CELE MAI IMPORTANTE 5 CRITERII PENTRU ÎNCEPEREA DIVERSIFICĂRII ALIMENTAȚIEI LA SUGARUL ALIMENTAT NATURAL Alimentația naturală presupune o nutriție… [627658]

TITLU LUCRARE

Roxana Maria Hadmaș
TITLU LUCRARE
Arad – 2020

Tehnoredactare:
Fericire a Chichidopolo
Grafică coperta:
???????????
ISBN: ??????????
Editura Icona
email: [anonimizat]
tel.: 0 724.22.34.07

5
PREFAȚĂ

6

7
CELE MAI IMPORTANTE 5 CRITERII
PENTRU ÎNCEPEREA DIVERSIFICĂRII
ALIMENTAȚIEI LA SUGARUL
ALIMENTAT NATURAL
Alimentația naturală presupune o nutriție
bazată exclusiv pe lapte matern (ingerat
direct de la sân sau muls), fără alte produse ali –
mentare sau băuturi. Diversificarea alimentației
sugarului include trecerea treptată de la nutriția
exclusivă cu lapte matern la alte alimente cu tex –
tură și densitate diferite (semi-solide sau solide),
echilibrate nutritiv și variate.
Inițierea diversificării are loc în momentul în
care sunt respectate criterii importante relațio-
nate cu vârsta sugarului, starea de sănă tate a
acestuia, interesul manifestat pentru lapte sau
solide, dezvoltarea statu ro-ponderală și cea psi –
homotorie.
1. VÂRSTA
Vârsta reprezintă unul dintre cele mai impor –
tante criterii în inițierea diversificării. Conform
ghidurilor dietetice și medicale actuale, aceasta
are loc în jurul vârstei de 6 luni.[1] Se consideră

8că sistemul digestiv este pregătit pentru digestia
unei noi serii de alimente la vârsta de 6 luni, mo –
tiv pentru care Organizația Mondială a Sănătății
recomandă alăptarea exclusivă în aceste prime 6
luni de viață și inițierea diversificării după împlini –
rea acestei vârste. [2,3,4] De asemenea, în jurul
acestei vârste, se consi deră a fi ma turizat suficient
și sistemul imunitar, astfel încât intrarea în con –
tact cu alergenii alimen tari să nu reprezinte un risc
major pentru copilul sănă tos, fără teren atopic.
Diversificarea de la vârsta de 6 luni este
susținută și de către alte organizații importante
precum UNICEF ( United Nations’ organization for
children ) [5], Ministerul Sănătății din România [6]
și AAP ( American Academy of Pediatrics). [1]
Spre deosebire de acestea, EFSGAN ( Europe –
an Society for Paediatric Gastroenterology, Hepa –
tology and Nutrition ) pune în evidență și posibi-
litatea de a iniția alimentația diversificată după
împlinirea vârstei de 4 luni (17 săptămâni), fiind
subliniat faptul că aceasta nu ar trebui începută
mai târziu de 6 luni. [7] Justificarea nutriției asoci –
ate (lapte matern – solide) este aceea că, în unele
situații, este necesară o ingestie calo rică mai mare
decât ar putea ingera copilul prin alăptare exclu –
sivă. De asemenea, în unele situații, reducerea lac –
tației și/sau refuzul tetinei, ar putea reprezenta un

9
criteriu important în inițierea consumului de ali –
mente semi-so lide după vârsta de 4 luni.
Diversificarea alimentației la vârsta de 6 luni
este extrem de importantă și datorită faptului
că în jurul acestei vârste, depozitele de fier de
la naștere sunt epuizate, fiind necesară introdu-
cerea în alimentație a surselor importante de fier.
De asemenea, necesarul caloric prezintă o creș-
tere treptată, alimentația exclusivă cu lapte fiind
astfel insuficientă.
În cazul copiilor născuți prematur, diver si-
ficarea alimentației se face la vârsta de 6 luni,
vârstă corectată. Spre deosebire de copii i născuți
la termen, unde avem doar o vârstă reală/cro-
nologică, deci vârsta exactă calculată din ziua
nașterii, în cazul copiilor născuți înain te de ter –
men, se poate pune în discuție vârsta reală/
cro nologică și cea corectată. Vârsta co rectată
reprezintă calculul de vârstă de la presupusa dată
de naștere ideală. În acest caz, diver sificarea, tex –
tura și alimentele introduse vor fi adaptate în
funcție de dezvoltare, în unele situații fiind nece –
sară monitorizarea dietetică și medical ă până
la vârsta de 2 ani, pentru a ajuta la recuperarea
greu tății și dezoltarea funcțiilor neurosenzoriale.
Astfel, diversificarea alimentației la acești copii se
va face la vârsta de 6 luni corectate, iar la copiii

10născuți la termen la vârsta de 6 luni reale/cro –
nologice.
2. STAREA DE SĂNĂTATE
Un alt criteriu important în inițierea consu –
mului de solide este starea de sănătate a copilu –
lui. Pentru a putea observa gradul de tole ranță a
alimentelor ingerate, copilul nu trebuie să aibă un
diagnostic de boală acută. În cazul în care acesta
are o problem ă de sănătate acută (viroze respi-
ratorii, infecție bacteriană, paraziți intestinali ș.a.),
diversificarea alimentației este amânată până la
vindecare completă.
Din aceleași considerente, introducerea unor
alimente noi în planul alimentar al copilului nu
trebuie să se suprapună cu vaccinarea, simpto-
matologia de intoleranță/alergie fiind confun –
dată cu cea de reacție adversă la substanțe far –
maceutice.
În cazul în care copilul este în evidența medi-
cului cu o patologie cronică, diversificarea se
începe sub supraveghere medicală , vârsta la care
aceasta va fi inițiată fiind stabilită de către per –
sonalul medic al în mod individual.
3. DEZVOLTARE STATURO-PONDERALĂ

11
Dezvoltarea staturo-ponderală face referire
la talia/lungimea/înălțimea și greutatea copilului
în raport cu vârstă și sex. Pentru a stabili dacă
dez voltarea este una armonioasă, este esen țială
evaluarea medical ă la intervale regulate de timp
și întocmirea unui grafic de creștere.
În cazul unui copil cu dezv oltare ponderală
în limite normale și fără caracteristici speciale,
diver sificarea se începe la vârsta de 6 luni.
În cazul unei malnutriții (deficit sau exces
ponderal), medicul curant împreună cu spe cia-
listul în nutriție și dietetică pot lua decizia de a
iniția diversificarea precoce (înainte de împli ni-
rea vârstei de 6 luni, dar nu mai devreme de 17
săptămâni) pentru a stimula echilibrarea pon-
derală. Astfel, dacă în urma poziționării datelor
antropometrice pe graficul de creștere se ob –
servă o percentile mai mică decât 5 sau mai mare
decât 95, planul de diversificare necesită person –
alizare și consult dietetic.
Un alt criteriu important pentru evalu area
staturo-ponderală este statusul țesutului muscu –
lar și adipos. În cazul unui copil cu malnutriție
proteică se observă un deficit de masă muscu –
lară, deși greutatea copilului poate să fie în li-
mite normale. În această situație, se poate decide

12inițierea precoce a diversificării pentru creșterea
ingestiei de proteine și susținerea dezvoltării fi –
brei musculare. În cazul unui copil cu exces de țe –
sut adipos, cu sau fără modificare a greutății, se
impune o alimen ta ție cu solide/semi-solide care
să susțină creș terea în înălțime și dezvoltarea,
dar fără a pro mova supraponderea și riscul de
obezitate. Aceste categorii de copii, deși sunt
încadrați în categoria de copii sănătoși, necesită
evaluare dietetică specială și plan de diversificare
per sonalizat.
4. DEZVOLTARE PSIHOMOTORIE
Unul dintre cele mai importante criterii în
dezvoltarea psihomotorie a copilului aflat la vâr –
sta potrivită diversificării alimentației este poziția.
Pentru a fi considerat apt pentru consumul de
solide, acesta trebuie să stea în șezut nesusținut.
De asemenea, alte criterii importante sunt susți –
nerea unei poziții drepte, cu control bun al capu –
lui și gâtului și o coordonare mână-gură dezvol –
tată. În cazul în care unul dintre aceste criterii de
dezvoltare nu este respectat, diversificarea se
inițiază doar la recomandare medical ă, sub su –
praveghere, fiind necesară raportarea alimen –
tației copilului la problema exis tentă.

13
O altă achiziție psihomotorie importantă
este dezvoltarea masticației. Un copil pregătit
pentru diversificare va repeta mișcările de masti –
cație observate la părinte, spre deosebire de cel
care va elimina conținutul alimentar din gură la
primul contact (mișcare de împingere cu limba a
conținutului alimentar).
Motilitatea copilului la această vârstă trebuie
să fie una dezvoltată, copilul apucând cu mâna
alimentul printr-o mișcare de tip greblă. Această
motilitate este importantă atât la copiii diversi –
ficați clasic (cu piure semisolid), cât și la copiii
autodiversificați (cu bucăți de alimente; solide).
În completarea motilității generale, un alt
aspect important este dezvoltarea motilității feței,
astfel încât grimasele copilului să poată sugera
neplăcerea sau satisfacția în timpul alimentației.
Aceste grimase vor ajuta la evita rea supraali –
mentării și creionarea unor prefe rințe alimentare
personale.
Deoarece frecvent întârzierile de dezvoltare
psihomotorie sunt asociate cu tulburări compor –
tamentale, emoționale sau alimentare, în situația
în care se observă o neconcordanță, diversificar –
ea se amână până la realizarea unui consult neu –
rologic, urmând ca ulterior planul de diversificare
să fie adaptat în funcție de situația existentă.

145. MANIFESTAREA INTERESULUI PENTRU 
HRANĂ
Deoarece alimentația cu solide este consi-
derată un proces natural și normal în evoluție,
aceasta trebuie să fie individualizată. Pentru a
putea urma un proces de diversificare blând și
orientat spre copil, acesta trebuie să manifeste
interes pentru solide înainte de consumul pro –
priu-zis. Un astfel de exemplu include interesul
acordat alimentației părinților, urmă rirea atentă
a mișcărilor de masticație și prezența tendinței
de apucare a alimentului sau tacâmuri lor când
acestea îi sunt puse în zona de acces.
În cazul unui copil cu lipsă de interes, diver –
sificarea poate reprezenta un proces trauma –
tizant, făcând dificilă implementarea unui plan
nutrițional echilibrat. Pentru a evita dezoltarea
unei tulburări de alimentație, copilul sănătos va
fi hrănit cu solide numai când manifestă interes
pentru acest proces, fără a fi forțat să consume
alimentul propus.
În cazul copiilor cu interes redus pentru sân, cu
un număr redus de alăptări și durată scurtă, fără
interes pentru tetine, diversificarea se poate iniția
la recomandare medical ă înainte de împlinirea
vârstei de 6 luni pentru a putea susține o dezvol –

15
tare staturo-ponderală în limite normale, scăzând
astfel riscul de malnutriție protein-calorică.
Interesul pentru hrană este frecvent confun –
dat cu un proces de cunoaștere și curiozitate.
Astfel, nu încadrăm în această categorie intro –
ducerea diverseor obiecte în cavitatea bucală
(ex jucării). Interesul acordat acestor obiecte și
introducerea lor în gură reprezintă pentru copil
o explorare a unor lucruri noi, și nu un interes
pentru hrană. De asemenea, această perioadă
se suprapune cu o dezvoltare senzorială, copilul
prezentând interes pentru culori, forme, texturi
într-un mod general, fără a face o diferențiere în –
tre jucărie și mâncare. În mod frecvent părinții
încep diversificarea la vârste prea mici, precoce,
datorită unor stipulații, interpretând dezvoltarea
senzorială și curiozitatea copilului cu apetit cres –
cut și așa numite „pofte”.
În concluzie, în cazul copiilor alimentați cu
lapte matern , născuți la termen, diversificarea ali-
mentației are loc în jurul vârstei de 6 luni, când
co pilul stă în șezut, este dezvoltat corespunzător
vârstei, în urma controlului medical starea de
sănătate a fost adecvată și acesta prezintă interes
pentru mâncare. În cazul în care aceste criterii nu
sunt respectate, diversificarea alimentației se indi –
vidualizează în context clinic.

16STRUCTURA MESELOR ZILNICE ÎN
FUNCȚIE DE VÂRSTĂ

Structura meselor principale, într-un mod
simplist de abordare, include progra mul
de servire al meselor respective (ora exactă de
servire a meselor), modul în care acestea se in –
tegrează în programul zilnic de activitate, num ărul
exact de serviri pe parcursul unei zile și produsele
alimentare care sunt folosite, fie individual pen –
tru fieare masă în parte, fie sub formă de grupe
de alimente repartizate pentru o perioadă de
24 de ore (o zi completă). Structura meselor zil –
nice, cu toate caracteristicile de interes, variază în
funcție de vârstă, dezvoltare staturo-ponderală
(greutate și înălțime raportate la vârstă și sex) și
stare de sănătate.
În cazul în care starea de sănătate a copilului
este normală, dez voltarea este corespunzătoare
vârstei și toate achizițiile cognitive sunt în limite
conforme, structura meselor va ține cont, într-un
mod colectiv/comun de: necesarul de mese pe zi
(exprimat în număre de serviri), ora de servire a

17
meselor și produsele alimentare necesare pentru
asigurarea stării de sănătate.
În cazul unui copil a cărui stare de sănătate
este incertă (suspiciune de patologie acută sau
cronică, deficit de minerale, simptome specifice
unei alergii ș.a.), structura meselor va fi adaptată
în funcție de specificul individual.
1. NUMĂRUL DE MESE
Frecvența meselor programate pentru o zi
este influențată preponderent, întru-un mod ge –
neral și colectiv, de vârsta individului.
În funcție de vârstă , numărul de mese pro –
priu-zise (mese principale și gustări), variază de
la 1 la 10 mese. În acestă repartiție a numărului
de serviri, nu se face referire și la consumul de
lapte matern sau de formulă de lapte. Consumul
de lapte matern va rămâne la cerere în primul an
de viață, în timp de consumul de substitute de
lapte matern va fi modificat constant în funcție
de ingestia de solide, ținându-se cont de fap –
tul că până la vârsta de 1 an, baza alimentației
rămâne laptele, consumul de solide/semi-solide
fiind cel care vine suplimentar pentru ajustarea
consumului caloric.

18a. În intervalul de vârstă 0-6 luni, în cazul unui
copil perfect sănătos și cu dezvoltare staturo-
ponderală (înălțime și greutate) normală , nu exis –
tă mese de solide sau semi-solide, alimentația fi –
ind bazată exclusiv pe lapte matern sau substitut
de lapte matern (formulă de lapte praf).
b. La începutul perioadei de diversificare (în
jurul vârstei de 6 luni), intră în discuție o singu –
ră masă principal ă pe zi. Aceasta este de obicei
în jurul orei prânzului, dar fără o regulă strictă
privind ora de servire a primei mese de solide/
semi-solide.
c. În intervalul 6-8 luni numărul ideal de mese
principale este de 2-3/zi, fără includerea în planul
alimentar a gustărilor. Trecerea de la 1 masă prin –
cipală (la început de diversificare), până la 3 mese
principale, se va face progresiv, cu creștere trep –
tată atât a cantității de produs oferite, cât și a
frecvenței meselor.
d. În intervalul 9-23 luni, numărul de mese
principale crește până la 3-4/zi, cu adaosul
suplimentar a 1-2 gustări/zi în cazul în situația
impune acest necesar și programul de somn per –
mite includerea acestora.
În cazului unui colectiv de copii sănătoși cu
activitate fizică/sportivă frecventă sau intensă , se

19
impune introducerea unui număr de 2-3 gustări
în asocierea efortului sportiv astfel:
a. O gustare pre-efort, cu aproximativ 30-60
de minute înainte de intrarea în activitatea fizică;
b. O gustare pe timp de efort, în condițiile
unei activități desfășurate pentru perioade mai
lungi de timp (peste 60 de minute);
c. O gustare post-efort, consumată/oferită în
primele 30 de minute după terminarea activității
sportive.
Aceste gustări oferite în asocierea efortului
sportiv au rolul de a asigura o bună dezvoltare
a sistemului musculo-scheletal (mușchi și oase) și
de a evita malnutriția protein-calorică prin deficit.
2. ORA DE SERVIRE A MESEI
Programul de servire a mesei variază în mod
normal, la copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 23
de luni, în funcție de programul de somn. Deși la
copilul mai mare și la adult se dorește stabilirea
unui program exact de masă, la copilul de vârstă
mică, și în special în primul an de viață, programul
de masă este variabil, fiind dependent de calita –
tea somnului, durata acestuia și stimulii externi.
Într-un mod practic, orarul de masă impune
respectarea câtorva reguli de bază privind dis –

20tanța dintre ora de început a mesei, durata aces –
teia și debutul somnului.
a. Micul dejun va fi servit după minim 30 de
minute de la trezire, dar nu mai târziu de 2 ore.
La copii, durata normală a mesei variază între 25
și 45 de minute;
b. Prima gustare va fi servită la un interval de
minim 2 ore față de mic dejun, respectiv față de
prânz. În cazul în care distanța dintre cele 2 mese
principale (mic dejun și prânz) este mai mare de
4 ore, gustarea va fi servită la mijlocul distanței
dintre cele două, cu mici variații în funcție de pe –
rioada de somn;
c. Masa de prânz va fi servită în intervalul
12:00-15:00, perioada exactă fiind stabilită din
nou în funcție de somnul de pe timpul zilei. Între
mic dejun și prânz se păstrează o distanță mini –
mă de 2 ore;
d. A doua gustare se servește la mijlocul dis –
tanței dintre masa de prânz și cină, la o diferență
de minim 2 ore față de cele 2 mese principale. În
cazul în care, nu se pot respecta pauzele de 2 ore
între aceste mese, se exclude din planul alimen –
tar a 2-a gustare;
e. Cina va fi servită cu 2 ore înainte de som –
nul de noapte, ingestia tardivă a solidelor și/sau

21
semisolidelor fiind asociată cu o scădere a cali-
tății somnului nocturn;
f. A treia gustare este introdusă doar în ca –
zuri izolate, când copilul refuză consumul de
lapte matern/formulă de lapte, această masă su –
plimentară fiind folosită cu scopul completării
aportului caloric și de calciu.
3. PRODUSELE ALIMENTARE CONSUMATE
Compoziția meselor variază în funcție de vâr –
stă, date antropometrice și stare de sănătate. De
asemenea, acestea țin cont de produsele alimen –
tare care au fost introduse anterior în procesul
de diversificare.
a. În intervalul 6-8 luni alimentația copilului
este una simplistă, permițând testările alergice
și explorarea gusturilor noi. Baza alimentației în
această perioadă este reprezentată de legume de
culori variate, în completarea lor fiind introduse
produsele proteice (carne, ouă, lactate sau pro –
teine vegetale) și derivatele de cereale (fulgi de
cereale, paste făinoase, făinuri ș.a.). De aseme –
nea, se vor utiliza zilnic în alimentația copilului
sănătos fructele și oleaginoasele (nuci și semin –
țe). Aceste alimente se pot oferi fie individual, fie
în diverse combinații, astfel încât la final de zi să

22fie prezente în alimentația copilului toate gru-
pele de alimente.
Conform recomandărilor UNICEF ( Fondul In –
ternațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiuni –
lor Unite ), la această vârstă copilul va primi o ju –
mătate de ceașcă („ half a cup ”) de mâncare moale.
b. În intervalul 9-12 luni, alimentația copilului
trece printr-o tranziție spre alimentație complexă
și va include la fiecare masă principală minim 3
grupe distincte de alimente. Principiile planului
alimentar de la această vârstă vor fi întocmite în
concordață cu piramida alimentară și necesarul
din fiecare grupă de alimente, fiind astfel posibil
ca în cazul unor grupe de alimente (legume, fruc –
te ș.a.) să fie observată repetitivitatea. Un astfel
de exemplu include utilizarea vegetalelor la fie-
care masă principal ă, astfel încât la final de zi,
printr-un calcul simplist de bilanț să fie acoperit
necesarul total de vegetale.
Pentru a asigura diversitate alimentară, se re –
comandă ca produsele alimentare consumate la
o masă principal ă să nu fie oferite și la o a doua
masă din aceeași zi. Principiul simplu de ghidare
este cel al coloritului, respectiv oferirea pe par –
cursul zilei a unei varietăți cât mai mari de legu –
me/fructe de diverse culori.

23
În cazul gustărilor folosite în acest interval de
vârstă, regula privind cele 3 grupe de alimente
nu mai este necesară, conform recomandărilor
actuale necesarul energetic (caloric) pentru
această masă fiind mai mic de 10% din ingestia
totală. Pentru a evita oferirea unei gustări hiper –
calorice (cu exces de calorii), baza acestor gustări
vor fi fructele, legumele sau lactatele, oferite
individual.
La această vâr stă, necesarul continuă să fie
de o jumătate de ceașcă de mâncare, crescând
doar numărul de mese și densitatea acestora.
Dacă în intervalul 6-8 luni textura era una moale,
la această vârstă copilul ar trebui să mănânce bu –
căți mici, care nu prezintă risc de înec.
c. În intervalul 1-2 ani, necesarul caloric
crește, motiv pentru care se impune și asigurarea
unei varietăți mai mari din fiecare grupă de
alimente. Baza alimentației la această vârstă este
reprezentată de sursele de hidrați de carbon
(carbohidrați/glucide) obținu te prin consum de:
cereale integrale, fructe sau legume. Astfel, pes –
te 50% din ingestia totală pentru o zi trebuie să
fie asigurată din aceste produse, urmând ca în
completare să fie oferite și celelalte produse ali –
mentare importante. Fiecare masă principală va
conține minim o sursă de carbohidrați.

24Asemănător grupei anterioare de vârstă, se
păstrează necesitatea de a fi asigurată la fiecare
masă principal ă o combinație de minim 3 grupe
de alimente.
Datorită creșterii necesarului energetic, în
unele situații se poate impune o suplimentare a
produselor oferite la gustări, cu recomandarea
de a fi în continuare evitate gustările bogate în
calorii pentru a nu duce la o senzație de sațietate
pentru perioade lungi de timp și reducerea ape –
titului/consumului de alimente la mesele princi –
pale. Principiul de ghidare a preparatelor oferite
la gustare și a introducerii acestora în alimentație
este că acestea rămân opționale pentru tot par –
cursul vieții și se oferă numai în condițiile în care
consumul acestora nu influențează negativ con –
sumul alimentar de la mesele principale. În con –
dițiile în care se introduc cu success gustările, dar
ulterior se observă un dezechilibru între acestea
și mesele principale, se exclud din alimentație
gustările și se încearcă reintroducerea lor când
copilul este mai cooperant .
Necesarul dietetic este în continuare de o
ceașcă, textura preparatelor fiind una densă, și
nu mărul meselor fiind cele care cresc.
Suplim entar față de gramajele și porțiile
stan dard recomandate pentru alimentația copi –

25
lului cu vârstă cuprinsă între 6 și 24 luni, trebuie
menționat faptul că fiecare copil este diferit, cu
o capacitate gastrică (volum al stomacului) di –
ferită, necesarul alimentar fiind variabil. Astfel,
copilul este cel care decide cantitatea totală de
alimente consumate, dar fiind de datoria părin –
telui să ofere copilului porții echilibrate și pre –
parate sănă toase.

26REGULI DE INTRODUCERE A
ALIMENTELOR NOI LA ÎNCEPUT DE
DIVERSIFICARE
Regulile privind inițierea diversificării ali –
mentației și mod ul în care alimentele noi
se introduc suferă modificări frecvente, literatura
de specialitate o ferind informații foarte variate.
Una dintre cele mai importante întrebări la care
trebuie să răspundem când vine vorba despr e
începutul diversificării este „Cum introducem ali –
mentele noi în meniul copilului?”
Există o serie de reguli, unele de conduit ă teo-
retică, altele practice, care ajută la obținerea unui
start bun în alimentația diversificată a copilului
mic. În această categorie intră: introducerea pro –
gresivă a alimentelor solide, oferirea alimente lor
sub formă și t extură potrivită, asigurarea diver –
sității alimentare, adaptarea cantității în funcție
de copil, la o oră potrivită pentru a evita diverse
probleme legate de discomfort abdominal, redu-
cerea calității somnului sau altele.

27
1. PRINCI PIUL PRO GRESIVITĂȚII
Prima dintre reguli este extrem de importan –
tă și face referir e la introducerea alimentelor noi
într-un mod progresiv, astfel încât trecerea de la
alimentația exclusivă cu lapte matern sau formu –
lă de lapte, la alimentația cu solide/semisolide să
fie acceptată de copil și ușor tolerabilă. În ter –
meni simpli, această regulă presupune introdu –
cerea doar a unui al iment nou pe zi, la un interval
de minim 24 de ore.
Progresivitatea face referire de asemenea și
la creșterea treptată a cantității totale de alimen –
te oferite copilului, și nu doar la produsul alimen –
tar nou int rodus.
Principiul progresivității asigură și observarea
posibilelor reacții de tip alergic, individual pentru
fiecare produs alimentar. În condițiile introdu –
cerii mai multor produse alimentare în aceeași
zi, cu apariția unor manifestări alergice (cutana –
te, digestive ș.a.), părintele nu va fi conștient de
alimentul care a provocat reacția, fiind necesară
excluderea tuturor alimentelor nou introduse și
reluarea testărilor de toleranță la un interval me –
diu de timp, core ct, pentru fiecare produs.

282. FORMA  SAU TEXTURA POTRVITĂ  A 
ALIMENTELOR OFERITE
Forma sau textura în care alimentele se afl ă
la momentul introducerii pot varia de la piure fin
până la bucăți, denumite generic „finger-food”.
În cazul în care se optează pentru diversificare
clasică, a limentele nou introduse vor fi oferite
sub forma unui piure. Textura potrivită a piureu –
lui folosit la început de diversificare trebuie să fie
suficient de densă pentru a nu curge din lingu –
riță, fiind evitate alimentele foarte lichide (piure
vs supă-cremă). Ideal ă ar fi evitarea alimentelor
pasate fin, pentru a facilita trecerea la alimente
de tip bucăți într-un interval de câteva săptămâni
sau luni. În cazul acestui tip de diversificare, piu –
reul trebuie să fie unul grunjos, obținut prin mă –
runțire cu o furculiță, cuțit, tocător sau răzătoare.
Recomandarea privind mărunțirea manuală (nu
cu un blender) este utilă și din punct de vedere
nutritiv, fiind evitată distrugerea fibrelor alimen –
tare prin mărunțire mecanică. De asemenea, tre –
cerea de la un piure foarte fin, la alimente mai
dure va fi dificilă, copilul fiind de obicei alimentat
cu piure pentru perioade mai lungi de timp. Se
va evita oferirea unor preparate foarte fine și li –

29
chide prin biberon, datorită creșterii riscului de
renunțare sau limitare a consumului de lapte ma –
tern muls sau formulă de lapte.
În cazul autodiversificării, alimenul nou in-
trodus va fi oferit sub formă de bucăți moi, fără
risc de înec sau aspirație. În cazul în care textu –
ra alimentului care se dorește a fi folosit nu este
potrivită pentru copil în formă naturală, textura
și forma acestuia vor fi adaptate astfel încât să
nu fie influențată negativ starea de sănătate a
copilului. În cazul bucăților, termenul generic de
„finger-food” face referire la produsul alimentar
sub forma unei dimensiuni ideale pe care copilul
o poate prinde în mână. De obicei dimensiunea
și forma la care face referire acest termen este
aceea a degetului arătător al mamei.
Alimente care pot reprezenta un pericol în
cazul în care sunt oferite sub forma naturală sunt:
– Alimentele cu formă perfect rotundă, de
tip bob: mazăre, năut, afine, struguri ș.a.;
– Alimente foarte tari: alune, migdale, măr
crud, morcov crud ș.a.;
– Alimente lipicioase: caramel, gumă de
mes tecat, jeleuri, pufuleți, pufarini, pâine proas –
pătă ș.a.

