Sesiunea IUNIE -IULIE 2017 [627748]

1
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ARTE DECORATIVE ȘI DESIGN
SPECIALIZAREA: SPAȚIUL SCENOGRAFIC

LUCRARE DE DISERTAȚIE
EROTISMUL
CA T EMĂ DE MANIFESTARE ARTISTICĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]:
Conf. univ. dr. VIORICA PETROVICI

Promotia 2016/2017
Sesiunea IUNIE -IULIE 2017

2
CUPRINS
1. INTRODUCERE ……………………………………………………………………… ………………………pg. 3
2. MOTIVAREA TEMEI sau MESAJ UL ETIC AL SINELUI PROIECTAT ÎN ARTĂ
………………………………………………………………….. ……………………………….. ………………………pg. 4
3. EROTISMUL ………………………………………………………………………………. ………………….pg. 6
A) FILOZOFIA GRECILOR DESPRE IUBIRE ………………. ……………………………………. ………………………pg .6
B) SCURT ISTORIC AL EROTISMULUI ÎN ARTA VIZUALĂ ………………………………………. ………….pg. 12
C) EROTISMUL ÎN SPAȚIUL TEATRAL …………………………….. ……………………………. ………………………pg. 16
4. SIMBOLURI ȘI MOTIVE EROTICE …………………………………………………………. …pg. 17
5. SINOPSIS” PORTRETUL LUI DORIAN GRAY” DE OSCAR WILDE ………….pg. 20
5.1 MITU L LUI DON JUAN ………………………………………………………. ……………………..pg. 23
6. DORIAN GRAY – SPECTACOL DE TEATRU ……………………….. ………………………pg. 27
A) CONCEPT REGIZORAL ……………………………………………………………………………….. ……………………… .pg.27
B) CONCEPT SCENOGRAFIC ……………………………………………………………………………. ……………… ………pg. 28
C) DECOR ………………………………………………………………………………………………………….. ……………………….pg.28
D) COSTUME ……………………………………………………….. …………………………………………….. ……………………..pg. 30
7. CONCLUZII ………………………………………………………………………….. ………………………pg. 31
8. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ ………… ………………………………………………………..pg. 32
9. ANEXE …………………………………………………………………………………………………………..pg. 33

3
CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE
Erotismul (din ἔρως greac ă, eros – "dorință") este o calitate care provoacă sentimente
sexuale1, precum și o contemplare filosofică în ceea ce privește estetica dorinței sexuale,
senzualitate și iubire romantică. Această calitate poate fi găsită în orice formă de artă,
inclusiv pictură, sculptură, fotografie, teatru, film, muzică sau literatură. Acesta poate fi, de
asemenea, găsite în publicitate. Termenul se poate referi, de asemenea, la o stare de excitare
sexuală 2sau anticiparea unei astfel – un impuls sexual insistent , dorință, sau un model de
gânduri.
După cum a declarat romancier francez Honoré de Balzac, erotismul depinde nu doar
asupra moralitatea sexuală a unei persoane, dar, de asemenea, cultura și timpul în care o are
reședința individuală3.
Deoarece natura a ce ea ce este erotic este fluid4, definiții timpurii ale termenului
încercat să conceapă erotism ca o anumită formă de iubire senzuală sau romantică sau ca
apetitul sexual uman5; de exemplu, Enciclopedie a de 1755 afirmă că erotic "este un epitet
care se aplică totul cu o conexiune la iubirea sexelor, o folosește în special pentru a le
caracteriza… un desfrâu, un exces"6.Cu toate acestea, pentru că erotismul este dependentă în
întregime de cultură și pers onale gusturile privitorului referitoare la ceea ce, exact, definește
erotic7, criticii au confundat adesea erotismul cu pornografia, Andreea Dworkin merge atât de
departe încât să spună: " [Erotism] este pur și simplu pornografie de înaltă clasă. Mai bine
produs, mai bine concepute, executat mai bine, mai bine ambalat, proiectat pentru o clasă mai
bună a consumatorilor "8. Această confuzie, așa cum scrie Lynn Hunt, "demonstrează
dificultatea de desen a unei linii de delimitare clară generică între erotic ș i pornografie
"adevărat, fără îndoială, " istoria separării pornografiei din erotism… rămâne să fie scrisă."9

1 “Erotism". Merriam -Webster. Adus de 7 august 2011
2 “Erotism". Merriam -Webster. Adus de 7 august 2011
3 Balzac, "Fiziologia căsătoriei" (1826)
4 Evans, David T., Cetățenia sexuală: materialul din sexualități, (New York: Routledge, 1993)
5 libidoului
6 Enciclopediei (1755), citat în Lynn Hunt ed., Erotism și corpul politic (Londra 1991) p. 90
7 Plasament. Jeannette H., Sex Variant Femei în literatu ră: A 2 -a ediție istorică și studiului cantitativ, (New York:
Vantage Press, 1956).
8 Dworkin, Andrea (1981). Pornografia: Bărbați Femei Posedand. p. 39. ISBN 978 -0-399-12619 -2.
9 Hunt, "Introducere", în Hunt ed., Erotism p. 4

4
CAPITOLUL 2 – MOTIVAREA TEMEI sau MESAJUL ETIC AL SINELUI
PROIECTAT ÎN ARTĂ
Deseori la începuturile studenției, mi -am pus întrebarea „sunt sau nu, artist?”. Ce nu
știam atunci era că răspunsul nu vine în forma lui clară, cum mă așteptam la acea vârstă, ci
mai degrabă ca o identitate în care te scufunzi, care îți învăluie trupul mintea și sufletul.
Artist? „Persoană de talent care lucrează în mod creator într -un domeniu al artei” 10.
Așa să fie! O definiție sumară care înglobează termeni restrictivi, cu alte cuvinte, sec. După
cinci ani de studiu, cercetare, creație și perfecționare am ajuns la concluzia că, da!, sunt artist.
Sunt artist nu numai pen tru că transpun imagini, pe o foaie de hârtie, care coboară din tărâmul
superior al ideilor, ci pentru că în același timp le atașez o semnificație, un rol, un așa zis
mecanism care îmi animă desenul îi dă o însemnătate etică, etică care poate să devină din ce
în ce mai laxă, să se extindă și să înglobeze tot universul meu artistic.
Sinele meu este un complex impresionant de emoții, sentimente, rațiuni,
comportamente, idei și valori. Dintre toate astea am favorizat mereu valorile, cu precădere
valorile precu m: onestitatea, atât cu mine însumi cât și cu ceilalți, naturalețea și libertatea.
Trăind cu aceste valori m -am apropiat de proria -mi sexualitate, am învățat ce o face să ticăie,
cum reacționează dacă nu primește ce -și dorește, pe scurt, ce înseamnă ea pen tru mine și cum
mă ajută să percep lumea din jurul meu.
Prin lentila sexualității mele la care am adăugat un filtru estetic, și am numit -o
erotism, am început să privesc universul înconjurător. Așa am descoperit importanța
erotismului în viața individului, cum suntem animați de această forță incredibilă, care vine
din propria persoană, și care ne împinge unul spre altul pentru a coexista în momente de
plăcere.
Reușesc să văd valențele erotice în aproape orice. Având această percepție am pornit
într-o căutar e care privește arta. Am studiat în de aproape manifestările artistice cu natură
erotică a civilizațiilor de la grecii antichității până în zilele noastre. Am descoperit cu
fascinație că nu am fost și, probabil, nu voi fi singurul cu această apetență pentr u artele cu
temă erotică. Având ca temelie această cunoaștere a trecutului am considerat de cuviință că
am ajuns la un moment unde aș putea să -mi dezvolt propria perspectivă asupra subiectului, să
arăt lumii ce înseamă arta erotică văzută prin ochii mei.

10 ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într -un domeniu al artei;
p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist
al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista.

5
În lumea de azi, se vorbește despre epoca în care internetul oferă un acces universal la
imagini fruste, întrebarea este: dacă erotismul mai reprezintă o provocare artistică?
Eu cred că da. Provocarea în cea ce mă privește ca scenograf când se pune în discu ție
erotismul este nota de echilibru între sugestiv și descriptiv. Ce îmi propun eu, pentru
abordarea acestui subiect în artă pe care o fac, este un studiu al liniei fine între aceste două
extreme ale reprezentării erotismului. Analiza varietății de simbol uri care descriu acte erotice
prin forma lor vădită, să dezvolt mijloace în care temele erotice să se desfășoare într -un mod
armonios, să transmită pasiune, sexualitate, atmosferă erotică prin excelență.
Fiind un scenograf cu o dedicație profundă față de m anifestările teatrale, am ales să
particularizez formele de limbaj teatral 11, utilizând erotismul meu particular.
Spre surprinderea mea, am observat că deși un lucru așa comun tuturor, cum este
erosul, este totuși privit încă ca un tabu 12. Prin discuții înde lungate cu alți oameni am înțeles
de ce, erosul este perceput cu această stigmă, răspunsul fiind foarte simplu, din neștiință.
Oamenii în general nu cunosc implicațiile iubirii cu atât mai puțin partea importantă pe care o
joacă erosul în viața lor, și cum neștiința generează frică, așa și erosul aare de suferit.
Trecând prin toate acestea, responsabilitatea mea în calitate de artist, a devenit foarte
clară. De ce erotism? Pentru că reprezintă un punct de interes, dezbătut și controversat în
multe feluri la care doresc să pun și eu la rândul meu o notă personală, să -l pun în lumina
creației proprii și să îl modelez, să -l fac abordabil unui public mai larg. Erotismul face parte
din structura ființei umane el scoate la iveală dorințele sincere nealterate, asta mă atrage cel
mai mult la acest subiect, puritatea lui.
O să mă opresc asupra epocii contemporane, ca subiect de studiu practic al acestei
teme, am ales un text scris de Oscar Wilde “Portretul lui Dorian Gray”, pe baza căruia voi
construii un concept scen ografic de teatru.

