Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Onesti Domeniul: sănătate și asistență pedagogică Calificare profesională: asistent medical de farmacie Proiect… [627601]

1
Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Onesti

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică
Calificare profesională: asistent medical de farmacie

Proiect
pentru examenul de certificare a calificării
profesionale – învățământ postliceal sanitar

Îndrumăto r, Candidat: [anonimizat]. Mihaela Parjol Roxana Tudoreanu

2019

2
Școala San itară Postliceală ”Sanity” Onesti

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică
Calificare profesională: asist ent medical de farmacie

SUPOZITOARE

Îndrumător, Candidat: [anonimizat]. Mihaela Parjol Roxana Tudoreanu

2019

3
CUPRINS

I. ARGUMENT ……………………………………………………………………………… .4
II. Supozitoare ……………… ………… ………………………………………………… 6
CAPITOLUL 1
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A RECTULUI ………………………………6
1.1. Anatomia rectului ………………………………………………………………………6
1.2. Structura rectului ………………………………………………………………………9
1.3. Tunica mucoasei ………………………………………………………………………10
1.4. Vascularizatia rectului si anusului …………………………………………………….10
1.5. VASCULARIZATIA ARTERIALĂ …………………………………………………11
1.6. Inervatia rectului si canalului anal …………………………………………………….11
1.7. Fiziologia rectului …………………………………………………………………….11
CAPITOLUL 2
SUPOZITOARE ………………………………………………………………………………13
2.1 DEFINITIE …………………………………………………………………………..13
2.2. FORMULAREA SUPOZITOARELOR …………………………………………………14
2.3. PREPARAREA SUPOZITOARELOR …………………………………………………..25
2.4. CLASIFICAREA SUPOZITOARELOR ………………………………………………..31
2.5. CONTROLUL CALITATII SUPOZITOARELOR ……………………………………..32
2.6. SUPOZITOARE RECTALE …………………………………………………………….35
CAPITOLUL 3
DENUMIRI COMUNE INTERN AȚIONALE ȘI DENUMIRI COMERCIALE ……………38
3.1. EXEMPLE DE SUPOZITOARE OFICINALE …………………………………………38
3.2. EXEMPLE DE SPECIALITĂȚI FARMACEUTICE …………………………………..45
3.3. Medicamente antiinflamatoare sub formă de supozitoare ……………………………….49
CAPITOLUL 4
BIODISPONIBILITATEA SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE ADMINISTRATE
SUB FORMA DE SUPOZITOARE RECTALE …………………………………………….59
4.1. Factorii fiziologici care influențează absorbția rectală …………………………………..60
4.2. Influenta form ulării asupra biodisponibilitatii substanțelor active administrate rectal ….61
III. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………….65

4
I. ARGUMENT

Tema pe care o voi dezbate in cadrul proiectului de absolvire a Scolii Postliceale Sanitare ,
specializarea Asistent medical de farmacie, reprezinta o analiz a a supozitoarelor .
Forma este întâlnită încă din antichitate. În Papirusul Ebers (1600 î. Hr.). ca și în alte surse
antice, avem diverse informații că, medici evrei, egipteni, greci, mesopotami utilizau calea de
administrare rectală. Această formă este menționată și de medic i mari ai antichității ca: Hipocrates,
Dioscorides și Galenus.
În sec. al VI -lea, ca principii active pentru diferite supozitoare, s -au utilizat produse de
origine vegetală ca: opiul, rostopasca etc.
În evul mediu, supozitoarele se preparau utilizând ca b ază: ceara, săpunuri etc.
În sec. al XVIII -lea farmacistul parizian A. Baume introduce ca excipient untul de cacao.
Ulterior această bază a fost asociată cu alți excipienți, de exemplu: lanolina, cetaceul, axungia etc.
Mai târziu, s -a propus utilizarea mas ei de gelatină -glicerină de către Dieudonne (în anul
1897) devenind oficinale în Farmacopeea franceză în 1908.
In 1897 a fost propus ca excipient pentru supozitoare Agar -Agarul.
Tot in aceasta lucrare am incercat sa explic pe larg importanta tubului diges tiv, a
intestinului gros , subtire, si al rectului si am facut o analiza asupra importantei acestora in vederea
desfasurarii absorbtiei supozitoarelor.
Supozitoarele rectale au forma conica, cilindroconica sau de torpila.Primele doua forme
sunt in general mai usor de obtinut, in schimb, forma de torpila este cea mai recomandata deoarece
,elimina riscul de expulzare reflexa in momentul administrarii. Supozitoarele pentu adulti au
greutate de 2 -3 grame iar cele pentru copii de 1 gram.
Folosite de Hipocrate p rimele preparate administrate rectal erau constituite din sapun, miere
, diferite droguri si erau folosite ca purgative. Dupa 1930, au inceput sa fie obtinute prin sinteza,
baza grase destinate sa inlocuiasca untul de cacao sau baze hodrosolubile.Astazi, g ama de
excipienti pentru supozitoare a crescut , majoritatea substantelor medicamentoase putand fi
administrate sub aceasta forma, fapt ce a condus la imbunatatirea acestora cu plante adjuvante in
procesul de recuperare, ratania fiind o planta cu proprieta ti curative.
Proiectul meu de diplomă este structurat în 4 capitole.
Capitolul 1 este anatomia și fiziologia rectului
Capitolul 2 : SUPOZITOARE

5
Capitolul 3 : DENUMIRI COMUNE INTERNAȚIONALE ȘI DENUMIRI COMERCIALE
Capitolul 4 : BIODISPONIBILITATEA SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE
ADMINISTRATE SUB FORMA DE SUPOZITOARE RECTALE

6
II. SUPOZITOARE
CAPITOLUL 1
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A RECTULUI

Rectul este segmentul terminal al intestinului gros si al tubului digestive.

Fig. 1 Rectul si canalul anal

1.1. Anatomia rectului

Limita superioara a rectului este data de punctul de terminare al mezocolonului sigmoid ,
care corespunde vertebrei 3 sacrale (jonctiunea recto – sigmoidiana), iar limita inferioara este
reprezentata de jonctiunea tegumen tului anal cu pielea perineului. Rectul continua colonul, coboara
prin pelvis, strabate perineul si se deschide la exterior prin anus .

