Specializarea ECONOMIA COMER ȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILOR [627849]
Universitatea OVIDIUS Constan ța
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Științe Economice
Specializarea ECONOMIA COMER ȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILOR
Forma de Înv ǎțǎmânt ID/IFR
Anul de studiu I Semestrul I Valabil începând cu anul universitar 2009-2010
CAIET DE STUDIU INDIVIDUAL
pentru
MICROECONOMIE
Coordonator disciplinǎ :
Prof. univ. dr. VERONICA POPOVICI
CUPRINS
Unitate
de
învǎțare Titlul Pagina
1. OBIIECTUL Ș I METODA ECONOMIEI POLITICE
Obiectivele unit ății de învățare nr. 1
1.1 Formarea și dezvoltarea economiei politice ca științǎ.
Curente de gândire economic ǎ
1.2. Obiectul de studiu al ec onomiei politice. Sistemul
științelor economice
1.3. Metode, tehnici ș i instrumente de analiz ǎ economicǎ
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 1
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 1
1
2
26
9
1217
17
2. ECONOMIE ȘI RAȚIONALITATEA ÎN ECONOMIE
Obiectivele unit ății de învățare nr. 2
2.1 Nevoile umane, resursele și bunurile economice.
Raritatea și alegerea
2.2 Activitatea economic ă și componentele sale
2.3 Raționalitatea în economie
2.4 Dinamica și interdependen țele economice. Legile
economice și libertatea economic ă
2.5 Risc ș i incertitudine în economia modern ă (capitalist ă)
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 2
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 2
19
20
20
27
2933
36
4243
43
3. ECONOMIA DE PIA ȚĂ CONTEMPORAN Ă ȘI
CARACTERISTICILE EI GENERALE Obiectivele unit ății de învățare nr. 3
3.1. Economia natural ă și economia de schimb
3.2. Geneza și trăsăturile esen țiale ale economiei de schimb
3.3. Caracteristici ale economiei de pia ță; tipuri ale acesteia
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 3
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 3
45
46
4647536063
64
4. PROPRIETATEA ȘI FORMELE EI
Obiectivele unit ății de învățare nr. 4
4.1. Conț inutul propriet ății; atributele ra portului economic
de proprietate 65
66
66
4.2. Pluralismul for
melor de proprietate
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 4
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 4
687073
74
5. AGENȚII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC
Obiectivele unit ății de învățare nr. 5
5.1. Conceptul și categoriile de agen ți economici
5.2. Fluxurile economice și circuitul economic
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 5
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 5
75
76
76
79
8589
90
6. BANII ȘI FUNCȚIILE LOR ÎN ECONOMIE
Obiectivele unit ății de învățare nr. 6
6.1 Esența și natura banilor
6.2 Geneza și evoluția banilor
6.3 Rolul și funcțiile banilor în economie
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 6
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 6
91
92
929498
100103
104
7. UTILITATEA ECONOMIC Ă
Obiectivele unit ății de învățare nr. 7
7.1. Formele utilit ății economice. Mă surarea cardinal ă și
ordinală
7.2. Utilitatea individual ǎ, totalǎ și marginal ǎ. Legea
utilitǎții marginale descrescânde
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 7
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 7
105
106
106
110115
118
119
8. TEORIA (COMPORTAMENTUL) CONSUMATORULUI
Obiectivele unit ății de învățare nr. 8
8.1. Preferin țele și alegerea consumatorului. Curba de
indiferențǎ în consum
8.2. Alegerea optim ǎ și echilibrul consumatorului
8.3. Dinamica echilibrului consumatorului. Efectele modificǎ rii venitului și prețurilor
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 8
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 8 121
122
122
128
133
135
140
143
9. FACTORII DE PRODUC ȚIE
Obiectivele unit ății de învățare nr. 9
9.1. Resursele productive și avuția naționalǎ . Conceptul și 145
146
146
II
9.2. Caracterizarea general ǎ a factorilor de produc ție
clasici
9.3. Caracterizarea general ǎ a neofactorilor de produc ție
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 9
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 9
150
158
160163
164
10. TEORIA (COMPORTAM ENTUL) PRODUC ĂTORULUI
(PARTEA I) Obiectivele unit ății de învățare nr. 10
10.1. Combinarea factorilor de produc ție; conținutul și
caracteristicile combin ǎrii
10.2. Calculul economic al produc ǎtorului
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 10
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 10
165
166
166
169
176180
182
11. TEORIA (COMPORTAM ENTUL) PRODUC ĂTORULUI
(PARTEA A II-A)
Obiectivele unit ății de învățare nr. 11
11.1.Opțiunile producǎ torului; echilibrul (optimul) acestuia
11.2.Maximizarea produc ției la un cost dat
11.3.Minimizarea costului pentru o produc ție determinatǎ
11.4.Maximizarea profitului 11.5.Modific ǎri în nivelul resurselor
11.6.Modific ǎri în structura pre țurilor factorilor de
producție
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 11
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 11
183
184
184186189192193197
200
204
211
12. COSTUL DE PRODUC ȚIE. FUNDAMENTELE
OFERTEI (PARTEA I) Obiectivele unit ății de învățare nr. 12
12.1. Conținutul și mecanismul de formare a costului de
producție
12.2. Mǎrimea și tipologia costurilor
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 12
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 12
213
214
214
220
224227
230
13. COSTUL DE PRODUC ȚIE. FUNDAMENTELE
OFERTEI (PARTEA a II-a) Obiectivele Unit ății de învățare nr. 13
131. Problema minimiz ǎrii costurilor. Raportul cost-profit.
Pragul de rentabilitate
132. Comportamentul întreprinz ǎtorului și reducerea 231
232
232
235
III
IVLucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 13
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 13
240243
251
14. PRODUCTIVITATEA
Obiectivele unit ății de învățare nr. 14
14.1. Conceptul și tipuri de productivitate a factorilor de
producție; productivitatea muncii și productivitatea
capitalului
14.2. Importanța și cǎile creșterii productivit ǎții factorilor
de produc ție
14.3. Limita combin ǎrii factorilor de produc ție. Legea
randamentelor nepropor ționale
14.4. Rezultatele activit ǎții la nivel microeconomic
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 14
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 14
253
254
254
257
259262
265268
273
15. PREȚUL. CONCEPT, FUNC ȚII, MOD DE FORMARE
Obiectivele unit ății de învățare nr. 15
15.1. Conceptul de pre ț
15.2. Funcțiile prețurilor în economia de pia țǎ
15.3. Formarea pre țurilor
15.4. Statul democrat și prețurile. Politici de pre țuri
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 15
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 15
275
276
276279280282286289
289
16. PIAȚA. CEREREA Ș I OFERTA
Obiectivele unit ății de învățare nr. 16
16.1. Categoría economic ǎ de piațǎ. Tipuri și forme de piațǎ
16.2. Cererea. Legea cererii. Elasticitatea cererii 16.3. Oferta. Legea ofertei. Elasticitatea ofertei
16.4. Interac țiunea dintre cerere și ofertǎ . Echilibrul pie ței
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 16
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 16
291
292
292294301306308311
312
17. CONCUREN ȚA ȘI FORMELE EI
Obiectivele unit ății de învățare nr. 17
17.1. Conceptul de concuren țǎ. Modalitǎți și direcții de
desfǎșurare
17.2. Tipuri de concuren țǎ
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 17
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 17 313
314
314
315
318321
322
V
18. TIPURI DE PIE ȚE ȘI MECANISMELE DE FORMARE A
PREȚURILOR (PARTEA I)
Obiectivele unit ății de învățare nr. 18
18.1. Piața cu concuren țǎ perfectǎ și formarea pre țului de
echilibru
18.2. Echilibrul firmei în condi ții de concuren țǎ perfectǎ
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 18
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 18
323
324
324
331
336
339
340
19. TIPURI DE PIE ȚE ȘI MECANISMELE DE FORMARE A
PREȚURILOR (PARTEA a II-a)
Obiectivele unit ății de învățare nr. 19
19.1. Monopolul ; cererea c ǎtre firmǎ și curba veniturilor
19.2. Echilibrul produc ǎtorului monopolist
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 19
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie unitate de înv ățare nr. 19
341
342
342346354357
360
20. VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIE
(PARTEA I) Obiectivele Unit ății de învățare nr. 20
20.1. Recompensarea factorilor de produc ție
20.2. Salariul
20.3. Dobânda
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 20
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 20
361
362
362364372379383383
21. VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIE (PARTEA a II-a) Obiectivele unit ății de învățare nr. 21
21.1. Renta
21.2. Profitul
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 21
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de
autoevaluare Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 21
384
385
385393401403
403
BIBLIOGRAFIE 405
Obiectul și metoda economiei politice
Unitatea de înv ățare nr. 1
OBIIECTUL ȘI METODA ECONOMIEI POLITICE
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 1
1.1 Formarea și dezvoltarea economiei politice ca științǎ. Curente de gândire economic ǎ
1.2 Obiectul de studiu al eco nomiei politice. Sistemul științelor economice
1.3 Metode, tehnici și instrumente de analiz ǎ economicǎ
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 1
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 1
Pagina
2
2 6 9
12 17 17
Microeconomie 1
Obiectul și metoda economiei politice
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 1
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 1 sunt:
Cunoașterea etapelor de formare și dezvoltare a economiei politice ca științǎ,
a curentelor de gândire economic ǎ
Înțelegerea obiectului de st udiu al economiei politice
Familiarizarea cu metodele, tehnici și instrumentele de analiz ǎ economic ǎ
1.1. Formarea și dezvoltarea economiei politice ca științǎ . Curente de gândire
economic ǎ
Economia și
filozofia
Perioade și
școli importante
în evoluția
gândirii economice
Cu peste dou ă secole în urm ă, sistemul ș tiințelor se îmbog ățea cu o nouă știință –
cea economic ă.
În acest orizont de timp, știința economic ă s-a dezvoltat puternic și s-a diversificat
continuu, astfel că în prezent, ea îns ăși formeaz ă un sistem complex de științe
autonome.
Geneza și etapele de formare a științelor economice.
Formarea economiei politice și, în general, a științei economice a reprezentat un
proces complex și îndelungat, care a avut la baz ă atât dezvoltarea economic ă și
creșterea complexit ății proceselor și fenom
enelor economice, cât și aprofundarea
cunoașterii realit ății înconjur ătoare, perfec ționarea metodelor și mijloacelor de
investigare.
Inițial, economia politic ă nu se diferen ția de filozofie și aborda procesele
economice mai ales sub aspect calitativ. Adam Smith era înc ă profesor de
“filozofie moral ă“ când a început analiza economiei, iar fiziocra ții erau cunoscu ți
ca “filozofi economi ști”.
Cauzele acestei întrep ătrunderi și nediferen țieri sunt multiple, dou ă fiind îns ă
esențiale:
a) pe primele trepte de dez voltare, economicul nu se deta șase suficient de
ansamblul vie ții sociale;
b) faptul că pe măsură ce ne ducem din prezent spre trecut seriile datelor
statistice devin tot mai rarefiate.
Pe o anumită treaptă a dezvolt ării, economia politic ă s-a desprins într-o ș tiință
distinctă, iar apoi, pe o altă treptă, a avut loc deta șarea diferitelor științe
economice, prin care s-a ajuns la formarea unui adevarat sistem al științelor
econom
ice.
Cei mai mul ți speciali ști apreciaz ă că se pot distinge cinci perioade mai
importante în evolu ția gândirii economice:
I. O prim ă perioadă se extinde de la originile ei greco-romane pân ă la Adam
Smith, deci pân ă la sfârșitul secolului al XVIII.
Microeconomie 2
Obiectul și metoda economiei politice
Mercan
tilism
Fiziocratism
Școala clasic ǎ
Această lungă perioadă corespunde unei dezvolt ări lente a gândirii economice și a
constituirii ei ca o disciplin ă autonom ă, dotată cu tehnici și metode proprii de
analiză științifică. Rădăcinile directe ale științei economice constau în fondul de
idei cuprinse, în principal, în dou ă curente de gândire: a) gândirea filozofilor, în
Evul Mediu; b) gândirea practicienilor, a oamenilor de afaceri, a “exper ților”
administra ției.
Inceputurile acestei periode au fost marcate de gândirea economică a lui Aristotel
și Platon , care în studiile lo r politice au abordat și problemele vie ții econom
ice. In
scrierile sale, Aristotel a definit pentru prima dat ă economia ca ș tiință a bogăț iei
și a adus contribu ții de seam ă la teoria valorii, a pre țului ș i monedei.
Spre sfâr șitul Evului Mediu, știința economic ă a început s ă se constituie sub
denumirea de mercantilism.
Denumirea de mercantilism dată acestei teorii economice dominante, reflect ă
politica economic ă de așezare a comer țului în centrul activităț ii economice,
considerându-se că banii de aur și argint (în general metale pr țioase) constituie
forma ideal ă a bogăției sociale, iar balan ța comercial ă activă asigură afluxul
crescând al unei asemenea bog ății spre ță rile în cauz ă.
In prima jum ătate a secolului al XVIII-lea se afirm ă o nouă doctrină economic ă –
doctrina fiziocrată. Această doctrină susține că nu aurul și argintul care sporesc
prin comerț reprezint ă bogăția, ci produc ția de bunur i; iar aceast ă producție este
circumscrisă la agricultură ca fiind singura activitate capabilă să creeze venit
național. In continuare, fiziocra ții avanseaz ă ideea privind existen ța unui ordini
naturale și deci necesitatea descoperirii legilor obiective dup ă care funcț ionează
societatea. Concep ția de baz ă a fiziocra ților se caracterizează prin respectul
proprietății private, libertatea schimbului de m ărfuri și caracterul echivalent al
acestora, precum și adoptarea unui impozit unic pe produsul net perceput de la
proprietarii funciari. Cel mai de seam ă reprezentant al doctrinei fiziocrate este
Francois Quesnay cu al s ău “Tablou economic“, o sinteză care rămâne în istoria
gândirii economice ca prim ă reprezentare a circu itului macroeconomic.
Pe o asemenea bază teoretică, pe cunoaș terea profund ă a tuturor achizi țiilor în
acest domeniu, Adam Smith a reușit să elaboreze sin teza sa în “ Avuția Națiunilor“
prin care demonstreaz ă că originea valorii, deci a bog ăției naț ionale, rezid ă din
munca social ă.
Au fost puse astfel bazele economiei politice clasice, ca știință economic ă de sine
stătătoare.
II. A doua perioad ă a istoriei științei economice se încadreaz ă într-un orizont de
timp cuprins între sfâr șitul secolului al XVIII-lea și ultima treime a secolului al
XIX-lea. Aceast ă perioadă este denumită de Ș coala clasic ă engleză, ilustrată de
D. Ricardo, T. Malthus, J.S. Mill. Din punct de vedere analitic, K. Marx apare ca
un continuator al lui Ricardo, având contribu ții relevante în teoria valorii, a
profitului și rentei, a produc ției.
Reprezentan ții școlii clasice engleze dezvolt ă teoria economic ă pe următoarele 3
direcții principale:
1) Formularea teoriei valorii munc ă, după care bunurile au valoarea m uncii
cuprinse în ele și pe care posesiunea lor o men ține.
2) Fundamentarea caracterului dinamic al economiei pe baza urm ătoarelor
Microeconomie 3
Obiectul și metoda economiei politice
Școala
neoclasicǎ
Keynesism
ul
Sinteza
neoclasicǎ
principii:
a) principiul popula ției enunțat de Malthus, după care, în absen ța unor
frâne sociale, popula ția are tendin ța să crească în progresie geometrică , iar
mijloacele de subzisten ță, în propor ție aritmetic ă.
b) legea randamentelor descrescânde al e terenurilor cultivabile, din ce în
ce mai reduse, care determin ă creșterea prețurilor produselor agricole.
c) principiul acumulă rii, care spore ște capitalul și permite dezvoltarea
producției ca surs ă a profitului ș i a altor forme de venituri.
3) Enunță la rang de lege sistemul libertăț ii economice , confor
m că reia
mecanismul pie ței permite armonizarea cea mai bun ă a intereselor
individuale.
III. A treia perioadă se încadreaz ă între 1870 și marea recesiune economic ă
mondială din anii 1930. Ea este dominat ă de gândirea a trei școli principale:
a) Scoala de la Viena , opune teoriei valorii munc ǎ teoria marginalist ǎ a
valorii, potrivit c ăreia, valoarea unui bun este dată satisfacția produs ă de
ultima cantitate consumat ă din bunul respectiv.
b) Scoala de la Lausanne , formuleaz ǎ teoria echilibrului general, definind
interdependen ța generală a pieței factorilor de produc ție și a pieței
bunurilor de consum final. Leg ătura dintre cele dou ă piețe este asigurat ă pe
de o parte, prin ac țiunea întreprinz ătorului, care cump ără factori de
producție și vinde bunuri sau servicii, iar pe de alt ă parte, prin faptul c ă
încasările totale prove nind din toate vânz ările de factori de produc ție
trebuie, în concuren ță pură sau în echilibru, s ă egaleze încas ările totale
obținute din vânzarea tuturor bunurilor de consum final.
c) Scoala de la Cambridge, formuleaz ǎ teoria echilibrului parț ial, care se
aplică asupra firmelor de dimensiuni medii ce func ționează în industrie, a
căror im portan ță nu este at ăt de mare încât să influențeze restul economiei.
IV. A patra perioad ă în evoluția științei se încadreaz ă între anii ‘20 și anii ‘70 ai
acestui secol. Aceast ă perioadă a fost marcat ă pregnant de J.M.Keynes și de opera
sa fundamentală <Teoria general ă a ocupării, a dobânzii și a banilor>. Opera
economic ă a lui Keynes a dat un impuls vi guros analizei economice, dovad ă a
acestui fapt fiind și constituirea liberalismului clasic al secolului al XX-lea, ai
cărui corifei – Mises, Hayek, Friedman – formeaz ă nucleul cel mai activ al
gândirii economice din ultimele decenii.
Incepând cu acest ă perioadă , se manifest ă două caracteristici esen țiale ale științei
economice:
a) creșterea considerabil ă a volumului de informa ții, de date statistice, ceea ce
a făcut necesar ă apariția unor tehnici și instrumente noi de analiz ă.
b) profesionalizarea mai accentuat ă a economi știlor (inclusiv specializarea
lor).
V. A cincea perioad ă a început în deceniul al 8-lea al secolului nostru. Pe terenul
realității eco
nomice contemporane și beneficiind de cuceririle științei economice,
de tehnicile de analiz ă existente, știința economic ă contemporan ă se află în faț a
unei situa ții clasice. Deocamdat ă, toate teoriile elaborate în trecut au fost și sunt
dezvoltate și actualizate. In procesul firesc de raportare la noile realit ăți, unele
dintre ideile, teoriile și doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate.
Microeconomie 4
Obiectul și metoda economiei politice
Microeconom
ia
Macroeconomia
Principalele direc ții de dezvoltare a teoriei economice în condi țiile contemporane
sunt:
1. trecerea la analiza economiei de la nivel micro, la cel macro și
mondoeconomic.
2. abordarea și aprofundarea problemei concuren ței imperfecte, generat ă de
prezența și manifestarea monopolului și oligopolului pe pia ță.
3. elaborarea și fundamentarea studiilor dinamice în economie, care țin seama
de rolul timpului în via ța economic ă și retraseaz ă legăturile care se
stabilesc periodic între fenomenele economice.
4. se dezvolt ă teoria optimului economic și bunăstării. Teoria bun ăstării se
referă în principal la problemele pe care le ridic ă repartizarea resurselor
economice dintre diverse întrebuin țări posibile ș i distribuirea bunurilor
produse între consumatori. Ea este strâns legat ă de teoria echilibrului
general, în virtutea interdependen țelor ce exis
tă între diverse activit ăți
economice privind alocarea resurselor limitate.
Economia contemporan ă este structurată în microeconomie și macroeconomie.
Microeconomia este acea ramur ă a ș tiinței economice care studiaz ă agenții
economici individuali, structurile și comportamentele lor (gospod ării familiale,
întreprinderi, administra ții), precum și interrela țiile dintre aceste unit ăți
elementare în cadrul activit ăților de produc ție, distribu ție și de consum ale
bunurilor materiale și serviciilor.
Macroeconomia este acea ramur ă a științelor economice care studiaz ă marile
agregate dintr-o economie, cum sunt indicele general al pre țurilor, produc ția
națională, venitul na țional, ocuparea și șomajul, inflaț ia și masa monetar ă, balanța
de plăți externe etc.; în abord ările macroeconomice se face abstrac ție de agen ții
economici individuali.
Test de autoevaluare 1.1.
1. Economia politic ǎ s-a conturat ca științǎ prin:
a) mercantili ști;
b) fiziocrați;
c) clasici;
d) neoclasici;
e) neoliberali.
2. Prima reprezentare a circuitului macroeconomic a fost realizatǎ de:
a) Adam Smith;
b) David Ricardo;
c) Alfred Marshall;
d) Francois Quesnay;
e) John Maynard Keynes.
Microeconomie 5
Obiectul și metoda economiei politice
3. Ideea axǎ în jurul c ǎre
ia si-au construit mercantili știi discursul teoretic și
practic a fost:
a) îmbogǎțirea, cu orice pre ț, a individului, f ǎrǎ nici o constrângere din partea
statului;
b) rolul hotǎ râtor al agriculturii ca principal ǎ ramurǎ a activitǎții economice;
c) îmbogǎțirea, cu orice pre ț, a naț iunii;
d) credința în legile naturale, în virtu țiile autoreglatoare ale economiei;
e) nici una dintre ideile enun țate mai sus.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 17.
1.2. Obiectul de studiu al economiei politice. Sistemul științelor economice
Etimologia
economiei
politicǎ
Concepția
clasicǎ despre
obiectul de
studiu al
economiei
politice
Științǎ a avuției
Termenul de economie politic ă își are originea în gândirea economic ă a lui
Aristotel iar denumirea în cuvintele grece ști OIKOS (cas ă, gospodă rie), NOMOS
(normă, regulǎ, lege), POLIS (cetate, societate, state).
Din cuvântul POLIS a derivat POLITEA, în sens de organizare social ă. Fiecare
din cuvintele respective au mai multe seminifica ții, însă în succesiunea prezentat ă
(OIKONEMOS POLITEA), ele se tr aduc prin REGULI DE GOSPOD ĂRIRE
SOCIALĂ.
Termenul de economie politic ă a fost îns ă consacrat în 1615 de ANTOINE DE
MONTCHRESTIEN în tratatul s ău de Economie Politic ă, scris pentru suveranul
de atunci al Fran ței – Louis al XIII-lea.
Inițial, obiectul de studiu al economiei politice se identifica cu cel al științei
economice, în general. Dac ă la început, acesta se limita la produc ția agricol ă, cu
timpul a fost extins la produc ție în ansamblul ei. Apoi, în sfera acestuia au fost
inclus
e și repartiția, circula ția și consumul avu ției. Dar concep ția clasicilor
fondatori ai științei economice despre obiectul de studiu al economiei politice s-a
dovedit a fi deficitar ă deoarece l ăsa serviciile în afara preocup ărilor și plătea
tribut științelor naturii, în ceea ce prive ște metoda de cercetare.
Identificându-se cu știința economic ă, în ansamblul ei, economia politic ă era
considerată știința despre faptele ș i comportamentele economice prin care
oamenii tindeau s ă-și satisfac ă nevoile cu ajutorul re surselor rare. Deoarece
delimitarea se face doa r prin obiectul s ău de studiu, economia politic ă a fost
calificată și definită ca știință a avuțiilor sau ca știință a șanselor de a face avere.
O asemenea concep ție a fost abandonat ă încă din secolul al XIX-lea, fiind
apreciată ca naivă, pasivă și statică.
Microeconomie 6
Obiectul și metoda economiei politice
Științǎ a
schim
burilor
oneroase
Motivația
activității
economice ș i
obiectivele ei
Valențele
economiei politice
Mai târziu a devenit preponderent ă opinia, conform că reia, economia politic ă are
ca obiect schimburile oneroase cu presta ție și contrapresta ție, locul derulă rii lor
fiind piaț a. De-a lungul unei mari p ărți a secolului al XX-lea, ra țiunea pie ții și
mecanismele ei trec în prim planul preocup ărilor celor care “ f ăceau“ economie
politică. In acest context, s- a edificat doctrina liberalismului economic.
In acest
orizont de timp, economia politic ă a rămas mai mult pe terenul curiozit ății și
confruntării ideologice. Tocmai de aceea disputa dintre doctrina liberalismului
economic și cea socialist-dirijistă a fost aș a de dură .
In ultimele decenii se manifest ă tendința de constituire a economiei politice
(economics-ului) ca știință a amenaj ării oneroase a lumii exterioare. Este vorba de
faza sa matur ă, operaț ională, când ș tiința economic ă trebuie s ă studieze și să
exprime științific, prin concepte și instrumente adecvate, motiva ția activit ății
economice și obiectivele ei , să măsoare rezultatele acestor activit ăți, să le compare
și să le controleze, în raport de motivaț ie și obiective.
Despovă rată de aspectele ideologice, economia politic ă se constituie, lent dar
ferm, într-o tehnic ă socială. Aceasta poate chiar s ă fie noua paradigm ă, acel
ansamblu de idei și principii pe baza c ărora se poate a ștepta o nou ă stare a
eonomiei politice la acest sfâr șit de secol și de mileniu.
Prin domeniul s ău specific, prin funcț iile teor etice și aplicative pe care le-a
demonstrat, economia politic ă (economics-ul) are o serie de valen țe
inconfundabile:
a) Economia politic ă constituie un ansamblu coerent de cuno ștințe (noțiuni,
concepte) despre realitatea economic ă, o reflectare universalizat ă și generalizat ă a
acestei realit ăți; ea nu se confund ă nici cu istoria economic ă, nici cu politica
economic ă și nici cu istoria gândirii economice. Economia politic ă realizeaz ă o
analiză profundă – logic ă și istorică – a esen ței faptelor, actelor și
comportamentelor economice.
b) Ca știință social-umană, ea studiază realitatea în complexitatea și
interferen țele ei dinamice , extinzând criteriul ra ționalității și eficienței economice
asupra socialului în totalitatea sa. Aceasta înseamn ă că atât producă torii, cât și
consumatorii se supun unora și acelorași restricții, pe care caut ă să le rezolve prin
opțiuni eficiente.
c) În calitatea sa de ș tiință teoretică fundamentală , și ținând seama de stadiul
actual al științei economice, economia politic ă caută să suprime opozi ția dintre
teorie și doctrin ă, respectiv, dintre abordarea pozitiv ă și cea normativ ă a
economiei. In mod tradi țional, știința economic ă pozitivă (teoria) se pronun ță
asupra a ceea ce este, respectiv ansamblul de tehnici și instrumente prin care
faptele și comportamentele sunt cercetate, apreciate și ordonate, pentru a se g ăsi
regularitățile desfășurării lor în timp și spațiu. Stiința economic ă normativ ă arată
cum trebuie s ă fie economia, în ce sens ar fi necesar s ă evolueze aceasta. Or,
Microeconomie 7
Obiectul și metoda economiei politice
Teoria
economic ă și
știința economic ă
Economia
politicǎ – științǎ
economic ǎ
fundamental ǎ
economia politic ă are în vedere ambele abord ări. Orice contrapunere a doctrinei și
a teoriei pe criterii ideologice aduce prejudicii științei economice, în general,
economiei politice, în special.
d) Economia politic ă (economics-ul) abordează economia ca un tot, unele
probleme fiind abordate din unghiul lor microeconomic . Ea este, deci, știința
economic ă de ansamblu, form nd ceea ce unii speciali ști numesc trunchiul de
bază al întregii științe economice.
e) Economia politic ă cercetează unitatea economic ă, în ansamblul ei, ca
unitate întreag ă, izolată de lumea de afar ă, inclusiv în ea însăși. Acest ă unitate
poate să fie mică, poate să fie mare, esen țial este să fie privit ă ca un întreg, ca un
tot, ca un sistem (V. Madgearu).
Sistemul științelor economice
Complexitatea activit ății economice impune studierea ei de c ătre un sistem de
științe economice. Teoria economic ă face parte din acest sistem. La început, în
funcție de cuno ștințele acumulate, se punea semnul de egalitate între teoria
economic ă și știința economic ă disciplina purtând numele de economie politic ă,
știința economic ă, analiza economic ă, economics. Cu timpul, prin extinderea și
aprofundarea studierii activit ății economice, s-au desprins discipline de sine
stătătoare care ast ăzi alcătuiesc un sistem. Acest sistem cuprinde trei mari grupe
de științe econom ice: fundamentale, teoretico-aplicative și de frontier ă.
In științele economice fundamentale sunt cuprinse economia politic ă (teoria
economic ă generală), istoria gândirii economice, istoria economic ǎ, precum și
științele economice func ționale: marketing, management, statistic ă economic ă. In
grupa științelor economice teoretice aplicative se includ discipline care au un
obiect de studiu mai specializat: finanț e și credit, studiul m ărfurilor,
contabilitatea, calitatea și standardizarea produselor, științele economice de
ramură (management în industrie, agricultur ă, construc ții), relații economice
internaționale etc. Științele economice de frontier ă se refer ă la geografia
economic ă, știința economic ă a protec ției mediului ambiant, matematic ă
economic ă, informatic ă economic ă, inginerie economic ă, etc.
Prin conștientizarea importan ței activităț ii econom ice pentru via ța oamenilor, în
prezent, în toat ă lumea, a sporit mult interesul pentru științele economice. F ără
nici o exagerare, acest interes, dintr-unul particular, individual, a devenit unul de
interes public. Aceasta este și cauza major ă care a determinat ca din 1969 s ă se
acorde Premiul Nobel pentru contribu ții deosebite la dezvoltarea ș tiinței
economice.
Microeconomie 8
Obiectul și metoda economiei politice
Test de autoevaluare 1.2.
1. Cel ce a folosit pentru prima dat ǎ denumirea de economie politic ǎ a fost:
a) Adam Smith;
b) Francois Quesnay;
c) Antoine de Montchrestien;
d) Virgil Madgearu;
e) David Ricardo.
2. Din punct de vedere etimologic, economia politic ǎ reprezint ǎ:
a) știința resurselor rare;
b) știința care studiaz ǎ legile administrǎ rii cetǎț ii;
c) știința care studiaz ǎ legile vieț ii;
d) știința care studiaz ǎ individul;
e) știința care studiaz ǎ schimburile în cadrul pie ței.
3. În cadrul sistemului de științe economice, economia politic ǎ este cuprins ǎ în
categoria:
a) științelor economice fundamentale;
b) științelor econom ice teoretico-aplicative ;
c) științelor de frontierǎ ;
d) științelor cu obiect de studiu specializat;
e) științelor de ramur ǎ.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 17.
1.3. Metode, tehnici și instrumente de analiz ă economic ă
Ca orice altă știință, economia politic ă dispune de o metod ă proprie de cercetare.
Fiind o știință relativ tân ără, ea a împrumutat multe instrumente și tehnici de
analiză de la științele anterior constituite. Pân ă la un punct, asemenea
împrumuturi sunt normale.
Dar, recurgerea doar la metodele folosite de științele naturii și aplicarea lor
necritică la studiul economiei s-au dovedit a fi op țiuni greșite și total neeficiente.
Urmare a unei lungi și furtunoase dezbateri teoretice, s-a impus concluzia
conform c ăreia “ metoda unei științe depinde de natura acesteia“. Nu poate exista
o metodă științifică universal ă. Chiar dac ă cercetarea științifică are principiile ei
Microeconomie 9
Obiectul și metoda economiei politice
Metoda psiho-
sociologic ǎ
Inducția și
deducția
Principiul
“caeteris
paribus“
Abstracția
științifică
generale, chiar dac ă ea se desf ășoară pe bază de reguli deontologice universale,
metoda trebuie conceput ă în funcție de specificul fiecă rui domeniu de cercetat.
Actualmente, metoda de cerceta re în economie se caracterizeaz ă prin inexisten ța
unei stă ri conflictuale între diferitele ma niere de tratare. Cercetarea economic ă
poate face apel la metode specifice științelor exacte, însă cu condi ția relevării în
permanen ță a criteriului tipologic esen țial al economiei. Aceasta face necesar ă
integrarea metodelor preluate din alte științe în rigorile metodei psiho- sociologice
singura capabilă să dezvolte comportamentul omul ui în postura sa de subiect
economic.
Cercetarea economic ă se sprijin ă pe o serie de metode, dintre care mai importante
sunt: 1. Unitatea inducț ie – deducț ie reprezint ă o cale principală de cercetare
științifică.
Inducția este modul de a ra ționa trecând de la particular la general, de la fapte la
generalizări teoretice. Este opera țiunea intelectual ă de cunoa ștere a esen ței sau a
principiilor plecând de la observarea aten
tă a fenomenelor, a faptelor și actelor
economice.
Deducția reprezintă operațiunea intelectual ă de înțelegere a unor manifest ări sau
fenomene, plecând de la principiul sau esen ța acestora. Este modul de a cerceta
economia trecând de la general la particular.
Trebuie fă cută precizarea c ă nu este vorba de dou ă metode – inductiv ă și
deductivă – și cu atât mai pu țin de opozi ția dintre ele. Induc ția și deducția
reprezintă de fapt o singură metodă în trei etape:
a) observarea faptelor, f ără o idee preconceput ă și mai ales observarea
acelor fapte care par neînsemnate;
b) imaginarea unei explica ții generale, formarea de legi care s ă facă
posibilă apropierea între fapte, le garea între ele de la cauz ă la efect, și invers;
c) verificarea fondului acestei ipoteze, observarea dac ă legile formulate
corespund faptelor ș i dacă politica economic ă este fundam entată pe ele.
2. Principiul “caeteris paribus“ pleacă de la premisa c ă unele elemente ale
analizei economice sunt stabile, în timp ce altele sunt variabile. De regul ă, sunt
considerate stabile acele elemente care pot fi cuantificate matematic. Cererea de
piață pentru paltoane, de exemplu, presupune un element stabil (num ărul
consumatorilor) ș i unul variabil (moda).
3. Abstracț ia științifică este o alt ă component ă a metodologiei economiei
politice. Caracterul complex al economiei și posibilit ățile limitate ale fiec ărui
cercetător (fie chiar echipe de cercetare) fac necesar ă înaintarea în trepte pe
Microeconomie 10
Obiectul și metoda economiei politice
Analiza și sinteza
Metoda istoric ǎ
Analiza
cantitativǎ și
calitativǎ
Modelarea
matematic ǎ
drumul dificil al cercet ării. Cercet ătorul își concentreaz ă atenția, de fiecare dat ă,
asupra unui aspect sp re a-l analiza, f ăcând abstracț ie de celelalte aspecte (a c ăror
existență îi este cunoscut ă). Cunoașterea uneia sau alteia din laturile realit ății
economice se concretizeaz ă într-un simbol lingvistic – o noț iune, un concept, o
categorie economic ǎ, o lege economic ǎ
4. Unitatea dintre analiz ă și sinteză. Analiza înseamn ă descompunerea,
dezmembrarea fenomenului, procesului de cercetat, în elementele sale
componente și cercetarea fiec ăreia dintre acestea, ca p ărți necesare ale întregului.
Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar,
legat prin resorturi interne (cauzale sau func ționale).
5. Unitatea dintre metoda istoric ă și cea logic ă de analiz ă economic ă. Metoda
istorică înseamnă reflectarea, descrierea și fixarea faptelor și evenimentelor a șa
cum s-au petrecut ele în timp. Cercetarea logic ă este aceea care presupune
trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este esențial și constituie verigi nece sare.
Cercetarea logic ă este istoria degajat ă
de elementele întâmpl ătoare, fără a fi ruptă de realul economiei.
6. Unitatea analizei cantitative și calitative . Pornindu-se de la premisa că
realitatea îns ăși se caracterizeaz ă printr-o asemenea unitate , cercetarea trebuie s ă
țină seama de conexiun ile dintreactele și faptele economice, de aspectul calitativ
al lor, dar și de măsura și intensitatea acestora, de aspectul lor cantitativ.
7. Modelarea matematic ă. Ea const ă în reproducerea schematic ă a unui proces
economic sub forma unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de
desfășurare a procesului și fenomenului real. Constituie o treapt ă important ă în
ridicarea de la abstract la concret, în realizarea efectiv ă a unităț ii analizei
calitative și cantitative.
Teoria economic ă s-a dezvoltat și se dezvolt ă prin construirea și testarea de
modele. Modelul economic presupune, mai în tâi, elaborarea unui set de ipoteze
(prezumții) cu privire la ceea ce este important de re ținut spre a fi analizat în
profunzime în momentul dat și ceea ce poate fi ignor at. Prin cea de a doua
operațiune se las ă în afara preocup ărilor analis tului acele aspecte ale realit ății
care ar complica nejustificat cercetarea. Implica țiile formulate (descoperite) sunt
folosite pentru a dezvolta teoria despre mecanismul de func ționare a economiei.
Test de autoevaluare 1.2.
1. Modul de ra ționare de la particular la gene ral, de la fapte concrete la
generalizarea științificǎ se numeș te:
a) abstractizare;
b) inducție;
Microeconomie 11
Obiectul și metoda economiei politice
c) deducție;
d) sintezǎ;
e) analizǎ.
2. Modul de ra ționare de la general la particular se num
ește:
a) abstractizare;
b) inducție;
c) deducție;
d) sintezǎ;
e) analizǎ.
3. Principiul “caeteris paribus“
a) pleacă de la premisa c ă unele elemente ale analizei economice sunt stabile,
în timp ce altele sunt variabile ;
b) reflectǎ modul de ra ționare de la particular la general, de la fapte concrete
la generalizarea științificǎ;
c) reflectǎ modul de ra ționare de la general la particular;
d) constă în reproducerea schematic ă a unui proces economic sub forma unui
sistem linear sau analog;
e) înseamnă descompunerea, dezmembrarea fe nomenului, procesului cercetat,
în elementele sale componente.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 17.
În loc de
rezumat
Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 1.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 1 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 1
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 1.
1. Nu este un reprezentant al ș colii clasice:
a) Adam Smith;
b) David Ricardo;
c) Kart Marx;
d) Thomas Malthus;
Microeconomie 12
Obiectul și metoda economiei politice
e) John Maynard Keynes.
2. “Avuț ia națiunilor” are ca autor:
a) John Maynard Keynes;
b) Adam
Smith;
c) Thomas Malthus;
d) John Stuart Mill;
e) David Ricardo.
3. Teoria valorii munc ǎ a fost dezvoltat ǎ de:
a) reprezentan ții școlii de la Viena;
b) reprezentan ții școlii de la Lausanne;
c) reprezentan ții școlii clasice;
d) reprezentan ții școlii de la Cambridge;
e) reprezentan ții sintezei neoclasice.
4. Principiul populaț iei, potrivit c ǎruia în absen ța unor frâne sociale, popula ția are
tendința să crească în progresie geometric ă, iar mijloacele de subzisten ță, în
proporție aritmetic ă, a fost enun țat de:
a) John Maynard Keynes;
b) Adam Smith;
c) Thomas Malthus;
d) John Stuart Mill;
e) David Ricardo.
5. “Teoria general ǎ a ocupǎrii, a dobânzii și a banilor” are ca autor:
a) John Maynard Keynes;
b) Adam Smith;
c) Thomas Malthus;
d) John Stuart Mill;
e) David Ricardo.
6. Microeconomia este acea ramur ǎ a științei economice care studiaz ǎ:
a) comportamentele agen ților economici individuali și interacțiunile dintre ei;
b) comportamentele sociale;
c) marile agregate dintr-o economie;
d) dezechilibrele economice;
e) balanța de plǎti externe.
7. Abstracț ia științificǎ:
Microeconomie 13
Obiectul și metoda economiei politice
19. pleacă de la prem
isa că unele elemente ale anali zei economice sunt stabile,
în timp ce altele sunt variabile ;
20. reflectǎ modul de ra ționare de la particular la general, de la fapte concrete la
generalizarea științificǎ;
21. reflectǎ modul de ra ționare de la general la particular;
22. constă în reproducerea schematic ă a unui proces economic sub forma unui
sistem linear sau analog;
e) presupune ca cercet ǎtorul sǎ își concentreze aten ția asupra unui aspect spre a-l
analiza, f ǎcând abstrac ție de celelalte aspecte a c ǎror existen țǎ îi este
cunoscutǎ.
8. Constituie etape ale aplic ǎrii metodelor induc ției și deducției:
a) observarea faptelor;
b) imaginarea unei explica ții generale;
c) formularea de legi economice;
d) verificarea fondului ipotezelor fiaste;
e) toate variantele de mai sus.
9. Macroeconomia este acea ramur ǎ a științei economice care nu studiaz ǎ:
a) producția naționalǎ;
b) com
portamentele agen ților economici individuali și interacțiunile dintre ei;
c) indicele general al pre țurilor;
d) inflația;
e) balanța de plǎti externe.
10. Economia politic ǎ:
a) este o științǎ economic ǎ fundamentalǎ ;
b) nu este echivalent ǎ cu istoria economic ǎ;
c) constituie un ansamblu coerent de cuno ștințe despre realitatea economic ǎ;
d) are o latur ǎ pozitivǎ și una normativ ǎ;
e) extinde principiile ra ționalitǎții economice și eficienței economice asupra
socialului în totalitatea sa.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b); B(c+d+e); C(e); D(a+b+ c+d+e); E(a+d).
Microeconomie 14
Obiectul și metoda economiei politice
11. Obiectul de studiu al eco
nomiei politice.
Microeconomie 15
Obiectul și metoda economiei politice
12. Metode, teh
nici și instrumente de analiz ǎ economicǎ
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconomie 16
Obiectul și metoda economiei politice
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1.1
1. c
2. d
3. c
Răspuns 1.2.
1. c
2. b
3. a
Răspuns 1.3.
1. b
2. c
3. a
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 1
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Microeconomie 17
Obiectul și metoda economiei politice
Microeconomie 18
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Economie și raționalitatea în economie
Unitatea de înv ățare nr. 2
ECONOMIE ȘI RAȚIONALITATEA ÎN ECONOMIE
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 2
2.1 Nevoile umane, resursele și bunurile economice. Raritatea și alegerea
2.2 Activitatea econom
ică și componentele sale
2.3 Raționalitatea în economie
2.4 Dinamica și interdependen țele economice. Legile economice și libertatea economic ă
2.5 Risc ș i incertitudine în economia modern ă (capitalist ă)
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 2
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 2
Pagina
20
20 27 29 33 36 42 43 43
Microeconomie 19
Economie și raționalitatea în economie
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 2
Principalele obiective ale unit ății de învățare Nr. 2 sunt:
Înțelegerea no țiunilor nevoie uman ǎ, resurse ș i bunuri economice
Familiarizarea cu principiile ra ționalitǎții economice
Recunoaș terea pricipalelor tipuri de activit ǎți economice
Sublinierea tr ăsăturilor caracteristice economiilor contemporane: dinamic ǎ,
interdependen țǎ, risc ș i incertitudine
2.1 Nevoile umane, resursele ș i bunurile economice. Raritatea și alegerea
Nevoile
umane
Determinarea
subiectivǎ
Determinarea
obiectivǎ
a) Nevoile umane (trebuin țe)
In analiza și caracterizarea activit ăților economice, ca form ă specifică de acțiune
socială, se porne ște de la om și trebuințele sale. Produs al naturii și al societ ății, dar
și al permanentei lupte cu sine însu și, omul se prezint ă ca ființă tridimensional ă:
biologică, social ă și rațională. Existența om ului și dezvoltarea sa au presupus
dintotdeauna și presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Ca urmare, nevoile
umane apar, mai întâi, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca
fiindu-le necesar pentru existen ță, pentru formarea și dezvoltarea personalit ății lor.
Dorințele, așteptările, resim țirile și aspirațiile oamenilor de a avea, respectiv, de a-
și apropia resurse și bunuri și de a le consuma, reprezint ă latura subiectiv ă a
nevoilor umane (resimțirea foa mei îl împinge pe om s ă caute alimente; nevoia de
hrană 1-a învăța t p e o m s ă producă alimente din ce în ce mai multe și mai
diversificate).
Intipărite în con știința oamenilor și intrate în obiceiurile lor, ca și în tradițiile de
consum ale popoarelor, nevoile umane dobândesc determin ări obiective.
Transformarea unei dorin țe sau a unei aspira ții în trebuin țe efective, într-un anumit
spațiu geografic, ș i într-un anumit orizont de timp, are loc în principal, pe baza
capacităților oamenilor însu și, de a dobândi mai multe bunuri, de calitate
superioară cu resurse cât mai puț ine.
Inmulțirea și diversificarea nevoilor s-au întrep ătruns cu dezvoltarea societ ății și cu
tot ceea ce se nume ște progres constituindu-se într-un sistem bine conturat, ce
caracterizeaz ă global nivelul de dezvoltare al fiec ărui individ, cât și stadiul de
dezvoltare al societ ății la un moment istoric dat.
Nevoile umane constau deci, din dolean țele, resim țirile, aspira țiile și
așteptările oamenilor de a- și însuși bunuri, toate acestea devenind nevoi
efective (reale)
în funcție de gradul dezvolt ării economice la un moment dat, precum și de
nivelul de cultur ă și civilizație al popoarelor și indivizilor.
Microeconomie 20
Economie și raționalitatea în economie
Tipuri de
nevoi
Caracte
risticile
nevoilor
umane
Multitudinea nevoilor umane și continua lor diversificare au f ăcut necesare
eforturi de ordonare, apreciere ș i clasificare a lor.
In funcție de cele trei dimensiuni ale fiin ței umane, nevoile se grupeaz ă în:
– fiziologice, care sunt primele resim țite de oam eni și inerente fiec ăruia dintre ei
(nevoia de hran ă, locuință, îmbrăcăminte, etc);
– de grup, resimțite d e oameni ca participan ți la diferitele sociogrupuri și care pot
fi satisfăcute numai prin ac țiunea conjugată a unor colectivit ăți;
– spiritual-psihologice , care apar pe m ăsura progresului în instruc ție, în relațiile de
natură morală și care presupun ra ționalitate și gândire elevat ă.
In funcție de gradul dezvoltă rii economice ș i de nivelul culturii și civilizației, ele
pot fi: de bază sau inferioare; complexe sau superioare.
Nevoile omului constituie motorul, mobilul întregii sale activit ăți social-
economice . Orice fiin ță um ană pentru a tr ăi și a se dezvolta are nevoie s ă
împrumute din natur ă anumite elemente. Atâta timp, cât o nevoie nu-i satisf ăcută
produce la om o reac ție prin care î și caută obiectul satisfacerii respectivei nevoi.
Deci, lupta pentru satisfacerea nevoilor a fost și continuă să rămână punctul de
plecare în desf ășurarea oric ărui gen de activitate. Tran sformate în mobiluri ale
activității sociale, nevoile devin interese economice.
Nevoile umane se caracterizeaz ă prin anumite tr ăsături, fiecare dintre acestea
reflectând o lege economic ă.
1. Ele sunt nelimitate ca num ăr. Ceea ce deosebe ște pe om de animal este
apariția de noi trebuin țe, pe măsura satisfacerii celor vechi și în continuarea lor.
Frământarea continu ă a omului pentru satisfacerea noilor dorin țe, resimțiri și
trebuințe efective, reprezint ă mobilul progresului și a creșterii gradului de
civilizație. Fără o astfel de preocupare, oamenii ar fi r ămas într-o veș nică servitute
față de natură.
2. Nevoile umane sunt limitate în capacitate. Această trăsătură sem nifică
faptul că satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantit ăți date
(determinate) dintr-un bun material sa u serviciu. Intensitatea unei nevoi
individuale este descrescând ă pe măsură ce ea este satisf ăcută continuu. De pild ă,
nevoia de hran ă, se manifest ă pe măsura consumului de alimente, sub form ă de
foame, de sa țietate, dezgust sau chiar suferin ță. Cu cât nevoia uman ă este mai
fiziologică , cu atât limita satur ării sale este mai net ă (rigidă) . Pe măsură ce se
trece la nevoi sociale, ra ționale și morale, limita superioar ă a satisfacerii lor este
mai elastic ă.
3. Nevoile oamenilor sunt concurente. Aceasta însemn ă că unele nevoi se
extind în detrimentul altora, c ă se înlocuiesc între ele. 0 asemene tr ăsătură a
nevoilor st ă la baza legii substituirii lor.Este necesar s ă se facă distincție între
Microeconomie 21
Economie și raționalitatea în economie
Inter
esele
economice
Tipuri de interese
economice
Resursele
economice substituirea unei nevoi altei nevoi și substituirea unui bun altui bun pentru
satisfacerea uneia și aceleia și nevoi. în cazul nevoilor, substituirea este
nemărginită (ea merge pân ă la subtituirea total ă).
4. Nevoile sunt complementare , evoluând adesea în sensuri identice:
automobilele cer benzin ă;, un meniu rafinat servit la un mare restaurant presupune
o gamă largă de ustensile, cu care unii consumatori nu prea știu ce să facă; un
costum de dam ă trebuie asortat cu o po șetă anume, etc.
5. Orice nevoie se stinge mo mentan prin satisfacere.
Numai viciul antreneaz ă noi ș i noi consumuri de bunuri prin satisfacerea lui. Dar
nevoile satisfă cute nu întârzie s ă renască în timp, cu periodicit ăți diferite (nevoia
de pâine rena ște de trei ori pe zi) și se fixeaz ă în obiceiuri și tradiții de consum.
b) Interesele economice
Interesele economice reprezint ă acele nevoi umane în țelese de oameni
(conștientizate) și devenite mobiluri (directe sau indirecte, imediate sau
relativ îndep ărtate) ale luptei oamenilor pentru existen ță, ale confrunt ării și
cooperării lor în vederea dobândirii bunurilo r necesare satisfacerii nevoilor.
Dacă bunul pentru satisfacerea unei nevoi a fost g ăsit, nevoia în cauz ă genereaz ă
eforturi pentru procurarea lui. în baza acestei rela ții, s-a impus principiul general
hedonist (dup ă unii, legea universal ă hedonist ă), conform că reia omul a că utat
întotdeauna s ă obțină maximum de satisfac ție cu minimum de efort.
In funcție de nivelul la care se manifest ă și de modul lor de exprim are, interesele
economice se grupeaz ă în: personale ( la nivelul fiec ărui individ și în r aport cu o
anumită trebuință a lui) ; de grup ( la nivelul unui soci ogrup form at adhoc sau
instituționalizat și pentru mai multe trebuin țe legate între ele la nivelul ar ătat);
generale (la nivelul cet ățen ilor unei țări, zonă sau chiar al planetei noastre și
pentru nevoile lor de ansamblu).
Trebuie precizat c ă o persoan ă se manifest ă, într-un fel sau altul, ca purt ătoare a
intereselor de toate felurile. Avînd în vedere c ă interesele economice personale
sunt extrem de diferite, unitatea de interese în cadrul sociogrupurilor, țărilor,
zonelor, etc. poate fi asigurat ă în și prin cadrul democratic de exercitare a tuturor
categoriilor de interese.
c) Resursele economice. Raritatea si alegerea
Orice activitate economic ă presupune utilizarea de resurse specifice în cantit ăți
determinate și de calitate adecvat ă.
Resursele economice constau în totali tatea elementelor, premiselor directe și
indirecte – ale ac țiunii sociale practice, care sunt utilizabile sunt atrase și pot
Microeconomie 22
Economie și raționalitatea în economie
Clasificarea
resurs
elor
Legea rarit ǎții
resurselor
fi efectiv utilizate la producerea și obținerea de bunuri.
Premisa primar ă a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel
dintâi izvor al resurselor economice și c adrul existen ței oamenilor și al
activităților. Direct sau i ndirect, natura ofer ă aproape toate cele necesare existen ței
oamenilor și progresului societ ății.
Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activit ății umane.
Volumul, diversitatea și calitatea acestei activit ăți sunt condi ționate de resursele
umane. Acestea, la rândul lor, depind de factorul demografic, de num ărul
persoanelor apte de munc ă, de structura popula ției active pe sexe, vârste, pe ramuri
și subramuri economice, ca și de calitatea for ței de muncă .
Resursele naturale împreun ă cu cele umane formeaz ă resursele originare sau
primare.
Alături de aceste resurse și împreun ă cu ele o însemn ătate crescând ă au resursele
economice derivate. Ele sunt rezultatul folosirii ș i acum ulării resurselor primare,
potențând eficien ța utilizării tuturor resurselor economice.
Clasificarea cea mai general ă a resurselor economice const ă în delim itarea lor în
materiale și umane. Resursele materiale includ atât resursele materiale primare
cât și pe cele derivate, cum ar fi echipamentele și tehnologiile de fabrica ție,
infrastructurile economice, stocur i de materii prime, baza material ă a sectorului
prestator de servicii. Resursele umane cuprind, la fel, atât resursele primare de
acest gen, cât și pe cele derivate, cum sunt stocul de înv ățământ și știință, potențial
inovațional, etc. în ansamblul resurselor, cele informa ționale ocup ă un loc special
din ce în ce mai important.
Omenirea a progresat enorm pe linia c ăutării, cunoaș terii și atragerii de noi resurse
în circuitul economic. Privite absolut, acestea au sporit și s-au diversificat
continuu. în raport de cre șterea și diversificarea nevoilor umane, îns ă, resursele au
fost și au rămas limitate. Raritatea resurselor și bunurilor, privit ă cantitativ și
calitativ, reprezint ă o caracteristic ă generală a economiei.
Legea rarit ății resurselor, const ă deci, în aceea că volumul, structurile și
calitatea resurselor economice și bunurilor se modific ă mai încet decât
volumul, structurile și intensitatea nevoilor uman e. Altfel spus, resursele și
bunurile sunt relativ limi tate, rare, în compara ție cu nevoile, care sunt
dinamice și nelimitate.
Unii speciali ști consider ă că dacă raritatea nu ar fi, ni ci activitat ea economic ă nu ar
fi, ea nu și-ar avea sensul. De aceea, utilizarea ra țională și eficientă a resurselor
economice disponibile reprezint ă un alt principiu general al oric ărei economii.
Creșterea și diversificarea nevoilor umane, în condi țiile manifest ării legii rarit ății,
Microeconomie 23
Economie și raționalitatea în economie
Noțiunea de
bunuri
Bunurile libere
Bunurile
econom
ice
au obligat pe oameni s ă se adapteze creator, în func ție de timp și de loc, să aleagă
dintre multiplele alternative de folosire a resurselor rare, pe cea care permite
obținerea de bunuri cât mai multe și de calitate corespunz ătoare, asigurându-se
astfel satisfacerea cât mai bun ă a nevoilor în creș tere și diversificare.
Preocuparea oamenilor dintotdeauna ș i de pretutindeni de a alege resursele și
de a ierarhiza folosirea lor pentru o cât mai bun ă satisfacere a nevoilor a fost
numită problema fundamental ă (generală) a organiz ării oricărei economii.
d) Bunurile economice.
Satisfacerea oric ărei nevoi umane presupune consum de bunuri.
Noțiunea de bunuri desemneaz ă ansamblul elementelor materiale,
identificabile și măsurabile, luate din natur ă, prelucrate sau produse, ca și
serviciilor de orice fel, care pot satisface o anumit ă trebuin ță umană.
Marea diversitate a bunurilor impune clasificarea acestora dup ă numeroase criterii.
Din punct de vedere al analizei economice, clasifi carea principal ă a bunurilor este
în bunuri libere ș i bunuri economice.
Bunurile libere sunt toate elementele realit ății, care în condi țiile da te de loc și
timp, sunt virtual nelimitate în raport cu nevoile, sunt abundente față de nevoi.
Bunurile economice au drept caracteristic ă d efinitorie raritatea, adic ă limitarea
lor, insuficien ța lor în raport cu nevoile în condi țiile date de loc și timp.
Tocmai pentru c ă sunt limitate în raport cu nevoile, ob ținerea și consumarea
bunurilor economice ocazioneaz ă consum de resurse, un anumit cost. Distinc ția
dintre bunurile libere și bunurile economice are un caracter relativ, aceasta
făcându-se concret, în raport de loc și timp. Pe țărmul mării, apa sărată este un bun
liber. Aceea și apă, într-o cantitate determinat ă, este un bun economic în orice
localitate situat ă în afara litoralului pentru c ă devine rar ă, obținerea ei presupunând
un anumit efort. Un peisaj frumos dintr-o zon ă geografic ă este un bun liber pentru
rezidenții zonei, dar este bun economic pentru cel care, ca turist, dore ște să
beneficieze de el.
Stiința economic ă include în sfera preocup ărilor sale doar bunur ile economice, în
marea lor diversitate.
Fiind rezultatul activit ății umane, bunurile economice se caracterizeaz ă printr-o
serie de tr ăsături: prin legă tura nemijlocit ă cu nevoile umane, prin disponibilitate,
prin relativa lor raritate și prin faptul c ă sunt apropiabile sub forma drepturilor
patrimoniale.
1. Bunul economic se manifestă numai în leg ătură cu o nevoie uman ă.
Microeconomie 24
Economie și raționalitatea în economie
Clasificarea
bunurilor
econom
ice
Individul este acela care stabile ște legătura între nevoia resim țită de el și obiectul
sau serviciul care îi poate satisface adecvat aceast ă nevoie.
2. Un bun are sens economic numai în m ăsura în care el î și manifest ă
disponibilitatea, adică oam enii îl pot ob ține în momentul dorit de ei.
3. Caracterul economic al unui bun este dat de raritatea relativ ă a acestuia.
Bunurile de care dispune umanitatea continu ă să rămână relativ rare – fie
cantitativ, fie calitativ – însu șire ce deriv ă din caracterul limitat al resurselor
economice, corelat cu nevoile umane în cre ștere și diversificare continu ă.
4. Bunurile sunt apreciabile sub forma drepturilor patrimoniale.
Clasificarea bunurilor economice se face dup ă o varietate de criterii:
După destinaț ie, bunurile economice se împart în bunuri de consum (satisfactori)
și bunuri pentru producție (prodfactori). Bunurile de consum sunt bunuri de
folosință curentă (alimente, îmbr ăcăm inte, unele servicii) și de folosin ță
îndelungat ă (locuință, m obilă, etc). Bunurile pentru produc ție sunt, în fond, factori
de produc ție.
După forma de existen ță, bunurile economice se clasific ă în: corporale
(materiale), incorporale (servicii) și informaț ii (licențe, brevete, rezultatele
cercetării științifice).
După gradul lor de prelucrare, bunurile economice se împart în: primare (cele
desprinse direct din natură ), intermediare (aflate în diferite faze de prelucrare),
finale (care nu mai sunt supuse prelucră rii, ele f iind destin ate consumului final
personal și colectiv, investi țiilor, exportului, etc).
După modul în care circul ă de la producă tor la consum ator, se disting bunuri
economice marfare și nonmarfare.
Diferite categorii de bunuri pot fi complementare sau substituibile. Două sau m ai
multe bunuri sunt complementare dac ă trebuie utilizate împreun ă pentru a
satisface o anumit ă nevoie (de exemplu, bunurile electrocasnice și energia
electrică, autovehiculele și carburan ții); sunt substituibile acele bunuri între care
beneficiarul poate alege pentru a- și satisface o anumit ă nevoie (de exemplu între
automobil și tren pentru satisfacerea nevoii de transport; între zah ăr și zaharină sau
miere pentru a- și satisface un anumit consum alimentar).
In fine, se disting bunuri principale și bunuri secundare (derivate). Bunurile
principale sunt bunurile a șteptate prioritar din procesul tehnologic utilizat, cele
secundare (derivate) sunt bunurile care rezult ă inevitabil al ături de bunul principal
(dacă mierea este produsul principal în apicultur ă, ceara este produsul secundar).
Microeconomie 25
Economie și raționalitatea în economie
Test de autoevaluare 2.1.
1. Se consider ă că nevoile (trebuin țele) umane reprezint ă:
a) elementele pe care omul le foloseș te în activitatea economic ă;
b) un șir nesfârșit de cerin țe obiectiv necesare vie ții umane, ale existen ței și
dezvoltării purtătorilor lor;
c) o multitudine de cerin țe ce pot fi satisf ăcute în func ție de mărimea
prețurilor;
d) trebuințele oamenilor care pot fi satisf ăcute în corelaț ie cu posibilit ățile
materiale ale societ ății;
e) elementele pe care omul le poate folosi.
2. Interesele economice:
a) reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea
sa;
b) sunt sinonime cu nevoile umane;
c) pun în eviden ță motivaț ia activității umane ;
d) constau în efortul con știent al oamenilor de a atrage și utiliza resurse
economice ;
e) au drept caracteristic ă defi nitorie raritatea.
3. Se consider ă că nevoile sunt:
a) obiective, prin purt ătorii lor;
b) subiective, determinate de gr adul de dezvoltare a societ ății;
c) “dictate” din ăuntrul și dinafara fiin ței umane;
d) satisfăcute numai prin consumul de bunuri libere;
e) satisfăcute numai prin bunuri provenite prin schimb.
4. Nu au caracter limitat:
a) resursele umane;
b) reursele economice;
c) nevoile;
d) resursele naturale;
e) resursele derivate.
5. O resurs ă primară este:
a) nelimitată;
b) limitată;
c) întotdeauna refolosibil ă;
d) numai aceea care provine din activitatea economic ă;
e) stocul de înv ǎțǎmânt.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 43.
Microeconomie 26
Economie și raționalitatea în economie
2.2 Activitatea economic ă și componentele sale
Definiția
activitǎții
economice
Componentele
activitǎții
economice
Aflați în prezen ța resurselor relativ rare și confrunta ți fiind cu sporirea ș i
diversificarea nevoilor, oamenii au început s ă ia parte la activit ăți economice,
acestea devenind nucleul ac țiunilor sociale de toate genurile.
Activitatea economică se define ște, deci, prin lupta împotriva rarităț ii, proces
complex ce reflect ă faptele, actele, comportamentele și deciziile oamenilor
privitoare la atragerea și utilizarea resurselor economice, în vederea
producerii, circula ției, reparti ției și consumului de bunuri în func ție de
nevoile și interesele economice.
De-a lungul timpului, s-a desf ășurat un amplu proces de di versificare, specializare
și integrare a activit ăților economice, cunoscut sub denumirea de diviziune social ă
a muncii. Aceasta reprezintă p rocesul obiectiv de desprindere, diferen țiere,
separare-autonomizare și combinare a diferitelor genuri de activit ăți și de fixare a
acestora, prin func țiile îndeplinite, ca momente inseparabile ale ac țiunii social-
economice.
Ca rezultat al dezvolt ării societății, al adâncirii diviziun ii sociale a muncii, s-au
autonomizat, devenind preocup ări esențile ale unor agen ți economici specifici,
următoarele activit ăți:
a) Produc ția constă în transformarea intr ărilor sub forma resurselor, a factorilor
de produc ție, în ieșiri sub form ă de bunuri economice, realizate de c ătre agenți
specializaț i, în scopul obț inerii de profit sau al oric ărui alt avantaj.
In funcție de caracterul rezultat elor ei finale, produc ția poate fi produc ție material ă
și prestări de servicii. Producția materia lă constă din totalitatea proceselor fizico-
chimice, biologice, economice, sociale prin care resurse naturale sau bunuri
obținute în procese de produc ție anterioare sunt supuse unor modific ări
substanțiale și structurale spre a ob ține noi produse și a le face utile sau mai utile
(exemplu: activit ăți industriale, agricole, de construc ții, etc).
Prestările de servicii reprezint ă acele activit ăți ca re transform ă intrările în
rezultate specifice care nu iau form ă obiectual ă (exemplu: transporturi, activit ăți
turistice, schimburi și activități de comerț , consulta ții de marketing).
b) Schimbul (circula ția) este acea componentă a activ ității economice care
subsumează activitățile de deplasare în spa țiu a bunurilor material e, trecerea lor de
la o persoan ă la alta pe calea vânz ării-cumpărăr i i , s a u p e a l t e c ăi, păstrarea și
depozitarea acestora, ca și schimbul de servicii între participan ții la via ța
economic ă (serviciile de depozitare și păstrare, de comunicaț ii și telecomunica ții,
serviciile distributiv-comerciale, etc).
Microeconomie 27
Economie și raționalitatea în economie
c) Repartiția cuprinde acele activit ăți econom ice prin care bunurile materiale și
serviciile sunt orientate spre destina țiile lor, prin care se distribuie și se redistribuie
venitul participan ților la via ța economic ă și între membrii societ ății.
d) Consumul este actul care const ă d in folosirea efectiv ă a bunurilor, act care
verifică utilitatea acestora și concordan ța lor cu nevoile, dorin țele și interesele
oamenilor. La rândul lui consumul se împart în: consumul intermediar care se
referă la folosirea unor bunuri economice, care în procesul de producere al altor
bunuri, îș i pierd caracetristicile lor ini țiale; consumul final care se referă la
utilizarea bunurilor de consum personal.
Test de autoevaluare 2.2.
1. Nu reprezint ǎ o component ǎ a activitǎț ii economice :
a) producția ;
b) aprovizionarea ;
c) consumul ;
d) repartiția ;
e) circulația.
2. Adâncirea diviziunii muncii are loc sub impactul:
a) diminuării resurselor;
b) progresului științei, tehnicii și tehnologiei;
c) limitării în capacitate a nevoilor;
d) caracterului nelimitat al nevoilor;
e) scăderii consumului.
3. Consumul reflect ă:
a) totalitatea nevoilor societ ății;
b) totalitatea nevoilor umane;
c) nevoile umane în concordan ță cu realitatea material ă;
d) volumul produc ției;
e) volumul ș i structura activit ății economice.
4. Identifica ți a
firmația falsǎ referitoare la produc ție:
a) poate fi material ǎ;
b) poate lua forma prest ǎrilor de servcii;
c) se supune principiilor ra ționalitǎț ii economice;
d) reprezintǎ actul care const ǎ în folosirea efectiv ǎ a bunurilor;
e) constǎ în transformarea intr ǎrilor (factorilor de produc ție) în ieș iri (bunuri
economice).
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 43.
Microeconomie 28
Economie și raționalitatea în economie
2.3 Raționalitatea în economie
Costul de
oportunitate
Raritatea resurselor face ca orice alegere de produc ție sau de consum a unuia sau
altuia dintre agen ții economici, s ă însemne, în acela și timp, sacrificarea unor șanse
potențiale. De pild ă, dacă o persoană , o familie aloc ă o parte mai mare din
resursele de care dispune pentru satisfacrea nevoilor de hran ă (alimente), atunci în
mod obligatoriu, îi ră mân mai pu ține pentru cele instructiv- educa ționale sau chiar
de îmbră căminte. Aceast ă alegere se face con știent sau intuitiv pe baza costului de
oportunitate.
Costul de oportunitate (al alegerii) const ă în valoarea (costul) bunurilor
alternative sacrifi cate, pentru a alege un anum it bun, spre a fi produs sau
consumat. Costul alegerii este costul (valoarea) unei activităț i, măsurate în
termenii celei mai mai bune alternative sacrificate.
De pildă, dacă o fermă poate să producă, pe baza resurselor de care dispune, 1000
tone de cartofi și 500 tone de ro șii, atunci, costul de oportunitate unei cantităț i
suplimentare de 10 tone car tofi este de 5 tone de ro șii. Principiul costului alegerii
se aplică și de că tre consumator, de c ătre bănci, firme produc ătoare, etc.
Pentru a se g ăsi alegerea ra țională se ț ine seama de decalajul între dorin țe și
posibilități. Indiferent de felul opera țiunii economice, principiul respectiv
presupune fie că utarea maximiză rii utilității(satisfac ție,productivitate, rentabilitate,
remunera ție), fie minimizarea efortului (consum de factori, costuri, disponibilit ăți
bănești plasate, etc.)
In cercetarea posibilit ăților alternative de a produce, se folose ște instrumentul
curba posibilit ăților de produc ție prin care sunt puse în eviden ță combinaț iile
posibile de producere a dou ă bunuri prin folosirea integral ă și eficientă a resurselor
disponibile la un moment dat.
Microeconomie 29
Economie și raționalitatea în economie
Curba
posibilităților
de produc ție
Bunuri
Fig. 2.1. Curba posibilit ăților de produc ție
Să presupunem c ă într-o ț ară, la nivel na țional se pune problema utiliz ării
resurselor disponibile pentru dou ă mari destina ții și anume: producerea de bunuri
militare și producerea de bunuri civile. S ă vedem care sunt alternativele care se
deschid factorului decizional (fig. 2.1.)
Curba AG este curba posibilit ăților de produc ție în situaț ia noastră.
Combinațiile posibile dintre cele dou ă categorii de bunuri se afl ă pe curba AG sau
dedesubtul acestei curbe. Cu stocul de resurse existent și în condi țiile tehnologice
date, combinaț iile combina țiile de bunuri militare și civile nu se vor putea plasa
deasupra curbei. Din acest motiv curba respectiv ă se nume ște și frontiera
posibilităților de produc ție.
Să interpret ăm ceea ce eviden țiază această curbă. Dreapta AO pune în eviden ță
posibilitățile maxime de producere a bunurilor militare. Deci, nici o resurs ă nu va
fi utilizat ă în vederea producerii bunurilor civile. De asemenea, dreapta OG va
reflecta posibilităț ile maxime de producere a bunurilor civile, în acelea și condiții,
respectiv nici o resurs ă nu va fi destinat ă bunurilor militare.
Combinațiile posibile între produc ția de bunuri militare și civile, prin folosirea la
maxim a resurselor existente, le vom g ăsi pe curba AG, respectiv punctele B, C, D
etc. Curba posibilit ăților de produc ție are forma concav ă deoarece nu toate
resursele sunt egal utilizate în producerea celor dou ă categorii de bunuri. Unele
resurse sunt utilizate mai eficient în produc ția de bunuri militare, dup ă cum altele
în produc ția de bunuri civile. Transferul lor de la o utilizare la alta duce la
reducerea productivit ății obținute.
Microeconomie 30
Economie și raționalitatea în economie
Legea
creșterii
costului de
oportunitate
La punctul A toate resursele sunt util izate pentru producerea bunurilor militare.
Dacă transferă m resursele care au o contribu ție relativ mic ă la producerea de
bunuri militare (ex. for ța de munc ă specializat ă în producerea mobilei, a
îmbră cămintei etc) spre produc ția de bunuri civile, produc ția militară va înregistra
o reducere relativ mic ă. Aceste resurse, în schimb, vor avea o contribu ție mare la
producerea bunurilor civile. In deplasarea de la punctul A la punctul B, forte
puține bunuri militare se vor pierde pentru a ob ține cantit ăți suplimentare de
bunuri civile (mobil ă și îmbrăcăminte) . Acela și raționament se poate continua și
pentru punctul C, punctul D ș.a.
Forma concav ă a curbei posibilit ăților de produc ție este implicit determinat ă și de
raționalitatea alegerii. In realizarea combin ării între cele dou ă destinații, prin
utilizarea complet ă a resurselor, se urm ărește obținerea câștigului maxim. Dac ă se
doreș te o cantitate de bunuri civile egal ă în mărime cu OBi, atunci se va renunț a la
o cantitate de bunuri militare corespunz ătoare în m ărime cu AGi și așa mai
departe. Bunurile civile vor creș te de la Bi la B 2, B 3 etc și în mod corespunz ător,
bunurile militare vor sc ădea de la Gi la G 2 și apoi la G 3 etc. Costul de oportunitate
pentru producerea a mai multor bunur i de consum este de fiecare dat ă reprezentat
de bunurile militare la care se renun ță. Cu cât ne deplas ăm mai mult pe axa OG în
direcția G, cu atât se renun ță la mai multe bunuri militare, iar resursele care erau
mai bine utilizate în produc ția militar ă se transferă spre produc ția civilă, unde
productivitatea utiliz ării lor este mai sc ăzută. Datorită acestui fapt, pe m ăsură ce
crește produc ția de bunuri civile, va cre ște și costul de oportunitate pentru fiecare
cantitate suplimentar ă obținută. Atunci când se va atinge punctul G, foarte pu ține
bunuri civile adi ționale se vor produce cu ultimele resurse transferate de la
producția bunurilor militare.
Această tendință a creșterii costului de oportunitate pe m ăsură ce se produc
cantități suplimentare dintr-un bun, utilizân du-se un stoc de resurse dat, în
detrimentul altui bun, are un caracter legic și este cunoscut ă ca legea creș ter ii
costului de oportunitate.
Din grafic rezult ă că orice combina ții între cele dou ă destinații în afara curbei este
imposibil ă. Dacă ne aflăm la punctul C, decizia de cre ștere a produc ției de bunuri
civile, fără a se reduce în mod corespunz ător produc ția de bunuri militare,
presupune luarea în considerare a punctului H. Deplasarea de la punctul C la
punctul H este imposibil ă, deoarece stocul de resurse a ră mas acela și. Resursele
limitate nu permit luarea în consid erare a punctului H, singura solu ție este
reducerea produc ției de bunuri militare, deplasâ ndu-ne pe linia de frontier ă de la
punctul C la punctul D.
In acest caz produc ția de bunuri civile va cre ște de la punctul B 2 la B 3 și în mod
corespunz ător va scădea produc ția de bunuri militare de la G 2 la G 3. 0 combina ție
care să atingă punctul H este posibil ă numai dacă ar exista resurse suplimentare.
Dacă resursele existente nu sunt utili zate în totalitate, respectiv, dac ă societatea nu
Microeconomie 31
Economie și raționalitatea în economie
produce cele dou ă categorii de bunuri la limita frontierei posibilit ăților de
producție, atunci sunt posibilit ăți de creștere a produc ției ambelor categorii de
bunuri. Dac ă de pildă, națiunea respectiv ă, în urma combina țiilor făcute, se g ăsește
la un moment dat în situa ția care corespunde punctulu i H' din grafic, atunci
înseamnă că o parte din stocul de resurse existent nu este utilizat. Exist ă deci
posibilități de creștere a produc ției pentru ambele catego rii de bunuri, sau numai
pentru categoria de bunuri care se dore ște, până la limita în care combina țiile alese
se vor plasa pe curba frontierei. In acest caz, costul de oportunitate al sporirii
produsului na țional este nul.
Curba posibilit ăților de produc ție reflectă situația când resursele sunt limitate și
orizontul de timp este scurt. Pe termen mediu și lung, odată cu creșterea resurselor
și ameliorarea lor, curba posibilit ăților de produc ție se deplaseaz ă spre dreapta
incluzând punctul H'.
Deplasarea curbei posibilităț ilor de produc ție poate avea loc, de regul ă, sub
influența următorilor factori:
a) creșterea stocului de resurse;
b) introducerea unor tehnologii moderne care au ca efect reducer ea costului de
resurse pe unitatea de produs;
c) adâncirea specializ ării produc ției și dezvoltarea rela țiilor comerciale.
Curba posibilit ăților de produc ție este, de fapt, un model de analiz ă care poate da
informații utile factorilor de decizie atât la nivelul firmelor, cât și la nivel na țional.
Test de autoevaluare 2.3.
1. Costul de oportunitate reprezint ă:
a) costul total de produc ție ;
b) costul marginal ;
c) costul șansei sacrificate ;
d) costul economic ;
e) costul contabil.
2. Valoarea alternativelor eliminate în procesul alegerii bunurilor se nume ște:
a) cost marginal;
b) cost mediu;
c) cost de oportunitate;
d) cost total;
e) cost optim.
3. Existența costului de oportunitate în economie este determinat ă de:
a) progresul tehnic;
b) nivelul de dezvoltare economic ă;
c) aspectul că resursele sunt limitate comparativ cu nevoile care sunt
nelimitate;
Microeconomie 32
Economie și raționalitatea în economie
d) nivelul de cultur ă și c
ivilizație;
e) nivelul veniturilor.
4. Care din afirma țiile de mai jos este fals ă:
a) costul de oportunitate este un co st real al alegerilor, în condiț iile unor
resurse limitate;
b) satisfacerea nevoilor nelimitate în condi țiile în care resursele sunt limitate
impune principiul ra ționalității;
c) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele folosite exprim ă principiul
raționalităț ii;
d) costul de oportunitate este costul șansei pierdute;
e) timpul pierdut pentru producerea unor utilit ăți este o resurs ă recuperabil ă.
5. Utilizarea resurselor limitate în a șa fel încât satisfac ția obținută să fie maxim ă
exprimă:
a) raționalitatea economic ă;
b) costul de oportunitate;
c) costul economic;
d) costul marginal;
e) profitul economic.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 43.
2.4 Dinamica și interdependen țele economice. Legile economice și libertatea
economic ă
Fenomenul
econom
ic
Procesul
econom
ic
a) Fenomenele și procesele econo mice. Activitatea economic ă este dinam ică, la
desfășurându-se în condiț iile și pe baza unor multiple leg ături de intercondi ționare
între faptele și actele autonone specifice. Un ele dintre acestea se manifest ă la
suprafața economiei, iar altele în profunzimea ei.
Fenomenul economic este accesibil cunoa șterii oam enilor, indiferent de profesia
lor. Acesta poate fi observat și cercetat în mod empiric, pe baz ă de experien ță.
Fenomenul economic reprezintă deci, o for mă exterioar ă a activității economice,
respectiv acele aspecte și acte economice, care apar și se manifest ă la suprafaț a
acesteia și pot fi cunoscute de oameni în mod direct (pre ț, cost, bani, etc).
Privite în mi șcarea lor, fenomenele devin procese economice.
Procesul economic exprimă transf ormările cantitative, structurale și calitative în
starea activit ății economice, care eviden țiază desfășurarea acesteia în timp și
spațiu.
De pildă, creșterea pre țurilor, modificarea oferte i sau a cererii de bunuri
economice, creș terea productivit ății, sunt procese economice.
Microeconomie 33
Economie și raționalitatea în economie
Legile
econom
ice
Un fenomen, respectiv un proces economic genereaz ă un altfenomen sau proces
economic care, la rândul lor, pot condi ționa pe altele.
Dependen țele reciproce dintre fenomenele și procesele economice, ca ș i
posibilitatea deveniri i unora dintre ele din cauze în efecte și invers, au fost numite
de speciali ști, stare de dependen ță mutuală.
In ansamblul vie ții economice apar frecvent situa ții când dinamica acesteia nu
poate fi explicat ă prin rela ția lineară cauză-efect, când rapor turile dintre
fenomenele și procesele economice iau forma circular ă, în spiral ă, un anume efect
devenind cauză a modific ării cauzei ini țiale (de exemplu infla ția).
b) Legile economice. Legăturile de suprafață exprimate de fenom enele și
procesele economice au în "spatele " lor o multitudine de alte rela ții – profunde și
cu caracter permanent – pe care oamenii de știință le-au numit legi economice.
Ințelegerea con ținutului legilor economice pr esupune, mai întâi, delimitarea
laturilor profunde și relativ stabile ale economiei, de cele vremelnice, aparente.
Comparativ cu fenomenele sau proces ele economice, legile economice au
caracteristici proprii:
1. exprimă legă turi interioare, profunde ale vie ții economice;
2. se prezint ă ca regularit ăți relativ constante și generale ale vie ții
economice
3. pot fi cunoscute și analizate numai prin folosirea unor metode și tehnici
științifice de cercetare.
Spre deosebire de legile naturii, legile economice se caracterizeaz ă prin implicarea
directă a oamenilor în via ța economic ă, ceea ce face ca manifestarea acestor legi
să aibă un pronun țat caracter aleatoriu.
O primă problemă care se pune în leg ătură cu legile economice este cea a naturii
lor. în acest sens, în decurs ul timpului s-au conturat dou ă concepții mai
importante.
Prima dintre ele sus ține că legea economic ă există și acționează la fel ca legile
naturii. Această concepție se sprijin ă pe convingerea existen ței unei ordini
naturale, care este spontan ă, evidentă prin ea îns ăși. Ordinea natural ă vrea să spună
că societăț ile umane și deci activit ățile economice sunt guvernate de legi naturale,
aceleași care guverneaz ă lumea fizic ă. Aceste legi ț in de esen ța oamenilor și a
lucrurilor și sunt expresia voin ței divine.
Cealaltă concepție cu privire la natura și rolul legilor economice consider ă că
fenomenele economice se modific ă necontenit, ceea ce face ca ele s ă aibă o
determinare istoric ă.
Microeconomie 34
Economie și raționalitatea în economie
In consecin ță, afirmă adepții acestei opinii, ne se pot stabili regularit ăți veșnice în
viața economic ă și nu exist ă legi privitoare la desf ășurarea fenomenelor
economice valabile pentru toate timpurile și toate locurile. A șadar, fiecare
perioadă istorică, și deci și fiecare sistem economic, î și are propriile sale legi.
Legea economic ă poate fi definită ca o expresie a m odului de structurare,
organizare, intercondi ționare și funcționare ale diferitelor verigi ale vie ții
economice, ca rela ții esențiale între procesele ș i fenomenele economice, ca
raporturi repetabile între indivizii participan ți la activitatea economic ă.
Exemple de legi economice: legea creș terii productivit ății factorilor de produc ție,
legea rarităț ii resurselor, legea cererii și a ofertei, legea progresului economic, etc.
Legile economice sunt structurate în mai multe categorii. Dup ă modul de
descoperire, ele pot fi legi abst racte (formulate prin metode științifice de
investigare) și legi descoperite și formulate pe baz ă de experien ță îndelungat ă.
După durata de manifestare, se di sting legi generale, care ac ționează pe tot
parcursul economiei (legea cre șterii productivit ății, legea rarit ății) și legi specifice,
care acționează numai în cadrul anumitor perioade istorice ale acesteia (legea
cererii și a ofertei, legea rentei, etc).
Prin esen ța lor, legile economice nu limiteaz ă liber tățile și inițiativa oamenilor.
Raportarea indivi zilor la exigen țele legilor economice reprezint ă condiția unei
activități economice utile și eficiente. în prezen ța anumitor condi ții acționează o
lege economic ă sau alta. Aceasta nu înseamn ă că toți indivizii sunt obliga ți să facă
sau să nu facă ceea ce legea economic ă respectiv ă le dicteaz ă. Ea nu oblig ă pe
nimeni ci îi orienteaz ă pe toți. în măsura în care cerin țele legilor economice
obiective sunt consfin țite în legi juridice, în acte normative, agen ții economici –
individuali și asociați – trebuie s ă respecte legile juri dice adoptate democratic,
aceasta fiind în interesul tuturor.
Test de autoevaluare 2.4.
1. Identifica ți afirmația falsǎ cu privire la fenomenul economic:
a) reprezintǎ o formǎ exterioar ǎ a activitǎții economice;
b) poate fi observat și cercetat în mod empiric, pe baz ǎ de experien țǎ;
c) constituie fenomene economice: pre țul, costul, banii etc.
d) exprimǎ transform ǎrile cantitative în starea activit ǎții economice;
e) este accesibil cunoa șterii oamenilor, indifere nt de profesia lor.
2. Procesele economice:
a) sunt fenomenele economice privite în mi șcarea lor;
b) exprimǎ transform ǎrile cantitative în starea activit ǎții economice;
Microeconomie 35
Economie și raționalitatea în economie
c) exprimǎ transfor
mǎrile calitative în starea activit ǎții economice;
d) exprimǎ transform ǎrile structurale în starea activit ǎții economice;
e) evidențiazǎ desfǎșurarea activit ǎții economice în timp și spațiu.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).
3. Reprezint ǎ caracteristici ale legilor economice:
a) exprimă legă turi interioare, profunde ale vie ții economice;
b) evidențiazǎ desfǎșurarea activit ǎții economice în timp și spațiu;
c) se prezint ă ca regularit ăți relativ constante și generale ale vie ții economice;
d) pot fi cunoscute și analizate numai prin folosirea unor metode și tehnici
științifice de cercetare ;
e) pot fi observate ș i cercetate în mod empiric, pe baz ǎ de experien țǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+c+d); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 43.
2.5 Risc și incertitudine în economia modern ă (capitalist ă)
Incertitudinea
econom
ică
Riscul
Activitatea economic ă implică riscul. Acesta poate fi defin it, în gene ral, ca un
eveniment nesigur și probabil care poate cauza o pagub ă, o pierdere, etc. De
regulă, analiza riscului începe cu conturarea termenului de incertitudine, de
nesiguran ță cu privire la viitor.
Incertitudinea economic ă are ca surs ă fie caracteru l obiectiv al unui proces
economic, fie caracterul incomplet, aproximativ, al cuno ștințelor despre acel
proces. O ac țiune economică este considerat ă nesigură atunci când este posibil ă
obținerea mai multor rezultate de pe urma ei, f ără a se cunoa ște probabilitatea
apariției uneia sau alteia dintre acestea.
Riscul, dimpotriv ă, se caracterizeaz ă prin posibilitatea de scrierii unei legi de
probabilitate pentru rezultatele scontate, ca și prin cunoa șterea acestei legi de că tre
unitățile economice, de c ătre cei interesa ți.
In realitate, cele dou ă noțiuni – riscul ș i incertitudinea – se întâlnesc combinate în
diverse propor ții.
Incertitudinea devine o posibil ă sursă de risc, în special atunci când decurge dintr-
o informare incompletă sau când se apelează la surse informa ționale
incompatibile.
Microeconomie 36
Economie și raționalitatea în economie
Probabilitatea
Form
ele
riscului
Interesați în stă pânirea proceselor economice, participan ții la viața economic ă
acordă o aten ție deosebit ă măsurării riscului cu ajutorul probabilit ăților.
Probabilitatea și riscul în economie sunt îns ă concepte diferite.
Probabilitatea arată în ce măsură este posib ilă producerea unui anume eveniment
în condiții bine determinate. Deci, pe ntru fiecare eveniment exist ă o anumit ă
probabilitate de apari ție. Riscul este o caracteristic ă sp ecifică întregii distribu ții de
probabilit ăți.
Atât probabilitatea cât și riscul pot fi interpretate obiectiv și subiectiv.
Probabilitatea obiectivă se bazeaz ă pe ev idența istorică a datelor statistice,
respectiv const ă în estim ări ale situa țiilor probabile pe baza întâmpl ărilor
anterioare.
Probabilitatea subiectiv ă și aprecierea subiectiv ă a riscului poart ă amprenta
personalit ății fiecărui individ participant la economie. Ea reflect ă mentalitățile,
obiceiurile și măsura în care acestea se fundamenteaz ă pe intuiție, sau dimpotriv ă,
pe observa ții minuțioase.
Riscul obiectiv este inerent oric ărei acțiun i caracterizate prin varia ția rezultatelor
probabile și reprezint ă o variabilă independent ă de individ.
Riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv și depinde de individ, de
informația sa, de temperamentul s ău.
In afară de această clasificare (în obiective și subiective) riscur ile se mai clasific ă
după nivelul de structurare a economiei în micro, macro și mondoeconomie.
Riscul la nivel microeconomic poate fi:
– risc pur, accidental, neinten ționat, asigurab il. împotriva acestui risc agen ții
economici se pot asigura, el fii nd succeptibil de a aduce profit;
– risc speculativ, în care subiec ții eco nomici au atât pos ibilitatea de a pirde,
cât și pe cea de a câ știga; acesta se asigur ă cu mari dificult ăți;
– risc de neplat ă, de insolvabilitate a unei firm e af late pe punctul de a da
faliment, profitul scontat în acest sens trebuie s ă fie suficient de mare
pentru a acoperi riscul de faliment;
– risc de inova ție, care conduce la a șa num itul profit inova țional care
răsplătește deci reu șita inovațională.
Riscul la nivelul macroeconomic se prezint ă ca:
– risc social, provocat de evenimente social e m ajore, cu un puternic poten țial
perturbator în via ța oamenilor;
– risc politic, determinat de evenimente politice semnificative (de pild ă
războaiele);
Microeconomie 37
Economie și raționalitatea în economie
– risc economic concretizat în dezechilibrele macroeconomice mai
importante (recesiune, infla ție);
Riscul la nivel mondoeconomic se manifest ă ca risc de țară. Acest risc este asociat
relației dintre creditorii și debitorii interna ționali. Mai concret se are în vedere riscul
ca o țară debitoare s ă nu poată restitui împrumuturile c ătre creditorii ei, de regul ă,
organismele bancaro-financiare interna ționale.
Riscul de țară este abordat de regul ă, dintr-o dubl ă perspectiv ă: cea economic ă și,
respectiv, cea politic ă.
Perspectiva politic ă a riscului de țară exp rimă probabilitatea ca o țară să nu
dorească sau să nu poată să înapoieze banii primi ți sub form ă de împrumut din
motive politice. Sunt astfel afectate, în primul rând, împrumuturile guvernamentale
și cele ale întreprinderilor publice și mai puțin întreprinderile private. De exemplu
ne putem confrunta cu o astfel de situa ție în cazul înlocuirii unui guvern prin
lovitură de stat.
Perspectiva economic ă exprimă probabilitatea ca țara d ebitoare s ă nu poat ă
restitui împrumutul din cauza unei situa ții economice precare. 0 form ă a acestui
risc o constituie, de exemplu, sc ăderea sub un nivel minim admisibil a încas ărilor
în valută ale unei ță ri.
Test de autoevaluare 2.5.
1. Riscul la nivel microeconomic poate fi :
a) risc social;
b) risc politic;
c) risc economic;
d) risc accidental;
e) numai obiectiv.
2. Riscul la nivel macroeconomic poate fi :
a) risc social;
b) risc speculativ;
c) risc de inova ție;
d) risc accidental;
e) risc de țarǎ.
3. Riscul la nivel mondoeconomic poate fi :
a) risc social;
b) risc de țarǎ;
c) risc de insolvabilitate sau de neplat ǎ ;
d) risc speculativ ;
e) risc accidental.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 43.
Microeconomie 38
Economie și raționalitatea în economie
În loc de
rezum
at Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 2.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 2 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 2
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 2.
1. De la perioad ă la perioad ă, resursele utilizate de oameni:
a) au sporit cantitativ și s-au diversificat;
b) s-au epuizat;
c) au rămas neschimbate;
d) au devenit nelimitate;
e) au crescut mai rapid decât nevoile.
2. Resursele sunt limitate în sensul c ă:
a) sunt insuficiente în raport cu nevoile;
b) nu se regenereaz ă;
c) scad continuu ;
d) nu se recuperează ;
e) nu cresc.
3. Indiferent de gradul de folo sire sau refolosire, toate resursele trebuie interpretate
ca fiind:
a) nerecuperabile;
b) unele recuperabile iar altele regenerabile;
c) limitate;
d) refolosibile;
e) nelimitate.
4. Care din urm ătoarele afirma ții nu sunt adev ărate:
a) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt limitate ;
b) bunurile economice sunt limitate ;
c) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt nelim itate ;
d) bunurile economice sunt insuficien te în raport cu nevoile ;
e) nevoia de bunuri libere este mai mic ă decât bunurile libere existente.
5. Raționalitatea:
a) înseamnă capacitatea oamenilor de a- și stabili obiectivele și de a acț iona într-
o astfel de manier ă încât să realizeze aceste obiective în condi ții de eficien ță
maximă ;
b) reflectă procesul de maximizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui
anumit efort ;
Microeconomie 39
Economie și raționalitatea în economie
c) reflectă procesul de m
inimizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui
anumit efort ;
d) obținerea unor rezultate ma xime din alegerile f ăcute ;
e) constituie un principiu de folosire a mijloacelor limitate cu întrebuin țări
alternative, astfel încât nevoia satisf ăcută să fie maxim ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b + e); B (a + b + c + d + e); C (a + b + d + e); D (a + b); E ( b + d + e).
6. Care dintre urm ătoarele afirma ții reprezint ă trăsături ale activit ății economice?
a) este ampl ă și diversificat ă;
b) prin intermediul ei se dezvolt ă celelalte activit ăți din societate;
c) contribuie la transformarea oamenilor, a societ ății în ansamblul ei;
d) are ca scop satisfacerea nevoilor oame nilor ca indivizi, colectivitate,
societate.
e) este alcă tuită din activit ăți de produc ție, reparti ție, schimb ș i consum.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a+b + c + d); B(a + b + c + d + e); C(a + b + e); D(c + d + e); E(b + c + d + e).
7. Care din afirm
ațiile de mai jos referitoare la costul de oportunitate sunt corecte:
a) este ceea ce pierde i ndividul, colectivitatea și societatea, în urma alegerii
făcute;
b) este costul șansei sacrificate;
c) este un concept relativ exprimat în termeni reali;
d) este un cost marginal;
e) este costul suportat de oameni pentru a- și satisface resursele.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c); B(a + b + c + d); C(a + b + c + d + e); D(a + b + d); E(a + b + e).
8. Care din afirmaț iile de mai jos considera ți că sunt adev ărate?
a) satisfacerea nevoilor nelimitate cu re surse limitate impune principiul
raționalităț ii;
b) maximizarea rezultatelor, la un anumit ef ort este o expresie a principiului
raționalităț ii;
c) principiul ra ționalității presupune folosirea mijloacelor limitate, cu
întrebuințări alternative, astf el încât nevoia satisf ăcută să fie maxim ă ;
d) raționalitatea presupune alegerea bunul ui care are cel mai mic preț ;
e) raționalitatea presupune alegerea bunului care are cel mai ridicat nivel de
calitate.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c + d + e); B ( a + b + c + d) ; C ( a + b + c); D ( a + b); E ( b ).
9. Raționalitatea activit ății economice se poate exprima:
a) fie sub forma maximului economic, în sensul c ă prin mijloacele date s ă se
obțină cele mai bune r ezultate posibile;
b) fie sub forma maximului economic, în sensul c ă se obțin cele mai bune
rezultate cu maximum de mijloace;
Microeconomie 40
Economie și raționalitatea în economie
c) fie sub for
ma minimului economic, în sensul c ă rezultatele dorite, bine
definite, s ă se realizeze cu cele mai mici cheltuieli de resurse;
d) fie sub forma minimului economic, în sensul c ă la cheltuielile cele mai mici
să se obțină minimum de rezultate;
e) fie sub forma maximului de mijloace ș i rezultate, fie sub forma minimului de
rezultate și mijloace;
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + c); B ( b + e); C ( a + d); D ( b + d); E ( e ).
11. Enunț ați caracteristicile nevoilor umane.
Microeconomie 41
Economie și raționalitatea în economie
12. Caracteriza ți activitatea econom
icǎ și componentele sale.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconomie 42
Economie și raționalitatea în economie
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 2.1
1. d
2. c
3. c
4. c
5. b
Răspuns 2.2.
1. b
2. b
3. c
4. d
Răspuns 2.3.
1. c
2. c
3. c
4. e
5. a
Răspuns 2.4.
1. d
2. D
3. A
Răspuns 2.5.
1. d
2. a
3. b
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 2
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Microeconomie 43
Economie și raționalitatea în economie
Microeconomie 44
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Unitatea de înv ățare nr. 3
ECONOMIA DE PIA ȚĂ CONTEMPORAN Ă ȘI
CARACTERISTICILE EI GENERALE
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 3
3.1. Economia natural ă și economia de schimb
3.2. Geneza și trăsăturile esen țiale ale economiei de schimb
3.3. Caracteristici ale economiei de pia ță; tipuri ale acesteia
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 3
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 3
Pagina
46
46 47 53 60 63 64
Microeconomie 45
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 3
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 3 sunt:
Înțelegerea formelor de organizare și desfǎșurare a activit ǎții economice
Sublinierea tr ăsăturilor caracteristice ale economiei de schimb
Recunoaș terea principalelor elemente structurale și mecanisme de reglare ale
economiilor de pia țǎ contemporane
3.1 Economia natural ă și economia de schimb
Autoconsumul
Schimbul
Economia
naturală Satisfacerea nevoilor umane se realizeaz ă fie din produc ție proprie, prin
autoconsum , fie prin apelarea la produsele altora și obțin erea lor prin schimb.
Autoconsumul desemneaz ă procesul de utilizare al propriilor rezultate ale
producătorului pentru satisfacerea nevoilor sale de consum sau de produc ție.
El apare ca autoconsum final (c are permite satisfacerea direct ă a unor nevoi de via ță
ale oamenilor) și autoconsum intermediar (destinat producerii altor bunuri de c ătre
întreprinz ători).
Schimbul înseamn ă înstră inar ea rezultatelor propriei activit ăți primind în
contrapresta ție alte bunuri necesare.
Satisfacerea trebuin țelor prin autonsum și prin schimb au coexistat și coexistă încă
pentru fiecare agent economic, în timp, raportul dintre ele s-a modificat îns ă în
favoare schimbului.
Celor dou ă modalități de satisfacere a nevo ilor, le corespund dou ă forme diferite de
organizare și funcționare a activit ății economice: economia naturală și economia de
schimb.
Economia natural ă reprezint ă acea for mă de organizare și desfășurare a activit ății
economice în care nevoile de consum sunt satisf ăcute din rezultatele propriei
activități, fără a se apela la schimb.
Economia de schimb desemneaz ă acea for mă de organizare și desfășurare a
activității economice în care agen ții economici produc bunuri în vederea vânz ării,
obținând în schimbul lor altele necesare satisfacerii trebuin țelor.
Microeconomie 46
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Test de autoevaluare 3.1.
1. Economia naturală este acel mod de organizare și funcționare a activit ății
economice în care:
a) nevoile se satisfac prin c onsumul direct de bunuri ob ținute prin activit ățile
proprii și nu prin schimb;
b) se satisfac numai trebuin țele comunităț ilor, iar cele proprii constituie o
preocupare exclusiv ă a fiecăruia;
c) se satisfac numai nevoile fiec ăruia ( individuale );
d) trebuințele se satisfac f ără a apela la schimb, ci nu mai la ceea ce poate oferi
natura;
e) toate trebuin țele se satisfac din ce în ce mai bine apelând la schimbul de
produse care constituie, totodat ă, scopul oric ărei inițiative.
2. In condi țiile actuale, economia naturală :
a) este în ascensiune;
b) se menține în propor ții diferite de la țară la țară;
c) nu există;
d) este preponderent ă;
e) există num ai în țările slab dezvoltate.
3. Economia de schimb a devenit preponderent ă:
a) la începutul secolului XX;
b) la sfârșitul perioadei sclavagiste;
c) după primul război mondial;
d) după prima revolu ție industrial ă;
e) la sfârșitul secolului XIX.
4. În cadrul economiei de schimb:
a) toate bunurile produse sunt libere;
b) accesul la toate bunurile economice se realizeaz ă direct, prin autoconsum;
c) nu există bunuri libere;
d) accesul la bunurile economice se realizeaz ă în cea mai mare parte prin
intermediul schimbului;
e) nu existǎ autoconsum.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 63.
3.2 Geneza și trăsăturile es ențiale ale economiei de schimb
Realitatea economic ă nu poate fi delimitat ă rigid în economie naturală și economie
de schimb. Aceste forme de economie au coexistat și s-au intercondi ționat. De
aceea, aprecierea unei realit ăți economice ca fiind o economie natural ă ori de
Microeconomie 47
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Econom
ia
naturalǎ
Economia de
schimb
Trǎsǎturile
economiei de schimb
schimb s-a f ăcut și se face dup ă criterul preponderen ței , pe care o form ă sau alta de
organizare o de ține în cadrul întregii activit ăți economice.
Pe baza evalu ărilor unor speciali ști de autoritate, se poate aprecia c ă economia
naturală a fost preponderent ă până la prima revolu ție industrială . Astfel, dup ă
Fernand Braudel, în sec. al XlV-lea, din toat ă populația regiunii mediteraneene, de
aproximativ 60-70 milioane de oameni, cca 90% tr ăiau din munca câmpului, iar 60-
70% din produc ția întregii regiuni nu ajungea pe pia ță.
Preponderen ța economiei naturale era evident ă, deci, chiar în această zonă relativ
dezvoltată din punct de vedere economic, cu numeroase racord ări la schimburile "
internaționale" ale vremii. Cât prive ște alte regiuni ale Europei, dimensiunile
economie naturale erau și mai extinse.
Economia natural ă a fost dominant ă în condi țiile unui nivel sc ăzut de dezvoltare
economic ă, cu un num ăr limitat de trebuinț e, printre care cele elementare
(biologice) erau preponderente. în cadrul ei fiecare produc ător avea o activitate
diversificat ă, producând o gam ă largă de bunuri, în raport cu respectivul nivel de
dezvoltare și cu sistemul de trebuin țe manifestate. El era iz olat din punct de vedere
economic de ceilal ți. Nivelul eficien ței economice era redus, iar "pentru majoritatea
oamenilor, produc ția și consumul erau îmbinate într-o singur ă funcț ie ".
