Bijuteria tradițională bucovineană, între [627633]

UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ARTE DECORATIVE ȘI DESIGN
-DEPARTAMENT DESIGN –

LUCRARE DE DISERTAȚIE
Bijuteria tradițională bucovineană, între
spectacolul nunții și comercialul cotidian

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. Univ . Dr. Cristian Cheșuț
ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

2
Bijuteria tradițională bucovineană, între spectacolul nunții și
comercialul cotidian
Cuprins
1. Motivația alegerii subiectului 4
1.1. Introducere în tematică 6
1.2. Un istoric al bijuteriilor 7
2. Arta bijuteriilor și simboli stica 16
2.1. Simbolistica bijuteriilor 16
2.2. Studiul ergonomic a l bijuteriilor 18
2.3. Simbolistica culorilor 24
3. Limitări ale procesului creativ 32
3.1. Legile designului 32
3.2 Proxemica 34
4. Descrierea conceptului 35
4.1. Elemente de inspirație 35
4.2. Portul bucovinean 36
4.3. Portul bărbătesc în Bucovin a 45
4.4. Portul femeiesc în Bucovina 49
5. Nunta în Bucovina 59
5.1. Feciorii bătrâni 59
5.2. Fetele bătrâne 61
5.3. Consimțirea părinț ilor 62
5.4. Zestrea 63
5.5. Logodna 64
5.6. Nunt a 65
6. Concluzii 71
7. Bibliografie 80

3
8. Sursa imaginilor 81

4
1. Motivația alegerii subiectului
Lucrarea pe care am ales să o fac este ” Bijuteria tradițională bucovineană,
între spectacolul nunții și comercialul cotidian ”. Mi-am ales această temă, a
nunții, pentru că este una de actualitate, cu mare importanță în viața socială.
Nunta se înscrie unei ce remonii care trebuie să transmită o taină sacră și anume
cea a căsătoriei, ritul fundamental de întemeiere. Căsătoria semnifică un nou
început, trecerea dintr -o etapă în alta. Modelul exemplar al nunții este modelul
cosmic: nunta cosmică, nunta cerului (el ement masculin) cu pământul (element
feminin). Cosmogonia oferă drept model și nașterii , dar și nunții. Toate
obiceiurile ce aparțin nunții trec sub semnul sacrului și profanului. Aceste două
planuri trebuie avute în vedere pentru înțelegerea profundă a ac estui mare mister
al existenței: nunta ca întemeiere. În ultimele decenii, accentul se punea pe
spectacolul nunții, înțelegându -se prioritatea elementului profan și
neînțelegându -se că la baza acelui spectacol sta sacrul.
Nunta alcătuiește un fenomen ce î nglobează toate categoriile sociale,
având implicații juridice, economice, estetice și spirituale .
Din punctul meu de vedere, prima impresie se creează prin ceea ce
purtăm , însă odată ce timpul ne demască măștile sufletești, devenim ceea ce
cugetăm și ceea ce lăsăm să se nască în urma concepțiilor noastre. Orice
persoana , dar în special femeia , trebuie să fie atentă la imaginea ei și să își
aleagă o ținută ce o reprezintă și accesoriile potrivite pentru a da o notă aparte
ținutei. Bijuteriile ajung să fie o parte importantă din apariția noastră și de aceea
este bine să le alegem cu atenție pentru a ne remarca prin eleganță și nu pentru a
deveni o pată obositoare ochiului.
Această colecție este compusă din șase coliere realizate dintr -un anumit fir
ce permite să fie modelat și cusut. Pe lângă fir , am folosit mărgele de sticlă de

5
diferite dimensiuni și cristale Swarovski. Alegerea de a realiza șase coliere se
datorează faptului că în timpul anului, din douăsprezece luni, doar în șase luni se
pot face nunți iar în celelalte șase nu este permis , deoarece este post sau nu este
dezlegare la nunți.
Conform simbolisticii, cifra șase este rezultată din două complexe formate
din 3 (6=3+3) și reprezintă concurența dintre bine și rău . În simbolistica
formelor geometrice î i corespunde hexagonul (steaua lui Solomon, scutul lui
David), fiind alcătuit din două triunghiuri inversate și suprapuse, simbolizând
totalizarea și armonizarea polarităților lumii. În Biblie, cifra șase are legătură cu
omul și cu păcatele sale: omul și c elelalte viețuitoare au fost create în ziua a
șasea, Goliat avea șase degete și măsura șase coți, șase lucruri urăște Dumnezeu
(Prov.,6,16), șase ani trebuie să robotească omul deșertăciunii etc. 1
Se consideră că cifra șase este specifică testărilor și pr obelor de credință.

1 Evseev Ivan, Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale, ed. Amarcord, Timișoara ,
1999

6
1.1. Introducere în tematică
Omul a purtat dintotdeauna podoabe, din rațiuni estetice si nu numai.
Diversele ornamente sau amulete aveau rol de protecție sau erau pur tate pentru a
aduce noroc sau sănătate. În zilele noastre pur tăm bijuterii î n primul rând pentru
rolul lor estetic, pentru a fi in pas cu moda, fără sa ne gân dim ca podoabele ar
putea avea ș i un rol vindecător.
În istorie, oamenii au creat, mulți dintre strămoșii noștri fiind maeștrii ai
artei, creatori de bijut erii. Se spune despre daci că îș i concepeau bijuterii masive,
în daltă și ciocan, deci, că erau rudimentari într -un fel, însă, podoabele purtate
aveau o foarte mare greutate. Bijuteriile dacilor ajungeau și la 0,5 – 1 Kg, ca să
vă faceți o impresie despre masi vitatea și modul cum gândeau strămoșii noștri
vis-a-vis de podoabe. Pe de altă parte, romanii, mari admiratori și ei ai
bijuteriilor, mult mai rafinați și mai obișnuiți cu bijuteriile, preluând din mers
foarte multe dintre modelele și metodele de lucru ale popoarelor cucerite, aveau
un adevărat cult pentru bijuterii, motiv pentru care, multe dintre modelele de
bijuterii din perioada înfloritoare a Romei se produc și astăzi, ca de altfel și alte
obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Bijuteriile au devenit în ultimii ani obiecte de artă de purtat. Acestea sunt
esența eleganței precum și a feminității. Bijuteriile, la fel ca toate celelalte
accesorii, fac parte din conversația dintre tine și restul lumii. Ele reprezintă
antidotul împotriva monotoniei stilulu i vestimentar. Felul în care le alegi și
modul în care decizi să le porți, vorbesc despre personalitatea și stilul tău.
Purtarea bijuteriilor are o valoare simboli că, ele punând în evidenț ă
gingă șia și frumusețea, caracteristici eterne ale femeii. În acest scop, bijuteriile
clasice utilizează materiale valoroase – pietre și metale prețioase – care sunt
lucrate cu măiestrie.

7
1.2. Un istoric al bijuteriilor
Termenul de bijuterie a fost împrumutat din cultura franceză , ”bijouterie”
și se traduce ca fiind un obiect confecționa t din metal scump sau din piatră
folosită ca podoabă. Obiceiul împodobirii cu bijuterii a existat dintotdeauna.
Sunt popoare sălbatice care nu se îmbracă, dar în felul lor poartă bijuterii. În
cazul popoarelor care se îmbracă, bijuteria aparți ne costumului și este un
element important. Primele podoabe realiza te constau în șiraguri alcătuit e din
dinți de animale, cochili i de melci ș i vertebre de broaște.
În Antichitate, civilizația miceniană impresiona nu doar prin lup tele
purtate și tacticile de apă rare, ci și prin interesul lor profund față de podoabe.
Purtate îndeosebi și de femei dar și de bărbați, bijuteriile reprezentau în Grecia
antică o formă aparte de artă, stilul în care erau concepute, asemănâ ndu-se mult
cu miniaturile sculpturilor cl asice. Metoda de lucru consta î n gravarea unor
modele filigranate care aminteau de granularea feniciană a aurului și utilizarea
mărgelelor de aur.
O parte din motivele populare, care se regăseau pe pandantive, inele sau
coroane, erau ilustrate de chipuril e omenești, de înfățișările mitologice și chiar
de scenele eroice. În rândul bijuteriilor grecești frecve nt utilizate, pandantivele
ocupă un loc fruntaș , alături de cercei și broșe.
Colierele erau alcătuite dintr -o panglică de lucru de care se prindeau mi ci
pandantive din aur masiv și în funcție de mărimea lor se putea distinge rangul
posesorului. Pandantivele aveau dimensiuni diferit e, însă reflectau cultura și
ideologia locului în a cest sens, crucea fiind des întâlnită ca model și căpă tând pe
parcurs atr ibutele credinței creștine .

8
Cerceii extrem de variați , încă din acele timpuri reprezentau imagini ale
zeității și aveau o diademă, care îi face sa atârne peste urechi ( diadema este un
obiect de podoabă în formă de cunună, purtat de femei pe cap sau pe fru nte).
Pietrele prețioase au avut o altă întrebuințare decât cea în bijuterii ,
deoarece nu erau purtate ca amulete, ci prescrise ca tratamente; d in cele moi se
preparau, prin zd robire, diverse prafuri care puteau fi ulterior înghițite, iar dacă
acestea era u dure, se prepara o pastă, care era p usă pe rană. Pietrele prețioase se
pun în legături asociative de ordin simbolic cu metalele și cu planetele, fiind
elemente și semne componente ale zodiacului și al e horoscopului.
Acvamarinul – varietate de beril de cu loare albastră cu tentă verzuie. Este
culoarea îndrăgostiților . Protejează pe timpul călătoriilor pe apă sau în aer.
Agatul – varietate de cuarț de culori diferite. Apără de deochi și este leac
împotriva insomniei. Un colier din agat oprește durerea de din ți și stopează
inflamațiile gâtului. Este o piatră a longevității, vindecării, protecției, fidelității
în căsnicie.
Ametistul – are culoare violetă, dar își schimbă nuanțele în funcție de mediu. Se
spune că dacă bei dintr -o cupă de ametist poți preveni int oxicarea și vindeca
beția. Este piatra văduvelor și a inelelor episcopale.
Berilul – de culoare albastră , aduce noroc și fericire , iar cel de culoare verde este
piatra pelerinilor, a filosofilor și a savanților.
Carbunucul – piatră de culoare roșie , simbol izează furia ce poate merge până la
sânge.
Chihlimbarul – are rol protector împotriva vrăjilor, ajută la găsirea sufletului
pereche și vindecă boli ale gâtului, ale pielii și boli reumatice.
Coralul – vindecă rănile și apără de vrăji și de foc.

9
Crizolitul – piatră de culoare verde, alungă coșmarurile, aduce liniște sufletească
și atrage simpatia celor din jur.
Diamantul – conform scrierilor vedice, vechea scriptură hindusă, diamantele nu
aduc decât nenorociri femeilor d in cauza energiilor negative acumulate în
diamant de -a lungul timpului , din cauza invidiilor altor persoane care ar dori să
fie proprietarii respectivei pietre. Energia negativă este acumulata în diamant, de
aceea se spune că ar fi aducătoare de ghinion. Este piatra perfecțiunii, a luxului
și a prosperității.
Granatul – stimulează sentimentele și pasiunile, aduce fericire, apără de
accidente și nenorociri. Este purtată în special de fetele nemăritate.
Heliotropul – este o varietate de siliciu de culoare verde închis, stimulează
curajul, asigură o viață lungă iar după legenda creștină, este piatra pe care au
căzut lacrimile lui Iisus Hristos.
Jadul – are o culoare verzuie și este piatră semiprețioasă. Este aducătoare de
noroc și simbolul reunificării principiului feminin cu cel masculin, yin și y ang.
Jaspul – are culoarea roșie, aurie, verde sau violetă, având striuri și puncte
colorate. Semnifică primăvara și vindecă bolile de femei.
Lazuritul sau lapislazuli – are un albastru intens și se spune că ar fi cea mai
veche piatră de pe Pământ. Are efe ct sedativ asupra firilor nervoase.
Opalul – cuarț de culori diferite. Varietăți de opal: opal negru, opal cameleon,
opal de apă, opal comun, opal de ceară, opal mușchiform, opal dendritic, opal de
miere, opal lemnos, opal lăptos, cristal de opal, opal de foc, opal arlechin, opal
alb, semi -negru și girasol. Simbol al bucuriei și al speranței.