11 Decor,costume, lumini, machiar,etc
12 TABÚ, tabuuri, s. n. (În societățile totemice) Interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat
sancțiuni severe; interdicție rit uală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦ (Lingv.) Interdicție de
limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o perifrază de obicei metaforice. – Din fr. tabou.

6
CAPITOLUL 3 – EROTISMUL
A) FILOZOFIA GRECILOR DESPRE IUBIRE
Dragostea , sub diverse moduri de manifestare, a existat dintotdeauna; totuși, nu așa
cum o înțelegem în ziua de astăzi. Nu numai că oamenii antichității nu vedeau iubirea cu
aceeași ochi și cu aceleași înțelesuri, existau chiar civilizații în cadrul cărora, la fel că
termenul accident, de exemplu, termenul de dragoste nu exista, deoarece oamenii arhaici nu
aveau nici o utilitate pentru acesta. Exista interes pentru procreare ș i căsătorie, dar termenul
abstract de dragoste nu prezenta vreo valoare13.
Teoretizări asupra dragostei apropiate de ceea ce înțelegem astăzi apar în filosofia
greacă, în perioada marilor gânditori antici. Totuși, dacă i -ai prezenta unui filosof grec din
Antichitate ideea asupra iubirii romantice a unui Shakespeare, el ar lua -o ca pe o glumă sau ar
privi -o ca fiind ceva inferior propriei sale idei. Aceasta deoarece nu dragostea dintre bărbat și
femeie, nu iubirea romantică a suscitat interesul acestor gândit ori și nu ea a fost văzută ca
fiind înălțătoare.
Dragostea romantică și dragostea pasională nu erau, așadar, printre primele preocupări
ale filosofilor greci 14.De la iubirea pentru zei, pentru univers, pentru umanitate, la iubirea
pentru semeni, la iubirea pentru adevăr, dreptate și frumusețe, la iubirea pentru stat, la iubirea
pentru familie15 și până la iubirea pentru prieteni, dragostea romantică, pasională dintre
bărbat și femeie nu era la fel de valorizată ca cele menționate.
Dragostea în forma sa cea m ai înaltă a fost înțeleasă de către filosofii greci, de
exemplu, ca iubirea pentru filosofie, pentru adevăr și dreptate . Platon este cunoscut cu ideea
sa de iubire platonică – însă sensul pe care îl dă filosoful conceptului său era un altul. Astfel,
Platon vorbește despre un soi de iubire romantică care include și erotism, dar acea iubire era
adevărată și înălța spiritul doar dacă omul se regăsea pe sine și regăsea spiritualitatea prin
legătura de iubire.
Așadar, Platon nu vorbea de o iubire pură, ci de spi ritualitate, mult mai importantă
decât partea carnală. Dorințele fizice nu au prea mare importanță, ci înălțarea spiritului. În

13 Ca fapt de interes, termenul de accident nu exista în unele culturi pri mitive deoarece orice se întâmpla avea
o cauză magică în gândirea omului antichității .
14 De altfel, se cunoaște faptul că, mai mult decât relațiile heterosexuale, cele homosexuale, ce implicau o
legătură profundă, n u doar carnală, erau valorizate .
15 Dintre părinți și copii.

7
plus, ideea sa asupra iubirii era legată de moderație, nefiind de acord cu excesele. Aristotel
privește iubirea ca sentimente de prietenie și ca iubire pentru virtute și pentru frumusețe în
general; ideea lui de două suflete într -un corp nu era într -atât de romantică precum ar părea,
ci mai degrabă spirituală și socială; Aristotel privește legătura între bărbat și femeie mai
degrab ă ca fiind practică, pentru procreare, el afirmând teoria polarității sexelor16.
Iubirea romantică între bărbat și femeie nu era așadar cea mai înaltă și de interes
formă a dragostei în filosofia grecilor antici. De fapt, se valoriza mai degrabă iubirea di ntre
doi bărbați17 decât cea dintre bărbat și femeie. Nu femeia era obiectul prim al iubirii, deși era
de datoria bărbatului și a femeii să se căsătorească și să dea naștere unor urmași.
Problema dragostei în filosofia grecilor antici poate fi înțeleasă dac ă ne referim pe
scurt la conceptele de eros, philia și agape . Astfel, eros însemna iubirea pasională, dorința și
nevoia, tânjirea. Totuși, nu era întocmai vorba despre pasiunea dintre bărbat și femeie, ci
despre pasiunea, dorința și nevoia omului pentru fr umusețe, căutarea sa de frumusețe, ce
putea fi găsită în primul rând în planul ideilor și nu în cel real. Iubești frumusețea și nu o
persoană.
Philia însemna iubirea frățească, afecțiune, respect și apreciere pentru un om, pentru
familie, pentru carieră, p entru stat. În acest sens, Aristotel spune că fiecare cetățean trebuie să
fie un om cât mai bun, să își cultive spiritul și să fie virtuos pentru a merita să fie iubit;
iubirea are valoare deoarece pentru a fi iubit vrei să fii un om bun, te dezvolți și cr ești. Tot
Aristotel spune că nici un om nu va putea iubi dacă nu cunoaște iubirea de sine – nu în sens
narcisistic, ci în sensul de a se aprecia și de a se respecta, încercând să se dezvolte continuu.
Nimeni nu este în stare să dăruiască iubire semenilor d acă nu se iubește pe sine, spune
filosoful.
Agape însemna iubirea pentru Dumnezeu și în general pentru univers și umanitate,
forma cea mai înaltă a iubirii, dar și cea mai abstractă. Agape este forma dragostei perfecte,
spirituale, frățești, dar și pasiona le.
Iubirea romantică, pasională așa cum o cântă poeții și cum o trăiesc îndrăgostiții nu a
reprezentat o preocupare primă în cadrul filosofiei grecilor antici, căci pasiunea dintre femeie

16 Bărbatul este un principiu activ, ordonator, creator, femeia este pasivă, materie neordonată, care primește
și dă formă sămânții creatoare .
17 Care nu excludea de seori iubirea erotică și fizică.

8
și bărbat ar fi putut, în ochii lor, chiar să tragă în jos omul, în loc de a -l înălța precum alte
forme ale iubirii. Dragostea nu trebuia să cadă în planul concret , să fie născută și dăruită unei
persoane concrete, ci trebuia să rămână un ideal.
Cuvântul έρως18 semnifică în general iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl
găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința
sexuală, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod
defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică
decât philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau
căsătoriei.
Ceea ce au în comun toate aceste semnificații este o intensi tate foarte mare a trăirii,
ceea ce a făcut ca acest cuvânt să fie folosit în contexte foarte variate, în ciuda conotațiilor
negative pe care le are. Forța erosului a făcut ca vechii greci să -l așeze, personificat, printre
zei, sau să -l considere chiar un principiu ordonator care a participat la geneza universului și
care participă la viața oamenilor și a zeilor.
Eros este un zeu, după cum ne spune Hesiod, însă nu numai cel mai frumos dintre zeii
nemuritori, ci și acela care a apărut din Haos, odată cu Gea, Olimpul și Tartarul, cel care
stăpânește asupra minții și trupului și sfătuiește cu înțelepciune pe oameni și pe zei. Acest
Eros este foarte diferit de zeul Eros, zeul iubirii. Acesta din urmă erafiul lui Zeus și al
Afroditei, frate cu Anteros. Sub înfăți șarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un
zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare
ale dragostei atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita se ferea de fiul ei cel
capricios și necruțător19
Avem de -a face cu două semnificații diferite, ambele la fel de puternice pentru a fi
personificate în zei: prima reprezintă iubirea ca element primordial, anterior apariției lumii,
iar cea de -a doua reprezintă iubirea erotică, chinuitoare. Într -unul din so netele atribuite lui
Orfeu apare din nou Erosul ca principiu generator al lumii. El apare dintr -un ou, înainte ca

18 Έρωσ – eros in greaca
19 Eros, în mitologia greacă, zeul iubirii (Cupidon sau Amor în mitologia romană). Era fiul lui Hermes (Ares sau
Zeus) și al Afroditei (Venus), și frate cu Anteros. Sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea
un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei
atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios și necruțător.

9
Pământul sau Cerul să existe. El este cel care amestecă lucrurile și iau naștere Cerul și
Pământul.
Acestea sunt semnificațiile erosului folos ite în scrierile presocratice, pe care le vom
regăsi și în dialogurile lui Platon. Cei doi Eros, alăturați celor două Afrodite, se manifestă ca
două tipuri diferite de iubire. Așa cum există Afrodita cerească, născută din Uranus și fără
mamă, tot așa exist ă și un Eros ceresc; iar Afrodita obștească, născută din împreunarea lui
Zeus cu Diona, este însoțită de Eros cel obștesc. Acesta din urmă este erosul oamenilor de
rând, care nu alege și nu iubește sufletul, ci trupul, și căruia nu -i pasă dacă ceea ce face este
bine sau rău. Acesta vine de la Afrodita obștească, care este concepută din împreunarea cu
principiul feminin. Celălalt Eros, care provine de la Afrodita cerească, are la bază doar
principiul masculin, el ține de alegere, de judecată, și nu de pasiun e. Aceasta este semnificația
pe care o au în vedere personajele lui Platon atunci când vorbesc despre iubire. Erosul
obștesc, de rând, este doar amintit, ca o abatere de la rânduielile iubirii. Adevăratul Eros este
cel ceresc, care îi îndeamnă pe oameni să -și găsească jumătatea pe care au pierdut -o atunci
când Zeus i -a pedepsit tăindu -i în două. Este acela care face ca doi să devină din nou unul, și
astfel, revenind la starea inițială, să obțină fericirea.
“… seminția oamenilor ar avea parte de fericire d acă fiecare dintre noi ar asculta până
la capăt îndemnurile lui Eros și și -ar găsi pe adevăratul lui iubit, întorcându -se astfel la starea
lui dintâi ”20
Însă erosul nu este doar o relație între oameni, nu este doar iubire de celălalt, ci, mai
mult de atât, este iubire de veșnicie. El este pus întotdeauna împreună cu Binele, pentru că
nemurirea trebuie neapărat dorită împreună cu binele; iubirea este dorința de a dobândi binele
pentru veșnicie. Și, de asemenea, este pus întotdeauna împreună cu frumusețea, pen tru că
iubirea este zămislire întru frumusețe, și nu se îndreaptă decât înspre frumos. Cu ajutorul
frumosului, ea urcă treptele cunoașterii. Pentru că cel care caută aceasta, îndreptându -se către
frumusețile lumii, va vedea că frumusețea lor e aceeași, și, înaintând în cunoaștere, nu va mai
iubi numai un lucru, ci întorcându -se către adevărata frumusețe va căuta să o cunoască și se
va înălța către frumusețea absolută, în înaltul iubirii. Erosul are ceva din forța și pasiunea pe
care anticii le atribuiau zeu lui Eros21, fiind năzuință puternică înspre nemurire, înspre

20 Platon, Banchetul, în Opere complete vol. 2, București: Hu manitas, 2001,ISBN 973 -28-0877 -2 p.105.
21 Ca fiu al lui Zeus și al Afroditei.

