Economia social\ în contextul dezvolt\rii locale © 2013 by Institutul de Cercetare a Calității Vieții Această carte este protejată prin copyright…. [628289]

Claudia Petrescu (coordonator)
Economia social\ în contextul dezvolt\rii locale

© 2013 by Institutul de Cercetare a Calității Vieții
Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea prin orice
mijloace și sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea
la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară
pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informațiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum
și alte fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a deținătorului copyrightului reprezintă o încălcare
a legislației cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsesc penal și/sau civil în conformitate
cu legile în vigoare.
Pe copertă: © Solarseven/Dreamstime.com
www.polirom.ro
Editura POLIROM
Iași, B‑dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1,
sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15‑728
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României:
PETRESCU, CLAUDIA
Economia socială în contextul dezvoltării locale / Claudia Petrescu (coord.). – Iași: Polirom, 2013
Bibliogr.
ISBN: 978‑973‑46‑3935‑9
I. Claudia, Petrescu (coord.)
338
332.1
Printed in ROMANIA

POLIROM
2013

CLAUDIA PETRESCU este doctor în sociologie, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității
Vieții al Academiei Române și cadru didactic asociat al Facultății de Sociologie și Asistență
Socială, Universitatea din București. A semnat numeroase articole în reviste de specialitate și
capitole în cărți dedicate diferitelor aspecte sociale. Este autor al Ghidului de bune practici
în dezvoltarea întreprinderilor sociale pentru comunitățile de romi (2012) și coordonator al
lucrării Școala, inima comunității. Soluții socio‑educaționale pentru sprijinirea participării
școlare (201 1). Are o vastă experiență în implementarea proiectelor de cercetare în diverse domenii,
cum ar fi dezvoltare rurală, educație, servicii sociale, dezvoltare comunitară, economie socială,
participare publică, calitatea vieții.
CORNELIU IONESCU este economist, absolvent: [anonimizat],
Facultatea de Relații Economice Internaționale. Este coautor al Ghidului managerului de între‑
prindere socială (2012). Trainer și consultant în management financiar și business planning,
a participat la implementarea de proiecte de economie socială pentru FDSC și P ACT.
MIRCEA KIVU este sociolog cu o vastă experiență în realizarea de cercetări cantitative și calitative
și cu o prezență activă în spațiul public românesc. A realizat numeroase cercetări în domeniul
orga nizațiilor neguvernamentale, ultima concretizându‑se în volumul România 2010. Sectorul
neguver namental – profil, tendințe, provocări .
ADRIANA NEGUȚ este cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare a Calității
Vieții al Academiei Române. Este doctor în sociologie al Universității din București. Din domeniile
sale de interes amintim evaluarea programelor sociale, dezvoltarea comunitară, economia socială
și poli ticile de incluziune socială. Este coautor al lucrărilor Monitorizare și evaluare în
economia socială. Manual de intervenție (201 1) și Studiu asupra fenomenului de mobbing și
a unor forme de discri minare la locul de muncă în România (2010).
IONUȚ PETRESCU este sociolog, absolvent: [anonimizat],
Universitatea din București, și al unui master de politici publice la Universitatea din Glasgow.
În calitate de cercetător a participat la proiecte din domeniul dezvoltării comunitare și economiei
sociale.
MONICA POP A este doctor în sociologie. A publicat volumul Proprietate fără proprietari ?
și a semnat o serie de studii, în reviste din țară și din străinătate, ce vizează problematica
proprietății colective forestiere din spațiul românesc.
SMARANDA ROTARU este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Univer ‑
sitatea din București, secția Sociologie. A participat la implementarea unor proiecte în
domeniile economiei sociale, dezvoltării comunitare și incluziunii sociale.
GABRIEL STĂNILĂ este absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea
din București, secția Sociologie, și doctorand al aceleiași instituții pe o temă legată de economia
socială. Este autor al unor articole publicate în reviste științifice și al unor capitole în volume
dedicate economiei sociale în România. A participat în calitate de cercetător la implementarea
unor proiecte în domenii cum ar fi economia socială, educația, dezvoltarea comunitară și
incluziunea socială.

Cuprins
Introducere către o cunoaștere mai bună a rolului entităților
de economie socială în procesul de dezvoltare locală (Claudia Petrescu) ………………….. 9
Partea I
Economia socială și dezvoltarea locală – abordări teoretice
1. Economia socială și dezvoltarea locală ( Gabriel Stănilă ) ……………………………… 15
1.1. Dezvoltarea locală …………………………………………………………………. 17
1.2. Entitățile de economie socială și dezvoltarea locală în România ………………… 21
1.3. Elemente de inovație socială în procesul de dezvoltare
socială în România ………………………………………………………………… 22
1.4. Metodologie ……………………………………………………………………….. 23
1.5. Impactul întreprinderilor sociale asupra dezvoltării locale ……………………….. 24
Concluzii …………………………………………………………………………………. 29
Bibliografie ……………………………………………………………………………… 30
2. Capital social, economie socială și dezvoltare locală ( Adriana Neguț ) ………………… 31
2.1. Abordări teoretice ale capitalului social ………………………………………….. 32
2.2. Economia socială ………………………………………………………………….. 35
2.3. Capital social, economie socială și dezvoltare locală ……………………………. 39
Bibliografie ……………………………………………………………………………… 45
3. Dezvoltarea locală în România – rolul organizațiilor de economie
socială în furnizarea de bunăstare ( Claudia Petrescu ) ………………………………….. 47
3.1. Familia conceptuală a dezvoltării locale ………………………………………….. 48
3.2. Parteneriat în dezvoltarea locală ………………………………………………….. 52
3.3. Rolul entităților de economie socială în dezvoltarea locală ……………………… 54
Bibliografie ………………………………………………………………………………. 55

Partea a II‑a
Analiza comparativă a entităților de economie socială din România
4. Entitățile de economie socială din România – analiză comparativă
pe baza datelor cercetării sociologice ( Claudia Petrescu, Gabriel Stănilă )……………. 59
4.1. Analiza indicatorilor socio‑economici ……………………………………………. 60
4.2. Obiective sociale versus obiective economice ……………………………………. 63
4.3. Distribuția profitului ………………………………………………………………. 65
4.4. Caracterul activității prestate …………………………………………………….. 66
4.5. Implicarea în dezvoltarea comunitară ……………………………………………. 67
Concluzii ………………………………………………………………………………… 68
Bibliografie ……………………………………………………………………………… 69
Anexe …………………………………………………………………………………….. 70
Partea a III‑a
Entitățile de economie socială din România.
Cooperative – studii de caz
5. Certa Grup – cooperativă meșteșugărească
(Claudia Petrescu, Corneliu Ionescu ) …………………………………………………… 75
5.1. Guvernarea democratică ………………………………………………………….. 76
5.2. Misiunea socială ………………………………………………………………….. 76
5.3. Distribuția profitului ………………………………………………………………. 76
5.4. Activitatea economică a cooperativei ……………………………………………… 77
5.5. Relația cu autoritățile …………………………………………………………….. 79
5.6. Cadrul legal ………………………………………………………………………… 79
5.7. Conducere …………………………………………………………………………. 81
5.8. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ……………….. 81
5.9. Implicarea în rețele ……………………………………………………………….. 84
5.10. Managementul întreprinderii sociale ……………………………………………… 84
5.1 1. Managementul resurselor umane …………………………………………………. 86
5.12. Managementul financiar‑contabil …………………………………………………. 86
Concluzii ………………………………………………………………………………… 90
6. Super Coop Târgu Neamț – cooperativă de consum
(Smaranda Rotaru, Ionuț Petrescu, Corneliu Ionescu ) …………………………………. 92
6.1. Guvernarea democratică …………………………………………………………… 94
6.2. Misiunea socială ………………………………………………………………….. 94
6.3. Distribuția profitului ………………………………………………………………. 95
6.4. Activitatea economică a Super Coop …………………………………………….. 95
6.5. Cadrul legal ……………………………………………………………………….. 97
6.6. Conducere …………………………………………………………………………. 98

6.7. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ……………….. 99
6.8. Implicarea în rețele ………………………………………………………………. 101
6.9. Managementul întreprinderii sociale …………………………………………….. 101
6.10. Managementul resurselor umane ………………………………………………… 102
6.1 1. Managementul financiar‑contabil ………………………………………………… 102
Concluzii ………………………………………………………………………………… 106
Partea a IV‑a
Entitățile de economie socială din România.
Casele de ajutor reciproc ale salariaților și pensionarilor – studii de caz
7. Casa de Ajutor Reciproc Teiuș ( Mircea Kivu, Corneliu Ionescu ) …………………….. 111
7.1. Istoric …………………………………………………………………………….. 111
7.2. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul asupra organizației …………… 11 2
7.3. Reflectarea/operaționalizarea principiilor economiei sociale ……………………. 11 3
7.4. Conducerea organizației ………………………………………………………….. 11 4
7.5. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ………………. 11 5
7.6. Apartenența la rețele naționale și internaționale ………………………………… 11 6
7.7. Managementul întreprinderii sociale …………………………………………….. 11 6
7.8. Resurse umane …………………………………………………………………… 11 8
7.9. Politică de dezvoltare …………………………………………………………….. 11 8
7.10. Produse …………………………………………………………………………… 11 8
Anexă ……………………………………………………………………………………. 121
8. Casa de Ajutor Reciproc Faur ( Mircea Kivu, Corneliu Ionescu ) …………………….. 124
8.1. Istoric ……………………………………………………………………………. 124
8.2. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul asupra organizației …………. 125
8.3. Reflectarea/operaționalizarea principiilor economiei sociale ………………….. 126
8.4. Conducerea organizației ………………………………………………………… 129
8.5. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ……………… 130
8.6. Apartenența la rețele naționale și internaționale ………………………………… 131
8.7. Managementul întreprinderii sociale ……………………………………………. 132
8.8. Managementul resurselor umane ……………………………………………….. 134
8.9. Produse ………………………………………………………………………….. 134
9. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia
(Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu ) …………………………………………………… 138
9.1. Misiunea socială ………………………………………………………………… 139
9.2. Distribuția profitului/excedentului ……………………………………………… 139
9.3. Activități ale CARP Omenia ……………………………………………………. 140
9.4. Tipuri de produse/servicii ……………………………………………………….. 141
9.5. Cadrul legal ……………………………………………………………………… 142

9.6. Implicarea în rețele …………………………………………………………….. 143
9.7. Conducere ………………………………………………………………………. 143
9.8. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ……………… 144
9.9. Resurse umane ………………………………………………………………….. 145
9.10. Managementul activității economice …………………………………………… 145
10. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea
(Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu ) …………………………………………………… 147
10.1. Cadrul legal ……………………………………………………………………… 149
10.2. Conducere ……………………………………………………………………….. 151
10.3. Implicarea în rețele …………………………………………………………….. 152
10.4. Managementul întreprinderii sociale …………………………………………… 153
Partea a V‑a
Entitățile de economie socială din România.
Obști/composesorate – studiu de caz
1 1. Asociații forestiere – Obștea Viișoara ( Monica Popa, Corneliu Ionescu ) ……………. 157
1 1.1. Dezvoltare comunitară – capital social …………………………………………. 158
1 1.2. Cadrul legal ……………………………………………………………………… 158
1 1.3. Conducere ……………………………………………………………………….. 159
1 1.4. Modelul de afacere ……………………………………………………………… 159
1 1.5. Misiunea socială ………………………………………………………………… 160
1 1.6. Relația cu mediul înconjurător …………………………………………………… 161
1 1.7. Problemele cu care se confruntă obștea …………………………………………. 161
1 1.8. Sustenabilitate …………………………………………………………………… 162
Partea a VI‑a
Entitățile de economie socială din România.
Forme de asociere și cooperare ale producătorilor agricoli – studiu de caz
12. BIOCOOP Sibiu ( Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu ) ……………………………….. 165
12.1. Principalele caracteristici ale întreprinderii sociale ……………………………. 166
12.2. Cadrul legal …………………………………………………………………….. 169
12.3. Conducere ……………………………………………………………………….. 170
12.4. Întreprinderea socială în contextul comunității și al organizației ………………. 171
12.5. Implicarea în rețele …………………………………………………………….. 173
12.6. Managementul întreprinderii sociale …………………………………………… 174
12.7. Managementul financiar‑contabil ……………………………………………….. 175

Introducere către o cunoaștere
mai bună a rolului entităților de economie socială
în procesul de dezvoltare locală
Claudia Petrescu
Societatea contemporană se caracterizează prin existența a numeroase probleme sociale
care au o cauzalitate multiplă ce merge de la deficiențe structurale la factori de natură
individuală. Dacă analizăm problemele sociale ale ultimilor ani, putem observa că mare
parte dintre ele continuă să existe, doar că sub manifestări diferite și cu o varietate mai
mare sau mai mică în funcție de contextul socio‑economic, ceea ce înseamnă că încă nu
au putut fi identificate soluții viabile, universale pentru rezolvarea lor. Incluziunea socială
a grupurilor dezavantajate, șomajul, migrația, inserția pe piața muncii a tinerilor, sărăcia
constituie unele dintre problemele sociale globale la care diversele guverne, fie ele liberale,
socialiste sau conservatoare, pe baza ideologiilor lor diferite, au încercat stabilirea de
soluții, fără însă a se reuși rezolvarea decât a unora dintre diversele lor aspecte. O ultimă
soluție identificată pentru rezolvarea acestor probleme la nivelul Uniunii Europene și la
nivel național este reprezentată de economia socială, care definește un grup de organizații,
dintre care cele mai cunoscute sunt cooperati vele, mutualitățile, asociațiile și fundațiile,
ce urmăresc în principal realizarea de scopuri sociale și sunt caracterizate de sisteme de
guvernare participativă (European Comission, 2013). Stategia Europa 2020 are ca principal
obiectiv crearea în cadrul UE a unei economii eficiente, sustenabile și inclusive ( smart,
sustainable and inclusive ), ceea ce impune o recon siderare a modelului social european
care să susțină acest obiectiv prin identificarea de noi alternative de rezolvare a problemelor
sociale. Economia socială este privită ca o soluție de modernizare a acestui model social
european, în special datorită capacității ei de a furniza soluții viabile la incluziunea socială
a grupurilor vulnerabile, soluții ce țintesc promovarea de măsuri active pentru aceste
categorii de persoane (incluziunea pe piața muncii, participarea lor la identificarea de
soluții pentru rezolvarea problemelor, asocierea acestor persoane prin punerea în comun
a diverselor resurse, creșterea capacităților de dezvoltare la nivel local etc.). Ea generează
locuri de muncă și antreprenoriat care să răspundă diverselor nevoi sociale, dar poate fi
un panaceu pentru aceste probleme legate de excluziunea socială? Da, poate fi, dar numai
în anumite cazuri, scopul acestor entități nefiind legat doar de acest aspect, ci mai degrabă
de o serie de îmbunătățiri ale calității vieții membrilor și comunităților unde își desfășoară
activitatea. Criza economică din ultimii ani și‑a pus amprenta asupra activității derulate
de sectorul privat și mai ales de marile companii deținute de stat, unde performanța a
scăzut foarte mult, iar presiunea diverselor organizații internaționale a dus la reapariția
ideii de privatizare a acestora ca soluție pentru rezolvarea problemelor ce se traduc în

10
INTRODUCERE CĂTRE O CUNOAȘTERE MAI BUNĂ A ROLULUI ENTITĂȚILOR…
special prin mari datorii la bugetul de stat. Dar privatizarea lor presupune și disponibilizări
de personal pentru a le eficientiza, din ce spun autoritățile și diverșii specialiști prezenți
în spațiul public. Ce se va întâmpla însă cu salariații disponibilizați? Care sunt măsurile
de suport oferite de stat pentru ei? Una dintre ele este economia socială, mai ales că există
finanțare europeană pentru ea. Practic, abordarea actuală a economiei sociale, preluată
de autoritățile române, este cea limitativă care leagă acest concept de cel de incluziune
socială . Această abordare produce adesea confuzii la nivel conceptual. Considerăm că
acest concept de „economie socială” este legat mai mult de cel de „dezvoltare locală”,
vizând deopotrivă aspectele sociale și economice ale acestui proces.
Entitățile de economie socială au un caracter colectiv, fiind inițiate de diverse grupuri
de persoane pentru rezolvarea anumitor nevoi cu care se confruntă, dar și prin implicarea
în cadrul guvernării a diverșilor actori – de la membrii fondatori, la beneficiari, furnizori
sau alte persoane interesate din comunitate. Așa cum am afirmat deja, scopul lor principal
este cel social, dar acest lucru nu înseamnă că nu urmăresc și obținerea de profit, deci sunt
caracterizate de prezența unei dualități sociale și economice în scopurile și obiectivele lor.
Toate aceste caracteristici, la care se adaugă și cele legate de proveniența surselor de
finanțare, structura lor de management, resursele utilizate, drepturile de proprietate, au
făcut ca entitățile de economie socială să fie considerate organizații economice hibride.
Legătura acestor organizații cu procesul de dezvoltare locală este demonstrată și de
natura motivației care a stat la baza înființării lor și care de cele mai multe ori a vizat
rezolvarea diverselor probleme sociale cu care se confruntă membrii lor sau comunitățile
din care provin. Asocierea acestor persoane se realizează de regulă în grupuri mici, definite
prin anumite interese sau caracteristici (persoane care au nevoie să își comercializeze
producția, care au nevoie de produse de calitate, care au nevoie de acces la anumite produse
sau servicii etc.) și care, de cele mai multe ori, sunt localizate geografic. Contextul local
își pune amprenta asupra oricărui demers de acest fel, iar variabile ca nivelul capitalului
social, capitalul uman, infrastructura socială sau suportul din partea instituțiilor sunt
definitorii pentru succesul sau eșecul unor astfel de inițiative.
Întreprinderile sociale reprezintă dimensiunea antreprenorială a economiei sociale,
referindu‑se în special la acele entități non‑profit care utilizează activități economice
pentru a‑și realiza misiunea (Kerlin, 2006). EMES definește ideal‑tipul întreprinderii
sociale ca respectând o serie de criterii grupate în trei dimensiuni: economică (asumarea
de riscuri economice, derularea unei activități economice continue de producție de bunuri
și/sau servicii, utilizarea unui minim de forță de muncă plătită), socială (să fie o inițiativă
a unui grup de persoane sau instituții, să aibă un scop social explicit, distribuția limitată a
profitului) și guvernarea participativă (un nivel ridicat de autonomie, participarea membrilor
la luarea deciziilor să nu se bazeze pe capitalul social deținut și implicarea actorilor afectați
de activitatea întreprinderii în luarea deciziei) (Deforuny, Nyssens, 2012).
Aceste întreprinderi sociale pot reprezenta o soluție pentru rezolvarea problemelor
grupurilor vulnerabile la nivel comunitar deoarece: permit angajarea celor aflați în situații
de risc; ajută la rezolvarea unora dintre nevoile existente în comunitate; facilitează
calificarea la locul de muncă; utilizează resurse locale (forță de muncă, materii prime)
și permite și dezvoltarea altor antreprenori; revigorează meseriile tradiționale; crește
nivelul de calificare și nivelul de educație; stimulează solidaritatea și duce la îmbunătățirea
relațiilor dintre membrii comunității; este o formă de auto‑ajutorare.
Intervenția în comunitățile locale caracterizate prin nivel de educație scăzut, acces
deficitar la infrastructură (branșarea la sursele de apă, de electricitate), izolare, calitate

11
INTRODUCERE CĂTRE O CUNOAȘTERE MAI BUNĂ A ROLULUI ENTITĂȚILOR…
slabă a locuirii este dificilă în cele mai multe cazuri și necesită activități de pregătire a
comunității (traininguri, dezbateri, consiliere etc.). Entitățile de economie socială presupun
nu doar angajarea persoanelor din grupurile dezavantajate, ci și dezvoltarea abilităților
acestora de a dezvolta o afacere și de a o face sustenabilă.
Entitățile de economie socială sunt actori importanți în procesul de dezvoltare comu‑
nitară durabilă datorită impactului activităților lor asupra bunăstării propriilor membri,
dar și a membrilor comunității. Impactul pozitiv asupra dezvoltării comunitare se datorează
urmă toarelor aspecte:
– stimulează dezvoltarea economică locală – sunt angajatori pe plan local și utilizează
resurse din comunitate, în principal;
– reduce sărăcia – entitățile de economie socială creează locuri de muncă la nivel local,
reducând astfel șomajul; în cadrul lor pot fi angajate persoane cu dizabilități, foști deținuți,
mame singure, tineri post‑instituționalizați, șomeri de lungă durată, persoane cu un
nivel de educație mai redus etc.; oferă servicii de formare profesională pentru
persoanele care au un nivel redus de calificare;
– furnizează servicii socio‑medicale – în comunitățile rurale și în cele sărace, serviciile
socio‑medicale sunt oferite cu dificultate de către sistemul public, din cauza lipsei de
personal, infrastructură și finanțare, și în foarte mică măsură de către cel privat, din
cauza lipsei posibilității de a obține profit;
– realizează incluziunea socială a grupurilor vulnerabile;
– dezvoltă capitalul social și cultural al comunității;
– atinge probleme de protecția mediului – reciclarea, eco‑turismul, educația ecolo gică etc.
Există o serie de motivații care stau la baza înființării entităților de economie socială,
ce merg de la diversificarea activității sociale și acoperirea unui număr mai mare de nevoi
sau deservirea unui număr crescut de beneficiari la crearea de oportunități de angajare pentru
beneficiari – în cazul comunităților rurale sau al celor sărace, unde numărul locurilor de
muncă disponibile este foarte mic, entitățile de economie socială constituie un angajator
extrem de important – sau producerea de bunuri și servicii necesare pentru comunitate –
există zone în care nu sunt furnizori pentru bunurile și serviciile de care populația are
nevoie deoarece profiturile obținute ar fi foarte mici (comunități rurale mici, îmbătrânite).
Alte motive vizează asigurarea durabilității activității – activitatea economică permite
obținerea de fonduri suplimentare care să fie utilizate pentru producerea de bunuri și servicii
pentru membri/beneficiari – sau obținerea de fonduri necesare realizării activităților sociale –
este un motiv puternic pentru ONG‑urile care activează în domeniul furnizării de servicii
socio‑medicale, dar și pentru casele de ajutor reciproc ale pensionarilor sau salariaților.
Principalele diferențe dintre entitățile de economie socială și agenții economici privați
sunt legate de dualitatea social‑economic existentă în definirea scopului și predominanța
celui social, guvernarea democratică ce presupune luarea deciziei prin implicarea tuturor
membrilor, distribuția limitată a profitului și centrarea pe bunăstarea comunității și a
clienților. Toate aceste diferențe constituie provocări pentru dezvoltarea unei entități de
economie socială deoarece:
– urmărirea îndeplinirii unui scop social concomitent cu cel economic este un proces
care presupune alocarea mai multor resurse (timp, tehnologie specială în cazul în care
sunt anga jate persoane cu dizabilități, spațiu, resurse financiare pentru formare profe‑
sională etc.);

12
INTRODUCERE CĂTRE O CUNOAȘTERE MAI BUNĂ A ROLULUI ENTITĂȚILOR…
– implicarea tuturor actorilor interesați în procesul de luare a deciziilor (investitori,
clienți, membrii comunității) face ca acesta să se deruleze pe o perioadă mai lungă de
timp, dar are avantajul că asigură participarea crescută a acestora la dezvoltarea
întreprinderii sociale prin crearea unui sentiment de apartenență;
– în cadrul unei întreprinderi sociale profitul este folosit în special pentru realizarea
scopului social, este reinvestit pentru dezvoltare, și doar o mică parte este împărțit
între investitori. Profitul nu este distribuit în funcție de suma depusă inițial, ci de
activitatea depusă în cadrul întreprinderii sociale;
– activitatea întreprinderii sociale se concentrează pe acoperirea nevoilor clienților, dar
și a comunității, fapt ce derivă din scopul social. Această orientare presupune adoptarea
unor metode inovative de realizare a scopurilor socio‑economice și existența unui
personal de conducere specializat.
Entitățile de economie socială sunt actori importanți în procesul de inovare socială
prin produsele și serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului
proces de dezvoltare locală. V olumul de față propune o analiză transversală a entităților
de economie socială din România (cooperative, case de ajutor reciproc, forme asociative
ale proprietarilor de terenuri agricole, forme de proprietate colectivă ale proprietarilor
de terenuri forestiere, organizații neguvernamentale) și a impactului acestora asupra
dezvoltării locale. Este prima analiză comparativă a impactului acestor entități asupra
dezvoltării locale derulată în România ce are la bază rezultatele unei cercetări de teren
exhaustive care a cuprins aproape 3.000 de entități de economie socială din România.
Toate aceste entități sunt analizate pe baza paradigmei economiei sociale. V olumul
debutează cu o prezentare a principalelor caracteristici ale entităților de economie socială
care au efecte asupra procesului de dezvoltare locală. Partea a doua este dedicată analizei
com parative a acestor entități ce are la bază datele cercetării realizate în cadrul proiectului
PROMETEUS – promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educație și
formare profesională la standarde europene. Ultimele patru părți ale volumului cuprind
studii de caz asupra unor entități de economie socială din România și rolul lor în
dezvoltarea locală.
V olumul este un prim pas în prezentarea contribuției acestor entități la procesul de
dezvoltare locală. Cu siguranță, el va fi urmat de alte contribuții pe aceeași temă, ajutând
astfel la identificarea factorilor de succes, dar și a aspectelor critice prezente într‑un
asemenea demers.
Bibliografie
Defourny, J., Nyssens, M. (2012), „The EMES Approach of Social Enterprise in a comparative
Perspective”, Working Paper Series , nr. 12/03, Liege: EMES European Research Network.
Kerlin, J. (2006), „Social Enterprise in the United States and Europe: Understanding and Learning
from the Differences”, Voluntas , vol. 17, nr. 3, pp. 247‑263.
*** European Comission (2013), Social Economy and social entrepreneurship , Social Europe Guide,
vol. 4.

Partea I
Economia socială și dezvoltarea locală –
abordări teoretice

1. Economia socială și dezvoltarea locală
Gabriel Stănilă
Teoria și practica se influențează întotdeauna reci‑
proc; din faptele oamenilor se poate vedea ce
gândesc, iar din părerile lor se poate spune de
mai înainte ce vor face. (J.W . Goethe)
În majoritatea țărilor industrializate, întreprinderile și organizațiile celui de‑al treilea
sector pot fi grupate în trei mari categorii, și anume: întreprinderi cooperatiste, societăți
mutuale și acele organizații care pot fi descrise, în mod general, ca asociații, a căror
încadrare juridică poate varia considerabil de la o țară la alta. Aceasta este o abordare a
economiei sociale profund înrădăcinată istoric. Organizațiile de acest tip au existat de
foarte mult timp, deși li s‑a acordat doar treptat recunoașterea legală pentru activitățile
bazate pe libera asociere a membrilor lor, care a rămas informală și, uneori, chiar secretă
în cea mai mare parte a secolului al XIX‑lea. Deși această perspectivă de a privi economia
socială își are originile în Franța, relevanța acesteia depășește cu mult granițele franceze,
ținând cont că cele trei componente principale ale economiei sociale pot fi regăsite aproape
peste tot:
• Cooperativele : de la mijlocul secolului al XIX‑lea cooperativele s‑au răspândit pe plan
internațional și, în prezent, pot fi regăsite în toată lumea. Mișcarea cooperatistă este
asemenea unui mare copac ale cărui ramuri continuă să se extindă – există cooperative
agricole, cooperative de credit și de economii, cooperative de consum, de asigurări, de
retail, cooperative de locuințe și așa mai departe. O mare parte a cooperativelor cu vechime
s‑au dezvoltat în piețe care au devenit destul de competitive și, ca urmare, au fost
forțate să se comporte din ce în ce mai asemănător copetitorilor axați pe maximizarea
profitului. Cu toate acestea, marea lor majoritate continuă să păstreze anumite caracte‑
ristici specifice cooperativelor și, mult mai important, în ultimele decenii, mișcarea
cooperatistă s‑a reînnoit continuu prin apariția de noi inițiative asemănătoare coope‑
rativelor muncitorești în noi domenii de activitate sau a cooperativelor sociale.
Această primă componentă a economiei sociale acoperă, de asemenea, o arie variată
de inițiative care nu sunt denumite în mod explicit cooperative, dar care adoptă practici
și reguli în strânsă legătură cu acestea.
• Organizațiile mutuale : societăți de ajutor mutual există de mult timp. În multe cazuri,
acestea au fost instituționalizate în mod gradual, iar în diferite țări industrializate au
devenit jucători importanți în sistemele de securitate socială. Totuși, componenta
mutuală a celui de‑al treilea sector include, de asemenea, multe organizații de variate

16
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
tipuri ce satisfac nevoia comunităților locale de a‑și organiza propriile sisteme comu‑
nitare de asigurări – de exemplu în țări în care sistemele sociale de securitate se găsesc
într‑un stadiu incipient de dezvoltare și acoperă doar o mică parte a populației. Acestea
acoperă o gamă largă de riscuri, incluzând riscuri de sănătate (costul tratamentului,
medicamentelor și spitalizării), de deces (suport material pentru familia decedatului),
funerarii, recolte sau capturi slabe.
• Asociațiile : libertatea de asociere este recunoscută în mod oficial în majoritatea țărilor
de pe mapamond, dar într‑o gamă variată de forme legale și sub circumstanțe mai
mult sau mai puțin favorabile. În practică, această a treia componentă include o
multitudine de organizații de advocacy, care pot fi privite ca furnizori de servicii către
propriii membri, către alte persoane (ca Salvați Copiii) sau către întreaga comunitate
(Greenpeace). Mai general, aceasta include toate celelalte forme de asociere liberă a
persoanelor pentru producerea de bunuri și servicii în care realizarea de profit nu
reprezintă scopul esențial. În mod evident, aceste organizații au o mare varietate de
denumiri, după cum urmează: asociații, organizații non‑profit, orga nizații de volunta‑
riat, organizații neguvernamentale și așa mai departe. Fundațiile și alte organizații
specifice pentru fiecare țară (cum sunt organizațiile de caritate din Regatul Unit) sunt
considerate, de asemenea, ca fiind parte componentă a acestei rubrici.
În ultimele decenii ale secolului al XIX‑lea apare în Franța sintagma „economie socială
și solidară”, în lucrarea lui Ch. Dunoyer, constituind prima atestare a sintagmei. Simpla
alăturare a unor idei ca „economia” și „latura socială” pare paradoxală prin prisma legilor
care stau la baza acestor construcții teoretice. Dacă economia are la bază mecanisme prin
care se urmărește obținerea unei plusvalori exprimate în unități monetare, latura socială
implică folosirea resurselor materiale pentru eliminarea decalajelor dintre majoritatea
populației și grupurile excluse social sau defavorizate. A apărut astfel termenul „economie
socială”, care îmbină rezultatul activității economice cu plusvaloarea adusă grupurilor
aflate în situații de risc. Mutarea centrului de greutate de la obținerea plusvalorii/profitului
către scopul social (satisfacerea nevoilor grupurilor vulnerabile), în sensul folosirii
rezultatului activității economice pentru satisfacerea nevoilor sociale, diferențiază entitățile
de economie socială de societățile orientate către profit. La nivelul Uniunii Europene
există foarte multe definiții ale economiei sociale, conceptul fiind abordat din perspectivă
economică, socială sau etică.
„Organizațiile Economiei Sociale sunt actori economici și sociali activi în toate
sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile și prin forma lor specifică de
antreprenoriat” (definiția dată de Conferința Europeană Permanentă a Cooperativelor,
Mutualităților, Asociațiilor și Fundațiilor, singurul Comitet din Europa care regrupează
și are autoritate asupra principalelor categorii de actori ai Economiei Sociale). Conform
acestei definiții, entitățile din cadrul sectorului economiei sociale îmbină latura economică
și scopul social, propunând o formă specifică, aceea de antreprenoriat social. Antre‑
prenoriatul social reprezintă, potrivit unei definiții oferite de McPherson, „combinarea
esenței afacerilor cu cea a comunității, prin intermediul creativității individuale” . Antrepre‑
noriatul social reprezintă acea activitate desfășurată de un antreprenor social, care
derulează activități generatoare de profit, în ideea susținerii unor cauze sociale.
Se constată, de asemenea, că Economia Socială creează un mediu mai sigur decât o
face munca independentă obișnuită. În felul lor, întreprinderile Economiei Sociale permit
cetățenilor obișnuiți să facă ceea ce fac din 1990 cele mai mari întreprinderi: să‑și pună

17
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
în comun și să‑și coordoneze resursele și aptitudinile. Ele recunosc competențele, capitalul
și munca unui mare număr de indivizi și pot astfel să dobândească dimensiuni care le
permit să fie competitivi în materie de producție de bunuri și furnizare de servicii.
Întreprinderile Economiei Sociale pot furniza procedee practice de succes în domeniul
responsabilității sociale și al auditului social al întreprinderilor, mai ales după ce Tratatul
de la Maastricht a introdus o dimensiune democratică la locul de muncă pentru toate
între prinderile. În 1995, Comisia Europeană a recunoscut că „50% din populația diferitelor
state membre ale Uniunii Europene era angajată, într‑o formă sau alta, în Economia
Socială” (Huster et al., 2006, p. 1).
1.1. Dezvoltarea locală
Dezvoltarea locală reprezintă un proces de creștere socio‑economică și schimbări structu‑
rale care furnizează bunăstare membrilor comunității. Dezvoltarea locală poate fi definită
ca „un proces de creștere și schimbare structurată, care oferă bunăstare locuitorilor unei
localități sau regiuni, fiind un rezultat al transferului resurselor de la activitățile tradiționale
către cele moderne, prin angajare economică, introducerea și transmiterea inovației”
(Vázquez‑Barquero, 2003, p. 24). Pornind de la această definiție, se conturează două
paliere ale acestui proces, unul local (sat, comună, oraș) și altul regional. Inovația poate
fi analizată fie prin prisma tehnologiei, fie prin prisma mecanismului care a produs această
schimbare structurată. Procesul de dezvoltare locală ia naștere atunci când o comunitate
alocă resurse umane și materiale cu scopul de a satisface nevoile membrilor ei, fie că
aceste nevoi sunt de natură economică sau socială, fie atunci când cuprind componente
specializate – infrastructură, educație etc.
Dezvoltarea locală cuprinde activitățile desfășurate atât cu participarea membrilor
comunității, cât și cele realizate de autoritățile publice cu scopul de a crește nivelul calității
vieții membrilor unei comunități. În funcție de participarea comunității, apar patru niveluri
ale dezvoltării locale (Sandu, 2008):
– comunitatea inițiază, implementează și evaluează dezvoltarea;
– comunitatea participă la inițiere, însă resursele vin din partea autorităților publice locale;
– comunitatea participă la inițiere, însă implementarea se face cu resurse provenite de
la autoritățile publice și cu o constrângere din partea acestora;
– inițierea și implementarea sunt realizate de către autorități, cu resurse locale sau
extralocale, fără participarea comunității.
Până în anii ’90 conceptul de dezvoltare locală era asociat cu cel de dezvoltare econo mică,
deoarece dezvoltarea economică presupunea crearea de noi locuri de muncă. Mecanismul
economic era motorul acestui concept, deoarece creștea numărul angajaților, creșteau
sumele colectate din impozite, iar statul putea folosi aceste sume pentru creșterea calității
vieții, promovând justiția și echitatea socială, dar și participarea și responsabilitatea.
Conceptul de dezvoltare locală combină diferite caracteristici și proprietăți care au o
finalitate unică. În cadrul acestui concept acumularea de capital constituie factorul‑cheie,
deoarece surplusul inițiază măsurile de investiții în infrastructură, investițiile în sănătate
și educație. Infrastructura dezvoltată este un argument de multe ori decisiv pentru atragerea
investitorilor în zonă.

18
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
Dezvoltarea locală este un proces prin care sectoarele public, privat și non‑profit
lucrează împreună cu scopul creării unor condiții mai bune pentru creșterea economică
și ocuparea forței de muncă. Dezvoltarea economică locală oferă autorităților locale,
sectorului privat și celui non‑profit și comunității locale oportunitatea de a lucra împreună
pentru a îmbunătăți economia locală și se centrează pe încurajarea competitivității și
realizarea unei creșteri sustenabile. Acest tip de dezvoltare locală încurajează sectoarele
public, privat și societatea civilă să stabilească parteneriate și să colaboreze pentru găsirea
de soluții locale la provocările economice comune, urmărind să crească capacitatea
actorilor locali de a utiliza resursele existente în zonă (forța de muncă, întreprinderile
locale, resursele de capital) pentru atingerea priorităților locale.
Dezvoltarea locală (Pike et al., 2006, p. 16) este un proces democratic deoarece are
la bază participarea actorilor locali și dialogul social, are un teritoriu pe care își propune
să îl dezvolte, iar resursele implicate în cadrul acestui proces sunt cele locale. Participarea
membrilor comunității la implementarea diverselor activități și parteneriatul între structu‑
rile locale (autorități publice, mediul economic și de afaceri) sunt elemente‑cheie în
succesul sau eșecul unei program de dezvoltare.
În abordarea pe verticală ( top‑down ), administrația centrală este cea care stabilește
aria de intervenție și tipul acesteia și asigură managementul (Pike et al., 2006). Acest tip
de proiecte vizează creșterea activității economice.
Datorită schimbărilor înregistrate la nivel global, se pune accentul din ce în ce mai
mult pe o abordare de jos în sus, pornind de la nivelul local. Această abordare plasează
inițiativa în ceea ce privește elaborarea politicilor de dezvoltare la nivel local, apoi
transmiterea la nivel central. În acest tip de abordare dezvoltarea se bazează pe inițiative
locale, administrația locală asigură managementul, iar resursele utilizate sunt pe cât posibil
cele locale (Petrescu, Constantin, 2010).
Vásquez‑Barquero (2003) apreciază structurarea activităților de dezvoltare locală pe
trei niveluri, și anume: crearea de infrastructură, crearea de capacități la nivel local și
creșterea capacității instituționale. Fiecare dintre aceste trei niveluri are un rol important
în cadrul structurării activităților de dezvoltare locală. Crearea de infrastructură presupune
crearea și dezvoltarea de rețele edilitare, de comunicații sau de transport, spații industriale
și infrastructură pentru dezvoltarea capitalului uman – instituții de învățământ, culturale
și medicale. Crearea de capacități la nivel local cuprinde aspectele legate de crearea și
implementarea strategiilor de dezvoltare la nivel local, care sunt elaborate prin participarea
actorilor locali (schimbare în, prin și pentru comunitate) (Sandu, 2008).
Creșterea capacității instituționale se referă la creșterea capacității organizaționale și
instituționale de a crea, implementa și monitoriza strategia de dezvoltare. În cadrul acestui
nivel se aduce în discuție și cooperarea la nivel local între diferiți actori locali implicați
în acest proces. Scopul oricărei strategii de dezvoltare locală, în afara celui asumat prin
definiție, este acela de a crea capacitatea de autosusținere, care poate continua acest proces
de dezvoltare prin intermediul resurselor (umane și financiare) provenite din mediul local.
Avantajele strategiilor de dezvoltare locală sau regională sunt numeroase într‑o lume
a globalizării, comparativ cu programele de dezvoltare tradiționale. Pike și colaboratorii
săi (2006) împart aceste avantaje în două categorii, o categorie economică și una socială.
În opinia lor, avantajele sociale țin de dezvoltarea capitalului uman și de un grad ridicat de
transparență al instituțiilor. Ca o urmare firească a dezvoltării capitalului uman, comunități
care aveau un nivel foarte mic de control asupra activităților economice de pe teritoriul
lor sau care nu se implicau foarte mult în această activitate își dezvoltă mecanisme care

19
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
fac posibilă autonomia și adoptă o atitudine proactivă în ceea ce privește dezvoltarea
sustenabilă și viitorul economic, social și politic. Din punct de vedere economic, avantajele
acestei abordări sunt următoarele (Pike et al., 2006, p. 19):
– activitățile economice localizate la nivel local sunt dependente de condițiile economice
ale zonei, fapt care generează o economie bazată pe sustenabilitate, creștere economică
și locuri de muncă pentru membrii comunității;
– strategiile locale de dezvoltare economică, odată cu implicarea actorilor locali și
punerea bazelor activității economice în acea zonă, contribuie la o creștere a calității
locurilor de muncă.
Această abordare atinge cele două axe ale economiei sociale, și anume axa economică
și axa socială, orientând dezvoltarea locală nu numai pe latura sa economică, ci și pe cea
socială. Se pune accentul aici pe localizarea și dezvoltarea activităților economice în
mediul lor natural – la nivel local –, fapt ce provoacă atât o transformare a relațiilor
economice, care acum depind de resursele locale, cât și a nivelului de trai, deoarece
nivelul de trai crește ca urmare a implicării forței de muncă locale în activități economice.
Canzanelli (2001, p. 24) sugerează că dezvoltarea nu se produce într‑un spațiu golit
de orice context sau atașament geografic, fenomenul numit „dezvoltare” fiind unul profund
geografic. În termeni abstracți, această abordare afirmă că socialul este în mod necesar
spațial. Datorită acestui fapt, pentru ca dezvoltarea să aibă loc, este necesar să fie inițiată
în coordonate spațio‑temporale și sociale concrete.
Scott și Storper (2003, p. 582) consideră spațiul (localități sau regiuni) ca fiind cauza sau
factorul explicativ în creșterea economică, nu numai receptorul manifestărilor surplusului.
Localitățile sau regiunile sunt scale construite spațial prin care un astfel de proces
(creșterea economică) evoluează.
Gioacchino Garofoli vorbește despre dezvoltare locală endogenă și exogenă (Garofoli,
2002). Dezvoltarea endogenă, în opinia autorului, garantează autonomia procesului de
transformare a sistemului economic local și se bazează pe producerea de „capacitate
socială” la nivelul firmelor și instituțiilor comunitare prin construirea următoarelor
capacități: utilizarea resurselor locale (forță de muncă, antreprenoriat, competențe profe‑
sionale specifice, resurse materiale etc.), controlul procesului de acumulare la nivel local,
controlul capacității de inovare, existența interdependenței între sectoar ele econo mice,
sociale, culturale, de mediu. Acest tip de dezvoltare subliniază rolul central al proce sului
de luare a deciziei la nivel local și capacitatea actorilor sociali de a controla și internaliza
informațiile venite din exterior. Dezvoltarea endogenă înseamnă, în opinia lui Garofoli,
capacitatea de a transforma sistemul socio‑economic, capacitatea de a reacționa la schim‑
bările externe și capacitatea de a introduce forme specifice de control social la nivel local.
În opoziție, cea exogenă este procesul de dezvoltare dependentă, controlată extern. În
practică putem spune că cele două tipuri de dezvoltare se întrepătrund, factorii externi
contribuind la dezvoltarea locală în colaborare cu actorii sociali ai comunităților.
Pichierri (2002, pp. 689‑706) identifică patru tipuri de dezvoltare locală (tabelul 1):
– dezvoltare endogenă, bazată pe folosirea intensivă a resurselor locale de către actorii
locali;
– dezvoltare exogenă, bazată pe folosirea resurselor externe de către actori externi. Acest
caz este definitoriu pentru comunitățile în care se constată lipsa entităților capabile să
mobilizeze forța de muncă locală, nu există resurse financiare și materii prime;

20
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
– dezvoltare în care actori externi exploateză resursele existente în comunitate;
– dezvoltare prin atragere de resurse, caz în care dezvoltarea se obține prin implicarea
membrilor comunității în atragerea resurselor externe, adesea fonduri și cunoștințe în
domeniile de interes.
Tabelul 1. Tipuri de dezvoltare locală
Participanți
Resurse Intern Extern
Intern Dezvoltare endogenă Actori externi – resurse interne
Extern Resurse externe Dezvoltare exogenă
Sursa: A. Pichierri, 2002, în Anna Giza‑Poleszczuk, Jerzy Hausner (2008), The social Economy in Poland:
Achievements, barriers to growth, and potential in light of research results , V arșovia, Foundation for Social and
Economic Initiatives, p. 23.
Această clasificare rezultă din combinarea participării și resurselor în funcție de tip
(interne sau externe). Se observă că economiei sociale îi corespunde dezvoltarea endogenă,
bazată pe identificarea și folosirea resurselor locale, prin mobilizarea actorilor locali. Această
abordare își demonstrează relevanța în cazul zonelor socio‑economice aflate în declin,
acolo unde probleme sociale nerezolvate și multiplicate blochează practic dezvoltarea.
Dezvoltarea locală a pornit de la nevoia de a crește nivelul de trai al persoanelor care
se aflau, la un moment dat, sub standardul de viață considerat „decent” în societățile în
care trăiau. Pornind de la acest deziderat, toate planurile și/sau măsurile de intervenție
grupate în cadrul politicii publice au fost orientate către două direcții principale (Pike
et al., 2006): creare/dezvoltare infrastructură și industrializare (politici de tip top‑down ).
Politicile de tip top‑down prezintă drept caracteristică principală faptul că decizia aparține
administrației publice centrale, care este în același timp și promotorul acesteia. Se observă
faptul că atât selectarea ariei de intervenție, a tipului de măsură sau plan de măsuri, cât
și managementul acestora sunt asigurate de către administrația centrală, situație în care
fie apar probleme, fie măsurile nu au impactul scontat. Pike și colaboratorii săi afirmă
că aceste politici de dezvoltare nu sunt întotdeauna un succes, aducând ca argumente fie
poli ticile de dezvoltare neechilibrate (pun accentul numai pe un anumit aspect, ignorându‑le
pe celelalte), fie din cauza replicării standardizate a politicilor, care nu ține seama de
contextul existent (Pike et al., 2006). În funcție de tipul de măsuri promovate prin
abordarea de tip top‑down , există și alte cauze care pot determina fie impactul scăzut al
acestor măsuri de dezvoltare, fie eșecul. Printre cauze se numără contextul social și
instituțional, capitalul uman scăzut, structurile economice locale subdezvoltate, interesele
divergente ale actorilor locali, lipsa implicării acestora în inițiere sau implementare.
Eșecul abordării de tip top‑down în ceea ce privește dezvoltarea locală și globalizarea
au stat la baza unei noi orientări, a unei schimbări de viziune. Astfel, s‑a renunțat la o
abordare de la centru către comunitate, mutându‑se centrul de greutate la nivelul comu‑
nității. O astfel de abordare, denumită bottom‑up , pune accentul pe promovarea dezvoltării
bazate pe inițiative pornite din comunitate. Caracteristicile principale ale abordării de tip
bottom‑up sunt, așadar, dezvoltarea bazată pe inițiative locale, management realizat la nivel
local, abordarea teritorială, utilizarea resurselor și a potențialului de dezvoltare al fiecărei
zone sau regiuni, furnizarea condițiilor esențiale pentru dezvoltarea activităților economice
(Pike et al., 2006). Un rol important îl deține în cadrul acestei abordări cooperarea între
diverșii actori implicați, pornind de la autoritățile publice locale sau centrale, organizațiile

21
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
neguvernamentale care își desfășoară activitatea în aria de intervenție și terminând cu
agenții economici din zona de implementare.
O altă abordare a dezvoltării locale este cea formulată de Vázquez‑Barquero, care
stabi lește trei axe de intervenție: creare de infrastructură , creare de capacități și creșterea
capacității instituționale (Vázquez‑Barquero, 2003). În cadrul acestei abordări accentul
se mută de la inițiatorul măsurii/planului de dezvoltare către dezvoltarea de resurse
necesare în cadrul acestui proces. Crearea de infrastructură (rețele de transport, de
furnizare a utilităților, de comunicații) reprezintă primul pas în cadrul procesului de
dezvoltare locală, în ideea că accesul la utilități, bunuri și/sau servicii crește atractivitatea
zonei, deci acționează ca un „magnet” pentru potențialii investitori. În cadrul acestei axe
dezvoltarea infrastructurii se referă și la infrastructura necesară pentru dezvoltarea capita‑
lului uman: instituții de învăță mânt, instituții medicale sau culturale. Crearea de capacități
la nivel local are ca scop elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locală.
În cadrul acestui proces de elaborare și implementare a strategiilor de dezvoltare locală
un rol important îl deține participarea actorilor locali. Interesele actorilor locali de multe
ori sunt divergente, iar un astfel de demers are drept scop, pe de o parte, responsabilizarea
acestora, iar pe de altă parte, atingerea unui deziderat comun: schimbarea în bine a
situației existente . Creșterea capacității instituționale reprezintă cea de‑a treia axă a
dezvoltării locale. Scopul acestei axe este de a crește/dezvolta capacitatea organizațională
și institu țională de a elabora, implementa și monitoriza strategiile de dezvoltare. În
viziunea autorului, dezvoltarea locală este un proces etapizat, ordonat în funcție de timp
și spațiu, în sensul că are la bază dezvoltarea infrastructurii, apoi a capitalului uman,
pentru ca, în ultima fază, să producă efectele scontate (impactul scontat) prin implicarea
tuturor actorilor interesați și cooperarea acestora în vederea atingerii rezultatelor stabilite.
Vázquez‑Barquero consi deră, așadar, că tipul de dezvoltare locală benefic este cel endogen ,
care presupune acumularea de capitaluri – social, uman, simbolic, material – ca premisă
pentru creșterea economică, și, implicit, pentru creșterea nivelului de trai.
Zonele defavorizate pot reduce decalajul prin intermediul entităților de economie
socială, punând însă accentul pe implicarea comunității și pe resursele deținute de aceasta.
Această intervenție poate fi realizată prin crearea de locuri de muncă, dar și prin oferirea
de servicii care să genereze capital social și să contribuie la creșterea capitalului uman.
1.2. Entitățile de economie socială și dezvoltarea
locală în România
Entitățile de economie socială se pot dovedi eficiente mai ales în cadrul comunităților
mici, acolo unde succesul se află în strânsă legătură cu schimbările atitudinale și compor ‑
tamentale, iar legăturile între membri sunt puternice.
Întreprinderile sociale sunt actori importanți în procesul de inovare socială prin
produsele și serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces
de dezvoltare locală (Borzaga, Tortia, 2009). Efectele asupra procesului de dezvoltare locală
se datorează caracteristicilor acestor entități care le asigură avantaje față de ceilalți actori:
– scopul social – obiectivul principal este cel de a servi o comunitate sau un grup de
persoane. Asigurarea bunăstării comunității este unul dintre principalele lor obiective;

22
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
– distribuția limitată a profitului – organizațiile pot să nu distribuie sau să distribuie
doar o parte din profit. Asset lock ‑ul face ca aceste entități să fie greu de mutat sau
de închis;
– guvernare democratică – diverșii stakeholderi sunt implicați în procesul de guvernare,
în funcție de interesele lor. Multistakeholder governance permite identificarea nevoilor
și a resurselor locale și oferirea soluțiilor optime de rezolvare a problemelor;
– procesul de luare a deciziilor este democratic, fiecare membru având drept de vot care
nu este stabilit în funcție de capitalul subscris;
– autonomia – sunt entități autonome care nu sunt conduse de instituții publice sau alte
organizații.
Greffe (2000) analizează relațiile dintre economia socială și dezvoltarea locală punând
accent pe diferențele dintre două dimensiuni: factorii și condițiile instituționale. În prima
dimensiune el consideră ca fiind foarte importante noile servicii și locuri de muncă,
infrastructura, resursele umane, calitatea vieții și gradul de pătrundere al fondurilor private
în cadrul fondurilor publice de investiții.
În același timp, în a doua dimensiune, acțiunile conduc către legături strategice între
factorii locali și sociali ai dezvoltării, parteneriate pentru dezvoltare, formare și rețele de
coordonare bazate pe folosirea patrimoniului local. Acesată abordare susține dezvoltarea
endogenă fără a implica auto‑izolarea, autarhia sau stagnarea.
Parteneriatul local, managementul consolidat și implicarea comunității, dar în același
timp și deschiderea comunității către ideile inovative sunt cheia dezvoltării durabile. În
acest context entitățile de economie socială au rolul de a crea un model de dezvoltare
locală. În același timp, deși rolul economiei sociale a fost localizat, la noi în țară, cu
precădere în aria de acțiune a integrării sociale a grupurilor defavorizate, legarea de
conceptul dezvoltării locale este soluția pe care economia socială o aduce în cazul
excluziunii sociale și a creșterii capacităților la nivel comunita r.
1.3. Elemente de inovație socială în procesul
de dezvoltare socială în România
Dezvoltarea locală în România a presupus introducerea unor elemente de inovație socială
cum ar fi abordarea participativă a procesului de creștere socio‑economică, guvernarea
partenerială, crearea de noi structuri instituționale realizate în parteneriat, parteneriatul
între comunități, planificarea strategică.
Toate programele și politicile de stimulare a dezvoltării locale pun accent pe parteneriat
public‑privat în rezolvarea problemelor comunității și pe implicarea stakeholderilor locali
în procesul de luare a deciziilor. Există trei elemente definitorii pentru politica în domeniul
dezvoltării comunitare – adoptarea bordării de tip LEADER, dezvoltarea micro‑regională
prin stimularea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și regenerarea urbană printr‑o
abordare de tip developmentarist (parteneriatul între actori).
În România, în mod specific, axa 4 din Programul Național de Dezvoltare Rurală
stimulează acțiuni de tip LEADER care presupun parteneriate în și între comunități, între
diferiți actori publici și privați pentru a avea acțiuni de dezvoltare integrate. Abordarea

23
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
este una de tip microregional, în care rolul central revine grupului de acțiune locală ca
instituție nou‑creată. Acesta reprezintă, de fapt, un parteneriat între administrația locală,
instituții publice, organizații private și entități non‑guvernamentale și este înregistrat juridic
ca asociație. În cadrul acestor grupuri de acțiune locală (GAL) avem o multistakeholder
governance , fapt ce favorizează identificarea problemelor, dar și găsirea soluțiilor optime
de rezolvare a lor. În prezent în România există 150 de GAL‑uri, dintre care 120 au primit
finanțare pentru realizarea de strategii de dezvoltare.
O altă instituție formată pentru a stimula dezvoltarea locală o constituie asociațiile de
dezvoltare intercomunitară care presupun un parteneriat între administrațiile publice locale
dintr‑o microregiune. Acestea sunt reglementate prin legea administrației publice locale.
Apariția acestor structuri a fost necesară pentru a stimula crearea de proiecte de dezvoltare
integrate pentru o anumită zonă. În prezent se regăsesc 620 de astfel de structuri asociative,
multe dintre ele favorizând apariția grupurilor de acțiune locală.
Pentru dezvoltarea urbană, SOP RD prevede acțiuni de regenerare urbană pentru zonele
sărace sau foste industrializate pe baza parteneriatului între actorii locali. Aceste planuri
urbane integrate urmăresc identificarea și utilizarea resurselor locale, participarea cetă‑
țenilor, implicarea tuturor stakeholderilor în luarea deciziilor și în implementarea lor și
identificarea de acțiuni integrate care să rezolve cât mai bine problemele zonei.
1.4. Metodologie
În ultimii trei ani problematica economiei sociale în România a început să fie studiată
atât de către instituțiile publice, cât și de sectorul neguvernamental. Fiind un domeniu
nou pentru incluziunea socială, multe dintre proiectele finanțate prin axa 6.1 a SOP HRD
dedicate economiei socială au o componentă de cercetare a domeniului în general sau pe
categorii specifice (WISE, roma population).
Cercetarea realizată în cadrul proiectului a pornit având la bază ideea de a surprinde
stadiul de dezvoltare al economiei sociale în România. Pentru a se realiza acest deziderat,
au fost alese două metode de cercetare, și anume metoda cantitativă și cea calitativă. În
cadrul cercetării calitative a fost selectat un eșantion reprezentativ la nivel național, format
din entități din cadrul sectorului economiei sociale‑cooperative (1.095 dintr‑un total de
1.890), asociații și fundații, case de ajutor reciproc (386 CAR salariați din 703 în total,
CAR pensionari, 126 din 193), asociații agricole (794 din 1.293) și obști (556 dintr‑un
total de 969), fiind intervievate cel puțin 50% din entitățile active înregistrate. Deoarece
metoda cantitativă nu oferă informații de profunzime (nu surprinde detalii) asupra entită‑
ților studiate, s‑a continuat cu cercetarea calitativă. În cadrul cercetării calitative au fost
realizate 30 de interviuri cu factori de decizie din domeniul de activitate al entităților de
economie socială și cu reprezentanți ai acestor entități. De asemenea, au fost realizate
opt focus grupuri cu membri și reprezentanți ai entităților de economie socială, pentru a
avea o imagine de ansamblu atât din perspectiva furnizorului de bunuri și/sau servicii
(repre zentanții entităților de economie socială), cât și din perspectiva beneficiarilor
(membrii acestor entități).

24
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE

1.5. Impactul întreprinderilor sociale asupra
dezvoltării locale
1.5.1. Cooperativele
Sistemul cooperatist din România curpinde cooperative de consum, cooperative meșteșu‑
gărești, de credit, agricole, de pescuit. Dupa 1989 asistăm la un declin al sistemului
cooperatist în România ca număr de societăți cooperatiste, membri, salariați și venituri.
Astfel, în cazul cooperației de consum, avem o reducere a numărului unităților de la 2.580
în 1989 la 958 în 2010 și a salariaților de la 208.826 la 7.485. Este o scădere dramatică,
mai ales dacă ne gândim că aceste cooperative de consum își derulau peste 80% din
activitate în mediul rural.
În cazul cooperativelor agricole putem spune că am asistat la o dispariție a lor după 1989,
la recensământul agricol din 2002 înregistrându‑se doar 87 de unități cooperatiste agricole.
Sistemul cooperatist în România a luat amploare în anii 1945‑1989 deoarece statul s‑a
implicat și a forțat indivizii să devină membri ai cooperației; în mediul rural erau
cooperativa agricolă de producție (CAP) și cooperative de consum, iar în mediul urban
cooperativa meșteșugărească.
În perioada comunistă, în funcție de zona geografică, au existat județe cu un profil
cooperatist preponderent agricol (județele din SE țării), meșteșugăresc (Vâlcea, Argeș), de
producție (Vrancea). Datorită reliefului, în anumite zone era foarte dezvoltată agricultura,
în altele zootehnia, cultura viței‑de‑vie etc., iar organizarea cooperativelor de producție
a fost bazată pe aceste criterii.
Cooperația de consum
Cooperația de consum a apărut ca o formă de protejare a persoanelor din clasa medie și
a celei de jos din mediul rural de speculanți. Membrii fondatori au putut pune în comun
atât capital bănesc, cât și capital în natură, fapt ce a permis multor persoane să intre în
această formă de asociere. Înainte de perioada comunistă, produsele de bază comercializate
erau sarea și petrolul lampant.
În perioada comunistă asistăm la o creștere artificială a sectorului cooperației de
consum care în mediul rural deținea monopol asupra comerțului și serviciilor. V orbim
despre o creștere artificială deoarece oamenii erau într‑un fel obligați să devină membri
pentru a putea beneficia de produse alimentare și nu numai. Astfel, toți tinerii, la
împlinirea vârstei de 18 ani, deveneau membri cooperatori.
Dacă în mediul rural dețineau magazine și prestări servicii, în mediul urban aveau
spații de depozitare și de prelucrare a produselor agricole achiziționate de la membri.
Exista așa‑numitul sistem de „schimb de produse între sat și oraș” prin care erau
achiziționate de la membri produse vegetale și animale, erau prelucrate și apoi introduse
în sistemul comercial de stat sau chiar exportate. Sistemul acesta de achiziție permitea
locuitorilor din mediul rural să își valorifice producția, produsele fiind preluate direct din
gospodărie. În schimbul produselor, oamenii primeau bani.

