiențele celui de -al II-lea Război Mondi al terenul a fost propice unui
plan, care prin mijloace pașnice avea să rezolve probleme comune ale statelor europene.
Proiectul de la mijlocul secolului XX a fost unul al elitelor europene, deoarece o
schimbare de paradigmă se realizează fie prin revolte sângeroase, fie prin munca elitelor

5 Ovidiu Ținca, „Drept comunitar general ”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1999 , pag. 5

10
care-și impun viziunea. Uniunea Europeană s -a născut din ideile generoase ale elitei
europene, ca o construcție pentru cetățeni; analiza realității contemporaneității ne obligă să
recunoaștem că Uniunea Europeană seamănă mai mult cu o Europă a cetățenilor.
Schimbarea conceptuală a „Europei pentru cetățeni” în „Europa cetățenilor” conține nu doar
o nouă viziune, ci o responsabilizare a individului ce se bucură de cetățenia comunitară.
Procesul de integrare europeană trebui e să fie unul aproape de cetățean, atrăgător
pentru acesta și nu în ultimul rând să răspundă nevoilor acestuia. Fără implicarea cetățenilor
în procesul de integrare europeană, acesta riscă să nu aibă rezistență pentru viitor sau se
transformă într -o formă de dictatură, care însă așa cum ne -a arătat istoria este întotdeauna
limitată în timp.
Este de netăgăduit faptul că Uniunea Europeană este proiectul cel mai avansat de
integrare ce este cunoscut în contemporaneitate, această construcție cunoaște gradul cel mai
înalt al concretizării și structurării activității politice europene.
Uniunea Europeană ia naștere prin Tratatul de la Maastricht din 1992, în vigoare
începând cu luna noiembrie 1993, deși apariția sa fusese negociată la Conferință
Interguvernamental ă convocată în 19916. Odată cu acest tratat, se punea în mișcare, alături
de Comunitățile Europene, nou -creată Uniune Europeană, ce adăuga celor trei comunități
economice două noi domenii: cooperarea interguvernamentală în materie de Politică Externă
și de Securitate Comună, pe de o parte, pe cea specifică domeniilor Justiției și Afacerilor
Interne. În același timp se punea în mișcare Uniunea Economică și Monetară, se crea
cetățenia Uniunii Europene și se introduceau noi baze juridice pentru politici social e precum
sănătatea publică, cultură, rețelele transeuropene, cooperarea pentru dezvoltare, educația și
formarea profesională etc.
Tratatul de la Amsterdam, ce a intrat în vigoare în anul 1997, a avut ca obiectiv
adaptarea și dezvoltarea Tratatului de la Ma astricht, adică perfecționarea modelului unei
„proceduri de garanție democratică” ce permitea sancționarea statelor membre ce încălcau
principiile democratice și drepturile omului. Tratatul cuprindea noutăți importante în materie
de nediscriminare și trans formă principiul egalității de gen într -unul transversal, adică
general. Tratatul dezvolta și perfecționa instrumentele specifice politicii externe și de
securitate comune (PESC) și începea comunitarizarea politicilor specifice privind azilul,
vizele și im igrația. Misiunea Tratatului de la Amsterdam a fost, așadar, de a dezvolta Tratatul
de al Maastricht în acele domenii în care acesta își demonstrase limitele.

6 Francisco Aldecoa Luzárraga, “La Intregración Europea”, pp. 59 -88

11
Conferința Interguvernamentală care a precedat Tratatul de la Amsterdam dorea o
ambițioasă reform ă a sistemului instituțional, având în vedere că nu mai fusese revizuit de
la crearea Comunităților Europene. Scopul principal îl constituia pregătirea să pentru
extinderea UE spre Europa Centrală. Acest acord nu a putut fi însă realizat pe durata
Conferin ței Interguvernamentale premergătoare semnării Tratatului de la Amsterdam, fiind
amânat pentru o viitoare Conferință Interguvernamentală și devenind, astfel, sarcina
principală a următoarei Conferințe Interguvernamentale, cea care a precedat semnarea
Trata tului de la Nișa. În acest fel, Tratatul de la Nișa avea, până la urmă, ca obiectiv principal
pregătirea sistemului instituțional european pentru marea extindere către Est.
În concluzie, putem spune că Uniunea Europeană s -a dezvoltat sub forma unui proces
dinamic de integrare, această evoluție fiind posibilă prin revizuirea periodică a tratatelor.
Cu toate acestea, Tratatele europene realizau de fiecare dată reforme insuficiente,
rezultate ale Conferințelor Interguvernamentale, unde deciziile se luau prin consens, unde
guvernanții erau dispuși la concesii puțin costisitoare din punct de vedere politic.
Prin Declarația 23, Tratatul de la Nișa a deschis un nou proces de inovare politică ce
stabilea că Uniunea trebuia adaptată astfel încât să fie capabilă să f acă fața viitoarelor
provocări. Se stabilea și faptul că această reformă trebuia realizată după un format diferit
față de cele anterioare, și să fie anticipată și pregătită printr -o simplă dezbatere.
Se ajunge astfel al Declarația de la Laeken, adoptată un an mai târziu, care este
considerată piatră de temelie a inovării politice, deoarece prin ea se inițiază un proces de
reformă de natură constituțională7. Această declarație, un text de inspirație federală,
identifica provocările cărora UE trebuie să le fa că și față și să le răspundă rapid și eficient:
– Apropierea Europei de cetățenii săi;
– Edificarea unui spațiu politic într -o Uniune extinsă;
– Transformarea Uniunii într -un actor internațional relevant.
Între cele mai importante și necesare inovații era și ela borarea unei Constituții pentru
Europa, care, mai târziu, a fost posibilă datorită Convenției Europene, un fel de adunare
cvasiparlamentara. Această Constituție era rezultatul unui proces politic de inovare,
reflectând, în principal, opțiunea pentru o inte grare politică expresă și introducea reforme
majore care să -i permită Uniunii rezolvarea unei mari provocări, precum funcționarea
eficientă și după extindere sau întărirea poziției de actor internațional. Constituția Europeană

7 Consejo Europ eo, “Declaratión de Laeken sobre el future de Europea”, op. cit.

12
urmărea să arate cetățeanului natură politică a acestei Uniuni. În câțiva ani (între 2000 -2004)
a se vorbi despre Constituție a devenit o normalitate.
Tratatul Constituțional (TC) ar fi trebuie să înlocuiască toate tratatele anterioare. El
ar fi urmat să realizeze:
– Contopire a celor 3 pilieri și stabilirea Uniunii Politice că entitate juridică distinctă.
– Includerea Cartei Drepturilor Fundamentale.
Pentru intrarea în vigoare a Constituției era necesară ratificarea de către toți membrii
UE, dar procesul s -a împotmolit odată cu respingerea prin referendum a acestui proiect TC
de către Franța și Olanda.
Una dintre reacțiile liderilor europeni la respingerea ratificării TC de către Franța și
Olanda a fost deconcertarea. Ulterior, a fost decis un timp de reflecție privind m odul în care
ar trebui procedat cu Proiectul Tratatului Constitutiona și calea înainte. Un rol deosebit l -au
avut președințiile germane și portugheze în mobilizarea statelor membre pentru adoptarea
Tratatului reformat (2007).
Tratatul Reformat este rezulta tul unei conferințe interguvernamentale – prin contrast
cu Proiectul Tratatului Constituțional – în care au fost implicate și Comisia și Parlamentul
European.
Astfel spus, Constituția, care nu murise niciodată cu adevărat, a fost salvată și i s -a
oferit o nouă oportunitate de a fi aplicată, sub aparența unui nou Tratat de reformă, dar și -a
pierdut forma constituționala.
Noul Tratat, Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007, salva fondul
Constituției Europene, recuperând 95% dintre reformele și noile instrumente pe care le
conținea Constituția8. A putut include marile câștiguri ale Constituției, precum: mai multă
democrație, eficacitate, prezență în lume și solidaritate pentru UE.
Tratatul de la Lisabona introduce în procesul transformator al Un iunii Europene
reforme structurale necesare continuării edificării Europei politice. Ipoteza principală a
întregii lucrări este aceea că Tratatul de la Lisabona reprezintă “o întoarcere în viitor”,
Constituția fiind un răspuns adecvat la provocările Uniuni i. Tratatul stabilește bazele
viitoarei Uniuni, o Uniune capabilă să rămână o organizație de succes, ca și până acum, chiar
și în condițiile în care se va confrunta, în continuare, cu deficiențele politice ale actualului

8 Comisia pentru UE a parlamentului danez a apreciat ca mandatul de redactare al Tratatului de la Lisabona
avea, in continut, 95% din reformele Tratatului Constitutional – FOLKETINGET – EUROP AUD VALGET,
Offentling referat fra Europaudvalgets ábne made den 13 juli 2007, p. 27, www.eu -oplysningen.dk

13
sistem politic European; reflectă n oile fundamente constituționale care vor reglementa
funcționarea Uniunii Europene în viitorul imediat.
Ambiția Tratatului de la Lisabona este de a atrage atenția că Uniunea se află în pragul
unor mari transformări în anii următori, că Europa viitoare va f i una mai integrate și mai
politică. Acesta deschide o nouă cale, oferă posibilitățile, configurarea definitive a Uniunii
depinzând însă de voința politică a actorilor implicați, dar și de alți diverși factori interni și
internaționali.
Tratatul de la Lis abona conține elemente care permit progresul, având drept scop
crearea unei viitoare Uniuni capabile să facă față provocărilor interne și internaționale.
Tratatul de la Lisabona încheie un proces de reformă desfășurat în perioada 2000 -2010,
conținutul său reprezentând o revenire la textul Tratatului Constituțional în scopul creării
unei viitoare Uniuni capabile să facă față provocărilor interne și internaționale.
Propozițiile fundamentale de la care plecăm sunt:
– în primul rând, Tratatul de la Lisabona a fost rezultatul unui proces politic, început
la Maastricht și continuat prin Amsterdam și Nișă) în cursul căruia s -a realizat o dublă
inovare:
• de metodă (procesul constituțional al Convenției);
• de model (explicitarea politică);
– în al doilea rând, acest proces poate fi divizat în trei părți:
• prima, cea a propunerilor și acordurilor – Convenția și Constituția;
• a doua, cea de blocare – criză constituțională;
• și cea finală, de deblocare – Tratatul de la Lisabona.

Această lucrare de dizertaț ie are un scop clar: studierea Tratatului de la Lisabona,
înțeles că un document ce realizează o recuperare selectivă a Constituției Europene, fiind
structurată pe două părți:
 Partea I, intitulată “ Tratatul de la Lisabona (2007) ”, care explică întregul pro ces
de realizare a Tratatului, noutățile pe care acesta le aduce procesului de integrare,
studiul și analiza conținutului Tratatului, contribuirea acestuia la definirea
modelului politic al Uniunii, cât și ce aduce nou Tratatul la definirea modelului
econo mic și social.
 Partea a II -a, intitulată “ Importanța Tratatului de la Lisabona privind
afirmarea și protecția juridică a omului ”, este dedicată examinării drepturilor
fundamentale în Tratatul de la Lisabona, și importanța acestuia pentru cetățeni.

14
 Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii generale, în care sunt sintetizate
principalele idei referitoare la rezultatele intrării în vigoare a Tratatului.

15
CAPITOLUL I . Tratatul de la Lisabona: o reformă ambițioasă
realizată printr -o metodă clasic ă

I.1. Tratatul de la Lisabona: un tratat de reformă a vechilor tratate

Legitimitatea Uniunii Europene derivă din valorile democratice pe care le
promovează, din obiectivele către care se îndreaptă și din instrumentele și competențele pe
care le posedă.
Aceste valori sunt comune statelor membre într -o societate caracterizată de
pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.
Tratatul de la Lisabona acordă personalitate juridică Uniunii Eur opene, ceea ce îi va permite
să își crească rolul pe scena internațională și să promoveze valorile și interesele sale.
La data de 13 decembrie 2007, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au
semnat la mănăstirea Jeronimos, aproape de Lisabona, t ratatul prin care se modifică Tratatul
privind Uniunea Europeană și Tratatul de instituire a Comunității Europene. Acest tratat,
denumit Tratatul de la Lisabona, după orașul în care a fost semnat, presupunea ieșirea din
criza constituțională, înlocuind Tra tatul Constituțional, a cărui ratificare nu a fost dusă până
la capăt. Evoluțiile politice, economice și sociale au condus șefii de stat și de guvern să -și
propună prin Tratatul de la Lisabona să adapteze instituțiile europene și metodele lor de
lucru, să consolideze legitimitatea democratică a Uniunii și a valorilor sale fundamentale.
Prin Tratatul de la Lisabona Uniunea Europeană (fosta Comunitate Europeană) dintr –
o ,,forță regională” dobândește calitatea unui subiect de drept cu evidente capacități de
acțiune pe scena internațională.
Pentru Uniunea Europeană și baza sa legală, principalele consecințe ale textului
Tratatului de la Lisabona sunt:
– Tratatul de la Lisabona este un tratat clasic de reformă. La fel ca și tratatele anterioare
de la Amsterdam sau Nisa, Tratatul de la Lisabona modifică tratatele existente fără a
le înlocui cu un nou text. Se revine astfel la tehnică tradițională,
modificare/completare, spre deosebire de inovarea propusă de Tratatul
Constituțional, consolidare legislative prin adopt area unui text complet nou. Tratatul
de la Lisabona se îndepărtează de formula simplificatoare radicală pe care o

16
presupunea Tratatul Constituțional și care constă în înlocuirea tuturor tratatelor
europene – sau aproape toate – cu un text unic, mai simplu și mai bine structurat9;
– Tratatul include, cu toate acestea, o importantă inovație cu privire la tratatele
anterioare: dispariția Comunității Europene și înlocuirea să cu Uniunea Europeană,
căreia i -a fost acordată personalitate juridical. Dispariția Comun ității Europene
reprezintă, în sine, o simplificare, eliminându -se astfel o entitate juridical ce a condus
la confuzie: cetățenii erau mai obișnuiți cu realitatea politică numită Uniunea
Europeană decât cu amândouă și înțelegeau cu greu raportul dintre Com unitatea
Europeană și Uniunea Europeană10;
– Cu toate acestea, Tratatul Comunității Europene nu dispare pur și simplu ca
document odată cu dispariția Comunității Europene, ci, modificat și având un nou
nume și un conținut consolidat juridic, își continuă exis tența sub denumirea “Tratatul
privind funcționarea Uniunii”.
Un aspect important ce trebuie evidențiat este acela că Tratatul de la Lisabona
dezvoltă și consolidează Uniunea Europeană, născută la Maastricht, explicitând modelul său
politic. În acest sens, pe lângă dispariția Comunității Europene, se introduce schimbări
fundamentale, precum:
– Personalitatea juridică a Uniunii Europene;
– Obligativitatea juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale;
– Stabilirea pachetului de valori și obiective ale Uniunii;
– Stabili rea dispozițiilor privind funcționarea democratică a Uniunii;
– Comunitarizarea celui de -al treilea pilon privind justiția și afacerile interne;
– Delimitarea competențelor;
– Stabilirea unei proceduri de control a principiului subsidiarității;
– Realizarea unei a mbițioase reforme instituționale;

9 Tratatul Constitutional este un tratat – constitutie complet, ce substituia tratatele Uniunii Europene si ale
Comunitatii Europene, avand, intre e le, scopul de a pune ordine si de a simplifica cadrul juriddic al dreptului
originar European.
10 Consecinta a disparitiei Comunitatii Europene, in locul celor doua entitati juridico -politice, CE si UE, ce
actionau parallel in functie de domeniu, ramane una singura, UE. In plus, Uniunea Europeana primeste
personalitate juridical expresa.

17
– Realizarea unor inovații majore în domeniul politicii externe, apărării și securității;
– Apariția unor noi baze legale ale Uniunii.

I.2 Tratatul Uniunii Europene după revizuirea efectuată prin Tratatul de
la Lisabona

Tratatul Uniunii Europene este modificat profund, atât în privința structurii, cât și a
conținutului său. Aceasta se datorează înțelegerii diferite a naturii și dimensiunii Uniunii
Europene, considerată prin Tratatul de la Lisabona, explicit că fiind o organiz ație politică.
Nouă structură demonstrează drumul parcurs, progresul realizat de la vechea Uniune
Europeană, adoptată la Maastricht, la noua Uniune, adoptată acum în Lisabona.
Astfel, în conformitate cu Tratatul Uniunii Europene, adoptat la Maastricht, Un iunea
„se întemeia pe Comunitățile Europene, completate cu politicile și formele de cooperrare
instituite prin Tratat”.
Uniunea Europeană de după Lisabona explia natură politică pe care aceasta a
dobândit -o și o certifică prin personalitatea juridică pe c are o dobândea ca urmare a
dispariției, în favoarea sa, a Comunității Europene. Noul Tratat al Uniunii Europene –
realizează și reflectă prin structura și domeniile lor de aplicare o reglementare logică a
acestei entități politico -juridice consolidate11. Astfel, TUE reglementează fundamentele
politice generale ale Uniunii, în timp ce Tratatul privind funcționarea Uniunii reglementează
atât dezvoltarea acestor principii fundamentale de natura constituțională, cât și a politicilor
și instrumentelor de acțiune ale Uniunii. Această regulă generale nu se aplică în cazul
Titlului V referitor la Politica Externă și de Securitate Comună, care este menținut în TUE,
deși se referă strict la „funcționarea” uneia dintre politicile Uniunii.
Noul TUE debutează, ca și cel anterior, cu un preambul ușor modificat față de cel al
vechiului TUE. Astfel, Tratatul de la Lisabona renunță la Preambulul Tratatului

11 Vechiul TUE, aprobat la Maastricht si modificat la Amsterdam, avea 8 titluri. Primul era dedicate
dispozițiilor comune ce regularizau natura Uniunii, stabilea obiectivele si enunta cadrul constitutional,
expunand, in acelasi timp, principiile generale de funcționare, precum drepturile fundamentale, de exemplu,
Titlurile II -IV prezentau dispozițiile modificatoare ale Tratatelor celor trei Comunitati pe care se fundamenta
Uniunea Europeană, adica Comunitatea Europeana (Titlul II), CECO (Titlul III) si CEEA (Titlul IV). Titlurile
V si VI erau dedicate altor forme de cooperare, cele cunoscute ca pilierii interguvernamentali. Astfel, Titlul V
prezenta dispozițiile referitoare la PESC si Titlul VI – dispozițiile generale referitoare la cooperarea
polițienească si judiciară in materie penală, adica ceea ce ramanea din cel de -al treilea pilier dupa
comunitarizarea de la Amsterdam. Titlul VII, introdus prin Amsterdam, prezenta dispoz itiile referitoare la
stabilirea cooperarii intarite, iar Titlul VIII – dispozițiile finale.

18
Constituțional, păstrând din acesta un singur paragraf. Acest paragraf este integrat în vechiul
preambul al TUE, fiind al doilea paragraf declarativ și având următorul text:
„Inspirat de moștenirea culturală, religioasă și umanistă europeană, din care s -au dezvoltat
valorile universale ale depturilor inviolabile și inalienabile ale omaneilor, precum
libertatea, democrația, e galitatea și statul de drept. ”

Astfel, Titlul I , denumit „ Dispoziții comune ”, deși conține unele prevederi din
vechiul TUE, este inovator în privința majorității articolelor și a orientărilor sale. Se stabilesc
în acest titlu caracteristicile politice fun damentale ale Uniunii. Concret, el cuprinde
constituirea Uniunii, reglementarea valorilor și obiectivelor, relațiile dintre Uniune și statele
membre, principiile de delimitare și extercitare a competențelor, protecția drepturilor
omului, procedurile de gar antare ale democrației, relațiile de vecinătate ale Uniunii cu statele
aflate în imediata sa apropiere.
 Titlul I prevede:
 temeiul juridic al Uniunii este T.U.E (nou) și T. f.U.E., care cu aceeași valoare
juridcă ;
 Uniunea se întemeiază pe valorile care sun t comune statelor membre12 (…) potrivit
unui nou art. 1a;
 obiectivele Uniunii (art. 2 cu un text nou), sunt: promovarea păcii, a valorilor sale și
bunăstarea popoarelor sale, promovarea coeziunii economice, sociale, și teritoriale,
precum și solidaritatea î ntre statele membre, promovarea valorilor pe care se
întemeiază în relațiile sale cu restul comunității internaționale, ceea ce contribuie la
(…) respectarea și dezvoltarea dreptului internațional, precum și la respecarea
principiilor Cartei O.N.U. Obiecti vele Uniunii vor fi realizate în funcție de
competențele care îi sunt atribuite prin tratate ( Noul TUE și T. f. U.E.),
 Uniunea instituie o piață internă , care acționează pentru o dezvoltare durabilă a
Europei (…), și o uniune economică și monetară , a căr ei monedă este euro (potrivit
art. 2 alin. 3 și 4);
 relația, Uniune și state membre, este guvernată de principiul cooperării loiale (art.
3a)

12 Valorile comune statelor membre, prevăzute în art. 1a sunt: respectarea demnității umane, a libertății,
democrației, egalității, statului de drept, respectarea d repturilor omului, a drepturilor persoanelor care aparțin
minorităților

19
 delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii,
exercitarea acestor competențe fiind r eglementată de principiile subsidiarității și
proporționalității (art. 3b, care înlocuiește art.5).
 Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost
adaptataă la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care au aceeași valoare juridică cu
cea a tratatelor (art. 6 alin. 1)13;
 Uniunea, aderă la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamental, aderarea respectivă nu afectează c ompetențele Uniunii (art.
6)
 Uniunea dezvoltă relații privilegiate cu țările învecinate, în sensul posibilității de a
încheia, cu țările în cauză, acorduri speciale, și de a realiza acțiuni în comun (art.
7a nou). Se poate vorbi despre o veritabilă ,,poli tică de vecinătate” pe care o dezvoltă
Uniunea, deși nu este specificată, ca atare, printre politicile acesteia.

Titlul II , referitor la principiile democratice ale Uniunii Europene, este absolut nou
și reprezintă rezultatul reflecției politice desfășurat e pe parcursul Convenției.
Acest titlul, intitulat “ Dispoziții privind principiile democratice ”, art. 8 -8C,
cuprinde prevederi referioare la:
 cetățenia Uniunii , ce aparține oricărei persoane ce are cetățenia unui stat membru, și
care se adaugă cetățeniei naționale, fără să o înlocuiască ;
 Potrivit principiului democrației reprezentative , pe care se întemeiază funcționarea
Uniunii, cetățenii Uniunii se bucură de anumite drepturi, în această calitate (art.
8A); T.U.E. -nou, definește clar noțiunea de cetățeni e, iar drepturile și obligațiile
cetățenilor Uniunii sunt prevăzute în tratate (în art. 8A și 8Bdin T.U.E. -nou,
corobotate art. 17 alin. 2 T. f.U.E)
 rolul activ al parlamentelor naționale în funcționarea Uniunii (art. 8C)14;

13 Carta este un adevărat compediu al drepturilor de care beneficiază cetățenii față de legislația europeană,
precum dreptul la integritate, interdicția torturii sau a tratatamentelor i numane sau degradante, dreptul la
libertate, respectul vieții private și de familie, dreptul la educație, dreptul la proprietate, ne -discriminarea,
egalitatea între sexe, diversitatea culturală, licvistică și religioasă etc.
14 Potrivit art. 8 C, rolul acti v al parlamentelor naționale se materializează: 1) prin faptul informării lor de către
instituțiile Uniunii cu privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii (potrivit Protocolului privind rolul
parlamentelor națioanle în cadrul U.E.), sau cu privir e la cererile de aderare la U.E. (în conformitate cu art.
89); 2) prin respectarea principiului subsidiarității; 3) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor;
4) prin punerea în aplicare a politicilor Uniunii în spațiul acesteia (…); 5) pr in participarea la cooperarea

20

Titlul III , intitulat “ Dispo ziții privind instituț iile” este dedicat expunerii cadrului
instituțional al Uniunii, fiind un titlu innovator, de asemenea, pentru TUE. Noutatea vine din
extensia sa neobișnuită, vechile tratate având doar câteva articole dedicate acestui subiect15.
Titlul instituțional reglementează, în detaliu, cadrul instituțional al Uniunii Europene,
dedicând un articol pentru fiecare instituție, articol în care sunt expuse funcția de bază,
compoziția, organizarea, formele de decizie, etc.
Datorită faptului că, Uniunea dobândește personalitate juridică, și se substituie
Comunității Europene, preia instituțiile Comunității: Parlamentul European , Consiliul
(anterior tratatului, Consiliul U.E.), Comisia Europeană (denumită în continuare ,,Comisie”)
Curtea de Justiție a Uni unii Europene (anterior tratatului, C.J.C.E), Curtea de Conturi, la
care adaugă, cu statut de instituții, Consiliul European (fosta instituție politică a U.E.),
Banca Centrală europeană . Cu privire la reglementările detaliate ale instituțiilor, articolul
9 par. 3 Noul TUE face trimitere, spre completare, la T. f.U.E.
Reforma instituțională constă în următoarele:
 Parlamentul European (art. 9A) este implicat într -o mai mare măsură: în procesul
legislativ, în exercitarea funcțiilor bugetare și de control p olitic și consultative,
împreună cu Consiliu . Alege președintele Comisiei (art. 9A). Numărul membrilor
Parlamentului European – reprezentanți ai cetățenilor Uniunii – nu poate depăși
șapte sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea cetățenilor este asigurată în
mod proporțional descrescător, cu un prag minim de Șase membri pentru fiecare stat
membru. Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de
locuri.
 Consiliul European (art. 9B) dobândește statutul de instituție a Uniunii; își alege un
președinte stabil cu majoritate calificată,pentru o durată de doi ani și jumătate (față
de șase luni), cu posibilitatea de a fi reînnoit . Aceasta conferă Uniunii continuitate
în definirea orientărilor și priorităților politice generale., ținâ nd seama de
complexitatea crescută a ,,problemelor europene” rezultată, atât din extinderea
Uniunii Europene (de la 15 la 27 de state, în numai trei ani) cât și din creșterea

interparlamentară (…). De asemenea, adăugăm: implicarea lor sporită în aspecte privind spațiul de libertate,
securitate și justiție, consolidarea rolului acestora în controlul subsidiarității (art.3b, par. 3, teza ultimă).
15 Art. 5 din TUE se limiteaza sa enumere cadrul institutional al UE: Parlamentul European, Consiliul, Comisia,
Curtea de Justitie, Curtea de Conturi. Pe de alta parte, art. 4 regularizeaza detaliat functionarea si compozitia
Consiliului European.