10
veșnicie, însă mai mult decât, atât el are măreția lui Eros cel ceresc, este principiul masculin,
cel care se manifestă doar în rațiune, singura cale către Frumusețea supremă, către Adevăr.
Crezi cumva că puțin lucru ar fi viața unui om care ar privi înspre ea și ar privi -o cu
ochii minții și ar trăi astfel în unire cu ea? Oare nu -ți dai seama că numai acolo îi va fi dat,
privind îndelung Frumusețea, să dea naștere nu unor biete asemănări ale vredn iciei, căci
acolo nu asemănări vede, ci unor vlăstare adevărate, pentru că acolo vede însuși adevărul? Iar
cel care zămislește adevărata vrednicie și care o crește ajunge drag zeilor și, dacă îi e dat
această vreunui om, dobândește nemurirea22.
Acesta este sensul pe care îl vor prelua sfinții părinți, teologii și filosofii creștini și pe
care îl vor îmbogăți pentru a -i ajuta în interpretările și scrierile lor, deși de cele mai multe ori
nu έρως va fi cuv ântul folosit, ci αγάπη23. Cuvintele έραν, έρως nu apar aproape deloc în
Vechiul Testament și nu sunt deloc admise în cărțile Noului Testament. Totuși, ele apar în
scrierile ascetice, la părinți mistici precum Grigore de Nyssa, Nicolae Cabasila sau Simeon
Noul Teolog, pentru a exprima iubirea superioară față de Dumnezeu. Simeon Noul Teolog
are chiar o vastă operă despre iubirea pentru Dumnezeu intitulată Έρωτες, adic ă Erosuri.
Cuvântul a căpătat astfel o nouă semnificație, a fost spiritualizat, impregnat cu ideea de iubire
harică, dumnezeiască, energia lăuntrică a cuvântului devenind invers proporțională cu energia
omenească, pe care cuvântul o avea în limba clasică24.
El devine acea energie dumnezeiască, acel însoțitor al naturii divine care îl „aduce” pe
Dumnezeu lumii și pe care dogmatiștii o numesc „bunătate”, iar misticii – „eros”. Energia
corespunzătoare este erosul uman, care este îndreptat către Dumnezeu. Cele două energii sunt
strâns legate una de cealaltă, deși aparțin unor lumi diferite; ele sunt unite în Duhul. Grigore
Palama, dorind să evidențieze acea energie a Sfântului Duh în lucrarea de desăvârșire a
omului, caracterizează Duhul că erosul minții divine îndreptat către Logos, ca erosul Tatălui
către Fiul. Chiar și spiritul omului este erosul său îndreptat către mintea, către cuvântul său,
către propr iul logos. Mesagerul erosului divin către om este Sfântul Duh, iar cel al erosului
uman către Dumnezeu este spiritul uman.
Erosul este cel care determină comunicarea și comuniunea. El creează atât în
Dumnezeu cât și în om ekstasis, ieșirea din sine. Ec -staza lui Dumnezeu duce la dialog și

22 Platon, Banchetul, în Opere complete vol. 2, București: Humanitas, 2001,ISBN 973 -28-0877 -2 p.132.
23 Αγάπη – agape in greaca
24 Pavel Florenski, Stîlpul și Temelia Adevărului, Ed. Polirom, Iași, 1999,ISBN 973 -683-373-9 p. 257

11
comuniune cu omul; ec -staza omului duce la dialog și comuniune cu Dumnezeu. Desigur,
cele două mișcări sunt diferite pentru că a lui Dumnezeu este descendentă iar a omului este
ascendentă. După Grigore de Nissa, „erosul bi necuvântat” este un impuls adăugat naturii
umane și prin care se ajunge la binecuvântările iubirii și sfatului divin. Acesta este forța care
îndeamnă oamenii înspre Dumnezeu. Simeon Noul Teolog a dedicat Imnurile pentru Erosul
Divin experienței născute de lucrarea acestei energii. Erosul divin este ec -static, iar nu
limitat; el face ca cel ce iubește să nu -și mai aparțină sieși, ci celui iubit.
Maxim Mărturisitorul25 numește έρως dumnezeirea transpus ă la nivelul creatului.
Cuvântul exprimă tendința creatului spre perfecțiune și se manifestă în ambele direcții, ca
eros uman și ca eros divin.
Dumnezeirea este cauza creației; erosul este forța care o duce către perfecțiune. Calea
este o continuă înălțare către Dumnezeu, începând cu mișcarea dată de Dumnezeu, îna intând
la eros și ec -stază până când călătorul se unește cu cel pe care îl iubește. Erosul este cel mai
înalt grad al iubirii omului față de Dumnezeu și a lui Dumnezeu față de om. Toate virtuțile
contribuie la erosul divin, și mai ales rugăciunea curată, p rin care mintea capătă aripi pentru a
trece dincolo de toate lucrurile și pentru a fi ridicată de la cele omenești la cele dumnezeiești.
Astfel, omul devine capabil să -l urmeze pe Iisus Hristos în înălțarea la ceruri.
Deși a fost folosit de către misticii din perioada bizantină, mulți autori creștini recenți
s-au ferit să -l folosească pe „eros” din cauza semnificației sale obișnuite, care -l apropie de
patimă, de patologic. Eventual se definește iubirea cea adevărată ca ceva între eros și agape,
păstrând din eros acea forță, setea pe care o are cel care iubește și care nu se stinge oricât de
aproape ar fi de cel iubit. Însă se consideră în general că a folosi doar „eros” pentru a vorbi
despre iubirea creștină poate fi derutant pentru cititorul neavizat

25 Sfântul Maxim Mărturisitorul, 580 -662, monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru
teologia Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează mai ales despre iubire ca și
concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore
de Nazianz. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistențelor imperiale de a trece la
Monotelism, în ciud a torturilor la care a fost supus.Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular
platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, proleme
ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziț ia sa este una creștină.

12
B) SCURT ISTORIC AL EROTISMULUI ÎN ARTA VIZUALĂ
Erotismul este doar una dintre multele temele ce au influențat formele de exprimare
artistică. Ea se regăsește în toate artele frumoase, de la literatură, muz ică trecând prin artele
plastic26,ajungând și la arte le dramatice27 .
Nu putem vorbii despre erotismul în artă fără a cunoaște istoria care stă la baza
acestui subiect, așa că în următoarele pagini voi vorbii despre traseul care a adus erotismul în
zilele noastre.
De unde?
Încă de la începutul timpurilor, de la Adam și Eva, artiștii fiecărei epoci – fie ei
egipteni, greci și romani ai antichității, său nume mai faimoase recent precum Rembrandt,
Courbet, Degas sau Picasso au sucombat, fanteziilor lor, obsesiilor și libidoului, în consecință
producând lucrări er otice pe care cenzură a reușit cu ușurință să le ascundă de ochiul
privitorului curios. Dar astfel de lucruri nu pot fi ascunse mereu, așa că, ușor, ușor, au ieșit la
suprafață, și am aflat că nu numai scriitori faimoși precum Ovid, Voltaire sau Maupassant , au
scris texte erotice care erau la granița indecenței ci și artiști renumiți precum Dali sau Matisse
au fost inspirați să furnizeze ilustrații potrivite pentru aceste cărți obraznice.
Termenul de erotism în artă a apărut destul de târziu, în 1841, în li mba franceză. Deși,
după cum mărturisește criticul de artă Philippe Dagen, profesor de istoria artei contemporane
la Universitatea Paris I, Panthéon Sorbonne, artele din Japonia, China și India reprezentau
summumul erotismului, dând la iveală o sexualitate sesizantă, solară. În aceste culturi,
sexualitatea este ca o rugăciune, ea făcând parte din filosofiile și religiile zonei.
Bucuriile erosului
Există doar un singur antidot pentru angoasa umanității împotriva conștientizării
fenomenului de moarte inevitab ilă: bucuria erotică. Eros, zeul iubirii, este considerat un
principiu al creației; născut din haosul originar, el este un element vital ce stă la baza lumii.
Artistul este în căutarea eternei frumuseți, netrecătoare; așa că face din veșmintele intime
feme iești, pilonii templului prin care un individ trece pentru a intra în rai.
A fost Leonardo da Vinci care a spus “Primul tablou a fost conturul unei umbre de om
aruncată de către soare pe un perete”. Și să întâmplat ca penisul acestui om să fi fost erect, c a

26 Pictură și grafică, sculptură, arhitectură și o multi tudine de alte genuri secundare.
27 Cu diviziile principale teatru, dans/coreografie și cinemat ografie .