25
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
După 1989, sistemul cooperației de consum a cunoscut un declin accentuat. Acest
declin a început cu obligativitatea distribuirii de produse de bază la costuri impuse de stat
(perioada 1990‑1992), a continuat apoi în perioada inflației în care guvernele nu au permis
modificarea prețurilor în magazine și s‑a produs decapitalizarea și cu impunerea TV A‑ului
care a distrus sistemul de achiziție directă a produselor animale și vegetale de la membri.
Analiza evoluției efectuată în cadrul proiectului arată o tendință de ușoară creștere a
numărului cooperativelor de consum. În anul 2000 existau în România 874 de cooperative
de consum, iar 10 ani mai târziu numărul acestora era de 958. În același timp se constată
o scădere a numărului salariaților, de la 13.402 în 2000 la 7.485 în 2010, fapt explicat și
de scăderea procentului cooperativelor de consum care au înregistrat profit (89% în 2000
față de 55,3% în 2010).
Cooperația meșteșugărească
În perioada comunistă, sistemul cooperatist producea aproximativ 21% din PIB, conform
declarațiilor reprezentanților UCECOM, din care 1 1% îl aducea cooperația meșteșugă‑
rească și 10% cea de consum. Acum cooperația meșteșugărescă produce cca 2% din PIB.
La fel ca și în cazul cooperației de consum, putem spune că în perioada comunistă
numărul membrilor a crescut artificial datorită beneficiilor pe care le puteau obține prin
intrarea în acest sistem. Nu era o asociere voluntară a membrilor la aceste structuri în
perioada comunistă.
În comunism, sistemul cooperației meșteșugărești deținea monopolul în mediul urban
în ce privește furnizarea anumitor servicii cu caracter local cum ar fi reparațiile și prestările
de servicii. Cooperația meșteșugărească era singura alternativă la economia centralizată.
Ca ordin de mărime, cooperația meșteșugărească deținea toată piața de igienă din mediul
urban, toată piața de reparații de electrocasnice, o mare parte din piața de reparații auto,
50% din producția de covoare lucrate manual, 60% din producția de globuri.
În prezent, cooperația meșteșugărească deține cca 99% din piața de igienă, 95% din
piața de reparații mici, 85% din piața de reparații auto, dar numai 5% din producția de
globuri. Numărul de cooperative meșteșugărești a cunoscut o ușoară creștere în perioada
2000‑2010, de la 800 la 857 de entități. Paradoxal, în aceeași perioadă, numărul de salariați
s‑a redus cu peste o treime, de la 78.1 17 în 2000 la 25.109 în 2010. Procentul cooperativelor
meșteșugărești care au înregistrat profit s‑a redus, de la 85% la 56,8%, în timp ce veniturile
aproape s‑au dublat (88,5 milioane de lei în 2000, față de 166,7 milioane de lei în 2010).
Cooperația meșteșugărească are propriul sistem de învățământ ce cuprinde atât învăță‑
mânt preuniversitar, cât și universitar.
Rolul în dezvoltarea locală
În perioada comunistă rolul cooperativelor în dezvoltarea locală era foarte important, ele
fiind unul dintre principalii angajatori, în special în mediul rural. O mare parte a
membrilor lor erau și angajați, fapt care a permis menținerea sistemului după 1989. Ca
principal furnizor de servicii și producător de bunuri în anumite sectoare, cooperația era
un actor important în procesul de dezvoltare locală. Era unul dintre principalii susținători
ai activităților culturale, de recreere a membrilor săi.
La 20 de ani de la căderea regimului comunist, rolul acestor entități în procesul de
dezvoltare locală s‑a diminuat considerabil, în special datorită reducerii puterii lor

26
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
economice. Nu mai constituie un stakeholder important în toate localitățile unde activează,
mai ales dacă activitatea lor constă în închirierea de spații comerciale.
Există în continuare zone unde cooperația și‑a continuat activitatea economică și
produce bunuri și servicii. În aceste zone este unul dintre stakeholderii importanți în
procesul de incluziune socială deoarece angajează în special femei și alte persoane din
grupurile vulnerabile, oferă diverse servicii membrilor lor (sprijin pentru educația copiilor
în structurile de învățământ ale cooperației, servicii de recreere, formare profesională),
se implică în acțiunile de dezvoltare derulate de către autoritățile locale.
Un alt factor important pentru dezvoltarea locală îl reprezintă utilizarea resurselor
locale în activitatea economică a cooperației. V orbim aici despre resurse umane, dar și
resurse de materii prime.
Perioada comunistă După 1989
• În mediul rural cooperativele dețineau un rol
economic și social important. Acestea erau
singurul sau unul dintre angajatorii importanți;
• Cooperativele de consum acționau ca agent
intermediar între producători și clienți;
• Cooperativele reprezentau un mijloc de
dezvoltare a capitalului (social sau uman);
• Folosirea resurselor locale în cadrul activității
economice.• Rolul economic s‑a redus – scăderea numărului
de membri, a numărului angajaților și a
capacităților de producție și comercializare;
• În mediul rural cooperativele agricole, de
consum și de credit aproape au dispărut;
• Nu mai reprezintă un deținător de interese în
cadrul dezvoltării locale;
• Folosirea resurselor locale în cadrul activității
economice.
1.5.2. Casele de ajutor reciproc
Casele de ajutor reciproc (CAR) au fost înființate cu scopul declarat de a ajuta membrii prin
împrumuturi cu dobândă redusă pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată.
În perioada comunistă, absența băncilor comerciale era suplinită de prezența CAR‑urilor,
care îndeplineau partea de microcreditare pentru membri.
Există două tipuri de CAR, și anume CAR al salariaților și CAR al pensionarilor
(CARP), diferența fiind că CARP‑ul are și funcția de furnizor de servicii sociale pentru
membri (ajutor de înmormântare, servicii funerare, servicii medicale subvenționate etc.).
CAR‑urile au astăzi un număr de 896 de unități, din care aproximativ 703 ale salariaților
și 193 ale pensionarilor. Răspândirea CAR‑urilor nu este uniformă pe tot cuprinsul țării,
astfel există județe unde CAR‑urile sunt foarte bine reprezentate, iar altele unde prezenta
lor este scăzută sau aproape că lipsesc.
CAR‑urile pensionarilor derulează, în unele cazuri, activități generatoare de venit:
cabinete medicale (stomatologie, ecografie, masaj, ortopedie) și servicii auxiliare (coafor,
frizerie, croitorie, cizmărie, club, transporturi funerare, comercializare de coșciuguri,
garnituri și cruci). Din veniturile obținute din aceste activități se oferă pensionarilor
ajutoare pentru achiziționarea de ochelari, pentru tratamente și ajutoare de deces. Aceste
activități sunt realizate în special în cazul CAR‑urilor care au un număr mare de membri
și o putere financiară mult mai mare. O altă activitate cu caracter social este și oferirea
de împrumuturi cu dobânzi reduse pensionarilor cu venituri mici.
CAR‑urile salariaților oferă împrumuturi cu dobânzi mici pentru membri. În cadrul
CAR‑urilor salariaților pot fi și pensionari ca membri care au acces la împrumuturi cu
dobândă mică. Acestea există aproape în fiecare localitate urbană și mai puțin în cele

27
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
rurale. În cazul orașelor, numărul lor este mai mare deoarece fiecare societate comercială
sau inst ituție publică având propriul CAR.
Activitatea acestor entități are efecte asupra procesului de dezvoltare locală prin
oferirea de împrumuturi membrilor pentru derularea anumitor activități și servicii mem‑
brilor, care în cele mai multe cazuri sunt persoane cu venituri modeste. Împrumuturile
acordate unora dintre membri le permite acestora să își finanțeze anumite activități și să
își achiziționeze bunuri. Marea majoritate a membrilor CAR‑urilor de pensionari sunt
persoane cu venituri foarte mici (în jur de 600 lei/lună), ei fiind și cei care pot beneficia
de serviciile medicale și sociale oferite. Numărul mare de membri demonstrează că
populația are încredere în aceste organizații, fiind de altfel și cele mai cunoscute structuri
ale economiei sociale în rândul populației.
Perioada comunistă După 1989
• CAR‑urile salariaților s‑au dezvoltat și a
crescut numărul de membri;
• Reprezentau singura opțiune pentru accesarea
împrumuturilor mici, în absența băncilor
comerciale;
• Furnizau numai servicii de creditare
(împrumuturi);
• CAR‑urile pensionarilor furnizau împrumuturi
pentru m embri (vârstnici).• Numărul CAR‑urilor salariaților a scăzut din
cauza închiderii marilor întreprinderi sau a
reducerii activității acestora;
• CAR‑urile pensionarilor și‑au dezvoltat și
diversificat activitatea, oferind și servicii
sociale și alte servicii financiare pentru
membri.
1.5.3. Organizațiile neguvernamentale
Sectorul neguvernamental a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare spectaculoasă, numărul
entităților care activează în acest segment crescând de la an la an, ajungând în 2009 la
un număr de 23.171 de organizații.
În contextual crizei economice și al tranziției prelungite pe care o traversează România,
sectorul neguvernamental a devenit un actor important pe piața serviciilor sociale. Soluțiile
aduse de ONG‑uri se bazează pe experiența acumulată în timp în cadrul activităților
desfășurate, situație care a permis acestor entități să devină în timp al doilea furnizor de
servicii sociale din România. Din cei 2.609 de furnizori de servicii sociale acreditați
1.223 sunt ONG‑uri care au 8.108 servicii acreditate.
ONG‑urile sunt principalii agenți de inovație în procesul de dezvoltare locală. Ele sunt
cele care au adus și au aplicat modele de lucru în comunitate, au stimulat participarea
populației în procesul de decizie și la acțiunile întreprinse, au implementat modele de
multistakeholder governance , au creat structuri locale, rețele de acțiune, servicii comunitare,
au inițiat procese de planificare strategică participative, au stimulat dezvoltarea antrepre‑
noriatului social.
Există zone în care sectorul neguvernamental lipsește, dar putem afirma cu certitudine
că acolo unde există ONG‑uri, localitățile au înregistrat procese de dezvoltare durabile.
Abordarea lor de tip partenerial a dezvoltării a permis actorilor locali să participe la
procesul de dezvoltare locală și să utilizeze toate resursele locale existente. Pentru a asigura
participarea membrilor comunității la activitățile derulate s‑au implementat diverse metode
de stimulare a participării – sondaje de opinie, comitete orașenești, cafenele ale participării
etc. Ei sunt și cei care au facilitat procesele de asociere a comunităților, oferind unele

28
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
din primele modele în acest sens din România (microregiunea Depresiunea Horezu). Acest
tip de abordare a dezvoltării pe microregiune a fost realizat pentru a stimula dezvoltarea
integrată a zonei.
Pentru comunitățile unde activează, ONG‑urile sunt unul dintre principalii furnizori
de servicii, mai ales în cazul persoanelor și grupurile defavorizate – copii, bătrâni, romi,
persoane cu dizabilități etc. Asigură servicii adaptate nevoilor lor și care să asigure
integrarea lor socială – servicii educaționale, servicii sociale, protecția mediului, servicii
de recreere, servicii culturale etc. Cel mai important lucru este că în derularea acestor
servicii este implicată comunitatea locală care participă în aceste activități cu diferite
resurse – muncă voluntară, resurse materiale, suport logistic, donații etc.
Perioada comunistă După 1989
• ONG‑urile care au rămas active au fost
integrate complet în infrastructura statului
(incluse la nivel local);
• Cele mai cunoscute la nivel local – organi ‑
zațiile culturale și sportive (care promovau
ideologia partidului);
• Nu era recunoscută oficial existența catego‑
riilor dezavantajate sau sărăcia.• ONG‑urile sportive și cele culturale dețin un
rol minor în dezvoltarea locală;
• ONG‑urile au fost promotorii programelor de
dezvoltare comunitară;
• Joacă un rol important în promovarea
parteneriatului între actorii locali;
• Furnizori de servicii sociale în comunități;
• Angajator local pentru persoane dezavantajate;
• Promovarea antreprenoriatului și formarea
viitorilor antreprenori;
• Încurajează participarea locală;
• Prezență redusă în mediul rural și în județele
cu un nivel redus de dezvoltare.
1.5.4. Asociațiile agricole
Asociațiile agricole sunt formele asociative care au avut cel mai mult de suferit în urma
prăbușirii regimului comunist. Înainte de 1989, mediul rural românesc era dominat de
cooperativele agricole de producție (CAP), care aveau la bază „întovărășirile” realizate
după model sovietic din anul 1948 până la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX. Aceste
întovărășiri reprezentau „asocieri liber consfințite ale țăranilor în scopul de a eficientiza
activitatea lor și de a maximiza producția” , plecând de la modelul sovietic de planificare
a agriculturii bazat pe suprafețe compacte, în contradicție cu istoria agriculturii românești
bazată pe mica exploatație agricolă țărănească și pe „moșia boierească” (suprafață mare
de teren deținută de o persoană/familie sau luată în arendă). Dispariția CAP‑urilor se
explică și prin dorința de eliminare a unor entități considerate comuniste, al căror rol nu
era acela de a produce dezvoltare, ci de a consolida un regim impus din exterior.
Perioada comunistă nu numai că nu a reușit să șteargă din mentalul țăranului român
noțiunea de proprietate, însă a avut ca efect dezvoltarea unui simț foarte dezvoltat al acesteia,
explicând astfel și de ce numărul asociațiilor agricole este foarte mic raportat la suprafața
agricolă a României. În 2000 erau înregistrate 148 de asociații agricole, în timp ce 10 ani mai
târziu numărul acestor entități ajunsese la 1.620. Această creștere se datorează în primul rând
politicilor publice și planurilor de dezvoltare (printre obiectivele Planului Național de
Dezvoltare Rurală se află și obiective legate de promovarea și sprijinirea asocierii în mediul
rural), dar și politicilor agricole ale Uniunii Europene, al cărei membru este și România.

29
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
Perioada comunistă După 1989
– Obștile și‑au încetat activitatea, statul
comunist naționalizând pădurile;
– Asociațiile agricole care aveau la bază Legea
21/1924 au fost desființate, în locul lor fiind
create Cooperativele Agricole de Producție
(CAP), forme de „proprietate colectivă ale
țăranilor” după modelul sovietic.– În zonele deluroase și montane împădurite, au
fost reînființate obștile, ca forme de proprietate
colectivă a proprietarilor de păduri;
– Asociațiile agricole au apărut și s‑au dezvoltat
dificil, țăranul roman dând dovadă de un
foarte dezvoltat simț al proprietății;
– PNDR a constituit un factor de dezvoltare
pentru asociațiile agricole.
Concluzii
Intreprinderile sociale sunt în multe cazuri motorul dezvoltării locale prin activitățile pe
care le derulează. Caracteristicile acestor entități – caracterul non‑profit, scopul social al
activității, participarea membrilor la guvernare, multistakeholder governance – permit
acestor organizații să mobilizeze resursele locale, să stimuleze formarea de capital social
la nivelul comunității, să asigure bunăstarea membrilor comunității. Creșterea nivelului
de bunăstare al membrilor comunității este determinat de serviciile primite, de integrarea
lor în muncă, de evitarea efectelor negative ale proceselor de creștere economică în cadrul
grupurilor vulnerabile.
Efectele principale ale activității intreprinderilor sociale asupra dezvoltării locale sunt
legate de creșterea capitalului social (creșterea încrederii între membri și în instituții,
formarea unor relații între membri mai puternice, formarea de rețele cu alte comunități),
de stimularea inovării și introducerea acestor inovații în activitatea instituțiilor locale, de
creșterea gradului de ocupare, în special a persoanelor din grupurile vunerabile, de
formarea de structuri locale de dezvoltare (grupuri de acțiune, grupuri de inițiativă, centre
comunitare), de stimularea potențialului local de dezvoltare.
În concluzie, putem afirma că în zonele în care își desfășoară activitatea entități de
economie socială (mediul rural sau urban):
• acestea susțin dezvoltarea locală endogenă prin încurajarea folosirii resurselor locale
de către actorii locali. Această activitate ar trebui să devină mai vizibilă pentru a putea
convinge membrii comunităților să participe și să își pună în comun resursele pentru
binele comunității. În această situație, binele comunității este reprezentat de dezvoltare,
de creșterea nivelului de trai al zonei în care are loc acest proces;
• entitățile de economie socială dezvoltă încrederea în comunitate prin personalul local
angajat și prin identificarea nevoilor comunității prin metode participative;
• organizațiile celui de‑al treilea sector cresc implicarea comunității prin stimularea
participării la procesul de luare a deciziei și prin oferirea de modele de guvernare
(modele de conducere sau administrare a unui teritoriu);
• acestea promovează parteneriatul între actori locali/stakeholderii din comunitate;
• creșterea capacității de producție la nivel local prin crearea și dezvoltarea cooperativelor
ca și agenți economici reprezintă o nevoie;
• în comunitățile sărace, ONG‑urile și CARP‑urile reprezintă agenți de de incluziune
socială prin prisma serviciilor oferite populației.

30
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE

Bibliografie
Barea, Jose, Monzon, Jose Luis (eds.) (2006), Manual for Drawing Up the Satellite Accounts of
Companies in the Social Economy: Co‑operatives and Mutual Societies , Liege, CIRIEC.
Borzaga, C., Defourny, J. (eds.) (2001), The Emergence of Social Enterprise , Londra, Routledge.
Borzaga, C., Spear, R. (eds.) (2004), Trends and challenges for co‑operatives and social enterprises
in developed and transition countries , Trento, Edizioni.
Borzaga C., Tortia, E.C. (2009), „Social enterprises and local economic development”, în E. Clarence,
A. Noya (eds.), The Changing Boundaries of Social Enterprises , Paris, OECD Publishing.
Canzanelli, G. (2001), Overview and Learned Lessons on Local Economic Development, Human
Development and Decent Work , Geneva: ILO/Universitas Working Paper, www.ilo.org/public/
english/universitas/publi.htm.
Chaves Avila, R., Monzon Campos, J.L. (2007), The Social Economy in European Union , CIRIEC.
Defourny, J., Develtere, P . (1999), „Origines et contours de l’economie sociale au Nord et au Sud”,
în J. Defourny, P . Develtere, B. Fonteneau (eds.), L’economie sociale au Nord et au Sud , Paris,
Ed. De Boeck, pp. 25‑56.
Defourny, J., Nyssens, M. (eds.) (2001), Social enterprise in Europe: Recent trends and developments ,
Working Papers Series, nr. 08/01, Liege: EMES European Research Network.
Evers, Adalbert, Laville, Jean‑Louise (eds.) (2004), The Third Sector in Europe , Edward Elgar
Publising.
Giza‑Poleszczuk, Anna, Hausner, Jerzy (2008), The social economy in Poland: Achievements,
barriers to growth, and potential in light of research results , V arșovia, Foundation for Social
and Economic Initiatives.
Huster et. al. (2006), Second Semester Report 2006 , Bochum/ Brussels: European Commission.
Lambru, M. (coord.) (201 1), Raport Vârsta a treia , București, document de lucru, Proiect Prometeus –
promovarea economiei sociale prin cercetare, educație și formare profesională la standarde europene.
Petrescu, C., Constantin, A. (2010), „Parteneriat și dezvoltare locală”, Sociologie Românească , vol. 8,
nr. 2.
Nyssens, Marthe (ed.) (2006), Social Enterprise. At the crossroads of market, public policies and
civil society , Londra și New Y ork: Routledge.
Pichierri, A. (2002), „Concertation and Local Development”, International Journal of Regional
Research , vol. 26
Pike, A., Rodriguez‑Pose, A., Tomaney, J. (2006), Local and Regional Development , Londra și
New Y ork, Routledge.
Sandu, Dumitru (2008), Dezvoltare comunitară și regională , București, suport de curs, Facultatea
de Sociologie și Asistență Socială.
Scott, A.J., Storper, M. (2003), „Regions, globalization, development”, Regional Studies , 37(6‑7),
pp. 579‑593.
Vázquez‑Barquero, A. (2003), Endogenous Development: Networking, Innovation, Institutions and
Cities , Londra și New Y ork: Routledge.
Zamfir, E. , Fitzek, S. (2010), „Economia socială o soluție la incluziunea socială pe piața muncii”,
Revista Inovația Socială , nr. 2/2010, ICCV , București.

2. Capital social, economie socială
și dezvoltare locală
Adriana Neguț
În ultimele decenii am asistat în România la o creștere a interesului pentru dezvoltarea
comunitară, corelată cu intensificarea finanțărilor externe și alocarea unor sume importante
pentru intervenții la nivel comunitar. Concepte precum dezvoltare rurală , dezvoltare
comunitară , dezvoltare locală sau dezvoltare durabilă au devenit din ce în ce mai utilizate
atât la nivel academic, cât și la nivelul politicilor publice. Aceeași tendință s‑a manifestat
în ultimii ani și în ceea ce privește economia socială, interesul în creștere al Uniunii
Europene pentru domeniu concretizându‑se în intensificarea liniilor de finanțare.
Conceptul de economie socială este și el din ce în ce mai prezent în dezbaterile publice
și face obiectul unui număr important de publicații recente. Cercetările dedicate economiei
sociale în România au vizat predominant aspecte precum caracteristicile organizațiilor de
economie socială, istoricul funcționării acestora, provocările cu care se confruntă și
direcțiile de dezvoltare, aspectele legislative și formele de sprijin pentru organizațiile care
desfășoară activități de economie socială. Rolul capitalului social în dezvoltarea economiei
sociale, ca parte a dezvoltării locale, nu se regăsește printre ariile de interes ale proiectelor
de cercetare recente de la nivel național, deși activități de economie socială se derulau și
înainte de această expansiune a interesului pentru domeniu și de promovarea puternică a
conceptului, iar legătura dintre capitalul social și dezvoltarea comunitară a fost exploatată
atât în literatura de specialitate, cât și în proiectele de dezvoltare comunitară implementate
în România pe parcursul ultimilor ani.
Prin natura lor flexibilă și orientarea preponderent către scopuri sociale, și nu către
maximizarea profitului, organizațiile de economie socială se pot adapta mai ușor nevoilor
de dezvoltare, ținând cont de valorile actorilor implicați în proces. Stocul de capital social
s‑a dovedit un factor important în determinarea potențialului de înființare a unei întreprinderi
sociale și de dezvoltare a comunității, dar nu este singurul factor care trebuie luat în
considerare și nici nu are capacitatea de a substitui lipsa altor resurse. Reprezintă însă un
catalizator la nivelul comunității, cu efecte importante asupra dezvoltării acesteia, motiv
pentru care o serie de proiecte de dezvoltare comunitară au pus accentul pe dezvoltarea
capitalului social și pe implicarea membrilor comunității. Studiile arată însă că România
este deficitară din punct de vedere al stocului de capital social de tip bonding , comparativ
cu alte state europene, ceea ce ridică o serie de obstacole în calea proiectelor de dezvoltare
comunitară, precum și a strategiilor de dezvoltare a economiei sociale. În mediul rural
nivelurile de asociere sunt reduse, însă la nivelul discursului public acestea sunt promovate

32
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
ca soluții pentru a face față competiției organizațiilor mari și a supraviețui pe piață. O
serie de proiecte finanțate prin FSE vizează dezvoltarea de întreprinderi sociale în mediul
rural. Câte dintre acestea pornesc de la înțelegerea rolului capitalului social, a încrederii
și asocierii ca premise ale dezvoltării economiei sociale și dezvoltării locale, fără a se
concentra preponderent asupra aspectelor legale privind înființarea întreprinderilor sociale
sau asupra creșterii numărului de beneficiari? Câte dintre aceste proiecte vizează compo‑
nenta de sustenabilitate a întreprinderilor înființate după încheierea intervenției în comu‑
nitate? Capitolul de față își propune să analizeze influențele capitalului social asupra
economiei sociale și, prin urmare, a dezvoltării locale, discutând despre disponibilitatea
pentru asociere și cooperare și explicând evoluția sectorului economiei sociale prin
raportare la aceste elemente.
2.1. Abordări teoretice ale capitalului social
Conceptul de capital social este utilizat nu doar în sociologie, ci și în economie sau științe
politice, în strânsă legătură cu dezvoltarea socială, iar studiile de referință în domeniul
capitalului social aparțin lui Bourdieu, Coleman și Putnam. Preocupat de înțelegerea ierarhiei
sociale, Bourdieu a identificat trei tipuri de resurse de care dispune un individ – capitalul
economic, cel cultural și cel social –, considerând viziunea strict economică asupra capita lului
ca fiind una limitată. Prin producerea și re‑producerea capitalului pot fi explicate, potrivit
lui Bourdieu, inegalitățile sociale. Capitalul social, definit prin apartenența individului la
grup, la rețele de relații sociale mai mult sau mai puțin formalizate, este cel care oferă acestuia
acces la resursele grupului. V aloarea legăturilor unui individ este dată, în opinia lui Bourdieu,
de numărul de conexiuni pe care acesta le poate mobiliza și de volumul diferitelor tipuri
de capital (cultural sau economic) deținut de fiecare dintre aceste conexiuni.
Perspectiva lui Bourdieu asupra capitalului social este catalogată însă ca ușor demo dată
și individualistă, mai ales că se bazează pe studiul nobilimii franceze din perioada
1960‑1970 și consideră capitalul social ca pe un bun prin intermediul căruia cei privile‑
giați își mențin superioritatea. V aloarea analizei sale generale asupra capitalului social
și a interacțiunii acestuia cu celelalte forme de capital nu este însă pusă la îndoială
(Field, 2008).
Vizibilitatea ridicată a conceptului de capital social în sociologia americană și mondială
se datorează activității lui Coleman, care a definit capitalul social prin funcțiile sale,
punând accentul pe proprietatea acestuia de a fi convertit în capital economic sau
educațional (V oicu, 2010, p. 19). Spre deosebire de Bourdieu, Coleman a evidențiat capaci tatea
capitalului social de a oferi beneficii și comunităților sărace și marginalizate, în urma
analizelor sale asupra ghetourilor americane. Din dorința de a explica cum cooperează
indivizii, chiar și atunci când interesele lor ar putea fi atinse mai bine prin competiție,
și folosind distincția bunuri publice – bunuri comune, Coleman a descris capitalul social
ca un bun public de care pot beneficia nu doar cei prin ale căror eforturi a fost generat,
ci toți membrii unei structuri de relații (Field, 2008).
Caracterul de bun public al capitalului social nu generează numai beneficii pentru
indivizi, ci și efecte perverse, precum fenomenul de free‑rider . „Atunci când o persoană
nu poate fi privată de beneficiile asigurate de ceilalți, ea își pierde motivația de a mai
contribui la efortul comun, profitând astfel clandestin de eforturile celorlalți. Dacă toți

33
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
participanții s‑ar hotărî să profite clandestin, nu s‑ar mai obține avantajul colectiv”
(Ostrom, 2007, p. 20). Indivizii care investesc în capitalul social culeg doar o parte din
roadele eforturilor lor, nefiind singurii utilizatori, ceea ce poate duce la strategii de
free‑rider sau subinvestire în capitalul social, pornind de la premisa că pot beneficia și
fără a investi în încredere sau relații cu ceilalți.
Din domeniul științelor politice provine perspectiva lui Putnam asupra capitalului
social, ale cărui elemente centrale sunt rețelele, normele și încrederea, care permit
indivizilor să acționeze mai eficient împreună pentru atingerea obiectivelor comune. Pe
baza studiului privind eficiența guvernelor locale din Italia, Putnam (1993) a atribuit
capitalului social rolul de precondiție a dezvoltării economice și a guvernării eficiente,
contribuind la crearea bunului public și la formarea și reproducerea celorlalte tipuri de
capital. Putnam atrage atenția asupra faptului că virtuțile capitalului social trebuie privite
cu precauție, deoarece acesta acționează complementar politicilor generale de dezvoltare,
fără a le substitui sau a‑și asuma rolul de panaceu universal pentru problemele societății.
Bogdan V oicu (2010, p. 22) definește capitalul social drept „o caracteristică a structurii
sociale, constituindu‑se ca atribut al relațiilor dintre actorii sociali (atât individuali, cât
și corporați) și – mai exact – al sistemului de norme ce guvernează aceste relații, având
ca nucleu dur reciprocitatea și încrederea” . Într‑o definiție anterioară, același autor făcea
referire la consecințele capitalului social atât la nivel individual – „integrarea individului
în societate și capacitatea de a accesa resursele controlate de ceilalți” –, cât și la nivel
colectiv – „producerea bunului comun și coeziunea socială” (V oicu, 2008, p. 12).
Printre cele mai importante funcții ale capitalului social se numără cele de sursă a
contro lului social, de garant al ajutorului familial, de facilitator al accesului la resurse
prin intermediul rețelelor sociale, de reducere a costurilor tranzacționale, ca urmare a
capacității de a fi convertit în alte tipuri de capital și de catalizator al dezvoltării sociale.
Rolul capitalului social ca factor determinant al dezvoltării sociale a fost recunoscut în
anii ’90, acesta alătu rându‑se celor trei elemente deja consacrate: capitalul material,
capitalul uman și aranjamentul instituțional, în calitate de factor favorizant al creșterii
(V oicu, 2010). Ulterior, majoritatea agențiilor internaționale cu obiective de dezvoltare au
adoptat conceptul și și‑au centrat proiectele derulate pe construirea sau consolidarea
capitalului social în zonele defavorizate.
Cea mai cunoscută distincție în literatură este cea între capitalul social de tip bonding
și cel de tip bridging . Capitalul social de tip bonding caracterizează comunitățile mici,
închise, bazate pe relații în interiorul grupului de apartenență și pe neîncredere în ceilalți,
fie ei indivizi sau instituții. De cealaltă parte, comunitățile cu niveluri ridicate de capital
social de tip bridging sunt caracterizate de relații cu alte grupuri în afara celor primare
și niveluri ridicate de încredere în acestea și în instituții, precum și de participare la
activitatea unor asociații.
Studii mai recente au indicat însă și o dimensiune verticală a capitalului social,
denumită capitalul social de legătură ( linking social capital ). Strâns legat de capitalul
social de tip bridging , conceptul de capital social de legătură se referă la relațiile dintre
indivizi și grupuri din diferite straturi sociale (Evans, Syrett, 2007). Această dimensiune
a fost descrisă de Banca Mondială drept „capacitatea de a atrage resurse, idei și informații
de la instituții oficiale din afara comunității” (Woolcock, f.a., p. 1 1). Capitalul social de
legătură este considerat o strategie eficientă în perioadele de dificultăți economice, precum
pierderea locului de muncă, eșecul recoltei sau boală prelungită.

34
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
Rolul principal în dezvoltare îi este atribuit capitalului social de tip bridging , deși au
fost formulate o serie de critici la adresa acestei viziuni, în special din partea economiștilor,
argumentate prin dependența capitalului social de factorii economici sau prin dificultățile
de a măsura un concept atât de vag (V oicu, 2008). Stocuri scăzute de capital social de
tip bridging determină un circuit dificil și limitat al informațiilor și resurselor între grupuri,
cu efecte dăunătoare pentru fenomenul de creștere. Indivizii au, astfel, acces doar la infor mații
limitate, vehiculate în cadrul propriei comunități și pot rata chiar informații privind
potențialii donori și oportunitățile de dezvoltare (Woolcock, f.a.; V oicu, 2008). Pe de altă
parte, dezvoltarea puternică a capitalului social de tip bridging poate duce și la diminuarea
spiritului comunitar, ca urmare a identificării oportunităților din afara comunității.
Lipsa capitalului social este catalogată, în literatură, ca o caracteristică asociată
sărăciei: indivizii care nu sunt membri ai unor rețele sociale nu au acces la resurse care
le‑ar putea facilita găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe decente. În plan
profesional, indivizii mai bogați în capital social au o probabilitate mai ridicată de
promovare rapidă și de a obține salarii mai mari, precum și „de a fi evaluați favorabil de
către colegi, a lipsi mai puține zile de la locul de muncă, a trăi mai mult și de a fi mai
eficienți în îndeplinirea sarcinilor” (Woolcock, f.a., p. 5). De cealaltă parte, persoanele
sărace au o rețea socială restrânsă și, predominant, un stoc de capital social de tip bonding
la care se raportează pentru a obține resurse, iar capitalul de legătură, care le‑ar permite
să aibă acces la instituții formale, este aproape inexistent.
Lărgind aria de analiză, același lucru se întâmplă și la nivel comunitar, unde stocul
bogat de relații sociale și asocierile civice asigură unei comunități șanse mai bune în fața
vulnerabilității și a sărăciei, a conflictelor, precum și strategii mai eficiente în fața noilor
oportunități. Cu toate acestea, Dumitru Sandu (2005) semnalează un risc la care sunt
expuse comunitățile cu stocuri puternice de capital social de tip bonding , acela al eșecului
proiectelor de dezvoltare, ca urmare a reticenței membrilor comunității. Omogenitatea
ridicată a comunității și această reticență față de proiectele de dezvoltare reclamă intervenții
de tipul facilitării comunitare pentru declanșarea procesului de dezvoltare comunitară.
Centrarea proiectelor de dezvoltare comunitară exclusiv pe consolidarea capitalului
social nu reprezintă o soluție. O serie de efecte perverse ale acestei strategii, semnalate
și analizate de Bogdan V oicu (2008), sunt: riscul de a întări prea mult capitalul social
de tip bonding , prin intermediul CBO‑urilor dezvoltate la nivel local ( Community Based
Organizations , numite, adesea, grupuri de inițiativă); diminuarea capitalului social de tip
bridging și, în consecință , riscul de izolare a comunității, ca urmare a scăderii frecvenței
interacțiunilor cu grupuri din afara acesteia; creșterea unor inegalități latente, prin perpetuarea
unui comportament inechitabil de către CBO; întărirea dublei morale și „asociaționismul
mimat” sau ignorarea unor forme esențiale de capital social, precum încrederea în oameni.
Portes și Landolt (2000) au adus în discuție tendința literaturii de specialitate de a evidenția
preponderent consecințele pozitive ale capitalului social și de a le neglija pe cele mai
puțin dezirabile, precum excluderea celor din afara comunității, restricții din punctul de
vedere al libertății individuale, sau eșecul inițiativelor de afaceri ca urmare a caracterului
închis al comunității și a formulării de pretenții excesive pentru antreprenori.
Majoritatea proiectelor de dezvoltare, a căror finanțare prin granturi a luat amploare
în anii ’90, au pus accentul pe formarea sau consolidarea capitalului social, pe creșterea
participării membrilor comunității în activitățile proiectului pentru a crește sentimentul
de apartenență și a‑i responsabiliza. Aceste proiecte se concentrează adesea pe componenta
relațională a capitalului social și ignoră celelalte elemente, precum încrederea în oameni

35
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
și în instituții. Un alt aspect ignorat adesea este acela al „transferării dezvoltării de capital
social în spații publice mai puțin formalizate decât în cazul dezbaterilor din adunările
generale”, care ar facilita, de asemenea, dezvoltarea încrederii și apariția spiritului
comunitar. Indiferent de consecințele negative identificate, efectele proiectelor de dezvoltare
comunitară sunt predominant pozitive, mai ales dacă vorbim despre un orizont apropiat
de timp, în care membrii comunității au de câștigat atât din punct de vedere material,
beneficiind de rezultatele implementării proiectului, cât și socio‑uman, ca urmare a
interacțiunilor și a participării comune la implementare (V oicu, 2008, p. 19‑20).
În România, nivelurile capitalului social de tip bridging sunt inferioare celor din restul
Europei, românii întâlnindu‑se mai rar cu prietenii, participând mai rar la activități ale
unor asociații și având mai puțină încredere în oameni. Românii au puține relații în afara
familiei, căreia îi acordă o importanță mai mare decât prietenilor și altor grupuri, cu
excepția situațiilor în care au nevoie de ajutor financiar (V oicu, 2008, p. 15). Din păcate,
relațiile cu membrii familiei oferă acces la informații și resurse similare, spre deosebire
de relațiile cu colegii de muncă și prietenii, aceștia din urmă dovedindu‑se cei mai valoroși
prin prisma accesului la informații noi, la rețele de noi contacte, cu care individul nu
interacționează în viața sa cotidiană.
România se situează pe ultimele poziții în Europa și din punctul de vedere al implicării
active în asociații și al încrederii în ceilalți, sub acest aspect respectând modelul încrederii
interumane și în instituții mai scăzute în estul Europei. Conform datelor EVS’99, sub
10% dintre români au încredere în ceilalți, spre deosebire de 62% dintre nordici și 59%
dintre olandezi. Media pentru restul statelor vest europene este mai ridicată (în jurul
valorii de 30%), dintre aceștia, francezii și portughezii fiind mai neîncrezători, cu valori
de 20%, respectiv 10% (V oicu, 2010, p. 58). Activitățile de voluntariat sunt, de asemenea,
mai frecvente în țările din vestul Europei, decât în cele din est. România se situează pe
ultimele poziții, cu doar 8% din totalul respondenților1 desfășurând activități de voluntariat
în cel puțin o asociație (V oicu, V oicu, 2009, p. 549).
Un stoc mai bogat de capital social de tip bridging dețin indivizii situați în pozițiile
superioare ale ierarhiei din punctul de vedere al nivelului educațional și al bunăstării
materiale, însă ponderea acestora este redusă. Bogdan V oicu (2010) semnalează însă că
niveluri ridicate de încredere interumană, apropiate de cele ale indivizilor cu status ridicat,
sunt prezente și în cazul comunităților și al indivizilor foarte săraci și explică acest lucru
prin cunoașterea ridicată a celorlalți, ca urmare a dimensiunilor reduse ale comunității și
a similarității ridicate dintre indivizi. Nivelurile scăzute de încredere, frecvența redusă a
relaționării cu ceilalți și implicarea civică slabă constituie riscuri importante pentru
proiectele de dezvoltare comunitară, însă comunitățile foarte sărace, lipsite de alte resurse,
dar cu niveluri ridicate de încredere interumană, pot transforma această particularitate
într‑un atu pentru facilitatea proiectelor de dezvoltare la nivel local.
2.2. Economia socială
Preocupările pentru domeniu nu sunt noi, pe parcursul secolului al XIX‑lea economia socială
reprezentând o temă de interes atât la nivel european, cât și în Statele Unite și Canada.
Raportul CIRIEC 2007 menționează prima referire la economia socială ca datând din 1830
1. Datele provin din valul 1999‑2002 al European V alues Survey și Word V alues Survey.

36
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
și aparținând economistului liberal francez Charles Dunoyer, care pleda pentru o abordare
morală a economicului în lucrarea Tratat de economie socială . În Spania, Ramón de la
Sagra publica în 1840 lucrarea Lecții de economie socială.
Întreprinderile sociale s‑au dezvoltat în Europa ca răspuns la criza statului bunăstării.
Spre finalul anilor ’70, multe state europene se confruntau cu niveluri în creștere ale
șomajului și cu ineficiența politicilor publice care abordau aceste probleme, ceea ce a dus
la satisfacerea nevoilor emergente (locuire, îngrijirea copiilor, servicii pentru vârstnici,
regenerare urbană, ocupare) de către întreprinderile sociale, deși în acea perioadă organi‑
zațiile nu erau reunite sub această denumire (Kerlin, 2006). Termenul a fost promovat
inițial în Italia, de către revista Impresa sociale , lansată în 1990.
La nivel european, un aport semnificativ la popularizarea conceptului de economie
socială l‑au avut CIRIEC1 și EMES European Research Network, organizații care colectează
informații și derulează proiecte de cercetare asupra domeniului. Potrivit raportului CIRIEC
2007 (p. 20), caracteristicile definitorii ale întreprinderii sociale sunt organizarea privată,
formală, autonomia deciziei, libertatea de apartenență, orientarea către satisfacerea nevoilor
membrilor prin furnizarea de bunuri, servicii, asigurare și suport financiar, luarea
deciziilor și distribuirea profitului independent de aportul de capital al fiecărui membru,
aceștia având fiecare câte un vot.
Definiția întreprinderii sociale formulată de OECD evidențiază aceleași caracteristici,
însă pune accentul pe capacitatea acesteia „de a aduce soluții inovative la problemele
excluziunii sociale și șomajului” (Kerlin, 2006, p. 251). Deși obiectivul cel mai frecvent
atribuit întreprinderilor sociale este cel de integrare prin muncă a grupurilor vulnerabile,
acestea pot fi înființate și în scopuri precum dezvoltarea locală, protecția mediului,
furnizarea de servicii sociale, turismul sau comerțul echitabil.
Noțiunea de economie socială nu a suscitat același nivel de interes și nu se bucură de
aceeași recunoaștere în toate țările europene. Raportul CIRIEC 2012 semnalează o
acceptare largă a noțiunii de economie socială în Spania, Franța, Portugalia, Irlanda și
Grecia, acesta fiind cunoscut atât de reprezentanții sectorului public, cât și de cei ai
mediului academic și ai organizațiilor de profil. În Italia, Cipru, Danemarca, Finlanda,
Luxembourg, Suedia, Letonia, Malta, Polonia, Marea Britanie, Bulgaria și Islanda,
noțiunea de economie socială este cunoscută, dar coexistă cu alte concepte, precum sector
non‑profit , sector voluntar , întreprinderi sociale . Nivelul cel mai redus de recunoaștere
a conceptului îl au Austria, Cehia, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Olanda,
Slovacia, România, Croația și Slovenia2. Organizațiile recunoscute ca aparținând economiei
sociale în majoritatea statelor incluse în cercetarea CIRIEC 2012 sunt cooperativele,
organizațiile mutuale, asociațiile și fundațiile. Acestora li se adaugă o serie de excepții3
precum companiile cu scop social în Belgia, cele de integrare în Spania, centrele de
integrare socio‑economică în Polonia, sau unitățile protejate în România.
Defourny și Nyssens (2010) folosesc tipologia lui Esping‑Andersen privind statul
bunăstării pentru a caracteriza modelele diferite de economie socială la nivel europ ean.
1. International Centre of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy .
2. Gradul de acceptare a noțiunii de economie socială pe baza răspunsurilor la întrebarea „Could you
tell us whether the concept ‹social economy› is recognized in your country?” . Chestionarul a fost
completat, în perioada februarie‑aprilie 2012, de corespondenți ai CIRIEC din statele menționate,
cu expertiză în domeniul economiei sociale.
3. Sociétés à finalité sociale (Belgia), Empresas de Inserción (Spania), Centres of Socio‑Economic
Integration (Polonia).

37
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
Belgia, Franța, Germania și Irlanda sunt grupate, potrivit acestei tipologii, în modelul
țărilor corporatiste, în care un rol important în furnizarea de servicii sociale revine
asociațiilor finanțate și reglementate în principal de organisme publice. Cea de‑a doua
categorie descrisă de Defourny și Nyssens (2010) este cea a statelor socio‑democratice.
Este vorba despre statele nordice (Suedia, Norvegia, Danemarca), caracterizate prin cele
mai ridicate niveluri ale cheltuielilor publice în domeniul protecției sociale din Europa,
o diviziune a atribuțiilor între stat, mediul privat și asociații și cu o tradiție puternică a
mișcării cooperatiste. Cel de‑al treilea model, al statelor liberale, are ca emblemă Marea
Britanie. Deși raportul CIRIEC 2012 o plasează în categoria țărilor cu un nivel mediu de
înțelegere și acceptare a conceptului de economie socială , Marea Britanie a elaborat în
2002 o strategie pentru economia socială, revizuită în 2006. Modelul statelor sud‑europene
(Spania, Italia, Portugalia) se caracterizează prin niveluri mai reduse ale cheltuielilor
publice cu protecția socială și prin subdezvoltarea sistemului de furnizare a serviciilor
sociale, finanțat de stat. Italia și Spania sunt țări cu tradiție a activității cooperatiste, iar
în Italia rolul acestora este chiar recunoscut de constituție.
Acestor modele de economie socială li se adaugă și cel al statelor central‑ și est‑europene,
în care dezvoltarea economiei sociale este încetinită de o serie de factori: înțelegerea limitată
a rolului acestui tip de organizații pentru dezvoltarea locală și națională, percepția negativă
a cooperativelor prin asociere cu regimul comunist, dependența excesivă a întreprinderilor
sociale de donatori, lipsa cadrului legal de reglementare a cooperativelor și altor organizații
non‑profit, lipsa de încredere în mișcările de solidaritate, cultura politică predominant
parohială, dificultatea de a mobiliza resursele necesare (Defourny, 2010, pp. 74‑75).
În Europa de V est, suportul pentru economia socială vine preponderent din partea
sectorului guvernamental și a Uniunii Europene. UE reprezintă un actor important și în
domeniul cercetării privind economia socială, fiind factorul care a impulsionat, prin
amploarea finanțărilor, dezvoltarea interesului pentru economia socială și în România.
Resurse importante au fost alocate pentru economia socială, prin Fondul Social European,
ca urmare a recunoașterii rolului acesteia în domeniul ocupării și integrării persoanelor
vulnerabile. La nivel european, economia socială a adus un aport semnificativ atât din
punct de vedere economic, cât și social, furnizând locuri de muncă remunerate pentru
peste 14,5 milioane de europeni, adică aproximativ 6,5% din populația ocupată a EU‑27.
În țări precum Italia, Suedia, Belgia, Franța sau Olanda procentul este mai mare, ajungând
la valori cuprinse între 9% și 1 1,5% din populația ocupată (Monzón Campos, Chaves
Ávila, 2012, p. 46).
Procentul este cu mult mai mic în România față de media europeană, doar 1,77% din
populația ocupată lucrând în sectorul economiei sociale (Monzón Campos, Chaves Ávila,
2012; Constantinescu, 201 1). La nivelul anului 2009, cele mai multe persoane erau
angajate în cadrul asociațiilor și fundațiilor, urmate de cooperativele meșteșugărești, casele
de ajutor reciproc și, pe ultimele locuri, cooperativele de consum și cele de credit, deși
din punct de vedere al numărului de entități active din fiecare categorie, ierarhia nu este
aceeași: cele mai numeroase sunt ONG‑urile (23.100), urmate de CAR‑uri (897), coope‑
rative de consum (894), cooperative meșteșugărești (788) și cooperative de credit (65).
Atlasul Economiei Sociale (201 1) semnalează faptul că asociațiile și fundațiile sunt
organizațiile cele mai active în sectorul economiei sociale în România, atât din punct de
vedere numeric (peste 23.000 de organizații active la nivelul anului 2009), cât și din punct
de vedere financiar și al personalului angajat. În ceea ce privește domeniile de activitate,
organizațiile neguvernamentale cele mai numeroase își desfășoară activitatea în domeniul

38
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
social și caritabil (23,9%), urmate de cele din sport și activități de hobby (17,8%),
educație, cercetare și formare profesională (10,6%), asociații agricole/obști, la egalitate
cu cele din domeniul culturii (9,2%), organizații religioase (8%).
Organizațiile neguvernamentale s‑au dovedit un actor important pe piața serviciilor
sociale din România, dar și „principalii agenți inovatori în procesul de dezvoltare locală”
prin promovarea metodelor de lucru participative, implicarea populației în procesul
decizional și în acțiunile realizate la nivel comunitar, crearea de structuri locale, servicii
comunitare sau inițierea proceselor de planificare strategică participativă (Petrescu,
Stănilă, 2012, p. 357). Sub aspectul distribuției teritoriale, asociațiile și fundațiile sunt
prezente în număr mai mare în regiunile cu nivel de dezvoltare mai ridicat (Centru,
București‑Ilfov, Nord‑V est), iar casele de ajutor reciproc și cooperativele, în regiunile cu
nivel de dezvoltare mai scăzut (Nord‑Est și Sud‑Est) (Constantinescu, 201 1).
ONG‑urile sunt organizațiile cele mai active în accesarea oportunităților de finanțare.
Analiza realizată de Lambru și Petrescu (2012) asupra tipurilor de proiecte privind
economia socială finanțate prin POSDRU1 2007‑2013 în România în primii trei ani de
finanțare arată că din cele 1 13 proiecte depuse pe axele 6.1 (Dezvoltarea economiei sociale)
și 6.2 (Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii),
67 au ca beneficiari ONG‑urile, 40 instituții publice, două organizații religioase, un sindicat
și cinci societăți comerciale. Cum activitatea ONG‑urilor (cu excepția asociațiilor agricole și
a obștilor), promotori importanți ai dezvoltării locale, se desfășoară preponderent în zone
urbane, bogate, putem presupune că un volum consistent al finanțărilor se îndreaptă către
astfel de comunități, și nu spre cele mai sărace, care au cea mai redusă capacitate de
accesare a fondurilor și de implementare a proiectelor de dezvoltare locală sau promovare
a economiei sociale. Astfel, putem identifica o practică de alocare a fondurilor care, în
loc să reducă decalajele de dezvoltare, nu face decât să le adâncească.
În țările dezvoltate, cooperativele au demonstrat un rol important în procesul de
dezvoltare socio‑economică, având un impact însemnat asupra ocupării forței de muncă
(în 2010, în Europa, 2,1% din totalul forței de muncă era angajată în cooperative), furnizării
de bunuri și servicii în zone cu nivel redus de dezvoltare sau redistribuirii bunăstării și
rezistând crizei economice începută în 2008 mai bine decât societățile comerciale deținute
de acționari (Petrescu, 2013, p. 17). Structuri care au supraviețuit din perioada comunistă,
în România cooperativele se confruntă cu dificultăți importante din cauza concurenței cu
produsele fabricate în serie, mai ieftine, sau a tehnologiei. Dincolo de producția de
confecții, serviciile de croitorie, coafură‑frizerie sau reparații auto, în cazul cooperativelor
meșteșugărești, și serviciile de comerț, pentru cooperativele de consum, o sursă de venit
o reprezintă închirierea de spații. Anii 1945‑1989 au reprezentat o perioadă prosperă
pentru activitatea cooperativelor, ca urmare a intervenției statului care a constrâns indivizii
să devină membri ai acestor structuri. După 1989, numărul cooperativelor a crescut, însă
acest lucru s‑a produs prin divizarea celor existente. În același timp, cooperativele s‑au
confruntat cu un declin al numărului de membri și angajați, precum și al veniturilor, ca
urmare a reducerii capacității de producție și vânzare. În comunitățile rurale, cooperativele
agricole, cele de consum și de credit aproape că au dispărut; la fel și rolul lor de
stakeholder în dezvoltarea locală (Petrescu, Stănilă, 2012).
Activitatea caselor de ajutor reciproc se axează pe oferirea de suport financiar mem‑
brilor, prin intermediul împrumuturilor cu dobândă redusă în scopul achiziționării de
1. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007‑2013.

39
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
bunuri de folosință îndelungată. În funcție de grupul‑țintă, casele de ajutor reciproc se
împart în dou ă categorii – pentru salariați și pentru pensionari –, diferența majoră dintre
acestea fiind că cele pentru pensionari oferă și servicii sociale membrilor, de tipul
ajutoarelor pentru înmormântări sau al serviciilor medicale subvenționate. Unele dintre
CAR‑urile pentru pensionari dezvoltă activități generatoare de venit (cabinete medicale
sau mici afaceri în domeniul serviciilor auxiliare – croitorie, confecționare de încălțăminte,
frizerie, transport funerar etc.) și, ulterior, redirecționează banii către membri. Petrescu
și Stănilă (2012) arată că numărul CAR‑urilor pentru salariați s‑a redus, ca urmare a
diminuării activității sau chiar închiderii unui număr important de întreprinderi, în timp
ce activitatea CAR‑urilor pentru pensionari a luat amploare și s‑a diversificat. Acestea din
urmă joacă un rol important în îmbunătățirea situației financiare a persoanelor vârstnice,
și deci a accesului la bunuri și servicii, în vederea creșterii nivelului de trai al acestora.
În România, funcționarea organizațiilor care respectă principiile economiei sociale este
reglementată de legislație specifică, elaborarea unui cadru unitar privind domeniul fiind
încă pe agenda publică. Organizațiile nu sunt reunite sub titulatura de întreprindere socială,
abia recent introdusă în discursul la nivel național. În ultimii ani au fost elaborate și supuse
dezbaterii trei proiecte de lege, vizând antreprenoriatul social (iulie 201 1) și economia
socială (decembrie 201 1 și septembrie 2012). În cadrul dezbaterilor, principala nemulțumire
exprimată de reprezentanții entităților de economie socială s‑a îndreptat către centrarea
proiectului de lege asupra grupurilor vulnerabile, neglijând semnificația mai largă a
economiei sociale. Analiza asupra proiectelor finanțate prin axele 6.1 și 6.2 ale POSDRU
2007‑2013 realizată de Lambru și Petrescu (2012) a identificat populația roma, femeile,
deținuții și persoanele cu dizabilități ca principalele grupuri‑țintă ale acestor proiecte.
Înțelegerea limitată a conceptului de economie socială și restrângerea acestuia la
reintegrarea pe piața muncii a șomerilor s‑a răsfrânt și asupra procesului consultativ inițiat
de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în vederea elaborării proiectului de
lege privind economia socială. Lambru și Petrescu (2012, p. 178) semnalează faptul că
reprezentanții sectorului cooperatist au lipsit de la consultările publice, în ciuda faptului
că au fost invitați, și pun acest lucru pe seama dificultăților sectorului cooperatist de a
înțelege propriul rol și loc între entitățile de economie socială și a înțelegerii insuficiente
a conceptului de întreprindere socială .
2.3. Capital social, economie socială
și dezvoltare locală
Conce ptul de dezvoltare comunitară a apărut în anii ’50 în Marea Britanie pentru a desemna
o serie de programe de dezvoltare rurală realizate prin combinarea resurselor locale cu
cele guvernamentale și care urmăreau dezvoltarea de mici întreprinderi, construirea de
școli, clinici, servicii medicale, infrastructură etc. (Midgley, Livermore, 2005, p. 158).
Conform Dicționarului de Sociologie Rurală (2005), dezvoltarea comunitară constituie o
„strategie operativă menită să realizeze schimbarea constructivă la nivelul comunității și
are drept obiective: (1) crearea sentimentului de coeziune socială; (2) sensibilizarea
cetă țenilor privind cele mai importante probleme ale comunității; (3) utilizarea competențelor
profesioniștilor pentru a intensifica participarea civică , cooperarea voluntară și întrajutorarea;

40
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
(4) stimularea capacității liderilor locali; (5) coordonarea dintre servicii, grupuri de
opinie și grupuri sociale (Zani, Palmonari, apud Bădescu, Cucu‑Oancea, 2005, p. 141).
Conform lui Dumitru Sandu (2005, p. 215), dezvoltarea comunitară reprezintă o „schim ‑
bare voluntară realizată în, prin și pentru membrii unei comunități” . Iuliana Precupețu
(2006, p. 95) definește dezvoltarea comunitară ca o „modalitate de rezolvare a problemelor
la nivel local, având o importantă componentă de sociabilitate (prin luarea în considerare
a unor principii cum sunt participarea oamenilor, împuternicirea grupurilor defavorizate) și
conducând la schimbare socială în direcția construirii unor comunități coezive social, inclusive,
democratice și caracterizate de o înaltă calitate a vieții” . Elementul central al dezvoltării
comunitare, care se desprinde din definițiile anterioare, este participarea membrilor
comunității. Definiția lui Dumitru Sandu aduce în plus mențiunea că acțiunile desfășurate
de membrii comunității sunt în folosul lor și pune accentul pe dimensiunea participativă.
Dezvoltarea locală reunește atât dezvoltarea comunitară, realizată prin participarea
membrilor comunității, cât și inițiativele venite din exterior, realizate de autorități fără
participarea membrilor comunității. Dezvoltarea locală a fost asociată mult timp cu
noțiunea de dezvoltare economică, ca urmare a faptului că aceasta din urmă ducea la creșterea
ocupării, ceea ce genera creșterea sumelor colectate din impozite, lucru care permitea
statului să folosească sumele respective pentru îmbunătățirea calității vieții, promovând
„justiție și echitate socială, dar și participare și responsabilitate” (Stănilă, 2013, p. 180).
Antonio Vázquez‑Barquero (2009, pp. 9‑10) definește dezvoltarea locală ca o strategie
care urmărește progresul social și dezvoltarea sustenabilă, bazată pe „îmbunătățirea
continuă a resurselor disponibile, în special a resurselor naturale și a patrimoniului istoric
și cultural, deoarece acest lucru contribuie la creșterea avantajului competitiv al regiunii
și la bunăstarea populației” . Printre elementele centrale ale dezvoltării locale identificate
de Vázquez‑Barquero se numără crearea și dezvoltarea de rețele teritoriale, diseminarea
inovației, calificarea resurselor umane și dezvoltarea infrastructurii.
Analizând definițiile economiei sociale, identificăm participarea membrilor comunității
și acțiunile realizate în folosul acestora ca elemente comune cu definițiile dezvoltării
comunitare. Conceptul de economie socială a fost utilizat pentru a desemna acele entități
ghidate de obiective sociale, de principii etice și morale, nu doar de ideea câștigului
material, iar un număr important de definiții asociază economia socială cu soluționarea
unor probleme precum șomajul, excluziunea socială sau sprijinul persoanelor vulnerabile.
Discursul privind menirea economiei sociale s‑a extins recent, alături de rolul în
generarea de locuri de muncă și furnizarea de servicii și bunuri, fiind recunoscută și
capacitatea acesteia de a construi și consolida capacități și capital social, în demersul de
satisfacere a nevoilor sociale și de integrare socială. Economiei sociale i s‑a atribuit și
rolul de tampon împotriva crizei, datorită motivației non‑profit, a flexibilității financiare,
urmăririi de strategii pe termen lung și angajamentelor sociale. Raportul CIRIEC 2012
atrage atenția asupra impactului mai redus al crizei din perioada 2008‑2012 asupra ocupării
în sectorul economiei sociale, față de ocuparea în companii tradiționale și amintește
potențialul economiei sociale de a contribui la dezvoltarea economică, spre exemplu, prin
regenerarea zonelor industriale aflate în declin sau a celor urbane degradate. De cealaltă
parte, experiența din Statele Unite a demonstrat că programele de dezvoltare comunitară,
finanțate de diferite agenții guvernamentale, pot oferi suport substanțial întreprinderilor
sociale, deși obiectivele programelor nu vizează în mod direct acest aspect (Kerlin, 2006).
De asemenea, conceptul de economie socială este asociat frecvent cu cele de antre prenoriat
social și inovație socială . Conform Comisiei Europene (2013), întreprinderile sociale răspund

41
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
prin inovație socială nevoilor care nu au fost încă satisfăcute, generează dezvoltare sustenabilă
prin faptul că iau în considerare impactul asupra mediului și prin viziunea lor pe termen
lung și se concentrează pe oameni și coeziune socială. Întreprinderile sociale sunt catalogate
drept modele inovative de afaceri care răspund unor obiective economice și sociale și care
contribuie la integrarea pe piața muncii, incluziune socială și dezvoltare economică.
Bazat pe rețelele sociale și încredere, conceptul de capital social este utilizat din ce
în ce mai intens de către Banca Mondială, OECD și alte organizații, în contextul dezvoltării
locale și al economiei sociale, fiind prezent și în politicile europene recente. În Marea Britanie,
cu prilejul revizuirii formelor de organizare a întreprinderilor sociale (2002), Unitatea de
strategie a identificat construirea de capital social ca unul dintre avantajele sprijinirii între‑
prinderilor sociale. Pentru că se bazează, în activitatea lor, pe angajamentul și încrederea
voluntarilor și a partenerilor și pe relațiile strânse dintr‑un anumit context local și își propun
atingerea de obiective multiple, precum dezvoltarea locală și încadrarea pe piața muncii,
întreprinderile sociale au fost catalogate drept generatoare de capital social. Însă acesta
nu este singurul beneficiu al inițiativelor de economie socială, la nivel comunitar având loc
și o consolidare a economiei. Iar în ceea ce privește modul de constituire, s‑a constatat că
întreprinderile sociale dezvoltate în jurul unor interese comune și nu pe principiul proxi‑
mității geografice, oferă premisele dezvoltării unor relații puternice în afara comu nității,
esențiale pentru dezvoltarea capitalului social de tip bridging (Evans, Syrett, 2007, p. 60).
Examinarea relației dintre economia socială și capitalul social se dovedește pertinentă
și dacă ținem cont de accentul pus pe activitățile de cooperare , încredere și reciprocitate ,
capacitatea acesteia de a promova activități de voluntariat în comunitate și de a construi
infrastructură la nivelul comunităților deprivate, sub acest din urmă aspect, economia
socială având impact similar sau chiar mai mare decât asistarea directă a membrilor
comunităților (Evans, Syrett, 2007).
Hulgård și Spear (2006) identifică două perspective asupra influențelor dintre capitalul
social și economia socială: prima, axată pe rolul indivizilor și al grupurilor în formarea de
rețele sociale și, cea de‑a doua, instituțională, centrată pe analiza actorilor și instituțiilor
statului, pieței și societății civile. Prima abordare pune accentul pe capitalul social de tip
bonding , care aproape că se produce singur de fiecare dată când indivizii interacționează, și,
deși recunoaște rolul capitalului social de tip bridging , nu ia în considerare oportunitatea
depășirii dificultăților în crearea acestuia prin intermediul măsurilor instituționale. Nece sitatea
înțelegerii acestei relații a stat la baza a diferite proiecte de cercetare, printre care și proiectul
CONSCISE1, finanțat prin Programul‑Cadru 5 al Uniunii Europene, sau proiectul PERSE2,
care s‑a apropiat destul de mult de perspectiva instituțională asupra capitalului social.
Abordarea instituțională accentuează importanța instituțiilor în dezvoltarea întreprin‑
derilor sociale, sprijinul instituțional având potențialul de a compensa alte probleme ale
organizațiilor. În cazul întreprinderilor sociale, sprijinul public se dovedește important
pentru accesul la resurse financiare și în termeni de utilizare a capitalului social de tip
bridging. Suportul public s‑a dovedit, la rândul său, în cadrul proiectului CONSCISE, o
resursă care genera competiție între întreprinderile sociale.
Rețelele întreprinderii sociale cu alte organizații și instituții sunt componente ale
capitalului social de tip bridging . Nu toate întreprinderile sociale au însă aceeași deschidere
1. The Contribution of Social Capital in the Social Economy to Local Economic Development in
Western Europe .
2. The Socio‑Economic Performance of Social Enterprises in the Field of Integration by Work .

