Alternativ ele educațional e în sistemul național de învățămant preuniversitar [627622]

Capitolul 1 : Alternative educaționale în sistemul preuniveristar românesc

Alternativ ele educațional e în sistemul național de învățămant preuniversitar
au început să prindă amploare dupa perioada postdecembrista cand s -a constat
necesitatea existenței unui pluralism educațional.
Acest demers a fost sprijinit încă de la început de către Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului, manifestând întelegere pentru existența și evoluția
alternativelor educațional e în societatea românească.
În acest sens în cadrul MECTS, a fost înființat, în anul 1996, Serviciul pentru
învățământul particular preuniversitar, transformat din anul 1997, în Direcția
Învățământ Postliceal,Particular și Alternative Educaționale. Acesta a fost primul
organism care a început trasarea procesului evolutiv al pluralismului educațional.
Următoarea etapă și cea mai importantă în destinul prezenței alternativelor
educaționale în sistemul oficial de învățământ a reprezentat -o constituirea Comisiei
Naționale pentru Alternat ive Educaționale în anul 1999 , urmând un an mai târziu să
fie aprobat „Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului alternativ de
stat și particular din România” , modificat ulterior în anul 2011 devenind
„Regulamentului de organizare și funcț ionare a învățământului preuniversitar
alternativ”(HG nr. 536/2011)
Constituirea și aprobarea regulamentului a reprezentat o piatră de hotar în
stabilitatea fenomenului aflat în plină expansiune, prin faptul că oferea un cadru
legislativ de înființare, acr editare, organizare și funcționare, întrucât aceste aspecte
fundamentale fiind sub semnul incertitudinii până la momentul menționat. Putem
spune că începând cu anul 2000 a fost oferit un sol fertil activităților de instruire și de
educare alternative.
În sistemul național de învățământ sunt recunoscute următoarele alternative
educaționale: Freinet, Montessori, pedagogia curativă, Planul Jena, Step by Stept și
Waldorf.
Pedagogiile alternative sunt pedagogii ce promovează și valorifică ideile unor
autori de referință din istoria științelor educației: Maria Montessori, Rudolf Steiner,
Celestin Freinet sau Peter Petersen. Ele prezintă modalități de predare -instruire –
evaluare diferite sau complementare față de cele prezente în învățământul tradițional.
Acest ea au în comun câteva aspecte: flexibilitatea, deschiderea către
implicare și cooperare cu toți partenerii din procesul de educare (părinții),
individualizare procesului de învățământ.

Prima definiție a alternativelor educaționale se găsește în „Dicționar de
termeni pedagogici ”: „Alternativele pedagogice reprezintă acele variante de
organizare școlară care oferă diferite soluții de schimbarea preceptelor oficiale,
aplicate într -o anumită epocă sau într -un anumit context" (Cristea, 1998, p.12).
Societatea este întotdeauna î n schimbare, putem spune c ă în realitatea zilei
de azi, schimbarea este singura constantă. Pentru a putea fi susținută aceasta
schimbare,pentru a fi un proces armonios, sistemul de învățâmant trebuie să
întreprindă demersurile n ecesare cu scopul de a susține acest proces. Aici intervin
alternativele pedagogice, o ramura a plularismul educațional , a căror menire este să
ofere libertate de opțiune cu privire la procesul educațional al adultului funcțional din
viitor.

1.1 Alternativa e ducațională Montessori

„Educația nouă” propusă de Maria Montessori pornește de la premisa că
fiecare indvid posedă o personalitate unică și irepetabilă iar educației și implicit
pedagogilor le revine sarcina de a sprijini procesul dezvoltării copilului într-un adult
desăvârșit. Această alternativă educațională propune să comparăm individul în
formare cu o sămânță, înainte ca aceasta să devină pomul fructifer promis are nevoie
de condițiile de mediu prielnice , la fel și individul pentru a -și atinge potenț ialul uman
de care dispune.
Educația Montessori, spre deosebire de educația tradițională care se bazează
pe transimitrea cunoștințelor și valorilor, sprijină evoluția naturală a persoanei și îi
oferă libertatea și posibilitatea de a -și alege ariile de int eres. Marele beneficiu al
acestei abordări este aceea că un individ are predispoziția de a învăța lucrurile de care
are nevoie pentru a -și împlini propria menire și astfel să contribuie progresul societății
din care face parte.
Un alt aspect al educației Montessori subliniază societatea dinamică din care
facem parte iar educția oferită copiilor azi este insufi cientă pentru societatea de mâine
deoarece la împlinirea vârstei mature multe dintre valorile, abilitățile și competențele
dobândite în perioada cop ilăriei și adolescenței nu vor mai fi aplicabile, în totalitate
sau parțial. Considerând acest compartiment al experienței foarmatoare a unei
persoane, Maria Montessori a imaginat o școală unde copiii învață în primul rând cum
sa fie adaptabili și rezilien ți.