303. VARIAȚIE  ALIMENTARĂ ȘI PERIOADĂ DE 
TESTARE
Deși în trecut principiul introducerii alimen –
telor noi se baza pe unele reguli stricte numite
„regula de 3 zile” sau „regula de 5 zile”, în pre –
zent acestea nu mai sunt considerate necesare
la copilul sănătos. Regula de 3 zile presupunea
introducerea unui aliment nou la un interval de 3
zile distanță de un altul, pentru a observa posibi –
lele reacții alergice întârziate sau cu manifestare
la intervale mai lungi de timp. Principiul regulii
de 5 zile este asemănător cu predecesoarea, fiind
în acest caz vorba despre o pauză de 5 zile între
consumul a 2 alimente noi.
În prezent, această regulă nu se mai consideră
de actualitate, fiind recomandată introducerea
unui aliment nou în fiecare zi, sau respecta rea
regulii de 24 de ore. Așadar, în cazul copiilor
sănătoși, fără simptome de tip a lergic, și fără
teren atopic, se poate introduce un aliment nou
în fiecare zi, dar fără a fi însă o obligativitate.
În cazul copiilor cu alergii alimentare, sus-
pi ciune de alergie, intoleranțe sau părinți cu
alergii alimentare, introducerea alimentelor noi,
în special a celor cu risc ridicat de producer e a
reacțiilor alergice, se va face la indicații medicale/

31
dietetice, în funcție de simptomatologie. Totuși,
în aceste situații se va păstra de obicei o peri-
oadă mai lungă de timp între două produse ali-
mentare cu potențial alergen crescut pentru a
identifica inclusiv reacțiile de tip tardiv.
4. FRECVENȚA UTILIZĂRII ALIMENTELOR 
NOI ȘI CANTITATEA OFERITĂ
Alimentele nou introduse vor fi oferite în
cantitate mică, pentru a putea observa gradul
de toleranță. Astfel, într-un proces normal, copi –
lul va primi preparate care au fost deja testate și
bine tolerate, în completarea lor fiind oferită și o
cantitate mică din noul produs. Această cantitate
este una orientativă, fără reguli stricte de gramaj
la copilul sănătos, și face referire la o linguriță
de piure sau o bucățică. De exemplu, în cazul in –
troducerii în alimentație a morcovului, la primul
consum, copilul diversificat clasic va consuma 1
linguriță de piure de morcov. Acesta va fi oferit
fie individual față de restul preparatelor, fie în
combinație cu alte alimente deja testate, cum ar
fi o cantitate normal ă de dovlecel (aliment care a
fost deja introdus în zilele anterioare și părintele
are certitudinea că este bine tolerat de către co –
pil) și o linguriță piure de morcov.

32În cazul copiilor autodiversificați, alimentul
nou va fi introdus fie ca atare (de exemplu o tijă
de morcov la abur), fie în combinații mai com –
plexe (o chifteluță de morcov la cuptor, care in –
clude doar alimente deja testate și alimentul care
se dorește a fi testat).
Creșterea cantității de aliment testat se va
face treptat. Astfel, în cazul în care copilul a con –
sumat în ziua 1 o linguriță de morcov, în ziua 2
va putea consuma 2 sau 3 lingurițe din aceeași
legumă.
Trecând peste testarea alergică a cărei im –
portanță este incontestabilă, în practica dietetică
actuală nu se calculează exact valoarea calorică
a alimentelor oferite în primele faze ale diversi –
ficării din cauza dificultății contorizării cantității
exacte de lapte ingerat (în special în cazul lapte –
lui matern consumat direct de la sân), dar și da –
torită pierderilor alimentare survenite involuntar
(piureul cade pe haine, copilul arunc bucățile pe
jos ș.a.).
Necesarul caloric pentru o zi completă, la un
copil sănătos cu vârstă cuprinsă între 6 și 8 luni
este de 615 calorii, din această cantitate aproxi –
mativ 200 de calorii fiind asigurate din alimente
solide iar 415 calorii din lapte. Datorită impor –
tanței consumului de lapte inclusiv după iniție –

33
rea diversificării și a valorii energetice reduse a
meniului propriu-zis, planul de diversificare va fi
axat pe calitatea produselor alimentare folosite,
valoare nutritivă și modul de gătire, nu pe can –
titatea oferită/consumată, fiind urmat principiul
calității, nu al cantității.
5. ORA POTRIVITĂ PENTRU INTRODUCEREA 
ALIMENTELOR NOI
Preparatele nou introduse vor fi oferite în pri –
ma parte a zilei. Nu se recomandă introducerea
alimentelor noi mai târziu de ora 16:00 deoarece
simptomele specific e pot să apară pe timpul nop –
ții, când copilul doarme. Astfel, părintele poate să
treacă cu vederea aceste reacții, uneori de inten –
sitate ușoară, manifestate numai printr-o ușoară
erupție cutanată sau flatulență, urmând ca ulterior
să ofere copilului o cantitate mai mare de produs
și reacția de tip alergic să fie mai intensă.
Așadar, alimentele nou introduse vor fi folo –
site la masa de prânz sau mic dejun, dar nicioda –
tă la masa de seară (cină).
Pentru a evita refuzul alimentar manifestat
asupra alimentului nou introdus, la momentul
introducerii copilul trebuie să fie odihnit și nu
foarte flămând. În condițiile în care copilul este

34obosit sau flămând, preferințele alimentare vor
fi axate pe preparate deja cunoscute și testate,
fiind de obicei refuzate produsele alimentare noi,
indiferent de forma de prezentare.
6. REFUZUL ALIMENTAR
În situația în care copilul refuză alimentul
nou introdus, chiar și în cantitate mică, se vor
respecta preferințele copilului, fără insistări.
Insistarea asupra consumului unui aliment care
nu este dorit de copil se poate asocia cu dezvol –
tarea unei tulburări de alimentație la vârsta mai
mare, fiind astfel de evitat această practică. Una
dintre cele mai importante reguli în introducerea
alimentelor noi este reprezentată de oprirea ali –
mentație la primul semn de refuz sau discomfort
(exemplu: copilul nu deschide gura, î și întoarce
capul, aruncă alimentele, plânge ș.a.) .
În situația în care copilul refuză vehement
alimentul introdus, după o pauză de 3-10 zile se
va reîncerca introducerea alimentelui respectiv.
Reîncercarea poate fi făcută cu alimentul oferit
sub aceeași formă, și în aceeași combinație, dar
ideal ar fi ca acesta să fie rein trodus într-un alt
preparat sau cu o altă textură. În cazul în care
și la această testare apare refuzul, după o nouă

35
pauză i se va pune din nou la dispoziție copilului
alimentul de testat.
Preferințele alimentare ale copilului trebuie
respectate, fiecare produs alimentar putând fi în –
locuit cu succes în alimentația unui copil sănătos
de un alt produs alimentar considerat echivalent
sau cu principii nutritive asemănătoare acestuia.
Un astfel de exemplu ar fi înlocuirea laptelui cu
un alt produs lactat cu o valoare nutritivă similară
precum iaurtul natur, integral sau cu un produs
vegetal echilibrat, fără aditivi care să asigure co –
pilului proteinele, caloriile și calciul care ar fi pro –
venit din produsul de bază.

36GRUPELE PRINCIPALE DE ALIMENTE ȘI
NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
-PIRAMIDA ALIMENTARĂ-
La momentul implementării unui plan ali –
mentar/meniu pentru un copil, suplimen –
tar față de o analiză de valori nutriționale (calcul
caloric, de macronutrienți și de micronutrienți), se
pune în evidență divizarea alimentelor în funcție
de grupele alimentare din care provin și reparti –
zarea acestora pe zi și săptămână astfel încât să
fie acoperit necesarul din fiecare grupă, conform
recomandărilor oficiale. Pentru a se putea imple –
menta o distribuire corectă a grupelor de alimente
în funcție de vârstă, a fost implementat un princi –
piu de creștere gradual ă a porțiilor pe grupe, prin –
cipiul fiind numit „piramidă alimentară”.
La fel cum îi spune și numele, „piramida”,
pre supune că o grupă de alimente va fi con –
sumată în proporție mai mare decât celelalte.
Baza piramidei variază de la cercetător la cerce –
tător, în majoritatea situațiilor fiind prezentate
în această zonă:
– Activitatea fizică (sportul);

37
– Hidratarea (necesarul hidric/ de apă);
– Cerealele și derivatele lor;
– Vegetalele (legume și fructe);
– Legumele.
Chiar dacă baza piramidei este variabilă, vâr –
ful piramidei include, indiferent de autor, aceeași
grupă de produse alimentare, respectiv produ-
sele bogate în calorii precum grăsimi, zahăr și în –
dulcitori, sau alte produse de acest tip care pot
influența negativ starea de sănătate a consuma –
torului.
Grupele de alimente incluse în această pira –
midă alimentară sunt:
– Laptele și derivatele din lapte;
– Carnea, peștele, ouăle și derivatele lor;
– Fructele;
– Legumele și leguminoasele;
– Grăsimile;
– Cerealele, pseudocerealele și derivatele lor
(făinoase);
– Produsele cu conținut de zaharuri.
Necesarul din fiecare grupă de alimente vari –
ază în funcție de:
– Vârsta copilului;

38– Dezvotarea antropometrică (greutate și
înălțime);
Starea de sănătate (exemplu: alergii și into –
leranțe alimentare, deficit de calciu, deficit de fier
ș.a.).
1. LAPTELE ȘI PRODUSE LACTATE
Din această categorie fac parte la ptele de
mamifer (vacă, capră, oaie, bivoliță ș.a.) și toa –
te produsele alimentare obținute prin prelucra –
rea lui cum ar fi: brânza de vaci, cașcaval, iaurt,
mozzarella, telemea, sana, lapte condensat, kefir
ș.a. Aceste alimente sunt considerate extrem de
importante în alimentația copilului datorită con –
ținutului ridicat în proteine și calciu. Necesarul
unui copil cu vârstă cuprinsă între 1 și 3 ani este
de 2-3 porții/zi sau echivalentul a 300-450 de ca –
lorii, fără a fi indentificat un necesar exact pentru
vârste mai mici. O porție include ½ ceașcă de lap –
te, 28 grame brânză moale, o bucățică de 2.5 cm
pentru brânzeturile cu densitate mare/maturate
sau o treime ceașcă de iaurt. Lactatele utilizate în
alimentația copilului vor fi integrale, cu un număr
redus de aditivi alimentari. Acestea ar trebui să
provină de la animale cu alimentație controlată.
De asemenea, acestea, pentru a fi considerate si –

39
gure pentru consum, trebuie să fie pasteurizate
pentru a reduce riscul de toxiinfecție alimentară,
laptele fiind un produs alimentar foarte perisabil
și un medi u de cultură ideal pentru patogeni.
2. CARNEA, PEȘTELE, OUĂLE ȘI 
DERIVATELE LOR
Aceste produse alimentare sunt incluse în ali –
mentația copilului datorită conținutului echilibrat
în aminoacizi esențiali și fier. Numărul de porții
recomandat pentru consum este de 2 sau echi –
valentul a 200 de calorii/zi. O porție reprezintă o
bucată sub forma unui cub de aproximativ 3 cm
carne gătită, 5 cmcarne crudă, 28 de grame car –
ne crudă, 2 lingurițe carne tocată sau o jumătate
de ou de găină. Aceleași cantități folosite pentru
carne sunt recomandate și pentru pește și deri –
vatele lor.
a. Carnea utilizată în alimentația copilului
trebuie să fie slabă, fără grăsime, tendoane sau
piele. Prin rotație se pot utiliza, de la început de
diversificare, atât carnea albă, cât și carnea roșie.
Carnea roșie, provenită de la bovine, porcine,
ovine ș.a. se va consuma cu moderație, maxim
o data pe săptămână. Ideal ar fi ca în alimen –
tația copilului să fie utilizată carnea provenită de

40la animale cu alimentație controlată (fără fura –
je concentrate sau furaje contaminate cu fun –
gi), sănătoase sau care nu au avut administrate
medicamente pe o perioadă de minim 6 luni
înainte de sacrificare, crescute în aer liber. Ast –
fel, se va evita carnea provenită de la păsările din
crescătoriile clasice, unde în cele mai frecvente
cazuri alimentația păsărilor este bazată pe pro –
duse specifice pentru forțarea creșterii, animalele
fiind private de activitate/mișcare pentru a fi în –
curajată creșterea rapidă în greutate și surplusul
ponderal.
b. Peștele utilizat în alimentația copilului se
recomandă a fi pește autohton, proaspăt, cu un
conținut mic de mercur. Speciile de pește cu un
conținut mic de mercur sunt: somn, crap, mer –
lucius, plătică, calcan, macrou, scrumbie, somon,
păstrăv sau caras. Aceste specii se pot consuma
frecvent, cu condiția de a fi gătite corespunzător
vârstei. Speciile cu un conținut mediu de mercur
sunt: cod, halibut, biban de mare, cobe și pește
patină. Aceste alimente vor fi utilizate în alimen –
tația copilului ocazional, de 1-2 ori pe lună. Peștii
nerecomandați în alimentația copilului și care se
recomandă a fi folosiți foarte rar și în alimentația

41
adultului sunt: peștele spadă, specia de ton ye –
llowfin și rechinul.
Alte fructe de mare precum creveții, stridiile
și calamarul sunt considerate sigure pentru con –
sum la copil, cu condiția de a fi preparate co –
respunzător, având și acestea un conținut mic de
mercur.
Suplimentar față de prospețime și conți –
nut de mercur, se recomandă atenție deosebită
la modalitatea de creștere a peștelui și zona de
capturare. Pentru a certifica calitatea produselor,
peștele achiziționat amblat trebuie să includă
pe ambalaj zona FAO. Zona FAO face referire la
zona de captură a peștelui, fiecărei zone fiindu-i
atribuit un anumit cod. De exemplu zona Mării
Mediterane și a Mării Negre corespund e codului
FAO 37.
Ouăle recomandate copiilor sunt cele de găi –
nă sau de prepeliță, ambele tipuri de păsări fiind
recomandate a fi crescute la sol. Pentru a fi sigu –
re pentru consum, ouăle de găină trebuie să fie
preparate termic pe o durată de 15 minute, la o
temperatură mai mare de 100 de grade, iar cele
de prepeliță pe o durată de 10 minute. În medie,
un ou de găină reprezintă echivalentul a 4 ouă
de prepeliță.

423. FRUCTELE
Această c ategorie de alimente se recomandă
a fi consumată preponderent crudă, sub formă
de bucăți. De asemenea, fructele utilizate în ali –
mentația copilului mic trebuie să fie preponde –
rent autohtone și de sezon. În cazul în care vari –
ația propusă este mică (de exemplu în lunile de
iarnă), se poate crește consumul de fructe con –
gelate autohtone, congelate în plin sezon. Prin
congelare acestea își păstrează antioxidanții și
suferă modificări nutriționale minimale. Produ –
sele din această grupă de alimente sunt impor –
tante datorită conținutului mare de vitamine, mi –
nerale și antioxidanți, fiind și o sursă importantă
de fibre. Datorită conținutului mare de fructoză,
se recomandată evitarea ingestiei/consumului
unei cantități mai mari decât recomandarea pen –
tru vârst ă.
Necesarul de fructe, după introducerea tutu –
ror meselor principale, este de 2-3 porții pe zi. O
porție poate include ¼ de ceașcă fructe proas –
pete, ½ dintr-un fruct mediu sau 1 felie dintr-un
fruct mai mare. Deși nu se recomandă la nivel
dietetic consumul de suc de fructe, conform or –
ganizațiilor internaționale, în cazuri excepționale
se poate echivala o porție de fructe cu consumul
a 60-120 ml suc de fructe proaspăt stors.

43
4. LEGUMELE ȘI LEGUMINOASELE
Consumul de legume este deosebit de im –
portant pe tot parcursul vieții, fiind o sursă im –
portantă de vitamine, minerale și fibre. Necesarul
de legume este de 2-3 porții/zi, cu recomanda –
rea ca minim o porție să fie în stare crudă (ne –
preparată termic). O porție de legume reprezintă
echivalentul a 75 calorii sau: 1 ceașcă legume cu
frunze verzi crude, ½ ceașcă legume cu frunze
verzi gătite, 1 cană alte legume crude sau ½ cană
alte legume gătite.
Suplimentar, ghidurile internaționale includ
în aceast ă categori e și leguminoasele. Acestea
sunt produse bogate în proteine, cu o valoare
calorică mai ridicată decât a legumelor proas –
pete și includ: lintea, năutul, fasolea boabe, soia,
mazărea uscată ș.a. Necearul este de 2 porții/zi
sau echivalentul a 200 calorii. O por ție include 2
lingurițe produs gătit sau 1/8 ceașcă.
5. GRĂSIMILE
În categoria de grăsimi se pot include pro-
dusele bogate în lipide saturate sau nesatur ate.
Grăsimile bogate în lipide saturate sunt prezente
preponderent în alimentele de origine animal ă

44(unt, untură, smântână ș.a.) , în timp ce cele ne –
saturate (mononesaturate și polinesaturate) sunt
prezente preponderent în alimentele de origine
vegetală (nuci, semințe, uleiuri ș.a.).
Recomandarea pe principiul piramidei ali –
mentare este de a limita consumul de grăsimi la
maxim 6 lingurițe mici (de ceai) pe zi. De ase –
menea, se recomandă consumul preponderent
de grăsimi vegetale și reducerea consumului de
grăsimi anim ale.
6. PRODUSELE DULCI 
Conform piramidei alim entare, în vârful aces –
teia, alături de grăsimi, se află produsele dulci.
În această categorie intră produsele alimentare
cu conținut ridicat de zahăr și îndulcitori calorici
(miere, sirop de arțar, sirop de agave ș.a.). Nece –
sarul este mic și nu depăș ește 4-5 lingurițe mici
(de ceai)/zi la copilul mai m are de 2 ani.
7. CEREALELE, PSEUDOCEREALELE ȘI 
DERIVATELE LOR
Această grupă de alimente este importantă în
special datorită conținutului î n vitamine de grup
B și fibre. De asemenea, aceasta include produse
alimentare cu o valoare energ etică mare.

45
Din această categorie fac parte: grâul, ovăzul,
secara, orzu l, porumbul, quinoa, meiul, hrișca, ta –
pioca, orezul, amaranthul, sorgul ș.a. De aseme –
nea, acestea se pot consuma ca atare sau prin
derivate lor. Derivatele grâului sunt reprezentate
de: griș, bulgur, cuș cuș, făină (de diverse tipuri:
făină integrală, făină 650 ș.a.), fulgi de grâu sau
paste făinoase. Aceleași derivate se pot obține și
din restul cerealelor/pseudocerealelor.
Necesarul este de 6 porții/zi sau echivalen –
tul a 250 de calorii. O porție este echivalentul a :
¼- ½ felie de pâine, 4 lingurițe de cereale gătite,
4 lingurițe paste făinoase fierte, 4 linguri țe orez
gătit, ¼ ceașcă cereale uscate (negătite), 1-2 bis –
cuiți simpli sau 1 ceașcă de porumb.
Pentru a asigura diversitate alimentară și
echilibru la nivel nutrițional, fiecare grupă de ali –
mente trebuie s ă fie prezentă zilnic în alimentația
copilului, respectând necesarul de porții. În ca –
zul în care nu se reușește asigurarea echilibrată
a tuturor grupelor alimentare, în urmăroarea zi
se compensează deficitul prin creșterea cantității
oferite.

46ALIMENTE CU POTENȚIAL ALERGEN,
GREU DIGERABILE SAU
COLECISTOKINETICE
Alimentele cu potențial alergen, greu di –
gerabile sau colecistokinetice reprezintă
o categorie de alimente problematică în alimen –
tația copilului mic datorită posibilului discomfort
pe care îl pot produce la nivelul tractului digestiv.
1. ALIMENTELE CU POTENȚIAL ALERGEN
Conform Regulamentului Uniunii Europene,
lista important ă de alergeni alimentari include:
– Cerealele care conțin gluten (grâu, secară,
orz, kamut, grâu spelta și toate derivatele lor,
dar și produsele care au fost contaminate cu
acești constituenți, cum ar fi ovăzul prelucrat și
ambalat în aceeași fabrică în care este prelucrat
și grâul ș.a.)<
– Lupinul (indiferent de culoare/specie);
– Peștele (indiferent de zona de captură sau
specie);

47
Fructele de mare (homar, creveți, crabi, scoici,
caracatiță, crustacee și altele);
– Ouăle (în special albuș ul de ou, indiferent
de pasărea de la care provine);
– Nuciferele (migdale, caju, nucă rom â neas că,
fistic ș.a.);
– Arahidele;
– Susanul (indiferent de culoare/specie);
– Soia și derivatele din soia (tofu, lapte de
soia ș.a.);
– Laptele (indiferent de mamiferul de la care
provine) și toate derivatele lui (brânză, unt, frișcă,
iaurt ș.a.);
– Țelina (rădăcină, frunze, apio sau urme ale
acesteia);
– Muștarul (indiferent de culoare sau mod
de prezentare: boabe, pastă, sos ș.a.);
– Sulfiții (preponderent sub forma aditivilor
alimentari).
Deoarece numărul de copii și adulți cu aler –
gii și intoleranțe alimentare a crescut semnifica –
tiv în ultimul deceniu, conform legislației euro –
pene, această listă trebuie să fie publică în toate
instituțiile alimentare (restaurante, cantine ș.a.).
Aceștia reprezintă cei mai frecvenți alergeni ali –
mentari care pot da reacții neplăcute și inclusiv

48deces prin șoc anafilactic. Totuși, reacția de tip
alergic este posibilă la toate produsele alimen –
tare, și nu numai, motiv pentru care se recoman –
dă precauție la momentul introducerii. Pentru a
evita inclusiv reacțiile ușoare, datorate unei ne –
concordanțe etichetă-produs alimentar, fiecare
preparat trebuie să includ ă o listă detaliată de
ingrediente, atât în mediul public -fizic, cât și în
cel virtual.
Alergenii se pot menționa conform legisla –
ției, atât pe baza alergenului principal (exemplu:
produsul conține urme de gluten ), cât și pe baza
ingredientului de bază folosit (exemplu: produ –
sul conține grâu; fiind cunoscut faptul că această
cereală conține gluten).
2. ALIMENTELE GREU DIGERABILE LA
 VÂRSTĂ MICĂ
Alimentele care pot ridica probleme la nivel
de digestie pentru copilul mic sunt preponde –
rent cele care pot afecta starea de sănătate sau
produce un discomfort.
– Piperul reprezintă un aliment iritant care
duce la modificarea pH-ului gastric, poate afec –
ta mucoasa tubului digestiv și crește riscul de
gastrită sau ulcer la copii. Acesta are proprietăți
antibacteriene, însă proiectele de cercetare de –

49
rulate anterior sunt efectuate pe eșantioane de
adulți, nefiind cunoscut efectul exact asupra co –
piilor mici. În funcție de specia de la care pro –
vine, acesta poate fi alb, negru, verde sau roz/
roșu, fiecare dintre aceste tipuri având o iuțeală
de diferite intensități. Dintre toate aceste specii,
piperul negru (Piper nigrum) este cel mai pro –
blematic, cel roz/roșu fiind cel mai dulciu dintre
toate. Diferența de culoare este naturală și nu
implică aditivi alimentari, singurul proces prin
care trece acesta post-recoltare fiind uscarea la
soare sau coacerea;
– Oțetul reprezintă un produs alimentar acid
care poate crește riscul de reflux gastro-esofa-
gian. În principal acesta este problematic la co –
piii cu predispoziție la aceste patologii, dar reco –
mandarea generală este de a fi evitat și în cazul
copiilor fără predispoziție sau utilizarea acestuia
ocazional, în cantitate mică. La bază oțetul re –
prezintă un acid acetic diluat cu apă. Acesta se
obține prin fermentarea naturală sau chimică a
vinului, orezului, sucului de mere, cidru ș.a. Apa
pură are un pH mediu, de 7, în timp ce oțetul are
un pH acid de aproximativ 2.9, acidul gastric din
stomac având un pH de aproximativ 2. Datorită
acestei acidități (măsurată în pH), oțetul poate
afecta tractul digestiv superior: cavitate bucală

50(gură), faringe și esofag. Deși poate influența sta –
rea de sănătate a copilului, studiile de specialita –
te arată o legătură pozitivă în urma consumului
de oțet de mere asupra microbiotiei și riscului de
candidoză (o infecție fungică), în aceste situații
fiind folosit strict în scop terapeutic, în majorita –
tea situațiilor fiind încapsulat în capsule vegetale
pentru a evita modificările de pH de la nivelul
cavității bucale;
– Preparatele picante/iuți (ghimbir, chilly,
boia de ardei iute ș.a.), care, la fel ca și piperul
sau oțetul, duc la o modificare de pH și cresc ris –
cul de patologie gastro-esofagiană. Gustul iute,
datorat capsaicinei (un alcaloid), este periculos
pentru copii, afectând în cantitate mare și papi –
lele gustative. Studiile de specialitate arată și un
posibil beneficiu al consumului asupra manage –
mentului durerii, dar acestea nu sunt foarte con –
clude în prezent.
3. ALIMENTELE COLECITOKINETICE
Alimentele colecistokinetice fac referire la
produse alimentare, care post-ingestie (după
consum) suprasolicită colecistul (vezicula biliară)
și duc la o hiperstimulare a veziculei, cu un risc
ridicat de declanșare a unei colici biliare. Aceste
alimente sunt:

51
– Varza;
– Gulia;
– Broccoli;
– Conopida;
– Ridichea;
– Varza de Bruxxelles;
– Leguminoasele uscate (fasole boabe, năut,
linte, mazăre uscată ș.a.);
– Grăsimile saturate (unt, smântână, untură
ș.a.);
– Zaharurile (zahărul, mierea, siropul de ar –
țar, siropul de agave ș.a.).
Fibrele, consumate într-un procent redus,
sub recomandare oficială, influențează negativ
secreția biliară, ducând astfel la un dezechilibru
în metabolizarea vitaminelor, în special a celor
lipo solubile (vitaminele A, E, D și K).
În cazul unui dezechilibru la nivelul veziculei
biliare, după ingestia alimentelor cu caracter co –
lectistokinetic apare o durere abdominală (în
cadranul abdominal superior drept) și un scaun
modificat (cel mai frecvent un scaun steatoreic/
gras). La nivelul determinărilor de laborator se
poate observa, în cazul în care alimentația nu se
echilibrează, un deficit de vitamina K, o modifi –

52care a timpului de coagulare și/sau un sindrom
de malabsorbție.
– Cruciferele : Alimentele din familia Brassica –
ceae (cunoscute și drept crucifere) sunt frecvent
tolerate de copii la masa de prânz, ri dicând o
problem ă reală doar dacă se inițiază consumul
la ultima masă din zi. Pentru a influența pozitiv
digestia acestora și a evita suprasolicitarea he –
patică/biliară, acest gen de alimente va fi utilizat
în combinație cu produse alimentare ușor diger –
abile (verdeață crudă, dovlecel, rădăcinoase ș.a.).
Din această familie fac parte: ridichea (albă, nea –
gră sau de lună), varza, varza de Bruxxelle, gulia
(albă sau violet), conopida, cresonul și broccoli;
– Leguminoasele uscate : Alte produse pro –
blematice, precum cele din familia Fabaceaelor,
fac parte dintre cele mai cunoscute alimente co –
lesitokinetice, care ridică probleme de digestie
atât la vârstă mică, cât și la vârstă adultă. La fel
ca și alimentele amintite anterior, și acestea vor
fi consumate numai la masa de prânz, în com –
binațe cu alte produse alimentare ușor digera-
bile. Din această categorie fac parte fasolea boa –
be, năutul, mazărea uscată, soia uscată și lintea.
Acestea, pentru a fi mai ușor de tolerat, se vor
ține la hidratat pentru o perioadă de minim 8 ore
în apă, urmând ca prima apă de fiebere să nu

53
fie oferită spre consum. Astfel, se fierb legumi –
noasele pentru 5 minute într-o cantitate mare de
apă, urmând ca ulterior să fie scurse de apă, clăti –
te cu apă curată, transferate într-un nou recipient
de fierbere cu o apă aflată la temperatură mai
mare de 100 grade Celsius (temperatura la care
apa începe să fiarbă);
– Grăsimile saturate: Lipidele/ grăsimile
repre zintă compuși formați din carbon și oxi –
gen, fiind divizate în acizi grași. Acizii grași sunt
de 2 tipuri: saturați sau nesaturați. Acizii grași
sunt caracterizați de lipsa legăturilor duble, fi –
ind considerați cei nocivi. Astfel, grăsimile care
au în compoziție ace ști acizi grași saturați sunt
recomandați a fi consumați în cantitate cât mai
mică pentru a evita dezvoltarea problemelor
de sănătate. Datorită acestui aspect, și datorită
efectului de suprasolicitare a veziculei biliare, se
recomandă reducerea consumului de lipide sat –
urate la mai puțin de 10% din ingestia energet –
ică totată. Din această categorie fac parte toate
grăsimile animale, indiferent de modul de gătire
(unt, untură, smântână, carne grasă, iaurt gre –
cesc, gălbenușul de ou ș.a.), dar și o serie de pro –
duse vegetale precum uleiul de palmier, uleiul de
cocos rafinat, m argarina ș.a. De obicei, aceste ti –
puri de grăsimi sunt caracterizate de solidificare

54la temperatura camerei (sunt solide), fiind lichide
la temperaturi mai mari (după încălzire);
– Zaharurile : Această grupă de alimente face
referire la alimentele îndulcite cu zahăr, miere,
sirop procesat și alți îndulcitori calorici. Datori –
tă creșterii foarte mari a consumului de zahăr, în
timp au fost procesați și utilizați o serie de îndul –
citori naturali sau artificiali. O parte dintre aceste
produse sunt fără valoare nutritivă, dar conform
studiilor de specialitate acestea pot influența ne –
gativ starea de sănătate atât a copilului, cât și a
adultului, aducând modificări la nivelul microbi –
omului, sistemului digestiv, țesutului adipos și
statusului inflamator.
O problemă majoră, suplimentară impactului
colecistokinetic, este influența asupra pancrea –
sului. Îndulcitorii precum zahărul și mierea duc
la o creștere bruscă a glicemiei (datorită indice –
lui glicemic ridicat), solicitând pancreasului o se –
creție majoră de insulin ă. Ulterior secreției mari
de insulină apare o scădere bruscă a glicemiei
are solicită din nou pancreasul, de data aceasta
pentru secreție de glucagon. Aceste modificări
apărute influențează și senzația de sațietate sau
de foame, ducând la un consum alimentar neco –
respunzător.