13
o formă de împotrivire contra fricilor lui. Erect fiind, el involuntar a ilustrat teoriile
neoplatonice conform cărora iubirea este sursa oricărei creații. Dar artistul știe că datorează
totul femeii. Pentru artist, femeia este „originea lumii” sau „buri cul ei”. Preoteasă sau
curtezană, menadă sau hurie, dansatoare sau vrăjitoare, este ea care naște pământul. Și așa
ajunge atelierul artistului un templu orgiac, un bordel mistic, o catedrală a vederii. Aceste
lucrării sunt martori ai întregii umanități, de la schimbări în obiceiuri la fenomene
sociologice: fetișisme ale perioadei, evoluția modei și a decorațiunii de interior, rezistența
miturilor în timp, etc…
Grecii
Moartea, pentru grecii antici, era „goală și întunecată ca femeia”. Chiar și cu părul
îndepărtat, nefastă grotă ducea direct la Hades. Din acest motiv, Afrodita este mereu de
pictata ca fiind fină și impenetrabilă, care pentru o zeiță a iubirii, este apogeul absurdității.
Din același motiv, era în floare fenomenul de „iubire sacră” între bă rbați pe care o descrie
Platon.
Artiștii greci ne -au lăsat în urmă, pocale, vaze, amfore, un catalog inepuizabil de
zbenguieli fără rușine în care muritorii se abandonau în imaginea zeilor din Olimp.
Romanii
La fel că vasele și pocalele grecești, frescele sublime ale „Villa dei Misteri” de la
Pompeii și mozaicurile de la Nepal, salvate de cenușile Vezuviului, ne arată marea varietate
pe care o aduc oamenii și zeii la actul sexul.
Evul Mediu
În evul mediu, credința nu apucase încă să fie înlocuită de ipocriz ie și credinciosul nu
vedea încă „răul” peste tot. Pe fațada bisericilor gotice, a sută de sculpturi făceau sex în
piatră… Pascal, a remarcat „Uneori înfățișarea răului este un stimulent mai mare spre
îmbunătățire, decât un exemplu pozitiv”. Deznodământu l fiind același: cultul femeii se naște.
Și doamnele frumoase ale perioadei, care nu erau în niciun fel pudice, frecventau băi publice,
în care își făceau portrete, nuduri, cu picioarele crăcănate, spre deliciul artiștilor care de
pictau aceste scene.

14
Renașterea și Epoca de Aur
Sunt acei care nu respectă nimic: Michelangelo care și -a proclamat homosexualitatea
pe bolțile Capelei Sextine. Rembrandt, fericit să șocheze burghezia Amsterdamului, prin
portretizarea unei partide de sex a cărei participanți erau chiar el și soția lui sau cum aceasta
mai târziu se urina; a vândut aceste gravuri ca vederi. Chiar și cei trei „pictori obraznici” –
Watteau, Boucher și Fragonard – care aduc secolul al XVII -lea la un sfârșit grațios cu picturi
ștrengare, aparent pentru e ducația tinerilor regi, erau menită să arate că frumusețea este
efemeră, că plăcerea este doar un văl subțire aruncat asupra realității, și că sub suprafețele
voluptoase, se ascund singurătatea și moartea.
Iubirea pentru zei
De a lungul secolelor, artiștii mai mării sau mai mici au pasat torța revoltei sub toate
formele ei în încercarea de a câștiga pentru ei înșiși, dreptul de a de picta eroticul, piatra de
încercare a libertății. S -au folosit de Biblie sau mitologie, miturile noastre eterne, în căutarea
unui pretext nobil, care să le permită să -și dea frâu impulsurilor fără a fi blamați de ofensă
ideii de cenzură. Așa deci „iubirea pentru zei” a furnizat un cal troian pentru obsesiile
artiștilor. Moștenită din antichitatea via Aretino, au inspirat artiști precum: Giulio Romano,
Raphael sau Tițian. Inspirația acestor artiști poate fi urmărită în versiunea lui Agostino
Carracci.
Revoluția libertină
Pentru Camus, „Rebelul” este este marchizul care și -a dat numele sadismului. Sade a
adus într -un singur sistem a rgumentele gândurilor libertine alea secolului al XVII -lea, creând
un motor titanic de război care a dus direct la monumentala răsturnare a Revoluției franceze.
Concluzia revoltei lui Sade a fost un răsunător și universal „NU!”. În visurile lui de distruge re
universală, el ne este contemporan. Pentru el „Virtutea și viciile se împletesc în sicriu ca orice
alt ceva”. Dumnezeu este un mare criminal pe care Șade dorește să îl întreacă. În acest
context orice este permis. Permis în numele a ce? În numele instin ctului care predomină în
rândul celor cărora, pereții închisorilor le restrâng: instinctul sexual.
Tragerea diavolului de coadă
Romantismul a adus înapoi imaginea medievală a diavolului. Dansul vrăjitoarei în
jurul marelui el țap negru al lui Goya, în timp ce picturi a lui Delacroix, Faust și Mefisto
galopau în tandem. Artiștii adoptaseră tematica eroticului diabolic, asociindu -i diavolului

15
atribute obscene, atribute care nu îi mai fusese asociate până atunci. Intențiile teologice ale
strigoiului demonic au fost puse de o parte, romantismul se întorcea la începuturile păgâne, la
Pan, la Cabeiri, la falus. Gigantic, umflat, herculean, pregătit de luptă, falusul este adevăratul
erou al acestor imagini, care erau menite să să stârnească un adevărat râs de bucur ie.
Dandy și Art Nouveau
La sfârșitul secolului al XIX -lea, confruntați cu o revoluție industrială, care a întronat
puterea burgheziei, romantismul a prins o formă extremă: decadență. În numele decenței,
societatea Victoriană cerea ca depravarea, de care erau dependenți în secret, să fie aruncată în
tăcere. O nouă rasă de artiști concentrati pe obiectul defulării: sexualitatea. Strategia lor?
Dandismul: înfrumusețarea celor mai necuviincioase subiecte, pe cât posibil. Corpul femeiesc
fiind evocat ca o tara ntulă pândind la inima unei flori luxuriante și exotice. Pentru că acum
femeia era văzută ca fiind esențial demonică. A fost diavolul care i -a dat acesteia darul
tentației.
Originea lumii
„Miroase, oare, la subsiori?” Așa Picasso, anxios expune un nud. Sun tem la o distanță
mare de Boucher, care spunea despre formă feminină: „Ar trebuii să ne fie greu să
conștientizăm faptul că această formă cuprinde oase”. Sexul feminin a fost închis pentru 2000
de ani. Acum urma să fie deschis din nou… Courbet l -a făcut subiectul unui întreg tablou.
Rodin a desfăcut buzele sexului în lutul statuilor lui, desfăcând dedesubturile „Irisul” – lui lui
pentru a dezvăluii cea ce numește el „tunelul etern”. Această peșteră este într -adevăr originea
lumii. Pasajul sublim dintre ac este strânse oportunități, via plăcerea iubirii, de la femeie la
geneză, de la carnal la sacru. Artiștii modelează asta în „Sesam deschide -te!”, un portal
deschis spre o altă lume.
Erotica modernă
Arta modernă? „Este ca vânzătoarea de pe stradă,” zice Pica sso. „Vrei doi sâni? Bine!
Aici ai doi sâni… Lucrul important este că omul care se uită, ar trebuii să aibă totul la
îndemână. Atunci, cu ochii lui, el îi poate pune unde îi vrea”. Dar lucrurile nu sunt mereu așa
de ușoare. Poate în tăieturile de lamă al e lui Lucio Fontana putem descoperii ceva ce aduce
cu sexul feminin. Și dacă este să credem „teoria orgasmului” a lui Reich, ejaculările lui
Pollock sunt eroice. Dar alături de mișcarea de avangardă, va fi mereu armata de artiști mai

16
puțini cunoscuți, care în fiecare sezon livrează roadele erotice asupra cărora să se desfete
imensitatea noastră de fantezii.
C) EROTISMUL ÎN SPAȚIUL TEATRAL
Erotismul este ca un văl ce acoperă toată cultura umană. Afirmația este clară: iubirea
și sexul au fost mereu elemente e sențiale ale vieții. Eroticul marchează obiceiurile oamenilor
în numeroase privințe. Influențează artă: pictura sculptura, literatură și teatrul. Cine nu știe
oare de Romeo și Julieta? Cine nu a auzit încă de Boccaccio sau de Marquise de Șade
“Nu există pi esă de teatru care să nu facă o trimitere la erotic, într -o formă sau
alta.”28. Fundamentul manifestărilor teatrale este omul și experiențele sale, ce poate fi mai
profund uman decât iubirea, rațiunea și eroticul. În căutarea mea de piese de teatru” erotice ”
sau bazate pe un principiu erotic am descoperit cea mai importantă lecție legate de
manifestarea artistică performativa, aceea că orice piesă are un substrat erotic.
În acest sens pot să menționez, în această lucrare, orice titlu de piesă de teatru și să
argumentez caracterul erotic al acesteia, dar voi numi doar câteva titluri și autori care din
punctul meu de vedere s -au apropiat cel mai bine de tema eroticului și ramificațiile sale.
Titluri precum: “Adunarea femeilor”29, “Electra”30, “Oedipus Rex”31,” Mim us”32,” Karagöz
și Hacivat”33, “Visul unei nopți de vară”, “Romeo și Julieta”, “Othello”34, “Slugă la doi
stăpâni”35,” Don Giovanni”36, “Călătorie în orient”37, “Woyzeck”38,” Peer Gynt”39,
“Deșteptarea primăverii”40, “Mutter Courage und ihre Kinder”, “Opera de trei parale”41,” Apă
de mină”42, “Ce vine după?”43. Aceste piese m -am marcat ca fiind prin excelență cu substrat
erotic, rămând și altele care urmează să le descopăr pe măsură ce voi aprofunda tema în
viitor.