De-a lungul timpului, economia natural ă a cunoscut o tendin ță evidentă de
restângere relativ ă. In prezent, elemente ale economiei naturale mai au semnifica ție
doar în gospod ăriile agrare tradi ționale și în țările cel mai pu țin dezvoltate din punct
de vedere economic.
Unii speciali ști exprim ă și opinia c ă unele elemente sau laturi specifice ale
economiei naturale pot cunoa ște o anumit ă revigorare ș i în țările cu nivel ridicat de
dezvoltare. O asemenea perspectiv ă ar fi legat ă de tendin ța de creștere a timpului
liber și de aspira ția normal ă a fiecărui individ de a alterna diferite tipuri de activit ăți
și genuri de munc ă. Chiar dac ă premisele unei asemena tendin țe sunt reale,
considerăm că rolul economiei naturale în activitatea fiec ărui agent economic și în
activitățile totale din comunit ățile avansate din punct de vedere economic, nu poate
fi decât secundar, periferic.
Restrângerea economiei naturale a fost înso țită de afirmarea și e xtinderea
economiei de schimb . Germenii acesteia au ap ărut în perioada descompunerii
comunităților primitive, dezvoltându-se continuu pe m ăsura amplific ării nevoilor și
mijloacelor de satisfacere a lor.
Economia de schimb reprezint ă forma universal ă de organizare și funcționare a
activității economice în lumea contemporan ă. Ea se caracterizeaz ă prin urm ătoarele
trăsături generale:
a) Specializarea agen ților economici. Spre deosebire de produc ătorul "universal",
Microeconomie 48
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Avantajul
rela
tiv
Avantajul
absolut
Costul de
oportunitate
caracteristic economiei naturale, economia de schimb are la baz ă diviziunea social ă
a muncii care genereaz ă agenți economici specializa ți.
Agenții economici specializa ți acționează în domenii distincte ale vie ții economice,
utilizează factorii de produc ție pe care îi au la dispozi ție, pentru a ob ține o gam ă
lagă de bunuri, în cantit ăți mari și cu cheltuieli unitare mici.
Prin specializare și recurgerea la schimb, fiecare are posibilitatea s ă obțină mai mult
față se situația când produce de unul singur întreaga gam ă de bunuri necesare
existenței. Specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de
activitate are la baz ă interesul economic, avantajul obț inut într-o activitate în raport
cu alta. Deciziile de sp ecializare se întemeiaz ă, conș tient sau intuitiv, pe teoria
avantajului relativ (comparativ).
Un agent economic dispune de un avantaj comparativ (relativ) în raport cu
alții, dacă obține un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport
cu al celorlal ți.
Pentru eviden țierea avantajului comparativ în planul specializ ării, să pornim de la
premisa simplificat ă că într- o economie exist ă trei grupe de produc ători – A,B,C –
care dispun de resurse egale ca m ărime ș i identice ca structur ă.
Datorită unor abilit ăți proprii, fiecare dintre ace ști produc ători ar putea obț ine
bunurile x și y după cum urmeaz ă:
Producătorul A: 10X sau 5Y
Producătorul B: 4X sau 4Y
Producătorul C: 2X sau 3Y
Din datele de mai sus rezult ă că producătorul A de ține un avantaj absolut în raport
cu ceilalți.
Un agent economic (individ, întreprindere, țară) deține un avantaj absolut
atunci când produce o cantitate dat ă de bunuri cu mai pu ține resurse în raport
cu oricare alt agent economic (sau reci proca: din resurse identice, acesta
obține o cantitate mai mare de bunuri în ra port cu oricare alt agent economic).
In ceea ce prive ște evidențierea avantajului relativ (comparativ) problema este mai
complexă, necesitând determinarea costului de oportunitate. Costul renunță rii la
toate celelalte alternative de produc ție sau consum în favoarea producerii sau
consumării unui anumit bun, reprezintă costul de oportunitate.
De exemplu, dacă producătorul A ar alege să se specializeze doa r în producerea de
bunuri x, pentru fiecare unitate pe care o produce din acesta, trebuie s ă renunț e la
0,5y; dacă alege să se specializeze în producerea bunului y, aceasta însemn ă că
pentru fiecare unitate produs ă din acesta, va renunț a la 2x. Raț ionând similar,
pentru cei trei produc ători, obț inem datele din tabelul urm ător:
Microeconomie 49
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Producătorul Costul de
oportunitate (CO)
Co (x) Co (y)
A 0,5 Y 2 X
B 1 Y 1 X
C 1,5 Y 2/3 X
Se constat ă că producătorul A are cel mai mic cost de oportunitate în producerea
bunului x, deci aici el dispune de avanta j relativ (comparati v), fiind justificat ă din
punct de vedere economic specializarea sa în ob ținerea acestuia, în schimb,
producătorul C, care în ansamblu este cel mai pu țin eficient, dispune de avantaj
relativ în ob ținerea bunului y, fiind fundamentat ă specializarea lui în acest
domeniu.
Efectele economice ale specializ ării, fundamentată pe teoria avantajului relativ se
concretizeaz ă în creșterea produc ției cu resursele existente. Astfel, revenind la
exemplul de mai sus, dac ă fiecare dintre cei trei agen ți economici ar produce atât
bunul x cât și bunul y (afectând pentru fiecare bun cîte o jum ătate din resursele
disponibile) produc ția totală (Q) care s-ar ob ține ar fi: Q=8x + 6y.
Dacă, însă, pe baza avantajului relativ produc ătorul A se specializeaz ă doar în
obținerea bunului x și producătorul C în cea a bunului y (pentru simplificare,
considerăm că producătorul B se specializează în producerea de bunuri y, întrucât
costul de oportunitate este identic pentru x și y), produc ția totală va fi:
Q = l0x + 7y; ΔQ = 2x + 1y
Deci din acela și volum de resurse, comunitat ea a realizat un spor de produc ție egal
cu o unitate din bunul y ș i două unități din bunul x.
Specializarea fundamentat ă economic genereaz ă nu numai sporirea rezultatelor cu
un efort dat, ci și necesitatea cooper ării și conlucrării agenților economici. Ea face
ca activitatea și satisfacerea nevoilor unuia s ă fie dependent ă de a celorlal ți.
Specializarea este for ța coeziunii unei economii.
Chiar dac ă, în timp, avantajul comparativ al unui agent economic sau al altuia se
modifică și ca urmare are loc adaptarea permanent ă la condi țiile mereu
schimbătoare ale mediului în care ei ac ționează, specializarea r ămâne prima
condiție și trăsătură a economiei de schimb, bază a cooper ării și a progresului
economic.
b) Autonomia și independen ța agenților econo mici.
Ca trăsătură a economiei de schimb, aceasta presupune c ă agenții economici sunt
abilitați cu dreptul de decizie, iar înstr ăinarea bunurilor are la baz ă o contrapresta ție
economic ă echivalent ă.
Microeconomie 50
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Piața
Econom
ia
monetarǎ
Tranzacțiile
bilaterale
Marfa
Tipuri de
bunuri
c) Activitatea economică graviteaz ă în jurul pieț ei.
Datorită diviziunii muncii și specializ ării agenților economici, fiecare om ajunge s ă
fie complet dependent de bunurile furnizate de al ții, iar majoritatea covâr șitoare a
bunurilor este destinat ă schimbului.
Schimbul separ ă, în timp și spațiu, produc ția de consum, pe producă tor de
consumator, creând o dependență puternică a fiecăruia de ceilal ți. între produc ție și
consum, între produc ător și consumator s-a interpus schimbul, intermediarul fiind
piața. Piața devine institu ția central ă în jurul c ăreia graviteaz ă întreaga via ță
economic ă . Nici un agent economic nu se poate izola de pia ță, care devine
mecanismul, institu ția ce mediaz ă între produc ători și consumatori. Schimbul poate
avea loc direct (un anumit bun contra altu ia – troc) sau intermediat de moned ă. în
prezent majoritatea schimburilor se realizeaz ă prin mijlocirea monedei, ceea ce face
ca economia de schimb contemporan ă să se numeasc ă economie monetar ă.
d) Tranzacț iile între agen ții economici sunt bilaterale de pia ță.
In cadrul economiei de schimb, între subiec ții economici se deruleaz ă permanente
fluxuri (tranzac ții) de bunuri (inclusiv de moned ă). Se disting tranzac ții
unilaterale și tranzacț ii bilat erale. Primele, cele unilaterale (de transfer)
reprezintă mișcări univoce de bunuri (dona ții, subvenț ii, impozite, taxe, exproprieri
fără despăgubiri). Tranzac țiile bilaterale constau în mi șcări reciproce, biunivoce de
bunuri între doi agen ți economici, în rândul aces tora se disting tranzac ții bilaterale
coercitive (de exemplu o na ționalizare cu desp ăgubiri) impuse administrativ unuia
dintre participan ții la tranzac ție și tranzac ții bilaterale de pia ță, generate de
întâlnirea cererii cu oferta, a interesului cump ărătorului de a- și maximiza utilitatea
și cel al vânz ătorului de a- și maximiza profitul. Din ansamblul tranzac țiilor
economice, doar cele bilaterale de pia ță decurg din esen ța și natura economiei de
schimb.
e) Bunurile îmbrac ă forma de marf ă.
In condițiile economiei de schimb, majo ritatea bunurilor economice îmbrac ă forma
de marfă, devin bunuri comerciale.
Marfa este un bun economic care serve ște produc ției sau satisfacerii nevoilor
de viață ale oamenilor, destinat vânz ării – cump ărării prin tranzac țiile
bilaterale de pia ță.
Analiza atentă a bunurilor economice pune în eviden ță modalități diferite în care
bunurile economice trec de la produc ător la consumator. Din multitudinea acestora
cel puțin trei sunt tipice: bunuri integral marfare sau bunuri comerciale; bunuri
parțial marfare sau mixte ș i bunuri nonmarfare sau non comerciale.
Bunurile economice integral marfare sau comerciale
Microeconomie 51
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
sunt cele care trec de la producă tor la consumator prin mecanismul pie ței, pe baza
unor preț uri care se formeaz ă liber, în raport cu cererea și oferta, f ără intervenții
administrative și restricții cantitative, fiind exclus ă utilizarea unor pârghii
economico-financiare având ca obiectiv deformarea pre țului.
Bunurile par țial marfare sau mixte sunt cele care trec de la produc ător la
consumator prin vânzare-cump ărare, dar pre țul la care se realizeaz ă tranzacția se
formează atât pe baza condi țiilor pieței cât și a unor m ăsuri de protec ție socială sau
criterii de echitate.
Bunurile nonmarfare sau noncomerciale sunt bunuri economice a c ăror
producere ocazioneaz ă cheltuieli, dar ajung la consumatori în mod gratuit, costurile
ocazionate fiind suportate de c ătre comunitate (societatea în ansamblul ei,
colectivități locale, asociaț ii private sau publice, funda ții, etc) . în economia de
schimb ponderea covâr șitoare în ansamblul bunurilor economice o au cele integral
marfare (comerciale).
Test de autoevaluare 3.2.
1. Economia de schimb este acel sistem economic în care:
a) schimbul se face prin intermediul banilor;
b) bunurile produse nu necesit ă consum de factori de produc ție;
c) autoconsumul este predominant;
d) fiecare individ produce întreaga gam ǎ de bunuri necesare existen ței;
e) nu exist ă bunuri libere.
2. Economia de schimb ca form ă de satisfacere a nevoilor individului nu se bazeaz ǎ
pe:
a) proprietatea privat ă;
b) autoconsum;
c) producerea bunurilor pentru schimb;
d) producerea bunurilor marfare;
e) relația de schimb cu exteriorul.
3. Un bun economic se nume ște marfă dacă:
a) este obținut prin munc ă;
b) satisface o nevoie;
c) face obiectul schimbului prin vânzare-cump ărare;
d) a și b;
e) b și c.
4. Economia de schimb este acea form ă de organizare și funcționare a activit ății
economice care se caracterizeaz ă prin:
a) autonomia, independen ța producăto
rilor;
b) accesul la bunurile economice destinate sa tisfacerii nevoilor de toate genurile
Microeconomie 52
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
se rea
lizează în cea mai mare m ăsură și din ce în ce mai mult nu direct din
producția proprie a fiec ărui agent economic, ci indire ct, prin schimb între ei;
c) bunurile economice ajung de la produc ător la consumator prin vânzare –
cumpărare;
d) astăzi, este forma universal ă de organizare și funcționare a activit ății
economice;
e) asigură un grad superior de satisfacere a trebuin țelor în compara ție cu
economia natural ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c + d ); B ( a + b + c + d + e ); C ( a + b + c ); D ( a + b ); E ( d ).
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 63.
3.3 Caracteristici ale economiei de piata; tipuri ale acesteia
Sisteme
economice
Economia de piațǎ
Intuind tendin ța spre generalizare a economiei de schimb, ca form ă universal ă de
desfășurare a vie ții economice, teoria economic ă s-a preocupat înc ă din perioada
clasică să fundamenteze modele de organizare ș i funcționare, apte să ofere
rezolvări viabile problemei rarităț ii, să perm it ă atenuarea conflictului dintre
resursele limitate ș i nevoile nelimitate. Pe baza acestor modele au fost imaginate
sistemele economice, ca tipuri specifice de organizare și reglare a activității
economice.
Modalități concrete de fundamentare, adoptare, aplicare și urmărire a deciziilor
impuse de raritatea economic ă sunt sintetizate sub forma a două sisteme (modele)
teoretice de organizare ș i funcț ionare a economiei de schimb:
– sistemul economiei de pia ță;
– sistemul economiei de comand ă (centralizat, planificat);
In ultimă instanță două sunt criteriile de delimitare a sistemelor economice: gradul
de libertate al agen ților economici și caracteristicile mecanismului de reglare.
I. Sistemul teoretic al economiei de pia ță.
Fundamentarea teoretic ă a tră săturilor și componentelor structurale ale sistemului
economiei de pia ță își are originea în filozofia liberalismului economic și al
proprietății private.
Sistemul economiei de pia ță reprezint ă acel tip de organizare a economiei în
care raportul dintre cerere și ofertă determin ă principiile de prioritate în
producerea bunurilor, metodele de organizare și de combinare a factorilor de
producție, iar persoanele și categoriile de persoane care au aces la aceste
bunuri sunt stabilite de nivelul și dinamica pre țurilor.
Intr-un mod ș i mai concis, se consider ă că economia de pia ță reprezintă acel sistem
Microeconomie 53
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Elem
ente
structurale
Premise economice economic în care mecanismele pie ței sunt singurele care tind să asigure echilibrul
cererii cu oferta, cu excluderea oric ărei interven ții a monopolurilor sau statului.
a) ELEMENTELE STRUCTURALE ALE SISTEMULUI ECONOMIEI DE
PIAȚĂ
Sistemul economiei de pia ță are la baz ă o serie de elemente structurale care-i
asigură funcționalitatea:
1. Se consider ă că agenții economici (menaje, întreprinderi, institu ții)
independen ți juridic și egali în fa ța legii își exercită liber atributele dreptului de
proprietate asupra bunurilor economice de care dispun (for ța de munc ă, bani,
titluri, bunuri eonomice marfare); pe baza dreptului de proprietate, sacru și
inviolabil, subiec ții acesteia au deplina libertate de a se angaja în ac țiuni economice
(legale), pe care le consider ă oportune în conformita te cu interesul propriu,
asigurându- și integral avantajele și riscurile propriilor decizii.
2. Relațiile economice dintre ope ratorii economici îmbrac ă forma tranzac țiilor de
piață, bilaterale, libere și directe, în care fiecare, ghidat de interesul personal, î și
alege în mod liber partenerii de tranzac ții economice, iar ac țiunile pe care le
întreprinde se bazeaz ă efectiv pe criterii de ra ționalitate economic ă.
3. Aceste rela ții se realizează în cadrul unui sistem generalizat de pie țe
interdependente : piața bunurilor de consum și a bunurilor de capital, pia ța
resurselor naturale, pia ța muncii, pia ța monetar ă, financiar ă și cea a schimburilor
monetare.
4. Toți agenții economici și toate categoriile de pie țe se află într-un sistem de
concurență liberă (pură sau perfect ă) care asigur ă cooperarea și selecția lor prin
prisma rezultatelor economice. Concuren ța liberă și generalizat ă este cel mai
important factor al prog resului economic individual și general.
5. Sistemul de concuren ță și libertatea de ac țiune genereaz ă formarea liberă a
prețului pe toate pie țele și la toate categoriile de bunuri economice și active
monetare și financiare; nivelul și dinamica pre țului reprezint ă barometrul de
apreciere a st ării sistemului și sursa de fundamentar e a deciziilor fiec ărui
producător și consumator.Pe baza pre țurilor libere, raportul dintre cerere și ofertă
dă expresia st ării relației dintre nevoia social ă și resurse.
6. Sistemul economiei de pia ță exclude interven ția administrativ ă în activitatea
unităților economice din partea statului și a altor centre de presiune (monopoluri,
sindicate) el asigurându- și autoreglarea și auto-reproduc tibilitatea.
b) PREMISELE SISTEMULUI ECONOMIEI DE PIA ȚĂ
Modelul teoretic al economiei de piață este construit pe o serie de premise care
Microeconomie 54
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Econom
ia de
comandǎ
reprezintă fundamentele sale, respectiv:
1. Individul este o fiin ță inteligentă și rațională, ghidat de interesul personal ș i
principiul hedonist (maximum de eficien ță), liber în ac țiuni. Suprema libertate este
acea de a fi subiect al propriet ății, dreptul de proprietate este generalizat și apărat
pentru fiecare individ, singura restric ție fiind legea;
2. Egalitatea în drepturi, obliga ții și tratament a fiecărui individ, a tuturor
categoriilor de agen ți economici prin suprema ția legii , elaborată și aplicată de către
statul democratic, de drept;
3. Toate deciziile economice sunt adoptate de c ătre indivizi și firme, f ără
intervenția guvernului (sau a organismelor publice); familiile decid în mod liber ce
cantitate de munc ă și alți factori de produc ție să ofere și ce bunuri s ă consume;
firmele economice decid ce și câte bunuri economice s ă producă și ce factori de
producție, în ce cantit ăți și în ce combina ții să utilizeze. în final tipul de produc ție
sau de consum care rezult ă depinde de interac țiunile acestor deci zii privind cererea
și oferta individual ă. Aceasta înseamn ă că deși fiecare agent individual este
preocupat de propriul interes, realizarea acestuia se face pr in mecanismul pre țurilor
și doar în m ăsura în care prin deciziile sale va lua în considerare interesele și
dorințele celorlal ți;
4. Se consideră că sistemul economiei de pia ță asigură gradul de satisfac ție cel
mai înalt posibil pentru cei care vând și cumpără. Este mobil și dinamic, adaptabil
la noile favorabilit ăți evidenț iate de raportul dintre cerere și ofertă. Pe fondul unei
dinamici specifice a pre țurilor, el permite stimularea creativit ății și inițiativei,
asigurând cea mai înalt ă eficiență economică .
In funcționarea sistemului pot s ă apară unele distorsiuni, anomalii și dezechilibre,
ca urmare a interven ției administrative a statului, a existen ței unor monopoluri sau
prin încă lcarea durabil ă a unora dintre regulile sale de func ționare.
II. Modelul teoretic al economiei de comand ă a fost fundamentat ca o reac ție
ideologică la unele difuncț ionalități ivite în func ționarea real ă a sistemului de pia ță,
ca o alternativ ă a acestuia. în cadrul s ău, orientarea ac țiunii agen ților economici se
face în mod centralizat și obligatoriu, folosindu-se în acest scop aparatul de stat.
Sinteza deciziilor economice o reprezint ă planul unic, centralizat. Prevederile
acesuia sunt o norm ă de conduit ă pentru agen ții economici, a c ăror apreciere se
face în func ție de modul de realizare a indica torilor obligatorii pe care-i con ține.
Premisele economice pe care este clă dit sistemul economic de comand ă sunt:
– proprietatea public ă generalizată ;
– principiul primordialit ății intereselor generale și colective de a c ăror realizare
depinde și satisfacerea intereselo r individuale, personale.
III. Sistemul real al economiei de pia ță. În viața reală nici unul dintre m odelele
Microeconomie 55
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Econom
ia de
piațǎ
contemporan ǎ
Elemente structurale și
mecanisme de reglare
teoretice de organizare a economiei de schimb nu func ționeză în formă pură. în
orice economie contemporan ă se întrepr ătrund, în proporț ii diferite, elemente,
caracteristici și mecanisme ale sistemului de pia ță liberă cu cele dirijiste; în plus,
chiar unele dintre caracteristicile un ui sistem sau altul nu se prezint ă în formă pură.
Putem aprecia deci c ă economia de schimb contemporan ă, așa cum func ționează în
fiecare țară, se prezint ă ca un sistem economic mixt, în care se îmbin ă în propor ții
diferite elemente ale sistemului de pia ță liberă cu implicarea statului în economie.
Realitatea economică dintr-o țară sau alta poate fi încadrat ă în sistemul
economiei de pia ță sau de comand ă, în raport de preponderen ța pe care o au
în funcționarea acesteia, structurile și mecanismele definitorii dintr-un model
teoretic sau altul.
O economie na țională contemporan ă poate fi considerat ă ca economie de pia ță,
dacă conț ine următoarele elemente structurale și mecanisme de reglare:
1. Pluralismul formelor de proprietate , egale în fa ța legii în cadrul c ărora
ponderea principal ă o deține cea particular ă. Subiecții fiecărei forme de proprietate
își asumă în mod autonom și pe deplin dreptul de a decide în condi ții de risc și
incertitudine, suportând integral consecin țele acestora.
2. Economia este descentralizat ă, funcț ionarea ei fiind consecin ța acțiunilor și
opțiunilor individuale, a că ror conexiune se realizeaz ă pe baza pie ței, a cadrului
legislativ și a unor pârghi economico-financiare.
3. Interesul personal și raporturile de pia ță bilaterale reprezint ă baza activit ății
economice, impulsul s ău, sintetizat în maximizar ea profitului pentru vânză tor și a
utilității (satisfacț iei) pentru cump ărător (consumator), ca mobiluri primordiale ale
acțiunii economice.
4. Piața concuren țială este regulatorul principal al activit ății economice. Pentru
majoritatea domeniilor și acțiunilor întreprinse de agen ții economici, pia ța
transmite ce, cât, cum și pentru cine se produce respectiv, ce cât și cine consum ă
din diferite categorii de bunuri econom ice necesare. Alocarea resurselor,
fundamentarea tehnologiilor și modalităților de combinare, ca și atestarea calit ății
deciziilor, a concordan ței ofertei cu nevoia social ă, se fac de c ătre piață prin
mecanismul pre țurilor.
5. Există un sistem generalizat de pie țe: piața bunurilor de consum, pia ța factorilor
de produc ție (inclusiv a resurselor naturale și în primul rând a p ământului), pia ța
monetară, piața financiară , piața schimburilor monetare, etc., în care se confrunt ă
deschis cererea și oferta de bunuri specifi ce, determinând niveluri și evoluții
adecvate ale pre țurilor.
6. Este realizat un sistem de comunicare între componentele sistemului de pie țe,
Microeconomie 56
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
astfel ca situa ția specific ă pe o anumit ă piață să determine reac ții adecvate și la
momentul oportun pe celelalte.
Interdependen ța piețelor prin mecanismul pre țurilor poate fi exemplificat ă, într-o
formă simplificat ă, prin reac ția pe piaț a factorilor de produc ție, produsă de o
creștere a cantit ății cerute pe pia ța bunurilor.
Astfel, pe pia ța bunurilor, la o creș tere a cantit ății cerute din bunul <i> are loc o
creștere a pre țului bunului <i>, ceea ce conduce la eliminarea decalajului dintre
cantitatea cerut ă și cea oferit ă, atât prin diminuarea cantităț ii cerute, cât și prin
stimularea firmelor de a produce mai mult.
Pe piața factorilor de produc ție, la o creș tere a cantit ății oferite din bunul <i> are
loc o creș tere a cantit ății cerute din factorii de produc ție necesari producerii
acestuia, ceea ce conduce la cre șterea pre țurilor factorilor. Implicit are loc o
reducere a decalajului di ntre cantitatea cerut ă și respectiv oferit ă de factori de
producție, atât prin diminuarea cantit ății cerute, cât ș i prin încurajarea posesorilor
de factori de produc ție de a mări oferta.
Funcționarea acestui mecanism poate fi prezentat ă schematic astfel:
Piața bunurilor:
Oi
Ci -> decalaj -> Pi pana cand Ci=Oi
(Ci>Oi) Ci
Reacția pe piaț a factorilor de produc ție
Of
Oi -> Cf -> decalaj -> Pf pana cand Cf=Of
(Cf>Of) Cf
În care:
Ci, Oi – cantitatea ceruta, (oferita) din bunul <i>
Cf, Of – cantitatea ceruta (oferita) din factorii de productie necesari obtinerii
bunului <i>
Pi – pretul bunului <i>
Pf – pretul factorilor de productie.
7. Pentru majoritatea bunurilor economice (bunuri de consum și de investi ții, forță
de muncă, monede, titluri, valute) prețurile se formeaz ă liber prin negocieri între
vânzători și cumpărători, fără intervenții administrative ale statului și fără politici
monopoliste;
8. Concuren ța loială, conform reglement ărilor legale , pe toate categoriile de
piață , îi favorizeaz ă pe cei puternici, întreprinz ători, înlăturându-i pe cei slabi și
inadaptabili;
Microeconomie 57
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
9. Existența unui sistem financiar-bancar ramificat, modern echipat, care- și
asumă reglarea operativ ă a masei monetare și orientarea ac țiunilor celorlal ți agenți
economici.
10. O structură tehnico-economic ă modernă (factori de produc ție, nivel calitativ,
mod de combinare, etc) care reprezint ă componenta substan țială a unei înalte
eficiențe economice, premisa satisfacerii decen te a nevoilor fundamentale pentru
toți cetăț enii – condi ție material ă a libertăț ii economice.
11. Statul democratic vegheaz ă respectarea regulilor pie ței, completeaz ă și
corecteaz ă mecanismul s ău, folosind cadrul legislativ și pârghiile economico-
financiare.
Sistemul real al economiei de pia ță care acoperă majoritatea economiilor
contemporane, nu apare ca ceva unitar și indivizibil, ci se prezint ă într-o mare
diversitate de situa ții, de experien țe și de practici na ționale, concret istorice,
adecvate diverselor niveluri de dezvolta re. Pe deasupra elementelor particulare,
specifice unei țări sau alteia, se poate vorbi desre existen ța unor tipuri (modele) de
economie de piață reală a căror delimitare se face în fuc ție de urm ătoarele criterii:
a) gradul de interven ție a statului în activitatea economic ă;
b) măsura în care statul ac ționează alături de mecanismele pie ței sau,
dimpotriv ă, se implic ă în aceste mecanisme;
c) modul și nivelul la care se exercit ă intervenția statului în economie (prin
proprietatea public ă, prin planificare, reglement ări fiscale, monetare și de
credit, subven ții sau comenzi publice, etc);
d) rolul și funcțiile reale pe care le îndepline ște piaț a;
e) curentul de gândire economic ă care exercit ă un rol mai mare în adoptarea
politicii economice guvernamentale.
Test de autoevaluare 3.3.
1. Procesul de extindere și consolidare a economiei de pia ță a fost sus ținut de
următoarele premise:
a) individul este o fiin țǎ raționalǎ și inteligent ǎ, ghidat de interesul personal și
principiul hedonist;
b) asigurarea unui cadru le gislativ necesar func ționării pieței;
c) implicarea statului prin ac țiuni ce urm ăresc asigurarea condi țiilor necesare
funcționării normale a pie ței;
d) extinderea propriet ății publice;
e) adâncirea diviziunii muncii.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(b + c + d); C(c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).
2. Nu reprezint ă trăsături ale economiei de pia ță:
Microeconomie 58
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
a) autonom
ia decizională a agenților economici;
b) mobilul întregii activit ăți economice este profitul;
c) statul intervine direct și indirect în stabilirea pre țurilor la majoritatea
bunurilor economice;
d) economia de piață este o economie monetar ă;
e) satisfacerea nevoilor se face în cea mai mare parte prin autoconsum.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C(b + c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).
3. În economia de comand ă:
a) prețurile nu se determin ă liber;
b) proprietatea de stat este preponderent ă;
c) nu există planificare;
d) prețurile sunt administrate de st at în cea mai mare parte;
e) piața este centrul v ital al economiei.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C (a + b + d) ; D(a + b + c + d + e); E(b + c + d).
4. Piața reprezint ă:
a) locul de întâlnire a cererii cu oferta;
b) un mecanism de reglare a vie ții economice;
c) un contract ce comport ă vânzarea ș i cumpărarea de bunuri;
d) o instituție centrală a e
conomiei;
e) o relație între agen ții economici cu privire la bunurile economice din
societate.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(a + b + d); C(b + c + d); D(b + c + d + e); E(c + e).
5. În economia de pia ță pură:
a) proprietatea statul ui este dominant ă;
b) raportul dintre cerere și ofertă determin ă prioritățile în producerea bunurilor;
c) se manifest ă suveranitatea consumatorului;
d) mecanismul pre țurilor determin ă alocarea resurselor între activit ăți;
e) prin plan se stabilesc ce, cât și cum să se produc ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d ); D( b + c + d + e ); E( c + e ).
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 63.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 3.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 3 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Microeconomie 59
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 3
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 3.
1. După modul în care bunurile economice produse trec de la produc ător la
consumator, sistemele economice pot fi:
a) simple și compuse;
b) naturale și artificiale;
c) comune și individuale;
d) sistemul socialist și sistemul capitalist;
e) sistemul economiei naturale și sistemul economiei de schimb.
2. In cadrul economie i naturale exist ă:
a) doar bunuri marfare;
b) doar bunuri libere;
c) atât bunuri economice cât și bunuri libere;
d) doar bunuri economice;
e) doar bunuri economice materiale.
3. Economia natural ă este un concept care semnific ă tipul de economie:
a) care se bazeaz ă pe utilizarea resu rselor naturale;
b) care folose ște în mod natural mecanismele economiei de pia ță;
c) în care se consum ă bunuri asigurate di rect prin activit ăți economice proprii;
d) în care consumul de bunuri este as igurat cu conser varea naturii;
e) specific economiilor bazate pe diviziunea muncii.
4. Economia de pia ță se întemeiază :
a) numai pe proprietatea privat ă;
b) pe proprietatea privat ă și pe proprietatea public ă preponderent ă;
c) pe proprietatea publică ;
d) pe pluralism
ul formelor de proprie tate, în care proprietatea privat ă este
primordial ă;
e) pe pluralismul formelor de proprie tate, în care proprietatea public ă este
primordial ă.
5. În decursul timpului, economia natural ă ca pondere în activitatea economic ă:
a) a rămas neschimbată ;
b) a fost dep ășită de cea de schimb;
c) a răspuns unor nevoi din ce în ce mai sofisticate;
d) a depășit ponderea celei de schimb;
e) a dispărut din activ itatea economic ă.
6. In cadrul oric ărei economii de pia țǎ întâlnim:
Microeconomie 60
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
a) num
ai proprietate privat ă;
b) numai proprietate de stat;
c) atât proprietate de stat, cât și privată;
d) numai proprietate mixt ă;
e) numai proprietate privat ă și mixtă .
7. Baza economiei naturale a fost reprezentat ă de :
a) proprietatea privat ă;
b) proprietatea ob ștească și nivelul sc ăzut al tehnicii;
c) satisfacerea nevoilor prin intermediul schimbului;
d) existența planificării;
e) existența statului.
8. Economia de schimb s-a afirmat și extins:
a) în epoca feudal ă;
b) în epoca sclavagist ă;
c) în perioada de început a capitalismului;
d) după ce-a de a doua revolu ție industrial ă;
e) în perioada de descompunere a comunei primitive.
9. Economia de pia ță pură se caracterizeaz ă prin:
a) suveranitatea consumatorului;
b) alocarea res
urselor în societate se face prin mecanismul pre țului;
c) încorsetarea de c ătre planul centralizat a legilor;
d) formarea pre țurilor are loc în mod liber la toate categoriile de bunuri și
servicii;
e) preponderen ța proprietăț ii publice.
Alegeț i răspunsul corect:
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d + e ); D( a + d + e ); E( a + b + d ).
10. Nu reprezint ă trăsături ale economiei mixte:
a) întreprinderile private, în exclusivitate, r ăspund la întreb ările ce să se producă ,
cât, cum, pentru cine s ă se produc ă;
b) statul nu intervine în via ța economic ă decât pentru a crea cadrul juridic necesar
și în calitate de simplu cumpă rător;
c) mecanismele pie ței libere se întrep ătrund cu mecanismele dirijismului statal;
d) prețurile sunt administrate de firme și de stat;
e) deciziile economice sunt luate centr alizat, fiind o economie de comand ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A( a + b + c + e); B( a + b + e ); C( a + c + e ); D( b + c ); E( b + c + d + e ).
11. Trǎsǎturile generale ale econom
iei de schimb.
Microeconomie 61
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
12. Elem
entele structurale și mecanismele de reglare în cadrul economiilor de pia țǎ
contemporane.
Microeconomie 62
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 3.1
1. a
2. b
3. d
4. d
Răspuns 3.2.
1. a
2. b
3. c
4. B
Răspuns 3.3.
1. D
2. B
3. C
4. B
5. C
Microeconomie 63
Economia de pia țǎ contemporan ǎ și caracteristicile ei generale
Microeconomie
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 3
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007. Sa
muelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
64
Proprietatea și formele ei
Unitatea de înv ățare nr. 4
PROPRIETATEA Ș I FORMELE EI
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 4
4.1. Conț inutul propriet ății; atributele ra portului economic de proprietate
4.2. Pluralismul formelor de proprietate
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 4
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 4
Pagina
66
66
68
70
73
74
Microeconomie 65
Proprietatea și formele ei
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 4
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 4 sunt:
Înțelegerea sensului economic al propriet ǎții
Delimitarea atributelor raportu lui economic de proprietate
Recunoaș terea pricipalelor forme de proprietate
4.1. Conținutul propriet ății; atributele raportului economic de proprietate
Obiectul proprietății
Subiectul
proprietății
Optica
jurid
ică
Optica
f
ilosofică
Sensul
econom
ic
Una dintre caracteristicile de baz ă ale economiei de pia ță contemporane const ă în
preponderen ța proprietăț ii private.
In esență, proprietatea exprim ă unitatea dintre obiectul și subiectul ei. Obiectul
proprietății îl formeaz ă bunurile, acestea prezentându- se sub for ma unei entit ăți
identificabile și măsurabile economic. în economia de pia ță prezintă interes deosebit
bunurile economice, adic ă acelea care intr ă în circuitul marfar sau cel pu țin sunt
măsurabile în expresie b ănească . Prin caracteristicile lo r, aceste bunuri pot face
obiectul distinctiv al propriet ății unei anumite persoane.
Subiecții propriet ății sunt, fie persoane fizice (indivizi, familii), fie persoane
juridice (sociogrupuri și organiza ții) , care de țin anumite bunuri în proprietatea lor
exclusivă și care își exerită nemijlocit drepturile asupra acestora. Printre subiec ții de
proprietate se înscrie și statul care, prin intermediul administra ției publice, de ține,
utilizează și gestioneaz ă o anumit ă masă de bunuri existent ă în societate.
Conținutul propriet ății a fost interpretat diferit, conturându-se trei optici de
abordare:
Optica juridică consideră propr ietatea ca o rela ție de posesiune a unui bun,
de că tre o persoan ă fizică sau juridică , titularul dispunând de el ca subiect activ, în
raport cu toate celelalte persoa ne, care sunt subiecte pasive și nedeterminate.
Optica filosofică se fundamenteaz ă pe ideea de personalitate um ană. în
relațiile de proprietate, omul se implic ă și se realizeaz ă ca ființă totală, individual ă,
manifestându- și responsabilitatea prin pr oprietatea pe care o posed ă, de care
dispune și pe care o integreaz ă social prin folosire eficient ă.
Din punct de vedere economic, proprietatea exprim ă relațiile într e indivizi și
grupuri sociale în legă tură cu însușirea bunurilor existente în societate. In sens
economic proprietatea poate fi definit ă ca totalitate a relațiilor dintre oameni în
legătură cu însușirea bunurilor existente în societate, rela ții care sunt reglate de
normele sociale, specifice diferite lor perioade istorice ale dezvolt ării societății.
Microeconomie 66
Proprietatea și formele ei
Atributele
raportu
lui
economic de proprietate
Modalitǎți de
înstrǎinare a
atributelor
raportului
economic de
proprietate
Atributele raportului economic de proprietate
Relațiile economice de proprietate se exprim ă prin cele 5 atribute ale raportului de
proprietate:
a) dreptul de dispoziț ie al proprietarului asupra bunurilor aflate în proprietatea
sa, puterea lui deplin ă de a dispune de el;
b) dreptul de posesiune al proprietatului ca dominaț ie d irectă asupra lucrului;
c) dreptul de utilizare a obiectului proprietăț ii pe care îl are în po sesie, care
constă în unirea factorilor materiali de produc ție cu cel uman;
d) dreptul de însu șire a roadelor date de bunurile aflate în proprietate;
e) dreptul de gospod ărire, administrare și gestionare a obiectului propriet ății,
atribut ap ărut odată cu revolu ția managerială .
Exercitatea acestor atribute este un monopol al proprietarului, înstr ăinarea lor fiind
o funcț ie exclusiv ă a acestuia. înstr ăinarea prive ște unul, mai multe sau toate
atributele propriet ății.
Instrăinarea totalit ății atributelor propriet ății pe bază de contraechivalent, constituie
conținutul actului de vânzare-cump ărare a bunului, considerat cel mai vechi
fenomen economic. Dac ă înstrăinarea tuturor atributelor dreptului de proprietate se
face fără echivalent, atunci es te vorba fie de o dona ție, fie de mo ștenire a
proprietății de către urmașii legali, respectiv de cei testamentari.
Transferarea separat ă a anumitor atribute ale propriet ății genereaz ă relații
economice specifice. De pild ă, transmiterea atributelor de posesiune ș i de utilizare,
pe diferite durate, genereaz ă relații de închiriere, loca ții de gestiune, concesionare,
arendare, de credit, etc. Dac ă proprietatul cedeaz ă temporar unui specialist atributul
de administrare a obiectului propriet ății, se nasc raportu ri manageriale.
Transmiterea atributului de cule gere a roadelor unui bun genereaz ă raporturi de
uzufruct, etc.
Test de autoevaluare 4.1.
1. Obiectul propriet ății îl constituie:
a) bunurile libere;
b) bunurile închiriate;
c) bunurile nemarfare;
d) orice bun, identificabil și mǎsurabil economic;
e) bunurile primare.
2. Subiectul propriet ății îl constituie:
a) resursele economice;
b) piața;
c) concurența;
Microeconomie 67
Proprietatea și formele ei
Microeconomie 68
d) agenții econ
omici;
e) bunurile.
3. Prin proprietate în sens economic se în țelege:
a) posesiunea de bunuri destinate vânz ării;
b) posesiunea de bani;
c) posesiunea de p ământ;
d) o relație între oameni cu privire la bunurile economice existente în societate;
e) posesiunea de bunuri materiale și spirituale.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 73.
4.2. Pluralismul formelor de proprietate
Proprietatea
particular ă Istoria economic ă atestă existența concomitentă a mai multor forme de proprietate
în toate timpurile și în toate țările.
PRIVAT Ã
PUBLICÃ- individualã
– individual – asociativã
– privatã de familie
– privat – asociativã
– în proprietatea statului
– în proprietatea unitãț ilor
administrativ – teritoriale
MIXTÃprivat – publicã
naț ionalã
privat – publicã
multinaț ionalã
Fig. 4.1. Formele de proprietate în economia de
piață .
In prezent în toate țările lumii exist ă următoarele forme de proprietate: particular ă,
publică (de stat) ș i mixtă .
1. Proprietatea particular ă ocupă locul cen tral în sistemul propriet ății din țările cu
economie de pia ță. Indiferent cum i se spune (particular ă, individual ă sau privat ă)
Proprietatea și formele ei
Proprietatea
publică
Proprietatea
mi
xtă
ceea ce define ște proprietatea privat ă într-o economie de pia ță nu este prezen ța
proprietății individuale, ci domina ția a trei principii juridice esen țiale: orice drept nu
poate fi decât un atribut al persoanelo r, definit prin dr epturi individuale și personale;
orice drept privind posesiunea, utilizarea sa u transferul unei resu rse, nu poate face
obiectul mai multor propriet ăți simultane și concurente; în fine, orice drept legal
recunoscut unui individ consti tuie un "bun privat" care poate fi liber cedat sau
transferat în prof itul altor persoane.
în cadrul propriet ății particulare se disting urm ătoarele forme de însu șire,
posesiune și de folosire a bunurilor:
a) Forma individual ă de proprietate particular ă, în cazu l în care cel ce
stăpânește factorii de produc ție îi folose ște direct (proprietatea
individuală a meș teșugarilor, a țăranilor, a managerului, a prestatorului de
diverse servicii);
b) Forma privat-individual ă de proprietate particulară, atunci când un
anume proprietar deț ine factori de produc ție pe care îi utilizeaz ă cu
lucră tori salaria ți nonproprietari;
c) Forma privat-asociativ ă organizat ă sub form a unor societ ăți de
capitaluri, în care proprietarii fie c ă
utilizează salariați nonproprietari, fie c ă ei înșiși sunt participan ți la
procesul de produc ție.
2. Proprietatea public ă (de stat) este prezent ă, în propor ții dif erite, în toate țările
lumii și se caracterizeaz ă prin aceea c ă bunurile, îndeosebi cele investi ționale, se
află în proprietatea organiza țiilor statale ca subiect de proprietate. Folosirea și
gestionarea acestei propriet ăți revine în sarcina diferitelor administra ții publice,
centrale sau locale.
3. Proprietatea mixt ă se constituie din particip ările unor persoane fizice,
proprietari individuali sau priva ți, ca și din cele ale unor persoa ne juridice, inclusiv
din participarea întreprinderilor și organiza țiilor publice etc. Aceast ă formă de
proprietate implic ă și particip ări din mai multe țări, situație în care ia na ștere
proprietatea mixtă multinațională.
Multiplele forme de proprietate ap ărute în concordan ță cu cerin țele dezvolt ării
economico-sociale, sunt compatibile, ele nu se exclud una pe alta. Compatibilitatea
formelor de proprietate are sens și suport în cre șterea eficien ței economice și în
modernizarea aparatului tehnic de produc ție al societ ății. Eficien ța și raționalitatea
economic ă reprezint ă criteriul absolut de apreciere a tuturor formelor de proprietate,
inclusiv a celei publice.
Totodată, ele se află într-o permanent ă competiție, în sensul că fiecare unitate
economic ă – indiferent de forma de proprietate – particip ă la procesul concuren țial
general, care selec ționează și dezvoltă acele forme care- și dovedesc viabilitatea
economic ă prin eficien ță și rentabilitate.
Microeconomie 69
Proprietatea și formele ei
Test de autoevaluare 4.2.
1. Proprietatea public ă:
a) există în toate țările;
b) există doar la nivel regional;
c) există sub forma propriet ății cooperatiste;
d) este o form ă a proprietăț ii particulare;
e) constituie baza economiei de pia ță.
2. În raport cu formele de însu șire, posesiune ș i de folosire a bunurilor distingem:
a) proprietate individuală , proprietate pr ivat-individual ǎ și proprietate privat-
asociativă;
b) proprietate capitalist ă, proprietate de pia ță și proprietate privat ă;
c) proprietate public ă, proprietate na țională și proprietate interna țională;
d) proprietate mixt ă, proprietate apar ținând statului și proprietate apar ținând
persoanelor fizice sau juridice;
e) proprietate public ă, proprietate de stat și proprietate mixt ă.
3. Proprietatea privat ă p
oate fi:
a) mixtă;
b) publică;
c) asociativă;
d) de stat;
e) nici una dintre variantele de mai sus.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 73
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 4.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 4 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 4
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 4.
1. Proprietatea:
a) publică este singura care genereaz ă libera ini țiativă;
b) particular ă asigură manifestarea larg ă a independen ței economice;
c) trebuie privit ă doar în cadrul unui pluralism al formelor de proprietate;
d) reprezintă baza acțiunii economice;
Microeconomie 70
Proprietatea și formele ei
e) reprezintă o relație între oam
eni cu privire la bunurile libere din societate.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c ); B ( b + c + d ); C ( c + d + e ); D ( a + c + d ); E ( a + c ).
2. Atributele propriet ății sunt:
a) dreptul de posesiune;
b) dreptul de dispozi ție;
c) dreptul de utilizare;
d) dreptul de uzufruct;
e) toate cele de mai sus.
3. Pierderea c ăror atribute ale propriet ății derivă din vânzarea obi ectului proprietăț ii:
a) posesiunea;
b) dispoziția;
c) utilizarea;
d) uzufructul;
e) toate cele de mai sus.
4. Un întreprinz ător a închiriat un spa țiu pentru un minimarket și a cumpărat un
teren pe care a construit o sal ă de sport. Ce drept are asupra terenului?
a) de succesiune;
b) de moș tenire;
c) de proprietate;
d) numai dreptul de dispozi ție;
e) numai dreptul de uzufruct.
5. Proprietarilor neproduc ători le pot reveni urm ătoarele drepturi:
a) numai dreptul de dispozi ție
;
b) dreptul de posesiune și dreptul de utilizare;
c) dreptul de posesiune, dispozi ție și uzufruct;
d) dreptul de utilizare și dreptul de uzufruct;
e) dreptul de dispozi ție și dreptul de utilizare.
6. Subiecț ii propriet ății:
a) pot fi sau nu și proprietari;
b) sunt proprietari, dar neproduc ători;
c) pot fi sau nu și producători neproprietari;
d) pot utiliza sau nu obiectul propriet ății prin salaria ți;
e) pot transfera dreptul de dispozi ție salariaților, dar nu ș i dreptul de uzufruct.
7. Înstrăinarea totalit ății atributelor propriet ății pe bază de contraechivalent:
a) generează relaț ii de închiriere:
b) se realizeaz ă cu ocazia unei donaț ii;
c) dă naștere unor raportu ri manageriale;
d) generează re lații de credit;
e) constituie con ținutul actului de vânzare-cump ărare.
Microeconomie 71
Proprietatea și formele ei
8. Nu reprezint ă un atribut al raportului econom
ic de proprietate:
a) dreptul de uzufruct;
b) dreptul de proprietate;
c) dreptul de dispozi ție;
d) dreptul de utilizare;
e) dreptul de posesiune.
9. Forma de proprietate preponderent ă în economia de piață este:
a) proprietatea mixtă ;
b) proprietatea individual ă;
c) proprietatea public ă;
d) proprietatea mixtă multinațională;
e) proprietatea particular ă.
10. Nu constituie forme ale propriet ǎții particulare :
a) proprietatea mixt ă;
b) proprietatea individual ă;
c) proprietatea publică ;
d) proprietatea mixt ă multinațională ;
e) proprietatea privat-asociativ ǎ.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c ); B ( a + c + d ); C ( c + d + e ); D ( a + c + e ); E ( a + c ).
11. Atributele raportului economic de proprietate ; modalit ǎți de înstrǎ inare a
acestora.
Microeconomie 72
Proprietatea și formele ei
12. Pluralismul for
melor de proprietate
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 4.1
1. d
2. d
3. d
Răspuns 4.2.
1. a
2. a
3. c
Microeconomie 73
Proprietatea și formele ei
Microeconomie Bibliografie unitate de înv ățare nr. 4
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V., Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V., Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Sa
muelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
74
Agenții economici. Circuitul economic
Unitatea de înv ățare nr. 5
AGENȚII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 5
5.1 Conceptul și categoriile de agenț i economici
5.2 Fluxurile economice și circuitul economic
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 5
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 5
Pagina
76
76 79 85 89 90
Microeconomie 75
Agenții economici. Circuitul economic
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 5
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 5 sunt:
Înțelegerea no țiunilor de agent economic și circuit economic
Familiarizarea cu tipurile de agen ți economici conform Sistemul L ǎrgit al
Conturilor Na ționale
Reprezentarea diferitelor fluxuri și circuite economice ce se deruleaz ǎ în
economia real ǎ
5.1. Conceptul și categoriile de agen ți economici
Termeni
echivalen ți
Conceptul de
agent
economic
Economia unei țǎri implic ǎ activitatea unui foarte mare num ǎr de unitǎț i
economice care efectueaz ǎ operații complexe de naturǎ diferitǎ, pentru a produce, a
finanța, a asigura, a redistribui și a consuma bunuri. Dintr-un asemenea proces
rezultǎ activitatea economic ǎ sau economia unei țǎri, care se realizeaz ǎ prin
totalitatea ac țiunilor întreprinse de unit ǎțile ce o compun.
Termenul de agent economic utilizat în literatura economic ǎ, se foloseș te adesea
sinonim cu termenul de subiect economic, operator economic sau centru de decizie
economico-financiarǎ etc. Oricare ar fi termenul fo losit, sensul general este acela
de participant la via ța economic ǎ.
Agenții economici sunt persoane sau grupur i de persoane fizice și/sau juridice
care, în calitatea de participan ți la viața economic ǎ, îndeplinesc roluri și au
comportamente economice similare.
Agenții economici (individuali și agregați)
se delimiteaz ǎ între ei pe baza
urmǎtoarelor criterii:
funcțiile economice îndeplinite;
formele de organizare a activit ǎților;
modul de folosire a factorilor de produc ție;
resursele și instrumentele de care dispun;
comportamentul pe care îl au în economia de pia țǎ;
formele institu țional-juridice de organizare.
Trebuie precizat c ǎ agentul economic nu se identific ǎ cu subiectul de proprietate.
Mai întâi, unul și același agent economic este legat de toate formele de proprietate
și se poate exprima prin oricare dintre subiec ții de proprietate.
În al doilea rând, subiec ții de proprietate au existat și vor exista întotdeauna, în
timp ce agen ții economici institu ționalizați au apǎrut doar în economia modern ǎ de
Microeconomie 76
Agenții economici. Circuitul economic
Clasificarea
confor
m
S.L.C.N.
Societǎț ile
comerciale nefinanciare
Instituțiile
bancar-financiare și
de credit
Societǎț ile de
asigurare
Administra țiile
publice
schimb monetar.
În al treilea rând, subiec ții de proprietate se delimiteaz ǎ între ei dup ǎ bunurile
economice care le aparț in, în timp ce agen ții economici se diferen țiazǎ prin
funcțiile majore pe care le îndeplinesc, dup ǎ sensul în care sunt folosite bunurile,
dupǎ forma institu ționalǎ în care se constituie, indiferent de proprietarul lor.
În Sistemul L ǎrgit al Conturilor Na ționale (S.L.C.N.), se foloseș te un clasament al
unitǎților economice care se bazeaz ǎ, concomitent,pe organizarea institu ționalǎ și
pe funcția (opera țiunea) principal ǎ exercitatǎ , rezultând șapte grupe de unit ǎți
econom
ice:
1. Societǎț ile comerciale nefinanciare sunt acele unitǎț i instituționale care au
drept func ție principal ǎ producerea de bunuri și servicii comerciale nefinanciare și
care au drept surs ǎ principal ǎ de venit vânzarea propriei produc ții (aceastǎ sursǎ
trebuie s ǎ deținǎ ce puțin 50% din totalul resurselor acestora). Societ ǎțile
comerciale pot fi privat-particulare, publice și mixte. Toate acestea au în comun
faptul cǎ produc bunuri materiale și presteaz ǎ servicii nefinanciare, c ǎ susțin oferta
de asemenea bunuri.
2. Instituțiile bancar-financiare și de credit sunt unit ǎțile a cǎror funcție
principalǎ e s t e d e a f i n a n ța, adicǎ de a colecta, de a transfera și de a repartiza
disponibilit ǎțile financiare. Ele presteaz ǎ servicii financiare comerciale. Rolul
acestor unit ǎți constǎ, deci, în a pune în leg ǎturǎ, pe baze com erciale, subiec ții
economici care se afl ǎ în cǎutare de fonduri cu cei care caut ǎ plasamente.
Resursele lor constau, în principal, din fonduri provenind din angajamente
financiare contractate (dobânzi, comision).
De asemenea, în aprecierea acestor unit ǎți nu se ține seama de apartenen ța lor la
una sau alta din formele de pr oprietate. Acestea se grupeazǎ în institu ții de credit
monetar și de credit fina nciar. Deci, graț ie funcț iilor lor, resursele monetar-
financiare temporar disponibile sunt orientate, pe criterii de profit sau de comision,
spre acei agen ți economici care au nevoi suplimentare de asemenea resurse.
3. Societǎț ile de asigurare formeazǎ acel sector institu țional, a cǎrui caracteristic ǎ
principalǎ este aceea de a garanta plata unor su me în caz de realizare a unui risc
asigurabil sau asigurat. Prin func țiile îndeplinite, aceste întreprinderi transform ǎ
unele riscuri individuale în riscuri colective. Resursele lor sunt formate din prime
de asigurare sau din cotiza ții consimțite în mod voluntar de asigura ți.
4. Administra țiile publice se caracterizeaz ǎ printr-o dubl ǎ funcție principal ǎ: a)
prestarea de servicii necomercia le destinate întregii colectivit ǎți; b) efectuarea unor
operațiuni de redistribuire a veniturilor și a bogǎț iei. Resursele acestor unit ǎți sunt
formate în deosebi din prelev ǎri obligatorii (impozite, cotiza ții sociale, taxe),
asupra ven
iturilor celorlal ți agenți economici.
5. Administra țiile private reprezint ǎ acel agent economic care grupeaz ǎ
Microeconomie 77
Agenții economici. Circuitul economic
Ad
ministrațiile
private
Familiile
Strǎinǎtatea
organismele private f ǎrǎ scop lucrativ (organiza ții, asociații, fundaț ii, etc) care au
ca funcție principal ǎ prestarea de servic ii nonmarfare pentru grupurile respective și
servicii marf ǎ pentru popula ție. Resursele lor financiare provin în principal din
contribuț ii voluntare, cotiza ții, venituri pe propriet ǎți.
6. Familiile (menajele, gospod ǎriile familiale) sunt acele unit ǎți a cǎror funcție
principalǎ constǎ în a consuma și, eventual, ca întreprinz ǎtori individuali, de a oferi
bunuri materiale și servicii comerciale, nefinanciare. Resursele acestora provin
din: remunerarea f actorilor de produc ție (muncǎ, pǎmânt, capital); transferurile de
resurse din alte sectoare institu ționale; vânz ǎrile de bunuri ș i servicii din produc ție
proprie.
7. Strǎinǎtatea (exterirul sau restul lumii) este agentul economic care desemneaz ǎ
celelalte economii na țion ale și unitǎțile lor autonome (nerezidente), cu care agen ții
economici interni, reziden ți, intrǎ în tranzac ții economice. In aceast ǎ categorie intr ǎ
și administra țiile strǎine și internaționale aflate pe teritoriul țǎrii de referin țǎ.
Strǎinǎtatea grupeaz ǎ unitǎțile nerezidente, în m ǎsura în care efectueaz ǎ operații cu
unitǎțile rezidente, eviden țierea opera țiilor respective oferind o imagine de
ansamblu a tranzac țiilor economice care leag ǎ economia naț ionalǎ cu restul lumii:
operații referitoare la crean țe asupra str ǎinǎtǎții, la angajamentele țǎrii, operații de
import și export, etc.
Test de autoevaluare 5.1.
1. Menajele:
a) realizeazǎ din activitatea economic ǎ venituri care le permit s ǎ-și susținǎ
consumul;
b) constituie unitatea de baz ǎ în care se realizeaz ǎ repartiția;
c) mobilizeaz ǎ și repartizeaz ǎ disponibilit ǎțile financiare din economie;
d) obțin venituri din taxe pe care le percep pentru diferite servicii prestate;
e) nici o variant ǎ nu este corect ǎ.
2. Exteriorul: a) regrupeaz ǎ unitǎțile instituționale dintr-o țarǎ;
b) realizeazǎ doar activit ǎți cu caracter comercial;
c) constituie agen ții economici care import ǎ ceea ce vând;
d) este un sector intitu țional care are drept func ție principal ǎ redistribuirea
veniturilor și avuției;
e) este considerat un sector institu țional cu caracter fictiv.
3. Reprezin
tǎ administra ție privatǎ:
Microeconomie 78
Agenții economici. Circuitul economic
a) arm
ata;
b) poliția;
c) învǎțǎmântul public;
d) statul;
e) Crucea Roș ie.
4. Pentru sus ținerea activit ǎților, administra țiile publice ob țin venituri din:
a) vânzarea produselor realizate;
b) activitǎți comerciale;
c) taxe, impozite, contribu ții la asigur ǎrile sociale etc.;
d) schimbul de bunuri economice;
e) nici o variant ǎ nu este corect ǎ.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 89.
5.2. Fluxurile economice și circuitul economic
Coneptele de
fluxuri
economice și
circuit economic
Elementele
care definesc circuitul economic Acitivitǎțile
economice Economia oric ǎrei țǎri este o realitate extrem de complex ǎ care se manifest ǎ printr-
un imens volum de opera ții și tranzacții ce se deruleaz ǎ între numero și agenți
economici, aparț inând fie țǎrii respective, fie restului lumii.
Ansamblul leg ǎturilor, tranzac țiilor, opera țiilor și transferurilor realizate între
agenții economici dintr-o economie, în decu rsul unei perioade de timp, de regul ǎ
un an, se numesc fluxuri economice .
Totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formeaz ǎ circuitul economic .
Pentru eviden țierea fluxurilor economice se porne ște de la ipoteza c ǎ ele se
deruleazǎ în cadrul unui circuit economic închis, în sensul c ǎ pentru fiecare agent
economic, m ǎrimea fluxurilor intrate este egal ǎ cu mǎrimea fluxurilor ie șite.
Respectiv, sunt analizate fluxurile activit ǎții economice, f ǎrǎ evidențierea
operațiilor p
rivind modificarea stocurilor în perioada dat ǎ, care nu dau na ștere la
tranzacții de piațǎ, dar conduc la modificarea patrimoniului agen ților economici.
Elementele care definesc circuitul economic sunt: activit ǎțile economice, agen ții
economici, tranzac țiile economice și obiectul tranzac țiilor.
Activitǎțile economice constituie cauza tranzac țiilor economice și se refer ǎ la
totalitatea opera țiilor care urm ǎresc, direct sau indire ct, satisfacerea trebuin țelor cu
bunuri economice. Opera țiile din cadrul economiei unei țǎri, dupǎ natura lor, pot fi
reduse la trei mari categorii: operații cu bunuri și servicii , care privesc producț ia,
Microeconomie 79
Agenții economici. Circuitul economic
Subiecții
tranz
acțiilor
Obiectul tranzacțiilor
Tranzacțiile
bilaterale și
unilaterale Fluxurile reale și monetare
schimbul și utilizarea bunurilor în curs ul perioadei considerate; operații de
repartiție, prin care se efectueaz ǎ formarea și distribuirea veniturilor legate de
procesul de produc ție (plata salariilor, impozite, subven ții, etc) și de relațiile de
proprietate (dobânzi, rente, dividente, etc); operații financiare care se referǎ la
modificarea volumului și structurii activelor și/sau pasivelor agen ților economici.
Orice tranzac ție se aflǎ în legǎturǎ cu cel pu țin una din cele trei categorii de
operații menționate.
Subiecț ii tranzac țiilor sunt agen ții economici grupa ți în cele șapte sectoare
instituționale.
Obiectul tranzac țiilor economice îl reprezint ǎ bunurile produse (materiale și
servic
ii), serviciile factorilor de producț ie (munca, natura, capitalul) și moneda.
Tranzacț iile. În țǎrile cu economie de pia țǎ partea covâr șitoare a tranzac țiilor
economice se realizeaz ǎ prin intermediul pie ței, deci, sunt tranzacț ii de piațǎ.
Activitǎțile economice și rezultatele acestora care nu se realizeaz ǎ prin intermediul
pieței, nu dau naș tere la tranzac ții de pia țǎ; de exemplu, bunurile produse și
nevândute de firme în perioada respectiv ǎ (stocurile), bunurile produse și
consumate în gospod ǎrii (autoconsumul), serviciile grat uite provenite de la sectorul
public, etc.
Tranzacțiile de pia țǎ sunt tranzacții bilaterale , în care oric ǎrei transmiteri a unui
bun produs, al serviciului unui factor de produc ție îi corespunde o contrapartid ǎ
(contraserviciu), concretizat ǎ într-un bun, serviciu al unui factor sau echivalent în
monedǎ .
În economie au loc și tranzacții unilaterale , bazate pe transferuri unilaterale f ǎrǎ
contraserviciu. Ele pot fi de dou ǎ categorii: transferuri curente care se efectueaz ǎ
sistematic (impozite directe și indirecte, contribu ții la asigur ǎri sociale, subven ții
de exploatare) și transferuri de patrimoniu care provoacǎ la unul dintre agen ții
econom
ici o modificare de patrimoniu (suplimentarea investi țiilor întreprinderilor
de cǎtre administra țiile publice, mo șteniri, dona ții, etc.).
Fiecare tranzac ție bilateral ǎ este reprezentatǎ prin douǎ fluxuri în sens contrar.
Astfel, în cazul vânz ǎrii-cumpǎrǎrii de bunuri economice și de servicii ale
factorilor, ce caracterizeaz ǎ cea mai mare parte a tranzac țiilor în economia de
piațǎ , fluxurilor de bunuri și fluxurilor de servicii ale fact orilor de produc ție,
denumite fluxuri reale , le corespund fluxuri monetare de aceea și mǎrime, dar în
direcție opusǎ.
Schema general ǎ a circuitului economic se reprezint ǎ astfel:
Microeconomie 80
Agenții economici. Circuitul economic
Schem
a
generalǎ a
circuitului economic
Bunuri de consumCheltuieli pentru bunuri de consum
Serviciile factorilor: munca, pãmânt,capital
Venituri: salarii, rente, dobânzi, dividenteINTREPRINDERI
(FIRME)GOSPODÃRII
(MENAJE)ofertacerere
cerereoferta
Fig. 5.1. Schema general ǎ a circuitului economic
Schema prezentatǎ , reflectǎ într-o form ǎ sinteticǎ circuitul economic sau, fluxul
circular al activit ǎții economice , ca expresie a raporturilor generate de
tranzacțiile ce au loc între cele dou ǎ categorii de agen ți economici sau sectoare
instituționale: întreprinderile (firmele) și gospodǎriile (menajele). Aspectul sintetic
și schematizat provine de la faptul c ǎ se porne ște de la ipoteza c ǎ bunurile se
produc în economie numai de c ǎtre întreprinderi, bunuri care sunt cump ǎrate și
utilizate în totalitate de gospod ǎrii (menaje).
Respectiv, se face abstrac ție de sectorul public, de exterior (restul lumii) și de
procesul de formare a patrimoniului. De asemenea, nu sunt luate în considerare
tranzacțiile și fluxurile care au loc în interiorul fiec ǎrui sector, într ucât, pentru
rezultatele finale ale activit ǎții economice, ele reprezint ǎ înregistr ǎri repetate
(consum intermediar).
În grafic, circuitul interior reflect ǎ fluxurile de bunuri de consum și pe cele de
servicii ale factorilor, denumite fluxuri reale , care constituie esen ța circuitului
economic. Ele arat ǎ cǎ menajele pun la dispozi ția firmelor servicii ale factorilor,
iar acestea din urm ǎ furnizeaz ǎ menajelor bunurile de ca re au nevoie. Resursele
sau factorii de produc ție reprezint ǎ intrǎrile (inputurile) în circuitul economic, iar
utilizarea lor în activitatea economic ǎ de cǎtre întreprinderi se concretizeaz ǎ în
bunuri materiale și servicii de consum reprezentând outputul circuitului economic
(ieșirile).
Circuitul exterior din figur ǎ reflectǎ aceleaș i tranzacții bilaterale dintre cele dou ǎ
sectoare, pe baza fluxurilor monetare – de venituri ș i cheltuieli. Rezult ǎ cǎ
fluxurile reale de bunuri și de servicii ale factorilor sunt înso țite alternativ prin
fluxuri de venituri și fluxuri de cheltuieli. Astfel , plata serviciilor factorilor
reprezintǎ venituri pentru menaje și cheltuieli (costuri) pentru întreprinderi, iar
cheltuielile menajelor pentru cump ǎrarea de bunuri de consum reprezint ǎ intrǎri
(venituri) pentru firme.
Microeconomie 81
Agenții economici. Circuitul economic
Modificarea patrim
oniului,
procesele de economisire și
de investire Din schema fluxului circular al activit ǎții economice reiese c ǎ menajele și firmele
participǎ simultan atît pe pia ța resurselor sau a factorilor de produc ție, cât și pe
piața bunurilor de consum, îndeplinind simultan rolul de cump ǎrǎtori și de
vânzǎtori. Astfel, pe pia ța factorilor, întrep rinderile se afl ǎ în pozi ția
cumpǎrǎtorului, a purt ǎtorului cererii, iar menajele de partea ofertei, vânzând
serviciile resurselor lor firmelor produc ǎtoare. Pe pia ța bunurilor, aceste pozi ții se
inverseaz ǎ; întreprinderile se g ǎsesc în postura vânz ǎtorului, iar menajele de partea
cererii, cump ǎrând bunuri produse și oferite de firme.
În analiza fluxului circular al activit ǎții economice prezentat n schema general ǎ a
circuitului economic, s-a f ǎcut abstrac ție de formarea patrimoniului, considerând
cǎ menajele cheltuiesc integral veniturile lor pentru cump ǎrarea de bunuri de
consum și cǎ aceste bunuri reprezint ǎ întreaga produc ție a firmelor. În realitate
însǎ, menajele nu utilizeaz ǎ integral venitul lor pentru bunuri de consum
, o parte a
acestor venituri fiind economisite.
Economiilor menajelor (S) le corespunde partea din produc ția întreprinderii care
nu este destinatǎ menajelor sub form ǎ de bunuri de consum, ci investi țiilor (I).
Diferenț a dintre fluxurile V-C=I și V-C=S î și regǎsește reflectarea în modificarea
patrimoniului de bunuri de investi ții (bunuri de capital) existent la începutul
perioadei și care conduce la sporirea poten țialului productiv al economiei.
Relația dintre procesul de economisire și de investire joac ǎ un rol esen țial în teoria
economic ǎ, unde economiile și investițiile sunt privite ca m ǎrimi egale. Egalitatea
S=I existǎ întotdeuna din punct de vedere al circuitului economic, în sensul c ǎ atât
economiile cât ș i investițiile sunt definite ca diferen țǎ între venituri și cheltuieli.
INTREPRINDERI
(FIRME)MODIFICAREA
PATRIMONIULUI
GOSPODÃRII
(MENAJE)
Cheltuieli de consum (C)VENITURI (V)V-C=I V-C=S
Fig. 5.2. Modificarea patrimoniului
Operaț iile și tranzacțiile care iau na ștere în procesele de mobilizare, transferare și
redistribuire a disponibilit ǎților financiare nu se realizeaz ǎ în mod direct între
agenții economici apar ținând celor dou ǎ sectoare institu ționale: întreprinderi
Microeconomie 82
Agenții economici. Circuitul economic
Sectoru
l
financiar-bancar în circuitul economic
Sectorul public în circuitul economic (firme) și gospod ǎrii (menaje). Aceste tranzac ții sunt mijlocite de sectorul
financiar-bancar, a c ǎrui funcție principal ǎ constǎ în aceea de intermediar financiar
între ceilal ți agenți economici.
INTREPRINDERI
(FIRME)GOSPODÃRII
(MENAJE)D (Cr) D (Cr)
BANC A(C)
(V)E E
D(E) D(E)
Cr CrCVVC
Fig. 5.3. Locul sectorului financia r-bancar în circuitul economic
În desfǎșurarea activit ǎții în economia de pia țǎ intervine și sectorul public
(administra țiile publice), care în calitat ea de agent economic, exercit ǎ, în principal,
funcția de redistribuire a ven iturilor. Fluxurile de intr ǎri cǎtre acest agent
economic, respectiv ve niturile, au ca surs ǎ impozitele și taxele, iar fluxurile de
ieșiri, respectiv cheltuielile, constau în pl ǎți de transfer c ǎtre celelalte sectoare.
INTREPRINDERI
(FIRME)GOSPODÃRII
(MENAJE)CV
S
SECTORUL
PUBLICIF IMTM
Fig. 5.4. Locul sectorului publ ic în circuitul economic
Din aceast ǎ figurǎ rezultǎ cǎ sectorul public încaseaz ǎ impozite de la firme (If) și
de la menaje (Im). De asemenea, el efectueaz ǎ transferuri c ǎtre firme (subven ții –
S) și cǎtre menaje (Tm). Prin natura opera țiilor care le dau na ștere ( de redistribuire
a veniturilor ), aceste tranzac ții sunt unilaterale, cu fluxuri înr-un singur sens, ce
conduc la creș terea veniturilor agentului economic care prime ște și diminuarea
veniturilor celui care face transferul. În schema privind locul sectorului public în
Microeconomie 83
Agenții economici. Circuitul economic
Strǎinǎta
tea
în circuitul economic
circuitul economic se face abstrac ție de alte opera ții și tranzacții la care particip ǎ
acest sector, cum sunt: plata muncii angaja ților din administra țiile publice,
prestarea de servicii gratuite c ǎtre celelalte sectoare, precum și de unele tranzac ții
bilaterale, cum este cazul achizi ționǎrii de la firme a bunurilor necesare
funcționǎrii instituțiilor și infrastructurilor din sectorul public.
În desfǎșurarea activit ǎților din economie se realizeaz ǎ, de regul ǎ, și tranzacții
economice cu strǎ inǎtatea. Tranzac țiile tipice cu st ǎinǎtatea sunt exportul și
importul de bunuri economice; exportul de bunuri (EXB) realizeaz ǎ venituri din
export (VEX), iar cu ocazia importului din exterior (IMB) au loc fluxuri de
cheltuieli în sens opus (CIM).
INTREPRINDERI
(FIRME)GOSPODÃRII
(MENAJE)CV
S
SECTORU L
PUBLICIF IMTMSTRAINATATE A
(EXTERIORUL) Exb
Vex
Imb
Cim
Fig. 5.5. Locul exteriorului în circuitul economic
În graficul de mai sus este prezentat un tablou simplificat al leg ǎturilor economice
cu strǎ inǎtatea, acestea fiind reduse numai la tranzac țiile cu bunuri economice. De
asemenea, s-a presupus c ǎ exportul și importul sunt egale, ceea ce înseamn ǎ cǎ nu
se realizeaz ǎ economii și transferuri de venituri din și cǎtre exterior.
Test de autoevaluare 5.2.
1. Dupǎ natura bunurilor puse în miș care, fluxurile dintre agen ții economici se
împart în:
a) fluxuri reale ș i fluxuri monetare;
b) fluxuri nominale și fluxuri reale;
c) fluxuri nete și fluxuri brute;
d) fluxuri financiare și fluxuri monetare;
e) fluxuri fixe și variabile.
Microeconomie 84
Agenții economici. Circuitul economic
2. Circuitul econom
ic:
a) constituie ansamblul rela țiilor dintre agen ții economici în interdependen ța
lor;
b) relevǎ legǎ turile fundamentale pe care se bazeaz ǎ funcț ionarea unei
economii naț ionale;
c) este circulaț ia bunurilor materiale între agen ții economici care ac ționeazǎ în
economia unei țǎri;
d) relevǎ deplasarea, circula ția bunurilor de natur ǎ economic ǎ de la anumi ți
agenți economici la alț ii;
e) constituie fluxurile reale și monetare care se desf ǎșoarǎ concomitent și
neîntrerupt.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b); B(b+d+e); C(a+b+c+d+e); D(a+b+e); E(a+b+c+d).
3. Sectorul public particip ǎ la circuitul economic prin:
a) transferuri c ǎtre firme sub forma subven țiilor;
b) prelevǎri obligatorii asupra veniturilor celorlal ți agenți economici;
c) presta rea de sefvicii gratuite c ǎtre celelalte sectoare;
d) tranzacții bilaterale, cum este cazul achizi ționǎrii de la firme a bunurilor
necesare func ționǎrii instituțiilor și infrastructurilor din sectorul public ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 89.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 5.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelo r subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 5 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 5
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 5.
1. Bǎncile, ca agent economic:
a) desfǎșoarǎ activitǎț i cu carácter comercial;
b) realizeazǎ legǎtura dintre unitǎț ile institu ționale care au nevoie de fonduri și
Microeconomie 85
Agenții economici. Circuitul economic
cele care au asem
enea fonduri temporar disponibile;
c) vegeheazǎ ca banii sa circule în economie și sǎ fie într-o cantitate
corespunz ǎtoare;
d) vegheazǎ la circula ția bunurilor marfare în economie;
e) asegurǎ circulația normal ǎ a banilor.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c+e); E(a+e).
2. Administra țiile private:
a) produc, în principal, servicii necomerciale pentru popula ție;
b) redistribuie veniturile între agen ții economici;
c) își asigurǎ veniturile necesare func ționǎrii din contribu ții voluntare ale
unitǎților din alte sectoare;
d) își asigurǎ resursele financiare din taxe și impozite;
e) reprezintǎ unitatea de baz ǎ în care se realizeaz ǎ consumul.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
3. Care dintre afirma țiile urmǎtoare nu sunt adev ǎra te:
a) menajele furnizeaz ǎ întreprinderilor munca;
b) administra țiile realizeaz ǎ activitate economic ǎ comercial ǎ;
c) societǎțile comerciale nefinanciare produc bunuri materiale și servicii pe care
le vând menajelor prin intermediul pie ței;
d) exteriorul regrupeaz ǎ unitǎțile institu ționale dintr-o țarǎ care particip ǎ la
relațiile economice externe realizând activit ǎți cu caracter comercial sau
necomercial;
e) menajele sunt omogene.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c+d); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
4. Care din afirma țiile urmǎtoare sunt adev ǎrate:
a) instituțiile bancare vegheaz ǎ ca banii s ǎ circule normal și sǎ fie în cantitate
corespunz ǎtoare;
b) administra țiile realizeaz ǎ activitate marfarǎ ;
c) societǎțile comerciale nefinanciare produc bunuri materiale și servicii pe care
le vând menajelor prin intermediul pie țe i;
d) economia oric ǎrei țǎri se manifest ǎ printr-un volum imens de opera ții și
tranzacții ce se deruleaz ǎ între numero și agenți economici;
e) totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formeaz ǎ circuitul
economic.
Microeconomie 86
Agenții economici. Circuitul economic
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c+d+e); C(b+e); D(a+b
+c+d+e); E(a+e).
5. Administra țiile publice:
a) produc bunuri sub forma serviciilor ca re ajung direct la consumator f ǎrǎ a
deveni marf ǎ;
b) își asigurǎ resursele financiare din taxe și impozite;
c) este un sector format din agen ți economici fictivi car e vând ceea ce este
importat și cumpǎrǎ ceea ce se export ǎ;
d) asegura redistribu irea veniturilor și avuției;
e) realizeazǎ activitate economic ǎ necomercial ǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+d+e); E(b+d+e).
6. Menajele:
a) sunt considerate unitatea de baz ǎ în care se realizeaz ǎ consumul;
b) au un rol economic complex;
c) se diferen țiazǎ în funcție de mǎrimea veniturilor, sursa veniturilor, tradi ții,
grad de preg ǎtire etc.;
d) uneori, se manifestǎ ca înt
reprinzǎtori individuali ce ofer ǎ bunuri materiale și
servicii comerciale, nefinanciare;
e) își asigurǎ resursele din remunerarea factorilor de produc ție pe care îi aduc în
activitatea economic ǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c+d+e); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c); E(b+d+e).
7. Din cadrul administra țiilor publice și private, ca agen ți economici, fac parte:
a) statul;
b) asociațiile culturale și sportive;
c) partidele politice;
d) fundațiile;
e) prefecturile.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c); C(a+b+c+d+e); D(a+b+c+d); E(a+e).
8. Identifica ți elementul care nu define ște circuitul economic:
a) activitǎțile economice;
b) tranzacțiile economice;
c) obiectul tranzac țiilor;
d) forma de proprietate;
Microeconomie 87
Agenții economici. Circuitul economic
e) agenții econ
omici.
9. Operaț iile din cadrul unei economii na ționale pot fi reduse la trei mari categorii,
respectiv:
a) operații cu bunuri și servicii;
b) operații de utilizare a bunurilor;
c) operații de reparti ție;
d) operații financiare;
e) operații de schimb al buburilor și serviciilor.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c+d); B(a+c+d); C(b+d+e); D(a+b+c); E(a+c+e).
10. Tranzacțiile bilaterale sunt cele în care:
a) oricǎrei transmiteri a unui bun sau servic iu îi corespunde o contrapartid ǎ
concretizat ǎ într-un bun;
b) oricǎrei transmiteri a unui bun sau servic iu îi corespunde o contrapartid ǎ
concretizat ǎ într-un serviciu al unui factor;
c) oricǎrei transmiteri a unui bun sau servic iu îi corespunde o contrapartid ǎ
concretizat ǎ într-un echivalent în moned ǎ;
d) oricǎrei transmiteri a unui bun sau servic iu nu îi corespunde o contrapartid ǎ;
e) se produc modific ǎri de patrim
oniu pe calea mo ștenirilor sau dona țiilor.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(b+c+d); B(a+c+d); C(b+d+e); D(a+b+c); E(a+c+e).
11. Caracterizaț i categoriile de agenț i economici stabilite în S.L.C.N.
Microeconomie 88
Agenții economici. Circuitul economic
12. Descrie ți locul exteriorului sau str ǎinǎtǎții în circu
itul economic.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 5.1
1. a
2. a
3. e
4. c
Răspuns 5.2.
1. a
2. D
3. e
Microeconomie 89
Agenții economici. Circuitul economic
Microeconomie Bibliografie unitate de înv ățare nr. 5
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Sa
muelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
90
Banii și funcțiile lor în economie
Unitatea de înv ățare nr. 6
BANII ȘI FUNCȚIILE LOR ÎN ECONOMIE
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 6
6.1 Esența și natura banilor
6.2 Geneza și evoluția banilor
6.3 Rolul și funcțiile banilor în economie
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 6
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 6
Pagina
92
92 94 98
100 103 104
Microeconomie 91
Banii și funcțiile lor în economie
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 6
Principalele obiective ale unit ății de învățare Nr. 6 sunt:
Înțelegerea naturii ș i esenței banilor
Familiarizarea cu formele concrete de bani care s-au utilizat de-a lungul
timpului
Sublinierea rolului și funcț iilor banilor în economia de pia țǎ
6.1. Esen ța și natura banilor
Definiția banilor
Trǎsǎturi
esențiale
Banii sunt un bun creat de om, care pe m ăsura amplific ării schimburilor de
mărfuri au îndeplinit func ții tot mai complexe și mai numeroase. Ca urmare a
specializării produc ătorilor, a autonomiz ării acestora, derularea schimburilor de
mărfuri a fost și este mijlocit ă de folosirea banilor. Banii constituie ast ăzi
elementul central al economiei de schimb contemporane, rolul lor fiind
independent de natura sistemului economic în care sunt folosi ți.
Banii reprezint ă un instrument social, general acceptat într-o comunitate
economică, de m ăsurare și comparare a schimburilo r, de mijlocire directă și
indirectă a acestora, de transferare a drep turilor de proprietate de la o
persoană la alta și de stingere a datoriilor persoanelor fizice și juridice. Ei
exprimă dreptul de ținătorilor de a cump ăra bunuri sau alte monede na ționale pe
teritoriul țării emitente. Fiecare dintre aces te instrumente sociale, general
acceptate, poate fi de ținut, schimbat pe bunuri sau pe alte monede na ționale,
împrumutat, conservat (tezaurizat), deoarece:
a) bani sunt general accepta ți și recunoscu ți într-o comunitate sau spa țiu
economic;
b) banii constituie o putere de cump ărare în așteptare, u șor transmisibilă ,
putând fi oricând converti ți în alte bunuri.
Posesiunea banilor are deci semnifica ția unei comenzi generale asupra bunurilor
existente într-o comunitate economic ă. Ca urmare, posesorul unor asemenea
instrumente sociale de ține atât puterea economic ă, respectiv puterea de
cumpărare a unei p ărți din avuția comunit ății economice, cât și puterea juridic ă,
adică, puterea de decizie și capacitate de lichidare a datoriilor.
Banii, în calitatea lor de instrument general al economiei de schimb, au
următoarele trăsături esenț iale care le definesc con ținutul:
1. Caracter obiectiv necesar, banii mani festându-se ca un dat social, acceptat
generații de-a rândul.
Microeconomie 92
Banii și funcțiile lor în economie
2. Natura banilor este dependent ă de funcțiile sociale pe care le îndepline ște și
nu de conț inutul lor material.
3. Dematerializarea banilor, ruperea lor de con ținutul material și trecerea de la
un instrument monetar la altul a facilitat desf ășurarea tranzacț iilor de pia ță,
a actelor de vânzare – cump ărare.
4. Deținerea, transferarea sau c onservarea puterii de cump ărare a banilor se
bazează pe încrederea pe care o au față de ei posesorii efectivi sau
potențiali, încredere care se manifest ă spontan în cadrul unei comunit ăți
monetare ( țară). Unele instrumente monetare sunt acceptate și utilizate ș i în
afara comunităț ii respective (a frontierelor) devenind bani interna ționali
(aur, dolari, etc).
5. Instrumentele monetare au car acter nedeterminat, general și imediat:
a) caracterul nedeterminat decurge din faptul c ă perm ite achitarea
oricărei datorii sau vânzarea- cump ărarea oric ărui bun economic indiferent
de natura lui;
b) caracterul general decurge din faptul că sunt accepta ți în o rice loc și în
orice moment într-o comunitate monetar ă;
c) caracterul imediat decurge din faptul c ă transferarea lor perm ite
reglarea instantanee ș i definitiv ă a vânzării-cumpă rării și a datoriilor.
Test de autoevaluare 6.1.
1. Banii, în calitatea lor de instrument general al economiei de schimb, au
următoarele trăsături esenț iale :
a) caracter obiectiv;
b) sunt dematerializa ți însemnând c ǎ sunt rupți de conținutul lor material;
c) caracter nedeterminat; d) caracter general;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
2. Caracterul nedeterminat al instrumentelo
r monetare :
a) decurge din faptul c ă sunt accepta ți în orice loc ș i în orice moment într-o
comunitate monetar ă;
b) decurge din faptul c ă transferarea lor permite reglarea instantanee și
definitivă a vânză rii-cumpărării și a datoriilor;
c) decurge din faptul că perm ite achitarea oric ărei datorii sau vânzarea-
cumpărarea oric ărui bun economic indiferent de natura lui;
d) decurge din faptul c ă perm it mǎsurarea și compararea schimburilor;
e) decurge din faptul c ă reprezint ǎ o putere de cump ǎrare în așteptare.
Microeconomie 93
Banii și funcțiile lor în economie
3. Banii nu constituie:
a) un instrument social;
b) un bun creat de om;
c) o marfǎ;
d) elementul central al economiei de schimb;
e) o putere de cump ǎrare în așteptare.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 103.
6.2. Geneza și evoluț ia banilor
Trocul
Permanentizarea
și amplificarea
schimburilor
Banii marf ă
Punctul de plecare în apari ția banilor l-a constituit schimbul, care pe primele sale
trepte s-a efectuat sub forma trocului sau trampei, respectiv schimbul direct de
bunuri, fără nici un alt mijlocitor. In cadrul trocului vânzarea și cumpărarea
reprezintă o operaț iune unică . Sistemul trocului era foar te dificil, deoarece toate
tranzacțiile necesitau dubla coinciden ță a voințelor, trebuia g ăsit cel care dorea
bunul respectiv și apoi se fixa raportul de schimb între produsele care f ăceau
obiectul tranzac țiilor. Bunurile care nu erau perf ect divizibile erau greu de
schimbat prin intermediul trocului.
Trocul era deci totdeauna pa rticularizat la un schimb și nu avea valoare
universală. Generalizarea trocului f ăcea tot mai necesar ca un lucru, un bun, s ă se
desprindă de toate celelalte și să serveasc ă drept element de compara ție al
schimbului, adic ă drept etalon de m ăsurare al celo rlalte bunuri.
Apariția banilor este legat ă deci de trecerea de la schimburile singulare și
întâmplă toare la cele dezvoltate și permanente. Permanentizarea și amplificarea
schimburilor dintre partenerii autohtoni, facilitarea tranzac țiilor dintre ei a f ăcut
necesară apariția și utilizarea unor instrumente adecvate denumite bani.
Inițial, rolul banilor a fost îndeplinit de anumite bunuri cu utilitate intrinsecă, de
regulă, cele mai c ăutate într-o anumit ă zonă, respectiv la anumite popoare (sarea,
animalele, pieile de animale, diferi te podoabe, etc) constituind prima form ă de
bani – banii marf ă. (Noț iunea de ban era de m ulte ori sinonim ă cu cea de animal
de la cuvântul latin pecus – pecoris care înseamn ă animal, a derivat cuvântul
pecunia care înseamn ă bani. Tot astfel, de la cuvântul capita – turm ă de animale,
s-a format cuvântul capital, eviden țiind că la început bog ăția consta în turme de
vite.)
In urma unui proces de selec ție îndelungat, rolul de m ijlocitor al schimbului a
fost luat de metalele pre țioase în spe ță, aurul ș i/sau argintul, sub form ă de
lingouri, podoabe etc. îndeplinirea de că tre aur a rolului de echivalent general al
tuturor celorlalte m ărfuri s-a bazat pe propriet ățile sale intrinseci:
Microeconomie 94
Banii și funcțiile lor în economie
Banii de aur
Banii de hârtie
și banii metalici
Biletele de
bancă
– prezintă valoare mare sub un volum mic;
– este perfect divizibil, fă ră pierdere de valoare, adic ă, fracțiuni de orice
mărime continu ă să aibă valoare propor țional cu greutatea lor;
– prezintă o omogenitate calitativă a tuturor p ărților divizate;
– este inalterabil sau gru alterabil;
– este uș or transportabil.
Banii de aur aveau deci toate calit ățile pentru a fi universal accepta ți și
conservați.
De la banii aur sau argint sub form ă de lingouri sau podoabe, s-a trecut la banii –
monede de aur. Ele au constat în buc ăți d e metale pre țioase de diferite m ărimi,
cărora emitentul le garanta greutatea și titlul printr-un sigiliu aplicat pe ambele
laturi.
In cadrul schimburilor, banii au existen ță efemeră , aflându-se doar temporar în
mâinile agen ților economici și ca urmare nu este obligatoriu ca ei s ă aibă valoare
deplină. Apare deci posibilitatea ca banii-marf ă în general, inclusiv banii-aur
(aurul este și el o marf ă) , să fie înlocui ți în circula ție de semne ale valorii,
confecționate dintr-un material com un, trecându-se astfel la o nou ă etapă în
evoluția banilor – banii de hârtie și banii metalici (cu rol de moned ă
divizionar ă).
Banii confec ționați din hârtie sunt, dup ă natura lor economic ă de două feluri:
– biletele de bancă (bancnotele);
– banii de hârtie ( hârtia-moned ă).
1) Biletele de banc ă (bancnotele) sunt semne al e valorii care, în procesul
circulației, înlocuiesc banii cu valoare deplin ă datorită următoarelor tr ăsături:
a) sunt convertibile în aur la prezentare și la purtător;
b) se bucură de încredere unanim ă;
c) sunt emise pe baza unor garan ții certe și reale sub form ă de aur și
efecte comerciale care prin natura lor reprezint ă o tranzacț ie cu bunuri
economice concrete .
Bancnotele atestau faptul c ă posesorii lor au depus în depozitul b ăncii emitente
cantitatea de aur conform înscrisului de pe ele.
La început, suma bancnotelor nu putea s ă depășească stocul de metal pre țios
deținut de că tre băncile care le emiteau.
Pe măsura dezvolt ării comer țului, stocul de aur a devenit îns ă insuficient. în
aceste condi ții bă ncile au început s ă emită mai multe bancnote, deoarece se
considera c ă schimbarea acestora pe metal nu va fi cerut ă în același timp de c ătre
toți deținătorii lor. Biletul emis avea un curs legal și trebuia s ă fie acceptat în
schimburi ca și metalul pre țios pe care îl reprezenta. Biletele de banc ă circulau în
Microeconomie 95
Banii și funcțiile lor în economie
Banii de hârtie
calitate de bani de credit și aveau o dublă garanție: ef
ectele comerciale aflate în
portofoliul b ăncilor centrale, și stocul de aur al acestora. Garan ția biletelor de
bancă prin efecte comerciale are rolul de a asigura o leg ătură nemijlocit ă între
emisiunea lor și necesitățile de bani ale circula ției mărfurilor; pe m ăsura creș terii
volumului circula ției mărfurilor, se lă rgește circula ția cambiilor, și odată cu ea,
emisiunea biletelor de banc ă și invers. între volumul de bilete în circula ție și
volumul cambiilor scontate exist ă o strânsă legă tură: când cambia se prezint ă spre
scontare, biletul iese de la ghi șeul băncii, iar când cambia ajunge la scaden ță și
este achitat ă, biletul de banc ă revine la ghi șeul băncii, ieșind astfel din circula ție.
Prin urmare, biletul de banc ă iese de la ghi șeul acestei b ănci și in tră pe piață, la
cererea de credit a diferi ților agenți economici ori de câte ori ace știa pun în
circulație bunurile create sau schimbate. Dac ă la aceste garan ții economice
concrete, ad ăugăm și stocul de metal pre țios, atunci vom ob ține o asemenea
acoperire a biletului respectiv încât el reprezint ă o valoare cert ă, o moned ă
reprezentativ ă care să inspire toat ă încrederea posesorilor lor.
Biletele de banc ă și-au pierdut stabilitatea ini țială, deoarece nu mai sunt
convertibile în aur și se emit nu atât pentru opera țiunile comerciale, cât mai ales
pentru alte tranzac ții ce nu au la baz ă garanții certe și reale. De aceea, semnele
bănești în condi țiile economiei de pia ță pot fi denumite bilete de banc ă doar
parțial și în măsura în care ele se emit pe ntru creditarea circula ției mărfurilor, în
cea mai mare parte ele au dege nerat în bani de hârtie.
2) Banii de hârtie (hârtie-moned ă) rep rezintă înscrisuri care, în procesul
circulației, înlocuiesc banii cu acoperire în bunuri reale. Tră săturile definitorii ale
acestor semne ale valorii sunt opuse însu șirilor biletelor de banc ă, deoarece:
a) hârtia moned ă nu este convertibil ă;
b) circulă în virtutea unui curs for țat, decretat de stat;
c) nu este acoperit ă cu metal pre țios;
d) se emite și pentru finan țarea unor cheltuieli neproductive sau militare
și a deficitelor bugetare cronice ( deci f ără a avea o acoperire în
bunuri).
Banii de hârtie nu mai simbolizeaz ă, deci, utilitatea intrinsec ă a aurului, ci
semnifică doar cantitatea de bunuri și servicii ce pot fi proc urate cu ajutorul lor.
Semnele valorii ofer ă deci o garan ție provizorie asupra puterii de cump ărare,
deținerea lor întemeindu-se pe încrederea c ă oricând acest ă garanție se poate
valorifica.
Teza clasic ă, potrivit c ăreia banii de hârtie sunt semne ale valorii numai în
măsura în care reprezint ă cantități de aur în rezerva b ăncilor, nu se mai verific ă în
condițiile economiei contemporane. Din punct de vedere istoric au trecut peste 60
de ani de când aurul, ca st ăpân al pie ței monetare a cedat locul unor însemnen
bănești ale valorii, iar din 1971 nici o moned ă nu mai este convertibil ă în aur,
inclusiv dolarul SUA.
Microeconomie 96
Banii și funcțiile lor în economie
In 1976, banii au fost rup ți complet de baza lor de aur și s-a trecut de la cursurile
fixe care oscilau în jurul parit ății monetare (în aur), la cursurile flotante, formate
liber pe pia ță în funcție de cererea și oferta pentru moneda respectiv ă.
O nouă etapă în evoluția banilor s-a deschis odată cu utilizarea banilor în cont.
Trecerea de la banii confec ționaț i din hârtie la banii de cont (moned ă scriptural ă)
a fost condi ționată de existen ța unor depozite bancare ca baz ă pentru eliberarea
de cecuri, pentru efectuarea diverselor v ărsăminte și utilizarea cartelelor
magnetice sau altor mijloace de pl ăți electronice. în prezent, c ărțile de credit,
facilităț ile de cas ă, liniile automate de credit, creditele confirmate reprezint ă
instrumente moderne ce permit efectuarea rapid ă a cumpărăturilor și, respectiv,
reglementarea datoriilor.
Test de autoevaluare 6.2.
1. Convertibilitatea ba nilor în aur :
a) s-a pierdut odat ǎ cu apariția bancnotelor;
b) se pierde în condi ții de recesiune economic ǎ ;
c) s-a pierdut în 1971 ;
d) s-a pierdut odat ǎ cu înființarea FMI și a Bǎncii Mondiale;
e) se menț ine și astǎ zi în propor ții diferite de la țarǎ la țarǎ.
2. Au constituit prima form ǎ de bani:
a) banii de hârtie; b) biletele de banc ǎ;
c) moneda metalic ǎ;
d) banii-marf ǎ;
e) banii-aur.
3. Biletele de banc ă (bancnotele) sunt semne al e valo rii care, în procesul
circulației, înlocuiesc banii cu valoare deplin ă datorită următoarelor tr ăsături:
a) sunt convertibile în aur la prezentare și la purtător;
b) se bucură de încredere unanim ă;
c) nu sunt convertibile;
d) sunt emise pe baza unor garan ții certe și reale sub form ă de aur și efecte
comerciale;
e) nu sunt acoperite de metal pre țios.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(c+d); B(a+b); C(a+b+d) ; D(c+e); E(a+b+c+d+e).
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 103.
Microeconomie 97
Banii și funcțiile lor în economie
6.3. Rolul și funcțiile banilor în economie
Funcția de
m
ijlocitor al
schimburilor
Banii ca
instrum
ent de
măsură a
activităților
economice
Deși banii au fost rup ți de baza lor de aur înc ă din 1976, ei continuă – prin
formele actuale de existen ță – să joace un rol important în orice economie de
piață .
Rolul banilor, importan ța lor în organizarea și desfășurarea vie ții economice a
unei țări, reiese din analiza func țiilor pe care le îndeplinesc și anume:
3. Funcția de mijlocitor al schimburilor se exprim ă prin aceea c ă ban ii sparg
trocul, asigurând descompunerea lui în dou ă schimburi independente. Recurgerea
la un bun intermediar, la bani, pe rmite disocierea trocului în dou ă acte distincte:
vânzarea unui bun prin intermediul banilor și, respectiv, schim bul banilor astfel
obținuți pentru cump ărarea altui bun. Aceast ă divizare a trocului îi d ă
posibilitatea oric ărui individ s ă efectueze primul act al sc himbului – vânzarea – la
o anumit ă distanță în timp și spațiu comparativ cu cel de al doilea act –
cumpărarea – asigurându-i astfel agentu lui economic o mai mare independen ță și
libertate de ac țiune.
In realizarea acestei func ții trebuie ținut seama de faptul c ă, în condi țiile creșterii
prețurilor, aceea și cantitate de bani nu mai ar e, în momente diferite, aceea și
semnifica ție economic ă pentru utilizator, având lo c eroziunea monedei, reducerea
puterii ei de cump ărare. Din aceast ă cauză , persoanele care folosesc banii pot s ă
estimeze, în unele perioade de deregl ări și tulbură ri bănești că aceștia constituie
un mijloc necorespunz ător de schimb, hotă rând astfel să revină la tehnicile
trocului (a șa s-au petrecut lucrurile în timpul și imediat dup ă cel de al doilea
război mondial în ță rile ocupate) Problema se pune întrucâtva asem ănător și
astăzi pentru țările care nu au valute convertib ile, ele recurgând la schimbul
reciproc, în contrapartid ă, al unor m ărfuri pe altele , de fapt, la troc, dar evaluat
cu ajutorul unor preț uri mondiale și al unor valute convertibile.
4. Banii ca instrument de m ăsură a activităț ilor economice. Mijlocind
schimbul de m ărfuri, banii servesc și la măsurarea acestuia. Ei reprezint ă o
unitate de calcul, o unitate etalon ce permite m ăsurarea și compararea utilit ății
bunurilor eterogene. Banii constituie as tfel un instrument universal de m ăsurare
aplicabil bunurilor, serviciilor și altor drepturi actuale, trecute ori viitoare.
Mărimea utilit ății bunurilor se exprim ă prin preț ul lor, în bani. Folosirea banilor
permite astfel determinarea unei sc ări generale de pre țuri, adică a unor raporturi
de schimb comparabile, ce faciliteaz ă evaluarea bunurilor.
In calitate de etalon al valorilor trecut e, prezente sau viitoare, banii trebuie s ă
aibă o putere de cump ărare constant ă. Astfel, cumpă rătorii și vânzătorii sunt
continuu dezavantaja ți întrucât egalitatea schimburilor nu este posibil ă în
condițiile variației, în timp, a valorii unit ății-etalon.
Microeconomie 98
Banii și funcțiile lor în economie
Funcția ban ilor
ca rezervă a
valorii și ca
mijloc de
economisire
Banii
îndeplinesc
funcția de
m
ijloc de plat ă
Funcția de bani
universali
5. Funcția banilor ca rezerv ă a valorii și ca mijloc de economisire reflectă
proprietatea lor de a p ăstra valorile, pe o perioad ă nedefinit ă, fără pierderi.
Sub inciden ța prudenței, a prevederii, agen ții economici au sim țit nevoia de a
aduna și păstra bunuri sub o form ă sau alta, în funcț ie de avantajele oferite. Banii
fiind general accepta ți, oferă facilități superioare de conser vare a valorilor. Din
această cauză, ei sunt folosi ți cu prioritate ca mijloc de economisire, existând
oricând posibili tatea transform ării lor în active reale – productive sau
consumptive.
Exercitarea acestei func ții a banilor depinde îns ă de menținerea puterii lor de
cumpărare, întrucît economisirea acestora se bazeaz ă pe încrederea celor ce îi
dețin că utilitatea ce le-o confer ă bunurile – la a c ăror achizi ționare se renun ță
momentan – va fi reg ăsită cel puțin în aceea și măsură în viitor, în momentul în
care va avea lo c utilizarea efectiv ă a fondurilor economisite. Pe de alt ă parte, în
situația creditului, debitorul trebuie s ă aibă certitudinea c ă nu va fi obligat s ă
ramburseze în timp, o valoare superioar ă celei pe care a împrumutat-o; banii se
constituie astfel înt r-un instrument de leg ătură între trecut, prezent ș i viitor.
6. Banii îndeplinesc funcț ia de mijloc de plat ă, pentru că orice obliga ție
economic ă este evaluat ă în bani ș i se stinge prin cedarea sumei respective.
Această funcție este legat ă de apariția relațiilor de credit și se exercit ă în cazurile
de amânare a achit ării mărfurilor cump ărate, de plat ă a impozitelor, de efectuarea
operațiunilor bursiere la termen, etc. în aceast ă funcție banii intr ă în circula ție
după ce marfa a p ărăsit această sferă.
Funcția de bani univer sali, se manifest ă în schimburile interna ționale, când banii
devin valut ă și sunt folosi ți pentru m ăsurarea și mijlocirea acestor schimburi.
Odată cu încetarea existen ței banilor-aur, funcț ia de bani universali a revenit unor
monede naț ionale stabile: dolar SUA, lira sterlină , euro, yenul japonez.
Test de autoevaluare 6.3.
