INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………. 5 a…. [627631]

1 
 Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Ia și
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educa ției
Specializarea Psihologie

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator științific:
Prof. Dr. Ion Dafinoiu

Absolvent ă:
Roxana Sâsâiac

Iași
2011

2 

Delincven ța juvenilă.
Trăsături caracteristice ale
personalit ății delincvente

3 
 
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………. 5
a. Delincven ța juvenilă-considera ții teoretice ……………………………………………………………….. 6
b. Factori implica ți in determinarea comportamentului infrac țional la minori …………………. 11
c. Profilaxia delincven ței juvenile ……………………………………………………………………………… 15

CAPITOLUL I ……………………………………………………………………………………………………………. 18
1.1 Conceptul de delincven ță juvenilă ……………………………………………………………………….. 18
1.2 Comportamente deviante în adolescen ță ………………………………………………………………. 20
1.3 Consecințe ………………………………………………………………………………………………………… 21
1.4 Factori favorizan ți ai delincven ței ………………………………………………………………………. 22
1.5 Caracteristici ale delincven ței ……………………………………………………………………………… 22
1.6 Factori care influien țează manifestările clinice ……………………………………………………… 23
1.7 Simptomatologia tulbur ărilor comportamentale …………………………………………………….. 23
1.8 Caracteristicile tulbur ărilor infrac ționale ………………………………………………………………. 25

CAPITOLUL II …………………………………………………………………………………………………………… 26
2.1 Orientarea biologic ă. Teoria criminalului înn ăscut ………………………………………………… 26
2.2 Orientarea psihologic ă ……………………………………………………………………………………….. 26
2.2.1 Teorii analitice si psihanalitice ……………………………………………………………………. 27
2.2.2 Profilul psihologic al copilului delin cvent …………………………………………………….. 28
2.3 Influien țe negative ale familiei dezorganizate asupra dezvolt ării copilului ……………….. 29
2.4 Abuzul asupra copilului. Delimit ări conceptuale ……………………………………………………. 30
2.4.1 Definirea abuzului ……………………………………………………………………………………… 30
2.4.2 Abuzul fizic ……………………………………………………………………………………………… . 31
2.4.3 Abuzul sexual ……………………………………………………………………………………………. 31
2.4.4 Abuzul emo țional ………………………………………………………………………………………. 32
2.4.5 Neglijarea copilului ca form ă de abuz ………………………………………………………….. 32
2.5 Eșecul școlar si incapacitatea școlară …………………………………………………………………… 33
2.6 Impactul mijloacelor de informare in mas ă ………………………………………………………….. 34
2.7 Orientarea sociologi ă …………………………………………………………………………………………. 35
2.7.1 Teoria dezorganiz ării sociale ………………………………………………………………………. 35
2.7.2 Teoria asocierilor diferen țiale ……………………………………………………………………… 36
2.7.3 Teoria subculturilor delincvente ………………………………………………………………….. 37 2.7.4 Teoria anomiei sociale ……………………………………………………………………………….. 39 2.7.5 Teoria oportunit ății diferențiate. Eșecul școlar ………………………………………………. 39

CAPITOLUL III ………………………………………………………………………………………………………….. 40
3. Fenomenul “copiii str ăzii” ……………………………………………………………………………………. 40

4 
 CAPITOLUL IV ………………………………………………………………………………………………………….. 44
4.1 Modalit ăți de integrare si resoci alizare a minorilor delincven ți ……………………………….. 44
4.2 Principiile activit ății educative ……………………………………………………………………………. 47
4.3 Modalit ăți penale de aparare social ă si prevenire a delincven ței juvenile ………………….. 48
4.4 Elemente de protec ție si asisten ță socială cu impact pozitiv asupra fenomenului “copiii
străzii” ………………………………………………………………………………………………………….. ………. 49
4.4.1 Măsuri pe termen scurt ………………………………………………………………………………. 49
4.4.2 Măsuri pe termen mediu …………………………………………………………………………….. 50
4.4.3 Măsuri pe termen lung ……………………………………………………………………………….. 50

CAPITOLUL V …………………………………………………………………………………………………… ………. 51
5.1 Cauze de nivel psihosocial ale delincven ței juvenile ………………………………………………. 51
5.2 Influien țele atitudinii parentale asupra comportamentului ………………………………………. 51
5.2.1. Divergen ța metodelor educative și lipsa de autoritate a parin ților …………………… 52
5.2.2. Atitudinea rece-indiferent ă a părinților ………………………………………………………… 52
5.2.3. Atitudinea autocrat ă,”tiranică” a părinților …………………………………………………… 53
5.2.4. Atmosfera conflictuala si perturbarea climatului moral al familiei ………………….. 53
5.2.5. Dezorganizarea familiei …………………………………………………………………………….. 53
5.3 Factori extrafamiliali impli cati în etiologia delincven ței …………………………………………. 53
5.3.1. Influien ța grupurilor delictogene ………………………………………………………………… 53
5.3.2. Influien țele mass-mediei asupra delincven ței ……………………………………………….. 53
5.4 Relația dintre componentele înn ăscute și componentele dobândite ………………………….. 55
5.5 Măsuri juridico-sociale de prevenire a infrac țiunilor si recidivelor …………………………… 58

CAPITOLUL VI ………………………………………………………………………………………………………….. 60
6.1. Design-ul cercet ării …………………………………………………………………………………………… 60
6.1.1. Scopul și obiectivele cercet ării …………………………………………………………………… 60
6.1.2. Ipotezele cercet ării ……………………………………………………………………………………. 60
6.1.3. Metodologie …………………………………………………………………………………………….. 60
6.1.3.1. Lotul investigat …………………………………………………………………………… 60 6.1.3.2. Probele utilizate ………………………………………………………………………….. 61
6.2. Rezultatele cercet ării și interpretar ea lor ……………………………………………………………… 64
6.2.1. Analiza statistic ă și interpretarea psihologic ă a rezultatelor ……………………………. 64
6.2.2. Testarea ipotezelor ……………………………………………………………………………………. 6 8

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………… .. 77

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….. 80

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………… ………. 82

5 
 INTRODUCERE

Analiza condi țiilor specifice societ ăților actuale eviden țiază faptul că în foarte multe țări
se agraveaz ă și se extind fenomenele de devian ță, marginalizare, delincven ță și criminalitate.
Procesele accentuate de schimbare și transformare care înso țesc evolu ția oricărei societăți
au condus la apari ția unor noi fenomene sociale grave, acestea obligând nive le deosebit de
alarmante, în special în țările recent eliberate de sist emul totalitarist, între care și România.
Procesul rapid de tranzi ție a generat o criz ă ce afecteaz ă în special adolescen ții și tinerii.
O sursă important ă a acestei crize o reprezint ă o anumit ă confuzie valoric ă în legătură cu
modalitățile de promovare social ă în noua societate și de integrare în via ța matură sau de
pregătire pentru o astfel de via ță.
Ca urmare, criminalitatea a crescut foarte mult, oferind adolescen ților un cadru cu
puternice influen țe negative. Din acest motiv, un loc aparte în aria problematicii devian ței este
ocupat de cercet ările privind delincven ța juvenilă, fenomen cu implica ții negative atât pentru
societate, cât și pentru destinul ulterior al tinerilor.
Numărul de adolescen ți (14–18 ani) condamna ți a cunoscut în România o cre ștere
semnificativ ă. Acest fapt poate fi explicat pe de o parte prin acea c ă sărăcia și inegalitățile
economice afecteaz ă în mod special copiii și tinerii, iar pe de alt ă parte slăbirea institu țiilor de
socializare (familie, școală, organiza țiile de tineret și copii) și agenților de control administrativ
și polițienesc.
În consecin ță, un răspuns adecvat la întrebarea “de ce tinerii încalc ă normele penale?”
presupune studierea atât a tr ăsăturilor individuale, cât și a variantelor sociale care caracterizeaz ă
situația de viață a copiilor și adolescen ților, precum și a mecanismelor etiologice de producere a
delincven ței.
Este binecunoscut faptul c ă, dintre factorii cu rol educativ și socializator, un loc esen țial îl
ocupă familia. Familiei îi revine în parte dificila misiune de edificare a personalit ății socio-
culturale fiind, deci, responsabil ă de socializarea și inserția adecvat ă în societate a copiilor și
adolescen ților. Confruntat ă astăzi cu dificult ăți economice tot mai severe, la care se adaug ă și
confuzia de valori, familia risc ă să-și slăbească capacitatea sa de supraveghere a procesului de
socializare a tinerilor.

6 
 Cu toate acestea, trebuie în țeles faptul c ă evoluția comportamentului adolescen ților nu
depinde numai de modalit ățile de socializare familial ă, ci și de un ansamblu de factori și instanțe
educative: școală, grup de prieteni, grup de munc ă, etc.
O importan ță deosebită pentru societate o are și identificarea formelor și modalităților
cele mai adecvate de realizare a educa ției morale a minorilor, de prevenire a comportamentelor
deviante în rândul acestora.
În explicarea factorilor care favorizeaz ă apariția comportamentului delincvent juvenil,
îmi voi baza demersul teoretic și metodologic pe unele date de cercetare și principalele teorii
elaborate în acest sens.
Pe lângă analiza factorilor care genereaz ă apariția delincven ței juvenile, vom ar ăta și
aspecte legate de infrac ționalitatea juvenil ă, dar și mijloace de reinser ție socială a tinerilor
infractori.
a. Delincven ța juvenilă- considera ții teoretice
Drumul foarte lung și complex pe care îl parcurge copilul de la existen ța biologic ă la cea
socială este, în esen ță, drumul umaniz ării și socializ ării acestuia. Acest fenomen de adânc ă
transformare a copilului se realizeaz ă treptat prin extinderea și perfectarea continu ă a relațiilor cu
mediul, ceea ce echivaleaz ă cu ridicarea sa de la conduitele primare, inferioare, la conduitele
superioare, sociale. Procesul de umanizare și socializare a fiin ței umane nu este un fenomen
simplu, supus unei coordon ări totale și certe. În acest proces interv in un complex de factori care
favorizeaz ă dezvoltarea conduitelor fie în sens pozitiv, fie în sens negativ.
Ca urmare, diversele manifest ări exprimate în c onduita copilului constituie criteriul de
evaluare a nivelului de con știință pe care l-a atins în dobândir ea sensului social al vie ții, precum
și gradul devierilor de conduit ă contractate (asimilate).
Fenomenul delincven ței juvenile este larg dezb ătut antrenând cercet ători din diverse
domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogi c, criminologic, criminalistic, juridic etc.,
conferindu-i acestui fenomen o investiga ție interdisciplinar ă. Fenomenul este etichetat sub
diverse denumiri: copii cu tulbur ări de comportament (terme n medical); tineri inadapta ți (termen
sociologic); “copii – problem ă” (termen psiho-pedagogic); minori delincven ți (termen juridic)
etc. Toți acești termeni se refer ă la minori care, într-un fel sau altul, au ajuns în conflict cu
normele morale și juridice, valabile pentru comunitatea în care tr ăiesc. Conduita normal ă este

7 
 reprezentat ă de comportamentele socialmente acceptab ile, compatibile cu modele culturale ale
societății din care face parte minorul.
Controlul social este un factor prin cipal de organizare și ordonare a conduitelor
individuale și a raporturilor sociale, asigurând consisten ța și coeziunea intern ă a societ ății,
continuitatea și stabilitatea sa intern ă, orientarea și reglarea comportamentul ui social, integrarea
individului în societate. Prin intermediul s ău, societatea formeaz ă și impune indivizilor motiva ția
asimilării și respectării valorilor și normelor sociale dezirab ile, recompensând conduitele
conforme cu modelul s ău etico-juridic și respingând pe cele care se abat de la acest model.
În orice societate controlul social poate s ă fie pozitiv sau negativ, formal sau informal, direct sau
indirect (Banciu, 1992).
Controlul social poz itiv se fundamenteaz ă pe asimilarea și cunoașterea de c ătre indivizi a
valorilor, normelor și regulilor de convie țuire social ă, ca și pe motiva ția acestora de a le respecta
din convingere. În schimb, controlul social negativ se bazeaz ă, în special, pe temerile individului
că va fi sanc ționat în cazul nerespect ării sau înc ălcării normelor și regulilor sociale. Incluzând o
serie de tabuuri și interdic ții de natur ă morală, cultural ă, religioas ă, administrativ ă, juridică,
această formă a controlului social const ă în dezaprobarea și respingerea comportamentelor
indezirabile, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridicu lizare, marginalizare, izolare,
detenție etc. În acest caz, indi vizii se vor conforma fa ță de regulile de conduit ă nu din
convingere, ci din teama de a nu fi sanc ționați.
În funcție de instan țele de la care eman ă, controlul social poate fi organizat
(instituționalizat), exercitat de soci etate în ansamblul ei prin intermediul unor organisme și
organizații specializate, statale, sociale și neinstitu ționalizate, realizat de anumite grupuri de
apartenen ță (de prieteni, vecin ătate, cartier etc.). Din aceea și perspectiv ă controlul social poate fi:
formal, realizat prin intermediul unor legi și prescrip ții de natur ă morală, administrativ ă, juridică
etc. și informal, întemeiat pe aprobare difuz ă și spontană.
Mijloacele controlului social constau dint r-o serie de instrumente de presiune și
persuasiune, organizate și neorganizate, implicite și explicite, directe și indirecte, formale și
informale, con știente și difuze etc. menite s ă influențeze indivizii pentru a respecta normele
morale și juridice.
Mijloacele controlului social pot fi grupate în:

8 
 1) psihosociale, prin care se încearc ă realizarea conformit ății acționându-se asupra
reprezentărilor, atitudinilor, sentimentelor, opiniilor, ideilor și comportamentelor indivizilor,
astfel încât s ă se realizeze o internalizare moral ă și o respectare din convingere a normelor și
valorilor sociale;
2) instituționalizate, prin care se exercit ă presiunea social ă și este impus ă ordinea social ă
și juridică, prin interven ția organizat ă a diferitelor organisme st atale, juridice, politice-
administrative etc.;
3) neinstitu ționalizate, reprezentate de obiceiuri, tradi ții, moravuri, uzan țe, cutume etc.
care, datorit ă evoluției cultural-istorice și recunoa șterii de c ătre majoritatea membrilor unei
societăți, devin adev ărate etaloane de conduit ă.
Delincven ța juvenilă reprezint ă un fenomen ce include totalitatea înc ălcărilor de norme
sociale săvârșite de către tineri sub 18 ani, înc ălcări sancționate penal (Popescu-Neveanu, 1978).
Ea se refer ă așadar la activit ățile ilegale comise de copil sau adolescent (Henggeler, 1989).
Din perspectiva psihofiziolo giei vârstelor se consider ă că perioada minoratului coincide
cu copilăria și adolescen ța. Între aceste dou ă perioade nu exist ă granițe cronologice precis
determinate. Adolescen ța cuprinde dou ă etape, preadolescen ța, de la 11-12 la 14-15 ani și
adolescen ța propriu-zis ă, de la 14-15 ani pân ă la 18 ani, când de regul ă, s-au produs toate
modificările psihofiziologice și biologice care marcheaz ă trecerea la maturitatea normal ă. Acest
proces de transformare și evoluție a copilului înso țit adesea de momente de criz ă, de îndoieli, de
neliniști etc. se desf ășoară în medii și contexte sociale diferite, cu propriile lor particularit ăți,
influențând dezvoltarea și formarea personalit ății minorului.
Odată cu vârsta adolescen ței încep s ă apară conflictele de autoritate, conflictele de idei,
conflictele afective etc. Adolescen ța este considerat ă “vârsta contesta ției” (Vincent, 1972).
Adolescentul se revolt ă împotriva atitudinii “protec ționiste” și “paternaliste”. Preocuparea lui
majoră în relația cu adultul este s ă stabileasc ă raporturi de egalitate și nu raporturi de tipul celor
dintre cel educat și educator. Contestarea reprezint ă, de fapt, o etap ă de maturizare psihologic ă.
Nevoia de a contesta apro ape totul nu este altcev a decât reflectarea unui ef ort intelectual, absolut
normal, de a regândi totul independent și de a nu accepta nici o idee “de-a gata”, f ără ca mai întâi
să o fi trecut printr-un ra ționament personal.

9 
 Termenul de delincven ță juvenilă este o crea ție a doctrinei penale și a teoriilor
criminologice sau sociologice în încerc ările lor de a grupa infrac țiunile în func ție de criteriul de
vârstă a infractorului.
Sistemul nostru juridic diferen țiază în cadrul categoriei largi de minori câteva
subcategorii. Astfel, minorii pân ă la vârsta de 14 ani nu r ăspund penal, chiar dac ă ei comit
infracțiuni (pentru ace știa se iau m ăsuri cu caracter de ocrotire prin încredin țarea familiilor ori
altor persoane pentru supraveghere deosebit ă sau de internare în școli speciale de reeducare). Cei
care au vârsta între 14 și 16 ani r ăspund juridic limitat numai dac ă se stabile ște existen ța
discernământului la expertiza medico-legal ă psihiatric ă, iar minorii cu vârsta între 16 și 18 ani,
având discern ământ răspund în fa ța legii.
Definirea delincven ței juvenile a preocupat un num ăr mare de cercet ători, pornind de la
evidențierea caracteristicilor specifice personalit ății delincventului minor. Astfel, s-a ajuns la
conturarea unui “profil psihologic” al acestuia (Popescu-Ne veanu, 1978): înclina ția către
agresivitate, fie latent ă, fie manifest ă, ce este bazat ă pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor
socialmente acceptate (munca, de exemplu); instabilitatea emo țională generată de caren țe
educaționale și, în ultim ă instanță, de fragilitatea eului; inadaptarea social ă, provenit ă din
exacerbarea sentimentului de inse curitate, pe care minorul caut ă să-l suprime prin schimbarea
frecventă a domiciliului, vagabondaj ori prin ev itarea formelor organizate de via ță și muncă;
duplicitatea conduitei, manifestat ă în discordan ța dintre dou ă planuri: unul, cel al
comportamentului tainic, intim în care se preg ătește infrac țiunea și celălalt, nivelul
comportamental de rela ție cu societatea, prin care î și trădează de cele mai multe ori infrac țiunea;
dezechilibrul existen țial, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni etc.
Alte cercet ări susțin ca în definirea delincven ței să se porneasc ă de la conceptul de
maturizare social ă (Preda, 1981). Din aceast ă perspectiv ă, delincventul ne apare ca un individ cu
o insuficient ă maturizare social ă și cu dificult ăți de integrare în societate, care intr ă în conflict cu
cerințele unui anumit sistem valorico-normativ, in clusiv cu normele juridice. Delincventul
prezintă un deficit de socializare, determ inat de perturbarea sau insuficien ța proceselor de
asimilare a cerin țelor și normelor mediului socio-cultural și a proceselor de acomodare la acesta
prin acte de conduit ă acceptabile din punct de vedere social-juridic. La majoritatea delincven ților
se manifest ă în diverse moduri, un caracter disonant al maturiz ării sociale și implicit, al
dezvoltării personalit ății. Astfel, întâlnim decalaje între nivelul maturiz ării intelectuale, pe de o

10 
 parte, și nivelul dezvolt ării afectiv-motiva ționale și caracterial-ac ționale, pe de alt ă parte,
decalaje între dezvol tarea intelectual ă și dezvoltarea judec ăților și sentimentelor morale sau atât
o perturbare intelectual ă cât și o perturbare afectiv-motiva țională și caracterial ă.
Caracteristicile individuale ale adolescen ților care țin de comportamentul delincven țial
includ factori cognitivi cum ar fi Q.I. și judecățile morale, precum și aspecte ale competen ței
sociale, incluzând abilit ățile sociale, abilit ățile în rezolvarea de probleme și imaginea de sine
(Henggeler, 1989).
Competen țele sociale se refer ă la abilitățile de a utiliza mediul și resursele personale
pentru a achizi ționa o bun ă dezvoltare ulterioar ă. Fiecare din aceste caracteristici se formeaz ă
prin influen ța mediului social asupra adol escentului, care la rândul s ău influen țează mediul
social. Este vorba de un feed-back. De exemplu, familia și grupul social interac ționează sinergic
în influen țarea acestor competen țe sociale ale adolescen ților, iar rezultatele acestor influen țe se
răsfrâng asupra rela țiilor cu familia și grupul social. Aceste variabile se interrela ționează, Q.I.
fiind asociat cu fiecar e dintre ele. Cercet ările sugereaz ă că asocierea dintre delincven ță și Q.I.
este dependent ă de relațiile disfunc ționale și de variabilele de personalitate ale adolescentului.
Quay (1987) concluzioneaz ă că delincven ții juvenili au un Q.I. mai sc ăzut decât
subiecții nondelincven ți. Un Q.I. ridicat ajut ă la protejarea riscului de a fi implicat în cazuri de
delincven ță.
Abilitățile intelectuale sc ăzute predispun copiii la dificult ăți de adaptare școlară și fiecare
dintre acestea este asociat ă cu un comportament delincvent. Abilit ățile intelectuale sc ăzute sunt
asociate cu dificult ăți psihosociale, delincven ța crescută reprezentând o manifestare a acestor
dificultăți (Rutter & Giler, 1984).
Există cercetări (Henggeler, 1989) care atest ă faptul că minorii delincven ți posedă o
deficiență morală care-i împiedic ă să înțeleagă ce e bine și ce e rău și că limitele acestei aprecieri
rămân la latitudinea lor.
Kohlberg (1969) a formulat un model conform c ăruia comportamentul delincvent este
rezultatul unor întârzieri în dezvoltarea structurilor cognitive. Kohlberg a postulat existen ța a
cinci stadii în dezvoltarea judec ăților morale la copii. În stadiul 1 și 2 (preconven țional) binele și
răul sunt larg determinate în termenul contingen ței externe (înt ăriri pozitive sau negative). În
stadiul 1 copiii cedeaz ă în favoarea autorit ății doar pentru a nu fi pedepsi ți. În stadiul 2, copiii au
o conștiință naivă asupra a ceea ce al ții doresc de la ei și apreciaz ă noțiunea de “bine” (pozitiv),

11 
 doar în sensul ac țiunilor ce le satisfac dorin țele personale și câteodat ă și dorințele altora. Stadiul
3 și 4 (conven țional) asimileaz ă regulile și așteptările familiei și societății. Stadiul 3 define ște
binele ca pe ni ște acțiuni care vin în întâmpinarea a șteptărilor celorlal ți. În stadiul 4, binele
reprezintă acele ac țiuni care vin s ă ajute la men ținerea ordinii sociale. Stadiul 5
(postconven țional) recunoa ște caracterul utilitar dar arbitrar al legilor sociale și apreciaz ă că
aceste legi pot fi schimbate.
Gibbs (1987) apreciaz ă că în stadiul 2, adolescen ții sunt mai predispu și activităților
delincven țiale decât în stadiul 3, deoar ece gândirea lor este egocentric ă și pragmatic ă, evaluând
avantajele și dezavantajele ac țiunii doar prin punctul lor de vedere.
Arbuthnot (1987) concluzioneaz ă că această asociere între judec ățile morale și
comportamentul antisocial nu este mediat ă de vârstă, clasă socială sau severitatea infrac țiunii.
Stima de sine sc ăzută a adolescentului delincvent reprezint ă o apreciere realist ă a
experiențelor negative de via ță ale acestuia și a eșecurilor concomitente și nu cauza acestor
dificultăți. De asemenea este logic faptul c ă o slabă apreciere a propriei competen țe va duce în
mod cert la exacerbarea propriilor probleme de c ătre adolescent.

b. Factorii implicati in deteminarea comportamentului infrac țional la minori
Cu toată complexitatea și varietatea lor, factorii implica ți în determinarea devian ței
comportamentale a minorilor pot fi sistematiza ți în două mari categorii:
a) factori individuali, de personalitate și
b) factori externi, sociali. Din prima categorie fac parte: particularit ățile și structura somato-fiziologic ă și neuro-
psihică, structura psihologic ă particular ă a minorului, posibilit ățile intelectuale, particularit ățile
afectiv-temperamentale etc. În a doua categorie se includ factorii de ordin familial, socio-afectivi
și educaționali, socio-culturali, economici etc.
Raportul dintre cele dou ă categorii de factori, ponderea fiec ăruia în determinarea
devianței comportamentale a minorilor este greu de precizat. Nu se poate izola sau exagera rolul
unei categorii de factori. Ace ști factori nu ac ționează izolat, unilateral, ci concertat, delincven ța
fiind rezultatul interac țiunii la un nivel sc ăzut al acestora.