10
Perla – este piatra cea mai încărcată de simboluri. Ea semnifică puritatea,
frumusețea și duioșia feminină. Colierul din perle este semnul c ăsătoriei fericite.
În sim bolistica și ornamentația creștină, se consideră că provine din lacrimile
îngerilor sau ale Maicii Domnului. Pe timpul romanilor , purtarea perlelor
semnifica apartenența la o familie nobilă.
Peruzea – este de culoare albastră cu nuanță verzuie, având prop rietatea de a -și
schimba apele. Este o piatră a fericirii, a dragostei și a statorniciei sentimentelor.
Rubinul – are culoare roșie, este aducător de noroc în dragoste, apără de vrăji și
se crede despre el că atunci când cel care o poartă este în pericol, piatra se
închide la culoare.
Safirul – are culoarea cerului de toamnă, cu nuanțe de alb, galben, verde, roz sau
albastru, acestuia din urmă spunându -i-se ”safirul regal”. Deoarece astâmpără
pasiunile , el se mai numește și ”piatra călugărițelor”. Simboli zează castitatea,
modestia și fidelitatea.
Sardonixul – piatră de culoare roșie sau brună, are rolul de a consolida legăturile
conjugale.
Smaraldul – piatra zeiței Venus, piatră de culoare verde, întărește memoria și
favorizează reușitele pe toate planur ile. Este talismanul mamelor și al
marinarilor.
Topazul – se caracterizează printr -o culoare galbenă transparentă, cu nuanță
aurie, verzuie sau roșiatică. Simbolizează cinstea și fidelitatea în dragoste.
Vindecă epilepsia și potolește accesele de furie ș i apără împotriva nebuniei. De
asemenea, este bun pentru combat erea insomniei.
Toate aceste caracteristici aduse pietrelor de către oameni, atestă faptul că
de la începutul timpului , societatea a simțit nevoia de a crede într -o putere mai

11
presus de înțelege rea lor, cu scopul de a se simți protejați și ajutați. Putem astfel
spune că prin aceasta dorință a lor de a -i însuși puteri mistice unui obiect pentru
a se simți protejați, acestea au dat naștere superstițiilor.
De departe însă, cea mai mare contribuție a bijutierilor antici greci a fost
cameo sau medalionul care a fost adoptat rapid și de celela lte civilizații, iar
doamnele din imperiul roman le foloseau ca accesoriu pentru păr și drept broșe
pentru robele lor.
Armata romană le folosea ca și metodă de f ixare pe umăr a pelerinelor,
însă odată cu moartea lui Severus din Roma, nu a mai fost folosită sculptarea
medalioanelor.
În Egiptul A ntic, obiceiurile erau strâns legate de cultura bijuteriilor care
ilustra u poziția și nivelul de bunăstare al unei persoa ne. Reginele, de exemplu,
erau îngropate cu o mulțime de bijuterii pe care, conform tradiției, le puteau
folosi în viața de după , iar în ceea ce privește fanarioț ii, aceștia aveau parte de
un ritual aparte al înhumării .
Descoperirea mormântului faraonulu i Tutankhamon în 1922, a dezvăluit
comorile fabuloase care acompaniau un suveran egiptean, în timpul vieții și
după moarte, cât și gradul înalt de măiestrie la care au ajuns atunci aurarii
egipteni. Sicriul faraonului este făcut în întregime din aur, iar m umia acoperită
cu o cantitate impresionantă de bijuterii. Majoritatea obiectelor de podoabă se
află în casete plasate în camera secundă a mormântului. Diademele,
medalioanele, amuletele, pandantivele, brățările, cerceii și inelele sunt de o
calitate superi oară și de un înalt rafinament, care rareori a fost egalat în istoria
bijuteriilor. În orfevrăria egipteană antică întâlnim o proeminență a aurului, iar
ca elemente de complementaritate și echilibru erau folosite cele trei culori: lapis
lazuli, careol, tur coaz și diferite paste din sticlă , ca imitații ale lor.

12
Colierele, inelele și brățările, împ odobite cu pietre scumpe , au devenit o
parte a portului egiptean, iar cei care nu se bucur au de un statut social aparte, își
confecționau bijuterii colorate din ce ramică .
Colierele de mărgele aveau forme diverse , fiind confecționate din aur,
pietre prețioase sau din ceramică lustruită și alternând pe mai multe șiruri.
Colierul ia în pri ncipal două forme distincte. Una dintre ele (numită menat ) avea
atributele divin ității și prin urmare era purtată exclusiv de faraon. Menat -ul lui
Tutankhamon este un colier lung , alcătuit din multe șiruri de mărgele de diferite
culori și forme cu pandantiv și cu două aplicații decorate cu rol de fixare a
șirurilor atârnând pe umeri. Celălalt tip, mult mai folosit de -a lungul istoriei
Egiptului Antic se numește usekh care, asemenea colierului în formă de vultur
din tezaurul lui Tutankamon, are mai multe șiruri și formă semicirculară.
Cerceii au apă rut în timpul Dinastiei a XVIII -a și aveau pe lângă rolul
decorativ, și unul de protecție față de „spirite rele".
Imperiul R oman a cochetat cu gloria și a stat în spatele formării unor noi
civilizații, însă pe lâ ngă faptele istorice, el s -a diferențiat și din punct de vedere
al portului. Bij uteriile erau întrebuințate nu doar în scopuri de înfrumusețare, ci
aveau și scopuri practice , un exemplu fiind broșa.
Materialele din ca re erau confecționate podoabele variau de la aur până la
pietre prețioase și semiprețioase pe care imperiul le -a dobân dit în timpul
cuceririlor; smaraldul, safirul și perlele erau foarte apreciate în rândul nobilimii,
ele fiind aduse din Golful Persic, Egipt și Persia. Culoarea galben -aurie a
chilimbarului era suficient de plăcută în rândul personalităților ilustre ale Ro mei
care au stabilit o rută de tra nsport între locul în care se gă seau acestea, Gdanks,
și celelalte provincii ale imperiului.

13
Creațiile se remarcau printr -un stil conservator , comparativ cu modelele
mediteraneene după care erau conce pute, însă cu timpul , artizanii romani au
dezvolt at o cultură a bijuteriilor artă .
Femeile își înfr umusețau portul cu cercei, brăță ri și coliere, un element
nou fiind inelel e prieteniei. Bă rbații, conform modelului roman, trebuiau să
poarte doar un inel, însă unii dintre ei a veau mai multe.
Trecerea în Evul M ediu marchează o nouă filă în istoria cul tului
bijuteriilor , deoarece ace stea devin accesibile doar nobilimii și se caracterizează
prin simp litate. În această perioadă, podoabele încep să fie î ntrebuințate pentru a
desemn a rangul și sunt utilizate atât în sensul propriu, cât și pen tru decorarea
părului și a îmbră cămin tei.
Ornamentele capătă valori relig ioase, o mare parte fiind întrebuințate
pentru a proteja persoana de forțele malefice. Biserica joacă un rol important în
acest secol și în ceea ce privește „izvoarele de inspiraț ie" ale bijuter iilor întâlnim
imaginile sacre ale sfinților și a Divinității. În această epocă , broșa devin e un
element important pe scena societății, deoarece este însoțită de mesaje sau de
imagini ale Divinității.
Inelul poartă inscripționat pe părțile interioare numele posesorului și sunt
utilizate pentru sigilarea documentelor.
Bijuteriile în Renaștere
Renașterea este cunoscută ca și „era bijuteriilor” și aduce noi tendințe în
crearea și răspân direa acestora. În timpul Renașterii, bijuteriile încep să se
afirme în rolul lor de decorare, de înfrumusețare și datorită rolului lor estetic .
Bijuteriile încep să fie apreciate pentru strălucire, culoare sau finisare. Bijuteriile
capătă un sens modern, iar ca și surse de inspirații se poartă universul păsărilor
viu – colorate, nobilimea purtând și la pălării p ietre cât mai mari și mai vesel

14
colorate. Din acest motiv se consideră că bijuteriile acestei perioade au valori
inestimabile.
Descoperirea și cuc erirea de noi teritorii a dus la un aflux de metale rare și
pietre prețioase , iar ca urmare, încep să fie prelucrate și popularizate diamantele.
Metalele prețioase încep să le fie accesibile și celor mai puțin avuți. Fauna și
flora se regăseau ca motive în monturi complicate și finisate din ce în ce mai
rafinat. Brățările erau asortate la inele iar cerceii au început să fie purtați mai des
din secolul XVII. Heliotropul, jaspul și cristalul sunt gemele preferate utilizate
obsedant.
Din obiecte cu valoare ma terială și socială, ele virează înspre obiecte
ornamentale cu valoare personală. În anul 1475, Louis de Berquen a obținut ceea
ce se numește "tăietura perfectă" . Bijuteriile Renașterii târzii devin remarcabile.
Benvenuto Cellini este cel mai important rep rezentant renascentist al bijuteriilor.
Bijuteriile în s ecolul XVII
Schimbările din modă s-au reflectat și în stilul de bijuterii. În timp ce
materialele închise cereau podoabe elaborate din aur, materialele în nu anțe
pastelate erau accesorizate cu p ietre prețioase și perle. Odată cu extinderea
comerțului , nestematele au devenit din ce în ce mai disponibile. Se dezvoltă
trendul motivelor botanice. Bijuteria în stil baroc dă frâu liber formelor
arhitecturale și apreciază pietrele prețioase, fiind pompoasă ș i greoaie.

Bijuteriile în s ecolul XVIII
Tăieturile pietrelor prețioase au făcut ca diamantele să strălucească mai
mult ca oricând. Pietrele, pentru a ieși în evidență, erau aplicate în monturi de
argint. Bijuteriile rococo sunt caracterizate de ornamente complicate, mai ales de

15
flori și frunze. La începutul secolului, bijuteria întruchipează forma clasică, iar
apoi devine greoaie și monotonă. La mijlocul secolului este înlocuită cu o lipsă
de stil. Bijuteriile erau accesorii care nu lipseau din îmbrăcămi nte, iar acest lucru
a dus la o diferențiere între bijuteriile de zi și cele de seară. Cele de zi conțineau
pietre colorate , iar cele de seară aveau perle și diamante.
Bijuteriile în s ecolul XIX
Secolul XIX a fost o perioadă de intense schimbări industria le și sociale.
În primul deceniu, stilul clasic era foarte popular și evoca gloria Greciei antice.
În acest secol erau populare bijuteriile decorate cu flori sau fructe. Florile
exprimau dragostea și prietenia.
Arts and Crafts
Dezvoltat în ultimii ani ai secolului XIX, mișcarea Arts & Crafts avea ca
fundament nemulțumirea față de lumea industrializată. Bijutierii se concentrau
pe obiectele făcute manual , respingând mașinăriile. Ei evitau pietrele mari cu
multe fațete și se bazau pe frumusețea naturală a pi etrelor prețioase cabochon .
Aceștia au înlocuit repetiția și regularitatea dată de trendul general cu curbe și
design figurativ.
Art Deco
Cu toate că perioada 1920 -1950 a fost plină de războaie și depresii,
bijuteriile și -au menținut eleganța și originali tatea. New York -ul rivaliza cu
Parisul , iar casele de bijuterii din Europa se așteptau să cumpere și să vândă din
India. Din 1933, aurul a rev enit la modă, mai ales pentru că era mai ieftin decât
platina.

16
Bijuteriile în prezent
Astăzi, moda bijuteriilor c ultivă diferite modele menite să încânte și cele
mai sofisticate gus turi. Dacă în trecut, accentul cădea pe veridicitatea pieselor,
astăzi se urmărește ca fiecare model să vină în concordanță cu personalitatea
celui care îl poartă și să transmită diferite mesaje. Pornind de la imitații pâ nă la
piesele originale, cultul bijuteriilor a suferit de -a lungul timpului diferite
schimbări , însă și -a păstrat același sens, acel elixir al eternei frumuseți.
În ziua de astăzi , pe măsură ce instrumentele de producție d evin din ce în
ce mai accesibile, bijuteriile devin și ele o formă de exprimare artistică. Această
tendință se manifestă și datorită faptului că metalele rare și pietrele prețioase nu
mai sunt neapărat simbolurile principale ale puterii și bogăției.
Evolu ția tehnologiei a dus la posibilitatea de a produce bijuterii din
materiale sintetice , mai accesibile financiar. Ele pot fi prelucrate astfel încât să
rivalizeze din punct de vedere estetic cu materialele costisitoare.
2. Arta bijuteriilor și simbolistica
2.1. Simbolistica bijuteriilor
În zilele noastre, în care un cras și fals materialism ne îndepărtează de
esențe, mulți oameni nu mai sunt inte resați de semnificația simbolică a
bijuteriilor sau nu realizează că acestea înglobează un cod sau un limbaj prop riu,
aparte. Numeroase bijuterii, mai ales dinainte de anii 1930, cuprind motive și
simboluri distincte, precum flori, frunze, insecte, păsări și animale, care nu
reprezintă simple ornamente, ci înglobează semnificații precise. De exemplu, o
broșă victoria nă decorată cu frunze de iedera mărturisește despre o dragoste
nemuritoare, o profundă prietenie sau conexiune în căsătorie. Dacă o astfel de
broșă este ornată și cu câteva perle (simboluri consacrate ale lacrimilor), ea a

