Costin Mihai – Liviu [627964]

1
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Ingineria și Managementul Sistemelor Biotehnice

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator Științific:
Șef Lucrări Doctor Inginer Victor Viorel Safta

Masterand: [anonimizat]

2020

2
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Ingineria și Managementul Sistemelor Biotehnice

MONITORIZAREA CALITĂȚII
AERULUI ÎN JUDEȚUL
TELEORMAN

Coordonator Științific:
Șef Lucrări Doctor Inginer Victor Viorel Safta

Masterand: [anonimizat]

2020

3
CUPRINS
CUPRINS ……………………… …………………………………………… …………… …………………………… ……… ……………… 3
INTRODUCERE ……………………… ……………………………………….. ………………………… ……………………………… 5
CAPITOLUL 1 – POLUAREA ATMOSFEREI. AUTOEPURAREA ATMOSFEREI …………. 7
1.1. Atmosfera: caracteristici și importanță …….. …………. ……………………………. ………………………………………. 7
1.2. Poluarea atmosferică ………………………….. ……………………………………………….. ……………………………………….. ……….. 9
1.3. Surse de poluare …………………………. …………………………………………….. …………………………………………………………….. 10
1.4. Tipuri de poluanți ……………………… …………………………………………… ………………………………………………………………. 15
1.5. Principalele substanțe poluante ……………. ……….. ……………………………… ……………………………………………… 18
1.6. Fenomene rezultate în urma poluării ……… ……………………………………….. ……………………………………….. 22
1.7. Efectele poluanților asupra atmosferei, sol ului, apei ……………………………….. ………………………. 27
1.8. Efectele poluanților asupra materialelor și structurilor …………….. ……………….. ………………… 28
1.9. Impactul poluării aerului asupra oamenilor ………….. ……………………………….. ……………………………. 30
1.10. Efectele poluării atmosferice asupra vegetației și animalelor …………………….. ……………. 30
1.11. Proprietățile vaporilor poluanților aerului ……………. ……… ……………………….. ………………………….. 32
1.12. Transportul poluanților gazoși în atmosferă ……………………. ………………………. ……………………….. 34
1.13. Au toepurarea atmosferei ……………… …….. ………….. …………………………………….. ………………………………………. 35
1.14. Prevenirea poluării aerului ……….. ………. ………… …………………………………… ………………………………………….. 36
1.15. Ecotehnologii de purificare a aerului poluat ………… ………………………….. ………………………………… 37
CAPITOLUL 2 – SURSE DE POLUARE A AERULUI ÎN JUDEȚUL TELEORMAN ……… 42
2.1. Date geografice și climatice ………………….. ……………………………………. …………………………. …………………………. 42
2.2. Demografia ……………………… ……………………………………………….. ………………….. ……………………………………………………. 44
2.3. Resursele naturale ………………………….. …………………………………………… …………………………………………………………. 45
2.4. Economia ………………………………… …………………………………………………. …………………. …………………………………………….. 46
2.5. Calitatea aerului înconjurător ……….. …….. …………………………………. ……………………………………………………. 48
2.6. Sursele de poluare atmosferică în județul Teleorman ………………………………….. …………………. 50
2.7. Poluanți atmosferici în județul Teleorman …….. …….. ………………………………. ………………………………. 58

4
CAPITOLUL 3- STAȚII DE MONITORIZARE A CALITĂȚII AERULUI ………………. ………….. 63
3.1. Aspecte legislative privind monitorizarea calității aerului ………….. ………………. ……………… 63
3.2. Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului …….. ……………………… ………. ……………… 64
3.3. Clasificarea stațiilor de monitorizare a calității aerului ……………….. ………………… …………….. 65
3.4. Amplasarea punctelor de prelevare ……………………………. ……………………………………. ………………………… 66
3.5. Metodele utilizate pentru monitorizarea emisiilor poluante ………….. ……………. …………….. 68
3.6. Monitorizarea calității aerului în județul Teleorman ……… ……….. …………………. …………………. 72
3.7. Monitorizarea calității aerului prin stațiile automate din RNMCA ……………… ……….. 74
3.8. Norme legale privind concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosferici ..75
CAPITOLUL 4 – STUDIU DE CAZ: DINAMICA POLUĂRII ATMOSFEREI ÎN
JUDEȚUL TELEORMAN ÎN ANUL 2018 ……………….. …………………… ……………………….. 82
4.1. Nivelul concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosferici în aerul
atmosferic …………. ………………………………………………. …………………………………………….. ……………………………………….. 82
4.2. Tendințe privind concentrațiile medii anuale ale anumitor poluanți
atmosferici …………………… ……………………………………. …………………………………………… ……. 87
4.3. Tendințe privind emisiile de poluanți pe sectoare de activitate ……… ……….. ……….. 91
4.4. Tendin țe și prognoze privind poluarea aerului înconjurător ……………. ………….. ………… 101
CONCLUZII FINALE ………………………………. ………………………………………………. ……………………………………………………………… 107
BIBLIOGRAFIE ………………………. …………………………………………………………… ………….. …………………………………………………………. 108

5
Introducere

Poluarea aerului reprezintă în momentul de față c ea mai mare amenin țare pentru sănătate,
iar monitorizarea aerului pe care îl respirăm este mai importantă ca niciodată. Monitorizare
înseamnă supravegherea evoluției de -a lungul timpului a unui sistem natural prin măsurarea,
estimarea și avertizarea asupra cazurilor de depășire a valo rilor limită pentru unii indicatori sau
parametri definitorii ai acestuia . Calitatea aerului se apreciază prin compararea stării reale cu starea
ideală , corespunzătoare unor criterii unitare si riguroase la nivel national si international, prin
standardele care fixează etalonul pentru valorile care definesc starea considerată ideală a unei
anumite componente a mediului.
Monitorizarea calității aerului și supravegherea emisiilor în atmosferă sunt importante
pentru determinarea nivelului poluării și implementarea măsurilor necesare în scopul limitării sau
elimin ării efectelor negative asupra mediului, îmbunătățirea calității aerului în zonele și localitățile
în care aceast a nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare ,conform indicatori lor
de calitate și menținerea calității aerului înconjurător în zonele și localitățile în care aceasta se
integrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicat orii de calitate.
Este esentială determinarea incidenței, distributiei și concentra ției poluan ților, deoarece
măsurători le singulare și izolate sunt în general fără valoare deoarece nu permit deducerea
varia țiilor temporale și spațiale.
Aerul rămâne dintr e factorii de mediu , cel mai vulnerabil la poluare și totodată cel mai
precar subsistem de mediu datorită capacita ții redus e de absorbție și de neutralizare a
poluanților. Astfel , atmosfera se comportă ca un depozit de poluanți c are sunt plimbați de la o
regiune la alta și preluați de alte nivele de mediu. Efectele poluării aerului sunt reprezentate de
modificări profunde ale bio maselor și conduc la alterarea stării de sănătate a populației. Cunoaștem
cei mai importanți poluanți ai aerului, efectel e negative pe care aceștia le au asupra plantelor,
animalelor și omului, reacțiile ce au loc în organism și sursele de proveniență. Ținând cont de
acestea , lupta pentru aerul curat reprezintă în prezent o cauză de interes mondial , iar fiecare
persoana este incurajata sa se implice activ , pentru a putea beneficia de un aer mai sanatos.
Lucrarea “Monitorizarea calit ății aerului în județul Teleorman ” este structurată în patru
capitole și se referă la monitoringul nivelului concentrațiilor de poluanți în aer ul înconjurător la
nivelul acestei zone pentru evaluarea naturii expunerii popula ției la poluarea atmosferică , în
vederea determinării impactului asupra sănătății.
Capitolul 1 ,intitulat “Poluarea atmosferei.Autoepurarea atmosferei” descrie detaliat
structura și compoziția atmosferei terestre , poluarea atmosferei, autoepurarea atmosferei, sursele
de poluare și tipurile de poluanți, principalele substanțe poluante și fenomenele rezultate în urma
acțiunii acestora. . De asemen ea, în acest capito l sunt prezentate efectele emisiilor crescute asupra
sănătății umane și asupra mediului , precum și ecotehnologii le de purificare a aerului poluat.
Capitolul 2 conține “Surse de poluare a aerului în județul Teleorman” , fiind prezentate
câteva caracteristicile generale ale regiunii (date geografice și climatice, demografia, resurse
naturale și economia), sursele de poluare pe sectoare de activitate economică și poluanții
atmosferici la nivelul județului.

6
Capitolul 3 , denumit “Stații de monitorizare a calității aerului” prezintă aspectele
legislative privind monitorizarea calității aerului și o clasificare a stațiilor de monitorizare a calității
aerului, stații care fac parte din Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului( RNMC A). La
nivelul județului Teleorman sunt 5 stații de monitorizare, 3 de fond urban și câte una de trafic și
industrială.În continuare sunt descrise metodele utilizate pentru monitorizarea emisiilor poluante
și sunt prezentate normele legale privind concentr ațiile de poluanți în aerul atmosferic.
În capitolul 4 am realizat un “Studiu de caz: Dinamica polu ării atmosferei în județul
Teleorman în anul 2018 ”.Astfel, am analizat concentrațiile medii anuale ale poluanților
atmosferei, am prezentat tabelar tendințe le acestor poluanți la nivelul județului Teleorman, cât și
pe sectoare de activitate economică (energie,industrie, transporturi și agricultură) și am realizat
prognoze în funcție de valorile înregistrate în ultimii cinci ani.

7
CAPITOLUL 1
POLUAREA ATMOSFEREI . AUTOEPURAREA ATMOSFEREI
1.1. Atmosfera : caracteristici și importanță
Pământul este înconjurat de un înveliș invizibil de aer care poartă denumirea de atmosferă .
Aceasta rămâne lângă suprafața Pământului datorită gravitației terestr e. Atmosfera este
indispensabilă vieții .Ea menține o temperatură constantă și optimă la suprafața Terrei, care permite
apei să existe simultan în toate cele trei stări de agregare (lichidă, vapori, gheață) , intermediază
circuitul apei în natură, care se desfășoară continuu , asigură gazele necesare respirației, cum ar fi
oxigenul și este un scut împotriva meteoriților și a radiațiilor solare.
Atmosfera înconjoară planeta precum o imensă pătură gazoasă, forma sa fiind asemănătoare cu cea
a Terrei. Forța gravitațională și compoziția gazoasă o fac să fie mai bombată la Ecuator și mai
turtită la poli .
Atmosfera este incoloră ,chiar dacă noi vedem cerul albastru pe timp senin ; culoarea este
determi nată de felul în care atmosfera primește și răspândește razele solare ,precum și de alți factori,
cum ar fi altitudinea, latitudinea, impuritățile existente în aer.
Atmosfera reprezintă un amestec de gaze. Este alcătuită în cea mai mare parte
din azot (78,08%) și oxigen (20,95%). Restul de 0,97% este reprezentat de alte elemente,
precum dioxid de carbon (0,03%), ozon , vapori de apă, praf, poluanți, microorganisme etc. . Toate
gazele sunt neutre, adic ă nu intr ă în reac ție cu alte substante. Dintre componenții aerului, cel mai
important este oxigenul , acesta fiind necesar respirației vegetale și animale, oxidarea reprezentând
principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer inte rvine
în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului
în natură .
Straturile atmosferice sunt caracterizate prin variații ale temperaturii produse de variațiile
în compoziția radiativă și chimică a a tmosferei la altitudini diferite. Ținând cont de schimbările de
temperatură cu înălțimea, atmosfera Pământului este împărțită în cinci straturi sferice concentrice ,
care își au originea pe suprafața planetei, de la nivelul mării (uneori mai scăzut ă) și se ridică la
spațiul exterior în următoarea secvență:
• Troposferă;
• Stratos feră;
• Mezosfer ă;
• Termosfer ă;
• Exosfer ă.
În decalajul dintre fiecare dintre aceste cinci straturi principale sunt zone de tranziție numite
„pauze”, unde apar schimbări de temperatură, com poziție și densitate de aer. Împreună cu pauzele,
atmosfera Pământului include un total de 9 straturi. [13]
Primul strat, troposfera , este cel mai subțire și se ridică la o înălțime de 6 -20 km , pornind
de la suprafața planetei. Treimea inferioară a stratului cel mai aproape de noi conține 50% din tre
toate gazele atmosferice. Aceasta este singura parte a întregii atmosfere în care se poate respira .

8
Datorită faptului că aerul este încălzit de jos de suprafața Pământului, care absoarbe energia termică
a Soarelui, temperatura și presiunea troposferei scad odată cu înălțimea în creștere , la limita
troposferei fiind in jur de -55°C. În partea de sus se află un strat subțire numit tropopauză, care este
doar un tampon între troposferă și stratosferă.
Stratos fera este următorul strat al atmosferei. Se extinde de la 6 -20 km la 50 km deasupra
suprafeței pământului. Acesta este stratul în care zboară majoritatea companiilor aeriene
comerciale și călătoresc baloane. Aici, aerul nu curge în sus și în jos, ci se dep lasează paralel cu
suprafața în curenți de aer foarte rapi zi. Pe măsură ce ne ridicăm , temperatura crește din cauza
abundenței ozonului natural (O 3), un produs secundar al radiațiilor solare și al oxigenului, care are
capacitatea de a absorbi razele ultrav iolete dăunătoare ale soarelui , formând un scut de ozon.
Deoarece stratosfera are temperaturi mai calde mai jos și mai rece, deasupra, mișcări le verticale
ale maselor de aer sunt rare în această parte a atmosferei. După stratosferă, urmează din nou un
strat tampon, de data aceasta numit stratopauză.
Mezosfera ,situată deasupra stratosferei se află la aproximativ 50 -80 km de suprafața
Pământului. Regiunea superioară a mezosferei este ce l mai rece loc natural de pe Pământ, unde
temperaturile pot scădea sub -143 ° C. În acest strat se formează norii de gheață, care sunt vizibili
doar la asfințitul soarelui, când sunt iluminați de jos. Meteoriții care se indreaptă spre pământ,
trecând prin mezosferă, de obicei ard. Cu toate că aerul este destul de rar, prin frecarea rezultată
din înalțimea meteoriților cu molecule de oxigen, se produce o temperatură de ardere, care distruge
meteoriții .
După mezosferă și mezopauză, urmează termosfera , situat ă între 80 și 700 km deasupra
suprafeței planetei și care conține mai puțin de 0,01% din aerul din atmosferă . Aceasta are cea mai
scazut ă densitate dec ât toate straturile. Densitatea exprim ă de fapt distan ța dintre particulele aflate
într-o materie. Cu c ât ne indep ărtăm de P ământ, densitatea va fi tot mai mic ă, adic ă distan ța dintre
moleculele de gaz va fi din ce în ce mai mare. La suprafa ța Pământului moleculele sunt foarte
apropriate, iar la marginea termo sferei , foarte indep ărtate. Temperaturile de aici ajung până la +
2000 ° C, dar datorită rarefierii puternice a aerului și lipsei moleculelor de gaz pentru transferul de
căldură, aceste temperaturi ridicate sunt percepute ca fiind foarte reci. Stația Spaț ială Internațională
orbitează în acest strat al atmosferei la o altitudine de 320 -380 km.
La limita superioar ă a atmosferei se află exosfera ; se extinde de la 700 la 1000 km
altitudine . Strat compus în mare parte din hidrogen și heliu. În straturile termosferei și exosferei se
găsește și ionosfera , stratul responsabil pentru propagarea undelor radio și pentru existența
aurorelor boreale și australe. Ionosfera formează marginea interioară a magnetosferei . Aceasta
este localizată la câteva s ute de km depărtare de Pământ și se extinde până la 90.000 km între
Pământ și soare iar în partea întunecată a Pământului se extinde până la 6.300.000 km (magneto –
coada). Este acea zonă din jurul planetei noastre care este controlată de câmpul magnetic al
Pământului și este bombardată în permanență de vânturile solare încărcate cu radiații puternice , în
special în urma unor explozii solare .

9
1.2. Poluarea atmosferică
Cuvântul “poluare” vine din latin ă, polluoere care înseamn ă a pângari, a murd ări, a profana. El
vrea s ă desemneze o ac țiune prin care omul își “degradeaz ă”, își “murd ărește” propriul s ău mediu
de via ță. O astfel de ac țiune nu este caracteristic ă însă numai omului contemporan și nici m ăcar
omului în genere. Ea este o lege natural ă general ă, conform c ăreia, orice fiin țe vii produc de șeuri
care, neeliminate din mediul lor de viat ă, le fac imposibila nu numai continuarea activit ății, ci și a
vieții însăși.
Dacă ne punem să căutăm definiții ale poluării, vom găsi multe, ca de exemplu aceasta:
„Poluarea atmosferică implică emanarea de substanțe dăunătoare organismelor vii.” sau „Înțelegem
prin poluarea aerului prezen ța în atmosferă a unor substanțe străine de componen ța normală a
aerului, care în funcție de concentrație și/sau timpul de acțiune provoacă tulburări ale sănătății
omului, creează disconfort populației dintr -un teritoriu, afectează flora și fauna sau alterează
mediul de viață al omului”.
Cea mai potrivită pare cea dată de Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S). ,, Se vorbește
despre poluare atmosferică atunci când una sau mai multe substanțe sau amestecuri de substanțe
sunt prezente în atmosferă în cantități sau pe o perioadă care pot fi periculoase pentru oameni,
animale, sau plante și contribuie la punerea în per icol sau vătămarea activității sau bunăstării
persoanelor”.
Prin poluant se înțelege orice substanță solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau formă
de energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații) care, introdusă în
mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor
materiale.
În cazul în care concentrațiile de poluanți (sau numai a unuia) în mediu depășesc pragurile
de alertă, prevăzute în reglementările privind ev aluarea poluării mediului, atunci există o poluare
potențial semnificativă. Pragurile de alertă avertizează autoritățile competente asupra existenței,
într-o anumită situație, a unei poluări potențiale în aer, apă sau sol. Poluarea semnificativă apare
atunci când concentrațiile de poluanți sau numai a unui poluant în mediu, depășesc pragurile de
intervenție prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului. Pragurile de intervenție
sunt pragurile de poluare la care autoritățile competente apre ciază oportunitatea și solicită, dacă
este necesar, executarea studiilor de evaluare a riscului. Riscul este probabilitatea apariției unui
efect negativ într -o perioadă de timp specificată . [5] Există o gamă largă de metodologii pentru
evaluarea riscului, atât calitative, cât și cantitative. Prin risc ecologic potențial se înțelege
probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui
studiu de evaluare.
Prin impact de mediu se înțelege:
a) modificarea negativ ă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice sau structurale ale
componentelor mediului natural;
b) diminuarea diversității biologice;
c) modificarea negativă considerabilă a productivității ecosistemelor naturale și antropizate;

10
d) deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabilă a calității vieții sau deteriorarea
structurii antropizate, cauzată în principal de poluarea apelor, a aerului și a solului;
e) supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea te ritorială
necorespunzătoare a acestora, ce poate apare în prezent sau sa aibă o probabilitate ridicată de
manifestare în viitor.
Acțiunea de intoxicare produs ă de poluan ți se nume ște poluare si este cu at ât mai grav ă, cu
cât diferen ța dintre concentra ția poluantului în mediu și limita de toleran ță este mai mare.
Poluarea aerului este o problemă invizibilă. Cu toate acestea, consecințele pentru sănătatea și
confortul nostru de zi cu zi sunt grave. O bună calitate a aerului este o condiț ie prealabilă pentru
sănătate și prosperitate. Un aer murdar cauzează disconfort, dificultăți de respirație, tuse și senzație
de arsură la ochii. Deteriorarea pe termen lung a calității aerului poate duce, de asemenea, la
consecințe mai grave pentru sănăta tea noastră, cum ar fi astmul, bolile cardiovasculare, cancer
pulmonar, boli legate de sistemul nervos și cel de reproducere. Conform unui studiu realizat în 2016
de Organizația Mondială a Sănătății, 92% din populația lumii respiră un aer poluat.
Depoluar ea aerului constă în a împiedica emisia în atmosferă a substanțelor care se
dovedesc nocive pentru mediul înconjurător, în special pentru oameni, animale domestice, faună,
culturi, floră, construcții civile, cadrul natural și climatic. În scopul eliminării poluării cea mai bună
soluție o constituie elaborarea unei tehnologii eficiente de depoluare.
1.3. Surse de poluare
Sursele de poluare chimic ă a aerului atmosferic pot fi clasificate în dou ă mari grupe: surse
naturale si surse artificiale (rezultate ale activit ății antropice).
a) Sursele naturale de poluare a aerului atmosferic nu provoac ă, dec ât in mod excep țional, efecte
importante asupra atmosferei.
Cea mai cunoscut ă dintre polu ările naturale este poluarea datorat ă pulberilor, provenite din
eroziunea straturilor superficiale ale solului, care sunt înalțate de curen ții puternici de aer, p ână la
o anumit ă altitudine. Furtunile de praf pot constitui, uneori, factori de p oluare atmosferic ă, ce pot
afecta starea de s ănătate a popula țiilor umane, în special în apropierea zonelor aride sau de șertice.
Printre alte surse de pol uare natural ă a atmosferei, mai pot fi enumerate erup țiile vulcanice,
emana țiile de gaze din sol, proc esele naturale de descompunere a substan țelor organice prezente în
sol, incendiile din zonele forestiere etc.
b) Sursele artificiale de poluare a atmosferei sunt cele care afecteaz ă, în cel mai înalt grad,
sănătatea întregii planete. Aceste surse reprezint ă rezultatul activit ăților economice, în special a
celor cu profil industrial, pe care societatea uman ă le efectueaz ă în scopul exploat ării intense și
rapide a resurselor naturale ale globului. [6]
Din punct de vedere al gradului de mobilitate a p oluan ților gazo și se disting dou ă tipuri de
surse artificiale: sursele sta ționare și sursele mobile.
Sursele sta ționare cuprind procesele de combustie si procesele industriale diverse ; sursele
mobile sunt reprezentate de mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian și
maritim.

11
• Industria
Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scar ă mondial ă, prin procesele de
produc ție industrial ă. Acestea elibereaz ă emisiile, care se redepun în cazul în care nu exist ă filtre
pentru epurarea gazelor reziduale. Substan țele specifice sunt atunci eliberate și pot provoca local
catastrofe.
În momentul procesului de combustie, substan țele gazoase, lichide și solide sunt eliberate
în atmosfera de furnale (fig.1.1) . În func ție de înalțimea furnalelor și de condi țiile atmosferice,
gazele de e șapament provenind din focare se r ăspândesc local sau la distan țe medii, – uneori chiar
și mari – căzând din nou sub form ă de particule mai fine dec ât poluarea atmosferic ă măsurabil ă în
locurile de emisie.

Fig.1.1 Poluare industrială ( sursa pixabey .com )

Degaj ările industriale în ultima instan ța nimeresc in sol, e cunoscut faptul c ă în jurul
uzinelor metalurgice în perimetrul a 30 -40 km în sol e crescut ă concentra ția de ingrediente ce intr ă
în compozi ția degaja ților aeriene a acestor uzine. Pentru poluarea aerului este vinovat ă atât
industria produc ătoare de energie electrica, prin gazele evacuate de la centralele termoelectrice, c ât
și alte ramuri industriale: metalurgia feroas ă și neferoas ă, chimic ă și a materialelor de construc ții.
În general, se poate spune c ă nu exist ă industrie care s ă nu genereze poluare: fie de șeuri
toxice, fie de șeuri obisnuite (dar in condi ții sporite), ori prin zgomot, fu m, praf sau simple mirosuri
neplăcute. Acesta este de altfel, motivul pentru care înainte de a începe func ționarea unor obiective
industriale este necesar a se stabili cu precizie riscurile ce vor fi create pentru mediul ambiant de
către produsele acelor obiective, precum și măsurile ce trebuie s ă le ia pentru a reduce la minimum
aceste riscuri.

12
• Transportu rile
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de
gazele de eșapament a autovehicolelor . S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în
primele 2 minute de funcționare a motorului și reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eșapament
.Totuși în prezent vehiculele polueazǎ de 8 -10 ori mai puțin decât cele care au existat în circulație
acum 30 de ani dat fiind faptul că s -au intensificat preocupǎrile privind diminuarea poluǎrii produse
de motoarele autovehiculelor și s -a realizat optimizarea procedeului de ardere și prin utilizare a
dispozitivelor antipoluante.
În orașele mari, poluarea este cauzată de transport, în categoria căruia intră: transportul
rutier, feroviar, naval, aerian, datoritǎ numǎrului foarte mare al acestora. Și deoarece majoritatea
autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (aprox. 90%), se poate înțelege rolul lor deosebit
de important în poluarea orașelor ( fig1 .2)
Fig.1.2 Poluare produsă de autoturisme ( sursa pixabey .com )

În ultimul deceniu transportul auto, a devenit și continuă s ă rămîna sursa principal ă
de poluare a bazinului aerian ; în prezent ponderea lui constituie 159 mii tone (gaze de
eapament) sau 92% din emisiile sumare.
Emisiile de poluanți ale autovehiculelor prezintă două mari particularități
a ) În primul rând eliminarea se face foarte apr oape de sol, fapt care duce la realizarea unor
concentrații ridicate la înălțimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică și mare capacitate
de difuziune în atmosferă.
b) În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafață a localității, dife rențele de concentrații
depinzănd de intensitatea traficului și posibilitățile de ventilație a străzii.Ca substanțe poluante,
formate dintr -un număr foarte mare (sute) de substanțe, pe primul rând se situează gazele de

13
eșapament. Volumul, natura, și conc entrația poluanților emiși depind de tipul de autovehicul, de
natura combustibilului și de condițiile tehnice de funcționare.
• Erup țiile vulcanice
Erup țiile vulcanice genereaz ă produ și gazo și, lichizi și solizi , exercitând influen țe negative
asupra purita ții atmosferice. Cenu șile vulcanice, împreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte
numeroase gaze, sunt suflate în atmosfer ă, unde formeaz ă nori gro și, care pot pluti pâna la mari
distan țe de locul de emitere. Timpul de r ămânere în atmosfer ă a acestor suspensii poate ajunge
chiar la 1 -2 ani. Unii cercetători apreciază că, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera
terestră provine din activitatea vulcanică. Aceste pulberi se presupune că au și influen țe asupra
bilanțului termic al atmosfere i, împiedicând dispersia energiei radiate de Pământ către univers și
contribuind în acest fel, la accentuarea fenomenului de „efect de seră”, produs de creșterea
concentrației de CO 2 din atmosferă.
• Furtunile de praf
Furtunile de praf sunt perturbări severe ale atmosferei, determinând poluarea ei,
modificarea proprietăților ei optice și, în consecință, diminuarea cantității de radiație solară ajunsă
la suprafața terestră. În locurile de proveniență ale furtunilor se de sfășoară o intensă eroziune a
solurilor, favorizată și de desțelenirea lor pentru agricultură. De asemenea, prezintă un pericol și
pentru sănătatea populației. Prin intermediul vânturilor puternice (viteza de peste 10 m/sec)
Fig.1.3 Furtună de n isip, Al Asad,Irak ( sursa https://www.omofon.com )
particulele de sol cu dimensiunea 0,5 -0,1 mm și mai mici sunt desprinse de la suprafața solului și
transportate la distanțe foarte mari . Se știe că, în perioadele înd elungate lipsite de precipitații,
suprafețele (terenurile) afânate pierd partea aeriană a vegetației și rămân expuse acțiunii de
eroziune a vântului. Vânturile continue de durată ridică de pe sol o parte din particulele ce formează

14
scheletul mineral și le transformă în suspensii subaeriene, care sunt reținute în atmosferă perioade
lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proceselor de sedimentare sau a efectului
de spălare efectuat de ploi, se poate produce la mari distanțe față de locul de u nde au fost ridicate.
Managementul deficitar legat de regiunile aride ale planetei, neglijarea zonelor necultivate,
duc Ia creșterea în intensitate și suprafață a furtunilor de nisip ,(fig.1.3 ). Termenul de „furtună de
nisip” este folosit cel mai des în cazul furtunilor din deșert, în special în Sahara, unde, pe lângă
faptul că vizibilitatea este redusă din cauza particulelor fine de nisip, mai există și un număr
considerabil de particule de nisi p destul de mari ce sunt deplasate pe o distanță destul de mică.
Termenul „furtună de praf” este folosit de cele mai multe ori când particulele foarte fine sunt
deplasate pe distanțe lungi, în special când furtuna de praf afectează zonele urbane.
Seceta și vântul contribuie la apariția furtunilor de nisip, dar și proasta întrebuințare a terenurilor
agricole sau pășunatul excesiv duc la apariția eroziunii superficiale ce contribuie la o încăcare
semnificativă a atmosferei cu praf.”
• Incendiile naturale
Incen diile naturale sunt o importantă surs ă de poluare cu diverse gaze rezultate în urma
arderilor. Acestea se produc atunci când umiditatea climatului scade sub pragul critic. Fenomenul
este deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicală. Aceste incendii iz bucnesc în zonele acoperite
de păduri sau tufișuri și savane. Fenomenul apare adeseori în Australia unde apare o vegetație de
tufărișuri în alternanță cu suprafețe ierboase dezvoltate pe zone aride. Multe regiuni de aici au
temperaturi foarte ridicate și c antități scăzute de precipitații, pe perioade lungi de timp, premise
excelente pentru izbucnirea unui astfel de incendiu. Frecvent, aceste catastrofe sunt provocate de
neglijența omului, însă pot fi declanșate și de fulgere sau de combustia spontană care s e produce
când vegetația foarte uscată este aprinsă de căldura provenită de la Soare. Incendiile de acest tip
sunt imprevizibile, se întind cu mare repeziciune și își schimbă traseul în funcție de direcția din
care bate vântul.
Incendiile izbucnite în păd urile tropicale au un impact mare asupra faunei și florei locale,
precum și asupra ecosistemului planetar. Poluarea și pierderea gazelor sechestrate de pădurea
tropicală au efecte grave asupra climei planetei și pot afecta sănătatea a milioane de oameni.
Incendiile maselor vegetale emit în mediu mari cantități de CO 2, fum, funingine, cenușă, particule
solide, etc . Un alt tip de incendiu natural este autoaprinderea, un fenomen de natură fizico -chimică
sau biologică. Primul tip de autoaprindere ia naștere în urma degradării unor produse chimice
(cărbuni, uleiuri animale și vegetale, furaje, etc.), iar următorul în urma fermentării unor substanțe
vegetale.
Exemplu de incendiu natural (Rusia) :
În lunile iulie -august 1915, a avut loc un mare incendiu natural, ce a cuprins peste 1 000 000 km ²
din Siberia, incendiu natural produs în urma unei secete prelungite. După stingerea acestuia,
temperaturile medii lunare au scăzut cu 10 C °.
• Activit ățile casnice
Activitățile casnice sunt o sursă de poluare. Astăzi, în multe țări în curs de dezvoltare, așa

15
cum este și țara noastră, lemnul de foc este la fel de vital ca și alimentele, iar ca preț, în unele locuri,
are un ritm de creștere mai mare decât alimentele. F umul emis de sobele cu lemne are o culoare
albastră fumurie și conține o cantitate însemnată de materii organice, care se apreciază că pot fi
cancerigene. Dar în scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci și cantități enorme de cărbuni, petrol,
și gaze natur ale, din care rezultă de asemenea substanțe toxice. Studiile arată că arderea în
gospodărie a gunoiului este un obicei foarte răspândit în zonele rurale din toată lumea. Gunoiul
este ars fie în grădină sau curte, fie în sobele din case. Gunoiul care este ars poate conține hârtie,
carton, resturi de alimen te și plastic, de fapt tot felul de materiale care de altfel ar putea fi reciclate
sau adunate de o companie de strângere a gunoiului.
Emisiile de gaze provenite din arderea gunoiului în gospodării sunt emise direct în casă sau
în atmosferă, fără să fie tratate sau filtrate. Aceste emisii pot avea efecte nocive asupra sănătății
oamenilor sau asupra mediului înconjurător. [3] Problema poluării aerului nu se limitează la spațiul
în aer liber. Aerul din interiorul caselor noastre și birourilor poate fi la fel de periculos pentru
sănătate. Principala sursă de poluare este fumul de țigară, dar el nu este singurul. Toxinele sunt
emise chiar și atunci când gătim. De fiecare dată când zgâriem acoperirea non -adezivă din teflon,
se elimină o cantitate de toxine, su ficientă pentru a ucide un canar.
1.4. Tipuri de poluanți
Poluanții aerului pot fi clasificați în două mari categorii: naturali și artificiali. Sursele naturale
ale poluanților naturali includ: praful purtat de vânt, gazele și cenușa vulcanică, ozonul provenit
din trăsnete și din stratul de ozon, compuși organici din vegetație, fumul, gazele și cenușa
zburătoare din incendierea pădurilor, polenul și alte aero –alergice, gazele și mirosurile din activități
biologice, radioactivitatea nat urală. Aceste surse au produs poluarea de până acum și constituie
acea porțiune a problemei poluării, asupra căreia activitățile de control pot avea efect redus sau
chiar nici un efect.
Sursele realizate de către om acoperă un spectru larg de activități f izice și chimice, care sunt
principalii contribuabili la poluarea aerului urban. Poluanții aerului rezultă ca urmare a generării
energiei electrice, a milioanelor de vehicule, a materialelor aruncate de populație și realizării din
procesele de fabricație a numeroase produse necesare traiul zilnic. Primele cinci mari clase de
poluanți sunt: particulele, dioxidul de sulf, oxizii de azot, compușii organici volatili și monoxidul
de carbon. Anual, sunt generate sute de milioane de tone de aer poluant. În general , fiecare
categorie de sursă de poluare are o contribuție diferită la creșterea nivelului uneia dintre cele cinci
clase principale de poluanți. Poluanții aerului pot fi clasificați în funcție de origine și starea
materiei:
• Origine:
-primară : emiși în atmosferă dintr -un proces;
-secundară : formați în atmosferă, ca rezultat al unei reacții chimice.
• Starea materiei:
-gazoasă : gaze precum: dioxidul de sulf, oxidul de nitrogen, ozonul, monoxidul de carbon etc;

16
-vapori, cum ar fi: gazolina, solvent de vopsea, agenți de curățare uscată etc. ;
-particule, în final divizate în: solide (de exemplu, praful și fumurile) ș i lichide (picături, ceață și
aerosoli).
Poluanți gazoși. Poluanții gazoși pot fi clasificați în organici și anorganici.
Poluanții anorganici constau în:
• gaze sulfuroase : dioxid de sulf, trioxid de sulf, hidrogen sulfurat;
• oxizi de carbon : monoxid de carbon și dioxid de carbon;
• gaze azotoase : monoxid de azot, dioxid de azot și alți oxizi de azot;
• halogenuri, hidruri : acid fluorhidric, acid clorhidric, cloruri, fluoruri, tetrafluorura de siliciu;
• produși fotochimici : ozon, oxidanți;
• cianuri : acid cianhidric;
• compuși cu azot : amoniac;
• clorofluorocarburi : diclor, diclorodifluormetan, triclor, trifluoretan, triclorofluor -metan,
tetrafluoretan, clorodifluormetan, clorpentofluoretan .
Sunt considerate substanțe organice poluante:
• hidrocarburile precum: parafine : metan, etan, octan, acetilena, alefine : etilena, butadiena,
aromatice (benzen, toluen, xilen, stiren);
• compuși alifatici oxigenați ca: aldehide : formaldehide, cetona : acetona, metiletilcetona, acizi
organici, alc ooli : metanol, etanol, izopropanol, hidruri organice, sulfuri organice : dimetil sulfat,
hidroxizi, peroxizi : nitriți sau nitrați (denumiți generic PAN).
Particule poluante . Particulele pot fi definite ca materie solidă sau lichidă, al căror diametru
efectiv este mai mare decât al unei molecule, dar mai mic de 100 µm. Particulele dispersate în
mediul gazos sunt definite în mod colectiv drept aerosoli. Termenul de fum, ceață, abur sau praf
este în mod comun folosit pentru a descrie diferite tipuri de comp ortament caracteristic al
particulelor dispersate.
Gazele sunt fluide care ocupă întregul spațiu al incintei în care se află și pot fi lichefiate
numai prin efectul combinat al presiunii mărite și temperaturii scăzute. Heliul, hidrogenul,
monoxidul de carbon, oxidul de etilenă, formaldehida, sulfura de hidrogen și radonul sunt exemple
de gaze. Vaporii sunt produsul evaporării substanțelor care, la temperatura camerei sunt totodată și
lichide, cum ar fi benzenul, toluenul și stirenul. Vaporii pot fi și produsul sublimării (evaporarea
direct dintr -un solid) la temp eratura camerei, ca de exemplu iodul. Deși gazele și vaporii se
comportă similar din punct de vedere termodinamic, rațiunea pentru care se face o distincție între
ele este aceea că, în multe cazuri, sunt recoltate cu dispozitive diferite.

