Importanta Relatiilor Publice De Marketing In Companiile Romanesti Cap I [627945]

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

IMPORTANȚA RELAȚIILOR PUBLICE DE MARKETING ÎN
COMPANIILE ROMÂNEȘTI

Coordonator științific
Asist. univ. Dr. Rareș OBADĂ
Autor
Sabina -Ruxandra SAVINESCU

Iulie 2019

2
Cuprins

Capitolul 1 – Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. …. 3
1.1. Relațiile publice ………………………….. ………………………….. ………………… 3
1.1.1. Definiții ale relațiilor publice ………………………….. ………………………… 3
1.1.2. Perspective critice asupra definițiilor relațiilor publice ………………….. 6
1.1.3. 4 modele de relații publice ………………………….. ………………………….. .. 7
1.1.4. Activități și roluri de relații publice ………………………….. ……………….. 9
1.2. Relațiile publice și jurnalismul ………………………….. ………………………….. 10
1.3. Relațiile publice și publicitatea ………………………….. ………………………….. 12
1.4. Relațiile publice și marketingul ………………………….. …………………………. 13

3
Capitolul 1 – Delimitări conceptuale

1.1. Relațiile publice

În epoca modernă, relațiile publice s -au transformat în practică datorită
contribuției unor mari personalități precum Samuel Adams, Amos Kendall,
Phineas T. Barnum, Ivy L. Lee, Edward L. Bernays, John Elliot, Carl Hundhausen
și Albert Oeckl.
Relațiile publice sunt o știință hibrid, atât descriptivă, cât și normativă, mai
curând practică decât teoretică și aflată la granița unor alte științe sociale și
economice cum ar fi sociologia, psihologia, politologia, managementul,
marketingul, economia politică, economia afacerilor, studii culturale, studii media,
știința dreptului etc.
Granița fină dintre relațiile publice ș i celelalte științe sociale și economice a
creat o serie de confuzii și fuziuni. Evoluția rapidă a relațiilor publice, dar și a
celorlalte domenii le -a determinat să devină interdependente unele de celelalte.
Intensificarea competiției și a procesului de c omunicare pe piața liberă tinde
să mărească importanța relațiilor publice în contextul celorlalte activități
promoționale. Rolul lor este de a influența atitudinea consumatorilor prin crearea
de imagine favorabilă firmei sau produselor proprii.1
În cele ce urmează vom defini relațiile publice utilizând definițiile dezbătute
de-a lungul timpului.

1.1.1. Definiții ale relațiilor publice

În 1976, Public Relations Review ia în considerare următoarea definiție:
„Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la
stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea
reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică
managementul problemelor, ajutându -i pe manageri să fie informați asupra
opiniei publice și să răspundă cererilor o piniei publice; ele definesc și
accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele

1 Maria Moldoveanu, „Psihologia reclamei”, Editura Libra, București, 1995, p.23

4
folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazate pe
principii etice.”2
Rex F. Harlow oferă o definiție descriptivă a rel ațiilor publice. Acesta
susține că:
„1. Relațiile publice reprezintă un corp specific de cunoștințe, deprinderi și
metode.
2. Ele reprezintă acea funcție a managementului care se ocupă de relațiile dintre
una sau mai multe organizații sau segmente de public.
3. Activitatea de relații publice este desfășurată de către practicieni care
deservesc numeroase tipuri de public și organizații din domeniul afacerilor,
administrației, finanțelor, educației, științei, comerțului, organizații profesionale,
grupur i de interese, minorități rasiale și sexuale, clienți, acționari, angajați,
furnizori, lideri de opinie, grupuri culturale etc.
4. Practicianul în relații publice, urmărind să servească interesul public, este
conștient de influența opiniei publice asupra procesului de luare a deciziilor. El
asigură comunicarea bidirecțională, studiază nevoile de relaționare ale
organizației și atitudinea segmentelor de public, ține cont de feedback -ul
publicului, sugerează modificarea comportamentului organizațional, antic ipează
și corectează impresiile greșite și reacționează în mod adecvat la criticile aduse,
veghează la menținerea unor relații stabile cu structurile guvernamentale,
desfășoară studii cu privire la atitudinea publicului, sprijină conducerea în
înțelegerea tendințelor, redactează discursuri, activează ca parte componentă a
conducerii. ”3