12 
 Dezacordul dintre factorii individuali și cei sociali este defavorabil structur ării unor
conduite concrete. Dezacordul poate s ă apară fie prin cre șterea solicit ărilor de mediu la un nivel
care depășește posibilit ățile minorului, fie când acestea sunt sub nivelul posibilit ăților sale reale.
Cercetarea efectuat ă pe bază de chestionar (Pitulescu, 19 95) asupra unor minori din
centrele de reeducare G ăiești, Târgu Ocna (240 minori) și din aresturile unor poli ții județene
(734 minori) a eviden țiat cauzele și condițiile care determin ă comportamentul infrac țional în
rândul minorilor (pro centele se refer ă la subiec ți):
• 98% incrimineaz ă teribilismul și spiritul aventurier specifice vârstei minoratului;
• 93% se refer ă la imaturitatea psihic ă datorită unei insuficiente socializ ări în familie și
școală și nedepistarea la timp a unor eventuale afec țiuni psihice;
• 93% men ționează ca negativ ă lipsa de conlucrare între factorii educa ționali (familie,
școală, alte forme institu ționalizate);
• 92% remarc ă o creștere considerabil ă a libertinajului în rândul minorilor și perceperea
alterată a valorilor democra ției;
• 87% din subiec ții chestiona ți au acuzat caren țele educa ționale din familiile dezorganizate
sau aparent organizate;
• 86% acuz ă lipsa de preocupare de la toate nive lurile pentru orientarea minorilor spre
activități folositoare, cultural-educative, care s ă se desfășoare în timpul liber al acestora;
• 82% incrimineaz ă consumul de b ăuturi alcoolice practicat, de obicei, de minorii proveni ți
din familii cu p ărinți alcoolici;
• 79% men ționează insuficienta preocupare pentru preg ătirea minorilor în ceea ce prive ște
viața sexuală, fapt care se afl ă la originea infrac țiunilor de viol, perversiuni sexuale etc.;
• 79% men ționează dezinteresul total din pa rtea unor cadre didactice fa ță de elevii care
prezintă deficiențe de adaptare;
• 78% incrimineaz ă – în contextul atitudinal general – inadaptarea școlară, aptitudinile
școlare slab dezvoltate, tulbur ările afectivit ății și cele caracteriale;
• 78% acuz ă răspândirea divor țului pe o scar ă din ce în ce mai larg ă, ca o determinant ă a
abandonării obligațiilor de educare și supraveghere a copiilor;
• 70% se refer ă la decalajul dintre aspira țiile și tentațiile specifice vârstei minorilor și
posibilitățile reale ale familiei de a le satisface, ceea ce duce la comiterea unor furturi,
tâlhării, înșelăciuni etc.;

13 
 • 68% se refer ă la exemplul negativ al p ărinților – rela ții conflictuale persistente, consum
de alcool etc.;
• 67% constat ă că mulți minori recepteaz ă rapid modelul speculan ților, care ajung prin
mijloace frauduloase la un standard de via ță ridicat și manifest ă predilecție pentru a
adopta un asemenea model existen țial;
• 57% vizeaz ă pericolul pe care îl reprezint ă liderii negativi – majori și minori – mai ales
spre influen țarea spre devian ță a minorilor marginaliza ți ori cu deficien țe;
• 48% manifest ă îngrijorare fa ță de amploarea cazurilo r de minori care inhaleaz ă aurolac și
alte substan țe halucinogene deosebit de nocive pentru s ănătatea lor fizic ă și psihică;
• 47% se refer ă al inadaptarea minorilor proveni ți din mediul rural la modul de via ță urban,
fapt ce faciliteaz ă atragerea lor de c ătre infractorii majori la comiterea unor infrac țiuni;
• 43% acuz ă cu severitate tendin țele unor cadre didactice de a promova to ți elevii,
menționând fluctua ția profesorilor și a învățătorilor, tolerarea aspectelor de indisciplin ă
din școli etc.;
• 35% se refer ă la consecin țele pe plan infrac țional pe care le produce necuprinderea
tuturor minorilor în procesul de înv ățământ.
Corelarea complex ă a datelor ob ținute pe baza interviur ilor structurate aplicate
eșantionului format din minori infractori și eșantionului derivat format din p ărinți, precum și al
cadrelor didactice a pus în eviden ță o disfunc ționalitate de tip familial.
Mediul familial poate fi apreciat sub aspectul structurii, al condi țiilor economico-sociale
și a deficitului educativ. Mediul familial poate prezenta caren țe foarte diverse de ordin juridic,
social, moral, pedagogic, legate de situa ții ca: infidelitate, p ărăsire, divor ț, concubinaj, deces,
narcomanii, vicii sexuale etc., f ără a mai aminti de îns ăși absența mediului familial, ca în cazul
copiilor orfani, abandona ți, aflați în seama asisten ței publice.
Regimul educativ familial s-a dovedit principala cauz ă a eșecului în procesul de integrare
și, implicit cauza esen țială a devian ței comportamentale a minorilor . Părinții cerceta ți făceau
educație în mod empiric, bazându-se pe intui ție și obișnuință. Carențele educative ale familiei se
manifestă prin: lipsa total ă de interes pentru educa ția copilului; excesul de grij ă, răsfățul din
afecțiune exagerat ă; lipsa unit ății de opinie în m ăsurile educative ale membrilor familiei; lipsa
autorității morale a p ărinților datorat ă unor deficien țe caracteriale, a unor vicii etc.; neputin ța de
a oferi copilului modele umane pozitive prin propriul lor exemplu de comportare; lipsa de

14 
 înțelegere și afectivitate datorit ă egoismului și indiferen ței față de copil; severitatea excesiv ă,
inconștientă sau voită, care creeaz ă un climat familial anxios; folosirea actelor de violen ță ca
mijloace educative .
Cea mai frecvent ă formă de manifestare a inadapt ării copiilor, având drept cauz ă
carențele mediului familial, este vaga bondajul, 20% dintre minori au p ărăsit înaintea s ăvârșirii
infracțiunilor familia sau școala; dintre ace știa 18% provin din familii deficitare comportamental.
Formele cu deficien țe de structur ă a familiei sunt multiple. În 20% din cazuri, familia avea un
singur părinte, datorit ă dezorganiz ării ei prin divor ț, 18% prin abandon și 3% prin deces; în 5%
din cazuri familia fusese reconstituit ă prin mariaj, având un p ărinte vitreg, 88% di n aceste familii
aveau un mediu conflictual. Șocul produs de desp ărțirea părinților a constituit momentul
hotărâtor care a marcat evolu ția spre devian ță comportamental ă.
Cadrele didactice investig ate au semnalat în propor ție de 98% c ă, aducând la cuno ștința
părinților numărul mare de absen țe și nivelul sc ăzut la înv ățătură al minorilor, ace știa au răspuns
prin indiferen ță.
În delincven ța juvenilă trebuie luate în considerare alter ările complexului somato-psihic,
întârzierile de maturizare intelectual ă sau social-moral ă, profundele perturb ări în dezvoltarea
afectivă, alături de rolul unor factori de macro și microclimat social (tr ăiri confictuale în familie,
traume psihice, educa ție incorect ă etc.), nefavorabil unei dezvolt ări armonioase și unui
comportament adecvat.
Din anul 1990 delincven ța juvenilă se înscrie pe o linie ascendent ă. Factorii care au
determinat aceast ă creștere sunt în general de ordin economic, social, cu ltural etc. Perioada de
tranziție în care ne afl ăm genereaz ă în mod obiectiv unele efecte economice imprevizibile, care
la rândul lor au devenit cauze im ediate ale multora din disfunc țiile apărute pe plan social . Astfel,
trecerea de la sistemul economic super centralizat la cel al economiei de pia ță, a dat naștere unei
inflații galopante, necontrolabile, cu consecin țe negative pentru standardul de via ță al oamenilor.
În aceast ă perioadă apare în societate un fenomen nou, necunoscut majorit ății cetățenilor,
fenomenul șomajului, cu impact asupra venitului familial și implicit asupra individului . Se
contureaz ă o dispropor ție între nivelul pre țurilor și puterea de cump ărare, efectul resim țindu-l, în
primul rând, categoriile sociale cu venituri mici.
Afectarea general ă a condițiilor de via ță le determin ă pe unele persoane s ă caute solu ții
de obținere a unor venituri compensatorii prin care s ă-și poată ameliora condi țiile de existen ță,

15 
 folosindu-se de c ăi ilegale. Are loc o diminuare a autorit ății și funcției de control social al
familiei. Se contureaz ă tot mai pregnant apari ția unor st ări permisive accentuate fa ță de
comportamentele deviante ale minorilor. Permisivitatea în asociere cu indiferen ța față de viitorul
propriilor copii, influen țează negativ personalitatea acest ora, determinându-i chiar s ă comită acte
infracționale.
Condițiile de via ță precare ale unor familii au contribuit la apari ția fenomenului social
cunoscut sub denumirea de “copiii str ăzii”, care se ad ăpostesc prin g ări, autogări, subsolurile
clădirilor, re țele de termoficare și a căror sursă de existen ță o reprezint ă cerșetoria, furtul etc.,
devenind în mod frecvent victime ale unor pedofili.

c. Profilaxia delincven ței juvenile
Profilaxia delincven ței juvenile se realizeaz ă prin interven ția asupra cauzelor, condi țiilor
și circumstan țelor care pot genera acte infrac ționale, ac ționându-se atât asupra minorilor cât și
asupra mediului micro și macrosocial c ăruia îi apar țin. Prevenirea și combaterea delincven ței
juvenile presupune cercetarea științifică a fenomenului, perfec ționarea cadrului legal de
sancționare a comportamentul ui deviant al minorilor și elaborarea unui sistem unitar și coerent
de prevenire a acestuia.
Cercetarea științifică a infrac ționalității în rândul minorilor implic ă studii complexe,
interdisciplinare, care s ă abordeze etiologia comportamentului infrac țional la nivel individual, de
grup și la nivel social, global. Tr ebuie avut în vedere factor ii de control social, asisten ță socială și
educativi care concur ă la activitatea profilactic ă și la ocrotirea minorilor afla ți în situația de a
săvârși acte infrac ționale. În func ție de complexitatea factorilor care genereaz ă comportamentul
infracțional al minorilor trebuie formulate și orientate m ăsurile de prevenire.
Prevenirea eficient ă a delincven ței juvenile poate fi realizat ă numai printr-o interven ție
educativ-coercitiv ă a unor institu ții specializat e, exercitat ă printr-un control so cial strict, iar în
cazuri de excep ție, în institu ții închise, anume create, profilate pe un sistem corespunz ător de
școlarizare, de preg ătire profesional ă și de redresare moral ă, pe o durat ă care să poată fi
individualizat ă de instan țele judec ătorești în func ție de gravitatea faptei s ăvârșite și de
particularit ățile individuale ale minorului.

16 
 Prevenirea delincven ței juvenile reclam ă necesitatea elabor ării unei strategii noi și
unitare, cu ac țiuni concertate din partea tuturor institu țiilor, organismelor și organiza țiilor care
pot contribui la reducer ea fenomenului infrac țional, avându-se în vedere:
• înființarea unor organisme na ționale și locale, care s ă contribuie la cunoa șterea exact ă a
situațiilor familiilor cu mul ți copii, îndeosebi a celor cu greut ăți materiale și insuficient
consolidate moral;
• cunoașterea familiilor care î și neglijeaz ă îndatoririle fa ță de copii, îi abandoneaz ă,
maltrateaz ă sau îi expun unor riscuri sociale;
• avându-se în vedere deficitul de experien ță pedagogic ă existent în prezent în interiorul
unei familii, îndeosebi a celor recent constituite, institu țiile specializate vor trebui s ă
elaboreze împreun ă cu alți factori educativi, ac țiuni menite s ă deprindă părinții în
legătură cu îndatoririle ce le revin în domeniul îngrijirii și educării copiilor, rela țiile care
trebuie să caracterizeze o familie, perioadele critice din via ța copiilor, metodele care
trebuie folosite pentru dep ășirea momentelor dificile etc.;
• cunoașterea riguroas ă, pe fiecare localitate și unitate teritorial ă a minorilor care prezint ă
tulburări de comportament, tendin țe de inadaptabilitate, astfel încât s ă se poată lua
măsurile care se impun (medicale, educative etc.);
• cunoașterea pe baz ă de analiz ă a stării infracționale în rândul minorilor și elaborarea unor
strategii de diminuare a acesteia;
• instituirea unui sistem de preg ătire a unor speciali ști în probleme de prevenire și
combatere a delincven ței juvenile;
• asigurarea necesarului de institu ții special amenajate pentru ocrotirea minorilor, care din
diverse motive nu au nici un fel de c ămin, trăind în strad ă;
• organizarea de c ătre autorit ățile publice locale a unor ac țiuni de cuprindere în procesul de
învățământ a copiilor care provin din familii de rromi.
În prezent, mai mult ca oricând, institu țiile de înv ățământ trebuie s ă coopereze într-o mai
mare măsură cu familia, organiza țiile comunitare și toți factorii implica ți în sistemul educativ al
societății. Învățământul trebuie s ă răspundă unităților socioprofesionale actuale și de perspectiv ă,
astfel încât to ți tinerii să aibă posibilitatea de a se încadra în munc ă.
Majoritatea cercet ărilor (Knopp, 1985) implicate în prevenirea delincven ței juvenile
operează cu strategii derivate din paradigme, condi ționări operante, cognitiv-comportamentale și

17 
 învățare social ă. Se propun câteva modele generale, având drept țintă caracteristicile cognitiv-
comportamentale:
a) reducerea neîncrederii și stimularea motiva ției în vederea unei integr ări sociale adecvate;
b) stimularea capacit ății empatice, cultivarea rela ției și dezvoltarea în țelegerii pentru
situația victimelor;
c) furnizarea unor modalit ăți de acțiune față de evenimente, situa ții neașteptate;
d) consilierea tinerilor victimiza ți;
e) educația sexual ă, modificarea distorsiunilor cognitive în privin ța comportamentului
sexual inadecvat;
f) utilizarea unor procedee de condi ționare față de modelele de comportament alterate;
g) dezvoltarea abilit ăților sociale și controlul anxiet ății;
h) terapia familial ă.
Mijloacele de informare (presa, ra dioul, televiziunea etc.) exercit ă o influen ță deosebită
asupra personalit ății în formare a minorului. De aceea, se impune chiar interzicerea difuz ării,
unor materiale (scene, cazuri) care elogiaz ă furtul, violen ța, amoralul, nefirescul și excentricul în
raport cu firescul, ceea ce degradeaz ă imaginea rela țiilor interpersonale, contamineaz ă deosebit
de periculos via ța și comportamentul minorului.
Se impune o reconsiderare a concep ției de organizare atât a ce ntrelor de primire, cât și a
celor de reeducare a minorilor, pentru a oferi condi ții corespunz ătoare de cazare, hran ă, educație,
supraveghere și formare profesional ă, elemente definitorii în reintegrarea social ă a delincventului
minor.
Unitățile de poli ție trebuie s ă-și înființeze forma țiuni distincte specializate pe probleme
de minori, forma țiuni încadrate cu speciali ști din domeniul sociologiei, psihologiei, pedagogiei,
criminologiei etc., care s ă studieze acest fenomen sub toate aspectele (etiologia, evolu ția și
tendințele sale) pentru a întreprinde cele mai adecvate m ăsuri de prevenire a delincven ței
juvenile.
Programa de înv ățământ preuniversitar s ă cuprindă activități de educa ție morală, juridică
și pregătire antiinfrac țională a minorilor.
Direcțiile pentru munc ă și ocrotire social ă și autoritățile tutelare s ă fie încadrate cu
psihologi și asistenți sociali în mod corespunz ător pentru a g ăsi cele mai optime solu ții în
problema minorilor.

18 
 CAPITOLUL I

1.1. Concept
Conceptul de „delincven ță juvenilă” cuprinde dou ă noțiuni distincte care trebuie precizate
și anume conceptul de „delincven ță” și cel de „juvenil”. De și ambii termeni au intrat în limbajul
comun și par cu semnifica ții bine determinate, ei sunt folosi ți adesea cu în țelesuri diferite nu
numai în vorbirea curent ă, ci și în limbajul științific.
Termenul de „delincven ță juvenilă” nu este întâlnit nici în legisla ția penală în țara
noastră, nici în dreptul pozitiv al altei țări. El este o crea ție a doctrinei penale și a teoriilor
criminologice sau sociologice în încerc ările lor de a grupa o serie de infrac țiuni în func ție de
criterii de vârst ă considerându-se, în mod justificat, c ă faptele penale prezint ă o serie de
particularit ăți determinate de nivelul de maturitate biologic ă și cu precădere mintal ă a subiectului
activ al infrac țiunii.
Conceptul de „delincven ță juvenilă” este sinonim în anumite limbi cum sunt, de pild ă,
română, italiană, germană și franceză cu noțiuni de criminalitate juvenil ă (criminalita giovenile,
criminalité juve ńile). Cu toate acestea la origine, și anume în limba latin ă, aceste cuvinte aveau
înțelesuri diferite. Verbul „delinquere” avea concep ția de „ a gre și”, „a scăpa din vedere”, “a
lipsi”, în timp ce prin “crimen” se în țelegea “crima la care se asociau semnifica țiile de “scuzare”
“imputare”, pricin ă a unui rău”.
Prin delincven ță se înțelege o serie de fapte ilicite, indiferent dac ă au sau nu un caracter
penal (fuga de la domiciliu, absen ța repetată și îndelungat ă de la școală, precum și anumite fapte
imorale care nu constituie infrac țiuni).
Este posibil și verosimil ca termenul de “delincven ță juvenilă” să fi fost introdus și
generalizat cu inten ția1 de a nu se asocia conota țiile prea grave ale conceptului de “criminalitate”
cu faptele comise de minori. Întrucât în vorbirea corect ă din țara noastr ă și din alte țări (de
exemplu Fran ța și Italia) cuvântul crim ă era asociat cu un regim sever de executare a pedepselor,
s-a introdus prin acceptare tacit ă, și conceptul de “delincven ță” care s-a generalizat în mod
treptat în cazul minorilor, f ără să se elimine îns ă conceptul de “criminalitate”. De aceea ele
continuă să fie folosite cu aceea și semnifica ție. În Fran ța și Italia termenul de “criminalitate
                                                             
1 I. Pitulescu; “ Delincven ța juvenilă”; Ed. Ministerului de Interne; Bucure ști; 1995; pg.39-42.

19 
 juvenilă” este întâlnit cu prec ădere în literatura juridic ă în timp ce sintagma “delincven ța
juvenilă” este folosit ă mai frecvent în studiile și cercetările criminologice, sociologice și
psihologice.
În unele lucr ări referitoare la delincven ța juvenil ă este întâlnit și termenul de
“predelincven ță”. El desemneaz ă în mod nediferen țiat fie situa ția minorului care de și a săvârșit o
faptă prevăzută de legea (penal ă) nu răspunde totu și penal datorit ă vârstei, fie situa ția minorului
care are un comportament imoral, f ără ca faptele respective s ă fie prevăzute de legea penal ă. Se
prezumă astfel că minorul respectiv es te un delincvent poten țial. Credem îns ă că anchetarea
anticipată a unei conduite ca fiind premonitori e pentru un comportament infrac țional viitor este
improprie și nu reflect ă o analiză conceptual ă corectă. De aceea în unele legisla ții cu caracter de
ocrotire, cum este de exemplu în țara noastr ă sau în Fran ța, minorii afla ți în asemenea situa ții
sunt încadra ți în categoria “copiilor în pericol” de a comite fapte penale datorit ă condițiilor
necorespunz ătoare de mediu social și a unei ambian țe imorale care favorizeaz ă sau poate induce
comportamente deviante. Toate aceste observa ții ne îndrept ățesc să încadrăm în conceptul de
delincven ță numai faptele care întrunesc elementele constitutive ale unei infrac țiuni și să
respingem asocierea acestui termen cu orice situa ție care nu întrune ște o asemenea situa ție.
Conceptul de “delincven ță” nu este sinonim cu no țiunea de “devian ță”. Sfera conceptului
de “devian ță” este mai larg ă și cuprinde ca form ă particular ă noțiunea de delincven ță. În acest
sens s-a ar ătat că devianța constă în “orice act, conduit ă sau manifestare care violeaz ă normele
scrise sau nescrise ale societ ății, ori ale unui grup so cial particular”.
Este un tip de comportament care se opune celui conven țional și cuprinde nu numai
încălcările legii, ci orice “deviere” de conduit ă care are un caracter patologic constatat medical și
reprezintă o abatere de la normele sociale, fiind definit ă sau perceput ă ca stare de membrii unui
grup social.
Din punct de vedere penal devian ța penală cuprinde toate faptele prev ăzute de legea
penală săvârșite, chiar dac ă împrejur ările în care au fost comise sau anumite caracteristici de
vârstă ori privind starea mintal ă a autorilor sau eventualilor participan ți sunt cauze legale de
înlăturare a caracterului penal al faptei sau a responsabilit ății penale a f ăptuitorilor și se împarte
în:

20 
 • criminalitatea adul ților – a persoanelor care au dep ășit vârsta minorit ății civile și care au
săvârșit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infrac țiuni, în spe ță
“infractorii”;
• delincven ța juvenilă – a minorilor între 14 și 18 ani care au s ăvârșit cu discern ământ o fapt ă
care întrune ște elementele constitutive ale unei infrac țiuni, în spe ță “delincven ții minori”;
Deci delincven ța juvenilă se referă numai la grupa de vârst ă a minorit ății. Este necesar ă
această precizare deoa rece unii cercet ători au inclus în accep ția acestui termen și categoria a șa-
numiților “tineri adul ți”.
Extinderea în țelesului, adjectivului j uvenil la grupe de vârst ă care au dep ășit pragul
minorității este excesiv ă și nejustificat ă. În primul rând nu s-a ajuns la un consens în ceea ce
privește limita superioar ă a așa-numitei grupe de vârst ă a “tinerilor adul ți”. Unii cercet ători se
referă la grupa de vârst ă 19 – 27 ani, al ții extind pân ă la vârsta de 25 sa u 35 ani. Argumentul
invocat pentru includerea faptelor s ăvârșite de ace ști tineri în conceptul de “delincven ța juvenilă”
nu mai este de natur ă strict psihologic ă sau psihosocial ă.
1.2. Comportamente deviante in adolescen ță:
Adolescen ța se caracterizeaz ă prin accelerarea dezvolt ării tuturor proceselor, o
intelectualizare intens ă (dezvoltare a gandirii abst racte),prin imbogatirea si l ărgirea incorpor ării
de conduite adulte, etc. Exprimarea independen ței numai este deziderativ ă si revendicativ ă ci
expresivă, mai natural ă:
• adolescentul caut ă mijloace personale de a fi si de a aparea in ochii celorlal ți;
• il intereseaz ă responsabilit ăți in care sa existe dificulta ți de depasit spre a-si m ăsura
forțele;
• individualizarea si constiin ța de sine devin mai dinamice si cauta dimensiuni noi de
“demnitate” si “onoare”;
• apropierea de valorile culturale este deasemenea larga si din ce in ce mai avertizat;
• de la o forma de evaluare impulsiv ă critică se trece la forme de ev aluare in care cauta sa
se exprime originalitatea;
• “gustul” personal are mai mare pregnant ă si se poate sustine si demonstra;
• intensă este si socializarea aspi ratiilor, aspectele vocationa le, profesionalizarea ce se
contureaz ă treptat, cuprinzînd in esent ă si elemente importante ale concep ției despre lume
si viață.

