Lect. univ. dr. PORUMBU Daniela [627772]

1
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. PORUMBU Daniela
Absolvent: [anonimizat]

2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

DEPRESIE, PERCEPER E DE SINE CORPORALĂ ȘI
DEZORDINI ALIMENTARE ÎN RÂNDUL STUDENȚILOR
ROMÂNI

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. PORUMBU Daniela
Absolvent: [anonimizat]

3

Cuprins

Mulțumiri …………………………………… ……………. ……………………………………… ……….4
Partea I
Introducere …………………………………… …………….. …………………………………….. ……..5
Capitolul 1. Depresia
1.1.Scurtă istorie a depresiei: de la textele mesopotamiene la ” generația Prozac ”……………. ……………9
1.2. Tabloul clinic al depresiei ………………………………………………………….. ……………………………….. …13
1.3. Modele explicative asupra depresie i………………………………….. ……….. ………….. ………………….. ….17
1.3.1. Abordarea biologic ă……………………………………………… ……….. ……………………… ……………18
1.3.2. Abordarea psihodinamic ă…………………………………. ………. ………………………………… ………. 19
1.3.3. Abordarea cognitiv -comportamentală ………………. ……… ………………………… ……………….. ..20
1.3.4. Abordarea interpersonală …………………………………. ……………………………………………… ……21
1.4. Corelate socio -demografice ale depresiei ………………………………………………………….. …………… …22
Capitolul 2. Perceperea de sine corporală
2.1. Imaginea corporală de sine , fațetă a self-ului……………………………. …………………… ……………. …….24
2.2. Dimensiunile perceperii de sine corporale ……………………………… ……………………… ……………. ……29
2.3. Relația dintre perceperea de sine corporală și depresie ………… …………………………. ………….. ………30
Capitolul 3. Dezordinile alimentare
3.1. Definirea și etiologia dezordinilor alimentare ………………………………………………… ………….. ……..32
3.2. Caracterizarea dezordinilor alimentare majore ………………. ………. …………………… ………………. ……34
3.2.1. Anorexia nervoasă …………………….. ……… ……………………………………………….. ……………….34
3.2.2. Bulimia nervoas ă………………………… ……… ………………………………………………… …………….36
3.3. Relația dintre dezordinile alimentare și depresie ………… …….. ………………………………… …………….37

Partea a II-a
Capitolul 4. Obiectivele și metodologi a cercetării …… ……………. ……………………… ….….…..40
4.1. O biectivele cercetării……… …………………………. ……………………………………… …………… 40
4.2. Design -ul cercetării………… ……………………… ……………………………. ………… …….……. 40

4
4.3. Ipotezele cercetării…………………… ……………………. ………………………… …….. ….……….. 40
4.4. Metodologia cercetării …………………… ………………….. ………………………… ……… ……….. 41
4.4.1. Descrierea lotului de participanți………… ………. ……………….. ………… ……… ……… ….42
4.4.2. Descrierea i nstrumentele utilizate pentru colectarea datelor… ……….. ……… ……… ……. 42
4.4.3. Procedura de aplicare a instrumentelor………………… ……………………. ……. ……… …….. 46
Capitolul 5. Rezultatele studiului și interpretarea lor ………………… …………….. ..…… ……… …… 47
Capitolul 6. Concluziile și implicațiile studiului ……………………… …………….. ….…… ……… ……54
6.1. Concluziile cercetării …………………. ………… ……………… ……….. …..……… …….. …..54
6.2. Limitele cercetării …………………………… …..………… …………. .…………… …….. ….59
6.3. Implicațiile studiului ……………………… ….…………… …………. ……………… …….. …60
6.4. Direcții viitoare de cercetare…………… ….……………… ………….. …………… …….. …… 61
Bibliografie …………………………………………………………… …………….. ..………… …….……63
Anexe ………………………………………………………………………………………………………. ……………. ……………..73

5
Mulțumiri

Aduc cele mai sincere mulțumiri doamnei Lector Universitar DANIELA PORUMBU,
sub îndrumarea căreia această lucrare a putut lua forma în care se prezintă la acest moment. De
asemenea, studiul nu ar fi fost posibil fără amabilitatea domnului Conferențiar U niversitar
AUREL ION CLINCIU de a-mi fi îngăduit utilizarea celor două instrumente create de către
domnia sa. Sunt recunoscătoare tuturor dascălilor facultății al căror aport este semnificativ nu
doar în scrierea acestei teze, ci mai ales în formarea mea p ersonală și profesională.
Participanților la studiu le mulțumesc pentru disponibilitatea și seriozitatea cu care au
răspuns invitației mele de a se autodezvălui.
Îmi exprim gratitudinea pentru trecutul și experiențele personale care mă constituie și
care fundamentează alegerea temei acestei lucrări.

6
Introducere

Răspândirea tulburărilor depresive cunoaște astăzi o amplitudine fără seamăn. Trăim în era în
care bunăstarea psihică depinde de adjuvante farmacologice, motiv pentru care această etapă din istoria
omenirii a fost denumită ”epoca Prozac”. Expunerea mediatică presantă a supermodelelor psihologice
și de frumusețe concură la o satisfacție scăzută față de sine și față de apariția fizică personală.
Nevoia de a corespunde și competiția pe ntru obținerea recunoașterii sociale alimentează alegeri
drastice și cu efect îndelungat. Pe fondul acestor realități sociale dezordinile alimentare apar ca
rezultate ale internalizării unor idealuri societale imposibil de atins. Unele persoane par fragmen tate,
într-un permanent război cu sine și cu propriul corp, incapabile de autoacceptare și autoprotecție. Aflate
într-un cerc vicios, acestea experimentează simptome depresive și recurg la strategii comportamentale
dezordo nate în vederea controlului propriei imagini corporale. Nu se cunoaște dacă tulburările
depresive conduc la dezordini alimentare, dacă relația de determinare este inversă sau dacă satisfacția
scăzută față de sine acționează ca un mediator între cele două. T ot ce se poate afirma până în prezent
este că între afecțiunile de spectru depresiv și tulburările de ordin alimentar există comorbiditate.
În ceea ce privește relația depresie -percepere de sine corporală -dezordini alimentare căutarea
autorului prezentei lucrări s -a soldat fără rezultate concrete. De aceea, studiul de față se dorește a fi un
demers de creare a unui cadru conceptual concret privind conexiunile dintre cele trei variabile
enumerate anterior.
Studiul include două părți distincte, urmărind o s tructură clasică de cercetare: cea dintâi
secțiune prezintă o evaluare critică a literaturii de specialitate referitoare la depresie , percepere de sine
corporală și dezordini alimentare , iar în cea de -a doua parte a lucrării sunt prezentate metodologia
cercetării, rezultatele obținute și interpretarea lor, precum și concluziile extrase însoțite de implicații
practice ale rezultatelor.
Primul capitol trasează itinerariul parcurs de depresie de la apariția primelor referiri în textele
mesopotamiene la conce ptualizarea actuală a tulburării. Tabloul clinic al depresiei este expus pe scurt
fiind secondat de cele mai cunoscute m odele explicative ale tulburării (a bordarea biologică ,
psihodinamică , cognitiv -comportamentală și interpersonală ). Capitolul se încheie prin prezentarea
corelate lor socio -demografice ale depresiei .
În capitolul doi sunt prezentate câteva repere teoretice privind noțiunea de self și distincția de
conceptul de sine pe care o sublinia Clinciu în lucrarea sa de prezentare a chestionarului de percepere
de sine corporală. Imaginea corporală de sine este prezentată pe larg ca fațetă a self -ului. Dimensiunile

7
perceperii de sine corporale sunt descrise în subcapitolul ce urmează, iar ultima parte a capitolului face
referire la r elația dintre perce perea de sine corporală și depresie .
Ultimul capitol al corpului teoretic al lucrării descrie dezordinile alimentare. Acesta conține o
revizuire critică a literaturii de specialitate. Subpărțile sale se constituie în informații privind d efiniția și
etiologia dezordinilor alimentare , descrierea celor două tulburări majore de comportament alimentar
(anorexia și bulimia nervoase), precum și conexiunile dintre dezordinile alimentare și depresie .
Cea de -a doua secțiune debutează cu prezentarea obiectivelor , design -ului și a ipotezelor de
cercetare. În cadrul aceluiași capitol sunt detaliate aspecte referitoare la metodologia cercetării: tipul
cercetării, participanți, instrumente. Rezultatele cercetării sunt prezentate în capitolul cinci . Aceste a
evidențiază, în conformitate cu concluziile studiilor anterioare, că depresia se află în relație directă cu
dezordinile alimentare . Cu cât severitatea depresiei crește cu atât se intensifică dezordinile de tip
alimentar și reciproca. Deși la nivel global depresia nu corelează cu percepția de sine corporală, la nivel
de factori ai depresiei s -au înregistrat relații semnificative statistic cu satisfacția față de propriul corp.
Factorul afectiv și factorul psihologic al depresiei corelează negativ slab cu p ercepția de sine corporală
Altfel spus, când satisfacția față de propriul corp crește, simptomele de ordin afectiv și psihologic ale
depresiei scad sau scăderea acceptării de sine corporale se asociază cu intensificarea concomitentă a
simptomelor afective și psihologice ale depresiei. Între dezordinile alimentare și percepți a de sine
corporală s-a identificat o relație negativă. Cu alte cuvinte, tulburările de ordin alimentar se intensifică
pe fondul scăderii gradului de satisfacție față de propriul corp și viceversa. Unele rezultate diverg
concluziilor formulate de literatura de specialitate. Astfel, subiecții de gen masculin nu s -au declarat
mai puțin satisfăcuți de înălțimea proprie în comparație cu cei de gen feminin. Caracteristici ale lotului
au fost p ropuse drept posibile explicații ale acestor rezultate deosebite.
Diferențe de gen s-au înregistrat în cazul satisfacției corporale de sine globale și specifice, la
nivelul greutății corporale. Astfel, g radul de satisfacție privind propriul corp este mai accentuat în
rândul respondenților de gen masculin decât în cazul participanților de gen feminin. Subiecții de gen
masculin sunt mai satisfăcuți de greutatea corporală proprie decât subiecții de genul feminin. Totodată,
propensiunea anorexică și bulimică d iferă în funcție de gen. Participanții de gen feminin sunt mai
predispuși la anorexie și bulimie nervoasă decât cei de gen masculin.
Cu toate acestea, spre finalul lucrării se atrage atenția asupra câtorva elemente care se
constituie în limite ale studiul ui. Acestea fac referire la tipul de design de cercetare utilizat, la lotul de
conveniență inclus în studiu, respectiv la condițiile de testare a respondenților și de interpretare a
răspunsurilor acestora .

8
Concluziile studiului constituie puncte de spriji n în înțelegerea și conturarea unui cadru concret
privind relația depresie -percepere de sine corporală -dezordini alimentare în rândul studenților români.
Aspectul educațional al cercetării vizează shimbarea atitudinilor față de propriul corp în rândul
tinerilor, mai ales în rândul persoanelor de gen feminin. Din punct de vedere clinic, relația pozitivă
identificată între depresie și dezordinile alimentare poate fi utilizată în dublu sens în diagnosticul și
tratamentul acestor tulburări. De asemenea, concluz iile acestui studiu pot sprijini speculații privind
efectele negative pe termen lung ale percepției corporale negative asupra persoanei: depresie recurentă,
nivel aspirațional scăzut, izolare socială sau relații sociale precare etc.
O serie de demersuri ul terioare de cercetare doresc lărgirea cunoștințelor privind relația
depresie -percepere de sine corporală -dezordini alimentare. Mărirea și diversificarea lotului de
participanți, includerea unor tipuri distincte de cercetare sau a unui design diferit și schimbarea
întrebărilor de cercetare reprezintă principalele modificări care pot fi aduse pentru a investiga aspecte
mai profunde ale rel ației mai sus descrise.

9
Depresie, percepere de sine corporală și tulburări alimentare
în rândul studenților români

Capitolul 1. Depresia

1.1. Scurtă istorie a depresiei: de la textele mesopotamiene la ” epoca Prozac ”
Se vorbește astăzi despre o pandemie a depresiei, tulburare care pare să fi luat o amploare
străină epocilor precedente . Întrebarea care rezidă din această perspectivă pare legitimă: este depresia o
problemă de sănătate caracteristică erei contemporane? A existat ea în forme diverse ori s-a manifestat
cu amplitudini distincte în istorie ?
Documente aparținând unor vindecători, filoz ofi, scriitori și gânditori din trecut oferă răspuns ul
căutat . Acestea atestă existența depresiei ca problemă de sănătate care a tranzitat istoria încă din cele
mai vechi timpuri. Ele redau viziuni specifice asupra cauzelor și manifestărilor tulburării , precum și
strategii și soluții pe care oamenii le -au căutat și experimentat neîncetat pentru a identifica căi eficiente
de a tra ta această problemă de sănătate . Descrierile cazurilor , utilizând imagini sugestive, prezintă
asemănări remarcabile cu simptomatologia depresivă din practica clinică modernă . În astfel de
documente se pot regăsi si numeroase puncte comune cu abordările curente referitoare la distincția
dintre normalitate și patologie psihică (Davison , 2006) .
Textele mesopotamiene datând din secolul al II -lea î.Hr. cuprind mărturii ale existenței
depresiei, numită pe atunci melancolie. În această perioadă bolile mintale erau atribuite posed ării
demonic e. De aceea, ritualurile de vindecare cădeau în slujba preoți lor. Vindecătorii, medic ii epocii, se
ocupau în general cu tratarea leziunilor fizice și a bolilor organice (Lewis, 1934) . Se poate deduce că,
într-o primă fază istorică, depresia a fost înțeleasă drept o problemă spirituală mai degrabă decât una
biologică sau psihologică .
Literatura greacă și romană din antichitate conține trimiteri la boli psihice cauzate de spirite sau
demo ni. Pentru filozof ia și medicina greacă antică explicațiile tradiționale ale bolilor psihice își
pierdu seră însă semnificația. Medicii considerau că bolile sunt un rezultat al dezechilibrelor umorilor
corporale (sânge, flegmă, bilă galbenă și bilă neagră) , al discraziilor. Echilibrul umoral depindea de
factori precum modificările sezoniere, clim ă, condiții geografice , vârstă, efort mental ș i obiceiuri
alimentare. Pe acest fond conceptual, depresia apărea drept o boală având atât cauze biologic e cât și
psihologic e. Pentru prima dată era subliniată relația dintr e fenomenele depresive și anotimpul

10
autumnal. Constituția umorală a persoanei, denumită temperament, explica deopotrivă tendința către
depresie a unor persoane. Astfel, exces ul de bilă neagră sau sensi bilitate a crescută a bilei negre la
căldură sau frig conducea la melancolie. Amărăciunea neagră, așa cum era sintetizată experiența
depresivă, era înțeleasă de medici ca un cumul de per cepții și stări reale de boală. Tratamentele pe care
le prescriau const au în g imnastică, masaj, muzică, diete speciale și băi terapeutice.
Medicii Romei antice a u continuat studiul cauzelor și tratamentelor pentru melancolie. Galen s-
a distins în acest sens. Ca și Hipocrate acesta credea că melancolia si alte boli mentale aveau drept
punct de plecare un dezechilibru umoral . Galen a emis și ipoteza conform căreia unele persoane se
nasc cu un temperament care le predispuse la depresie, iar medicina nu poate interveni eficient în cazul
acestora.
Viziunea antică a grecilor a supra conceptului de boală avea să domine următoarele două
milenii, fiind urmată de o abordare liniară, carteziană, începând cu sec olul al XV III-lea. În Evul Mediu,
ideile despre boală s -au sprijinit pe conceptualizările antichității. Alexandria și Imperiu l Bizantin au
fost două dintre centrele de propagare în masă a medicinei. Un aport important pentru răspândirea
conceptelor medicale și a tratamentelor a revenit creștinilor și musulmanilor, care le -au popularizat în
rândul țărilor tranzitate în peregrinaj ele lor . Viziunea renascentistă (secolele XIV – XVI) asupra bolii a
cunoscut perioade de avânt și regres. Părerile erau împărțite între specialiști. U nele autorități medicale
încurajau vânătoarea și jertfirea bolnavilor mintali . Alte voci reveni seră la pun ctul de vedere hipocratic
afirmând că bolile mintale au fost cauzate de cauze naturale și că bolnavii aveau nevoie de tratament
medical uman (Glas, 2003) . De exemplu, Robert Burt on (1621) a publicat enciclopedia ” Anatomia
melancoliei ” descri ind cauzele psihologice ș i sociale (sărăcia , frica, singură tatea) ale depresie i. De
asemenea, lucrarea cuprindea și recomandări pentru tratamentul tulburării: exerciț ii fizice, distragerea
atenției, dietă, călători i, purgative, remedii pe bază de plante, și chiar tera pia prin muzică.
Secolul al XVIII -lea a fost o perioadă a contrastelor și a tensiunilor privind concepția despre
boală. Anatomia și patologia au cunoscut acum o dezvoltare fără precedent, iar observația clinică a
căpătat un statut important în diagnostica re. Fiind o etapă a senzorialismului clinic, sensibilitatea
sistemului nervos și a analizatorilor a devenit punctul central de interes. Ideea că melancolia ar fi
cauzată de dezechilibre umorale era acum demontată, singurul concept care supraviețuia acestui demers
fiind noțiunea de temperament. Depresia era astfel pusă în legătură cu funcționarea defectuoasă a
sistemului nervos central . Spre sfârșitul epocii și de -a lungul secolului al XIX -lea s -a vorbit despre
depresie ca fiind un defect înnăscut, moștenit, care nu poate fi remediat . De aceea, cei care erau
susceptibili a avea această tulburare și bolnavii mintali, în gener e, erau abandonați de către cunoscuți și

11
de către societate ori închiși în azile speciale O credință care exista în paralel, caracterizând viziunea
romantică asupra vieții specifică perioadei, era aceea că stările de spirit întunecate specifice depresiei
constituiau solul fertil al genialității, creativității și înțelepciunii (King, 1978). Shenk (2005) scria,
întărind această perspectivă, că depresia poate fi privită drept ”cale a de acces la canalele sufletului, apa
tristeții, piatra de temelie a constanței, aurul bucuriei ” (p. 137).
A doua jumătate a secolului al XIX -lea este perioada când psihologia devine corp separat de
medicină și filozofie. Teoriile privind cauza apariției depresiei se concentrează în jurul ideii
suprasolicitării sistemului nervos. Neurologul Beard (1869) atribui a termenul de nevroză astenică
condiției clinice aparent noi, datorate tumultului vieții moderne. Această tulburare se manifesta prin
letargie, senzație de neliniște și tristețe persistentă și părea a fi cauzată de procesul de tehnologizare și
industrializ are fără precedent. Persoanele care desfășurau o muncă intelectuală, cum este cea de birou,
erau mai predispuse la a dezvolta o astfel de condiție datorită expunerii la numeroși stimuli stresori.
Angajarea în activități fizice, plimbările, evitarea alcoolu lui și a preparatelor culinare din carne,
reducerea activității sexuale și alegerea unui climat afectiv pozitiv erau principalele sfaturi medicale în
vederea depășirii stării neurostenice. Cazurile grave beneficiau de spitalizare.
Pentru prima dată în isto rie, depresia apare conceptualizată drept o tulburare afectivă. Dacă
până la acest moment se credea că ea este o boală a corpului, un defect al minții ori o tară ereditară
insolvabilă, acum accentul cade pe impactul pe care emoțiile îl pot avea asupra corpului și asupra
minții. Această idee dă naștere științei stărilor de spirit care va caracteriza abordarea clinică a tulburării
în secolele XX și XXI. O dată cu ac eastă schimbare de paradigmă terminologia începe să se modifice și
ea. Dacă în trecut se vorbea despre simptome depresive, în secolul imediat următor diagnosticul de
melancolie este înlocuit cu cel de tulburare depresivă.
Psihiatrul Kraepelin (1895) a fos t, în acest stadiu, cel mai activ contribuitor la abordarea și
tratamentul bolilor psihice, conturând o teorie bio -genetică a depresiei , oferind o clasificare a formelor
tulburării în fun cție de severitate și susțnând ideea necesității intervenției medical e în depresie.
O viziune opozantă a fost propusă de Sigmund Freud. În eseul ”Doliu și melancolie” (1917)
psihanalistul susținea că între doliu și melancolie există diferențe majore, deși ambele includ simptome
depresive. Astfel, peste etapa de doliu , stare naturală de depresie, persoana ar fi putut trece fără
intervenție externă. În schimb, melancolia era o stare de depresie fără o cauză aparentă, cu rădăcini
subliminale. Multe din cauzele depresiei puteau fi identificate în cop ilăria persoanei depre sive.
Reducerea decalajelor dintre punctul de vedere psihanalitic freudian și cel psihobiologic
kraepelinian a fost posibilă datorită aportului psihiatrului Adolf Meyer. Meyer (1957) a conchis că atât

12
experienț ele din copil ărie, cât și genetica ar putea predispune la melancolie , dar că aceste predispoziții
nu se confundă cu destinul persoanei . Lui i se cuvine și meritul de a fi introdus termenul clinic de
depresie pentru a defini starea de spirit negativă sever ă și prelungit ă.
Progresele înregistrate după cea de -a două jumătate a secolului al XX -lea de către neuroștiințe
au furnizat noi informa ții privind funcționarea creierului. N atura n eurochimi că și electrică a impulsului
nervos a fost pus ă în legătură cu comportamentul și afectivitatea umană. Astfel, au apărut tratamente
medicamentoase, el ectrote rapie și intervenții chirurgicale ce au fost utilizate în speranța tratării
depresiei. De asemenea, abordările psihoterapeutice s -au diversificat p ornind de la aceste rezultate.
Behaviorism ul, orientarea cognitiv -comportamentală, precum și terapi a centrată pe client s -au adăgat
psihoterapie i psihodinamic e ca optiuni de tratament. Mai mult decât atât, înțelegerea circuitelor
neuronale a condus la o ab ordare unitară, ajutând la elimin area prăpasti ei adânc i dintre
conceptualizările privind normalitate a și tulburările de ordin afectiv (Davidson, Pizzagalli, Nitschke, et
al., 2002).
Secolul al XX -lea este remarcabil și datorită unui eveniment important pentru diagnosticul și
intervenția clinică în bolile psihice. Crearea de criterii și categorii diagnostice a condus la
standardizarea tulburărilor mintale. Psihiatrii și psihologii au adunat informațiile privind tulburările
psihice în Manualul de Diagnostic și Statistică Mentală (DSM) în 1952. În prima ediție a DSM reacți a
depresivă figura ca descriere a unei stări emoționale scăzute ca rezult antă a unui conflict intern sau a
unui eveniment identific abil. În paralel, industria farmaceu tică americană punea pe piață tranchilizante,
anxiolitice și antidepresive. Alte voci considerau că substanțele cu rol în modificarea stării de conștiință
(LSD, de regulă) reprezentau cele mai eficiente paliative pentru tulburarea depresivă. Acestea aveau să
devină piatra de încercare pentru populația anilor 1970 care se resimțea puternic după războiul din
Vietnam (Lawlor, 2012) .
În prezent oamenii de știință, clinicienii și psihoterapeuții admit că tulburarea depresivă poate fi
înțeleasă doar holistic. Ast ăzi nu se mai vorbește în termenii diviziunii minte -corp, biologic -psihologic.
Mai mult, se subliniază pluricauzal itatea, plurifactorialitatea instalării depresiei. Cu alte cuvinte
depresia poate fi cauzată de cauze psihologice , sociale, biologice, fizice sau de mai multe dintre acestea
simultan . Nu mai este necesar să se aleagă un singur motiv, așa cum nu există o singură interpretare a
tuturor formelor de depresie. Cu toate acestea, rezultatele unor sondaje recente (Murray, Vos, Lozano,
et al., 2012) ara tă că traversăm o perioadă pandemică a depresiei. Începând cu anii 19 90 se vorbește
despre ”generația Prozac” (Walter, 1994), o populație care î și caută stabilitatea emoțională și fericirea
cu ajutorul adjuvantelor farmaceutice. Depresia se află în prezent în topul condițiilor medicale din

13
lume și se anticipeaza a fi a doua mare problemă de sănătate publică după bolile cardiace până în 2020
(Friedaman & Anderson, 2014) .
Tehnologia actuală pare să devină o alternativ ă viabilă la tratamentel e psihofarmaceutice pentru
depresie. Stimularea și an trenarea creierului cu ajutorul computerului și al tehnicilor imagistice sunt în
faza de testare . Costurile acestui tip de intervenție reprezintă însă principala barieră în utilizarea în
masă a programelor de brain fitness (Topolovec -Vranic, Mansoor, Ennis, et al., 2015).
Așadar, depresia este o tulburare care a afectat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Dacă
pentru vechile popoare ea apărea fie ca o posedare demonică, fie ca un dezechilibru umoral, pentru
istoria mai recentă depresia a devenit o tulburare pusă pe se ama unor caracteristici înnăscute, a unor
predispoziții. În ultimele două secole , viziunea aspura etiologiei depresive s -a lărgit, incluzând atât
elemente anatomo -fizio-genetice, cât și elemente din mediul de viață apropiat al persoanei și elemente
socio -culturale contemporane individului. Trata mentul tulburării a cunoscut modificări continue, de la
procesiunile și ritualuri la care persoanele suferinde erau supuse de către biserică, la diete diverse,
activități sportive ușoare în aer liber, la soluții psih ofarmacologice. În prezent, tehnologia actuală
promite căi de tratament eficiente și rapide.