17
Aerosolii sunt dificil de clasificat pe o bază științifică, în funcție de proprietățile lor
fundamentale, precum: rata de stabilitate sub influența forțelor externe, proprietăți optice, abilitatea
de a absorbi sarcina electrică, mărimea și structura particulei, raporturi le suprafață – volum,
activitatea de reacție, acțiunea fiziologică și altele. În general, mărimea particulei și rata de
depunere au fost considerate proprietăți caracteristice pentru majoritatea scopurilor. Particulele de
ordinul unui µm sau mai puțin, se depun atât de încet încât, din motive practice, sunt privite ca
suspensii permanente. În ciuda posibilelor avantaje ale clasificării științifice, folosirea termenilor
descriptivi populari precum: fum, praf, ceață, care se bazează, esențial, pe modul de for mare, pare
să fie o metodă satisfăcătoare și convenabilă de clasificare. În plus, această abordare este atât de
bine stabilită și înțeleasă încât, fără îndoială, va fi greu de înlocuit.
Praful este format în mod obișnuit prin pulverizarea sau dezintegrare a mecanică a materiei
solide în particule de mărime mică, prin procese cum ar fi, măcinarea, lovirea și perforarea.
Mărimea particulelor de praf se încadrează într -o limită mică de 1 µm până la 100 sau 200 de µm
sau mai mult. Particulele de praf sunt, în m od normal, neregulate ca formă, iar mărimea particulei
se referă la dimensiuni medii pentru orice particulă dată. Exemple practice sunt cenușa zburătoare,
praful provenit din roci și făina obișnuită.
Fumul implică un anumit grad de densitate și derivă din arderea materialelor organice cum
ar fi: lemnul, cărbunele și tutunul. Particulele de fum sunt foarte fine, fiind cuprinse ca mărime
între 0.01 µm până la 1 µm. Sunt, în mod obișnuit, de formă sferică, dac ă au compoziție lichidă și
de formă neregulată, dacă au compoziție solidă. Datorită mărimii particulelor foarte fine, fumul
poate rămâne în suspensie pe perioade mici de timp și dezvoltă mișcări browniene foarte puternice.
Fumul incolor este în mod tipic f ormat, în general, la temperaturi relativ mari, prin procese cum
sunt: sublimarea, condensarea, combustia.
Ceața este formată, în mod tipic, fie prin condensarea apei sau a altor vapori pe nuclee
potrivite, fie prin suspensia picăturilor mici de lichid, f ie prin odorizarea lichidelor. Mărimea
particulelor de ceață naturală se situează între 2 și 200 µm. Picăturile mai mari de 200 µm sunt, în
mod corect, clasificate ca burniță sau ploaie. Când substanța solidă sau lichidă este emisă în aer
sub formă de part icule, proprietățile și efectele sale se pot modifica. Atunci când o substanță este
ruptă în particule din ce în ce mai mici, o suprafață mai mare din aria sa este expusă aerului. În
aceste circumstanțe, substanța, indiferent de compoziția sa chimică, tind e să se combine fizic și
chimic cu alte particule și gaze din atmosferă. Combinațiile rezultate sunt, în mod frecvent, greu
de anticipat. Particulele de aerosoli foarte mici, de la 0.001 la 0.01 µm, se pot comporta ca nuclee
de condensare, pentru a facilit a condensarea vaporilor de apă, astfel având loc formarea ceței subțiri
și a ceței groase de la suprafața solului. Particule mai mici de 2 sau 3 µm (aproximativ jumătate
din greutatea particulelor suspendate în aerul urban), pot penetra membrana mucoasă și atrag,
pentru a preschimba substanțele chimice care, în mod normal, nu fac rău, cum ar fi dioxidul de
sulf. Pentru a ține seama de efectele particulelor inhalabile foarte fine, s -a înlocuit standardul
aerului ambiant, care lua în considerație particulele totale suspendate (TSP), cu standarde pentru
particulele mai mici de 10 µm (PM10) ; aerosolii tind să aibă o mărime foarte mare a suprafeței de
activitate. Multe substanțe, care oxidează încet în starea lor masivă, vor oxida extrem de repede
sau posibil ch iar exploziv, când sunt dispersate ca particule fine în atmosferă. Exploziile de praf,

18
de exemplu, sunt deseori cauzate de arderi instabile sau oxidări de particule de combustibil.
Absorbția și fenomenul catalitic pot, de asemenea, să fie extrem de importa nte în analizarea și
înțelegerea problemelor particulelor poluante. Conversia dioxidului de sulf în acid sulfuric coroziv,
sub acțiunea catalitică a particulelor de oxid de fier, de exemplu, demonstrează natura catalitică a
anumitor tipuri de particule în atmosferă. Aerosolii pot absorbi energie radiantă și conduc rapid
căldura în gazele înconjurătoare din atmosferă. Ca rezultat, aerul care intră în contact cu aerosolii
poate deveni mult mai cald. Există gaze care, în mod obișnuit, sunt incapabile să absoar bă energia
radiantă.
Fibrele sunt particule care au lungimea mai mare decât grosimea. Ele pot fi generate din
minerale, cum ar fi azbestul și din surse artificiale, printre care fibra de sticlă, dacă compoziția
materialului se pretează dezintegrării care produce astfel de particule. În scopul clasificării, unor
fibre li se atribuie un criteriu de dimensiune minimă, cunoscut și ca raportul de aspect: de exemplu,
particulele de azbest trebuie să aibă lungimea de cel puțin trei ori mai mare decât grosimea, pe ntru
a fi considerate fibre, în scopul eșantionării la locul de muncă. Se consideră că, în plămâni, fibrele
se comportă diferit de particulele de formă sferică. Există și surse organice, ca fibrele de cânepă și
fibrele animale.
1.5. Principalele substanțe poluante

Substanțele nocive din aer se găsesc în formă solidă, lichidă sau gazoasă și sunt împărțite
în două categorii: poluanți primari și secundari. [22] Poluanții primari rezultă în mod direct dintr –
un proces provocat de om sau natură, în sch imb poluanții secundari se formează ca urmare a unor
reacții din atmosferă între poluanții primari și alte particule .
➢ Monoxidul de Carbon ( CO )
Monoxidul de carbon (CO) este unul dintre cei mai importan ți poluan ți atmosferici, mai
ales dac ă luăm in considera ție faptul c ă în mod normal el intr ă în componen ța atmosferei în
concentra ții extrem de reduse.
Monoxidul de carbon din atmosfera terestr ă are at ât surse naturale cum sunt multe procese
biologice implicate în descompunerea materiei organice, incen dii naturale în zonele forestiere (care
afecteaz ă anual pe glob peste 7,2 milioane de hectare de p ădure) sau activitatea vulcanic ă normal ă,
dar mai ales surse antropice fiind un rezultat al activit ății umane moderne.
Una din principalele surse de poluare cu monoxid de carbon o constituie func ționarea
motoarelor cu ardere intern ă. Experimentele au ar ătat că ponderea monoxidului de carbon în totalul
gazelor de e șapament ale automobilelor este de p ână la 11%.
În principal, o emisie crescut ă de CO se produce atunci c ând arderea combustibililor este
incomplet ă, asa cum se întampl ă în primele minute de func ționare a motoarelor autovehiculelor
sau c ând amestecul de aer și carburant este dezechilibrat. S -a observat c ă aproximativ 80% din
emisia d e monoxid de carbon timp de 20 minute a unui motor se produce în primele 2 minute de
funcționare ale acestuia.
Monoxidul de carbon are efecte dintre cele mai dramatice în func ție de cantitatea inhalat ă,
merg ând până la moarte în cazul intoxica țiilor sever e. La concentra ții mai reduse are efecte de

19
natur ă cardiovascular ă, neurologic ă si comportamental ă, de fibrinoliz ă etc. Except ând accidentele
industriale sau naturale, în mod obi șnuit atmosfera marilor ora șe are o concentra ție crescut ă a CO
mai ales ca rezultat al traficului auto intens.
➢ Dioxidul de carbon (CO 2)
Cercetările științifice au demonstrat că, înainte de era industrială, atmosfera conținea circa
550 miliarde tone de carbon sub formă de CO 2. Aceasta înseamnă o concentrație de 280 părți per
milion (ppm), adică 0,028% în aer. Deși, în ultimele 5 milenii, au avut loc numeroase și enorme
schimbări, fluxuri de carbon între ocean și biomasa continentală, conținutul de CO 2 a rămas relativ
neschimbat. Odată cu începerea erei industriale (anul 1850), conținutul atmosferei în CO 2 a
continuat să crească continuu, în atmosferă existând la nivelul anului 2000 peste 700 gigatone
carbon, adică o concentrație de peste 340 ppm. Dioxi dul de carbon este răspunzător în procent de
59% de manifestarea efectului de seră. El este generat de arderea combustibililor fosili (cărbunele
și petrolul), gazele de eșapament, tăierea pădurilor tropicale și a altor păduri (stratul vegetal și
pădurile p roduc anual 1,6 – 2,7 miliarde tone CO 2), arderea lemnului. Dioxidul de carbon are
capacitatea cea mai mare de reținere a energiei solare, are cea mai lungă durată de viață în atmosferă
(50 – 200 ani) și are cea mai mare concentrație dintre gaze în atmosfe ră. Prin arderea combustibililor
fosili carbonul conținut se oxidează și este eliberat în atmosferă sub formă de CO 2 într-o proporție
de 3,67 ori mai mare.
Concentrațiile mici de CO 2 nu acționează nociv asupra organismului, iar cele mari
cauzează crește rea concentrației de dioxid de carbon în sânge. Fiind un excitant puternic al
centrului respirator, acesta stimulează creșterea frecvenței și amplitudinii respiratorii.
La concentrația de 2 -3% de CO 2 cresc și ritmul, si amplitudinea respirației; la 4% apar dispnee,
stare de agitație, senzație de apăsare în piept, acufene, puls frecvent; la 5%, dispneea se accentuează
și, la o expunere prelungită, apare cianoză, la 9 -10%, după un timp scurt de expunere omul își
pierde cunoștința și moa re; la 20% sfârșitul letal survine doar peste câteva minute, ca rezultat al
paraliziei centrilor respiratori.
➢ Praful, fumul și cenușa
Din totalitatea poluan ților care exist ă în atmosfer ă, praful, fumul și cenușa se află într-o
proporție destul de mare. Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale
de 10 -100 nm. Sursele generatoare de praf : toate activit ățile omene ști bazate pe arderea
combustibililor lichizi, solizi sau gazo și, industria materialelor de construc ție, care are la baz ă
prelucrarea unor roci naturale (silica ți, argile, calcar, magnezit, ghips etc.) , din care se deta șează,
sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului .
Materialele de baza, care intra in fabricarea cimen tului, sunt piatra calcaroas ă amestecat ă
cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute si aplicate doua procedee de fabricare:
– procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, f ărâmițate în mori speciale și trecute
apoi in cuptoare rotative lungi, un de sunt tratate la temperaturi înalte
– procedeul umed, în care materiile prime se amestec ă cu apa, apoi în stare umeda se macin ă în
mori speciale, dup ă care, partea rezultat ă este trecut ă la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul
este acela și ca la procedeul uscat .

20
Temperaturile din cuptoare determin ă mai întâi fărâmițarea materialului, cu formare de
clincher iar apoi, prin m ăcinare, se ob țin particule foarte fine, care constituie cimentul propriu -zis.
Procesele tehnologice descrise produc cantita ți mari de praf, în toate verigile lan țului tehnologic:
uscătoare, mori de ma terii prime, cuptoare, procese intermediare. În total se pierde între 20 si 25%
din materia prim ă prelucrat ă la procedeul uscat si 10 – 45% la procedeul umed.
Praful rezulta t din industria cimentului este împrăștiat p ână la distan ța de peste 3 km fa ță de surs ă,
concentra ția acestuia în apropierea surselor, variind între 500 si 2 000 t/km ² /an.
Fumul constituie partea invizibil ă a substan țelor ce se elimin ă prin co șurile întreprinderilor
industriale si este constituit din vapori de ap ă, gaze, produ și incomplet ar și (cărbune, hidrocarburi,
gudroane etc.) și alte impurita ți înglobate și eliberate cu ocazia arderii.
Dacă arderea este complet ă, fumul are o culoare albici oasa ; culoarea neagr ă indic ă o ardere
incomplet ă, datorit ă lipsei de aer, precum și prezen ței în cantitate mare a c ărbunelui și a funinginii .
Rar, fumul poate fi roșcat, cenu șiu sau brun, după cum c ărbunele con ține fier, aluminiu sau
mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0,075m).
Cenu șa rezult ă în exclusivitate din combustibili solizi. Propor ția sa variaz ă între 5 -15% la
antracit (c ărbune superior, deci cu ardere mai complet ă) și 40-50% la c ărbunii inferiori (lignit,
turba, etc.). Cenu șa se compune din compu și minerali puternic îngloba ți in masa c ărbunelui(
compu șii de Si, Al, Fe, Ca, Mg si/sau S) ș i impuri tăți (cenu șa mecanic ă) provenite din roca în care
se afl ă înglobat z ăcământul. Cenu șa rămâne în cea mai mare parte în focar si este îndep ărtată prin
procedee mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre co ș de către puternicul curent de aer
format în camera de ardere. În marile centrale termoelectrice, la trecerea prin co ș, cenu șa este
captat ă aproape în totalitate.
➢ Dioxidul de sulf (SO2 )
Dioxidul de sulf se afl ă în mod natural în atmosfera în concentra ții extrem de sc ăzute de
până la 0,2 ppm, activitatea vulcanic ă fiind principala surs ă de dioxid de sulf. Principalele surse de
poluare cu dioxid de sulf sunt dependente de activitatea uman ă și reprezentate mai ales de
activit ățile care presupun arderea combustibililor fosili.
Estim ările arat ă că emisiile de SO2 în atmosfer ă pot atinge cifra de 145 milioane tone anual,
valoare care include cantit ățile datorate arderii c ărbunilor (70%) și a altor combustibili (16%) restul
procentelor fiind asigurate de activit ăți industriale care presupun prelucrarea metalelor ( în industria
cuprului, prelucrarea a 1000 t z ăcământ cuprifer înseamn ă eliberarea a 600 t dioxid de sulf) sau
sinteza unor deriva ți ai suflului cum este acidul sulfuric .
Concentratiile SO2 în atmosfera ora șelor industrializate variaz ă de la caz la caz, av ând însa
o valoare medie de 0,17 ppm, dar put ând atinge și valori de peste 2 ppm, fapt ce trebuie s ă fie
îngrijor ător, deoarece expunerea pe termen lung a organismelor homeoterme, inclusiv a omului la
concentra ții mai mari de 0,1 ppm de dioxid de sulf în aer poate induce afec țiuni grave. Dioxidul de
sulf din atmosfer ă este oxidat la anhidrida sulfuric ă în prezen ța radia țiilor ultraviolete; de asemenea
în prezen ța apei sub form ă de vapori din atmosfer ă dioxidul d e sulf d ă naștere acidului sulfuros.
Acidul sulfuros este însă o substan ță instabil ă care se oxideaz ă și determin ă formarea
acidului sulfuric ceea ce determina caracterul acid al precipita țiilor. Prezen ța unor alte substan țe
poluante în atmosfer ă cum sunt oxizii azotului pot accentua procesul de formare a acidului sulfuric .

21
Datorit ă caracterului higroscopic accentuat, acidul sulfuric reac ționeaz ă cu ionii de amoniac sau
ionii altor metale determin ând apari ția unor sulfa ți ai acestora, de obicei solizi si nu foarte solubili
care se depun la nivelul solului prin intermediul precipita țiilor.
Dioxidul de sulf p ătrunde în organism pe c ăile respiratorii , iar efectele sale se resimt at ât la
expunerea pe termen scurt c ât și la expunerea pe termen mediu sau mai îndelungat fiind legate de
afectarea respira ției. Se observ ă o mare variabilitate a sensibilit ății indivizilor umani la ac țiunea
dioxidului de sulf, dar in principiu, în func ție de cantitatea inhalata efectele sunt reprezentate de
constrictia bronh iilor, apari ția bron șitelor și chiar a spasmului bronhic.
➢ Oxizii azotului.
Gazul cu cea mai mare pondere în atmosferă este azotul, valoarea acestuia menținându -se constantă
datorită circuitului natural al azotului în natură. Azotul nu participă activ la ac tul respirației. La
presiune normală nu are efecte nocive asupra organismului, dar inhalat sub presiune poate produce
unele tulburări.
Oxizii azotului cu rol important în poluarea atmosferic ă sunt monoxidul de azot (NO) si
peroxidul de azot (NO 2). Cel mai toxic oxid al azotului este peroxidul de azot (dioxidul de azot)
care este un gaz relativ stabil. Totu și, în prezen ța razelor ultraviolete , peroxidul de azot se reduce
la monoxid de azot cu eliberarea de atomi de oxigen fapt ce îl implic ă în procesele de poluare
fotochimic ă alături de alte componente atmosferice cum sunt dioxidul de sulf, oxigenul si diverse
hidrocarburi. Apari ția peroxidului de azot în atmosfer ă este posibil ă și datorit ă oxidării
monoxidului de azot în prezen ța oxigenului, reac ție care se produce în mod spontan. O surs ă
important ă de poluare cu NO 2 este reprezentat ă de arderea caracteristic ă motoarelor cu ardere
intern ă și altor arderi la temperaturi mari.
Reac ția de oxidare a monoxidului de azot cu producere de peroxid se poate derula și în sens
invers atunci c ând se realizeaz ă temperaturi crescute (de peste 6000C) fapt ce determin ă ca
măsuratorile s ă indice o concentra ție mai mare a monoxidului de azot în total ul gazelor rezultate
din arderi. Peroxidul de azot este eliberat in atmosfer ă în principal ca urmare a unor procese
biologice și geologice complexe ce se produc în mod natural.
Se estimeaz ă că peroxidul de azot nu r ămâne ca atare in atmosfer ă o perioad ă îndelungat ă
mai ales datorit ă afinit ății sale pentru ap ă sub forma de vapori din atmosfer ă și datorit ă eventualei
prezen țe a amoniacului, fapt ce determin ă apari ția acidului nitric și ca urmare a reac țiilor acestuia
cu diver și ioni metalici rezult ă o serie de nitra ți care sunt elimina ți din atmosfer ă datorit ă
precipita țiilor. Totu și, în anumite condi ții climatice care presupun o intensitate m ărită a radia țiilor
ultraviolete din spectrul luminii solare, peroxidul de azot este implicat în formarea uno r
componente ale smogului fotochimic , fenomen caracteristic zonelor urbane suprapopulate și cu o
activitate industrial ă intens ă .
O astfel de categorie de substan țe poluante prezente la nivelul smogului sunt
peroxiacilnitra ții care rezult ă ca urmare a unor reac ții catalizate de lumina ultraviolet ă în care sunt
implicate pe l ângă peroxidul de azot substan țe organice de sinteza de tipul hidrocarburilor
aromatice sau alifatice rezultate mai ales în urma arderilor incomplete ale carburan ților l ichizi.

22
Peroxidul de azot (dioxidul de azot) determin ă modificari ale func ției respiratorii și în
amestec cu ozonul sau diverse pulberi în suspensie are efecte sinergice. Expunerea pe termen lung
conduce la efecte negative si asupra func ționării unor orga ne interne care uneori pot fi ireversibile.
În general oxizii de azot au un efect pozitiv asupra cre șterii si dezvolt ării plantelor, dac ă valorile
concentra țiilor din mediu nu dep ășesc anumite limite. La valori ridicate dar nu neap ărat toxice s -a
observat totuși o cre ștere a sensibilita ții plantelor la atacul unor d ăunători precum și la anumite
schimbari ale condi țiilor mediale cum ar fi sc ăderea rezisten ței la temperaturi sc ăzute.
1.6. Fenomene rezultate în urma poluării
✓ Efectul de ser ă
Atmosfera înconjoară Pământul ca un strat protector, transparent care lasă să treacă lumina
soarelui și reține căldura. Fără el, căldura soarelui s -ar reflecta pe suprafața Pământului și s -ar
întoarce în spațiu. Temperatura Terrei ar fi mai joasă de -30°C și totul a r fi înghețat. Atmosfera se
comportă ca sticla unei sere, din acest motiv, se vorbește de ,,efectul de seră”. Din totalitatea razelor
solare care penetrează în atmosferă, 31% sunt reflectate în spațiu, 46% încălzesc continentele și
oceanele, iar 23% sunt a bsorbite de atmosferă. Dacă nu ar fi această absorbție de energie
solară,temperatura terestră medie ar fi de -18°C la suprafața globului, față de +15°C, temperatura
existentă la ora actuală.
Efectul de seră este încălzirea atmosferei Pământului din cauză că anumite gaze, ca dioxidul
de carbon și monoxidul de azot împiedică răcirea porțiunii de Pământ unde este noapte. Același
fenomen a dus la temperaturi de sute de °C pe Venus, unde atmosfera este alcătuită aproape
exclusiv din dioxid de carbon. Unele ga ze din atmosferă (vaporii de apă, dioxidul de carbon,
ozonul,metanul, oxidul de carbon și unele clorofluorocarburi) împiedică disiparea căldurii produsă
Fig.1.4 Efectul de ser ă (sursa https://en.wikipedia.org)
de Pământ în spațiu. Căldura este radiată din nou spre suprafața Pământului care este încălzită

23
suplimentar (fig1.4) . În condiții naturale vaporii de apă sunt cei mai eficienți în producerea efectului
de seră. Prin comparație, pe Marte, unde atmosfera este subțire și nu există vapori de apă,
temperatura la suprafața planetei este de 50 °C, iar pe Venus, cu o atmosferă bogată în dioxid de
carbon, temperatura la suprafața planetei este de + 430 °C.
Gazele cu efect de seră sunt cele care absorb radiația în UV și IR retransmisă de pământ și
o reflectă apoi în toate direcțiile, o parte din energie revenind înapoi pe pământ. Intensificarea
efectului de seră se datorează emisiilor de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă de activitatea
antropică. Pe măsură ce a crescut populația planetei, au crescut necesitățile de consum, s -a
intensificat procesul de industrializare ceea ce a condus la producerea unor cantități de gaze cu
efect de seră mult mai mari decât cele necesare pentru a menține echilibrul termic al planetei.
Eliminarea acestor gaze prin procese naturale este mult mai înceată decât producerea lor. Astfel ele
vor rămâne mai mult timp în atmosferă conducând la accentuarea efectului de seră.
Consecințele efectului de seră s -ar concretiza în: topirea ghe țarilor și creșterea nivelului
apelor mărilor și oceanelor cu 1 – 2 m, inundații, schimbări climatice (în regimul precipitațiilor, al
vânturilor), deplasarea zonelor climatice și de vegetație. Vor fi în pericol teritoriile litorale joase
din: Olanda, Thail anda, statele insulare, orașul Cairo, unele delte importante (pe Gange, Nil), etc.
Presupunând o topire totală a calotelor de ghiață numai din Antarctica s -ar ridica nivelul marin cu
6 m, fără a lua în calcul ceilalți ghețari din Arctica și din munți. Sunt posibile migrări masive ale
populației. Va fi afectată puternic și situația alimentației mondiale, deoarece vegetația naturală are
nevoie de câteva secole pentru adaptare la noile condiții de climă. Pădurile aflate la latitudini medii
își vor strânge aria .
Dar încălzirea planetei produce și vaporizarea unei cantități mai mari de apă, formându -se
nori, care reduc efectul de seră. In ultimii ani s -au observat chiar depuneri suplimentare de zăpadă
în Groenlanda, Antarctica și chiar ierni mai bogate în precip itații în multe zone geografice.
✓ Smogul
Smogul reprezintă un amestec de gaze nocive, aerosoli solizi și lichizi prezenți în aerul
atmosferic la un moment dat (fig.1.5) . Prin combinarea acestora nocivitatea poluanților crește.
Pornind de la diferite gaze toxice (în special a SO 2 și NO 2 ) aflate chiar în concentrații sub limita
maximă admisă datorită unor procese cu activarea fotochimică vor rezulta în urma proceselor de
reacție din atmosfer ă compuși cum ar fi aldehide, nitriți, nitrați, pero xizi,etc. Cele mai cunoscute
localități unde are loc formarea smogului sunt metropolele: Los Angeles, Londra, New York, New
Orleans, Tokio și Minneapolis unde s -au semnalat și cel e mai grave cazuri de intoxicare din cauza
smogului. Formarea smogului mai este favorizată și de prezența de hidrocarburi și oxizi de azot
din atmosferă, intensitatea radiațiilor de unde scurte,stabilitatea termică a aerului , viteza redusă a
vântului etc. Creșterea intensității traficului rutier determină de asemene a și o creștere a emisiilor
care favorizează apariția smogului. Astfel în perioada verii, în SUA, s -a constatat o concentrație de
fond a ozonului până la valori de 0,04 ppm. Mecanismele de transport a aerului bogat în ozon din
stratosfera în zonele de joas ă înălțime ale troposferei sunt datorate c urenților d e aer ascendenți sau
descendenți. Deplasarea se face prin curenți turbionari datorită diferențelor de temperatură și
presiune dintre zonele înalte și cele joase ale atmosferei. Mecanismul nu este continu u, el este

24
intermitent astfel încât contribuția ozonului stratosferic la creșterea concentrației ozonului de
suprafață va avea importante variații temporale.
Prin m ăsurători, cercet ătorii au tra s concluzia că smogul fotochimic este un amestec
complex de poluan ți primari -secundari și implic ă un num ăr foarte mare de reac ții care sunt
caracteristice poluan ților, cu varia ții mari ale concentrației acestora în timp .Prezența acestuia a
fost observată atât în zonele urbane, cât și în cele rurale . Zonele în care viteza vântului are o
intensitate mai mare, zonele urbane, sau zonele cu o altitudine mai înalt ă prezint ă cele mai mari
concentra ții ale ozonului. Prezen ța acestuia se înregistreaz ă și la distan țe de 10 -100 km de emisiile
urbane chiar dac ă aerul este complet stagnant.

Fig 1.5 Smog în Timișoara,octombrie 2019( sursa RNMCA)

Efectele smogului fotochimic sunt complexe. El influențează atât mediul antropic cât și cel
biotic. În mod direct acțiunea se manifestă numai asupra aerului atmosferic, dar apoi ca urmare a
interacțiunii dintre acesta și celelalte medii efectele sale se transferă și asupra celorlalți factori de
mediu,apa și solul. Efectele principale ale smogului fotochimic asupra org anismului uman sunt:
– efecte le acute : uscăciune a mucoaselor gurii, nasului, modific ări ale acuității vizuale, cefalee până
la congestie pulmonară, edem și moarte.
– efecte cronice: leziuni cronice pulmonare (bronșită, pneumonii), apariția și dezvoltarea tumorilor
pulmonare.
Efectele negative ale smogului asupra plantelor sunt numeroase și se datorează oxidanților.
✓ Ploaia acid ă
Ploaia acidă este o altă formă de poluare datorată impurităților emise în atmosferă. Ploaia
acidă constă în impurificarea atât a aerului cât și a apei cu acizii din aer, rezultați în urma unor
procese naturale sau de producție. Aceștia cad pe Pământ în diferite regiuni afectând întregul mediu
terestru.Acțiunea corozivă a ploii acide provoacă pagube incomensurabi le mediului inconjurător.
Problema începe cu producerea dioxidului de sulf și a oxizilor de azot care se obțin prin arderea
combustibilului fosil (cărbune, gaz natural și petrol). Dioxidul de sulf și oxizii de azot reacționează

25
cu apa,și alte substanțe chi mice din aer, pentru a forma acidul sulfuric, acidul azotic și alți poluanți.
Acești acizi poluanți ajung până în atmosferă, unde călătoresc sute de kilometri,și, în cele din urmă,
se întorc pe pământ sub formă de ploaie,zăpadă sau ceață.
Aciditatea este măsurată folosind scara pH -ului. Numărul 7 de pe această scală este
considerat ca punctul neutru. În consecință, o substanță cu valoarea pH -ului mai mică decât 7 este
considerată ca o substanță acidă, în timp ce una cu o valoare mai mare decât 7 este cons iderată ca
o substanță cu caracter bazic.Scara pH -ului este o scară logaritmică, adică o substanță cu pH-ul 6
este de zece ori mai acidă decât alta cu pH -ul 7.
În general, valoarea pH-ul de 5,6 a fost folosit ca punct de plecare în identificarea ploii acide,deși
au fost multe dezbateri asupra acestei valori. Din acest motiv, ploaia acidă este definită ca orice
ploaie care are nivelul acidității peste cel al ploii nepoluate. În esență, orice precipitație care are
valoarea pH -ului mai mică decât 5,6 este considerată ca fiind precipitație acidă. Printre efectele
deosebite constatate ca urmare a unei ploi acide s -a constatat în timpul unor furtuni din New
England o valoare a pH d e 2,4 -similară acidului acetic. O astfel de valoare conduce la efecte grave
asupra tuturor factorilor de mediu cu care o astfel de ploaie intră în contact.
Unii dintre constituenții poluării acide sunt sulfații, nitrații,hidrocarburi și ozonul. Aceștia
există ca particule în aer și contribuie la formarea ceții, afectând vizibilitatea. Aceasta face
deplasarea dificilă, în special pentru piloți. Ceața acidă împiedică de asemenea cursul luminii solare
de la soare la pământ și înapoi .Unele dintre cel e mai serioase efecte ale ploii acide asupra
oamenilor sunt problemele respiratorii. Emisiile de dioxid de sulf și dioxid de azot dau naștere unor
probleme medicale precum tusea, astmul, dureri de cap, iritații ale ochilor, nasului și gâtului.
Fig.1.6 Efe ctul precipitațiilor acide asupra pădurilor (sursa pixabay.com)

Un efect indirect al ploii acide este că metalele toxice dizolvate în apă sunt absorbite de
fructe, legume și în țesuturile animalelor. De exemplu, mercurul, care se acumulează în organele
și țesuturile animalelor, este legat de disfuncțiile creierului la copii, precum bolile pe sistem nervos,
leziuni ale creierului,și poate produce chiar moartea.

26
Unul dintre cele mai serioase efecte ale precipitațiilor acide e asupra pădurilor și solurilor
(fig.1.6) . Pagube majore se produc atunci când acidul sulfuric cade pe pământ sub formă de ploaie.
Substanțele nutritive aflate în soluri sunt îndepărtate. Aluminiul, de asemenea prezent în sol este
eliberat și acest element toxic p oate fi absorbit de rădăcinile copacilor. Astfel, copacii sunt sortiți
morții, fiind privați de nutritivii vitali, precum calciul și magneziul. Aceștia sunt înlocuiți de atomi
de hidrogen inutili, care încetinesc fotosinteza.
✓ Stratul de ozon
Ozonul este f orma alotropică a oxigenului, având molecula formată din trei atomi. Acesta
este un puternic oxidant cu miros caracteristic, de culoare albăstruie și foarte toxic. În atmosferă,
se poate forma pe cale naturală în urma descărcărilor electrice și sub acțiune a razelor solare, iar
artificial ca urmare a reacțiilor unor substanțe nocive, provenite din sursele de poluare terestră.
Acesta se află cca. 90% în stratosferă cunoscut ca ”ozon bun” și cca. 10% în troposferă denumit și
”ozon rău”. Stratul de ozon stratosf eric este situat la înălțimea de 40 km și, reținînd radiațiile
ultraviolete dăunătoare, este indispensabil vieții pe pămînt. Acest fapt a fost definit de Convenția
de la Viena ca fiind ”stratul de ozon atmosferic de deasupra stratului limită planetar”.
Viața pe pămînt a fost în siguranță pentru mii de ani datorită acestui strat protector al
atmosferei, care constituie un filtru natural ce absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete,
periculoase pentru organismele vii. Dacă stratul de ozon stra tosferic ar dispărea, radiația
ultravioletă ar steriliza suprafața globului anihilând aproape întreaga viață terestră.
Fenomenul epuizării stratului de ozon duce la scăderea eficacității sistemului imunitar, cu
apariția infecțiilor, a cancerului de piele, a cataractelor și orbirii, arsuri grave în zonele expuse la
soare, reducerea culturilor și implicit a cantității de hrană, ca urmare a micșorării frunzelor la
plante, distrugerea vieții marine, a planctonului, precum și degradarea unui număr impunător de
materiale plastice utilizate în construcție, vopsele, ambalare etc. Ca urmare a impactului negativ al
activității antropice asupra mediului, stratul de ozon a început să degradeze, fenomen caracterizat
prin rarefierea ozonului în atmosferă.