21 
  In contextul tuturor acestor asp ecte exista un dinamism deosebit ce vizeaza transformarea
(revolutionarea vietii si a lumii). Tînarul este pregatit psihologic si se pregate ște moral (examene,
probe, concursuri, etc.) pentru a se exprima ca atare. Totu și structura sa biologica este inca
fragilă. Se in registreaza un reviriment in vîrsta a T.B.C.-ului, forme de nevroze, autism, debuturi
in psihopatii (schizofrenie), anxi etate si in cazuri mai rare, si nucideri. In astfel de situa ții, ca si in
cele de delincven ță minoră se pune in eviden ță conditionarea tensional ă a dezvolt ării psihice,
condiționarea determinata de complexitatea vie ții si a ritmurilor ei de crestere, dar si dificult ățile
de adaptare, de depa șire a greut ăților și complexita ții solicitărilor socio-culturale si profesionale.
Dimensiunea social ă comună a devianței de natur ă morală a adolescentului, caracterul individual
al acestei conduite es te foarte diferit ă de la un caz la altul, de la o situatie familial ă la alta.
Conduitele de “ruptur ă”, se pot observa atat la adolescen ții a cărei personalitate reprezint ă
trasături “normale”, cat si la cei care manifest ă tulburări ale acesteia de natur ă mai mult sau mai
putin patologic ă.
Din punct de vedere sociolog ic si criminologic, devian ța penala se datoreaza conflictului
existent intre scopurile sociale dezirabile si mijlo acele legitime prin care ac estea se pot realiza.
Acest confict este resimtit mai cu seama la tinerii:
• care n-au beneficiat de circumstan țe favorabile in mediul lor familial si social de
dezvoltare;
• la care procesul de formare al personalitatii lo r fiind distorsionat de o serie de carente si
eșecuri educationale;
• cu frecvente situa ții de frustrare, permanentul conflict existent intre aspira țiile individuale
si oportunita țile oferite de societ ate de a le realiza.
Devianța reprezinta un efect principal al condi țiilor patologice so ciale, delincven ța
juvenilă constiutind rezultanta conjugat ă a unor motiva ții individuale a unor cauze de ordin
social. Perioada de “criza” produsa de ruptura cu varsta copilariei , adolescenta implica o serie de
limitări ale libert ății pe care tîn ărul le resimte adesea ca o frustare, ca un atentat la drepturile sau
de a se manifesta ca personalitate.
Trasătura esențială a adolescen ților care manifest ă tulburări de comportament este aceea
a imaturit ății psihice.
1.3. Consecin țe:
• adaptarea dificil ă la condițiile mediului;

22 
 • o asimilare slab ă a experien ței trăite sau cunoscute;
• personalitatea cap ătă o dezvoltare dizarmonic ă prin men ținerea unui infantilism in plan
comportamental;
• comportamentul este domina t de instabilitate, incapa țînarea, tendin țe de negare a tot ceea
ce apreciaza al ții;
• atitudini nonconformist e manifeste, etc.;
• conflicte in familie si colectiv;
• indiferență;
• neparticipare la viata social ă ori profesional ă.
In situații de disconfort psihic si ambian ța nefavorabil ă persistă fenomenul de inadaptare,
ceea ce face ca la vîrsta adolescen ței sa se transforme in tulbur ări complexe de comportament.
Prezența tulburărilor de comportament este un indicator al inadapt ării sociale. Astfel, se poate
vorbi de trei categorii de copii inadaptati:
a) inadaptați psihic (categoria debi lilor, a imbecililor,a idio ților);
b) inadaptați senzoriali (categoria deficien ților senzorial);
c) inadaptați sociali (categoria delincventilor, psihopatilor, psihoticilor).
1.4. Factorii favorizan ți ai acestor compor tamente, la adolescen ți si tineri sunt:
• inadaptarea școlară;
• inadaptarea profesional ă;
• neintegrare social ă;
• probleme majore a sexualit ății;
• carențe familiale afective;
• perturbări a relațiilor copil-parinte;
• etilismul,etc.
Aceștia fac parte din complexul cauzal care st ă la baza manifest ării acestor
comportamente.
Tipul predelictual este instabil , impulsiv in exces de forme de hetero si autoagresivitate,
pervers sau aberant, simulat si antisocial.
1.5. Caracteristici:
• tulburările de comportament au cea mai mare frecven ță intre 14 si 16 ani, ulterior
ele se atenueaz ă;

23 
 • minciuna devine mai subtil ă;
• creste tendin ța spre chiul, intîrziere, uitat acas ă a temelor, etc.;
• creșterea relativ ă a conduitelor de in șelătorie;
• tendințele de fug ă sunt inso țite de opozi ție critică față de autoritatea parin ților, a
unui profesor si de un grad de tendin țe spre nonconformism si infatuare;
• atracția străzii este foarte mare si creeaz ă solidarități de moment foarte puternice;
• din spirit de aventur ă, in combina ție cu dorin ța de a inc ălca interdic ții, puberii
frecventeaz ă filme inadecvate, organizeaz ă reuniuni excentrice, fumeaz ă,
consumă alcool.
Datorită maturizării sexuale se manifest ă prima experien ța sexuală si apoi se structureaz ă
conduita sexual ă, care poate lua forme aberante, deviante, sub influen țe nefaste sau sub influen ța
agresivita ții și opozabilit ății.
Adolescentul cu tulbur ări de comportament se manifest ă prin simptome caracterizate
printr-un polimorfism.
1.6. Factori care influen țeaza manifest ările clinice sunt:
• vîrsta;
• stadiu de dezvoltare;
• factori de mediu.
Simptomatologia tulbur ărilor de comportament cuprinde o gam ă diversă de manifest ări
atat ca numar cat si ca intensitate. Ea pleac ă de la o simpl ă minciună putînd să ajungă la acte de
mare gravitate, periculozitate , ca de exemplu omucidere.
1.7. Simptomatologia tulbur ărilor de comportament cuprinde:
1. minciuna ce se manifest ă sub aspectul fabula ției sau al mitomaniei. Motiva ția socială care
determină minciuna ac ționează pe un teren psihic af ectat de erori educa ționale, acestea
pot orienta adolescentul mincinos catre inadaptare social ă si chiar delicven țială, minciuna
asociindu-se cu furtul, fuga, vagabondajul;
2. instabilitatea este incapacitatea de a pastra o atitudine, de a fixa aten ția, de a reac ționa in
mod conștient, de a prevedea o actiune manifestîndu-se in aria sensibilita ții afective, ca si
in cea atitudinal ă si comportamental ă, fiind atat produsul struct urii individuale cat si
rezultatul unor dificulta ți adaptative aparute in cadrul rela țiilor interpersonale, familiale
sau al proceselor de in tegrare in scoala si colectivele de munca;

24 
 3. irascibilitatea este o reac ție de desc ărcare critic ă (mînie, violente) culminînd cu mi șcări
spectaculoase de auto si heteroagresive.
4. impulsivitatea este reac tia unei persoane care ac ționează ca impins de o putere l ăuntrică
nestapînit ă, care nu st ă sa judece inainte de a ac ționa;
5. furtul este un atentat la proprietatea particular ă sau public ă care incepe de obicei in
familie si se extinde apoi in mediul extrafamilial, motiva țiile furtului sunt multiple: furt
motivat de satisfac ția unor gusturi, a imagina ției și a dorului de aventur ă, ca manifestare a
sentimentului de team ă, invidie, orgoliu;
6. fuga sau vagabondajul. Distinc ția dintre ele este de durat ă, fuga are un caracter de criz ă si
apare ca rezultat al unei dorin țe de aventur ă iar vagabondajul este un sentiment complex
avînd o desfa șurare in timp;
7. eșecul școlar. Pentru mul ți adolescen ți, școala tinde sa par ă neimportant ă, arătînd dispre ț
și desconsiderare fa ță de sistemul educa țional in care sunt implica ți. Certurile adul ților in
familie si un mediu casnic nefericit pot cont ribui la proastele rezultate ale copilului;
8. incendiile voluntare,apar la pubertate si adolescen ță ca urmare a unei dorin țe de
răzbunare sau a r ăutații, autorii fiind debilii mintali, epileptici;
9. alcoolismul si dependen ța de droguri sunt un mod de a alunga permanentele st ări de
depresie pe care le cunosc ca urmare a unei diversit ăți de probleme nerezolvate
intrerupînd temporar monotonia vie ții, si adeseori intensific ă percepția vizuală, auditivă
sau tactil ă, astfel inlaturînd prezentul dur eros prin eliminarea protec țiilor naturale ale
psihicului impotriva e șecului si primejdiei (si anume vinova ția, voința, anxietatea) astfel
,consumatorul curent tinde sa evite toat e responsabilita țile si mai important,s ă renunțe la
necesara c ăutare de solu ții pentru problemele vie ții.
10. devierile sexuale sunt comportamente sexua le regresive care substituie cu predilec ție si
de multe ori cu exclusivitatea condi țiilor normale ale organismului sau a celorlalte
fenomene legate de comportamentul sexual. Cele mai frecvente sunt: homosexualitatea
si prostitu ția;
11. omuciderea este consecin ța dramatiz ării excesive a unei situa ții frustrante sau
anguasante, ceea ce conduce la o anumit ă răceala afectiv ă, la atitudine d ăunatoare de
indiferent ă, de insesibilitate afectiv ă;

25 
 12. suicidul si tentativa de suicid. Suicidul este actul autoagresiv prin care o persoan ă, in mod
intenționat isi cauzeaz ă moartea fiind considerat ca unul dintre cele mai frecvente reac ții
antisociale din cadrul patologiei medicale, in general, ele sunt expresia unor tulbur ări
instinctivo-afective foarte profunde.
1.8. Caracteristicile tulbur ărilor care stau la baza infrac ționalismului sunt:
• comportament deviant moral, se dezvolt ă dupa 7 ani. Pîn ă la pubertate comportamentul
deviant moral se manifest ă mai ales ca inadaptare social ă,familială, școlară si mai rar ca
manifestari antisociale. In pubertate si in adolescent ă, conduitele de predelincven ță sunt
legate pe de o parte de imaturitatea socio-afectiv ă si caracterial ă, pe de alta parte ca
dificultațile de adaptare in cadrul legisla ției si ale restric țiilor.
• comportamente aberante se pot exprima relativ devreme si au spectru larg de manifest ări
adesea stereotipe, ca si a incapacita ții de progres sub influen ța educației.
• forme de comportament de grani ță intre comportamente confor miste si cele deviante
moral; intre comportamente conformiste si aberante.
Dintre stările care definesc reac țiile adolescentului “normal” fac parte:
a) stările afective (depresie, anxiet ate, excitatie, stari hipomani acale, reactii psihosomatice,
obsesii, fobii.)
b) stările caracterologice (inegalit ăți in randamentul activit ății intelectuale, e șecuri scolare,
concentrarea asupra unor informatii particulare)
c) stările psihosociale (multiple conflicte cu parin ții, cu școala si cu anturajul in scopul de a
stabili leg ăturile de dependen ță si climatul tutelar)
Toate acestea sunt reac ții de apărare ale adolescentului in raport cu adoptarea noilor lui
roluri si responsabilita ților sociale si nu trebuie interpretate ca simptome ale unei tulbur ări
psihopatologice. Consumul de alcool si ce l de tutun nu trebuie considerate, de pild ă, ca acte cu
semnificatie moral ă, ci ca un tip de conduit ă i n c u r s u l c ărora adolescentul incearc ă să-și
demonstreze sie insu și si anturajului sa u autonomia si dobandirea precoc e a statusului de adult.
Abandonul școlar si părăsirea domiciliului semnific ă, in multe cazuri, atitudini evazive sau chiar
de revoltă ale adolescentului fa ță de metode educative inadecvate sau fa ță de sistemul de pedepse
si sancțiuni aplicate in familie sau școala, nefiind din acest punct de vedere, conduite delincvente
propriu-zise.

26 
 CAPITOLUL II

2.1. ORIENTAREA BIOLOGIC Ă. TEORIA CRIMINALULUI ÎNN ĂSCUT
Preocupați de eviden țierea rolului important ce revine personalit ății individului în
declanșarea actului criminal, o serie de cercet ători au acordat o aten ție deosebit ă factorilor
neuropsihici, fiziologici și ereditari în geneza crimei și infracțiunii. Promotorul acestei orient ări a
fost medicul italian Cesare Lombroso care, pornind de la ideea regresiunii infractorului,
formuleaz ă celebra teorie a criminalului înn ăscut.
Conform acestei teorii, personalitatea delincventului reprezint ă o entitate distinct ă și
specifică, datorându-se anumitor tr ăsături anatomo-fiziologice și biologice transmise ereditar,
care determin ă predispozi ția spre crim ă și violență a anumitor indivizi. Ca atare, criminalul este o
ființă biologică ce diferă sensibil de fiin ța “normal ă” datorită posedării anumitor tr ăsături și
stigmate anatomo-fiziologice dobândite pe cale ereditar ă. Printre stigmatele fizice, Lombroso a
identificat: fa ța asimetric ă, urechi foarte mari sau foarte mici, b ărbie îngust ă, maxilarul și obrajii
proeminen ți. În afar ă de caracteristicile fizice Lombroso a listat o serie de caracteristici
fiziologice și psihologice precum: insensibilitate la durere, cicatrizarea rapid ă a rănilor, lenea,
lipsa complet ă a rușinii, neglijen ța, excitabilitatea, vanitatea etc.
În afara acestor stigmate, criminalul înn ăscut are o serie de obicei uri cum ar fi: tatuajul,
utilizarea excesiv ă a gesturilor și înclinația spre limbaj colorat2.

2.2. ORIENTAREA PSIHOLOGIC Ă
Având o determinare multicauzal ă, delincven ța include o serie de comportamente,
conduite și acțiuni negative ale unor indivizi care urm ăresc realizarea propriilor lor aspira ții,
motivații și mobiluri personale. Psihologii vorbesc în acest sens3 de tendin ța delincven ței de a
reprezenta o form ă de ajustare a unei inferiorit ăți fizice sau a unei frustr ări generând
propensiunea individului c ătre instincte agresive, masculinitate și puțin brută.
Teoriile psihologice pun accentul în primul rând pe caracteristicile pers oanei, pe structura
și factorii componen ți ai personalit ății, pe rezultatele înv ățării și interacțiunii sociale ca fiind
drept principale cauze ale comportamentului infrac țional.
                                                             
2 Gheorghe Nistoreanu; Costic ă Păun; “Criminologie”; Ed. Europa Nova; Bucure ști; 2000; pg. 81-83;
3 Wrightsman S.Z.; “Psychology and the Legal System”; Brooks Cole Publishing Company Moterey; California; 1987; în Mitrofan N.; 1997; pg.
28.

27 
 2.2.1. Teoriile analitice și psihanalitice
Aduc câteva argumente cu puternice implica ții în practica clinic ă; acestea constau, pe de
o parte, în afirmarea e șecului în ceea ce prive ște controlul efectiv al ego-ului și superego-ului
datorat gre șelilor timpului în formarea copilului sau neglij ării parentale.
Pornind de la existen ța celor trei categorii de for țe: iraționale, ra ționale, morale care
întotdeauna sunt în disput ă pentru asigurarea conduitei, Freud consider ă că orice criminal sufer ă
de o nevoie compulsiv ă de a fi pedepsit, în vederea u șurării stării de vinov ăție datorat ă
sentimentelor incestuoase, incon știente de tip ocolipian din perioada copil ăriei. Crimele sunt
comise în vederea autopedepsirii și, deci, în vederea purific ării de vinov ăție.
Conform doctrinei freudiene, to ți băieții manifest ă ostilitate fa ță de tată și iubire fa ță de
mamă, care cuprinde dorin ța sexuală. Vinovăția și anxietatea determinate de aceste sentimente
trebuie să fie rezolvate pentru ca tân ărul să devină un om sănătos psihologic. Cel care- și exprimă
ostilitatea fa ță de tată își va direc ționa agresivitatea în alt ă parte, ajungând la comiterea unor acte
violente. Atunci când acest complex este rezolvat cu ajutorul terapiei ps ihanalitice, individul
poate curma ostilitatea sa devenind con știent de obiectul re al al agresiunii.
În ansamblu, reprezentan ții teoriilor analitice at ribuie criminalitatea conflictelor interne,
problemelor emo ționale sau sentimentelor de insecuritate, inadecven ță și inferioritate. Pentru ei,
comportamentul criminal și delincven ța sunt simptome ale problemelor emo ționale
fundamentale.
F. Alexander și B. Staub au stabilit o tipologie a delincven ților incluzând trei categorii
principale: delincventul nevrotic, manifestând un comportament generat de conflicte de natur ă
psihică; delincventul normal, care se identific ă cu modelul obi șnuit de delincvent, preluându-i
caracteristicile; delincventul patologic, al c ărui comportament este dete rminat în mod organic.
H.J. Zucker consider ă că unul dintre cei mai importan ți factori etiologici ai delincven ței
constă în absen ța identific ării afective a celor mai mul ți copii delincven ți cu părinții lor, iar
această condiție, la rândul ei, determin ă măsura în care ace ști copii adopt ă sau nu standardele,
obiceiurile și valorile p ărinților lor.
În viziunea școlii clasice de psihanaliz ă, copilul frustrat de afec țiune parental ă, confruntat
cu un autoritarism exagerat, neavând posibilitat ea de investi erectiv tensiunile acumulate în
cursul diferitelor situa ții frustrante întâlnite, î și descarcă nemulțumirea în alt context. El devine
gelos, agresiv, izolat, dependent, egoist.

28 
 Freud interpreteaz ă agresivitatea ca pe o reac ție primordial ă care apare ori de câte ori
satisfacere conform ă cu principiul pl ăcerii este blocat ă. În funcție de cultur ă, educație, societate,
agresivitatea se poate converti în alte forme de manifestare.
Teoriile psihanalitice îns ă nu reușesc să ofere o explica ție actelor criminale comise de
criminalul “normal” care înva ță și preia asemenea acte de la al ți criminali. De regul ă, psihanaliza
oferă o explica ție doar pentru comportamentul complu siv al psihoticolui, neuroticului și
sociopatului.
2.2.2. Profilul psihologic al copilului delincvent
La fel ca și în cazul infractorului adult, cei care s-au ocupat de studiul conduitei
delincvente a minorului au ajuns la eviden țierea unui profil psihologic al acestuia4:
Inclinația către agresivitate, fie latent ă, fie manifestat ă, ce este bazat ă pe un fond de
ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;
Instabilitate emo țională, generat ă de caren țe educaționale și în ultim ă instanță de
fragilitatea eu-lui;
Indaptare social ă, prevenit ă din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care
individul caut ă să-l suprime, de exemplu prin schimbarea domiciliului sau vagabondaj ori prin
evitarea formelor organizate de via ță și activitate;
Duplicitatea conduitei manifestat ă în discordan ța dintre dou ă planuri: unul cel al
comportamentului tainic intim în care se realizeaz ă infracțiunea și celălalt, nivelul
comportamental de rela ție cu societatea prin care î și trădează de cele mai multe ori infrac țiunea;
Dezechilibrul esen țial exprimat prin patimi, vic ii, perversiuni irosire absurd ă a banilor, etc.
Soții Sheldon și Eleonor Gluck (Nitrofan N. 1997) studiind cu ajutorul unei echipe
interdiciplinare un lot de 500 de minori delincven ți și un lot de minori nedelincven ți (lot martor)
care erau corespunz ători ca vârst ă, sex, statut socio-economic, apartenen ță etnică au eviden țiat că
delincven ții se deosebesc de nedelincven ți prin urm ătoarele trăsături mai importante:
– din punct de vedere fizic delincven ții sunt cu prec ădere de constitu ție mezomorfic ă
(sunt solizi, cu for ță muscular ă mare);
– ca temperament sunt energici, impulsivi, extroverti ți, agresivi;
– au atitudini ostile sfid ătoare, sunt plini de resentimente, sunt înc ăpățânați, dornici de
afirmare în grup, cu spirit de aventur ă;
                                                             
4 Neveanu I.; Popescu Paul; “Dic ționar de psihologie”; Ed. Albatros ; Bucure ști; 1978; pg. 180.

29 
 – din punct de vedere psihologic, tind spre exprim ări directe, socio-cultural provin din
familii neîn țelegătoare, neafective, lipsite de ținută morală.
J.S. Peters (1957) arat ă că în urma efectu ării unor cercet ări empirice, nevârstinicii și
tinerii care au venit în conflict cu normele legal-morale prezint ă următoarele caracteristici
distincte:
• atitudini nefavorabile fa ță de legi și față de muncă;
• atitudini necorespunz ătoare față de ei înșiși, față de părinți și față de alte persoane.
Delincventul este un individ care, aparent, are un surplus de experien țe negative,
neplăcute și care simte c ă trăiește într-o lume amenin țătoare. Sentimentul lu i de autoapreciere
pare să fie subminat, de aceea el nu pierde nimic dac ă este criticat sau încarcerat. Neavând un
statut social de ap ărat, teama de a-l pierde nu îl motiveaz ă să facă eforturi pentru a se conforma
normelor sociale. El nu- și apreciaz ă semenii și din aceast ă cauză el nici nu pune prea mult pre ț
pe opinia lor. Acest set de atitudini face s ă fie extrem de dificil ă stabilirea de contacte cu el în
vederea încerc ării de a-l reeduca.
Evidențierea caracteristicilor psihice specifice personalit ății delincventului minor
reprezintă o mare importan ță pentru organizarea activit ății recuperative, care trebuie s ă intervină
în direcția restructur ării și rearmoniz ării profilului acesteia.
Influențele educative, reeducative și recuperative trebuie s ă pătrundă adânc în
substructurile de personalitate ale minorului delincvent dep ășindu-se aspectul pur formal prin
utilizarea activ ă și adecvat ă a unor metode și procedee eficiente terapeutic suportive și
constructiv compensatorii.

2.3. Influien țele negative ale familiei dezorganizate asupra dezvoltarii copilului
Familia dezorganizat ă este familia care î și pierde integritatea ca urmare a separ ării
părților datorit ă unor motive precum: desfacerea c ăsătoriei prin divor ț, decesul unuia dintre
părinți, etc.
W.J Goode (1961) realiza urm ătoarele clasific ări ale familiilor dezorganizate:
a) familia incomplet unit ă sau nelegitim ă;
b) familia dezmembrat ă prin îndep ărtarea unuia dintre so ți ca urmare a anul ării căsătoriei,
separării, divorțului li părăsirii;

30 
 c) familia tip “c ămin gol” în cadrul c ăreia partenerii tr ăiesc împreun ă însă comunicarea și
relaționarea sunt realizate minimal, f ără să constituie unul pentru cel ălalt un suport emo țional;
d) familia în criz ă datorită unor cauze ce determin ă absența temporar ă sau permanent ă a
unuia dintre so ți, decesul, închisoarea, r ăzboi;
e) existen ța în cadrul unor familii a unor situa ții care determin ă fundamentul e șecurilor
comportamentului tân ărului: psihoza copilului sau a so țului ori condi țiile fizice cronic incurabile.
O familie dezorganizat ă produce efecte negativ e în plenul rela țiilor sociale, al
personalit ății membrilor, iar prin aparen ța sa “onorabilitate” sau “normalitate” împiedic ă de cele
mai multe ori interven ția activă a instituțiilor sociale de ocrotire și control social.
Evidențiind rolul negativ al acestor caren țe familiale asupra procesului de dezvoltare a
personalit ății adolescentului, literatura de specialitate5 enumeră următoarele reac ții de apărare ale
adolescen ților “normali”:
• reacții afective: anxietate, depresie, st ări de excita ție, obsesii, fobii, insecuritate;
• reacții caracterologice: agresivitate, imaturitatea proceselor afective;
• reacții cognitive: e șecuri de performan țelor școlare;
• reacții psihosociale: conflicte cu familia, comunitatea, identificarea negativ ă.
Putem concluziona c ă o familie disfunc țională, prin structur ă, prin climat, prin stilul
educativ, prin abuzuri de tot felul genereaz ă disfuncții la nivel psihologic și de structurare a
personalit ății minorului acestea constituindu-se, mai mult sau mai pu țin, ca premise pentru un
comportament deviant sau delincvent al copilului și adolescentului.

2.4. ABUZUL ASUPRA COPILULUI. DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE .
2.4.1. Definirea abuzului
Maltratarea sau abuzul p ărinților față de copil nu este un fenomen nou. În numeroase
legislații moderne abuzul fa ță de copil este definit ca v ătămarea fizic ă, mentală, sexuală,
tratamentul neglijent, malt ratarea unui minor de c ătre o persoan ă care este responsabil ă în ceea
ce privește bunăstarea lui.
Abuzul asupra copilului este acel comportament care, în mod inten ționat, cauzeaz ă lipsuri
de natură fizică sau psihic ă unui minor dependent6.
                                                             
5 M. J. Choubart de Lanwe; “Compozi ția familiei și tulburările de comportament la copil”, antologie de Ion Alna ș și Ion Drăgan; Ed. Politic ă;
București; 1971; pg. 684;
6 Ibidem; pg. 701 – 708;

31 
 Modalitățile prin care se comit abuzur ile asupra copiilor acoper ă o paletă destul de larg ă:
bătăi, pedepse fizice grave cu efecte necontrola te, abuz sexual, neglijare, etc. abuzul s ăvârșit
asupra minorului este conceptualizat, de obicei , la trei niveluri de manifestare: social,
instituțional, familial. Abuzul familial este acel abuz care este comis de c ătre părinți sau de c ătre
acele persoane în a c ăror îngrijire se afl ă minorul.
Principala clasificare a tipurilor de abuz enumer ă abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul
emoțional (psihologic) și neglijarea.
2.4.2. Abuzul fizic
Abuzul fizic reprezint ă folosirea for ței fizice asupra copilului și supunerea la munci
dificile care dep ășesc posibilit ățile lui având ca rezultat v ătămarea integrit ății sale corporale.
În legisla ția în vigoare în țara noastr ă, abuzul fizic este defin it la nivelul Codului Penal
prin termenul de “rele tratamente aplicate minorului ”. Termenii de definire se refer ă la aplicarea
de către părinte sau de c ătre persoana c ăruia i-a fost încredin țat, de măsuri sau tratamente de
orice fel care pun în primej die grava dezvoltarea fizic ă, intelectual ă au moral ă a copilului.
Include alungarea de cas ă, expunerea la îmboln ăvire, aplicarea de lovituri corporale grave, lipsa
de libertatea, amenin țarea gravă.
2.4.3. Abuzul sexual
Abuzul sexual asupra copilului define ște acele contacte și interacțiuni între un copil și o
persoană adultă în care copilul este folosit pentru stimularea sexual ă a celui adult sau a altei
persoane. Abuz sexual poate fi comis și de o persoan ă sub vârsta de 18 ani, dac ă acea persoan ă
este, fie semnificativ mai în vârst ă decât victima fie într-o pozi ție care îi ofer ă putere și control
asupra copilului.
Abuzul sexual asupra copilului define ște utilizarea corpului unui copil pentru pl ăcerea
sexuală a unei persoane pe care copilul nu este capabil s ă o înțeleagă și nu este adecvat ă vârstei
sau dezvolt ării psihosociale a acestuia. Participarea copilului este ob ținută fie prin violen ță, fie
prin seduc ție.
Abuzul sexual intra-familial, în forma lui cea mai grav ă, este incestul, implicând rela țiile
sexuale comise între persoane care sunt în rela ții de rudenie apropiate și nu se pot c ăsători între
ele, interdic ția fiind legat de tipul de înrudire.
Sunt considerate abuz sexual urm ătoarele activit ăți: mângâieri, expunerea organelor
genitale în fa ța copilului, contact sexual ge nital, contact sexual oral, contact sexual anal. Tot

32 
 forme de abuz sexual sunt considerate și nerespectarea pudorii copilului specific ă vârstei,
vizionarea de filme pornografice, etc.
Abuzul sexual se produce datorit combin ării unor procese individuale și familiale, ceea
ce înseamn ă că, în analiza motiva ției ce stă la baza abuzului trebuie lua ți în considerare to ți
factorii individuali, familiali și sociali care favorizeaz ă abuzul sexual.
Efectele abuzului sexual asupra adolescen ților se manifest ă prin urm ătoarele reac ții:
promiscuitate, prostitu ție, vagabondaj, agresivitate fizic ă și sexuală (mai ales la b ăieți),
comportamente delincvente.
2.4.4. Abuzul emo țional
Abuzul emo țional asupra copilului este un comportament inadecvat al adultului fa ță de
copil cu efecte nega tive asupra personalit ății în formare a copilului. Respingerea, izolarea for țată,
ignorarea și coruperea minorului, umilirea, criticarea, refuzul de a-l ajuta, reprezint ă forme ale
acestui tip de abuz.
Abuzul emo țional este, uneori, un concept intangibil și difuz, ale c ărui efecte sunt mai
greu de depistat, îns ăși victima neputându- și da seama de maltratarea psihologic ă la care este
supusă.
În perioada pre școlară cei mai importan ți indicatori ai abuzului emo țional sunt de obicei
comportamentali. Se pot semnala la copiii abuza ți comportamental dificult ăți de concentrare,
agresivitate sau impulsionare, probleme de rela ționare cu ceilal ți.
În cazul adolescen ților abuza ți emoțional se manifest ă cel mai pregnant agresivitatea și
revolta, dar și conduita de evitare, de stagnare și dorința de a “rămâne mici”. Astfel, adolescen ții
pot ajunge s ă consume droguri, s ă se împotriveasc ă autorității, să devină distructivi și răzbunători
în mod inten ționat. Pot avea depresii și tentative de sinucider e. Devin labili emo țional și cu
sentimente de ostilitate fa ță de lume din credin ța că lumea le este ostil ă.
David N. Jones și John Picket în 1951 au identificat unele din cauzele care determin ă pe
părinți să abuzeze emo țional proprii copii: în primul rând abuzul suferit de ei în șiși în propria
familie de origine, lipsa unui model parental, un slab autocontrol corelat cu o imagine de sine
negativă, precum și existența unor rela ții sociale reduse.
2.4.5. Neglijarea copilului ca form ă de abuz

33 
 Acest concept se refer ă la incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica cu adecvat cu
copilul, de a-i asigur a nevoile biologice, emo ționale, de dezvoltare fizic ă și psihică, precum și
limitarea accesului s ău la educa ție.
Dacă în cazul celorlalte forme de abuz, abuzul se define ște prin “a face r ău”, neglijen ța se
definește prin “a nu face bine”. “A nu face bine” înseamn ă în fapt, tot “a face r ău”.
Cea mai acut ă formă de neglijare a copilului este cunoscut ă în limbajul curent ca
fenomenul copiilor cu “cheile de gât”.
Neglijarea educa țională presupune neîncadrarea copilului într-o form ă adecvată de
învățământ, neglijarea nevoilor speciale de educa ție, orientarea spre alte activit ăți în detrimentul
celor școlare, neocrotirea fa ță de influen țele negative dintre care “educarea” prin mass-media se
poate constitui drept factor important.
Abuzul nedepsitat și netratat produce modific ări grave în strucutrarea personalit ății
copilului, cu repercusiuni majore în timp.
Aceste modific ări pot fi sintetizate astfel:
• disfuncții somatice;
• disfuncții în sfera sexual ă: hipersexualitate, respingere a actului sexual, atrac ția
sexuală față de copii sau de persoane de acela și sex;
• comportament agresiv fa ță de sine: tentative de sinucidere, automutilare, consum
exagerat de alcool și droguri;
• tulburări în sfera afectiv emo țională: impulsivitate și violență, depresie,
neîncredere în sine și în ceilalți;
• tulburări de adaptare, integrare și relaționare social ă, dificultăți profesionale,
incapacitate de respectare a normelor sociale, morale și legale.