7

Fig. 2 Anusul

Rectul are doua portiuni: una pelviana, mai lunga si mai larga, numita ampula rectului , alta
perineala, ingusta si mai scurta numita canalul anal . Rectul prezinta in plan sagital doua curburi,
una cu concavitatea anterioara, care urmeaza fata anterioara a sacrului si alta cu concavitatea
posterioara. Rectul are aspect fusiform, deoarece cele doua extremitati sunt mai inguste, iar
portiunea din mijloc mai dilatata. Cand este gol rectul are aspect aproape tubular. Suprafata
exterioara prezinta un aspect fascicular, carnos de culoare rosiatica. Lungimea rectului este de 12 –
14 cm din care 9 -11 cm revin portiunii ampulare si 3 -3,5 cm revin canalului anal.
Raporturi : Ampula rectala este situata in partea posterioara a escavatiei pelviene, intre
vertebra S 4 si locul de insertie al muschilor ridicatori anali, ocupand loja rectala.
Loja rectala este delimitata astfe l:
 Posterior: sacrul si coccisul , pe care se insera muschii piriformisi coccigian;
 Pe partile laterale: muschii ridicatori anali;
 Anterior: se gaseste fascia prostatoperitoneana la barbat; parametrul la femeie;
 In jos: loja este inchisa prin aderentele ri dicatorilor anali si a fasciilor lor la peretii
rectului;
 In sus: loja este inchisa in mod incomplet de peritoneu.
In interiorul acestei loji, ampula se gaseste invelita intr -o teaca fibroasa, proprie, groasa,
rezistenta, elastica, adeseori infiltrata de g rasime numita fascia rectala.
Canalul anal e cuprins in grosimea perineului si se deschide la exterior prin anus.
Mijloacele sale de fixare sunt date de aderentele la muschii ridicatori anali, transvers profund al
perineului , sfincter striat extern ca si la fasciile si centrul tendinos al perineului.
Canalul anal are urmatoarele raporturi:
 fata posterioara: ci chinga ridicatorilor anali, ligamentul anococcigian si prelungirile
posterioare ale foselor ischiorectale;

8
 fetele laterale: dreapta si stanga formea za o buna parte a peretelui madial al fosei
ischiorectale respective;
 fata anterioara are raporturi diferite la barbati si la femei.
La barbat : canalul anal stabileste raporturi succesive de sus in jos cu: varful prostatei,
uretra membranoasa, muschiul tra nsvers profund al perineului, glandele bulbo uretrale, bulbul
penisului.
La femeie : raporturile anterioare ale canalului anal se fac cu peretele posterior al vaginului,
delimitandu -se in felul acesta spatiul recto – vaginal posterior, atat la barbat cat si la femeie rectul
se afla in raport cu sacrul si cu coccisul de care este despartit printr -un tesut conjuctiv lax, bogat in
vase sangvine, vase limfatice si nervi.
Anterior, la barbat rectul vine in raport cu vezica urinara, cu prostata si veziculele semin ale;
la femeie vezica urinara, uterul si vaginul .
Configuratia anatomica este diferita in cele doua portiuni ale rectului .
Ampula rectala prezinta o serie de plice longitudinale , pasagere existente doar la rectul in stare de
vacuitate si care dispar la rectul destins ; cateva cute transversale permanente numite plici
transversale ale rectului sau valvulele lui Huston . In canalul anal aspectul interior e caracterizat
prin prezenta coloanelor , valvulelor si sinusurile anale .
Coloanele anale Morgagni sunt 8 – 10 plice longitudinale permanente , cu o lungime de 12
– 15 mm ce contin in axul lor un fascicul de fibre longitudinale si ramuscule fine ale arterei si venei
rectale superioare .
Bazele a doua coloane anale vecine sunt unite printr –o mica plica se milunara a mucoasei,
numita valvula anala Morgagni .
Numarul valvulelor este egal cu cel al coloanelor . Intre valvula si peretele canalului anal se
delimiteaza sinusul anal Morgagni . Acesta apare astfel ca portiunea inferioara inchisa in fund de
sac a de presiunii (santului) dintre coloanele Morgagni.

9

Fig. 3 Coloanele anale Morgagni

Zona hemoroidala este o arie circulara a canalului anal , care corespunde portiunilor mai
proeminente ale coloanelor anale. O alta zona a canalului anal este pectenul sau z ona intermediara,
care are forma circulara, incepe la linia pectinata si coboara pana la nivelul “liniei albe” a lui
Hilton. Dedesuptul liniei Hilton pana la anus se gaseste ultima zona a canalului anal ce masoara 6 –
8 mm inaltime .

1.2. Structura rectului

Tunica externa este formata din peritoneu si adventice . Peritoneul acopera numai jumatatea
anterosuperioara a ampulei rectale , adventicea acopera restul rectului si este f ormata din tesut
conjuctiv lax.
Tunica musculara este alcatuita din :
 Stratul long itudinal care se gaseste la exterior rezultand din disperarea celor doua tenii de
pe colonul sigmoid.
 Stratul circular se gaseste profund si se intinde pe toata lungimea rectului. La nivelul
canalului anal fibrele circulare se hipertrofiaza formand sfincte rul anal intern cu o grosime de 3 – 5
cm in afara lui, separat prin fibre longitudinale se afla sfincterul anal extern.
 Stratul submucos sau tunica submucoasa permite alunecarea mucoasei si contine retele
vasculare, mai ales plexuri venoase.

10
1.3. Tunica muco asei

La nivelul jonctiunii rectosigmoidiene se face trecerea brusca intre mucoasa usor rugoasa a
colonului la cea neteda a rectului.

1.4. Vascularizatia rectului si anusului

Rectul și canalul anal au o vascularizație bogată. O rețea de vene adună sângele din această
regiune.
Sub mucoasa rectului și a canalului anal se găsește o rețea de vene mici, ce alcă tuiește
plexul venos rectal.

Fig. 4 Vascularizatia rectului si anusului

Acesta are două părți:
a) Plexul venos rectal intern – se află chiar sub mucoasă;
b) Plexul venos rectal extern – se află deasupra stratului muscular.
Acestea primesc sângele provenit din țesuturi și îl transportă către venele cu calibru mai
mare, din zonă. Aceste vene sunt venele rectale superioară, medie și inferioară, care colectează
sângele din porțiunile corespunzătoare ale rectului.

11
Plexul venos intern al canalului anal colectează sângele din două direcții, pe fiecare parte a
liniei pectineale. Deasu pra acestui nivel sângele este colectat în principal în vena rectală superioară,
în timp ce de dedesubt sângele ajunge în vena rectală inferioară.

1.5. VASCULARIZATIA ARTERIALĂ

Rectul primește sânge din trei surse diferite. Partea superioară este irigată cu sânge de către
arterele rectale supe rioare, partea inferioară este aprovizio nată de a rterele rectale medii, în timp ce
joncțiunea anorectală primește sânge de la arterele rectale inferioare.
în interiorul canalului anal, artera rectală superioară merge în jos, pentru a asigura irigația în
regiunea de deasu pra liniei pectineale. Cele două artere rectale inferioare, ramuri ale arterelor
pudendale, asigură vascularizatia cana lului anal, sub nivelul liniei pectineale.