Atingerea acestor obiective ambițioase se realizează cu ajutorul câtorva factori
cheie specifici educației Montessori.
Un mediu pregătit este structura educației Montessori . Aceasta propune să
ofere mediul prielnic dezvoltării copiilor indiferent de etapa de dezvoltare în care se
află. O clasă Montessori încurajează munca independentă și învățarea prin descoperire
iar rolul pedagogului este limitat. Balanța dintre activitățile independente și activitațile
sub îndrumarea educatorului este de aproxima tiv 80% -20%. Acest mediu ideal
amenjat răspunde nevoilor de dezvoltare specifice fiecărei etape și sprijină atingerea
potențialului interior.
Materialele didactice special create vin să întregească mediul prielnic destinat
educației. formării, evoluției. Ele sunt doar pentru uzul copiilor, nu al educatorului,
având libertatea de a le alege după interesul și înclinațiile lor. Materialele puse la
dispoziție fac parte din acelea care sunt folosite în viața cotidiană. Spre exemplu multe
activități presupun ște rgerea unei mese sau turnatul unui lichid într -un pahar. Acestea,
deși banale la o primă analiză, ajută la sporirea independenței și întărirea eului interior
prin crearea unui sentiment de încredere în forțele proprii.
O altă categorie de materiale didact ice specifice educației Montessori sunt cele
care activează natura senzorială a unei ființe. Sunt concepute luându -se în considerare
dimensiune, formă, culoare, greutate. Acest tip de materiale nu sunt duplicate, pentru
fiecare activitatea aleasă de copil există un singur set de materiale. El poate să le
folosească oricât dorește iar în moomentul în care a terminat are sarcina de a le returna
la locul lor. Dacă un alt copil vrea să folosească același set, el va trebui să aștepete
până sunt înapoiate locului lor. La început, vor exista situații de conflict dar în timp
toleranța și răbdarea vor crește iar astfel de situații vor fi evitate.
O alta particularitatea a educației Montessori o regăsim în amenajarea grupelor
mixte de vârsta. Unul din scopurile acestei alternative pedagogice este de a transpune
realitatea în mediul educațional. Grupa mixtă de vârstă împlinește parte din scop
întrucât în viața de zi cu zi interacționă m frecvent cu persoane mai în vârstă sau mai
tineri raportat la persoana proprie. Un copil aflându -se în prezența altuia mai mare
învață sau își dezvoltă anumite abilități, spre exemplul are impact asupra limbajului,
iar interacțiunea cu un copil mai mic d ezvoltă simțul responsabilității.
Libertatea și disciplina în educația Montessori sunt două concepte care se
împlinesc una cu ajutorul celeilalte. Un copil are libertatea de a -si alege orice
activitatea dorește și să o practice fără să fie limitat de timp. Alegrea după interesul
propriu sporește puterea de concentrare, voința și crează o liniște interioare, iar

perpetuarea acestora conduc la autodisciplină. Un alt aspect care întărește dobândirea
autodiscplinei este aceea că într -o clasă Montessori nu exist ă conceptul de recompensă
sau de pedeapsă. Mulțumirea este benific să fie intrinsecă, este important ca un copil
să învețe să atingă obiectivele propuse pentru mulțumirea de sine. Pedepsirea pentru
perturbarea aromoniei dintr -o clasă nu se aplică, dar în c azul în care o astfel de situație
se ivește educatorul va îndruma copilul să meargă într -un loc retras cu mențiunea că
poate să practice orice activitatea dorește dar luându -i libertatea de a se deplasa prin
clasă. Tra tându -l ca pe o persoană cu o maladie, copilul va ști că a avut un
comportament nepotrivit.
Alternativa pedagogică Montessori se bazează pe ghidare. sprijin, încurajare.
Creează situații de învățare, nu doar transmite informații și ia în considerare unicitatea
fiecărui copil susținându -i procesul de formare și descoperire proprie.