O serie de definiții ale relațiilor publice au fost adoptate de asociațiile
profesionale și se axează pe cuvinte -cheie ca funcție managerială , deliberat ,
planificat , performanță, interes public și comunicare bidirecțională .
În 1978, la Ciudad de Mexico, International Public Relations Association
a elaborat The Statement of Mexic o:
„Practica relațiilor publice este arta și știința socială a analizării tendințelor, a
anticipării consecințelor, a consilierii liderilor organizației și a implementării
programelor de acțiune planificate care vor servi atât intereselor organizației, cât
și acelea ale publicului .”4
Câțiva ani mai târziu, International Public Relations Assoc iation a
publicat, într -un număr al revistei PR News , definiția pe care o consideră oficială
și astăzi:

2 Remus Pricopie, „Relațiile publice. Evoluție și perspective”, Editura Tritonic, București, 2004, p. 27
3 Ibidem, pp. 27 -28
4 Ibidem, p.30

5
„Relațiile publice sunt funcția managerială care evaluează atitudinile
publicurilor, identifică politicile și procedurile unui individ sau ale unei
orga nizații față de interesul public, elaborează și execută un program pentru a
dobândi înțelegerea și acceptarea publicului .”5
Institute of Public Relations adoptă o definiție a relațiilor publice care face
referire la reputația unei organizații:
„Relațiile p ublice înseamnă reputație, respectiv rezultatul a ceea ce facem, a ceea
ce spunem și a ceea ce spun alții despre noi. Practica relațiilor publice este
disciplina care caută să obțină reputație cu scopul de a câștiga înțelegere și
sprijin și de a influența opinia și comportamentul publicului .”6
Într-o declarație oficială oferită în 1982, Public Relations Society of
America concepe o definiție descriptivă, asemănătoare cu cea a lui Rex F.
Harlow:
„Relațiile publice sprijină procesul decizional și funcționarea mult mai eficientă a
societății noastre complexe și pluraliste, contribuind la înțelegerea reciprocă în
rândul grupurilor și instituțiilor. Relațiile publice servesc la armonizarea
politicilor din domeniul public cu cele din domeniul privat.
Relațiile pu blice sprijină o varietate largă de instituții precum cele din domeniul
afacerilor și comerțului, agenții guvernamentale, asociații de voluntari, fundații,
spitale, școli, colegii și instituții religioase. Pentru a -și atinge obiectivele, aceste
instituții trebuie să își dezvolte un sistem eficient de relații cu numeroase și
diverse segmente de public, cu alte instituții și cu societatea în ansamblu.
Conducerile instituțiilor trebuie să înțeleagă atitudinile și valorile segmentelor de
public pentru a -ți ati nge obiectivele instituționale. Obiectivele, la rândul lor, sunt
modelate de mediul extern. Practicianul de relații publice acționează în calitate
de consilier al conducerii, dar și ca mediator, sprijinind convertirea scopurilor
private în politici și acți uni motivate, acceptate de public.”7
În Effective Public Relations , Scott M. Cutlip, Allen H. Center și Glen M.
Broom afirmă că:
„Relațiile publice sunt funcția managerială care identifică, stabilește și menține
relații reciproc benefice între o organizaț ie și publicurile ei de care depinde
succesul sau eșecul acesteia.”8

5 Ibidem, p. 32
6 Ibidem, p. 33
7 Ibidem, pp. 33 -34
8 Dennis L. Wilcox, „Relații publice. Strategii și tactici, Editura Curtea Veche Publising, București, 2009, p. 4

6
Pentru practica modernă de astăzi, cea mai bună definiție este oferită de
profesorii universitare Lawrence W. Long și Vincent Hazelton :
„Relațiile publice sunt o funcție de comunicare a managementului prin care
organizațiile se adaptează, se modifică sau îți mențin mediul pentru a -și atinge
țintele organizaționale.”9