1.2. Tabloul clinic al depresiei
În ultimii 50 de ani, de când depresia a devenit un subiect de interes mondial, specialiștii și -au
ridicat o serie de întrebări î n ceea ce privește această problemă de sănătate . Nelămuririle au fost
formulate astfel (Ebmeier , Donaghey, & Steele, 2006):
1. Este depresia o exagerare a experiențelor firești sau ea diferă, atât cantitativ, cât și calitativ de
normalitate?
2. Poate fi considerată depresia o entitate clinică distinctă, cu o etiologie specifică, cu un
prognostic previ zibil și cu repercusiuni măsurabile asupra existenței umane? Ori este doar parte a unor
alte tulburări psihice sau organice?
3. Cum e cel mai potrivit să se gândească la depresie: ca la o reactie sau ca la o tulburare?
4. Sunt cauzele depresiei de natură psihosocială (stres, conflicte) sau fundamental acesteia este
unul biologic?
Multă vreme, aceste întrebări nu și -au găsit răspunsul, generând curente și op inii diferite între
specialiști (Moragne, 2011).

14
Tulburările depresive cuprind un grup neomogen de condiții caracterizate prin labilitate afectivă
și modificări cognitive , neurovegetative și psihomotorii asociate . Kaplan (2001) definește depresie
drept s tarea psihică caracterizată prin simțăminte de tristețe, disperare, însingurare, scădere a stimei de
sine și autodesconsiderare însoțită de inhibiție psihomotori e/agitați e și simptome vegetative cum ar fi
insomnia. Astfel acestea cuprind: tulburarea depres ivă majoră, distimia, tulburarea disforică
premenstruală, tulburarea destabilizantă a stăriilor de spirit neregulate, tulburarea depresivă indusă de
substanțe, tulburarea depresivă ca urmare a unei condiții medicale și alte forme depressive nespecifice .
Conform (DSM – 5) principala caracteristică a acestei categorii diagnostice o reprezintă starea afectivă
negativă care ia forma tristeții prelungite, a golului sufletesc sau a iritabilității persistente. Depresia este
caracterizată prin simptome care se încadrează în două categorii: psihologice și somatice (Preskorn,
1999) . Sentiment ul persistent de tristețe (disforie ) și starea prelungită de lips ă de plăcere pentru a
desfășura activități care produceau bucurie în trecut (anhedonie) sunt unele din cele m ai importante
simptome psihologice. Pe fondul disforie i, indivizii se descriu ca fiind neajutora ți și lipsiți speranță,
inutili și incapabili . Aceștia plâng ușor, tind să se evalueze negativ și nu au încredere în viitor. Credința
limitativă că viața nu ma i are niciun rost este consonantă cu percepția lor despre sine și despre
existență.
Simptome le somatice ale depresiei includ modific ări ale somnului. Tulburările ciclului somn –
veghe pot fi de două tipuri:
– insomnie , atunci când individul are nevoie de ma i mult timp decât este normal pentru a adormi
(ușoară dacă este sub 30 de minute, moderată , între 30 de minute și 120 de minute și severă dacă
persoana are nevoie de mai mult de 120 de minute pentru a adormi). Insomnia este caracterizată prin
dificultăți în ciclul de somn: fie adormi re cu dificultate fie trezire la miezul nopții sau dimineața
devreme.
– hipersomnie, dacă persoana doarme în exces (ușoară , când constă în circa de 30 minute de
somn în plus față de normal , moderată , dacă excesul de somn dure ază între 30 și 120 de minute și
severă , dacă se depășește pragul de 120 de minute de extrasomn ).
Creșteri le sau scăderi le neobișnuite ale apetitului sunt alte simptome fizice comune . Acestea
produc fluctuațiile corespunzătoare de greutate.
În plan psihomotor modificările apar ca agitație, anxietate și /sau hiperactivitate. Mai rar, poate
fi prezent retard ul psihomotor ( scăderea activității, încetini rea și reducere în conținut și proces a
gândirii -mutism). Unele persoane raportează lipsă de energie și oboseal ă persistentă , adesea însoțită de
lipsa de motivație și incapacitatea de a iniția sarcini.

15
Tulburare a disforic ă premenstrual ă se referă la episoade care au însoțit majoritatea ciclurilor
menstruale în anul precedent diagnosticului. Acestea debuteaz ă înainte a sau în timpul menstruație i și se
ameliorează în termen de câteva z ile de la debutul menstruației. Simptomele care caracterzează acest
tip de tulburare depresivă sunt :
• labilitatea afectiv ă marcată ;
• iritabilitate furie, comportamente conflict uale;
• dispoziție mlancolică, sentimente de inutilitate sau gânduri de autodepreciere ;
• anxietate, tensiune
și
• unul sau mai multe dintre urmă toarele simptome :
– anhendoni e;
– dificultate de concentrare ;
– oboseală sau letargie, lips ă de energie ;
– modificări semnificative ale apetitului : supraalimentare , pofte alimentare specifice;
– hipersomnie sau h iposomni e;
– sentimentul de a fi copleșit cu ușurință sau de a pierde control ul
– sensibilitate crescută a glandelor mamare , umflare, balonare sau cr eștere în greutate .
Distimia sau t ulburare a depresivă persistentă este considerată acea condiție depresivă care prin
persistență și durată a dus la cronicizare. Aceasta este diagnosticată în condițiile persistenț ei
simptomelor depresive pe o perioadă de minimum 2 ani. Simptomatologia constă în p rezența stărilor
afective negative în cea mai mare parte a zilei, mai multe zile la rând și cel putin două dintre
următoarele manifestări:
• lipsa poftei de m âncare sau mâ ncatul în exces;
• hipersomnie sau h iposomnie ;
• nivel scăzut de energie sau oboseal ă nejustificată ;
• stim ă de sine scă zută;
• sentimente de inutilitate.
Tulburarea destabilizantă a stăr ilor de spirit neregulate reprezintă un sindrom de iritabilitate și
episoade frecvente de lipsă a controlului comportamental care apare la copi ii sub 12 de ani. Tulburăr ile
depresiv e nespecifice se referă la o categorie de condiții care provoacă suferință semnificativă clinic
sau insuficiență în domeniul s ocial, profesional sau în alte domenii importante de funcționare . Cu toate
acestea, aceste stări nu îndeplinesc criteriile diagnostic e pentru alt tip de tulburare depresiv ă.

16
Exemplificând, se poate observa caracterul nespecific: episoade depresive scurte ( 4-13 zile), stări
depresive asociate cu simptome insuficiente diagnosticării . În plus, aceste simptome nu pot fi atribuite
altor problem e medicale sau psihiatrice , nu reprezintă efectul fiziologic direct al unei substanțe și nu
apar pe fondul traumei pierderii .
Tulburarea depresivă majoră este caract erizată de apariția unuia sau a mai multor episoade
depresive în timpul cărora se deteriorează semnificativ funcționarea cognitiv ă, emoțională și apar
probleme de natură neurovegetativă. Pentru a fi pus di agnosticul de tulburare d epresivă majoră este
necesară îndeplinirea următoarelor criterii diagnostice: stare de spirit scăzut ă, aproape î n fiecare zi,
neinfluen țată de circumstan țe, preț de cel puțin 2 săptămâni , astenie, fatigabilitate și pierderea plăcerii
pentru activități plăcu te în trecut. Simptomele secundare constau în anhedoni e, nivel de energie redus ,
schimbă ri semnificative ale apetitului , ritm somn -veghe afectat, determinând fie insomnie, fie
hipersomni e, retard sau agitați e psihomotorie , sentimente le de vinovăție și inutilitate, capacitate de
concentrare /luare a deciziilor semnificativ scăzută, viziune pesimistă asupra viitorului, ideație și
comportament de auto – vătămare sau sinucidere intensificate . Tulburarea depresivă majoră variază ca
nivel de intensitate în funcție de gradul de invaliditate cauzat persoanei .
Episodul depresiv ușor apare atunci când cel putin 2 din simptomele tipice sunt prezente și sunt
secondate de cel putin 2 din simptomele adiționale preț de minimum 2 săptămâni. Acesta se manifestă
cu intensitate mică a simptomelor depresive, permițând indiviului să funcționeze relativ normal în
condițiile depunerii unui efort semnificativ susținut. Tabloul clinic poate trece însă neobservat .
Principalul simptom este inhibiț ia psihomotorie manifestată prin lentoare. Scăderea poftei de mâncare,
a libidoului, insomnia matinală și accentuarea condiției depresive dimineața sunt caracteristice acestui
tip de episod depresiv. Nu apar stupor ul și ideile delirante .
În episodul depresiv moderat dispozi ția afectiv ă depresiv ă este mai intensă. Minimum 2
simptome tipice plus cel putin 3 -4 simptome secundare sunt prezente cel puț in 2 săptămâni. Principala
problemă cu care se confruntă persoana este inhibiția psihomotorie. Ideația se centrează în jurul
neputinței, a lipsei de valoare personală. Inapetența se accentuează, libidoul scade și pot apărea
probleme precum frigiditatea la femei și impot ența la bărbați. Ritmul somn -veghe este afectat, trezirea
matinală este secondată de o manifestare acută a depresiei în acest moment al zilei. Se poate asocia cu
anxietate de intensitate medie.
Episodul depresiv sever poate însoțit de simptome psihotice (depresie delirantă) sau nu . Sunt
prezente toate cele 3 simptome tipice și minimum 4 simptome secundare cel puț in 2 săptămâni.
Episodul depresiv sever fără simptome psihotice apare pe fondul unei dispoziții afectiv e depresiv e

17
intense. Calitatea somnului este puternic afectată, persoana trezindu -se devreme dimineața (insomnie
matinală) sau spre prânz (hipersomnie). Intensitatea depresiei este maximă dimineața și în prima parte a
zilei. Inhibiția psihomotorie este puternică și poate merge până la stupor (ab sența oricărei forme de
activitate, de comunicare și de alimentare). Poate să fie în soțit de anxietate intensă, asoc ierea fiind
cunoscută drept episod anxios -depresiv sever. Riscul suicidar crește, maniera de comitere fiind
denumită raptus suicidal. Form a delirantă a episodului depresiv sever include delir de inutilitate, de
depreciere, de incurabilitate, de vinov ăție sau hipocondriac. În forme grave poate fi prezent delirul
paraniod însoț it de halucinații.
Tulburarea depresivă majoră poate prezenta c aracteristici atipice . Acestea reprezintă prezența
unei stări de spirit reactive , adică abilitatea persoanei deprimat e de a -și îmbunătăți starea de spirit ca
urmare a unor evenimente pozitive potenț iale sau reale. Două sau mai multe dintre următoarele
manifestări secondează acest comportament reactiv : hiperfagie care conduce uneori la creștere în
greutate, hipersomnie , paralizie ca de plumb (senzați a de greutate în membre ), sensibilitate crescută la
rejecția interpersonală care produce deteriorare soci ală sau profesională semnificativă.
În concluzie, depresia reprezintă o categorie de tulburări psihice cu un spectru larg de semne și
simptome psihologice și somatice. Impactul asupra stării de bine a individului este vizibil și variază în
funcție de intensitatea și tipul depresiei . Incapacitatea de a funcționa social normal ca urmare a
manifestărilor acestei tulburări conduce la izolare, pierderea identității socioeconomice și la o calitate
precară a vieții. Credința că viața nu mai are sens , că boala nu are vindecare și că pesoana sa este lipsită
de valoare este potențată de realitatea cotidiană a individului și poate să -l determine pe acesta la suicid
sau comportamente autovătăm ătoare .

1.3. Modele explicative ale depresie i
Există mai multe modele teoretice asupra cauzelor, manifestărilor și tratamentelor pentru
tulburarea depresivă. Fiecare dintre acestea se concentrează asupra câtorva aspecte ale tulburării, însă
niciuna nu oferă o perspectivă integrală. Întrebarea pe care specialiștii au ridicat -o a fost care dintre
aceste teorii este cea mai adecvată? Practica psiho -clinică a oferit un răspuns în acest sens: deoarece
depresia este o problemă multifațetată, pluricauzală și este experimentată diferit de l a persoană la
persoană o singură abordare teor etică este insuficientă pentru înțelegerea și tratamentul corecte
(Schneider, Gruman, & Coutts, 2005) .
Cele mai cunoscute abordări explicative ale depresiei sunt: abordarea biologică, cea
psihodinamică, abordar ea cognitiv -comportamentală și cea interpersonală. Acestea reprezintă baza

18
teoretică a terapiilor farmacologice și a unor psihoterapii utilizate în tratamentul depresiei (psihoterapia
terapia psihodinamică, cognitiv -comportamentală și cea interpersonală).

1.3.1. Abordarea biologică
Pentru prima dată la începutul anilor 1980 apărea o dovadă concretă a cauzelor biologic e ale
apariției depresiei. Testele de laborator care examina u funcționarea creierului demons trau că cel puțin
jumătate dintre persoanele sufe rinde prezentau tulburări funcționale la nivelul axei hipotalamo –
hipofizare (Lowry, 1984).
Kandel (1998) a oferit un model interacționist psihic -encefal pentru înțelegerea naturii și a
posibile lor cauze ale dep resiei. Acest model sublinia următoarele aspecte:
• toate procesele mentale provin din creier;
• genele si produsele lor proteice determin ă conexiuni neuronale și funcționare a sistemului nervos ;
• experiența de viață influențează anatomia și funcționarea creierului și viceversa ;
• exprimarea a lterată a gene lor produce schimbări neuronale și anomalii comportamentale.
Acest model a stimulta t intens interesul pentru studiul biologic și genetic al etiologiei tulburării
depresive din ultimele decenii.
Cercetătorii au descoperit cauze bio -genetice multiple care concură la apariția depresiei. Astfel,
López -Ibor (19 92) concluziona că există o vulnerabilitate multiplă implicată în etiopatogenia depresiei :
 Vulnerabilitatea genetică (implicând anomalii enzimatice, markerii moleculari,
transporterii, receptorii) determină trăsăturile depresive;
 Vulnerabilitatea biochimică (deficit /exces de serotonină, noradrenalină, dopamină,
cortizol, acetilcolină și alți hormoni etc. ) provoacă sindromul depresiv;
 Vulnerabilitatea biologică (la nivel de cortex prefron tal, amigdală cerebrală,
hipotalamus, hipocamp ș.a.) provoacă disfuncții cognitive asociate depresiei și risc somatic.
Studiile efectuate asupra gemenilor și pe copii adoptați (Schwartz & Schwartz, 1993) au arătat
că tulburarea depresivă are o bază genetică solidă , prevalența ei fiind de 1,5 -3 ori mai mare în rândul
rudelor apropiate .
Un punct forte al abordării biologic e a depresiei este acela că oferă predicții solide, testabile și
măsurabile, cu privi re la efectele neurotransmi țătorilor asupra comportamentelor persoanei depresive.
De asemenea, problemele anatomo -fiziologice ale sistemului nervos și endocrin pot fi identificate drept
cauze concrete ale tulburării depresive. Concluzia că există o predisp oziție ereditară spre depresie a

19
încurajat studiul cariotipului uman. Modelul biologic al depresiei constituie baza teoretică a
psihofarmacologiei.
Ceea ce se poate reproșa abordării biologice este reducționismul. Propensiunea indivizilor către
anumite co mportamente nu poate fi constatată dacă nu există factori de mediu declanșatori .

1.3.2. Abordarea psihodinamică
Punctul de vedere psihodinamic propus de Freud cu privire la depresie are la bază principiul
pierderii . Freud (191 7) prezintă melancolia drept o "reacție față de pierderea unei persoane iubite sau a
unei abstracții puse în locul acesteia" (p. 61).
Pierderea reală sau simbolică a unei persoane apropiate constituie principala cauză a
declanșării melancoliei. Aceasta are puncte comune clinice cu depresia: tristețe,dezinteres pentru lumea
exterioară, durere morală. Depresia este însă un doliu care nu p oate fi trăit conform etapelor obiș nuite
în care obiectul pierdut este î nlocuit gradual , printr -un proces psihologic, de noi centre de interes sau de
iubire care se substituie acestuia. Dacă în cazul doliului subiectul știe ce anume a pierdut , în cazul
depresiei pierderea este deseori inconș tientă, reprimat ă, legată de un eveniment din copilăr ie. Individul
poate considera că a pierdut ceva chiar dacă nu a deținut acel obiect (persoană sau lucru) niciodată .
Ca reacție la pierderea obiectului persoanele depresive dezvoltă sentimente de ură de sine și
încep să se considere responsabil e pentru deficit . Ca urmare a acestor sentimente lor apare impresia
lipsei de valoare personală și stima de sine scade.
Freud credea, de asemenea, că numărul prea mare al exper iențe lor pozitive di n cursul primului
an de viață pot predispune individ ul spre a dezvolta depresie mai t ârziu in viață. D acă persoana este
hrănită sau îngrijită excesiv ca și copil nu va putea depăși stadiul de dezvoltare orală. Dacă se va
confrunta cu situații în care nu va primi atenția de care are nevoie, individul se va simți respins, neiubit,
inferior .
După formularea conceputului de SupraE u, Freud (1923) a conchis că vinovăția melancolică si
depresia își au originea într -un conflict între Eu și exigentele Supraeului. Persoana devine foarte critică
cu sine, autoblamându -se și reproșându -și în permanență ceva ce ar fi putut fi făcut mai bine. Acest
conflic t are repercusiuni negative asupra Eului, care nu se mai simte iubit.
Dar de ce apare depresi a la persoanele care nu au pierdut pe cineva sau ceva drag? Mulți
teoreticieni ai curentului psihanalitic susțin că în acest caz este vorba despre pierderea respec tului de
sine (Comer, 1992). Melanie Klein (1975) , neopsihanalist , susține a că o persoană își poate pierde stima
de sine atunci când calitatea relației cu mama d in timpul primului an de viață este precară. În cazul în

20
care un individ nu are experiențe pozi tive cu mama lui sau relația îi produce frustrări majore apare o
predispoziție depresivă. Aceste nemulțumiri față de părintele de gen feminin sunt interiorizate și devin
nemulțumiri față de sine. Interpretarea lui Klein se aseam ănă cu teoria freudiană cu p rivire la
predispoziția pentru depresie.
Agresivitatea apare la mulți psihanaliști drept componentă importantă a rețelei de cauze a
apariției depresiei (Lowry, 1984) . Astfel, în funcție de geneză și de dinamică depresia poate fi de două
tipuri: reactivă sau endogenă. În primul caz depresia este o consecință a pierderii inconștiente a unui
obiect, în timp ce în al doilea caz este declanșată de circu mstanț ele in care individul se simte provocat
și ar dori să riposteze agresiv nu îi este permis. Furia reprimată însoțită de sentimentul de neajutorare se
transformă în tristețe.
Într-un studiu realizat în anii 1970 , Clayton (1972) a făcut cercetări pe un lot de femei și
bărbați al căror partener de viață decedase. Studiul s -a desfășurat timp de un an de la moartea soților
lor. Cercetătorul a constatat ca 45 la sut ă dintre subiec ții săi îndeplineau criterii pentru un diagnostic de
depresie. Concluziile lucrării au venit să întărească teoria psihodinamică a depresiei ca doliu.
Deși anumite puncte de vedere s -au confirmat ca fiind valide, abordarea psihodinamică a
depresiei a cunoscut numeroase critici. Multe dintre acestea sunt similare criticilor aduse t eoriei
psihanalitice (Comer, 1992). Principalul reproș a fost formulat astfel: nu există nici o modalitate
concretă de a dovedi ipotezele . Nu există nici o modalitate de a verifica dacă o persoană este blocat ă în
faza orală de dezvoltare , deoarece teoria psihodinamic ă depinde de interpretări subiective . Apoi, ce
presupune hrănirea și îngrijirea excesivă a unui copil în primul său an de viață și în funcție de ce anume
poate fi măsurat acest aspect?

1.3.3. Abordarea cognitiv -comportamental ă
Teoreticienii curentului cognitiv -comportamental consideră că persoanele depresive au o
gândire de fond care denaturează realitatea . De asemenea, aceștia consideră că depresia este un tip de
neajutorare învățată (Papalia & Olds , 1988). Totodată, depresia se dezvolă și ca urmare a absenței,
totale sau parțiale, a întăririlor comportamentelor persoanei. Motivația și autocontrolul scad atunci când
acești indivizi sunt expuși la feed -back -uri negative (Wetzel, 1984) .
Pentru Aron Beck (1967), depresia reprezintă distorsiona rea realității prin asocierea gândurilor
negative cu experiențele persoanei de zi cu zi. În cazul persoanelor depresive se poate identifica o
triadă cognitivă cuprinzând viziuni negativ e despre sine, mediu ș i viitor. Activarea patternurilor de

21
gândire negativ ă determină apari ția simptomelor depresive : tristețe, angoasă, frică, iritare , pasivitate
etc. Triada cognitiv ă predispune individul spre eșec și devalorizare în toate planurile de activitate.
Individul tinde să ia lucrurile foarte personal , se vede plin de defecte , fără valoare personală .
Adesea, acesta pretinde prea mult de la sine și se învinovățește pentru fiecare eșec. În cazul unui
depresiv viitorul apare ca fiind sumbru și fără speranță. Viziunea pesimistă privind viitorul este de
neclintit. Persoana anticipeaz ă că varianta nefavorabilă de rezolvare a fiecărei situații de viață este
singura viabilă. Gândurile sumbre despre mediu apar ca interpret ări negative ale unor evenimente
neutre sau pozitive . Există o predispoziție spre considerare a variant ei celei mai puțin optimise dintre
toate posibilit ățile existente . Schemelor de gândire negativă li se adaug ă distorsiunile cognitive:
generalizarea, exagerarea, gândire a absolutist ă, dihotomizarea etc. Acestea sunt potențialități având
originea în experiențele precoce nefaste . Ele se activează atunci când mediul o permite.
O teorie behavioristă care se aseamănă cu viziunea freudiană asupra depresiei propune ideea că
persoanele care dezvoltă această tulburare au fost hiperprotejate în copilărie (Wetzel, 1984 ). Stresul și
presiunea lumii reale apar ca fiind insurmontabile . Protecția parentală de care au avut parte persoanele
depresive le -a determinat să devină pasiv e și le -a creat sentimentul că sunt incapabile să -și poarte
singure de grijă.
Originalitatea abordării cognitiv -comportamentale constă in ipoteza că afectivitatea negativă
secondează deficitul de adaptare a structurilor cognitive. Centrarea exclusivă pe aspectele cognitive și
conative ale bolii în detrimentul evenimente lor interne (așteptările, valorile, atitudinile, evaluări le
personale, temeri le, dorințe le etc) constituie principala limită a modelului teoretic.