1.2 Alternativa educațională Freinet

Célestin Freinet a fost cel care a pus bazele și a promovat curentul pedagogic
numit „Școala activă” apărut în prima jumătate a secolului XX ca o reacție critică
adusă învățământului vremii ce se baza cu precădere pe achiziționarea unui volum
mare de cunoștințe intelectuale. Acest tip de școlarizare era adresat copiilor ce posedau
abilități cognitive deosebite și făceau parte , de obicei, din clasa înaltă a societății. În
realitate această metodă educativă era pur teoretică, de tip elitist și neancorată în
realitatea socială. Freinet a intuit și despistat că abilitățile și talentele ș colarilor sunt
felurite, vizând diverse dimensiuni, iar integrarea unei educații practice, folositoare în
viața concretă, i -a părut necesară. Pornind de la descoperirea acestei necesități, a
înființat „Școala activă”, o școală de masă, accesibila tuturor, menită să susțină
dezvoltarea de abilități și deprinderi dobândite prin efort propriu. La baza pedagogiei
lui Freinet stau, ceea ce el însuși a denumit, „tehnici de existență”.
Conceptele esențiale ale pedagogiei Freinet sunt următoarele:
a) pedagogoia muncii individualizate – copiii învață prin realizare de produse
utile și furnizarea de servicii utile;
b) pedagogia cooperării și comunicării – cooperare și comunicare prezente în
procesul productiv;
c) învățarea bazată pe tatonare experimentală – metoda încerca re și eroare ce
implică munca de grup

d) metoda naturală – învățarea din perspectiva abord ării global e;
e) pedagogia centrată pe interesele copilului – învățarea centrată pe interesele,
dorințele și curiozitățile copilului.

Conceptul lui Célestin Freinet de învățare prin muncă se focusează pe munca
definită ca procesul spontan de reorganizare a vieții din școală și societate. Conform
acestuia, munca este nucleul fiecărei activități întreprinse de către o persoană, ba chiar
a procesului de dezvoltare personală . În consecință munca productivă este un proces
continuu de predare -învățare. În timp ce școlarii desfășoară și finalizează proiecte, ei
se află constant într -un proces de învățare, atât cognitiv cât și practic.
Dintre valorile esențiale alternativei educaționale Freinet face parte și
preocuparea pentru relațiile interumane ale copilului. Pentru a direcționa educația în
acest sens ,dezvoltarea abili tăților sociale, în „școala activă” se formează grupuri de
elevi ce au ca scop soluționare de probleme, sub îndrumarea dascălului. Folosind acest
instrument copiii sunt împinși sa -și exploreze și să folosească latura comunicativă și
cea de cooperare a personalității lor.
Tatonarea experimentală angajează e levii să exper imenteze învățarea în mod
empiric , prin experiența personală în situații reale de viață , fiind puși în fața unei
problem e rudimentare. Învățarea se bazează pe explorarea opțiunilor de soluționare
pentru probleme le din lumea reală , experimental , prin încercare și eroare . Procedeul
implică executarea unor lucrări de grup.
Metoda naturală presupune învățarea printr -o abordare globală. Este
întotdeauna situată în centrul situației de viață de la momentul actu al al elevilor. În
acest context de învă țare, viața este privită în sens larg, luându -se în considerare natura
ca parte integrata în viața omului, aspectele sociale și politice contemporane.
Pedagogia centrată pe interesele copilului oferă oprtunitatea elevului, în
contextul școlii, să aleagă și cum să exploreze subiectului de interes.
Aceste principii pedagogice pot trece din planul teoretic în planul teoretic
utilizând tehnicile Freinet:

• Jurnalul școlar;
• Textul liber;
• Corespondența școlară ;
• Exprimarea plastică;
• Exprimarea dramatică;

• Exprimarea corporală;
• Ancheta documentară
• Creația manuală;
• Ieșirea școlară.

Modelul educațional proiectat de Célestin Freinet promovează utilizarea
strategiilor instructiv -educative centrate pe elev. Indiferent de natura activităților
didactice, individua le sau realizate în grup, accentul cade pe nevoile copilului și au
rolul de a oferi sprijinul necesar pentru ințiativă, exprimare liberă, creație și
creativitate, asumarea responsabilității.

