Simion Geoana Sabrina Lurare De Licenţă Corectată [627915]

UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE
PUBLICĂ
SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
LECT. UNIV. DR. DUMITRU HANTEA

2017

ABSOVENT:
SIMION GEOANA SABRINA

UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA DREPT

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
LECT. UNIV. DR. DUMITRU HANTEA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A
RAPORTULUI JURIDIC CIVIL …………………………………………………1
1.1. Noțiunea raportului juridic civil………………………………………………..1
1.2. Caracterele raportului juridic civil……………………………… ……………..2
1.3. Structura raportului juridic civIL……………………………………………….2
1.4. Izvoarele raportului juridic civil………………………………………………..4

CAPITOLUL II. NOȚIUNEA SI CLASIFICAREA SUBI ECTELOR
RAPORTULUI JURIDIC CIVlL……………………………………………………..5
2.1. Noțiunea si clasificarea subiectelor raporturilor juridice civile………3
2.2. Persoana fizică ca subiect de drept civil………………………. …………….4
2.3. Persoana juridică ca subiect de drept civil…………………………………..8
2.4. Determinarea, pluralitatea si schimbarea subiectelor raportului
juridic civil……………………………………………………….. ………………………..10
2.5. Capacitatea civilă…………………………………………………………………..15
2.6. Capacitatea de exercițiu a persoanei fiziice……………………………….18
2.7. Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice……………………………..20

CAPITOLUL III. CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL…22
3.1. Noțiunea de drept subiectiv civil……………………………………………..22
3.2. Teorii privind drepturile subiective…….. …………………………………..23
3.3. Conținutul raportului juridic civil…………………………………………….24
3.4. Clasificarea drepturilor civile subiective…………………………………..24
3.5. Recunoașterea și ocrotirea drepturilor civile……………………………..34

3.6. Exercitarea drepturilor civile subiective. Abuzul de drept……………34
3.7. Obligația civilă………………………………………………………………………36

CAPITOLUL IV. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

4.1. Noțiunea de obiect al raportului juridic civil………………………………44
4.2. Bunurile………………………………………………………………………………..44
4.3. Corel ația dintre bunuri și patrimoniu………………………………………..45
4.4. Clasificarea bunurilor……………………………………………………………..46

Index…………………………………………………………………………………………..54
Bibliografie………………………………………………………………………………….55
Anexe……………………….. ……………………………………………………………….56

INTRODUCERE

Viața socială presupune existența raporturilor de diferite feluri între
agenții acesteia, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi.În sistemul raporturilor sociale,
raporturile de proprietate sunt esențiale.
Raporturile juridice reprezintă mecanismul de întrupare a energiei în viața
socială. Realizarea dreptului cu ajutorul raporturilor juridice indică o manifestare
explicită a voinței, în scopu l valorificării prerogativelor legale, care este latura
dinamică a reglementărilor juridice.
Normele de drept reprezintă premisa fundamentală a nașterii raportului
juridic,deoarece ele definesc capacitatea subiectelor de drept și totodată stabilesc
catego riile de fapte juridice.Raportul juridic poate fi caracterizat ca o normă juridică
în acțiune și ca un mijloc de realizare al dreptului.
Ubi societas ibi jus este adagiul care explică legătura dintre societate și
drept (unde există societate, acolo este și dreptul).Așadar, societatea omenescă a
căutat dintotdeauna să elaboreze reguli pentru a avea o existență lipsită de conflicte,
unde domnește dreptatea.
Raportul juridic poate fi privit ca o formă de realizare a dreptului, o
legătură socială reglementată d e lege,care conține o interacțiune între participanți,
care poate fi apărată prin forța coercitivă a statului.Raportul juridic civil poate fi
privit ca o instituție a dreptului civil.
În doctrină, dreptul civil este definit ca o ramură de drept care
reglem enteză raporturi patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice
și persoane juridice.
Un aspect important al raportului juridic civil este acela că reunește
normele generale stabilite: conținutul obiectul.

1
CAPITOLUL I
CARACTERIZAREA GENERALĂ A RAPORTULUI JURIDIC
CIVIL

1.1. Noțiunea raportului juridic civil

Raportul juridic civil este o relație socială, și anume un raport care se
stabilește între oameni, fie ei persoane fizice sau juridice, reglementată de norma
de drept civil1. Există numeroase raporturi sociale (ex.:de prietenie, colegialitate),
însă nu sunt toate raporturi juridice civile, deoarece nu necesită reglementarea
normei de drept civil.
Raportul juridic c ivil necesită existența unor premise: norma juridică,
subiectele de drept si faptele juridice. Norma juridică reprezintă cel mai important
aspect pentru ca raportul juridic să ia naștere. Subiectelor de drept le este definită
capacitatea prin norma de drep t si le sunt recunoscute drepturile si obligațiile.
Raporturile juridice sunt răspunzătoare de realizarea dreptului si implică
manifestarea explicită a vointei subiectelor de drept in vederea valorificării
prerogativelor legale.
Doar oamenii pot fi subiect e ale raportului juridic, fie ca persoane fizice sau
ca persoane juridice (subiecte colective de drept), însă trebuie să aibă capacitate
juridică, mai pe scurt, aptitudinea de a avea drepturi si obligații.

1.2. Caracterele raportului juridic civil

1 Gheorghe Beleiu, Drept civil. Introducere in drept civil. Subiectele dreptului civil,ed. a XI -a revăzută
si adăugită, Ed. Universul Juridic, București,2007.

2
Caracterele raportului juridic civil sunt următoarele:
– faptul că este un raport social;
– faptul că este un raport volițional;
– părțile sunt egale din punct de vedere juridic;2
Raportul juridic civil este un raport social, deoarece reprezintă o relație
socială, patrimonială sau nepatrimonială reglementată de lege. Acesta nu se poate
adresa decât conduitei oamenilor, chiar și atunci când aceasta ar fi in legătură cu
anumite lucruri (bunuri).3Nu poate exista un raport social între un subiect de drept și
un bun, ci conduita subiectului față de acel bun dă naștere raportului juridic civ il.
Caracterul volițional al raportului juridic rezidă din faptul că este
reglementat de lege („volitional – care se referă la vointă, care e determinat de
voință”)4.Legiuitorul a voit acest lucru când a adoptat norma juridică civilă referitoar e
la o relație socială devenită raport juridic civil5.
Raporturile juridice au, deasemenea un cara cter dublu volitional, deoarece
exprimă voința legiuitorului, cât și voința părților. De reținut că raportul cu caracter
dublu volitional nu trebuie confundat cu caracterul bilateral întâlnit la unele raporturi
juridice cu interese contrare, deoarece este necesară vointa expresă a ambelor părți.
Poziția de egalitate a părților este un caracter important al raportului juridic
civil, referindu -se la nesubordonarea unei părți față de cealaltă parte a raportului juridic
civil. Părțile, de comun acord trebuie să schimbe sau să stingă raportul juridic civil
existent între ele. Acest caracter volițional nu trebuie confundat cu principiul
fundamental al dreptului:„principiul egalității în fața legii civile”, deoarece acesta din
urmă reprezintă poziț ia subiectelor de drept civil față de legea civila6.

1.3. Structura raportului juridic civil

2 Gabriel Boroi,Curs de drept civil,Partea generală,Editura Hamangiu 2011,pag. 51.

3 Gabriel Boroi,Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011, pag. 51
4 Dex.1998
5 Gheorghe Beleiu,Drept civil.Introducere in drept civil.Subiectele dreptului civil,ed. a XI -a revăzută
si adăugită,Ed. Universul Juridic,București,2007.
6 Gheorghe Beleiu,Drept civil.Introducere in drept civil.Subiectele dreptului civil,ed. a XI -a revăzută
si adăugită,Ed. Universul Juridic,București,2007.

3
Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt în număr de trei:
părțile, conținutul, obiectul.

1.3.1. Părțile raportului juridic civil.

Părțile raportului juridic civil reprezintă persoanele fizice sau juridice, în
calitate de titulare de drepturi și obligaț ii.

1.3.2. Conținutul raportului juridic civil.

Conținutul raportului juridic civil reprezintă totalitatea drepturilor si
obligațiilor pe care le au părțile.

1.3.3. Obiectul raportului juridic civil.

Obiectul raportului juridic este dat de prestația pe care o parte a raportului
juridic civil este îndreptățită a o cere celeilalte, iar cea de -a doua are obligația de a
o pune în aplicare sau nu (obligația de a da, de a face si de a nu face ceva). Obiectul
constă în conduita propriu -zisă a părților, adică în acțiunile sau inacțiunile la care
sunt supuse sau pe care sunt ținute să le respecte7.

1.4. Izvoarele raportului juridic civil concret

Izvorul raportului juridic concret se referă la un act sau un fapt căreia
norma civilă îi atașeaza nașterea unui raport juridic, transformându -se prin această
împrejurare în concret din abstract. Un raport juridic concret presupune trei conditii:
norma juridică, persoanele și un ac t sau un fapt concret, de care legea să lege acest

7 Gabriel Boroi,Curs de drept civil,Partea generală, Editura Hamangiu 2011, pag.73

4
raport8.Raportul juridic abstract presupune două condi ții: subiectele si norma juridică
civilă.
Conduitele umane pot naște raporturi juridice sau pot fi irelevante pentru
drept. Spre exemplu, faptul că cineva se spală pe dinți, se îmbracă, nu declanșează
consecințe juridice. Însă, dacă un chiria ș uită să închidă ușa locuinței pe care o are în
chirie, acest lucru poate duce la stingerea contractului de locațiune. Faptele pot fi
irelevante sau relevante juridic. Ele se impart în acțiuni umane și evenimente (fapte
naturale).

8 Ovidiu Ungureanu,Camelia Munteanu,Drept civil.Partea generală,în reglementarea noului Cod civil,
Editura Universul Juridic, București 2013, pag. 89.

5
CAPITOLUL II
SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

2.1. Noțiunea și clasificarea subiectelor raporturilor juridice civile

Noțiunea de persoană fizică se referă la ființa umană, privită în
individualitatea sa. În Codul civil român, persoana fizică nu este privită prin
existența sa biologică, ci ca o abstracțiune juridică. Articolul 25 din Noul Cod civil
descrie persoana fizică ca fiind omul, titular de drepturi si obligații civile, iar
persoana juridica ca orice formă de organizare, care este, la rândul ei titulară de
drepturi si obligații civile, dacă întrunește condițiile cerute de lege9.
Drepturile si liberalitătile tuturor oamenilor sunt ocrotite prin lege, așadar,
orice persoană fizică este subiect de drept. Această calitate de subiect de drept există
încă de la nastere, cu condiția să se fi născut viu, dar C.Civ. precizează că și copilul
nenăscut are drepturi, cum ar fi dreptul la moștenire. Articolul 412 N.C.C.:,,
Intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii
copilului este timpul legal al concepțiunii.El se calculeaza zi cu zi”.10
Prin urmare, din punct de vedere juridic, oamenii pot fi subiecte ale
raporturilor ju ridide, deoarece legea le recunoaște calitatea de subiecți de drepturi si
obligații. “Denumirea de persoană fizică si de persoană juridică nu au o altă
semnificație decât aceea de a specifica modul în care oamenii participă la raporturile
juridice, adică i ndividual sau in felul arătat, colectiv”.11

2.2. Persoana fizică ca subiect de drept civil

O ființă umană este considertă a fi un individ al speciei umane, cuprinzând
totalitatea însușirilor sale fizice si psihice. Dreptul civil clasifică persoana ca fiind
fizică sau juridică. Termenul de persoană vine din latinescul ,, persona ”, care
deriveă din grecescul ,, prosopon ”, însemnâ nd masca actorului. Primul sens al

9 Noul Cod civil,Articolul 25,al. (2);(3);
10 Noul Cod civil,Articolul 412;
11 Tratat de drept civil,Vol. I, Partea generala,Ed. Academia Republicii Socialiste Române, București
1967 pag. 159.