21
numărului domeniilor de competență a U.E. Noua durată a mandatului va permite
statului membru aflat la președenție să -și coordoneze mai bine startegiile și să
urmărească efectele acestora.
 Se extind domeniile în care deciziile se adoptă de către Consiliu (art. 9C ) cu
majoritate calificată (în loc de unanimitate):
– fie prin aplicarea majorității calificate în domenii care în prezent sunt supuse votului cu
unanimitate (azilul, migrația, Europol, Eurojust, controlul la frontiere, inițiativele înaltului
reprezentant pentru P.E.S.C., politica comună a transporturilor, obiectivul și organiz area
fondurilor structurale și fondului de coeziune etc)
– fie prin exinderea votului cu majoritate calificată la noi domenii pentru care nu există bază
juridică, în prezent, în tratatele în vigoare (resursele proprii ale Uniunii, politica spațială,
energi e, sport, turism, protecție civilă, cooperarea structurată permanentă în domeniul
apărării, protecția diplomatică și consulară, retragerea voluntară a unui stat membru din
Uniune, dreptul de inițiativă populară, serviciile de inters economic general, ajuto rul
umanitar etc)
Excepțiile de la principiul majorității calificate în luarea deciziilor sunt prevăzute de tratate.
Tratatul de la Lisabona simplifică sistemul de vot – prin extinderea principiului majorității
calificate – astfel, pentru adoptarea unei decizii este nevoie de acordul favorabil a 55% din
membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia, și reprezentând state
membre care întrunesc cel puțin 65% din populația Uniunii. Cel puțin patru membri ai
Consiliului pot constitui minoritatea de blocare, în caz contrar se consideră majoritate
calificată. Majoritatea sistemului de vot va intra în vigoare la 1 noiembrie 201416.
Sistemul de președenție rotativă a Consiliului nu dispare, dar se schimbă. Președenția
formațiunilor Consil iului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanții
statelor membre în cadrul Consuliului după un sistem de rotație egal, potrivit art 201b din
T. f.U.E. Statele membre au convenit pentru o redistribuire a voturilor statelor membre î n
Consiliu, care va fi realizată în mai multe etape în p erioada 2014 -2017.

 Referitor la Comisie (art. 9D), se reduce numărul comisarilor europeni de la 27 în
prezent la două treimi din numărul statelor membre, urmând ca țările să fie
reprezentate print r-un sistem de rotație, începând cu 1 noiembrie 2014. Aceste ,,două
treimi” sunt compuse dintr -un număr de membri, incluzând președintele și Înaltul

16 Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite de art. 205 alin. 2 din T. f.U.E.

22
Reperezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Reducerea
numărului de comisari, ce a avut ca punct de plecare dificultatea obținerii unui acord
între cei 27 de comisari, ar putea crea probleme de ligitimitatea în privința deciziilor,
deoarece în anumite momente unele state nu vor avea reprezentant în Comisie.
 Curtea de Justiție a Un iunii Europene cuprinde Curtea de Justiție , Tribunalul –
denumit anterior Tribunal de Primă Instanță – și tribunale specializate, înființate pe
lângă Tribunal, de către Parlamentul European și Consiliu care hotărăsc în
coformitatate cu procedura legislativ ă ordinară.
 Banca Centrală Europeană dobândește statutul de instituție a Uniunii. Aceasta are
personalitate juridică fiind singura abilitată să emită moneda euro.

Titlul IV este dedicat “ Dispozițiilor privind cooperările consolidate ”. Într -un
articol uni c se reglemeteaza caracteristicile fundamentale ale procedurii juridice de stabilire
a cooperărilor consolidate, articol care va fi dezvoltat apoi și în TFUE.
Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată
în cadrul co mpetențelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituțiile acesteia, potrivit
prevederil or din T.U.E. -nou, și ale articolului 280A -280 I din T. f.U.E.
Titlul V conține “ Dispoziții generale privind acțiunea externă a Uniunii și
Dispoziții speciale pr ivind politica externă și de securitate comună ” si apare in două
parți. Prima parte include “ Dispozițiile generale privind acțiunea externă a Uniunii
Europene ” și cuprinde două capitole a căror dispoziții, reprezentând cadrul politic de
formulare a Politic ii Externe Comune, sunt aplicabile tuturor politicilor și acțiunilor
commune ce reglementează acțiunea externă europeană. Aceste articole reglementează
principiile și obiectivele acțiunii externe, precum și competență Consiliului European în
definirea lini ilor strategice ale PEC, dar și a competențelor Înaltului Reprezentant și
Comisiei în formularea de propuneri către Consiliu în aceste domenii. Capitolul al doilea,
secțiunea 1, este intitulat ,, Dispoziții speciale referitoare la Politica externă și de sec uritate
comună (P.E.S.C.) .
Noul TUE introduce un art. 10C potrivit căruia ,,Competența Uniunii în materie de
politică externă și de securitate comună include:
 toate domeniile politicii externe,
 toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, și la d efinirea treptată a unei
politici de apărare commune, care poate să conducă la o apărare comună.

23
Uniunea poate încheia acorduri cu sau mai multe state sau organizații internaționale, în
domeniile ce fac obiectul polticii externe și de securitate comună (a rt. 24 nou).
Înaltul Reprezentant este vicepreșdinte al Comisiei Europene, și reprezintă Uniunea în
chestiunile referitoare la PESC în relațiile cu state terțe sau organizații interanționale.
Postul de înalt reprezentant ,,nu va interfera cu responsabilit ățile statelor membre în ceea ce
privește formularea și implementarea politicilor sale externe”
Capitolul al doilea , secțiunea 2, este intitulat “ Dispoziții privind politica de securitate și de
apărare comună (PSAC) ”. Politica de securitate și de apărare comună (PSAC) face parte
integrantă din P.E.S.C. Această politică include definirea treptată a unei politici de apărare
comune a Uniunii. Pentru punerea în aplicare a P.S.A.C. statele membre pun la dispoziția
Uniunii capacități civile și militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu.
Noul TUE introduce, pentru statele membre care întrunesc cele mai înalte capacități militare
și care au subscris la angajamente mai stricte în materie (…), posibilitatea de a stabili o
cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii (reglementată de art. 28E).
În cadrul PSAC Tratatul de la Lisabona include o clauză de solidaritate între statele membre
ce presupune ca, în situația în care un stat membru face obiectul unie agresiuni armate pe
teritoriul să u, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate
mijloacele de care dispun, potrivit art. 51 din Carta O.N.U.. În acest scop, se inființează
Agenția Europeană de Apărare , sub autoritatea Consiliului) în domeniul dezvoltăr ii
capacităților de apărare, cercetare, achiziții și armament (art. 28A, alin. 3)
TUE se incheie cu Titlul VI , “Dispozitii finale ”, in care sunt reglementate diferite
aspecte politice, precum personalitatea juridica a Uniunii Europene, procedurile de reviz uire
a tratatelor, Declarația politică atașată Tratatului precizează că personalitatea juridică a
Uniunii, nu dă acesteia dreptul de a se substitui statelor membre în chestiuni pentru care nu
a primit mandate să o facă.
Articolul 48 se înlocuiește cu un te xt nou, referitor la modificarea Tratatelor , în
conformitate cu o procedură de revizuire ordinară (alin. 2), și o procedură nde revizuire
simplificată (alin. 6).
Articolul 49, cu privire la procedura de aderare, se modifică, în privința informării despre
această cerere, a Parlamentul European și parlamentele naționale (…).
Articolul 49A, introduce posibilitatea pentru orice stat membru, potrivit normelor sale
constituționale, să se retragă din Uniune. T.U.E. -nou, prevede pentru statul retras,
posibilitate a, de a d epune o nouă cerere de aderare.

24
I.3 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene dupa revizuirea
efectuată prin Tratatul de la Lisabona

Prin Tratatul de la Lisabona Uniunea Europeană (fosta Comunitate Europeană) dintr –
o ,,forță regională” do bândește calitatea unui subiect de drept cu evidente capacități de
acțiune pe scena internațională. TFUE este un tratat profund modificat, aceasta fiind cea mai
mare reformă suferită în istoria sa.
Noul TFUE are o structură complet modificată față de Tra tatul Comunității Europene,
structură ce răspunde mai bine noului său rol, acela de a dezvolta Tratatul Uniunii Europene.
Astfel, TFUE este structurat pe șapte părți, fiecare cu o funcție proprie, părți precedate de
vechiul Preambul al Tratatul de la Roma , ce rămâne nemodificat pe fond.
Partea I intitulată ,,Principiile” introduce un nou Titlu I ,,Categoriile și domeniile de
competență ale Uniunii,, și articolele 2A -2E17.
Potrivit acestui titlu Competențele Uniunii se împart în trei categorii:
1. compete nță exclusivă , în care Uniunea poate legifera și adopta acte obligatorii din punct
de vedere juridic. Statele membre pot face acest lucru numai dacă sunt abilitatea de Uniune
sau pentru punerea în aplicare a actelor adoptate de Uniune (art. 2A alin. 1).
Uniunea dispune de o competență exclusivă în următoarele domenii:
 uniunea vamală;
 stbilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței comune;
 politica monetară pentru statele care au adoptat moneda euro;
 conservarea resurselor biologoce ale mării în cadrul politicii comune a pescuitului;
 politica comercială comună;
 încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută
de un act legislative al Uniunii.
2. competență partajată cu statele membreîn domenii determi nate, în care atât Uniunea cât
și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punt de vedere juridic, fără ca
aceste competențe să se suprapună (art. 2A alin. 2)18
Competența Uniunii este partajată cu statele membre în următoarele domenii:
 piața internă;

17 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente, “ EUROPA VIITORULUI. Tratatul de la
Lisabona ”, Editura Polirom, Iași, 2011, p.47
18 Francisco Aldecoa Lu zárraga, Mercedes Guinea Llorente, “ EUROPA VIITORULUI. Tratatul de la
Lisabona ”, Editura Polirom, Iași, 2011, p.47

25
 politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
 coeziunea economică, socială și teritorială;
 agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
 mediul;
 protecția consumatorului;
 transporturile;
 rețelele transeuropene;
 energia;
 spațiu de libertate securitate și justiție;
 obiectivele com une de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele
definite în prezentul tratat.
Uniunea are competența de a desfășura acțiuni:
 în special, pen tru a le defini și pune în aplicare programele în domeniile cercetării,
dezvoltării tehnologice și spațiului
 și pentru a duce o politică comună, în domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutor
umanitar.
În domeniile în care poate întreprinde acțiuni Uniunea nu lipsește statele membre de
posibilitatea de a -și exercita propria competență.
3. competență de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre , fără a
înlocui prin aceasta competențele statelor în domeniile respective (art. 2E ), se manifestă în
următoarele domenii:
 protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
 industri;
 cultura;
 turismul;
 educația, formarea profesională;
 protecția civilă;
 cooperarea administrativă
Coordonarea politicilor economice în cadrul Uniunii este de comp etența statelor membre ,
Consiliul adoptând măsuri și, în special, orientările generale ale acestor politici.
Coordonarea politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre și, în special, prin
definirea orientărilor acestor politici este asigura tă prin măsuri luate de Uniune.
Pentru Statele a căror monedă este euro li se aplică dispoziții speciale.

26

Tratatul introduce un nou titlu II ,, Dispoziții generale ”, și articolul 2F, referitoare la
faptul că:
– Uniunea asigură coerența între diferitele s ale politici și acțiuni , cu respectarea obiectivelor
Uniunii și a principiului atribuirii de competență.
 în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale Uniunea:
 ține seama de: cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupări i forței de
muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii
sociale, de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare profesională și de
protecție a sănătății umane.
 caută să combată orice discriminare pe motiv e de sex, rasă sau origine etnică, religie sau
convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
 orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal (art. 16B)
Denumirea celei de -a II-a părți este , ,Nediscriminarea și cetățenia Uniunii”.
,,Nediscriminarea” este nou introdusă. În această parte sunt precizate expres, drepturile
cetățenilor europeni (art. 17 alin. 2). Aceștia se bucură, printre altele, de:
 dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre;
 dreptul de a ale ge și de a fi aleși în Parlamentul European, precum și la alegerile
locale în statul membru unde își au reședința, în aceleași condiții ca și resortisanții
acestui stat;
 dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei țăriîn care statul membru ai cărui
resortis anți sunt nu este reprezentat, de protecție din partea autorităților
diplomatice și consulare ale oricărui stat membru, în aceleași condiții ca și
resortisanții acestui stat;
 dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, de a se adresa
Ombudsmanului European, precum și dreptul de a se adresa instituțiilor și
organelor consultative ale Uniuniiîn oricare dintre limbile tratatelor și de a primi
răspuns în aceeași limbă.
Articolul 17 T.F.U.E. se coroborează cu dispozițiile Titlului II ,,Dispoziții privind
principiile democratice ”, art. 8, 8A, 8B, din noul TUE, pentru a avea reglementarea
completă referitoare la ,,cetățenia Uniunii”, potrivit Tratatului de la Lisabona.

27
Cap. 2, Politicile privind controlul la frontiere, dreptul de azil19 și imigrarea.
Uniunea dezvoltă politicile comune menționate, iar punerea lor în aplicare este reglementată
de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre,
inclusive pe plan financiar.
În Capitolele 3, 4 și 5, Uniunea dezvoltă o ,,cooperare judiciară în materie civilă
(cu incidență transfrontalieră) , penală, r espective în domeniul poliției”20.
Coooperarea în materie civilă se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a deciziilor
judiciare și extrajudiciare. Aceasta presupu ne adoptare unor măsuri de apropiere a actelor
cu putere de lege și a normelor administraitive ale statelor membre.
În domeniul penal, pentru combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor
financiare ale Uniunii, pornind de la Eurojust Consiliu l, poate institui, un Parchet European,
care, după caz, în colaborare cu Europol, are competența de a cerceta, de a urmări și de a
trimite în judecată autorii și coautorii infracțiunilor.
În domeniile menționate statele pot stabili o formă de cooperare c onsolidată (potrivit
art. 69E alin. 1 par. 3 și art. 280D alin. 1). Uniunea instituie și o cooperare polițienească
care implică toate autoritățile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliție,
serviciile vamale și serviciile specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al
depistării și al cercetării infracțiunilor. Europol susține și consolidează acțiunea autorităților
polițienești (art. 69G).
Titlu VI, în cap. 3, se introduce un art. 97a, cu privire la ,, Proprietatea in telectuală ”,
instituie temeiul legal al creării de ,,titluri europene de proprietate intelectuală pentru a
asigura o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniunea, și a unor
sisteme centraliazate de autorizare, coordonare și contr ol la nivelul Uniunii.
Titlu VII , “Politica economică și monetară”, aduce o serie de noutăți prin
reglementarea:
1. unor situații, eventuale, mai speciale din statele membre, de exemplu, ,,Dificultăți în ceea
ce privește aprovizionarea cu anumite produ se – energie”; ,,Procedura în caz de deficit
excesiv”; ( la Capitolul 1, Politica economică, art. 100 și 104)

19 Această politică trebuie să fienîn conformitate cu Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și cu Protocolul
din 31 ianuarie 1967 privind s tatutul refigiaților, potrivit art. 63 T.f.U.E.
20 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente, “ EUROPA VIITORULUI. Tratatul de la
Lisabona ”, Editura Polirom, Iași, 2011, p.47

28
2. unor aspecte ale politicii monetare, de exemplu , ,,Măsurile privind utilizarea monedei
Euro ”(Capitolul 2, art. 111), ,,Dispoziții privind state le membre a căror monedă este
Euro ”(Cap. 3), ,,Dispoziții tranzitorii privind statele membre care fac obiectul unei
derogări”.
Titlul IX, intitulat “Politica sociala”, este fostul titlu XI, intitulat ,,Politica socială,
educația, formarea profesională și tineretul”.
Titlul XI, intitulat “Educația, formarea profesională, tineretul și sportul ,” este
fostul capitol 3 din titlul XI, la care s -a adăugat ,,sportul”.
Titlul XVII este “Coeziunea economică, socială și teritorială”
Titlul XVIII este “Cerceta rea, dezvoltarea tehnologică și spațiul”. Ambele titluri
își păstrează numărul, dar se adaugă, politica teritorială, respectiv, a spațiului.
Dintre regiunile (teritoriile, n. a.) avute în vedere de tratat, ,,o atenție deosebită se
acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate
de un handicap natural și demographic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai
nordice, cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere
și muntoase” (art. 158, par.c).21
Uniunea elaborează o politică europeană a spațiului, în scopul promovării
progresului științific și tehnic, a competitivității industriale, precumși pentru punerea în
aplicare a politicilor sale (art. 172a, punct 1).
În această parte, a III -a, referitoare la ,, Politicile și Acțiunile interne ale Uniunii ”
sunt adăugate, la cele prevăzute prin T.C.E., și politici cu privire la: energie (Titlul XX),
turism (Titlul XXI), protecție civilă (Titlul XXII), cooperare administrati vă. (Titlul XXIII).
În cazul turismului și protecției civile Uniunea completează acțiunea statelor membre, în
sectorul turismului, respective, la nivel național, regional și local. 22

21 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente, “ EUROPA VIITOR ULUI. Tratatul de la
Lisabona ”, Editura Polirom, Iași, 2011, p.47
22 Ibidem.

29
* Denumirea părții a patra, Asocierea țărilor și teritoriilor de peste m ări, rămâne
neschimbată, în privința titulaturii.
* Partea a cincea este nou introdusă, și este intitulată ,,Acțiunea externă a Uniunii” .
Cuprinde șapte titluri.
Titlul I, cu privire la ,,Dispoziții generale privind acțiunea externă a Uniunii, face
referire la acțiunea acesteia pe scena internațională, având ca temei, principiile și obiectivele
Uniunii, potrivit dispozițiilor generale prevăzute în Titlul V, cap. 1. din T.U.E. -nou.
Titlul II, nou introdus, intitulat ,,Politica comercială comună” este tr anslatat –
preluănd denumirea titlului IX din partea a treia. În acest domeniu Uniunea negociază
și încheie acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, potrivit art.
188 N (fost art. 300 T.C.E, modificat).
Titlul III, intitula t ,,Cooperarea cu țările terțe și ajutorul umanitar” este nou
introdus.
Capitolul 1, ,,Cooperarea pentru dezvoltare” este translatat (fost titlul XX, partea a
III-a). Obiectivul principal al Uniunii în acest domeniu este reducerea, și în cele din urmă,
eradicarea sărăciei (art. 188 D, alinl. 1, fost 177 T.C.E. modificat), Uniunea putând încheia,
în acest scop, orice acord util cu țările terțe și cu organizații internaționale
Capitolul 2, ,,Cooperarea economică, financiară și tehnică cu țările terțe”, est e
translatat (fostul titlul XXI, partea a treia).
Cooperarea (…) desfășurată de Uniune are loc în special în domeniul financiar, cu țări terțe,
altele decât țările în curs de dezvoltare.
Capitolul 3, ,,Ajutorul umanitar”, nou introdus, ,, vizează populați a din țările terțe,
victime ale unor catastrofe naturale sau provocate de om, precum și să le protejeze pentru a
face față nevoilor umanitare care apar în aceste situații diferite. Acțiunile Uniunii și ale
statelor membre se completează și se susțin recipr oc” (art. 188 J, alin. 1) În acest scop se
creează un Corp voluntar European de ajutor umkanitar (art. 188 J, alin. 5).
Titlu IV, nou introdus, este intitulat ,,Măsurile restrictive”, și are în vedere cazul
în care o decizie, adoptată (de către Consiliu) potrivit ,,Dispozițiilor generale privind

30
acțiunea externă a Uniunii” (T.U.E. – nou, titlul V, capitolul 2), prevede întreruperea
sau restrângerea, totală sau parțială, a relațiilor economice și financiare cu una sau
mai multe țări terțe (art. 188 K, alin . 1). Măsuri restrictive pot fi adoptate și împotriva
unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități fără character statal (art. 188 K,
alin. 2). Titlu V, nou introdus, este intitulat ,Acordurile internaționale”. Uniunea
poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, în cazul
în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este necesară
pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre obiectivele stabilite p rin tratate,
fie este prevăzută printr -un act juridic obligatoriu al Uniunii, fie poate influența normele
comune ori poate modifica domeniul de aplicare a a cestora (art. 188 L, alin. 1, nou introdus).
Tratatul F.U.E., reglementează, în art. 188 N (fost art. 300 T.C. E., modificat), procedura de
negociere și încheiere a acordurilor internaționale. Aceste acorduri sunt obligatorii atât
pentru instituțiile Uniunii cât și pentru statele membre(art. 188 L, alin. 2, nou introdus).
Titlul VI, nou introdus , este intitulat, “ Relațiile Uniunii cu organizațiile
internaționale și țările terțe și delegații ale Uniuni”, potrivit căruia, Uniunea stabilește
orice formă de cooperare utilă cu:
– organele Organizațiilor Națiunilor Unite și cu instituțiile sale specializ ate,
– Consiliul Europei,
– Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa,
– Organizația pentru Cooperare și dezvoltare Economică (art. 188 P, nou introdus).
Titlul VII, nou introdus, intitulat ,,Clauza de solidaritate” prevede ca Uniunea și
statele membre să acționeze în comun, în spiritul solidarității, în cazul în care un stat membru
face obiectul unui atac terorist ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Prin
această prevedere Tratatul f.U.E. pune bazele creării unei forțe arma te a U.E. și a unor relații
de ajutor militar între statele membre, similare acelora existente în N.A.T.O.
* Partea a șasea, fostă a cincea în T.C.E (denumită Instituțiile Comunității), se intitulează
,,Dispoziții instituționale și financiare”

31
Aceasta r eglementează instituții noi, în cadrul Titlului I , intitulat ,, Dispoziții
instituționale ”, Capitolul 1 , și anume Consiliul European (secțiunea 1a) și Banca Centrală
Europeană (secțiunea 4a).
Capitolul 2 se redenumește astfel ,,Actele juridice ale Uniunii , proceduri adoptate și alte
dispoziții ,, (fost ,,Dispoziții comune mai multor instituții”). În acest capitol se introduc
secțiuni noi, care modifică conținutul secțiunilor corespunzătoate din T.C.E:
– ,,Actele juridice ale Uniunii” (secțiunea 1),
– ,,Proceduri de adoptare a actelor comunitare” (secțiunea 2),
Capitolul 3, ,,Organele consultative ale Uniunii ”, deși este nou introdus are în vedere
aceleași organe (…) cu modificări ale dispozițiilor lor în raport de T.C.E.
Titlul II își menține denumir ea, dar introduce capitole noi, cu dispoziții al căror
conținut este modificat, adăugat sau translatat, și anume:
 Cap. 1, ,,Resursele proprii ale Uniunii”;
 Cap. 2, ,,Cadrul financiar multianual”;
 Cap. 3, „Bugetul annual al Uniunii”;
 Cap. 4, ,,Execuția buge tului și descărcarea”;
 Cap. 5, „Dispoziții commune”;
 Cap. 6, „Combaterea fraudei”.
Titlul III , nou introdus, este intitulat ,,Formele de cooperare
consolidată”cuprinde articole care sunt înlocuite în totalitate prin raportare cu cele din
T.C.E.
*Partea a șaptea , cuprinde, sub titlul ,,Dispoziții generale și finale ”, un numar considerabil
de articole de dimensiuni si continut foarte diferit. Astfel, de exemplu, se reglementeaza
dispozitiile privind capacitatea de actiune a Uniunii in statele member, statu tul
functionarilor, elaborarea documentelor statistice, raspunderea contractuala a Uniunii
Europene, regimul regiunilor ultraperiferice, etc. Alaturi de acestea exista si dispozitii de
mare importanta juridical si politica, precum clauza de flexibilitate a articolului 352,
reglementarea procedurii de garantie democratica sau domeniul de aplicare teritoriala a
TFUE.