1.3.4. Abordarea interpersonală
Teoria interpersonal ă asupra depresiei propusă de Coyne (1976) propune ideea că persoanele
care sufer ă de simptome depresive au tendinț a de a se angaja excesiv în comportamente de solicitare a
feed-back -ului din partea persoanelor cu care relaționează. Persoanele depresive cer în mod obsesiv
asigurări privind valoarea personală din p artea apropiaților. Procesul prin care persoanele depresive
caută constant reasigur ări și apoi pun la îndoială sinceritatea acestora conduce la iritare, frustrare și
implicit respingere și evitare . Depresia apare atunci când evaluările din partea alterilor sunt negative
(Starr & Davila, 2008).
Klerman, Weissman și colegii acestora (1984) subliniau rolul central pe care îl joacă
interacțiunea socială în declanșarea tulburarilor depresive. Autorii au concluzionat că relațiile

22
interumane intime pot fi atât triggeri ai instalării depresiei, cât și instrumente în prevenția și tratamentul
tulburării.
Într-o reinterpretare recentă a teoriei lui Coyne, Evraire și Dozois ( 2011 ) au concluzionat că
nevoia permanentă de validare din partea celorlalți are la bază o se nsibilitate crescută la rejecția socială.
Această teamă de a fi respins provine din inconsistența comportamentală a obiectului de atașament din
copilărie. Comportamentele părinților pot influenț a calitatea vieții copilului și pot deveni potențiale
surse al e depresiei în viața adultă. Interacțiunea redusă părinte -copil, calitatea precară a acesteia,
disensiunile familiale sunt doar câteva exemple.
Abordarea interpersonală a depresiei, prin sublinierea importanței pe care interacțiunile sociale
le au pentru sănătatea psihică umană, lărgește perspectivă asupra funcționării armonioase a persoanei.
Mai mult, aceasta oferă informații privind posibile cauze relaționale care stau la baza declanșării
tulburării depresive și ajută la integrarea explicațiilor manifest ărilor cognitive ale individului în cadrul
relațiilor. Cu toate acestea, în raporturile interpersonale indivizii aduc cu sine întreaga experiență
personală anterioară. De aceea, este foarte greu de precizat ce anume determină ca o relație să aibă
potențial depresiv. Pentru doi indivizi cu tendințe depresive, cu experiențe de viață similare același
tipar de relație poate reprezenta ceva cu totul diferit. Dacă pentru unul dintre aceștia acest tip de
conexiune umană este satisfăcătoare, pentru celălalt constit uie o sursă permanentă de stres, de frustrare
și poate conduce la instalarea depresiei (Williams, Hagerty, & Ketefian, 2005).

1.4. Corelate socio -demografice ale depresiei
În ultimele decenii, depresia a cunoscut o răspândire rapidă și a devenit una dintre cele mai
cunoscute boli psihice (Friedman & Anderson, 2014) .
Cele mai interesante diferențe statistice referitoare la prevalenț a depresie i între grupuri le sociale
privesc diferențele de gen . De-a lungul timpului, numeroase cercetări (Wetzel, 1984 ; Regier, Narrow,
Rae, et al., 1993 ; Kessler, Berglund , & Demler , 2003 ) au demonstrat că f emeile sunt de dou ă ori mai
predispuse decât barbaț ii la depresie . Acestea au un risc de 20-26 % pentru a experimenta o formă de
depresie pe durata vieții comparativ cu un 8 -12 % risc pentru barbati . Circ a 6% dintre femeile care
sufer ă de tulburare depresi vă necesită spitalizare, în timp ce în cazul indivizilor de gen masculin doar
3% dintre cei a fectați ajung la spital. Datorită similarităților privind diferențele de gen în tulburările
depresive în țări și culturi diferite s -a concluzionat că aceste diferențe au o bază biologică. Chiar dacă
interesul pentru înțelegerea mecanismelor biologice care stau la baza fenomenului a crescut constant,
explicațiile identificate până în pezent sunt nespecifice (Altemus, 2006 ). Vârsta de debut reprezintă o

23
altă diferență între sexe. La bărbați depresia se instalează în jurul vârstei de 50 de ani, în timp ce vârsta
medie de debut pentru femei este de 35 de ani (Comer, 1992).
În ceea ce privește tulburarea depresivă majoră cele mai mari rate de prevalență se întâlnesc în
intervalul 18 – 45 de ani . După vârsta de 65 de ani riscul de a exp erimenta o tulburare depresivă scade
până ce persoana atinge 80 de ani . La această etate apare din nou pericolul izbucnirii unui episod
depresiv major ( Mirowsky & Ross , 1992). Cercetările au arătat că ce le mai expuse la depresie categorii
sociale sunt: șomerii, persoanele cu venituri mici, elevii și stud enții, bolnavi i și tinerii (Aneshensel,
Phelan, & Bierma , 2013).
Aceste date vin în sprijinul concluziilor la care a ajuns Stiemerling (2006) : nici o altă tulburare
mentală nu a cunoscut o asemenea anvergură pe Glob, nu acoperă atât de larg categorii diferite de
vârstă, de gen și nu afectează toate categoriil e sociale precum o face depresia .

24
Capitolul 2. Perceperea de sine corporală

2.1. Imaginea corporală de sine , fațetă a self-ului
În ceea ce privește semnificația conceptului de ”self”, Clinciu ( 2010 ) subliniază diferențele de
nuanță față de termenul românesc ”sine”. Deși există similarități semantice între cele două noțiuni,
sinele este deseori confundat cu Id-ul psihanalitic , unul din cele trei niveluri structural -dinamice ale
psihicului . Conotațiile conceptului de self diferă în funcție de curentul psihologic care îl abordează, iar
uneori înțelesurile variază chiar și în interiorul școlii psihologice în care acesta apare.
Cele mai cunoscute abordări ale conceptului în psihanaliză aparțin lui Freud, Jung și Kohut. În
1923 Freud propunea modelul celor trei instanțe psihice: Sinele, Eul și SupraEul. Sinele (Id-ul) era
descris drept un rezervor primitiv și nesistematizat de im pulsuri . Acesta reprezenta izvorul emoțional al
impulsurilor . Reprezentările arhaice ale refulărilor își găseau locul în această instanță bazală a
aparatului psihic . Id-ul era prezent încă de la naștere și însoțea viața psihică umană până la trecerea în
neființă ghidându -se după principiul plăcerii. Principalul rol al Sinelui era astfel satisfacerea nevoilor
bazale, absolut necesare existenței umane.
Conceptul de Sine devine nucleul teoriei lui Jung (1951) , arhetipul central al ordinii vieții
psihice . Spre deosebire de concepția freudiană, la Jung Sinele cuprinde atât conștientul cât și
inconștientul, cognoscibil ul și incognoscibil ul, oferind o expresie completă destinului individului.
Neopsihanalistul considera că această instanță psihică poartă în ea sensul vieții, î nglobeaz ă
poten țialitățile speciei și aspirațiile spirituale ale individului .
Curentul psihanalitic contemporan a găsit în persoana lui Kohut un reprezentant care a
investigat fervent conceptul de Sine (Baker & Baker, 1987) . Psihologia Sinelui, teorie dezvoltată de
Kohut între ani i 1960 și 1980 , este încă în curs de extindere și stă la baza psihoterapiei psihodinamice
actuale. Psihanalistul explica, în 1977, că în tot ceea ce a scris nu a intenționat să definească conceptul,
conform urm ătorului raționament: "Sinele… ca întreaga realitate… nu poate fi cunoscut în esența sa…
Putem descrie diversele forme de coeziune în care el apare , putem identifica elementele constitutive și
explica geneza și funcțiile acestora , dar nu putem cunoaș te esența sinelui în funcție de manifestările
sale” (p. 48).
Psihologia Sinelui încearcă să înțeleagă persoanele în cadrul experienței lor subiective .
Îndepărtându -se în mod semnificativ de viziunea freudiană, teoria lui Kohut recunoaște importanța
relații lor interumane în cadrul cărora se creează și se dezvoltă simțul identității personale . Dacă există

25
suficiente interacțiuni pozitive atunci în copilărie este facilitată formarea unui sine puternic, coeziv .
Acesta este nucle ul personalității și cara cterulului ce se vor contura ulterior (Baker, 1995) .
Self-ul apare ca un concept important în psihologia umanistă. Carl Rogers ( 1959) considera că
acesta are trei componente diferite: modul în care persoana se raportează la sine ( imagine a de sine) ,
atitudinea față de propria persoană (stima de sine) , modul în care persoana își dorește să fie, să devină
(sinele ideal ). Imaginea de sine poate fi înțeleasă drept o aglutinare de caracteristicile fizi ce , trăsături
de personalitate și roluri sociale ale individului. Aceasta poate să corespundă sau nu cu realitatea.
Uneori, perspectiva pe care o persoană o poate avea despre ea însăși este inflaționistă sau, din contră,
reducționistă. Cristalizarea imaginii de sine depinde de mai mulți factori, cum ar fi i nfluențele
parentale, opiniile prietenilor sau ale autorităților psihologice (de exemplu, cadrele didactice) , mass –
media etc.
Pornind de la teoria rogersiană asupra imaginii de sine, Kuhn (1960) a probat și testat modelul
teoretic utilizând Testul celor 20 de afirmații, după cum urmează: a cerut participanților la studiu să
răspundă la întrebarea "Cine sunt eu?" în 20 de moduri diferite. Rezultatul a fost acela că răspunsurile
indicau două direcții principale. Persoanele se defineau prin roluri le sociale pe care le jucau la
momentul studiului (aspecte obiective ale sinelui , cum ar fi rolul de copil, de prieten, de angajat ) și prin
trăsăturile de personalitate pe care le considerau cele mai relevante (aspectele afective ale sine lui- cum
ar fi sociabi litatea, simțul umorului, nerăbdarea ). Analizând declarațiile participanților, cercetătorul a
descoperit exemple pentru fiecare dintre următoarele patru tipuri de răspunsuri: descriere fizică ( Sunt
înalt și am ochi căprui .), roluri sociale (Oamenii sunt ființe sociale al căror comportament este modelat
de rolurile pe care le îndeplinesc . Astfel de roluri îi ajută pe ceilalți să se raporteze la noi și pe noi, să
știm ce se așteaptă din partea noastră în diferite situații. ), trăsături individuale (Sunt impuls iv, sunt
generos și am tendința să mă îngrijorez prea mult.), declarații existențiale (Sunt un copil al
universului.). În general, tinerii se defineau mai ales prin trăsăturile personale importante pentru
aceștia , în timp ce adulții s-au descris prin rolurile sociale jucate .
Stima de sine , în opinia lui Rogers, se referă la atitudinea pe care persoana o are față de sine, la
maniera în care aceasta se acceptă și se valorizează pe sine. Această atitudine implică un anumit grad
de evaluare care cond uce la o apreciere pozitivă sau negativă a propriei persoane . Un nivel înalt al
stimei de sine se asociază cu încrederea în propriile abilități, acceptare de sine, optimism și lipsa grijilor
cu privire la modul în care persoana este percepută de către ceilalți. Stima de sine scăzută conduce la
pesimism, lipsa încrederii în capacitățile personale, dorința de a fi ca altcineva și o permanentă
îngrijorare cu privire la părerea celorlalți despre sine.

26
Morse și Gergen (1970) au demonstrat, prin intermediul unui montaj experimental, că stima de
sine fluctuează rapid atunci când sunt expuși la o situație de incertitudine marcată sau cu potențial
anxiogen. Alte cercetări au reliefat faptul că există momente în care nivelul stimei de sine rămâne
constant, indiferent de experiențele persoanei (efect ul de persistență al stimei de sine ). Miller și Ross (
1975) au arătat c ă stima de sine a oamenilor care au crezut că au trăsături dezi rabile social nu a fost
afectată atunci când experimentatori i au încercat să -i facă să creadă contrariul. Un studiu recent
(Argyle, 2008) a descoperit cei 4 factori majori care influențează atitudinea față de propria persoană :
comportamentele și reacțiile alterilor, co mparația cu ceilalți, rolurile sociale și identificarea cu aceste
roluri .
Sinele ideal este ceea ce persoana își dorește să fie. În multe cazuri între modul în care individul
se percepe pe sine și ceea ce ar dori să devină se creează derapaje majore. Roger s definește această
ruptură incongruență a sinelui și opinează că rădăcinile scizurii se pot identifica în copilăria persoanei.
Condiționarea afecțiunii oferite copilului (copilul câștigă dragostea părintelui numai atunci când
reușește să corespundă criter iilor impuse de către acesta conduce la ideea că nu este demn de dragostea
genitorilor săi. Pe de altă parte, dragostea necondiționată contribuie la promovarea congruenț ei sinelui .
Copiii care au experimentat acest tip de iubire parentală se acceptă așa cum sunt și cred despre ei că
merită să fie iubiți. În timp ce incongruența sinelui este experimentată frecvent, congruența totală apare
rar. Roger s leagă tendința de autoactualizare de starea de congruență a sinelui.
Allport (1961) propune termenul de p roprium pentru self. Propriumul reprezintă modul în care
persoana se simte și se cunoaște pe sine, adică percepția și concepția despre propria persoană. Acesta
include toate particularitățile vitale pentru viața emoțională a individului, elemente le de per sonalitate
care individualizează persoana , percepțiile și intențiile acesteia . Allport descrie o evoluție stadială a
propriumului, urmărind șapte etape distincte. În prima etapă a formării individualității (0 – 2 ani)
copilul începe să devină conștient de propriul corp și își dezvoltă capacitatea de a disting e obiectele pe
care le manipulează. Self-ul corporal apare primul, atestă existența persoanei și reprezintă o ancoră a
conștiinței de sine întreaga viață. Senzațiile corporale (de căldură, de exemplu), mișcările, precum și
durerea sau boala permit conștientizarea self -ului corporal. Pentru a demonstra existența conștiinței
propriului corp Allport utiliza un exemplu sugestiv. El propunea un exercițiu de imagi nație formulat
asfel: Să ne imaginăm că am elimina puțină salivă într -o cană și apoi am fi obligați să o bem. Deși
înghițim în permanență propria salivă, o dată ce aceasta a părăsit organismul ea devine pentru psihic un
corp străin. De aceea, sarcina de a bea saliva din cană , devenită un obiect impersonal, este asociată cu
senzați a de neplăcere și nefiresc .

27
După vârsta de 2 ani începe cel de -al doilea stadiu. Acum copilul începe să se vadă pe sine
drept o entitate distinctă cu un trecut, un prezent și un viitor propriu, formându -se astfel identitatea de
sine. Achiziționarea limbajul ui și învățarea numelui său con tribuie la cristalizarea identității. În cea de-
a treia etapă (3 -4 ani) se formează respectul de sine. Aceasta este perioada în care copilul
conștientizează valoarea sa pentru sine și pentru alții. Situațiile în care se poate descurca fără ajutor în a
realiza anumite lucruri sau a explora mediul generează mândrie și satisfacție. Imposibilitatea de a -și
satisface nevoi a de explorare și manipulare obiectuală aduce frustra re, Al patrulea stadiu (4 -6 ani)
circumscrie extensia selfului. Percepția copilului se extinde spre obiecte și persoane din mediul lui de
viață. Ceea ce este apropiat devine una cu sine sau este înțeles de mica persoană ca proprietate
personală (părinții, jucăriile, casa etc.). Și în viața adultă persoana se identifică uneori cu familia sau
grupul social din care face parte, cu obiectele pe care le deține, fie își găsește identitatea în activ itățile
pe care le desfășoară. De aceea, atunci când pierde un lucru important pentru identitatea sa, ca de
exemplu locuința, sentimentul identității poate fi afectat. Imaginea de Sine se conturează după vârsta
de 5-6 ani . Aceasta este oglinda interioară, modul în care individul se vede pe sine și își dorește ca
ceilalți să îl perceapă . Interacțiunea cu părinții este fundamentul cristalizării imaginii de sine actuale și
ideale. Între 6 și 12 ani self-ul devine rațional. Copilul începe să dezvolte abilitățile necesare pentru a
face față problemelor vieții echilibrat și eficient și își dezvoltă gândirea critică , formulează și testează
strategii și soluții . Adolescența este experimentată ca o criză de identitate . Căutarea identității devine
acum ferventă și punctează tranziția către maturitate prin străduinț ă proprie . Punctul culminant al
acestei strădanii este atins atunci când persoana poate să afirme că este titularul propriei existențe.
Așadar, așa cum reiese din teoriil e amintite anterior , self-ul poate fi înț eles drept o variabilă
particulară, ca un factor determinant al percepției sociale, al atribuirilor și judecăților psihologice , ca un
element esențial în relațiile sociale sau o entitate psihologică care integrează dimensiuni distincte , însă
nu poate fi redus la nici una dintre aceste definiții. Teoreticienii conceptului au subliniat câteva dintre
caracteristicile self -ului: persistența, valoar ea sa intrinsecă, autoreflexivitatea, unicitatea și
interdependența de mediul social și fizic. Diferențierea și integrarea componentelor sale conduc la
formarea identității de sine. Congruența sau incongruența structurilor self -ului condiționează
capacitat ea de adaptare a persoanei la viața reală. Astfel, este necesar ca demersurile de caracterizare și
înțelegere a conceptului să se extin dă și se îmbogăț ească prin eforturile reprezentanților tuturor
curentelor psihologice care abordează subiectul self -ului.
Dimensiunea corporală este una dintre cele patru fațete ale self -ului. Sakson – Obada (2009)
descrie sinele corporal drept o structură de personalitate care gestionează experienț a somatic ă a

28
individului. Într-o lucrare anterioară ( Sakson -Obada, 2003 ), cercetătorul definea identitatea corporală
ca fiind fațeta self -ului care derivă din percepția separării de oameni și de obiecte la nivelul suprafeței
pielii. Alți cercetători (Eilan, Marcel, & Bermudez, 1995; Marcel, 2003) au susținut că eul corporal nu
poate fi redus la propriocepție, deoarece informațiile pe care persoana le primește despre organismul
său provin și din alte surse decât receptorii corporali, ca în contextul interacțiunii sale cu mediul.
Acesta este de fapt un construct psihologic multidimensional care însumează gândurile și sentimentele
persoanei cu privire la aspectul său fizic. Cash (2002) adăuga că identitatea corporală încorporează
percepțiile evaluative despre propriul trup , convingeri le, atitudini le, cognițiile , emoți ile și reacțiile
comportamentale ale persoanei față de aspectul său fizic. Conform autor ului, există două direcții de
conceptualizare a eului corporal: evaluarea (de exemplu, satisfacția față de propriul corp ) și investiția
(de exemplu, importanța pe care o dă persoana apariției fizice ). În plus, un individ își poate forma
atitudini distincte referitoare la aspectul său fizic general și la caracteristici le particulare ale corpului
său (greutate, înălțime, formă etc). Aceste atitudini creează liantul dintre eul corporal și stima de sine
(Allgood -Merten, Lewinson, & Hops, 1990). Într-un studiu longitudinal, Gilbert și Meyer (2005) a u
constatat că stima de sine scăzută a prezis o creștere a insatisfacției față de propriul corp la femei .
Similar , Abell și Richards (1996) a u constatat că scădere a stimei de sine atrage după sine o imagine
corporală de sine negativă . Într -un alt studiu privind stima de sine și identitatea corporală , Huang,
Norman, Zabinski , Calfas și Patrick ( 2007) au concluzionat că persoanele au prezentat o îmbunătățire a
stimei de sine ca urmare a atingerii idealului de greutate.
Există așadar o relație profundă între perceperea de sine corporală și identitatea psihologică a
persoanei. ”Suferința subiectivă severă în ceea ce privește incapacitatea de a reconcilia aspecte ale
sinelui într-un sens relat iv coerent și acceptabil " (American Psychiatric Association, 1980, p. 65) ,
starea de distres identitar, pune în primejdie percepția corporală a indiv idului, în mod special
autoevaluările aspectului fizic general sau ale unor aspecte corporale specifice (Kamps & Berman ,
2011). Pe de altă parte, n emulțumire a, gândurile negative și un respect precar față de propriul corp sunt
în strânsă legătură cu o seri e de probleme fizice și mentale de sănă tate, biasând identitatea de sine a
persoanei (Cash & Pruzinsky, 2002 ). De aceea, se poate afirma că între imaginea corporală de sine și
self există o interacțiune permanentă sensibilă , a cărei înțelegere este valoroasă pentru buna funcți onare
a persoanei.