42
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
pentru colaborarea cu alte structuri și participarea în rețele locale, regionale sau chiar
naționale, diferențele fiind explicate de Hulgård și Spear (2006) prin gradul diferit de
instituționalizare a contextului în care întreprinderile sociale își desfășoară activitatea.
Autorii dau ca exemplu rețelele formale de la nivel local sau regional, frecvente în rândul
întreprinderilor sociale de integrare în muncă (WISE) din Belgia și Italia, țări cu cadru
instituțional dezvoltat. Majoritatea cooperativelor sociale sunt membre ale unor organi‑
zații‑umbrelă, consorții locale care la rândul lor fac parte dintr‑un consorțiu național și
care au rolul de reprezentare a intereselor cooperativelor și de a contribui la elaborarea
de politici în domeniu. De asemenea, așa cum menționau reprezentanții Italiei în cadrul
proiectului PERSE, aceste consorții oferă cooperativelor consiliere administrativă, asis‑
tență fiscală sau training (Hulgård, Spear, 2006, p. 101). În alte țări, relaționarea se produce,
de multe ori, pe baza unor contacte informale și oferă acces la informații privind
oportunități de afaceri sau comunitatea locală, dar reprezintă și o modalitate de creștere a
vizibilității organizației prin acorduri tacite de promovare între reprezentanții organizațiilor.
În România, spre exemplu, cercetarea „INTEGRAT – Resurse pentru femeile și grupu rile
roma excluse social”, derulată în perioada august 2010 – mai 201 1, indică faptul că entitățile
de economie socială din regiunile de dezvoltare București‑Ilfov și Sud‑Est colaborează,
mai degrabă, cu organizații cu același profil. Raportându‑se la disponibilitatea de colaborare
pentru implementarea unor proiecte comune în viitor, reprezentanții ONG‑urilor din cele
două regiuni și‑au exprimat intenția de a încerca „pe cont propriu, însă dacă va fi posibil
în parteneriat cu o instituție publică/ONG”, opțiunea derulării proiectului exclusiv pe
cont propriu plasându‑se pe ultimul loc. La polul opus, s‑au plasat CAR‑urile și coopera tivele,
mult mai puțin deschise față de colaborările viitoare. Reprezentanții CAR‑urilor au ales
ca primă opțiune oferirea de noi forme de suport pentru membri pe cont propriu și abia
apoi prin intermediul unui parteneriat cu o instituție publică sau ONG, iar reprezentanții
cooperativelor nici nu au luat în calcul varianta parteneriatului (Cace, Stănescu, 201 1).
Cu un grad mai ridicat de receptivitate vizavi de parteneriatele cu alte organizații față
de reprezentanții CAR‑urilor și cooperativelor, reprezentantul unei organizații neguver ‑
namentale din București, intervievat în cadrul proiectului Integrat , a accentuat necesitatea
colaborării dintre entitățile active în domeniul economiei sociale pentru sustenabilitatea
proiectelor și a organizațiilor: „nu credem că numai noi facem proiecte de economie
socială pe lumea asta, este clar că sunt și alții care fac. Ori dacă nu începem să colaborăm
între noi, să ne uităm unii la alții (…) și să ne folosim toate experiențele astea în ceea ce
face fiecare, nu cred că vom ajunge foarte departe” .
Nivelul redus de participare a indivizilor în organizații, și mai scăzut în mediul rural,
unde propensiunea indivizilor pentru asociere a fost puternic influențată de regimul
comunist prin colectivizarea forțată, poate constitui o explicație pentru evoluția numărului
de entități de economie socială și pentru reticența acestora, odată înființate, față de
colaborarea cu alte organizații similare.
Totodată, nivelurile de încredere ale populației atât în ceilalți, cât și în instituții au
scăzut, ceea ce se răsfrânge asupra deschiderii acestora pentru asociere și asupra coeziunii
sociale. Încrederea constituie, așa cum amintește Bogdan V oicu (2013, p. 4) „o pârghie
spre eficiența economică, reducând costurile de interacțiune cu ceilalți” . Astfel, la nivelul
anilor 2008‑2009, românii erau alături de bulgari printre cei mai neîncrezători membri
ai Uniunii Europene, iar în 2012 nivelul încrederii în ceilalți a înregistrat o scădere
semnificativă (8% dintre respondenți aveau încredere în oameni). Claudiu Tufiș (2013)
arată că tendința potrivit căreia țările în care încrederea în ceilalți este redusă tind să fie,

43
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
în același timp, și țări în care încrederea în instituții este și ea scăzută se confirmă și
pentru România. De asemenea, se remarcă și o influență a situației economice asupra
încrederii în instituții, aceasta scăzând în perioadele de declin economic (1997‑2000,
2009‑2010). Un aspect deloc de neglijat, cu atât mai mult cu cât încercăm să explicăm
rolul capitalului social în dezvoltare, îl constituie scăderea încrederii în instituțiile politice
asociată cu o stabilitate a încrederii în Biserică și armată, instituții care „pun accentul mai
degrabă pe relații ierarhice decât pe relații de cooperare și participare” (Tufiș, 2013, p. 2).
Hulgård și Spear (2006) subliniază importanța conexiunilor cu actori puternici din
punct de vedere politic și administrativ, care facilitează accesul la instituții publice și la
resursele de care acestea dispun. Reprezintă o strategie eficientă pe termen lung, prin
lărgirea portofoliului și a rețelelor, factori esențiali pentru sustenabilitatea organizației.
Și varietatea stakeholderilor din consiliul de administrare al organizației poate facilita
dezvoltarea de relații cu actori diverși, din afara acesteia, și deci intensificarea capitalul
social de tip bridging . Accesul la informații despre contracte sau finanțări, contactele
„potrivite” oferă, într‑adevăr, un avantaj important organizației. Însă acest lucru se
realizează ocolind reglementările aplicabile tuturor organizațiilor și subminând capitalul
social colectiv. Este vorba despre o incompatibilitate între capitalul social individual și
cel colectiv, așa cum o descriu Portes și Landolt (2000).
Proiectul CONSCISE s‑a derulat pe o perioadă de trei ani, începând cu martie 2000,
în patru state europene (Spania, Germania, Suedia și Marea Britanie) și a pornit de la
definirea capitalului social pe baza a șase componente principale: încredere, reciprocitate,
norme comune, sentiment de apartenență și angajament, rețele sociale și canale de
informare. Obiectivul general al proiectului l‑a constituit identificarea modului în care
întreprinderile sociale din Europa folosesc și construiesc capital social, facilitând, astfel,
dezvoltarea economică locală, coeziunea socială și incluziunea. Una dintre dificultățile
întâmpinate pe parcursul proiectului a fost aceea a distincției între „a folosi” și „a genera”
capital social, din moment ce pe măsură ce sau de câte ori este utilizat, capitalul social
este, în același timp, creat și se intensifică. În cadrul proiectului au fost selectate câte
două localități din fiecare țară și pentru fiecare dintre acestea a fost realizat un profil al
localității. Ulterior, asupra unei întreprinderi sociale din fiecare localitate s‑a derulat un
proces de audit social, pe parcursul a doi ani. Proiectul a pornit de la premisa că în toate
fazele dezvoltării unei întreprinderi sociale capitalul social constituie o resursă importantă,
prin aceea că reduce costurile tranzacționale, este reutilizabil, nu se diminuează odată cu
utilizarea și facilitează coeziunea socială.
Cercetarea nu a găsit dovezi în sprijinul ipotezei potrivit căreia capitalul social local
influențează semnificativ înființarea unei întreprinderi sociale, dar a atras atenția asupra
rolului comunității ca factor important de context. Rezultatele au evidențiat însă importanța
legăturilor de tip bridging construite cu sectorul public, prin prisma complementarității
celor două: în timp ce sectorul public deține abilitățile, resursele și puterea de care
economia socială are nevoie, activitățile de economie socială conferă legitimitate obiecti‑
velor de politică publică. Capitalul social de tip bridging se dovedește mai util pe măsură
ce organizația se dezvoltă mai mult și necesită, pentru supraviețuire, nu doar planuri de
afaceri și cunoștințe temeinice asupra domeniului de activitate și a oportunităților de piață,
ci și relații atât în interiorul comunității ( bonding ), cât și în afara acesteia ( bridging )
(CONSCISE, 2003, pp. 102‑104).
În ceea ce privește cooperarea, raportul CONSCISE (2003) arată că întreprinderile
sociale nu relaționau constant cu alte organizații de profil și adesea erau în competiție cu

44
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
acestea pentru suportul sectorului public și finanțare. Cu toate acestea, în perioadele de criză,
relațiile cu celelalte organizații și reputația întreprinderii sociale deveneau mai importante.
Analizând fiecare dintre cele șase componente ale capitalului social, așa cum a fost
definit în cadrul proiectului, a fost pusă în lumină natura interdependentă a acestora:
sentimentul de apartenență facilitează dezvoltarea relațiilor bazate pe încredere între oameni,
fluxul ineficient de informații poate determina o scădere a sentimentului de apartenență
și a încrederii față de organizație, iar eficiența canalelor de informare depinde, la rândul
său, de rețele și de încredere. De asemenea, a fost evidențiată natura duală a con ceptelor
de apartenență și angajament comun : pe de o parte, este vorba despre angajamentul față
de un scop comun, de valori comune, cu rol important în fazele inițiale ale unei întreprinderi
sociale, iar pe de altă parte, este vorba despre sentimentul de apartenență și responsabilitate
a întreprinderilor sociale față de comunitatea locală (CONSCISE, 2003, p. 98). Componenta
cea mai importantă pentru construirea capitalului social s‑a dovedit a fi încrederea care,
prin mecanisme precum efortul voluntarilor, în special în situații de criză, sau înțelegeri
nescrise în locul unor contracte formale, contribuie la reducerea costurilor tranzacționale.
Deși interviurile realizate în cadrul proiectului Integrat nu au vizat componenta de
capital social, respondenții au adus în discuție o serie de componente relevante, precum
cooperarea cu alte organizații de profil, relațiile sociale sau încrederea. Cu privire la acest
din urmă aspect, reprezentantul unei organizații neguvernamentale din județul Brăila
declara: „oamenii au încredere în organizațiile care au făcut ceva, în organizațiile care
sunt la început… mai puțin. Dar încrederea se construiește, este un proces care durează” .
În concordanță cu literatura de specialitate, cercetarea din cadrul proiectului CONSCISE
a identificat un continuum rural‑urban în ceea ce privește stocul de capital social,
localitățile rurale obținând cel mai ridicat scor la indexul privind capitalul social, iar cele
urbane, scorul cel mai mic. Întreprinderile sociale din comunitățile rurale, puține la număr,
par să fi luat naștere „organic”, ca răspuns la nevoile identificate de localnici, motiv pentru
care importanța lor în comunitate este ridicată. De cealaltă parte, întreprinderile sociale din
mediul urban par formate în jurul unor interese specifice (rețele bazate pe religie, etnie etc.).
În ceea ce privește imaginea antreprenorului, Hulgård și Spear (2006) semnalează o
promovare excesivă în literatură a imaginii antreprenorului individual și atrag atenția
asupra faptului că în sectorul economiei sociale, dominat de valori de reciprocitate și
acțiune colectivă, este foarte puțin probabil ca acesta să fie modelul dominant. Antreprenorul
indivi dual este, mai degrabă, o excepție, lucru confirmat și de datele colectate în cadrul
proiectului CONSCISE, care a identificat o singură întreprindere socială, din cele opt
analizate, care a luat naștere dintr‑o inițiativă individuală. Iar dintre indivizii care au contri‑
buit la dezvoltarea întreprinderilor sociale, prea puțini se autodefineau ca antreprenori
sociali. Aceștia își reuneau eforturile în jurul valorii centrale a spiritului de cooperare,
opusă celei liberale a antreprenorului individual.
Faptul că iau naștere, preponderent, ca urmare a inițiativei unui grup de persoane și
nu a unui antreprenor individual, împreună cu modelul de guvernare participativ, în care
fiecare membru are putere de decizie și care presupune implicarea tuturor stakeholderilor
relevanți, determină caracterul colectiv al organizațiilor de economie socială. Prin contri‑
buția adusă la reducerea excluziunii sociale prin reintegrarea grupurilor vulnerabile pe
piața muncii, crearea de locuri de muncă, creșterea participării cetățenilor și a capitalului
social, acestea contribuie la dezvoltarea locală.
Având la bază elemente precum încrederea, reciprocitatea și relațiile sociale, impactul
capitalului social asupra întreprinderilor sociale și a economiei sociale este, cel mai

45
CAPITAL SOCIAL, ECONOMIE SOCIALĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
probabil, calitativ, în termeni de mobilizare și utilizare a resurselor, și nu cantitativ,
cuantificabil în indicatori, precum numărul de întreprinderi sociale sau dimensiunea
sectorului (Evans, Syrett, 2007). Trebuie menționate însă și limitele capitalului social și
faptul că acesta nu poate fi privit ca o soluție pentru toate problemele societății și nu
poate genera dezvoltare fără suportul celorlalte forme de capital. Evans și Syrett (2007)
au arătat că în comunitățile deprivate, cu deficiențe importante atât sub aspectul economiei
sociale, cât și în ceea ce privește alte surse de capital, a fost adoptată, adesea, strategia
construirii simultane a economiei sociale și a capitalului social.
Nu trebuie neglijat nici raportul dintre capitalul social de tip bonding și cel de tip
bridging . Înclinarea excesivă a balanței spre capitalul de tip bonding poate pune probleme
din punct de vedere al deschiderii și flexibilității comunității față de implementarea
proiectelor de dezvoltare, în timp ce dezvoltarea în exces a capitalului social de tip bridging
poate priva comunitatea de implicarea membrilor, ca urmare a lărgirii orizontului și a
conștientizării tentațiilor din afara comunității. Pe de altă parte, atenția acordată unui
anumit tip de capital în relație cu economia socială, poate diferi și în funcție de stadiul
dezvoltării întreprinderii sociale.
Bibliografie
Amin, A., Cameron, A., Hudson, R. (2004), Placing the Social Economy , Londra și New Y ork,
Routledge.
Arpinte, D., Cace, S., Scoican, N.A. (coord.) (2010), Economia socială în România – două profiluri
regionale , București, Editura Expert.
Bauer, C.M., Guzmán, C., Santos, F .J. (2012), „Social capital as a distinctive feature of Social Economy
firms”, International Entrepreneurhip and Management Journal , nr. 8(4), pp. 437‑448.
Bădescu, I., Cucu‑Oancea, O. (coord.) (2005), Dicționar de sociologie rurală , București, Mica
V alahie.
Cace, S. (coord.) (2010), Economia socială în Europa , București, Editura Expert.
Cace, S., Stănescu, S. (201 1), „Percepția cadrului instituțional și legislativ de către reprezentanții
entităților de economie socială”, în S. Stănescu, S. Cace, F . Alexandrescu (coord.), Între
oportunități și riscuri: Oferta de economie socială în Regiunile de dezvoltare București‑Ilfov
și Sud‑Est , București, Editura Expert, pp. 57‑68.
Constantinescu, Ș. (coord.) (201 1), Atlasul Economiei Sociale. România 201 1 , București, Institutul
de Economie Socială .
Defourny, J. (2010), „Concept and realities of social enterprise: a European perspective”, în
A. Fayolle, H. Matlay (eds.), Handbook of Research on Social Entrepreneurship , Cheltenham,
UK, Edward Elgar Publishing, pp. 57‑87.
Defourny, J., Nyssens, M. (2010), „Social enterprise in Europe: At the crossroads of market, public
policies and third sector”, Policy and Society , vol. 29, nr. 3, DOI: 10.1016/j.polsoc.2010.07.002.
Evans, M., Syrett, S. (2007), „Generating social capital? The social economy and local economic
development”, European Urban and Regional Studies , nr. 14(1), pp. 55‑74.
Field, J. (2008), Social Capital (2nd edition), Oxon și New Y ork, Routledge.
Hulgård, L., Spear, R. (2006), „Social entrepreneurship and the mobilization of social capital in
European social enterprises”, în M. Nyssens (ed.), Social Enterprise. At the crossroads of
market, public policies and civil society , Londra și New Y ork, Routledge, pp. 85‑108.
Ilie, S. (201 1), „Economia socială – resursă pentru nevoile sociale”, în S. Stănescu, S. Cace (coord.),
Alt fel de ocupare: Cererea de economie socială în Regiunile de dezvoltare București‑Ilfov și
Sud‑Est , București, Editura Expert, pp. 154‑173.

46
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
Kay, A. (2006), „Social capital, the social economy and community development”, Community
Development Journal , vol. 41, nr. 2, pp. 160‑173.
Kerlin, J. (2006), „Social Enterprise in the United States and Europe: Understanding and Learning
from the Differences”, Voluntas , nr. 17, pp. 247‑263.
Lambru, M., Petrescu, C. (2012), „Trends and Challenges for Social Enterprises in Romania”,
International Review of Social Research , vol. 2, nr. 2, pp. 163‑182.
Midgley, J., Livermore, M. (2005), „Development Theory and Community Practice”, în M. Weil,
The Handbook of Community Practice , Sage Publication, pp. 153‑168.
Monzón Campos, J.L., Chaves Ávila, R. (2007), The Social Economy in the European Union , CIRIEC.
Monzón Campos, J.L., Chaves Ávila, R. (2012), The Social Economy in the European Union , CIRIEC.
Nasioulas, I. (2012), „Social Cooperatives in Greece. Introducing New Forms of Social Economy
and Entrepreneurship”, International Review of Social Research , vol. 2, nr. 2, pp. 151‑171.
Noya, A. (ed.) (2009), The Changing Boundaries of Social Enterprises , OECD.
Ostrom, E. (2007), Guvernarea bunurilor comune: evoluția instituțiilor pentru acțiunea colectivă ,
Iași, Polirom.
Petrescu, C. (2013), „Importanța rolului cooperativelor în dezvoltarea socio‑economică”, în
C. Petrescu (coord.), Cooperativele din România. Actori ai dezvoltării socio‑economice , Iași,
Polirom, pp. 15‑18.
Petrescu, C., Petrescu, I. (2013), „Cooperativele – actori ai dezvoltării”, în C. Petrescu (coord.),
Cooperativele din România. Actori ai dezvoltării socio‑economice , Iași, Polirom, pp. 19‑36.
Petrescu, C., Stănilă, G. (2012), „The impact of social enterprises on local development”, Calitatea
vieții, nr. 4, pp. 345‑360.
Portes, A., Landolt, P . (2000), „Social Capital: Promise and Pitfalls of its Role in Development”,
Journal of Latin American Studies , nr. 32, pp. 529‑547.
Precupețu, I. (2006), Strategii de dezvoltare comunitară , Iași, Expert Projects.
Putnam, R.D. (1993), „The Prosperous Community: Social Capital and Public Life”, The American
Prospect , vol. 4, nr. 13, pp. 35‑42.
Sandu, D. (2005), Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie , Iași, Polirom.
Stănilă, G. (2013), „Rolul caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor în cadrul dezvoltării locale”,
Calitatea vieții , nr. 2, pp. 175‑194.
Tufiș, C. (2013), Încrederea în instituții. V alorile românilor, Newsletter, seria 2012‑2014, nr. 2,
iunie, disponibil online la http://www.romanianvalues.ro/newsletter/2013.
Vázquez‑Barquero, A. (2009), „Desarrollo local, una estrategia para tiempos de crisis”, Universitas
Forum , vol. 1, nr. 2, mai.
V oicu, B. (2008), „Riscurile politicilor de dezvoltare bazate pe formarea capitalului social”,
Sociologie Românească , vol. VI, nr. 1, pp. 1 1‑25.
V oicu, B. (2010), Capital social în România începutului de Mileniu: Drumeț în țara celor fără de
prieteni? , Iași, Editura Lumen.
V oicu, B. (2013), Încrederea în oameni . V alorile românilor. Newsletter, seria 2013‑2014, nr. 1,
mai, disponibil online la http://www.romanianvalues.ro/newsletter/2013.
V oicu, B., V oicu, M. (2009), „V olunteers and V olunteering in Central and Eastern Europe”, Slovak
Sociological Review , vol. 41, nr. 6, pp. 539‑563.
Woolcock, M., The Place of Social Capital in Understanding Social and Economic Outcomes ,
disponibil online la http://www.oecd.org/innovation/research/1824913.pdf.
*** CONSCISE (2003), The contribution of Social Capital in the Social Economy to Local Economic
Development in Western Europe, Final report.
*** European Commission (2013), The Social Business Initiative of the European Comision,
disponibil online la http://ec.europa.eu/internal_market/social_business/docs/201205‑sbi‑leaflet_
en.pdf.

3. Dezvoltarea locală în România –
rolul organizațiilor de economie socială
în furnizarea de bunăstare
Claudia Petrescu
În România, economia socială este considerată a fi inovație socială datorită faptului
că este un proces complex de introducere de noi programe și procese care schimbă
obișnuințe, percepții și resurse ale sistemului de politici sociale și promovează activități
și servicii inovative pentru a răspunde nevoilor ce sunt dezvoltate de organizații al căror
scop principal este social, și nu economic (Westley, Antadaze, 2010; Mulgan, 2006).
EMES definește întreprinderile sociale ca fiind „organizații non‑profit care furnizează
bunuri și servicii care sunt legate în mod direct de scopul lor ce vizează bunăstarea
comunitară. Se bazează pe o dinamică colectivă care implică tipuri diferite de actori
comunitari în structurile de guvernare, pun accent pe autonomia lor și își asumă riscuri
economice legate de activitatea lor” (Defourny, Nyssens, 2008, p. 5).
Întreprinderile sociale reprezintă un model de inovație socială în incluziunea socială
a grupurilor vulnerabile datorită caracteristicilor lor: scopuri sociale, implicarea unor
resurse variate, distribuție limitată a profitului și participarea diverșilor actori comunitari
la guvernare (Hulgard, 2006; Nyssens, 2006; Borzaga, Spear, 2004; Borzaga, Tortia, 2009).
Ele sunt considerate a fi la intersecția dintre piață, stat și societatea civilă (Nyssens, 2006)
deoarece utilizează diferite resurse (venituri din activități economice, fonduri publice,
donații, voluntariat etc.) (Defourny, Nyssens, 2008).
Entitățile de economie socială, prin caracteristicile lor și activitățile derulate, au un
impact semnificativ asupra procesului de dezvoltare locală vizând deopotrivă aspectele
sociale și economice ale acestui demers. Aceste organizații un doar că au impact asupra
dezvoltării locale, dar sunt puternic dependente de contextul instituțional, economic,
politic, social în care își derulează activitatea. Toate aceste elemente de context pot
determina succesul sau eșecul unui astfel de demers de economie socială.
Capitolul de față își propune să facă o analiză a familiei conceptuale a dezvoltării
locale, să discute despre parteneriatul public‑privat și avantajele acestuia și să prezinte
principalele implicații ale economiei sociale asupra procesului de dezvoltare derulat la
nivel local.

48
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE

3.1. Familia conceptuală a dezvoltării locale
Conceptul de dezvoltare comunitară a apărut în anii ’50 în Marea Britanie, referindu‑se
la „programele mici de dezvoltare rurală care combinau munca locală cu resursele
guvernamentale. Erau programe care de obicei se centrau pe îmbunătățiri agricole, pe
dezvoltarea micilor întreprinderi industriale și artizanale, infrastructură, construirea
școlilor, clinicilor și a centrelor comunitare, precum și introducerea serviciilor medicale
și a apei potabile” (Midgley, Livermore, 2005, p. 158). În anii ’50‑’60, dezvoltarea
comu nitară a devenit un fel de mișcare socială (Midgley, Livermore, 2005, p. 158), fiind
promovată de puterile coloniale (Marea Britanie, Franța), dar și de agențiile internaționale
de dezvoltare și de liderii naționaliști, care odată cu recăpătarea independenței fostelor
colonii introduc în discursurile lor tot mai mult necesitatea elaborării de programe locale
de dezvoltare.
Dezvoltarea comunitară a fost promovată în țările industrializate ca dezvoltare econo‑
mică locală, limitându‑se puțin aria de intervenție doar la cea care produce creștere
economică. Scopul dezvoltării economice locale este de a construi capacitatea economică
a zonei pentru a îmbunătăți sectorul economic și calitatea vieții locuitorilor. Este un proces
prin care sectoarele public, privat și non‑profit lucrează împreună în scopul creării unor
condiții mai bune pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Dezvoltarea
economică locală oferă autorităților locale, sectoarelor privat și non‑profit și comunității
locale oportunitatea de a lucra împreună pentru a îmbunătăți economia locală și se cen‑
trează pe încurajarea competitivității și realizarea unei creșteri sustenabile. Acest tip de
dezvoltare locală încurajează parteneriatul între actorii comunitari și colaborarea lor pentru
găsirea de soluții locale la provocările economice comune vizând creșterea capaci tăților
acestor stakeholderi de a utiliza resursele (forța de muncă, întreprinderile locale, resursele
de capital) pentru atingerea priorităților locale. Acest proces presupune elaborarea unei
strategii locale de dezvoltare care să cuprindă: valorile locale, nevoile existente, resursele
și nivelul de dezvoltare care trebuie atins.
Eward Blakely și Ted K. Bradshaw (2002) definesc dezvoltarea economică locală ca
fiind „procesul în care guvernele locale sau organizațiile comunitare se angajează să
susțină sau să stimuleze activitatea economică și angajarea forței de muncă. Principalul
scop este stimularea oportunităților locale de ocupare a forței de muncă în sectoare care
dezvoltă comunitatea utilizând resursele umane, materiale și instituționale existente”
(Blakely, Bradshaw, 2002, p. XVI). Dezvoltarea economică locală este un proces prin
care comunitățile își îmbunătățesc în permanență mediul investițional și de afaceri astfel
încât să poată fi competitiv, să ofere locuri de muncă și să crească veniturile. Există mai
multe modalități prin care comunitățile răspund necesității de dezvoltare economică locală,
între care se pot include:
– asigurarea unui climat investițional funcțional pentru afacerile locale;
– suport acordat întreprinderilor mici și mijlocii;
– încurajarea formării de noi întreprinderi;
– atragerea de investiții externe;
– investiții în infrastructura fizică;
– investiții în infrastructura „soft” – dezvoltarea forței de muncă, creșterea nivelului de
educație, crearea cadrului legal și instituțional;

49
DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA – ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE ECONOMIE…
– suport acordat unor clustere particulare de afaceri;
– suport pentru unele zone defavorizate ale localităților.
În cadrul acestui concept, în special pentru țările cu economii în tranziție, guvernelor
locale le revine un rol deosebit de important din următoarele considerente:
– în delimitarea proprietății și formarea celei municipale, autoritățile locale au devenit
proprietari și gestionari ai afacerilor, cu prezență substanțială pe piață;
– autoritățile locale dispun de diverse instrumente fiscale și mijloace capitale pentru a
acorda asistență directă întreprinderilor noi și celor existente;
– autoritățile locale au acces la informații și rețele de agenții care pot fi utilizate în
asistența întreprinderilor și atragerea de investiții.
De‑a lungul timpului, obiectivele procesului de dezvoltare economică locală s‑au
modificat, mergând de la atragerea de investiții externe sau investiții în infrastructura
„hard” la atragerea de investiții din surse locale, crearea unui mediu de afaceri propice,
crearea unui cadru legislativ adecvat dezvoltării afacerilor, creșterea calității vieții populației
sau investiții în infrastructura „soft” (instruire, schimburi de experiență etc.). Abordarea
neoliberală consideră dezvoltarea economică locală ca fiind un mecanism de promovare
a capitalismului la nivel local și de integrare a comunităților în cultura capitalistă globală.
(Midgley, Livermore, 2005). Astfel se impune dezvoltarea antreprenoriatului, privatizarea
serviciilor comunitare și introducerea principiilor de marketing la nivel comunitar. Ideologia
care vine să combată toate abordările dezvoltării comunitare existente este cea developmen‑
taristă susținută de Midgley și Sherraden, care consideră că guvernul, piața și societatea
civilă sunt principalii actori ai dezvoltării și este necesară o coordonare a eforturilor lor
(Midgley, Livermore, 2005). În opinia autorilor, dezvoltarea comunitară, pentru a fi
eficientă, depinde de: concordanța cu strategiile naționale și mobilizarea și reprezentarea
intereselor locale în politica națională. În plus, este nevoie de alocare de resurse publice
sub formă de investiții care să stimuleze activitățile de dezvoltare locală.
Conform Dicționarului de sociologie rurală (2005), dezvoltarea comunitară este o
„strategie operativă menită să realizeze schimbarea constructivă la nivelul comunității și
care are drept obiective: (1) crearea sentimentului de coeziune socială; (2) sensibilizarea
cetățenilor privind cele mai importante probleme ale comunității; (3) utilizarea compe‑
tențelor profesioniștilor pentru a intensifica participarea civică, cooperarea voluntară și
întrajutorarea; (4) stimularea capacității liderilor locali; (5) coordonarea dintre servicii,
grupuri de opinie și grupuri sociale” (Zani, Palmonari, apud Bădescu, Cucu‑Oancea,
2005, p. 141). Câteva elemente importante ale dezvoltării comunitare se desprind din
această definiție: elementul cel mai important este participarea membrilor comunității;
cetățenii sunt agenți activi ai dezvoltării; presupune mobilizarea și creșterea resurselor
locale în termeni de capital (social, uman, simbolic); vizează crearea de parteneriate și
cooperarea între instituțiile formale și cele informale (grupurile cetățenești).
James Cook (1994) distinge câteva caracteristici ale dezvoltării comunitare care o
diferențiază de alte tipuri de intervenții în comunitate:
– se centrează pe comunitatea văzută ca o unitate;
– vizează realizarea de schimbări structurale ireversibile;
– utilizează experți plătiți;
– este inițiată de grupuri/agenții/instituții din afara comunității;

50
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
– presupune participarea publică;
– participarea are ca scop auto‑ajutorarea;
– crește dependența de democrația participativă ca mod de luare a deciziei la nivelul
comunității;
– utilizează o abordare holistică – vizează relațiile funcționale dintre diferitele componente
ale unei comunități.
În opinia lui James Cook (1994), caracteristicile principale ale dezvoltării comunitare
sunt legate de auto‑ajutorare ( self‑help ) și democrație participativă deoarece deschiderea
sistemului decizional către cetățeni și consultarea lor în luarea deciziilor care vizează
creșterea bunăstării comunitare ar trebui să favorizeze implicarea acestora. Practic, oamenii
se implică în diversele acțiuni care au drept scop îmbunătățirea calității vieții comunității,
auto‑ajutându‑se să se dezvolte. Cook (1994) consideră că teoriile dezvoltării comunitare
cuprind câteva principii de bază:
– diversitatea indivizilor reprezintă un avantaj datorită intereselor diverse, cunoștințelor,
experiențelor, relațiilor etc.;
– comunitatea nu este un sistem totalitarist, oamenii având relații în afara acesteia;
– există o relație reciprocă de învățare între individ și comunitate.
Mergând în principal pe literatura franceză din domeniu, Ion Ionescu (2004) apreciază
că dezvoltarea socială comunitară este un proces ce se poate realiza pe două căi: „(1) prin
acțiuni sectoriale sau tematice (axate pe un tip de preocupări, în limite teritoriale clare)
și (2) prin acțiuni teritoriale – prin revoluționarea instituțiilor și a mentalităților ( și noi ,
locuitorii unei comunități, suntem responsabili de ceea ce ni se întâmplă!)” (Ionescu,
2004, pp. 32‑33). Autorul apreciază că sunt două „logici” care corespund dezvoltării
comu nitare: logica prin obiective și logica proiectelor. Logica obiectivelor este de tip
descendent, fiind inițiată la nivel politic‑instituțional, punând accent pe organizare și
coordonare și vizând crearea unui parteneriat instituționalizat (Ionescu, 2004, p. 34).
Acest tip de logică corespunde mai degrabă conceputului de dezvoltare a comunității, care
nu presupune participarea comunitară (Sandu, 2005, p. 34). Logica proiectelor este opusă
celei a obiectivelor deoarece, este de tip ascendent (de la cetățeni către instituțiile deci‑
zionale); pune accent pe resursele locale (capabilitățile populației); face apel la parti‑
cipare și la voluntariat (Ionescu, 2004, p. 34). Michael Cernea (1985, pp. 4‑5) sintetizează
câteva dintre avantajele și dezavantajele intervenției bazate pe proiect în cadrul dezvoltării
comunitare. Dintre avantaje sunt enumerate: centrarea resurs elor pe nevoile identificate,
adresarea nevoilor anumitor grupuri‑țintă, concentrarea pe o anumită zonă geografică,
utilizarea unor idei inovative care pot fi apoi folosite la scară largă. Criticile aduse acestui
tip de inter venție sunt legate de faptul că intervenția este limitată atât ca număr de
beneficiari, cât și ca domeniu de activitate, produce o dezvoltare atipică care poate declanșa
apariția sindro mului de seră și nu conduce la o dezvoltare sustenabilă. Abordarea bazată
pe proiect este utilizată de către organizațiile internaționale ca Banca Mondială, OECD,
UNDP etc.
Conceptul de dezvoltare comunitară se referă la „evoluția planificată a tuturor aspecte‑
lor ce țin de bunăstarea comunității. Este un proces în cadrul căruia membrii comunității
colaborează pentru identificare soluțiilor la problemele comune” (Frank, Smith, 1999,
p. 6). Dezvoltarea comunitară eficientă trebuie să fie: un efort de lungă durată, bine
planificat, inclusiv și echitabil, inițiat și susținut de membrii comunității, cu be neficii

51
DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA – ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE ECONOMIE…
pentru toată comunitatea și bazat pe experiență. Principalul efect al procesului de dez‑
voltare comunitară îl reprezintă creșterea calității vieții cetățenilor. Dezvoltarea comunitară
presupune împărțirea de responsabilități și beneficii între membrii comunității, recunos‑
când în același timp diversitatea de interese a celor implicați. Frank și Smith consideră
că este procesul de bază ( grassroots process ) prin care: comunitățile devin mai respon‑
sabile, actorii locali colaborează la elaborarea planurilor, se dezvoltă soluții adecvate
nevoilor, se reduce nivelul de sărăcie, sunt create locuri de muncă și oportunități de
creștere economică și sunt îndeplinite obiectivele sociale, economice, culturale și de mediu
(Frank, Smith, 1999, p. 6).
Jnanabrata Bhattacharyya apreciază că, în definirea corectă a conceptului de dezvoltare
comunitară , trebuie să se aibă în vedere două elemente – solidaritatea și libertatea
individuală ( agency ). Solidaritatea reprezintă „împărtășirea unei identități (care derivă
din așezarea spațială, ideologie sau interese) și a unui cod de norme, suficient de profunde
astfel încât o ruptură să afecteze membrii afectiv sau în alt mod” (Bhattacharyya, 2004,
p. 12). Astfel, comunitatea este orice configurație socială care posedă proprietatea de
împărtășire a unei identități și a unor norme. Libertatea individuală desemnează „capaci‑
tatea indivizilor de a‑și organiza lumea lor, capacitatea lor de a crea, reproduce, schimba
și trăi în concordanță cu sistemul lor de înțelegere, puterea de a se defini altfel decât sunt
definiți de către ceilalți” (Bhattacharyya, 2004, p. 12). Având în vedere această definiție
a libertății individuale, dezvoltarea comunitară presupune formarea unei conștiințe critice
și rezolvarea problemelor care afectează populația. Luând în considerarea toate aceste
aspecte, autorul apreciază că o activitate, ca să fie considerată dezvoltare comunitară,
trebuie să aibă drept scop promovarea solidarității și a libertății individuale.
Capitolul de față își propune să discute despre dezvoltarea locală care înglobează atât
dezvoltarea comunitară, cât și inițiativele venite din exteriorul comunității; practic cuprinde
acțiuni realizate cu participarea membrilor comunității, dar și pe cele realizate de autorități
fără participarea oamenilor. Sunt mai multe niveluri la care se realizează dezvoltarea locală
în funcție de gradul de comunitarism implicat: (1) cea care presupune participarea comu‑
nității în inițiere, implementare și evaluare, care este definită în literatura de specialitate
ca dezvoltare comunitară; (2) participare în inițiere, dar implementată cu resurse extra‑
locale obținute de autoritățile locale; (3) participare în inițiere, dar implementată cu resurse
obținute de autorități prin (semi)constrângere; (4) corespunde modelului autoritarist în
care inițierea și implementarea este realizată de către autorități (Sandu, 2008, p. 28).
Gioacchino Garofoli vorbește despre dezvoltare locală endogenă și exogenă (Garofoli,
2002). Dezvoltarea endogenă, în opinia autorului, garantează autonomia procesului de
transformare a sistemului economic local și se bazează pe producerea de „capacitate
socială” la nivelul firmelor și instituțiilor comunitare prin construirea următoarelor
capacități: utilizarea resurselor locale (forța de muncă, antreprenoriatul, competențe
profesionale specifice, resurse materiale etc.), controlul procesului de acumulare la nivel
local, controlul capacității de inovare, existența interdependenței între sectoarele econo mice,
sociale, culturale, de mediu. Acest tip de dezvoltare subliniază rolul central al procesului
de luare a deciziei la nivel local și capacitatea actorilor sociali de a controla și internaliza
informațiile venite din exterior. Dezvoltarea endogenă înseamnă, în opinia lui Garofoli,
capacitatea de a transforma sistemul socio‑economic, capacitatea de a reacționa la schim‑
bările externe și capacitatea de a introduce forme specifice de control social la nivel local.
În opoziție, cea exogenă este procesul de dezvoltare dependentă, controlată extern. În

52
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
practică, putem spune că cele două tipuri de dezvoltare se întrepătrund, factorii externi
contribuind la dezvoltarea locală în colaborare cu actorii sociali ai comunităților.
Nu se poate vorbi de o definiție unitară a conceptului de dezvoltare locală în literatura
de specialitate existentă. Plecând de la toate definițiile și caracteristicile conceptului
prezentate mai sus, putem defini dezvoltarea locală ca procesul ce cuprinde schimbările
derulate la nivelul unei localități fie cu participarea actorilor locali, fie întreprinse de
administrația publică fără implicarea directă a cetățenilor și care au ca efect creșterea
calității vieții locuitorilor. Astfel putem include ca fiind acțiuni de dezvoltare locală atât
construcția unei străzi finanțată din fonduri guvernamentale, cât și formarea unor profe‑
sioniști în domeniul accesării de fonduri.
3.2. Parteneriat în dezvoltarea locală
În ultimii ani societatea contemporană a fost nevoită să răspundă la două provocări
majore – globalizarea și criza economică – care au avut efecte importante în ce privește
rolul statului în asigurarea bunăstării. Dacă procesul de globalizare a condus la o slăbire
a rolului statului în asigurarea calității vieții cetățenilor săi, dublat de o creștere a
competențelor administrațiilor regionale și locale și de lărgirea conceptului de guvernare ,
criza economică vine să întărească încă o dată necesitatea colaborării între actorii locali
pentru identificarea de noi resurse, dar și funcțiile statului de asigurare a bunăstării. Un
răspuns al statului la fenomenul globalizării îl constituie descentralizarea, care nu slăbește
autoritatea acestuia, ci o reafirmă, deoarece ajută guvernul local să răspundă într‑o manieră
adecvată și eficientă nevoilor existente la nivelul comunităților.
Dezvoltarea locală este centrată, în principal, pe mobilizarea resurselor existente la
nivelul comunităților (Pike et al., 2006; Sandu, 2008; Petrescu, 2009), resurse ce aparțin
diverșilor actori locali, instituționali sau non‑instituționali, publici sau privați. Astfel, ea
implică noi forme de cooperare și coordonare a actorilor locali, care mută accentul la
nivel conceptual de la noțiunea de guvern la cea de guvernare . Aceste noi forme de
guvernare promovează formarea de rețele și parteneriate care să stea la baza dezvoltării
economice și sociale.
Parteneriatul este un concept care apare din ce în ce mai des în strategiile și programele
de dezvoltare locală, fiind unul dintre principiile ce stau la baza fundamentării acestor
documente. Acesta apare ca o soluție de rezolvare a diferitelor probleme apărute în diverse
domenii de activitate, mergând de la crearea și întreținerea infrastructurii până la furnizarea
de servicii publice (educație, sănătate, servicii sociale etc.). Este văzut din ce în ce mai des
ca un panaceu pentru aceste probleme diverse legate de dezvoltarea socială, dar în ce măsură
este el o soluție viabilă pentru rezolvarea lor? Programele operaționale din România
finanțate din fonduri structurale întăresc rolul parteneriatului prin favorizarea acelor
proiecte care sunt dezvoltate în colaborare cu alte instituții/organizații publice sau private.
Buse și Walt ( apud Mitchell, 2008) consideră că există anumiți factori ce trebuie avuți
în vedere atunci când se încheie un parteneriat pentru a asigura succesul acestuia:
obiectivele stabilite să fie specifice, realiste și împărtășite de toți actorii implicați;
resposabilitățile și rolurile fiecărui partener să fie agreate și specificate foarte clar;
beneficiile să fie disticte pentru fiecare parte; perceperea transparenței de către toți cei
implicați; menținerea activă a parteneriatului; egalitatea participării; îndeplinirea obligațiilor

53
DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA – ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE ECONOMIE…
stabilite. Austin (2000) stabilește o serie de elemente importante într‑o relație de parteneriat
pe care le grupează în „cei șapte C ai colaborării strategice”: claritatea scopurilor; con‑
gruența misiunii, strategiei și valorilor; crearea de valoare; conectarea cu scopurile și
cu oamenii; comunicarea între parteneri; continuitatea învățării; angajament ( commitment )
față de parteneriat.
Sintetizând, putem spune că factorii care pot determina succesul sau eșecul unui
parteneriat sunt: leadership‑ul, care trebuie să fie concret, asumat și responsabil; viziunea
unitară și consensul între actorii locali; viziunea trebuie să fie transpusă în obiective
realiste; strategiile trebuie să aibă la bază o analiză a nevoilor și a priorităților locale;
procesul trebuie să fie incluziv pentru toți actorii; comunicarea trebuie să existe între
toți actorii, iar rezultatele să fie comunicate către cei față de care s‑a asumat respon‑
sabilitatea; beneficiile să fie distincte pentru toți cei implicați; transparența procesului
trebuie asigurată; angajamentul actorilor pentru implementarea strategiei/proiectului;
mobilizarea resurselor necesare.
Inițierea unui parteneriat public‑privat presupune obținerea de beneficii de către cele
două părți, dar și riscuri. Dintre beneficiile potențiale putem enumera (Petrescu, 2007):
reducerea costurilor; împărțirea riscurilor; creșterea nivelului de furnizare a serviciilor
sau menținerea, creșterea eficienței în implementare; beneficii economice. Riscurile ce
pot apărea sunt: pierderea controlului de către administrația publică, care trebuie să
stabilească standardele de performanță în producerea și furnizarea serviciilor publice;
creșterea costului pentru utilizatorii serviciilor; risc politic; niveluri inacceptabile ale
responsabilității; lipsa de încredere; concurența limitată; părtinire în procesul de selecție;
litigii de muncă.
Parteneriatul public‑privat poate reprezenta soluția la unele eșecuri în domenii în care
administrația publică, piața și comunitatea împărtășesc un interes, dar nici una dintre părți
nu deține toată responsabilitatea. Deși parteneriatul public‑privat a fost inițiat ca răspuns
la constrângerile bugetare, acum este de preferat ca el să fie demarat și condus de companii
private și organizații ale societății civile (în acest mod se asigură transparența), fapt
reflectat mai bine de schimbările petrecute în percepțiile și așteptările cetățenilor vizavi
de rolul fiecărui sector în rezolvarea problemelor care în trecut erau privite ca intrând în
sarcina guvernelor. Multe dintre problemele sociale contemporane depășesc capacitatea
unui singur actor – public, privat sau societate civilă – de a le rezolva într‑un mod eficient
și, de aceea, este acceptată ideea că guvernele nu mai pot rezolva singure problemele
sociale care apar, că sectorul de afaceri trebuie să își asume și responsabilități sociale și
că societatea civilă trebuie să aibă un rol mai important.
Nu există o rețetă universal valabilă care să asigure succesul unui parteneriat, dar este
important ca în cadrul acestei relații să fie găsit un echilibru între (1) responsabilitate și
flexibilitate, (2) leadership, expertiză și participare, (3) consens și diversitate (Balloch,
Taylor, 2001, p. 7). O problemă în cadrul parteneriatului o constituie, de multe ori,
dominarea acestuia de către instituțiile publice care au capacitatea și resursele pentru a
se ocupa de respectiva problemă.
Parteneriatul public‑privat oferă statului posibilitatea de a cunoaște mai bine nevoile
indivizilor și de a oferi soluții adecvate de rezolvare a lor. Furnizarea serviciilor în
parteneriat cu societatea civilă permite o rezolvare diferențiată, în funcție de nevoi, și
adecvată a problemelor care apar într‑o comunitate. Există o mai mare flexibilitate care
conduce la o adresare rapidă a nevoii. Prin îmbunătățirea calității serviciilor oferite se
produce și o creștere a calității vieții indivizilor respectivi.

54
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
Partnership governance este conceptul utilizat pentru a defini guvernarea ce are la bază
parteneriatul dintre actorii comunității. Vorbim în acest caz despre multistakeholder
governance , actorii interesați de la nivel local participând la luarea deciziilor și la
identificarea soluțiilor optime pentru satisfacerea nevoilor sociale ale comunității. Acest
tip de guvernare are la bază principiul democrației participative și consideră că implicarea
membrilor comunității în actul guvernării reduce costurile de implementare prin oferirea
de soluții optime la problemele existente și favorizează creșterea capacităților la nivel
comunitar (capital social – crește nivelul de încredere în instituții, duce la formarea de
relații sociale între diverșii actori comunitari; capital uman – creșterea gradului de
cunoaștere; creșterea capitalului simbolic – schimbarea valorilor, atitudinilor).
3.3. Rolul entităților de economie socială
în dezvoltarea locală
Întreprinderile sociale sunt actori relevanți în procesul de inovare socială prin bunurile și
serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces de dezvoltare
locală (Borzaga, Tortia, 2009). Efectele asupra procesului de dezvoltare locală se datorează
caracteristicilor acestor entități care le asigură avantaje față de ceilalți actori: scopul
social; distribuția limitată a profitului; guvernarea democratică și autonomia.
Scopul social al întreprinderilor sociale face ca acestea să nu își poată orienta activitatea
cu precădere spre obținerea de profit. În unele cazuri însă, este destul de dificil de păstrat
echilibrul între activitatea economică și cea socială. Întreprinderile sociale pot avea
multiple scopuri sociale, de la integrare socială, integrare în muncă, oferire de servicii
de suport pentru depășirea situațiilor de marginalizare, creșterea capitalului uman sau a
celui social în cadrul comunității la producerea de bunuri și servicii, advocacy etc., toate
acestea contribuind la dezvoltarea comunității locale.
Lipsa unei motivații legate de obținerea de profit face ca serviciile oferite să poată fi
accesibile tuturor membrilor comunității. Multe organizații de economie socială aduc
resurse suplimentare față de cele obținute de la sectorul public (subsidii, granturi), cum ar fi
munca voluntară, donațiile, astfel încât costurile bunurilor și serviciilor să fie mult mai mici.
Pe de altă parte, este important să se aibă în vedere în permanență dimensiunea
economică a activității pentru a asigura realizarea indicatorilor de calitate ai produsului/
serviciului. Diminuarea importanței dimensiunii economice a afacerii poate duce la
scăderea calității produselor, fezabilitate redusă pe piață, lipsa de motivație a celor
implicați, ignorarea posibilităților de dezvoltare și chiar obținerea unui profit mic care să
nu permită îndeplinirea scopului social.
Guvernarea democratică și participarea membrilor în procesul de luare a deciziilor
sunt două caracteristici care indică preocuparea întreprinderilor sociale de a răspunde
nevoilor comunității prin identificarea soluțiilor optime și de a dezvolta capitalul social
la nivel local. Multistakeholder governance este un model de guvernare participativ care
oferă posibilitatea actorilor locali să se implice în viața comunității și în luarea deciziilor
care îi afectează. Acest tip de guvernare este promovat de către întreprinderile locale și
a fost adoptat de către unele administrații publice locale ca model în procesul de rezolvare
a problemelor comunitare.

55
DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA – ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE ECONOMIE…
Autonomia acestor entități le permite să fie flexibile în a oferi servicii și bunuri în
funcție de nevoile existente în societate, fără a avea îngrădiri birocratice sau obiecții legate de
costurile acestora. Întreprinderile sociale pot obține fonduri publice (subsidii, granturi) pentru
a produce servicii sau bunuri, dar aceste instituții publice nu pot interveni în conducerea
lor. Același aspect este valabil și pentru companiile private care fac donații acestor entități.
Analizând aceste caracteristici ale întreprinderilor sociale, putem afirma că ele favori‑
zează dezvoltarea locală de tip endogen (bazată pe utilizarea și dezvoltarea resurselor
interne ale comunității) deoarece:
– se bazează pe creșterea capacității actorilor locali de a acționa;
– vizează acumularea de capitaluri de către comunitate (capital social concretizat în
relațiile sociale create, creșterea încrederii în instituții și în ceilalți indivizi; capital
uman – creșterea de capacitate la nivelul indivizilor prin serviciile oferite, instruirea
și educarea acestora);
– urmărește mobilizarea resurselor locale în procesul de rezolvare a problemelor apărute
în comunitate.
Întreprinderile sociale favorizează acumularea de capital social și uman la nivel local,
dar sunt și cadrul propice care permite utilizarea acestor capitaluri drept resurse în procesul
de dezvoltare. Scopul lor social le permite să identifice resursele locale de capital și să
le mobilizeze pentru crearea bunului public. Natura lor non‑profit le permite utilizarea
unor resurse locale care nu pot fi folosite în alte cazuri – voluntariat, resurse de patrimoniu
cultural, donații din partea mediului privat.
Tipul de guvernare care presupune implicarea actorilor interesați și parteneriatul cu
celelalte instituții este unul favorabil dezvoltării durabile la nivel local deoarece permite
corectarea imperfecțiunilor pieței cauzate de asimetria informației și interesele diferite
ale actorilor. Întreprinderile sociale permit crearea de rețele și parteneriate care sunt
mecanisme ale procesului de dezvoltare locală durabilă.
Scopul social al acestor entități face ca efectele negative ale procesului de dezvoltare
la nivelul comunității să fie minimizate prin oferirea de suport persoanelor din grupurile
marginalizate, care poate consta în servicii oferite sau în integrarea lor în muncă și în
diferite activități derulate. Este un aspect important al dezvoltării locale deoarece reduce
costurile marginale ale procesului și permite integrarea socială a acestor persoane prin
utilizarea resurselor de care acestea dispun.
La nivel local, întreprinderile sociale contribuie la furnizarea bunăstării indivizilor
prin creșterea cererii indivizilor pentru bunurile quasi‑publice, concretizate în creșterea
nivelului de ocupare și a producției (Borzaga, Tortia, 2009, p. 212). Ocuparea în cadrul
întreprinderilor sociale este importantă nu atât prin numărul angajaților, cât mai ales
pentru faptul că sunt angajate persoane care aparțin grupurilor vulnerabile – femei, tineri,
persoane cu dizabilități – și care nu au o mobilitate ocupațională foarte mare.
Bibliografie
Austin, J. (2000), The Collaboration Challenge: How Nonprofits and Businesses Succeed Through
Strategic Alliances , San Francisco, Jossey‑Bass Publishers.
Balloch, S., Taylor, M. (2001), Partnership working. Policy and practice , Bristol, Policy Press.

56
ECONOMIA SOCIALĂ ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ – ABORDĂRI TEORETICE
Bădescu, I., Cucu‑Oancea, O. (coord.) (2005), Dicționar de sociologie rurală , București, Mica V alahie.
Bhattacharyya, J. (2004), „Theorizing Community Development”, Journal of the Community
Development Society , vol. 34, nr. 2.
Blakely, E.J., Bradshaw, T.K. (2002), Planning Local Economic Development. Theory and Practice ,
New Y ork, Sage.
Borzaga, C., Spear, R. (coord.) (2004), Trends and challenges for co‑operatives and social
enterprises in developed and transition countries , Trento, Edizioni 31.
Borzaga C., Tortia, E.C. (2009), „Social enterprises and local economic development”, în E. Clarence,
A. Noya (coord.), The Changing Boundaries of Social Enterprises , Paris, OECD Publishing.
Cernea, M. (coord.) (1985), Putting People First. Sociological Variables in Rural Development ,
Oxford University Press, publicat pentru Banca Mondială.
Clarence E., Noya A. (coord.) (2009), The Changing Boundaries of Social Enterprises , Paris,
OECD Publishing.
Cook, J.B. (1994), „Community Development Theory”, Community Development Publications ,
http://extension.missouri.edu/publications/DisplayPub.aspx?P=MP568.
Defourny, J., Nyssens, M. (coord.) (2008), Social enterprise in Europe: Recent trends and
developments , Working Papers Series, nr. 08/01, Ličge: EMES European Research Network.
Frank, F ., Smith, A. (1999), The community development. A tool to build community capacity ,
Minister of Public Works and Government Services Canada.
Garofoli, G. (2002), „Local Development in Europe: Theoretical Models and International Comparisons”,
European Urban and Regional Studies , 9, 225.
Hulgard, L. (2006), „Danish social enterprises: a public‑third sector partnership”, în Marthe
Nyssens (ed.), Social Enterprise. At the crossroads of market, public policies and civil society ,
Londra și New Y ork, Routledge, pp. 50‑59.
Ionescu, I. (2004), Sociologia dezvoltării comunitare , Iași, Institutul European.
Midgley, James, Livermore, Michelle (2005), „Development Theory and Community Practice”, în
Marie Weil (ed.), The Handbook of Community Practice , Thousand Oaks, California, Sage
Publication.
Mitchell, Marc (2008), An Overview of Public Private Partnerships in Health , Harvard School of
Public Health.
Mulgan, G. (2006), „The Process of Social Innovation”, în Innovations. Technology, Governance,
Globalizations , primăvara, Boston, MIT Press.
Nyssens, M. (coord.) (2006), Social Enterprise. At the crossroads of market, public policies and
civil society , Londra și New Y ork, Routledge.
Petrescu, C. (2007), Parteneriat public‑privat , în C. Zamfir, S. Stănescu (coord.), Enciclopedia
dezvoltării sociale , Iași, Polirom, pp. 412‑420.
Petrescu, C. (2009), Participation and local development , București, teză de doctorat.
Pike, A., Rodriguez‑Pose, A., Tomaney, J. (2006), Local and Regional Development , Londra și
New Y ork, Routledge.
Sandu, D. (2005), Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie , Iași, Polirom.
Sandu, D. (2008), Dezvoltare comunitară și regională , București, Facultatea de Sociologie și
Asistență Socială, note de curs.
Westley, F ., Antadze, N. (2010), „Making a Difference: Strategies for Scaling Social Innovation
for Greater Impact”, The Innovation Journal: The Public Sector Innovation Journal , vol. 15(2).