6
cuvântului a fost acela de mască („costumatie”), ceea ce înseamnă rolul social
îndeplinit în teatru sau in viată, funcțiile și obligațiile sociale pe care cineva și le
asumă, incluzându -se calitatea de a fi om.
Termenul de persoană a evoluat spre personalitate, ființa umană liberă,
rațională, conștientă și responsabilă de acțiunile sale.12
Articolul 26 din Noul Cod civil prevede că drepturile persoanelor sunt
ocrotite și garantate de lege. Acest lucru a suferit însa mari modificări în istoria
omenirii, spre exemplu în societatea romană nu oricarui om i se recunoștea calitatea
de subiect de drept. Omul nu se năștea cu această calitate, sclavii erau socotiți drept
lucruri ( res) sau unelte grăitoare ( instrumenta vocalis ).13
Dreptul socialist denumește persoana ca fiind omul, considerat în mod
individual, ca ființă sociala, cât și orice colectiv de oameni care au o organizare de
sine stătătoare, un patrimoniu propriu și urmăresc același scop în acord cu interesul
obștesc.14
Identificarea persoanei fizice din punct de vedere al dreptului civil
reunește trei elemente importante: nume, stare civilă și domiciliu. Pentru
identificarea persoanei fizice sunt importante s i raporturile sale cu familia, rezultând
că sunt aplicabile și normele dreptului familiei.15Persoana fizică participă permanent
la viața juridică, necesitatea identificarii fiind existențială.
Prin subiect de drept întelegem acela care se poate preleva de multiple
prerogative și , în special de drepturi subiective.16Cat despre egalitatea în fața legii
civile, Codul civil ne spune că: ,, Rasa, culoarea, originea etnică, limba, religia,
vârsta, sexul, opinia, convingerile personale, apartenența politică, sindicală, la o
categorie s ocială ori la o categorie defavorizată,averea,originea socială, gradul de
cultură, precum și o altă situație similară nu au nici o influență asupra capacitații
civile”.17

12 Wikipedia.(,,Persoana”)
13 Tratat de drept civil,Vol. I, Partea generala,Ed. Academia Republicii Socialiste Române,Institutul
de cercetari juridice, București 1967pag. 159;

14 Articolul 26,lit. e din Decretul nr. 31 din 30. 01.1954, privitor la persoanele fizice si juridice;
15 Eugen Chelaru,Drept civil.Persoanele,Ed. All Beck pag. 9;
16 ,,Subiect de drept este orice persoană căreia i se conferă personalitate juridică”(M. Douchy –
Oudot,Droit civil.Introduction .Personnes.Fam., Dalloz,2006,pag. 141);
17 Noul Cod civil,Art. 30, Egalitatea în fața legii civile;

7
Categoriile de sub iecți de drept civil pot fi clasificate după mai multe
criterii:18

2.2.1. În functie de cetățenie:

– persoane fizice cu cetățenie română;
– persoane fizice cu cetățenie străină;
– persoane fizice fără cetățenie (apatrizii);19

2.2.2. În funcție de vârstă:

– minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
– minorii cu vârsta cuprinsă între 14 -18 ani;
– majorii și persoanele care s -au căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani;

2.2.3. În funcție de existența capacității de exercițiu:

– persoanele fizice fără capacitate de exercițiu (minorii care nu au împlinit vârsta de
14 ani, persoanele puse sub interdicție judecătorească);
– persoanele fizice cu capacitate de exercițiu restrânsă (minorii cu vârsta cuprinsă
între 14 -18 ani);
Noul legiuitor a instituit o capacitate de exercițiu anticipată în articolul 40,
N.C.C., care dispune: „Pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerc ițiu.În acest
scop vor fi ascultați și parinții sau tutorele minorului, luându -se, când este cazul, și
avizul consiliului de familie”(Ovidiu Ungureanu -Drept civil, Partea generală,Ed.
Univesrul Juridic, pag. 101).
– persoanele fizice cu capacitate de exerc ițiu deplină (majorii, minorii care au
împlinit vârsta de 16 ani și s -au căsătorit sau le -a fost recunoscută de lege această
capacitate, excepție făcând persoanele puse sub interdicție judecătorească).

18 A se vedea Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele,Editura All Beck pag. 8 -11;
19 ,, (1) Cetațenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a
persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi”.Art. 18, Constituția României;

8

2.2.4. În funcție de activitătile pe care le desfașoa ră:

– persoanele fizice pot fi profesioniști;
– persoanele fizice pot fi neprofesioniști.

2.2.5. În funcție de domiciliu:

– persoanele fizice cu domiciliul în România;
– persoanele fizice cu domiciliul în străinătate.

2.3. Persoana juridică ca subiect de drept civil.

Persoana juridică reprezintă un colectiv de oameni și este titulară de
drepturi si obligații, cu condiția să îndeplinească criteriile prevăzute de lege. După
cum am precizat și anterior, colectivul de oameni trebuie să îndepli nească anumite
criterii pentru a deveni persoană fizică:
– să aiba un scop determinat (ex:să producă ceva, să vândă anumite produse, să ofere
anumite servicii, etc.);
– să aibă un patrimoniu distinct (această precizare se referă la faptul că x are două
patrimonii, unul personal, bunuri personale, avere, etc., care nu trebuie confundat cu
patrimonial persoanei fizice, spre exemplu banii firmei);
– să aibă o organizare proprie (persoana juridică dobândește o structură internă,
unitară, oferindu -i posibilitate a să acționeze prin organul său de conducere);
O definiție mai clară a persoanei juridice este aceea că persoana juridică
reprezintă un colectiv de oameni, care au o organizație de sine stătătoare, un
patrimoniu distinct și un scop determinat, î n acord cu interesele obștești.20
Persoanele juridice pot fi clasificate după mai multe criterii:21

20 Vezi Tratat de Drept civil, Vol I, Partea generală. Ed. Academiei Rep. Socialiste Române,
București, 1989, pag. 57;
21 Eugen Chelaru, Teoria gene rala a dreptului,Editura C.H. Beck, 2014 pag. 53;

9
2.3.1. În funcție de naționalitate :

– persoane juridice române;
– persoane juridice străine.
Acestă clasificare are relevanță referitor la regimul fiscal și la capacitatea de
folosintă.22

2.3.2. În funcție de regimul juridic:

– persoane juridice de drept public;
– persoane juridice de drept privat;
Articolul 189 din Codul civil prevede că: ,,Persoanele juridice sunt de drept public
sau de drept privat.”

2.3.3. În funcție de aportul juridic initial al persoanelor la patrimoniu:

– persoane juridice de stat;
– persoane juridice private sau particulare;
– persoane juridice mixte;
– persoan e juridice cooperatiste;
– persoane juridice cu caracter obștesc.

2.3.4. După natura scopului determinat:

– persoane juridice cu scop patrimonial;
– persoane juridice fara scop patrimonial

Raportul juridic este o relație socială, deci presu pune existența a minim
două subiecte de drept, în calitate de persoane fizice sau în calitate de persoane
juridice.

22 ,, Persoanele juridice străine pot dobândi terenuri în România numai în condițiile prevăzute de
Legea nr. 312/2005.”;

10
„Persoana care dobândește drepturile ce formează conținutul raportului
juridic este subiectul activ, iar persoana căreia îi incu mbă obligațiile corespunzătoare
este subiectul pasiv. Subiectul activ este creditorul, iar subiectul pasiv este
debitorul.”23

2.4. Determinarea, pluralitatea și schimbarea subiectelor raportului
juridic civil

2.4.1. Determinarea

Determinarea subiecților de drept civil se referă la cunoașterea părților
raportului juridic civil. În cele mai multe cazuri, subiecții sunt c lar determinați, ex.:
vânzător -cumpărător sau creditor -debitor, însă acest lucru depinde de conținutul
raportului civil.
Există raporturi civile in care este determinat numai subiectul activ, și
anume titularul dreptului subiectiv civil absolut, î n concluzie avem de -a face cu un
drept real sau nepatrimonial, un drept absolut. În raporturile civile care au în conținut
un drept absolut, subiectul pasiv este nedeterminat, dar se individualizează ulterior,
dacă acesta din urmă aduce atingere dreptului subiectiv civil.În consecință, se poate
spune că avem de -a face cu doua raporturi civile diferite,cel de -al doilea devenind un
raport obligational.Subiectul activ, titularul dreptului , poate pretinde de la subiectul
pasiv, cel care i -a nesocotit dreptul, încetarea acțiunii păgubitoare, precum si
repararea prejudiciului cauzat. Exemplu: X este proprietarul unui imobil, în
consecință, există subiect activ, însă subiecții pasivi sunt nedeterminați pentru că nu
ar putea exista o enumerare, se referă la orice s ubiect care ar putea aduce atingere
dreptului real absolut în acest caz.În momentul în care Y nesocotește dreptul lui X,
acesta din urmă devine parte a noului raport juridic, cel obigațional, în care ambii
subiecți sunt determinați (X -subiect activ;Y -subie ct pasiv), iar cel dintâi are dreptul
să îi ceară socoteală, poate pretinde repararea prejudiciului și încetarea acțiunii
păgubitoare și restabilirea situației inițiale.

23 Tratat de Drept civil,Vol I, Partea generală, Ed. Academia Republicii Socialiste Române,București,
1957, pag. 161;

11

2.4.2. Pluralitatea

Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil se referă strict la numărul
personelor care stabilesc acest raport juridic civil. De regulă, se stabilește între două
persoane: subiectul activ (persoana care dobândește sau deține dreptul subiectiv
civil)24și subiectul pasiv ( pers. care este ținută să respecte dreptul subiectiv civil ).
Însă, se poate stabili și între mai multe persoane, în care acestea au calitatea fie de
subiecte active, fie de subiecte pasive.
Raporturile juridice civile care se stabilesc între mai multe pers. ( subiecte
active, subiecte pasive ) se numesc raporturi juridice civile cu pluralitate de subiecte.
Aceste raporturi pot fi împarțite în trei categorii:
– pot fi raporturi cu pluralitate activă (se referă la faptul că două sau mai multe
persoane sunt titulare ale aceluiași drept);
– pot fi raporturi cu pluralitate pasivă (se referă la faptul că două sau mai multe
persoane sunt ținute să respecte aceeași obligație);
– pot fi ra porturi cu pluralitate mixtă (în cadrul aceluiași raport juridic există mai
mulți subiecți activi, cât și pasivi).
Raporturile reale cu pluralitate de subiecți apar atunci când există mai
mulți titulari ai dreptului de proprietate (sau alte dr epturi reale principale) asupra
unui lucru sau unei mase de lucruri, pluralitatea acestora fiind activă.În concluzie,
putem distinge că este vorba despre proprietate comună.Aceasta, la rândul ei,
îmbracă trei forme :
– indiviziunea;
– devălmășia;
– copropr ietatea25.
Pentru a întelege mai bine semnificația acestora, voi apela la textul de
lege, care definește coproprietatea (obișnuită, periodică, forțată ). Art . 634, al. (1)
din N.C.C. descrie întinderea cotelor părți:„ Fiecare coproprietar este titularul

24 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civ il,Editura C. H. Beck București 2014, pag. 54
25 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C. H. Beck, București, 2014, pag. 55.

12
exclusiv al unei cote -părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de
aceasta în lipsă de stipulație contrară”.26
Devălmășia se referă la faptul că dreptul de proprietate aparține
concomitent mai multor persoane, fără ca vreuna să fie titulara unei cote -părți27 (ex:
cazul soților care și -au ales regimul matrimonial de comun itate legală, iar în urma
căsătoriei au cumpărat un imobil, rezultă că au dreptul de proprietate împreună, fără
să se stabilească cote -părți ale acelui imobil).
Indiviziunea apare atunci când coproprietatea are ca obiect o universalitate
de bunur i și nu bunuri individual determinate, fiecare titular având o cotă -parte
abstractă și ideală din dreptul de proprietate.28(ex:cazul moștenitorilor unei persoane
până la realizarea partajului succesoral).
Raporturile obligaționale cu pluralitate de subiecți sunt raporturile de
creanță.În raporturile de creanță menționate obligațiile sunt divizibile, solidare și
indivizibile.
Obligația divizibilă, după cum reiese din numele ei, se poate împărți. În
acest sens, Codul civil descrie trei cazuri:
– art. 1422, al. (1): „atunci când obligația este divizibilă între mai mulți debitori, dar
fiecare parte este constrânsă la executarea părții sale din datorie” (activă);
– art. 1422, al. (2): „atunci când există o obligație divizibilă între mai mulți creditori,
însă fiecare dintre aceștia nu poate să ceară decât executarea părții sale din creanță de
la debitorul comun” (pasivă);
– mixtă: atunci când există mai m ulți creditori și mai mulți debitori, creanța se divide
între creditori și obligația între debitori, cei dintâi își pot cere doar partea proprie din
creanță, respectiv cei din urmă vor fi obligați să plătească doar partea lor din datorie.
Solidar itatea reprezintă posibilitatea fiecărui creditor de a cere debitorului
întreaga datorie, în cazul solidaritații active sau obligativitatea fiecărui debitor de a
plăti întreaga datorie, în cazul solidarității pasive29.
De exemplu, A și B îl împrumută pe C cu suma de 300 de lei, stipulând in contractul
de împrumut că au solidaritate activă. În consecință, la scadență, fie A, fie B, pot cere

26 N.C.C., Art. 634, al. 1, p ag 128.
27 N.C.C., Art 667, pag. 134.
28 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H. Beck, București,2014, pag. 55.
29 Art. 1434,alin. (1) :” Obligația soli dară conferă fiecarui creditor dreptul de a cere executarea întregii
obligații și de a da chitanță liberatorie pentru tot”; al. (2): „Executarea obligației în beneficiul unuia
dintre creditorii solidari îl eliberează pe debitor în privința celorlalți credi tori solidari”.