29
2.2. Dimensiunile perceperii de sine corporale
Nivelul de acceptare/neacceptare fizică al unui individ poate fi înțeles drept o rezultantă a
satisfacției globale sau s pecifice față de propriul corp, a autoevaluărilor cu privire la elementele
corporale care concură la atractivitatea personală (sex -appeal) și a judecăților privind problemele care
influențează imaginea de sine corporală cum ar fi complexele fizice, problem ele de sănătate care au
impact direct asupra apariției fizice sau incongruența mentală dintre modul în care individul își percepe
corpul și idealul său corporal (Stice & Presnell, 2007).
Aprecierile subiective și afective ale dimensiunii corporale a self -ului sunt etichetate drept
satisfacție corporală (Thompson, Heinberg, Altabe, et al., 1999). Satisfacția poate fi specific ă,
referitoare la aspecte fizice particulare (de exemplu, înălțime, talie etc.) sau po ate reprezenta
autoevaluare a globală a aspectului corporal . Există două metode principale de evaluare a satisfacției
corporale (Cash, 2000) . O metodă constă în utiliza rea stimuli lor figural i constând dintr -o serie de
imagini (de obicei, desenele unor siluete ) care diferă ca mărime ș i/sau formă. Stimulii sunt prezentați
participanților la evaluare , cărora li se solicită să selecteze imag inile care reprezi ntă cel mai f idel sinele
lor corporal actual și pe cel ideal . Discrepanța dintre cele două alegeri indică gradul de nemulțumire al
persoanei față de aspectul său fizic . O a doua modalitate de testare a gradului de mulțumire constă în
aplicarea de chestionare care cuprind , de obicei, afirmații lacunare pe care respondentul este invitat să
le completeze raportându -se la p ercepția sa despre aspectul fizic personal . Cestionarele pot cuprinde și
itemi specifici, reprezentând părți ale corpului, aspecte corporale sau afirmații cu privire la acestea,
cărora respondenții le asociază un scor, pe un interval de scor prestabilit.
Nemulțumirea față de aspectul fizic personal este descrisă în societățile vestice drept o
”nemulțumire normativă” ( Rodin, Silberstein, & Striegel -Moore , 1985) datorită salienței statistice.
Cercetările sugerează faptul că satisfacția scăzută față de propriu l corp nu depinde neapărat de
probleme reale legate de aspect, ci se întâlnește și în rându l femeilor și bărbaților al căror aspect fizic se
încadrează în tiparele promovate de societate (Ata, Thompson, & Small , 2013) . Cu toate acestea,
femeile sunt mai afectate de modelele culturale care privesc idealul de frumusețe fizică ce implică
forme slabe, ferme, mușchi bine tonifiați, un trup proporțional, simetrie a chipului , piele fină etc.
(Grogan, 1999) . De asemenea, percep erea de sine corporală la femei depinde de concepțiile acestora cu
privire la preferințele bărbaților în alegerea partenerelor (Meltzer & McNulty , 2010). În ceea ce
privește atractivitatea percepută, femeile consideră că o înălțime medie, un aspect tinere sc, un chip
simetric, cu buze pline, sâni fermi și bine conturați, precum și o proporție echilibrată între umeri și șold
dau farmecul apariției lor fizice, făcându -le mai atractive pentru sexul opus (Nettle, 2002). În paralel,

30
bărbații cred că sunt atracti vi dacă sunt înalți, au umeri lați și talie relativ îngustă, tors în formă de V,
față simetrică și o musculatură corporală marcată (Sugiyama, 2005 ). Conform ipotezei intensifi cării
discrepanțelor de gen cu privire la perceperea de sine corporală (Hill & Lynch, 1983), femeile se
compară mai intens cu imaginea stereotipică de același sex . Acest stereotip subliniază importanța
atractivității fizice (Hayward, Cameron, Killen, et al., 2000 ), indisolubil legată de subțirime , fermitate
și proporționalitate (Nichter & Nichter, 1991). În contrast cu idealul îmbrățișat de reprezentantele
genului feminin , literatura de specialitate sugereaz ă că bărbații consideră că aspectul masculin dezirabil
implică o musculatură bine dezvoltată, în special în zona membrelor supe rioare, a umerilor și a
abdomenului (Smolak, Levine, & Thompson, 2001). Din acest motiv, aceștia sunt mai adesea implicaț i
în activităț i care urmăresc creșterea greutății corporale ș i a masei musculare (McCabe & Ricciardelli,
2004). Teoretic, ambele genuri au internalizat aceste idealuri corporale. Predilecți a spre stimă de sine
scăzută față de propriul corp apare atunci când acest ideal nu este reactualizat (McCarthy, 1990).
Numeroși cercetători au explorat rela ția dintre v ârstă și imagine de sine fizică (Esnaola ,
Rodriguez , & Goñi, 2010) . Rezultatele au arătat că, spre deosebire de variabila gen, vârsta nu este un
factor decisiv în perceperea de sine (Zaborskis, Petronyte, Sumskas, et al. , 2008).
Examinând alte potențiale cauze care pot influența perceperea de sine corporală , Blashill
(2011) a descoperit faptul că presiunea alterilor pentru a avea un corp atractiv contribuie la
nemulțumirea bărbaț ilor față de aspectul lor fizic. În contrast , imposibilitatea de a atinge standardele
sociale introiectate ale corpului perfect reprezintă factor ul cheie care contribuie la nemulțumirea
femeilor față de propria înfățișare ( Knauss, Paxton, & Alsaker, 2007). Prin urmare, diferenț a dintre
bărbați și femei cu privire la modul în car e își apreciază corpul pare a fi determinată de localizarea
stabdardelor de atractivitate: în exteriorul persoanei la bărbați, respectiv în interiorul sistemului psihic
la femei .

2.3. Relația dintre perceperea de sine corporală și depresie
În epoca pe care o traversăm mass -media joacă un rol important în formarea imaginii de sine
personale, promovând intens mesaje foarte directe asociate cu idealul corporal de formă și greutate.
Greutatea corporală, dimensiunile fizice și frumusețea persoanelor publice sunt adesea asociate cu
popularitatea și bogăția. Datorită acestei influențe, imaginea de sine corporală începe s ă se dezvolte de
la o vârstă foarte tânără pe un fundament precar. Explorând această realitate, psihologia socială a
propus conceptul de ”ideal silfid de frumusețe ”(engl. the thin ideal ; McCarthy, 1990 ) și a concluzionat
că atingerea acestui ideal se asociaz ă cu probleme grave de sănătate (Park , 2005 ).

31
O serie de documente ilustrează legătura dintre perceperea de sine corporală și depresie sau
stimă de sine scazut ă, în special la persoanele tinere . Cele mai multe dintre acestea sugerează că
satisfacția scăzută față de aspectul corporal este un predictor eficient al instalării tulburării depresive la
tineri , mai ales în cazul persoanelor de gen feminin (McCabe, Ricciardelli , & Banfield, 2001; Sujoldzić
& De Lucia, 2007) . Totodată, la pacienții cu tulburare depresivă majoră s -au identificat modificări în
perceperea de sine corporală, secondate de o hiperconștiință corporal ă (Nyboe, Smith, Friis , et al.,
2006) . Teoretic, dispoziția depresivă este asociată cu o procesare negativă a informațiilor despre
propriul corp, creând percepția că acesta este departe de idealul corporal al persoanei. Dovezile
experimentale vin să întăre ască ideea că depresia conduce la un nivel scăzut de satisfacție corporală
(Baker, Williamson, & Sylve, 1995 ). Modificările de apetit, urmate de fluctuațiile corespunzătoare
creează pentru persoana diagnosticată cu tulburare depresivă un cerc vicios între percepere a de sine
corporală negativă și comportamente le alimentare viciate – sub sau supraalimentare ( Duncombe ,
2008). Existența unei relații directe între depresie și nemulțumirea față de propriul corp a fost
identificată la populații de etnie diferită (Davis & Katzman, 1997).
În ceea ce privește femeile, majoritatea studiilor au demonstrat că neacceptarea aspectului fizic
și credințele negative legate de propria atractivitate se asociază puternic pozitiv cu simptomele
depresive (Jackson , Janssen , Appelh ans, et al., 2014) . În timp ce relația dintre d epresi e și nem ulțumirea
față de propriul corp a fost studiată extensiv pe eșantioane mari de femei de diferite vârste , un număr
modest de lucrări au demonstrat c ă depresia este corelată cu insatisfacția corporală la bărbați
(McCreary & Sasse, 2000 ). Mai mult decât atât, cele mai mu lte dintre aceste câteva studii au investigat
doar una sau două aspecte specific e în detrimentul investigării percepției legate de eul corporal ca
întreg (Murray & Lewis, 2014) . Aceste lacune în cunoaștere pot crea probleme în tratarea bărbaților
care suferă de depresie sau au tulburări de imagine se sine corporală. Clinicienii și psihoterapeuții ar
putea folosi strategii de intervenție mai eficiente dacă ar porni de la rezultat e clare privind relația
depresie – neacceptare a propriului corp. Nemulțumirea gravă față de masa musculară corporală a unui
bărbat ar putea constitui un indiciu al depresiei de fond și viceversa (Michaels, Parent, & Moradi,
2013) .
În concluzie, între tulbu rarea depresivă și satisfacția de sine corporală s -au identificat relații
negative . Studiile au cuprins participanți de genuri, vârste și etnii diferite. Dacă în ceea ce privește
femeile relația dintre depresie și insatisfacție față de propriul corp a fost demonstrată în termeni de
reciprocitate, sunt necesare mai multe informații în acest sens privitoare la genul masculin.

32
Capitolul 3. Dezordinile alime ntare

3.1. Definirea și etiologia dezordinilor alimentare
Dezordinile alimentare sunt caracterizate printr -o perturbare persistent ă a comportamentului
alimentar care conduce la un consum deviant și o absorbți e nefirească a alimentelor ce afecteaz ă în
mod semnificativ sănătatea fizică sau funcționarea psiho -social ă a persoanei (DSM V, 2013) .
A existat o evoluție rapidă, într -o perioadă de timp scurtă, în înțeleger ea, clasificarea și
conturarea criteriilor diagnostice pentru dezordinile ali mentare c unoscute în prezent. Dacă la în ceputul
anilor 1970 anorexia nervoasă era prima tulburare alimentară al cărei tabloul clinic se cunoștea, în 1979
bulimia nervoasă era descrisă ca o nouă dezordine alimentară. În anii 1980 erau recunoscute alte
dezor dini alimentare, atipice față de cele două definite în trecut. Mai recent , două categorii noi de
tulburări alimentare au fost conceptualizate: binge -eating disorder (traducerea românească este parțială –
bulimie sau boala crizelor de bulimie fără metode com pensatorii; a se face distincția de bulimia
nervoasă) și sindromul alimentării nocturne (engl. night eating syndrome ). Criteriile diagnostice pentru
aceste ultime categorii au reprezentat un subiect de dispută între clinicieni (Fairburn & Brownell ,
2005). Descoperirea leptinei – hormonul peptidic cu rol în reglarea greutății corporale – precum și
concluziile cercetărilor privind funcționrea creierului uman au facilitat mult înțelege rea procesele or
nervoase ale apetitului. S -a concluzionat că i nteracțiunile dintre procesele de control motivaționale ,
homeostatice și autoreglatoare determină comportamentul alimentar, componenta cheie dezordinilor
alimentare (Treasure, Cardi, & Kan, 2012) .
Cauza exactă a dezechilibrelor alimentare nu este înțeleasă în întregime în prezent. Cu toate
acesta, se consideră că factorii care declanșează aceste tulburări sunt atât interni cât și externi, de
origine biologică, psihologică sau/și environmentală , variind în funcție de tipul dezordinii alimentare .
Mai mult, anumite trăsătur i de personalitate predispun către apariția comportamentelor alimentare
dezechilibrate (Polivy & Herman, 2002).
Numeroși geneticieni s -au întrebat dacă există posibile explicații genetice ale tulburărilor
alimentare. Studiile întreprinse de aceștia au con cluzionat că predispoziția ereditară, precum și
inadvertențele apărute la nivelul cariotipului se constituie în cauze declanșatoare ale dezechilibrelor
alimentare . Cercetările pivind transmiterea ereditară a acestora au cuprins familii ale persoanelor
afectate de dezordini alimentare sau gemeni (Patel, Wheatcroft, Park, et al., 2002) . Studiile care au
inclus membri ai familiilor în care exista cel puțin o persoană suferind de o tulburare alimentară au
descoperit existența unui locus genetic comun la niv elul primului cromozom . Această similaritate

33
genetică indic ă un model ereditar al transmiterii tulburărilor în cauză găsit între membrii familie i în
care au fost diagnosticate anterior dezordini de alimentaț ie (DeAngelis, 2002) . Mai mult, un individ al
cărui grad de rudenie apropiat cu o persoană cu o tulburare alimentară are de până la 7 -12 ori mai
multe șanse să dezvolte la rândul său un dezechilibru alimentar ( Frieling, Römer, Scholz , et al, 2010).
Studiile încluzând gemeni mono și dizigoți au arătat că există suficiente dovezi pentru a demonstra că
predispoziția spre dezordinile alimentare este moștenită, dar nu au putut identifica anomalii la nivel
cromozomial ( Bulik, Sullivan, Wade , et al., 2001) . Cauzele epigenetice pot contribui în egală măsură la
instalarea dezechilibrelor alimentare. Der eglarea neurotransmisiei, a sis temului endocrin și imunitar și
a funcționării axului hipotalamo -hipofizaro -suparenalian conduce la comportamente alimentare
neadecvate și la fluctuații anormale de greutate (Fairburn & Brownell , 2005). Leziunil e sau tumorile
cerebrale și alte condiții medicale pot favoriza instalarea dezordinilor alimentare (Sokol, 2000; Uher &
Treasure, 2005) .
În ceea ce privește antecedentele psihologice al e tulburărilor de comportament alimentar,
literatura de specialite trece în revistă următoarele explicații: evenimentel e traumatice din perioada
fetală, precum și cele imediat succesive nașterii, atmosfera familială tensionată, existența unor modele
de comportament alimentar nefiresc în cadrul familiei, abuzurile și schimbările dramatice din diferite
perioade de viață (divorț, pierderea uor persoane dragi sau a locuinței , pierderea locului de muncă ș.a.)
pot constitui fundamentul dezechlibrelor alimentar e de mai târziu (Webster & Palmer, 2000).
Perfecționismul, ascetismul, impulsivitatea cresută și un autocontrol precar se constituie într -o
constelație primară de trăsături de personalitate care creează un teren fertil pentru instalarea
dezordinilor alimen tare (Porcelli & Sonino, 2007).
Presiunea constantă din partea apropiaților și a societății la care sunt expuse atât femeile cât și
bărbații favorizează alegerea unor comportamente alimentare nefirești. Modelul societal ideal de
frumusețe a devenit etalonu l cu care se compară persoanele, indiferent de etnie, vârstă, status socio –
economic sau cultural. Standardele înalte pe care acest ideal le impune determină individul la eforturi și
sacrificii mari pentru a le atinge sau măcar a se apropia de el, cu reperc usiuni grave și de lungă durată
asupra sănătății sale ( Eisenberg, Neumark -Sztainer, Story, et al., 2005 ; Garner & Garfinkel, 2009) .
Așadar, dezordinile alimentare sunt un domeniu relativ nou al psihopatologiei. Importanța
înțelegerii etiologiei și simptoma tologiei acestot tulburări este clară, mai ales datorită faptului că nu
există certitudini în acest sens. Pentru o abordare corectă a tulburărilor de comportament alimentar este
indicată utilizarea modelului biopsihosocial care oferă explicații multidimens ionale și garantează un
tratament psihomedical diversificat.

34

3.2. Clasificarea și caracterizarea dezordinilor alimentare
Tabloul clinic al dezordinil or alimentare gravitează în jurul perturbării imaginii de sine
corporale. Preocuparea excesivă pentru forma și greutatea corpului, autoval uarea foarte restrictivă în
funcție de aceste două criterii, teama de a câștiga în greutate care apare obsesiv chiar și în cazul
persoanelor normo și subponderale, distorsionarea imaginii propriului organism și negarea simptomelor
apar de obicei după o primă tentativă de a ține dietă. Simptomele și manifestările diferă de la o
dezordine alimentară la alta, însă ele pot fi subtile în prima fază a instalării tulburării. Totodată, o parte
dintre acestea se aseamănă cu simptomele unor boli somatice (de exemplu, hipertiroidism, boala lui
Addison etc). De aceea, istoricul de viață și sănătate al persoanei poate constitui cea mai fidelă
modalitate de screening și diagnostic diferențial (Pritts & S usman, 2003).
În ediția a 5 -a a Manualul ui de Statistică și Diagnostic Mental (DSM V, 2013) figurează
următoarele tulburări de comportament alimentar: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, boala crizelor
de bulimie (binge eating disorder) și o categorie de dezordini alimentare nespecifice care nu întrunesc
criteriile pentru a fi diagnosticate drept una dintre dezordinile alimentare anterior descrise.
În rândurile care urmează vor fi tratat e in extenso doar cele două tulburări alimentare majore:
anorexia nervoasă și bulimia nervoasă.

3.2.1. Anorexia nervoasă
Începând cu anul 1969 o serie de demersuri de operaționalizare a anorexiei au fost efectuate.
Russel (1970) a propus primul cadru de operaționalizare a acestei tulburări , desemnând trei direcții de
analiză: anomaliile comportamentale care conduc la o scădere masivă a greutății corporale ,
psihopatologia anorexică caracterizată printr -o teamă morbidă de a lua în greutate și tulburările
endocrine care apar în paralel (amenoree la femei și impotență la bărbați).
Anorexia nervoasă este caracterizată în primul rând de incapacitatea persoanei de a menține o
greutate corporală normală și sănătoasă. De asemenea, ace asta poate pierde o cantitate considerabil ă de
masă corporală într-o perioadă scurtă de timp , urmată de scăderea apetitului alimentar . Percepția
corporală deformată, conform căreia organismul este mai masiv decât în realitate, generează o teamă
obsesivă persoanei, care se teme constant că va căpăta un exces de greutate. De aici rezultă dorința
continuă de scădere în greutate, care se constituie în criteriu ce diferențiază anorexia de alte tulburări
nervoase sau somatice.

35
Primele manifestări ale tulburării includ: scăderea î n greutate da torată infomet ării sau
exerciț iilor fizice excesive, scăderea apetitului sexual , distensie și dureri abdominale, subțierea firelor
capilare, esofagită, fracturi, vărsături repetate care duc la afectarea smalțului dinților, probleme
gastrointestinale datorate folosirii intense a laxativelor și diureticelor. Simptomele de ordin psihologic
includ p reocupare a față de ali mentele pe care persoana le ingerează, anxietate și /sau iritabil itate la ora
mesei , bradipsihie și scădere a capacității de concentrare, gândire dihotomică cu privire la dietă,
distorsiuni perceptive legate de propriul corp, stimă de sine scăzută, sensibi litate accentuată la
comnetarii care privesc imaginea lor fizică sau deciziile lor alimentare, nemulțumire extremă față de
propriul organism.
Tulburarea anorexică cuprinde două clase majore (Peat, Mitchell, Hoek , et al., 2009) : anorexie
de tip restrictiv, respectiv anorexie de tip bulimic. Tipul restrictiv presupune limitarea drastică a
aportului alimentar de către persoană, în timp ce anorexia de tip bulimic presupune abuzul de alimente
urmat de încercări repetate și încununate de succes ale persoanei de a -și provoca vărsături. Persoanele
care suferă de anorexie restrictivă evită sau limitează consumul anumitor grupe de alimente, număr ă
calorii le la fiecare masă, sar peste mese sau au norme alimentare obsesive și o gândire rigid ă (de
exemplu, consumă doar alimente de o anumită culoare) . Criteriile de diagnostic ale anorexiei nervoase
tipul restrictiv sunt: malnutriția provocând o scădere a greut ății cu minimum 15% fa ță de normal,
hipogonadismul (absența a 3 menstruații succesive, respectiv tulburări ale functiei organelor sexuale la
bărbați) și teama obsesiv -irațională de a urca excesiv în greutate. Criteriile de diagnostic ale an orexiei
nervoase de tip bulimic includ, pe lângă acestea, exces alimentar ce se întinde pe o perioadă de circa 3
luni de zile urmat de exces de laxative, diuretice, vărsături repetate , restricții calorice sau exerciții fizice
intense pentru evitarea creșterii î n greutate .
Pentru unele persoane limit ările aliment are și gândurile obsesive privind propria greutate pot fi
o modalitate de a gestiona domenii ale vieții în care simt că au pierdut controlul. Acesta poate fi, de
asemenea, căi de exprimare a emoțiilor care par prea complexe sau înfricoșătoare, așa cum sunt
durere a, stres ul sau anxietate a. Imaginea de sine, chiar dacă este distorsionată, reprezintă emblema
valorii personale pentru acești indivizi ( Brooks, Prince, Stahl, et al., 2010) .
Debutul anorexiei este posibil oricând în intervalul de vârstă 7 -70 de ani, însă vârful incidenței
se înregistrează între 14 și 18 ani. Cele mai afectate sunt femeile. Tulburarea se instaleaz ă după
încercările persoane i de a-și regla greutatea corporală prin dietă, în cursul unui interval de câteva luni
sau ani (Hasan & Hasan, 2011).

36
În ceea ce privește prognosticul, anorexia nervoasă are cea mai mare rată a mortalit ății dintre
toate tulbur ările psihologic e cunoscute. Jumătate dintre pacienții care au beneficiat de tratament s -au
recuperat complet în urma acestuia . În lipsa lui, perso anele pot dezvolta o serie de complicații (boli
grave de inimă sau insuficiență renal ă) care conduc în final la deces ( Espie & Eisler, 2015).

3.2.2. Bulimia nervoasă
Bulimia nervoas ă a fost descris ă pentru prima dat ă în anul 1979 , de către Gerald Russell.
Urmărind manifestările bolii pe un eșantion de 30 de pacienți, între anii 1972 și 1978 , Russell nota
faptul că bulimia apărea ca o variantă tulburătoare a anorexiei. Episoade le de supraalimentare comune
anorexiei erau de această dată umbri te de manifestări greu de controlat ca purgația sau refluxul
gastrointestinal autoprovocate.
Bulimia nervoas ă reprezintă o tulburare de alimentaț ie în care aportul alimentar este reprimat o
perioad ă de timp, după care alimenta rea excesiv ă atrage după sine sentimente de vin ă și dec ădere
personal ă și încercări de debarasare a organismului de alimentele ingerate. Persoanele pot alterna între
anorexi e de tip bulimi c și bulimie . Practici le periculoase asociate bulimiei au ca scop menținerea
greutății corporale sub un prag auto impus ( Hay & Claudino , 2010) .
Există două tipuri de bulimie ( Mond , 2013):
 Bulimia de tip purgare caracterizată prin utilizarea comportamentelor și substanșelor care induc
vărsături.
 Bulimia de tip non – purgare caract erizată prin utilizarea de mijloace de evitare a creșterii în
greutate, altele decât metodele de eliminare a alimentelor îngerate prin vomă (repaus alimentar, de
exemplu).
Multe dintre persoanele care suferă de bulimie nervoasă experimentează tulburări ale
dispoziției, anxietate, control scăzut al impulsu rilor sau abuz de substanțe interzise. Pacienții cu bulimie
nervoasă au adesea comportamente impulsive cheltuind excesiv sau implicându -se în relații sexuale
dezorganizate (Yager, 1991). Bărb ații se angajează mai rar în comportamente bulimice compensatorii
(provocarea vomei sau abuz de laxative și diuretice). Mai degrabă aceștia utilizează exercițiul fizic
excesiv în vederea controlului greutății. De asemenea, spre deosebire de femei, bărbaț ii nu resimt atât
de des că pierd controlul asupra corpului lor și implicit nu experimentează nevoia de a se supraalimenta
ca urmare a acestei tensiuni psihice (Weltzin, 2005).

37
Spre deosebire de anorexie , bulimia nervoasă este considerată a fi mai puțin ameninț ătoare
pentru viața pacienilor. Puține studii au fost efectuate pe populația generală. Cu toate acestea , s-a
descoperit că epidemiologia este mai amplă decât în cazul anorexiei. În rândul femeilor, incidența este
de 2 ori mai mare în comparație cu pr ocentul de apariție a bulimiei la bărbați. Tulburarea afectează
circa 1% dintre femei. Studii asupra evoluția în timp a răspândirii tulburării au ajuns la rezultate
contradictorii (Hay, Mond, Buttner, et al, 2008) . Gelder, Mayou și Geddes (2005) au conch is că
bulimia nervoasa afectează 1 -2 % dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15 -40 de ani.
Bulimia nervoasă apare mai frecvent în țările dezvoltate și în orașe, afectând în special clasele
socioeconomice de mijloc și de top. Există rate mai mari de răspândire a tulbur ării în rândul
persoanelor implicate în activități care idealiz ează imaginea corporală cum ar fi dansul , gimnastică sau
patinaj ul artistic. De asemenea, b ulimia apare mai frecvent în râ ndul populației caucaziene ( Franko,
Becker, Thomas , et al., 2007).