17
fost purtată probabil de cineva c e voia să -și amintească de o persoana iubită
plecată de pe această l ume. În rândurile de mai jos prezint o scurtă listă care vă
permite să identificarea codurilor ascunse ale bijuteriilor. Nu trebuie uitat că în
scoaterea la lumină a înțelesului unei bijut erii trebuie să se țină cont de toate
simbolurile sale, de p ietrele încastrate și culorile acestora .
• Ancora – speranță, stabilitate, durabilitate.
• Bufnița – înțelepciune, vigilenta.
• Chei – protector, autoritate, intrare într -un înalt tărâm (rai).
• Coral – protecție față de rău, mai ales când este purtat de copii.
• Coroana – suveranitate, autoritate, victorie. Coroana peste o ini ma –
"stăpânul / stăpâna inimi mele."
• Craniu – moarte, efemeritatea vieții.
• Fluture – suflet, semnificație religioasă.
• Frunze de laur – triumf, pace.
• Inima – dragoste, pasiune, caritate.
• Îngerii au diverse semnificații, reprezentând mai cu seama călăuzirea
(spirituală) și puterea. Un înger cu o sabie îl înfățișează pe Arhanghelul Mihail,
în vreme ce unul cu o trâmbiță îl descrie pe Arha nghelul Gavriil.
• Ochi – protecție.
• Pește – uniune cu Hristos, credința creștină, generozitate.
• Porumbel – pace, credință creștină, Sfântul Duh. Uneori, cu o ramura de
măslin în cioc, porumbelul simbolizează speranța.
• Potcoava – noroc, protecție fata de spi ritele rele.
• Soare – putere, izvodire de viață divinitate masculină.
• Stea – spirit, călăuzire.
• Șarpe – dragoste eternă, înțelepciune.1

1 http://www.diane.ro/ 2014 / 06/semnificatia -simbolica -bijuterii.html

18
În ce privește domeniul de bijuterie pe piața românească, există foarte
multe probleme, ce țin atât de aspectele funcțio nale și estetice, cât și relația
dintre bijuterie și client și rolul ei în societatea contemporană.
2.2. Studiul ergonomic al bijuteriilor
Problemele ergonomice apar de obicei în momentul portului bijuteriilor,
fiind legate de diverse aspecte, precum lips a confortului cauzată de forma
incomodă a bijuteriei, greutatea, folosirea unor materiale și aplicarea unor
texturi ce intră în contradicție cu funcționalitatea și destinația acestor piese
(acestea referindu -se la bijuteriile de formă masivă și materiale c u duritate mare:
lemn, metal, etc).
Bijuteria contemporană este un tip de practică, percepută ca urmaș
contemporan al unei activități bazate pe art izanat, care își găsește origini în
atelierele medievale; în prezent, bijuteria este situată la limita între artă, design
și artele aplicate, bijuteria profită de poziția sa de hibrid pentru a deveni un
exemplu destinat experimentelor. Ea își creează singură un traseu în care
conotațiile de lux, privilegiu, durabilitate, exclusivism sunt lăsate de o parte. În
schimb , își propune să investigheze relația între diferite materiale, forme, culori,
structuri, valori și stări. În acest context a folosi doar un singur cuvânt: bijuterie,
este inexact. În bijuteria contemporană, granițele devin fluide, bijuteria
îndeplinin d mai multe funcții și devenind un accesoriu indispensabil prin care se
dorește mereu transmiterea unei stări sau captarea ate nției celor ce ne compun
mediul social, crearea sau menținerea unei identități.
Bijuteria este o prelungire a trupului, a liniilo r acestuia, a pielii. Este
esențial ca forma accesoriilor să coincidă cu formele corpului. Majoritatea
bijuteriilor sunt podoabe specific feminine și poartă în ele un simbolism sexual
feminin.

19
Ergonomia bijuteriei presupune studiul formei existente ale ace stora și
modul în care ele își îndeplinesc funcția. Este vorba despre un studiu de analiză
al corpului uman, determinându -se particularitățile morfologice și punându -se
accent pe studiul zonelor în care cel mai frecvent sunt purtate bijuteriile. Acest
studiu constituie unul extrem de important, deoarece oferă posibilitatea de crea
noi forme pentru bijuterii și de a spori confortul lor în timpul folosirii.
Ceea ce contează când îți achiziționezi o bijuterie este ca modelul ales să
se potrivească cu stilul tă u vesti mentar și ca dimensiunea sa să se armonizeze cu
mărimea și proporțiile corpului tău.
De exemplu, o brățară mică și delicată va părea aproape invizibilă pe
mâna unei femei înalte, în timp ce o brățară mare/lată, se va remarca la mâna
unei persoane c u osatură puternică. Mai mult, un astfel de model remarcabil va
atrage privirile asupra încheieturii mâinii, una dintre cele mai senzuale părți ale
corpului unei femei. Pe de altă parte, mignonele ar trebui să opteze pentru o
brățară subțire, dar cu un mod el autentic care să fie în armonie cu dimensiunea
palmei și cu mărimea încheieturii. Câteva considerente -cheie pentru mignone:
ele ar trebui să poarte bijuterii puține, simple și discrete .
Brățara reprezintă o bijuterie în formă de verigă, făcută din metal prețios
sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț. Aces tea
pot avea diferite dimensiuni :
Mărime mică: 17,8 cm lungime
Mărime medie: 19 cm lungime
Mărime mare: 20,3 cm lungime
Mărime foarte mare: 21 cm lungime

20
Majoritatea b rățărilor au formă circulară , dar există ș i brățări î n formă
dreptunghiulară sau spirală ori alte derivate din aceste forme. Pe lângă acest
lucru, ele pot fi mobile sau pot avea formă fixă.
Ca și calitate de materiale din care sunt realizate , brățările folosesc o
varietate de tipuri, începând cu materiale tradiționale cum ar fi metalul, lemnul,
ceramica sau pietrele prețioase până la cele neconvenționale (plexiglas, sârmă
nichelată, hârtie, etc). Argintul este cel mai răspândit metal prețios și este favorit
pentru crearea de bijuterii. Este un simbol al purității, asociat principiului
feminin, lunar și acvatic. În simbolistica creștină, el reprezintă înțelepciunea
divină. Pe lângă argint, aurul este și el întrebuințat la bijuterii fiind un metal de
culoare g albenă strălucitoare. Este văzut ca întruchiparea perfecțiunii și a
regalității. Aurului îi sunt asociate nemurirea , cunoașterea dar și proprietăți
tămăduitoare . În tradiția hindusă, aurul este văzut ca lumină minerală și
semnifică perfecțiunea absolută . Această culoare a aurului este specifică zeilor,
împăraților și înțelepților. Împărații romani își acopereau fața cu praf de aur , iar
măștile mortuare ale regilor de la Micene erau și ele confecționate din aur.
În comparație cu brățara, colierul are , în maj oritatea cazurilor , formă
flexibilă datorită prezenței mai multor elemente și legăturii dintre acestea, dar și
datorită necesității de flexibilitate în zona gâtului. De asemenea, forma, textura
și greutatea este determinată de natura materialului. În cazul materialelor rigide
sau formelor masive, în zona gâtului, colierul devine îngust și apar elemente
mobile, sau se înlocuiește cu un alt material, ce facilitează mișcările gâtului. Dar
în cazul materialelor textile nu există pretenții și probleme legate de flexibilitate,
astfel devenind posibile orice fel de elemente asamblate în jurul gâtului.
Colierele lungi sunt și vor fi întotdeauna în vogă. Ele se pot confecționa
din diverse materiale: elemente metalice, pompoane, mărgele, etc. Purtând
bijuterii create de noi înșine vom avea cu siguranță succes , atât în timpul

21
săptămâ nii, cât și la ocazii. Colierele create pot constitui și cadouri cu adevărat
speciale. Dimensiunile acestor a sunt variabile și totodată prezintă o gamă largă
de modele și texturi. Una dintr e dimensiuni este 35 cm. Aceste coliere mai sunt
numite și gulere pentru că înconjoară o parte din gât. Mireselor le sunt atribuite
colierele cu dimensiunea de 40 cm, deoarece accentuează zona decolteului.
Potrivit e pentru ținuta de ocazie sunt cele cu dim ensiunea de 52 cm. De altfel,
ele scot în evidență busturile mari. Podoabele ce au dimensiunea de 62 cm oferă
o multitudine de opțiuni în a fi purtate, spre exemplu, cele înnodate inspiră
rafinament și distincție.
Flexibilitate a a fost una dintre calitățile colierului datorită zonei în care
este expus , dar sunt două cazuri în care s -a remarcat inflexibilitatea lui. Unul
dintre acestea a fost gulerul usekh din Egipt. Aceasta era o bijuterie tipic
egipteană în formă de guler purta tă pe umeri. Alt tip de bijuterie inflexibilă a
fost torque celtică . Torque (cuvânt preluat din latină pentru metalul sucit) a fost
de multe ori lipsită de desene sau gravuri cu bronz ori aur, fiind sucită pentru a
forma un inel de purtat în jurul gâtului.
Este bine de știut că atunci când porți un colier realizat din mai multe
culori sau cu o mărime impresionantă, este important să păstrezi restul pieselor
vestimentare care alcătuiesc ținuta la un nivel cât mai simplu. Altfel vei obține o
imagine mult pre a încărcată și obositoare pentru cei care te privesc.
Femeilor cu gâtul plin le va sta bine cu cercei de tip candelabru, care
creează o linie verticală, determinând ochiul să se miște sus -jos, dar trebuie să
evite modelele cu forme rotunde, care vor crea o linie orizontală în dreptul
gâtului și vor opri privirea în acea zonă.
Un alt aspect important de care ar fi bine să se țină cont în alegerea unei
bijuterii este culoarea tenului. Unei pieli cu tentă ușor închisă i se potrivesc
bijuteriile în nuanțe re ci îndeosebi cele care au în componență albastru iar părțile

22
metalice să fie de culoare argintie. Tenului în culori mai calde îi vin bine
bijuteriile ce conțin galben iar partea metalică să fie aurie sau de culoarea
cuprului.
Un alt accesoriu este coroana , această piesă ornamentală destinată
capului ; insuflă putere celui pe care o poartă. Ca orice altă bijuterie, ea poate
avea dimensiuni variabile în funcție de circumferința capului.
Bijuterii cotidiene de nuntă

Fig. 1 Fig.2

23

Fig. 3

Fig. 4

24

Fig. 5
2.3. Simbolistica culorilor
În fiecare dintre culturile lumii , culorile și combinațiile dintre acestea
constituie un limbaj simbolic , având o semantică extrem de diversificată.
Simbolismul culorilor are un fundament optic, o întemeiere psihologică și una
legată de tradiția culturală, care leagă culorile spectrului cu alte sis teme de valori
și semne remarcante în viața spirituală din comunitatea umană.
Culoarea afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde
stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci inhibă comunicarea; monotonia,
precum și varietatea excesivă de culoare, inhibă și î i distrag pe comunicatori.
Cele mai importante culori din spectrul solar sunt puse în legătură cu elementele
naturii, punctele cardinale, diferite părți ale corpului uman, pietrele prețioase,
plantele dar și cu litere ale alfabetulu i.

25
Psihologia culorilor are legătură cu felul în care cromatica modifică stările
emoționale și nivelul de energie. În același timp, culorile au un puternic impact
asupra modului în care suntem percepuți de către cei din jur. Acestea ne pot
schimba înfățișa rea. Culoarea este pentru individ ca amprenta personală. Ea se
regăsește în tot ceea ce ne înconjoară și ne creionează fiecare stare. Culorile pot
avea un efect pozitiv sau negativ, pot stimula sau dezamăgi și pot avea chiar un
caracter masculin sau femini n. Nu tuturor li se potrivesc aceleași culori , pentru
că fiecare culoare indică un tip personalitate.
Culorile spectrale, numite și culori lumină sunt: roșu, orange, galben,
verde, albastru, indigo și violet (ROGV AIV). Acestea sunt culori definite
științif ic, prin plasarea în spectrul solar . Tonalitatea, saturația și luminozitatea
sunt principalele caracteristici ale culorilor. În funcție de criteriul saturației,
culorilor li se adaugă un determinant de tipul: pal, slab, viu, pastelat, aprins,
intens. Pe d e altă parte, în funcție de luminozitate , se atribuie determinanți ca:
închis, deschis, slab, strălucitor, luminos, întunecat, intens.
Culorile și nuanțelor cromatice sunt:
Vegetale : frez, morcoviu, ebenin, măsliniu, ciclamen, castaniu, cafeniu, liliachiu ,
portocaliu, vișiniu;
Fenomenele naturale : ninsoriu, ignicolor;
Minerale : turcoaz, chihlimbar, rubiniu;
Ființele : corbiu, hulub, stacojiu, șoreciu;
Metale : plumburiu, argintiu, auriu, arămiu;
Materiile lichide : sângeriu, untdelemniu;
Alte surse : fumuriu, ivoar, siniliu, cărămiziu, ciocolatiu.