1.3 Alternativa educațională Step by Step

Programul Step by Step a fost creat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și
13 ani. În România, apariția programul ui a avut loc în anul 1994 sub denumirea de
„Head Start”, iar în anul 1995 , sub îndumarea Fundației Soros pentru o Societate
Deschisă, a preluat numele de Step -by-Step, prin semnarea unei Convenții cu
Ministerul Educației Naționale. Începând din luna martie a anului 1998, programul
este continuat de „Centrul Step -by-Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională”,
punănd la dispoziție noi metode de educare a viitoarelor generații , cu scopul de a
insufla atiutdinea de particip are activ ă și responsabil ă în cadrul societăților deschise.
Programul Step -by-Step îndrumă prin oferirea soluțiilor necesare pentru educația în
spiritul democrației î n școlile din ciclul primar, continuându -se astfel filosofia și
conceptele propri Programului Step -by-Step pentru preșcolari: o programă de
învățământ ce pre supune individualizarea instruirii, dar și activități ale întreg ului
colectiv , activități de grup, activități ce se desfășoară pe centrele de activitate special
amenajate, participarea activă a familiei la procesul de educație . La o primă analiză ,
aceste caracteristici se suprapun cu cele ale învățământului tradițional, primar și
preșcolar. Diferența intervine prin felul în care este planificat, organizat și desfășurat
procesul instructiv -educativ. Programul este realizat cu ajutorul unei echipe formată
din doua învățătoare, respectiv educatoare, directorul unității, părinți, voluntari.
Alternativa educațională Stept by Step respectă sta ndardele naționale ale
învățământului primar și preșcolar (Curriculum -ul Național) și integrează în procesul
de educație cultura locală însă include și standardele și cele mai bune concepte

educaționale internațional e. Fuziunea dintre cele două aspecte este una dintre
caracteristicile distinctive ale acestei caracteristici.
Individualizarea instruirii este un alt aspect important al programului Step by
Step, aspect necesar întrucât stadiul de dezvolatre, necesitățil e și abilitățile fiecărui
copil se suprapun cu obiectivile procesului educațional. Acest punct de plecare oferă
posibiltatea de a se dezvolta în ritmul propriu și de a -și activa capacitatea de selecție
în funcție de interesele și nevoile sale.
În progra mul Step by Step, experiența educațională individualizată este
realizată prin:
• Organizarea centrelor de activitate prin intermediul cărora copiii
lucrează în funcție de interesele proprii ;
• Oferirea posibiliății copiilor de a selecta activtatea, de a comunica, de
a stabili obiective individuale;
• Rolul dascălului de facilitator sau mediator, după caz, în activitățile
colective
Aceste instrumente îngăduie copilului să -și descopere o metodă de învățare
personalizată și implicit propriu său potențial.
Circle Time sau Întâlnirea de dimineață este o altă caracteristică cu valențe
formative a alternativei Step By Step. Aceasta marchează primul moment al zilei și are
o durată de aproximativ 20 de minute, structurată astfel: salutul, prezența, calendarul
natur ii, împărtășirea cu ceilalți, agenda zilei, activitatea de grup.
Întâlnirea de dimineață, prin elementele sale, are rolul:
• de a crea situații prin intermediul cărora elevii să învețe unii de la alții;
• de a asigura o motivație optimă pentru învățare;
• de a facilita comunicarea dintre dascăl -elev și elev -elev;
• de a se exersa prezentarea de sine, gândirea critică, exprimarea
emoțiilor și a trăirilor personale de școlari;
• de a se exersa exprimarea propriilor opinii ;
• de a se exersa de către elevi o conduită adecvată în
interacțiunile sociale;

Întrucât învățarea și dezvolatrea este un proces și nu un rezultat, evaluarea
continuă în programul educațional Step by Step este important să se realizeze pentru a
fi urmărit progresul și stabilit nivelul de dezvolta re al fiecarui copil , astfel să poată fi
create programe ce vin în întâmpinarea nevoilor fiecăruia în parte.

În alternative educațională Step -by-Step, evaluarea elevilor are loc luând în
considerare următoarele premise:
• Evaluarea trebuie să stimuleze acumularea de noi
cunoștințe, dezvoltarea deprinderilo r și încrederea în sine a copilului.
• Evaluarea trebuie să se focuseze pe aspecte importante, relevante
pentru dezvoltarea personală a copilului.
• Evaluarea trebuie să reliefeze date despre eficiența
metodelor didactice.
• Părinții și elevii sunt parteneri ai dascălului în procesul de evaluare.