32
I.4. Importanța si conținutul Tratatului de la Li sabona: principalele sale
noutăț i

Examinarea aspectelor formale ale Tratatului de la Lisabona și a schimbărilor
structurale pe care acestea le presupun pentru tratatele europene trebuie să fie completată cu
analiza conținutului său material.
Tratatul de la Lisabona întărește dimensiunea politică a Uniunii Europene, pusă în
mișcare și dezvoltată în ultimii ani. Se pune punct, astfel, Comunității Europene,
recunoscându -se existența unei realități politice co mune, cea a Uniunii Europene,
comparativ cu situația anterioară când existau două realități juridice, corespunzătoare celor
două organizații care coexistau, UE și CE. Uniunea este dotată cu personalitate juridică și,
prin stabilirea explicită a valorilor ș i obiectivelor sale, se definesc și mai exact proiectul și
natura sa politică. Caracterul politic al Uniunii apare întărit și prin explicitarea principiilor
sale de funcționare: democrația reprezentativă și participativă. În ceea ce privește acest ultim
aspect, trebuie subliniată importanța introducerii în funcționarea Uniunii a inițiativei
legislative a unui milion de cetățeni. Este inovatoare și prevederea, Institutul European din
România – Studii de strategie și politici SPOS 2010 28 pentru prima dată, a posibilității ca
un stat membru să părăsească voluntar Uniunea.
Tratatul de la Lisabona clarifică și explicitează relațiile Uniunii Europene cu statele
membre prin intermediul catalogului de competențe. În acest din urmă sens, trebuie să
scoatem în evide nță noutatea privitoare la participarea parlamentelor naționale la activitățile
Uniunii. În plus, față de funcțiile lor tradiționale, Tratatul de la Lisabona acordă
parlamentelor naționale rolul de garant în fața Uniunii a competențelor naționale. Astfel,
parlamentele naționale vor participa la procesul de control politic „ex -ante” al conformității
legislative comunitare cu principiul subsidiarității și vor avea un rol important în revizuirea
simplificată a tratatelor, prin posibilitățile pe care l e aduce p rocedura „pasarelelor”.
Foarte importantă pentru democrația Uniunii devine obligativitatea juridică a Cartei
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, așa cum prevede Tratatul de la Lisabona,
deși sunt stabilite excepții pentru Marea Britanie și Poloni a. Consolidarea mecanismelor de
protecție a drepturilor fundamentale în fața autorităților publice europene se manifestă și
prin posibilitatea Uniunii Europene de a adera la Convenția Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundament ale, document emblematic al Consiliului
Europei, ceea ce presupune ca UE să accepte un mecanism extern de control al respectă rii
drepturilor fundamentale.

33
Pentru a face față provocărilor care rezultă din creșterea numărului de state membre,
Tratatul de la Lisabona conține o importantă reformă instituțională prin care se urmărește
îmbunătățirea calității democratice a funcționării Uniunii și garantarea capacității sale de
acțiune și de cizie.
Procedurile decizionale și legislative sunt profund modificate. În scopul eficientizării
continue a acțiunii comunitare, Tratatul de la Lisabona înlocuiește decizia prin unanimitate
a Consiliului cu cea prin majoritate calificată pentru încă do uăzeci și unu de domenii . În
plus, în alte douăzeci și opt de cazuri, bazele j uridice adoptate prin Tratatul de la Lisabona
stabilesc că majoritatea calificată va fi regula de adoptare a deciziilor. Referindu -se la
procedura legislativă, Tratatul de la Lisabona stabilește, ca regulă generală, procedura
numită "ordinară". Această pro cedură nu este altceva decât vechea co -decizie reformată,
adică, pentru a se aproba o decizie, trebuie ca PE și Consiliul să se pronunțe, la paritate, în
favoarea sa. Se consolidează, astfel, acest tandem în postura sa de legiuitor european23.
În ceea ce p rivește actele juridice ale Uniunii, Tratatul de la Lisabona clarifică
considerabil situația, stabilind o distincție între „actele legislative” adică, cele aprobate prin
intermediul unei proceduri legislative, și „actele executive” adică, cele adoptate pri n
delegarea competențelor către Comisie. În plus, se stabilește o ierarhie clară între acestea.
Pentru a clarifica și a explica funcționarea Uniunii, Tratatul de la Lisabona
delimitează competențele Uniunii, stabilind trei categorii: exclusive, comune și d e sprijin,
coordonare sau complementare. Se pun, de asemenea, bazele unui catalog al competențelor
aparținând fiecăreia dintre aceste categorii. În ceea ce privește exercitarea competențelor,
elementul de noutate îl constituie stabilirea procedurilor de mo nitorizare a conformității
acțiunii comune cu principiile subsidiarității și proporționalității. În primul rând, se instituie
un control politic „ex ante”, prin intermediul participării parlamentelor naționale. În al doilea
rând, se prevede posibilitatea u nui control judiciar „ex post”, putându -se introduce o acțiune
în fața Curții de Justiție în cazul încălcării acestor principii. În ceea ce privește competențele
de acțiune ale Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona creează noi baze juridice pentru ca
Uniunea să dezvolte politici și acțiuni în domenii precum ajutorul umanitar, cercetarea
spațială, energie, schimbări climatice, tineret, sport, protecție civilă și cooperare
administrativă.

23 Lista deciziilor supuse procedurilor speciale este impresionanta, ajungand la 33 conform Parlamentului
European. Comisión De Asuntos Constitucionales Del Parlamento Europeo, „Informe sobre el Tratato de
Lisboa”, op. cit., anexo 4.

34
Fără a fi vorba despre apariția propriu -zisă a unor noi competențe, ci mai degrabă
despre o aprofundare a unor prevederi mai vechi, marele pas înainte al Tratatului de la
Lisabona din acest punct de vedere, îl constituie Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție.
Se produce comunitarizarea a ceea ce rămăsese din cel de -al treilea pilon – cooperarea
polițienească și judiciară în probleme penale – și se prevăd instrumente pentru o politică mai
eficientă în aceste domenii.
Progrese semnificative se produc și în ceea ce privește Politica Externă și de
Securitate Comună, în încercarea de a consolida profilul internațional al Uniunii Europene.
În primul rând, se stabilește un cadru comun de valori și obiective, ce corespunde rolului de
mare responsabi litate pe care UE dorește să și -l asume la nivel mondial și care dorește să
asigure o mai mare coerență întregului Uniunii.
De asemenea, se introduce o nouă bază legală referitoare la stabilirea relațiilor
privilegiate de asociere cu țările din imediată apropiere, parte a unei politici specifice de
vecinătate. Atribuirea personali tății juridice permite Uniunii să -și îmbunătățească eficiența
și vizibilitatea pe scena internațională. Două inovații instituționale sunt esențiale în
realizarea acestui nou profil internațional: nou creata funcție de Înalt Reprezentant,
responsabil cu pol itica externă în cadrul Consiliului și Comisiei, precum și nou înființatul
Serviciu European pentru actiune externa, care va ajuta Inaltul Reprezentant in exercitarea
functiei sale24. Ambele instituții caută să ofere unitate și coerență celor două domenii d e
politică externă, cea interguvernamentală specifică PESC și cea comunitară specifică
relațiilor externe ale UE.
Politica de Securitate și Apărare Comună se dezvoltă decisiv prin Tratatul de la
Lisabona. Pe de o parte, se continuă cu actuala linie de gest ionare a crizelor, prin acțiuni de
tip Petersberg, pe de altă se realizează progrese în alte două direcții complementare:
cooperarea în materie de capacități, prin crearea unei Agenții Europene de Apărare și apariția
instrumentelor politice de auto -apărare ale Uniunii. În acest sens, Tratatul de la Lisabona
conține o clauză privind asistența reciprocă între statele membre în cazul în unui atac militar,
o clauză de solidaritate între statele membre în caz de dezastru sau de atac terorist și
posibilitatea de a stabili o cooperare structurată permanentă între statele care îndeplinesc
anumite criterii de capacități și își asumă angajamente cu privire la aceste capacități. De
asemenea, se extinde cadrul legal al cooperării prin admiterea aplicării procedurii
„coo perării consolidate” ceea ce înseamnă eliminarea interdicției ce exista până acum în

24 Serviciul European de actiune externa este compus din functionari ai Comisiei, Consiliului si personal
diplomatic detasat de la ministerele de Externe ale statelor membre.

35
aplicarea acestui tip de cooperare în acest domeniu, ceea ce va permite, la fel ca în cazurile
anterioare ale Spațiului Schengen sau zonei Euro, crearea treptată a un ei ve ritabile armate
europene.
Tratatul de la Lisabona vine cu noutăți semnificative referitoare la însăși revizuirea
tratatelor europene, Parlamentul European primind mai multe competențe în acest domeniu.
Se stabilește o procedură ordinară, prin care se va co nvoca, ca regulă generală, o Convenție,
anterioară CIG, dar și proceduri simplificate – cunoscute ca "pasarele" – care să permită
schimbarea regulilor sau a procedurilor de luare a deciziilor, fără a se recurge la revizuirea
formală a Tratatelor. Prima pre vedere reprezintă o importantă democratizare a procesului de
reformă a Tratatelor asigurând participarea la reforma UE alături de reprezentanții
guvernelor statelor membre și a instituțiilor europene, a parlamentelor naționale și, mai ales,
a cetățenilor e uropeni. Cea de -a doua consolidează capacitatea de adaptare a Uniunii la noile
provocări fără a mai fi obligatorii, de fiecare dată, reformele lungi și costisitoare.
Pentru toate acestea, Tratatul de la Lisabona poate fi considerat deosebit de important
deoarece realizează una dintre cele mai s ubstanțiale reforme europene, atat prin amploare,
cat si prin continut. Presupune un mare pas înainte în construcția Europei politice, în măsura
în care, pe de o parte, explicitează modelul acestui sistem politic uni c și, pe de altă parte,
sporește puterea de acțiune a Uniunii Europene în domenii care aparțin, tradițional, de
politici inalte.
In cuvintele Parlamentului European, „in ansamblul sau, Tratatul de la Lisabona
aduce o importanta imbunatatire a tratatelor ex istente, o mai mare responsabilizare
democratica, o crestere a capacitatii decizionale, a Uniunii (prin intermediului rolului
crescand al Parlamentului European si al Parlamentelor Nationale), contribuind astfel la
consolidarea drepturilor cetatenilor in c adrul Uniunii Europene si imbunatatind functionarea
eficienta a institutiilor europene”25.

25 Parlamento Europeo, Resolu ción sobre el Tratado de Lisboa, (A6 -0013/2008), pto 1, 20 februarie 2008

36
CAPITOLUL II . Modelul Uniunii Europene

II.1. Tratatul de la Lisabona si explicitarea modelului politic European:
federalismul interguvernamental

Tratatul de l a Lisabona își asumă decizia Convenției de simplificare a sistemului
juridico -politic European, stabilind că Uniunea Europeană să rămână singură organizație de
referință în spațiul comunitar și dotând -o cu personalitate juridică proprie. Astfel, articolul I
din noul tratat al Uniunii Europene prevede, în al treilea paragraf, că: “Uniunea va înlocui
Comunitatea Europeană și îi va succede”. Această măsură consolidează modelul European
compus, de acum, dintr -o entitate unică, Uniunea Europeană, care acționează în conformitate
cu metode proprii: federală în cazul politicilor commune și confederală sau
interguvernamentală în cazul politicii externe și de Securitate comună. Se consolidează
astfel caracterul special al Uniunii Europene, de organizație construită pe un model politic
mixt federal -interguvernamental26. În cadrul acestui nou tip de federalism –
interguvernamental s -a trecut, ca rezultat al dispariției Comunității Europene, de la structura
de temple, specifică UE până acum, la cea de arbore. Această nouă ab ordare presupune
întărirea componentei federale a modelului în detrimentul celei interguvernamentale.
Tratatul de la Lisabona reia ambiția Tratatului Constituțional de a explicita modelul
politic European, astfel încât cetățenii europeni să poată cunoaște mai bine caracteristicile
sistemului politic al UE.
Astfel, în primul rând, Tratatul de la Lisabona stabilește pentru prima dată valorile
și obiectivele Uniunii Europene, adică explicitează motivul existenței sale ca organizație.
Aceasta nu este pe de -a întregul o noutate, dar pentru prima dată, sunt grupate la un loc
valorile și obiectivele UE, stabilite și dezvoltate în acești ani de integrare și care dau
identitate proiectului European.
Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona clarifică relațiile dintr e Uniunea Europeană
și statele member, expunându -le detaliat și cu o mai mare claritate față de textele anterioare.
Sunt preluate, în principiu, reglementările prevăzute de Tratatul Constituțional, deși la CIG

26 Primii autori care au utilizat termenul federalism -interguvernamental pentru a sublinia existent unui model
unic prin care se pot gestiona politici aflate sub incidenta metodelor f ederale si confederale in acelasi timp au
fost Quermonne si Croisat, Maurice CROISAT si Jean -Louis QUERMONNE, “ L`Europe et le fédèralisme ”,
Paris, Montchrestien, 1999.

37
în 2007 a fost manifestat un nou puseu de neîn credere a statelor member în instituțiile
comun, ceea ce a dus la o nouă limitare a acțiunii lor.
O importantă inovație a Tratatului Constituțional era introducerea unui Titlu cu
privire la principiile democratice ale Uniunii, între care, la loc de frunte , se află principiul
democrației participative. Acest Titlu a fost preluat în totalitate în Tratatul de la Lisabona,
consolidându -se, în plus, rolul parlamentelor naționale. În acest din urmă sens, la cererea
Olandei, parlamentele naționale vor avea o mai mare putere în ceea ce privește îndeplinirea
principiilor subsidiarității și proporționalității, precum și rolul de adevărați “gardieni” ai
competențelor naționale.
În sfârșit, în ceea ce privește modelul politic, trebuie evidențiate două noutăți ale
Trata tului de la Lisabona, care anulează, într -un fel, vechea idee europeană a “unei Uniuni
tot mai strânse între popoarele Europei”. Astfel spus, Tratatul de la Lisabona prevede
posibilitatea reversibilității integrării. În acest sens, pe de o parte, preia din Constituție clauză
de retragere, ceea ce presupune că un stat poate, în mod voluntar, să înceteze a mai fi membru
al Uniunii Europene. Pe de altă parte, renegocierile de la Lisabona au introdus pentru prima
dată posibilitatea ca revizuirile Tratatelor să nu se realizeze doar în scopul extinderii
competențelor Uniunii Europene, ci și în scopul reducerii acestora, dacă va fi cazul.

II.2. Modelul economico -social european. „Mai mult ă Europ ă social ă”

Tratatul de la Lisabona a generat o serie de întreb ări leg ate de dimensiunea economico –
social ă:
– Ce model economic și social este consacrat de c ătre noul tratat?
– Putem vorbi despre o Europ ă social ă?
– Exist ă progrese în materie de model social european sau, dimpotriv ă, se
consolideaz ă un model de Europa neolib erală?
– Este suficient protejat modelul social european?

Tratatul de la Lisabona expliciteaz ă modelul economic și social propriu întregului
proces de integrare european ă, model ce amestec ă piața liber ă și interven ția public ă în scopul
garant ării atin gerii obiectivelor sociale ale Uniunii. Sunt incluse elemente care permit
extrapolarea modelului social european la nivel suprana țional. Fa ță de cadrul juridic existent
înainte, prin constitu ționalizarea valorilor, principiilor și obiectivelor integr ării europene se

38
face o op țiune concret ă în favoarea unui model de organizare a rela țiilor economice și
sociale, modelul social european, care s ă răspund ă combina ției speciale – piață, societate,
stat – proprii Europei.
În plus, dat ă fiind obligativitatea ju ridică a Cartei, drepturile fundamentale și
principiile solidarit ății și coeziunii – esențiale acestui model social – se înt ăresc și se
consolideaz ă, respectarea acestor principii fiind obligatorie pentru toate politicile pe care le
dezvolt ă institu țiile e uropene. În fine, coeziunea devine element de identitate a proiectului
european urm ărind extinderea bun ăstării către toate regiunile europene. Se trece, cu aceast ă
ocazie, de la coeziunea economic ă și social ă, la noua coeziune care este economic ă, social ă
și teritorial ă27.
În planul s ău de „constitu ționalizare” a modelului social, Lisabona a inclus și
instrumentele necesare dezvolt ării acestuia la nivel suprana țional. Astfel, pe de o parte, apar
„clauzele orizontale” sau transversale, și, pe de alta, se co nstitu ționalizeaz ă rolul
interlocutorilor sociali și a Summit -ului Social Tripartit28. În plus, preluate din Constitu ție,
se introduc noi clauze, cunoscute ca fiind „clauze sociale” cu aplicare transversal ă.
Fundamental ă este, în egal ă măsură, introducerea dispozi țiilor referitoare la interlocutorii
sociali și la Summiturile Sociale Tripartite, ceea ce subliniaz ă rolul acestora în dezvoltarea
și evolu ția modelului social și a politicilor economice și sociale europene29.
Referitor la progresul în materie so cială, trebuie spus totu și că Tratatul de la
Lisabona nu adaug ă noi competen țe politicilor sociale și nu extinde con ținutul actualei
politici sociale considerat ă insuficient ă și chiar nesemnificativ ă30. Exist ă, totu și, unele
modific ări referitoare la politi cile economice și sociale. Astfel, au fost introduse noi baze
juridice și au fost perfec ționate unele politici economice existente, dar și coordonarea
politicilor economice sau politica monetar ă și, în fine, modul de finan țare a Uniunii.

27 Aceast ă nouă înțelegere a coeziunii este împrumutat ă din practica statelor federale un de reflect ă solidaritatea
federal ă dintre statele componente ale federa ției.
28 În primul Titlu al TFUE se regularizeaz ă clauzele transversale ce garanteaz ă modelul, aplicânduse tuturor
politicilor și acțiunilor promovate de c ătre institu țiile comune.
29 Consecin ță a referendumului francez prin care a fost respins ă Constitu ția, dar, mai ales, a renegocierii, de
către Fran ța, a modelului economic și social european, au fost consolidate elementele sale sociale și redus ă
influen ța liberei concuren țe înțeleas ă ca valoare absolut ă a pie ței, lăsându -se cu claritate s ă se în țeleag ă că
economia de pia ță european ă este doar un instrument al modelului și nu un scop în sine. Scopul final este
cetățeanul, calitatea vie ții acestuia, bun ăstarea sa. De aici, rezult ă că modelul european se bazeaz ă pe
principiile economiei de pia ță, dar și pe un anumit grad de interven ție.
30 În Tratatul de la Lisabona g ăsim, totu și, progrese ale politicilor sociale. Acestea î și modific ă, de exemplu,
statutul din cel de „ac țiune de sprijin co munitar sau de coordonare” în cel de „competen țe complementare”.
În plus, în majoritatea cazurilor, acestor politici li se aplic ă procedura legislativ ă ordinar ă.

39
În concluzie, T ratatul de la Lisabona marcheaz ă un progres indiscutabil în
constitu ționalizarea modelului social european prin formularea obiectivelor și a
instrumentelor, dar și prin redactarea noii clauze sociale, aspecte ce nu existau înainte. Toate
acestea sunt deose bit de importante mai ales într -un moment în care la criza statului
bunăstării se adaug ă cea provocat ă de extindere31, marea provocare fiind men ținerea
configura ției social -economice existente în fa ța pericolului venit dinspre noile state membre.
Pe de alt ă parte, economiile noilor state membre, cu excep ția câtorva – Slovenia, Cipru,
Malta – erau inferioare celor din vechile state membre, nevoia de ajutor financiar era
superioar ă celei de dinainte de marea extindere spre est a UE, ceea ce face ca modelul
european s ă fie amenin țat de subfinan țare, cu atât mai mult cu cât post -aderarea 2007 se
suprapune pe criza european ă ce se declan șează în 2008.
Putem spune, pe scurt, c ă exist ă unele progrese în dezvoltarea politicilor economice
și sociale, dar, vorbind st rict, nu și noi politici sociale, situa ție cauzat ă de lipsa voin ței
politice în acest sens. Apar, astfel, instrumente de dezvoltare a modelului social european
precum: egalitatea de gen (TFUE, art. 8); clauza social ă (TFUE, art. 9); nediscriminarea
(TFUE, art. 10); protec ția mediului (TFUE, art. 11); protec ția consumatorilor (TFUE, art.
12); protec ția serviciilor de interes general (publice) protocol anex ă la Tratat.
Existen ța acestor clauze sociale, pe de o parte, și, pe de alta, regularizarea serviciil or
de interes economic general, reflect ă opțiunea european ă pentru un anume model economic
și social. Politicile Uniunii care aplic ă și dezvolt ă un asemenea model trebuie s ă respecte
anumite limite sau, altfel spus, s ă îndeplineasc ă niște obiective având u n pronun țat con ținut
social, care s ă reflecte un model de societate bazat ă pe valori precum egalitatea, dezvoltarea
social ă, dezvoltarea durabil ă și protec ția mediului. Un alt instrument fundamental în
dezvoltarea modelului social european îl constituie co nstitu ționalizarea rolului
interlocutorilor sociali și a Summit -ului Social Tripartit în definirea și aplicarea politicilor
sociale, art. 152 stabilind c ă:
„Uniunea va recunoa ște și promova rolul interlocutorilor sociali, ținând cont de diversitatea
sistemelor na ționale. Va facilita dialogul între acestea, respectându -le autonomia. Summit –
ul Social Tripartit privind cre șterea economic ă și crearea de noi locuri de munc ă va
contribui la dialogul social ”.

31 Începând cu anul 2004 au aderat la Uniunea European ă unele state precum Malta, Cipru, Polon ia, Cehia,
Slovenia, Slovacia, Ungaria – subiecte ale unor reforme dure în anii de dup ă căderea Zidului Berlinului – ce
aveau o economie mai liberal ă și mai pu țin interven ționist ă decât cea a vechilor state membre.