26
Pentru vindecare, culturile antice egiptene și chineze se foloseau de culori
(cromoterapia). Cromoterapia este o terapie ușoară și este folosită drept
tratament alternativ.
Albul desemnează când absența, când suma t uturor culorilor. Din acest
motiv, ea se asociază vieții diurne, luminii, purității (albul virginal), divinității
dar și morții (este culoarea spectrelor de lumea de dincolo , dar și a doliului la
mai multe popoare spre exemplu Japonia ).
Albul simbolizează puritate a, castitatea, inocenta și puritatea din aceste
motive el fiind utilizat la rochia mireselor și la costumele de serviciu a
personalului medical. Dacă la unele culturi albul semnifică feciorie și este purtat
de mirese, la altele este purtat la înmor mântări. De exemplu în Japonia, doliul
este reprezentat de culoarea albă.
În folclorul românesc, este asociat frumuseții, purității și gingășiei prin
derivatul dalb (florile dalbe). Nuanța dă senzația de răcoare și generează
expansivitate, ușurință, suavit ate și fericire, motiv pentru care poate oferi o
armonie sufletească.
În mitologiile și în simbolistica diferitelor popoare, albul se asociază cu
negrul sau cu roșu . Lumea pământeană, pusă sub lumina zilei, este o lume albă.
Cealaltă lume , a întunericului morții , este neagră . Vecinătatea albului și roșului
este justificată de faptul că amândouă culori se leagă de modelul vieții, redată de
albul laptelui și roșul sângelui.
Negrul este culoare opusă și în același timp complementară albului și se
asociază ha osului, indiferenței, tenebrelor.
Capătă valențe morbide, protestatare, rebele și negativiste. Deși întrevede
o expresie tenebroasă, la origine, negru , a fost simbolul fecundității. Unele
persoane poartă negru pentru că este o culoare formală și inspiră pu tere. Pe de

27
altă parte, preoții poartă negru pentru a -și arăta supunerea fața de Dumnezeu și
renunțarea la vanitățile și deșertăciunile acestei lumi.
Negrul sugerează și lipsa luminii, întunericul primordial, moartea și
neantul. Simbol al disperării și al angoasei existențiale, această non -culoare este
asociată cu atitudinea de revoltă împotriva vieții. De asemenea, negrul are
proprietatea de a acoperi diferite forme și culori , iar din acest motiv este
considerată și simbolul lucrurilor, al ființelor ascun se, invizibile.
Este culoarea doliului absolut, lipsit de speranță, în comparație cu doliul
alb care este mesianic și arată o absență provizorie. Pe de altă parte, negrul
evocă și pământul ca forță de regenerare și simbol al fertilității și fecundității.
Poate fi folosită ca element de delimitare, contrast sau fond pentru
celelalte culori. Ființelor și lucrurilor de culoare neagră li se atribuie un
simbolism funerar dar și însușiri care apără de duhurile rele: ”se crede că este
bine a avea un cocoș negru l a casă, căci de acel loc, unde a călcat acel cocoș, nu
se prinde nici un fel de vrajă.”1
Roșul este culoarea foc ului și a forței vitale primare, a dragostei și a vieții,
a speranței și a sacrificiului. Roșu este un sinonim al frumuseții și al elevației, a l
abnegației și vigorii în luptă. În epoca paleol iticului, se vopseau craniile,
schele tele, dar și pereții se pictau cu desene în roșu pentru a le asigura oamenilor
și animalelor o viață nouă în lumea de dincolo. În m ai multe triburi din Africa de
Nord, oa menii își pictau corpul cu vopsea roșie pentru a stimula forțele
biologice și psihice sau pentru a păzi corpul de boli. De asemenea, și în ziua de
astăzi se păstrează superstiția de a purta un fir roșu legat de corp pentru a te feri
de deochi. Un exemplu e ste și mărțișorul , un obiect mic de podoabă legat de un
șnur împletit dintr -un fir alb și unul roșu. Acesta apare în tradiția românilor și a

1 A. Gorovei, Credinți , 67

28
unor popoare învecinate. Mărțisoarele erau primite de către femei și fete ca
semn al sosirii primăverii.
Nuanța exp rimă energi a dătătoare de viață și pasiune dar în simbolistica sa
există și un roșu al focului din adâncurile pământului și al sângelui impur.
Acesta semnifică moartea, război distrugător și crud , iar în basmele românești
roșu joacă un rol demonic.
Din pu nct de vedere medical, este indicată pentru stimularea sistem ului
circulator și cel reproducă tor. Persoanele care optează pentru un accesoriu roșu
se vor remarca foarte ușor, deoarece culoarea poate adă uga o nota de emoție
unei ținute dacă este purtată sub forma unui inel sau sub forma unui pandantiv
mare.
„Roșul este cea mai bună cură împotriva tristeții.” (Bill Blass)
Oranjul simbolizează vitalitatea și este asociat căldurii, mulțumirii,
prosperității, onestității, creativității și emoț iilor. Nuanța de notă sincerita te,
bucurie și caracterul sociabil al unei persoane. Este culoare conștiinței de sine.
„Portocaliul este roșul adus aproape de umanitate prin mijlocirea
galbenului.” (Vasili Kandinski)
Galbenul este o culoare solară și evocă strălucirea aur ului. Este o culoare
de evidență divină. Simbolizează bucuria, înțelepciunea ș i creativitatea. Această
culoare te ajută să te concentrezi mai mult , deoarece stimulează activitatea
mintală și creativi tatea.
În diferite rituri și ceremonii, obiectele de cul oare galbenă ce evocă
lumina solară (aurul, paiele, grânele coapte și spicele, gălbenușul de ou, parul
blond al copiilor , pâinea, colacul ) au rolul de a trezi forțele luminii, ale
belșugului și de a înlătura răul.

29
Bijuteriile galbene vor î nveseli ținuta ș i vor contribui la îmbunătățirea
stării noastre de spirit.
„Unii pictori transformă soarele într -o pată galbenă, alții preschimbă o
pată galbenă în soare.” (Pablo Picasso)
Verdele este culoarea regnului vegetal, una dintre cele mai odihnitoare
culori , deoarece transmite o stare de armonie, speranță și vigoare. Verdele
reprezintă natura și prin corelație simbolizează viața, tinerețea, renașterea,
respectul de sine, sensibilit atea, compasiunea și bunăstarea . În contrast cu roșu,
verdele este o culoare femini nă, atribuită la chinezi principiului yin.
Lumina verde are o s imbolistică ocultă; egiptenilor le era frică de pisicile
cu ochii verzi și îi condamnau la moarte pe cei care suprimau o pisică. În arta
Evului Mediu , vedele semnifica îndrăgostirea, dragostea tânără, plină de
speranță. Acum, în zilele noastre , verdele este celebrat ca simbol al mișcării
ecologiste mondiale. ”Verdele mișcării ecologiste adaugă simbolismului vechi al
acestei culori o nuanță nostalgică, de parcă primăvara pământului trebuie să
dispară înghițită de peisajul de coșmar al betonului și al oțelului.”1
Pietrele de această culoare au efect liniștitor și pot indica o persoană de
încredere, deschisă la minte în care te poți baza. Exista mai multe derivate ale
nuanței , fiecare sugerând o anu mită trăsătură : verdele închis sugerează bogăț ia,
cel smarald imortalitate, folosită des în practicile oculte, iar verd ele măslină este
culoarea păcii .
Culorii verzi i se atribuie și o putere malefică iar de această simbolistică
se leagă probabil și expres iile românești: ”a alerga după cai verzi pe pereți, a

1 J. Chevalier, A. Gheerbrant , Dicționarul de simboluri , 1995

30
vedea stele verzi, a i se face verde înaintea ochilor, etc.”1 Din punct de vedere
ritualic, culoarea verde este semnul personajelor ce participă la magia agrară
(Paparudele, Primul plugar,Sânzienele) da r și a emblemei primăverii
(Blagoveștenie, Duminica Floriilor, Armindenul, Joia -Verde).
Albastru indică frumusețea cerului și limpezimea apelor , fiind o culoare
caracteristică loialității, seriozității și sincerității. În literatura unor popoare este
culoarea aspirațiilor romantice, a florii visurilor și a păsării fericirii. Psihologul
Carl Gustav Jung este de părere că albastrul se asociază verticalității și
inconștientului, principiului feminin, fiind culoarea frecvent întâlnită în
veșmintele Maicii Domn ului.
Albastrul de V oroneț este o culoare pură și emblematică a transcendenței
către valorile absolute ale cerului.
Cel închis sugerează adevărul și moderația, iar cel deschis inspirația,
sinceritatea și spiritualitatea.
„Nu te poți pierde niciodată at unci când înveți să te pierzi în albastrul
mării.” (Munia Khan)
Violetul este culoarea secundară rezultată din amestecul roșului cu
albastru , iar din punct de vedere cromatic el este o culoare rece, liniștitoare , fiind
simbolul temperanței, al lucidității și al reflexivității.
Considerată culoarea regilor și a misterului, violetul marchează
independența și este car acteristică luxului, bogăției și sofisticării. Ea este de
asemenea și culoarea mantiei episcopale , semnificând înțelepciune,
responsabilitate pe ntru credincioși dar și supunere și obediență față de
Dumnezeu.

1 Ivan Evseev , Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale , Timișoara, 1999, pag 484

31
Nuanță a romantismului și a emoțiilor, violetul este specifică persoanelor
care caută împlinirea spirituală .
Nuanța indigo simbolizează intuiția și contemplarea profundă. Aidoma
faptului că este reprezentativă pentru înțelepciunea mistică, stăpânirea de sine și
realizare spirituală, indigo -ul nu este recomandată în stări de depresie , deoarece
poate contribui la adâ ncirea ei.
Iubirea este simbolizată pe lângă alb, roșu, negru și de roz, deoar ece
această culoare contribuie la îmbunătățirea sentimente lor și la crearea unei
atmosfere romantice și afective. Utilizat intens, el se transformă din culoarea
caldă a dragostei în culoarea violenț ei.
Maroul reprezintă culoarea pământului și pădurii , iar din punct de vedere
al simbolisticii comunică încredere, sinceritate, putere. Este o nuanță favorită în
rândul domnilor și cr eează o atmosferă neutră. Pietrele cu această culoare pot fi
purtate p entru a dobândi o vibrație boemă încorporată în cercei, brăț ări sau
pandantive.
Griul semnifică durere (evreii își puneau cenușă în cap ca semn al
durerii) , securitate și maturitate, fiind caracteris tică persoanelor conservatoare.
Pictorii din Evul Mediu îl înfățișează pe Iisus Hristos la Judecata de Apoi în
veșmi nte gri, astfel, această culoare semnifică și învierea morților. Nuanțele de
gri închis arată dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa ceva
neterminat.

32
3. Limitări ale procesului creativ
3.1. Legile designului
Cuvântul ”design” provine din verbul latinesc ”designare” ce înseamnă a
trasa, a ordon a, a indica. În limba franceză avem corespondent cuvântul ”dessin”
și ”disegno” , în italiană ”disegno” , iar în engleză avem ”design” ce semnifică
crochiu, intenție, idee generală, construcție etc. P e măsură ce știința despre
design evolua, au fost elaborate diferite definiții ale acestuia . Designul este un
proces de activitate și creație a unui produs nou și simultan un rezultat al acestui
proces. Scopurile țintă al designului sunt îndreptate spre cr earea produselor în
care va exista echilibrul între funcțional, durabil , economic , simbolic, ergonomic
și frumusețe.
Designul este un fenomen social , figurând în toate sferele vieții și
activitățile umane. Destinația designului în societate, comportarea l ui, acțiunile
produse de el ca răspuns la solicitările mediului cadrului social pot fi
caracterizate și evaluate prin noțiunea „funcție socială” a designului.
Funcțiile ale designului sunt:
1. Funcția umanizatoare – prin design sunt afirmate valorile etice,
valorile morale și respectul către om. Designul este puntea de
legătură dintre ameliorare și înnobilare a condițiilor de viață și
muncă a omului. Faptele rezultate din aplicare designului sun t
benefice vieții omului și anume ridică productivitatea muncii, în
același timp se creează un confort psihologic și protejează
sănătatea.
2. Funcția socializatoare – designerul, în procesul de creație realizează
o paletă creativă cât mai largă care acoperă n ecesități și stiluri
individuale excluzând caracterul subiectiv.