Există și alte definiții oferite de asociații:10
 Relațiile publice reprezintă efortul deliberat, planificat și susținut de a
stabili și menține înțelegerea reciprocă dintre o organizație și publicurile
sale. (Institutul Britanic al Opiniei Publice )
 Relațiile publice reprezintă managementul, prin comunicare, al
percepțiilor și relațiilor strategice dintre o organizație și partenerii ei
interni și externi . (Institutul de Relații Publice din Africa de Sud )
 Relațiile publice reprezintă efortul managerial susținut și sistematic prin
care organizațiile publice și private încearcă să obțină înțelegerea,
simpatia și susținerea ace lor cercuri publice cu care au intrat sau speră să
intre în contact. (Clubul Danez de Relații Publice )
Mare parte din definițiile apărute de -a lungul timpului amintesc de funcția
managerială a relațiilor publice și conturează ideea generală că rel ațiile publice au
rolul de a crea, menține și gestiona imaginea organizației și relațiile cu publicurile
acesteia. Au drept scop atingerea obiectivelor și influențarea publicurilor astfel
încât obiectivele organizaționale să fie îndeplinite, iar imaginea s ă rămână la fel
de bună, sau chiar mai bună.

1.1.2. Perspective critice asupra definițiilor relațiilor publice

W. Simon afirmă că elementele -cheie care definesc relațiile publice sunt
funcția de management, relația dintre organizație și public, cercetarea, funcția de
consiliere a conducerii, implementarea unor programe de acțiune și comunicare și
obținerea bunăvoinței publicului.
J. C. Gordon subliniază caracterul eminamente normativ al tuturor
definițiilor bazate pe cele trei cuvinte -cheie: mana gement, organizație șu public.
Doar definițiile lui Grunig și Hunt și ale lui Cutlip, Center și Broom se
individualizează printr -un caracter „conceptual”, care reunește o mare varietate de
activități sub cupola unor termeni de mare generalitate.

9 Ibidem, p. 4
10 Ibidem, p. 5

7
După autoa rea amintită anterior, singura definiție în care termenul de
„management” lipsește este cea propusă în 1978 la Ciudad de Mexico de către
International Public Relations Association.
„Definirea relațiilor publice prin dimensiunea managerială servește la
promovarea departamentelor de relații publice în cadrul organizațiilor. Ea
evidențiază faptul că cercetările de profil au arătat că programele de relații
publice au avut succes numai în acele organizații în care aceste departamente sau
specialiștii de profil au avut poziții ierarhice apropiate de conducerea
organizației. ”11

1.1.3. 4 modele de relații publice12

Urmărind variația indicatorilor de tipul fluxul comunicării, poziția celor
implicați în procesul de comunicare, calitatea informației transmise, valoarea de
adevăr a acesteia, scopul pe care organizația emitentă l -au urmărit prin
transmiterea mesajului, Grunig și Hunt au identificat patr u modele ale relațiilor
publice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine rolul relațiilor publice și cum pot fi
ele folosite în organizații.
Primul model este cel impresariat/publicitate , model care a fost promovat
de Phineas T. Barnum. Aceste presupune comunicarea unidirecțională, dinspre
organizație spre public, comunicare în care adevărul nu este o calitate esențială a
informații transmise. Propaganda este principalul scop al comunicării, promovarea
credințelor organizației . În cazul acestui model, organizația urmărește doar
interesul propriu, ignorând eventualele nemulțumiri ale publicurilor. Acest model
poate conduce la eșec dacă nu este folosit corespunzător, la momentul potrivit,
pentru publicul care poate fi influențat în acest mod.

Cel de -al doilea model este modelul informării publice susținut de Ivy L.
Lee. El impune transmiterea cât mai multor informații despre organizație către
public. Comunicarea rămâne unidirecțională, dar utilizează informație reală și
completă. Adevărul este elementul esențial care leagă publicul de organizație.

11 Cristina Coman, „Relațiile publice. Principii și strategii”, Editura Polirom, Iași, 2001, pp.21 -22
12 Remus Pricopie, „ Relațiile publice. Evoluție și perspective”, Editura Tritonic, București, 2004, pp.36 -39

8
Publicurile devin astfel mult mai deschise spre organizația și sunt mult mai ușor
de influențat prin simpla manevrare a unor informații adevărate.

Al treilea model aparține lui Edward L. Bernays și este cel al relațiilor
publice bidirecționale și asime trice . Acesta face trecerea de la modelul
comunicării unidirecționale către modele de comunicare bidirecțională, în care
feedback -ul este un element foarte important în procesul de autoreglare. Prin
obținerea feedback -ului, organizația acordă atenție doar acelor elemente care pot
ajuta emițătorul în atingerea obiectivelor. Organizația este c ea care controlează
comunicarea și hotărăște ce informații trebuie comunicate către public, astfel încât
să își păstreze imaginea sau să o îmbunătățească.