1. Etalonul general pentru a comensura și compara bunuri, servicii și activitǎți
este:
a) valuta;
b) unitatea monetar ǎ proprie fiecarei țǎri;
c) euro; d) dolarul SUA; e) devizele.
2. Nu constituie o funcț ie a banilor :
a) măsura activit ății economice;
b) mijloc de schimb;
c) mijloc de sporire a profitului;
Microeconomie 99
Banii și funcțiile lor în economie
d) rezervǎ a valorii;
e) m
ijloc de plat ă.
2. Funcția de bani universa li nu este îndeplinit ǎ de :
a) dolar SUA ;
b) lira sterlin ă ;
c) Euro ;
d) rubla ruseasc ǎ ;
e) yenul japonez.
Răspunsul se va da în spaț iul gol de mai sus. R ăspunsul la test se g ăsește la pagina 103
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 6.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 6 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 6
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 6.
1. Punctul de plecare al apari ției banilor l-a constituit:
a) dezvoltarea produc ției;
b) schimbul;
c) dezvoltarea tehnologiei;
d) creșterea eficien ței activităț ii economice;
e) dezvoltarea industriei.
2. Banii îndeplinesc func ția de măsură a valorii atunci când:
a) servesc la evaluarea și achitarea unor drepturi și obligații;
b) prin intermediul lor sunt m ăsurate cheltuielile, veniturile, rezultatele agen ților
economici;
c) se depun la banc ă în vederea economisirii lor;
d) se achită o marfă cumpărată;
e) sunt utilizaț i pentru a pl ăti ratele lunare în cazul achit ării unui credit.
3. Banii îndeplinesc func ția de mijloc de schimb atunci când:
a) servesc pentru plata impozitelor;
b) sunt utilizaț i pentru stingerea unei obliga ții;
c) sunt folosi ți pentru a cump ăra un bun econom
ic dintr-un magazin;
d) servesc pentru a evalua rezultatele agen ților economici;
e) exprimă cheltuielile de produc ție pentru obț inerea unui bun economic.
4. Banii îndeplinesc func ția de mijloc de plat ă atunci când:
a) se achită o marfă cumpărată;
Microeconomie 100
Banii și funcțiile lor în economie
b) se evalu
ează cheltuielile și rezultatele activit ății economice;
c) se achită impozitele;
d) se determin ă costul unui produs sau serviciu;
e) se depun banii la CEC în vederea economisirii lor.
5. Care din func țiile banilor este relevat ă când unitatea monetar ă este utilizat ă
pentru a specifica pre țul:
a) depozit de valoare;
b) mijloc de schimb;
c) măsură a valorii;
d) mijloc de plat ă;
e) divizibilitatea.
6. Valoarea banilor se exprim ă prin:
a) mărimea masei b ănești aflate în circula ție;
b) rezervele de aur ale b ăncii de emisiune;
c) calitatea metalului din care sunt confec ționaț i;
d) cantitatea de bunuri și servicii care se poate procura cu o unitate b ănească;
e) raportul în care se schimb ă cu alte monede.
7. Banii scripturali:
a) nu pot fi transformaț i în num
erar;
b) au o existen ță materială;
c) au o valoare invariabil ă;
d) constituie un simbol;
e) nici o variant ă nu este corect ă.
8. Unitatea b ănească proprie fiec ărei țări pentru a comensura și compara bunuri,
servicii și activități se nume ște:
a) marfă;
b) utilitate;
c) etalonul general;
d) preț;
e) masa monetar ă.
9. Care din variantele de mai jos exprim ă funcț iile banilor?
f) măsura activit ății economice;
g) mijloc de schimb;
h) mijloc de sporire a profitului;
i) forma universală sub care se const ituie rezervele agen ților economici;
j) mijloc de plat ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b + d + e); B (b + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c + e); E (a + b + e).
10. Banii de hârtie (hârtia-moned ă) au drept tr ăsături d efinitorii:
Microeconomie 101
Banii și funcțiile lor în economie
a) nu sunt convertibili;
b) circulă în virtutea unui curs for țat, decretat de stat;
c) nu sunt acoperi ți cu metal pre țios;
d) se emit și pentru finan țarea unor cheltuieli neproductive sau militare și a
deficitelor bugetare cronice;
e) sunt convertibili în aur la prezentare.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c +d + e); B (b + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c + d); E (a + b + e).
11. Esența și natura banilor.
Microeconomie 102
Banii și funcțiile lor în economie
12. Rolul și funcțiile ban
ilor în economie.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 6.1.
1. e
2. c
3. c
Răspuns 6.2.
1. c
2. d
3. C
Răspuns 6.3.
1. b
2. c
3. d
Microeconomie 103
Banii și funcțiile lor în economie
Microeconomie
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 6
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., W
alsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
104
Utilitatea economic ǎ
Unitatea de înv ățare nr. 7
UTILITATEA ECONOMIC Ă
Cuprins
Obiectivele Unit ății de învățare nr. 7
7.1. Formele utilit ății economice. Mă surarea cardinal ă și ordinală
7.2. Utilitatea individual ǎ, totalǎ și marginal ǎ. Legea utilit ǎții marginale descrescânde
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 7
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 7
Pagina
106
106
110
115
118
119
Microeconomie 105
Utilitatea economic ǎ
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 7
Principalele obiective ale unit ății de învățare Nr. 7 sunt:
Înțelegerea conceptului de utilitate economic ǎ
Familiarizarea cu abord ǎrile cardinal ǎ și ordinalǎ
Recunoaș terea principalelor tipuri de utilitate
Înțelegerea și însușirea enunțului legii utilit ǎții marginale descrescânde
7.1 Formele utilit ății economice. M ăsurarea cardinal ă și ordinală ………………
În condițiile economiei de schimb, bunurile economi ce, în special cele marfare, sunt
destinate satisfacerii nevoilor nonproduc ătorului. Pentru aceasta, ele trebuie s ă aibă
utilitate, adică să se bu cure de aprecierea (pre țuirea) mai mare sau mai mic ă din
partea consumatorului nonproduc ător.
Utilitatea trebuie s ă fie abordată însă atât dinspre bun, cât și dinspre om, în calitatea
lui de consumator.
Privită dinspre bun, utilitatea apare ca tehnic ă m erceologic ă, aceasta constând din
ansamblul propriet ăților, caracteristicilor și însuș irilor reale sau imaginare ale
bunurilor, pe baza folosirii c ărora se asigur ă satisfacerea unei anumite trebuin țe
umane, mai mult sau mai pu țin intense.
Spre deosebire de se nsul tehnic al utilit ății, sensul economic al acesteia include
raportarea la o nevoie, la o trebuin ță a nonposesorului . Doar în m ăsura în ca re
prin însușirile sale un bun (respectiv o cantitate determinat ă din acesta) r ăspunde
unei nevoi a nonposesorul ui, devine posibilă tranzacția bilateral ă de piață.
În teoria economic ă se întâlnesc dou ă optici diferite de abordare a utilit ății
economice: concep ția clasică și cea neoclasic ă (sau marginalist ă) .
În gândirea clasic ă se apreciaz ă că, pentru persoane dife rite, bunuri identice au
aceeași utilitate economic ă.
Utilitatea economic ă apare astfel ca o rela ție între propriet ățile intrinseci ale
bunului, pe de o parte, și nevoia sau pre țuirea de care se bucur ă din partea
nonposesorului, pe de alt ă parte.
În aceast ă relație, propriet ățile intrinseci ale bunului au rolul determinant în
evaluarea utilit ății economice. Ca atare, fiecare unitate dintr-o mul țime de bunuri
omogene, identice din punct de vede re calitativ, care se încadreaz ă în dimensiunile
nevoii de consum, are aceea și utilitate economic ă. Ele au proprietăț i identice și
răspund, în principiu, aceleia și categorii de nevoi. în aceast ă concepție, elementele xi
aparț inând mul țimii X au utilitățile individu ale Ui egale între ele, adic ă Ux11 = U x22
=…=Uixi
Microeconomie 106
Utilitatea economic ǎ
U3 U2 U1UiUt
x1U4U5
x3x4x5xx2 0Ut = U i xi
Fig.7.1. Utilitatea economic ă individuală și totală în gândirea clasic ă
Utilitatea economic ă totală (U t) a respectivei mul țimi este produsul dintre utilitatea
individual ă (Ui) – aceea și pentru fiecare element, și numărul de unit ăți care
alcătuiesc mul țimea (x i) ;U t = U i ·Xi, respectiv suprafaț a haș urată.
În gândirea neoclasic ă, în special în cadrul curentului marginalist, utilitatea
intrinsecă a unui bun cap ătă sens economic atunci când sunt îndeplinite cum ulativ
anumite condi ții:
1. Proprietățile, însușirile bunului vin în întâmpinarea unei nevoi a cump ărătorului,
indiferent de natura acesteia.
2. Cumpărătorul conștientizeaz ă raportul dintre nevoia sa și bunul economic, este
convins c ă prin însu șirile sale, respectivul bun ec onomic îi aduce o satisfac ție, îi
conferă prin consum o anumit ă plăcere.
3. Cumpărătorul este capabil s ă foloseasc ă utilitatea pe care el o apreciaz ă la bunul
economic, dispune de abilitatea și cunoștințele necesare folosirii bunului respectiv.
Pe baza acestor criterii se poate aprecia c ă utilitatea economic ă sintetizeaz ă
importanța, preț uirea pe care o persoan ă o acordă, la un moment dat și în condi ții
determinate, fiec ărei unități dintr-o mul țime de bunuri identice.
Măsurarea utilit ății economice a fost analizat ă și s-a realizat în dou ă modalități:
măsurarea cardinal ă și cea ordinal ă.
Măsurarea cardinal ă presupune ca un consumator dat s ă acorde fiec ărei cantități
dintr-un bun sau altul o utilitatemai mare sau mai mic ă, exprimat ă imaginar printr-
un număr de unități de utilitate (utili) .
Să presupunem, de exemplu, c ă un consumator acord ă următoarele utilit ăți unui
sortiment de bunuri:
unui kg de struguri……………………………….. 8 utili
unui kg de pâine…………………………………. 4 utili
Microeconomie 107
Utilitatea economic ǎ
unui kg de carne……………………………………24 utili
Pentru acest consumator, utilitatea unui kg de carne este de 3 ori mai mare decât 1
kg de struguri ș i de 6 ori mai mare decât 1 kg de pâine. Dup ă această măsurare, se
consideră că acest consumator posed ă cunoș tințe exacte asup ra numărului de unit ăți
de utilitate pe care i le confer ă fiecare cantitate din oric e bun, ceea ce îi permite s ă
compare într-o manier ă sigură utilitatea diferitelor bunuri.
Măsurarea ordinal ă presupune ierarhiz area diferitelor bunuri într-o anumit ă
ordine, în raport de preferin țele consumatorului.
Revenind la exemplul precedent, m ăsurarea ordinal ă se limiteaz ă la a aprecia c ă
acest consumator, în condiț iile date, preferă un kg de carne unui kg de struguri, și un
kg de struguri unui kg de pâine. Ca atare, ordinea preferin țelor sale este:
I. 1 kg carne;
II. 1 kg de struguri ;
III. 1 kg de pâine.
Aprecierea utilității eco nomice are, deci, un caracter eminamente individual și
subiectiv, ea fiind diferit ă de la un individ la altul. Un bun poate avea utilitate
econom
ică pentru un individ, dar nu are pentru a ltul. Ea depinde de raportul pe care
fiecare îl stabile ște între propriet ățile unui bun și intensitatea nevoilor sale fa ță de
bunul respectiv. Mai mult, aceeași persoană ap reciază că diferite unit ăți consumate
din acelaș i bun au utilitate economic ă diferită, în funcț ie de cantitatea și momentul
când acestea îi sunt disponibile. Astfel, dac ă presupunem c ă un kg de carne
consum
at de o persoan ă în decurs de o să ptămână reprezint ă pentru aceasta o
anumită utilitate, dublarea acestei cantit ăți poate duce la cre șterea satisfac ției, dar nu
în aceeași proporț ie: utilitatea economic ă a celui de al doilea kg de carne este mai
redusă decât a primului. în acest sens, Al fred Marshall, reprezentant de seam ă al
școlii marginaliste, subliniaz ă că: "mărim ea intensit ății unei pl ăceri descre ște
progresiv până la saturare, dacă este satisf ăcută în mod continuu. Aceasta semnific ă
că utilitatea primei unit ăți dintr-un bun economic este cea mai ridicat ă și se reduce
succesiv cu fiecare nou ă (unitate) de bun consumat care se confrunt ă cu o nevoie în
descreștere".
Rezultă că diferite cantit ăți consumate din bunul omogen X au utilit ăți individuale
diferite, pozitive, dar descresc ătoare.
Microeconomie 108
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 109
Ut
Ut=100
20
10
0X 1 X 2 X 3 X nU1
U2
U3
Un
n
ii iU X Ut
1
X8090
Fig. 7.2. Utilit ǎțile economice individual ǎ și totalǎ în gândirea neoclasic ǎ
Test de autoevaluare 7.1.
1. Utilitatea economic ǎ a unui bun:
a) depinde de costul de producț ie;
b) este aceeaș i, indiferent de cantitatea consumat ǎ;
c) se poate m ǎsura prin metodele ordinal ǎ sau cardinalǎ ;
d) este identic ǎ pentru to ți consumatorii;
e) este aceeaș i pentru fiecare doz ǎ consumat ǎ din bunul respectiv.
2. Aprecierea utilit ǎții economice a unui bun are caracter:
a) unitar;
b) eminamente subiectiv;
c) atât obiectiv, cât și subiectiv;
d) contradictoriu;
e) obiectiv.
3. Conform concep ției neoclasice, pentru un anumit individ fiecare element
dintr-o mul țime de bunuri identice are:
a) întotdeauna o utilitate economic ǎ nulǎ;
b) aceeași utilitate economic ǎ;
c) o utilitatea care nu poate fi apreciatǎ ;
d) o utilitate economic ǎ diferitǎ;
e) o utilita
te economic ǎ crescǎtoare.
Utilitatea economic ǎ
4. Mǎrim
ea utilitǎții economice a unui bun economic este determinat ǎ în primul
rând de:
a) abundența bunului respectiv;
b) raportul pe care fiecare individ îl stabile ște între propriet ățile
intrinseci ale unui bun și intensitatea nevoilor sale fa ță de bunul
respectiv ;
c) cheltuielile ocazionate de ob ținerea bunului respectiv ;
d) proprietǎțile intrinseci ale bunului respectiv;
e) toate variantele de mai sus.
5. Mǎsurarea cardinal ǎ presupune:
a) ca un consumator dat s ǎ acorde fiec ǎrei cantitǎți dintr-un bun un
anumit num ǎr de unitǎț i de utilitate;
b) ca fiecare conumator s ǎ posede cuno ștințe exacte asupra bunului
consumat;
c) ierarhizarea diferitelo r bunuri într-o anumitǎ ordine;
d) ordonarea bunurilor dup ǎ preferințele consumatorului;
e) nici un rǎspuns nu este corect.
6. Mǎrimea utilit ǎții economice:
a) este ap reciat ǎ diferit de consumatori diferi ți;
b) este aceeaș i pentru bunuri identice;
c) se reduce succesiv cu fiecare nou ǎ unitate consumatǎ dintr-un bun;
d) sintetizeaz ǎ importan ța pe care un consumator o acordǎ la un moment
dat fiecǎrei unitǎți dintr-o mul țime de bunuri identice;
e) este apreciat ǎ diferit de acela și consumator în func ție de condi țiile de
loc și timp.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+c+d+e); C(a+b); D(a+d); E(c+e).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 118.
7.2. Utilitatea individualǎ , totalǎ și marginal ǎ. Legea utilit ǎții marginale
descrescânde
Utilitatea individualǎ, total ǎ și marginalǎ
Într-un sistem de axe de coordonate curba utilit ǎții individuale a diferitelor cantit ǎți
consumate din bunul X, precum și aria utilit ǎții totale a bunului respectiv se prezintǎ
Microeconomie 110
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 111
Utilitatea
individualǎ
Utilitatea
tota
lǎ
ca în fig. 7.2. Din grafic rezult ǎ cǎ utilitatea cantit ǎții X 1 din bunul X este mai mare
decât utilitatea cantit ǎții X 2. Deci U 1×1>U 2×2>….>U nxn.
Utilitatea total ǎ U t a bunului X rezult ǎ din însumarea utilit ǎților individuale
corespunz ǎtoare fiec ǎreia dintre cantit ǎțile X 1-Xn consumate din bunul respectiv ș i
este circumscris ǎ ariei hașurate. Deci . Constat ǎm cǎ aria utilit ǎții
tota
le crește cu fiecare cantitate consumat ǎ, dar cu o ra ție descrescǎ toare. Deci,
curba utilit ǎții totale este cresc ǎtoare și devine paralel ǎ la abscis ǎ (axa consumului)
în momentul când nevoile individuale din bunul respectiv sunt deplin satisf ǎcute.
it ui xi U
1n
Ut
Ut=100
20
10
0X 1 X 2 X 3 X nU1
U2
U3
Un
n
ii iU X Ut
1
X8090
Fig. 7.2. Utilitatea economic ǎ individualǎ și totalǎ în gândirea neoclasic ǎ
Ut
100
20
10
0 X 1X 2X 3X 4 X nUt
X i
Fig. 7.3. Curba utilit ǎții totale
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 112
Utilitatea
ma
rginalǎ
Modificarea utilit ǎții suplimentare realizat ǎ prin creșterea consumului dintr-un bun
se apreciaz ǎ cu conceptul de utilitate marginalǎ.
Utilitatea marginal ǎ (Um) reprezint ǎ sporul de utilitate total ǎ ( ) care rezult ǎ di
n
creșterea cu o unitate a cantit ǎții consumate dintr-un bun (tU
X).
Utilitatea marginal ǎ a fiecǎrei cantit ǎți consumate din bunul X, respectiv X 1,
X2 talǎ Xn, este exprimat ǎ prin raportul dintre sp orul de utilitate to (tU) și
sporul cantit ǎții consumate ( X) pentru realizarea sporului respectiv de utilitate,
adic
ǎ:
XUUt
mx ;
În virtutea ipotezei m ǎsurǎrii cardinale, put em defini o funcț ie a utilit ǎții totale de
tipul U t=U(x) ca pe o func ție crescǎtoare în raport cu cantitatea consumat ǎ dintr-un
bun. Dac ǎ presupunem c ǎ avem o infinitate de mici cantit ǎți din bunul x, adic ǎ
x0 și cǎ funcția de utilitate este continu ǎ și diferențiabilǎ, atunci rezult ǎ cǎ
utilitatea marginal ǎ poate fi definit ǎ ca derivata par țialǎ de ordinul 1 a func ției de
utilitate.
Deci, x UdxdUUt
m' .
Legea utilit ǎții marginale descrescânde
de utilitate total ǎ
conferit de fiecare unitate suplimentar ǎ consumat ǎ din bunul X.
Revenim la curba utilit ǎții totale, pe care eviden țiem sporul
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 113
Ut
100
90
0 X 1X 2X 3X 4 X n X iX120
10X2X3Ut3
Ut2
Ut1Ut
X4Ut4
zultǎ : Din grafic re
22
2
11
1 ;xUX UXUX Ut
mt
m ; ……… ;
ntn
n mXUX U
Cum prin defini ție 1 …2 1 nX X X ,
Iar,
ntn t ttn t t
XU
XU
XUU U U
……
22
112 1
deci:
Aceatǎ ana
lizǎ a permis lui Gossen s ǎ formuleze legea utilit ǎții matginale
descrescânde, potrivit c ǎreia: când cantitatea consumat ǎ dintr-un bun economic
crește, utilitatea marginal ǎ a bunului respectiv tinde s ǎ se diminueze pân ǎ la zero,
corespunz ǎtor punctului de sa țietate, la care utilitatea marginal ǎ este nulǎ. n m m m X U X U X U …2 1
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 114
Ut
UmUt=max
Xn
XnX
XPunct de sa ietate
Fig. 7.5. Evoluț ia curbelor utilit ǎții totale și marginale
A sumând continuu un anumit , se ge n m ent un prag de
s ǎ care, dac ǎ tot ont sǎ cǎ istǎ ul sǎ aparǎ
zona de insatisfac ție. Punct e satura te a câ ili marginal ǎ
devine nul ǎ, deci atunci cân orirea c ǎți su nu ad atisfac ție.
nct de vedere matem tic acest pt es evide t, întrucât funcț ia-obiectiv a
cție, deci a utilit ǎții
m
i ul
n cazul de fa țǎ maximul) în punctul în care derivata de ordinul 1 (adicǎ utilitatea
șadar, con
bun
l c atin
uǎ, la u om
ex dat,
isc aturație dup uși consum u in creas , r
ul d
spție es
ntit a tins
contunci
ate nd ut
mai tatea
ce s d
aa
fai
tem
n u
Din puconsumatorului are în vedere maximizarea gradului de satisfa
totale scontat ǎ a se obține prin consumul bunului x. Ori, în condi țiile în care a
ef nit func ția de utilitate ca fiind U d
t=U(x), rezult ǎ cǎ aceasta îș i va atinge optim
(îmarginalǎ) va fi nul ǎ.
Test de autoevaluare 7.2.
tilitatea total ă obținută de un consum ator dat ce consum ă cantități crescătoare din
4 5 6 U
bunurile x și y se prezint ă în tabelul de mai jos:
Q consumat ă 1 2 3
Utilitatea bunurilor
Utx 28 46 57 63 66 67
U m x
Uty 70 125 165 196 221 241
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 115
U
m y
a)Sǎ se calculeze utilitǎț ile m arginale pe ntru bunurile x și y ;
b) Să se reprezinte grafic evolu ția utilităților totale și marginale pentru bunul X.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 118.
În loc de rezumat Am șitul unității de învăț are nr. 7.
alelor subiecte prezentate în aceast ă
un t.
Es are nr. 7 pe care urmeaz ă să o
tra
Lucrare de ver ajuns la sfâr
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a princip
itate și să revizuiți obiectivele preci zate la începu
te timpul pentru întocmirea Lucr ării de verific
nsmiteți tutorelui.
ificare unitate de înv ățar
e nr. 7
Lu
con
1.
a utilitǎții totale ;
utilitatea marginal ǎ ;
r utilitatea marginal ǎ crește ;
nalǎ scade.
lǎ se poate calcula astfel :
tate totalǎ.
ei plǎc eri descre ște progresiv pân ǎ la
aturare, dac ǎ este satisf ǎcutǎ în mod continuu ;
ea mai
ǎ pe mǎsurǎ ce cantitatea dintr-un bun economic cre ște, utilitatea crarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
ceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 7.
Pe mǎsurǎ ce cantitatea consumat ǎ dintr-un bun economic creș te :
a) crește atât utilitatea total ǎ, cât și cea marginal ǎ ;
b) creșterea utilit ǎții marginale devanseaz ǎ creștere
c) utilitatea total ǎ scade concomitent cu
d) utilitatea totalǎ scade ia
e) utilitatea total ǎ crește în timp ce utilitatea margi
2. Utilitatea margina
a) cantitatea total ǎ consumat ǎ / venituri totale ;
b) cantitatea total ǎ consumat ǎ / utilitate total ǎ ;
c) cantitatea totalǎ consumat ǎ / preț unitar ;
d) sporul utilit ǎții totale / sporul cantit ǎții totale consumate ;
e) utilitate total ǎ / canti
3. Legea utilitǎț ii marginale descrescânde :
a) stabile ște cǎ mǎrim ea intensit ǎtii un
s
b) stabile ște cǎ utilitatea primei unit ǎți dintr-un bun economic este c
icatǎ și se reduce succesiv cu fiecare nou ǎ unitate de bun consumat ; rid
c) stabile ște c
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 116
ma
rginalǎ a bunului respectiv tinde s ǎ se diminueze pân ǎ la zero, corespunzǎ tor
ațietate ;
latǎ de Hermann Heinrich Gossen ;
ulatǎ de Alfred Marshall.
nsul corect:
ividuale corespunz ǎtoare fiecǎre ia dintre
onsum ul ultimei unitǎț i consumate dintr-un bun;
ndiferent de evolu ția prețur ilor;
rește;
acorde fiec ǎrei c antitǎți dintr-un bun un anumit num ǎr
osede cuno ștințe exacte asupra bunului consum at;
lor bunuri într-o anum itǎ ordine dup ǎ preferințele
numǎrul de utili atribuit fiec ǎrei cantitǎți
individ, fiecare element dintr-o mul țim e de bunuri identice are: punctului de s
d) a fost
formu
e) a fost form
legeți rǎspu A
A(a+b+c); B(a+b+d+e); C(a+b); D(c+d); E(c+e).
4. Utilitatea total ǎ:
a) se calculeaz ǎ ca sumǎ a utilitǎț ilor marginale indiferent de cantit ǎțile
suplimentare consumate ; b)
se calculeaz ǎ ca sumǎ a utilitǎț ilor ind
cantitǎțile consumate;
c) este satisfac ția obț inutǎ prin c
d) este satisfac ția obț inutǎ prin consumul fiecǎ rei unitǎți consumate dintr-un bun;
e) se diminueazǎ progresiv pân ǎ la zero.
: 5. Când nevoia consumatorului este mai intens ǎ, utilitatea marginal ǎ este
a) constantǎ;
nulǎ; b)
c) mai mare;
d) mai micǎ;
e) negativǎ.
6. Î crescǎtoare întrucât: n mod normal, utilitatea marginal ǎ este des
a)utilitatea individual ǎ rǎm âne constant ǎ, i
b) utilitatea total ǎ este constant ǎ;
c) odatǎ cu creșterea cantit ǎții consumate, intensitatea nevoii desc
d) utilitatea total ǎ este descresc ǎtoare;
e) nici un rǎspuns nu este corect.
7. Mǎsurarea ordinal ǎ presupune:
aa) c un consumator dat s ǎ
de unitǎți de utilitate;
b) ca fiecare conumator s ǎ p
c) ierarhizarea diferite
consumatorului;
d) ordonarea bunurilor în func ție de
dintr-un bun;
eu acției obținute din consum ul unui bun. ) cantificarea satisf
8. Pentru un anumit
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 117
a) întotdeauna o utilitate e conomicǎ nulǎ;
eneral, dar nu are utilitate în sens econom ic;
d) o utilitate economic ǎ diferitǎ;
Satisfacția obț inutǎ prin consumul tuturor unit ǎților unei mul țimi de bunuri
entice reprezint ǎ:
a) utilitatea marginal ǎ;
b) utilitatea individual ǎ;
c) utilitatea total ǎ;
d) utilitatea medie;
e) utilitatea în sens merceologic.
0. Utilitatea adi ționalǎ a fiecǎ rei doze consumate în plus este:
a) utilitatea total ǎ;
b) crescǎtoare;
c) întotdeauna constant ǎ;
d) întotdeauna egal ǎ cu zero;
e) descrescǎtoare.
11. Caracterizaț i utilitǎțile individual ǎ, totalǎ și marginal ǎ.
b)
aceeași utilitate economic ǎ;
c) utilitate în sens g
e) o utilitate economic ǎ care nu poate fi apreciat ǎ.
9.
id
1
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 118
12. Enunț ati legea utilit ǎții m
arginale descrescânde ; eviden țiați prin metod ǎ graficǎ
lația între utilitatea total ǎ și cea marginal ǎ.
re
Utilitatea economic ǎ
Microeconomie 119
Pentru răspunsurile studen țiăsați sp ade e în între ri. lor l ații cvat tre bă
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 7.1
1. c
2. b
3. d
4. b
5. a
6. B
ăspuns 7. 2
Q consum
ată
Um 1 2 3 4 5 6
R .
Umx 28 18 11 6 3 1
Um 70 y 55 40 31 25 20
tx
U
1 2 3 4 5 6 Qx
Umx
70
60 50 40
30
20 10 30
20 10 0
Utilitatea economic ǎ
120
0 1 2 3 4 5 6
Qx
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 7
, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editur
a All Beck, Bucure ști, 2003.
.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoațǎ , I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Sa
muelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G
Microeconomie
Teoria (comportamentul) consumatorului
Unitatea de înv ățare nr. 8
TEORIA (COMPORTAMENTUL) CONSUMATORULUI
Cuprins
Obiectivele Unit ății de învățare nr. 8
8.1.Preferinț ele și alegerea consumatorului. Curba de indiferen țǎ în consum
8.2. Alegerea optim ǎ și echilibrul consumatorului
8.3. Dinamica echilibrului consum atorului. Efectele modific ǎrii venitului și prețurilor
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 8
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 8
Pagina
122
122
128
133
135
140
143
Microeconomie 121
Teoria (comportamentul) consumatorului
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 8
Principalele obiective ale unit ății de învățare Nr. 8 sunt:
1 Înțelegerea manierei în care consumatorul ra țional adopt ǎ decizia de consum
2 Cunoașterea instrumentelor grafice cu ajutorul c ǎrora se studiazǎ
comportamentul consumatorului
3 Determinarea echilibrului consumatorului
4 Identificarea efectelor modific ǎrii venitului și prețurilor asupra echilibrului
consumatorului
8.1 Preferințele și alegerea consumatorului. Curba de indiferen țǎ în consum
Axiomele
alegerii
Programele
de consum
Ca ființǎ raționalǎ și afectivǎ, consumatorul î și stabilește, în fiecare moment al
existenței sale, unul sau mai multe programe (re țete) de consum. Altfel spus, el î și
ordoneazǎ rațional preferin țele și adoptǎ deciziile de consum pe baza unor axiome
cum sunt:
1. Axioma compara ției, presupune alegerea co nsumatorului, din utiliz ǎrile
alternative în folosire a dou ǎ bunuri: bunul A și bunul B. El alege o singur ǎ
variantǎ din cele trei posibile: (a) prefer ǎ bunul A bunului B; (b) prefer ǎ
bunul B bunului A; (c) este indiferent fa țǎ de cele dou ǎ bunuri, alegând, dupã
inspirație, ori bunul A, ori bunul B.
2. Tranzitivitatea op țiunii de la un bun la altul, se manifest ǎ astfel: dac ǎ un
consum
ator prefer ǎ bunul C bunului B și pe A bunului B, atunci înseamn ǎ cǎ
el preferǎ bunul A bunului C.
3. Axioma calit ǎții sau a insatura ției, const ǎ în opțiunea pentru cea mai mare
cantitate, dac ǎ bunurile alternative în consum au aceeaș i utilitate. De aceea,
axioma respectiv ǎ mai este numitǎ și a lǎcomiei.
4. Axioma convexitǎț ii, se refer ǎ la faptul c ǎ un consumator prefer ǎ
combinațiile echilibrate între bunur i, în locul celor extremale (foarte mult
dintr-un bun și foarte pu țin sau deloc din altul).
Pe baza cererii poten țiale și a restric țiilor social-economice (pre țuri, venituri),
consumatorul î și formuleaz ǎ programe de consum.
Programul de consum reprezint ǎ specificar ea unor cantit ǎți anumite din bunuri
diferite (x,y,z,…w), care îi asigur ǎ unui consumator dat o anumit ǎ utilitate
(satisfacț ie).
Programul de consum d ǎ expresie: sistemului de nevoi al consumatorului;
disponibilit ǎților în timp și spațiu ale diferitelor bunuri: utilit ǎții pe care acesta o
Microeconomie 122
Teoria (comportamentul) consumatorului
Curba de
indiferențǎ
acordǎ d
iferitelor cantit ǎți din bunurile consumate.
Programele de consum ale fiec ǎrui consumator sunt influen țate de:
1) Factori generali, izvorâ ți din nivelul dezvolt ǎrii, din structurile economice
și din mediul economico-social și natural în care el exist ǎ;
2) Statutul social și situația familialǎ a consumatorului, nivelul s ǎu de cultur ǎ
și civilizație;
3) Incidențele fenomenului de “inducer e” a nevoilor, formarea și dezvoltarea
nevoilor umane fiind unul din cele mai complexe procese;
4) Orientarea consumului prin mass-media, prin reclam ǎ și publicitate, prin
modǎ și im itație, etc.
Cu toate aceste multiple determin ǎri și influențe, programele de consum r ǎmân
individuale și subiective. Aceasta este una din ipotezele de bazǎ ale analizei
comportamentului consumatorului.
Se presupun patru programe de cons um echivalente: P1, P2, P3, P4.
Douǎ sau mai multe programe de consum sunt echivalente dac ǎ fiecare dintre ele îi
oferǎ consumatorului acela și nivel de satisfac ție, prin combina țiile diferite de bunuri
asigurându-se aceea și utilitate agregat ǎ (UA). Consumatorul nu prefer ǎ un program
în detrimentul altuia. Reprezentarea grafic ǎ a programelor de consum echivalente P
1-P4 se prezint ǎ astfel:
0 1 2 3 4 xY
8
7
6
5
4
3
2
13,34,5A
BP1 (1x+8y)
P2 (2x+6y)
P3 (3x+4,5y)
P4 (4x+3,3y)M
N
RUAP1
UAP2
UAP3
UAP4
Fig. 8.1. Programe de consum echivalente
Microeconomie 123
Teoria (comportamentul) consumatorului
Harta
curbelo
r de
indiferențǎ în
consum
Echivalen ța programelor de consum decurge din faptul cǎ fiecare dintre ele asigurã
consumatorului aceea și utilitate agregat ǎ, respectiv aceea și satisfac ție. Deci,
U
A(P1)=U A(P2)=U A(P3)=U A(P4).
Curba AB care une ște toate combina țiile posibile din bunurile x si y, fiecare dintre
acestea furnizând consumatorului aceea și utilitate agregat ǎ, se numeș te curbǎ de
indiferențǎ.
În afara programelor P 1-P4, se pot imagina și alte rețete de consum echivalente: P’ 1-
P’4 sau P” 1-P” 4, primele presupunând o utilitate agregat ǎ mai micǎ, secundele – una
mai mare, a șa cum se sugereaz ǎ în grafic (fig. 8.2.).
C
Y A P’’ 1
P 1
E
P’’ 2
P’ 1
P 2
P’’ 3
P’ 2
P 3
P’’ 4
P’ 3 D
P 4
P’ 4 B
F
O X
Fig. 8.2. Harta curbelor de indiferen țǎ în consum
Fiecare dintre cele trei curbe de indiferen țǎ (EF,AB,CD) exprim ǎ programe de
consum echivalente (minime, medii și maxime), acestea încadrându-se într-o hart ǎ.
Harta curbelor de indiferen țǎ reprezintǎ ansamblul curbelor de indiferen țǎ, care dau
expresie programelor de consum concurente, imaginate de c ǎtre un consumator.
Principiul curbei de indiferen țǎ se explic ǎ prin aceea cǎ suplimentarea consumului
duce la sporirea utilit ǎții. Or, pentru a rǎ mâne pe curba de indiferen țǎ, o creștere a
consumului dintr-un bun, care va asigura un spor de utilitate, va fi balansat printr-o
scǎdere a consumului din celǎ lalt bun, care va însemna un minus corespunz ǎtor de
utilitate. Aceast ǎ substituibilitate a bunurilor în consum explic ǎ și forma
descrescǎtoare a curbei.
Proprietǎțile curbelor de indiferen țǎ:
1. O curbǎ de indiferen țǎ mai înaltǎ (deplasatǎ în dreapta sus) exprim ǎ un nivel
de utilitate mai mare;
Microeconomie 124
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 125
Proprietǎțile
curbelor de indiferențǎ
2. Curbele de indiferen țǎ din cadrul aceleia și familii de curbe de indiferen țǎ nu
se intersecteaz ǎ niciodatǎ (fig. 8.3.).
P
A PC , cǎci se aflǎ pe aceeaș i curbǎ de indiferen țǎ;
PC PB cǎci se aflǎ pe aceeaș i curbǎ de indiferen țǎ;
cǎ și PA PB fals, cǎci U APA > U APB
Y
X OPA
PBPC.
Fig. 8.3. Ipoteza intersect ǎrii curbelor de indifeten țǎ
3. Ele nu pot lua forma unor cercu ri concentrice (fig. 8.4.).
Y
yN
yj
xN xj xI
xHX ON H
IjP1
P2
Fig. 8.4. Ipoteza curbelor de indiferen țǎ în formǎ de cerc
Consumatorul realizeaz ǎ același nivel de utilitate în oricare din combina țiile N, H, I,
J, situate pe curb ǎ pentru cǎ UAN=U AI=U AJ=U AH. Cum bunurile au pre ț, orice
combinație de tip H sau I este mai costisitoare dec t cea reprezentat ǎ de J. Deci,
consumatorul ra țional este determinat s ǎ opteze doar asupra por țiunii descresc ǎtoare
a curbei de indiferen țǎ situate între punctele extreme P
1 și P2, unde se vor plasa
programele de consum mai pu țin costisitoare.
4. Curbele de indiferen țǎ au forme convexe la origine cu înclina ție negativ ǎ,
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 126
adicǎ au rate descresc ǎtoare de substi tuire a bunurilor
5. Panta curbei de indiferen țǎ este rata m
arginalǎ de substitu ție între bunurile x si
y.
Faptul real, conform c ǎruia utilitǎț ile agregate identice se asigur ǎ prin cre șterea
cantitǎților consumate dintr-un bun (x) și reducerea cantit ǎților consumate din
celǎlalt bun (y), este surprins pr in conceptul de rata marginal ǎ de substitu ție.
Rata marginalǎ de substitu ție între douǎ bunuri, desemneaz ǎ cantitatea dintr-un bun
economic (y) la care un consumator este dispus s ǎ renunț e, în schimbul procur ǎrii
unei unitǎți suplimentare dintr-un al t bun (x), astfel încât s ǎ fie posibil ǎ menținerea
aceluiași nivel de satisfac ție sau de utilitate agregatǎ .
Relația de calcul a acestui indicator va fi:
Rms y/x =
0 10 1
x xy y
XY
, în condițiile U A=constant ǎ.
Revenind la graficul anterior (f ig. 8.1.), se poate constata c ǎ în programul P2, fa țǎ de
P1, s-a renun țat la 2y pentru o unitate suplimentar ǎ din bunul x.
Deci, Rms P 2/P1= 212
xy;
Rms P 3/P2= 5 , 115 , 1
xy;
Rms P 4/P3= 2 , 112 , 1
xy
Dacǎ presupunem c ǎ bunurile sunt infinit divizibile ( x0), putem în egal ǎ mǎsurǎ
sǎ definim Rms ca valoarea pa ntei curbei de indiferen țǎ în punctul respectiv, adic ǎ
Rms = dxdy. Rezultǎ de aici c ǎ Rms cap ǎtǎ valori diferite în diferite puncte ale
curbei de indiferen țǎ și înregistreaz ǎ o tendin țǎ de reducere (descresc ǎtoare).
În plus, se poate demonstra c ǎ Rms este egal ǎ cu raportul invers al utilit ǎților
marginale ale celor dou ǎ bunuri.
Astfel, pornind de la necesitatea maximiz ǎrii utilitǎții agregate scontate a se ob ține
prin consumul a dou ǎ bunuri x și y, acest obiectiv se realizeaz ǎ atunci când derivata
de ordinul I a func ției utilitǎții agregate se anuleaz ǎ. Adicǎ, UA=U(x,y) max, când:
și y U ydy U xdx U` : / 0 ` `
Teoria (comportamentul) consumatorului
0„
„
„ dy dxy Ux U
y Uydy U
y Uxdx U
Rmsdxdy
y Ux Udy dxy Ux U „
„
Aceastǎ relație pune în eviden țǎ aceeași tendințǎ generalǎ de reducere a ratei
marginale de substitu ție și permite ilustrarea formei c onvexe la orgine a curbei de
indiferențǎ.
Cǎci, pe m ǎsurǎ ce se renun țǎ la un num ǎr crescǎtor de unitǎț i dintr-un bun, este
rezonabil s ǎ presupunem c ǎ, în mod corespunz ǎtor, consumatorul, pentru a- și
menține același nivel de satisfac ție, va consuma tot mai multe unit ǎți din celǎlalt
bun. Astfel, prin cre șterea succesiv ǎ a consumului din bunul x se reduce intensitatea
nevoii pentru acest bun și, implicit, utilitatea marginal ǎ adusǎ de fiecare dozǎ
suplimentar ǎ consumat ǎ. În schimb, reducerea succesiv ǎ a lui y face ca fiec ǎrei
unitǎți la care se renun țǎ sǎ i se acorde de c ǎtre consumator o utilitate marginal ǎ ma i
mare în raport cu cea precedentǎ.
Test de autoevaluare 8.1.
Pentru un consumator, combinaț iile de consum care-i aduc aceea și satisfac ție sunt
evidențiate în urm ătorul tabel:
Combinații
de consum Bunul x Bunul y
A 2 13
B 3 6
C 4 4,5
D 5 3,5
E 6 3
F 7 2,7
a) Să se calculeze rata marginal ă de substituire între bunurile x și y;
b) Să se reprezinte grafic combina țiile de consum echivalen te care dau curba de
indiferență în consum;
c) În ce situa ție bunul x se poate substitui complet cu bunul y?
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 140.
Microeconomie 127
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 128
8.2. Alegerea optim ǎ și echilibrul consumatorului
Linia
bugetului
Echilibrul consumatorului are în vedere optimizarea procedurilor de alegere a
consumatorului, ținându-se cont atât de preferin țele sale, cât și de resursele relativ
limitate de care dispune pentru ob ținerea maximului de satisfac ție.
Ca ființǎ raționalǎ, consumatorul va alege acele combin ǎri de bunuri și servicii care
sǎ-i asigure maximizarea efectelor util e, deci un grad maxim de satisfac ție, în limita
resurselor de care dispune. Aceasta se traduce, în abord ǎrile tradiț ionale, în luarea în
considerare a constrângerii bugetare, legat ǎ de suma totalǎ de bani disponibil ǎ
pentru satisfacerea nevoilor de consum, în condiț iile unui anumit nivel al pre țurilor
bunurilor.
Se folosește, în acest sens, ca instrument de analiz ǎ, linia bugetului .
Linia bugetului, numit ǎ uneori și linia venitului di sponibil, desemneaz ǎ ansamblul
combinaț iilor care arat ǎ posibilitǎțile de cum pǎrare ale consumatorului, în limita
resurselor sale disponibile. Astfel, considerând c ǎ suntem interesa ți în maximizarea utilitǎț ii pe care scont ǎm s-o
obținem prin combina ții variate din bunuril e x si y, ale c ǎror prețuri sunt px și,
respectiv, py, venitul to tal disponibil (T) poate fi alocat astfel:
T = x . Px + y . Py La limitǎ, în condi țiile în care întreg venitul disponibil s-ar aloca pentru x,
consumatorul poate s ǎ procure din aceasta
x:
PxTx , y=0.
În mod analog, dac ǎ s-ar aloca tot venitul pe ntru y, el ar putea s ǎ achiziționeze și sǎ
consume din acest bun maximum: y:
PyTy , x=0.
Ultimele dou ǎ relații reflectǎ astfel punctele în care lini a bugetului inters ecteazã cele
douǎ axe ale consumului (fig. 8.5.).
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 129
y
Y=T/Py
x=T/Px x0
Fig. 8.5. Linia bugetului
Relația care descrie linia buge tului poate fi scris ǎ și sub forma:
pypxxpyTy . de unde ) (x f y , a carei derivat ǎ de ordin I în raport cu
x pune în eviden țǎ panta liniei bugetului :
Py x Py dxPx x T dy
0 Py dxPx dy
.
Deci, panta liniei bugetului este dat ǎ de raportul dintre pre țurile celor dou ǎ bunuri.
Pentru a atinge obiectivul m
aximizǎrii utilit ǎții unui consumator în condi țiile
resurselor limitate de care dispune, trebuie s ǎ alǎturǎm dorinț elor acestuia –
sintetizate prin harta curbelor de indiferen țǎ – și posibilit ǎțile descrise de linia
bugetului. Se poate ar ǎta astfel cu ajutorul metodei grafice, c ǎ va fi aleas ǎ
combinaț ia ( ), care va asigura întâlnirea dorin țelor și posibilit ǎților
consumatorului (fig.8.6.). y x,
Altfel spus, echilibrul consumatorului este atins în punc tul în care una din curbele de
indiferențǎ (din familia h ǎrții curbelor de indiferen țǎ), este tangentǎ la linia
bugetului.
Așa cum s-a mai ar ǎtat, rata marginal ǎ de substitu ție este chiar panta curbei de
indiferențǎ, și este egal ǎ cu raportul invers al utilit ǎților marginale ale celor dou ǎ
bunuri.
Teoria (comportamentul) consumatorului
y
yPTz
y
ox
xPTwxE
FAC
D
BEE : –
mymx
UU
PyPx
dxdy
Fig. 8.6. Echilibrul consumatorului (solu ția graficǎ)
Decizia de alegere a consumatorului va fi influenț atǎ atât de funcț ia sa de
maximizare a utilit ǎții scontat ǎ a fi obținutǎ prin consumul bunurilor x si y (deci,
UA=U(x,y)) cât și constrângerea descris ǎ de relația venitului disponibil (T).
Vom avea astfel:
yPy xpx Ty x U UA max ) , (
Maximizarea func ției de utilitate U A, presupune ca derivata de ordinul I al acestei
funcții compuse s ǎ fie nulǎ, adicǎ:
dx ydy U xdx U: / 0 ` ` și
0` ` dxydy U
dxxdx U de unde :
0 ` ` dxdyy U x U .
Din ecuația specificǎ liniei bugetului știm cǎ PyPx
dxdy , adicǎ panta liniei bugetului
este datǎ de raportul dintre pre țurile celor dou ǎ bunuri.
Înlocuind pe dxdy în relaț ia precedent ǎ, vom obț ine:
Microeconomie 130
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 131
y UPyPxy U x U ` : / 0 ` `
și:
0„
„
PyPx
y Uy U
y Ux U; Rezultã
dxdy
PyPx
y Ux U „ sau: Pyy U
Pxx U ` `
Px yPx U xPy UPyPx
y Ux Udin : / ` „` PxyPx U
PxxPy U ` `
y U PyPx` x U`, adicǎ:
Pyy U
Pxx U ` `.
Aceastǎ relație reflectǎ, astfel, cǎ un consumator oarecare va alege acea combina ție
care sǎ-i asigure maximum de satisfac ție, în punctul în care rata marginal ǎ de
substituție (panta curbei de indiferen țǎ) va fi egal ǎ cu raportul pre țurilor (panta liniei
bugetului) și cu raportul i nvers al utilit ǎților marginale. Egalitatea dintre cele dou ǎ
pante pune în eviden țǎ cǎ, așa cum am ar ǎtat, echilibrul consumatorului este atins în
punctul în care curba de indiferen țǎ este tangent ǎ la linia bugetului.
Un consumator va continua s ǎ cumpere un produs anume atâta timp cât satisfac ția ce
i-o oferǎ ultima unitate consumat ǎ egaleazǎ sau excede utilitatea marginal ǎ rezultatǎ
din aceeaș i cheltuial ǎ, pentru alt produs.
Prin urmare, ca titulari de venituri, indivizii urmeaz ǎ sǎ cumpere acele produse care,
la o sum ǎ egalǎ , le vor asigura maximum de satisfac ție. Consumatorul va aloca
sumele pentru achizi ționarea variatelor bunuri (x,y…z ), astfel încâ t cheltuirea
venitului s ǎu disponibil (T) s ǎ corespundǎ raporturilor egale între utilit ǎțile
marginale (Um) și prețurile produselor.
Pe baza acestei rela ții într
e utilitatea marginal ǎ – venituri-pre țuri – economistul
american Paul A. Samuels on a formulat legea utilitǎț ii marginale egale pe unitatea
monetarǎ. Potrivit acestei legi, fiecare bun este cerut pân ǎ la punctul în care
utilitatea marginalã a unit ǎții monetare cheltuite pentru acesta este aceea și ca și
utilitatea marginal ǎ a unitǎții monetare cheltu ite pentru oricare alt bun. Acest punct
este numit nivelul comun de utilitate marginal ǎ, respectiv principiul echivalen ței
utilitǎții marginale.
Expresie a preferin țelor individului, obiectivul urm ǎrit, în momentul deciziei de
cumpǎrare, este maximizarea satisfac ției sale prin consumarea bunului.
Sǎ presupunem un consumator care dispune de 350 F.F. El intr ǎ într-un magazin în
care se vând doar dou ǎ mǎrfuri – marfa A și marfa B – ale c ǎror prețuri sunt, în
Teoria (comportamentul) consumatorului
ordine, de 50 și 100 F.F. Dac ǎ respectivul consum
ator este dispus s ǎ cheltuiasc ǎ
întreaga sum ǎ pentru a achiziț iona cele dou ǎ mǎrfuri, cum î și va împǎrți bugetul
(suma disponibil ǎ) pentru cump ǎrarea celor dou ǎ mǎrfuri pornind de la utilitatea lor?
Se evalueaz ǎ utilitǎțile marginale ale m ǎrfii A și mǎrfii B în puncte (utili), pornindu-
se de la aprecierile subiective ale cump ǎrǎtorului și înscriem datele respective în
tabelul de mai jos.
Marfa A (pre țul: 50 F.F.) Marfa B (pre țul: 100 F.F.) Cantitatea
– bucǎț i – Utilitatea
marginalǎ Utilitatea
marg./1 F.F. Utilitatea
marginalǎ Utilitatea
marg./1F.F.
1 5 0,01 9 0,09
2 4 0,08 6 0,06
3 3 0,06 5 0,05
4 2 0,04 3 0,03
5 1 0,02 1 0,01
Corespunz ǎtor aprecierii cump ǎrǎtorului, satisfac ția cea mai mare i-o aduce
cumpǎrarea mǎrfii B. Dar trebuie avut ǎ în vedere nu numai utilitatea marginal ǎ, ci și
prețul mǎrfii. În cazul de fațǎ , prețul mǎrfii B este de douǎ ori mai mare decât pre țul
mǎrfii A. Ca urmare, hotǎ rârea de a cump ǎra se va lua pornindu-se de la utilitatea pe
unitatea de resurse b ǎnești cheltuite. Datele privitoare la utilitatea marginal ǎ pe 1
F.F. vor fi altele. De aceea, satisfacerea maximal ǎ a nevoii consumatorului nostru
este asigurat ǎ de cump ǎrarea a 3 unitǎț i din bunul A și 2 unitǎți din bunul B.
Utilitatea total ǎ a cumpǎrǎturilor (a consumurilor) din cele dou ǎ bunuri va fi:
(5+4+3)+(9+6)=27 puncte.
Orice altǎ combina ție de cantit ǎți din cele dou ǎ mǎrfuri – în condiț iile prețurilor
existente și ale resurselor existente – va da o mai mic ǎ utilitate agregat ǎ pentru
consumator. Echilibrul consumatorului se atinge atunci când raportul dintre utilit ǎțile marginale
ale bunurilor este egal cu raportul dintre pre țurile bunurilor respective sau când
raportu
l dintre utilit ǎțile marginale ale celor dou ǎ bunuri este egal cu raportul dintre
prețurile celor dou ǎ bunuri.
06 , 01006
//
503
// B PB Umg
A PA Umg ; respectiv:
5 , 010050
63
BA
PP
UmgBUmgA.
Microeconomie 132
Teoria (comportamentul) consumatorului
Test de autoevaluare 8.2.
Un consumator alocă , din venitul s ău total de 100.000 u.m., 30% pentru procurarea
unui „coș” de consum format din dou ă bunuri X și Y care au preț urile P x = 100 u.m.;
Py = 150 u.m. Funcț ia de utilitate care descrie com portamentul consumatorului în
actul de consum al celor două bunuri este: U = (x – 3)(y + 10) + 10.
a) Să se determine ecua ția dreptei bugetare și să se reprezinte grafic;
b) Să se determine numeric și să se reprezinte grafic alegerea optimal ă a
consumatorului.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 140.
8.3. Dinamica echilibrului co nsumatorului. Efectele modificǎ rii venitului și prețurilor
Pentru a analiza dinamica echili brului consumatorului, vom reliefa distinct efectele
modificǎ rii variabilelor exogene modelu lui: venitul consumatorului și, respectiv,
prețurile bunurilor.
a) Efectul modificǎ rii venitului . Presupunem c ǎ pornim dintr-o situaț ie inițialǎ T1
în care consumatorul și-a atins echilibrul, în punctul E 1 din figura al ǎturatǎ.
X OY
E3E2E1
Fig. 8.7. Curba lui Engel sau curba venit-consum
Dacǎ presupunem c ǎ, în timp, la momentul T2 venitul cre ște, iar pre țurile nu se
modificǎ , atunci s-ar putea consuma mai mu lt din ambele bunuri, constrângerea
bugetarǎ relaxându-se, linia bugetului deplasându-se spre dreapta, fiind paralel ǎ cu
cea anterioar ǎ, întrucât panta (Px/Py) a r ǎmas aceea și. În aceste condi ții, echilibrul
consumatorului va fi atins într-un alt punct, E 2, în care aceast ǎ nouǎ linie a bugetului
va fi tangent ǎ la o altǎ curbǎ de indiferen țǎ din harta curbelor de indiferen țǎ. Px = ct.
Py = ct.
T = variabil
Microeconomie 133
Teoria (comportamentul) consumatorului
În m
od perfect analog, dacǎ vom presupune cǎ venitul s-a redus (f ǎrǎ modificarea
prețurilor), va rezulta c ǎ linia bugetului se va deplasa spre stânga, pa ralel cu prima
linie a bugetului, iar punctul de echilibru va fi, de data aceasta, atins într-un alt
punct, E 3, care asigur ǎ starea de optim, dar la un nivel de satisfac ție mai redus.
Curbele E 3, E1, E 2 reflectǎ cum variaz ǎ programele de achizi ții (consum) alese, în
raport cu modificarea veniturilor, (presupunându-se pre țurile relativ constante). Ea
se numește curba venit-consum sau curba lui Engel și se prezint ǎ ca o funcț ie
crescǎtoare de venit.
b) Efectul modific ǎrii prețurilor
Presupunem ca punct de pornire o situa ție de echilibru (punctul E 1 ) în figura
alǎturatǎ.
E1E3
E2yPx = variabil
Py = constant
Curba pret –
consum
xO
Px
Curba
cererii
xO
Fig. 8.8. Curba pre ț consum și deducerea curbei cererii
pentru bunurile normale
Considerând c ǎ, în timp, pre țul unuia din bunuri (de exemplu al lui x) scade (Py=ct),
atunci linia bugetului se va de plasa spre dreapta, iar punctul de echilibru va fi atins
Microeconomie 134
Teoria (comportamentul) consumatorului
de aceas
tǎ datǎ în E 2. Analog, dac ǎ prețul lui x ar fi crescut, atunci linia bugetului se
va deplasa spre stânga iar noul punc t de echilibru se va situa in E 3.
Curba E 3 E 1 E 2 reflectǎ dinamica echilibrului cons umatorului ca urmare a
modificǎ rilor de pre ț. Ea este cunoscut ǎ sub denumirea de curba pre ț-consum și
aratǎ cum se modific ǎ cererea de consum ca urmare a modific ǎrilor de pre ț.
Curba pre ț-consum eviden țiazǎ astfel o corela ție fundamentalǎ în microeconomie,
aceea dintre cerere și preț, din care se poate deduc e apoi curba cererii.
Test de autoevaluare 8.3.
Un consumator ra țional aloc ă, din venitul s ău total de 500.000 u.m., 20% pentru
procurarea unui „co ș” de consum format din dou ă bunuri x și y care au pre țurile P x =
200 u.m.; P y = 250 u.m. Func ția de utilitate care descrie comportamentul
consumatorului în actul de consum al celor dou ă bunuri este: U = (x – 5)(y + 2) + 5.
a) Să se determine ecua ția dreptei bugetare și să se reprezinte grafic;
b) Să se determine numeric ș i să se reprezinte grafic alegerea optimal ă a
consumatorului;
c) Să se determine numeric și să se reprezinte grafic influen ța realizat ă
asupra echilibrului consumatorului, atunci când venitul alocat procur ării celor
două bunuri cre ște cu 20%, celelalte condi ții nemodificându-se.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 139.
În loc de
rezumat
Am ajuns la sfârș itul unității de învățare nr. 8.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiț i obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 8 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 8
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 8.
1. Esența alegerii consumatorului raț ional constă în:
a) găsirea acelui program de consum care-i asigur ă consumatorului cea mai
mare utilitate marginal ă;
b) găsirea acelui program de consum care-i asigur ă cea mai mare utilitate
economic ă agregată posibilă prin cheltuirea venitului s ău limitat;
c) modul de combinare în c onsum a diferitelor cantităț i din bunurile x și y
pentru a se men ține utilitatea total ă;
Microeconomie 135
Teoria (comportamentul) consumatorului
d) folosirea bugetului limitat astfel încât satisfac ția resimțită să fie minim ă;
e) nici o variantă nu este corect ă
2. Echilibrul consumatorului:
a) este întotdeauna constant;
b) se realizeaz ă la nivelul egalit ății rapoartelor utilit ăților marginale și
prețurilor bunurilor consumate;
c) se modifică dacă venitul destinat consumului se schimb ă;
d) se modifică dacă prețurile bunurilor cump ărate se schimb ă.
e) exprimă minimizarea utilit ății totale.
Alegeț i răspunsul corect: A(a+b+c+d); B(b+ d+e); C(b); D(c+d); E(b+c+d).
3. Obiectivul consumatorului ra țional este:
a) maximizarea utilit ǎții marginale ;
b) maximizarea utilit ǎții totale ;
c) minimizarea utilit ǎții totale ;
d) obț inerea oric ǎrui nivel de satisfacț ie posibil ;
e) maximizarea cantitǎț ii consumate.
4. Consumatorul ra țional :
a) este acel consumator care acț ioneazǎ pe criterii de eficien țǎ;
b) alege bunurile achizi ționate în funcț ie de raportul dintre utilitatea marginal ǎ
și preț care trebuie s ǎ fie, de fiecare datǎ , cel mai mare;
c) alege programul de consum care îi asigur ǎ utilitate agregat ǎ maximǎ ;
d) are drept criteriu esen țial dupǎ care își va orienta alegerea maximizarea
satisfacției în condi ții bugetare date;
e) alege programul de consum format din bunuri ale c ǎror utilitǎți marginale pe
unitatea monetar ǎ sunt egale.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (a+b+c+d+e); B (c+d+e); C (a+b+d); D (a+d+e); E (c).
5. În centrul analizei comportamentului ra țional al consumatorului se afl ǎ :
a) productivitatea fact orilor de producț ie ;
b) maximizarea profitului ;
c) utilitatea economic ǎ ;
d) reducerea preț ului de vânzare ;
e) m
inimizarea costului de produc ție.
6. În teoria consumatorului, linia bugetului :
a) se mai nume ște dreapta isocostului ;
b) se mai numeș te dreapta bugetarǎ ;
c) se mai nume ște linia venitului disponibil ;
d) desemneazǎ ansamblul combina țiilor de bunuri care arat ǎ posibilitǎtile de
cumpǎrare ale consumatorului, în limita resurselor sale disponibile;
e) desemneazǎ ansamblul combina țiilor de bunuri ce furnizeaz ǎ consumatorului
aceeași utilitate agregat ǎ.
Microeconomie 136
Teoria (comportamentul) consumatorului
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (a+b+d+e); B (b+c+d); C (a+b+d
); D (a+d+e); E (c+d).
7. Curba de indiferen țǎ :
a) se mai nume ște curbǎ de isoutilitate;
b) se mai numeș te curbǎ de isoproduc ție ;
c) se mai nume ște isocuant ǎ;
d) desemneazǎ ansamblul combina țiilor de bunuri care arat ǎ posibilitǎtile de
cumpǎrare ale consumatorului, în limita resurselor sale disponibile;
e) desemneazǎ ansamblul combina țiilor de bunuri ce furnizeaz ǎ consumatorului
aceeași utilitate agregat ǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (a+b+d+e); B (b+c+d); C (a+b+d); D (a+e); E (c+d).
8. Consumatorul î și ordoneaz ǎ rațional preferin țele și adoptǎ deciziile de consum pe
baza unor axiome cum sunt:
a) axioma compara ției;
b) axioma convexit ǎții ;
c) axioma insatura ției ;
d) tranzitivitatea op țiunii ;
e) toate variantele de mai sus.
9. Dinamica echilibrului consumatorului reflect ǎ :
a) efectele mofic ǎrii variabilelor exoge ne modelului : venitul consumatorului și
prețurile bunurilor ;
b) efectele mofic ǎrii variabilelor endoge ne modelului : venitul consumatorului
și prețurile bunurilor ;
c) curb
a venit-consum ;
d) curba preț consum ;
e) curba cererii. Alegeț i rǎspunsul corect:
A (a+c+d+e); B (a+b+d); C (b+c+d); D (a+d+e); E (c+d).
10. Care dintre variantele de mai jos nu constituie o proprietate a curbelor de indiferențǎ :
a) curbele de indiferen țǎ nu se interesecteazǎ niciodatǎ ;
b) curbele de indiferen țǎ nu pot lua forma unor cercuri concentrice ;
c) curbele de indiferen țǎ au forme concave la origine cu înclina ție negativ ǎ ;
d) panta curbele de indiferen țǎ este rata marginal ǎ de substitu ție între bunurile
ce formeaz ǎ programele de consum ;
e) o curbǎ de indiferen țǎ mai mare exprim ǎ un nivel de utilitate mai mare.
11. Prezenta ți proprietǎțile curbelor de indiferen țǎ în consum.
Microeconomie 137
Teoria (comportamentul) consumatorului
12. Identifica ți alegerea optim ǎ a consum
atorului prin metodele graficǎ și analiticǎ.
Microeconomie 138
Teoria (comportamentul) consumatorului
13. Preciza ți efectele m
odificǎrii venitului și prețurilor asupra echilibrului
consumatorului.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconomie 139
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 140
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 8.1
a)
Combinații
de consum Bunul x Bunul y
ΔxΔyRMS
A 2 13 –
B 3 6 7
C 4 4,5 1,5
D 5 3,5 1
E 6 3 0,5
F 7 2,7 0,3
b)
y
13 A
10
B 5 C D
E F
0 1 2 3 4 5 6 7 x
c) Un bun se poate substitui complet cu cel ǎlalt atunci când RMS = 1 (pentru
intervalul CD).
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 141
Răspuns 8.2.
a)
30.000 100.00010030Vd u.m.
Vd = x P x + y P y
30.000 = 100 x + 150 y
x = 0 => 150y = 30.000 => 20015030.000y
y = 0 => 100x = 30.000 => 30010030.000x
y dreapta bugetului 200 curba de indiferen ță
100 E (159, 94) D
1
E (106,5; 93,5) D 2
0 100 200 300 x
b)
y xyx
mm
yP xP VPP
y Ux U
=>
150y 100x 30.000150100
3 x10 y
=>
3y 2x 6003) (x 2 10 y 3
2x 600 3y6 2x 30 3y => =>
2x 600 3y6 2x 30 2x 600
2x 600 3y4x 636
94 y159 x
Reprezentarea grafic ă s-a realizat pe graf icul de la punctul a).
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 142
Răspuns 8.3.
a) 000 . 100 000 . 50010020 u.m. = V d.
Ecuația bugetului:
Vd = x P x + y P y
100.000 = 200 x + 250 y
2.000 = 4 x + 5 y
x = 0 => 250 y = 100.000 => 400250100.000y
y = 0 => 200 x = 100.000 => 500200100.000x
y 400 300 200 dreapta bugetului 100 0 100 200 300 400 500 x
b)
y P x P VPP
y Ux U
y xyx
mm
=>
250y 200x 100.000250200
5 x2 y
=>
5y 4x 2.0005 x 4 2 y 5 =>
x4 2.000 5y0 2 4x 10 5y => =>
4x 2.000 5y20 4x 10 4x 2.000
4x 2.000 5y8x 2.030
81 , 182 y53,75 2 x
Teoria (comportamentul) consumatorului
Y
500 480 400 300
E’
200 E 100 0 100 200 300 400 500 600 x c) V
1 = 1,2 V 0 = 120.000
Noua ecua ție a bugetului este:
Vd = x P x + y P y
120.000 = 200 x + 250 y
x = 0 => 120.000 = 250 y =>250120.000y ; y = 480
y = 0 => 120.000 = 200 x =>200120.000x => x = 600
250y 200x 120.000250200
5 x2 y
=> =>
5y 4x 2.4005) 4(x 2) 5(y
4x 2.400 5y20 4x 10 5y
4x 2.400 5y30 4x 5y => =>
4x 2.400 5y30 4x 4x 2.400
1.215 2.400 5y8x 2.430
237 y303,75 x
Reprezentarea grafic ă de la punctul c) s-a realizat pe graficul de la punctul b).
Bibliografie unitate de înv ățar
e nr. 8
Clipa, N. – Economie politic ǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
Microeconomie 143
144 Teoria (comportam
entul) consumatorului
Microeconomie
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iași, 2002. Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. –
Economie politicǎ , Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanț a, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. –
Economie, Editura Economicǎ, Bucure ști, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Factorii de produc ție
Unitatea de înv ățare nr. 9
FACTORII DE PRODUC ȚIE
Cuprins
Obiectivele Unit ății de învățare nr. 9
9.1. Resursele productive și avuția naționalǎ . Conceptul și tipologia factorilor de
producție
9.2. Caracterizarea general ǎ a factorilor de produc ție clasici
9.3. Caracterizarea general ǎ a neofactorilor de produc ție
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 9
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 9
Pagina
146
146
150
158
160
163
164
Microeconom
ie 145
Factorii de produc ție
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 9
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 9 sunt:
Însușirea conceptelor de re surse productive, avu ție naționalǎ și factori de
producție
Caracterizarea general ǎ a factorilor de produc ție clasici
Identificarea neofactorilor de produc ție și caracterizarea lor
9.1 Resursele productive și avuț ia naționalǎ. Conceptul și tipologia factorilor de
producție
Resursele
productive
Avuția
naționalã Ansamblul activit ǎților din economia unei țǎri are ca premis ǎ resursele productive,
reprezentate de totalitatea mijloacelor disponibile și susceptibile de a fi valorificate
în producerea de bunuri materiale și servicii.
În mǎsura în care resursele productive diponibile sunt atrase și utilizate efectiv în
activitatea economic ǎ, acestea devin factori de produc ție.
Resursele productive se prezintǎ în realitatea economic ǎ sub o diversitate de
forme, respectiv: resurse materiale (construc ții, utilaje, minerale) și resurse
nemateriale (serviciile producti ve); resurse primare (poten țialul demografic, cel de
resurse naturale) și resurse secundare sau derivate, formate pe baza celor dintâi
(echipamente de produc ție, experien țǎ, informa ții și cunoștiințe științifice); resurse
reproductibile, rezultate din procese de produc ție anterioare și care pot fi
multiplicate, și resurse nereproductibile etc.
Indiferent de modul de clasificare, resu rsele productive sunt analizate în teoria
economic ǎ atât ca s
tocuri – ca elemente ale avu ției, cat și ca fluxuri ce apar în
procesul atragerii și utilizǎ rii lor în via ța economic ǎ. Legǎ tura dintre cele dou ǎ
determinǎri ale resurselor productive – stoc și flux – este profund interdependent ǎ și
se înfǎptuiește prin însuș i procesul complex al activit ǎții economice. Astfel, în orice
perioadǎ, stocul de resurse dis ponibile din economie condi ționeazǎ volumul și
calitatea activit ǎții economice și, implicit, rezultatele ob ținute. La rândul s ǎu,
activitatea productiv ǎ desfǎșuratǎ, modific ǎ stocul de resurse existent la începutul
perioadei, atât prin consumarea lor, cât și prin reproducerea și ameliorarea
cantitativǎ și calitativ ǎ a resurselor productive, sporind în ansamblu poten țialul
productiv al economiei, avu ția țǎrii în general.
Avuț ia naționalã este alcǎ tuitǎ din totalitatea bunurilor de care dispune o ț arǎ la un
moment dat.
Indiferent de natura și destin ația lor, bunurile care formeaz ǎ avuția au, în general,
Microeconom
ie 146
Factorii de produc ție
Curba de
indiferențǎ
urmǎtoarele
caracteristici: sunt limitate cantitativ; se afl ǎ în proprietatea diferi ților
agenți economici; pot fi transportabile și fac obiect al tranzac țiilor de pia țǎ.
Sensul general atribuit termenului economic de avuție, ca ș i al altor no țiuni derivate
ale acestui termen (avere, bog ǎție, patrimoniu), este cel de stoc de valori sau active,
aflat în posesia unei persoane fizi ce sau juridice la un moment dat.
Ca urmare, la nivelul fiec ǎrui agent economic, avuț ia sau averea este format ǎ din
stocul de active de ținute, care poate cuprinde atât bunuri sau active fizice (bunuri de
capital, bunuri de consum de folosin țǎ îndelungatǎ , propriet ǎți funciare, etc), cât și
active financiare (solduri b ǎnești, acțiuni, obligaț iuni), care reflect ǎ, de fapt,
drepturile lui asupra bunurilor în general.
La nivelul unei țǎri, avuția naționalǎ este alcǎ tuitǎ din ansamblul bunurilor de care
dispune țara respectiv ǎ la un moment dat și soldul sǎu de resurse financiar-valutare.
În consecin țǎ, ca elemente ale avu ției unei țǎri, toate resursele productive și
celelalte bunuri sau valori acumulate apar totdeauna ca stocuri sau disponibil la un
moment dat, sursa lor fiind natura și munca depus ǎ de-a lungul timpului de c ǎtre
generațiile de oameni care s-au succedat pe teritoriul na țional.
Avuția naționalǎ este, în general, structurat ǎ pe mai multe componente principale:
1. Resursele naturale, utilizate sau utilizabil e în activitate, c uprind: fondul funciar
pe categorii de folosin țǎ (terenul arabil, fâne țe și pǎșuni naturale, vii, livezi), fondul
forestie
r, apele și potențialul hidroenergetic, stocul cinegetic și cel piscicol,
rezervele de substan țe minerale utile, etc. Resursele naturale se împart dup ǎ
caracterul lor în resurse regenerabile (p ǎmânt, ap ǎ) și resurse neregenerabile
(mineralele); din punctul de vedere al volum ului rezervelor disponibile, în resurse
abundente și resurse deficitare; din punc tul de vedere al posibilit ǎților de reutilizare,
în resurse recuperabile, în care se include o gam ǎ largǎ de materii prime și resurse
nerecuperabile, în special combustibilii fosili;
2. Resursele de munc ǎ, în calitate de component ǎ a avuției naționale, se refer ǎ la
acele caracteristici ce definesc capacitatea oa menilor de a munci, care, împreunã cu
tradiț iile și experien ța în produc ție, constituie principala form ǎ de acumulare în
avuție;
3. Bunurile materiale sau avu ția material ǎ acumulatǎ , includ: capitalul fix
productiv, respectiv aparatul tehnic de produc ție care constituie factorul cel mai
dinamic al economiei unei țǎri; stocurile materiale pentru produc ție; bunurile din
inventarul casnic, gospod ǎresc și personal al popula ției; stocurile financiar-valutare,
etc.
4. Bunurile spirituale (avu ție acum ulatǎ) sunt: poten țialul de științǎ și tehnologie,
(brevete și licențe pentru inven ții, inovaț ii, tehnologii de produc ție etc); stocul de
învǎțǎmânt; stocul de informa ții; stocul s ǎnǎtǎții publice; fondul de cultur ǎ și artǎ
etc.
Microeconom
ie 147
Factorii de produc ție
Factorii de
producție
Ansam
blul elementelor de avu ție atrase sau care pot fi atrase în circuitul economic
în calitate de factori de produc ție definesc poten țialul economic al unei țǎri.
În funcție de sfera de cuprindere și posibilit ǎțile efective de punere în valoare a
componentelor sale, potenț ialul economic poate fi exprimat în cel puț in douǎ
accepțiuni de baz ǎ. Astfel, dac ǎ este luat în considerare întregul complex de resurse
economice susceptibile de a fi utilizate în producerea de bunuri și servicii, avem de-
a face cu poten țialul economic valorificabil. În oricare economie na ționalǎ, însǎ,
într-o anumit ǎ perioadǎ, intervin o seam ǎ de restricț ii de natur ǎ tehnicǎ, economic ǎ
și so
cialǎ , care fac ca o part e din componentele poten țialului economic valorificabil
sǎ nu poatǎ fi utilizat ǎ sau sǎ rǎmânǎ în stoc sub form ǎ de rezerve în vederea
utilizǎrii viitoare. De aceea, este necesar ǎ și folosirea termenului de poten țial atras în
circuitul economic, care reprezint ǎ numai o parte din poten țialul economic
valorificabil.
Diferenț a dintre poten țialul economic valorificabil și cel atras n circuitul
economic reprezint ǎ resursele neutilizate, aflate în stare latent ǎ.
Factorii de produc ție reprezint ǎ, deci, poten țialul de resurse productive atrase în
circuitul economic. Cu alte cuvint e, resursele economice disponibile și
valorificabile, în m ǎsura în care sunt atrase și utilizate în activitatea economic ǎ, apar
ca fluxuri, sub form ǎ de servicii ale factorilor de produc ție.
Studiile mai recente asupra factorilor de produc ție subliniaz ǎ faptul cǎ numǎrul și
conținutul acestora s-au modificat în timp, tendin ța de multiplicare și diversificare a
resurselor atrase în circuitul economi c fiind o legitate a dezvoltãrii societ ǎții. De
asemenea, locul și rolu l fiec ǎrui factor, modul și proporțiile în care se combin ǎ în
producție diferǎ în timp, în special sub influen ța progresului științei și tehnicii, dar și
ca urmare a schimb ǎrilor intervenite în volumul, dinamica și structura trebuin țelor
umane.
Ca urmare, la începuturile dezvolt ǎrii societǎț ii au existat doi factori – munca și
pǎmântul (natura), care pot fi considerați ca factorii originari sau primari ai
producției, din unirea cǎ rora oamenii î și asigurau existen ța. Mai târziu a ap ǎrut
capitalul, ca factor derivat al produc ției, a cǎrui afirmare este legat ǎ de perioada în
care echipamentele de produc ție au dobândit o importan țǎ tot mai mare pentru
activitatea economic ǎ.
În epoca modern ǎ, procesul de amplificare ș i diferențiere a resurselor atrase și
utilizate în activitatea economicã a continuat, celor trei factori clasici ad ǎugându-li-
se alții noi, cunoscu ți sub denumirea de neofactori.
Delimitarea dintre factorii de producț ie clasici și neo-factori decurge din
considerente legate de natura lor intrinsec ǎ, dar și din modul specific de ac țiune și de
gestionare a factorilor din fiecare categorie. Astfel, factorii de produc ție clasic i,
respectiv munca, natura și capitalul, au la origine resurse din categoria celor
Microeconom
ie 148
Factorii de produc ție
tangib
ile (“vizibile”), care pot fi cuantificate direct și pot fi gestionate sub formele
lor alternative de stocuri și fluxuri. În schimb, neo-f actorii, respect iv abilitatea
întreprinzãtorului, tehnologiile, informa ția etc, îș i au originea, în general, în resurse
din categoria celor intangibile (“invizi bile”). Ca urmare, exercitarea propriet ǎții și a
gestiunii asupra lor implic ǎ modalitǎți net deosebite de cele valabile în cazul
factorilor clasici. Înse și tipologiile uzuale ale resursel or, cum ar fi “epuizabile –
inepuizabile”, “stocabile – nestocab ile”, “primare – derivate”, precum ș i
caracteristica de raritate, se aplic ǎ, pentru neo-factori, de o manier ǎ neconven ționalǎ.
Test de autoevaluare 9.1.
1. Resursele productive :
a) reprezintǎ totalitatea mijloacelor disponibile susceptibile de a fi valorificate
în producerea de bunuri materiale și servicii ;
b) desemneaz ǎ stocul de valori sau active afla t în posesia unei persoane fizice
sau juridice, la un moment dat ;
c) pot fi reproductibile sau nereproductibile ;
d) pot fi primare, derivate și secundare;
e) desemneaz ǎ caracteristicile ce definesc cap acitatea oamenilor de a munci.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (b+c+d); B (a+c+d); C(c+d); D(b); E(a+d)
2. Reprezint ǎ forme ale resurselor productive:
a) resursele derivate ;
b) resursele secundare ;
c) resursele materiale ;
d) resursele reproductibile ;
e) toate variantele de mai sus.
3. Avuția:
a) reprezintǎ totalitatea mijloacelor disponibile susceptibile de a fi valorificate
în producerea de bunuri materiale și servicii ;
b) desemneaz ǎ stocul de valori sau active afla t în posesia unei persoane fizice
sau juridice, la un moment dat ;
c) poate fi format ǎ din active fizice și financiare ;
d) la nivelul unei țǎri, include și soldul de resurse financiar-valutare;
e) are drept su rse natura și munca .
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (b+c+d); B (a+c+d); C (b +c+d+e); D (b); E (a+d+e)
4. Nu constituie o component ǎ principal ǎ a avuției naționale :
a) bunurile spirituale ;
b) resursele de munc ǎ ;
c) bunurile materiale ; d) abilitatea întreprinz ǎtorului;
e) resursele materiale .
Microeconom
ie 149
Factorii de produc ție
5. Factorii de produc ție :
a) rep
rezintǎ potențialul de resurse productive ;
b) reprezint ǎ potențialul de resurse productive atrase în circuitul economic ;
c) reprezint ǎ resursele economice disponibile și valorificabile, atrase și utilizate
efectiv în activitatea economic ǎ ;
d) se aflǎ într-un proces continuu de multiplicare și diversificare ;
e) includ ș i resursele neutilizate, aflate în stare latent ǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A (a+c+d); B (c+d); C (a +e); D (b); E (b+c+d)
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 163
9.2. Caracterizarea general ǎ a factorilor de produc ție clasici
Munca
A) MUNCA. Func ționarea oric ǎrui sistem de produc ție este de neconceput f ǎrǎ
prezența și interven ția omului. Stiin ța economic ǎ abordeaz ǎ omul nu numai în
calitatea sa de purt ǎtor al unor nevoi de consum tot mai complexe, ci și în calitate de
posesor al unor abilit ǎți ce-i permit s ǎ acționeze în scopul satisfacer ii acestor nevoi.
Variatele procese de pr oducere a bunurilor corporale și incorporale, capabile s ǎ
satisfacǎ nevoi umane dintre cele mai diverse, au drept element comun faptul c ǎ
desfǎșurarea lor presupune prestarea de munc ǎ. Într-un anumit sens, prestarea
muncii poate fi identificat ǎ cu însuș i actul produc ției.
Munca – factorul originar de produc ție – reprezint ǎ activitatea specific uman ǎ
desfașuratǎ în scopul obț inerii de bunuri econom
ice, pent ru satisfacerea nevoilor.
Ca factor de produc ție, munca îmbrac ǎ o formǎ procesual ǎ și nu forma unei resurse
stocabile, a șa cum este cazul celorlal ți factori de produc ție clasici. Astfel, munca se
manifestǎ numai ca factor de produc ție în stare activ ǎ. Resursa care genereaz ǎ acest
flux se refer ǎ la ansamblul de abilit ǎți fizice și intelectuale care fac posibil ǎ
prestarea unei anumite munci. Corespunz ǎtor celor dou ǎ categorii de abilit ǎți
implicate în prestarea sa, orice munc ǎ are o latur ǎ fizicǎ și una intelectual ǎ,
diferențele specifice referindu-se doar la propor țiile de combinare între ele într-un
caz concret sau altul. Pe durata vie ții active individuale, abilit ǎțile fizice se modific ǎ
în raport cu vârsta, în timp ce abilit ǎțile intelectuale evolueaz ǎ, de regulǎ, cumulativ.
Munca este un factor de producț ie originar, în sensul c ǎ ea este intrinsec asociat ǎ
personalit ǎții prestatorului ei, neputând fi creat ǎ sau reprodus ǎ artificial și nici
disociatǎ de persoana prestatorului. Raportat ǎ la scara timpului, munca apare ca un
factor de producț ie neregenerabil; presta ția de muncǎ este ireve rsibilǎ, dupǎ cum
timpul de munc ǎ neutilizat este irecuperabil.
Munca reprezint ǎ un factor de producț ie activ și dinamizator. Ea de ține în mod
exclusiv capacitatea de a pune în func țiune ceilal ți factori de produc ție și de a
Microeconom
ie 150
Factorii de produc ție
Natura
determina transformarea lo r în bunuri economice. Dac ǎ munca nu ar ac ționa asupra
lor, ceilalț i factori de produc ție ar rǎmâne cu desǎ vârșire inerți.
Dimensiunea cantitativ ǎ a factorului “munc ǎ” se refer ǎ la volumul de munc ǎ de o
anumitǎ naturǎ prestat într-un proces de produc ție dat. Acest volum poate fi
cuantificat prin num ǎrul de unit ǎți de timp de munc ǎ prestate, prin num ǎrul de ore
de muncǎ aferente unei anumite cantit ǎți de produse, prin num ǎrul de lucr ǎtori sau
de ore-om de munc ǎ prestate în condi ții de producț ie date.
Dimensiunea calitativã a factorului “munc ǎ”, abordat la nivel individual, se referǎ la
specializarea profesional ǎ proprie fiec ǎrui prestator în munc ǎ, la gradul sǎ u de
calificare și de experien țǎ de produc ție,
la nivelul s ǎu de productivitate. Pentru a
ameliora anumite caracteristici ale muncii prestate de o persoan ǎ trebuie s ǎ se
intervinǎ la nivelul abilit ǎților și motivației în munc ǎ ale celui vizat.
Determinat de dezvoltarea general ǎ a societ ǎții, progresul calitativ al factorului
muncǎ se concretizeaz ǎ, în principal, în:
Creșterea proporț iei în care procesele de munc ǎ fac apel la abilit ǎțile de ordin
intelectual, care devin preponde rente în raport cu cele fizice;
Tendința de ameliorare continu ǎ a productivit ǎții muncii, pe baza c ǎreia are
loc reducerea treptat ǎ a timpului lucrat și creșterea corespunz ǎtoare a
timpului liber;
Creșterea duratei de preg ǎtire școlarǎ și profesional ǎ instituționalizatǎ ,
precum și a nivelului și complexit ǎții acestei pregǎ tiri;
Amplificarea dimensiunii creative a proceselor de munc ǎ, bazatǎ pe
dezvoltarea aptitudinilor pentru inovare, pe accentuarea la
turii de concep ție a
muncii în detrimentul celei de ru tinã, pe dezvoltarea componentei
informaționale a celor mai diverse genuri de munc ǎ.
B) NATURA.
Factorul natural al produc ției se refer ǎ la toate resursele brute din natur ǎ care sunt
folosite la producerea bunurilor economice.
Factorul natural se materializeaz ǎ exclusiv în acele elemente care, fiind oferite
omului direct de c ǎtre naturǎ, sunt pentru prima dat ǎ atrase în circuitul economic.
Din sfera sa de cuprindere f ac parte solul, aerul, apa, mi neralele, combustibilii fosili,
fondul silvic etc. Prezența factorului natural al produc ției este sesizabilǎ în
activitǎțile aferente sectorului primar al ec onomiei, specializat în desprinderea din
naturǎ a resurselor brute; asemenea activitǎț i sunt cele din minerit, agricultur ǎ,
silvicultur ǎ, piscicultur ǎ, economia apelor etc.
Factorul natural de produc ție are un caracter primar, originar. Elementele sale nu
sunt reproductibile în mod artificial. Odat ǎ intrate în lan țul de prelucr ǎri succesive
Microeconom
ie 151
Factorii de produc ție
care le trans
formǎ potrivit diverselor necesit ǎți de consum, bunurile de provenien țǎ
naturalǎ se îndep ǎrteazǎ de forma lor originar ǎ, dobândesc anumite propriet ǎți
inerente bunurilor-capital.
Forma de existen țǎ a factorului natural al producț iei este una material ǎ, de tipul
substanței și al energiei. Fiecare tip de resursã primar ǎ ce poate fi utilizat ǎ în scop
productiv are propriul s ǎu regim de formare și – în unele cazuri – de regenerare. Ea
are, la un moment dat, o anumit ǎ disponibilitate ca volum și însușiri specifice, iar
exploatarea sa curenta se justific ǎ numai în anumite condi ții de ordin tehnic ș i
economic. O altǎ particularitate a factor ului natural al produc ției constǎ în faptul cǎ , la nivelul
lui, este cel m
ai pregnant pus ǎ în eviden țǎ raritatea resurselor; astfel, multe dintre
resursele primare sunt epuizabile, iar altele, de și regenerabile, sunt reproduse de
naturã într-un ritm inferior celui al cre șterii nevoii de a le consuma.
Dimensiunea cantitativ ǎ a factorului natural al produc ției se refer ǎ, în general, la
volumul în care o resurs ǎ naturalǎ este atras ǎ efectiv în circuitul economic. Modul
concret de m ǎsurare a acestui volum depinde de natura resursei respective.
Astfel, pentru terenul agricol intereseazã suprafa ța cultivat ǎ, pentru fondul sivic –
volumul de masǎ lemnoasǎ recoltat, pentru ap ǎ – debitul captat și volumul
acumulǎrilor, pentru minerale – cantit ǎțile de substan țǎ utilǎ extrase.
Dimensiunea calitativã a factorului natural vizeaz ǎ, la rândul ei, acele atribute
intrinseci ale unei resurse primare care o fac proprie utilizãrii productive. De regulǎ ,
aceste atribute sunt multiple, rezultanta lor reg ǎsindu-se sintetic în randamentele de
utilizare ob ținute în procesul productiv (de ex emplu – recolta la hectar, puterea
caloricǎ a unei tone de combustibil etc). Natura se manifest ǎ ca factor de produc ție
prin cele trei componente ale sale: Pǎmântul, ca principal ǎ formǎ de factor natural, este punctul ini țial al întregii
activitǎți economice. Procesele de produc ție, în marea lor diversitate, sunt legate
într-o form ǎ sau alta de factorul “p ǎmânt’, cǎci el ofer ǎ atât substan ța și condițiile
materiale primare ale producț iei, cât și resursele primare de energie. În agricultur ǎ și
silvicultur ǎ, pǎmântul este factorul principal al produc ției.
În agricultur ǎ și silvicultur ǎ, procesul de produc ție este indiso lubil legat de
valorificarea unui ansamblu de însu șiri ale pǎmântului, specifice solului: suport și
mediu de viațǎ pentru toate plantele terestre, sursa primar ǎ de elemente nutritive și
rezervorul principal de energie al organismelor vii, receptor și regulator al umidit ǎții
în sistemul sol-ap ǎ-plante etc. Ca urmare, lum ea vie în totalitatea ei, ca și
dezvoltarea societ ǎții, depind, direct sau indirect, de capacitatea solului de a asigura
energie și substanțǎ vitalǎ. Pǎmântul este un factor de productie de neînlocuit și,
totodatǎ, limitat ca întindere , care dispune însǎ de o mare capacit ate de regenerare și
de creș tere a randamentului s ǎu, când este utilizat ra țional.
Resursele de ap ǎ îndeplinesc o serie de func ții vitale și de neînlocuit pentru via ța
Microeconom
ie 152
Factorii de produc ție
Capitalu
l
biologicǎ și cea economic ǎ, respectiv: consumul popula ției, agricultur ǎ, silvicultur ǎ,
piscicultur ǎ, industrie etc. De și dimensiunile resurselor de ap ǎ pe glob sunt foarte
mari, partea destinata folosinț elor, constituit ǎ din ap ǎ dulce, este redusǎ ,
reprezentând mai pu țin de 1% din ca ntitatea total ǎ de apa existent ǎ pe glob.
a) Resursele minerale au un rol important în asigurarea bazei de materii prime și
energie necesare desf ǎșurǎrii întregii activit ǎți economice. Resursele minerale sunt
grupate, dup ǎ gradul de cunoaș tere a lor la un moment dat, în resurse certe și resurse
ipotetice; dup ǎ posibilit ǎțile de exploatare, el e se împart în resurse exploatabile
economic cu tehnologiile actuale și, respectiv, resurse neex ploatabile econom
ic la
nivelul tehnologiilor existente; dup ǎ conținutul lor, se deosebesc resurse bogate și
resurse sǎrace în substan țǎ utilǎ .
Raportul dintre stocul de resurse mi nerale existente la un moment dat și consumul
curent de resurse determinǎ gradul de asigurare a produc ției cu rezerve, exprimat în
numǎr de ani; acest raport trebuie p ǎstrat la dimensiuni optime, deoarece preg ǎtirea
pentru exploatare cere timp îndelungat, iar de resursele existente trebuie s ǎ
beneficieze nu numai genera țiile prezente, ci și cele viitoare.
C) CAPITALUL. În calitate de factor de produc ție, capitalul reprezint ǎ categoria
bunurilor produse și utilizate în scopul produc erii altor bunuri economice.
Categoria de bunuri astfel definit ǎ reprezint ǎ capitalul real, denumit și “tehnic”. În
raport cu factorii primari de produc ție (natura și munca) bunurile capital sunt un
factor derivat, dat ǎ fiind provenien ța lor din procesele de produc ție anterioare.
Capitalul real nu se confund ǎ cu capitalul b ǎnesc în formã lichid ǎ și nici cu capitalul
fictiv, concretizat în titluri de valoare; capitalul real este procurat prin tranzac ții
efectuate pe pie țele specializate de bunuri de capital, în timp ce capitalul lichid și cel
fictiv sunt obiect de tranzac ție pe piețele financiare. Capitalul real cuprinde întreaga
varietate de bunuri reproducti bile, aflate la dispozi ția agenților econom ici
producǎtori, și folosite pentru prod ucerea a noi bunuri economi ce. În sfera sa de
cuprindere intr ǎ: instalațiile și infrastructura firmelor din industrie, agricultur ǎ,
transporturi, comunica ții și comerț, precum și stocurile de materii prime, materiale,
combustibili, semifabricate, produc ție neterminat ǎ, considerate normale pentru a
asigura ritmicitatea produc ției.
Dupǎ modul specific în care particip ǎ la activitatea de produc ție, se consum ǎ și se
înlocuiesc, componentele cap italului real se grupeaz ǎ în: capital fix și capital
circulant.
Capitalul fix reprezint ǎ acea parte a capitalului real format ǎ din echipamente de
folosințǎ îndelungat ǎ, care particip ǎ la mai multe cicluri de produc ție, se depreciaz ǎ
treptat și se înlocuiesc dup ǎ mai mulți ani de utilizare.
În componen ța capitalului fix intr ǎ: construc ții cu destina ție productiv ǎ, utilaje și
mașini-unelte, calculatoare și roboți industriali, agregate și instalații de lucru,
m
ecanisme și dispozitive de reglare, mijloace de transport, etc. Capitalul fix se
Microeconom
ie 153
Factorii de produc ție
disting
e prin caracterul limitativ al posibilit ǎților sale de trecere de la un fel de
utilizare productivã la altul. Rigiditatea utiliz ǎrii lui este cu atât mai mare cu cât
echipamentul tehnic de produc ție este mai specializat.
Capitalul circulant reprezint ǎ acea parte a capitalulu i real care se consum ǎ în
întregime în decursul unui singur ciclu de produc ție și care trebuie înlocuit cu
fiecare nou ciclu.
În componen ța capitalului circulant se includ: materii prime, materiale de baz ǎ și
auxiliare, energie, combustibili, semifabricate, etc. Bunurile ce alc ǎtuiesc capitalul
circulant sunt susceptibile de a primi utiliz ǎri diverse; posibilit ǎțile de alegere a unei
anumite utiliz ǎri sunt cu atât mai largi cu cât elem entele de capital circulant sunt mai
aproape de stadiul materiei brute naturale. Încadrarea bunurilor economice în cat egoria capitalului real nu porne ște și nu
trebuie sǎ porneasc ǎ de la forma natural-material ǎ a bunurilor respective; în fapt,
unul și acelaș i bun economic, având anumite propriet ǎți sp
ecifice, poate primi fie
destinația de bun de consum, fie cea de bun-capital. Bunurile produse devin bunuri-
capital numai atunci când sunt atrase în activitatea productiv ǎ și îndeplinesc în mod
efectiv funcț iile specifice ce le revin în calitate de capital fix sa u de capital circulant.
Circuitul și rotația capitalului real . Abordat la nivelul firmei, capitalul real – fix și
circulant – apare drept o pa rte a capitalului în func țiune; alǎturi de celelalte forme
ale capitalului total exploatat în ac tivitatea firmei, capitalul real particip ǎ la un
circuit specific, parc urgând trei stadii.
Stadiul întâi al circuitului capitalului în func țiune îl constituie pr ocesul prin care
capitalul lichid al firmei se transform ǎ în capital real productiv; aceast ǎ transformare
are loc în condiț iile în care firma se prezint ǎ pe piața bunurilor de capital în calitate
de cumpǎrǎtor și procedeaz ǎ efectiv la achiziț ionarea de bunuri-capital necesare
producției. Paralel, firma se prezint ǎ în calitate de cump ǎrator și pe piața muncii,
atrǎgându-și resursele de munc ǎ necesare. Stadiul al doilea al circuitului capitalului
în funcțiune al firmei îl constituie utilizarea productiv ǎ a capitalului real, în
combinație cu ceilal ți factori de produc ție, pentru ob ținerea de bunuri destinate
vânzǎrii ca mǎrfuri pe pia țǎ. Ultimul stadiu al circuitului capitalului în func țiune al
firmei const ǎ în trecerea acestuia din forma marf ǎ în forma b ǎneascǎ , prin vânzarea
bunurilor produse.
Bani i
Bunur i
capi tal Ma r f ?
Forme f unc țio n a le
al e capi talului I. A provizio nare III. D esfacere II. Produc ție
B R K
L P M B’
Microeconom
ie 154
Factorii de produc ție
Fig. 9.1. Schem
a circuitului capitalului real
Corespunz ǎtor celor trei stadii al e fluxului circular al capitalului firmei, acesta
îmbracǎ trei forme: bani, bunuri-capital și, respectiv, marf ǎ. Dintre cele trei forme
funcționale ale capitalului, numai una, și anume bunurile-capital reprezint ǎ capital
real, care funcț ioneazǎ în calitate de factor de produc ție; banii cu care se ini țiazǎ
circuitul, precum și mǎrfurile destinate vânz ǎrii, intervin numai în roluri conexe în
raport cu procesul productiv propriu-zis.
Funcționarea capitalului firmei are un caracte r continuu, circuitul fiind repetitiv.
Reluarea parcurgerii celor trei stadii ale circuitului reprezintã rota ția capitalului, iar
timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezint ǎ viteza de rota ție a
capitalului. Asupra vitezei de rota ție a capitalului influen țeazǎ mai mul ți factori,
inclusiv structura capitalului productiv ut ilizat. Cum elementele de capital fix se
utilizeazǎ în mai multe cicluri de produc ție, întreprinderile caracterizate printr-o
pondere ridicatǎ a capitalului fix înregistreaz ǎ o vitezǎ de rotație mai mic ǎ și invers.
Formarea, uzura și amortizarea capitalului . Dinamica factorului de produc ție
“capital” poate fi explicatǎ prin procesul de formare brut ǎ a cap italului real, care
cuprinde: 1) formarea brut ǎ de capital fix și 2) variația stocurilor.
Formarea brutǎ de capital fix caracterizeaz ǎ procesul prin care bunurile de capital fix
sunt procurate de c ǎtre întreprinderi în scopul de a fi utilizate în procesul de
producție. Acest proces cuprinde: a) achizi ționarea, de pe pie țele specializate sau,
dupǎ caz, producerea în regie propr ie, de bunuri-capital noi și punerea lor în
funcțiune; b) exercitarea as upra bunurilor de ca pital fix existente a unor interven ții
menite a le ameliora performan țele funcționale, a le cre ște durata de via țǎ și
randamentul, a le reface anumite componente (prin moderniz ǎri și reparații capitale)
Variaț ia stocurilor reprezint ǎ diferența între intr ǎrile în stocuri și ieșirile din stocuri
în cursul perioadei considerate. Stocurile con țin toate bunurile care se g ǎsesc în
posesia întreprinderilor sub form ǎ de: materii prime, ma teriale, combustibili,
semifabricate, produc ție neterminat ǎ, produse finite.
Formarea capitalului fix are loc prin intermediul investi țiilor.
Investițiile se definesc drept totalitatea cheltuielilor f ǎcute de întreprinderi pentru
crearea de noi capacit ǎți de produc ție, precum și pentru refacerea, ameliorarea și
dezvoltarea capacit ǎții existente.
Investiția to
talǎ fǎcutǎ într-o anumit ǎ perioadǎ pentru formarea brut ǎ de capital fix
poartǎ denumirea de investi ție brutǎ. Ea are ca surs ǎ atât sumele recuperate de c ǎtre
firme prin amortizarea capitalului lor fix în func țiune, cât și reinvestirea unei p ǎrți
din profit (investi ția netǎ).
Pe parcursul utiliz ǎrii capitalului fix, acesta înregistreaz ǎ un proces de depreciere,
care conduce inevitabil, în ti mp, la scoaterea din func țiune a bunurilor de capital fix,
Microeconom
ie 155
Factorii de produc ție
Microeconom
ie 156
obligând la înlocu
irea acestora. Deprecierea capitalului fix se datoreaz ǎ atât uzurii
fizice, cât și uzurii morale a acestuia.
Prin uzura fizic ǎ a capitalului fix se în țelege pierderea treptat ǎ a proprietǎț ilor lui
tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive și a acțiunii agen ților naturali.
Cum capitalul fix particip ǎ la mai multe procese de produc ție, el sufer ǎ de fiecare
datǎ un anumit grad de uzur ǎ fizicǎ. Corespunz ǎtor acestei uzuri fizice se calculeazǎ
cote de amortizare care se includ în costul producț iei, pentru a face posibil ǎ
reconstituirea sumelor necesare înlocuirii capitalului fix uzat. Recuperarea acestor
cheltuieli prin includerea lor în pre țul de vânzare al produselor permite constituirea
unui fond de amortizare, pe baza c ǎruia va fi posibil ǎ înlocuirea capitalului fix la
sfârșitul duratei sale de via țǎ.
Prin amortizare se în țelege recuperarea treptat ǎ, în timp, a cheltuielilor cu
achiziționarea capitalului fix – concretizate în pre țul acestuia – prin includerea în
costul produsului la a c ǎrui fabricare particip ǎ, a unei p ǎrți (cote) din aceste
cheltuieli.
Suma anual ǎ a amortizǎ rii se determin ǎ pe baza rela ției: TVA, în care:
A = suma anual ǎ a amortiz ǎrii;
V = prețul de achizi ționare a capitalului fix;
T = durata normatǎ de funcționare a capitalului fix, exprimat ǎ în ani.
Pentru cǎ înlocuirea capitalului fix în func țiune genereaz ǎ, pe de o parte, cheltuieli
de casare (dezmembrare), iar pe de alt ǎ parte venituri din va lorificarea diferitelor
subansamble, piese de schimb sau ca fier vechi, la determinarea amortiz ǎrii anuale
se utilizeaz ǎ în practic ǎ relația:
TC V VAd C , în care:
VC = venituri obținute din casarea utilajului;
Cd = cheltuieli de dezmembrare a utilajului;
Raportul procentual dintre suma anual ǎ a amortiz ǎrii și prețul de achizi ție a
capitalului fix reprezint ǎ cota anual ǎ de amortizare: 100 100 T VCa1 A.
În afara deprecierii datorate uzur ii fizice, capitalul fix este supus și deprecierii
datorate uzurii morale. Cauza primar ǎ a uzurii morale o constituie progresul tehnic,
însoțit de creșterea productivit ǎții muncii, a randamentului noilor echipamente de
producție. Acesta face ca pre țurile de achizi ție a echipamentelor sǎ se modifice, sau
ca unele echipamente s ǎ devinǎ depǎșite din punct de vedere tehnic, în compara ție
cu cele noi, de acela și gen. În condi țiile în care performan țele tehnice și economice
ale unora din echipamentele de produc ție nu mai corespund, este necesar ǎ înlocuirea
capitalului fix vechi, depreciat din punct de vedere moral, cu echipamente noi, chiar
Factorii de produc ție
înain
te de a se uza fizic comple t, producând pierderi întreprinz ǎtorului.