33
3. Funcția creativă – scopul designerului este să caute soluții de a crea
noi obiecte și produse ce încă nu au fost create. Cu toate că este
greu de realizat acest lucru, designerul își extinde ideea creativă
dincolo de hotarele spațiului cultural.
4. Funcția raționalizatoare – în procesul de proiectare se urmărește
scopul contopirii organice a funcționalității produselor și
expresivității formelor lor.
5. Funcția organizatoare – un rol important îi re vine designerului
pentru că el ordonează lumea obiectelor, mediul ambiant cât și
modul comportamental al oamenilor. Totodată designerul
contribuie la dirijarea atenției și conduitei umane în procesul de
amenajare a sălilor de expoziție și centrelor comerci ale.
6. Funcția semnificativă – fiecare obiect prin forma și structura sa
manifestă: esența, identitatea sa funcțională; imaginea creatorului,
brand -ul; imaginea consumatorului, statutul său social, gustul
estetic, nivelul de cultură; indici de moda, tradiții naționale.
7. Funcția ecologică – de-a lungul timpului, omul s -a confruntat cu o
problemă globală – problema ecologică. Designerul ocupă un loc
important în politica de ecologizare dusă la nivel mondial. Pentru
protejarea mediului natural, s -au găsit soluții favorabile în
amenajarea adecvată a interiorului și a spațiilor exterioare. A apărut
o ramură importantă a designului și anume eco -designul.
8. Funcția de prognozare – designerul concepe și analizează noile
tendințe în evoluția modei, în același timp răspund e cerințelor
consumatorului. Tot el este cel care anticipează tendințele pentru
viitorul apropiat. El nu rămâne un simplu spectator , ci intervine în

34
acest proces , punându -și amprenta personală. Funcția de
prognozare s -a manifestat în curentul Future -design .
9. Funcția estetică – această funcție este una dintre componentele
importante ale activității de proiectare. Designul își manifestă
funcția estetică în crearea unei noi realități.
10. Funcția hedonistică – hedonism (fr. hédonisme , cf. gr. hedone –
plăcere ) reprezintă o concepție etică potrivit căreia scopurile vieții
sunt plăcerea, desfătarea și eliberarea de suferință. După această
teorie bazată pe hedonism , se consideră că generarea emoției este
principala funcție a artei.1
3.2. Proxemica
În spațiul public ar fi indicat să se țină cont de o regulă foarte importantă
și anume de a nu invada spațiul personal al altor persoane. Invadarea acestui
spațiu, determinat de specialiști ca având o rază de 50 de centimetri, provoacă
reacții asemănătoare cu cele cauzate d e frică. Această caracteristică nu este
aplicată doar oamenilor , ci și în rândul animalelor. Studiile arată că indivizii mai
multor specii au pornirea de păstra o anumită distanță între ei când
interacționează.
Potrivit antropologului american Edward Hal l, spațiul personal al
fiecăruia dintre noi are patru dimensiuni. În perioada anilor 1960, Edward Hall
introduce în sfera de psihologie termenul de ”proxemică”. Acest concept face
referință la spațiul din jurul nostru și la felul în care ne schimbă starea de spirit
din relaxat în neliniștit și viceversa.
Teritoriul personal poate fi delimitat astfel:

1 https://ro.scribd.com/doc/55256636/Teoria -%C5%9Fi -metodologia -designului

35
 Spațiul public – acesta es te delimitat între 12 m și 25 m, spre exemplu
distanța dintre un vorbitor și publicul său.
 Spațiul social – este folosit în cadrul partenerilor de afaceri dar și în
separarea de străini în locurile publice. Această distanță se încadrează
între 4 m și 10 m.
 Spațiul personal – este cuprins între 2 m și 4 m, el se regăsește în cadrul
membrilor familiei , dar și în separarea oamenilor car e stau la coadă.
 Spațiul intim – are ca distanță maxim 1 m și implică o mare posibilitate de
contact. În această categorie se regăsesc șoptitul la ureche și îmbrățișarea.

4. Descrierea conceptului
4.1. Elemente de inspirație
Bucovina se conturează ca o în chegată regiune etnografică, integrându -se
prin toate caracter isticile sale marii întinderi etnografice românești, regiune de
străveche cultură populară, bine încadrată în procesele de civilizație europeană,
cu un rol decisiv în cultura întregii umanități. Zestrea tradițiilor și obiceiurilor
reprezintă comuniunea natură -om, ca entitate socială, punând în evidență
valoarea omului, a culturii pe care a făurit -o, acționând cu mintea, sufletul și
mâinile sale spre a crea, de -a lungul generațiilor, obiecte neces are vieții, atât pe
plan material, cât și spiritual. Pentru noi, Bucovina înseamnă o școală de
patriotism, care ne îndeamnă la reflecție și muncă de cercetare pentru a înțelege
de ce Eminescu o numea „ diamant din stema lui Ștefan” și de ce Nicolae lorga
adăuga constatarea că dintr -o astfel de zonă „ capriciul Austriei a făcut un muzeu
etnografic viu, unde se pot cerceta toate limbile și toate datinile.”

36
4.2. Portul bucovinean
Costumul național nu este numai un element de cultură materială ci el
înfățișeaz ă grija țăranului de a -și satisface necesitățile materiale precum și
preocupări de natură spirituală.
Portul bucovinean păstrează influențe dacice și se confecționa manual, în
întregime, în casă, de către gospodinele pricepute, care dădeau dovadă de multă
măiestrie în realizarea fiecărei piese. Femeile coseau în casă acele piese din
costum care se luau direct pe piele cum ar fi: cămașa, ițarii, poalele, dar și
piesele pentru acoperirea capului. Un vechi obicei este acela în care fetele
obișnuiau să își coas e acasă cămăși în taină cu care mai apoi să apară în sat. E le
creau motive originale și noi câmpi ornamentali. Doar atunci când toate fetele
ieșeau îmbrăcate cu noile cămăși se putea observa frumusețea și măiestria
artistică a lor. Acest obicei stimula cr eația populară, le stimula hărnicia și le
îndemna la realizarea unor noi valori de artă populară.
Costumul popular este reprezentativ pentru cele mai importante momente
ale vieții cum ar fi nașterea, nunta și înmormântarea. Purtarea podoabelor și a
costum ui a dat naștere în toate timpurile unor contradicții. O femeie era aspru
judecată de opinia comunității dacă era preocupată de aspectul fizic , cum ar fi
lungimea fustei sau purtarea capului descoperit.
De-a lungul timpului, costumul tradițional a evoluat atât de mult încât unii
iubitori ai portului popular deplâng transformarea lui în perioada contemporană.
Analizând cu atenție portul popular din mai multe regiuni , nu putem face
diferențe în ceea ce privește estetica lor , spunând ca unul este mai frumos de cât
altul. Putem afirma că schimbarea este una continuă în ceea ce privește costumul
la fel ca și dorința omului de înfrumusețare a mediului în care trăiește.
Omul a depășit granițele cotidianului prin intermediul unor materiale noi,
al culorilor și al pod oabelor doar pentru această dorință de a se împodobi și de a

37
se distinge în ochii altora. Acest fapt generează un comportament specific,
indiciu al unei acțiuni bruște ieșite din obișnuitul cotidian. Prin acumularea unor
piese de port și a podoabelor valor oase, legătura dintre costum și starea
economică a proprietarului a fost reliefată astfel încât unele podoabe (inele,
salbe de bani) se confundau cu banii. Una dintre funcțiile costumui popular este
faptul că făcea diferența dintre anumite zone ale țării , iar oamenii din aceste
locuri se cunosc după costum și podoabe, după gesturi și atitudine , cu toate că
vorbesc același grai.
Costumul popular constituie un document viu în care putem observa aria
de răspândire a unor piese, îmbinarea cu alte materiale noi cât și efectul lor
asupra portului, într -un cuvânt legătura dintre arta populară și arta cultă.
Obiceiul ornamentăr ii veșmintelor este foarte veche pe teritoriul țării noastre ,
dar nu putem vorbi despre un costum românesc înainte de formarea poporului
român. Elementele fundamentale ale portului popular sunt: materia primă,
cromatică, aranjarea ornamentelor, croi. Ca și materie primă, în confecționarea
costumelor , sunt folosite țesături albe din lână, in, cânepă sau bumbac.
Fondul de culoare albă reprezint ă o tradiție păstrată de la strămoșii noștri,
dacii. Cromatica joacă un rol important î n realizarea costumului popular; una
dintre culori este ocrul, combinat cu touri de brun, verde oliv, galben . Altă gamă
cromatică se bazează pe contrate puternice, domin ată de roșu, negru, verde,
albul, albastrul și alte nuanțe având doar rolul de a îndulci, ameliora violența
tonurilor foarte calde și luminoase. De altfel, tonurile de ocru nu exclud
contrastele dintre roșu și negru, verdele oliv se îmbină cu tonurile de b run.
Țesăturile erau colorate cu vopsele vegetale fapt ce le confereau un aspect
deosebit și rezistență specială. Cromatica bucovineană se caracterizează prin
prospețime și armonie , grație folosirii coloranților naturali prin fierberea
buruienilor, florilo r, rădăcinilor, frunzelor și cojilor. Culoarea galben se obținea
din drobiță, oranjul din flori de salix purpurea, roșul din frunze și coajă de măr

38
sălbatic cu flori de sovârf , albastrul din aramă și acid nitric iar negrul din coajă
de anin sau din frunza de nuc. Dispunerea ornamentelor este completată printr -o
cromatică potrivită astfel încât se realizează ansambluri vestimentare cu
adevărate calități artistice. Coloritul fiecărei țesături pune în evidență și mai clar
calitatea artistică a produsului de ar tă populară.
Motivele ornamentale din cadrul textilelor sunt sunt dispuse în suprafețe
delimitate precis, alcătuind ceea ce poartă numele de „câmpi” ornamentali. În
funcție de dimensiunea și forma pieselor pe care sunt făcuți, aceștia se prezintă
sub form a unor suprafețe dreptunghiulare de lungimi și lățimi variabile.
Gruparea motivelor ornamentale și situarea lor în câmpuri bine stabilite de
tradiție, reprezintă o însușire importantă a artei populare românești în general.
Compoziția ornamentală pe textile are la bază două principii: ordonarea ritmică
a câmpului ornamental pe direcția repetării elementelor decorative și simetria.

Fig. 6

39

Fig. 7

Fig. 8

40

Fig. 9

Fig. 10

41

Fig. 11

Fig. 12

42

Fig. 13

Fig. 14

43
Costumul național este caracterizat și prin tr-o multitudine de pieptănături
și găteli ale capului, fapt ce ridică numer oase probleme etnografice.
O seamă întreagă de piese textile din domeniul portului popular, au un rol
însemnat în cadrul diferitelor ceremonii ce au loc în viața comunității rurale, a
familiei, decorul adaptându -se astfel funcției pe care o are piesa texti lă în cauză.
Este de cunoscut faptul că la nuntă cât și la înmormântare, vechile datini impun
un anumit fel de ținută participanților, ceea ce presupune un anume accent pus
pe diferite piese ale costumului: ștergarul de mire, costumul de mireasă, batistele
prinse în pieptul vătăjeilor etc. Este un obicei ca mireasa să îmbrace costumul
popular, costum care reflectă bogăția creației artistice tradiționale. Totodată, cu
ocazia căsătoriei se pun și cele mai frumoase și bogate podoabe, podoabe purtate
tocmai din vremuri străvechi.
Gherdanele sunt șiraguri de mărgele, de pietre scumpe sau de galbeni și
fac parte din podoabele bucovinene. Aceste bentițe pe care se repetau diferite
motive ornamentale aveau dimensiuni variabile: lungimea este în funcție de
circumfer ința capului iar lățimea variază între 2 cm și 6 cm. Mai sunt un fel de
gherdane, cele pentru împodobirea pieptului. Motivele predominante sunt
rombul, ”s” -ul și ”x” -ul. De asemenea, în componența zestrei fetei nu pot lipsi
scoarțele. La inmormântare se c ere ca portul celor care participă să renunțe la
culorile vii, să adopte un decor redus pentru a respecta nota de sobrietate
cuvenită. Participanților li se împart ștergare cu un dec or redus la vergi discrete.
Astfel cum se schimbă ornamentica și variază î n funcție de ocazia ivită în viața
comunității respective.

44

Fig 15. Gherdane bucovinene

Fig. 16 Salbă bucovineană

45
Piesele definitorii ale portului popular tradițional îmbogățesc și astăzi
patrimoniul cultural prin prezența lor în muzee. Acestea vor purta mărturia
drago stei de frumos și simțul artistic al poporului nostru.
4.3. Portul bărbătesc în Bucovina
Costumul bărbătesc al bucovinenilor este simplu. Piesele principale ale
acestui costum sunt: cușma sau pălăria, cămașa, bondița (pieptarul), cioarecii,
ițarii și opinc ile. Cușma, totdeauna înaltă, este purtată cam în toate anotimpurile.
Bărbații purtau în timpul iernii căciuli de miel și pălării de paie sau de fetru în
timpul verii.
În ceea ce privește cămașa bărbătească, deosebim tipul de cămașă
bătrânească, al cărei trup este format dintr -o singură bucată de pânză, adeseori
brodată pe la guler, piepți și mâneci. Al doilea tip de cămașă este reprezentat de
cămașa cu fustă. În zilele de lucru, bărbații purtau cămăși din pânză de tort și in,
fiindcă era mai rezistentă. A ceasta avea un guler simplu, cu platcă, încheiată cu
câțiva nasturi mici colorați, era fără cusături, doar la poale cu trei cercuri cusute
cu mâna. Era lungă până la genunchi, cu mâneca largă. Brâul era țesut din lână
vopsită natural: roșu se obținea din c oji de ceapă, verde din frunze de nuc. Ițarii
erau din cânepă sau bumbac și partea de sus era strânsă cu brăcinar. Bernevecii
se purtau iarna și erau cusuți din lână albă și chiuați.
O piesă destul de importantă pentru costumul bărbătesc este și bondița,
dar nici prin croi și nici prin sistemul ornamental nu diferă de cea femeiască.
Dacă într -adevăr bocancii și cizmele nu prezintă nimic deosebit, opinc ile
apar cu totul caracteristic . Ele se poartă deopotrivă de bărbați și femei.
Dintre hainele care îmbracă tot trupul, amintim sumanul și mântaua.