55
Datorită acestor modificări care pot să pună
în pericol starea de sănătate a copilului (în ca –
zul alergenilor), sau pot induce doar discomfort
de moment (flatulență, scaune modificate, prurit
ș.a.), aceste produse alimentare se utilizează cu
atenție sporită în meniului copilului, indiferent
de starea de sănătate a acestuia. Datorită im –
pactului la copilul mic, se recomandă ca în cazul
observării discomfortului să se sisteze automat
consumul alimentului respectiv și să se facă o se –
rie de investigații medicale care să certifice exis –
tența sau lipsa unei patologii asociate.

56ALERGIA ALIMENTARĂ ȘI
INTRODUCEREA ALIMENTELOR CU
POTENȚIAL ALERGEN
Alergiile alimentare reprezintă patologii
cronice manifestate pe perioade relativ
lungi de timp. În cazul acestora, apare o proble –
mă la nivelul sistemului imunitar, acesta consi –
derând un anumit constituent alimentar ca fiind
patogen, producând împotriva acestuia o imu –
noglobulină specific ă (IgE). De obicei reacția
alergică este declanșată de ingestia unei protei –
ne identificate de câte sistemul imun ca fiind ne –
corespunzătoare, urmând o reacție exagerată cu
simptomatologie specifică.
Totuși, în unele situații alergia poate să fie
non-IgE mediată, lucru care crește dificultatea
diagnosticării patologiei. Reacția alergică poate
avea debut la orice vârstă, triggerul fiind nespe –
cific, acțiunea fiind una de tip repetitiv. Totuși, in –
tensitatea reacției alergice poate să varieze de la
simptomatologie slab reprezentată, până la for –
me severe de anafilaxe și deces.

57
Cauzele creșterii incidenței alergiilor alimen –
tare sunt larg dezbătute, în general factorii favo –
rizanți ai apariției fiind utilizarea dezinfectanților
în perioada perinatală, prematuritatea, nașterea
prin cezariană, lipsa alimentării cu lapte matern,
atopia și administrarea timpurie de lapte de vacă
sau formule de lapte.
1. DIFERENȚA DINTRE ALERGII ȘI
 INTOLERANȚE ALIMENTARE
Deși simptomatologia este asemănătoare,
între cele 2 probleme de sănătate există diferen –
țe majore, fiind totuși frecvent autodiagnosticate
greșit de către consumator. Principala diferență
care trebuie expusă este aceea că alergia alimen –
tară poate fi fatală, în timp ce intoleranța alimen –
tară provoacă doar un discomfort tranzitoriu,
fără a pune în pericol viața copilului.
Spre deosebire de alergie, unde simptoma –
tologia este datorată unei probleme apărute la
nivelul sistemului imunitar, în cazul intoleranței
problema este datorată unui dezechilibru la ni –
velul tracului digestiv, cauza fiind de obicei un
deficit enzimatic. Astfel, analizând intoleranța la
lactoză, cauza apariției simptomatologiei este un
deficit de lactază (enzimă specifică necesară pen –
tru digestia lactozei din lapte). În această situație,

58copilul poate să tolereze cantități mici de lactoză,
poate consuma lactate delactozate (fără lactoză),
sau se poate opta pentru ingestia de lactază
(enzimă încapsulată care să ajute digestia).
2. PRODUSELE ALIMENTARE CU POTENȚIAL 
ALERGEN
Deși toate produsele alimentare pot provoca
o reacție de tip alergic, cele mai cunoscute ali –
mente care pot provoca simptomatologie speci –
fică sunt:
– Laptele și derivatele lui (alergie la proteine –
le laptelui de vacă);
– Oul (alergie la albușul de ou și proteinele
lui specifice);
– Arahidele;
– Soia;
– Grâul;
– Peștele și fructele de mare.
Alte produse alimentare care mai provoacă
reacții sunt: fructele de pădure (fructele cu se –
mințe mici: zmeură, mure ș.a.), țelina, oleaginoa –
sele (nuci, semințe) și aditivii alimentari (exemplu
sulfiții).
Cei mai frecvenți constituenți alimentari care
pot provoca o intoleranță sunt:
– Glutenul (intoleranță la gluten);

59
– Lactoza (intoleranță la lactoză);
– Sulfiți (sensibilitate la sulfiți).
3. ALERGIILE ÎNCRUCIȘATE
Alergiile încrucișate reprezintă patologii greu
de indentificat. Acestea fac referire la faptul că, în
cazul alergiei la un anumit constituent alimentar,
sau nealimentar, se poate dezvolta o altă sensi –
bilitate, la un produs alimentare înrudit, sau cu
specificații asemănătoare. În cazul alergiei la pro –
teinele laptelui de vacă, se poate dezvolta o reac –
ție încrucișată la proteinele laptelui de capră sau
la carnea de vită. În cazul alergiei la latex se poa –
te observa, în unele situații, o alergie încrucișa –
tă la kiwi, avocado sau banană. De asemenea, în
condițiile unei alergii la grâu, este posibilă apari –
ția simptomatologiei de tip alergic și la consumul
de secară sau orz. În cazul alergiei la arahide se
poate observa o asoc iere semnificativă cu apari –
ția simptomelor de tip alergic după consumul de
mazăre, linte, fasole boabe sau soia.
Aceste alimente se exclud din alimentația co –
pilului numai în cazul apariției simptomatologiei
specifice sau în cazul în care medicul alergolog
consider ă importantă excluderea acestora (dato –

60rită unui posibil risc asupra sănătății și integrității
copilului).
4. SIMPTOMELE ȘI MANIFESTĂRILE 
ALERGIILOR ALIMENTARE
Cele mai frecvente simptome manifestate
în cazul alergiilor alimentare sunt urticaria, ma –
nifestările specifice de la nivelul tractului diges –
tiv (grețuri, vărsături, crampe abdominale/colici,
scaune diareice, constipație ș.a.), prurit (mâncări –
me), angioedem (inflamație rapidă a pielii), bron –
hospasm, amețeli, cefalee (durere de cap) și șoc
anafilactic.
Șocul anafilactic reprezintă o reacție severă,
de intensitate crescută, care pune în pericol viața.
În cazul acestuia apar modificări importante la
nivel cardiovascular de tip hipotensiune, tahi-
cardie, edem de căi respiratorii ș.a. În cazul reac-
ției severe, unde se intervine ta rdiv, poate sur –
veni stopul cardio-respirator și decesul.
În cazul intoleranței alimentare, simptomato-
logia este de obicei una digestivă, cu modificări
de scaun (mucus, striuri de sânge, scaune explo –
sive ș.a.) sau cutanate (prurit, urticarie ș.a.), fără
modificări notabile frecvente la nivelul sistemului
cardio-respirator.

61
Simptomele de tip alergic pot să fie imediate
(câteva secunde post-contact cu alergenul), pot
să apară într-un interval relativ scurt de timp (1-2
ore) sau pot fi întârziate (2-3 zile), acestea din
urmă fiind de obicei observate în cazul intoleran –
țelor alimentare.
5. INTRODUCEREA ALIMENTELOR CU 
POTENȚIAL ALERGEN
În cazul copiilor fără teren atopic (predispoziție
pentru dezvoltare a alergiilor), alergenii alimentari
se pot introduce în meniu oricând după împlini –
rea vârstei de 6 luni.
În cazul copiilor cu teren atopic (dermatită
atopică, părinți cu alergii alimentare sau non-ali-
mentare ș.a.), introducerea alergenilor alimentare
se va face după consultul medicului specialist.
Măsuri de siguranță de acest tip se iau în special
în cazul alergenilor principali menționați anteri –
or, dar ținând cont de faptul că alergia poate să
apară la orice vârstă și la orice produs alimentar,
indiferent de alergenitatea acestuia.
Conform ghi durilor actuale, în cazul copilului
sănătos și fără teren atopic, toți alergenii alimen –
tari principali vor fi introduși înainte de împlini –
rea vârstei de 1 an.

626. MODALITATEA DE INTRODUCERE A 
ALERGENILOR ALIMENTARI
Deși la produsele care nu au un poten țial
crescut de a provoca alergii alimentare pauza
dintre mai multe produse nu este necesară, în
cazul alergenilor principali se consideră utile mă –
surile de siguranță prin care, după ingestia ali –
mentului respectiv se păstrează o pauză de mi –
nim 48 de ore până la ingestia unui alt produs
netestat încă, fiind astfel observate și posibilele
reacții de tip tardiv (întârziate). În cazul copiilor
cu teren atopic, pauza dintre cele 2 produse nou
introduse va fi de minim 72 de ore.
Pentru testarea toleranței, cantitatea de pro –
dus consumată se va crește gradual. Un astfel
de exemplu practic ar presupune introducerea la
primul consum a unei semințe de susan, urmând
ca în ziua a 2-a să se ofere două semințe, în ziua
a 3-a trei semințe, până la atingerea unei canti –
tăți normale. În cazul oului, unul dintre alimente –
le problematice când vine vorba despre alergii,
introducerea se va face astfel:
– În primă fază se va introduce o cantitate
redusă de gălbenuș de ou (între un sfert și o op –
time), creșterea fiind gradual ă până la atingerea
consumului de un gălbenuș. Introducerea gălbe-

63
nușului de ou, înainte de testarea directă a al –
bușului sau a oului întreg, se consider ă utilă deo –
arece o cantitate mică din proteina alergenă a
albușului este prezentă și în gălbenuș, fiind im –
posibilă separarea perfectă a celor doi constitu –
enți. Astfel, prin consumul de gălbenuș se face și
o testare involuntară la albușul de ou;
– Dacă la introducerea gălbenușului se ob –
servă o manifestare de tip alergic, se va întrerupe
consumul de ou, introducerea albușului fiind
amânată. În cazul unei reacții severe, se poate
opta, la recomandare medical ă, pentru exclu –
derea totală a oului din alimentație pentru peri-
oade lungi de timp;
– În cazul în care gălbenușul de ou este bine
tolerat, se va începe consumul de albuș de ou,
oferit tot printr-o creștere gradual ă. Astfel, la
primul consum se va oferi o optime dintr-un al –
buș, până la atingerea unei jumătăți.
7. REINTRODUCEREA ALIMENTELOR 
LA CARE COPILUL A PREZENTAT 
SIMPTOMATOLOGIE SPECIFICĂ DE TIP 
ALERGIC
În cazul unei reacții alergice ușoare sau a unei
intoleranțe se impune excluderea produsului
alimentar problematic din alimentație. Perioada

64de excludere poate să varieze de la 10 zile până
la câțiva ani. În cazul acestor tipuri de reacții,
medicul alergolog este cel care propune sau își
dă acordul pentru procesul de reintroducere a
alergenului în alimentație. Reintroduc erea se va
face gradual, fiind retestat alimentul pentru reac –
ții precum a fost și în prima fază de introducere
a acestuia în alimentație (cantitate foarte mică,
crescută gradual).
Astfel, în cazul în care la momentul introdu –
cerii semințelor de susan în alimentație a fost
observată o reacție ușoară, după o pauză medie
de 6 săptămâni, se va începe reintroducerea ast –
fel: în prima zi se va oferi o săm ânță, în a 2-a zi
se vor oferi două semințe ș.a. până la atingerea
pragului de toleranță.
Deoarece intensitatea unor reacții de tip aler –
gic/intoleranță sunt direct proporționale cu gra –
majul de alergen ingerat (ex: crește cantitatea
ingerată – se intensifică reacția de tip alergic),
în cazul unor alergii ușoare scopul reintroduce –
rii alergenului în alimentație ridică și problema
gramajului la care alimentul devine problematic.
Astfel, în situația în care se optează pentru re –
introducerea lactatelor în alimentație, se obser –
vă cantitatea la care simptomatologia începe să
apară, produsul alimentar la care încep să se ma –

65
nifeste simptomele, modul în care au fost gătite
preparatele în cauză și intensitatea reacției. Mo –
dul de preparare este foarte important deoarece
unele proteine alergene sunt sensibile la căldură,
făcând astfel alimentul respectiv mai ușor de to –
lerat, unele proteine fiind din contră, potențate
de către căldură.
În caz ul unui copil cu teren atopic, planul de
diversificare este monitorizat de către un specia-
list în nutriție și dietetică, împreună cu un speci –
alist în alergologie, introducerea alimentelor cu
potențial alergen fiind supravegheată atent. În
cazului unui copil fără teren atopic sau istoric me –
dical specific, introducerea alergenilor alimentari
uzuali nu necesită supraveghere medical ă, dar
impune atenție sporită a părinților la momentul
consumu lui și în orele post-consum.

66DIVERSIFICARE CLASICĂ VS
AUTODIVERSIFICARE
-AVANT AJE ȘI DEZAVANTAJE-
Alegerea tipului ideal de di versificare este
larg dezbătut la nivel științific , fiind ana –
lizate punctele pozitive și negative ale ambelor
stiluri. Indiferent că vorbim despre diversifica –
re clasică sau autodiversificare, criteriile pentru
inițierea ei sunt aceleași, fiind foarte importantă
vârsta (minim 6 luni), starea de sănătate (copil
perfect sănătos) și poziția (copilul trebuie să stea
în șezut nesusținut). Dacă în unele situații, cu
acordul medicului specialist, diversificarea clasi –
că se poate iniția precoce (după împlinirea vârs-
tei de 4 luni), sau când copilului nu are o poziție
perfectă (nu se poate susține singur, alimentarea
fiind făcută în timp ce copilul stă într-o poziție
aflată la 75 grade față de suport/sol), în autodi –
versificare acest lucru nu se recomandă, riscul de
înec, aspirație și chiar deces fiin d crescute.

67
1. DIVERSIFICAREA CLASICĂ
Diversificarea clasică face referire la introdu –
cerea alimentelo r variate sub formă de piure sau
cremă, alimentarea copilului fiind făcută de către
părinte sau un a lt adult. Contrar credințelor per –
sonalului necalificat, nu se recomandă folosirea
unui piure foarte fin sau lichid deoarece acest as –
pect va duce la creșterea perioadei de alimentare
cu piure, influențând preferințele copilului pen –
tru bucăți. Așadar, în acest stil de diversificare se
recomandă folosirea unui piure grunjos (produs
alimentar mărunțit cu furculița, răzuit fin, tăiat la
cuțit ș.a.), cu o creștere graduală a consistenței
și texturii, astfel încât în intervalul 8-12 luni co –
pilul să își dezvolte abilitățile pentru a consuma
alimente sub formă de bucăți. Perioada exactă
când copilul va consuma acest tip de alimente
nu este reglementat, introducerea bucăților fiind
făcută când copilul acceptă acest aspect și coor –
donarea mână-gură este potrivită.
Astfel, în cazul acestui stil de diversificiare,
copilul va fi alimentat cu lingurița, sau în une –
le situații ( în cazul u nei patologii) cu sticluța cu
tetină.

682. AUTODIVERSIFICAREA 
Termenul oficial care a fost stabilit inițial pen –
tru acest stil de diversificare este baby-led wea –
ning (BLW). Stilul a apărut în literatura de specia-
litate în anul 2005. Datorită faptului că acesta
este un stil recent apărut, nu există un număr
mare de cercetări științifice care să demonstreze
beneficiile lui, deși numărul de părinți care op –
tează pentru acesta este din ce în ce mai mare,
inclusiv în România.
Autodiversificarea se bazează pe principiul
independenței și încrederii, prin care un copil cu
o vârstă mai mare de 6 luni este apt să se ali –
menteze singur cu solide, fără a fi nevoie de in –
tervenția părintelui. De asemenea, se consideră
că oferind copilului mai multe variante de hrană
încă de la primul consum, acesta va cunoaște in –
voluntar alimentele care îi fac rău și le va refuza,
situație care nu este recunoscută și susținută de
către cercetătorii științifici, specialiștii în alergo –
logie considerând această practică una pericu –
loasă, care poate provoca o reacție alergică se –
veră, în unele situații cu fatalitate.
Pe aceste considerente, după împlinirea vâr –
stei de 6 luni, când copilul stă în șezut fără sus –
ținere, primele alimente introduse în alimentație

69
sunt solide, sub formă de bucăți, forma fiind de –
numită generic „ finger-food ”. Termenul de fin –
ger-foond face referire la o bucată de alimente
asemănătoare degetului arătător, cum ar fi de
exemplu tija unui morcov, de lungimea degetu –
lui arătător (al unui adult) și grosimea degetului
mic. Acest mod de oferire al alimentelor nu este
unul obligatoriu, existând opțiunea ca alimentul
să fie oferit în forma lui naturală, cu condiția ca
aceasta să poată fi prinsă de copil cu întreaga
mână. În această ultimă categorie intră buchețe –
lele de broccoli, conopidă sau altele. Deoarece la
această vârstă prinderea tip pensetă nu este dez –
voltată corespunzător, alimentele tăiate în bucăți
mici nu vor fi oferite spre consum (cubulețe mici
de morcov, mazăre, linte ș.a.). Prinderea tip pen –
setă face referire la prinderea alimentului între 2
degete, respectiv între police (degetul mare) și
index/indice (degetul arătător).
Pentru a fi considerate sigure pentru consum,
alimentele trebuie să aibă o consistență moale,
astfel încât copilul să facă piure alimentul în ca –
vitatea bucală (gură) cu ușurință, atât cu ajutorul
gingiilor, cât și cu presiunea aplicată între limbă
și palatul dur. Pentru a verifica textura, părintele
testează alimentul prin presarea acestuia între 2

70degete, fiind necesar ca acesta să poată face ali –
mentul piure fără efort.
Alimentele interzise în acest stil de alimenta –
ție sunt cele cu formă nepotrivită sau foarte tari:
mazăre, linte, năut, porumb, morcov crud, măr
crud, struguri, afine ș.a. De obicei, din cauza pro –
blemei de consum, atât datorită riscului mare de
aspirație, cât și datorită imposibilități gestionării
la vârstă mică, aceste alimente sunt excluse din
alimentația copilului.
3. BENEFICII  ȘI RISCURI: COMPARAȚIE 
ÎNTRE CELE DOUĂ TIPURI DE DIVERSIFICARE
Una dintre principalele îngrijorări ale părinți –
lor care optează pentru autodiversificare, dar și
a personalului medical, este riscul de înec, care
se presupunea a fi mai mare în cazul alimentării
copilului cu bucăți, comparativ cu diversificarea
clasică bazată pe piureuri. Conform datelor sta –
tistice publicate în anul 2018, nu există susținere
științifică pentru această teamă, nefiind observa –
tă o creștere a frecvenței episoadelor de înec la
copilul autodiversificat față de copilul diversificat
clasic. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că
autodiversificarea este mai puțin cercetată, mo –

71
tiv pentru care datele se pot modifica în cadrul
cercetărilor viitoare.
A doua problemă, de data aceasta una reală,
la care se gândește de obicei personalul medical
și nu părintele, este riscul de aspirație. Aspirația
presupune trecerea produsului alimentar prin
tractul respirator la plămâni, provocând în diver –
se situații pneumonie de aspirație sau infecții cro –
nice, în unele situații grave fiind letală. Conform
cercetărilor actuale, comparativ cu copiii a căror
diversificare este una clasică, riscul de aspirație
este mai mare în cazul celor autodiversificați. As –
pirația/inhalarea unui corp străin (alimentar sau
nealimentar, denumită și „foreign-body aspirati –
on: FBA) la copilul mic este o urgență medical ă și
intervenția trebuie să fie una rapidă.
Un alt risc care apare la copiii autodiversifi –
cați este cel de anemie feriprivă prin deficit de
fier, datorat în principal unui consum redus de
carne și alte alimente cu un conținut ridicat de
fier hemic (carne, pește, ouă ș.a.). De asemenea,
conform articolelor științifice actuale, crește con –
siderabil riscul de deficit de zinc ,fiind observată
o reducere a ratei de creștere în înălțime și gre-
utate, o reducere a imunității și probleme legate
de somnul nocturn (somnul de pe timpul nopții),

72manifestate prin agitație, somn superficial sau
insomnie.
Ținând cont de faptul că în cazul copiilor au –
todiversificați consumul de carne este mai redus
(datorită lipsei măselelor necesare pentru sfâșie –
rea cărnii oferită sub formă de bucăți) și consumul
caloric total este mai mic, apare riscul crescut de
malnutriție calorică și malnutriție protein-calori –
că. Malnutriția calorică face referire la un deficit
energetic datorat în principal unui consum ener –
getic mare (copil energic, în creștere) și a unei
ingestii deficitare (alimentație bazată pe ingestia
unei cantități mici de alimente cu o durată cres –
cută a mesei). În aceste situații, țesutul adipos
(țesutul gras) va fi utilizat pentru menținerea
funcțiilor vitale și pentru furnizarea de energie
necesară activităților uzuale. În cazul malnutriției
protein-calorice, principala problemă este legată
de ingestia redusă de proteine alimentare (din
carne, pește, ouă, lactate, leguminoase, oleagi –
noase ș.a.), în condițiile unui necesar crescut (co –
pil în creștere). În aceste situații, se observă o de –
gradare a proteinelor de la nivelul musculaturii
și reducerea treptată a volumului mușchilor de
la nivelul membrelor (brațe și picioare subțiri, cu
țesut muscular slab dezvoltat).

73
Partea pozitivă a autodiversificării este creș –
terea nivelului de independență și încredere .
Oferind copilului libertatea de a alege ce ali –
mente consumă și cantitatea dorită, acesta va
deveni mai încrezător și mai independent. To –
tuși, acest aspect se poate observa și la copilul
care a fost diversificat clasic în condițiile în care
se oferă bucăți de alimente la scurt timp după
inițierea alimentației cu solide ( în intervalul de
viață 7-10 luni).
Datorită riscurilor asociate autodiversifică –
rii, în anul 2015 a fost adus în discuție un model
îmbunătățit de autodiversificare denumit BLISS.
BLISS reprezintă baby-led-introduction to solids ,
stil prin care copilul este ghidat de către părinte,
alimentația fiind controlată chiar dacă acesta va
consuma bucăți de solide de la început de diver –
sificare. Acest stil este relativ recent introdus în
România și numărul de părinți care optează pen –
tru acesta este mic. Diferența dintre BLW (autodi –
versificare) și BLISS este aceea că în prima situa –
ție copilul primește mai multe tipuri de alimente
de la început de diversificare, având posibilitatea
să le exploreze pe toate și să consume cât își do-
rește, fără intervenție din partea părintelui, în ca-
zul BLISS copilul primind un singur aliment nou,

74părintele intervenind în cazul în care copilul își
dorește să mănânce dar dezvoltarea motrică nu
îi permite un consum suficient de hrană. În cea
de-a doua situație, datorită riscului cunoscut de
deficit de fier și zinc, se optează pentru folosirea
alimentelor fortificate care să suplimenteze mi –
neralele consumate într-o proporție redusă.
Autodiversificarea nu este pentru toți copiii
sau părinții, în cazul unui copil cu deficit ponde –
ral acest stil de alimentație fiind nerecomandat.
Ideal ar fi ca alimentația în primul an de viață să
fie adaptată în funcție de interesul copilului, fiind
copii care își doresc să fie alimentați cu linguri –
ța și copii care își doresc să fie independenți și
să exploreze alimentele singuri încă de la 6 luni.
Indiferent de tipul de diversificare ales, se reco –
mandă ca părintele sau supraveghetorul copilu –
lui să aibă cunoștințe minime de prim ajutor, ast –
fel încât în caz de înec și/sau aspirație acesta să
intervină încă din primele secunde, abordând si –
tuația cu calm. În cazul copiilor autodiversificați,
desi este o „lege nescrisă”, urmarea unui curs de
prim ajutor este obligatorie, fiind recomandat și
chiar esențial ca la primele semne de aspirație
să fie făcut și un control medical pentru evitarea
complicațiilor.

75
CONSUMUL DE ZAHĂR ȘI ALȚI
ÎNDULCITORI: MOMENTUL OPORTUN AL
INTRODUCERII ÎN ALIMENTAȚIE ȘI
RISCURI ASOCIATE
Există un număr redus de alimente care
sunt interzise în alimentația copilului, iar
zahărul este unul dintre aceste alimente. Zahărul
rafinat (cel din sfeclă de zahăr sau trestie) este
considerat extrem de nociv, atât pentru adulți
cât și pentru copii, motiv pentru care numeroase
proiec te de cercetare au abordat acest subiect
și numeroși cercetători au încercat să identifice
alți îndulcitori, mai puțini nocivi pentru sănătate,
care să fie folosiți drept înlocuitori. Astfel, dacă
intră în discuție gustul de dulce și potențiatorii
de gust, putem să menționăm: zahărul, mierea,
îndulcitorii sintetici sau naturali (miere, zaharină,
aspartam, sirop de arțar, pastă de curmale, sirop
de agave, xylitol, eritriol, ștevia sau altele), fiecare
având diverse beneficii sau riscuri asociate con –
sumului regulat.