3.3. Relația dintre dezordinile alimentare și depresie
Legătura dintre anorexie și depresie nu poate fi negată, deoarece cele două tulburări au în
comun o serie de anomalii biologice, la nivelul neurotransmiterii : secreț ie excesivă de corticotropină și
secreție scăzută de noradrenalină și serotonină (Díaz, 1999). Cu toate acestea, natura exactă a acestei
relații și secvenț ialitatea apariției fiecăreia rămân neclare (Cervera & Gual, 1998 ).
În 1977 Cantwell și colegii săi sugera u posibilitatea ca una dintre cele două tulburări să fie un
subtip al celeilalte. De atunci, studiile au examinat această probabilitate, însă rezultatele nu au fost
concludente (García -Alba, 2004) . De aceea s -a hotărât că cele două tulburări trebuie abordate drept
categorii diagnostice distincte, motiv pentru care Manualul de Diagnostic și Statistică Mentală le
descrie astfel.
Studiul lui Toro (2001) a demonstrat că simptomatologia depresivă poate fi o consecință a
malnutriției anorexice. Dispoziția persoanelor s -a îmbunătățit semnificativ atunci când, în urma
tratamentului pentru anorexie nervoasă, acestea și -au recăpătat greutatea pierdută. Alte lucrări (Kaye,
Greeno, & Weltzin, 1997) sugera u că simptomele depresive sunt intensificate de malnutriți e și ating
intensitatea maximă la debutul anorexiei. Multe dintre persoanele care experimentau simptomele
anorexiei nervoase au fost diagnosticate simultan cu tulburare depresivă majoră (Muttini, 2002).
Posibilitatea ca un pacient cu anorexie să treacă la un moment dat printr -un episod depresiv major este
de 2-4 ori mai mare decât în cazul unui individ sănătos (Fisher , Schneider, Pegler , et al., 1991). În cazul
femeilor, 50% dintre cele care sufereau de anorexie nervoasă experimentau cel puțin un episod

38
depresiv de -a lungul vieții ( Kennedy, Kaplan, & Garfinkel , 1994). Mai mult, rata prevalenței depresiei
în rândul rudelor de gradul I al femeilor care suferă de anorexie este mai mare decât în rândul
populației generale (Strober, Lampert, Morrell, et al., 1990). Riscul genetic comun al celor două
tulburări a fost idenificat și în alte studii ( Wade, Bulik, & Neale 2000). Rezultatele acestora sugerau că
gene care intervin în reglarea apetitului controlează totodată manifestarea emoțiil or.
Sacker și Buff (20 07), specialiști în tulburări alimentare, subliniau faptul că depresia are
caracteristici unice la persoanele cu tulburare anorexică . Perfecționismul și percepția distorsionată
asupra propriul trup îi determină pe indivizii care au tendințe anorexice să creadă despre sine că sunt
insuficienți și neatrăgători. Concentrarea excesivă asupra alimentației restrictive ascunde de multe ori
afecte negative copleșitoare , traume nedepășite ori se dezvoltă pe fundamentul unui episod depresiv
major sau al anxietății generalizate.
Există puține date privind relația dintre depresie și anorexie nervoasă în rândul bărbaților. O
posibilă explicație derivă din statisticile legate de incidența mai scăzută a ambelor tulburări în populația
masculină sau a subdiagnosticării/ nondiagnosticării tulburărilor în rândul bărbaților (Morgan, 2008).
Real (2003) consideră că persoanele de gen masculin adesea nu recunosc că au probleme de
comportament alimentar sau simptome depresive, motiv pentru care nu primesc un diagnostic adecvat.
Astfel, viitoare direcții de cercetare ar putea viza relația dintre imagine a de sine corporală, anorexie,
rușine, presiune socială și depresie la bărbați.
Simptome depresive sunt adesea raportate de către persoanele afectate de bulimie nervoasă
atunci când acestea participă la interviuri clinice ( Rosen , Murkofsky, Steckleret , et al., 1989) . Între 30 –
60% dintre aceste persoane se califică pentru un diagnostic de tulburare depresivă, iar până la 50% sunt
diagnosticate cu tulburare depresivă majoră . Dintre aces tea, majoritatea sunt de gen feminin (Fornari,
Kaplan , Sandberg , et al ., 1992 ). Deși există un număr mai mare de bărbați care suferă de bulimie decât
în cazul anorexiei (Weltzin, 2005) , nu s -au putut identifica rezultate relevante privind relația dintre
bulimie și depresie la bărbați.
În ceea ce privește incidența tulburării depresive în rândul familiilor persoanelor care suferă de
bulimie nervoasă rezultatele studiilor diverg . Acest lucru se datorează, după părerea lui Wilson și
Lindholm ( 1985) , diferenț elor dintre eșantioanele utilizate la nivelul cărora gradele de severitate ale
depresiei variau semnificativ intereșantioane .
În concluzie, literatura de specialitate revizuită indică faptul că tulburarea depresivă poate însoți,
cauza, amplifica sau poate fi rezultantă a tulburărilor alimentare majore, anorexia și bulimia nervoasă.
Prevalența crescută a tulburării depresive în familiile pacienților afectați de anorexie vine în sprijinul

39
acestei idei. Dacă la femei riscul de a suferi cel puțin un episod depresiv anterior, în timpul sau după
experimentarea unei tulburări de comportament alimentar crește considerabil, puține informații privind
relația dintre dezordinile alimentare și tulbur area depresivă la bărbați parvin din studiile efectuate până
în prezent. De aceea, o mai amplă investigare a acestei legături este valoroasă în vederea elucidării.

40
Capitolul 4. Obiectivele și metodologi a cercetării

4.1 Obiectivele cercetării
Obiectiv general:
Obiectivul general al acestei cercetări este identificarea relațiilor existente între depresie,
percepere de sine corporală și tulburările alimentare în rândul studenților români.

Obiective operaționale
Studiul are în vedere:
O1. Identificarea tipului relațiil or existente între depresie și percepere de sine corporală ,
depresie și tulburările alimentare , respectiv percepere de sine corporală și tulburări alimentare .
O2. Identificarea diferențelor de gen privind percepere a de sine corporală globală .
O3. Determinarea diferențelor de gen privind percepere a de sine corporală specifică referitoare
la înălțime și greutate.
O4. Constatarea diferențe lor de gen privind propensiunea anorexică și cea bulimică .

4.2.Design -ul cercetării
Designul cercetării este unul de tip corelațional. Au fost investigate următoarele variabile:
depresi a, tulburările alimentare și percepere a de sine corporală.
Dintre variabilele demografice au fost folosite numele si prenumele subiecților, vârsta, genul și
data nașterii acestora. Pe lângă variabilele demografice au mai fost introduse și alte variabile precum
studiile părinților, numărul de frați, ordinea în fratrie, a tmosfera familială și competențele educaționale
ale părinților.

4.3.Ipotezele cercetării
Ipoteză generală
Între depresie, percepere de sine corporală și tulburările alimentare la studenți există o relație
semnificativă statistic .

41
Ipoteze specifice
1. Între depres ie și percepția de sine corporală exist ă o relație negativă.
2. Există o relație negativă semnificativă între tulburările alimentare și percepția de
sine corporală.
3. Între depresie și tulburările alimentare există o relație semnificativ ă pozitivă.
4. Gradul de satisfacție privind propriul corp este mai accentuat în rândul
respondenților de gen masculin decât în cazul participanților de gen feminin.
5. Subiecții de gen masculin se declară mai puțin satisfăcuți de înălțimea lor decât
subiecții de gen femini n.
6. Subiecții de gen masculin sunt mai satisfăcuți de greutatea corporală proprie
decât subiecții de genul feminin.
7. Subiectii de gen feminin au o propensiune anorexică și bulimică mai mare decat
subiecț ii de gen de masculin .

4.4.Metodologia cercet ării
4.4.1 Descrierea lotului de participanți
200 de studenți de origine română au participat benevol în etapa de screening . Aceștia au
completat scala de depresie Zung. Urmărind intervalele de scor stabilite de către autorul instrumentului
s-a observat că existau 1 19 non -depresivi, 43 participanți cu depresie ușoară, 33 de participanți cu
depresie moderată și 5 subiecți cu depresie severă. S-a decis să se păstreze în studiu doar participanți
non-depresivi și cu depresie moderată. Pentru că aceste două grupuri aveau volume neechivalente, au
fost selectați doar participanți non -depresivi al căror scor se afla la mai puțin de o abatere standard de
scorul mediu de depresie al acestei categorii de participanți . Astfel, lotul de conveniență inclus în
studiu este format din 38 de participanți non -depresivi (22 de gen masculin și 16 de gen feminin) și 33
de participanți cu depresie moderată (13 de gen masculin și 20 de gen feminin) . Dintre acești 71 de
subiecți 35 sunt de gen masculin, reprezentând 49,3% din to tal și 36 sunt de gen feminin , adică 50,7%
din total . Vârsta subi ecților a fost cuprinsă intre 18 și 39 de ani cu o medie de 22,32 și o abatere
standard de 4,40 .
Preponderent participanții erau de la Facultatea de Psihologie și de Arte, dar au ex istat și
subiecți și de la universități cu alt profil precum Academia de Studii Economice și Inginerie.

42
Participanții proveneau atât din mediu urban cât și din mediul rural însă această variabi lă nu a
fost luată în considerare întrucât nu este relevantă pentru stu diu.

Grafic 1. Reparti ția participanților în funcție de gen
Fig. 4.1. Repartiția de gen a participanților

4.4.2 . Descrierea instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Un număr de trei instrumente autoraportate au fost utilizate pentru a măsura cele tr ei variabilele
de interes ale studiului: depresia, percepția de sine corporală și dezordinile alimentare. În r ândurile ce
urmează este descris, în parte, fiecare dintre aceste instrumente.
Scala de autoevaluare a depresiei a lui Zung (1965) este un instrument relativ scurt ce se
administrează pentru a afla gradul de intensitate a depresiei. Acesta se poate aplica atât în cazul
persoanelor diagnosticate cu tulburare depresivă, cât și în cazul populației non -clinice.
Scala cuprinde 20 de itemi măsurați pe scală Likert în 4 trepte (unde 1=uneori și 4=majoritatea
timpului). Jumătate dintre aceștia sunt afirmații pozit ive și jumătate, negative. Conținutul itemilor face
referire la e fectul omniprezent al depresiei (ex. Încă mă bucur de lucrurile pe care îmi plăcea să le fac
în trecut.) , echivalentele fiziologice ale acesteia (ex. Am probleme cu constipația.) , aspectele
psihomotorii (ex. Sunt neliniștit și nu mă pot calma.) și la alte probleme asociate (ex. Sunt mai iritabil
decât de obicei). Itemii se impart astfel în 4 subscale: există un factor depresiv de bază (format din

43
itemii 1, 2, 3, 6, 14, 17, 18, 19 și 20), un fa ctor cognitiv (format din itemii 10, 11, 12 și 16), un factor
de anxietate (format din itemii 4, 3 și 15) ș i un factor somatic (format din itemii 5, 7 , 8 și 9).
Scorul total se calculează prin însumarea scorurilor fiecărui item și variază între 20 și 80.
Categoriile de scor sunt următoarele: 20 -49 pentru nondepresivi, 50 -59 indicând o depresie ușoară, 60 –
69 pentru o depresie moderată și peste 70, depresie severă.
Câteva aspecte au fost imputate instrumentului de-a lungul aplicărilor pe eșantioane distincte
(Carroll, Fielding, & Blashki, 197 3). În primul rând s -a subliniat că scala Zung nu este indicată in
studiile clinice deoarece nu distinge depresia psihotic ă de depresia fără simptome psihotice . Slaba
sensibilitate la schimbare ( sub tratament) și faptul că i ndecizia, lentoarea sau dificult ățile de
concentrare ale respondenților pot interfera semnificativ cu precizia instrumentului au fost de asemenea
neajunsuri puse în discuție.
Knight și colaboratorii (1983) au validat instrumentul pe un eșant ion cuprinzând 2120
neozeelandezii cu vârste cuprinse între 16 și 89 ani . Consistența internă a fost înaltă (α
Cronbach=0,89). Studiul lui Zung (1972) de validare a instrumentului pe populație clinică a indicat o
bună fideltate, echivalența celor două jum ătăți ale scalei fiind relativ mare (r= 0,73). Romera și colegii
săi (2008) au examinat dimensiunile instrumentului pe un număr de 1049 de pacienți internați cu
diagnosticul de depresie majoră. Aceștia au obținut valori remarcabile ale consistenței celor 4 factori (α
Cronbach factor depresiv de bază=0,98; α Cronbach factor cognitiv=0,95; α Cronbach factor de
anxietate=0,92 și α Cronbach factor somatic= 0, 87).
În studiul de față, valoarea coeficientului de consistență internă este ridicată – α Cronbach= 0,84.
Gradul de concordanță între scorurile parțiale este mare , valorile coeficienților obținute în urma
aplicării metodei split -half fiind de α1=0,782 pentru prima jumătate a instrumentului și α2=0,663
pentru cea de -a doua jumătate , iar valoarea coeficientului de corelație între cele două jumătăți este de
r=0,694 .
În tabelul 4.1 sunt prezentate valorile coeficienților de consistență internă calculați la nivelul
subscalelor instrumentului:
Subscală Număr itemi α Cronbach
Simptome tipice 9 0,672
Concomitențe cognitive 4 0,590
Concomitențe afective 3 0,584
Concomitențe somatice 4 0,597
4.1 Valorile coeficienților de consistență internă calculate în cazul subscalelor instrumentului

44
Chestionarul de Percepere de Sine Corporală Clinciu (PSC; Clinciu, 2010) este un instrument
creat între anii 2001 -2005 cu scopul de a măsura un construct omogen, reprezentativ pentru gradul de
satisfacție corporală de sine. Construc ția sa viza inițial cercetarea diferențelor dintre genuri cu privire la
perceperea de sine corporală de -a lungul pubertății și adolescenței. Ulterior s-a constatat că
instrumentul oferă o imagine mai amplă: chestionarul pune la dispoziție atât un indicator cuantificabil
al gradului de acceptare, respectiv neacceptare a aspectelo r fizice care concură la imaginea de sine
corporală, cât și o măsură a altor dimensiuni ale stimei de sine generale.
Inventarul cuprinde două părți. Dacă prima dintre acestea conține itemi scorabili, cea de -a doua
se pretează analizelor calitative. Cele șapte dimensiuni ale primei secțiuni au în total 48 de itemi și
sunt, după cum urmează: înălțime, greutate, apartenență de gen, cap, scor, trunchi, membre și aspecte
particulare. Primele trei dimensiuni au doar câte un item. Există patru factori: Cap – acesta are în
componența sa 15 itemi/componente propuse spre scorare (de exemplu, frunte, sprâncene, ochi),
Trunchi – 8 itemi/componente propuse spre scorare (de exemplu, umeri, talie), Membre – 12
itemi/componente propuse spre scorare (de exemplu, coapse, ge nunchi, gambe) și Aspecte particulare –
10 itemi/componente propuse spre scorare (de exemplu, pilozitate generală, depuneri de grăsime).
Itemii sunt cotați pe o scală de tip Likert în 7 trepte, de la -3 la +3, trecând prin 0. Treptele au
următoarea semnifi cație: -3 reprezintă nemulțumire (inacceptare) profundă față de partea de corp
indicată; -2 reprezintă nemulțumire accentuată; -1 reprezintă nemulțumire ușoară; 0 indiferență; 1
mulțumire (acceptare) ușoară; 2 mulțumire accentuată; 3 mulțumire puternică (a cceptare) deplină.
Scorul total este sumativ.
În partea a doua a instrumentul ui respondentului i se solicită să descrie 7 aspecte fizice ale
corpului propriu de care este nemulțumit. Totodată, acesta este invitat să enumere și să descrie 7
elemente fizice pe care le consideră atrăgătoare la partenerul său. Cel din urmă item este tot unul
deschis, vizând descrierea și argumentarea de către respondent a oricăror motive de ordin fizic (inclusiv
probleme de sănătate) care afectează decisiv, negativ sau pozit iv, imaginea de sine c orporală și gradul
de satisfacție/ insatisfacție față de propriul corp .
În ceea ce privește calitățile psihometrice ale chestionarului, autorul instrumentului subliniază
rezultate preliminare deosebite. Astfel, în studiul de pilotar e consistența internă totală a fost foarte
ridicată (α Cronbach = 0,96), pentru prima parte a instrumentului , α Cronbach=0,96 iar pentru cea de a
doua, α Cronbach=0,92. Echivalența celor două jumătăți a le instrumentului, calculată prin metoda split-
half, a fost de asemenea remarcabilă (r=0,91). Validitatea convergentă a fost studiată de către autor în

45
raport cu Chestionarul de Percepere de Sine Clinciu (r = 0,46), Scala stimei de sine a lui Rosenberg
(r = 0,58 ).
O fidelitate înaltă a instrumentului es te subliniată de valoarea foarte ridicată a coeficientului de
consistență internă calculată în acest studiu – α Cronbach=0,96. Gradul de concordanță între scorurile
parțiale este foarte ridicat, valorile coeficienților obținute în urma aplicării metodei spl it-half fiind de
α1=0,93 pentru prima jumătate a instrumentului și α2=0,929 pentru cea de -a doua jumătate , iar
valoarea coeficientului de corelație între cele două jumătăți este de r=0,826 .

Chestionarul de Evaluare a Dezordinilor Alimentare Clinciu (CEDA; Clinciu, 2008 ) are ca
scop reflectarea obiceiurilor alimentare pe care le au indivizii. Pornind de la un număr de 112 itemi
referitori la comportamentul alimentar al subiecților , la probleme asociate cu perceperea de sine , la
stiluri educaționale din fam ilie, la raporturile parentale timpurii etc, autorul a decis ca varianta finală a
instrumentului să conțină doar 71 dintre aceștia.
Itemii instrumentului sunt dihotomici, respondentul bifând una din variantele da sau nu în
dreptul fiecăruia. Analiza facto rială a acestora a relevat prezența unui număr de 3 factori: decepție de
sine cuprinzând 31 de itemi (ex. Îmi este foarte greu să știu cine sunt și ce valoare am cu adevărat. ),
propensiune anorexică cuprinzând 24 de itemi (ex. Deși sunt mai slab(ă) decât a r trebui la înălțimea pe
care o am, fac în continuare eforturi să slăbesc .) și propensiune bulimică cuprinzând 13 itemi (ex.
Mănânc ca la chiolhan, ca și cum ar veni sfârșitul lumii. ).
Calitățile psihometrice ale chestionarului sunt remarca bile. Astfel, c onsistența internă totală
calculată de autor a fost foarte ridicată (α Cronbach = 0,9 2), valori mari și foarte mari ale consistenței
interne fiind calculate și la nivel de subscale ( α Cronbach decepție de sine=0,92; α Cronbach
propensiune anorexică=0,76; α Cronbach propensiune bulimică=0,72). Prin aplicarea metodei s plit-half
Spearman -Brown autorul a obținut o echivalență considerabilă între cele două jumătăți ale scalei
(r=0,89) și ale fiecărui factor în parte (rF1=0,91, rF2=0,76, rF3=0,71).
Validitatea c onvergentă a chestionarului a fost studiată în raport cu alte două instrumente ale
autorului (Chestionarul de percepere de sine și cel de percepere de sine corporală descris mai sus).
Scorul total CEDA a corelat semnificativ cu scorurile celor două instrum ente ( r=-0.54, respectiv r=-
0.57).
În studiul prezent calcularea coeficientului de consistență internă demonstrează încă o dată, prin
valoarea sa foarte mare, buna fidelitate a instrumentului (α Cronbach=0,94). Echivalența celor două
jumătăți a le instrumen tului este remarcabilă, valorile coeficienților de consistență internă calculate

46
pentru fiecare dintre cele două jumătăți ale scalei fiind următoarele: α1=0,897, α2=0,895. Cele două
părți ale scalei corelează înalt (r=0,773).
În tabelul 4.2 sunt prezentate valorile coeficienților de consistență internă calculați la nivelul
subscalelor instrumentului:
Subscală Număr itemi α Cronbach
Decepție de sine 31 0,915
Propensiune anorexică 24 0,882
Propensiune bulimică 13 0,816
4.2 Valorile coeficienților de consistență internă calculate în cazul subscalelor CEDA

Pe lângă datele care vizează constructele măsurate, respondenții au completat o serie de date
demografice , furniz ând informații precum vârsta, rezultatele școlare, nivelul studii lor parentale,
mărimea și poziția în fratrie , atmosfera familială etc.

4.4.3 Procedura de aplicare a instrumentelor
Participanț ilor li s -a solicita t să completeze un set de trei instrumente conform înstructajului
specific at la începutul fiecăruia . Completarea acestora dura în jur de 30 -40 de minute. O parte dintre
respondenți au completat chestionarele în form at creion -hârtie, în prezența autorului lucrării, în timp ce
ceilalți participanți au completat varianta electronică a in strumentelor . Subiecții au participat în mod
voluntar la această cercetare fără a li se oferi nimic în schimb. Doar unii dintre ei au solicitat să li se
comunice rezultatele obținute la cercetare. De asemenea mai multe detalii despre cercetare și titlul
acesteia le-au fost comunicate abia după completarea celor trei instrumente pentru ca răspunsurile să nu
fie înflue nțate.
Intervalul de testare a fost relativ larg, testarea fiind făcută în momente distincte de -a lungul
iernii anului 201 4 și primăverii anul ui 2015.

47

Capitolul 5. Rezultatele studiului și interpretarea lor

Preliminar aplicării procedurilor statistice necesare verificării ipotezelor s -a recurs la
calcularea unor parametri descriptivi precum media, minimul, maximul, indicatorii distribuției . In cazul
tuturor celor trei variabile s -a observat că distribuțiile sunt normale, fapt ce permite, alături de criteriul
de număr, aplicarea procedurilor statistice parametrice. După efectuarea analizelor statistice
corespunzătoare s-au obținu t următoarele rezultate:

Ipoteza 1. Între depresie și percepția de sine corporală există o relație negativă.
Prima ipo teză urmărește identific area relației dintre depresie și percepția de sine corporală . Deși
la nivel global depresia nu corelează cu percepția de sine corporală, la nivel de f actori ai depresiei s-au
înregistrat relații semnificative statistic cu satisfacția față de propriul corp . Ipoteza se confirmă parțial.
Astfel, factorul afectiv și factorul psihologic al depresiei corelează negativ slab cu percep ția de sine
corporală (r= -.255, p=.03, respectiv r=.-251, p=.04). Cu alte cuvinte, atunci când satisfacția față de
propriul corp crește, simptomele de ordin afectiv și psihologic ale depresiei scad sau scăderea
acceptării de sine corporale s e asociază cu intensificarea concomitentă a simptomelor afective și
psihologice ale depresiei.

Tabelul 5.1. Corela ții Pearson între depresie , subfactorii acesteia și percepția de sine corporală.
Variabile 1 2 3 4 5
1. Percepție de sine corporală -.232 -.255* -.124 -.251*
2. Depresie .506** .885** .926**
3. Depresie afectivitate .329** .395**
4. Depresie concomitente somatice .666*
5. Depresie concomitente psihologice
N=71 , *p<.05, **p< .01

Rezultatul obținut urmează direcția conturată de studiile efectuate până în prezent. Astfel,
acestea sugerau că satisfacția scăzută față de aspectul corporal este un predictor eficient al instalării
tulburării depresive la tineri, mai ales în cazul persoanelor de gen feminin (McCabe, Ricciardelli , &

48
Banfield, 2001; Sujoldzić & De Lucia, 2007) . Totodată, acestea relevau faptul că dispoziția depresivă
este asociată cu o procesare negativă a informațiilor despre propriul corp, creând percepția că acesta
este departe de idealul c orporal al persoanei ( Baker, Williamson, & Sylve, 1995 ). Modificările de
apetit, urmate de fluctuațiile corespunzătoare creează în cazul intesității ridicate a depresiei un cerc
vicios între perceperea de sine corporală negativă și comportamentele alimenta re viciate – sub sau
supraalimentare ( Duncombe , 2008).

Ipoteza 2. Există o relație negativă semnificativă între tulburările alimentare și percepția de
sine corporală.
Coeficientul de corelație dintre cele două variabile obținut în urma efectuării corelației Pearson
este r= -.577, p <.01. Acest lucru denotă că ipoteza se confirmă . Așadar, există o relație inversă între
tulburările alimentare și percepția de sine corporală . Cu alte cuvinte, tulburările de ordin alimentar se
intensifică pe fondul scăderii gradului de satisfacție față de propr iul corp și viceversa.
În următorul grafic se poate observa asocierea existentă între tulburările alimentare și percepția
de sine corporală cu ajutorul unui nor de puncte care este situat conform relației negat ive și anume
stânga sus dreapta jos .