1.6. Inervatia rectului si canalului anal

La fel ca și restul tractului gas trointestinal, pereții rectului și canalului anal sun t inervați de
terminații ale sistemului ner vos autonom. Acest sistem ner vos din organism lucrează de obi cei fără
ca noi să fim conștienți de acest fapt, în sensul asigură rii reglării și controlului funcțiilor interne ale
organismului.
Acești nervi pot percepe umplerea rectului și pot deter mina ulterior un reflex de contracție a
pereților rectali, pentru ca astfel să fie împinse materiile fecale către canalul anal, urmat de
relaxarea sfincterului anal intern.
Canalul anal, mai precis sfinc terul anal ex tern, are însă și iner -vație din partea sistemului
nervos „voluntar”.
Acești nervi, care își au origi nea în perechile de nervii spinali (rahidieni) sacrați a doua, a
treia și a patra, ne permit să contrac tăm mușchiul sfincterului anal printr -un act de v oință, contro –
lând astfel umplerea canalu lui anal și defecația în funcție de momentul când acestea pot avea loc.

1.7. Fiziologia rectului

Rectul este implicat in staza prefacatoare si in defecatie. Este dovedit ca mucoasa rectului
detine proprietati de absorbtie in special pentru apa si substante dizolvate in ea. Datorita acestei
proprietati exista convingerea ca fecalele continute in rect se solidifica si se reduc ca volum prin

12
absorbtia lichidelor, organizand bolul fecal in vederea evacuarii lui prin actul de defecatie . In
realitate, staza prefacatoare si definitivarea bolului fecal se realizeaza in portiunea terminala a
sigmoidului, separata de ampula rectala, in dreptul jonctiunii rectosigmoidiene, de un sfincter
functional. In majoritatea timpului , rectul nu contine materii fecale .
Cand in urma unor contractii si mitcari ale sigmoidului, fecalele din acest segment sunt impinse in
rect, este initiata senzatia de dorinta de defecatie, inclusiv contractia reflexa a rectului s i relaxarea
sfincterelor anale.
Senzatia de nevoie de defecatie ia nastere prin excitarea unor proprioreceptori ai muschilor
ridicatori anali.
Impingerea bolului fecal prin canalul anal determina, in mod reflex, hipotonia aparatului
sfincterian si evacuare a usoara a continutului r ectal.
Mecanismul continentei anale este ajutat de zone de presiune inalta din canalul anal in repaus
(25 – 120 mm Hg) care ofera o bariera eficienta impotriva presiunii rectale joase (5 – 20 mm Hg).
Ambele sfinctere contribuie la tonusul de repaus, dar pr esiunea de repaus este datorata in mare parte
sfincterului intern. Cand ampula rectala este plina, presiunea exercitata pe peretii rectului determina
staza in reteaua venoasa submucoasa si turgescenta venelor hemoroidale. In acest fel se etanseizeaza
inchi derea canalului rectal.

Fig. 5 Mecanismul continentei anale

Trecerea continua a materiilor fecale prin orificiul anal ( incontinenta anala ), este prevenita la
subiectul normal, de contractie tonica a sfincterului anal intern si a sfincterului anal exter n, care este
un sfincter controlat prin sistemul nervos somatic si anume prin fibre ale nervilor rusinosi fiind un
sfincter care permite controlul voluntar sau constient.

13
CAPITOLUL 2
SUPOZITOARE

2.1 DEFINITIE

Conform FR X, supozitoarele sunt preparate farm aceutice solide, care conțin doze unitare
din una sau mai multe substanțe active, destinate administrării pe cale rectală, vaginală sau uretrală.
FR X include sub denumirea de “supozitoare” atat for mele farmaceutice solide pentru aplicare
rectală (supozito are) cat și pe cele cu aplicare vaginală (ovule) sau uretrală (bujiuri).

Fig. 6 Supozitoare

Tendința de a le trata impreună a apărut in literatură datorită modului de preparare
asemănător și faptului că la obținerea lor sunt folosiți aceeași excipienți, dar există diferenț ieri nete
din punctul de vedere al utilizării și modului de acțiune (sistemic/local) atrăgand modifică ri in
formulare, mod de dozare, forma si greutatea acestor preparate.
In Ph. Eur. si in suplimentul FR X din 2004, supozitoarele apar in diferite monografii:
→ ,,Preparate rectale ” – supozitoare = preparate unidoz ă solide, cu forma, volumul si
consistenta adaptate administr ării rectale, in vederea ob ținerii unui efect local sau sistemic.
→ ,,Preparate vaginale ” – supozitoare vaginale, ov ule = preparate unidoza solide, de forme
diferite, in general ovoide, cu volumul si consistenta adaptate administr ării vaginale in general pt
acțiune locala. Con țin una sau mai multe s.a. dispersate sau dizolvate intr -o baza adecvata.
→ ,,Creioane ” sau ,,S tyli” – supozitoare uretrale, bujiuri = prep solide destinate aplic ării
locale, de form ă cilindric ă, sterile.

14
După unii autori sunt considerate supozitoare toate preparatele de form ă, consisten ță și
dimensiuni potrivite, destinate a fi introduse in cavit ățile organismului, excluzand pe cea bucal ă,
pentru a exercita o ac țiune terapeutic ă (in aceast ă categorie intr ă și preparatele pentru nas –
rinoconuri, urechi – otoconuri și comprimatele administrate intravaginal).
Denumirea, folosit ă mai ales pentru supozi toarele rectale, provine de la cuvantul „
supponere – a pune in loc, a inlocui ” amintind de utilizarea supozitoarele in locul clismelor pentru
acțiunea purgativ ă.