76Frecvent, consumul de înducitori, naturali
sau artificiali, nu este făcut conștient, aceștia
fiind ascunși în diverse produse alimentare și far –
maceutice destinate copiilor, pe etichetă denu-
mirea acestora fiind foarte variabilă. Aceștia se
consideră a fi aditivi alimentari din sfera poten-
țiatorilor de gust și se regăsesc în: bomboane,
sirop de tuse, sucuri, vitamine și minerale pentru
copii, cereale destinate copiilor, iaurturi cu fruc –
te, unele tipuri de produse făinoase (exemplu în
unele tipuri de pâine cu drojdie, cornuri ș.a.), pro –
duse de patiserie, înghețată, medicamente pen –
tru copii (exemplu analgezice, antitermice ș.a. cu
administrare orală) ș.a.
Gustul îndulcitorilor poate fi mai pregnant
decât al zahărului (aspratamul fiind de exemplu
de 200 de ori mai dulce decât zahărul), mai aro –
mat (exemplu pasta de curmale) sau mai puțin
atractiv (exemplu ștevia care are un gust ușor
amărui).
1. ZAHĂR
Zahărul este un produs dulce, sub formă de
cristale, cu un indice glicemic mare. Acesta are o
valoare calorică mare și un conținut mare de car –
bohidrați simplii. În cazul copiilor mici, se consi –

77
deră că ar avea un efect psihostimulant, fiind un
excitant al sistemului nervos. Ingestia frecventă
de zahăr produce hiperexcitabilitate, neliniște,
agitație, tulburări de somn, grețuri, diaree, iar în
cazul unui consum regulat poate provoca și ta –
hicardie, tulburări de ritm cardiac și/sau agresi –
vitate marcantă. Modificările comportamentale
pot să apară după un singur consum, dar mo –
dificările majore (tahicardie ș.a.) apar doar după
consum repetat, în doze medii/mari.
O alt ă problemă apărută post-consum de za –
hăr este fluctuația la nivelul glicemiei (glucozei
serice) și a suprasolicitării pancreasului. La scurt
timp după consumul de zahăr apare o creștere
bruscă a glicemiei care solicită pancreasului o se –
creție rapidă și mare de insulină. După secreția
de insulină, apare o scădere bruscă a glicemiei
care duce la apariția senzației de foame și a pof –
tei de dulce, determinând reluarea consumului
de zahăr și dezvoltarea unei depedențe. Depe –
dența de zahăr este considerată asemănătoare
depedenței de cafeină, manifestările după sista –
rea consumului fiind asemănătoare: nervozitate,
agitație, cefalee (durere de cap), grețuri și/sau
vărsături. Simptomele pot să apară concomitent
sau individual, neexistând un tipar specific con –
cludent.

78La nivel mondial, prin Organizația Mondială
a Sănătății, se recomandă excluderea totală a za –
hărului rafinat din alimentația copilului mai mic
de 2 ani și limitarea severă a consumului la co –
pilul mai mare de 2 ani, astfel încât ingestia de
zaharuri să nu depășeasă 10% din totalul caloric
ingerat în ziua respectivă.
2. MIERE
Mierea este un îndulcitor natural produs de
albine, interzis în alimentația copilului mai mic
de un an. Aceasta este interzisă în alimentație
datorită toxinei botulinice (toxină produsă de
Clostridium botulinum), și identificării acesteia în
unele situații în miere, care după ingestie produ –
ce modificări majore asupra stării de sănătate de
tip oboseală musculară, vedere încețoșată, difi –
cultăți de respirație și în cazul sugarilor chiar și
deces.
Mierea, spre deosebire de zahăr, are un indi –
ce glicemic mai mic (în jur de 60), ducând astfel
la fluctuații de glicemie mai mici. De asemenea,
aceasta conține și diverse minerale, vitamine și
antioxidanți, fiind astfel un aliment important în
caz de boală (exemplu viroze respiratorii ș.a.).
Mierea are o valoare calorică crescută, fi ind ast –
fel recomandat consumul numai într-o canti tate

79
mică, ocazional. Una dintre problemele mierii
este modificarea nutritivă apărută în urma încăl –
zirii. Aceasta conține în mod natural 5-Hidroxi –
metilfurfural (5-HMF), un compus care, ingerat
în cantități mari, poate provoca probleme renale,
hepatice sau neuronale. În stare crudă, cantitatea
de 5-HMF din miere nu este periculoasă, dar în
urma încălzirii cantitatea de 5-HMF se dublează,
în unele situații fiind atins pragul de toxicitate.
Pentru a evita acest lucru, se recomandă utiliza –
rea mierii de calitate, din surse sigure sau ecolo –
gice, în stare crudă.
Culoarea mierii se consideră a fi un indicator
util al conținutului în nutrienți, intensitatea culorii
indicând un conținut mai mare de antioxidanți.
3. SIROP DE ARȚAR SAU AGAVE
Siropul de arțar este un îndulcitor natural,
obținut din seva extrasă din arțar. Prin prelucra –
re (fierbere la temperaturi foarte mari), acesta
primește culoarea specific ă, intensitatea aromei
fiind dată de acest proces de prelucrare termică.
Modul de obținere și prelucrare este asemănă –
tor și pentru siropul de agave, ambele produse
având un indice glicemic cuprins între 50 și 68,
cu un conținut mare de sucroză. Deși cercetările

80arată că există unele posibile beneficii în amelio-
rarea simptomelor specifice pacienților cu can –
cer, se recomandă consumul prudent deoarece
aceste studii nu sunt desfășurate pe copii.
4. PASTĂ/SIROP DE CURMALE
Acesta este un îndulcitor natural, ușor de pre –
parat inclusiv în casă, fiind de obicei produs din
curmale deshidratate. În mod clasic, se obține
prin hidratarea sau fierberea curmalelor deshi –
dratate, urmând ca ulterior fructul rehidratat să
fie mărunțit fin, mecanizat. În cazul utilizării unor
fructe deshidratate de calitate, fără aditivi (exem –
plu sulfiți), acesta este un îndulcitor calitativ, care
păstrează valorile nutritive ale fructului din care
provine. Indicele glicemic este unul mediu (în jur
de 60), având astfel, la fel ca și mierea, un impact
mediu asupra variației glicemice. Acest îndulcitor
poate fi utilizat în alimentația copilului sănătos la
orice vârstă, dar în cantități mici, ocazional, fiind
totuși o sursă de zaharuri.
5. ASPARTAM
Aspartamul, sau E951, este un îndulcitor ar –
tificial, produs la nivel industrial, regăsit frecvent
pe etichetele produsele alimentare comerciale

81
cu gust dulce. Datorită afectării apărute la nivelul
sistemului renal în urma ingestiei regulate, acest
îndulcitor este contraindicat total la copii, fiind
recomandă evitarea și la vârstă adultă, chiar dacă
nu conține calorii sau nu are indice glicemic.
6. ZAHARINĂ
Produs ă în mod artificial, zaharina sau E954,
este unul dintre îndulcitorii periculoși atât pentru
adulți cât și pentru copii, fiind frecventă afectarea
hepatica după un consum regulat, sau afectarea
microbiomului. Se recomandă evitarea acestui
îndulcitor la orice vârstă, indiferent de starea de
sănătate, acest produs fiind interzis în majorita –
tea țărilor datorită modificărilor patologice asu –
pra organismului uman.
7. XYLITOL
Xylitolul, sau E967, îndulcitor denumit și za –
hăr de mesteacăn, este un îndulcitor natural ex –
tras preponderent din mesteacăn, dar se poate
produce și prin prelucrarea porumbului sau a di –
verselor fructe dulci (prune, fructe de pădure ș.a.).
Indicele glicemic deținut de acest îndulcitor este
10, având o valoarea calorică mică, fiind lipsit de
nutrienți. Un posibil efect advers al consumului

82de xylitol este disconfortul abdominal manifes –
tat prin crampe, flatule nță (baloare) și modificări
de scaun (preponderent scaun diareic). Totuși,
aceste modificări apar doar în cazul unui con –
sum excesiv, simptomele fiind tranzitorii. Având
un indice glicemic redus, este considerat benefic
pentru reglarea glicemiei și îmbunătățirea profi –
lului lipidic. Studiile de specialitate arată că acest
îndulcitor este sigur pentru consum atât la copii,
cât și la dulți, fiind totuș i recomandată introdu –
cerea numai după împlinirea vârstei de 1 an.
8. ERITRIOL
Eritriolul, sau E968, este un îndulcitor natu –
ral, obținut cu ajutorul unui microorganism care
nu este patogen ( Moniliella pollinis ) prin fermen –
tare. După producerea propriu-zisă, îndulcitorul
trece prin diverse faze de purificare, microorga –
nismul utilizat fiind termolabil (sensibil la tempe –
raturi mari), se distruge prin fierbere pe perioa –
da procesului de purificare a eritriolului. Acesta
are gust dulce și este folosit drept potențiator de
gust la scară largă. Acesta nu conține calorii și nu
are indice glicemic, în doze mici fiind considerat
echilibrat atât pentru alimentația copilului, cât și

83
pentru cea a adultului. Totuși, la fel ca și xylitolul,
în cantități mari acesta poate produce disconfort
abdominal manifestat preponderent prin scaune
diareice, motiv pentru care consumul regulat sau
excesiv nu este recomandat.
9. ȘTEVIA
Ștevia, sau conform denumirii complete Ste-
via rebaudiana , este un îndulcitor natural întâlnit
în comerț sub formă de frunze uscate, pulbere,
cristale prelucrate sau extract. Acest îndulcitor nu
are valoare calorică (nu conține calorii), nefiind
metabolizat de către sistemul digestiv uman. To –
tuși, deși nu există studii științifice care să eviden –
țieze aspecte negative ale consumului de ștevie,
se recomandă evitarea consumului la copilul cu
vârstă mai mică de 1 an datorită lipsei articolelor
de cercetare pe lotu ri de subiecți cu vârstă mică.
În cazul utilizării, se recomandă consumul de ex –
tract pur sau frunze deshidratate.
Din toate simțurile cu care ne naștem (dul –
ce, sărat, acru, amar), gustul dulce este unul din –
tre cele mai pronunțate la copilul mic. Papilele
gusta tive pentru identificarea gustului dulce se
află po ziționate preponderent pe vârful limbii,

84odată cu înaintarea în vârstă numărul de papile
fiind diminuat. Indiferent de îndulcitorul din care
provine gustul de dulce, copiii au o afinitate pen –
tru acesta, nefiind recomandat consumul excesiv
indiferent de beneficiile pe care acesta le poate
aduce sănătății. În cazul utilizării ocazionale, se
recomandă folosirea preponderentă a siropului/
pastei de curmale, a mierii și a eritriolului, cu re –
comandarea de a fi folosiți cu moderație, în can –
titate mic ă. Aceștia vor fi introduși în alimentație
numai după împlinirea vârstei de 1 an, fiind reco-
mandată achiziționarea acestora din surse con –
trolate și sistarea consumului la orice semn de
manifestar e neplăcută.

85
HIDRATAREA COPILULUI: CONSUMUL DE
APĂ VS ALTE LICHIDE
În majoritatea recomandărilor dietetice, la
baza piramidei alimentare se află hidratarea prin
consum de apă. Accentul este pus pe hidratare
datorită compoziției organismului în apă. Aceas –
ta scade odată cu înaintarea în vârstă astfel: cor –
pul unui făt conține apă în proporție de 90%, al
unui copil nou născut/sugar 80%, cu o descreș –
tere până la un procent de 70% pentru copilul
mic, 60-65% pentru adult și 55% pentru vârstnici.
Apa este prezentă în fiecare structură a cor –
pului uman, fiind esențială și indispensabilă vieții.
Aceasta este implicată în procesul de respirație,
digestie și metabolizare, precum și în cel de eli –
minare a compușilor reziduali. În lipsa unui con –
sum echilibrat de apă, se observă o rată scăzută a
absorbției de nutrienți, riscul de malnutriție fiind
mai crescut. De asemenea, în cazul unui consum
redus, deshidratarea se manifestă prin probleme
de circulație, extremități reci, febră, apatie, mo –
dificări respiratorii ș.a. Deshidratarea reprezintă
o reducere a procentajului total de apă din corp,

86proces care în fază incipientă se manifestă prin
sete, motiv pentru care se recomandă inițierea
regulată a consumulu i de apă, înainte de apariția
senzației de sete.
Hidratarea fiind un constituent foarte impor –
tant al stilului de viață echilibrat, odată cu tre –
cerea tipului au apărut pe piață o sumedenie de
produse care promit rehidratarea organismului.
Printre aceste produse se numără apa cu săruri
de rehidratare, apa carbogazoasă, apa filtrată,
băuturile carbogazoase/necarbogazoase dulci
(naturale sau aromate cu îndulcitori artificiali),
ceaiuri sau altele.
Apa reprezintă un lichid incolor, inodor (fără
miros) și insipid (fără gust). Apa îmbuteliată plată
poate conține diverse minerale, în mod natural,
fiind denumită astfel apă minerală plată. pH-ul
acesteia poate să varieze, astfel încât să avem un
lichid acid, cu un pH mai mic decât 6.8, neutru
– cu un pH de 7 (valoarea normal ă), sau o apă
alcalină – cu un pH bazic mai mare de 7.2. Acest
pH se poate atinge fie în mod natural, fie prin
filtrare sau adaos de substanțe chimice.
Apa minerală conține cantități variabile de
calciu, magneziu, potasiu, fluoruri, nitrați, hidro –
carbonați, cloruri, sulfați și/s au sodiu, iar conți –

87
nutul diferă de la marcă la marcă și în funcție de
sursa apei. Acea sta poate fi plată sau carbogazi –
ficată, fiind una dintrele cele mai bune surse de
apă potabilă. Apa îmbuteliată este supusă con –
stant la testări de puritate și compoziție înainte
de îmbuteliere și comercializare pe piață, conți –
nutul exact al acesteia fiind obligatoriu a fi men –
ționat pe eticheta produsului.
Fierberea apei reprezintă un mecanism de
sterilizare a apei. Apa îmbuteliată fiind analizată
microbiologic înainte de punerea pe piață este
sigură pentru consumul uman fără a fi procesată
termic ulterior.
1. NECESARUL DE APĂ ÎN FUNCȚIE DE 
VÂRSTĂ
Nece sarul de apă variază mult în funcție de
vârstă, după vârsta de 8-9 ani necesarul fiind
influențat și de sex, în cazul persoanelor de sex
masculin necesarul fiind mai mare decât în cazul
persoanelor de sex feminin de aceeași vârstă. Alți
factori de influență ai necearului de lichide sunt:
temperatura corpului (necesarul de apă crește în
caz de stare febrilă sau subfebrilă), temperatura
mediului și umiditatea aerului (necesarul crește

88direct prop orțional cu temperatura mediului am –
biental) și nivelul de activitate fizică (necesarul
crește odată cu volumul efortului).
Necesarul de lichide pentru categoria de vâr –
stă 0-6 luni este de 100-190 ml/kg corp/zi. În
intervalul 6-11 luni, necesarul este de 800-1000
ml/zi. Pentru copilul de un an, indiferent de sex,
necesarul este de 110 ml/kg corp, echivalentul
a 800-1000 ml/zi sau a 1-1.5 ml pentru fiecare
calorie ingerată.
Pentru copilul de 2-3 ani, necesarul de lichide
este de 1300 ml/zi sau 78 ml/kg. Pentru catego –
ria 4-6 ani, necesarul este de 1300 ml/zi sau echi –
valentul a 56 ml/kg, suferind o ușoară creștere
până la vârsta de 6-8 ani, unde atinge 1600 ml/zi.
2. INTOXICAȚIA CU APĂ
Intoxicația cu apă este foarte rară și se produ –
ce în condițiile unui consum exagerat de lichide
care duce la creșterea diurezei (cantitatea de uri –
nă eliminată într-o zi sau o altă period ă de timp
prestabilită) și eliminarea unei cantități mari de
sodiu. Hiponatremia (deficitul de sodiu) va afecta
ulterior sistemul nervos central și cel circulator,
prin scăderea volemiei (hipovolemie), apariția
confuziei, iritabilității, modificărilor de frecvență

89
cardiacă și respiratorii, iar în cazuri foarte grave,
deces.
Cauzele intoxicației cu apă, pe lângă un po –
sibil consum exagerat, pot fi reprezentate și de o
diluție necorespunzătoare a formulei de lapte. În
trecut, consumul excesiv de apă era folosit drept
formă de maltratare a copi lului, punând în peri –
col viața, sau se opta pentru o diluție mai mare a
formulei de lapte datorită deficitului de hrană și
a unei dezvoltări economice foarte slabe.
Deși pentru copii cantitatea de apă care duce
la intoxicație sau hiperhidratare nu este cunos –
cută, la adulți problema apare după consumul a
3-4 litrii pe zi.

3. APA CARBOZAGOASĂ/CARBOGAZIFICATĂ
Apa carbogazificată reprezintă apa minera –
lă cu adaos de dioxid de carbon, cantitatea de
CO2 variind în funcție de marcă. Ea poate conține
în mod natural dioxid de carbon, fiind denumită
apă minerală natural carbogazoasă sau poate fi
îmbogățită cu dioxid de carbon, fiind denumită
apă minerală carbogazificată/carbogazoasă .
Acest tip de apă nu se consideră a fi sigur
pentru consum uman, în special la copii, datori –

90tă modificărilor apărute la nivel epitelial, având
efect proinfla mator asupra țesuturilor moi. De
asemenea acest tip de băutură poate induce stres
oxidativ și alterarea expresiei unor gene asociate
cu activitatea cerebrală.
4. APA DE LA ROBINET ȘI APA FILTRATĂ
Apa de la ro binet nu reprezintă o băutură si –
gură pentru consum uman datorită substanțelor
care intră în compoziție pe parcursul traseului
sursă-consumator. Aceasta este supusă unor tra –
tamente și analize riguroase pentru a fi potabilă,
dar compoziția acesteia nu este sigură.
Una dintre probleme constante sesizate în
cazul acestui produs a fost conținutul crescut de
clor (utilizat pentru distrugerea toxinelor), fiind
necesară declorinarea acesteia. În lipsa unui fil –
tru, declorinarea se poate face prin menținerea
apei într-un vas deschis pentru 12 ore, fiind ulte –
rior nevoie de fierbere pentru a fi sigură pentru
consum.
În cazul acestui tip de apă, înainte de consum
se impune filtrar ea prin filtre specifice de carbon,
filtre cu carbon activat , osmoză inversă sau de –
durizarea acesteia.

91
5. APA CU ADAOS DE SĂRURI DE 
REHIDRATARE
Apa cu săruri de rehidratare face referire la
apa plată necarbogazoasă cu adaos de s ăruri
minerale. Sărurile conținute în mod uzual sunt
sodiul (prin clorura de sodiu), potasiul (prin pidu –
latul de potasiu) și magneziul (prin pidolatul de
magneziu), în mod suplimentar având și un ada –
os de zaharuri sau potențiatori de gust pentru
a le face mai ușor de agreat la vârstă mică. Deși
acestea se recomandă în general în cazul unei
deshidratări la debut/medii, frecvent părinții aleg
să ofere copilului aceste băuturi în afara unei pa –
tologii. Excesul de apă cu săruri de rehidratare
poate provoca o retenție severă de apă cu su –
prasolicitare renală și modificări de osmolaritate,
ingestia nefiind recomandată la copilul sănătos.
6. BĂUTURILE DULCI
Conform studiilor de specialitate, consumul
de băuturi dulci a crescut considerabil în ultimul
deceniu, fiind unul dintre factorii care au dus la
creșterea ratei obezității infantile la nivel mon-
dial. Indiferent că vorbim despre un suc de fruc –
te natural, sau despre unul procesat, carbogazos

92sau necarbogazos, acesta nu este recomandat în
alimentația copilului datorită conținutului în za –
haruri.
Sucul de fructe p roaspăt stors se recomandă
a fi folosit în alimentația copilului numai î n caz
de boală, când este necesar un supliment de vi –
tamina C ușor asimilabil, în cantitate mică și sub
formă diluată. Diluția ideală este de 1:10 până la
vârsta de 3 ani. Deși aceste sucuri conțin o canti –
tate mare de vitamine și minerale, prin procesul
de stoarcere, fibrele fructului sunt distruse sau
îndepărtate mecanic, sucurile devenind astfel
un produs alimentar cu indice glicemic mediu/
mare. Astfel, aceste produse vor induce o creș –
tere rapidă a glicemiei, fiind nevoie de o secreție
crescută de insulină. Odată îndepărtate fibrele,
sucul se transformă într-un așa numit produs za –
haros, cu un conținut mare de fructoză (zahăr),
apă și micronutrienți.
Problema sucurilor îmbuteliate este repre –
zentată de adaosul crescut de aditivi alimentari
de tipul coloranților, conservanților, îndulcitorilor,
potențiatorilor de gust și aromatizanților artifi-
ciali, toate acestea făcând din acest tip de băuturi
un pericol pentru sănătate. Contraindicația apare
și datorită conținutului de zahăr și alți îndulcitori

93
care oferă lichidului o o smolaritate nepotrivită,
un conținut mare de carbohidrați împiedicând
hidratarea organismului. De asemenea, în cazul
băuturilor îndulcite cu zahăr, crește considerabil
riscul de carie dentară și probleme digestive.
Așadar, sucurile din comerț sunt nerecoman –
date, iar sucurile de fructe proaspăt stoarse sunt
considerate deserturi, și trebuie consumate cu
atenți e și moderație.
7. CEAI
Ceaiurile reprerezintă băuturi aromate consu –
mate reci sau calde, obținute preponderent prin
infuzarea unor plante sau fructe. Conform stu –
diilor de specialitate, consumul de ceai se reco –
mandă în scop terapeutic, dar nu se recomandă
hidratarea propriu-zisă cu acest tip de băutură.
În cazul copiilor, consumul d e ceai crește ris –
cul de anemie feriprivă prin deficit de fier datori –
tă scăderii ratei de absorbție a fierului post-con –
sum de ceai. Dacă se optează pentru consumul
de ceai, acesta trebuie să fie oferit doar ocazioal,
în cantitate mică, în afara meselor de solide. În
scop terapeutic, cele mai utilizate plante medici –
nale sunt mușețelul, menta, feniculul și lavanda,

94iar în alte scopuri, pe post de băutură dulce, se
folosesc prepon derent ceaiurile de fructe.
Hidratarea orga nismului se face în principal
și în mod ideal cu apă, indiferent de vârstă. Con –
sumul altor tipuri de băuturi, chiar dacă sunt în
formă lichidă, nu asigură o hidratare/rehidratare
echilibrată, în unele situații agravând problema
sau crescând riscul de dezvoltare pentru alte pa –
tologii. Introducerea apei încă de la început de
diversificare (6 luni la copilul sănătos), în mod re –
gulat, de mai multe ori pe zi, asigură dezvoltarea
unei preferințe pentru apă și implementarea unui
stil de viață echilibrat. Deshidratarea este pericu –
loasă la copilul mic, motiv pentru care accentul
pe hidratare este esențial, principiul fiind unul
simplu: puțin și des.

95
SURSELE ALIME NTARE DE PROTEINE ȘI
NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI
GREUTATE
Standardele dietetice, atât pentru nutriția
copilului, cât și pentru a adultului, au în vede –
re ingestia zilnică de proteine într-o proporție
variată. Preponderent, necesarul la adolescent
și adult este determinat de greutatea corporală
(gram pe kilogram corp) și în funcție de nivelul
de activitate fizică. În cazul copiilor, necesarul
variază în principal în funcție de vârstă și stare de
sănătate, fără a avea un impact major greutatea.
Deși recomandările privind ingestia de prote –
ine la omnivori sunt diferite față de recomandări –
le pentru copiii vegetarieni sau vegani, cantitatea
privind ingestia totală este aceeași, fiind modifi –
cat doar conținutul în aminoacizi și preponde –
rent cel de aminoacizi esențiali.
Divizarea proteinelor se poate face în: prote –
ine complete vs proteine incomplete și proteine
proveninte din alimente de origine vegetală sau
de origine animal ă.

96I. SURSELE ALIMENTARE DE PROTEINE ȘI 
CONȚINUTUL PROTEIC AL ALIMENTELOR
1. Proteine animale
a. Carnea albă
Carnea albă este carnea provenintă î n mare
parte de la păsări,având un conținut de grăsime
saturată și colesterol mai mic decât carnea roșie.
Tipurile de carne albă folosite preponderent la
copii sunt cele provenite de la: pui, curcan, bibili –
că, prepeliță, porumbel, rață sau gâscă. Un tip de
carne albă, care nu face parte din categoria pă –
sărilor, dar care totuși, conform compoziției, este
asemănătoare cu celelalte este cea provenită de
la iepure.
Carnea de pui, una dintre cele mai folosite ti –
puri de carne albă pe teritoriul României, conține
în medie între 12 și 17 grame de proteine/100
grame produs și echivalentul a 50-70 calorii pro –
venite exclusiv din proteine/100 grame produs.
Acestor calorii din compoziția cărnii li se adaugă
și cele provenite din lipide (grăsimi) și carbohi –
drați, ajung ând ca în final, 100 de grame de car –
ne de pui să conțină peste 100 calorii/100 grame.
În cazul acestor valori se ia în calcul exclusiv car –

97
nea, provenită din zona pulpei, pieptului ș.a., fără
a include pielea, tendoanele sau organele.
Carnea de curcan conține între 16 și 20 gra –
me de proteine și o valoare energetică totală cu –
prinsă între 100 și 130 calorii/100 grame produs.
În România, consumul de carne de curcă/curcan
este limitat preponderent la piept, dar frecvența
de consum a cărnii din alte zone este în continu ă
creștere.
Carnea de rață, porumbel, bibilică și gâscă
sunt asemănătoare din punct de vedere al com –
poziției în macronutrienți, cantitatea de proteine
variind între 21 și 24 grame/100 grame produs.
Deși sunt permise consumului la copilul mic, frec –
vent aceste tipuri de carne sunt introduse tardiv
în alimentație, consumul fiind limitat fără a avea
o justificare științifică concretă.
Carnea de iepure conține în medie 21 grame
proteine/100 grame produs și o valoarea ener –
getică totală puțin peste 160 calorii. Este o car –
ne cu un conținut foarte redus de colesterol, dar
consumată rar în cazul copiilor datorită structu –
rii fibrei musculare care o face mai greu de ac –
ceptat, fiind și mai greu de procurat din comerț
comparativ cu celelalte tipuri de carne slabă.

98Toate tipurile de carne albă se pot introdu –
ce în alim entația copilului încă de la început de
diversificare, fiind recomandate acestea datorită
conținutului mare de proteine complete și fier cu
rată bună de absorbție (fier hemic).
b. Carnea roșie
Din această categorie fac parte carnea de
porc, vițel/vită, miel/oaie, căprioară /cerb, mistreț,
cal, capră ș.a. Spre deosebire de categoria anteri –
oară, acestea conțin o cantitate mai mare de co –
lesterol și grăsimi saturate, consumul la un individ
sănătos, indiferent de vârstă (inclusiv copii) fiind
limitat la maxim 1 o porție pe s ăptămână.
Carnea de porc este cea mai consumată car –
ne roșie pe teritoriul României și conține 18-20
grame proteine/100 grame produs. Deși compo –
ziția proteică este asemănătoare cu a curcanului,
valoarea energetică în acest caz este mai mare,
înregistrând peste 140 calorii/100 grame produs,
cu posibilitatea de a trece și peste 250 de calorii
în funcție de greutatea porcului înainte de sacri –
ficare și alimentația acestuia. Conform recoman –
dărilor actuale, carnea de porc se poate introdu –
ce în alimentația copilului încă de la început de

99
diversificare, cu condiția îndepărtării grăsimii vi –
zibile și folosirea mușchiului.
Carnea de vită, a doua folosită ca și frecvență,
conține între 12 și 25 grame proteine/100 grame
produs, fiind cu un conținut de colesterol ușor
mai redus decât carnea de porc, dar mai mare
decât cărnurile albe. Și aceasta se poate introdu –
ce în alimentație oricând după împlinirea vârstei
de 6 luni, cu condiția ca persoana în cauză să
tolereze lactatele de vacă. În cazul unei alergii la
proteina laptelui de vacă se va exclude din ali –
mentația și carnea de vită/vițel.
Celelalte tipuri de carne roșie sunt asemă –
nătoare ca și compoziție, fiind consumate însă
mai rar.
c. Peștele și fructele de mare
Peștele poate fi slab/alb sau gras, categoriz –
rea fiind făcută în funcție de procentul de grăsi –
me. Din categoria de pește alb fac parte păstră –
vul, șalăul, dorada ș.a., iar din categoria de pește
gras somonul, crapul, tonul ș.a. Deși sunt surse
importante de proteine, având peste 20 grame
proteine/100 grame produs, aceștia se consideră
deosebit de importanți și datorită conținutului în
acizi grași omega 3 și omega 6.

100Peștele, alături de fructele de mare (creveți,
caracatiță, scoici ș.a.), fac parte din cei mai im –
portanți alergeni alimentari cu risc crescut de a
produce șoc anafilactic. Aceștia se vor introduce
în alimentația copilului înainte de împlinirea vâr –
stei de 1 an, sub strictă supraveghere. Conform
standardelor actuale, cel puțin o masă pe săptă –
mână va include un pește de calitate, de captură
(pescuit), cu un conținut mic de mercur.
d. Laptele, iaurtul, sana, kefirul și laptele bătut
Produsele lactate, in diferent de mamiferul de
la care provin, sunt o sursă importantă de pro –
teine și una dintre cele mai importante surse ali –
mentare de calciu. Variația proteică între lactatele
de la animale diferite nu este foarte mare, variind
în principal compoziția în grăsime. Un lapte inte –
gral conține în medie 3 -3.5 grame proteine/100
grame produs, iaurtul 3-5 grame proteine/100 g
produs, sana, kefirul și laptele bătut 3-4 grame
proteine/100 grame prod us.
e. Brânzeturile proaspete sau maturate
Din categoria de brânzeturi proaspete fac
parte brânza de vaci/capră, urda și ricotta, în timp
ce cașcavalul, mozzarella, gouda ș.a. fac parte din

101
produs ele lactate maturate. Variația proteică în
cazul acestor produse este foarte mare datori –
tă compoziției principale a laptelui, modului de
procesare, adaosurilor suplimentare ș.a.
Pentru brânzeturile proaspete, gramajul de
proteine variază de la 10, până la 20 grame pro –
teine/100 grame produs, iar pentru brânzeturile
maturate de la 15 până la 25 grame.
f. Ouăle
Cele mai folosite ouă în România sunt cele
de găină, urmate de cele de prepeliță. Indiferent
că vorbim despre gălbenuș sau albuș, oul se in –
troduce în alimentația copilului înainte de împli –
nirea vârstei de 1 an, partea proteică a oului fiind
albușul. Oul de găină mediu are un gramaj de
aproximativ 60 grame și o valoarea proteică de
aproximativ 7 grame/ou sau de 12 grame/100
grame produs, din care aproximativ 11 grame
sunt stocate în albuș. Ouăle de prepeliță sunt
ușor mai proteice, valoare proteică fiind de apro –
ximativ 13 grame/100 grame produs.
Ouăle de rață și gâscă sunt contraindicate în
alimentația copilului mic datorită riscului de sal –
moneloză, deș i studiile de specialitate nu reco –
mandă o vârstă specifică potrivită pentru inclu –
derea lor î n meniu.

1022. Proteine vegetale
a. Leguminoase uscate (soia, mazăre uscată,
năut, linte, fasole boabe ș.a.)
Toate leguminoasele uscate au în compozi –
ția lor o cantitate mare de proteine, din această
categorie cea mai bogată în proteine fiind soia.
Ea conține peste 12 grame de proteine în stare
crudă (boabe verzi de soia) și peste 35 de grame
în stare uscată. Lintea, conține în medie 23-25
grame proteine/100 grame de produs, năutul,
mazărea uscată și fasolea boabe având în jur de
20 grame proteine/100 grame produs.
Această categorie de alimente, deși bogată
în proteine, provoacă frecvent disconfort abdo –
minal, motiv pentru care părinții evită să o inclu –
dă în meniu de la vârstă mică.
Recomandarea de bază este de a introduce o
cantitate mică și de a crește gradual, pentru a evita
un disconfort brusc și pentru a permite adaptarea
colecistului. Deși nu sunt interzise, se recomandă
asocierea lor cu alimente ușor digerabile și evita –
rea asocierii cu alte surse de proteine.
b. Oleaginoase (nuci și semințe)
Deși în principal această categorie de alimen –
te este introdusă în alimentație datorită conținu –

103
tului mare în grăsimi nesaturate (mononesatura –
te și polinesaturate), acestea reprezintă și surse
importante de proteine, având însă un deficit de
aminoacizi esențiali. Din această categorie fac
parte toate nucile și semințele: caju, migdale,
nucă românească, fistic, alune de pădure, ara –
hide, semințe de susan, semințe de floarea soa –
relui, semințe decorticate de cânepă ș.a. Reco –
mandarea este de a introduce aceste alimente în
alimentația copilului înainte de împlinirea vârstei
de 1 an, cu precauție și testarea toleranței pen –
tru fiecare produs în parte deoarece un copil are
tolerează nuca românească poate avea o reacție
alergică la caju sau la alte produse.
Valoarea proteică variază între 17 și 22 gra –
me proteine/100 grame de produs crud și scade
odată cu su punerea la căldură.
II. NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Necesarul proteic total pentru un copil de
0-1 ani este de 2.69 grame/kg/zi, fiind considerat
faptul că un minim de 2 grame/kg/zi este nece –
sar pentru a asi gura dezvoltarea și menținerea
vieții la această vârstă. Pentru copilul de 1-3 ani,
necesarul proteic crește la aproximativ 13 grame/
zi sau 5-20% din totalul caloric ingerat. Pentru un
copil de 4-8 ani, indiferent de sex, necesarul pro –

104teic crește până la 19 grame/zi sau echivalentul
a 10-30% din totalul calo ric. Sursele de proveni –
ență a acestor proteine sunt stabilite conform pi –
ramidei alimentare, majoritatea proteinelor fiind
provenite la copilul mic din produse lactate, con –
sumate atât sub formă de lapte matern/formulă
de lapte, cât și sub formă de aliment propriu-zis
(iaurt, sana, kefir, brânzeturi fără sare, sau cu un
conținut foarte mic ș.a.).
Indiferent de su rsa din care provin proteinele
asigurate în alimentația copilului, se recomandă
asigurarea variației deoarece compoziția în ami –
noacizi esențiali și neesențiali este variabilă, fie –
care produs alimentar având o altă construcție
de micronutrienți. Un meniu divers care inclu –
de săptămânal în alimentație ouă, lactate, carne
albă, oleaginoase și pește se consideră a fi echili –
brat, utilizarea cărnii roșii la copilul sănătos fiind
opțională. În cazul unui copil cu alimentație ve –
gană, din a cărui meniu au fost excluse în totali –
tate toate proteinele de origine animală, se reco –
mandă evaluarea constată a planului alimentar
de către un specialist în dietetică pentru asigu –
rarea unei dezvoltări armonioase și evitarea de –
ficitului de lizină (aminoacid esențial identificat
preponderent în proteinele de origine animală).

105
AMINOAC IZII: DIFERENȚA DINTRE
PROTEINE COMPLETE ȘI INCOMPLETE
-SURSE ALIM ENTARE ȘI NECESAR ÎN
FUNCȚIE DE VÂRSTĂ-
Protein ele reprezintă unul dintre macro –
nutrienții de bază ai organismului uman,
fiind prezente în toate structurile organismului.
Acestea dețin în principal un rol plastic (făcând
parte din structura tuturor celulelor umane), dar
și rol energetic, oferind corpului post-consum
4.1 calorii/100 grame produs. Ele sunt formate
din lanțuri de aminoacizi. Aminoacizii reprezintă
structuri moleculare de deminsiune foarte mică,
care, în funcție de secvență și mod de legare, de –
termină funcția exactă a proteinei în organism.
Ei (aminoacizii) pot fi implicați în structura mus –
culară, dezvoltarea sistemului osos, status imun,
dar pot fi și transportori pentru alți constituenți.
Ca și clasificare de bază, în termeni simplii, ami –
noacizii se consider ă a fi esențiali sau neesențiali.
1. AMINOACIZII ESENȚIALI
Aminoacizii esențiali sunt indispensabili vie –
ții, organismal uman fiind incapabil de a pro –

106duce acești constituenți. Datorită acestui aspect,
se impune ingestia de produse alimentare boga –
te în proteine echilibrate, care să asigure orga –
nismului cei 8 aminoacizi esențiali. Aminoacizii
esențiali sunt:
a. Leucina – aminoacid cu funcție importan –
tă în dezvoltarea musculară și menținerea siste –
mului scheleto-muscular în stare ideală. Acesta
se regăsește preponderent în produsele de origi –
ne animală, principala sursă alimentară fiind car –
nea și derivatele ei. Dintre produsele de origine
vegetală, se amintesc cerealele integrale (grâu,
orz, ovăz, secară ș.a.). Alte alimente care asigură
acest aminoacid în proporții variabile sunt oul,
lactatele și unele produse vegetale din categoria
legumelor.
b. Izoleucina – este un aminoacid implicat
în formarea hemoglobinei, dar și în menținerea
integrității celulare. Ca și anteriorul, acest amino –
acid se regăsește în principal în produse de ori-
gine animal ă (carne, lactate, ouă și derivatele lor),
dar și în unele cereale și vegetale crude.
c. Fenilalanina – deosebit de important în
men ținerea funcției neuronilor și producerea do –
paminei și a noradrenalinei se regăsește în ma –
joritatea proteinelor alimentare.

107
d. Lizina – acest aminoacid este implicat în
dezvoltare a musculo-scheletală și menținerea
echilibrului calcic. Acesta se găsește în cantitate
ridicată în carne și produse lactate, compoziția în
ou și cereale integrale fiind mai redusă.
e. Valina – se regăsește în principal în mușchi,
fiind implicat în activitatea acestora și menținerea
funcției hepatice. Produsele alimentare care in –
clud în compoziția lor cantități mari din acest
ami noacid sunt carnea, derivatele din carne și
cerealele integrale.
f. Metionina – cu rol esențial în asigu rarea
unei funcții hepatice și digestive normale se
regă sește în majoritatea proteinelor, în special în
cele de origine animală.
g. Triptofan – este implicat în producerea ne –
urotransmițătorilor și producția niacinei (vitami –
nă din grupul B). Sursele alimentare, la fel ca și
pentru metionină, sunt carnea, derivatele ei, lap –
tele și derivatele lui, cerealele integrale și oul.
h. Treonina – acesta deține funcții multiple,
fiind implicat atât în activitatea sistemului nervos
central, cât și în producția/secreția de colagen,
metabolismul proteic și/sau menținerea activită –
ții sistemului imunitar. Sursa alimentară principa –
lă, și pentru acest aminoacid rămâne carnea.

1082. AMINOACIZII NEESENȚIALI
Aminoacizii neesențiali, fac referire la acei
constituenți pe care organismal uman îi poate
produce în organism, necesarul fiind astfel asi –
gurat atât exogen (prin ingestie alimentară), cât
și endogen (prin producție proprie). Deși se cu –
nosc sute de aminoacizii prezenți în organismul
uman, cei mai cercetați la nivel științific sunt:
a. Arginina – rol esențial în imunitate și pro –
tecție hepatică. Sursele alimentare principale
sunt cerealele integrale (în special ovăzul și grâ –
ul), oleaginoasele (nuci și arahide), pudra de roș –
cove/carobul, ciocolata, produsele lactate, ger –
menii/vlăstarii ș.a.
b. Asparagina – funcție importantă în menți –
nerea sănătății sistemului nervos central
c. Cisteina – implicată în regenerarea pielii,
unghiilor și firului de păr prin stimularea produc –
erii de colagen și a procesului de detoxifiere.
d. Prolina – acest aminoacid deține o funcție
ase mănătoare cu a cisteinei, fiind implicat în
pro ducerea și secreția de colagen. Acesta se
regăsește în cantitate mare în produsele de ori-
gine animală (produse lactate, carne și derivate
din carne, ouă), fiind deficitar în vegetale.

109
e. Glicina – esențial în formarea acidului
dezo xiribonucleic (ADN) și acidului ribonucleic
(ARN).
f. Serina – este un aminoacid implicat în meta-
bolismul lipidelor (grăsimilor) și absobția acizilor
grași, având și funcție importantă în producerea
de ARN/AND, menținerea integrității celulare și
susținerea sistemului imunitar. Principalele surse
din dietă sunt de origine animal ă (carne și lac –
tate), dar cantități mai mici se regăsesc și în soia
sau cereale integrale.
g. Alanina – este implicată în metabolismul
carbohidraților
h. Tirozina – fiind un precursor al neurotrans-
mițătorilor, acest aminoacid este esențial în men-
ținerea funcției sistemului nervos, fiind implicat
și în activitatea meabolică.
i. Histidina – datorită importanței în reface –
rea tecii de mielină, acest aminoacid este esențial
pentru menținerea integrității și refacerea celule –
lor și țesuturilor. Principalele produse care conțin
acest aminoacid sunt carnea, lactatele, peștele și
fructele de mare, iar secundar cerealele integrale.
j. Glutamina – aminoacid implicat în menți –
nerea echilibrului acido-bazic, a sănătății siste-
mului nervos central și excreția de amoniac. Se
regăsește în vegetalele cu frunze verzi consumate

110în tare crudă: frunze de pătrunjel, spanac, mărar,
kale ș.a.
k. Acidul aspartic – acesta este considerat
adjuvant în menținerea stării de sănătate și a re –
zistenței organismului la oboseală, având și rol
important în sistemul imunitar. Sursele principale
sunt semințele încolțite (germenii și vlăstarii).
3. PROTEINE COMPLETE
Principiul proteinelor complete este acela că
acestea conțin toți aminoacizii esențiali în pro –
cente echilibrate, nefiind necesară combinarea
mai multor produse alimentare bogate în prote –
ine pentru a avea un aport corect de aminoacizi.
Din această categorie fac parte produsele de ori –
gine animal ă bogate în proteine (carnea, deriva –
tele din carne, oul, peștele, fructele de mare și
lactatele), iar din categoria de produse de origine
vegetală soia.
4. PROTEINE INCOMPLETE
Aceasta categorie de produse pune în dis –
cuție două posibilități. Prima variantă face re –
ferire la deficitul total în unul sau mai mulți
aminoacizi esențiali, facând astfel produsul ali –

111
mentar dezechilibrat. A doua variantă face referi –
re la prezența în compoziția alimentului a tuturor
aminoacizilor esențiali, problema fiind însă re –
prezentată de un dezechilibru proncentual, unul
sau mai mulți aminoacizi fiind prezenți în canti –
tate mai mică decât necesarul real.
Din această categorie fac parte: oleaginoase –
le (nuci și semințe), cerealele integrale (orez in –
tegral, grâu, orz, ovăz, secară, quinoa ș.a.), legu –
minoasele (fasole uscată, năut, linte, soia, mazăre
ș.a.) și unele legume.
Astfel, orezul integral, una dintre sursele cu –
noscute de proteine și aminoacizi, înregistrează
un deficit de lizină, motiv pentru care nu este
considerată o proteină completă, problemă ase –
mănătoare și în cazul migdalelor. Năutul, o altă
sursă importantă de proteine de origine vegetală,
are un conținut normal de lizină dar înregistrează
o scădere a conținutului sulfuric și de triptofan,
motiv pentru care nici acesta nu este încadrat în
categoria proteinelor complete. Pentru a evita
dezechilibrul, la persoanele care optează pentru
excluderea produselor de origine animală din ali –
mentație, combinarea celor 2 produse la aceeași
masă (orez inte gral + năut) va duce la echilibra –
rea conținutul de aminoacizi, fiind evitat deficitul.

1125. DIFERENȚA DE  METABOLIZARE A 
PROTEINELOR COMPLETE VS PROTEINELOR 
INCO MPLETE
Deși din punct de vedere al conținutului, pro –
teinele de origine animală sunt asemănătoare cu
proteinele de origine vegetală, diferența dintre
cele două apare la nivel de digestie și metaboliza –
re. Conform cercetătorilor, există un scor cuprins
între 1.0 și 0.0 care arată nivelul de disponibilitate
al aminoacizilor din diverse produse alimentare
proteice, valoarea ideală fiind 1.0. Această valoarea
face referire la faptul că 100% din proteina ingera –
tă este metabolizată și utilizată de către organism,
fără pierderi. Scorul la care se face referire este
Protein Digestibility Corrected Amino Acid Score
(PDCAAS). Scorul perfect, cu valoare 1.0, este atri –
buit albușului de ou și produselor curate din soia
(nemodificate genetic). În apropierea acestora, cu
un scor de 0.92 este carnea, urmând ca produ-
sele de origine vegetală să dețină un scor mai mic:
năutul 0.78, fasolea uscată neagră 0.75, cerealele
integrale 0.59 și oleaginoasele 0.52.
6. NECESAR
Necesarul exact din majoritatea aminoacizi –
lor nu este cunoscut, la nivel academic și științific

113
fiind menționați doar aminoacizii mai importanți.
Pentru cei nemenționați se consideră că o inges –
tie corespunzătoare totală de proteine, indiferent
de sursa de proveniență, ar asigura necesarul,
fără să fie necesar calculul exact de valori nutri –
ționale.
Necesarul în perioada copilăriei variază în
funcție de vârstă și greutate, astfel:
a. Categoria de vârstă 0-6 luni
Necesarul de aminoacizi pentru această vâr –
stă, în cazul copilului sănătos este de: 36 mg/kg/
zi histidină (sau 214 mg/zi), 87 mg/kg/zi valină,
28 mg/kg/zi triptofan (sau 167 mg/zi), 107 mg/
kg/zi lizină (sau 640 mg/zi), 156 mg/kg/zi leuci –
nă, 88 mg/kg/zi izoleucină, 135 mg/kg/zi fenila –
lanină+tirozină, 73 mg/kg/zi treonină și 59 mg/
kg/zi metionină+cisteină. La această vârstă, ali –
mentația copilului fiind bazată exclusiv pe lap –
te matern sau formulă de lapte, se consideră că
acesta acoperă necesarul de aminoacizi, nefiind
necesară suplimentarea.
b. Categoria de vârstă 7-12 luni
Necesarul de aminoacizi pentru această vâr –
stă, în cazul copilului sănătos este de: 22 mg/kg/
zi histidină, 39 mg/kg/zi valină, 9 mg/kg/zi trip –
tofan (sau 13 mg/zi), 62 mg/kg/zi lizină (sau 89

114mg/zi), 65 mg/kg/zi leucină, 30 mg/kg/zi izoleu –
cină, 58 mg/kg/zi fenilalanină+tirozină, 34 mg/
kg/zi treonină și 30 mg/kg/zi metionină+cisteină.
c. Categoria de vârstă 1-3 ani
Necesarul de aminoacizi pentru această vâr –
stă, în cazul copilului sănătos este de: 16 mg/kg/
zi histidină, 28 mg/kg/zi valină, 6 mg/kg/zi trip –
tofan, 45 mg/kg/zi lizină, 48 mg/kg/zi leucină,
22 mg/kg/zi izoleucină, 41 mg/kg/zi fenilalani –
nă+tirozină, 24 mg/kg/zi treonină și 22 mg/kg/zi
metionină+cisteină.
Deoarece proteinele provenite din alimente
de origine vegetală nu sunt perfect echilibrate
în aminoacizi esențiali, la copiii care, din diver –
se considerente, nu consumă proteine de origi –
ne animală, se recomandă consultul dietetic și
medical periodic și evaluarea planului alimentar
de către un specialist în nutriție și dietetică astfel
încât să fie evitate dezechilibrele datorate unui
deficit de aminoacizi esențiali, în special cel de
lizină și leucină.

115
SURSELE ALIMENTARE DE GRĂSIMI
-NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI
GREUTATE-
Într-un mod simplist, lipidele sunt con-
si derate a fi grăsimi provenite din surse
alimentare de origine vegetală sau animal ă. La
nivel general, se consideră că sursele vegetale
pun la dispoziția organismului grăsimi sănătoase
(mononesaturate sau polinesaturate), în timp ce
grăsimile de origine animală vin însoțite de acizi
grași saturați și colesterol (grăsimi nesănătoase),
care duc la creșterea riscului de boală. La nivel
științific, se discută și despre grăsimile nesănă –
toase (trans) provenite din surse vegetale (exem –
plu margarină) și se recomandă consumul tutu –
ror tipurilor de grăsimi cu precauție (excesul de
grăsimi fiind cel problematic) și acordarea unei
atenții deosebite surselor de proveniență, modu –
lui de depozitare, preparare și consum.
Acestea sunt importante pentru organism
datorită rolului lor energetic, furnizând organis –
mului 9.3 calorii pentru fiecare gram ingerat, dar
și datorită rolului plastic. Acestea reprezintă un

116factor de protecție al organismului, în special în
cazul șocurilor fizice, un iz olator termic dar și de –
pozit pentru vitaminele liposolubile (vitaminele
A, D, E și K). De asemenea, alături de proteine, ele
pot face parte din structura unor anticorpi sau
hormone, fiind astfel indispensabile.
I. SURSELE ALIMENTARE DE GRĂSIMI ȘI 
CONȚINUTUL LIPIDIC AL ALIMENTELOR
1. Grăsimile de origine animală
a. Carnea și derivatele ei
Carnea reprezint ă o sursă importantă de
grăsimi. Î n procesul de diversificare, se recoman –
dă îndepărtarea, înainte de gătire, a grăsimii vizi –
bile, astfel încât produsul utilizat să fie mai calita –
tiv. Comparativ, carnea roșie conține un procent
mai mare de grăsime decât carnea albă, acestea
fiind bogate în acizi grași saturați și colesterol.
Datorită conținutului bogat în grăsimi și prote –
ine, consumul de carne se limitează la maxim o
porție pe zi pentru copilul mic, cu recomandarea
de a folosi carnea roșie doar o singură data pe
săptămână.
Carnea roșie de tip pulpă de vită sau mușchi
de vită conțin între 7 și 8 grame de lipide/100

117
grame produs, în timp ce, odată cu creșterea
conținutului de grăsime vizibilă, crește și conți –
nutul total de lipide, având astfel în cazul cefei de
vită peste 17 grame lipide/100 grame produs. În
cazul produselor cu o cantitate mare de grăsime
vizibilă, prin îndepărtarea grăsimii superficiale, se
obține o reducere a conținutului total de grăsi –
me cu până la 3 grame/100 g. În cazul păsărilor,
conținutul total de grăsime crește datorită in ges-
tiei de piele, motiv pentru care aceasta nu este
recomandată copiilor și este de evitat și în cazul
adulților.
Totuși, această grupă de alimente nu este
una cu impact foarte mare în ceea ce privește in –
gestia de grăsimi la copii, fiind mai problematice
produsele cu un procent mai mare de lipide.
b. Produsele lactate
Procentul de grăsimine din produsele lacta –
te variază de la animal la animal și de la specie
la specie. Unul dintre factorii importanți care in –
fluențează procentajul de grăsime al produselor
lactate este alimentația animalelor și greutatea
acestora, una dintre modalitățile de determinare
a calității laptelui fiind testarea conținutului de
grăsime și apă.

118Conținutul de grăsime pentru lapte variază
de la 0.1 grame/100 grame produs pentru un
lapte de vacă total degresat, până la 7 grame lipi –
de/100 g produs pentru laptele integral de oaie.
Ideal, laptele de vacă are un conținut de grăsime
mediu de 3.5-3.8% grăsime, un procent mai mic
sau mai mare indicând suspiciunea de falsificare
sau degresare nemenționată.
Conținutul de grăsime pentru iaurt, sana,
kefir sau lapte bătut poate varia de la 0.1% pentru
produsele degresate, până la 10% grăsime pen –
tru un iaurt grecesc. Ideal se recomandă consu –
mul unui produs fermentat cu un conținut mediu
de grăsime, fără adaos de smântână sau proteine
din lapte.
Conținutul de grăsime al brânzeturilor vari –
ază foarte mult, fără a avea un standard ideal.
Dacă se iau în discuție brânzeturile degresate,
conținutul minim de grăsime este de 1 gram/100
grame produs, cu o creștere medie pentru ricot –
ta (7-13%) și valori maximale pentru brânzeturile
maturate de tip gouda (28%), brie (28%), brân –
ză de capră maturată (36%), roquefort (31%) sau
cașcaval (17-31%).
În alimentația copilului se recomandă utili-
zarea lactatelor integrale, fără adaos de grăsime
sau aditivi alimentari sintetici.

119
c. Oul
Partea bogată în grăsime a oului este repre –
zentată de gălbenuș. Astfel, pentru albușul de ou
de găină se menționează un procent de grăsime
mediu de 0.2 grame/100 grame produs, în timp
ce 100 grame gălbenuș de ou de găină conțin în
medie 27 grame de grăsimi. În medie, oul de gă –
ină mediu (60 grame) conține în jur de 6.6 grame
grăsime.
Variația de grăsime este influențată de pasă –
rea de la care provine oul astfel: conținutul cel
mai mic este observat în cazul oului de prepeliță
și găină (11 grame/100 grame produs), cu o creș –
tere ușoară pentru oul de curcă (12 grame/100
grame produs) și medie pentru oul de gâscă (13
grame/100 grame produs). Valorile nutriționale
precizate fac referire la oul crud, fiind influențată
valoarea totală de grăsime în funcție de modul
de preparare (conținutul de grăsime poate să
crească pentru oul prăjit/copt cu până la 100%).
d. Untul și untura
Untul și untura reprezintă cele mai bogate
în lipide produse alimentare de origine anima –
lă, ambele având peste 70% grăsime/100 grame
produs, cu posibilitatea de a atinge inclusiv 99-
100% grăsime.

120Untul reprezintă grăsimea derivată din lacta –
te, cu un punct de ardere foarte jos, și un con-
ținut mare de grăsimi saturate și colesterol. Un
unt calitativ conține în medie 82% grăsime, în
timp ce un unt cu un conținut mai mic de grăsi –
me ridică suspiciunea de falsificare sau adaos de
ingrediente suplimentare.
Untura reprezintă o grăsime obținută de la
diverse animale prin topirea stratului de țesut
adipos. Diferența dintre tipurile de untură în cee
ace privește conținutul de grăsime nu este foarte
mare, variind de la 99.8% pentru untura de gâs –
că, până la 100% pentru untura de porc.
2. Grăsimile de origine vegetală
a. Nucile și se mințele
Nucile și semințele reprezintă principalele
surse de grăsimi vegetale nesaturate, considera –
te benefice pentru organism. Totuși, acestea sunt
necesare în cantitate foarte mică, fiind bogate în
calorii. Datorită conținutului crescut în acid fitic,
nutrienții din compoziția lor nu pot fi metaboli –
zați în proporție maximală. Pentru a crește rata
de absorbție și implicit beneficiile oferite prin
consum, se recomandă hidratarea oleaginoase –
lor pentru o perioadă de minim 2 ore în apă rece.

121
Variația în ceea ce privește conținutul de gră –
sime nu este foarte mare, cele mai bogate în gră –
simi fiind migdalele și semințele de susan, care
conțin 51 grame grăsime/100 grame produs.
Un conținut ușor scăzut este observat în cazul
caju ului (44%), fisticului (45%), inului (42%), se –
mințelor de cânepă (49%), semințelor de dovleac
(49%) și semințelor de chia (31%).
Aceste produse sunt hipercalorice, având
peste 300 de calorii/100 grame produs, majori –
tatea caloriilor fiind provenite din grăsimi. Aceste
valori sunt pentru produsele consumate ca atare,
crude, cantitatea totală de grăsime fiind crescută
în cazul supunerii lor la cald.
Deși migdalele crude conțin în medie 50
grame grăsime/100 grame produs, și migdale –
le prăjite conțin în medie 52 grame grăsime/100
grame produs, diferență care la prima vedere nu
pare alarmantă, prin încălzire o parte din grăsi –
mile benefice (nesaturate) din migdalele crude
se transformă în grăsimi saturate (nocive), facând
astfel produsul slab calitativ.
b. Uleiurile și unturile obținute prin proce-
sare la rece
Uleiurile extrase prin presare la rece/primă
presă sunt cele mai benefice, acestea păstrând

122valoarea nutritivă a oleaginoaselor din care au
fost extrase. Aceste produse sunt sensibile la
temperaturi ridicate, motiv pentru care, pentru
a nu fi degredați acizii grași nesaturați, se reco –
mandă consumul lor în stare crudă, fără prepara –
re termică (exemplu: se vor adăuga preparatelor
doar după stingerea focului, direct în farfurie).
Conținutul de grăsime al uleiurilor este de aproa –
pe 100%.
Unturile obținute prin procesare la rece sunt
preparate de obicei prin măcinare fină cu ajuto –
rul unor lamele cu protecție termică, care evită
supraîncălzirea și degradarea nutrienților. Aces –
tea păstrează în proporție de 100% nutrienții din
semințe și nuci, singurul inconvenient fiind riscul
de alterare (râncezire). Pentru a fi sigure pentru
consum, unturile oferite copiilor vor fi fără aditivi
alimentari sintetici (exemplu: conservanți, zahăr
ș.a.), în cantitate foarte mică, în stare crudă.
c. Uleiurile și unturile obținute prin procesare
la cald
Aceste produse fac referire la uleiul obținut
prin presare la cald, deci prin supunerea la o tem –
peratură medie/mare. Aceste produse sunt slab
calitative datorită conținutului redus de nutrienți
și grăsimi nesaturate, dar bogat în grăsimi satu –

123
rate. Aceste produse vor fi evitate în alimentația
copilului și vor fi folosite cu precauție (ocazional)
în cazul adulților.
Unturile obținute prin procesare la cald fac
referire la supunerea oleaginoaselor la o tempe –
ratură medie, cu aparatură care permite încălzi –
rea lamelelor și astfel scăderea valorii nutritive
prin degradarea nutrienților. Aceste produse nu
se recomandă în alimentația copilului mic dato –
rită lipsei beneficiilor post-consum.
d. Margarina
Acest produs reprezintă un amestec de uleiu –
ri vegetale esterificate, bogat în grăsimi trans, cu
un conținut de peste 80% lipide și o valoare ca –
lorică mai mare de 700 calorii/100 grame produs.
Aceasta conține o serie de aditivi alimentari care
fac produsul stabil la temperatura camerei dar și
pentru a face produsul mai atractiv ca și culoare/
gust, nefiind recomandat în alimentația copilului.
II. NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Necesarul unui copil cu vârstă cuprinsă între
1 și 3 ani este de: 2-3 porții lactate/zi, în timp
ce o porție include ½ ceașcă de lapte, 28 grame

124brânză moale, o bucățică de 2.5 cm pentru brân –
zeturile cu densitate mare/maturate sau o treime
ceașcă de iaurt; 2 porții carne/ou/pește și deri –
vatele lor, în timp ce o porție include 3 cm carne
gătită, 5 cm carne crudă, 28 de grame carne cru –
dă, 2 lingurițe carne tocată sau o jumătate de ou
de găină; 6 lingurițe mici (în total) de ulei/unt și
nuci/semințe măcinate.
Indiferent de vârstă, se recomandă ca în jur
de 30% din ingestia calorică totală să fie asigura –
tă din grăsimi, în special grăsimi nesaturate, pro –
venite din alimente de origine vegetală în stare
crudă (nepreparate termic).
Deși sunt o parte deosebit de importantă a
alimentației copilului, frecvent se optează pentru
extreme, fiind întâlnit fie un consum deficitar da –
torat în principal valorii calorice crescute, fie un
consum excesiv. Se recomadă consumul zilnic, în
limite normale de grăsimi de calitate pentru asi –
gurarea energiei necesare, dar și pentru evitarea
unor dezechilibre hormonale, în special în cazul
persoanelor de sex feminin.

125
ACIZII GRAȘI: TIPURI DE GRĂSIMI ȘI
NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Grăsimile alimentare fac referire într-un me –
diu academic la lipide compuse din acizi grași.
Acestea, în funcție de compoziție, se pot diviza
în grăsimi nesaturate (mononesaturate și poline –
saturate), considerate a fi grăsimile sănătoase și
benefice organismului uman, grăsimile satura –
te, considerate fi nesănătoase și grăsimile trans,
considerate drept cele mai nocive dintre toate,
fiind recomandată restricționarea severă.
Tipul de acizi grași din compoziția lipidelor
este dat de numărul legăturilor duble din struc –
tura acestora. Astfel, lipsa legăturilor duble indi –
că prezența unor grăsimi saturate, prezența unei
legături duble prezența unor grăsimi monones –
aturate, iar prezența mai multor legături duble
(minim 2) este caracteristică lipidelor polinesa –
turate.
1. ACIZI GRAȘI SATURAȚI
Aceste grăsimi sunt regăsite în procent ridi –
cat în produsele de origine animală (carne, ou,

126produse lactate ș.a.), dar și în produsele de ori –
gine vegetală supuse unui tratament termic (ulei
rafinat de floarea soarelui, unt rafinat de cacao,
unt dezodorizat de cocos ș.a.). Consumate în ex –
ces, acestea duc la creșterea riscului de obezitate
infantilă și modificarea raportului de LDL-HDL dn
sânge (lipoproteine cu densitoate joasă vs lipo –
proteine cu densitate înaltă).
Datorită conținutului mare în grăsimi satura –
te, se recomandă îndep ărtarea grăsimii vizibile
din compoziția cărnii pentru copii și utilizarea
doar a uleiurilor vegetale de calitate superioară.
Conținutul în grăsimi saturate variază de la
produs la produs, una dintre cele mai mari va –
lori fiind întregistrată în cazul cărnii grase de
porc (6250 mg/100 g produs), creierului de bo –
vină (2300 mg/100 g produs) și cărnii de miel
(2190 mg/100 g produs). Conținutul în acizi grași
saturați, în cazul acestor produse, crește direct
proporțional cu conținutul total de grăsime.
Un alt produs, de data aceasta unul de ori –
gine vegetală, utilizat frecvent în mediul indus –
trial, care conține grăsimi saturate, este uleiul de
palmier, acesta având în compoziția lui și grăsimi
trans. Produsul este folosit frecvent datorită cos –
turilor mici și a punctului ridicat de fumegare/
ardere.

127
2. ACIZI GRAȘI MONONESATURAȚI
Una dintre caracteristicile fizice a acestor gră –
simi este că sunt lichide la temperatura camerei,
dar au posibilitatea de a se solidifica la tempera –
turi mai scăzute.
Acești acizi grași esențiali se regăsesc în uleiul
de măsline presat la rece, oleaginoase, avocado
și derivatele lor. De asemenea, una dintre sursele
alimentare importante de grăsimi mononesatu –
rate sunt uleiul de rapiță și cel de susan.
Între aceste tipuri de grăsimi nu există o dife-
rență din punct de vedere al conținutului caloric,
diferența majoră fiind data de beneficiile aduse
corpului în urma ingestiei. La nivel mondial se
recomandă înlocuirea grăsimilor saturate și trans
cu grăsimi mononesaturate și polinesaturate.
3. ACIZI GRAȘI POLINESATURAȚI
Această categorie de grăsimi ( PUFA – polyun –
saturated fatty acids ) este cea mai benefică pen –
tru sănătate, dar recomandarea este de a fi con –
sumată și ea în limite normale. Excesul, realizat
inclusiv cu acest tip de grăsimi, duce la creșterea
riscului de obezitate și dezvoltarea problemelor
de sănătate. Consumate în cantitate normal ă,

128acestea sunt benefice pentru organism, ducând la
scăderea semnificativă a simptomelor și riscurilor
din bolile cardiace. Sursele alimentare principale
sunt semințele și nucile (semințele de in, semin –
țele de floarea soarelui, semințele de susan negru,
nucă), dar și derivatele lor (ulei de floarea soarelui
presat la rece, ulei de nucă românească, ulei de in,
ulei de cânepă, soia ș.a.). Din această categorie fac
parte acizii grași Omega-3 și Omega-6.
Acizii grași Omega-3 se găsesc în unele se –
mințe (semințe de pin, semințe de in, semințe
de floarea soarelui), dar cea mai importantă sur –
să este peștele. Cel mai bogat în Omega-3 este
somonul, fiind urmat de alți pești grași, inclusiv
crapul românesc. Conform studiilor de specia-
litate, peștii acumulează în interiorul corpului
acest grăsimi prin consum specific de alge, motiv
pentru cre peștii de crescătorie sunt deficitari în
Omega-3.
Acizii grași Omega-6 se regăsesc în uleiurile
vegetale presate la rece de floarea soarelui, in,
mac, soia, struguri, șofran ș.a.
Caracteristica fizică a acestor grăsimi este ac –
cea că, indiferent de temperatura de păstrare, ele
rămân în fază lichidă. Totuși, spre deosebire de
celelalte tipuri de ulei, acestea se alterează mai
devreme (râncezesc mai ușor), motiv pentru care

129
depozitarea lor trebuie făcut ă în spații fe rite de
lumină, în recipiente de sticlă închise la culoare.
De asemenea, acestea dețin un punct de ardere/
fumegare la temperaturi mici, motiv pentru care
gătirea lor este contraindicată.
4. GRĂSIMI TRANS
Producerea grăsimilor trans, la nivel industri –
al, presupune adăugarea de hidrogen (hidroge –
narea) uleiurilor vegetale cu scopul solidificării. În
primă instanță, aceste produse, cu grăsimi trans,
au fost aduse pe piață datorită costurilor foarte
reduse, fiind considerate inițial benefice pentru
sănătate, fiind grăsimi vegetale. Totuși, studiile
științifice de actualitate arată că aceste grăsimi
nu sunt benefice, consumul regulat crescând
riscul de boală cardiovasculară, hiperlipidemii și
risc crescut de diabet zaharat non-insulino-de –
pendent (DZ II).
În mai multe țări, utilizarea acestor grăsimi
în produsele comercializate este interzis ă, în Ro –
mânia fiind însă permisă utilizarea lor. Cel mai
cunoscut produs alimentar care conține grăsimi
parțial-hidrogenate (grăsimi trans) este margari –
na. Alte produse care conțin acest tip de grăsimi
și sunt contraindicate copiilor sunt produsele de

130patiserie, produsele de tip fast-food, popcornul
pentru cuptorul cu microunde ș.a.
5. COLESTEROL
Principala caracteristică a acestuia este că se
regăsește numai în produsele de origine animală
(carne, ouă, lactate ș.a.). În organismul uman,
acesta este necesar pentru producerea unor hor –
moni, pentru transportul și depozitarea vitami –
nelor liposolubile, dar deține și un rol protector
la nivel celular. Datorită funcțiilor importante
pe care le deține, colesterolul este esențial, dar
acesta poate fi produs și la nivelul organismului,
ingestia nefiind astfel obligatorie.
În cazul copiilor mai mici de 2 ani, colesterolul
alimentar este important pentru dezvoltarea ce –
rebrală, motiv pentru care nu se recomandă limi –
tarea severă a consumului de colestrol la vârstă
mică. Totuși, excesul de colesterol poate crește
riscul de boală cardiovasculară, fiind astfel reco –
mandat consumul ponderat.
Unul dintre cele mai bogate produse alimen –
tare în colesterol este gălbenușul de ou. Datorită
conținutului ridicat (1.085 mg/100 g produs),
o perioadă lungă de timp consumul de ou era
restricționat pentru adulți și copii la 2 ouă/

131
săptămână. În prezent, datorită beneficiilor pe
care colesterol ul le aduce, a fost scoasă limita de
consum a ouălor, fiind însă recomandată diver –
sitatea alimentară. Alte produse alimentare cu
un conținut mare de colesterol sunt brânzeturile
maturate, sardinele, carnea grasă, carnea roșie,
untul, smântâna, organele (în special creierul și
ficatul) ș.a.
6. TRIGLICERIDE
La ni vel alimentar, acizii grași sunt regă –
siți în cele mai frecvente situații sub form ă de
trigliceride. Acestea se găsesc în principal în pro –
dusele rafinate (exemplu produse de patiserie
produse de tip fast-food, frișcă ș.a.), dar și în cele
naturale (uleiuri, unturi ș.a.). Grăsimile prezente
în alimente sunt în proporție de 90% transporta –
te sub formă de trgiliceride (acizi grași+glicerol).
Toate produsele alimentare care conțin lipi –
de au în compoziția lor mai multe tipuri de acizi
grași, în proporții variabile. Astfel, uleiul de floa –
rea soarelui conține în 100 grame produs 13.33
mg grăsimi saturate, 26.07 mg grăsimi mono –
nesaturate și 53.33 mg grăsimi polinesaturate.
Semințele de cânepă crude conțin în 100 grame
produs 4.6 m g grăsimi saturate, 5.4 mg grăsimi

132mononesaturate și 38.1 mg grăsimi polinesatu –
rate. Astfel, ambele produse sunt considerate a fi
bogate în grăsimi nesaturate, fiind astfel benefi –
ce pentru organism.
7. PUNCT DE ARDERE/FUMEGARE
Punctul de ardere face referire la tempera –
tura la care uleiul începe să fumege (să scoată
fum) și este o caracteristică importantă a uleiuri –
lor. Prin atingerea punctului de ardere, grăsimea
în cauză suferă modificări importante, negative,
fiind produse substanțe nocive pentru organism
precum acroleina, un compus cunoscut ca fiind
cancerigen. Astfel, în funcție de punctul de arde –
re al uleiului acesta poate fi folosit doar în stare
crudă, la fierbere, sotare, coacere sau prăjire.
Cel mai înalt punct de ardere îl are uleiul de
avocado, acesta fumengând la temperaturi mai
mari de 270 de grade Celsius, urmat de uleiul ra –
finat de palmier care are punctul de ardere la 235
grade. Uleiul de floarea soarelui rafinat deține un
punct de ardere mediu, temperatura la care înce –
pe să se descompună în compuși toxici fiind mai
mare de 220 de grade Celsius. Uleiul de măsli –
ne obținut prin presare la cald, nucă sau migdale
atinge punctul de fumegare la 216 grade. Uleiul

133
de cocos are punctul de ardere la 177 grade. Ule –
iul de măsline extravirgin (obținut prin presare la
rece) atinge punctul de ardere la 160 grade, la fel
ca și uleiul presat la rece de floarea soarelui. Un –
tul are punctul de ardere la 120 grade, fiind ast –
fel nepotrvit pentru sotare sau prăjire, desi acest
procedeu este foarte frecvent.
Cel mai jos punct de ardere (107 grade Cel –
sius) îl dețin uleiul de rapiță presat la rece, cel de
in și cel de șofrănel, acestea fiind total contrain –
dicate în procesul de gătire la cald, fiind însă ex –
trem de benefice în urma consumului crud. Deși
uleiul de avocado este cel mai recomandat pen –
tru gătire, acesta este foarte rar utilizat în acest
proces datorită prețului foarte ridicat.
8. NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Conform recomandărilor actuale, 30% din in –
gestia calorică totală dintr-o zi întreagă ar tre –
bui să provină din grăsimi/lipide. Sub 10% din
ingestia totală a trebui să fie asigurată prin gră –
simi saturate, și mai puțin de 1% prin consum de
grăsimi trans. Se recomandă punerea accentului
pe grăsimi polinesaturate deoarece studiile de
specialitate arată scăderea riscului de boală car –

134diovasculară, obezitate și sindrom metabolic în
urma unei ingestii calorice normale pentru vârstă
și greutate și prin asigurarea unei ingestii lipidice
normale, conform recomandărilor actuale.
Deoarece degradarea grăsimilor polinesa –
turate este foarte frecventă în urma supunerii
acestora la temperaturi ridicate, se recomandă
consumarea zilnică a nucilor, semințelor, uleiuri –
lor și unturilor în stare crudă și evitarea prepa –
ratelor prăjite sau coapte cu adaos de grăsime.
De asemenea, pentru limitarea ingestiei totale
de grăsimi se va îndepărta toată grăsimea vizibi –
lă (untură, grăsime, carne grasă, piele ș.a.) și se va
opta pentru produse lactate i ntegrale, fără adaos
suplimentar de grăsime.

135
SURSEL E ALIMENTARE DE
CARBOHIDRAȚI
– NECESARUL ÎN FUN CȚIE DE VÂRSTĂ ȘI
GREUTATE –
Carbohidrații, prin glucoză, reprezintă unicul
substrat energetic al creierului, motiv pentru
care acest macronutrient este indispensabil vieții.
Sursele alimentare de hidrați de carbon/car –
bohidrați sunt în principal de origine vegetală,
procenajul în produsele de origine animală fiind
foarte redus și în unele situații chiar absent.
Aceștia dețin în principal rol energetic (fiind
principalul furnizor de energie al organismu –
lui atât pentru menținerea funcțiilor vitale cât și
pentru desfășurarea activităților fizice uzuale),
dar este și constituent celular. Datorită crește –
rii ratei obezității infantile, a fost observată și o
creștere a frecvenței dezechilibrelor la nivel de
metabolism glucicidic la copii, acest macronutri –
ent necesitând astfel o atenție deosebită.
Prin ingestia unui gram de carbohidr ați se
furninează în medie 4.1 calorii, excepție făcând
fibrele alimentare care pot să fie nedigerabile și
în aceste condiții nu vor furniza energie.

1361. CARBOHI DRAȚII ÎN PRODUSELE DE
ORIGINE ANIMALĂ
În produsele de origine animală carbohidrații
se regăsesc sub formă de lactoză, un component
important al produselor lactate. Compoziția în
lactoză variază de la produs la produs, aceasta
fiind observată într-un procentaj crescut în pro-
dusele alimentare proaspete, care nu au fost
fermentate. Ricotta, un derivat din lapte, conți –
ne între 3 și 5 grame de carbohidrați/100 grame
produs, laptele proaspăt având aceeași variație.
Laptele provenit de la ovine tinde să fie mai bo –
gat în lactoză decât cel provenit de la bovine, dar
diferența este nesemnificativă. În lipsa adaosului
de îndulcitori , iaurtul conține același procentaj
de carbohidrați ca și laptele din care provine. To –
tuși, în cazul produselor parțial-degresat sau to –
tal-degresate, compoziția în carbohidrați crește
până la 7-15 grame/100 grame produs.
2. CARBOHIDRAȚII  ÎN PRODUSELE DE
ORIGINE VEGETALĂ
a. Cerealele, pseudocerealele și derivatele lor
Această categorie de alimente este bogată în
carbohidrați complecși, având un indice glicemic

137
mic. Conținutul de fibre variază în funcție de ni –
velul de procesare al produsului, cerealele inte –
grale având un conținut mare de fibre, în timp ce
produsele rafinate (exemplu făina tip 000 utiliza –
tă în cofetării) conține mai puține fibre.
Produsele din această categorie care au cel
mai mare conținut în carbohidrați sunt amidonul
de porumb (peste 91 grame carbohidrați/100
grame produs), tapioca (peste 88 grame car –
bohidrați/100 grame produs), porumbul uscat
(peste 85 grame), orezul (peste 78 g), cuș cu –
șul (peste 77 grame), cerealele integrale (peste
77 grame) și secara (peste 75 grame). Datorită
conținutului mai mare în proteine (comparativ
cu restul cerealelor), quinoa conține mai puțini
carbohidrați, având în medie 65 grame/100
grame produs, valoare asemănătoare cu a fulgilor
de ovăz (66 grame).
Aceste produse alimentare, alături de fructe
și legume reprezintă cele mai importante și utili –
zate surse de carbohidrați alimentari.
b. Fructele
Fructele reprezintă produse alimentare cu
impact mediu asupra glicemiei serice în condi-
țiile în care sunt consumate ca atare, în stare cru –
dă. În cazul procesării și/sau îndepărtării cojii sau

138fibrelor (prin stoarcere sau pasare la blender),
produsul obținut va avea un indice glicemic mai
mare, deci un impact mai mare asupra glicemiei,
suprasolicitând sistemul endocrin.
Cele mai bogate fructe în carbohidrați sunt
măceșele, având în jur de 22 grame carbohi –
drați/100 grame produs, urmate de pere, stru –
guri, cireșe, mere, toate având însă sub 20 de
grame carbohidrați.
Fructele uscate obținute prin deshidratare au
un indice glicemic mare și un conținut de carbo –
hidrați de peste 58 grame/100 grame produs, cu
posibilitatea de a atinge și mai mult de 72 gra –
me. În cazul fructelor confiate (uscare prin adaos
de îndulcitori), procentul de carbohidrați crește
cu posibilitatea de a ajunge și la mai mult de 90
grame glucide/100 grame produs.
c. Legumele
Această categorie de alimente reprezintă baza
planului alimentar echilibrat, fiind recomandat ca
minim jumătate din farfuria servită la o masă să
fie compusă din legume de culori variate. Dintre
acestea, cel mai mare coținut în carbohidrați îl
are varza roșie (26 grame/100 grame produs), iar
cel mai mic loboda (în jur de 19 grame/100 gra –
me produs). Indiferent de leguma analizată, în

139
stare crudă, consumate în totalitate, acestea nu
ridică probleme în alimentația copilului sănătos,
fiind sărace și în calorii, având un indice glicemic
mic. Datorită conținutului mare în micronutrienți
(vitamine și minerale), aceste alimente sunt idea –
le și indispensabile în alimentația copilului.
Prin fierbere, coacere sau prăjire, conținutul
în carbohidrați crește datorită pierderilor de apă
dar produsele rămân sigure pentru consum.
d. Produsele zaharoase și dulciurile
Aceste produse fac parte din categoria ali –
mentelor bogate în calorii, cu indice glicemic
mare. Acestea sunt de obicei produse de origine
vegetală, iar în cadrul piramidei alimentare, atât
pentru copii, cât și pentru adulți, se recomandă
evitarea lor și consumul în cantități foarte mici,
ocazional.
În grupa de alimente a produselor zaharoa –
se intră zahărul, mierea, aspartamul, zaharina,
ciclamatul, ștevia, xylitolul, eritriolul, siropul de
arțar, siropul de agave și alți îndulcitori, cu sau
fără indice glicemic. Deși o parte dintre acești
îndulcitori, considerați potențiator de gust, tind
să fie mai sănătoși decât alții, având un impact
mai mare sau mai mic asupra glicemiei, studiile
de spe cialitate orientate spre alimentația echili –

140brată a copilului nu susțin promovarea gustului
de dulce.
Conținutul în carbohidr ați poate atinge 99.9
grame/100 grame produs (în cazul zahărului),
având o valoarea calorică mai mare de 400 calo –
rii/100 grame produs. Deși este tot un zahăr, mierea
tinde să conțină mai puțin carbohidrați, în principal
datorită conținutului mai ridicat în apă, antioxidanți
și substanțe minerale, având în medie 81 grame
carbohidrați/100 grame produs și o valoare ener –
getică de peste 330 calorii/100 grame produ s.
3. DEFICITUL SAU EXCESUL DE 
CARBOHIDRAȚI
Deficitul de hidrați de carbon alimentari face
referire la o inge stie scăzută de produse ali –
mentare bogate în glucide, numită la nivel ști –
ințific low-carb diet . Acest stil de viață, datorită
deficitului menționat, este asociat unui consum
crescut de grăsimi și/sau proteine, fiind de cele
mai multe ori normo-caloric (cu o valoarea ener –
getică normală) sau hipo-caloric (cu o valoare
energetcă mai mică decât necesarul). Acest stil
de viață, urmat pe perioade lungi de timp, este
asociat cu o creștere a riscului de cancer de sân
la persoanele de sex feminin, nefiind observate

141
îmbunătățiri semnificative ale riscului de boală
cardiovasculară sau diabet la persoanele sănă –
toase. Acest regim alimentar este considerat în
prezent benefic în cazul patologiilor de tip dia –
bet zaharat, care în asocierea activității sportive
vor duce la reducerea necesarului de insulină
și reducerea fluctuațiilor glicemiei, sau în cazul
epilepsiei, unde dietele de tip high-fat low-carb
(bogate în lipide și sărace în carbohidrați) tind
să aducă îmbunătățiri prin reducerea frecvenței
și intensități crizelor.
Excesul de hidrați de carbon include o alime –
nație hiperglucidică, frecvent asociată unui exces
caloric sever, care crește riscul de diabet zaharat
și obezitate infantilă. De asemenea, acest stil de
viață este asociat unui deficit de minerale și o
dereglare de tranzit, în special în cazul unui exces
de glucide simple, cu indice glicemic mare.
Datorită dezechilibrelor apărute, se reco –
mandă umarea unei stil de viață normo-caloric
(cu o valoare energetică ideală și personaliza –
tă în funcție de caracteristicile individului), nor –
mo-glucidic, normo-lipidic și normo-proteic .
4. NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Necesarul de carbohidrați este foarte crescut,
aceștia asigurând peste 50% din valoarea calorică

142totală a meniului. Pentru a asigura acest necesar,
se recomandă respectarea principiilor piramidei
alimentare și includerea în meniul zilnic a produ –
selor lactate, vegetalelor (fructe și legume crude
sau gătite), cerealelor/pseudocerealelor sau de –
rivatele lor și leguminoaselor, cu evitare produse –
lor zaharoase sau băuturilor dulci.
Necesarul de lactate la copilul mic, cantitate
care va duce la creșterea valorii de carbohidrați
ingerată datorită compoziției în lactoză este de
2-3 porții/zi, echivalentul unei porții fiind jumă –
tate de ceașcă de lapte proaspăt, 28 grame brân –
ză proaspătă (cu textură semi-solidă), o bucată
de 2.5 cm brânză cuu textură solidă (maturată
sau densă) sau o treime ceașcă de iaurt/sana/
kefir, toate produsele fiind integrale.
Necesarul de cereale, datorită compoziției în
carbohidrați complecși și fibre alimentare care
asigură energie și tranzit normal, este crescut,
fiind recomandat consumul a 6 porții pe zi, o
porție fiind reprezentată prin: o jumătate felie de
pâine, 4 lingurițe de cereale gătite (în principal
fierte, de tip terci), 4 lingurițe de paste făinoase
gătite (fierte), 4 lingurițe de orez gătit (fiert), un
sfert de ceașcă de cereale crude, uscate (cantitate
măsurată înainte de prepararea termică în cazul
cerealelor integrale), 1-2 biscuiți/grisine simple

143
(fără adaos de zaharuri și îndulcitori) și 1 ceașcă
de porumb proaspăt (boabe). Toate produsele
incluse în această categorie se recomandă a fi
integrale, iar divizarea porțiilor se va face echilibat
la toate mesel e principale și gustări, fiind evitat
consumul ridicat la o singură masă.
Legumele, alimentele cu cel mai mare conți –
nut de vitamine și minerale, cu o valoarea calori –
că mică, sunt consumate de obicei la liber, fără o
limită clară deoarece nu ridică probleme asupra
sănătății în cazul unui consum ușor mai crescut.
Conform piramidei alimentare, se recomandă
copilului 2-3 porții de legume pe zi, echivalentul
unei porții fiind de o ceașcă legume, indiferent
de tipul și culoarea acestora, cu condiția de a fi
consumate în stare crudă (nepreparate termic,
sub formă de salate) sau o jumătate de ceașcă
de legume gătite, fiind recomandată gătirea la
temperaturi mici pentru păstrarea unui proncen –
taj mai mare de nutrienți (gătire la abur).
La fel ca și legumele, fructele vor fi utilizate
în alimentația copiilor în aceeași porție (2-3 pe
zi), o porție fiind echivalentul a un sfert de ceaș –
că fructe proaspete porționate (tăiate bucăți). În
cazul fructelor de dimensiune medie (mere, pere,
piersici, kiwi, kaki, banană ș.a.), o porție face refe –
rire la jumătate de fruct, în timp ce în cazul fructe –

144lor de mari dimensiuni (pepene, ananas, pomelo
ș.a.) porția este de 1 felie. Fructele de dimensiune
mică (afine, zmeură, coacăze ș.a.) au drept porție
de consum un sfert de ceașcă, produsele fiind
măsurate întregi.
Deși produsele dulci, cu un conținut mare de
calorii și zaharuri sunt contraindicate copiilor, la
nivel internațional se permite consumul ocazio –
nal a mai puțin de 4-5 lingurițe, cu condiția utili –
zării produselor cu zahăr numai după împlinirea
vârstei de 2 ani. În cazul sucurilor proaspete sau
îndulcite, se permite consumul ocazional a 60-
120 de ml, cu condiția limitării cantității totale de
fructe consumate.
Carbohidrații reprezintă macronutrienți ex –
trem de importanți în dezvoltarea fizică și psihică
a copilulu, consumul echilibrat fiind deosebit de
important. În cazul acestora, variația, diversitatea
și repartiția pe mese principale sunt extrem de
importante.

145
CLASIFICAREA CARBOHIDRAȚILOR:
IMPORTANȚĂ ȘI NECESAR ÎN FUNCȚIE DE
VÂRSTĂ
Carboh idrații, glucidele sau hidrații de car –
bon reprezintă principalul furnizor de
energie al organismului, prin glucoză și glicogen,
fiind depozitat în cantitate mică la nivel muscular
(glicogen muscular) și la nivel hepatic. Organis –
mul uman are capacitatea de a sintetiza glucoză
(unul dintre carbohidrați) prin gluconeogeneză
și glicogenoliză.
Carbohidrații se pot clasifica în simplii sau
complecși; monozaharide, dizaharide sau poliza –
haride; cu indice glicemic mic, mediu sau mare.
Tot din a ceastă categorie fac parte și fibrele ali –
mentare.
1. INDICELE GLICEMIC
Indicele glicemic face referire la gradul de
creștere a glicemiei (glucozei din sânge) în urma
ingestiei alimentare. Acest indice glicemic este o

146caracteristică numai a produselor alimentare cu
conținut de carbohidrați, fiind astfel specific ali –
mentelor de origine vegetală, în cazul produselor
de origine animală fiind folosit ocazional (exem –
plu în cazul produselor lactate).
a. Produse alimentare cu indice glicemic mic
Indicelele glice mic mic, având o valoare mai
mică de 55, face referire la produse alimentare
care duc la modificări minore ale glicemiei, men –
ținând curba glicemică în limite normale. Din
această categorie fac parte cerealele integrale
(cu cât conținutul de fibre este mai mare, cu atât
mai mic este indicele glicemic: grâu, ovăz, secară,
orez integral, quinoa, hrișcă ș.a.), leguminoasele
(linte, năut, mazăre, fasole boabe ș.a.), legumele
(dovlecel, ardei, praz, păstârnac, fasole verde,
țelină, fenicul, ceapă, usturoi ș.a.; excepție de la
regulă sunt cartoful, sfecla de zahăr, morcovii și
alte legume foarte dulci;), fructele (cu cât gustul
dulce este mai redus, cu atât mai mic este indi –
cele glicemic, iar cu cât fructul este mai copt sau
mai vechi, cu atât mai mare este indicele glice –
mic: portocale, avocado, măr verde, banană ver –
de, rodie, gref, pe re verzi ș.a.).

147
b. Produse alimentare cu indice glicemic 
mediu
Indicele glicemic mediu include produse
alimentare cu impact mediu asupra glicemiei,
având valori cuprinse între 56 și 69. Din aceas –
tă categorie fac parte cerealele expandate sau
ready-to-eat și cerealele cu un conținut mic de
fibre (paste făinoase foarte fierte, fulgi de ovăz
rafinați, orezul alb ș.a.). De asemenea, o serie de
fructe dulci pot face parte din această grupă pre –
cum banana coaptă, cireșele, strugurii, anana –
sul și pepenele galben. Sucul de fructe proaspăt
stors ( fresh) intră în această categorie, deși fruc –
tul proaspăt, consumat ca atare, are un indice
glicemic mic. Cauza acestei modificări este înde –
părtarea mecanică a fibrei fructului în procesul
de stoarcere.
c. Produse alimentare cu indice glicemic 
mare
Un indice glicemic mai mare de 70 duce la
modificări majore asupra glucozei serice, solici –
tând pancreasului o secreție mare de insulină.
Produsele cu un asemenea impact asupra orga –
nismului sunt pâinea albă, pastele făinoase obți –

148nute din făină albă, fierte pentru perioade lungi
de timp, grișul rafinat, fulgii de porumb (în speci –
al cei îndulciți), zahărul, produsele rafinate (cu un
conținut mic de fibre și mare de îndulcitori), pră –
jiturile, produsele de patiserie, siropurile pentru
copii, laptele de orez/mei, băuturile răcoritoare și
unele fructe (pepenele roșu , banana foarte coap –
tă, fructele confiate ș.a.)
2. CARBOHIDRAȚII SIMPLII
Clasificarea carbohidraților în simplii sau
complecși se face pe baza indicelui glicemic. Ast –
fel, produsele alimentare cu un indice glicemic
mare, deci cu impact major asupra glicemiei, dar
cu un conținut redus în nutrienți, intră în cate –
goria de carbohidrați simplii. Recomandarea pri –
vind ingestia este de a limita consumul de carbo –
hidrați simpli deoarece aceștia vor da senzație de
sațietate penru perioade scurte de timp, promo –
vând astfel excesul alimentar și ducând la crește –
rea riscului de obezitate și suprapondere. Totuși,
acești carbohidrați sunt importanți în cazul co –
piilor foarte activi, care sunt implicați în activități
sportive, pe perioada recuperării post-efort, ne –
cesarul fiind însă foarte mic și dependent de ac –
tivitatea prestată (intensitate și volum). De ase –

149
menea, aceștia dun utilizați drept potențiatori de
gust în cazul suplimentelor alimentare sau pro –
duselor farmaceutice.
3. CARBOHIDRAȚII COMPLECȘI
Din această categorie fac parte produsele ali –
mentare cu indice glicemic mediu și mare, fiind
alimente care vor duce la o senzație de sațieta –
te prelungită, fapt care duce la evitarea gustări –
lor hipercalorice servite între mesele principale.
Acești carbohidrați, la copilul sănătos, se reco –
mandă a fi consumați la toate mesele principale,
fiin baza alimentației sănătoase.
4. MONOZAHARIDELE
Cele mai importante monozaharide pentru
om sunt glucoza, galactoza și fructoza.
Glucoza reprezintă principalul furnizor de
energiei al organismului, în special a creierului,
fiind prezentă atât în circulație, cât și în depozite –
le musculare sau hepatice. Aceasta este solubilă
în apă, în stare naturală fiind sub formă de crista –
le, cu textură solidă.
Fructoza reprezintă principalul carbohidrat
prezent în fructe, având un indice glicemic mai
mic decât glucoza, fiind astfel considerat un con –

150stituent mai sănătos. La fel ca și glucoza, aceasta
se prezinte sub formă cristalizată, solubilă în apă.
Galactoza este unul dintre constituenții lacto –
zei, fiind astfel unul dintre carbohidrații prezenți
în mod principal în produsele lactate. Aceasta
(galactoza) este cea mai puțin dulce dintre cele
trei monozaharide.
5. DIZAHARIDELE
Dizaharidele reprezintă compuși complecși
are au fost formați prin legarea a două monoza –
haride. Trei dintre cele mai importante dizahari –
de pentru organismul uman, care sunt prezente
în mod natural în alimente, sunt zaharoza, lacto –
za și maltoza.
erZaharoza, numită și sucroză, este principa –
lul constituent la zaharului din sfeclă/trestie de
zahăr, având forma unor cristale albe, solubile în
apă. Aceasta (zaharoza) este parte component ă
a tuturor vegetalelor cu gust dulciu precum mor –
covii, fructele, siropurile folosite drept îndulcitori
(sirop de agave, sirop de arțar, sirop de porumb
ș.a.). Ca și compoziție chimică, aceasta este for –
mată prin legarea unei molecule de glucoză cu
una de fructoză.
Lactoza reprezintă un dizaharid format prin
legarea moleculelor de glucoză cu cele de galac –

151
toză. Aceasta este un consistuent al produselor
lactate, inclusiv al laptelui matern. Este un pro –
dus dulce, sub formă de cristale. Conținutul în
lactoză al produselor lactate variază de la specie
la specie, laptele matern având un conținut me –
diu de aproximativ 7%, în timp ce laptele de vacă
are un conținut mediu mai mare de 4.5%, iar cel
de capră puțin peste 4%. În cazul intoleranței la
lactoză, una dintre probleme apărute destul de
frecvent (patologie secundară unui deficit sever
sau tranzitoriu de lactază), se sistează la copilul
mic consumul de produse alimentare cu lactoză,
inclusiv de lapte matern și înlocuirea acestuia cu
formule de lapte delactozate.
Maltoza reprezintă un compus format din
două molecule de glucoză, fiind regăsită în can –
titate mare în produsele rafinate cu gust dulce
(produse de patiserie, bomboane, ș.a.), dar și în
malț (ingredient folosit în obținerea berii). La fel ca
și predecesoarele ei, maltoza deține un gust dul –
ce, fiind solubilă în apă și având formă de cristale.
6. POLIZAHARIDELE
Din această categorie fac parte amidonul
(res pectiv amiloza și amilopectina), celuloza,
pectina și glicogenul.

152Amidonul este unul dintre cei mai importanți
carbohidrați, fiind o sursă de energie importantă
atât pentru mamifere, cât și pentru om. Odată in –
gerat, după metabolizare la nivelul organismului,
amidonul se transfor mă în glucoză. Acesta se re –
găsește în principal în produsele vegetale (cartof
dulce, cartof alb , porumb, unele semințe și fruc –
te), dar poate fi produs și la nivel industrial (din
porumb modificat genetic ș.a.). Acesta se prezin –
tă drept o pudră albă, mată/opacă, insolubilă în
lichid, fiind folosit în scop industrial la îngroșarea
sosurilor, obținerea budincilor, modificarea tex –
turii pentru frișcă/smântână lichidă ș.a.
Celuloza reprezintă unul dintre carbohidrații
care nu deține un gust dulce. Deși se regăsește
în majoritatea produselor vegetale (de obicei în
învelișul exterior al plantei precum coaja), orga –
nismul uman nu reusește să digere acest poliza –
harid, motiv pentru care acesta nu este un ele –
ment esențial în alimentația copilului.
Pectina este regăsită în mod natural în înveli –
șul exterior al plantelor (exemplu coaja de măr),
la nivel industrial fiind folosită precum amido –
nul drept aditiv alimenta r (natural sau sintetic).
În alimentația copilului, nici ea nu deține un rol
esențial.

153
Glicogenul este un compus regăsit și în or –
ganismul uman la nivel muscular și hepatic, fiind
una dintre formele de depozitare a glucozei în
organism. Organismul uman, prin glicogenoge –
neză formează din molecule simple de glucoză
glicogen, iar prin glicogenoliză transformă glico –
genul în glucoză și ulterior în energie.
7. FIBRELE ALIMENTARE
Fibrele alimentare reprezintă constituenți pe
care organismul uman are, sau nu are, capaci –
tatea să îi metabolizeze sau digere, fiind astfel
clasificați în solubil i sau insolubili. Aceste fibre
alimentare provin exclusiv din produsele vegeta –
le, fiind regăsite în cerealele integrale (în special
cele cu un conținut mare de tărâțe precum ovăz,
grâu ș.a.), nuci, semințe (semințe de psyllium, de
in, de chia ș.a.), legume (în special în rădăcinoase
și crucifere : varză, morcov, sfeclă, conopidă ș.a.)
și fructe (în special în coaja acestora: coaja de
măr, coaja de pară ș.a. ). Acestea sunt esențiale în
păstrarea unui tranzit intestinal normal și menți –
nerea sănătății flor ei intestinale (fibre insolubile)
sau în păstrarea senzației de sațietate pentru pe –
rioade îndelungate de timp (fibre solubile).

1548. NECESARUL ALIMENTAR DE 
CARBOHIDRAȚI
Fiind princi palul furnizor de energie al orga-
nismului, 50-60% din ingestia calorică totală din –
tr-o zi întreagă va fi asigurată prin consum de
carbohidrați. Astfel, în cazul unui necesar de 1000
calorii/zi, în medie 550 de calorii (55%) vor pro –
veni din carbohidrați, deci echivalentul a aproxi –
mativ 134 grame.
Conform recomandărilor dietetice actuale,
după împlinirea vârstei de 1 an pe tot parcursul
vieții necesarul mediu de carbohidrați este de
130 grame/zi, fiind recomandați pentru consum
preponderent carbohidrații complecși, cu indi –
ce glicemic mic. Produsele alimentare cu indice
glicemic mare vor fi consumate ocazional, fiind
limitată ingestia la mai puțin de 10% din totalul
caloric.
Necesarul de fibre este direct proporțional cu
valoarea calorică a meniului, fiind considerat că
o ingestie de 14 grame de fibre pentru fiecare
1000 de calorii ar ajuta la menținerea unui sistem
digestiv sănătos. Astfel, în cazul copilului cu vâr –
stă cuprinsă între 6 luni și 3 ani, necesarul mediu
de fibre este de 13-1 4 grame/zi.

155
Ingesti a de carbohidrați este esențială pen –
tru o dezvoltare armonioasă a copilului, atât
exce sul, cât și deficitul, fiind un factor de risc
pen tru starea de sănătate a copilului și asigu –
rarea vitaminelor hidrosolubile. În cazul unui
copil hiperactiv sau implicat în activități sportive
regulate, se recomandă adaptarea meniului prin
creșterea ingestiei de carbohidrați și asigurarea
unor gustări baza te pe hidrați de carbon atât
pre-efort, cât și pe timp de efort (în cazul unei
activități de lungă durată) sau post-efort.

156MINERALELE: SURS E ALIMENTARE,
IMPORTANȚĂ ȘI NECESAR ÎN FUNCȚIE DE
VÂRSTĂ
Nutrienții alimentari esențiali organismu –
lui sunt divizați în două categorii: ma –
cronutrienți (proteine, lipide, carbohidrați), care
sunt prezenți în cantitate mare la nivelul orga –
nismului, necesarul alimentar fiind astfel crescut
(grame), și micronutrienții (minerale și vitamine),
componenți prezenți și necesari în cantitate mai
mică (miligrame și micrograme).
Deși excesul de macronutrienți se manifestă în
primă fază prin exces ponderal, crescând riscul de
boală doar după consum excesiv regulat, în cazul
mineralelor doza care produce toxicitate poate fi
atinsă și după un singur consum exagerat. Defici –
tul de minerale apare în timp, după urmarea unui
meniu deficitar sau dezechilibrat pe perioade mai
lungi sau în cazul unui deficit de metabolizare.
1. CALCIU
Calciul este un cation implicat în formarea,
dezvoltarea și susținerea sistemului osos, fiind
implicat și în contracția musculară, transmiterea

157
impulsului nervos, formarea și excreția hormo –
nală/ enzimatică. Deficitul de calciu crește riscul
de fractură și fisură osoasă, modifică timpul de
vindecare a acestora, iar la copii se poate aso –
cia cu probleme de creștere. În cazul consumului
concomitent de calciu și fier, se observă o redu –
cere a ratiei de absorbție și depozitare a ambilor
nutrienți, riscul de deficit fiind astfel mai cres –
cut. Excesul se manifestă prin disfuncții renale,
absorbția fiind influențată și de prezența vita –
minei D în exces. De obicei toxicitatea nu apa –
re la copilul sănătos din cauza alimentației ci din
cauza unei suplimentări necorespunzătoare sau
a unei probleme de absorbție. Principalele sur –
se alimentare sunt produsele lactate, sardinele,
soia, vegetalele cu frunze verzi, oleaginoasele (în
special semințele de susan negru) ș.a. Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 400 mg/
zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12
luni de 600 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 700 mg/zi.
2. CROM
Cromul, un alt cation, este esențial pentru sis –
temul endocrin, fiind implicat în secreția de insu –
lină și metabolismul carbohidraților. Simptomele
deficitului sunt scăderea toleranței la insulină și

158la copii apariția pierderilor de greutate, totuși,
aceste simptome sunt rare. În cazul copiilor nu a
fost analizată toxicitatea în literatura de speciali –
tate. Principalele surse alimentare sunt cerealele
integrale și cele fortificate. Necesarul pentru co –
pilul mai mic de 6 luni este de 0.2 μg/zi, pentru
copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12 luni de 5.5
μg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani necesarul este
de 11 μg/zi.
3. CUPRU
Cuprul este esențial în producția enzima –
tică, find implicaț în producția hemului și a he –
moglobinei. Deficitul se manifestă prin anemie,
minealizare osoasă necorepunzătoare, oboseală
accentuată și/sau probleme de creștere. Toxicita –
tea determinată de un exces de cupru se resim –
te asupra ficatului, provocând hepatomegalie și
disfuncții hepatice. Principalele surse alimentare
sunt cerealele integrale, peștii și fructele de mare,
oleaginoasele (nuci și semințe) și leguminoa sele
(soia, năut, linte, fasole uscată ș.a.). Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 200 μg/
zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12
luni de 220 μg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 340 μg/zi.

159
4. FIER
Acest micronutrient este un component al he –
moglobinei și globulelor roșii (hematii/eritrocite)
din sânge, fiind implicat în procesul de oxigenare
celular, transportul oxigenului, formarea unor en –
zime și menținerea funcțională a sistemului imun.
Deficitul de fier se manifestă prin oboseală, lipsă
de apetit, somnolență, paloare, scăderea rezisten –
ței la infecții și alterarea statusului imun. Toxici –
tatea se manifestă în special la nivel gastrointes –
tinal, prin modificări de scaun, grețuri, vărstături
ș.a. Fierul este de 2 tipuri: hemic sau non-hemic.
Sursele alimentare de fier hemic, cu rată bună de
absorbție la nivelul organismului, sunt produsele
de origine animală precum organele, carnea, peș –
tele și oul, iar sursele de fier non-hemic (deci cu
rată mai scăzută de absorbție) sunt leguminoase –
le (linte, năut, soia ș.a.), legumele cu frunze verzi
(kale, spanac, stevia ș.a.) și cerealele fortificate.
Necesarul pentru copilul mai mic de 6 luni este de
0.27 mg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între
6 și 12 luni de 11 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3
ani necesarul este de 7 mg/z i.
5. FLUOR
Fluorul este un component esențial al siste –
mului osos și dentar, fiind parte constituent ă a

160structurii acestora alături de calciu. Deficitul se
manifestă prin probleme dentare (deminerali –
zări, carii ș.a.) și demineralizări osoase, cu crește –
rea riscului de osteoporoză, creșterea riscului de
ruptură și fisură osoasă, concomintent cu crește –
rea timpului de vindecare. Excesul se manifestă
asemănător, prin fragilitatea oaselor și apariția
disconfortului la nivel articular. Sursa alimentară
principală este apa minerală, carbogazoasă sau
plată. Necesarul pentru copilul mai mic de 6 luni
nu este cunoscut, fiind totuși extrem de mic (sub
0.01 mg/zi), pentru copilul cu vârstă cuprinsă în –
tre 6 și 12 luni de 0.01-0.5 mg/zi, iar pentru copi –
lul de 1-3 ani necesarul este de 0.7 mg/zi.
6. FOSFOR
La fel ca și fosforul, calciul și magneziul, și
aceasta este implicat în formarea sistemului osos.
Totuși, spre deosebire de celelalte minerale, fos –
forul este o partea component ă a membranelor
celulare, fiind implicat în metabolismul calciului,
formarea ATP-ului și menținerea acidității în limi –
te normale (pH). Deficitul se manifestă prin pro –
bleme de creștere și dezvoltare osoasă, cu dureri
articulare și slăbiciune. Excesul duce la creșterea
riscului de litiază renală datorită modificărilor
apărute în metabolismul calciului. Se regăsește

161
în toate produsele de origine animală și în majo –
ritatea produselor de origine vegetală. Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 100 mg/
zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12
luni de 275 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 460 mg/zi.
7. IOD
Iodul este parte constituent ă a hormonilor
tiroidieni, fiind esențial în buna funcționare a sis –
temului endocrin. Deficitul la copii se manifestă
prin retard mental, deficit de creștere, dezvoltare
fizică și psihică necorespunzătoare, gușă tiroi –
diană, dezechilibru hormonal și modificări me –
tabolice. Excesul de iod se manifestă prin altera –
rea sistemului endocrin și dezechilibru la nivelul
tiroidei și a hormonilor tiroidieni. Sursa alimenta –
ră principală în România este sarea iodată (iodi –
zarea sării pentru produsele comercializate fiind
obligatorie conform legislației în vigoare), alte
surse importante fiind peștii de apă sărată, ouă –
le și unele vegetale precum ciupercile. Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 110 μg/
zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12
luni de 130 μg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 90 g/zi.

1628. MAGNEZIU
Magneziul este un cation bivalent implicat în
formarea structurii osoase, menținerea sănătății
sistemului osteo-articular și formarea enzimelor.
Deficitul se manifestă prin probleme la nivelul sis –
temului musculo-scheletal, oboseală accentuată
și reducerea apetitului, simptomele toxicității fi –
ind de obicei digestive (frecvent scaune diareice).
Principalele surse de alimente cu conținut ridicat
de magneziu sunt leguminoasele (soia, năut, lin –
te, fasole boabe), oleaginoasele (nuci și semințe)
și vegetalele cu frunze verzi (varză, spanac, salată
verde ș.a.). Necesarul pentru copilul mai mic de
6 luni este de 30 mg/zi, pentru copilul cu vârstă
cuprinsă între 6 și 12 luni de 75 mg/zi, iar pentru
copilul de 1-3 ani necesarul este de 80 mg/zi.
9. POTASIU
Potasiul este implicat în menținerea funcțiilor
celulare și alături de sodiu în menținerea statusu –
lui hidric. Deficitul (hipopotasemia) se manifestă
prin probleme cardiace de tip aritmii, hipertensi –
une arterială și probleme de metabolizare a cal –
ciului. Excesul (hiperpotasemia) se manifestă prin

163
aritmii cardiace. Sursele alimentare sunt legumele,
în special cele cu frunze verzi, leguminoasele, ba –
nanele, cartofii, pepenele roșu și produsele lacta –
te. Necesarul pentru copilul mai mic de 6 luni este
de 400 mg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă în –
tre 6 și 12 luni de 700 mg/zi, iar pentru copilul de
1-3 ani necesarul este de 3000 mg/zi.
10. SELEN IU
Seleniul este parte constituentă a enzime –
lor cu specific antioxidant. Deficitul se manifestă
prin probleme imunitare, probleme cadiace și/
sau malformații la nivelul cartilajelor. Excesul se
manifestă prin probleme digestive, probleme de
tranzit, oboseală accentuată, probleme ale sis –
temului nervos și imun. Sursele alimentare sunt
produsele de origine vegetală (nuci, alune, se –
mințe, germeni, vlăstari, ceapă), cantitatea totală
din produsul alimentar fiind determinată de solul
în care plantele sunt cultivate. Alte surse alimen –
tare importante sunt carnea și derivatele ei, peș –
tele și ouăle. Necesarul pentru copilul mai mic de
6 luni este de 15 μg/zi, pentru copilul cu vârstă
cuprinsă între 6 și 12 luni de 20 μg/zi, iar pentru
copilul de 1-3 ani necesarul este de 20 μg/zi.

16411. SODIU
Sodiu sau natriu reprezintă un alt cation ex –
trem de important pentru organism, fiind im –
plicat alături de potasiu în menținerea nivelului
de hidratare al organismului. Deficitul este rar la
adulți și copiii mai mari de 2-3 ani deoarce majo –
ritatea produselor alimentare conțin sodiu, după
împlinirea vârstei de 2 ani fiind permisă și utili –
zarea sării de bucătărie în alimentația copilului
(clorură de sodiu), aceasta fiind și principala sur –
să alimentară de sodiu. Totuși, la copilul mic defi –
citul se manifestă prin deshidratare cu simptome
specifice: tahicardie, scăderea presiunii arteriale,
oboseală accentuată, stare de somnolență ș.a.
Excesul de sodiu se manifestă prin edem (reten –
ție de apă). Alte surse de sodiu sunt rădăcinoa –
sele, organele și vegetalele crude. Pentru copilul
mai mic de 6 luni necesarul este de 120 mg/zi,
pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12 luni
de 170 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani nece –
sarul este de 200-400 mg/zi.
12. ZINC
Zincul este un compus uzual al enzimelor,
implicat implicit în menținerea și susținerea fun-
cțiilor sistemului imunitar. Deficitul la copii se

165
manifestă prin probleme de creșetere (stagna –
re atât pentru creșterea în înălțime cât și pentru
creșterea în greutate), scăderea rezistenței la in –
fecții și/sau creșterea riscului de boală. Excesul se
manifestă prin activitate anormală a sistemului
imun (imunosupresie). Principalele surse de zinc
sunt produsele de origine animală precum lacta –
tele și carnea, dar cantități mai mici se regăsesc
și în cereale, pseudocereale și derivatele lor. Ne –
cesarul pentru copilul mai mic de 6 luni este de
2 mg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6
și 12 luni de 3 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 3 mg/zi.
Mineralele implicate în buna funcționare a
organismului sunt numeroase, fiecare având un
rol important în menținerea sănătății. Alte mine –
rale, a căror necesar este mai scăzut sunt: cromul,
cuprul, manganul, molibdenul, borul, nichelul,
vanadiul ș.a. Toți acești micronutrienți sunt nece –
sari în organism fiind asigurați printr-o alimenta –
ție echilibrată.