Pentru determinarea gradului efectiv de depreciere tehnicǎ și a capacit ǎții de
funcționare a capitalului fix sunt folosite o serie de metode analitice de evaluare a
uzurii fizice și a uzurii morale a ec hipamentelor de producț ie, bazate, în general, pe
expertize de specialitate. Astfel de met ode sunt aplicate atunci când se pun probleme
de retehnologizare a unor întreprinderi , ramuri sau sectoare economice.
Test de autoevaluare 9.2.
1. Factorii de produc ție originari sunt:
a) natura;
b) munca;
c) capitalul;
d) munca și natura;
e) munca, natura și capitalul.
2. Capitalul tehnic este format din:
a) investiția netă și impozitul aferent;
b) bani și capital fix;
c) capitalul fix și capitalul circulant;
d) profitul brut al întreprinz ătorului și salariul brut al muncitorilor;
e) cifra de afaceri și creditele ob ținute de produc ător.
3.
Amortizarea:
a) este procesul de recuperare treptat ă a preț ului de cump ărare a capitalului fix;
b) constă în pierderea treptat ă a capacităț ii de funcț ionare a capitalului fix;
c) este procesul prin care are loc regenerarea factorului de produc ție pământ;
d) reprezintă procesul de recupera re a valorii de achizi ționare a capitalului
circulant;
e) reprezintă procesul de recuperare treptat ă a prețului de cump ărare a capitalului
tehnic.
4.
Capitalul fix constituie:
a) parte a capitalului tehnic;
b) ansamblul bunurilor libere care particip ă la obținerea altor bunuri și servicii;
c) stocul de bunuri care se men ține de-a lungul mai multor cicluri de produc ție;
d) bunurile care se caracterizeaz ă printr-o mobilitate redusă ;
e) bunurile de folosin ță îndelungat ă.
5.
În componen ța capitalului circulant intr ă:
a) zăcămintele de combustibil;
b) materiile prime;
c) energia solară ;
d) mijloacele de transport;
e) instalațiile.
Microeconom
ie 157
Factorii de produc ție
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 163.
9.3. Caracterizarea general ǎ a neofactorilor de produc ție
Neofactorii Neofactorii au la originea existen ței lor resurse din categoria celor intangibile, iar
utilizarea lor poten țeazǎ randamentul factorilor de produc ție clasici. În categoria
neofactorilor se includ:
Tehnologiile pot fi definite drept procedee de combinare și transformare a factorilor
de produc ție în rezultate ale produc ției, prin aplicarea unor reguli riguros definite.
Ele sunt de natura unor active intangibile, reprezentând, în esen țǎ, cunoaștere,
aplicabilǎ în mod curent în activitatea de produc ție. Tehnologiile articuleaz ǎ într-un
proces coerent diferitele faze și operații specifice, ocazionate de ob ținerea unor
bunuri sau servicii cu caracter istici predeterminate.
Rolul specific al tehnologiilor ca factor de produc ție este acela de a defini, în mod
riguros și explicit, natura și succesiunea fazelor a c ǎror parcurgere asigur ǎ
transformarea elementelor de intrare în elemente de ie șire ale procesului de
producție.
Tehnologiile disponibile la un moment dat formeaz ǎ “stocul de tehologii”,
concretizat în brevete de inven ție, licențe, proiecte de produse și instalații, machete
și prototipuri, diagrame de flux, specificaț ii de execu ție a unor opera ții etc.
Ca factor de produc ție activ, orice tehnologie se prezint ǎ în starea sa opera ționalǎ,
intervenit ǎ în condițiile în care tehnologia respectiv ǎ a fost aleas ǎ și pusǎ efectiv în
aplicare de c ǎtre agentul economic produc ǎtor.
Progresul tehnologic are drept esen țǎ ameliorarea performan țelor procesului de
producție, prin gestionarea eficient ǎ a factorilor de produc ție, paralel cu
îmbunǎtǎțirea caracteristicilor tehnico-func ționale și calitative ale bunurilor ob ținute.
El este rezultatul permanen ței activitǎții de cercetare științificǎ.
În economia contemporan ǎ, agenții produc ǎtori nu numai cǎ urmǎresc sǎ se
încadreze în tendin țele generale ale științei și tehnologiei, ci abordeazã problema
inovǎ rii și moderniz ǎrii ca o prioritate strategic ǎ majorǎ a propriei activit ǎți. Se
considerǎ cǎ, în condi țiile actuale, o firm ǎ își poate asigura viabilitatea tehnologic ǎ
numai prin alocarea unei cote de cel putin 8-10% din cifra sa de afaceri pentru
acțiuni de cercetare-dezvoltare.
Informația. Generic, informa ția se defineș te drept un semnal rezultat din
reprezentarea realit ǎții prin cunoaș tere și cǎruia atât emitentul, cât și destinatarul, îi
asociazǎ aceeași semnifica ție. Calitatea de factor de produc ție revine informa ției
faptice sau documentare, stocate pe supor ți materiali (hârtie, film, discuri și benzi
magnetice, circuite integrate etc) și introduse ca atare în procesul de producț ie.
Microeconom
ie 158
Factorii de produc ție
Inform
ația de intrare într-un proces de produc ție se concretizeazã în: fi șe tehnice,
desene de execu ție, standarde, norme de consum și de produc ție, instruc țiuni de
lucru și de protec ție a muncii, documenta ții de inven ții, inovații și raționalizãri,
studii de fezabilitate, rapoarte de asisten țã tehnicã și consultan țã etc; toate acestea
constituie bunuri informa ționale.
Informațiile se deosebesc de resursele economice clasice printr-o serie de
particularit ǎți, care privesc atât producerea informa țiilor, cât ș i gestionarea,
tranzacționarea pe pia țǎ și utilizarea acestor resurse. Principalele particularit ǎți ale
informației ca tip de bun economic se refer ǎ la faptul cǎ :
Producerea informa țiilor prin procesul de cunoa ștere are un caracter neîntrerupt și,
practic, nelimitat; ca urmare, stocul de informa ții se extinde și se îmbog ǎțește
continuu;
Utilizarea informa ției este nedistructivã și repetitivã; dupã o anumitã utilizare,
informația rǎ mâne în continuare o resursã disp onibilã, dar, în raport cu dinamica
cunoașterii, poate înregist ra o perimare de natura uzurii morale;
Accesul unui utilizator la o informa ție nu-l depo sedeazã, de regulã, pe de ținãtorul ei
inițial de utilitatea informaț iei respective sau de posibilit atea de a o oferi pe piațǎ și
altor beneficiari; Informația nou creatã și oferitã pe pia țǎ implicǎ, în general, costuri ridicate de
producere, în virtutea caracterului ei de rezu ltat al actului creativ, intelectual; pe de
altǎ parte, ea este extrem de u șor de reprodus și de vehiculat; apare, deci, necesar, ca
aceastǎ resursǎ sǎ fie supus ǎ unor reguli specifice de gestionare, acces și protecție;
protecția dreptului de proprieta te asupra bunurilor informa ționale se realizeaz ǎ, în
principal, prin contracte, legisla ția dreptului de autor, licen țe, brevete, patente, m ǎrci
înregistrate etc. Abilitatea întreprinzatorului reprezint ǎ un neo-factor de producț ie propriu sistemelor
economice bazate pe concuren țǎ și liberǎ inițiativǎ.
În general, prin întreprinz ǎtor este în țeles acel tip de subiect al activitã ții economice
care, fie c ǎ inițiazǎ o nouǎ afacere, fie c ǎ, în cadrul unei afaceri în desf ǎșurare,
inițiazǎ un proces de schim
bare radical ǎ. Întreprinzǎ torul gestioneaz ǎ, fǎcând uz de
propriile-i abilit ǎți, ansamblul sistemului de factori de produc ție; el efectueaz ǎ
alegerea factorilor în raport cu scopul pe care și-l stabile ște, atrage ace ști factori și îi
aduce în starea activ ǎ, necesarǎ utilizǎ rii lor combinate în procesul de produc ție
plasat sub controlul s ǎu.
Abilitǎțile cu care este înzestrat întreprinz ǎtorul vizeaz ǎ îndeplinirea de c ǎtre acesta
a unor func ții cum sunt:
– sesizarea ocaziilor și a ș anselor, respectiv a faptului c ǎ, într-un anumit
context și la un anumit moment, o anumitǎ acțiune are șanse de succes și cǎ,
Microeconom
ie 159
Factorii de produc ție
deci, se justif
icǎ promovarea ei;
– formularea unui proiect al propriei sale ac țiuni și definirea condi țiilor concrete,
posibil de controlat de c ǎtre el însu și, care ar face ca acest proiect s ǎ devinǎ
fezabil;
– promovarea propriu-zis ǎ a proiectului, prin asumarea unei ini țiative și punerea
ei în practic ǎ, gestionând procesul de demarare a unei noi afaceri sau a unei
schimbǎri radicale într-o activitate economic ǎ în curs.
Ca factor de producț ie, abilitatea întreprinz ǎtorului reprezint ǎ un element decisiv de
progres, în m ǎsura în care economia contemporan ǎ este bazatǎ prin excelen țǎ pe
inovare tehnologic ǎ și pe dinamica schimb ǎrilor calitative. Comportamentul
antreprenorial este tipul de comportament economic viabil și legitim într-o economie
sǎnǎtoasǎ. El nu poate și nu trebuie confundat cu comportamentele speculative, care
deformeaz ǎ conținutul liberei ini țiative, prin încercarea de a ob ține profituri din
modificarea conjuncturii economice, mizâ ndu-se pe producerea unor anumite situa ții
favorabile pentru speculator.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfârș itul unității de învățare nr. 9.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiț i obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 9 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 9
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 9.
1.
Uzura reprezint ă:
a) deprecierea treptat ă a caracteristicilor func ționale ale capitalului fix, ca urmare a
folosirii productive și acțiunii agen ților naturali;
b) deprecierea capitalului tehnic;
c) deprecierea capitalului circulant în funcț iune;
d) deprecierea capital ului fix în func țiune;
e) deprecierea care vizeaz ă atât bunurile corporale, cât și bunurile necorporale.
2.
Expresia b ănească a uzurii capitalului fix se nume ște:
a) capital fix utilizat;
b) capital tehnic utilizat;
Microeconom
ie 160
Factorii de produc ție
c) consum specific;
d) amortizare;
e) cost fix mediu.
3. Natura con ține în sfera sa de cuprindere urm ătoarele elemente:
a) pământul;
b) factorul uman;
c) mașinile, utilajele folosite în procesul tehnologic;
d) resursele minerale;
e) resursele de ap ă.
Alegeț i răspunsul corect: A(a+b+d+e); B(a+d+e); C(d+e); D(a); E(a+d).
4. În componen ța capitalului fix intr ă:
a) zăcămintele de combustibil;
b) materiile prime;
c) energia solară ;
d) mijloacele de transport;
e) materialele auxiliare.
5. Procdesul economic de recuperare treptat ǎ a cheltuielilor f ǎcute cu capitalul fix
este:
a) capitalul fix utilizat; b) capitalul ethnic utilizat; c) consumul specific; d) amortizarea; e) costul fix mediu.
6. Având în vedere dimensiunile cantitative și calitative ale factorilor de produc ție,
creștrea produc ției de bunuri și servicii se poate realiza prin :
a) cumpǎrarea unor cantitǎț i suplimentare de factori;
b) utilizarea numai a factor ilor de calitate superioar ǎ;
c) noi investi ții;
d) introducerea progresului tehnic și economic;
e) pe de o parte, prin utilizarea unor cantit ǎți mai mari de factori iar pe de alt ǎ
parte, prin ameliorarea calitativ ǎ și creșterea eficien ței utilizǎrii lor.
7. Factorul activ și deteminant al produc țieiîl constituie :
a) progresul tehnic ; b) natura ; c) informa ția ;
d) munca ; e) capitalul.
8. Capitalul se define ște ca :
a) ansamblul bunurilor și serviciilor pr oduse prin munc ǎ și destinate vânz ǎrii;
b) ansamblul resurselor utilizate pentru ob ținerea altor bunuri și servicii;
Microeconom
ie 161
Factorii de produc ție
c) ansam
blul bunurilor produse prin munc ǎ și folosite pentru ob ținerea altor
bunuri și servicii;
d) ansamblul bunurilor ob ținute prin folosirea un or bunuri produse anterior și care
sunt destinate vânz ǎrii;
e) nici o variantǎ nu este corect ǎ.
9. Despre natur ǎ se poate afirma c ǎ este :
a) compus ǎ din elementele naturale la care omul face apel pentru a produce ș i pe
care le influen țeazǎ prin munc ǎ ;
b) factor de produc ție derivat ;
c) factorul activ ș i determinant al produc ției ;
d) factor de produc ție originar ;
e) de tipul substan ței și energiei.
Alegeț i răspunsul corect: A(a+d+e); B(a+ b+d+e); C(d+e); D(a); E(a+d).
10 Care dintre afirma țiile urmǎtoare definesc capitalul fix?
a) ansamblul bunurilor care particip ǎ la mai multe cicluri de produc ție ;
b) bunurile care se consum ǎ într-un singur ciclu de produc ție ;
c) bunurile care se consum ǎ treptat ;
d) bunurile care se înlocuiesc dup ǎ mai mulți ani de utilizare ;
e) ansamblul bunurilor care sunt supuse uzurii fizice sau morale.
Alegeț i răspunsul corect: A(a+c+d); B(b+d+ e); C(a+c+d+e); D(c+d); E(a+d).
11. Caracterizaț i factorii de produc ție originari: munca și na
tura.
Microeconom
ie 162
Factorii de produc ție
12. Caracterizaț i capitalul ca factor de produc ție derivat.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 9.1
1. B
2. e
3. C
4. d
5. E
Răspuns 9.2.
1. d
2. c
3. a
4. a
5. b
Microeconom
ie 163
164 Factorii de produc ție
Microeconom
ie
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 9
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoațǎ , I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000.
Stiglitz, J.E.
, Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Unitatea de înv ățare nr. 10
TEORIA (COMPORTAMENTUL) PRODUC ĂTORULUI
(PARTEA I)
Cuprins
Obiectivele Unit ății de învățare nr. 10
10.1. Combinarea factorilor de producț ie; conținutul și caracteristicile combin ǎrii
10.2. Calculul economic al produc ǎtorului
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 10
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 10
Pagina
166
166
169
176
180
182
Microeconom
ie 165
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 10
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 10 sunt:
Cunoașterea conținutului ș i caracteristicilor combin ǎrii factorilor de produc ție
Înțelegerea principiilor ce stau la baza calculelor economice f ǎcute de
producǎtori în procesul alegerii alternat ivei de combinare a factorilor de
producție
Familiarizarea cu instrumentele matematice utilizate în analiza
comportamentului produc ǎtorului: func ție de producț ie, suprafa țǎ de produc ție,
curbe de isoproduc ție
10.1. Combinarea factorilor de produc ție; conț inutul și caracteristicile
combinǎ rii
Combinarea
factorilor de
producție
Activitatea de produc ție poate fi privit ǎ, în ultim ǎ instanțǎ, ca un ansamblu de
operații de utilizare și/sau transformare a factorilor de produc ție în vederea
atingerii func ției-obiectiv a produc ǎtorului: maximizarea profitului în condi țiile
minimizǎrii eforturilor.
Combinarea factorilor de produc ție reprezint ǎ un mod specific de unire a
factorilor de produc ție, privit atât sub aspect cantitativ cât și din perspectiva
structural-calitativ ǎ.
Combinarea factorilor de producț ie are o determinare multipl ǎ, ea fiind
influențatã în mod semnificativ de caracterul relativ limitat al resurselor
productive. Criteriul esen țial de apreciere a ra ționalitǎții și eficienței combin ǎrii
este insǎși natura activit ǎții economice. Ca urmare, se adopt ǎ acea combinare
care asigur ǎ eficiența economic ǎ maxim posibil ǎ în condi țiile date.
Întreprinz ǎtorul, prin abilitatea sa, va combina factorii de produc ție în așa fel
încât sǎ se poatǎ adapta la exigen țele pieței și sǎ obținǎ un profit maxim.
Combinarea factorilor de producț ie este expresia a dou ǎ laturi, proprii oric ǎrei
activitǎți: una tehnic ǎ și alta economic ǎ.
Din punct de vedere tehnic, co mbinarea factorilor de produc ție este specific ǎ
fiecǎrui proces de produc ție; obținerea fiec ǎrui bun economic presupune unirea
resurselor de munc ǎ (de o anumit ǎ structurǎ și calificare), cu elemente de
capital tehnic specifice domeniului respectiv. Din punct de vedere economic,
combinarea factorilor de produc ție înseamn ǎ, în condi țiile economiei de
schimb, concretizarea ei în obiectivele minimiz ǎrii costurilor de produc ție și,
respectiv, al maximiz ǎrii profitului.
Microeconom
ie 166
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Divizibilitatea
Adaptabilitatea
Complementaritatea
Substituibilitatea
Combinarea este posibil ǎ ca urmare a propriet ǎților de divizibilitate și
adaptabilitate ale factorilor de produc ție.
Divizibilitatea unui factor de produc ție reflectǎ posibilitatea acestuia de a se
împǎrți în unit ǎți simple, omogene, f ǎrǎ a fi afectat ǎ calitatea factorului
respectiv.
De exemplu, factorul munc ǎ se poate divide în unit ǎți omogene de timp de
muncǎ, în numǎr de salaria ți de o anumit ǎ calificare; factorul p ǎmânt se poate
divide în unit ǎți de suprafa țã. Pentru al ți factori de produc ție (o central ǎ
electricǎ, de pildǎ) este imposibil ǎ sau foarte dificil ǎ divizibilitatea.
Adaptabilitatea reprezintǎ capacitatea de asociere a unei unit ǎți dintr-un factor
de produc ție cu mai multe unitǎț i din alt factor de produc ție.
Pe o suprafa țã de teren, de exemplu, este posibil sǎ lucreze un num ǎr mai mare
sau mai mic de lucr ǎtori agricoli; un munc itor poate lucra la o ma șinǎ sau la
mai multe ma șini etc.
Dacǎ factorii de produc ți e se caracterizeaz ǎ, concomitent, prin divizibilitate și
adaptabilitate, au loc dou ǎ procese organic legate într e ele: complementaritatea
și substituibilitatea.
Complementaritatea reprezint ǎ procesul prin care se stabilesc raporturile
cantitative ale fact orilor de producț ie care particip ǎ la producerea unui anumit
bun economic. Astfel, la o produc ție datǎ, o anumit ǎ cantitate dintr-un factor de produc ție se
asociazǎ doar cu o cantitate determinatǎ din ceilal ți factori de produc ție. De
exemplu, cazul șurubului și al piuliței: nu poate fi înlocuit ǎ lipsa de șuruburi
sporind num ǎrul de piuli țe.
În procesul combin ǎrii, factorii de producț ie se pot substitui reciproc f ǎrǎ a
afecta volumul produc ției.
Substituibilitatea este definit ǎ ca posibilitatea de a înlocui o cantitate dat ǎ dintr-
un factor de produc ție printr-o cantitate dat ǎ dintr-un alt factor de produc ție, în
condițiile menținerii aceluia și nivel al produc ției.
Substituirea este fenomenul propriu de înlocuire și poate avea loc între factorul
muncǎ și factorul capital, între factorul natural și capital s
au între diferitele
elemente componente ale factorilor de produc ție (înlocuirea materiilor prime
naturale cu cele sintetice).
Microeconom
ie 167
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Test de autoevaluare 10.1.
1. Combinarea factorilor de producț ie constituie:
a) adaptabilitatea și divizibilitatea factorilor de produc ție;
b) operația tehnico-economic ă de înlocuire a factorilor de produc ție în
scopul obț inerii de cât mai multe variante;
c) operația tehnico-economică de unire a factorilor de produc ție care se
realizează în orice activitate economic ă;
d) divizibilitatea factorilor de produc ție care fa ce posibilă unirea lor;
e) înlocuirea factorilor de produc ție în funcție de natura activităț ii.
2. Care din urm ǎtoarele elemente nu reprezint ǎ factor ice influen țeazǎ
combinarea factorilor de produc ție:
a) condițiile tehnice de produc ție;
b) abilitatea întreprinz ǎtorului;
c) natura activit ǎții;
d) nivelul șomajului;
e) caracterul relativ limitat al resurselor productive.
3. Din punct de vedere economic, combinarea factorilor de produc ție trebuie
sǎ rǎspundǎ obiectivelor de:
a) m
aximizarea profitului ;
b) minimizarea costurilor de produc ție pentru un anumit volum al
producției de bunuri și servicii;
c) obținerea fiec ǎrui bun economic prin unirea resurselor de munc ǎ și de
capital;
d) maximizarea produc ției de bunuri și servicii la un cost de produc ție
dat ;
e) maximizarea producț iei de bunuri ș i servicii.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(a), B(a+c); C(a+b+d); D(a+e); E(b+d)
4. Substituirea factorilor de produc ție reprezint ǎ:
a) înlocuirea parț ialǎ sau total ǎ a unui bun de consum cu un altul în
vederea ob ținerii aceleia și satisfacții ;
b) divizibilitatea f actorilor de produc ție ;
c) adaptabilitatea f actorilor de produc ție ;
d) înlocuirea unei cantit ǎți determinate dintr-un factor de produc ție cu o
cantitate dintr-un alt factor de produc ție, în condi țiile obține
rii aceleia și
producții ;
e) înlocuirea par țialǎ sau total ǎ a unuia sau mai multor factori de
producție.
5. Reprezint ǎ o proprietate a factorilor de produc ție care face posibil ǎ
combinarea lor :
a) complementaritatea ;
b) divizibilitatea ;
c) substituibilitatea;
Microeconom
ie 168
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
d) rarita
tea ;
e) abundența.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 180.
10.2. Calculul economic al produc ǎtorului
Elasticitatea
substituirii
Pe bazǎ de calcule economice, se alege altern ativa de combinare de la care se
așteaptǎ cea mai mare eficien țǎ în condi țiile date. Astfel, dac ǎ un agent
economic va avea în vedere eficientizarea tehnic ǎ și economic ǎ a producț iei
prin substituirea munc ii cu capital, atunci op țiunea sa pentru o anumit ǎ
alternativ ǎ de substituire se va baza pe mai multe ma șini și mai puțini lucrǎtori.
Pentru aprecierea alegerii f ǎcute se vor folosi indicatori de tipul: nivelul
productivit ǎții marginale a muncii și a capitalului, rata marginal ǎ de substituire
(a muncii cu capitalul sau a capitalului cu munca) și elasticitatea substituirii.
Elasticitatea substituirii exprimǎ mǎsura în care poate fi men ținutǎ producția
când un factor este înlocuit cu altul. Elasticitatea substitu irii este pozitiv ǎ
pentru toate com
binațiile normale ale factorilor de produc ție și variazǎ de la
zero la infinit, în func ție de ușurința cu care unul din factori poate fi înlocuit cu
altul, produc ția rǎmânând constant ǎ.
Elasticitatea substituirii se m ǎsoarǎ cu ajutorul coeficientului elasticit ǎții
substituirii unui factor A cu un factor B. Acesta arat ǎ cu câte procente trebuie
sǎ creascǎ valoarea raportului dint re nivelul factorului A și cel al factorului B
atunci când raportul dintre productivitatea marginal ǎ a factorului B ș i cea a
factorului A cre ște cu un procent, astfel încât producț ia sǎ rǎmânǎ constantǎ.
Vom avea astfel o rela ție de tipul:
mAmBmAmB
BABA
es
WWWW
XXXX
K
.
Aceastǎ relație permite definirea coeficientului elasticit ǎții substituirii factorilor
și ca raport dintre varia ția relativǎ a raportului cantit ǎților utilizate din factorii
A și B, pe de o parte și variația relativǎ a raportului productivit ǎții marginale
ale celor doi factori, pe de alta.
Productivitatea marginal ǎ a fiecǎrui factor de produc ție este sporul de producț ie
care se ob ține prin utilizarea unei unit ǎți suplimentare din factorul de produc ție
respectiv, cantitatea folosit ǎ din celǎlalt factor r ǎmânând neschimbatǎ .
Din punct de vedere matematic, productivitatea marginal ǎ a unui factor de
producție este chiar derivata par țialã (de ordinul I) a func ției de produc ție în
Microeconom
ie 169
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
raport cu factorul considerat.
Astfel,
dacǎ K L f Q, , atunci:
L fLf
LQWmL ` și K fKf
KQWmK `
Ele sunt pozitive și descresc ǎtoare.
Funcția de produc ție
Managerii unei firme sunt confrunta ți permanent cu aleg erea unor variante
optime de combinare a factorilor de produc ție care sǎ le asigure un anumit nivel
al producției și sǎ le permit ǎ maximizarea profitului.
Una dintre cele mai utilizate modalit ǎți de analiz ǎ este cea a func țiilor de
producție care, în linii generale, descriu rela ția dintre produc ția scontat ǎ a se
obține dintr-un bun și cantit ǎțile din diferi ții factori de produc ție necesare
pentru obț inerea acestuia. În microeconomia modern ǎ se pune un accent
deosebit pe asigurarea compatibilit ǎții între analiza comportamentului
consumatorului, pe de o parte, și cea a produc ǎtorului, pe de alt ǎ parte. Studiile
de marketing și, în special cele vizând abord ǎrile din perspectiva
marketingului-mix (Borden) cap ǎtǎ astfel o nou ǎ și important ǎ semnifica ție în
strategiile specifice întreprinderii moderne. Func ția de produc ție poate fi astfel
redatǎ prin rela ții de tipul:
Q=f(a,b,c,…),
unde prin a,b,c, ……… au fost desemna ți diferiții factori de produc ție.
În general, în analiza microeconomic ǎ se au în vedere, de cele mai multe ori,
funcții de produc ție dependente doar de factorii de produc ție : muncǎ (L) și
capital (K). Funcț ia de produc ție va fi, în aceste condi ții, de tipul: Q=f(L,K).
Suprafața de produc ție și curbele de isoproduc ție
Modelul general de analiz ǎ a comportamentului produc ǎtorului presupune,
analog modelului descris la analiza comportamentului consumatorului,
recurgerea la metoda grafic ǎ prin utilizarea cu rbelor de isoproduc ție.
In cazul celor doi factori de produc ție luați în considerare, putem reprezenta
într-un spa țiu tridimensional, suprafa ța de producț ie din care deducem apoi
curbele de isoproducț ie sau isocuantele, pe care le vom defini înainte de a
le preciza formele și caracteristicile.
Microeconom
ie 170
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Funcți
a Q = f(L,K) poate fi reprezentat ǎ prin graficul din fig. 10.1. în care se
aratǎ cǎ producția Q, mǎsuratǎ pe ordonata 0Q este funcț ie crescǎ toare de
cantitatea utilizat ǎ din fiecare dintre factor ii care sunt reprezenta ți pe celelelte
douǎ axe (0L și 0K). In acest spa țiu tridimensional apar e, deci, un volum, o
suprafațǎ care seam ǎnǎ cu o colin ǎ. Putem, în mod firesc, s ǎ ne urcǎm pe colin ǎ
(pornind de la originea 0) urmând diferite direc ții pe cele dou ǎ axe ale
consumului de factori, ceea ce înseamn ǎ cǎ producția poate f i m ǎritǎ dacǎ
spotrște cantitatea utilizat ǎ a unuia sau altuia din cei doi factori, sau dac ǎ
sporește simultan cantitatea ambilor factori.
Pentru a preciza forma suprafe ței de produc ție în spa țiu, vom reprezenta
intersecția suprafeț ei prin trei plane paralele cu planul bazei (K0L), dar situate
la înǎlțimi, la niveluri de produc ție diferite, Q 1, Q 2, Q 3. De aici rezult ǎ trei
curbe, Q 1, Q 2, Q 3, care deseneaz ǎ contururile suprafeț ei la cele trei niveluri de
producție considerate.
Q
Q = f(L, K)
Q3
Q2
Q1
LK
Q3 Q2 Q1 0
Fig. 10.1. Suprafaț a de produc ție a unui bun, func ție de cantit ǎțile utilizate din
facotrii de producț ie muncǎ (L) și capital (K)
Prin proiec ție pe plan orizontal (K0L), se ob țin elipse concentrice Q 1, Q 2, Q 3,
fiecare reprezentând niveluri diferite de produc ție, care descresc dinspre centru
spre exterior (Q 1< Q 2< Q 3). Transpuse în spaț iu bidimensional, cele trei elipse
concentrice din planul K0L urmeaz ǎ desenul din graficul 10.2.
Curbele Q 1, Q 2, Q 3, sunt curbe de isoproduc ție, sau isocuante sau curbe de
producție egale (“iso” în limba greac ǎ înseamn ǎ “egal”).
Microeconom
ie 171
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Curba de isoproducț ie (is
ocuantǎ), reprezintǎ totalitatea combina țiilor factorilor
de produc ție care permit ob ținerea aceluia și nivel al produc ției.
De exemplu, produc ția de pe isocuanta Q 1 poate fi realizat ǎ fie prin combinarea
de factori reprezentat ǎ în A (mul ți K, puțini L) fie prin combina ția de factori
reprezentat ǎ în E (puțini K, mul ți L).
K
L8
6
4
2
012 34Q1Q2Q3
EA M
PN
DB
C
5
Fig. 10.2. Curbele de isoproduc ție (isocuante)
In mod evident, este posibil ǎ o infinitate de combina ții, din moment ce curba
este continu ǎ (aceasta provine din ipoteza divizibilit ǎții perfecte a factorilor de
producție).
Caracteristicile curbelor de isoproduc ție (isocuantele)
Existǎ o infinitate de isocuante, o familie de isocuante, fiecare curb ǎ
corespunzând unui nivel dat al produc ției. Nivelul produc ției este cu atât mai
ridicat cu cât ne “urc ǎm” pe “colin ǎ”. (fig. 10.1.), sau cu cât ne îndrept ǎm cǎtre
“nord-estul” graficului din fig. 10.2., unde Q 3> Q 2> Q 1.
Trebuie remarcat c ǎ este imposibil ca dou ǎ isocuante s ǎ se întretaie. Din
moment ce fiecare dintre ele reprezint ǎ ansamblul combina țiilor care permit
obținerea aceluia și nivel de produc ție, este exclus ca o combina ție datǎ sǎ
permitǎ obț inerea simultan ǎ a douǎ niveluri de produc ție diferite.
O altǎ caracteristicǎ poate fi pus ǎ în eviden țǎ pornind de la cele precedente: o
Microeconom
ie 172
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
isocuantǎ oarecare nu este în m
od necesar descresc ǎtoare, dar numai partea
descrescǎtoare a curbei prezint ǎ interes din punct de vedere economic.
Se remarc ǎ mai întâi c ǎ aceastǎ curbǎ este în mod necesar descresc ǎtoare dac ǎ
presupunem c ǎ productivit ǎțile marginale ale celor doi factori sunt strict
pozitive. Intr-adev ǎr, dacǎ f ’L > 0 și f ’K > 0 K/L<0, pentru cǎ, K/L =
-f ’L/f ’K. In cazul în care, dincolo de un anumit prag de utilizare,
productivit ǎțile marginale se anuleaz ǎ, isocuantele devin cresc ǎtoare (fig.
10.2.), dincolo de punctele A și E.
Isocuanta descrie o buclǎ , o elipsǎ, etc., a c ǎrei formǎ exactǎ nu are importan țǎ,
din moment ce doar linia continu ǎ dintre A și E prezint ǎ interes din punct de
vedere economic. Intr-adev ǎr, combina ția productiv ǎ de tip M nu va fi
niciodatǎ utilizatǎ de produc ǎtorul care caut ǎ sǎ dea o întrebuin țare cât mai
raționalǎ factorilor de produc ție de care dispune; se poate realiza acela și nivel
al produc ției utilizând combina ția C în care consumul din factorul capital este
considerabil mai redus ( M = 8K + 3L; C = 4K + 3L). Situa ția va fi la fel și
pentru punctele N, P situate dup ǎ punctele de întoarcere ale curbei Q 1 (punctele
A și E): combina țiile N și P reprezint ǎ o risip ǎ de factori, întrucât este
întotdeauna posibil s ǎ se realizeze acela și volum de produc ție, utilizând o
cantitate mai mic ǎ din cel pu țin unul dintre factori. Acestea sunt, deci,
combinaț ii mai costisitoare și iraționale în planul gestion ǎrii resurselor de c ǎtre
producǎtor. Aici ne situ ǎm însǎ într-o perspectiv ǎ normativǎ, respectiv cǎut ǎm
reguli de gestionare care sǎ indice producǎtorului raț ional modul în care trebuie
sǎ se comporte. Datorit ǎ acestui fapt, vom lua în considera ție doar por țiunile
descrescǎtoare ale isocuantelor pe tot traseul lor (fig. 10.3.)
K
LQ1Q2Q3
O
Fig. 10.3. Isocuantele, pe traseul (por țiunea) lor descresc ǎtor
Rata marginal ǎ de substitu ție între factori; defini ție și valoare
Analiza limitei pân ǎ la care substitu ția factorilor este eficient ǎ se face cu
ajutorul indicatorului rata marginal ǎ de substitu ție. Conținutul acestui indicator
Microeconom
ie 173
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
este perf
ect similar cu cel folosit în analiza comportamentului consumatorului,
numai cǎ datele problemei se schimb ǎ în sensul cǎ este vorba de substitu ția
factorilor de producț ie și nu a bunurilor, iar condi ția pusǎ are în vedere
menținerea constantǎ a producț iei, și nu a utilit ǎții agregate.
Rata marginalǎ a substitu ției între doi factori K și L, notat ǎ pe scurt Rms,
mǎsuarǎ cantitatea dintr-un factor K necesar pentru a compensa pierderea de
producție deretminat ǎ de diminuarea cu o unitate în utilizarea celuilalt factor L.
Altfel spus, rata marginalǎ de substitu ție între K și L desemneaz ǎ numǎrul de
unitǎți din K care trebuie substituite unei unitǎț i din L, astfel încât produc ția sǎ
rǎmânǎ constant ǎ.
Rata marginalǎ de substituț ie poate fi exprimat ǎ pornind de la panta isocuantei
corespunz ǎtoare nivelului de produc ție considerat (Q 1 de exemplu); fie A și B
douǎ puncte situate pe aceea și curbǎ (fig. 10.4.);
A BA B
L LK K
LK
;
pentru L 0,: RmsLK
LK.
K
LQ1Q2Q3
OKB
KA
LA LBLK
B
A
Fig. 10.4. Rata marginal ǎ de substitu ție între K și L
K și L reprezint ǎ diferenț ele între dotǎrile cu factori care caracterizeaz ǎ
fiecare din aceste combina ții productive. Dac ǎ combinaț ia productiv ǎ inițialǎ
este cea care corespunde punctului A și dacǎ producǎtorul este nevoit s ǎ
diminueze cu o cantitate infinit de mic ǎ L, volumul folosit din factorul L, se
observǎ cǎ va trebui s ǎ utilizeze o cantitate suplimentar ǎ K, din cel ǎlalt factor,
pentru a r ǎmâne la acela și nivel de produc ție. Atunci când L tinde spre 0,
raportul K/L trebuie s ǎ se încline cǎtre acest punct al curbei de isoproduc ție.
Microeconom
ie 174
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 175
R
ata marginalǎ de substitu ție pentru L și K (notat ǎ RmsL/K), este definit ǎ
pornind de la valoarea pantei isocuantei; valoarea sa este, prin defini ție, opusul
valorii acestei pante.
Luând în considera ție cei doi factori tradi ționali ai analizei comportamentului
producǎtorului – munca (L) și capitalul (K) – atunci Rms între cei doi factori se
poate scrie astfel:
0 10 1
L LK K
LKRms .
Ea reprezint ǎ prin defini ție valoarea pantei izocua ntei în punctul respectiv și,
deci, poate fi exprimat ǎ, pentru intervale foarte mici, ( L0) prin rela ția
LKRms (adicǎ prin raportul dintre derivatele par țiale ale func ției de
producție în raport cu K și, respectiv, L).
Rata marginalǎ de substitu ție a factorilor de produc ție într-un punct al
isocuantei este egal ǎ cu raportul invers al productivitã ților marginale ale celor
doi factori de produc ție. Dacǎ pornim de la func ția Q=f(L,K) și îi aplic ǎm
regulile de derivare, punând condi ția de men ținere constant ǎ a produc ției pe
isocuantǎ (Q=0), rezult ǎ:
, ` : ,„;„
„
„: ` : / 0 ` `
WmLdLdQL f care in RmsdLdK
K fL fdK dLK fL fdKK fK fdLK fL fKf KdKf LdLf
WmKdKdQK f ` .
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Test de autoevaluare 10.2.
Prin studii tehnice s-a determinat c ă debitul unei conducte între locul de
extracție X și terminalul petrolier T depi nde de diametrul conductei (D) și
energia furnizat ă (E) în punctul de pl ecare (X) conform rela ției:
4141E D 10 Q
a) Reprezenta ți grafic isocuanta corespunză toare unui debit de 10 l/s.
b) Fie punctul A(1,1) pe isocuant ă. Care este semnifica ția și valoarea ratei
marginale de substitu ție între factorii D și E (R msD/E ) în punctul A?
c) Care este semnifica ția și valoarea productivit ăților marginale ale
factorilor D și E (W mD și W mE) în punctul A?
d) Ce relație general ă există între R msD/E , W mD și W mE în orice punct al
isocuantei?
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 180.
În loc de rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 10.
Vă recomand s ă faceț i o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 9 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 10
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 10.
1. Substituirea factorilor de produc ție se bazeaz ǎ pe :
a) compatibilitatea caract eristicilor de utilitate și de adaptabilitate a p ǎrților care se
combinǎ ;
b) productivitatea me die a factorilor ;
c) rata marginal ǎ de substitu ție între bunuri ;
d) caracterul limitat al produc ției ;
e) nici o variantǎ nu este corect ǎ.
2. În condi țiile unor nevoi mari și în creștere, combinarea factorilor de produc ție se
bazeazǎ pe :
a) obț inerea bunurilor necesare cu consumuri minime de factori de produc ție ;
b) maximizarea produc ției de bunuri indiferent de consumul de factori de
producție ;
c) maximizarea produc ției de bunuri la un volum dat al factorilor de produc ție
Microeconom
ie 176
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
utilizați ;
d) creș terea consum
ului de factori de produc ție în vederea ob ținerii mai multor
bunuri ;
e) nici o variantǎ nu este corect ǎ.
3. Care dintre variantele de mai jos este adev ǎratǎ :
a) combinarea factorilor de produc ție este o opera țiune exclusiv economic ǎ;
b) combinarea factorilor de produc ție este o opera țiune exclusiv tehnic ǎ;
c) combinarea factorilor de produc ție este o opera țiune tehnico-economic ǎ;
d) capitalul circulant se amortizeaz ǎ;
e) uzura fizic ǎ a capitalului fix apare sub inciden ța progresului tehnic.
4. Combinarea factorilor de produc ție constituie:
a) consumul de factori de produc ție în expresie monetar ǎ;
b) operația tehnico-economic ă de substituire a factorilor de produc ție;
c) operația tehnico-economic ă de unire a factorilor de produc ție care se
realizează în orice activitate economic ă;
d) activitatea în care se combin ǎ diverse bunuri de consum;
e) operația economic ǎ prin care se stabile ște cantitatea dintr- un factor de produc ție,
necesarǎ pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor.
5. Rata marginal ǎ de substitu ție reprezint ǎ :
a) cantitatea dintr- un factor de produc ție necesar ǎ pentru a determina reducerea
cu o unitate a produc ției în condi țiile în care ceilal ți factori nu se modific ǎ ;
b) cantitatea dintr- un factor de produc ție necesarǎ în producerea unei cantit ǎți de
bunuri mai mari cu o unitate ;
c) cantitatea dintr-un factor care se diminueaz ǎ pentru a cre ște un alt factor, astfel
încât produc ția sǎ creascǎ cu o unitate ;
d) cantitatea dintr- un factor de produc ție necesarǎ pentru a compensa reducerea
cu o unitate a unui alt f actor astfel încât produc ția sǎ rǎmânǎ aceeaș i ;
e) produc ția ce trebuie s ǎ se obț inǎ astfel încât cantitat ea dintr-un factor de
producție sǎ fie egalǎ cu cantitatea di ntr-un alt factor.
6. Combinarea factorilor de produc ție se face pe baza unor calcule de eficien țǎ
referitoare la :
a) rata profitului ;
b) rata consumului ; c) ra
ta marginal ǎ de substitu ție ;
d) rata șomajului ;
e) rata infla ției.
7. Elasticitatea substituirii unui factor de produc ție A cu un factor B:
a) exprim ǎ mǎsura în care poate fi men ținutǎ producția când un factor este
înlocuit cu altul ;
b) este negativ ǎ pentru toate combina țiile normale ale factorilor de produc ție ;
c) este pozitivǎ pentru toate combina țiile normale ale factorilor de produc ție ;
d) variazǎ de la zero la infinit, în func ție de usurinț a cu care unul din factori poate
Microeconom
ie 177
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
f
i înlocuit cu altul, produc ția rǎmânând constant ǎ.
e) se masoar ǎ cu ajutorul coeficientului elasticit ǎții substituirii .
Alegeți rǎspunsul corect :
A(a+e); B(a+c); C(a+c+d+e); D(a+b+e); E(c+d).
8. Curbele de isoproduc ție :
a) se mai numesc isocuante ; b) se mai numesc curbe de indiferen țǎ ;
c) se mai numesc curbe de produc ție egalǎ ;
d) reflectǎ totalitatea combina țiilor factorilor de produc ție care permit ob ținerea
aceluiași nivel al produc ției ;
e) reflectǎ totalitatea combina țiilor factorilor de produc ție care permit ob ținerea
aceluiași nivel de utilitate agregat ǎ.
Alegeți rǎspunsul corect :
A(b+e); B(a+c); C(a+c+d+e); D(a+c+e); E(a+c+d)
9. Caracteristicile isocuantelor sunt:
a) este imposibil ca dou ǎ isocuante s ǎ se întretaie ;
b) numai partea descresc ǎtoare a curbei prezint ǎ interes din punct de vedere
economic;
c) fiecare curb ǎ reflectǎ un anumit nivel de produc ție ;
d) existǎ o infinitate de isocuante ;
e) isocuantele mai îndep ǎrtate de origine reflect ǎ niveluri de produc ție mai mici.
Alegeți rǎspunsul corect :
A(a+b+e); B(a+b+c+d); C(a+c+d+e); D(a+c+e); E(a+c+d)
10. Funcțiile de producț ie:
a) reflectǎ v
ariantele optime de combinare a factorilor de produc ție ;
b) descriu rela ția dintre producț ia scontat ǎ a se obț ine dintr-un bun și cantit ǎțile
din diferiții factori de produc ție necesari pentru ob ținerea acesteia ;
c) în analiza microeconomic ǎ se au în vedere de cele mai multe ori, func țiile
dependente doar de factorii de produc ție muncǎ și capital ;
d) atunci când sunt de tipul Q = f(L,K) se reprezint ǎ în spaț iu tridimensional ca o
suprafațǎ care seam ǎnǎ cu o colin ǎ ;
e) atunci când sunt de tipul Q = f(L,K) se reprezint ǎ în spațiu bidimensional ca o
mulțime de elipse concentrice.
Alegeți rǎspunsul corect :
A(b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+c+d+e); D(c+e); E(a+c+d)
11. Defini ți combinarea factorilor de produc ție și descrieți caracteristicile sale.
Microeconom
ie 178
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
12. Caracteriza ți funcțiile de produc ție re
curgând la metoda grafic ǎ.
Microeconom
ie 179
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 10.1.
1. c
2. d
3. C
4. d
5. b
Răspuns 10.2.
a) Ecuaț ia curbei de isoproduc ție pentru Q = 10 l/s este:
10 = 4141E D 10 D1E 1 D E
0 E D
E D 0
D 0 0,25 0,33 0,5 1 2 3 4 ∞
E ∞ 4 3 2 1 0,5 0,33 0,25 0
Graficul este o hiperbol ă echilaterală ce tinde asimptotic c ătre ambele axe de
coordonate.
E 4 3 2 1 A (1, 1)
Microeconom
ie 180
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
D
0 1 2 3 4
b) Rata marginal ă de substitu ție între D și E măsoară cantitatea suplimentar ă
necesară din E (varia ția energiei în punctul de pl ecare) pentru a compensa o
diminuare infinit de mic ă a diametrului conductei (D), astfel încât debitul s ă rămână
constant (Q = ct). R
msD/E se calculeaz ă ca inversa valorii pantei isocuantei în orice
punct al acesteia.
RmsD/E = .dDdE
Pentru E = D1 în punctul A(1, 1) avem:
RmsD/E 1D1
2
c) Productivitatea marginal ă a factorului D (r espectiv, E) indică măsura în care
variază debitul conductei (Q) ca urmare a unei varia ții infinitezimale a diametrului
conductei D (respectiv a energiei furnizat e în punctul de plecare E), cantitatea din
celălalt factor r ămânând constant ă.
Pornind din punctul A(1,1) consider ăm E constant și variem D:
41
4141D 10 1 D 10 Q
43
mD D410
dDdQW
În A(1,1) avem:
s l410WmD
43
mE E410
dEdQW
În A(1,1) avem:
s l410WmE
d) În orice punct al isocuantei,
RmsD/E = dDdE .
Variaț ia diametrului conductei (dD) determin ă o variație a debitului dat ă de relația:
. Analog variaț ia energ iei din punctul de plecare (dE) determin ă o variație
a debitului dat ă de relaț ia: mEmDW dD
W dE . Având în vedere c ă de-a lungul unei isocuante
producția este constant ă, putem scrie:
Microeconom
ie 181
182 Teoria (comportam
entul) produc ǎtorului
Microeconomie
E D ms
mDmEmE mD
RdDdE
WW0 dQ W dE W dD
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 10
Clipa, N. – Economie politicǎ , Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoațǎ , I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ , Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste grilǎ , Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007. Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. –
Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. –
Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Unitatea de înv ățare nr. 11
TEORIA (COMPORTAMENTUL) PRODUC ĂTORULUI
(PARTEA A II-A)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 11
11.1. Opțiunile producǎ torului; echilibrul (optimul) acestuia
11.2. Maximizarea producț iei la un cost dat
11.3. Minimizarea costului pentru o produc ție determinatǎ
11.4. Maximizarea profitului
11.5. Modificǎ ri în nivelul resurselor
11.6. Modificǎ ri în structura pre țurilor factorilo r de produc ție
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 11
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 11
Pagina
184
184 186 189 192 193 197 200 204 211
Microeconom
ie 183
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 11
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 11 sunt:
Cunoașterea opțiunilor produc ǎtorului ra țional ce ac ționeazǎ în condi ții de
constrângere bugetar ǎ
Determinarea echilibrului produc ǎtorului atunci când î și asumǎ obiectivul
maximizǎrii produc ției la un cost dat
Dezvoltarea capacit ǎții de analiz ǎ a optimului produc ǎtorului în condi țiile
minimizǎrii costului pentru o produc ție determinatǎ
Înțelegerea condi țiilor ce este necesar a fi întrunite astfel încât produc ǎtorul
sǎ obținǎ profit maxim
Analiza efectelor modific ǎrilor în resurse asup ra echilibrului produc ǎtorului
Analiza efectelor modific ǎrilor în structura pre țurilor factorilor de produc ție
asupra echilibrului produc ǎtorului
11.1. Opțiunile produc ǎtorului; echilibrul (optimul) acestuia
Alegerea
producǎtorului
rațional
Analiza func țiilor de produc ție, a productivit ǎților marginale ale factorilor de
producție, a curbelor de isoproduc ție, a ratei marginale de substitu ție între
factori, etc., deja ne d ǎ o informa ție tehnicǎ valoroasǎ asupra diferitelor volume
de produc ție posibile pentru diverse combina ții eficiente ale factorilor de
producție. Pe baza acestor informa ții tehnice, au fost deja eliminate procese și
metode de produc ție ineficiente de tipul M, N, P, din fig. 10.2.. Aceste
informații sunt, bineîn țeles necesare producǎ torului care trebuie s ǎ hotǎrascǎ
nivelul (volumul) produc ției sale și în acela și timp, metoda de produc ție
utilizatǎ . Pentru a lua aceastǎ hotǎrâre, el trebuie s ǎ mai cunosc ǎ în plus:
a) cantitatea total ǎ a resurselor, respecti v volumul bugetului T;
b) prețurile PL și PK ale factorilor.
T, PL ș i P
K exprimate în unit ǎți monetare sunt, deci, date exogene pentru
agentul economic considerat, în mome ntul în care ia decizia. Desigur, ac țiunile
sale anterioare au putut avea un rol în determinarea totalului T al resurselor de
care dispune ast ǎzi; T depinde într-adev ǎr de profiturile anterioare. Dar, în
momentul în care se ia hotǎ rârea astǎ zi, T este o m ǎrime datǎ, certǎ. In ce
privește prețurile factorilor, acestea scap ǎ integral controlului produc ǎtorului,
care se va mulț umi sǎ le suporte.
Microeconom
ie 184
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Constrângerea
bugetarǎ
Posibilitǎțile de alegere ale produc ǎtorului se vor manifesta pornind de la
compararea h ǎrții isocuantelor cu dreapta bugetu lui sau dreapta isocostului.
Alegerea produc ǎtorului în condiț ii de constrângere bugetar ǎ
Alegerea variantei optime de produc ție necesit ǎ atașarea analizei cantitative (în
expresie fizicǎ ) și a analizei specifice restric țiilor financiare, legate de pre țurile
factorilor de produc ție și de bugetul disponibila al producǎ torului.
Producǎtorul va utiliza cantit ǎțile L și K din cei doi factori de produc ție; L și K
fiind necunoscute, costul total al produc ției va fi în mod necesar egal cu suma
ponderatǎ de cǎtre prețurile (presupuse cunoscute) ale celor doi factori,
respectiv PL și PK, adic ǎ LP L și KP K.
Dacǎ producǎtorul dispune de un total al resurselor de T u.m. și problema sa
este de a repartiza acest e resurse date între cump ǎrarea celor doi factori, avem
în mod necesar: T = LP L + KP K sau ,
KL
KL KPPLPTK LP T KP
a cǎrei pantǎ este datǎ de derivata sa de or dinul I în raport cu L:
, ,
KL
KL
K PP
LKsauPP
LL
PT
LK
adicǎ panta (negativ ǎ) liniei de
isocost este definit ǎ de structura pre țurilor prin raportul dintre pre țurile celor
doi factori.
Punctele de intersec ție ale liniei bugetului cu axele, sunt uș or de definit:
pentru K = 0
LPTL ;
pentru L = 0
KPTK (fig. 11.1).
Prin construc ție, orice punct al dreptei reprezint ǎ o cheltuial ǎ egalǎ, dar cu o
repartizare diferit ǎ între L și K.
Dreapta bugetului sau linia de isocost (T), reprezint ǎ ansamblul combina țiilor
de muncǎ (L) și capital (K) posibile, pe care produc ǎtorul poate s ǎ le obținǎ, la
un cost total dat ș i la un preț dat al factorilor de produc ție.
Domeniul de opț iune al produc ǎtorului dat, în condi ții de constrângere
bugetarǎ, este deci reprezentat de triunghiul A0B.
Microeconom
ie 185
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Dreapta bugetului
K
O L
LPTLKPTK
BA
KL
K PPLPTK
Fig. 11.1. Dreapta bugetului sau linia de isocost
Test de autoevaluare 11.1.
Funcția de produc ție a unei întreprinderi este de forma:
2 K 3 L K L, f Q .
Reținem trei momente din activita tea firmei caracterizate prin:
a) u.m.; 15 P u.m., 10 P u.m., 120 TK L
b) u.m.; 9 P u.m., 6 P u.m., 180 T' K'
L'
c) . u.m. 12 P u.m., 8 P u.m., 264 T" K' '
L' '
Să se reprezinte grafic liniile de iso
cost în cele trei situa ții descrise mai sus.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204
11.2. Maximizarea produc ției la un cost dat
Opțiunea producǎ torului, în cast caz, este s ǎ producǎ cât mai mult posibil la un
cost de produc ție determinat. Gestionarea este optim ǎ atunci când producǎ torul
nu mai poate s ǎ-și mǎreascǎ producția ținând seama de restricț iile care îi sunt
impuse (nivelul resurselor disponibile și prețurile factorilor de producț ie).
Optimul producǎtorului: solu ția graficǎ
Pentru simplificare, se presupune c ǎ întreprinz ǎtorul nu utilizeaz ǎ decât doi
factori de produc ție, munca (L) și capitalul (K).
Compararea dreptei bugetulu i cu graficul isocuantelor permite definirea
Microeconom
ie 186
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 187
Optim
ul
producǎtorului
optimului produc ǎtorului pornind de la tangent a dintre drepata isocostului și
una dintre isocuante (fig. 10.6.).
K
LQ1Q2Q3
OM
S2KM
LMA
BQ4.. .
.
..S1P2P1
Fig. 11.2. Maximizarea produc ției pentru un cost dat
Domeniul op țiunilor posibile este reprezentat prin triunghiul A0B, inclusiv
frontiera AB. Pornind, de exempl u, din vârful A, este clar cǎ se poate realiza
nivelul de produc ție Q 1 (deoarece linia de isocost AB intersecteaz ǎ isocuanta
Q1 în punctul P 1), dar și nivelul de produc ție mai ridicat Q 2, atingând
maximum de produc ție în punctul M, punct de tangen țǎ între isocuanta Q 3 și
dreapta bugetului AB. Acesta este un maxim deoarece, pe de o parte,
isocunatele de tip Q 4 nu sunt accesibile la nive lul bugetului disponibil AB și,
pe de altǎ parte, orice deplasare pe AB di ncolo de M s-ar concretiza într-o
scǎdere a nivelului de produc ție deoarece (Q 1< Q 2<Q 3). Acest maxim exist ǎ în
mod necesar, deoarece exist ǎ, prin ipotez ǎ, o infinitate continu ǎ de isocuante
descrescǎtoare și convexe la origine; dr epata bugetului are o pant ǎ negativǎ, și
este deci întotdeauna tangentǎ uneia dintre isocuante într-un punct M.
Poziția acestui punct M în plan, permite sǎ s
e caracterizeze atât nivelul maxim
al produc ției pe care producǎ torul îl poate atinge (ex. Q 3), cât și combina ția de
factori utiliza ți (coordonatele L M și K M ). Existǎ deci o determinare simultan ǎ
a volumului de produc ție și a combina ției de factori utiliza ți.
Din aceast ǎ situație de optim al produc ǎtorului numit ǎ și situație de echilibru
(cǎci produc ǎtorul nu este nevoit s ǎ caute alt ǎ soluție), se poate formula ș i
urmǎtoarea regul ǎ de gestionare: î n situație de echilibru (de optim), raportul
productivit ǎților marginale este egal cu raportul pre țurilor factorilor. Este
cunoscut deja c ǎ rata marginalǎ de substituire definit ǎ prin opusul pantei
isocuantei, este egal ǎ cu raportul inverselor productivit ǎților marginale ale
factorilor considera ți:
KL
ff
LKRms . In orice punct al unei isocuante și, în special în punctul M,
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 188
se obț in
e în consecin țǎ:
KL
f LK
f . Dar, punctul M este situat și pe dreapta
bugetului a c ǎrei pantǎ este datǎ de raportul dintre pre țuri:
KL
P L P K. De aici
rezultǎ regula enun țatǎ anterior:
KL
KL
P fP f;
Din aceast ǎ regulǎ se poate deduce enunț ul alternativ urm ǎtor: în situa ția de
optim, exist ǎ egalitate între productivit ǎțile marginale împ ǎrțite la prețuri. Din
egalitatea anterioar ǎ rezultǎ într-adev ǎr:
KK
LL
P Pf f.
Optimul producǎtorului : solu ția analitic ǎ
Acelaș i rezultat poate fi ob ținut folosind metode pur analitice.
Producǎtorul trebuie s ǎ maximizeze nivelul produc ției, Q=f(L, K), ț inând
seama de restric țiile sale bugetare, adic ǎ: Q= f(L,K) maxim, în condi țiile:
T=LP L + KP K sau
KL
K PPLPTK .
De aici rezult ǎ: K = K(L) și Q = F[L, K(L)].
Folosind regula de revenire a unei func ții compuse, ob ținem:
LKK f L fLQ
și
KL
PP
LK , luând în considerare și restricțiile bugetare.
Pentru ca produc ǎtorul sǎ realizeze cel mai ridicat nivel al produc ției în
condițiile bugetului dat T, este necesar ca derivata de ordinul I a func ției de
producție sǎ fie egalǎ cu 0, adic ǎ:
. 0: : / 0
LKK f L fLKK fLLL fsi L K K f L L f
Inlocuind pe LK
cu raportul dintre pre țuri ,
KL
PP și rezultǎ:
0
KL
PP
K fK f
K fL f; L P K fKL
K P L f : , relație ce caracterizeaz ǎ
situația de optim sau de echilibru a produc ǎtorului, stabilit ǎ grafic în punctul M:
în condiții de echilibru, raportul productivit ǎților marginale este egal cu
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 189
raportul pre țurilor și c
u rata marginal ǎ de substituire. Sau: în condi ții de
echilibru, existǎ egalitate între productivit ǎțile marginale împ ǎrțite la pre țul
factorilor.
Test de autoevaluare 11.2.
Procesul de produc ție al unei întreprinde ri poate fi descri s cu ajutorul func ției:
2121K L 2 Q
Determina ți combina ția optimă de L și K ce permite maximizarea produc ției la
un cost dat (T = 90 u.m.; P L = 3 u.m.; P K = 6 u.m.).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204.
11.3. Minimizarea costului pentru o produc ție determinat ǎ
In acest caz vom studia comportamentul produc ǎtorului pornind de la o alt ǎ
opțiune a acestuia, respectiv produc ǎtorul cautǎ sǎ minimizeze costul pentru un
nivel de produc ție dat.
Optimul producǎtorului: solu ția graficǎ
Producǎtorul caut ǎ, conform ipotezei, sǎ minimizeze costul de produc ție C = T
= LP L +KP K pentru un nivel de produc ție, Q = Q 0 determinat. Func ția de
producție este Q = f (L, K), iar pre țurile factorilor P L și PK sunt date. Trebuie
deci ca producǎ torul sǎ aleagǎ cantitǎț ile L și K care s ǎ îi permit ǎ sǎ producǎ
Q0 la un cost minim .
In figura 11.3. a fost reprezentat ǎ isocuanta corespunz ǎtoare nivelului de
producție Q = Q 0 și trei drepte ale isocosturilor C 1 , C 2, C 3 care au aceea și
pantǎ (de moment ce P L și PK nu se modific ǎ), dar corespund unor costuri de
producție diferite C 3 >C 2> C 1.
In general, exist ǎ într-adev ǎr pentru un C oarecare ecua ția:
KL
K PPLPCK .
Notația a fost modificat ǎ pentru a trage aten ția asupra ipotezei avansate în acest
caz, conform c ǎreia C este variabil ǎ (dar C = T) și nu au fost reprezentate decât
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microecono
mie 190
Optim
ul
producǎtorului
trei drepte ale isocostului, de și existǎ o infinitate.
..
.K
L0 C1 C3 C2Q0S
M
R
Fig. 11.3. Minimizarea costului pentru o producț ie determinat ǎ
Nivelul costului reprezentat de C 1 este exclus, întrucât nu se poate produce Q 0
cu ajutorul unei combinaț ii oarecare de factori disp onibili pornind de la aceast ǎ
cheltuialǎ C1. Am putea realiza combina ția Q 0 cu combina ții de factori cum
sunt R și S, ambele corespunzând unui cost C 3, dar, deplasându-ne din R sau S
spre M, constat ǎm astfel cǎ producǎtorul poate ob ține aceeași producție la un
cost mai scǎ zut. Optimul producǎ torului este atins deci, în punctul M, în care
isocuanta Q 0 este tangentǎ la una din dreptele isocostului (C 2). Se poate
demonstra astfel cǎ în punctul de optim, raportul productivit ǎților marginale
este egal cu raportul pre țurilor factorilor, rezultat care va fi confirmat și prin
utilizarea metodei analitice.
Optimul producǎtorului: solu ția analitic ǎ
Producǎtorul urmǎrește sǎ minimizeze costul de producț ie pentru un nivel al
producției dat.
Este vorba, într-adev ǎr, de a minimiza C = C(L,K) = LP L + KP K, L și K fiind
legate prin rela ția implicit ǎ ce decurge din Q = Q 0 = f (L,K). In acest fel, C =
C[L, K(L)] și, folosind regula de derivare a unei func ții compuse:
KL
K LPP
LKsiLKP PLC
.
Utilizând teorema de derivare a func țiilor implicite, în vecin ǎtatea unui punct
(L,K), K f LL f K, minimizarea costului în raport cu L se scrie 0LC, de
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 191
unde, prin s
ubstituția lui LK prin K fL f: PL + P K
K fL f=0 și K fL f=
KL
PP,
relație ce caracterizeaz ǎ situația de optim a produc ǎtorului, materializat ǎ în
punctul M de pe grafic.
Test de autoevaluare 11.3.
1. Opțiunile produc ǎtorului rațional sunt:
a) maximizarea profitului ;
b) maximizarea încas ǎrilor ;
c) maximizarea producț iei ;
d) minimizarea costului pentru o produc ție determinat ǎ ;
e) maximizarea producț iei la un cost dat.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A (a+b+c+d+e); B (a+b+c); C(a+d+e); D (d+e); E (a+d).
2. În punctul de optim al produc ǎtorului :
a) raportul productivit ǎților marginale este egal cu raportul pre țurilor
factorilor ; b) productivit ǎțile marginale pe unitatea monetar ǎ sunt egale ;
c) dreapta bugetar ǎ este tangent ǎ la o isocuant ǎ ;
d) se atinge cea mai înalt ǎ isocuantǎ de pe grafic ;
e) raportul utilit ǎților marginale este egal cu raportul pre țurilor bunurilor de
consum. Alegeț i rǎspunsul corect :
A (a+b+c); B (a+b+c+d); C(a+d+e); D (a); E (a+c).
3. Minimizarea costul ui pentru o produc ție determinatǎ :
a) este o op țiune a consumatorului ra țional;
b) este o op țiune a produc ǎtorului rațional;
c) presupune ca produc ǎtorul sǎ aleagǎ cantitǎțile L și K care sǎ îi permitǎ sǎ
obținǎ producția determinat ǎ la un cost minim ;
d) se realizeaz ǎ atunci când raportul productivit ǎților marginale este egal cu
raportul pre țurilor factorilor ;
e) se realizeazǎ atunci când raportul utilit ǎților m
arginale este egal cu
raportul pre țurilor bunurilor.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A (a+e); B (b+c+d); C(a+d+e); D (d); E (b+c).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204.
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 192
11. 4. Maximizarea profitului
Atunci când produc ǎtorul are posibilitatea de a alege în acela și timp nivelul
producției și cel al resurselor de care dispune, maximizarea profitului ob ținut
poate fi analizat ǎ direct. Pre țul produsului final (pv) și prețurile factorilor de
producție (P L și PK) sunt date.
Profitul produc ǎtorului (P) este diferen ța dintre venitul total sau cifra de afaceri
(Q pv) ș i nivelul costurilor ( C).
Fie P = Q pv – C, unde: Q = f (L,K) și C = LP L + KP K.
Deci P = pv f (L,K) – (LP L + KP K).
Profitul, func ție de L și de K este maximizat în raport cu aceste dou ǎ variabile.
Dacǎ derivatele par țiale în raport cu L și K sunt egale cu zero, condiț ie necesar ǎ
a maximiz ǎrii, rezultǎ:
, 0
LP L f pvLP și L f pv PL:
, 0
KP K f pvKP și K f pv PK
Ori și sunt productivit ǎțile m arginale în expresie fizic ǎ ale fiec ǎruia
dintre factori, respectiv derivatele par țiale ale funcț iei de produc ție; L f K f
L f pvși
reprezint ǎ în aceas tǎ situație productivitǎț ile marginale în expresie
valoricǎ pentru fircare din cei doi factori. K fpv
L f pvAstfel, pentru ca producǎtoru
l sǎ-și maximizeze profitul, trebuie ca
productivitatea marginal ǎ în expresie valoric ǎ a fiecǎrui factor s ǎ fie egalǎ cu
prețul sǎu.
Acest aspect poate fi în țeles în mod intuitiv: întreprinz ǎtorul este interest în
creșterea cantit ǎții folosite dintr-un factor dete rminat ( L de exemplu), atâta
timp cât câ știgul suplimentar care decu rge din introducerea în produc ție a unei
unitǎți suplimentare din acest factor ( fie ), este superior pre țului acestui
factor, respectiv costului de utilizare a unei unitǎț i suplimentare din acest
factor.
Putem remarca de asemenea urm ǎtorul aspect: condi țiile necesare pentru
maximizarea profitului reprezinta un caz particular al condi țiilor de maximizare
a producției sub constrângere bugetar ǎ, enunț atǎ anterior.
Intr-adevǎr:
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
L f pv PL și K f pv PK
KL
PP=
KL
ff
sau
KK
LL
Pf
Pf.
Test de autoevaluare 11.4.
Funcț ia de produc ție a unei întreprinderi este:
Q = f (L, K) = L1/3 · K1/3.
Întreprinderea este o „primitoare” de pre ț atât în privin ța factorilor de
producție, cât și produsului final:
p = 50 u.m., P L = 16 u.m., P K = 2 u.m.
a) Să se determine condi ția de maximizare a profitului;
b) Să se identifice volumul de produc ție pe care firma trebuie s ă îl
realizeze pentru a ob ține un profit maxim atunci când are un singur
angajat (L = 1).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204.
11.5. Modificǎ ri în nivelul resurselor
Echilibrul produc ǎtorului a fost analizat în cazu l în care acesta dispune de un
buget de cheltuieli dat, de un anumit volum al resurselor. Ce se întâmpl ǎ în
cazul în care restric țiile se modific ǎ?
A. Schimbarea de “scarǎ de produc ție”
Dreapta isocostului a fost trasat ǎ presupunând un volum dat de resurse T 0 și o
structurǎ datǎ a prețurilor factorilor. Dac ǎ vom considera cǎ produc ǎtorul va
dispune de resurse mai mari T 1, noua dreapt ǎ de buget va fi deplasat ǎ spre
dreapta și va avea o pant ǎ paralelǎ cu dreapta ini țialǎ (din moment ce P L/PK
rǎmâne prin ipotez ǎ invariabil).
Punctele de intersec ție cu axele de coordonate vor fi acum T 1/PL și T 1/PK. Intr-
un mod mai general, orice relaxare a constrângerii bugetare determin ǎ apariția
unei noi drepte, dar paralel ǎ cu prima; și invers: orice accentuare a restric țiilor
genereazǎ o nouǎ dreapt ǎ a isocostului paralel ǎ cu prima, dar situat ǎ la stânga.
Domeniul de op țiune al produc ǎtorului se restrânge sau se extinde conform
ipotezei avute în vedere (fig. 10.8).
Ansamblul dreptelor isocosturilor (T 0, T1, T2) definește o hartǎ a isocosturilor.
Pentru fiecare nivel de cons trângere, pentru fiecare pozi ție a dreptei bugetului,
Microeconom
ie 193
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 194
putem
defini echilibrul produc ǎtorului în punc tul de tangen țǎ al unei a dintre
isocuante (Q 0, Q 1, Q 2) cu dreapta isocostului corespunz ǎtor (M 0, M 1, M 2).
. . . M1
M0
M2 Q1
Q2 Q0
0 LK
T2/PL T1/PL T0/PLT1/PK
T0/PK
T2/PK Traiectoria de expansiune
(linia de scara)
Fig. 11.4. Traiectoria de expansiune a întreprinderii
(Schimbare de scar ǎ fǎrǎ substituire între factori)
Atunci când unim ansamblul punctelor care definesc echilibrul produc ǎtorului
(M 2, M 1, M 0), construim traiectoria de expansiune sau linia de scar ǎ. Aceastǎ
linie exprim ǎ creș terea cantit ǎților utilizate din cei doi factori, cre ștere datorat ǎ
mǎririi bugetului, relax ǎrii constrângerii bugeta re, presupunându-se c ǎ prețurile
relative ale factorilor de produc ție sunt aceleaș i. Când linia de expansiune este
o drepatǎ, cei doi factori progreseaz ǎ în aceleaș i proporț ii în timpul expansiunii
întreprinderii, fiind vorba de schimbare de scar ǎ fǎrǎ substituire între factori.
Atunci când schimbarea de scar ǎ a produc ției se realizeaz ǎ cu substituire de
factori, linia de scar ǎ are forma unei linii frânte (AB) (fig. 10.9.).
…
M1
M0M2
AB
0LK
T2T3
T0.M3
T1
Fig. 11.5. Traiectoria de expansiune a întreprinderii
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
(Schim
barea de scar ǎ cu substituire între factori)
B. Randamentul de scar ǎ (sau de dimensiune)
Ce se va întâmpla dac ǎ producǎtorul dubleaz ǎ, de exmplu, cantitǎț ile utilizate
din cei doi factori?
Nu este deloc obligatoriu ca producț ia sǎ se dubleze din aceast ǎ cauzǎ . Dacǎ
acest lucru se întâmpl ǎ, vom spune cǎ randamentele de scar ǎ (sau de
dimenisiune ) sunt constante; randamentele de scar ǎ vor fi considerate
crescǎtoare dac ǎ dublarea sc ǎrii de produc ție duce la o creștere și mai
accentuat ǎ a volumului produc ției; randamentele de scar ǎ sunt descrescǎ toare
dacǎ dublarea sc ǎrii de produc ție va deremina o creștere a produc ției în mai
micǎ mǎsurǎ.
Generalizând, putem formula:
– randamentele de scar ǎ sunt considerate constante atunci când unei
creșteri propor ționale a cantitǎț ilor întrebuin țate din cei doi factori îi
corespunde o cre ștere propor ționalǎ a volumului produc ției;
– randamentele de scarǎ vor fi cresc ǎtoare dac ǎ volumul produc ției
crește într-o propor ție superioar ǎ celei cu care se m ǎrește volumul factorilor
utilizați;
– randamentele de scar ǎ vor fi descresc ǎtoare, în cazul contrar.
Existǎ economii de scar ǎ în cazul randamentelor cresc ǎtoare: amplificarea
dimeniunii (m ǎrimii) întreprinderii îi spore ște eficien ța ca urmare, de exemplu,
a unor noi posibilit ǎți de organizare a produc ției și a muncii.
Dimpotriv ǎ, cazul randamentelor descresc ǎtoare se refer ǎ la economii de scar ǎ
negative, pierderi de eficien țǎ sau cum li se mai spune dezeconomii de scar ǎ.
Ipoteza omogenitǎț ii funcțiilor de producț ie permite definirea matematic ǎ a
diferitelor cazuri de randamente de scarǎ.
Spunem c ǎ o funcție de produc ție cu douǎ variabile Q = f (L,K) este omogenǎ
de gradul n dac ǎ, multiplicând variabilele independente cu o constant ǎ m,
funcția se multiplic ǎ cu mn, adicǎ dacǎ:
f (mL, mK) = mn f (L,K) = mnQ.
Presupunem c ǎ m>1, reg ǎsim cele trei cazuri ar ǎtate deja mai înainte:
1) n=1, f (mL, mK) = mQ m, randamentele sunt constante;
2) n>1, f (mL, mK) = mn Q >mQ, randamentele sunt cresc ǎtoare;
3) n<1, f (mL, mK) = mn Q< mQ, randamentele sunt descresc ǎtoare.
Microeconom
ie 195
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
C. Randamentele de scar ǎ și randamentele factoriale
In cazul randamentelor de scar ǎ se relev ǎ consecinț ele pe care le are asupra
volumului produc ției o creștere simultan ǎ și în aceeași proporț ie a cantit ǎții
utilizate din fiecare factor de produc ție.
In cazul randamentelor factoriale, sunt urm ǎrite consecin țele pe care le are
asupra volumului produc ției o cre ștere a cantitǎț ii utilizate dintr-un singur
factor, cantitatea utilizat ǎ din celǎlalt factor r ǎmânând nemodificat ǎ.
Aceste dou ǎ metode permit caracterizarea procesului de produc ție. Dar, dac ǎ
ele sunt alternative, nu înseamn ǎ cǎ se și exclud una pe alta . Trebuie doar ca ele
sǎ fie bine disociate.
In consecin țǎ, trebuie subliniat c ǎ este perfect posibil ca un proces de produc ție
sǎ fie caracterizat simulta n de randamente de scarǎ constante și de randamente
factoriale descresc ǎtoare.
Test de autoevaluare 11.5.
Activitatea de producț ie a unei întreprinderi se desf ășoară conform funcț iei: Q
= KL2. Să se determine:
a) tipul de randament de scar ă;
b) ecuaț ia dreptei de expansiune pentru P L = 5 și P K = 10;
c) combinaț ia optimă de L și K pentru:
1. T = 150, P L = 5, P K = 10;
2. T' = 300, P L = 5, P K = 10;
3. T'' = 180, P'' L= 4, P'' K= 8.
Evidențiați grafic cele trei situaț ii.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204.
11.6. Modificǎ ri în structura pre țurilor factorilor de produc ție
Dupǎ ce au fost studiate modific ǎrile echilibrului produc ǎtorului pentru T
variabil și P L și P K constante (subcapitolul 3.5.), va fi abordat acum cazul în
care volumul resurselor (T) es te constant, structura pre țurilor factorilor se
modificǎ, iar func ția de produc ție este presupusǎ omogen ǎ.
Pentru un volum de resurse (T) dat, pot fi prev ǎzute cu u șurințǎ consecin țele
unei modific ǎri a structurii pre țurilor relative presupunând P K fix și P L variabil.
Dreapa bugetului va pivota în jurul punctului P (câci T/P K e s t e f i x ) c ǎtre
dreapta, dac ǎ P L scade și cǎtre stânga dac ǎ P L crește (putem cump ǎra cu atât
mai mult din factorul L cu volumul de resurse dat (T), cu cât pre țul unitar P L
Microeconom
ie 196
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 197
este m
ai mic (fig. 10.10). Panta liniei bugetului variaz ǎ într-adev ǎr, o datǎ cu
structura pre țurilor relative, c ǎci :
KL
PP
LK .
Cum este afectatǎ poziția de echilibru a producǎtorului? Fie, de exemplu, o
scǎdere de P L. In fig. 10.11., se vede c ǎ din aceasta rezult ǎ o creștere a
volumului produc ției, eviden țatǎ prin trecerea la o isocuant ǎ superioar ǎ Q 1.
In afarǎ de aceasta, intervine o schimbare în combina ția productiv ǎ, în raportul
de utilizare a factorilor. Echilibrul produc ǎtorului din punctul M 0 se deplaseaz ǎ
în M 1 datoritǎ raportului de pre ț inițial.
LPTLKPTK
O LS0P
PL scadePL crete
S1S2 S’1 S’2
Fig. 11.6. Deplasarea dreptei bugetului datorit ǎ modific ǎrii P L
Scǎderea lui P L determin ǎ (în afar ǎ de creș terea produc ției eviden țiatǎ prin
trecerea de la isocuanta Q 0 la Q 1), o schimbare în rapo rtul de utilizare a
factorilor care scade: el trece de la m 0M0/0m 0 la m 1M1/0m 1, unde m 1M1/0m 1
< m 0M0/0m 0.
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 198
.
..K
BQ0
0LQ1
S0AP
m1m’ m0M’M0 M1
S1
Fig. 11.7. Modific ǎri în structura pre țurilor factorilor
Scǎderea lui P L în raport cu P K a determinat folosirea mai amplǎ a factorului de
producție respectiv (adic ǎ L), care a devenit relativ mai pu țin scump și
economisirea acelui factor al c ǎrui preț relativ a crescut sau nu s-a modificat
(adicǎK). O opera ție simetric ǎ ar arǎta cǎ, în cazul cre șterii prețului lui P L,
existǎ tendința ca utilizarea fact orului de producț ie respectiv s ǎ fie relativ
diminuatǎ.
Considerǎm la fel de util s ǎ disociem un efect de substitu ție pur de un efect de
venit, scǎderea lui P L determinând cre șterea puterii de cump ǎrare a bugetului
dat T, de care dispune produc ǎtorul.
Acest fenomen poate fi eviden țiat dacǎ trasǎm (cu o linie întrerupt ǎ pe grafic) o
paralelǎ AB la noua restric ție bugetar ǎ (PS 1), astfel încât s ǎ fie tangent ǎ (într-
un punct M’) la isocuanta pe care se situa ini țial producǎtorul (Q 0). Prin
construcție, noua dreapt ǎ reprezint ǎ un nou raport al pre țurilor, iar punctele M 0
și M’ se aflǎ pe aceeași isocuantǎ.
Trecerea de la M 0 la M’ reprezint ǎ, în fapt, un efect de substitu ție pur, adic ǎ
schimbarea în combina ția factorilor care corespunde modificǎrii din structura
prețurilor pentru un nive l constant al produc ției (Q 0): substituirea va fi f ǎcutǎ
de cǎtre producǎtor în favoarea factorului de produc ție al cǎ rui preț a scǎ zut.
Trecerea de la M’ la M 1 reprezint ǎ un efect de venit: punctele M’ ș i M 1 sunt,
prin construc ție, puncte de echilibru care corespund aceleia și structuri de
prețuri, dar unui volum diferit de resurse. Totul se petrece ca și cum sc ǎderea
lui P L l-ar fi fǎcut pe produc ǎtor mai bogat, iar restric ția sa s-ar fi deplasat spre
dreapta; el va produce mai mult sporind simultan utilizarea ambilor factori.
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Trebuie sub
liniat faptul c ǎ în centrul analizei se afl ǎ structura preț urilor
relative. Se va verifica în grafic faptul c ǎ o modificare simultan ǎ și
proporționalǎ a preț urilor celor doi factori va determina, dup ǎ caz, o relaxare
sau o creștere a restric ției, fǎrǎ modificarea pantei dreptei. Eventuala m ǎrire a
prețului unui factor determin ǎ o substituire a acestuia dac ǎ, și numai dac ǎ,
prețurile celorlalț i factori cresc într-o propor ție mai mic ǎ (dacǎ acestea in urm ǎ
rǎmân stabile sau scad, substituirea respectiv ǎ va fi mai acentuat ǎ).
Astfel, modificarea pre țului unui anumit factor nu generaz ǎ un efect de
substituire pur dacât în m ǎsura în care exist ǎ o schimbare în structura pre țurilor
relative ale factorilor.
Test de autoevaluare 11.6.
O întreprindere produce un bun folosind, la trei momente diferite, tehnologii și
bugete distincte:
t0: Q 0 = L1/2 · K1/4, T0 = 60 u.m.;
t1: Q 1 = 2 · L1/2 · K1/2, T1 = 100 u.m.;
t2: Q 2 = 4 · L · K2, T2 = 150 u.m..
Funcția de cost este aceea și pentru cele trei situa ții:
T = 5 · L + 10 · K
a) Să se determine numeric și grafic ech ilibrul produc ătorului la momentele
t0, t1 și t2;
b) Să se reprezinte grafic traiectoria de expansiune a întreprinderii.
Schimbarea de scar ă s-a făcut cu substituire de factori?
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 204.
În loc de rezumat Am ajuns la sfârșitul unit ății de învățare nr. 11.
Vă recomand s ă faceț i o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 11 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 11
Microeconom
ie 199
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 11.
1. Opțiunile producătorului raț ional sunt:
a) maximizarea cifrei de afaceri;
b) maximizarea producț iei la un cost dat;
c) minimzarea produc ției la un cost dat;
d) minimzarea costului pentru o produc ție determinat ă;
e) maximizarea profitului.
Alegeți răspunsul corect: A(a+b+e); B(b+ d+e); C(d+e); D(e); E(a+d).
2. Linia de isocost reprezint ǎ:
a) dreapta bugetului produc ǎtorului ;
b) ansamblul combina țiilor de muncǎ și capital pe care produc ǎtorul poate s ǎ le
obținǎ la un pre ț dat al factorilor ;
c) ansamblul combina țiilor de munc ǎ și capital pe care produc ǎtorul poate s ǎ le
obținǎ la un cost total dat și prețuri date ale factorilor ;
d) ansamblul combina țiilor de muncǎ și capital pe care produc ǎtorul poate s ǎ le
obținǎ pentru costuri totale diferite;
e) domeniul de op țiune al produc ǎtorului.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b+c); B(b+d+e); C(a+e); D(a); E(a+c).
3. Panta dreptei bugetare a produc ǎtorului este determinat ǎ prin raportul:
a)
KL
PP;
b)
LK
PP;
c) KL;
d)
LmL
PW;
e)
mKmL
WW.
4. Panta isocuantei este determinatǎ prin raportul:
a)
KL
PP;
b)
LK
PP;
c)
mLmK
WW;
Microeconom
ie 200
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
d)
LmL
PW;
e)
mKmL
WW.
5. Traiectoria de expansiune a întreprinderii:
a) reprezint ǎ linia de isocost ;
b) exprim ǎ creșterea cantit ǎților utilizate din munc ǎ și capital datorat ǎ mǎririi
bugetului când pre țurile relative ale factorilor r ǎmân aceleași ;
c) se prezint ǎ sub forma unei drepte când cei doi factori progreseaz ǎ în acelea și
proporții în timpul expansiunii întreprinderii ;
d) reflectǎ schimbarea de scar ǎ a produc ției ;
e) se mai numește line de scar ǎ.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+b+c+d+e); C(a+ d+e); D(b+c+d+e); E(a+c).
1. Când schimbarea de scar ǎ a întreprinderii se face cu substituire de factori:
a) linia de isocost se prezint ǎ sub forma unei linii frânte ;
b) linia de scar ǎ se prezint ǎ sub forma unei linii frânte ;
c) cei doi factori progreseaz ǎ în acelea și proporții în timpul expansiunii
întreprinderii ; d)
cei doi factori progreseaz ǎ în propor ții diferite în timpul expansiunii
întreprinderii ; e)
punctele care definesc echilibrul produc ǎtorului se aflǎ pe o curb ǎ monoton
crescǎtoare.
Alegeți răspunsul corect:
A(a); B(e); C(b+d); D(b+c+d+e); E(b+c).
2. Randamentul de scar ǎ:
a) poate fi constant, cresc ǎtor sau descresc ǎtor;
b) reflectǎ consecin țele pe care le are asupra volumului produc ției o creștere
simultanǎ și în aceea și proporț ie a cantit ǎții utilizate din fiecare factor de
producție;
c) reflectǎ consecin țele pe care le are as upra volumului produc ției orice
creștere a cantit ǎții utilizate din fiec are factor de produc ție;
d) reflectǎ consecinț ele pe care le are asupra volumului produc ției o creștere a
cantitǎții utilizate dintr-un factor de produc ție, cantitatea utilizat ǎ din celǎlalt
factor rǎmânând nemodificat ǎ;
e) genereazǎ întotdeauna economii de scarǎ.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b); B(b); C(a+c); D(d+e); E(b+e).
3. Randamentul factorial:
a) poate fi constant, cresc ǎtor sau descresc ǎtor;
b) reflectǎ consecin țele pe care le are asupra volumului produc ției o creștere
Microeconom
ie 201
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
sim
ultanǎ și în aceea și proporț ie a cantit ǎții utilizate din fiecare factor de
producție;
c) reflectǎ consecin țele pe care le are as upra volumului produc ției orice
creștere a cantit ǎții utilizate din fiec are factor de produc ție;
d) reflectǎ consecinț ele pe care le are asupra volumului produc ției o creștere a
cantitǎții utilizate dintr-un factor de produc ție, cantitatea utilizat ǎ din celǎlalt
factor rǎmânând nemodificat ǎ;
e) este întotdeauna descresc ǎtor.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b); B(a); C(a+d); D(d+e); E(b+e).
9. Echilibrul produc ǎtorului:
a) reprezint ǎ alegerea optimal ǎ a producǎtorului;
b) se realizeaz ǎ când raportul productivit ǎților marginale ale factorilor munc ǎ și
capital este egal cu raportul pre țurilor factorilor respectivi;
c) se modificǎ atunci când apar schimb ǎri în nivelul resurselor firmei ;
d) se modific ǎ atunci când apar schimb ǎri în structura pre țurilor factorilor de
producție ;
e) se exprim ǎ grafic prin pun ctul de tangen țǎ al dreptei bugetare la curba de
indiferențǎ.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+b+c); B(a); C(a+d); D(a+b+c+d); E(a+b+c+d+e).
10. În teoria produc ǎtorului, efectul de substitu ție:
a) apare pe fondul schimb ǎrii resurselor firmei ;
b) apare pe fondul schimb ǎrilor în structura pre țurilor factorilor de produc ție ;
c) reflect ǎ o modificare în combinaț ia factorilor în fa voarea factorului de
producție al cǎrui pre ț a scǎzut;
d) reflectǎ o creștere a producț iei simultan cu utilizarea unor cantit ǎți mai mari
din ambii factori ;
e) se completeazǎ cu efectul de v
enit.
Alegeți răspunsul corect:
A(a+c); B(b+c+e); C(a+d); D(d+e); E(a+b+c+d+e).
11. Maximizarea produc ției la un cost da t – una dintre opț iunile produc ǎtorului
rațional.
Microeconom
ie 202
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
12. Minim
izarea costului pentru o produc ție determinat ǎ – una dintre opț iunile
producǎtorului ra țional.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconom
ie 203
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 11.1.
a) ; 2 K 3 L ) , ( Q K L f
2/3 /P P 15; P 10; P 120; TK L K L
815120
PTK 0, L : OK" "1210120
PTL 0, K : OL" "
KL
b)
2/3 /P' P' 9; P' ; 6 P' u.m.; 180 T'K L K L
209180 ' P' T K 0, L : OK" "306180
' P' T L 0, K : OL" "
KL
c)
2/3 /P" P" u.m.; 12 P" u.m.; 8 P" u.m.; 264 T"K L K L
2212264K 0, L : OK" "338264L 0, K : OL" "
K
22
20
8
T T' T ″
0 12 30 33 L
Microeconom
ie 204
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 205
Răspuns 11.2.
2121
mL2121
L K212 WK L 2 Q
2121
mK L K21 2 W
LK
WW
mKmL
7,5 K15 L
30 L 2K0 L 2K
3 : 90 6K 3L21
LK
P K P L TPP
WW
K LKL
mKmL
Așadar, punctul de ec hilibru al producă torului este E(15; 7,5) iar nivelul maxim al
producției realizabil în condi țiile date de cost este:
Q = produse 21,21 5 , 7 15 22121
Pentru a transpune pe un grafic rezultatele ob ținute vom determina, de asemenea,
punctele de intersec ție ale dreptei bugetului cu axele de coordonate:
B (30; 0) pentru K = 0 30390
PTL
L ;
A (0; 15) pentru L = 0 15690
PKTK .
K
15
10 E (15; 7,5) Q = 21,21
5
0 5 10 15 30
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Răspuns 11.3.
1. C
2. A
3. B
Răspuns 11.4.
a) Profitul se define ște ca diferen ță între încasarea total ă sau cifra de afaceri și costul
total:
Pr = ÎT – CT
ÎT = p · Q
CT = L · P L + K · P K
Pr = p · Q – L · P L – K · P K = p · L1/3 · K1/3 – L · P L – K · P K
Funcția profitului se maximizeaz ă atunci când derivatele sale par țiale, în raport cu L
și K, sunt egale cu zero:
0 P K L p310LPr
L1/3 2/3
0 P K L p310KPr
K2/3 – /3 1
De fapt, mL L1/3 2/3WdLdQ' f K L31
și mK K2/3 – /3 1WdKdQ' f K L31
Deci, în general, putem spune c ă profitul se maximizeaz ă când sunt îndeplinite
concomitent condi țiile:
p · W mL = P L și p · W mK = P K.
Acest lucru înseamn ă că firma își va suplimenta produc ția și consumul de factori atât
timp cât productiv itatea marginală în expresie valoric ă a fiecărui factor este mai
mică (profitul este pozitiv și în creștere) sau egal ă (profitul atinge valoarea maxim ă)
decât preț ul fiecărui factor.
În particular, ț inând cont de ipoteza problemei, condi țiile de maximizare a profitului
sunt:
2 K L35016 K L350
2/3 1/31/3 2/3
Raportând cele două expresii, obț inem o condi ție echivalent ă:
KL
mKmL
PP
WW 8LK.
Microeconom
ie 206
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
b) Pentru L = 1 și 8 K 8LK
Q = L1/3 · K1/3 = 11/3 · 81/3 = 2 produse
Pr = 50 · 2 – 16 · 1 – 2 · 8 = 100 – 32 = 68 u.m.
Deci, firma cu un singur angajat va ob ține un profit maxim de 68 u.m. realizând o
producție de 2 produse.
Răspuns 11.5.
a)
Q = f (L, K) = L2 · K
Randamentele de scar ă indică maniera în care produc ția variază ca urmare a unei
variații proporționale a factorilor de produc ție.
64 4 4 4,4 f Q1 1 1 1 1, f Q
22
Multiplicarea de 4 ori a cantit ății utilizate de L și K a determinat cre șterea produc ției
de 64 ori, ceea ce înseamn ă că randamentul de scar ă este crescător.
În cazul unei func ții de produc ție omogene de genul K L, f m mK mL, f Qn ,
pentru orice n>1 randamentele de scar ă sunt crescă toare. Într-adev ăr, funcția din
ipoteza problemei prezint ă randamente cresc ătoare:
K) f(L, m K L m mK mL mK mL, f Q3 2 3 2
b) Traiectoria de expansiune, locul geometric al combina țiilor productive care fac ca
raportul productivit ăților marginale s ă fie egal cu raportul pre țurilor factorilor, este o
dreaptă dacă funcția de producț ie este omogen ă, oricare ar fi gra dul de omogenitate,
deci indiferent dac ă randamentele sunt constante, cresc ătoare sau descresc ătoare.
2
mKmLKL
mKmL
L W2LK WPP
WW
L41K41
LK
105
L2LK
2 , ecuaț ia căii de expansiune.
c)
1.
5 K20 L
10K 5L 150L41K E (20,5)
Microeconom
ie 207
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
2.
10 K40 L
10K 5L 300L41K E' (40,10)
3. Întrucât "
K"
L
KL
PP
PP , ecuația căii de expansiune ră mâne aceeaș i.
7,5 K30 L
8K 4L 180L41K E'' (30; 7,5)
1.
2. 3010300
PTK 0, L : OK" "605300
PTL 0, K : OL" "
K'L'
3.
22,58180
PTK 0, L : OK" "454180
PTL 0, K : OL" "
K' '' 'L' '' '
K
’ E' E''
E
0 10 20 30 40 45 50 60 L 1510150
PTK 0, L : OK" "305150
PTL 0, K : OL" "
KL
Calea de expansiune
L41K
30
22.5
20
Microeconom
ie 208
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Răspuns 11.6.
a) Pentru a determina cantit ățile optime ce trebuie utilizate din factorii L și K, în
condițiile Q 0 = L1/2 · K1/4, T0 = 60 u.m.; P L = 5 u.m. ș i PK = 10 u.m., vom rezolva
sistemul:
60 10K 5L105
WW
00
mKmL
,
1/21/4
1/4 1/2 0
mLLK
21K L21
dLdQW
0
3/41/2
3/4 1/2 0
mKKL
41K L41
dKdQW
0
LK2
LK4
LK
21
WW
1/23/4
1/21/4
mKmL
00
2 K8 L
60 L 2,5 L 54LK
60 K 10 L 521
LK2
Punctul de echilibru la momentul t 0 este: E 0 (8, 2).
Pentru a identifica punctul de echilibru la momentul t 1 rezolvăm următorul sistem:
100 K 10 L 5105
WW
11
mKmL
1/21/2
1/2 1/2 1
mLLKK L212dLdQW
1
1/21/2
1/2 1/2 1
mKKLK L212dKdQW
1
LK
LK
LK
WW
1/21/2
1/21/2
mKmL
11
5 K10 L
100 L 5 L 52LK
100 K 10 L 521
LK
Așadar, echilibrul la momentul t1 este atins în punctul E 1 (10; 5).
În a treia situa ție vom rezolva sistemul:
150 K 10 L 5105
WW
22
mKmL
Microeconom
ie 209
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
Microeconom
ie 210
2 2
mL K 4dLdQW
2 și K L 8dKdQW2
mK2
LK
21
K L 8K 4
WW2
mKmL
22
10 K10 L
150 L 15K L
150 K 10 L 521
LK
21
Noul punct de echilibru este: E2 (10, 10).
Pentru reprezentarea grafic ă recapitul ăm rezultatele ob ținute, eviden țiind totodat ă
producțiile maxime ce pot fi ob ținute și intersecțiile dreptelor bugetare cu axele:
t0: L0 = 8, K 0 = 2, Q 0 = 81/2 · 21/4 = 3,363 produse;
T
0 = 60 u.m., P L = 5 u.m.; P K = 10 u.m.;
„∩OL”: K = 0, L = 12PT
L0 ; „∩OK”: L = 0, K = 6PT
K0.
t1: L1 = 10, K 1 = 5, Q 1 = 2 · 101/2 · 51/2 = 14,142 produse;
T 1 = 100 u.m., P L = 5 u.m., P K = 10 u.m.;
„∩OL”: K = 0, L = 20PT
L1 ; „∩OK”: L = 0, K = 10PT
K1 .
t2: L2 = 10, K 2 = 10, Q 2 = 4 · 10 · 102 = 4.000 produse;
T 2 = 150 u.m., P L = 5 u.m., P K = 10 u.m.;
„∩OL”: K = 0, L = 0 3PT
L2 ; „∩OK”: L=0, K = 15PT
K2.
K 15 E
2 (10, 10)
10 Q 2
E
1 (10, 5)
5 Q 1
E
0 (8, 2)
Q 0
0 5 10 15 20 25 30 L
Teoria (comportamentul) produc ǎtorului
b) Pe graficul precedent, unind pun
ctele de echilibru, punem în eviden ță traiectoria
de expansiune a întreprinderii (E 0 – E 1 – E 2).
Analizând rezultatele anterioare observ ăm că producția a crescut spectaculos
datorită:
– creșterii cheltuielilor totale de la 60 u.m., la 100 u.m. și, în final, la 150 u.m.
(dreptele bugetare corespunz ătoare sunt paralele întrucât raportul pre țurilor factorilor
nu s-a modificat); –
schimbării tehnologiei de produc ție de la Q 0 = L1/2 · K1/4, la Q 1 = 2 · L1/2 ·
K1/2 și, în final, la Q 2 = 4 · L · K2.
Ecuațiile traiectoriei de expansiune sunt:
t0: K = 4L
t1: K = 2L
t2: K = L
Prin urmare, coeficientul capitalului sau intensitatea capitalului (k = LK,
reprezentând cantitat ea de capital utilizat ă de un lucr ător sau capitalul per capita) a
crescut treptat 121
41 . Așadar, expansiunea întrep rinderii s-a produs
substituind L cu K.
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 10
Clipa, N. – Economie politicǎ , Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Luț ac, G. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Microeconom
ie 211
212 Teoria (comportam
entul) produc ǎtorului
Microeconomie
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. –
Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Unitatea de înv ățare nr. 12
COSTUL DE PRODUC ȚIE. FUNDAMENTELE OFERTEI
(PARTEA I)
Cuprins
Obiectivele Unit ății de învățare nr. 12
12.1. Conținutul și mecanismul de formare a costului de produc ție
12.2. Mǎrimea și tipologia costurilor
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 12
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 12
Pagina
214
214
220
224
227
230
Microeconom
ie 213
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 12
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 12 sunt:
Cunoașterea conceptului de cost
Înțelegerea mecanismului de formare a costului de produc ție
Determinarea m ǎrimii și tipologiei costurilor
12.1. Con ținutul și mecanismul de forma re a costului de produc ție
Expresia valoric ǎ
a consumului de factori
Costul de produc ție
În procesul de combinare și utilizare a factorilor de produc ție, aceș tia se
consumǎ.
Expresia valoric ǎ a consumului de factori de produc ție pentru ob ținerea de
bunuri și servicii necesare pie ței formeaz ǎ costul produc ției, care se reg ǎsește în
prețul de vânzare al rezultatelor ob ținute.
Fiecare factor de produc ție are o form ǎ specificǎ de a se consuma în cadrul
procesului de produc ție, participând diferit la formarea costului produc ției
respective.
Astfel, consumul factorului munc ǎ, care const ǎ în utilizarea poten țialului de
muncǎ al lucrǎ torilor, se reg ǎsește în costul de produc ție prin salarii pl ǎtite de
cǎtre întreprinz ǎtor.
Consumul capitalului fix se realizeaz ǎ în mai multe acte de produc ție, în
decursul unei anumite perioade de timp, reg ǎsindu-se în costul produc ției prin
amortizare. Consumul capitalului ci rculant are loc într- un singur act de produc ție și se
regǎsește în costul de produc ție prin valoarea sa integral ǎ.
Consum
ul factorului natural (p ǎmântul) se reg ǎsește în costul producț iei prin
suma de bani pl ǎtitǎ de întreprinz ǎtor pentru dobândirea și folosirea lui (chirie,
arendǎ).
Costul de produc ție reprezintǎ , deci, totalitatea cheltuielilor, corespunz ǎtoare
consumului de factori de produc ție, pe care agen ții economici le efectueaz ǎ
pentru producerea și vânzarea de bunuri materiale sau prestarea de servicii.
Din aceast ǎ succintǎ definire rezult ǎ urmǎtoarele: a) costul de produc ție este
forma bǎneascǎ de exprimare a consumului de factori material și uman, atât în
producerea de bunuri materiale, cât și în domeniul serviciilor; b) costul de
Microeconom
ie 214
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Abordǎri
contemporane ale
problematicii
costului de
producție
producție include în sine tot cea ce înseamn ǎ cheltuial ǎ (consum de factori)
suportatǎ de cǎtre producǎ tori, atât pentru pr oducerea propriu-zisǎ de bunuri,
cât și pentru desfacerea lor; c) exprimarea b ǎneascǎ a cheltuielilor, independent
de mǎrimea și importan ța lor, permite aducerea la un numitor comun a
consumurilor de factori de produc ție diferiți și, pe aceast ǎ bazǎ , devin posibile
mǎsurarea și compararea lor.
În contextul contemporan al mi șcǎrii de idei, cuno ștințele privind costul de
producție se îmbog ǎțesc continuu.
În primul rând, se manifestǎ tendința de eviden țiere distinct ǎ a mai multor
feluri de cost, ca pǎrți componente ale cheltuielilor de produc ție, fapt ce
oglindește actualitatea calculului economic chiar pe domenii relativ restrânse
ale activit ǎții. Astfel, tot mai frecvent se folosesc și se calculeaz ǎ: costul
informației, costul salarial, costul tim pului, costul ecologic, costul științei,
costul instruirii și al producerii de idei etc.
În al doilea rând, costul de produc ție se analizeaz ǎ și se urmǎrește în co
ntextul
dinamic al interdependen țelor dintre ramuri, subramuri, dintre agenț i
economici, încât ceea ce într-un loc constituie pre ț de vânzare al produselor
respective, în altul el reprez intã costul factorilor achizi ționaț i. Ca urmare,
schimbǎrile de pre țuri se pot transmite în lan ț, ca efect propagat, în costuri.
În al treilea rând, teoria actual ǎ a costului de produc ție ia în considerare rolul
relațiilor economice dintre țǎri, relații care apropie întreprinderile în ceea ce
privește gradul înzestr ǎrii lor cu factori.
În al patrulea rând, costul este abordat și tratat nu numai ca expresie a
consumului de factori pentru a produce ceva, ci și ca șansǎ sacrificatǎ , ca un
cost al renun țǎrii la producerea sau alegerea a altceva. Acest cost este denumit
costul de oportunitate sau costul alegerii din mai multe variante posibile. Într-o
asemenea viziune, se consider ǎ drept cost real al oric ǎrei acțiuni, costul șansei
alternative care trebuie sacrificat ǎ în vederea întreprinderii acț iunii respective.
Cunoașterea conținutului costului de producț ie necesit ǎ luarea în considerare și
a relației dintre acesta și prețul de vânzare , r elație ca de la parte la întreg.