Graficul 5.1 Asocierea între tulburările alimentare și percepția de sine corporală.

49
Supraevaluarea imagin ii de sine corporale în definirea sinelui reprezintă astăzi unul dintre
factorii de risc al instalării dezordinilor alimentare. Persoanele care se confruntă cu o nemulțumire
accentuată față de aspectul fizic global sau față de anumite aspecte ale corpului po t dezvolta obsesii în
încercarea de a-și modifica aspectul corporal. De aceea recurg la practici alimentare și de antrenament
fizic nesănătoase. Cum aceste practici nu conduc neapărat la rezultatul dorit (fizic sau emoț ional) apar
sentimente intense de dezamăgire, rușine și vinovăție și, în cele din urmă, riscul de a d ezvolta o
tulburare de alimentaț ie crește marcant. Pe de altă parte, în cazul instalării dezordinilor alimentare
percepția de sine corporală este negativă și rezistentă la părerile diferite ale alterilor. De aceea,
defectele percepute de către persoanele care suferă de tulburări de ordin alimentar rămân reale pentru
acestea și const ituie o sursă inepuizabil ă de insatisfacție față de dimensiunea corporală a sinelui
(Thompson, Heinberg, Altabe, et al., 1999).

Ipoteza 3. Între depresie și dezordinile alimentare există o relație semnificativ ă pozitivă.
Utilizând corelația de tip Pearson s -a obținut un rezultat pozitiv slab, dar semnificativ privind
relația dintre tulburările alimentare și depresie (r=.37, p <.01). Astfel, la nivel global depresia corelează
pozitiv cu dez ordinile alimentare. În alți termeni, cu cât severitatea depresiei crește cu atât se
intensifică dezordinile de tip alimentar și reciproca.
Din tabelul de mai jos se poate observa că și la nivel de factori ai depresiei se înregistrează
relații pozitive semnificative cu dezordinile alimentare . Concomitențele somatice și cele psihologice ale
depresiei scad sau cresc simultan cu scă derea sau intensificarea dezordinilor alimentare ( r=.317, p<.01,
respectiv r =.374 , p<.01).

Tabel 5.2 Asocierea dintre tulburările alimentare și depresie și subfactorii acesteia

N=71 , **p< .01
Variabile 1 2 3 4 5
1. Tulburări alimentare .372** .097 .317** .374**
2. Depresie .506** .885** .926*
3. Depresie afectivitate .329** .395**
4. Depresie concomitente somatice .666**
5. Depresie concomitente psihologice

50
Rezultatul întărește concluziile studiilor anterioare. Literatura de specialitate revizuită indică
faptul că tulburarea depresivă poate însoți, cauza, amplifica sau poate fi rezultantă a tulburărilor
alimentare majore, anorexia și bulimia nervoasă. Studiul lui Toro (2001) a demonstrat că
simptomatologia depresi vă poate fi o consecință a malnutriției anorexice. Alte lucrări (Kaye, Greeno,
& Weltzin, 1997) sugerau că simptomele depresive sunt intensificate de malnutriție și ating intensitatea
maximă la debutul anorexiei. Multe dintre persoanele care experimentau simptomele anorexiei
nervoase au fost diagnosticate simultan cu tulburare depresivă majoră (Muttini, 2002).
Simptome depresive sunt adesea raportate de către persoanele afectate de bulimie nervoasă
atunci când acestea participă la interviuri clinice ( Rosen , Murkofsky, Steckleret , et al., 1989) . Între 30 –
60% dintre aceste persoane se califică pentru un diagnostic de tulburare depresivă, iar până la 50% sunt
diagnosticate cu tulburare depresivă majoră.
Sentimentele negative față de propria persoană și stima s căzută de sine sunt prezente în
ambele condiții și ar putea constitui variabilele mediatoare între depresie și dezordinile alimentare.

Ipoteza 4. Gradul de satisfacție privind propriul corp este mai accentuat în rândul
respondenților de gen masculin decât în cazul participanților de gen feminin .
În urma testării acestei ipoteze utilizând testul t pentru eșantioane independende s-au înregistrat
următoarele valori: t(69) =12.62, p <.01. Ipoteza se confirmă. Așadar, respondenții de gen masculin au
un grad de satisfac ție mai mare față de propriul corp în comparație cu subiecții de gen feminin.

Tabel 5.3. Diferențe de gen privind perceperea de sine corporală
Genul
(N) Media Abaterea
standard Valorile
lui t Gradele
de
libertat
e Semnificați
e (p) Indicele
de
mărime a
efectului
Gradul de
acceptare a
elementelor
corporale Masculin
(35) 113.83 17.030 12.627 69 .000 3
Feminin
(36) 47.42 26.192

Rezultatul este în acord cu concluziile la care studiile au ajuns până în prezent. Majoritatea
cercetările desfășurate au concluzionat că există diferențe de gen semnificative în ceea ce privește

51
peceperea de sine corporală. Femeile sunt mai predispuse în a se percepe drept suprapronderale, a -și
face griji cu privire la procentul de grăsime corporală și dispunerea acestuia și a -și exprima îngrijorarea
față de dieta urmată ( Burrowes, 2013 ). Femeile sunt mai afectate de modelele culturale care privesc
idealul de frumusețe fizică ce implică forme slabe, ferme, mușchi bine tonifiați, un trup proporțional,
simetrie a chipului, piele fină etc. ( Grogan, 1999) . De asemenea, perceperea de sine corporală la femei
depinde de concepțiile acestora cu privire la preferinț ele bărbaților în alegerea partenerelor (Meltzer &
McNulty , 2010). În ceea ce privește atractivitatea percepută, femeile consideră că o înălțime medie, un
aspect tineresc, un chip simetric, cu buze pline, sâni fermi și bine conturați, precum și o proporți e
echilibrată între umeri și șold dau farmecul apariției lor fizice, făcându -le mai atractive pentru sexul
opus (Nettle, 2002). În paralel, bărbații cred că sunt atractivi dacă sunt înalți, au umeri lați și talie
relativ îngustă, tors în formă de V, față s imetrică și o musculatură corporală marcată (Sugiyama, 2005 ).
Conform ipotezei intensifi cării discrepanțelor de gen cu privire la perceperea de sine corporală (Hill &
Lynch, 1983), femeile se compară mai intens cu imaginea stereotipică de același sex . Acest stereotip
subliniază importanța atractivității fizice (Hayward, Cameron, Killen, et al., 2000 ), indisolubil legată de
subțirime , fermitate și proporționalitate (Nichter & Nichter, 1991). În contrast cu idealul îmbrățișat de
reprezentantele genului feminin , literatura de specialitate sugereaz ă că bărbații consideră că aspectul
masculin dezirabil implică o musculatură bine dezvoltată, în special în zona membrelor superioare, a
umerilor și a abdomenului (Smolak, Levine, & Thompson, 2001). Din acest mot iv, aceștia sunt mai
adesea implicați în activități care urmăresc creșterea greutății corporale ș i a masei musculare (McCabe
& Ricciardelli, 2004). Teoretic, ambele genuri au internalizat aceste idealuri corporale. Predilecția spre
stimă de sine scăzută fa ță de propriul corp apare atunci când acest ideal nu este reactualizat (McCarthy,
1990).

Ipotezele 5 și 6 . Subiecții de gen masculin se declară mai puțin satisfăcuți de înălțimea lor
decât subiecții de gen feminin.
Subiecții de gen masculin sunt mai satisfăcuți de greutatea corporală proprie decât subiecții
de genul feminin.

Ipoteza conform căreia bărbații sunt mai puțin satisfăcuți de înălțimea lor decât femeile nu se
confirmă, testul t pentru eșantioane independente având valoarea t (69) =1.809, p=.76. Rezultatul este în
dezacord cu concluziile studiilor similare care subliniau faptul că bărbații tineri sunt adesea mai

52
nemulțumiți de înălțimea lor față de tinere (Murr y & Lewis , 2012). Se poate atribui acest rezultat
caracteristicilor lotului de 71 de participanți inclus în acest studiu .
În schimb, ipoteza 6 este confirmată. Testul t pentru eșantioane independente indică diferențe
semnificative de gen cu privire la satisfacția față de greutatatea corporală proprie (t(69)=4.641, p <.01).
Bărbații sunt mai satisfăcuți de greutatea corporală decât femeile. Literatura de specialitate prezintă
concluzii care converg acestui rezultat. Expunerea femeilor la presiunea mediatică masivă a
conceptului de ”ideal silfid de frumusețe”(engl. the thin ide al; McCarthy, 1990) conduce la o
satisfacție scăzută a femeilor î n legătură cu propria greutate. Efectul internalizării acestui ideal este și
mai destabilizant deoarece atingerea sa este aproape imposibilă (Hohlstein, Smith, & Atlas, 1998) .

Tabel 5.4. D iferențele de gen privind satisfacția față de înălțimea și greutatea propri i
Genul
(N) Media Abaterea
standard Valorile
lui t Gradele
de
libertat
e Semnificați
e (p) Indicele
de
mărime a
efectului
Satisfacție
înălțime Masculin
(35) 2.06 .998 1.809 69 .075 0.43
Feminin
(36) 1.53 1.424
Satisfacție
greutate Masculin
(35) 1.43 1.650 4.641 69 .000 1
Feminin
(36) -.53 1.890

Ipoteza 7. Subiecții de gen feminin au o propensiune anorexică și bulimică mai mare decât
subiecții de gen de masculin.
Testul t pentru eșantioane independente relevă diferențe semnificative de gen privind
propensiune anorexică – t(50)= -4,181, p <.01- și cea bulimică – t(69)= -2,353, p<.05. Ipoteza se confirmă.
Diferența de medie este mai mare în cazul propensiunii anorexice.

53

Tabel 5.5. D iferențe de gen privind propensiunea anorexică și bulimică
Genul
(N) Media Abaterea
standard Valorile
lui t Gradele
de
libertat
e Semnificați
e (p) Indicele
de
mărime a
efectului
Propensiune
anorexică Masculin
(35) 2.40 2.735 -4.181 50 .000 0.98
Feminin
(36) 6.91 5.857
Propensiune
bulimică Masculin
(35) 2.25 2.536 -2.353 69 .021 0.55
Feminin
(36) 3.80 2.983

Rezultatul converge concluziilor studiilor anterioare. Fetele sunt de aproximativ 10 ori mai
predispuse la dezvoltarea dezordinilor alimentare decât băieții ( Thompson , 1999). De ce această
discrepanță? Cercetă torii au evidențiat ca fiind importante schimbările corporale dramatice din
adolescență drept punct de plecare . Transformările pe care fetele le experiment ează se referă la
creșterea masei corporale și a procentului de grăsime, modificări care nu sunt agreate de societatea
actuală . În schimb, creșterea masei muscula re la baieți în această perioadă este bin e văzută și chiar
încurajată. Într-un efort de a -și controla aspectul fizic fetele pot apela la diet ă, un factor de risc pentru
dezvoltarea tulburărilor de alimentație.
Factorii genetici și presiunea culturală predispun mai adesea femeile la anorexie și bulimie.
Totodată, competiția pentru obținerea succesului profesional este în directă legătură cu dezvoltarea
tulburărilor de ordin alimentar în rândul femeilor. Teoreticienii speculează că acest succes presupune
atractivitate fizică (Anderson & Bulik, 200 4).

54
Capitolul 6. Concluziile și implicațiile studiului

6.1. Concluziile cercetării
Prezentul studiu pornește de la studiile de specialitate care au descris relații semnificative între
depresie, percepere de sine corporală și dezordini alimentare și încearcă să identifice relații similare
între aceste variabile în rândul studenților români.
Depresia este o tulburare care a tranzitat istoria omenirii. Dacă pentru vechile popoare ea apărea
fie ca o posedare demonică, fie ca un de zechilibru umoral, pentru istoria mai recentă depresia a devenit
o tulburare pusă pe seama unor caracteristici înnăscute, a unor predispoziții. În ultimele două secole,
viziunea aspura etiologiei depresive s -a lărgit, incluzând atât elemente anatomo -fizio-genetice, cât și
elemente din mediul de viață apropiat al persoanei și elemente socio -culturale contemporane
individului. În acest studiu depresia este operaționalizată ca o tulburare cu efect omniprezent care
deteriorează semnificativ funcționarea cogniti vă, emoțională și somatică a persoanei. Echivalentele
fiziologice, aspectele psihomotorii și simptomele psiho -cognitive sunt măsurate cu ajutorul scalei de
depresie Zung care conține 4 subfactori: un factor depresiv de bază, un factor cognitiv, un factor afectiv
și unul somatic .
Self-ul poate fi înțeles drept o variabilă particulară, ca un factor determinant al percepției
sociale, al atribuirilor și judecăților psihologice , ca un element esențial în relațiile sociale sau o entitate
psihologică care integrează dimensiuni distincte, însă nu poate fi redus la nici una dintre aceste
definiții.. Diferențierea și integrarea componentelor sale conduc la formarea identității de sine.
Congruența s au incongruența structurilor self -ului condiționează capacitatea de adaptare a persoanei la
viața reală. Dimensiunea corporală este una dintre cele patru fațete ale self -ului. Sinele corporal a fost
descris drept o structură de personalitate care gestionea ză experienț a somatic ă a individului sau ca
fațeta self -ului care derivă din percepția separării de oameni și de obiecte la nivelul suprafeței pielii.
Alte definiții au susținut că eul corporal nu poate fi redus la propriocepție, deoarece informațiile pe care
persoana le primește despre organismul său provin și din alte surse decât receptorii corporali, ca în
contextul interacțiunii sale cu mediul. Acesta este de fapt un construct psihologic multidimensional
care însumează gândurile și sentimentele persoan ei cu privire la aspectul său fizic. Mai mult, identitatea
corporală încorporează percepțiile evaluative despre propriul trup , convingeri le, atitudini le, cognițiile ,
emoți ile și reacțiile comportamentale ale persoanei față de aspectul său fizic. Există do uă direcții de
conceptualizare a eului corporal: evaluarea (de exemplu, satisfacția față de propriul corp ) și investiția

55
(de exemplu, importanța pe care o dă persoana apariției fizice). În plus, un individ își poate forma
atitudini distincte referitoare la aspectul său fizic general și la caracteristicile particulare ale corpului
său (greutate, înălțime, formă etc). Există o relație profundă între perceperea de sine corporală și
identitatea psihologică a persoanei.
Aprecierile subie ctive și afective ale dimensiunii corporale a self -ului sunt etichetate drept
satisfacție corporală . Satisfacția poate fi specific ă, referitoare la aspecte fizice particulare (de exemplu,
înălțime, talie etc.) sau po ate reprezenta autoevaluare a globală a a spectului corporal. Gradul de
satisfacție corporală de sine a fost măsura cu ajutorul Chestionarului de Percepere de Sine Corporală
Clinciu.
O serie de documente au ilustr at relația dintre perceperea de sine corporală și depresie sau stim ă
de sine scazut ă, în special la persoanele tinere . Cele mai multe dintre acestea sugerează că satisfacția
scăzută față de aspectul corporal este un predictor eficient al instalării tulburării depresive la tineri, mai
ales în cazul persoanelor de gen feminin. La pacienții cu tulburare depresivă majoră s -au identificat
modificări în perceperea de sine corporală, secondate de o hiperconștiință corporală. Așadar, dispoziția
depresivă este asociată cu o procesare negativă a informațiilor despre propriul corp, creând percepția c ă
acesta este departe de idealul corporal al persoanei. Dovezile experimentale întăresc ideea că depresia
conduce la un nivel scăzut de satisfacție corporală. Există un cerc vicios între modificările de apetit
urmate de fluctuațiile de greutate corespunzăt oare și perceperea de sine corporală negativă și
comportamentele alimentare viciate – sub sau supraalimentare.
Dezordinile alimentare sunt caracterizate printr -o perturbare persistent ă a comportamentului
alimentar care conduce la un consum deviant și o absorbți e nefirească a alimentelor ce afecteaz ă în
mod semnificativ sănătatea fizică sau funcționarea psiho -social ă a persoanei. Tabloul clinic al
dezordinilor alimentare gravitează în jurul perturbării imaginii de sine corporale. Preocuparea excesivă
pentru forma și greutatea corpului, autoval uarea foarte restrictivă în funcție de aceste două criterii,
teama de a câștiga în greutate care apare obsesiv chiar și în cazul persoanelor normo și subponderale,
distorsionarea imaginii propriului organism și negar ea simptomelor apar de obicei după o primă
tentativă de a ține dietă. Simptomele și manifestările diferă de la o dezordine alimentară la alta, însă ele
pot fi subtile în prima fază a instalării tulburării. Propensiunea către tulburările alimentare specific e,
anorexia și bulimia nervoase, face obiectul acestui studiu.
Anorexia nervoasă este caracterizată în primul rând de incapacitatea persoanei de a menține o
greutate corporală normală și sănătoasă. De asemenea, ace asta poate pierde o cantitate considerabil ă de
masă corporală într-o perioadă scurtă de timp , urmată de scăderea apetitului alimentar . Percepția

56
corporală deformată, conform căreia organismul este mai masiv decât în realitate, generează o teamă
obsesivă persoanei, care se teme constant că va căpăt a un exces de greutate. De aici rezultă dorința
continuă de scădere în greutate, care se constituie în criteriu ce diferențiază anorexia de alte tulburări
nervoase sau somatice. Bulimia nervoas ă reprezintă o tulburare de alimentație în care aportul aliment ar
este reprimat o perioad ă de timp, după care alimenta rea excesiv ă atrage după sine sentimente de vin ă și
decădere personal ă și încercări de debarasare a organismului de alimentele ingerate. Persoanele pot
alterna între anorexi e de tip bulimi c și bulimie . Practici le periculoase asociate bulimiei au ca scop
menținerea greutății corporale sub un prag auto impus.
Propensiunea anorexică, bulimică și decepția de sine se constituie în factori ai dezordinilor
alimentare investigate cu ajutorul Chestionarul ui de Evaluare a Dezordinilor Alimentare Clinciu.
Legătura dintre anorexie și depresie nu poate fi negată, deoarece cele două tulburări au în
comun o serie de anomalii biologice, la nivelul neurotransmiterii: secreție excesivă de corticotropină și
secreți e scăzută de noradrenalină și serotonină. Cu toate acestea, natura exactă a acestei relații și
secvențialitatea apariției fiecăreia rămân neclare . Simptome depresive sunt adesea raportate și de către
persoanele afectate de bulimie nervoasă.
In extenso, pr ezenta cercetare a inclus 71 de participanți de gen feminin și masculin, studenți la
facultăți de diferite profiluri și și -a propus să:
-identific e tipul relațiilor ce se stabilesc între depresie, percepere de sine corporală și tulburările
alimentare ;
-determine existenț a unei posibile conexiuni între atmosfera familială și severitatea depresiei ;
-identific e diferențel e de gen în ceea ce privește severitatea depresi ei, percepere a de sine
corporală globală și cea specifică referitoare la înălțime și greutat e,
-precum și să constate posibile diferențe de gen privind te ndința anorexică și cea bulimică.

În acest sens au fost formulate și testate o serie de ipoteze. Preliminar aplicării procedurilor
statistice necesare verificării ipotezelor s -a recurs la calcularea unor parametri descriptivi precum
media, minimul, maximul, indicatorii distribuției . In cazul tuturor celor trei variabile s -a observat că
distribuțiile sunt normale, fapt ce permite, alături de criteriul de număr, aplicarea procedurilor statist ice
parametrice. Prima ipo teză urmărește identificarea relației dintre depresie și percepția de sine corporală .
Deși la nivel global depresia nu corelează cu percepția de sine corporală, factorul afectiv și factorul
psihologic al depresiei corelează negati v slab cu percepția de sine corporală. Cu alte cuvinte, atunci
când satisfacția față de propriul corp crește, simptomele de ordin afectiv și psihologic ale depresiei scad

57
sau scăderea acceptării de sine corporale se asociază cu intensificarea concomitentă a simptomelor
afective și psihologice ale depresiei. Rezultatul obținut urmează direcția conturată de studiile efectuate
până în prezent. Acestea sugerau că satisfacția scăzută față de aspectul corporal este un predictor
eficient al instalării tulburării d epresive la tineri, în timp ce dispoziția depresivă este asociată cu o
procesare negativă a informațiilor despre propriul corp, creând percepția că acesta este departe de
idealul corporal al persoanei.
Cea de -a doua ipoteză presupune existența unei relați i negativ e semnificative între tulburările
alimentare și percepția de sine corporală. Cele două variabile corelează negativ mediu. Ipoteza se
confirmă, acest lucru putând fi tradus astfel: tulburările de ordin alimentar se intensifică pe fondul
scăderii gradului de satisfacție față de propriul corp și viceversa. Rezultatul este congruent concluziilor
studiilor anterioare. Aceste descriu faptul că p ersoanele al căror grad de insatisfacție față de aspectul
fizic global sau față de anumite aspecte ale corpul ui este foarte scăzut pot dezvolta obsesii în încercarea
de a-și modifica aspectul corporal și recurg la practici alimentare și de antrenament fizic nesănătoase.
Cum aceste practici nu conduc neapărat la rezultatul dorit (fizic sau emoț ional) apar sentime nte intense
de dezamăgire, rușine și vinovăție și, în cele din urmă, riscul de a d ezvolta o tulburare de alimentaț ie
crește marcant.
A treia ipoteza este formulată astfel: Între depresie și dezordinile alimentare se poate
identifica o relație semnificativă pozitivă. Utilizând corelația de tip Pearson s -a obținut un rezultat
pozitiv slab, dar semnificativ privind relația dintre tulburările alimentare și depresie. Astfel, la nivel
global depresia corelează pozitiv cu dezordinile alimentare. În alți termeni, c u cât severitatea depresiei
crește cu atât se intensifică dezordinile de tip alimentar și reciproc. Concomitențele somatice și cele
psihologice ale depresiei se relaționează pozitiv cu dezordinile alimentare, diminuându -se sau
intensificându -se simultan cu scăderea sau amplificarea comportamentelor alimentare dezordonate.
Rezultatul întărește concluziile studiilor anterioare. L iteratura de specialitate revizuită indică faptul că
tulburarea depresivă poate însoți, cauza, amplifica sau poate fi rezultantă a t ulburărilor alimentare
majore, anorexia și bulimia nervoasă.
Cea de -a patra ipoteză prepune că gradul de satisfacție privind propriul corp este mai accentuat
în rândul respondenților de gen masculin decât în cazul participanților de gen feminin. Valorile
obținute în urma utilizării testului t pentru eșantioane independente demonstrează că aceste diferențe
de gen există. Ipoteza se confirmă. Așadar, respondenții de gen masculin au un grad de satisfacție mai
mare față de propriul corp în comparație cu subiecții de gen feminin. Rezultatul este în acord cu
concluziile la care studiile au ajuns până în prezent. Majoritatea cercetările desfășurate au concluzionat

58
că există diferențe de gen semnificative în ceea ce privește peceperea de sine corporală. F emeile sunt
mai predispuse în a se percepe drept suprapronderale, a -și face griji cu privire la procentul de grăsime
corporală și dispunerea acestuia și a -și exprima îngrijorarea față de dieta urmată. De asemenea, acestea
sunt mai afectate de modelele cult urale care privesc idealul de frumusețe fizică și de stereotipurile
privind aspectele fizice dorite de partenerii romantici.
A cincea și a șa sea ipoteză fac referire la diferențele de gen privind aspecte specifice ale
satisfacției de sine corporale.
Ipote za conform căreia bărbații sunt mai puțin satisfăcuți de înălțimea lor decât femeile nu se
confirmă, pragul de semnificație înregistrat la aplicarea testului t pentru eșantioane independente fiind
nesemnificativ. Rezultatul este în dezacord cu concluziile studiilor similare care subliniau faptul că
bărbații tineri sunt adesea mai nemulțumiți de înălțimea lor față de tinere. Rezultatul s -a atribuit
caracteristicilor lotului studiat.
În schimb, ipoteza 6 este confirmată. Testul t pentru eșantioane independent e indică diferențe
semnificative de gen cu privire la satisfacția față de greutatatea corporală proprie. Participanții de gen
masculin se declară mai satisfăcuți de greutatea corporală proprie decât femeile participante la studiu.
Literatura de specialitat e prezintă concluzii care converg acestui rezultat. Expunerea femeilor la
presiunea mediatică masivă a conceptului de ”ideal silfid de frumusețe” și internalizarea acestui ideal
sunt în directă legătură cu un grad scăzut al acceptării de sine corporale.
Cea din urmă ipoteză face referire la diferențele de gen privind tendința către anorexie și
bulimie. Aceasta prezumă că subiec ții de gen feminin au o propensiune anorexi că și bulimică mai mare
decât subiecț ii de gen de masculin. În urma aplicării testului t pentru eșantioane independente au fost
identificate diferențe semnificative de gen privind propensiune anorexică și bulimică. Diferența de
medie între cele două sexe este mai mare în cazul propensiunii anorexice. Ipoteza se confirmă, iar
rezultatul converge concluziilor literaturii de specialitate. Schimbările corporale dramatice din
adolescență și blamul social al acestor modificări corporale în cazul fetelor conduce la decizii
alimentare drastice. Pe de altă par te, transformările adolescentine de aspect corporal în cazul băieților
sunt bine văzute de către societate. De aceea, adolescența este punctul de cotitură între cele două sexe
cu privire la comportamentele alimentare și consecințele ulterioare ale acestora . Factorii genetici,
presiunea culturală și atractivitatea ca factor în obținerea succesului profesional sunt de asemenea
câteva explicații ale diferențelor de gen privind tendința anorexică și cea bulimică.
Așadar, majoritatea presupunerilor formulate la începutul studiului s -au confirmat și urmează
aceeași direcție cu rezultatele literaturii de specialitate revizuite. Există și ipoteze care nu s -au

59
confirmat, fapt care demonstrează că tema de cercetare nu a fost epuizată și că explicațiile privind
relații le urmărite în acest studiu pot fi abordate și din alte unghiuri.
Concluzionând, studiul prezent creează un cadru concret al relației depresie -percepere de sine
corporală -dezordini alimentare în rândul studenților români. Valoarea sa intrinsecă este de a fi abordat,
poate pentru prima dată pe populație românească, conexiunile posibile între toate aceste trei variabile.
Implicațiile practice ale lucrării, precum și limitele studiului vor fi redate mai jos.