2.2. FORMULAREA SUPOZITOARELOR

Supozitoarele sunt alcătuite dintr -un vehicul sau excipient i n care este incorporate substanța
activă (una sau mai multe) alături de care se află uneori substanțe auxiliare.
Conținutul in substanțe active variază in limite largi 0,1 – 40%, in functie de:
– natura subst active si doza uzuala;
– efectul dorit;
– locul de administrare.
Cea mai mare parte este constituită din excipient care dă forma supozitorului și asigură
eliberarea substanțelor active.
Excipienții se impart in următoarele clase:
→ grași – de obicei gliceride ale acizilor grași superiori;
→ hidrosolubil i – geluri de macromolecule si geluri de P.E.G.;
→ excipienți autoemulsionabili sau hidrodispersabili – formează după administrare emulsii
U/A si favorizează răspandirea s.a. pe o suprafața mai mare, mărind astfel biodisponibilitatea.
Caracteristicile exci pienților:
– să se dizolve sau să se topească după inserție in cavitatea respectivă pentru eliberarea
rapidă și integrală a substanțelor active incorporate;
– excipienții grași să aibă p.t. sub 36 -370C (noaptea temperatura corpului este de 360C);
– in timp ul solidificării să aibă o contracție de volum corespunzătoare, care să permit
scoaterea din forme, neimpunandu -se lubrifierea acestora; in caz contrar formele vor trebui gresate
cu un lichid nemiscibil cu excipientul;
– vascozitatea masei topite trebuie s ă fie corespunzătoare pentru a se asigura in timpul
preparării o curgere uniformă in tipare, omogenitatea masei și etalarea pe mucoasa rectală;

15
– să fie stabili din punct de vedere fizic, chimic și microbiologic, atat in timpul păstrării ca
materii prime, precum și după preparare;
– să nu prezinte incompatibilități cu substanțele active sau alte substanțe asociate;
– sa prezinte inocuitate și buna toleranță pe mucoasa rectală;
– să se preteze la cat mai multe metode de preparare: modelare manuală, presare, topire și
turnare in forme;
– să confere preparatelor o rezistență mecanică satisfăcătoare.
EXCIPIEN ȚI GRA ȘI
Sunt: – trigliceride naturale
– deriva ți ai acestora modifica ți prin sintez ă parțială
– produse de sintez ă.
Cedeaz ă subst active incorporate in urm a topirii la temp corpului => trebuie sa aib ă pct. top.
apropiat de 37°C. Trebuie sa aib ă stabilitate corespunz ătoare (sa nu rancezeasc ă).
Untul de cacao (oleum cacao, butirum cacao)
– este excipientul cel mai utilizat;
– se ob ține prin presarea la cald a semin țelor decorticate și torefiate (pr ăjite) de Theobroma
cacao;
– mult timp untul de cacao a fost singurul excipient utilizat pentru supozitoare;
– din punct de vedere chimic untul de cacao con ține trigliceride ale acidului palmitic, stearic
și oleic – palmitooleostearina 39% și oleodistearina 27%.
– se prezint ă sub form ă de bloc sau calup rectangular, de consisten ță dură, cu sp ărtură
ceroas ă, alb-gălbui, cu miros pl ăcut și gust dulceag.
– trebuie s ă corespund ă prevederilor din F.R.X: p.t. indice de refra cție, indice de aciditate,
indice de iod, indice de saponificare.
Avantaje:
– duritate satisf ăcătoare la temperatura camerei, care permite manipularea u șoară,
– zona de ramolisment ( interval intre pct topire si pct solidificare) destul de scurt ă, care
permite prelucrarea u șoară,
– p.t. apropiat de temperatura corpului care asigur ă fluidificarea și eliberarea substan țelor
active (~ 350C),
– inert din punct de vedere fiziologic, u șor tolerat de organism,
– incorporeaz ă multe substan țe active cu care e compat ibil,
– se preteaz ă la cele 3 metode de preparare, dar evitand suprainc ălzirea la topire și turnare.

16
Dezavantaje:
– gliceridele pot exista in mai multe forme cristaline: α, β, β`, γ. Forma β este forma
stabil ă care se tope ște la 32 -350C. Formele β` și γ se obțin atunci cand untul de cacao este
incălzit peste 370C cand apare fenomenul de supratopire. Pentru evitarea acestor forme metastabile,
nu trebuie s ă depășim temperatura de 370C la inc ălzirea amestecului. Formele metastabile au
puncte de solidificare ma i scăzute. Aceste forme, dup ă un repaus de 2 -3 zile trec in forma β
stabila;
– are contrac ție mic ă de volum la r ăcire, supozitoarele se lipsesc de matri ță, fiind necesar ă
gresarea formelor;
– datorit ă cantit ății mari de acid oleic, cu duble leg ături, conse rvarea este dificil ă, la aer și la
lumin ă devine alb, ranceze ște lent, autooxidarea fiind mai rapid ă cand este m ărunțit, de aceea se
păstreaz ă in bloc;
– nu se pot incorpora solu ții apoase, neavand capacitate de emulsionare, necesitand agen ți
de emulsionar e (lanolina, colesterol);
– isi poate mic șora punctul de solidificare prin asociere cu diverse substan țe solubile:
cloralhidrat, fenol, camfor. In astfel de cazuri se adaug ă untului de cacao diverse propor ții de cear ă,
cetaceu, alcool cetilic, care m ăresc p.t.;
– preț de cost ridicat – astăzi este inlocuit de produse de semisintez ă sau sintez ă.

Fig. 7 Unt de cacao

Inlocuitorii untului de cacao
Se folosesc uleiuri vegetale hidrogenate sau gliceride de semisinteza/sinteza.

17
Uleiurile hidrogenate
– se ob țin din uleiurile naturale, dirijand gradul de hidrogenare pentru a rezulta produse de
consisten ță ceroas ă, cu p.t. 33 -370C.
– prezint ă in mare avantajele untului de cacao, avand o sensibilitate mai mic ă la oxidare,
fiind eliminate dublele leg ături ale acidul ui oleic.
– nu au capacitate de emulsionare a apei.
– provin din uleiul de arahide hidrogenat și uleiul de samburi de palmier frac ționat si
hidrogenat.
Gliceridele de semisinteză
– reprezint ă un alt grup de excipien ți utiliza ți la prepararea supozitoarelor . – sunt amestecuri
de trigliceride ale acizilor gra și satura ți, cu 12 -18 atomi de carbon (chiar 10 -18 atomi de carbon),
alături de propor ții variabile de mono și digliceride ale acizilor gra și, cunoscute sub denumirea de
Adeps solidus .