28 Dintr -un interviu cu Cristian Pepino – Regizor si Proferor Universitar
29 Aristofan – în greacă: Ἀριςτοφάνησ ; c.456 î.Hr. – c.386 î.Hr
30 Euripide – în greacă Εὐριπίδησ; n. 480 î.Hr. – d. 406 î.Hr.
31 Sofocle – în greacă Σοφοκλ ῆσ ;n. cca. 496 î.Hr. – d. 406 î.Hr.
32 Herodas – în greacă: Ἡρώδασ
33 Povestiri folcorice turcesti cu autor necunoscut.
34 William Shakespeare – n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie/3 mai 1616
35 Carlo Goldoni – n. 25 februarie 1707 – d. 6 februarie 1793
36 Lorenzo Da Ponte – n. 10 martie 1749 — d. 1 august 1838
37 Gerard de Nerval – n. 22 mai 1808 — d. 26 ianuarie 1855
38 Georg Büchner – n. 17 octombrie 1813 — d. 19 februarie 1837
39 Henrik Ibsen – n. 20 martie 1828 – d. 23 mai 1906
40 Frank Wedekind – n. 24 iulie 1864 – d. 9 martie 1918
41 Bertolt Brecht – n. 10 februarie 1898 — d. 14 august 1956
42 Csaba Székely – n. 31 iulie 1981
43 Mihai Ignat – n. 5 octombrie 1967

17
CAPITOLUL 4 – SIMBOLURI ȘI MOTIVE EROTICE
Falusul
Un falus44 este un penis, mai ales în erecție, un obiect care seamănă cu un penis, sau o
imagine mimetică a unui penis în erecție. Orice obiect care simbolic sau, mai mai puțin
simbolic, seamănă cu un penis mai poate fi numit, falus. Cu toate acestea, astfel d e obiecte
sunt mai adesea amintite ca fiind falic45. Astfel de simboluri reprezintă adesea fertilitate și
implicații culturale care sunt asociate cu organul sexual masculin, precum și orgasmul
masculin.
Orice verticală dreaptă fără conexiuni, adusă în compo ziția scenică vine ca un simbol
falic menit să spargă compoziția, pentru a conferii dinamism în decor.
Yoni
Yoni46, este o reprezentare stilizată a organelor genitale feminine reprezentând zeița
Shakti în hinduism. În cadrul șivaismului, sectă dedicat zeulu i Shiva, yoni simbolizează
consoarta lui. Omologul masculin al yoni este lingam47. Vulvă, obiectul principal de cult
tantric, reprezentat deseori printr -un triunghi, pește, oval dublu ascuțit, potcoavă, ou, fructe,
etc.
Partea feminină a relației erotice, face parte din însăși structura unei scene de teatru.
Cortina intrările, ieșirile, ușile sau alte deschizături în decoruri pot avea acest substrat erotic
referitor la vulvă.
Mărul
Termenul "fructul oprit" este o metaforă populară care descrie orice obiect al dorinței
a cărui rezultat direct nu ar trebui să fie obținut, sau ceva pe care cineva ar putea dori, dar nu
îl poate avea. Sintagma se referă la cartea Genezei, rodul pomului cunoașterii binelui și răului
mâncat de Adam și Eva în grădina Edenului. Ca u rmare a consumului acestui fruct, Adam și

44 falus s.n. 1 (în antic.) Reprezentare simbolică a membrului viril, care se purta la anumite ceremonii și
sărbători. 2 Membru viril; penis (în erecție). ♦ (psih anal.) Organ sexual masculin, considerat simbol al puterii
suverane, virile a bărbatului, al diferenței între sexe. • pl. -uri. / <fr. phallus, lat. phallus, -i; cf. gr. φαλλοσ.
45 simbol falic
46 Sanscrită: "uterul", "uter", "vagin", "vulva", "domiciliu", sau "sursă"
47 LÍNGAM subst. a. Simbolul vedic al fecundității ținând de un cult falic din India; în formă de falus reprezintă
potențialul creator al zeului Siva. b. (În religia hinduistă) Simbol falic stilizat al principiului cosmic masculin și al
zeului S iva. (< sanscr. linga = semn, trăsătură (nom. lingam)) *a. Dicționar de mitologie generală, Victor
Kernbach, b. MW]

18
Eva și -au pierdut inocența și au fost exilați. Deseori mărul este asociat sintagmei “fructul
oprit” datorită artiștilor din Renaștere.
Oglinda
Oglinda ca obiect fermecător și misterios a început să fie folosită de oameni încă de la
începutul anilor șase mii înainte de Cristos. Primele urme ale obiectului folosit ca oglindă au
fost făcute din obsidian48, care s -au găsit în Anatolia49. Pe lângă obsidian, alte materiale au
fost folosite pentru producerea acestor mărfu ri de realitate reflectoare50. Oglinda așa cum o
știm astăzi a apărut în prima parte a secolului al XIX -lea51. Curiozitatea omului a evoluat în
jurul abilităților particulare ale oglinzii pentru a reflecta ceea ce e plasat în fața ei. Calitatea
specifică a o glinzilor a ajutat -o pe Alberti52 să stabilească principiile perspectivei. În stadiul
incipient al popularității oglinzii, posesia unui astfel de obiect era considerat un lux, și de
asemenea, indica statutul social al proprietarului. Datorită capacitățilo r intrigante ale
oglinzilor de a imita realitatea, oamenii au dezvoltat plăcerea de a descoperi părți secrete ale
corpului lor, pe care nu le -ar putea vedea altfel. Să dezvoltat gustul apariției și reprezentării
personale, ceea ce a fost deosebit de benefi c pentru partea feminină a societății. Oglinda și -a
dovedit rapid utilitatea în necesitatea, omului, ca mijloc de asigurare a propriei persoane.
Odată cu creșterea popularității oglinzilor, potențialul analizei psihologice a crescut și el,
psihanaliști pre cum Freud și Lacan53 s-au uitat la efectele oglinzii asupra libidoului uman,
numind acest fenomen narcisism54.
Narcisismul în sensul de iubire a propriei persoane este un principiu fundamental
erotic legat direct sau indirect de onanism, caracterizând un pe rsonaj orientat spre sine în
modul excesiv.

48 OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună -cenușie, cu înfățișarea sticlei topite,
care a fost folosită în epoc a de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. *Pr.: -di-an] – Din fr.
obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra].
49 Turcia de azi.
50 Oglinzile din cupru lustruite din Mesopotamia din anul 4 000 î.Hr. și Egipt de la 3 000 î.Hr., oglinzile din piatră
lustruită din America Centrală și de Sud din anul 2000 î.Hr., oglinzile din bronz lustruite în China din 2000 î.Hr.
Oglinzile din sticla acoperite cu metal au fost produse în Libanul de astăzi în primul secol d.Hr.. În Italia,
oglinzile din sticlă acoperite cu falsuri de aur au fost fabricate în primul secol d.Hr. Oglinzile din sticlă
transparenta au fost fabricate în Spania maura din secolul al XI -lea. In Europa renascentistă, oglinzile au fost
produse prin acopeerirea sticlei transparente cu un a liaj de staniu si mercur.
51 Justus von Liebig în 1835 a inventat oglinda din sticlă poleita cu argint.
52 Leon Battista Alberti (1404 -1472) a fost autor, artist și arhitect italian, autor al "Traité de la Peinture".
53 Sigmund Freud (1856 – 1939), a fost un psihiatru austriac care a fondat școala psihanalitică de psihologie.
Jacques -Marie -Émile Lacan (1901 -1981), a fost psihanalist și psihiatru francez
54 Acest proces a fost descris în 1899 de Paul Näcke (1851 -1913), psihiatru și criminolog german. El a introd us
în psihologie conceptul de narcisism

19
Thanatos
Eros și Thanatos reprezintă cele două instincte fundamentale: viața și moartea, iar
acestea stau la baza comportamentului uman – reprezintă energia din spatele aparatului psihic.
Instinctele vieții sunt asociate cu instinctele sexuale și ne asigură supraviețuirea, satisfacerea
plăcerii și perpetuarea speciei. Freud constata că instinctele vieții nu sunt suficiente pentru a
explica modul în care ne comportăm și a motivat existența forțelor autodistructive prin
prezența instinctului morții – Thanatos. Energia să se manifesta prin comportament agresiv și
violența îndreptată spre sine sau spre cei din jur. Energia vieții a fost numită de către Freud
"libido" și se manifestă prin iubire, cooperare și alte acți uni prosociale55. Omul reprezintă
legătura dintre moarte și erotism prin excelență. Personajele sunt oameni, așa că pot spune că
precum erosul este constant prezent în manifestările teatrale așa și moartea vine ca jumătatea
care echilibrează balanța în cons tantă prezență.

55 Sigmund Freud – “Dincolo de principiul placerii”

20
CAPITOLUL 5 – SINOPSIS” PORTRETUL LUI DORIAN GRAY” DE
OSCAR WILDE
Oscar Wilde
Oscar Wilde (Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde) s -a născut la 16 octombrie 1854,
la Dublin și a fost cel mai cunoscut scriitor estetizant de limbă engleză.
Oscar și -a cunoscut destinul în sânul familiei. Tatăl său era medic urolog și
oftalmolog, anticar și scriitor, iar mama lui poetă, scriitoare de romane revoluționare (sub
numele de Speranza) și jurnalistă. După studii strălucite la Trinity College din Dublin,
audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se
distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După
absolvire, în 1878, se mută la Londra.
În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) și
Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la
moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa să va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).
În ultimele decenii ale secolului al XIX -lea publică o serie de opere care îi aduc un
mare renume în lumea artistică.
În același an, 1878, primește premiul „Newdigate” pentru poezie și inițiază mișcarea
„Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teo ria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa
culegere de versuri, în privința căreia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în
care ține o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite și Canada, o alta în care Wilde
locuiește pe ntru o scurtă perioadă la Paris, după care își încheie șirul de conferințe în Marea
Britanie și Irlanda.
Următorii șase ani reprezintă apogeul de creație al irlandezului. Poveștile pentru copii,
piesele de teatru și mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă
niște citații în tribunale, și mult dorită faimă.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred
Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani
mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi
condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar
Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându -și publ ic relația sa