Fig.1.7 Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarctici i ( sursa NASA)

27
Prima mare gaură în stratul de ozon a fost depistată în 1979 deasupra Antarcticii (fig.1.7) ,
după care a urmat o scădere continuă a nivelului de ozon la scara globală. De la descoperirea găurii
în stratul de ozon și până în prezent, oamenii de știință au încercat să găsească răspunsuri la
întrebările ridicate de această problemă globală. În primul rînd s -a descoperit că degradarea
stratului de ozon este cauzată de intervenția unor produse chimice numite clorofluoro -carburi,
folosite la fabricarea: spray -urilor, agregatelor frigorifice, extinctoarelor cu spumă chimică,
pesticidelor, solvenților, spumelor poliuretanice.
Consecințele ireversibile, cauzate de fenomenul distrugerii stratului de ozon au impus
statelor semnatare ale Protocolului de la Montreal renunțarea treptată la utilizarea substanțelor care
afectează stratul de ozon, impunîndu -se găsirea unor soluții acceptabile pentru înlocuirea
tehnologiilor vechi, poluatoare, cu altele noi, în deplină siguranță pentru sănătatea omului și a
mediului. Protocolul de la Montreal nu doar a soluționat probleme ecologice de neamînat, ci a și
devenit un exemplu pentru rezolvarea altor probleme de mediu cu impact global. În toată această
perioadă, lu pta împotriva distrugerii stratului de ozon a făcut progrese importante. Efortul
umanității pentru refacerea stratului de ozon este un adevărat exemplu de acțiune comună împotriva
dezastrelor, arătînd cum poate fiecare individ de pe planetă să contribuie l a bunăstarea omenirii și
mediului. Grație Protocolului de la Montreal, stratul de ozon din afara regiunilor polare ar trebui
să revină la nivelul său de pînă la anul 1980 în jurul anilor 2030 -2040, afirmă experții Organizației
Meteorologice Mondiale (OMM). În schimb, gaura din stratul de ozon care se formează în fiecare
primăvară deasupra Antarcticii este un fenomen care va persista pînă în 2045 -2060, iar pentru cea
de deasupra Arcticii o revenire la normal se va produce probabil cu 10 -20 de ani mai devreme .
1.7. Efectele poluanților aerului asupra atmosferei, solului, apei
Efectele ceții atmosferice și ale smogului
Toate țările au zone de o frumusețe peisagistică excepțională. Valoarea acestora este
determinată în mare parte de către societate. Multe națiuni le protejează, stabilind rezervații sau le
prezervează, acolo unde stoparea extinderii civilizației poate avea loc, în multe cazuri prin limitarea
facilităților, cum ar fi hrana sau posibilitățile de cazare ale vizitatorilor în aceste arii. Turiștii
vizitează parcurile din motive diferite, cum ar fi: camparea, drumeția, sălbăticia și singurătătea
locurilor și pent ru a se bucura de magnificile priveliști. Pentru a se bucura de aceste imagini, este
necesară o vizibilitate bună, de la cele mai mici amănunte din prim -plan, pînă la cele aflate la
distanță în fundal. Prin urmare, pentru un turism de calitate este necesar ca în zonele respective să
se asigure, prin toate mijloacele posibile, o vizibilitate bună. Totodată, este necesară elaborarea
unor studii de vizibilitate, bazate pe măsurători și observații, pe o perioadă mare de timp. Smogul
fotochimic, care provine din oxizii de azot, este mai important decât smogul pe bază de sulf din
multe orașe, în special în cele cu populație foarte mare și cu trafic dens. Smogurile fotochimice
sunt oxidante. Ozonul însuși este un poluant atmosferic dăunător. Spre deosebire de subst anțele
chimice pe bază de sulf, efectul său asupra persoanelor robuste și sănătoase este la fel de grav, ca
și asupra acelora cu probleme respiratorii existente. Ozonul produce o iritație trecătoare a
sistemului respirator, dând naștere la tuse, iritarea n asului și a gâtului, scurtarea respirației și dureri
de piept, când se respiră profund. Astfel, chiar persoanele tinere și sănătoase suferă adesea de astfel

28
de simptome, atunci când fac mișcare în aer liber, precum mersul pe bicicletă sau jogging în timpul
perioadelor de smog.
Efectele depunerilor acide
Pămîntul, vegetația și întinderile de apă sunt suprafețele pe care se acumulează depunerile
acide. Întinderile de apă pure reprezintă cea mai mică porțiune a suprafeței terestre disponibilă
pentru acestea, totuși efectul cel mai cunoscut este tocmai acidificarea acestor sisteme acvatice. Să
considerăm un lac cu o cumpană a apelor foarte mică într -un ecosistem forestier. Pădurea și
vegetația pot fi considerate ca niște concentratori de acid. SO 2, NO 2 și aero soli acizi se depun pe
vegetație în timpul perioadelor secetoase.
În timpul ploilor, ele sunt spălate de către apa de ploaie cu pH -ul scăzut și ajung pe sol.
Mare parte din aciditate este neutralizată de dizolvarea și mobilizarea mineralelor din pămînt.
Aluminiul, calciul, magneziul, sodiul și potasiul trec din sol în apele de suprafață. Capacitatea
solului de a tolera depunerile acide depinde în mod covîrșitor de alcalinitatea sa. Structura solului
este destul de variată, marea majoritate a suprafețelor fiind acoperită cu straturi de sol sărac, cu o
capacitate relativ limitată de neutralizare. În cumpenele dintre ape, cu acest tip de sol, lacurile și
pîrîurile sunt susceptibile de a avea un pH scăzut și un nivel ridicat de aluminiu. S -a descoperit că
această combinație este foarte toxică pentru câteva specii de pești. Când pH -ul scade în jurul valorii
de 5, multe specii de pești nu mai sunt capabile să se reproducă și să supraviețuiască. În Suedia mii
de lacuri nu mai sunt propice supraviețuirii peștilor..
În unele regiuni, degradarea sistemelor acvatice este deja o problemă de interes major.
Sistemele acvatice aflate în zonele cu masive acumulări de zăpadă, sunt subiectul unor dereglări
ale pH -ului în timpul dezghețului de primăvară. Depunerile acide sunt imobilizate în troiene, iar
atunci când temperaturile de primăvară produc topirea lor, zăpada topită se scurge în lacuri și
pîraie, încărcând potențial capacitatea de tamponare ale sistemelor acvatice. [11]
O a doua zonă de interes este cea care privește regenerarea pădurilor. Când depunerile acide
trec în solul de pădure, procesele de filtrare a fectează cantitativ și calitativ elementele nutritive
existente. Dacă solul este prea sărac, sau dacă abia conține cantitățile adecvate de săruri minerale
necesare pentru a susține o gamă variată de specii, pierderea continuă a unor cantități de minerale
pot duce la o reducere a ratei creșterii copacilor în viitor, sau la descreșterea numărului de specii,
adaptate supraviețuirii în anumite zone.
1.8. Efectele poluanților asupra materialelor și structurilor
Efectele poluanților asupra metalelor
Efectul principal al poluanților din aer asupra metalelor este coroziunea suprafețelor, ce
duce la pierderi de material de la suprafață și la alterarea calităților electrice ale metalelor. Metalele
se împart în două categorii: feroase și neferoase. Metalel e feroase conțin fier, iar aici sunt incluse
și diferitele tipuri de oțel. Rata de coroziune a metalelor este influențată de trei factori: umezeala,
tipul de poluant și temperatura.
Efectele poluanților asupra construcțiilor

29
Grija majoră în ceea ce priv ește poluarea aerului este legată de sol și de deteriorarea
calcarului, care este folosit în mod frecvent ca material de construcție. Multe clădiri vechi din orașe
au fost expuse decenii la fumul urban, SO 2 și CO 2. Ca urmare, suprafețele s -au pietrificat ș i au
devenit subiectul atacurilor chimice ale gazelor acide. La umezeală, SO 2 reacționează cu calcarul
(CaCO 3) formând sulfatul de calciu (CaSO 4) și gipsul (CaSO 4·2H2O). Acești doi sulfați sunt
complet solubili, cauzând deteriorarea cărămizilor și a mortar ului.[7] CO 2 și umezeala formează
acidul carbonic, care transformă calcarul în bicarbonat, solubil în apă, putând fi spălat de ploaie.
Prin acest mecanism se deterioreză statuile de marmură.
Efectele poluanților asupra materialelor din piele, hârtiei și z ugrăvelii
Dioxidul de sulf afectează compoziția pielii și hârtiei, ducând la deteriorarea lor
semnificativă. Grija principală este legată de distrugerea legăturilor în piele a cărților din biblioteci.
SO2 absorbit de către piele este transformat în acid sulfuric, care atacă structura pielii. Inițial,
marginile spatelui expus al cărții, încep să se crape la încheieturi. În timp ce crăpătura se extinde,
mult mai multă piele este expusă și astfel, crăpătura se lărgește. Pot fi luate măsuri de prevenire,
prin expunerea la aer filtrat de particulele de dioxid de sulf. Fibrele celulozice din hârtie sunt slăbite
de către dioxidul de sulf. Hârtia fabricată înaintea anilor 1750 nu este afectată semnificativ de către
dioxidul de sulf. După 1750 procesul de producere a hârtiei s -a schimbat, care distruge fibra
lemnului mult mai rapid. Se presupune că acest proces introduce urme de metale care catalizează
conversia dioxidului de sulf în acid sulfuric. Acidul sulfuric face ca hârtia să fie mai fragilă și mai
sensibilă l a rupere și crăpare. Zugrăvirea este menită să decoreze suprafețele ce se doresc protejate.
În timpul unei perioade de timp normale, zugrăvirea se sfărâmă părăsind suprafața.. Suprafețele
zugrăvite, sunt de asemenea murdărite de către anumite substanțe. Mu rdăria contaminată se poate
atașa de vopsea, se ține tenace și formează puncte focale pentru absorbția gazelor la un viitor atac.
Murdăria aflată pe acoperișuri, jgheaburi, jaluzele, plase, pervaze și alte protuberanțe este spălată
eventual de pe suprafețe le externe, dăunând decorațiunilor.
Efectele poluanților asupra cauciucului
Deși a fost cunoscută de ceva vreme, problema producerii de crăpături în interiorul
cauciucului, nu a fost legată de poluarea atmosferică. La începutul anilor '40 s -au descoperit că
anvelopele au crăpături importante. Cercetărea a identificat ozonul ca age nt cauzal, rezultat din
descompunerea la radiația solară a oxizilor de azot și compuși organici specifici, numindu -se
poluare fotochimică.
Cauciucul natural este compus din unități de izopreni polimerizați. Atunci când cauciucul
este aflat în tensiune, o zonul atacă legătura dublă carbon -carbon, spărgând eventual și legăturile
C=C învecinate, prin efectul de domino. Numărul de spărturi din cauciuc, ca și adîncimea lor, este
legată de concentrația de ozon din aerul ambiant. Produsele din cauciuc pot fi prot ejate împotriva
atacului ozonului prin folosirea unor molecule de cauciuc înalt saturate, utilizarea cerii ca inhibitor,
ce va străluci la suprafață și utilizarea unui strat de plastic sau hârtie pentru protecția suprafeței.
1.9. Impactul poluării aerului asupra oamenilor
Impactul poluării aerului asupra ființelor umane reprezintă o motivație importantă care
justifică controlul ei. Majoritatea persoanelor nu pot să aleagă atmosfera pe care o respiră. Adulții

30
activi pot să aleagă, prin selecția ocupației și a locului în care trăiesc și muncesc, dar copii și
pensionarii în vîrstă nu au această posibilitate. Populația receptor din zonele urbane include un
spectru larg de caracteristici demografice din punct de vedere al: vîrstei, sexului și stării de sănătate.
În acest grup pot fi identificate următoarele subpopulații sensibile: copii foarte mici, al căror sistem
circulator și respirator nu este îndeajuns de maturizat; bătrînii al căror sistem respirator și circulator
funcționează defectuos; persoane cu boli preexistente precum astm, enfizem și boli de inimă.
Aceste subpopulații prezintă reacții diverse la expunerea la poluanții din aer, față de populația
obișnuită.
Poluanții din aer afectează în principal sistemele respirator, circulator și olfactiv. Sistemul
respirator este c alea principală de intrare a poluanților din aer, unii dintre aceștia putînd altera
funcțiile plămînilor. Date despre efectele negative asupra sănătății provin din trei tipuri de studii:
clinice, epidemiologice și fiziologice. Studiile clinice și epidemiol ogice sînt concentrate asupra
subiecților umani, în timp ce cele toxicologice pe animale sau simple sisteme celulare. Din
considerații tehnice, expunerea umană se face la nivele reduse de poluanți aerieni, care ar putea
avea efecte ireversibile asupra sănă tății. În general, studiile clinice aduc dovezi ale efectelor
poluanților din aer prin reproducerea lor în condiții de laborator. Poate fi efectuată și expunerea la
un anumit nivel, precis determinat. Se poate cuantifica efectul psihologic și determina sta rea de
sănătate a subiectului. Acest tip de studii poate determina prezența / absența punctelor critice la
anumite probe, prin expunere pe termen scurt, la concentrații de nivel scăzut de poluanți diferiți.
Efectele mirosurilor asupra sănătății sunt greu de cuantificat, apărînd stări de greață, vomă,
durere de cap, respirație sacadată, tuse, deranjarea somnului, a stomacului, a poftei de mîncare,
iritarea ochilor, nasului și gîtului. Prin urmare, distrugerea stării de bună dispoziție și a savurării
mîncări i, liniștii căminului și a mediului exterior, disturbări, neliniști și depresii, iată cîteva dintre
efctele raportate de către subiecți. Cercetările făcute în condiții controlate au stabilit cantitativ
schimbări în sistemele respiratorii și cardiovasculare . Mirosurile sunt percepute prin intermediul
sistemului respirator, care este compus, la nivelul nasului din două organe: epiteliumul olfactiv, o
foarte mică suprafață a sistemului nazal și din terminațiile nervului trigeminal, care este foarte bine
distri buit la nivelul cavității nazale. Epiteliumul olfactiv este extrem de sensibil, oamenii inhalînd
adesea pentru a aduce în contact cu această suprafață cît mai mult odorant. Nervii trigeminali
inițiază reflexele de protecție, cum sunt strănutatul și întreru perea inhalării la expunerea la odoranți
cu noxe. Există o dificultate reală în stabilirea relației dintre intensitatea sau durata expunerii la
mirosuri și magnitudinea efectelor lor asupra acestor sisteme.
1.10. Efectele poluării atmosferice asupra veget ației și animalelor
Efectele poluării atmosferice asupra plantelor au fost clasificate ca simptome vizibile și
efecte nesemnificative, nonvizibile. Simptomele vizibile reprezintă deviații de la starea de sănătate,
așa cum poate fi percepută prin vizualiz are directă. Pentru plantele cu frunze mari o frunză
sănătoasă are o culoare frumoasă, cu o structură celulară normală în diferite straturi. Deviațiile de
la această aparență sănătoasă includ moartea țesutului și grade diferite de pierdere a culorii.
Decol orările mai puțin dramatice sunt cauzate de o reducere a numărului de cloroplaste, un
simptom care poartă numele de cloroză. Prejudiciul cauzat frunzei de poluarea atmosferică poate

31
duce la îmbătrînirea prematură sau la căderea acesteia. Tulpina sau struct ura frunzei pot suferi o
elongare sau o deformare. La copacii și fructele ornamentale pot fi deasemenea vizibile prejudicii
aduse florilor, care pot avea ca rezultat o scădere a producției.
Efectele subtibile, nonvizibile, ale poluanților din aer implică reducerea creșterii plantelor
și alterarea proceselor fiziologice și biochimice, precum și schimbări în ciclul reproductiv. O
reducerea a producției recoltate poate avea loc și în absența simptomelor vizibile. Acest tip de
prejudiciu este deasemene a legat de expunerea cronică pe termen lung la nivele scăzute de poluare
atmosferică. Studiile arată că plantațiile expuse la aer ambiental filtrat sau nefiltrat dau recolte
diferite, deși nu se observă simptome vizibile . Reducerea biomasei totale poate d uce la pierderi
economice pentru recoltele de cereale furajere sau fîn. Schimbările biochimice sau fiziologice au
fost observate la plantele expuse la poluanții din aer, aici fiind incluse alterări în fotosinteza netă,
răspunsul stomatelor și activitatea m etabolică. [9] Aceaste studii asupra expunerii au fost făcute în
condiții de laborator. Înțelegerea acestor procese ar ajuta la identificarea cauzelor reducerilor de
producție. Studiile de laborator investighează și interacțiunile dintre poluanții din aer ș i ciclul
reproductiv al anumitor plante; schimbări subtile au avut loc în reproducerea unor specii mai
sensibile, aceste putându -se transforma astfel încât, supraviețuirea și dezvoltarea lor într -un anumit
ecosistem să devină imposibile.
Poluanții majori tari din aer, fitotoxici plantelor sunt: ozonul, dioxidul de sulf, dioxidul
azotic, fluridele, și nitratul peroxiacetilic. Plaja de efecte se întinde de la o mică reducere a recoltei
până la un prejudicu extensiv, vizibil, depinzând de nivelulul și de dura ta expunerii. Urme vizibile
asupra planetelor și culturilor de salată verde, tutun, orhidee, cauzate de poluarea atmosferică se
transferă în pierdere economică. Prin contrast, urmele vizibile lăsate pe struguri, cartofi, sau
porumb, cauzate de poluarea atm osferică, nu conduc la pierderi de producție.
Efectele noxelor asupra viețuitoarelor
Au fost făcute cercetări importante asupra viețuitoarelor pentru a determina efectele
poluarii atmosferice. Studiile asupra animalelor sunt făcute în condiții de experi mentare bine
definite, pentru a asigura acuratețea informațiilor asupra gradului de expunere la un anumit poluant.
Aceste examinări produc dovezi concludente pentru definirea relației cauză -efect, pentru anumiți
poluanți. Metalele grele aflate în conținul vegetației și apei reprezintă o sursă continuă de toxicitate
pentru animale și pești. Arseniul și plumbul provenit de la topitorii, molibdenul de la furnale,
mercurul de la instalațiile de sodă, reprezintă poluanți toxici severi.
Otrăvirea cu mercur a vie ții acvatice reprezintă o problemă recentă, căci eliminarea
efectelor celorlalte a fost îndeplinită, în mare măsură, printr -un control strict al emisiilor industriale.
Fluoridele gazoase cauzează prejudicii și daune unei mari varietăți de animale domestice și
sălbatice deopotrivă, precum și peștilor, fiind raportate accidente datorate insecticidelor și gazelor
toxice. Respirarea poluanților toxici nu reprezintă o formă majoră de poluare pentru animalele, ci
ingestia alimentelor contaminate de poluanți. În c azul animalelor este vorba de un proces de
acumulare a poluanților din aer în două etape: în vegatația sau în furajul care le servește drept
hrană, iar în secundar, este vorba de efectele ingestiei asupra animalelor. În afară de vegetația
infectată, carniv orele (aici fiind incluși și oamenii) consumă micile animale și pot ingera astfel,
substanțe chimice, printre care pesticide, erbicide, fungicide și antibiotice. Grija sporită pentru

32
mediul înconjurător a scos la suprafață importanța lanțului alimentar com plet pentru sănătatea
mentală și fizică a oamenilor.
Una dintre problemele cele mai recente ale creșterii animalelor este otrăvirea, prin aer, cu
arsenic. O cantitate mare de arsenic (de aproximativ 10 mg/kg), creează probleme digestive,
respirație cu mi ros de usturoi, ciroza ficatului, proastă dispoziție și pot fi observate chiar efecte
asupra reproducției. Hrănirea vitelor cu iarbă conținând 25 -50 mg/kg (ppm în greutate) de plumb,
poate avea ca simptome cârceii, spume la gură, spargerea dinților, parali zarea mușchilor laringelui
. Simptomele otrăvirii cu molibden la vaci sunt slăbire, anemie, crispare și decolarea părului.
Vegetația conținând 230 mg/kg din această substanță, afectează semnificativ vitele. Mercurul din
apă este transformat în metil de mer cur de către vegetația acvatică. Peștii mici consumă această
vegetație, iar ei, la rândul lor, sunt mâncați de peștii mai mari și chiar de către oameni. În general,
nu pot fi comercializate pentru consum uman alimentele cu mai mult de 0.5 ppm de mercur (0, 5
mg /kg).
Periodic, emisii accidentale ale unei substanțe chimice periculoase afectează sănătatea
animalelor. Emisiile de fluor ale industriei producătoare de fosfați sau derivați ai acestora au produs
daune importante vitelor din întreaga lume; roca de fosfat, mate rialul primar, poate conține până la
4 % fluor, iar o parte din acesta este eliberat în aer (și apă) în timpul procesului. Din 1950,
cercetările au dus la lărgirea domeniului de cunoștințe despre efectul fluorului asupra animalelor,
realizându -se standarde de diagnoză și de evaluare a fluorozelor . Toxicitatea cronică datorată
fluorului, numită fluoroză, este observată adesea la vite. Efectele primare ale fluorului la animale
se observă la dinți și la oase. O doză excesivă slăbește emailul dinților în creșt ere, iar dinții abia
erupți se moaie, molarii devin inegali. Toleranța animalelor la fluor variază, vacile de lapte fiind
cele mai sensibile iar păsările cel mai puțin afectate. Fluoroza animalelor din zonele contaminate
poate fi evitată prin păstrarea con centrațiilor de fluor la un nivel scăzut, sub cel acceptat. Este un
fapt demonstrat că, un consum sporit de săruri de aluminiu și de calciu poate reduce toxicitatea
fluorului din organismul animalelor.
1.11. Proprietățile vaporilor poluanților aerului
Mirosurile sunt definite ca senzații care apar atunci când substanțele volatile
interacționează cu sistemul olfactiv al unui organism, provocând transmiterea de impulsuri către
creier. Atât tipul cât și cantita tea mirosului au importanță în stabilirea semnalului transmis
creierului. Anumite substanțe sunt practic inodore și nu pot fi detectate, indiferent de concentrație.
Alte substanțe sunt mirositoare dar intoxică (paralizează) senzorii umani ai mirosului, duc ând la
întreruperea simțului mirosului. Această senzație se numește, de obicei, oboseală olfactivă.
Concentrații foarte mici dintr -o substanță mirositoare pot să producă o senzație de miros care să
indice prezența vaporilor mirositori. Acesta este pragul d e detectare a mirosului. La acest nivel,
creierul poate să nu fie capabil să identifice mirosul specific. La concentrații mai mari, senzația de
miros devine identificabilă. Acesta este pragul de identificare (recunoaștere) a mirosului. De
exemplu, sulfura de hidrogen ("hidrogenul sulfurat") are unul din cele mai mici praguri de detectare
a mirosului, 0.0005 ppm în volume sau 0.5 ppb. La acest nivel, un nas sensibil poate să detecteze
prezența unui miros, dar nu -l recunoaște. În fapt, dacă cineva ar trebui s ă descrie mirosul la acest

33
nivel, ar spune de obicei că este miros de ciocolată și nu de ouă clocite, cum ar spune dacă s -ar
atinge pragul de identificare a mirosului. Diferența dintre pragul de detecție și cel de identificare
variază cu concentrațiile înt re de două ori și de zece ori, pentru majoritatea substanțelor mirositoare.
Evident, există diferențe individuale în ceea ce privește nivelele de percepție a mirosului,
inclusiv diferențe între nivelurile de miros detectate de specialiști atunci când vin de la aer curat,
față de atunci când au petrecut un timp într -o atmosferă industrială, precum și o scădere a capacității
de detectare a mirosurilor cu creșterea vârstei sau ca urmare a unor activități desensibilizatoare,
cum este fumatul. Până acum discuți a a presupus că mirosurile sunt gaze sau vapori. Mirosurile
pot fi însă legate și de materialele sub formă de particule. Un material solid poate să fie volatil și
să degajeze gaze mirositoare. Particulele mici (10 mm sau mai mici) pot fi inhalate în sistem ul
respirator, unde să interacționeze cu fluidele organismului, creând o aromă care să dea senzația
aparentă de miros. De asemenea, mulți vapori mirositori sunt absorbiți în fluidele organismului din
sistemul respirator și, de aceea, le "gustăm".
Gradul d e volatilitate al unui contaminant din aer poate să afecteze metoda de depoluare,
deoarece determină starea fizică a compusului aflat în aer. Presiunea de vapori este o măsură a
capacității unui compus de a forma un sistem cu aerul. Cu cât presiunea de vap ori este mai mare,
cu atât probabilitatea formării unei concentrații în aer este mai mare. Presiunile de vapori trebuie
să fie corectate pentru temperatura la care au fost măsurate. Contaminanții aerului care la
temperatura camerei sunt gaze, vor avea pres iuni de vapori mai mari decât atmosfera standard (760
mmHg sau 1 atm). Compușii volatili au presiuni de vapori mai mari de 1 mmHg la temperatura
camerei și există, în totalitate, în fază de vapori. Compușii semivolatili au presiuni de vapori între
10-7 mmH g și 1 mmHg și pot fi prezenți atât în stare de vapori cât și de particule. Compușii
nevolatili au presiuni de vapori mai mici de 10 -7 mmHg și se găsesc exclusiv în stare legată în
particule. Unele dintre clasele de compuși organici semivolatili, de intere s deosebit pentru
investigatori, cuprind hidrocarburile aromatice polinucleare, pesticidele organoclorurate,
pesticidele organofosforice, bifenilii policlorurați, furanii și dioxinele. [2]
Uneori o substanță este descrisă ca fiind mai grea decât aerul. În aceste cazuri, punctul de
referință este densitatea de vapori. Temperatura ambiantă scăzută, ca și umiditatea ridicată, măresc
densitatea de vapori. Densitatea de vapori poate fi importantă în situațiile în care se întâlnesc
concentrații mari datorate uno r emisii accidentale, acumularea unor concentrații de combustie sau
eliberarea de substanțe într -un spațiu închis, lipsit de mișcări ale aerului. Dacă se compară masele
moleculare, majoritatea compușilor organici sunt mai grei decât aerul, iar criteriul ce l mai
important este raportul dintre volumul contaminantului și volumul de aer disponibil pentru
amestec. În realitate, majoritatea compușilor organici se vor amesteca cu aerul și se vor dispersa
rapid într -o zonă dată.
1.12. Transportul poluan ților gazoși în atmosferă
Poluanții atmosferici pot fi emiși direct în atmosferă, sau se formează în urma reacțiilor
între componentele atmosferei poluate. Poluanții primari sunt cei emiși direct de sursă în atmosferă,
și sunt de exempl u particulele materiale, dixidul de sulf, amoniac,monoxid de carbon, metanul.

34
Poluanții secundari sunt cei care se formează în atmosferă în urma reacțiilor chimice la care
participă substanțele precursoare, care la rândul lor pot fi poluanți. Printre polu anții secundari
menționăm: particulele materiale secundare, ozonul troposferic, dioxidul de azot, aerosolii acizi și
smogul. La nivelul jude țului, poluanții atmosferici cheie sunt cei care induc cele mai periculoase
efecte asupra sănătății umane și anume p articulele materiale, dioxidul de azot și ozonul troposferic.
Transportul poluanților gazoși la nivel atmosferic se face prin dispersie, în primul rând prin
mișcarea maselor de aer. [12] Procesele atmosferice se împart în procese fizice și chimice, iar
ambele tipuri pot funcționa simultan în moduri complicate si interdependente. Procesele f izice de
transport prin vânturile atmosferice și formarea de nori și precipitații influențează puternic
modelele și ratele de depunere acidă, în timp ce reacțiile chimice reglează formele compușilor
formați. Având în vedere stabilitatea speciilor chimice, acestea pot fi transportate la distanțe diferite
de sursă, generând o poluare locală/ regională sau globală. Transferul substanței în aer pe suprafețe,
inclusiv sol, vegetație, apa de suprafață sau în suprafețe, realizate prin procese uscate sau umede
se numește depunere atmosferică. Depunerea uscata implică substanțe chimice nonapoase, de
obicei cu molecule polare. Depunerea umedă este procesul care cuprinde transferul poluanților pe
suprafața Pământului prin ploaie, zăpadă sau ceață în soluție apoasă. Dac ă atmosfera este
contaminată cu poluanți acizi (oxid de sulf, sulfați, oxizi de azot, nitrați, compuși de amoniu),
depunerea se numește depunere acidă și poate fi umedă (poluant specificat dizolvat în apa
atmosferică și precipitarea acidă) sau uscat (polua nții acizi sunt adsorbiți pe particule si depozitați
în forma nonapoasă ). În atmosferă, au loc un mare număr de reacții chimice. Mai multe exemple
sunt:
• procese fotochimice , care sunt reacții chimice cauzate de energia luminoasă a soarelui;de
exemplu, reacția oxizilor de azot cu hidrocarburile în prezența luminii solare pentru a forma ozon;
ozonul troposferic, smogul fotochimic sunt exemple relevante a poluanților secundari formați de
acest tip de reacții;
• reacțiile bazice pe bază de acid care au loc în prezența apei, între speciile acide (ca CO 2,
SO 2, NOx, etc.) și speciile bazice (în special NH 3); precipitarea acidă, aerosolii, sulfații sunt
relevanți pentru acest tip de procese ;
• reacțiile redox au loc între specii cu caracter opus. Specii ca O 2, peroxidul de hidrogen,
radicalul hidroxilic, ozonul acționează ca oxidanți, dioxidul de sulf, monoxidul de azot, monoxidul
de carbon pot fi oxidați în atmosferă generând poluanți secundari.
Sub radiația soarelui în atmosferă sunt generate specii agresive, cu reactivitate ridicată, cu
o durată de viață foarte scurtă, de câteva secunde până la cateva ore. Aceste specii cauzează
poluarea la nivel de micro -mediu, fiind implicate în reacțiile care generează poluanți secundari. De
exemplu, radicalul hid roxil fiind implicat în numeroase procese chimice si fotochimice cu poluanți
organici sau anorganici este denumit “detergent” al atmosferei. Specii cu durata moderată de viață,
de ordinul zilelor, sunt poluanți primari sau secundari, cauzează poluarea la n ivel local, urban sau
rural. Cele mai stabile specii (cu reactivitare foarte scazută), cele cu timp de viață de ordinul anilor
pot fi transportate la distanțe mari la nivel troposferic sau la altitudini înalte, producând poluarea
la nivel global. Este, de exemplu cazul protoxidului de azot si a dioxidului de carbon care sunt gaze
cu efect de seră ce contribuie la schimbările climatice semnificative.

35
1.13. Autoepurarea atmosferei
Autoepurarea atmosferei reprezint ă procesul prin care aerul revine la compoz iția avut ă
anterior apari ției procesului de poluare. Acest proces presupune o restabilire a propriet ăților
naturale ale aerului fiind posibil numai în cazul în care, cantitatea de poluan ți nu dep ășește anumite
limite respectiv capacitatea de autoepurare a atmosferei.
Fenomenul de autopurificare al atmosferei este un proces natural care cuprinde în esență
procesele de diluare, transformare chimică și depunere (sedimentare) a poluanților emiși în
atmosferă. Procesele de diluare și depunere a po luanților duc totdeauna la scăderea concentrației
acestor a în atmosferă, în timp ce procesul de transformare chimică, care este de obicei un proces
neuniform și inconstant care poate conduce în anumite cazuri la scăderea nocivității poluan ților,
însă în an umite cazuri poate conduce chiar la formarea unor compuși cu agresivitate mai mare.
Un exemplu de transformare chimică care scade nocivitatea poluanților, este reacția dintre clorul
și amoniacul din atmosferă (care sunt doi dintre poluanții cei mai agresivi), rezultând clorura de
amoniu, un compus puțin agresiv și instabil în atmosferă.
Din punct de vedere al naturii poluanților, suspensiile solide au stabilitatea cea mai redusă
în atmosferă, stabilitatea fiind cu atât mai mică cu cât dimensiunile și masa suspensiilor este mai
mare. Capacitatea de difuziune a suspensiilor solide este relativ redusă, însă capacitatea de
sedimentatre a acestora este semnificativă.Gazele difuzează mult mai ușor în atmosferă, capacitatea
de difuziune și implicit capacit atea de diluare a acestora fiind invers proporțională cu densitatea
acestora. [17] Astfel gazele cu densitate mare (mai grele decât aerul, de exemplu: clorul, vaporii de
mercur, etc.) se acumulează la nivelul solului, în timp ce gazele cu densitate mai mică (mai ușoare
decât aerul, de exemplu oxizii de carbon, oxizii de azot, oxizii de sulf, etc.) se ridică în straturile
superioare ale atmosferei.
Aerul atmosferic ține de resursele inepuizabile, dar calitatea lui necesită o protejare prin
acțiuni, care ar micșora fluxul de noxe degajate în atmosferă, utilizându -se în acest scop sistemele
de purificare pentru întreprinderile strategice existente și implementând tehnologiile ecologic pure
la reconstrucția lor.
Particulele solide cu dimensiunea >10 μ emise în atmosferă nu se ridică mai sus de câteva
sute de metri și se sedimentează comparativ repede. Cele de la 4 la 10 μ, datorită turbulenței
atmosferice sunt deplasate la înălțimi de un km și transportate la mi i de km de la sursă.
Componentele troposferice pot înconjura globul în 2 săptămâni, iar în straturile medii – timp de
cca o lună. Particulele cu dimensiunea <4 μ sunt rezistente la spălarea din atmosferă și persistența
lor este de un an, cele <1 μ se com portă ca gazele și pătrund ușor în plămâni la respirație, unde și
rămân.
În ionosferă sub acțiunea razelor solare are loc ionizarea și disociația moleculelor de gaze
și a particulelor. Hidrocarburile în stratul de ozon se oxidează repede. Ozonul din stra tul de ozon
nu numai că ne protejează de radiația UV, dar și degradează consumându -se la oxidarea multor
substanțe de proveniență antropogenă.

36
O serie de transformări chimice au loc și în straturile inferioare ale atmosferei. Sub influența
razelor UV și în prezența cărbunelui activ (funingine, fum) CO se combină cu Cl 2, formând
fosgenul, care reacționând cu NH 3 se transformă în uree și NH 4Cl.[14]
Procesul de autopurificare este accelerat și prin interacțiunea dintre atmosferă și hidrosferă.
Gazele atmos ferice se dizolvă în apă. Dioxidul de carbon, spre exemplu, se transformă chimic până
la formarea carbonaților insolubili, proces prin care oceanul absoarbe 50% din CO 2 tehnogen.
Activ reacționează poluanții atmosferei și cu litosfera, combinându -se cu substanțele din sol,
adesea trecând în stare insolubilă. Stoparea procesului de degradare a calității aerului însă este
posibilă doar prin aplicarea unor măsuri concrete de protecție a atmosferei.
Autoepurarea depinde de:
– natura substanțelor poluante, starea lor de agregare, concentrație, toxicitate;
– factorii de mediu: meteo, geografici, urbanistici.
Curenții de aer împrăștie la distanțe mari poluanții, pe când starea de calm îi concentrează.
Precipitațiile antrenează mecanic poluanții solizi, accelerând depunerea lor, dizolvă
poluanții solubili în apă, sau chiar se combină cu unii poluanți. In schimb ceața împiedică
autoepurarea, poluanții rămânând ca aerosoli în aer. Radiațiile solare produc reacții fotochimice cu
produșii toxici, sau netoxici din aer, generând produși ce se depun mai ușor, sau le reduc toxicitatea.
Produc de asemenea evaporarea apei și a altor substanțe volatile. Anotimpurile influențează de
asemenea procesul de autoepurare, prin temperaturi, curenț i de aer, precipitații, radiații solare,
vegetație, etc.
Relieful influențează curenții de aer, producând uneori inversiuni termice, constituind
uneori bariere în calea împrăștierii la distanță a poluanților. Apele de suprafață generează curenți
de aer, c resc umiditatea în zonă, dizolvă unii poluanți. Vegetația produce scăderea temperaturii,
reținerea poluanților, atragerea norilor. De exemplu, 1 ha de pădure de fag reține 68 t pulberi/ an și
300 kg SO 2/ an.
Factorii urbanistici favorizează, sau nu proce sul de autoepurare a aerului. Astfel, străzile
înguste, construcțiile înalte, lipsa spațiilor verzi produc concentrarea poluanților.
La poluare intensă și de durată, autoepurarea nu reușește să reducă concentrația poluanților sub
limitele maxim admise, fii nd absolut necesară intervenția omului pentru purificare.
1.14. Prevenirea poluării aerului
Metodele de prevenire a poluării atmosferei sunt cu mult mai avantajoase decât metodele
de purificare. Aceste metode vizează sursele de poluare, deci activitățile umane din industrie,
transporturi, agricultură și domeniul casnic.
Metodele de prevenire a poluării atmosferice pot pleca de la alegerea materiilor prime,astfel încât
să rezulte cât mai puțini produși neutilizabili, deci poluanți. Etapa următo are este stabilirea
variantei tehnologice, care trebuie să aibe în vedere și criteriile ecologice. Amplasamentul
întreprinderilor puternic poluante va fi în afara zonelor urbane. In timpul funcționării instalaților
trebuie asigurată supravegherea permanent ă, prin sisteme de automatizare, pentru evitarea
accidentelor și pierderilor de diferite substanțe în mediu.

37
Transportul urmează să contribuie la reducerea poluării atmosferice, dar și în alte medii,
prin modificări constructive la motoare, la căile de ru lare, sistemele de semnalizare, carburanți etc.
Agricultura trebuie să utilizeze substanțele poluante și în special pesticidele în cantități corect
dozate, să combată eroziunea solului, să utilizeze mai mult metodele biologice etc.
Activitățile casnice tr ebuie să reducă consumul de combustibil inferior, prin utilizarea
sistemelor centralizate de producere a căldurii și curentului electric, să colecteze deșeurile de orice
natură în zone cu această destinație, etc.
Conflictele armate crează o puternică poluare atât atmosferică, cât și a apelor și solului. In
atmosferă se împrăștie substanțe halogenate, toxice, radioactive, compuși cu azot, hidrocarburi,
particule de carbon, se distruge stratul de ozon etc. Evitarea acestor conflicte contribuie nu numai
la reducerea poluării, dar și la distrugerea elementelor de civilizație umană și a vieților omenești.
1.15. Ecotehnologii de purificare a aerului poluat
Aerul poluat rezultat din procese industriale, arderi etc. se evacuează în atmosferă la
înălțime mare față de sol, pentru ca poluanții să fie antrenați de curenții de aer și diluați, astfel încât
la sol să nu se depășească concentrațiile maxim admise de le ge. Coșurile industriale trebuie să
corespundă următoarelor criterii:
– să fie mai înalte de cel puțin 2,5 ori față de orice denivelare a solului, sau decât clădirile existente
în apropiere, pentru a se evita turbulența ce poate provoca o poluare intensă;
– viteza de ieșire a gazelor trebuie să fie de 20 – 30 m/s, pentru a fi împrăștiate la distanță mare;
– înălțimea coșului trebuie să asigure la sol o concentrație doar de 0,01 – 0,1 % din concentrația
aerului evacuat.
Coșurile industriale pot avea 250 – 350 m înălțime. In cele mai numeroase cazuri, aerul
poluat se purifică mai întâi, după care se evacuează în atmosferă.
Procedeele de purificare a aerului urmăresc reducerea concentrațiilor de poluanți sub
limitele legale, stabilite prin standard. [10] În practică se utilizează procedee:
– fizice, pe cale uscată sau umedă;
– procedee chimice.
Procedee fizice de purificare a aerului
Prin procedee fizice se îndepărtează substanțele solide de diferite dimensiuni, substanțele
lichide și unel e gaze conținute în aer. Procedeele utilizează ca principii de funcționare:
– sedimentarea;
– schimbarea direcției gazelor;
– filtrarea și electrofiltrarea;
– aglomerarea și sedimentarea;
– adsorbția și absorbția.
Substanțele solide se pot separa din ae r în camere de depunere din zidărie, în care gazele își
micșorează viteza, cu sau fără schimbarea direcției de mișcare. [1] Particulele solide cu diametrul
mediu de 150 – 200 μ nu mai sunt antrenate de aer, greutatea lor devine mai mare decât forța de
antrenare și se depun. În calea gazelor se pot așeza și șicane care schimbă direcția gazelor .