13
restituirea întregii sume de la C, care dacă îndeplinește aceast ă obligație și îi platește
lui B,se eliberează și față de A.
Un aspect foarte important de reținut este faptul că solidaritatea activă
poate lua naștere doar din convenția părților, dintr -un act juridic30.
Cât despre solidaritatea pasivă, dacă mai multe persoane săvârșesc o faptă
ilicită (din culpă), victima are dreptul să urmărescă oricare dintre coautori, cerându -și
despăgubirea pentru pr ejudiciul cauzat. Cel care a plătit pentru prejudiciul cauzat se
poate îndrepta împotriva celorlalți coautori, cerând de la fiecare partea, obligația
devenind divizibilă între făptași.31
Indivizibilitatea se realizează prin voința expresă a părților (dacă aceștia
aleg această variantă) sau prin natura obiectului (un bun care nu poate fi împarțit),
ceea ce rezultă că nu poate fi împarțită între creditori (activă) ori între debitori
(pasiva).
Deosebirea dintre solidaritate și indivizibilitate are în vedere faptul că
prima poate fi convențională sau legală, în timp ce a doua rezultă din convenția
părților sau din natura obiectului ce nu poate fi divizat (ex.: o mașină ).32

2.4.3. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

Raporturile juridice pot fi modificate între ele, prin schimbarea părților
sau a subiecților. Această problemă se pune numai în cazul raporturilor patrimoniale,
deoarece raporturile nepatrimoniale nu sunt transmisibile, sunt legate strâns de
persoana omului (ex:cele referotoare la onoare, la nume,la calitatea de autor sau
inventator). În raporturile juridice care au în conținut un drept real, nu se poate
schimba decât subiectul activ,deoarece subiectul pasiv este nedeterminat.
Schimbarea subiectului activ poate avea loc în următoarele situații:
– prin convenție ;
– prin accesiune;
– prin moștenire legală sau testamentară;
– prin ocupațiune;

30 Art. 1435 – „Solidaritatea dintre credi tori nu există decât dacă este stipulată în mod expres.”
31 Tratat de Drept Civil, Vol I, Partea general, Editura Academia Repub licii Socialiste Române, pag.
162.
32 Ovidiu Ungureanu,Camelia Munteanu, Drept civil,Partea generală,Editura Universul Juridic,pag.
97.

14
– prin uzucapiune;
– prin tradițiune;
– hotărâre judecătorească;
– alte moduri de dobândire ale dreptului de proprietate.
Cât despre raporturile juridice care au în conținut un drept de creanță,pot fi
schimbate ambele subiecte (activ -pasiv).
Cesiunea de creanță reprezintă o modalitate de schimbare care duce la
schimbarea subiectului activ al raportului juridic obligațional.
Cesiunea de creanță este conven ția prin care creditorul cedent transmite
cesionarului o creanță împotriva unui terț.33Noul creditor al debitorului cedat va fi
cesionarul, însă creanța care a format o biectul cesiunii ramane
neschimbată, pastrându -se în natura ei. Părțile din cesiunea de creanță sunt cedentul
și cesionarul, orice creanță poate forma obiectul unei cesiuni, exceptând cele
incesibile.34
Un alt mijloc juridic care conduce la schimbarea persoanei subiectului
activ al raportului juridic obligațional este subrogația personală.Aceasta reprezintă o
modalitate convențională sau legală de transmitere a dreptulu i de creanță către un terț
care l -a plătit pe creditorul inițial în locul debitorului. „Oricine platește în locul
debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai
multe drepturi decât acesta. Subrogația poate fi conve nțională sau legală. Subrogația
convențională poate fi consimțită de debitor sau de creditor. Ea trebuie să fie expresă
și, pentru a fi opusă terților, trebuie constatată prin înscris.”35
Novația reprezintă o operaț iune juridică prin care părțile sting o obligație
veche, înlocuind -o cu una nouă. Ea este de două feluri: obiectivă sau subiectivă.36

33 N.C.C., Art. 1566,al. .(1); Art. 1567 -(1) „Cesiunea de creanță poate fi cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit.(2) Dacă cesiunea este cu titlu gratuit, dispozițiile prez entei secțiuni se completeaza în mod
corespunzător cu cele din materia contractului de donație. (3) Dacă cesiunea este cu titlu
oneros,dispozițiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele din materia
contractului de vânzare -cumpărar e sau, dupa caz, cu cele care reglementează orice altă operațiune
juridică în cadrul căreia părțile au convenit să se execute prestația constând în transmiterea unei
creanțe.”
34 G. Boroi, Curs de drept civil. Partea Generală, Edit ura Hamangiu 2011, pag. 95.
35 N.C.C. Art 1593,în intregime.
36 Art 1609. -(1),, Novația are loc atunci când debitorul contractează față de creditor o obligație nouă,
care înlocuiește și stinge obligația inițială. (2) De asemenea, novația se produce atunci când un debitor
îl înlocuiește pe cel inițial, care este eliberat de creditor, stingîndu -se astfel obligația inițială. În acest
caz, novația poate opera fără consimțământul debitorului inițial. (3) Novația are loc și atunci când, ca
efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui inițial, față de care debitorul eszte
eliberat, stingându -se astfel obligația veche.

15

2.5. Capacitatea civilă

Capacitatea civilă reprezintă o latură a capacitații juridice ce se referă la
aptitudinea generală de a avea drepturi și obligații. Aceasta permite persoanelor
fizice și juridice să aibă calitatea de subiecte de drept civil, putând fi utilizată și
denumirea de personalitate juridică.
Capacitatea civilă se împarte în două categorii:
– capacitate de folosință;
– capacitate de exercițiu.37

2.5.1. Capacitatea civilă de folosință

Capacitatea civilă de folosință reprezintă aptitudinea generală de a avea
drepturi si obligații, de a intra ca atare în raporturi juridice civile. Ea este cunoscută
tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, sex, religie, aparte nență politica etc.38.Art.
29 din N.C.C. prevede că: „(1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință
sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de ex ercițiu, decât în cazurile și condițiile
expres prevăzute de lege. (2) Nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la
capacitatea de folosință sau la capacitatea de exercițiu.”39

2.5.1.1. Capacitatea civilă de folosiță a persoanei fizic e

Capacitatea de folosință a persoanei fizice începe la nașterea persoanei și
se sfârșește la moartea acesteia.40
Există, însă anumite limitări aduse prin lege, care nu fac altceva decât să
protejeze persoana sau pot fi aplicate ca sancțiuni. Acestea din urmă se mai numesc
și incapacitați, care de regulă, vizează domeniul incheierii actelor juridice.41

37 Eugen Chelaru, Teoria Generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck,București , 2014, pag 60.
38Ovidiu Ungureanu, Drept Civil, Partea Generală, Editura Universul Juridic,2013, pag. 99.
39 N.C.C. Art. 29.
40 N.C.C. Art. 35.
41 Eugen Chelaru, Teoria Generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck,București 2014, pag. 61.

16
În ceea ce privește dobândirea de drepturi, se poate preciza faptul că în
momentul concepției există capacitate civilă de folosință, cu condiția să se nască viu.
(infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur ). Un exemplu
semnificativ î n acest sens este următorul: A este căsătorit cu B,împreună au doi copii,
unul de 10 ani,iar altul de 12 ani. B este însărcinată în 7 luni. În urma unui accident,
A moare. După moartea acestuia, A naște o fetiță. B va fi moștenit de cei doi copii și
soția supraviețuitoare. Dar fiica este sau nu moștenitoare? Desigur, deoarece se ține
cont de timpul legal al concepțiunii, reglementat de art. 412 N.C.C. : „ (1) Intervalul
de timp cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului e ste
timpul legal al concepțiunii.El se calculează zi cu zi. (2) Prin mijloace de probă
științifice se poate face dovada concepțiunii copilului într -o anumită perioadă din
intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.

2.5.1. 2. Capacitatea civilă de folosință a persoanei juridice.

Capacitatea civilă de folosință a persoanei juridice ia naștere odată cu
înființarea, recunoașterea, înregistrarea sau autorizarea persoanei juridice.42
Art. 194 din N.C.C. reglementează modurile de înființare ale persoanei
juridice:
– prin actul de înființare al organului competent (trebuie să prevadă în mod expres
faptu l că este o pers. juridică);
– prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii;
– orice alt mod prevăzut de lege.
Se poate adăuga faptul că, spre deosebire de capacitatea de folosință a
persoanei fizice, cea a persoan ei juridice nu este generală și egală, deoarece aceasta
din urmă poate dobândi numai acele drepturi și a -și asuma acele obligații care
corespund scopului ei stabilit prin actul de înființare sau statut.43În acest sens, Art.
206 dispune:,, (1) Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară
de acelea, care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei
fizice. (2 ) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și

42 Ovidiu Ungureanu, Drept Civil, Partea Generală, Editura Universul Juridic, București, 2013,pag.
100.
43 Ovidiu Ungureanu, Drept Civil, Partea Generală, Ed itura Universul Juridic, București, 2013, pag.
100.

17
obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul
de constituire sau statut.”44
Capacitatea de folosi nță a persoanei juridice se sfârșește odată cu
reorganizarea acesteia. Sunt trei exemple, în acest sens:
– absorbția;
– transformarea;
– dizolvarea.

Absorbția ia naștere atunci când o societate comercială înglobează una sau
mai multe societăți comerc iale, acestea din urmă încetându -și existența.
Fuziunea este operația juridică prin care se realizează o concentrare a
societaților comerciale, cu scopul de a face față unor exigențe ale activității
comerciale.45
Transformarea persoanei juridice apare atunci când o persoană juridică iși
încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte pers. juridice.46
Dizolvarea reprezintă momentul în c are o persoană juridică intră în
lichidare în vederea valorificării activului și a plății pasivului.47

Istoricul capacitații de folosință:

În perioada scalvagistă, aceștia nu aveau capacitate de folosință, fiind
considerați bunuri ale stăpânilor. În orânduirea feudală, iobagii beneficiau de o
capacitate de folosință limitată, pe când în perioada capitalismului era recunoscută,
însă numai de formă, deoarece domina cel mai puternic economic.
În Impe rialism se faceau discriminări legate de rasă, origine, religie, sex,
afirmându -se inegalitatea și constrangerea.
În socialism s -a instaurat deplina și efectiva capacitate de folosință. Art. 13
din Constituția Republicii Socialiste România p revedea următoarele: ,, Întreaga

44 N.C.C. Art. 206, al. (1);(2).
45 Dicționar juridic online.
46 N.C.C. Art. 241. al. (1).
47 N.C.C. Art. 248 al. (1).

18
activitate de stat are drept scop lucrativ dezvoltarea orânduirii și înflorirea națiunii
socialiste, creșterea continuă a bunăstării materiale și culturale a poporului,
asigurarea libertății și demnității omului, afirmarea multilaterală a personalitații
umane.”48

2.6. Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice

Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice reprezintă aptitudinea de a avea
drepturi și de a -și asuma obligațiile, sau de a încheia acte juridice.
Spre deosebire de capacitatea de folosință, nu orice persoană are
capacitate de exercițiu, ci doar acele persoane care au discernământ, voință
conștientă și își pot da seama de consecințele actelor juridice producătoare de
efecte.49
Dreptul civil deosebește t rei feluri de capacitați de exercițiu:

-d eplină;
– restrânsă;
– fără capacitate de exercițiu;

2.6.1. Capacitatea deplină de exercițiu .

Capacitatea de exercițiu deplină se dobândește la împlinirea vârstei de 18
ani, moment în care se consi deră că există voință conștientă și discernământ, necesar
pentru a întelege efectele actelor juridice săvârșite. Noul legiuitor a adăugat o
capacitate de exercițiu anticipată în art. 40 N.C.C., care dispune: ,,Pentru motive
temeinice, instanța de tutelă po ate recunoaște minorului care a împlinit vîrsta de 16
ani capacitatea deplină de exercițiu. În acest scop vor fi ascultați și parinții sau

48 Traian Ionașcu,Tratat de drept civil,Vol I, Partea Generală, Editura Academia Rep. Soc.
Române,București, 1967 pag. 164.
49 Ovidiu Ungureanu, Drept Civil, Partea Generală, Editura Universul Juridic, București 2013, pag.
100.