40
În plus, Tratatul de la Lisabona, urmând drumul Tra tatului Constitu țional, introduce
o baz ă juridic ă referitoare la îmbun ătățirea la nivelul UE a cooper ării administrative între
statele membre. Aceast ă dispozi ție a Conven ției, preluat ă de Tratatul Constitu țional și de
cel de la Lisabona, avea la baz ă o rec omandare a Grupului de Lucru „Competen țe
complementare”, care sus ținea c ă, în m ăsura în care este de interes comun aplicarea eficace
a dreptului Uniunii de c ătre statele membre, Uniunea trebuie s ă aibă competen țe în
sprijinirea schimbului de informa ții și persoane din administra țiile na ționale, cât și în
desfășurarea programelor de formare și perfec ționare a acestora. Art. 197 stabile ște că:
„aplicarea efectiv ă a dreptului european este o problem ă de interes comun. De aceea, f ără
a afecta alte dispozi ții asupra cooper ării administrative, Uniunea poate adopta m ăsuri în
sprijinul eforturilor statelor de îmbun ătățire a capacit ății lor administrative prin schimburi
de informa ții și bune practici sau prin sprijinirea programelor de formare .”32
Totu și, Tratatul prevede c ă nici un stat membru nu poate fi obligat s ă apeleze la acest
sprijin din partea UE.
Noile baze juridice introduse cu referire la politicile economice și sociale – unele
relevante, precum energia sau cercetarea spa țială – nu constituie nout ăți absolute, anumite
acțiuni comune specifice lor desf ășurându -se și înainte sub „umbrela” bazelor juridice
existente. Noile reglement ări aduc îns ă un plus de claritate, o mai mare democratizare și
eficientizare în luarea deciziilor, acum fiind identificate mai exact competen țele, institu țiile
responsabile și obiectivele de urm ărit. De aceea, putem afirma c ă norma general ă în aceste
sectoare nu este atât atribuirea de noi competen țe, cât clarificarea juridic ă a celor deja
existente.
Nu în ultimul rând, se revizuiesc politicile economice și monetare:
 o mai bun ă coordonare a politicilor economice a statelor membre, astfel încât Uniunea
Economic ă și Monetar ă să devin ă cu adev ărat o uniune economic ă și nu doar monetar ă;
 găsirea unei formule viabile de guv ernan ță economic ă astfel încât UE s ă poată preveni și
evita crize majore. În acest sens, se dispune ca statele membre s ăși coordoneze la nivelul
UE politicile economice, de ocupare și sociale, dar și ca Uniunea s ă ia măsurile necesare
garant ării acestei co ordon ări; se expliciteaz ă competen ța UE în dezvoltarea numitei Strategii
de la Lisabona care devine parte a dreptului primar, deci obligatorie de îndeplinit pentru
statele membre;

32 Trebuie amintit c ă în anumite sectoar e concrete ale politicilor comune – afaceri interne și vamă, de exemplu – s-au creat
și aplicat programe concrete de formare profesional ă, dar și altele privind schimburile de func ționari și experți din
respectivele sectoare.

41
 crește rolul PE în adoptarea perspectivelor financiare și a bugetelor anua le ale UE, acesta
devenind al ături de Consiliu (a șadar, statele membre) co -legislator obligatoriu;
 se constitu ționalizeaz ă Eurogrupul;
 se înt ărește rolul Comisiei în sanc ționarea statelor ce nu respect ă criteriul deficitelor
excesive.
Astfel, conform art. 126 din TFUE, Comisia are competen țe pentru a emite un Aviz
statelor membre care înregistreaz ă deficit excesiv și nu doar o simpl ă recomandare, cum se
întâmpla înainte de Lisabona. Sanc țiunea, în cazul declar ării deficitului excesiv, se adopt ă
la nive lul Consiliului, la propunerea Comisiei, și nu doar la simpla recomandare a acesteia.
Tratatul mai are, de asemenea, o serie de dispozi ții noi privind adoptarea deciziilor
referitoare la zona Euro, toate acestea în scopul îmbun ătățirii gestion ării acesteia și adopt ării
deciziilor de politic ă economic ă pentru statele din zona Euro.
Chiar dac ă nu este vorba propriu -zis despre Tratatul de la Lisabona, este vorba
despre instrumentele de aplicare a acestuia și, de aceea, nu putem s ă nu men ționăm aici
recentele decizii luate de c ătre Consiliul European din 28 – 29 octombrie 2010 în direc ția
întăririi cooper ării economice a statelor membre, a cre ării unei adev ărate guvernan țe
europene în domeniul uniunii economice, a stabilirii de sanc țiuni pentru acei membri UE
care nu respect ă, în mod repetat, i ndicatorii macroeconomici etc.

II.3. Reforma institu țional ă. Cre șterea eficacit ății Uniunii

Nout ățile, adev ărate inova ții în unele cazuri, în materie institu țional ă cuprinse,
deopotriv ă, în Constitu ție și Tratatul de l a Lisabona constituie, probabil, cea mai important ă
reform ă a arhitecturii institu ționale de la crearea Comunit ăților. Este r ăspunsul Uniunii la o
dublă provocare și necesitate:
– pe de o parte, democratizarea în continuare a sistemului european de luare a
deciziilor, înt ărindu -se caracterul s ău participativ și transparen ța;
– pe de alta, adaptarea sistemului institu țional gândit pentru șase state la num ărul tot
mai mare de membri, garantându -se, în acela și timp, o Uniune eficace și în aceste condi ții.
Aprecierea general ă arată că exist ă multe elemente de continuitate. Nu au fost create multe
institu ții noi și nici nu a fost modificat major rolul acestora în luarea deciziilor. Cu toate
acestea, exist ă și nout ăți, unele atât de importante încât doar trece rea unor ani de aplicare ne
va ar ăta dac ă și în ce m ăsură vor afecta tr ăsăturile esen țiale ale actualului sistem institu țional.
Se pot cita drept exemple de elemente ce pot altera actualul echilibru institu țional crearea

42
funcției de Pre ședinte permanent al Consiliului European sau apari ția figurii noului Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politic ă de Securitate. Vom examina unele
din aceste inova ții, centrându -ne exclusiv pe institu țiile ce dau prioritate dialogului
interinstitu țional , adic ă PE, Consiliul European, Consiliul și Comisia European ă.

 PARLAMENTUL EUROPEAN 33
În ceea ce prive ște Parlamentul European, se stabile ște num ărul maxim de deputa ți
europeni la 751, fotoliile ce revin fiec ărui stat fiind alocate pe baza unui cri teriu propor țional
descresc ător34. Pozi ția institu țional ă a Parlamentului European este foarte mult înt ărită, în
principal, prin prevederea co -deciziei ca procedur ă legislativ ă generalizat ă, fapt ce îi confer ă
acestuia statutul de colegiuitor și având depli nă autoritate bugetar ă, la paritate cu Consiliul.
Parlamentul European este marele câ știgător al revizuirii Tratatului de la Lisabona, a șa cum
a fost și cu ocazia altor reforme institu ționale. Într -un fel, este un proces legitim acesta de a
atribui puteri crescânde PE, având în vedere c ă reprezint ă institu țional cet ățenii Uniunii.
Vorbind despre PE, se poate afirma c ă are loc o explicitare a rolului s ău fundamental
în func ționarea institu țional ă a UE, pozi ție datorat ă înțelegerii sale ca reprezentant al
legitimit ății cet ățenești. Astfel, art. 14.1 al TUE stabile ște că:
„PE exercit ă împreun ă cu Consiliul func ția legislativ ă și cea bugetar ă. Acesta exercit ă
funcții de control politic și consultative, în conformitate cu condi țiile prev ăzute în tratate.
Parlam entul European alege Pre ședintele Comisiei ”35.
Aceast ă nouă paritate legislativ ă PE – Consiliu reflect ă în practica decizional ă dubla
legitimitate a Uniunii, de state și de cet ățeni, în pofida dispari ției sale din textul tratatului.
Cel mai relevant as pect în revizuirea PE îl reprezint ă, deci, cre șterea substan țială a
atribu țiilor sale, atât legislative, cât și bugetare, dar și ca parte a puterii constituente a Uniunii
Europene. Tratatul de la Lisabona continu ă, și încununeaz ă chiar, tendin ța anterioare lor
reforme de încorporare a legitimit ății cet ățenești – reprezentat ă de către PE – în puterile
legislative și bugetare comunitare, în țelegând aceast ă încorporare ca parte a tendin ței
continue de democratizare a sistemului decizional european.

33 Art. 14 TUE, art. 223 -234 T FUE.
34 Se stabile ște că, înlăuntrul unor limite minime și maxime, institu țiile Uniunii (Consiliul European, la
propunerea Consiliului) vor fi cele ce vor fixa num ărul de locuri corespunz ător fiec ărui stat membru.
35 Acest articol trebuie interpretat împre ună cu art. 10.2. al TUE unde, stabilindu -se că funcționarea Uniunii se bazeaz ă pe
democrația reprezentativ ă, se stabile ște dubla reprezentare, cea direct ă a cetățenilor prin intermediul PE și cea a statelor,
deci, indirect tot a cet ățenilor, prin intermed iul Consiliului/Consiliului European.

43

 CONSILIU L EUROPEAN36
O noutate a Constitu ției și, deopotriv ă, a Tratatului de la Lisabona este considerarea,
pentru prima dat ă de la apari ția sa, a Consiliului European ca institu ție a Uniunii și, în
consecin ță, trecerea sa sub imperiul regulilor sistemului37. Re gularizarea Consiliului
European apare în art. 15 al TUE, al ături de celelalte institu ții comunitare, unde se și dispune
că:
„funcția sa este s ă dea Uniunii impulsurile necesare dezvolt ării și să defineasc ă orient ările
și priorit ățile politice generale ”.
Se adaug ă că nu va avea func ție legislativ ă, func ție ce corespunde, în continuare,
Consiliului.
O noutate o constituie și crearea func ției de Pre ședinte permanent al Consiliului
European, având un mandat de doi ani și jum ătate cu dreptul de a fi prelu ngit cu înc ă doi ani
și jum ătate. Atribu țiile Pre ședintelui permanent al Consiliului European, conform art. 15.6
al TUE, sunt acelea de a:
 prezida și impulsiona activitatea Consiliului European;
 veghea, în colaborare cu Pre ședintele Comisiei și bazân du-se pe activitatea
Consiliului Afaceri Generale, la preg ătirea și continuitatea activit ății Consiliului
European;
 facilita coeziunea și consensul în sânul Consiliului European.
Este prev ăzută, de asemenea, obligativitatea de a prezenta în PE un rap ort la sfâr șitul
fiecărei reuniuni a Consiliului European și de a -și asuma reprezentarea extern ă a UE în zona
PESC. Prin crearea acestei func ții se urm ărește, între altele, asigurarea continuit ății,
vizibilit ății și coeren ței reprezent ării europene atât în interiorul Uniunii, cât și în exterior.
Acest Pre ședinte devine „fa ța vizibil ă” a Uniunii pe care cet ățenii o pot identifica și cu șefia
Consiliului European, dar și cu a UE în ansamblul ei.
Figura Pre ședintelui permanent al Consiliului European modific ă natura acestei
institu ții, începând cu permanen ța acesteia, fapt care va avea consecin țe asupra echilibrului
și dialogului interinstitu țional, deoarece un nou actor politic intr ă în joc. În final, aceast ă
inovare poate modifica și caracterul interguverna mental al institu ției, întrucât, pentru prima

36 Art. 15 TUE, art. 235 -236 TFUE.
37 În acest sens, rezult ă important faptul c ă deciziile sale vor fi supuse controlului judiciar, a șa cum se arat ă în art. 263 și
265 ale TFUE.

44
oară, în fruntea acestei institu ții vom avea o persoan ă ce nu reprezint ă interesul unui stat.
Atribu țiile sale – de a conduce institu ția și de a ob ține consensul prin reunirea intereselor
comune ale statelor me mbre – pot determina schimbarea dinamicii institu ției, de la una
explicit interguvernamental ă, spre una ce se îndreapt ă spre „comunitarizare”. În acela și
timp, aceast ă funcție slăbește rolul statelor la nivelul Pre ședinției turnante a Consiliului.
Aceast ă slăbire o rolului statului ce de ține Pre ședinția Consiliului vine din aceea ca
respectivul stat nu mai de ține nici Pre ședinția Consiliului European și nici a Consiliului
Relații Externe, ceea ce diminueaz ă rolul primuluiministru, respectiv, a ministrului d e
externe din respectivul stat în modelarea politicilor europene de -a lungul respectivei
Președinții.
 CONSILIU38
Principalele nout ăți în func ționarea Consiliului urm ăresc îmbun ătățirea eficacit ății
în condi țiile cre șterii permanente a num ărului membril or săi. Este vorba, în principal, despre
substituirea actualului sistem al pre ședințiilor semestriale turnante ale Consiliului European
și ale Consiliului Rela ții Externe, pe de o parte, și, pe de alt ă, de adoptarea unei noi scheme
de vot în cazul majorit ății calificate. Acela și obiectiv al cre șterii eficacit ății deciziei în
Uniunea European ă a stat la baza deciziei de a extinde num ărul deciziilor Consiliului ce vor
trece de la unanimitate la majoritate calificat ă.39 Altă noutate se refer ă la îmbun ătățirea
funcționării democratice și transparente a Consiliului și aici ne referim la obliga ția de a se
face publice lucr ările Consiliului atunci când acesta ac ționeaz ă ca legiuitor.
Dezbaterea privitoare la p ăstrarea sau eliminarea pre ședințiilor semestriale tur nante
a diferitelor forma țiuni ale Consiliului de Mini ștri s-a desf ășurat în paralel cu cea referitoare
la Pre ședinția permanent ă a Consiliului European, stabilindu -se urm ătoarele:
– menținerea actualului sistem pentru majoritatea forma țiunilor Consiliului;
– organizarea acestor pre ședinții pe „echipe de trei state” (echipe colective de trei
președinții semestriale care coordoneaz ă activit ățile timp de optsprezece luni și înăuntrul
cărora fiecare stat preia coordonarea echipei timp de șase luni);

38 Art. 16 TUE, art. 237 -243 TFUE.
39 Rămân înc ă o serie de decizii supuse unanimit ății, precum PESC, deciziile politice referitoare la sistem în
ansamblul s ău, pasarelele, procedura de revizuire a tratatelor de c ătre CIG, cazul « redlines » trasate de c ătre
unele state membre (fiscalitatea, s ecuritatea social ă a lucr ătorilor imigran ți, sau cultura, între altele).

45
– stabilirea a dou ă președinții permanente: Consiliul Rela ții Externe, ce va fi condus
de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politic ă de Securitate40, și
Eurogrup, forma țiunea Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) ce reune ște
doar membrii zonei Euro, ce î și va desemna un Președinte permanent (de asemenea, pentru
doi ani și jum ătate ).41
Noul calcul al majorit ății calificate a constituit, la rândul s ău, una dintre chestiunile
dificile ale procesului constitu țional. Pentru a se înțelege miza, este suficient s ă reamintim
că o problem ă asem ănătoare a determinat e șecul CIG de la Bruxelles din anul 2003 având
efecte negative asupra impulsului politic al procesului constitu țional: Conven ția European ă
propusese un sistem de dubl ă major itate – de state și popoare – propunere pe care CIG a
modificat -o, astfel încât o reg ăsim, pe fond, și în Tratatul de la Lisabona. Astfel, art. 16.4
TUE, stabile ște că “majoritatea calificat ă este dat ă de 55% dintre membrii Consiliului,
reprezentând cel p uțin 15 dintre ace știa, dac ă popula ția acestora reprezint ă cel pu țin 65%
din popula ția Uniunii ”42.
Renegocierea polonez ă, realizat ă cu ocazia CIG 2007, a dus la amânarea intr ării în
vigoare a acestei prevederi pân ă în 2014. În plus, se stabile ște că, pân ă la 31 martie 2017,
orice stat poate solicita men ținerea actualului sistem de adoptare a legisla ției europene43.
Acest model de dubl ă majoritate prezint ă avantajele eficacit ății și adaptabilit ății.
Față de dificilul sistem al triplei majorit ăți stabilit la Nisa, ast ăzi în vigoare, cu aceast ă
formul ă este mult mai u șoară luarea deciziilor, reducându -se, totodat ă, posibilit ățile de
blocaj ale acestora. Are, de asemenea, avantajul indubitabil de a fi un sistem mult mai
transparent pentru cet ățeanul european, pe rmițându -i acestuia în orice moment s ă cunoasc ă,

40 A se vedea art. 16.9 al TUE. Mai trebuie precizat faptul c ă din fiecare „echip ă” fac parte trei state membre
care î și coordoneaz ă acțiunile și urm ăresc realizarea unui program com un. Aceast ă inițiativă se aplic ă din
ianuarie 2006 și a început cu grupul Germania, Portugalia și Slovenia.
41 Trebuie reamintit c ă Eurogrup este forma ția restrâns ă a Consiliului Economie și Finan țe la care nu particip ă
toți mini ștrii de finan țe și economi e, ci doar reprezentan ții statelor membre ce fac parte și din zona Euro, adic ă
au adoptat moneda Euro. Eurogup este organul politic competent pentru a examina și decide asupra politicii
economice a zonei Euro și a repercusiunilor pe care le au deciziile de politic ă monetar ă aflate în mâinile BCE.
42 În cazul în care propunerea nu este a Uniunii sau a Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politic ă
de Securitate, procentele cresc, decizia fiind aprobat ă de 72% din membrii Consiliului care trebuie s ă
reuneasc ă 65% din popula ția Uniunii. Condi țiile pentru formarea unei minorit ăți blocaj devin mai dure, de
asemenea, fiind necesari cel pu țin 4 membri ai Consiliului. Se împiedic ă astfel ca deciziile Consiliului s ă poată
fi blocate de 3 din statele mari a le UE considerându -se imposibil ca patru dintre acestea s ă se uneasc ă într-o
asemenea întreprindere. Se include, de asemenea, un mecanism similar celui de la Ioannina, adic ă dacă un
număr semnificativ de state au rezerve fa ță de adoptarea unei decizii, se amân ă luarea acesteia și se continu ă
discu țiile pân ă la găsirea unei solu ții acceptate de c ătre to ți.
43 Art. 3 al Protocolului referitor la dispozi țiile tranzitorii, Protocolul nr. 36 anex ă a Tratatului de la Lisabona.

46
cu ușurință, modul în care a fost luat ă decizia, ce state au aprobat -o sau ce popula ție reunesc
acestea. La asta, se adaug ă avantajul adaptabilit ății deoarece, renun țându -se la ponderea
voturilor, nu mai est e necesar ă revizuirea regulilor ori de câte ori se produc extinderi ale UE.
În fine, se produce o anume democratizare în luarea deciziilor Consiliului, recunoscându -se
indirect, prin ponderea votului fiec ărui guvern, ponderea popula ției respectivului stat în
totalul cet ățenilor UE44
 COMISIA45
Comisia este marele perdant al reformei institu ționale, fiind singura institu ție care nu
a ieșit întărită din aceast ă reform ă. Dou ă sunt totu și capitolele la care a fost realizat ă o anume
reform ă, ambele urm ărind consoli darea dimensiunii democratice și cre șterea eficacit ății
funcționării sale:
 alegerea sa de c ătre PE;
 compozi ția.
Referitor la prima, va cre ște influen ța PE în alegerea Comisiei deoarece Tratatul de
la Lisabona stabile ște astfel: „Consiliul European pr opune candidatul s ău pentru func ția de
Președinte al Comisiei în acord cu rezultatele alegerilor pentru PE”40. Pare un progres spre
o Comisie mai politic ă și nu doar tehnic ă, dar el nu este foarte spectaculos dac ă ne gândim
că dreptul de a formula propuner i pentru func ția de Pre ședinte al Comisiei r ămâne în
continuare privilegiul Consiliului European.
Acest pas mic înainte permite îns ă partidelor politice europene s ă facă și ele un pas
important în personalizarea politicii europene. Poate deveni, astfel, re alitate o veche
propunere a lui Jacques Delors ca partidele s ă nominalizeze înainte de începerea alegerilor
europene un „cap de list ă” ce ar urma s ă devin ă Președinte al Comisiei. Evident, Consiliul
European nu ar putea ignora o asemenea numire. Acest elem ent, aparent neimportant, s -ar
putea converti într -o fereastr ă de oportunitate pentru o parlamentarizare și democratizare
reale ale Comisiei.
Problema compozi ției Comisiei a constituit și ea un subiect polemic al dezbaterii
constitu ționale:
– eficacita tea recomand ă o Comisie redus ă;

44 Și tripla majoritate valabil ă la ora actual ă are virtu țile sale, între care poate fi men ționat ă aceea c ă reflect ă
opțiunea majoritar ă a statelor, a popula ției și a puterii de vot și, deci, alian țele posibile.
45 Art. 17 TUE, art. 244 -250.

47
– reprezentativitatea recomand ă menținerea principiului „un comisar – o țară”.
Constitu ția a optat, în final, pentru o Comisie redus ă, formul ă pe care o men ține și
Tratatul de la Lisabona. Este vorba despre o Comisie compu să din 2/3 din num ărul statelor
membre, în care intr ă și Pre ședintele și Vicepre ședintele/Înalt Reprezentant al UE pentru
Politic ă Extern ă și de Securitate Comun ă (PESC) și Politic ă European ă de Securitate și
Apărare (PESA). Reducerea num ărului de Comisari nu va intra, îns ă, în vigoare decât la 1
noiembrie 2014, asigurându -se astfel ca, prima Comisie a Tratatului de la Lisabona, s ă
mențină reprezentativitatea, adic ă principiul „un comisar – o țară”. Noul articol 17.5 TUE
stabile ște ca, printr -o Declara ție a Consiliului European, s ă fie stabilit un sistem de rota ție
între statele membre, în condi ții de egalitate a ordinului rotirilor fiec ărui stat astfel încât
acesta s ă reflecte diversitatea demografic ă și geografic ă a Uniunii.
Reforma înt ărește puterile Pr eședintelui în atribuirea demnit ăților membrilor Comisiei
și repartizarea func țiilor. Acest lucru pare fundamental deoarece ar putea duce la existen ța
unor Comisii mai omogene și eficace fa ță de situa ția actual ă când, prin impunerea de c ătre
statele membre a Comisarilor pe care îi doresc, dar și din împ ărțirea dinainte între statele
membre a domeniilor de competen ță ale Comisiei, avem de -a face cu un mozaic deseori
eterogen. Indirect, puterile Comisiei apar înt ărite prin Tratatul de la Lisabona deoarece,
extinzânduse considerabil majoritatea calificat ă și co-decizia prin procedura legislativ ă
ordinar ă, Comisia are de jucat un rol mai important în medierea interinstitu țional ă și în
acțiunea sa de ini țiator legislativ.
 ÎNALTUL REPREZENTANT AL UE PENTRU AC ȚIUNE EXTERN Ă ȘI
POLITIC Ă DE SECURITATE46
În final, foarte importante sunt consecin țele posibile pentru natura și func ționarea
Comisiei prin crearea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Ac țiune Extern ă și
Politic ă de Securitate. Acesta va fi numit și mandatat simultan de c ătre Consiliul pentru
Afaceri Externe, pe de o parte, și de c ătre Comisie, pe de alta. El va fi Comisar de Rela ții
Externe și Vicepre ședinte al Comisiei. De și prezint ă reale avantaje din punctul de vedere al
coeren ței, eficacit ății și vizibilit ății ac țiunii externe, caracterul s ău de Comisar și

46 Art. 18, art. 27 TUE.

48
Vicepre ședinte al Comisiei, pe de o parte, și, pe de alta, de Pre ședinte permanent al
Consiliului Afaceri Externe, poate modifica, îns ă, natura și func ționarea sa.
Pentru prima dat ă, insti tuțiile comune înceteaz ă să mai fie etan șe, fiind dificil de
anticipat în ce m ăsură acest lucru va afecta rela țiile inter -institu ționale și echilibrul dintre
acestea, dar pare de net ăgăduit ce efecte va avea. Aceast ă reflec ție se poate extinde și spre
Serviciul European de Ac țiune Extern ă care va sprijini munca Înaltului Reprezentant și care,
conform Tratatului, va fi format din func ționari ai serviciilor competente din Secretariatul
General al Consiliului și ai Comisiei, dar și din personal al ministerelor de afaceri externe
ale statelor membre, deta șat la acest veritabil „minister european” de externe.
Tradi ționala colegialitate a Comisiei este și ea afectat ă deoarece Înaltul Reprezentant
nu este un Comisar egal cu ceilal ți, ci are o legitimitate special ă și sporit ă prin faptul c ă este
numit direct de c ătre Consiliu. Trebuie s ă ne gândim, de asemenea, c ă independen ța
Comisiei poate fi alterat ă, în special când este vorba de afaceri externe, având în vedere c ă
unul dintre membrii s ăi trebuie s ă accepte, da că acesta va fi cazul, instruc țiuni și de la statele
membre. Este sigur c ă acest risc exist ă pentru PESC, dar realitatea ofer ă nenum ărate
exemple de cât este de greu s ă separi PESC de ac țiunea extern ă. De asemenea, trebuie s ă ne
întreb ăm în leg ătură cu ier arhia dintre Vicepre ședintele Comisiei și Președintele Comisiei și
în leg ătură cu competen țele nu foarte clar separate ale acestora în materie de reprezentare
extern ă. Repercusiunea real ă asupra Comisiei a acestor nout ăți se va putea analiza doar dup ă
trecerea unor ani și va depinde, ca și în cazul anterior analizat, de personalitatea primului
Înalt Reprezentant și a primului Pre ședinte al Comisiei ulterior aplic ării acestei decizii.