2.5. Eșecul școlar și incapacitatea școlară
Sunt cauze de natur ă socială, care determin ă alături de al ți factori, comportamentul
delincvent al minorilor. Acesta influen țează cariera viitorului deli ncvent, întrucât determin ă o
slabă integrare și socializare a minorului.
Eșecul școlar este o cauz ă a delincven ței juvenile, dar și un efect al disfunc țiilor
psihosociale ale familiilor din care provin minorii. Totodat ă eșecul școlar se datoreaz ă și faptului
că unele cadre didactice nu g ăsesc întotdeauna metodele cele ma i bune pentru educarea elevului .

34 
 S-a observat c ă eșecul școlar este rezultatul unei duble inadapt ări a copilului la activitatea
școlară în cadrul școlii și la factorii interni ai acestuia (mediul familial , particularit ăți psihice ale
copilului).
Eșecul școlar și inadaptarea școlară nu se datoreaz ă atât unor capacit ăți psihice, de
inteligență, cât deficitului de școlarizare în familie. Exist ă elevi care au o inteligen ță medie sau
chiar peste medie care datorit ă lipsei de interes pentru activitatea școlară nu știu să-și utilizeze
capacitatea intelectual ă în activitatea școlară7.
Insuficienta școlarizare a minorului este o alt ă cauză a inadaptabilit ății minorului.
Aceasta se datoreaz ă fie atitudinii indiferente fa ță de școală, fie situației materiale grele, opozi ției
părinților, atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocup ări negative.
Totodată nerecunoa șterea de c ătre cadrele didactice a situa ției familiale ale elevilor slabi
la învățătură poate duce la s ăvârșirea de către aceștia a unor gre șeli grave în aprecierea activit ății
lor, fapt ce favorizeaz ă eșecul școlar și inadaptarea școlară.
Din cercet ările efectuate s-a constatat c ă majoritatea delincven ților minori sunt repeten ți,
cu rezultate slabe la înv ățătură sau au abandonat școala. Toate acestea relev ă faptul că eșecul
școlar este un efect combinat al caren țelor educa ționale din familie și școală în același timp, o
cauză a delincven ței juvenile.

2.6. Impactul mijloacelor de informare in mas ă
Studiile efectuate au relevat influen ța deseori negativ ă exercitat ă de mijloacele de
informare în mas ă asupra tinerilor. Crimi nologii occidentali au men ționat pe primele locuri
violența în mass-media și în special video-violen ța.
Cercetările8 s-au concentrat asupra ac estui aspect, rezultând urm ătoarele:
• violența pe unicul sau marele-ecran furnizeaz ă modele de comportament negativ .
Aceste filme sunt comerciale f ăcute pentru a se ob ține cât mai mul ți bani din
vânzarea lor și, în consecin ță, abordeaz ă fără nici o reținere acele teme cu efecte
în planul instinctului, al incon știentului uman. Influen ța este mai puternic ă asupra
spectatorului tân ăr, care este dornic de senza ții tari;
                                                             
7 Nicolae Mitrfan; Voicu Zdrenghea; Tudorel Butoi; “Psihologie Judiciar ă”; Ed. Șansa S.R.L.;
București; 1992; pg. 288 – 289;
8 Gheoghe Nistoreanu; Costic ă Păun; Op. cit.; pg. 154;

35 
 • determină creșterea nivelului agresiv în rândul celor ce urm ăresc asemenea filme
sau emisiuni. Tinerii sunt impresiona ți de ceea ce v ăd și doresc s ă imite
comportamentul eroilo r negativi din filme;
• desensibilizeaz ă auditoriul cu privire la grav ele prejudicii pe care le produce
violența.
Totodată se relev ă faptul c ă receptarea mesajelor mass-media se realizeaz ă și
interpreteaz ă în funcție de propriile nevoi, atitudini și imagini despre lume, astfel încât violen ța
va produce efecte doar asupra acelora care au înclina ții spre violen ță.
În același plan și cu implica ții asemănătoare mai ales asupra tinerilor se afl ă pornografia.

2.7. Orientarea sociologic ă
2.7.1. Teoria “dezorganiz ării sociale”
O încercare mai consistent ă de interpretare sociologic ă a delincven ței juvenile apar ține
așa-numitei Școli de la Chicago care confruntat ă cu “explozia” de criminalitate ap ărută în
societatea american ă interbelic ă a avansat un set de ipoteze și paradigme care încearc ă să
surprindă influența proceselor de schimbare și dezvoltare asupra fenomenului de delincven ță.
Conform acestei orient ări geneza și dinamica delincven ței sunt determinate sensibil de
marile depresiuni sau crize sociale și economice, de fenomenele de urbanizare și exod rural.
Rata delincven ței este mai ridicat ă în ariile și zonele caracterizate pr in deteriorarea fizic ă,
declin de popula ție, dezintegrare cultural ă, ceea ce împiedic ă exercitarea adecvat ă a controlului
social al comunit ății, generând fenomene de “dezorganizare social ă”, marginalizare, devian ță9.
O contribu ție important ă la fundamentarea acestei teorii au adus-o C. R. Show și H. D.
McKay, care au eviden țiat faptul c ă în marile metropole americane rate delincven ței este mult
mai ridicat ă comparativ cu alte zone care nu au cunoscut schimb ări socio-culturale, economice
spectaculoase.
Procesele de dezvoltare și modernizare social ă au fost înso țite de o cre ștere constant ă a
nivelului de delincven ță juvenilă și datorită construirii unor comunit ăți eterogene, cu grad sc ăzut
de structurare și coeziune social ă, în care controlul social tradi țional devine difuz și ineficace10.
                                                             
9 Tudor Amza; “Criminologie Teoretic ă”; Ed. Lumina Lex; Bucure ști; 2000; pg. 266 – 267.
10 Gheorghe Nistoreanu; Costic ă Păun; Op. cit.; Bucure ști; 2000.

36 
 Analizând nivelul situa ției sociale a familiei, nivelul condi țiilor în care se desf ășoară
socializarea adolescentului și calitatea acestei socializ ări, Show și McKay ajung la concluzia c ă
delincven ța juvenil ă este consecin ța dificult ăților materiale, a contradic țiilor și conflictelor
individuale sau colectiv e cu care se confrunt ă adolescen ții și tinerii.
Din acest motiv, tinerii delincven ți provin din familii caracterizate printr-un nivel sc ăzut
socio-economic și cultural, condi ții precare de locuin ță și confort și care, cu un num ăr mare de
copii, nu reu șesc să asigure o socializare și o educație adecvate.
Delincven ții minori domiciliaz ă, de regul ă, în zonele periferice și sărace ale marilor ora șe
și provin din familii dezorganizate sau descompletate. Majoritatea detest ă școala și mediul
școlar, au o slab ă inserție școlară, ceea ce-I face în final s ă fugă sau să abandoneze școala,
asociindu-se în grupuri stradale deviante.
Tinerii crescu ți și educați în zonele și ariile defavorizate social și comit delicte prezint ă
situații și condiții sociale diferite de cele ale tinerilor care tr ăiesc, în zone reziden țiale selecte.
Întrucât condi țiile de reziden ță și locuire sunt apreciate ca “bun e” sau “rele”, comportamentul
tinerilor este evaluat ca fiind “bun” sau “r ău” în raport cu aceste condi ții.
În consecin ță, cauzele primare ale delincven ței rezidă în interiorul comunit ății urbane
care, datorit ă aglomer ării de popula ție, a diversific ării spațiilor și serviciilor comerciale și
sociale, devine prin ea îns ăși o sursă potențială criminogen ă, prin atragerea și ispitirea unor tineri
de a comite acte și eradicării delicte penale.
Soluția eradicării delincven ței constă în elaborarea și aplicarea unor m ăsuri și soluții la
nivel de comunitate și nu individual, accentul fii nd pus pe ameliorarea condi țiilor economice,
sociale și culturale din zonele și cartierele defavorizate.
2.7.2. Teoria “asocierilor diferen țiale”
Considerând comportamentul delincvent ca fiind alc ătuit atât din elemente care intr ă în
joc în momentul comiterii faptei, cât și din elementele care au influen țat anterior via ța
delincventului sociologul și criminologul american E. R. Sutherland elaboreaz ă o teorie
“genetică” a delincven ței denumit ă a “asocierilor diferen țiale” ale c ărei principii și ipoteze sunt
expuse în celebra lucrare Prin ciples of Criminology. El a f ăcut o critic ă severă concepției
lambrosiene privind delincventul “înn ăscut” sau transmiterea delincven ței pe cale ereditar ă,
disociindu-se, totodat ă, de ideile lui G. Tarde privind explicarea delincven ței prin “imita ție”
introducând teza “înv ățării sociale” a comportamentului delincvent.

37 
 Teoria lui Sutherland pleac ă de la premisa c ă în viața socială indivizii atât cei adul ți, cât
și cei tineri se confrunt ă cu modele pozitive (conformiste) și negative (nonconformiste) de
comportament și conduită care nu se transmit ni ci pe cale ereditar ă, nici nu se imit ă, ci se
“învață” în cadrul proceselor de comunicare și relaționare social ă dintre indivizi și grupuri
diverse. Procesul de “înv ățare” a delincven ței nu este îns ă liniar, ci include mai multe tr ăsături și
momente în desf ășurarea sa. Mai întâi, indivizii, aflându-se în contact unii cu al ții încep s ă-și
orienteze mobilurile, scopurile și atitudinile în func ție de interpret ările favorabile sau
nefavorabile pe care le acord ă regulilor și dispozițiilor legale.
Este posibil ca în anum ite grupuri sociale s ă predomine acele persoane pentru care în
mod inevitabil dispozi țiile legale reprezint ă reguli de necontestat, datorit ă acceptării prohibi țiilor
și restricțiilor sociale.
În schimb, în alte grupuri predomin ă indivizii cu înclina ții spre violarea acelora și
dispoziții legale. În consecin ță atașarea unui individ la unul sa u altul dintre cele dou ă grupuri
reprezintă momentul cel mai important de care depinde evolu ția ulterioar ă a carierei individului.
Indivizii care devin delincven ți sunt confrunta ți mai mult cu modele criminale apar ținând
acelor grupuri care nu accept ă, nu recunosc sau nu respect ă normele legale.
Un alt element important al pa radigmei asocierilor diferen țiale este reprezentat de
organizarea diferen țială a grupurilor sociale, care face ca, de cele mai multe ori, normele și
valorile sociale s ă nu fie cunoscute și receptate de c ătre toți indivizii. De aceea pot s ă apară o
serie de conflicte între diferitele norme sociale, astfel încât un individ se afl ă, la un moment dat,
în fața unor reguli mai mult sau mai pu țin divergente, unele fiind accep tate, altele fiind respinse
de diferitele grupuri sociale cu care el vine în contact. Individul va asimila și învăța prin
“asociație diferen țială” pe cele apar ținând grupurilor cu care vine mai mult în contact sau pe cele
considerate ca fiind favorabile îndeplinirii intereselor și scopurilor personale.
În sfârșit alt elemente ce caracterizeaz ă “asocierile diferen țiale” se refer ă la frecven ța,
durata și intensitatea ac estora care ofer ă individului posibi litatea de a alege și a “învăța” între
comportamentele conformiste și altele nonconformiste. Aceast ă opțiune și învățare începe înc ă
din copilărie și durează pe tot parcursul vie ții individului.
2.7.3. Teoria “subculturilor delincvente” și teoria “grupurilor de la marginea str ăzii”
Privind valorile sociale ca un important supor t în determinarea comportamentului deviant
al tinerilor, aceast ă teorie afirm ă necesitatea de a observa re sorturile intime ale delincven ței

38 
 juvenile din perspectiva particular ă a “subculturilor” existente în cadrul unei societ ăți. Principalii
reprezentan ți ai acestei orient ări (A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger ș.a.) consider ă ca subcultura
reprezintă o subdiviziune a modelelor culturale la care particip ă o parte din grupurile sociale.
Aceste subculturi apar ca o reac ție de protest fa ță de nomele și valorile societ ății grupând
indivizi care au sentimentul c ă le sunt blocate posibilit ățile și mijloacele se acces spre valorile și
bunurile sociale.
Caracterizându-se printr-o serie de tr ăsături specifice (nonutilita rism, negativismul fiind
dintre cele mai semnificative) subcultu rile delincvente impun membrilor lor desf ășurarea unor
acitivități ilicite și delincvente. Mecanismul principa l prin care aceste subculturi ac ționează
asupra indivizilor, arat ă Cohen, este acela de socializare în grup, prin transmiterea și “învățarea”
diferitelor procedee și tehnici delincvente, motiv pentru care teoria sa a mai fost denumit ă și
teoria înv ățării (însușirii) reacției delincvente (“reaction formation theory”).
Identificând existen ța unor tipuri și niveluri diferite de socializare, Cohen eviden țiază
faptul că în familie copiii asimileaz ă prin intermediul p ărinților, modele de valori și norme
omogene și coerente în timp ce prin socializarea f ăcută de școală această omogenitate dispare. În
consecință, sistemul de valori prin ca re sunt apreciate performan țele tinerilor în școală aparține
claselor privilegiate sau care de țin puterea. Din acest motiv, fiind supu și presiunii celor dou ă
forme de socializare – familial ă și școlară – copiii apar ținând claselor defavorizate reac ționează
într-un mod asem ănător nevrozei, prin exteriorizarea frustr ării și asocierea în bande și
“subculturi” delincvente.
În felul acesta subcultura delincvent ă apare ca o reac ție față de valorile și normele clasei
privilegiate, banda de tineri delincven ți adoptând o conduit ă și un comportament conforme cu
standardele “subculturii” din care fac parte.
O variant ă a teoriei “subculturilor delincvente” care încearc ă să explice delincven ța
juvenilă ca fiind rezultatul unui comportament “înv ățat” este cea a “gr upurilor de la col țul
străzii”.
Tinerii care fac parte din aceste grupuri simt nevoia s ă fie recunoscu ți, accepta ți și
stimulați de către cei de o vârst ă cu ei, solu ția grupului reprezentâ nd o posibilitate sigur ă de a-și
manifesta și realiza dorin țele și aspirațiile. Prin contactul cu aceste grupuri, tân ărul își dezvoltă
limbajul, capacit ățile și aptitudinile, asimilând și interiorizând o serie de valori și norme specifice
grupului.

39 
 Periculozitatea deosebit ă a grupurilor stradale const ă în aceea c ă sunt alcătuite în cea mai
mare parte, din tineri ce prezint ă serioase deficite de socializ are, tineri care au abandonat școala
și au fugit de acas ă, tineri fără serviciu care au suferit deja condamn ări penale.
Din acest motiv, activitatea grupu lui stradal se structureaz ă treptat și preponderent
deviant spre comiterea unor fapte deosebit de grave.
2.7.4. Teoria “anomiei sociale”
Cea mai cunoscut ă dintre “teoriile tensiunilor sociale” apar ține lui R.K. Mertan și este
intitulată teoria anomiei sociale.
Conform teoriei lui Mertan, anomia este transferat ă individului sub forma frustr ării
sociale. Ordinea social ă este stabil ă atunci când exist ă un echilibru între scopurile ce urmeaz ă a fi
atinse și mijloacele disponibile pentru a le atinge. Când echilibrul se rupe î și face apari ția
dezorganizarea social ă. Deci anomia se na ște ca rezultat al tensiunii dintre scopuri și mijloace11.
Criminalitatea reprezint ă reacția individului fa ță de neconcordan ța dintre scopurile
vehiculate și valorizate la nivelul societ ății și mijloacele permise pentru a le realiza. Pentru a
putea atinge aceste scopuri individul recurge adesea la mijloace ilicite.
Datorită idealurilor și dorințelor mărețe ale tinerilor care doresc s ă dețină totul în timp
scurt și dacă se poate cu cât mai pu țină muncă, ei pot c ădea ușor în aceast ă extremă a
infracționalității. Există și o barier ă în comunicarea dintre tineri și persoanele adulte care
îngreuneaz ă mult apropierea dintre cele dou ă generații. Dacă tinerii vor împ ărtăși și altora
năzuințele lor, vor primi cu siguran ță un sfat și poate chiar și ajutorul a șteptat.
2.7.5. Teoria “oportunit ății diferențiate”. Eșecul școlar
Ideea central ă a acestei teorii este inclus ă în conceptul de oportunitate diferen țiată.
Cloward și Ohlin sunt de acord cu Mertan c ă indivizii care au e șuat să obțină succesul în
societatea conven țională vor căuta noi căi pentru a-l atinge. Acei a dintre ei care se v ăd lipsiți de
șansa reușitei prin mijloace legitime vor adera la subcultura delincvent ă.
Participarea în aceste grupuri orientate antisocial le ofer ă prilejul s ă obțină succesul
personal și satisfacție ca urmare a aprob ării și gratitudinii acordate de ceilal ți membri ai grupului
subcultural.
Odată intrați în grupul delincvent li se ofer ă prilejul de a ob ține și succesul economic pe
care și l-au dorit prin implicarea în activit ăți infracționale.
                                                             
11 Ibidem; pg. 115 – 116.

40 
 CAPITOLUL III

3. Fenomenul “copiii str ăzii”
Ca o constatare general ă se poate afirma c ă delincven ța juvenilă este îndeob ște rezultatul
unor forme de devian ță morală și penală.
Un exemplu semnificativ îl constituie a șa-numiții “copiii str ăzii” care vagabondeaz ă și
comit o serie de fapte antisociale fa ță de care nu se dispun întotdeauna m ăsurile de ocrotire
prevăzute de lege.
Această categorie de minori problem ă n-a făcut încă obiectul unor studii temeinice.
Despre copiii str ăzii se cunosc unele aspe cte legate de senza țional – faptul c ă o bună parte a
existenței lor și-o petrec în catacombe, canale de termoficare, s ăli de așteptare din g ări, alte
adăposturi amenajate ocazional. Pe str ăzile capitalei sau ale marilor ora șe ale țării a devenit
aproape o obi șnuință să întâlnești copii cărora li se neag ă existența, care trăiesc fără adăpost, din
furturi și cerșit.
Frecvent ace știa se adun ă în grupuri, grupul devenind pentru astfel de minori familia pe
care poate nici nu au cunoscut-o. Nu de pu ține ori ace ști copii recurg la violen ță și la droguri,
aceștia din urm ă într-o form ă primitivă și anume prin inhalarea unor substan țe volatile toxice.
O primă categorie din aceste grupuri este form at din copii care sunt temporar sau
definitiv lipsi ți de mediul familial, deci copiii abandona ți care stau în strad ă o perioad ă mai mare
de timp rupând rela țiile cu părinții. Sunt copii care au contacte ocazionale cu familia, care tr ăiesc
și supravie țuiesc pe str ăzi. Ei au tendin ța de a men ține legăturile cu familia, dar se separ ă treptat
pe măsură ce timpul trece și devin din ce în ce mai implica ți în cultura str ăzii.
O altă categorie o formeaz ă copiii neglija ți de familie care stau toat ă z i u a p e s t r a d ă,
întorcându-se acas ă seara târziu. Contactul cu familia este permanent, revenirea acas ă fiind
constantă. O parte dintre ace știa sunt obliga ți chiar de c ătre familie s ă cerșească sau să se
prostitueze pentru a întregi venitu rile precare ale familiei. Banii câ știgați sunt folosi ți pentru
satisfacerea viciilor p ărinților și de foarte pu ține ori asigur ării unui suport financiar pentru hran ă
și nevoile familiei.
Majoritatea acestor copii, provin din familii d ezorganizate sau din familii cu capacitate
educativă diminuat ă, lipsa ocrotirii p ărintești dar și condițiile precare de via ță îi determin ă pe
aceștia să recurgă la vagabondaj, la fuga de acas ă. Aceasta reprezint ă un fel de eliberare, o

41 
 soluție de evadare dintr-un mediu perceput ca ostil, dar și ca o modalitate de procurare a celor
necesare supravie țuirii. Copiii nu- și vor părăsi niciodat ă familia sau casele de copii, f ără un
motiv. Unii dintre ei sunt trimi și în stradă de părinții lor pentru a aduce ba ni prin orice fel de
mijloace al ții au părăsit familia din spirit de aventur ă sau în urme repeta telor agresiuni fizice și
psihice.
Această categorie de copii și tineri au tendin ța de a se organiza în grupuri, bande care au
caracteristici comune. Grupul are propriile sale reguli necesare în vederea supravie țuirii, mai
mult, în interiorul acestor grupuri exista o specializare a indivizilo r în comiterea infrac țiunilor. O
caracteristic ă important ă a acestor grupuri este solidar itatea ca reflex de autoap ărare și
autoprotec ție.
Acesta este motivul pentru care tr ăiesc în grup, pentru c ă își dau seama c ă numai astfel
pot supravie țui. Ei sunt condu și de un lider care s-a impus prin autoritate personal ă. În general
este cel mai mare, cel mai puternic, care știe să se facă ascultat de ceilal ți. Căminul lor este
strada, care este și școala lor, terenul lor de joac ă, locul de munc ă.
În ultimul timp au ap ărut așa numitele “g ăști de cartiere” care sunt formate din
adolescen ți plini de terebilism spirit de aventur ă și reprezint ă un real pericol pentru ordinea
publică și siguranța cetățenilor.
Un lucru îngrijor ător îl reprezint ă racolarea copiilor sub 14 ani de c ătre adevărate bande
de infractori majori. Ei sunt folosi ți pentru s ăvârșirea unor infrac țiuni – furturi în special, ținând
cont de faptul c ă minorii sub 14 ani nu r ăspund penal.
Proliferarea alarmant ă în rândul minorilor vagabonz i a consumului de substan țe care
conțin corpuri volatile cu efecte halucinogene, din aceast ă categorie cel mai cunoscut fiind
“aurolacul”. Utilizând aceste substan țe ei au sentimentul unei evad ări din via ța mizeră, un
sentiment de fericire, de u itare, de multe ori pentru a- și potoli foamea.
Un aspect important este c ă majoritatea și-au început via ța sexuală în relații hetero și
homosexuale de la vârste mici. Prostitu ția este foarte frecvent ă în rândul acestor copii. În ultimul
timp s-au înregistrat multe cazuri de copii abuza ți sexual de c ătre majori – sub aspectul
infracțiunii de pedofilie. Pentru persoanele adulte, copiii str ăzii sunt o prad ă ușoară ținând cont
de naivitatea acestora cât și de nevoile materiale ale acestora.