19
tutorele minorului, luându -se, când este cazul, și avizul consiliului de
familie.”Această capacitate anticipată se ma i numește și emanciparea minorului care
a împlinit vârsta de 16 ani. În vederea pronunțării, este necesară o cerere pentru
recunoașterea capacitații anticipate, ce ține de procedura necontencioasă judiciară.
Art. 527 C.P.C prevede: ,, Cererile pentru soluț ionarea cărora este nevoie de
intervenția instanței, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic fată de o altă
persoană…”50
O altă situație în care minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, dobândește
capacitate de exercițiu deplină, este atunci când se căsătorește.Firește, trebuie să se
supună unor anumite condiții, după caz:
– în temeiul unui aviz medical;
– cu încuviințarea părinților sau a tutorelui;
– cu autorizarea instanței de tutelă.
Dacă părinții refuză sa își dea acordul, instanța de tutelă va hotărî, ținând cont de
interesele superioare ale minorului.

2.6.2. Capacitatea de exercițiu restânsă.

Capacitatea de exercițiu restrânsă se regăsește la minorii care au împlinit
vârsta de 14 ani. Aceș tia poate încheia acte de conservare, administrare sau acte de
dispoziție.
Actele juridice de conservare nu pot vătăma interesele superioare ale
minorului, deoarece au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil
(ex.:întocmir ea unui inventar).
Actele juridice de administrare au ca scop punerea în valoare a unui bun
sau patrimoniu. Minorul poate încheia aceste tipuri de acte, cu condiția să nu își
creeze un prejudiciu. Acele acte care pot da naștere unui prejudici u, trebuie să se
încheie cu acordul părinților, fie cu dubla încuviințare a ocrotitorilor legali și a
instanței de tutelă (minorul poate încheia acte juridice privind munca, îndeletniciri
sportive, artistice, cu acordul părinților sau tutorelui, după caz) .

50 N.C.P.C. Art. 527.

20
Actele juridice de dispoziție se încheie doar cu acordul părinților sau
tutorelui și instanta de tutelă. Acestea au ca rezultat scoaterea unor bunuri sau
grevarea unor bunuri cu sarcină reală.51

2.6.3. Persoanele fără capacitate de exercițiu

Minorii care nu au împlinit vîrsta de 14 ani, alienații și cei puși sub
interdicție judecătorească sunt lipsiți de capacitate de exerc ițiu. Acest lucru nu
înseamnă că nu pot deveni titulari de drepturi și obligații (deoarece ei au capacitate
de folosință). Prin intermediul reprezentării lor legale de către un tutore, care va
încheia în numele și contul lor acte juridice, aceștia vor bene ficia de drepturile lor.

2.7. Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice

Persoana juridică este subiect de drept, în consecință titulară de drepturi și
obligații. Capacitatea de exercițiu reprezintă aptitudinea de a dobândi și exercita
aceste drepturi și de a -și asuma obligațiile, firește, prin organele sale de conducere.
Persoana juridică nu are o existență fizică naturală, nu se poate vorbi despre voință și
discernământul său, însă pentru a -și realiza scopul pentru care a fost înființată ,
trebuie să participe la circuitul civil, să încheie acte juridice.52
Art. 209 din N.C.C. prevede că: ,,(1) Persoana juridică își exerci tă
drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data
constituirii lor.(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1),
persoanele fizice sau juridice care prin lege, actul de constituire sau statut, s unt
desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, indvidual sau colectiv., în numele și
pe seama persoanelor juridice.(3) Raporturile dintre persoana juridică și cei care
alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor
mandatului, dacă nu s -a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.”53

51 Eugen Chelaru, Teoria Generală a dreptului civil, Editura C.H. Beck, București 2014, pag. 63.
52 Eugen Chelaru,Teoria Generală a dr. civ., Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 65.
53N.C.C. Art. 209
53

21
Persoana juridică își exercită capacitățile prin organele sale de conducere,
fondatori sau alte persoane denumite în acet scop.
Conținutul capa cității de exercițiu este determinat de :
– capacitatea de folosință;
– pluralitatea organelor de conducere.
Sfârșitul capacității de exercițiu corespunde cu încetarea capacității de
folosință.54

54Gabriel Boroi, Curs de drept civil. Partea gen., Editura Hamangiu 2011, pag. 104.

22

CAPITOLUL III

CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Conținutul raportului juridic civil reprezintă totalitatea drepturilor civile și
obligațiile pe care le au părțile. Aceste laturi ale conținutului raportului juridic civil
nu sunt independente, ci se află intr -o stânsă relație, deoarece pentru orice raport
juridic civil, nu există drept subiectiv civil fără o obligație civilă corelativă și vice –
versa, nu există obligație civilă căreia să nu îi corespundă un drept subiectiv civil.
Există, deci, o relație de interdependență între drepturi și obligații.
Dimensiunile conținutului variază în func ție de natura raportului de drept
civil.55
Drepturile subiective civile formează latura activă, iar obligațiile
formează latura pasivă a conținutului raportului juridic civil.

3.1. Noțiunea de drept subiectiv civil.

Noțiunea de drept subiectiv civil se poate defini ca fiind posibilitatea
juridică a titularului unui drept de a avea o anumită conduită, în virtutea căreia poate
pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare, ce poate fi impusă,
la nevoie, prin forța coercitivă a statului.O altă interpretare a acestei definiții: ,,
posibilitatea recunoscută de legea civilă a subiectului activ, persoană fizică, o ri
persoană juridică, în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului și moralei, să
aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare – să dea, să facă ori

55 Tratat de drept civil,Vol I, Partea Generala,Editura Academiei Reb. Soc. Române, București,
1967,pag. 182.

23
să nu facă ceva – de la subiectul pasiv, și să ceară concursul forței coercit ive,
statului, în caz de nevoie.”56
Pentru Matei Cantacuzino, ,, dreptul subiectiv este puterea ce o are fiecare
individ de a pretinde ca facultățile, ap titudinile și puterile sale care nu sunt îngrădite,
sau, mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege, să fie nu numai
respectate, adică nesupărate de alții sau de societate prin organele sale, ci să fie,
atunci când ele s -au tradus în acte de voință creatoare de raporturi cu alții, sprijinite
de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor
create.”57
Din aceste definiții recunoaștem trei elemente importante:
– dreptul subiectiv civil este o posibilitate a subiectului activ de a avea o anumită
conduită;
– subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv să aibă o conduită corespunzătoare
(să dea, să facă ori să nu facă ceva);
– posibilitate a subiectului activ de a recurge la concursul forței de constrângere a
statului, în cazul în care drepturile i -au fost încălcate sau nesocotite.
Fiecărui drept îi corespunde o obligație58, drept urmare dacă o persoană
este titulara unui drept subiectiv civil, există o altă persoană care este ținută să
respecte acest drept.59

3.2. Teorii privind drepturile subiective.

În literatura juridică există mai multe teorii referitoare la conținutul și
existența dreptului subiectiv civil.
În ceea ce privește conținutul dreptului subiectiv civil s -a afirmat:
– teroria voinței (Fr. Savigny, B. Windscheid, O. Gierke), care definea dreptul
subiectiv ca o putere de voință sau o suveranitate de voință;

56 Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., Vol I, pag. 1; Gh. Boroi, op. cit., pag. 57.
57 M. Cantacuzino, Elem. 11, Drept civil, pag. 30.
58 În sens larg, prin ,,obligație” se înțelege raportul ju ridic civil în temeiul căruia una sau mai multe
persoane (creditori) au dreptul subiectiv de a pretinde altei sau altor persoane (debitori) să dea, să facă
sau să nu facă ceva.
59 Eugen Chelaru, Teoria Generală a dreptului civil,Editura C.H.Beck, București 2014, pag. 67.
61 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală,Editura Universul Juridic, București 2013,pag. 104 –
105.

24
– teoria interesului (R. von Ihering), care susține că dreptul subiectiv este ,,interesul
juridicește ocrotit”;
– teorii eclectice (Jellinek,Michoud), potrivit căreia interesul și voința titularului
alcătuiesc drepturile subiective.
Cât despre existența dreptului subiectiv s -a afirmat:
– teoria dreptului natural (H. Grotius, b. Spinoya, Th. Hobbes, J. Loke , J.J. Rousseau
etc.), care susține că dreptul subiectiv civil este imanent omului.
– teoria negativistă (L. Duguit, H. Kelsen), potrivit căreia dr. subiectiv nu există.60

3.3. Conținutul raportului juridic civil

Conținutul raportului juridic civil reprezintă totalitatea drepturilor și
obligațiilor civile pe care le au părțile.Drepturile subiective civile formează latura
activă, iar obliga țiile formează latura pasivă, aflându -se într -o stânsă legătură,
deoarece, cum am precizat și în paginile anterioare, nu există drept subiectiv civil
făra obligație civilă și invers.
Elementele dreptului subiectiv civil sunt:
– dreptul subi ectiv civil;
– obligația civilă;
Exemplu: A încheie un contract de vânzare -cumpărare cu B. A are dreptul de a
pretinde și de a primi prețul bunului vândut, B are obligația de a plăti acel preț
(obligație corelativă). În altă ordine de idei, A are obligația de a transmite lui B
proprietatea bunului vândut și obligația de a -l garanta împotriva evicțiunii și a
viicilor ascunse, iar cel din urmă are dreptul de a dobândi proprietatea și de a fi
garantat.
În concluzie, oricărui drept îi corespunde o obligație corelativă.

3.4. Clasificarea drepturilor subiective civile.

Datorită varietății și numarului lor mare, drepturile subiective civile pot fi
clasificate în funcție de mai multe criterii.

60Ovidiu Unugureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic,București 2013, pag.
104.

25
Aspectele importante de care s e ține cont în vederea acestor clasificări
sunt:
– natura conținutului;
– gradul de opozabilitate61;
– corelația cu alte drepturi subiective civile;
– gradul de certitudine oferit titularului;
Astfel spus, drepturile subiective civile se clasifică în:
– drepturi subiective civile – absolute
– relative
– drepturi subiective civile – patrimoniale
-nepatrimoniale
– drepturi subiective civile – principale
-accesorii
– drepturi subiect ive civile – pure și simple
-afectate de modalități

3.4.1. Drepturi subiective civile absolute și drepturi subiective civile
relative.

,, Dreptul subiectiv civil absolut este opozabil tuturor persoan elor, altele
decât titularul, ca subiect pasiv nedeterminat al raportului juridic, pe cand dreptul
relativ este opozabil numai subiectului pasiv determinat, gradul de opozabilitate
fiind astfel criteriul esențial de departajare între cele două categorii d e drepturi”62

3.4.1.1. Drepturile absolute

61 opozabilitate,caracteristică a informației care,odată ce a fost adusă la cunoștința publicului în
modurile prevăzute de lege, se prezumă a fi cunoscută de cei interesați.Opozabilitatea este obținută, de
cele mai multe ori, prin înscrierea informației în registre deschise spre consultare publică ținute fie de
persoane private sub supravegherea și controlul unei autorități publice, fie de autoritați publice.( sursa:
Lege AZ -dicționar juridic)
62 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H. Beck, București 2014,pag.. 68.
64 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic,București 2013, pag. 108.
65 Tratat de drept civil, Vol. I, Partea gen erală, Editura Academiei Republicii Socialiste
Române,București 1964, pag. 192.

26
Drepturile absolute au următoarele carectere:
– doar titularul dreptului de drept absolut este determinat, toate celelalte persoane
alcătuind titularul obligației corelative, ca subiect pasiv nedeterminat;
– îi corespunde îndatorirea generală și negativă de a nu i se aduce atingere;63
– dreptul absolut este opozabil erga omnes ;
Sunt drepturi absolute:
– dreptul la nume;
– dreptul la domiciliu;
– drepul la respectul vieții private;
– drepturi nepatrimoniale de autor;
– drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate publică;
În cazul dreptului de proprietate socialistă de stat, caract erul absolut este
un drept mai absolut decât toate celelalte drepturi de proprietate. Statul putea
revendica oricând, împotriva oricui, fără să țină cont de excepțiile întemeiate pe
modurile de dobândire de drept comun și prescripția extinctivă.
Cât despre dreptul de proprietate cooperatistă, persoana fizică care avea în
posesiune nelegitimă un bun aparținând unei organizații cooperatiste, nu ar putea
opune acesteia excepțiile de drept comun pentru a -i paraliza acțiunea în
revendicare.64

3.4.1.2. Drepturile subiective civile relative

Drepturile relative reprezintă acele drepturi cărora le corespunde obligația
uneia sau mai multor persoane care sunt determinate din timpul stabilirii raportului
juridic civil.
Caracterele drepturilor relative sunt:
– existența unui raport juridic civil între una sau mai multe persoane (subiect activ,
titularul dreptului și subi ect pasiv, persoana determinată);
– obligația de a face, de a da sau de a nu face ceva;

63
645Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul juridic, București 2013,pag.
109.