Aceasta în sensul c ǎ, întotdeauna, costul de produc ție (C) desemneaz ǎ numai o
parte a pre țului de vânzare (P v) și anume numai ceea ce înseamn ǎ cheltuial ǎ
suportatǎ de catre producǎ torii de bunuri materiale sa u servicii. Excedentul
prețului de vânzare peste costul de produc ție reprezint ǎ profit (A) sau beneficiu.
Astfel, pentru fiecare unitate de produs sunt valabile egalit ǎțile: P v=C u+pr u și
Cu=Pv-pru. În condi țiile unei anumite marje de profit prestabilit ǎ, mǎrimea
costului exercit ǎ presiune asupra preț ului.
Costul de producț ie constituie un indicator economic cu o larg ǎ sferǎ de
utilizare ; calcularea lui are loc la nivelul tuturor întreprinderilor sau firmelor
producǎtoare de bunuri materiale, precum și în cele care presteaz ǎ servicii.
Microeconom
ie 215
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Autonom
ia economic ǎ și financiar ǎ a agenților economici impune și o activitate
riguroasǎ de mǎsurare și cunoaștere a costurilor.
Totodatǎ, costul de producț ie este un indicator economic cu o mare for țǎ de
oglindire a calit ǎtii activitǎț ii. Costul serve ște drept criteriu de fundamentare a
opțiunilor și deciziilor fiec ǎrui produc ǎtor; în cazul în care efectele sau
rezultatele diferitelor variante de proiect sunt identice, criteriul de alegere al
variantei optime îl reprezintã nivelul mai sc ǎzut al costului.
Test de autoevaluare 12.1.
1. Costul de oportunitate reprezint ǎ:
a) expresia valoricǎ a consumului de factori de produc ție;
b) costul social al unei activit ǎți;
c) valoarea șansei alternative ce trebuie sacrificat ǎ în vederea întreprinderii
unei acțiuni;
d) costul contabil;
e) costul implicit.
2. Consumul factorului de produc ție muncǎ se reflect ǎ în costurile:
a) salariale;
b) variabile;
c) totale;
d) fixe;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
3. Nu poate fi exprimat decât valoric:
a) consumul factorului munc ǎ;
b) consumul capitalului fix;
c) consumul capitalului circulant;
d) consumul factorului natural;
e) consumul factorului p ǎmânt.
4. Între costul și prețul de vânzare al unui bun exist ǎ:
a) o relație neliniarǎ ;
b) o relație inv
ersǎ;
c) o relație de cauzalitate;
d) o relație indirect ǎ;
e) o relație de la parte la întreg.
5. Costul de producț ie:
Microeconom
ie 216
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
a) este un indicator economic cu o larg ǎ sferǎ de utilizare;
b) serveș te drept criteriu de funda m
entare a deciziilor fiec ǎrui produc ǎtor;
c) este un indicator economic cu o mare forțǎ de oglindire a calit ǎții
activitǎții;
d) stǎ la baza calculului economic al produc ǎtorului;
e) se analizeaz ǎ în contextul dinamic al interdependen țelor dintre ramuri,
subramuri și agenț i economici.
Alegeț i rǎspunsul corect:
A(a+b+c+d+e); B(b+d); C(a+e); D(a+b+c); E (d+e).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 227.
12.2. Mǎrimea și tipologia costurilor
Cost explicit și
cost implicit
Analizele microeconomice se bazeaz ǎ și pe luarea în considerare a diferen țelor
dintre costul explicit, costul implicit și costul contabil.
Costul explicit const ǎ din acele cheltuieli necesare f ǎcute cu procurarea
factorilor de producț ie din afara întreprinderii și pe care aceasta le efectueaz ǎ
pentru fiecare ciclu de producie.
Costul implicit – acele cheltuieli inerente produc ției care nu presupun pl ǎți
cǎtre terți, ele fǎcându-se pe seama resurselor proprii ale unit ǎții în cauzǎ
(amortizarea, plata muncii proprietarului și a întreprinz ǎtorului, dobânda
cuvenitǎ capitalului propriu), și care reprezint ǎ, în fapt, componente ale
profitului normal. Costul produc ției însumeaz ǎ atât costul explicit, cât ș i pe cel implicit.
Costul contabil cuprinde costul explicit și amortizarea, aceasta din urm ǎ fǎcând
parte din costul implicit.
Schematic, componentele structurale ale costului de produc ție se prezint ǎ
astfel:
Microeconom
ie 217
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Costul productiei
Co s t e x plicit Co s t i m plicit
Co s t c o nt ab i l AKf Pr o f i t no r ma l
Co s t c o nt ab i lV aloarea produc iei Q pv
Prof i t norm al Profit econom ic
P rofit total
Fig. 12.1. Componentele structur ale ale costului e produc ție
Abordarea globalǎ a costurilor permite eviden țierea conținutului lor economic.
În raport de scopul analizei economice la nivel de firm ǎ, sunt necesare abord ǎri
specifice, pe categorii de costuri. În practica economic ǎ se utilizeaz ǎ pentru
analizǎ urmǎtoarea tipologie a costurilor:
În funcție de procesul tehnologic, el ementele de cost se grupeaz ǎ în:
a. costuri de baz ǎ sau tehnologice (materiile prime, salariile personalului
productiv, amortizarea, combustibil ul, energia, apa tehnologic ǎ);
b. costuri de regie, de organizare și de conducere (salariile personalului de
conducere și de administra ție, cheltuielile gene rale de birou etc)
Dupǎ gradul de omogenitate, respectiv de complexitate a diferitelor
componente:
a. costuri simple care pot fi urm ǎrite pe elementele primare (materii prime,
salarii plǎtite pentru un anume produs sau proces tehnologic);
b. costuri complexe , care grupeaz ǎ mai multe costuri simple, f ǎrǎ ca acestea
sǎ devinǎ operaționale (repara ții capitale)
În funcție de purt ǎtorul de cost, respectiv de posibilit ǎțile de repartizare și
includere a lor pe unitatea de produs:
a. costuri directe , care s unt identificabile și mǎsurate în momentul
efectuǎrii lor pe fiecare produs;
b. costuri indirecte , ocazionate de fabricarea întregii produc ții; ele sunt
colectate pe locurile de efectuare și, apoi, sunt repartiz ate cu ajutorul unor
chei asupra produselor la sfâr șitul perioadei de gestiune.
În funcție de momentul consumului factorilor și de cel al efectu ǎrii
cheltuielilor:
Microeconom
ie 218
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Costurile globale
a. costuri curente , aferente perioad
ei în care are loc producerea și
desfacerea bunului;
b. costuri preliminate , care se efectueaz ǎ în viitor, dar acestea se prelimin ǎ
asupra produc ției curente (concediile de odihn ǎ);
c. costuri anticipate , care nu aparț in perioadei în care se fac cheltuielile
(abonamentele pentru anul 1998, de pild ǎ, plǎtite în 1997)
Dupǎ natura activit ǎții economice desf ǎșurate, dup ǎ conț inutul ei economic:
a. costuri productive , ocazionate de procesele ra ționale de produc ție;
b. costuri neproductive , cheltuieli rezultate din neajunsurile în gestionarea
factorilor de produc ție (penalit ǎți, amenzi etc)
In funcție de locul care le genereaz ǎ (pe artico le de calculaț ie), structura
costului se prezint ǎ astfel:
a) materii prime și materiale de baz ǎ
b) salarii directe
I. CHELTUIELI DIRECTE (a + b)
c) cheltuieli de între ținere și funcțieonare a utilajului
d) cheltuieli generale de sec ție
II. COST DE SECTIE (I + c + d)
e) cheltuieli generale ale întreprinderii
III. COST DE INTREPRINDERE (II + e)
f) cheltuieli de desfacere
IV COST COMPLET COMERCIAL (III + f)
Gruparea care reprezint ǎ interes deosebit pentru întreprinz ǎtor, pentru
fundamentarea ofertei pe termen scurt, este cea care împarte costurile în:
global, mediu ș i marginal.
A. COSTUL GLOBAL cuprinde ansamblul costurilor corespunz ǎtoare
unui volum de produc ție dat. În cadrul acestuia, în mod tradi țional, se disting,
ca elemente structurale, costur ile: fix, variabil, total.
Costul fix (CF) desemneaz ǎ acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt
independente de volumul produc ției (chirii, asigur ǎri, dobânzi, amortizarea
capitalului fix, cheltuieli de între ținere, salariile personalului administrativ etc).
Microeconom
ie 219
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 220
Costul m
arginal
Costurile medii
sau unitare
Costul variabil (CV) reprezint ǎ acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor,
sunt variabile, în funcț ie de cantitatea de produse ob ținute. Costul variabil este
o funcț ie crescǎtoare de volumul produc ției: CV=f(Q). Unele cheltuieli
variabile se schimb ǎ strict propor țional odat ǎ cu produc ția (cheltuielile cu
materiile prime, cu salariile directe etc). Alte cheltuieli variabile nu se modific ǎ
strict propor țional cu modificarea produc ției.
Costul total (CT) reprezint ǎ suma costurilor fixe și variabile. Deci,
CT=CF+CV. Modificarea costului total este determinat ǎ numai de schimb ǎrile
costului variabil.
Costul total include atât cheltuielile de fabrica ție propriu-zise, cât și cheltuielile
de comercializare a produc ției, acestea din urm ǎ fiind la rândul lor fixe și
variabile. B. COSTUL MARGINAL (Cm) reprezint ǎ sporul de cost necesar
pentru ob ținerea unei unit ǎți suplimentare de produs; el m ǎsoarǎ, deci, varia ția
costului total pentru o varia ție
infinit de mic ǎ a cantitǎții de produse. Costul
marginal se determin ǎ raportând cre șterea costului total la cre șterea produc ției.
600 . 61279200
60 72000 . 180 200 . 259
0 10 1
0 10 1
Q QCT CT
T T T
mQ QC C
QCC
Pentru CT Cm Q 1
Pentru dQdCTCm dQ 0 = ) (Q f, adicǎ derivata de ordinul I a func ției
de cost n raport de volumul produc ției.
Cum CT=CF+CV, în care
CV=f(Q), ) ( ) ( 0Q f Q fQ QCm ) (Q f CF
Costul marginal are o mare importan țǎ în luarea deciziilor privind m ǎrirea
ofertei de bunuri; maximizarea profitu lui presupune ca realizarea fiec ǎrei
unitǎți suplimentare de produc ție sǎ necesite un spor de cost cât mai mic. În caz
contrar, are loc cre șterea costului marginal, adic ǎ a sporului de cost pe care-l
reclamǎ sporirea produc ției și se diminueaz ǎ eficiența. Venitul suplimentar ce
se poate ob ține prin vânzarea sporului de produc ție respectiv trebuie sã fie mai
mare decât costul suplimentar.
C. COSTUL MEDIU (U NITAR) reprezint ǎ costul pe unitatea de
produs sau pe unitatea de efect util. Costul mediu poate fi, de asemenea, fix,
variabil, total:
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
. ; ;QCTCTMQCVCVMQCFCFM
Costurile medii (fix, variabil, total) se calculeaz ǎ prin raportarea costurilor
globale respective la can titatea de bunuri produse. M ǎrimea costului pentru
întreaga produc ție (CT), dintr-un domeniu sa u altul, este în dependen țǎ de
cantitatea de produse ob ținute (Q) și de costul unitar sa u mediu (CM). Deci,
CT=f(Q,CM). Func ția de cost leag ǎ costul de produc ție de cantit ǎțile produse în
condiții optimale.
Mǎrimea costului mediu sau pe unitatea de produs variaz ǎ în timp și spațiu,
astfel: a) de la un produs la altul, în func ție de specificul fiec ǎruia, de factori
consumați; b) în cazul unuia și aceluiași bun, de la un produc ǎtor la altul; c) la
unul și același producǎtor de la o perioad ǎ la alta, în dependen țǎ de modific ǎrile
în dotarea tehnic ǎ, în nivelul de calificare al lucr ǎtorilor, în organizare și
conducere etc.
De asemenea, tipurile de costuri men ționate au un comportament diferit în
funcție de mǎrimea volumului produc ției. Astfel, în cazul cre șterii volum ului
producției se pot înregistra urm ǎtoarele evolu ții: a) costul fix global r ǎmâne
constant, în timp ce costul fix mediu se mic șoreazǎ; b) costul global variabil
crește, în timp ce costul mediu variabil se poa te reduce; c) costul global total se
mǎrește, iar costul mediu total se poate mic șora.
Comportamentul diferitelor tipuri de costuri, în func ție de cantitatea de
produse, poate fi sugerat într-o form ǎ mai expresiv ǎ prin prezentarea grafic ǎ a
evoluției lor.
Pentru aceasta vom lua un exemplu: în vederea folosirii unei cantit ǎți crescânde
dintr-un produs oarecare, un produc ǎtor va trebui s ǎ suporte urm ǎtoarele
costuri:
Cantita-
tea de
produse
(q) Costul
fix
global
(CF) Costul
variabil
global
(CV) Cost
total
global
(CT) Cost
mediu
fix
(CF)/q Cost
mediu
variabil
(CV)/q Cost
mediu
total
(CT)/q Cost
marginal
(Cm)
1
2 3 4 5 6 400 400 400 400 400 400 160 280 360 560 800
1200 560 680 760 960
1200 1600 400 200 133 100
80 66 160 140 120 140 160 200 560 340 253 240 240 266 –
120
80
200 240 400
a. Comportamentul costur ilor globale. În condi țiile mǎririi volumului
producției, costul fix (CF) apare ca o dreapt ǎ paralelǎ la axa cantit ǎților,
Microeconom
ie 221
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
rǎm
ânând, deci, neschimbat, în tim p ce costul variabil global și costul global
total înregistreaz ǎ creșteri.
0200 4006008001000120014001600Costuri
globale
Costul fix global (CF)
123456 Costul total
global (CT)
Costul variabil global (CV)
Q
Fig. 12.2. Evolu ția costurilor globale în func ție de creșterea volumului
producției
b. Comportamentul costurilor medii și costului marginal. M ǎrirea
volumului producț iei dǎ naștere la modificarea tuturor costurilor medii, inclusiv
a costului fix mediu. Co stul fix mediu se micș oreazǎ, deoarece volumul global
(constant) al costul ui fix se raporteaz ǎ la o cantitate crescând ǎ a produc ției
obținute. Curbele costului variab il mediu, costului total mediu și a costului
marginal încep prin descre ștere, trecând prin tr-un minim, dup ǎ care cunosc, și
ele, tendin ța de creștere. Curba costului marginal trece prin punctul minim al
curbei costului mediu total și costului mediu variabil. Deci, Cm=minim CV și
Cm = minim CTM
Microeconom
ie 222
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
CTM
CVM
CFM
Cm
0 5 4 3 2 1 109 8 7 660
50
40
30
20
1080
70Cm CTM
CVM
CFM M
Q M`
Cantitate
Fig. 12.3. Costurile medii și costul marginal
În general, curbele costurilor nu sunt identice, deoarece existǎ condiții de cost
diferențiate, atât de la o întreprindere la alta, cât și de la o perioad ǎ la alta.
Condițiile de cost diferen țiate sunt reprezentate de înzestrarea cu factori a
întreprinderilor și de eficien țǎ diferitǎ în utilizarea lor. Rela țiile economice
internaționale pot, la rândul lor, s ǎ exercite anumite influen țe asupra costurilor.
Existǎ pǎrerea cǎ mișcǎrile libere de mân ǎ de lucru și de capitaluri între
diferitele țǎri genereaz ǎ tendința de egalizare a costurilor.
Test de autoevaluare 12.2.
O firmă înregistreaz ă costurile fixe și variabile globale indicate în tabelul de
mai jos:
Producția
totală
(Q) Costul
fix
global
(CF) Costul
variabil
global
(CV) Costul
total
global
(CT) Costul
mediu
fix
(CFM)Costul
mediu
variabil
(CVM) Costul
total
mediu
(CTM) Costul
marginal
mediu
(Cm)
0 100 0
1 100 90
2 100 170
3 100 240
4 100 300
5 100 370
6 100 450
7 100 540
8 100 650
Microeconom
ie 223
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
9 100
780
10 100 930
a) Completa ți tabelul.
b) Reprezenta ți grafic costurile globale și explicați în ce manier ă legea
randamentelor neproporț ionale influen țează forma curbelor
costurilor variabil (CV) și total (CT).
c) Reprezenta ți grafic costul fix mediu (C FM), costul variabil mediu
(CVM), costul total mediu (CTM) și costul marginal (Cm).
Analizați forma curbelor respective pe baza derivatelor func țiilor
costurilor mai sus enun țate în raport cu volumul produc ției.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 227.
În loc de rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 12.
Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 12 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 12
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 12.
1. Costul total cuprinde:
a) numai costurile variabile;
b) numai o parte a costurilor variabile și toate costurile fixe;
c) numai o parte a costurilor fixe și totalul costurilor variabile;
d) costurile fixe și variabile;
e) numai costurile fixe.
2. Comportamentul grafic al costului marginal și al costului total mediu poate fi
descris astfel:
a) costul marginal intersecteaz ă curba costului total mediu pe por țiunea
descrescătoare a acesteia din urm ă;
b) costul marginal intersecteaz ă curba costului total mediu pe por țiunea
crescătoare a acesteia din urm ă;
c) costul marginal intersecteaz ă curba costului total me diu în punctul de minim
al acesteia din urm ă;
d) pentru orice nivel al produc ției costul marginal nu poate lua valori mai mici
decât costul total mediu;
Microeconom
ie 224
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
e) când costu
l marginal este superior costului total mediu, acesta din urm ă se
află în scădere.
3. Costul contabil include:
a) costurile explicit și implicit;
b) costul producț iei;
c) profitul normal;
d) costul explicit și amortizarea capitalului fix;
e) costul implicit.
4. Costul produc ției (costul economic) este acela care cuprinde:
a) numai costuri explicite;
b) numai costuri implicite;
c) numai costul explicit și amortizarea capitalului fix;
d) elemente de profit economic ;
e) elemente de profit normal.
5. Costurile implicite reflect ǎ :
a) cheltuielile necesare f ǎcute cu procurarea factorilor de produc ție din afara
întreprinderii;
b) consumul total de factori de produc ție la nivelul întreprinderii;
c) acele cheltuieli inerente produc ției care nu presupun pl ǎți cǎtre terți ;
d) salariul cuvenit întreprinz ǎtorului pentru munca sa în cadrul întreprinderii ;
e) dobânda cuvenit ǎ întreprinz ǎtorului pentru capitalul propr iu antrenat în activitatea
întreprinderii. Alegeți rǎspunsul corect :
A(a+b); B(c); C(c+d+e); D(b+c); E(d+e).
6. Când produc ția este zero, costul fix global este :
a) pozitiv ;
b) negativ ;
c) zero; d) subunitar; e) supraunitar.
7. În dinamic ǎ, pe termen scurt, costul variabil mediu depinde de:
a) costul fix și volumul produc ției ;
b) costul fix și costul toatal ;
c) costul variabil și volumul produc ției ;
d) costul marginal și costul fix ;
e) costul variabil și
costul total.
8. Costul global cuprinde:
a) numai costurile variabile; b) numai costurile fixe; c) costurile fixe, variabile și totale;
d) ansamblul costurilor variabile corespunz ǎtoare unui volum de produc ție dat;
e) suma cheltuielilor de fabrica ție propriu-zise.
Microeconom
ie 225
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
9. Când costurile variabile cresc m
ai repede decât volumul produc ției atunci :
a) costurile fixe totale cresc ; b) costul marginal cre ște ;
c) costul variabil mediu scade ; d) costurile fixe medii nu se modific ǎ ;
e) costul total nu se modific ǎ.
10. Costul marginal :
a) intersecteaz ǎ CFM în punctul s ǎu de minim;
b) intersecteaz ǎ CVM în punctul s ǎu de minim;
c) intersecteaz ǎ CTM în punctul s ǎu de minim;
d) este descrescǎ tor pentru produc ții caracterizate prin randamente crescǎ toare;
e) este cresc ǎtor pentru produc ții caracterizate prin randamente descresc ǎtoare.
Alegeți rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(b+c+d+e); C(c+d+e); D(b+c); E(d+e).
11. Eviden țiați conținutul conceptului de cost.
12. Comportamentul grafic al costurilor globale, medii și celui marginal.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconom
ie 226
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 12.1.
1. c;
2. e;
3. b;
4. e;
5. A.
Răspuns 12.2.
a) Vom completa tabelul folosind urm ătoarele rela ții matematice:
CT = CF + CV
QCTCTM ;QCVCVM ;QCFCFM
ΔQΔCTCm
Producția
totală
(Q) Costul
fix
global
(CF) Costul
variabil
global
(CV) Costul
total
global
(CT) Costul
mediu
fix
(CFM)Costul
mediu
variabil
(CVM)Costul
total
mediu
(CTM) Costul
marginal
mediu
(Cm)
0 100 0 100 – – – –
1 100 90 190 100 90 190 90
2 100 170 270 50 85 135 80
3 100 240 340 33,33 80 113,33 70
4 100 300 400 25 75 100 60
5 100 370 470 20 74 94 70
6 100 450 550 16,67 75 91,67 80
7 100 540 640 14,29 77,14 91,43 90
8 100 650 750 12,5 81,25 93,75 110
9 100 780 880 11,11 86,67 97,78 130
10 100 930 1030 10 93 103 150
b)
Microeconom
ie 227
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
CF,
CV, CT
1200 CT 1000 CV
800 600 400 200 CF
0 5 10 15 Q
Observăm că mărimea costului variabil global se modific ă în raport cu
volumul produc ției de o manier ă nepropor țională. Până la a patra unitate a
producției, costul variabil global cre ște cu rate descresc ătoare. Începând cu a cincea
unitate a produc ției, costul variabil global cre ște cu rate crescă toare. Acest fapt se
explică pe baza legii randamentelor nepropor ționale. Atât timp cât randamentul de
scară este crescă tor, cantit ăți de factori de produc ție din ce în ce mai mici sunt
necesare pentru a ob ține o unitate de produs final. Dac ă prețul pe unitatea de factor
de produc ție rămâne acela și, costul variabil va cre ște cu rate descrescânde. Printr-un
raționament similar deducem c ă, în condi țiile unui randament de scar ă descrescător,
costul variabil global ( și, respectiv, costul total global) cre ște cu rate cresc ătoare.
c)
CVM, CFM,
CTM, Cm 200 150 Cm
100 CTM
CVM
50 CFM 0 1 5 10 15 Q
Costul marginal
Cm =
(Q) f'dQf(Q) CF d
dQCV) d(CF
dQdCT
În ipoteza unui cost va riabil considerat func ție crescătoare de volumul
producției (respectiv f’(Q)>0), costul marginal este, în mod necesar, pozitiv.
Microeconom
ie 228
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 229
Cm
este descresc ător când CV 0 ' CV' 0 (Q) ' f' 0dQdCm are form ă
concavă (Q < 4).
Cm minim când CV prezintă un
punct de inflexiune (Q 0 ' CV' 0 (Q) ' f' 0dQdCm
= 4).
Cm este cresc ător când CV 0 ' CV' 0 (Q) ' f' 0dQdCm are form ă
convexă (Q > 4).
Costul fix mediu
0QCFCFM
Q 0 => CFM ∞
Q ∞ => CFM 0
Funcția CFM este o r
amură de hiperbol ă echilateral ă care are asimptote cele
două axe ale coordonatelor.
Costul variabil mediu
2 2Qf(Q)
Q(Q) f'
Qf(Q) (Q) f' Q
dQdCVMQf(Q)
QCVCVM
I. CVM CmQf(Q)(Q) f' 0
Qf(Q)
Q(Q) f'
dQdCVM
2 ;
II. CVM CmQf(Q)(Q) f' 0
Qf(Q)
Q(Q) f'
dQdCVM
2 ;
III. CVM CmQf(Q)(Q) f' 0
Qf(Q)
Q(Q) f'
dQdCVM
2 .
Deci, CVM este:
descrescător atunci când curb a sa se situeaz ă deasupra Cm (Q < 5);
minim când curba sa este intersectat ă de curba Cm (Q = 5);
crescător când curba sa se situeaz ă sub curba Cm (Q > 5).
Costul total mediu
Qf(Q) CF
QCV CF
QCTCTM
2 2Qf(Q) CF
Q(Q) f'
Qf(Q)) (CF (Q) Qf'
dQdCTM
I. CTM CmQf(Q) CF(Q) f' 0dQdCT (Q < 7);
230 Costul de producț ie. Fun
damentele ofertei
Microeconomie II. CTM CmQf(Q) CF(Q) f' 0dQdCT (Q = 7);
III. CTM CmQf(Q) CF(Q) f' 0dQdCT (Q > 7).
Curba Cm este deasupra curbei CTM când acesta este cresc ător și dedesubt
când este descresc ător; Cm intersecteaz ă CTM în punctul de minim.
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 12
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Sa
muelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Unitatea de înv ățare nr. 13
COSTUL DE PRODUC ȚIE. FUNDAMENTELE OFERTEI
(PARTEA a II-a)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 13
13.1. Problema minimiz ǎrii costurilor. Raportul cost-pro fit. Pragul de rentabilitate
13.2. Comportamentul întreprinz ǎtorului și reducerea costului
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 13
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 13
Pagina
232
232
235
240
243
251
Microeconom
ie 231
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 13
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 13 sunt:
Cunoașterea științificǎ a procesului de minimizare a costului
Determinarea pragului de renatbilitate a firmei prin metodele liniar ǎ și
neliniarǎ
Construirea curb ei ofertei produc ǎtorului
Cercetarea comportamentului co stului mediu pe termen lung
13.1. Problema minimiz ǎrii costurilor. Raportul cost-profit. Pragul de
rentabilitate
Problema
minimizǎrii
costurilor
Costul de producț ie pe unitatea de produs este o m ǎrime variabilǎ . Dinamica
costului pe unitatea de produs depinde , în principal, de: a) modificarea
consumului de factori de produc ție pe unitatea de produs; b) evolu ția preț ului
factorilor de produc ție utilizați, preț care se formeaz ǎ la piațǎ. La un nivel dat al
consumului de factori de produc ție pe unitatea de efect util, sc ǎderea prețului de
achiziționare a factorilor duce la mic șorarea costului, și invers. În cazul în care
prețul factorilor r ǎmâne constant, iar consumul a cestora pe unitatea de produs
se micșoreazǎ, are loc, de asemenea, mic șorarea costului mediu. M ǎrimea
costului pe unitatea de efect util este influen țatǎ și de volumul produc ției, de
schimbarea caracteristicilor produsul ui, de calitatea acestuia etc.
În vederea maximizǎ rii profitului, produc ǎtorul trebuie sǎ minimizeze costurile
de produc ție și, deci, s ǎ obținǎ re
zultate cât mai mari posibile de pe urma
utilizǎrii factorilor de produc ție. Cunoaș terea științificǎ a acestui proces de
minimizare a costului necesit ǎ luarea în considerare a mai multor elemente. În
primul rând, limitele resu rselor de materii prime și energie , ale resurselor
economice în general, îndeamn ǎ la raționalitate în utilizarea lor.
În al doilea rând, minimiza rea costului de producț ie are un rol determinant în
maximizarea profitului . La un nivel dat al pre țului de vânzare, diminuarea
costului duce la cre șterea profitului, dup ǎ cum ridicarea nivelului pre țului de
vânzare, presupunând neschimbat costul de produc ție, atrage dup ǎ sine sporirea
profitului ob ținut.
Importanța reducerii costului pentru maximizarea profitului cre ște și mai mult
dacǎ ținem seama de faptul c ǎ, în economia de pia țǎ, producǎtorii (cu excep ția
monopolurilor) n-au posibilitatea s ǎ acționeze dup ǎ dorința lor nici asupra
prețurilor factorilor de producț ie pe care-i cump ǎrǎ și n ici asupra pre țurilor la
care-și vând propriile m ǎrfuri. De aceea, în condiț iile concuren ței, în vederea
obținerii unui profit cât mai ridicat, produc ǎtorii acționeazǎ asupra costului, în
Microeconom
ie 232
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Pragul de
rentab
ilitate
sensul reducerii lui.
În al treilea rând, nivelul mai redus al consumului de factori și, pe aceast ǎ
baza, posibilitatea ca încas ǎrile sǎ fie mai mari decât costurile, constituie
motivaț ia transferului de resurse spre anumite ramuri, care duce la m ǎrirea
ofertei; în acest fel, costul de producț ie influen țeazǎ oferta de bunuri. De fapt,
costurile care influen țeazǎ oferta sunt costurile marginale, care c ǎlǎuzesc
reacțiile și deciziile produc ǎtorilor. În m ǎsura în care ac ționeazǎ asupra ofertei,
costul influen țeazǎ prețul concuren țial. Diminuarea costului pe unitatea de efect
util constituie baza obiectiv ǎ a micșorǎr
ii pre țurilor și tarifelor și, deci, a
creșterii puterii concuren țiale a firmei.
În al patrulea rând , importan ța minimiz ǎrii costurilor se reflect ǎ și în cadrul
schimburilor economice extern e. Întrucât la baza pre țurilor se afl ǎ costurile, un
dezavantaj de cost risc ǎ sǎ se transforme într-un recul de competi ție. De aceea,
reducerea costurilor pe unitatea de produs în interiorul fiec ǎrei țǎri reprezint ǎ
calea de asigurare a competitivit ǎții produselor și de realizare a unor schimburi
economice eficiente pe pia ța internaționalǎ.
Pragul de rentabilitate. În cadrul rela ției dintre costul de produc ție și profit
este necesar s ǎ se cunoascǎ și pragul de rentabilitate sau punctul mort al
întreprinderii; el indic ǎ volumul de produc ție sau cifra de afaceri de la care,
pornind, producǎ torul obține profit. În acest “punct”, încas ǎrile totale ale
întreprinderii (It), ob ținute prin vânzarea produselo r respective, sunt egale cu
costul total global (CT), iar profitul (Pr) este nul. Astfel , pragul de rentabilitate
poate fi exprimat prin rela țiile: It=CT Profit=0
CTMQCTM Qpv CTM Q pv QCT CTM Q pv Q It
;
iar profitul unitar (Pu) = 0
în care: pv= pre țul de vânzare unitar; Qr= cantitatea de produse
corespunz ǎtoare pragului de rentabilitate; CTM= costul total mediu; Pu= profit
unitar. Pragul de rentabilitate nu se poate men ține pe termen lung f ǎrǎ ca firma
respectivǎ sǎ nu fie constrâns ǎ sǎ iasǎ din afaceri. Pragul de rentabilitate sau
punctul mort al întreprinderii este un concept pe termen scurt.
În funcție de modul în care evolueaz ǎ costul variabil total (CV), se disting dou ǎ
modalitǎți de determinare a nivelului pragului de rentabilitate: liniar ǎ și
neliniarǎ.
Metoda liniarǎ are loc în ipoteza în care costul variabil total evolueaz ǎ direct
proporțional cu volumul produc ției. În acest caz, toate elementele produc ției
exprimǎ relații liniare și se reprezint ǎ grafic prin linii drepte.
Microeconom
ie 233
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 234
Volum
ul de
producție ce
defineș te pragul
de rentabilitate
It
Incasari
totale
Cost
total
global
qrCT
CV
CFRProfit
Pierderi
Q
Fig. 13.1. Pragul de rentabilitate (metoda liniarǎ )
Relația de calcul a pragului de rentabilitate porne ște de la ecuaț ia de definire a
“punctului mort” și anume: Pvqr=CT. Ținând seama de faptul
cã , iar CV = CVM qr și înlocuind în r elația de mai sus, rezultǎ : CV CF CT
CF qr CVM PCF qr CVM qr PCVMqr CF qr P
vvv
CVM PCFqr
v
Producția qr reprezint ǎ volumul critic al produc ției, corespunz ǎtor pragului de
rentabilitate sau punctului critic (sau “mort” ). Din grafic se observ ǎ cǎ: – în
intervalul în care costurile totale dep ǎșesc încas ǎrile totale, se înregistreaz ǎ
pierderi; intersec ția celor dou ǎ drepte – a încas ǎrilor totale și cea a costurilor
totale – marcheaz ǎ pragul de rentabilit ate (când profitul este nul); de la punctul
în care încas ǎrile depǎșesc cheltuielile, întreprinderea ob ține profit.
Metoda neliniar ǎ are loc în situa ția în care costul vari abil total are o evolu ție
neproporționalǎ fațǎ de volumul producț iei, așa cum, de fapt, se întâmpl ǎ în
realitate. Evolu ția nepropor ționalǎ a costului variabil imprim ǎ și costului total
global o evolu ție neliniar ǎ.
Pierderi ProfitPierderi
CFCT
It
Prag de
rentabilitate
inferiorPrag de
rentabilitate
superiorQ
Fig. 13.2. Pragul de rentabilitate (metoda nelinearǎ )
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Pragul de
rentab
ilitate
inferior
Pragul de
rentabilitate
superior
Presupunând, ca și în cazul anterior, c ǎ preț ul de vânzare nu se schimb ǎ, în
grafic se observ ǎ urmǎtoarele: a) o zon ǎ a pierderilor, în condi țiile în care
volumul de produc ție este redus, iar costurile totale sunt mai mari decât
încasǎrile totale; b) o zon ǎ de profit, cuprinsǎ între pragul de rentabilitate
inferior și pragul de rentabilitate superior, când încas ǎrile totale dep ǎșesc
costurile totale globale; c) o nou ǎ zonǎ de pierderi, la un volum de producț ie
ridicat, la dreapta pragului de rentabilitate superior. În modelul neliniar, apar un
prag de rentabilitate inferior și un prag de rentabilitate superior. Profitul maxim
se obț ine la acel volum al produc ției la care venitul margin al este egal cu costul
marginal.
Test de autoevaluare 13.1.
Fie o întreprindere care î și obține produc ția cu un cost fix egal cu 4 u.m. și un
cost variabil ce se modific ă în propor ție de 12 în raport cu volumul produc ției.
a) Să se determine func țiile CT, CTM, CVM, CFM, Cm și să se
reprezinte grafic.
b) Să se identifice volumul produc ției corespunz ător pragului de
rentabilitate pentru ÎT = 4 · Q.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 243.
13.2. Comportamentul întreprinz ǎtorului și reducerea costului
Optimul
producǎtorului
O component ǎ esențialǎ a calculului economic o reprezint ǎ optimul
producǎtorului. Aceasta înseamn ǎ cǎ producǎtorul urm ǎrește ca la un cost de
producție total dat s ǎ maximizeze producț ia obț inutǎ. Se are în vedere ca
resursele alocate sã fie de a șa naturǎ gestionate, încât maximizarea producț iei
sǎ aibǎ loc prin m ǎrirea randamentului, nu apel ându-se la suplimentarea
consumului de factori. De asemenea, este vorba de optim sau gestiune
optimalǎ, atunci când se urm ǎrește ca un volum de produc ție dat sǎ se realizeze
cu costuri minime. Optimul produc ǎtorului este considerat, totodat ǎ, stare de
echilibru, deoarece, în acest caz, produc ǎtorul nu mai este nevoit s ǎ caute alt ǎ
soluție.
Echilibrul produc ǎtorului pe termen scurt . În ceea ce prive ște volumul
producției, din multitudinea variantelor posibile, întreprinderea trebuie s ǎ
aleagǎ acel nivel al produc ției care, în condiț iile date, maximizeaz ǎ profitul.
Este vorba de acea variantǎ de cantitate de produc ție care asigur ǎ o diferențǎ
Microeconom
ie 235
Costul de producț ie. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 236
C
onceptul de
încasare; tipuri de încasǎ ri
Relația dintre cost
marginal și
încasare
marginalǎ
Condiția de
maximizare a profitului
maximǎ între încas ǎrile obț inute și costurile de produc ție, deci un profit maxim.
Evidențierea optimului produc ǎtorului necesit ǎ luarea în considerare și a
conceptului de încas ǎri sau venituri din vânz ǎri. Încas ǎrile pot fi și ele totale,
medii și marginale.
Încasarea total ǎ (It) reprezintǎ suma totalǎ obț inutǎ în urma desfacerii
producției respective; ea se determin ǎ ca produs între cantit ǎțile totale vândute
și prețul de vânzare unitar: Q P Itv .
Încasarea medie (IM) înseamn ǎ încasarea pe unitatea de bun vândut; ea nu este
altceva decât pre țul unitar (pre țul mediu de vânzare):
.vvPQQ P
QItIM
Încasarea marginal ǎ (Im) reprezint ǎ variația încasǎrii totale, antrenat ǎ de cǎ tre
o variație infinit de mic ǎ a cantitǎții vândute; ea se poate exprima ca spor de
încasare pe unitatea suplimentar ǎ de cantitate vândut ǎ (Q):
). `( Im 0 . ; Im
0 10 1It f Q ptQ QIt It
QIt
Între încasarea medie ș i încasarea marginal ǎ existǎ aceeași relație general ǎ ca
între variabilele medii și cele marginale: sporirea încas ǎrii medii decurge din
creșterea încas ǎrii marginale; când încasarea medie se mic șoreazǎ , aceasta
înseamnǎ cǎ încasarea marginal ǎ e s t e î n s c ǎdere; când încasarea medie este
constantǎ, ea reflect ǎ menținerea la acela și nivel a încas ǎrii marginale.
Sporirea producț iei atrage dup ǎ sine atât cre șterea costului global total, cât și a
încasǎrilor totale.
Orientarea produc ǎtorului spre cre șterea volumului producț iei sau, dimpotriv ǎ,
spre reducerea acestuia, ia în considerare evolu ția costului marginal și a
încasǎrii marginale. Astfel, când m ǎrirea încas ǎrii marginale este înso țitǎ de
scǎderea costului marginal sau de cre șterea mai lent ǎ a acestuia fa țǎ de cea a
încasǎrilor, atunci profitul se amelioreazǎ și, ca urmare, produc ția trebuie s ǎ
sporeascǎ. În cazul în care, îns ǎ co
stul marginal este în cre ștere sau cre șterea
este superioar ǎ încasǎrii marginale, înseamn ǎ cǎ o unitate suplimentar ǎ de
producție mǎrește costul global mai mult decât încasarea total ǎ, micș orând
profitul și impunând reducerea volumului produc ției.
Profitul ob ținut este maxim atunci când încasarea marginal ǎ este egal ǎ cu
costul marginal. În acest caz, se ob ține o diferen țǎ maximǎ între totalul
încasǎrilor și costurile globale totale. Ca urmare, întreprinz ǎtorul va fi interesat
sǎ-și dimensioneze volumul produc ției numai la acel nivel la care costul
marginal este egal cu încasarea (venitul) marginal ǎ.
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Curba ofertei
întreprind
erii este
reprezentat ǎ prin
porțiunea din
curba costului marginal situat ǎ
deasupra curbei costului total
mediu
Curba ofertei
producǎtorului
Construirea curbei ofertei produc ǎtorului
Cantitatea oferit ǎ de produc ǎtor depinde deci de condi țiile sale de producț ie
(rezumate de curbele C m și CTM) și de prețul de vânzare p p. Volumul
producției care permite produc ǎtorului sǎ-și maximizeze profitul va fi diferit
pentru diverse niveluri de pre ț 2 1,p p, etc. Din moment ce curba C m este
crescǎtoare și nivelul “optimal” al produc ției este ob ținut prin intersectarea
dreptei pre țului (Im) și a curbei C m, reacț ia întreprinderii la o varia ție a
prețurilor este determinatǎ de evolu ția curbei costului marginal (C m). De fapt,
doar o por țiune a curbei trebuie re ținutǎ: într-adev ǎr, din moment ce curba C m
taie curba C.T.M. în punctul de minimum al acesteia din urm ǎ, orice nivel de
preț înferior acestui punct (p 0) i-ar genera pierderi produc ǎtorului (fig. 13.3).
Atunci când pre țul de vânzare este determinat în mod exogen, curba ofertei
întreprinderii este reprezentat ǎ prin por țiunea din curba co stului marginal
situatǎ deasupra curbei costului total mediu, respectiv por țiunea p 0mM 5 .
Cm
CTM
Fig. 13.3. Curba ofertei produc ǎtorului
Relația cost-productivitate . La un pre ț dat al factorilor de produc ție, costul de
producție mediu (CM) și costul de produc ție marginal (Cm) se aflǎ în raport
invers fațǎ de productivitate. Astfel, costul de produc ție mediu se micș oreazǎ
atunci când productivitatea medie (PM) cre ște, și invers.
Curbele de cost marginal și de cost mediu se intersecteaz ǎ în punctul în care
costul mediu are nivelul cel mai sc ǎzut, dupǎ cum, curbele productivit ǎții
marginale și productivit ǎții medii se intersecteaz ǎ în punctul în care
productivitatea medie are nivelu l cel mai ridicat. Grafic, rela ția cost-
Microeconom
ie 237
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Relația cost-
productivitate productivitate se prezint ǎ astfel (fig. 1
3.4):
Pm
PM
PM
0Q
Cm
CTM
0QCTMPm
Cm
Fig. 13.4. Rela ția dintre cost și productivitate
Relația: cost de producț ie mediu – randament . Pe termen lung, la un nivel
dat al pre țurilor factorilor, relaț ia cost – randament se prezint ǎ astfel:
randamentului cresc ǎtor îi corespunde un cost mediu descresc ǎtor;
randamentului constant îi corespunde un cost mediu constant; randamentului
descrescǎtor îi corespunde un cost mediu cresc ǎtor.
Curba de cost mediu pe termen lung (CMTL), denumit ǎ și “curbǎ
înfǎșurǎtoare”, este tangent ǎ la fiecare curb ǎ a CM pe perioad ǎ scurtǎ. Curba
înfǎșurǎtoare arat ǎ diferitele evolu ții ale costului mediu, când întreprinderea
alege, de fiecare datǎ , scara de producț ie cea mai eficace. Grafic, CMTL se
prezintǎ astfel (fig. 13.5):
Microeconom
ie 238
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
SMECTM 3CTM
CTM 2CTM 1
Fig. 13.5. Curba de cost mediu pe termen lung
Analiza graficului permite desprinderea urm ǎtoarelor concluzii:
a) În faza randamentelor cresc ǎtoare, costul mediu descre ște pe
termen lung, ceea ce înseamn ǎ cǎ productivitatea medie a crescut și, deci,
cantitatea produs ǎ sporește mai repede decât canti tatea factorilor utiliza ți;
întreprinderea realizeaz ǎ economii de scar ǎ.
b) În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe
termen lung, ceea ce înseamn ǎ cǎ productivitatea medie este constant ǎ și, deci,
cantitatea produs ǎ sporește în acela și ritm cu cantitatea de factori utiliza ți;
întreprinderea nu realizeaz ǎ nici o economie de scar ǎ; punctul SME corespunde
scǎrii minim eficace. Scarǎ minim eficace reprezint ǎ acea dimensiune de
producției începând de la care întreprinder ea atinge costul mediu minim pe
termen lung.
c) În faza randamentelor descresc ǎtoare, costul mediu cre ște pe
termen lung, ceea ce înseamn ǎ cǎ productivitatea medie se mic șoreazǎ și, deci,
cantitatea produs ǎ se mǎrește mai încet decât cantitatea de factori utiliza ți; în
acest caz, întreprinderea înregistreaz ǎ dezeconomii de scar ǎ. Dezeconomiile de
scarǎ se explic ǎ prin aceea c ǎ, la un moment dat, factorii de economii de scar ǎ
se epuizeaz ǎ, având loc, în schimb, cre șteri ale costurilor fixe de gestiune
(administrare mai grea, comunica ții interne mai complexe, încetineal ǎ a
deciziilor etc) ceea ce determin ǎ curba de cost mediu pe termen lung
crescǎtoare.
În activitatea concret ǎ de reducere a costului, produc ǎtorii iau în considerare
acel proces de producț ie care este eficient nu numa i din punct de vedere tehnic,
ci și economic. Ei compar ǎ prețurile factorilor și aleg acei factori care –
asigurând acelea și efecte calitative și cantitative – combina ți și substitui ți,
asigurǎ costuri globale mai mici ș i, deci, profituri mai mari.
Microeconom
ie 239
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Micșorarea costurilo
r necesitǎ ridicarea nivelului de calificare a lucr ǎtorilor,
perfecționarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabrica ție, a activit ǎții
de administrare, de gestiune și conducere etc. În epoca contemporan ǎ,
perfecționǎrile factorilor de producț ie au loc în condiț iile în care introducerea în
producție a rezultatelor crea ției științifico-tehnice presupune costuri
suplimentare. În general îns ǎ, pe mǎsura progresului științei și tehnicii se
creeazǎ posibilitatea mic șorǎrii costurilor pe unitatea de rezultat; pe termen
mediu și lung, asemenea costuri sunt nu numai recuperate prin efecte mari și de
calitate, dar și potențatoare de profituri și alte avantaje individuale ș i sociale.
Test de autoevaluare 13.2.
Funcția costului total la nivelul unei întreprinderi este:
CT = 21 Q3 – Q2 + 4Q + 4
a) Să se reprezinte grafic func țiile costurilor medii și costului marginal.
b) Să se determine volumul produc ției pentru care firma ob ține profit
maxim în condi țiile unui preț fixat de pia ță la nivelul de 8 u.m./produs.
c) Să se eviden țieze curba ofertei acestui producă tor pentru pre țuri fixate
exogen (prin confr untarea cererii și ofertei de bunuri la nivelul întregii pie țe)
mai mari decât 3 u.m./produs.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 243.
În loc de rezumat Am ajuns la sfârș itul unității de învățare nr. 13.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 13 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 13
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 13.
1. Întreprinderea realizeaz ǎ dezeconomii de scar ǎ atunci când :
a) costul mediu pe termen scurt cre ște;
b) costul mediu pe termen lung cre ște;
Microeconom
ie 240
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
c) costul mediu pe termen scurt scade;
d) costul mediu pe termen lung scade;
e) costul mediu pe termen lung este minim.
2. Randamentele de scar ǎ crescǎtoare corespund situaț iei în care:
a) costul mediu pe termen scurt cre ște;
b) costul mediu pe termen lung cre ște;
c) costul mediu pe termen scurt scade;
d) costul mediu pe termen lung scade;
e) costul mediu pe termen lung este minim.
3. În faza randamentelor de scar ǎ constante:
a) întreprinderea realizeaz ǎ economii de scar ǎ;
b) întreprinderea realizeaz ǎ dezeconomii de scar ǎ;
c) întreprinderea ajunge la acea dimensiune a produc ției începând de la care se
atinge costul mediu minim pe termen lung ;
d) întreprinderea ajunge la acea dimensiune a produc ției începând de la care se
atinge costul mediu mi nim pe termen scurt ;
e) costul mediu pe termen lung cre ște.
4. Întreprinderea realizeaz ǎ economii de scar ǎ atunci când :
a) randamentele de scar ǎ sunt descrescǎ toare;
b) costul mediu pe termen lung cre ște;
c) costul mediu pe termen scurt scade;
d) costul mediu pe termen lung scade;
e) randamentele de scar ǎ sunt constante.
5. Curba "înf ǎșurǎtoare" reprezint ǎ :
a) curba costului total mediu ;
b) curba costului fix mediu ;
c) curba costului mediu pe termen lung ;
d) curba costului variabil mediu ;
e) curba costului marginal.
6.
Pragul de rentabilitate : a)
se mai nume ște punctul mort al întreprinderii ;
b) indicǎ volumul produc ției de la care în treprinderea începe s ǎ obținǎ profit ;
c) reflectǎ cifra de afaceri de la ca re întreprinderea începe s ǎ obținǎ profit ;
d) se atinge atunci când profitul este nul ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
7.
În condițiile metodei liniare de determinare a pragului de rentabilitate nu este
adevǎratǎ una dintre afirma țiile de mai jos :
a) încasarea total ǎ se reprezint ǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
b) costul total se reprezintǎ grafic printr-o dreapt ǎ ;
c) costul variabil se reprezint ǎ grafic printr-o dreaptǎ ;
Microeconom
ie 241
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
d) costul fix se reprezintǎ grafic printr-o dreapt ǎ ;
e) existǎ douǎ praguri de rentabilitate, inferior și superior.
8. O întreprindere ob ține profit maxim atunci când se respect ǎ condiția:
a) încasare total ǎ = cost total ;
b) încasare medie = preț ;
c) încasare marginal ǎ = preț ;
d) încasarea marginal ǎ = cost marginal;
e) derivata de ordinul I a func ției de profit este pozitiv ǎ.
9. Curba ofertei produc ǎtorului este reprezentat ǎ prin :
a) porțiunea cresc ǎtoare a costului total mediu ;
b) porțiunea descresc ǎtoare a costului total mediu ;
c) porțiunea cresc ǎtoare a costului marginal ;
d) porțiunea cresc ǎtoare a costului marginal situat ǎ deasupra curbei costului total
mediu ; e) porțiunea cresc ǎtoare a costului marginal situat ǎ sub curba costului total
mediu.
10. La un preț dat al factorilor de produc ție, relația cost-productivitate poate fi
descrisǎ astfel :
a) costul de producț ie mediu se micș oreazǎ atunci când productivitatea medie
crește ;
b) costul de produc ție mediu creș te atunci când productivitatea medie se
micșoreazǎ ;
c) costul de produc ție marginal se mic șoreazǎ atunci când productivitatea
ma
rginalǎ crește ;
d) costul de produc ție marginal cre ște atunci când prod uctivitatea marginal ǎ
scade ; e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
11. Determina ți analitic și pe grafic pragul de rentabilitate prin metodele liniar ǎ și
neliniarǎ.
Microeconom
ie 242
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
12. Construi ți curba ofertei produc ǎtorului.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 13.1.
a) CF = 4 u.m.
CV = 2 · Q CT = CV + CF = 2 · Q + 4
CTM =
Q42Q4 2Q
QCT
CVM = 2Q2Q
QCV
Microeconom
ie 243
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
CFM = Q4
QCF
Cm = 2dQdCT
Q 0 1 2 3 4 5
CV 0 2 4 6 8 10
CT 4 6 8 10 12 14
CFM + ∞ 4 2 1,33 1 0,8
CTM + ∞ 6 4 3,33 3 2,8
CF, CV ÎT CT CT
CV 4 CF 1 2 3 4 5 Q
CFM, CVM, CTM, Cm
CTM Cm = CVM = 2
2 CFM
1 2 3 4 5 Q
b) Pe graficul precedent reprezent ăm și ÎT. Observ ăm că dreapta încas ării
totale intersecteaz ă dreapta costului total pentru o produc ție egală cu 2.
Firma se afl ă în „punctul mort” sau atinge pragul de rentabilitate dac ă:
ÎT = CT p · Q = CF + CV
4 · Q = 4 + 2 · Q
Q = 2 .
Răspuns 13.2.
Microeconom
ie 244
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Pe baza func ției CT determin ăm expresiile CTM, CVM, CFM și Cm:
CT = 21 Q3 – Q2 + 4Q + 4
CTM = Q44 Q Q21
QCT2
CVM = 4 Q Q21
QCV2 (CV reprezint ă partea care variaz ă în raport cu
volumul produc ției din cadrul CT).
CFM = Q4
QCF (CF reprezint ă partea din CT care este independent ă de
volumul produc ției).
4 2Q Q23
dQdCTCm2
Costul total mediu
Pentru a reprezenta grafic func ția CTM vom analiza derivata de ordinul I a acestei
funcții, în scopul de a determina por țiunile descresc ătoare sau cresc ătoare și
punctele de extrem.
2Q41 QdQdCTM
1) 0 4 Q Q 0Q41 Q 0dQdCTM2 3
2
0 2) 2)(Q (Q 2) (Q Q 0 4 Q 2Q Q2 2 2 3
0 2) Q 2)(Q (Q2
Q = 2 (singura solu ție care apar ține mulț imii numerelor reale).
2) 2 Q 0 4 Q Q 0dQdCTM2 3
CTM este descresc ător pentru niveluri ale produc ției mai mici decât 2.
3) 2 Q 0 4 Q Q 0dQdCTM2 3
CTM este crescă tor pentru niveluri ale produc ției mai mari decât 2.
Microeconom
ie 245
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 246
Costul variabil mediu
Pentru a determina forma graficului CVM vo m studia derivata de ordinul I a acestei
funcții în raport cu producț ia:
1 QdQdCVM
1) 1 Q 0 1 Q 0dQdCVM
CVM prezint ă un punct de extrem pentru Q = 1.
2) 1 Q 0 1 Q 0dQdCVM
CVM este descresc ător pentru niveluri ale produc ției inferioare valorii 1.
3) 1 Q 0 1 Q 0dQdCVM
CVM este cresc ător pentru produc ții mai mari decât 1.
Costul fix mediu
Observăm că funcția CFM este întotdeauna descresc ătoare întrucât derivata de
ordinul I a acestei func ții în raport cu produc ția este strict negativ ă:
0Q4
dQdCFM
2 .
Pentru trasarea acestui grafic vom analiza câteva situa ții conform tabelului urm ător:
Q 0
32 1 2 + ∞
CFM + ∞ 6 4 2 0
Costul marginal
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
În m
aniera utilizat ă mai sus, analiz ăm derivata de ordinul I a func ției Cm în raport
cu produc ția:
2 3QdQdCm
1) 0,66 Q 0 2 3Q 0dQdCm
Cm atinge un punct de extrem (de minim) pentru Q = 0,66.
2) 0,66 Q 0 2 3Q 0dQdCm
Cm este descresc ător pentru Q < 0,66.
3) 0,66 Q 0 2 3Q 0dQdCm
Cm este cresc ător pentru Q > 0,66.
Calculăm mărimea Cm pentru produc țiile la care CVM ș i CTM se minimizeaz ă:
Q 1 2
Cm 3,5 6
CVM 3,5
CTM 6
Într-adevăr, Cm intersecteaz ă curbele CVM și CTM în punctele lor de
minim.
CTM, CVM CFM, Cm CTM
Cm CVM
8 CFM 0 Q
0.66 1 2
b) Profitul se define ște ca diferen ță între ÎT și CT:
Microeconom
ie 247
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Pr = ÎT – CT
Pr (Q) = ÎT (Q) – CT (Q)
Funcția d
e profit î și atinge punctul de maxim dac ă și numai dac ă derivata sa de
ordinul I este egal ă cu 0.
Pr (Q) – max 0dQdCT
dQdIT0dQdPr Îm = Cm
În condiții de concuren ță perfectă Îm = ÎM = P.
Deci, condi ția de maximizare a prof itului se transform ă în:
P = Cm Pentru P = 8 u.m. avem:
0 4 2Q Q232
28 4234 4Δ
2,43328 2Q (cealaltă soluție a ecuației nu are semnifica ție din punct
de vedere economic întrucât produc ția nu poate fi negativ ă).
4 4Q Q Q21Q p Pr2 3
4 2,43 4 (2,43) (2,43)212,43 82 3
= 19,44 – 7,17 + 5,905 – 9,7 – 4 = 4,455
c) Pentru fiecare nivel al pre țului fixat de pia ță, producătorul își va ajusta oferta
astfel încât profitul ob ținut să fie maxim. Deci, pentru fiecare pre ț vom determina
volumul produc ției în condiț iile căruia P = Cm.
P 3 3,5 4 6 8
Profit – 4 – 4 – 4 – 3,4 0 4,455
Microeconom
ie 248
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 249
Q 0
0 0
34 2 2,43
P = 3 u.m.
P = Cm
2 1234 4Δ0 1 2Q Q232
Ecuația nu are solu ții reale. Întrucât pre țul de 3 u.m. este mai mic decât
CVM () Q Є R+ (valoarea minim ă a CVM fiind 3,5 u.m.), firma nu va produce
deloc suportând o pierdere egal ă cu CF.
P = 3,5 u.m.
0212Q Q232
121
234 4
131 2Q1
31
31 2Q2
4 4 4 1211 5 , 3 Pr
431431
31
21
315 , 3 Pr2 3
= 1,166 – 0,0185 + 0,111 – 1,333 – 4 = – 4,074 ≈ – 4
Indiferent dacă firma va realiza produc ția Q = 1, Q = 31 sau Q = 0 pierderea sa va fi
aceeași. Prețul fiind egal cu valoarea minim ă a CVM, pierderea aferent ă fiecărui
produs va fi egal ă cu mărimea CFM.
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Microeconom
ie 250
P = 4 u.
m.
0 2Q Q232
4
34
32 2Q1
0 Q2
434434
34
21
344 Pr2 3
= 5,333 – 1,185 + 1,777 – 5,333 – 4 = – 3,408
Prețul la care firma î și vinde produsele începe s ă acopere o parte din CVM astfel
încât pierderea pe unitatea de produs scade sub nivelul CFM. Firma poate să
realizeze producț ia 3Q14 (pierderea fiind de – 3,4) sau poate să nu produc ă
deloc Q 2 = 0 (pierderea fiind de – 4).
P = 6 u.m.
0 2 – 2Q Q232
16 2234 4
234 2Q1
0 Q2
4 2 4 2 2212 6 Pr2 3
= 12 – 4 + 4 – 8 – 4 = 0
Producția Q 1 = 2 este pragul de rentabilitate al firmei. Pre țul de 6 u.m. recupereaz ă
integral CTM astfel încât orice pre ț fixat pe pia ță este mai mare decât 6 u.m. permite
firmei să obțină profit pe fiecare unitate de produs.
Costul de produc ție. Fundamentele ofertei
Prof
itul obț inut de firm ă pentru un pre ț mai mare decât 6 u.m. (P = 8 u.m.) poate fi
evidențiat pe grafic:
CTM, Cm P Cm CTM 8 D A P = 8 u.m.
C B P = 6 u.m.
0 0,66 1 2 2,43 Q A (2,43; 8) B (2,43; 6,16)
Intervalul AB reprezint ă profitul unitar (8 – 6,16 = 1,833 u.m.) iar aria
dreptunghiului ABCD reprezint ă profitul global (4,455 u.m.).
Pentru pre țuri fixate pe pia ța mai mari decât 6 u.m., firma î și va dimensiona oferta
ținând cont de obiectivul de maximizare a profitului. Deci, va alege de fiecare acel
nivel al produc ției pentru care P = Cm. Astfel, putem spune că porțiunea Cm situat ă
deasupra CTM reprezint ă curba ofertei produc ătorului. Într-adev ăr, orice punct am
alege de pe această porțiune, făcând proiec țiile pe axe vom pune în eviden ță nimic
altceva decât can titatea oferit ă sau produc ția realizat ă de firmă pentru a- și maximiza
profitul în condiț iile unui anumit pre ț.
Bibliografie unitate de înv ățar
e nr. 13
Clipa, N. – Economie politic ǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ , Editura Economic ǎ,
Microeconom
ie 251
252 Costul de produc ție. Fun
damentele ofertei
Microeconomie
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanț a, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste grilǎ , Editura Ex Ponto, Constanț a,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. –
Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Productivitatea
Unitatea de înv ățare nr. 14
PRODUCTIVITATEA
Cuprinsul
Obiectivele unit ății de învățare nr. 14
14.1. Conceptul și tipuri de productivitate a factorilor de produc ție; productivitatea
muncii și productivitatea capitalului
14.2. Importanța și cǎile creșterii productivit ǎții factorilor de produc ție
14.3. Limita combin ǎrii factorilor de produc ție. Legea randamentelor nepropor ționale
14.4. Rezultatele activit ǎții la nivel microeconomic
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 14
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 14
Pagina
254
254
257
259
262
265
268
273
Microeconom
ie 253
Productivitatea
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 14
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 14 sunt:
1. Înțelegerea conceptului și delimitarea tipurilor de productivitate a factorilor
de produc ție; productivitatea muncii și productivitatea capitalului
2. Determinarea c ǎilor creșterii productivit ǎții factorilor de produc ție
3. Sublinerea limitelor combin ǎrii factorilor de produc ție. Studierea legii
randamentelor nepropor ționale prin metod ǎ graficǎ
4. Definirea rezultatelor activit ǎții la nivel microeconomic
14.1. Conceptul ș i tipuri de productivitate a factorilor de produc ție;
productivitatea muncii și productivitatea capitalului
Eficienț a combinǎrii factorilor de produc ție orientat ǎ spre obținerea maximului
de efecte utile cu minimum de resurse se exprim ǎ prin productivitatea sau
randamentul factorilor de producț ie.
Productivitatea se poate defini, în sens larg , ca raport între cantitatea de
bogǎț ie produsǎ și cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei. Deci,
practic, ea se determin ǎ ca raport între rezultatele ob ținute (produc ția) și
eforturile depuse pentru a le ob ține (cantitatea de factori de produc ție utilizați).
Existǎ diferite modalit ǎți de abordare a productivit ǎții:
1. Dupǎ maniera de m ǎsurare a rezultatelor:
– productivitatea fizicǎ, care m ǎsoarǎ randamentele în natur ǎ ale utiliz ǎrii
factorilor de produc ție, fiind exprimat ǎ în unitǎți fizice (naturale sau natural
convenționale);
– productivitatea m ǎsuratǎ valoric , care permite m ǎsurarea în term
eni
financiar-monetari a eficien ței și este larg utilizat ǎ în gestiunea întreprinderilor
moderne.
2. O altǎ tipologie a productivitǎț ii are în vedere no țiunile de:
– productivitate brut ǎ, care apreciaz ǎ ansamblul produc ției în raport cu
factorul (factorii) car e este (sunt) utilizat(i). În acest caz, produc ția este privit ǎ
ca o “produc ție finalǎ”, deci ca sum ǎ a valorilor ad ǎugate de diferitele activit ǎți
de produc ție;
Microeconom
ie 254
Productivitatea
Microeconom
ie 255
– productivitatea netǎ, car
e are în vedere eliminarea din produc ția finalǎ a
valorii achizi țiilor exterioare și a costului utiliz ǎrii capitalului fix
(amortismentele) pentru a încerca s ǎ autonomizeze ceea ce este direct
dependent de efortul productiv al firmei analizate.
În literatura de specialitate productivitatea este abordat ǎ însǎ în special pe cele
douǎ tipuri consacrate și anume:
– productivitatea global ǎ, care surprinde efectele combin ǎrii tuturor factorilor
de produc ție, mǎsurând performan ța și eficiența de ansamblu a acestora;
– productivitatea par țialǎ a fiecǎrui factor de produc ție, care exprim ǎ
producția obținutǎ prin utilizarea fiec ǎrui factor de produc ție consumat (muncǎ ,
capital etc) Productivitatea global ǎ a tuturor factorilor de produc ție prezint ǎ o serie de
dificultǎți în planul determin ǎrii sale corecte, motiv pentru care, în general,
analiza microeconomic ǎ tradiționalǎ este axat ǎ pe determinarea și urmǎrirea
evoluției productivit ǎții unui singur factor de produc ție.
Productivitatea parț ialǎ a unui factor exprim ǎ eficacitatea și rodnicia cu care
acesta poate fi folosit. Ea se poate pr ezenta sub trei forme distincte: a)
productivitatea total ǎ a unui factor de produc ție oarecare (i) se define ște ca
fiind cantitatea total ǎ de efect util (produc ție) care se poate ob ține folosind acel
factor, în condi țiile în care valorile tuturor celorlal ți factori sunt presupuse
constante. Deci, dac ǎ vom avea o funcț ie de producț ie de tipul:
) … , (2 1 nx x x f Q
atunci productivitatea total ǎ a primului factor (x 1) va fi:
) … , , (0 0
2 1 1 nx x x f Q
unde x 2o, …x no reflectǎ valorile consta nte ale celorlal ți factori de produc ție;
a) productivitatea medie (W) a unui factor este expresia raportului dintre
mǎrimea produc ției (Q) și cantitatea (x) utilizat ǎ din factorul respectiv: xQW .
Acest indicator reflect ǎ câte unitǎți (fizice sau valorice) de efect util (produc ție)
b) productivitatea marginal ǎ (Wm) a unui factor oarecare de produc ție revin la o u
nitate (fizic ǎ sau valoric ǎ) de factor (factor de produc ție i);
reprezintǎ sporul de produc ție scon
tat care se ob ține prin utilizarea unei unitǎț i
suplimentare din factorul respectiv, ceilal ți factori r ǎmânând constan ți. Relația
de calcul va fi deci:
Productivitatea
Microeconom
ie 256
0 ), `(
0 10 1 x pentru x fxQ
x xQ Q
xQWm
Abordatǎ la nivelul fiec ǎrui factor de produc ție se obține productivitatea
Productivitatea muncii. Munca fiind factorul de produc ție activ și determinant muncii, a capitalului, a p ǎmântului.
oricǎrei activit ǎți economice, productivitatea m uncii este cea mai frecvent
ilizatǎ în analiza eficien ței factorilor de produc ție.
Productivitatea muncii exprim ǎ forța productiv ǎ a factorului munc ǎ, adicǎ
Mǎrimea productivit ǎții muncii se m ǎsoarǎ direct prin cantitatea de bunuri capacitatea acestuia de a crea, într-o perioad ǎ de timp, un anumit volum de
bunuri sau de a presta anumite servicii.
obținutǎ pe unitatea de munc ǎ cheltuitǎ și indirect prin consum
ul de munc ǎ
realizat pentru ob ținerea unei unit ǎți de produs:
QLWLQWL L ;.
Mǎsurarea direct ǎ a productivit ǎții muncii se identific ǎ practic cu nivelul mediu
Productivitatea marginal ǎ a muncii reprezintǎ sporul de producț ie (al productivit ǎții m
uncii.
Q)
obținut prin utilizarea unei cantit ǎți suplimentare de munc ǎ (L), menținându-
se constan ți ceilalți factori de produc ție. Se determin ǎ prin raportul:
) `(
0 10 1L fL LQ Q
LQWmL , pentru 0L
Productivitatea (randamentul) capitalului. Productivitatea capitalului
Legǎtura dintre capitalul utilizat și rezultatele de produc ție este pus ǎ în eviden țǎ exprimǎ eficiența cu care este utilizat factorul capital în cadrul activit ǎții
economice.
de randamentul capitalului și coeficientul capitalului. Coeficientul capitalului
exprimǎ capitalul utilizat sa u necesar pentru ob ținerea unei unit ǎți de produc ție:
;QKCK
Dacǎ se raporteaz ǎ sporul de capital utilizat ( K) la sporul de produc ție ( Q)
realizat pe seama sa, se determin ǎ coeficientul rginal al capitalului: ma
Productivitatea
Microeconom
ie 257
QKCmK .
Productivitatea sau randament ul capitalului exprim ǎ mǎrimea rezultatelor
obținute pe unitatea de efort f ǎcut cu capitalul utilizat, când este pus ǎ în
evidențǎ productivitatea medie a capitalului:
KKC KW Q 1.
Productivitatea marginal ǎ a capitalului reflectǎ creșterea produc ției ( Q) prin
creșterea cu o unitate a consumului de capital ( K).
CmKK fK KQ Q
KQWmK1) `(
0 10 1
Test de autoevaluare 14.1.
Fie funcția de produc ție: Q = 4 · L1/4 · K3/4.
a) Să se eviden țieze relațiile dintre W mL și W L, W mK și W K;
b) Să se reprezinte grafic func țiile Q, W mL și W L pentru L = 0,6; K = 1.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 268
14.2. Importan ța și cǎile creșterii productivit ǎții factorilor de produc ție
Productivitatea factor ilor este un indicator de performan țǎ economic ǎ, a cǎ rui
evoluție relevǎ într-o form ǎ foarte sintetic ǎ perfecționarea tehnicii și
tehnologiei, a metodelor de organizare a produc ției și a muncii, a calific ǎrii
forței de muncǎ etc. Agen ții economici urm ǎresc sǎ obținǎ o productivitate
sporitǎ a tuturor factorilor de produc ție, însǎ în cadrul acestor preocup ǎri o
importanțǎ deosebitǎ se acordǎ
creșterii productivit ǎții muncii .
Creșterea productivit ǎții muncii reprezint ǎ procesul prin care acela și volum de
muncǎ se materializeaz ǎ într-o cantitate mai mare de bunuri și servicii sau
invers, aceeaș i masǎ de bunuri se realizeaz ǎ cu un volum mai redus de munc ǎ.
Ea are un caracter legic și presupune schimb ǎri profunde în structura și calitatea
factorilor de produc ție, în modul lor de combinare, creând premisa ca o
cantitate dat ǎ de muncǎ sǎ dobândeasc ǎ forța de a produce o cantitate mai mare
de bunuri.
Importanț a deosebit ǎ a creșterii productivit ǎții muncii decurge din rolul s ǎu
Productivitatea
major în reducerea costului de producț ie, prin reducerea costurilor salariale
pe unitatea de produs.
Pentru aceasta este îns ǎ imperios necesar ca productivitatea muncii s ǎ creascǎ
mai repede decât salariul mediu. Ignor area sau neglijarea acestei corela ții și, cu
atât mai mult, inversarea ei , nu poate conduce decât la cre șterea costurilor și,
implicit, a pre țurilor, anulând efectele pozitive ale cre șterii productivit ǎții
celorlalți factori.
Creșterea productivit ǎții muncii în timp a reprezentat baza progresului
economic, cel puț in din urm ǎtoarele considerente:
– a contribuit la sporirea produc ției de bunuri ș i servicii, în condi țiile în care
durata medie a muncii s-a redus substan țial;
– a creat posibilitatea unei re distribuiri importante a popula ției ocupate din
ramurile primare și secundare spre sectorul ter țiar;
– a permis reducerea substan țialǎ a consumului de munc ǎ pe unitatea de produs.
Dintre multiplele c ǎi de creștere a productivitǎț ii muncii se deta șeazǎ prin
importanța lor urmǎtoarele:
1. Promovarea progresului științific și tehnic determin ǎ revoluționarea
capitalului tehnic, perfec ționarea tehnicilor și tehnologiilor de fabrica ție,
modificarea structurii for ței de muncǎ și prin toate acestea se realizeaz ǎ
econom
isirea muncii pe ansamblul economiei. Fiind un element important al
progresului tehnic, perfec ționarea proceselor tehnologice duce la cre șterea
productivit ǎții muncii fie prin reducerea consumului de munc ǎ pe unitatea de
produs, fie prin economisirea fa ctorilor materiali ai produc ției.
2. Creșterea gradului de calificare a lucrǎ torilor face ca aceea și cantitate de
forțǎ de muncǎ sǎ dobândeasc ǎ capacitatea de a prelucra un volum mai mare de
materii prime sau de a utiliza un volum sporit de capital fix și, în consecin țǎ, sǎ
producǎ o masǎ mai mare de bunuri.
3. Asupra productivit ǎții muncii influen țeazǎ direct și revolu ția
managerialǎ , ale cǎ rei efecte se regǎ sesc în perfec ționarea organiz ǎrii și
conducerii activit ǎții economice, în folosirea mai intensiv ǎ a timpului de
muncǎ, a capitalului și capacitǎților de produc ție etc, productivitatea fiind,
înainte de toate, o problem ǎ de organizare.
Microeconom
ie 258
Productivitatea
Test de autoevaluare 14.2.
1. Productivitatea factorilor:
a) este un indicator de performan țǎ economicǎ ;
b) reflectǎ într-o form ǎ sinteticǎ perfecționarea tehnicii și tehnologiei;
c) reflectǎ într-o form ǎ sinteticǎ metodele de organizare a produc ției și a
muncii;
d) reflectǎ într-o form ǎ sinteticǎ gradul de calificare a for ței de munc ǎ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
2. Nu reprezint ǎ o cale de creș tere a productivit ǎții muncii:
a) promovarea progresului științific și tehnic;
b) creșterea gradului de calificare a lucr ǎtorilor;
c) reducerea costului de produc ție;
d) perfecț ionarea tehnicilor și tehnologiilor;
e) revoluția managerialǎ .
3. Creșterea productivit ǎții muncii are u n rol major în:
a) promovarea progresului științific și tehnic;
b) reducerea costului de produc ție;
c) creșterea gradului de calificare a lucr ǎtorilor;
d) perfecț ionarea tehnicilor și tehnologiilor;
e) revoluția managerialǎ .
4. Creșterea productivit ǎții muncii:
a) a reprezentat, în timp, baza progresului economic;
b) a contribuit la sporirea produc ției de bunuri și servicii;
c) a creat posibilitatea redistribuirii popula ției ocupate din ramurile
primare și secundare spre sectorul ter țiar;
d) a permis reducerea substan țialǎ a consumului de munc ǎ pe unitatea de
produs;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 268.
Microeconom
ie 259
Productivitatea
14.3. Limita combin ǎrii factorilor de producț ie. Legea randamentelor
nepropor ționale
În analiza comportamentului produc ǎtorului s-a pornit de la ipoteza existen ței
unui num ǎr foarte mare de combina ții între factorii de produc ție, fiecare punct
al isocuantei corespunzând unei astfel de combina ții.
În realitate îns ǎ, producǎtorul nu dispune decât de un num ǎr limitat de
posibilitǎți.
Dacǎ între factorii de produc ție existǎ o singurǎ combinație posibilǎ care poate
fi utilizat ǎ pentru ob ținerea unei anumite produc ții, se spune c ǎ între factorii
respectivi exist ǎ o strict ǎ complementaritate. Orice suplimentare a
disponibilului dintr-un anumit factor înseamn ǎ o subutilizare a acestui factor.
Experiența aratǎ cǎ atunci când se folosesc conjugat factorii de produc ție,
cantitatea unui factor nu poate fi constant sporit ǎ în condițiile în care cantitatea
din celǎlalt factor r ǎmâne relativ fix ǎ, fǎrǎ a se diminua volumul de producț ie
suplimentar realizat. Aceast ǎ diminuare a randamentelor suplimentare provine
din aceea c ǎ tot mai mari cantit ǎți din factorii variabili colaboreaz ǎ cu o parte
din ce în ce mai redus ǎ de factori fic și (constan ți).
Legea randamentelor nepropor țio nale este general ǎ și se poate enun ța astfel:
dacǎ o producț ie oarecare reclam ǎ utilizarea a doi sau mai mul ți factori de
producție, și dacǎ se adaug ǎ progresiv aceea și dozǎ la cantitatea folosit ǎ dintr-
un factor, în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbǎ , produsul marginal al
factorului variabil cre ște pânǎ la un anumit punct, apoi descre ște. Pornind de la
acest punct, produsul total continu ǎ sǎ creascǎ , dar în cote descresc ǎtoare.
Dependen ța producț iei totale, marginale și medii de factorii de produc ție alocați
(x) poate fi relevat ǎ recurgând la graficul urm ǎtor fig. 14.1):
Graficul prezentat relev ǎ cǎ alocațiile succesive suplimentare din factorul
variabil x nu sunt înso țite de o cre ștere continu ǎ și proporț ionalǎ a produc ției
totale Q, dac ǎ ceilalți factori r ǎmân nemodifica ți. Mai mult, produc ția to talǎ nu
crește la infinit, ci, chiar înainte de a începe s ǎ se diminueze, ratele de cre ștere
încep sǎ scadǎ.
Punctul M de pe curba Q este un punct de inflexiune care arat ǎ trecerea de la un
randament cresc ǎtor la unul descresc ǎtor al utiliz ǎrii factorului de produc ție x.
Punctul N este cel în care tangenta la curba produc ției trece prin origine,
respectiv punctul în care produc ția medie va fi egal ǎ cu producț ia marginal ǎ.
Atunci când produc ția totalǎ crește cu o rat ǎ din ce în ce mai mare, produc ția
marginalǎ aferentǎ factorului variabil se m ǎrește, iar când produc ția totalǎ
crește cu o rat ǎ descrescǎtoare, producț ia marginal ǎ descreș te. Când producț ia
Microeconom
ie 260
Productivitatea
tota
lǎ scade, produc ția marginalǎ este negativ ǎ.
Q
Q N
M maxim
XM X N
XM XN X 0
WX
X 0 N’ M’
WX WmX
WmX
Fig. 14.1. Rela țiile dintre producț ia totalǎ, medie și marginal ǎ
și cantitatea de factor utilizat ǎ (x)
Se remarc ǎ de asemenea c ǎ producția medie cre ște la început mai încet decât
producția marginalǎ . Atinge apoi un maxim unde este egal ǎ cu produc ția
marginalǎ, dupǎ care descre ște mai încet decât produc ția marginalǎ .
Rezultǎ deci cǎ, atâta timp cât produc ția marginal ǎ va fi superioar ǎ producției
medii, randamentul factorului variabil va fi cresc ǎtor și invers.
Legea randamentelor nepropor ționale nu este variabil ǎ însǎ decât în anumite
condiții care vizeaz ǎ, în principal, urm ǎtoarele:
1. Factorii de produc ție considera ți trebuie s ǎ fie omogeni. Dar munca și
capitalul se prezint ǎ sub multiple și diferențiate forme (munca necalificat ǎ,
munca calificat ǎ ș.a.)
Microeconom
ie 261
Productivitatea
Microeconom
ie 262
2. Legea a
dmite cǎ se pot ad ǎuga unei cantit ǎți constante dintr-un factor, doze
suplimentare dintr-un alt factor . Dar în acest proces de produc ție, dacǎ nu se
adaugǎ decât un factor de produc ție, se obț ine un produs adiț ional nul. Numai o
variație conjugat ǎ a factorilor permite cre șterea randamentului.
3. Legea nu poate fi reprezentativ ǎ decât pentru o stare dat ǎ a tehnicii. Punctul
de plecare este acela de la care se intr ǎ în faza de randamente descresc ǎtoare,
deplasându-se sau îndep ǎrtându-se în m ǎsura în care metoda de produc ție se
perfecț ioneazǎ. Legea nu este valabil ǎ decât pentru o scarǎ de produc ție datǎ; ea
se aplicǎ în cazul în care se adaug ǎ, la o cantitate fix ǎ a unui anumit factor,
unitǎți succesive ale altui factor variabil.
Test de autoevaluare 14.3.
Fie funcția de produc ție: Q = ( – L
3 + 3L2) · K.
a) Pentru ce cantităț i utilizate din factorul munc ă, W mL și W L sunt
crescătoare, respectiv descresc ătoare? În ce punct taie W mL curba W L și
de ce?
b) Reprezenta ți grafic W mL, W L, și Q, ținând cont de rezultatele de la
punctul a). Cantitatea din factorul capital r ămâne neschimbată , K = 1.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 268
14.4. Rezultatele activit ǎții la nivel microeconomic
Procesul combin ǎrii și utilizǎ rii factorilor de produc ție se concretizeaz ǎ în
rezultate economice sub form ǎ de bunuri materiale și servicii. Caracterul util
sau inutil al rezultatelor ob ținute de diferi ți întreprinz ǎtori se verific ǎ prin piațǎ,
prin actele de vânzare-cump ǎrare și care, în final, exprim ǎ concordan ța sau
neconcordan ța dintre necesit ǎțile sociale și producția obținutǎ de agen ții
economici produc ǎtori.
În concordan țǎ cu diviziunea muncii, cu structura pe vertical ǎ a economiei
naționale, rezultatele economice sunt urm ǎrite și evidențiate, în primul rând, la
nivelul fiec ǎrui agent economic întreprinz ǎtor. Rezultatele ob ținute la acest
nivel sunt cunoscute sub denumire de rezultate microe conomice. Aceste
rezultate economice au un caracter primar și direct; ele se reg ǎsesc însǎ și la
nivelul mezo, macro și mondoeconomic, prin însumarea lor la nivelurile
Productivitatea
respective.
Rezultatele econom
ice se mǎsoarǎ în unitǎți fizice (km, m, perechi etc), unit ǎți
natural-conven ționale (cal-putere, Kwh etc) și în unitǎți monetare (leu, dolar,
marcǎ, etc). În expresia lor fizic ǎ, rezultatele economice reflect ǎ legǎtura
directǎ dintre consumul factorilor de produc ție și rezultatele ob ținute. Dar
mǎsurarea lor în unit ǎți fizice este posibil ǎ numai în întreprinderi cu produc ție
omogenǎ. În întreprinderile care produc o diversitate de bunuri economice,
rezultatele economice se m ǎsoarǎ în unitǎți monetare. Aceast ǎ metodǎ se
practicǎ în toate întreprinderile, ea având avantajul însum ǎrii rezultatelor
eterogene ob ținute de agen ții economici.
Rezultatele microeconomice monetare se clasific ǎ, în raport de gradul lor de
cuprindere, în globale, finale și nete.
1. Rezultatele globale constau din suma b ǎneascǎ a bunurilor economice
(Q.pv) obț inute de agen ții economici produc ǎtori într-un orizont de timp (an,
trimestru). Indicatorul principal de m ǎsurare a unor asemenea rezultate este
cifra de afaceri (încas ǎrile totale sau vânzǎ rile totale).
Cifra de afaceri const ǎ în sum a încas ǎrilor unui agent economic (produc ǎtor)
din actele de comer ț efectuate într-o perioad ǎ de timp, încas ǎri fǎcute la preț ul
pieței. Indicatorul respectiv m ǎsoarǎ performanț ele economice brute ale
întreprinderii, el confirmând c ǎ produsele corespund dolean țelor clienților.
2. Rezultatele finale reprezint ǎ valoarea bunurilor economice ajunse în
ultimul stadiu al circuitului lor econo mic; ele nu cuprind, deci, consumurile
intermediare. Indicatorul principal folosit pentru a m ǎsura astfel de rezultate
este valoarea ad ǎugatǎ, indicator ce reflect ǎ, în limbajul cifrelor, contribu ția
productiv ǎ a fiecǎrui agent economic.
Valoarea ad ǎugatǎ constǎ în suplimentul de valoare încorporat ǎ materiilor
prime, energiei, combustibilului și apei tehnologice, pe care întreprinderea le
plǎtește cǎtre terț i. Deci, la nivelul unei întreprinderi, valoarea ad ǎugatǎ
reprezintǎ diferența dintre vânz ǎrile (încas ǎrile) și achizițiile (plǎțile) sale,
dintre ceea ce ea încaseazǎ de la clien ți și ceea ce pl ǎtește cǎtre furnizorii s ǎi.
Dacǎ valo
area adǎugatǎ brutǎ însumeaz ǎ ansamblul recompenselor factorilor de
producție, cea netǎ se calculeaz ǎ prin scǎderea din aceasta a impozitelor
indirecte. 3. Rezultatele b ǎnești nete se exprim ǎ și se mǎsoarǎ prin beneficiu
(profit): brut – înainte de plata impozitului direct pe profit; net – dup ǎ plata
impozitului respectiv. Printr-o opera ție specific ǎ și foarte complex ǎ de agregare a rezultatelor
activitǎților privite la nivel microeconomic, se ob țin rezultatele
macroeconomice. De pild ǎ, linia de agregare a rezult atelor micro în rezultate
Microeconom
ie 263
Productivitatea
m
acro cea mai semnificativ ǎ este cea prin care se trece de la valorile ad ǎugate
în unitǎțile individuale la valoarea ad ǎugatǎ într-o țarǎ și într-un orizont de timp
(P.I.B.)
Test de autoevaluare 14.4.
1. Reprezint ǎ rezultate microeconomice exprimate în unit ǎți monetare:
a) produsul intern brut;
b) cifra de afaceri;
c) produsul global brut;
d) produsul intern net;
e) venitul na țional.
2. Valoarea ad ǎugatǎ este un rezultat microeconomic:
a) exprimat în unit ǎți fizice;
b) exprimat în unit ǎți natural-conven ționale;
c) exprimat în unit ǎți monetare;
d) care constǎ în suma încasǎ rilor unui agent economic;
e) care, în form ǎ netǎ, însumeazǎ ansamblul recompenselor factorilor de
producție.
3. Profitul brut este: a) un rezultat b ǎnesc net;
b) rezultat final;
c) rezultat global;
d) egal cu valoarea ad ǎugatǎ brutǎ;
e) egal cu profitul net minus impozitul direct pe profit.
4. Rezultatele activit ǎții econom
ice pot fi calculate la nivel:
a) microeconomic;
b) macroeconomic;
c) mezoeconomic;
d) mondoeconomic;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
5. Cifra de afaceri:
a) constǎ în suma încasǎ rilor unui agent economic;
b) constǎ în suplimentul de valoare încorporat ǎ materiilor prime, energiei,
Microeconom
ie 264
Productivitatea
com
bustibilului și apei tehnologice pe car e întreprinderea le pl ǎtește cǎtre
terți;
c) reprezintǎ diferența dintre sumele încasate de la clien ți și cele plǎtite cǎtre
furnizorii s ǎi;
d) constǎ în suma încasǎ rilor unui agent economic diminuat ǎ cu mǎrimea
impozitelor pl ǎtite;
e) suma recompenselor factorilor de produc ție.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 268
În loc de rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 14.
Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 14 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 14
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 14.
1. Atunci când munca este fact orul variabil iar ceilal ți factori ramân nemodifica ți,
volumul maxim al produc ției corespunde situa ției în care :
a) productivitatea medie a muncii este zero ;
b) productivitatea marginal ǎ a muncii este zero ;
c) productivitatea marginal ǎ a muncii este maxim ǎ ;
d) productivitatea medie a muncii este maxim ǎ ;
e) nici o varaiant ǎ nu este corect ǎ.
2. Atunci când munca este fact orul variabil iar ceilal ți factori ramân nemodifica ți,
nivelului maxim al productivit ǎții marginale a muncii îi corespunde :
a) un volum al produc ției totale maxim;
b) un nivel al productivit ǎții medii a muncii minim ;
c) un nivel al productivit ǎții medii a muncii mai mare ;
d) un nivel al productivit ǎții medii a muncii mai mic ;
e) un nivel al productivit ǎții medii a muncii maxim.
3. Atunci când munca este f actorul variabil iar ceilalț i factori ramân nemodifica ți,
nivelului maxim al productivit ǎții medii a muncii îi corespunde :
a) un nivel egal al produc ției totale ;
b) un nivel egal al productivit ǎții marginale ;
c) un nivel mai mare al productivit ǎții marginale ;
d) un nivel mai mic al productivit ǎții marginale ;
Microeconom
ie 265
Productivitatea
e) nici o variant ǎ nu este corect ǎ.
4. Productivitatea reprezint ă:
a) expresia sintetic ă a eficienței u
tilizării factorilor de produc ție;
b) rodnicia factorilor de produc ție;
c) randamentul factorilor de producț ie;
d) raportul între volumul ob ținut de produc ție și factorii de produc ție implica ți în
realizarea sa;
e) toate variantele men ționate.
5. Productivitatea global ă a factorilor de produc ție exprim ă:
a) produsul total ob ținut;
b) performan ța și eficiența de ansamblu a tuturor factorilor de produc ție
implicați într-un proces productiv;
c) eficiența obținută prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor factorilor
de produc ție;
d) randamentul mondial al tu turor factorilor de produc ție;
e) eficiența utilizăr ii capitalului fix.
6. Productivitatea marginal ǎ a unui factor oarecare de produc ție se determin ǎ pe baza
relației:
a) Wmx = XQ;
b) Wmx = QX;
c) Wmx = XQ
;
d) Wmx = XQ;
e) Wmx = QX
.
7. Productivitatea medie a unui factor oarecare de produc ție se determin ǎ pe baza
relației:
a) Wmx =
XQ;
b) Wmx = QX;
c) Wmx = XQ
;
d) Wmx = XQ;
e) Wmx = QX
.
Microeconom
ie 266
Productivitatea
8. Productivitatea m
edie a muncii este :
a) ranadamentul muncii ; b) rodnicia muncii; c) expresia eficien ței muncii;
d) raportul dintre produc ția obținutǎ și timpul total lucrat;
e) expresia sintetic ǎ a eficienței utilizǎrii factorului de produc ție muncǎ.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(a+b); B(a+b+c+d+e); C(e); D(a+b+c); E(d).
9. Nivelul productivit ǎții globale se determin ǎ la nivel de :
a) firmǎ ;
b) economie na ționalǎ ;
c) economie mondial ǎ ;
d) ramurǎ ;
e) fiecare factor de producț ie luat separat.
10. Se exprim ǎ atât în unit ǎți fizice, cât și în unitǎți valorice :
a) productivitatea medie a muncii ; b) productivitatea marginal ǎ a muncii;
c) productivita tea totalǎ a muncii;
d) productivitatea medie a capitalului; e) productivitatea marginal ǎ a capitalului.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(a+b+c); B(a+b+c+d+e); C(d+e); D(a+b+d); E(d).
11. Productivitatea factorilor de produc ție muncǎ și capital.
Microeconom
ie 267
Productivitatea
12. Lim
ita combin ǎrii factorilor de produc ție. Legea randamentelor nepropor ționale.
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 14.1.
a)
L mL43
431
41
L W41WLK4 K L 4LQW
întrucât =mLW43
LK
.
Pentru41
mKKL 3 W
și 41
143
41
KKL4 K L 4KQW
Microeconom
ie 268
Productivitatea
K mK W43W
b) Pentru calculul volumului produc ției se folose ște relația:
Q = 4 · L1/4 · 1
Pentru calculul productivit ăților se folosesc rela țiile:
ΔLΔQWmL
LQWL
L K Q W mL WL
0 1 0 – –
1 1 4 4 4
2 1 4,756 0,756 2,378
3 1 5,264 0,508 1,754
4 1 5,656 0,392 1,414
5 1 5,98 0,324 1,196
6 1 6,26 0,28 1,043
Q Q = f (L, 1)
0 1 2 3 4 5 6 L W
mL
W L
Microeconom
ie 269
4
3
2 6
5
4
3
Productivitatea
WL
W mL
0 1 2 3 4 5 6 L
Răspuns 14.2.
1. e
2. c
3. b
4. e
Răspuns 14.3.
a) Q = (- L3 + 3 L2) · K
L2
mL ' f K 6L) 3L (dLdQW
Pentru a determina valorile lui L pentru care func ția W mL este cresc ătoare, respectiv
descrescătoare, vom analiza deri vata de ordinul I a W mL în raport cu L:
K 6 6LdLdWmL f ″L
I. 0 6 6L 0dLdWmLWmL este cresc ătoare pentru L < 1;
II. 0 6 6L 0dLdWmLWmL atinge valoarea maxim ă pentru
L = 1;
III. 0 6 -6L 0dLdWmLWmL este descresc ătoare pentru L > 1.
Similar se procedeaz ă pentru W L:
K 3L LLQW2
L
K 3 2LdLdWL
I. 0 3 2L 0dLdWL WL este crescă toare când L < 1,5;
II. 0 3 2L 0dLdWL WL își atinge punctul de maxim
pentru L = 1,5;
III. 0 3 2L 0dLdWL WL este descrescătoare pentru L < 1,5.
Pentru a determina punctul în care curba W mL taie curba W L rescriem derivata de
ord. I a func ției W L:
Microeconom
ie 270
Productivitatea
2L
2L L
LK) (L, f
L' f
LK) (L, f L' ' f L
dLLK) (L, fd
dLLQd
dLdW
I. L mL L 2L LW WLK) (L, f' f 0
LK) (L, f
L' f0dLdW
WL este cresc ătoare atât timp cât curba W mL se situeaz ă deasupra curbei W L.
(- 3L2 + 6 L) K > (- L2 + 3 L) K
2 L2 – 3 L < 0
L < 1,5
II. L mLL' LW WLK) (L, ff 0dLdW
(- 3 L2 + 6 L) K = (- L2 + 3 L) K
L = 1,5
WL atinge valoarea maxim ă atunci când este egal ă cu W mL. Pe grafic W mL
intersecteaz ă curba W L pentru L = 1,5.
III. L mLL' LW WLK) (L, ff 0dLdW
(- 3 L2 + 6 L) K < (- L2 + 3 L) K
L > 1,5
WL este descresc ătoare atât timp cât curba W mL se situeaz ă sub curba W L.
b) Din analiza derivatei de ord. II a func ției de produc ție, tragem primele concluzii
referitoare la forma graficului produc ției:
I. f L″ > 0 => Q = f (L, K) convexă pentru L < 1;
II. f L″ = 0 => Q = f (L, K) prezint ă un punct de inflexiune pentru
L = 1;
III. f L″ < 0 => Q = f (L, K) concav ă pentru L > 1.
Identificăm următoarele puncte de pe grafic:
M (1, 2) pentru L = 1, K = 1, f (1, 1) = 2
M’ (1, 3) pentru L = 1, K = 1, W mL(1, 1) = 3
N (1,5; 3,375), L = 1,5, K = 1, f (1,5; 1) = – 1,53 + 3 (1,5)2 =
= – 3,375 + 6,75 = 3,375 N’ (1,5; 2,25) pentru L = 1,5, K = 1, W
L = – (1,5)2 + 3 · 1,5 =
= -2,25 + 4,5 = 2,25
Pentru a determina valoarea maxim ă a producț iei analizăm derivata de ordinul I a
funcției de produc ție atunci când cantitatea utilizată din factorul capital r ămâne
nemodificată (K = 1):
– 3 L2 + 6 L = 0
– L2 + 2 L = 0 => L 1 = 0; L 2 = 2
Deci, pentru L = 2 producț ia atinge nivelul maxim în punctul P (2, 4):
Q = f (2, 1) = – 23 + 3 · 22 = 4
Microeconom
ie 271
Productivitatea
Q
4 P
3,375 N
2 M
1
0 1 1,5 2 L
LM LN LP
W
mL
W L
M’
N’
P’
0 1 1,5 2 L
Pentru a demonstra c ă punctul N este cel în care tangenta la curba produc ției trece
prin origine și că L
N este cantitatea de munc ă utilizată pentru care productivitatea
medie a muncii (W L) este maxim ă, calculăm:
tg MOL M în Δ MOL M;
tg NOL N în Δ NOL N;
tg POL P în Δ POL p.
3
2,25
2
Microeconom
ie 272
Productivitatea
tg MO
LM =
MM
OLML = 2 ceea ce reprezint ă valoarea W L pentru L = L M;
tg NOL N =
NN
OLNL = , 25 , 25 , 1375 , 3 respectiv valoarea W L pentru L = L N;
tg POL P =
PP
OLPL = , 224 respectiv valoarea W L pentru L = L P.
Așadar, orice punct s-ar lua în considerare de pe func ția de producț ie, unindu-l cu
originea printr-o dreaptă și calculând tangenta unghiul ui descris de dreapta
construită și axa OL, vom ob ține o valoare mai mic ă decât tg NOL N. Unghiul NOL N
fiind cel mai mare unghi ce poate r ezulta dintr-o astfel de construc ție, atunci
valoarea tangentei acestui unghi, respectiv valoarea W L pentru L = L N este maxim ă
(tangenta este o func ție crescă toare pe intervalul (0, 2π)).
Răspuns 14.4.
1. b
2. c
3. a
4. e
5. a
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 14
Clipa, N. – Economie politicǎ , Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ . Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iași, 2002. Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanț a, 2006.
Microeconom
ie 273
274 Productivitatea
Microeconom
ie
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constanț a,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 275
Unitatea de înv ățare nr. 15
PREȚUL. CONCEPT, FUNC ȚII, MOD DE FORMARE
Cuprins
Obiectivele unității de învățare nr. 15
15.1. Conceptul de pre ț
15.2. Funcțiile prețurilor în economia de pia țǎ
15.3. Formarea pre țurilor
15.4. Statul democrat și prețurile. Politici de pre țuri
Lucrare de verificare unitate de învăț are nr. 15
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 15
Pagina
276
276
279
280
282
286
289
289
Deleted: oductivitatea
Formatted
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Font: 12 pt
Formatted: Right
Formatted: Font: 12 pt, Font color:
RedDeleted: N
Deleted: ul
Deleted: U
Deleted: 4
Deleted: 5
Deleted: 5
Deleted: 7
Deleted: ¶
Deleted: U
Deleted: 9
Deleted: 10
Deleted: U
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 276
OBIECTIVELE unit ății de învățare nr. 15
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 15 sunt:
Cunoașterea conceptului de pre ț și teoriilor privind valoarea
Aprecierea rolului și funcțiilor îndeplinite de pre țuri în economiile de pia țǎ
Determinarea factorilor sub inciden ța cǎrora se formeaz ǎ prețurile
Înțelegerea determin ǎrilor multiple ale interven ției statului în mecanismul
de formare a preț urilor și a acțiunilor întreprinse în acest sens
15.1. Conceptul de pre ț
Prețul
Substanța unicǎ a
prețului
Prețul a ocupat și ocupǎ un loc central în ansamblul teoriei și practicii
economice. Unii autori au apreciat ca pre țul reprezint ǎ noțiunea fundamental ǎ
științei economice.
Prețul exprim ǎ, în condi țiile actuale, cantitatea de bani pe care cump ǎrǎtorul o
plǎtește în schimbul unei unitǎț i de bun economic, respectiv, el este expresia
bǎneascǎ a valorii de schimb pe care o încaseaz ǎ vânzǎtorul pentru o unitate din
bunul tranzac ționat. Pre țul este deci suma de bani încasat ǎ – plǎtitǎ, pentru
transferarea definitiv ǎ a atribuțiilor dreptului de proprietate de la o persoan ǎ la
alta.
Una dintre cele mai controversate probleme ale știintei economice a fost și a
rǎmas problema "substan ței unice a pre țului".
Prima încercare de a explica ș tiințific esența unicǎ a prețului a fost facut ǎ de
clasicul Adam Smith. El a apreciat și a demonstrat c ǎ prețul exprim ǎ munca
încorporat ǎ
în fiecare dintre bunurile ce se schimb ǎ.
Alți economi ști au așezat la temelia pre țului raritatea. Cu cât bunul este mai rar,
cererea pentru el fiind constant ǎ sau în cre ștere, cu atât pre țul lui este mai mare.
0 altǎ bazǎ unicǎ a preț ului a fost considerat ǎ utilitatea Adepț ii utilitǎții
marginale spun c ǎ prețul este determinat de utilitatea bunului cel mai pu țin
dorit, de satisfac ția asigurat ǎ de consumul acelui exemplar care se afl ǎ la
marginea pl ǎcerii indivizilor.
Mulți autori au considerat c ǎ baza pre țului este venitul disponibil. În acest
context, J.M. Keynes a demonstrat c ǎ sporirea gradului de ocupare a for ței de
muncǎ, determin ǎ mǎrimea venitului disponibil, iar acesta, la rândul lui, st ǎ la
baza nivelului și dinamicii pre țului, a modific ǎrii lui. Deleted: oductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font color: Red
Formatted: Indent: Left: 23 ptFormatted: Bullets and Numbering
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 277
Teoriile valorii
În timp, s-au conturat douǎ teorii în problema valorii: teoria valorii munc ǎ
(obiectivǎ) și teoria valorii utilitate (subiectiv ǎ).
Conform teoriei valorii munc ǎ, substanța valorii este munca produc ǎtorilor de
bunuri reproductibile, concretizeaz ǎ în noi bunuri economice, în noi func ții ale
acestora. În determinerea m ǎrimii valorii economice se are în vedere consumul
total de munc ǎ vie și materializat ǎ, ocazionat de produc ția propriu-zis ǎ a
bunului respectiv, cât și cheltuielile din amontele și avalul acesteia. M ǎrimea
valorii se manifest ǎ la piațǎ prin valoarea de schimb și reprezint ǎ raportul
cantitativ în care se schimb ǎ douǎ bunuri, La rândul ei, valoarea de schimb se
prezintǎ sub forma pre țului. Cantit ǎțile diferite de munc ǎ vie șI materializat ǎ
pentru ob ținerea aceluiași bun reprezint ǎ valoarea individual ǎ a mǎrfii, a cǎrei
mǎrime este dat ǎ de timpul de munc ǎ individual. Prin confruntarea intereselor
producǎtorilor individuali, ale acestora cu ale cump ǎrǎtorilor, bunurile
in
dentice ajung s ǎ aibǎ una și aceeasi valoare economic ǎ, indiferent de valorile
și condiț iile individuale în care au fost produse. Valoarea social ǎ este
deteminat ǎ de timpul de munc ǎ socialmente necesar, respectiv timpul de munc ǎ
necesar pentru producerea unui bun, în condiț iile de produc ție existente,
normale din punct de vedere social și cu media social ǎ de îndemânare și
intensitate a muncii.
Conform teoriei valorii – utilitate, valoarea bunului se explic ǎ prin raritatea
bunurilor economice și prin utilitatea pe care indivizii consumatori o atribuie
acestora. Pe m ǎsura satisfacerii nevoilor, se reduce intensitatea nevoii, deci
scade și valoarea pe care cump ǎrǎtorul o confer ǎ bunurilor cump ǎrate.