II.4. Distribu ția competen țelor. Subsidiaritatea. Rolul regiunilor și al
colectivit ăților locale

Tratatul de la Lisabona introduce diferitele categorii de competen țe, le define ște și
enumer ă principiile pe baza c ărora se stabile ște delimitarea și exercitarea lor.
Astfel, în primul rând, art. 5 al TUE regularizeaz ă principi ile fundamentale ale
puterii europene:
„principiul atribuirii, izvor al competen țelor Uniunii, și cele ale subsidiarit ății și
propor ționalit ății, principii c ălăuzitoare ale exercit ării competen țelor”47.

47 Art. 5 TUE, art. 2 -6 TFUE.

49
Titlul I al TFUE, la rândul s ău, define ște catego riile de competen țe existente și
enumer ă sectoarele în care fiecare se exercit ă. Delimitarea și definirea competen țelor aduce
vizibilitate și claritate sistemului, îl democratizeaz ă, astfel încât cet ățeanul poate în țelege cu
ușurință, prin simpla lectur ă a acestor articole, care sunt nivelul și institu țiile responsabile
cu o politic ă sau ac țiune concret ă în fiecare caz în parte.
Sistemul de competen țe dezvoltat de Tratatul de la Lisabona preia propunerea
Conven ției Europene, f ără a altera nici orientarea sa federalist ă, nici con ținutul s ău material,
adică modul de clasificare și distribuire a competen țelor. Exist ă însă o fragmentare a
competen țelor, acestea fiind men ționate în ambele tratate (la art. 5 al TUE și în Titlul 1 al
TFUE) ceea ce conduce la alt erarea, într -o oarecare m ăsură, a clarit ății și chiar a vizibilit ății
și logicii ce le ghideaz ă și diferen țiază. În acest fel, paradoxal, competen țele și sectoarele pe
care le deservesc, devin mai pu țin vizibile.
În pofida acestor limite ale Tratatului d e la Lisabona, exist ă totuși progrese fa ță de
vechea metod ă a TCE de sistematizare și delimitare a exercit ării puterii în UE. Astfel, noul
Tratat al Uniunii Europene expune și define ște, în art. 5, competen țele, stabilind c ă
delimitarea competen țelor se fa ce pe baza „principiului atribuirii”, iar exercitarea lor, pe
baza celor de „subsidiaritate” și „propor țioalitate”. Sunt definite cele trei principii,
realizându -se, totodat ă, clarificarea vechilor defini ții din Tratate. În leg ătură cu principiul
„atribuir ii”, se adaug ă ideea c ă:
„orice competen ță neatribuit ă Uniunii prin Constitu ție, este a statelor membre ”.
Aceast ă clauz ă rezidual ă nu p ărea necesar ă, la prima vedere, având în vedere c ă
statele sunt cele ce atribuie competen țele. O analiz ă atent ă arată, însă, că ea este necesar ă
pentru cet ățean, înt ărind claritatea și transparen ța și slăbind temerile euroscepticilor fa ță de
„super -statul UE” care „urm ărește subminarea competen țelor na ționale”.
Exercitarea „competen țelor atribuite” trebuie s ă respecte , de fiecare dat ă, principiile
de subsidiaritate și propor ționalitate: în baza primului, se stabile ște că Uniunea intervine
doar în cazurile când se poate demonstra c ă exist ă o valoare ad ăugată a acțiunii europene,
iar conform principiului propor ționalit ății “conținutul și forma ac țiunii Uniunii nu vor
excede nivelul necesar atingerii obiectivelor tratatelor ”.
În Tratatul privind Func ționarea UE, articolul 2 stabile ște categoriile de competen țe
și le define ște pe fiecare în parte. Astfel, avem competen țe: exclusive, în art. 348; mixte

48 Acestea sunt: uniunea vamal ă; politica de concuren ță, când este vorba despre pia ța unic ă; politica monetar ă;
conservarea resurselor maritime, ca parte a politicii de pescuit comune; politica comercial ă comun ă; încheierea
de acorduri interna ționale în sectoarele respective (art. 3, TFUE). 44 Domeniile de competen ță mixte sunt: pia ța

50
(partajate), în art. 444; acțiuni de sprijin, coordonare și complementare, în art. 649. Uniunii i –
a fost, de asemenea, atribuit ă competen ța de a coordona politicile economice și cele de
munc ă, dar și competen ța de a coordona, defini și aplica o politic ă extern ă și de securitate
comun ă. În aceste sectoare, în țelese ca excep ții de la cele trei competen țe de baz ă, este vorba
mai degrab ă despre o coordonare a politicilor na ționale. Altfel spus, este vorba despre
aplicarea metodei i nterguvernamentale, conform c ăreia competen țele na ționale nu se
cedeaz ă, ci se coordoneaz ă.
Referitor la principiile de exercitare, Tratatul de la Lisabona le define ște în art. 5. În
plus, exist ă un Protocol anex ă referitor la principiile de subsidiarit ate și propor ționalitate,
fiind înt ărit controlul aplic ării subsidiarit ății prin mecanismele complementare al controlului
politic ( ex ante ) și ale controlului juridic ( ex post ). În ceea ce prive ște controlul ex ante ,
Protocolul stabile ște obliga ția Comisie i de a elabora „Fi șa de subsidiaritate” pentru fiecare
propunere legislativ ă. Aceast ă fișă trebuie s ă conțină: justificarea adopt ării respectivei
propuneri legislative; baza juridic ă; necesitatea ac țiunii la nivel european; impactul normativ
și financiar p entru statele membre, regiunile și colectivit ățile locale; indicatorii calitativi și
cantitativi. Odat ă transmis ă propunerea legislativ ă împreun ă cu Fi șa de subsidiaritate c ătre
parlamentele na ționale, timp de opt s ăptămâni acestea pot emite o decizie prin care reclam ă
faptul c ă respectiva propunere legislativ ă violeaz ă principiul subsidiarit ății. Dac ă dintre
opiniile emise, mai mult de o treime sunt negative, Comisia/statele/ institu ția de la care a
plecat propunerea, trebuie s ă restituie propunerea Comisi ei spre a fi studiat ă mai atent. În
pofida ambiguit ății juridice a acestei dispozi ții, ea are suficient ă greutate politic ă încât s ă
facă, dac ă nu imposibil, cel pu țin dificil, ca un guvern na țional s ă aprobe o propunere
infirmat ă de parlamentul s ău național. Aceast ă procedur ă a fost supranumit ă „cartona șul
galben” deoarece permite parlamentelor na ționale s ă avertizeze asupra riscului nerespect ării
principiul subsidiarit ății, dar nu poate bloca formal respectiva propunere.
Procedura “cartona șului galben” a fost completat ă de către CIG 2007, la cererea
Olandei, prin introducerea, în noul paragraf 3 al art. 7 din Protocol, a unui alt „cartona ș”,
unul „portocaliu”, care d ă o și mai mare putere opiniilor parlamentelor na ționale. Procedura

intern ă; politica social ă; coeziunea economic ă, social ă și teritorial ă; agricultura și pescuitul; mediu; protec ția
consumatorilor; transporturile; re țelele transeuropene ; energia; spa țiul de libertate, securitate și justi ție; partea
de securitate a politicii vizând s ănătatea public ă. Sunt de asemenea competen țe mixte, cercetarea și
dezvoltarea, cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar. În aceste cazuri, ac țiunea Comunit ății nu poate
împiedica ac țiunea statelor (art. 4 TFUE).
49 Uniunea poate dezvolta ac țiuni de sprijin, coordonare și complementare în raport cu protec ția și
îmbun ătățirea s ănătății oamenilor, industria, cultura și turismul, educa ția, tineret, sport și formare profesional ă,
protec ție civil ă și cooperare administrativ ă (art. 6 TFUE).

51
„cartona șului portoca liu” devine valabil ă ori de câte ori, în cadrul procedurii legislative
ordinare, opiniile ce sesizeaz ă nerespectarea principiul subsidiarit ății reprezint ă majoritatea
simpl ă a voturilor atribuite parlamentelor na ționale. În acest caz, Comisia poate s ă mențină,
modifice sau s ă retrag ă propunerea. Dac ă decide men ținerea, trebuie s ă justifice, printr -o
opinie motivat ă, de ce consider ă că este asigurat ă respectarea principiului subsidiarit ății.
Aceast ă opinie, împreun ă cu cea a parlamentelor na ționale se transm ite celor doi co –
legislatori, care vor studia, în cadrul primei lecturi, compatibilitatea propunerii și a
principiului subsidiarit ății. Dac ă o majoritate de 55% din membri Consiliului sau majoritatea
voturilor emise în PE constat ă incompatibilitatea aceste i propuneri cu principiul citat, atunci
se renun ță la ea.
Procedura judiciar ă ex post const ă în crearea posibilit ății de ac țiune în justi ție aflat ă
la îndemâna Comitetului Regiunilor, dar și a statelor membre, atunci când ac ționeaz ă în
numele parlamentel or lor na ționale.
Însă, inova ția politic ă cea mai important ă legat ă de sistemul institu țional european,
o reprezint ă încorporarea parlamentelor na ționale în acest sistem. Parlamentelor na ționale li
se atribuie, pe de o parte, func ția de control a exerci tării competen țelor europene și, pe de
alta, pe cea de a veghea la transferul altora noi. Încorporarea parlamentelor na ționale în
funcționarea UE reprezint ă o noutate absolut ă, bine primit ă de unii, îndoielnic ă însă pentru
alții, date fiind temerile legate de eficacitatea Uniunii de multe ori pus ă la îndoial ă. Este îns ă
dificil de evaluat în acest moment care va fi impactul acestei deschideri c ătre legislativele
naționale. A priori , pare c ă va înt ări caracterul democratic al Uniunii și, în plus, ar putea
dezvolta caracterul cooperativ al federalismului european prin intermediul particip ării
statelor membre nu doar la nivel guvernamental, dar și parlamentar. Totul va depinde,
desigur, de interesul pe care îl vor manifesta parlamentele na ționale pentru aceast ă activitate
și de viteza lor de reac ție astfel încât accentul s ă cadă pe valoarea ad ăugată și democratizarea
sistemului, și nu pe întârzierea procesului decizional.
Recunoa șterea și garantarea competen țelor regiunilor era una dintre mizele aflate „în
spatele” principiului subsidiarit ății și a introducerii mecanismului de control politic și
judiciar a îndeplinirii sale. Se d ă, astfel, r ăspuns solicit ării regiunilor, formulat ă încă de la
Maastricht, ca principiul subsidiarit ății să nu fie doar un criteriu de delimitare a
competen țelor între Uniune și statele membre, ci s ă fie aplicat la toate nivelurile politice

52
europene, adic ă să includ ă regiunile și colectivit ățile locale50. În acest sens, art. 5.3. al TUE,
recunoa ște, pentru prima dat ă, aplicarea principiul ui subsidiarit ății la nivelul regiunilor și a
colectivit ăților locale, dându -se satisfac ție acestora. Protocolul asupra subsidiarit ății, care
detaliaz ă aplicarea acestui principiu și a mecanismelor de control politic și judiciar, rezerv ă
un rol important r egiunilor și colectivit ăților locale51. În acest sens, art. 2 al Protocolului
stabile ște în mod expres obliga ția Comisiei de a consulta regiunile și colectivit ățile locale
înainte de a formula o propunere legislativ ă ori de câte ori este cazul. Este vorba, în fond,
despre o practic ă consolidat ă în guvernan ța european ă – alături de cea a consult ării grupurilor
de interes și a societ ății civile – care acum se formalizeaz ă la cel mai înalt nivel. Art. 5 al
Protocolului stabile ște că trebuie elaborat ă de către C omisie, pentru fiecare propunere
legislativ ă, “Fișa de subsidiaritate”, în care trebuie avute în vedere, între altele: implica țiile
respectivului act normativ asupra regiunilor; costurile administrative și financiare ale
aplic ării sale pentru administra țiile regionale și locale52; în fine, legisla ția propus ă de către
Comisie trebuie s ă fie astfel gândit ă încât costurile pentru administra ția regional ă sau local ă
să fie cât mai reduse posibil și propor ționale cu obiectivele de atins.
Protocolul prevede, în ar t. 6, posibilitatea ca, pe durata aplic ării procedurii de control
a aplic ării principiului subsidiarit ății de c ătre parlamentele na ționale, acestea s ă poată
consulta și Camerele regionale, în cazul statelor membre unde acestea au competen țe
legislative. Se permite, r ămânând la latitudinea fiec ărui stat, existen ța unor mecanisme de
punere în mi șcare a procedurii de alert ă timpurie la nivelul camerelor legislative regionale,
acestea putând, astfel, participa la verificarea îndeplinirii principiului subsidiari tății. În
aceast ă procedur ă de alert ă timpurie aflat ă în mâinile parlamentelor na ționale, regiunile cu
competen țe legislative pot avea un rol esen țial având în vedere c ă, în acest caz, Camera
Superioar ă a parlamentelor statelor federale reprezint ă regiunil e și dispune de votul de
control. Altfel spus, procesul de alert ă timpurie este, în sine, un instrument important prin
care regiunile cu competen țe legislative pot participa la procesul legislativ european. Se
garanteaz ă, astfel, c ă nu se vor suprapune com peten țele europene peste cele na ționale decât
dacă o asemenea m ăsură se justific ă.

50 Să nu uit ăm că introducerea elabor ării catalogului de competen țe pe agenda procesului constitu țional s -a
datorat presiunii landurilor germane care vedeau în acest exerc ițiu o modalitate de a -și proteja competen țele
în fața tendin ței de a fi „absorbite de c ătre nivelul european”.
51 Protocolul de aplicare a principiilor subsidiarit ății și propor ționalit ății, Protocolul 2 anexa la Tratatul de la
Lisabona.
52 Se include „pr incipiul conexiunii”, conform c ăruia, în aplicarea legisla ției comunitare, regiunile sau
colectivit ățile locale s ă nu fie obligate a suporta greut ăți financiare sau administrative excesive.

53
În art. 8, Protocolul prevede legitimarea activ ă a Comitetului Regiunilor în fa ța
Curții de Justi ție Europene, Comitetul putând prezenta o ac țiune în fa ța Cur ții dac ă const ată
violarea aplic ării principiului subsidiarit ății sub aspectele stabilite prin Tratat ca fiind în
competen ța sa. Ac țiunea poate fi introdus ă și de c ătre un stat membru, la solicitarea
parlamentului na țional sau doar a uneia dintre Camere sale, aceasta pu tând fi chiar cea a
reprezentan ților regionali. Altfel spus, conform Tratatului de la Lisabona, regiunile au
posibilit ăți juridice, chiar dac ă indirecte, de a introduce ac țiuni împotriva actelor legislative
europene ce violeaz ă principiul subsidiarit ății.
Se poate spune, deci, c ă Tratatul de la Lisabona presupune un progres important în dotarea
regiunilor europene cu instrumente care s ă le permit ă apărarea propriilor competen țe în fa ța
imixtiunii nejustificate a institu țiilor na ționale. F ără îndoial ă, buna func ționare a acestor
instrumente depinde, în mare m ăsură, de existen ța unor proceduri interne la nivelul statelor
membre, m ăsuri menite s ă favorizeze o asemenea ac țiune.

54
CAPITOLUL III . Intrarea in vigoare a Tratatul de la Lisabona
si următoarea revizuire a tratatelor: Europa viitorului

III. 1. Ratificarea și intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona s -a semnat, la 13 octombrie 2007, în capitala portugheză. Cu
această semnătura nu se ieșise însă în totalitate din criza constituțională, deoarece, pentru a
intra în vigoare, era necesară, ca și în cazul reformelor anterioare, îndeplinirea condiției
prevăzute în articolul 48 al TUE, adică să se realizeze ratificarea sa de către toate statele
membre.
Articolul 6 al Tratatului stabilea: „Prezentul Tratat va fi ratificat de către Înaltele
Părți Contractante în conformitate cu normele lor constituționale. Instrumentele de ratificare
vor fi depozitate în fata Guvenului Republicii Italiene. Prezentul Trata t va intra în vigoare
la 1 ianuarie 2009, dacă au fost depozitate toate instrumentele de ratificare sau, în caz
contrar, în prima zi a lunii următoare celei în care au fost depozitate instrumentele de
ratificare a ultimului stat semnatar ce a îndeplinit re spectiva formalitate”53.
Statele membre își exprimaseră cu ocazia Consiliului European prilejuit de semnarea
tratatului, voința comună de a realiza ratificarea Tratatului pe parcursul anului 2008, astfel
încât acesta să poată intra în vigoare la 1 ianua rie 200954. Dacă totuși ar fi existat o întârziere,
se consideră necesară ratificarea la o dată care să -l facă aplicabil pentru organizarea pe baza
sa a alegerilor europene din iunie 2009. Această „întâlnire electorală” era considerată ocazia
politică potri vită pentru că cetățenii europeni să se pronunțe, indirect, și asupra reformei
realizate.
Din cele 27 de state membre, majoritatea urmau să realizeze ratificarea pe calea
parlamentară. Trebuie reamintit faptul că fusese modificat textul tratatului dint r-unul
constituțional într -unul specific tratatelor obișnuite, tocmai pentru a ușura eventualele
referendumuri de ratificare. Procesul de ratificare a început bine și în martie 2008 șase state
ratificaseră deja tratatul: Ungaria, Slovenia, Malta, Romania, Franța și Bulgaria.

53 Tratado por el que se modifican el Tratado de la Union Europea y el Tratado Constitutivo de la Comunitad
Europea , 13 decembrie 2007, DO C 306, de 17.12.2007
54 Consejo Europeo, Conclusiones de la Presidencia, Bruxelles, 14 decembrie 2007, punto 3

55
Parlamentul European, la rândul său, a reușit la 20 februarie 2008 să adopte, printr -o amplă
majoritate, o rezoluție favorabilă reformei și în care recomandă statelor membre ratificarea
Tratatului55. Avizul favorabil al Parlamentuli Eu ropean nu era obligatoriu, nefiind prevăzut
în tratate. A fost utilizat însă pentru că atribuie un plus de legitimitate politică reformei,
aceasta primind, astfel, și avizul „corpului democratic european”. Rațiunile pentru care
Parlamentul European sprijin ea reforma erau legate de faptul că Tratatul de la Lisabona
reprezenta o importantă îmbunătățire a vechilor tratate, tradusă printr -o responsabilitate
democratică sporită și o creștere a capacității decizionale la nivelul Uniunii, o întărire a
drepturilor cetățenilor europeni și o îmbunătățire a funcționării instituțiilor europene56.
În ceea ce privește procedura ratificărilor naționale, era prevăzut doar un
referendum, cel din Irlanda, țara în care există obligația constituțională de a ratifica prin vot
popular toate tratatele europene ce implică cedări de suveranititate. Guvernul irlandez a
decis organizarea referendumului în iunie 2008, considerând că Tratatul de la Lisabona nu
este suficient de bine cunoscut de către poporul irlandez, așa cum a scos în evidență un
sondaj realizat la sfârșitului anului 200757. Se vorbea despre datoria guvernului irlandez de
a realiza o companie de informare asupra conținutului tratatului, astfel încât să nu se repete
cele petrecute în 2001, când irlandezii au spus „NU” Tr atatului de la Nisa, ceea ce, „deși
miza nu era la fel de mare ca acum”, a adus totuși la întârzierea aplicării sale.
În ceea ce privește Danemarca și Marea Britanie, chestiunea organizării de
referendumuri nu era a priori eliminată, aceeași atmosferă existând în alte state europene.
În ceea ce privește Danemarca, la câteva zile după semnarea Tratatului, este reales guvernul
danez al lui Rasmussen, ceea ce crează premisele unei ratificări parlamentare a Tratatului.
Programul său de guvernare cuprindea, în plus, organizarea în anul 2008 sau 2009 a unui
referendum cu privire la menținerea șa sau nu a opting -out-urilor din anul 1993 referitoare
la euro, apărare și zona de libertate, securitate și justiție.
În cazul Marii Britanii, guvernul laburist al lu i Gordon Brown a făcut tot posibilul
pentru a evita un referendum, ce ar fi putut ieși greșit. De aceea, guvernul său a susținut că
Tratatul nu conține noi cedări de suveranitate și ca Marea Britanie a obținut toate red-lines –
urile solicitate. În favoarea referendumului era opoziția conservatoare a lui David Cameron,

55 Rezolutia a fost aprobata cu 525 voturi pentru, 115 impotriva si 29 de abtineri, adica mai mult decat 78%
din voturile exprimate, PARLAMENTO EUROPEO, Resolución sobre el Tratado de Lisboa , 20 februarie
2008, ponentes: Richard Corbett e Inigo Mendez de Vigo, (A6 -0013/2008)
56 PARLAMENTO EUROPEO, Resolución sobre el Tratado de L isboa , op. cit., pto. 1
57 Conform unui sondaj realizat in noiembrie 2007 de ziarul The Irish Times , 62% din electoralul irlandez incan
u stia ce va vota in referendumul de ratificare a Tratatului de la Lisabona – Honor Mahony, “ Irish largely
undecided on E U treaty ”, EU Observer, 5.11.2007.