27
– opozabilitatea drepturilor relative față de subiectul pasiv ( erga certam personam ),
însă asta nu înseamnă că terții pot nesocoti aceste raporturi.
În concluzie, toate drepturile de creanță sunt drepturi relative, atâta timp
cât există subiect activ, în calitate de creditor și subiect pasiv în calitate de debitor.65

3.4.2. Drepturi patrimoniale și personal nepatrimoniale

Criteriul după care se face acestă diferențiere este natura conținutului
drepturilor subiective civile.

3.4.2.1. Drepturile patrimoniale

Dreptul patrimonial are un conținut economic, poate fi evaluat în bani și
face parte din patrimoniul fiecărei persoane. De regulă, majoritatea drepturilor civile
sunt patrimoniale, dreptul civil reglementând în principal aceste raporturi.
Dreptul patrimonial prezintă urm ătoarele caractere:
– poate fi exprimat în bani;
– face parte din patrimoniul persoanei;
– este absolut sau relativ.

3.4.2.2. Drepturile nepatrimoniale

Dreptul personal nepatrimonial nu este susceptibil de a fi evaluat în bani ,
ci este strâns legat de persoana titularului. Exemple de drepturi nepatrimoniale:
– drepturi legate de existența și integritatea fizică și morală a persoanei (dreptul la
viață, la sănătate);
– drepturi referitoare la identitatea persoanei (dreptul la num e, la pseudonim);
– drepturi de creație intelectuală (dreptul de autor, de inventator);
Dreptul patrimonial prezintă următoarele caractere:
– nu poate fi exprimat în bani;

65 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, București 2014, pa g. 69.

28
– este un drept absolut, opozabil erga omnes;
– nu se transmite prin moștenire;
De reținut este faptul că dreptul personal nepatrimonial poate genera efecte
patrimoniale, permițând titularului să tragă foloase materiale din folosirea licită a
operei sale (dreptul de autor). 66

3.4.3. Drepturile reale și de creanță.

Clasificarea în drepturi reale și drepturi de creanță reprezintă o
subdiviziune a drepturilor patrimoniale, referitoare la subiecte, efecte și natura
obligației corelative.

3.4.3.1. Drepturile reale

Drepturile reale sunt acele drepturi în virtutea cărora titularul își poate
exercita prerogativele corespunzătoare în mod direct asupra unui lucru și poate reține
din utilitățile sale economice, fără a avea nevoie de concursul altei persoane.67
Caract erele drepturilor reale:
– existența unui subiect activ determinat de la început și un subiect pasiv
nedeterminat, format din toate celelalte persoane;
– reprezintă acte de stăpânire asupra lucrului, care pot fi opuse terților; subiectul
pasiv având o obligație generală negativă;
– au un caracter perpetuu (proprietatea și servituțile) 68sau o durată limitată la viața
beneficiarului (uzufruct);
– efectele drepturilor reale rezultă din caracterul lor absolut (dreptul de urmărire,
dreptul de preferință);

66 Tratat de drept civil, Vol I, Partea generală, Editura Academiei Republicii Socialiste Române,
București 1989, pag. 73.
67 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul juridic, București 2013, pag.
113.
69 Ion P. Filipescu,Andrei I. Filipe scu, Drept civil, Dreptul de proprietate și alte drepturi reale, Editura
Universul juridic, 2006, pag. 31.
70Tratat de drept civil, Partea generala, Vol I, Editura Academiei Republicii Socialiste Române,
București 1967, pag. 196.

68

29
Drepturile reale confera titularilor ocazia să exercite anumite facultăți
referitoare la un lucru, cum ar fi cazul dreptului de proprietate, folosința, posesiunea,
fără a fi nevoie de intervenția activă a altor persoane, care, ca subiecte pas ive
(neindividualizate), sunt în general obligate să nu facă nimic de natură a stânjeni
exercițiul acestor facultăți.69
Drepturile reale sunt întotdeauna absolute, raportul juridic se naște între
una sau mai multe persoane individualizate ( subiecte active) și toate celelalte
persoane, neindividualizate (subiecte pasive), iar efectele se produc față de toată
lumea.

3.4.3.2. Drepturile de creanță.

„Dreptul de creanță reprezintă acel drept subiectiv patrimonial în temeiu l
căruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor,
să dea, să facă ori să nu facă ceva, sub sancțiunea constrângerii de către stat.70
Caracterele dreptului de creanță:
– subiectele sunt determinate de la început;
– obligația subiectului pasiv este pozitivă sau negativă (a da, a face, a nu face ceva);
– de regula, drepturile de creanță sunt temporare;
– dreptul de creanță este un drept relativ;
– drepturile de creanță sunt nelimitate.

Deosebiri dintre dreptul real și dreptul de creanță.

Dreptul real este un drept absolut, subiectul pasiv fiind nedeterminat, pe
când dreptul de creanță este un drept relativ, subiectul pasiv fiind determinat de la
început. Drepturile reale au o durată mai lungă decât drepturile de creanță, numărul
drepturilor reale este limitat, iar al drepturilor de creanță este nelimitat; drepturile reale

69
70 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea general. E ditura Hamangiu
2011, pag. 58.

30
sunt apărate prin acțiuni, pe când drepturile de creanță sunt apărate prin acțiuni
personale.71

3.4.4. Drepturi subiective civile principale și drepturi subiective civile
accesorii

Dreptul subiectiv civil principal nu depinde de un alt drept, are o existență
de sine stătătoare.
Dreptul subiectiv civil accesoriu se înființeaza pe lângă un alt d rept
subiectiv, nu are o existență de sine stătătoare.
Această clasificare este foarte importantă, deoarece dreptul accesoriu
urmează soarta dreptului principal ( accesorium sequitur principale ). De reținut este
faptul că există și drepturi core lative din obligațiile născute din actele juridice civile
accesorii. În acestă categorie se pot include: dreptul subiectiv care izvorăște din
fideiusiune72și dreptul de a pretinde arvuna.73

3.4.4.1. Drepturile reale principale.

Drepturile reale principale sunt:
– dreptul de proprietate, care poate fi publică sau privată;

71 Ion I. Filipescu, Andrei I. Filipescu,Drept civiv,Dreptul de proprietate și alte drepturi reale, Editura
Universul Juridic, ediția 2006, pg. 33.
72N.C.C., Art. 2280. Fideiusiunea este ,, contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față d e
cealaltă parte, care are într -un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit
sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.”
73 Gabriel Boroi, Car la Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu,2011, pag. 61.

31
– drepturile r eale principale corespunzătoare drepturilor de proprietate privată
(dreptul de superficie74, dreptul de uzufruct75, dreptul de uz76, dreptul de abitație77,
dreptul de servitute78);
– dreptul de administrare al regiilor auto nome;
– dreptul de concesiune;
– dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică a statului și a unităților
administrativ -teritoriale.

3.4.4.2. Drepturile reale accesorii

Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi care nu au o existență de
sine stătătoare, își au ființa pe lângă alte drepturi subiective civile, acestea din urmă
fiind principale. Soarta juridică a dreptului accesoriu depinde de cea a dreptului
principal, potrivit regulii de drept exprimată prin adagiul latin acce sorium sequitur
principale , cum am menționat și mai sus.79
Drepturile reale accesorii sunt:
– dreptul de ipotecă;80
– dreptul de gaj;81
– privilegiile;82
– dreptul de retenție.83

74 Dreptul de superficie este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra
ori în subsolul acelui teren, asupra căruia beneficiarul do bândește un drept de folosință.” (Art. 693.
alin. (1). N.C.C.)
75 „Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca
proprietarul, însă cu îndatorirea de a -i conserva subtanța.” ( Ar t. 703, N.C.C. )
76 „ Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a -i culege fructele naturale și
industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale.”(Art. 749 N.C.C. )
77 Dreptul de abitație – „ Titularul dreptului de abitație are dreptul de a locui în locuința nudului
proprietar împreună cu soțtl și copii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care
s-a constituit abitația, precum și cu părinții ori alte pers oane aflate în întreținere.” (Art. 750 N.C.C. )
78 „Servitutea este sarcina care grevează un impbil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt
proprietar”. (Art. 755, al. (1), N.C.C. )
79 Eugen Chelaru, Teoria generala a dreptului civil, Editura C.H.Beck, București 2014, pag. 72.
80 „Ipoteca este un drept real asup ra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații.”
(Art. 2343. N.C.C. )
81„Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor, sau, după caz, prin păstrarea
acestuia de către creditor, cu consimțământ ul debitorului, în scopul garantării creanței.” ( Art. 2481,
N.C.C. )
82 „Privilegiul este preferința acordată de lege unui creditor în considerarea creanței sale.” (Art. 2333.
N.C.C. )
83 Deptul de retenție – „cel ca re este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp
creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept, sau, după caz, atât timp cât

32

3.4.5. Drepturi subiective civile pure și simple și drepturi subiective
civile afectate de modalități

Această clasificare este relevantă d in dorința de a stabili gradul de
certitudine pe care dreptul îl oferă titularului său.

3.4.5.1. Drepturi subiective civile pure și simple

Dreptul subiectiv pur și simplu conferă maximă siguranță titularului său,
îsi produce efectele imediat, definitiv și irevocabil. Existența și exercitarea lui nu
depinde de vreo împrejurare viitoare. Majoritatea drepturilor subiective civile sunt
simple.84
Exemplu: prin donația unui bun mobil corporal, donatarul dobândește, de
îndată dreptul de proprietate a bunului cu care a fost gratificat, își produce efectele
imediat, titularul său având o maximă siguranță (darul manual85).

3.4.5.2. Drepturile subiective civile afectate de modalități

Drepturile subiective civile afectate de modalități sunt acele drepturi a
căror existență ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă, ori incertă.
Modalitățile actului juridic civil sunt:
– termenul;
– condiția;
– sarcina.

creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe car e le-a făcut pentru acel bun ori
pentru prejudiciile pe care bunul i le -a cauzat.” (Art. 2495. N.C.C. )
84 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2013, pag.
123.
85 Art. 1.011. –„ (1) Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute. (2) Nu
sunt supuse dispoziției alin. (1) donațiile indirecte, cele deghizate și darurile manuale. (3) Bunurile
mobile care constituie obiectul donației trebuie enumerate și evalua te într -un înscris, chiar sub
semnătură privată, sub sancțiunea nulitații absolute a donației. (4) Bunurile mobile corporale cu o
valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de
lege. Darul manual se înch eie valabil prin acordul de voințe al părților, însoțit de tradițiunea bunului.”

33
Termenul este un eveniment viitor și sigur ca realizare de care depinde fie
începerea, fie sti ngerea efectelor actului juridic.86Art. 1411: ,,(1) Obligația este
afectată de termen atunci când executarea ei depinde de un eveniment viitor și sigur.
(2) Termenul poate fi stabilit de părți sau de instanță ori prevăzut de lege.”87
Condiția este un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde
existența actului juridic civil.88
Sarcina este o obligație, de a da, de a face sau a nu face ceva, impusă de
dispunător gratificatului în actele juridice cu titlu gratuit.89
Vechiul C.C. făcea referire la existența unor drepturi eventuale și viitoare,
însă aceste categorii de drepturi au creeat discuții controversate in jurisprudență, unii
autori considerând că aceste drepturi sunt doar elemente ale capacității de folosință.
Noul Cod Civil face referiri asupra acestor drepturi prin Art. 956 și 2370.90

86 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2013, pag.
264.
87 N.C.C. Art. 1411.
88 Gheorghe Beleiu, Drept civil român, Întroducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil, Casa de
editură și presă „ Șansa”, București 1992.
89Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2013, pag. 278.
90 Art. 956. N.C.C. : „Dacă prin lege nu se prevede alt fel, sunt lovite de nulitate absolută actele
juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin
care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se
înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s -ar putea dobândi la deschiderea
moștenirii.”
Art. 2370. N.C.C. : „Atunci când garantează îndeplinirea unei obligații viitoare, ipoteca dobândește
rang din momentul înscrierii în registrele de pu blicitate.
92Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea Generală, Editura Universul Juridic, București 2013, pag. 75.
93 Art. 23 din Constituția României:” Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziți onarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu
procedura prevăzute de lege.
(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urm ăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se
poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și
nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanța este o bligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de
60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a
inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au înc etat sau dacă instanța
constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de
lege.
(8) Celui reținut sau arestat i se adu c de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele
reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință
numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a ce lui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au
dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cauțiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată
nevinovată.