Partea a II‑a
Analiza comparativă a entităților
de economie socială din România

4. Entitățile de economie socială din România –
analiză comparativă pe baza datelor
cercetării sociologice
Claudia Petrescu, Gabriel Stănilă
Analizele realizate până în acest moment în România s‑au axat fie pe diverse entități
de economie socială, fie pe diverse aspecte legate de activitatea lor sau aspecte privind
percepția populației vizavi de acest tip de entități (vezi Cace et al., 2010; Stănescu, Cace;
Alexandrescu, 201 1; Stănescu, Cace, 201 1; Petrescu, 2013; Lambru, 2013). Ceea ce ne
propunem să realizăm în secțiunea de față este o analiză comparativă a patru tipuri de
entități de economie socială din România – cooperativele (meșteșugărești și de consum),
casele de ajutor reciproc (ale salariaților și ale pensionarilor), entitățile forestiere și
formele de asociere ale producătorilor agricoli. Analiza comparativă se bazează pe datele
cercetării realizată la nivel național pe aceste entități.
Studiul de față are ca scop principal realizarea unei diagnoze a celor patru tipuri de entități
din România enumerate anterior plecând de la conceptul de economie socială, pentru a putea
observa în ce măsură se regăsesc în activitatea lor caracteristicile acestui tip de organizație.
În construcția variabilelor de cercetare am pornit de la caracteristicile întreprinderilor sociale,
așa cum au fost formulate ele de către EMES pe cele 3 dimensiuni: economică (asumarea
de riscuri economice, derularea unei activități economice continue de producție de bunuri
și/sau servicii, utilizarea unui minim de forță de muncă plătită), socială (să fie o inițiativă a
unui grup de persoane sau instituții, să aibă un scop social explicit, distribuția limitată a
profitului) și guvernarea participativă (un nivel ridicat de autonomie, participarea membrilor
la luarea deciziilor să nu fie bazată pe capitalul social deținut și implicarea actorilor
afectați de activitatea întreprinderii în luarea deciziilor) (Defourny, Nyssens, 2012).
Obiectivele cercetării au vizat, pe lângă aspecte specifice fiecărui tip de entitate, și
elemente ce țin de activitatea acestor organizații (obiective, domenii de activitate, venituri,
profit, clienți, promovarea produselor și serviciilor, salariați, apartenența la rețele și
activitatea acestora, relația cu autoritățile, problemele întâmpinate în derularea activității,
parteneriatele cu alte organizații, implicarea voluntarilor), dar și caracteristicile entităților
de economie socială (membrii, misiunea socială, guvernare, implicarea în dezvoltarea
comunitară, distribuția profitului).
Pentru a putea realiza toate acestea am utilizat analiza secundară de date, ancheta pe
bază de chestionar, ancheta pe bază de interviu, studiile de caz, analiza de documente.
Această abundență de metode și tehnici a fost utilizată în diferite etape ale demersului
nostru în funcție de tipul de informații pe care ne‑am propus să le obținem. Demersul de

60
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
cercetare a început cu analiza secundară a datelor deținute de Institutul Național de
Statistică (INS) referitoare la aceste tipuri de organizații. Aceste date cuprindeau informații
finan ciare (date despre venituri și cheltuieli, profit și pierderi, imobilizările corporale și
necorporale), informații despre numărul de angajați, mediul de rezidență și regiunile unde
își desfășurau activitatea. Datele proveneau din bilanțurile contabile depuse de către aceste
organizații și ne‑au permis să avem o imagine de ansamblu asupra evoluției sectorului în
ultimii 10 ani (2000‑2010). În analiză au fost cuprinse toate organizațiile mai sus amintite
care au depus bilanț și au fost cuprinse în evidențele INS. Acuratețea datelor nu este însă
cea mai bună, ea depinzând de declarațiile lor fiscale. Bazele de date INS au fost curățate
astfel încât informația să conțină cât mai puține erori.
Partea a doua a cercetării a cuprins o anchetă pe bază de chestionar aplicat acestor tipuri
de entități de economie socială. Cercetarea a fost realizată pe bază de chestionar aplicat
față în față prin intermediul operatorilor de interviu. Chestionarul a avut un corp comun de
itemi (referitor la obiectivele organizației, procesul de inițiere, implicarea actorilor comu‑
nitari în activitatea organizației, membrii, angajați, proveniența veniturilor, implicarea în
dezvoltarea comunitară, rolul lor social, aspecte importante pentru dezvoltarea activității,
distribuția profitului, apartenența la rețele etc.) și unul specific fiecărui tip de entitate.
Existența acelui corp comun de itemi ne permite realizarea de analize comparative pe
aceste patru tipuri de entități. Cercetarea s‑a derulat pe eșantioane reprezentative la nivel
național pentru fiecare tip de entitate, în final fiind cuprinse în cercetare 2.995 de entități.
Ultima parte a cercetării a fost cea pe bază de interviu și focus grup în care au fost
culese opinii ale membrilor, reprezentanților acestor structuri și al altor factori de decizie
din domeniul de activitate al acestor organizații.
Analiza derulată vine să răspundă câtorva dintre întrebările legate de specificul
entităților de economie socială din România care animă dezbaterea publică actuală și de
măsura în care se regăsesc în activitatea lor caracteristicile unei întreprinderi sociale.
Analiza comparativă ne permite să ne conturăm o imagine asupra acestor organizații ca
entități de economie socială, dar nu trebuie ignorat specificul activității fiecăreia și
contextul socio‑economic care influențează dezvoltarea lor.
Analiza comparativă va pleca de la indicatorii socio‑economici cuprinși în bazele de
date ale INS. Următoarea parte va cuprinde analiza datelor din ancheta sociologică pe bază
de chestionar și va fi derulată pe câteva dintre variabilele importante cuprinse în cercetare:
obiectivele organizațiilor, rolul lor social, distribuția profitului, caracterul activității prestate,
implicarea în dezvoltarea locală. Am considerat că acestea sunt variabilele definitorii
pentru entitățile de economie socială și specificul local al activității lor, analize detaliate
ale celorlalte variabile regăsindu‑se în celelalte volume publicate în cadrul proiectului.
4.1. Analiza indicatorilor socio‑economici
Datele din bilanțurile contabile aferente activității derulate în anul 2010 de entitățile de
economie socială indică un număr de 29.226 de entități, proporția cea mai mare fiind
reprezentată de organizațiile neguvernamentale (26.332 – aici sunt cuprinse și asociațiile
agricole și obștile/composesoratele), urmate de cooperative (2.017) și de casele de ajutor
reciproc (887). Aceste entități au un număr de 1 16.379 de angajați, dintre care peste jumă tate
se regăsesc în organizațiile neguvernamentale (tabelul 1).

61
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…
Tabelul 1. Indicatori socio‑economici pentru entitățile de economie socială (2010)
2010 Număr
organizațiiActive
imobilizate
(EURO)V enituri
(EURO)Excedent/
Profit
(EURO)Angajați
ONG‑uri 26.322 1.288.910.314 1.261.105.288 186.877.976 60.947
ONG‑uri cu activitate
economică2.730 605.167.631 493.998.528 58.388.661 22.860
Case de ajutor reciproc 887 285.205.941 33.376.955 6.927.047 17.268
Case de ajutor reciproc
ale salariaților684 135.391.923 15.249.338 3.755.874 15.962
Case de ajutor reciproc
ale pensionarilor203 149.814.018 18.127.616 3.171.173 1.306
Cooperative 2.017 216.668.248,9 360.152.899,1 9.559.347,33 38.164
Cooperative
meșteșugărești857 131.583.002 166.660.447 6.553.880 25.109
Cooperative de consum 958 44.267.516 125.564.271 1.346.501 7.485
Cooperative de credit 75 25.716.271 41.137.487 1.261.032 2.003
Cooperative agricole 127 15.101.460 26.790.693 397.934 3.567
Total 29.226 1.790.784.504 1.654.635.142 203.364.370 116.379
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013
Analiza dinamicii acestor entități în ultimii zece ani indică o creștere foarte mare a
numărului organizațiilor neguvernamentale și al caselor de ajutor reciproc. În cazul
organizațiilor neguvernamentale, creșterea este de la 10.494 de unități în 2000 la 26.322
în 2010, în timp ce la casele de ajutor reciproc de la 380 de unități în anul 2000 la 887
în anul 2010. Dacă la organizațiile neguvernamentale creșterea este constantă, la casele
de ajutor reciproc creșterea cea mai mare a fost în perioada 2000‑2005, când de la 380
de unități s‑a ajuns la 742. În ce privește cooperativele, am putea spune că numărul lor
a rămas relativ constant în ultimii zece ani (figura 1). Dacă analizăm în paralel dinamica
numărului de angajați din aceste entități, se observă o triplare a acestuia în cazul organi‑
zațiilor neguvernamentale (de la 19.172 în anul 2000 la 60.947 în anul 2010), o creștere
în cazul caselor de ajutor reciproc (de la 12.320 în 2000 la 17.268 în 2010) și o scădere
dramatică la aproape o treime în cazul cooperativelor (figura 2).
Analiza datelor pentru fiecare tip de entitate studiat relevă următoarele aspecte (anexa 1,
anexa 2, anexa 3):
– se înregistrează o scădere a procentului cooperativelor care au înregistrat profit în anul
2010 față de 2000, scăderea fiind constantă în ultimii ani în cazul cooperativelor
meșteșugărești și al celor de consum;
– numărul de salariați în cazul cooperativelor meșteșugărești și de consum a înregistrat
o scădere dramatică;
– scăderea numărului cooperativelor de credit este o consecință a asocierii unităților ca
urmare a normelor BNR ce prevedeau creșterea capitalului acestora;
– la casele de ajutor reciproc ale salariaților se înregistrează o creștere a numărului de
salariați, chiar dacă procentul CARS care au înregistrat excedent a scăzut;

62
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
– numărul de salariați ai caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor a scăzut în perioada
2005‑2010 pe fondul diminuării procentului celor care au obținut excedent;
– asociațiile proprietarilor de terenuri agricole au cunoscut o evoluție spectaculoasă în
ultimii zece ani atât în ce privește numărul lor, cât și cel al salariaților. Această creștere
se datorează și politicilor publice din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale care
încurajează asocierea;
– aceeași creștere a numărului de unități și de salariați o întâlnim și la obști/composesorate,
acest lucru datorându‑se punerii în posesie a foștilor proprietari după apariția legii 1/2000.
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 1. Dinamica entităților de economie socială în perioada 2000‑2010
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 2. Dinamica numărului de salariați din entitățile de economie
socială în perioada 2000‑2010

63
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…

4.2. Obiective sociale versus obiective economice
Prezența dualității social‑economic în obiectivele organizației este o caracteristică impor ‑
tantă a entităților de economie socială. De asemenea, obiectivul social trebuie să predomine
în fața celui economic. Cele mai multe organizații au declarat că au ca obiectiv principal
reprezentarea intereselor membrilor (72% dintre obști/composesorate, 70% dintre asociațiile
agricole, 53% dintre casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, 50% dintre cooperative
și 42% dintre casele de ajutor reciproc ale salariaților), fapt perfect normal dacă avem în
vedere caracterul mutual al acestor entități (figura 3).
Obiectivele sociale sunt importante pentru toate organizațiile, dar casele de ajutor
reciproc ale pensionarilor și ale salariaților se remarcă printr‑un accent mai mare pus pe
latura socială a activităților. Astfel, 56% dintre CARP‑uri și 51% dintre CARS‑uri au
declarat că au drept scop principal îmbunătățirea situației sociale a membrilor.
Furnizarea unor servicii necesare comunității este un obiectiv principal pentru 43%
dintre cooperative, 35% dintre asociațiile agricole și 20% dintre CARP‑uri. Acest lucru
este explicat prin specificul activității derulate de aceste organizații, iar la CARP prin
faptul că pe lângă acordarea de împrumuturi pentru membri, le oferă acestora și diverse
servicii sociale sau medicale.
Organizațiile care derulează o activitate economică intensă sunt cooperativele, obștile/
composesoratele și asociațiile agricole, fapt demonstrat de procentul mare al acestor
entități care au declarat că obținerea de beneficii economice pentru membri este un obiectiv
principal (68% dintre cooperative, 62% dintre obști/composesorate, 46% dintre asociațiile
agricole).
Dacă ne uităm la aceste date putem spune că organizațiile își percep foarte bine rolul
de reprezentare a intereselor membrilor, fapt ce demonstrează și implicarea acestora din
urmă în proce sele decizionale și o conștientizare a rolului jucat de membri în viața entității.
Obiectivele economice sunt prezente într‑o măsură mai mare la acele organizații care
derulează o activitatea economică mai susținută și care au ca domenii de activitate
producția de bunuri și servicii. Dacă luăm cazul cooperativelor, activitatea economică
predo mină, ele fiind înființate în special pentru a satisface nevoile legate de calitatea și
siguranța locului de muncă ale membrilor (cooperativele meșteșugărești) sau pentru
asigurarea accesului membrilor la bunuri și servicii de calitate la prețuri avantajoase
(cooperativele de consum). Obiectivele sociale sunt prezente la toate entitățile analizate,
dar proporția caselor de ajutor reciproc care consideră că îmbunătățirea situației sociale
a membrilor este principalul lor scop este mai mare. Acest lucru cores punde și misiunii
lor de a da împrumuturi cu dobânzi avantajoase membrilor lor care sunt persoane cu
venituri mici și medii. Entitățile care produc bunuri și servicii apreciază într‑o măsură
mai mare că obiectivul lor social principal îl reprezintă furnizarea de servicii necesare
comunității.
Rolul social perceput de peste jumătate dintre organizațiile cuprinse în cercetare este
cel de furnizare a bunăstării economice pentru membri (figura 4). O explicație poate fi
faptul că aceste organizații vin să răspundă în special nevoilor financiare ale membrilor.
Furnizarea de servicii sociale este un rol pe care îl regăsim în special la casele de ajutor
reciproc ale pensionarilor care pentru membrii lor oferă și servicii socio‑medicale.

64
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA

Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 3. Obiectivul organizației este…
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 4. Rolul social constă în…

65
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…

4.3. Distribuția profitului
Exercițiul financiar la finalul anului 2010 indică faptul că cele mai multe dintre entitățile
de economie socială au înregistrat un profit mic situat între 3 și 15% (53% dintre
CARS‑uri, 51% dintre cooperative, 48% dintre CARP‑uri, 37% dintre obști/compo‑
sesorate și 24% dintre asociațiile agricole) (figura 5). În cazul asociațiilor agricole,
47% au declarat că profitul în anul 2010 a fost aproape nul. Sunt puține organizații care
au înregistrat un profit semnificativ (14% dintre CARP‑uri, 1 1% dintre obști/compo‑
sesorate, 10% dintre CARS‑uri, 8% dintre cooperative și 3% dintre asociațiile agricole).
Deficit au declarat 27% dintre cooperative, 23% dintre asociațiile agricole, 15% dintre
obști/composesorate, 4% dintre CARS‑uri și 3% dintre CARP‑uri. Procentele scăzute
de case de ajutor reciproc, atât CARP‑uri, cât și CARS‑uri, care au declarat deficit
demonstrează viabilitatea acestui tip de organizație și faptul că relațiile de reciprocitate
și control între membri sunt puternice.
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 5. Exercițiul financiar al anului 2010
O a doua caracteristică importantă a entităților de economie socială o constituie
distribuția limitată a profitului între membri. Dintre entitățile care au declarat că au
înregistrat profit în anul 2010, cele mai multe cooperative (31%), obști/composesorate
(16%) și asociații agricole (16%) au declarat că acesta a fost reinvestit pentru dezvoltarea
activității. Dacă la cele mai multe CARS‑uri (32%) profitul a fost distribuit între membri
în funcție de contribuția lor la capital, la CARP‑uri (16%) a fost distribuit egal între
membri (figura 6).

66
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA

Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 6. Distribuția profitului pe anul 2010
4.4. Caracterul activității prestate
La începutul capitolului afirmam că aceste entități au un pronunțat caracter local prin
faptul că își desfășoară activitatea în special la acest nivel și vin să răspundă nevoilor
unui număr redus de membri sau comunităților din care aceștia provin. Analiza datelor
privind beneficiarii acestor organizații ne confirmă caracterul local al activității prestate.
Datele indică faptul că beneficiarii sunt din județ în cazul celor mai multe CARP‑uri
(74%), CARS‑uri (44%) și obști/composesorate (39%). Pentru cooperative beneficiarii
sunt numai din localitatea unde își derulează activitatea în cazul a 49% dintre cele cuprinse
în cercetare, și din județ în cazul a 47%. Procentul asociațiilor agricole care au declarat
că au ca beneficiari persoane din localitatea unde își desfășoară activitatea este de 51%.
Pentru obști/composesorate situația este puțin diferită deoarece produsele lor sunt comer ‑
cializate mult și la nivel național, nu doar la cel local (figura 7).

67
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…

Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 7. Beneficiarii activității organizației sunt din…
4.5. Implicarea în dezvoltarea comunitară
Preocuparea pentru bunăstarea membrilor și a comunității din care aceștia fac parte este
o trăsătură specifică acestor entități. Caracteristicile acestor entități fac ca ele să aibă un
rol important în dezvoltarea comunitară. Analiza modului în care ele se implică în procesul
de dezvoltare comunitară indică faptul că cele mai multe fac acest lucru prin oferirea de
servicii membrilor sau comunității – 74% dintre cooperative, 69% dintre asociațiile
agricole, 68% dintre CARP‑uri, 56% dintre CARS‑uri și 54% dintre obști/composesorate.
Participarea la diverse evenimente locale organizate fie de autoritățile locale, fie de
organizațiile societății civile este o altă modalitate de implicare în dezvoltarea comunitară.
În ce privește angajarea persoanelor din grupurile vulnerabile, cei care fac acest lucru
într‑o măsură mai mare sunt obștile/composesoratele, urmate de cooperative și de asociațiile
agricole (figura 8).

68
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA

Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.
Figura 8. Implicarea organizației în dezvoltarea comunității din care face parte
Concluzii
Plecând de la caracteristicile definitorii ale entităților de economie socială, analiza
comparativă a celor din țara noastră demonstrează încă o dată că ele corespund într‑o
măsură mai mare sau mai mică acestora. Specificul colectiv al acestor organizații este
demonstrat de conștientizarea cu precădere a obiectivului lor de reprezentare a intereselor
membrilor. Diferențele vin din specificul activității derulate de fiecare dintre aceste
organizații, din natura membrilor și din contextul instituțional, politic și socio‑economic
în care ele funcționează.
Activitatea derulată de fiecare dintre aceste organizații influențează stabilirea obiectivelor
și modul lor de implicare în viața comunității. Cele care desfășoară în special activități
de producție sau comercializare de bunuri și servicii subliniază în mod pregnant rolul lor
în asigurarea bunăstării economice a membrilor. Acesta este, în cele mai multe cazuri,
și scopul asocierii/cooperării lor, dacă vorbim despre cooperative sau asociațiile agricole.
Obștile/composesoratele sunt organizații colective care administrează un bun comun, în
speță pădurile, pășunile și chiar unele lacuri alpine. Scopul lor principal declarat este
acela de a obține beneficii economice pentru membri în urma administrării bunurilor lor
comune. Activitatea economică derulată de aceste organizații colective constă în tăiere și
prelucrare de masă lemnoasă, închirieri de pășuni pentru ovine, bovine și caprine,
comercializare și prelucrare de fructe de pădure și ciuperci, concesionări de terenuri

69
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…
pentru diverse amenajări turistice etc. Cele mai multe dintre aceste organizații apreciază
că dacă asigură bunăstarea economică pentru membri, acest lucru va conduce și la
bunăstarea socială. În plus, sintagma de bunăstare socială este asociată cu incluziunea
socială a persoanelor din grupuri vulnerabile, iar ei declară că fac acest lucru și datorită
motivației ce a stat la baza înființării lor și intereselor membrilor.
Natura membrilor este un factor care are implicații asupra obiectivelor organizațiilor.
Fiind organizații colective, aceștia sunt cei care decid misiunea și scopurile organizației
în funcție de nevoile și interesele lor. Cei care doresc să adere ulterior, trebuie să
corespundă tipologiei membrilor stabilită inițial. La casele de ajutor reciproc, membrii
sunt persoane cu venituri mici și medii, fapt ce face ca principalul scop perceput de cele
mai multe organizații să fie cel de îmbunătățire a situației lor sociale. Prin împrumuturile
pe care casele de ajutor reciproc le acordă se încearcă o îmbunătățire nu doar a situației
financiare, ci mai ales a celei sociale, deoarece de multe ori acestea sunt solicitate pentru
diverse afecțiuni medicale, realizarea unor evenimente familiale, achiziționarea de bunuri
și servicii în gospodărie etc.
Contextul instituțional, politic și socio‑economic în care aceste organizații își deru lează
activitatea influențează puternic evoluția lor. În cazul cooperativelor acest context este
unul mai degrabă ostil dezvoltării lor, în special din cauza unor probleme de percepție,
fapt demonstrat prin scăderea dramatică a numărului membrilor și salariaților și reducerea
activității lor economice productive. În ultimii șapte‑opt ani am asistat la o impulsionare
a asocierii și cooperării în agricultură prin diverse stimulente acordate prin politicile
publice celor care sunt membri în astfel de structuri. Este un proces lent și uneori se
realizează formal, dar este un prim pas spre rezolvarea problemei asocierii micilor
producători agricoli.
Bibliografie
Cace, S., Arpinte, D., Scoican, N.A. (coord.) (2010), Economia socială în România. Două profiluri
regionale , București, Expert.
Defourny, J., Nyssens, M. (2012), The EMES Approach of Social Enterprise in a comparative
Perspective, Working Paper Series , no. 12/03, Ličge: EMES European Research Network.
Lambru, M. (2013), Organizațiile de ajutor reciproc , Iași, Polirom.
Petrescu, C. (coord.) (2013), Cooperativele din România: actori ai dezvoltării socio‑economice ,
Iași, Polirom.
Stănescu, S., Cace, S. (coord.) (201 1), Cererea de economie socială în Regiunile de dezvoltare
București‑Ilfov și Sud‑Est , București, Expert.
Stănescu, S., Cace, S., Alexandrescu, F . (coord.) (201 1), Oferta de economie socială în Regiunile
de dezvoltare București‑Ilfov și Sud‑Est , București, Expert.

70
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIAAnexe
Anexa 1. Indicatori socio‑economici ai cooperativelor în perioada 2000‑2010
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.

71
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA – ANALIZĂ COMP ARATIVĂ…

Anexa 2. Indicatori socio‑economici ai caselor de ajutor reciproc în perioada 2000‑2010
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.

72
ANALIZA COMP ARATIVĂ A ENTITĂȚILOR DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
Anexa 3. Indicatori socio‑economici ai asociațiilor agricole și ai obștilor/composesoratelor în perioada 2000‑2010
Sursa: date proiect Prometeus, prelucrări ICCV și UB, 2013.

Partea a III‑a
Entitățile de economie socială din România.
Cooperative – studii de caz

5. Certa Grup –
cooperativă meșteșugărească
Claudia Petrescu, Corneliu Ionescu
Certa Grup este o cooperativă de gradul 1 înființată în anul 2005, în baza Legii 1/2005.
Activitatea cooperativei datează din anul 1968 când era considerată activitatea economică
a Uniunii Județene a Cooperativelor Meșteșugărești din județul Vâlcea. Această activitate
economică a UJCM Vâlcea a fost grupată în jurul Centrului de Reparații, Transformări și
Autodotare și a unor magazine. Activitatea economică a cooperației aducea resursele
necesare pentru plata salariilor și pentru activitățile uniunii județene, printre care construirea
de noi clădiri de locuit la parterul cărora aveau spații comerciale sau diverse alte spații
pentru celelalte cooperative. Reprezenta activitatea prin care UJCM‑ul se autofinanța.
La început, când funcționa ca activitate proprie uniunii, uniunea nu era formată din cooperatori,
în principal, erau considerați salariați și aveam sindicat, ca să știți, că unde nu e sindicat trebuie
să fie altceva, o formulă din asta socialistă, așa, dar aveam funcționale atelierele noastre, ca o
activitate proprie a acestei structuri, a uniunii, activitate proprie… Activitate cu care noi scoteam
salariile angajațiilor, noi, știți…
Înainte Uniunea avea monopolul adunării tuturor cooperativelor din județ și avea o între prindere
care se numea OCMAT, care funcționa la uniune. Doi, după aceea s‑au înființat aceste ateliere
centrale, așa s‑au numit la început, și au fost promovate ca urmare a insistenței care a fost la
noi, un vicepreședinte foarte inteligent, așa, demult de tot, și nu a prins decât în vreo câteva
zone din țară, vreo șase. Și am dezvoltat activitatea proprie uniunii pe structura atelierului ăsta
și a câtorva magazine comerciale.
Acreditarea drept cooperativă de gradul 1 a fost realizată în 2005, după apariția Legii
1/2005. Cooperativele s‑au reorganizat în baza noii legi și s‑au reînscris la Registrul
Comerțului. S‑a considerat de către membri că este mai bine să se înființeze drept
cooperativă de gradul 1 în baza prevederilor Legii 1/2005, deși până atunci erau activitate
economică a UJCM Vâlcea.
Ca și statut fiscal sunt cooperativă și sunt tratați ca orice altă societate comercială.
Specific este capitalul variabil, modificarea acestuia netrebuind să fie anunțată la Registrul
Comerțului ca la celelalte societăți comerciale. În acest moment, nu există facilități fiscale
pentru cooperative. Contabilitatea cooperativei se realizează în același sistem ca a celorlalte
societăți comerciale.
Pentru a fi competitivi pe piață și a certifica calitatea produselor lor, cooperativa are
certificare ISO 9001, ISO 14001 și ISO 18001. În viitor doresc să obțină dreptul de a
utiliza marcaj CE (calitate europeană) la anumite produse.

76
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Conform legii de înfiițare (Legea 1/2005) și statutului, Certa Grup este o cooperativă
ce respectă principiile economiei sociale: guvernare democratică, misiune socială, distri‑
buție limitată a profitului.
5.1. Guvernarea democratică
Organismul principal de decizie în cadrul cooperativei îl constituie Adunarea Generală
formată din toți membrii. Indiferent de numărul părților sociale deținute, fiecare membru
are un singur vot în cadrul Adunării Generale (principiul cooperatist „un om – un vot”).
Acesta se întrunește anual pentru discutarea bilanțului pe anul precedent și a obiectivelor
pentru următorul an. În cazuri excepționale se poate întruni și de mai multe ori pe an
(Adunările extraordinare). Adunarea Generală alege un Președinte (cu rol executiv), un
Consiliu de Administrație și o Comisie de Cenzori (cu rol de control). Pentru a evita
distorsionările potențiale provenite din contribuția diferită la capitalul social, participarea
unui membru la capitalul social este limitată la maximum 20% din valoarea totală a acestuia.
5.2. Misiunea socială
Cooperat iva Certa Grup își îndeplinește misiunea socială prin realizarea mai multor activități:
– serviciile pe care le oferă clienților au prețuri mai mici;
– în cadrul atelierelor de producție au angajat sistematic persoane cu dizabilități (forme
ușoare) și tineri post‑instituționalizați;
– pentru tinerii proveniți din instituții sociale, cooperativa a pus la dispoziție și spații
de cazare pentru o anumită perioadă;
– calificarea acestor tineri post‑instituționalizați;
– a angajat persoane aflate în dificultate (persoane sărace, mame singure, șomeri) în
cadrul unităților lor de producție sau de comerț;
– acțiuni sociale pentru sprijinirea comunității – oferirea de articole de îmbrăcăminte
instituțiilor de protecție socială, sprijin pentru sinistrați, realizarea de lucrări pentru
Spitalul TBC;
– formarea profesională a adulților prin asigurarea stagiului de instruire practică (pentru
elevi, șomeri etc.).
5.3. Distribuția profitului
Modul de distribuție a profitului este stabilit, în cazul cooperativei Certa Grup, de către
Adunarea Generală în cadrul ședinței ordinare (cea anuală). Profitul se împarte în funcție
de capitalul deținut de fiecare membru. De la înființarea cooperativei, profitul obținut nu
a fost împărțit între membri, ci a fost reinvestit în conformitate cu deciziile adoptate în
cadrul Adunării Generale.

77
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
Înainte de apariția Legii 1/2005, profitul trebuia împărțit după două criterii: criteriul
capitalului deținut și cel al contribuției la realizarea profitului. Cel de‑al doilea criteriu
era dificil de cuantificat deoarece erau multe munci nenormate. Eliminarea acestui criteriu
în calcularea profitului fiecărui membru este considerată a fi utilă tocmai din cauza
problemelor pe care le ridica implementarea lui.
5.4. Activitatea economică a cooperativei
Certa Grup este o cooperativă care are o activitate economică cu un pronunțat caracter
local deoarece piața principală de desfacere a produselor este reprezentată de județul
Vâlcea și localitatea Râmnicu Vâlcea. Sunt însă și produse care sunt distribuite către
clienți din alte zone ale țării sau chiar din alte țări, acest lucru depinzând foarte mult de
tipul de activitate economică realizat (de exemplu montarea panourilor solare, producția
de tâmplărie PVC, producția de îmbrăcăminte).
În ceea ce privește producția, principalele activități constau în:
1. Montaj panouri solare ACM și fotovoltaice. Este o activitate a cooperativei începută
în anul 2010. Pentru realizarea acestei activități, cooperativa a trimis personalul la specializare
în Germania. Această unitate a Certa Grup promovează cele mai noi tehnologii, comer ‑
cializează și montează numai sisteme de ACM și aport la încălzire de producție germană.
Cooperativa oferă pachete complete de instalații pentru apa caldă și aport la încălzire
(panouri, instalații, boilere etc.) atât pentru gospodării individuale, cât și pentru instituții
publice sau private (de exemplu, instituții de învățământ, instituții sanitare, administrație
publică, instituții de turism etc.). Cooperativa asigură garanție pentru toate componentele
între 3 și 10 ani, asigură asistență și intervenție post‑garanție până la 20 de ani, iar
tehnicienii firmei realizează gratuit proiectele tehnice pentru gospodăriile particulare.
Componentele pentru panourile solare sunt achiziționate din Germania.
Pentru a putea derula această activitate, cooperativa are un magazin de prezentare
(showroom ) unde clienții se pot informa și pot vedea cum arată aceste instalații. Clienții
principali sunt persoanele fizice (mulți dintre ei obținând finanțare prin intermediul
Programului Casa V erde), dar și instituțile publice (Spitalul TBC). Aceste produse au o
arie de comercializare extinsă și în afara județului. Cooperativa dorește să‑și extindă paleta
de clienți prin intermediul Programului Casa V erde, vizând instituțiile de învăță mânt, care
sunt eligibile în cadrul acestui program. Această activitate a cooperativei a fost promovată
prin intermediul participării la diverse târguri de construcții (București, Craiova), prin
website‑ul organizației, dar și în magazinul de prezentare.
2. Producție tâmplărie PVC și aluminiu . Cooperativa produce ferestre fixe, vitrine,
ferestre într‑un canat cu simplă și dublă deschidere, ferestre în două canate cu montant
și fără montant, ferestre combinate cu trei ochiuri, uși de balcon, uși de intrare și uși de
interior. Clienții principali sunt persoanele fizice, dar și cele juridice (instituții publice,
firme etc.). Un client important a fost reprezentat de către rețeaua locală de cooperative.
În afara comenzilor venite direct din partea diverșilor clienți, cooperativa participă și
la licitații publice pentru a‑și asigura desfacerea producției. Aceste produse pot fi distribuite
în orice zonă a țării în funcție de comezile pe care le au.

78
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
3. Prelucrări metalice . Secția de prelucrări metalice a cooperativei este cea care a dat
și numele acesteia – Centrul de Reparații, Transformări și Autodotare (CERTA). Unitatea
funcționează din anul 1995 pentru operații de prelucrări mecanice, posedând dotarea
tehnică necesară pentru efectuarea acestor servicii.
Această secție are următoarele specialități:
– execuție mașini și utilaje – scule și dispozitive după proiect sau comandă;
– piese de schimb pentru mașini și utilaje;
– accesorii pentru mașini unelte, ștanțe, matrițe, dispozitive;
– reparații mașini și utilaje;
– confecții metalice diferite;
– prelucrări prin așchiere;
– prelucrări prin electroeroziune.
Tot aici se realizează și mașina pneumatică pentru montat butoni pentru confecții
textile, utilaj proiectat și realizat de specialiștii cooperativei. Aceste lucrări sunt realizate
la comandă pentru diverse persoane particulare sau juridice.
4. Confecții textile . Secția de confecții textile execută produse textile pentru export
(integral sau în sistem lohn) și pentru piața internă. Unitatea dispune de personal cu o bună
calificare, este dotată cu mașini și utilaje performante din import și poate executa produse
de mare complexitate și de calitate superioară. În 2012, secția avea 22 de persoane angajate.
Cooperativa colaborează cu firme din Germania, Italia, Anglia și Franța pe următoarele
grupe de produse: confecții textile bărbați, femei și copii pentru vară și iarnă, confecții
sport pentru tineret. Unitatea este specializată în execuția de bluze groase sport, geci,
rochii, costume pentru schi, pantaloni schi, lenjerii pentru pat, pilote.
Pentru comerț și servicii, principalele activități sunt:
1. Service auto – acesta funcționează din 2008 și a fost realizat prin fuziunea cu o altă
cooperativă care derula această activitate. Această unitate este cea mai mare de acest
gen din Râmnicu Vâlcea și efectuează reparații pentru toate tipurile de mașini,
tinichigerie, vulcanizare, spălare, vopsitorie și are și stație pentru inspecția tehnică
periodică a mașinii, acreditată de Registrul Auto Român. Clienții principali sunt din
localitatea Râmnicu Vâlcea și din județul Vâlcea.
2. Servicii de igienă – este cel mai nou serviciu furnizat de către cooperativa Certa Grup.
Activitatea salonului de cosmetică și înfrumusețare a început în decembrie 201 1.
Serviciile principale oferite sunt: frizerie, coafor, cosmetică, manichiură și pedichiură.
Clienții principali sunt localnicii. Calitatea serviciilor oferite este garantată de perso‑
nalul salonului, acesta fiind recunoscut la nivel local ca unul dintre cele mai bune din
zonă, precum și datorită amenajării interioare și dotărilor de ultimă generație.
3. Magazin artizanat – în cadrul acestuia de comercializează produse tradiționale precum
costume tradiționale, covoare țărănești, ceramică și alte produse de artizanat. Clienții
principali sunt turiștii.
4. Magazin de mobilă – comercializează mobilier pentru clienții din Râmnicu Vâlcea și
împrejurimi.
5. Baruri – Certa Grup deține patru baruri în orașul Râmnicu Vâlcea, dintre care două sunt
amplasate în centrul orașului. Acestea au încasări constante care asigură lichiditățile
necesare funcționării cooperativei. Este considerată a fi cea mai profitabilă activitate

79
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
economică a Certa Grup de către reprezentanții cooperativei. Clienții sunt tinerii, dar
și persoanele adulte din localitate, precum și cei aflați în tranzit.
6. Închirieri – spațiile nefolosite, proprietate a societății, sunt închiriate către terți pentru
a obține venituri care să susțină activitatea curentă, precum și activitatea de investiții.
Aceste spații pot fi transformate în spații de producție/vânzare ale cooperativei dacă apar
posibilități de valorificare superioară a lor. Clienții sunt formați din diverse firme locale.
5.5. Relația cu autoritățile
La nivel local, cooperativa nu ia parte la luarea deciziilor, nefiind consultată. Președintele
cooperativei este o persoană extrem de activă la nivel local, dar care nu este implicată
de către autoritățile publice în luarea deciziilor.
Ca observație generală, autoritățile, cu toate că îi mai bâzâim și noi pe la televiziuni, nu știu
ce, nu sunt prea receptive la cooperație. Sunt receptive când ne cheamă să plătim impozite și
taxe. Noi plătim impozite și taxe foarte mari…
Cooperativa are încheiate parteneriate cu diferite instituții publice – AJOFM (pentru
asigurarea practicii participanților la cursurile de formare), DGASPC (pentru asigurarea
de locuri de muncă pentru tinerii instituționalizați care trebuie să părăsească sistemul,
servicii de ajutorare a persoanelor aflate în instituții, angajarea de persoane cu dizabilități).
O problemă semnalată în relația cu autoritățile județene este legată de faptul că
întârzierile în depunerea actelor contabile lunare sau a actelor privind plata contribuțiilor
la bugetul de stat sunt imediat sancționate. Întârzierea cu o zi a depunerii acestor acte
sau contribuții atrage după sine primirea unei somații de către cooperativă. Acest lucru
se întâmplă doar în cazul cooperativelor și se datorează patrimoniului acestora.
5.6. Cadrul legal
5.6.1. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul
asupra organizației
Legea 1/2005 privind cooperația, cea în baza căreia cooperativa a fost înregistrată, prezintă
câteva puncte slabe, în opinia reprezentanților cooperativei Certa Grup, care au influență
asupra derulării activității:
– principiile cooperatiste nu sunt considerate a fi obligatoriu respectate, ele neavând
caracter normativ (art. 7, pct. 4);
– nu este prevăzută în lege indivizibilitatea patrimoniului cooperativei. Acest fapt a
permis unor cooperative să înstrăineze patrimoniul prin adoptarea unei hotărâri în
Adunarea Generală și trecerea lui în parte divizibilă cf. art. 64 și 65 din Legea 1/2005;
– cooperativele de gradul 2 ar trebui să fie formate numai din cooperative de gradul 1,
nu cum prevede legea că pot fi formate din cooperative de gradul 1 și persoane fizice;

80
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
– Legea 1/2005 a dus la scăderea controlului în sistemul cooperatist deoarece cooperativele
nu mai erau obligate să se asocieze la uniunile centrale (art. 89, pct. 1). Până la apariția
Legii 1/2005 nu putea fi vândută nici o parte din patrimoniu fără avizul UJCM și
UCECOM. Astfel, după apariția Legii 1/2005, a putut fi înstrăinată o mare parte din
patrimoniu în lipsa acestor constrângeri.
5.6.2. Oportunități/amenințări
asupra activității organizației
Alte acte normative care au impact asupra cooperativei sunt Legea 31/1990 privind
societățile comerciale și Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării
întreprinderilor mici și mijlocii. Conform Legii 346/2004 cooperativele sunt considerate
a fi întreprinderi mici și mijlocii (art. 2) ca și celelalte societăți comerciale, dacă
îndeplinesc criteriile privind numărul de angajați, cifra de afaceri și independența. Cu
toate acestea, marea majoritate a programelor de finanțare pentru IMM‑uri prevăd că sunt
eligibile doar societățile comerciale înființate în baza Legii 31/1990, nu și cooperativele.
Cooperativa Certa Grup consideră că, prin apariția Legii 346/2004, societăților
coope ratiste li s‑a recunoscut rolul de IMM‑uri și dreptul la fondurile guvernamentale
destinate acestora deoarece sunt agenți economici similari altor societăți comerciale.
Și acum sunt unele fonduri guvernamentale care ne scot, nu prevăd și societățile organizate în
baza legii 1/2005, le prevăd pe ălea pe 31/90, și noi oricum nu putem să accesăm fondurile
respective, că nu suntem prevăzuți. (…) Ce se întâmplă, ori de câte ori s‑a făcut o acțiune din
aceasta s‑a avut în vedere și s‑a și scris „toate unitățile organizate pe legea 31” . Între timp,
văzând că noi suntem excluși de la treaba asta, am făcut intervenții și ne‑am asimilat printr‑un
document… (…) Dar nu la toate… (…) Stați un pic, nu la toate, și, ce se întâmplă, formula
generală de la început, aia de la început a rămas și acuma în preocupările celor care fac acțiuni
și aproape sistematic noi suntem evitați, și vă dau un exemplu. De curând, anul trecut, s‑a făcut
o acțiune pentru mediu, nu îmi aduc aminte ce anume era, dar eram interesat foarte tare să…
Dar când am ajuns să mă documentez și să‑i întreb ce se întâmplă, cum trebuie să facem, m‑am
pomenit că: „domn’e dumneavoastră nu sunteți acceptați aici!” . Păi de ce, că avem așa, așa,
noi am fost asimilați…
O problemă majoră a cooperației în procesul de accesare a fondurilor guvernamentale
și europene este reprezentată de proprietatea asupra terenurilor. De cele mai multe ori,
cooperativele nu sunt proprietari asupra terenurilor, iar acest fapt duce la eliminarea lor
din competițiile pentru obținerea de fonduri publice. Multe dintre clădirile construite de
cooperative se află pe terenuri care au fost date de către statul socialist în folosință pe
durata de existență a construcției, iar după 1989 o parte dintre aceste terenuri au fost
retrocedate și au apărut multe litigii care au slăbit sistemul cooperatist.
Noi mai suntem eliminați și la altceva, noi nu suntem propietari pe terenuri și aproape sistematic
la documentație, când obținem fonduri europene, trebuie să motivezi terenul, să fii propietar
pe teren, și vrând‑nevrând suntem excluși.

81
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ

5.7. Conducere
Cooperativa are 72 de membri care vin la Adunările Generale. Majoritatea acestora sunt
și angajați ai cooperativei și sunt implicați activ în realizarea obiectivelor anuale propuse.
Există și membri care și‑au menținut capitalul chiar dacă au ieșit la pensie, însă numărul
lor este foarte mic (până în 5 persoane). Aceștia sunt foști angajați ai cooperativei și se
implică activ încă în activitatea acesteia.
Conform Legii 1/2005, organele de conducere ale cooperativei sunt Adunarea generală,
Consiliul de Administrație, Președintele, Directorul executiv și Cenzorii. În cazul coope‑
rativei Certa Grup, există Adunarea generală, Consiliul de Administrație, Președintele,
Vicepreședintele și Cenzorii.
Toți cei din organele de conducere sunt aleși dintre membrii cooperatori. În cadrul
Consiliului de Administrație sunt 5 membri – președintele, vicepreședintele și trei membri.
Membrii Consiliului de Administrație nu primesc indemnizație pentru activitatea prestată
în această funcție. Ei primesc salariu pentru activitatea lor în cadrul cooperativei.
Relația dintre executiv și organele de conducere ale cooperativei este una foarte bună,
având în vedere faptul că președintele este același de la înființarea cooperativei. În cazul
cooperativei Certa Grup, președintele joacă și rolul de director. Șefii departamentelor
cooperativei sunt și membri ai acesteia și se află în funcții încă de la înființare.
Ca tip de conducere, în cazul Certa Grup, putem discuta de unul participativ, preșe‑
dintele consultându‑se cu șefii de departamente atunci când adoptă deciziile. Având în
vedere faptul că președintele beneficiază de un capital de încredere foarte mare datorită
experienței sale, vechimii în funcție, profesionalismului, faptului că este un model pentru
ceilalți angajați deoarece merge și lucrează cot la cot cu ei în secții, se poate spune că
deciziile lui sunt acceptate de către ceilalți. Organele de conducere ale cooperativei sunt
cele prevăzute în legislație, iar atribuțiile lor sunt cele din lege.
5.8. Întreprinderea socială în contextul comunității
și al organizației
Statutul cooperativei nu prevede explicit obiectivele sociale, ci doar pe cele economice,
dar primele se regăsesc în principiile cooperatiste existente în lege. Faptul că nu au
obiective sociale în statut nu împiedică însă cooperativa să realizeze acțiuni cu caracter
social pentru comunitate: reduceri de preț pentru diverse lucrări efectuate pentru spitale
sau instituții de asistență socială, încadrarea în muncă a tinerilor post‑instituționalizați,
ajutorarea copiilor și bătrânilor instituționalizați, angajarea de persoane cu handicap.
În primul rând, dacă asta poate fi semnificativ, unitățile noastre practică pe piață niște servicii
mai joase, adică cu prețuri mici. Doi, avem ateliere, cum ar fi atelierul de croitorie, în care în
mod sistematic, în afară de obligațiile pe care le avem noi pentru handicapați, le știți… noi am
angajat sistematic de la instituțiile sociale fete și băieți chiar care au avut un anumit handicap,
fie el locomotor, fie de la case de copii. A treia chestie, am făcut chiar echipe specializate din
tineri care au fost școliți în școlile sociale. Îi luăm noi, i‑am unit și am făcut din ei echipe și

82
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
sunt oameni de bază la noi, unii chiar au reușit, nu chiar toți, dar unii dintre ei foarte foarte
buni meseriași. Școliți fie în atelierul lor, fie în alte condiții așa încât i‑am făcut oameni. Mai
mult de atât, am mers mai departe, le‑am dat și loc de cazare, le‑am dat apartamente, sau ce
avem noi în spațiile noastre, să stea și nu le‑am luat bani, înțelegeți, le‑am pus condiții să își
desfășoare o activitate, să ducă o viață cât de cât decentă, cu căldură, cu apă, cu tot ce trebuie
acolo. Cooperația are o aplecare spre problemele amărâților. Așa am fost construiți, așa am
fost educați, asta este situația…
Nu se poate vorbi de o schimbare a acestora sau de o planificare prealabilă a activităților
sociale. Aceste activități sociale au fost realizate în funcție de nevoile care au apărut în
cooperativă și în comunitate. Există solicitări din partea instituțiilor statului (primărie,
AJOFM) pentru angajarea unor persoane aflate în situații de risc, iar acestea sunt
satisfăcute în măsura în care activitatea economică a cooperativei o permite.
În ce privește obiectivele de afaceri, acestea se referă la derularea unei activități
economice care să fie aducătoare de profit. Conform statutului, domeniul principal de
activitate al cooperativei îl reprezintă fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (CAEN 141),
cu activitatea principală 1413 – fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria
de corp). Ca și domenii de activitate secundare cooperativa are (doar grupele CAEN):
– fabricarea produselor textile;
– fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice;
– industria construcțiilor metalice și a produselor din metal;
– fabricarea echipamentelor electrice;
– fabricarea de mașini, utilaje și echipamente;
– fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
– fabricarea de mobilă;
– colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, activități de recuperare a materialelor
reciclabile;
– lucrări speciale de construcții;
– comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a
motocicletelor;
– transport terestru;
– depozitare și activități auxiliare pentru transporturi;
– restaurante și alte activități și servicii de alimentație;
– intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii;
– tranzacții imobiliare;
– activități juridice și contabile;
– activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activități
de management și consultanță în management;
– activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și analiză tehnică;
– publicitate și activități de studiere a pieței;
– alte activități profesionale, științifice și tehnice;
– activități de secretariat, servicii suport și alte activități de servicii;
– învățământ;
– activități sportive, recreative și distractive;
– activități asociative diverse;
– reparații de calculatoare, de articole personale și de uz gospodăresc;
– alte activități de servicii (inclusiv coafură și îngrijire corporală).

83
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
Aceste activități ale cooperativei au variat în funcție de capacitatea acesteia de a
dezvolta noi activități. Toate aceste noi activități presupun investiții, iar acestea trebuie
aprobate de către Adunarea Generală în baza unei analize prezentată de conducere. Au
ales să dezvolte noi activități pentru a asigura venituri mai mari cooperativei și astfel să
poată susține și celelalte activități. Ultima activitate dezvoltată este cea de coafură și
îngrijire corporală (în decembrie 201 1).
AJOFM este interesată să integreze în muncă cât mai multe persoane aflate în situații
de risc, iar cooperativa Certa Grup, prin activitățile economice diverse pe care le
desfășoară, este unul dintre potențialii angajatori ai acestora. Un alt interes al AJOFM
este acela de a putea asigura adulților care participă la cursurile de calificare și recalificare
locuri de realizare a orelor de practică. Cooperativa Certa Grup este unul dintre locurile
unde AJOFM trimite adulții să desfășoare practica. În cazul în care Certa Grup are nevoie
de personal, angajează o parte dintre aceste persoane care au desfășurat practica în cadrul
unităților cooperației.
De asemenea, instituția primăriei apelează la Certa Grup pentru a angaja aceste
persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și care se află în situații de risc social, deoarece
este interesată să răspundă nevoilor cetățenilor. Alte solicitări din partea primăriei sunt
pentru a‑i ajuta la realizarea unor lucrări pentru diverse instituții publice, atunci când fondurile
deținute nu sunt suficiente. Costurile la cooperativă sunt de multe ori mai mici și uneori oferă
și reduceri de cost pentru diverse lucrări care au un impact social major (de exemplu,
montarea panourilor solare la Spitalul de TBC, curățarea lacului din parcul Zăvoi).
Ceilalți agenți economici colaborează cu cooperativa pentru realizarea anumitor servicii
și uneori sunt chiar competitori. Mulți agenți economici își derulează activitatea în spații
închiriate de la cooperativă. Având în vedere faptul că Certa Grup deține un patrimoniu
destul de mare în orașul Vâlcea, unele dintre interesele actorilor locali sunt legate și de
obținerea/controlarea acestuia. Această bază materială permite cooperativei să poată
practica prețuri mai mici decât concurența.
Cooperativa nu are modalități speciale de comunicare cu factorii interesați din comu‑
nitate. Marea majoritate a solicitărilor vin din partea actorilor locali către cooperativă.
De obicei comunicarea se face personal, printr‑un telefon, sau prin adrese oficiale.
În anul 201 1, Certa Grup avea un număr de 72 de membri cooperatori. Profitul
cooperativei nu a fost împărțit membrilor până acum în niciun an deoarece în cadrul
Adunării Generale s‑a decis reinvestirea lui. Înainte de Adunarea Generală anuală sunt
afișate la sediul central al cooperativei datele financiare ale activității. Fiecare membru
poate ști exact care a fost profitul și cât îi revine din acesta. În cadrul cooperativei,
asocierea membrilor este „la muncă și la capital” . Astfel, membrii nu pot doar să inves‑
tească capital, ci trebuie să și lucreze în cadrul cooperativei.
Asocierea asta care e liberă e în funcție și de necesitățile firmei, dar și de cerințele unor oameni,
este la muncă și capital. Deci, am venit cu un capital care îl pun aici, tre’ să și lucrez aici. Nu
se întâmplă ca la capitalul ăla sau la societățile SA‑uri sau la celălalte să vin cu capital în firma
asta și să nu lucrez în ea, adică să profit numai de capitalul pe care îl am acolo. Noi, poate ar
fi convenabil pentru cineva, la noi nu s‑a aplicat treaba asta, n‑am acceptat niciodată, adică
omul să și lucreze în același timp.
Certa Grup nu realizează un bilanț social și nici nu calculează indicatori sociali. Dacă
și‑ar propune acest lucru, cooperativa ar putea lua în calcul acordarea de bonuri de masă,

84
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
subvenționarea biletelor de odihnă și tratament, alte reduceri și gratuități pentru membrii
cooperatori derivate din apartenența la UCECOM, acordarea de cadouri/prime cu ocazia
diverselor sărbători, ajutoare de înmormântare, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale
angajaților, gradul de satisfacție al clienților, impactul asupra mediului realizat prin
promovarea panourilor solare etc.
5.9. Implicarea în rețele
Certa Grup nu este afiliată la rețele europene/internaționale direct, ci prin intermediul
UCECOM. Cooperativa este cea care susține activitatea Uniunii Județene a Cooperativelor
Meșteșugărești Vâlcea (UJCM) atât financiar, cât și prin acordarea de consultanță altor
cooperative membre. Prin UJCM Vâlcea este afiliată la Uniunea Centrală a Cooperativelor
Meșteșugărești (UCECOM). Președintele Certa a fost unul dintre membrii marcanți ai
UCECOM, fiind membru și în Colegiul Director.
Apartenența la UCECOM are beneficii importante pentru membri, dintre care putem
enumera:
– sunt informați privind starea sectorului cooperatist în urma analizelor efectuate de
către UCECOM;
– sunt informați de diferite oportunități de instruire pentru realizarea de noi activități
economice, iar uneori costurile sunt suportate de către UCECOM (Certa Grup a
beneficiat de un stagiu de pregătire în Germania pentru montarea de panouri solare);
– au acces la servicii de educație pentru membri la instituțiile de învățământ coopera‑
tist – rețeaua Spiru Haret pentru învățământ pre‑universitar și Universitatea Artifex.
5.10. Managementul întreprinderii sociale
Trebuie menționat că societatea este organizată pe centre de profit. Fiecare activitate are
un responsabil care „dă seamă” lunar în Consiliul de Administrație pentru activitatea
realizată: nivelul anual și lunar al producției realizate, vândute și încasate, numărul de
salariați, productivitatea muncii, cheltuielile salariale și taxele aferente și face propuneri
pentru îmbunătățirea activității, investiții necesare, modalități noi de atragere a clienților.
Acest raport este comparat cu planificarea anuală (care a fost în prealabil propusă, discutată
și aprobată în Adunarea Generală) și pe baza comparației se ia decizia finală. Activitățile
care nu reușesc să‑și acopere cheltuielile pot fi finanțate temporar din excedentul celorlalte.
De altfel, Certa Grup se autodefinește ca: „Un grup de unități productive ce funcționează
independent în cadrul unui program de obiective comune, urmând principiile sistemului
cooperatist” .
Certa Grup nu este o organizație nouă. O parte dintre activități au o istorie chiar
lungă. În cazul lor, problema care se pune este de oportunitate a continuării acestei
activități sau de renunțare la ea. Cele patru activități care se încadrează în această categorie
sunt: atelierul CRTA (partea de prelucrări metalice), atelierul de croitorie, magazinele
de desfacere cu amănuntul și spațiile de închiriat.

85
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
Atelierul CRTA vine dintr‑o perioadă în care producția industrială și cea agricolă
erau la niște cote mai ridicate și nevoia de reparații și piese de schimb era mare. Astăzi,
pentru a‑l menține în funcțiune și pentru a păstra locurile de muncă, dar și pentru a utiliza
echipamentele existente, atelierului i s‑au adăugat două activități noi: confecționarea de
tâmplărie PVC cu geam termopan și proiectarea și montarea de sisteme de încălzire cu
panouri solare cu tuburi vidate. Aceste activități noi necesită cunoștințele anterioare
(pentru montarea de panouri solare sunt necesare confecții metalice). Totodată, în atelier
se fabrică acum piese pentru montarea instalațiilor solare, mașini pneumatice pentru montat
butoni pentru confecții textile, se fac dispozitive pentru realizarea de balustrade și montanți
din lemn (inclusiv cu acoperire metalică). Toate aceste măsuri au în vedere adaptarea
personalului și a atelierului la noile condiții de piață pentru a menține locurile de muncă.
Atelierul de croitorie are 21 angajați care lucrează în mare parte pentru export în
sistem lohn, pe fondul unei piețe existente și a unei experiențe anterioare. Prin crearea
unor modele, a unei mărci și a unei piețe proprii care să asigure stabilitate se dorește
acoperirea riscului de a rămâne fără contracte la extern.
Magazinele de artizanat și mobilă au doi salariați și își justifică existența atâta vreme
cât profiturile realizate depășesc chiria care s‑ar încasa pe fiecare în parte.
Închirierile – Certa Grup are spații pe care le închiriază și care contribuie substanțial
la veniturile cooperativei, asigurând atât stabilitatea locurilor de muncă, precum și resurse de
auto‑finanțare. De această activitate se ocupă o singură persoană, care îndeplinește și alte
roluri în organizație. Problemele care apar aici sunt legate de seriozitatea chiriașului și
de întreținerea spațiilor și modernizarea lor la un nivel dezirabil pentru potențialii clienți.
Activitățile nou‑apărute sunt:
– Proiectarea și realizarea de sisteme solare pentru apă caldă menajeră și încălzire, o
activitate apărută în 2010. Pare o continuare logică a atelierului de tâmplărie PVC,
deși piețele lor nu se suprapun în totalitate. A apărut pe fondul interesului crescut
pentru energia regenerabilă, pentru soluții de diminuare a costurilor cu utilitățile și
datorită apariției programului guvernamental Casa V erde, care face accesibile aceste
soluții unei categorii mai largi de cetățeni. Decizia s‑a luat în urma unor consultări
interne. O parte din costurile de instruire au fost acoperite de UCECOOM, iar Certa
Grup și‑a asumat rolul de inovatoare printre societățile cooperatiste, fiind prima
cooperativă din țară care furnizează asemenea servicii.
– Barurile au apărut din necesitate, ca modalitate de obținere de lichidități. Ele se
dezvoltă și se modernizează pentru a‑și păstra clienții și vadul format.
– Atelierul auto apare ca activitate în 2008, când cooperativa care îl administra a avut
probleme financiare, rezolvate prin fuziunea cu Certa Grup. În acest fel s‑au păstrat locurile
de muncă, iar Certa a adăugat în portofoliul său o activitate cu o cerere permanentă
și crescândă. Hotărârea s‑a luat în Adunarea Generală, la propunerea președintelui.
– Salonul de înfrumusețare – decembrie 201 1 – apare la propunerea persoanei respon‑
sabile cu barurile, care a demonstrat în timp că își cunoaște piața. Având spații proprii,
cooperativa poate „încerca” afaceri și le poate continua, dacă funcționează, sau închide,
în caz contrar (mai ales dacă spațiul cu pricina nu este închiriat în acel moment).

86
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ

5.11. Managementul resurselor umane
Certa Grup are o structură managerială simplă și clară. Fiecare departament este format
din șeful de departament și lucrătorii aferenți. Conform modelului instituit de Președinte,
șeful este și muncitor. Conform legii, există fișa postului și organigramă.
În tabelul de mai jos se poate observa evoluția numărului de membri și angajați din
anul 2005 până în 2010.
Tabelul 1. Evoluția numărului de membri cooperatori și a numărului de angajați
Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Membri 31 31 32 56 47 42
Angajați 62 52 60 74 72 71
Este de notat efectul fuziunii cu cooperativa ce deținea atelierul auto atât în numărul
de membri, unde observăm o creștere puternică, de 75%, urmată de o scădere a acestui
număr până la atingerea unui nivel superior cu 31% valorii de referință din 2007, în timp
ce creșterea numărului de salariați a fost mai mică, de doar 23%, iar locurile de muncă
s‑au conservat într‑o mare măsură.
În funcție de necesitățile interne și de solicitările externe, cooperativa angajează
personal, candidații venind din medii diverse, din motive diverse. În măsura în care există
nevoie de mână de lucru, Certa Grup oferă oportunități egale tuturor.
Evaluarea activității fiecărui centru de profit și evaluarea fiecărei persoane se face
lunar. Cooperatorii fiind și angajați sunt interesați ca fiecare să‑și îndeplinească sarcinile
cât mai bine.
Formarea profesională se face în funcție de necesități. Marea majoritate a angajaților
cooperativei sunt calificați la locul de muncă. În trecut s‑a apelat și la surse externe de
calificare, de exemplu, specializarea în instalații solare s‑a făcut cu experți germani.
Personal plătit de Certa Grup oferă voluntar timp pentru funcționarea UJCM, consultanță
juridică și de marketing pentru cooperativele din județ, interpretariat și traducere, dacă
e nevoie, în beneficiul acelorași cooperative.
5.12. Managementul financiar‑contabil
Contabilitatea este în partidă dublă, ca la orice altă firmă, în conformitate cu legea contabi ‑
lității. Fiind organizați pe centre de profit, costurile directe și cele indirecte sunt foarte
bine cunoscute. Prețul îl definesc prin raportare la prețul de pe piață și la costurile de
realizare. Cooperativa întâmpină aceleași probleme ca tot mediul de afaceri: instabilitatea
legislativă, neclaritatea legilor, volumul mare de legi, număr mare de autorități cu atribuții
de control.
Se poate observa, în graficele de mai jos, evoluția cifrei de afaceri a veniturilor și a
cheltuielilor, evoluția activului și pasivului, precum și compoziția acestora și contribuția
fiecărei activități la cifra de afaceri

87
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
Figura 1. Evoluția cifrei de afaceri
Observăm o creștere a cifrei de afaceri în perioada 2000‑2008, explicată prin adăugarea
de noi activități și dezvoltarea celor existente, urmată de o scădere datorată efectelor
crizei economice. Totuși, scăderea cumulată în 2009 și 2010 este inferioară creșterii din
2007, sub 20%.
Figura 2. Evoluția veniturilor, cheltuielilor și profitului
Certa Grup a înregistrat întotdeauna profit, deși a încercat să‑l păstreze mereu cât mai
mic pentru a se putea moderniza, extinde și retehnologiza. Chiar și atunci când a înregistrat
profit, a preferat să propună membrilor cooperatori să‑l distribuie către rezerve, și nu
către dividende (vom observa, în figura 4 – Evoluția și structura pasivelor, creșterea
capitalurilor proprii).