Fig. 8 Adeps Soli dus

Se ob țin prin dou ă procedee:
→ gliceroliza unui ulei hidrogenat, tratat la cald cu un catalizator alcalin – metilat de sodiu,
plus 2 -3% glicerin ă. O parte din gliceride sunt alcoolizate de către glicerin ă, dand mono și
digliceride:

18
→ hidroliza uleiu lui vegetal, apoi hidrogenarea acizilor grași rezultați și reesterificarea
dirijată cu glicerină la cald. Prin modifică ri controlate ale procesului tehnologic, realizăm
amestecuri de mono -, di-, și trigliceride ale acizilor grași saturați.
– aceste produse sunt cunoscute sub diverse nume depuse;
– denumiri comerciale: masa Estarinum – Estara m (tipurile A,B,C,D,E), baze de supozitoare
Witepsol (seriile H,W,E,S), Suppocire, Suppoweis;

Fig. 9 Witepsol

Fig. 10 Suppocire

– fabricile realizează tipuri diferi te, grupate in serii, diferențiate prin anumite proprietăț i care
le fac recomandabile pentru realizarea anumitor formulări de supozitoare.
Avantaje:
– au procent foarte mic de acizi grași nesaturați => nu sunt sensibile la oxidare,
– au mai puțini acizi gr ași cu greutate moleculară mică,
– sunt lipsiți de aldehide, cetone și peroxizi,
– sunt conservabile pe o perioadă de mai mulți ani, chiar la temperature ridicată,
– cele care au p.t. scăzut se folosesc pentru sup ozitoare cu acțiune locală, iar cele cu p.t .
ridicat se utilizează pentru încorporarea substanțelor care micșorează p.t. al excipientului sau
supozitoarele produse pentru țările calde.

19
– se pot realiza gliceride cu indice de hidroxil mare (prop mare de monogliceride și
digliceride) – cu capacitate mare de emulsionare a soluțiilor apoase, sau cu indice de hidroxil mic
– pentru substanțele sensibile la hidroliză, ex. aspirină.
– anumite sorturi se folosesc pentru incorporarea unor cantit ăți mari de pulberi.
– amestecurile de mono -, di- și trigliceride plus o frac țiune de suport microcristalin dau
amestecuri cu propriet ăți tixotrope, folosite pentru țările calde.
– se pot asocia in diverse propor ții și se pot incorpora in ele diverse substan țe liposolubile,
emulsionate.
Excipienți de sinteză
1. Lassupol – amestec de esteri ai acidului flatic cu alcooli gra și superiori, al ături de o mica
propor ție de alcooli gra și liberi, cu p.t. 34 -370C; este folosit ca inlocuitor al untului de cacao, fiind
indiferent din punct de vedere farmacodinamic.
2. Masa de supozi toare G – este un produs de condensare al alcoolilor gra și cu 10 -18 atomi
de carbon, ob ținut prin reac ție Guerbet. Pentru a emulsiona solu ții apoase se asociaz ă cu emulgatori
neionici, cear ă, obținandu -se o mas ă de supozitoare cu p.t. convenabil, pentru a se topi in cavitatea
in care se introduce.
3. Buthyrum Tego – nume depus, reprezint ă un amestec de esteri ai mono – și
dipropilenglicolului cu acizii gra și satura ți ca 10 -18 atomi de carbon, predominan ți fiind acidul
palmitic și stearic, al ături de mici can tități de mono – și digliceride ale acelora și acizi gra și.
4. Suppostal – nume depus – reprezint ă o serie de produse cu o compozi ție complex ă,
conținand gr ăsimi vegetale hidrogenate, hidrocarburi, acizi gra și nesatura ți, oxicolesterol, alcool
miristic.
5. Uleiuri hidrogenate polioxietilenate – reprezint ă o clas ă de compu și forma ți din uleiuri
hidrogenate cu o oarecare propor ție de mono – și diesteri de polioxietilenglicoli. Se ob țin prin
tratarea uleiurilor vegetale hidrogenate cu o anumit ă cantitate de PEG 2 00-400 (sorturi fluide), la
cald, in prezen ță de catalizatori alcalini; o parte din trigliceride este alcoolizat ă de PEG formand o
cantitate mic ă de glicerin ă, acizi gra și și PEG => se formeaz ă mono – și diesteri.
Aceste uleiuri hidrogenate și polioxietilen ate sunt produse solide, ceroase, insolubile in apă,
dar u șor dispersabile, folosite ca atare sau intr ă in compozi ția unor produse mai complexe =
Neosuppostal sau Suppostal plus o serie de uleiuri hidrogenate sau polioxietilenate.
Favorizeaz ă incorporarea substan țelor hidrosolubile și liposolubile.

20
EXCIPIENTI HIDROSOLUBILI
1. Geluri de macromolecule care la temperatura camerei au consisten ță solid ă: – masa
gelatinoas ă,
– glicerogelul de agar -agar,
– glicerogelul de stearat de sodiu.
2. PEG -uri, folosite d e obicei in amestec.
Din ace ști excipien ți, cedarea substan țelor active se face dup ă dizolvarea excipientului in
fluidul apos din cavitatea in care se introduce.
Incorporeaz ă un num ăr mare de substan țe active, cand se urm ăreste o ac țiune local ă sau
uneori pentru o adsorb ție lent ă.
Masa gelatinoas ă
– este folosit ă pentru prepararea supozitoarelor vaginale,
– compozi ția din F.R. X: 2g gelatina, 4g apa, 10g glicerina. Gelatina este folosit ă datorit ă
propriet ății ei de a forma in anumite concentra ții un gel sol id la temperatura camerei, o re țea
tridimensional ă, in ochiurile c ăreia este dispersat ă glicerina. Masa gelatinoas ă conține o cantitate
mare de glicerin ă care este higroscopic ă → așa se explic ă acțiunea laxativ ă a supozitoarelor rectale
preparate numai de masă gelatinoas ă, folosite pentru copii. Glicerina provoac ă un aflux de ap ă in
lumenul intestinal și favorizeaz ă purga ția. La supozitoarele vaginale glicerina din masa gelatinoas ă
favorizeaz ă creșterea secre ției vaginale, permi țand dizolvarea masei și elib erarea substan țelor active
care ac ționeaz ă local.
– glicerina din compozi ție poate fi inlocuit ă parțial sau total cu propilenglicol, P.E.G.,
butilenglicol sau solu ție sorbitol pentru a evita hipertonia provocat ă de glicerin ă sau pentru a mări
solubilitatea unor substan țe active.
– masa gelatinoas ă ridică probleme de conservare, astfel:
– in mediu umed → absoarbe ap ă si se inmoaie,
– in mediu uscat → cedeaz ă din ap ă și se usuc ă.
– poate fi invadat ă de microorganisme, bacterii și mucegaiuri => se adaug ă conse rvanți
(nipaesteri).
– ambalarea supozitoarelor se face individual, in foi ță de staniol sau hartie pergaminat ă,
– se păstreaz ă ferit de umiditate și locuri prea uscate.
– supozitoarele se prepar ă prin topire și turnare in forme
– substan țele active sunt in corporate sub form ă de solu ție, suspensie sau emulsie (dac ă sunt
soluții uleioase). Emulsionarea are loc datorit ă propriet ăților emulgatoare ale gelatinei.