46

Fig. 17 Bătrân purtând pălărie zisă rumînească

47

Fig. 18 Costum bărbătesc cu mînta

48
Între piesele de port care au un deosebit rol decorativ trebuiesc amintite de
asemenea brâiele și chimirele . Brâul sau șerparul cum i se mai spune, se
transmite din tată în fiu și semnifică legătura dintre membrii familiei și
perpetuarea neamului. Brâiele au o ornamentație din năvăditură (trecerea firelor
urzelii prin ițe și spată, în ordinea cerută de modelul țesăturii) , de obicei simplă.
Chimirele s unt de două feluri: chimire cu ornamente imprimate cu ajutorul unor
prese sau instrumente de mână și chimire cu ornamente brodate. Chimirele joacă
și un rol practic foarte important, în diferitele lui compartimente punându -se
bani, tutun, chei, iască și am nar.

Fig. 19 Chimir bogat înflorat
Broderiile se fac pe o fâșie de pânză, care apoi se aplică pe un cadru de
mucava. Cusăturile sunt executate de către fem eile din casă, rolul chimir i fiind
cu totul șters în selecționarea motivelor ornamentale, de unde și variet atea
nesfârșită a motivelor. Cure aua lată a fost într -o perioadă cea mai răspândită
cingătoare.

49
4.4. Portul femeiesc în Bucovina
Portul femeiesc la bucovineni prezintă însușiri artistice remarcabile. Nu
numai linia sa sobră, ci însuși elementul decorat iv al fiecărui articol care -1
compune trezește atenția și interesul iubitorului de artă.
O piesă de port, care a avut un rol decorativ deosebit în ansamblul
costumului femeiesc înainte, ca și în tot cursul secolului al XlX -lea, a fost
ștergarul de cap, cun oscut și sub numele de zăbrenic sau zăbrelnic . El a început
să fie părăsit spre sfârșitul primului război mondial, pentru ca astăzi să fie purtat
extrem de rar și numai de bătrâne.
Ornamentația consta exclusiv din motive geometrice dispuse în fâșii.
Uneori zăbrenicul era decorat și cu ajutorul mărgelelor.
Câmpurile ornamentale sunt dispuse în jurul gâtului, pe umeri, pe mâneci,
pe piept și pe marginea poalelor. Costumul popular femeiesc era alcătuit din:
cămașă, poale, catrinț ă, frânghie, bondiță, cojoc al b îngrădit, mintean,
genunchere. Pe vreme rea , în picioare, femeile aveau opinci, ghete sau ciubote.
Catrința de purtat era țesută în casă, de culoare neagră, la poale cu bata roșie,
sus cu bata verde și cu vâstre de-a curmezișul, de mai multe culori. Part ea din
spate era simplă, neagră , fără dungi. Frânghia era țesută în casă , îngustă, cusută
de catrință ( cea de purtat). Femeile mai purtau fustă neagră, largă, cu cordele pe
la poale. Bondița era mai scurtă decât cea bărbătească și era albă. Cațaveica era
o haină groasă, din material negru, căptușită cu lână prin interior, cusută în cruci,
cu margini de catifea. Pentru portul de sărbătoare gospodinele își îmbogățeau
gama ornamentală inventând zeci de modele noi. În funcție de vârstă, podoabele
pentru găteala capului erau diferite astfel încât fetele mergeau la biserică și la
horă cu capul descoperit .
Pe la începutul secolului al XIX -lea, în întreaga zonă, între culorile
preferate la broderia cămășilor, își făcea adesea loc cea portocalie. Prin anii

50
1870 —1890, gama cromatică la iile românești era reprezentată prin negru, roșu
carmin, portocaliu, galben, albastru, verde. Fondul cromatic era uneori tranșant,
de nuanță închisă, alteori nedefinit, întreaga compoziție ornamentală fiind
policromă, caracteristică esen țială a cămășilor femeiești din Bucovina.
Cămașa este simbolul protecției și este considerată a doua piele a omului.
Este prezentă în riturile de trecere și ceremoniile de inițiere. Cămășile se țes
după un anumit calendar: ”La începutul paresimilor din se cul Paștelor trebuie să
fie gata tortul pentru cămăși, care toarcere se începe la începutul secului
Crăciunului. La începerea paresimilor se începe și țeserea pentru cămăși.”1
Nu era de bun augur să coși cămăși marțea și sâmbăta , deoarece aducea
rău de moa rte și sărăcie. Când se îmbrăca o cămașă pentru prima dată se trecea
prin ea un ban de argint ori un cuțit pentru a fi omul sănătos ca fierul și curat ca
argintul.
Broderiile și decorul iilor nu se aseamană niciodată , deși urmează un tipar
de compoziție propriu poporului nostru, fiecare creatoare adăugând un element
propriu. Dacă pieptul unei cămăși nu va fi bogată în cusături , atunci se poate
accesoriza cu pieptare bogat brodate.

1 S. Mangiuca , Călindarul , 1883, ian

51

Fig. 20 Costum tradițional bucovinean
O deosebită atenție merită gama ornamentală, bogată și plină de
originalita te. Motivele ornamentale se împart în trei categorii: geometrice,
vegetale și zoomorfe. Aceste categorii de ornamente apar fie izolat, fie asociate
în diferite moduri. Motivele ornamentale geometrice mai frecvente se limitează
la pătrat, romb, romboid, tri unghi, hexagon, dungi, linii frânte, etc. Rombul,
figură geometrică compusă de două triunghiuri care sunt așezate unul în baza
celuilalt, are semnificația conjuncției dintre două principii opuse: femininul și

52
masculinul, cerul și pământul. Rombul este semn străvechi al dragostei,
fertilității și armoniei.
Un alt exemplu de ornament îl constituie ” coarnele berbecului ”.

Fig. 21 Motiv tradițional ”coarnele berbecului”
Datorită unui simț dezvoltat al îmbinării armonice a diferitelor figuri sau a
elementelor lor componente, artistul popular realizează o gam ă impresionantă de
forme ornamentale cu caracter geometric. Linia dreaptă marchează contururile

53
câmpurilor ornamentale sau brăzdează orizontal aceste zone ornamentale,
devenind astfel închisori ale unui fragment din compoziție. Punctul sau cercul,
în gener al, sunt elemente centrale ale unui ornament , iar pătratul și rombul, de
cele mai multe ori, constitue baza ornamentală. Linia spiralată, care brăzdează
câmpurile ornamentale ia locul liniei drepte, sau este ea însăși un element
decorativ.
Ornamentul vege tal nu joacă nicăieri un rol atît de important ca la
broderiile cămășilor femeiești. Este de subliniat, î nsă, că ornamentul vegetal nu
apare singur, ci este asociat cu cel geometric. Alte motive semnificative
broderiilor sunt ghiveciul cu flori, pomul vieț ii, pomișori, plante cu tulpină pe
ale căror crengi se odihnesc păsări.
Motivele zoo și avimorfe sunt folosite mai rar în ornamentica cămășilor
femeiești. Între cele avimorfe, mai frecvent este cel al găinușei. Între
ornamentele care reflectă obiecte în l egătură cu viața religioasă amintim crucea
și biserica.
Între piesele de port femeiesc cu deosebit rol decorativ în ansamblul
costumului, amintim bondița (pieptarul), cojocul lung fără mâneci, sumanul și
opincile.
Bondița este un pieptar cu deschizătură l a mâneci neobișnuit de largă, spre
a se pune în valoare bogăția cusăturilor de la altița cămășii. Ea are marginile
ornamentate din pielicele de miel, dintr -o împletitur ă lucrată cu acele. Fața și
spatele bondiței sunt aproape în întregime cusute cu lână, s trămătură sau mătase.

54

Fig. 22 Costum tradițional (față) Fig. 23 Costum tradițional (spate)
Cojocul lung fără mâneci era una dintre cele mai arătoase piese ale
costumului până în preajma războiului mondial. Motive ornamentale geometrice
asociate cu cele florale în culori diferite, dădeau o minunată notă de întregire
costumu lui femeiesc cu fotă.

55

Fig. 24 Bondițe bucovinene

56
Sumanul, cu un croi care -i asigură o structură tipică, este și el printre,
piesele valoroase de port. În regiunea Bucovinei, se purta sumanul negru sau
cenușiu decorat cu găitane sarad , căruia i se adaugă une ori gluga . Un alt
element specific sumanelor erau ciucurii colorați.
Găteala capului este privită ca element accesoriu al costumului popular ,
având o valoare simbolică în funcție de formă și momentul folosirii (copilărie,
căsătorie, înmormântare). Prin pu rtarea lor, femeia dorește să se distingă sau să
arate apartenența la un grup social. Așadar, fetele necăsătorite se poartă cu capul
descoperit iar femeile mai în vărstă (căsătorite) își acoperă capul conform unei
tradiții de demult. Ștergarul de cap este executat dintr -un bumbac mai gros și
înfășoară capul pe sub barbă , lăsând liberă numai figura. Acesta este des asociat
cu casâncile (basmale de cașmir), cu lătițare și flori, formând ansambluri
decorative ale capului foarte complicate.
Coronițele sau cunu nile marchează schimbarea statu tului civil al femeii.
Ele erau obținute din bumbac, borangic, flori, pene, monede, sau din elemente
din import: dantele, paiete, fir, mărgele. Aceste podoabe țărănești erau montate
pe suporturi circulare , fapt ce le conferea unitate morfologică. Cununa este un
simbol al principiului feminin și este unul dintre simbolurile principale purtate
de către mireasă la nuntă. Prezența acestei cunune în tradițiile românești se
asociază cu cercul ocrotitor, cu Soarele și fecunditatea.
Purtarea unor piese de împodobit sau de îmbrăcat devine însușire unor
anumite etape de vârstă, dovadă a trecerii dintr -o perioadă în alta a vieții, astfel
încât tinerețea se caracteriza prin strălucire și culoare. În celelalte etape ale vieții
succesoare tinereții, se renunța la podoabe și la cromatica vie, adoptându -se un
stil sobru. Întâiele podoabe ale tinereții erau florile, crenguțele verzi și panglicile
colorate.

57
Colierele realizate din mărgele, piese metalice și pandantive erau nelipsite
din costu mul tinerelor. Din categoria podoabelor purtate la gât fac parte
gherdanele, zgărzile, salbele și mărgelele. Acestea sunt variate în ceea ce
privește materialul din care sunt făcute și felul în care sunt montate și finisate.
Colierele, salbele și alte podo abe purtate la gât lucrate din materiale prețioase,
aur sau argint, făceau obiectul succesiunilor testamentare și al foilor de zestre. O
salbă din monede de aur valora cât o turmă de oi ori cât o moșie țărănească , fapt
ce arată că nu era accesibilă oricăre i categorii sociale.
În momentul în care fata era considerată pregătită pentru măritiș, mama îi
așeza podoabele la gât și îi dădea voie să iasă la hora. Scoaterea la hora era un
moment marca nt în lumea satului. Cum puteau ști băieții că o fata are voie sa fie
jucată în horă ? I se punea gherdan la gât iar în momentul în care băiatul vedea o
fată cu podoabe la gât știa că poate sa îi facă curte. Funcția podoabei este una de
comunicare dincol o de funcția proprie de ornament, ea comunică dispunerea
către maria j a tinerei fetei.
În ceea ce privește femeile tinere, lătițarul era ce mai răspândită podoabă.
El era o bentiță dintr -o țesătură fină din mărgele multicolore. În timp ce
podoabele fetelor tinere sunt puțin numeroase, cele ale flăcăilor sunt în număr
mai mare , fiind purtate chiar cu o oarecare ostentație. Numărul podoabelor
feminine crește la căsătorie și puțin timp după aceasta, urmând ca după vârsta de
30 de ani femeia să renunțe la purtarea lor. În comparație cu femeile, bărbații
renunță la podoabe trep tat după căsătorie, motivul fiind responsabilitate a față de
familia nou întemeiată .
În componența portului popular, podoabele purtate în jurul taliei apar în
forme variate din punct de vedere al formei, decorului și al materialului. Brâul
semnifică atașam entul , fidelitatea, curajul, puterea și este asemănat cu cercul,
șarpele încolăcit, brazda și funia. Majoritatea cingătorilor pentru femei sunt

58
lucrate din fibre textile. Vârsta determină lățimea, motivele și cromatica.
Cingătoarele înguste și viu colorate sunt pentru tineret, cele mai late fiind în
culori mai blânde pentru femei căsătorite iar femeilor bătrâne li se atribuie
cingătoarele foarte subțiri și închise la culoare. Brâul reprezintă simbolul
castității și a l purității trupești iar în ritualul de la nunta românilor acesta este
unul dintre cadourile făcute de către mireas ă mirelui. Este un semn al ei că este
hotărâtă de renunța la starea de fecioară. La nuntă, miresei i se prinde un brâu
căruia i se face un nod , iar în noaptea nunții mirele trebuie să îl desfacă.