Cele dou ǎ teorii sunt ireductibile. Școala neoclasic ǎ, de pild ǎ, susține cǎ
valoarea bunurilor economice este dat ǎ atât de pre țul de cost integral (full-cost),
cât și de utilitatea ce le-o confer ǎ cumpǎrǎtorul, de preferin țele economice ale
acestuia, preferin țe ce se afl ǎ sub inciden ța mǎrimii și sursei venitului.
Test de autoevaluare 15.1.
1. Adam Smith aprecia c ă esența unică a prețului este:
a) munca încorporat ă în fiecare dintre bunurile care se supun schimbului;
b) raritatea realativ ă a resurselor în raport cu nevoile;
c) raritatea bunurilor;
d) utilitatea bunurilor;
e) venitul disponibil.
2. Reprezintă teorii ale valorii:
a) teoria valorii-munc ă (subiectiv ă);
b) teoria valorii-munc ă (obiectiv ă);
c) teoria valorii-utilitate (subiectiv ă); Deleted: oductivitatea
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 ptFormatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt+ Indent at: 36 pt, Tabs: Not at 36
ptDeleted: ¶
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 278
d) teoria valorii-utilitate (obiectiv ă);
e) b+c.
3. Conform teoriei valorii-utilitate:
a) valoarea se explic ă prin raritatea bunurilor economice;
b) valoarea se explic ă prin utilitatea pe care consumatorii o atribuie
bunurilor economice;
c) mărimea valorii se manifest ă pe piață prin valoarea de schimb;
d) mărimea valorii se manifest ă prin valoarea social ă, calculată ca timp de
muncă socialmente necesar pent ru producerea unui bun;
e) valoarea depinde de intensitatea nevoilor c ărora se adreseaz ă bunurile
economice.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a+b+c); B (c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (e).
4.
Conform teoriei valorii-munc ă:
a) valoarea se explic ă prin raritatea bunurilor economice;
b) valoarea se explic ă prin utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor
economice;
c) mărimea valorii se manifest ă pe piață prin valoarea de schimb;
d) mărimea valorii se manifestă prin valoarea social ă, calculată ca timp de
muncă socialmente necesar pent ru producerea unui bun;
e) valoarea depinde de intensitatea nevoilor c ărora se adreseaz ă bunurile
economice.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a+b+c); B (c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (d).
5.
Prețul reprezint ă
a) cantitatea de bani pe care cump ărătorul o prime ște în schimbul unei
unităț i de bun economic;
b) cantitatea de bani pe care cump ărătorul o plătește în schimbul unei unit ăți
de bun economic;
c) expresia b ănească a valorii de schimb pe care o încaseaz ă vânzătorul
pentru o unitate din bunul tranzac ționat;
d) suma de bani încasat ă-platită pentru transferarea definitiv ă a tuturor
atributelor dreptului de proprietate de la o persoan ă la alta;
e) suma de bani încasat ă-platită pentru transferarea definitiv ă a unor atribute
ale dreptului de proprietate de la o persoan ă la alta
Alegeț i răspunsul corect:
A (b+c); B (b+c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (c).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 289.
Deleted: oductivitatea
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt
Formatted: JustifiedFormatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 ptDeleted: r
Deleted: r
Deleted: r
Deleted:
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 279
15.2. Func țiile prețurilor în economia de pia țǎ
Rolul pre țurilor în
mecanismele
economice
1. Funcția de calcul și mǎsurare a cheltuielilor și rezultatelor , constǎ în
aceea cǎ prin intermediul preț urilor cap ǎtǎ expresie b ǎneascǎ indicatorii ce
caracterizeaz ǎ activitatea economico-social ǎ. În acestǎ funcție, prețurile servesc
la eviden țierea dimensiunilor cantitative și structural calitative ale evolu ției
diverselor activit ǎți, constituind un important instrument de analiz ǎ și
fundamentare a deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea și
utilizarea resurselor, participarea la circuitul economic mondial etc.
2. Prețul, ca și costul pe baza c ǎruia se formeaz ǎ, are o puternic ǎ încǎrcǎturǎ
informaționalǎ, iar mesajele sale pot fi rapid și ieftin transmise cǎ tre
multitudinea agen ților economici. El exprim ǎ și mǎsoarǎ "tensiunile" de raritate
a bunurilor și serv
iciilor, ca și a factorilor de produc ție, orientând atât op țiunile
și deciziile produc ǎtorilor, cât și ale consumatorilor. Pre țul apare deci ca "un
sistem de semnale" care coordoneaz ǎ deciziile agen ților economici, servind la
împǎrțirea unei oferte limitate de factori de productie – între produc ǎtori – și a
unei cantit ǎți limitate de bunuri și servicii – între consumatori.
3. Funcția de stimulare a intereselor agen ților economici producǎ tori.
Veniturile întreprinderilor, depinzǎ nd de mǎrimea pre țurilor, acestea din urm ǎ
orienteazǎ activitǎțile economice spre acele ramuri și sectoare în care prin pre ț
(costurile fiind date) se încaseaz ǎ profituri relativ mari pe produs. Pre țul apare
ca acel instrument neutru care îi ierarhizeaz ǎ pe produc ǎtori dupǎ costuri și
rentabilitate.
4. Funcția de recuperare a costurilor și de distribuire a veniturilor
presupune, în primul rând, ca prin nivelul lor, pre țurile sǎ asigure agen ților
economici compensarea cheltuielilor și obținerea unui anumit profit.
Întrucât acela și produs are costuri diferite – în func ție de pre țurile de
aprovizionare și de condi țiile de desf ǎșurare a activit ǎții – și se valorific ǎ în
mod diferen țiat pe pia țǎ, prin intermediul pre țurilor, se realizeaz ǎ o distribuire
/redistribuire a veniturilor produc ǎtorilor.
Test de autoevaluare 15.2.
1. Nu reprezint ă o funcție a prețurilor:
a) funcția de calcul și măsurare a cheltuielilor și rezultatelor;
b) funcția de mijloc de plat ă;
c) funcția de stimulare a intereselor agen ților economici; Deleted: oductivitatea
Formatted: Justified, Indent:
Hanging: 21 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: a, b, c, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 ptFormatted: Indent: Hanging: 36 pt,
Numbered + Level: 1 + NumberingStyle: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt+ Tab after: 36 pt + Indent at: 36
pt, Tabs: 15 pt, List tab + Not at 18
pt + 36 ptDeleted: ¶
¶
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 280
d) funcția de informare rapid ă și ieftină a participan ților la pia ță cu privire
la tensiunile de raritate a bunurilor și serviciilor ;
e) funcția de recuperare a costurilor și de distribuire a veniturilor.
2. Funcția prețurilor de calcul și măsurare a chetuielilor și rezultatelor const ă în
aceea că:
a) prețurile apar ca un sistem de semnale care coordoneaz ă deciziile
agenților economici;
b) prețurile apar ca acel instrument care îi ierarhizeaz ă pe produc ători după
costuri și rentabilitate;
c) prețurile asigur ă compensarea cheltuielilor și obținerea unui anumit
profit;
d) prin intermediul preț urilor cap ătă expresie baneasc ă indicatorii ce
caracterizează activitatea economico-social ă;
e) c+d.
3. Funcția prețurilor de stimulare a intereselor agen ților economici producă tori
constă în aceea c ă:
a) prețurile apar ca un sistem de semnale care coordoneaz ă deciziile
agenților economici;
b) prețurile orientează activitățile economice spre acele ramuri și sectoare
în care prin m ărimea lor (costurile fiind date) se încaseaz ă profituri
relativ mari pe produs;
c) prețurile asigur ă compensarea cheltuielilor și obținerea unui anumit
profit;
d) prin intermediul preț urilor cap ătă expresie baneasc ă indicatorii ce
caracterizează activitatea economico-social ă;
e) nici o variantă nu este corect ă.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 289.
15.3. Formarea pre țurilor
Este un lucru unanim acceptat c ǎ formarea pre țului are loc sub influen ța unei
multitudini de factori. În genere, ace ști factori se împart în douǎ grupe: factori
interni și factori externi.
a) Grupa factorilor interni. Unii dintre fatorii interni ai form ǎrii prețului
acționeazǎ dinspre cererea consumatorilor cum sunt: utilitatea atribuit ǎ
bunurilor de c ǎtre cumpǎrǎtor; capacitatea de plat ǎ a popula ției consumatoare;
nevoile consumatorilor și structurile cererii etc.
Alți factori interni ai form ǎrii prețului își exercitǎ influența dinspre oferta
producǎtorilor. Dintre ace știa, cei mai importan ți sunt: nivelul costurilor Deleted: oductivitatea
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List
tab + Not at 18 pt + 36 pt
Formatted: Justified, Indent:
Hanging: 21 pt, Numbered + Level:1 + Numbering Style: a, b, c, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List
tab + Not at 18 pt + 36 pt
Formatted: Justified, Indent:
Hanging: 21 pt, Numbered + Level:1 + Numbering Style: a, b, c, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt+ Indent at: 36 ptFormatted: Indent: Hanging: 21 pt,
Numbered + Level: 1 + Numbering
Style: a, b, c, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt+ Tab after: 36 pt + Indent at: 36Deleted:
Deleted: xx
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 281
unitare; abilitatea întreprinz ǎtorului și capacitatea sa de a ob ține profit cât mai
mare; structurile ofertei și posibilitatea produc ǎtorilor de a se raporta la nevoile
consumatorilor; pre țul bunurilor pe alte pie țe etc.
Existǎ de asemenea, factori interni ai form ǎrii prețului, care ac ționeazǎ pe
ansamblul pieț ei: jocul liber, presiunea celor douǎ forț e ale pie ței; factorii
monetari, cererea și oferta de bani, ca element constitutiv al pie ței, în general.
b) Factorii externi ai formǎrii prețului se reduc la:
intervenția indirect ǎ guvernamental ǎ atât în planul ofertei, cât ș i al
cererii, în sensul supliment ǎrii sau al reducerii lor, pentru ca mecanismul lor
sǎ funcționeze normal;
mǎsurile specifice adoptate de stat pentru men ținerea unor echilibre
social-economice (pe pia ța muncii, protec ția unor produc ǎtori agricoli),
mǎsuri care s-au reflectat în nivelul și dinamica pre țului;
comportamentul unor mari organiza ții economice cu tent ǎ monopolist ǎ.
Pe baza ac țiunii factorilor ar ǎtați, a influen ței preponderente a unuia sau alteia
dintre grupele de factori, sau conturat mai multe tipuri de pre țuri: libere,
administrate și mixte.
Prețurile libere sunt acelea care se formeaz ǎ în condițiile concurenț ei deschise,
în care nici unul dintre agen ții pieței nu poate influen ța sau decide în mod
unilateral nivelul și dinamica pre țurilor (pre țul de echilibru).
Prețurile administrate sunt considerate acele pre țuri care se formeaz ǎ și se
modificǎ mai ales sub influen ța firmelor cu o pozi ție cheie și/sau a statului.
În realitate, într-un sist em economic real de pia țǎ, prețurile sunt mixte, ele fiind
formate pe baza tuturor factorilor ar ǎtați (interni și externi).
Test de autoevaluare 15.3.
1. Formarea pre țurilor adesea se reduce la unele aspecte concrete, formal-
juridice, cum sunt:
a) modalitatea de negociere a pre țului;
b) forma juridic ǎ a acordului dintre p ǎrți cu privire la pre ț;
c) cǎile de informare a p ǎrților interesate privind pre țul;
d) zona de practicare a pre țului;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
2. În practica economic ǎ se utilizeaz ǎ diferite tipuri de pre țuri, precum:
a) prețul director; Deleted: oductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Indent: Left: 15 pt,
First line: 0 pt, Bulleted + Level: 1 +
Aligned at: 0 pt + Tab after: 18 pt
+ Indent at: 18 pt, Tabs: 32.25 pt,List tab + Not at 18 pt
Formatted: Indent: Hanging: 72 pt,
Numbered + Level: 2 + NumberingStyle: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 54 pt
+ Tab after: 72 pt + Indent at: 72
pt, Tabs: 15 pt, List tab + Not at 72Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
at: 72 pt, Tabs: 15 pt, List tab +
Not at 72 pt
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 282
b) prețul de licita ție;
c) prețul bursei;
d) prețul de catalog;
e) a+b+c+d.
3. Factorii interni de formare a pre țului:
a) își exercitǎ influența dinspre oferta produc ǎtorului;
b) își exercitǎ influența dinspre cererea consumatorului;
c) se referǎ exclusiv la jocul liber al cererii și ofertei pe pia țǎ;
d) se referǎ la totalitatea elementelor caracteristice unei economii na ționale;
e) se referǎ la acele procese care sunt specifice mecanismului pie ței.
Alegeț i răspunsul corect:
A (e); B (a+b); C (a+b +e); D (c); E (a+d).
4. Reprezintǎ un factor intern de formare a pre țului care ac ționeazǎ dinspre
cererea consumatorului:
a) nevoile consumatorilor;
b) posibilitatea produc ǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului;
c) mǎsurile guvernamentale pentru menț inerea unor echilibre social-
economice pe pia ța muncii;
d) raritatea bunurilor;
e) cantitatea de munc ǎ încorporat ǎ în fiecare cantitate de bun.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 289.
15.4. Statul democrat și prețurile. Politici de pre țuri
Ținându-se seama de faptul c ǎ procesul form ǎrii prețului este mixt, c ǎ în acest
proces se întrep ǎtrund factorii endogeni pie ței cu cei exogeni, se poate spune c ǎ
implicarea administra ției de stat este cel mai important factor exogen. Aceast ǎ
funcție a guvernelor se concretizeaz ǎ în mai multe categorii de ac țiuni și
mǎsuri.
a) Principalul set de m ǎsuri promovate de puterea public ǎ constǎ în ansamblul
acțiunilor și procedurilor de men ținere, restaurare sau chiar de consolidare a
condițiilor de desf ǎșurare normal ǎ a concuren ței. În acest sens, administra țiile
de stat controleaz ǎ înțelegerile, acordurile între produc ǎtori, cǎutând sǎ limiteze
tendințele lor monopoliste și oligopoliste. Aceste m ǎsuri se împart în dou ǎ
categorii: reglement ǎrile juridice ale tranzac țiilor comerciale, adoptarea
Codului Comercial, aceast ǎ problem ǎ fiind de competen ța legislativului;
controlul și supravegherea modului de aplicare, de respectare a legilor
privitoare la regulile de desf ǎșurare a concuren ței și la mecanismul form ǎri i
prețului, acțiunea fiind a executivului. Deleted: oductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 18 pt, Numbered + Level: 1 +
Numbering Style: a, b, c, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
18 pt + Tab after: 36 pt + Indent
at: 36 pt
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List
tab + Not at 18 pt + 36 ptFormatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:2 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
Aligned at: 54 pt + Tab after: 72 pt
+ Indent at: 72 pt, Tabs: Not at 72
pt
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 283
b) În al doilea rând, administra ția publicǎ se implic ǎ în formarea nivelului
prețului și a modificǎ rii lui prin politica sa de protec ție socialǎ, de susținere a
menajelor și persoanelor cu venituri mi ci. Salariul minim garantat,
dimensionarea și negocierea lui cu partenerii sociali, (cu sindicatele) sunt
pârghii statale și de influen are a mecanismului pre țului.
c) În al treilea rând, puter ea de stat, guvernele se implic ǎ în formarea pre țurilor
prin susținerea cu subven ții a unor produse de interes na țional (cereale, energie
electricǎ), ca și prin garantarea veniturilor minime ale produc ǎtorilor agricoli.
d) În anumite situa ții extraordinare (r ǎzboaie, crize profunde și durabile),
guvernele au procedat la fixarea autoritar ǎ a preț ului, mǎsura fiind însoț itǎ
adesea și de rationalizarea consumului.
e) Administra ția publicǎ recurge adesea la blocajul pre țului, adic ǎ menținerea
prețurilor la anumite niveluri atinse, pentru asigurarea unei stabiliz ǎri a lor și a
limitǎrii procesului infla ționist. Ea practic ǎ politica pre țurilor maxime,
res
pectiv a pre țurilor minime.
Mecanismul pre țurilor maxime și efectele practic ǎrii acestora
În general, prin fixarea pre țurilor maxime se urm ǎrește atât cre șterea cererii și a
consumului, cât și a ofertei. Pentru a ob ține efectul dorit este necesar ca pre țul
maxim sǎ se situeze sub nivelul celui de echilibru (P M < P E ). Rezultǎ cǎ la preț
maxim, cantitatea cerut ǎ este mai mare decât cea oferit ǎ (Qc >Qo ).
Fig. 15.1. Politica preț ului maxim
Introdus cu scopul de a proteja consumatorii, pre țul maxim antreneaz ǎ cu
il f i i d d ii i b i l i i l d
P
C O
PE E
PM
Q Deleted: oductivitatea
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 284
a-și procura bunurile în cauz ǎ. Ori, protejarea consumatorilor se realizeaz ǎ, în
principal, prin asigurarea pie ței cu bunurile cerute de ei.
Mecanismul pre țurilor minime
Sunt situa ții când guvernele folosesc pre țul minim în politica lor de pre țuri.
Scopul urm ǎrit de guverne este acela de a stimula dezvoltarea și a menține
echilibrul pie ței unor bunuri.
Prin lege, se interzice vânzarea bunurilor materiale și serviciilor sub un anumit
preț numit pre ț – prag sau pre ț minim. Este clar c ǎ guvernul î și poate atinge
obiectivul numai dac ǎ nivelul acestui pre ț este mai mare decât preț ul de
echilibru.
Fig. 15.2. Politica pre țului minim
Stabilirea pre țului minim deasupra celui de echlibru (P
M > P E) conduce la
modificǎri atât în cantitatea cerut ǎ fațǎ de cea de echilibru (Q C< Q E ), cât și în
cantitatea oferit ǎ fațǎ de cantitatea ce f ǎcuse echilibrul cu cererea (Qo > Qc ).
Modificǎrile aratate sunt reac ții firești ale agen ților pieței la urcarea pre țului.
Apare deci un excedent de ofert ǎ fațǎ de cerere, ceea ce înseamn ǎ cǎ mǎsura
guvernului și-a atins scopul. Numai c ǎ statul trebuie sǎ caute ș i debușee pentru
produsele având preț uri minime de vânzare. O asemenea sus ținere are loc fie
prin achizi țiile garantate din veniturile administra țiilor, fie prin facilit ǎți fiscale
și de credit acordate produc ǎtorilor sau cump ǎrǎtorilor.
P
P MC MO
QC QO Q C
0 O
E
PE m Deleted: oductivitatea
Formatted: Space Before: 12 pt,
Line spacing: singleDeleted: ¶
¶
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 285
Test de autoevaluare 15.4.
1. Intervenția guvernamental ǎ în mecanismul form ǎrii prețurilor este necesar ǎ
atunci când:
a) existǎ penurie de re surse materiale și energetice;
b) se dorește limitarea tendin ței unor firme mari de a crea monopoluri;
c) trebuie protejate interesele consumatorilor;
d) se urmare ște folosirea ra ționalǎ a resurselor naț ionale;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
2. Fixarea de c ǎtre stat a unor pre țuri minime are ca efect:
a) supraproduc ția;
b) excesul de cerere;
c) penuria de produse;
d) dezavantajarea produc ǎtorului;
e) restrângerea pie ței produsului pentu care s-a fixat preț ul minim.
3. Reprezintǎ o pârghi e a statului de interven ție în mecanismul form ǎrii
prețurilor:
a) adoptarea Codului Comercial;
b) supravegherea bunei func ționǎri a mecanismului pie ței;
c) supravegherea respect ǎrii legilor privitoare la concuren țǎ;
d) salariul minim garantat;
e) stǎvilirea unor tendin țe monopoliste și oligopoliste.
4. Statul procedeaz ǎ la fixarea autoritar ǎ a prețului:
a) în situații extraordinare de tipul r ǎzboaielor, crizelor profunde;
b) atunci când exist ǎ companii ce au tendin ța de a forma monopoluri;
c) de fiecare dat ǎ când mecanismul cererii și ofertei genereaz ǎ prețuri
ridicate la bunuri și servicii;
d) atunci când dore ște sǎ susținǎ oferta unor produse de interes general;
e) când urmǎrește sǎ limiteze procesul infla ționist.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 289.
În loc de rezumat
Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 15.
Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început. Deleted: oductivitatea
Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
54 pt + Tab after: 72 pt + Indentat: 72 pt, Tabs: 15 pt, List tab +
Not at 18 pt + 72 pt
Formatted: Indent: Hanging: 3 pt,
Numbered + Level: 2 + Numbering
Style: a, b, c, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 0 pt +
Tab after: 18 pt + Indent at: 18 ptFormatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
at: 72 pt, Tabs: 15 pt, List tab +
Not at 18 pt + 72 pt
Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
at: 72 pt, Tabs: 0 pt, List tab + 15
pt, Left + Not at 18 pt + 38 pt +
Formatted: Indent: Hanging: 72 pt,
Numbered + Level: 2 + NumberingStyle: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +Alignment: Left + Aligned at: 54 pt
+ Tab after: 72 pt + Indent at: 72
pt, Tabs: 15 pt, List tab + Not at 72
pt
Formatted: Indent: Hanging: 56.25
ptDeleted: ¶
Deleted: i
Deleted: le
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 286
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 15 pe care urmează să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 15
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicită cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 15.
1. Reprezint ǎ un factor extern de formare a pre țului care ac ționeazǎ dinspre cererea
consumatorului:
a) nevoile consumatorilor;
b) posibilitatea produc ǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului;
c) mǎsurile guvernamentale pentru men ținerea unor echilibre social-economice
pe piața muncii;
d) raritatea bunurilor;
e) cantitatea de munc ǎ încorporat ǎ în fiecare cantitate de bun.
2. Dintre factorii interni ai form ǎrii prețului care își exercit ǎ influența dinspre oferta
producǎtorilor fac parte :
a) capacitatea de plat ǎ a populației consumatoare ;
b) structurile ofertei ;
c) structurile cererii ;
d) abilitatea întreprinzǎ torului ;
e) nvelul costurilor unitare.
3. În realitate, într-un sistem economic de pia țǎ, prețurile sunt :
a) libere ; b) administrate ; c) mixte ;
d) un rezultat exclusiv al jocului liber dintre cererea și oferta pie ței ;
e) formate pe baza tuturor factorilor de influen țǎ interni si externi pie ței.
Alegeți răspunsul corect:
A (e); B (d); C (a+b+d); D (c+e); E (a+d).
4.
Fixarea de cǎ tre stat a unor pre țuri maxime are ca efect:
a) supraproduc ția;
b) excesul de cerere;
c) excesul de ofert ǎ;
d) protejarea produc ǎtorului;
e) dezvoltarea pie ței produsului pentu care s-a fixat pre țul maxim.
5. Statul se implic ǎ în formarea preț urilor prin acordarea de subven ții:
a) în situații extraordinare de tipul r ǎzboaielor, crizelor profunde;
b) atunci când exist ǎ companii ce au tendin ța de a forma monopoluri; Deleted: oductivitatea
Formatted: Indent: Left: -2.15 pt,
First line: 0 pt, Numbered + Level: 1
+ Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15.1 pt,
List tab + Not at 18 pt + 36 pt
Formatted: Indent: Hanging: 72 pt,
Numbered + Level: 2 + NumberingStyle: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 54 pt
+ Tab after: 72 pt + Indent at: 72
pt, Tabs: 9.35 pt, Left + Not at 38Formatted: Indent: Hanging: 56.9
pt, Numbered + Level: 1 +
Numbering Style: a, b, c, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
54 pt + Tab after: 72 pt + Indentat: 72 pt, Tabs: Not at 72 ptDeleted: ¶
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 287
c) de fiecare dat ǎ când exist ǎ penurie de produse pe piațǎ ;
d) atunci când dore ște sǎ susținǎ oferta unor produse de interes general;
e) când urmǎrește sǎ limiteze procesul infla ționist.
6. Interven ția statului prin fixarea unor pre țuri minime:
a) vine în sprijinul produc ǎtorilor;
b) dezavantajeaz ǎ producǎtorii;
c) determin ǎ creșterea cererii;
d) genereaz ǎ penuria de produse;
e) aduce pia ța în situație de echilibru.
7. Reprezint ǎ un factor intern al form ǎrii prețului:
a) mǎsurile statului adoptate pentru protec ția produc ǎtorilor agricoli;
b) subven țiile de stat;
c) facilitǎțile fiscale acordate produc ǎtorilor;
d) utilitatea atribuit ǎ bunurilor de c ǎtre consumatori;
e) legiferarea salariului minim pe economie.
8. Reprezint ă funcții ale prețurilor în economia de pia țǎ:
a) funcția de calcul și măsurare a cheltuielilor și rezultatelor;
b) funcția de mijloc de plată ;
c) funcția de stimulare a intereselor agenț ilor economici;
d) funcția de mijlocitor al schimburilor;
e) funcția de recuperare a costurilor și de distribuire a veniturilor.
Alegeți răspunsul corect:
A (a+e); B (a+c+e); C (b+d); D (c+e); E (a+c).
9. Prețul maxim:
a) este egal cu pre țul de echilibru;
b) este mai mare decât pre țul de echilibru ;
c) este mai mic decât pre țul de echilibru ;
d) poate avea orice nivel în raport cu pre țul de echilibru;
e) rezultǎ din confruntarea liber ǎ a cererii cu oferta.
10. Prețul minim:
a) este egal cu pre țul de echilibru;
b) este mai mare decât pre țul de echilibru ;
c) este mai mic decât pre țul de echilibru ;
d) poate avea orice nivel în raport cu pre țul de echilibru;
e) rezultǎ din confruntarea liber ǎ a cererii cu oferta.
11. Funcțiile prețurilor în economia de pia țǎ.
Deleted: oductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Indent: Hanging: 28.75
pt
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Tabs: 0 pt, List tab + Not
at 26.6 pt
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)Formatted: Indent: Hanging: 23 pt
Formatted: English (U.S.)
Formatted: English (U.S.)
Formatted: French (France)
Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Tabs: 0 pt, List tab + Notat 26.6 pt
Formatted: French (France)
Formatted: English (U.S.)
Formatted: French (France)
Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Tabs: 0 pt, List tab + Not
at 26.6 ptFormatted: Bullets and Numbering
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 288
12. Politicile pre țurilor maxime și minime.
Pentru ră spunsurile studen ților lăsați spaț ii adecvate între întreb ări. Deleted: oductivitatea
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 289
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 15.1.
1. a
2. e
3. C
4. B
5. B
Răspuns 15.2.
1. b
2. d
3. b
Răspuns 15.3.
1. e
2. e
3. C
4. a
Răspuns 15.4.
1. e
2. a
3. d
4. a
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 1 5
Clipa, N. – Economie politic ǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economicǎ , București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, București, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ . Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, Deleted: oductivitatea
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Spanish (Venezuela)
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Bullets and NumberingFormatted: Spanish (Venezuela)
Formatted: Indent: Left: 18 pt
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Indent: Left: 18 pt
Formatted: Spanish (Venezuela)Formatted: Spanish (Venezuela)Deleted: ¶
Deleted: 4
Deleted: Productivitatea
Prețul. Concept, func ții, mod de formare
Microeconomie 290
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Deleted: oductivitatea
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 291
Unitatea de înv ățare nr. 16
PIAȚA. CEREREA ȘI OFERTA
Cuprins
Obiectivele u nității de învățare nr. 1 6
16.1. Categoría economic ǎ de piațǎ. Tipuri și forme de pia țǎ
16.2. Cererea. Legea cererii. Elasticitatea cererii
16.3. Oferta. Legea ofertei. Elasticitatea ofertei
16.4. Interac țiunea dintre cerere și ofertǎ . Echilibrul pie ței
Lucrare de verificare Unitate de înv ățare nr. 1 6
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de înv ățare nr. 1 6
Pagina
292
292
294
301
306
308
311
312
Deleted: roductivitatea
Formatted
Formatted: No Spacing, Level 1,
Line spacing: Multiple 1.15 li,
Border: Bottom: (Single solid line,
Auto, 1 pt Line width)
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Auto
Formatted: Indent: Left: 23 pt
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Auto
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Auto
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Auto
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Auto, Spanish (Venezuela)Deleted: N
Deleted: 5
Deleted: REȚUL. CONCEPT,
FUNCȚII, MOD DE FORMARE¶
Deleted: ul U
Deleted: 5
Deleted: 4
Deleted: 5
Deleted: Conceptul de pre ț¶
Funcțiile prețurilor în economia de pia țǎ
Deleted: 5
Deleted: Formarea pre țurilor
Deleted: 7
Deleted: Statul democrat și prețurile.
Politici de pre țuri
Deleted: 8
Deleted: ¶
Deleted: 5
Deleted: 9
Deleted: 10
Deleted: 5
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 292
OBIECTIVELE unit ății de învățare nr. 1 6
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 1 6 sunt:
1. Cunoașterea conceptului de p iațǎ și tipurilor acesteia
2. Analiza cererii pie ței având în vedere factorii care o influen țeazǎ; cercetarea
elasticitǎții cererii
3. Analiza ofertei pie ței având în vedere factorii sub inciden ța cǎrora se
formeazǎ; cercetarea elasticit ǎții ofertei
4. Înțelegerea mecanismul ui de realizare a echilibrului pe pia țǎ
16
.1. Categoría economic ǎ de piațǎ. Tipuri și forme de pia țǎ
Funcțiile pieței
Conceptul de
piațǎ
Elemente
caracteristice
Piața, ca fenomen economic, are o existen ță tot atât de îndelungat ă ca ș i
schimburile marfare. Ea nu este nici capitalistă , nici socialist ă, rolul său
decurgând din func țiile economice pe care le îndepline ște:
1. intermediază relațiile dintre agen ții economici în ac țiunile lor de schimb,
de vânzare-cump ărare;
2. verific ă concordan ța dintre volumul, structura și calitatea ofertei, cu
volumul, structura și calitatea cererii;
3. oferă informații obiective, ieftine și ușor transmisibile cu privire la pre ț și
dinamica raportului cerere-ofert ă, tuturor agen ților economici participan ți la
piață.
Deci, piața poate fi definit ă ca fiind locul de întâlnire, mai mult sau mai puț in
abstract, dintre oferta vânz ătorilor și cererea cump ărătorilor, prima fiind forma
de manifestare a produc ției în condi țiile economie de pia ță, a doua exprimând
nevoile umane solvabile, înso țite de capacitatea oamenilor de a cump ăra
mărfurile oferite și care se dovedesc a fi convenabile pentru ei.
Orice piață se caracterizeaz ă prin următoarele elemente:
* natura obiectelor schimbului, care pot fi bunuri omogene și bunuri
eterogene,
* numărul subiec ților participan ți la piață;
* dimensiunea, puterea economic ă a participan ților pe pia ță.
* comportamentul subiec ților, care poate fi caracterizat prin libertate, Deleted: roductivitatea
Formatted: Indent: Left: 23 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Indent: Left: -2.25 pt,
First line: 0 pt, Space Before: 12 pt,
After: 0 pt, Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic
Formatted: Indent: Left: 15 pt,
Space Before: 12 pt
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted
Formatted
Formatted
Formatted
FormattedFormatted: Font: Times New
Roman, 12 ptDeleted: 5
Deleted: 5
Deleted: reț
Deleted: eoriilor privind valoarea
Deleted: precierea rolului și funcțiilor
îndeplinite de pre țuri în economiile de
piațǎ
Deleted: Determinarea factorilor sub
incidența cǎrora se formeaz ǎ prețurile
Deleted: determinǎrilor multiple ale
intervenției statului în
Deleted: formare a pre țurilor și a
acțiunilor întreprinse în acest sens
Deleted: 5
Deleted: C
Deleted: onceptul de pre ț
Deleted: ¶
Deleted: ¶
¶
¶¶
¶
¶
¶
¶
¶
Deleted: Productivitatea… [1]
… [2]
… [3]
… [4]
… [5]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 293
Tipuri de pia țǎ mobilitate și fluiditate în toate ini țiativele și reacțiile lor;
* gradul de cunoa ștere a mediului economic de c ătre subiec ții pieții.
Tipuri și forme de pia ță.
I. După natura economic ă a bunurilor ce fac obiectul tranzacț iilor comerciale
se delimiteaz ă: piața satisfactorilor și piața prodfactorilor.
II. După forma obiectelor schimbate distingem pia ța bunurilor omogene și
eterogene.
III. După starea obiectelor supuse vânz ării-cumpărării, în funcție de existen ța
sau inexisten ța acestora în momentul tranzacț iei: piața reală și piața fictivă
(bursa).
IV. După cadrul desf ășurării relațiilor de schimb , se pot distinge: pie țe locale,
regionale, na ționale, interna ționale, pia ța mondial ă.
V. După timpul în care se transfer ă obiectul tranzac ționat la cump ărător: piețe
la termen și piețe la vedere.
VI. După numărul și importan ța relativă a participan ților: piața cu concuren ță
perfectă sau pură și piața cu concuren ță imperfect ă.
VII. În funcție de raportul dintre cererea și oferta unui bun sau a unei categorii
de bunuri distingem pia ța vânzătorului sau pia ța cumpărătorului.
Test de autoevaluare 1 6.1.
1. Piața îndepline ște urmǎ toarele func ții economice:
a) oferǎ informații obiective, ieftine și ușor transmisibile cu privire la pre ț și
dinamica raportului cerere-ofert ǎ ;
b) oferǎ informații obiective, ieftine și ușor transmisibile cu privire la
tensiunile de raritate a bunurilor economice orientând agen ții economici
în deciziile lor ;
c) intermediaz ǎ relațiile dintre agen ții economici în ac țiunile lor de schimb,
de vânzare-cump ǎrare ;
d) este mijlocitor al schimburilor asigurând împ ǎrțirea lor în dou ǎ acte
distincte, vânzarea și cumpǎrarea ;
e) verificǎ existența concordanț ei între volumul, structura și calitatea ofertei
cu volumul, structura și calitatea cererii.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(a+b+c+e); B(a+b+c+d+e); C(a+c+e); D(a); E (a+d+e). Deleted: roductivitatea
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic
Formatted: French (France)
Formatted: English (U.S.)Formatted: Plain Text, Justified
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: English (U.S.)Formatted: Indent: Left: -2.25 pt,
First line: 0 pt, Space Before: 12 pt,
After: 0 pt, Line spacing: single
Formatted: French (France)Formatted: English (U.S.)
Formatted: English (U.S.)
Formatted
Formatted: French (France)FormattedDeleted: Prețul a ocupat și ocupǎ un loc
central în ansamblul teoriei și practicii
economice. Unii autori au apreciat ca
prețul reprezint ǎ noțiunea fundamental ǎ
științei economice. ¶
Prețul exprim ǎ, în condi țiile actuale,
cantitatea de bani pe care cump ǎrǎtorul o
plǎtește în schimbul unei unit ǎți de bun
economic, respectiv, el este expresia bǎneascǎ a valorii de schimb pe care o
încaseazǎ vânzǎtorul pentru o unitate din
bunul tranzac ționat. Pre țul este deci suma
de bani încasat ǎ – plǎtitǎ, pentru
transferarea definitiv ǎ a atribuțiilor
dreptului de proprietate de la o persoan ǎ
la alta. ¶
Una dintre cele mai controversate
probleme ale știintei economice a fost și a
rǎmas problema "substan ței unice a
prețului". ¶
Prima încercare de a explica științific
esența unicǎ a prețului a fos
t facut ǎ de
clasicul Adam Smith. El a apreciat ș i a
demonstrat cǎ prețul exprim ǎ munca
încorporat ǎ în fiecare dintre bunurile ce
se schimb ǎ.¶
Alți economi ști au așezat la temelia
prețului raritatea. Cu cât bunul este mai
rar, cererea pentru el fiind constant ǎ sau
în creștere, cu atât pre țul lui este mai
mare.¶0 altǎ bazǎ unicǎ a prețului a fost
Deleted: 5
Deleted: ¶
<#>Adam Smith aprecia c ă esența unică a
Deleted: Productivitatea… [6]
… [8]
… [9]… [7]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 294
2. Care dintre urm ǎtoarele afirma ții pot constitui defini ția pieței:
a) este un spa țiu economic și fizico-geografic ;
b) este procesul prin care cump ǎrǎtorii unui bun încearc ǎ sǎ impunǎ prețuri
cât mai mici;
c) este cadrul în care se formeaz ǎ prețul unui bun;
d) reprezint ǎ ansamblul cump ǎrǎtorilor și vânzǎtorilor;
e) reprezint ǎ ansamblul rela țiilor de schimb care se stabilesc între
cumpǎrǎtori și vânzǎtori.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(a+c+e); B(a+e); C(e); D(a); E (a+d+e).
3. Criteriul pe baza c ǎruia se delimiteaz ǎ piața satisfactorilor de cea a
prodfactorilor este:
a) cadrul desfǎș urǎrii relațiilor deschimb;
b) timpul în care se transferǎ obiectul tranzac ționat;
c) numǎrul și importan ța relativǎ a participan ților;
d) natura economic ǎ a bunurilor;
e) forma obiectelor schimbate.
4. Reprezintǎ un tip de pia țǎ ce se distinge în func ție de criteriul num ǎrului și
importanței relative a participan ților:
a) piața localǎ ;
b) piața prodfactorilor ;
c) piața vânzǎtorilor;
d) piața bunurilor omogene;
e) piața cu concuren țǎ perfectǎ.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 311
16.2. Cererea. Legea cererii. Elasticitatea cererii
Cererea
Cererea este o categorie economic ă ce exprim ă, în anumite condi ții social-
istorice, nevoia social ă manifestată în legătură cu o diversitate de bunuri și
servicii. Cerearea reflect ă doar o parte a nevoii sociale, respectiv, acea parte
pentru care consumatorii au acoperirea b ănească corespunz ătoare.
Cererea reprezintă cantitatea total ă dintr-un anumit bun, care poate fi
cumpărată pe piață, într-o perioad ă determinată de timp, la un preț unitar dat.
Deci, între evolu ția preț ului unitar al unui bun și cererea de pia ță pentru bunul
respectiv exist ă o relație de cauzalitate, exprimat ă prin legea general ă a cererii:
creșterea pre țului unitar al unui bun determin ă reducerea cantit ății cerute din
bunul respectiv într-o anumit ă perioadă , după cum reducerea pre țului unitar al
bunului, determin ă creșterea cantit ății cerute din bunul respectiv. Deleted: roductivitatea
Formatted: Indent: Left: -2.25 pt,
Tabs: -2.25 pt, Left + Not at
164.25 pt
Formatted: English (U.S.)
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: Indent: Left: 15 pt,
Hanging: 11.5 pt, Tabs: -2.25 pt,Left + Not at 164.25 pt
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: English (U.S.)
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)Formatted: Indent: Left: 15 pt,
Hanging: 11.5 pt, Tabs: -2.25 pt,Left + Not at 164.25 pt
Formatted: English (U.S.)
Formatted: English (U.S.)
Formatted: English (U.S.)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,Line spacing: single
Formatted: Font: Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: English (U.S.)Deleted:
Deleted: ¶
¶
¶
¶
Deleted: 5
Deleted: Funcțiile prețurilor în
economia de pia țǎ
Deleted: ¶
¶
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 295
Curba cererii
Condițiile cererii
P
60
30
2050
40
10
1 3 6 2 45Qc0cerere
Fig. 16.1. Curba cererii în func ție de preț
Curba cererii totale pentru un bun, relev ă diversele cantit ăți din bunul respectiv
cerute de to ți consumatorii, corespunz ătoare unor niveluri diferite de pre ț.
Factorii de influen ță asupra cererii (condi țiile cererii)
Considerând c ă diferitele niveluri de pre țuri nu se modific ă într-o perioad ă
determinat ă de timp, cererea pentru un anumit bun poate s ă crească sau să se
reducă, în func ție de evolu ția unor factori, care mai port ă denumirea de
condițiile cererii.
1) Modificarea pre țurilor altor bunuri .
În raport cu un anumit bun X, bunurile pot fi: substituibile, complementare și
neînrudite.
Bunurile substituibile sunt cele care în consum satisfac aceea și nevoie ca bunul
în discuție. Când pre țul unui bun B, substituibil bunului A cre ște, cererea pentru
bunul A cre ște (exemplu: când cre ște prețul la carnea de porc, cre ște cererea
pentru carnea de pas ăre, etc).
Bunurile complementare sunt bunurile care în consum sunt folosite împreun ă
(ex. automobil-benzin ă). Când pre țul unui bun complementar fa ță de altul
crește, scade cererea pentru cel ălalt bun.
Bunurile neînrudite. Modificarea pre țului la un bun neânrudit cu altul, nu
influiențează în nici un fel cererea bunului respectiv.
2) Modificarea veniturilor b ănești ale consumatorilor .
Bunurile normale sunt cele pe care indivizii le atrag mai mult în consum pe
măsura creșterii veniturilor lor. Deci cererea pentru un bun normal cre ște când
veniturile consumatorilor cresc și invers, existând o rela ție directă.
Bunurile inferioare sunt cele atrase mai intens în consumul indivizilor atunci Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Space Before: 12 pt,
After: 0 pt, Line spacing: singleFormatted: Justified, Space Before:
12 pt, After: 0 pt, Line spacing:
single
Formatted: Font: Not Bold, Font
color: Red
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Italic
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, French
(France)Formatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,Line spacing: single
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 296
Elasticitatea
cererii în func ție
de preț
când nivelul veniturilor acestora este redus sau în sc ădere. In cazul acestor
bunuri, între veniturile consumatorilor și cerere exist ă o relație negativ ă,
deoarece cre șterea veniturilor va fi înso țită de o reducere a cererii din aceste
bunuri și invers.
3) Preferințele cump ărătorilor. Dac ă preferințele cump ărătorilor pentru un
anumit bun se accentueaz ă, cererea pentru acel bun cre ște și invers.
4) Numărul de cump ărători. Între num ărul de cump ărători și cererea pentru un
anumit bun exist ă o relație pozitivă, directă.
5) Previziunile privind evolu ția prețului și a veniturilor . În situația în care se
prevede o cre ștere a pre țului unui anumit bun, cererea prezent ă pentru bunul
respectiv cre ște și invers. Dac ă se cunoa ște propor ția, fracțiunea sau procentul
influenț ei fiecărui factor asupra cererii, prin însumarea algebric ă a acestora va
rezulta modificarea total ă a cererii la un nivel dat al pre țului.
Elasticitatea cererii
Elasticitatea cererii exprim ă intensitatea modifică rii cererii unui bun la
modificarea preț ului sau a altui factor de influen ță.
Cum cererea este dependent ă î n p r i m u l r â n d d e p r e ț, elasticitatea ei se
analizează în principal fa ță de preț.
P1
P2
q0 q1 q2C1C2P
Q
Fig. 16.2. Elasticitatea cererii în func ție de preț Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Italic
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic, French
(France)Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold
Formatted: Font color: Red
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 297
Formele cererii
Elasticitatea cererii func ție de preț se măsoară prin coeficientul de elasticitate.
Coeficientul elasticităț ii cererii (Ke), arată gradul, frac țiunea sau procentul
modificării cererii în func ție de modificarea pre țului sau a altei condi ții a
cererii.
Se poate determina pe baza urm ătoarelor rela ții:
1.ec pKCPP
CCC
CPP
P
CC
PPP
CCP C
P()
;
000
010
010
0
10
100
0
2.
ec pKCC PPPP
CCCPC
P():
01 0 101
01
22
unde: C = varia ția absolut ă a cererii n perioada curent ă față de perioada de
bază;
P = variația absolut ă a prețului n perioada curent ă față de perioada de
bază;
C 0 – cererea din perioada de baz ă;
C 1 – cererea n perioada curent ă;
P 0 – prețul din perioada de baz ă;
P 1 – prețul din perioada curent ă ;
Semnul coeficientului de elasticitate este negativ deoarece sensul modific ării
prețului este opus sensului modific ării cantității cerute. În mod conven țional,
semnul negativ nu se ia în considerare.
În funcție de mărimea absolut ă a acestui coeficient, elasticitatea cererii pentru
diferite bunuri poate înregistra urm ătoarele forme:
– cerere elastic ă, dacă la un procent de modificare a pre țului, procentul de
modificare a cantit ății cerute este mai mare, deci, Kec >1;
– cererea inelastică , atunci când la un anumit procent de modificare a pre țului
rezultă un procent mai mic de modificare a cantit ății cerute iar Kec(p) <1;
– cerere cu elasticitate unitar ă, când la procentul de modificare a preț ului Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 298
Elasticitatea
cererii în func ție
de venit
rezultă aceași procent de modificare a cantit ății cerute, deci Kec(p) =1;
– cererea perfect elastic ă, caracteristic ă acelor bunuri pentru care cererea se
modifică nelimitat la o modificare zero sau nesemnificativ ă a prețului; Kec(p)
tinde spre infinit, iar curba cererii este perfect orizontală .
– cererea perfect inelastic ă, caracteristic ă bunurilor a c ăror cantitate cerută este
invariabil ă la modificarea pre țului; Kec(p)=0, iar curba cererii este perfect
verticală.
Diferite segmente de pe curba cererii totale a unui bun se caracterizeaz ă printr-
o elasticitate diferit ă.
010 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110102030405060708090100110
c
d – cerere elastica (K ec >1 )
a – elasticitate unitara (K ec =1 )
b
– cerere inelastica (K ec <1 )
e
f
QcP
Cerere perfect elastica
cerere perfect inelastica (K ec =0 )
Fig. 16.3. Tipuri de elasticitate a cererii în func ție de preț
Elasticitatea cererii se poate determina nu numai în func ție de preț, dar și de
venit. Ea reflect ă proporția în care cererea pentru diverse produse se modific ă
odată cu modificarea veniturilor b ănești ale consumatorilor, ceilal ți factori
rămânând constan ți.
Coeficientul de elasticitate în acest caz se determin ă astfel:
evKCVCVCC
CVV
V
0010
010
0:: , unde:
C – creșterea de cerere în perioada fa ță de perioada de baz ă;
V – creșterea de venit în perioada curent ă față de perioada de baz ă;
C0 – cererea în perioada de baz ă; Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 299
V0 – venitul în perioada de baz ă;
Coeficien ții de elasticitate ai cererii în func ție de venit pot fi:
Kev>1, în cazul cre șterii venitului, reflect ă creșterea ponderii cheltuielilor
pentru un bun oarecare în cheltuielile totale;
Kev<1, în cazul cre șterii venitului, reflectă scăderea ponderii cheltuielilor
pentru un bun oarecare în cheltuielile totale;
Factorii care influen țează elasticitatea cererii la pre ț constant
1). Ponderea venitului cheltuit pentru cump ărarea unui bun în bugetul total al
unei familii.
Cererea pentru un bun este cu atât mai elastic ă cu cât este mai mare partea din
venitul total alocat ă pentru cump ărarea bunului respectiv și invers.
2) Gradul de substituire al produselor .
Cu cât gradul de substituire al unui bun X în raport cu un alt bun Y este mai
mare, cu atât va fi mai mare elasticita tea cererii pentru bunul X la modificarea
prețului acestuia.
3) Durata perioadei de timp de la modificarea pre țului unui bun se afl ă în
relație directă cu elasticitatea cererii bunului respectiv. Deci, elasticitatea cererii
pentru un bun va fi mai mare într-o perioad ă lungă de timp, decât într-o
perioadă scurtă, deoarece cump ărătorii au mai mult timp la dispozi ție pentru a
se adapta la schimbarea pre țului bunului respectiv.
4) Intensitatea necesit ății de consum . Din punct de vedere al naturii nevoilor
satisfăcute, bunurile pot fi vitale și de lux. De regul ă, bunurile considerate de
lux se caracterizeaz ă printr-o cerere elastic ă iar cele vitale, printr-o cerere
inelastică.
Relația dintre elasticitatea cererii și venitul încasat de vânz ători (volumul
valoric al vânz ărilor)
Relațiile dintre elasticitatea cererii la pre ț și venitul total încasat din vânz ări se
prezintă astfel:
a) la o cerere elastic ă (K e(p)>1), modificarea pre țului în sus sau în jos, produce
modificări în direc ții opuse a venitului încasat din vânz ări: Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, Not Italic, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, Not Italic, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, Not Italic, French (France)Formatted: Font: Bold
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 300
Elasticitatea
cererii și volumul
valoric al
vânzǎrilor
– venitul scade când pre țul de vânzare cre ște;
– venitul cre ște când pre țul de vânzare se reduce.
b) la o cerere inelastic ă (K e(p)<1), modificarea pre țului de vânzare în sus sau în
jos, produce modific ări în aceea și direcție a venitului total încasat:
– venitul cre ște când pre țul de vânzare cre ște;
– venitul scade când se reduce pre țul de vânzare.
c) la o cerere cu elasticitate unitar ă (K e(p)=1), modificarea pre țului în sus sau în
jos, nu are nici un efect asupra venitului total, acesta men ținându-se constant.
010 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110102030405060708090100110
c – Venitul total creste atunci cand pretul scade
si scade când pretul creste
– venitul total ramane neschimbat la
cresterea sau descresterea pretuluib
– venitul total descreste can d
pretul descreste si crste can d
pretul crestee
f
QCP
ad
Ke >1
Ke =1
Ke <1
Fig. 14.6. Rela ția dintre elasticitatea cererii la pre ț
și volumul valoric al vânz ărilor
Ke>11800 20 * 90 VT : d1000 10 * 100 VT : c
Ke=1 3000 60 * 50 VT : b 3000 50 * 60 VT : a
Ke<1 1000 100 * 10 VT : f1800 90 * 20 VT : e
Deleted: roductivitatea
Deleted: ProductivitateaFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Lowered by 15 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Lowered by 15 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Lowered by 15 pt
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 301
Test de autoevaluare 1 6.2.
Dublarea pre țului produsului X determin ǎ urmǎtoarele modific ǎri în cantit ǎțile
cerute din produsele X, Y și Z:
Cantitatea cerut ă
(unități) Prețul produsului
X u.m./ unitatea
X Y Z
10 100 190 200
20 90 380 650
a) Să se calculeze coeficientul elasticit ății cererii pentru cele trei bunuri;
b) Să s e a r a t e c e f e l d e c e r e r e a u b u n u r i l e X , Y , Z f u n c ție de evolu ția
prețului bunului X?
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 311.
16
.3. Oferta. Legea ofertei. Elasticitatea ofertei
Oferta
Legea ofertei
Oferta reprezintã cantitatea totalã dintr-un anumit bun, pe care vânzãtorii sunt
dispuși sã o ofere spre vânzare într-o pe rioadã determinatã de timp, la un
anumit preț .
Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea pre țului și cantitatea oferit ă dintr-
un bun pe pia ță, constituie con ținutul legii generale a ofertei.
Corespunz ător acestei legi, cre șterea pre țului determin ă creșterea cantit ății
oferite, iar reducerea pre țului prețului determin ă reducerea cantit ății oferite.
Presupunând c ă ceilalți factori care determin ă modificarea ofertei (numi ți
condițiile ofertei), nu se modific ă, rezultă că între evolu ția prețului și cantitatea
oferită există o relație directă, pozitivă. Deleted: roductivitatea
FormattedFormatted
FormattedFormatted
Formatted: Plain Text, Justified
Formatted
Formatted
Formatted: Line spacing: singleFormatted
FormattedFormatted
FormattedFormatted
Formatted: Romanian (Romania)Formatted
Formatted
Formatted
FormattedFormatted: Romanian (Romania)
Formatted
FormattedFormatted
Formatted: French (France)Formatted
Formatted
Formatted: English (U.S.)Formatted
Formatted
Formatted: Bullets and NumberingFormatted: Tabs: Not at 57.6 pt
Formatted: French (France)Formatted: French (France)Deleted: 1. Funcția de calcul și
mǎsurare a cheltuielilor și rezultatelor,
constǎ în aceea c ǎ prin intermediul
Deleted: 5
Deleted: ¶
Deleted: <#>Nu reprezint ă o funcție a
Deleted: xx
Deleted: 5
Deleted: Formarea pre țurilor
Deleted: Productivitatea… [13]
… [20]… [17]… [14]
… [18]… [16]
… [19]
… [30]… [24]
… [31]… [25]… [15]
… [26]
… [32]… [27]
… [33]… [28]… [21]
… [29]… [10]
… [22]… [11]
… [23]… [12]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 302
Curba ofertei
Condițiile ofertei
200 400 600 800 1000 1200 0 1 2 3 4 5 P
Q0O
Fig. 16.4. Curba ofertei unui bun în func ție de prețul de vânzare
Deci, curba ofertei pune în eviden ță cantitatea de bunuri pe care un ofertant este
dispus să o ofere, într-o anumit ă perioadă de timp, la diferite niveluri de pre țuri.
Sau, altfel spus, ea arat ă care este pre țul la care ofertantul este dispus s ă ofere
diferite cantit ăți dintr-un bun oarecare, într-o anumit ă perioadă.
Factorii (condi țiile) ofertei
Modificarea cantit ǎții oferite dintr-un bun la acela și nivel al pre țurilor este
determinat ǎ de o serie de factori numi ți condițiile ofertei, cei mai importan ți
fiind:
1. Costul produc ției, se află în relaț ie inversă cu cantitatea oferit ă. Reducerea
costului de produc ție al unui bun determin ă creșterea cantit ății oferite și invers.
Costul de produc ție reprezint ă cel mai important factor care determin ă
modificarea ofertei, la acela și nivel de pre ț.
2. Prețul altor bunuri . O cantitate determinat ă de resurse economice poate fi
utilizată în aceleaș i condiții de eficien ță pentru ob ținerea a dou ă bunri X și Y.
Dacă prețul bunului X se reduce, o parte mai mare din volumul de resurse sau
chiar întreaga cantitate va fi folosit ă pentru producerea bunului Y al c ărui preț
nu s-a schimbat, sau este în creș tere. În aceste condi ții reducerea preț ului
bunului X va deremina o cre ștere a ofertei pe pia ță a bunului Y.
3. Numărul firmelor care produc acela și bun . Dacă, noi firme intră în industria
respectivă, oferta va cre ște. În situa ția în care unele din firmele respective vor
da faliment, oferta se va reduce.
4. Taxele și subsidiile . Majorarea impozitului pe profitul firmelor dintr-o Deleted: roductivitatea
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 303
Elasticitatea
ofertei în func ție
de preț
Coeficientul de
elasticitate a
ofertei (K eo(p) anumită industrie va determina o reducere a ofertei, iar reducerea impozitului, o
creștere a ofertei.
5. Previziunile privind evoluț ia prețului. În situația în care una sau mai multe
firme dintr-o anumit ă industrie prev ăd că în viitor pre țul bunului va cre ște,
oferta prezent ă se va reduce, iar dac ă se așteaptă ca preț ul să scadă, oferta de pe
piața prezentă va crește, celelalte condi ții rămânând constante.
6. Evenimentele social-politice și naturale . În condi ții social-politice și naturale
favorabile, ceilal ți factori rămânând neschimba ți, oferta cre ște iar o înr ăutățire a
unora sau altora dintre aceste condi ții va determina o reducere a ofertei.
Prin însumarea algebric ă absolută sau relativ ă a influen ței fiecărui factor, va
rezulta modificarea total ă a ofertei unui anumit bun la un nivel dat al pre țului.
Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei exprim ă gradul de modificare a ofertei unui bun, în func ție
de schimbarea pre țului, sau a oric ăreia din condi țiile ofertei.
Oferta este cu atât mai elastică cu cât este mai mare modificarea în cantitatea
oferită, ca răspuns la modificarea pre țului (fig. 16.5.).
P
P1
P0
q0 q0 q2 Q0O1
O2
0
Fig. 16.5. Elasticitatea ofertei în func ție de preț
Elasticitatea ofertei func ție de preț se măsoară cu coeficientul de elasticitate a
ofertei (K eo(p), determinat ca raport între modificarea relativ ă a cantității oferite
dintr-un bun și modificarea relativ ă a prețului:
a)
epKOPP
OOO
OPP
POP O
P0
000
010
010
0()::
Deleted: roductivitatea
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 304
Formele ofertei
b)
eo p
oKOO PPPP
OOOP O
P():
01 101
01
22
În funcție de nivelul coeficientului elasticit ății ofertei la pre ț, formele ofertei se
prezintă astfel:
a) Oferta elastic ă (K e>1), când unui procent de modificare a pre țului îi
corespunde o modificare mai mare a ofertei, astfel încât OP
OP 00 .
b) Oferta cu elasticitate unitar ă (K e=1) când unui procent în modificarea
prețului îi corespunde unul similar în schimbarea ofertei. OP
OP 00
c) Oferta inelastic ă (K e<1), când procentul modific ării ofertei este mai mic
decât procentul modific ării prețului. OP
OP 00
d) Oferta perfect elastic ă, presupune ca la un pre ț dat sau care se modific ă
nesemnificativ, oferta s ă crească la infinit, deoarece P
P 00. Curba ofertei
este o dreapt ă perfect orizontal ă.
e) Oferta perfect inelastic ă (K e=0), când la orice modificare a pre țului, oferta
nu se modific ă, curba ofertei fiind perfect vertical ă.
Factorii care determin ă elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei la un pre ț dat, este determinat ă de o serie de factori dintre
care cei mai importan ți sunt:
1. Costul produc ției. Dacă pe piața unui bun oarecare se înregistreaz ă o creștere
a cererii la acela și nivel de pre ț, oferta va cre ște numai dac ă costul mediu nu
crește. Deci, atunci când costul cre ște se va înregistra o sc ădere a elasticităț ii
ofertei și invers.
2. Posibilitățile de stocare a bunurilor . Intre posibilit ățile de stocare a bunurilor
și nivelul coeficientului elasticităț ii ofertei la preț există o relație pozitivă.
3. Costul stoc ării. Cheltuielile de p ăstrare și depozitare se adaug ă la costul
producției rezultând costul total, care se afl ă în relație inversă cu elasticitatea
ofertei la pre țul de pe piaț a bunului respectiv. Deleted: roductivitatea
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 305
4. Perioada de timp de la modificarea preț ului. Dacă prețul de pe pia ța bunului
X se majoreaz ă, iar celelalte condi ții ale ofertei r ămân constante, forma
elasticității ofertei depinde de durata perioade i de timp care a trecut de la
modificarea preț ului.
a) perioada pie ței se caracterizeaz ă printr-o durată foarte scurt ă de timp
de la modificarea pre țului bunului X, ca urmare a cre șterii cererii, perioad ă în
care ofertan ții se găsesc în imposibilitatea cre șterii produc ției, oferta fiind
perfect inelastic ă.
b) perioada scurt ă de timp imprim ă ofertei un caracter inelastic; în
această perioadă, în condi țiile creș terii prețului bunului X ca rezultat al cre șterii
cererii, exist ă posibilitatea sporirii, în anumite limite, a cantit ății oferite prin
utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (muncă , materii prime,
materiale, energie, etc).
c) perioada lung ă de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a
bunului X. În cadrul acestei perioade, produc ătorii pot spori cantitatea factorilor
de produc ție implicaț i în producerea bunului X printr-un proces investi țional
susținut în scopul l ărgirii capacit ăților de produc ție existente sau prin intrarea
de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a cre șterii cererii și în
final a pre țului.
Test de autoevaluare 1 6.3.
1. Coeficientul de elasticitate a ofertei în func ție de preț este egal cu 2. Cu cât
s-a modificat pre țul în condi țiile în care cantitatea oferit ǎ a crescut cu 10% iar
prețul inițial era 10 u.m.
a) 0,1;
b) 5;
c) 2;
d) 0,5;
e) 5.
2. Dacǎ o scǎdere cu 10% a pre țului unui produs determin ǎ o reducere a
cantitǎții oferite din acel produs cu 15%, se poate aprecia c ǎ oferta este:
a) inelasticǎ ;
b) elasticǎ;
c) de elasticitate unitar ǎ;
d) perfect elastic ǎ;
e) perfect inelastic ǎ.
3. Perioada scurtă de timp imprim ă ofertei un caracter :
a) elastic ; Deleted: roductivitatea
Formatted: French (France)
Formatted: Plain Text, Justified,
Space Before: 12 pt
FormattedFormatted: No bullets or
numbering, Tabs: 36 pt, List tab +
Not at 32.25 pt
Formatted
FormattedFormatted
FormattedFormatted: No bullets or
numbering, Tabs: 36 pt, List tab +
Not at 32.25 pt
FormattedFormattedDeleted: Este un lucru unanim acceptat
cǎ formarea pre țului are loc sub influen ța
unei multitudini de factori. În genere,
acești factori se împart în douǎ grupe:
factori interni și factori externi. ¶
a) Grupa factorilor interni. Unii dintre
fatorii interni ai form ǎrii prețului
acționeazǎ dinspre cererea consumatorilor
cum sunt: utilitatea atribuit ǎ bunurilor de
cǎtre cumpǎ rǎtor; capacitatea de plat ǎ a
populației consumatoare; nevoile
consumatorilor și structurile cererii etc.¶
Alți factori interni ai form ǎrii prețului își
exercitǎ influența dinspre oferta
producǎtorilor. Dintre ace știa, cei mai
importanți sunt: nivelul costurilor unitare;
abilitatea întreprinz ǎtorului și capacitatea
sa de a ob ține profit cât mai mare;
structurile ofertei ș i posibilitatea
producǎtorilor de a se raporta la nevoile
consumatorilor; pre țul bunurilor pe alte
piețe etc.¶
Existǎ de asemenea, factori interni ai
formǎrii prețului, care acț ioneazǎ pe
ansam
blul pieței: jocul liber, presiunea
celor douǎ forțe ale pieței; factorii
monetari, cererea și oferta de bani, ca
element constitutiv al pie ței, în general.¶
b) Factorii externi ai formǎrii prețului se
reduc la:¶
<#>interven ția indirect ǎ guvernamental ǎ
atât în planul ofertei, cât și al cererii, în
sensul supliment ǎrii sau al reducerii lor,
pentru ca mecanismul lor s ǎ funcționeze
normal;¶<#>mǎsurile specifice adoptate de stat
pentru menț inerea unor echilibre social-
economice (pe pia ța muncii, protec ția
Deleted: 5
Deleted: ¶
Formarea pre țurilor adesea se reduce la
unele aspecte concrete, formal-juridice,
Deleted: Productivitatea… [38]
… [39]… [36]
… [40]… [37]
… [41]… [35]
… [42]… [34]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 306
b) inelastic ;
c) perfect inelastic ;
d) perfect elastic;
e) perioada de timp nu influen țeazǎ elasticitatea ofertei.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 311.
16.4. Interacțiunea dintre cerere și ofertǎ. Echilibrul pie ței
Raportul de m ărime dintre cerere și ofertă reflectă sintetic atât situa ția pieței în
general, cât și pe fiecare segment al acesteia.
Interacțiunea dintre cerere și ofertă determin ă nivelul pre țului la care vânz ătorii
sunt dispu și să ofere acea cantitate dintr-un bun, pe care cump ărătorii o doresc
și sunt dispu și să o cumpere.
Când prin interac țiunea dintre cerere și ofertă se determin ă atât prețul cât și
cantitatea cerut ă și oferită dintr-un bun, atunci pia ța bunului respectiv se
găsește în echilibru.
Cantitatea și prețu l l a c a r e p i a ța unui bun se echilibreaz ă, poartă numele de
cantitate de echilibru și respectiv, pre ț de echilibru.
La punctul de echilibru, inten ția cumpărătorului coincide cu cea a vânz ătorului,
întrucât este absent atât surplusul de cerere cât și excedentul de ofertă ,
asigurând stabilitatea pre țului de echilibru. În aceste condi ții, piața bunului
respectiv se afl ă în echilibru.
Excedent de
cerereExcedent de
oferta
PE
QE C
QOP
EDeleted: roductivitatea
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Font: 12 pt, Not Bold,
Font color: Red
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Spanish (Venezuela)
Formatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,
Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Romanian (Romania)
Formatted: Space Before: 12 pt,
After: 0 pt, Line spacing: single
Formatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Centered
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: CenteredFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)Deleted: 5
Deleted: Statul democrat și prețurile.
Politici de pre țuri
Deleted:
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 307
Fig. 16.6. Echilibrul pie ței unui bun.
Din situa țiile prezentate privind interac țiunea cerere – ofert ă – preț, rezultă
următoarele ipoteze:
a) o creștere a cererii (condi țiile ofertei r ămânând neschimbate) sau o reducere
a ofertei (condi țiile cererii r ămânând neschimbate) vor conduce la o cre ștere a
prețului;
b) o reducere a cererii (condi țiile oferitei fiind considerate constante) sau o
creștere a ofertei (condi țiile cererii fiind considerat e constante) vor determina o
reducere a pre țului.
Aceste ipoteze le putem consid era ca axiome ale legii cererii și ofertei, potrivit
căreia:
a) prețul de pe pia ță este determinat de mi șcarea celor dou ă forț e opuse –
cererea și oferta;
b) prețul de pe pia ța oricărui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru. La
acest nivel, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerut ă.
Test de autoevaluare 1 6.4.
Pe o anumit ǎ piațǎ cantitǎțile cerute și oferite sunt date de func țiile:
P = 600 – Q C și P = 100 + 3 Q O.
Sǎ se determine:
a) prețul și cantitatea de echilibru;
b) elasticitatea cererii în func ție de preț în punctul de echilibru;
c) elasticitatea ofertei în func ție de preț în punctul de echilibru.
Răspunsul la test se gă sește la pagina 311.
În loc de rezumat
Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 1 6.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 1 6 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Deleted: roductivitatea
Formatted: Space Before: 12 pt,
After: 0 pt, Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 ptFormatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,
Line spacing: single
Formatted: Space Before: 12 pt,
Line spacing: single
Formatted: French (France)
Formatted: French (France)
Formatted
Formatted: Justified, Indent: Left:
18 pt, Tabs: 38 pt, LeftFormatted: Justified, Indent: Left:
0 pt, Tabs: 38 pt, LeftDeleted: Ținându-se seama de faptul c ǎ
procesul form ǎrii prețului este mixt, c ǎ în
acest proces se întrep ǎtrund factorii
endogeni pie ței cu cei exogeni, se poate
spune cǎ implicarea administra ției de stat
este cel mai important factor exogen.
Aceastǎ funcție a guvernelor se
concretizeaz ǎ în mai multe categorii de
acțiuni și mǎsuri.¶
a) Principalul set de m ǎsuri promovate de
puterea public ǎ constǎ în ansamblul
acțiunilor și procedurilor de men ținere,
restaurare sau chiar de consolidare a
condițiilor de desf ǎșurare normal ǎ a
concurenț ei. În acest sens, administra țiile
de stat controleaz ǎ înțelegerile, acordurile
între produc ǎtori, cǎutând sǎ limiteze
tendințele lor monopoliste și oligopoliste.
Aceste m ǎsuri se împart în douǎ
categorii: reglement ǎrile juridice ale
tranzacț iilor comerciale, adoptarea
Codului Comercial, aceast ǎ problemǎ
fiind de competen ța legislativul ui;
controlul ș i supravegherea modului de
aplicare, de respectare a legilor privitoare la regulile de desf ǎșurare a concuren ței și
la mecanismul form ǎrii prețului, acțiunea
Deleted: 5
Deleted: ¶
<#>Intervenț ia guvernamental ǎ în
mecanismul form ǎrii prețurilor este
Deleted: 5
Deleted: 5
Deleted: Productivitatea… [44]… [43]
… [45]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 308
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 1 6
Lucrarea de verificare, al că rei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 1 6.
1. Cererea este elastic ă atunci când:
a) modificarea relativ ă a preț ului scade;
b) modificarea relativ ă a preț ului crește;
c) coeficientul de elasticitate a cererii în func ție de preț este mai mare decât 1;
d) modificarea relativ ă a cererii este mai mic ă decât modificarea relativ ă a
prețului;
e) nici o variant ă nu este corect ă.
2. Oferta este inelastic ă atunci când:
a) modificarea relativ ă a ofertei este mai mare decât modificarea relativ ă a
prețului;
b) coeficientul de elasticitate a ofertei în func ție de preț este mai mic decât 1;
c) coeficientul de elasticitate a ofertei în func ție de preț este mai mare decât 1;
d) modificarea relativ ă a cererii este mai mic ă decât modificarea relativ ă a
prețului;
e) coeficientul de elasticitate a ofertei func ție de preț este egal cu 1.
3. Legea generală a cererii se enun ță astfel:
a) creșterea prețului unui bun determină o creștere a cantit ății oferite din bunul
respectiv;
b) creșterea prețului unui bun determin ă o scădere a cantit ății cerute din bunul
respectiv;
c) cererea și prețul variază în același sens;
d) creșterea cererii determin ă o creștere a ofertei unui bun;
e) scăderea prețului unui bun determin ă o scădere a cantit ății cerute din bunul
respectiv.
4. La un pre ț al pieței mai mare decât cel de echilibru:
a) cererea este egal ă cu oferta;
b) apare un excedent de cerere pe pia ță;
c) oferta este mai mare decât cererea;
d) există penurie de produse pe piață ;
e) cererea este mai mare decât oferta.
5. Care din afirma țiile de mai jos exprim ǎ cel mai adecvat cererea :
a) cantitatea de bunuri economice solicitate de posesorii de venituri limitate ;
b) resursele absolut necesare în orice activitate; Deleted: roductivitatea
Formatted: Indent: Hanging: 17.25
pt
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic
Formatted: Indent: Hanging: 17.25
pt
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Indent: First line: 0 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not ItalicFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15.1 pt, Tabs: 15.1 pt,
List tab
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic, French
(France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Bullets and Numbering
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
FormattedFormatted: Indent: Hanging: 17.25
pt
Formatted: Romanian (Romania)Deleted: 5
Deleted: 5
Deleted:
Deleted: Productivitatea… [46]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 309
c) cantitatea de bunuri produse și care trebuie vândute;
d) cererea exprim ǎ orice dorin țǎ a agenților economici;
e) cantitatea în care un bun economic poate fi cump ǎrat în func ție de prețul sǎu
în decursul unei perioade.
6. Prețul de echilibru este acela la care:
a) oferta este mai mare decât cererea;
b) oferta este mai mic ǎ decât cererea;
c) piața este golit ǎ de mǎrfuri;
d) cererea satisf ǎcutǎ este mai mare decât oferta;
e) cererea și oferta satisf ǎcute sunt egale la nivelul celui mai mare volum de
vânzǎri și cumpǎrǎri pe piațǎ.
7. O reducere simultan ǎ și în aceea și proporție a cererii și ofertei determin ǎ:
a) reducerea pre țului de echilibru;
b) creșterea prețului de echlibru;
c) reducerea cantit ǎții de echilibru;
d) menținerea cantitǎț ii de echilibru;
e) menținerea cantit ǎții vândute.
8. Când pre țul scade cu 20% iar cantitatea cerutǎ crește cu 30%;
a) volumul valoric al vânz ǎrilor crește;
b) volumul valoric al vânz ǎrilor scade;
c) volumul valoric al vânz ǎrilor se men ține la acela și nivel;
d) cererea este inelastic ǎ;
e) cererea are elasticitate unitar ǎ.
9. Dacǎ volumul valoric al vânz ǎrilor unui bun scade în urma cre șterii prețului
acestuia, cererea bunului respectiv este:
a) perfect elastic ǎ;
b) inelastic ǎ;
c) perfect inelastic ǎ;
d) elasticǎ;
e) cerere cu elasticitate unitar ǎ.
10. Dacǎ oferta scade și prețul de echilibru cre ște, cantitatea de echilibru:
a) crește;
b) scade;
c) este constant ǎ;
d) crește pânǎ la un anumit nivel, dup ǎ care scade;
e) nu se poate determina.
11. Elasticitatea cererii și factorii care o influen țeazǎ.
Deleted: roductivitatea
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Romanian (Romania)
Formatted: Indent: Hanging: 17.25
pt
Formatted: Romanian (Romania)Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Tabs: -2.15 pt, List tab +
Not at 15.1 ptDeleted: <#>Reprezint ǎ un factor
extern de formare a pre țului care
acționeazǎ dinspre cererea
consumatorului:¶
<#>nevoile consumatorilor;¶
<#>posibilitatea produc ǎtorilor de a se
raporta la nevoile consumatorului;¶
<#>mǎsurile guvernamentale pentru
menținerea unor echilibre social-
economice pe pia ța muncii;¶
<#>raritatea bunurilor;¶
<#>cantitatea de munc ǎ încorporat ǎ în
fiecare cantitate de bun.¶
<#>¶<#>2. Dintre factorii interni ai form ǎrii
prețului care î și exercitǎ influența dinspre
oferta produc ǎtorilor fac parte :¶
<#>a) capacitatea de plat ǎ a populației
consumatoare ;¶
<#>b) structurile ofertei ;¶
<#>c) structurile cererii ;¶
<#>d) abilitatea întreprinz ǎtorului ;¶
<#>e) nvelul costurilor unitare.¶
<#>¶
<#>3. În realitate, într-un sistem
economic de pia țǎ, prețurile sunt :¶
<#>a) libere ;¶
<#>b) administrate ;¶
<#>c) mixte ;¶
<#>d) un rezultat exclusiv al jocului liber
dintre cererea și oferta pie ței ;¶
<#>e) formate pe baza tuturor factorilor
de influen țǎ interni si externi pie ței.¶
<#>Alege ți răspunsul corect:¶
<#>A (e); B (d); C (a+b+d); D (c+e); E
(a+d).¶
<#>¶
<#>4.Fixarea de c ǎtre stat a unor pre țuri
maxime are ca efect:¶
<#>supraproduc ția;¶
<#>excesul de cerere;¶
<#>excesul de ofert ǎ;¶
<#>protejarea produc ǎtorului;¶
<#>dezvoltarea pie ței produsului pentu
care s-a fixat pre țul maxim.¶
Deleted:
¶
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 310
12.Elasticitatea ofertei și factorii care o influenț eazǎ.
Deleted: roductivitatea
Deleted:
Deleted: ¶
¶
¶
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 311
Pentru ră spunsurile studen ților lăsați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1 6.1.
1. C
2. A
3. d
4. e
Răspuns 1 6.2.
a)
0ec/pQΔQkx :
0PΔP
0 10
00 1
P PP
QQ Q
00
0 10 1
QP
P PQ Q 10010
10 20100 90 =
1 , 0101
10010
1010
0yy
ecy/PxQΔQk :
0xx
PΔP
0y0y 1y
QQ Q :
0x0x 1x
PP P
0y0x
0y 1y0y 1y
PP
P PQ Q
19010
10 20190 380 119010
10190
20010
10 – 20200 – 650k
xec/p 25 , 220010
10450
b)
Produsul X are cerere inelastic ă.
Produsul Y are cerere inelastic ă.
Produsul Z are cerere elastic ă.
Răspuns 1 6.3.
1. d
2. b
3. b
Răspuns 1 6.4. Deleted: roductivitatea
Formatted: Indent: Hanging: 66.15
pt, Numbered + Level: 2 +
Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
69 pt + Tab after: 87 pt + Indent
at: 87 pt, Tabs: 38.1 pt, List tab +
Not at 87 pt
Formatted: Spanish (Venezuela)
Formatted: Indent: Left: 20.85 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Indent: Left: 3.6 pt,
Space After: 0 pt, Line spacing: single
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Indent: Left: 15.1 ptFormattedFormatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Formatted: Spanish (Venezuela)Deleted: ¶
Deleted: ¶
¶
Deleted: 5
Deleted: ¶
Deleted: 5
Deleted: ¶
Deleted: 5
Deleted: ¶
Deleted: 5
Deleted: Productivitatea… [47]
… [48]
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 312
a) P = 600 – Q C ; P = 100 + 3 Q O
600 – Q C = 100 + 3 Q O
În condiții de echilibru, Q C = Q O = 125 unit ǎți de produse. P E = 475 u.m.
b) Funcția cererii este: Q C = 600 – P. În punctul de ec hilibru, coeficientul de
elasticitate a cererii în func ție de preț se calculeaz ǎ astfel:
Kec/p = – 8 . 31254751
CC
QP
dPdQ
Valoarea K ec/p indicǎ o cerere elastic ǎ în funcție de preț.
c) Funcția ofertei este: Q O = (P-100)/3. În punctul de echilibru, coeficientul de
elasticitate a ofertei în func ție de preț se calculeaz ǎ astfel:
Keo/p = 26 . 1125475
31
OO
QP
dPdQ
Valoarea K eo/p indicǎ o ofertǎ elasticǎ în funcție de preț .
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 1 6
Clipa, N. – Economie politic ǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economicǎ , București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007. Sam
uelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Deleted: roductivitatea
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Spanish (Venezuela),
Lowered by 15 pt
Formatted: Not Superscript/
Subscript
Formatted: Indent: Left: 3.6 pt,
Hanging: 14.4 pt
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Spanish (Venezuela),Lowered by 15 ptFormatted: Indent: Left: 3.6 pt
Formatted: Font: Not Bold
Formatted: Spanish (Venezuela)Deleted: ¶
Deleted: ¶
Deleted: 4
Deleted: Productivitatea
Piața. Cererea și oferta
Microeconomie 313
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Deleted: roductivitatea
Deleted: Productivitatea
Page 292: [1] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic, French (France)
Page 292: [2] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt
Page 292: [3] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic
Page 292: [4] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt
Page 292: [5] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold
Page 293: [6] Deleted Calculator 1/20/2010 14:08:00
Prețul a ocupat și ocupǎ un loc central în ansamblul teoriei și practicii economice. Unii autori au
apreciat ca pre țul reprezint ǎ noțiunea fundamental ǎ științei economice.
Prețul exprim ǎ, în condi țiile actuale, cantitatea de bani pe care cump ǎrǎtorul o pl ǎtește în
schimbul unei unit ǎți de bun economic, respectiv, el este expresia b ǎneascǎ a valorii de schimb pe
care o încaseaz ǎ vânzǎtorul pentru o unitate din bunul tranzac ționat. Preț ul este deci suma de bani
încasatǎ – plǎtitǎ, pentru transferarea definitiv ǎ a atribuțiilor dreptului de proprietate de la o
persoanǎ la alta.
Una dintre cele mai cont roversate probleme ale știintei economice a fost și a rǎmas problema
"substanței unice a pre țului".
Prima încercare de a explica științific esența unicǎ a preț ului a fost facut ǎ de clasicul Adam
Smith. El a apreciat și a demonstrat c ǎ preț ul exprim ǎ munca încorporat ǎ în fiecare dintre
bunurile ce se schim
bǎ.
Alți economiș ti au aș ezat la temelia pre țului raritatea. Cu cât bunul este mai rar, cererea pentru el
fiind constant ǎ sau în cre ștere, cu atât pre țul lui este mai mare.
0 altǎ bazǎ unicǎ a preț ului a fost considerat ǎ utilitatea Adep ții utilitǎții marginale spun c ǎ prețul
este determinat de utilitatea bunului cel mai puț in dorit, de satisfac ția asigurat ǎ de consumul
acelui exemplar care se afl ǎ la marginea pl ǎcerii indivizilor.
Mulți autori au considerat c ǎ baza prețului este venitul disponibil. În acest context, J.M. Keynes a
demonstrat cǎ sporirea gradului de ocupare a for ței de munc ǎ, determin ǎ mǎrimea venitului
disponibil, iar acesta, la rândul lui, st ǎ la baza nivelului și dinamicii preț ului, a modific ǎrii lui.
În timp, s-au conturat dou ǎ teorii în problema valori i: teoria valorii munc ǎ (obiectiv ǎ) și teoria
valorii utilitate (subiectiv ǎ).
Conform teoriei valorii munc ǎ, substanț a valorii este munca produc ǎtorilor de bunuri
reproductibile, concretizeaz ǎ în noi bunuri economice, în noi func ții ale acestora. În determinerea
mǎrimii valorii economice se are în vedere consumul total de munc ǎ vie și materializat ǎ,
ocazionat de produc ția propriu-zis ǎ a bunului respectiv, cât și cheltuielile din amontele și avalul
acesteia. M ǎrimea valorii se manifest ǎ la piațǎ prin valoarea de schimb și reprezint ǎ raportul
cantitativ în care se schimb ǎ douǎ bunuri, La rândul ei, valoarea de schimb se prezint ǎ sub forma
prețului. Cantit ǎțile diferite de munc ǎ vie șI materializat ǎ pentru ob ținerea aceluia și bun
reprezintǎ valoarea individual ǎ a mǎrfii, a cǎrei mǎrime este dat ǎ de timpul de munc ǎ individual.
Prin confruntarea intereselor produc ǎtorilor individuali, al e acestora cu ale cump ǎrǎtorilor,
bunurile indentice ajung s ǎ aibǎ una ș i aceeasi valoare econom icǎ, indiferent de valorile și
condițiile individuale în care au fost produse. Valoarea social ǎ este deteminat ǎ de timpul de
muncǎ socialmente necesar, respectiv timpul de munc ǎ necesar pentru producerea unui bun, în
condițiile de producț ie existente, normale din punct de vedere social și cu media social ǎ de
îndemânare și intensitate a muncii.
Conform teoriei valorii – utilit ate, valoarea bunului se explic ǎ prin raritatea bunurilor economice
și prin utilitatea pe care indivizii consumatori o atribuie acestora. Pe m ǎsura satisfacerii nevoilor,
se reduce intensitatea nevoii, deci scade și valoarea pe care cump ǎrǎtorul o confer ǎ bunurilor
cumpǎrate.
Cele dou ǎ teorii sunt ireductibile. Școala neoclasic ǎ, de pildǎ, susține cǎ valoarea bunurilor
economice este dat ǎ atât de preț ul de cost integral (full-cost), cât și de utilitatea ce le-o confer ǎ
cumpǎrǎtorul, de preferinț ele economice ale acestuia, preferin țe ce se afl ǎ sub inciden ța mǎrimii
și sursei venitului.
Page 293: [7] Deleted Calculator 1/20/2010 14:07:00
Adam Smith aprecia c ă esența unică a preț ului este:
munca încorporat ă în fiecare dintre bunurile care se supun schimbului;
raritatea realativ ă a resurselor în raport cu nevoile;
raritatea bunurilor;
utilitatea bunurilor;
venitul disponibil.
Reprezint ă teorii ale valorii:
teoria valorii-muncă (subiectiv ă);
teoria valorii-muncă (obiectiv ă);
teoria valorii-utilitate (subiectiv ă);
teoria valorii-utilitate (obiectiv ă);
b+c.
Conform teoriei valorii-utilitate: valoarea se explic ă prin raritatea bunurilor economice;
valoarea se explic ă prin utilitatea pe care consumat orii o atribuie bunurilor economice;
mărimea valorii se manifest ă pe piață prin valoarea de schimb;
mărimea valorii se manifest ă prin valoarea social ă, calculată ca timp de munc ă socialmente
necesar pentru producerea unui bun;
valoarea depinde de intensitatea nevoilor c ărora se adreseaz ă bunurile economice.
Alegeți răspunsul correct:
A (a+b+c); B (c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (e).
Conform teoriei valorii-munc ă:
valoarea se explic ă prin raritatea bunurilor economice;
valoarea se explic ă prin utilitatea pe care consumat orii o atribuie bunurilor economice;
mărimea valorii se manifest ă pe piață prin valoarea de schimb;
mărimea valorii se manifest ă prin valoarea social ă, calculată ca timp de munc ă socialmente
necesar pentru producerea unui bun;
valoarea depinde de intensitatea nevoilor c ărora se adreseaz ă bunurile economice.
Alegeți răspunsul correct:
A (a+b+c); B (c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (d).
Prețul reprezint ă
cantitatea de bani pe care cump ărătorul o primeș te în schimbul unei unit ăți de bun
economic;
cantitatea de bani pe care cumpă rătorul o plătește în schimbul unei unit ăți de bun economic;
expresia b ănească a val
orii de schimb pe care o încaseaz ă vânzătorul pentru o unitate din
bunul tranzac ționat;
suma de bani încasat ă-platită pentru transfer area definitiv ă a tuturor atributelor dreptului de
proprietate de la o persoan ă la alta;
suma de bani încasat ă-platită pentru transferarea definitiv ă a unor atribute ale dreptului de
proprietate de la o persoan ă la alta
Alegeți răspunsul correct:
A (b+c); B (b+c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (c).
Page 293: [8] Formatted Calculator 1/22/2010 12:35:00
Indent: Hanging: 38 pt, Tabs: ‐2.25 pt, Left + Not at 164.25 pt
Page 293: [9] Formatted Calculator 1/22/2010 12:35:00
Indent: Left: 15 pt, Hanging: 11.5 pt, Tabs: ‐2.25 pt, Left + Not at 164.25 pt
Page 301: [10] Deleted Calculator 1/20/2010 14:07:00
1. Funcția de calcul și mǎsurare a cheltuielilor și rezultatelor, const ǎ în aceea c ǎ prin intermediul
prețurilor cap ǎtǎ expresie b ǎneascǎ indicatorii ce caracterizeaz ǎ activitatea economico-social ǎ. În
acestǎ funcție, preț urile servesc la evidenț ierea dimensiunilor cantitative și structural calitative ale
evoluției diverselor activit ǎți, constituind un important instrument de analiz ǎ și fundamentare a
deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea și utilizarea resurselor, participarea
la circuitul economic mondial etc.
2. Prețul, ca și costul pe baza c ǎruia se formeaz ǎ, are o puternic ǎ încǎrcǎturǎ informaționalǎ, iar
mesajele sale pot fi rapid și ieftin transmise c ǎtre multitudinea agen ților economici. El exprim ǎ și
mǎsoarǎ "tensiunile" de raritate a bunurilor și serviciilor, ca și a factorilor de produc ție, orientând
atât opțiunile și deciziile produc ǎtorilor, cât și ale consumatorilor. Pre țul apare deci ca "un sistem
de semnale" care coordoneaz ǎ deciziile agen ților economici, servind la împ ǎrțirea unei oferte
limitate de factori de productie – între produc ǎtori – și a unei cantitǎț i limitate de bunuri și servicii
– între consumatori.
3. Funcția de stimulare a intereselor agen ților economici producǎ tori. Veniturile întreprinderilor,
depinzǎnd de mǎrimea pre țurilor, acestea din urm ǎ orienteazǎ activitǎțile economice spre acele
ramuri și sectoare în care prin pre ț (costurile fiind date) se încaseaz ǎ profituri relativ mari pe
produs. Pre țul apare ca acel instrument neutru care îi ierarhizeaz ǎ pe produc ǎtori dupǎ costuri și
rentabilitate. 4. Funcția de recuperare a costurilor și de distribuire a veniturilor presupune, în primul rând, ca
prin nivelul lor, pre țurile sǎ asigure agen ților economici compensarea cheltuielilor și obținerea
unui anumit profit. Întrucât acela și produs are costuri diferite – în func ție de pre țurile de aprovizionare și d
e
condițiile de desfǎșurare a activit ǎții – și se valorific ǎ în mod diferen țiat pe piațǎ, prin intermediul
prețurilor, se realizeaz ǎ o distribuire /redistri buire a veniturilor produc ǎtorilor.
Page 301: [11] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, English (U.S.)
Page 301: [12] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, English (U.S.)
Page 301: [13] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, English (U.S.)
Page 301: [14] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, English (U.S.)
Page 301: [15] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, English (U.S.)
Page 301: [16] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, English (U.S.)
Page 301: [17] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, English (U.S.)
Page 301: [18] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold
Page 301: [19] Formatted Calculator 1/20/2010 14:27:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold
Page 301: [20] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [21] Formatted Calculator 1/20/2010 16:12:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Romanian (Romania)
Page 301: [22] Formatted Calculator 1/20/2010 16:12:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Romanian (Romania)
Page 301: [23] Formatted Calculator 1/20/2010 16:12:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Romanian (Romania)
Page 301: [24] Formatted Calculator 1/20/2010 16:12:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Romanian (Romania)
Page 301: [25] Formatted Calculator 1/20/2010 16:10:00
Font: Times New Roman, 12 pt
Page 301: [26] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Centered, Indent: First line: 3.6 pt, Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [27] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Centered, Indent: First line: 3.6 pt, Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [28] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Indent: First line: 3.6 pt, Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [29] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Centered, Indent: First line: 3.6 pt, Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [30] Formatted Calculator 1/22/2010 13:14:00
Indent: First line: 3.6 pt, Space After: 0 pt, Line spacing: single
Page 301: [31] Formatted Calculator 1/20/2010 16:10:00
Font: Times New Roman, 12 pt, French (France)
Page 301: [32] Formatted Calculator 1/20/2010 16:10:00
Tabs: 38 pt, List tab + Not at 57.6 pt
Page 301: [33] Deleted Calculator 1/20/2010 14:06:00
Nu reprezint ă o funcție a preț urilor:
funcția de calcul ș i măsurare a cheltuielilor și rezultatelor;
funcția de mijloc de plat ă;
funcția de stimulare a intereselor agen ților economici;
funcția de informare rapid ă și ieftină a participan ților la pia ță cu privire la tensiunile de
raritate a bunurilor și serviciilor ;
funcția de recuperare a costurilor și de distribuire a veniturilor.
Funcția preț urilor de calcul și măsurare a chetuielilor și rezultatelor const ă în aceea că :
prețurile apar ca un sistem de semnale care coordoneaz ă deciziile agen ților economici;
prețurile apar ca acel instrument care îi ierarhizeaz ă pe produc ători după costuri și
rentabilitate;
prețurile asigur ă compensarea cheltuielilor și obținerea unui anumit profit;
prin intermediul pre țu rilor cap ătă expresie baneasc ă indicatorii ce caracterizeaz ă
activitatea economico-social ă;
c+d.
Funcția preț urilor de stimulare a intereselor agen ților economici produc ători constă în aceea
că:
prețurile apar ca un sistem de semnale care coordoneaz ă deciziile agen ților economici;
prețurile orienteaz ă activitățile economice spre acele ramuri și sectoare în care prin
mărimea lor (costurile fiind date) se încaseaz ă profituri relativ mari pe produs;
prețurile asigur ă compensarea cheltuielilor și obținerea unui anumit profit;
prin intermediul pre țurilor cap ătă expresie baneasc ă indicatorii ce caracterizeaz ă
activitatea economico-social ă;
nici o variant ă nu este corect ă.
Page 305: [34] Deleted Calculator 1/20/2010 14:05:00
Este un lucru unanim acceptat c ǎ formarea pre țului are loc sub influen ța unei multitudini de
factori. În genere, aceș ti factori se împart în dou ǎ grupe: factori interni și factori externi.
a) Grupa factorilor interni. Unii dintre fatorii interni ai form ǎrii prețului acționeazǎ dinspre
cererea consumatorilor cum sunt: utilitatea atribuit ǎ bunurilor de c ǎtre cumpǎrǎtor; capacitatea de
platǎ a populaț iei consumatoare; nevoile consumatorilor și structurile cererii etc.
Alți factori interni ai form ǎrii prețului își exercitǎ influenț a dinspre oferta produc ǎtorilor. Dintre
aceștia, cei mai importan ți sunt: nivelul costurilor uni tare; abilitatea întreprinz ǎtorului și
capacitatea sa de a ob ține profit cât mai mare ; structurile ofertei și posibilitatea produc ǎtorilor de
a se raporta la nevoile consumatorilor; pre țul bunurilor pe alte pie țe etc.
Existǎ de asemenea, factori interni ai form ǎrii prețului, care ac ționeazǎ pe ansamblul pie ței: jocul
liber, presiunea celor dou ǎ forțe ale pieței; factorii monetari, cererea și oferta de bani, ca element
constitutiv al pieț ei, în general.
b) Factorii externi ai formǎrii prețului se reduc la:
intervenția indirect ǎ guvernamentalǎ atât în planul ofertei, cât și al cererii, în sensul
supliment ǎrii sau al reducerii lor, pentru ca mecanismul lor sǎ funcționeze normal;
mǎsurile specifice adoptate de stat pentru men ținerea unor echilibre social-economice (pe
piața muncii, protec ția unor produc ǎtori agricoli), m ǎsuri c are s-au reflectat în nivelul și
dinamica pre țului;
comportamentul unor mari organiza ții economice cu tent ǎ monopolist ǎ.
Pe baza ac țiunii factorilor ar ǎtați, a influen ței preponderente a unuia sau alteia dintre grupele de
factori, sau conturat mai multe tipuri de pre țuri: libere, administrate și mixte.
Prețurile libere sunt acelea care se formeaz ǎ în condițiile concuren ței deschise, în care nici unul
dintre agen ții pieței nu poate influen ța sau decide în mod unilateral nivelul ș i dinamica pre țurilor
(prețul de echilibru).
Prețurile administrate sunt considerate acele pre țuri care se formeaz ǎ și se modific ǎ mai ales sub
influenț a firmelor cu o pozi ție cheie și/sau a statului.
În realitate, într-un sistem economic real de pia țǎ, prețurile sunt mixte , ele fiind formate pe baza
tuturor factorilor ar ǎtați (interni și externi).
Page 305: [35] Deleted Calculator 1/20/2010 16:53:00
Formarea preț urilor adesea se reduce la unele aspecte concrete, formal-juridice, cum sunt:
modalitatea de negociere a pre țului;
forma juridic ǎ a acordului dintre p ǎrți cu privire la pre ț;
cǎile de informare a p ǎrților interesate privind pre țul;
zona de practicare a pre țului;
toate variantele de ma i sus sunt corecte.
În practica economic ǎ se utilizeaz ǎ diferite tipuri de pre țuri, precum:
prețul director;
prețul de licita ție;
prețul bursei;
prețul de catalog;
a+b+c+d.
Factorii interni de formare a pre țului:
își exercitǎ influența dinspre oferta produc ǎtorului;
își exercitǎ influența dinspre cererea consumatorului;
se referǎ exclusiv la jocul liber al cererii și ofertei pe piațǎ ;
se referǎ la totalitatea elementelor caracteristice unei economii na ționale;
se referǎ la acele procese care sunt specifice meca nismului pieț ei.
Alegeți răspunsul corect:
A (e); B (a+b); C (a+b+e); D (c); E (a+d). Reprezint ǎ un factor intern de formare a pre țului care ac ționeazǎ dinspre cererea consumatorului:
nevoile consumatorilor; posibilitatea produc ǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului;
mǎsurile guvernamentale pentru men ținerea unor echilibre social-economice pe pia ța muncii;
raritatea bunurilor; cantitatea de munc ǎ încorporat ǎ în fiecare cantitate de bun.
Page 305: [36] Formatted Calculator 1/20/2010 16:58:00
Indent: Left: 0 pt, First line: 0 pt, Numbered + Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List tab + Not at
32.25 pt + 36 pt
Page 305: [37] Formatted Calculator 1/20/2010 16:55:00
Numbered + Level: 1 + Numbering Style: a, b, c, … + Start at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab
after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: Not at 32.25 pt
Page 305: [38] Formatted Calculator 1/20/2010 17:04:00
Indent: Left: 0 pt, First line: 0 pt, Numbered + Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: ‐2.25 pt, List tab + 15 pt,
Left + Not at 32.25 pt + 36 pt
Page 305: [39] Formatted Calculator 1/20/2010 17:04:00
Numbered + Level: 1 + Numbering Style: a, b, c, … + Start at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab
after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, Left + Not at 32.25 pt
Page 305: [40] Formatted Calculator 1/20/2010 17:04:00
Indent: Left: 0 pt, Hanging: 18 pt, No bullets or numbering, Tabs: 36 pt, List tab + Not at 32.25 pt
Page 305: [41] Formatted Calculator 1/20/2010 17:04:00
Numbered + Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab
after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: Not at 32.25 pt
Page 305: [42] Formatted Calculator 1/20/2010 17:06:00
Numbered + Level: 1 + Numbering Style: a, b, c, … + Start at: 1 + Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab
after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: Not at 32.25 pt
Page 307: [43] Deleted Calculator 1/20/2010 14:03:00
Ținându-se seama de faptul c ǎ procesul form ǎrii prețului este mixt, c ǎ în acest proces se
întrepǎtrund factorii endogeni pie ței cu cei exogeni, se poate spune c ǎ implicarea administraț iei
de stat este cel mai impo rtant factor exogen. Aceast ǎ funcție a guvernelor se concretizeaz ǎ în mai
multe categorii de ac țiuni ș i mǎsuri.
a) Principalul set de m ǎsuri promovate de puterea public ǎ constǎ în ansamblul ac țiunilor și
procedurilor de men ținere, restaurare sau chiar de consolidare a condi țiilor de desf ǎșurare
normalǎ a concuren ței. În acest sens, administra țiile de stat controleaz ǎ înțelegerile, acordurile
între produc ǎtori, cǎutând sǎ limiteze tendin țele lor monopoliste și oligopoliste. Aceste m ǎsuri se
împart în dou ǎ categorii: reglement ǎrile juridice ale tranzac țiilor comerciale, adoptarea Codului
Comercial, aceast ǎ problem ǎ fiind de competen ța legislativului; controlul și supravegherea
modului de aplicare, de respectare a legilor privitoare la regulile de desf ǎșurare a concurenț ei și la
mecanismul form ǎrii prețului, acțiune a fiind a executivului.
b) În al doilea rând, administra ția public ǎ se implic ǎ în formarea nivelului pre țului și a
modificǎrii lui prin politica sa de protec ție socialǎ, de susținere a menajelor și persoanelor cu
venituri mici. Salariul minim garantat, dimensionarea și negocierea lui cu partenerii sociali, (cu
sindicatele) sunt pârghii statale și de influen are a mecanismului pre țului.
c) În al treilea rând, puterea de stat, guvernele se implic ǎ în formarea pre țurilor prin sus ținerea cu
subvenț ii a unor produse de interes naț ional (cereale, energie electric ǎ), ca ș i prin garantarea
veniturilor minime ale produc ǎtorilor agricoli.
d) În anumite situa ții extraordinare (r ǎzboaie, crize profunde și durabile), guvernele au procedat
la fixarea autoritar ǎ a preț ului, mǎsura fiind înso țitǎ adesea ș i de rationalizarea consumului.
e) Administra ția public ǎ recurge adesea la blocajul pre țului, adic ǎ menținerea pre țurilor la
anumite niveluri atinse, pe ntru asigurarea unei stabiliz ǎri a lor și a limitǎrii procesului infla ționist.
Ea practic ǎ politica pre țurilor m
axime, respectiv a pre țurilor minime.
Mecanismul preț urilor maxime și efectele practic ǎrii acestora
În general, prin fixarea pre țurilor maxime se urm ǎrește atât cre șterea cererii și a consumului, cât
și a ofertei. Pentru a ob ține efectul dorit este necesar ca pre țul maxim s ǎ se situeze sub nivelul
celui de echilibru (P M < P E ). Rezult ǎ cǎ la preț maxim, cantitatea cerut ǎ este mai mare decât cea
oferitǎ (Qc >Qo ).
P
C O
PE E
PM
Fig. 15.1. Politica pre țului maxim
Introdus cu scopul de a pr oteja consumatorii, pre țul maxim antreneaz ǎ cu timpul, un efect invers:
penuria de produse ș i imposibilitatea consumatorilor de a- și procura bunurile în cauzǎ . Ori,
protejarea consumatorilor se realizeaz ǎ, în principal, prin asigurarea pieț ei cu bunurile cerute de
ei.
Mecanismul preț urilor minime
Sunt situa ții când guvernele folosesc pre țul minim în politica lor de pre țuri. Scopul urm ǎrit de
guverne este acela de a stimula dezvoltarea și a menț ine echilibrul pie ței unor bunuri.
Prin lege, se interzice vânzarea bunurilor materiale și serviciilor sub un anumit pre ț numit pre ț –
prag sau pre ț minim. Este clar c ǎ guvernul î și poate atinge obiectivul numai dac ǎ nivelul acestui
preț este mai mare decât pre țul de echilibru.
Fig. 15.2. Politica pre țului minim
P
P MC MO
Q
C QO Q C
0 O
E
PE m
Stabilirea pre țului minim deasupra celui de echlibru (P M > P E) conduce la modific ǎri atât în
cantitatea cerut ǎ fațǎ de cea de echilibru (Q C< Q E ), cât și în cantitatea oferit ǎ fațǎ de cantitatea ce
fǎcuse echilibrul cu cererea (Qo > Qc ). Modific ǎrile aratate sunt reac ții firești ale agen ților pieței
la urcarea pre țului. Apare deci un excedent de ofert ǎ fațǎ de cerere, ceea ce înseamn ǎ cǎ mǎsura
guvernului și-a atins scopul. Numai c ǎ statul trebuie s ǎ caute și debușee pentru produsele având
prețuri minime de vânzare. O asemenea sus ținere are loc fie prin achizi țiile garantate din
veniturile administra țiilor, fie prin facilit ǎți fiscale și de credit acordate produc ǎtorilor sau
cumpǎrǎtorilor.