56
unii laburiști și o parte importantă a presei, de orientare eurosceptica. Cu toate că exista o
adevărată forță proreferendum, încet -încet, dezbaterea a fost orientată spre ideea ratificării
în Parlament58.
Francezii apelau ca argument în favoarea ratificării parlamentare la „forma juridică
a noului Tratat”. Prioritatea pentru recent alesul președinte Sarkozy și guvernul său era de a
reuși o ratificare parlamentară a Tratatului de la Lisabona, ceea ce au și reușit la 7 februarie
2008, după un vot favorabil în Adunarea Națională și Senat, cu câteva zile înainte, de unul
similar privitor la unele modificări constituționale. Este oarecum paradoxală această evitare
a referendumului pe un text care r eia cea mai mare parte a textului pe care, anterior, poporul
francez îl refuzase. În fața acestui paradox, Sarkozy afirma, cu ocazia alegerii sale ca
președinte, că primise din partea poporului francez și mandatul de a acționa astfel, având în
vedere că în oferta sa electorală se referise explicit la un tratat simplificat, care să permită
punerea în mișcare a reformelor de care Uniunea avea nevoie.
Intenția statelor membre era aceea de a ratifica tratatul de -a lungul anului 2008, astfel
inat acesta să p oată intra în vigoare în 2009, pentru că alegerile pentru PE din iunie 2009 să
fie organizate pe noile prevederi.
Între iunie 2008 și noiembrie 2009 se trăia o reală incertitudine cu referire la destinul final
al tratatului. Această incertitudine nu era cauzată doar de posibilitatea unui nou rezultat
negativ la cel de -al doilea referendum din Irlanda, ce urma să se organizeze după ce Irlanda
primea garanțiile pe care le solicitase. La acestea se adăuga poziția președintelui Republicii
Cehe, care a mențin ut suspansul până în ultimul moment, bazându -se, între ele, pe o alianță
cu conservatotii britanici, dispuși să împiedice intrarea în vigoare a Tratatului.
În final, Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, mai târziu cu unsprezece
luni decât era prevăzut. Luând în considerare acest lucru, nu pare o perioadă lungă, însă dacă
avem în vedere că au fost necesari opt ani pentru negocierea și punerea în aplicare a acestei
reforme, lucrurile nu mai par la fel. Reflecția politică cea mai evidentă este ca, într -o Europă
de douăzeci și șapte de membri sau mai mulți, o asemenea procedură de revizuire a
Tratatelor, bazată pe o dublă unanimitate, nu este viabilă.
Odată deblocată intrarea în vigoare a Tratatului, venise vremea stabilirii deciziilor
neces are aplicării sale. Unele pot și considerate ca „dezvoltare comstitutionala”, deoarece
trebuiau să concretizeze dispozițiile, uneori ambigue, ale Tratatului. Era vorba despre
chestiuni precum competențele specifice, mijloace și instrumente de care vor bene ficia noul

58 Pe 5 martie 2007, Camera Comunelor a aprobat, la mica diferenta de voturi, Tratatul de la Lisabona

57
președinte permanent al Consiliului European sau noul Înalt Reprezentant, dar și Serviciul
European de Acțiune Externă. Aceste competențe și funcții trebuiau regularizate prin
regulamentele instituțiilor ce trebuiau deci reformate sau, cazul Con siliului European,
redactate ex novo . Rămânea de văzut, de asemenea, dacă erau necesare revizuirea și
adoptarea unor noi Acorduri Interinstituționale pentru a regulariza echilibrul de funcții ale
triunghiului constituțional.
Altă categorie de decizii nu mai puțin importante se referea la realizarea numirilor
în noile funcții, precum cele de comisari pentru perioada 2009 -2014. Aceste numiri nu erau
necesare în aplicarea prevederilor Tratatului, dar contribuiau, în mare măsură, la profilarea
noilor funcții și a relațiilor dintre ele. Unele decizii, precum cazul numirilor în funcții sau
cel al adoptării unor regulamente, au intrat în competența președinției suedeze, în perioada
căreia a intrat în vigoare Tratatul. Având în vedere prevederile Tratatului cu pr ivire la
președințiile semestriale ale Consiliului, cea suedeză a fost ultima președinție clasică.
Restul deciziilor necesare aplicării Tratatului, printre care cea mai dificilă se anunta
punerea în vigoare a prevederii referioare la Serviciul European de Acțiune Externă, îi
rămâneau președinției spaniole a primului semestru al anului 2010. Astfel Spania nu devine
doar mediatorul adoptării unor importante norme de dezvoltare a Lisabonei, dar are și
responsabilitatea de a conduce și stabili noile metode de lucru, relațiile și coordonarea între
noile funcții create, adică de a regla statu -quo-ul instituțional, inevitabil alterat.
Ultima reformă a Tratatelor necesară pentru că Uniunea Europeană să -și mențină
greutatea relativă pe scena internațională a întârzi at exact nouă ani de când s -a pus problema
până a intrat în vigoare. UE cu 27 de membri, și curând cu treizeci, nu poate să continue să
funcționeze cu aceleași reguli de pe când avea șase membri. Aceste întârzieri, rezultat al
unor reguli neadecvate, au in spirat pesimism referitor la integrarea europeană. 59
Uniunea Europeană se pregătește să facă un salt înainte cu punerea în mișcare a
instrumentelor și politicilor Tratatului de la Lisabona. Se anticipează că noutățile sunt multe,
ceea ce a produs un nou cl imat de optimism și de speranțe încă înainte de aplicarea sa. S -a
extins deja credința generală că Lisabona aduce multe schimbări și că, după ani de aplicare,
Uniunea Europeană nu va mai fi aceeași.
Actual, poate că cea mai mare importanță li se acordă noilor dispoziții pentru că
Uniunea Europeană să aibă un profil mai important pe scena internațională. Probabil una

59 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente, “ EUROPA VIITORULUI. Tratatul de la
Lisabona ”, Editura Polirom, Iași, 2011, p.227

58
dintre surprizele cele mai evidente va fi reușita acestei provocări chiar în fața propriilor
cetățeni, o provocare în sine.
Ca orice tra tat, el permite o aplicare maximalistă sau minimalistă a dispozițiilor sale,
totul depinzând de voința politică a statelor membre. În anii decisivi care ne așteaptă, sperăm
ca prin aplicarea marilor potențialități ale Tratatului să se facă o interpretare a mbițioasă în
sensul de „mai multă Europa”, ”mai multă Europă politică și federală” și „mai multă Europă
socială” .

59
CAPITOLUL IV . Drepturile fundamentale conform Tratatului
de la Lisabona

Conținutul de bază al Cartei a fost elabora t pornind de la concluziile reuniunii de la
Köln, potrivit cărora scopul principal al Cartei era de a face ca importanța primordială și
relevanța drepturilor fundamentale să devină mai vizibile pentru cetățenii UE. Principalele
surse de inspirație pentru a utorii Cartei urmau să fie CEDO și tradițiile constituționale
comune statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar. În plus, Carta socială
europeană (tratat al Consiliului Europei) și Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrătorilor urmau să servească, de asemenea, drept surse de inspirație, în
măsura în care nu stabileau doar obiective de acțiune.
Componența organismului ce urma să elaboreze Carta a fost hotărâtă la reuniunea
Consiliului European de la Tampere din 1999. Organismul, denumit „Convenția”, a inclus,
în calitate de membri cu drepturi depline, 15 reprezentanți ai șefilor de stat sau de guvern
din cele 15 state membre de atunci, un reprezentant al președintelui Comisiei, 16 deputați în
Parlamentul European și 3 0 de membri ai parlamentelor naționale (doi din fiecare
parlament). De asemenea, doi reprezentanți ai Curții de Justiție și doi reprezentanți ai
Consiliului Europei, dintre care unul din partea Curții Europene a Drepturilor Omului, au
primit statutul de ob servatori. Alte organisme UE (cum ar fi Comitetul Economic și Social
European, Comitetul Regiunilor și Ombudsmanul), precum și alte organisme, grupuri
sociale sau experți, puteau fi invitate să își exprime opiniile, dar nu au fost implicate în mod
direct î n procesul de elaborare. Reprezentarea punctelor de vedere ale cetățenilor și ale
societății civile a fost asigurată, având în vedere predominanța reprezentanților proveniți din
cadrul parlamentelor naționale și din cadrul Parlamentului European. Componenț a și
metodele de lucru ale Convenției au constituit un model pentru Convenția privind viitorul
Europei
Tratatul de la Lisabona face progrese semnificative în materie de protecție a
drepturilor fundamentale, deschizând calea aderării UE la Convenția Europea nă pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Tratatul garantează aplicarea
efectivă a Cartei Drepturilor Fundamentale, Carta dobândind caracter obligatoriu nu doar
pentru UE și instituțiile sale, ci și pentru statele membre (în cee a ce privește punerea în
aplicare a legislației comunitare). Astfel, Carta Drepturilor Fundamentale poate fi

60
considerată un adevărat catalog al drepturilor civice, politice, economice și sociale de care
toți cetățenii Uniunii trebuie să beneficieze în rapo rt cu instituțiile Uniunii și cu legislația
comunitară.
Preambulul Cartei prezintă hotărârea statelor membre de a împărtăși „un viitor pașnic
întemeiat pe valori comune” și declară următoarele: „conștientă de patrimoniul său spiritual
și moral, Uniunea est e întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane,
libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile democrației și
statului de drept”.
Ca urmare a eliminării structurii UE bazată pe piloni, CJUE are o com peten ță
generală de a interpreta Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Unificarea categoriilor de acte normative UE într –
o unică categorie (regulamente, directive și decizii), indiferent dacă sun t adoptate de către
institu ții, organe, oficii sau agen ții ale Uniunii, și de domeniul de drept, intră sub controlul
jurisdic țional exclusiv al CJUE60.
Recunoa șterea valorii legale obligatorii a Cartei drepturilor fundamentale ale
Uniunii Europene (Carta), care are acela și statut legal ca și Tratatele (art.6(1) TUE), a
contribuit de asemenea la intensificarea cooperării judiciare dintre instan țele na ționale și
CJUE. Un nou val de întrebări preliminare a sosit la CJUE cu privire la forța, efectele
juridice a le Cartei și raportul dintre Cartă, Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și
a Libertăților fundamentale (CEDO) și instrumentele legale domestice de protecție a
drepturilor fundamentale.61 Astfel, odată cu adoptarea Cartei, incidența judecării cauzel or
din materia drepturilor omului la CJUE a crescut considerabil62 și astfel a sporit potențialul
de conflict cu instanța europeană supranațională care decide în materia drepturilor omului –
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).63 În realitate, Carta conține o dispoziție

60 Cu excep țiile prevăzute de art. 275 și 276 din TFUE, precum și limitele temporale prevăzute în Protocolul
nr. 36 privind dispozi țiile tranzitorii.
61 A se vedea Cauza C -571/10 Servet Kamberaj v Istituto per l”Edilizia sociale della Prov incia autonoma di
Bolzano (IPES), Giunta della Provincia autonoma di Bolzano, Provincia autonoma di Bolzano , Hotărârea din
24 aprilie 2012; Cauza C617/10 Åkerberg Fransson .
62 Potrivit lui G. de Búrca, între anul 2009 și sfârșitul anului 2012, Curtea de Ju stiție a făcut referire sau s -a
bazat pe prevederile Cartei în cel puțin 122 hotărâri, iar Tribunalul (fostul Tribunal de Primă Instanță) în cel
puțin 37 de hotărâri. În 27 dintre aceste 122 hotărâri, CJUE a adus argumente substanțiale bazate pe una sau
mai multe prevederi ale Cartei, iar Tribunalul a procedat astfel în 7 dintre cele 37 hotărâri ale sale. A se vedea
G. de Burca, After the EU Charter of Fundamental Rights: The Court of Justice as a Human Rights
Adjudicator?, 20 MJ 2 (2013), p. 169.
63 Cu pri vire la hotărârile CJUE și CEDO care vin în conflict în judecarea cauzelor din materia drepturilor
fundamentale selectate pentru acest Proiect: dreptul la nediscriminare, dreptul la un proces echitabil și
libertatea de exprimare, a se vedea secțiunea 4.c) iii.

61
(art. 52 (3)), care stabilește CEDO ca nivel minim de protecție care trebuie asigurat pentru
drepturile din Cartă care au corespondent în CEDO (ex. dreptul la un proces echitabil). Cu
toate acestea, din moment ce CJUE a afirmat în rep etate rânduri că drepturile fundamentale
trebuie protejate „în cadrul dreptului [UE]”,64 divergențe între jurisprudența respectivă a
celor două instanțe supranaționale pot apărea în practică. În același timp, aderarea Uniunii
la CEDO, care va supune actele Uniunii controlului unui organism extern, poate oferi un
stimulent pentru asigurarea consistenței în interpretarea judiciară a celor două instanțe
supranaționale.
Aceste schimbări, operate prin Tratatul de la Lisabona, au avut un impact direct
asupra inte racțiunii judiciare la nivel vertical și orizontal în domenii care intră sub incidența
materiei drepturilor fundamentale europene. Prin urmare, noul cadru legal impus de Tratatul
de la Lisabona, împreună cu trăsătura care caracterizează drepturile fundamen tale, respectiv
natura inter -sectorială a acestora, face ca acest domeniu să fie și mai relevant pentru
analizarea și urmărirea beneficiilor aduse de interac țiunile judiciare acestui domeniu.
Această Introducere va începe cu o secțiune dedicată sublinierii relevanței protecției
drepturilor fundamentale pentru judecătorii instanțelor naționale, și creșterea gradului de
conștientizare a poten țialului „tehnicilor de interac țiune judiciară” în domeniul drepturilor
fundamentale europene.
În acest domeniu, este astfel posibil să se urmărească și analizeze cazuri specifice de
utilizare a tehnicilor de interac țiune judiciară cu privire la motivele pentru utilizarea lor,
aspectele procedurale legate de utilizarea acestora, precum și consecin țele pe care le produc
cu privire la convergen ța si cre șterea nivelului de protec ție a drepturilor fundamentale
europene.
Cele șapte titluri ale Cartei, care reprezintă un element de „modernitate”65 prin
renunțarea la distincția clasică în drepturi civile, politice, economice și sociale6667,
garantează protecția drepturilor fundamentale. De altfel, Preambulul a fost privit, în
doctrină, ca o „combinație de izvoare, rezerve și considerente extrem de complexă, în care
Curtea de Justiție, Tribunalul de Primă Instanță și tribunalele spe ciale la care se referă

64 Cauza C -44/79 Hauer [1979], paragr. 3.
65 Frédéric Sudre , Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. POLIROM, București, 2006, p. 127.
66 Titus Corlățean , Protecția europeană și internațională a drepturilor omului, Ed. Universul Juridic, București,
67 , p. 59. Dreptul internațional al drepturilor omului a evidențiat trei generații de drepturi: ”drepturi civile și
politice (prima generație); drepturile economice, sociale și culturale (a doua generație); așa numitele drepturi
de solidaritate (generația a treia).”

62
generic Tratatul, ca și tribunalele naționale, vor trebui să găsească temeiurile pentru
interpretarea Cartei și fundamentarea deciziilor lor”.68 Așa cum a fost elaborat, conținutul
Cartei reflectă voința autonomiei ordinii juridice a Uniunii în această materie. Autonomia
Cartei fundamentale este reliefată atât de conținutul său, de drepturile consacrate și
garantate, dar și de jurisprudența Curții europene a drepturilor omului care a invocat -o
înainte de a dobândi, la nivelul Uniuni i Europene, caracter obligatoriu și, în plus, a plasat –
o în rândul izvoarelor juridice internaționale de consacrare a drepturilor omului; însă, după
cum vom analiza în continuare, aceeași instanță europeană specializată, dar și o parte a
doctrinei pozițion ează Carta pe un loc în care se produce o atenuare a autonomiei sale.
Adoptarea Cartei a avut drept obiectiv stabilirea importanței excepționale a
drepturilor fundamentale pentru cetățenii Uniunii și consolidarea legitimității acesteia,
precum și instaur area unui sistem mult mai transparent și care să fie un garant al securității
juridice pentru cetățenii UE; de altfel, ”conținutul Cartei a fost descris ca fiind parte a
acquis -ului comunitar”, adoptarea sa reprezentând ”apogeul contribuției Curții ( n.n.
Curtea de la Luxemburg) și a influenței sale asupra protecției drepturilor fundamentale în
UE”13.
Articolul 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană precizează că „ Uniunea
recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drept urilor
fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12
decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor ”69,
conferindu -se valoare juridică obligatorie, de drept originar al UE, pentr u toate cele 28 de
state membre, cu anumite excepții70, fără să conducă, în virtutea acestei forțe juridice, la
modificarea competențelor Uniunii sau la dobândirea de noi competențe, în raport cu cele
stabilite71 prin Tratate.

68 Ion Diaconu , Protecția drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene, în ”Revista Română de Drept
Comunitar”, nr. 1/2009. A se observa că autorul utilizează sintagma de „drepturile omului” în relația cu
Uniunea Europeană, utiliz are pe care, în prezent, nu o putem susține, având în vedere intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 și noul statut al Cartei. 13 Antonio Tizzano , op.cit., p. 35.
69 Declarația nr. 1 cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reafirmă același caracter –
”Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care are forță juridică obligatorie”; în opinia noastră,
sintagma ”forță juridică obligatorie” subliniază, fără echivoc, caracterul Cartei.
70 A se vedea Pro tocolul nr. 30 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia
și în Regatul Unit, anexat Tratatului de la Lisabona. Prin acest Protocol, cele două state membre au căzut de
acord să acorde Cartei un statut mai degrabă simbol ic decât efecte practice.
71 Declarația nr.1 la Tratat, menționată mai sus statuează că: ”Prezenta Cartă nu extinde domeniul de aplicare
a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nici nu creează vreo competență sau sarcină nouă pentru

63
Carta reprezintă un element es ențial în construcția europeană nu numai în raport
cu sistemul jurisdicțional al Uniunii, ci și în privința atribuțiilor celorlalte instituții ale
Uniunii. Astfel, Comisia Europeană, care deține cvasimonopolul inițiativei legislative, va
trebui să propună acte juridice care să vină în aplicarea și dezvoltarea normelor Cartei72,
iar Consiliul și Parlamentul European vor trebui să adopte aceste acte în baza procedurii
legislative ordinare.
În acest sens, trebuie menționată Comunicarea Comisiei Europene „Stra tegie pentru
punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea
Europeană” COM (2010) 573 final , care lansează conceptul novator de ”cultură a
drepturilor fundamentale”73 și prin care se solicită Comisiei să se asigure dintr -un stadiu
incipient, prin intermediul unei liste de verificare („ check -list privind drepturile
fundamentale”74), că propunerile sale legislative sunt întotdeauna conforme cu drepturile
fundamentale garantate de Cartă.
În ceea ce privește conținutul Cartei, se poate observa că există, indirect, distincția,
pe care textele europene și internaționale o evidențiaseră deja, între drepturile civile și
politice, pe de o parte, și drepturile economice și sociale pe de altă parte.

Uniune și n u modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate”; o prevedere asemănătoare a fost introdusă,
după cum s -a putut observa, și în cazul reglementării aderării la Convenția europeană a drepturilor omului.
Declarația nr. 53 a Republicii Cehe cu privi re la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reia
aceeași dispoziție, în paragraful al doilea: ”Republica Cehă subliniază, de asemenea, faptul că această Cartă
nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii și nu instituie noi competențe al e Uniunii. Aceasta nu
restrânge domeniul de aplicare a dreptului național și nu restrânge niciuna dintre competențele existente ale
autorităților naționale în acest domeniu”.
72 The EU Charter of Fundamental Rights: Why a fudge won’t work, p. 6 în
http://www.openeurope.org.uk/research/charteranalysis.pdf
73 De altfel, Comunicarea aduce în prim -plan un alt concept neutilizat, în acest domeniu, până în prezent,
respectiv
”Uniunea trebuie să fie exemplară” în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, reprezentând
obiec tivul Strategiei.
74 ”1. Care sunt drepturile fundamentale vizate? 2. Sunt drepturile vizate drepturi absolute (care nu pot face
obiectul niciunei limitări – de exemplu, demnitatea umană și interzicerea torturii)? 3. Care este impactul
diferitelor opțiuni de politică avute în vedere asupra drepturilor fundamentale? Este acesta pozitiv (promovarea
drepturilor fundamentale) sau negativ (limitarea drepturilor fundamentale)? 4. Au opțiunile în același timp un
impact pozitiv și unul negativ, în funcție de drept urile fundamentale vizate (de exemplu, impact negativ asupra
libertății de exprimare și pozitiv asupra proprietății intelectuale)? 5. Eventualele limitări ale drepturilor
fundamentale ar fi formulate în mod precis și previzibil? 6. Dacă este cazul, limităr ile aduse drepturilor
fundamentale ar: – fi necesare pentru realizarea unui obiectiv de interes general sau pentru protejarea
drepturilor și libertăților celorlalți (care dintre acestea)? – fi proporționale cu obiectivul urmărit? – respecta
conținutul esen țial al drepturilor fundamentale vizate?”

64
IV.1. Drepturile recunoscute: o contr ibuție a Cartei

Carta drepturilor fundamentale este împărțită în șapte titluri, dintre care șase sunt
consacrate enumerării anumitor tipuri de drepturi, în timp ce al șaptelea clarifică domeniul
de aplicare al Cartei și principiile care reglementează inte rpretarea acesteia. O
caracteristică importantă a Cartei este gruparea inovatoare a drepturilor, prin care se
renunță la distincția tradițională dintre drepturile civile și politice, pe de -o parte, și
drepturile economice și sociale, pe de altă parte. Cart a face, totodată, o distincție clară
între drepturi și principii. În conformitate cu articolul 52 alineatul (5), acestea din urmă
urmează să fie puse în aplicare prin acte legislative suplimentare și devin semnificative
pentru instanțe doar în cauzele refe ritoare la interpretarea și legalitatea unor astfel de acte.
Partea de fond a Cartei este împărțită după cum urmează:
 Titlul I („Demnitatea ”) susține dreptul la demnitatea umană, dreptul la viață și
dreptul la integritate al persoanei și reafirmă interzice rea torturii și sclaviei.
 Titlul II („Libertățile ”) susține dreptul la libertate și respectarea vieții private și de
familie, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie și dreptul la libertatea
de gândire, de conștiință și de religie, de expri mare și de întrunire. Acest titlu afirmă,
de asemenea, dreptul la educație, dreptul la muncă, dreptul de proprietate și de azil.
 Titlul III („Egalitatea”) reafirmă principiul egalității și nediscriminării, precum și
respectarea diversității culturale, reli gioase și lingvistice. De asemenea, acesta
prevede acordarea unei protecții specifice drepturilor copiilor, ale persoanelor în
vârstă și ale persoanelor cu handicap.
 Titlul IV („Solidaritatea” ) garantează protejarea drepturilor lucrătorilor, inclusiv a
drepturilor de negociere și de acțiune colectivă, precum și a dreptului la condiții de
muncă echitabile și corecte. Acest titlu recunoaște, de asemenea, drepturi și principii
suplimentare, precum dreptul la securitate socială, dreptul de acces la asistență
medicală și principiile protecției mediului și protecției consumatorilor.
 Titlul V („Drepturile cetățenilor ”) enumeră drepturile cetățenilor Uniunii: dreptul
de a alege și de a fi ales în Parlamentul European și în cadrul alegerilor locale, dreptul
la bună a dministrare, dreptul de petiționare, dreptul de acces la documente, dreptul
la protecție diplomatică și libertatea de circulație și de ședere ( 2.1.1).

65
 Titlul VI („Justiția ”) reafirmă dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces
echitabil, dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor
și pedepselor și dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pe ntru aceeași
infracțiune.
Deși Carta reafirmă în cea mai mare parte drepturi care existau deja în statele membre
și care au fost recunoscute ca făcând parte din principiile generale ale dreptului UE, aceasta
este, de asemenea, inovatoare în unele privințe. De exemplu, handicapul, orientarea sexuală
și vârsta sunt acum menționate în mod explicit ca motive interzise de discriminar e. Mai mult,
Carta include drepturi „moderne”, cum ar fi interzicerea clonării ființelor umane în scopul
reproducerii.
Cu toate ace stea, principala valoare a Cartei nu rezidă în caracterul său inovator, ci
în recunoașterea explicită a rolului -cheie pe care drepturile fundamentale îl joacă în ordinea
juridică a UE. Astfel, Carta recunoaște în mod expres că Uniunea Europeana este o
comu nitate de drepturi și valori și că drepturile fundamentale ale cetățenilor reprezintă piat ra
de temelie a Uniunii .
 Titlul VII al Cartei include unele dispoziții generale care reglementează
interpretarea și aplicarea acesteia.
Încălcarea gravă și persistent ă a drepturilor poate conduce la declanșarea
procedurii de suspendare a statului în cauză, conform art.7 din TUE. Aliniatul 2 al art.7
precizează sursele drepturilor fundamentale respectate de Uniune cu titlul de principii
generale de drept comunitar, resp ectiv „tradițiile constituționale comune ale Statelor
membre”. „În această formulare însă ele au un conținut dificil de sesizat de cetățeni. Carta,
abstracție făcând de statutul său juridic actual, oferă un conținut precis și previzibil
drepturilor fund amentale vizate de art.6 alin.2, le face direct cunoscute instituțiilor și
cetățenilor Uniunii Europene.”
Domeniul personal de aplicare al Cartei se poate dovedi a fi foarte larg: majoritatea
drepturilor recunoscute în cadrul acesteia sunt acordate „tutu ror”, indiferent de naționalitate
sau statut. Cu toate acestea, anumite drepturi sunt acordate doar cetățenilor (îndeosebi
majoritatea drepturilor enumerate sub Titlul V), în timp ce alte drepturi sunt pertinente
pentru persoanele care nu sunt cetățeni ai UE (de exemplu, dreptul la azil) sau pentru
categorii specifice de persoane (cum ar fi lucrătorii).
Domeniul material de aplicare al Cartei este definit în mod expres la articolul 51,
care prevede că dispozițiile sale se adresează numai instituțiilor și or ganismelor UE și
statelor membre, atunci când acestea acționează pentru a pune în aplicare legislația UE.

66
Această dispoziție servește la trasarea limitelor dintre domeniul de aplicare al Cartei și cel
al constituțiilor naționale: Carta nu este obligatorie pentru state decât atunci când acestea
pun în aplicare dreptul UE. În plus, Carta nu extinde autoritatea sau competențele Uniunii,
asigurând astfel faptul că adoptarea sa nu lărgește, în sine, competențele Uniunii în
detrimentul competențelor statelor memb re.
Articolele 52 și 53 includ reglementări suplimentare ce confirmă importanța
tradițiilor constituționale naționale și a legislațiilor naționale. Primul dintre aceste articole
prevede că drepturile fundamentale trebuie interpretate în conformitate cu tra dițiile
constituționale comune statelor membre, precum și cu cele ale CEDO, ținând seama,
totodată, pe deplin de legislațiile și practicile naționale. Articolul 53 afirmă în mod clar faptul
că dispozițiile Cartei nu pot restrânge sau aduce atingere nivelul ui de protecție a drepturilor
fundamentale deja recunoscute de dreptul Uniunii, de dreptul internațional (în special de
CEDO) și de constituțiile statelor membre.
Deși Carta cuprinde un număr de drepturi, acestora nu li se acordă o protecție
nelimitată. În tr-adevăr, articolul 52 permite restrângeri ale exercitării drepturilor, în măsura
în care acestea sunt prevăzute de lege, respectă substanța acestor drepturi și sunt
proporționale și necesare pentru a proteja drepturile altora sau interesul general. Mai m ult,
în timp ce unele drepturi sunt formulate în termeni absoluți, altele sunt acordate „în
conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale”, ceea ce înseamnă
că domeniul de aplicare al acestor drepturi poate face obiectul unor r estrângeri suplimentare.
Carta se aplică în mod egal tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Deși a fost
adoptat un protocol pentru a clarifica aplicarea sa în cazul Regatului Unit și al Poloniei,
acesta nu limitează și nu exclude impactul său asupra ordinilor juridice din cele două state
membre, astfel cum a fost recunoscut în mod expres de către Curtea de Justiție [Cauza C –
411/10, N.S.].