21
homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru
ultragiu la moralitatea publică.
Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După
eliberare, ruinat financiar de luxoasă relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație,
Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.
Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul
unei celebre balade. Eliber at în 1897, se stabilește în Franța, unde -și sfârșește viața în uitare și
singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se
instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père
Lachaise din Paris.
“Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde
Titlul operei: Portretul lui Dorian Gray, Anul publicării: 1890, Specia literară: roman
fantastic și de analiză psihologică, Structura: 20 de capitole
Eroul principal al acestui roman este Dori an Gray, un tânăr aristocrat, fermecător și
naiv, obsedat de dorința de a rămâne veșnic tânăr și frumos. Ar fi în stare ca pentru acest
lucru să -și vândă chiar și sufletul. După ce un bun prieten de -al său, Basil Halward, îi
realizează portretul, Dorian îș i exprimă regretul în legătură cu "fugite ireparabile tempus"
(trecerea ireversibilă a timpului). Este trist că portretul va rămâne neschimbat pe vecie, în
timp ce el va îmbătrâni și se va urâți, și în final, va muri. Le dezvăluie prietenilor săi, Basil
Halward și Lordului Henry Wotton, că și -ar dori ca portretul să îmbătrânească în locul său, în
vreme ce el să rămână veșnic frumos. Influența Lordului Henry Wotton își pune din ce în ce
mai mult amprenta asupra tânărului Dorian. Lordul îi insuflă acestuia gu stul vieții. După ce
află de schimbul ce se făcuse între sine și tablou, Dorian decide să ascundă tabloul de ochii
lui Halward, cu toate că era piesă centrală a expoziției sale. Se îndrăgostește de actrița Sibyl
Vane, pe care ar vrea să o și ceară în căsăt orie. Din cauza unei seri teatrale în care Sibyl nu și –
a arătat deloc talentul scenic, Dorian se decide să o părăsească. A doua zi, însă, vrea să se
reîntoarcă la ea, dar află crudul adevăr: Sibyl se sinucisese. Autoritățile o găsiseră înecată.
Dorian uită destul de repede de pierderea suferită și sub îndrumarea Lordului Wotton se
aruncă în plăceri carnale și atrage mulți bărbați și femei pe calea păcatului. Decade din ce în
ce mai mult și are parte de toate formele depravării. După ce află de schimbul ce s e făcuse
între sine și tablou, Dorian decide să ascundă tabloul de ochii lui Halward, cu toate că era
piesă centrală a expoziției sale. Fața îi rămăsese neschimbată, însă portretul, ascuns într -o

22
cameră secretă, îi arată chipul adevărat, brăzdat de timp și păcate. Dorian își vinde sufletul
Diavolului, ca și Faust, pentru a rămâne veșnic tânăr. Îi cere prietenului său, Allan, student la
medicină, să scape de trupul pictorului, topindu -l în acid sulfuric.
Pierderea logodnicei sale și uciderea lui Basil Hallwa rd nu aduc nicio schimbare
asupra lui, din contră; continuă pe calea răului. Spre finalul romanului, portretul său este atât
de îmbătrânit de vreme și de păcate, încât pare desprins din Infern. Dorian își dă seama de
toate greșelile sale și înjunghie tablo ul în inimă. Gray este găsit în aceeași noapte, mort lângă
tabloul său (care era la fel ca în ziua în care -l pictase Hallward), îmbătrânit. Cei care -l
găsiseră își dăduseră seama că era vorba de Dorian după ce -i observaseră inelele și hainele pe
care le pu rta.
Personajele principale:
Dorian Gray este un tânăr aristocrat în căutarea perfecțiunii fizice, a tinereții nemuritoare și a
unor virtuți etice salvatoare. Își exprimă regretul față de pierderea tinereții și a frumuseții
atunci când Basil Hallward îi ar ată portretul ce va rămâne tânăr pentru totdeauna. Își dorește
că tabloul să sufere transformările ulterioare pe care el, în mod fizic, le -ar suferi odată cu
trecerea timpului. Odată cu pătrunderea acestui portret în viața sa, el este cuprins de neliniște,
nemulțumire și întrebări tulburătoare. Dorian Gray nu află fericirea în lumea aceasta ciudată.
Lui nu i se oferă nicio salvare. În momentul în care înjunghie tabloul, singurul martor al vieții
sale depravate, el este cel care moare și semnul nemilos al tr ecerii timpului și al păcatelor
trece de pe pânză, direct pe obrazul său. Se prăbușește hidos, în moarte. Nu ar fi putut găsi
nicio altă soluție pentru că el nu cunoștea niciun alt univers decât cel al artei, care nu e
identică cu viața decât pentru scurtă vreme.
Basil Hallward: pictor, prieten bun cu Lordul Henry Wotton și Dorian Gray. Îl adoră
pe Dorian pentru frumusețea și naivitatea lui. Este neînțelegător cu el chiar dacă Dorian nu -i
mai arătase portretul de mulți ani și chiar dacă era cea mai bună lu crare din colecția sa. Este
omenos, de o fire calmă, blândă.
Lordul Henry Wotton: prieten cu Dorian Gray și pictorul Basil Hallward. Îl inițiază pe
Dorian în tainele vieții și ale păcatului. Este un adevărat gentelman. Este vorbăreț și oferă
sfaturi ca un adevărat filozof.

23
CAPITOLUL 5.1 – MITUL LUI DON JUAN
Don Juan este un personaj legendar, iar povestea lui poate fi regăsită în diferite țări
europene. În literatură a apărut prima oară în piesa “El Burlador de Sevilla y comidado de
Pietra ”56, din 1630 aparținând lui Târso de Molina57. Se spune chiar că legenda lui Don Juan
ar fi pornit de la două personaje cât se poate de reale, un anume Don Juan de la curtea
nobiliară spaniolă și un Don Juan Tenorio din Sevilla. Cu toate acestea, nu există nimic care
să ateste existența celor doi.
Seducătorul este universal întâlnit în Europa, în România putând fi asemănat cu
“Zburătorul ”58 lui Ion Heliade Rădulescu. Ramiro de Maétzu59 consideră că există, de fapt,
două tipuri de Don Juan: unul al Italiei, care este curajos, îndrăgostit și mereu aflat în
căutarea iubirii perfecte, și unul al Spaniei, care este arogant și senzual și caută doar fericirea
de moment.
Don Juan este un orgol ios, gata oricând să se dueleze pentru orice capriciu. Este un
personaj care se opune imaginii cavalerului, deoarece curajul său este pus doar în slujba
dorinței.
Piesa de comedie a lui Târso de Molina dramatizează viața aventurierului Don Juan
care este tras în Iad de o statuie care prinde viață, ca pedeapsă capitală pentru înșelarea
femeilor. Este o comedie de capă și spadă care îmbină realul cu fantezia, iar replicile care îl
caracterizează cel mai bine pe Don Juan sunt: „vreau să o am chiar în noaptea aceasta” și
„scadența e atât de departe”. Personajul crede în viața de după moarte și cu toate acestea nu
vrea să se gândească prea mult la acest aspect.
În secolul al – XVIII -lea, odată cu apariția Comediei dell’Arte, seducătorul se
regăsește în melodram e, în comedii muzicale. În crearea lui Don Juan, Târso de Molina s -a
inspirat din folclorul spaniol, a cercetat surse religioase și opere de teatru ale vremii. Astfel că
personajul refuză să cunoască orice manifestare supranaturală, fiind doar un seducător care

56 Engl. The Trickster of Seville and the Stone Guest , piesă publicată prima oară în 1630, deși se crede că a fost
jucată la 1616; prima dramatizare completă a legend ei lui Don Juan, care îl înfățișează pe acesta ca o
reprezentare a păcatului și a diabolicului.
57 Născut Gabriel Téllez, dramaturg baroc spaniol, poet și călugăr romano -catolic, universal cunoscut pentru
piesa El Burlador de Sevilla y comidado de Pietra ; a fost atras de aberații morale, infamii și alte lucruri teribile
pe care le -a expus in lucrările sale literare.
58 Întrupare a dorinței, bărbat tânăr și frumos, dar cu trăsături demonice, care vizitează noaptea tinere femei
tulburându -le visele.
59 Născut Ra miro de Maetzu y Whitney, teoretician politic spaniol, jurnalist, critic literar, diplomat; a militat
pentru refacerea misiunii romano -catolice de secol XVI.

24
nu poate fi oprit, un personaj care își trăiește viața având credința că moartea vine să îi ia pe
vii și că mortul se va răzbuna cumva ucigându -și asasinul. Piesa surprinde un moment în care
Don Juan, în cimitir fiind, invită un mort la masă. La vrem ea aceea, publicul avea sentimente
religioase profunde, iar acest sacrilegiu a fost văzut că o dorință de răsculare împotriva
bisericii.
Don Juan -ul lui Moliére60, pe de altă parte, este un libertin fără scrupule și fără nici un
fel de credință. Este ipocr it și se căiește doar de greșelile făcute în văzul lumii. Lumea în care
se învârte acest Don Juan este dominată de marchizi îngâmfați, proști, coruptibili și amorali,
iar Moliére critică ipocrizia și conformismul societății. Dragostea devine instinct și ne voie,
personajul fiind ateu, blasfemiator și necrezând în viața de apoi și, de altfel, în nimic altceva
decât în el însuși.
“Il dissoluto di pietra ossia îl Don Giovanni ”61 este o operă muzicală aparținând lui
Lorenzo da Ponte pe muzica lui Wolfgang Amadeu s Mozart, în care dragostea se întretaie cu
moartea într -un mod tragic. Don Giovanni este un personaj șmecher, departe de a fi seducător
ca cel al lui Moliére, dar are o densitate tragică și enigmatică care îl transformă într -un bărbat
fără scrupule. Mozar t a încercat să îndulcească acest portret, contrazicând prin muzică sa
scriitura tragică și făcându -l pe Don Giovanni simbol al libertății totale a individului, simbol
al unei iubiri fără îngrădire și fără teamă de convenție. Don Juan este cel care, pe muz ica lui
Mozart, are două momente în care se autodefinește: momentul serenadei, când se vede că este
îndrăgostit sincer și aria șampaniei care redă bucuria de a trăi a personajului.
Don Giovanni este libertinul care nu se gândește nici o clipă la faptele s ale și la
consecințele acestor fapte. El este o ființă determinată doar de simțuri „sento odor di femina”
(act1, scena 4). Înșală femei folosindu -se de măști, minte, o acuză pe Doña Elvira de nebunie,
toate acestea făcute atât de bine, încât Don Giovanni c ade în plasa propriilor uneltiri luând
drept bun și adevărat tot ceea ce face sub impulsul momentului. Se autodistruge prin
comportamentul său în societate, refuzând să se căiască pentru faptele sale, disimulând
regretul în fața Elvirei, dezinteresându -se de toate și refuzând să se schimbe. Nici o femeie nu
îl mulțumește pe deplin, numărul iubirilor lui fiind mereu în creștere. Nu își face nici un plan

60 Dom Juan ou le Festin de pierre , piesă jucată prima oară în 15 februarie 1665 la Palais -Royal; original scrisă în
proză și retrasă după doar 15 reprezentații, deoarece criticii lui Moliére au considerat că piesa era o jignire
adusă religiei și regelui prin elogierea unui libertin.
61 Operă în două acte cu premiera în 1787, combinație de joc, seriozit ate, comic, melodramă și elemente
supranaturale; a fost una dintre cele șapte opere cele mai jucate în întreaga lume și a reprezentat o sursă de
inspirație pentru mulți scriitori și filosofi. Kirkegaard însuși a numit -o „o perfecțiune neîntreruptă”, iar Gu stav
Flaubert „una dintre cele trei cele mai speciale lucruri create vreodată de Dumnezeu”.