88
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Figura 3. Evoluția și structura activelor
Activele imobilizate au o pondere mare în total active față de activele circulante, ceea
ce ar putea sugera că societatea are un obiect de activitate cu bariere de intrare ridicate.
În realitate, activitățile desfășurate de Certa Grup nu presupun investiții masive de capital,
dar este proprietara spațiilor în care își desfășoară activitatea și a celor pe care le
închiriază. Creșterea mare din 2008 se datorează fuziunii cu o altă cooperativă și preluării
activelor acesteia (atelierul auto).
Figura 4. Evoluția și structura pasivului
Important de menționat este că datoriile prezente în figura 4 sunt datorii curente. Certa
Grup preferă să nu se îndatoreze la bănci pentru realizarea investițiilor sale, ci mai degrabă
apelează la membrii săi pentru aport de capital. Profitul obținut este dirijat tot către

89
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
creșterea capitalului și pentru a evita plata impozitului pe dividende, dar și pentru că
scopul cooperativei este păstrarea locurilor de muncă înaintea profitului.
Acest fapt poate fi observat și în figura 5 – Evoluția capitalului social, unde observăm
cum acesta se majorează chiar în anii de criză economică.
Figura 5. Evoluția capitalului social
Figura 6. Contribuția la realizarea cifrei de afaceri pe 2011
Această figură subliniază structura veniturilor care permit societății să subziste în
vremuri de criză economică. 71% din venituri vin din chirii (40%) și comerțul cu
amănuntul (31%), iar diferența de 29% din activitățile de producție. Cei 71% sunt produși
de 1 1 angajați din totalul de 71, dintre care unul la închirieri, opt la baruri și doi la magazine.

90
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Acest fapt relevă dimensiunea socială a cooperativei, precum și particularitatea cu privire
la tezaurizarea muncii personalului productiv în vremuri de creștere economică în bunuri
imobile pentru a obține siguranța locurilor de muncă în vremuri tulburi.
Concluzii
Certa Grup este o societate cooperativă care a reușit să supraviețuiască, să crească și mai
apoi să conserve numărul de angajați, să promoveze în sânul ei principiile cooperatiste
devenite opționale după noua lege, să‑și schimbe profilul de activitate în acord cu timpurile
și să se dezvolte cu pași mărunți, dar siguri.
Puncte tari:
– experiența managerială;
– existența unei baze materiale și a unui sistem de relații;
– deschidere către nou;
– păstrarea principiilor cooperatiste;
– atragerea de capital de la membri pentru proiectele de investiții și modernizări;
– atragerea de oameni tineri în organizație.
Puncte slabe:
– insuficienta folosire a creditului care limitează dezvoltarea;
– bază materială nefolosită integral.
Oportunități:
– spațiile închiriate pot fi introduse oricând în ciclul productiv;
– activele fixe (imobilele) pot fi folosite și ca garanții bancare, dacă Certa va avea nevoie
de credit.
Amenințări:
– mediul legislativ schimbător;
– criza economică internă și externă;
– patrimoniul cooperativei este o țintă atractivă.
Obstacole în calea dezvoltării sistemului cooperatist, potrivit conducerii Certa Grup:
– guvernul nu încurajează și nu sprijină concret înființarea unor structuri cooperatiste;
– constrângerile legislative și administrative la care sunt supuse cooperativele, dar și
discriminarea acestora față de alte tipuri de activități.
Oportunitățile mediului cooperatist în general, așa cum sunt percepute ele de
către conducerea Certa Grup, sunt următoarele:
– Sistemul cooperatist are capacități nefolosite integral – spații și utilaje care pot permite
primirea de noi membri în cooperativele existente. La Râmnicu Vâlcea, dar și în
general, nu sunt necesare noi cooperative, cele existente au un număr scăzut de membri.
Acestea pot fi dezvoltate/populate, se poate chiar dubla numărul de cooperatori dacă

91
CERTA GRUP – COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ
condițiile create de Guvern ar permite acest lucru. Cooperația are probleme de
supraviețuire din cauza mediului de afaceri ostil.
– Spațiile închiriate pot fi oricând introduse în circuitul productiv. Problema care se
pune este mediul de afaceri neprielnic și unele măsuri legislative sau decizii locale
aberante.
Soluții propuse de Certa Grup pentru promovarea cooperației:
– Prin grija Guvernului, prin posturile de televiziune, să fie prezentate experiențe pozitive
de asimilare de către cooperație a unor tineri din casele de copii, care au împlinit 18 ani,
povești de succes ale acestora.
– Băncile cooperatiste și cooperativele de credit trebuie extinse la sate – după modelul
vechi – pentru a relua activitatea la sate și a ușura viața sătenilor și a categoriilor
vulnerabile.
– Este necesar să fie găsite formule de relaționare cu factorii de decizie politici, pentru
că aceștia trebuie să înțeleagă valoarea lor și mai ales să înțeleagă că ele nu trebuie
încorsetate din punct de vedere legislativ.
– În concret, pentru cooperația meșteșugărească și de consum trebuie rezolvată problema
terenurilor în folosință, în condițiile prevăzute de art. 107 din Legea 1/2005, așa cum
procedează și alte state. Prin aplicarea ei, multe unități cooperative s‑au desființat.
Certa Grup își realizează investițiile actuale prin auto‑finanțare, fonduri proprii și
atragere de capital de la membrii cooperatori, și nu beneficiază de facilități ca întreprindere
socială. Cooperativa participă la licitații publice pentru a obține lucrări de tâmplărie.

6. Super Coop Târgu Neamț –
cooperativă de consum
Smaranda Rotaru, Ionuț Petrescu,
Corneliu Ionescu
Super Coop este o cooperativă de gradul 1 formată din persoane fizice. Principalele
activități economice derulate de această cooperativă sunt următoarele: comerțul cu
amănuntul prin magazinele proprii, alimentație publică și hotelărie, panificație și patiserie,
prelucrarea laptelui, închirierea de spații comerciale, precum și comerțul cu ridicata.
Ultima activitate este derulată la un nivel mai scăzut din cauza faptului că pe piața locală
există puternici competitori direcți, și anume hipermarketurile en‑gros (Metro și Selgros).
Cooperativa are un număr de 142 de angajați, dintre care 71 sunt și membri cooperatori.
Capitalul social este de 1.129.200 RON, fiecare parte socială valorând 300 RON.
Super Coop a fost înființată în anul 2005, în baza Legii 1/2005. Începuturile cooperației
din Târgu Neamț datează încă din anul 1923, când această formă de organizare includea
în cadrul ei atât cooperativa de consum, cât și cooperativa meșteșugărească. Cooperativa
meșteșugărească se desprinde din cooperație în anii 1947‑1948, moment în care ia naștere,
în adevăratul sens al cuvântului, cooperativa de consum, care funcționează până în anul
1989 sub diverse denumiri, ultima dintre ele fiind Cooperativa de Achiziție, Producție și
Desfacere a Mărfurilor (CAPDM). Din anul 1989 cooperativa de consum din Târgu Neamț
își schimbă denumirea în Cooperativa de Consum, purtând acest nume până în anul 2005
când, odată cu abrogarea vechii legi în baza căreia își desfășurau activitatea formele de
organizare cooperatiste, cooperativa a trebuit să fie reorganizată și s‑a înregistrat la
Registrul Comerțului sub denumirea de Super Coop.
Aici, în Târgu Neamț, ființăm din 1923. Meșteșugarii s‑au desprins din cooperație în 1947‑1948
(practic, bazele cooperației, și aici ne referim strict la aplicarea învățămintelor cooperatiste
internaționale, la mediu).
Înainte ne numeam CP ADM – Cooperativa de Achiziție, Producție și Desfacere a Mărfurilor,
care reprezentau sectoarele de activitate. Până în 1989. Din 1989 până în 2005 ne‑am numit
Cooperativa de Consum.
În trecut, activitatea economică desfășurată de cooperativa de consum din Târgu Neamț
era axată pe patru mari sectoare, și anume: achiziționarea de produse agro‑alimentare,
direct de la producător, nu prin intermediari; producția alimentară și non‑alimentară;
desfacerea cu amănuntul și en‑gros; alimentația publică.

93
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
…cooperația avea cam patru mari sectoare. În primul rând, scopul ei a fost achiziționarea de
produse agro‑alimentare, direct de la producător, nu prin intermediari, care să fie valorificate
superior, fie prin sortare și vânzare la export, fie prin industrializare; ne referim la legume și
fructe. Apoi era producția alimentară și non‑alimentară, desfacere cu amănuntul și en‑gros, de
toate formele, produse alimentare, non‑alimentare și de uz casnic. Pe urmă, alimentație publică –
hotel, restaurante și turism. Astea erau domeniile în care ne desfășuram noi activitatea.
În prezent, activitatea economică a cooperativei Super Coop este una destul de
diversificată, având ca principale activități producția alimentară, alimentația publică și
turismul. Pe lângă acestea, în paleta de activități economice se mai regăsesc și comerțul
cu amănuntul, comerțul cu ridicata și închirierea de spații comerciale
Facem producție alimentară, eu fiind de meserie inginer de industrie alimentară – produse
lactate, cașcaval, telemea, smântână; avem o secțiune mică de ciocolată – ciocolată cu uvertură,
de menaj. Avem o secție de pâine, patiserie.
Majoritatea veniturilor ies din producție și din alimentație publică și comerț. Și din chirii au
crescut. Avem vreo 27‑30% venituri din chirii.
Cooperativa Super Coop a fost acreditată drept cooperativă de gradul 1 în anul 2005,
odată cu intrarea în vigoare a Legii 1/2005. Cooperativa a fost reorganizată în baza noii
legi, înregistrându‑se la Registrul Comerțului în anul 2005. „În ianuarie 2005 a apărut o
nouă lege, Legea 1/2005, și a fost abrogată cea veche. Și ne‑am reorganizat după legea nouă.”
Din punct de vedere al statutului fiscal, Super Coop este o cooperativă și este tratată
asemenea oricărei alte societăți comerciale, neavând facilități fiscale. Ceea ce o diferențiază
de celelalte societăți comerciale este capitalul variabil, modificarea acestuia netrebuind
să fie anunțată la Registrul Comerțului ca la celelalte societăți comerciale.
Suntem societate comercială mijlocie și nu avem nicio facilitate. Din contră, dacă întârziem o
zi, a doua zi am primit somație. Nu avem datorii, toate dările la stat sunt plătite la zi. Există
o instrucțiune a Ministerului de Finanțe, de prin 2004, prin care se spune că nu există o
reglementare contabilă sau un tratament, ținând cont și de specificul societății. Că, practic, e
aceeași lege – legea 82 se aplică în egală măsură tuturor societăților comerciale, și cooperației
de consum, din punctul de vedere al tratamentului. Deci nu există o reglementare expresă prin
care se specifică cum anume se va înregistra capitalul social, ăla indivizibil. Dar există o
propunere de înregistrare, prin care ea se scotea din 1012 analitic capital indivizibil și se trecea
în rezervă. Ce se știe cert este că ești obligat să păstrezi înregistrarea, să poți justifica de unde
provine acest capital indivizibil și să nu‑l amesteci cu cel divizibil. Practic, la momentul respectiv,
ăsta trebuia dat deoparte și să facă loc la capitalul care avea să ia naștere prin noi subscrieri și
vărsăminte separate.
Practicile contabile ale cooperativei sunt realizate în același sistem ca la celelalte
societăți comerciale, neexistând nici un avantaj față de acestea. „Sunt la fel ca la orice
SRL, la orice societate privată.”
În conformitate cu statutul și cadrul legal de înfiițare (Legea 1/2005), Super Coop
este o cooperativă care respectă principiile economiei sociale, și anume: guvernarea
demo cratică, misiunea socială și distribuția limitată a profitului.

94
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ

6.1. Guvernarea democratică
Este realizată prin respectarea principiului „un om, un vot” . Organismul principal de decizie
în cadrul cooperativei îl constituie Adunarea Generală, formată din toți membrii, iar aceștia,
indiferent de numărul părților sociale deținute, au dreptul la un singur vot în cadrul Adunării
Generale. Aceasta se întrunește anual (Adunarea Generală ordinară) pentru discutarea bilanțului
pe anul precedent și pentru a stabili obiectivele pentru următorul an. În cazuri excepționale
se poate întruni Adunarea Generală și de mai multe ori pe an (Adunările extraordinare).
Specificul cooperației de consum, și nu neapărat, ca formă de proprietate cooperatistă, este
organizată pe structura unui segment în care există părți sociale. Dreptul de vot este limitat,
indiferent de numărul de părți sociale, la un singur vot…
Adunarea Generală alege un Președinte (cu rol executiv), un Consiliu de Administrație
și o Comisie de Cenzori (cu rol de control). Pentru a evita distorsionările posibile provenite
din contribuția diferită la capitalul social, participarea unui membru la capitalul social
este limitată la maximum 20% din valoarea totală a acestuia.
6.2. Misiunea socială
Obiectivele principale ale cooperativei, respectiv implicarea activă în rândul comunității,
asigurarea bunăstării membrilor cooperatori, precum și prosperitatea cooperativei, nu
s‑au schimbat de‑a lungul timpului, acestea doar s‑au adaptat la contextele actuale.
Misiunea socială a cooperativei este reflectată prin:
– întrajutorarea membrilor cooperatori salariați prin vânzarea măfurilor electronice și
electrocasnice cu plata în rate, utilizând dobânda de referință a BNR;
– ajutoare sociale nerambursabile membrilor cooperatori salariați (conform contractului
colectiv de muncă și codului fiscal);
– tarife preferențiale acordate membrilor la hoteluri, moteluri sau pensiuni deținute de
cooperativă sau de organizațiile din care aceasta face parte;
– întâietate la închirierea spațiilor comerciale ale cooperativei pentru membrii cooperatori;
– acordarea de sprijin financiar rambursabil, utilizând dobânda de referință a BNR,
membrilor cooperatori, în cazul în care au un deces în familie sau necesită tratament
medical de specialitate pe care nu și‑l pot permite;
– acțiuni sociale de sprijinire a comunității:
– oferirea de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte instituțiilor de protecție socială;
– oferirea de rechizite pentru copiii care fac parte din grupurile defavorizate (copii de
etnie romă);
– oferirea de reduceri de prețuri/tarife și asigurarea spațiilor necesare pentru desfășurarea
de evenimente sociale (Ziua Copilului, Ziua Femeii, Balul Pensionarilor);
– angajarea unor persoane cu dizabilități;
– Super Coop este un ul dintre cei mai mari angajatori din Târgu Neamț și cel mai mare
plătitor de taxe și impozite din localitate;

95
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
– modernizarea spațiilor comerciale are impact pozitiv asupra calității serviciilor oferite
comunității și asupra condițiilor de muncă ale angajaților;
– modernizarea motelului Casa Arcașului și a pensiunii Văratec ajută la îmbunătățirea
imaginii locale și constituie un imbold atât pentru turismul istoric (Cetatea Neamțului),
cât și pentru cel ecumenic (mănăstirile din județul Neamț).
– modernizările se vor reflecta și în veniturile societății și ale membrilor cooperatori în
anii ce urmează și vor constitui factori de stabilitate și sustenabilitate a afacerii.
6.3. Distribuția profitului
În cazul cooperativei Super Coop, distribuția profitului este stabilită de către Adunarea
Generală. Conform prevederilor stipulate în cadrul Legii 1/2005, profitul se poate împărți
membrilor coope ratori în funcție de capitalul deținut de fiecare membru, dar acesta nu
poate depăși 20%. De la înființarea cooperativei, profitul obținut nu a fost distribuit către
membri, ci a fost reinvestit sau trecut la rezervele legale, în conformitate cu deciziile
adoptate în cadrul Adunării Generale. Acest lucru a fost o urmare a faptului că, din cauza
concurenței de pe piață, profitul obținut de cooperativă a trebuit investit în modernizarea
spațiilor comerciale și a imobilelor cu destinație turistică.
În momentul în care membrii cooperatori iau parte la capitalul social, participă la distribuția
profitului, iar dacă la Adunarea Generală se hotărăște reinvestirea sau trecerea la rezerve legale,
sau la alte rezerve, cum de altfel s‑a întâmplat în mulți ani, acea parte a profitului devine bunul
comun al societății, dar care nu poate fi restituit sub nicio formă unui anumit membru cooperator,
la retragerea acestuia.
…am avut o concurență peste tot, nu numai în orașul acesta mic. Și atunci am fost nevoiți, din
cauza subțirimii profitului realizat, să reinvestim. Pentru că noi avem un principiu: poți să ai
marfă ieftină; dacă o ții într‑o șură, nu‑ți intră clientul. Și atunci a trebuit să schimbăm fața
rețelei, să investim. Ați văzut „Casa Arcașului” . La fel și Văratecul. Vroiam să vă spun că doar
aceste două locații ne‑au consumat aproape 100 de miliarde de lei.
6.4. Activitatea economică a Super Coop
Super Coop este un important economic în cadrul economiei locale deoarece această
cooperativă are o paletă vastă de activități economice, și anume:
– comerț cu amănuntul și cu ridicata;
– alimentație publică și hotelărie;
– panificație și patiserie/cofetărie;
– prelucrarea laptelui;
– închiriere imobile proprii;
– Comerț cu amănuntul (5 magazine):
• produse de uz casnic (1);
• librărie, papetărie (1);
• produse agro‑alimentare (3).

96
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Clienții sunt localnici. Magazinele au fost modernizate pentru a corespunde noilor
standarde cerute de consumatori.
– Alimentație publică și hotelărie:
• motel Casa Arcașului – 44 de locuri de cazare în 21 de camere duble twin și
matrimoniale, clasificate cu 3 stele, și un apartament, sală de conferințe – 30 de
locuri. Motelul este situat la începutul drumului care urcă la Cetatea Neamțului;
 restaurant Casa Arcașului (250 de locuri) + terasă de vară;
 a fost modernizat cu 600.000 EUR – PADR și 5.000.000 RON cooperativa;
• pensiunea Văratec, 4 margarete (19 camere duble și 2 apartamente, 2 ha);
 restaurant – 100 de locuri, cramă – 40 de locuri, sală de conferințe – 60 de locuri;
 cort pentru organizarea de evenimente – 400 de persoane;
 a fost modernizată cu fonduri europene – 200.000 EUR SAPARD și 4.300.000 RON
contribuția cooperativei;
 extindere planificată – SPA;
• Alte 3 unități de alimentație publică:
 Restaurant Central Tg. Neamț;
 Restaurant Humulești;
 Restaurant Bariera.
– Panificație:
• se produc cca. 500 de pâini pe zi, diferite sortimente;
• piață cu o concurență ridicată și evaziune fiscală semnificativă;
– Patiserie‑cofetărie, ciocolată de menaj – laborator propriu:
• livrează atât unităților de alimentație publică din cadrul cooperativei, cât și terților;
– Prelucrarea laptelui:
• fabrica de prelucrare a laptelui este la Târgu Neamț;
• a fost modernizată cu credit pentru investiții în valoare de 200.000 RON (2 mld. lei
vechi la nivelul anului 2000);
• produse: cașcaval, telemea, smântână, caș, brânză dulce, brânza de burduf;
– Chirii:
• 42 de magazine situate în Târgu Neamț sunt închiriate terților – majoritatea
chiriașilor sunt membri ai cooperativei.
În ceea ce privește percepția asupra economiei sociale din România, reprezentanții
cooperativei Super Coop consideră că, prin prisma principiilor care stau la baza activității
derulate de aceștia, precum și prin impactul social pe care această formă de organizare
îl are în zonă, cooperativele reprezintă principalul reprezentant al sistemului economiei sociale.
Cu toate acestea, activitatea cooperativei este concentrată pe generarea de profit, partea
socială fiind un rezultat al activităților întreprinse de aceasta.
Pentru că cel mai interesat de a repartiza profitul membrilor cooperatori sunt eu. Pentru că am
avea un număr de acțiuni mult mai mare. Prin exemplul personal trebuie să‑i convingem că nu
mai găsesc un capital social de valoarea celui pe care îl avem noi nicăieri în țară. Pentru că noi
am pus efectiv bani. Ceilalți au pus povești – leul de la marmeladă, cum era pe vremuri.

97
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM

6.5. Cadrul legal
În opinia reprezentanților cooperativei Super Coop, Legea 1/2005 prezintă câteva puncte
slabe care au influență asupra derulării activității:
– principiile cooperatiste nu sunt considerate a fi obligatoriu de respectat, ele neavând
caracter normativ (art. 7, pct. 4);
– nu este prevăzută în lege indivizibilitatea patrimoniului cooperativei. Acest fapt a permis
unor cooperative să înstrăineze patrimoniul prin adoptarea unei hotărâri în Adunarea
Generală și trecerea lui în parte divizibilă conform art. 64 și 65 din Legea 1/2005;
– cooperativele de gradul 2 ar trebui să fie formate numai din cooperative de gradul 1,
nu cum prevede legea că pot fi formate din cooperative de gradul 1 și persoane fizice;
– a dus la scăderea controlului în sistemul cooperatist deoarece cooperativelor nu mai
erau obligate să se asocieze la uniunile centrale (art. 89, pct. 1). Până la apariția Legii
1/2005 nu putea să fie vândută nicio parte din patrimoniu fără avizul UJCC‑ului și
CENTROCOOP‑ului.
Pe lângă Legea 1/2005, cooperativele de consum intră și sub incidența Legii 82/1991,
ca toat e celelalte societăți comerciale. Prin urmare, nu există nici un avantaj special pentru
cooperative, acestea fiind incluse, din punct de vedere legal, în categoria societăților
comerciale.
Alte acte normative care au impact asupra cooperativei sunt Legea 31/1990 privind
societățile comerciale și Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării
întreprinderilor mici și mijlocii.
Oportunitatea care a venit odată cu Legea 1/2005 s‑a transformat ulterior într‑un
dezavantaj, deoarece această lege nu era foarte clară și lăsa loc de interpretări. Această
neclaritate a fost adusă prin modificarea articolului 107, fapt care permitea ca terenurile
atribuite organizațiilor cooperatiste să poată fi folosite fără a se plăti o taxă, dânduli‑se
totodată dreptul de preemțiune pentru cazurile în care doreau să achiziționeze acele
terneuri. Dar din pricina unei cooperative din Bistrița care a contestat articolul respectiv
la Curtea Constituțională, articolul a fost modificat în detrimentul cooperativelor, astfel că
ceea ce inițial era un avantaj s‑a transformat într‑un dezavantaj pentru cooperație, deoarece
acestea erau acum obligate să achiziționeze acele terenuri pentru a le putea utiliz a.
Era 107 în legea veche, și tot 107 este și în legea nouă. Terenurile au fost atribuite tuturor
organizațiilor cooperatiste, fără plată. Au fost atribuite în folosință, pe durata existenței
construcției.
Pentru că acest articol a fost contestat la Curtea Constituțională, de către o cooeprativă din
Bistrița. Și atunci au spus că ar trebui să plătim, adică folosința să nu fie gratuită, să fie cu plată.
Din punctul de vedere al amenințărilor, paleta este destul de vastă. În afară de faptul
că odată cu Legea 1/2005 cooperativa a fost obligată să se reînregistreze la Registrul
Comerțului, fapt ce s‑a finalizat cu o cheltuială foarte mare pentru aceasta, au apărut o
multitudine de dezavantaje. Primul dezavantaj ar fi apariția unei alte cooperative, EXCOP ,
formată din foști membri nemulțumiți ai cooeprativei Super Coop, aceștia dorind să
acapareze patrimoniul acesteia, să‑l vândă, ca mai apoi să împartă profitul între membri.

98
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Amenințările constante venite din partea acestei cooperative s‑au finalizat chiar cu procese
costisitoare pentru Super Coop.
La fiecare pas ne amenință EXCOP‑ul, pentru că avem patrimoniu foarte temut. Și foști salariați,
foști membri, au organizat EXCOP‑ul și aveau pretenții asupra patrimoniului, în scopul de a‑l
vinde și de a‑l împărți.
Mai mult, noua lege pune în pericol patrimoniul cooperativelor pentru că, prin
inter mediul acesteia, se oferă libertatea de a nu se afilia la CENTROCOOP sau la UJCC,
nemaiexistând obligația să răspundă în fața acestora pentru acțiunile lor. Din cauza acestui
aspect, foarte multe cooperative, ai căror membri nu doreau dezvoltarea acestora, ci doar
îmbogățirea rapidă, au vândut patrimoniul, astfel dispărând de pe piață.
Faptul că cooperativele se pot afilia. Din acest „se pot”, băieții au înțeles că e la libera alegere.
Și atunci nu s‑au afiliat și, neafiliindu‑se, au dat drumul imediat la vânzările activelor fără noimă.
6.6. Conducere
Cooperația de consum este „organizată pe structura unui segment în care există părți
sociale”, astfel existând regula „un om, un vot”, indiferent de numărul părților sociale
pe care le deține un membru. Această regulă este creată pentru a proteja cooperativa de
membrii care doresc dizolvarea acesteia prin vânzarea tuturor bunurilor din patrimoniu.
Membrii au dreptul de a fi aleși în Consiliul de Administrație. În ceea ce privește alcătuirea
organelor de conducere există restricții și în acest sector. Astfel că din Consiliul de
Administrație nu au voie să facă parte rude „până la gradul 4 inclusiv ”, pentru a nu putea
crea majoritate plus 1. De asemenea, nici un membru nu are voie să dețină mai mult de
20% din capitalul social. Ce‑a de‑a patra regulă de protecție a cooperativei ar fi aceea
de a rambursa la ieșirea unui membru din cadrul cooperativei doar partea socială la valoare
nominală și eventualele dividende distribuite în anul respectiv. Această din urmă regulă
are totuși dezavantajele sale. Poate fi privită ca un dezavantaj, pe de‑o parte pentru viitorii
membri ai cooperației, deoarece nu ar exista nici un fel de profit la ieșirea din cadrul
acestei organizații, pe de altă parte, pentru actualii membri cooperatori deoarece, în cazul în
care Uniunea Județeană hotărăște încetarea activității cooperativei, aceasta nu va putea
împărți patrimoniul social membrilor, ci va trebui să‑l transfere altei uniuni județene.
Organele de conducere ale cooperativei de consum Super Coop Târgu Neamț sunt:
– Adunarea Generală, aceasta este constituită din cei 71 de membri cooperatori care au
depus minim o parte socială cu valoarea nominală de 300 RON;
– Consiliul de Administrație este ales o dată la patru ani de către Adunarea Generală,
fiind format din cinci membri cooperatori, care pot fi activi sau pensionari;
– președintele de cooperativă este ales tot de către Adunarea Generală, o dată la patru ani;
– contabilul‑șef este ales de către președintele cooperației.
Membrii Consiliului de Administrație sunt plătiți, dar celelalte organisme de conducere
sunt obligate să se implice în activitățile financiare care se realizează la final de an („darea

99
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
de seamă, bilanțul, repartizarea profitului”). Președintele Consiliului de Administrație
îndeplinește și funcția de Director general.
În cadrul cooperativei de consum Super Coop, propunerile sunt înaintate către Aduna‑
rea Generală, aceasta fiind singura autoritate din cadrul cooperativei care poate lua decizii.
„E o decizie a Adunării Generale. Se face propunerea și apoi ea se adoptă sau nu în
Adunarea Generală.”
Cooperativa este afiliată la UJCC Neamț și, prin aceasta, la CENTROCOOP , EUROCOOP
și ACI – Alianța Cooperatistă Internațională.
6.7. Întreprinderea socială în contextul
comunității și al organizației
Cooperativa de consum Super Coop a avut și are în continuare mai multe obiective de
dezvoltare. Astfel că, pentru a putea aduce profit, cooperativa a renovat spațiile comerciale
pe care le deținea și le‑a utilat conform normelor europene, dar a investit sume conside‑
rabile și în renovarea motelului și pensiunii pe care le deținea, respectiv motelul Casa
Arcașului și pensiunea Văratec. Pentru a putea dezvolta aripa turismului din cadrul
cooperativei, dar și pentru a atrage mai mulți turiști, cooperativa a realizat un proiect de
extindere și modernizare a pensiunii din Văratec. Din păcate, acesta a rămas doar în faza
de proiect deoarece nu există suficiente resurse financiare pentru a putea fi finalizat, mai
ales că, momentan, cooperativa nu mai are posibilitatea să acceseze fonduri europene.
Proiectul pentru pensiune de la Văratec includea o piscină de dimensiuni semiolimpice,
extinderea cazării, un spa, precum și terenuri de tenis.
Activitatea cea mai intensă a cooperativei se realizează pe partea de industrie alimentară.
Cooperativa deține fabrică de cașcaval, realizează produse lactate, deține o secțiune
restrânsă de fabricare a ciocolatei – ciocolată menaj –, precum și o fabrică de pâine și
patiserie. Cu ceva timp în urmă deținea și un abator, precum și un atelier de confecții,
dar acestea au fost desființate, primul pentru că era poziționat într‑o zonă nepotrivită, iar
cel de‑al doilea pentru că au apărut confecțiile produse în China care erau mai ieftine.
Misiunea socială a cooperativei de consum Super Coop este una foarte complexă,
având în vedere multitudinea de acțiuni pe care le realizează pentru ajutorarea sau
bunăstarea comunității.
Azi, de exemplu, am ajutat o persoană în legătură cu înmormântarea. I‑am dat 1.000 de lei,
pe patru luni. Și 15 lei pe lună cheltuieli de evidență și de urmărire. Nicidecum dobânzi sau
altceva. E un avantaj.
Pentru că terminăm hotelul cooperației. L‑am revendicat, la Eforie Sud, prin CENTROCOOP …
Și atunci, pentru membrii cooperatori vom avea tarife preferențiale. Iar pentru ei, le dăm de
Paști, de Crăciun și bani, și produse.
Cooperativa se implică în viața comunității locale prin următoarele acțiuni: colabo‑
rează cu Fundația Speranța în vederea desfășurării unor diferite activități sociale, oferă
copiilor din Școala Ajutătoare din Târgu Neamț haine și încălțăminte, la Școala din
Oglinzi oferă copiilor din clasa de romi rechizite cu ocazia diferitelor sărbători, oferă
„reduceri comerciale” pentru organizarea diferitelor evenimente, în cadrul locațiilor

100
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
deținute de cooperativă, care vizează întreaga comunitate (Ziua Femeii, Ziua Copilului,
Balul Pensionarilor etc.).
Avem în Târgu Neamț o școală unde îi ajutăm cu haine, îmbrăcăminte. Avem Fundația Speranța,
cu care colaborăm.
Acolo este o clasă de copii romi. Ne ducem de Crăciun la ei, de Paști. Le ducem ghiozdane,
rechizite. Facem acțiuni din astea fără tendințe de populism.
În comunitatea unde activează cooperativa Super Coop, principalii factori interesați
sunt: instituțiile publice (Primăria, instituțiile de învățământ, AJOFM, DGAF , ONG‑uri
locale, DGASPC), cetățenii, alți agenți economici (SRL‑uri, SA‑uri și alte cooperative,
clienții, furnizorii). Centrarea este în special pe clienți și pe nevoile cetățenilor pe care
le pot adresa prin activitatea lor.
AJOFM este interesată să integreze în muncă cât mai multe persoane aflate în situații
de risc, iar cooperativa Super Coop, prin activitățile economice diverse pe care le
desfășoară, este unul dintre potențialii angajatori ai acestora.
Primăria este interesată să răspundă nevoilor cetățenilor, iar printre acestea se numără
și cele de angajare, dar și cele de satisfacere a nevoilor culturale ale comunități. În acest
sens există o strânsă colaborare între primărie și cooperativă atât din punctul de vedere
al numărului mare de locuri de muncă pe care îl oferă cooperativa la nivel local, deși
aceasta ar avea potențial mult mai mare, cât și din punctul de vedere al colaborărilor în
vederea organizării diferitelor evenimente în cadrul comunității locale.
DGAF este interesată să colecteze cât mai multe taxe și impozite, iar Super Coop este
cel mai mare agent economic local.
DGASPC este interesată să angajeze persoane din grupuri vulnerabile. Super Coop
este unul dintre agenții economici care au angajat persoane cu dizabilități și sunt deschiși și
spre tinerii care provin din instituții, mai ales prin prisma faptului că au o colaborare destul
de strânsă cu Fundația Speranța care are ca beneficiari persoanele din grupuri vulnerabile.
Cooperativa are planuri anuale de dezvoltare care sunt prezentate în cadrul Adunării
Generale pentru aprobare. Nu putem spune dacă interesele acestor actori sunt avute în
vedere în elaborarea planurilor anuale. Acestea sunt luate în considerare doar dacă poate
fi afectată activitatea cooperativei.
Cooperativa nu are modalități speciale de comunicare cu factorii interesați din comunitate.
În anul 2012, Super Coop avea un număr de 71 de membri cooperatori. Profitul cooperativei
nu a fost împărțit membrilor până acum în niciun an, deoarece în cadrul Adunării Generale
s‑a decis reinvestirea lui. Deoarece profitul a fost destul de mic și în anii anteriori, membrii
au decis să nu ia acele dividende, ci să le verse în capital pentru a se putea face investiții.
Membrii Super Coop sunt implicați în activitatea cooperativei deoarece sunt și angajați
ai acesteia. Există însă și un număr destul de mic de membri care au ieșit la pensie, respectiv
trei, care se implică doar în activitatea Adunării Generale sau a Consiliului Administrativ.
În ceea ce privește voluntariatul, acesta are o prezență destul de slabă în cadrul
cooperativei de consum Super Coop. Membrii Consiliului Administrativ sunt remunerați,
membrii Adunării Generale, deoarece în cadrul acesteia se reunesc toți membrii cooperatori
și se iau decizii care îi privesc pe toți membrii, nu sunt remunerați, făcând această activitate
voluntar. Toți membrii cooperatori sunt salariați ai cooperativei și sunt astfel remunerați
lunar pentru munca depusă.

101
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
Deoarece cooperativa este afiliată la Uniunea Județeană, aceasta fiind la rândul ei
afiliată la CENTROCOOP , își prezintă rapoartele de activitate către ambele entități, dar
aceste rapoarte sunt disponibile oricărui actor interesat de activitatea cooperativei Super
Coop Târgu Neamț. Mai mult decât atât, informații despre activitatea cooperativei, precum
bilanțul anual, se regăsesc pe site‑ul cooperativei Super Coop.
Le dăm la UJCC, la CENTROCOOP , la Consiliul de Administrație și tuturor celor care vor.
Dacă vrea un membru cooperator un exemplar din raport, vine la noi, îi facem o copie și îi
dăm. Plus că bilanțul și toate astea se văd pe site.
6.8. Implicarea în rețele
Super Coop face parte din Asociația Cooperatistă Internațională, prin CENTROCOOP ,
încă de la începuturile acesteia, fiind unul dintre cei cinci membri fondatori. În calitate
de membru al CENTROCOOP , plătește o sumă de 5.000 de euro cotizație, deși cooperative
din alte țări plătesc cotizații considerabil mai mari deoarece au profituri mari (de exemplu,
EuroCoop din Finlanda plătește 500.000 de euro cotizație).
Norocul nostru că nu ne‑au dat afară e că sunt conservatori, că noi am fost din cei cinci membri
fondatori ai Asociației Cooepratiste Internaționale, pe la 1915 sau 1920.
Avantajele cooperativei din afilierea la rețele naționale se manifestă prin sprijin atât
la nivel relațional, cât și juridic și social. Președintele Super Coop este unul dintre membrii
marcanți ai CENTROCOOP , fiind membru ales în Colegiul Director.
Iar eu, ca persoană fizică, sunt în Colegiul Director al CENTROCOOP , în conducerea lor;
pentru că m‑au ales, nu din alte motive.
6.9. Managementul întreprinderii sociale
Super Coop este organizată pe centre de profit. Fiecare activitate are un responsabil care
dă seamă lunar în Consiliul de Administrație pentru activitatea realizată: nivelul anual
și lunar al producției realizate, vândute și încasate, numărul de salariați, productivitatea
muncii, cheltuielile salariale și taxele aferente și face propuneri pentru îmbunătățirea
activității, investiții necesare, modalități noi de atragere a clienților. Acest raport este
comparat cu planificarea anuală (care a fost propusă, discutată și aprobată în Adunarea
Generală) și, pe baza comparației, se iau decizii. Activitățile care nu reușesc să‑și acopere
cheltuielile pot fi finanțate temporar din excedentul celorlalte.
Consiliul de Administrație propune Adunării Generale atât investițiile noi, cât și
activitățile care trebuie desființate, iar aceasta le pune în discuție pe baza datelor furnizate
și le aprobă. Apoi Consiliul de Administrație este mandatat să realizeze demersurile necesare
pentru realizarea investiției: înscrierea activității în Registrul Comerțului, angajarea de
credite și garantarea cu imobile proprii, majorarea capitalului social, realizarea efectivă
a investiției și darea ei în funcțiune și raportarea către Adunare a progreselor făcute.

102
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ

6.10. Managementul resurselor umane
Super Coop are o structură managerială simplă și clară. Președintele Consiliului de
Admi nistrație este ales de Adunarea Generală și îndeplinește și funcția de Director General.
Membrii Consiliului de Administrație sunt și șefi de departamente. Fiecare departament
este format din șeful de departament și lucrătorii aferenți. Conform legii, există fișa
postului și organigramă.
Tabelul 1. Evoluția numărului de membri și angajați
Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Membri 205 72 72 72 72 71
Angajați 222 207 213 184 166 142
Dintre cei 71 de membri cooperatori în 2010, 65 erau și angajați. Numărul de membri
cooperatori a scăzut datorită măririi valorii nominale a părții sociale la 300 RON, urmare
a reorganizării conform Legii 1/2005.
Numărul de angajați a scăzut din 2005 până acum atât din cauze naturale, cât și din
cauza reducerii activității în anumite sectoare (închiderea abatorului și a atelierului de
confecții). În funcție de necesitățile interne și de solicitările externe, precum și în funcție
de cerințele prevăzute în fișa postului și calificărilor cerute de lege pentru postul respectiv,
Super Coop angajează oameni de pe piața liberă.
Evaluarea activității fiecărui centru de profit și evaluarea fiecărei persoane se fac lunar.
Cooperatorii, fiind și patroni și angajați, sunt interesați ca fiecare să‑și facă treaba pe
postul lui cât mai bine.
6.11. Managementul financiar‑contabil
Contabilitate este în partidă dublă, ca la orice altă firmă, în conformitate cu legea
contabili tății, iar cooperativa este plătitor de TV A. Fiind organizați pe centre de profit,
costurile directe și cele indirecte sunt foarte bine cunoscute. Prețul îl definesc prin raportare
la prețul de pe piață și la costurile de realizare. Au aceleași probleme ca tot mediul de
afaceri: instabilitatea legislativă, neclaritatea legilor, volumul mare de legi, numărul mare
de autorități cu atribuții de control. Sunt somați imediat ce întârzie cu o declarație.
Buget de venituri și cheltuieli pe fiecare centru de profit. Aceste bugete sunt consolidate
și transformate mai apoi în plan de acțiune. Bugetele sunt folosite ca instrumente de
management – pe baza lor se planifică și se organizează activitatea, iar apoi, tot pe baza
lor, se verifică realizarea indicatorilor propuși.
Se pot observa în figurile de mai jos evoluția cifrei de afaceri, a veniturilor și a
cheltuielilor, evoluția activului și pasivului, precum și compoziția acestora și contribuția
fiecărei activități la cifra de afaceri.

103
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
Figura 1. Evoluția cifrei de afaceri
Cifra de afaceri a avut o evoluție ascendentă din 2000 până în 2006, când a atins maximul
istoric de 12.354.046 RON. În anii 2007 și 2008 se înregistrează scăderi minore datorate
neutilizării la maxim a spațiilor comerciale și hoteliere intrate în renovare, iar apoi în anii
2009 și 2010, o scădere accentuată de aproape 20% cauzată de neutilizarea spațiilor intrate
în renovare, dar mai ales crizei economice care a afectat puterea de cumpărare a populației
(și rezultatele obținute în comerț și alimentație publică, care reprezintă o proporție de
60% din veniturile Super Coop) și segmentul imobiliar (afectând în sens negativ prețul
chiriilor și veniturile din chirii, dar și prețurile imobilelor, în condițiile în care planul de
ieșire din investițiile/datoriile făcute pentru modernizare prevedea vânzarea unui imobil).
Figura 2. Evoluția veniturilor și cheltuielilor
Super Coop a realizat întotdeauna profit, chiar dacă acesta este mic în comparație cu venitu ‑
rile realizate. Scopul cooperativei a fost în ultimii ani modernizarea patrimoniului, pentru ca,
după plata datoriilor, cooperativa să‑și poată împlini misiunea socială de ridicare a nivelului de
trai al membrilor cooperatori prin distribuirea profiturilor care nu vor mai fi erodate de dobânzi.

104
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Figura 3. Evoluția și structura activului
Efortul de modernizare a imobilelor este reflectat în Figura 3, „Evoluția și structura
activului”, unde se observă o constantă a valorii activelor circulante în ultimii 6 ani, pe fondul
creșterii explozive a valorii activelor imobilizate. Este interesant de observat că la sfârșitul
anului 2004, înainte de transformarea impusă de Legea 1/2005, cooperativa avea active
imobilizate în valoare de 6.690.809 RON, iar în 2010, valoarea acestora ajunsese la 23.252.649
RON, de aproape 4 ori mai mult. Creșterea nu se datorează reevaluării activelor, ci
modernizării acestora și accesării de fonduri europene și credite bancare.
Figura 4. Evoluția și structura pasivului
Figura 4, „Evoluția și structura pasivului”, ne arată din ce s‑a finanțat creșterea activului,
parte din capital social (după cum vedem în figura 5, de mai jos), parte prin introducerea
profitului în rezerve și o parte importantă prin datorii – credite. În 2004, chiar înainte de

105
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
reorganizare, valoarea datoriilor era de 4.309.736 RON, iar în 2010 ajunsese la 12.477.038
RON, o creștere de aproape 3 ori. Creșterea datoriilor este mai mică decât creșterea activelor.
Datoriile pe termen lung se apropie de valoarea capitalului, arătând un grad de îndatorare
moderat spre ridicat și faptul că societatea se apropie de o limită de la care nu va mai fi
interesantă ca debitor pentru bănci. V a putea însă să se finanțeze pe baza furnizorilor.
Achitarea datoriilor va crește profitul pentru că va duce la diminuare substanțială a
cheltuielilor financiare.
Figura 5. Evoluția capitalului social
Observăm o triplare a capitalului social între 2004 și 2006, datorată reorganizării
societății și creșterii valorii nominale a părții sociale la 300 RON, responsabilă, de altfel,
și pentru diminuarea numărului de membri cooperatori. Din 2006 până în prezent, capitalul
social a rămas relativ constant.
Figura 6. Contribuția la cifra de afaceri în 2010

106
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. COOPERATIVE – STUDII DE CAZ
Cifra de afaceri se compune în proporție de 16,25% din chirii, 21,5% din producție,
3,18% din alimentația publică și hotelărie, 58,53% din comert, 0,9% alte venituri. Din
total comerț (58,53%): 50% provin din alimentație publică, 40% din comerțul cu
amănuntul și 10% din comerțul cu ridicata.
Concluzii
Super Coop este o societate cooperativă care a reușit să supraviețuiască, să crească și să
se schimbe odată cu mediul, să promoveze în sânul ei principiile cooperatiste devenite
opționale după noua lege, să‑și asume riscuri pentru a‑și moderniza patrimoniul și a‑și
conserva avantajele competitive.
Puncte forte:
– experiența managerială;
– existența unei baze materiale și a unui sistem de relații;
– deschidere spre nou;
– păstrarea principiilor cooperatiste;
– atragerea de capital din toate sursele pentru proiectele de investiții și modernizări;
– patrimoniul modernizat.
Puncte slabe:
– expunerea asumată prin creditele pentru modernizare;
– baza mică de membri cooperatori, nespecifică unei cooperative de consum.
Oportunități:
– spațiile închiriate pot fi introduse oricând în ciclul productiv;
– dezvoltarea și promovarea obiectivelor turistice din zonă (Cetatea Neamțului a fost
refăcută, iar mănăstirile din Neamț continuă să atragă turiști).
Amenințări:
– mediul legislativ schimbător;
– criza economică internă și externă;
– patrimoniul cooperativei este o țintă atractivă.
Obstacole în calea dezvoltării sistemului cooperatist de consum, potrivit conducerii
Super Coop:
– art. 107 din Legea 1/2005 – regimul juridic al terenurilor;
– evaziunea fiscală, în general, și în panificație în mod special – concurență neloială;
– plata TV A‑ului la achiziționarea produselor agroalimentare – concurență neloială din
partea intermediarilor care cumpără de la țărani și vând la piață fără întocmirea de
acte și fără plata taxelor.

107
SUPER COOP TÂRGU NEAMȚ – COOPERATIVĂ DE CONSUM
Oportunitățile mediului cooperației de consum în general, așa cum sunt percepute ele
de către conducerea Super Coop, sunt următoarele:
– relansarea economică și socială așteptată – creșterea puterii de cumpărare a populației;
– politica de dezvoltare a zonelor din mediul rural promovată de Guvernul României și
instituțiile europene;
– programele de finanțare nerambursabilă lansate de instituțiile guvernamentale și
nonguvernamentale;
– gradul redus de ocupare a comerțului din mediul rural de către lanțurile de market‑uri
și supermarket‑uri;
– dezvoltarea și promovarea atracțiilor turistice din zonă.
Soluții propuse de Super Coop pentru promovarea cooperației de consum:
– studierea permanentă a pieței și adaptarea la cerințele consumatorilor;
– promovarea în plan regional, național și internațional a unităților turistice proprii și a
atracțiilor turistice din zonă;
– modernizarea și întreținerea bazei tehnico‑materiale, adaptarea acesteia la noile tendințe
și reglementări;
– diversificarea și îmbunătățirea calității produselor din producția proprie, extinderea
portofoliului de beneficiari;
– fidelizarea membrilor cooperatori, precum și a altor consumatori, prin introducerea
cardului de fidelitate;
– extinderea și diversificarea activităților în plan social pentru membrii cooperatori.
Super Coop accesează toate canalele de finanțare posibile, de la autofinanțare prin
aportul membrilor, până la credite și linii de credit bancare și fonduri europene nerambursabile.
Pentru modernizarea spațiilor de închiriat, a magazinelor de desfacere proprii, a unităților
de alimentație publică și a unităților hoteliere, Super Coop a recurs atât la fonduri europene
nerambursabile, cât și la credite bancare și atragere de capital social de la membri. Pentru
achitarea datoriilor, cooperativa are în vedere și posibilitatea vânzării unui activ. Participă
la licitații publice pentru a obține contracte pentru brutărie. Nu există facilități pentru
Super Coop ca întreprindere socială.

Partea a IV‑a
Entitățile de economie socială din România.
Casele de ajutor reciproc ale salariaților
și pensionarilor – studii de caz

7. Casa de Ajutor Reciproc Teiuș
Mircea Kivu, Corneliu Ionescu
Casa de Ajutor Reciproc CREDIT TEIUȘ – IFN (CAR Credit Teiuș) este o organizație
de credit mutual, organizată drept casă de ajutor reciproc care se adresează atât salariaților,
cât și pensionarilor. Are sediul în orașul Teiuș, dar raza de activitate acoperă practic
întregul județ Alba. În prezent are șase sucursale și 4.282 de membri (în februarie 2012).
Ca formă de organizare este o asociație de interes general și comunitar, fără scop
patrimonial, creată pe baza liberului consimțământ și voinței de asociere a membrilor săi.
Ca particularitate, funcționează atât în baza Legii 122/1996 (privind regimul juridic al
caselor de ajutor reciproc ale salariaților), cât și a Legii 540/2002 (privind casele de
ajutor reciproc ale pensionarilor). În acest fel, ea poate atrage membri atât din rândul
salariaților, cât și din cel al pensionarilor.
7.1. Istoric
S‑a înființat în data de 14 februarie 1924, ca societate cooperativă de credit și economii.
A fost înregistrată la Registrul Comerțului al Camerei de Comerț și Industrie Alba‑Iulia
în 1931, sub denumirea „Banca Populară Sf. Ioan”, având drept obiect de activitate
„operațiuni bancare” și un capital minimal de 10.000 lei. A funcționat până în anul 1948,
când regimul comunist a dispus închiderea tuturor cooperativelor de credit din țară. S‑a
reînființat în anul 1954 cu denumirea de „cooperativă de credit și economie sau bancă
cooperatistă”, în cadrul Centrocoop și apoi Creditcoop.
După anul 2000, cooperativa de credit s‑a separat de Creditcoop, preluând numele de
„Solidaritatea” . A funcționat până în anul 2006, când s‑a transformat în Casa de Ajutor
Reciproc Credit Teiuș. Schimbarea statutului s‑a făcut prin hotărârea Adunării Generale
de lichidare a cooperativei. Transformarea în casă de ajutor reciproc a presupus reînscrierea
ca membri a foștilor cooperatori. Motivul principal al transformării în casă de ajutor a
fost principiul teritorialității, care era obligatoriu pentru cooperative, limitându‑le posi‑
bilităție de dezvoltare. Un alt avantaj relativ al statutului de casă de ajutor reciproc este
acela că, pentru depunerile la fondul social, din dobânzile acordate membrilor nu trebuie
scăzut impozitul pe profit.

11 2
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…

7.2. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul
asupra organizației
Faptul că în prezent organizația este casă de ajutor se datorează unor condiții restrictive
impuse băncilor cooperatiste, anume restricționarea la un teritoriu delimitat la nivel central
(de către banca centrală), ceea ce, în opinia conducătorilor CAR Teiuș, desființează
concurența. Casele de ajutor reciproc funcționează, din motive ce țin mai degrabă de
istoricul acestora (cele ale salariaților erau, înainte de 1989, parte a sindicatelor, cele ale
pensionarilor – nu), în baza a două legi distincte, una pentru salariați și alta pentru pensio ‑
nari, respectiv Legea 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale sala ‑
riaților și al uniunilor acestora , republicată în Monitorul Oficial , nr. 261 din 22.04.2009,
și Legea nr 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor .
Din punctul de vedere al conducerii CAR Teiuș, menținerea a două legi distincte este
anormală, restrângând artificial aria de activitatea („dacă iese la pensie, nu mai e membru”).
Un alt inconvenient al Legii 122/1996 este impunerea unei Case centrale: „Așa mi se
pare corect, să scrie acolo: se pot înființa uniuni sau federații, nu uniune națională expres” .
Oricum, articolul 7 privind suprevegherea de către Uniunea Națională a caselor de ajutor
reciproc nu se aplică, și nici prevederea din art. 1 referitoare la obligația de a prezenta
anual situațiile financiare uniunilor teritoriale județene și Uniunii Naționale: „La noi
n‑au venit niciodată. Și noi trimitem situațiile la Finanțe. Pe noi ne verifică organele
statului. Noi n‑am fost niciodată la Uniune” . În general, reglementările Legii 122/1996
referitoare la Uniunea Națională sunt considerate a intra în contradicție cu art. 83, alin. 2
din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Un deziderat al CAR Teiuș îl constituie înființarea unui fond de garantare pentru casele
de ajutor reciproc, similar celui al băncilor: „Noi vrem să fie ceva și noi am vrut să facem, tot am
căutat legea să schimbăm ceva, să o adaptăm, să fie conform Uniunii Europene. Noi asta vrem” .
Legea 122/1996 restrânge serviciile pe care le poate oferi un CAR la cele de creditare. În
interviu s‑a exprimat dorința extinderii serviciilor oferite, cel puțin similar celor prevăzute
pentru CARP‑uri (Legea 540/2002). Ar dori să poată oferi și servicii de asigurare.
Ca orice altă asociație organizată după OUG 26, CAR‑ul poate desfășura orice activități
care să contribuie la atingerea misiunii organizației, cea de întrajutorare a membrilor și
de creștere a nivelului de trai al acestora. Legea 122/1996 subliniază activitatea principală
și menționează că doar activitatea de bază este scutită de impozite. Este interesant de
observat că legea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor (Legea 540/2002) menționează
la activitățile de bază și activitățile de tipul economatelor, turismului balneo‑climateric,
pompe funebre, includere bazată pe nevoile speciale ale acestei categorii sociale.
Activitățile de asigurări sunt reglementate de o lege specială, iar furnizorii de servicii
de asigurări trebuie aprobați de o autoritate a statului (Comisia de supraveghere a
asigurărilor). Atât CAR‑urile, cât și CARP‑urile oferă un ajutor de deces, o formă de
asigurare (în sensul în care ajutorul este primit de cel care contribuie la constituirea
ajutorului în două moduri: o dată prin plata unei contribuții și a doua oară prin repartizarea
unei părți din excedentul casei de ajutor reciproc pentru ajutorul de deces – renunțând
deci la o parte din fructele cuvenite lui în calitate de membru, și ajutorul se plătește doar
în cazul apariției riscului asigurat moștenitorilor). Și CAR Teiuș oferă ajutor de deces
membrilor săi dintr‑un fond constituit din repartizări din excedentul realizat și din cotizații
ale membrilor.

11 3
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘ

7.3. Reflectarea/operaționalizarea principiilor
economiei sociale
Prin Statutul său, Casa de Ajutor Reciproc Credit Teiuș respectă principiile de bază ale
economiei sociale precum: asocierea voluntară și deschisă, controlul democratic al
membrilor asupra organelor de conducere, egalitatea membrilor în luarea deciziilor
(principiul 1 om = 1 vot, care decurge din art. 8, alin. g).
În activitatea CAR CREDIT TEIUȘ se aplică următoarele principii democratice de
organizare și funcționare:
– alegerea democratică, prin vot, a organelor proprii de conducere și de control;
– prezentarea periodică (anuală), către membri, a situației și a rezultatelor financiare
ale CAR CREDIT TEIUȘ.
Conform art. 6 din Statutul organizației, „ scopul CAR Credit Teiuș este dezvoltarea
legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare materială a membrilor săi, prin atragerea
de fonduri sociale ale membrilor și acordarea de împrumuturi acestora, ajutoare sociale
și ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea membrilor decedați” .
În afara activităților de creditare propriu‑zise, care constituie scopul principal, organi‑
zația are prevăzută în Statut o serie de activități cu caracter social, și anume:
– organizarea de activități culturale, artistice, turistice și de agrement pentru membri;
– prestarea de servicii, contra unei plăți reduse, pentru membrii caselor de ajutor reciproc
ale pensionarilor și membrii de familie aflați în întreținerea acestora, folosind munca
unor pensionari, membri ai casei CAR Credit Teiuș;
– organizarea de magazine pentru desfacerea de produse alimentare, la prețuri de
producție, administrarea de case de odihnă și tratament, organizarea de centre pentru
repararea de obiecte electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte;
– efectuarea de servicii funerare pentru membrii decedați ai casei de ajutor reciproc și
confecționarea de sicrie și asigurarea transportului;
– alte acțiuni și forme de asistență socială.
Trebuie precizat că până în prezent desfășurarea unor astfel de activități a rămas în
stadiul de deziderat.
Întrebarea evidentă este dacă CAR Credit Teiuș IFN este sau nu o întreprindere socială .
Cele trei criterii sunt guvernarea democratică, misiunea socială și repartizarea profitului.
Guvernarea democratică : organizația este condusă de Adunarea Generală a membrilor,
care desemnează un Consiliu Director condus de un Președinte, care coordonează salariații
conduși de un Director Executiv, pentru atingerea obiectivelor propuse printr‑un plan de
afaceri și un buget aprobate în Adunarea Generală.
Misiunea socială a CAR Credit Teiuș constă în facilitarea accesului membrilor la
resurse financiare pentru îndeplinirea obiectivelor lor financiare – acces care se realizează
prin acumularea exceselor temporare de resurse financiare ale unor membri pentru ajutorarea
celor aflați în deficit temporar, și oferirea unei educații financiare membrilor care să
permită o viață sănătoasă din punct de vedere financiar – educația se realizează prin
oferirea de consultanță la ghișeu pentru întocmirea unui buget și explicarea modului de
funcționare a produselor de creditare și economisire.