IV.2. Europa cet ățenilor. Consolidarea democra ției europene

Viziunea Uniunii Europene reune ște mai multe tradi ții teoretice cu privire la
conceptul de cet ățenie. Cet ățenia se refer ă fundamental la recunoa șterea apartenen ței la o
comunitate anume, în acest caz, comunitatea european ă. Aceast ă apartenen ță este afirmat ă
prin apartenen ța la comunit ățile na ționale ale s tatelor membre UE:

67
“Este cet ățean al Uniunii orice persoan ă care are cet ățenia unui stat membru.
Cetățenia Uniunii nu înlocuie ște cet ățenia na țional ă, ci se adaug ă acesteia ” (TFUE, art. 20).
Astfel cet ățenia european ă se constituie indirect, prin f iliera na țional ă,
nesubstituindu -se acesteia, dar ad ăugându -i noi dimensiuni.
Aceste noi dimensiuni pot fi abordate din mai multe perspective. Concep țiile
teoretice asupra cet ățeniei pot fi împ ărțite în mai multe categorii: concep ții ale cet ățeniei
bazat e pe drepturi, incluzând sau nu drepturile sociale (tradi ția liberal ă și cea social –
democrat ă) și cele bazate pe ideea de apartenen ță la o anumit ă comunitate și o identitate
specific ă75. Uniunea European ă, prin Tratatul de la Lisabona , se revendic ă de la am bele
tradiții, concep ția sa asupra cet ățeniei construindu -se atât prin referire la drepturi, cât și prin
demersuri de consolidare a unei identit ăți și comunit ăți europene.
Cetățenia european ă se sprijin ă pe anumite principii, drepturi și prevederi menit e să
asigure cre șterea particip ării cet ățenilor europeni. În acest sens, fundamentale sunt patru
prevederi din cadrul tratatului: recunoa șterea drepturilor prev ăzute în Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene (TUE, art. 6); egalitatea tuturor cet ățenilor (TUE, art. 9),
funcționarea Uniunii Europene pe principiul democra ției reprezentative (TUE, art. 10) și
participative (TUE, art. 11.4), dar și asigurarea dialogului și transparen ței între Uniune și
cetățeni (TUE, art. 11). Astfel, într -un prim pla n de analiz ă, cetățenia european ă este o
cetățenie bazat ă pe drepturi. Drepturile la care se face referire sunt cele stabilite prin Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (TUE, art. 6), precum și drepturile sociale
conferite prin Carta social ă european ă (Torino, 1961), dar și cele atribuite prin Carta
comunitar ă a drepturilor sociale fundamentale ale lucr ătorilor din 1989 (TFUE, art. 151).
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este recunoscut ă în cadrul Tratatului
de la Lisabona drept garant al drepturilor tuturor cet ățenilor.

IV.3. Analiza drepturilor si libertăț ilor fundamentale

Ca document fundamental al Uniunii Europene în materia drepturilor omului, Carta
reglementează toate drepturile persoanei – civile, politice, economice, s ociale și culturale –
garantate cetățenilor. Spre deosebire însă de alte documente în materia drepturilor omului
Carta se structurează în jurul valorilor fundamentale ocrotite: demnitatea,

75 Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, în Feminist Review , No. 57, Autumn 1997, p. 28 -48;
p. 14 -15.

68
libertățile, egalitatea, solidaritatea, cetățenia și justiț ia.
Unii critici susțin că atâta timp cât există Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Carta drepturilor fundamentale este inutilă, ea neaducand nimic nou cetățenilor statelor
member UE. În opoziție cu această mentalitate sunt acei autori care consideră Carta o
încercare de apropriere a Uniunii de cetățeanul European, de depășire a protecției naționale,
ea încercat să suplinească un deficit apărut în relația cetățean -instituii comunitare și să
legitimize o legătură strânsă între naționalii Uniunii în sco pul promovării și protejării
drepturilor. Tot aceștia susțin utilitatea Cartei în conturarea mai clară a operei de unificare
politică între statele member, un câștig al celor ce susțin constituționalismul european,
pentru că se constituie în prima fază de elaborare a unui act fundamental unic European.
Drepturile regasite in Carta Drepturilor Fundamentale sunt:
 dreptul la viață
 dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse inumane
sau degradante
 dreptul de a nu fi ținut în sclavie; i nterzicerea muncii forțate
 dreptul la libertatea și siguranța persoanei
 dreptul la un proces echitabil
 dreptul de a nu fi supus unor legi și pedepse ex post facto
 dreptul la viață privată și de familie
 libertatea de gândire, conștiință și religie
 libertatea de expresie
 libertatea de asociere și de întrunire pașnică
 dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie
 dreptul la proprietate
 dreptul la educație

1. Dreptul la viață
Dreptul la viață, unul din cele mai importante drepturi fundamentale , în jurul
căruia “gravitează” celelalte drepturi, constituie “ cel mai natural ” drept al omului care s –
a impus de timpuriu în sistemul juridic fiind consacrat încă din primele declarații de
drepturi ale omului și constituții.

69
Dreptul la viață este un drep t suprem al ființei umane, a cărui respectare este însăși
condiția exercitării celorlalte drepturi, „valoarea supremă pe scara drepturilor omului pe
plan internațional”.
Conform art. 2 alin.1 al Convenției, dreptul la viață este protejat prin lege.
Juris prudența Curții în această privință a evidențiat că statele au atât obligații negative, cât
și obligații pozitive: nu trebuie doar să se abțină de a provoca moartea “în mod
intenționat”, dar trebuie să ia și măsurile necesare pentru protecția vieții (respo nsabilitatea
„pozitivă” a statului).

2. Dreptul de a nu fi supus torturii si tratamentelor inumane sau degradante
Interdicția torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
constituie „una din valorile fundamentale ale societăților d emocratice care formează
Consiliul Europei”. De aceea, protecția integrității fizice și psihice a persoanei împotriva
torturii și a altor rele tratamente are un caracter absolut.
În termenii art. 4 al Cartei, nimeni nu poate fi supus torturii nici la tra tamente sau
pedepse inumane sau degradante. Această garanție este deci un drept intangibil : dreptul
de a nu suferi un tratament contrar demnității umane este un atribut inalienabil al persoanei
umane, bazat pe valorile comune ale tuturor patrimoniilor cult urale și sistemelor sociale
moderne și nu poate suferi nici o restrângere sau derogare.
Principala obligație ce revine statelor în acest domeniu este de a se abține de la
provocarea torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante.
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante a dat naștere unui mecanism de control preventiv, radical distinct
de controlul instaurat de Convenția ONU asupra torturii. Ea prevede un sistem de vizite
periodice, dar ș i de vizite ad hoc ale locurilor de detenție din statele părți. Misiunea acestor
vizite este încredințată unui Comitet special care poate asculta orice deținut și poate adresa
recomandări statului în cauză.

3. Dreptul de nu fi supus sclaviei, servituț ii și muncii forțate sau obligatorii
Sclavia poate fi definită ca starea sau condiția unui individ asupra căruia se exercită
atributele dreptului de proprietate sau unele dintre acestea.
Servitutea este o stare de dependență completă a unei persoane față de alta.
Comisia a precizat că această noțiune implică obligația de a trăi și de a munci pe

70
proprietatea altuia, furnizându -i unele servicii, remunerate sau nu, fără posibilitatea de a
schimba această stare.
Munca forțată sau obligatorie a fost definită c a fiind o muncă „impusă unei
persoane împotriva voinței sale, muncă ce prezintă un caracter injust sau opresiv și care nu
poate fi evitată.”
Conceptul de muncă forțată sau obligatorie nu acoperă un număr de cazuri,
enumerate limitativ:
a) munca în timpul de tenției. Aceasta include și munca minorilor sau
vagabonzilor supuși detenției legale.
b) serviciul militar sau serviciul unui obiector de conștiință;
c) serviciul cerut în caz de crize sau calamități naturale, în interesul
comunității.
d) munca rezultată di n obligațiile civice normale.

4. Dreptul la libertate și la siguranță
Prevederile art. 6 al Cartei sunt destinate protecției libertății fizice a oricărei
persoane împotriva arestării sau detenției arbitrare sau abuzive. Noțiunea de „libertate”
desemnea ză în primul rând libertatea fizică a persoanei. Principiul respectării libertății
persoanei este esențial într -o societate democratică, nimeni neputând fi privat de libertatea
sa în mod arbitrar.
Acest drept fundamental este numit de către englezi “habea s corpus”, ei înțelegând
prin această sintagmă garanția oferită de Constituție fiecărui cetățean, conform căreia o
dată reținut sau arestat, acesta va fi prezentat fără întârziere unui juriu chemat să se pronunțe
fie pentru menținerea învinuitului în stare de detenție, fie pentru punerea acestuia în
libertate.
Siguranța ca drept fundamental se bazează pe câteva principii esențiale ale
dreptului, cum ar fi:
– principiul legalității incriminărilor și pedepselor;
– principiul independentei justiți ei;
– garantarea dreptului la apărare;
– interdicția înființării de jurisdicții de excepție: “este interzisă înființarea de
instanțe extraordinare” (art.125 din Constituție).

71
– principiul neretroactivității: “legea dispune numai pentru viitor, cu excepț ia
legii penale mai favorabile” (art.15 alin.2 din Constituție).
Controlul exercitat de Curte asupra respectării art. 6 poartă atât asupra
legalității adoptării măsurii, cât și a executării ei.
Orice privare de libertate trebuie să fie legală, echitabilă și proporțională cu
situația care a determinat -o. De asemenea, privarea de libertate trebuie să fie dispusă
și executată de o autoritate competentă. Ea nu trebuie să aibă un caracter arbitrar.

5. Dreptul la un proces echitabil
Potrivit art. 47, garanțiil e procesului echitabil se aplică „oricărei persoane”, fizice
sau juridice. Protecția acestuia nu acoperă toate litigiile, ci doar plângerile privind
drepturile și obligațiile cu caracter civil și acuzațiile în materie penală .. Noțiunea de
“proces” se refer ă atât înainte, cât și după procesul propriu -zis, deoarece el privește și
executarea hotărârii judecătorești.
Prevederile paragrafului 1 din art. 47 își are aplicabilitatea în material dreptului civil
și penal, iar paragraful 2 și 3 se aplică doar în mate rie penală.
Cu privire la definiția drepturilor și obligațiilor civile, atât Curtea cât și Comisia au
acordat o interpretare largă a acestei noțiuni, admițându -se că “drepturile și obligațiile cu
character civil” include tot dreptul privat, dar nu în sens ul classic al acestui termen. Astfel,
sunt incluse aici și litigiile dintre particular și stat, atunci când acesta acționează ca o
persoană privată.
Cu toate că nu este menționat expres în textul art. 47, Alineatul 2, dreptul la un
proces echitabil presup une și dreptul de acces la un tribunal. Aceasta, deoarece Convenția
are ca scop protejarea nu a unor drepturi teoretice și iluzorii, ci concrete și efective. Dreptul
de acces la un tribunal trebuie asigurat în mod efectiv, fara nici un fel de piedici.
Art. 47 precizează că orice persoană are dreptul de a fi judecată într -un termen
rezonabil. Pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, judecătorii
europeni utilizează diverse criterii, între care: complexitatea cauzei, comportamentul
reclamantului, comportamentul autorităților competente. Numai atunci când acesta din
urmă stă la baza unui termen apreciat ca nerezonabil, va fi antrenată răspunderea statului.
În jurisprudența sa, Curtea europeană a decis că o durată de 7 ani și 4 luni, resp ectiv de 5
ani și 3 luni a constituit o violare a cerinței termenului rezonabil prescrise de art. 6 al
Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În aprecierea cerinței termenului rezonabil, de

72
multe ori instanța europeană ia în considerare și sutuația conc retă a reclamantului în cadrul
procesului respectiv.

6. Dreptul la respectarea vieții private și de familie
Dreptul la respectul vieții private este un drept complex, cu multiple declinări
datorate jurisprudenței Curții europene. El include, în primu l rând dreptul la secretul vieții
private (sfera sa include și asigurarea respectului pentru domiciliu -spațiul privat al
persoanei -, în scopul protecției intimității locului unde se desfășoară viața privată), dar și
dreptul la identitate personală, (inclu siv sexualădreptul fiecăruia de a duce o viață sexuală la
alegerea sa și în conformitate cu identitatea sa interioară, chiar dacă acest comportament
sexual este susceptibil de a „șoca sau neliniști” pe majoritatea oamenilor), dreptul la
integritate fizică și morală precum și, mai nou, dreptul la un mediu sănătos, dedus ca drept
de sine -stătător din jurisprudența Curții europene.

7. Libertatea gândirii, conștiinț ei si religiei
Această libertate conferă fiecărei persoane dreptul de a avea orice opinie sau
credință ca și cel de a nu avea vreo credință, persoana respectivă neputând fi constrânsă
să facă un act potrivnic convingerilor sale. O formă a libertății de conștiință o constituie
libertatea religioasă.
De regulă, concepțiile despre lume su nt fie teiste, fie ateiste. Conștiința omului nu
poate și nu trebuie să fie direcționată prin presiuni administrative, ea trebuind să fie
rezultatul libertății de a gândi și de a -și exterioriza gândurile.
Articolul 10 al Convenției, care consacră libertat ea gândirii, a conștiinței și religiei,
este esențial în privința protecției libertăților de opinie în general. Potrivit paragrafului 1,
orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și religiei. Acest drept implică
libertatea de a -și schi mba religia sau convingerile, precum și libertatea de a -și manifesta
religia sau convingerile în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin
cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
Curtea Europeană a văzut în liberta tea religiei un element esențial ce contribuie la
formarea identității credincioșilor și a concepției lor despre viață.
Convingerile personale sunt mai mult decât simple opinii.
Credințele religioase nu se pot limita doar la „marile” religii sau confesiu ni.

73
Trebuie ca religia în cauză să poată fi identificată, ca și voința celor interesați de
a da convingerii lor numele de religie. Articolul 9 §2 prevede posibilele restricții ale
libertății conștiinței și religiei. Astfel, libertatea de a -și manifesta re ligia sau convingerile
nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie
măsuri necesare, într -o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii,
a sănătății sau a moralei publice ori pentru protej area drepturilor și libertăților altora.

8. Libertatea de exprimare
Libertatea de exprimare beneficiază de un „statut” special într -un stat de drept și
democratic. Potrivit opiniei Curții europene, importanța libertății de exprimare este
considerabilă: ea este fundamentul esențial al unei societăți democratice și una din
condițiile primordiale ale progresului și împlinirii fiecăruia.
În scopul unei eficiente protecții a libertății de exprimare, statul nu are doar o
obligație generală negativă, de a se abține de la orice îngrădire a acesteia, dar și obligații
pozitive, de acțiune
Sub aspectul conținutului dreptului la libertatea de exprimare, Curtea europeană a
subliniat că aceasta cuprinde dreptul de a avea și de a -și exprima opinia, dar și dreptul l a
informare. O societate democratică se caracterizează prin „pluralism, toleranță și spirit de
deschidere”. De aceea, prin protecția libertății de exprimare, în interpretarea Curții, nu se
ocrotesc doar acele opinii sau informații primite „favorabil sau cu indiferență, ci și pe
acelea care pot să ofenseze sau să șocheze autoritățile statului sau o parte a populației.”
Ca și în cazul celorlalte drepturi condiționale, cea mai importamtă problemă este
protecția libertății de exprimare împotriva ingerințelo r din partea autorităților publice.
Trebuie precizat că această protecție se extinde dincolo de cenzura prealabilă a libertății
de exprimare. Curtea europeană a apreciat că art. 11 poate fi încălcat printr -o largă
varietate de măsuri împotriva persoanelor care și -au exercitat această libertate, măsuri ce
constituie „ingerință din partea autorităților publice”: acțiuni civile și penale, confiscarea
de bunuri, refuzul de a da autorizații unor publicații sau posturi de televiziune, interdicția
de difuzare a un or informații etc.

9. Libertatea de întrunire și de asociere
Art. 12 ocrotește doar libertatea de întrunire ”pașnică”, cu excluderea oricăror forme
de violență.

74
Libertatea de întrunire privește atât întrunirile private, cât și pe cele publice. Statele
au obligația pozitivă de a -i proteja pe cei care își exercită această libertate împotriva
violențelor unor contra -demonstranți. În acest scop, statele dispun de o largă marjă de
apreciere a măsurilor necesare.
Libertatea de asociere presupune dreptul ind ivizilor de a se asocia în vederea
protecției unor interese comune, prin formarea unei entități colective.
Libertatea de asociere nu presupune dreptul individului de a deveni membru al unei
anumite asociații și nici obligația unei asociații de a admite me mbri sau de a menține
statutul de membru al unei persoane.
Paragraful 2 al art. 12 prevede că exercițiul drepturilor de întrunire și asociere nu
poate face obiectul altor restricții decât cele care, fiind prevăzute de lege, constituie măsuri
necesare într -o societate democratică, pentru siguranța națională, siguranța publică,
apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, pentru protecția sănătății și moralei sau a
drepturilor și libertăților altora.

10. Nediscriminarea
Art. 21 al Cartei Drepturilor Fu ndamentale ale Omului prevede că drepturile pe care
le garantează Convenția trebuie să fie respectate fără nici o distincție bazată în special pe
sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau
națională, apar tenența la o minoritate, avere, naștere sau orice altă situație.

11. Dreptul de proprietate
Potrivit art. 1 al primului Protocol adițional la Convenția europeană, orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu po ate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege
și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care
le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general
sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.Privarea de
proprietate poate fi definită ca lipsirea persoanei de obiectul dreptului său de proprietate.
În interpretarea Curții, o ingerință în dreptul ocrotit este considerată deposedare “numai
atunci când toate drepturile legitime ale proprietarului sunt stinse prin dispoziția legii sau
prin exercitarea autorității legale, cu același ef ect.”

75

12. Dreptul la educație
Potrivit art. 2 al Protocolului nr.1, nimănui nu i se poate refuza dreptul la educație.
Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și al
învățământului, va respecta dreptul părinților d e a asigura această educație și acest
învățământ conform convingerilor lor religioase și filosofice. Dreptul la educație este
considerat atât un drept economic, social și cultural, cât și un drept de natură civilă și
politică.
Una dintre inovațiile majore din Cartă rezidă în transformarea demnității umane în
drept fundamental. „ Demnitatea umană este inviolabilă. Ea trebuie respectată și protejată ”
(art.1).
Mențiunea expresă a dreptului persoanei la integritate (art. 3) constituie, de
asemen ea, o inovație în comparație cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acord cu dezvoltările recente din domeniul geneticii Carta identifică o serie de
aspecte menite să acorde o protecție reală a dreptului la integritate a patrimoniului genetic
uman . Între ele, art.3, alin.2 lit.b interzice practicile eugenice și în special acelea care
vizează selecția persoanelor, iar la lit.c se interzice clonarea reproductivă a ființei
umane.
1. Orice persoană are dreptul de a i se rezolva pr oblemele imparțial, echitabil și într –
un timp rezonabil de către Instituțiile, organismele și agențiile Uniunii.
2. Acest drept include:
(a) dreptul oricărei persoane la a fi ascultată înainte de adoptarea unei măsuri care -i
afectează interesele;
(b) dr eptul oricărei persoane de a avea acces la propriul său dosar, și de a i se respecta
interesul legitim referitor la confidențialitate precum și secretul profesional și al afacerilor;
(c) obligația administrației de a motiva deciziile adoptate;
3. Orice p ersoană are dreptul la remedii din partea Uniunii în cazul unor daune provocate
de Instituțiile sau de către angajații săi în realizarea obligațiilor lor de servici, în acord
cu principiile generale comune prevederilor legislative ale Statelor Mem bre.
4. Orice persoană se poate adresa în scris Instituțiilor Uniunii într -una din limbile
Constituției și trebuie să primească un răspuns în aceeași limbă.
În relațiile cu publicul, oficialii Comisiei europene vor acționa în acord cu următoar ele
principii fundamentale :
• Legalitatea. Comisia acționează în acord cu legea și aplică dispozițiile și

76
procedurile stabilite în legislația Uniunii.
• Non-discriminarea. Comisia respectă principiul non -discriminării și în special
garan tează tratamentul egal în relațiile cu publicul indiferent de naționalitate și origine
etnică sau rasială, religie sau credință, nevoi speciale, vârstă sau orientare sexuală.
Diferențele de tratament în cazuri similare trebuie să fie motivate și să rezulte din
particularitățile cazului respectiv.
• Proporționalitatea. Comisia asigură că măsurile adoptate sunt proporționale cu
scopul propus.
• Obiectivitatea și imparțialitatea. Funcționarii publici europeni vor acționa
întotdeauna obiec tiv și imparțial în interesul Uniunii și al binelui public.
• Informarea cu privire la procedurile administrative. Ori de câte ori publicul
solicită Comisiei informații referitoare la o procedură administrativă , funcționarii săi vor
furniza aces te informații în timpul legal precizat în legislația Uniunii.

IV.4. Obligativitatea juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale

Articolul 6.1. al TUE spune:
„Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta Drepturilor
Fundame ntale, așa cum a fost ea adoptată la 12 decembrie 2007 în Strasbourg, aceasta având
aceeași valoare juridică ca și tratatele”.
Atribuind Cartei aceeași valoare juridică ca și Tratatelor, aceasta devine drept
primar, drept originar al Uniunii, având deci ac eeași valoare „constituțională” ca și tratatele.
În termeni materiali, prin Tratatul de la Lisabona sunt însă salvate atât Carta, cât și
obligativitatea sa juridică. Este adevărat că neincluderea textului său în Tratat afectează
vizibilitatea Cartei în f ața cetățeanului și asta se face pe zona sensibilă, cea a drepturilor lui
în fața Uniunii. Asta explică de ce Parlamentul, dorind să crească vizibilitatea importanței
juridice a Cartei, a decis proclamarea sa solemnă de către președinții celor trei institu ții
europene, Parlament, Comisie și Consiliu76. În aceeași direcție de înscrie și decizia de a fi
publicată în Monitorul Oficial77. În acest fel, Carta a fost normal proclamată pentru a doua

76 Parlamento Europeo, Decisión sobre la aprobación por el Parlamento Europeo de la Carta de los Derechos
Fundamentales de la Unión Europea, 25 noiembrie 2007, P6_TA(2007)0573
77 DO C 303/17.12.2007, p.1

77
oară de către președintele Parlamentului European, Pottering, al Co nsiliului, José Socrates,
și al Comisiei, Duráo Barroso.
Existența și obligativitatea juridică a acestui catalog de drepturi aduce vizibilitate
angajamentului european față de drepturile fundamentale și față de securitatea lor juridică,
oferind totodată o protecție sporită cetățenilor europeni, prin regularizarea unor noi drepturi,
neincluse în cataloagele naționale. Se întărește astfel considerabil sistemul actual de
protecție jurisprudențială, compus din dezvoltarea dreptului comunitar pe baza soluțiil or
date de CJ în diferite cazuri. Presupune, în plus, o importantă contribuție la identitatea
europeană, deoarece face vizibile valorile împărtășite ale proiectului european. Crește, de
asemenea, vectorul democratic pe măsură ce exercițiul puterii politice europene este supus
unor criterii riguroase și vizibile de control.
Carta, obligativitatea sa juridică, sunt alte semne ale explicitării naturii politice a
modelului european, un model ce îndeplinește standardele democratice.
Constituționalizarea Cartei susține Udo di Fabio, nu numai că restrânge autoritatea publică
europeană în beneficiul protejării libertății, dar asigură și premisele statului bunăstării la
nivelul supranațional de acțiune78. Intervine în sfera centrală a responsabilității statelor
memb re și merge până acolo încât se referă la dreptul de acces la serviciile de căutare a
locurilor de muncă sau la drepturile celor în vârstă.
Ultima problemă care se pune în relația cu protecția drepturilor fundamentale este
cea a mijloacelor juridice pus e la dispoziția cetățeanului79. În cursul dezbaterii
constituționale s -a respins ideea de a se crea o specie de recurs în apărare prin care să se
proteje drepturile fundamentale, dar au fost realizate o serie de reforme minore, ce au ca
efect o ușoară extin dere a legitimității active a persoanelor de a prezenta orice plângere față
de actele legislative sau executive europene. Tratatul de la Lisabona, prin modificarea
articolului 263 TCE, extinde accesul persoanelor la recurs, bazându -se în special pe o
distincție referitoare la actele legislative și executive. Astfel, pentru actele legislative se
menține criteriul actual, ca persoanele pot să interpună recursul lor doar dacă sunt
destinatarele actului său dacă actul în chestiune le afectează direct și individ ual. În schimb,
referitor la actele executive, se reclamă doar că acestea să le afecteze direct și să nu includă
măsuri executorii. Obligativitatea juridică a Cartei oferă, deci, nu numai o dimensiune

78 Udo di Fabio, “ The European Constitutional Treaty: An Analysis ”, op. cit., pp. 945 -956, p. 946
79 Jorge PUEYO LOSA, “ Sobre el Sistema de control judicial en el Constitución Europea ”, in ***, Libro en
homenaje al Professor Juan Antonio Carrillo Salcedo, Sevilla, Universidad de Córdoba, Universidad de Sevilla
y Universidad de Málaga, 2005, pp. 1145 -1168, esp. las pp. 1166 -1167.