25
dinainte, totul la el este spontan, seduce pentru a vedea, a dori și a iubi, aceasta fiind definiția
seduc ției lui Don Giovanni.
Într-o nuvelă scrisă în 1913, aparținând lui E.T.A.Hoffman, Don Juan este văzut
altfel, romantismul său înfățișându -l ca pe un spirit care își dorește ca Divinitatea să ia trup de
femeie și să îl facă fericit. Don Juan -ul lui Hoffma n este mai puțin viril, dar până la urmă își
dorește aceleași lucruri: să trăiască clipa alături de o femeie.
În secolul XX, cinematografia încearcă să -l redefinească pe Don Juan/Don Giovanni
ca mit al modernității, îndepărtându -l mult de modelele anterio are. De exemplu, George
Bernard Shaw, în comedia sa Om și Supraom62, răstoarnă situația în favoarea femeilor, acum
acestea fiind cele care îl curtează pe Don Juan, în timp ce acesta fuge și se ascunde; în final
realizează că singura sa menire este să -și adu că aportul la perpetuarea speciei umane.
Revenind la piesa lui Târso di Molina, se poate observa că implicațiile religioase îl
includ și pe Lucifer, cu care Don Juan este asemănat datorită iubirilor sale nocturne, Lucifer
fiind supranumit și Prințul Întun ericului. Conform unor pasaje biblice, Satana nu sălășluiește
exclusiv în Infern, ci se plimbă între Paradis și Pământ în căutarea victimelor. Asemenea
diavolului, Don Juan călătorește pe tot pământul în căutare de femei pe care să le seducă.
Teologia creș tină spune că diavolul nu poate înșela pe nimeni fără aprobarea persoanei
respective, aprobare voită sau involuntară, iar trickster -ul lui Molina nu poate înșela femeile
fără ca ele să -l accepte mai întâi. Toate fe meile pe care Don Juan le dezonorează, Tis bea,
Isabela, Doña Ana, Aminta, sunt min țite de acesta cum că le va lua de neveste, dar nu o face
niciodată. Don Juan -ul lui Molina tulbură ordinea prestabilită pentru a -și satisface orgoliul de
cuceritor, iar distrugerea onoarei femeilor îi produce satisf acție. Don Juan este un personaj
complex, aflat într -o căutare a propriei identități, narcisist și probabil suferind de complexul
lui Oedip. Piesa lui Molina vorbește despre justiție divină și pedepsirea vinovatului care își
chinuie semenii doar din prea m ultă vanitate.
Personajul Don Juan a lui Moliére, pe de altă parte, este un nobil rău famat, un
răzvrătit cu tendințe spre revoltă, paradoxal un spirit cavaleresc și un ipocrit, aventurier și om
cu reputație socială, trădător și libertin, dar și generos ș i curajos.
Don Juan -ul lui Mozart aspiră la mai mult, la totalitate și la absolut, fiind profund
dezamăgit de neputința descoperirii unui spirit purificator.

62 În original, Man and Superman , parodie a operei lui Mozart.

26
Indiferent de epoca în care a apărut și reapărut în lumea întreagă, Don Juan a fost
mereu caract erizat ca fiind fie senzual și răzvrătit, pasional sau împăcat cu sine, spirit
superior ce nu găsește înțelegere pe lumea aceasta, sau personaj dual și sălbatic.
El rămâne în istoria literaturii ca un veșnic călător aflat în căutarea sensurilor vieții și
a tot ceea ce implică actul de a trăi, în căutarea împăcării cu sine și cu lumea care fie îl adoră,
fie îl respinge.
Ce legătură este între Don Juan și Dorian Gray? Una foarte mare, partea a doua a
piesei în care Dorian trăiește desfrâul vieții, experimen tează, da noi conotații existenței sale,
este o corelare directă cu tipologia hedonistă a lui Don Juan. Diferența constă în faptul că
Dorian nu este orientat exclusiv spre „domnițe”, acesta își extinde simțirile sale erotice, și le
amplifica într -o formă d e sexualitate universală, prin asta vreau să se înțeleagă că pentru
Dorian, ființa umană, sub diversele ei forme, reprezintă obiectul sexualității lui.

27
CAPITOLUL 6 – DORIAN GRAY – SPECTACOL DE TEATRU
A) CONCEPT REGIZORAL
În încercarea mea de a suplini absența unui regizor pentru acest proiect, am conceput
un concept regizoral bazat pe scenariul… scris de… Acest scenariu este construit în trei acte,
fiecare act având patru scene exceptând ultimul act care are cinci. Am denumit actul I
PRELU DIU, actul doi LUDIU și actul trei POSTLUDIU, deoarece structura în trei acte a
piesei poate fi asociată cu cele trei stadii ale gestului sexual.
Denumire actelor sunt sugestive acțiunii, în Preludiu, Dorian își descoperă calea
alături de Henry spre un des frâu al sexualității închise în sine. Relația dintre aceste două
personaje poate fi asemănată cu relația dintre Faust și Mesfisto, unde Dorian este Faust și
Henry este Mefisto. Hary este un personaj psihomotor63 pentru Dorian. Henry din invidie
pentru inoce nță sublimă a lui Dorian, îl direcționează, pe tânărul impresionabil, spre o pantă a
desfătului și desfrâului, spre o viziune hedonistică64 asupra vieții. Dorian adera rapid la
aceasta viziune hedonistă, încadrându -și sufletul în portretul pictat de Basil, astfel putând să
rămână neschimbat fizic, în timp ce portretul suferă modificările fizice ale acțiunilor sale.
Tatonarea între aceste două personaje cât și începutul lui Dorian pe acest drum, poate fi
corelat ușor, cu preludiul gestului sexual care implica dorința de a descoperii plăcerea fizică
și emoțională împărtășită cu o altă persoană în timpul sexului.
Ludiul este actul în care Dorian se lasă purtat de vraja lui Henry și se scufunda în
plăcere, trecând de la tânărul inocent, la bărbatul care îmbrățișe ază cu totul viciile vieții fie
ele sexuale sau de altă natură. Această perioadă face o trimitere metaforică, la gestul sexual
propriu zis și consumarea lui prin orgasm.
În Postludiu îl regăsim pe protagonist într -o ipostază fizică neschimbată dar,
consuma rea ludiului a avut loc, asta generând în Dorian un nou fel de tumult, ușor, ușor
deciziile luate și acțiunile din ludiu prind greutatea morală în sufletul personajului. Acesta
cedează sub presiunea generată și așa intră în conștientizarea și asumarea fapt elor sale, fapt
care îl duce la o formă de suicid, își înjunghie portretul, acum deformat complet. Imediat
după consumarea orgasmului individul nu mai aparține unei conexiuni intime. Trecerea, de la
o stare de extaz prin conexiune la o regăsire a individua lității, permite asumarea gestului,

63 PSIHOMOTÓR, -OÁRE, psihomotori, -oare, adj. Care se referă la funcțiile motrice realizate prin activitatea
nervoasă superioară; determinat de aceste funcții.
64 HEDONÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la hedonism; hedonist. II. s. f. teoria, știința (satisfacerii ) plăcerilor. (< fr.
hédonistique)

28
memoria conexiunii, dorința de a trece din nou prin procesul ciclic al gestului sexual. Așa și
Dorian, trecând prin conexiunea intimă, în Postludiu conștientizează gestul, singura diferență
în acesta parte este că gravit atea faptelor sale aduc un sfârșit ciclului, astfel el regăsindu -și
mortalitatea.
Plecând de la această idee de structură a piesei, după principiul activ al gestului
sexual, am ajuns la concluzia că din punct de vedere regizoral, spectacolul vă trebuii să aibă
un impact pe tot spectrul senzorial al spectacolului. Mergând în continuare pe acest fir al
gândirii am atașat acestui concept ideea de sinestezie65, prin asta vreau să se înțeleagă atât
sensul propriu al cuvântului, cât și excitarea tuturor simțurilor : auditiv, vizual, tactil, olfactiv
și pe cât posibil gustativ.
Ideea care ar trebuii să transpară cel mai ușor este aceea de expunere a personajului,
publicul să aibă posibilitatea să simtă constant personajele în toate ipostazele dezvoltării lor.
O altă notă care ar trebuii să domine în acest spectacol este mișcarea. Dinamism, prin
momente de dans inserate în puncte cheie de tumult atât interior cât și fizic.
B) CONCEPT SCENOGRAFIC
Având în vedere conceptul regizoral formulat mai sus și tema de cercetare a lucrări de
disertație am ajuns la un concept scenografic care să satisfacă nevoile atâta practice cât și
estetice ale acestei piese.
Cele trei acte reprezentand câte o etapă din evoluția personajului principal, am ales să
aibă diferențe semnificative din punct de vedere vizual.
În preludiu am ales să merg pe linii geometrice care descriu atât decorul cât și
costumele. În ludiu am optat pentru o explozie de culoare și formă care să accentueze
acțiunea acestui moment. Iar în post ludiu am plecat de la idea gestului consumat și am ales
să păstrez frânturi din stilistica primelor două acte adăugând idea de semi nuditate.