Fig. 25 Cingătoare

59
Traistele purtate de obicei în mână sunt ornamentate prin simple vărgi sau
alesături , completează costumul femeiesc original și frumos.
5. Nunta în Bucovina
Satul este așezarea omenească unde persoanele se cunosc foarte bine.
Astfel că ti nerii erau atent supravegheați la toate evenimentele la care participau
(horă, bal, clăci, șezători), mai ales când li se apropia vârsta de căsătorie. Unul
dintre momentele cu însemnătate în viața omului este fără îndoială căsătoria.
Nunta țărănească a fos t și rămâne o adevărată sărbătoare. În tradiția bucovineană
dar nu numai , părinții trebuiau să își dea acordul în vederea căsătoriei celor doi
viitori miri. Un rol esențial pentru a fi posibilă căsătoria era bogăția, starea
materială.
Căsătoria avea ca sc op unirea unor două persoane în vederea ajutorului
reciproc și împărtășirea binelui și a răului , a bucuriei și a tristeții pe tot parcursul
vieții. Un alt scop era faptul de a avea urmași care să păstreze și să ducă mai
departe numele de familie, să se îng rijească de ei la bătrânețe iar în final să
moștenească averea părintească.
Se consideră astfel că fete le trebuie să se mărite între 15 și 20 de ani, iar
băieții este bine să se însoare intre 18 și 30 de ani. Motivațiile au în vedere
dezvoltarea fizică, bi ologică, dar mai ales maturizarea psihic: la acea vârstă sunt
copți la minte, după aceea îmbătrânesc și n-au vlagă să aibă și copii.
5.1. Feciorii bătrâni
Cum este datina din str ăbuni, feciorii care trec de vârsta de 30 de ani, de
timpul cel mai bun pentr u însurătoare, aceia rămân neînsurați defel. Alții nu se
mai însurau pentru că erau urâți, proști, prea pretențioși ori pentru că le-a murit
ursita . De acești feciori bătrâni sau cum li se mai spune, burlaci, nu râdeau doar
cei așezați la casele lor , dar ș i tineretul , iar prilejul cel mai bun era la nunți:

60
”Frunză verde tilipin,
Am rămas flăcău bătrân
Și aș vrea ca să mă -nsor,
Dar fetele nu mă vor
Pentru că sunt cam cărunt
Și de zile nu -s de mult,
Numai de cincizeci de ani
Și nu pot mânca mălai,
Că-i mălaiul cam uscat,
Da eu tot îs de -nsurat.
Gura mea -i fără de dinți,
Eu, bătrân, făr -de părinți
Și-ar fi bine să mă -nsor
S-am și eu cev -ajutor!”1
Peste tot se știe că nurorilor nu le stă bine la un loc cu soacra, deci, mulți
feciori nu se însoară c a să nu le facă maicilor sale, prin căsătorie, supărare și
necaz.
”Florile de pe izvor
Toate -mi strigă să mă -nsor
C-ar fi prea mare păcat
Să rămân neînsurat;
Numai floarea cea din iaz

1 Din Găinești, sat din Bucovina, ținuta Rădăuțiului

61
Îmi zice să mă mai las
Să nu -mi leg de cap necaz!”1
Sau:
”Pus -am gândul să mă -nsor
S-aduc maicii ajutor;
Dar gândii ca să mă las,
Să n-aduc maicii necaz!”2
Văzând de la un timp bărbații însurați și feciorii cei tineri că nu este chip
ca burlacii să fie însurați, se la să păgubași cu vorba lui Ion Creangă : ”până la 2 0
de ani se însoară cineva singur, de la 20 -25 îl însoară alții, de la 25 -30 îl însoară
o babă, iar de la 30 de ani înainte numai dracu -i vine de hac.”
5.2. Fetele bătrâne
La fel ca și băieții, sunt și fete întârziate la măritiș . Acestea sunt numite de
către bătrânii din Bucovina fete bătrâne, fete stătute, fete -n păr, cosiță albă. Și
despre ele se spune că le -a murit ursitul ori că sunt prea leneșe, unele că nu și -au
păstrat cinstea sau că sunt prea urâte dacă nu s -au măritat până la 20 de ani.
”Dragă -mi ești și te -aș lua,
Dar mi -a spus vecină -ta
Că te culci sara cu soare
Și te scoli la prânzul mare
Și-ncă-ți pare cu bănat,
Că de noapte te -ai sculat,”1

1 I. P. Lazăr, Chiote populare din Sălaj, în ”Tribuna”, an. III, Sibiu, 1886, nr. 10
2 Ibidem, nr. 140

62
O serie din fetele care nu se măritau gândeau că vreun dușman le -a făcut
anume să nu fie pețite și iubite. Drept urmare , ele caută în fel și chip să placă
feciorilor , iar dacă vedeau ca nu își atingeau scopul, apelau la farmece și vrăji.
Se credea că farmecele au scop bun, se curăța de răul care era cuprinsă și se
făceau plăcute de către feciori. De ce alaltă parte, vrăjile erau rău văzute pentru
că nu numai constrângeau feciorii de a se îndrăgosti , dar se lucra și cu spirite
necurate. Prin urmare, fetele care se voiau măritate cu orice preț, începeau cu
farmecele prima dată și numai după ce vedeau că ac estea nu le ajută, își luau
refugiul la vrăji.
5.3. Consimțirea părinților
Părinții însoțeau copiii, veghind la conduita lor. Ei trebuie să fie pregătiți
pentru a trece dintr -o stare în alta. Fata „să știe să toarcă, a țese, a coace, a face
mâncare”, să ai bă zestrea gata, iar flăcăul „să cunoască toată plugăria și să aibă
casa ridicată” . Când partenerii găsiți deveneau aleșii inmii, tinerii își informau
părinții și începeau demersurile pentru organizarea nunții. Se știa că mai întâi se
căsătoreau copiii cei mari din familie, apoi le venea rândul celorlalți. Aceasta era
o regulă strictă, care nu se prea încălca.
Pentru a încheia căsătoria, se cerea aprobarea părinților , căci zice poporul:
”Binecuvântarea părinților
Întărește casa fiilor,
Iar blăstemul părinți lor
Răsipește casa fiilor.”
Aceia care fac nuntă fără să aibă acordul părinților, la scurt timp
Dumnezeu îi bate pentru neascultarea lor:

1 Simion Florea Marian , Poezii poporale române , t. II, Doine și hore , Cernăuți, 1875. P. 226

63
”Cine n -ascultă de mamă,
N-are-n lume nici o samă
Cine n -ascultă de tată,
N-are noroc niciodată.
Nici eu nu i -am ascul tat,
Și Dumnezeu m -a cercat;
Și-am făcut precum am vrut
Și Dumnezeu m -a bătut.”1
După ce feciorul a pus ochii pe fata de măritat, acesta trimite pețitori la ea
să o ceară pentru dânsul . Există credința că nu toate zilele sunt potrivite pentru
pețit, ci num ai joia și duminica .
5.4. Zestrea
Prin tocmeală sau așezare se înțelege că părinții amândurora se înțeleg
asupra zestrei. Pentru zestrea fetei se ocupă amândoi părinți, mama pentru cele
legate de casă iar tata de animale, pământ și bani. Tatăl care este ma i avut îi dă
fiicei: un cojoc, un pieptar, un suman precum și o pereche de încălțări. Mama dă
zestre fiicei sale o scoarță, un țol, o traistă și peste cinci lăicere, toate țesute din
lână. Apoi îi m ai dădea plapume, vreo opt perne și trei catrințe, două prostiri ,
două fețe de masă, șase cămăși de sărbătoare, două -trei valuri de pânză de fuior
și două de câlți. Este de înțeles că atâta timp cât stă aca să la părinții săi, fata își
face ea lucrurile din casă , iar mama sa are grijă mai mult de mater ialul
trebu incios. Pe lângă toat e acestea, mama ii mai da o pereche de gânsaci și nu
găini deoarece , se credeau despre acestea că duc sărăcia de la casa părinților la
cea a copiilor. Mai demult, cum era datina, părinții fetei îi dădeau ginerelui un

1 Elena Sevastot, op. cit., p. 34

64
cal pentru a se du ce călare pe el la cununie; de aici și proverbul ”după moarte li
cal de ginere”1
Zestrea feciorului din partea tatălui său era: un car cu boi, o căruță cu cai,
o sanie, vaci și oi. Îi da un loc de casă cu o bucată de livadă , iar dacă tatăl său nu
apucase s a îi ridice casă , atunci îl ajută să o facă. Cât despre îmbrăcăminte,
feciorul primea un cojoc, un pieptăraș, un cojocel scurt, două sumane, o curea și
două perechi de ițari. Din partea mamei primea două schimburi și o năframă,
atât, așternuturile și celel alte de trebuință fiind aduse de mireasă de la mama sa.
Dacă o fată are mu ltă zestre, se zice despre ea că este foarte frumoasă și că
părinții s -au îngrijit cum se cuvine. În schimb , dacă fata nu este foarte
”înzestrată”, înseamnă că părinții sunt zgârciț i și sunt priviți de rău , nu numai de
familia ginerelui , dar și de ceilalți oameni .
5.5. Logodna
Tinerețea a înfățișat mereu o vreme de curtare , iar unele lucrări de artă
erau comandate pentru a promova logodne. În Renaștere, garoafa era simbolul
logodnei .
Ritualul logodnei împlinea o nevoie spirituală de a binecuvânta începutul
nunții, cu toate aspectele prevăzute de obiceiurile satului .
Feciorul care urma să se însoare ia cu el niște neamuri și lăutari , apoi
pleacă acasă la fată să se încredințeze cu ea. După ce au intra t în casă, el caută
fata, dar aceasta s -a ascuns și trebuie găsită. Neamurile fetei îi aduc o babă
bătrână sau un flăcău îmbrăcat în straie femeiești , spunându -i că aceasta este
împărăteasa căutată de el. Într -un final , cei doi se întâl nesc și se așează la masă.
Ritualul de logodnă constă în ascunderea verighetelor celor doi într -un blid cu
grâu, cel al feciorului într -o margine iar cel al fetei în cealaltă. Apoi se învârte

1 Anton Pann, op. cit., t. III1853, p.15

65
acest blid așa fel încât inelul feciorului să vină în dreptul f etei iar cel al fetei în
fața bă iatului . După acest ceremonial ei urmau să -și pună inelele pe degete, unul
celuilalt. Inelul primit de mireasă este de metal, de regulă aramă , iar la cei
înstăriți este de argint sau de aur . Inelul și năframa sunt semnele pri ncipale ce se
utilizează ca simbol al unirii și credinței. Inelul simbolizează eternitatea,
unitatea, legătura, unirea și fidelitatea. Se spune ca ”dacă pierde unul din
însurăței inelul de cununie sau se frânge el, apoi se crede că căsătoria ori va fi
nefericită, ori se va desface în curând, murind unul dintr -înșii.”1
În Bucovina, nașii aleg dintre neamurile apropiate socrilor mari cu o
săptămână sau mai bine înaintea cununiei. În toate regiunile, nu numai în
Bucovina , este obicei ca cei doi miri să își al eagă doi sau mai mulți feciori
pentru a împlini mai multe funcții , iar aceștia purtau numele de vornicei . Acela
care rostea diferite orații se numea colăceriu . Acesta putea fi numai un bărbat
însurat și era ales de către mire.
La fiecare nuntă trebuie să fie cel puțin patru druște dintre care două merg
la mire. În ziua de astăzi ele poartă numele de domnișoare de onoare.
5.6. Nunta
Săptămâna oarbă sau chioară , cum este cunoscut în popor acel interval al
„cristalizării” sentimentelor, în care căsătoria est e dorită de tineri în mod
deosebit, evenimentul căpătând dimensiunile unui adevărat miraj. Viitoarele
mirese sunt cuprinse de acea neliniște grăbită (complexul Zburătorului) care le
determină să renunțe ușor la condiția privilegiată, la ocrotirea părinteas că, la
libertatea neîngrădită de îndatoriri precise, în favoarea căsătoriei.
Nunta propriu -zisă alcătuiește și în ziua de azi cea mai bogată manifestare
prilejuită de încheierea căsătoriei. Ea însumează muzica, dansul, poezia, jocul

1 Artur Gorovei, Credinți , 111

66
scenic, precum și o bog ată și diversă gamă de culori, evidențiată prin
îmbrăcămintea tradițională pitorească a nuntașilor . În acest ritual al nunții se
împletesc o seamă de momente festive cu unele de oarecare tristețe și nostalgie,
pricinuite de plecarea din casa părintească, ș i cu altele de bucurie pentru
întemeierea unei familii și a unei gospodării.
Acțiunile cuprinse în ceremonialul nunții pot fi împărțite în trei c ategorii:
1.riturile de trecere , ce marchează separarea de stadiul ”flăcău” și de ”fată” ; 2.
rituri și practici magice, menite să asigure belșugul în gospodărie și sporul la
copii; 3. riturile apotropaice având ca scop apărarea miresei și a mirelui de
acțiunile nocive ale spiritelor vrăjmașe.1
Cei doi miri au invitați separat și nunta începe la fiecare dintre cei d oi
acasă încă de sâmbătă seara, când au loc și niște datini care stau la baza nunții.
Ziua principală a efectuării nunții este duminica.
După ce vorniceii au fost în sat să cheme lumea la nuntă, druștele încep să
o pregătească pe mireasă cum cred ele mai b ine și cum se cade ca ea să arate în
ajunul cununiei. O piaptănă, îi pun salba, o îmbracă în hainele noi pregătite de
dinainte special pentru nuntă și îi strâng brâu cu cingătoare de lână căreia îi face
un nod , iar bărbatul în noaptea nunții trebuie să îl desfacă. Miresele au datină să
își împletească părul pe lângă tâmple , în cosițe, iar de la ceafă în jos cele două
cozi să se unească într -una apoi leagă o floare de târg și mai multe cordele de
culoare, albastră, roșie și galbenă. Această floare de târg ș i cordele prinse se
numește cunună sau coroană . Ea s e face astfel: ” se înșiră de -a lungul unei
petale atâtea monede câte sunt de ajuns a cuprinde capul miresei, la mijlocul
petalei fac o rotiță, iar înăuntrul acesteia o floricică în forma unei steluțe și
acestea tot de monede, așa că floricica să vie pe frunte, iară peteaua sau cealaltă