Ultimul model aparține tot lui Edward L. Bernays și vizează relațiile
publice bidirecționale și simetrice. Este considerat ultima frontieră în evoluția
relațiilor publice pentru că feedback -ul este nu doar un instrument prin care sunt
studiate oportunități le de a atinge obiectivele organizației, ci și o metodă de a
identifica nevoile publicului care pot fi acoperite prin politicile practicate de
organizație. Interesul publicului este la fel de important ca cel al organizației , iar
relațiile publice sunt per formante numai dacă mediază între cele două astfel încât
să existe echilibru. Comunicarea poate fi inițiată atât de organizație, cât și de
public și nu se pune problema unui control strict a uneia dintre părți, fapt care
justifică bidirecționalitatea și si metria modelului. Realizarea cea mai valoroasă a
acestui model este că se stabilește o relație de lungă durată între organizație și
public, legătură în care fiecare își asumă anumite responsabilități.

9

Modelele adaptate după Grunig și Hunt oferă o perspec tivă clară asupra
modului în care se comunică în funcție de informațiile pe care organizația dorește
să le ofere și relația acesteia cu publicurile.

1.1.4. Activități și roluri de relații publice

Activitățile de relații publice sunt acele sarcini pe care le îndeplinește
specialistul în relații publice pentru atingerea obiectivelor organizaționale.
Vom enumera o parte din aceste activități de care vom ține cont când vom
analiza diferențele dintre relațiile publice și disciplinele complementare.
Prin ur mare, specialistul în relații publice:
 Gestionează relațiile cu presa;
 Elaborează și diseminează mesajele de campanie;
 Oferă consiliere în tratarea problemelor cheie;
 Organizează evenimente speciale;
 Construiește comunicarea la nivel corporativ;
 Identifică și definește probleme;
 Determină audiențele să dezvolte anumite atitudini;
 Oferă consiliere în afacerile publice;
 Gestionează situațiile de criză;
 Lobbying;
 Contribuie la luarea unor decizii importante;
 Oferă consiliere în ceea ce privește design -ul;
 Comu nică cu angajații;
 Oferă consiliere în managementul problemelor;
 Se ocupă de sponsorizări;
 Organizează expoziții;
 Gestionează relațiile internaționale.13

13 Gheorghe -Ilie Fârte, „Roluri și activități în practica de relații publice”, Curs Fundamente ale Relațiilor
Publice, 2016, pp. 3 -4

10
Greg Leichty și Jeff Springston au identificat opt roluri de relații publice
pe care le -au asociat cu activități de relații publice.14
1. Rolul de avocație al specialistului de relații publice presupune
reprezentarea organizației la evenimente și întâlniri, oferirea de informații
publicurilor externe pentru a crea o imagine favorabilă organizației și
pentru a le determina să acționeze în favoarea acesteia.
2. Rolul de catalizare a activităților organizației presupune menținerea
implicării managerilor în viața organizației, manifestarea specialistului PR
ca animator și catalizator, asumare a responsabilității pentru succesul sau
eșecul organizației și informarea membrilor organizației cu privire la fapte
actuale relevante.
3. Rolul de triere a informațiilor se referă la colectarea, sistematizarea și
distribuirea în interiorul organizației a inf ormațiilor externe, hotărârea
importanței acestora și transmiterea lor persoanelor potrivite, la momentul
potrivit.
4. Rolul de instruire înseamnă că specialistul PR trebuie să instruiască
angajații cu privire la modul în care trebuie să interacționeze cu pub licurile
externe și lucrează împreună cu managerii pentru a le îmbunătăți
competențele de comunicare.
5. Rolul de consiliere presupune colaborarea cu ceilalți membri ai
organizației pentru a defini și rezolva probleme, planificarea și
recomandarea anumitor suite de acțiuni, stabilirea politicilor de
comunicare și informarea managerilor cu privire la reacțiile publice.
6. Rolul de elaborare și diseminare a mesajelor înseamnă realizarea de
pliante și broșuri, editarea sau rescrierea anumitor texte în acord cu
normele gramaticale și stilistice, redactarea materialelor de relații publice
și realizarea de fotografii, grafice și material e audio -vizuale.
7. Rolul de cercetare formală presupune realizarea de audituri
comunicaționale și raportarea rezultatelor sondajelor de opinie publică.
8. Rolul de culegere a informațiilor se referă la colectarea informațiilor cu
privire la organizație din medi ul extern.