42 
 Copiii str ăzii nu au ap ărut în societatea post-totalitar ă pe un teren gol, ei au existat și în
vechiul sistem, dar fiind ascuns și nefăcându-se nici un fel de public itate în jurul fenomenului
acesta, nu a putut fi cuprins în adev ăratele sale dimensiuni.
Astăzi reprezint ă pentru societate un focar crimi nogen, un real pericol din rândul c ărora a
început deja s ă se recruteze o nou ă generație de infractori. Din acest motiv, starea de indiferen ță
a societății față de acest fenomen nu mai poa te continua, în consecin ță trebuie luat e de urgen ță
măsuri de protec ție și integrare a acestor tineri în societate.
1. Situația statistic ă între anii 1989 – 2000 privind minorii autori de infrac țiuni12

2. Situația statistic ă privind raportul dintre num ărul total de participan ți la infrac țiuni și
numărul participan ților minorii
An 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total
participan ți
55737
56282
97284
106255
163367
174765
196876
211138
249779
263939
239346
239870
Total
participan ți
minori
2868
5490
9909
10371
16560
18612
20401
21754
27506
27382
16119
16581
% 5,14 9,7 10 9,7 10 10 10,3 10,3 11 11,3 6,73 6,69
                                                             
12 Idem.
050001000015000200002500030000
198928685490990910371165601861220401217542750627382
1611916452
Min o rii a u to ri d e i nf r act i un

43 
 Situația statistic ă privind raportul dintre faptele comise de minorii și numărul de
participan ți
Infracțiunea Furt Tâlhărie Omor Lovituri
cauzatoare
de moarte Viol Prostituție TOTAL
Total fapte
comise de
minori 17059 761 24 7 110 87 25911
Total
participan ți
minori 10843 721 27 7 124 69 12120
Media
fapte/minori 1,57 1,05 0,88 1 0,88 1,26 1,51

Situația statistic ă privind mediul de provenien ță a infractorilor minori
Mediul de
provenien ță Furt Tâlhărie Vătămări
corporale Viol ProstituțieOmor Lovituri
cauzatoare
de moarte
Urban 71% 71% 73% 52% 81% 63% 57%
Rural 29% 29% 27% 48% 19% 37% 43%

Situația statistic ă privind gradul de ocupare a minorilor infractori
Infracțiuni săvârșite de minori Ocupația minorilor infractori TOTAL
Elev Fără ocupație Alte situa ții
Furt 4357 6242 244 10843
Tâlhărie 268 436 17 721
Omor 9 15 3 27
L.C.M. 4 2 1 7
Vătămare corporal ă 283 46 – 329
Viol 59 62 3 124
Prostituție 5 64 – 69

Situația statistic ă privind modul de s ăvârșire penale de c ătre minori

Infracțiuni Modul de s ăvârșire a faptei
În grup de minori
% Grup de minori și majori
% Individu
al
Furt 33 20 47
Tâlhărie 29 25 46
Omor – 19 81
L.C.M. 29 14 57
Vătămare corporal ă 19 16 65
Viol 15 20 65
Prostituție 7 28 65
Sursa: Ministerul de Interne – Studiul I.G.P. pe anul 1999

44 
 CAPITOLUL IV

4.1. Modalit ăți de integrare și resocializare a minorilor delicven ți
Diversele sisteme penale și sociale de sanc ționare, tratament și resocializare a
delincven ților se fundamenteaz ă pe anumite excep ții filozofice, morale și religioase având ca
finalitate realizarea protec ției și apărării sociale a societ ății, prevenirea comiterii de noi delicte și
reintegrarea și recivilizarea moral ă și socială a persoanelor condamnate la diverse pedepse. De și
aceste sisteme include o gam ă largă de sanc țiuni și pedepsele trebuie s ă fie cât mai
individualizate, astfel încât alegerea, cât și aplicarea lor s ă conducă la reducerea riscului
comiterii unor noi fapte antisociale de c ătre minorul pedepsit și la reabilitarea lui normal ă după
executarea pedepsei, oferind totodat ă o protecție adecvat ă și pentru societate.
Principiul potrivit c ăruia deten ția și privarea de libertate trebuie folosite ca o ultim ă
soluție este acceptat în majoritatea sistemelor penale de sanc ționare a delincven ților, astfel încât,
înainte ca tribunalele s ă hotărască privarea de libertate, ele trebuie s ă ia în considerare toate
celelalte sanc țiuni posibile mai pu țin radicale, decizia privind pr ivarea de liberta te fiind adoptat ă
(numai) când cazul în discu ție este de a șa natură încât pedepsele mai pu țin radicale nu pot fi
acceptate.
Cu toate acestea, regimul de tratament și resocializare a delincven ților diferă sensibil de
la o țară la alta, mergând de la internarea acestora în stabilimente deschise, semideschise sau
închise și până la închiderea lor total ă în penitenciare și instituții speciale de maxim ă siguranță și
securitate. Pentru acest motiv îns ăși noțiunea de tratament aplicat ă delincven ților nu este unanim
acceptată. Astfel, ea define ște măsurile individuale și terapeutice care sunt folosite pentru a-i
face pe delincven ți să-și schimbe modul de via ță. Indiferent de accep țiunile acordate no țiunii de
tratament sau program de resocializare și reintegrare, acesta treb uie subordonat unor finalit ăți
care urmăresc prioritar:
• cultivarea obiceiului de a munci, incluzând aici în special preg ătirea școlară și
profesional ă adecvată în ideea prevenirii deterior ării personalit ății minorilor în formare;
• dobândirea unei vie ți adecvate și a unor îndeletniciri sociale prin educare social ă și
pregătire în vederea readapt ării lor potrivit vie ții în afara penitenciarelor;
Resocializarea reprezint ă o modalitate de reconvertire, reorientare și remodelare a
personalit ății în formare a minorului delincvent, de reeducare și retransformare a

45 
 comportamentului acestuia în raport cu normele și valorile acceptate de societate. Implicând
abandonarea unui mod de via ță și adoptarea altuia, resocializarea presupune “o rupere complet ă
cu trecutul”, un control institu țional exercitat în anumite stabilimente de profil prin:
restructurarea profund ă a personalit ății, în ideea prevenirii reiter ării unor noi acte delincvente;
asigurarea unor condi ții de viață compatibile cu demnitatea uman ă și în conformitate cu normele
comunității; restabilirea “din mers” a rolurilo r jucate de minorul delincvent în via ța socială prin
încadrarea lui treptat ă într-o rețea normal ă cu comunitatea social ă din care a f ăcut parte (familie,
școală, prieteni).
Realizarea unei resocializ ări normale și eficiente a minorului delincvent este condi ționată
de o serie de factori, între care cei mai importan ți sunt: factorii care de finesc caracteristicile și
elementele specifice ale institu ției în care se realizeaz ă procesul de resocial izare; factorii care
definesc individualizarea sanc țiunii și durata acestuia, precum și măsurile de asisten ță medicală,
socială și educativ ă adoptate în func ție de persoana fiec ărui delincvent.
În funcție de acești factori, resocializarea delincventului se realizeaz ă în două etape:
• în timpul execut ării sancțiunii penale (cu sau f ără privare de libertate), când se urm ărește
prioritar schimbarea și transformarea vechiului Sistem de norme, valori și convingeri ale
delincventului, prin dirijarea comportamentului s ău spre scopuri dezirabile social.
• după executarea sanc țiunii penale, când se urm ărește reinser ția socială post-penal ă a
fostului delincvent, încadrarea lui într-o activitate social ă, dobândirea unui nou statut și
îndeplinirea unor noi roluri, ca și diminuarea procesului de stigmatizare în via ța socială
ulterioară.
În consecin ță, un principiu dar și un obiectiv al procesul ui de resoci alizare desf ășurat în
instituțiile de profil îl reprezint ă normalizarea, care presupune apropierea pe cât posibil a
condițiilor de via ță din centrul de resocializare de cele ale lumii exterioare acestuia. Ca regul ă
generală, normalizarea stabile ște că “organizarea și metodele de lucru în interiorul institu țiilor de
profil vor fi cât mai asem ănătoare cu cele necesare prest ării aceluia și gen de munc ă, dar în cadrul
comunității (art. 74 din Regulile europene pentru penitenciare), minorii p ăstrându-și totodată
drepturile pe care le au în general în societate. Singurul drept civil asupra c ăruia exist ă limitare
este dreptul la libe rtatea de deplasare13.
                                                             
13 Recomandarea nr. 87 adoptat ă de Comitetul Mini ștrilor Consiliului privind Regulile europene pentru penitenciare, în Revista de Știință
Penitenciar ă nr. 3-4/1991; pg. 3

46 
 În vederea diminu ării aspectelor negative ale sanc țiunii privative de libertate,
normalizarea presupune realizarea a dou ă deziderate:
• deschiderea în care minorii au dreptul la liber ă mișcare intern ă, coresponden ță nelimitat ă,
vizite săptămânale ale rudelor apropiate, învoiri și ieșiri temporare, acces la mijloacele de
comunicare în mas ă etc.
• responsabilitatea prin dezvoltarea sim țului responsabilit ății, respectul și încrederea
proprie prin implicarea minorilor într-o serie de activit ăți sociale și comunitare care s ă îi
pregătească pentru reinser ția lor post-penal ă.
În momentul de fa ță există 3 modele de tratament a delincven ței juvenile și de
resocializare a minorilor delincven ți:
• modelul penal – care consider ă sancțiunea penal ă ca principal ă modalitate de prevenire a
reiterării de noi fapte antisociale , constând în internarea minorului în anumite centre și
instituții speciale de reintegrare și reeducare;
• modelul terapeutic – care se bazeaz ă pe adoptarea unor m ăsuri educative și terapeutice
față de minorii cu comportamente delincvente.
• modelul de negociere și reglementare a conflictelor – care se întemeiaz ă pe adoptarea
unor sanc țiuni alternative, neprivative de libert ate, pe negocierea dintre delincventul
minor și victimă și pe prestarea de c ătre minorul sanc ționat a unor activit ăți sociale în
folosul comunit ății, pe o anumit ă perioadă de timp, activit ăți care nu sunt remunerate.
Activitatea reeducativ ă vizează practic mai multe component e ale structurii personalit ății
minorului: instrumental-aptitudinal ă, motivațional-afectiv ă, relațional-atitudinal-valoric ă.
Reintegrarea minorului trebuie s ă se realizeze în multiple direc ții și anume:
• reintegrarea personal ă: reechilibrarea eu-lui, a for țelor psihice ale dezvolt ării prin
restructurarea personalit ății;
• reintegrarea școlară sau profesional ă: crearea posibilit ăților de calificare profesional ă a
acelor minori care au s ăvârșit delicte și nu au reu șit să termine școala și să obțină o
calificare;
• reintegrarea cultural ă: crearea posibilit ății fostului delincvent de a avea acces la cultur ă;
să-și exercite și să-și dezvolte inteligen ța și aptitudinile, s ă practice schimburi
informațional-culturale cu ceilal ți membri ai societ ății.

47 
 În organizarea și desfășurarea ac țiunilor și activităților reeducative este necesar s ă se
folosească o metodologie adecvat ă care să se bazeze pe o serie de prin cipii care stau la baza
activității educative desf ășurate cu minorii nedelincven ți la care se adaug ă o serie de principii
specifice de reintegrare social ă a delincven ților:
• principiul reabilit ării timpului – un delincvent ocazional se poate reabilita mai u șor decât
un delincvent recidivist;
• principiul individualiz ării măsurilor, metodelor și procedeelor de reeducare, în func ție de
particularit ățile, de vârsta și mai ales de caracteristicile psihocomportamentale ale
fiecărui minor sau tân ăr;
• principiul coordon ării acțiunilor de reeducare.
Reintegrarea minorilor fo ști delincven ți în societate depinde atât de achizi țiile
psihocomportamentale realizate pe parc ursul procesului de reeducare, dar și de modul în care
sunt primi ți de către ceilalți membri ai grupurilor sociale în care reintr ă aceștia.
În momentul de fa ță, în numeroase țări principale orient ări în materie de tratament și
recuperare social ă și morală a minorilor delincven ți, evidențiază tot mai pregnant importan ța
contextului familial, comunitar în care se deruleaz ă procesul de resocializare în vederea evit ării
pe cât posibil a efectelor negative ale etichet ării și stigmatiz ării minorului delincvent condamnat.

4.2. Principii privind prevenirea și ținerea sub control a fenomenului de delicven ță juvenilă
Având în vedere amploarea și complexitatea fenomenului precum și gravitatea
problemelor, cu implica țiile negative pe care le-a u avut asupra tinerei genera ții se impune
intervenția concret ă a tuturor institu țiilor implicate, în sensul reevalu ării sistemului legislativ,
judiciar și de protec ție socială, crearea unor servicii și instituții noi în acord cu orient ările
politicii penale la nivel interna țional și cu necesit ățile actuale ale societ ății române ști.
Măsurile de politic ă socială și penală trebuie s ă fie centrate pe minor și să aibă ca
obiective prioritare prevenirea situa ției de delincven ță și preîntâmpinarea recidivei. Pentru
aceasta trebuie respectate câteva principii de baz ă, dintre care cel mai important se refer ă la
faptul că delincven ța juvenilă este o problem ă a întregii societ ăți.
Se impune în acest sens coordonarea activit ății diferitelor autorit ăți cu responsabilit ăți în
domeniu. Este vorba aici, în special de crearea unor programe și măsuri de protec ție la nivel

48 
 familial, suport financiar, juridic, consiliere, dar și la nivelul școlii: programe mai bune de
educație, chiar școli mai bune în zonele cu probleme.
Este necesar ă întărirea cadrului legislativ prin adapta rea la sistemul judiciar românesc a
unor modalit ăți educative și de îndreptare existente în legisla ție. O alt ă măsură vizează
reconsiderarea rolului Serviciului Autorit ății Tutelare; reinstaurarea sistemului de înso țire a
minorului în instan ță de către asistentul social din comun itate sau din cadrul serviciului
specializat; implicarea autorit ăților locale pentru reducerea cheltuielilor, pentru sc ăderea
numărului celor afla ți în închisori, în favoarea men ținerii lor în familie14.
Delincventul minor trebuie privit ca entitate uman ă în sine. Un aspect important îl
reprezintă protecția special ă a minorului proveni ți din familii cu antecedente penale.
Instituționalizarea unor organisme speciale cu func ții de supraveghere a modului în care minorul
lăsat în libertate î și îndepline ște obligațiile impuse de instan ță și se sprijine reinser ția socială a
minorilor libera ți din centrele de reeducare.
Intervenția pentru sensibilizarea, responsabilizarea și conștientizarea societ ății române ști
privind fenomenul; reducerea condi țiilor favorizatoare comiterii de infrac țiuni prin instituirea
unor elemente de descurajare: instalar ea unor sisteme de securitate în locuin țe și instituții,
patrularea preventiv ă pe străzi; iluminatul mai bun în zonele publice.

4.3. Modalit ăți penale de ap ărare social ă și prevenire a delicven ței juvenile
Conceptul de politic ă penală reprezint ă fie ansamblul de mijloace și procedee de
prevenire și represiune penal ă utilizate pentru sanc ționara și pedepsirea delincven ților, fie
modalitățile și formele prin care se asigur ă apărarea și protecția indivizilor fa ță de actele
antisociale ce se produc în societate, astfel încât sanc țiunea să nu aibă ca finalitate descurajarea,
ci recuperarea social ă a indivizilor delincven ți.
Se consider ă că noțiunea de prevenire a delincven ței are dou ă conotații:
1. una cu caracter sociologic și criminologic care se refer ă la ansamblul de activit ăți
desfășurate în direc ția identific ării, explic ării și diminuării cauzelor și condițiilor generale și
speciale, sociale și individuale;
2. una cu caracter juridico-penal care se refer ă la efectul pe care legisla ția penală prin
incriminările, sancțiunile și pedepsele prev ăzute le exercit ă asupra conduitei și comportamentului
indivizilor și grupurilor sociale.
                                                             
14 I. Pitulescu; Op. cit.; pg. 261 – 263.

49 
 În funcție de institu țiile care particip ă la realizarea activit ății de prevenire, acestea pot fi:
• primară sau general ă prin antrenarea tuturor institu țiilor cu rol de socializare și control
social la ac țiunile de identificare și combatere a surselor poten țiale de delincven ță;
• secundară sau special ă, îndreptat ă spre combaterea și neutralizarea delincven ților,
diminuarea prejudiciilor sociale produse în urma delictului, restabilirea ordinii sociale,
sancționarea delincven ților;
• situațională sau contextual ă prin atragerea direct ă a comunit ății și a publicului în ac țiunea
de prevenire și neutralizare a delictelor și delincven ților.
În funcție de momentul desf ășurării acțiunilor de prevenire, se face distinc ție între:
• măsuri adoptate înainte de producerea delict ului. Acestea sunt extrem de diverse și
variate începând cu cele cultural- educative și terminând cu cele tehnico-criminalistice
întreprinse pentru protejarea indivizilor și siguranței acestora;
• măsurile adoptate în timpul producerii delictului întreprinse de organismele de poli ție,
procuratur ă, justiție față de minorii care au comis delicte. Se urm ărește împiedicarea din
timp a producerii delictelor; informarea permanent ă a popula ției despre modul de
preîntâmpinare a comiterii delictului etc.;
• măsuri adoptate dup ă producerea delictelor, realizate în principal de instan țele de
judecată prin sistemul de sanc țiuni și pedepse aplicat indivizilor delincven ți, ca și prin
rețeaua de institu ții în care se realizeaz ă internarea acestora15.

4.4. Elemente de protec ție și asistență socială cu impact pozitiv asupra fenomenului
„copii str ăzii”
4.4.1. Măsuri pe termen scurt16
Realizarea și punerea în practic ă a unei strategii na ționale de prevenire, control și
reducere a fenomenului precum și a unor structuri guvernamentale și neguvernamentale eficiente
cu rol de coordonare la nivelul jude țean.
Revizuirea legisla ției referitoare la ocrotirea unor categorii de minori (legea 3/1970 și
Legea 6/1991) urm ărindu-se în principal: realizarea cadru lui juridic pentru grupa de vârst ă 14-18
ani, fundamentarea și reglementarea juridic ă a măsurilor și acțiunilor cunoa șterii, controlului și
                                                             
15 Concepte, principii, structuri și modele europene de prevenire a criminalit ății, I.G.P.; Bucure ști; 1993; pg. 105
16 Ion Pitulescu; Op. cit.; pg. 198 – 199

50 
 restrângerii fenome nului „copiii str ăzii”; creșterea rolului Autorit ății Tutelare în depistarea și
întreprinderea m ăsurilor impuse de acest fenomen.
Sensibilizarea conducerii institu ția de ocrotire a minorilor pentru înt ărirea pazei și
supravegherii copiilor care p ărăsesc frecvent aceste unit ăți pentru vagabondaj și cerșit ;
Triajul eficient și rapid al minorilor pentru orientarea lor c ătre institu țiile specializate cele
mai adecvate;
Consiliile de Ocrotire a Minorilor din prim ării, trebuie s ă fie determinate prin
reglement ări exprese s ă se sesizeze și din oficiu de existen ța „copiilor str ăzii” și să ia măsurile ce
se impun. În acest mod va cre ște operativitatea interven ției, degrevând în acela și timp poli ția de
o multitudine de responsabilit ăți suplimentare, care de altfel nu concord ă cu prerogativele de
fond ale acestei institu ții de aplicare a legii;
Sprijinirea organiza țiilor neguvernamentale care ac ționează pe diferite paliere, pentru
diminuarea fenomenului „copiii str ăzii” și exercitarea unui control eficient asupra concordan ței
dintre prevederile statutului aprobat și activitatea concret ă a funda țiilor și asociațiilor
neguvernamentale care- și propun m ăsuri de diminuare a fenomenului „copiii str ăzii”;
Sensibilitatea opiniei publice și în mod deosebit a comunit ăților locale cu privire la acest
fenomen și a consecin țelor grave pe care genera.
4.4.2. Măsuri pe termen mediu
Instituirea unui sistem de apreciere a eficien ței activității instituțiilor guvernamentale
implicate în controlul fenomenului „copiii str ăzii” urmărindu-se evolu ția cazurilor de la depistare
până în momentul solu ționării lor definitive;
Organizarea unor comisii jude țene de profilaxie a fenomenului „copiii str ăzii subordonate
prefecturilor;
4.4.3. Măsuri pe termen lung
Înființarea pe plan local a unor servicii spec iale de spijin a fa miliilor cu mai mul ți copii și
situația socio-economic ă precară;
Crearea de noi centre de ocroti re sau a unor locuri de cazar e de tip „azil de noapte”
pentru minori dezavantaja ți paralel cu suplimentarea cantinelor de ajutor social;
Înființarea unor c ămine de nefamili ști pentru cei care nu dep ășesc vârsta de 18 ani și care
provin din casele de copii.

51 
 CAPITOLUL V

5.1. Cauze de nivel psihosocial ale delincven ței juvenile:
Dintre factorii de natur ă familială, implicați in etiologia multifactorial ă cumulativ ă a
delincven ței,amintesc atitudinea rece-indiferent ă a părinților,atitudinea t
iranică,atmosfera conflictual ă,perturbările climatului moral al familiei si dezorganizarea
familiei.
5. 2. Influien ța atitudinii parentale asupra co mportamentului
5.2.1. Divergen ța metodelor educative și lipsa de autoritate a parin ților
Pentru echilibrul psihic al copiilor si tinerilor,pentru structurarea tras ăturilor pozitive de
caracter și a conduitei morale a acestora,un rol esen țial il deține climatul de in țelegere intre
parinți privind metodele edu cative si atitudinile fa ță de diferite acte s ăvarșite de minori sau tineri.
Divergența punctelor de vedere ale parin ților privind educa ția copiilor si neconcordanta
metodelor disciplinare pot deruta copilul,intruc ît acesta simte in anturajul sau famiial lipsa
unității de opinii si concep țiile despre bine si r ău,despre necesitatea respect ării unor
reguli,precum si despre modalitatea de manifestare a autorit ății părintești.
Daca divergen țele continu ă și mai tîrziu,se poate ajunge la o adevarat ă “predispozi ție” la
delincven ță (R.Vincent,1972,p.89).
Desemenea, în cadrul vie ții familiale, copiilor si tinerilor trebuie sa li se cl ădească o
rezistență optimă la frustrare,ceea ce presupune, pr intre altele, evitarea unui climat
supraprotector si a satisfacerii tuturor capriciil or acestora,precum si crearea unui climat coerent
in care minorii sa simta ca legea exista atît pentru ei cat și pentru adulti. Una din cele mai
importante sarcini parentale (H.P.M ussen,J.Conger si J.Kagan 1970) const ă in a-l inv ăta pe copil
sa suporte frustra ția și conflictul si totodat ă să se comporte adecvat in raport cu ele, pentru a se
evita formarea si exacerbarea unor trebuin țe egoiste, care declan șează acte infractionale si
impiedică adaptarea personalit ății la cerin țele sociale. De exemplu, la un procentaj destul de
mare de delincven ți minori(40-50%) s-a consta tat o atitudine supraprotectoare si excesiv de
afectuoas ă din partea mamei,f ără sa-si dea seama ca astfel i și poate pierde autoritatea in fata lor
si totodată le poate perturba maturizarea social ă.
Carențele de autoritate ale parin ților decurg adesea din insuficien ța supraveghere sau
lipsa total ă de supraveghere a minorilor. De fapt, lipsa de supraveghere este factorul cu cel mai

52 
 inalt grad de incriminare in delincventa juvenila, indiferent de tipul familiei (organizat ă,
dezorganizat ă, reintregit ă). Lipsa de supraveghere si indrumare se asociaz ă, în epoca noastr ă cu
precocitatea tendin ței spre independen ță a preadolescentilor si adolescen ților (ei pot ajunge cu
ușurinta sub influien ța unor grupuri delictogene (pg.14-15,Delincventa Ju venila-Vasile Preda).
5.2.2. Atitudinea rece-indiferent ă a părinților
Tinerii “respin și” de părinții lor au tendin ța de a manifesta in mai mare m ăsura tulbur ări
comportamentale,concretizate in diferite acte infrac ționale. Observarea sistematic ă a unor loturi
de copii “respin și” si a unor loturi de copii corect “accepta ți” si indruma ți de părinți, arată ca
ceea ce-i deosebe ște semnificativ pe copiii respin și de ceilal ți copii este instabilitatea emotiv ă,
iritabilitatea, neglijen ța in ținută si in activitate, indiferen ța față de școală si o serie de atitudini
antisociale. La școală, copilul “respins” de parin ți este brutal, nu suport ă sa fie pus in inferioritate
la joc, este inchis in sine,nu se dest ăinuie,este neîngrijit si resp ins de catre colegi. Nefiind
acceptat nici acas ă, nici la școala, copilul caut ă un grup unde sa se simt ă acceptat, grup care,de
multe ori este delictogen . Acest lucru face ca preadolescentul s ă aiba relații dereglate cu p ărinții,
să nu le ceara sfatul, s ă nu-și impartășească niciodată problemele cu ei (A.Bndura, R.H.Walter,
1963). Mul ți delincven ți mărturisesc deschis ca sentimentele lor ostile fa ță de părinti,simțind ca
tatăl lor este inadecvat pentru a fi luat drept model.
Un studiu efectuat pe un grup de subiec ți delincven ți si un grup de subiec ți nedelincven ți a
arătat faptul ca in scenariile imaginate de de lincventi, spre deoseb ire de cei nedelincven ți,
personajul patern nu joaca niciun rol. V.Dragomirescu (1976) a g ăsit in 41% din cazuri
indiferență și răceala afectiv ă din partea tat ălui in rela ție cu minorii, iar din partea mamei in 24%
din cazuri (in cazul mamelor vitrege). Atitudinile de respingere si insuficienta indrumare patern ă
resimțită de copii, in cazul unor p ărinți “demisionari”, este considerat ă de majoritatea
cercetatorilor drept o cauz ă a dissocialit ății si a delincventei mi norilor si tinerilor.
5.2.3. Atitudinea autocrat ă,”tiranică” a părinților
Datorită măsurilor disciplinare brut ale, copii unor parin ți prea autoritari, se vor supune
fată de părinți, dar vor manifesta ostilitate si agresvitate latent ă care se va concretiza in atitudinea
față de ceilalti. Astfel, copilul unui tat ă cu atitudini autocratice “tiranice”, va fi adesea nervos,
instabil afectiv.
Cercetările efectuate de V.Dragomirescu arat ă ca 72% dintre delincven ții minori provin
din familii care apelau la o disciplina dur ă. Ancheta sociala efectu ata de A.Bandura (1963)

53 
 confirma faptul ca adolescen ții agresivi provin, de regul ă din familii in care p ărinții inșiși sunt
agresivi si metodele disciplinare sunt neadecvate, fiind deseori brutale. De sigur, fuga de acasa si
vagabondajul au si ele o determinare multicauzal ă cumulativ ă si nu se rezum ă doar la atmosfera
“tiranică” din unele familii.
5.2.4. Atmosfera conflictuala si perturbar ea climatului moral al familiei
Climatul socio-afectiv si moral al familiei es te mult mai perturbat atunci cand in familie
sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate si an tecedente penale, favoriza nd alunecarea minorilor si
tinerilor pe panta delincventei. Cercet ările arată ca alcoolismul in familiile din care provin
delincven ții se manifest ă intr-o propor ție de trei ori mai mare decat in familiile nedelincven ților.
E.Zabczynska(1977) a studiat un lot de 100 de minori care au savar șit furturi si printre
alte perturb ări, a gasit in 70% din cazuri alcoolis m in familiile delincventilor respectivi.
5.2.5. Dezorganizarea familiei
In general,datele statistice privind implicarea dezorganiz ării familiei, printre factorii
cauzali ai delincventei juvenile relev ă procentajele cuprinse intr e 25% si 60%, pe primul loc
fiind dezorganizarea familiei in urma unui divort . (E.Zabcynska, 1977; V. Dragomirescu, 1976;
V.Preda, 1981).