34

3.5. Recunoașterea și ocrotirea drepturilor subiective civile.

Recunoașterea drepturilor subiective civile se referă la reglementarea
acestora de către normele juridice91.Dreptul subiectiv civil nu trebuie confundat cu
exercițiul lui. Constituția face referire la anumite drepturi fundamentale ale
cetățeanului care, de altfel, sunt și drepturi subiective civile92. În ceea ce privește
ocrotirea drepturilor subiective civile, se poate face referire la unul dintre principiile
fundamentale ale dreptului civil, regăsit în Art 1. alin (3): „România este stat de
drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și
idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.”93
Codul civil prin art. 26 dispune că: „Drepturile și libertățile civile ale
persoanelor fizice, p recum și drepturile și libertățile civile ale persoanelor juridice
sunt ocrotite și garantate de lege.”94
Ocrotirea drepturilor subiective civile se face prin intermediul acțiunii
civile, iar normele care ocrotesc drepturile subiective civile s unt conținute de Codul
civil, dar și de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.95

3.6. Exercitarea drepturilor subiective civile. Abuzul de drept.

94Constituția României, Art 1, alin (3).
95 N.C.C. Art. 26.
96Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, Buc urești, 2014, pag. 75.

91
92
93
94
95

35
Principiile care guvernează exercitarea drepturilor civile și abuzul de
drept:
– dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii și a moralei [art. 14 alin.
(1) C.civ.];
– dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale externe, atât de ordin
material (de exemplu, proprietarul unui teren nu poate să construiască dincolo de
linia vecinătății), cât și de ordin juridic (spre exemplu, creditorul nu poate pretinde
debitorului său mai mult decât acesta îi datorează);
– dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit
scopului eco nomic și social în vederea căruia este recunoscut de lege, iar nu în
scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într -un mod excesiv și nerezonabil, contrar
bunei -credințe [art. 15 C.civ.];
– dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună -credință [art. 57 din Constituție, art.
14 alin. (1) C.civ.].96
Aceste patru principii sunt cumulative, în exercitarea drepturilor
subiective civile nefiind suficientă re spectarea numai a unuia sau a unora dintre ele.
Numai dacă dreptul subiectiv civil este exercitat cu respectarea celor patru principii
menționate mai sus, își va dovedi exactitatea adagiul qui suo iure utitur, neminem
laedit (cine își exercită dreptul său nu vatămă pe nimeni). 97
În legătură cu exercitarea drepturilor subiective civile se pune și problema abuzului
de drept.Art. 15 din N.C.C prevede că: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul
de a vătăma sau păgubi pe altul ori într -un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei –
credințe.” 98Așadar, dacă drepturile subiective civile sunt exercitate cu rea -credință,
se instituie abuzul de drept.
Abuzul de drept presupune două elemente constitutive:

96 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu
2011, pag. 65.
98Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, București 2014, pag. 76.
99 N.C.C Art 15.
100Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu
2011, pag. 65.

97
98

36
– un element subiectiv, ce constă în exercita rea cu rea -credință a dreptului subiectiv
civil;
– un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul
pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, faptul săvârșit neputând fi
explicat printr -un motiv legitim.99
Există anumite cerințe ce trebuie îndeplinite pentru a ne afla în cazul unui
abuz de drept:
– existența unui drept subiectiv civil;
– autorul abuzului să fie titularul dreptului subiectiv civil;
– autorul abuzului să fie capabil să îl exercite;
– dreptul să fie folosit spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost
recunoscut de lege;
– să fie exercitat cu rea -credință.

3.7. Obligația civilă.

Noțiune. Obligația civilă este îndatorirea subiectului pasiv al raportului
jurid ic civil de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv
corelativ, care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva și care, în caz de nevoie,
poate fi impusă prin forța coercitivă a statului.100
Art. 1164 C.C. prevede că:” Obligația este o legătură de drept în virtutea
căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să
obțină prestația datorată.”101
Se poate concluziona că obligația civilă presupune o îndatorire a
subiectului pasiv, care are următoarele trăsături:
– îndatorirea subiectului pasiv constă într -o conduită corespunzătoare conduitei pe
care o poate avea subiectul activ;
– îndatorirea subiectului pasiv poate consta într -o acțiune sau, după caz, într -o
abținere;

99
100 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghel escu, Curs de drept civil, Partea generală,Editura Hamangiu
2011, pag. 67.
101 N.C.C. Art. 1164.

37
– în caz de nevoie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forța coercitivă a
statutului.102

3.7.1. Clasificarea obligațiilor civile.

În funcție de obiectul lor obligațiile civile se împart în:
– obligații de a da, obligații de a face și obligații de a nu face;
– obligații pozitive și obligații negative;
– obligații de rezultat și obligații de diligență.

După criteriul opozabilității se împart în:

– obligații obișnuite;
– obligații scriptae in rem;
– obligații propter rem.

În raport de sancțiunea ce asigură re spectarea lor, obligațiile civile se
împart în:
– obligații civile perfecte;
– obligații civile imperfecte.103

3.7.1.1. Obligații de a da, obligații de a face și obligații de a nu face.

Prin obligația de a da se înțelege transmiterea unui drept real, în dreptul
civil. Astfel că, „a da” nu se referă la predarea efectivă a lucrului. Spre exemplu,
obligația vânzătorului de a da lucrul vândut este transmite rea dreptului de
proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumpărătorului și nu de a preda
efectiv lucrul vândut, aceasta din urmă fiind o obligație de a face.
De regulă, transmiterea dreptului real prin contract are loc chiar în
momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul a fost predat sau nu în

102 Eugen Chelaru, Teoria g enerală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, București 2014, pag. 77
103 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, Buc. 2014, pag. 77 -78.

38
materialitatea dobânditorului. Art. 1273 din N.C.C. prevede: „(1) Drepturile reale
se constituie și se transmit prin acordul de voință al părților, chiar dacă bunurile
nu au fost predate, d acă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori
prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen.(2)
Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobânditorului de la data
transferului proprietății bunului ori, după caz, a cesiunii dreptului, afară de cazul
în care prin lege sau prin voința părților se dispune altfel.(3) Dispozițiile în
materie de carte funciară, precum și dispozițiile speciale referitoare la transferul
anumitor categorii de bunuri mobile rămân a plicabile.”104
Prin obligațiile de a face se înțelege prestarea unui serviciu, executarea
unei lucrări sau predarea unui lucru, respectiv orice prestații pozitive, afară de cele
care se încadrează în noțiunea de „a da” (obligația de a da lucrul donat, obligația
de a presta întreținerea în temeiul contractului de întreținere).
Obligația de a face poate fi:
– de executare unică;
– de executare succesivă;
– de executare continuă.
Obligația de „a nu face” constă în îndatorirea subiectului pasiv de a nu
face nimic de natură a aduce atingere acelui drept. Ea este corelativă atât drepturilor
absolute cât și celor relative. Obligația corelativă unui drept absolut se referă la
îndatorirea generală de a nu face nimic de na tură a aduce atingere acelui drept, pe
când obligația corelativă unui drept relativ se referă la îndatorirea subiectului pasiv
de a nu face ceva ce ar fi putut să facă dacă nu s -ar fi obligat la abținere.105
Obligații de a nu face sunt:
– obligația ce revine oricărei pers oane de a nu stânjeni exercițiul dreptului de
proprietate al titularului unui asemenea drept;
– obligația proprietarului fondului aservit de a nu face nimic de natură a diminua sau
îngreuna exercițiul servituții;

104 N.C.C. Art 1273.
105 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011, pag. 68.
107 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011, pag. 68.

39
– obligația asumată printr -o convenție de c onstituire a unei servituți, de către
proprietarul unui teren față de vecinul său de a nu construi la o distanță mai mică de
un număr oarecare de metri de linia despărțitoare etc.
– obligația pe care și -o asumă cel împrumutat de a nu înstrăina un anumit bu n până
când nu va efectua piața către împrumutător;
– obligația depozitarului de a nu se folosi de lucrul depozitat;
-obligația asumată de un comerciant fată de un alt comerciant de a nu exercita un
comerț concurent etc.106

3.7.1.2. Obligații civile poziti ve și obligații civile negative.

Obligațiile civile pozitive implică o acțiune, pe când obligațiile civile
negative presupun o abstențiune.
Interesul acestei clasificări se manifestă pentru a se putea acorda daune –
interese creditoru lui ca urmare a neexecutării obligației sau a executării cu întârziere
sau necorespunzătoare, anume punerea în întârziere a debitorului. Art. 1523, alin (2),
lit. b) prevede următoarele: „b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea
în natură a obligației sau când a încălcat o obligație de a nu face”.107
Punerea în întârziere a debitorului este reglementată de articolul 1528
alin. (2), N.C.C.: „(2) Cu excepția cazului în care debitorul este de dr ept în întârziere,
creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înștiințează pe debitor fie odată
cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.”

3.7.1.3. Obligații de rezultat și obligații de mijloace.

Obligațiile de rezultat sun t acele obligații care constau în îndatorirea
debitorului de a obține un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul
că obligația este strict precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul
asumându -și îndatorirea ca, desf ășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat

106
107 N.C.C. Art. 1523, alin. (2), lit. b).

40
bine stabilit. Așa cum spune art. 1481 alin. (1) C.civ., „în cazul obligației de rezultat,
debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis”.
Obligațiile de mijloace (numite și obl igații de diligență sau obligații de
prudență și diligență) sunt acele obligații care constau în îndatorirea debitorului de a
depune toată stăruința pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși
rezultatul preconizat. Art. 1481 alin. (2 ) C.civ. precizează că „în cazul obligațiilor de
mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea
rezultatului promis”.108
Art. 1481. al. (3) arată criteriile de diferențiere între obligațiile de
mijloace și cele de rezultat, astfel că se va ține cont de:
– modul în care obligația este stipulată în contract;
– existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;
– gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
– influența pe care cealaltă parte o are asupra executării prestației.109
Această clasificare este relevantă sub aspectul probei culpei debitorului.
Neatingerea rezultatului dorit în cazul obligației de rezultat constituie o prezumție
de nevinovăție, pe când în cazul obligației de diligență, neatingerea rezultatului
urmărit nu are semnificația unei asemenea prezumții , creditorul având sarcina de
a dovedi că debitorul a comis o eroare profesională, pe care un specialist prudent
nu ar fi comis -o.110

3.7.1.4. Obligații civile obișn uite, obligații civile propter rem și obligații
scriptae in rem.

Obligația civilă obișnuită este aceea care urmează a fi executată, este
opozabilă între părți.
Obligația propter rem este îndatorirea ce incumbă deținătorului unui
lucru, în temeiul legii sau chiar al convenției părților, pentru rațiuni precum:
protecția unor lucruri de importanță națională, exploatare judicioasă ori

108 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011, pag. 69 -70.
109 N.C.C. Art. 1481, al. (3).
110 Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck, Buc. 2014, , pag.80.

41
conservarea unor calități ale unor lucruri importante, exitența unor raporturi de
bună vecinătate etc.111Aceste obligații reale sunt un accesoriu al unui drept real și
decurg din stăpânirea unui bun.112
Exemple de obligații propter rem :
– îndatorirea deținătorului unui teren agricol de a -l cultiva și de a asigura protecția
solului (art. 74 din Legea nr. 18/1991, republicată și cu modificările și completările
ulterioare);113
– obligația de grănițuire (art. 560 N.C.C.);114
-obligația proprietarului de conservare a clădirii constând în asigurarea întreținerii
spațiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să s e păstreze în stare
bună (art.655 N.C.C. );115

111 Gabri el Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011, pag. 71.
112 I. Lulă, Privire generală asupra obligațiilor propt er rem, în Dreptul nr. 8/2000, pag. 18.
113 Legea nr. 18/1991, Art. 74: „Toți deținătorii de terenuri agricole sunt obligați să asigure cultivarea
acestora și protecția solului.”
114 N.C.C. Art 560: „Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin
reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile
ocazionate de aceasta.”
116 N.C.C. Art 655: „Proprietarul este obligat să asigure întreținerea spațiului care cons tituie bunul
principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.”
117 Codul silvic, Art. 17: „ (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toți deținătorii de
fond forestier.
(2) Proprietarii fondului forestier au următoarele obliga ții în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure întocmirea și respectarea amenajamentelor silvice;
b) să asigure paza și integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor și eliberarea
documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreținerea și repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau în
proprietate;
i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate și să mențină în stare
corespunzătoare semnele de hotar;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la tra nsmiterea proprietății asupra terenurilor forestiere.
(3) În cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligațiile prevăzute la alin. (2)
aparțin acestora.”
Art. 18: „ Proprietarii vegetației forestiere din afara fondului forestier a u următoarele obligații:
a) să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase și reglementările privind
circulația materialelor lemnoase;
b) să asigure îngrijirea și protecția vegetației forestiere, precum și combaterea dăunătorilor aces teia.”
118B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., pag. 462.
119 N.C.C. Art. 1811, în întregime.