1.2. Relațiile publice și jurnalismul

Este bine cunoscut faptul că mereu apar confuzii între activitățile de relații
publice și cele de jurnalism . Confuzia se produce din cauză că scrisul este
activitatea comună a celor două discipline și că utilizează aceleași metode cum ar
fi interviurile, adunarea și sintetizarea unor mari cantități de informații. Mai mult,

14 Ibidem, pp. 4 -5

11
atât jurnaliștii, cât și specialiștii în relații publice sunt obișnuiț i să scrie în stil
jurnalistic și să ofere materiale în limite de timp stabilite.
După Dennis L. Wilcox, cele două discipline sunt fundamental diferite în
privința scopului, obiectivelor, audiențelor și canalelor folosite.15
Sfera de acțiune
Am arătat anter ior că relațiile publice consiliază, se ocupă de managementul
problemelor și de organizarea evenimentelor, de menținerea relației cu presa.
Ultima componentă amintită aici ar putea fi legată de jurnalism prin scrierea de
materiale jurnalistice. D iferența fundamentală între jurnalism și relații publice
constă în faptul că relațiile publice necesită gândire strategică, o mare capacitate
de rezolvare a problemelor, plus alte calități manageriale.
Obiectivele
Obiectivele jurnalistului sunt de a aduna și selecta informații cu scopul de a
furniza știri audienței. În schimb, după David Dozier și William Ehling,
„activitățile de comunicare sunt un scop în sine”. Specialiștii în relații publice
adună informații, însă cu scopul de a crea programe de comunica re și politici
organizaționale prin care să schimbe atitudinile și comportamentul publicurilor și
pentru a promova și atinge scopurile și obiectivele organizației.
Jurnaliștii sunt observatori obiectivi, în timp ce personalul de relații publice joacă
rolul avocatului clientului.16
Audiențele
Jurnaliștii scriu pentru audiențe de masă, adică pentru marele public, public
ce nu este bine conturat. În schimb, un specialist în relații publice își segmentează
foarte atent publicurile ținând cont de diverse caracte ristici. Astfel, el adaptează
mesajele fiecărei categorii de public în funcție de nevoi, preocupări și interese și
maximizează efectul.
Canale
Jurnalismul utilizează canalele media pentru a ajunge la audințe. Relațiile
publice uzează atât de canale media, cât și de altfel de canale, prin instrumente
precum direct mail, pliante, broșuri, afișe, newslettere, publicații comerciale, presă
de specialitate, evenimente speciale și mesaje pe internet.

15 Dennis L. Wilcox, op.cit. pp.13 -14
16 Ibidem, p. 13

12
1.3. Relațiile publice și publicitatea

Înainte de a vorbi despre diferențele dintre relațiile publice și publicitate este
necesară disctinția termenilor de publicity , care se referă la popularizare, și
advertising , adică publicitatea. Astfel, relațiile publice folosesc publicity , iar
publicitatea … publicitate și reclame .17
Atât popularizarea, cât și publicitatea folosesc canale media pentru a
transmite informații. Popularizarea însă transmite informații cu privire la un
eveniment, un individ, un grup sau un produs și apare drept știre sau reportaj dacă
editorii consideră că materialul trebuie difuzat.
În schimb, publicitatea reprezintă spațiu și timp de emisie plătite. Mai
simplu spus, publicitatea înseamnă doar închiriere de spațiu media. Pentru a folosi
canalele media pentru publicitate, organizațiile încheie contracte, stabilesc firma
care se va ocupa de tipul, grafica și realizarea reclamei propriu -zise și o vor plasa
acolo unde consideră că se află publicul -țintă.
Dennis L. Wilcox identifică o serie de deosebiri între activitățile de relații
publice și cele de publicitate:18
 Publicitatea se desfășoară exclusiv prin canale media; relațiile publice se
bazează pe mai multe instrumente de comunicare – broșuri, prezentări de
slide-uri, evenimente speciale, discursuri, comunicate de presă, articole ș i
așa mai depart e.
 Publicitatea se adresează audiențelor externe – în primul rând,
consumatorilor de mărfuri și servicii; relațiile publice își prezintă mesajul
unor audiențe externe specializate – acționari, vânzători, lideri de
comunități, grupări ecologiste – dar și un or publicuri interne, cum ar fi
angajații.
 Publicitatea se identifică ușor ca o funcție de comunicare specializată;
relațiile publice au o sferă de acțiune mai largă, ocupându -se de politicile
și de performanța unei întregi organizații, de la moralul angaj aților până la
modul în care răspund operatorii telefonici la apeluri.
 Publicitatea este deseori folosită ca instrument de comunicare în cadrul
relațiilor publice, iar activitatea de relații publice susține deseori
campaniile de publicitate.
Așadar, public itatea vinde produse sau servicii, în timp ce relațiile publice
creează mediul proprice pentru ca aceste produse și servicii să se diferențieze.