5.3 Factorii extrafamiliali implicati in et iologia delincventei / Relatiile dintre
inadaptarea scolara si delincventa
Multiplele caren țe educaționale din familiile minorilor si tinerilor care ajung sa comit ă
acte infractionale, favorizeaz ă si inadaptarea școlară a acestora. Cercetaril e efectuate in domeniul
delincven ței arată ca nivelul de școlarizare si respectiv nivelul instruirii este foarte
scăzut.Astfel,intr-o cercetare, in anul 1981,pe un lot de tineri in varsta de 8-26 de ani, care au
savîrsit infrac țiuni grave prin violent ă, a reiesit ca 16,6% dintre infr actorii studiati nu aveau decat
maximum 3 clase elementare, iar 66,6% aveau 4 clase.
Deci 83,2% au fost inadapta ți sau dezadapta ți scolar. In privin ța problemelor
comportamentale,aproapte to ți minorii erau considera ți “copii dificili”, chiuleau de la școală
75%, erau neastamparati si turbulenti la ore 58%, aveau conflicte cu colegii, manifestand
tendinte agresive 36%. Deci, minorii si tinerii inadaptati școlar se caracterizeaz ă indeosebi prin
perturbarea laturii afective, motivationale, volitive si atitudinale a personalit ătii, care se
structureaz ă dizarmonic, dissocial sau antisocial.

54 
 5.3.1. Influen ța grupurilor delictogene
In contextul factorilor extrafamilia li, grupurile delictogene reprezint ă un real pericol
pentru minorii si ti nerii cu care intr ă in contact si pe care ii in clud in cadrul lor. Majoritatea
infracțiunilor săvarșite de minori si tineri se efectueaza in grup.In grupurile delictogene se inser ă
mai ales minori si tineri proveni ți din familii cu multe carente educative, socio afective si morale,
precum si unii minori nesupravegheati suficient de catre parinti. Deasemenea, in grupurile de
delincventi intalnim multi subiecti care sunt intarzia ti mintal sau cu intelect de limita. In cadrul
grupurilor delictogene,delincven ții caută o recunoa ștere a persoanei lor catre ceilalti, o
suplimentare a puterii, o refortificare a dispre țului si cinismului si o facilitare a ac țiunilor
antisociale.Prin toate acestea, delincven ții minori urm ăreasc sa aiba un reazem in satisfacerea
trebuințelor egoiste, ajungîndu-se la intensificarea egocentrismului lor etic (R.Mucchielli, 1981).
V.Dragomirescu (1976) a constatat urmatoarele aspecte:
• structura predominant ă a mediului ales este cea de grup constituit 73%
• in grupul de prieteni predomin ă aceeasi categorie de vîrst ă si de acelasi sex cu al
minorilor cercetati,majoritatea elevi.
• preocupările principale sunt hoin ăreala, vizion ările excesive de filme si s ăvîrsirea unor
acte dissociale sau antisociale
• in grupurile de “prieteni” ap ar frecvent tineri sau adul ți infractori, care devin lideri ai
grupurilor delictogene. Liderii se impun mai ales prin fort ă, care mai degrab ă este o
“indrazneal ă oarbă”. Prin diverse forme de intimidare a fiec ărui membru, liderii și
“sateliții” acestora instaureaz ă in grupurile de delincven ți o “sclavie interioar ă” care face
din acest grup mediu cel mai petrurbator al conduitei minorilor si tinerilor, mediul cel
mai criminogen.
5.3.2. Influien țele mass-mediei asupra delincven ței
Tot mai mul ți psihologi si sociolog i pe baza unor cercet ări sistematice sugereaz ă că
conținutul agresogen, violent, im oral, poate preci pita o devian ță latentă (D.Pingeot, 1978, p.24).
In acelasi timp, mijloacele de comunicare in ma sa pot fi veritabile canale de transmisie a
diverselor tipuri de conduite infractionale, incl usiv a caracteristicilor si modului de existen ță a
unor grupuri delictogene sau cu comportament disso cial. (“Bluzele negre” in Franta, ”Rockers”
in Marea Britanie, etc). In acela și timp, scenele agresive si violente v ăzute la cinematograf sau la
televizor pot constitui factori incitativi care gr ăbesc sau faciliteaz ă trecerea la acte agresive.

55 
 Adeseori, minori si tineri re produc exact tehnicile inv ățate din diferitele filme ce dateaz ă
comportamentul agresiv al unor personaje (P.Ilut, 1994). Cercet ările lui D.L.Eron 1980 arat ă ca
mai ales copiii cu potential agresiv urmaresc programe TV care propag ă violența. Printr-un
studiu longitudinal, D.L Eron a urm ărit un lot de copii in vîrsta de 8 ani pentru a observa tipul si
cantitatea de programe TV care propag ă violența. Printr-un studiu l ongitudinal, D.L.Eron a
urmărit un lot de copii in varsta de 8 ani pentru a observa tipul si cantit atea de programe TV
vizionate, f ăcînd observa ții cu privire la agresivitatea manifestat ă de subiec ți. S-a stabilit o
corelație pozitiv ă între cantitatea de programe violente vizionat ă la TV si nivelul de violen ță
manifestat de subiec ți pînă la varsta de 18 ani. Aceasta sugereaz ă ca violen ța difuzată prin TV
are un anumit efect.
5.4. Rela țiile dintre componentele inn ăscute și componentele dobîndite ale
comportamentului agresiv si violent
In literatura psihologic ă engleză s-au incet ățenit trei termeni:
– agression, adică atac fara provocare, manifestat pe plan fizic sau verbal
– agressivity, adică potențialul de a comite atacuri neprovocate
– agressiveness, termen ce desemneaz ă, pe de o parte o stare relativ propice comiterii
unei agresiuni, iar pe de alt ă parte desemneaz ă si trăsături ale persoanei care se pot
exprima ca forme socializate ale unei anumite agresivitati (initia țivă, ambiția, curajul).
In opinia lui J.Rauschburg 1979, agresi vitatea se refera la toate ac țiunile voluntare
orientate asupra unei persoa ne sau asupra unui obiect, ac țiuni care au drept scop producerea, intr-
o formă directa sau simbolic ă, a unei pagube, jigniri sau dur eri. Agresivitatea si emo țiile
puternice, indeosebi efectele, fac apel la aceleasi mecanisme inn ăscute, dar nespecifice, de care
omul se foloseste pentru a-si declan șa, a-și continua sau pentru a- șsi exacerba actele agresive.
Primele reac ții de inadaptare,”justificate” de cons țiinta de a fi frustrat, se nasc intr-un
climat familial dezechilibrat, disfunc țional, sub unghi material si/s au socio-afectiv plin de
tensiuni si conflicte. In unele cazuri nefericite, subliniaz ă V.Pavelcu (1970, p.89), r ăceala,
convulsiile și furtunile familiale declan șează mecanismele de ap ărare ale copilului,ca evadarea
din cercul familial asfixiant si aterizarea intr-un anturaj dubios. Es te primul simptom care trebuie
să ne preocupe in mod deosebit, sp re a sustrage pe copil influien țelor nocive, spre a preveni
actele antisociale. Examinarea unor as tfel de copii cu T.AT. reliefeaz ă existența unor sentimente
de frustrare afectiv ă,de insecuritate,de abandon,de ambivalen ță afectivă și sentimente de

56 
 culpabilitate fa ță de parinti. In acest sens, ilustrativ ă este urmatoarea povestire realizat ă la planșa
numarul 14 din T.AT. De un subiect in varsta de 15 ani, ai carui parinti au divortat: “ In aceasta
imagine este vorba de un baiat care vrea sa fuga de acasa pentru unele neplaceri familiale.
Inainte de a se intampla asemenea lucruri in fa milie era bine; dar acum ,cand parintii s-au certat
din anumite motive,el hot ăraste sa plece din oras sa fie singu r. Iar intr-o noapte a si facut-o. A
deschis geamul, si a plecat (ofteaza). B ăiatul credea ca toate aceste nepl ăceri se intampl ă din
cauza lui.”
Fuga de acas ă a minorilor se poate transforma adesea in vagabondaj,care este o
“anticamera a delincventei” si tocmai de aceea trebuie evitat ă. In cazul predelincventilor si
delincven ților,intalnim,de regula,tipul de frustrare primar ă instalată in copilarie,ca urmare a unor
privațiuni socio-afective si materiale.
Psihologia si sociologia contemporana aduc dov ezi concludente privind roulul jucat de
invațare, alaturi de frustrare, in constituirea comportamentul ui agresiv. Diverse forme de
comportament agresiv se inva ță, fie prin observa ție, fie prin experienta personala (A.Bandura,
1979). Insasi sentimentul frustratiei favorizeaza declan șarea unor reac ții agresive ,mai ales daca
există “antecedente”( L.Berkowitz, 1993) . Majoritatea copiilor si tinerilor agresivi provin din
familii in care parin ții sau alti membri ai familiei manifest ă comportamente agresive.
La delincven ți, adesea scopul adevarat al actului ag resiv este legat de dorinta de a-si
satisface imediat dorin țele egocentrice și de păcerea de a domina, inclusiv prin violen ță
(R.Mucchielli, 1981). In diferitele acte delincven țiale intîlnim cele doua forme de agresiune
descrise de V.Ceau șu (1984, p.107): apelul la for ță pentru transformarea unui individ in
instrument in folosul propriu (o mul fiind perceput ca obiect) si apelul la violen ță, pentru
inlăturarea semenului adversar. Deci, no țiunea de violen ță se referă la utilizarea ilegal ă a fortei si
poate fi definit ă ca o conduita distructiv ă exercitată impotriva ordinii, a legii sau a dreptului, ca o
conduită agresiv-acuta, caracterizat ă indeosebi prin folosirea for ței brute, fizice.
Agresivitatea si violen ța nu pot fi insa separate de alte tr ăsaturi ale personalit ății
infractorilor, cu care se afla in strînse interela ții. Astfel, agresivitatea este strîns legat ă nu numai
de intoleran ța la frustrare, ci si de for ța exacerbat ă a trebuin țelor polarizate in placerea de a
domina (R.Mucchielli, 1981). La delincven ții minori si tineri, dar si la infractorii adul ți,
afirmarea de sine comport ă negarea celuilalt, care, prin agresivitate, dep ăseste nivelurile
obișnuite ale “afirmarii puterii”, ajungînd adesea la violent ă. In mare masur ă, aceasta are la baza

57 
 egocentrismul persistent al delincventilor care duce la instalarea unei “etici egocentrice”. Dupa
R.Mucchielli (1981, pg.89), spre egocentrismul etic converg doua surse: ” valorile negative
izvorîte direct din dezangajarea socio-moral ă și valorizarea in se ns delictogen a for ței eului”.
Pe aceasta cale, delincven ții ajung la refuzul si dispretul oric ăror sentimente umane bazate pe
relații de respect si dragoste, la exacerbarea trebuin ței de “a avea, de a poseda si a domina
valorizînd “in mod excesiv bunurile materiale, para lel cu devalorizarea f iintei umane, privita
drept simplu obiect. In acest mod, agresivitatea si violen ta delincventilor este declansata usor si
datorita lipsei sentimentului de culpabilitate si tendintei de aconsider actle lor drept legitime.
Absența sentimentului de culpabilitate se consider ă drept semn patognomonic al personalit ății
sociopate a delincventului si indeosebi a infr actorului recidivist. Li psa sentimentului de
culpabilitate si tendin ța de a considera actele lor infractionale drept legitime, in raport cu
frustrarile suportate, al ături de atitudinile de devalorizare a exponen ților ordinii publice si a
adulților, in general, creeaz ă două circuite de autoalimentare a agresivit ății delincven ților
(R.Mucchielli 1981, p.82)
a.) agresivitate- atitudini defensive de nuan ță punitiva din partea adul ților-resentimentul
delincventului-agresivitate.
b.) agresivitate- sup ărarea adultului si sen timente de “imblînzire” a delincventului-supunerea
aparentă a delincventului-revendic ările delincventului-gratifica țiile oferite de adult – evitarea de
catre delincvent a unor cerin țe si revendic ări innaceptabile pentru adult-refuzul adultului si
mustrarea delincventului-agresivitatea delincventului. In nucleul personalit ății criminale ,J.Pinat el (1983) inglobeaz ă urmatoarele tr ăsături:
– egocentrismul – labilitatea – agresivitatea – indiferen ța afectivă
Cauza unui co mportament distructiv, violent rezult
ă din reunirea tuturor conditiilor care,
laute separat, nu sunt in masura sa exp lice acel comportament (V.Dragomirescu, 1976, p.82).
Acest adevar l-am constatat cu prilejul unui studiu in legatur ă cu infrac țiunile grave contra
persoanei prin acte de violen ță (lovituri cauzatoa re de moarte) s ăvîrșite de tineri in varsta de 18-
26 de ani. Rezultatele investiga țiilor sunt confirmate si de cele re levante intr-un studiu realizat de
D.Banciu si S.M. Radulescu (1991), privind etiologia infrac țiunilor comise prin violen ță si

58 
 agresivitate. Pe primele locuri, in ceea ce priveste frecven ța cu care s-au produs, se situeaza
tîlharia 24,1%,violul 21,5%, v ătămarile grave 19%. Cele mai multe infrac țiuni de tîlharie si viol,
care ocupa primele locuri in ansamblul infrac țiunilor săvîrșite in mediul urban, sunt efectuate de
indivizi n ăscuți in rural si domiciliati in urban. In ansa mblul loturilor cercetate, majoritatea celor
care au savarsit infractiuni de omor, viol si ta lharie sunt persoane fara ocupatie, restul fiind
persoane cu nivele de edificare minime. Vîrstele caracteristice minor ilor si tinerilor sunt grupa de
vîrstă 15-20 de ani si cea de 21-25 de ani au comis cu prioritate infrac țiuni de viol, tîlharie si
ultraj in comparatie cu grupa de varsta 26-30 de ani, care, in majoritatea cazurilor,au s ăvîrșit
infracțiuni de tentativa de omor si v ătămare grav ă. (pag.42, V.Preda).
5.5. Masuri juridico-sociale de prevenire a infrac țiunilor și a recidivelor
Modalitatile de interventie pentru realizarea socializarii concordante, respectiv a
reeducării minorilor si tinerilor cu comportame nt deviant, includ diferite forme:
– libertate supravegheat ă
– regim de reeducare semideschis – regim de reeducare in sistem inch is pentru infractiunile grave.
Aceste modalit ăți presupun ac țiuni de socializare concordant ă, de nuan ță
interdisciplinar ă: juridice, psihologice, pedagogice, sociol ogice, iar pentru unele cazuri se impun
si terapii medicale, mai ales psihiatrice.
Pentru a reliza reinser ția socială a minorilor reeducati, ac țiunile de reeducare trebuie s ă se
bazeze pe anumite principii stiintifice. Un principiu de baz ă este acela al interven ției precoce
pentru depistarea actelor dissociale si antisociale s ăvîșite de minori si tineri pentru luarea unor
măsuri de reeducare individulalizate.
Principiul individualiz ării măsurilor, actiunilor și modelelor de reeducare se
completeaz ă cu principiul coordon ării, corobor ării si continuit ății acțiunilor de reeducare si de
reinsertie social ă a minorilor si tinerilor.
Dupa cum afirma Rozes, se impune un sistem unitar al formelor institu ționalizate si a
celor parainstitu ționalizate care se ocupa de problema reeduc ării. In cadrul acestei re țele, trebuie
să existe toate formele si mijloacele care merg la depistarea delincven ților, pana la remodelarea
personalit ății acestora prin aplicarea m ăsurilor educative, inclusiv a m ăsurilor terapeutice.

59 
  Un alt principi u care contribuie la consolidarea reinser ției sociale este principiul
continuarii sanc țiunilor educative și de sprijinire psihosocial ă și economic ă a minorilor si
tinerilor reeduca ți.
Pentru a avea o eficien ță durabilă, acțiunea educativ ă trebuie s ă rezolve problemele,
deseori grave, de ordin familial si social.
Procesul de personalizare al minorilor si tinerilor este u șurat dacă se interprind m ăsuri
eficiente de prevenire a instal ării conduitelor dissociale si antisoc iale. O actiune preventiva ar
trebui sa dispun ă, in cadrul intregului sistem de rela ții ale copilului cu mediul social, de
posibilitățile de control și de interven ție in modalit ățile de comunicare si de stabilire a relatiilor
de rol. Aceste idei r ămîn valabile si pentru ac țiunile și măsurile de prevenire a recidivelor,
desfașurate in cadrul procesului de resocializare a delincventilor, ceea ce presupune ridicarea la
rang de principiu a cerintei ca mi norii si tinerii delincventi sa fie reeducati, cat mai mult posibil,
in mediul social deschis sau in inst itutiile cu caracter semideschis.
Procesul de socializare vizeaz ă trei direc ții:
a.) restabilirea sau crearea competen ței pentru contacte social e normale, prin dezvoltarea
treptată a capacit ății de a cultiva rela ții interpersonale adecvate . Aceasta se realizeaz ă prin
legătura cu familia, prin legatura cu cadrele did actice si cu personalul de pregatire profesional ă
din institu ție, prin activitatea educatorilor, a psihologilor, sociologilor și asistenților sociali.
b.) crearea unor conditii adecvat e pentru asumarea unor roluri sociale in functie de cerin țele
funcționale si normative ale societa ții. In acest sens, in sec țiile pentru tiner ii din cadrul
penitenciarelor s-au construit școli, asigurandu-se terminarea sc olaritatii obligatorii, precum si
calificarea profesionala a tinerilor delincven ți in diverse meserii.
c.) pregatire psihologic ă pentru dobîndirea unui status social nou dupa eliberarea din
penitenciar, prin reorientarea unor activit ăți educative, moral-civice, juridice si religioase .
Reușita procesului de resocializare si reinser ție social ă, depinde de capacitatea
structurilor extrapenale, nerepresive. “ Invațarea autonomiei are cu atat mai multe sanse sa fie
eficace, cu cat condi țile de reeducare sunt mai aproape de realitatea sociala cotidiana…
Experiența a demonstrat in mod clar cît pot fi de fragile si efemere modific ările
comportamentale atunci cand ele nu sunt puse in mod constant in cadrul problemelor reale ale
vieții cotidiene”- (A.S.Rozes, 1973, p.39)

60 
 CAPITOLUL VI

6.1. Design-ul cercet ării
6.1.1. Scopul și obiectivele cercet ării
Scopul cercet ării constatative pe care am întreprins-o a fost s ă identific ăm anumite
diferențe între adolescen ții care duc o via ță normală, într-un mediu familial organizat, care
urmează cursurile unui liceu, pe de o parte, și adolescen ți care, în urma unor acte comise, au fost
închiși în penitenciar.
Ne-am axat cercetarea urm ătoarele obiective:
– identificarea factorilor psihos ociali care determina si intretin delincventa juvenila
– corelarea factorilor psihosociali cu delicventa juvenila la adolescenti
– identificarea caract eristicilor subiectilo r supusi analizei
– indentificarea disfunctionalitatilor formelor , institutiilor, agentiilor de socializare
(familie, scoala, grup de prieteni).
6.1.2. Ipotezele cercet ării
Ipoteza nr. 1

Am presupus c ă între nivelul nevrozismului și al extraversiunii elevilor de liceu și cel al
adolescen ților din penitenciar vor exista diferen țe semnificative.
Ipoteza nr. 2
Consider ăm că nivelul ostilit ății generale este semnifica tiv mai crescut la adolescen ții din
penitenciar comparativ cu nivelul ostilit ății elevilor din liceu. De asemenea, nivelul ostilit ății
generale este semnificativ crescut fa ță de medie la adolescen ții din penitenciar.
Ipoteza nr. 3
Considerăm că nivelul stimei de sine este semnificativ mai sc ăzut la adolescen ții din
penitenciar comparativ cu nivelul st imei de sine al elevilor din liceu.
Ipoteza nr. 4
Am presupus c ă vom identifica diferen țe în privin ța mediului familial din care provin
elevii de liceu și mediul familial din care provin adolescen ții din penitenciar.
Variablie dependente : nivelul de ostilitate,stima de
sine,extraversiune,introversiune,mediul familial.

61 
 Variabile independente : copilul delincvent vers us copilul non delincvent.
6.1.3. Metodologie
6.1.3.1. Lotul investigat Pentru a verifica ipotezele propuse am lucrat cu un grup de 30 de elevi, având vârsta
cuprinsă între 12 și 19 ani. Grupul a fost alc ătuit din 15 de b ăieți și 15 de fete. Cel ălalt grup
supus cercet ării a cuprins 30 de adolescen ți din penitenciar, cu vârsta cuprins ă în același interval
(12 – 19 ani), dint re care 15 de b ăieți și 15 de fete. Subiectii pentru acesata cercetare au fost
selectati de la Scoala Special a Trinitas din Târgu Frumos, Cent rul de Plasament Moldova din
Târgu Frumos si Centrul de Plasament T ătărași din Iași, care au raspuns la cele 60 de
chestionare.
În realizarea acestei lucr ări am folosit o bibliograf ie de specialitate, precum și realizarea
mai multor aplica ții cu ajutorul programului SPSS (a naliza computerizata a datelor) și
materialelor didactice exis tente în Biblioteca Central ă Universitar ă "Mihai Eminescu" din Ia și și
din cadrul Faculta ții de Psihologie și Știinte ale Educa ției, Universitatea "Al. I. Cuza"- Ia și.

6.1.3.2. Probele utilizate
Ținând seama de scopul cercet ării noastre, precum și de vârsta subiec ților, am folosit
următoarele probe psihologice:
1. Inventarul de personalitate Eysenck, forma A
2. Scala Toulouse a stimei de sine 3. Chestionarul de ostilitate

1. Inventarul de personalitate Eysenck, forma A
EPI – conceput de H.J. Eysenck și S.B.C. Eysenck (1964) eviden țiază două trăsături
fundamentale ale personalit ății: extraversiunea – introversiunea și stabilitatea – instabilitatea
emoțională (nevrozismul).
¾ Scara de extraversiune – introversiune . Notele ridicate sunt semnificative pentru
extraversiune. Subiec ții cu note ridicate au tendin ța de a fi expansivi, impulsivi, sociabili și
de a participa nemijlocit la activit ățile grupului (atât în orele de munc ă cât și în cele libere).
Extravertitul tipic este sociabil, are mul ți prieteni și îi place s ă fie înconjurat de oameni. Are
tendința de a fi agresiv și dominant, î și pierde u șor stăpânirea de sine. Îi place s ă riște, caută

62 
 schimbarea precum și emoțiile puternice; prefer ă mișcarea și acțiunea. În general este optimist și
nepăsător.
Introvertitul tipic este ponderat și introspectiv. Îi place via ța liniștită, ordonat ă, care se
desfășoară în cadrul unor coordonate precise. Fa ță de majoritatea oamenilor este rezervat și
distant, excep ție făcând doar prietenii s ăi intimi. Este un om mai degrab ă pesimist, prev ăzător, la
care implicarea eului în activitate se realizeaz ă mai greu. Evit ă senzațiile tari. Î și stăpânește
impulsurile de moment și în general nu are manifest ări agresive. De regul ă își controleaz ă
sentimentele într-o m ăsură mai mare decât extravertitul. Acord ă o deosebit ă valoare criteriilor
etice.
¾ Scara de neurotism . Cotele ridicate la aceast ă scară sunt indici ai neurotismului.
Persoanele care ob țin astfel de scoruri se caracterizeaz ă printr-o labilitate emo țională
accentuat ă și cu reale dificult ăți în restabilirea echilibrului psihic dup ă șocuri emo ționale. Se
plâng frecvent de deregl ări somatice difuze, ca de exempl u dureri de cap, dureri dorsale,
tulburări digestive, insomnii etc. Pe plan psihic acuz ă stări de anxietate și sunt frământați de
numeroase griji.
La polul opus al acestei dimensiuni se situeaz ă subiecții stabili din punct de vedere
emoțional, caracteriza ți prin grad ridicat de integrare, puterea eului, autocontrol ridicat.
2. Scala Toulouse a stimei de sine

Inspirată din instrumentele similare deja exis tente (scalele lui S.Coopersmith, M.
Rosenberg, W. H. Fitts, S. Harter etc.) a fost elaborat ă în 1991 de Nathalie Oubrayrie, Myriam
de Leonardis și Clair Safont, rezultatele cercet ărilor privind validitatea scalei și sensibilitatea ei
în funcție de sexul și vârsta subiec ților chestiona ți fiind publicate în 1994, în „Revue Europeenne
de Psychologie Appliquee”. Deoarece integreaz ă diferite fa țete ale stimei de sine, Etes permite
obținerea unui scor global și a cinci scoruri par țiale, corespunz ătoare celor cinci aspecte pe care
le operaționalizeaz ă. Două dintre acestea, aprecierea controlului emo țional și evaluarea sinelui
proiectiv sunt dimensiunile (fa țetele) pe care Etes-ul le propune în plus spre investigare, fa ță de
scalele anterioare omoloage, focalizat e pe sondarea sinelui fizic, social și/sau școlar.
În varianta construit ă printre puberi și adolescen ți, chestionarul Etes este alc ătuit din 60 de
itemi cu r ăspuns forțat dihotomic și o distribu ție egală, de 12 itemi, pentru fiecare din cele cinci
aspecte considerate având urm ătorul conținut:

63 
 ¾ Sinele emo țional exprimă reprezentarea controlului emo țiilor, capacitatea de st ăpânire a
impulsivit ății; motivul printre care auto rii scalei au introdus aceast ă subdiviziune a fost c ă
„un control eficient al afectelor permite o organizare adecvat ă a activit ăților, faciliteaz ă
planificarea și elaborarea realist ă a scopurilor și strategiilor prin care acestea pot fi atinse”
(Oubrayrie, Leonardis, Safont, 1994, p. 311) ; exemplu: Sunt adesea anxios).
¾ Sinele social condenseaz ă reprezentarea interac țiunilor cu ceilal ți (părinți, colegi,
prieteni) și a sentimentului de recunoa ștere social ă (exemplu: „când sunt într-un grup îmi
place să mă fac remarcat și apreciat”);
¾ Sinele fizic oglindește gradul de acceptare a subiectului fa ță de înfățișarea sa fizic ă
(exemplu: „m ă simt prea gras/slab”);
¾ Sinele școlar reflectă percepția pe care o are subiectul asupra propriilor lui competen țe,
obiectivele în comportamentele și performan țele sale școlare (exemplu: „m ă descurajeaz cu
ușurință când obțin rezultate slabe la școală”);
¾ Sinele prospectiv variază rezultatele subiectului asupra viit orului propriu, transparente în:
atitudinea fa ță de oferta anilor ce vor veni (exemplu: „am încredere în viitorul meu”) în
țintele variate (exemplu: „scopul meu prin cipal este de a avea o meserie care s ă îmi placă”);
în rolurile dorite (exemplu: „a ș dori să particip la mi șcări de solidaritate”); aceast ă
dimensiune a fost introdus ă de autorii scalei pe baza supozi ției existen ței unei leg ături între
stima de sine și reprezent ările subiectului asupra viitorului, reprezent ări considerate a fi
diferite fa ță de reprezent ările actuale.