78
juridică angajamentului Uniunii față de drepturile fund amentale, dar și garanții majore și
securitate juridică față de drepturile fundamentale în Uniune.
Carta este cea mai actuală declarație privind drepturile fundamentale din lume și
promovează demnitatea umană, clarifică drepturile cetățenilor europeni, pu ne în evidență
valorile și principiile Uniunii, prezintă bazele intelectuale și juridice ale Uniunii Europene
și garantează respectarea drepturilor fundamentale de către toate instituțiile comunitare. Ca
urmare, conform Cartei, cetățenia europeană este con solidată și capătă mai multă coerență
care decurge din recunoașterea drepturilor, din egalitatea tuturor cetățenilor și
nediscriminarea acestora, din funcționarea Uniunii pe baza principiului democrației
reprezentative dar și din asigurarea dialogului și t ransparenței între instituțiile comunitare
și cetățeni.
Tratatul de la Lisabona a permis transformarea Cartei dintr -un subiect cu valoare
morală într -unul cu valoare juridică și faptul că nu mai este parte a unui tratat complicat
face că drepturile fundam entale prevăzute în ea să fie mai vizibile și mai accesibile
cetățeanului european.

IV.5. Importanța Tratatului de la Lisabona privind drepturile omului

Drepturile omului reprezintă un obiectiv al organizațiilor internaționale care și -au
asumat o misiune din promovarea, dezvoltarea și respectarea lor. De exemplu, Consiliul
Europei, organizație cunoscută în limbajul comun și sub denumirea de Organizația
drepturilor omului de la Strasbourg, și -a stabilit obiective primordiale în acest domeniu:
realizarea un or sisteme de control și de protecție eficientă a drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanei; identificarea noilor amenințări la adresa drepturilor omului și
a demnității umane ; sensibilizarea asupra importanței promovării și respectării drept urilor
omului, ca și asupra educației și formării profesionale în această materie80.
În același timp, aceste drepturi sunt o preocupare permanent a statelor democratice
de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția autorităților lor beneficiul dre pturilor
și libertăților fundamentale, întemeiat pe demnitatea umană.
Ca obiect de studiu, drepturile omului constituie o ramură a științelor socio -umane,
care definește prerogativele guvernate de norme precise, inerente oricărei ființe umane, de

80 Ecobescu N., Nițelea M., Manualul Consiliului Europei, Biroul de informare al Consiliului Europei ,
București, 2006, p. 191;

79
care se p oate folosi orice persoană în relațiile cu semenii săi, dar și în relațiilecu autoritățile
statului81.
Chiar dacă este o realitate normativă relativ recent conturată pe plan internațional
ca sistem, îndeosebi după cel de -al doilea război mondial, aceasta re prezintă rezultatul
evoluției îndelungate a gândirii filosofice, a ideilor politice, ca și a reglementărilor naționale
și internaționale privind locul și rolul individului în raport cu statul, o evoluție nu doar
culturală, ci și de civilizație a umanității .
Evoluția protecției juridice a drepturilor omului a făcut, de exemplu, ca, pe plan
european, să -și găsească o consacrare specifică noi categorii de drepturi, cum sunt cele ale
persoanelor aparținând minorităților naționale și drepturile legate de protecț ia mediului
înconjurător, care au fost integrate, în mod explicit, în cadrul protecției europene a
drepturilor omului, ceea ce a conferit acesteia din urmă o trăsătură caracteristică
suplimentară.
Particularitatea protecției europene a drepturilor omuluies te dată de sancționarea
mai eficientă a violării drepturilor garantate aplicată prin intermediul organelor judiciare
interne sau europene, după caz. Mai mult, subiectul titular al dreptului garantat este
persoana ca individ uman, cu identitate, personalita te și demnitate recunoscute și protejate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește statul, acesta nu are doar obligația negativă de
abținere în raport cu dispoziția normei incidente, ci și o obligație pozitivă evidentă de a
acționa în vederea respectării stan dardelor minime ale drepturilor omului prin asigurarea
condițiilor necesare, potrivit angajamentelor asumate cu prilejul ratificării diferitelor
convenții europene aplicabile. O asemenea obligație pozitivă și -a găsit consacrarea mai ales
pe cale jurisprude nțială dedusă în mod corect din interpretarea normelor respective.
Părțile într -un litigiu privind drepturile omului sunt, de regulă, individul și statul, ca
entități concrete și ca realități juridice efective, nu ca abstracțiuni. Actorilor procesului
judiciar în materie le sunt identificate drepturi și obligații specifice, care definesc un
comportament impus de normele aplicabile și presupun calități procesuale distincte.
Printr -o exprimare metaforică, A. Năstase observa, că drepturile omului par să fi
ajuns chiar „o religie a sfârșitului de secol”
În schimb, fără să ignore nici substanța politică originară, nici politizarea actuală a
punerii în aplicare a drepturilor omului, J.B. Marie crede, totuși, că drepturile omului ”nu
sunt o ideologie care ni se im pune”, ci, dimpotrivă, „un ideal care ni se propune”

81 Mourgeon J., Les droits de l’homme , Presses Universitaires de France(PUF), „Que sais -je?”, 6e édition,
Paris, 1996, p. 6;

80
Dincolo de discursul politic sau raționamentul filosofic ori de bazele ideologice, de
altfel, incontestabile ale drepturiloromului, drepturile și libertățile fundamentale ale
persoanei trebuie privite pr in prisma normelor juridice specifice care, chiar dacă uneori tind
către un ideal propus, sunt asumate în mod responsabil atunci când beneficiază unei
persoane, ca și atunci când o sancționează, reprezentând cele mai concrete repere ale unei
noțiuni într -o permanentă dinamică a sensurilor.
Conferind forță juridică Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
adoptată la 7 decembrie 2000 la Nisa, adaptată de Consiliul European la 12 decembrie 2007
la Strasbourg, se întărește încrederea cetățenilor statelor membre – prin recunoașterea
drepturilor, libertăților și principiilor – în prerogativele pe care cetățenia Uniunii Europene
le-a dezvoltat începând cu Tratatul de la Maastricht, din anul 1993. În sprijinul acestei
preocupări, în vederea consolidăr ii drepturilor cetățenilor Uniunii, Uniunea aderă, prin
Tratatul de la Lisabona, la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și
libertăților fundamentale, document de mare importanță juridică, care face din aceste
drepturi, fundamentul cetățe niei Uniunii Europene.

81
Concluzii

Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente și coerente,
adaptate nu numai la funcționarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre,
ci și la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulilecare stau
la baza cooperării dintre țări trebuiesc revizuite.
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, reprezintă
rezultatul negocierilor între statele reunite în cadr ul unei Conferințe Interguvernamentale la
care au participat membri ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European. Tratatul a fost
ratificat conform propriilor reguli constituționale.
La originea Tratatului de la Lisabona s e află Declarația de la Laeke n prin care șefii
de stat și de guvern ai statelor membre se angajau sǎ reformeze instituțiile europene, cu
scopul de a face Uniunea Europeanǎ mai democratǎ și mai eficace. Un proiect de tratat
constituțional a fost adoptat în 2004.
Pe 29 octombrie 2004, « Tratatul Uniunii Europene ce stabilește o Constituție a
Europei » a fost semnat de cele 25 state membre și de cele trei țǎri candidate (Bulgaria,
România și Turcia).
Tratatul de la Lisabona a modificat și a actualizat tratatele Uniunii Europene
anterioar e. Tratatul de la Lisabona definește obiectivele și valorile Uniunii Europene
referitoare la pace, democrație, respectarea drepturilor omului, dreptate, egalitate, statul de
drept și durabilitate .
Tratatul garantează că Uniunea Europeană oferă cetățenilor un spațiu de libertate,
securitate și justiție fără frontiere interne, activând în direcția dezvoltării durabile a Europei
pe baza unei creșteri economice echilibrate și a stabilității prețurilor, a unei economii sociale
de piață extrem de competitive, viz ând ocuparea totală a forței de muncă și progres social,
cu un înalt nivel de protecție a mediului ; combate excluziunea socială și discriminarea și va
promova justiția și protecția socială; promovează coeziunea economică, socială și teritorială,
precum și solidaritatea între statele membre; va menține angajamentul față de Uniunea
Economică și Monetară având euro ca monedă unică; susține și promovează valorile Uniunii
Europene în întreaga lume și va contribui la asigurarea păcii, securității, dezvoltării dur abile
a planetei, solidaritate și respectul între popoare, comerțul liber și echitabil și eradicarea

82
sărăciei ; va contribui la protejarea drepturilor omului, în special a drepturilor copilului,
precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului inte rnațional, incluzând respectarea
principiilor Cartei Națiunilor Unite.
Cetățeanul este cuvântul cheie al filozofiei actuale a procesului de integrare
europeană. În acest moment, când terorismul și globalizarea produc evenimente nedorite,
sângeroase și teri fiante, Uniunea Europeană a reușit prin art. 39 din tratat să garanteze
cetățenilor europeni protecția datelor acestora cu caracter personal. Având în vedere situația
expusă mai sus, aceasta este o performanță, deoarece chiar în unele state membre ale Uniu nii
Europene se discută intens despre introducerea unor excepții la această protecție oferită
propriilor cetățeni. Dezbaterea la nivel o ccidental are loc deoarece suntem în prezența unui
conflict între norme juridice, iar doctrina trebuie să argumenteze ca re drept protejat este
superior. Demersul pornește de la teoria considerării comparative a drepturilor protejate de
lege și clasificarea acestora după rang, iar în situația expusă identificăm pe de o parte dreptul
statului de a se folosi de anumite date cu caracter personal în lupta împotriva criminalității
și a terorismului și pe de altă parte vorbim despre protejarea drepturilor și libertăților
fundamentale. Acest „conflict” trebuie rezolvat, iar rezolvarea nu este atât de simplă ca și în
cazul unei compa rații de drepturi într -o situație uzuală. De exemplu: dreptul la viață al unui
alpinist rătăcit în munți care pătrunde prin efracție într -o cabană pentru a supraviețui este net
superior dreptului proprietarului cabanei la integritatea proprietății sale. Es te însă evident,
că prin ultimele reglementări din cadrul tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană nu
doar tinde, dar a recunoscut superioritatea netă a dreptului cetățeanului la protejarea datelor
cu caracter personal. Multe discuții au iscat dorința unor state membre de a introduce pe
anumite aeroporturi scannere prin care pasagerii erau obligați să treacă, imaginile astfel
preluate fiind însă considerate a aduce grave atingeri demnității umane și protecției datelor
cu caracter personal.
Nu toate pre vederile unui tratat internațional sunt foarte clare, astfel în tratatul de la
Lisabon a se face vorbire în articolul 10 alin. 3 despre faptul că toți cetățenii europeni au
dreptul de a lua parte la viața democratică a Uniunii Europene, fără a se explicita ce anume
incumbă acest drept. În esență, textul citat face referire la posibilitatea cetățenilor de a
participa la alegerile pentru Parlamentul European, dar și la obligația de a asigura din partea
instituțiilor comunitare a transparenței acțiunilor pe car e le exercită. O noutate este adusă și
de articolul 302 care acordă posibilitatea Consiliului de a solicita societății civile europene
expunerea punctelor de vedere referitoare la domeniile pe care activitatea Uniunii le privește.
Pentru ca acest mecanism să poată funcționa, cetățenii la nivel european trebuie să fie foarte

83
bine organizați, tocmai pentru a nu se expune doar păreri ale unui singur segment al
populației comunitare, ci să fie articulate ideile și interesele unor cât mai mari grupuri de
cetățen i.
Un ultim aspect in problematica drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățeanului european, este că nu identificăm în cadrul textului tratatului de la Lisabona nici
o obligație expres prevăzută pentru acesta. Teoria dreptului ne arată că fiecăru i drept îi este
corelată o obligație, materia drepturilor cetățenilor europeni reprezentând excepția de la
regulă. În cadrul lucrărilor Conventiei Europene au avut loc dezbateri referitoare la
introducerea în proiectul tratatului constituțional a noțiunii de obligație a cetățeanului
european. La momentul dezbaterii tratatului constituțional s -a discutat și despre
oportunitatea de a introduce ca și obligație a cetățeanului european plata unui impozit
european, problemă ce s -a dovedit a fi foarte controversat ă, astfel că cel puțin în mod direct
nu a fost îmbrățișată la momentul respectiv, aceasta negăsindu -și susținători nici în cadrul
negocierilor privitoare la tratatul de la Lisabona. Chiar dacă nu sunt amintite direct, pot fi
identificate obligații în sarci na cetățenilor europeni, spre exemplu o parte a taxei încasată cu
titlu de taxă pe valoare adăugată se varsă la bugetul comunitar.
Tratatul de la Lisabona este conceput pentru a pune la dispoziția Uniunii Europene
instrumentele necesare realizării obiectiv elor.
Acest tratat incorcopreaza consensul procesului constituțional al tratatelor europene
în scopul pregatitirii Uniunii pentru a face față provocărilor noului mileniu.
Această reformă, ce salvează 95% din conținutul Constituției Europene, constituie
revizuirea cea mai ambițioasă a fundamentelor juridice europene, atât prin dimensiune, cât
și prin conținut, dar și prin numărul de sectoare afectate.
Reforma merge mai departe decât pare la prima vedere, ncorporand modificări care
schimbă unele consta nte ale procesului European, cum ar fi:
– natura Uniunii;
– caracteristicile sistemului instituțional și ale echilibrelor interinstituționale;
– participarea la decizia comunitară a altor instituții decât guvernele naționale.
Fără îndoială, dimensiunile și efect ele reale ale acestor modificări se vor putea vedea
după câțiva anii de aplicare a lor.
Opinia mea în ceea ce privește schimbarea Uniunii Europene în urma Tratatului de
la Lisabona, este că avem o Europă mai democratică și mai transparentă, în care Parlame ntul
European și Parlamentele Naționale se bucură de un rol consolidat, în care cetățenii au mai

84
multe șanse să fie ascultați și care definește mai clar ce este de făcut la nivel european și
național și de către cine. Avem o Europă mai eficientă, cu metode de lucru și reguli de vot
simplificate, cu instituții eficiente și moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membrii,
capabilă să acționeze mai bine în domenii de prioritate majoră. O Europă a drep turilor,
valorilor, solidarității, libertății și siguranț ei, care promovează valorile Uniunii. Și nu în
ultimul rând, Europa ca actor pe scena internațională – instrumentele de politică externă de
care dispune Europa sunt regrupate atât în ceea ce privește elaborarea, cât și adaptarea noilor
politici. Tratatul d e la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relațiile cu partenerii săi
din întreaga lume.

85
Bibliografie

 Arroyo -Iara, E., „ Comunidades Europeas, Unión Europea y el problema de la succesión
de Organizaciones Internacionales ”, Re vista de Instituciones Europeas, nr. 2, Madrid,
1986
 Andrei Popescu, Ion Diaconu, Organizații europene și euroatlantice , Editura Universul
Juridic, București, 2009
 Baldwin, R., “ Nice Try: Should the Treaty of Nice be ratified?” , Centre for European
Policy Research, CEPR -MEI, nr.11, Londra, 2001
 Bărbulescu I. Gh., UE. De la național la federal, editura Tritonic, Bucuresti, 2005b
 Bărbulescu I. Gh. , Procesul decizional in UNIUNEA EUROPEANĂ , editura Polirom,
Iași, 2008
 Brugmans,H., La pensee politique du feder alisme , Leyden, 1969; Le federalism
contemporaine , Leyden, 1963 , La ideea Europeea , 1920 -1970, Madrid 1972
 Boulouis, V.J., “ Droit institutional des Communaut és europ éennes ”, Monchestrien,
Paris,1984
 Brugmans,H., La pensee politique du federalisme , Leyden, 1969; Le federalism
contemporaine , Leyden, 1963 , La ideea Europeea , 1920 -1970, Madrid 1972
 Charles Zorgbibe, “Constructia europeana. Trecut, prezent, viitor ”, Editura TREI,
Bucuresti, 1998 ;
 Chopin, Th., “ Conseil Europ éen; quelle constitution pour l`Europe ”, Fondation Robert
Schuman, Synth èse, nr. 139, 2004 http://www.robert -schuman.org
 Consejo Europeo, Conclusiones de la Presidencia, Bruxelles, 14 decembrie 2007 ;
 Craig, P., „The Constitutional Treaty: Legislativ e and Executive Power in the Emerging
Constitutional Order”, EU Working Paper Law, Nr.7, http://iue.it , 2004 ;
 Dan Vătăman, “Dreptul Uniunii Europene ”, Editura Universul Juridic, București, 2010.
 Diedrichs, U.; Jopp, M., “ Flexibles Modes of Governance: Making CFSP and ESDP
Work ”, The International Spectator, nr.3, 2003 ;
 Dinan, D., “Ever closer Union? An introduction to European Integration ”, The
European Union Series, second edition, Palgrave, 2002 ;

86
 Ecobescu N., Nițelea M., Manualul Consiliului Europei, Biroul de informare al
Consiliului Europei , București, 2006, p. 191;
 Eduard Dragomir, Dan Niță, Cetățenia europeană, Editura Nomina Lex, București,2010.
 Elgstrom, O., “ Coalitions in European Union Negotiations ”, Scandinavian Poli tical
Studies, nr.2, 2001; Lerruel, A., “ Succes versus Decisiveness. Conceptual Discussions
and Case Study ”, Journal of Theoretical Politics, nr.18 (2), 2006 ;
 Emmanouilidis, J.A.; Fischer, T., „ Answering the Question of Power from European
Perspectives. A Comparision between the Voting Procedures of Nice and the Convention
Draft Constitution ”, Reform Spotlight 2003/2004, Centre for Applied Policy Research,
Bertelsmann Fundation, 2003 ;
 Frédéric Sudre, “Tratat de drept european al drepturilor omului ”, Ed. POL IROM,
București, 2006 ;
 Fuerea, Augustin, Manualul uniunii europene. Editia a V -a, revăzută și adăugită după
Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, București, 2011;
 Gr. Geamanu, Drept international public, voi. II , E.D;P., Bucuresti , 1983, p. 295 ;
 Hartley, Trevor C., The foundations of European Community law, Oxford University
Press, 2007;
 Hosli, M.; Machover, M., “ The Nice Treaty and Voting Rules In the Council. A Reply to
Moberg ”, JCMS, nr.3, 2004 ;
 Hartley, T. C., “ Constitutional a nd Institutional Aspects of the Maastricht Agreement ”,
ICLQ, 1993 ;
 Jorge PUEYO LOSA, “ Sobre el Sistema de control judicial en el Constitución Europea ”,
in ***, Libro en homenaje al Professor Juan Antonio Carrillo Salcedo, Sevilla,
Universidad de Córdoba, U niversidad de Sevilla y Universidad de Málaga, 2005 ;
 Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, în Feminist Review , No. 57,
Autumn 1997 ;
 Mangas, Martin A., “El método comunitario: la reforma institutional de la UE en el
Proyecto de Tratado Con stitutional”, Revista General de Derecho Europeo , nr. 4,
http://www.iustel.com , 2004a ;
 Mazilu, Dumitru, Dreptul internațional public vol.1 și 2, ediția a V -a, Editura Lumina
Lex, București, 2010;
 Mercedes Guinea Lloren te, Francisco Aldecoa Luzarraga , “Europa viitorului.
Tratatul de la Lisabona ”, Editura Polirom, 2011 ;

87
 Miroiu, A., “ Fundamentele politicii ”, vol. I, Editura Polirom, Iași, 2006; Miroiu. A,
“Fundamentele politicii ”, vol. II, Editura Polirom, Iași, 2007 ;
 Moro ianu, Emil, Conceptul de ordine juridică în Studii De Drept Românesc, an 20 (53),
nr. 1–2, p. 33 –42, București, ianuarie –iunie 2008;
 Mourgeon J., Les droits de l’homme , Presses Universitaires de France(PUF), „Que sais –
je?”, 6e édition, Paris, 1996 ;
 O, Simn , “Le systeme juridique communautaire ”, PUF, Paris, 1997 ;
 PARLAMENTO EUROPEO, “Resolución sobre el Tratado de Lisboa ”, op. cit.
 Parlamento Europeo, Decisión sobre la aprobación por el Parlamento Europeo de la
Carta de los Derechos Fundamentales de la Unión Europea , 25 noiembrie 2007,
P6_TA(2007)0573 ;
 Penrose, L.S., “ The Elementary Statistics of Majority Voting ”, Journal of Royal
Statistical Society, 1946 ;
 Penrose, L.S., “ On the Objective Study of Crowd Behaviour ”, H.K. Lewis, Londra, 1952 ;
 Popa, Nicolae, Te oria generală a dreptului, Ediția 4, Editura C.H.Beck, București, 2012;
 Ramirez -Gonzales, V., “ El Informe Lamassoure -Severin acerca de la composición del
Parlamento Europeo para 2009 ”, Real Instituto Elcano, Mad rid,
www.realinstitutoelcano.es;
 Roxana Munte anu, Drept European, Evolutie – Institutii, Ordine Juridica, Editura Oscar
Print, Bucuresti, 1996 ;
 Sidjanski, D., “ Référendum européen et référendums nationaux sur la Constitution
européenne ”, Notre Europe, 19 iunie, 2003 ;
 Smith, A., “ National Identity and the idea of European Union ”, International Affairs,
1994 ;
 Titus Corlățean, Protecția europeană și internațională a drepturilor omului, Ed. Universul
Juridic, București,
 Tratado por el que se modifican el Tratado de la Union Europea y el Tratado
Constitut ivo de la Comunitad Europea , 13 decembrie 2007, DO C 306, de 17.12.2007 ;
 Udo di Fabio, “ The European Constitutional Treaty: An Analysis ”, op. cit., pp. 945 -956;
 W. Caims, Introduction to European Union Law, Cavendish Publishing
Limited , London -Sydney,1997 ;
 www.wikipedia.org

88
DECLARAȚIE

Subsemnatul BANU FLORIN, fiul lui GHEORGHE si DUMITRA, identificat cu CI seria
KT, nr.772357, eliberat de SPCLEP Medgidia, la data de 25.03.2009, CNP 1810914132844,
declar pe propria răspundere că lucrarea de disertație cu titlul: ”TRATATUL INSTITUIND
O CONSTITUȚIE PENTRU EUROPA (LISABONA 2007) ȘI IMPORTANȚA LUI
PENTRU AFIRMAREA SI PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI”, sub
coordonarea științifica a Prof. Univ. Dr. Pr. DURĂ NICOLAE, îmi aparține în întregime, că
în elabo rarea acesteia nu am folosit alte surse decat cele menționate in bibliografie și că am
redactat -o respectând întocmai standardele minime prevăzute de regulamentul privind
organizarea studiilor de disertație.

Data:
Absolve nt: