1. Introducere ………………………………………………………………………………………………………………………. [627646]

Cuprins
PARTEA GENERALĂ
1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………………………. 3
2. Noțiuni de anatomie ………………………………………………………………………………………………………. 3
2.1. Coloana vertebrală în întregime ……………………………………………………………………………………… 3
2.2. Coloana vertebrală lombară ………………………………………………………………………………………………. 3
2.3. Discul intervertebral lombar ……………………………………………………………………………………………….. 4
3. Hernia de disc lombară ………………………………………………………………………………………………….. 5
3.1. Definiție ……………………………………………………………………………………………………………………….. 5
3.2. Clasificare anatomo-patologică ………………………………………………………………………………………. 5
3.3. Etiopatogenia herniei de disc …………………………………………………………………………………………. 5
3.4. Simptomatologie …………………………………………………………………………………………………………… 6
3.5. Evoluția herniei de disc ………………………………………………………………………………………………….. 6
3.6. Complicații …………………………………………………………………………………………………………………… 7
3.7. Diagnostic pozitiv ………………………………………………………………………………………………………….. 7
3.8. Diagnostic diferențial …………………………………………………………………………………………………….. 8
3.9. Forme clinice ……………………………………………………………………………………………………………….. 9
3.10. Tratamentul conservator al herniei de disc lombare …………………………………………………….. 10
4. Programul Williams ……………………………………………………………………………………………………… 11
5. Metoda McKenzie ………………………………………………………………………………………………………… 12
5.1. Definiție ……………………………………………………………………………………………………………………… 12
5.2. Clasificare ………………………………………………………………………………………………………………….. 12
6. Evaluarea pacientului …………………………………………………………………………………………………… 13
6.1. Măsurători subiective …………………………………………………………………………………………………… 13
a. Chestionarul dizabiltății Roland-Moris (R.M.D.Q.) ……………………………………………………………. 13
b. Scala dizabilității Quebec (Q.B.P.D.S.) ………………………………………………………………………….. 14
c. Chestionarul dizabilității Oswestry (O.L.B.P.D.Q.) …………………………………………………………… 14
d. Manevra Laseque ……………………………………………………………………………………………………….. 14
e. Manevra Wassermann ………………………………………………………………………………………………… 15
6.2. Măsurători obiective ……………………………………………………………………………………………………. 15
a. Testarea flexiei ventrale a coloanei (testul degete-sol) …………………………………………………….. 15
b. Testarea flexiei laterale a coloanei (testul degete-sol) ……………………………………………………… 15
c. Testarea flexiei și extensiei articulației coxo-femurale ……………………………………………………… 15
PARTEA SPECIALĂ
1. Organizarea studiului …………………………………………………………………………………………………… 15

2
2. Scopul și obiectivele studiului ……………………………………………………………………………………… 15
3. Material și metodă ……………………………………………………………………………………………………….. 16
4. Rezultate și discuții ……………………………………………………………………………………………………… 16
5. Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………… 25
Referințe …………………………………………………………………………………………………………………………….. 25

3
PARTEA GENERALĂ
1. Introducere
Hernia de disc lombară este o afecțiune care afectează toate vârstele, provocând dureri mari, diminuarea
calității vieții și o limitare socio-economică. Un disc herniat nu trebuie să provoace automat durere. (1)
Problemele apar în special atunci când discul proeminent apasă pe nervii din jur. Acest lucru duce
adesea la dureri de spate severe, care radiază în picioare și, în cel mai rău caz, pot provoca o senzație
de paralizie, amorțeli sau chiar de disfuncție organică (de exemplu, afecțiuni ale vezicii urinare și
intestinale). (2)
2. Noțiuni de anatomie
2.1. Coloana vertebrală în întregime
Coloana vertebrală este alcătuita din:
 33-34 de vertebre;
 24 de discuri intervertebrale;
 numeroase ligamente și puncte de inserție musculo-tendinoase; (3)
Din punct de vedere funcțional rolurile coloanei vertebrale sunt de protejare a măduvei spinării și de
susținere a capului, trunchiului și membrelor în poziție verticală. Prin intermediul curburilor sale, oferă o
mobilitate sporită corpului și, in același timp, o rezistență la presiune și tracțiuni, amortizând șocurile. (4)
Joncțiunile coloanei vertebrale:
A. Sincondrozele sunt reprezentate de simfizele intervertebrale, care realizează unirea corpilor
vertebrali prin intermediul discurilor intervertebrale.
B. Sindesmozele sunt reprezentate de ligamentele fibroase și elastice, care solidarizează coloana
vertebrală, contribuind la statica și biomecanica acesteia. (5)
Ligamentele coloanei vertebrale:
A. Ligamentul longitudinal anterior- limitează extensia coloanei vertebrale;
B. Ligamentul longitudinal posterior-limitează flexia coloanei vertebrale;
C. Ligamentul supraspinal-unește vârfurile apofizelor spinoase;
D. Ligamentele interspinale- sunt situate între apofizele spinoase învecinate;
E. Ligamentele intertransversale- sunt situate între apofizele transverse alăturate. (5)

2.2. Coloana vertebrală lombară
Coloana vertebrală lombară este alcătuită din 5 vertebre. Vertebrele lombare sunt de dimensiuni
mari, deoarece acestea susțin greutatea corpului. Acestea sunt formate din corp și arc, care împreună
delimitează gaura vertebrală. (6)
Corpul vertebrelor lombare este voluminos și are diametrul transvers de două ori mai mare față
de cel antero-posterior. (6) (7)
Arcul vertebral este format din două lame, procesul spinos, procesele costale și procesele
transversale (procesele accesorii). (6)
Procesul spinos al unei vertebre lombare este dreptunghiular. Procesele costale sunt, de fapt,
resturi de coaste lombare. Procesele transversale sunt mici proeminențe ce sunt situate lângă rădăcina
proceselor costiforme, pe fața posterioară a acestora și sunt denumite procese accesorii. (6)
Gaura vertebrală are formă triunghiulară cu baza spre corp. (7)
Vertebrele lombare se articulează între ele prin intermediul discurilor intervertebrale, ligamentului
longitudinal anterior și ligamentului longitudinal posterior. (6) (8)

4
2.3. Discul intervertebral lombar
Discul intervertebral unește suprafețele adiacente a două vertebre și oferă suport structural și
funcțional coloanei vertebrale. Discul intervertebral lombar are forma unei lentile biconvexe, o înălțime de
15 mm, depășește puțin circumferința spațiului intervertebral și aderă la ligamentele intervertebrale
longitudinal anterior și posterior. Un disc intervertebral este alcătuit dintr-un inel fibros, un nucleu pulpos
și plăcile cartilaginoase. (6) (7)
Inelul fibros este o bandă groasă fibroasă ce înconjoară nucleul pulpos și definește forma și
dimensiunea discului intervertebral. Este compus din aproximativ 15-25 de inele concentrice din fibre de
colagen numite lamele. Lamelele se inseră de plăcile cartilaginoase, fiind solidarizate între ele de fibre
transversale.
Inelul fibros funcționează ca o capsulă pentru nucleul pulpos, servind ca o membrană limitatoare pentru a
ajuta nucleul să susțină greutatea axială a corpului. Celulele din inelul exterior sunt asemănătoare
fibroblastelor și sunt aliniate paralel cu fibrele de colagen.
Spre interiorul inelului celulele devin mai ovale. Din punct de vedere biochimic, inelul fibros este format
din 65% apă. Conținutul uscat rămas este format din colagen( Tipul I, Tipul II, Tipul III, Tipul V, Tipul VI și
Tipul IX), proteoglicani și fibre elastice. Colagenul mai dur, Tipul I predomină în straturile exterioare ale
inelului, oferind rezistență structurii, în timp ce colagenul de Tip II, mai moale este mai prezent în
interiorul inelului. Acest lucru permite comprimarea țesutului sub presiune și revenirea la forma sa inițială
atunci când presiunea este îndepărtată. Delimitarea între inelul fibros și nulceul pulpos nu este foarte
distinctă la coloana vertebrală a adultului, iar inelul se bazează pe integritatea nucleului pentru a preveni
colapsul interior al lamelelor. Rolurile inelului fibros sunt de opunere la îndepărtarea corpilor vertebrali, de
a asigura stabilitatea coloanei vertebrale și de protejare a măduvei spinării în mișcările exagerate. (3) (7)
(9) (10)
Nucleul pulpos este o masă semigelatinosă a discului, situat la nivelul unirii celor două
treimi anterioare cu treimea posterioară a inelului fibros. Este de consistență elastică, deformabilă, dar
incompresibilă, înconjurată de inelul fibros. Atunci când discul este secționat transversal, nucleul pulpos
iese din planul secțiunii, ca urmare a eliberării efectului presiunii hidrostatice. (3) (9) (10)
Există două tipuri de fibre care se găsesc în mod obișnuit in nucleul pulpos: fibrele de colagen
organizate aleatoriu și fibrele de elastină dispuse radial. Nucleul pulpos distribuie presiunea hidraulică în
toate direcțiile, sub sarcini compresive, prin transmiterea și modificarea forței tensiunii exercitate asupra
coloanei vertebrale. Spre deosebire de inelul fibros, care este derivat din mezoderm, nucleul pulpos este
derivat din endoterm. Celulele din nucleul pulpos al adultului, deși sunt relativ scăzute în densitate, sunt
celule asemănătoare cu condrocitele responsabile pentru întreținerea și repararea matricei nucleare. (3)
(9) (10)
Nucleul pulpos conține 80% apă. Conținutul său uscat este format din proteoglicani, colagen de
Tipul II și alte tipuri de colagen. Proteoglicanii hidrofilici încărcați negativ pot atrage apa în nucleu prin
osmoză, ajustând direct conținutul de apă din disc, iar în schimb presurizează discul pentru a permite
rezistența la încărcarea axială. Astfel, modificările apărute la nivelul proteoglicanilor pot altera conținutul
de apă din nucleul pulpos. Conținutul de proteoglicani din disc poate fi influențat de o serie de factor,
printre care îmbătrânirea, boala și degenerarea, care au efecte adverse asupra capacității nucleului
pulpos de a reține apa. În plus, modificările biologice, glicarea neenzimatică, care apare în mod natural în
îmbătrânire și diabet, pot modifica capacitatea proteoglicanilor de a modula conținutul de apă. Gradul de
hidratare în interiorul discului poate fi, de asemenea, afectat de stresul aplicat, cu pierderea hidratării si a
proteoglicanilor atunci când coloana este încărcată. Zona exterioară de tranzicție a nucleului, în care se
produce remodelarea și creșterea, este de asemenea reglementată de semnale chimice și hormonale în
dependență de semnalele mecanice. Compoziția adecvată a nucleului pulpos asigură hidratarea
adecvată a discului intervertebral și permite funcționarea corectă a coloanei vertebrale. (3) (9) (10)
Plăcile cartilaginoase delimitează discul superior și inferior. Acestea aderă antero-lateral de inelul
epifizar, iar posterior, unde acesta lipsește, ele depășesc marginea corpului vertebral. Plăcile
cartilaginoase și nucleul pulpos se unesc prin fasciculele de fibre, iar fibrele din lamele se continuă cu
structura acestor plăci, astfel încât elementele discului sunt solidarizate între ele. Cu excepția aderenței la
inelul epifizar, plăcile cartilaginoase și straturile superficiale ale inelului fibros mai sunt fixate de vertebre

5
prin fibrele Sharpey, care unesc periostul fețelor antero-laterale ale vertebrelor supra- și subiacente cu
inelul fibros al discului. (10)
În viața embrionară, nutriția discului intervertebral este asigurată de către cele două artere ce
abrodează discul pe fața sa posterioară (lateral stânga și lateral dreapta). După ce aceste două artere
nutritive dispar, nutriția se efectuează în principal de la corpul vertebral, dar și de la structurile anatomice
învecinate, inclusiv de la sistemul limfatic vertebral. (11)
Inervația discului. Singurele porțiuni inervate ale discului sunt lamele periferice ale inelului fibros.
Originea inervației discale și a zonelor perivertebrale adiacente este nervul sinuvertebral Luschka, care
ia naștere din rădăcina posterioară după ieșirea prin gaura de conjugare, reintră în canalul spinal prin
același orificiu și coboară prin țesutul extradural, distribuindu-se discului și ligamentului longitudinal
posterior, situate cu două segmente mai jos. (10)

3. Hernia de disc lombară
3.1. Definiție
Hernia de disc lombară este o afecțiune localizată la nivelul spatelui. Este una dintre cele mai frecvente
boli care produce dureri la nivel lombar și/ sau la nivelul membrului inferior. Un disc herniat reprezinta
protuzia nucleului pulpos în afara inelului fibros, prin zonele de fisură ale acestuia. (12) (13) (14)
Aceste zone de fisură sunt realizate în urma pozițiilor îndelungate și repetate în flexie de coloană
lombară. Nucleul își pierde presiunea hidrostatică, iar inelul se extinde spre exterior în timpul compresiei
discului. (13) (15)
3.2. Clasificare anatomo-patologică
1. Hernia de disc anterioară- situație foarte rară; deobicei este stopată de ligamentul vertebral
comun anterior și rămâne cantonat sub acesta. Nu are expresie clinică, dar poate constitui baza
de dezvoltare a unui viitor osteofit anterior pe corpul vertebral. (11)
2. Hernia de disc laterală- spre deosebire de coloana cervicală, la nivelul coloanei lombare nu are
expresie clinică. (11)
3. Hernia posterioară- este responsabilă de producerea simptomatologiei algofuncționale. (11)
Tipurile de hernie de disc posterioară sunt:
a. Hernii de disc intraspinale: materialul nuclear migrează spre canalul spinal, părăsind spațiul
intradiscal. Dacă migrarea sa este oprită de ligamentul longitudinal comun posterior este o
hernie subligamentară. Dacă materialul herniat rupe această barieră ligamentară este o
hernie de disc extraligamentară. Cele ce rup ligament vertebral longitudinal comun posterior
se pot deplasa: fie pe linia mediană, fie pe un traiect paramedian, în ambele situații nucleul
pulpos herniat migrează spre canalul vertebral. (11)
b. Hernii de disc intraforaminale: fragmentul de nucleu pulpos se deplasează spre gaura de
conjugare intervertebrală. (11)
c. Hernii de disc extraforaminale: materialul nucleului pulpos migrează în foramen și depășește
orificiul extern al acestuia ajungând sub mușchii șanțurilor vertebrale. (11)
d. Hernii de disc excluse: materialul nuclear herniat se rupe de restul nucleului pulpos ce
rămâne în discul intervertebral. Acest fragment rupt poate să rămână pe loc sau poate să
migreze în sens cranial sau caudal, astfel afectând o altă rădăcină rahidiană decât cea de la
nivelul discului la care s-a produs hernierea. (11)

3.3. Etiopatogenia herniei de disc
Hernierea discului apare ca urmare a degenerării inelului fibros asociată cu înaintarea în vârstă, traume,
întinderi și torsiuni.
În copilărie discurile intervertebrale au un conținut ridicat de apă, care asigură flexibilitatea discurilor.
Odată cu înaintarea în vârstă acest conținut de apă scade, determinând vulnerabilitatea inelului fibros
care devine mai fragil, devenind predispus la crăpare și rupere. (16)

6
Aceste hernii discale survin cel mai frecvent între L5-S1 și L4- L5, mai rar între L3- L4, L2-L3 și
excepțional între L1 și L2. Prevalența unui disc lombar herniat simptomatic este de aproximativ 1- 3%, cu
cea mai mare prevalență în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, raportul dintre
bărbați și femei fiind de 2: 1. La persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 55 de ani, aproximativ 95% din
discurile herniate apar la coloana lombară inferioară (nivelul L4 /L5 și L5 / S1). Hernia discului de
deasupra acestui nivel este mai frecventă la persoanele cu vârsta de peste 55 de ani. (17)
3.4. Simptomatologie
Simptomele unei hernii de disc lombare variază de la dureri moderate la nivelul spatelui și al feselor
până la amorțeală și slăbiciune răspândite, care necesită îngrijire medicală imediată. (18)
În cazul în care protuzia nucleului pulpos atinge o rădăcină nervoasă apar dureri cu topografie radiculară,
tulburări senzitive (parestezii, hipo și hiperestezie în dermatomul atins) , secuse musculare, fasciculații,
contractură sau dispariția unui reflex tendinos. (17)
Dacă hernia discală este localizată la nivelul vertebrelor L5-S1 atingerea celei de a 5-a rădăcini lombare
provoacă o durere la nivelul șoldului, regiunea inghinală , partea postero-laterală a coapsei, marginea
externă a moletului până la maleola externă, fața dorsală a piciorului și a primelor degete de la picior.
Paresteziile pot fi localizate pe totalitatea teritoriului interesat sau numai în partea sa distală. La palpare
se simte o sensibilitate în apropierea capului fibulei și în regiunea externă a fesei. Există uneori o
diminuare a forței musculare a extensorului halucelui și mai puțin frecvent, a flexorilor piciorului. Reflexele
osteotendinoase sunt rar afectate, însă reflexul achilian este uneori diminuat. Mersul pe călcâie poate fi
mai dificil și mai inconfortabil decât mersul pe vârfuri, în special din cauza slăbiciunii dorsiflexiei piciorului.
În atingerea primei rădăcini sacrate, durerea este resimțită în partea posterioară a fesei, a coapsei, a
moletului și atinge călcâiul, bolta plantară și degetele 4 și 5. Sensibiltatea la palpare este mai accentuată
în regiunea posterioară a fesei (articulația sacroiliacă) sau a coapsei și la nivelul moletului. Paresteziile și
tulburările senzitive predomină în partea inferioară a gambei și la ultimele degete; este prezentă o
slăbiciune musculară a flexorilor piciorului și la nivelul lojei posterioare a gambei. În majoritatea cazurilor
reflexul achilian este diminuat sau absent. Mersul pe vârfuri este dificil și mai inconfortabil decât mersul
pe călcâie, datorită deficitului flexorilor piciorului. Indiferent de rădăcina lezată, extensia membrului
inferior este limitată prin exacerbarea durerii în timpul fazei acute. (17)
Atingerile rădăcinilor lombare L4 și L3 pot provoca durere în partea anterioară a coapsei și a
genunchiului, cu tulburări senzitive localizate în acest teritoriu. Reflexul rotulian este diminuat sau abolit.
Un test Laseque inversat este adesea pozitiv atunci când este atinsă a 3-a rădăcină lombară. (17)
3.5. Evoluția herniei de disc
Boala debutează cu apariția bruscă sau lentă a lombalgiei sau, mai rar, a lombosciatalgiei și a
lombocruralgicei, care evoluează cu o periodicitate nesistematizată a simptomatologiei. Durerea
imobilizează pacientul pentru un timp variabil, în general scurt, apoi totul revine la normal și bolnavul
poate lucra din nou. După o oarecare perioadă de timp (luni sau ani), apare un nou puseu de durere, care
imobilizează pacientul pentru o perioadă mai lungă de timp. La un momentdat, sindromul lombosciatic
sau cruralgic se instalează și nu mai dispare. Acestuia i se pot asocia tulburări neurologice: tulburări ale
reflexelor, ale sensibilității, motorii, sfincteriene și sexuale și semne determinate de suferința vasculară
radiculară. Aceste tulburări ce apar pe parcursul evoluției herniei de disc lombare, pot pune uneori
probleme deosebite de diagnostic și de tratament.
În momentul producerii herniei discale, aceasta acționează asupra rădăcinii, punând-o sub tensiune,
ceea ce determină un edem radicular. Acesta se ameliorează la repaus și sub tratament. Dispariția durerii
se produce și în cazul unor compresiuni mari asupra rădăcinii de către disc și care determină o satgnare
funcțională a acesteia.
Variabilitatea durerilor și a celorlalte semne neurologice țin și de modificările vasculare, care se produc în
timpul și după protruzia discului. Se produce o stază venoasă care poate determina mărirea suferinței
radiculare. Modificarea arterelor radiculare, de tipul spasmului sau compresiunii, duc adesea la

7
accentuarea simptomatologiei, uneori cu apariția sindromului supralezional, când este interesată o arteră
radiculomedulară. Remiterea acestor fenomene duc adesea la ameliorarea sindromului clinic.
În majoritatea cazurilor durerea se reduce în 6 săptămâni, însă în acest timp poate fi agresivă,
îngreunând participarea pacienților la activitățile zilnice. (19)

3.6. Complicații
 Persistența durerii peste 6 săptămâni; (20)
 Există o durere severă, iar pacientul întâmpină greutăți în realizarea activităților zilnice și sunt
afectate mersul și statul în picioare; (20)
 Pacientul se confruntă cu simptome neurologice progresive, cum ar fi agravarea sensibilității
membrului inferior și amorțeala; (20)
 Apar tulburări la nivel digestiv și la nivelul vezicii urinare; (20)
 Medicația, terapia fizică și alte tratamente neoperatorii nu au ameliorat în mod semnificativ
simptomele. (20)
În toate aceste cazuri este recomandat tratamentul chirugical. (20)
3.7. Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv al herniei de disc lombare este pus în urma următoarelor etape:
A. Anamneza (21):
 Momentul și modul în care a apărut durerea;
 Caracterul durerii;
 Istoricul antecedentelor personale;
 Antecedente heredocolaterale;
 Condiții de viață și de muncă.
B. Examinarea neurologică:
Pentru a determina dacă există o problemă neurologică, examinatorul caută de obicei semne de pierdere
a sensibilității, cum ar fi amorțeală și slăbiciune la nivelul membrului inferior și picioare. (21)
 Testul Laseque: este un test realizat în timpul evaluării fizice. Se realizează cu pacientul
în decubit dorsal prin flexia pasivă a membrului inferior cu genunchiul întins; este pozitiv
dacă apare durerea la nivelul coapsei și a gambei la diverse grade (sub 90 de grade).
(22)
 Testul Laseque inversat: se realizează cu pacientul în decubit ventral prin flexia pasivă a
genunchiului pe gambă;
 Testarea sensibilității la durere: se poate realiza prin atingerea zonei afectate cu un ac
sau cu un vârf bont;
 Testarea forței musculare;
 Testarea reflexului rotulian si achillian;

8
 Testarea mersului pe vârfuri și pe călcâie. (12) (21)
C. Inspecția și palparea:
 pacienții cu hernie de disc lombară dezvoltă atitudini defectuoase, antialgice; de
exemplu atitudinea scoliotică.
 La palparea musculaturii paravertebrale se pot simții contracturi uniltarale. (12) (21)

D. Imagistica:
 Radiografiile simple: sunt utilizate pentru a exclude alte cauze ale durerii de
spate, cum ar fi: infecțiile, tumorile, anomalii ale alinierii coloanei vertebrale sau
fracturile. (23)
 CT-scanare: creează imagini transversale ale coloanei vertebrale și a structurilor
din jurul acesteia. (23)
 IRM: poate fi folosit pentru a confirma nivelul discului herniat, localizarea herniei
la acest nivel, morfologia herniei și, în final, pentru a vedea care nervi sunt
afectați. (23)
 CT-mielograma: este o scanare tomografică computerizată folosind substanță de
contrast în lichidul spinal, cu raze X pentru a vizualiza substanța de contrast.
Acest lucru poate arăta mărimea și localizarea unei herni discale. (23)
 Teste nervoase: Studiile de electromiogramă și de conducere a nervilor măsoară
cât de bine se deplasează impulsurile electrice de-a lungul țesutului nervos.
Acest lucru poate ajuta la identificarea localizării leziunilor nervoase. (23)
 3T MRM (3-Tesla Magnetic Resonance Myelogram): tehnica imagistică adecvată
pentru a diagnostica în special herniile de disc laterale. Este preferată in loc de
disco-CT datorită metodei sale non-invazive. (24)
 Discografia și disco-CT: pot fi folosite pentru a diagnostica hernia discului lombar
intradural preoperator. Scurgerea substanței de contrast în spațiul intradural
poate fi văzută în imagini. (25)
E. Verificarea semnelor vitale: O creștere a frecvenței pulsului sau a tensiunii arteriale poate fi
determinată de durere, iar o temperatură ridicată poate fi un semn de infecție. (21)
F. Testarea mobilității coloanei vertebrale lombare: testul degete-sol pentru flexia ventrală și laterală
a coloanei. (12) (21)
3.8. Diagnostic diferențial
O provocare majoră în diagnosticarea unei hernii discale lombare este necesitatea de a distinge
afecțiunea de alte cauze. Aceste cauze trebuie eliminate pentru a ajunge la diagnosticul corect și pentru
a începe tratamentul. (21)
 Dureri mecanice, de exemplu: infecții, tumori, fracturi ale vertebrelor lombare, anomalii structurale
ale coloanei vertebrale, tulburări inflamatorii; (26)
 Durerea discală: Simptomele includ dureri lombare; (27)
 Dureri musculare: Duc la dureri locale și tulburări senzoriale; (27)

9
 Spondiloza; (27)
 Stenoză spinală sau lombară: Duce la dureri ușoare ale spatelui, dureri radiculare la unul sau la
ambele membre inferioare, deficite motorii ușoare; (27)
 Chist: Duce la tulburări senzoriale și ocazional la deficite motorii; (27)
 Hematom; (27)
 Osteomielită; (27)
 Leziuni; (27)
 Malignitate sau neurinoame: Dificil de diagnosticat atunci când tumora are dimensiuni mici.
Simptomele includ în principal durerea în șold, coapse și atrofia gluteilor și a mușchilor coapsei.
(27)
 Disecția aortică: conduce la un anevrism al arterei aortice, iliace sau abdominale. Simptomele
includ dureri la nivel lombar și la nivelul membrelor inferioare; (27)
 Abcesul epidural: poate provoca simptome asemănătoare cu cele provocate de hernia de disc
localizată la nivel lombar; (28)
 Tumoră: în cazul în care discul sechestrat este neobișnuit de mare (condiție rară), este posibil să
se confunde cu o tumoră la examenul IRM. În acest caz, trebuie efectuată o intervenție
chirurgicală pentru confirmarea diagnosticului. (29)
 Boala Hodgkin: în stadiul avansat poate duce la mărirea spațiului în coloana vertebrală (deși
acest lucru este foarte rar), la rândul său provocând simptome asemănătoate celor provocate de
hernia discului. (30)
 Alte condiții nediscogene care provoacă sciatica: endometrioză pelviană, infecție cu herpes
zoster, neurinom la nivelul radacinii nervului lombar, hipertrofia fațetelor articulare. Aceste
anomalii conduc la comprimare sau inflamație de-a lungul traiectului nervului sciatic sau a
rădăcinilor lombosacrale. (31)
3.9. Forme clinice
Formele clinice ale herniei de disc lombare sunt considerate uneori stadii evolutive la aceași pacienți:
a. Hernia de disc clasică (monoradiculară)
Apare mai frecvent la adultul sănătos sub formă de crize lombalgice, care se ameliorează sau dispar
după repaus și tratament medical. Aceaste crize se pot repeta de câteva ori la un interval de timp
oarecare, apoi se instalează o lombosciatică de tip monoradicular. Aceasta se poate ameliora sau se
poate agrava progresiv, cu apariția semnelor neurologice. (19)
b. Hernia de disc cu sciatică biradiculară de aceași parte
Cauza cea mai frecventă este reprezentată de o hernie de disc voluminoasă, cu fragment rupt și migrat.
Mai poate fi cauzată și de hernia a două discuri de aceași parte. (19)
c. Hernia de disc cu sciatică biradiculară bilaterală
Este determinată de o hernie de disc bilaterală sau mediană. În acest caz boala poate debuta cu o
sciatică unilaterală, care pe parcurs devine bilaterală, sau poate evolua de la început bilateral. Datorită
acestei evoluții, există adesea probleme de diagnostic topografic. (19)
d. Hernia de disc cu sciatică alternantă, în basculă

10
Debutul lombosciatic este de o parte și poate dura luni sau chiar ani ca apoi sciatica să treacă de partea
opusă și evoulează când pe o parte, când pe alta. (19)
e. Hernia de disc cu sindrom de suferință pluriradiculară
Apare mai frecvent la nivelul discurilor lombare superioare, care pot realiza un sindrom de coadă de cal
cu forme variate. (19)
f. Hernia de disc hiperalgică
Există rar o formă de hernie de disc hiperalgică de la debutul bolii, aceasta apare pe parcurs, în cursul
evoluției bolii. Bolnavul are dureri intense pe traiectul nervului sciatic, care nu se ameliorează decât prind
adoptarea anumitor posturi. Această durere este determinată de elongația rădăcinii de către un disc
voluminous, situate posterior acestei rădăcini. Semnele neurologice pot fi variabile, iar localizarea
topografică poate fi determinată pe baza examenului neurologic. (19)
g. Hernia de disc cu dureri mialgice predominante
Pacientul prezintă dureri intense localizate deasupra genunchiului, în musculatura gambei, în maleola
externă, călcâi și regiunea plantară. Această durere cedează la tratament medicamentos. (19)
h. Hernia de disc nedureroasă și cu sindroame larvate
Există cazuri mai rare în care pacienții prezintă o scolioză importantă nedureroasă, caruia i se pot asocia
și o serie de pareze distale. În formele larvate pot apărea o serie de tulburări sfincteriene, tulburări trofice
până la semnele date de arterită, amiotrofii pe un fond foarte discret lombalgic sau lombosciatic. Aceste
forme ale herniei de disc ajung la neurochirurg după ce au fost tratate și investigate de mai mulți
spiecialiști. (19)
i. Hernia de disc lombară asociată cu alte afecțiuni ale coloanei vertebrale și ale sistemului nervos
Au fost întâlnite cazuri în care pacienții aveau asociate herniei de disc lombare patologii precum: tumora
interspinală, mielomeningocel, cisticercoză medulară, scleroză în plăci, spondilolistezisul, meningiomul
frontal, arterita, coxartorza, hernia de disc cervicală. (19)
j. Hernia de disc cu deficit motor
Deficitul motor uneori se poate instala pe parcursul evoluției herniei de disc, iar alteori poate apărea brusc
după un scurt interval dureros lombalgic sau lombosciatalgic. Aceste deficite motorii pot fi: pareze ale
extensorului propriu al halucelui, pareze ale sciaticului popliteu intern sau extern sau paralizii masive cu
abolirea flexiei dorsale. Aceste paralizii pot fi uniradiculare sau biradiculare. În formele mai înalte ale
herniei de disc lombare pot apărea sindroame de coadă de cal sau paraplegie flască. (19)
3.10. Tratamentul conservator al herniei de disc lombare
a. Imobilizarea la pat (10):
Imobilizarea la pat constă în adoptarea unor posturi care urmăresc punerea în repaus a coloanei
lombare cu reducerea/ ștergerea lordozei lombare, precum:
-decubit dorsal, cu o pernă sub umeri și un rulou sub genunchi;
-decubit dorsal,cu flexia gambelor pe bazin la 90  și a gambelor pe genunchi la 90 , cu gambele
așezate pe o minge Bobath sau un suport de lemn;
-decubit ventral, cu o pernă așezată sub abdomen;
-decubit lateral , cu genunchii flectați si o pernă între genunchi.
b. Tratamentul medicamentos (10):
Rolurile tratamentului medicamentos sunt de:

11
– calmarea durerii;
-reducerea contracturii musculare;
-diminuarea congestiei epidurale și a edemului radicular;
-corectarea unor eventuale deficiențe metabolice.
c. Termoterapia (10) (32):
Termoterapia este indicată în stadiile subacute. Se pot realiza:
-împachetări cu învelișuri înmuiate în apă caldă (60-80 );
-peloidele: utilizează nămolurile vegeto-minerale, uneori cu ados de parafină pentru
creșterea capacității termice;
-băi simple la temperatura de 37 , cu durata de 15-30 minute;
-dușurile de vapori la 1-2 atmosfere, cu durata de 15-20 minute;
-lămpile cu infraroșii.
Termoterapia este contraindicată în puseul acut deoarce mărește congestia și poate exacerba durerile,
uneori cu apariția unor deficite neurologice. (10)
Aplicarea căldurii are efect sedativ și de diminuare a contracturii musculare. (10)
d. Crioterapia:
Îpachetările reci sunt recomandate în episoadele acute deaorece au efect analgezic. (10) (32)
e. Electroterapia prin curenți de joasă frecvență (10) (32):
– galvanizarea: are efect sedativ;
-ionoforeza: permite introducerea transcutanată a unui medicament;
-curenții diadinamici (Bernard): au o puternică acțiune analgezică și vasomotorie;
-curenții interferențiali: au proprietăți analgezice și vasodilatatoare.
f. Electroterapia prin curenți de înaltă frecvență (10) (32):
-undele scurte;
-ultrasunete;

4. Programul Williams
Programul Williams a fost publicat de către dr. Paul C. Williams în anul 1937. Exercițiile din cadrul acestui
program au fost concepute pentru bărbații cu vârsta sub 50 de ani și femeile cu vârsta peste 40 de ani, ce
prezentau o hiperlordoză lombară, cu o scădere a spațiului interarticular din porțiunea lombară. (33) (34)
Timp de mulți ani, exercițiile Williams au reprezentat tratamentul standard în durerea lombară. Beneficiile
principale ale exercițiilor presupun lărgirea foramenului intervertebral și întinderea structurilor
ligamentare. Scopul este de reducere a durerii și asigurarea stabilității coloanei lombare prin tonifierea

12
mușchilor abdominali, fesier mare și a ischiogbambierilor și întinderea flexorilor șoldului și a mușchilor
sacrospinali. (33) (34)
Programul Williams este structurat în 3 faze, ce se orietează dupa starea clinică a pacientului:
A. Perioada acută – durerea spatelui inferior este intensă (cu sau fără iradiere). Obiectivele acestei
perioade sunt: posturarea pacientului în poziții antalgice și relaxarea musculaturii lombare. În
această perioadă nu se recomandă începerea exercițiilor. (34)
B. Perioada subacută – durerea nu mai este atât de intensă ca în perioada acută. În această
perioadă se inițiază exercițiile din faza I a programului Williams. Obiectivele acestor exerciții sunt:
asuplizarea trunchiului inferior, întinderea musculaturii paravertebrale și a muschiului iliopsoas.
După aproximativ 2 săptămâni se adaugă și exercițiile fazei a II-a. (34)
C. Perioada cronică – pacinetul își poate mobiliza coloana, durerea fiind moderată. Aceasta apare în
timpul mersului și a ortostatismului prelungit. În această perioadă se continuă creșterea supleței
lombare și tonifierea musculaturii slabe prin adăugarea exercițiilor fazei a III-a. (34)
Exercițiile nu sunt standard, se recomandă ca acestea să varieze în funcție de pacient, în ceea ce
privește: localizarea afecțiunii, vârsta și profesia pacientului. (33)

5. Metoda McKenzie
5.1. Definiție
Metoda McKenzie a fost dezvoltată în anul 1981 de către fizioterapeutul Robin Anthony McKenzie, în
Noua Zeelandă și este un tratament bazat pe clasificare pentru pacienții cu dureri lombare. (34) (35)
În cadrul acestei metode există 3 etape: evaluarea, tratamentul și prevenirea.
Evaluarea se realizează prin mișcări repetate și poziții susținute. Alegerea exercițiilor în cadrul metodei
McKenzie se realizează în funcție de direcția mișcărilor: flexia, extensia sau flexia laterală a coloanei
vertebrale. Scopurile metodei sunt: reducerea completă a durerii și centralizarea simpomelor.
Prevenirea constă în auto-îngrijire și în educarea și încurajarea pacientului să execute în mod regulat
exercițiile. (34) (35) (36)
Spre deosebire de alte exerciții pentru tratarea durerilor spatelui inferior destinate consolidării musculare,
stabilității și restabilirea gamei de mișcări, exercițiile din metoda McKenzie sunt menite să diminueze sau
chiar să elimine simptomele pacienților. Acest efect este realizat prin furnizarea de mișcări pe direcție
corectivă. Metoda McKenzie educă pacienții cu privire la strategiile de mișcare, iar strategiile de
poziționare pot reduce durerea. Exercițiile pot fi inconfortabile la început, dar după câteva repetări
simptomele vor scădea. (34) (35) (36)
5.2. Clasificare
McKenzie descrie 4 grupe de pacienți în funcție de răspunsul mecanic și simptomatic la mișcările
repetate și la pozițiile susținute:
a. Sindromul postural (37):
 Se referă la durerea care apare datorită încărcării prelungite;
 Durerea apare în timpul poziționării statice a coloanei vertebrale (de exemplu: în șezut
prelungit);
 Durerea dispare atunci când pacientul se mută din această poziție;
 Tratamentul include: educarea pacientului, corectarea posturii prin imbunatatirea pozitiei
defectuoase și prin reducerea lordozei lombare, evitarea posturilor provocatoare de
durere si evitarea stresului prelungit asupra coloanei vertebrale.
b. Sindromul disfuncțional (37):

13
 Durerea se datorează pierderii amplitudinii de mișcare și prin întinderea țesuturilor moi
contracturate;
 Durerea apare la sfârșitul unei mișcări restrânse și de obicei dispare atunci cand se
revine în poziție relaxată;
 La examinare observăm o postură defectuoasă, cu o funcționalitate asimetrică, pierderea
extensiei cu o ușoară reducere a lordozei;
 Se poate înregistra o pierdere a flexiei în timp ce coloana lombară rămâne în ușoară
lordoză;
 Tratamentul include: Mobilizarea în direcția disfuncției sau în direcția în care se produce
durerea. Scopul este de a remodela acel țesut, care limitează mișcarea, prin exerciții
astfel încât să devină fără durere în timp.
c. Sindromul de deranjament (37):
 Este cel mai frecvent;
 Deranjamentul poate fi declansat de o întindere bruscă sau de o flexie puternică
(ridicarea din flexie);
 Progresiv apare durerea antalgică cu limitarea mișcărilor (a doua zi dimineața bolnavul
nu poate coborî din pat);
 Acest sindrom este clasificat în 2 subgrupuri:
– Deranjamente ireductibile: criteriile deranjamentului sunt prezente și nici o strategie
de tratament nu este capabilă să producă o schimbare permanentă a simptomelor.
– Deranjamente reductibile: permite o direcție de mișcare repetată care scade sau
centralizează simptomele menționate (direcția preferată), iar tratamentul include:
examinarea răspunsului simptomatic și mecanic al pacientului la mișcări repetate sau
poziții susținute, deoarece tratamentul ales depinde de preferința direcțională indusă
clinic.
d. Sindromul non-mecanic (37):
 Se referă la pacienții care nu se încadrează în niciunul dintre cele trei sindroame
mecanice, dar care prezintă simptome și semne ale altor patologii: afecțiuni ale
șoldului, ale spinelor sacroiliace, durerea lombară la gravide, spondiloze etc.
6. Evaluarea pacientului
Înaintea începerii programului de recuperare și la finalul acestuia, pacienții sunt evaluați utilizând teste și
chestionare grupate în măsurători subiective și măsurători obiective. (38)
6.1. Măsurători subiective
Măsurătorile subiective sau chestionarele pentru testarea durerii subiective și a calității vieții sunt alcătuite
din întrebări și activități care indică modul în care durerea afectează calitatea vieții pacientului. În urma
acestor chestionare putem determina în ce măsură calitatea vieții pacientului a fost îmbunătățită sau nu,
în urma tratamentului de recuperare.
a. Chestionarul dizabiltății Roland-Moris (R.M.D.Q.)
Chestionarul este compus din 24 de activități. Pacientul este instruit să marcheze acele activități pe
care le consideră cele mai adecvate stării sale de sănătate. Fiecare activiate valorează 1 punct și se
vor aduna toate punctele corespunzătoare activităților marcate de pacient. Chestionarul se
completează înainte de începerea programului de recuperare și dupa finalizarea acestuia. Calculul
final se va realiza astfel: din punctajul inițial il vom scădea pe cel final, rezultatul obținut va fi împărțit
la punctajul inițial și înmulțit cu 100. (39)
De exemplu: punctajul inițial al unui pacient va fi 12, iar cel final 2:
12-2=10
10/12 x 100=83%.
0%- nici o îmbunătățire

14
100%- îmbunătățire completă.

b. Scala dizabilității Quebec (Q.B.P.D.S.)
Acest chestionar este compus din 20 de activități. Pacientul este instruit să puncteze fiecare activitate
de la 0 la 5, în funcție de durerea pe care o simte la nivel lombar. (40)
0- Deloc dificil
1- Foarte puțin dificil
2- Puțin dificil
3- Destul de dificil
4- Foarte dificil
5- Imposibil de realizat
Aceste scoruri se vor aduna iar rezultatul obținut (0-100) reprezintă nivelul de dizabilitate. Un scor
mai mare reprezintă un nivel de handicap mai ridicat. (40)
Întrebările sunt structurate astfel (40):
1-3: Odihna la pat;
4-6: Așezarea/ statul în picioare;
7-9: Mersul;
10-12: Mișcare;
13-16: Aplecarea;
17-20: Manipularea obiectelor mari/ grele.
c. Chestionarul dizabilității Oswestry (O.L.B.P.D.Q.)
Acest chestionar este structurat în 10 secțiuni. Fiecare secțiune este compusă din 6 activități
ordonate în funcție de dificultate, astfel prima activitate a fiecărei secțiuni este notată cu 0 puncte
(pacientul nu are nici o dificultate în a executa), iar ultima cu 5 puncte (pacientul nu poate
executa). Pacientul este instruit să bifeze activitățile care se potrivesc cu starea sa de sănătate.
La final se vor aduna punctajele obținute, se vor înmulți cu 100, iar rezultatul va fi împărțit la 50 (
în cazul în care o secțiune nu este completată se vor scădea 5 puncte din 50 ). (41) De exemplu
dacă un pacient a obținut un scor de 16 puncte, se va calcula astfel:
16 x 100 /50= 32%.
Interpretări (41):
0-20%: dizabilitate minimă: Pacientul poate face față celor mai multe activități zilnice. În general
nu este indicat nici un tratament în afară de sfaturi legate de ridicare și posturare corectă.
21-40%: dizabilitate moderată: Pacientul are mai multă durere și dificultate la ședere, ridicare și
statul în picioare. Călătoria și viața socială sunt mai dificile și pot fi dezavantajați la locul de
muncă. Îngrijirea personală, activitatea sexuală și somnul nu sunt grav afectate și, de obicei,
pacientul poate fi gestionat prin mijloace conservatoare.
41-60%: dizabilitate severă: Durerea rămâne principala problemă . Sunt afectate activitățile
zilnice.
61-80%: invalid: Durerea lombară afectează toate aspectele vieții pacientului. Este necesară o
intervenție pozitivă.
81-100%: Acești pacienți fie sunt legați de pat, fie își exagerează simptomele.
d. Manevra Laseque
Manevra Lasegue sau testul de elongație a nervului sciatic se execută cu pacientul în decubit dorsal. Se
realizează flexia pasivă a coapsei pe bazin. În mod normal aceasta este posibilă până la 90 , cu apariția
unei ușoare tensiuni pe fața posterioară a coapsei. În cazul unei hernii de disc, flexia membrului inferior
devine dureroasă la un unghi mai mic de 90 . Cu cât unghiul este mai mic, cu atât hernia este mai mare.
(10)

15
Herniile de disc localizate la nivelul L2-L3-L4 afectează în principal nervul femural, care în timpul
manevrei Laseque este relaxat. Pentru aceste hernii este mult mai semnificativă manevra Wassermann.
(10)
e. Manevra Wassermann
Manevra Wassermann sau testul de elongație femurală se realizează din decubit ventral cu genunchiul
flectat. Dacă în momentul extensie coapsei pe bazin apare durere pe fața anterioară sau laterală a
coapsei, manevra este pozitivă. (12)
6.2. Măsurători obiective
Durerea determină limitarea anumitor mișcări. Măsurătorile instrumentale constau în determinarea
gradului de afectare al acestor mișcări.
a. Testarea flexiei ventrale a coloanei (testul degete-sol)
Pacientul din ortostatism realizează flexia înainte a coloanei vertebrale. Se măsoară distanța dintre vârful
mediusului și sol. (42)
b. Testarea flexiei laterale a coloanei (testul degete-sol)
Pacientul din ortostatism realizează flexia laterală a coloanei vertebrale. Se măsoară distanța dintre vârful
mediusului și sol. (42)
c. Testarea flexiei și extensiei articulației coxo-femurale
Pentru testarea flexiei și extensiei articulației coxo-femurale pacientul este poziționat în decubit
heterolateral. Goniometrul este plasat astfel (43):
– Centrul goniometrului este poziționat la nivelul proiecției marelui trohanter,
pe partea laterală a șoldului (43);
– Brațul mobil este plasat paralel cu linia medială a feței laterale a coapsei,
urmărind epicondilul lateral al femurului (43);
– Brațul fix este plasat perpendicular pe linia ce unesțe spinele iliace antero- și
postero-superioare (43).
Valori normale: -pentru flexie: 90  (activ, cu genunchiul extins);
-pentru extensie: 20  (activ, cu genunchiul extins).

PARTEA SPECIALĂ
1. Organizarea studiului
În partea generală au fost prezentate noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale lombare și generealități
despre hernia de disc lombară, consultând literatura de specialitate. În continuare vor fi prezentate loturile
de pacienți, măsurătorile inițiale și finale efectuate, rezultate și discuții, precum și concluziile acestui
studiu.
2. Scopul și obiectivele studiului
Scopul principal al studiului este de a determina asemănările, diferențele și beneficiile celor două metode
(programul Williams și metoda McKenzie), urmărind următoarele obiective:
A. Obiective de recuperare:

16
1. Reducerea durerii determinată de hernia de disc;
2. Recuperarea funcționalității la nivelul coloanei lombare;
3. Recuperarea tulburărilor de statică și de dinamică lombară;
4. Recuperarea ADL-urilor;
5. Creșterea calității vieții;
6. Reintegrarea socio-profesională;
B. Obiective de kinetoterapie:
1. Relaxarea musculaturii hipertone: musculatura paravertebrală lombară;
2. Corectarea aliniamentului coloanei vertebrale și a membrelor inferioare;
3. Creșterea mobilității coloanei vertebrale lombare;
4. Tonifierea musculaturii alungite: musculatura abdominală,psoas-iliac, fesieri, cvadriceps,
ischiogambieri;
3. Material și metodă
Studiul este clinic, prospectiv, randomizat și s-a efectuat pe un eșantion de 28 de pacienți, internați în
Spitalul Clinic de Urgență pavilion Tractorul, secția Recuperare. Criteriile de includere a pacienților au
fost: diagnosticul principal de hernie de disc lombară neoperată, vârsta cuprinsă între 18 și 80 de ani, cu
domiciliul în județul Brașov. Criteriile de excludere au fost următoarele: hernia de disc lombară în stadiul
acut, pacienții ce prezintă scolioză sau hiperlordoză lombară, pacienții cu etilism cronic, IMA sau AVC.
Acești pacienți au fost incluși randomizat în două loturi, denumite lotul Williams și lotul McKenzie.
În cadrul fișei de evaluare a pacienților au fost urmărite următoarele aspecte: vârsta și sexul
participanților la studiu, diagnosticul principal, boli asociate, antecedente heredocolaterale, mediul de
proveniență ( urban/ rural) și ocupația pacienților.
S-au evaluat inițial și final următoarele aspecte: gradul de herniere utilizând testul Laseque și manevra
Wasserman, gradul dizabilității utilizând chestionarele Roland-Moris (R.M.D.Q.), Oswestry (O.D.Q.) și
Quebec (Q.B.P.S.), flexia ventrală a coloanei vertebrale, flexia laterală a coloanei vertebrale, flexia și
extensia șoldului.
4. Rezultate și discuții
Pacienții din lotul Williams au urmat programul de recuperare Williams (Tabelul 4.1).
Tabelul 4.1 . Lista pacienți, lot Williams

Acest lot este constituit din 14 pacienți, dintre care 29% bărbați și 71% femei ( Figura 4.1) .

Figura 4.1. Distribuția pe sexe, lot Williams

Media de vârstă a pacienților din lot Williams este de 59 ani. În intervalul de vârstă de 18-30 ani nu se
încadrează nici un pacient,deasemenea, nici în inervalul 31-40 ani nu se încadrează nici un pacient, în

17
intervalul 41-50 ani sunt 3 pacienți, în intervalul 51-60 ani sunt 5 pacienți, în intervalul 61-70 ani se
încadrează 5 pacienți, iar în intervalul 71-80 ani se încadrează un pacient (Figura 4.2) .
Figura 4.2 . Media de vârstă a pacienților, lot Williams

Lotul Williams conține pacienți din mediul urban și mediul rural în egală măsură (Figura 4.3) .
Figura 4.3. Mediu de proveniență, lot Williams

Ocupația pacienților reprezintă unul din motivele apariției herniei de disc. Așadar, din participanții la
studiu 8 pacienți sunt salariați, 2 nu au nici un loc de muncă și 4 sunt pensionari. Pacienții fără loc de
muncă au încercat să se reorienteze profesional, deoarece durerile localizate la nivelul spatelui nu le
permitea să mai profeseze în domeniul în care aceștia activau (Figura 4.4).
Figura 4.4. Ocupație pacienți, lot Williams

Pacienții din lotul Williams prezintă cea mai frecventă localizare a herniei de disc lombare la nivelul L4-L5,
în proporție de 57%, cu un număr de 8 pacienți din 14 . Următoarea este localizată la nivelul L5-S1, în
proporție de 36%, cu un număr de 5 pacienți din 14. Un singur pacient prezintă hernie de disc lombară
localizată la nivelul L3-L4. Nici un pacient nu prezintă hernie de disc localizată la nivelul L2-L3 și L1-L2
(Figura 4.5.) .

Figura 4.5. Localizarea herniei de disc, lot Williams
Hernia de disc lombară în antecedentele heredocolaterale a fost prezentă la 43% din pacienți, în timp ce
la 57% a fost absent (Figura 4.6) .
Figura 4.6. Prezența HDL în antecedente heredocolaterale, lot Williams

Pe lângă hernia de disc lombară pacienții din lotul Williams mai prezintă și alte boli asociate precum:
hipertensiune arterială (28,57%), coxartroză (7,14%), gonartroză (7,14%) sau altele (35,71%). 42,85%
din pacienți nu prezintă alte boli asociate. Aceste boli asociate au influențat în mod direct modul de
executare a exercițiilor din cadrul programului Williams, respectând în continuare tiparul acestora (Figura
4.7).

Figura 4.7. Boli asociate, lot Williams

18

Toți pacienții lotului Williams au urmat, pe lângă ședințele de kinetoterapie și proceduri de fizioterapie și
termoterapie precum: curenți TENS (21,42%), curenți interferențiali (35,71%), curenți Trabert (14,28%),
magnetoterapie (75,57%) , ultrasunet (42,85%) , laser (50%), băi galvanice bicelulare/ 4-celulare (7,14%),
aplicații cu parafină (42,85%) și solux(50%). (Tabel 4.8)

Figura 4.8. Proceduri asociate, lot Williams
Tabel 4.2. Flexie+ extensie articulație CF, lot Williams

Interpretare Tabel 4.2. Flexie+ extensie articulație CF, lot Williams
În urma efectuării exercițiilor din cadrul programului Williams s-a observat o îmbunătățire a amplitudinii
de mișcare a articulației CF în medie de +13,85 grade pentru flexia membrului inferior stâng, +14,07
grade pentru flexia mebrului inferior drept, +4,35 grade pentru extensia membrului inferior stâng și +4,75
grade pentru extensia membrului inferior drept (Figura 4.8) .
Figura 4.8. Medii flexie+extensie articulație CF, lot Williams

Tabel 4.3. Flexia ventrală și laterală a CV, lot Williams

Interpretare Tabel 4.3. Flexia ventrală și laterală a CV, lot Williams
Utililizând testul degete-sol pentru măsurarea flexiei ventrale și laterale a CV s-au obținut următoarele
medii: pentru flexia ventală inițial s-a obținut o medie de 41,79 cm, în final această medie ajungând la
27,29 cm, pentru flexia laterală stângă inițial pacienții au reușit în medie să atingă distanța față de sol de
50,28 cm, iar în final de 44,92 cm, iar pentru flexia laterală dreaptă distanța inițială dintre degetele
pacienților și sol a fost în medie de 50,71 cm, iar distanța finală a fost în medie de 44,85 cm. (Figura 4.8)
Figura 4.8. Medie flexie ventrală și laterală a CV

19
Tabel 4.4. Rezultate chestionare, lot Williams

Interpretare Tabel 4.4. Rezultate chestionare, lot Williams
Conform chestionarului R.M.D.Q., pacienții care inițial aveau un handicap în medie de 15,07 puncte, au
ajuns, în urma exercițiilor efectuate din programul Williams, la un handicap de 6,92 puncte, cu o medie de
recuperare în proporție de 54% (Figura 4.9) .

Figura 4.9. Rezultate chestionar R.M.D.Q., lot Williams

Gradul dizabilității pacienților scade, conform chestionarului Q.B.P.D.S.. Inițial pacienții aveau un grad de
dizabilitate în medie de 53,14 puncte. În urma celor 10 zile de recuperare acești pacienți au ajuns la un
grad de dizabilitate în medie de 36,42 puncte. În medie, aceștia s-au recuperat în proporție de 31,56%
(Figura 4.10) .

Figura 4.10. Rezultate chestionar Q.B.P.D.S., lot Williams

Rezultatele inițiale și finale ale chestionarului O.L.B.P.D.Q. demonstrează faptul că pacienții s-au
recuperat în medie cu 18,9%, ajungând în medie de la un gard de dizabiliate de 42,12% la 23,22%
(Figura 4.11) .

20

Figura 4.11. Rezultate chestionar O.L.B.P.D.Q.

Tabel 4.5. Rezultate Test Laseque+ Manevra Wasserman, lot Williams

Interpretare Tabel 4.5. Rezultate Test Laseque+ Manevra Wasserman, lot Williams
Inițial, 79% dintre pacienți au răspuns pozitiv la Testul Laseque, iar 21% au răspuns negativ (Figura4.12) .
Figura 4.12. Testul Laseque Inițial, lot Williams

La sfârșitul celor 10 zile de tratament, doar 43% din pacienți au mai răspuns pozitiv la Testul Laseque, în
timp ce 57% au răspuns negativ. Materialul herniat și procesul inflamator s-au ameliorat la 36% din
pacienți (Figura 4.13) .
Figura 4.13. Testul Laseque Final, lot Williams

21
Manevra Wasserman este utilizată pentru intinderea nervului femural, dacă aceasta provoacă durere
semnifică faptul că rădăcina acestui nerv a fost atinsă de materialul herniat din disc. În lotul Williams,
nervul femural a fost afectat la 14% din pacienți (FIgura 4.14) .
Figura 4.14. Maenvra Wasserman Inițială, lot Williams

Evaluarea finală indică faptul că doar 7% din pacienți mai prezintă durere la manevra de întindere a
nervului femural (Figura 4.15) .

Figura 4.15. Manevra Wasserman Finală, lot Williams

Pacienții lotului McKenzie au urmat, pe parcursul celor 10 zile de tratament, exercițiile din Metoda
McKenzie.
Tabel 4.6. Lista pacienți, lot McKenzie

Interpretare Tabel 4.6. Lista pacienți, lot McKenzie
Lotul McKenzie este alcătuit în proporție de 71% din femei și 29% din bărbați ( Figura 4.16) .

Figura 4.16 . Distribuția pe sexe, lot McKenzie

Media de vârstă a lotului McKenzie este de 48,71 ani. Pacienții cu vârsta cuprinsă între 18-30 sunt în
număr de 2, între 31-40 ani este un singur pacient, între 41-50 ani sunt în număr de 4, între 51-60 ani
sunt cei mai numeroși pacienți ai lotului McKenzie (36%) și sunt în număr de 5, iar între 61-70 ani sunt 2
pacienți. Lotul McKenzie nu are nici un pacient cu vârsta cuprinsă între 71-80 ani (Figura 4.17) .
Figura 4.17. Media de vârstă, lot McKenzie

22

Pacienții incluși în lotul McKenzie provin în proporție de 57% din mediul urban și 43% din mediul rural
(Figura 4.18) .
Figura 4.18. Mediul de proveniență, lot McKenzie

În lotul McKenzie 2 pacienți din 14 sunt pensionari, un singur pacient este student/ elev, iar restul de 11
pacienți sunt salariați. Salariații sunt în număr mai mare deoarece condițiile de la locul de muncă
determină apariția durerii (Figura 4.19) .
Figura 4.19 . Ocupație pacienți, lot McKenzie
Cei mai mulți pacienți din lotul McKenzie prezintă hernia de disc lombară localizată la nivelul L5-S1 (8
pacienți), următorul nivel lombar cel mai afectat în rândul pacienților din lotul McKenzie esre L4-L5 (3
pacienți), fiind urmat de nivele lombare L3-L4( 2 pacienți) și L2-L3 (1 pacient). La fel ca și lotul Williams,
lotul McKenzie nu conține nici un pacient cu hernie de disc localizata la nivelul L1-L2 ( Figura 4.19) .
Figura 4.19. Localizarea herniei de disc, lot McKenzie
Prezența herniei de disc lombare în antecedentele heredocolaterale este întâlnită în rândul pacienților din
lotul McKenzie în proporție de doar 7%. 93% din pacienți nu au prezentat hernie de disc în antecedentele
heredocolaterale (Figura 4.20) .
Figura 4.20. Prezența HDL în antecedente heredocolaterale, lot McKenzie
64,29% din pacienții lotului McKenzie au și alte afecțiuni asociate precum: coxartroză (21,42%),
gonartroză (28,57%), hipertensiune arterială (7,14%) sau altele (21,42%). (Figura 4.21)
Figura 4.21. Boli asociate, lot McKenzie

Dintre pacienții lotului McKenzie 92,85% au urmat pe lângă ședințele de kinetoterapie și ședințe de
fizioterapie și termoterapie, precum: curenți TENS (61,53%), curenți interferențiali (7,69%), curenți
Trabert (23,07%), magentoterapie (53,84%), ultrasunet (84,61%), laser (23,07%), băi Galvanice
bicelulare/ 4-celulare (15,38%), aplicații cu parafină (15,38%) și/sau solux (15,38%). (Figura 4.22)

Figura 4.22. Proceduri asociate

Tabel 4.7. Flexie+ extensie articulație CF, lot McKenzie

23
Interpretare Tabel 4.7. Flexie+ extensie articulație CF, lot McKenzie
În urma testării flexiei și extensiei art CF, media inițială a flexiei art CF stg a fost de 63,07 , în timp ce
media finală a fost de 78,28 , realizându-se o îmbunătățire în medie de +15,21 , cu 1,36  mai mult decât
media îmbunătățirii flexiei art CF stg a pacienților din lotul Williams. Media inițială a flexiei art CF dr a fost
de 66,07 , iar media finală a fost de 79,42 , obținându-se o îmbunătățire în medie de +13,35 , cu 0,72 
mai puțin față de media îmbunătățirii flexiei art CF dr a pacienților din lotul Williams. La măsurătoarea
extensiei art CF stg inițial s-au obținut în medie 8,71 , iar final 14,21 , realizându-se o îmbunătățire de
+5,5, cu 1,15  mai mult decât media îmbunătățirii extensiei art CF stg a pacienților din lotul Williams.
Pentru măsurarea extensiei art CF dr s-au obținut inițial 10,42 , iar final 15,5 , rezultând o îmbunătățire
de +5,07 , cu 0,32  mai mult față de media îmbunătățirii extensiei art CF dr a pacienților din lotul
Williams. (Figura 4.23)

Figura 4.23. Medie flexie+extensie art CF, lot McKenzie

Tabel 4.8. Flexia ventrală și laterală a CV, lot McKenzie

Interpretare Tabel 4.8. Flexia ventrală și laterală a CV, lot McKenzie
În urma efectuării exercițiilor din cadrul metodei McKenzie,se observă o evoluție în amplitudinea de
mișcare a coloanei vertebrale. Astfel pentru flexia ventrală a coloanei vertebrale s-a observat o
înbunătățire în medie de +11,07 cm, cu 3,43 cm mai puțin față de pacienții lotului Williams. Pentru flexia
laterală stângă a coloanei vertebrale s-a înregistrat o evoluție în medie de +8,14 cm, cu 2,79 cm mai mult
față de pacienții din lotul Williams, iar pentru flexia laterală dreaptă a coloanei vertebrale s-a obeservat o
îmbunătățire în medie de +6,5 cm, cu 0,65 cm mai mult față de pacienții lotului Williams. (Figura 4.24)
Figura 4.24 . Medie flexie ventrală și laterală a CV

Tabel 4.9. Rezultate chestionare, lot McKenzie

Interpretare Tabel 4.9. Rezultate chestionare, lot McKenzie

24
În urma evaluării inițiale și finale, conform chestionarului R.M.D.Q. pacienții au ajuns de la un grad de
handicap în medie de 14,14 puncte la un gard de handicap în medie de 6,5 puncte. Acesti pacienți s-au
recuperat în medie de 56,39%, cu 2,39% mai mult față de pacienții lotului Williams. (Figura 4.25)

Figura 4.25. Rezultate chestionar R.M.D.Q., lot Mckenzie

Conform chestionarului Q.B.P.D.S., pacienții lotului McKenzie inițial aveau în medie un handicap de
49,78 puncte, în final ajungând la un handicap în medie de 33,92 puncte. În medie aceșia s-au
recuperate în proporție de 30,29%, cu 6,13% mai puțin față de pacienții din lotul Williams, care la
evaluarea finală prezentau în medie un handicap mai mic. (Figura 4.26)

Figura 4.26. Rezultate chestionar Q.B.P.D.S., lot McKenize

Chestionarul O.L.B.P.D.Q. indică în medie un handicap al pacienților din lotul McKenzie de 42,96% inițial,
ajungând la 25,1% final. Se observă o îmbunătățire de 17,86%, cu 1,04% mai puțin față de lotul Williams.
(Figura 4.27)

Figura 4.27. Rezultate chestionar O.L.B.P.D.Q., lot McKenzie
Tabel 4.10. Rezultate Test Laseque+ manevra Wasserman, lot McKenzie

Interpretări Tabel 4.10. Rezultate Test Laseque+ manevra Wasserman, lot McKenzie
Datorită materialului herniat din disc, a fost atinsă rădăcina nervului sciatic la 71% din pacienți, manevra
de întindere a acestui nerv provocând durere. (Figura 4.28)
Figura 4.28 . Testul Laseque inițial, lot McKenzie
În urma efectuării exercițiilor din metoda McKenzie, pe parcursul celor 10 zile de tratament, manevra de
întindere a nervului sciatic a mai provocat durere doar la 29% din pacienți. Materialul herniat din disc s-a
retras și procesul inflamator s-a redus la 42% din pacienți, cu 6% mai mulți față de cei din lotul McKenzie.
(Figura 4.29)
Figura 4.29. Testul Laseque final, lot McKenzie
Manevra de întindere a nervului femural a provocat durere la 21% din pacienți, în timp ce 79% din
pacienți nu au rădăcina nervului femural afectată de materialul herniat din disc. (Figura 4.30)
Figura 4.30. Manevra Wasserman inițială, lot McKenzie

La evaluarea finală, manevra Wasserman nu a mai provocat durere la nici un pacient, însemnând faptul
că procesul inflamator și materialul herniat din disc s-au retras la toți pacienții, spre deosebire de lotul
Williams. (FIgura 4.31)
Figura 4.31 . Manevra Wasserman Finală

25

5. Concluzii

1. Nu poate fi determinat care metodă este mai eficientă în tratarea herniei de disc lombare
neoperate. Conform studiului prezent, se recomandă ca metoda de recuperare să fie aleasă în
funcție de componentele afectate, afecțiunile asociate, sexul,vârsta și ocupația pacientului,
nivelul lombar la care s-a produs hernierea, precum și rădăcina nervilor afectați.
2. Dacă în hernia de disc lombară a fost afectată flexia articulației coxo-femurale, pentru
recuperarea acesteia sunt eficiente atât programul Williams, cât și metoda Williams.
3. Dacă a fost afectată extensia articulației coxo-femurale, în recuperarea acesteia cea mai eficientă
este metoda McKenzie.
4. Datorită posturilor antialgice adoptate de pacient, atitudinea coloanei vertebrale are foarte mult
de suferit, astfel că:
– Pentru recuperarea flexiei ventrale a coloanei vertebrale programul Williams
a fost mai eficient decât metoda McKenzie;
– Pentru recuperarea flexiei laterale este mai indicată metoda McKenzie.
5. În funcție de activitățile zilnice (ADL) afectate de apariția durerii provocate de hernia de disc
lombară, conform chestionarelor Q.B.P.D.S. și O.L..B.P.D.Q. este mai eficient programul
Williams, iar rezultatele chestionarului R.M.D.Q. indică faptul că și metoda McKenzie este
eficientă.
6. Dacă testul Laseque este pozitiv și rădăcina nervului sciatic este afectată, pentru ameliorarea
durerii, retragerea inflamației și a materialului herniat din disc ambele metode au avut succes,
însă, metoda McKenzie a fost mai eficientă.
7. Pentru retragerea nucleului herniat din disc, ameliorarea durererii și a inflamației care afectează
rădăcina nervului femural este indicată metoda McKenzie.

Referințe
1. Tae Woo Kim, Chang Hyun Oh, Yu Sik Shim, Seung Hwan Yoon, Hyeong-chun Park, Chang Oon
Park. Psychopathological Influence of Lumbar Herniated Disc in Male Adolescent. PubMed. 2012. (
Accesat în 19 martie, 2018 la URL https://archive.org/details/pubmed-PMC3663227 ).
2. Edgar M. Ortega. Treatment of Lumbar Disk Herniation. Google books. 2014. (Accesat în 19 martie,
2018 la URL
https://books.google.ro/books?id=Oy2dBwAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=lumbar+disc+herniation&hl
=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiJ29_Y9vjZAhXLPFAKHT_KAJkQ6AEIOzAD#v=onepage&q=lumbar%20disc%
20herniation&f=false. 978-1-312-57243-0 ).
3. Nică Adriana Sarah. Compendiu de medicină fizică și recuperare. Editura Universitară Carol Davila,
București,1998. ISBN 973-98418-3-X.
4. Cioroiu Silviu Gabriel. Esențial în anatomie și biomecanică. Editura Universității Transilvania, Brașov,
2006.

26
5. Prof. Dr. Constantin Enciulescu. Anatomie. Topografia trunchiului vol. IV. Universitatea de Medicină
și Farmacie Târgu Mureș. Disciplina de anatomie și Embriologie, 2011.
6. Victor Papilian. Anatomia omului vol.1 -ediție revizuită integral de prof. Univ. Dr. Ion Albu. Editura
BIC ALL, București, 2003.
7. Dr. Fleancu Andreea, Dr. Sechel Gabriela. Anatomia omului. Artorologie și biomecanică. Editura
Universității Transilvania din Brașov, 2012.
8. 2. Dr. C. Cerbulescu, Conf. Dr. Mircea Ifrim, Prof. Dr. Tiberiu Maroș, Prof. Dr. Gheorghe
Niculescu. Atlas de anatomie umană vol. I. Editura Științifică și enciclopedică, București,1983.
9. Alok D Sharan, Simon Y Tang, Alexander R Vaccaro. Basic Science of Spinal Diseases. Google
books. 2013. (Accesat în 27 decembrie, 2017 la URL
https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=4cS4BAAAQBAJ&oi=fnd&pg=PA35&dq=intervertebral+disc
+anatomy&ots=IWvJpcw1RL&sig=M4kUu0D3CfXwAD6ha7ucoRLNHFg&redir_esc=y#v=onepage&q=inte
rvertebral%20disc%20anatomy&f=false ).
10. C. Arseni, M. Stanciu. Discopatiile vertebrale lombare. Editura Medicală, București, 1970.
11. Dr. Viorel Lucescu. Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale- Clinica, diagnosticul și
tratamentul de recuperare.Editura Dobrogea, Constanța, 2009.
12. Roxana Miclăuș. Esențialul în recuperarea medicală. Editura Lux Libris, Brașov, 2015.
13. Kerr Dana, Wemgan Zhao, Jon D. Lurie. What are long-term predictors of outcomesm for lumbar
disc herniation? A randomized and observational study. Clinical Orthopaedics and Related Reserch,
2015. (Accesat în 18 februarie, 2018 la URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
14. Jordan J., Kika Konstantinou, John O Dowd. Herniated lumbar disc.BMJ Clinical evidence, 2011.
(Accesat în 18 februarie 2018 la URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
15. Raj P. Prithvi. Intervertebral Disc: Anatomy-Physiology-Pathophysiology-Treatment. Pain Practice
8.1, 2008. (Accesat în 18 februarie 2018 la URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
16. MD Roger Härtl. Lumbar Herniated Disc Causes and Risk Factors. 2016. (Accesat în 26 februarie,
2018 la URL https://www.spine-health.com/conditions/herniated-disc/lumbar-herniated-disc-causes-and-
risk-factors ).
17. Prof. Dr. Constantin Popa. Neurologie. Editura National, 1997.
18. MD Roger Härtl . Lumbar Herniated Disc Symptoms, 2016. (Accesat în 26 februarie 2018 la URL
https://www.spine-health.com/conditions/herniated-disc/lumbar-herniated-disc-symptoms ).
19. C. Arseni, H. Aldea, Th. Obreja. Hernia de disc lombară inferioară. Editura Didactică și Pedagogică,
București,1985.
20. Schroeder G.D., Guyre C., Vaccaro A. The epidemiology and pathophysiology of lumbar disc
herniation. Vol. 28. Seminars in Spine Surgery. 2016. (Accesat în26 februarie 2018 la URL
https://www.spine-health.com/conditions/herniated-disc/surgery-lumbar-herniated-disc ).
21. MD Roger Härtl. Diagnosing Lumbar Herniated Disc.2016. (Accesat în 26 februarie, 2018 la URL
https://www.spine-health.com/conditions/herniated-disc/diagnosing-lumbar-herniated-disc ).
22. Tabesh H, Tabesh A, Fakharian E, Fazel M, Abrishamkar S. The effect of age on result of straight
leg raising test in patients suffering lumbar disc herniation and sciatica. Journal of Research in Medical

27
Sciences, 2015. (Accesat în 26 februarie, 2018 la URL https://www.spine-
health.com/conditions/herniated-disc/diagnosing-lumbar-herniated-disc ).
23. D. Scott Kreiner, et al. "An evidence-based clinical guideline for the diagnosis and treatment of
lumbar disc herniation with radiculopathy.". The Spine Journal, 2014. (Accesat în 27 februarie, 2018) la
URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation .
24. Kim, Duk-Gyu, Jong-Pil Eun, and Jung-Soo Park. "New diagnostic tool for far lateral lumbardisc
herniation: the clinical usefulness of 3-Tesla magnetic resonance myelography comparing with the
discography CT. Journal of Korean Neurosurgical Society, 2012. (Accesat în 27 februarie, 2018 la URL
https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
25. Matsumoto, Tomiya, et al. "Utility of Discography as a Preoperative Diagnostic Tool for Intradural
Lumbar Disc Herniation. Asian Spine Journal. 2016. (Accesat în 27 februarie 2018 la URL
https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
26. Balagué, Federico, et al. "Non-specific low back pain.". The Lancet, 2012. (Accesat în 27 februarie
2018) la URL https://www.physio-pedia.com/Non_Specific_Low_Back_Pain .
27. Simeone, F.A. and Herkowitz, H.N. Upper lumbar disc herniations. J Spinal Disord, 1993. (Accesat
în 27 februarie, 2018 la URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
28. Perez-Lopez, C., et al. Spinal epidural abscess caused by Acinetobacter baumannii mimicking a
herniated lumbar disc. Revista de neurologia, 2004. (Accesat în 27 februarie 2018. la URL
https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
29. Peng, Baogan, and Xiaodong Pang. Tumour-like lumbar disc herniation. BMJ case , 2013. (Accesat
în 27 februarie, 2018 la URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
30. Liao, Jen-Chung, et al. Dumbbell-shaped Hodgkin’s Disease with Cauda Equina Compression
Mimicking a Herniated Intervertebral Disc. Chang Gung Med J, 2007. (Accesat în 27 februarie 2018. la
URL https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
31. Omidi-Kashani, Farzad, Hamid Hejrati, and Shahrara Ariamanesh. Ten Important Tips in Treating
a Patient with Lumbar Disc Herniation. Asian Spine Journal, 2016. (Accesat în 27 februarie, 2018 la URL
https://www.physio-pedia.com/Disc_Herniation ).
32. Cinteză Delia. Recuperarea Medicală. Termoterapia. Libra Vox. (Accesat în 16 martie 2018 la URL
https://www.scribd.com/document/208696769/Termoterapia-de-Delia-Cinteză ).
33. Vasile Marcu, Mirela Dan. "Kinetoterapie/Physiotherapy". University of Oradea publishing house,
2007, pag 124-125.
34. Cioroiu Silviu Gabriel. Kinetoterapie de la TEORIE la PRACTICA. Editura Universității Transilvania
din Brașov, 2012. ISBN 978-606-19-0061-9.
35. R. McKenzie. The lumbar spine: Mechanical diagnosis and therapy. Spinal publications New-
Zealand, 1981. (Accesat în 28 februarie, 2018 la URL http://morphopedics.wdfiles.com/local–files/week-
ten/McKenzie%20Philosophy%20in%20Treatment%20of%20the%20Lumbar%20Spine%202012.pdf ).
36. Garcia A. et. al. Effectiveness of the back school and McKenzie techniques in patients with chronic
non-specific low back pain: a protocol of a randomized controlled trial. 2011. Accesat în 28 februarie,
2018 la URL https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3166923/ ).
37. ***, Mckenzie Method (Accesat în 03 martie, 2018 la URL https://www.physio-
pedia.com/Mckenzie_Method#cite_ref-bron_2_2-0 ).

28
38. David Joseph Ponte, Gail J. Jensen, Barbara E. Kent. A Preliminary Report on the Use of the
McKenzie Protocol vs. Williams Protocol in the Treatment of Low Back Pain. Journal of Orthopaedic &
Sports Physical Therapy. (Accesat în 17 martie 2018 la URL
https://www.jospt.org/doi/pdf/10.2519/jospt.1984.6.2.130?code=jospt-site ).
39. ***, Roland ‐Morris Disability Questionnaire. (Accesat în 29 decembrie, 2017 la URL
https://www.physio-pedia.com/Roland ‐Morris_Disability_Questionnaire ).
40. ***, Quebec Back Pain Disability Scale. (Accesat în 29 decembrie, 2017 la URL https://www.physio-
pedia.com/Quebec_Back_Pain_Disability_Scale .
41. ***, Oswestry Disability Index. (Accesat în 29 decembrie 2017 la URL https://www.physio-
pedia.com/Oswestry_Disability_Index ).
42. Monica Farago, Simona Pop. Metode și tehnici de evaluare în kinetoterapie. Editura Universității din
Oradea, 2008. pag 54.
43. Tatiana Balint, Irinel Diaconu, Andreea Moise. Evaluarea aparatului locomotor. Editura
Tehnopress, Iași, 2007. pag. 62-64.