38
Cicloanele sunt utilaje pentru desprăfuirea aerului industrial, în care aerul pătrunde
tangențial, are o mișcare turbionară până la baza ciclonului, după care schimbă direcția, ridicându –
se și ieșind central pe la partea superioară. Praful se depune la schimbarea direcției gazelor și se
colectează pe la baza ciclonului .
Filtrele cu saci sunt utilaje ce conțin saci din material textil prin care aerul încărcat cu
suspensii este obligat să treacă. Material filtrant reține o parte din praf, care se colectează prin
scuturare la intervale de timp. Din aceste prafuri industriale se pot valorifica substanțe valoroase,
ca de exemplu oxizi de vanadiu, de aluminiu, de fier, crom, etc. Sacii textili se pot confecționa din
fibre naturale (bumbac, lână), sintetice (poliamide, PNA, poliesterice) și minerale (sticlă
siliconizată și vată de zgură), care se a leg în funcție de temperatura gazelor .
Electrofiltrele sunt camere metalice, legate la un pol al unei surse de curent continuu
(celălalt pol fiind legat la un fir metalic central), în care aerul se ionizează, praful se încarcă electric,
depunându -se pe un electrod. Funcționează la tensiune ridicată, de 50 kV. Sunt eficiente pentru
particule de praf sub 2 μ m, dar și pentru ceață.
Praful sau ceața se pot aglomera în vederea accelerării depunerii, utilizând unde sonore . După
aglomerare, particulele solide sa u picăturile cad, iar cele neseparate se depun într -un ciclon, anexat
turnului de aglomerare și depunere.
Adsorbția este procedeul de reținere a substanțelor lichide sau gazoase pe un solid.
Procedeul este favorizat de scăderea temperaturii, de o suprafaț ă de contact cât mai mare,
porozitatea mare a substanței absorbante. Eficiența procedeului mai depinde de natura substanțelor
absorbite și adsorbante și de prezența altor particule care pot concura la ocuparea suprafeței
adsorbantului. În practică se utili zează ca substanțe adsorbante: cărbunele activ, zeoliții, silicagelul,
oxidul de aluminiu, mica, diatomitul, pământurile silicioase,etc. Cărbunele activ reține gaze și
vapori indiferent de prezența apei, în timp ce oxizii metalici și silicații rețin prefer ențial apa.
Absorbția este procedeul de reținere a substanțelor lichide și gazoase în lichide absorbante,
cum sunt: apa, soluțiile apoase, uleiurile, motorina, etc. De exemplu, pentru purificarea aerului se
utilizează ca soluții absorbante de impurificato ri: soluție apoasă de KMnO 4, glicool, etc. Contactul
gazului cu lichidul absorbant se realizează prin:
– barbotare în lichidul absorbant;
– trecere peste suprafețe umectate cu lichid;
– curgere în contracurent cu lichidul absorbant;
– pulverizarea lichidului;
– intrarea tangențială a gazului și ieșirea centrală.
Instalațiile se numesc turnuri, sau cicloane, ce pot conține și diverse materiale de
umplutură, pentru mărirea suprafeței de contact.
În cazul dezodorizării aerului , pe lâ ngă ventilație, adsorbția substanțelor neplăcut
mirositoare se mai aplică și alte procedee: mascarea mirosului neplăcut cu substanțe cu miros
plăcut, neutralizarea, incinerarea și iradierea substanțelor din aerul viciat.
Procedee chimice de purificare a a erului
Procedeele chimice se aplică pentru separarea din gaze a unor compuși valoroși, sau toxici.
Dintre aceste procedee chimice, cu pondere mai mare se utilizează:

39
– chemosorbția;
– absorbția în soluții;
– oxidarea prin ardere, sau catalitic;
– reduc erea catalitică.
În multe cazuri, procedeele chimice de epurare a gazelor completează procedeele fizice.
Chemosorbția (fixarea unor compuși gazoși, sau dizolvați, la suprafața unui solid, ca
urmare a unei legături chimice) se aplică pentru desulfurarea și denitrificarea gazelor industriale.
Astfel, SO 2 din gaze de termocentrală este adsorbit pe granule de CuO, în prezenț ă de oxigen, după
care CuSO 4 format este redus cu hidrogen, pentru refacerea CuO. Procedeul nu necesită răcirea în
prealabil a gazelor, iar CuO rezistă și 20000 de ore de funcționare.
Pentru îndepărtarea hidrogenului sulfurat din gazele de cocserie, sau de la prelucrarea țițeiului se
utilizează chemosorbția H 2S în concentrație redusă, pe oxizi de fier, proveniți din cenuși de pirită.
Absorbția în soluții se aplică în numeroase cazuri pentru purificarea gazelor industriale, sau
a aerului. SO2 de absoarbe în soluții alcaline, de lapte de var de exemplu. Deoarece fenomenul este
favorizat de scăderea temperaturii, gazele se răcesc la 60 – 700C. Desorbția se realizează apoi prin
ridicarea temperaturii la 800 – 9000 C, pentru descompunerea Ca(HSO3)2 format și obț inerea de
SO3 6 – 7 %, utilizabil la fabricarea acidului sulfuric.
Oxidarea diverșilor compuși poluanți din gaze se realizează prin ardere, cu sau fără
catalizator. De exemplu, H 2S din aer se arde catalitic,obținându -se sulf cu randament de 94 – 100
% (pr ocedeul Clausen). Mercaptanii se oxidează catalitic la compuși stabili și necorozivi. [1]
Reducerea unor compuși poluanți, gazoși este de asemenea aplicată pentru depoluarea gazelor.
Astfel, pentru denitrifierea gazelor se utilizează reducerea cu amoniac, s au cu hidrogen. Procedeul
necatalitic amestecă gazele cu aer, sau abur la 900 – 12000 C, sau injectează hidrogen (când
temperatura scade la 7000 C), obținându -se azot și apă, cu randament de 60 – 90 % și un consum
mare de amoniac. În prezența unor cataliza tori de TiO 2 – V2O 5, randamentul este aproximativ 100
%, iar temperatura de lucru de 200 – 4500 C°.
Procedeul Thermal De NOx (S.U.A.) injectează amoniac și hidrogen în gazele cu oxizi de azot.
Randamentul denitrifierii este de 90 %, iar amoniacul nereacți onat este de aproximativ 5 p.p.m.
Desulfurarea și denitrificarea gazelor arse, provenite din termocentrale constituie un important
subiect de studiu, deoarece aceste gaze contribuie la formarea ploilor acide și sunt emise în cantități
de ordinul milioanelo r de tone, anual, pe tot globul.
Arzătoarele de combustibil au fost și ele modificate, pentru a obține denitrifierea și
desulfurarea încă de la ardere, eliminând astfel etapa de tratare a gazelor arse, etapă care poate mări
costul investiției cu 10 – 20 %, deci costul energiei electrice livrate. Cea mai răspândită metodă este
etajarea admisiei aerului sau combustibilului la ardere, prin introducerea în arzător doar a unei părți
din aerul / combustibilul necesar, restul pătrunzând la distanță față de flacără.
Purificarea gazelor de eșapament
Gazele de eșapament p rovenite din transportul auto contribuie cu aproximativ 60% la
poluarea din marile aglomerări urbane. Conținutul lor majoritar este de CO 2 , la care se mai adaugă:
1 – 10 % CO, 0,01 – 0,8 % NOx , hidrocarburi nearse 0,2 – 0,5 %, C, compuși cu S, Pb, Mo, Zn,
aldehide, cetone, etc. Oxidul de carbon provenit din motoarele autoturismelor reprezintă 70 % din

40
CO emis total pe glob. Standardele admit o concentrație maximă de 8 – 10 p.p .m. CO în aer, dar la
orele de trafic intens se poate ajunge și la 40 – 50 p.p.m.
Neutralizarea poluanților emiși din motoare este realizabilă prin:
– Oxidarea prin dozaj bogat la carburator, când se reduce CO cu 65 %, hidrocarburile cu 70
%, crește rand amentul de combustie cu 5 – 6 %, iar echipamentele sunt reduse. Dezavantajele se
referă la scăderea puterii motorului cu 5 %, creșterea cheltuielilor de reparații și întreținere cu
20 % și în final, creșterea prețului autovehiculului;
– Introducerea de su bstanțe în gazele de eșapament care să se combine cu poluanții. Metoda
s-a dovedit neeconomică;
– Reținerea poluanților în echipamente voluminoase;
– Diluarea gazelor de eșapament cu aer, în care caz se păstrează poluarea urbană;
– Folosirea de benzine adi tivate cu eteri în loc de plum tetraetil, deci se înlătură oxizii de
plumb din gaze. De exemplu, MTBE are costul de fabricație redus, este relativ ușor de produs și
caracteristici bune de transfer și amestec. Numai în S.U.A. în anul 1993 s -au produs 898.10 8 t.
În S.U.A. se produc și experimentează benzine reformulate, cu compoziție modificată față de
benzinele obișnuite, care reduc emisiile de poluanți astfel: la hidrocarburi nearse cu 30 %, CO cu
maxim 28 %, NOx cu 26 %, benzină evaporată cu 36%. Deocamdat ă aceste benzine se produc
numai în S.U.A., în cantitate relativ redusă și cu costul de aproximativ două ori mai mare decât
benzina premium fără plumb.
Purificarea catalitică a gazelor de eșapament utilizează cartușe catalitice ce conțin: Pt, sau
oxizi d e Ni și de Cu, Co, Mn, LaCoCO 3, PrCoCO 3, compuși de Cu, Cr, Al 2O3, depuși pe material
ceramic cu fibră de sticlă (CER – VIT), rezistent și la 11000 C °. Catalizatorii lucrează la
temperatura gazelor evacuate de 150 – 6000 C °, sau mai mult, în condiții de vibrații. Se schimbă
după 1500 – 2000 de ore de funcționare, la aproximativ 36000 km (respectiv 20000 de mile). Nu
sunt eficienți pentru oxizii de azot, C, cei de Pt sunt otrăviți de Pb, se uzează datorită vibrațiilor,
solicitărilor mecanice, r eacțiilor chimice secundare, exploziilor. [16] In S.U.A. s -au introdus din
anul 1975. Catalizatorii pot fi depuși în trei straturi. Sistemele cele mai perfecționate conțin o
combinație de straturi catalitice, schimbătoare de căldură și un sistem capcană de absorbția
hidrocarburilor emise în primele 2 – 4 secunde, până se încălzește catalizatorul.
Catalizatorii reduc poluarea cu 90 %, dar măresc consumul de combustibil cu 10%, scad
puterea motorului cu 5 – 8 % (deoarece crește contrapresiunea la evacuare), c rește costul întreținerii
cu 10 %, al reparațiilor cu 30 – 40 % și al autovehiculului cu 10 – 15 %.
Automobilele actuale sunt mai puțin poluante, dar și mai ușoare, fiabile, durabile, și cu o
combustie mai eficientă. Modelele noi de autoturisme folosesc m otoare turbo Diesel cu injecție,
materiale ușoare (fibre de carbon, policarbonați), consum redus de carburant.
Pentru reducerea poluării atmosferice trebuie perfecționate nu numai mijloacele de transport, dar
și combustibilii și căile de rulare. In zonele cu trafic foarte aglomerat, cu calm atmosferic se fac
recomandări de utilizare a mijloacelor de transport acționate electric. În ultimul timp au apărut din
ce în ce mai multe mașini hibride și vehicule integral electrice , iar performanțele acestora cresc d e
la an la an .

41
Concluzii
Existența planetei noastre este amenințată de tot felul de fenomene specifice civilizației
moderne, care în evoluția ei către progres, rămâne conștient sau inconștient indiferentă la urmările
cuceririlor științei și tehnicii moderne, astfel că aceste urmăr i sunt destul de vătămătoare și chiar
fatale Pământului. Problema poluării este astăzi extrem de gravă. Statele dezvoltate ar trebui să
lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul că economiile acestor țări
nu contribuie la a ccentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui
să se gândească mai degrabă la susținerea programelor de reducere a poluării decât la o extindere
cât mai mare a industrializării. Strategiile de conservare a mediului ar t rebui să fie acceptate pe
scară mondială, și oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea considerabilă a
consumului energetic fără a se sacrifica însă confortul. Cu alte cuvinte, având la dispoziție
tehnologia actuală, distrugerea globala a m ediului înconjurator ar putea fi stopată. Cele mai
sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce reduc, colectează, captează
sau rețin poluanți înainte ca ei să intre în atmosferă.
Din punct de vedere ecologic, reducand emisii le poluante cu o mărire a randamentului
energetic și prin măsuri de conservare, precum arderea de mai puțin combustibil este strategia
preferată. Influentând oamenii să folosească transportul în comun în locul autovehiculelor
personale ajută de asemenea la îmbunatățirea calității aerului urban. Metodele de controlare a
poluării atmosferice includ și îndepartarea materialelor poluante direct din produsul brut, înainte
ca acesta să fie folosit, sau imediat dupa ce s -a format, dar și alterarea proceselor chimi ce ce duc l –
a obținerea produsului finit, astfel încât produșii poluanți să nu se formeze sau să se formeze la
nivele scăzute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosiți de catre automobile
este posibilă și prin realizarea unei combus tii cât mai complete a carburantului sau prin recircularea
gazelor provenite de la rezervor, carburator și motor, dar și prin descompunerea gazelor în elemente
puțin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluanții industriali pot fi la rândul lor cap tați în
filtre electrostatice.

42
CAPITOLUL 2
SURSE DE POLUARE A AERULUI ÎN JUDEȚUL TELEORMAN
2.1. Date geografice și climatice
• Relieful
Județul Teleorman este situat în partea de sud a țării, în mijlocul Câmpiei Române.
Teleormanul se numără printre județele mijlocii ca întindere, având o suprafață de aproximativ
5790 Km², ceea ce reprezintă 2,4 % din suprafața țării (locul 19). Este intersectat de paralela de
43°37’07” latitudine nordică (Zimnicea reprezentând și extremitatea sudică a României) și de
meridianul de 25° longitudine estică. [18]
Se învecinează la vest cu județul Olt, la est cu județul Giurgiu, iar la nord cu județele Argeș
și Dâmbovița. Limita sudică, formată de Dunăre, corespunde frontierei de stat cu Bulgaria.
Extremită țile județului sunt reprezentate de localitățile: comuna Sârbeni – la Nord, orașul Zimnicea
– la Sud, comuna Bujoreni la Est și comuna Beciu – la Vest. Altimetric, teritoriul județului se
desfășoară între 20 m în lunca Dunării și cca. 160 -170 m în partea de nord, la hotarul cu județul
Argeș.
Fig.2.1 Harta județului Teleorman

• Geologie
Din punct de vedere geologic, sectorul de studiu face parte din unitățile de platformă și, mai
precis, aparține Platformei Valahe, parte componentă a Platformei Moesice. Teritoriul județului
Teleorman este abordat în strânsă legătură cu geologia Platformei Moesice. Ea se întinde în nord

43
până la faliile pericarpatice, în sud până la Dunăre, în est până la falia Dunării, care o separă de
unitățile dobrogene, iar în nord -est până la prelungirea liniei tectonice Pecineaga -Camena.
Structura geologică a Platform ei Moesice cuprinde două etaje structurale, soclul format în
principal din șisturi cristaline și cuvertura alcătuită din depozite sedimentare. Are un aranjament
tectonic predominant ruptural. Un sistem de falii orientat est -vest și altul cu direcția aproxi mativă
nord-sud, compartimentează Platforma Moesică în blocuri care, în diferite epoci, s -au mișcat
diferențiat pe verticală, dând structuri de tip horst și graben. Jocul pe verticală al blocurilor dintre
falii, în decursul istoriei geologice, a determinat o evoluție ca platformă instabilă, deci diferențieri
în procesul sedimentării și în grosimea, prezența sau absența unor sedimente. Prin investigații
geofizice sau pe cale deductivă, prin analogii cu unitățile învecinate, se poate afirma că Platforma
Moesi că are un soclu eterogen, atât în ceea ce privește alcătuirea litologică, cât și vârsta
consolidării. Până în prezent se știe că în alcătuirea soclului intră șisturile cristaline
mezometamorfice străbătute de corpuri intrusive de granite, granodiorite și diorite cuarțifere.
Depozitele sedimentare care alcătuiesc cuvertura geologică deasupra soclului moesic, evidențiază
patru cicluri de sedimentare determinate de transgresiunile și regresiunile marine: Cambrian –
Westfalian, Permian – Triasic, Dogger – Creta cic, Badenian – Pleistocen. Litologic, zona este
alcătuită din material aluvionar (pietriș și nisip).
• Geografie
Teritoriul județului Teleorman aparține în întregime Câmpiei Române, ocupând partea
central – sudică a acesteia. Denivelările locale sunt mici, nedepășind 20 – 30 m. Panta generală a
câmpiei, de cca. 1,5 o/oo, are o orientare NNV – SSE, aceasta fiind marcată și de direcția rețelei
hidrografice. Deși, pe ansamblu, relieful apare relativ uniform, mai pregnant evidențiindu -se lunca
joasă a Dunării, totuși, se relevă o serie de diferențieri regionale, surprinse în cele trei subunități
ale Câmpiei Române ce se interferează în lungul văii Vedea: câmpiile Boianu, Burnas și Găvanu
– Burdea. Lunca Dunării se detașează ca o unitate aparte atât prin altitudinile sale mai coborâte (20
– 24 m), cât și prin peisajul deosebit . Este constituită dintr -un întins șes aluvial. Spre nord, șesul
aluvial al Dunării se continuă în lungul Oltului și Vedei prin luncile joase și întinse ale acestor
râuri.
• Clima
Județul Teleorman aparține în întregime sectorului cu climă continentală. Regimul climatic
general se caracterizează prin veri foarte calde cu precipitații moderate ce cad adesea sub formă de
averse și prin ierni reci cu viscole, cu frecvente intervale de încălzire, care provoacă topirea stratului
de zăpadă și, imp licit, discontinuitatea lui. Radiația solară globală înregistrează valori între 125
kcal/m² * an în partea de nord a județului și 127,5 kcal/m² * an în partea de sud. Acestea situează
Teleormanul printre județele cu un potențial de energie solară foarte ri dicat.
Circulația generală a atmosferei este caracterizată prin frecvența mare a advecțiilor de aer
temperat – oceanic din V și NV mai ales în semestrul cald și frecvența advecțiilor de aer temperat
– continental din NE și E, mai ales în semestrul rece. La acestea se adaugă pătrunderile mai puțin
frecvente de aer arctic din N, de aer tropical – maritim din SV și S, precum și ale aerului continental
din SE și S.

44
Temperatura aerului prezintă diferențieri sensibile între partea de sud a jude țului, mai joasă,
aparținând câmpiei Burnaz, și extremitatea nordică, mai înaltă, aparținând câmpiei Găvanu –
Burdea. Mediile multianuale ale temperaturii variază între 10,8 ° C la Alexandria, 10,5 ° C la limita
nordică a județului și 11,2 ° C la Turnu Măgure le. Regimul termic mai ridicat din lunca Dunării se
datorează nu numai latitudinilor și altitudinilor ceva mai mici decât în jumătatea nordică a
județului, ci și influenței apelor fluviului, care contribuie în mod hotărâtor la crearea unui
topoclimat speci fic.
Precipitațiile atmosferice înregistrează creșteri ușoare de la S la N, odată cu creșterea
altitudinii reliefului. Cantitatea medie multianuală de precipitații este de peste 520 mm.
Vânturile sunt influențate de relief mai ales în extremitatea sudică a județului, unde valea Dunării
constituie un mare culoar de ghidare a curenților atmosferici. Frecvențele medii anuale înregistrate
la Turnu Măgurele atestă această influență prin predominarea vânturilor dinspre V și E. O
frecvență relativ mare o au și v ânturile din NE.
2.2. Demografia
În anul 2018, populația județului Teleorman a fost de 349 .688 locuitori. În ultimii ani se
constată o continuă scădere a numărului de locuitori. Sporul natural a avut în anul 2018 valoarea
de (-3710), în condițiile unei scăderi a natalității la 2654 născuți vii și unei mortalități de 6364
decese. Din datele provizorii ale anului 2019, furnizate de Direcția Județeană de Statistică
Teleorman, se con stată o ușoară creștere a sporului natural față de anii anteriori. Sporul natural
negativ, alături de migrația populației reprezintă principalele cauze ale scăderii populației
județului.
• Organizarea administrativ – teritorială
Județul Teleorman este organizat în 97 de localități, dintre care 5 urbane și 92 rurale (92
comune și 231 sate). Ponderea populației, în mediul urban este de 33,75 %, respectiv 66,25% în
mediul rural, din populația totală a județului. Densitatea medie a populației urbane are val oarea de
268,97 locuitori / Km2, în timp ce în mediul rural, densitatea medie este de 47,81 locuitori / Km2.
Densitatea medie a pop ulației la nivelul jude țului este de 66,18%.

Tabel 2.1 Organizarea administrativ -teritorială în județul Teleorman
(Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman )
Așezări urbane Municipii Orașe Comune
Nr. așezări 5 3 2 92

Așezările urbane sunt municipiile Alexandria, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele
Videle și Zimnicea. Populația urbană de 129306 locuitori în iulie 2018 este concentrată pe 8,3 %
din suprafața județului. Scăderea populației județului determină scăderea densității populației.

45
Tabel 2.2 Populația în așezările urbane din județul Teleorman la 1 iulie 2018
(Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman )
Nr. crt. Așezări urbane Nr.
locuitori Suprafață
Km² Densitate
populație
Locuitori /Km²
1 Alexandria 47662 89,92 530,05
2 Roșiorii de Vede 28770 73,58 391,00
3 Turnu Măgurele 26979 109,31 246,81
4 Zimnicea 11495 131,33 87,53
5 Videle 14400 76,60 187,99
Total 129306 480,74 268,97

Tabel 2.3 Densitatea populației în județul Teleorman
(Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman )
Nr. locuitori Suprafață
Km2 Densitate
populație
Locuitori / Km2
Mediul rural 253833 5309,04 47,81
Mediul urban 129306 480,74 268,97
Total județ 383139 5789,78 66,18

2.3. Resursele naturale
Resursele naturale reprezintă totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite
în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili și resurse regenerabile
– apă, aer, sol, floră și faună sălbatică, inclusiv cele inepuizabile: energie solară, eoliană, geotermală
și energia valurilor.
Resurse naturale neregenerabile
Acestea sunt strâns legate de structura geologică și de relief. În forajele de la Suhaia și
Viișoara au f ost interceptate orizonturi subțiri de lignit. Cele mai importante resurse sunt constituite
din zăcăminte de țiței și gaze naturale situate în partea de nord a județului: Videle, Blejești, Siliștea,
Moșteni, Baciu, Sericu, Preajba, Purani etc. cantonate în cuvertura sedimentară mezozoică sau mio –
pliocenă. Extinderea mare a nisipurilor și pietrișurilor cuaternare creează posibilitatea a numeroase
exploatări în carieră și folosirea lor ca materiale de construcții: nisipuri și pietrișuri la Turnu
Măgurele, Zim nicea, Poroschia, Țigănești și altele.
Resurse naturale regenerabile
Resursele regenerabile sunt diversificate și foarte importante pentru dezvoltarea societății
omenești, acestea fiind: resursa de apă, aerul, solul, flora și fauna sălbatică.
Din suprafața totală a județului Teleorman de 578978 hectare, ponderea principală o dețin
suprafețele agricole cu 85,85 % restul de 14,15% fiind ocupate de păduri, ape, bălți și alte suprafețe.
Învelișul de soluri al regiunii se remarcă prin varietate. Județu l Teleorman dispune de soluri
cu fertilitate naturală ridicată. De la S spre N, aproape sub forma unor fâșii regulate, se succed

46
cernoziomuri (pe terasele Dunării), cernoziomuri cambice (levigate), cernoziomuri argiloiluviale,
soluri brune roșcate (inclusi v podzolite), vertisoluri și, cu totul local, (în bazinul superior al
Câlniștei, pe terasele inferioare ale Dunării și Vedei), variantele hidromorfe ale cernoziomurilor și
cernoziomurilor cambice. În partea de S și centrală a județului s -au format depozite de loess, iar în
partea de N, depozite argiloase. Pe stânga Vedei, în aval de confluența cu Teleormanul, apar soluri
nisipoase. O mare răspândire o au aluviunile și solurile aluviale, ce se întâlnesc de -a lungul Dunării
(local gleizate), de -a lungul Vedei și Teleormanului. Pe unele văi mai înguste au fost semnalate
lăcoviști, iar sărături, pe Vedea, Teleormanul, cât și în lunca Dunării. Fertilitatea bună a solurilor
din sud se diminuează treptat spre nord, factorul limitativ fiind textura grea a solurilor , asociată cu
formarea de exces temporar de apă în sol.
Resursa de apă este una din bogățiile vitale pentru dezvoltarea economică și socială și
reprezintă potențialul hidrologic format din apele de suprafață și subterane, în regim natural și
amenajat. În resursele de apă nu este cuprinsă apa din consumul în regim natural ce se efectuează
individual, în afara sistemului organizat. Râurile care drenează teritoriul județului se grupează în
alohtone: Olt, Vedea, Teleorman și autohtone: Câlniștea, Clănița, Tinoasa etc. Vedea și Călmățuiul
sunt principalele râuri ale județului care, împreună cu afluenții lor, drenează peste 80% din
suprafața acestuia.Apele subterane sunt înmagazinate în depozit ele de nisipuri și pietrișuri ale
stratelor de Frătești, la adâncimi de cca. 20 m și în depozitele aluviale nisipo – argiloase de terasă și
luncă, la adâncimi de 0 – 5 m.
Flora și fauna sălbatică sunt foarte diversificate. Fauna este reprezentată prin spec ii
importante ca: Apatura metis, Falco tinnunculus (Vânturel roșu, vinderel), Tachybaptus ruficollis
(Corcodel mic, corcodel pitic), Cinclus cinclus (Mierla de apă, Pescărel negru), Panururs biarmicus
(Pițigoi de stuf), Motacilla flava (Codobatură galbenă) , Remiz pendulinus (Pițigoi pungar, Boicuș),
Cettia cetti (Stufărica), Locustella fluviatilis (Grelușelul de zăvoi), Locustella luscinioides
(Grelușelul de stuf), Locustella naevia (Grelușelul pătat), Phoenicurus phoenicurus (Codroșul de
pădure), Muscicapa striata (Muscarul sur), Jynx torquilla (Capîntortură), Upupa epops (Pupăza),
Lacerta praticola (Șopârla de luncă), Everes alcetas, Physa fontinalis.
2.4. Economia
❖ Agricultura
Agricultura este o ramur ă de tradi ție în economia jude țului Teleorman, el fiind situat pe
primele locuri în ierarhia jude țelor țării în ceea ce prive ște suprafa ța agricol ă și poten țialul
produc ției vegetal ă si animal ă. Structura fondului funciar: Suprafa ța agricol ă 498 mii ha, din care
vii 11 mii ha, livezi 23 6 ha, paji ști 35 mii ha, suprafa ța arabil ă 451 mii ha.
Produc ția agricol ă a jude țului la principalele culturi: gr âu si secar ă (700 mii tone), orz și
orzoaic ă (148 mii tone), porumb boabe (376 mii tone), floarea soarelui (81 mii tone). Produc ția
vegetal ă reprezint ă 4.04% din produc ția la nivel na țional, iar produc ția animal ă reprezint ă 3.71%
din produc ția la nivel na țional.
Sectorul zootehnic este reprezentat de cre șterea bovinelor, ovinelor, porcinelor si p ăsărilor.
Creșterea animalelor este favorizat ă de o baz ă furajer ă corespunzatoare, principalele produse
obținute fiind: carnea de porc si vit ă, ouăle, lâna, laptele.

47
Piscicultura se practic ă pe Dun ăre si ap ele curgatoare interioare, precum și în iazurile și
heleșteele amenajate.
Fondul forestier, de circa 30 mii ha, format din specii de foioase, a favorizat dezvoltarea
unui bogat fond cinegetic, cu specii caracteristice zonei de c âmpie: c ăprior, iepure, cerb, vulpe,
mistre ț, prepel iță, potârniche, dropie, fazan.
Agricultura reprezint ă unul din cele mai dinamice sectoare ale economiei rom ânești și
constituie un factor de stimulare a cre șterii economice prin suprafa ța agricol ă de care dispune și
potențialul produc ției vegetale și animale. Cele mai importante societăți cu profil agricol sunt: SC
Interagro SA (culturi vegetale, zootehnie ș.a.); SC Tel Drum SRL (culturi vegetale ș.a.), SC
Romcip SA Salcia (creșterea porcinelor ș.a.), SC AT Grup Prod Im pex SRL Drăgănești Vlașca
(creșterea păsărilor); SC Golden Chicken SRL, Mavrodin (creșterea păsărilor); SC Euro Casa Prod
SRL,Turnu Măgurele (creșterea păsărilor), SC Ellada SRL Bujoru (creșterea ovinelor) , iar agen ții
economici consacra ți în domeniul cerc etării din agricultur ă și producerii de semin țe pentru
agricultur ă :SCDA Teleorman, CTS Troianul, Tutunul T ămășești.
Din analiza datelor statistice rezult ă că în zon ă, competitivitatea agriculturii este dependent ă
de modernizarea tehnicii si de reducerea num ărului popula ției ocupate în agricultur ă. Politica de
reform ă structural ă urmărește crearea unor exploata ții agricole viabile, care dispun de mijloace
tehnice moderne, sunt gestionate eficient și asigur ă agricul torului un nivel de via ță convenabil. –
❖ Industria
Industriile reprezentative ale jude țului Teleorman sunt: chimic ă, construc ții de ma șini și
prelucrarea metalelor, electrotehnic ă, metalurgic ă, extractiv ă, textil ă, alimentar ă, mor ărit și
panifica ție. Ca principale tendin țe înregistrate în procesul de relansare al economiei jude țului
putem spune c ă produc ția industrial ă în expresie valoric ă inregistreaz ă un trend ascendent crescând
în anul 20 18 cu 3,2% față de anul anterior .
Produc ția fizic ă înregistreaz ă creșteri la: uleiuri comestibile, nutre țuri combinate, bere,
biscui ți, paste f ăinoase, îngrășăminte chimice , motoare electrice, etc. Principalele ponderi pe
ramuri sunt de ținute de ma șini și echipamente (31.8 %), industria alimentar ă (21.8%), metalurgie
(11.4%), chimie (4.8%), industria textil ă (3.1%), energie electric ă și combustibili (1.9%), țiței și
gaze naturale (1.6%) alte ramuri (23.6%). S-au mai înregistrat cre șteri și în alte ramuri: edituri
poligrafie, prelucrarea cauciucului și a maselor plastice, prelucrarea tutunului, alimente, b ăuturi,
metalurgie, celuloz ă, hârtie și carton .
Societățile cu profil industrial din județ sunt reprezentate în anul 2018 de: industria chim ică – SC
Donau Chem SRL, Turnu Măgurele (producătoare de îngrășăminte chimice), SC Bio Fuel Energy
Zimnicea (producătoare de bioetanol), industria alimentară – SC Cicalex SA (abatorizare –
prelucrare carne și produse din carne), industria extractivă: extra cția petrolului și gazelor naturale
reprezentată de SC OMV SA, industria energetică: SC Terma Serv SRL Alexandria (producere
energie termică), SC Energy Cogeneration Group SA Zimnicea cu cele două puncte de lucru din
Zimnicea, respectiv Turnu Măgurele (pro ducere energie electrică și termică), industria
constructoare: SC Koyo Romania SA Alexandria (producătoare de lagăre, angrenaje și organe
mecanice de transmisie), SC Electrotel SA Alexandria (fabricare aparatur ă electrică), SC IAICA
SA Alexandria (fabrica rea echipamentelor de ventilație și frigorifice) precum și altele.

48
❖ Comerț și servicii
Cele mai multe firme au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine
specializate, nespecializate, precum și neefectuat prin magazine. Tot această categorie a înregistrat
și cea mai mare valoare a cifrei de afaceri pe întregul interval, ajungând în 20 18 la aproape 230
milioane de euro. Alt număr semnificativ de firme este înregistrat de categoria baruri, restaurante,
cafenele, precum și de categoria comerț cu ridicata al produselor nonalimentare. Cele mai puține
firme activează în turism – agenții de turism, hoteluri și alte facilități de cazare.
În sectorul servicii, firmele din transporturi și activități conexe transporturilor au cea mai
mare pond ere, urmate de companiile ce au ca obiect de activitate serviciile profesionale prestate în
principal întreprinderilor ; categoria servicii generale reunește de asemenea un număr important de
firme . Per ansamblu sectorul servicii nu a înregistrat scăderi s emnificative, ba chiar a înregistrat o
ușoară creștere în ceea ce privește numărul de firme. Este important de specificat însă că cifra de
afaceri în sectorul servicii a scăzut, ceea ce indică o creștere a serviciilor cu valoarea scăzută în
economia județu lui.
❖ Transporturi
Rețeaua de drumuri publice care tranziteaz ă județul leg ând principalele municipii și orașe
cu capitala de jude ț, precum și cu capitala și restul țării se prezint ă astfel: Drumuri na ționale în
lungime de 352 Km: DN 5C (limita jude ț Giurgiu -Zimnicea), DN6/ E70 (Bucure ști- Alexandria –
Timi șoara), DN 51 (Alexandria -Zimnicea), DN 51A (Zimnicea -Turnu M ăgurele), DN 52
( Alexandria -Turnu M ăgurele), DN52A (Ro șiorii de Vede – Turnu M ăgurele), DN54 (Corabia –
Turnu M ăgurele).Drumurile jude țene traverseaz ă județul de la nord la sud și de la est la vest și au
o lungime total ă de 854 Km: legatura între sate și comune și a acestora cu centrele importante se
face și pe drumuri comunale a c ăror lungime este de 314 Km.
Rețeaua de cale ferat ă este de 294 Km și traverseaz ă județul pe direc țiile nord -est-sud-vest
magistrala 1 Bucure ști – Craiova – Timi șoara, cu cale ferat ă electrificat ă dublă și pe sud -nord cale
ferată simpl ă neelectrificat ă pe traseele Zimnicea – Roșiorii de Ve de, Turnu M ăgurele – Roșiorii
de Vede – Coste ști (jud. Arge ș).Municipiul Ro șiorii de Vede este un important nod feroviar.
Transportul pe apa : Dunărea constituie at ât grani ța jude țului c ât și a țării cu Bulgaria fiind
și o important ă arteră de naviga ție. Aici exit ă doua porturi , Turnu M ăgurele la Km 597 amenajat
cu cheu pereast dotat cu macarale de 16 tone si Zimnicea la Km 553 amenajat cu cheu pereast dotat
cu macarale de 5 tone. Între ora șele Turnu M ăgurele si Nikopol (Bulgaria) exist ă în prezent un
punct de trecere cu bacul, ca urmare a amenaj ării portului și a zonei libere pe o suprafa ță de 22 ha.
2.5. Calitatea aerului înconjurător
Aerul este una dintre cele mai importante resurse naturale de care depinde viața pe planeta
noastră. Deoarece aerul constituie suportul prin care are loc transportul cel mai rapid al poluanților
în mediul înconjurător, ale căror efecte sunt resimțite în mod direct și indirect de om și de către
celelalte componente ale mediului, prevenirea poluăr ii atmosferei reprezintă o problemă de interes
public, național și internațional.Poluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul
activităților umane din ce în ce mai intense, răspândite și complexe, altele datorându -se unor
condiții naturale d e loc și de climă.