17 Ibidem, p.14
18 Ibidem, p. 14

13
1.4. Relațiile publice și marketingul

Granițele relațiilor publice se suprapun deseori cu cele ale marketingului
pentru că ambele se ocupă de relațiile unei organizații cu publicul ei și folosesc
instrumente de comunicare pentru a transmite informații. Ambele au drept scop
succesul organizației. Totuși, ele se deosebesc prin modul de abordare al
comunic ării pentru a atinge acest scop.
„Relațiile publice reprezintă procesul de management al cărui scop este de a
obține și de a menține acordul și înțelegerea mutuală între grupările sociale de
care depinde o organizație pentru a -și îndeplini misiunea. Respon sabilitatea lor
fundamentală este de a construi și de a menține un mediu de comunicare
transparent în cadrul unei organizații ”.19
„Marketingul reprezintă procesul de management al cărui scop este de a atrage
și de a satisface cumpărătorii sau clienții pe te rmen lung, pentru a realiza
obiectivele economice ale unei organizații. Responsabilitatea sa fundamentală
este de a construi și de a menține piețe pentru produsele și serviciile
organizației ”.20
Analizând aceste două definiții, putem observa foarte ușor că relațiile
publice se ocupă de construirea relațiilor și de atragerea bunăvoinței publicurilor
față de organizație, iar marketingul are drept sarcină vânzarea produselor și
serviciilor potrivite pentru a satisface nevoile și cerințele consumatorilor.
James Grunig consideră că există o diferență semnificativă între marketing
și relații publice:
„Funcția de marketing trebuie să aibă în vedere comunicarea cu piețele de
interes pentru mărfurile sau serviciile unei organizații. Relațiile publice trebuie
să se pre ocupe de toate publicurile unei organizații. Scopul major al
marketingului este de a câștiga bani pentru organizație, urcând curba cererilor.
Scopul major al relațiilor publice este de a economisi bani pentru organizație,
construind o rețea de relații cu p ublicurile care constrâng sau întăresc
capacitatea unei organizații de a -și îndeplini misiunea ”.21
Grunig sugerează că deosebirea constă în termenii folosiți de marketing și
relații publice în descrierea piețelor. Marketingul vorbește despre piețe -țintă,
consumatori și cumpărători , în timp ce relațiile publice vorbesc despre publicuri ,
audiențe , parteneri .

19 Ibidem, p. 15
20 Ibidem
21 Ibidem

14

Această suprapunere a granițelor relațiilor publice cu cele ale marketingului
a creat o noua disciplină numită relații publice de marketing . Aceste relații
publice de marketing fac parte din mixul de marketing și apar atunci când relațiile
publice sunt utilizate pentru a atinge obiective de marketing. Relațiile publice de
marketing au apărut datorită unei așa -zise fuziuni dintre relațiile publi ce și
marketing și sunt nelipsite atât din activitatea zilnică a specialiștilor de relații
publice, cât și a specialiștilor în marketing.
Subiectul a evoluat extrem de mult de la apariția sa și face obiectul multor
studii și cercetări. Vom dezvolta mai mul te despre ce sunt relațiile publice de
marketing, cum se utilizează și ce beneficii aduc în următorul capitol.