11 4
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Repartizarea profitului – CAR Credit Teiuș este o asociație non‑profit, ca urmare nu
realizează profit. Poate realiza, în urma activităților pe care le desfășoară, un excedent
care va fi repartizat în funcție de modul în care hotărăște Adunarea Generală. Resursele
atrase, adică fondul social al membrilor, sunt remunerate din timpul anului cu o dobândă
stabilită și agreată, iar rezultatul financiar se calculează prin scăderea din venituri a
cheltuielilor cu atragerea fondurilor și a cheltuielilor operaționale. Excedentul este folosit
acum pentru crearea și consolidarea capitalului instituțional al CAR prin repartizarea la
rezerve și pentru finanțarea de servicii sociale (ajutorul de deces, alte ajutoare sociale
acordate membrilor): art. 26, alin. b din Statut stipulează: „Excedentul rezultat din
venituri din alte surse se repartizează în conformitate cu hotărârea Adunării Generale a
CAR CREDIT TEIUȘ, în vederea asigurării echilibrului structurii financiare” .
7.4. Conducerea organizației
Organul suprem de decizie este, așa cum rezultă din organigrama aprobată în 27 martie 2008,
Adunarea Generală. Conform Statutului, Adunarea Generală a membrilor se convoacă
cel puțin o dată pe an, dar nu mai târziu de 90 de zile după încheierea anului financiar,
de către Consiliul Director sau 1/3 din numărul total al membrilor. Prima adunare generală
este declarată statutară în prezența a jumătate plus unu din numărul membrilor. În cazul
în care nu se întrunește acest cvorum, se convoacă a doua adunare generală, în termen
de 1‑15 zile după prima. A doua adunare generală este declarată statutară cu numărul
celor prezenți. Hotărârile Adunării Generale se adoptă cu majoritate simplă de voturi.
În practică, prima adunare generală nu reușește niciodată să întrunească cvorumul,
dat fiind numărul mare de membri și răspândirea lor pe întreaga suprafață a județului,
deși convocarea este publicată prin afișare la sedii, anunțuri în ziare și la posturile de
radio și televiziune locale. Nici nu ar exista spațiul necesar întrunirii a peste 2.000 de
persoane. De fapt, hotărârile se adoptă întotdeauna la a doua adunare generală, la care
participă membrii cei mai implicați (de regulă, între 200 și 300). Participarea reală la
decizie a tuturor membrilor este o problemă generală a organizațiilor de dimensiuni mari,
care optează pentru votul direct și nu prin reprezentare.
Conducerea operativă este asigurată de către Consiliul Director. Acesta este compus
din 5 membri aleși în Adunarea Generală, din el făcând parte Directorul executiv și
Directorul economic. Ca o cutumă, membrii Consiliului Director sunt persoane cu
pregătire superioară și cunoștințe economice. Ei primesc o retribuție lunară egală cu un
procent din salariul Directorului executiv.
Consiliul Director se întrunește cel puțin o dată pe lună. La ședințele ordinare (de
analiză a situației operative) sunt invitați, fără a avea drept de vot, șefii celor 5 sucursale
și unul dintre cenzori. Președintele prezintă o analiză detaliată a situației principalilor
indicatori de performanță, defalcați pe sucursale.
Comisia de cenzori este compusă din 3 membri aleși pentru o perioadă de 4 ani de
către Adunarea Generală. Membrii Comisiei de cenzori trebuie să aibă pregătire economică,
financiară și contabilă și cel puțin unul trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil.
În prezent, doi dintre membrii Comisiei sunt și membri ai Casei.

11 5
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘ
7.5. Întreprinderea socială în contextul comunității
și al organizației
Obiectivul organizației este de a oferi acces la credite ieftine persoanelor cu venituri
mijlocii și mici. Prin asumarea acestui obiectiv, organizația contribuie la diminuarea
excluderii financiare – formă a excluderii sociale. Pentru realizarea obiectivelor, strategia
CAR Credit Teiuș constă în extinderea permanentă a organizației prin atragerea de noi
membri. Fiecare sucursală are obiective precise privind creșterea numărului membrilor.
Atragerea de noi membri se bazează pe principiul „bulgărelui de zăpadă”: membrii
sunt stimulați să aducă noi membri. Acceptarea unui membru nu se face automat, ci prin
verificarea informală a bonității sale. Rolul sucursalelor, care au arondate comunități
relativ mici, este tocmai acela de a face posibilă cunoașterea directă a membrilor și a
solicitanților de împrumuturi: „CAR‑ul nostru este deschis pe comunitate. Pe ideea asta
am și mers, de la bun început” .
Se folosesc și formele clasice de publicitate, mai ales din categoria „BTL” – distribuire
de broșuri, afișe, materiale promoționale, sponsorizări. Pentru a facilita contactul cu potențiali
noi membri, este furnizat serviciul PayPoint la casieriile tuturor sucursalelor – serviciu care
care nu aduce venituri suplimentare, dar generează contacte cu persoane care pot deveni membri.
CAR Credit Teiuș nu are relații instituționale cu autoritățile locale, în afara celor de
plătitori de taxe și de colaborare ocazională. Unii demnitari locali sunt membri ai Casei
(de exemplu, primarul). Participă, prin sponsorizări, la acțiuni culturale (Zilele orașului),
susține echipele de șah și dansuri populare. Cu ocazia Crăciunului, a acordat ajutoare
pentru 1.200 de copii din județ. În 201 1 a organizat, alături de alte organizații județene,

11 6
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
acțiunea „O carte pentru copiii din Transnistria”, iar în ianuarie 2012 a colectat ajutoare
pentru familiile sinistrate din Moldova.
Pentru membrii organizației acordă, în situații excepționale, ajutoare sub formă de donații.
Organizația nu lucrează cu voluntari (s‑ar putea considera semi‑voluntară activitatea
membrilor neangajați ai Consiliului Director, care primesc indemnizații modice).
7.6. Apartenența la rețele naționale și internaționale
CAR Credit Teiuș s‑a afiliat, imediat după reorganizarea ca CAR, la FEDCAR. FEDCAR
(Federația Caselor de Ajutor Reciproc din România) s‑a înființat în iunie 2004, prin asocierea
a 7 Case de Ajutor Reciproc fondatoare, desprinse din UNCARSR. În prezent are 17 CAR
membre, cu 63.000 de membri, având 29 de milioane de euro în active (cf. http://www.fedcar.
ro/). FEDCAR este (din 2005) singura organizație din România membră a World Council
of Credit Unions (WOCCU). De asemenea, FEDCAR este membru fondator al European
Network of Credit Unions. Înainte de aceasta, a analizat posibilitatea afilierii la UNCARS.
Au renunțat din cauza gradului mare de centralizare al Uniunii. Avantajele aderării la
FEDCAR, așa cum rezultă din interviul cu directorii CAR Credit Teiuș, sunt:
– utilizarea sistemului de indicatori de protecție și prudență PEARLS;
– acordarea de asitență și consultanță gratuită;
– participarea la schimburi de experiență;
– reprezentarea în fața autorităților.
7.7. Managementul întreprinderii sociale
CAR Credit Teiuș a funcționat de la începuturile sale ca un CAR modern. Experiența
acumulată de management în cadrul cooperativei de credit, precum și afilierea la FEDCAR,
unde funcționează modelul propus de WOCCU împreună cu sistemul de indicatori
PEARLS, au făcut ca organizația să plece la drum cu obiective clare și bine stabilite.
CAR Credit Teiuș a preluat de la cooperativă în 2006 307 de membri și un fond social
de 570.520 RON, iar în decembrie 201 1 avea 4.186 de membri și un fond social de
9.769.229 RON. Evoluția principalilor indicatori: număr de membri, valoarea fondului
social, valoarea împrumuturilor, excedentul realizat, numărul de salariați și numărul de
sucursale, este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabelul 1. Evoluția principalilor indicatori
Data dec. 2006 dec. 2007 dec. 2008 dec. 2009 dec. 2010 dec. 201 1
Nr. membri 307 2.272 2.617 2.991 3.538 4.186
Fond social 570.520 2.914.956 4.666.866 6.007.531 7.642.425 9.769.229
Împrumuturi 569.136 2.749.160 4.361.645 4.877.505 6.657.663 8.438.170
Excedent 12.886 265.523 1 19.026 24.080 200.772 392.547
Nr. angajați 0 11 15 16 16 16
Sucursale 1 (Teiuș) + 2
(Câmpeni, Cugir) 3 + 3 (Abrud,
Arieșeni, Blaj)6 6 6 6

11 7
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘ
CAR Teiuș are 5 sucursale, în afara sediului central, fără personalitate juridică, și
anume: Abrud, Câmpeni, Arieșeni, Cugir, Blaj. Sucursalele sunt organizate ca centre
de profit, fiecare are obiective clare privind atragerea de fond social, acordarea de
împrumuturi și atragerea de noi membri. Pentru a ajunge aici, CAR Credit Teiuș a parcurs
o serie de etape. A implementat o serie de proceduri privind înscrierea membrilor,
documentația necesară acordării unui credit, a stabilit limite de competență în acordarea
creditelor, a stabilit procedura de recuperare a banilor în caz de neplată (angajatul care
a aprobat creditul este și el responsabil de returnarea acestuia). A introdus un sistem de
verificare a îndeplinirii acestor proceduri. Lunar, directorul executiv face verificări la
toate agențiile. V erifică casa, corectitudinea înregistrărilor, respectarea procedurilor și
discută situația membrilor cu probleme.
Implementarea sistemului de indicatori PEARLS, a planului de afaceri bazat pe acești
indicatori și coborârea obiectivelor la nivel de agenție teritorială au făcut posibile stabilirea
de obiective și urmărirea acestora la nivelul fiecărui angajat. Totodată s‑a instituit și
comunicarea între agenții și posibilitatea de a transfera fonduri de la unele la altele (de
la cele care atrag mai mult fond social către cele care oferă mai multe împrumuturi,
precum și fluxurile de rambursare). În Anexa 1 sunt prezentați indicatorii PEARLS și
evoluția lor din 2006 până la sfârșitul lui 201 1.
Sistemul de indicatori permite măsurarea performanțelor în fiecare domeniu de impor ‑
tanță majoră pentru activitatea unui CAR și este folosit în planificare pentru stabilirea
modului de atingere a obiectivelor organizației și, mai apoi, pentru organizare, implementare
și control, prin calcularea lunară a indicatorilor și compararea lor cu cei prognozați, astfel
încât să se poată lua din timp măsuri de corectare a direcției de mers.
Indicatorii cei mai importanți urmăriți, intervalele recomandate și procentele realizate
în 201 1 sunt:
1. Solvabilitatea (>1 1 1%) 1 1 1,03%;
2. Provizioane net/Provizioane 1‑12 luni (35%) 35%;
3. Soldul net al împrumuturilor/Total active (70‑80%) 75,73%;
4. Fonduri sociale membri/Total active (70‑90%) 89,06%;
5. Capital Instituțional/Total active (>=10%) 9,73%;
6. Delincvența totală/Portofoliu brut de împrumuturi (<=5%) 3,55%;
7. Active neproductive/Total active (<=5%) 6,91%;
8. (Active lichide – Datorii pe termen scurt)/Total fonduri sociale ale membrilor (15‑20%)
19,15%;
9. Active lichide neproductive/total active (<1%) 0,44%.
Toți acești indicatori se reglează din:
1. Numărul de membri;
2. Fondul social depus de aceștia;
3. Împrumuturile acordate membrilor;
4. Deciziile interne de politică a dobânzilor și modul de administrare a banilor.

11 8
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…

7.8. Resurse umane
Echipa managerială are o experiență anterioară relevantă în activitatea de creditare –
majoritatea angajaților provin din cooperative de credit, alții sunt contabili de profesie,
iar cei tineri au studii economice superioare și sunt antrenați la locul de muncă.
În total sunt 17 salariați, cu carte de muncă. Pentru fiecare există Fișa postului, al
cărei conținut‑standard cuprinde următoarele rubrici:
– Denumirea postului;
– Compartimentul;
– Poziția din statul de funcții;
– Cerințe (studii, vechime, altele);
– Relații (ierarhice, funcționale, de colaborare, de reprezentare);
– Atribuții;
– Responsabilități;
– Modalități de atestare a competenței și periodicitatea de testare a cunoștințelor profesionale;
– Limite de competență;
– Atribuții pe linie de Prevenirea și Stingerea Incendiilor (PSI) și protecția muncii.
Evaluarea este făcută lunar, la nivel de filială, în cadrul Consiliului Director.
Organizația percepe angajații ca fiind parte a unei familii extinse și se preocupă de
dezvoltarea fiecăruia în parte prin traininguri la locul de muncă sau prin trimiterea, prin
rotație, la diverse cursuri de calificare.
7.9. Politică de dezvoltare
CAR Credit Teiuș își cumpără sediile în care își desfășoară activitatea chiar dacă acestea
se amortizează în 50 de ani, pentru a putea să‑și construiască și să‑și păstreze vadul
comercial. Au observat că deținerea sediului proiectează încredere în comunitățile în care
activează.
Pentru moment organizația și‑a limitat extinderea teritorială la nivelul județului Alba.
Se urmărește creșterea calității serviciilor oferite și implementarea de servicii sociale
pentru fidelizarea membrilor existenți și pentru atragerea de noi membri – un proiect
apropiat în timp se referă la crearea unei clinici destinat membrilor în orașul Teiuș.
7.10. Produse
Principalul produs al CAR Credit Teiuș este creditul de consum (împrumutul). Dobânzile
sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Director, fiind diversificate în funcție de durată,
cuantum, giranți și acoperirea în capital social, și variind între 10% și 30% anual. Există
împrumuturi promoționale, pentru sume și cu perioade de rambursare fixe. Decizia pentru

11 9
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘ
acordarea unui împrumut este de competența sucursalei (până la 15.000 lei), a directorului
economic (până la 20.000 lei) sau a Consiliului Director (peste 50.000 lei)1.
Un produs promoțional aparte este „Promoțional pentru tineri căsătoriți până la 3 ani” .
Suma care se acordă este de 12.000 lei cu o dobândă de 18% pe an pe o perioadă de
maxim 60 luni.
Un produs special este „Fondul de ajutor în caz de deces” . Membrii casei pot cotiza
la acest fond cu sume între 5 și 30 de lei pe lună, primind o dobândă de 3% pe an, cu
capitalizare. În cazul decesului membrilor ce au cotizat minim un an, urmașii primesc
un ajutor echivalent cu dublul sumei acumulate de membrul respectiv.
Prin produsele speciale, CAR Credit Teiuș răspunde nevoilor specifice unor categorii
sociale cu nevoi specifice.
Mecanismul de funcționare: casa de ajutor reciproc atrage bani de la membrii săi sub
formă de fond social și cotizații; acești bani sunt împrumutați către membri pe o perioadă
de la 0‑60 luni și se încasează o dobândă pentru banii împrumutați. Din acestă dobândă
se plătesc cheltuielile de funcționare al CAR‑ului și folosința banilor către membrii care
au depus bani, dar nu au beneficiat de împrumuturi.
Pentru a putea acorda aceste împrumuturi, CAR Credit Teiuș stimulează economisirea
și plătește o dobândă un pic mai mare decât la bancă pentru fondul social depus (care,
coroborată cu faptul că nu se datorează impozitul de 16% care se aplică depozitelor
bancare, face depunerile la fondul social mai atractive). Atât conducerea CAR Credit
Teiuș, cât și unii membri și‑ar dori ca fondul lor social să fie garantat. Deocamdată
singurul mecanism de garantare a fondului social este implicarea în managementul CAR și
urmărirea indicatorilor de delincvență, precum și constituirea unui capital instituțional
solid care să poată absorbi din pierderi). Trebuie menționat că CAR Credit Teiuș este un
model de transparență. Indicatorii săi financiari sunt prezentați membrilor cu ocazia
Adunării Generale anuale și pot fi consultați la sediul instituției de orice membru.
CAR Credit Teiuș oferă în mod gratuit serviciul de plată a facturilor PayPoint, ca
avantaj oferit membrilor sau ca modalitate de atragere a non‑membrilor.
Pentru verificarea informațiilor furnizate de membri și pentru garantarea împrumutu‑
rilor acordate, CAR Credit Teiuș are convenții încheiate cu ITM pentru verificarea
înregistrărilor din REVISAL prezentate de diverși membri și cu Casa de Pensii pentru
poprirea debitelor pensionarilor.
CAR Credit Teiuș își pregătește la sfârșitul fiecărui an, pe baza informațiilor existente
la sfârșitul lunii septembrie, planul de afaceri și bugetul pe anul următor, în care stabilește
obiectivele de creștere pe număr de membri, fond social atras și împrumuturi acordate,
precum și sumele pentru acordarea de ajutor de deces, ajutoare nerambursabile pentru
membri sau investițiile pentru extinderea numărului de agenții.
Implicarea în activități noi sau dezvoltarea activităților existente apar la sugestia
membrilor care sunt în contact permanent cu CAR prin personalul de la ghișeu sau cu
ocazia Adunărilor Generale sau a altor activități ale CAR. Deciziile privind implicarea
se iau în adunarea generală, la recomandarea managementului instituției. În funcție de
tipul de activitate se alocă sume din excedent (în cazul ajutorului de deces și al ajutoarelor
nerambursabile) sau se creează un fond de investiții pentru deschiderea unei agenții noi.
Fiecare agenție are de îndeplinit obiective proprii astfel încât să se poată susține.
1. Conform Hotărârii nr. 1 din 16 februarie 201 1 a Consiliului Director. Nu rezultă cine aprobă
împrumuturile între 20.000 și 50.000 lei.

120
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Contabilitatea CAR‑urilor este cea normală pentru ONG‑uri. CAR Credit Teiuș folosește
o soluție informatică numită WizCAR care îi permite să țină evidența membrilor, precum
și a depunerilor la fondul social și a împrumuturilor, calculează indicatori financiari
autodefiniți și generează situațiile financiare legale.
Conform Legii 122/1996, CAR‑urile nu plătesc impozite pentru activitatea de bază,
cea de întrajutorare a membrilor prin acordarea de împrumuturi și nici pentru dobânda
acordată pentru fondul social.
CAR Credit Teiuș se autofinanțează acoperindu‑și cheltuielile de funcționare din
diferența dintre dobânda încasată pentru împrumuturi și cea plătită pentru fondul social
al membrilor precum și din plasarea capitalului instituțional (format din capital social și
rezerve – fonduri cu costuri zero aflate la dispoziția casei până în momentul dizolvării
sau lichidării când se transferă unei alte case după plata datoriilor).
Puncte forte
– management performant, cu experiență
anterioară relevantă;
– renume;
– păstrarea și promovarea valorilor CAR;
– educarea membrilor;
– existența și aplicarea procedurilor de lucru;
– utilizarea continuă și conștientă a unui set
de indicatori de performanță.Puncte slabe
– asimilarea CAR‑ului cu un model învechit de
finanțare a nevoilor;
– insuficienta extindere a rețelei de agenții.
Oportunități
– criza financiară care a făcut ca băncile să‑și
înăsprească condițiile de creditare și să
limiteze volumul creditelor;
– nevoia de educație financiară;
– nevoia unui nou sistem financiar care să nu
mai „jecmănească” oamenii.Amenințări
– legislația în continuă schimbare și presiunile
puse de UNCARS de schimbare a legii pentru
aducerea tuturor caselor sub conducerea ei;
– apartiția unor norme noi impuse de BNR pentru
protejarea cotei de piață a băncilor (chiar dacă
în acest moment CAR‑urile ocupă doar 1‑2%
din piață);
– schimbarea normelor de impozitare;
– dimensiunea mică a localităților în care
operează.
CAR Credit Teiuș este o casă de ajutor reciproc care a demonstrat că se poate înființa
de la zero o casă nouă, fără a fi legată de o întreprindere, că modelul modern de CAR
este unul funcțional și de succes și poate fi un model de bună practică și furnizor de
soluții la problemele cu care se confruntă casele de ajutor reciproc ale salariaților în
această perioadă.

121
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘAnexă
INDICATORI PEARLS
CAR Credit Teiuș
Indicatori PEARLS Obiective 31.12.06 31.12.07 31.12.08 31.12.09 31.12.10 31.12.1 1
PPROTECȚIE
1Provizioane pt. împrumuturi / Împrumuturi delincvente
> 12 luni100% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00%
2Provizion net / Provizion necesar 1‑12 luni 35% 100,00% 35,00% 35,00% 35,00% 35,00% 35,00%
3Stingerea completă a împrumuturilor delincvente > 12
luniDa Da Da Nu Nu Nu Nu
4Stingeri anuale de împrumuturi / Media portofoliului de
împrumuturiMinimizat 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
5Recuperări acumulate de împrumuturi stinse / Stingeri
acumulate>75% NA NA NA NA NA NA
6Solvabilitate > = 111 % 103,17% 1 10,50% 109,29% 107,73% 108,79% 1 1 1,03%
EEFICIENȚA STRUCTURII FINANCIARE
1Soldul net al împrumuturilor/Total active 70‑80% 96,69% 84,28% 84,15% 73,28% 77,77% 75,73%
2Investiții lichide/Total active <=16% 0,05% 8,35% 1 1,15% 22,06% 15,33% 17,36%
3Investiții financiare/Total active <=2% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
4Investiții nefinanciare/Total active 0% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
5Fonduri sociale ale membrilor/Total active 70‑90% 96,92% 89,57% 90,61% 92,05% 91,25% 89,06%
6Împrumuturi externe/Total active 0‑5% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
7Fondul social inițial al membrilor/Total active <=20% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
8Capital instituțional/Total active >=10% 3,08% 9,40% 8,42% 7,1 1% 7,99% 9,73%
9Capital instituțional net/Total active >=10% 3,08% 9,40% 8,42% 7,1 1% 7,99% 9,73%
ACALITATEA ACTIVELOR
1Delincvența totală/Portofoliu brut de împrumuturi <=5% 0,00% 0,68% 1,79% 5,41% 4,22% 3,55%

122
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
2Active neproductive/Total active <=5% 3,26% 7,38% 4,70% 4,66% 6,90% 6,91%
3Fonduri nete cu costuri zero/Active neproductive >=200% 94,24% 141,42% 199,61% 170,47% 126,79% 158,47%
RRATE DE VENITURI ȘI COSTURI
1V enituri nete din împrumuturi/Portofoliu mediu net de
împrumuturiRata
antreprenorială0,52% 25,26% 28,62% 29,1 1% 25,77% 26,30%
2V enituri din investiții lichide/Media investițiilor lichide Dobânda pieței 0,00% 0,49% 5,57% 8,61% 8,00% 5,84%
3V enituri din investiții financiare/Media investițiilor
financiareDobânda pieței NA NA NA NA NA NA
4V enituri din investiții nefinanciare/Media investițiilor
nefinanciare>=R1 NA NA NA NA NA NA
5Costuri financiare: Fonduri sociale ale membrilor/
Media fondurilor socialeDobânda pieței,
>Inflația0,44% 8,27% 9,66% 1 1,74% 8,41% 7,66%
6Costuri financiare: Împrumuturi externe/Media
împrumuturilor externeDobânda pieței NA NA NA NA NA NA
7Costuri financiare: Fondul social inițial al membrilor/
Media fondului socialDobânda pieței,
>R5NA NA NA NA NA NA
8Marja brută/Media activelor ^E9=10% 2,50% 19,19% 18,66% 20,08% 16,56% 17,68%
9Cheltuieli operaționale/Media activelor <=10% 0,31% 17,16% 15,55% 13,90% 13,06% 12,77%
10Provizioane pentru active cu risc/Media activelor ^P1=100%,
^P2=35%0,00% 0,39% 0,55% 6,17% 0,96% 0,89%
11Alte venituri sau cheltuieli/Media activelor Suma necesară 0,00% 12,17% 0,27% 0,40% 0,15% 0,03%
12V enit net/Media activelor ^E9=10% 2,19% 13,82% 2,83% 0,41% 2,69% 4,06%
13V enit net/Media capital instituțional Mai mare decât
inflația71,16% 163,82% 32,19% 5,37% 35,36% 44,88%
LLICHIDITATE
1Active lichide – Datorii pe termen scurt/Total fond
social al membrilor15‑20% 3,42% 8,84% 1 1,77% 23,65% 16,73% 19,15%
2Rezerve de lichidități/Total fond social al membrilor 10% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
3Active lichide neproductive/Total active <1% 3,26% 0,59% 0,49% 0,55% 0,66% 0,44%

123
CASA DE AJUTOR RECIPROC TEIUȘSSEMNE ALE CREȘTERII (neanualizate)
1Împrumuturi nete ^E1=70‑80% NA 381,89% 58,02% 10,34% 36,20% 27,54%
2Investiții lichide ^E2<=16% NA 979,64% 1 1 1,25% 150,78% ‑10,83% 48,37%
3Investiții financiare ^E3<=2% NA 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
4Investiții nefinanciare ^E4=0% NA 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
5Fondurile sociale ale membrilor ^E5=70‑90% NA 410,93% 60,10% 28,73% 27,21% 27,83%
6Împrumuturi externe ^E6=0‑5% NA 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
7Fondul social inițial al membrilor ^E7<=20% NA 0,00% 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%
8Capital instituțional ^E8>=10% NA 1590,1% 41,62% 7,07% 44,23% 59,39%
9Capital instituțional net ^E9>=10% NA 1590,1% 41,62% 7,07% 44,23% 59,39%
10Numărul de membri >=5% NA 640,07% 15,18% 14,29% 18,29% 18,32%
11Total active > inflația + 10% NA 452,87% 58,26% 26,71% 28,33% 30,98%

8. Casa de Ajutor Reciproc Faur
Mircea Kivu, Corneliu Ionescu
Casa de Ajutor Reciproc F AUR – IFN (CAR Faur – http://www.carfaur.ro/) este o
organizație de credit mutual, organizată drept casă de ajutor reciproc care se adresează
în principal salariaților, având, conform statutului, și posibilitatea de a primi membri
pensionari. Are sediul în București, membrii fiind din București și localitățile limitrofe.
În prezent are 4 agenții (toate în București) și aproximativ 1 1.500 de membri (în februarie
2012). Sediul principal este în București, sectorul 3, bd‑ul Basarabia nr. 256. Agențiile
funcționează în rețea (un membru nu este arondat unei agenții, poate apela alternativ la
serviciile oricăreia).
Ca formă de organizare, este o asociație de interes general și comunitar, fără scop
patrimonial, creată pe baza liberului consimțământ și a voinței de asociere a membrilor
săi. Funcționează în baza Legii 122/1996 (privind regimul juridic al caselor de ajutor
reciproc ale salariaților). Conform Statutului, poate atrage membri atât din rândul sala‑
riaților, cât și din cel al pensionarilor. În afara depunerilor la fondul social, membrii
plătesc o cotizație lunară. Articolul 6 al Statutului prevede că „principiul fundamental de
organizare și funcționare a CAR F AUR‑IFN este independența în raporturile cu orice
persoane fizice sau juridice” .
8.1. Istoric
Înainte de naționalizarea Uzinelor Malaxa1 a funcționat sub titulatura „asociație de
economii și credit”, funcționând în baza Legii 21 din 1924. A fost reînființată în 1949,
cu denumirea „C.A.R. 23 August” (fără personalitate juridică), sub umbrela UGSR,
instituția adresându‑se atunci exclusiv salariaților întreprinderii. La sfârșitul anului 1989
avea peste 12.000 de membri.
1. Actualul ansamblu industrial Faur a fost construit în anii 1921‑1928 de către industriașul Nicolae
Malaxa (1984‑1965), fiind specializat în construcția și repararea de material rulant. După
instaurarea regimului comunist, uzinele au fost naționalizate (1 1 iunie 1948), dar au rămas pentru
un timp sub controlul lui Malaxa (care fusese, în perioada interbelică, unul dintre finanțatorii
PSDR). După emigrarea în SUA a industriașului, la sfârșitul anilor ’40, întreprinderea a primit
denumirea „Uzinele 23 August” . În 1989 avea aproximativ 20.000 de muncitori. După căderea
regimului comunist, uzinele au primit denumirea folosită astăzi – „Faur”, în prezent având sub
400 de angajați.

125
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
În perioada 1990‑1997, datorită scăderii dramatice a numărului salariaților întreprin‑
derii și a neadaptării la condițiile pieței, organizația s‑a decapitalizat puternic, ajungând
la 3.700 de membri și active de aproximativ 158.000 de dolari1.
După 1997 a intrat într‑un proces de redresare, mai ales în urma includerii într‑un
program‑pilot organizat de World Council of Credit Unions (WOCCU). De atunci, a
cunoscut o evoluție ascendentă, atât în privința numărului de membri, cât și a activelor.
Figura 1. Evoluția numărului de membri ai CAR Faur (1997‑2011)
8.2. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul
asupra organizației
CAR Faur este organizată în baza Legii 122/1996, care se referă la regimul caselor de
ajutor reciproc ale salariaților, dar admite și membri pensionari („spuneți‑mi și mie baza
legală când ajunge la pensionare să poți să‑l excluzi, nu poți, n‑ai voie”). Casele de ajutor
reciproc funcționează, din motive ce țin mai degrabă de istoricul acestora (cele ale
salariaților erau, înainte de 1989, parte a sindicatelor, cele ale pensionarilor – nu) în baza
a două legi distincte, una pentru salariați și alta pentru pensionari, respectiv Legea
122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al
uniunilor acestora , republicată în Monitorul Oficial , nr. 261 din 22.04.2009, și Legea
540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor .
Din punctul de vedere al conducerii CAR Faur, menținerea a două legi distincte este
anormală, restrângând artificial aria de activitatea („dacă iese la pensie, nu mai e
membru”). În opinia reprezentantului CAR Faur, legea nu ar trebui să prevadă forma în
care se pot asocia casele de ajutor reciproc: „După părerea noastră această uniune nu ar
fi trebuit să fie în mod expres nominalizată într‑o lege, fie ea specială sau generală” . Din
acest motiv, s‑a opus modificării Legii 122/1996 (prin Legea 135/2003), reușind să
împiedice impunerea unei afilieri:
1. Ana Jitariță, „Împrumutul la CAR, soluție pe timp de criză”, în Adevărul , 18 noiembrie 2008.

126
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Legea 135 vreau să vă spun că era ca un monopol de stat. A spus că CAR‑urile se afiliază și,
în termen de 6 luni, cele care nu se afiliază intră în lichidare. Noi atunci am făcut proteste la
Guvern, la Parlament, la Curtea Constituțională, mai multe comisii din astea și vreau să vă
spun că am avut dreptate. Au trimis‑o la Curtea Constituțională, ne‑a dat dreptate și a rămas
cu „se pot” în loc de obligativitate.
Oricum, articolul 7 privind supravegherea de către Uniunea Națională a caselor de
ajutor reciproc nu se aplică, și nici prevederea din art. 1 referitoare la obligația de a
prezenta anual situațiile financiare uniunilor teritoriale județene și Uniunii Naționale:
„În momentul în care a ajuns la Curtea Constituțională nu s‑au modificat decât cuvintele
„se asociază” în „se pot asocia”, restul nu i‑a mai interesat, să coroboreze articolele între
ele, și a rămas o amestecătură de lege” .
Legea 122 restrânge serviciile pe care le poate oferi un CAR la cele de creditare. În
interviu s‑a exprimat dorința extinderii serviciilor oferite, cel puțin similar celor prevăzute
pentru CARP‑uri (Legea 540/2002). Ar dori să poată oferi și servicii de asigurare.
Ca orice altă asociație organizată după OUG 26, CAR‑ul poate desfășura orice activități
care contribuie la atingerea misiunii organizației, cea de întrajutorare a membrilor și de
creștere a nivelului de trai al acestora. Legea 122/1996 subliniază activitatea principală
și menționează că doar activitatea de bază este scutită de impozite. Este interesant de
observat că legea caselor de ajutor ale pensionarilor (Legea 540/2002) menționează la
activitățile de bază și activitățile de tipul economatelor, turismului balneo‑climateric,
pompe funebre, includere bazată pe nevoile speciale ale acestei categorii sociale.
Activitățile de asigurări sunt reglementate de o lege specială, iar furnizorii de servicii
de asigurări trebuie aprobați de o autoritate a statului (Comisia de supraveghere a
asigurărilor). Atât CAR‑urile, cât și CARP‑urile oferă un ajutor de deces, o formă de
asigurare (în sensul în care ajutorul este primit de cel care contribuie la constituirea
ajutorului în două moduri: o dată prin plata unei contribuții și a doua oară prin repartizarea
unei părți din excedentul casei de ajutor reciproc pentru ajutorul de deces – renunțând
deci la o parte din fructele cuvenite lui în calitate de membru, și ajutorul se plătește doar
în cazul apariției riscului asigurat moștenitorilor). Și CAR Faur oferă ajutor de deces
membrilor săi dintr‑un fond constituit în întregime din repartizări din excedentul realizat.
8.3. Reflectarea/operaționalizarea principiilor
economiei sociale
Prin Statutul său, Casa de Ajutor Reciproc Faur respectă principiile de bază ale economiei
sociale, respectiv: asocierea voluntară și deschisă, controlul democratic al membrilor
asupra organelor de conducere, egalitatea membrilor în luarea deciziilor (principiul
1 om = 1 vot).
Art. 7 al Statutului prevede: În activitatea CAR F AUR‑IFN se aplică următoarele
principii democratice de organizare și funcționare:
a) alegerea în mod democratic, prin vot, a organelor proprii de conducere;
b) caracterul colectiv al organelor de conducere;
c) adoptarea hotărârilor cu majoritate simplă de voturi a celor prezenți;
d) prezentarea periodică a situației economico‑financiare” .

127
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
CAR Faur urmărește dezvoltarea legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare
materială a membrilor săi, prin stimularea comportamentului de economisire. Mobilizarea
economiilor constituie unul dintre principalele obiective ale CAR Faur‑IFN. Acest proces
înseamnă adunarea unor sume de la un număr mare de persoane pentru a fi puse în comun
într‑un fond utilizat pentru a produce bani din împrumuturi. Scopul CAR Faur‑IFN este
să‑și ajute membrii să folosească instrumente financiare pentru a‑și îmbunătăți situația
economică și socială.
Conform site‑ului organizației, „CAR‑ul va funcționa pentru membrii săi ca un consilier
financiar” și își asumă și rolul de furnizor de educație financiară pentru aceștia. În acest
scop, acordă dobânzi pentru depuneri la fondul social mai mari (între 7% și 7,5%, cu
capitalizare) decât cele practicate de bănci pentru depozite, încearcă să stimuleze obiceiul
de economisire în rândul membrilor, de planificare financiară, în general. Chiar au creat
un împrumut garantat 100% cu fondul social al membrului, fără giranți, la care dobânda
plătită pentru folosirea banilor este mai mică decât cea plătită de CAR pentru fondul
social. Acest împrumut, ciudat în aparență – împrumuți banii tăi și plătești dobândă la
ei –, este menit să ajute oamenii să‑și conserve economiile strânse cu greu. Ai reușit să
economisești o sumă de care ai nevoie într‑un moment de criză, o scoți, plătești ce ai de
plătit și apoi nu mai ai nimic, trebuie să reiei procesul dificil al economisirii, te demotivezi.
Împrumutând banii tăi, ești mai apoi obligat să îi înapoiezi conform unui grafic, ești obligat
să îți reconstitui tamponul pentru zile negre. Conducerea CAR Faur ne‑a spus că este un
produs foarte bine primit și apreciat tocmai pentru rolul său în disciplinare și în formarea
comportamentului de economisire. Sunt oameni care își ating în acest mod obiectivele de
economisire. Depun o sumă la fondul social, să spunem 1.000 de lei, apoi împrumută
1.000 de lei prin acest produs, garantând doar cu fondul social, și se obligă să plătească
câte 100 de lei lunar timp de 10 luni. La sfârșitul perioadei au 2.000 de lei și iar se împru‑
mută și își dublează fondul social. Folosesc creditul ca metodă de disciplinare a compor ‑
tamentului de economisire pentru a atinge obiectivele financiare pe care și le propun.
Activitățile de creditare propriu‑zisă constituie scopul principal al organizației, prin
aceasta facilitându‑se accesul membrilor la finanțare în condiții mai avantajoase decât cele
oferite de instituțiile financiare clasice. Împrumuturile sunt aprobate în funcție de capa‑
citatea de plată a solicitantului, de fondul social propriu‑zis, de giranți, de istoricul plăților
anterioare și locul de muncă al membrului.
V olumul creditelor oferite membrilor a crescut considerabil în perioada 2004‑201 1.
Figura 2. Evoluția volumului creditelor acordate membrilor (sold la sfârșitul anului)

128
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
În afara activității principale, de creditare, CAR Faur acordă membrilor săi o serie de
servicii cu caracter social:
– Coplata pentru servicii medicale. Începând cu 1.06.201 1 s‑a înființat fondul pentru
servicii medicale destinat membrilor. (Inițiativa a aparținut unui participant la Adunarea
Generală.) Acest fond este depersonalizat, nerambursabil și se utilizează ca ajutor
pentru coplata serviciilor medicale membrilor CAR. Se acordă o singură dată pe an
un ajutor la cererea membrului, dacă face dovada în original a plății serviciilor
medicale. Acordarea ajutorului pentru servicii medicale are ca scop fidelizarea membrilor
CAR Faur‑IFN. În Adunarea Generală din 26.03.2012 s‑a hotărât ca ajutorul acordat
la coplata serviciilor medicale pentru anul 2012 să fie în valoare de 30 de lei. Ajutorul
pentru servicii medicale se acordă membrilor care îndeplinesc următoarele condiții:
a) au o vechime de peste 1 an;
b) au fondul social în valoare de minim 500 de lei, constituit cu cel puțin 6 luni
anterior acordării ajutorului.
CAR Faur a intenționat să deschidă un cabinet medical propriu, dar a renunțat, întrucât
spațiul de care dispunea era impropriu (la etaj, fără lift), iar cerințele legale ce ar fi
trebuit îndeplinite erau extrem de restrictive.
– Ajutoare pentru boli grave. Tot în adunarea generală din data de 26.03.2012 s‑a
aprobat acordarea unor ajutoare medicale pentru membrii cu boli grave, cuantumul
acestora fiind între 100 și 500 de lei. Ajutorul se acordă cu aprobarea Consiliului
Director, pe bază de cerere, cu acte doveditoare în original (se face copie xerox la
sediu). Aceste ajutoare se acordă în limita fondului pentru servicii medicale existent.
– Ajutorul pentru deces. Fondul de ajutor de deces se constituie prin repartizări anuale
din excedent în cuantumul prevăzut în buget și aprobat de Adunarea Generală. Acest
fond este depersonalizat și se utilizează numai pentru acordarea de ajutoare nerambursa‑
bile urmașilor membrilor decedați, se acordă la cererea persoanei care face dovada
decesului și a cheltuielilor efectuate cu înmormântarea. Din ajutorul acordat se rețin
eventualele datorii ale decedatului către CAR Faur‑IFN.
Pentru acordarea ajutorului de deces sunt aprobate următoarele sume și criterii de
acordare:
a) vechime minimă ca membru CAR Faur de 3 ani;
b) în funcție de soldul fondului social sau suma împrumuturilor ridicate în ultimii 3 ani
la data decesului membrului, valoarea ajutorului este suma cea mai mare rezultată din
următoarele criterii:
– fond existent la decesul membrului
• de la 1.000 de lei la 4.000 de lei, ajutorul pentru deces este 700 de lei;
• de la 4.001 lei la 6.000 de lei, ajutorul pentru deces este 900 de lei;
• de la 6.001 lei la 8.000 de lei, ajutorul pentru deces este 1.100 de lei;
• peste 8.001 lei, ajutorul pentru deces este 1.400 de lei.
– suma împrumumuturilor pe ultimii 3 ani
• de la 1.000 de lei la 4.000 de lei, ajutorul pentru deces este 700 de lei;
• de la 4.001 lei la 6.000 de lei, ajutorul pentru deces este 900 de lei;
• de la 6.001 lei la 8.000 de lei, ajutorul pentru deces este 1.100 de lei;
• peste 8.001 lei, ajutorul pentru deces este 1.400 de lei.

129
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
În anul 201 1, fondul alocat ajutoarelor pentru deces a fost de 12.000 de lei.
Excedentul rezultat este repartizat, prin hotărâre a Adunării Generale, pentru fondul
de risc pentru împrumuturi, ajutor pentru deces și acțiuni sociale.
O facilitate acordată membrilor este posibilitatea vizualizării online a situației perso‑
nale, prin serviciul informatic Online Member Portal (OMP). Acest serviciu oferă posibi‑
litatea vizualizării situației conturilor de fonduri sociale și a împrumuturilor, actualizarea
datelor personale, trimiterea de documente către CAR.
8.4. Conducerea organizației
Organul suprem de decizie este Adunarea Generală. Conform Statutului, Adunarea
Generală a membrilor se convoacă cel puțin o dată pe an, dar nu mai târziu de 90 de zile
după încheierea anului financiar, de către Consiliul Director sau 1/3 din numărul total al
membrilor. Participarea este asigurată prin norma de reprezentare de 1 la 200 de membri.
Nu există o procedură clară de desemnare a reprezentanților: dacă sunt prezenți 1/200
din totalul membrilor, adunarea este considerată statutară. Hotărârile adunării generale
se adoptă cu majoritate simplă de voturi.
În cazul neîntrunirii normei de reprezentare, adunarea generală este reconvocată și
este declarată statutară indiferent de numărul celor prezenți. Participarea la Adunarea
Generală este stimulată printr‑o „tratație”: „cumpărăm două cutii de bere, care a rămas
tradițională, și încă ceva lângă ele, deci nu este așa o cheltuială extraordinară, dar omul
se bucură că este recompensat” .
Trebuie remarcat că, în cazul organizațiilor cu număr mare de membri (în cazul de
față, peste 10.000), principiile conducerii democratice sunt greu de pus în practică. În
realitate, decizia aparține unui grup relativ restrâns de membri, aceia care se implică mai
mult în viața organizației.
Documentele ce urmează a fi supuse spre aprobare Adunării Generale sunt puse la
dispoziția membrilor cu două săptămâni înainte de data pentru care este făcută convocarea.
Conducerea operativă este asigurată de către Consiliul Director. Acesta este compus
din 7 membri aleși pentru o perioadă de 4 ani în Adunarea Generală: președinte, vice‑
președinte, secretar și 4 membri (directorii agențiilor). Depunerea candidaturilor se face
individual. Conform Statutului, 1/3 din Consiliu nu este schimbat, în acest fel asigurându‑se
continuitatea operațională. Conform Regulamentului 99/2000 al BNR, membrii Consiliului
Director sunt persoane cu pregătire superioară și cunoștințe economice și trebuie să fie
membri ai Casei. Consiliul Director se întrunește cel puțin o dată pe lună. Membrii
Consiliului primesc o indemnizație de ședință („modică”).
Comisia de cenzori este compusă din 3 membri aleși pentru o perioadă de 4 ani de
către Adunarea Generală. Membrii Comisiei de cenzori trebuie să aibă pregătire economică,
financiară și contabilă și cel puțin unul trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil.
În prezent, doi dintre membrii Comisiei sunt și membri ai Casei.
Lipsa de implicare a membrilor în viața și în conducerea CAR Faur se înscrie în
tendința generală manifestată la nivel de țară. CAR Faur face eforturi pentru a‑și educa
membrii în legătură cu drepturile și obligațiile pe care le au. Acest efort este vizibil atât
în modul în care este organizat site‑ul organizației, unde toate informațiile privitoare la
modalitatea de a deveni membru, organele de conducere, performanțele financiare,

130
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
informațiile despre produse, modalitatea de a împrumuta bani sunt accesibile membrilor
și nemembrilor deopotrivă, cât și în modul de informare de la ghișeu, unde CAR încearcă
să se distanțeze de bănci și să‑l informeze pe membru sau potențialul membru că el devine
ceva mai mult decât client al unei organizații de credit, devine membru al unei organizații
de întrajutorare cu drepturi și obligații.
Întrebarea evidentă este dacă CAR Faur este sau nu o întreprindere socială . Cele trei
criterii sunt guvernarea democratică, misiunea socială și repartizarea profitului.
Guvernarea democratică a fost detaliată mai sus: organizația este condusă de Adunarea
Generală a membrilor, care desemnează un Consiliu Director condus de un Președinte,
care coordonează salariații conduși de un Director economic, pentru atingerea obiectivelor
propuse printr‑un plan de afaceri și un buget aprobat în Adunarea Genarală.
Misiunea socială a CAR Faur constă în facilitarea accesului membrilor la resurse
financiare pentru îndeplinirea obiectivelor lor – acces care se realizează prin acumularea
exceselor temporare de resurse financiare ale unor membri pentru ajutorarea celor aflați
în deficit temporar și oferirea unei educații financiare membrilor care să permită o viață
sănătoasă din punct de vedere financiar – educația se realizează prin oferirea de con‑
sultanță la ghișeu pentru întocmirea unui buget și explicarea modului de funcționare a
produselor de creditare și economisire, oferirea de informații prin intermediul site‑ului
sau în locurile publice – precum evenimentul care s‑a desfășurat în Parcul Herăstrău pe
22 septembrie 2012.
Repartizarea profitului – CAR Faur este o asociație non‑profit, ca urmare nu realizează
profit. Poate realiza, în urma activităților pe care le desfășoară, un excedent care va fi
repartizat în funcție de modul în care hotărăște Adunarea Generală. În contextul moderni‑
zării CAR Faur și trecerii de la modelul în care membrii care puneau resurse la dispoziția
celorlalți membri erau recompensați la sfârșitul anului prin repartizarea excedentului
(realizat prin scăderea din venituri a cheltuielilor operaționale) proporțional cu fondul
social la modelul în care resursele atrase sunt remunerate din timpul anului cu o dobândă
stabilită și agreată, iar rezultatul financiar se calculează prin scăderea din venituri a
cheltuielilor cu atragerea fondurilor și a cheltuielilor operaționale, excedentul este folosit
acum pentru crearea și consolidarea capitalului instituțional al CAR prin repartizarea la
rezerve și pentru finanțarea de servicii sociale (precum ajutorul de deces, coplata serviciilor
medicale, alte ajutoare sociale acordate membrilor).
8.5. Întreprinderea socială în contextul comunității
și al organizației
Obiectivul organizației este de a oferi acces la credite ieftine persoanelor cu venituri
mijlocii și mici. Pentru realizarea obiectivelor, strategia CAR Faur a cuprins, începând
din 1997, două căi principale, și anume:
– acordarea unor dobânzi atractive, atât prin nivel (7,0‑7,5% pe an), cât mai ales prin
lipsa comisioanelor și faptul că dobânda nu este impozitată, ca în cazul băncilor;
– extinderea permanentă a organizației prin atragerea de noi membri. Înființarea filialelor
constituie o metodă de creștere a numărului membrilor, prin faptul că se obține
vizibiliate și accesibilitate pe o parte însemnată a teritoriului municipiului București,

131
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
și îndeosebi în cartierele cu populație mai săracă (Griviței‑Crângași, Ferentari‑Rahova,
Dristor, Dudești‑Pantelimon).
Atragerea de noi membri se bazează pe principiul „bulgărelui de zăpadă”: membrii
sunt stimulați să aducă noi membri. Se folosesc formele clasice de publicitate, publicitate
în ziare (au avut o pagină întreagă, timp de un an, în Metrobus ). Se utilizează și publicitatea
din categoria „BTL” – distribuire de broșuri, afișe, materiale promoționale, sponsorizări,
flyer‑e cu calendar distribuite prin poștă. În acest an, s‑a făcut publicitate prin cartelele
de metrou.
Pentru a facilita contactul cu potențiali noi membri, este furnizat serviciul PayPoint
la casieriile tuturor agențiilor – serviciu care nu aduce venituri suplimentare substanțiale (spre
deosebire de CAR Credit Teiuș, CAR Faur a găsit modalitatea de a încasa comision, dar
acesta este modic – 0,25 lei/operațiune), dar generează contacte cu persoane care pot
deveni membri.
O formă specifică de atragere de noi membri și fidelizare a celor existenți o constituie
tombolele cu premii în obiecte. În fiecare an tombola are o tematică specifică („Anul
trecut a fost pentru membrii care au adus alți membri, anul acesta avem tineri pentru
tineri, membrii cei tineri, sub 40 de ani, care recomandă serviciile și aduc alți membri.”).
Cu ocazia tragerilor la sorți se organizează spectacole. Spectacolele fiind organizate în
spații publice, cresc vizibilitatea CAR Faur: „Când organizăm aceste tombole procedăm
ca la ONG Fest. Ieșim în parcuri, cu tricouri pe noi, cu pliante, cu pixuri” .
CAR Faur nu are relații instituționale cu autoritățile locale, în afara celor de plătitori
de taxe și de colaborare ocazională. Colaborează cu Primăria sectorului 2 în organizarea
spectacolelor la care ne‑am referit.
Organizația nu lucrează cu voluntari (s‑ar putea considera semi‑voluntară activitatea
membrilor neangajați ai Consiliului Director, care primesc indemnizații modice).
8.6. Apartenența la rețele naționale și internaționale
CAR Faur nu este afiliată la nicio rețea, dar putem spune că a avut o experiență relevantă
în domeniul rețelelor. Au fost afiliați la UNCARSR (Uniunea Națională a Caselor de
Ajutor Reciproc ale Salariaților din România) încă de la înființarea acesteia, în 1990. Au
părăsit această uniune în 2004, datorită faptului că trebuia să plătească o cotizație pe care
o considerau excesivă. Practic, deși volumul activității crescuse, rezultatele financiare erau
negative. Aceasta se datora faptului că UNCARSR calculează cotizația ca procent (6%)
din venituri, deși CAR Faur ar fi considerat echitabil ca procentul să se aplice diferenței
dintre venituri și cheltuieli.
În iunie 2004 a înființat, împreună cu alte 6 case de ajutor reciproc, o federație
independentă de UNCARSR, denumită FEDCAR. Federația Caselor de Ajutor Reciproc
din România are în prezent are 17 CAR membre, cu 63.000 de membri, având 29 de
milioane de euro în active (cf. http://www.fedcar.ro/). FEDCAR este (din 2005) singura
organizație din Romania membră a World Council of Credit Unions (WOCCU). De
asemenea, FEDCAR este membru fondator al European Network of Credit Unions. Au
părasit FEDCAR în iunie 2010, în urma unor disensiuni legate de cheltuieli, păstrând însă
relații de bună colaborare cu această Federație. Fac schimburi de informații și își coordo‑
nează acțiunile atât cu membrele FEDCAR, cât și cu alte Case independente.

132
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Recent, UNCARSR a emis o opinie legală1 prin care contestă legalitatea practicii de
„a solicita și obține modificarea statutelor în baza cărora funcționează cu activități specifice
caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, conform Legii 540/2002 privind casele de
ajutor reciproc ale pensionarilor, și/sau cu alte activități, dintre care unele economice,
care exced obiectului de activitate ale CAR ale salariaților” . În concluziile acestui document
se propune „modificarea Statutelor UNCAR, Statutelor cadru ale Uniunilor teritoriale
județene și ale CAR ale salariaților în sensul că încetarea/retragerea/renunțarea la calitatea
de membru afiliat al UNCAR conduce automat, după expirarea unui anumit termen, la
imposibilitatea desfășurării activității specifice precum și reglementarea unei/unor pro‑
ceduri de preluare a portofoliului de membri, fondurilor etc. aplicabile în aceste situații”
și „formularea unor cereri de dizolvare împotriva CAR ale salariaților care, cu rea voință,
refuză să se supună prevederilor legale și/sau își desfășoară activitatea cu încălcarea
flagrantă a normelor prudențiale și a celorlalte norme obligatorii instituite de UNCAR” .
În replică, CAR Faur a publicat un răspuns2, în care contestă calitatea UNCARSR de a
contesta în justiție deciziile adunărilor generale de a modifica statutul. În continuare, a
susținut dreptul de înființare a unor case de ajutor reciproc neafiliate UNCARS, în baza
dreptului de asociere prevăzut în art. 40 din Constituția României și art. 1 1 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, UNCARSR nu este o entitate înființată de stat,
ci a fost înființată de o parte din casele de ajutor existente la momentul 1990. Sursa de
veni turi a UNCARSR este constituită din cotizațiile impuse membrilor, case de ajutor reciproc,
pe care ar trebui să‑i servească. Încă de la momentul 1990 au fost case independente sau
alte asociații, cum ar fi Asociația Caselor de Ajutor Reciproc Municipiul București. Între
timp s‑au mai înființat și alte asociații sau federații de case de ajutor reciproc, reprezentativă
în acest sens fiind FEDCAR, care, de altfel, a reușit să obțină și afilierea la WOCCU, deși
primul contact și primele experiențe în România ale acestora fuseseră legate de UNCARSR.
Dezbaterea rămâne deschisă, fiind alimentată de o serie de ambiguități legislative
8.7. Managementul întreprinderii sociale
În 1997, CAR Faur a avut de ales: să rămână un CAR de întreprindere și să moară
împreună cu întreprinderea F AUR, concediindu‑i pe cei trei angajați pe care îi avea, sau
să se schimbe, să se deschidă către piața liberă, către alți angajați, să‑și asume riscuri.
Șansa schimbării a venit odată cu includerea în programul WOCCU, care a adus cu el
informații de ordin general, o percepție nouă asupra membrilor care a generat o atitudine
nouă și un sistem de indicatori care părea pentru majoritatea oamenilor o povară supli‑
mentară, dar pe care cei de la Faur l‑au înțeles ca pe un instrument de management.
Încercând să se adapteze la noile condiții, CAR Faur a fost nevoit să treacă de la CAR‑ul
1. Iacob Law Office, Opinie legală privind posibilitățile legale ale Uniunii Naționale a Caselor de
Ajutor Reciproc ale Salariaților din România de a asigura respectarea reglementările legale și/sau
statutare în cadrul activităților desfășurate de Casele de Ajutor Reciproc ale salariaților , http://
www.uncar.ro/NewPages/Files/Opinie_legala_UNCARSR.doc
2. Casa de Ajutor Reciproc Faur IFN, Răspuns la „Opinia legală privind posibilitățile legale ale
Uniunii Naționale a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România de a asigura
respectarea reglementările legale și/sau statutare în cadrul activităților desfășurate de Casele de
Ajutor Reciproc ale salariaților” .

133
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
tradițional din umbra sindicatului și ajutat de întreprinderea‑mamă la CAR‑ul modern, cu
o lume mai largă, dar și cu riscuri mai mari. Schimbările au generat nevoi noi, printre care:
– în timp ce era CAR tradițional și nu se punea problema neplății ratelor de către membru
(pentru că i se opreau de pe statul de plată și nu putea părăsi întreprinderea fără să‑și
achite datoriile față de CAR), fondul de risc/provizioanele și capitalul instituțional
nu‑și aveau rostul. Acum orice împrumut vine cu o doză de risc și este nevoie de o
procedură de acordare a împrumutului, de urmărire a împrumutului, de constituire de
provizioane de risc în caz de întârziere, de urmărire și recuperare a debitelor. Eventualele
pierderi trebuie acoperite din capitalul instituțional;
– membrii care altădată stăteau cât era nevoie până își primeau înapoi fondul social, îl
voiau acum cât mai repede; a apărut nevoia de lichiditate, bani disponibili imediat
sau într‑un termen scurt – acești bani stau la bancă și produc puțin sau deloc, cu efecte
asupra rentabilității plasamentelor și a dobânzilor posibil de plătit către membri și de
încasat de la membri;
– salariații erau altădată plătiți de sindicat, iar sediul era pus gratuit la dispoziție de
întreprindere, acum cheltuielile operaționale trebuie acoperite de CAR, iar investițiile
în sedii, birouri și echipamente înseamnă bani blocați (active neproductive) și au ca
sursă capitalul instituțional;
– băncile oferă anumite dobânzi la depozite și la credite, iar tu trebuie să te aliniezi la
ele pentru că membrii vor să se întrajutoreze unii pe alții doar dacă au anumite avantaje
și sunt protejați de erodarea capitalului prin inflație sau blocarea într‑un fond social
neremunerat corespunzător și nu sunt dispuși să plătească oricât pentru a avea acces
la resurse financiare. Acest fapt te obligă să ai cheltuieli de administrare cât mai mici,
fiind cât mai eficient cu putință;
– instabilitatea din mediul financiar creează neîncredere în instituțiile financiare, iar
CAR‑ul trebuie să arate că este solid și face asta fiind transparent cu rezultatele
financiare și permițând membrilor să se implice în conducerea sa și le furnizează
informații în timp real despre situația lor financiară particulară în relație cu CAR‑ul
prin sistemul informatic OPM.
Adresarea acestor nevoi și rezolvarea lor au fost posibile prin utilizarea instrumentului
de management furnizat de WOCCU (PEARLS1) și mai apoi adaptat de F AUR (PROSPER)
și prin crearea de proceduri care să permită tratarea fiecărui membru după aceleași
standarde și aplicându‑i reguli uniforme.
Sistemul de indicatori permite măsurarea performanțelor în fiecare domeniu de impor ‑
tanță majoră pentru activitatea unui CAR și este folosit în planificare pentru stabilirea
modului de atingere a obiectivelor organizației și, mai apoi, pentru organizare, implementare
și control, prin calcularea lunară a indicatorilor și compararea lor cu cei prognozați, astfel
încât să se poată lua din timp măsuri de corectare a direcției de mers. Indicatorii cei mai
importanți urmăriți sunt:
1. Solvabilitatea;
2. Soldul net al împrumuturilor/Total active;
3. Fonduri sociale membri/Total active;
1. Acronim pentru Protection, Effective financial structure, Asset quality, Rates of return, Liquidity,
Signs of growth.

134
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
4. Capital Instituțional/Total active;
5. Delincvența totală/Portofoliu brut de împrumuturi;
6. Lichiditate = (Active lichide – Datorii pe termen scurt)/Total fonduri sociale ale membrilor;
7. Active lichide neproductive/total active.
Toți acești indicatori se reglează din:
1. Numărul de membri;
2. Fondul social depus de aceștia;
3. Împrumuturile acordate membrilor;
4. Deciziile interne de politică a dobânzilor și modul de administrare a banilor.
Procedurile de înscriere a membrilor, întocmire și actualizare a dosarelor acestora,
procedurile de acordare a împrumuturilor și stabilirea nivelelor de compentență, standar ‑
dizarea documentației de aprobare, procedurile de urmărire și recuperare a sumelor
neîncasate și sistemul informatic implementat au permis extinderea CAR. Faur cu încă
3 agenții, în afara sediului central (situat în sectorul 3), fără personalitate juridică, și
anume: Dristor (sectorul 2), Grivița (sectorul 1) și Rahova (sectorul 5). Ele au fost
amplasate astfel încât să acopere cât mai bine teritoriul orașului.
8.8. Managementul resurselor umane
În total sunt 26 de salariați, cu carte de muncă. Au fost mai mulți, dar o parte dintre servicii
au fost externalizate (biroul de executare silită). Conform Statutului, toți salariații trebuie
să fie membri ai Casei. Pentru fiecare salariat există Fișa postului. Evaluarea angajaților
se face anual: „Încadrarea lor se face după un punctaj, în funcție de numărul indicatorilor,
care s‑a realizat sau nu, și 50% din punctajul anual reprezintă evaluarea personală de
către conducătorul direct al locului de muncă și avem și acolo criterii personale pe fiecare
post” . Evaluările sunt transmise în scris angajaților, aceștia având dreptul de a le contesta.
Instruiri ale personalului se fac de trei‑patru ori pe an, la sediul central, în afara
programului de lucru.
8.9. Produse
Principalul produs al CAR Faur este creditul de consum (împrumutul). Dobânzile sunt
stabilite prin hotărâre a Consiliului Director, fiind diversificate în funcție de durată,
cuantum, giranți și acoperirea în capital social, și variind între 13 și 20% anual, la sold.
Există împrumuturi promoționale, pentru sume și cu perioade de rambursare fixe. Meca‑
nismul de funcționare: casa de ajutor reciproc atrage bani de la membrii săi sub formă
de fond social și cotizații; acești bani sunt împrumutați către membri pe o perioadă de
0‑36 de luni și se încasează o dobândă pentru banii împrumutați. Din acestă dobândă se
plătesc cheltuielile de funcționare al CAR‑ului și folosința banilor către membrii care au
depus bani, dar nu au beneficiat de împrumuturi.