49
Un aport însemnat în degradarea calității aerului îl au însă arderile din diferitele sectoare
industriale și mijloacele de transport care emit în atmosferă în special oxizi de carbon, oxizi de sulf,
oxizi de azot și pulberi. Un factor important care poate influența creșterea efectelor negative ale
acestor gaze în atmosferă este clima. Fenomenele meteorologice pot ajuta dispersia poluanților în
atmosferă sau pot îngreuna acest proces.
În România, domeniul „calitatea aerului” este regleme ntat prin Legea nr.104/15.06.2011
privind calitatea aerului înconjurător publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.452
din 28 iunie 20 11. Prin această lege au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei
2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului
înconjurător și un aer mai curat pentru Europa publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JOUE) nr. L 152 din 11 iunie 2008 și ale Directivei 2004/107/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 15 decembrie 2004 privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile
aromatice policiclice în aerul înconjurător publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene
(JOCE) nr. L 23 din 25 ianuarie 2005. Ordinul MMP 3299 din 2012 aprobă metodologia de
realizare și raportare a inventarelor privind emisiile de poluan ți în atmosferă. [23]
În perioada 2014 -2018, în județul Teleorman nu s -au înregstrat depăsiri ale valorilor limită
ale poluanților monitorizați la stațiile automate din cadrul RNMCA, conform Legii nr. 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 (*actualizată*) privind
protecția mediului, emisie înseamnă evacuarea directă ori indirectă, din surse punctua le sau difuze,
de substanțe, vibrații, radiații electromagnetice și ionizante, căldură ori de zgomot în aer, apă sau
sol. Emisiile de poluanți atmosferici reprezintă, în consecință, evacuarea directă ori indirectă, din
surse punctuale sau difuze, de substa nțe în aerul atmosferic.
Datorită activităților industriale sunt emiși în aer o serie de poluanți. Cantitatea și
compoziția substanțelor emise depind de mai mulți factori, în particular de ramura industrială, de
caracteristicile și de cantitățile de materii prime utilizate, de tipul și ca ntitatea combustibilului
folosit, de tehnologia aplicată și măsurile active de protecție a mediului. Factori cum sunt mărimea
instalației industriale, vârsta acestora și standardele de întreținere și reparații sunt importante.
Alături de măsurările efectua te în rețeaua de monitorizare a calității aerului, estimarea
emisiilor de poluanți atmosferici are un rol esențial în evaluarea și gestionarea calității aerului, în
aplicarea și elaborarea/actualizarea strategiei și reglementărilor naționale și locale pent ru protecția
calității aerului înconjurător, în monitorizarea și în atestarea conformării la cerințele din
autorizațiile de mediu.
România a semnat Convenția pentru poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi
(CLRTAP) în 1979, transpusă în legi slația națională prin Legea 271/2003, precum și protocoalele
semnate la Geneva în 1979, Aarhus în 1998 și Göteborg în 1999 și 2012.
În acest sens, anual se realizează estimarea emisiilor de poluanți atmosferici la nivel
național în concordanță cu obligații le de raportare asumate de România.
Ordinul MMP nr. 3299 din 2012 aprobă metodologia de realizare și raportare a inventarelor
privind emisiile de poluanți în atmosferă în mod unitar, pe întreg teritoriul țării, în conformitate cu
prevederile legislației eu ropene și ale convențiilor internaționale la care România este parte.

50
Metodologii de estimare a emisiilor atmosferice
Emisiile atmosferice estimate și raportate de APM Teleorman până în anul 2011, inclusiv,
sunt determinate cu ajutorul aplicației CORINVENT, utilizând factori de emisie propuși de
metodologia europeană EMEP/CORINAIR Emission Inventory Guidebook – 2007 și metodologia
americană USEPA – AP42. Începând cu anul 2013 , APM Teleorman utilizează SISTEMUL
INFORMATIC INTEGRAT DE MEDIU SIM, aplicația PA – F2 ILE pentru colectarea datelor și
estimarea e misiilor de poluanți atmosferici. Colectarea datelor se realizează on -line, prin accesarea
directă a secțiunii de raportare, de către toți operatorii economici și instituțiile care dețin date
referitoare la activitățile generatoare de emisii în atmosferă, la nivelul județului Teleorman.
Metodologiile folosite pentru estimarea emisiilor rezultate din activitățile raportate sunt Guide
EMEP/EEA air polluta nt emission inventory guidebook — 2009 și USEPA – AP42.
Estimarea emisiilor are un rol fundamental, împreună cu modelele de dispersie, și în
evaluarea și gestionarea calității aerului, în aplicarea și elaborarea/actualizarea strategiei și
reglementărilor n aționale și locale pentru protecția calității aerului înconjurător, în monitorizarea
și în atestarea conformării.
Inventarele locale de emisii constituie, împreună cu datele privind parametrii meteorologici
care determină difuzia și transportul poluanților în atmosferă, datele de intrare pentru modele
matematice de dispersie care permit calculul concentrațiilor de poluanți la sol. Pe baza acestor
calcule se pot elabora hărți de poluare care indică distribuția spațială și nivelurile concentrațiilor
de poluan ți în diferite arii de interes, aceste informații constituind elementele de bază pentru
evaluarea impactului asupra calității aerului înconjurător la diferite scări spațiale, alături de
măsurările efectuate în rețelele de calitatea aerului.
2.6. Sursele d e poluare atmosferică în județul Teleorman
Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice sau naturale:
• arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transport, industrie și
gospodării;
• procese industriale și utilizarea solvenților, de exemplu în industria chimică și extractivă;
• agricultură;
• tratarea deșeurilor;
• praful aeropurtat și emisiile de compuși organici volatili din plante sunt exemple de surse
naturale de emisie.
În anul 2018 și -au raportat activitățile genereatoare de emisii atmosferice în județul
Teleorman, aproximatix 289 de operatori economici. Astfel, în tabelul 2.4 sunt prezentate
principalele categorii de activități economice, generatoare de emisii în atmosferă și poluanții
rezultați d in aceste activități.

51
Tabel 2.4 Categorii de activități economice, generatoare de emisii în atmosferă și
poluanții rezultați din aceste activități
Grupa Activitatea Principalii poluanți
01 Ardere în energetică și industrii de
transformare SO x, NO x, NMVOC, CH 4, CO,
CO 2
02 Instalații de ardere neindustriale SO x, NO x, NMVOC,
CH 4, CO, CO 2
03 Arderi în industria de prelucrare SO x, NO x, CH 4, CO,
CO 2, NMVOC, metale grele
04 Procese de producție SO x, NO x, NMVOC,
CO, NH 3, metale grele
05 Extracția și distribuția combustibililor fosili CH 4, NMVOC
06 Utilizarea solvenților și a altor produse NMVOC
07 Transport rutier SOx, NO x, NMVOC,
CO, CO 2, metale grele
08 Alte surse mobile și utilaje SOx, NOx, CO, CO 2,
metale grele, NMVOC, PAH
09 Tratarea și depozitarea deșeurilor SO x, NO x, CO, CO 2,
CH 4, metale grele, DIOX, PCBs
10 Agricultura NH 3, CH 4

✓ Industria
Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Emisiile sunt
substanțe eliberate în atmosferă de către întreprinderile industriale sau alte centre. Procedeele de
producție industrială eliberează emisiile, care se depun din nou în cazul în care nu există filtre
pentru epurarea gazelor reziduale. Substanțele specifice sunt atunci eliberate și pot provoc a local
catastrofe. În momentul procesului de combustie, substanțele gazoase, lichide și solide sunt
eliberate în atmosferă de furnale. În funcție de înălțimea furnalelor și de condițiile atmosferice,
gazele se răspândesc local sau la distanțe medii, uneor i chiar și mari.
Degajările industriale în cele din urmă nimeresc în sol. [21] Este știut faptul că în
împrejurimile uzinelor metalurgice pe o circumferință de 30 – 40 km în sol e mărită concentrația
de poluanți ce se găsește în componența emanațiilor aeri ene a acestor uzine.
Centralele termoelectrice
C.E.T. -ul reprezintă sursa majoră de poluare a aerului în zonele urbane, prin modul de
funcționare cu combustibili solizi și lichizi ce au un conținut ridicat de sulf, eliminând în atmosferă
importante cantități de SO2,NOx, CO, CO2, pulberi, fum, cenușă volantă, aer cald și abur. Emit în
atmosferă un volum mare de gaze de ardere care, în funcție de combustibilul utilizat (cantitate și
calitate) are un volum variabil de poluanți. Instalațiile d e reținere a celor mai însemnați poluanți
chimici SO 2 și NO x, precum și diverse variante constructive ce prevăd dispersia prin coșuri înalte,
care duc la înregistrarea unor concentrații locale mai reduse,amplifică efectele de poluare la
distanță. Gradul de deteriorare și lipsa de etanșeitate a unor coșuri sunt cauza evacuării gazelor la
înălțimi intermediare cu influență și asupra zonei învecinate.
Pentru a reduce gradul de poluare al aerului atmosferic, se urmărește pe termen scurt:

52
– folosirea păcurii cu conținut redus de sulf și utilizarea unor alți combustibili convenționali mai
puțin poluanți(gazul metan) sau chiar trecerea spre surse de energie mai puțin poluatoare (energii
alternative, energia nucleară);
– perfecționarea proceselor de control și regl are a arderii;
– creșterea performanțelor electrofiltrelor;
– dotarea cu autolaboratoare specializate pentru măsurarea emisiilor poluante: SO 2, NO x, CO, CO 2,
pulberi.
Aceste termocentrale au fost proiectate într -o perioadă în care impactul funcționării lo r
asupra mediului era subevaluat, iar constrângerile referitoare la protecția mediului erau relativ
puține — chiar amplasamentul lor a fost ales, de cele mai multe ori, după criterii arbitrare și
niciodată după cel al impactului minim asupra mediului. Vânt urile, prin direcție și viteză, pot
împrăștia rapid impuritățile emise, ducând mai ales în timpul sezonului de încălzire a locuințelor,
la o scădere a emisiei în apropierea centralei și la o creștere a ei către zonele învecinate.
Industria energetică poluează termic, fonic, electromagnetic, chimic și estetic mediul.
Astăzi, energia electrică se obține din sursele convenționale astfel: 40% prin arderea țițeiului, 27%
din cărbuni, 23% din gaze naturale, 7% din procese nucleare și 3% din apă. Procesele de com bustie
au așadar o mare pondere, atât pentru obținerea energiei electrice, cât și a celei termice.
Termocentralele elimină cenușă, pulberi de gaze, aer cald și abur. Cenușa poate reprezenta
40-50% la lignit, cărbune brun, turbă sau chiar peste 80% în cazul arderii șisturilor bituminoase.
Din ardere rezultă gaze cu conținut de CO 2, SO 2, SO 3 (1 – 3 % din cantitatea de SO 2), oxizi de azot,
compuși cu arsen, fluor. Energetica contribuie cu 57% la efectul de seră, deoarece emite 55% din
totalul de CO 2, 15% din CH 4, 6% din N 2O7, 7% din CFC. Deține primul loc la emisiile de oxizi de
sulf și de azot și locul al doilea, după materialele de construcții, la emisiile de pulberi. Numai
termocentralele emit 60% din SO 2 total și 30% din NO x total. P ulberile se regăsesc aruncate la 10 –
20 km distanță, iar oxizii de sulf și de carbon la peste 100 km, față de locul emisiei.
Se calculează un coeficient specific al emisiei de dioxid de carbon pentru un GWh (t CO 2 /
GWh), care este de: 900 la termocentralele pe cărbune, 750 la cele pe păcură, 500 la cele geotermale
și 6 la cele eoliene. Așadar, termocentralele emit cele mai mari cantități de dioxid de energie
electrică, iar dintre acestea, emisiile cele mai mari le au cele pe cărbune.
Industria chimică emite o multitudine de substanțe, cu diferite toxicități pentru oameni și
mediu. Se elimină în atmosferă compuși cu sulf ca: dioxid și trioxid de sulf din industria acidului
sulfuric, mercaptani din rafinării și pet rochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon.
Compușii cu azot, ca oxizi și amoniac se elimină din industria acidului azotic și a
fertilizanților cu azot. Din producția de clorosodice se elimină clor, acid clorhidric în atmosferă,
clorură de calciu în ape etc. Din diferite procese de sinteză se elimină compuși cu fluor, clor,
pesticide, produși intermediari de sinteză, negru de fum. Din procesele de valorificare a țițeiului și
gazului metan se elimină fenoli, alcooli, acetone, eteri, diferite hidrocarburi. Produsele reziduale se
elimină ca atare în aer, apă sau pe sol, sau se ambalează și depozitează, sau se ard, fiecare variantă
prezentând forme specifice de poluare a mediului.
Metalurgia feroasă poluează atmosfera cu cantități mari de polu anți ca: oxizi de fier, dioxid
de sulf, oxid de carbon, mangan, arsen, cărbune, cenușă, funingine, pulberi, etc.

53
Cele mai însemnate etape care determină impurificarea aerului sunt: prepararea minereului,
prepararea cocsului, prepararea fontei, precum și ob ținerea fontei. Cantitățile mari de dioxid de sulf
eliminate în atmosferă pe faze de producție sunt: de 15 – 16 kg SO 2/t de cocs; 1,5 – 4 kg SO 2/t de
fontă și cca. 2 kg de SO 2/t de oțel.
Metalurgia neferoasă poate polua atmosfera cu particule de oxizi metalici (Pb, Zn, Cu, Cd,
Ba, etc.) împreună cu compuși gazoși ca oxizi de sulf, oxizi de carbon, oxizi de azot.
Poluarea produsă este deosebit de importantă deoarece topirea minereurilor se face la temperaturi
ridicate eliminându -se aerosoli ai metalelor respective, care în general sunt toxici, iar minereurile
care sunt bogate în suituri degajă mari cantități de dioxid de sulf.
Emisiile de poluanți au loc atât la obținerea concentratelor de minereuri când se degajă mari
cantități de pulberi și dioxid de sulf, cât și la operațiile de topire și rafinare. Cu toate că cea mai
mare parte a aerosolilor de metale neferoase sunt toxici, cei cu gradul cel mai mare de periculozitate
sunt aerosolii de plumb care pot fi împrăștiați la mare depărtare.
Industria de extracție și prelucrare a țițeiului și a gazelor naturale afectează mediul prin
hidrocarburile gazoase și lichide "pierdute" în timpul extracției, transportului și depozitării țițeiului
și produselor pe troliere. In județul Teleorman, industria extractivă este reprezentată de cele doua
schele petroliere Videle și Poeni ale OMV Petrom, care au generat în județ și alte activități conexe
cum sunt cele de foraj, construcții, eploatări drumuri petroliere transport țiței,grupuri industriale și
sociale. Schelele petroliere își desfășoară activitatea în partea de nord a județului, pe o suprafață de
cca. 90000 ha, din care cca. 1000 ha sunt ocupate cu sonde, parcuri, depozite, trasee de conducte
și alte utilități. Prin specificul activității lor, schelele petroliere au dispersate sursele de poluare în
întreaga zonă în care sunt amplasate instalațiile tehnologice și prin condițiile de exploatare și
fiabilitate a conductelor și instalațiilor, pot deven i surse de poluare permanente sau accidentale, cu
impact atât asupra aerului atmosferic.
Calitatea aerului poate fi afectată de emisiile de poluanți atmosferici (gaze cu efect de seră,
acidifianți și precursori ai ozonului troposferic) rezultate din ardere a gazelor de sondă în centralele
termice, extracția, stocarea și transportul de țiței și gaze.
Industria alimentară poluează apa, solul cu resturile vegetale și animale rezultate din
procesele tehnologice, cu detergenții utilizați la spălări, sau cu alte materiale și produse reziduale.
Freonii utilizați ca agenți frigorifici, eliberați în atmosferă, contribuie la distrugerea stratului de
ozon.
Ca surse majore de poluare în jude ț exemplific ăm: SC Donau Chem SRL Turnu M ăgurele
– producerea de îngrasaminte chimice., SC Terma Serv SA Alexandria, SC Terma SA Ro șiorii de
Vede -produce, transportă și distribuie în sistem centralizat agent termic către populație, instituții
și agenți economici , Electrotel SA Alexandria – producerea de echipamente electrice de joas ă și
medie tensiune, SC Koyo Romania -producerea și comercializarea de rulmen ți, componente și
ansambluri , SC Mopan SA Turnu M ăgurele, SC Spicul SA Ro șiorii de Vede – panifica ție, mor ărit,
SC Electroturris SA Turnu M ăgurele – producere motoare electrice, SC Zimtub SA Zimnicea –
produc ător țevi sudate.
Încălzirea locuințelor

54
O formă de poluare care trebuie luată în considerare, mai ales în timpul iernii, o constituie
fumul, cenușa,funinginea și gazele evacuate de coșurile caselor ca rezultat al încălzirii domestice.
Încălzirea locuințelor se face în această perioadă prin diferite sisteme individuale sau centrale, prin
alimentarea cu combustibil lichid, gaze naturale, sobe, etc., favorizându -se o poluare a aerului d in
încăperi și a atmosferei, în general, eliminându -se dioxidul de sulf, hidrogen sulfurat, oxizi de azot,
particule cu metale grele, compuși organici volatili, etc. Datorită înălțimii mici a (coșurilor de fum,
precum și datorită instalațiilor de ardere (s obe) cu un randament redus, se produce o rată redusă a
evacuării în aerul atmosferic a poluanților, crescând extrem de mult capacitatea de degradare a
aerului din proximitatea zonelor de locuire.
Fumul degajat de sobele cu lemne are o culoare albastră fum urie și este alcătuit dintr -un
volum mare de materii organice, care se consideră că pot fi cancerigene. Însă, în utilizarea casnică
nu se arde doar material lemnos, ci și cantități mari de cărbuni, petrol și gaze naturale, din care
provin, de asemenea, sub stanțe toxice,ducând la creșterea poluării și a nocivității gazelor poluante
datorită amestecării acestora.
✓ Transporturile
Transporturile auto, navale, feroviare și aeriene emit o serie de poluanți rezultați din arderea
combustibililor (benzină sau motori nă): CO, No x, hidrocarburi nearse, SO 2, aldehide. Pe lângă
aceștia, mai rezultă și oxizi de plumb la arderea benzinei aditivate cu plumb tetraetil și fum, în
special la arderea motorinei.
Determinările concentrațiilor de agenți poluanți emiși în diferite etape de mers ale
motoarelor au pus în evidență valori diferite. Astfel, mersul încet în gol și frânarea elimină cantitățile
mai mari de oxid de carbon la motoarele prin scânteie (MS), iar la motoarele cu aprindere prin
comprimare, sau Diesel (MC) , emisia este maximă la oxizii de azot.
Motoarele în doi timpi sunt cele mai poluante, deoarece, pe lângă produșii obișnuiți de
ardere, mai rezultă și produși proveniți din arderea uleiurilor. Motoarele în patru timpi, cu aprindere
prin scânteie, elimină cantități mari de CO și hidrocarburi nearse R mHm, iar dacă utilizează și
benzină cu plumb, poluarea crește și din cauza oxizilor de plumb evacuați în gaze. Motoarele cu
aprindere prin comprimare, datorită arderii cu exces de aer produc cantități mici de p oluanți.
Considerațiile sunt valabile la stările standard de funcționare ale motoarelor, evident la motoarele
cu timp mare de funcționare, uzate, emisiile de poluanți fiind mult sporite. Agenții poluanți emiși au
diferite influențe asupra mediului și sănătă ții oamenilor.
Oxidul de carbon se combină cu hemoglobina producând oxicarbonism, amețeală, astenie,
tulburări de vedere, de îndemânare, asfixie, produce leziuni ireversibile în sistemul nervos și
aparatul circulator. La expuneri continue de 8 – 14 p.p.m. CO posibile în marile aglomerări urbane
se observă creșterea mortalității prin infarct miocardic.
Oxizii de azot distrug alveolele pulmonare în orice concentrații, deci toxicitatea lor este
foarte mare. La animale, dioxidul de azot este de patru or i mai toxic decât monoxidul. Expunerea la
acești oxizi poate avea efecte adverse grave .
Hidrocarburile au efecte diferite, la depășirea unor anumite limite de concentrații, provocând
narcoză, amețeli, crampe, deces. De exemplu, etanul, propanul, etena sun t anestezice. hexanul, la

55
18 g/m3 inhalat 10 minute produce amețeli, la 108 g/m3 narcoză, iar peste 143 g/m3 deces. Metanul
acționează peste 35 g/m3. Hidrocarburile aromatice, în concentrații mari sunt hemato – și
neurotoxice, cancerigene.
Ozonul peste 30 p.p.m., inhalat 10 – 15 minute produce tulburări respiratorii, ale mucoasei
rinofaringiene.
Peroxiacetilnitratul (PAN) peste 0,5 p.p.m. produce tulburări respiratorii. Se formează în
atmosferă din hidrocarburi nearse și oxizi de azot, sub influența energiei solare.
Plumbul din gaze pătrunde direct în organism, sau prin apă, alimente, piele. În organism
ajunge la nivelul sângelui, provocând hematii, incomplet mature, dereglarea metabolismului
albuminelor, glucidelor, vitaminelor, inhibarea activității enzimelor, chiar la concentrații mici de
0,2 – 0,4 p.p.m. La copii, în doze mici acționează sinergetic cu endotoxinele bacteriene, producând
deces. Se apreciază o amplificare a efectului de 105 ori la copii față de adulți. La adulți, plumbul
produce tulburări nervoase, anemie, colită, saturnism, predispoziție la tuberculoză, avorturi și chiar
deces. Deoarece oxizii de plumb se depun și pe plante se recomandă să nu se consume plante
cultivate sub 50 m (după unii biologi sub 100 m) de la autostradă.
Oxizii de sulf în concentrații mici, sub 1 -5 p.p.m. produc iritații; peste 5 p.p.m. afectează
aparatul respirator, ducând la decese. În marile orașe, unde concentrația medie anuală de oxizi de
sulf depășește 0,046 p.p.m. sunt afectați mai mult copii.
Fumul conține particule de carbon și hidrocarburi diverse. Reduce vizibilitatea, irită ochii,
aparatul respirator. Acumulat, poate provoca scăderea temperaturii planetei, dacă nu ar fi contracarat
de alte efecte.
Aldehidele (acetaldehida, acrolei na etc.) irită mucoasa oculară, pe cea nazală, pielea,
provoacă tuse, sufocare, cefalee și edem pulmonar peste 20 p.p.m.
Dioxidul de carbon nu este toxic, dar produce scăderea concentrației de oxigen a aerului și efect de
seră.
Poluanții au și alte efecte : alterează peisajul, construcțiile, operele de artă, modifică clima.
Astfel, sub acțiunea SO x, CACO 3 din construcții se transformă în CaSO 4, solubil. Fumul se depune
pe clădiri, înnegrindu -le.
Oxizii de azot afectează animalele la concentrații de 0,5 – 1 μg NO 2/m3, persistent un timp
mai îndelungat. plantele sunt lezate la concentrații mult mai mari, de 4000 -6000 μg NO x/m3. Acești
oxizi absorb parțial radiațiile ultraviolete și vizibile, astfel încât la 500 mg/m3, obiectele aflate peste
10 km prezintă modificări de culoare.
Oxizii de sulf sunt corosivi pentru metale, hârtie (deci pentru biblioteci), materiale textile și
vopsele, pe care le degradează. Dioxidul de sulf face să dispară mușchii și lichenii, modifică
culoarea plantelor spre galbe n, deoarece afectează clorofila. Împreună cu ozonul și NO 2 prezintă
efect sinergetic puternic asupra plantelor, chiar la concentrații scăzute de 100 – 150 μg
SO 2/m3.Etanul modifică creșterea orhideelor.
Mijloacele de transport produc și efecte sonore, pute rnic poluante pentru aparatul auditiv și
indirect, pentru întregul organism uman.

56
Efectele poluării prin transporturi asupra mediului și a sănătății populației pot fi atât directe
(ca urmare a expunerii la diverși agenți poluanți și fenomenelor climatice deosebite), cât și indirecte
(din cauza activității agenților poluanți asupra apei, solului și vegetației). Toate tipurile de transport
contribuie la poluarea complexă a mediului, din cauza alcătuirii sistemice a acestuia și a propagă rii
modificărilor de la o componentă la alta.
✓ Agricultura
Agricultura este o ramura de traditie in economia judetului Teleorman, el fiind situat pe
primele locuri in ierarhia judetelor tarii in ceea ce priveste suprafata agricola si potentialul
productiei vegetala si animala.
Agricultura are o contribuție importantă la poluarea mediului natural prin folosirea
volumului mare de îngrășăminte chimice, pesticide, prin pulberile care se formează din cauza
desfășurării lucrărilor agricole, prin descompunerea materiei organice. Dintre sursele artificiale,
cea mai însemnată în producerea amoniacului este agricultura, iar din cadrul acesteia, ramura
zootehnică. Contribuția agriculturii în producerea emisiilor de amoniac este de 96% și este cauzată
de dejecțiile provenite din creșterea animalelor.
Lucrările mecanizate din agricultură mai pot determina dispersarea în mediu a unor pulberi
din substanțele chimice utilizate în mod curent, cum ar fi îngrășămintele chimice. Concentrația de
particule fine p rovenite din gazele de ardere de la motoare cu ardere internă și de la instalații de
ardere diferă în funcție de momentul din zi, de anotimp și de starea vremii, de sarcina la care aceste
lucrează, etc. În timpul iernii rămân în aer mai multe particule dec ât vara. A fost apreciată o
concentrație medie de PM2,5 în aer de 3 μg/m3 din cauza gazelor de ardere de la motoare
diesel. Desecările și asanările schimbă climatul din zonă.
La unele lucrări mecanizate în agricultură se răspândește praf, cu particule de d iverse
mărimi, ca urmare a împrăștierii particulelor fine din solul uscat la diferite lucrări ale solului și la
recoltarea anumitor culturi (de exemplu combina de cereale).
Unii proprietari de terenuri agricole obișnuiesc ca după recoltarea diverselor cul turi să
curețe terenul de resturile vegetale prin arderea acestora, ducând la poluarea atmosferei prin fumul
și diferitele gaze de, ardere emanate. Prin arderea reziduurilor se crează o însemnată sursă de
impurificare a atmosferei cu fum, cenușă și gaze ră u mirositoare, în cantități mai mari sau mai mici,
în funcție de natura reziduurilor și de gradul de combustie, astfel de fenomene extreme apărând în
zona haldelor de deșeuri menajere municipale. Gradul de remanență a poluanților în atmosferă
diferă în fun cție de natura poluanților, de proprietatea acestora de a reacționa, precum și de factorii
meteorologici specifici locului.
Pesticidele sunt substanțe chimice, utilizate în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor,
sau sunt regulatori de creștere, antractanți și repelanți. Aceste substanțe se utilizează pentru
protecția materialelor și a produselor stocate, pentru combaterea agenților de răspândire a bolilor
umane și animale, cu excepția medicamentelor. Pesticidele se folosesc singure, sau în amestec.
După natura lor prezintă toxicități diferite. Au conținuturi diferite în substanță activă și
impurificatori, în funcție de procesul tehnologic de obținere. Ele pot genera produși toxici și în

57
urma unor procese metabolice. Acțiunea lor poluantă cuprinde toate trei mediile, aer, apă, sol,
circulația lor efectuându -se prin intermediul viețuitoarelor, apei și aerului.
Din cantitatea aplicată de pesticid, doar o mică parte acționează, restul pierzâ ndu-se în sol, în aer sau, pe
plante. de exemplu, la fungicide acționează doar 3% din cantitatea împrăștiată, la ierbicide doar 5 – 40%, etc.
Zootehnia poluează în principal prin dejecțiile animale, ce afectează solul, apa și aerul. Dar
poluarea se realiz ează și cu substanțe utilizate la igienizarea padocurilor (sodă, detergenți), cu
substanțe administrate pentru combaterea dăunătorilor, a îmbolnăvirilor, cu biostimulatori, sare,
viruși etc.
Marii agenti economici in domeniul cultivarii cerealelor si plan telor tehnice, sunt: SC
Interagro SRL, SC Boboc SNC, SA Dobrote ști , SA Telegaru Bragadiru, SA Agroind M ăldăieni,
SA 1907 Slobozia M ândra.
✓ Activități menajere
Activitățile menajere sunt generatoare de multiple forme de poluare; fizică, chimică,
biologică, fonică, estetică.
Deșeurile urbane persistă în natură zile, luni și chiar ani, producând poluare chimică,
biologică, estetică și chiar disconfort. Persistența în mediu se datorează degradării foarte lente a
unor produse , sub influența apei, oxi genului atmosferic, luminii, microorganismelor. Astfel, fierul
și aliajele lui persistă și 100 de ani, până se degradează natural, masele plastice persistă și 250 de
ani, aluminiul 500 de ani, iar sticla 5000 de ani. În acest timp, plantele întâmpină dific ultăți la
creștere pe locurile acoperite cu deșeuri solide și proliferează paraziții (șobolanii, insectele).
Procesele de ardere a combustibililor și fumatul, pe lângă procesele de ardere din industrie
și transporturi, poluează puternic atmosfera în maril e orașe și în împrejurimi. La incinerarea
deșeurilor urbane și industriale pot apărea compuși chimice deosebit de toxici, ca de exemplu: clor –
fenoli (diclorodioxină, clorodibenzofurani ș.a.), acid clorhidric, în concentrații de sute de ng/m3
gaz de ardere. În SUA, în anul 1993, mai mult de jumătate din emisiile atmosferice de dioxină au
provenit din incinerarea rezidiilor medicale și peste 30% din rezidii municipale.
Fumatul este o altă sursă de poluare în marile aglomerațiile urbane. Fumul de țigară, în
prezența unei enzime de activare PMS s-a dovedit că are efect mutagen. Din fumul de țigară rezultă
și metale grele, toxice pentru om: Pb, Cd, Hg, pe lângă alte substanțe. Plumbul provine din sol, în
care a ajuns astfel: plumb deja existent, la cer se adaugă depunerile din gazele de eșapare ale
autoturismelor, din pesticide, sau din nămolurile fertilizante. Arderea biomasei contribuie la
mărirea emisiilor totale.
Sursele antropice de poluare sunt diverse, complexe și contribuie cu ponderea cea mai mare
la toate formele de manifestare a poluării pe Pământ, astfel încât, prin comparație, poluarea din
surse naturale apare periculoasă numai în zona în care s-a produs.
✓ Gospodărirea comunală
O altă sursă de impurificare o reprezintă pulberile stradale care p ot rezulta din deteriorarea
materialului asfaltic ca urmare a circulației; din particulele de nisip și argilă, scoase și aspirate din
pavaj de către anvelopele autovehiculelor; din particulele transportate de vânt și de vehicule

58
(existența construcțiilor u rbanistice, a gunoaielor, precum și cenușa împrăștiată de locatarii caselor
amplasate la marginea orașului). Din circulația vehiculelor, sau din cauza curenților de aer, o
însemnată cantitate de pulberi este ridicată în atmosferă,contribuind, împreună cu e manațiile de
pulberi industriale, la impurificarea atmosferei centrelor urbane.
2.7. Poluanți atmosferici în județul Teleorman
Pulberile solide provin din eroziunea rocilor naturale, din industrie în special și mai rar din
alte activități umane. După natură pot fi:
– anorganice, ca diferiți oxizi metalici (de Zn, Pb, Mn, Fe, Cu), minerale (SiO 2, azbest, silicați),
ciment, sodă, coloranți anorganici, sticlă etc.
– organice, de origine animală (lână, păr), vegetală (bumbac, făină, in), sintetică (pesticide, coloranți
organici) etc. Suspensiile (particulele peste 10 μm diametru mediu) au stabilitate mică și se depun
mai ușor. Puterea de difuz ie este redusă, nu pătrund în alveolele pulmonare, deci nu sunt periculoase.
Scad luminozitatea, deci influențează negativ fotosinteza la plante, obturează ostiolele, dereglând
respirația. Plantele cresc mici. frunzele se răsucesc, masa biologică scade. Un eori modifică pH -ul
solului, cum este cazul la ciment. Întâlnind un obstacol vertical, praful este reținut și teoretic, numai
aerul ocolește acel obstacol. În realitate, este antrenată și o cantitate redusă de particule solide.
Pulberile de 0,1 – 10 μm diametru mediu au stabilitate mai mare și se depun în timp mai
îndelungat, la distanță mai mare, uneori de 2 -10 km (cenușa, negrul de fum). Puterea de difuzie este
mai mare, ajungând în alveolele pulmonare, deci devin toxice pentru organisme. Cele mai
periculoase sunt cele de 0,2 – 2 μm, care se separă greu din aer, deoarece gravitația este înfrântă de
mișcarea browniană.
Pulberile sub 0,1 μm practic nu se depun într -o atmosferă imobilă. În realitate, se depun
foarte greu și difuzează foarte ușor. Nu sunt nocive pentru om. Depunerea se face după ciocnirea
și aglomerarea lor.
Pulberile prezintă și alte proprietăți fizice:
– suprafață mare. De exemplu, 1 cm3 cuarț măcinat la 1 mm3 va ocupa 6 mm2.
– unele pot exploda (cele de Zn, S, făină, dextrină) sau aprin de (cărbune. Al);
– adsorb gaze toxice, sau vapori de substanțe lichide;
– absorb radiații calorice și iradiază după încetarea încălzirii;
– formează ceață, constituind centrii de condensare;
– particulele ascuțite traumatizează căile respiratorii, cele moi se depun ca o pastă, provocând
traheite și bronșite;
– se încarcă electrostatic, prin frecare, sau prin adsorbție de ioni. Astfel, pulberile metalice se
încarcă pozitiv, cele nemetalice, negativ, crescând astfel stabilitatea lor.
Aceste proprietăți pot fi utilizate în studiile inginerești, medicale, ecologice, care vizează
recuperarea pulberilor din aer, dimensionarea utilajelor, stabilirea unor măsuri tehnice de reducere
a poluării.
Aerosolii sunt formați așadar, din particule solid e sub 10 μm, fie din substanțe lichide, în
amestec cu aerul. Au stabilitate mare și putere mare de difuzie. Condensarea este favorizată de

59
scăderea temperaturii (care transformă particulele în cristale), de prezența umidității (care poate
solubiliza partic ulele, sau le umezește, mărindu -le masa). Radiațiile ultraviolete pot provoca
transformări chimice.
Acțiunea pulberilor asupra organismului uman depinde de natura substanței, concentrației
în aer, solubilitatea în apă, timpul de expunere. După acțiunea toxică, pulberile se pot clasifica în:
– iritante sau corosive, cum sunt: varul, oxizii de arsen, cromații, etc.
– alergenice, ca: bumbacul, cânepa, lemnul, bicromații;
– cancerigene: compușii cu crom, arsen, materiale radioactive.
– cu acțiune to xică generală: Pb, As, Mn, Be, V, etc.
– infectante: pulberile cu microbi, viruși etc.
Pulberile inspirate se depun neuniform și neregulat pe căile respiratorii, în funcție de
mărime, viteza aerului, durata de trecere, concentrația lor în aer, natura lor. Cele higroscopice sunt
reținute în cantitate mai mare decât cele nehigroscopice. O parte din pulberile inspirate sunt
eliminate imediat la expirație, sau în câteva ore. Pătrunderea în plămâni este zero pentru particulele
de 10 μm (ce sunt reținute de la î nceput) și 100% pentru particulele ≤ 1 μm. Particulele sub 0,5 μm
difuzează mai ușor.Îmbolnăvirea cu particule de praf, sau de fum se numește pneumoconioză.
Pesticidele și în special insecticidele poluează pe distanțe mai mari de 30 km față de locul
de aplicare, fiind purtate de curenții de aer orizontali și verticali, ceea ce explică diferitele
simptoame de fitotoxicitate apărute la distanță.
Substanțele lichide din diferitele domenii industriale pot forma aerosoli cu aerul, datorită
volubilității lor. Vaporii se pot împrăștia la distanțe de zeci și sute de metri, afectează aparatul
respirator, derma, ochii, se pot depune pe plante, dereglându -le respirația, afectează construcțiile
etc. Așa se comportă gudroanele de cocserie, solvenții din lacuri, vopse le, furfurolul, insecticidele
lichide etc.
Scăderea concentrației de oxigen din aer este un fenomen nedorit, ceea ce ridică serioase
probleme omenirii. Astfel, perioada 1910 -1970 concentrația oxigenului a scăzut cu 0,005%.
Fenomenul continuă în ritmul de creștere de 4% anual. Rezerva de oxigen atmosferic se menține
prin fotosinteză, dar procesele de ardere a unor cantități mari de combustibili fosili și scăderea
suprafețelor ocupate de ecosisteme naturale ce eliberează oxigen fac ca fotosinteza să nu mai poată
regla conținutul de oxigen atmosferic.
Oxidul de carbon apare în atmosferă din procesele de ardere incompletă a hidrocarburilor
în motoarele autovehiculelor și din unele procese industriale din chimie, metalurgie, alimentară etc.
Are acțiune asfixiantă, prin blocarea hemoglobinei la c arboxihemoglobină. Circa 0,1% CO în sânge
bloche ază 50% din hemoglobina existentă . În absența CO din atmosferă, carboxihemoglobina
(CO hem) se descompune, refăcând hemoglobina (hem):
CO hem + O 2 → hemO 2 + CO 2.
În atmosferă liberă de CO, într -o jumătate de oră, CO scade la 35% în CO hem, iar în 3 -5 ore, la
5%.În orașe, la expuneri continue de CO de 8 -14 p.p.m. crește mortalitatea prin infarct miocardic.
În atmosferă, CO se pare că influențează ozonul și acționează sinergetic cu alte gaze.