C) DECORUL
În cea ce privește decorul tatonările mele au fost multiple și diverse, încercând să
găsesc o soluție estetică potrivită. Într -un mo ment de inspirație am gândit, oglindă. Ce mod

65 SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt
unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthesie.

29
mai potrivit de a ilustra acțiunea decât prin expunerea ei completă. Mergând în continuare pe
acest fir al gândirii am stabilit că oglinda vă trebuii să fie și pe podea și deasupra
personajelor, construind astf el un soi de lupă prin care spectatorul să poată percepe fiecare
fațetă a personajului în orice moment.
Acest concept de oglindă care se reflectă în altă oglindă, poziționate sus și jos, crează
un paradox de percepție. Avem un spațiu delimitat, închis prin materialitatea fizică a
oglinzilor, care în același timp este deschis prin imaginile care se reflectă în oglindă la infinit.
Modalitatea de a evada acest spațiu este prin schimbare, platforma ce acoperă scena este
fragmentată cu posibilitatea de mișcare, astfel creând un spațiu modular capabil de
versatilitate pentru dinamica spectacolului.
Materialitatea oglinzilor nu este cea clasică. Oglinzile folosită în acest spectacol, din
considerente tehnice, vor trebuii realizate din foaie de oțel inoxidabil lustruit. Astfel putând fi
compuse la dimensiuni mai mari și reducând greutatea totală a decorului.
Preludiul începe într -o stare statică a decorului în care platforma deasupra scenei este
plasată la o unghiulație care scade de la șase metri înălțime la o înălțime de doi metri pe o
lungime totală de zece metri în profunzime, modulele sunt aliniate în acesta unghiulație și
rămân în așa până la traversarea primelor două scene. După a doua scenă aceste
oglinzi/module încep o mișcare lentă care duc spectatorul înspre ideea de schimbare a
perspectivei protagonistului în urmă întâlnirii cu Henry.
Recuzita de joc este minimală, dar necesară jocului. Ea va fi tratat în aceeași manieră
că decorul mare, având suprafețe cu oglinzi fragmentate.
Preludiul se încheie și î ncepe Ludiul. Platforma ce acoperă scena se despică de la
jumătate și se deplasează înspre buzunarele scenei, făcând loc de intrare în scenă unei
construcții înalte de șase metri sub forma unei femei în poziție șezândă cu picioarele
desfăcute. Între picioa re acestei instalații este o ușă, o cale de acces în scenă, idee din spatele
acestei instalații face trimitere la opera de artă “Originile lumii”66. Ce vreau să se înțeleagă
prin acest ansamblu este că Dorian trăiește o renaștere în noua s -a identitate mora lă și că
această construcție reprezintă însumarea obiectelor sexualității sale. În forma ei finală acesta
construcție feminină este realizată din metal sudat semănând mai curând cu o imensă schelă,
am optat pentru această formă din dorința de a mă depărta de conotația pornografică a acestei

66 “Originile lumii” pictura realiztate de Gustave Courbet, dimenisune: 46 cm x 55 cm, locatie: Musée d'Orsay,
creat in : 1866, perioada: Realism , subiectul : vulva unei femei

30
siluete, și a mă apropia de un concept erotic care păstrează totuși o aură de mister. Spectatorul
ar trebuii să trecă printr -un proces de descoperire pentru a conștientiza siluetă feminină.
În Postludiu construcția se re trage din scenă și se întoarce pe laterala sa, construind un
fel de fundal pentru ultima parte a spectacolului. Platforma de oglinzi intră din nou în scenă
dar nu la fel de prezentă ca în primul act și își începe “dansul” de final. În ideea de ciclicitate,
după suicidul lui Dorian, jumătățile platformei înclinate se reunesc complet și se poziționează
în formă inițială.
D) COSTUME
Personajele vor avea trei schimbări de costum, fiecare schimbare reflectând stadiul de
evoluție al acțiunii în cele trei acte. Ce a au în comun toate costumele este apropierea de
silueta actorului. Principiul erotic constă în dezvăluirea siluetei și în același timp mascând -o.
Poziționarea strategică a elementelor grafice în costum este particulară fiecărui personaj
încorporând simbol uri stilizate care fac trimitere la diversele trăsături de caracter ale
personajelor.
Costumele din Preludiu sunt realizate într -un contrast puternic între alb și negru
dispuse pe fiecare costum într -o altă modalitate care să sugereze diversitatea în major itate.
Spectatorul va observa și câteva elemente cromatice cheie la anumite personaje menite să le
diferențieze pe acestea și să le scoată în evidență. Din punctul meu de vedere această manieră
de reprezentare, în costum, sugerează procesul de tatonare și de descoperire, de aranjare și
rearanjare, fiecare personaj își găsește locul potrivit pentru următoarea etapă.
Ajungem în Ludiu unde cuvântul cheie care descrie costumele este culoarea. Mai
precis o exuberanță de culoare, menită să incite vizual spectator ul în dansul personajelor. În
acest moment, culoarea descrie personajul, oferind o portiță pentru înțelegerea dinamicii care
animă lumea de pe scena.
Trecând din Ludiu în Postludiu, descoperim personajele în aparență lor goliciune.
Costumul este minimal, l ipit de corp, compus din ștraifuri care acoperă prea puțin. Această
grafică compusă pe corpul uman, conferă un aer aproape ritualic acestui act. Ritual prin care
vreau să transmit idea, că în față conștientizării sinelui noi suntem aproape goi, lăsând un
spațiu de interpretare aproape inexistent.

31
CAPITOLUL 7 – CONCLUZII
Ajungând la finalul celor doi ani de studii masterale, cu tema de studiu și cercetare
erotismul am descoperit un univers fascinant. Un univers al cărui contur general am reușit,
sper eu să îl creionez în această lucrare.
Erotismul marchează ființa umană, o animă. Este o temă vastă care are o sumedenie
de implicații filozofice, estetice, psihologice, culturale și practice. Eu vreau să cred că am
ajuns să înțeleg măcar o frântură din ce mi -am propus și că în fascinația mea pentru subiect
am reușit să extrag un esențial lizibil unui spectator interesat.
Cât despre Dorian Gray, cred eu, că am reușit să infuzez vizual această piesă cu toate
cunoștințele asumate despre erotism, și să fac din ea, un spectacol, unul care să merite să fie
văzut pe scena marilor teatre ale României și de ce nu, ale lumii.
Îmi propun să continui să studiez această temă, să îi descopăr și mai multe din
subtilitățile pe care le are, și poate într -o bună zi să o transform ș i într -o temă de studiu
doctoral.

32
BIBLIOGRAFIE CONSULATA:
 “Erotism". Merriam -Webster
 Balzac, "Fiziologia căsătoriei" (1826)
 Enciclopediei (1755), citat în Lynn Hunt ed., Erotism și corpul politic (Londra 1991) p. 90
 Plasament. Jeannette H., Sex Variant Femei în literatură: A 2 -a ediție istorică și studiului cantitativ, (New
York: Vantage Press, 1956).
 Dworkin, Andrea (1981). Pornografia: Bărbați Femei Posedand. p. 39. ISBN 978 -0-399-12619 -2.
 Hunt, "Introducere" , în Hunt ed., Erotism p. 4
 Platon, Banchetul, în Opere complete vol. 2, București: Humanitas, 2001,ISBN 973 -28-0877 -2 p.105.
 Platon, Banchetul, în Opere complete vol. 2, București: Humanitas, 2001,ISBN 973 -28-0877 -2 p.132.
 Pavel Florenski, Stîlpul și Teme lia Adevărului, Ed. Polirom, Iași, 1999,ISBN 973 -683-373-9 p. 257
 Sigmund Freud – “Dincolo de principiul placerii”
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Ignat
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Frank_Wedekind
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Henrik_Ibsen
 https://ro.wikipedia. org/wiki/G%C3%A9rard_de_Nerval
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lorenzo_da_Ponte
 https://ro.wikipedia.org/wiki/William_Shakespeare
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Carlo_Goldoni
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Herodas
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofocle
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Euripide
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Aristofan
 https://dexonline.ro/
 http://regizorcautpiesa.ro/autori/Csaba -Szekely -2285.html
 http://youaresogonnareadme.blogspot.ro/2011/08/portretul -lui-dorian -gray-de-oscar.html
 https://en.wikipedia.org/wiki/Eroticism
 https://books.google.ro/books?id=N6JXYJunVXAC &pg=PA59&lpg=PA59&dq=death+as+erotic+symbol&sou
rce=bl&ots= -2r-m-uZCD&sig=xEKwpREuFUWVo89hzdNJLFI0Zv4&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwjeq8Gvn –
LSAhVEOhoKHdq4DCAQ6AEIMzAD#v=onepage&q=death%20as%20erotic%20symbol&f=false
 https://en.wikipedia.org/wiki/Sex_comedy
 http://thesegalcenter.org/event/erotic -puppet -theatre/
 https://familist.ro/problema -dragostei -in-filosofia -grecilor -antici
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Termeni_grece%C8%99ti_referitori_la_iubire
 https://books.google .ro/books?id=VoLK_DshpHUC&pg=PT282&lpg=PT282&dq=moartea+si+eros&source=bl
&ots=p4gfj2zW7_&sig=UKs –
DR0jNN_CqiEU4EZEB5PxHPE&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwi5kZXYhY7UAhXoJJoKHcJHAdEQ6AEIJjAA#v=
onepage&q=moartea%20si%20eros&f=false
 http://www.la -psiholog.ro/info/psihanaliza
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_M%C4%83rturisitorul


33

ANEXE