6.2 Limitele cercetării
Studiul de față are o serie de limite, cele mai importante urmând a fi enumerate în rândurile ce
urmează. Aceste neajunsuri se referă la lotul de conveniență inclus în studiu și la tipul de instrumente
utilizate în cercetare .
Poate cea mai evidentă limită a cercetării prezente este legată de caracteristicile lotului de
participanți inclus în studiu. Lotul de cercetare este unul de conveniență, format din studenți de la
facultăți cu profiluri distincte. Cu toate acestea, lotul e ste relativ omogen luând în calcul faptul că circa
jumătate dintre respondenți sunt studenți la specializarea Psihologie. Mai mult, se poate presupune că
anumite variabile prezente în cazul studenților la psihologie (cunoașterea aspectelor privind testarea
psihologică și a caracteristicilor testelor psihologice, de exemplu) pot influența răspunsurile acestora.
De asemenea, numărul participanților incluși în studiu este relativ mic. Astfel, lotul este nereprezentativ
pentru populația din care a fost extras – totalitatea studenților din România. Mai mult, nu se poate
cunoaște cât de nereprezentativ este pentru această populație statistică.
Faptul că respondenții fac parte din populația non -clinică a condus la alegeri care restrâng
posibilitățile de investigare a relațiilor dintre cele trei variabile ale studiului. Autorul studiului și -a
asumat din start posibilitatea ca rezultatele ce privesc severitatea depresiei participanților să ridice
probleme. Scorurile obținute la scala de depresie de către cei 200 de pa rticipanți s -au repartizat
neomogen în cele patru clase de scor stabilite de autorul instrumentului. S -au înregistrat puține cazuri
de depresie majoră și de depresie ușoară. De aceea, luând în calcul distribuția scorurilor în funcție de
genul participanțil or s-a decis micșorarea lotului de cercetare la numai 71 de subiecți non -depresivi și
cu depresie moderată. Așadar, în acest studiu nu se poate discuta despre depresie majoră și implicit nu
se pot trage concluzii referitoare la relația dintre percepere de sine corporală, respectiv dezordini
alimentare și depresie majoră.
Utilizarea instrumentelor auto -raportate în vederea măsurării variabilelor depresie, percepere de
sine corporală și dezordini alimentare are o serie de dezavantaje. Unul dintre acestea est e posibilitatea

60
participanților de a își truca răspunsurile. Cum niciunul dintre aceste instrumente nu include o scală de
minciună este probabil ca respondenții să fi oferit răspunsuri dezirabile social.
În pofida limitelor pe care cercetarea de față le conține rezultatele obținute reprezintă un prim
pas al unui demers de cercetare mai amplu pe această temă. De asemenea, căutările autorului cu privire
la studii similare pe populație românească nu s -au soldat cu rezultate. Acest lucru nu presupune că ele
nu există, ci că gradul de accesibilitate la rezultate și concluzii privind relația depresie – percepere de
sine corporală – dezordini alimentare pe populație română este scăzut. De aceea, studiul prezent lărgește
baza de informații autohtone privind tema abor dată.

6.3. Implicațiile studiului
Cercetarea înreprinsă are o serie de implicații de natură educațională și clinică. Aspectul
educațional al cercetării vizează s chimbarea atitudinilor față de propriul corp în rândul tinerilor, mai
ales în rândul persoanelor de gen feminin. Rezultatele privind prevalența mai ridicată pentru
dezvoltarea dezordinilor de ordin alimentar în rândul populației feminine accentuează necesitatea
educării tinerelor cu privire la acceptarea de sine corporală și la modificarea comportamentelor și
rutinelor în vederea atingerii unui optim alimentar și de sănătate. Concluziile acestui studiu pot
constitui argumente pe care profesorii și psihologii le pot utiliza în mediul universitar în vederea
educării elevilor, respectiv s tuden ților cu privire la riscurile la care aceștia se supun atunci când fac
alegeri alimentare și fizice drastice. Mai mult, autoritățile mai sus menționate își pot informa elevii și
studenții cu privire la relațiile relevate de acest studiu dintre depresie și percepere de sine corporală,
respectiv depresie și dezordini alimentare.
Rezultatele cercetării pot constitui un prim aport solid în vederea eliminării stereotipurilor de
frumusețe promovate de mass -media, o contrapartidă pentru idealul silfid de atractivitate feminină.
Din punct de vedere clinic, relația pozitivă identificată între depresie și dezordinile alimentare
poate fi utilizată în dublu sens în diagnosticul și tratamentul acestor tulburări. Astfel, în cazul tulburării
depresive majore cunoașterea potențialului asocierii acesteia cu anorexia sau bulimia poate facilita
monitorizarea comportamentului alimentar al pacientului/clientului de către psihiatru sau psiholog.
Intervenția asupra concomitențelor somatice și psihologice ale depresiei poate conduce la ameliorarea
dezordinilor alimentare pe termen scurt sau lung.

61
De asemenea, concluziile acestui studiu pot sprijini speculații privind efectele negative pe
termen lung ale percepției corporale negative asupra persoanei: depresie recurentă, nivel aspirațional
scăzut, izolare socială sau relații sociale precare etc.

6.4. Direcții viitoare de cercetare

Valoarea practică a temei îndeamnă la noi demersuri de cercetare care să aducă perspective noi.
În viitor se va recurge la :
 lărgirea eșantionului: se vor include în studiu mai mulți studenți, urmând ca
eșantionul să fie extins la alte categorii sociale și de vârstă. De asemenea, vor fi incluse in studiu
persoane care au primit diagnostic de tulburare depresivă majoră.
 demersurile experimentale și de ordin calitativ. Astfel, se va manipula variabila
percepere de sine corporală și se va studia efectul acestei manipulări asupra dezordinilor alimentare
și asupra tabloului depresiv. Prin analize calitative, mai exact prin utilizarea interviului
semistructurat se va încerca culegerea mai multor date privind perceperea de sine corporală.
 stabilirea design -ului care să permită căutarea unui răspuns la următoarele întrebări
de cercetare:
a. Prevalența mai scăzuta a tulburărilor alimentare în rândul persoanelor de gen masculin se
poate datora refuzului bărbaților de a recunoaște problemele cu care se confruntă și de a
cere ajutor?
b. Satisfacția corporală mai ridicată poate fi datorată succesului social mai ușor de dobândit
în cazul bărbaților?
c. Dacă s -ar promova la fel de des un ideal de frumusețe masculin precum este me diatizat
idealul feminin bărbații ar internaliza la fel de mult ca femeile acest model de gen?
d. Expunerea la un ideal de frumusețe tangibil ar putea scădea considerabil prevalența
dezordinilor alimentare în rândul femeilor?
e. Cum afectează internalizarea mode lului de frumusețe de gen aspirațiile și atitudinea
persoanelor față de viitor?
 utilizarea unor studii longitudinale privind:
– comorbiditatea dintre tulburarea depresivă și dezordinile alimentare

62
– prevalența la maturitate a tulburărilor alimentare și a depresiei în rândul persoanelor educate
și antrenate de -a lungul anilor de școlarizare în vederea unei atitudini pozitive față de
propria persoană și față de propriul corp
Desigur, aceste demersuri nu epuizează tema de cercetare a studiului de față, oferind
posibilitatea altor analize .

63
Bibliografie

Abell, S. & Richards, M. (1996). The relationship between body shape satisfaction and self -esteem: An
investigation of gender and class differences. Journal of Youth and Adolescence , 24, 691 -703.
Allgood -Merten, B., Lewinson, P. M., & Hops, H. (1990). Sex differences and adolescent depression,
Journal of Abnormal Psychology , 99, 55 -63.
Altemus, M. (2006). Sex differences in depression and anxiety disorders: Potential biological
determinants . Hormones and Behavior . 50 (2006) 534 –538.
American Psychiatric Association (1980). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (3rd
ed.). Washington, DC: American Psychiatric Association.
Anderson , C. B., Bulik . C. M. (2004). Gender differences in compensatory behaviors, weight and shape
salience, and drive for thinness. Eating Behaviours ;5:1–11.
Aneshensel, C . S., Phelan, J. C., & Bierman , A. (2013). The Handbook of the Sociology of Mental
Health . New York: Springer.
Argyle, M. (2008). Social encounters: Contributions to social interaction . Chicago: Aldine
Transaction .
Ata, R. N., Thompson, J. K ., Small , B. J. (2013) Effects of exposure to thin -ideal media images on
body dissatisfaction: Testing the inclusion of a disclaimer versus warning label. Body Image .
10, 472 -480.
Baker, M. (1995). The Complementary Function of Individual and Group Psychotherapy in t he
Management and Working Through of Archaic Selfobject Transferences. The Impact of New
Ideas: Progress in Self Psychology , Vol. 11 , (ed.) A. Goldberg. New York: Guilford Press.
Baker, H. & Baker, M. (1987). Heinz Kohut's self psychology: an overview. American Journal of
Psychiatry , 144:1 -9.
Baker, J. D., Williamson, D. A., & Sylve, C. (1995). Body image disturbance, memory bias, and body
dysphoria: Effects of negative mood induction. Behavior Therapy , 26, 747 –759.
Beard, G. (1869). Neurasthenia, or nervous exhaustion . The Boston Medical and Surgical Journal:
217–221.
Beck, A. T. (1967). Depression: Clinical, experimental, and theoretical aspects. New York, US:
Harper & Row .
Blashill, A. (2011). Gender roles, eating pathology, and body dissatisfaction in men: a meta -analysis.
Body Image , 8(1), 1 -11.

64
Brooks S, Prince A, Stahl D, C ampbell IC, Treasure J. (2010). A systematic review & meta -analysis of
cognitive bias to food stimuli in people with disordered eating behaviour. Clinical Psychology ,
31 (1): 37 –51.
Bulik , C.M., Sullivan , P.F., Wade , T.D., Kendler , K.S. (2001). Twin studies of eating disorders: a
review. International Eating Disorders Journal , 27(1):1 -20.
Burrowes, N. 2013. Body confidence: a rapid evidence assessment of the literatur e. Government
Equalities Office.
Burton, R., (1621/1896). The anatomy of melancholy, Vol. I -III (A.R. Shilleto, ed.). Londra: George
Bell and Sons.
Cantwell, D. P . (1977). Anorexia nervosa: An affective disorder? Archives of General Psychiatry , 34,
1087 -1093.
Carroll , B., Fielding , J., Blashki , T. (1973). Depression rating scales: A critical review, Archive of
General Psychiatry , 28:361 -366
Cash, T. F. (2002). Women’s body images. In G. M. Wingood, R. J. DiClemente, G. M. Wingood, R. J.
DiClemente (Eds.), Handbook of women’s sexual and reproductive health (pp. 175 -194). New
York, NY US: Kluwer Academic/Plenum Publishers.
Cash, T. F., & Pruzinsky, T. (Eds.). (2002). Body image: A handbook of theory, research, and clinical
practice . New Yo rk: Guilford.
Cervera, S., & Gual, P. (1998). Trastornos de la conducta alimentaría: anorexia nerviosa y bulimia
nerviosa . Madrid: Grupo Aula Médica.
Clinciu, A. I. (2010). Două instrumente destinate evaluării selfului: Perceperea de sine (ps) și
percepere a de sine corporală (psc) în Psihologia sănătății , vol. 2 (Ed. Avram, E.), pp. 9 -35.
București: Editura Universitară.
Clayton, P.J. (1972). The depression of widowhood after thirteen months. Britain Journal of
Psychiatry , 122:561 –566.
Coyne, J. C. (1976 ). Toward an interactional description of depression. Psychiatry , 39, 28-40.
Comer, R. J. (1992). Abnormal psychology . New York: W. H. Freeman & Company.
Compas , B E, Conner -Smith , J, Jaser , S S. (2004). Temperament, stress reactivity, and coping:
Implications for depression in childhood and adolescence. Journal of Clinical Child and
Adolescent Psychology . 33:21 –31.
Davis, C. & Katzman, M. (1997). Charting new territory: Body esteem, weight satisfaction, depression,
and self -esteem among Chinese males and females in Hong Kong. Sex Roles , 36(7/8), 449 -459.

65
Davison , K. (2006). Historical aspects of mood disorders. Psychiatry , 5, 115 -118.
Davidson, R. J., Pizzagalli, D., Nitschke, J. B., & Putnam, K. (2002). Depression: Perspectives from
affective neuroscience. Annual Review of Psychology , 53, 545 –574.
DeAngelis, T (2002). A genetic link to anorexia . American Psychological As sociation , 33 (3): 34 .
Díaz, M. (1999). Psicobiología de los trastornos de la conducta alimentaría. Aula Médica Psiquiatría ,
3, 219 -238.
Duncombe, D. (2008). How well do women adapt to changes in their body size and shape across the
course of pregnancy? . Journal of Health Psychology , 13: 503-515.
Ebmeier , K.P., Donaghey , C., & Steele , J.D. (2006). Recent developments and current controversies in
depression. Lancet , 14;367(9505):153 -67.
Eilan, N., Marcel, A., & Bermudez, J. L. (1995). Self -consciousness and the body: An interdisciplinary
introduction. In J. L. Bermudez, A. Marcel, & N. Eilan (Eds.), The body and the self .
Cambridge, MA: The MIT Press.
Eisenberg, M E, Neumark -Sztainer, D , Story, M , Perry, C (2005). The role of social norms and friends'
influences on unhealthy weight -control behaviors among adolescent girls. Social Science &
Medicine 60 (6): 1165 –73.
Esnaola, I., Rodríguez, A., & Goñi, A. (2010). Body dissatisfaction and perceived so ciocultural
pressures: Gender and age differences. Salud Mental , 33(1), 21 -29.
Espie, J., Eisler , I. (2015). Focus on anorexia nervosa: modern psychological treatment and guidelines
for the adolescent patient. Adolescent Health Medical Therapy , 6: 9–16.
Evraire, L. E. & Dozois, D. J. A. (2011). An integrative model of excessive reassurance seeking and
negative feedback seeking in the development and maintenance of depression. Clinical
Psychology Review , 31, 1291 – 1303.
Fairburn, C. G. & Brownell , K. D. (2005). Eating Disorders and Obesity: A Comprehensive
Handbook . New York: Guilford Press .
Fisher , M., Schneider , M., Pegler , C., Napolitano . B. (1991 ). Eating attitudes, health -risk behaviors,
self-esteem, and anxiety among adolescent females in a suburban high school. Journal of
Adolescent Health , 12: 377 –384.
Fornari , V, Kaplan , M, Sandberg , D, Matthews , M, Skolnick , N, Katz , J. (1992) . Depressive and
anxiety disorders in anorexia nervosa and bulimia nervosa. The Internatio nal Journal of Eating
Disorders , 12:21 –29.

66
Franko , D L, Becker , A E, Thomas . J J, Herzog , D B, Becker , T H. (2007). Cross -ethnic differences in
eating disorder symptoms and related distress. The International Journal of Eating Disorders
40 (2): 156 –64.
Friedman, E. S., Anderson, I. M. (2014). Handbook of depression. 2nd Edition . Londra: Springer
Healthcare.
Frieling, H ., Römer, K .D., Scholz, S ., Mittelbach, F ., Wilhelm, J ., De Zwaan, M ., Jacoby, G .E.,
Kornhuber, J ., Hillemacher, T ., Bleich, S . (2010). Epigenetic dysregulation of dopaminergic
genes in eating disorders. The International Journal of Eating Disorders , 43 (7): 577 –83.
Freud, S. (1917/2010). Opere Esențiale, vol. 3 – Psihologia inconștientului , București: Editura Trei.
Freud, S. (19 23). The ego and the id. Standard Edition , 19, 1 –66.
García Alba, C. (2004). Anorexia and Depression: Depressive Comorbidity in Anorexic Adolescents.
The Spanish Journal of Psychology , 7(1) 40 -52.
Garner, D .M & Garfinkel, P .E. (2009). Socio -cultural factors in the development of anorexia nervosa .
Psychological Medicine 10 (4): 647 –56.
Glas, G. (2003). A conceptual history of anxiety and depression. In: J.A. den Boer & A. Sitsen (Eds.),
Handbook on Anxiety and Depression [2nd ed]. Marcel Dekker: New York/Basel/Hong Kong,
1-48.
Gelder, M., Mayou, R. and Geddes, J. 2005. Psychiatry. 3rd ed . New York: Oxford.
Gilbert, N. & Meyer, C. (2005). Fear of negative evaluation and the development of eating
psychopathology: a longitudinal study among nonclinical women. International Journal of
Eating Disorders , 37, 307 – 312.
Grogan, Sarah. (1999). Body Image: Understanding Body Dissatisfaction in Men, Women and
Children . Florence, KY, USA: Routledge .
Hasan , T. F., Hasan , H. (2011). Anorexia nervosa: a unified neurological perspective. International
Journal of Medical Science , 8 (8): 679 –703.
Hay, P.J., Claudino, A.M. (2010). Bulimia nervosa . Clinical Evidence , 1009.
Hay P J, Mond J, Buttner P, Darby A , M, Buttner, D. (2008). Eating Disorder Behaviors Are
Increasing: Findings from Two Sequential Community Surveys in South Australia. PloS One 3
(2): e1541
Huang, J., Norman, G., Zabinski, M., Calfas, K., & Patrick, K. (2007). Body image and self -esteem
among adolescents undergoing an intervention targeting dietary and physical activity behaviors.
Journal of Adolescent Health , 40, 245 -251.

67
Jackson KL, Janssen I, Appelhans BM, Kazlauskaite R, Karavolos K, Dugan SA, Avery EA, Shipp –
Johnson KJ, Powell LH, Kravitz HM. (2014). Body image satisfaction and depression in
midlife women: the Study of Women's Health Across the Nation (SWAN). Woman's Mental
Health . 17(3):177 -87.
Jung, C. G. (1951). Aion: Researches into the Phenomenology of the Self (Collected Works Vol. 9 Part
2). Prin ceton, N.J.: Bollingen.
Kamps, C. L. & Berman, S. L. (2011). Body image and identity formation: The role of identity distress.
Revista Latinoamericana de Psicología , 43, 63 -73.
Kandel , E. R. (1998 ). A new intellectual framework for psychiatry. American Joural of Psychiatry ,
55:457 -469.
Kennedy, S.H., Kaplan , A.S., Garfinkel , P.E., Rockert, W., Toner , B., Abbey , S.E. (1994). Depression
in anorexia nervosa and bulimia nervosa: discriminating depressive symptoms and episodes.
Journal of Psychosomatical R esearch , 38:773 –782
Kessler , R.C., Berglund . P., & Demler , O., (2003) . The epidemiology of major depressive disorder:
results from the National Comorbidity Survey Replication (NCS -R). JAMA .289:3095 -3105 .
King, L.S., (1978). The philosophy of medicine. The early eighteenth century , Cambridge,
Massachusetts: Harvard University Press.
Klein, M . (1975). Love, Guilt and Reparation . London: Vintage.
Klerman, G.L., Weissman, M.M., Rounsaville, B.J., Chevron, E. (1984). Interpersonal psychotherapy
of depression . New York: Basic Books.
Knauss, C., Paxton, S., & Alsaker, F. (2007). Relationships amongst body dissatisfaction,
internalisation of the media body ideal and perceived pressure from media in adolescent girls
and boys. Body Image, 4(4), 353 -360
Knight, R. G. , Waalâ -Manning, H. J., & Spears, G. (1983). Some norms and reliability data for the
State Trait Anxiety Inventory and the Zung Self Rating Depression scale. British Journal of
Clinical Psychology , 22(4), 245 -249.
Kohut , H. (1977 ). The Restoration of the Self. New York: Int ernational Univ ersity Press.
Kuhn, M. H. (1960). Self -attitudes by age, sex and professional training. Sociological Quarterly , 1, 39 –
56.
Kraepelin E. (1895/1976). Manic -depressive insanity and paranoia . Edinburgh: E & S Livingstone.
Lawlor, C. (2012). From Melancholia to Prozac: A History of Depression. Oxford: University Press.
Lewis, A. J. (1934). Melancholia: A historical review. Journal of Mental Science , 80(328), 1 –42.