60
Hidrocarburile provin din industria țițeiului (extracție, rafinare, petrochimie), din arderile
incomplete în motoare și din fumat.Gazul metan se degajă și din mlaștini, orezării, stomacul
rumegătoarelor, procese de fermentație. Nu are efect toxic imediat, dar contribuie la efectul de seră.
Hidrocarburile condensate (benziprem, benzantracen etc.) se condensează pe particule în
suspensie, provocând cancer pulmonar. Epoxizii, nitrozaminele, α și β naftilamină sunt de asemenea
cancerigene. Alte substanțe chimice au toxicitate foarte mare (dioxina), sunt inflamabile (benzenul,
furfurolul etc.), explozive, sau au efecte mutagene (dienele, compușii halogeni etc.).
Hidrocarburile policiclice aromatice prezintă de asemenea un factor de risc pentru sănătatea
omului. Ele p rovin din combustia benzonei sau motorinei în motoarele autovehiculelor. Se cunoaște
că: 3, 4 benziprenul, 3,4 benzofluoroantracenul, 3,4,8,9 dibenzopirenul și 1,2,5,6 dibenzoantracenul
au acțiune cancerigenă, iar alți compuși au acțiune diminuată. S -au im aginat diferite mecanisme
posibile de formare a hidrocarburilor policiclice aromatice din hidrocarburi mai simple.
Oxizii de azot :N2O, NO, N 2O3 și N 2O5 sunt generați în atmosferă din azot și oxigen, sub
acțiunea cuantelor de lumină (a), sau a descărcărilor electrice (b), după următoarele reacții posibile:
O2 + hv → 2 O
O + N 2 + M → N 2O + M; M = moleculă inertă.
N2 + O 2 → 2 NO
O3 + N 2 → N 2O + O 2
4 NO → N2O3 + N 2O
NO + O 2→2 NO 2
NO 2 + H 2O→2 HNO 3 + NO.
Oxizii de azot sunt generați în cantități mari de industria cuprului, a fertilizanților cu azot
(din fabricile de acid azotic, azotat de amoniu) și din mijloacele de transport auto.
Oxizii de azot nu produc iritații, dar distrug alveolele pulmonare, deci au toxicitate mult mai mare
decât monoxidul de carbon. Dioxidul de azot este de patru ori mai toxic decât monoxidul. Peste 10
p.p.m. produc necroze foliare (decolorare) la plante, iar la animale și oam eni sensibilizează
organismul față de agresivitatea germenilor microbieni. Contribuie la reducerea vizibilității pe
șosele aglomerate, prin formare de smog. Organizația Mondială a Sănătății a fixat concentrația
maximă în aer la 150 mg/m3 pentru o expunere de 24 de ore și de 400 mg/m3 pentru o expunere de
o oră. În unele țări (Suedia, Elveția) standardele sunt chiar mai reduse.
Produșii cu sulf : SO, SO 2, SO 3, S 2O3, S 2O7, H 2SO 3, H 2SO 4, H 2S provin din vulcani,
industria acidului sulfuric, fosforic, superfosfatului, industria alimentară, metalurgia neferoasă,
prelucrarea petrolului și arderea cărbunilor inferiori în termocentrale și în gospodării.
Oxizii de sulf cu apa produc acizi sulfuros și sulfuric, care prezintă acțiune toxică și corosivă
superioară gazelor uscate.
La plante, SO 2 pătrunde prin ostiole și, împreună cu apa și dioxidul de carbon, provoacă
leziuni, distrugând clorofila. Pe frunze apar pete și apoi benzi de decolorare. Acțiunea este mai
puternică în condiții de umiditate, lumină, căldură și un conținut ridicat de CO 2, când ostiolele se
deschid, lăsând să pătrundă mai ușor agentul corosiv. Rezistența plantelor la acțiunea dioxidului de
sulf este diferită, de aceea pentru perdelele de protecție, spațiile verzi din orașe și de pe marginea

61
drumurilor și livezi se aleg acele plante rezistente la poluare. Pentru astfel de zone cu emisii de oxizi
de sulf se pot planta: platan, fag, tuia, pin, carpen, prun, iederă, gladiole, lalele, iriși, trandafiri etc.
Cu praful, sau cu carbonul, dioxidul de sulf are efect sinergetic. La Turn u Măgurele ,negrul de fum
pierdut în atmosferă în prezența SO 2 emis de întreprinderea de neferoase produc anemii,
tuberculoză, saturnism.
La concentrații de 1 – 5 p.p.m. SO 2 se produc iritații, iar peste 5 p.p.m. – afecțiuni respiratorii.
În marile orașe, la o medie anuală de peste 0,046 p.p.m., apar frecvent maladii respiratorii la copii
școlari, iar la peste 0,52 p.p.m. și în condiții de praf sau carbon crește mortalitatea.
Hidrogenul sulfurat provine din vulcani, procese de putrefacție, cocsificare, extr acția și prelucrarea
petrolului. Omul suportă până la 45 g H 2S/m3 aer, după care, la creșterea concentrației dispare
mirosul, se blochează oxigenarea sângelui spre celule, ajungându -se chiar la deces.
Aldehidele :Aldehidele sunt compuși toxici și iritanți, eliminați în natură de combustia
motoarelor autovehiculelor, de arderea gunoaielor menajere. Aldehidele poluează aerul acelorași
regiuni ca și hidrocarburile, prin căror oxidare iau naștere.
Aerul din marile centre urbane, cu artere de trafic int ens circulate, conține în medie 1 mg/m3
echivalent în formaldehidă. Cea mai simplă aldehidă este formaldehida, formată prin oxidarea
metanului. Denumirea de aldehidă este dată de combinarea cuvintelor alcool dehidrogenat.
Aldehidă formică (formaldehida) e ste un bun dezinfectant și conservant. Folosită ca
dezinfectant, sub formă de soluție apoasă 35 — 40%, pentru a menține și a împiedica sau întârzia
putrefacția cadavrelor. Se evaporă ușor, din această cauză personalul care lucrează cu aceste
substanțe sunt expuși la intoxicații, cu efecte paralizante asupra sistemului nervos central. Intră în
reacție cu grupările NH2 din proteine, pe care le încheagă, ducând la oprirea circulației sanguine,
formând cangrene.
Concluzii
Pentru a îmbunătăți calitatea aerului trebuie să abordăm emisiile din toate sectoarele și
sistemele economice, precum mobilitate, energie electrică sau alimentație, și să înțelegem modelele
de producție și de consum care generează aceste emisii. Acesta este singurul mijloc ad ecvat de
acțiune. în vederea înbunătățirii calității aerului.
Măsuri în vederea înbunătățirii calității aerului :
– Amplasarea întreprinderilor care poluează atmosfera în afara localităților și în locuri care nu
permit transportul prin curenți de aer a sub stanțelor poluante emise (aplicându -se aici principiul de
rețenere a poluanțilorla sursă), prin stimularea agenților economici;
– Utilizarea în industrie a tehnicilor și utilajelor performante pentru evitarea pierderilor
(„scăpărilor”) de substanțe toxice;
– Adoptarea de tehnologii nepoluante sau folosirea de materii prime din care să rezulte cantități cât
mai mici de poluanți;
– Folosirea surselor nepoluante de energie cum sunt cele alternative: eoliană, hidraulică, solară,
deoarece se ști e că termocentralele bazate pe folosirea cărbunilor emit cenușă, oxizi de sulf, de azot
și de carbon;

62
– Înlocuirea, de câte ori este posibil, a transporturilor auto prin transporturi cu trenul mai ales în
condițiile electrificării liniilor de cale ferată;
– Buna funcționare a motoarelor cu ardere internă și limitarea (interzicerea) utilizării motoarelor în
doi timpi;
– Înlocuirea tehnologiilor energofage, pentru ca prin reducerea consumului de carburanți să se
reducă și poluarea aerului;
– Dotarea unităților poluante cu aparatură de măsurare și urmărire a valorilor noxelor evacuate în
atmosferă.
Totuși, aceste măsuri nu sunt suficiente, deoarece trebuie să se evite orice poluare a
mediului, indiferent de distanța sursei de poluare de centrele locuite. Trebuie să se filtreze aerul
poluat rezultat din procesele tehnologice, pentru a evita eliminarea poluanților în atmosferă.
Construirea de coșuri de evacuare a gazelor cu înălțimi tot mai mari este un paleativ, dar nu un
mod de evitare a poluării, deoarece nu fac decât să reducă emisia din apropierea sursei, sporind -o
însă în zonele mai îndepărtate neafectate anterior. Aceste măsuri sunt necesare întrucât împiedică
depășirea accentuată și persistentă a concentrației maxime admisibile pentr u diferiți poluanți,care
creează în anumite situații sinoptice, stări insuportabile pentru locuitorii urbani.

63
CAPITOLUL 3
STAȚII DE MONOTORIZARE A CALITĂȚII AERULUI
3.1. Aspecte legislative privind monitorizarea calității aerului
Evaluarea calității aerului înconjurător în România este reglementată prin Legea 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător cu modificările ulterioare, ce transpune Directiva
2008/50/CE a Parlamentului Europea n și a Consiliului Uniunii Europene privind calitatea aerului
înconjurător și un aer mai curat pentru Europa .
Prezenta lege prevede măsuri la nivel național privind:
a) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite și să
prevină producerea unor evenimente dăunătoare și să reducă efectele acestora asupra sănătății
umane și a mediului ca întreg;
b) evaluarea calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării pe baza unor metode și criterii
comune, stabilite la nivel european;
c) obținerea informațiilor privind calitatea aerului înconjurător pentru a sprijini procesul de
combatere a poluării aerului și a disconfortului cauzat de acesta, precum și pentru a monitoriza pe
termen lung tendințele și îmbunătățirile rezultate în urma măsurilor luate la nivel național și
european;
d) garantarea faptului că informațiile privind calitatea aerului înconjurător sunt puse la dispozi ția
publicului;
e) menținerea calității aerului înconjurător acolo unde aceasta este corespunzătoare și/sau
îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri;
f) promovarea unei cooperări crescute cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea
reduce rii poluării aerului.
Această lege conține definițiile termenilor utilizați frecvent în domeniul calității aerului:
„aer înconjurător” = aerul troposferic, cu excepția locurilor de muncă.
„poluant” = orice substanță prezentă în aerul înconjurător și care poate avea efecte dăunătoare
asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg;
„nivel” = concentrația unui poluant în aerul înconjurător sau depunerea acestuia pe suprafețe într –
o perioadă de timp dată;
„evaluare” = orice metodă folosi tă pentru a măsura,calcula, prognoza sau estima niveluri;
„valoare -limită” = un nivel fixat pe baza cunoașterii științifice, în scopul de a evita, preveni sau
reduce efectele dăunătoare asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg, care se dorește a f i
atins într -o perioadă dată și care nu trebuie depășit odată atins;
„nivel critic” = un nivel fixat pe baza cunoașterii științifice,dincolo de care se pot produce efecte
adverse pentru anumiți receptori, cum ar fi copacii, alte plante sau ecosisteme natura le, dar nu
pentru oameni;
„marja de toleranță” = procentajul din valoarea -limită cu care poate fi depășită acea valoare
conform condițiilor stabilite în prezenta directivă;

64
„valoare -țintă” = un nivel fixat cu scopul de a evita, preveni sau reduce efectele dă unătoare asupra
sănătății umane și/sau asupra mediului ca întreg, care se dorește a fi atins, în cazul în care este
posibil, într -o perioadă dată;
„prag de alertă” = un nivel dincolo de care există un risc pentru sănătatea populației în general, la
o expune re de scurtă durată și la atingerea căruia statele membre trebuie să ia imediat măsuri;
„contribuții din surse naturale” = emisii de poluanți care nu rezultă direct sau indirect din
activități umane, inclusiv evenimente naturale, cum ar fi erupțiile vulcani ce, activitățile
seismice, activitățile geotermale, focurile de pe terenurinecultivate, vânturile violente, apa de mare
vaporizată sau resuspensia în atmosferă ori transportul unor particule naturale provenind din zone
deșertice;
„zonă de protecție” = supr afața de teren din jurul punctului în care se efectuează măsurări fixe,
delimitată astfel încât orice activitate desfășurată în interiorul ei, ulterior instalării echipamentelor
de măsurare, să nu afecteze reprezentativitatea datelor de calitate a aerului înconjurător pentru care
acesta a fost amplasat;
„aglomerare” = o zonă urbană care constituie o conurbație cu o concentrare a populației de peste
250 000 de locuitori sau, acolo unde populația este de 250 .000 de locuitori sau mai mică, cu o
densitate a popu lației pe km² care urmează să fie stabilită de către statele membre;
,,depuneri totale sau acumulate” = cantitatea totală de poluanți care este transferată din atmosferă
pe suprafețe cum ar fi sol, vegetație, apă, clădiri etc, cu o anumită arie, într -un an umit interval de
timp;
,,emisii fugitive” = emisii nedirijate, eliberate în aerul înconjurător prin ferestre, uși și alte orificii,
sisteme de ventilare sau deschidere, care nu intră în mod normal în categoria surselor dirijate de
poluare .
Punerea în apl icare a prevederilor prezentei legi se realizează prin Sistemul Național de
Evaluare și Gestionare Integrată a Calității Aerului, denumit în continuare SNEGICA, care asigură
cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare între autoritățile și in stituțiile publice, cu
competențe în domeniu, în scopul evaluării și gestionării calității aerului înconjurător, în mod
unitar, pe întreg teritoriul României, precum și pentru informarea populației și a organismelor
europene și internaționale privind calit atea aerului înconjurător.
SNEGICA cuprinde, ca părți integrante, următoarele două sisteme:
a) Sistemul Național de Monitorizare a Calității Aerului, denumit în continuare SNMCA, care
asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru desfășura rea activităților de monitorizare
a calității aerului înconjurător, în mod unitar, pe teritoriul României;
b) Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici, denumit în continuare
SNIEPA, care asigură cadrul organizatoric, instituți onal și legal pentru realizarea inventarelor
privind emisiile de poluanți în atmosferă, în mod unitar, pe întreg teritoriul țării.
3.2. Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului
Monitorizarea calității aerului se realizează prin Rețeaua națională de monitorizare a
calității aerului – (RNMCA), aflată în administrarea autorității publice centrale pentru protecția
mediului. Rețeaua națională este alcătuită din stațiile de monitorizar e a calității aerului din

65
aglomerările și zonele pentru evaluarea și gestionarea calității aerului de pe teritoriul României și
din stațiile de fond regionale. Rețeaua națională include echipamente tehnice necesare colectării,
prelucrării și transmiterii d atelor de calitatea aerului.
Serviciul Centrul de Evaluare a Calității Aerului (CECA) administreaz ă informațiile si
datele provenite din rețeaua na țională de monitorizare automata a calității aerului .
RNMCA cuprinde sta ții de monitorizare continuă a cal ității aerului, dotate cu echipamente
automate pentru măsurarea concentrațiilor principalilor poluanți atmosferici: dioxid de sulf (SO 2),
oxizi de azot (NO 2/NOX), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3), pulberi în supensie (PM 10 si PM 2.5),
benzen (C 6H6) metale grele (plumb, cadmiu, nichel, arsen, mercur), hidrocarburi aromatice
policiclice .
Datele privind calitatea aerului sunt colectate și transmise către panourile de informare a
publicului, iar dup ă validarea primară în centrele județene sunt transmise spre evaluare si
certificare Centrului de Evaluare a Calității Aerului. Poluanții monitoriza ți, metodele de măsurare,
valorile limită, pragurile de alertă și de informare precum și criteriile de amplasare a punctelor de
monitorizare sunt stabilite de legislați a național ă privind calitatea aerului armonizată cu
reglementările europene.
Centrul de Evaluare a Calit ății Aerului:
• colaboreaz ă cu laboratoarele si serviciile de monitoring din re țeaua autorit ății de mediu, cu alte
instituții si autorități, în vederea asigur ării fluxului de date și informații ;
• participă la instruirea personalului din cadrul agențiilor teritoriale de mediu implicat în activitățile
de colectare și transmitere a datelor si informațiilor către CECA ;
• participă la elaborarea și im plementarea programelor de asigurare a calității datelor ;
• utilizeaz ă instrumente software avansate pentru prelucarea datelor de calitatea aerului.
3.3. Clasificarea stațiilor de monitorizare a calității aerului
a) Stație de tip trafic
• evalueaz ă influen ța traficului asupra calit ății aerului
• raza ariei de reprezentativitate este de 10 -100 m
b) Stație de tip industrial
• evalueaz ă influen ța industri ei asupra calit ății aerului
• raza ariei de reprezentativitate este de 100 m -1 km
c) Stație de tip urban
• evalueaz ă influen ța așezărilor umane asupra calit ății aerului
• raza ariei de reprezentativitate este de 1 -5 km
d) Stație de tip suburban
• evalueaz ă influen ța așezărilor umane asupra calit ății aerului
• raza ariei de reprezentativitate este de 1 -5 km
e) Stație de tip regional
• este sta ție de referin ța pentru evaluarea calit ății aerului
• raza ariei de reprezentativitate este de 200 -500 km

66
f) Stație de tip EMEP
• monitorizeaz ă poluarea aerului în context transfrontier
• amplasate în zona montan ă la medie altitudine .
Pentru anul 2019, evaluarea calității aerului înconjurător în România s -a realizat prin
intermediul a 148 stații automate care fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității
Aerului , repartizate pe întreg teritoriul țăr ii, după cum urmează:
• 30 stații de tip trafic pentru evaluarea aportului emisiilor din trafic;
• 58 stații de tip industrial pentru evaluarea aportului emisiilor din surse industriale;
• 37 stații de tip fond urban pentru evaluarea nivelului de fond al poluării pentru zonele
urbane;
• 13 stații de tip fond suburban pentru evaluarea nivelului de fond al poluării pentru zonele
suburbane;
• 7 stații de tip fond regional pentru evaluarea nivelului de fond regional al poluării;
• 3 stații de tip EMEP pentru monitorizarea și evaluarea poluării aerului în context
transfrontier la lungă distanță.
Stațiile sunt dotate cu analizoare automate care măsoară continuu concentrațiile în aerul
înconjurător ale poluanților. Acestora li se adaugă echipamente de laborator utilizate pentru
măsurarea concentrațiilor de metale grele și benzo(a)piren din particule în suspensie.
3.4. Amplasarea punctelor de prelevare
Amplasarea la macroscară a punctelor de prelevare
1.Protecția sănătății umane
a) Punctele de prelevare [20] destinate protejării sănătății umane se amplasează în așa fel încât să
furnizeze date despre următoarele:
– ariile din interiorul zonelor și aglomerărilor în care apar cele mai mari concentrații la care
populația este susceptibilă a fi expusă în mod dir ect sau indirect pentru o perioadă de timp
semnificativă în raport cu perioadele de mediere ale valorii/valorilor -limită/țintă;
– nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele și aglomerările reprezentative pentru nivelul de
expunere a populației;
– depunerile care reprezintă expunerea indirectă a populației prin lanțul alimentar.
b) În general, punctele de prelevare se amplasează astfel încât să se evite măsurarea unor
micromedii din imediata vecinătate. Un punct de prelevare se amplasează astfel încâ t să fie
reprezentativ pentru calitatea aerului pentru un segment de stradă cu o lungime egală sau mai mare
de 100 m, în cazul stațiilor de trafic, pentru o arie egală sau mai mare de 250 m x 250 m, în cazul
stațiilor de tip industrial, și de câțiva km² , în cazul stațiilor de fond urban.
c) Stațiile de fond urban sunt amplasate astfel încât nivelul de poluare să fie influențat de
contribuțiile integrate ale tuturor surselor din direcția opusă vântului. Nivelul de poluare nu trebuie
să fie dominat de o sur să unică, cu excepția cazului în care o astfel de situație este tipică pentru o
zonă urbană mai mare. Punctele de prelevare trebuie să fie reprezentative pentru evaluarea calității
aerului pe o arie de mai mulți km² .

67
d) Stațiile de fond rural se amplasea ză astfel încât nivelul de poluare caracteristic să nu fie influențat
de aglomerările sau de zonele industriale din vecinătatea sa, adică de zonele aflate la o distanță mai
mică de 5 km.
e) Atunci când se evaluează aportul surselor industriale, cel puțin unul dintre punctele de prelevare
este instalat pe direcția dominantă a vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă rezidențială.
Atunci când concentrația de fond nu este cunoscută, se amplasează un punct de prelevare
suplimentar înaintea sursei de p oluare, pe direcția dominantă a vântului. În mod deosebit acolo
unde sunt depășite pragurile de evaluare, punctele de prelevare se amplasează astfel încât să fie
monitorizat modul în care sunt aplicate cele mai bune tehnici disponibile . f)Punctele de prel evare
trebuie, de asemenea, să fie reprezentative pentru amplasamente similare care nu se află în imediata
lor vecinătate.
g) Punctele de prelevare pentru As, Cd, Ni, Ba,P și depuneri vor fi situate, când este posibil, pe
același amplasament cu cele pentr u prelevarea PM10.
2.Protecția vegetației și a ecosistemelor naturale
Punctele de prelevare destinate protecției vegetației și ecosistemelor naturale se amplasează
la peste 20 km distanță de aglomerări sau la peste 5 km distanță de alte arii construite , instalații
industriale, autostrăzi sau șosele cu un trafic care depășește 50.000 de vehicule pe zi. Punctul de
prelevare trebuie să fie amplasat în așa fel încât aerul prelevat să fie reprezentativ pentru calitatea
aerului dintr -o zonă înconjurătoare de cel puțin 1.000 km² . Un punct de prelevare poate să fie
amplasat la o distanță mai mică sau să fie reprezentativ pentru calitatea aerului dintr -o arie mai
puțin extinsă, din motive care țin de condițiile geografice sau de necesitatea de a proteja unele ar ii
vulnerabile.
Amplasarea la microscară a punctelor de prelevare
Se ține cont de următoarele criterii:
– fluxul de aer din jurul orificiului de admisie al sondei de prelevare nu va fi limitat (liber pe un arc
de 270 de grade) sau obstrucționat de elemente care să afecteze circulația aerului în apropierea
sondei (în mod normal, sonda se plasează la câțiva metri distanță de clădiri, balcoane, copaci sau
alte obstacole și la mai puțin de 0,5 m de cea mai apropiată clădire în cazul pun ctelor de prelevare
reprezentative pentru calitatea aerului la fațada clădirilor);
– în general orificiul de admisie al sondei de prelevare este poziționat între 1,5 m (înălțimea de
respirație) și 4 m distanță față de sol. În alte cazuri pot fi necesare poziționări la înălțime mai mare
(de până la 8 m). Acestea sunt indicate și dacă stația este reprezentativă pentru o arie mai mare;
– orificiul de prelevare nu se plasează în imediata apropiere a surselor pentru a evita captarea directă
de emisii neamestecate cu aerul înconjurător;
– orificiul de evacuare al sondei de prelevare trebuie să fie plasat în așa fel încât să se evite
recircularea aerului evacuat către orificiul de admisie;
– sondele de prelevare din stațiile de trafic rutier se amplasează la cel puțin 25 m de extremitatea
intersecțiilor mari și la cel mult 10 m de bordura trotua rului; pentru măsurarea concentrațiilor de
arsen, cadmiu, nichel și benzo(a)piren din aerul înconjurător sondele de prelevare din stațiile de
trafic rutier se amplasează la cel puțin 25 m de extremitatea intersecțiilor mari și cel puțin 4 m de
axul celei m ai apropiate benzi de circulație;

68
– pentru măsurarea depunerilor în stațiile de fond rural se aplică, pe cât posibil, ghidurile și criteriile
EMEP. De asemenea, se iau în considerare următorii factori:
– sursele de interferență;
– securitatea;
– accesul la energie electrică și la comunicațiile telefonice;
– vizibilitatea amplasamentului în raport cu împrejurimile sale;
– siguranța publicului și a operatorilor;
– oportunitatea amplasării unor sisteme de prelevare pentru mai mulți poluanți în același lo c;
– planurile de urbanism.
3.5. Metodele utilizate pentru monitorizarea emisiilor poluante
Aparatele de măsură destinate măsurărilor continue înregistrează modificările fizice sau
fizico -chimice apărute în sistemul de măsurare sub influenta compușilor c himici din aer, în speță a
poluanților, și le transformă în semnale electrice.
În cadrul monitorizării emisiilor sunt utilizate, în principiu, aceleași metode fizice și
chimice utilizate pe scară largă și în cadrul altor domenii care țin de tehnica măsură rii și analizei.
Cerințe speciale trebuie îndeplinite în ceea ce privește prelevarea de probe, activitate care, de
regulă, are loc în condiții mai dificile. Aceste condiții pot consta în temperaturi ridicate ale gazului
de evacuare, umiditate ridicată și c onținut mare de pulberi, precipitații.

▪ Metode de măsurare a emisiilor sub formă de particule în suspensie
Metoda de măsurare fotometrică in -situ (prin transmisie optică)
Aparatele fotometrice de măsurare a pulberilor măsoară masa pulberilor prin intermediul
mărimilor optice. O rază de lumină traversează fluxul de gaz rezidual ce conține pulberi în
suspensie. Intensitatea luminii este atenuată de prezența pulberilor.
Concentrația de pulbere în suspensie este corelată cu modificarea transmisiei, re spectiv
extincției intensității luminoase datorită trecerii prin mediul gazos conținând pulberi. Transmisia
este dată de raportul dintre intensitatea luminoasă după trecerea prin mediul la care ne referim
(gazul rezidual în speță) și intensitatea luminoasă inițială.
T = I/I 0
Extincția este dată de expresia:
E = ln (1/T) , deci T = exp( -E)
Extincția este proporțională cu concentrația substanței absorbante (pulberi) c și lungimea optică L,
adică drumul străbătut de lumină prin mediul absorbant (Legea Lambert – Beer):
E = a * c* L
Constanta de proporționalitate a depinde de temperatură, natura substanței absorbante și lungimea
de undă a radiației.
Aceasta metodă poate fi folosită pentru:
• determinări calitative : Nu indică valoarea concentrației masice a pulberilor, dar pot fi utilizate
pentru a semnaliza depășirea unei valori limită de emisie. În urma calibrării printr -un procedeu

69
convențional gravimetric, aparatul de măsurare trebuie să permită instalarea a cel puțin două
praguri de alarmă.
• determin ări cantitative : Indică numeric concentrația masică de pulberi în gazul rezidual analizat
(miligrame de pulberi / metru cub de gaz).
Metoda de măsurare în lumină dispersată (împrăștiată)
Pe lângă absorbția luminii (extincție) și dispersia luminii este ut ilizată pentru determinarea
conținutului de pulberi din gaze. O rază de lumină traversează fluxul de gaz rezidual ce conține
pulberi în suspensie. Intensitatea luminii dispersate este dependentă de intensitatea, lungimea de
undă și polarizarea luminii inci dente, de unghiul la care se măsoară intensitatea luminii dispersate,
de mărimea și de forma particulelor, de indicele de refracție al particulelor în suspensie pe care are
loc difuzia luminii. Într -un anumit domeniu, există o relație de linearitate între intensitatea luminii
împrăștiate sub un anumit unghi și concentrația de pulberi în gazul rezidual. Intensitatea luminii
împrăștiate depinde, de asemenea, și de alți factori: intensitatea, lungimea de undă și polarizarea
luminii incidente, mărimea și forma particulelor, indicele de refracție al particulelor în suspensie.
Relația lineară între intensitatea luminii împrăștiate și concentrația de pulbere presupune o
constantă a celorlalți factori. Detectorii în lumină împrăștiată folosesc, în mod obișnuit, un unghi
de împrăștiere de 15°. Detectorii în lumină împrăștiată pot fi utilizați atât în montaje in -situ cât și
în metoda extractivă. Prin utilizarea procedurii cu două raze – una de măsurare și cealaltă de
referință, cu compensare automată, măsurarea devine independentă de influențele externe.
Metoda în lumină împrăștiată are sensibilitate mărită față de cea în lumină transmisă.
Metoda prin atenuarea radiației β
Măsurarea prin atenuarea de raze β presupune ca o probă parțială de gaz să fie extrasă
izocinetic din canalul de evacuare a gazelor reziduale și să fie aspirată printr -o bandă din material
de filtru. Cantitatea de pulberi depusă pe banda de filtru se va determina prin măsurarea atenuării
radiației β la trecerea prin filtrul încărcat de pulbe ri. Ca sursă de radiații este folosit material
radioactiv artificial cu activitate adecvată (de ex. izotopul de carbon -14 sau kripton -85). Ca detector
se utilizează un contor Geiger – Müller. Pentru a compensa scăderea în timp a activității sursei β și
atenuarea variabilă a razelor prin materialul de filtrare, se operează măsurări de absorbție înainte și
după depunerea pulberii pe filtru. Valorile măsurate se compară între ele.
Un ciclu de măsurare se desfășoară în două etape:
a) colectarea pulberii pe fi ltrul sub formă de bandă, într -un interval de timp prestabilit
b) măsurarea atenuării radiației, care este corelată cu cantitatea de pulbere depusă pe filtru.
Sensibilitatea analizei poate fi mărită prin variația timpului de depunere a pulberii pe material ul
filtrant.
Metoda cu senzori triboelectrici sau electrodinamici
Principiul metodei constă în măsurarea intensității curentului electric generat de sarcina
electrică transmisă detectorului prin ciocnirea cu particulele de pulbere din gazul rezidual sau în
urma interacțiunii electrodinamice cu particulele. Intensitatea curentului, la o concentrație de
pulberi între 1 și 100 mg/m³ este de ordinul pA. Amplitudinea semnalului este influențată de o serie
de factori, ca de ex. viteza gazului, caracteristicile particulelor, suprafața sondei, diametrul mediu
al particulelor. Dacă condițiile exterioare sunt constante, există o dependență liniară între semnalul

70
curentului și concentrația de pulberi. Aparatele de măsurare cu senzori triboelectrici sunt utilizate
pentru măsurări calitative de pulberi (supravegherea valorilor limită) și pentru determinări
cantitative numai după calibrarea folosind o metodă standard de referință. [4]
▪ Măsurarea poluanților sub formă de gaze
Pentru măsurarea continuă a substanțelor gazoase în gazele reziduale sunt utilizate metode
fizice, fizico -chimice și chimice, bazate pe:
– interacțiunea cu radiații luminoase (determinări fotometrice);
– ionizare termică;
– modificarea culorii la trecerea printr -un anumit mediu de reacție;
– încălzire prin oxidare catalitică;
– modificarea concentrației de ioni la introducerea într -o soluție -tampon;
– interacțiunii cu câmpuri electromagnetice.
Fotometria
Fotometria utilizează proprietatea moleculelor de substanțe gazoase de a abso rbi selectiv
radiația electromagnetică din domeniul de lungimi de undă infraroșu (IR), vizibil (VIS) sau
ultraviolet (UV), rezultând în final un semnal detectabil proporțional cu concentrația de molecule
ale unei anumite substanțe, în atmosfera analizată. Radiația electromagnetică din domeniile UV și
VIS activează tranzițiile electronilor de pe diferite nivele de valență, iar radiația din domeniul IR
produce intensificări ale mișcării de vibrație sau de rotație a moleculelor. Datorită caracterului
discontin uu al nivelelor energetice electronice, moleculele gazoase absorb radiația incidentă numai
în anumite domenii de energie și la anumite lungimi de undă specifice fiecărei substanțe în parte,
numite benzi de absorbție. Deci, lungimea de undă, respectiv spect rul de absorbție va indica în mod
distinct substanța chimică prezentă în amestec, iar gradul de absorbție va indica concentrația ei.
Metoda fotometriei poate fi aplicată în două moduri complementare: dispersiv și
nedispersiv, însemnând descompunerea, res pectiv nedescompunerea spectrală a radiației incidente
emise de sursă. De regulă se utilizează fotometria nedispersivă, unde selectivitatea se asigură prin
utilizarea unui receptor specific de radiații, care de regulă conține gazul de interes. [15]
Cele tre i benzi de absorbție (UV, VIS, IR) în care se poate utiliza fotometria sunt definite prin
următoarele limite convenționale în domeniul lungimilor de undă:
• UV (ultraviolet):  = 200…400 nm;
• VIS (vizibil):  = 400…800 nm;
• IR (infraroșu):  = 1000…10 000 nm.
Aparatele care funcționează pe principiul fotometriei se numesc fotometre sau spectrofotometre ;
se folosesc pentru determinarea concentrațiilor de CO, CO 2, NO, SO 2, H 2O, CH 4 și alte
hidrocarburi.
Fluorescen ța în ultra violet
Fluorescența este o metodă de analiză a gazelor derivată tot din fotometrie. Și în acest caz
gazul de analizat este iradiat cu un fascicol de radiații de o anumită lungime de undă, dar nu mai

71
interesează variația intensității fascicolului radiant incident, ci a radiaț iei emise printr -un fenomen
luminos special, numit luminiscență.
Luminiscența constă în apariția unui proces radiant la trecerea moleculelor de gaz din starea
excitată, în care au fost aduse prin iradiere, în starea dezactivată. La rândul ei, luminiscen ța se poate
manifesta ca fluorescență sau ca fosforescență, în funcție de multiplicitatea stărilor electronice
considerate, care pot fi simple sau triple. Fluorescența reprezintă emisia de radiații
electromagnetice prin dezactivarea stării excitate a unei molecule, care are aceeași multiplicitate
cu starea fundamentală. În acest proces, lungimea de undă a radiației emise prin fluorescență este
mai mare decât lungimea de undă a radiației incidente (absorbite, excitante). Durata de viață a
acestui gen de deza ctivare electronică este relativ scurtă. Determinarea intensității radiației
fluorescente se face perpendicular pe direcție radiației incidente din UV și constituie o măsură a
concentrației gazului de măsurat.
Fosforescența reprezintă emisia de radiații electromagnetice prin dezactivarea stării
excitate a unei molecule, care are multiplicitate diferită de starea fundamentală. Durata de viață a
acestui tip de dezactivare este de ordinul 10 −3 s…1 min, deci mult mai lungă decât în cazul
fluorescenței, fapt c e îi reduce probabilitatea de apariție. Fenomenul de fluorescență poate fi
consistent perturbat de către moleculele altor gaze prezente în mostra de amestec analizată, care
pot acționa ca acceleratori sau stingători de fluorescență. Astfel, în mostra anali zată pot fi prezente
gaze ce prezintă și ele fluorescență în banda de UV a gazului măsurat (acceleratori de fluorescență).
În acest caz este necesară o filtrare chimică a eșantionului de amestec gazos analizat. În eșantionul
de amestec gazos analizat mai p ot fi prezente și molecule ale unor gaze care au capacitatea de a
absorbi prin ciocnire energia moleculelor excitate, împiedicând astfel luminiscența. Probabilitatea
acestui fenomen este proporțională cu durata de viață a stării excitate. Pentru a fi contr acarat este
necesară o iradiere intensă a eșantionului analizat, pentru ca moleculele excitate să ajungă în stări
energetice superioare, care fiind mai instabile, au durata de viață mai mică în aceeași măsură.
Gazele tipice, posibil de analizat prin metoda fluorescenței, sunt bioxidul de sulf (SO 2) și
hidrogenul sulfurat (H 2S).
Chemiluminiscența
Chemiluminiscența, ca mecanism de emisie a radiației, prezintă similitudini cu fluorescența
în UV, deosebirea constând în aceea că activarea moleculelor nu se realizează prin iradiere cu UV,
ci rezultă ca urmare a unor reacții chimice specifice. Deci chemiluminiscența poate fi definită ca
fiind fenomenul de apariție a unei radiații electromagnetice în VIS, ca urmare a unei reacții chimice
dintr e două substanțe. Substanța specifică cu care trebuie să reacționeze gazul de măsurat pentru a
declanșa mecanismul de chemiluminiscență se mai numește și gaz auxiliar. În cazul analizei unor
amestecuri gazoase, prin fenomenul de chemiluminiscență se va gen era o radiație electromagnetică
în VIS, a cărei intensitate, detectată tot cu un fotomultiplicator, va rezulta dependentă de
concentrația gazului de interes. Metoda chemiluminiscenței se poate aplica pentru determinarea
concentrației de monoxid de azot (NO ) și indirect a concentrației de bioxid de azot sau de oxizi de
azot în general (NOx – amestec cumulat de NO și NO2, fără a interesa cât reprezintă fiecare
componentă în parte) și ozon (O3), atât în emisie cât și în imisie.[4]
Fotometria și ionizarea în flacără