135
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
Pentru a putea acorda aceste împrumuturi, CAR Faur stimulează economisirea și
plătește o dobândă un pic mai mare decât la bancă pentru fondul social depus (care,
coroborată cu faptul că nu se datorează impozitul de 16% care se aplică depozitelor
bancare, face depunerile la fondul social mai atractive). Unii membri și‑ar dori ca fondul
lor să fie garantat. Deocamdată singurul mecanism de garantare a fondului social este
implicarea în managementul CAR și urmărirea indicatorilor de delincvență, precum și
constituirea unui capital instituțional solid care să poată absorbi din pierderi). Trebuie
menționat că CAR Faur este un model de transparență. Indicatorii săi financiari și
rezul tatele obținute în anii anteriori sunt disponibile pe site‑ul instituției: www.carfaur.
ro/situatii‑financiare.
Rata creditelor delincvente este scăzută (1,60% în ianuarie 2012). Este un indicator
urmărit cu atenție. Chiar dacă unele datorii sunt trecute la pierderi și scoase în afara
bilanțului, ele sunt urmărite până la recuperare. Scopul este descurajarea neplății obligațiilor
asumate și păstrarea capitalului membrilor.
În perioada 2003‑201 1, structura împrumuturilor la sfârșitul anului a fost cea de mai jos:
Figura 3. Evoluția valorii împrumuturilor, 2002‑20111
Figura 4. Evoluția structurii împrumuturilor, 2003‑2011
1. Sursa: http://www.carfaur.ro/situatii‑financiare, calcule proprii.

136
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Se poate observă că, începând din 2006 (dar mai pronunțat după 2009, mai ales în
privința volumelor), a crescut ponderea împrumuturilor pe termen lung, în detrimentul
celor pe termen mediu și scurt.
Acest fapt indică o maturizare a CAR Faur. Casele aflate la început de drum au interesul
să acorde împrumuturi pe termen scurt cât mai multor membri. Reușesc în acest fel să
atingă două obiective: mulțumesc mai mulți membri (care vor aduce alți membri) și
diminuează riscul (împrumuturile pe termen mai lung sunt mai comode, dar mai riscante).
Pe măsură ce puterea financiară a casei crește, ea poate acorda împrumuturi pe perioade
mai lungi, fapt care îi mulțumește pe membrii care acum pot împrumuta mai mulți bani
plătind aceeași sumă lunară și pot să își îndeplinească obiective financiare mai mari.
În afara veniturilor din activitatea de bază, CAR‑ul obține venituri economice din
comisioanele PayPoint și din chirii (în 201 1, 673 lei, respectiv 30.475 lei). Serviciul
PayPoint de plată a facturilor este oferit cu scopul de a ușura viața membrilor și de a
atrage noi membri. Chiriile provin din închirierea spațiului excedentar din sediul principal
al CAR Faur, achiziționat cu câțiva ani în urmă.
CAR Faur își pregătește la sfârșitul fiecărui an, pe baza informațiilor existente la
sfârșitul lunii septembrie, planul de afaceri și bugetul pe anul următor, în care stabilește
obiectivele de creștere pe număr de membri, fond social atras și împrumuturi acordate,
precum și sumele pentru acordarea de ajutor de deces, coplată a serviciilor medicale, ajutoare
nerambursabile pentru membri sau investițiile pentru extinderea numărului de agenții.
Implicarea în activități noi sau dezvoltarea activităților existente apar la sugestia
membrilor care sunt în contact permanent cu CAR prin personalul de la ghișeu sau cu
ocazia adunărilor generale sau a altor activități ale CAR (precum tombola organizată
toamna). Deciziile privind implicarea se iau în Adunarea Generală, la recomandarea
managementului instituției. În funcție de tipul de activitate, se alocă sume din excedent
(în cazul ajutorului de deces, a coplății pentru servicii medicale și a ajutoarelor nerambursa‑
bile) sau se creează un fond de investiții pentru deschiderea unei agenții noi. Fiecare
agenție are de îndeplinit obiective proprii astfel încât să se poată susține.
Contabilitatea CAR‑urilor este cea obișnuită pentru ONG‑uri. CAR Faur folosește o
soluție informatică numită WizCAR care îi permite să țină evidența membrilor, precum
și a depunerilor la fondul social și a împrumuturilor, care furnizează date, soluții informatice
de comunicare cu membrii și între agenții (OPM), calculează indicatori financiari auto‑
definiți și generează situațiile financiare legale.
Conform Legii 122/1996, CAR‑urile nu plătesc impozite pentru activitatea de bază,
cea de întrajutorare a membrilor prin acordarea de împrumuturi, și nici pentru dobânda
acordată pentru fondul social.
CAR Faur se autofinanțează acoperindu‑și cheltuielile de funcționare din diferența
dintre dobânda încasată pentru împrumuturi și cea plătită pentru fondul social al membrilor,
precum și din plasarea capitalului instituțional (format din capital social și rezerve – fonduri
cu costuri zero aflate la dispoziția casei până în momentul dizolvării sau lichidării, când
se transferă unei alte case după plata datoriilor).
Puncte forte
– management performant;
– istoric;
– renume;
– păstrarea și promovarea valorilor CAR;
– educarea membrilor.Puncte slabe
– asimilarea CAR‑ului cu un model învechit de
finanțare a nevoilor;
– insuficienta extindere a rețelei de agenții.

137
CASA DE AJUTOR RECIPROC F AUR
Oportunități
– criza financiară care a făcut ca băncile să‑și
înăsprească condițiile de creditare și să
limiteze volumul creditelor;
– nevoia de educație financiară;
– nevoia unui nou sistem financiar care să nu
mai „jecmănească” oamenii.Amenințări
– legislația în continuă schimbare și presiunile
puse de UNCARSR în vederea schimbării
legii pentru aducerea tuturor caselor sub
conducerea ei;
– apariția unor norme noi impuse de BNR
pentru protejarea cotei de piață a băncilor
(chiar dacă, în acest moment, CAR‑urile
ocupă doar 1‑2% din piață);
– schimbarea normelor de impozitare.
CAR Faur este o casă de ajutor reciproc care a supraviețuit, a făcut cu succes trecerea
de la modelul tradițional la modelul modern și poate fi un model de bună practică și
furnizor de soluții la problemele cu care se confruntă casele de ajutor reciproc ale
salariaților în această perioadă.

9. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia
Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu
Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia a luat ființă în 1952, sub
această formă, cu respectarea prevederilor Decretului 204/1951. Până în 1973, CARP
Omenia a avut la bază forma de organizare „asociație”, apoi, după apariția Legii 13/1972,
s‑a renunțat la această titulatură în favoarea celei de Casa de Ajutor Reciproc a Pensiona‑
rilor Nr. 6 București. Vreme de 16 ani guvernul comunist a controlat activitatea CARP‑urilor,
prin intermediul Legii 13/1972. În 1994 guvernul a renunțat la activitatea de controlare
a CARP‑urilor, iar în această situație, Adunarea Generală din 1997 a hotărât constituirea
Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia ca persoană juridică. De la
înființare, CARP Omenia este înscrisă în Registrul Asociațiilor și fundațiilor și în registrul
Băncii Naționale a României, deținând și titulatura de instituție financiară nebancară
(IFN). În prezent asociația are peste 30.000 de membri, pensionari și membri de familie
ai acestora fără venituri.
Conform statutului, CARP Omenia nu este plătitoare de impozit pe profit deoarece,
la nivel teoretic, asociația nu a fost înregistrată ca entitate generatoare de profit. Din punct
de vedere fiscal, CARP Omenia se supune prevederilor Legii 540/2002, care specifică în
cazul acestor entități faptul că încasările sunt scutite de impozit.
Din punct de vedere al legii de organizare și funcționare, este prevăzut ca aceste încasări să
constituie venituri neimpozabile ale casei. Așa s‑a moștenit, așa s‑a perpetuat. (reprezentant CARP)
La nivel contabil, există o diferențiere foarte clară între încasările din cotizații și cele
din împrumuturi, la fel cum există și evidența clară a tuturor sumelor care intră sau ies
din circuitul contabil și în ce scop sunt folosite.
Cotizația unui membru cuprinde două părți, și anume: fondul de împrumut al membru‑
lui și fondul social. Fondul social este în valoare de 3 lei, din care 30% este destinat
programelor sociale, iar restul se constituie în fondul social care va fi restituit familiei în
cazul decesului membrului cotizant (ajutorul de deces).
Ca forme de venit, depășim cu mult cei 15.000 de lei, nu se pune problema. Deci acestea sunt
cele două fonduri. E fondul social, cu contribuția de 3 lei pe lună. Înainte a fost 2 lei. Înainte
și mai mică. S‑ar putea să se mărească, să se facă 5 lei. Acest fond social se folosește o treime
pentru ajutoare sociale. Dăm pachete cu alimente, dăm diverse alte ajutoare neram bursabile.
(reprezentant CARP)
Din punct de vedere strict economic, o entitate care desfășoară activități aducătoare
de venituri trebuie impozitată. În cazul CARP‑urilor, situația se schimbă, deoarece aceste

139
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR OMENIA
activități aduc venituri, însă nu sunt axate către și nici nu generează profit. O mare parte
din activitățile economice ale CARP Omenia produc pierderi, în sensul că nu acoperă
toate cheltuielile unei bune funcționări. Activitatea de creditare a membrilor aduce însă
acel surplus care este investit în această direcție, situație în care entitatea poate funcționa
în parametri normali.
N‑am cum să‑mi acopăr costurile. La frizerie, de exemplu, se ia 5 lei pe un tuns. Am salariul
lui pe lună. Câte tunsuri ar putea să‑mi acopere numai salariul? Nu e pe bandă rulantă aici.
Poate tunde 2‑3 oameni pe zi, să spun. N‑am cum să‑mi acopăr cheltuielile. Și, dacă ar fi să
separ, eu nu am separat energia electrică. Utilitățile sunt pe asociație. Teoretic, la frizerie să
spun că intră numai materialele pe care le achiziționez eu din când în când, când i se termină
fixativul, sau un șampon, sau o lamă de ras, și salariul frizerului. (reprezentant CARP)
9.1. Misiunea socială
Misiunea socială a unei entități devine vizibilă pornind de la prevederile Statutului și
terminând cu aplicarea propriu‑zisă a acestora. Statutele reprezintă normele scrise care
orientează activitatea unei case de ajutor reciproc a pensionarilor. În cazul CARP Omenia
există un document care precizează clar activitățile și scopul entității, Declarația de
principii. Conform acestui document, CARP Omenia își propune să satisfacă în mod real
nevoile membrilor săi, să ofere membrilor protecție socială și să colaboreze cu toate
instituțiile pentru atingerea acestor deziderate.
Activitățile sociale pot fi împărțite în două direcții distincte: ajutoare și servicii oferite
membrilor. Ajutoarele (prestații) sunt acordate membrilor care au venituri mici sau care
la un moment dat traversează o perioadă dificilă: intervenții chirurgicale, tratamente sau
achiziționarea de ochelari. Alături de aceste momente dificile, există ajutoarele acordate
iarna pentru încălzire sau achiziționarea de lemne de foc, astfel încât să fie posibilă
depășirea acestor situații grele pentru membri.
Serviciile sociale sunt oferite tuturor membrilor, prin facilitățile existente la nivelul
CARP Omenia. Astfel, există cabinete medicale, frizerie și coafor, atelier de cizmărie,
croitorie, ateliere de reparații diverse. Aceste activități sunt efectuate cu costuri subvenționate
de CARP , astfel încât să fie accesibile membrilor.
9.2. Distribuția profitului/excedentului
CARP Omenia este o organizație neguvernamentală non‑profit care are drept scop întra‑
jutorarea membrilor. Excedentul realizat din activitățile efectuate se distribuie conform
hotărârii Adunării Generale a reprezentanților pentru fondul de rezervă, care să asigure
sustenabilitatea organizației, și pentru finanțarea serviciilor sociale. Serviciile sociale
oferite de asociație joacă un rol din ce în ce mai important în viața membrilor pe măsură
ce implicarea statului scade.

140
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…

9.3. Activități ale CARP Omenia
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia a fost înființată cu scopul declarat de
„întrajutorare mutuală și de protecție socială a membrilor săi” (Declarația de principii a
CARP Omenia). Clienții CARP Omenia sunt membrii acesteia, ei având acces atât la
finanțare/creditare, cât și la produsele și serviciile oferite de entitate. Magazinele deschise
la sediul CARP Omenia (magazinul Social și magazinul Hofigal) comercializează la prețuri
mici produse de bază, fără a avea adaos comercial sau alte costuri incluse (transport,
chirie, utilități, salarii). Produsele comercializate aici sunt vândute la prețul de achiziție,
restul costurilor fiind subvenționate de CARP , pentru a satisface nevoile membrilor. Ca
și segmentare a pieței în ceea ce privește clienții, aceștia provin în exclusivitate dintre
pensionari și membrii de familie ai acestora.
Activitatea principală a unui CARP este aceea de acordare de împrumuturi membrilor
din fondul social constituit de aceștia. Pe lângă această activitate și din excedentul realizat
din efectuarea ei s‑au dezvoltat o serie de servicii sociale și activități economice menite
a crește nivelul de trai al membrilor. Serviciile/activitățile economice s‑au înființat pe
baza cererilor membrilor și au ca obiectiv principal creșterea bunăstării membrilor și nu
realizarea de profit. Multe dintre ele nici nu reușesc să‑și acopere cheltuielile din veniturile
realizate, fiind susținute din excedentul din activitățile de creditare. Contabilitatea se
realizează pe centre de costuri.
Acordarea de împrumuturi este activitatea de bază a CARP . Împrumuturile sunt
acordate din fondul social constituit pe baza depunerilor de cotizații de către membri.
V aloarea împrumuturilor oferite este determinată de valoarea cotizației depuse de fiecare
membru la fondul social. Scopul principal al acordării de împrumuturi este întrajuto‑
rarea reciprocă a membrilor. Marea majoritate a sumelor încasate din dobânzi sunt
folosite pentru subvenționarea activităților de asistență socială și a compensării parțiale
a serviciilor cu tarif redus. Membrilor li se acordă împrumuturi cu rambursare între 6 și
maxim 24 rate lunare consecutive, practicând o dobândă efectivă de 14% pe an, care se
reține, de regulă, anticipat. Pentru împrumuturi cu dobânda achitată eșalonat, aceasta este
mai mare. Pentru contractarea unui împrumut de până la 1.000 de lei, cotizația trebuie
să fie de 1/4 din suma solicitată, iar pentru fiecare fracțiune de 750 de lei din împrumut
este necesar câte un girant, din care cel puțin unul să fie pensionar. Pentru împrumuturi
mai mari de 1.000 de lei, cotizația trebuie să fie de 1/3 din suma solicitată, iar pentru
fiecare fracțiune de 750 de lei din împrumut este necesar câte un girant, de preferință
pensionari. Se acordă împrumuturi de două până la patru ori mai mari decât fondul social
al membrului. Se acordă în medie 1.400‑1.500 împrumuturi lunar. 70% dintre acestea
au valoarea de până în 1.000 de lei.
Activitățile economice de tipul atelierelor, magazinelor etc. nu sunt gândite pentru
obținerea de profit. De altfel, situațiile financiare arată rezultat 0 la activitățile economice.

141
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR OMENIA

9.4. Tipuri de produse/servicii
A. Ajutoare rambursabile și nerambursabile
1. Ajutoare rambursabile (împrumuturile)
Acestea constituie activitatea principală de ajutor reciproc pe care o desfășoară
asociațiile de tip CARP .
2. Ajutoare nerambursabile
În funcție de excedentul anului anterior se acordă și ajutoare nerambursabile pentru
membrii aflați în dificultate. Acestea pot fi: ajutoare pentru tratamente la băi sau spitalizare
(50 de lei); ajutor social (50 de lei); pâine gratuită; subvenționarea parțială sau totală a
contravalorii pentru excursii, pelerinaje, bilete la spectacole, ajutor de deces (se acordă
familiei decedatului, iar cuantumul se stabilește în funcție de vechimea în asociație).
B. Servicii sociale și de petrecere a timpului liber
CARP Omenia deține mai multe tipuri de centre: Club, Bibliotecă, Centru de zi, Casă
de odihnă la Pucioasa. Asociația este acreditată în oferirea de servicii sociale pentru
pensionari, pentru serviciul social de asistență socială și medicală la domiciliu pentru
persoanele de vârsta a treia nedeplasabile sau greu deplasabile. În acest moment, în
România există doar două case de ajutor reciproc ale pensionarilor care sunt acreditate
în oferirea de servicii sociale: CARP Omenia și CARP Deva.
C. Cabinete Medicale
Prin cabinetele medicale de medicină de familie, medicină dentară și geriatrie‑geronto‑
logie se asigură consultații și evaluare gratuită a afecțiunilor medicale prin spirometrie,
audiometrie, osteodensitometrie, investigații primare de laborator etc.
D. Ateliere
La sediul CARP există mai multe spații în care se prestează servicii de frizerie, coafură,
reparații încălțăminte, îmbrăcăminte, aparatură electronică și electrocasnică, instalații
electrice și sanitare, lucrări de lăcătușerie și tâmplărie. O parte din aceste servicii se
execută la domiciliul beneficiarului. Organizația oferă și servicii funerare.
E. Activități culturale și educative
Activitățile culturale constau în primul rând în organizarea de excursii la obiective
turistice și lăcașe de cult, participări la spectacole și alte activități artistice. Costurile
acestora sunt suportate parțial de către CARP . În ceea ce privește activitățile cultu‑
ral‑artistice, membrii pot participa la cenacluri literare, campionate de șah și table, scenete,
recitaluri etc.
F . Puncte de desfacere. Alte servicii și comerț cu amănuntul – CARP Omenia are
deschis un magazin social pentru distribuirea alimentelor de bază, trei puncte de distribuție
a laptelui proaspăt și un magazin Hofigal pentru distribuția de produse naturiste la preț
de aprovizionare, fără adaos comercial.

142
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…

9.5. Cadrul legal
9.5.1. Cadrul legal din domeniu – evoluția și impactul
asupra organizației
Legislația în ceea ce privește casele de ajutor reciproc ale pensionarilor este formată din
Legea 540/2002 și Legea 502/2004, la care se adaugă OUG 26/2000. În opinia reprezen‑
tan ților CARP Omenia, legea de bază a caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor este
Legea 540/2002, coroborată cu prevederile OUG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Pentru noi, cadrul de funcționare, ca și CARP , există. Noi avem două documente de bază, de
funcționare. Este legea 540 și OUG 26, în baza cărora ne desfășurăm activitatea. Mai avem un al
treilea document, noi suntem înregistrați la Banca Națională ca instituție financiară nebancară.
Suntem înregistrați în registru, dar nu suntem ca IFN. Suntem în Registrul Băncii Naționale,
că eram obligați, dar nu suntem instituție financiară. (reprezentant CARP Omenia)
Conform normelor BNR, o casă de ajutor reciproc, fie a salariaților, fie a pensionarilor,
are obligația de a se înscrie în registrul instituțiilor financiare nebancare. CARP Omenia
desfășoară activități financiare (partea de creditare a membrilor) însă nu este instituție
financiară nebancară, cu toate că a existat posibilitatea transformării în IFN.
Modificarea și completarea cadrului legislativ au avut ca efect o diversificare a
activi tăților, urmată de mărirea numărului de servicii oferite membrilor. Astfel, prin Legea
502/2004, CARP‑urile au dobândit dreptul de a furniza legal servicii medicale (apariția
cabinetelor medicale la sediile CARP‑urilor) membrilor și de a angaja personal de
specialitate (medici și asistenți medicali). Cadrul legislativ este privit ca foarte coerent,
chiar dacă nu există facilități fiscale pentru CARP‑uri.
9.5.2. Oportunități/amenințări asupra activității organizației
Perioadele de criză economică constituie pentru entitățile din sectorul economiei sociale un
moment de dezvoltare a activității, deoarece problemele sociale se accentuează, nevoile cresc,
iar răspunsul acestor entități sub formă de soluții devine o necesitate. Problematica persoanelor
vârstnice, mai ales în perioadele de criză economică, devine acută atât prin perspectiva
veniturilor, cât și prin cea a nevoilor acestui grup vulnerabil. Această idee se reflectă în evoluția
numărului de împrumuturi de valoare mai mică (sub 1.000 de lei) în ultimele luni.
La noi ce a crescut este volumul împrumuturilor. Crescând numărul de membri, automat a
crescut și numărul de împrumuturi. Au scăzut ca valoare, în sensul că au făcut mult mai mulți
împrumuturi, dar la sume mai mici. Criza asta i‑o omorât. Și cheltuieli la între ținere, și
medicamente, și intervenții medicale. Plus că avem mulți membri de la țară, unde e nevoie de
lemne, însămânțat, arat. (reprezentant CARP Omenia)
Numărul membrilor CARP Omenia a crescut, numărul împrumuturilor a cunoscut o
perioadă ascendentă, însă valoarea acestor împrumuturi se află pe o traiectorie descendentă.

143
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR OMENIA
La nivel de casă de ajutor reciproc a pensionarilor există o situație actualizată lunar în
care se urmărește atât evoluția membrilor, cât și a veniturilor/cheltuielilor, pentru a se
putea ajusta, dacă este necesar, strategia pentru anul în curs. La nivelul anului 201 1, de
exemplu, creșterea netă a numărului de membri a fost de 3.000 de persoane.
Criza ne‑a adus din ce în ce mai mulți membri. Ca să vă dau un exemplu, anul trecut am ajuns
de la mai puțin de 29.000, la 32.000 de membri. Am avut o creștere efectivă de 3.000 și un
pic de membri. Intrări au fost 5.000 aproape. Cu ieșiri, decese, retrageri, efectiv 3.000 de
membri au rămas curați ca lacrima, cum se zice. 3.000 de membri noi, rămași efectiv, că ei
au fost mai mulți care s‑au înscris. Dar dând pierderile deoparte, creșterea a fost de peste 10%.
(reprezentant CARP Omenia)
9.6. Implicarea în rețele
CARP Omenia f ace parte din Federația Omenia, formată din 139 de asociații de tip CARP
și care cumulează un total de aproximativ 1.400.000 de membri. O prioritate pentru
asociație este întărirea legăturilor cu alte organizații ale pensionarilor. Organizația
colaborează cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu Fundația United Way
România, cu Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Progra‑
melor și Strategiilor din România, Filiala de Cruce Roșie a Sectorului 5, Fundația
Principesa Margareta a României, Fundația Mereu Aproape, Primăria Sectorului 5,
Fundația Crucea Alb‑Galbenă, CMA Laboratoare – Pajura.
9.7. Conducere
Organele de conducere ale CARP Omenia sunt formate din Comisia de cenzori, Consiliul
Director și Președinte. Membrii aleși în structurile de conducere sunt salariați pe toată
perioada mandatului. În cazul în care unul dintre membrii Consiliului Director demisio‑
nează sau decedează, locul acestuia rămâne vacant până la terminarea mandatului.
Adunarea Generală a membrilor CARP Omenia este compusă din 106 reprezentanți ai
membrilor, respectându‑se principiul reprezentativității. Prin statut, un delegat reprezintă
300 de membri în cadrul Adunării Generale, iar număru l minim de delegați care trebuie
să fie prezenți și să voteze pentru ca deciziile Adunării să își producă efectul este de
jumătate plus unu din numărul total de delegați, ceea ce înseamnă 54 de persoane.
Avem organe democratice de conducere, avem Adunare Generală, avem Adunarea Reprezentan‑
ților, avem Consiliul Director. O dată la cinci ani se alege președintele și Consiliul Director și
Comisia de cenzori. La anul, în primăvară, vom avea Adunarea Generală cu alegeri. (reprezentant
CARP Omenia)
Consiliul Director este format din cinci membri (președinte și patru consilieri), aleși
pentru un mandat de cinci ani, același mandat pe care îl are și Comisia de cenzori, dar
și Președintele. Ideea de bază a acestui mandat egal pentru toată structura de conducere

144
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
este aceea de a avea o echipă de conducere care să poată implementa și gestiona activitatea,
în dauna unor structuri cu un mandat redus. Avantajul unei astfel de organizări este
perioada de timp în care poate fi creată o strategie, perioada de implementare și perioada
suficientă de timp pentru a corecta strategia și a o implementa astfel încât să se obțină
rezultatele previzionate.
Teoretic sunt cinci. Practic, avem acum un membru care și‑a dat demisia, și lucrăm cu patru –
președintele, plus trei consilieri. Dar n‑am mai organizat alegeri pentru un alt consilier și din
cauza costurilor. În afară de Consiliul Director, avem și o Comisie de cenzori, formată din trei
cenzori – pensionari, membri ai asociației, oameni de meserie, toți calificați, cu state vechi.
Acestea sunt organe alese. Restul sunt de execuție. (reprezentant CARP Omenia)
Organele de conducere sunt formate din membri salariați, cu excepția Consiliului
Director și a membrilor Comisiei de cenzori. Conform Statutului, cenzorii și consilierii
primesc indemnizație pe toată perioada desfășurării mandatului.
Cu excepția consilierilor și a cenzorilor, toți sunt salariați. Cenzorii și consilierii nu au salarii,
au indemnizație. (reprezentant CARP Omenia)
Raportarea are loc lunar, în fața Președintelui și a Comisiei de cenzori, și anual în
fața Adunării Generale (Adunarea reprezentanților). În fiecare dintre aceste întâlniri sunt
prezen tate rapoartele pe perioada anterioară (lună sau an) și se trasează măsurile pentru
perioada următoare. În cazul raportării către Adunarea Generală, este întocmit și prezentat
în vederea aprobării bugetul pentru anul următor. Acest buget poate suferi modificări, în
funcție de situația CARP‑ului la un anumit moment dat și a nevoilor/necesităților identificate.
9.8. Întreprinderea socială în contextul comunității
și al organizației
Casa de ajutor reciproc a pensionarilor este, prin lege și statut, înființată cu scopul de
întrajutorare a membrilor, deci nu există obiective de afaceri sau economice. Obiectivul
social este prioritar în ceea ce privește activitatea CARP Omenia, activitățile generatoare
de venituri sunt mijloace care sprijină realizarea acestui scop.
În momentul în care o persoană devine membru al CARP Omenia, din momentul
dobândirii acestei calități primește aceleași drepturi pe care le au și ceilalți. La nivelul
începutului de an 2012, în evidențele CARP Omenia figurau aproximativ 32.000 de membri.
Această cifră cunoaște modificări lunare, pe de o parte datorită părăsirii organizației (ieșire
sau deces), pe de altă parte datorită intrărilor (membri noi înscriși). Creșterea brută la
nivelul anului 2012 a fost de 5.000 de membri, însă creșterea netă a fost de 3.000 de noi
membri.
CARP Omenia nu acordă, conform statutului, dividende sau dobânzi sau părți sociale,
deși se admite existența unor propuneri în acest sens. Adunarea Generală a decis ca, cel
puțin în anul 2012, să fie aplicate aceleași norme ca și până acum, iar una dintre norme
este cea care precizează clar că nu se acordă dividende sau bonificații pentru sumele
depuse de membri.

145
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR OMENIA
Tot în acea ședință lunară se întâmplă lucrurile. Dacă este nevoie, se mai scade un pic dobânda.
Comitetul Director, Comisia de cenzori și șefii de servicii financiare. Dânșii știu exact, din
analiza pe care au făcut‑o la situațiile acelea de care vă spuneam că se fac lunar, cum stau cu
finanțele, cum stau cu decesele, cu înscrierile, cu retragerile. Și atunci știu dacă este cazul să
se umble sau nu la cifre. (reprezentant CARP Omenia)
9.9. Resurse umane
În cadrul organizației există un set de reguli pentru colaboratori, reguli care stipulează
că, înainte de a deveni salariat, orice colaborator va trece printr‑un stagiu de voluntariat.
După perioada de voluntariat, în funcție de nevoile organizației, o parte dintre voluntari
sunt angajați.
Tip de personal Număr în 2011
Personal angajat cu normă întreagă 55
Personal angajat cu jumătate de normă 66
V oluntari – în mod curent Peste 30
Șefii de sucursală reprezintă cel mai bun exemplu de angajați care au trecut prin
perioada de voluntariat. Această perioadă înseamnă, pentru șefii de sucursală, o perioadă
în care se acomodează cu cerințele organizației, cu mediul și cu sarcinile, apoi cu
problemele membrilor. Prezența acestora în comunitate, relația directă cu oamenii le redă
imaginea exactă asupra membrilor și le facilitează înțelegerea problemelor cu care aceștia
se confruntă.
Șefii aceia de sucursală, ca să devină angajații noștri, trebuie să îndeplinească niște condiții.
Și una dintre condiții este să aibă o perioadă de voluntariat. După ce depășește perioada de
voluntariat, dacă este interesat, îl putem și angaja. Că devine deja un om de încredere. Pe
perioada cât ei sunt voluntari, nu beneficiază de salarii. Nu beneficiază decât de decontările de
transport, cazare, când fac deplasări; de exemplu, au fost la Timișoara la ONG Fest. Sunt niște
costuri pe care trebuie să le suportăm. Și le‑am mai dat, la cei care au îndeplinit condițiile de
venituri mici, câte un pachet cu alimente. I‑am mai pus pe listele de ajutoare. (reprezentant
CARP Omenia)
9.10. Managementul activității economice
Pentru o conducere cât mai eficientă și care să asigure atingerea obiectivelor propuse prin
strategia multianuală și planul de acțiune anual, managementul folosește mai mulți indicatori:
o serie de indicatori economici pentru măsurarea eficienței activității și o serie de indicatori
sociali pentru a măsura impactul social al activității proprii asupra vieții membrilor.
Indicatori economici:
– Situația debitorilor în curs de urmărire – pentru împrumuturile acordate;
– V alorile coeficientului de risc;

146
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
– Diferența între disponibilități și riscuri;
– Dinamica lunară a ponderii procentuale a salariilor și a contribuției unității în totalul
veniturilor;
– Evoluția comparativă a încasărilor și plăților;
– Creșterea netă anuală;
– Bonitate financiară;
– Solvabilitate;
– V aloarea excedentului reinvestit în programele sociale;
– Ponderea ajutoarelor financiare acordate în totalul cheltuielilor;
– Costul serviciilor medicale acordate în totalul cheltuielilor efectuate;
– Costurile lunare/beneficiar asistat la domiciliu.
Indicatori sociali:
– Numărul de beneficiari ai serviciilor medicale;
– Numărul de ajutoare financiare acordate într‑o lună;
– Numărul de beneficiari ai serviciilor dezvoltate în cadrul atelierelor de reparații,
coafor, frizerie, coafor, croitorie;
– Numărul de activități noi la care participă persoanele vârstnice;
– Numărul beneficiarilor asistați la domiciliu;
– Numărul de beneficiari implicați în activitățile de socializare ca procent din totalul
beneficiarilor de servicii sociale dintr‑o lună.
Observăm o creștere a activului în cei trei ani analizați, din cauza crizei economice
și a înrăutățirii condițiilor de trai ale persoanelor vârstnice, tot mai mulți pensionari fiind
forțați să se adreseze CARP pentru a putea face față cheltuielilor zilnice.
Accentul în CARP Omenia începe să se mute din zona de împrumuturi spre zona de
servicii sociale sub presiunea nevoilor membrilor, după cum vedem din evoluția descen ‑
dentă a excedentului. Totuși, managementul prudent, urmărind în același timp atât
satisfacerea nevoilor membrilor, cât și stabilitatea instituției, a condus la creșterea valorii
nete a averii instituției, dar și a capitalurilor proprii, bani care pot fi folosiți fără costuri
pentru a produce venituri care să acopere atât costurile de operare, cât și costurile cu
serviciile sociale din ce în ce mai cerute.
Tendința fondului social al membrilor este crescătoare. Numărul de membri a crescut
semnificativ în ultima perioadă, ajungând la 30.000, iar faptul că fiecare membru este
obligat să cotizeze cu 1% din pensie la fondul social și necesitatea deținerii de fond social
pentru a putea accesa un împrumut au condus la creșteri ale fondului social. Un indicator
social urmărit de conducerea CARP este cel al evoluției numărului de membri: număr
de înscriși minus număr de retrași indică tendința crescătoare sau descrescătoare de afiliere
la organizație.
Importantă de observat este schimbarea de mentalitate care face ca accentul să se
deplaseze de la ajutarea familiei membrului decedat prin intermediul ajutorului de deces
către ajutarea membrului încă în viață prin intermediul diverselor programe și servicii
sociale oferite, astfel încât acesta să se bucure de o viață mai lungă, mai activă și mai
împlinită după pensionare.

10. Casa de Ajutor Reciproc
a Pensionarilor Vâlcea
Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea a fost înființată în anul 1954 la inițiativa
unui grup de 77 de persoane, membri fondatori. Activitatea acestei case de ajutor reciproc
a demarat la 1.01.1955, de atunci numărul membrilor cotizanți fiind în continuă creștere.
La începutul anului 2012, CARP Vâlcea număra peste 30.000 de membri cotizanți,
majoritatea acestora fiind pensionari.
Spre deosebire de alte case de ajutor reciproc ale pensionarilor, prin statut, CARP Vâlcea
acceptă ca membri numai pensionarii și soții/soțiile acestora – dacă aceste persoane sunt
înca drate în muncă. Ceilalți membri de familie – copii, nepoți – nu pot deveni membri
ai Casei.
Județul Vâlcea a beneficiat în perioada comunistă de un avantaj în ceea ce privește
unitățile de producție, având pe raza sa teritorială combinate chimice mari (Oltchim), de
prelucrare a metalelor (Băbeni) sau unități de servicii: servicii hoteliere (Băile Olănești,
Govora), stațiuni balneo‑climaterice (Călimănești, Căciulata). Legislația în domeniul
caselor de ajutor reciproc înainte de 1990 favoriza înscrierea în astfel de entități, iar o
parte dintre membri au trecut după atingerea vârstei de pensionare la casele de ajutor
reciproc ale pensionarilor.
La nivelul celor 89 de unități administrativ‑teritoriale ale județului Vâlcea – două
municipii (Râmnicu Vâlcea și Drăgășani), nouă orașe și 78 de comune, CARP Vâlcea are
șapte filiale plasate atât la limitele de județ, cât și în municipii și stațiunile balneo‑climaterice,
pentru a putea veni în sprijinul membrilor săi.
Numărul pensionarilor din județul Vâlcea fiind destul de ridicat, 104.300 de pensionari
din totalul de 432.375 de locuitori ai județului (aproximativ 24,1% din totalul populației)
și nevoile acestei categorii de persoane destul de mari, Casa de Ajutor Reciproc a
Pensionarilor Vâlcea a căutat să vină în sprijinul membrilor săi oferind servicii gratuite
sau cu preț redus.
Serviciile asigurate membrilor acoperă o gamă variată de nevoi: servicii medicale
(stomatologie, radiologie), servicii de reparații (ateliere de croitorie și cizmărie), servicii
funerare. Serviciile de frizerie și coafor sunt cele mai accesate de către membri, și datorită
tarifelor reduse (5 lei/tuns). Există însă și servicii pentru care cererea este în scădere:
reparații încălțăminte.
Facilitățile oferite membrilor sunt completate de o gamă diversificată de ajutoare: de
tratament, pentru achiziționarea de aparate auditive, ajutoare pentru lemne. Există, de
asemenea, ajutorul de deces, acordat familiei membrului decedat, și, în situația aceasta,
CARP Vâlcea oferă și servicii funerare familiei.

148
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
Misiunea socială a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea se regăsește în
statutul adoptat de aceasta în Adunarea Generală din 29.03.2008. Prima variantă de statut,
care prevedea că unul dintre scopurile CARP‑ului este cel social, a fost aprobată în
17.1 1.1954, la înființarea organizației.
Articolul 1 fixează reperele în care își desfășoară activitatea organizația, și anume:
caracterul organizației, scopul acesteia și serviciile pe care le oferă.
Art. 1 – Casa de ajutor reciproc a pensionarilor este o organizație cu caracter civic, persoană
juridică de drept privat cu caracter nepatrimonial, neguvernamental, apolitică, cu scop de
caritate, de întrajutorare mutuală și asistență socială. (Statut CARP Vâlcea)
Latura socială a CARP‑ului este dezvoltată în articolul 3, care enumeră serviciile
oferite membrilor, având drept scop „sprijinirea materială a membrilor” .
Art. 3 – CARP Vâlcea, organizație nonprofit, are caracter social, umanitar, filantropic de
binefacere, urmărind sprijinirea materială a membrilor săi prin:
– acordarea de împrumuturi rambursabile
– acordarea de ajutoare nerambursabile
– acordarea de ajutoare de deces
– prestarea – contra cost – cu prețuri minime a unor servicii realizate prin atelierele proprii
organizate și controlate de CARP . (Statut CARP Vâlcea)
În ceea ce privește casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, este dificil de realizat
o astfel de clasificare a produselor și serviciilor. Ca și în cazul unei entități financiare
clasice, „produsul” principal este creditarea membrilor, deci creditul propriu‑zis. Acest
produs are drept costuri dobânda, deci produsul final este format din două părți distincte:
capitalul împrumutat și dobânda percepută. În momentul în care discutăm despre serviciile
oferite membrilor, apar și categorii de servicii care presupun vânzarea, însă nu comerțul
ca act principal, ci comercializarea unui produs la un preț subvenționat pentru membri.
Activitatea comercială există astfel în cadrul unui CARP , dar aceasta reprezintă un mijloc
de întrajutorare a membrilor și nu unul de obținere de profit (orientarea către profit din
activități economice este o caracteris tică a societăților comerciale).
Contacte la nivel instituțional există la nivel local: participarea la forumul de dialog
civic organizat de Primăria Râmnicu Vâlcea și Consiliul județean Vâlcea. Rolul acestui
forum este acela de a lua la cunoștință și de a rezolva problemele locuitorilor județului.
Problemele pensionarilor nu au găsit rezolvare, ci doar au ajuns la cunoștința reprezentanților
autorităților publice locale.
Ce se întâmplă, suntem chiar marginalizați, că am și zis‑o undeva că mă simt, că eu personal
mă simt marginalizat; de ce? Pentru că ei n‑au mai venit aici, pentru că au văzut că avem
niște inițiative proprii care prind rod și… Nu a venit nici un parlamentar, nimic la noi, dar
ajutor? (reprezentant CARP Vâlcea)

149
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR VÂLCEA

10.1. Cadrul legal
Legis lația românească în ceea ce privește casele de ajutor reciproc (CAR) și CAR ale
pensionarilor (CARP) își are izvorul în perioada interbelică, iar apariția ei este influențată
de schimbările apărute atât la începutul secolului XX, cât și după Primul Război Mondial.
Prima lege care reglementa statutul entităților din sectorul neguvernamental și care rezolva
practic situația juridică a acestor entități a fost Legea 21/1924 , însoțită de regulamentul
de aplicare.
Următorul reper în constituirea cadrului legislativ al CARP este reprezentat de Decretul
204/1951, care prevedea constituirea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor din
sistemul asigurărilor de stat. Comunismul instaurat în România în 1948 a copiat modelul
sovietic de integrare a persoanelor în muncă, în cooperative și în sistemul de stat, astfel
încât statul să fie singurul furnizor de bunuri și servicii pentru locuitori. Tipul sovietic
de organizare a funcționat ca și model în România până în 1972, când intră în vigoare
Legea 13/1972 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor. Această lege constituie
punctul de start al unei organizări care va domina România până în decembrie 1989 și
după această perioadă în ceea ce privește serviciile acordate vârstnicilor.
Legea 13/1972 descrie titulatura CARP , descrie calitatea de membru al unei CARP și
cine poate întemeia o astfel de organizație, cine poate fi membru și care sunt condițiile
pentru a deveni membru al unei astfel de organizații. Principiul libertății de asociere apare
doar formal în cadrul acestei legi, în cadrul articolului 1, alin. 1: „Pensionarii de orice
categorie, indiferent de sistemul de asigurări sociale și pensii căruia îi aparțin, precum
și beneficiarii de ajutor social se pot asocia în case de ajutor social ale pensionarilor,
denumite prescurtat CARP” .
În ceea ce privește CARP‑urile, prevederile legale pentru această lege au rămas în
vigoare până în 2002, odată cu apariția Legii 540. Legea 540/2002 abrogă o parte din
prevederile Legii 13/1972, dar păstrează o parte importantă din aceasta, pe care o
completează pentru a ajunge la nivelul legislației din anii 2000.
Legea 540/2002 este prima lege a CARP de după 1990, modificând o parte a Legii 13/1972
și completând legislația românească în vigoare. Această lege este primul act juridic care
introduce din punctul de vedere al legiuitorului conceptul de „întrajutorare mutuală”:
„Art. 1. Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor sunt organizații cu caracter civic,
persoane juridice de drept privat cu caracter nepatrimonial, neguvernamentale, apolitice,
cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de asistență socială” .
Modificările de formă față de Legea 13/1972 se regăsesc în ceea ce privește calitatea
de membru al CARP‑urilor și de constituirea unei astfel de organizații. Astfel, principiul
liberei asocieri este enunțat prin perspectiva drepturilor garantate de Constituția României,
și este prevăzut în articol distinct al Legii 540/2002:
„Art. 4. Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor se pot constitui prin exercitarea
dreptului la liberă asociere a următoarelor categorii de persoane:
a) Pensionarii, indiferent de sistemul de asigură ri sociale căruia îi aparțin;
b) Beneficiarii de ajutor social;
c) Membrii de familie – soț, soție, precum și copiii majori incapabili de muncă, aflați
în întreținerea pensionarilor sau a beneficiarilor de ajutor social –, membri ai acelei
case de ajutor social a pensionarilor” .

150
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
În ceea ce privește scopul pentru care este înființat un CARP , Legea 540/2002 prevede
că principalul scop este acela de întrajutorare și de a oferi servicii sociale membrilor.
Articolul 7 precizează că CARP‑urile sprijină membrii prin „acordarea de împrumuturi
rambursabile, ajutoare nerambursabile și ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor cu
înmormântarea foștilor membri” .
De asemenea, în Legea 540/2002, se precizează și faptul că CARP‑urile pot desfășura
și alte activități și servicii decât cele enunțate prin scopul principal, iar aici intervine
elementul de noutate al legii, deoarece aceasta cuprinde gama completă care poate fi
oferită mem brilor, atât servicii, cât și activități: organizarea de activități culturale,
artistice, turistice și de agrement, prestarea unor servicii cu tarife reduse pentru membri,
organizarea de magazine pentru desfacere de produse la prețuri de producție, efectuarea
de servicii funerare pentru membrii decedați etc.
Veniturile CARP constituie o altă secțiune a legii, fiind prevăzute la articolul 1 1, iar dintre
acestea fac parte: cotizațiile și contribuțiile lunare, dobânzile provenite din plasarea sumelor
disponibile în condiții legale, venituri din prestări servicii, donații și sponsorizări etc. Nu
sunt prevăzute în mod direct în lege veniturile provenite din închirierea spațiilor proprii.
Din aceste venituri enunțate mai sus, CARP‑ul poate decide cumpărarea de spații,
amenajarea unor spații pentru activitățile curente, achiziția de mijloace fixe și mobile în
condițiile legale în vigoare. De asemenea, consiliile locale și Consiliul General al
Municipiului București sunt obligate să ofere spații CARP‑urilor spre închiriere cu un
tarif diminuat cu 75% față de prețul standard.
Legea 540/2002 se referă la casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cărora li se
adresează direct. Datorită faptului că singura lege valabilă în ceea ce privește asociațiile
de pensionari era Legea 5/1952, în 2004 legiuitorul român a aprobat Legea 502/2004 .
Membrii. Această lege stabilește ca orice asociație de pensionari să poată fi constituită
numai dacă are minimum 25 de membri, care pe baza înțelegerii să pună în comun
contribuția materială și intelectuală pentru realizarea unor activități în interesul acestora
(Legea 502/2004, art. 3, alin. 1). Prevederea aceasta vine să completeze Legea 540/2002
prin impunerea unui număr minim de membri în cadrul fiecărei asociații de pensionari,
lucru care nu se întâmpla în Legea 540/2002, unde nu se prevede un număr minim de
membri pentru constituire. De asemenea, art. 12 prevede faptul că asociația județeană a
pensionarilor poate deschide filiale locale cu un număr minim de 20 de membri, organe
de conducere proprii și patrimoniu distinct.
Legea 502/2004 reglementează modul de asociere a asociațiilor de pensionari , fixând
un număr mai mare decât 10 pentru a se putea forma federațiile asociațiilor de pensionari.
Conform articolului 19, alin. 2, federația de pensionari dobândește personalitate juridică
proprie.
Fiecare federație de pensionari trebuie să aibă o structură de conducere. Această
structură de conducere în cazul federațiilor este formată din: congresul național, consiliul
național, comitetul director, biroul permanent și comisia de cenzori (art. 21).
În ceea ce privește folosirea termenului „național” în cadrul denumirii organizațiilor
de pensionari, Legea 502/2004 precizează că „sunt reprezentative la nivel național
federațiile care au în structura lor cel puțin 20 de organizații județene cu cel puțin 75.000
de membri cotizanți. Aceste organizații sunt singurele în măsură să includă în denumirea
lor cuvintele «național» și «din România»” (art. 23).
Prin intermediul acestei legi, veniturile asociațiilor de pensionari se constituie din:
cotizațiile membrilor, dobânzi și dividende, dividendele societăților comerciale înființate

151
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR VÂLCEA
de asociația pensionarilor, venituri din activități economice directe, donații sau sponsorizări,
sume de la bugetul de stat (art. 28).
Se observă că diferența între veniturile CARP , conform Legii 540/2002, și veniturile
asociațiilor de pensionari, conform Legii 502/2004, este realizată de „dividendele societă‑
ților comerciale înființate de asociația pensionarilor”, care nu se găsește în legea anterioară,
restul rămânând însă neschimbat.
Conform Legii 502/2004 , asociațiile de pensionari pot înființa societăți comerciale
pentru a putea desfășura activități economice. Această prevedere adresează inclusiv
sectorul CARP , deoarece, în termen larg, legea permite ca asociațiile de pensionari să
poată înființa case de ajutor reciproc ale acestora, ținând cont de celelalte prevederi legale
care se impun.
Activitatea unei case de ajutor reciproc a pensionarilor poate fi analizată atât din punct
de vedere economic, cât și social. Din punct de vedere economic, latura de creditare oferă
resurse pentru a desfășura latura socială și pentru a asigura un flux de numerar necesar
pentru derularea în bune condiții a activității zilnice a organizației. Oportunitățile identi‑
ficate de reprezentanții CARP Vâlcea sunt legate de atragerea de noi membri, pe de o
parte, și de accesarea de finanțări pentru construcția de cămine de bătrâni în zonă, pe de
altă parte. O altă oportunitate este diversificarea serviciilor oferite membrilor și a progra‑
melor sociale desfășurate de entitate.
Amenințările sunt prezente sub forma diminuării veniturilor organizației și a limitărilor
legislative. Diminuarea veniturilor poate deveni o amenințare în situația în care membrii
care au obținut împrumuturi nu mai pot plăti sumele datorate. Legislația existentă în acest
moment în ceea ce privește problematica vârstei a treia este ambiguă și permite multe
interpretări. Un cadru legislativ coerent reprezintă o soluție pentru dezvoltarea CARP‑urilor.
10.2. Conducere
Cadrul legislativ prevede în cazul CARP existența unor structuri de conducere alese de
membri și respectarea unor principii de vot democratice. În cazul CARP Vâlcea, aceste
structuri sunt:
– Adunarea Generală;
– Comisia de cenzori;
– Consiliul de conducere: președinte, vicepreședinți.
În afară de organele de conducere alese, organigrama cuprinde posturi pentru cei care
lucrează direct cu publicul – casieri, contabil, contabil‑șef, responsabil de filială (director
filială) – și posturile celor care activează în partea de oferire de servicii membrilor:
cizmar, croitor, asistent medical, medic, instalator etc. Pentru o organizație de mărimea
CARP Vâlcea (peste 30.000 de membri), există un număr de 30 de posturi plătite (în
proporție de 1 la 1.000 de membri). Prin decizia Adunării Generale, președintele,
vicepreședinții, cenzorii și șefii de filiale sunt salariați. Consiliul consultativ este alcătuit
numai din voluntari, membri care nu sunt plătiți pentru activitatea lor.
Raportarea rezultatelor obținute de CARP este efectuată lunar, în fața Comitetului
director, și anual, în cadrul Adunării Generale, conform statutului. În ceea ce privește

152
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
rezultatele lunare, trebuie menționat că președintele CARP Vâlcea primește situația
financiară și situația membrilor la sfârșitul fiecărei săptămâni, astfel încât să poată prezenta
la finalul fiecărei luni situația CARP Vâlcea în cadrul ședințelor Consiliului director.
Aceste date despre membri (membri noi, membri decedați, membri care au părăsit CARP
din motive bine întemeiate, membri excluși etc.) coroborate cu situația financiară (număr
de împru muturi acordate, valoare, număr de cotizații, împrumuturi restante/membri
rău‑platnici sau în imposibilitatea de a plăti, numărul și tipul ajutoarelor acordate)
reprezintă situația de facto a CARP la un moment dat.
Lunar, conform statutului, noi avem ședința de Consiliu director la care, în care apreciem
plecând de la indicatorul înscriși până la cel de jos. Deci noi, lunar, facem această analiză, vă
arătăm și ședințele de Consiliu director dacă vreți. (reprezentant CARP Vâlcea)
…aici la presă locală, uitați, chiar ăsta de vă dădui aici, ieri a fost, vineri a fost fata asta de la
ziarul ăsta și mi‑a apărut ziarul… Da și aici spune chiar, „valoarea totală a împrumuturilor a
fost de 1.333.000, nivelul maxim de împrumut este de 3.500 și au beneficiat de acesta suma
de 27 de persoane” . Și „au luat împrumuturi în valoare de 47.880, împrumutul mediu lunar de
1.100.000”, cam ce vă zisei eu dumneavoastră, deci nu le ținem secrete. Că n‑are rost, de ce…
(reprezentant CARP )
10.3. Implicarea în rețele
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea nu este afiliată nici unei rețele naționale
sau internaționale. În opinia reprezentanților acestei instituții, CARP‑ul a fost, este și va
rămâne o entitate independentă, care se susține singură. Contacte către un parteneriat sau
afiliere au existat, mai ales cu Federația Omenia, însă decizia Consiliului director al
CARP Vâlcea a fost aceea de a rămâne o entitate independentă.
CARP Vâlcea este membru al Uniunii Generale a Pensionarilor din România (UGPR),
filiala Vâlcea, încă de la înființarea UGPR. Adunarea Generală a decis afilierea la acest
organism pentru ca problemele pensionarilor vâlceni să poată fi mai ușor rezolvate. Ceea
ce a contat în luarea acestei decizii a fost latura de reprezentare la nivel național a CARP
Vâlcea. Avantajul entităților membre UGPR (asociații și fundații axate pe problematica vârstei
a treia, CARP‑uri) este acela că există o reprezentare unitară în relația cu autoritățile statului.
Alte avantaje nu există, cu excepția accesului la materiale informative publicate de UGPR.
Rolul organizațiilor‑umbrelă este acela de a reprezenta interesele membrilor și de a
dezvolta relații cu instituțiile statului, pentru a putea asigura dialogul social și a rezolva
problemele pensionarilor. Izolat, un CARP nu are puterea de a schimba legislația sau
mecanismele de aplicare, însă federațiile sau uniunile CARP‑urilor reprezintă un partener
de discuții pentru instituțiile statului. Astfel de organizații reprezintă interesele a milioane
de pensionari (numai Federația OMENIA are peste 1.600.000 de membri), deci reprezintă
o forță la nivel național.
Un alt rol al organizațiilor‑umbrelă este acela de suport oferit membrilor, prin intro‑
ducerea unui set de proceduri unitare, atât la nivel de management, cât și la nivel financiar
și social. Beneficiul constă în accesul la informație și sprijin din partea federației/uniunii
în ceea ce privește consultanța, accesarea fondurilor europene și dezvoltarea programelor
sociale.

153
CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR VÂLCEA

10.4. Managementul întreprinderii sociale
Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor desfășoară activități economice cu scopul de a
satisface nevoile membrilor, nu cu scopul de a realiza profit. CARP Vâlcea oferă membrilor,
prin magazinul propriu, produse la preț redus (alimente), ceaiuri și remedii naturiste prin
magazinul Hofigal și servicii la un preț adaptat atât costurilor de producție, cât și puterii
de cumpărare tot mai reduse a membrilor (frizerie‑coafor, cabinete medicale, servicii
funerare). Prin aceste două segmente (vânzarea de produse și cea de servicii) putem afirma
că CARP‑ul desfășoară activitate economică, dar activitate economică determinată de
nevoile membrilor săi, identificate în întâlnirile dintre membri și Consiliul director.
Conform legislației în vigoare, fiecare casă de ajutor reciproc este obligată să îndepli‑
nească anumite criterii, cum ar fi: prezența organelor de conducere alese de membri, a
comisiei de cenzori și a adunării generale a membrilor ca for superior care ia decizia
asupra conducerii organizației și a strategiei pentru perioada următoare.
În cazul entităților care au un număr de membri de ordinul miilor, participarea la
ședințele Adunării Generale se face pe bază de reprezentativitate, 1 reprezentant la fiecare
100 sau 300 de membri. În cazul CARP Vâlcea, norma de reprezentare este de 1 la 300,
având astfel peste 100 de reprezentanți la fiecare adunare generală.
Activitatea principală a unui CARP este aceea de acordare de împrumuturi membrilor
din fondul social constituit de aceștia. Pe lângă această activitate și din excedentul realizat
din efectuarea ei s‑au dezvoltat o serie de servicii sociale și activități economice menite
să crească nivelul de trai al membrilor. Serviciile/activitățile economice s‑au înființat pe
baza cererilor membrilor și au ca obiectiv principal creșterea bunăstării acestora și nu
realizarea de profit. Multe dintre ele nici nu reușesc să‑și acopere cheltuielile din veniturile
realizate, fiind susținute din excedentul din activitățile de creditare. Contabilitatea se
realizează pe centre de costuri.
Raportare – transparență:
– Raportarea are loc lunar, în fața președintelui și a Comisiei de cenzori, și anual, în
fața Adunării Generale (Adunarea reprezentanților). În fiecare dintre aceste întâlniri
sunt prezentate rapoartele pe perioada anterioară (lună sau an) și se trasează măsurile
pentru perioada următoare. În cazul raportării către Adunarea Generală, este întocmit
și prezentat în vederea aprobării bugetul pentru anul următor. Acest buget poate suferi
modificări, în funcție de situația CARP‑ului la un anumit moment și a nevoilor/
necesităților identificate.
– Se realizează și raportarea datelor financiare către Ministerul Finanțelor Publice.
Datele sunt publice.
Pentru o conducere cât mai eficientă și care să asigure atingerea obiectivelor propuse prin
strategia multianuală și planul de acțiune anual, managementul folosește mai mulți indicatori:
o serie de indicatori economici pentru măsurarea eficienței activității și o serie de indicatori
sociali pentru a măsura impactul social al activității proprii asupra vieții membrilor:
Indicatori economici:
– Situația debitorilor în curs de urmărire – pentru împrumuturile acordate;
– Diferența între disponibilități și riscuri;

154
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. CASELE DE AJUTOR RECIPROC…
– Evoluția comparativă a încasărilor și plăților;
– Creșterea netă anuală;
– Bonitate financiară;
– Solvabilitate;
– V aloarea excedentului reinvestit în programele sociale;
– Ponderea ajutoarelor financiare acordate în totalul cheltuielilor.
Indicatori sociali:
– Numărul de beneficiari ai serviciilor sociale pe tip de ajutor acordat;
– Numărul de ajutoare financiare acordate într‑o lună;
– Numărul de beneficiari ai serviciilor dezvoltate în cadrul atelierelor de frizerie, coafor;
– Numărul de membri decedați într‑o lună – acest indicator are impact direct asupra
fondului de ajutor de deces și asupra fondului social;
– Numărul de membri participanți la activitățile de socializare din cadrul clubului.
Observăm o creștere a activelor în ultimii doi ani, o veste aparent îmbucurătoare.
Dacă luăm în considerare că marea majoritate a membrilor CARP‑urilor sunt pensionari
cu pensii foarte mici, acest fapt relevă o consecință a crizei economice și anume sărăcirea
pensionarilor și nevoia acestora de a‑și acoperi nevoile de finanțare a traiului cu resurse
financiare atrase. Cum ei nu prezintă interes pentru bănci (sunt nebancabili , pentru că
au depășit vârsta de pensionare), nu se pot îndrepta pentru obținerea de resurse financiare
decât către CARP , case de amanet, cămătari sau pot să vândă din obiectele acumulate în
timpul vieții (dacă există).
Din evoluția fondului social al membrilor observăm creșterea atât a numărului de
membri, cât și a fondului social pe marginea evenimentelor descrise anterior. Un membru
nu se poate împrumuta de la CARP dacă nu are constituit un fond social (care, de altfel,
este și sursa principală de acordare a împrumuturilor).
În tabelul 1 observăm creșterea valorii nete a organizației (Total active minus datorii) și
a capitalurilor proprii (partea capitalizată a excedentului din anii anteriori), ceea ce denotă
un management orientat către întărirea organizației.
2010 2 011
Active imobiliare 7.732.469 8.928.800
Active circulante 3.624.469 4.903.229
Total active minus datorii 13.494.432 13.832.029
Capitaluri proprii 1.352.855 1.728.347
Excedent 613.445 748.879
Fondul social al membrilor 9.930.458 12.027682
Excedentul din anul 201 1 înregistrează o creștere de 22% față de anul 2010, și, corelat
cu preocuparea pentru creșterea capitalurilor proprii, arată că managementul Casei este
mai interesat de întărirea acesteia decât de misiunea socială de sprijinire a membrilor.