115

42
– obligațiile instituite de art. 17 și 18 C. silvic.116
Aceste obligații se transmit odată cu bunul, fiind accesorii ale dreptului
real, în lipsa vreunei formalități speciale, noul titular fiind ținut să le execute.117
Obligația scriptae in rem este strâns legată de un lucru, astfel încât
creditorul își poate realiza dreptul său, doar dacă titularul actual al dreptului real
asupra lucrului respectiv va fi obligat să îi respecte acest drept, deși n u a participat
direct și personal la formarea raportului obligațional.
Art. 1811 din N.C.C. prevede următoarele: „ Dacă bunul dat în locațiune
este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului, după cum urmează:
a) în cazul imobi lelor înscrise în cartea funciară, dacă locațiunea a fost notată în
cartea funciară;
b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locațiunii este
anterioară datei certe a înstrăinării;
c) în cazul mobilelor supuse unor formalităț i de publicitate, dacă locatarul a
îndeplinit aceste formalități;
d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosința
locatarului.118

3.7.1.5. Obligațiile civile perfecte și obligațiile civile imperfecte.

Obligațiile civile perfecte sunt acele obligații care se bucură integral de
sancțiunea juridică, în sensul că, în caz de nevoie, creditorul poate obține forța
coercitivă a statului pentru executarea ei.119
Obligațiile civile imperfecte sunt acele obligații a căror executare nu se
poate obține pe cale silită, dar în măsura în care ar fi executată de bună -voie de către
debitor, acesta din urmă nu are voie să pretindă restituirea prestației.120
Art. 2506 alin. (3) prevede în acest sens: „Cel care a executat de bunăvoie
obligația după ce termenul de prescripție s -a împlinit nu are dreptul să ceară
restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era
împlinit.”În cazul contractului de joc sau pariu, conform art. 2264 alin. (1) N.C.C. : „
Pentru plata unei datorii născute dintr -un contract de joc sau de pariu nu există drept
la acțiune.”Alineatul următor ne arată că: „Cel care pierde nu poate să ceară
restituirea plății făcute de bunăvoie. Cu toate acestea, se poate cere restituirea în caz

116
117
118
119 Eugen Chelaru, Teoria generală a drept ului civil, Editura C.H.Beck,București 2014, pag. 82.
120 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011. pag. 72.

43
de fraudă sau dacă acela care a plătit era lipsit de capacitate de exercițiu ori avea
capacitate de exercițiu restrânsă.”
Așadar, obligațiile naturale beneficiază de o „apărare pasivă”, stabilită de
lege, prin comparație cu obligațiile morale care nu beneficiază de nici o modalitate
de apărare legală.121

121 E. Poenaru, Drept civil. Teoria generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucuresști, 2002., pag. 59.

44

CAPITOLUL IV

OBIECT UL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

4.1. Noțiunea de obiect al raportului juridic civil

„Prin obiect al raportului juridic civil înțelegem conduita părților, adică
acțiunea sau inacțiunea la care este îndrituit subiectul activ și de care este ținut
subiec tul pasiv.”122O altă definiție este dată de N. Popa: „ Obiectul raportului juridic
în general este format de acțiunile pe care titularul dreptul ui subiectiv le întreprinde
sau le solicită în procesul desfășurării raportului juridic.”123
Obiectul nu trebuie confundat cu conținutul raportului, în alte cuvinte,
posibilitatea și îndatorirea unei conduite nu trebu ie confundată cu însăși conduita.
Conținutul raportului include drepturile și obligațiile subiecților și îndatoririle
acestora de a pretinde și de a îndeplini anumite acțiuni sau inacțiuni.Obiectul, pe de
altă parte cuprinde însăși acțiunile sau inacțiunil e pe care subiectul activ le poate
pretinde, iar subiectul pasiv trebuie să le săvârșească.
Conduita subiecților este strâns legată de bunuri, însă acestea nu pot fi
incluse în structura raportului juridic civil, deoarece este un raport social.Bunurile
sunt considerate derivate ale raportului juridic civil.124

4.2. Bunurile.

În legislația civilă nu există o definiție concretă a bunuri lor, deși noțiunea
de „bun” și „lucru” se folosește frecvent. Vechiul Cod civil, prin art. 480 dispunea:
„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în

122 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura
Hamangiu 2011, pag 73.
123 N. Popa, op. cit., pag. 276.
124 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic, Buc. 2013, pag. 141.

45
mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, iar art. 963 prevede că
„Numai lucrurile ce sunt în comerț pot fi obiectul uni contract”.
În doctrină se folosește adesea următoarea noțiune: „prin bun se înțelege o
valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a
omului și este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.”
Deci, caracteristicile ce trebuie îndeplinite pentru a fi în prezența unui
bun sunt următoarele:
– valoarea economică trebuie sa poată îndeplini o necesitate de ordin mater ial ori
spiritual al omului;
– să poată lua forma drepturilor patrimoniale.125

4.3. Corelația dintre bunuri și patrimoni u.

Corelația dintre noțiunea de „bun” și „patrimoniu” arată din punct de
vedere juridic că nu sunt bunuri decât acele lucruri susceptibile de a fi apropriate.
Astfel, apa sau aerul sunt bunuri în sens economic, însă nimeni nu se poate face
stăpân pe ele, deoarece sunt absolut necesare existenței biologice ale oamenilor.
Noul Cod civil prevede următoarele: „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau
necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.”
Lucrurile incorporale nu au o exi stență fizică,se poate spune că au o
existență ideală,abstractă, nu pot fi atinse. Exemple de bunuri incorporale:
– creanțele;
– titlurile de valoare;
– proprietățile incorporale
– clientela unei persoane care exercită o profesie liberală;
– proprietatea liberală și artistică;
– brevetul de invenție;
– marca de comerț
– efectele de comerț;
-informația.

125 Gheorghe Beleiu, Drept civil român,Introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil, Casa de
editută „Șansa”, București, 1992.

46
Doar acele bunuri care constituie obiectul unui drept patrimonial pot fi
denumite bunuri.
Lucrurile corporale sunt acelea care au o exi stență fizică,dar există o
excepție in vederea clasificării bunurilor: undele electromagnetice, energiile de orice
fel,captate și transmise la care se referă art. 539 alin. (2) C.civil126 și unele
microorganism e.127
O altă noțiune strâns legată de cea de bunuri este cea de patrimoniu.
Prin patrimoniu se înțelege: „ansamblul drepturilor și obligațiilor unei
persoane fizice sau juridice, ce pot fi evaluate în bani. Patrimoniul este o
universalitate juridică, cuprinzând într -o unitate totalitatea drepturilor (activul) și
obligațiilor (pasivul).”128

4.4. Clasificarea bunurilor.

Clasificarea bunurilor determină natura raporturilor juridice ce se pot
stabili cu privire la anumite bunuri și regimul juridic al diferitelor categorii de
bunuri.129
Asfel, criteriile de clasificare sunt:
– după modul lor de percepere: corporale și incorporale ;
– în funcție de natura lor și de calificarea dată de lege, pot fi: mobile și imobile;
– după regimul circulației lor juridice: bunuri aflat e în circuitul civil și bunuri scoase
din circuitul civil;
– după modul în care sunt determinate, deosebim între bunuri individual determinate
și bunuri determinate generic;
– după cum pot fi înlocuite sau nu în executarea unei obligații civile, avem bunur i
fungibile și nefungibile;
– după cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor, se împart în
consumptibile și neconsumptibile.;
– în funcție de producerea de fructe: frugifere și nefrugifere ;

126 N.C.C. Art. 539, alin. (2): „Sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora,
precum și energia de orice fel produse, captate și transmise, în condițiile legii, de orice persoană și
puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.”
127 Eugen Chelaru, Drept civil,Partea generală,Editura C.H.Beck,Buc. 2014, pag. 84.
128 Dicționar juridic, Legea AZ.
129 Ovidiu Ungureanu, Drept civil, Partea generală, Editura Universul Juridic,Buc. 2013, pag. 145

47
– după cum pot fi împărțite fără să își sch imbe destinația: divizibile și indivizibile ;
– după corelația dintre ele: principale și accesorii ;
– după cum sunt supuse urmăririi și executării silite pentru plata datoriilor: bunuri
sesizabile și insesizabile.130

4.4.1. Bunuri corporale și incorporale.

Bunurile corporale sunt acele bunuri care au o existență materială, fiind
ușor perc eptibile simțurilor omului.
Bunurile incorporate sunt valorile economice care au o existență ideală,
abstractă. Sunt astfel de bunuri drepturile subiective patrimoniale.131
Astfel, există următoarea distincție pentru categoriile de bunuri
incorporale:
– drepturile reale, altele decât dreptul de proprietate;
– proprietățile incorporale, unde sunt incluse bunuri a căror existență depinde de
activitatea și de puterea creatoare a omului, fie dintr -o activitate în curs, fie dintr -o
activitate trecută și materializată în creații spirituale (drepturile de proprietate
industrială, drepturile de autor și drepturile conexe acestora);
– titlurile de valoare, unde sunt incluse valorile mobiliare (acțiunile, obligațiunile,
instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare în această categorie), precum și efectele de comerț
(cambia, biletul la ordin și cecul);
– drepturile de creanță.132

4.4.2. Bunuri mobile și imobile.

130 Gheorghe Beleiu, Drept civil român,Introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil,Casa de
editură și presă „Șansa”, București, 1992, pag.88.
131 Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 82.
132 Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 82.
134Ovidiu Ungureanu, Drept civil,Partea generală, Editura Universul Juridic, Buc. 201 3, pag. 149.

48
Această clasificare este fundamentală, adică o suma divizio pentru că se
aplică tuturor bunurilor.
Art. 536, Cod civil prevede că: „Bunurile sunt mobile sau imobile.”
Bunurile mobile sunt de trei feluri:
– mobile prin natura lor;
– mobile prin anticipație;
– mobile prin determinarea legii.133
Bunurile mobile prin natura lor sunt, potrivit art. 539 C.civ. „acele lucruri
pe care legea nu le consideră imobile, această cali tate fiind stabilită și pentru undele
electromagnetice sau asimilate acestora, precum și pentru energia de orice fel
produse, captate și transmise, în condițiile legii, de orice persoană și puse în serviciul
său, indiferent de natura mobiliară sau imobilia ră a sursei acestora.”134
Cât despre bunurile mobile prin anticipație, art. 540 alin. (1) C.civ.
prevede că „bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă,
plantațiile și construcțiile încorporate în sol devin mobile prin anticipație, atunci
când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării
lor.”135
Bunurile imobile sunt și ele de trei feluri:
– imobile prin natura lor;
– imobile prin destinație;
– imobile prin determinarea legii.
Art. 537, N.C.C. stabilește care sunt bunurile imobile prin natura lor:
„Sunt imobile terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile prinse în rădăcini,
construcțiile și orice alte lucrări fix ate în pământ cu caracter permanent, platformele
și alte instalații de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental,
precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu
caracter permanent.”136
Pe de altă parte, Codul civil stabilește care sunt bunurile imobile prin
destinație, potrivit art. 538 alin. (1) C.civ.: „ Rămân bunuri imobile materialele
separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuințate, atât timp

133
134 N.C.C.ART. 539.
135 N.C.C. Art. 540.
136N.C.C. Art 5 37.

49
cât sunt păstrate în aceeași formă, precum și părțile integrante ale unui imobil care
sunt temporar detașate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate”, iar
alineatul (2) al aceluiași articol prevede că: „materialele aduse pentru a fi
întrebuințat e în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au
dobândit această destinație.”
Bunurile imobile prin determinarea legii sunt drepturile reale imobiliare
[art. 542 alin. (1) C.civ.], precum și acțiunile în justiție care au ca scop valorificarea
unui drept real asupra unui lucru imobil.137

4.4.3. Bunuri aflate în circuitul civil și bunuri scoase din circuitul civil.

Bunurile aflate în circuitul civil pot face obiectul incheierii unor acte
juridice, ele pot fi înstrăinate și dobândite prin orice mijloc prevăzut de lege. Se
poate face o distincție între bunurile care po t circula neîngrădit și bunurile care pot fi
obținute și păstrate numai cu respectarea anumitor condiții retrictive. Aici se pot
menționa armele de foc, materialele explozive, obiectele de cult etc.
Bunurile scoase din circuitul civil nu pot for ma obiectul unor acte
juridice. Art.136 alin. (4) din Constituție arată că: „Bunurile proprietate publică sunt
inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor
autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate o ri închiriate; de asemenea,
ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.”138

4.4.4. Bunurile individual determinate și bunurile determinate generic.

Codul civil nu a facut clasificarea acestora, însă se poate spun e că
bunurile determinate individual sunt acele bunuri care poartă o amprentă, se
individualizeză prin însușiri proprii (unicatele), pe când bunurile detreminate generic

137 Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 75.
139Constituția României, Art. 136, alin. (4).