72
Fotometria în flacără constă în excitarea atomilor de gaz cu flacără obținută prin arderea
unui gaz combustibil, de regulă hidrogenul și măsurarea intensității radiației emise de atomii
gazului analizat, selectată cu un filtru de interferență și co nvertită în semnal electric cu un
fotomultiplicator. Aparatele funcționând pe acest principiu sunt utilizate pentru determinarea
rapidă a imisiilor de substanțe ce conțin sulf sau fosfor.
Ionizarea în flacără se bazează pe faptul că în general orice mole culă de gaz poate fi
transformată într -un ion prin absorbția unei cantități de energie suficient de mare pentru a produce
expulzarea unui electron de pe un anumit nivel energetic. Numărul de molecule ionizate este
proporțional cu fluxul de energie ionizant ă și cu numărul moleculelor de gaz din volumul în care
are loc ionizarea. Prin urmare, dacă fluxul de energie ionizantă, debitul de gaz și volumul în care
are loc ionizarea sunt constante, numărul de molecule ionizate este o măsură a concentrației de gaz.
Energia de ionizare a moleculelor, în special organice, poate fi generată în mai multe moduri, dintre
care în acest context prezintă interes practic următoarele forme:
• energia termică, generată de flacăra unui gaz cu temperatură de ardere mare, cel mai adecvat și
mai utilizat în acest sens fiind hidrogenul;
• energie radioactivă, generată de unele substanțe radioactive de înaltă energie.
Detectoarele de gaz cu ionizare prezintă dezavantajul că nu sunt specifice, deci nu pot indica
specia gazului ioniz at. Dacă interesează, specia gazului ionizat trebuie cunoscută din alte surse sau
prin alte mijloace. Din acest motiv, astfel de detectoare sunt utilizate de regulă pentru dozarea
globală a unor clase de compuși chimici (de ex. hidrocarburi) sau ca detecto are pentru analizoarele
cromatografice . O aplicație tipică pentru analizoarele de gaz cu ionizare, când nu interesează în
mod deosebit specia gazoasă, este determinarea conținutului de hidrocarburi nearse din gazele de
ardere generate de instalații stațio nare sau mobile, inclusiv automobile.
Cromatografia
Metoda se bazează pe un fenomen fizic constând în manifestarea unei afinități diferite
privind schimbul intermolecular între diferite perechi de substanțe chimice. Cel mai simplu
procedeu cromatografic se poate evidenția cu ajutorul unei sugative speciale, care atunci când este
umezită cu o soluție prezintă zone colorate diferit, datorită faptului că substanțele conținute în
soluție se detașează unele de altele Cromatografia este metoda pri ncipală de analiză a poluării cu
substanțe organice. Ea utilizează proprietatea unor anumite substanțe, active la suprafață, cum ar fi
creta, alumina, unele geluri etc., de a adsorbi diferențiat componentele unui amestec de gaze sau a
unei soluții de subst anțe organice. Dintre metodele cromatografice cunoscute, cea mai utilizată în
domeniul poluării atmosferei este cromatografia lichidă în fază gazoasă. Aceasta implică o fază
staționară lichidă și adsorbantă și un amestec de gaze de analizat, care curge cu debit constant prin
coloana cromatografică căptușită cu material adsorbant.
3.6. Monitorizarea calității aerului în județul Teleorman
Rețeaua Locală de Monitorizarea Calității Aerului (RLMCA) Teleorman asigură evaluarea
calității aerului înconjurător la nivelul județului Teleorman, și face parte din Rețeaua Națională de
Monitorizarea a Calității Aerului (RNMCA), obiectiv de interes publi c național, aflat în

73
administrarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, conform art. 4 din L104/2011
(actualizată) privind calitatea aerului înconjurător.
Rețeaua Locală de Monitorizare a Calității Aerului (RLMCA) permite APM Teleorman :
– să evalueze, să cunoască, și să informeze în permanență publicului, alte autorități și instituții
interesate de calitatea aerului;
– sa mențina calitatea aerului sau sa o îmbunătățească, acolo unde este cazul;
– să iau în timp util masuri prompte pent ru diminuarea și eliminarea episoadelor de poluare sau în
cazul unor situații de urgență
– să avertizeze și să protejeze populația în caz de depășiri ale valorilor limită ale poluanților.
Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman, în cadrul Serviciului Monitorizare si
Laboratoare realizează monitorizarea calității aerului prin stații automate și procedee de prelevare
și analize manuale efectuate în laborator.
În anul 2018, rețeaua de monitorizare a calității aerului în județul Teleorman a fost alcătuit ă
din:
– 5 puncte de monitorizare a poluanților din aerul înconjurător prin stațiile automate de monitorizare
din cadrul RNMCA: TR -1 Alexandria (stație de fond urban), TR -2 Turnu Măgurele (stație de
trafic), TR -3 Turnu Măgurele (stație de fond urban), TR -4 Turnu Măgurele (stație industriala),
TR-5 Zimnicea (stație de fond urban);
– 7 puncte de control pentru pulberi sedimentabile (probe medii lunare) în localitățile urbane
Alexandria, Turnu Măgurele și Zimnicea;
– 1 punct de control pentru precipitați i situat în municipiul Alexandria – sediul APM Teleorman.
Informarea publicului privind datele rezultate din monitorizarea calității aerului se
realizează prin intermediul panourilor ecran, și anume:
– panou ecran exterior – informarea publicului se realizează prin indicele general de calitate a
aerului; panoul este instalat în Alexandria, la intersecția străzilor Dunării cu București;
– panou ecran interior – informarea publicului privind datele de monitorizare a calității aerului se
realizează sub formă grafică și tabelară: panoul este amplasat la sediul APM Teleorman .
Pentru informarea mai facilă a publicului cu privire la calitatea aerului înconjurător, în România
este utilizat un sistem de codificare a concentrațiilor măsurate pentr u poluanții monitorizați.
Pentru informarea zilnică a publicului, calitatea aerului este reprezentată prin indici de
calitate a aerului, de la 1 la 6, adică de la excelent la foarte rău. Pe baza concentrațiilor măsurate
pentru fiecare dintre principalii poluanți atmosferici monitorizați se stabilește indicele specific
fiecărui poluant. Fiecare indice corespunde unui calificativ și îi este asociat de asemenea un cod de
culori de la verde la rosu.
Pentru informarea în timp real, se utilizează datele brute, urmând ca valorile înregistrate să fie
confirmate/infirmate după validarea acestora.
De asemenea, informarea publicul se mai realizeaza prin:
– realizarea de buletine informative zilnice postate pe pagina web a APM Teleorman;
– rapoartele privind calitatea aerului se publică pe pagina web, lunar si anual
(www.apmtr.anpm.ro );

74
– la solicitare, sunt disponibile informatii privind calitatea aerului, gestionate de către APM
Teleorman, cu respectarea prevederilor legislatiei privind furnizarea informatiilor de interes
public si a informatiilor privind mediul.
Datele de monitorizare a calității aerului sunt puse la dispoziția publicului și pot fi
vizualizate și descărcate ca medii orare, zilnice, anuale de pe stie -ul www.calitateaer.ro la secțiunea
Monitorizare/Rapoarte.
3.7. Monitorizarea calității aerului prin stațiile automate din cadrul RNMCA
• Stația TR -1 (stație de fond urban)
Amplasare: municipiul Alexandria, la sediul APM Teleorman. Poluanții monitorizați: SO 2, NO,
NO x, NO 2, O 3, CO, BTEX (benzen, toluen, etilbenzen, m -xilen, p -xilen, o -xilen), pulberi în
suspensie (PM10) și parametrii meteorologici: temperatura, viteza vântului, direcția vântului,
precipita ții, radiația solară, umiditatea relativă, presiunea atmosferică.

• Stația T R-2 (stație de trafic)
Amplasare: pe DN 51A care leagă municipiul Turnu Măgurele de orașul Zimnicea, la ieșirea din
municipiul Turnu Măgurele. Poluanții monitorizați : SO 2, NO, NO x, NO 2, O 3, CO, pulberi în
suspensie (PM10) și parametrii meteorologici: temperatura, viteza vântul ui, direcția vântului,
precipita ții, radiația solară, umiditatea relativă, presiunea atmosferică.

• Stația TR -3 (stație de fond urban)
Amplasare: municipiul Turnu Magurele, str. Calea Dun ării, în apropierea Primăriei Turnu
Măgurele. Poluanții monitorizați: SO 2, NO, NO x, NO 2, O 3, CO, pulberi în suspensie (PM10,
PM2.5).

• Stația TR -4 (stație industriala)
Amplasare : în municipiul Turnu Măgurele, str. Portului, în apropierea combinatului SC Donau
Chem SRL. Poluanții monitorizați : SO 2, NO, NO x, NO 2, O 3, CO, NH 3, pulberi în suspensie
(PM10) și parametrii meteorologici: temperatura, viteza vântului, direcția vântului, precipita ții,
radiația solară, umiditatea relativă, presiunea atmosferică.

• Stația TR -5 (stație de fond urban)
Amplasare : în orasul Zimnicea, str. Imparatul Traian. Poluanții monitorizați : SO 2, NO, NO x, NO 2,
O3, CO, H 2S, pulberi în suspensie (PM10, PM2.5) și parametrii meteorologici: temperatura, viteza
vântului, direcția vântului, precipita ții, radiația solară, umiditatea relativă, presiunea atmosferică.

75

3.8. Norme legale privind concentrațiilor medii anuale ale poluanților
atmosferici

Concentrațiile de poluanți măsurate în anul 2018 au fost prelucrate statistic ținând seama
de criteriile de agregare și calcul al parametrilor statistici conform anexei 3 din Legea nr. 104/2011.
Conform anexei 4 la Legea nr. 104/2011, obiectivul de calitate a datelor de monitorizare în ceea ce
privește captura minima de date pe perioada de mediere de un an este de 90%, pentru toți poluanții
monitorizați. Având în vedere că ceri nța de captură de 90% nu include pierderile de date datorate
calibrării, verificărilor și întreținerilor curente, sunt considerate conforme capturile de date valide
de minimum 70%.

➢ Dioxidul de sulf( SO 2)
Dioxidul de sulf este un gaz puternic reactiv, pro venit în principal din arderea
combustibililor fosili sulfuroși (cărbuni, păcură) pentru producerea de energie electrică și termică
și a combustibililor lichizi (motorină) în motoarele cu ardere internă ale autovehiculelor rutiere.
Dioxidul de sulf poate a fecta atât sănătatea oamenilor prin efecte asupra sistemului respirator cât
și mediul în general (ecosisteme, materiale, construcții, monumente) prin efectul de acidifiere..
Metoda de referință pentru măsurarea dioxidului de sulf este cea prevazută în sta ndardul
SR EN 14212 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de dioxid
de sulf prin fluorescența în ultraviolet».
Fig.1 Amplasarea stațiilor de monitorizare în județul Teleorman
(Sursa APM Teleorman)
Tr-1
Tr-2, Tr -3, Tr -4
Tr-5

76
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Prag de
alerta 500 μg/m³ – măsurat timp de 3 ore consecutiv, în puncte reprezentative pentru
calitatea aerului pentru o suprafată de cel putin 100 km² sau pentru o întreaga zonă
sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.
Valori
limita 350 μg/m³ – valoarea limită orară pentru protecția sănătații umane
125 μg/m³ – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătații umane
Nivel
critic 20 μg/m³ – nivel critic pentru protecția vegetației, an calendarisitic și iarnă
(1 octombrie – 31 martie)

În anul 2018 la nicio stație luată în considerare valoarea limită orară pentru protecția
sănătății umane (350 μg/m³), nu a fost depășită mai mult de 24 ori/an și nici valoarea limită zilnică
pentru protecția sănătății umane (125 μg/m³), nu a fost depășită mai mult de 3 ori/an.
Nu s -au înregistrat depășiri ale valorii pragului de alertă pentru dioxidului de sulf ( depășiri ale
concentrației de 500 μg/m³ măsurată timp de 3 ore consecutiv) .

➢ Dioxidul de azot (NO 2) și oxizii de azot (NO x)
Oxizii de azot provin în principal din arderea combustibililor solizi, lichizi și gazoși în
diferite instalații industriale, rezidențiale, comerciale, instituționale cât și din transportul rutier.
Oxizii de azot au efect eutrofizant asupra ecosistemelor și efect de acidi fiere asupra multor
componente ale mediului, cum sunt solul, apele, ecosistemele terestre sau acvatice, dar și
construcțiile și monumentele. Dioxidul de azot este un gaz care este transportat pe distanțe lungi,
având un rol important în chimia atmosferei, inclusiv în formarea ozonului troposferic. Expunerea
la dioxid de azot în concentrații mari determină inflamații ale căilor respiratorii, reduce funcțiile
pulmonare și agravează astmul bronșic.
Metoda de referință pentru măsurarea dioxidului de azot și a oxizilor de azot este cea
prevăzută în standardul SR EN 14211 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea
concentrației de dioxid de azot și monoxid de azot prin chemiluminescența».
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Prag de
alertă 400 μg/m³ – măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative pentru
calitatea aerului pentru o suprafața de cel puțin 100 km² sau pentru o întreaga zonă
sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.
Valori
limită 200 μg/m³ NO 2 – valoar ea limită orără pentru protecția sănătății umane
40 μg/m³ NO 2 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane
Nivel
critic 30 μg/m³ NOx – nivelul critic anual pentru protecția vegetației

77
În anul 2018 nu au fost înregistrate depășiri ale valorii limită anuale pentru sănătatea
umană (40 μg/m³),iar valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (200 μg/m³ ), nu a
fost depășită mai mult de 18 ori/an la nici o stație din numărul de stații luate în considerare.
Nu s -au înr egistrat depășiri ale valorii pragului de alertă pentru dioxidul de azot (depășiri
ale concentrației de 400 μg/m³ măsurată timp de 3 ore consecutiv) .

➢ Ozonul (O 3)
Ozonul se găsește în mod natural în concentrații foarte mici în troposferă (atmosfera joasă).
Spre deosebire de ozonul stratosferic, care protejează formele de viață împotriva acțiunii radiațiilor
ultraviolete, ozonul troposferic (cuprins între sol și 8 -10 km înălțime) este deosebit de toxic, având
o acțiune puternic iritantă asupra căilor respiratorii, ochilor și are potențial cancerigen. De
asemenea, ozonul are efect toxic și pentru vegetație, determinând inhibarea fotosintezei și
producerea de leziuni fo liare, necroze.
Ozonul este un poluant secundar deoarece, spre deosebire de alți poluanți, nu este emis
direct de vreo sursă de emisie, ci se formează sub influența radiațiilor ultraviolete, prin reacții
fotochimice în lanț între o serie de poluanți prim ari, precursori ai ozonului: oxizi de azot (NOx),
compuși organici volatili (COV), monoxid de carbon (CO), etc.
Formarea fotochimică a ozonului depinde în principal de factorii meteorologici și de
conc entrațiile de precursori. În atmosferă au loc reacții în lanț complexe, multe dintre acestea
concurente, în care ozonul se formează și se consumă, astfel încât concentrația lui la un moment
dat depinde de o multitudine de factori, precum raportul dintre mo noxidul de azot și dioxidul de
azot din atmosferă, prezența compușilor organici volatili necesari inițierii reacțiilor, dar și de factori
meteorologici: temperaturi ridicate și intensitatea crescută a radiației solare (care favorizează
reacțiile de formare a ozonului) și precipitații (care contribuie la scăderea concentrațiilor de ozon
din aer).
Ca urmare a complexității proceselor fizico -chimice din atmosferă și a strânsei lor
dependențe de condițiile meteorologice, a variabilității spațiale și temporale a emisiilor de
precursori, a creșterii transportului ozonului și precursorilor săi la mare distanță, inclusiv la scară
intercontinentală în emisfera nordică, precum și a variabilității schimburilor dintre stratosferă și
troposferă, concentrațiile de ozon în atmosfera joasă sunt foarte variabile în timp și spațiu, fiind
totodată dificil de controlat.
Metoda de referință pentru măsurarea ozonului este cea prevăzută în standardul SR EN
14625: «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentra ției de ozon prin
fotometrie în ultraviolet».
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Prag de alertă 240 μg/m³ – media pe 1 h
Valori țintă 120 μg/m³ – valoare țintă pentru protecția sănătății umane (valoarea
maximă zilnică a mediilor pe 8 ore)

78
18.000 μg/m³ x h (AOT40) – valoare țintă pentru protecția vegetației
(perioadă de mediere: mai – iulie)
Obiectiv pe
termen lung 120 μg/m³ – obiectivul pe termen lung pentru protecția sănătății umane
(valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore dintr -un an calendaristic)
6000 μg/m³ x h (AOT40) – obiectivul pe termen lung pentru protecția
vegetației (perioadă de mediere: mai – iulie)
În anul 2018 nu s -au înregistrat depășiri ale valorii pragului de alertă, respectiv ale valorii
pragului de informare pentru ozon la nicio stație luată în considerare.

➢ Monoxidul de carbon (CO)
Monoxidul de carbon este un gaz extrem de toxic ce afectează capacitatea organismului de
a reține oxigenul, în concentrații foarte mari fiind letal. Provine din surse an tropice sau naturale,
care implică arderi incomplete ale oricărui tip de materie combustibilă: în instalații energetice,
industriale, în instalații rezidențiale (sobe, centrale termice individuale), din arderi în aer liber
(arderea miriștilor, deșeurilor, incendii etc.) și din trafic.
Metoda de referință pentru măsurarea monoxidului de carbon este cea prevăzută în
standardul SR EN 14626 « Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației
de monoxid de carbon prin spectroscopie în infra roșu nedispersiv».
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Valoare
limită 10 mg/m³ – valoarea limită pentru protecția sănătății umane (valoarea maximă
zilnică a mediilor pe 8 ore)
Analizând datele obținute din monitorizarea monoxidului de carbon în anul 2018, se
constată că la toate stațiile luate în considerare valorile maxime zilnice ale mediilor concentrațiilor
pe 8 ore, s -au situat sub valoarea maximă zilnică pentru protecția sănătății umane (10 mg/m³).

➢ Benzenul (C 6H6)
Benzenul este o substanță toxică, cu potențial cancerigen, provenită în principal din traficul
rutier, din depozitarea, încărcarea/descărcarea benzinei (depozite, terminale, stații de distribuție a
carburanților), dar și din diferite alte activități cu produse pe bază de solvenți (lacuri, vopsele, etc.),
arderea controlată sau în aer liber a combustibililor fosili, a lemnului și a deșeurilor lemnoase.
Metoda de referință pentru măsurarea benzenului este cea prevăzută în standardul SR EN
14662 « Calitatea aerului înconjură tor. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de
benzen » părțile 1, 2 și 3.
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Valoare limită 5 μg/m³ – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane.
În anul 2018 concentrațiile medii anuale de benzen nu au depășit valoarea limită anuală la
nicio stație de monitorizare din numărul de stații luate în considerare.
➢ Particule în suspensie (PM 10 și PM 2,5)

79
Particulele în suspensie din atmosferă, sunt poluanți transportați pe distanțe lungi, proveniți
din cauze naturale (ca de exemplu antrenarea particulelor de la suprafața solului de către vânt,
erupții vulcanice etc.) sau din surse antropice precum: arderile din sectorul energetic, procesele de
producție (industria metalurgică, industria chi mică, etc.), șantierele de construcții, transportul
rutier, haldele și depozitele de deșeuri industriale și municipale, sistemele de încălzire individuale,
îndeosebi cele care utilizează combustibili solizi, etc.
Natura acestor particule este foarte vari ată. Astfel, ele pot conține particule de carbon
(funingine), metale grele (plumb, cadmiu, crom, mangan, etc.), oxizi de fier, sulfați, dar și alte noxe
toxice, unele dintre acestea având efecte cancerigene (cum este cazul poluanților organici
persistenți – hidrocarbui aromatice policiclice și compuși bifenili policlorurați, adsorbiți pe
suprafața particulelor de aerosoli solizi).
Metoda de referință pentru prelevarea și măsurarea PM 10 și PM 2,5 este cea prevăzută în
standardul EN 12341 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea gravimetrică
pentru determinarea fracției masice de PM 10 sau PM 2,5 a particulelor în suspensie».
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 ) – Particule în suspensie PM 10
Valori limită 50 μg/m³ – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane
40 μg/m³ – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane
În anul 2018 nu s -au înregistrat depășiri ale valorii limită anuale și nici depășiri ale valorii
limită zilnice, la stațiile luate în considerare.
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 ) – Particule în suspensie PM 2,5
Valoare tintă 25 μg/m³ – valoarea -tintă anuală
Valori limită 25 μg/m³ – valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1 ianuarie 2015
20 μg/m³ – valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1 ianuarie 2020
Nu s-au înregistrat depășiri ale valorii limită anuale în anul 2018.

➢ Metale grele din particule în suspensie
Metalele grele sunt emise ca rezultat al diferitelor procese de combustie cât și a unor
activități industriale, putând fi incluse sau atașate de particulele emise în atmosferă. Ele se pot
depune, acumulându -se astfel în sol sau în sedimentele din apele de suprafață. Metalele grele sunt
toxice și pot afecta numeroase funcții ale organismului. Acestea pot avea efecte pe termen lung
prin acumularea lor în țesuturi.
Metalele grele monitorizate în anul 2018 au fost plumbul (Pb), arsenul (As), cadmiul (Cd)
și nichelul (Ni) din particulele în suspensie.
Metoda de referința pentru măsurarea Pb, As, Cd și Ni este cea prevăzută în standardul SR
EN 14902 « Calitatea aerului înconjurător. Metoda standardizată pentru determinarea Pb, Cd, As,
și Ni în fracția PM 10 a particulelor în suspensie.

80
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Valoare limită
Plumb 0,5 μg/m³ – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane

Arsen 6 ng/m³ – valoarea țintă pentru conținutul total din fracția PM 10, mediată pentru un
an calendaristic.
Cadmiu 5 ng/m³ – valoarea țintă pentru conținutul total din fracția PM 10, mediată pentru un
an calendaristic.
Nichel 20 ng/m³ – valoarea țintă pentru conținutul total din fracția PM 10, mediată pentru un
an calendaristic.
În anul 2018 concentrațiile medii anuale pentru metalele grele monitorizate nu au depășit
valoarea limită anuală/valoarea țintă la nicio stație.

➢ Benzo(a)pirenul (C 20H12)
Benzo(a)pirenul, este o hidrocarbură aromatică policiclică formată din cinci nuclee
benzenice condensate, provenită în principal din combustia incompletă (300°C -600°C) a
combustibililor fosili (cărbune, păcură, motorină), a lemnului sau a unor materii veg etale.
Principalele surse atmosferice sunt atât antropogene (încalzirea rezidențiala cu lemne sau
cărbune, motoarele diesel cu motorină, distilarea cărbunilor din industria cocsului, obținerea
mangalului, industria petrochimică, prepararea aluminiului, in cinerarea deșeurilor, fumatul,
industria alimentară, etc.) cât și naturale (incendiile naturale forestiere sau de vegetație).
Benzo(a)pirenul este o substanță toxică cu un efect puternic cancerigen și mutagen, având efecte
nocive asupra sistemelor nervos, respirator, reproductiv cât și asupra imunității.
Metoda de referință pentru măsurarea benzo(a)pirenului este cea descrisă în standardul EN
15549 «Calitatea aerului înconjurător. Metodă standardizată pentru măsurarea concentrației de
benzo(a)piren din a erul înconjurător».
Norme ( Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 )
Benzo (a) pirenul 1 ng / m³ – valoarea țintă, pentru conținutul total din fracția PM10
mediată pe un an calendaristic.
În anul 2018 concentrațiile medii anuale de BaP nu au depășit valoarea țintă la nicio stație
de monitorizare din numărul de stații luate în considerare.
Concluzii
Aerul este vital pentru orice organism în viață, calitatea lui determinând evoluția regnului
animal, vegetal, mineral, etc. Întreaga umanitate, dar și celelalte componente ale mediului
înconjurător sunt afectate de aerul poluat. Alături de calitatea aerulu i, cele mai semnificative

81
probleme le pun ploile acide, încalzirea accentuată globală, și în cele din urmă, dar nu mai puțin
lipsit de importanță, subțierea stratului de ozon.
În tara noastră poluarea nu este uniformă, existând zone cu poluare redusă, cu poluare
medie, dar și zone puternic poluate, primii factori declanșatori fiind traficul urban (prin emiterea
monoxidului de carbon) și activitățile industriale.
Poluarea a devenit fără îndoială o problemă care trebuie analizată la nivel internațional și
național întrucât efectele sale sunt pe termen lung. În județul Teleorman , politica de mediu
urmărește păstrarea unui mediu curat, asigurând astfel o viață sănătoasa pentru populație, dar și
armonizarea legislației noastre cu cea a Uniunii Europene în priv ința protecției mediului.
Sistemul de monitorizare a mediului are printre subsistemele sale și pe cel al monitorizării
calității aerului care oferă posibilitatea obținerii de date concrete pentru a putea identifica în cel
mai scurt timp zonele poluate și a lua decizii de combatere și prevenire a poluării.
Fie că este poluare de fond, antropică sau de impact, ea trebuie redusă cât mai mult datorită
faptului că implică riscuri majore, ireversibile. Tot felul de substanțe toxice, dăunătaoare
organismelor eli minate în atmosferă (sulf, oxizi de nitrogen, dioxid de carbon, monoxid de carbon)
afectează deopotrivă și ecosistemele acvatice și cele terestre. Poluarea aerului poate duce din păcate
și la deces, prin numeroasele boli pe care le poate declanșa.

82
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ: DINAMICA POLU ĂRII ATMOSFEREI ÎN
JUDEȚULTELEORMAN ÎN ANUL 2018
4.1. Nivelul concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosferici în aerul
atmosferic
Aerul este una dintre cele mai importante resurse naturale de care depinde viața pe planeta
noastră. Deoarece aerul constituie suportul prin care are loc transportul cel mai rapid al poluanților
în mediul înconjurător, ale căror efecte sunt resimțite în mod direct și indirect de om și de către
celelalte componente ale mediului, prevenirea poluării atmosferei reprezintă o problemă de interes
public, național și internațional.
Poluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul activităților umane din ce în ce
mai intense, răspândite și complexe, altele datorându -se unor condiții naturale de loc și de climă.
Un aport însemnat în degradarea calității aerului îl au însă arderile din diferitele sectoare industriale
și mijloacele de transport care emit în atmosferă în special oxizi de carbon, oxizi de sulf, oxizi de
azot și pulberi. Un factor important care poate influența creșterea efectelor negative ale acestor
gaze în atmosferă este clima. Fenomenele meteorologice pot ajuta dispersia poluanților în
atmosferă sau pot îngreuna acest proces.
Conform anexei 4 la Legea nr. 104/2011, obiectivul de calitate a datelor de monitorizare în
ceea ce privește captura minima de date pe perioada de mediere de un an este de 90%, pentru toți
poluanții monitorizați. Având în vedere că cerința de captură de 90% nu include pierderile de date
datorate calibrării, verificărilor și întreținerilor curente, sunt considerate conforme capturile de date
valide de minimum 70%.

➢ Dioxidul de azot
Dioxidul de azot este monitorizat la toate cele 5 s tatii de monitorizare a calitati aerului, ce
fac parte din RNMCA (Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității aerului .Față de valoarea
limită orară pentru protecția sănătății umane de 200 µg/m3, prevăzută în Legea nr. 104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător, nu s -au înregistrat depășiri la indicatorul dioxid de azot în nici una
din stațiile de monitorizate,conform tabelului 4.1. Cele mai mai mari concentrații au fost
înregistrate la stațiile din Alexandria și Turnu Măgurele, conform datelor din fig.4.1. Principalele
surse de poluare sunt reprezentate de arderea combustibililor, procesele industriale și traficul rutier.

Tabel nr. 4.1. NO 2 la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr.
măsurări Captura de
date % Frecvența
depășirii % Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 8132 92.83 0 17.4
TR-2 Turnu Măgurele 7470 85.27 0 12.51
TR-3 Turnu Măgurele 8194 93.54 0 14,98
TR-4 Turnu Măgurele – 0 – –
TR-5 Zimnicea – 0 – –

83

Fig. 4.1. Concentrații m edii anuale de NO 2 la stațiile automate în anul 2018 [19]

➢ Dioxidul de sulf
Dioxidul de sulf este monitorizat la toate cele 5 statii de monitorizare a calitati aerului, ce
fac parte din RNMCA (Re țeaua Națională de Monitorizare a Calității aerului). Față de valoarea
limită zilnică pentru protecția sănătății umane de 125 µg/m3 , prevăzută în Legea nr. 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător, nu s -au înregistrat depășiri la acest indicator în nici una din
stațiile de monitorizare,conform tabelului 4.2. Cea mai mare concentrație a fost înregistrată la stația
TR- 4 Turnu Măgurele, conform datelor din figura 4.2. Principalele surse de poluare pentru oxizii
de sulf sunt reprezentate de arderea combustibililor, procesele industriale și traficul rutier.
Tabel nr. 4.2. SO 2 la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr.
masurari Captura de date % Frecvența
depășirii % Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 8315 94.92 0 5.88
TR-2 Turnu
Măgurele 8255 94.24 0 5.6
TR-3 Turnu
Măgurele 8351 95.33 0 6.64
TR-4 Turnu
Măgurele 8319 94.97 0 10.13
TR-5 Zimnicea 8204 93.65 0 5.93
Fig. 4.2. Concentrații m edii anuale de SO 2 la stațiile automate în anul 2018 [ 19] 01020304050
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5NO2(µg/m3)
NO2 (µg/m3)
VL
0510152025
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5SO2(µg/m3)
SO2 (µg/m3)
VL

84
➢ Monoxidul de carbon
Monoxidul de carbon este monitorizat la toate cele 5 statii de monitorizare a calitati aerului,
ce fac parte din RNMCA (Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității aerului). Față de valoarea
maximă zilnică a mediilor pe 8 ore pentru protecția sănătății umane de 10 mg/m3, prevăzută în
Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, nu s -au înregistrat depășiri la indicatorul
monoxid de carbon, în nici una din stațiile de monitorizare,conform tabelului 4.3.Nivelul de
concentrații la cele 5 stații se menține în jurul aceleeași valori de 0,6 mg/m3 (figura 4.3 ). Monoxidul
de carbon se formează în principal prin arderea incompletă a combustibililor fosili.

Tabel nr. 4.3. CO la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr.
masurari Captura de
date % Frecvența
depășirii % Media (mg/m3)
TR-1 Alexandria 7952 90.78 0 0.57
TR-2 Turnu
Măgurele 7885 90.01 0 0,53
TR-3 Turnu
Măgurele 8329 95.08 0 0,67
TR-4 Turnu
Măgurele 8225 93.89 0 0,62
TR-5 Zimnicea 8288 94.61 0 0,54

Fig. 4.3.Concentrații m edii anuale de CO la stațiile automate în anul 2018 [ 19]

➢ Ozonul
Ozonul este monitorizat la toate cele 5 statii de monitorizare a calitati aerului, ce fac parte
din RNMCA (Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității aerului).Conform Legii nr.104/2011,
valoarea țintă pentru ozon este de 120 µg/m3 – valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore și nu
trebuie să se depășească peste 25 de zile dintr -un an calendaristic, conform tabelului 4.4. Nu s -au
depășit pragul de informare de 180 µg/m3 și pragul de alertă de 240 µg/m3 ,conform figur ii 4.4.
In anul 2018, numarul de zile cu o concentratie mai mare de 120 µg/m3 – valoarea maximă zilnică
a mediilor pe 8 ore este: 1 zi la stația TR -1 Alexandria, 4 zile la stația TR -2 Turnu Măgurele, 4 zile
la stația TR -3 Turnu Măgurele, 4 zile la stația TR -4 Turnu Măgurele. 0,450,50,550,60,65
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5CO (mg/m3)
CO (mg/m3)

85
Ozonul nu este un poluant emis, ci este un poluant secundar care se formează sub acțiunea razelor
solare asupra oxizilor de azot și a compușilor organici volatili, la distanță de sursele de emisie.

Tabel nr. 4.4. O 3 la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr.
masurari Captura
de date
% Frecvența
depășirii
% Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 7503 85,65 0 49,54
TR-2 Turnu Măgurele 8293 94,67 0 57,05
TR-3 Turnu Măgurele 8449 96,36 0 48,71
TR-4 Turnu Măgurele 7332 83,70 0 46,97
TR-5 Zimnicea 8352 95,34 0 46,82

Fig. 4.4. Concentrații m edii anuale de O 3 la stațiile automate în anul 2018 [ 19]

➢ Pulberi în suspensie fracțiunea PM10/PM2.5 și plumb
Pulberile în suspensie (PM10) se monitorizeaza la stațiile TR -1 Alexandria, TR -2 Tunu
Măgurele și TR -4 Turnu M ăgurele. În anul 2018, captura de date valide pentru pulberi în suspensie
(PM10) la stația TR -4 Turnu Măgurele este mai mică de 70%.
Conform Legii nr.104/2011 cu modificările și completările ulterioare, valoarea medie
zilnică pentru pulberi în suspensie -fracția PM10 este de 50 µg/m3 și nu trebuie să se depășească
peste 35 de zile dintr -un an calendaristic (figura 4.5 ). Concentrațiile medii anuale s -au situat sub
valoarea limitǎ anuală pentru protecția sănătății umane de 40 µg/mc,conform tabelului 4.5.
În anul 2018, numărul de zile cu o concentrație medie zilnică mai mare de 50 µg/m3 este
de: 11 zile la stația TR -1 Alexandria, 6 zile la stația TR -2 Turnu Măgurele. Pulberile în suspensie
sunt poluanți primari eliminați în atmosferă din surse naturale (erupții vulcanice, eroziunea rocilor,
furtuni de nisip și dispersia polenului) sau surse antropice , respectiv activități industriale, procese
de combustie, traficul ru tier.
0102030405060
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5O3(µg/m3)
O3 (µg/m3)

86
Tabel nr. 4.5. PM10 la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr.
măsurări
zilnice Captura
de date
% Frecvența
depășirii % Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 299 81,92 0 26,29
TR-2 Turnu Măgurele 341 93,42 0 21,33
TR-4 Turnu Măgurele – 35,62 0 –
Fig. 4.5. Concentrații m edii anuale de PM10 la stațiile automate în anul 2018 [ 19]

Pentru pulberile în suspensie (PM2.5), Legea nr. 104/2011 stabilește o valoare limita anuală
de atins in două etape:
✓ etapa 1: 25 µg/m3 , la 1 ianuarie 2015;
✓ etapa 2: 20 µg/m3 , care va trebui atinsă la 1 ianuarie 2020.
În anul 2018, captura de date valide pentru pulberi în suspensie (PM2.5) este mai mică de
70%.
Plumb (Pb) se monitorizează la stația TR -1 Alexandria. Conform Legii nr.104/2011,
concentrația medie anuală este de 0,5 µg/m3 si nu a fost depășită în anul 2018,conform tabelului
4.6. Metalele toxice provin din procese de pro ducție ,precum și arderi în centrale termice.
Tabel nr. 4.6 Plumb la stațiile automate incluse în RNMCA [ 19]
Stația Nr.
masurari
zilnice Captura
de date % Frecvența depășirii % Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 6704 76,53 0 0.01

➢ Benzenul
Benzenul se monitorizează la stația TR -1 Alexandria. Conform Legii nr.104/2011 cu
modificările și completările ulterioare, valoarea medie anuală pentru benzen este de 5 µg/m3 și nu
a fost depășită în anul 2018,conform tabelului 4.7; tendin ța concentrației de benzen es te de scădere, 26,29 21,3340 40 40
0204060
TR-1 TR-2 TR-4PM10 (µg/m3)
PM10 (µg/m3)
VL

87
(figura 4.7 ). Circa 90% din cantitatea de benzen în aerul ambiental provine din traficul rutier. Restul
de 10% provine din evaporarea combustibililor la stocarea și distribuția acestora.