Partea a V‑a
Entitățile de economie socială din România.
Obști/composesorate – studiu de caz

11. Asociații forestiere – Obștea Viișoara
Monica Popa, Corneliu Ionescu
Atât structurile asociative din agricultură, cât și cele din silvicultură au fost reglemen‑
tate în proporții variabile de instanțe etatiste. Însă cele silvice, în afara normelor formale,
au și o reglementare cutumiară care a fost transpusă în limitele cadrelor juridice.
Legea Fondului Funciar nu a avut ca obiect și proprietățile colective, de aceea procesul
de reglementare a statutului acestora a fost de dată mai târzie, începând cu Legea 1/2000,
denumită și „legea Lupu”, după numele inițiatorului acesteia. Legea 247/2005 este în
raporturi de complementaritate cu prima lege forestieră; în urma aplicării acestora, pădu‑
rile au fost retrocedate obștilor de moșneni în devălmășie, obștilor de moșneni în indivi‑
ziune, obștilor răzeșești nedivizate, composesoratelor, comunităților foste grănicerești și
altor forme asociative existente înainte de 1848.
Localitatea Viișoara este situată în județul Vrancea, în apropierea comunei Vidra.
Aceasta are în proprietate 3.000 hectare de pădure, cu pășune împădurită, de aceste
terenuri forestiere beneficiind și două cătune aparținătoare, Bălan și Cătun. În afară de
sursele de venit obținute din vânzarea lemnului, alte câștiguri sunt asigurate din zootehnie
și pomicultură.
Criteriile de atribuire a drepturilor asupra proprietății forestiere sunt înscrise în
legislațiile forestiere post‑comuniste, toți membrii cu vârsta peste 18 ani având drept de
vot și implicit acces la obiectul proprietății. Un metru cub de masă lemnoasă pentru
construcție este cantitatea strandard care îi revine fiecărei gospodării, în schimb, așa cum
reiese din interviuri, cu acordul Adunării Generale1, se pot acorda până la cinci metri
cubi pentru fiecare familie.
Asemenea altor instituții cu caracter asociativ din agricultură, în domeniul silvic,
obștile în devălmășie, înființate după Revoluția din 1989, pot fi încadrate în categoria
entităților de economie socială. Misiunea socială este una dintre trăsăturile esențiale ale
acestor instituții, dar și caracterul democratic al modelului de guvernare. În condiții de
monopol asupra deciziilor, aceste structuri nu ar funcționa în beneficiul comunității,
restrângerea votului ar face din obște o entitate cu potențial de câștig doar pentru o anumită
categorie de indivizi, interesele comunității fiind astfel neglijate.
În general, unele dintre obiectivele pe care și le propun obștile corespund principiilor
modelului economiei sociale, mai ales dacă ne raportăm la beneficiile obținute în virtutea
statutului de membru; putem observa că acestea nu sunt individuale, ci revin întregii
comunități.
1. La aceasta trebuie să participe 50%+1 din numărul de membri pentru a putea valida opțiunile
pentru anumite investiții.

158
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. OBȘTI/COMPOSESORATE…
De asemenea, deciziile nu sunt apanajul unei singure persoane, în cadrul adunărilor
genera le fixându‑se de comun acord lista priorităților. Cele mai multe dintre acestea
vizează investițiile în drumuri, mai ales că localitatea Viișoara este destul de izolată, fiind
situată într‑o regiune submontană.
În interviurile individuale și de grup realizate în aceeași localitate se menționa că
obștile au posibilitatea, dacă există astfel de cerințe, să recondiționeze și școlile sau
bisericile. De exemplu, o fostă școală a fost reabilitată și în actuala clădire se organizează
nunți, botezuri și adunările generale. De asemenea, localitatea nu dispunea de un cabinet
medical; una dintre sălile acestei clădiri este alocată ca spațiu pentru un cabinet medical.
Și grădinița funcționează într‑una dintre sălile clădirii nou‑construite.
În cadrul economiei locale, activitățile obștii au indiscutabil un rol semnificativ. Lemnul
se vinde unor agenți economici, care nu trebuie să fie obligatoriu din afara instituției.
Dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, oricine poate participa la licitații, iar banii obținuți
fac obiectul unor investiții, lista priorităților fiind stabilită, așa cum spuneam, democratic.
11.1. Dezvoltare comunitară – capital social
În Vrancea nu există proiecte de dezvoltare comunitară la nivelul unei singure structuri
admi nistrative, în schimb asociația constituită la nivel regional desfășoară activități multiple
care presupun investiții economice cu finalități sociale de care beneficiază mai multe localități.
La inițiativa celor opt obști care fac parte din asociație, au fost modernizate spitalul
din Vidra și câteva drumuri, au fost organizate evenimente culturale la Băseși. De
asemenea, au fost accesate fonduri de către GAL (Grupul de Acțiuni Locale), un for
consultativ, cu valențe de informare și instruire, valoarea acestora fiind de aproximativ
2.800.000 de euro. În interviuri se face o singură mențiune referitoare la necesitatea
înființării unui centru de colectare a fructelor, satul Viișoara fiind renumit pentru comer ‑
cializarea miezului de nucă și a prunelor uscate.
Membrii comunității participă direct o dată pe an la procesul decizional, în rest
interesele acestora sunt reprezentate de consilierii desemnați. Bilanțul cheltuielilor este
prezentat tot o dată pe an, cu ocazia Adunării Generale. Doar cei din structura administra‑
tivă sunt plătiți pentru activitățile prestate, nivelul voluntariatului în localitatea Viișoara
este foarte scăzut, doar la tăierea crengilor din pădure localnicii participând voluntar.
11.2. Cadrul legal
Statutul structurilor asociative din domeniul forestier a fost reglementat succesiv de mai
multe legi, începând cu Legea 1/2000, denumită și „legea Lupu”, conform căreia pădurile
se retrocedează și obștilor în devălmășie. Administrarea proprietății în formă indiviză este
unul dintre principiile devălmășiei, dublat de inalienabilitatea dreptului. De fapt, aceste
norme au fost transpuse în perioada post‑comunistă în limitele cadrelor formale, înainte
de naționalizarea din 1948, fiind înscrise în Așezăminte1.
1. Lege, statut.

159
ASOCIAȚII FORESTIERE – OBȘTEA VIIȘOARA
În continuarea primei legi forestiere, a fost implementată Legea 247/2005, cu scopul
unei reglementări mai coerente a statutului tuturor entităților forestiere. Astfel, în afară
de obști, care sunt reprezentative pentru V echiul Regat, în spațiul rural românesc există
și alte forme de proprietate care funcționează cu titulaturi diferite: composesorate, păduri
comunale și comunitatea de avere.
În cazul obștilor, rezidența este criteriul esențial de atribuire a dreptului. Astfel, dacă
o persoană domiciliază pe raza unei comune care are în proprietate pădure, va primi
cote‑părți de lemn de construcție și foc sau echivalentul acestora sub formă de dividende.
Maniera de obiectivare a dreptului depinde de fiecare obște.
În afara cadrului legal general, fiecare obște și‑a elaborat propriul statut ce cuprinde
informații mai detaliate referitoare la criteriile de atribuire a dreptului, regimului de
administrare, care se poate face în parteneriat cu ocoale silvice private sau de stat etc. În
unele localități, în afară de documente, în stabilirea vechilor hotare intercomunitare s‑a
făcut apel și la martori.
11.3. Conducere
Instituția obștii are o structură de conducere standard, este formată dintr‑un președinte
ales o dată la cinci ani, un vicepreședinte, cinci consilieri (care formează Consiliul de
Administrație) și trei cenzori (Comisia de cenzori). Președintele îndeplinește și funcția
de Director general. Din obște fac parte toți localnicii, aproximativ 600 de membri, iar
toate deciziile se validează doar dacă la întruniri participă 50%+1.
De asemenea, administrarea pădurii se face de ocoale silvice private sau de stat, obștea
Viișoara făcând parte dintr‑o suprastructură asociativă care cuprinde încă alte opt obști, cu o
suprafață de 18.000‑20.000 de hectare. În acest caz, terenurile forestiere sunt gestionate de
un ocol privat; în Vrancea, în total, au fost înființate patru ocoale cu capital privat. Obștea
Tulnici este cea mai mare din Vrancea, având o suprafață de aproximativ 15.000 de hectare.
11.4. Modelul de afacere
Produsul principal de vânzare al obștii este lemnul pe fir sau în picioare, care se vinde
la licitație publică către firme specializate în exploatarea lemnului, după ce, în prealabil,
s‑a stabilit împreună cu ocolul silvic ce cantitate de masă lemnoasă se poate exploata și
s‑au marcat copacii ce urmează a fi tăiați.
Licitațiile se organizează la sediul ocoalelor silvice, iar publicitatea pentru licitații se
face prin intermediul presei scrise (anunț la ziar).
În medie, în anii de la înființare, ocolul a aprobat exploatarea a câte 4.500 metri cubi
de lemn pe an. Urmând o politică de prevenție, obștea a lăsat o parte de aproximativ 20%
din această cotă neexploatată, pentru acoperirea pierderilor potențiale cauzate de incendii,
vânturi puternice etc. O dată la 10 ani (în 201 1 pentru Obștea Viișoara), ocoalele fac inventarul
pădurii, al cotelor acordate, al celor exploatate și al pierderilor și reglează, în plus sau
în minus, cota aferentă anului în curs. Pentru 201 1, obștea a primit o cotă de 9.000 mc.

160
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. OBȘTI/COMPOSESORATE…
Obștea a preluat din 201 1 și fondul de vânătoare corespunzător proprietăților deținute.
Acesta va constitui o sursă de venit pentru obște, din taxele de împușcare (pentru urs,
mistreț, lup), dar și o sursă de cheltuieli cu amenajările necesare (adăpători, sare, fân etc.).
Pe terenurile obștii se află și Lacul Negru – lac cu plante carnivore, amenajat, cu
potențial turistic încă neexploatat datorită absenței drumurilor.
Cheltuiala majoră a obștii este cea cu serviciile prestate de ocoalele silvice.
Din diferența între sumele încasate din vânzarea lemnelor și cele cheltuite pentru
administrare se realizează obiectivul obștii, respectiv, de a furniza lemne de construcții
și de foc pentru membrii obștii și de a contribui la bunăstarea comunității.
Decizia privind modul de împărțire a excedentului se ia de către Adunarea Generală
a obștenilor care se ține anual, la propunerea Consiliului de Administrație, format din
președinte, vicepreședinte, secretar și 4 consilieri. Cu aceeași ocazie se prezintă situația
obștii pentru anul ce a trecut și se propune bugetul pentru anul în curs. Comisia de cenzori,
formată din 3 membri, își prezintă și ea raportul.
11.5. Misiunea socială
Tradițional, rolul unei obști de la munte, proprietară de păduri, era să furnizeze membrilor
săi, obștenii, lemn de foc și lemn de construcții. Obștea de la Viișoara îndeplinește acest
rol și și‑a asumat și rolul suplimentar de a îmbunătăți condițiile de trai ale obștenilor săi.
Întrucât nu suntem în posesia datelor concrete pe fiecare an, va trebui să judecăm
pomul după roade (cele descrise de președintele Obștii în timpul interviului și cele furnizate
în timpul focus grupului):
– nu s‑au distribuit dividende în formă bănească în nici un an, oamenii au primit lemne
de lucru și lemne de foc și s‑au realizat obiective de interes comun în cele 3 cătune
care formează satul;
– lemnele de lucru au fost distribuite anual, în urma votului Adunării Generale, după
cum urmează:
• 1 mc de lemn de lucru pentru fiecare membru al obștii cu drept (care stă în localitate);
• 10 mc de lemn de lucru pentru fiecare tânăr care vrea să‑și facă casă;
• 8 mc de lemn de lucru pentru cei care vor să‑și facă grajd;
• 4 mc de lemn de lucru pentru cei care vor să‑și facă o anexă;
– lemnul este gratuit pe fir, obșnenii plătesc exploatarea și transportul.
– lemnele de foc – fiecare familie are dreptul la 2,5 mc de lemn de foc – acestea se
primesc la cerere, dar nu toată lumea uzează de acest drept, unii având păduri;
– activități în beneficiul comunității în perioada 2000‑201 1:
• repararea drumului care leagă satul de drumul național;
• repararea a 3 poduri din sat;
• repararea școlii, a bisericii și a casei de hram;
• realizarea unui sediu al obștii (o nouă sursă de venit material și social), cuprinzând
o sală de întruniri (folosită și pentru nunți și botezuri, cu chirie, sau pentru
înmormântări, pomeni și parastase, gratuit – obștea pune la dispoziție și vesela și
tacâmurile necesare –; datorită solicitărilor membrilor se dorește construirea câte
unei săli asemănătoare și în celelalte două cătune ale satului) și opt camere, folosite
după cum urmează: două camere pentru grădiniță, două camere de oaspeți, o cameră

161
ASOCIAȚII FORESTIERE – OBȘTEA VIIȘOARA
pentru medic (nu există un medic stabilit în sat, iar când venea, nu avea unde să
consulte pacienții, așa că obștea i‑a creat un mediu propice desfășurării activității),
o cameră cu laborator de informatică pentru tinerii satului, o cameră pentru sediul
obștii și o cameră pentru consultanți, consilieri (un loc unde aceștia să‑și poată
desfășura activitatea când este nevoie);
• achiziționarea a trei mașini (două basculante și un încărcător frontal IFRON) pentru
căratul lemnelor (pentru membri, cu chirie) sau al pietrei pentru drumuri – numai
în 201 1 s‑au transportat 300 de basculante cu balast pentru refacerea drumurilor –;
au un șofer angajat;
• introducerea rețelei de televiziune prin cablu în sat în 2003 – au făcut demersuri
și acum așteaptă și introducerea internetului;
• oferirea de cadouri cu ocazia Crăciunului copiilor de la școală;
• organizarea unei zile a satului;
• participarea alături de alte obști la susținerea spitalului din Vidra.
Aceste date relevă că s‑a înregistrat permanent un excedent din exploatare: suma
încasată din vânzarea lemnelor a fost mai mare decât cheltuielile ocazionate de adminis‑
trarea pădurii, de vânzarea lemnelor – publicitate și organizarea de licitații și urmărirea
contractelor – și de administrarea obștii, iar acest excedent a fost cheltuit fie în scop social
(distribuția de lemne, de pachete pentru copii, repararea drumurilor, școlii, bisericii), fie
pentru crearea de noi surse de venit (sediul obștii care produce și venit social – aici își
are sediul grădinița, dar și venit financiar – prin închirierea sălii pentru nunți, botezuri,
alte evenimente; basculantele sunt folosite pentru interesul comun, când aduc piatră
pentru drum, și aduc profit atunci când sunt utilizate de obșteni în scop personal). Aceste
fapte arată că managementul este de calitate și că viziunea managementului trece de
interesul personal și se extinde asupra localității.
11.6. Relația cu mediul înconjurător
Obștea este proprietara pădurilor și a pășunilor alpine. Proprietatea de 3.000 de hectare
este administrată, conform legilor în vigoare, de două ocoale silvice: 1.508 hectare de
către unul dintre ele și 1.492 hectare de către celălalt. Administrarea de către ocolul silvic
protejează împotriva exploatării neraționale a pădurii și este menită să asigure sustenabilitatea
exploatării acesteia. Pentru serviciile de administrare (paza pădurii, marcarea arborilor
ce urmează a fi tăiați, măsuri de igienă și protecție fito‑sanitară etc.), ocoalele silvice
primesc o sumă de bani, pe baza contractelor încheiate cu obștea.
11.7. Problemele cu care se confruntă obștea
Necorelarea legislației cu realitatea:
– obștea contribuie la repararea drumurilor și a școlii aflate în administrarea primăriei
locale, care nu primește fonduri de la comună, dar obșnenii sunt obligați în continuare
să plătească taxe și impozite locale;

162
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. OBȘTI/COMPOSESORATE…
– din cele 3.000 de hectare, 280 sunt afectate de rezervația naturală impusă de stat prin
Ministerul Mediului pentru protecția lupului și pentru păduri virgine – aceasta înseamnă
că se plătește administrarea lor către ocolul silvic, dar nu există compensare de la stat
nici pentru restricția de exploatare a lemnului și nici un echivalent în certificate verzi
care să recompenseze proprietarul pentru oxigenul generat de pădure;
– drumurile de exploatare ale pădurii se găsesc într‑o stare deplorabilă, se pare că se
vor transfera proprietarilor, deocamdată sunt în administrarea nimănui și acest fapt
afectează eficiența exploatării pădurii și micșorează sumele care ajung efectiv la
proprietarii pădurii;
– exploatarea pădurii de la 120 de ani, în loc de 80 de ani (în Austria) – aceasta înseamnă
o recoltă la noi, o recoltă și jumătate la ei;
– creșterea numărului de urși începând cu 2006 și problemele care apar:
• interacțiune crescută cu oamenii din sat – urșii mai fac vizite și mai omoară câte o oaie;
• urșii rod coaja coniferelor și, mai nou, a fagului – copaci altfel sănătoși, trebuie
tăiați înainte de vreme;
• împușcarea urșilor se face numai pe bază de permis, iar numărul de permise
eliberate a rămas în urma ritmului de creștere a populației de urși.
11.8. Sustenabilitate
Organizația reușește să se susțină din surse proprii, managementul este prudent pentru a
păstra resursa organizației, pădurea. Dreptul de proprietate asupra pădurilor se presupune
a veni din timpurile lui Ștefan cel Mare, cu întreruperea din perioada comunistă. Pădurea
este proprietatea indivizibilă a obștii și nu poate fi înstrăinată
Sustenabilitatea organizației (și, mai ales, a îndeplinirii rolului său social) se realizează
prin păstrarea și exploatarea rațională a resurselor existente (pădure și pășuni alpine) și
prin adăugarea de resurse noi legate de activitatea obștei (sediul obștei/camioane).
Deocamdată nu există resurse excedentare care să fie investite în activități diferite de cea
de bază, exploatarea pădurii. Faptul că pădurea se află la o distanță însemnată de
localitate – 50 km – limitează interacțiunea cu membrii comunității (cum ar fi culegerea
de fructe de pădure și colectarea lor într‑un centru).
De altfel, dacă nu ar fi existat moștenirea strămoșilor, obștea nici nu ar fi luat ființă,
inițiativele de asociere locală în vederea exploatării resurselor locale pentru care satul
este cunoscut (miez de nucă și prune uscate) nefiind încununate de succes până la acest
moment. Poate că experiența obștii va crește capitalul social local și gradul de succes al
demersurilor asociative.

Partea a VI‑a
Entitățile de economie socială din România.
Forme de asociere și cooperare
ale producătorilor agricoli – studiu de caz

12. BIOCOOP Sibiu
Gabriel Stănilă, Corneliu Ionescu
BIOCOOP Sibiu reprezintă una dintre inițiativele apărute după decembrie ’89 în
sectorul economiei sociale din România. Filozofia care a stat la baza acestei entități este
pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare: „producem fără chimicale din dragoste față
de Creator” .
Până în 1989, în Transilvania trăiau aproximativ un milion de etnici sași, apoi, după
revoluție, în doar doi ani (1990‑1992) acești etnici au luat drumul Germaniei sau Austriei.
Pierderii acestei populații i s‑a adăugat și o deteriorare a bunurilor sașilor rămase în țară
(case, grădini) și a terenurilor agricole nelucrate. Locul acestei populații a fost luat de
persoane de etnie romă, care au cumpărat la prețuri mici imobilele sașilor și s‑au stabilit
în zona Transilvaniei. La nivel numeric, situația este oarecum apropiată: un milion de
sași au plecat, în locul lor au venit tot atâția romi. Efectele însă au fost foarte puternice
și sunt vizibile și astăzi. Etnicii sași constituiau comunități bine organizate, care practicau
agricultura în mod organizat, dețineau animale și se bazau pe relațiile de bună vecinătate
și întrajutorare reciprocă. Exodul sașilor și stabilirea romilor în zona Transilvaniei au
condus la decăderea agriculturii, pământul nu a mai fost lucrat și din această cauză s‑a
reînceput practicarea agriculturii de subzistență.
Adaptarea sașilor la condițiile din Germania și Austria a fost dificilă, multe familii nu
au reușit, așa că la debutul anilor 2000 a început un fenomen invers, de întoarcere în
localitățile românești. Membrii fondatori ai BIOCOOP Sibiu au fost sași care nu s‑au putut
adapta în Germania și s‑au întors pe meleagurile natale, unde și‑au investit economiile în
microferme. Din străinătate au adus în România principiul agriculturii bio, ecologice, de
lucrare a pământului prin metode „blânde”, fără a folosi nimic chimic.
Totdeauna am pus accent pe subzistență, dar din prima zi când m‑am mutat la țară și am avut
două văcuțe și am muls lapte de la ele, din prima zi am și vândut câte ceva. Am pus un telefon
aici, am apă caldă, apă rece. Eu, mutându‑mă din Germania, i‑am garantat soției că îi voi
asigura în casă tot confortul. Și pentru asta, deocamdată, mai trebuie și bani. Sper că va veni
și ziua când vom putea face asta prin troc: îți dau produse, și tu îmi dai lemne pentru foc sau
curent, dacă nu pot să‑mi fac eu însumi. V a sosi timpul când totul se va derula așa. Dar până
acolo ne trebuie bani (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Din inițiativa lor a luat naștere în 2004 BIOCOOP , ca entitate cu scop de valorificare
a produselor obținute în gospodăriile țărănești prin metode ecologice.

166
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. FORME DE ASOCIERE…

12.1. Principalele caracteristici ale întreprinderii sociale
Ideea BIOCOOP a avut la bază nevoia de a produce și de a consuma în gospodăria proprie,
deci de a asigura hrana familiei. Deoarece familia era primul „client” al produselor obținute
în gospodărie, acestea trebuiau să fie cât mai naturale, fără nici un fel de adaos chimic.
Atunci s‑a ales să se lucreze pământul în acest mod. În timp, gospodăriile au evoluat și au
început să apară alte nevoi: ulei de floarea‑soarelui presat la rece pentru consum propriu
și pentru produsele lactate, miere pentru consum, produse de panificație etc. În acest
moment, deja exista un nucleu de șapte‑opt familii care practicau agricultura bio și care aveau
relații de schimb unele cu celelalte, iar acest moment a constituit catalizatorul BIOCOOP .
Imediat a devenit o chestie cunoscută peste tot că s‑a repatriat un sas cu familia și face o
gospodărie; și așa ne‑a mers un pic faima, și oamenii au venit la noi. Care pe unde mai făceau
produse bio, lângă Sibiu: în Hulpăr, în Nucet. Și atunci am zis că și mie îmi trebuie ulei de
floarea‑soarelui presat la rece, și pentru consumul noastru, și ca ingredient pentru produsele
noastre finite. Marea noastră șansă, eu zic că e har de la Dumnezeu, e că am avut la dispoziție
șapte‑opt gospodari. La început, toți am fost la fel de determinați să trăim numai din produse
bio. Asta nu era ceva de la sine înțeles, mai ales atunci. Fiindcă mișcarea bio în România s‑a
pornit pe criteriul profitului, al banilor. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Decizia de a înființa o entitate care să ajute producătorii să își vândă produsele obținute
în gospodăriile proprii prin metode ecologice a venit tot ca o nevoie, deoarece surplusul
trebuia valorificat în mod organizat. Nucleul deja constituit se întâlnea încă din anii
2002‑2003 la Școala Waldorf, acolo unde se schimbau produse între producători și unde
a apărut și ideea de a face o asociație care să se ocupe cu valorificarea produselor din
gospodăriile proprii. Persoanele implicate în această activitate se consideră „țărani” și
susțin ideea conform căreia „țăranul trebuie să lucreze pământul, nu să fie PF A și să aibă
un sertar de documente” (președintele BIOCOOP Sibiu).
Inițiativa de a înființa o entitate care să reprezinte interesele grupului de producători
bio din zona Mediașului a pornit de la o necesitate, aceea de a avea un cadru juridic prin
care să se poată desfășura activitatea în baze legale. Această decizie este justificată de
faptul că printre cei care au pus bazele BIOCOOP au fost și cetățeni germani, iar aceștia
au insistat pentru adoptarea unei forme juridice de asociere.
În 2004 am început magazinul, dar n‑aveam hârtii. Vreo doi ani de zile ne‑am chinuit așa. Am
avut sprijin local. Consiliul Local din Sibiu ne‑a sprijinit total.Prin faptul că ne‑a ignorat. Ne‑a
ignorat, dar știa de noi, pentru că primarul cumpăra de la noi, Consulatul German, la fel, nu
am fost neglijați.
Forma juridică aleasă de producători a fost aceea de asociație, conform Legii 26/2000
însă nici un avocat sau jurist nu a reușit să fixeze obiectivele pe care le aveau producătorii
într‑o formă de statut, astfel că nu a fost înființată asociația respectivă.
Ne‑am lovit de legislație. Noi tatonam să facem Asociația Bio‑Gospodarilor, pe legea asociațiilor.
Cred că am dat de un avocat foarte prost, care ne‑a luat foarte mulți bani, dar niciodată nu a
ajuns la final cu înregistrarea asociației. Acum, uitându‑mă înapoi, a fost mai bine așa.
(Președintele BIOCOOP Sibiu)

167
BIOCOOP SIBIU
Alegerea de a pune bazele unei cooperative conform Legii 1/2005 a fost adoptată în
urma unei vizite de studiu în SUA desfășurată în primăvara anului 2006. Această vizită
a oferit șansa de a vedea la fața locului un model care funcționează și care se află în
continuă expansiune. În urma acestei vizite, la întâlnirea cu ceilalți producători s‑a hotărât
ca entitatea pe care intenționau să o creeze să fie o cooperativă de rangul I.
V enind acasă din America, la prima ședință din Sibiu cu toți colegii, le‑am zis că facem
cooperativă. Eu am consultat între timp legea. Exista Legea 1/2005 – Legea Cooperativelor.
Nu Legea Cooperativelor Agricole. Deși e vorba de produse de agricultură. Am scos legea, am
studiat‑o. Chit că sunt țăran. Dacă vreau să fac ceva, vreau să fiu în temă, nu să mă ducă de
nas juristul sau altcineva. Și am zis: cooperativă de gradul I, cooperativă de valorificare, strict
cu un singur scop declarat – facilitarea accesului pe piață pentru țăranii bio și facilitarea accesului
la produse bio pentru orășeni. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
După acest episod, înregistrarea cooperativei conform Legii 1/2005 a durat două
săptă mâni. După doi ani în care au fost făcute eforturi de a găsi o formă juridică potrivită,
într‑un termen foarte scurt această situație a fost rezolvată, pentru a „intra în legalitate”
și a putea fi organizată activitatea.
Colegii erau sceptici, dar le‑am zis că mergem la Registrul Comerțului, semnăm față de
judecătorul de acolo și cooperativa are personalitate juridică din momentul acela. Am găsit pe
unul care ne‑a făcut statutul și, în foarte scurt timp, la două săptămâni după ce‑am venit din
America, a fost înființată și formalizată cooperativa. Și până atunci ne chinuiserăm ani de‑a
rândul cu asociația, să ne organizăm. (Președinte BIOCOOP Sibiu)
Acești producători au primit un sprijin important de din partea Bisericii Evanghelice
din Sibiu, care le‑a pus la dispoziție și spațiul în care funcționează din 2004 magazinul
BIOCOOP . Spațiul a fost oferit de Biserica Evanghelică la un preț mai mic decât prețul
pieței, iar acest lucru s‑a făcut simțit mai ales prin faptul că prețul produselor bio nu a
avut decât un adaos de 4‑5% la început, acum fiind de 7‑8%, pentru a fi atractiv pentru
clienți. Acest adaos reprezintă, de fapt, acele cheltuieli administrative și de funcționare a
magazinului: utilități, chirie și plata vânzătoarei.
Am început cu 4% cheltuieli administrative; foarte puțin, vă dați seama. Eu, dacă vând brânza
cu 45 de lei kilogramul, a pus 4% peste și a ajuns la consumator foarte convenabil, ca și când
ar fi luat direct de la mine. Aceasta a fost ideea: să eliminăm intermediarii. Să nu‑i avem
niciodată. Am ocolit să avem intermediari. Noi suntem intermediarii noștri. Noi ne îngrijim de
acest lucru ca să avem acces direct și întâlnire directă cu consumatorii. Asta e virtutea
cooperativelor.
Una dintre problemele cu care se confruntă orice demers care are drept scop asocierea
unor persoane pentru a facilita accesul pe o piață de desfacere este cea a contabilității. Din
punct de vedere economic, în momentul în care produci sau oferi ceva, bun sau serviciu,
este necesară o evidență scrisă a produselor tale. În momentul în care acest bun sau
serviciu iese pe piața de desfacere, sistemul fiscal te condiționează să păstrezi o evidență
a vânzărilor, apoi a încasărilor, a plății taxelor și impozitelor către stat și așa mai departe,
lucruri care fac parte din contabilitate.

168
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. FORME DE ASOCIERE…
O variantă pe care micii producători o pot alege este aceea de a se înregistra ca persoană
fizică autorizată (PF A) pentru a putea desfășura activitatea de producție și comerț, cu
constrânger ea de a ține contabilitate asupra activității desfășurate. În cazul membrilor
BIOCOOP , această variantă a înregistrării sub formă de PF A a fost respinsă din start.
Noi n‑am vrut să ne facem PF A. Țăranul să rămână țăran. Să nu avem Fisc pe noi; să pot să
merg ca la piață. Țăranul trebuie să rămână țăran, nu să stea la birou și să completeze acte.
(Președintele BIOCOOP Sibiu)
În opinia reprezentanților BIOCOOP , rolul țăranului este acela de a lucra pământul și
de a oferi produse agricole sănătoase, nu de a completa documente și de a face și muncă
de birou. Lipsa legislației în ceea ce privește gospodăriile țărănești constituie un obstacol
în calea dezvoltării acestora.
Pentru prima dată în istorie acum, după aderarea în UE și înainte, în pre‑aderare, s‑au bătut
pe asta, că trebuie să ne facem PF A, să ne formalizăm. Nicăieri în lume nu se pomenește așa
ceva, în cele mai dezvoltate țări. Nu‑l obligă pe țăran să facă firmă. El e țăran, are acest statut;
deși nu sunt 4,7 milioane, ca la noi. Sunt câteva sute de mii sau, hai, unul‑două milioane, în
țările mari. Și totuși, au un statut social aparte – legislație pentru țărani, asigurări sociale, cum
intră în pensie țăranul, cui își lasă moștenirea; totul este foarte bine reglementat prin lege.
(Președintele BIOCOOP Sibiu)
La baza înființării cooperativei BIOCOOP Sibiu a stat principiul „un om, un vot”
indiferent de aportul adus de fiecare dintre membrii fondatori, principiu care este valabil
și acum. Un alt principiu respectat de către membrii cooperativei este „ultimul venit,
primul plecat”, prin acesta urmărindu‑se eliminarea oportuniștilor din rândul membrilor.
Un principiu al cooperației este: „ultimul venit, primul plecat” . Asta este cooperația. Dacă vii
în cooperație cu niște produse pentru că vezi că merge bine, dacă cumva s‑a saturat piața și nu
mai merge, tu pleci primul, care ai venit ultimul. Primii care au tras la greu, ăia rămân. Chit
că au rămas mici sau nu mai au nici o putere. Au voie să decidă, fiindcă ei au pus bazele
cooperativei. Acesta este principiul cooperativei – omul și votul, nu acțiunea și votul, nu partea
socială și votul. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Magazinul situat în Sibiu oferă clienților o gamă diversificată de produse bio, începând
cu produsele de panificație și terminând cu tot ceea ce înseamnă ierburi aromatice/
condimente și dulcețuri sau dulciuri. Fiecare producător aduce bunurile lui spre vânzare,
iar magazinul constituie „piața” din care clienții cumpără produsele. Produsele comer ‑
cializate de magazin sunt certificate bio: lactate (lapte proaspăt, smântână, unt, brânzeturi
proaspete și maturate, cașcaval), panificație (pâine tradițională cu semințe sau cartofi,
prăjituri), fructe și legume proaspete, legume pentru iarnă, zacuscă, ierburi aromatice
proaspete (mărar, pătrunjel etc.), dulciuri și dulcețuri, miere, produse de curățat bio,
cosmetice bio.
Atunci când există cerere pentru carne și preparate din carne, BIOCOOP recomandă
gospodării ecologice de unde potențialii clienți pot cumpăra cele necesare. Astfel, fiecare
producător are BIOCOOP‑ul lui, în sensul că se identifică cu filozofia cooperativei, își
respectă clienții, are locul lui în această „vitrină de prezentare” care este BIOCOOP .
Noi, când vorbim, vorbim de BIOCOOP ‑ul nostru. Fiecare zice că e magazinul lui. Și de‑aia
nu ne certăm. Știm că fiecare se referă la faptul că această cooperativă este vitrina noastră, a

169
BIOCOOP SIBIU
fiecăruia dintre noi. Practic este poarta prelungită a gospodăriei mele. Așa am conceput‑o noi
și așa am dori să o și păstrăm pe mai departe. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
O parte dintre membrii BIOCOOP sunt sași, iar legătura/parteneriatul cu Biserica
Evang helică pe activități care presupuneau asigurarea hranei pentru o conferință sau
întâlnire poate fi explicată mai ușor astfel: consulatul german din Sibiu este un client și
în același timp un sponsor al BIOCOOP , cooperativa a primit de la Consulatul german
sponsorizări/granturi în bani pentru achiziția de echipamente (vitrine frigorifice), iar
angajații Consulatului sunt clienții săi.
Am avut sprijin local. Consiliul Local din Sibiu ne‑a sprijinit total… Prin faptul că ne‑a ignorat.
Ne‑a ignorat, dar știa de noi, pentru că primarul cumpăra de la noi, Consulatul German, la
fel; nu am fost neglijați. Am primit mici granturi de la Consulatul German – 2.000 de euro
pentru o vitrină frigorifică. Și tot felul de chestiuni din acestea mici. Dar aveam o mare
credibilitate. Am poze cu oamenii care stăteau la rând; era coadă până în afara magazinului.
Fiindcă deschideam numai două sau trei zile pe săptămână, și oamenii stăteau la coadă pentru
produse. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
În România, lipsa legislației în domeniul economiei sociale și a sprijinului efectiv
acordat entităților din domeniu este un obstacol în calea dezvoltării acestui sector. Ca
principiu, economia socială reprezintă o cale de urmat, însă susținerea statului, nu numai
la nivel declarativ, este foarte importantă.
12.2. Cadrul legal
Legea 1/2005 este actul normativ care reglementează activitatea cooperației din România.
În ceea ce privește BIOCOOP , ea este cooperativă de valorificare, în sensul că entitatea
cooperatistă are ca obiect de activitate informarea membrilor și promovarea produselor
acestora. Activitatea BIOCOOP are în centrul ei relația dintre producător și client, faptul
că produsele pe care clientul le cumpără sunt bio, ecologice, sănătoase și alimentația
clientului și a familiei acestuia este una corectă.
Oportunitățile de dezvoltare sunt mari în segmentul bio, deoarece inclusiv Uniunea
Europeană, prin DG A GRI – Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală –, susține
produsele obținute prin metode bio, nemodificate genetic.
Amenințările vin din două direcții:
– legislația incompletă, greoaie și neaplicată;
– competiția deschisă tuturor celor interesați, plus concesiile făcute celor care doresc
producția la scară mare.
Legislația în ceea ce privește cooperația are la bază Legea 1/2005, însă nu are un
regulament de aplicare. Din punct de vedere fiscal, orice entitate cooperatistă se supune
acelorași reguli ca și IMM‑urile sau societățile comerciale orientate către profit: plata
TV A după atingerea unei cifre de afaceri de 35.000 de euro – echivalent lei la data aderării
la UE, adică 1 19.000 RON, impozit pe veniturile obținute din activitatea desfășurată,
lipsa unor facilități pentru cooperative.

170
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. FORME DE ASOCIERE…
Competiția este benefică în orice domeniu de activitate, însă diferența dintre gospodă‑
riile țărănești care produc o cantitate mică de produse bio și marile ferme este aceea că
micile gospodării respectă principiile bio într‑o măsură mai mare decât marile ferme.
Acest lucru înseamnă că pământul este lucrat în mod blând, folosind caii. Singurul
îngrășământ folosit este natural, culturile nu sunt ierbicidate, iar animalele sunt hrănite
cu furaje cultivate după metoda bio.
În zootehnia bio, orice specie de animale trebuie ținută conform nevoilor speciei. Cum ar trăi acel
animal în sălbăticie. Acesta este un principiu fundamental: ai vaci, trebuie să te uiți cum ar trăi
cerbii, căprioarele. Acestea sunt condițiile pe care trebuie să le asiguri. Găinii îi place să râcâie,
trebuie să‑i asiguri un areal de râcâire, de nisip, de pământ. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Fiecare animal crescut în fermă trebuie să aibă condiții similare celor din natură,
adaptate speciei lui. De exemplu, în natură, o turmă de mistreți numără între 20 și 30 de
animale. Marile ferme care obțin certificare bio țin în același loc 200 sau mai mulți porci.
Acest exemplu demonstrează că orientarea către profit este mai importantă decât respecta‑
rea principiilor agriculturii bio.
Porcului îi place să râmeze, trebuie să aibă un ocol unde să poată râma. Și, iarăși, sunt la
mărimea lotului. Porcii, în natură, merg ei câte 20‑30. La bio, cât să zicem că trebuie să țină
un gospodar să fie totuși bio? Hai 100 sau 200. Și între ei s‑a hotărât: „Băgăm că 200 de porci
pot să ții într‑un cârd și să fii încă considerat bio” . Și chestia asta s‑a forțat tot mai mult. Păi,
bine, eu vreau să țin 400. Nu‑i nimic, pui o despărțitoare, un gard între, și sunt două grupuri
de câte 200. Și s‑au violat principiile alea și imaginea scenei bio s‑a stricat. (Președintele
BIOCOOP Sibiu)
12.3. Conducere
BIOCOOP Sibiu respectă legislația în vigoare în ceea ce privește cooperativele, având ca
organe de conducere Adunarea Generală și cenzorii. Numărul membrilor este sub 20 în
acest moment, astfel încât nu se impune o comisie de cenzori. Cooperativa are însă
contabil și cenzor, care răspund de activitatea BIOCOOP , deoarece achiziția produselor
se face prin borderou de achiziții, deci rulajul este mai mare decât la o societate comercială
de aceeași mărime.
Ședințele se desfășurau lunar, cu toți membrii. În ultimul an însă s‑a decis să se facă
o ședință la șase luni. La aceste ședințe participă toți membrii organizației pentru a putea
fi informați despre ceea ce s‑a întâmplat și ceea ce se va întâmpla în perioada următoare.
Tipul de conducere practicat este cel democratic, cu implicarea tuturor membrilor în
activitatea cooperativă. Fiecare membru deține un vot în cadrul Adunării Generale.
Deciziile sunt luate de Adunarea Generală, respectând principiul „un om, un vot” și
dreptul fiecărui membru de a avea o opinie față de fiecare decizie. Numărul redus de
membri face posibilă comunicarea rapidă la toate nivelurile și adoptarea deciziilor având
la bază opiniile acestora, astfel încât să nu existe divergențe sau probleme care ar putea
afecta relațiile dintre membri.

171
BIOCOOP SIBIU

12.4. Întreprinderea socială în contextul comunității
și al organizației
Principala activitate economică desfășurată este cea de valorificare a produselor bio obținute
în gospodăriile membrilor, într‑un cadru reglementat, organizat și accesibil tuturor. Obiectivele
nu au fost schimbate în timp, practic fiecare membru produce în gospodăria sa, vinde
atât prin cooperativă, cât și în gospodăria proprie. Ceea ce s‑a schimbat a fost numai
cantitatea de produse care a fost vândută prin cooperativă. Filozofia este următoarea:
vinzi prin BIOCOOP , îți cunoști clienții, îi păstrezi, apoi începi și vinzi cât mai mult de
acasă și în magazin lași altă gospodărie, care reia acest sistem, să vină și să vândă.
Produsele obținute prin metoda bio sunt naturale, introducerea lor în alimentație este
benefică, deoarece scade riscurile îmbolnăvirilor, iar efectele adverse în ceea ce privește
consumul lor nu există. Din aceste motive, comunitatea locală este interesată de aceste
produse, iar piața de desfacere este asigurată. Diferența dintre produsele bio și celelalte
este dată de preț și de intermediari, care fac ca un produs al țăranului să ajungă la piață
la un preț mult mai mare decât cel de achiziție. Din aceste situații, țăranul nu poate câștiga
decât dacă poate produce în cantități mari, iar în acest caz terenurile ar trebui exploatate
mecanizat, ceea ce elimină din start posibilitatea de a obține produse bio.
Interesul sibienilor este acela de a avea acces la alimente sănătoase, fără nici un fel
de aditivi sau alte substanțe chimice, chiar dacă prețul acestora este mai mare decât al
produselor tradiționale. Strategia BIOCOOP Sibiu este aceea de a satisface nevoile
comunității, oferind calitatea apreciată de aceasta.
Unul dintre modurile prin care BIOCOOP‑ul dorește să se asigure că poate aduce
beneficii comunității este cel de consultare cu clienții, mai ales dintr‑o perspectivă
informală. Atunci când clienții vin la magazin, sunt întrebați dacă doresc introducerea
altor produse de același tip (bio) la vânzare. Un alt mod prin care poate fi verificată
respectarea dorințelor consumatorilor este și acela de a se orienta după valoarea cifrei de
vânzări și evoluția acesteia sau după numărul de clienți dintr‑o perioadă dată.
Reprezentanții BIOCOOP afirmă că sunt deschiși către orice discuții cu clienții,
potențiali clienți sau alte gospodări care doresc să adere la mișcarea bio. Drept dovadă
stau invitațiile primite de BIOCOOP de a participa la diferite conferințe, congrese, întâlniri
sau cursuri pentru a împărtăși din experiența sa și pentru a promova această mișcare.
În momentul în care există o invitație, BIOCOOP trimite persoane care știu să ofere
și consultanță în anumite domenii agricole, cum ar fi prelucrarea laptelui, țăranilor dornici
să învețe. Invitațiile au venit din toate regiunile țării, mai puțin din județul Sibiu, locul
unde BIOCOOP s‑a înființat și a început să producă bio.
Aici, în județ, mai puțin. În restul țării am avut multe solicitări. Am fost inclusiv până în
Dobrogea. Pe urmă, în secuime, în județele Harghita, Covasna, Mureș am fost foarte căutați.
Inclusiv soția, cu cursuri de procesare a laptelui. Soția dă cursuri de prelucrare țărănească,
artizanală. Sunt foarte interesați țăranii să învețe. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
BIOCOOP Sibiu nu oferă dividende, deoarece principalul scop este acela de asigura
accesul producătorilor bio membri la piața de desfacere. Acest lucru este posibil prin
modul în care se desfășoară activitatea: fiecare producător adaugă la prețul de producție

172
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. FORME DE ASOCIERE…
7‑8% drept cheltuieli de întreținere (utilități pentru magazin, vânzătoare etc.). Marfa intră
în magazin pe bază de borderou de achiziții, iar plata producătorului se face la o săptămână
de la intrarea produselor la vânzare. Excedentul monetar rămâne pentru asigurarea
cheltuielilor curente ale magazinului, iar producătorul primește contravaloarea produselor
vândute. Din această prezentare a activității reiese faptul că nu se plătesc dividente pentru
membrii cooperativei.
Normal, e o structură absolut orizontală. Pe mine m‑au pus cu numele președinte, ca să fie
acolo. Că trebuie în acte. În ultimii doi ani, Wili Tatler a fost mult mai activ. Cam el se ocupă
de partea asta de proceduri, de derulare zilnică a activității. Și Eugenia Novac se ocupă de
acte – relația cu contabilul și celelalte treburi. Deci ea ar fi un fel de director executiv. Eugenia
Novac și Wili Tatler, ei sunt momentan cei mai activi. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Rapoartele de activitate anuală sunt realizate de conducere și contabilitate, cuprinzând
în general evoluția cooperativei pe parcursul anului încheiat. Aceste rapoarte se discută
în cadrul ședințelor Adunării Generale, însă rezultatele sunt văzute de fiecare membru
prin prisma vânzărilor produselor proprii.
BIOCOOP Sibiu este considerată de către membri prima cooperativă bio înființată
având la bază Legea 1/2005. În momentul înființării, accentul a fost pus pe comercializarea
produselor bio și pe practicarea agriculturii și zootehniei bio, fără adaos de substanțe
chimice.
Fiecare gospodărie care comercializează produse prin magazinul BIOCOOP deține
certificat de producător și este certificată ca fiind gospodărie bio. În ultimii ani, deoarece
taxa de certificare a devenit din ce în ce mai mare, BIOCOOP a ales soluția adoptării
unui standard informal, Participatory Guarantee System (PGS). Acest standard informal
se bazează pe recomandarea unui producător certificat (sau a unei entități certificate bio)
dată unui mic producător sau unei gospodării că respectă standardele bio. Această
recomandare servește ca un certificat în fața clientului.
Și atunci s‑a născut deja în lume, de câțiva ani, o cale, și asta se cheamă PGS (Participatory
Guarantee System). Și asta ce înseamnă? Că, informal, eu, dacă sunt cunoscut ca fiind bio,
pot să garantez și pe altcineva. Și chiar fac treaba asta. Mă întreabă cineva de unde să iau un
porc crescut la bio, și eu recomand. Și ăla nu mai are nevoie de certificare, fiindcă eu îi trimit
clienți bio. Aceasta este o nouă paradigmă, o nouă certificare. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
În zonele părăsite de sași în anii 1990‑1992 s‑au stabilit familii de romi, care au
cumpărat la prețuri mici locuințele rămase libere după plecarea etnicilor germani, însă
nu au lucrat pământurile rămase necultivate. Stabilirea familiilor de sași în Transilvania
după anul 1998 a produs schimbări în aceste comunități. Sașii au început să lucreze
pământurile, să practice agricultura și zootehnia, iar o parte din muncitori au fost dintre
etnicii romi din zonă.
A fost un sistem. Primăria le‑a dat casele. Au venit și au cumpărat foarte repede. Că nemții au
plecat ca în fugă, ca în refugiu. E un caz special. Ei nu se gospodăresc, în primul rând. Îi ajut,
în sensul că, la început, pe mulți i‑am folosit ca zilieri. Și acum vin la sapă. Noi, lucrând bio,
nu ierbicidăm, ci săpăm. (Președintele BIOCOOP Sibiu)

173
BIOCOOP SIBIU

12.5. Implicarea în rețele
BIOCOOP Sibiu este afiliată în acest moment la rețele naționale și internaționale ale
producătorilor bio:
– național: membri fondatori ai Bio România;
– internațional: membri Via Campesina (Sindicatul micilor gospodării țărănești), IFOAM
(International Federation of Organic Agriculture Movements) și ENOFO (Natural
Organic Farming Organisation), care e ramura europeană a IFOAM‑ului.
Prin apartenența la aceste rețele, mișcarea bio din România a făcut un pas în direcția
recunoașterii internaționale a rolului producătorilor agricoli români și a potențialului
existent la nivel național pentru dezvoltarea acestui tip de agricultură și zootehnie.
Suntem în tot felul de rețele. De exemplu, membri fondatori ai Bio România, care este Asociația
Profesională a Operatorilor din Agricultura Ecologică din România. Internațional, suntem în
Via Campesina, care este sindicatul micilor gospodării țărănești ce apără drepturile țăranilor,
pentru a produce hrana populațiilor locale, indigene, de peste tot din lume. Și mișcarea asta bio
europeană – IFOAM (International Federation of Organic Agriculture Movements) și ENOFO
(Natural Organic Farming Organisation), care e ramura europeană a IFOAM‑ului. Suntem în
tot felul de rețele. Eu, personal, sunt reprezentantul întregii societății civile est‑europene la
F AO (Food and Agriculture Organisation), la CFS (Committee for Food Security). E vorba de
securitatea alimentară a globului. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Beneficiile principale aduse de afilierea la rețele naționale și internaționale sunt în
primul rând cele de natură informațională, de acces la cunoștințele celor care au o vechime
mare în acest sector și, bineînțeles, beneficii în termeni de promovare a cooperativei și
a membrilor ei.
Mișcarea bio presupune, pe lângă principiile de producție enunțate până acum, și o
parte pe care o pot numi „localizarea produselor”, deoarece, discutând despre produse
naturale, perioada lor de valabilitate este mai mică decât în cazul celor produse prin
metode clasice. De asemenea, dacă produsele sunt bio, trebuie eliminată și poluarea
cauzată de transport, deci acest principiu al localizării prinde contur.
Noi nu de beneficii întrebăm, de luptă. Nu beneficiem, ci noi contribuim la lupta pentru micile
gospodării țărănești…ne reprezintă interesele, ne face mai cunoscuți. Ne informăm reciproc.
Asta contează foarte mult. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Pe o piață alimentară aflată în continuă transformare produsele bio încep să fie din ce
în ce mai căutate. La baza acestei situații se află necesitatea de a consuma produse
sănătoase, fără adaosuri chimice sau conservanți. Micii producători nu pot să își reprezinte
singuri interesele, deoarece nu au „puterea” de a influența piața sau deciziile luate la
nivel înalt. Prin „putere” mă refer la capacitatea de producție foarte mare care să permită
influențarea prețurilor sau a politicilor în vigoare în ceea ce privește acest sector.
Primul pas necesar micilor producători pentru a avea un cuvânt de spus este asocierea
în diferite entități (asociații de producători, cooperative etc.) care să le reprezinte inte‑
resele, apoi afilierea la rețele naționale și internaționale. Rolul acestor rețele, ca

174
ENTITĂȚILE DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA. FORME DE ASOCIERE…
„organizații‑umbrelă”, este unul dublu: pe de o parte de a reprezenta interesele membrilor
lor, pe de altă parte de a facilita accesul și schimbul de informații între membri.
Păi, u nele sunt mondiale. La care vă referiți? De exemplu, în Bio România sunt toți cei care fac
ceva cu bio în România. De‑aia ne‑am înființat. Ca să fie ca o umbrelă, ca o federație. Via
Campesina e mișcarea mondială de luptă pentru agricultura țărănească. (Președintele BIOCOOP
Sibiu)
12.6. Managementul întreprinderii sociale
Noi, când vorbim, vorbim de BIOCOOP ‑ul nostru. Fiecare zice că e magazinul lui. Și de‑aia
nu ne certăm. Știm că fiecare se referă la faptul că această cooperativă este vitrina noastră, a
fiecăruia dintre noi. Practic este poarta prelungită a gospodăriei mele. Așa am conceput‑o noi
și așa am dori să o și păstrăm pe mai departe. (Președintele BIOCOOP Sibiu)
Citatul de mai sus exprimă, într‑un mod concis, modelul de afaceri utilizat. Un grup
de țărani vrea să‑și creeze o piață pentru produsele bio. Nu reușește să pătrundă pe o
piață normală, dar primește un spațiu în condiții avantajoase de la Biserica Evanghelică,
în mijlocul Sibiului, unde funcționează fără forme legale timp de doi ani, sub privirile
îngăduitoare ale autorităților locale și bucurându‑se de suportul Consulatului German
(materializat și sub formă de mici granturi) – datorită apartenenței la cultul respectiv și
originii etnice a membrilor grupului. În acest magazin, ei își doresc să funcționeze ca la
piață: țăranul să rămână țăran și să‑și vândă produsele doar în baza unui certificat de
producător, fără hârtii și fără complicații și, mai ales, fără taxe care să crească prețul
produselor. Pentru accesul în piață/magazin, țăranul va plăti o taxă care să ajute la
susținerea cheltuielilor pentru chirie și utilități. V or să se constituie într‑o asociație de
producători care să fie forma legală, interfața dintre ei și autorități și mijlocul comun de
promovare. Nu reușesc – un jurist nu reușește sub nici o formă să creeze o asociație.
Apare ideea interesantă de a înființa o cooperativă. Totul pare interesant, guvernare
democratică, un om, un vot, misiune socială, principii cooperatiste de limitare a distribuirii
profitului. Cooperativa se înființează în două săptămâni – BIOCOOP‑SIB – SOCIETATE
COOPERATIVĂ. Se identifică clar rolul cooperativei: BIOCOOP este o cooperativă de
valorificare și are drept scop facilitarea accesului la piață al producătorilor și facilitarea
accesului clienților la produsele bio.
Observăm deja primele două devieri de la obiectivele inițiale: 1) BIOCOOP este o
firmă, și nu o organizație non‑profit; 2) BIOCOOP administrează un magazin, și nu o
piață. Efecte: BIOCOOP cumpără produse de la membrii săi pe bază de borderou de
achiziție, cumpără și de prin alte părți pentru a completa gama de produse, iar mai apoi
le revinde clienților, odată cu povestea fiecărei familii de producători (parte a planului
inițial). BIOCOOP adaugă între 4 și 8% la prețul țăranului producător pentru achitarea
cheltuielilor.
Acest fapt duce la creșterea pieței, iar lumea este încântată. Produsele se vând foarte
bine, producătorii sunt promovați și își formează o clientelă dispusă să meargă acasă la
ei să‑i cunoască mai bine și să cumpere direct, fără BIOCOOP sau alt intermediar. Un
obiectiv era atins, iar BIOCOOP nu trebuia să producă profit. Crește numărul de membri

175
BIOCOOP SIBIU
de la șapte la 17. Producătorii care și‑au acoperit necesarul de clienți nu mai au nevoie
să‑și vândă marfa prin magazin și lasă locul altor producători, garantați de fondatori.
BIOCOOP devine victima propriului succes. Cifra de afaceri depășește 1 19.000 lei,
iar din luna următoare, conform reglementărilor legale care nu fac discriminare între
societățile comerciale și cele cooperatiste, BIOCOOP‑SIB – SOCIETATE COOPERATIVĂ
devine automat plătitoare de TV A, adică la prețul de achiziție de la țăran în magazin ar
trebui să se adauge marja de acoperire a cheltuielilor și la suma rezultată să se aplice
TV A de 24%. Un kilogram de cașcaval trece de la 45 lei la 56 lei peste noapte.
Din anumite motive, membrii cooperatori decid să suspende activitatea BIOCOOP‑SIB –
SOCIETATE COOPERATIVĂ începând cu luna martie 201 1 și înființează BIOCOOP SB
HERMANNSTADT SOCIETATE COOPERATIVĂ.
Guvernarea democratică s‑a opus ideii de a franciza conceptul, dar membrii săi și‑au
păstrat libertatea de a furniza consultanță pentru producerea și comercializarea produselor
bio. Domnul Schuster este un expert căutat în acest domeniu, iar soția asigură formare
pentru prelucrarea artizanală a laptelui.
Datorită faptului că membrii cooperatori nu și‑au propus să obțină profit din societatea
cooperativă, ci din gospodăriile lor, o analiză economică a cooperativei este inutilă.
12.7. Managementul financiar‑contabil
Contabilitate în partidă dublă, ca orice altă firmă, în conformitate cu legea contabilității.
Neplătitor de TV A. Impozitele sunt aceleași ca la orice altă firmă. Membrilor li se plătesc
produsele bio achiziționate de cooperativă conform borderourilor de achiziție. La prețul
solicitat de membrul producător se adaugă un procent de 4‑8% care să acopere cheltuielile
magazinului. Nu sunt interesați de profitabilitatea cooperativei.
Au aceleași probleme ca tot mediul de afaceri: instabilitatea legislativă, neclaritatea
legilor , volumul mare de legi , numărul mare de autorități cu atribuții de control.

www.polirom.ro
Redactor: Bogdan Piftor
Coperta: Radu Răileanu
Tehnoredactor: Luminița Păun
Bun de tipar: iulie 2013. Apărut: 2013
Editura Polirom, B‑dul Carol I nr. 4 • P.O. Box 266
700506, Iași, Tel. & Fax: (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.1 1;
(0232) 21.74.40 (difuzare); E‑mail: office @polirom.ro
București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1,
sector 4, 040031, O.P. 53 • C.P. 15‑728
Tel.: (021) 313.89.78; E‑mail: office.bucuresti @polirom.ro
Tiparul executat la S.C. Tipo‑Lidana S.R.L.,
Calea Unirii, nr. 35, Suceava
Tel. 0230/517.518; Fax: 0330/401.062
E‑mail: office @tipolidana.ro; www.tipolidana.ro

Similar Posts

  • POPESCU LAURA FLORENTINA INTERPRETAREA LEGII [604174]

    POPESCU LAURA FLORENTINA INTERPRETAREA LEGII 1 UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,ECONOMICE ȘI ADMINISTRATIVE,CRAIOVA SPECIALIZAREA DREPT IF LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific Conf.Univ.Dr. TITA CEZAR Student: [anonimizat] 2020 POPESCU LAURA FLORENTINA INTERPRETAREA LEGII 2 UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,ECONOMICE ȘI ADMINISTRATIVE,CRAIOVA SPECIALIZAREA DREPT IF INTERPRETAREA LEGII Coordonator științific Conf.Univ.Dr. TITA CEZAR Student:…

  • Introducere … … … … . 3 [608773]

    1 Cuprins Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3 CAPITOLUL I : OPORTUNITATEA ÎNFIINȚĂRII UNUI IMM ………………………….. … 5 1.1.Definirea și caracteristicile oportunității economice ………………………….. ………………………. 5 1.2. Pincipalele surse ale oportunității ………………………….. ………………………….. ………………….. 6 1.4. Abordarea oportunit ățiilor economice ………………………….. ………………………….. ………….. 10 1.6. Rolul omului în identificarea oportunităților economice ………………………….. ……………… 14…

  • Alexandru-Mircea NEDELEA [306009]

    Alexandru-Mircea NEDELEA (coordonator) TURISM. CONCEPTE ȘI EXPERIENȚE La realizarea acestei cărți au contribuit: [anonimizat]. I [anonimizat]. [anonimizat]. II, V, VIII, IX, X [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat]. V [anonimizat]. V [anonimizat]. [anonimizat]. X CUPRINS I. TURISMUL DE TINERET 4 II. TURISMUL SPAȚIAL 28 III. TURISMUL CULTURAL 37 IV. TURISMUL SOCIAL 60 V. DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA…

  • Licența Robot Mobil Autonom V4 Rtf Rtf [310099]

    UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ȘI ȘTIINȚA CALCULATOARELOR LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific Conf. dr. ing. Mahalu George Absolvent: [anonimizat] 2018 UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ȘI ȘTIINȚA CALCULATOARELOR Robot mobil autonom Detectare și ocolire a obstacolelor Coordonator științific Conf. dr. ing. Mahalu George Absolvent: [anonimizat] 2018 R54 –…

  • ADUNĂRILEăğIGANILORă DINăTRANSILVANIAă [628067]

    ADUNĂRILEăğIGANILORă DINăTRANSILVANIAă DINăANULă1919ă(I)*ă PETREăMATEIă Primeleă manifestăriă politiceă aleă Ġiganiloră dină Româniaă auă avută locă înă anulă 1919,ăînăcontextulăuniriiăTransilvanieiăcuăRomânia.ăAsemeneaăal torăminorităĠi,ășiă Ġiganiiă ardeleniă auă organizată adunăriă înă careă și-auă exprimată ad eziuneaă laă Unire,ă solicitândătotodatăăacordareaăunorădrepturi.ăSpreădeosebireădeă celelalteăminorităĠi,ă aleăcărorămanifestăriădeăacestăfelăauăfostăstudiateădeămultăăvr eme,ăacĠiuneaăĠiganiloră aărămasăunăepisodăpuĠinăcunoscut.ăă ResponsabileăpentruăaceastăăsituaĠieăsuntăinteresulăredusăpeăca reăistoriografiaă românăăl-aăavutăpânăădeăcurândăpentruăaceastăăetnie,ădarășiăinc apacitateaăĠiganiloră înșișiă deă aă arătaă preocupareă pentruă creareaă șiă dezvoltareaă unui ă discursă istorică propriu,ărecuperândășiăinstrumenta lizândămomenteăsemnificativeă…