21
– trebuie s ă se țină seama de capacitatea formelor si de factorul de dislocuire
– formele se ung cu ulei de parafin ă
– in masa gelatinoas ă pot fi incorporate un num ăr destul de mare de substan țe active.
Prezint ă totuși și unele incompatibilit ăți cu substan țe care modific ă structura de gel fie
coaguland gelatina (taninuri, s ărurile solubile de metale grel e, acizii sau bazele tari).
– datorit ă conserv ării dificile nu se prepar ă supozitoare cu mas ă gelatinoas ă in industrie, ci
numai in farmacie.
Gelul de agar -agar 3% – mai pu țin folosit.

Fig. 11 Gelul de agar -agar

Masa de glicerin ă cu stearin ă – gliceroge lul de stearat de sodiu
– are in locul gelatinei s ăpun de sodiu, ce rezult ă la preparare in urma reac ției dintre acidul
stearic și carbonatul de sodiu anhidru, in mediu glicerinat.
– poate rezulta și direct prin dizolvarea s ăpunului de sodiu la cald in gli cerin ă (la 1200C) in
propor ție 10 -30%; apoi se toarn ă in forme inc ălzite in prealabil la 800C,unse cu ulei de parafina, si
se las ă să se solidifice.
– in rețeaua stearatului de sodiu este re ținută glicerina.
– acțiunea se datoreaz ă glicerinei care este hig roscopic ă și săpunului de sodiu care are
acțiune iritant ă și intensific ă acțiunea glicerinei.
– „Săpunelele” sunt preparate in farmacie dup ă F.R.X, dar și in industrie, atat pentru copii
cat și pentru adul ți, diferind prin greutate: 1,5g sau 2,5 g.
– conse rvarea ridic ă probleme: → adsorb umiditate, de aceea dup ă preparare fiecare se
invele ște in staniol și se introduce in parafin ă topită.

22
– supozitoarele trebuie s ă fie translucide, incolore, dac ă sunt opalescente sau moi inseamn ă
că saponificarea nu este co mplet ă.
– nu se prea utilizeaz ă ca baze de supozitor.
Polietilenglicolii = Macrogoli, Carbowax -uri, polioxietileni, polietilenoxizi, poliglicoli
– sunt folosi ți ca excipien ți pentru supozitoare sub nume depuse ca: Postonal, Suppofarm,
Cremolan, Supobazin. (cel mai folosit este Postonalul)

Fig. 12 Postonal

– sunt polimeri de condensare ai oxidului de etilen cu apa, variind gradul de polimerizare.
In func ție de acesta variaz ă și greutatea molecular ă: pot fi fluizi, semisolizi sau solizi. Cei
cu greutatea molecular ă pană la 1000 sunt produse fluide peste 1000 sau 1500 sunt solide.
– folosirea lor este datorat ă hidrosolubilit ății, P.E.G. -urile fiind miscibile cu lichidele apoase
din cavitatea respectiv ă și prin dizolvare elibereaz ă substan țele active.
– form ularea optim ă a bazelor cu P.E.G. -uri se realizeaz ă folosind combina ții de sorturi cu
greut ăți moleculare diferite, imbinandu -se avantajele celor cu greutate molecular ă mică cu
avantajele celor cu greutate molecular ă mare, sc ăzand higroscopicitatea și indi cele de hidroxil.
– ex: P.E.G. 1000 este asociat cu P.E.G. 4000 in diverse propor ții plus o cantitate mic ă de
apă care mic șoreaz ă duritatea amestecului. In timp prin evaporarea apei masa se fisureaz ă. Prin
asociere de P.E.G. solid și fluid se ob ține o cons isten ță corespunz ătoare, conservare mai bun ă și nu
se mai fisureaz ă.
Postonal – P.E.G. cu greutate molecular ă medie 4500, care con ține o mic ă propor ție de ulei
de ricin care mic șoreaz ă friabilitatea.

23
– este un excipient solid la temperatura camerei, solubi l in ap ă dar miscibil cu faza gras ă
uleiuri, lanolin ă și acizi gra și.
– se dizolv ă lent in lichidul din cavitatea respectiv ă, asigurand o resorb ție bun ă a
substan țelor active.
– se conserv ă bine și este inactiv din punct de vedere farmacodinamic.
Avantaje le P.E.G -urilor:
– sunt lipsite de toxicitate;
– pot fi folosite atat pentru supozitoare rectale cat și vaginale;
– pot incorpora ap ă in anumite propor ții, fără a-și modifica consisten ța;
– pot incorpora gr ăsimi sau hidrocarburi in anumite limite, formand pseudoemulsii.
– nu au tendin ța de a se scurge din cavitatea in care au fost introduse, de aceea sunt folosite
pentru supozitoarele vaginale și uretrale (spre deosebire de butir cacao, care se scurge cu ușurință).
– datorit ă capacit ății osmotice, administr ate rectal produc o cre ștere in volum a lichidului
rectal, creandu -se la nivelul mucoasei un flux osmotic in sens invers circula ției medicamentelor
deci din organism c ătre exterior. Aceasta poate fi un avantaj, m ărindu -se cantitatea de lichid in care
supoz itoarele se dizolv ă, dar poate fi și un dezavantaj producand o senza ție de jen ă, putandu -se
elimina supozitorul inainte de dizolvarea complet ă;
– sunt sterilizabili;
– nu sunt invada ți de microorganisme, avand propriet ăți antimicrobiene intrinseci;
– incor poreaz ă un num ăr mare de substan țe active, pe unele dizolvandu -le;
– sunt solide la temperatura camerei și nu ridic ă probleme la manipulare.
Dezavantaje:
→ senza ție de jen ă, datorit ă capacit ății osmotice mari. Se recomand ă cufundarea lor in apă
inainte de administrare, sau acoperirea cu un strat din materiale grase: alcool cetilic sau stearilic,
sau se pot ad ăuga anestezice;
→ se administreaz ă cu pruden ță pe mucoasa inflamat ă;
→ conservarea limitat ă: absorb apa in mediu umed datorit ă higroscopicit ății; in a tmosfer ă
uscat ă se pot int ări, dac ă au ap ă in compozi ție;
→ se prelucreaz ă doar prin topire si turnare;
→ dacă răcirea este brusc ă se pot produce fisuri in masa supozitoarelor;
→ sunt incompatibili cu unele substan țe active sau adjuvan ți datorit ă impurit ăților din
compozi ția lor – resturi de oxid de etilen sau peroxizi, de aceea trebuie s ă aibă o puritate avansat ă.