Tabel nr. 4.7. Benzen la stațiile automate incluse î n RNMCA în anul 2018 [ 19]
Stația Nr. masurari
orare Captura
de date % Frecvența
depășirii % Media (µg/m3)
TR-1 Alexandria 6704 76,53 0 2,07
Fig. nr. 4.7 Benzen la stațiile automate incluse în RNMCA în anul 2018 [ 19]

4.2. Tendințe privind concentrațiile medii anuale ale anumitor poluanți
atmosferici

Evoluția poluanților monitorizați la stațiile automate de monitorizare a calității aerului între
anii 2014 -2018 este prezentată în continuare:
✓ evoluția SO 2 la stațiile automate din cadrul RNMCA
Valoarea limită anuală pentru protecția ecosistemelor (vegetației) conform Legii 104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător este de 20 µg/m3 și nu a fost depășită în perioada monitorizată .
Fig. 4.8. Evoluția concentrațiilor medii anuale de SO 2 la stațiile automate [ 19] 05101520
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5Conc. (ug/m3)Evolu ția SO2(201 4-2018)
2014
2015
2016
2017
20180510152025
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5Benzen (µg/m3)
SO2 (µg/m3)
VL

88
Se constată o scădere a concentrațiilor medii anuale, în special față de îmceputul perioadei
de monitorizare,conform figurii 4.8.
✓ evoluția NO 2 la stațiile automate din cadrul RNMCA
Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului
înconjurător este de 40 µg/m3 și nu a fost depășită în perioada monitorizată.Se constată o tendință
de scădere a conc entrațiilor medii anuale, cu o ușoară creștere în anul 2018 la nivelul stației TR -3
Turnu Măgurele,conform figurii 4.9.
Fig. 4.9 Evoluția concentrațiilor medii anuale de NO 2 la stațiile automate [ 19]

✓ evoluția O 3 la stațiile automate din cadrul RNMCA
Se observă o creștere accentuată a concentrațiilor medii anuale de ozon în perioada 2013 –
2017,urmată în anul 2018 de o ușoară tendință de scădere (figura 4.10 ).
Fig. 4.10 Evoluția concentrațiilor medii anuale de O 3 la stațiile automate [ 19]

✓ evoluția CO la stațiile automate din cadrul RNMCA
Tendința în primii ani a fost de creștere a concentrațiilor medii anuale de monoxid de
carbon, urmată în ultimii doi ani de monotorizare de o ușoară scădere ( figura 4.11 ). 0510152025
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5Evolutia NO2(2014 -2018)
2014
2015
2016
2017
2018
010203040506070
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5Evolutia O3(2014 -2018)
2014
2015
2016
2017
2018

89
Fig. 4.11 Evoluția concentrațiilor medii anuale de CO la stațiile automate [ 19]

➢ evoluția PM10 la stațiile a utomate din cadrul RNMCA
Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății conform Legii 104/2011 privind calitatea
aerului înconjurător este de 40 µg/m3 și nu a fost depășită in perioada monitorizată, conform
graficului din figura 4.12.
La stația TR -1 Alexandria în anii 2015, 2016, 2017 din motive tehnice, pentru acest poluant
nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător.
La stația TR -2 Turnu Măgure le în perioada 2014 -2017, din motive tehnice, pentru acest
poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător.
Fig. 4.12 Evoluția concentrațiilor medii anuale de PM 10 la stațiile automate [ 19]

Evoluția poluanților la stațiile automate în perioada 2014 -2018

• Evoluția 2014 -2018 a poluanților monitorizați la stația TR -1 Alexandria (stație de fond
urban) 01020304050
2014 2015 2016 2017 2018conc. (µg/m3)Evolu ția PM10(2014 -2018)
TR-1
TR-2
VL anuala00,20,40,60,811,21,4
TR-1 TR-2 TR-3 TR-4 TR-5Evolutia CO (2014 -2018)
2014
2015
2016
2017
2018

90
Se evidențiază o creștere a concentrațiilor medii anuale de ozon și pulberi în suspensie,
stagnarea concentrațiilor de monoxid de carbon și dioxid de azot și o scădere a concentrațiilor de
dioxid de sulf ( figura 4.13 ).
Fig. 4.13 Evoluția concentra țiilor medii anuale la stația automată TR -1 Alexandria [ 19]

• Evoluția 2013 -2017 a poluanților monitorizați la stația TR -2 Turnu Măgurele (stație de trafic)
Se observă o creștere constantă a concentrației de ozon de -a lungul perioadei monitorizate
și o scădere a concentrațiilor de dioxid de azot, dioxid de sulf și monoxid de carbon, conform
graficului din figura 4.14.

Fig. 4.14 Evoluția concentrațiilor medii anuale la statia automata TR -2 Turnu Măgurele [ 19]

În anul 2018 la stațiile automate TR -1 Alexandria și TR -2 Turnu Măgurele nu s -au
înregistrat depășiri ale valorii limită/valorii țintă la poluanții monitorizati confo rm Legii nr.
104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.
Pentru indicatorul pulberi în suspensie fracțiunea PM10 conform Legii nr. 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător, valoarea limită zilnică nu trebuie depășită mai mult de 35 de
ori/an, iar pentru O 3 valoarea țintă nu trebuie depășită mai mult de 25 de ori/an. 0102030405060
2014 2015 2016 2017 2018SO2 (µg/m3)
NO2 (µg/m3)
CO (mg/m3)
O3 (µg/m3)0102030405060
2014 2015 2016 2017 2018SO2 (µg/m3)
NO2 (µg/m3)
CO (mg/m3)
O3 (µg/m3)
PM10 (µg/m3)

91
4.3. Tendințe privind emisiile de poluanți pe sectoare de activitate

Începând cu anul 2012, conform metodologiei EMEP/EEA 2009, sectoarele de activitate
care se iau în considerare sunt clasificate astfel:
• Sectorul energetic, categoria GRUPA 1 – ENERGIE: Subgrupa 1.A – Arderi; Subgrupa
1.B – Emisii fugitive generate de combustibili și carburanți
• Sectorul industrial și utilizarea produselor: GRUPA 2 – PROCESE INDUSTRIALE
Subgrupa 2.A – Industria mineralelor; Subgrupa 2.B – Industria chimică;
• Agricultura GRUPA 4 – Agricultură: Subgrupele: 4.D – Cultivarea plantelor și terenuri
agricole; 4.F – Arderea miriștilor și a resturilor vegetale; 4.G – Alte activități agricole;
• Deșeur ile: GRUPA 6 – Deșeuri: Subgrupa 6.A – Depozitarea deșeurilor solide pe teren;
Subgrupa 6.B – Epurarea apelor uzate; Subgrupa 6.C – Incinerarea deșeurilor; Subgrupa
6.D – Alte deșeuri;
• Alte surse: GRUPA 7A;
• Surse naturale: GRUPA 11 – Surse naturale.
4.3.1 . Energia
Emisii substanțe acidifiante
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de
azot (NO x), amoniac (NH 3) și oxizi de sulf (SO x, SO 2), la fiecare dintre acestea ținându -se cont de
potențialul său acidifiant . Indicatorul oferă de asemenea informații referitoare la modificările
survenite în emisiile provenite de la principalele sectoare sursă: producerea și distribuția energiei;
utilizarea energiei în industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul
comercial, industrial și gospodării; folosirea solvenților și a produselor;agricultură;deșeuri;altele.
Procesele de transformare pe care le suferă dioxidul de sulf și oxizii de azot în atmosferă
pot conduce, atunci când concentrația acestora depășește anumite niveluri critice, la acidifierea
atmosferei, la căderea de precipitații acide, cu efecte negative asupra calității celorlalți factori de
mediu abiotici (apă, sol), ca și asupra ecosistemelor și sănătății umane.
Cantitatea de NH 3, NO x si SO x cu ponderea cea mai mare este reprezentată de sectorul
Încălzire rezidențială și instituțională, conform figurii 4.15.
Fig.4.15 Contribuția sectoarelor de activitate din energie la emisiile de poluanți cu efect
acidifiant -2018 [ 19] 020406080100120
Arderi in industria
de fabricare si
constructiiEchipamente si
utilaje mobileIncalzire
institutionala si
rezidentialaAgricultura Vehicule nerutiere
si alte utilajeNOx
SOx
NH3

92
Emisii de precursori ai ozonului
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice de poluanți precursori ai ozonului:
oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), metan (CH 4) și compuși organici volatili nemetanici
(COVNM) proveniți din sectoarele: p roducerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în
industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul comercial, industrial și
gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; deșeuri; alte surse.
Sectorul Încălzire rezidențială și instituțională are cea mai mare contribuție în totalul
emisiilor de poluanți precursori ozonului pentru NMVOC, CO și NOx. Sectorul Arderi în industria
de fabricare și construcții contribuie în principal la emisiile de NOx , CO și NMVOC. Pentru
poluanții NO X și CH 4, sectorul vehicule nerutiere și alte utilaje a avut cea mai mare pondere în anul
2018,conf orm figurii 4.16.
Fig.4.16 Contribuția sectoarelor de activitate din energie la emisiile de poluanți precursori ai
ozonului -2018 [ 19]

Emisii de particule primare și precursori secundari de particule
Acest indicator prezintă tendințele emisiilor de particule primare cu diametrul mai mic de
2,5 μm (PM 2,5) și respectiv 10 μm (PM 10) și de precursori secundari de particule (oxizi de azot
(NO x), amoniac (NH 3) și dioxid de sulf (SO 2), provenite de la surse antropice, pe sectoare sursă:
producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul
rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional ș i rezidențial; utilizarea solvenților și a altor
produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
Fig. 4.17 Contribuția sectoarelor de activitate din energie la emisiile de particule – 2018 [ 19]

020406080100
Arderi in
industria de
fabricare si
constructiiEchipamente si
utilaje mobileIncalzire rezid si
institutionalaAgricultura Vehicule
nerutiere si alte
utilajeEmisii fugitive
generate de
comb si
carburanti
NOx-Gg CO-Gg CH4-Gg NMVOC-Gg
020406080100
Arderi in industria
de fabricare si
constructiiEchipamente si
utilaje mobileIncalzire
institutionala si
rezidentialaAgricultura Vehicule nerutiere
si alte utilajePM 10
PM2,5

93
Încălzirea instituțională și rezidențială are contribuția majoră la emisiile de particule
primare în suspensie PM 10 și PM 2,5 în anul de raportare 2018 ( figura 4.17 ).
Emisii de metale grele
Tendințele emisiilor antropice de metale grele pe sectoare de activitate: prod ucerea și
distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul rutier;
transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse;
agricultură; deșeuri; alte surse. Sectoarele de activitate Încălzire rezidențială și Arderi în industria
de prelucrare și construcții au contribuit aproape în totalitate la emisiile de Pb, Cd și Hg,conform
figurii 4.18.
Fig. 4.18 Contribuția sectoarelor de activitate din energie la emisii le de metale grele – 2018 [ 19]

Emisii de poluanți organici persistenți
Tendințele emisiilor antropice de poluanți organici persistenți, de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP), pe sectoare de activitate: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei
în industrie; procese industriale; transportul rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și
rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
Sectoarele de activitate Încălzire rezi dențială și instituțională și Arderi în industria de
prelucrare și construcții au contribuit în cea mai mare măsură la emisiile de poluanți organici
persistenți, conform graficului din figura 4.19.
Fig.4.19 Contribuția sectoarelor de activitate din energie la emisiile de poluanți organici
persistenți -2018 [ 19] 020406080100120
Arderi in industria de
prelucrare si in
constructiiEchipamente si
utilaje mobileIncalzire rezid si
institAgricultura Vehicule nerutiere si
alte utilaje
Pb-Mg Cd-Mg Hg-Mg
020406080100120
Arderi in ind de
fabricare si
constructiiEchipamente si
utilaje mobileIncalzire instit si
rezidentialaAgricultura Vehicule nerutiere si
alte utilaje
PCDD/PCDF PAH HCB PCBs

94
❖ Industria
Emisii de substanțe acidifiante
Indicatorul oferă informații referitoare la modificările survenite în emisiile provenite de la
principalele sectoare sursă: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie;
procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul comercial, industrial și
gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; deșeuri; altele.
Contribu ția esențială la emisiile cu efect acidifiant o are sectorul energie pentru emisiile de
SO 2 și NO x; agricultura are contribu ția cea mai mare la NH 3, conform datelor din figura 4.20.
Fig.4.20 Contribuția sectoarelor de activitate din județ la emisiile poluante cu efect de acidifiere –
2018 [ 19]
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de
azot (NO x), amoniac (NH 3) și oxizi de sulf (SO x, SO 2), la fiecare dintre acestea ținânduse cont de
potențialul său acidifiant. . Din graficul 4.21 se constată scaderea în ultimul an al emisiilor de NH 3
și Nox.
Fig.4.21 Evoluția emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere, perioada 2012 -2017 [ 19] 020406080100120
Energie Transporturi Industrie Agricultura DeseuriNOx
SO2
NH3
012345678
2012 2013 2014 2015 2016 2017mii tone emisii
perioada in aniEmisii SO2 mii tone
Emisii Nox mii tone
Emisii NH3 mii tone

95
Emisii de precursori ai ozonului
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice de poluanți precursori ai ozonului:
oxizi de azot (NO x), monoxid de carbon (CO), metan (CH 4) și compuși organici volatili nemetanici
(COVNM) proveniți din sectoarele: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în
industrie; procesele industriale; transport rutier; sectorul comercial, industrial și gospodării;
agricultură; deșeuri; altele.Sectoarele energie,agricultură și transporturi contribuie cel mai mult la
emisiile de precursori ai ozonului, conform figurii 4. 22.

Fig.4.22 Contribu ția sectoarelor de activitate din județ la emisiile de precursori ai ozonului -2018
[19]
Sectoarele “Industria alimentara” si “Degresare”contribuie cel mai mult la emisiile de
precursori ai ozonului (figura 4.23 ).
Fig.4.23 Contribuția sectoarelor de activitate din industrie la emisiile de precursori ai ozonului –
2018 [ 19]
Emisii de particule primare și precursori secundari de particule
Acest indicator prezintă tendințele emisiilor de particule primare cu diametrul mai mic de
2,5 μm (PM 2,5) și respectiv 10 μm (PM 10) și de precursori secundari de particule (oxizi de azot
(NO x), amoniac (NH 3) și dioxid de sulf (SO 2), provenite de la surse antropice, pe sectoare sursă:
producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul
01020304050607080pondere sectoare %NOx
CO
NMVOC

96
rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor
produse; agricultură; deșeuri; alte surse.Sectoarele energie, agricultură și industrie contribuie cel
mai mult la emisiile de particule primare,conform figurii 4.24. Sectorul “Asfaltare” din industrie
contribuie cel mai mult la emisiile de particule în suspensie, conform graficului din figura 4.25.
Fig.4.24 Contribuția sectoarelor de activitate la emisiile de particule în suspensie la nivel de
județ -2018 [ 19]
Fig.4.25 Contribuția sectoarelor de activitate din industrie la emisiile de particule în suspensie –
2018 [ 19]
Emisii de metale grele
Tendințele emisiilor antropice de metale grele pe sectoare de activitate: producerea și
distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul rutier;
transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse;
agricultură; deșeuri; alte surse. Energia este singurul sector de activitat e din economia jude țului
care prin activitatea sa produce emisii de metale grele, conform graficului 4.26.
Fig.4.26Contribuția sectoarelor de activitate la emisiile de metale grele la nivel de județ -2018 [ 19] 0%20%40%60%80%100%120%
energie industrie agricultură transporturi deșeuriPb
Cd
Hg020406080
Energie Industrie Agricultura Transporturi Deseuripondere poluantiPM10
PM2,5
020406080100120pondere poluantiPM10
PM2,5

97
Emisii de poluați organici persistenți
Tendințele emisiilor antropice de poluanți organici persistenți, de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP), pe sectoare de activitate: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei
în industrie; procese industriale; transportul rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și
rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse; agricultură; deșeuri; alte surse. Energia este
singur ul sector de activitate din economia jude țului care prin activitatea sa produce emisii de
poluanți organici persistenți,conform datelor din figura 4.27.
Fig.4.27 Contribuția sectoarelor de activitate la emisiile de poluan ți organici persistenți la nivel de
județ -2018 [ 19]
❖ Transportul
Emisii de substanțe acidifiante
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de
azot (NO x), amoniac (NH 3) și oxizi de sulf (SO x, SO 2), la fiecare dintre acestea ținânduse cont de
potențialul său acidifiant.[6] Indicatorul oferă de asemenea informații referitoare la modificările
survenite în emisiile provenite de la principalele sectoare sursă: producerea și distr ibuția energiei;
utilizarea energiei în industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul
comercial, industrial și gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; deșeuri; altele .
Fig.4.28 Contribuția diversel or tipuri de vehicule la emisiile poluanților cu efect de acidifiere și
eutrofizare la nivel de județ -2018 [ 19]

Autoturismele și autovehiculele grele au cea mai mare contribu ție la producerea emisiilor
de NOx și NH 3, conform figurii 4.28 de mai sus. 0%20%40%60%80%100%120%
energie industrie agricultură transporturi deșeuriPCDD/PCDF-Kg
HCB-Kg
PCBs-Kg
PAH
020406080100
Autoturisme Autoutilitare Autovehicule
greleMotociclete Cai feratepondere poluantiNox
NH3

98
Emisii de precursori ai ozonului
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice de poluanți precursori ai ozonului:
oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), metan (CH 4) și compuși organici volatili nemetanici
(COVNM) proveniți din sectoarele: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în
industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul comercial, industrial și
gospodării; folosirea solvenților și a produse lor; agricultură; deșeuri; altele. Autoturismele si
autovehiculele grele au cea mai mare contribu ție la producerea emisiilor de CO, NMVOC și
Nox, conform graficului din figura 4.29.
Fig.4.29 Contribuția diverselor tipuri de vehicule la emisiile de poluanți atmosferici precursori ai
ozonului la nivel de județ -2018 [ 19]

Emisii de particule primare și precursori secundari de particule
Acest indicator prezintă tendințele emisiilor de particule primare cu diametrul mai mic de
2,5 μm (PM 2,5) și respectiv 10 μm (PM 10) și de precursori secundari de particule (oxizi de azot
(NO x), amoniac (NH 3) și dioxid de sulf (SO 2), provenite de la surse antropice, pe sectoare sursă:
producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul
rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor
produse; agricultură; deșeuri; alte surse. Autoturismele si autovehiculele grele au cea mai mare
contribu ție la produc erea emisiilor primare,conform datelor din figura 4.30.
Fig.4.30 Contribuția diverselor tipuri de vehicule de transport la emisiile de particule primare în
suspensie la nivel de județ -2018 [ 19] 051015202530354045
Autoturisme Autoutilitare Autovehicule grele Motociclete Cai feratePM10
PM2,501020304050607080
Autoturisme Autoutilitare Autovehicule
greleMotociclete Cai ferateCO
NMVOC
NOx

99
Emisii de metale grele
Tendințele emisiilor antropice de metale grele pe sectoare de activitate: producerea și
distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul rutier;
transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a a ltor produse;
agricultură; deșeuri; alte surse.
Fig.4.31 Contribuția diverselor tipuri de vehicule de transport la emisiile de metale grele la nivel
de județ -2018 [ 19]
Sectorul Autoturisme, autoutilitare și autovehicule grele are ponderea principal ă la
producerea emisiilor de Pb și Cd,conform graficului 4.31.
Emisii de poluați organici persistenți
Tendințele emisiilor antropice de poluanți organici persistenți, de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP), pe sectoare de activitate: producerea și dist ribuția energiei; utilizarea energiei
în industrie; procese industriale; transportul rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și
rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
În inventarul emisiilo r de poluanți pe sectorul Transporturi în anul de raportare nu avem
emisii de poluanți organici persistenți la nivel județean .
❖ Agricultura
Emisii de substanțe acidifiante
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de
azot (NO x), amoniac (NH 3) și oxizi de sulf (SO x, SO 2), la fiecare dintre acestea ținânduse cont de
potențialul său acidifiant. Indicatorul oferă de asemenea informații referitoare la modificările
survenite în emisiile provenite de la principalele sectoare sursă: producerea și distribuția energiei;
utilizarea energiei în industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul
comercial, industrial și gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură ; deșeuri; altele
Sectorul Îngrășăminte are cea mai mare pondere în producerea emisiilor de NH 3,conform
datelor din figura 4.32. 05101520253035404550
Autoturisme Autoutilitare Autovehicule grele Motociclete Cai ferateCd
Pb

100
Fig.4.32 Contribuția sectoarelor de activitate din agricultură la emisiile de poluanți cu efect de
acidifiere la nivel de județ -2018 [ 19]
Emisii de precursori ai ozonului
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice de poluanți precursori ai ozonului:
oxizi de azot (NO x), monoxid de carbon (CO), metan (CH 4) și compuși organici volatili nemetanici
(COVNM) proveniți din sectoarele: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în
industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul comercial, industrial și
gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; d eșeuri; altele.
Fig.4.33 Contribuția sectoarelor de activitate din agricultură la emisiile de precursori ai ozonului
la nivel de județ -2018 [ 19]

Sectorul Operatii agricole efectuate la nivel de ferma are cea mai mare pondere în
producerea emisiilor de NMVOC,conform graficului din figura 4.33.

Emisii de particule primare și precursori secundari de particule
Acest indicator prezintă tendințele emi siilor de particule primare cu diametrul mai mic de
2,5 μm (PM 2,5) și respectiv 10 μm (PM 10) și de precursori secundari de particule (oxizi de azot
(NO x), amoniac (NH 3) și dioxid de sulf (SO 2), provenite de la surse antropice, pe sectoare sursă:
producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul
rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor
produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
Sectorul Operații agricole au cea mai mare pondere în producerea emisiilor de particule
primare în suspensie , conform datelor din figura 4.34. 020406080100
Vaci lapte Alte bovine Gaini
outoarePui de carne Ingrasaminte
sinteticeOp agric
efectuate la
nivel de
fermaOp agricole
efectuate in
afara fermeiNH3
020406080100120
NMVOC

101
Fig.4.34 Contribuția sectoarelor de activitate din agricultură la emisiile de particule primare în
suspensie la n ivel de județ -2018 [ 19]

Emisii de poluați organici persistenți
Tendințele emisiilor antropice de poluanți organici persistenți, de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP), pe sectoare de activitate: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei
în industrie; procese industriale; transportul rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și
rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
În inventarul emisiilor de poluanți pe sectorul de activitate Agricultura în anul 2018 nu apar emisii
de poluanți organici persistenți la nivel județean .
4.4. Tendin țe și prognoze privind poluarea aerului înconjurător
Emisii de substan țe acidifiante
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de
azot (NO x), amoniac (NH 3) și oxizi de sulf (SO x, SO 2), la fiecare dintre acestea ținându -se cont de
potențialul său acidifiant. Indicatorul oferă de as emenea informații referitoare la modificările
survenite în emisiile provenite de la principalele sectoare sursă: producerea și distribuția energiei;
utilizarea energiei în industrie; procesele industriale; transport rutier; sectorul comercial, industrial
și gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; deșeuri; altele.
Se evidențiază o scădere a emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere atât la nivel de județ,
cât și pe sectoare de activitate,conform graficelor din figurile 4.35 – 4.38.
Fig.4.35 Tendința emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere și eutrofizare la nivel de jude ț,
2012 -2017 [ 19] 020406080100
Vaci lapte Alte bovine Gaini
outoarePui de carne Ingrasaminte
sinteticeOp agric
efectuate la
nivel de
fermaOp agricole
efectuate in
afara fermeiPM10
PM2,5
02468
2012 2013 2014 2015 2016 2017mii tone emisii
perioada in aniEmisii SO2 mii tone
Emisii Nox mii tone
Emisii NH3 mii tone

102
Fig.4.36 Tendința emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere și eutrofizare din sectorul energie,
2012 -2017 [ 19]
Fig.4.37 Tendința emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere și eutrofizare din sectorul industrie,
2012 -2017 [ 19]
Fig.4.38 Tendința emisiilor de poluanți cu efect de acidifiere din sectorul agricultură, 2012 -2017
[19]
Emisii de precursori ai ozonului
Indicatorul urmărește tendințele emisiilor antropice de poluanți precursori ai ozonului:
oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), metan (CH 4) și compuși organici volatili nemetanici
(COVNM) proveniți din sectoarele: p roducerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în
industrie; procesele industriale; transport rutier; transport nerutier; sectorul comercial, industrial și
gospodării; folosirea solvenților și a produselor; agricultură; deșeuri; altele. 012345
2012 2013 2014 2015 2016 2017Nox
SO2
NH3
012345
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX
SO2
NH300,511,522,533,54
2013 2014 2015 2016 2017Nox
SO2
NH3

103
Se observ ă o scădere treptată a emisiilor de poluanți precursori ai ozonului la nivelul
județului ;aceast ă tendință se menține și în sectoarele de activitate energie și industrie, iar în
agricultură și transporturi tendința este de creștere ușoară,conform datelor di n figurile 4.39 – 4.43.
Fig.4.39 Tendința emisiilor de poluanți precursori ai ozonului la nivel de județ, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.40 Tendința emisiilor de poluanți precursori ai ozonului din sectorul de activitate energie,
2012 -2017 [ 19]
Fig.4.41 Tendința emisiilor de poluanți precursori ai ozonului din sectorul de activitate industrie,
2012 -2017 [ 19] 00,20,40,60,811,21,41,61,82
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX-Gg
NMVOC-Gg
CO-Gg0510152025
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX-Gg
NMVOC-Gg
CO-Gg
0510152025
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX-Gg
NMVOC-Gg
CO-Gg

104
Fig.4.42 Tendința emisiilor de poluanți precursori ai ozonului din sectorul de activitate
agricultura, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.43 Tendința emisiilor de poluanți precursori ai ozonului din sectorul de activitate transport,
2012 -2017 [ 19]
Emisii de particule primare și precursori secundari de particule
Acest indicator prezintă tendințele emisiilor de particule primare cu diametrul mai mic de
2,5 μm (PM 2,5) și respectiv 10 μm (PM 10) și de precursori secundari de particule (oxizi de azot
(NO x), amoniac (NH 3) și dioxid de sulf (SO 2), provenite de la surse antropice, pe sectoare sursă:
producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul
rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor
produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
Fig.4.44 Tendința emisiilor de particule primare în suspensie la nivel de județ, 2012 -2017 [ 19] 00,511,522,533,54
2012 2013 2014 2015 2016 2017PM2,5
PM1000,20,40,60,811,2
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX-Gg
NMVOC-Gg
CO-Gg00,511,52
2012 2013 2014 2015 2016 2017NOX-Gg
NMVOC-Gg
CO-Gg

105
La nivelul județului se observă o tendință de scădere a emisiilor de particule primare în
suspensie ; aceast ă tendință se menține și în cazul sectoarelor energie și industrie,iar în cazul
transporturilor și agr iculturii tendința este de creștere ușoară ( figurile 4.44 – 4.48).
Fig.4.45 Tendința emisiilor de particule primare în suspensie în energi e, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.46 Tendința emisiilo r de particule primare în suspensie în industri e, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.47 Tendința emisiilor de particule primare în suspensie în transport uri, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.48 Tendința emisiilor de particule primare în suspensie în agricultur ă, 2012 -2017 [ 19] 00,20,40,60,81
2012 2013 2014 2015 2016 2017PM2,5-Gg
PM10-Gg00,511,522,53
2012 2013 2014 2015 2016 2017PM2,5-Gg
PM10-Gg
00,0050,010,0150,020,0250,030,035
2012* 2013* 2014 2015 2016 2017PM2,5-Gg
PM10-Gg
00,20,40,60,811,2
2012 2013 2014 2015 2016 2017PM2,5-Gg
PM10-Gg

106
Emisii de metale grele
Tendințele emisiilor antropice de metale grele pe sectoare de activitate: producerea și
distribuția energiei; utilizarea energiei în industrie; procese industriale; transportul rutier;
transportul nerutier; comercial, instituțional și rezidențial; utilizarea solvenților și a altor produse;
agricultură; deșeuri; alte surse. Observăm la nivel de județ o scădere a emisiilor de metale grele,
iar în sectorul transporturi tendința este de creștere ușoară ( figurile 4.49 și 4.50 ).
Fig.4.49 Tendința emisiilor de metale grele la nivel de județ, 2012 -2017 [ 19]
Fig.4.50 Tendința emisiilor de metale grele în sectorul de transport, 2012 -2017 [ 19]
Emisii de poluați organici persistenți
Tendințele emisiilor antropice de poluanți organici persistenți, de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP), pe sectoare de activitate: producerea și distribuția energiei; utilizarea energiei
în industrie; procese industriale; transportul rutier; transportul nerutier; comercial, instituțional și
rezidenția l; utilizarea solvenților și a altor produse; agricultură; deșeuri; alte surse.
Fig.4.51 Tendința emisiilor de poluanți organici persistenți din sectorul de activitate energie,
2012 -2017 [ 19] 00,20,40,60,81
2012 2013 2014 2015 2016 2017Pb-Mg
Cd-Mg
Hg-Mg
00,0020,0040,0060,0080,010,0120,0140,016
2012* 2013* 2014 2015 2016 2017Pb-Mg
Cd-Mg
Hg-Mg
00,511,522,53
2012 2013 2014 2015 2016 2017PCDD/PCDF[lg-Teq]
PCB-Kg
HCB-Kg

107
În sectorul de activitate energie, tendința emisiilor de poluanți organici persistenți este de
scădere accentuată,conform datelor din figura 4.51.

Concluzii
În ultimele decenii factorii antropici de poluare a aerului au început să depășească după
amploare pe cei naturali, căpătând un caracter global. Emisiile în atmosferă a substanțelor
dăunătoare nu numai că distrug natura vie, afectează în mod negativ sănătatea umană, dar de
asemenea, sunt potențiali de a modifica însăși proprietățile atmosferei, ce poate duce la consecințe
ecologice și climatice dez astroase.
Emisiile de substanțe poluante evacuate în atmosferă au o tendință descendentă ca urmare
a implementării principiilor dezvoltării durabile și adoptării unor politici de mediu .

Concluzii finale
Obiectivul prezentei lucrări l -a constituit moni torizarea calității aerului în județul
Teleorman în anul 2018. În România, punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător se realizează prin Sistemul Național de Evaluare și Gestionare
Integrată a Calității Aer ului (SNEGICA).
Creșterea îngrijorării la nivel mondial cu privire la eficiența protecției mediului și a sănătății
umane a dus la dezvoltarea unei politici internaționale privind evitarea și combaterea sau reducerea
emisiilor de poluanți atmosferici nocivi. Calitatea aeru lui are un impact direct asupra sănătății
populației, poluarea lui având efecte pe termen scurt care includ infecții ale căilor respiratorii, cum
ar fi pneumonia și bronșita, și agravarea condițiilor existente, cum ar fi astmul și emfizemul.
Poluarea aerul ui poate avea impact asupra speranței de viață, deoarece efectele pe termen lung
includ bolile pulmonare și cardiace .
Potrivit informațiilor oficiale, poluarea aerului în județul Teleorman este determinată
prioritar de circulația rutieră și feroviară, d e producerea energiei electrice, de încălzirea locuințelor,
precum și de activitatea industrială. Poluarea aerului este generată în special de folosirea energiei
și de activitățile de transportare. Urbanizarea, dezvoltarea industriei și a transportului pro voacă
emisii cu concentrații mari de substanțe poluante în atmosferă, emisii care duc la efecte nocive
asupra naturii și a tuturor organismelor vii. Atmosfera este considerată un mediu de tranzit pentru
poluanți, dar un mediu în care aceștia se propagă cel mai repede și parcurg distanțe mult mai mari
decât în alte medii. Poluarea aerului nu cunoaște frontiere naționale.
Din punct de vedere chimic, atmosfera se comportă ca un reactor, în cadrul căruia au loc
procese chimice, sub acțiunea luminii și a căldur ii. Cei mai mulți poluanți ai atmosferei sunt gaze
( cei mai importanți sunt oxizii de sulf, carbon și azot) sau particule fine. Majoritatea gazelor provin
din aceleași surse, dar fiecare creează probleme diferite.
Pentru protecția atmosferei și îmbunătăț irea calității aerului sunt necesare măsuri de control
ale emisiilor poluanților. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile
de poluanți și se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară prin metode adecvat e

108
de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie și pe indicatori de
activitate.
Analizele emisiilor la nivel național, distribuția sectorială, țintele spațiale și temporale
reprezintă elementele cheie în stabilirea priorită ților de mediu, în identificarea țintelor ce trebuie
atinse și politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât și la nivel național. Indicatorii selectați
trebuie să răspundă criteriilor de identificare și să fie relevanți pentru problemele princi pale privind
atmosfera.
Alături de măsurările efectuate în rețeaua de monitorizare a calității aerului, estimarea
emisiilor de poluanți atmosferici are un rol esențial în evaluarea și gestionarea calității aerului, în
aplicarea și elaborarea/actualizarea strategiei și reglementărilor naționale și locale pentru protecția
calității aerului înconjurător, în monitorizarea și în atestarea conformării la cerințele din
autorizațiile de mediu.
În zonele și aglomerările în care nivelurile concentrațiilor de poluan ți în atmosferă nu
depășesc valorile limită, este necesar ca autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului să
ia măsurile necesare pentru a păstra cea mai bună calitate a aerului înconjurător, în concordanță cu
cerințele privind dezvoltarea du rabilă și adoptării unor politici de mediu precum :
– Realizarea de infrastructuri de transport;
– Promovarea unor sisteme energetice pu țin poluante, introducerea pe scară largă a sistemelor
verzi;
– Ecologizare;
– Îmbunătățirea salubrizării localităților;
– Creștere a suprafeței de spațiu verde;
– Soluții alternative de transport în localități;
– Conștientizarea populației privind importanța protecției aerului înconjurător.
Monitorizarea calității aerului în anul 2018 în județul Teleorman nu a pus in evidență
depășiri al e valorilor limită conform Legii nr. 104/2011, pentru nici unul dintre poluanții
monitorizați la stațiile de monitorizare a calității aerului, stații ce fac parte din Rețeaua Națională
de Monitorizare a Calității Aerului.

Bibliografie
[1]Ardelean F., Iordache V., Ecologie și Protecția Mediului, Editura MATRIX ROM,
București. 2007.
[2]Banu Alexandra Radovici O. M., Elemente de ingineria și protecția mediului. Editura
Tehnică, București, 2007
[3]Bara Camelia, Metode generale privind igien a și protecția mediului,Editura Dacia Cluj –
Napoca,2001
[4]Caluianu S., Cociorva S.,Măsurarea și controlul poluării atmoferei, Ed. Matrix Rom,
București, 1999

109
[5]Dinu D., Sandu V., Axente L., Tomi ță I. etc., Poluarea aerului – Ghid ecologic școlar -vol.I,
Editura Ipimea, Brașov 2005;
[6]Gavrilescu E., Surse de poluare si agenti poluanti ai mediului. Editura Sitech, Craiova
2007;
[7]Lixandru B., 1999 ,Ecologie și protecția mediului, Timișoara, Editura Presa Universitară;
[8]Mih ăiescu R.,Monitoringul integrat al mediului, Cluj -Napoca,2014 ;
[9]Munteanu C., Dumitrașcu M. , Ecologie și protecția calității mediului , Editura Balneara
2011
[10]Pereș Ana C., Poluarea și autopurificarea atmosferei, Ed. Universității din Oradea,
Oradea, 2011.
[11]Perniu D., Manciulea I.,Transportul poluanților gazoși în mediul urban, Note de curs,
Univ. Transilvania din Brașov, Facultatea de Design de produs și mediu,2017
[12]Pricope L., Pricope P., Poluarea mediului si conservarea naturii, , Editura Rovimed
Publishers ,București 2008;
[13]Rașcu M.,Lazăr N.,Geografie :manual pentru clasa a V -a,Editura Didactic ă și
Pedagogică,București,2017 ;
[14]Safta V.V.,Procedee avansate de depoluare a apei și aerului,Note de curs,
Univ.Politehnica București,Facultatea de ingineria sistemelor biotehnice,Master anul I,2019
[15]Safta V.V., Ingineria calitatii aerului ,Note de curs,Univ.Politehnica București,Facultatea
de ingineria sistemelor biotehnice,Master anul I,2018
[16]Ursea L., Goiceanu E., Tache C.,Manual de chimie, Editura Humanitas Educațional,
București 1999.
[17]Visan S., Angelescu A., Ciobotaru V., Ecotehnologii, disponibil on -line pe site -ul
http://www.biblio teca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte
[18]***Plan local de acțiune pentru mediu -Agenția pentru Protecția Mediului
Teleorman ,Alexandria, 2014 (http://www.primariavidele.ro/docs/PLAM.pdf )
[19]*** Raport anual privind starea mediului în județul Teleorman – Agenția pentru
Protecția Mediului Teleorman ,Alexandria, 2019 ( site‐ul: http://www.anpm.ro )
[20] *** Legea nr.104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător – Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.452 din 28 iunie 2011.
[21]https://www.academia.edu/19001933/Surse_de_poluare

110
[22]http://www.calitateaer.ro
[23]http://www.mmediu.ro