138

50
se individualizeaza prin indicarea numărului, greutății etc. Există dispoziții legale
care aduc o ușoară referire la bunurile individual determinate, și anume, art.1273
alin. (1) N.C.C.(„ Drepturile reale se constituie și se transmit prin acordul de voință
al părților, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra u nor
bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra
unor bunuri de gen.”), art. 1482 N.C.C. („ (1) Debitorul unui bun individual
determinat este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la momentul
nașteri i obligației.(2) Dacă însă, la data executării, debitorul nu este titularul
dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în
mod liber, obligația debitorului nu se stinge, dispozițiile Art. 1230 aplicându -se în
mod cores punzător.”)etc.

4.4.5. Bunurile fungibile și bunurile nefungibile.

După cum pot fi înlocuite sau nu, unele cu altele, în executarea unei
obligații civile, bunurile sunt fungibile și nefungibile.
Bunurile fungibile sunt acele bunu ri determinabile după număr, măsură
sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații.
Bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele în
executarea unei obligații, așa încât debitorul nu este liberat decât prin predarea
bunului datorat.139
Art. 543, N.C.C. prevede următoarele: (1) Bunurile sunt fungib ile sau
nefungibile.(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau
greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații.
(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungi bil.140
Importanța acestei clasificări se evidențiaza în materia obligațiilor civile.

4.4.6. Bunurile consumptibile și bunurile neconsumptibile

139 Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 78.
141N.C.C. Art.. 543.
14042N.C.C. Art. 544.

51
Această clasificare se face după cum folosirea lor implică consumarea s au
înstrăinarea. În acest sens, art. 544 N.C.C. prevede că: (1) Bunurile sunt
consumptibile sau neconsumptibile.(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror
întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței.(3) Un bun
consumptibil pr in natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se
schimbă întrebuințarea.”141
Bunul consumptibil este acela care nu poate fi folosit fără ca prima lui
întrebuințare să nu implice consumarea substanței sau înstrăinarea lui . Spre
exemplu: banii, alimentele, combustibilii etc. sunt bunuri consumptibile.
Bunul neconsumptibil este acel bun care poate fi folosit în mod repetat,
fără să fie necesară, pentru aceasta, consumarea substanței sau înstrăinarea lui. Ca
exemple de bunu ri neconsumptibile pot fi menționate: clădirile, terenurile, mașinile
etc.142
În cazul împrumutului și uzufructului este importantă acestă clasificare,
de ase menea se poate preciza că natura bunurilor determină și natura contractului de
împrumut, deoarece bunurile consumptibile pot forma obiect al împrumutului de
consumație, în vreme ce bunurile neconsumptibile formeză obiectul comodatului.

4.4.7. Bunurile fr ugifere și nefrugifere.

După cum sunt ori nu producătoare de alte bunuri, fără a li se consuma
sau diminua substanța, bunurile se împart în frugifere și nefrugifere.
Bunurile frugifere sunt acelea care, în mod periodic și fără consuma rea
substanței lor, dau naștere altor bunuri, numite fructe.
Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu au însușirea de a da naștere altor
produse, în mod periodic și fără consumarea substanței lor.143
Art. 548, N.C.C. distinge categoriile de fructe: „(1) Fructele reprezintă
acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia.
Fructele sunt: naturale, industriale și civile. Fructele civile se num esc și venituri.
(2) Fructele naturale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute fără
intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producția
și sporul animalelor.
(3) Fructele industriale sunt produsele dire cte și periodice ale unui bun, obținute ca
rezultat al intervenției omului, cum ar fi recoltele de orice fel.

141
142 Eugen Chelaru, Teoria generală de dreptului civil, Editura C.H.Beck, Buc. 2014, pag.92.
143 Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de dr ept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 80.
145N.C.C. Art. 548.
146 N.C.C. Art 549: „ Productele sunt produsele obținute dintr -un bun cu consumarea sau diminuarea
substanței acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr -o carieră și altele asemenea.”

52
(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă
persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzi le, dobânzile, venitul
rentelor și dividendele.”144
De reținut este faptul că fructele nu trebuie confundate cu productele.145

4.4.8. Bunurile divizibile și bunurile indivizibile.

După cum pot fi sau nu împărțite fără să își schimbe des tinația, bunurile
se clasifică în divizibile și indivizibile.
Bunul divizibil este acela care poate fi împărțit fără să își schimbe, prin
aceasta, destinația sa economică.
Bunul indivizibil este acela care, prin împărțire, își schimbă desti nația
economică.146
Partajul și obligațiile cu pluralitate de subiecte prezintă interes în vederea
acestei clasificări.

4.4.8. Bunurile principale și bunurile accesorii

Bunul principal este acela care poate fi folosit în mod independent, fără să
fie destinat a servi la întrebuințarea altui bun.
Bunul accesoriu este acela care a fost destinat, în mod stabil și exclusiv,
întrebuințării economice a altui bun; este accesoriu atât timp cât satisface această
utilizare.147
Art. 546 prevede următoar ele: „ (1) Bunul care a fost destinat, în mod
stabil și exclusiv, întrebuințării economice a altui bun este accesoriu atât timp cât
satisface această utilizare.148”, așadar, importanța împărțirii bunurilor in principale și
accesorii este ilustrată de locuți unea accesorium sequitur principale bunurilor, ceea
ce însemnă că bunul accesoriu urmeză soarta bunului principal.

4.4.9. Bunuri sesizabile și bunuri insezizabile.

144
145
146Gabriel Boroi, Carla Al. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Editura Hamangiu 2011,
pag. 80.
148Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Editura C.H.Beck,București 2014, pag. 93.
14749 N.C.C. Art. 546, alin. (1).

148

53

Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care sunt susceptibile de a forma
obiect al urmăririi silite.
Bunurile insesizabile sunt acelea care nu pot fi urmărite silit pentru
realizarea unei creanțe bănești.
Sunt insesizabile acele bunuri declarate inalienabile prin lege.În acest
sens, art. 627 -629 din Codul civil r eglementează inalienabilitatea convențională.
De reținut este faptul că numai bunurile ce intră în domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile și impresciptibile, în condițiile legii.
Următoarele bunuri fac parte din domeniul public al statului:
– Spațiul aerian;
– Parcurile naționale;
– Bogății de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;
– Rezervațiile naturale și monumentele naturii.;
– Patrimoniul natural al Rezervației biosferei „Delta Dunării”etc.

54

Index de adagii și maxime

• accesorium sequitur principale, pag.: 30,31,52.

• erga certam personam, pag.: 26

• erga omnes , pag.: 25

• infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur , pag.: 16.

• instrumenta vocalis, pag.: 6

• qui suo iure utitur, neminem laedit , pag.: 35

• persona , pag.: 6

• prosopon , pag. :6

• propter rem, pag.: 36,40

• res, pag. : 6

• scriptae in rem, pag.: 36, 40, 41.

• Ubi societas ibi jus este în Introducere;

• suma divizio : pag. 48.

55

BIBLIOGRAFIE

• Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, în reglementarea N.C.C.,
Editura C.H. Beck, București 2014;
• Gabriel Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Editura
Hamangiu 2011;
• Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.Subiectele
dreptului civil, Casa de editură și presă „ Șansa”, București 1992;
• Gheorghe Beleiu, Drept civil. Introducere in drept civil. Subiectele dreptului
civil,ed. a XI -a revăzută si adăugită, Ed. Universul Juridic, București 2007;
• Eugen Chelaru,Drept civil.Persoanele, Ed. All Beck, București 2003;
• Ovidiu Ungureanu,Camelia Munteanu, Drept civil. Partea generală. Editura
Universul Juridic, București 2013;
• Traian Ionașcu, Eugen A. Barasch,Tratat de Drept civil, Vol I, Partea
generală. Ed. Ac ademiei Rep. Socialiste Române,Institutul de cercetări
juridice. București 1967;
• Tratat de drept civil, Vol I, Partea generală, Ed. Academiei Republicii
Socialiste România, Institutul de cercetări juridice, București 1989;
• E. Poenaru, Drept civil. Teoria g enerală. Persoanele, Editura All Beck,
Bucuresști, 2002;
• M. Douchy -Oudot, Droit civil.Introduction.Personnes.Fam., Dalloz,2006 ;
• Ion P. Filipescu,Andrei I. Filipescu, Drept civil, Dreptul de proprietate și alte
drepturi reale, Editura Universul ju ridic, 2006;
• I. Lulă, Privire generală asupra obligațiilor propter rem, în Dreptul nr. 8/2000;
• Codul silvic;
• Vechiul Cod civil;
• Noul Cod civil;
• Constituția României;
• Legea nr. 18/1981;
• Decretul nr. 31 din 30.01.1954;

56
• Legea nr. 18/1991.

ANEXE

JURISPRUDENȚĂ NAȚIO NALĂ.

Dosar nr. 3734/183/2013 –
pretenȚii –
R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL DOLJ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.428
Ședință publică de la 25 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – F.B.
Grefier – A.B
x.x.x.x

Pe rol, judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamantul
Spitalul Clinic Județean de Urgență C. împotriva pârâtului V.C.S. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns pârâtul asistat de
reprezentantul legal V.M.C , lipsă reclamant ul care a solicitat judecarea cauzei în
lipsă conform art.223 alin (3) Cod pr. civilă.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier și s -a depus de către reprez. legal,
certificat de naștere pentru pârât și pentru reprezentantul legal carte de identitate în
copie, dupa care :
Din înscrisurile depuse , instanța constată că pârâtul este născut la
04.04.2006 și în conformitate cu art. 245 N.C.P.C. rap. la art. 248 alin 1 N.C .P.C. și
art. 57 alin 3 N.C.P.C . , din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei capacității de
exercițiu a pârâtului .
Reprezentantul legal s -a referit la aprecierea instanței .

57

I N S T A N Ț A ,

Deliberând asupr a cauzei de față, constată urmatoarele:
Prin acțiunea formulată la 02.12.2013, Spitalul Clinic Județean de
Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul V.C.S, solicitând să fie obligat la plata
sumei de 2394,44 lei reactualizată cu indicele de infla ție până la data plății efective,
reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea
serviciilor medicale .
A motivat că pârâtul a fost internat în secția neurochirurgie în perioada
07.10 -12.10.2009 și pâ nă în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării, fiind
întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de
art.998,999 c.civ., precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006
privind reforma în domeniul sănă tății .
A mai arătat ca pârâtul a fost victima unei agresiuni, nu a achitat
contravaloarea zilelor de tratament, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul
acestuia nu sunt suportate din fondul național de asigurări de sănătate .
A susținut că printr -o interpretare gramaticală a dispozițiilor cuprinse în
art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului
este persoana care prin fapta proprie a produs vătămarea sănătății altei persoan e, însă
în situația în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită
persoana a cărei faptă proprie a produs vătămarea, cel obligat la repararea
prejudiciului este beneficiarul, fapta ilicită a acestuia constând în lipsa de dili gență
în stabilirea persoanei vinovate .
În consecință a motivat că, în condițiile în care beneficiarul îngrijirilor
medicale nu a formulat plângere penală împotriva autorului agresiunii, spitalul nu
poate recupera cheltuielile efectu ate pe calea legii speciale, respectiv în
conformitate cu art. 313 din Legea 95/2006 , ci pe calea dreptului comun de la
beneficiarul îngrijirilor medicale, invocând ca temei juridic răspunderea civilă
delictuală reglementată de art. 998 si urm. Cod civ il .
A depus decontarea de cheltuieli.
Acțiunea a fost comunicaăa pârâtului care nu a depus întâmpinare .

58
La termenul de judecată acordat s -a prezentat pârâtul asistat de
reprezentantul legal V. M.C și s -au depus în copie certificatul de naștere, înregistrat
la nr. 2541/ 12.07.2006 , din observarea căruia instanța constată că pârâtul este
născut la 04.04.2006 și în conformitate cu art. 57 alin (2) N.C.P.C. nu are
exercițiul drepturil or procedurale și nu poate sta în judecată în nume propriu așa
cum a fost chemat de către reclamant .
Raportat la această situație, instanța a invocat excepția lipsei capacității
de exercițiu a pârâtului având în vedere dispozițiile art. 57 alin. (3) N.C.P.C .
Văzând și dispozițiile art. 248 alin. (1) N.C.P.C. , dispoziții potrivit cu
care instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în
fond a pricinii , urmează să fie admisă excepția lipsei capacității de exercitiu a
pârâtului, născut la 04.04.2006 și să se respingă acțiunea .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE

În baza art. 245 NCPC rap. la art. 248 alin 1 NCPC si art. 57 alin 3
NCPC .
Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtului V.C.S.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul Spitalul Clinic
Județean de Urgentă C. împotriva pârâtului V.C.S.
Sentința cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 25 februarie 2014.