24
Aceste incompatibilit ăți se manifest ă prin recristaliz ări ale unor s.a. (fenobarbital sodic, camfor,
acid salicilic). Acidul salicilic prescris in cantitate mare inmoaie amestecul;
→ dau complec și mai pu țin activi cu unele s.a.;
→ sunt incompatibili cu unele antibiotice, unii conservan ți (săruri cuaternare de amoniu).
EXCIPIEN ȚI AUTOEMULSIONABILI
Sunt o categorie aparte, numi ți și hidrodispersabil i. In unele monografii sunt inclu și in
categoria mare a excipien ților hidrosolubili.
Acești excipien ți au capacitate emulgatoare și se disperseaz ă in ap ă, ducand la ob ținerea
emulsiilor U/A. La contactul dintre excipient și lichidul din organism favorizeaz ă impr ăștierea sau
etalarea excipientului pe mucoas ă și cedarea rapid ă a substan țelor dispersate.
Cedarea e cea mai rapid ă cand substan ța este hidrosolubil ă și se afl ă in faza extern ă a
emulsiilor U/A.
Nu sunt un simplu suport ci au rol dinamic in cedarea medicamentelor prin acest fenomen
de emulsionare.
Tween 61 – polisorbat 61, polioxietilensorbitan monostearat este un produs solid cu p.t. 35-
390C care nu este toxic și iritant. Este neutru și stabil, plastic cu tendin ță de a se deforma. Se poate
asocia cu tween 60, laurat de gliceril, uleiuri hidrogenate, lanolin ă, alcool stearilic cand se obține
un excipient care incorporeaz ă soluții apoase și uleioase.
Mirj 52 – stearat de polioxietilen 40, substan ță solid ă, ceroas ă, cu H.L.B. mai mare ca
tween 61 (HLB~1 6). Se asociaz ă cu o propor ție mic ă de dioctilsulfosuccinat de sodiu, care ii
mărește capacitatea de dispersare a s.a. sau cu cear ă și apă.

Fig. 13 Mirj 52

25
Pluronici – asociere de polimeri de oxid de etilen și oxid de propilen. Sunt tensioactivi
neionic i. Solubilitatea in ap ă scade cu cre șterea propor ției de oxid de propilen.
Avantajele excip autoemulsionabili:
– nu dau incompatibilitati
– nu sunt toxici
– nu favorizeaz ă dezvoltarea microorganismelor
– nu provoac ă sensibiliz ări
– produc cre șterea absorb ției s.a. prin solubilizare.
Calitatea excipientului pentru supozitoare poate fi imbun ătățită cu ajutorul substan țelor
auxiliare :
→ agen ți de m ărire a vascozit ății: aerosil, stearat de aluminiu, bentonit ă;
→ substan țe care m ăresc punctul de topire: cear ă, colesterol, alcool cetilic, acid stearic;
→ substan țe care scad punctul de topire cand este cazul: uleiuri vegetale;
→ emulgatori;
→ substan țe care favorizeaz ă resorb ția substan țelor active: vasodilatoare sau hialuronidaza;
→ agen ți de conservare: bacterios tatice pentru geluri;
→ agen ți antioxidan ți pentru excipien ții gra și;
→ diluanti, coloranti, solubilizanti;
→ plasticizanti.

2.3. PREPARAREA SUPOZITOARELOR

Prepararea supozitoarelor se poate face prin trei metode:
1. modelare manual ă,
2. presare,
3. topi re și turnare in forme.
1, 2 → sunt metode de preparare la rece
3 → metod ă de preparare la cald.
Modelarea manuală – se aplica in cazul excipien ților gra și (butir cacao și grăsimi de
semisintez ă).
Cantitatea de excipient variaz ă in func ție de forma farmace utică, natura și cantitatea
substan țelor active pe supozitor:

26
– pentru supozitoarele rectale:
1-2 g pentru copii;
2-3 g pentru adul ți;
– pentru supozitoarele vaginale:
2-4 g (gr ăsimi semisintetice sau unt de cacao)
5-12 g (masa gelatinoas ă);
Etapele prepar ării:
1. amestecarea substan țelor active cu excipientul, care trebuie s ă fie m ărunțit in prealabil.
De regul ă mărunțirea se realizeaz ă prin r ăzuire. Amestecarea substan țelor active cu excipientul se
realizeaz ă intr-un major prin triturare u șoară pentru ob ținerea unui amestec omogen. Se tritureaz ă
apoi energic (se malaxeaz ă) pan ă la ob ținerea unei mase plastic ușor de modelat. Cand masa e
sfăramicioasa se adaug ă plasticizant: lanolina sau ulei de ricin.
2. ob ținerea magdaleonului din masa plastic ă realizat ă anterior prin rularea sub forma unui
cilindru de anumite dimensiuni, cu o grosime uniform ă pe toat ă lungimea sa.
Magdaleonul are o anumit ă lungime și un anumit diametru in func ție de m ărimea și numărul
supozitoarelor care trebuie ob ținute.
3. divizarea mag daleonului;
4. modelarea supozitoarelor, fiec ărui fragment dandu -i-se forma dorit ă;
5. conspergarea supozitoarelor cu lactoza sau amidon (contraindicat talcul).
Substan țele active sunt incorporate, majoritatea, sub form ă suspendat ă sau dac ă sunt soluții
apoase vor fi incorporate ca faz ă intern ă a unei emulsii de tip A/U – folosind ca emulgator, in cazul
untului de cacao, lanolina.
Dezavantaje:
lipsa de igien ă,
neuniformitatea supozitoarelor in ceea ce prive ște forma si m ărimea, precum si
omogenitatea ma sei,
durata mare de lucru.
Avantaje:
nu necesit ă aparatur ă special ă,
in procesul de ob ținere nu intervine c ăldura care poate descompune anumite substan țe
active,
se aplic ă la ob ținerea unui num ăr mic de supozitoare, in farmacie.
Presarea în forme – sunt folosi ți aceea și excipien ți: unt de cacao și grăsimi semisintetice.