1 Ovidiu Bîrlea – Folclorul românesc, I, 426

67
parte a cununiei peste tâmple. Pe lângă peteaua aceasta mai înșiră încă și alte
petele de mărgele.”1
Când druștele îi împletesc părul miresei , ele cântă:
”De la noi a treia casă
Se mărită o mireasă
Și pe noi fete ne lasă
Cu inima friptă, arsă;
Se mărită, se mărită,
Și-ar să dea peste -o ispită,
Că și -a căpătat o soacră
Ca și poama cea mai acră.”2
În timpul în care mireasa se pregătește, mirele poftește la el acasă un
vornicel să îl bărbierească. În acest timp, și lui i se cântă felurite cântece ce
descriu pierderea libertății pe care o avuse se ca flăcău și totodată neplăcerile pe
care o să i le pricinuiască nevasta.
”Frunză verde măr uscat,
Pân-ce eram ne -nsurat
Aveam cal de -ncălecat,
Haine bune de -mbrăcat
Și mândre de sărutat.”3

1 Simion Florea Marian – Nunta la români , Ed. Grai și suflet – Cultura națională, București,
1995, p. 209
2 Din ținutul Dornei, S. Fl. Marian
3 Din Găinești, sat în Bucovina, ținutul Rădăuțiului

68
După ce termină mirele , se îmbrăca cu hainele cele alese, trimite trei soli
cu ploscă de vin acasă la mireasă ca să anunțe venirea lui.
Ceremonia nunții începea duminică dimineața la casa mirelui , acolo unde
se organiza nunta. Costumul de ginere era compus din cămașă albă din bumbac,
brâu cu flori, izmene, bondiță cu flori, pălărie cu flori și ciubote înalte.
Mirele era așezat în capul mesei pentru a -și lua iertăciune de la părinți , iar
apoi se înconju ra masa de trei ori și urma plecarea la nași acasă. Deplasarea se
făcea cu ajutorul cailor. Primul cal și cel mai frumos împodobit era cel al
mirelui și după acesta erau călăreți urmați de căruțe. După ce au ajuns la nași și
s-au cinstit, tot alaiul pleac ă la mireasă, cu strigături și veselie.
Când alaiul mirelui a ajuns acasă la mireasă are loc un adevărat
ceremonial. V ornicul primar rostește o orație părinților fetei prin care povestește
că un împărat a văzut odată o căprioară atât de frumoasă și i -a plăcut atât de
mult, încât a urmărit -o și a ajuns la casa lor. După rostirea acestei orații , nuntașii
sunt poftiți înăuntru. Nunta are elementele unei alegorii a le vânătorii: mireasa
este o ciută vânată de către mirele -vânator. Pe lângă acest lucru, mireas a este
văzută ca și o floare (elementele florale sunt prezente și în vestimentația sa) , iar
mirele este un pom, deseori brad.
În final, are loc l uarea de rămas bun. Iertăciunea este rostită de vornic în
numele miresei iar după ce primesc binecuvântarea de la părinți, mirii se
deplasează cu toți nuntașii spre biserică.
La sfârșitul cununiei religioase , mirii primeau lumânările și ieșeau cu ele
afară, așezându -le la poarta bisericii , apoi se îndreptau spre casa mirelui
împreună cu tot alaiul pentru a sărbăt ori. Aici sunt întâmpinați de so acra mare cu
două pahare de vin și apoi toată lumea este invitată la masă. Printre alte
obiceiuri ce au loc la nuntă amintim de ”jocul”, ”furatul miresei”, ”scoaterea
zestrei”, ”despărțirea” etc.

69
Hora sau jocul este cel m ai răspândit dans popular , având un caracter
ceremonial și un număr mare de interpretări și denumiri locale. Hora se joacă în
toate riturile de tre cere și toate sărbătorile populare . Ea are forme diferite
precum hora închisă în cerc ce ne trimite la ”roată s olară” și hora în spirală , care
este asociată simbolismului șarpelui mitic. Bătăile în pământ cu piciorul este un
gest ce semnifică fertilizarea solului , iar ridicarea brațelor reprezintă creșterea
plantelor.
Spre sfârșitul petrecerii, luni dimineața, naș a îi pune miresei pe cap o
basma reprezentân d că de acum este femeie de ca să.
Prin căsătorie se produce o amplificare conștientă a sistemului de rudenie,
nu numai prin aducerea nurorii î n sânul familiei, ci și prin pri n asumarea nașilor,
care capătă atrib utele părinților spirituali.
Un mediu festiv este creat în jurul nunții. Casa, interiorul său și curtea au
aspect de sărbătoare. În zilele noastre, se renunță treptat la unele obiceiuri cu
caracter magico -religios, păstrându -se doar cele mai frumoase tradi ții.
Ceremonia religioasă este încet, încet dispensată iar momentele din ceremonialul
nunții în care se punea femeia în inferioritatea bărbatului dispar și ele.

70

Fig. 26 Horă în Bucovina

Nunta – Taină a Sfintei Biserici
Condițiile necesare omului pentru a se pute a mântui sunt în număr de trei:
harul, credința și faptele bune. Așadar, pe plan princ ipal stă harul divin care este
deplin necesar pentru mântuirea personală sau subiectivă a omului și
comuni unea lui cu Dumnezeu în Hristos. Acest har care se revarsă peste ființa
noastră prin cele șapte Sfinte Taine. Una dintre cele șapte Sfinte Taine instituite
de Fiul lui Dumnezeu este Taina Căsătoriei. Această taină este „un act sfânt, de
origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh,
unui bărbat și unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfințește și înalță
legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovnicești
dintre Hristos și Biserică”. Familia a fost instituită de Dumnezeu încă din Rai și

71
binecuvântată (Facerea 1,28), însă, harul divin în adevăratul sens al cuvântului
se revarsă peste familie prin Taina Nunții pe care Fiul lui Dumnezeu a instituit -o
prin participarea Sa la nunta din Cana Galileei. Prin participarea Sa la această
nuntă, Mântuitorul a bine cuvântat la rândul Său familia și totodată a ridicat
nunta la rangul de Sfântă Taină.
6. Concluzii
Această colecție a fost creată cu scopul de a spori sentimentul de
încredere a l femeii în momentul purtării acestor bijuterii. Prin reinterpretarea
motivel or populare, îmi doresc să nu se piardă identitatea noastră națională și să
rămână mereu ca o parte din noi în portul contemporan și nu numai.
Colecția este adresată persoanelor care nu se tem să fie ieșite din comun și
iubesc lucrurile minuțios realizate . De asemenea, vine în întâmpinarea femeilor
îndrăznețe, femeilor cu un caracter puternic și cu atitudine pozitivă. Aceste
bijuterii sunt destinate și acelor femei care sunt lipsite de prejudecăți cu privire
la aspectul comercial al bijuteriei și la valoar ea materială a acestora.
Imi doresc ca bijuteria creat ă de mine s ă fie mai mult dec ât cea care d ă
tonul în vestimenta ția pe care o por ți zilnic. Îmi doresc s ă fie cea care d ă starea
de spirit, bucuria fiec ărei zile, atunci cand o por ți sau o prive ști.
Cromatica joacă un rol important în acest proiect pentru că ce nu am
putut transmite prin forma colierelor am transmis prin culoarea lor. Culorile
folosite sunt reprezentative pentru tradiția din Bucovina. Am folosit roșu, negru,
verde, auriu iar pe acestea le -am pus lângă alb, creând astfel o combinație de
culori deosebită.
Aceste bijuterii, deoarece nu conțin metal, nu creează disconfort și alergii
se adresează și acelor femei cu pielea sensibilă.

72
Aceasta lucrare a împletit trad ițiile vechi și aproape uitate cu cerințele
complete și complexe de astăzi dând naștere unor creații ce sunt punte între
trecut și prezent. Colecția s-a născut din iubirea față de tradițiile românești, dar
și din pasiunea de a coase. Mi-am dorit să le îmbin, să le aduc într -o formă
contemporană și astfel s -au născut aceste
bijuterii.

73

74

75

76

77

78

79

80
7. Bibliografie
Bănățeanu Tancred, Focșa M. – Ornamentul în arta populară românească , Ed.
Merdiane, Bucureș ti, 1963
Bilaucă Roxana Iuliana – Dialoguri bucovinene, Cluj-Napoca, 2015
Evseev Ivan – Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale , Ed. Amarcord,
Timișoara, 1999
Gibson Claire – Cum să citim simbolurile, Ed. Litera, București, 2010
Petrescu Paul, S toica Georgeta – Arta populară românească, Ed. Meridiane,
București, 1981
S. Fl. Marian – Nunta la români , Ed. Grai și suflet – Cultura națională,
București, 1995
Vlăduțiu Ion – Etnografia românească , Ed. Științifică, București, 1973
http://octavianrodna.ro/taina -casatoriei -ii/
https://www.scribd.com/document/97071222/55256636 -Teoria -%C5%9Fi –
metodo logia -designului
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/COMUNICAREA –
NONVERBALA123201267.php
http://www.diane.ro/2014/06/semnificatia -simbolica -bijuterii.html

81
8. Sursa imaginilor
Fig. 1 -http://platferma.ro/nunta -romaneasca -moderna -inspirata -din-traditie/
Fig. 2 -http://platferma.ro/nunta -romaneasca -moderna -inspirata -din-traditie/
Fig. 3 -http://platferma.ro/nunta -romaneasca -moderna -inspirata -din-traditie/
Fig. 4 -http://platferma.ro/nunta -romaneasca -moderna -inspira ta-din-traditie/
Fig. 5 -http://platferma.ro/nunta -romaneasca -moderna -inspirata -din-traditie/
Fig. 6 –motiv tradițional ”soarea soarelui” sat: Pârteștii de Jos și Sus, regiunea
Gura Humorului, Bucovina, 1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusat uri-populare/page15
Fig. 7 –motiv tradițional ”scara mâței” sat: Straja, regiunea Rădăuți, Bucovina,
1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi -populare/page15
Fig. 8 –motiv tradițional sat: Tereblecea , regiunea Siret, Bucovina, 1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi -populare/page15
Fig. 9 –motiv tradițional sat: Tereblecea , regiunea Siret, Bucovina, 1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi -populare/page15
Fig. 10 –motiv tradițional sat: Tereblecea , regiunea Siret, Bucovina, 1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi -populare/page15
Fig. 11 –motiv tradițional sat: Tereblecea , regiunea Siret, Bucovina, 1891 -1911
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi -populare/page15
Fig. 12 –motiv tradițional sat: Carapciu -Presecă reni, regiunea S trojineț,
Bucovina, 1891 -1911 http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi –
populare/page15

82
Fig. 13 –motiv tradițional sat: Carapciu -Presecă reni, regiunea S trojineț,
Bucovina, 1891 -1911 http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi –
populare/page15
Fig. 14 –motiv tradițional sat: Carapciu -Presecă reni, regiunea S trojineț,
Bucovina, 1891 -1911 http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9211 -Cusaturi –
populare/page15
Fig. 15 -Gherdane bucovinene – Tancred B ănățeanu , Gheorghe Focsa , Emilia
Ionescu – Arta populară , Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957
Fig. 16 -Salbă bucovineană – fotografie de Octavia Lung .
Fig. 17 -Bătrân purtând pălărie zisă rumînească – Florea Bobu Florescu – Portul
popular din Moldova de nord , Editura de Stat pentru Literatură și Artă , 1956
Fig. 18 -Costum bărbătesc cu mînta – Florea Bobu Florescu – Portul popular din
Moldova de n ord, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956
Fig. 1 9 -Chimir bogat înflorat – Florea Bobu Florescu – Portul popular din
Moldova de nord , Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956
Fig. 20 -Costum tradițional bucovinean

Fig. 21 -Motiv tradițional ”coarnele berbecului”
http://pixstats.com/p/image/16107 4124149903450
Fig. 22 -Costum tradițional (faț ă)

Fig. 23 -Costum tradi țional (spate)

83
Fig. 24 -Bondițe b ucovinene http://www.creeaza.com/familie/arta –
cultura/Lucrul -ce-se-invata -nu-se-uita278.php
Fig. 25 -Cingătoare http://www.artmark.ro/arhiva -rezultate -licitatii/licitatia -de-
valori -traditionale -156-2015/lot -format -din-trei-cingatori -doua -femeiesti -si-una-
pentru -copil -moldova -centrala -prima -jumatate -a-sec-xx.html
Fig. 26 -Horă în Bucovina http://www.bucovinacazare.ro/1 -decembrie -in-
bucovina/