3. Chestionarul de ostilitate
Cuprinde 7 subscale ale ostilit ății generale. Scorul total gene ral este de obicei sub 38 (la
subiecții de sex feminin fiind de obicei u șor mai sc ăzut) și reprezint ă indicatorul de ostilitate
generală. Dacă scorul este mai mare, nivelul de ostilitate este crescut și individul se implic ă în
relații dificile și dezagreabile. Dac ă scorul este mai mic decât 38, trebuie urm ărite subscorurile
de la cele 7 scale pentru a vedea dac ă vreunul dintre ele reprezint ă o problem ă.
¾ Negativismul este, de obicei, un comportament opozant fa ță de autoritate. El implic ă
refuzul de a coopera și se poate exprima printr-un șir de comportamente mergând de la lipsa de
bunăvoință la încălcarea grav ă a normelor sociale.

64 
 ¾ Resentimentul implică gelozia fa ță de alții, adesea la nivel de ur ă. Este, de cele mai multe
ori, o trăire de sup ărare, necaz fa ță de lume pentru o tratare incorect ă (imaginar ă sau reală).
¾ Ostilitatea indirect ă implică un comportament care direc ționează ostilitatea c ătre cineva
într-un mod ocolit. El poat e fi necinstit prin aceea c ă persoana antipatizat ă primește ostilitate prin
bârfeli răutăcioase sau bancuri, dar nu poate face mare lucru prin asta. Alte comportamente
indirecte, ca de exemplu trântirea u șilor, pierderea firii etc., permit unui individ s ă-și descarce
trăirile generate de ostilitate, care pot s ă nu fie îndreptate împotriva cuiva anume.
¾ Atentatul implică violență fizică reală și voința de a folosi violen ța împotriva altora. De
obicei apare în dispute cu al ții mai degrab ă decât în distrugerea obiectelor.
¾ Suspiciunea implică proiectarea ostilit ății asupra altora. Ea variaz ă de la neîncredere și
prudență față de alții la convingerea c ă alți oameni urm ăresc să te lezeze.
¾ Iritabilitatea este promptitudinea de a exploda la cea mai mic ă provocare. Se exprim ă
în comportamente ca izbucniri de pierdere a firii, grosol ănie, nemul țumire acut ă.
¾ Ostilitatea verbal ă implică exprimarea verbal ă a trăirilor negative fa ță de alții (ceea ce
spun și cum spun). Se observ ă în stilul de argumentare, în țipete, strig ăte, cât și în conținutul
verbal al amenin țărilor, blestemelor, hipercriticismului.

4. Chestionar de construc ție proprie
Pe lângă probele psihologice men ționate am lucrat și cu un chestionar de construc ție proprie.
Acest chestionar are drept obiectiv conturarea uni imagini precise asupra mediului familial al
subiectului.

65 
 6.2. Rezultatele cercet ării și interpretarea lor
 
6.2.1. Analiza statistic ă și interpretarea psihologic ă a rezultatelor
 
Înainte de a verifica ipotezele pe care le-am propus, vom prezenta rezultatele ob ținute de
către subiec ți la toate scalele testelor utilizate, pentru a ob ține o imagine cât mai corect ă asupra
celor două loturi investigate.
EPI – Neurotism
nevrotismcls. V cls. IV cls. III cls. II cls. IPercent80
70
60
50
40
30
20
10
0tip adolescent
liceu
penitenciar131567
553253
7

Graficul nr. 1. Nivelul nevrotismului – liceu / penitenciar

După cum reiese din Graficul nr. 1, cei mai mul ți subiecți cu nivel crescut al
nevrotismului se afl ă în lotul din penitenciar – 13%, comparativ cu 5% în lotul din liceu. Se
poate observa, de asemenea, c ă subiecți cu nivel foarte sc ăzut al nevrotismului nu se g ăsesc în
penitenciar.

66 
 EPI – Extraversiune
extraversiunecls. V cls. IV cls. III cls. II cls. IPercent80
60
40
20
0
tip adolescent
liceu
penitenciar 52273
81865
5

Graficul nr. 2. Nivelul extraversiunii – liceu / penitenciar

Majoritatea adolescen ților investiga ți se regăsesc în clasa de mijloc (65% dintre elevi și
73% dintre adolescen ții din penitenciar); de remarcat îns ă este faptul c ă printre cei cu tendin țe
către introversiune (clasele I și II) nu se reg ăsesc și adolescen ți din penitenciar.
Ostilitate general ă
Ostilitate generalaost. scazuta ost. ridicataPercent80
70
60
50
4030
20
10
0tip adolescent
liceu
penitenciar2872
52
48

Graficul nr. 3. Nivelul ostilit ății generale – liceu / penitenciar

67 
 Așa cum era de a șteptat, dintre adolescen ții din penitenciar un mare procent (72%) au un
nivel ridicat al ostilit ății, în timp ce dintre el evii de liceu 48% manifest ă un nivel ridicat de
ostilitate.
Stima de sine total ă
stima totalniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent100
80
60
4020
0tip adolescent
liceu
penitenciar80
17 1768
15

Graficul nr. 4. Nivelul stimei de sine – liceu / penitenciar
Majoritatea subiec ților prezint ă un nivel mediu al stimei de sine total ă: 68% dintre elevii
de liceu și 80% dintre adolescen ții din penitenciar. Nivel sc ăzut se înregistreaz ă în propor ție mai
ridicată la cei din penitenciar (17%, comparativ cu 15% în liceu), iar nivel ridicat al stimei de
sine apare mai ales la elevii de liceu (17%); dintre adolescen ții din penitenciar, doar 3% au un
nivel crescut al stimei de sine.
Din punct de vedere psihologic, toate aceste rezultate schi țează un profil psihologic
diferit al adolescentului care a comis o infrac țiune, ajungând astfel în penitenciar, comparativ cu
adolescentul care duce o via ță socială normală. Astfel, la adolescen ții din penitenciar se
contureaz ă ostilitate general ă mai ridicat ă, stimă de sine sc ăzută precum și tendințe către
extraversiune, lipsind tendin țele către introversiune.

68 
 
6.2.2. Testarea ipotezelor
Ipoteza nr. 1
Am presupus c ă între nivelul nevrozismului și al extraversiunii elevilor de liceu și cel al
adolescen ților din penitenciar vor exista diferen țe semnificative.
Pentru a verifica aceast ă ipoteză, am folosit ca procedeu statistic testul „t” pentru
eșantioane independente. Prezent ăm în Tabelul nr. 1 rezultatele ob ținute:
Independent Samples Test
-1.791 .076 -.97
-.708 .480 -.50extraversiune
nevrotismt Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

Tabelul nr. 1. – EPI – testul „t”

extraversiunecls. V cls. IV cls. III cls. II cls. ICount50
40302010
0
tip adolescent
liceu
penitenciar

Graficul nr. 5 – Nivelul extraversiunii/ introversiunii la subiec ții investiga ți
Testul „t” nu este semnificativ, ceea ce infirmă ipoteza noastr ă de cercetare .
Astfel, diferen țele existente între nivelul nevrotismului și extraversiunii între adolescen ții din

69 
 liceu și cei din penitenciar nu sunt semnificative statistic. Totu și ele exist ă, evidențiindu-se
tendința celor din penitenciar c ătre extraversiune. Acest aspect poate fi remarcat și din Graficul
nr. 5. Ipoteza nr. 2

Considerăm că nivelul ostilit ății este semnificativ mai crescut la adolescen ții din
penitenciar comparativ cu nivelul ostilit ății elevilor din liceu. De asemenea, nivelul ostilit ății
generale este semnificativ crescut fa ță de medie la adolescen ții din penitenciar.
Pentru a compara nivelul ostilit ății la elevii de liceu cu cel al adolescen ților din penitenciar
am utilizat testul „t” pentru e șantioane independ ente. Prezent ăm rezultatele în Tabelul nr. 2:
Independent Samples Test
.447 .656 .12
-3.575 .001 -1.03
-3.473 .001 -1.02
-3.374 .001 -1.30
-4.340 .000 -1.28
-2.855 .005 -.93
.484 .629 .23
-3.630 .000 -5.22negativism
resentiment
ostilitate indirecta
atentat
suspiciune
iritabilitate
ostilitate verbala
ostilitate generalat Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

Tabelul nr. 2. – Chestionarul de ostilitate – testul „t”

70 
 Mea
n ostil
itate gen
eMea
n ostil
itate verbMea
n iritabili
tateMea
n suspici
uneMean atenta
tMea
n ostil
itate indiMean resentiment Mean negativism100
80
60
40
20
0tip adolescent
penitenciar
liceu

Graficul nr. 6. Nivelul ostilit ății

După cum rezult ă din Tabelul nr. 2, diferen țe semnificative între elevii de liceu și
adolescen ții instituționalizați apar la scalele: resentiment, ostilitate indirect ă, atentat, suspiciune,
iritabilitate, dar și la nivelul ostilit ății generale. La toate aceste scale cei din penitenciar au
obținut scoruri semnificativ mai ridicate, confirmând ipoteza noastr ă privind nivelul ostilit ății.
Doar ostilitatea verbal ă și negativismul se manifest ă în propor ții similare la elevii de liceu, o
explicație posibilă fiind vârsta subiec ților. Ilustr ăm aceste aspecte și grafic, în Graficul nr. 6.

Pentru a verifica dac ă nivelul ostilit ății generale este semnificativ crescut fa ță de medie la
adolescen ții din penitenciar, am folo sit ca procedeu statistic testul „t” pentru un singur e șantion –
am comparat astfel rezultatele adolescen ților din penitenciar cu nivelul de referin ță al ostilității
generale, nivel stabilit la 38. Rezultatul este ilust rat în Tabelul nr. 3.

71 
 One-Sample Test
4.689 .000 3.83 ostilitate generalat Sig. (2-tailed)Mean
DifferenceTest Value = 38

Tabelul nr. 3 – Ostilitate general ă – testul „t”

Case Number5855
5249
4643
4037
3431
2825
2219
1613
107
41Value ostilitate generala60
5550
45
4035
30
25
2060
50
40
30
20

Graficul nr. 7. Nivelul ostilit ății generale la adolescen ții din penitenciar

Din Graficul nr. 7 se observ ă că majoritatea celor din lotul din penitenciar au nivelul
ostilității generale peste 38.
Se observ ă că rezultatul testului “t” este semnificativ, ceea ce confirmă ipoteza noastr ă
de cercetare. Astfel, adolescen ții din penitenciar au un nivel semnificativ mai crescut al ostilit ății
generale decât media acceptat ă pentru un nivel normal al ostilit ății.

72 
 Ipoteza nr. 3
Considerăm că nivelul stimei de sine este semnificativ mai sc ăzut la adolescen ții din
penitenciar comparativ cu nivelul st imei de sine al elevilor din liceu.
Pentru a testa aceast ă ipoteză am folosit testul „t” pentru e șantioane independente.
Rezultatele le prezent ăm în Tabelul nr. 4.
Independent Samples Test
2.143 .034 .77
3.171 .002 1.00
1.793 .076 .95
-2.010 .047 -.78
.960 .339 .30
1.646 .102 2.23sine emotional
sine social
sine scolar
sine fizic
sine prospectiv
stima totalt Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

Tabelul nr. 4 – Stima de sine – testul „t”
După cum rezult ă din Tabelul nr. 4, diferen țe semnificative privind stima de sine apar
doar în ceea ce prive ște sinele social și sinele fizic, confirmându-se par țial ipoteza de cercetare .
Astfel, adolescen ții din penitenciar au un nivel mai sc ăzut al sinelui social decât elevii din
liceu, resimt slaba lor integrare social ă.
sine socialniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent80
60
40
20
0 tip adolescent
liceu
penitenciar65
35
873
18

Graficul nr. 8 – Sinele social – liceu / penitenciar

73 
 Pe de altă parte, adolescen ții din penitenciar au o mai bun ă părere despre capacit ățile lor
fizice decât elevii din li ceu, care se subestimeaz ă din acest punct de vedere. Ilustr ăm și grafic
acest aspect:
sine fizicniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent100
80
60
40
20
0
tip adolescent
liceu
penitenciar90
10
765
28

Graficul nr. 9 – Sinele fizic – liceu / penitenciar
Ipoteza nr. 4
Am presupus c ă vom identifica diferen țe în privin ța mediului familial din care provin
elevii de liceu și mediul familial din care provin adolescen ții din penitenciar.
Pentru a verifica ipot eza nr. 4 am analizat r ăspunsurile subiec ților la chestionarul
construcție proprie. Unul dintre itemii chestionarului vizeaz ă structura familiei de provenien ță,
întrucât am considerat c ă aceasta are o influen ță covârșitoare asupra conduitei tân ărului.

Diagrama nr. 1 – Structura familiei – adolescen ți delincventi

74 
 După cum reiese din diagrama de mai sus , cei mai mul ți delincven ți provin din familii
dezorganizate și familii monoparentale. În cazul adolescen ților non-delincven ți, situația este
diferită, în sensul c ă majoritatea provin din familii c ăsătorite și monoparentale, doar un num ăr de
7 adolesecen ți fiind din familii dezorganizate, concubinaj, rec ăsătorite și adopție.

Diagrama nr. 2 – Structura familiei – adolescen ți non-delincven ți
In privința veniturilor, situa ția este prezentat ă în diagrama de mai jos:

Diagrama nr. 3 – Venituri familie – adolescen ți delincventi
Veniturile principale în familiile din care provin adolescen ții delincven ți sunt: alocația
copiilor, ajutorul social și veniturile din agricultur ă. În cazul adolescen ților non-delincven ți
situația este urm ătoarea:

75 
 

Diagrama nr. 4 – Venituri familie – adolescen ți non-delincventi
Se remarc ă faptul că în familiile adolescen ților non-delincven ți există o diversitate mai
mare a veniturilor, ad ăugându-se salariile p ărinților, venituri din comer ț și din afaceri.
Relația în cadrul familiei în cazul adolescen ților delincven ți este redat ă mai jos:

Diagrama nr. 5 – Rela ții familiale – adolescen ți delincven ți
În cadrul familiilor adolescen ților delincven ți predomin ă despărțirea și conflictele
permanente ceea ce a are un imp act negativ asupra personalit ății în formare a adolescentului.

76 
 

Diagrama nr. 6 – Rela ții familiale – adolescen ți non-delincven ți
În cadrul familiilor adolescen ților non-delincven ți înțelegerea, conflictele ap ărând doar
ocazional. În doar 7 cazuri se vorbe ște de desp ărțire, conflicte permanente și indiferen ță.
Adolescen ți delincven ți: Comportamentul mamei : în 5 cazuri aceasta se comporta frumos,
în 25 de cazuri avea un comportament neglijent. Comportamentul tat ălui: sever în 16 de cazuri,
neglijent în 14 de cazuri. Nivelul în țelegerii între p ărinți: certuri dese în 25 de cazuri, în țelegere
în 5 cazuri. Calitatea copil ăriei: normală în 10 de cazuri, lipsit ă de jucării în 15 de cazuri, fericit ă
în 5 cazuri.
Adolescen ți nondelincven ți: Comportamentul mamei : în 27 cazuri aceasta se comporta
frumos, în 3 de cazuri avea un comportament neglijent. Comportamentul tat ălui: sever în 8 de
cazuri, neglijent în 3 de cazuri. Nivelul în țelegerii între p ărinți: certuri dese în 10 de cazuri,
înțelegere în 20 cazuri. Calitatea copil ăriei: normală în 18 de cazuri, lipsit ă de jucării în 5 de
cazuri, fericit ă în 7 cazuri.
Din punct de vedere psihologic, din informa țiile de mai sus reiese c ă, în cazul
adolescen ților delincven ți, atmosfera în familiei era conflictual ă, părinții manifestau neglijen ță,
veniturile erau mici și provenite în special din aloca ții și ajutor social. To ți acești factori au
influențat negativ dezvoltarea adolescen ților, prin lipsa de stabilitate, de siguran ță, de confort
afectiv, ap ărând astfel un teren fe rtil pentru manifest ări deviante.

77 
 CONCLUZII

Fenomenul delincven ței juvenile este larg dezb ătut antrenând cercet ători din diverse
domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogi c, criminologic, criminalistic, juridic etc.,
conferindu-i acestui fenomen o investiga ție interdisciplinar ă. Fenomenul este etichetat sub
diverse denumiri: copii cu tulbur ări de comportament (terme n medical); tineri inadapta ți (termen
sociologic); “copii – problem ă” (termen psiho-pedagogic); minori delincven ți (termen juridic)
etc. Toți acești termeni se refer ă la minori care, într-un fel sau altul, au ajuns în conflict cu
normele morale și juridice, valabile pentru comunitatea în care tr ăiesc. Conduita normal ă este
reprezentat ă de comportamentele socialmente acceptab ile, compatibile cu modele culturale ale
societății din care face parte minorul.
Cu toată complexitatea și varietatea lor, factorii implica ți în determinarea devian ței
comportamentale a minorilor pot fi sistematiza ți în două mari categorii:
a) factori individuali, de personalitate și
b) factori externi, sociali. Din prima categorie fac parte: particularit ățile și structura somato-fiziologic ă și neuro-
psihică, structura psihologic ă particular ă a minorului, posibilit ățile intelectuale, particularit ățile
afectiv-temperamentale etc. În a doua categorie se includ factorii de ordin familial, socio-afectivi
și educaționali, socio-culturali, economici etc.
Raportul dintre cele dou ă categorii de factori, ponderea fiec ăruia în determinarea
devianței comportamentale a minorilor este greu de precizat. Nu se poate izola sau exagera rolul
unei categorii de factori. Ace
ști factori nu ac ționează izolat, unilateral, ci concertat, delincven ța
fiind rezultatul interac țiunii la un nivel sc ăzut al acestora. Dezacordul dintre factorii individuali
și cei sociali este defavorabil structur ării unor conduite concrete. Dezacordul poate s ă apară fie
prin creșterea solicit ărilor de mediu la un nivel care dep ășește posibilit ățile minorului, fie când
acestea sunt sub nivelul posibilit ăților sale reale.  
Scopul cercet ării constatative pe care am întreprins-o a fost s ă identific ăm anumite
diferențe între adolescen ții care duc o via ță normală, într-un mediu familial organizat, care
urmează cursurile unui liceu, pe de o parte, și adolescen ți care, în urma unor acte comise, au fost
închiși în penitenciar.

78 
 În urma analizei rezultatelor cercet ării am ajuns la câteva concluzii:
1. Se poate schi ța un profil psihologic di ferit al adolescentului care a comis o infrac țiune,
ajungând astfel în penitenciar, compar ativ cu adolescen tul care duce o via ță socială normală.
Astfel, la adolescen ții din penitenciar se contureaz ă ostilitate general ă mai ridicat ă, stimă de sine
scăzută precum și tendințe către extraversiune, lipsind tendin țele către introversiune.
2. Astfel, diferen țele existente între nivelul nevrotismului și extraversiunii între adolescen ții
din liceu și cei din penitenciar nu sunt semnificative statistic.
3. Diferen țe semnificative între elevii de liceu și adolescen ții instituționalizați apar la
scalele: resentiment, ostilitate indirect ă, atentat, suspiciune, iritabilitate, dar și la nivelul ostilit ății
generale. La toate aceste sc ale cei din penitenciar au ob ținut scoruri semnificativ mai ridicate.
Doar ostilitatea verbal ă și negativismul se manifest ă în propor ții similare la elevii de liceu, o
explicație posibilă fiind vârsta subiec ților.
4. Diferen țe semnificative privind stima de si ne apar doar în ceea ce prive ște sinele social și
sinele fizic; astfel, adolescen ții din penitenciar au un nivel mai sc ăzut al sinelui social decât
elevii din liceu, resimt slaba lor integrare social ă. Pe de alt ă parte, adolescen ții din penitenciar au
o mai bun ă părere despre capacit ățile lor fizice decât elevii din liceu, care se subestimeaz ă din
acest punct de vedere.
În privința mediului familial, la tinerii delincven ți, prezenta caren țe foarte diverse de ordin
social, juridic, moral, pedagogic, legate de situa ții ca: infidelitate, p ărăsire, divor ț, concubinaj,
deces, narcomanii. Este de remarcat importan ța relațiilor interpersonale, a st ărilor afective care în
diferite situa ții ocazionale în care se pot dezvolta sentimente de gelozie, invidie, ur ă și că, aceste
trăiri subiective, constituie climat e negative în formarea personalit ății adolescentului, care se
manifestă evident în dominante "afirmare de sine". Aceste perturb ări de rela ții în raporturile
"eu” și "alții” stau la baza marilor conflicte și fac dificil ă adaptarea și integrarea adolescentului
în cele trei situa ții-tip (familie, școală, mediu ambiant). Caren țele de ordin educativ în mediul
familial au cea mai mare importan ță privind apari ția tulbur ărilor de comportament și
determinarea unor conduite deviante la tineri.
Rolul mamei nu a fost îndeplinit în majoritatea cazurilor. Lipsa de afec țiune creeaz ă
schemele caracteriale care pot fi reversibile numai dac ă greșeala mamei este îndreptat ă la vreme
(greșelile educative ale mamei în prima copil ărie). Afec țiunea exagerat ă din partea mamei

79 
 creează o stare de suprasatura ție care dep ășește capacitatea emo țională de adaptare a copilului,
ducând la tulbur ări de comportament.
Rolul tatălui de asemenea a prezentat caren țe. Acesta are menirea de a conduce copilul
către acceptarea regulilor educative și a normelor sociale. Dezint eresul, atitudinea prea închis ă
sau infantil ă, inconștiența creează situația de deviere de la rolul de cap de familie, perturbând
întreaga via ță a familiei. Pentru copil lipsa de autoritate determin ă reacții de opozi ții.
Inegalitățile de atitudine educativ ă dintre părinți sau ale unuia și aceluiași părinte de la un
moment la altul, determin ă efecte negative asupra tân ărului. Familia de origine este important ă
nu numai prin ac țiunea pe care o exercit ă conștient sau nu asupra personalit ății tânărului, dar și
prin faptul c ă, prin comportamentul s ău deserve ște drept exemplu pentru acesta. Ie șirea tânărului
din comunitatea afectiv ă a familiei și intrarea sa în comunitatea de disciplinare a școlii,
reprezintă totdeauna o anumit ă criza. Pe cei privilegia ți în familie, școala îi atrage mai pu țin,
dezvoltând fa ță de acesta atitudine de repulsie, indiferen ță.