166VITAMINELE: SURSE ALIMENTARE,
IMPORTANȚĂ ȘI NECESAR ÎN FUNCȚIE DE
VÂRSTĂ
Vitaminele reprezintă micronutrienți aduși
în organism prin ingestie alimentară sau supli –
mente farmaceutice. Acestea se pot caracteriza
prin liposolubilitate (solubilitate în grăsime) și
hidrosolubilitate (solubilitate în apă). Vitaminele
liposolubile se pot stoca în organism la nivelul
țesutului adipos, ficatului și a celulelor grase, în
timp ce vitaminele hidrosolubile nu sunt stoca –
te în organism, deficitul fiind mult mai frecvent.
Datorită capacității de depozitare la nivelul orga –
nismului, se observă mai frecvent toxicitatea de –
terminată de vitamine liposolubile decât de vita –
mine hidrosolubile. Dozele care produc toxicitate
sunt mari, diagnosticarea excesului fiind greu de
realizat pe baza simptomatologiei.
În literatura științifică se discută despre 13 vi –
tamine, 4 dintre ele fiind liposolubile și 9 dintre
ele fiind hidrosolubile. Toate vitaminele sunt im –
portante în menținerea sănătății copilului și sunt
aduse în organism prin ingestie de alimente sau

167
suplimente alimentare. Totuși, datorită interac –
țiunilor apărute între vitamine în cazul ingestiei
concomitente, se prefer ă și se recomandă asigu –
rarea lor prin alimentație și evitarea suplimente –
lor farmaceutice dacă starea de sănătate a copi –
lului este normală.
I. VITAMINELE LIPOSOLUBILE
1. Vitamina A
Vitamina A, denumită și retinol, este esențială
în organism pentru menținerea acuității vizuale.
Beta-carotenul reprezintă un precursor al vitami –
nei A regăsite în alimente de origine vegetală de
culoare portocalie, verde sau roșie (morcov, roșii,
cartof dulce, spanac, rucolla, salată verde, dovleac
plăcintar, portocale ș.a.), compus care introdus
în organism se poate converti în vitamina A, 10
unități de beta-caroten fiind transformate în 3.3
unități de vitamina A. Deficitul de vitamina A se
manifestă prin probleme de vedere și afecțiuni ale
globului ocular, în timp ce excesul se manifestă
prin modificări al presiunii craniene, cefalee (du –
rere de cap), vărsături/grețuri, manifestări hepati –
ce ș.a. Necesarul pentru copilul mai mic de 6 luni
este de 400 μg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprin –

168să între 6 și 12 luni de 500 μg/zi, iar pentru copilul
de 1-3 ani necesarul este de 300 μg/zi.
2. Vitamina D
Vitamina D face referire la ergocalciferol (D2)
și colecaciferol (D3). Aceasta este implicată în
toate metabolismele, fiind esențială în special
în sistemul fosfo-calcic și menținerea sănătății
osoase. Deficitul de vitamina D se manifestă prin
probleme ale sistemului osos (deformări osoase)
și rahitism, în timp ce excesul se poate manifesta
prin lipsa apetitului. Organismul uman are capa –
citatea de a sintetiza vitamina D3 în urma expu –
nerii la soare, dar în lipsa expunerii sau în cazul
unor raze ultraviolete foarte slabe (anotimpuri
reci) se recomandă suplimentul de vitamina D.
La copii, suplimentarea se face în mod uzual din
prima zi de viață, laptele matern fiind deficitar în
această vitamină. Sursele alimentare sunt uleiul
de pește și organele. Necesarul pentru copilul cu
vârstă cuprinsă între 0 și 3 ani este de 200 – 600
UI/zi, variind în funcție de anotimp și expunerea
la soare (doza se scade pe perioada lunilor de
vară și se crește treptat în lunile de iarnă). Totuși,
acest necesar nu este unul standard, doza fiind
modificată în funcție de dezvoltarea copilului,

169
absorbție și simptomatologie, putând fi stopa –
tă administrarea suplimentului pentru perioade
scurte de timp (până când vitamina stocată la
nivelul adipocitelor este epuizată), sau se poa –
te crește doza pe perioade scurte/medii de timp.
Totuși, la copilul sănătos, fără simptome de defi –
cit, nu se recomandă creșterea dozei peste limita
ideală.
3. Vitamina E
Vitamina E sau tocoferolii sunt antioxidanți
esențiali ai organismului. Deficitul se manifestă
prin fragilitate capilară, anemie, slăbiciune și obo –
seală. Atât excesul, cât și deficitul sunt rare la co –
pii. Sursele principale de alimente sunt uleiurile
vegetale presate la rece, oleaginosele crude, ger –
menii și vlăstarii. Necesarul pentru copilul mai mic
de 6 luni este de 4 mg/zi, pentru copilul cu vârstă
cuprinsă între 6 și 12 luni de 5 mg/zi, iar pentru
copilul de 1-3 ani necesarul este de 6 mg/zi.
4. Vitamina K
Vitamina K sau filochinona este un constitu –
ent deosebit de important al factorilor de coa –
gulare, esențiali încă de la naștere. Deficitul de

170vitamina K se manifestă prin creșterea riscului de
hemoragie, fragilitate capilară și/sau deminerali –
zări. Sursele alimentare principale sunt legumele
cu frunze verzi precum varza, spanacul, kale ș.a.,
dar cantități moderate se regăsesc și în uleiurile
vegetale presate la rece, organe și carne. Nece –
sarul pentru copilul mai mic de 6 luni este de 2
μg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și
12 luni de 2.5 μg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 30 μg/zi.
II. VITAMINELE HIDROSOLUBILE
1. Vitamina C
Vitamina C sau acidul ascorbic este un anti –
oxidant foarte important, fiind implicată în men –
ținerea funcțiilor sistemului imunitar și absorb –
ția fierului la nivel celular. De asemenea, aceasta
este parte componentă a diverși aminoacizi și
hormoni. Scorbutul, patologia apărută în cazului
unui deficit sever, este foarte rar întâlnit la copiii
din România. Deficitul mai puțin sever se mani –
festă prin scăderea imunității, sensibilitate ca –
pilară, vindecare încetinită ș.a. Sursele principa –
le sunt fructele și legumele consumate în stare
crudă. Execesul de vitamina C este rar datorită

171
dozelor extrem de mari la care apare toxicitatea.
Toxicitatea la copilul sănătos nu apare în urma
ingestiei alimentare ci în cazul unui exces de su –
plimente sintetice și se manifestă prin probleme
digestive, o serie de lucrări de specialitate ar ând
și creșterea riscului de li tiază renală. Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 40 mg/
zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12
luni de 50 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 15 mg/zi.
2. Vitamine din grup B
a. Vitamina B1
Tiamina sau vitamina B1 este implicată în
funcțiile sistemului nervos, dar și în metabolismul
lipidelor, proteinelor și carbohidraților. Deficitul
se manifestă prin pierderea țesutului muscular,
a greutății totale dar și apariția unor degenerări
asupra nervilor periferici. Boala provocată de de –
ficitul de tiamină se numește Beriberi, patologia
fiind întâlnită și la copiii care nu au fost încă diver –
sificați (3-4 luni, în cazul unei mame cu alimenta –
ție dezechilibrată). Sursele alimentare principale
sunt cerealele integrale și derivatele lor, legumi –
noasele și produsele alimentare fortificate. Nece –
sarul pentru copilul mai mic de 6 luni este de 0.2

172mg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și
12 luni de 0.3 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani
necesarul este de 0.5 mg/zi.
b. Vitamina B2
Riboflavina sau vitamina B2 este implicată
în metabolismul carbohidraților, proteinelor și
lipidelor, dar și în dezvoltarea sau menținerea
intactă a tegumentelor. Deficitul se manifestă
prin modificări tegumentare: stomatită, chiloză
și/sau fisuri superficiale, simptomele toxicității
nefiind cunoscute. Sursele alimentare princi –
pale sunt produsele lactate, cerealele integrale
și legu mele cu frunze verzi. Necesarul pentru
copi lul mai mic de 6 luni este de 0.3 mg/zi, pen –
tru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12 luni de
0.4 mg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani necesa –
rul este de 0.5 mg/zi.
c. Vitamina B3
Niacina sau vitamina B3 este implicată în me –
tabolismul proteinelor și carbohdiraților. Defici –
tul se manifestă prin modificări de scaun (diaree),
erupții cutanate cu prurit (mâncărimi) și modifi –
cări psihice, boala manifestată fiind numită pela –
gră. Excesul se manifestă de obicei prin proble –
me de natură hepatică, dar în cazul copiilor este

173
foarte rar. Sursele alimentare de bază sunt produ –
sele de origine animală (carne, ou, pește, lactate
și derivatele lor), cerealele integrale și produsele
fortificate. Necesarul pentru copilul mai mic de
12 luni nu este clar stabilit, iar pentru copilul de
1-3 ani necesarul este de 6 mg/zi.
d. Vitamina B6
Vitamina B6 sau piridoxina este implicată în
metabolismul energetic și formarea eritrocitelor
de la nivel circulator. Deoarece este prezentă în
majoritatea produselor alimentare, deficitul este
foarte rar și se manifestă precum deficitul de
vitamin ă B3. Principalele surse alimentare sunt
carnea, peștele, bananele și cerealele integrale,
dar doze mici se regăsesc în multe alte produse
alimentare. Necesarul pentru copilul mai mic de
6 luni este de 0.1 mg/zi, pentru copilul cu vârstă
cuprinsă între 6 și 12 luni de 0.3 mg/zi, iar pentru
copilul de 1-3 ani necesarul este de 0.5 mg/zi.
e. Vitamina B7
Deficitul de biotina sau vitamina B7 nu apa –
re în mod uzual la copilul sănătos, aceasta fă –
când parte dintre micronutrienții asigurați fără
effort în proporție de 100% printr-o alimentație
echilibrată. Totuși, la copiii cu problem e de malab-

174sorbție, deficitul se poate manifesta prin crește –
rea acidității, modificarea ritmului de creștere și
apariția/agravarea dermatitei. Sursele alimentare
principale sunt leguminoasele (linte, năut, fasole
boabe ș.a.), oul (în special gălbenușul), organele
de animale ș.a. Deși doza pentru adulți este de
30 μg /zi, pentru copii doza nu este clar limitată.
f. Vitamina B12
Cobalamina, cinacobalamina sau vitamina B12
reprezintă un compus prezent în mod natural în
produsele de origine animală (carne, ouă, lactate
și derivatele lor) sau în produsele de origine ve –
getală fortificate (lactate vegetale, cereale ș.a.).
Aceasta este implicată în formarea celulelor noi, a
activității sistemului nervos, fiind esențială pentru
acizii nucleici. Deficitul se manifestă prin oboseală
accentuată, anemie megaloblastică, creșterea în
volum a splinei și ficatului (hepato-spleno-mega –
lie) ș.a. Necesarul pentru copilul mai mic de 6 luni
este de 0.4 μg/zi, pentru copilul cu vârstă cuprinsă
între 6 și 12 luni de 0.5 μg/zi, iar pentru copilul de
1-3 ani necesarul este de 0.9 μg/zi.
g. Acidul folic
Având funcție importantă în formarea și dez –
voltarea globulelor roșii (eritrocite) și asupra

175
dezvoltării sistemului nervos la făt, acidul folic și
dozele z ilnice recomandate au fost larg dezbă –
tute de către cercetători. Deficitul de acid folic
se manifestă prin anemie megaloblastică, modi –
ficări de scaun (diaree) și reducerea greutății. Nu
este cunoscut efectul toxicității la copilul mic, nici
doza care ar putea să inducă un exces. Necesarul
pentru copilul mai mic de 6 luni este de 65 μg/zi,
pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 6 și 12 luni
de 80 μg/zi, iar pentru copilul de 1-3 ani necesa –
rul este de 150 μg. Sursele alimentare principale
sunt legumele cu frunze verzi, cerealele inte grale,
leguminosele și produsele fortificate.
Pentru a asigura necesarul de vitamine, în ali –
mentația copilului este necesară diversitatea prin
includerea în meniu a unei varietăți mari de ali –
mente, de culori diferite, oferire zilnică a tuturor
grupelor de alimente și asigurarea unui consum
zilnic de vegetale (fructe și legume) crude. Pentru
a evita toxicitatea, se recomandă efectuarea ana –
lizelor de sânge și evaluarea clinică a copilului
înainte de administrarea suplimentelor alimenta –
re/farmaceutice, chiar dacă acestea se eliberează
fără pres cpriție medicală.

176COMBINAȚII ALIMENTARE RECOMANDATE
SAU CONTRAINDICATE LA COPILUL MIC
Întocmirea și stabilirea unui plan alimentar
(meniu) pentru un copil implică stabilirea
numărului de mese servite pe parcursul zilei, a
preparatelor alimentare pentru fiecare masă
și întocmirea unei liste de ingrediente pe baza
cărora, ulterior, se va face un calcul de valori
nutriționale. Cantitatea exactă din fiecare ali –
ment va fi adaptată până la atingerea necesaru –
lui energetic (necesar caloric), de macronutrienți
(proteine, lipide și carbohidrați) și de micronutri –
enți (vitamine și minerale) cu scopul de a asigura
o dezvoltare echilibrată. Pe lângă aceste calcule
dietetice, este esențial modul în care se combină
alimentele, astfel încât beneficiile acestora să fie
puse în valoare.
În alimentația copilului, dar și a adultului, exis –
tă o serie de combinații alimentare considerate a
fi corecte sau incorecte, o parte dintre acestea
nefiind bazate pe dovezi științifice. Deoarece di –
etetica (nutriția) este un domeniu medical, reco –
mandările din cadrul ei ar trebui să fie bazate pe

177
dovezi ( evidence based medicine ), fără a fi luate
în considerare miturile și credințele populare.
1. COMBINAREA PRODUSELOR LACTATE CU 
PRODUSELE DIN CARNE
Această combinație este una nerecomandă
în cadrul unui stil de viață echilibrat din 2 consi –
derente:
a. Produsele lactate reprezintă principala
sursă de calciu, în timp ce carnea și derivatele ei
reprezintă principala sursă de fier hemic (cu rată
bună de absorbție). Deoarece calciul și fierul sunt
doi micronutrienți care se inhibă reciproc, con –
sumul concomitent de lactate și carne va duce la
scăderea ratei de absorbție atât a calciului, cât și
a fierului, ambele produse alimentare fiind astfel
mai slab nutritive decât în cazul în care ar fi fost
consumate individual. Datorită riscului de ane –
mie feriprivă (deficit de fier) existent la copilul
mic, sursele alimenatare de fier ar trebui să fie
potențate și susținute, nu inhibate;
b. Cele două categorii de alimente sunt
foarte bogate în proteine, ambele conținând toți
aminoacizii esențiali. Deoarece necesarul pro –
teic la copil este mic, consumul a două porții de
proteine la aceeași masă poate duce la exces de

178proteine și dezechilibrarea celorlalte mese prin –
cipale.
Combinații alimentare uzuale care includ
cele două produse alimentare sunt: sărmăluțele
cu smântână, ciorba care include atât carne cât și
iaurt/smântână, lasagna, paste cu ragu și brânze –
turi, plăcinta cu carne și brânză, brioșele cu carne
și brânză ș.a.
2. COMBINAREA PRODUSELOR DIN CARNE  
CU OU
Această combinație este contr aindicată în
alimentația copilului datorită riscului de exces
proteic și caloric. Ambele produse alimentare fac
parte din categoria proteinelor animale. Necesa –
rul proteic fiind mic, consumul a două produse
hiperproteice la aceeași masă va duce la dezechi –
librarea planului alimentar. În cazul în care situa –
ția impune consumul concomitent a celor două
produse alimentare, se recomandă folosirea ju –
mătăților de porție, astfel încât valoarea proteică
totală a mesei să nu fie influențată într-un mod
negativ. O astfel de echilibrare a planului alimen –
tar presupune scăderea ambelor porții: dacă în
mod normal necesarul de carne este de 30 grame
și necesarul de ouă de jumătate de ou de găină,

179
în cazul combinării celor două produse alimenta –
re se vor folosi 15 grame de carne și un sfert de
ou, sau 20 de grame de carne și 10 grame de ou.
În cazul în care se optează pentru această combi –
nație, se recomandă folosirea produselor slabe în
grăsimi (carne de pui, curcan, iepure ș.a.).
Cele mai uzuale preparate care includ aceas –
tă combinație sunt chifteluțele, produse alimen –
tare folosite încă de la început în cazul copiilor
autodiversificați.
3. COMBINAREA LEGUMINOASELOR USCATE 
CU  PRODUSELE CEREALIERE
Com binarea celor două grupe de alimente
este recomandă în unele situații și contraindicată
în altele.
a. Combinarea este recomandă pentru a asi –
gura toți aminoacizii esențiali, produsele de ori –
gine vegetală fiind deficitare în unu sau mai mul –
ți aminoacizi. Combinațiile permise includ: lintea
cu quinoa/orezul/amaranthul/porumbul, năutul
cu quinoa, fasolea uscată cu quinoa ș.a.
b. Combinarea este contraindicată în cazul
produselor cu un conținut ridicat de gluten (grâu,
ovăz, secară) sau amidon (tapioca) deoarece am –

180bele categ orii de alimente, consumate concomi –
tent, vor suprasolicita vezicula biliară. Astfel de
combinații includ lintea cu pâine, năutul cu bul –
gur, cuș-cuș-ul cu fasole uscată ș.a.
4. COMBINAREA PRODUSELOR CEREALIERE 
CU CARTOFUL
Cartoful este un pro dus alimentar bogat în
amidon care, în asocierea glutenului din grâu/
orz/secară poate suprasolicta vezicula biliară și
poate crește riscul de dezechilibru al florei intes –
tinale datorită promovării inflamației de la nivelul
mucoasei. Astfel, nu se recomandă combinarea
cartofului cu grâu, orz și secară, nici ca atare, nici
prin derivatele lor (paste făinoase, cuș cuș, griș,
etc). Preparatele tradiționale românești includ
aceste alimente, unul dintre exemplele clasice
fiind gomboții cu prune (găluștele cu prune) a
căror aluat are la bază o combinație de cartof cu
făină/griș de grâu, fiind la exterior înveliți într-un
strat de pesmet (obținut tot din grâu).
Se permite combinarea cartofului cu cereale
care nu conțin gluten (quinoa, hrișcă, amaranth
ș.a.), cu precizarea că produsul final obținut poa –
te fi unul hipercaloric și hipergl ucidic.

181
5. COMBINAREA LEGUMINOASELOR USCATE 
CU PRODUSELE DIN CARNE
Chiar dacă leguminoasele (linte, năut, faso –
le boabe ș.a.) sunt produse alimentare proteice,
în compoziția lor există un dezechilibru la nivel
de aminoacizi esențiali, motiv pentru care se re –
comandă asocierea acestora cu o altă sursă de
proteine vegetale. Totuși, în această recomanda –
re se subliniază faptul că a doua proteină folosită
trebuie să provină tot dintr-o sursă vegetală pen –
tru a evita excesul proteic. De asemenea, com –
binarea leguminoselor cu o carne roșie poate
duce la suprasolicitarea colecistului, provocând
disconfort abdominal. Dacă totuși se optează
pentru această combinație, se vor folosi jumătăți
de porție din ambele produse, fiind mai benefică
utilizarea peștelui sau produselor de pasăre (pui,
curcan) decât a produselor din carne roșie (vită,
porc ș.a.).
6. COMBINAREA PRODUSELOR CEREALIERE 
CU OLEAGINOASELE
Combinarea celor două grupe de alimente
nu este doar benefică, ci și recomandată. Cele
două tipuri de produse se completează reciproc,

182una dintre ele fiind bogată în carbohidrați (cere –
alele și derivatele din cereale), în timp ce cealaltă
este bogată în lipide nesaturate (nucile și semin –
țele). Totuși, acestea nu vor fi consumate doar în
această combinație, fiind necesară asocierea lor
cu produse din grupa legumelor sau fructelor
pentru a ajuta digestia bolului alimentar și me –
tabolizarea nutrienților.
7. COMBINAREA LEGUMINOASELOR CU 
PRODUSELE OLEAGINOASE
Aceas tă asociere poate fi favorabilă în con –
dițiile unor gramaje mici. Astfel, asocierea legu –
minoaselor cu o cantitate mică de ulei vegetal
obținut prin presare la rece poate fi benefică prin
completarea valorii nutriționale a mesei respecti –
ve, asocierea însă în cantitate mare fiind un fac –
tor de stres pentru organism datorită suprasoli –
citării colecistului, ambele categorii de alimente
fiind colecistokinetice. La fel ca și în cazul com –
binației anterioare, și în acest caz se recomandă
adăugarea unei grupe suplimentare de alimente
pentru îmbunătățirea digestiei, în acest caz fiind
vorba strict despre legume (crude sau gătite la
temperatu ră mică).

183
8. COMBINAREA PRODUSELOR DIN CARNE 
CU LEGUMELE
Una dintre combinațiile ideale de alimente
face referire la carnea consumată concomitent
cu legumele. Carnea are un timp de digestie
lung (între 8 și 12 ore), stagnând la nivel intes –
tinal pentru perioade lungi de timp. Acest pro –
ces (fiziologic/ normal) poate provoca în timp un
dezechilibru al florei intestinale. Asocierea con –
sumului de carne cu a celui de legume, datori –
tă fibrelor prezente în legume, duce la scăderea
timpului total de digestie.
Unul dintre subiectele tabuu în combinațiile
alimentare este asocierea cărnii cu cartof. Carto –
ful, deși conține amidon, în cazul unui organism
sănătos nu aduce probleme în urma consumului
concomitent. Totuși, pentru a aduce un plus di –
gestiei, se recomandă adăugarea suplimentară a
unei salate de crudități sau a verdețurilor crude
pentru a ajuta digestia și pentru a exclude un po –
sibil disconfort.
9. COMBINAREA OULUI CU LEGUMELE
La fel ca și în cazul cărnii, asocierea oului cu
legume este recomandată și benefică pentru

184organism. Această combinație aduce un plus
diges tiei, legumele având enzime proprii care vin
în ajutorul celor deja existente.
10. COMBINAREA OULUI CU  FRUCTELE
Combinarea oului cu fructe este permisă,
fiind însă nevoie de o grupă de alimente supli –
mentară pentru a crește valoarea nutritivă a pre –
paratului final. În această combinație se poate
adăuga suplimentar un produs din grupa cerea-
lelor/pseudocerealelor sau oleaginoasele (nuci
și/sau semințe).
11. COMBINAREA PRODUSELOR LACTATE 
CU FRUCTELE
Una dintre cele mai controversate combina –
ții alimentare este cea a fructelor cu produsele
lactate. În cazul unui copil sănătos, cu un sistem
digestiv suficient de bine maturat, combinarea
celor două grupe de alimente nu ar trebui să fie
una problematică. Studiile de specialitate arată
că asocierea iaurtului cu fructele este benefică
pentru flora intestinală, ajutând la colonizarea
acesteia cu bacterii pozitive.

185
Probl ema poate să apară în cazul produselor
nefermentate, precum laptele proaspăt, care în
asocierea fructelor (cu un pH mai mic decât al
laptelui) pot provoca un disconfort abdominal
manifestat prin flatulență, scaune moi, scaune
explozive, crampe ș.a. Totuși, acestă combinație
nu este interzisă, dar este recomandată testarea
toleranței cu o cantitate mică de produs finit iar
în cazul observării unui disconfort evitarea aces –
tei combinații până la maturarea completă a sis –
temului digestiv. În cazul în care copilul tolerează
bine combinația, aceasta se poate folosi atât la
mesele principale, în asocierea unor alte grupe
de alimente (cereale, pseudocereale sau oleagi –
noase), cât și în cazul gustărilor, fără un alt adaos
aliment ar.
12. COMBINAREA PRODUSELOR BOGATE ÎN 
BETACAROTEN SAU VITAMINA A
Deoarece vitamina A este o vitamin ă liposo –
lubilă, aceasta are cap acitatea de a fi depozitată
la nivelul celulelor grase și la nivel hepatic. Astfel,
în cazul unui consum exagerat de produse ali –
mentare bogate în betacaroten (precursor de vi –
tamina A) sau chiar ali mente bogate în vita mina

186A, se poate atinge pragul de toxicitate. Alimente –
le care prin combin are la aceeași masă pot aduce
probleme sunt: cartoful dulce, morcovul, dovlea –
cul plăcintar, portocala, ficatul, kaki, mango ș.a.
Aceste alimente se pot consuma individual, la
mese diferite, în combinație cu alte legume, dar
nu concomitent.
Combinațiile alimentare oferite copilului sunt
cele care asigură sănătatea tractului intestinal, fi –
ind recomandată o asociere corectă a alimente –
lor și evitarea celor care provoacă un disconfort,
indiferent de intesitate sau simp tomatologie.

187
BIBLIOGRAFIE

188

189

190

191
CUPRINS
PREFAȚĂ .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .5
CELE MAI IMPORTANTE 5 CRITERII PENTRU
ÎNCEPEREA DIVERSIFICĂRII ALIMENTAȚIEI
LA SUGARUL ALIMENTAT NATURAL. … .. … .. … ..7
STRUCTURA MESELOR ZILNICE ÎN FUNCȚIE DE
VÂRSTĂ .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … 16
REGULI DE INTRODUCERE A ALIMENTELOR NOI
LA ÎNCEPUT DE DIVERSIFICARE . ….. ….. …..26
GRUPELE PRINCIPALE DE ALIMENTE ȘI NECESARUL
ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ -PIRAMIDA
ALIMENTARĂ- . ….. ….. ….. ….. ….. ….. …..36
ALIMENTE CU POTENȚIAL ALERGEN, GREU
DIGERABILE SAU COLECISTOKINETICE .. … .. … 46
ALERGIA ALIMENTARĂ ȘI INTRODUCEREA
ALIMENTELOR CU POTENȚIAL ALERGEN .. .. … 56
DIVERSIFICARE CLASICĂ VS AUTODIVERSIFICARE
-AVANTAJE ȘI DEZAVANJTAJE- ….. ….. ….. …66
CONSUMUL DE ZAHĂR ȘI ALȚI ÎNDULCITORI:
MOMENTUL OPORTUN AL INTRODUCERII ÎN
ALIMENTAȚIE ȘI RISCURI ASOCIATE … .. … .. … 75
HIDRATAREA COPILULUI: CONSUMUL DE APĂ VS
ALTE LICHIDE … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … 85

192SURSELE ALIMENTARE DE PROTEINE ȘI NECESARUL
ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI GREUTATE ….. ….. 95
AMINOACIZII: DIFERENȚA DINTRE PROTEINE
COMPLETE ȘI INCOMPLETE-SURSE ALIMENTARE
ȘI NECESAR ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ- ….. ….. 105
SURSELE ALIMENTARE DE GRĂSIMI -NECESARUL
ÎN FUN CȚIE DE VÂRSTĂ ȘI GREUTATE- .. … .. … 115
ACIZII GRA ȘI: TIPURI DE GRĂSIMI ȘI NECESARUL
ÎN FUNC ȚIE DE VÂRSTĂ ….. ….. ….. ….. ….. 125
SURSELE ALIMENTARE DE CARBOHIDRAȚI
– NECESARUL ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI
GREUTATE – ….. ….. ….. ….. ….. ….. ….. …135
CLASIFICAREA CARBOHIDRAȚILOR:
IMPORTANȚĂ ȘI NECESAR ÎN FUNCȚIE DE
VÂRSTĂ .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … .. … 145
MINE RALELE: SURSE ALIMENTARE, IMPORTANȚĂ ȘI
NECESAR ÎN FUNCȚIE DE VÂRST Ă ….. ….. ….. .156
VITAMINELE: SURSE ALIMENTARE, IMPORTANȚĂ ȘI
NECESAR ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ .. … .. … .. … 166
COMBINAȚII ALIMENTARE RECOMANDATE
SAU CONTRAINDICATE LA COPILUL MIC . …..176
BIBLIOGRAFIE …. ….. ….. ….. ….. ….. ….. …..187