68
López -Ibor, J.J. (1992). Depression and serotonin system rela ted disorders: is there a space for
serotonin spectrum of disorders? . European Neuropsychopharmacology. 2(3), 210 –212.
Lowry, M. E. (1984). Major depression: Prevention & treatment . St. Louis: Warren H. Green, Inc.
Marcel, A. (2003). The sense of agency: Awareness and ownership of action. In J. Roessler, & N. Eilan
(Eds.), Agency and self -awareness . Oxford: Oxford University Press .
McCabe , M.P., Ricciardelli , L.A., Banfield , S. (2001). Body image, strategies to change muscles and
weight, and puberty: Do th ey impact on positive and negative affect among adolescent boys and
girls? Eating Behaviors . 2:129 –149.
McCabe , M.P., Ricciardelli , L. A. (2004). A longitudinal study of pubertal timing and extreme body
change behaviors among adolescent boys and girls. Adolescence .39:145 –166.
McCarthy , M. (1990). The thin ideal, depression, and eating disorders in women. Behavioral Research
and Therapy . 28:205 –218.
Michaels, M., Parent, M. & Moradi, B. (2013). Does exposure to muscularity -idealizing images have
self-objectification consequences for heterosexual and sexual minority men? Psychology of Men
& Masculinity , 14, 175 -183.
Miller, D. T., & Ross, M. (1975). Self -serving biases in the attribution of causality: Fact or fiction?
Psychological Bulletin , 82, 213 –225.
Meyer, A. (1957). Psychobiology: A science of man . Springfield, IL: Charles C. Thomas .
Meltzer, A. L., & McNulty, J. K. (2010). Body image and marital satisfaction: Evidence for the
mediating role of sexual frequency and sexual satisfaction. Journal of Fam ily Psychology , 24,
156-164.
Mirowsky, J. , Ross , C. E. (1992). Age and depression. Journal of Health and Social Behavior , 33,
187–205.
Mond , J.M. (2013). Classification of bulimic -type eating disorders: from DSM -IV to DSM -5. Journal
of Eating Disorders , 1:33.
Moragne, W. (2011). Depression . Minneapolis: Lerner Publishing Group.
Morgan, J. (2008). The invisible man: A self -help guide for men with eating disorders, compulsive
exercise, and bigorexia . New York, NY: Routledge.
Morse, S. J. & Gergen, K. J. (19 70). Social comparison, self -consistency and the concept of self.
Journal of Personality and Social Psychology , 16, 148 -156.
Murray , T., Lewis , V. (2014). Gender -Role Conflict and Men’s Body Satisfaction: The Moderating
Role of Age . Psychology of Men & Masculinity . 15(1): 40 -48

69
Murray, C.J.L., Vos, T., & Lozano, R. (2012). Disability -adjusted life years (DALYs) for 291 diseases
and injuries in 21 regions, 1990 –2010: a systematic analysis for the Global Burden of Disease
Study 2010. Lancet. 380: 2197 –2223 .
Murry, T. & Lewis, V. (2012). Gender role conflict and men's body satisfaction: The moderating role
of age. Psychology of Men and Masculinity , 15, 40 -48.
Nettle, D. (2002). Women’s height, reproductive success and the evolution of sexual dimorphism in
modern humans . The Royal Society , 216:32 -36.
Nyboe , J.L., Smith , L. I., Friis , P., Videbech , P., Wentzer , L. R. (2006 ). Bodily symptoms in moderate
and severe depression. Nord Journal of Psychiatry , 60:294 –298.
Papalia, D. E, & Olds, S. W. (1988). Psychology . New York: McGraw -Hill Book Company.
Park, S. (2005). The influence of presumed media influence on women’s desire to be thin.
Communication Research , 32(5), 594 -614.
Patel, P ., Wheatcroft, R ., Park, R., Stein, A . (2002). The Children o f Mothers With Eating Disorders .
Clinical Child and Family Psychology Review , 5 (1): 1 –19.
Peat, C, Mitchell , J E, Hoek , H W, Wonderlich , S A. (2009). Validity and utility of subtyping
anorexia nervosa. Interantional Journal of Eating Disorders , 42 (7): 590 –4.
Polivy, J., & Herman, C. P. (2002). Causes of eating disorders. Annual Review of Psychology , 53, 187 –
213.
Porcelli, P. & Sonino, N. (Eds.). (2007). Psychological factors aflecting medical conditions. A new
classification for DSM -V. Basel: Karger.
Preskorn , S. H. (1999). Outpatient Management of Depression: A Guide for the Practitioner, 2nd ed.
Caddo: Professional Communications Inc .
Pritts, S., & Susman, J. (2003). Diagnosis of eating disorders in primary care. American Family
Physician , 67(2), 297 –304.
Real, T. (2003). I don’t want to talk about it: Overcoming the secret legacy of male depression. New
York, NY: Scribner.
Richter, J., Richter, G. & Eisemann, M. (1990). Parental rearing behaviour, family atmosphere and
adult depression. A pilot study with psychiatric inpatients . Acta Psychiatrica Scandinavica , 82:
219–222.
Rodin , J, Silberstein , L.R., Striegel -Moore , R. H. (1985). Women and weight: A normative discontent .
Lincoln: University of Nebraska Press

70
Rogers, C. (1959). A theory of therapy, personality and interpersonal relationships as developed in the
client -centered framework. In (ed.) S. Koch, Psychology: A study of a science. Vol. 3:
Formulations of the person and the social context. New York: McGraw Hill.
Romera, I., Delgado -Cohen, H., Perez, T., Caballero, L., and Gilaberte, I. (2008 ). Factor analysis of the
Zung self -rating depression scale in a large sample of patients with major depressive disorder in
primary care. BMC Psychiatry , 8, 4.
Rosen , A M, Murk ofsky , C A, Steckler , N M, Skolnick , N J. (1989) . A comparison of psychological
and depressive symptoms among restricting anorexic, bulimic anorexic and normal -weight
bulimic patients. International Journal of Eating Disorders , 8:657 –663.
Russell, G. (197 9). Bulimia nervosa: an ominous variant of anorexia nervosa. Psychological Medicine ,
9, 429 –448.
Sacker, I. M. & Buff, S. (2007). Regaining Your Self: Breaking Free From the Eating Disorder
Identity: A Bold New Approach . New York: Hyperion .
Sakson -Obada, O. (2003). Body experience and its relationship to self destruction in borderline
disorder. Polish Forum of Psychology , 1-2: 50-68.
Sakson -Obada, O. (2009). Body memory. Body self in attachment style and trauma . Varșovia: Difin.
Schwartz, A., & Schwartz, R. (1993). Depression: Theories & treatments . New York: Columbia
University Press.
Schneider, F. W., Gruman, J. A., & Coutts, L. M. (Eds.) (2005). Applied Social Psychology:
Understanding and Addressing Social and Practical Proble ms. Thousand Oaks, CA: Sage
Publications.
Shenk, W. J., (2005). Lincoln's Melancholy. How Depression Challenged a President and Fueled His
Greatness, Cincinnati : Houghton Mifflin Harcourt.
Smolak , L, Levine , & M., Thompson , J. K. (2001). The use of the Sociocultural Attitudes Towards
Appearance Questionnaire with middle school boys and girls. International Journal of Eating
Disorders . 29:216 –223.
Sokol, M.S. (2000). Infection -triggered anorexia nervosa in children: clinical description of four
cases. Journal of child and adolescent psychopharmacology, 10 (2): 133 –45.
Starr, L. R., & Davila, J. (2008). Excessive reassurance seeking, depression, and interpersonal
rejection: A meta -analytic review . Journal of Abnormal Psychology , 117, 762-775.
Stice, E., & Presnell, K. (2007). The body project: Promoting body acceptance and preventing eating
disorders: Facilitator guide . New York: Oxford University

71
Stiemerling, D. (2006). 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei: Modele explicative al e psihologiei
abisale și concepte terapeutice asupra depresiei nevrotice . București: Editura Trei.
Strober . M, Lampert , C, Morrell , W, Burroughs , J, Jacobs , C. (1990). A controlled family study of
anorexia nervosa: evidence of familial aggregation and lack of shared transmission with
affective disorders. International Journal of Eating Disord ers, 9:239 –253.
Sugiyama , L.S. (2005 ). Physical Attractiveness in Adaptationist Perspective . New York: Wiley.
Sujoldzić , A., De Lucia , A. (2007). A cross -cultural study of adolescents –BMI, body image and
psychological well -being. Coll Antropol . 31(1):123 -30.
Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe , M., & Tantleff -Dunn, S. (1999). Exacting beauty: Theory,
assessment and treatment of body image di sturbance. Washington, DC: American
Psychological Association.
Topolovec -Vranic, J., Mansoor, Y., Ennis, N., & Lightfoot , D. (2015). Technology -adaptable
interventions for treating depression in adults with cognitive impairments: protocol for a
systematic review. Systematic Reviews , 4:42 .
Toro, J. (2001). Anorexia nervosa. Medicina Clínica , 117, 334 -335.
Treasure J, Cardi V, Kan C. (2012). Eating in eating disorders. European Eating Disorders Review ,
20(1): e42-e49.
Uher, R . & Treasure, J . (2005). Brain lesions and eating disorders. Journal of neurology, neurosurgery,
and psychiatry , 76 (6): 852 –7.
Walter, K. (1994). For White Girls Who Have Considered Suicide. New York Magazine : 50.
Webster, J.J. & Palmer, R.L. (2000). The childhood and family background of women with clinical
eating disorders: a comparison with women with major depression and women without
psychiatric disorder . Psychological Medicine, 30 (1), 53-60.
Weltzin, T. (2005). Eating disorders in men: Update. Journal of Men’s H ealth & Gender , 2, 186 –193.
Wetzel, J. W. (1984). Clinical handbook of depression . New York: Gardner Press.
Williams, R.A., Hagerty, B., & Ketefian, S. (2005). Depression research in nursing: Global
perspective . New York: Springer.
Wilson , G. & Lindholm , L. (1985) . Bulimia nervosa and depression. International Journal of Eating
Disorders , 6:725 –732.
Zaborskis, A., Petronyte, G., Sumskas, L., Kuzman, M., & Iannotti, R. (2008). Body image and weight
control among adolescents in Lithuania, Croatia, and the United States in the context of global
obesity. Croatian Medical Journal , 49(2), 233 -242.

72
Zung, W .W. (1965) . A self -rating depression scale. Archive of Gen eral Psychiatry : 12, 63 -70.
Zung, W. W. (1972). The Depression Status Inventory: An adjunct to the Self -Rating Depression Scale .
Journal of Clinical Psychology . 28(4), 539 -543.

73
Anexa 1

SCALA ZUNG
DE AUTOEVALUARE A DEPRESIEI

Întrebările de mai jos se referă la depresie. Vă rugăm, citiți cu atenț ie fiecare afirmație și
decideți cât de mult vă descrie aceasta cum v -ați simțit în majoritatea timpului în ultimele zile , marcând
cu un ”x” coloana potrivită , in măsura în care consid erați că aceasta este potrivită pentru
dumneavo astră .
Menționăm că răspunsurile dumneavoastră sunt strict confidențiale iar rezultatele acestei
cercetări vor fi folosite exclusiv în scop didactic.

Itemi Niciodată
sau rar Uneori O bună parte
din timp Majoritatea
timpului
1. Mă simt descurajat, deprimat și trist . 1 2 3 4
2. Dimineaț ă este atunci când mă simt cel
mai bine . 1 2 3 4
3. Plâng din nimicuri sau oricând am chef. 1 2 3 4
4. Noaptea a m probleme cu somnul . 1 2 3 4
5. Mănânc la fel de mult ca înainte. 1 2 3 4
6. Încă mă bucur de sex . 1 2 3 4
7. Observ că am pierdut în greutate. 1 2 3 4
8. Am probleme cu constipația . 1 2 3 4
9. Inima îmi bate mai repede decât de obicei . 1 2 3 4
10. Obosesc fără să fac nimic . 1 2 3 4
11. Mintea mea este la fel de limpede ca
înainte . 1 2 3 4
12. Mi se pare ușor să fac lucrurile pe care
obișnuiam să le fac. 1 2 3 4
13. Sunt neliniștit/ă și nu mă pot calma. 1 2 3 4
14. Mă simt plin /ă de speranță cu privire la
viitor . 1 2 3 4
15. Sunt mai irascibil/ă decât de obicei . 1 2 3 4
16. Mi se pare ușor să iei decizii . 1 2 3 4
17. Mă simt util/ă și necesar/ă . 1 2 3 4
18. Viața mea e ste destul de plin ă. 1 2 3 4
19. Simt că pentru alții ar fi mai bine dacă aș
fi mort /moartă . 1 2 3 4
20. Încă mă mai bucur de lucrurile de care
mă bucuram înainte . 1 2 3 4

74
Anexa 2

CHESTIONAR PRIVITOR LA PERCEPEREA DE SINE CORPORAL Ă (PSC)

STIMATE PARTICIPANT,
V-am numit așa pentru că întreaga noastră investigație privind satisfacția de sine legată de corpul propriu depinde în mod
covârșitor de participarea dumneavoastră sinceră, deschisă și cât se poate de obiectivă. Pentru a facilita acest lucru, asigu răm depl ina
confidențialitatea răspunsurilor. Fiecare știm că avem, în plan fizic (corporal), punctele noastre tari sau slabe, lucruri ca re ne
avantajează sau nu. Interesul pentru corpul propriu este vital, pentru că el este "casa noastră", mai bună sau mai puțin bună, locul
de unde ne vin tinerețea, sănătatea sau … opusele lor.
Chestionarul de față vă solicită să răspundeți obiectiv, atent și sincer, completând câteva rubrici de identificare și
acordându -vă note care să exprime gradul de satisfacție sau de insatis facție față de propriul dumneavoastră corp sau față de părți ale
acestuia. Nu aveți rețineri sau alte pudori, deoarece intențiile noastre sunt de ordin strict științific iar scopurile amelio rative.
Notele au următoarea semnificație:
─3 nemulțumire (inacceptare) profundă față de partea de corp indicată;
─2 nemulțumire accentuată;
─1 nemulțumire ușoară;
0 indiferență;
1 mulțumire (acceptare) ușoară;
2 mulțumire accentuată;
3 mulțumire puternică (acceptare deplină).
Din cele șapte posibilități veți bifa înto tdeauna una și numai una de pe linia corespunzătoare părții investigate, adică pe
aceea care vi se potrivește cel mai mult. Nu stați mult pe gânduri și nu
cântăriți prea mult alegerea. Vă mulțumim pentru solicitudine !

DATE DE IDENTIFICARE
NUME PRENUME :
VÂRSTA (ani,
luni)
SEX M / F MEDIU R / U ELEV /
STUDENT ȘCOALA /
FACULTATEA
I. ÎNĂLȚIMEA
Știută Măsurată Dorită -3 -2 -1 0 1 2 3

II. GREUTATEA
Știută Măsurată Dorită -3 -2 -1 0 1 2 3

75
III. APARTENENȚA DE GEN
Masculin Feminin -3 -2 -1 0 1 2 3

Nota 1: pentru înălțimea și greutatea știute treceți datele reale, actuale; pentru cele dorite indicați valorile
pe care ați dori să le aibă acești indicatori când veți fi adulți sau, dacă sunteți deja în această situație,
datele pe care vi le -ar putea dărui “zâna bună” sau o minune, dacă aceasta ar fi posibil …
Nota 2: pentru rubricile care urmează, vă rugăm să acordați o notă globală, în sensul arătat de instructaj
(de la –3 la 3) pentru elementele componente ale fiecăreia dint re părțile ce vor fi enumerate.
IV. CAP -3 -2 -1 0 1 2 3
1 Forma cutiei craniene
2 Forma ovalului feței
3 Fața în ansamblul ei
4 Frunte
5 Sprâncene
6 Ochi
7 Nas
8 Gură
9 Buze
10 Dantură
11 Bărbie
12 Urechi
13 Ten
14 Păr
15 Obraji
V. TRUNCHI -3 -2 -1 0 1 2 3
1 Gât
2 Umeri
3 Mușchi pectorali (băieți) sau sâni (fete)

76
4 Abdomen (burtă)
5 Talie (fete) sau musculatură abdominală (băieți)
6 Șolduri (bazin)
7 Fund (fese)
8 Organe sexuale
VI. MEMBRE -3 -2 -1 0 1 2 3
1 Mâini (pentru aspectul lor global)
2 Antebraț
3 Braț
4 Palmă
5 Degetele mâinilor
6 Unghii
7 Picioare (pentru aspectul lor global)
8 Coapse
9 Genunchi
10 Gambe
11 Tălpi
12 Degetele de la picioare
VII. ASPECTE PARTICULARE -3 -2 -1 0 1 2 3
1 Pielea corpului
2 Mirosul dumneavoastră natural
3 Alunițe… negi… cicatrice… arsuri… pistrui…(bifați
care)
4 Pilozitate generală (păr pe brațe, picioare, corp)
5 Depuneri de grăsime
6 “Piele și os” (foarte slab, osos)

77
7 “Vergeturi” (vergi datorate creșterii bruște sau
îngrășării)
8 Riduri
9 Vocea
10 Mersul
Enumerați mai jos, în ordine,7 elemente ale corpului dvs. pe care le -ați dori cu totul altfel, indicând și cum anume.
ELEMENTE DETALIAȚI
1
2
3
4
5
6
7
Enumerați mai jos, în ordine,7 elemente de ordin fizic ale corpului partenerului (partenerei) dvs. de sex opus,
pe care le considerați a fi cei mai importanți factori de “sex appeal”, adică elemente de atracție fizică într -o
relație.
ELEMENTE DETALIAȚI
1
2
3
4
5
6
7
Deoarece acesta este un chestionar deschis, lăsăm la latitudinea dvs. să enumerați și să argumentați orice alt element
necuprins aici, care contribuie fie la deplina dvs. mulțumire de sine corporală, fie la amărăciune de durată (complexe de
inferioritate). Pot fi evocate inclusiv probleme de sănătate ori de proastă funcționare a unor părți ale corpului dvs.

78
Anexa 3
C E D A (CHESTIONAR DE EVALUARE A DEZORDINILOR ALIMENTARE)

Acest chestionar este destinat culegerii de informații semnificative din câteva arii
ale vieții dvs. personale. Aceste informații sunt foarte utile pentru a determina cât de
multă grijă trebuie acordată obiceiurilor dvs. alimentare. Condiția p entru a vă cunoaște
mai bine sau pentru a avea o intervenție psihologică utilă și adecvată problemelor dvs.
este deplina sinceritate și onestitate legată de răspunsuri. Vă rugăm deci să citiți cu
atenție întrebările de mai jos și să bifați căsuța corespunz ătoare pentru fiecare item. Vă
asigurăm de deplina confidențialitate a datelor, care vor fi folosite doar în folosul dvs.
sau în scop de cercetare.

Itemi Da Nu
1. Deși sunt mai slab(ă) decât ar trebui la înălțimea pe care o am, fac în
continuare eforturi s ă slăbesc.
2. Mă neliniștește gândul că aș putea deveni obez(ă).
3. Sunt încordat(ă) deoarece parcă niciodată nu mă relaxez și nu mă
destind complet.
4. Când mă gândesc la corpul meu nu prea am motiv de bucurie.
5. Am avut în ultimul timp frecvente stări de slăbiciune și de epuizare.
6. Îmi este foarte greu să știu cine sunt și ce valoare am cu adevărat.
7. Țin tot felul de diete și posturi în speranța că voi arăta mai bine.
8. Deși am pierdut din greutate, mă simt a fi în continuare prea gras(ă).
9. Sunt neliniștit(ă) la gândul că aș putea pierde controlul propriei greutăți.
10. Sunt nesatisfăcut(ă) de forma corpului meu.
11. Mi-aș dori să fi fost altcineva.
12. Solicitările vârstei mele par să mă depășească.
13. Mă simt singur(ă) pe lume.
14. Am dificultăți în a -mi exprima emoțiile față de ceilalți.
15. Simt că am prea puține relații umane satisfăcătoare.
16. Simt că oamenii m -ar respinge dacă m -ar cunoaște cu adevărat.
17. Sunt nemulțumit(ă) de propriile realizări.
18. Mi-a trecut prin cap să -mi pun capăt zilelor.
19. Îmi fac griji în legătură cu ce voi mânca. .
20. Dacă iau în greutate devin anxios(oasă) sau chiar depresiv(ă).
21. Îmi place să mănânc mai mult singur(ă) decât în familie sau cu prietenii.
22. Când mănânc, deseori mi -e frică de faptul că nu m -aș mai putea opri.
23. Mă simt vinovat(ă) când mănânc.
24. Mănânc ca la chiolhan, ca și cum ar veni sfârșitul lumii.

79
25. Uneori mă gândesc că e mai bine să fii mort decât gras(ă).
26. Nu mă pot lăsa în voia momentelor romantice din cauză că mă consider
a fi prea gras(ă).
27. Preocuparea mea pentru calcularea caloriilor conținute de alimentele
consumate a ajuns obsedantă.
28. Fac exerciții fizice epuizante pentru a arde caloriile rezultate din
mâncare și a arăta bine fizic.
29. Folosesc frecvent diuretice și laxative pentru a elimina lichidele și
mâncarea ingerată.
30. Sunt destul de nemulțumit(ă) de corpul meu sau de părți ale acestuia
(coapse, fund, burtă etc.).
31. Sunt plin(ă) de invidie admirativă pe manechine sau pe fotomod elele
slabe.
32. Mă simt fragil(ă) și neajutorat(ă).
33. Simt că sunt o persoană fără valoare.
34. Pentru mine există doar alb și negru, adică judecăți prin categorii
extreme
35. Folosesc tot felul de subterfugii pentru a scăpa de excesul de alimente
servite la masă.
36. Mă simt slăbit(ă) și fără nici o vlagă.
37. Simt că nu prea mă potrivesc cu grupul din care fac parte.
38. Aproape toată ziua îmi stă gândul numai la mâncare.
39. Când încep să mănânc, uneori am impresia că nu o să mă mai pot opri.
40. Mi-e foarte greu să -mi controlez impulsul de a mânca ceva, chiar dacă
am stomacul plin.
41. Simt că mâncarea este pentru mine cea mai importantă dintre plăcerile
vieții.
42. Când devin anxios(oasă) încerc să mă liniștesc mâncând sau bând ceva.
43. Deseori visez mese copioase, cu o mulțime de bunătăți din care să pot
mânca după pofta inimii. ………
44. Am ținut tot felul de cure de slăbire sau posturi.
45. Cea mai bună consolare pentru necazurile vieții este o mâncare bună.
46. Simt că niciodată nu am fost iubit(ă) îndeajuns.
47. Am constatat că de multe ori nu mă pot abține de la ceva care îmi face
plăcere.
48. Simt că eu însumi nu mă iubesc prea mult.
49. Mă îmbrac în haine largi sau negre pentru a -mi ascunde surplusurile
nedorite .
50. Sunt exagerat de sensibil(ă) în legătură cu aspectul meu fizic.
51. Îmi ascund cu grijă sentimentele sau modul propriu de a gândi.

80
52. Am accese în care mănânc „ca spartul”, cu mult peste nevoile obișnuite.
53. De câte ori am ocazia dau iama prin prăjituri, ciocolată sau torturi.
54. Am mai mereu la mine o rezervă secretă de bomboane, ciocolată sau
mâncare pe care o devorez
rapid atunci când îmi vine pofta.
55. De multe ori, după ce mănânc în exces îmi vine să plâng și devin
depresiv(ă).
56. Am oscilații ale greutății din cauza alternanței dintre excesele
alimentare și curele urmate apoi .
57. Simt un conflict foarte puternic între nevoia de a mânca și aceea de a
arăta bine.
58. Mănânc foarte de mult în fiecare zi.
59. Am o părere foarte proastă despre mine.
60. Simt că viața mea nu prea are nici un sens.
61. Toată copilăria mea am fost marcat(ă) de dorința de a nu dezamăgi
părinții sau profesorii.
62. Mă simt neconfortabil când alții încearcă să se apropie de mine.
63. Pe măsură ce am crescut mi s -a părut tot mai greu să fac față pretențiilor
vieții.
64. Simt că pe nimeni nu interesează cu adevărat problemele mele.
65. Numărul prietenilor mei este prea mic.
66. Mă simt inhibat(ă) când vine vorba despre sex.
67. Cred că nu sunt prea atractiv(ă) pentru sexul opus.
68. Mi-a trecut uneori prin cap să -mi fac rău fizic singur(ă).
69. Mi se întâmplă des să mă trezesc doar după câteva ore de somn și să nu
mai pot adormi.
70. De multe ori simt că sunt într -o dispoziție proastă.
71. Simt că mă concentrez greu la sarcinile curente