80 
 Bibliografie:

1. Achile P.A, La Psycoterapie avec des groupes de jeunes delinquants en internat de
reeducation: les difficultees de demarage. Canadian Journal of Corection, 1965;
2. Banciu P.D, Radulescu M.S, Voicu M, Adolescen ții și familia, Editura Știintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1987;
3. Banciu P.D, Radulescu M.S, Etiologia infractiunilor comise prin violenta si agresivitate.
Sociologie Romaneasca, 1991;
4. Baciu, D., R ădulescu, S., Introducere în sociologia delincven ței juvenile , Ed. Medical ă,
București, 1990;
5. Baciu, D., R ădulescu, S., Sociologia crimei și criminalit ății, Casa de editur ă și presă “Șansa”
SRL, Bucure ști, 1996;
6. Basiliade G, Ocrotire si reeducare. CCPT, Bucuresti, 1986;
7. Basiliade G, Probleme criminologice ale prevenirii recidivei. In prevenirea repet ării faptelor
antisociale de catre minori și tineri care execut ă sancțuni privative de libertate, Buletin
documentar de criminologie, 1983;
8. Beken, G., S., Crime and Punishment , An Economic Approach in “Journal of Political
Economy”, vol. 76, nr. 2, 1968;
9. Bocancea, C., Neam țu, G., Elemente de teorie și strategii de mediere , Editura A’92, Ia și,
1996;
10. Chelcea, S., Personalitatea și societatea în tranzi ție, Ed. Știință și Tehnică, București, 1994;
11. Choubart de Lanwe M. J., Compoziția familiei și tulburările de comportament la copil ,
antologie de Ion Alna ș și Ion Drăgan, Ed. Politic ă, București, 1971;
12. Coord. Miftode, V., Dimensiuni ale asisten ței sociale , Editura Eldos, Boto șani, 1995;
13. Drăgan I., Socializarea, control social și prevenirea delincven ței juvenile , Simpozion,
București, 1981;
14. Dragomirescu V., Psihologia comportamentului deviant , Ed. Enciclopedic ă București, 1976;
15. Florian, Gh., Psihologia penitenciar ă, Ed. Oscar Print, Bucure ști, 1996;
16. Hirschi, T., Causes and Prevention of Juvenile Deliquency , Social Inquiri, 1977;
17. Johnston, The Sociology of Crime and Deliquency , J.Willey and Sons, New York, 1977;
18. I. Pitulescu; Delincven ța juvenilă, Ed. Ministerului de Interne, Bucure ști, 1995;

81 
 19. Mitrofan, N., Psihologie judiciar ă, Casa de editur ă și presă “Șansa” SRL, Bucure ști, 1994;
20. Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel, Psihologie Judiciar ă, Ed. Șansa S.R.L.,
București, 1992;
21. Nistoreanu Gheorghe, P ăun Costic ă, Criminologie , Ed. Europa Nova, Bucure ști, 2000;
22. Neamțu, G., Bocancea, C., Elemente de asisten ță socială, Editura Polirom, Ia și, 1998;
23. Neveanu I., Popescu Paul, Dicționar de psihologie , Ed. Albatros, Bucure ști, 1978;
24. Pitulescu, I., Delincven ța juvenilă, Editura Ministerului de Interne, Bucure ști, 1995;
25. Rădulescu, S., M., Homo sociologicus, ra ționalitate și iraționalitate în ac țiunea uman ă, Casa
de editură și presă ”Șansa” SRL, Bucure ști, 1994;
26. Stănoiu, R., M., Metode și tehnici de cercetare în psihologie , Editura Academiei, Ia și, 1981;
27. Studii psiho-sociologice priv ind mediul penitenciar , Editura Ministerului de Interne, D.G.P.,
1990;
28. Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciar ă, Ed. Științifică, București, 1973;
29. Țuculescu, V., Predescu, V., Oancea, C., Sănătatea mintal ă în lumea contemporan ă, Editura
Medicală, București, 1986;
30. Zamfir, E., Cultura rela țiilor interpersonale , Editura politic ă, București, 1982;
31. Zlate, M., Omul față în față cu lumea , Editura Albatros, Bucure ști, 1998;
32. Wrightsman S.Z., Psychology and the Legal System , Brooks Cole Publishing Company
Moterey, California, 1987;

82 
 ANEXE

Anexa nr. 1. Chestionar de Ostilitate

Aveți 66 de propozi ții-afirmații. Hotărâți care dintre ele este adev ărată sau falsă prin
referire la propria dv. persoan ă. Citiți-le pe rând și consemna ți 1 pentru Adev ărat sau F (Fals)
în dreptul fiec ăreia, pe foaia de r ăspuns ce v-a fost înmânat ă.

1. Până ce nu sunt rugat( ă) frumos nu fac ceea ce vrea altul.
2. Nu-mi dau seama de ceea ce mi se întâmpl ă.
3. Uneori bârfesc oamenii care nu-mi plac.
4. Nu mă pot abține uneori de a-i leza pe al ții.
5. Știu că oamenii tind s ă vorbeasc ă despre mine în spatele meu.
6. Îmi pierd u șor firea, dar îmi revin repede.
7. Când dezaprob purtarea prie tenilor mei, îi fac s ă știe aceasta.
8. Când cineva impune o regul ă cu care nu sunt de acord, sunt tentat s ă o încalc.
9. Oamenii par s ă se distreze tot timpul.
10. Niciodată nu-mi ies din fire astfel încât s ă arunc cu obiecte.
11. Nu cred c ă există vreun motiv pentru a lovi pe cineva.
12. Tind să fiu prudent( ă) cu oamenii care sunt mai preten țioși decât mă aștept.
13. Sunt întotdeauna r ăbdător cu alții.
14. Adesea simt c ă sunt în dezacord cu oamenii.
15. Când cineva comand ă, fac invers decât cere el.
16. Când mă gândesc retrospectiv la ce mi s-a întâmplat mie, am senza ția unor u șoare
resentimente fa ță de trecut.
17. Când îmi pierd firea, trântesc u șile.
18. Când cineva m ă jignește, fac și eu la fel.
19. Există un număr de oameni care par s ă nu mă înghită deloc.
20. Sunt mult mai iritat( ă) decât își dau seama oamenii.
21. Nu insist cu argumente când cine va este în dezacord cu mine.
22. Când oamenii îmi comand ă, nu ezit s ă le arăt că am înțeles că îmi comand ă.

83 
 23. Aproape în fiecare s ăptămână văd pe cineva care-mi displace.
24. Nu joc niciodat ă jocuri de noroc.
25. Cine mă insultă sau îmi insult ă familia caut ă scandal.
26. Există un număr de oameni care par s ă fie geloși pe mine.
27. Clocotește sângele în mine când cineva râde de persoana mea.
28. Cer ca oamenii s ă-mi respecte drepturile.
29. Uneori, când m ă enerveaz ă cineva, îi aplic un „tratament calm”.
30. Deși nu arăt, mă roade uneori gelozia.
31. Când sunt sup ărat(ă), uneori bomb ănesc.
32. Oamenii care te deranjeaz ă continuu cer un pumn în nas.
33. Uneori am sentimentul c ă oamenii râd de mine.
34. Dacă cineva nu m ă tratează corect, nu m ă las enervat( ă) de asta.
35. Chiar dac ă mă enervez, nu folosesc un „limbaj dur”.
36. Nu știu un om pe care s ă-l urăsc deplin.
37. Uneori fac mutre dac ă nu pot face cum vreau eu.
38. Rareori lupt pe la spate dac ă cineva m ă jignește.
39. Deviza mea este: „Niciodat ă să nu ai încredere în str ăini”.
40. Uneori oamenii m ă deranjeaz ă doar pentru c ă sunt în preajma mea.
41. Când cineva m ă enerveaz ă, sunt capabil( ă) să-i spun ceea ce gândesc despre el.
42. Dacă i-aș lăsa pe oameni s ă vadă ceea ce simt eu, a ș fi considerat( ă) o persoan ă dificilă.
43. De la 10 ani nu mi-am pierdut firea.
44. Când într-adev ăr îmi pierd firea, sunt în stare s ă pălmuiesc pe cineva.
45. Când o persoan ă se poartă sau face ceva dr ăguț pentru mine, m ă gândesc ce motiv ascuns are.
46. Adesea m ă simt ca un butoi de pulbere.
47. Când oamenii țipă la mine, țip și eu la ei.
48. Uneori simt c ă am luat din via ță partea ei crud ă.
49. Nu țin minte s ă fi avut o star e de enervare a șa de mare încât s ă iau un lucru de lâng ă mine și
să-l sparg.
50. Intru în dispute tot atât de des ca și cei din jur.
51. Obișnuiam să cred că majoritatea oamenilor spun adev ărul, dar acum știu că nu este așa.
52. Adesea îmi asum r ăspunderi mari.

84 
 53. Când îmi pierd firea, spun lucruri antipatice, amenin țătoare.
54. Uneori îmi ar ăt supărarea bătând în mas ă.
55. Dacă trebuie să recurg la violen ță fizică pentru a-mi ap ăra drepturile, o fac.
56. Nu am du șmani care s ă mă lezeze.
57. Mi-e greu s ă nu fiu pu țin grosolan( ă) cu oamenii care nu-mi plac.
58. Nu aș putea să pun pe cineva la locul lui chiar dac ă ar merita asta.
59. Știu oameni care m-au împins a șa de departe încât am ajuns la b ătaie.
60. Rareori simt c ă oamenii încearc ă să mă enerveze sau s ă mă insulte.
61. Nu las ca lucruri neimportante s ă mă irite.
62. Adesea amenin ț fără ca realmente s ă pun în practic ă acele amenin țări.
63. În ultima vreme am fost iritat( ă), nemulțumit(ă).
64. Când aduc argumente, tind s ă ridic vocea.
65. În general, îmi ascund p ărerea proast ă despre al ții.
66. Prefer să cedez decât s ă apelez la argument e despre un lucru.

85 
 Anexa nr. 2. SCALA TOULOUSE A STIMEI DE SINE

Încercuiește răspunsul pe care îi consider i potrivit pe ntru tine.
1. Mă enervez u șor. DA/
NU
2. În general p ărinții mă înțeleg atunci când discut cu ei. DA/
NU
3. Mă descurajez foarte u șor în clasă, în timpul orei. DA/
NU
4.Înfățișarea mea este apreciat ă ca plăcută, atrăgătoare. DA/
NU
5. A te realiza nu înseamn ă a face ceea ce ai chef. DA/
NU
6. Mă simt bine în pielea mea. DA/
NU
7. Ceilalți nu-mi fac confiden țe (destăinuiri). DA/
NU
8. Nu voi fi mul țumit de mine, decât dac ă voi realiza lucruri mari în via ță. DA/
NU
9. Mă simt neîndemânatic, inabil (nepriceput), nu știu ce să fac cu mâinile. DA/
NU
10. Profesorii sunt mul țumiți de mine. DA/
NU
11. Cred c ă sunt o persoan ă agitată și încordat ă. DA/
NU
12. Sunt fidel (credincio s) prietenilor mei. DA/
NU
13.Nu știu să-mi organizez munca. DA/
NU
14. Sunt încântat de corpul meu (de aspectul meu fizic). DA/
NU
15. Singurul lucru care conteaz ă în viață este să câștigi cât mai mult. DA/
NU
16. Rar m ă intimidez. DA/
NU
17. Nu fac niciodat ă proiecte de viitor. DA/
NU
18. Sunt adesea nelini știt. DA/
NU
19. Corpul meu este bine propor ționat. DA/
NU
20. Nu am rezultate bune la școală pentru că nu muncesc pe m ăsură. DA/
NU

86 
 21. În general am încredere în mine. DA/
NU
22. Țin cont de complimentele și criticile altora. DA/
NU
23. Mă simt mai bine atunci când utilizez cafeaua, alcoolul, tutunul etc. DA/
NU
24. În clas ă înțeleg repede ceea ce se pred ă. DA/
NU
25. Aș vrea să fiu mai puternic și mai luat în seam ă. DA/
NU
26. Îmi place s ă răspund la lec ții. DA/
NU
27.Cred c ă sunt prea gras (slab). DA/
NU
28. Îmi plac activit ățile în colectiv. DA/
NU
29. Rezultatele școlare slabe m ă descurajeaz ă repede. DA/
NU
30. Acord importan ță felului în care m ă îmbrac și, în general, ținutei mele. DA/
NU
31. Am o p ărere bună despre mine. DA/
NU
32. Ceilal ți se plictisesc în compania mea. DA/
NU
33. Capacit ățile fizice îmi permit s ă mă adaptez u șor la orice sport. DA/
NU
34. Aș vrea să-mi asum responsabilit ăți cât mai târziu cu putin ță. DA/
NU
35. Adeseori m ă gândesc înainte de a face ceva. DA/
NU
36. Mă cert adesea cu ceilal ți. DA/
NU
37. Consider c ă fiecare om trebuie s ă fie util societ ății. DA/
NU
38. Nu spun când nu în țeleg ceva în clas ă. DA/
NU
39. Aș dori să particip la ac țiuni de solidaritate. DA/
NU
40. Trec cu u șurință de la râs la plâns. DA/
NU
41. Mă simt jenat (deranjat, ru șinat) când sunt privit în timp ce dansez sau fac sport. DA/
NU
42. Rețin ușor ceea ce înv ăț. DA/
NU
43. Nu mai cred în nimic. DA/
NU

87 
 44. Sunt o persoan ă optimistă. DA/
NU
45. Nu mă simt bine când sunt singur. DA/
NU
46. Am încredere în viitorul meu. DA/
NU
47. Îmi fac des griji pentru s ănătatea mea. DA/
NU
48. În clas ă colegii îmi caut ă compania. DA/
NU
49. Am impresia c ă fac lucrurile mai bine decât ceilal ți. DA/
NU
50. Îmi place s ă fiu remarcat în grup. DA/
NU
51. Nu fac nici un efort pentru a înv ăța mai bine. DA/
NU
52. Nu mă consider frumos și nici suficient de atr ăgător. DA/
NU
53. Am influen ță asupra celorlal ți. DA/
NU
54. Îmi pierd u șor cumpătul când mi se fac repro șuri. DA/
NU
55. Scopul meu principal este de a avea o meserie care s ă-mi placă. DA/
NU
56. Nu-mi place s ă am inițiativă în grup. DA/
NU
57. Îmi place cum se dezvolt ă corpul meu. DA/
NU
58. În grup m ă simt izolat (dat deoparte) DA/
NU
59. Unul dintre obiectivele mele de viito r este de a-mi întemeia o familie. DA/
NU
60. Sunt mul țumit de rezultatele mele școlare. DA/
NU

88 
 Anexa nr. 3. INVENTAR DE PERSONALITATE EYSENCK

INSTRUCTIUNI:
Acest chestionar con ține un num ăr de 57 de itemi referi tori la stilul dumneavoastr ă de
gândire și modul de a v ă comporta.

Răspundeți marcând prin DA sau NU, în ce m ăsura vi se potrivesc comportamentele
exprimate în urmatoarele enun țuri. Nu exista r ăspunsuri “bune” sau “rele”. Scopul
chestionarului va fi atins numai în cazul în care v ă veți descrie a șa cum sunte ți și dacă vă
exprimați opiniile cât mai exact.

1. Aveti adesea dorinta de a trai emotii puternice?
2. Aveti in mod frecvent nevoie de prieteni care sa va consoleze?
3. de obicei sunteti nepasator?
4. Va este foarte penibi l sa suportati un refuz?
5. Stati sa va ganditi inainte de a face ceva?
6. Daca va angajati sa faceti un lucru va tineti mere u de promisiune indiferent de neplacerile pe
care le puteti avea?
7. Vi se schimba adeseori dispozitia?
8. Actionati si vb rapid fara sa stai mult pe ganduri?
9. Vi se intampla deseori sa fiti nefericit fara un motiv serios?
10. Ati face orice cand sunt eti pus la ambitie?
11. Va simtiti dintr-o data timid ca nd trebuie sa intrati in discutie cu o persoana straina care va
atrage?
12. Vi se intampla in diverse ocazii sa va pierdeti calmul si sa va enervati?
13. Actionati deseori dupa in spiratia de moment?
14. Vi se intampla deseori sa fiti necajit de lucruri pe care nu ar trebui sa le faceti sau sa le
spuneti?
15. Preferati in general tovarasi a cartilor decat a oamenilor?
16. Va simtiti cu usurinta jignit?
17. Va place mult sa iesiti in oras?
18. Vi se intampla sa aveti ganduri si idei care nu v-ar placea sa fie cunoscu te dde alte persoane?
19. Va simtiti uneori plin de energie iar alteori apatic,abatut?
20. Preferati sa aveti prieteni putini dar alesi?

89 
 21. Aveti obiceiul de a visa “cu ochii deschisi”?
22. Daca cineva striga la dumneavoastra ii raspundeti pe acelasi ton?
23. Va incearca deseori sentimete de vinovatie?
24. Se poate sune ca modul dumneavoastra de a tr ai este mai bun si poate fi dat ca exemplu?
25. La o petrecere puteti sa va distrati foarte bine?
26. Puteti sa va descrieti ca fiind moale sau extrem de nervos?
27. Sunteti considerat un om plin de viata?
28. Dupa ce ati realizat un lucru important ramaneti cu parerea ca l-ati fi putut realiza si mai
bine?
29. Cand sunteti cu alte persoane ra maneti majoritate timpului tacut?
30. Vi se intampla cateodata sa barfiti.?
31. Aveti noapte ganduri care va impiedica sa dormiti?
32. Daca aveti vreo lamurire prefer ati mai degraba sa o cautati in carti decat sa intrebati pe
cineva?
33. Aveti palpitatii sau batai de inima?
34. Va place o muzica ce solicita multa atentie?
35. Aveti crize sau trmuraturi sau frisoane?
36. Ati declara intotdeauna la vama tot ce av eti chiar daca stiti ca nu veti fi prins?
37. Va displace sa fiti intr-un grup de oameni care-si fac farse?
38. Sunteti cu usurinta iritabil?
39. Va plac situatiile in care trebuie sa se actioneze rapid?
40. Sunteti tuilburat de ideea unor lucruri i ngrozitoare care vi s-ar putea intampla?
41. Sunteti lent si nepasator in fe lul dumneavoastra de a va misca?
42. Vi s-a intamplat vreodata sa intarziati la o intalnire sau la serviciu?
43. Aveti des cosmaruri?
44. Va place atat de mult sa vorbiti cu cineva in cat va adresati si unei persoane necunoscute?
45. Aveti junghiuri si dureri?
46. Ati fi foarte nefericit daca in majoritate timpului v-ar lipsi o companie numeroasa?
47. Va considerati o persoana nervoasa?
48. Dinte toti oamenii pe care ii c unoasteti sunt unii care va su nt in mod clar antipatici?
49. Credeti ca aveti suficienta incredere in dumneavoastra?

90 
 50. Sunteti cu usurinta jignit at unci cand cineva va critica pe dumneavoastra sau munca
dumneavoastra?
51. Va este greu sa va distra ti efectiv la o petrecere?
52. Aveti deseori sentimente de inferioritate?
53. Puteti sa antreanti cu usurinta o petrecere plicticoasa?
54. Vi se intampla cateodata sa vorbiti desp re lucruri despre care nu stiti nimic?
55. Va faceti griji legate de sanatatea dumneavoastra?
56. Va place sa faceti farse altora?
57. Suferiti de insomnii?

91 
 Anexa nr. 4. Chestionar de construc ție proprie

CHESTIONAR

Cu ajutorul urm ătoarelor întreb ări vă rugăm să vă prezenta ți cât mai exact familia din
care proveni ți. Acestă prezentare va fi real ă doar dacă răspundeți cu spontaneitate și sinceritate la
toate întreb ările chestionarului. Citi ți-le cu aten ție și răspundeti cat mai corect. La sfâr șitul
chestionarului verifica ți dacă ați răspuns la toate intrebarile. Nu pierde ți timp cu ezit ările.
Răspundeți cât mai repede posibil, optând pe ntru varianta care se potrive ște cel mai bine cu
situația dvs.

I. Date de identificare:
a) Nume: ………………………….. Prenume: ………………………………….
Sex: Masculin, Feminin
b) Data na șterii: …………………………….
c) Domiciliul: rural urban
c) Sunteți elev? DA, NU
d) Numele Școlii/Liceului pe care îl urma ți: ………………………………………………………..……
în ce clasă sunteți? ……………

II. Date referitoare la familie:
1) Din ce tip de familie proveni ți?
legal constituit ă (căsătoriți), concubinaj, dezorganizat ă, descompletat ă
(monoparental ă), reorganizat ă (recăsătoriți), adopție, fără familie (abandona ți)

2) Care sunt sursele de venituri ale familie dvs.?
salariu/pensie tata, salariu/pensie mama, alocatie copii, ajutor social, burse
studii, afaceri private, munca în agricultura, comerț, altele venituri ……………………..
3) Care este rela ția de cuplu a p ărinților dvs.?
înțelegere, indiferen ță, conflicte ocazionale, conflicte permanente, despărțire

92 
 4) MAMA:
a) Studii: fara studii, primare, gimnaziale, liceale, universitare
b) Ocupație: …………………………………………………………………………………………………………… ………..
c) Cum o apreciati pe mama dvs.?: gospodina, preocupata de familie, indiferenta cu
cei din jur, nu am o parere buna despre ea
d) Cum se purta mama cu dvs. când era ți copil? frumos, indiferent, neglijent, sever
e) A reușit să vă influențeze mama dvs. via ța, personalitatea,modul de a fi,de a gândi? da, nu

5) TATA:
a) Studii: fara studii, primare, gimnaziale, liceale, universitare
b) Ocupație: …………………………………………………………………………………………………………… …………
c) Cum il apreciati pe tatal dvs.?: gospodar, preocupat de familie, indiferent cu cei din
jur, nu am o parere buna despre el
d) Cum se purta tat ăl cu dvs. când era ți copil? frumos, indiferent, neglijent, sever
e) A reușit să vă influențeze tatal dvs. via ța, personalitatea, modul de a fi, de a gândi? da, nu

6) PĂRINȚII:
a) Care era rela ția dintre p ărinții dvs. atunci când era ți copil? se certau foarte des, aveau
conflicte fizice permanente la care intervenea Politia, relatie normal

7) FRAȚI și SURORI:
a) Unul sau mai mul ți dintre fra ții sau surorile dvs. au antecedente penale? DA, NU
b) Cum v ă înțelegeați cu frații și surorile dvs. când era ți copil? frumos, ne jucam
impreuna, ne certam mereu, aveam conflicte fizice
c) Au reu șit acestia s ă vă influențeze viața, personalitatea, modul de a fi, de a gândi? da, nu

8) COPILARIE:
a) Cum v-ați descrie copil ăria? lipsita de jucarii, fără rechizite scolare, fără haine si
mâncare, normala, fericita
b) Ce fel de copil a ți fost? cuminte, copil problema
c) Cu cine v-a ți înțeles cel mai bine atunci când era ți copil? tata, mama, frati si
surorile, prieteni(ele), colegi de scoala, profesori
d) Cu cine a ți avut cele mai importante conflicte pân ă acum? tata, mama, frati si
surorile, prieteni(ele), colegi de scoala, profesori

93 
 Anexa nr. 5. Extrase din SPSS

1. Descriptive
extraversiunecls. V cls. IV cls. III cls. II cls. IPercent80
60
40
20
0 tip adolescent
liceu
penitenciar 52273
81865
5
nevrotismcls. V cls. IV cls. III cls. II cls. IPercent80
70
60
50
40
30
20
10
0tip adolescent
liceu
penitenciar131567
553253
7

Ostilitate generalaost. scazuta ost. ridicataPercent80
70
60
50
40
30
20
10
0tip adolescent
liceu
penitenciar2872
52
48

94 
 
sine socialniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent80
60
40
20
0tip adolescent
liceu
penitenciar65
35
873
18

sine fizicniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent100
80
60
40
20
0tip adolescent
liceu
penitenciar90
10
765
28

stima totalniv. ridicat niv. mediu niv. scazutPercent100
80
60
40
20
0tip adolescent
liceu
penitenciar80
17 1768
15

95 
 Ipoteza 1

Independent Samples Test
-1.791 .076 -.97
-.708 .480 -.50extraversiune
nevrotismt Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

extraversiunecls. V cls. IV cls. III cls. II cls. ICount50
40
30
20
10
0tip adolescent
liceu
penitenciar

Group Statistics
30 12.72 3.76  .48 
30 13.68 1.84  .24 
30 14.02 4.13  .53 
30 14.52 3.58  .46 tip adolescent
liceu 
penitenciar
liceu 
penitenciarextraversiune  
nevrotism N Mean Std. DeviationStd. Erro r
Mean

96 
 
Ipoteza 2

Independent Samples Test
.447 .656 .12
-3.575 .001 -1.03
-3.473 .001 -1.02
-3.374 .001 -1.30
-4.340 .000 -1.28
-2.855 .005 -.93
.484 .629 .23
-3.630 .000 -5.22negativism
resentiment
ostilitate indirecta
atentat
suspiciune
iritabilitate
ostilitate verbala
ostilitate generalat Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

Group Statistics
30 2.75 1.46 .19
30 2.63 1.40 .18
30 4.35 1.63 .21
30 5.38 1.53 .20
30 5.17 1.63 .21
30 6.18 1.58 .20
30 4.57 2.21 .29
30 5.87 2.00 .26
30 6.33 1.95 .25
30 7.62 1.19 .15
30 5.78 2.19 .28
30 6.72 1.28 .16
30 7.67 2.64 .34
30 7.43 2.64 .34
30 36.62 9.15 1.18
30 41.83 6.33 .82tip adolescent
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia rnegativism
resentiment
ostilitate indirecta
atentat
suspiciune
iritabilitate 
ostilitate verbala  
ostilitate generalaN Mean Std. DeviationStd. Erro r
Mean

97 
 Mean os
tilitate geneMean ostilitate verb Mean i
ritabi
litateMean suspici
uneMean atentat Mean os
tilitate i
ndiMean resenti
mentMean negati
vism100
80
60
40
20
0tip adolescent
penitenciar
liceu

One-Sample Test
4.689 .000 3.83 ostilitate generalat Sig. (2-tailed)Mean
DifferenceTest Value = 38

Case Number5855
5249
4643
4037
3431
2825
2219
1613
107
41Value ostilitate generala60
55
50
45
4035
30
25
2060
50
40
30
20
One-Sample Statistics
30 41.83 6.33 .82 ostilitate generalaN Mean Std. DeviationStd. Erro r
Mean

98 
 Ipoteza 3

Independent Samples Test
2.143 .034 .77
3.171 .002 1.00
1.793 .076 .95
-2.010 .047 -.78
.960 .339 .30
1.646 .102 2.23sine emotional
sine social
sine scolar
sine fizic
sine prospectiv
stima totalt Sig. (2-tailed)Mean
Differencet-test for Equality of Means

Group Statistics
30 8.22 2.29 .30
30 7.45 1.57 .20
30 9.00 1.94 .25
30 8.00 1.48 .19
30 7.30 3.14 .40
30 6.35 2.65 .34
30 7.28 2.48 .32
30 8.07 1.73 .22
30 7.98 1.90 .25
30 7.68 1.50 .19
30 39.78 8.80 1.14
30 37.55 5.74 .74tip adolescent
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia r
liceu 
penitencia rsine emotional  
sine social  
sine scolar  
sine fizic 
sine prospectiv  
stima totalN Mean Std. DeviationStd. Erro r
Mean