Page 307: [44] Deleted Calculator 1/20/2010 16:24:00
Intervenția guvernamental ǎ în mecanismul form ǎrii prețurilor este necesar ǎ atunci când:
existǎ penurie de resurse materiale și energetice;
se dorește limitarea tendin ței unor firme mari de a crea monopoluri;
trebuie protejate interesele consumatorilor;
se urmareș te folosirea ra ționalǎ a resurselor na ționale;
toate variantele de ma i sus sunt corecte.
Fixarea de c ǎtre stat a unor pre țuri minime are ca efect:
supraproduc ția;
excesul de cerere; penuria de produse;
dezavantajarea produc ǎtorului;
restrângerea pie ței produsului pentu care s-a fixat pre țul minim.
Reprezint ǎ pârghii ale statului de interven ție în mecanismul form ǎrii prețurilor:
adoptarea Codului Comercial; supravegherea bunei func ț
Page 307: [45] Formatted Calculator 1/20/2010 16:24:00
Justified, Numbered + Level: 1 + Numbering Style: a, b, c, … + Start at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
18 pt + Tab after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: 38 pt, Left
Page 308: [46] Formatted Calculator 1/22/2010 12:05:00
Indent: Left: 0 pt, Hanging: 15.1 pt, Numbered + Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: 15.1 pt, List tab + Not at
36 pt
Page 311: [47] Formatted Calculator 1/20/2010 16:18:00
Indent: Left: 3.6 pt, Line spacing: single
Page 311: [48] Formatted Calculator 1/20/2010 13:59:00
Indent: Hanging: 101.9 pt, Numbered + Level: 3 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 + Alignment:
Left + Aligned at: 99 pt + Tab after: 117 pt + Indent at: 117 pt, Tabs: 32.35 pt, List tab + Not at 117 pt
Concuren ța și formele ei
Unitatea de înv ățare nr. 17
CONCUREN ȚA ȘI FORMELE EI
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 17
17.1. Conceptul de concuren țǎ. Modalitǎți și direcții de desfǎșurare
17.2. Tipuri de concuren țǎ
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 17
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 17
Pagina
314
314
315
318
321
322
Microeconom
ie 313
Concuren ța și formele ei
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 17
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 17 sunt:
Cunoașterea conceptului de concuren țǎ și a modalit ǎților specifice de
desfǎșurare a concuren ței
Familiarizarea cu tipurile de concuren țǎ
17.1. Conceptul de concuren țǎ. Modalit ǎți și direcții de desf ǎșurare
Conceptul de
concurențǎ
Modalitǎți de
desfǎșurare Conceptual, concuren ța este o confruntare specific ǎ dintre agen ții economici, în
vederea ob ținerii unor condi ții mai bune de produc ție și desfacere, de efectuare a
operațiilor bǎnești sau a altor activit ǎți economice, în scopul ob ținerii de cât mai
multe avantaje. Fiind o confruntare între agen ții economici, concuren ța se
desfǎșoarǎ prin intermediul unor modalit ǎți specifice, de natur ǎ economic ǎ și
extraeconomicǎ :
a) modalitǎț ile de natur ǎ economic ǎ privesc: reducerea pre țurilor de vânzare, pe
seama reducerii costurilor de produc ție, ridicarea calit ǎții bunurilor și a activitǎții de
prestare servicii, lansarea de noi produse, organizarea unor se rvicii de vânzare
eficiente, reclama și publicitatea, organizarea de servicii postvânzare, etc.;
b) modalitǎț ile de natur ǎ extraeconomic ǎ, includ: furtul de informa ții; rǎspândirea
de inform
ații false despre concuren ți; cumpǎrarea unor salaria ți ai concuren ților pe
care sǎ-i utilizezi în interes propriu; atragerea pe c ǎi necinstite a unor surse de
sponsorizare, etc. În aceast ǎ categorie intr ǎ și acțiunile agresive care pot fi de natur ǎ
diferitǎ și care au ca scop distrugerea concuren ților sau eliminarea lor pentru un
anumit timp din competi ție.
Test de autoevaluare 17.1.
1. Concuren ța se desf ǎșoarǎ prin intermediul unor modalit ǎți specifice de natur ǎ
economic ǎ cum sunt :
a) cumpǎrarea unor salaria ți ai concuren ților pe care s ǎ-i utilizezi în interes
propriu;
b) acțiuni agresive care au ca scop distrugerea concuren ților ;
c) lansarea de noi produse ;
d) atragerea pe c ǎi necinstite a unor surse de sponsorizare ;
e) ridicarea calitǎț ii bunurilor și a activitǎții de prestare servicii.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A (a+b+c+d); B (c+e); C (b+c+d); D (c); E (c+d+e).
Microeconom
ie 314
Concuren ța și formele ei
2. Concuren ța se desf ǎșoarǎ prin interm
ediul unor modalit ǎți specifice de natur ǎ
extraeconomicǎ cum sunt :
a) organizarea unor servicii de vânzare eficiente;
b) acțiuni agresive care au ca scop eliminarea concurenț ilor pentru un anumit
timp de pe piațǎ ;
c) lansarea de noi produse ;
d) atragerea pe c ǎi necinstite a unor surse de sponsorizare ;
e) ridicarea calitǎț ii bunurilor și a activitǎții de prestare servicii.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A (a+b+c+d); B (c+e); C (b+c+d); D (b+d); E (c+d+e).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 321.
17.2. Tipuri de concuren țǎ
Concuren ța
perfectǎ
Concuren ța
imperfect ǎ
Concuren ța
monopolisticǎ 1. Concuren ța perfect ǎ, denumit ǎ și concuren ța purǎ, presupune un asemenea
raport de pia țǎ, în care toate firmele pot s ǎ vândǎ întreaga produc ție pe care o au la
prețul pieței, fǎrǎ a-l influen ța împreun ǎ sau fiecare în parte, iar to ți cumpǎrǎtorii sǎ
poatǎ cumpǎra la prețul pieței, ceea ce doresc și au nevoie dintr-un bun, f ǎrǎ a-l
putea modifica. Concuren ța perfectǎ se define ște prin urm ǎtoarele condi ții:
a) atom
icitatea participan ților la tranzac ții,
b) omogenitatea bunurilor apar ținând aceleiaș i ramuri
c) libera intrare pe pia țǎ a producǎ torilor care doresc acest lucru,
d) perfecta transparen țǎ a pieței, deci cunoaș terea de c ǎtre cei interesa ți a
cantitǎților oferite și cerute, a calit ǎții, a prețurilor, a tranzac țiilor încheiate, etc.;
e) adaptarea fǎ rǎ restricții a ofertei la cerere și invers, deci fluiditatea perfect ǎ a
cererii și ofertei la modificarea pre țului;
f) perfecta mobilitate a factorilor de produc ție.
2. Concuren ța imperfectǎ desemneaz ǎ acea situa ție de piațǎ în care agen ții
economici, în confruntarea dintre ei, sunt capabili, prin ac țiunile lor unilaterale sau
concertate, sǎ influențeze raportul dintre cerere și ofertǎ, ca ș i prețul bunurilor și
serviciilor, în scopul ob ținerii unui profit cât m ai ridicat.
Concuren ța imperfect ǎ cunoaște mai multe forme de manifestare:
a) Concuren ța monopolistic ǎ, este o form ǎ de concuren țǎ imperfect ǎ care se
apropie destul de mult de concuren ța perfectǎ. Ea se caracterizeaz ǎ însǎ , prin
Microeconom
ie 315
Concuren ța și formele ei
Concuren ța
oligopolist ǎ
Monopolul
diferențierea produselor ce apar țin
aceleiași ramuri. Producǎ torii sunt în num ǎr
suficient de mare, astfel încât exist ǎ condiții pentru o bun ǎ satisfacere a cererii
datoritǎ posibilitǎții mari pe care cump ǎrǎtorii o au de a alege din multitudinea de
vânzǎtori, în conformitate cu dorin țele și posibilit ǎțile lor.
b) Concuren ța oligopolist ǎ, se caracterizeaz ǎ prin existen ța câtorva produc ǎtori,
însǎ nu mai pu țin de trei. Fiecare firm ǎ producǎtoare este destul de puternic ǎ ca
acțiun
ile ei sǎ aibǎ efecte importante asupra rivalilor. Pia ța cu concuren țǎ
oligopolist ǎ este cea mai r ǎspânditǎ în țǎrile cu economie de pia țǎ.
Concuren ța oligopolist ǎ se caracterizeaz ǎ în principal prin urm ǎtoarele:
– existen ța unui num ǎr redus de produc ǎtori-vânzǎtori, care deț in o parte
însemnatǎ din ofertǎ;
– diferențierea produselor;
– dificultǎți la intrarea în ramurǎ ;
– un anumit grad de control al pre țurilor.
În cazul oligopolului pre țul nu poate fi controlat de nici unul din cei câ țiva
producǎtori din ramur ǎ, dar prin ponderea ridicat ǎ a fiecǎruia în oferta total ǎ apare
posibilitatea influen țǎrii individuale a situa ției de piațǎ, cât și de adaptare la reac țiile
concurenților. Deciziile de pre ț și volum de produc ție a fiecǎrei firme sunt puternic
influențate de deciziile celorlalte firme din ramur ǎ. Fiecare firm ǎ are con vingerea c ǎ
rivalii pot s ǎ-și schimbe pre țurile sau produc ția ca rǎspuns la propriile decizii. Noile
firme forțeazǎ intrarea pe pia țǎ, iar firmele existente caut ǎ sǎ previnǎ și sǎ stopeze
aceastǎ intrare. De regul ǎ, pe piața cu concuren țǎ oligopolist ǎ, cererea î și pǎstreazǎ
caracterul de atomicitate, deci exist ǎ numeroș i cumpǎrǎtori. Dacǎ și cumparǎtorii
pentru produsele unei industrii sunt pu țini ca num ǎr, concuren ța se prezintǎ sub
formǎ de oligopol bilateral.
c) Concuren ța de monopol este o form ǎ a concuren ței imperfecte în care pia ța unei
industrii este dominat ǎ de un singur produc ǎtor – vânz ǎtor, care în rela țiile cu
consumatorii îș i im pune condi țiile de pre ț sau de calitate.
Existența monopolului se explic ǎ prin prezen ța urmǎtoarelor premise:
1. Raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai di ntr-un singur loc. Nimeni
nu poate avea acces la ele decât o singur ǎ firmǎ.
2. Existenț a unor patente (licen țe) care pentru anumite produse sunt de ținute de
cǎtre o singurǎ firmǎ
3. În anumite domenii, existen ța mai multor firme ar însemna risip .
4. Concentrarea și centralizarea capitalului și deci și a produc ției, care are ca
Microeconom
ie 316
Concuren ța și formele ei
Duopolul
Monopsonul
Oligopsonul efect elim
inarea de c ǎtre o firm ǎ a celorlal ți concuren ți din industrie.
Firma care se afl ǎ în situația de monopol stabile ște prețul pentru bunul sau bunurile
pe care le produce, pre ț care vizeaz ǎ obținerea unui profit maxim. Acest pre ț este
denumit pre ț de monopol și, de regul ǎ, este mai ridicat decât în cazul când în ramura
respectivǎ ar fi fost situa ția de oligopol sau de pia țǎ monopolistic ǎ. Dacǎ monopolul
poate controla pre țul, nu acelaș i lucru se poate spune despre cantitatea vândut ǎ care
depinde în mare m ǎsurǎ de disponibilitǎț ile de cump ǎrare ale consumatorilor.
d) În afara acestor forme de concuren țǎ imperfect ǎ, în realitate, se întâlnesc și alte
situații. De pild ǎ, când numai douǎ firme domin ǎ piața unei industrii, situa ția pieț ei
este de duopol; când exist ǎ un singur cumpǎ rǎtor pentru produsele unei industrii,
situația pieței es
te de monopson ; când exist ǎ un num ǎr redus de cump ǎrǎtori
(câțiva), situa ția pieț ei este de oligopson etc.
Test de autoevaluare 17.2.
1. Unicitatea vânz ătorului și cumpărătorului:
a) este caracteristica monopolului;
b) este caracteristica monopsonului;
c) este caracteristica monopolului bilateral;
d) este o situa ție ce nu se întâlne ște în practica economic ă;
e) este caracteristica monopsonului contrat.
2. Care din urm ătoarele caracteristici sunt specifice pie ței de monopol?
a) producătorul determin ă nivelul pre țurilor;
b) oferta este concentrată în mâna mai multor produc ători;
c) prețul de vânzare este cel mai sc ăzut preț;
d) asigură maximum de satisfac ție consumatorului;
e) consumatorul poate influen ța nivelul pre țului.
3. Piața cu concuren ță monopolistică se deosebe ște de piaț a cu concuren ță perfectă
prin:
a) atomicitatea cererii;
b) atomicitatea ofertei;
c) diferențierea produselor;
d) buna satisfacere a cererii;
e) condiția de m
aximizare a profitului: venit marginal = cost marginal.
4. Cum se nume ște piața care se caracterizeaz ă prin atomicitatea cererii și ofertei,
lipsa de omogenitate a produselor și posibilitatea unei bune satisfaceri a cererii ?
a) Piața cu concuren ță de oligopol;
b) Piața cu concuren ță perfectă ;
c) Piața cu concuren ță de monopson;
Microeconom
ie 317
Concuren ța și formele ei
d) Piața cu con
curență de monopol;
e) Piața cu concuren ță monopolistică .
5. Piața de oligopol nu se caracterizeaz ă prin:
a) posibilitatea încheierii de în țelegeri între firme cu privire la pre ț;
b) posibilitatea încheierii de în țelegeri cu privire la cota de pia ță a fiecărei firme;
c) ofertanți puțini și cumpărători numero și;
d) posibilitatea ob ținerii de câ știguri diferen țiate de către firmele ofertante;
e) un singur vânz ător și câțiva cumpărători.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 321.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 17.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 17 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 17
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 17.
1. Nu caracterizeaz ă monopolul:
a) excluderea oric ărui concurent;
b) un singur vânz ător pentru un anumit bun;
c) atomicitatea ofertei;
d) faptul că producă torul controleaz ă piața;
e) atomicitatea cererii.
2. Nu reprezint ă o caracteristic ǎ a pieței cu concuren ță perfectă:
a) transparen ța perfectă a pieț ei;
b) mobilitatea perfect ă a factorilor de produc ție;
c) atomicitatea cererii și ofertei;
d) diferențierea produselor;
e) libera intrare pe pia ță a producă torilor.
3. Există concuren ță de monopson atunci când:
a) cumpărătorul dete rmină prețul produsului;
Microeconom
ie 318
Concuren ța și formele ei
b) producătorul stabile ște preț ul produsului;
c) prețul produsului influen țează nivelul de trai al consum
atorului;
d) prețurile selec ționează cumpărătorii, determinând num ărul acestora;
e) stabilirea pre țurilor se face în func ție de politica de pre țuri a statului.
4. Oligopolul înseamn ă:
a) situația în care num ărul firmelor concurente este mare;
b) situația în care num ărul firmelor produc ătoare este mic;
c) orice form ă de concuren ță imperfect ă;
d) situația specific ă de concuren ță imperfect ă, creată imediat dup ă desființarea
monopolului, indiferent de num ărul firmelor sau de tipul produselor;
e) nici una din situa țiile mai de sus.
5. Noțiunea de oligopson desemneaz ă:
a) un număr m
ic de cump ărători;
b) un cumpă rător cu putere de cump ărare redus ă;
c) un număr mare de cump ărători;
d) cumpărătorul unui produs cu pia ță restrânsă;
e) un cumpă rător cu putere de cump ărare ridicat ă.
6. Printre tr ăsăturile pieț ei cu concuren ță perfectă se numără:
a) unicitatea cump ărătorului;
b) transparen ța pieței;
c) unicitatea vânz ătorului;
d) mobilitatea perfect ă a factorilor de produc ție;
e) omogenitatea perfect ă a bunurilor.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + c); B (a + b + d + e); C (b + c + d + e); D (b + d + e); E (b + e).
7. Atom
icitatea pie ței desemneaz ă:
a) unicitatea cump ărătorului;
b) unicitatea vânz ătorului;
c) situația în care purt ătorii cererii și ofertei sunt numero și;
d) o caracteristic ă a pieț ei cu concuren ță perfectă ;
e) o caracteristic ă a pieț ei cu concuren ță monopolistic ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b); B (c + d + e); C (c + d); D (a + b + d + e); E (c + e).
8. Piața cu concuren ță de monopson se caracterizeaz ă prin:
a) există mai mulți cumpărători și un singur vânz ător;
b) există mai mulți vânzători și un singur cump ărător;
c) cum părătorul poate determina nivelul pre țului;
d) există un număr mic de vânz ători și cumpărători;
e) asigură cel mai bine cerin țele consumatorilor.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + c); B (b + c); C (d + e); D (c + d); E (b + e).
Microeconom
ie 319
Concuren ța și formele ei
9. Piața cu concuren ță de oligopol se caracterizeaz ă prin
:
a) ofertanți numeroși;
b) ofertanți puțini;
c) atomicitatea cererii;
d) fiecare ofertant poate influen ța piața;
e) comportamentul nici unui cump ărător nu are influen ță hotărâtoare asupra
pieței.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a+b+c+d+e); B (b+c+d+e); C (c + d + e); D (a + d + e); E (a + c + d + e).
10. Pe pia ța A există atomicitatea cererii, iar pe pia ța B această trăsătură lipseș te.
Ambele pie țe au ca trăsătură comună atomicitatea ofertei. In aceast ă situație:
a) piața A – piață de oligopol; pia ța B – piață monopolistică ;
b) piața A – piață m onopolistică ; piața B – piață de monopol;
c) piața A – piață monopolistică ; piața B – piață de monopson;
d) piața A – piață monopolistică ; piața B – piață de oligopson;
e) piața A – piață monopolistică ; piața B – piață oligopolistică ;
Alegeț i răspunsul corect:
A (c + d ); B (a + b); C (c + d + e); D (a + b + c + d + e);
E (d + e).
11. Caracteriza ți principalele tipuri de concuren țǎ.
Microeconom
ie 320
Concuren ța și formele ei
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 17.1.
1. B
2. D
Răspuns 17.2.
1. c
2. a
3. c
4. e
5. e
Microeconom
ie 321
322 Concuren ța și form
ele ei
Microeconomie
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 17
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ (Microeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., W
alsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Unitatea de înv ățare nr. 18
TIPURI DE PIE ȚE ȘI MECANISMELE DE FORMARE A
PREȚURILOR (PARTEA I)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 18
18.1. Piața cu concuren țǎ perfectǎ și formarea pre țului de echilibru
18.2. Echilibrul firmei în condi ții de concuren țǎ perfectǎ
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 18
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 18
Pagina
324
324
331
336
339
340
Microeconom
ie 323
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 18
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 18 sunt:
Înțelegerea mecanismului prin care se formeaz ǎ prețul de echilibru pe o pia țǎ
cu concuren țǎ perfectǎ
Analiza condiț iilor de realizare a echilibru lui firmei pe termen lung și scurt
18.1. Piața cu concuren țǎ perfect ǎ și formarea pre țului de echilibru
Pe o piațǎ cu concuren țǎ perfectǎ , prețul se formeaz ǎ la nivelul punctului de
echilibru dintre curbele cererii ș i ale ofertei, situa ție în care cantitǎț ile cerute sunt
egale cu cele oferite. In condi țiile unei asemenea pieț e, produc ǎtorul este un
“primitor de pre ț” el neputând infuen ța preț ul; orice produc ǎtor îș i poate vinde toate
mǎrfurile la pre țul inițial al pie ței întrucât se presupune cǎ cererea este perfect
elasticǎ. De pildǎ, el își poate dubla pre țul și sǎ nu vândǎ nimic, sau poate p ǎrǎsi
piața fǎrǎ ca prin aceasta s ǎ influențeze prețul bunurilor respective.
Considerându-se pre țul ca o variabil ǎ independent ǎ, creșterea sau reducerea lui va
face ca oferta și cererea s ǎ se modifice în sens invers una fa țǎ de cealalt ǎ. Indiferent
de nivelul concret al pre țului, cantitatea vândut ǎ dintr-un anum it bun este, desigur,
egalǎ cu cea cump ǎratǎ, ceea ce nu înseaman ǎ cǎ se realizeaz ǎ echilibrul pie ței
bunului respectiv. Egalitatea dintre cantit ǎțile cerute cu cele oferite constituie
rezultatul practic ǎrii unui anumit nivel al pre țului de vânzare în condi țiile
concordan ței parametril or cererii ș i ofertei, ale compatibilit ǎții dorințelor
cumpǎrǎtorilor și vânzǎtorilor. Realizarea echilibrului cererii și ofertei va avea loc,
deci, numai în condi țiile existen ței unei duble ipoteze: a) a contractelor încheiate și
reziliate succesiv, schimbul având loc numai în situa ția de echilibru; b) a existen ței
unui “evaluator” care s ǎ modifce pre țurile și sǎ autorizeze îndeplinirea contractelor.
Pentru a facilita în țelegerea form ǎrii prețului de echilibru prezent ǎm urmǎtorul
exemplu ipotetic:
Sǎ presupunem c ǎ atât curbele ofertei, cât și cele ale cererii sunt:
O = 100p – 300 D = – 25p + 450.
Sǎ scriem O(p) = D(p), adic ǎ:
100p – 300 = – 25p + 450 125p = 750
Microeconom
ie 324
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Microeconom
ie
325
De unde p E = 6 ș i, transferând aceast ǎ valoare a lui p E într-una din ecua țiile
precedente, ob ținem cantit ǎțile cerute (D E) și oferite (O E) care se echilibreaz ǎ,
adicǎ:
D = O = 300, ca în fig. 18.1.
cu 6 u.m.
kilogramul. Aceasta este ceea ce se nume ște în mod curent pre țul pieței.
ția e
ste instantanee, c ǎ producǎtorii vin pe
piațǎ farǎ sǎ fi luat deciziile de produc ție.
ea de reziliere a c ontractelor este indispensabilǎ pentru a asigura unicitatea
prețului.
. Esențialǎ este existen ța unui observator impar țial al procesului de
schimb.
E E
Intersecția curbelor ofertei și cer
erii determin ǎ deci un punct de echilibru; ni se arat ǎ
cǎ in situaț ia de echilibru 300 (kg) dintr-un bun vor fi schimbate
Desigur, totul se petrece cât se poate de bine dac ǎ prețul inițial p 0 este de 6 u.m. (p 0
= p E). Oferta sau cererea au atunci acela și nivel (300 kg), din moment ce și una și
cealaltǎ depind de preț . Nu exist ǎ, însǎ, nici un motiv pentru ca lucrurile s ǎ se
desfǎșoare neap ǎrat astfel. S ǎ presupunem c ǎ prețul inițial p 0 este inferior sumei de
6 u.m. (de exemplu p 0 =4 u.m.); cantitatea cerut ǎ este în acest caz superioar ǎ
cantitǎții oferite: (D(4)= 350) >(O(4) = 100). Exist ǎ în acest caz o situa ție de exces
de cerere, o concuren țǎ între cump ǎrǎtori: se admite în mod curent c ǎ aceastǎ
concurențǎ tinde sǎ facǎ prețurile sǎ creascǎ și sǎ sporeascǎ oferta pân ǎ în momentul
în care se atinge pre țul de echilibru de 6 u.m., ceea ce face s ǎ creascǎ oferta și sǎ
scadǎ cererea. Problema este de a ști cum se efectueaz ǎ în acest caz ajustarea; acum
este momentul în care intervine evaluatorul sau “comisarul-pre țuilor"; interven ța lui
este necesar ǎ pentru a asigura unicitatea pre țului. Sǎ reluǎm problema.
Cumpǎrǎtorii și vânzatorii se prezint ǎ pe piațǎ: cantitǎțile cumpǎrate și vândute sunt
necunoscute, din moment ce oferta și cererea depind de pre țul bunului care nu este
încǎ fixat. Func țiile de ofertǎ (și de cerere) sunt cunoscute, dar nu și nivelul lor; s ǎ
remarcǎm cǎ aceasta presupune c ǎ produc
De îndatǎ ce piaț a se deschide, cumpǎ rǎtorii și vânzǎtorii iau contact, încearc ǎ sǎ
încheie contracte care s ǎ fie avantajoase. Acestea nu sunt definitive și pot fi reziliate
de unul sau altul dintre membri, dac ǎ apare o propunere mai avantajoas ǎ;
posibilitat
Sǎ presupunem c ǎ o primǎ propunere de cump ǎrare este facutǎ la 4 u.m. Pornind de
la ipoteza c ǎ piața este transparentǎ , cǎ informațiile sunt perfecte, acest pre ț trebuie
adus la cuno ștințǎ tuturor celor implica ți în schimburile de pe aceast ǎ piațǎ; ex istǎ
deci o procedur ǎ care permite informarea, procedur ǎ care poate fi cea a afi șajului, a
strigǎrii, a licita ției și care, în mod tradi țional, se nume ște ipoteza “comisarului-
prețuitor"
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
P
6
4
C
Q250 300 1008
500 350D=-25p + 450
O=100p – 300 OEOferta excedentara
Cererea excedentara
Fig. 18.1. Echilibrul cerere-ofert ǎ pe piaț a cu concuren țǎ perfectǎ
La afișarea primului pre ț, cumpǎ rǎtorii și vânzǎtorii incearc ǎ sǎ încheie contracte.
Dar (ț inând seama de ipoteza care a fost re ținutǎ aici, aceea a unui pre ț inferior
prețului de echilibru) to ți consumatorii dornici s ǎ cumpere la acest pre ț își dau
seama cǎ acea cantitate oferit ǎ (100 kg) nu este suficient ǎ pentru a satisface cererea
la acest preț (350/kg).
In fața acestui dezechilibru, “evaluatorul” va propune un pre ț mai ridicat (4,50 u.m.);
vechile propuneri sunt atunci anulate și se fac noi propuneri la acest pre ț mai ridicat.
Datoritǎ creșterii prețului propus, cantitatea cerut ǎ scade âfiecare consumator cere
mai puțin), în timp ce cantitatea oferit ǎ de vânzǎtori crește. Procesul contractelor
incheiate provizoriu, apoi anulate pentru a încheia altele, continu ǎ atâta timp cât
prețul anunț at de “comisarul-pre țuitor" este inferior pre țului de echilibru, adic ǎ atâta
timp cât cantitatea cerut ǎ este superioar ǎ cant itǎții oferite. Atunci când pre țul de
echilibru (6 u.m.) este atins, consumatorii și producǎtorii nu mai sunt stimula ți sǎ
încheie alte contracte; licita ția se încheie. Intreprinz ǎtorii produc și distribuie
instantaneu cantitatea de bunuri pentru care au încheiat contractul și schimbul este
realizat integral.
Se poate întâmpla, desigur, ca pre țul inițial (p o) sǎ fie superior pre țului de echilibru
[de exemplu (p o = 8) > (p E = 6)]. La acest nivel de pre ț existǎ exces de ofert ǎ: (O(8)
= 500) > (D(8) = 250). “Comisarul evaluator" scade atunci pre țul anunțat; pentru
consumatorii care incheiaser ǎ contracte la pre țul anterior va fi mai avantajos s ǎ le
anuleze pentru a încheia altele. Datorit ǎ scǎderii prețului propus, cantitatea cerut ǎ
crește âfiecare consumator cere mai mult), în timp ce cantitatea pe care produc ǎtorii
își propun s-o ofere scade. Pro cesul contractelor încheiate și anulate continu ǎ pânǎ
la atingerea pre țului de echilibru (p E).
Din prezentarea celor dou ǎ direcții de echilibrare a for țelor pieței, rezult ǎ cǎ
interacțiunea dintre ofertǎ și cerere se finalizeaz ǎ în fixarea unui pre ț de echilibru la
care oferta nții și cum pǎrǎtorii doresc sau pot vinde și cum pǎra aceeași cantitate de
Microeconom
ie
326
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
bunuri. Ei sunr prim
itori de pre țuri și nu cei care fac pre țurile.
Cu alte cuvinte, în situa ția în care pre țul se fixeaz ǎ deasupra celui de echilbru,
cantitatea cerut ǎ este inferioar ǎ celei oferite, excedentul de ofert ǎ exercitând presiuni
în sensul reducerii pre țurilor (în direc ția celui de echilibru). Situa ția este exact
inversǎ dacǎ preț ul este mai mic decât cel de echilibru. În acest caz se creeaz ǎ un
excedent de cerere care va influen ța preț urile în sensul ridic ǎrii lor cǎtre prețul de
echilibru.
Interdependen țele dintre forț ele pieței și nivelul pre țului sunt numeroase, sensurile
modificǎ rii prețului de echilibru diferind de la o situa ție la alta âde fiecare dat ǎ se
pleacǎ de la egalitatea dintre cantit ǎțile cerute și cele oferite) (fig. 18.2. și 18.3.).
P
C
OO C1
E1
CE0
C1C1
QP0P1
C0O++
P
C2
OO C
E0
C2E2
C0C
QP2P0
C2O–
Fig. 18.2. Raportul cerere – pre ț
1. Dacǎ se are în vedere doar m odificare a
cererii.
a) Creș terea cererii de la C la C 1
determinǎ sporirea pre țului de la P 0 la P 1
b) Scǎderea cererii de la C la C 2 pentru
bunul în cauzǎ va conduce la reducerea
prețului de la P 0 la P 2 (toate celelalte
condiții rǎmânând neschimbate
Microeconom
ie
327
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
P
C
O2O2
E0
CE2
O0QP0P2
O2O-+
OO
P
C
OO
E1
CE0
O1QP1P0
O0O+-
O1O1
Fig. 18.3. Raportul ofert ǎ – preț
3. În realitate, cererea și oferta se modific ǎ concomitent ș i în ritmuri diferite. Ca
urmare, evolu ția prețului este diferit ǎ în funcție de influen țele concrete ale for țelor
pieței, de raporturile de m ǎrime dintre influen țele lor:
a) dacǎ oferta și cererea pentru un bun sporesc în aceea și mǎsurǎ, prețul lui
rǎmâne neschimbat;
b) dacǎ oferta creș te într-o m ǎsurǎ mai mic ǎ decât cea a cerer ii, atunci are loc
scǎderea prețului, formarea pre țului de echilibru se realizeaz ǎ la un nivel mai sc ǎzut;
c) dacǎ cererea ș i oferta scad în aceea și mǎsurǎ, prețul de echilibru nu se
modificǎ ;
d) dacǎ cererea scade într-o m ǎsurǎ mai mare decât oferta, atunci pre țul de
echilibru se realizeaz ǎ la un nivel mai înalt.
Rezultǎ, din cele ar ǎta te mai sus, c ǎ trǎsǎturile caracteristice ale pre țului de echilibru
sunt:
– apare spontan, ca rezultat al jocului liber al for țelor pieței, în acel punct în care
se egalizeaz ǎ cantitǎțile cerute și oferite din bunul dat; 2. Dacǎ se ia în cons iderare modificare a
ofertei.
a) Invers, dac ǎ oferta scade de la O 0 la O 2
, cererea r ǎmânând neschimbatǎ , atunci
prețul crește de la P 0 la P 2
b) La o cerere datǎ , creșterea ofertei de
la O la O 1 va avea drept consecin țǎ
reducerea pre țului de la P 0 la P 1.
Microeconom
ie
328
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
– form
area prețului de echilibru este legatǎ și de situația pieț elor interdependente;
– echilibrul pie ței nu înseamn ǎ stagnare, respectiv absen ța schimbǎrilor.
Pânǎ la acest nivel al analizei, s-a f ǎcut abstrac ție de factorul timp. Dar este unanim
recunoscut faptul c ǎ formarea pre țului de echilibru se realizeaz ǎ în moduri diferite,
în funcție de orizontul de timp în care se confrunt ǎ cererea și oferta.
Astfel, pe perioade foarte scurte de timp, cererea este cea care se constitutie în
factorul principal al form ǎrii prețului. Oferta, care se bazeaz ǎ doar pe stocurile
existente și pe factorii de produc ție existen ți, se adapteaz ǎ automat la cerin țele
consumatorului, asigurându-se echilibrul pe pia ța bunurilor de consum sau a
factorilor de produc ție la diferitele niveluri de pre ț.
Pe perioade scurte, produc ǎtorii pot modifica dimensiunile ofertei prin schimbarea
volumului factorului munc ǎ âei nu pot ac ționa asupra capitalului fix). Pre țul ce
caracterizeaz ǎ acest orizont de timp este numit pre ț normal. Acesta este acel pre ț ce
presupune egalitatea costului marginal cu pre țul de vânzare. La acest nivel de pre ț,
producǎtorii pot vinde orice can titate de bunuri. Pozi ția cea mai bun ǎ a ofertei se
defineș te p rin egalitatea: Cm = Vm = Pre ț.
Pe termen lung, oferta reprezint ǎ factorul predominant al evolu ției prețului.
Producǎtorii pot modifica oferta luând în calcul și schimbarea capitalului fix.
Modificarea dreptei orizontale a of ertei – care, în fapt, reprezint ǎ curba costului
mediu al producț iei (CM) – devine for ța principalǎ a evoluției prețului. Condi ția de
echilibru este: Cmg = P = CM (minim).
Test de autoevaluare 18.1.
1. Prețul de echilibru al unui bun economic este:
a) cel mai mare preț de pe pia ță;
b) cel mai mic pre ț de pe pia ță;
c) prețul impus de vânz ători;
d) prețul la care cererea și oferta satisf ăcute relev ă volumul cel mai mare de
vânzări și cumpărări dintr-un anumit bun;
e) prețul impus de cump ărători.
2. Care din urm ătoarele afirma ții este corect ă:
a) creșterea cererii determin ă scăderea prețului de echilibru;
b) scăderea cererii determin ă creșterea prețului de echilibru;
c) creșterea ofertei determin ă creșterea prețului de echilibru;
d) scăderea ofertei determin ă scăderea prețului de echilibru;
e) scăderea prețului pieței d
etermină creșterea cererii.
Microeconom
ie
329
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
3. Pentru orice nivel al produc ției, ve
nitul marginal este egal cu:
a) prețul unitar;
b) venitul realizat pe o unitate de produs;
c) venitul total realizat;
d) sporul de venit total generat de cre șterea cu o unitate a produc ției;
e) costul marginal.
4. Pentru orice nivel al produc ției, costul marginal este egal cu:
a) prețul unitar;
b) costul ocazionat de realizarea unei unit ăți de produs;
c) costul total aferent întregii produc ții;
d) venitul marginal;
e) variația costului total generat ă de modificarea producț iei cu o unitate .
5. Dacă, la un moment dat, cantitatea oferit ǎ este inferioar ă celei cerute:
a) prețul pieței este inferior pre țului de echilibru;
b) oferta pie ței este inferioar ă cantității de echilibru;
c) există penurie de produse pe pia ță și consumatorii îș i procură cu dificultate
bunurile necesare; d) prețul tinde să crească ;
e) noi ofertan ți sunt incita ți să intre pe pia ță.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + c); B (a + b + c + d + e); C (b + c); D (c + d + e); E (a + b + e).
6. În realitate, cererea și oferta se modific ă concomitent și în ritmuri diferite, prin
urmare evolu ția prețului este diferit ă în funcție de influen țele concrete ale for țelor
pieței, de raporturile de m ărime dintre influen țele lor:
a) dacă oferta și cererea pentru un bun sporesc în aceea și măsură, prețul de
echilibru ră m
âne nemodificat;
b) dacă oferta și cererea pentru un bun scad în aceea și măsură prețul de echilibru
rămâne nemodificat;
c) dacă oferta creș te într-o m ăsură mai mic ă decât cea a cererii, pre țul de
echilibru scade; d) dacă oferta creș te într-o m ăsură mai mare decât cea a cererii, pre țul de
echilibru scade; e) dacă cererea scade într-o m ăsură mai mare decât oferta, pre țul de echilibru
crește.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b + d); B (a + b + c + e); C (c + e); D (a + e); E (a + b + c + d + e).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 339.
Microeconom
ie
330
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
18.2. Echilibrul firmei în condi ții de concuren țǎ perfect ǎ
Echilibrul firmei pe termen lung
Pentu abordarea echilibrului pe termen lung pornim de la dou ǎ ipoteze:
a) condiții identice de produc ție pentru toate firmele din ramur ǎ – deci identitate a
curbelor costului;
b) condiții diferențiate de producț ie – deci condi ții de cost diferen țiate.
a) Ipotezǎ de identitate a curbelor costului
Sǎ presupunem c ǎ toate întreprinder ile produc în condi ții strict identice; curbele
costului ale fiec ǎreia dintre ele au exact aceea și formǎ, acelaș i nivel și putem deci
âfig. 18.4.) s ǎ raționǎm pornind -de la cazul unei firme oarecare, “reprezentativ ǎ"
pentru toate celelalte. La un moment dat, echilibrul ofertei (O
1) și al cererii (D) determin ǎ un preț de
“echilibru" (p 1) care se impune tuturor produc ǎtorilor; fiecare dintre ace știa îș i
ajusteazǎ producția astfel încât s ǎ realizeze profitul maxim ob ținut pentru nivelul de
producție (q 1), astfel încât s ǎ existe egalitate între costul marginal și preț. Numǎrul
de produc ǎtori (n l) este atunci determinat exact de raportul dintre nivelul global al
producției industriale (Ql) și nivelul optim de produc ție (ql) al fiec ǎruia (n1 =
Q1/q1). Pentru fi ecare unitate produs ǎ, existǎ un profit superior fa țǎ de situa ția
normalǎ, un supraprofit, întrucât pre țul este superior costul ui mediu (care include, s ǎ
reamintim, remunerarea normal ǎ a tuturor factorilor de produc ție).
Toate întreprinderile din ramur ǎ realizeaz ǎ deci profituri superioare “profitului
normal". In consecin țǎ, noi întreprinz ǎtori sunt incita ți sǎ vinǎ pe piațǎ. Conform
ipotezei de “acces liber", ei pot s ǎ o facǎ și pot produce acela și bun (omogen), în
aceleași condiții de cost. Noii produc ǎtori vor ad ǎuga oferta lor la oferta deja
existentǎ; (de aici va rezulta o de plasare a curbei ofertei c ǎtre, dreapta (din O 1, în
O2), deci, un nou pre ț de echilibru (p 2) și o scǎ dere a nivelului produc ției al fiec ǎrei
întreprinderi (q 2 < q) care va face s ǎ aparǎ din nou “supraprofituri". Atâta timp cât
vor fi realizate profituri pozitive “anormale” vor ap ǎrea pe pia țǎ noi produc ǎtori, iar
deplasarea curbei ofertei c ǎtre dreapta va continua pân ǎ când intersectarea cu curba
cererii va determina un pre ț pentru care “supr aprofiturile" s ǎ fie nule: apari ția noilor
producǎtori trebuie s ǎ se opreasc ǎ atunci când dreapta pre țului devine tangent ǎ la
minimul curbei costului mediu (punct prin care, se știe, trece curba costului
marginal).
Microeconom
ie
331
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
P
P1
P2
Pm
P4
Q1Q2 QmQO1
O2
O3
O4D
qm q2q1CMCm
Q
a) Intreaga industrie b) Firma reprezentativ ǎ
Fig. 18.4. Condi ția de identificare a curbelor costului
Dacǎ a intrat pe pia țǎ un numǎr excesiv de produc ǎtori, intersectarea curbei cererii și
a noii curbe a ofertei (O 4) face sǎ aparǎ un preț de piațǎ insuficient, inferior costului
mediu al întreprinderii reprezentative. Toate întreprinderile suport ǎ deci pierderi;
unele dintre ele se vor retrage de pe pia țǎ, oferta globalǎ scade, curba ofertei globale
se va deplasa c ǎtre stânga pân ǎ se va ajunge la un preț pentru care pierderile și
supraprofiturile sǎ fie nule.
Pentru ca echilibrul pe termen lung s ǎ fie realizat, trebuie ca cererea s ǎ fie egalǎ cu
oferta și ca toate “supraprofiturile” s ǎ fie nule.
b) Condiții de cost diferen țiate
Aceastǎ ipotezǎ este, în mod evident mult mai interesant ǎ, cǎci nu exist ǎ nici un
motiv sǎ presupunem c ǎ pentru toate întreprinderile cu rbele costului sunt identice:
echipamentele pot fi de dimensiuni și eficacitǎți diferite, managerii întreprinderilor
nu au toți, în mod necesar, acela și talent, etc.
Pentru a simplifica, s ǎ presupunem c ǎ nu existǎ decât dou ǎ tipuri de întreprinderi iar
producǎtorii de tip (2) sunt cei care au cele mai bune condi ții de funcț ionare; curbele
costului (pe perioad ǎ lungǎ) au atunci forma indicat ǎ în fig. 18.5. Pre țul pieței este
determinat de condi țiile de ofert ǎ și de cerere global ǎ și se impune fec ǎruia dintre
producǎtori.
Dacǎ cererea este mare și prețul pieței este p 1, cele dou ǎ tipuri de întreprindere vor
avea profituri pozitive; dac ǎ aceasta scade (sau,dac ǎ noi produc ǎtori, atrași de
existența profiturilor anormale, p ǎtrund în aceast ǎ ramurǎ ) întreprinderile de tip (1)
nu vor mai avea supraprofituri pentru orice pre ț inferior lui p m (pentru care dreapta
Microeconom
ie
332
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Microeconom
ie
333
prețului este tangent ǎ la
minimul curbei costului mediu); întreprinderile, de tip (2)
vor fi, deci, singurele care vor func ționa pentru orice pre ț inferior lui p m. Aceasta
înseamnǎ cǎ identitatea dintre curbele costului ( și ansamblul ra ționamentului
precedent) nu este o ipotez ǎ, ci o consecin țǎ, un rezultat logic al procesului de
eliminare a întreprinderilor celor mai pu țin productive.
P
p1
p2pm
qm1q11q q12q22qm2CM2Cm2
Cm1
CM1
a) Produc ǎtori de tip (1) b) Produc ǎtori de tip (2)
Fig. 18.5 Condi ții de cost diferen țiate
Echilibrul firmei pe termen scurt
Prin ipotez ǎ, producǎtorul caut ǎ sǎ-și maximizeze profitul; el nu poate ac ționa nici
asupra preț ului factorilor, nici asupra pre țului de vânzare; singura sa variabil ǎ de
acțiune este, deci, nivelul produc ției pe care se presupune c ǎ o va putea vinde la un
preț exogen (produc ǎtorul este un “consumator de pre țuri” atât pentru pre țurile
factorilor cât și pentru preț ul de vânzare al produsului s ǎu).
Profitul s ǎu (P), apare ca diferen țǎ dintre valoarea vânz ǎrilor sale (el produce
cantitatea Q necunoscut ǎ, vândutǎ la prețul p fix) și costul total :
CT = C F + C V = C F + f(Q).
Pr = pQ – C T = pQ – [C F+f(Q)] = pQ – C F – f(Q).
Profitul fiind func ție de Q, calcul ǎm derivata func ției de profit în raport cu Q:
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
pdQpQ dsidQdCdeoareceQ f pdQdQ fdQdC
dQpQ d
dQd
FF
) (0 ), (Pr), () ( Pr
Pentru ca profitul s ǎ fie maxim, trebuie (condi ție de ordinul 1) ca derivata s ǎ
se anuleze; profitul va fi, deci, maxim în cazul unui volum de produc ție pentru care
costul marginal (f ‘(Q) = Cm) s ǎ fie egal cu pre țul de vânzare:
p – f‘(Q) = 0 și p = f‘(Q) = Cm.
p
p
p’ A
M’BM
Q QB QA QM 0 Cm
p CTM
Fig. 18.6. Determinarea optimului produc ǎtorului
Fig. 18.6. permite ilustrarea ra ționamentului precedent. Curba costului (total)
mediu este o curb ǎ în U clasic ǎ, intersectat ǎ în punctul de minim de curba costului
marginal; pre țul, fiind independent de volumul pr odus, va fi deci reprezentat de o
dreaptǎ paralelǎ cu axa absciselor și a ordonatei p, corespunz ǎtoare nivelului de pre ț
fixat. Volumul produc ției corespunz ǎtor profitului maxim este Q M abscisa punctului
M, punct de intersec ție al curbei C m și al dreptei pre țului. Dac ǎ Q < Q M de exemplu
în Q=Q A, prețul de vânzare este superi or costului marginal; este evident în grafic, c ǎ
sporirea producț iei duce la o cre ștere a profitului, din moment ce orice vânzare
suplimentar ǎ raporteaz ǎ preț ul unitar superior la costul suplimentar de produc ție,
costul marginal. Mǎ rirea producț iei este în continuare avantajoas ǎ atât timp cât Q <
QM, dar din ce în ce mai pu țin, din moment ce curba C m este cresc ǎtoare. Ar fi
absurd pentru producǎ tor sǎ -și continue expansiu nea dincolo de Q M; pentru Q > Q M,
Cm > p, ceea ce înseamn ǎ cǎ producerea unei unit ǎți suplimentare cost ǎ mai mult
decât aduce.
Profitul este deci maxim pentru Q = Q M; profitul pe unitate produs ǎ sau profitul
unitar se define ște prin:
Microeconom
ie
334
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Microeconom
ie
335
CTM pQCpQC pQ
QT T Pr .
Acest profit unitar se cite ște în grafic ca o diferen țǎ a ordonatelor între dreapta de
preț p și curba CTM. Rezult ǎ de aici cǎ profitul unitar ( și deci profitul global) se
anuleazǎ pentru p=CTM, deci, în grafic, pentru Q=Q A și pentru Q=Q B. Orice nivel
de produc ție atunci când Q<Q A sau Q>Q B genereaz ǎ pierderi (profituri negative).
Profitul este pozitiv pentru orice Q atunci când Q A<Q<Q B. El este maxim pentru
Q=Q M iar nivelul s ǎu poate fi reprezentat grafic prin suprafa ța dreptunghiului
hașurat PMM’p’ (suprafa ța dreptunghiului = MM’ PM, adicǎ (p – CTM)Q = P/Q
Q = P)
Test de autoevaluare 18.2.
O firmă ce acționează în condiții de concuren ță perfectă își realizeaz ă produsele cu
costurile fixe și variabile prezentate în tabelul de mai jos:
Costurile medii Q CF CV CT Cmg
CFM CVM CTM
1 2 3 4 5 6 7 8
0 10 0
1 10 4
2 10 7
3 10 9,8
4 10 13,2
5 10 19
6 10 26
7 10 36
8 10 48
9 10 61
10 10 75
a) Calculați CT, Cm și costurile medii;
b) Reprezenta ți grafic CVM, CTM, CFM, Cm ș i interpreta ți graficul;
c) Să se reprezinte pe acela și grafic ca la punctul b) venitul marginal știind că
prețul mediu este de 7 u.m.;
d) Să se calculeze venitul total, m ărimea profitului sau a pierderii și rata profitului
în funcție de cost;
e) Să se determine pragul de rentabilitate sau punctul mort al firmei și să se
evidențieze grafic acest punct;
f) Să se determine nivelul de produc ție ce maximizeaz ă profitul;
g) Să se eviden țieze curba ofertei produc ătorului.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 339.
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
În loc de rezumat Am ajuns la sfârș itul unității de învățare nr. 18.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 18 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 18
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 18.
1. Nu reprezint ă caracteristici ale pie ței cu concuren ță perfectă:
a) transparen ța perfectă a pieț ei;
b) mobilitatea perfect ă a factorilor de produc ție;
c) atomicitatea cererii și ofertei;
d) diferențierea produselor;
e) libera intrare pe pia ță a producătorilor.
2.
Condiția de echilibru pentru o firm ă ce acț ionează pe o piață cu concuren ță
perfectă este:
a) preț = venit marginal;
b) preț = încasare medie;
c) încasare marginal ă = cost total mediu;
d) preț = cost total mediu;
e) preț = cost marginal.
3. Pe o pia ță cu concuren ță pură și perfectă acționează 100 de firme având costuri de
producție identice, date de func ția costului total: CT = 40 + q
2. Să se determine
funcția de ofertă a fiecărei firme âoferta individual ă) și funcția ofertei globale astfel
încât fiecare firm ă să obțină profit maxim.
a) p / 2; 50 p;
b) p ; 100 p;
c) 2 p ; 200 – 50 p;
d) p / 2; 200 – 50 p;
e) p ; 50 p.
4. Fie funcț iile cererii și ofertei totale pe o pia ță cu concuren ță perfectă : Câp) = 100
– 10 p ș i Oâp) = 50 + 15 p . S ă se determine pre țul și cantitatea de echilibru.
a)
p = 80; q = 2;
b) p = 2; q = 80;
c) p = 1; q = 90;
Microeconom
ie
336
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
d) p = 3; q = 70;
e) p = 4; q = 60.
5. Să se determine m ărimea maxim ă a profitului ob ținut de o firm ă ce acționează pe
o piață cu concuren ță perfectă , dacă prețul de echilibru, la un moment dat, este egal
cu 20 u.m. iar cheltuielile de produc ție totale ale firmei sunt date de func ția: CT = 10
+ q2.
a) 65 u.m.;
b) 90 u.m.;
c) 10 u.m.;
d) 110 u.m.;
e) 200 u.m..
6. La o firm ă care funcț ionează pe o piață cu concuren ță perfectă venitul marginal
egalează costul marginal la nivelul produc ției de 100 buc. La acest nivel de
producție CTM = 340 u.m. Dac ă prețul pieț ei este 800 u.m., profitul maxim are
valoarea de:
a)
80.000 u.m.;
b) 46.000 u.m.;
c) 56.000 u.m.;
d) 34.000 u.m.;
e) 44.000 u.m.
7. Venitul marginal coincide cu venitul mediu sau pre țul de vânzare, la orice nivel al
producției, în cazul:
a) concurenței perfecte;
b) monopolului;
c) oligopolului;
d) monopsonului;
e) concurenței monopolistice.
8. În condi ții de concuren ță perfectă, o firmă obține profit maxim când:
a)
venitul marginal este egal cu costul marginal;
b) costul total mediu este egal cu venitul mediu;
c) costul total mediu este mai mare decât venitul mediu;
d) costul total mediu este ma i mic decât venitul mediu;
e) venitul marginal este mai mare decât costul marginal și costul total mediu.
9. Exces de cerere se înregistreaz ă când:
a) prețurile practicate nu echilibreaz ă cererea ș i oferta;
b) cererea este mai mare decât oferta;
c) prețurile se situează deasupra pre țului de echilibru;
d) prețurile se situează sub prețul de echilibru;
e) prețurile se situează la nivelul preț ului de echilibru.
Alegeți răspunsul corect:
A (a + c); B (b + d); C (b + e); D (a + d); E (a + e).
Microeconom
ie
337
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
10. Mă rim
ea cererii și ofertei satisf ăcute este maxim ă când:
a) nu există exces de cerere și ofertă;
b) prețul pieței este egal cu preț ul de echilibru;
c) prețul pieței este superior pre țului de echilibru;
d) prețul pieței este inferior preț ului de echilibru;
e) cererea este egal ă cu oferta.
Alegeți răspunsul corect:
A (a + b + e); B (b + e); C (a + e) ; D (a + c + e); E (a + d + e).
11. Analiza ți echilibrul firmei pe termen lung în condi ții de concuren țǎ perfectǎ.
12. Analiza ți echilibrul firmei pe termen scurt în condi ții de concuren țǎ perfectǎ .
Microeconom
ie
338
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 18.1.
1. d
2. e
3. d
4. e
5. B
6. A
Răspuns 18.2.
a)
Costurile medii Q CF CV CT Cm
CFM CVM CTM
Microeconom
ie
339
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
1 2 3
4 5 6 7 8
0 10 0 10 – – – –
1 10 4 14 4 10 4 14
2 10 7 17 3 5 3,5 8,5
3 10 9,8 19,8 2,8 3,33 3,26 6,6
4 10 13,2 23,2 3,4 2,5 3,3 5,8
5 10 19 29 5,8 2 3,8 5,8
6 10 26 36 7 1,66 4,33 6
7 10 36 46 10 1,42 5,14 6,5
8 10 48 58 12 1,25 6 7,2
9 10 61 71 13 1,11 6,77 7,9
10 10 75 85 14 1 7,5 8,5
b) CTM, CVM CFM, Cm, p Cm CTM A E B CVM p = Îm H K CFM Q Q
A Q E Q B
Pe măsura creșterii volumului produc ției cresc costurile variabile și, drept urmare,
costurile totale. Costurile fixe r ămân constante. Costul marginal înregistreaz ă la
început o sc ădere, dup ă care are tendin ță de creștere. Aceast ă evoluție este
determinat ă de acțiunea legii randamentelor nepropor ționale.
Costurile fixe medii scad pe m ăsură ce creș te volumul produc ției.
Costurile variabile medii și costurile totale medii scad pân ă la anumite niveluri ale
producției, după care cresc. Nivelurile respective de produc ție sunt cele la care:
–
curba costului variabil mediu este intersectat ă de curba Cm (CVM = Cm);
– curba costului total mediu este intersectat ă de curba Cm (CTM = Cm).
c) Venitul marginal reprezint ă venitul suplimentar obț inut din vânzarea unei unit ăți
adiționale dintr-un produs.
În condițiile concuren ței perfecte venitul marginal este egal cu pre țul unitar al
produsului.
Microeconom
ie
340
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
d)
Q CT
VT Profit/Pierdere p’CT(%)
1 2 3 4 5
0 10 0 – 10 – 100
1 14 7 – 7 – 50
2 17 14 – 3 – 17,6
3 19,8 21 1,2 6,06
4 23,2 28 4,8 20,7
5 29 35 6 20,7
6 36 42 6 16,7
7 46 49 3 6,5
8 58 56 – 2 – 3,5
9 71 63 – 8 – 11,3
10 85 70 – 15 – 17,6
e) Pragul de rentabilitate este acel nivel al produc ției la care încas ările totale din
vânzarea produc ției sunt egale cu costurile de produc ție iar profiturile sunt nule.
Reprezint ă acel nivel minimal al produc ției dincolo de care firma începe s ă obțină
profit. CA = CT
QCT
QCA
Preț mediu = CTM
Deci, pragul de rentabilitate este dat de acel punct la care pre țul mediu (în situa ția
noastră 7 u.m.) este egal cu CTM. Pe grafic este pus în eviden ță de punctul A –
punct de intersec ție a curbei costului total mediu cu dreapta pre țului – a c ărui
proiecție pe abscis ă (axa cantit ăților produse) este situat ă între 2 și 3.
f) În situația în care firma produce o cantitate de produse mai mic ă decât Q
A rezultă
pierderi. Pentru a ob ține profit nivelul de produc ție trebuie s ă fie mai mare decât Q
A, prețul
fiind superior costului mediu se ob ține profit.
Dar, P mediu = CTM și în punctul B ce corespunde p ărții ascendente a curbei CTM,
proiecția acestui punct pe abscis ǎ fiind Q B. În aplica ția noastră, Q B se situeaz ă între
7 și 8 unități fizice de produs.
Așadar, producț ia ce se poate ob ține cu profit este cuprins ă între Q A și Q B.
QA < Q < Q B
BA
Q Q sau Q Q dacã pierderi
QA = pragul de rentabilitate inferior
QB = pragul de rentabilitate superior
Profit = CA – CT
Profit = P · Q – CT
Microeconom
ie
341
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Microeconom
ie
342
CT = CF + CV = CF + f (Q)
Profit = P ·
Q – CF – f (Q)
Pentru a maximiza profitul se calculeaz ă derivata acestuia în func ție de nivelul
producției, și se anuleaz ă:
0 (Q) f'Q dCF d
Q dQ) (P d
Q dPr d
0Q dCF d
mC (Q) f'Q d(Q) f d
0 (Q) f' PQ dPr d P = f’ (Q) P = C m
Profitul unui produc ător este maxim pentru acel volum de produc ție pentru care
prețul de vânzare este egal cu costul marginal.
În aplica ția noastră, punctul de optim sau de echilibru notat cu E corespunde
nivelului de produc ție Q E cuprins între 5 și 6 unități de produs.
g) Oferta unui producă tor este o parte din curba costului marginal cuprins ă între locul
în care aceasta întâlne ște punctul minim al curbei costului total mediu și locul în
care aceea și curbă se întâlne ște cu linia pre țului de vânzare (por țiunea H – E din
grafic). În cazuri de excep ție, când pre țurile scad mult, curba ofertei poate fi și porțiunea
curbei costului marginal (K – H) ce se afl ă sub curba CTM, dar deasupra CVM.
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 18
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Ia și, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ âMicroeconomie).
Tipuri de pie țe și m
ecanismele de formare a pre țurilor (Partea I)
Microeconomie
343
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Unitatea de înv ățare nr. 19
TIPURI DE PIE ȚE ȘI MECANISMELE DE FORMARE A
PREȚURILOR (PARTEA a II-a)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 19
19.1. Monopolul ; cererea c ǎtre firmǎ și curba veniturilor
19.2. Echilibrul produc ǎtorului monopolist
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 19
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 19
Pagina
342
342
346
354
357
360
Microeconom
ie 341
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 19
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 19 sunt:
Determinarea cererii c ǎtre firma monopolist ǎ ; reprezentarea grafic ǎ a
încasǎrilor totale, medii și marginale
Analiza condiț iilor de realizare a echilibrului firmei monopoliste
Identificarea modalit ǎților de gestiune în condi ții de monopol
19.1. Monopolul ; cererea c ǎtre firmǎ și curba veniturilor
Monopolul
Cererea pie ței
și cererea
cǎtre firmǎ
Prin defini ție, întreprinderea în situa ție de monopol furnizezǎ totalitatea produc ției
ramurii luate în considerare; mai precis, monopolul poate fi ca racterizat ca fiind
situația în care un produc ǎtor unic al unui bun omogen este în prezen ța unei
infinitǎți de cump ǎrǎtori.
De fapt, monopolul pur nu exist ǎ, dupǎ cum nu existǎ nici concuren țǎ perfectǎ.
Pentru ca s ǎ existe monopol “pur”, în sensul definit mai înainte, trebuie ca
întreprinderea s ǎ fie singurǎ pe piațǎ, sǎ nu aibǎ de suportat concuren ța din partea
producǎtorilor naționali sau str ǎini și e necesar ca produsul pe care îl realizeaz ǎ sǎ
nu aibǎ un substituent apropiat. Analiza aces
tui caz limit ǎ este, cu toate acestea,
utilǎ, am putea spune chiar indispensabil ǎ, pentru în țelegerea situa țiilor concrete.
Cererea cǎtre firma monopolist ǎ și curba veniturilor
Monopolistul se confrunt ǎ direct cu cererea pie ței obț inutǎ prin agregarea cererilor
individuale. Aceasta este diferen ța esențialǎ fațǎ de situalia de concuren țǎ perfectǎ,
în care trebuie disociat ǎ, dupǎ cum s-a v ǎzut, cererea c ǎtre firmǎ, de cererea pie ței;
în timp ce aceasta din urm ǎ este (în general) funcț ie descrescǎ toare în raport cu
prețul, cererea c ǎtre firmǎ apare ca o dreaptǎ paralelǎ cu axa cantitǎț ilor (din
moment ce întreprinderea poate s ǎ vândǎ orice cantitate la pre țul pieț ei).
O astfel de disociere nu mai poate exista în cazul unui monopol, deoarece firma,
prin defini ție și prin ipotez ǎ, este singura care se confruntǎ cu totalitatea cererilor
individuale; cererea c ǎtre firmǎ se confundǎ cu cererea p ieței, ea apare, deci, în
general, ca o funcț ie descresc ǎțoare de pre ț. In timp ce în cazul concuren ței firma
alege numai cantitatea pe care o va produce, monopolistu l va determina pe curba
cererii un cuplu cantitate-pre ț. Independen ța producǎ torului rezult ǎ din faptul c ǎ
este liber s ǎ aleagǎ prețul pe care il dore ște, preț care va avea, in mod evident,
repercusiuni asupra nivelului cererii și, deci, asupra venitur ilor sale, asupra cifrei
Microeconom
ie 342
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Cererea c ǎtre
fi
rmǎ în
condiții de
concurențǎ
perfectǎ și
monopol
Încasarea
totalǎ
Încasarea
medie
Încasarea
marginalǎ
Curba cererii
sau a incasarii
medii
sale de afaceri.
p
C(p)
0p
0C(p)
CantitateCantitate
a) cazul concuren ței perfecte b) Cazul monopolului
Fig. 19.1. Cererea cǎ tre firmǎ
A. Incasǎri totale, încasǎ ri medii, încasǎri marginale
In situaț ie de concuren țǎ, încasǎrile totale (I) ale firmei se ob țin prin înmul țirea
cantitǎții vândute (q) variabil ǎ, cu preț ul (p) fix, adic ǎ I = pq.
Incasarea medie sau încasarea pe unitatea de produs vândut ǎ este identic ǎ cu
prețul: IM = I/q = pq/q = p.
Incasarea marginal ǎ (Im), sau încasarea suplimentar ǎ care decurge din vânzarea
unei uniti ǎi suplimentare de produs, este, în ipoteza de concuren țǎ, egalǎ cu preț ul
și, deci, cu suma medie incasat ǎ:
IM pdqpq d
dqdI ) (Im .
In cazul existen ței unui monopol, încasarea marginal ǎ nu mai este identic ǎ cu
încasarea medie.
Presupunem c ǎ avem o curb ǎ linearǎ de cerere a bunului. In acest caz, dac ǎ A și B
sunt parametri pozitivi, cantitatea cerut ǎ (q) din bunul respectiv se scrie astfel: q =
A – Bp, de unde încasarea medie :
IM = p = A/B – q/B = a –bq (unde a = A/B ș i b = 1/B).
Curba cererii reprezentat ǎ de o dreapt ǎ (fig. 19.2), taie axa ordonatelor în punctul p
= a (pentru q = 0), iar axa abscis elor în punctul q = a/b (corespunz ǎtor lui p = 0).
Microeconom
ie
343
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Curba
încasǎrii totale
Curba
încasǎrii
m
arginale
Dacǎ încasǎrile totale sunt definite ca I = pq, ținând seama de expresia de mai sus a
lui p, rezult ǎ cǎ: I = pq = (a – bq)q = aq – bq
2.
Incasarea marginal ǎ Im, care este, s ǎ reamintim, suma suplimentar ǎ încasatǎ ce
decurge din vânzarea unei unit ǎți suplimentare de produs, se define ște matematic
ca fiind derivata încas ǎrii totale în raport cu produc ția q, adicǎ:
. 2 Im bq a p IM bq adqdI
Ipoteza de linearitate a func ției de cerere a bunului, pune în eviden țǎ douǎ
caracteristici suplimentare:
a) curba încas ǎrii totale I este o parabol ǎ; ea trece printr-un maxim atunci când
derivata întâi se anuleaz ǎ, adicǎ pentru cantitatea q= a/2b; încasarea total ǎ este
nulǎ, așa cum se observ ǎ în grafic, pe de-o parte, pentru q= 0 și, pe de altǎ parte,
pentru q = a/b, deoarece I= q(a – bq); b) curba încas ǎrii marginale este o dreapt ǎ care taie axa ordonatelor în punctul de
ordonatǎ a (Im= a pentru q = 0) și axa absciselor în q = a/2b, care corespunde unui
maxim al încas ǎrilor totale (est e, desigur, acelaș i lucru dac ǎ scriem c ǎ încasarea
totalǎ este maxim ǎ sau cǎ încasarea marginal ǎ se anuleaz ǎ). Incasarea marginal ǎ
este, deci, mediana triunghiului format de axele coordonatelor și de dreapta sumei
medii încasate.
0p
a
a/b a/2bIM = p = a-bq
I = pq = aq-bq2
Im = a-2bq
q
Fig. 19.2. Monopolul: încasarea total ǎ (I), încasarea medie (IM),
Microeconom
ie
344
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Pentru bunuri
norm
ale
încasarea marginalǎ este
întotdeauna inferioarǎ
prețului.
încasarea marginal ǎ (Im)
B. Incasarea marginal ǎ și elasticitatea cererii
In situaț ie de monopol, încasarea marginal ǎ este inferioar ǎ preț ului, ceea ce se
poate verifica în cazul particul ar analizat mai sus. Explica ția este simpl ǎ: în situație
de concuren țǎ purǎ și perfectǎ, vânzǎtorul poate m ǎri cantitatea vândutǎ fǎrǎ a
provoca o scǎ dere a pre țului; vânzarea unei unit ǎți suplimentare adaug ǎ la
încasǎrile totale pre țul de vânzare al unit ǎții respective, iar încasarea marginal ǎ este
egalǎ cu prețul de vânzare și cu încasarea medie. Dimpotriv ǎ în s
ituația de
monopol vânzarea unei unit ǎți suplimentare determin ǎ o scǎdere a preț ului care se
rǎsfrânge asupra ansamblului cantit ǎților vândute și care face deci s ǎ scadǎ
încasarea medie.
Acest lucru poate fi demonstrat matematic; deoarece încasarea medie IM=p este o
funcție (descresc ǎtoare) fațǎ de preț p = p(q), unde dp/dq < 0, încasarea total ǎ se
scrie: I = qp = qp(q), de unde decurge expresia incas ǎrii marginate:
0 0 Im dqdpsi q pentru pdqdpq pdqdI
Elasticitatea fa țǎ de preț a cererii e p fiind definit ǎ ca:
pdp
qdqep / ,
rezultǎ și:
011 Im/ 1 1 Im
p
pe pentru pepqdq
pdppdqdp
pqpdqdpq p
ep fiind negativ pentru toate curbele cererii “normale”, se verific ǎ faptul c ǎ
încasarea marginal ǎ este întotdeauna inferioar ǎ prețului.
In afarǎ de aceasta, m ǎrimea încas ǎrii marginale depinde de elasticitatea cererii
bunului respectiv; ea depinde deci de vol umul deja produs, deoarece (cu excep ția
unui caz particular de cerere izoelastic ǎ, în care e p = -1 ș i, deci, Im =0), elasticitatea
cererii este variabil ǎ în toate punctele curbei; în cazul special de linearitate a curbei
încasǎrilor medii (p= a – bq), analizat mai sus, se verific ǎ faptul cǎ ep este inferior
lui -1 pentru q<a/2b și superior acestei valori pentru a/2b<q<a/b. Incasarea
marginalǎ este pozitiv ǎ atunci când e p este inferior lui -1, se anuleaz ǎ pentru e p=-1
și devine negativ ǎ dincolo de aceastǎ valoare.
Microeconom
ie
345
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Test de autoevaluare 19.1.
1. Cererea c ătre o firm ă ce deț ine monopolul pe pia ța unui bun este dat ă de funcția
q = 1000 – 10 p. S ă se completeze tabelul urm ător și să se precizeze ce venit
marginal ob ține firma ca urmare a producerii a 500 de buc ăți din bunul respectiv.
Cantitate Pre ț Venit total Venit marginal
0
100
200
300
400
500
a) 90 u.m.;
b) 50 u.m.;
c) 70 u.m.;
d) 10 u.m.;
e) 30 u.m..
2. Cererea c ătre o firm ă ce deț ine monopolul pe pia ța unui bun este dat ă de funcția
q = 1000 – 10 p. S ă se determine venitul total ob ținut de firm ă atunci când produce
500 de buc ăți din bunul respectiv.
a) 9 000 u.m.;
b) 16 000 u.m.;
c) 21 000 u.m.;
d) 24 000 u.m.;
e) 25 000 u.m..
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 357.
19.2. Echilibrul produc ǎtorului monopolist
Producǎtorul monopolist este c onsiderat în situa ție de echilibru atunci când nu are
interesul s ǎ modifice pre țul și cantitatea bunului produs. Aceast ǎ poziție de
echilibru depinde îns ǎ de criteriul re ținut, de modul de ge stiune preferat de
întreprinderea respectiv ǎ. În multe cazuri, se poate crede c ǎ producǎtorul cautǎ sǎ
obținǎ profitul cel mai mare cu putin țǎ; existǎ și moduri alternative de gestiune care
trebuie, de asemenea, examinate; în fine, cazul în care monopolul poate face
“discrimin ǎri” în interiorul clientelei sale merit ǎ sǎ fie tratat separat.
Microeconom
ie
346
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Condiția de
m
aximizare a
profitului
A. Maximizarea profitului
Profitul total al întreprinderii (P) reprezint ǎ prin defini ție diferen ța între încasarea
totalǎ (I) și costul total de produc ție (CT); având în vedere c ǎ I și CT variaz ǎ, în
mod evident, o dat ǎ cu nivelul produc ției, trebuie deci g ǎsit acel nivel mediu al
producției care sǎ permitǎ obținerea celui mai mare profit cu putin țǎ; avem deci:
P = I(q) – CT(q)
Profitul total, care apare ca func ție de nivelul de produc ție, este maxim atunci când
derivata în raport cu nivelul de produc ție se anuleaz ǎ, adicǎ:
CmdqdCT
dqdIdeci sidqdP Im 0
Profitul va fi, deci, maxim atunci când suplimentul de încas ǎri provenind din
vânzarea unei unit ǎți suplimentare este egal cu s uplimentul de cost generat de
producerea acestei unit ǎți de produs suplimentar, adic ǎ la acel nivel de produc ție la
care exist ǎ egalitate între încasarea marginal ǎ și costul marginal. În fig. 16.9. au
fost reprezentate curbele costului (t otal) mediu, ale costului marginal și ale încas ǎrii
medii și marginale (pentru simplificare s-a presupus c ǎ acestea din urm ǎ sunt
lineare). Abscisa OQ a punctului de întâlnire M dintre curba costului marginal și dreapta
încasǎrii marginale define ște nivelul produc ție la care se asigurǎ echilibrul
producǎtorului; sporirea produc țieie dincolo de Q ar face s ǎ scadǎ profitul total al
întreprinderii ( deoarece di ncolo de acest nivel al produc ției costul marginal este
superior încasǎ rii marginale; unitatea de produs suplimentar ǎ costǎ mai mult decât
încasarea pe care ea o asigur ǎ); în sens invers, dacǎ producția este inferioar ǎ lui Q,
producǎtorul are interes sǎ -și intensifice activitatea, de oarece (la stânga lui M)
încasarea marginal ǎ este superioar ǎ costului m
arginal.
În acest sens, nivelul de produc ție Q este, desigur, optim; acesta este nivelul care
permite profitul cel mai ridicat cu putin țǎ. Aceastǎ producție Q este ob ținutǎ la un
cost unitar mediu QN = 0N’ (ț inând seama de traiectoria curbei costului mediu care
este intersectat ǎ în punctul s ǎu de minim de curba costului marginal) și este
vândutǎ la un pre ț unitar Qp = 0p’ (dreapta încas ǎrii medii a întreprinderii se
confundǎ cu curba cererii bunului).
Fiecare unitate vândutǎ aduce produc ǎtorului un profit sau un beneficiu determinat
de diferen ța între pre ț (sau încasarea medie) și costul mediu, adic ǎ: N’p’ = Np =
Qp-QN = IM – CM; profitul total (p rodusul dintre profitul mediu NP și numǎrul de
unitǎți de produs vândut N’N = OQ) este reprezentat grafic de suprafa ța hașuratǎ
din dreptunghiul N’Npp’.
Microeconom
ie
347
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Optim
ul
producǎtorului
monopolist
p
p p’
qMNN’
IMCMCm
Im
QO
Fig. 19.3. Monopolul și maximizarea profitului
p
IM = Im
0qCmCM
Fig. 19.4. Concuren ța perfectǎ și maximizarea profitului
Acest supraprofit este durabil și reprezint ǎ cea mai clar ǎ situație opusǎ fațǎ de
concurența purǎ și perfectǎ: și în cazul concuren ței nivelul produc ției la care se
realizeazǎ echilibrul produc ǎtorului este cel pentru care existǎ , sǎ reamintitm, o
egalitate între costul marginal și încasarea marginal ǎ (identicǎ cu încasarea medie),
așa cum se arat ǎ în fig. 19.4. Supraprofitu l care apare în aceste împrejur ǎri
provine, ca și în cazul monopolului, din diferen ța dintre pre ț și costul mediu; dac ǎ
ținem îns ǎ seama de ipoteza de concuren țǎ, de accesul liber în domeniu,
supraprofitul modelului de concuren țǎ perfectǎ este efemer.
Microeconom
ie
348
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconom
ie
349
Maxim
izarea
cifrei de afaceri
Gestiunea în stare de
echilibru
Stabilirea
prețului la
nivelul costului
marginal B. Câteva modalitǎț ii alternative de gestiune în condi ții de monopol
Trei alte modalit ǎți pot fi luate în considerare:
1. Maximizarea cifrei de afaceri . În anumite cazuri, monopolistul poate avea
drept obiectiv ob ținerea celei mai mari încas ǎri posibile, realizarea celei mai
ridicate cifre de afaceri; acest lucru se poate petrece mai ales atunci când încearc ǎ
sǎ evite apariț ia unor concuren ți; el prefer ǎ, în aceast ǎ situație, sǎ aibǎ profituri
imediate, mai pu țin ridicate, și uneori chiar s ǎ riște pierderi pentru a- și proteja
poziția de monopolist și a putea lua m ǎsuri de precau ție împotriva apari ției unor
eventuali concuren ți.
S-a menționat deja faptul c ǎ încasarea total ǎ este maxim ǎ atunci când încasarea
marginalǎ se anuleaz ǎ; în fig. 19.5., produc ția corespunz ǎtoare acestei situa ții este
notatǎ Q 1 și este vândutǎ la prețul p 1; în raport cu obiectivul tradi țional de
maximizare a profitului care ar duce, în acest grafic, la cuplul (p. Q), are loc o
creștere a cantǎț ilor vândute, o sc ǎdere a pre țului de vânzare și a profitului.
Trebuie s ǎ adǎugǎm cǎ, dacǎ în cazul analizat în gr afic profitul total r ǎmâne pozitiv
(deși scade), nu este exclus ca, pentru alte configura ții, maximizarea cifrei de
afaceri sǎ ducǎ la pierderi (ar fi suficient pentru aceasta ca, pentru nivelul
producției respective, costul mediu de produc ție sǎ fie superior încas ǎrii medii).
Din acest motiv, monopolistul poate prefera o gestiune care s ǎ-i garanteze
echilibrul.
2. Gestiunea în stare de echilibru (astfel încât profitul global s ǎ fie nul) poate fi
luatǎ în considerare de un produc ǎtor dornic s ǎ-și sporeasc ǎ producția pentru a se
proteja împotriva apari ției unor eventuali concuren ți, dar care urm ǎrește, în acela și
timp, sǎ evite, riscul unor pierderi . Acesta poate fi, în egal ǎ mǎsurǎ, un criteriu de
gestiune interesant pentru o întreprindere în pozi ție de monopol, administrat ǎ de
puterea public ǎ și care dore ște sǎ suprime supraprofiturile și sǎ evite pierderile care
ar urma sǎ fie suportate de contribuabili.
Dacǎ acest criteriu este utilizat pentru acelea și curbe ale încas ǎrii și costurilor,
nivelul produc ției care permite asigurarea echilibrului este Q 2, proiecț ia pe axa
cantitǎților a punctului de intersec ție dintre curbele costului mediu și încasǎrii
medii; aceastǎ cantitate Q 2 este atunci vândut ǎ la prețul unitar p 2 care acoper ǎ
exact costurile și asigurǎ deci un profit nul.
3. Stabilirea preț ului la nivelul costului marginal este o modalitate frecvent
întâlnitǎ atunci când monopolul este administrat de puterea public ǎ. Gestiunea în
condiții de echilibru nu rezolv ǎ toate problemele; ea suprim ǎ, desigur,
supraprofiturile caracteristi ce gestiunii capital iste, evitând, de asemenea, povara
unor taxe abuzive asupra finanț elor publice, dar este în acela și timp generatoare de
risipǎ, nu financiarǎ , ci economic ǎ, în sensul c ǎ determin ǎ o utilizare deficient ǎ a
resurselor.
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Modalitǎți
alte
rnative de
gestiune
p
p3
p2p1
0p
QP3
P2P1
Q3 Q2 Q1P
NN3N2N1Maximizarea profitului: Q=Q, p=p
Maximizarea cifrei de afaceri:
Q-Q 1 , p=p 1
Gestiune in stare de echilibru:
Q=Q 2 , p=p 2Cm
CM
ImIM
Pret identic cu
costul marginal:
Q=Q 3 , p=p 3
q
Fig.19.5. Monopolul: moduri alternative de gestiune
Se poate remarca, din fig. 19.5. c ǎ atunci când se produce Q 2, prețul de vânzare p 2
acoperǎ integral și exact costul mediu, dar este cu mult inferior costului marginal;
acesta din urm ǎ reprezint ǎ, sǎ reamintim, costul suplimentar (pentru întreprindere,
dar și pentru colectivitate) de ob ținere a unei unit ǎți de produs suplimentare, care
este, dimpotriv ǎ vândutǎ, cedatǎ la un preț mult inferior; este absurd ca pre țurile sǎ
nu semnaleze raritatea, dificultatea real ǎ a obținerii bunurilo r; gestiunea în situaț ia
de echilibru determin ǎ astfel o utilizare deficient ǎ a resurselor, deoarece pre țul
afișat, prea scǎ zut, încurajeaz ǎ consumul, utilizarea unui bun al c ǎrui cost marginal
este mult superior.
O gestiune care tinde spre utilizarea raț ionalǎ a ansamblului resurselor de c ǎtre o
colectivitate va trebui deci s ǎ punǎ în eviden țǎ costul real de obț inere a tuturor
bunurilor pentru colectivitate ; regula unei gestiuni ra ționale const ǎ în a vinde, a
pune prețul la nivelul costului marginal pentru bunurile și serviciile furnizate de
monopolurile publice. (Reîntâlnim astfel anumite aspecte ale modelului de
concurențǎ purǎ și perfectǎ în care vânzarea la pre țul de cost marginal are loc
efectiv, totalitatea firmelor hot ǎrând sǎ producǎ atât încât s ǎ existe egalitate între
preț (exogen) și cost marginal).
In cazul monopolului, este vorba de determinarea simultan ǎ a cuplului (pre ț,
cantitate), astfel încât, pre țul de vânzare (adicǎ încasarea medie) s ǎ fie egal cu
costul marginal; cuplul (p 3Q3) va fi determinat de intersec ția dintre curba costului
marginal Cm și curba (în cazul de fa țǎ dreapta) încas ǎrii medii IM; stabilirea
Microeconom
ie
350
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
prețu
lui pe baza costului marginal determin ǎ producerea cantit ǎții Q 3 care va fi
vândutǎ la preț ul p 3, adicǎ la mǎrimea costului marginal (fig. 16.11.).
Apar multe dificult ǎți în punerea în aplicare a acestui mod de gestiune. În primul
rând el d ǎ naștere unui deficit: acesta apare atunci când (fig. 16.12.) punctul de
intersecție între costul marginal ș i încasarea medie este situat sub curba costului
mediu; în acest caz deficitul exploatǎ rii publice trebuie în mod evident s ǎ fie
acoperit de stat; acest deficit nu este îns ǎ datorat unei proaste ge stiuni, el decurge –
iar paradoxul nu este decât aparent – din gestiunea cea mai ra ționalǎ care poate
exista (nu trebuie s ǎ tragem concluzia pripit ǎ cǎ orice deficit decurge, în mod
obligatoriu, din aceast ǎ modalitate de gestiune).
p
q
Q’3P’3DeficitN’3
P’3Cm
CM
IM
O
Fig. 19.6. Stabilirea pre țului la nivelul costului marginal ș i deficitul monopolului
Cu toate dificult ǎțile de aplicare ș i complica țiile care apar în practic ǎ, modalitatea
de gestiune cu preț uri la nivelul costului marginal apare ca o modalitate ra ționalǎ ,
care permite o mai bun ǎ alocare a resurselor.
C. Monopolul discriminatoriu
Se practic ǎ o discriminare prin pre ț, dacǎ monopolistul vinde acela și produs la
prețuri diferite. Interesul discrimin ǎrii apare de îndat ǎ ce sunt luate în considerare
consecințele asupra încas ǎrilor totale pr ovenite din creș terea vânzǎ rilor. S-a ar ǎtat
înainte cǎ sporirea cantit ǎților vândute necesit ǎ o reducere de pre țuri; reducere a
prețului de vânzare care se aplic ǎ totalitǎții unitǎților de produs vândut, celor (q)
vândute întâi, ca și noii unit ǎți.
Or, deoarece respectivele q unit ǎți erau deja vândute la un pre ț anterior, mai ridicat,
aceastǎ scǎdere de pre ț nu este necesar ǎ decât pentru a vinde ultima unitate.
Microeconom
ie
351
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconom
ie
352
Separarea
piețelor poate
fi de ordin tem
poral
Separarea
piețelor poate
fi de origine geografic ǎ
Separarea
piețelor poate
fi de ordin socio-
economic
Vânzǎtorii ar profita de pe urma posibilit ǎții de a vinde ultima unitate la pre țul cel
mai scǎzut, fǎrǎ a reduce pre țul primelor q unit ǎți; altfel spus, di scriminarea este
avantajoas ǎ. Aceasta trebuie îns ǎ sǎ fie și posibilǎ; pentru acesta trebuie ca
produsul sǎ fie vândut pe pie țe separate, pe pie țe care nu comunic ǎ între ele (sau
comunicǎ foarte pu țin).
Separarea pieț elor poate fi de ordin temporal : tarifele reduse de “sezon slab” sau
de “extrasezon” ale unit ǎților turistice de pe litoral, permit produc ǎtorului repsectiv
sǎ-și sporeasc ǎ vânzǎrile și profitul.
Separarea pieț elor poate fi de origine geografic ǎ; com
unicarea între pie țele
naționale este imperfect ǎ (dificultǎți de schimb și de transport, taxe vamale, etc.). O
întreprindere poate folosi aceast ǎ imperfec țiune pentru a practica pre țuri diferite,
între piața naț ionalǎ și piețele strǎine putând, de altfel, ex ista deosebiri de pre țuri,
fie într-un sens fie in cel ǎlalt, în func ție de caz; întreprinderea fie profit ǎ de
reputația sa în strǎ inǎtate pentru a vinde acolo la pre țuri mai ridicate, fie profit ǎ de
situația sa, foarte puternicǎ și foarte protejat ǎ pe piaț a internǎ, pentru a practica aici
un preț ridicat și pentru a vinde o parte din produc ția sa la un preț mai scǎzut și
eventual, în pierdere (ceea ce se nume ște dumping) pe pie țele exterioare;
Separarea pie țelor poate fi de ordin socio-economic , pe piațǎ se prezint ǎ diferite
categorii de cump ǎrǎtori cu comportamente și cu elasticit ǎți f ațǎ de preț diferite.
Existǎ tarife reduse la anumite spectacole pentru școlari, studen ți, șomeri, etc.
Putem studia, deasemenea, cazurile monopolurilor care efectueaz ǎ servicii de
transport la pre țuri diferite, dup ǎ cum este vorba despre c ǎrbune sau despre
diamant, sau cazul în care electricitatea se factureaz ǎ diferit, dup ǎ cum este vorba
despre o utilizare industrial ǎ sau casnicǎ .
Dacǎ elasticitǎțile fațǎ de preț (pentru acela și bun) sunt diferite pe diverse pie țe,
întreprinderea î și poate spori profitul operând o discriminare. S ǎ luǎm în
considerare cazul cel mai simplu, în care întreprinderea vinde acela și produs pe
douǎ piețe separate pe care este de fiecare datǎ în situație de monopol. Fie q 1 și q2
cantitǎțile vândute (care trebuie de terminate) pe fiecare pia țǎ; I1 (q 1) și I2(q2)
funcțiile de încas ǎri totale din vânzarea bunului pe fiecare dintre pie țe. Costul total
de produc ție depinde de ansamblul cantit ǎților produse, adic ǎ C = C(q 1+q2).
Profitul total al întreprinderii este definit de diferen ța între încas ǎrile totale și costul
total:
P = I 1(q1) + I 2(q2) – C(q 1 +q 2).
. Maximul se ob ține anulând derivatele par țiale:
P/dq 1 = I1/dq 1 – C/q1 = 0 , de unde I1/q1 = C/q 1
P/dq 2 = I2/dq 2 – C/q2 = 0 , de unde I2/q2 = C/q 2
Întrucât întreaga produc ție e
ste furnizat ǎ de o singur ǎ întreprindere, avem:
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconom
ie
353
C/q1 = C/q 2 = Cm.
Pentru ca profitul monopolistului s ǎ fie maxim, trebuie deci ca încasarea marginal ǎ
pe fiecare pia țǎ sǎ fie egalǎ cu costul marginal (al produc ției totale), adic ǎ Im 1 =
Im2 = Cm. Trebuie subliniat c ǎ egalitatea încas ǎrilor marginale nu implic ǎ
egalitatea pre țurilor, dimpotriv ǎ, diferențierea, discriminarea pre țurilor. A fost
demonstratǎ mai înainte rela ția dintre încasarea marginal ǎ a monopolistului și
elasticitatea cererii în raport cu pre țul Im = p(1+ 1/e p). În cazul analizat aici, în care
monopolistul îș i vinde produsul pe dou ǎ piețe caracterizate prin dou ǎ elasticitǎți
fațǎ de preț diferite e p1 și ep2, condiția de egalitate a încas ǎrilor marginale se scrie,
deci:
p 1(1+1/e p1) = p 2(1+1/e p2) =Cm
și
12
21
/ 1 1/ 1 1
pp
ee
pp
Se poate ar ǎta cǎ prețul fixat de un monopolist pe o pia țǎ datǎ este cu atât mai
ridicat, cu cât valoarea absolut ǎ a elasticitǎț ii fațǎ de preț a cererii în punctul de
echilibru este mai sc ǎzutǎ; aceasta înseamn ǎ cǎ cererea este pu țin elasticǎ (nu
trebuie sǎ uitǎm, desigur, c ǎ elasticitǎțile fațǎ de preț sunt negative pentru curbele
cererii “normale”). Avem într-adev ǎr:
2 1 1 2
12
211
/ 1 1/ 1 1
p p p p
ppe e e e
ee
pp
.
Acest rezultat este absolut general și se aplic ǎ oricare ar fi num ǎrul de pieț e
separate pe care produc ǎtorul își oferǎ producția. Profitul total va fi, de altfel, cu
atât mai mare cu cât exist ǎ mai multe pie țe; cazul limit ǎ (care nu poate fi luat în
considerare decât în ceea ce prive ște anumite servicii personale: medic, activitate
de îndrumare, etc) este cel al discrimin ǎrii perfecte, în care pre țul ar fi ajustat exact
la nivelul accesibil pentru fiecare client. În m ǎsura în care elasticitatea fa țǎ de preț
este, în general, cu atât mai sc ǎzutǎ cu cât poten țialii cump ǎrǎtori au venituri mai
ridicate, este de în țeles, importan ța și interesul discriminǎ rii; aceasta este și mai
avantajoas ǎ în cazul (foarte special) în care ac ționeazǎ” efectul de snobism”:
cererea variaz ǎ atunci în acelaș i sens cu pre țul; aceast ǎ curbǎ a cererii anormal ǎ
(care a fost deja pus ǎ în eviden țǎ, l a celǎlalt capǎ t al scalei, pentru bunurile
“inferioare”) nu este valabil ǎ decât pentru bunuri și pentru cump ǎrǎtori foarte pu țin
numeroși, ceea ce demonstreaz ǎ interesul sporit pe care îl prezint ǎ discriminarea.
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Test de autoevaluare 19.2.
Fie o firm ă monopolist ă care se confrunt ă cu o cerere a pie ței de forma: Q = 8 – P.
Costul total la care firma poate realiza diferite niveluri ale produc ției se determin ă
pe baza rela ției:
CT = 31 · Q3 – Q2 + 4 · Q + 3
Să se determine numeric și grafic cuplul cantitate-pre ț potrivit fiec ărei modalit ăți de
gestiune ce poate fi aleas ă de monopolist, respectiv:
a) maximizarea profitului;
b) maximizarea cifrei de afaceri;
c) gestiunea în stare de echilibru;
d) stabilirea pre țului la nivelul costului marginal .
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 357.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfârșitul unit ății de învățare nr. 19.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelo r subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 19 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 19
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 19.
1. Cererea pie ței coincide cu cererea c ătre firmă în situația:
a) concuren ței perfecte;
b) monopolului;
c) oligopolului tip firm ă dominant ă;
d) oligopolului tip cooperant;
e) concurenței monopolistice.
2. Care din urm ătoarele caracteristici sunt specifice pie ței de monopol?
a) producătorul determin ă nivelul pre țurilor;
b) oferta este concentrat ă în mâna mai multor producători;
c) prețul de vânzare este cel mai sc ăzut preț;
d) asigură maximum de satisfac ție consumatorului;
Microeconom
ie
354
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
e) consumatorul poate influen ța nivelul pre țului.
3. Puterea de control asupra pre țurilor este maxim ă în situația:
a) pieței cu concuren ță perfectă;
b) pieței cu concuren ță monopolistică ;
c) oligopolului;
d) monopolului;
e) oligopsonului.
4. Nu caracterizeaz ă monopolul:
a)
excluderea oric ărui concurent;
b) un singur vânz ător pentru un anumit bun;
c) atomicitatea ofertei;
d) producătorul controleaz ă piața;
e) atomicitatea cererii.
5. Față de preț urile existente pe celelalte pie țe, preț urile de monopol sunt:
a)
mult mai mici;
b) fixate de stat;
c) mai mari;
d) aproximativ acelea și;
e) stabilite de comun acord cu cump ărătorii.
6. Monopolul nu se deosebe ște de concuren ța perfectă prin faptul c ă:
a)
venitul marginal este mai mic decât venitul mediu;
b) venitul marginal este mai mic decât pre țul unitar;
c) profitul se maximizeaz ă când venitul marginal devine egal cu costul marginal;
d) producătorul poate alege atât cantitatea ce o va produce cât și preț ul la care
urmează să o vândă;
e) cererea că tre firmă este egal ă cu cererea pie ței.
7. Monopolul există în urm ătoarele situa ții:
a)
oricând un vânz ător reușește să -și mențină poziția printr-o publicitate reu șită;
b) oricând exist ă numai un singur vânz ător al unui produs;
c) când exist ă un număr mic de vânz ători de puteri aproximativ egale;
d) când exist ă mulți vânzători, dintre care doar câ țiva controleaz ă piaț a;
e) în nici una din situaț iile de mai sus.
8.. Piaț a cu concuren ță de monopol se caracterizeaz ă prin:
a)
prețurile cele mai mici în raport cu o situa ție ipotetic ă de oligopol;
b) atomicitatea ofertei;
c) atomicitatea cererii;
d) o bună satisfacere a cererii;
e) existența câtorva vânz ători.
9. Să se determine cuplul cantitate-pre ț pe care o firm ă monopolist ă trebuie s ă-l
Microeconom
ie
355
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
aleagă pe
ntru a-și maximiza profitul.
Cantitate Pre ț Cost marginal
10 20 18
20 13 13
30 11 7
40 10,5 11
50 9 15
a) 10 și 20;
b) 20 și 13;
c) 30 și 11;
d) 40 și10,5;
e) 50 și 9.
10. Funcțiile costului total și venitului marginal ale unei firme ce de ține monopolul
pe piaț a unui bun sunt: CT = 4000 + 0,01 q2 și Vm = 20 – 0,02 q. S ă se determine
nivelul produc ției pentru care firma ob ține profit maxim.
a) 100 buc.;
b) 200 buc.;
c) 300 buc.;
d) 400 buc.;
e) 500 buc..
11. Echilibrul produc ǎtorului monopolist; maximizarea profitului.
Microeconom
ie
356
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
12. Modalit ǎți alternative de gestiune în condiț ii de m
onopol.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 19.1.
1. p = 101000 q
Cantitate Pre ț Venit total Venit marginal
0 100 0 0
100 90 9000 90
200 80 16000 70
300 70 21000 50
400 60 24000 30
500 50 25000 10
Pentru Q = 500 buc., Vm este de 10 u.m.
2. e
Răspuns 19.2.
a) Profitul se define ște ca diferen ță între încasarea total ă și costul total:
Pr = ÎT – CT
Microeconom
ie
357
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconom
ie
358
Pornind de la func ția cererii, putem
pune în eviden ță, pe rând, încasarea
medie, încasarea total ă și cea marginal ă.
· Q · Q – Q2
Îm = Q = 8 – P
P = ÎM = 8 – Q ÎT = P = ÎM · Q = 8
dQ
Reținem aceste expresii și studiem în continuare, condi ția de maximizare a
profitului: ddIT = 8 – 2 · Q
erivata de ordinul I al func ției profitului în raport cu produc ția trebuie s ă
se anuleze:
dQdCT
dQdIT0dQ dQ dQdCT dIT0dPr Îm = Cm
i
CT = Determ n ăm expresia Cm:
31 · Q3 – Q2 + 4 · Q + 3
Cm = dQdCT = Q2 – 2 · Q + 4 = (Q – 2)2
8 – 2 · Q = Q2 – 2 · Q + 4
polistă obține profit maxim este Q =
2 iar pr e:
= 8 – Q = 6 u.m. (Q 0 = 2; P 0 = 6)
ri sau încasarea
totală, va alege acel cuplu cantitate – pre ț care îndepline ște condiția:
Îm = Îm
= Cm
Q2 – 4 = 0
(Q – 2)(Q + 2) = 0
Q = 2 (Q = – 2 nu are semnifica ție economic ă)
Deci, producț ia pentru care firma mono
ețul de vânzare al pr oduselor sale est
P
b) Dacă m
onopolistul urm ărește să își maximizeze cifra de aface
dQdIT = 0
= 8 – Q => P = 4 u.m. (Q 1 = 4; P 1 = 4)
hilibru presu pune identificarea acelui cuplu cantitate
– preț p CTM.
8 – Q
CTM = 8 – 2 ·
Q = 0 => Q = 4
P
c) Gestiunea în
stare de ec
entru care ÎM =
ÎM = P =
Q34 Q Q31
QCT2
8 – Q = Q34 Q Q312 │· 3
24 – 3 Q = Q2 – 3 Q + 12 + Q9 │· Q
Tipuri de pie țe și mecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconom
ie
359
24 Q – 3 Q2 = Q3 – 3 Q2 + 12 Q + 9
3) = 0
(Q2 + 3 Q – 3) = 0
Δ = 9 + 4 ·
3 = 21
Q = Q3 – 12 Q + 9 = 0
Q3 – 9 Q – 3 Q + 9 = 0
Q (Q2 – 9) – 3 (Q – 3) = 0
Q (Q – 3)(Q + 3) – 3 (Q –
(Q – 3)
Q = 3 Q
2 + 3 Q – 3 = 0
8 , 0221 3
Q = 02
Așadar, Q = 0,21 3
8 reprezint ă pragul de rentabilitate inferior și Q = 3 pragul de
rentabi
2 = 8 – 0,8 = 7,2 (Q 3 = 0,8; P 3 = 7,2)
ăți de produs în plus, trebuie dă
determ uplu cantitate – pre ț pentru care:
+ 4
4 = 17
litate superior.
P1 = 8 – 3 = 5 (Q 2 = 3; P 2 = 5)
P
d)
Atunci când monopolistul urm ărește să recupereze prin pre ț, integral și
exact, costul suplimentar de ob ținere a unei unit
ine acel c
P = Cm 8 – Q = Q
2 – 2 Q
Q2 – Q – 4 = 0
Δ = 1 + 4 ·
Q = 56 , 22 17
P = 8 – 2,56 = 5,44 u.m. (Q 4 = 2,56; P 4 = 5,44)
CTM
ÎM
6 Q
Îm 1
P, Îm
Cm
P1 = 4
1
Q3 Q 0 Q 4 Q 2 Q 1 CTM, Cm
P 3 = 7,2
7
P 0 = 6
P 4 = 5,44
P 2 = 5
3 2
0 0,8 1 2 2,56 3 4 5
Tipuri de pie țe și m
ecanismele de formare a pre țurilor (Partea a II-a)
Microeconomie
360
Q 1 2 3 4
Cm 3 4 7 12
CTM 3 33 83 6,3 4,8 5 6,0
ÎM 7 6 5 4
Îm 6 4 2 0
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 19
ești, 2003.
ti, 2008.
ux, J. – Economie Politic ǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ , Editura Economic ǎ,
ǎ âMicroeconomie) .
i, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
ci, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constanț a,
lson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
m A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Clipa, N. – Economie politicǎ , Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucur
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ș
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genere
2000.
Hardwick, P., Langm
ead, J.,
Editura Po
lirom, Iași, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovic
Constanța, 2006.
Popovi
2007.
Sa
mue
2000. Stiglitz, J.E.
, Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, București, 2005.
Witztu
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Unitatea de înv ățare nr. 20
VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIE (PARTEA I)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 20
20.1. Recompensarea factorilor de produc ție
20.2. Salariul
20.3. Dobânda
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 20
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 20
Pagina
362
362
364
372
379
383
383
Microeconom
ie 361
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 20
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 20 sunt:
Delimitarea formelor specifice de remune rare a serviciilor aduse de fiecare
factor de producț ie în cadrul activit ǎții economice
Expunerea concep țiilor moniste și dualiste privind natura salariului ; abordarea
factorilor care influen țeazǎ mǎrimea și dinamica salariului ; în țelegerea
formelor de existen țǎ a salariului ș i a modalit ǎților de salarizare
Conceptualizarea dobânzii ; studierea factorilor și implica țiilor dinamicii
dobânzii
20.1. Recompensarea factorilor de produc ție
Salariul
Dobânda
Renta
Profitul
Modalitǎțile de formare a veniturilor participan ților la via ța economic ǎ se explic ǎ
prin formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activit ǎții
economice de fiecare factor de produc ție.
Astfel, factorul munc ǎ pentru contribu ția adusǎ în activitatea economic ǎ este
remunerat prin salariu, ca pre ț al muncii ce se formeazǎ pe piața muncii.
Factorul capital în forma sa b ǎneascǎ este remunerat prin dobând ǎ, ca preț al
utilizǎrii capitalului de împrumut pe o perioad ǎ determinatǎ de timp.
Factorul natural este remunerat prin rent ǎ și exprimǎ preț ul plǎtit de cel ce
utilizeazǎ terenul, proprietarului funciar.
Întreprinz ǎtorul, pentru riscul asumat și responsabilitatea pe care o are în
desfǎșurarea activit ǎților economice este remunerat printr-o form ǎ specificǎ de
venit – profitul.
Deci, salariul, dobânda, renta ș i pro
fitul sunt formele concrete sub care se prezint ǎ
veniturile fundamentale în economie, prin care se remunereaz ǎ participan ții la viața
economic ǎ.
Intreprinz ǎtorul va achizi ționa, mai întâi, munca. Pe pia ța muncii se vinde serviciul
pe care-l presteaz ǎ factorul muncǎ , rezultând un pre ț al acestuia: nivelul salariului.
Proprietarii de capital bǎ nesc, bancherii intermediari, împrumut ǎ capitalurile pe
termen scurt sau pe termen lung, adic ǎ vând serviciile capitalului b ǎnesc pentru un
anumit timp. De aici rezult ǎ un alt pre ț:rata dobânzii.
Microeconom
ie 362
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Proprietarii de bunuri naturale f unciare doresc, de asem
enea, sǎ vândǎ serviciile
procurate prin dreptul lor de dispozi ție asupra unor suprafe țe de terenuri. Din
acestǎ tranzacție rezultǎ un alt pre ț numit renta.
Un al patrulea venit fundamental este profitul întreprinz ǎtorului. El a avut ini țiativa
producției, el și-a luat responsabilitatea asupra ac țiunii și și-a asumat riscul ei.
Rațiunea de a fi a întreprinzǎ torului const ǎ în diferen ța pozitivǎ între încas ǎri și
cheltuieli, diferen țǎ numitǎ cu termenul de profit.