Bazele Programul ui Step-by-Step a u fost puse și implementat e în România, din
dorința și necesitatea resimțită de a se aduce un nou suflu în ceea ce privește practicil e
folosite în sistemul național de învățământ. Programul Step -by-Step sprijină
dezvoltarea unui model educațional centrat pe elev, încurajând deopotrivă activitățile
independente, dar și pe acelea de grup. Una dintre principalele preocupări este
respectarea nivelului specific de vârstă și individual al copiilor prin individualizarea
metodelor de instruire: organizarea centrelor de interes, mediul de lucru dinamic și
materiale de lucru diverse și atractive, rolul învățătorului de facilitator și med iator în
procesul de acumularea noilor cunoștințe.
Particularitățile acestei alternative educaționale are rolul de a pregăti elevul
pentru viitor, pentru o societate în continuă schimbare. Acest lucru este înfăptuit prin
cultivarea curiozității, dorinței d e a învăța permanent .

1.3 Alternativa educațională Planul Jena

Planul Jena este un concept pedagogic care a fost lansat in anul 1920.
Fondatorul său a fost pedagogul de origine germană Peter Petersen, care a pus în
practică acest concept prin intermediul școlii experimentale din cadrul Universității
din Jena , în anul 1924. Datorită rezultatelor foarte bune obținute în urma acestei
încer cări, modelul Planului Jena a fost adoptat de mai multe școli din Germania, dar și
din alte țări.
Planul Jena face parte din curentul „Educația Nouă”, curent reformator de la
începutul secolului 20. Alternativa pedagogică menționată în demersul educați onal

pune accentul pe dezvoltarea copilului și a personalității acestuia luănd în considerare
toate laturile sale, o dezvoltare integrată.
Planul Jena aduce în atenție dezvoltarea unei identități proprii a copilului ce se
realizează prin relațiile interpersonale cu personele din imediata sa apropiere,
comunitatea din care face parte. Comunitatea este compusă din tutorii, dascălii și copiii
din forma de învățământ unde fiecare copil este afiliat. Scopul ulterior este oferirea
unei educ ații cu principii și valori utile pentru viața cotidiană dar și viitoare.
Comunitatea reprezintă locul unde școlarul învață cum să fie un membru util al
acesteia dar și să -și dezvolte spiritul critic față de aceasta. Se învață cum și de ce este
important să oferim respectul nostru celor din jur, asumarea responsabilităților, cum
să folosim libertatea pe care o avem în sens constructiv și asumat, cum să fim cetățeni
activi ai societății din care facem parte.
Conținutul educațional nu este diferit de cel p e care îl regăsim în școala
tradițională, diferența constă în aceea că materiile studiate sunt tratate interdisciplinar
și se creează, în măsura în care este posibil, situații de învățare, cu respectarea
particularităților de vârstă ale copiilor. Metoda de învăța prin intermediul descoperirii
este folosită in detrimentul celei de a transmite informația. Spre exemplu , la nivelul
preșcolar și primar, principalele activități vizează intrare în contact direct cu mediul
înconjurător.
În școala Planul Jena copiii sunt împărțiți în grupuri de nivel, respectând
criteriul vârstei , care sunt structurate la rândul lor în grupuri de bază (cu vârste
combinate) . Fiecare formă de grupare urmărește obiective educaționale alese,
realizându -se astfel un grup compact în raport cu obiectivele urmărite. Spre exemplu
activitățile realizate în grupurile de bază au aspect formativ iar în grupurile de nivel
sunt realizate cele cu aspect instructiv.

Grup de
bază I Grup de
bază II Grup de
bază III
Grup de
nivel I
4-6 ani 6-9 ani 9-12 ani
Grup de
nivel II

Grup de
nivel III

Un alt aspect al școlii/grădiniței organizate după Planul Jena este acelă ziua de
lucru este bazată pe un plan ritmic de activitate , în care alternează în mod sistematic
cele patru activități fundamentale: conversația, jocul, lucrul și serbarea.
Grădinițele și școlile ce au la bază alternativa Jena mențin o legătură strânsă cu
familia. Membrii familiei capătă roulul de colaborator o ricând aceștia au posibilitatea
de a se implica în procesul educațional, fie că este vorba de activități curriculare sau
extracurriculare.
Alternativa educațională Planul Jena se definește, la o primă vedere, pe
implicarea preșcolarului sau a școlarului în activitate și prin abordarea conținutului
educațional interdisciplinar și transdisciplinar. Conceptul pedagogic Planul Jena
recunoște importanța educației individualizate, centrate pe copil dar și educației în sens
global.