Formarea acestor venituri, ca și dimensiunile lor decurg, în primul rând dintr-un
mecanism spontan al pie țelor, din jocul natural al pie țelor libere și dintr-un gen de
solidaritate a acelora care particip ǎ la produc ție pe baza diviziunii sociale, a
combinǎrii și substituirii f actorilor de produc ție. În cadrul acestui mecanism,
remunera ția fiecǎrui factor trebuie s ǎ fie egalǎ cu productivitatea sa marginal ǎ.
În al doilea rând, reparti ția venitului și formarea veniturilor fundamentale sunt
rezultatul confruntǎ rilor dintre grup ǎrile sociale participante la via ța econom icǎ:
salariați, patroni, întreprinzǎ tori, manageri, bancheri, pr oprietari de terenuri. În
procesul reparti ției și formǎrii veniturilor fundamentale se implic ǎ sensibil statul
democrat, prin politicile sale de distribuire și redistribuire a veniturilor,
instrumentul principal fiind bugetul de stat.
Test de autoevaluare 20.1.
1. Nu reprezint ǎ o formǎ de venit fundamental:
a) prețul ;
b) dobânda ;
c) salariul ;
d) profitul ;
e) renta.
2. Serviciul adus de factorul munc ǎ la desfǎșurarea activit ǎții economice este
remunerat prin :
a) dobândǎ ;
b) profit ;
c) rentǎ ;
d) salariu ;
e) venit național.
3. Profitul, ca form ǎ de venit fundamental, remunereaz ǎ :
a) contribuț ia factorului munc ǎ la desfǎșurarea activit ǎții economice ;
b) contribuț ia factorului naturǎ la desfǎșurarea activit ǎții economice ;
c) capitalul împrumutat și utilizat în activitatea economic ǎ ;
d) riscul asumat de întreprinz ǎtor ;
Microeconom
ie
363
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
e) inițiativa și abilita
tea întreprinz ǎtorului.
Alegeț i rǎspunsul corect :
A(c+d+e) ; B(d) ; C(e) ; D(d+e) ; E(a+d).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 383.
20.2. Salariul
Salariul-
element de cost și venit
1. Conceptul, natura ș i substan ța salariului
Pentru contribu ția adusǎ la realizarea muncii ca factor de produc ție, care particip ǎ
la desfǎșurarea oric ǎrei activitǎț i, posesorul muncii primeș te o remunera ție bǎnescǎ
(sau în natur ǎ), denumitǎ salariu. În timp, s-au dat mai multe explica ții cu privire la
semnifica ția salariului. Unii autori îl consider ǎ ca platǎ pentru închirierea for ței de
muncǎ de cǎtre cel ce o utilizeaz ǎ; în aceast ǎ opticǎ, salariul reprezint ǎ chiria,
respectiv preț ul muncii.
Alți autori apreciaz ǎ cǎ om
ul este mai mult decât o marf ǎ – o marfǎ prin excelen țǎ
și își închiriaz ǎ serviciile pe baza unui pre ț, reprezentat de salariu. Acesta se
formeazǎ urmând, în linii generale, acelea și reguli ca în cazul oric ǎrei alte m ǎrfi,
fiind rezultatul raportului dintre cererea și oferta de munc ǎ. Se considerǎ deci cǎ
salariul se formeaz ǎ și se comport ǎ ca preț ul oricǎrei mǎrfi pe piațǎ.
Cele mai multe teorii apreciaz ǎ, în mod just, c ǎ salariul reprezint ǎ un venit însu șit
prin munc ǎ.
Privit prin prisma desf ǎșurǎrii activit ǎții economice, salariul, reprezentând suma
plǎtitǎ pentru serviciul adus de factorul munc ǎ, se constituie ca element de cost al
bunurilor la realizarea c ǎruia a participat. Dar salariul se ob ține dupǎ ce munca s-a
consumat, el deducându-se din pre țul încasat pentru bunul la producerea c ǎreia a
contribuit. De aceea salariul este și un venit.
Din aceast ǎ dublǎ determinare a salariului, pe de o parte cost iar pe de alt ǎ parte
venit, deducem c ǎ salariul depinde de volumul de munc ǎ depus ș i de rezultatele
obținute, iar m ǎrim
ea lui concret ǎ pentru fiecare salariat se poate stabili numai la
nivelul firmei unde se cunoa ște exact contribu ția muncii la ob ținerea rezultatului
global.
Existența salariului ete determinatǎ obiectiv de necesitatea înre ținerii for ței de
muncǎ salariate. Fiind forma de venit cea mai r ǎspânditǎ în societatea
contemporan ǎ, salariul este considerat ca totalitatea veniturilor ob ținute din munc ǎ.
Astfel, se extinde sfera conceptului, în mod nejustificat și la veniturile din munc ǎ
ale micilor produc ǎtori, fǎrǎ ca acestea s ǎ reprezinte în fapt salarii, ci profit.
Natura și substanța salariului sunt tratate în maniere diferite, existând în acest sens,
concepții moniste și concepții dualiste.
Microeconom
ie
364
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Concepțiile
moniste
Concepția
dualis
te
Concepțiile moniste explicǎ substanța salariului printr-un singur factor. Unul dintre
acești factori este costul form ǎrii resurselor de munc ǎ. În concordanțǎ cu aceasta,
salariul reprezint ǎ suma care asigur ǎ strictul necesar pentru existen ța salariatului și
întreținerea familiei sale.
O altǎ teorie monist ǎ explicǎ substanța salariului prin productivitatea muncii.
Salariul ar fi deci o parte, mai mare sau mai mic ǎ, din rezultatul muncii. Varianta
modernǎ a acestei explica ții o reprezint ǎ teoria salariului de eficien țǎ. În esențǎ,
aceasta sus ține cǎ salariul nu trebuie considerat o sum ǎ determ inatǎ pe piața
muncii, ci un rezultat care decurge direct din eficien ța muncii. Prin logica sa, teoria
salariului de eficien țǎ conduce la concluzia c ǎ relația salariu-producti vitate nu este
și nici nu trebuie s ǎ fie identic ǎ pentru toate firmele sau activit ǎțile, iar acest fapt
stǎ la baza diferen țierii salariilor.
Alți autori consider ǎ cǎ natura salariului este dat ǎ de “capitalul cultural” care se
formeazǎ prin intermediul “capitalului economic”. Cheltuielile cu cre șterea și
pregǎtirea forț ei de muncǎ reprezint ǎ “capital economic”. Întrucât ceea ce se
închiriazǎ sau se vinde este priceperea salariatului, îndemânarea și cunoștințele sale
formate pe baza cheltuielilor respextive, capitalul economic devine caputal
cultural, iar salariul apare, ca plat ǎ pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu
poate îns ǎ, explica substan ța salariului în condiț iile învǎțǎmântului gratuit, când
salariul apare, par țial, ca transfer gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp,
fenomenul “capital cultural” a c ǎpǎtat sensul de cuno ștințe științifice pe care
posesorul for ței de munc ǎ le acumuleaz ǎ pr in învǎțǎ mânt și culturǎ, experien țǎ
profesional ǎ, etc.
În literatura economic ǎ anglo-saxonǎ s-a rǎspândit, mai ales în ultimul deceniu,
teoria “capitalului uman”. Capitalul uman – spun unii autori – este stocul de
experiențǎ acumulatǎ de lucrǎtor. Aceasta este valoroas ǎ pentru venitul sau câ știgul
sǎu potențial viitor. A șǎ cum capitalul fizic este rezultatul unei investi ții, la fel și
capitalul uman rezult ǎ din investi ții specifice f ǎcute cu scopul de a genera venituri
viitoare. Beneficiul anticipat al acestei cheltuieli ini țiale este un venit b ǎnesc
superior sau un viitor loc de munc ǎ, mai important și aducǎtor de satisfac ții
suplimentare, comparativ cu cel anterior.
În aceastǎ viziune, inegalitatea salariilor deriv ǎ din inegalitatea form ǎrii capitalului
uman, adic ǎ din diferen țierea preg ǎtiruu salariaț ilor, a capacit ǎții lor de adaptare la
dinamica progresului tehnic. Teoria dualistǎ consider ǎ cǎ substanț a salariului constǎ concomitent, în costul
forței de muncǎ și în productivitatea m
uncii. În viziunea acestei teorii, ceea ce
primește salariatul este o parte din produsul muncii, condi ționat de nivelul
productivit ǎții. Dar mǎrimea salariului se formeaz ǎ astfel încât ea s ǎ se situeze cel
puțin la nivelul costului for ței de munc ǎ.
Pornind de la ceea ce este logic și rațional în diferite teorii și la diferi ți autori, se
Microeconom
ie
365
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Salariul
colec
tiv
Salariul social
Salariul
nominal
Salariul real
poate concluziona c ǎ substanța salariului o reprezint ǎ partea din venit distribuit ǎ în
mod direct salaria ților, pentru participarea lo r la activitatea lor economic ǎ, mai ales
sub formǎ bǎneascǎ (uneori îns ǎ și sub form ǎ naturalǎ).
2. Forme de existen țǎ ale salariului
Ca preț plǎtit pentru serviciul a dus de factorul muncǎ , salariul se stabile ște pe baza
mecanismului pie ței, el fiind îns ǎ definitivat și plǎtit dupǎ depunerea muncii, în
funcție de rezultatele ei.
Acest mod de formare a salariului are la baz ǎ atât regulile de func ționare ale pie ței
cât și elem
ente specifice pie ței muncii. Salariul astfel format este raportat
întotdeauna de posesorul muncii la cerin țele propriei sale existen țe pe care și-o
doreș te normal ǎ și la parametrii ridica ți de siguran țǎ. Atunci când salariul se
dovedește a fi insuficient, în vederea apropierii de condi țiile unei vie ți normale,
intrǎ în funcție modalit ǎțile de completare a lui cu resurse care au revenit ini țial
întreprinderii și/sau societ ǎții.
Astfel, pe lângǎ salariul încasat de fiecare (ind ividual sau personal) s-au mai
constituit salariul colectiv și cel social.
Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salaria ților unei întreprinderi
ca participare la rezultatel e acesteia (la beneficii) sa u prin diferite facilit ǎți.
Salariul social reprezint ǎ acea parte din venitul na țional, prin care societatea, în
ansamblul s ǎu, intervine pentru a spori venitu rile unor categorii de salaria ți sau
numai ale unor grupuri în cad rul acestora, ce se confrunt ǎ cu riscuri mai mari, cum
sunt accidentele de munc ǎ, bolile profesionale, șomajul, etc.
Substanța salariului se concretizeaz ǎ în salariul nominal și în cel real.
Salariul nominal (Sn) este suma de bani pe care salariatul o primeș te de la
unitatea în care sau pentru care lucreaz ǎ, corespunz ǎtor cantitǎții de m uncǎ depusǎ
și rezultatelor muncii.
Salariul real (Sr) este cantitatea de bunuri și servicii care poate fi cump ǎratǎ, la un
moment dat, cu salariul nominal. Aceast ǎ cantitate difer ǎ de la o perioad ǎ la alta și
de la o piațǎ la alta.
IpSnSr 100 IpISnIsr
Salariul real este în func ție de mǎrimea salariului nominal cu care este direct
proporțional și de varia ția prețurilor bunurilor consumate (Ip), cu care este invers
proporțional.
Microeconom
ie
366
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Salarizarea în
regie
Salarizarea în
acord
Salarizarea
mi
xtǎ
3. Formele de salarizare
Formele de salarizare sunt modalit ǎți prin care se determin ǎ mǎrimea și dinamica
salariilor individuale. Form ele de salarizare realizeaz ǎ legǎtura între m ǎrimea
rezultatului muncii, pa rtea ce revine salaria ților și activitatea depus ǎ de ei.
In esențǎ, se cunosc trei forme de salarizare: dup ǎ timpul lucrat sau în regie, în
acord și mixtǎ . Fiecare form ǎ de salarizare reflect ǎ condițiile de pe piaț a muncii,
realizând într-un mod specific leg ǎtura dintre participarea la munc ǎ, rezultatul
muncii și salariul. De esemenea, fiecare relev ǎ în forme proprii cantitatea, calitatea
și însemnǎtatea activit ǎții depuse.
Salarizarea în regie asig
urǎ remunerarea salariatului dup ǎ timpul lucrat, fǎ rǎ sǎ se
precizeze expres cantitatea de munc ǎ pe care el trebuie s ǎ o depunǎ în unitatea de
timp.
In cadrul acestei forme fiec ǎrui salariat i se stabile ște ce are de f ǎcut, ca și
rǎspunderile ce-i revin ținând seama de calificarea pe care o are și de locul pe care
îl ocupǎ în diviziunea muncii. M ǎrimea total ǎ a salariului este determinat ǎ de
timpul lucrat și de salariul pe unitatea de timp. Se practic ǎ în acele sectoare în care
lipsa de omogenitate a lucr ǎrilor face dificil ǎ aprecierea muncii necesare pentru
fiecare opera ție.
Salarizarea în acord const ǎ în remunerarea pe opera ții, activit ǎți, produse, etc.
Durata timpului de munc ǎ pentru efectuarea muncii respective nu este fixat ǎ în
mod expres. Aceastǎ formǎ de salarizare este preferabil ǎ celei în regie, pentru c ǎ: relevǎ mai
bine legǎtura dintre m ǎrimea salariului și efortul f ǎcut de salariat; tinde s ǎ
sporeascǎ productivitatea salariatului; diminueaz ǎ cheltuielile întreprinderii prin
renunț area la supravegh
etori, absolut necesari în cazul salariz ǎrii în regie. Forma
de salarizare în acord este, adesea, contestat ǎ; goana dup ǎ executarea cât mai
multor piese și operații etc, poate conduce la sacrificarea calit ǎții.
În funcție de condi țiile concrete de organizare a muncii din fiecare unitate
economic ǎ și de modul cum se realizeaz ǎ stimularea în munc ǎ, acordul este :
individual, colectiv (pe echipe) și global (pe uzin ǎ, fabricǎ etc). Dup ǎ tariful aplicat
pentru o opera ție, o activitate sau un produs, aceast ǎ salarizare se poate realiza în
acord simplu, progresiv sau regresiv. Retribuirea pe baz ǎ de remis ǎ sau cote procentuale și pe bazǎ de norme de muncǎ
sunt, în esen țǎ, variante de salarizare în acord.
Salarizarea mixtǎ const ǎ într-o remunerare fix ǎ pe unitatea de timp (de regul ǎ o zi
de munc ǎ), ce se acord ǎ în func ție de îndeplinirea unor condi ții tehnice,
Microeconom
ie
367
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Modalitǎți d
e
îmbunǎtǎțire a
formelor de
salarizare
Corectarea
Participarea
Socializarea
tehnologice, de organizare etc.
Fiecare condiț ie are un tarif, dup ǎ importan ța pe care o prezint ǎ pentru volumul și
calitatea produc ției. Salariul pe o zi, fixat de firm ǎ este ridicat și poate fi obț inut
numai în mod excep țional de salaria ții cu aptitudini deosebite. Pentru marea mas ǎ a
salariaților, nivelul acestuia reprezint ǎ o incita ție permanent ǎ la o munc ǎ
suplimentar ǎ. Salariul fiec ǎruia variaz ǎ de regulǎ în jos de la nivelul maxim, spre
deosebire de salarizarea în acord unde el variaz ǎ în sus.
Aplicarea diferitelor forme de salarizare, oricât de perfec ționate ar fi ele este de
multe ori contestat ǎ a
t â t d e s a l a r i a ți, cât și de întreprinderi. In acest sens, s-au
conturat trei direc ții de acțiune pentru îmbun ǎtǎțirea formelor de salarizare:
corectarea, participarea, socializarea. Corectarea privește toate formele de salarizare și îmbracǎ urmǎtoarele aspecte:
creșterea siguran ței posesorului for ței de munc ǎ prin menț inerea salariului
peste un nivel minim vital sau decent;
adaptarea rapid ǎ a salariului la dinamica pre țurilor și la inflație prin aplicarea
unor scǎri mobile de indexare a salariilor;
atenuarea disparit ǎților dintre salariile din sectorul de stat (public), cooperatist,
privat și mixt la muncǎ egalǎ;
acordarea de sporuri sau prime pentru condi ții de munc ǎ mai dificile,
responsabilit ǎți în domeniul conducerii, aport deosebit la calitatea activit ǎții
realizate etc.
Participarea privește admiterea salaria ților la repartizarea beneficiilor ob ținute de
unitatea în care ei î și desfǎșoarǎ activitatea.
Participarea se poate organiza în trei forme:
sub forma unei cote-p ǎrți din benef
icii, ca supliment mai mult sau mai pu țin
substanțial la salariu;
prin facilitǎț i acordate salaria ților pentru a cump ǎra acțiuni la întreprinderea în
care lucreaz ǎ;
prin stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri (volumul încas ǎrilor),
dar care s ǎ se distribuie salaria ților din profit.
Socializarea constǎ în asigurarea unui surplus la salariu peste remunerarea pentru
munca depus ǎ de fiecare. Socializarea se aplic ǎ numai unor grupuri de salaria ți
aflați în situații mai grele, care nu pot face fa țǎ numai cu salariul încasat pentru
munca depus ǎ.
Microeconom
ie
368
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Lim
ita
minimǎ
Limita
maximǎ
Efectul de
substituție
Efectul de
venit
4. Mǎrimea salariului
Unul din cele mai importante aspect e teoretice ale problemei prive ște posibilitatea
determinǎrii riguroase a m ǎrimii salariului.
În mod obiectiv, mǎrimea salariului are dou ǎ limite între care, teoretic, poate s ǎ
oscileze: minim ǎ care, în optica celui care se angajeaz ǎ, trebuie s ǎ se situeze cel
puțin la nivelul costului for ței de muncǎ ; maximǎ, reprezentat ǎ de întregul venit
realizat de activitatea economic ǎ și care s-ar transforma astfel în salariu, limit ǎ
care, din punct de vedere al celorlal ți posesori de factori de produc ție, nu trebuie
atinsǎ niciodatǎ pentru cǎ e
i n-ar mai primi nimic. Nivelul concret al salariului se
situeazǎ între aceste limite, fiind stabilit în func ție de preț uri, cererea și oferta de
muncǎ, raportul dintre diferitele interese (personale, de grup și generale) etc.
Pentru stabilirea m ǎrimii salariului unui angajat, ma i trebuie luate în considerare
însǎ și existența a douǎ tendințe contradictorii în comportarea sa. Ele se formeaz ǎ
pornind de la interesele personale și sunt surprinse cu aj utorul conceptelor: efect de
substituție și efect de venit.
Interesul de a avea un venit cât mai mare îl determin ǎ pe salariat s ǎ depunǎ muncǎ
suplimentar ǎ, ceea ce are ca rezultat diminuarea timpului liber și creșterea
dificultǎților de refacere a for ței de muncǎ . Acesta este efectul de substitu ție,
denumit a șa pentru c ǎ înlocuiește (substituie) o parte mai mare sau mai mic ǎ din
timpul liber al salariatului cu timp de munc ǎ.
Atunci când salariul atinge o m ǎrime care permite posesorului for ței de muncǎ sǎ
aibǎ condiții de via țǎ apropiate de aspira țiile s ale, el renun țǎ la munca
suplimentar ǎ, iar uneori chiar și la o parte din munca prevǎ zutǎ de un program
normal, în favoarea timpului liber. Acesta este efectul de venit.
Efectul de substitu ție imprim ǎ salariului o tendin țǎ de creștere, în timp ce efectul
de venit o tendin țǎ de stagnare sau de lim itare. De aici concluzia c ǎ mǎrimea
concretǎ a salariului trebuie determinat ǎ astfel încât s ǎ nu genereze suficien țǎ, ci
cointeresare permanent ǎ.
Mǎrimea salariului este supus ǎ permanent unor procese obi ective contradictorii de
diferențiere și de apropiere-egalizar e. Din punctul de vedere al posesorului for ței
de muncǎ, diferențele au la baz ǎ mai întâi calit ǎțile extrem de diferite ale muncii.
Diferenț ele determinate de caracterul și însemnǎtatea muncii au rol de a pune de
acord munca depus ǎ cu mǎrimea salariului. De aceea, la o munc ǎ egalǎ depusǎ în
aceleași condiții este firesc s ǎ se obținǎ un salariu egal. Aceast ǎ egalizare nu este
contestatǎ nici de salaria ți nici de beneficiarii for ței de m uncǎ . Diferențele izvorâte
din calitǎțile diferite, de la un individ la altul, ale for ței de muncǎ nu se pot egaliza.
In condițiile aceleia și calificǎri, aceste diferen țe se restrâng, dar nu dispar ceea ce
nu justific ǎ egalizarea salariilor.
Microeconom
ie
369
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Factorii care
influențeazǎ
dinam
ica
salariului
Costul
resurselor de muncǎ
Productivitatea
muncii
Raportul
dintre cererea
și oferta de
muncǎ
În ceea ce prive ște egalizarea salariilor în func ție de eficien ța muncii depuse, se
realizeazǎ numai dac ǎ la o munc ǎ egalǎ corespunde o eficien țǎ egalǎ. Altfel,
aceasta este contestat ǎ uneori de salaria ți, alteori de cei ce utilizeaz ǎ forța de
muncǎ. In concluzie, o egalizare între salariile încasate de posesorii for ței de
muncǎ nu este posibil ǎ decât dac ǎ la o munc ǎ egalǎ , depusǎ în condiții similare, se
obține o ef
icien țǎ egalǎ .
Un rol foarte important în fixarea m ǎrimii salariului revine și raporturilor care se
stabilesc între posesor ii factorilor de produc ție, în leg ǎturǎ cu împ ǎrțirea
rezultatelor ob ținute din activit ǎțile realizate. Partea fiec ǎrui factor nu este neap ǎrat
proporționalǎ cu aportul și forț a sa, dar nici nu se poa te rupe de acestea. Împ ǎrțirea
este, totodat ǎ, expresia unor contradic ții între posesorii factorilor de produc ție. Cu
cât unul îș i însușește mai mult (indiferent pe ce cale) partea celorlal ți se
micșoreazǎ. In acest context, dac ǎ partea ce revine salaria ților (salariul) creș te,
partea celorlalț i se micșoreazǎ și invers.
5. Dinamica salariului
Salariul este o m ǎrime dinamic ǎ și variazǎ pe țǎ ri, domenii și întreprinderi.
Considerat ǎ pe termen lung, aceast ǎ dinam ic ǎ este ondulatorie, cu tendin ța
generalǎ de creștere. Pe termen scurt, m ǎrimea salariului poate s ǎ creascǎ , sau sǎ
stagneze.
Factorii care determin ǎ dinamica salariului sunt:
1. Dinamica salariului cade, în primul rând, sub inciden ța costului resurselor de
muncǎ. Modificarea cheltuielilor cu asigurar ea acestui articol, în sus în jos, se
reflectǎ, mai devreme sau mai târziu, într-o mi șcare similar ǎ a mǎrimii salariului.
Întârzierea modific ǎrii salariului fa țǎ de creșterea cheltuielilor pentru asigurarea
forței de muncǎ , precum și creșterea mai mic ǎ a salariului decât a celorlalte
cheltuieli atrag nemul țumirile salaria ților și declanșeazǎ sau amplific ǎ mișcǎrile lor
revendicative. 2. Un alt factor care acț ioneazǎ asupra dinamicii salariului este productivitatea
muncii . Cu cât aceasta este mai mare, cu atât posesorii for ței de muncǎ se
considerǎ îndreptǎțiți sǎ primeasc ǎ un salariu m ǎrit. Trebuie îns ǎ me
nționat cǎ o
eventualǎ scǎdere a productivita ții, chiar și pe termen mai lung, este înso țitǎ rareori
de o scǎ dere a salariului, aceasta întâmpinând o rezisten țǎ deosebit ǎ din partea
salariaților.
3. Raportul dintre cererea ș i oferta de munc ǎ este un alt factor care acț ioneazǎ
asupra dinamicii salariului. În aceast ǎ analizǎ trebuie ținut seama de
particularit ǎțile cererii și ofertei de munc ǎ, care pe termen scurt sunt rigide,
invariabile.
Microeconom
ie
370
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Dinam
ica
prețurilor
Gradul de
organizare în
sindicate
De aceea inciden ța raportului cerere-ofertǎ de munc ǎ asupra dinamicii salariului
trebuie abordate pe termen lung.
4. Asupra dinamicii salariilor ac ționeazǎ și dinamica preț urilor . Aceastǎ legǎturǎ
privește atât salariul nominal cât și pe cel real. La o cre ștere a pre țurilor generat ǎ
de inflaț ie sau de orice alt ǎ cauzǎ, salariații acționeazǎ pentru cre șterea
remunera ției. Aceasta se poate face prin indexare permanent ǎ dupǎ unul sau mai
multe criterii sau are loc numai în urma ini țierii unor ac țiuni cu caracter
revendicativ, ale salaria ților.
5. Dinamica salariului este influen țatǎ uneori și de alți factori, mai ales cu
caracter indirect, cum sunt: gradul de organizare în sindicate și capacitatea
sindicatelor de a ob ține câștig de cauzǎ pentru revendic ǎrile s alariaților;
capacitatea salaria ților de a se organiza și de a dialoga cu unitatea economic ǎ sau
(și) cu organele specializate al e statului cu prilejul desf ǎșurǎrii acordurilor
colective; migrarea interna ționalǎ a forței de munc ǎ; legislația cu privire la
mișcarea sindical ǎ și revendicativ ǎ din fiecare țarǎ etc.
Test de autoevaluare 20.2.
1. Salariul real reprezintă :
a) câștig mediu anual;
b) câștig mediu lunar;
c) cantitatea de bunuri materiale și servicii ce poate fi achizi ționată cu salariul
nominal;
d) venitul net al unei familii;
e) salariul mediu nominal
2. Selectaț i dintre afirmaț iile urmǎtoare pe cea corect ǎ:
a) salariul este forma de venit ce remunereaz ǎ factorul muncă ;
b) în condițiile contemporane, salariul este un venit ce îmbrac ǎ exclusiv form ǎ
bǎneascǎ ;
c) salariul este venitul ce revine posesorului factorului capital;
d) salariul este venitul ce revine posesorului factorului natural;
e) salariul este forma de venit ce revine purt ătorului cererii de muncă .
3. Selectaț i din enumer ările următoare principalele direc ții de îmbun ătățire a
formelor de salarizare:
a) corectarea;
b) diferențierea;
c) participarea;
d) apropierea-egalizarea;
e) socializarea;
Microeconom
ie
371
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c); B(b + c + e); C(a + c + e); D(a + b
+ c + d); E(a + b + c + d + e).
4. Care sunt principalele forme de salarizare?
a) salariul brut;
b) salariul net;
c) salariul mixt;
d) salariul dup ă timpul lucrat;
e) salariul în acord.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c); B ( c + d + e); C ( a + c + e); D ( a + b + c + d + e); E ( a + b ).
5. Salariul reprezint ă:
a) un preț plătit de angajator pentru cump ărarea și întrebuin țarea muncii;
b) o parte a profitului economic al firmei;
c) o component ă a preț ului bunurilor și serviciilor la realizarea c ărora este
folosită munca;
d) un venit;
e) un cost.
Alegeț i răspunsul corect:
A(a + b + c ); B( a + b + c + d + e); C( c + d + e); D( a + c + d + e); E( a + c).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 383.
20.3. Dobânda
Conceptul de
dobândǎ
1. Concept și modalit ǎți de existen țǎ ale dobânzii
Dobânda este o form ǎ de venit foarte r ǎspânditǎ în economia contemporan ǎ.
Intr-o prim ǎ accepțiune, dobânda apare ca parte din venitul global care se pl ǎtește
proprietarului de capital b ǎnesc, pentru serviciul adus de acesta la ob ținerea
rezultatelor economice.
Alte explica ții susțin cǎ dobânda este o chirie plǎtitǎ pentru capitlul împrumutat ,
sau ca preț plǎtit pentru riscul antren ǎrii capitalului într-o activitate oarecare.
Pornind de la ceea ce au comun aceste explica ții, dobânda se prezinta ca un venit
însușit de proprietarul oric ǎrui capital b ǎnesc antrenat într-o activitate economic ǎ,
sub forma de excedent peste capitalul avansat. Evoluția conceptului de dobând ǎ aratǎ cǎ aceasta a fost generat ǎ la începuturile
sale, de împrumuturile b ǎnești pentru consum, iar ulterior, pe m ǎsura dezvolt ǎrii
activ
itǎților economice și insuficien ței resurselor pr oprii de finan țare, și de
creditele cu destina ție productiv ǎ.
Microeconom
ie
372
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Dobânda în
sens res
trâns
Dobânda în
sens restrâns
Dar sfera de cuprindere a dobânzii, nu poate fi restrâns ǎ doar la capitalul b ǎnesc de
împrumut nici în teorie și nici în practic ǎ. Dacǎ prin dobând ǎ s-ar remunera numai
capitalul de împrumut, atunci nici un întreprinz ǎtor nu și-ar folosi propriul capital
în activitatea pe care o desf ǎșoarǎ, pentru c ǎ în aceast ǎ accepțiune, capitalul
propriu ar r ǎmâne neremunerat. Dimpotriv ǎ, pentru a-l fructifica trebuie s ǎ-l dea cu
împrumut și sǎ obținǎ dobândǎ.
Rezultatul ar putea fi c ǎ toate activit ǎțile din economie s-ar desf ǎșura numai cu
capital împrumutat, și deci, nici un proprietar de capital nu s-ar manifesta
concomitent și ca într
eprinz ǎtor, fenomen care nu se confirm ǎ de practica
economic ǎ.
De aceea sfera de cuprindere a dobânzii trebuie extins ǎ la întregul capital antrenat
în activitatea economic ǎ, indiferent dacǎ este împrumutat sau apar ține
întreprinz ǎtorului.
Aceastǎ accepț iune a dobânzii se fundamenteaz ǎ pe similitudinea rezultatelor
obținute în activitatea economic ǎ atât prin folosirea capitalului propriu cât și al
celui împrumutat. Astfel, proprietarul unui capital b ǎnesc disponibil, decide sǎ -l
foloseascǎ direct într-o afacere proprie, sau s ǎ-l dea cu împrumut altui agent
economic, numai dup ǎ ce comparǎ câștigul pe care l-ar putea ob ține din afacerea
respectivǎ cu cel ob ținut sub form ǎ de dobândǎ . Dacǎ din folosirea capitalului
propriu în afacerea ini țiatǎ de el nu va rezulta un câ știg estimativ cel pu țin egal cu
dobânda, proprietarul de capital va decide s ǎ-l dea cu împrumut.
Evoluția conceptului de dobând ǎ ne obligǎ, deci, sǎ abordǎm modalit ǎțile sale de
existențǎ, în primul rând, din punct de vedere al sferei sale de cuprindere.
Din acest punct de vedere se delimiteaz ǎ:
a) dobânda în sens restrâns – ca excedent ce revine proprietarului de capital dat
cu împrumut;
b) dobânda în sens larg – ca exceden t ce revine proprietarului oric ǎrui capital
antrenat într-o activitate economic ǎ.
În condițiile economiei moderne de pia țǎ, devine opera țional numai conceptul de
dobândǎ în sens larg, care din punct de vedere al con ținutului, cuprinde și dobânda
în sens restrâns. Agentul economic care utilizeaz ǎ un capital b ǎnesc într-o
activitate oarecare nu poate face deosebire între rezultat ele aferente capitalului
propriu și ale celui împrumutat, ele f iind identice. Fiecare unitate b ǎneascǎ
antrenatǎ în activitatea sa aduce acela și serviciu, iar plata pentru acest serviciu,
cǎtre proprietarul fiec ǎrei unitǎți bǎnești, nu poate fi decât egal ǎ.
Confuzia dintre cele dou ǎ sensuri ale dobânzii, decurge din greutatea oamenilor de
a sesiza dubla calitate a majorit ǎții agenților economici, resp ectiv de întreprinz ǎtori
și proprietari de capital, și de modul specific în care ace știa intrǎ în posesia
Microeconom
ie
373
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Masa dobânzii
Rata dobânzii
Dobânda
sim
plǎ
Dobânda
compusǎ
veniturilor ce li se cuvin pentru fiecare din serviciile aduse activit ǎții economice în
aceastǎ dublǎ calitate.
Activitatea economic ǎ, finalizându-se cu un câ știg global, nediferen țiat, acestuia i
s-a atribuit impropriu denumirea de profit, incluzând nejustificat și dobânda ce
revine capitalului b ǎnesc al întreprinz ǎtorului. Ori profitul – ca form ǎ
fundamentalǎ de venit – remunereaz ǎ riscul și abilitatea întreprinz ǎtorului, ceea ce
face el pentru buna organizare și desfǎșurare a activit ǎții economice.
Aceastǎ departajare a celor dou ǎ forme de venit este evident ǎ atunci când
activitatea economic ǎ se realizeazǎ în exclusivitate cu capital împrumutat, pentru
cǎ fiecare din cele dou ǎ calitǎți ap
arțin unor agen ți economici diferi ți și vor fi
remunera ți prin forme specifice de venit: întreprinz ǎtorul prin profit iar
proprietarul de capital b ǎnesc prin dobândǎ .
Mǎrimea și dinamica dobânzii sunt puse în eviden țǎ cu ajutorul a doi indicatori
fundamentali:
– masa dobânzii , sau suma absolut ǎ a dobânzii, ca excedent peste m ǎrimea
capitalului avansat în activitatea economic ǎ ;
– rata dobânzii , sau venitul anual procentual, care reprezint ǎ prețul plǎtit
pentru utilizarea a 100 unit ǎți monetare timp de un an.
n d C Da % ;
100 %
aCDd .
Acești indicatori relev ǎ mǎrimea dobânzii simple, adic ǎ a plǎții pentru serviciul
adus de un capital, când dobânda nu este capitalizat ǎ. Ea constituie punctul de
pornire pentru determinarea dobânzii co mpuse, care presupune capitalizarea
dobânzii, ajungând s ǎ se calculeze dobând ǎ la dobând ǎ.
În acest caz, suma ce revine proprietarului de capital dup ǎ n ani de utilizare a
capitalului (Sn) va fi:
00 ) 1 (
S S Dd S S
nn
n
În evaluarea dobânzii trebuie sǎ se ț inǎ seama de efectele pe care le are asupra
acesteia manifestarea procesului infla ționist în economie.
În acest caz se delimiteaz ǎ douǎ forme de existen țǎ ale dobânzii, respectiv dobânda
nominalǎ și dobânda real ǎ.
Microeconom
ie
374
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Rata realǎ și
rata nom
inalǎ
Dacǎ X este rata infla ției iar r rata real ǎ a dobânzii atunci rata nominal ǎ a dobânzii
(i) va fi: i = r + X, iar rata real ǎ devine r = i – X.
În condițiile în care procesul infla ționist nu se modificǎ , rata nominalǎ a dobânzii
este egalǎ cu cea real ǎ: i = r
În funcție de piaț a pe care se formeaz ǎ, dobânda îmbrac ǎ urmǎtoarele forme de
existențǎ:
– dobânda pe pia ța monetar ǎ, care se aplic ǎ împrumuturilor pe termen scurt pe
care bǎncile le contracteaz ǎ cu agen ții economici, cu alte b ǎnci sau cu banca
centralǎ ;
– dobânzile pentru remunerarea diferitelo r forme de plasament pe termen
mediu sau scurt , care se aplic ǎ pentru economiile depuse la vedere și la termen sau
pentru economiile constituite în vederea construc ției de locuin țe etc ;
– dobânda pe pia ța obligațiunilor, tipicǎ pentru plasam entele pe termen lung;
– dividendul , care se aplic ǎ plasamentelor în ac țiuni.
Opțiunile deț inǎtorilor de capital b ǎnesc pentru diferite forme ale dobânzii se
întemeiaz ǎ pe principiul egaliz ǎrii randamentelor globale.
Randamentul unui capital b ǎnesc, indiferent dacǎ este utilizat de proprietar sau nu,
are douǎ componente:
– una pecuniar ǎ sau bǎneasc ǎ, reprezentat ǎ de nivelul dobânzii;
– alta nepecuniarǎ care constǎ în diferite servicii, greu sau imposibil de
exprimat b ǎnește: transformarea rapid ǎ și fǎrǎ pierderi a sumei în mijloc de plat ǎ;
înlǎturarea riscului de a nu fi rambursatǎ , pierdutǎ sau furatǎ etc.
Fiecare agent economic posesor al unui capital b ǎnesc, este interesat s ǎ obținǎ un
randament global – pecuniar ș i nepecuniar – egal cu al celorlal ți. Cel ce ob ține
randament pecuniar mai mare are în mod inevitabil randament nepecuniar inferior
și invers, astfel încât cele dou ǎ aspecte ale randamentului global ob ținut de un
agent se co
mpenseaz ǎ și totodatǎ, se egalizeaz ǎ cu ale celorlal ți.
2. Dinamica dobânzii; factori și implicaț ii
Dobânda este o m ǎrime dinamic ǎ asupra cǎ reia acț ioneazǎ mai mulți factori și care,
la rândul s ǎu, exercit ǎ o influențǎ amplǎ ce se propag ǎ în întreaga economie. De
regulǎ, dinamica dobânzii este abordat ǎ sub aspectul ratei dobânzii.
Microeconom
ie
375
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
In aces
t sens, m ǎrimea ratei dobânzii oscileaz ǎ între o limit ǎ maximǎ și alta
minimǎ. Limita maxim ǎ, teoretic, poate prelua toate formele de venit care se
constituie prin utilizarea unui capital, asigurând o rat ǎ a dobânzii care, tot teoretic,
poate ajunge la 100%. Limita minim ǎ, considerat ǎ și ea în aceea și opticǎ, poate fi
egalǎ cu zero. Este foarte greu de spus dac ǎ cele dou ǎ limite se realizeaz ǎ practic
vreodatǎ, pentru c ǎ la stabilirea dobânzii intervin întotdeauna calcule și aprecieri
subiective, care-l fac pe proprietarul de capital s ǎ aprecieze c ǎ într-o situa ție datǎ ,
dobânda perceput ǎ de el este suficientǎ , maximǎ sau minim ǎ.
Nivelul concret al ratei dobânzii și dinamica acestuia sunt re zultatul direct al unui
numǎr de factori, cu ac țiune mai mult sau mai pu țin general ǎ, și anume:
a) Pentru nivelul ratei dobânzii foarte important este raportul dintre rata dobânzii
și rata profitului. La un anumit moment, cre șterea uneia se face pe seama
celeilalte. In dinamic ǎ însǎ creșterea uneia se realizez ǎ în paralel cu a celeilalte.
b) Alt factor cu ac țiune ampl ǎ și directǎ asupra ratei dobânzii este raportul dintre
oferta și cer
erea de cap ital de împrumut sau, cum se mai spune, situa ția pe piaț a
capitalului.
Oferta de capital reprezint ǎ capitalul b ǎnesc disponibil la un moment sau într-o
perioadǎ. Componentele sale sunt:
economiile agen ților economici care se formeaz ǎ într-o perioad ǎ datǎ;
capitalul eliberat dinr-un împrumut sau dintr-o folosire anterioar ǎ;
transformarea sumelor inactive în lichidit ǎți active;
împrumuturi bancare nete consim țite în perioada respectiv ǎ .
Oferta este formata din capitaluri b ǎnești care devin disponibile pentru o perioad ǎ
scurtǎ sau mai lung ǎ. Disponibilit ǎțile pe termen scurt nu pot fi utilizate sub form ǎ
de credit pe termen lung decât cele pentru care sunt libere și la sfârșitul cǎrora
trebuie recuperate. Cererea de capital exprim ǎ nevoia de capital dintr-o economie într-o perioad ǎ și
are urmǎtoarele componente:
capitalul solicitat pentru investi ții;
nevoile pentru acoperirea func ționǎr
ii capitalului împrumutat și plata ratelor
acestuia;
sumele necesare pentru formarea de rezerve;
cererea de credit de consum.
Microeconom
ie
376
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Si aici se disting cererea pe term
en lung și cererea pe termen scurt, care sunt în
concordan țǎ cu oferta pe termen scurt ș i lung.
Creșterea cererii de capital atra ge o ridicare a ratei dobânzii și invers. Cre șterea
ofertei de capital are ca efect sc ǎderea ratei dobânzii și invers. Mi șcǎrile cererii și
ofertei de capital pot fi în acela și sens sau în sensuri diferite, ceea ce se traduce
printr-o dinamicǎ a ratei dobânzii corespunz ǎtoare celei mai puternice influen țe.
Aceastǎ corelație se pune și invers, în sensul c ǎ o anumit ǎ ratǎ a dobânzii dat ǎ sau
stabilitǎ, se traduce prin anumite inciden țe atât asupra cererii cât și a ofertei de
capital. Dac ǎ rata dobânzii este ridicat ǎ, masa capitalurilor, care se vor elibera din
alte activit ǎți pentru a deveni disponibile și date cu împrumut va cre ște, și invers.
c) Dinamica ratei dobânzii se afl ǎ și sub influen ța inflației. Influen ța inflației
asupra ratei dobânzii se bazeaz ǎ mai ales pe anticiparea evolu ției inflației. In acest
sens proprietarii de capital reclam ǎ în utilizarea capitalului lor o dobând ǎ nom inalǎ
care sǎ acopere infla ția anticipat ǎ pentru a proteja puterea de cump ǎrare inițialǎ a
banilor.
Dacǎ x este rata infla ției atunci rata nominal ǎ a dobânzii va fi
i = r + x, în care r reprezint ǎ rata real ǎ a dobânzii, care protejaz ǎ puterea de
cumpǎrare iniț ialǎ a banilor. Deci r = i – x . Când în economie se anticipeaz ǎ o
ratǎ a inflației “zero” atunci i = r.
Sǎ presupunem de exemplu, c ǎ rata pe termen lung a dobânzii este de 4% și cǎ
agenții economici anticipeaz ǎ o inflație de 8%; rata nominal ǎ a dobânzii se va
stabili la 12%. Dac ǎ se constat ǎ cǎ rata infla ției evolueaz ǎ la un nivel inferior celui
anticipat și este 6%, rata real ǎ a dobânzii devine 10%, dep ǎșind deci nivelul de
echilibru pe termen lung care este 4%. d) Asupra ratei dobânzii are, de asemenea, influen țǎ modul cum se acoper ǎ
deficitul bugetului de stat . În cazul în care deficitul este finan țat prin împrumut
public, nu se realizeaz ǎ o creștere a cantit ǎții de bani (deci a of ertei de capital) pe
piațǎ , dar po
ate avea loc o cre ștere a cererii de capital cu efecte asupra sporirii ratei
dobânzii. Pe când, în cazul c ǎ statul se împrumut ǎ la banca de emisiune ș i deficitul
bugetului este finan țat prin crearea de moned ǎ, sporește oferta de capital și se va
declanșa o anumitǎ scǎdere a ratei dobânzii, care poate fi însǎ contracarat ǎ prin
efectul creș terii investi țiilor, produs, la rândul s ǎu, de efectul sc ǎderii dobânzii.
e) În condi țiile actuale, când economiile țǎrilor sunt larg interdependente, o mare
capacitate de a influen ța cererea și oferta de capital o are dezvoltarea schimbului
extern. Acesta îmbrac ǎ multe aspecte, îns ǎ importan țǎ prezintǎ raportul de schimb
și paritatea rate lor dobânzii, întrucât toate rela țiile economice interna ționale se
realizeazǎ pe baza lor, iar cele dou ǎ elemente ac ționeazǎ direct unul asupra
celuilalt.
Microeconom
ie
377
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Raportul de schim
b dintre monedele a dou ǎ țǎri se determin ǎ ca raport între
numǎrul de unit ǎți monetare dintr-o tar ǎ A ce revine pe o unitate monetar ǎ dintr-o
altǎ țarǎ B.
B tara din monetara unitate 1A tara din monetare unitati xe
Indiferent de modificǎ rile care survin în cei doi factori, se apreciaz ǎ cǎ raportul de
schimb cre ște pentru moneda A când valoarea raportului cre ște, iar pentru moneda
B, când valoarea raportului scade.
Paritatea dobânzilor reprezint ǎ fie raportul, fie diferen ța dintre rate le dobânzilor
(nominale sau reale) din dou ǎ țǎri.
Menținerea parit ǎții ratei dobânzii din dou ǎ țǎri și a raportului de schimb pentru
monedele respective face ca agen ților economici s ǎ le fie indiferent dac ǎ își
pǎstreazǎ capitalul într-o moned ǎ sau alta. Cre șterea raportului de schimb dintr-o
țarǎ atrage mai multe capitalu ri disponibile din alte țǎri, mǎrind oferta de capital și
imprimând ratei dobânzii o tendin țǎ de scǎdere pe m ǎsurǎ ce oferta dep ǎșește
cererea de capital în țara respectivǎ .
Însemnǎtatea care se acord ǎ mǎrimii și dinamicii ratei dobânzii, este strâns legat ǎ
de funcțiile pe care se consider ǎ cǎ le îndeplinesc cele dou ǎ elem ente într-o
economie de piațǎ :
influențeazǎ repartizarea factorilor de produc ție care exist ǎ în cantit ǎți
limitate, orientându-i c ǎtre destina țiile care asigur ǎ folosirea lor cea mai eficient ǎ;
pe termen lung, stimuleaz ǎ publicul s ǎ renunțe la anumite consumuri
curente pentru a spori capitalul di sponibil (stocul de capital).
Test de autoevaluare 20.3.
1. Dobânda se define ște ca:
a) suma pe care debitorul trebuie s ă o plătească creditorului;
b) suma pe care creditorul o prime ște la scaden ță;
c) prețul plătit de beneficiarul împrumutului b ăncii creditoare pentru folosirea a
100 de unit ăți monetare timp de un an;
d) suma pe care o pl ătește debitorul creditorului pentru folosirea
disponibilit ăților bănești ale acestuia din urm ă, până la restituirea lor;
e) suma pe care o pl ătește creditorul debitorului pentru folosirea
disponibilit ăților bănești ale acestuia din urm ă, până la restituirea lor.
2. Rata dobânzii reprezint ă:
Microeconom
ie
378
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
a) prețul plătit pentru u
tilizarea capitalului b ănesc;
b) prețul plătit pentru a dispune timp de un an de 100 de unit ăți monetare;
c) prețul plătit pentru ob ținerea unui credit;
d) suma plătită periodic de debito r creditorului pân ă la restituirea împrumutului;
e) prețul plătit pentru a dispune pe o anumit ă perioadă de timp de 100 unit ăți
monetare.
3. Rata dobânzii nu este influenț ată de:
a) raportul dintre rata dobânzii și rata profitului;
b) consumul de capital fix;
c) inflație;
d) cererea și oferta de capital de împrumut;
e) factori conjuncturali.
4. O rată a dobânzii sc ăzută determin ă la un moment dat:
a) reducerea profitului;
b) reducerea venitului consumatorului;
c) creșterea investi țiilor;
d) reducerea cererii de bunuri și serv
icii;
e) creșterea ofertei de credite.
5. O rată a inflației în creștere determin ă:
a) creșterea ratei reale a dobânzii;
b) creșterea ratei nominale a dobânzii;
c) creșterea ratei profitului;
d) menținerea la acela și nivel a ratei reale a dobânzii;
e) scăderea ratei nominale a dobânzii.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 383.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfâr șitul unității de învățare nr. 20.
Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelo r subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 20 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 20
Lucrarea de verificare, al c ărei conț inut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 20.
1. Salariul real se dubleaz ă când:
a) salariul nominal r ămâne neschimbat și prețurile bunurilor de consum se
dublează;
Microeconom
ie
379
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
b) prețul bunurilor de consum
nu se modific ă și salariul nominal se dubleaz ă;
c) salariul nominal ș i prețurile bunurilor de consum nu se modifică ;
d) salariul nominal creș te de 2 ori, iar pre țurile bunurilor de consum scad de 2 ori;
e) salariul nominal ș i prețurile factorilor de producț ie se dubleaz ă.
2. Care din urm ătoarele elemente reprezint ă tendințe majore în evolu ția mărimii
salariului pe termen lung?
a) corectarea;
b) scăderea;
c) creșterea;
d) menținerea constantă ;
e) participarea.
3. In legătură cu limita minim ă a salariului se poate afirma c ă:
a) se dimensionează la nivelul costului muncii;
b) nu restricționează angajatorul;
c) nu corespunde unui anumit nivel al dezvolt ării economico-sociale a unor țări;
d) corespunde cu totalul ve nitului net realizat din activitatea economic ă și socială
într-o anumită perioadă și țară;
e) salariul pl ătit angajatului egalează productivitatea marginal ă a muncii.
4. Efectul de substitu ție exprim ă:
a) tendința individului de a rest rânge timpul de munc ă și de a-l m ări pe cel liber;
b) tendința unor salaria ți de a cre ște timpul de munc ă pe seama timpului liber în
vederea ob ținerii unui venit mai mare;
c) substituirea muncii cu factorul de produc ție capital;
d) rezultatul negocierilor salariale colective;
e) tendința de apropiere între salarii.
5. Salariul în regie este forma de salariu prin care: a) plata muncii se realizeaz ă pe individ sau în grup în func ție de cantitatea de
obiecte realizate de individ sau de grup, ori de opera ții executate;
b) plata muncii se face în func ție de timpul lucrat;
c) plata muncii se face atât în func ție de timpul lucrat cât și în funcț ie de
cantitatea de obiecte realizat e de individ sau de grup;
d) plata muncii se cuantific ă prin intermediul unor tarife;
e) plata muncii depinde de vechimea în muncă .
6. Salariul real reprezintă :
a) veniturile b ănești totale încasate de un salariat;
b) banii pe care îi câ știgă un salariat pentru activitatea depus ă;
c) cantitatea de bunuri materiale și servicii de consum personal ce se poate
cumpăra cu salariul nominal net la un anumit nivel mediu general al pre țurilor
bunurilor de consum, într-o perioad ă dată de timp;
d) venitul însu șit de lucr ătorii salaria ți pentru munca depus ă și plătit de cel ce
beneficiaz ă de serviciile lor;
Microeconom
ie
380
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
e) salariul nom
inal fixat pe cale legal ă pentru a garanta acoperirea necesit ăților de
subzistență.
7. Limita maxim ă a salariului este dat ă de:
a) acel nivel al salariului ce egaleaz ă productivitatea marginal ă a muncii ;
b) acel nivel al salariului ce egaleaz ă productivitatea medie a capitalului ;
c) costul muncii ;
d) costul marginal al muncii ;
e) egalitatea dintre costul muncii și costul marginal al muncii.
8. Printre modalităț ile de îmbun ătățire a formelor de salarizare se num ără:
a) participarea;
b) diferențierea;
c) apropierea – egalizarea;
d) b + c;
e) a + b.
9. Nivelul și dinamica dobânzii sunt influen țate de o serie de factori de natur ă
economic ă, socială și politică, cei mai importan ți fiind:
a) rata inflației;
b) raportul de m ărime dintre rata dobânzii și rata profitului;
c) riscul creditorului;
d) raportul din cererea ș i oferta de credite;
e) costul procesului de acordare a creditului.
Alegeț i răspunsul corect:
A ( a + b + c); B ( a + b + c + d + e); C ( c + d + e); D ( a + d
); E ( d + e).
10. Rata real ă a dobânzii este egal ă cu:
a) rata inflației;
b) rata nominal ă a dobânzii;
c) rata nominal ă a dobânzii minus rata infla ției;
d) rata nominal ă a dobânzii plus rata infla ției;
e) rata profitului.
11. Formele de salarizare si modalit ǎți de îmbun ǎtǎțire a acestora.
Microeconom
ie
381
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
12. Dinam
ica dobânzii; factori și implicații
Microeconom
ie
382
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 20.1.
1. a
2. d
3. D
Răspuns 20.2.
1. c
2. a
3. C
4. B
5. D
Răspuns 20.3.
1. d
2. b
3. b
4. c
5. b
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 20
Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Microeconom
ie
383
Veniturile f
undamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
384
Editura Polirom, Iaș i, 2002.
Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politicǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanț a, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ âMicroeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2006.
Popovici, V., Bundǎ , R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constan ța,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Unitatea de înv ățare nr. 21
VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIE (PARTEA a II-a)
Cuprins
Obiectivele unit ății de învățare nr. 21
21.1. Renta
21.2. Profitul
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 21
Răspunsuri și comentarii la întreb ările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 21
Pagina
385
385
393
401
403
403
Microeconom
ie 385
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
OBIECTIVELE unității de înv ățare nr. 21
Principalele obiective ale unit ății de învățare nr. 21 sunt:
1. Cercetarea naturii și esenței rentei ; delimitarea fo rmelor rentei funciare
2. Expunerea punctelor de vede re oficial-legislativ și al economi știlor teoreticieni
privind profitul; abordarea factorilor care influen țeazǎ mǎrimea și dinamica
profitului
21.1. Renta
Sensul uzual
al noț iunii de
rentǎ
Accepțiunea
școlii clasice
Accepțiunea
contemporan ǎ
Natura ș i esența rentei
Printre formele de venit ce se formeaz ǎ în economia de pia țǎ, în baza folosirii
factorilor de produc ție, un loc important revine rentei. Datorit ǎ îndelungatei sale
existențe, renta se înscrie printre no țiunile economice cu cea mai ampl ǎ utilizare și
cu cele mai felurite semnifica ții.
Astfel, într-o prim ǎ accepțiune, se porne ște de la sensul uzual al noț iunii de rent ǎ,
care desemneaz ǎ un venit f ǎrǎ muncǎ. Acest sens este îns ǎ prea larg, el nu este
utilizat de speciali ști, și nu reflect ǎ corect nici natura, nici esen ța rentei.
O altǎ semnifica ție a noțiunii de rent ǎ provine de la econom
iștii clasici , care i-au
limitat spa țiul de manifestare la agricultur ǎ. Ei considerǎ cǎ pǎmântul, ca factor de
producție limitat cantitativ, produce un venit suplimentar care îmbrac ǎ forma rentei.
In aceastǎ accepțiune renta este caracterizat ǎ drept recompens ǎ pentru serviciile
aduse de factorul de produc ție – pǎmânt. In explicarea procesului de formare a
rentei se porne ște de la fertilitatea inegal ǎ a terenurilor agricole.
Intrucât cererea de produse agricole este în continu ǎ creștere, iar produc ția obținutǎ
pe terenurile fertile se dovede ște a fi insuficient ǎ pentru acoperirea ei, produsul
realizat pe aceste terenuri se vinde la pre țul produsului mai scump, ob ținut în
condiții mai puțin favorabile. Se creazǎ astfel un venit suplimentar ce se pl ǎtește de
cǎtre utilizatorul factorului p ǎmânt, proprietarului funciar, în virtutea dreptului de
proprietate al celui din urm ǎ.
In accepțiunea contemporan ǎ noțiunii de rentǎ i s-a extins sfera de valabilitate si
la ceilalț i posesori de factori de produc ție care dispun de condi ții deosebite,
caracter
izate printr-o ofert ǎ inelastic ǎ. Dacǎ oferta factorilor respectivi este
inelasticǎ, sunt create condi țiile ca o parte din venitul ob ținut sǎ îmbrace forma de
rentǎ.
Deci, în baza realit ǎților contemporane no țiunea de rent ǎ desemneaz ǎ venitul ce
Microeconom
ie 386
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Renta –
repre
zentare
graficǎ
revine posesorului oric ǎrui factor de produc ție, a cǎ rei ofertǎ este rigid ǎ, sau foarte
puțin elasticǎ. Pentru utilizatorul f actorului respectiv, dac ǎ este altǎ persoanǎ decât
proprietarul lui, renta constituie plata pentru folosirea temporar ǎ a acestui factor.
Rigiditatea ofertei poate avea cauze multiple de ordin natural, tehnic, economic sau
social. In func ție de natura cauzelor ș i persisten ța lor în timp, renta poate dobândi
caracterul unui venit stabil sau relativ fluctuant.
Mecanismul form ǎrii rentei
Cu toate c ǎ renta este un venit ce provine din folosirea oric ǎrui factor de produc ție,
ea se deosebe ște de celelalte veni turi – salariul, dobând ǎ, profit – prin con ținut și
funcții sp ecifice, cât și prin mecanismul de formare. La baza form ǎrii rentei se afl ǎ
legea randamentelor nepropor ționale, potrivit c ǎreia, folosirea unor frac țiuni egale
din același factor de produc ție, asigurǎ randamente diferite: la început cresc ǎtoare,
apoi staționare, ca în final, s ǎ descreasc ǎ. Diferen ța dintre randamentul efectiv
realizat și randamentul mediu, socialmente posibil cu tehnica dominant ǎ la un
moment dat, reprezint ǎ renta în expresie fizic ǎ. Presupunând c ǎ sunt utilizate trei
cantitǎți adiționale egale din aceea și categorie de factori de produc ție (teren, ma șini,
forțǎ de munc ǎ, etc), fiecare asigurând îns ǎ randamente diferite, întreprinz ǎtorul va
obține producț ii diferite.
R
Rm
0T2r1
T3FT1r2
r3RentaRenta. .
Fig. 21.1. Randamentele (renta) af erente diferitelor aloca ții adiționale dintr-un
factor de producț ie
Prima cantitate adi ționalǎ (T1), are un randament mai ridicat, care dep ǎșește nivelul
randamentului mediu (Rm), socialmente posibil cu tehnica dominant ǎ. Renta (în
expresie fizic ǎ), în cazul frac țiunii adiționale T 1 este mai mare decât cea ob ținutǎ cu
fracțiunea T 2, în timp ce randamentul frac țiunii T 3, fiind la nivelu l celui mediu, nu
mai asigurǎ surplusul reprezentat de rent ǎ. Rezultǎ cǎ întreprinz ǎtorul va folosi
cantitǎți adiționale de factori pân ǎ când randamentul ob ținut este suficient pentru a
compensa capitalul consumat. Acesta este cantitatea limit ǎ de folosire a factorului
Microeconom
ie
387
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Renta
econom
icǎ
respectiv. Produc ția care se realizeaz ǎ cu cantit ǎțile adiționale de factori, în raport
cu ultima dozǎ adiționalǎ, reprezint ǎ renta aferent ǎ acestor cantit ǎți.
Deci, excedentul sau surplusul de produse ce poate fi ob ținut în urma folosirii unui
factor de producț ie, cu calit ǎți superioare celor medii, constituie forma material ǎ a
rentei.
Transformarea surplusului de produc ție fizicǎ în venit cu caracter de rent ǎ, este
condiționatǎ de situația cererii și a ofertei pentru bunul respectiv. Obținerea efectiv ǎ
a rentei de c ǎtre deținǎtorul unui factor de produc ție cu calit ǎți deosebite, depinde
de elas
ticitatea ofertei totale. Oferta rigid ǎ în raport cu cererea, va determina o
urcare a pre țului de vânzare peste nivelul de echilibru, ceea ce va aduce posesorului
bunului respectiv un excedent de venit.
P
0PEP1
Q FC
M
E0
C
0
Fig. 21.2. M ǎrimea rentei economice
Dupǎ cum se poate observa în fig. 21.2., la un volum al ofertei de factori, perfect
inelastice (OF), pre țul de procurare (P
1) depǎșește prețul de echilibru (PE) care
corespunde unei oferte concordante cu cererea. Suprafa ța haș uratǎ reprezint ǎ
mǎrimea rentei pe care o încaseaz ǎ deținǎtorul factorului respectiv
Veniturile realizate de c ǎtre deț inǎtorul unui factor, a c ǎrui ofertǎ totalǎ este
inelasticǎ și insensibil ǎ la ridicarea pre țului de vânzare, este denumit rentǎ
economicǎ.
Cu cât oferta totalǎ este mai rigid ǎ, cu atât renta ecocomic ǎ este mai mare. Ea
rezultǎ din prețul ridicat al produselor la care cererea nesaturat ǎ nu poate fi
acoperitǎ prin mǎrirea ofertei, pentru simplul motiv cǎ producția este limitat ǎ. Renta
economic ǎ nu este un determinant al pre țului de v ǎnzare. Dimpotriv ǎ, ea se
realizeazǎ numai dup ǎ ce prețul s-a urcat, ca urmare a deficitului de ofert ǎ în raport
cu cererea total ǎ. Într-o form ǎ generalizatǎ , renta desemneaz ǎ venitul ce rezult ǎ din
insuficien ța ofertei totale.
Microeconom
ie
388
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Renta
funciarǎ și
rarita
tea
terenurilor
fertile
Renta funciar ǎ și formele ei
Renta funciar ǎ își are originea în raritatea p ǎmânturilor fertile și insuficien ța ofertei
de produse agricole de a satisface cererea în cre ștere. Oferta inelastic ǎ, ridicǎ prețul
produselor agricole la un nivel care asigur ǎ ca toate categoriile de teren luate în
culturǎ (indiferent de calitatea lor) s ǎ furnizeze de ținǎtorilor lor rent ǎ.
Prețul ridicat al produsului agricol (rezultat din confruntar ea cererii în cre ștere cu o
ofertǎ foarte puț in elasticǎ), asigurǎ realizarea unui excedent de venit peste profitul
normal, care revine proprietarului terenului sub forma rentei funciare. Aceste
fenomen confirm ǎ rem
arca potrivit c ǎreia nu renta este aceea care determin ǎ prețul
produsului agricol, ci pre țul acestuia este ce l care determinat ǎ renta ș i mǎrimea ei.
Deci, renta funciar ǎ este generatǎ de nivelul ridicat al pre țului la principalele
produse agricole, a c ǎror ofertǎ inelasticǎ (datoritǎ limitǎrii naturale a p ǎmântului)
se raporteaz ǎ la o cerere în cre ștere. Mecanismul de formare a rentei funciare poate
fi evidențiat pe baza urm ǎtoarelor date ipotetice:
Categorii
de teren Consum
de factori
(lei/ha)
(chelt.
tot.) Producț ia
obținutǎ
(Kg/ha) Costul
indivi-
dual
(lei/Kg) Profitul
arendașului
(10% din
CT)
(lei/ha) Prețul de
vânzare
(lei/Kg) Venit
total
(lei/ha) Renta
[V-(CT+P)]
(lei/ha)
Slabe 13.000 2.000 6,50 1300 10 20.000 5700
Bune 13.000 4.000 3,25 1300 10 40.000 25700
F. bune 13.000 6.000 2,16 1300 10 60.000 45700
Din datele prezentate rezult ǎ cǎ terenurile slabe dau produc ția cea mai mic ǎ și la
costurile cele mai ridicate. Celelalte categorii de teren, la costuri egale dau
randamente superioare de 2 și 3 ori, iar costurile individuale sunt corespunz ǎtor mai
reduse. Profitul, raportat la cheltuieli, este pentru to ți fermierii egal. Cererea total ǎ
de consum depǎșe ște însǎ oferta totalǎ , permiț ând ridicarea pre țului de vânzare la
10 lei/Kg, care recupereaz ǎ cheltuielile individuale mai mari efectuate pe terenurile
slabe, acoper ǎ profitul normal al fermierilor arendaș i și asigurǎ și un excedent de
5700 lei/ha care reprezintǎ renta ce se cuvine proprieta rului funciar. Proprietarii
celorlalte categorii de teren încaseaz ǎ o rentǎ superioar ǎ datoratǎ calitǎț ii mai bune
a terenurilor pe care le de țin și costurilor mai mici de produc ție. In eventualitatea c ǎ
cererea total ǎ ar fi mai mic ǎ, iar prețul de vânzare s-ar redu ce la un nivel care ar
acoperi doar consumul de factori și profitul întreprinz ǎtorului celui mai slab teren,
atunci s-ar renun ța la cultivarea acestuia întrucât n-ar asigura proprietarului funciar
nici o rent ǎ.
Microeconom
ie
389
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Arenda
Form
ele
rentei funciare
Renta funciar ǎ constituie deci, un venit ce re vine proprietarul ui terenului, în
virtutea monopolului pe care îl de ține asupra acestuia și de la care sunt exclu și
ceilalț i agenți economici.
Ea este pl ǎtitǎ de arendaș , sub form ǎ de arend ǎ, proprietarului f unciar, pentru
dreptul de a exploata, pe termen determinat, suprafa ța de teren arendat ǎ. Din punct
de vedere al arenda șului, renta este plata pentru folosirea terenului, care se
constituie într-un element al costului de producț ie. Pentru el nu exist ǎ nici o
deosebire între plata rentei și celelalte pl ǎți efectuate pentru ma șini, îngrǎșǎminte,
semințe, etc.
In agricultur ǎ se formeaz ǎ mai multe tipuri de rent ǎ.
Renta absolut ǎ care este încasat ǎ de
toți proprietarii funciari, indiferent de calitatea
terenului pe care îl de țin.
Plata rentei se face sub form ǎ de arendǎ. Plǎtitorii ei sunt fermierii arenda și care iau
pǎmântul în arend ǎ d e l a d e ținǎtorii acestuia. M ǎrimea arendei rezult ǎ din jocul
cererii și ofertei de p ǎmânt, care este de fapt o cerere derivat ǎ din cea pentru
produsele agricole. Oferta total ǎ de teren agricol fiind inelastic ǎ, întrucât p ǎmântul
este limitat natural, concuren ța se desfǎșoarǎ, în principal, de partea arenda șilor. Or,
cum oferta de teren nu poate fi modificatǎ , indiferent de nivelul arenzii, m ǎrimea
acesteia depinde numai de intensitatea cererii totale de p ǎmânt. Exprimarea rentei
se poate face în m ǎrimi absolute și relative.
Ca marime absolut ǎ, renta este egal ǎ cu diferen ța dintre pre țul de vânzare al
produselor agricole și costul lor, plus profitul normal al utilizatorului (arenda ș).
In mǎrime relativ ǎ renta se exprim ǎ ca ratǎ fațǎ de veniturile aduse de terenul
arendat.
Renta diferen țialǎ provine din diferen ța de fertilitate d intre terenuri, fiind numit ǎ
și renta de fertilitate sau rent ǎ diferențialǎ I. Ea este rezultatul cheltuielilor mai
reduse cu care se ob țin produsele pe terenurile fertile, în condi țiile când preț ul de
vânzare este determinat de cheltuielile produs ului mai scump, realizat pe terenurile
mai slabe. Acest tip de rent ǎ este caracteristic agriculturii extensive. Intr-o agricultur ǎ
intensivǎ se formeaz ǎ și renta diferen țialǎ II, ca diferen țǎ între randamentul a dou ǎ
sau mai multe investi ții succesive de capital și de munc ǎ pe aceea și suprafațǎ de
teren sau suprafeț e diferite.
Renta de monopol este supraprofitul realizat de posesorul unor suprafeț e de teren
cu însușiri speciale care produce în cantit ǎți mici produse cu calit ǎți deosebite.
Vânzarea acestora la pre țuri ridicate de monopol (d atorate puterii de cump ǎrare mai
ridicate a unei categorii de consumatori), permite ob ținerea unui excedent, peste
profitul normal, ce revine proprietarului funciar.
Microeconom
ie
390
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Factorii ce
influențeazǎ
prețul
pǎmântului
Renta de pozi ție rezultǎ din diferen țele ce exist ǎ între terenuri, în privin ța distanței
la care se g ǎsesc fațǎ de centrele de aprovizionare și desfacere sau fațǎ de cǎ i de
comunica ție.
Agenții agricoli, care cultiv ǎ terenuri mai bine situate în aceste privin țe, își
realizeazǎ produsele cu cheltuieli mai reduse și pot sǎ obținǎ rentǎ , prin vânzarea
lor la prețul mai ridicat al produselor de pe terenurile care sunt nefavorabil situate.
Prețul pǎmântului
In econom
ia de piațǎ , pǎmântul constituie un obiect al schimbului, prin vânzare-
cumpǎrare. In leg ǎturǎ cu aceasta se ridic ǎ problema pre țului la care p ǎmântul poate
fi vândut și cumpǎrat. Calitatea p ǎmântului – în starea sa original ǎ, de “dar al
naturii” – a generat opinia c ǎ prețul acestuia, spre deosebire de cel al celorlalte
bunuri economice, nu are nici o leg ǎturǎ cu costul de produc ție, formarea lui având
la bazǎ doar venitul ce poate fi ob ținut prin utilizarea acestuia. Realitatea
demonstreaz ǎ însǎ cǎ terenurile cultivate au încetat s ǎ mai fie un “dar al naturii”. Pe
mǎsurǎ ce noi suprafe țe sunt atrase în cultur ǎ și se perfec ționeazǎ sistemele de
exploatare, p ǎmântul tinde tot mai mult s ǎ devinǎ un rezultat al ac țiunii umane.
Lucrǎ rile de amenajare, ameliorarea sau chiar simpla cultivare genera ții de-a
rândul, confer ǎ pǎmântului calitatea de p ǎmânt-capital, adic ǎ de teren care a
încorporat în struct ura sa alte bunuri.
Prețul pǎm
ântului (ca p ǎmânt-capital) se aflǎ sub influenț a mai multor factori:
1. Cererea și oferta de terenuri agricole . Limitarea natural ǎ a pǎmântului,
conferǎ ofertei totale de terenuri agricole un caracter inelastic, fiind insensibil ǎ la
variația prețului. O ridicare a pre țului pǎmântului nu m ǎrește oferta, dupǎ cum o
scǎdere a lui nu o mic șoreazǎ. Concuren ța se deplaseaz ǎ de pe planul ofertei, pe cel
al cererii. Drept urmare, pre țul pǎ mântului evolueaz ǎ în raport cu miș carea cererii
agenților care sunt dispu și sǎ facǎ investiții în agricultur ǎ.
2. Cererea și oferta de produse agricole , au o influen țǎ substanț ialǎ asupra
prețului pǎ mântului, ac ționând prin intermediul cererii și ofertei de teren. M ǎrimea
cererii pentru produsele agricole și s cumpirea lor stimuleaz ǎ cererea de p ǎmânt și
ridicǎ prețul acestuia, întrucât oferta este inelastic ǎ. In realitate, agen ții economici
preferǎ sǎ facǎ investiții în terenuri agricole atunci când pre țul acestuia este mai
redus. Acest lucru este, de regul ǎ, posibil când produsele agricole se ieftenesc, iar
conjunctura pentru af aceri agricole e mai pu țin favorabil ǎ. In alternativa invers ǎ,
este mai convenabil luarea p ǎmântului în arend ǎ decât cump ǎrarea lui.
3. Mǎrimea și evoluția rentei. Cu cât renta pl ǎtitǎ proprietarului funciar este
mai mare, cu atât pre țul pǎmântului pretins de acesta, când este decis s ǎ vândǎ, este
mai ridicat. De fapt, renta și prețul pǎmântului se condiț ioneazǎ reciproc. Renta
ridicatǎ sau coborât ǎ mǎrește sau reduce pre țul pǎmântului.
Microeconom
ie
391
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
4. Posibilita
tea folosin țelor alternative ale p ǎmântului . Suprafe țele de teren
sunt susceptibile pentru diferite utiliz ǎri (agricultur ǎ, silvicultur ǎ, construc ții,
așezǎri urbane sau rurale, realizarea de infrastructuri, etc). Folosin ța care asigur ǎ
prețul cel mai ridicat influen țeazǎ prețul terenurilor cu celelalte folosin țe.
5. Rata dobânzii bancare . Intrucât depunerile la b ǎnci sau alte institu ții
financiare constituie una din alternativele foarte posibile de utilizare a capitalului
bǎnesc afectat cump ǎrǎrii de pǎmânt, preț ul acestuia se formeaz ǎ în raport de
evoluția ratei dobânzii. Proprieta rul funciar va pretinde la vânzarea terenului o
sumǎ egalǎ cu capitalul care depus la banc ǎ, cu dobânda zilei, îi aduce un venit
annual egal cu renta ob ținutǎ dacǎ arendeaz ǎ pǎmântul. Presupunând cǎ dobânda
este de 10%, pre țul terenului, care aduce o rent ǎ anualǎ de 200 mii lei va fi de 2
milioane lei.
RaPp.
In acest context, pre țul pǎmântului reprezint ǎ renta anual ǎ capitalizat ǎ la dobânda
zilei sau la dobânda a șteptatǎ în viitor.
6. Ameliorarea pozi ției terenurilor agricole ca urmare a realiz ǎrii de infrastructuri ,
care oferǎ posibilitǎți mai bune de exploatare a terenului, chiar dac ǎ proprietarul
funciar nu a avut nici o contribu ție la executarea lor, influen țeazǎ prețul pǎ mântului.
Test de autoevaluare 21.1.
1. Renta economic ă poate fi un venit al:
a) posesorului fact orului de producț ie – pamânt;
b) posesorului fact orului de producț ie – munc ǎ;
c) posesorului fact orului de producț ie – capital ;
d) posesorului oric ărui factor de produc ție cu ofert ă inelastică;
e) posesorului oric ărui factor de produc ție cu cerere inelastic ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a); B (b + c); C (a + d); D (a + b + c + d); E(a + b + c + e).
2. Renta apare întotdeauna ca excedent și îmbracă următoarele forme:
a) rentă de poziție;
b) rentă de monopol;
c) rentǎ diferențialǎ;
d) rentǎ economic ǎ;
e) rentă absolută.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b); B (b + c); C (a + e); D (a + b + c + d + e); E(a + b + c + d).
Microeconom
ie
392
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
3. Prin rent ă funciară se înțelege:
a) renta obținu
tă ca urmare a utiliză rii pământului în produc ția agricolă , în
condițiile unei cereri de produse agricole superioare ofertei;
b) renta obținută ca urmare a utiliză rii pământului în produc ția agricolă , în
condițiile unei cereri de produse agricole inferioare ofertei;
c) renta obținută în agricultură ;
d) renta obținută doar în industria extractiv ă;
e) renta obținută doar în silvicultur ă și piscicultur ă.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + c); B (b + c); C (a + c + d + e); D (a + c + d); E (a + d + e).
4. Apariția rentei funciare este determinat ă de faptul c ă:
a) pământul este limitat;
b) pământul are fertilit ăți d iferite;
c) pământul are diferite pozi ții în raport cu pia ța;
d) investițiile succesive de capital pe o suprafa ță au randamente diferite;
e) oferta de produse agricole dep ășește cererea de produse agricole.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b); B (a + b + c); C (a + b + c + d); D (a + b + c + d + e); E (d + e).
5. Renta diferen țială reprezint ă un plus de venit pentru:
a) deținătorii de terenuri mai fertile;
b) deținătorii de terenuri mai dep ărtate de pia ță;
c) deținătorii de terenuri cu pozi ție geografică mai bună;
d) orice deținător de terenuri;
e) deținătorii de terenuri al c ăror randament a crescut din cauza unor investi ții
succesive.
Alegeț i răspunsul corect:
A (a + b + d + e); B (a + c + d + e); C (a + c + e ); D (c + e); E (a + e ).
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 403.
21.2. Profitul
Definiția
profitului
Natura ș i conținutul categoriei de profit
Unul dintre veniturile fundamentale care se ob ține în cadrul societ ǎții este profitul.
In economia de piațǎ profitul relev ǎ în mod sintetic ra ționalitatea activit ǎții
economice. În sens larg, profitul poate fi privit ca fiind câ știgul, avantajul realizat
sub formǎ bǎneascǎ , de cǎtre cei ce ini țiazǎ, organizeazǎ și desfǎșoarǎ o activitate
economic ǎ. El este rezultatul exclusiv al activit ǎții economice iar obț inerea și
maximizarea lui constituie motiva ția obiectiv ǎ a întreprinz ǎtorilor, suportul și
condiția existen ței oricǎrei activit ǎți de natur ǎ economicǎ .
Microeconom
ie
393
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Concepția
of
icial-
legislativǎ și
statisticǎ
despre profit
Sursele
profitului
legitim
de vedere, unele asem ǎnǎtoare, altele opuse. In teoria economic ǎ s-au delimitat
douǎ mari curente:
a) unul reprezintǎ
punctul de vedere oficial-legislativ și statistic , abordând profitul
prin prisma metodologiei de calcul oficiale;
b) altul care c uprinde acele puncte de vedere dup ǎ care profitul, ca și celelalte
forme de venit, apare ca recompens ǎ a serviciilor factorilor de produc ție aduse
activitǎții economice
a) Din punct de vedere oficial-legislativ și statistic , profitul este diferen ța dintre
veniturile încasate și cheltuielile efectuate, ce rezult ǎ din activitatea unui agent
economic. In virtutea acestei concep ții, toate activit ǎțile lucrative, dintr-o economie
de piațǎ au ca scop ob ținerea profitului, aceasta constituind suma supus ǎ
impozitǎrii. Legisla ția financiar ǎ și statisticile profiturilor din diferite țǎri, reflect ǎ
cu mici deosebiri aceast ǎ concepție. În cadrul ei se fac deosebiri clare între agen ți și
activitǎți economice care ob țin profit și care nu-l ob țin. Însǎ cea mai important ǎ
problemǎ în cadrul acestei concep ții este determinarea cât mai corect ǎ a mǎrimii
profitului, a legalitǎț ii lui, și nu de ce un agent economic îl ob ține și altul nu. Ce
anume remunereaz ǎ profitul, care este motivaț ia însușirii lui, sunt aspecte care
rǎmân în afara obiectivelor acestei concep ții, pentru cǎ nu prezint ǎ interes.
Astfel, profitul se determin ǎ pe baza unei metodologii oficiale, a șa cum prev ǎd
reglem
entǎrile în vigoare din fiecare țarǎ și reprezint ǎ o sumǎ globalǎ, constituit ǎ
din douǎ componente:
a) Profitul legitim sau legal , este realizat în contextul respect ǎrii prevederilor
legale de-a lungul întregii activit ǎți din care este obț inut, inclusiv a prevederilor
referitoare la metodologia de calcul.
Sursele constituirii profitului legitim sunt: 1. Veniturile însu șite ca urmare a progreselor economice și tehnice din cadrul unei
firme, realizate prin folosirea unor utilaje perfec ționate, a unei forț e de munc ǎ
calificate, realizarea unor produse noi, de calitate superioar ǎ, aplicarea celor mai
noi și eficiente metode de management ș i gestiune economic ǎ. Asemenea câș tiguri
care intrǎ în componenț a profitului sunt pe deplin justificate și de aceea, în opinia
unor economi ști, ar trebui scutite de impozit pentru a încuraja întreprinz ǎtorul sǎ
promoveze progresul tehnico-economic, prin reinvestirea profitului. 2. Sunt considerate profit legitim, veniturile sau sumele dobândite prin evitarea
riscului asumat în activitatea economic ǎ. Riscul este, dupǎ cum se știe, însoț itorul
oricǎrei activit ǎți economice. Costul tentativelor nereu șite este suportat de agentul
care și-a asumat riscul. Câ știgurile celor care și-au asumat riscul sunt justificate
deci, prin ceea ce ei au f ǎcut ca sǎ nu se produc ǎ riscul.
3. Reprezint ǎ prof
it legitim toate celelalte p ǎrți din suma determinat ǎ ca diferen țǎ
Microeconom
ie
394
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Sursele
prof
itului
nelegitim
Profitul admis
fǎcute de firm ǎ, pentru a ajunge la costuri mai mici decât pre țul de vânzare. Profitul
legitim are sau ar trebui s ǎ aibǎ caracter permanent pentru orice firm ǎ; el reprezint ǎ
principalul motor al dezvolt ǎrii firmei și societǎț ii.
b) profit nelegitim sau nelegal , este realizat în contextul înc ǎlcǎrii, deliberate sau
nu, a legalit ǎții, (atribuirea unor cote procentual e de profit peste cele admise de
lege, sustragerea de la plata impozitelor și taxelor, duble înregistr ǎri, etc) și care
dacǎ este “descoperit” de autorit ǎțile financiare sau de partenerii în șelați, poate fi
preluat la bugetul de stat sau restituit celor în dauna c ǎrora a fost ob ținut. Cu toate
acestea, nu sunt pu ține cazurile când anumi ți agenți econom
ici î și însușesc profituri
ilegale și nu sunt “descoperi ți”, dar acest risc planeazǎ asupra lor timp îndelungat
pânǎ la momentul prescrierii înc ǎlcǎrii legalitǎții, dacǎ cumva; egea are o asemenea
prevedere. În caz contrar, înc ǎlcarea legalit ǎții poate atrage oricând, ulterior, m ǎsuri
ce se impun.
Alte surse de constituire a profitului nelegitim sunt: 1. Anumite forme de rent ǎ funciarǎ, care permit însu șirea sub form ǎ de venit a unor
sume pentru care nu exist ǎ nici o justificare. In aceast ǎ categorie se includ
câștigurile ob ținute din cre șterea nejustificat ǎ a prețului de vânzare la produsele
agricole sau din cre șterea prețului pǎ mântului în zonele supuse sistematiz ǎrii în
vederea extinderii unor localit ǎți.
2. Profitul de monopol, rezultat din practicarea unor pre țuri scǎzute la cump ǎrarea
resurselor economice și ridicate la vânzarea produs elor, sau alte practici care
asigurǎ câștiguri nejustificate prin prisma aportului la activitatea economic ǎ.
3. Câștiguri provenite din econom ii nejustificate de ch eltuieli pentru protec ția
mediului, sau a altor cheltuieli neefectuate și transferate pe seama societ ǎții.
In concep ția unor econom
iști, aceste forme de profit nelegitim ar trebui taxate și
preluate în întregime de societate, pentru c ǎ sunt dobândite f ǎrǎ nici un efort.
O firmǎ poate sǎ -și însușeascǎ toate formele de profit nelegitim. Unit ǎțile care ob țin
profit nelegitim îl realizeaz ǎ și pe cel legitim, îns ǎ reciproca nu este valabil ǎ.
Profitul este impozabil conform legilor fiec ǎrei țǎri. Cine îl de ține poate dispune de
profit numai dup ǎ plata impozitului. Pornind de la m ǎrimea și modul de stabilire a
impozitelor, care constituie de fapt mijloace prin care se determin ǎ profitul ce
rǎmâne efectiv la dispozi ția agentului economic care l-a ob ținut, a ap ǎrut conceptul
de profit admis. Acesta reflect ǎ punctul de vedere of icial cu privire la m ǎrimea și
dinamica profitului care este afirmat indirect, prin reglement ǎrile referitoare la
impozit. Profitul admis reprezint ǎ instituționalizarea unei m ǎrimi a profitului care
se stabilește nu atât în func ție de factori economici, cât de decizia autorit ǎților și de
politca fiscalǎ a statului de a asigura un anum it nivel al profitului pe ramuri și
subramuri, pe categorii de m ǎrime a firmelor etc.
Microeconom
ie
395
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Concepția
econom
iștilor
teoreticieni
Profitul normal,
profitul
economic și
profitul contabil
agentul economic poate ac ționa pentru cre șterea profitului numai în condi țiile
legalitǎț ii.
Concepția oficial-legislativ ǎ asupra profitului este cea mai r ǎspânditǎ, este ușor de
recepționat și intuit de majoritatea oamenilor. De spre profitul determinat pe baza
acestei concep ții, se spune c ǎ este sinonim cu venitul net, adicǎ cu ceea ce r ǎmâne
firmei dup ǎ ce și-a achitat toate costurile.
b) Paralel cu concep ția oficial-legislativ ǎ asupra profitului s-a dezvoltat și
concepția economi știlor teoreticieni , care în linii generale se aseam ǎnǎ cu
accepțiunea of
icial-legislativ ǎ, în sensul c ǎ admite existen ța profitului și calcularea
mǎrimii acestuia ca diferen țǎ între venitul încasat din vânz ǎri și cost, dar se
deosebeș te fundamental în ce prive ște mǎrimea costului care trebuie luat în
considerare. In acest sens, ei sus țin sǎ se ia în calcul costul total sau de oportunitate
și nu costul contabil sau legal, care include doar pl ǎțile efectuate de firm ǎ cǎtre terț i
și evidențiate în contabilitate. In ge neral, costul total de produc ție sau de
oportunitate este mai mare de cât costul contabil, pentru c ǎ include tot ceea ce se
cheltuiește pentru realizarea activitǎț ii economice a firmei. Intre elementele
neincluse în costul contabil sau legal, dar incluse în costul de oportunitate, se afl ǎ:
dividentele plǎ tite acționarilor; sumele cuvenite pr oprietarilor pentru munca depus ǎ
în cadrul firmei ș i pentru care nu se întocmesc forme de plat ǎ ca salarii; sumele
cuvenite întreprinz ǎtorului drept chirii pentru cl ǎdirile proprii utilizate în activitatea
firmei și neâncasate prin documente de plat ǎ; dobânzile aferente capitalului propriu
avansat în activitatea firmei; renta aferent ǎ terenului apar ținând proprietarului și
altele.
Corespunz ǎtor celor dou ǎ concepții, mǎrim ea profitului este diferit ǎ:
+
Venitul global al firmei (încas ǎri din vânz ǎri)
Costul total de produc ție (oportunitate) Profitul economic
Costul legal (contabil) Profitul legal (contabil)
Costul legal (contabil) Profitul normal
(remunera ția implicit ǎ) Profit economic
Microeconom
ie
396
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Mǎrim
ea
absolutǎ
Mǎrimea
relativǎ
– salariul
întreprinz ǎtorului;
– dobânda aferent ǎ
capitalului propriu;
– renta aferent ǎ terenului
propriu; – chirii aferente cl ǎdirilor
proprii. – riscul
întreprinz ǎtorului;
– abilitatea întreprinz ǎtorului.
Profitul rezultat din diferen ța venit total minus cost de produc ție total sau de
oportunitate este, de regulǎ , mai mic decât profitul legal ob ținut. Profitul legal este
mai mare nu datorit ǎ grijii pe care ar purta-o autoritatea legal ǎ de a acorda anumite
avantaje firmelor, ci datorit ǎ faptului cǎ aceasta a decis s ǎ mǎreascǎ materia
impozabil ǎ (pe care o formeaz ǎ profitul) ș i de aceea din costuri sunt excluse
dividentele sau p ǎrțile de venit cuvenite propri etarilor firmei, iar uneori și alte
sume. Un profit legal mai mare avantajeaz ǎ autoritatea statal ǎ, pentru c ǎ va încasa
un impozit mai mare, și nu firma care trebuie s ǎ-l plǎ teascǎ. Dacǎ profitul s-ar
calcula oficial sc ǎzând din venitul total costul de oportunitate, firma ar fi mai
avantajatǎ .
Mǎrimea și dinamica profitului. Factori ș i implicaț ii
Mǎrimea și dinamica profitului sunt puse în eviden țǎ de doi indicatori esen țiali:
a) Masa profitului , este suma totalǎ dobândit ǎ sub form ǎ de profit de un agent
economic, de o ramur ǎ sau de o economie na ționalǎ în ansamblul ei, și stabilitǎ ca
diferențǎ între venitur
ile încasate ș i costurile efectuate:
Ch V P
La nivel de produs, masa profitului unitar se determin ǎ ca diferen țǎ între pre țul
unitar de vânzare și costul unitar de produc ție, constituind un reper foarte important
prentru selec ționarea nomenclatorului de produse adoptat de o firm ǎ. Deci
CuP Pv u .
b) Rata profitului se determin ǎ ca un raport procentual între masa profitului și un
indicator corespunz ǎtor de referin țǎ. In teorie și în paractic ǎ se calculeaz ǎ
urmǎtoarele genuri re rate ale profitului (pr’):
Microeconom
ie
397
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Microeconom
ie
398
Rata
com
ercialǎ
Rata
economic ǎ
Rata
financiarǎ
Rata
rentabilitǎții
Factori de
influențǎ
asupra
mǎrimii și
dinamicii profitului
a)
rata comercial ǎ, prin raportarea profitului la cifra de afaceri (CA):
; 100
CAr pP
b) rata economicǎ, ca raport al profitului la activele totale ale ntreprinderii
(AT), atât cele proprii, cât și cele mprumutate: ; 100
ATr pP
c) rata financiarǎ , prin raportarea profitului la activele proprii (AP):
; 100
APr pP
d) rata rentabilitǎț ii, ca raport al profitului la costurile totale (CT) f ǎcute
pentru ob ținerea lui ; 100
CTr pP
Rata rentabilit ǎții reprezint ǎ gradul de rentabilitate pe produs, agent economic,
ramurǎ sau economie na ționalǎ. Este deosebit de important ǎ pentru orientarea
structurii activit ǎții economice pe bunuri, ramuri și subramuri, fiind c ǎutate cele
care oferǎ o rat ǎ cât mai înalt ǎ.
Atât mǎrimea cât și dinamica ratei rentabilit ǎții sunt influen țate de numero și factori.
Cel mai important factor este masa profitu lui ca venit al întreprinderii. Intre rata și
masa profitului rela ția este direct propor ționalǎ. Masa profitului are, la rândul sǎu, o
condiționare complex ǎ în care se remarc ǎ urmǎtoarele:
1. Nivelul produc ției sau randamentul factorilor care influenț eazǎ volumul
rezultatelor, fapt ce impune firmei s ǎ se orienteze spre ac țiuni care conduc la o
productivitate cât mai mare;
2. Prețul de vânzare și costul , întrucât masa profitului este diferen ța dintre aceste
douǎ elemente; orice scǎ dere a costurilor ș i creștere a preț ului de vânzare are efecte
pozitive pe planul ratei profitului;
n
ii in
ii iu v
Cu Q p Q PQ C P P
1 1.) (
P – profit; P
v – preț de vânzare;
Cu – cost unitar;
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Funcțiile
prof
itului
Q – volumul produc ției;
Qi – volumul produc ție n structura sortimentalǎ “i”;
Pi – preț ul de vânzare al sortimentului “i”;
Cui – costul unitar al sortimentului “i”.
3. Volumul, structura și calitatea produc ției, care ac ționeazǎ asupra masei profitului
atât separat, cât și în unitatea lor. Dac ǎ celelalte dou ǎ elemente r ǎmân constante,
masa profitului este direct propor ționalǎ cu volumul produc ției. Ceea ce produce
unitatea economic ǎ constituie structura producț iei sale. La un volum dat al
producției și o anumit ǎ calitate a fic ǎrei mǎrfi, pentru a avea un profit cât mai mare,
unitatea opteaz ǎ în favoarea m ǎrfurilor care se vând mai re pede, sunt mai rentabile,
au costuri mai mici și prețuri de vânzare mai mari etc. Aceast ǎ opț iune poate s ǎ
reprezinte renunț area la producerea unor m ǎrfuri sau numai diminuarea volumului
producției lor, concomitent cu cre șterea corespunz ǎtoare a produc ției celor mai
rentabile, precum și introducerea în produc ție a unor m ǎrfuri noi. Calitatea
condiționeazǎ mǎrimea masei profitului prin aceea c ǎ produsele de calitate
superioarǎ au profit și preț de vânzare mai mari, se vând mai repede, de unde și
interesul unit ǎț ții economice pentru realizarea unei calit ǎți cât mai înalte a
produselor. In practic ǎ, inciden țele generate de volumul, structura și calitatea
producției se interfereaz ǎ și se suprapun, ele putând fi sau nu convergente.
4. Viteza de rota ție a capitalului , respectiv timpul necesar de la avansarea
capitalului pân ǎ la obținerea profitului, influen țeazǎ direct propor țional masa
profitului.
Funcțiile profitului în economie
1. Orientarea general ǎ a activit ǎții economice . Profitul stimuleaz ǎ inițiativa
economic ǎ, atât a proprietarilor cât și a întreprinz ǎtorilor, el determin ǎ acceptarea
riscului de c ǎtre întreprinzǎtori și, prin aceasta, contri buie la stimularea produc ției
de bunuri și servicii;
2. Sursǎ principal ǎ de autofinan țare. Profitul permite degajarea surselor necesare
dezvoltǎrii economice, finan țarea opera țiunilor riscante cons tituind sursa de bazǎ a
creșterii economice;
3. Mijloc de control al eficacit ǎții firmelor . Profitul este indicatorul principal de
care conducerea firmelor ține seama în elaborarea politicilor și strategiilor lor
economice. El genereaz ǎ un spirit de economisire, transmis de la nivelul conducerii
fiecǎrei firme pân ǎ la ultimul salariat al acestuia.
Microeconom
ie
399
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
m
ateriale etc;
5. Indicator sintetic al activit ǎții economice. Toate firmele, indiferent de m ǎrimea
sau forma lor, î și organizeaz ǎ și desfǎșoarǎ activitatea sub semnul profitului,
urmǎrind profitul care se prezint ǎ ca fiind criteriul cel mai important de apreciere a
activitǎții globale a acestora și, desigur, singura surs ǎ de dezvoltare a lor;
6. Sursa de venit pentru bugetul statului , prin care se asigur ǎ funcționarea unor
activitǎți nonprofit, dar care sunt absolut ne cesare pentru dezvoltarea general ǎ a
societǎții.
Test de autoevaluare 21.2.
1. Se obține profit când:
a) costul de producț ie este mai mare decât pre țul de vânzare;
b) prețul de vânzare este egal cu costul de produc ție;
c) prețul de vânzare este mai mare decât costul de produc ție;
d) costul fix este mai mare decât costul variabil;
e) costul marginal este 1.
2. Profitul este o form ă a venitului care:
a) nu face parte din pre țul unui bun economic;
b) împreună cu costul de produc ție formează pre țul;
c) este cuprins în pre ț și este cedat statului;
d) se adaugă la prețul oricărui bun;
e) dacă se scade din cost ul total de produc ție se obț ine prețul.
3. Mărimea profitului:
a)
se poate eviden ția numai în m ărimi absolute;
b) se poate eviden ția numai în m ărimi relative;
c) constituie motiva ția obiectiv ă a întreprinz ǎtorilor;
d) este constant ă în timp;
e) este constant ă în spațiu.
4. Rata profitului calculată la costul de producț ie, spre deosebire de cea calculat ă la
cifra de afaceri:
a)
este mai mare;
b) este mai mic ă;
c) este egală;
d) este supraunitară;
e) este subunitar ă.
5. Rata profitului calculat ă la cifra de afaceri în raport cu cea calculat ă la costurile
de produc ție:
Microeconom
ie
400
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
a) este mai mic ă;
b) este mai mare;
c) este egală;
d) ambele se modific ă cu acela și procent atunci când pre țul de vânzare se
modifică;
e) nici o variant ă nu este corect ă.
Răspunsul la test se g ăsește la pagina 403.
În loc de
rezumat Am ajuns la sfârșitul unit ății de învățare nr. 21.
Vă recomand s ă faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceast ă
unitate și să revizuiți obiectivele preci zate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucr ării de verificare nr. 21 pe care urmeaz ă să o
transmiteți tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de înv ățare nr. 21
Lucrarea de verificare, al c ărei conținut este prezentat mai jos, solicit ă cunoașterea
conceptelor prezentate în Unitatea de înv ățare nr. 21.
1. În raport cu arenda, renta:
a)
poate fi mai mare;
b) poate fi mai mic ă;
c) poate include și dobânda la capita lul celui care d ă în arendă;
d) poate include și diferite impozite pl ătite de proprietar;
e) poate include și chiria pentru construc ții.
Alegeți răspunsul corect:
A (a + c + d + e); B (a + c); C (a + d); D (a + e); E (b).
2. Printre factorii care influen țează prețul pământului se num ără:
a)
raportul dintre cererea și oferta de produse agricole;
b) raportul dintre cererea și oferta de terenuri agricole;
c) mărimea rentei funciare;
d) rata dobânzii bancare;
e) tendința evoluției rentei funciare.
Alegeți răspunsul corect:
A (b + c + d + e); B (b + c + d); C (c + d) ; D (a + b + c + d); E (a + b + c + d + e).
3. Renta funciar ă este determinată de faptul c ă:
a)
pământul este limitat ;
b) suprafețele de teren au fertilit ăți diferite ;
c) suprafețele de teren au pozi ție diferită față de piețele de desfacere;
Microeconom
ie
401
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
d) investițiile succesive de capital pe accea și suprafață de teren au randamente
diferite ;
e) suprafețele de teren au pozi ție diferită față de piețele de aprovizionare.
Alegeți răspunsul corect :
A ( a + b + c + d + e); B ( a + b + c + d); C ( a + c + D); E ( a + b + d).
4. Ce form ă de profit corespunde unui venit gratuit, rezultând din circumstanț e
favorabile independente de beneficiar (de posesorul factorului de produc ție)?
a) profitul normal;
b) profitul nelegitim;
c) profitul ordinar;
d) profitul obiș nuit;
e) atât profitul legitim cât și cel nelegitim.
5. Rata rentabilit ății se poate exprima prin:
a)
profitul ob ținut la 100 u.m. capital utilizat;
b) profitul ob ținut la 100 u.m. venituri încasate;
c) profitul ob ținut pe produs;
d) profitul ob ținut la 100 u.m. costuri totale de produc ție;
e) profitul ob ținut la 100 u.m. capital consumat.
6. Profitul care r ămâne agentului dup ă plata impozitului pe profit este:
a)
profitul brut;
b) profitul obiș nuit;
c) profitul de monopol;
d) profitul net;
e) profitul total.
7. Indicatorii care exprim ă mărimea profitului sunt:
a)
productivitatea capitalului și a muncii;
b) cifra de afaceri și costul de produc ție;
c) rata marginal ă de substitu ție și productivitatea marginal ă;
d) rata și masa dobânzii;
e) rata și masa profitului.
8. Profitul brut reprezint ă:
a) diferența dintre încas ările totale și costurile totale;
b) diferența dintre cifra de afaceri și prețul de vânzare al bunului economic;
c) diferența dintre cheltuieli le totale de produc ție și volumul total al încas ărilor;
d) ceea ce r ămâne la dispozi ția agentului economic dup ă ce acesta plăte ște
impozitul pe profit;
e) suma dintre preț ul de vânzare și costul de produc ție.
9. Profitul nelegitim:
a)
rezultă din activitatea desf ășurată de firmă în condi ții legale;
b) nu depinde de conjunctura economic ă și politică;
Microeconom
ie
402
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
c) se constituie numai la nivel macroeconomic;
d) se obț ine dacă firma practic ă prețuri mai mari decât cele justificate economic;
e) este format din profitul normal.
10. Profitul economic fa ță de profitul contabil:
a) este mai mare;
b) este mai mic;
c) este egal;
d) include costul implicit;
e) include profitul normal.
11. Renta funciar ǎ și formele ei.
12. Mǎrimea și dinamica profitului; factori și implica ții
Pentru răspunsurile studen ților lă sați spații adecvate între întreb ări.
Microeconom
ie
403
Veniturile f
undamentale în economie (Partea a II-a)
Microeconomie Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 21.1.
1. D
2. D
3. A
4. C
5. E
Răspuns 21.2.
1. c
2. b
3. c
4. a
5. a
Bibliografie unitate de înv ățare nr. 21
Clipa, N. – Economie politicǎ , Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2003.
Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008.
Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ . Microeconomie, Editura All Beck, Bucure ști,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iași, 2002. Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ,
București, 1998.
Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politic ǎ âMicroeconomie).
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanț a, 2006.
Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto, Constanț a,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora, Bucure ști,
2000.
Stiglitz, J.E.
, Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucure ști, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University Press,
2005.
404
BIBLIOGRAFIE MICROECONOMIE
1. Clipa, N. – Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Ia și, 1999.
2. Crețoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucure ști,
2003.
3. Dobrotǎ, N. – Economie politic ǎ, Editura Economic ǎ, București, 1997.
4. Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucure ști,
2008.
5. Frois, G.A. – Economie politic ǎ, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994.
6. Genereux, J. – Economie Politic ǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck,
București, 2000.
7. Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politic ǎ
modernǎ, Editura Polirom, Ia și, 2002.
8. Ignat, I., Pohoa țǎ, I., Clipa, N., Lu țac, G. – Economie politic ǎ, Editura
Economic ǎ, București, 1998.
9. Ploae, V. – Economie politic ǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constan ța,
1999.
10. Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie politic ǎ âMicroeconomie) .
Aplicații, Editura Muntenia, Constan ța, 2004.
11. Ploae, V. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex
Ponto, Constanț a, 2006.
12. Popovici, V., Bund ǎ, R. N. – Economie. Teste gril ǎ, Editura Ex Ponto,
Constanța, 2007.
13. Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. – Economie politic ǎ, Editura Teora,
București, 2000.
14. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economic ǎ, Bucureș ti, 2005.
15. Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction , Oxford University
Press, 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Specializarea ECONOMIA COMER ȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILOR [627849] (ID: 627849)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.