27
Față de modelarea manual ă diferen ța const ă in aducerea masei dup ă obținere, intr -o pres ă
pentru divizarea și formarea supozitoarelor.
Presa este un cilindru metalic, cu suprafa ța int ernă șlefuit ă, in care ac ționeaz ă un piston
etanș, prev ăzut cu una sau mai multe ștanțe, negative, sau matri țe care dau forma supozitoarelor.
După atașarea ștanței pistonul este ac ționat, preseaz ă masa care trece in matri ță, apoi se
deschide capacul și prin impingere for țează supozitorul s ă iasă. Trebuie s ă se ia un surplus pentru
acoperirea pierderilor. Se ob țin supozitoare conice.
Dezavantaje
– se poate include aer in amestec și in timp apar procese de oxidare;
– nu se poate include decat o cantitate mic ă de lichid, deoarece la presare lichidul este scos
din amestec;
– datorit ă presiunii masa se inmoaie și este necesar ca masa și presa s ă fie răcite in prealabil;
– nu se pot ob ține ovule.
Avantaje
– se ob țin supozitoare de aceea și forma si m ărime,
– randam ent mai mare,
– se poate ob ține numai magdaleonul, care apoi poate fi prelucrat ca și la modelarea
manual ă.
Topirea și turnarea în forme este folosit ă in industrie și farmacie. Se aplic ă la to ți
excipien ții și const ă in turnarea amestecului de substan țe active și excipient, fluidificat la cald, in
forme corespunz ătoare și răcirea supozitoarelor. Formele trebuie unse in prealabil.

Fig. 14 Topirea și turnarea în forme

Trebuie cunoscut ă capacitatea formelor și valoarea factorului de dislocuire = cantitatea de
excipient dislocuit ă de 1 g de substan ță activ ă, dispersat ă mecanic in excipient:

28

Cantitatea de excipient care se utilizeaz ă se calculeaz ă conform formulei:

unde:
M = cantitatea de excipient pentru num ărul de supozitoare de preparat;
F = capacitatea matri țelor, exprimat ă in grame (capacitatea unei matri țe, in grame, inmul țită
cu num ărul de supozitoare de preparat)
f = factorul de dislocuire al substan ței medicamentoase. Se ia din tabele in func ție de natura
excipientului folo sit
s = cantitatea, in grame, de substan ță activ ă prescris ă pentru ob ținerea num ărului de
supozitoare indicat
Cand sunt prescrise mai multe substan țe active, formula devine :

Pentru compensarea pierderile se va lua un exces (+10 -20%), in func ție de num ărul de
supozitoare care trebuie preparat.
Etapele prepar ării:
1. formarea amestecului topit din excipient și substan țe active;
2. turnarea in forme;
3. răcirea formelor;
4. scoaterea supozitoarelor din forme și ambalarea.
Substan țele active vor fi incorpora te sub form ă de solu ție, suspensie sau emulsie deci prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare.
Prepararea depinde și de propriet ățile substan țelor active.
Dizolvarea la cald se practic ă pentru substan țele hidrofile in excipien ți hidrofili și pentru
cele l ipofile in excipien ți grași. In cazul untului de cacao exist ă posibilitatea de inmuiere, datorit ă
unor substan țe active care mic șoreaz ă p.t.. In astfel de situa ții se impune asocierea cu cear ă,
cetaceu, alcool cetilic. Gr ăsimile de semisintez ă nu au acest inconvenient existand numeroase
sorturi al c ăror punct de topire nu este mic șorat. Substan țele dizolvate la cald pot recristaliza la
rece.

29
Suspendarea substanțelor active – se intalne ște pentru majoritatea substan țelor active in
excipien ți gra și sau hidrof ili fiind necesar ă pulverizarea substan țelor active, recomandandu -se
dimensiuni intre 50 -100 μm, sau chiar micronizarea.
Se acord ă atenție omogenit ății amestecului la turnarea in forme pentru a evita tendin ța de
sedimentare. La turnare amestecul trebuie s ă fie mai pu țin fluid, agitand continuu in timpul turnării
pentru o dozare corect ă.
Pentru a nu se ob ține supozitoare sf ăramicioase se recomand ă adăugarea lanolinei sau
uleiului de ricin ca plastifian ți.
Cand cantitatea de substan ță activ ă este prea mic ă, pentru o dozare corect ă se dilueaz ă cu o
pulbere inert ă inainte de incorporare.
Emulsionarea substanțelor active – sub form ă de emulsii A/U cand substan ța activ ă este
emulsionat ă ca faz ă intern ă in excipien ți gra și sau emulsii U/A cand substan ța activ ă este
emulsionat ă ca faz ă intern ă in excipien ți hidrofili.
Emulsiile A/U se intalnesc cand excipientul este liposolubil sau autoemulsionabil și se obțin
in special prin modelare manual ă. Asigur ă o mai bun ă dispersare a substan țelor active dar in
schimb resorb ția este mai mic ă. Cea mai bun ă resorb ție o au substan țele active dizolvate in faza
externa a unei emulsiiU/A.
Prepararea industrială a supozitoarelor se realizeaz ă prin topire și turnare in forme, foarte
rar prin metoda de presare folosind prese de capacita te mare, cu piston, sau cu un system hidraulic
de presare.
Presele industriale au un randament de 250 -1000 supozitoare pe or ă, fiind prev ăzute cu
matri țe care permit ob ținerea a 3 -6-15 supozitoare odat ă. Sunt de asemenea prev ăzute cu
dispozitive de r ăcire cu ap ă, pentru a evita inmuierea in timpul lucrului sub ac țiunea for ței de
presare.
La metoda de topire și turnare în forme topirea excipientului și amestecarea cu substan țele
active se face in recipiente prev ăzute cu manta, inc ălzite cu vapori de ap ă, la temperatur ă controlat ă
pentru evitarea suprainc ălzirii. Substan țele active urmeaz ă a fi incorporate prin dizolvare,
suspendare sau emulsionare.
Cele care se dizolv ă sau suspend ă vor fi in prealabil pulverizate iar amestecarea se face cu
agitatoare cu vitez ă reglabil ă, pentru a asigura omogenizarea perfect ă in amestecul topic, cu
vascozitate convenabil ă pentru a men ține o suspensie omogen ă a substan țelor active incorporate.
Trebuie s ă se asigure curgerea uniform ă in matri țe.

30
Turnarea se face in forme cu mult e matri țe, cu rame la extremitati sau cu un cadru ce
permite turnarea masei dintr -o data. Excesul de la suprafa ța se r ăzuiește si se retope ște.
Formele sunt din metal (bronz, aluminiu) sau din material plastic. Cele din mat plastic pot
folosi si ca ambalaj . Partea superioara se acoper ă cu o banda de celofan. Acesta este un procedeu
economic ce asigura si o conservare mai buna.
Ambalarea (condi ționarea primara) – procedeul discontinuu :
– se face cu dispozitive speciale, in folii de staniol, aluminiu l ăcuit i n interior sau materiale
plastice;
– supozitoarele se introduc intre doua folii in prealabil trecute peste tipare de forma
supozitoarelor, care se sudeaz ă.
Procedeul in flux continuu : amestecul fluid este divizat direct in alveolele preformate,
constituite din plastomeri termoformabili ca: polietilena, clorura de polivinil, acetat de celuloza.
Linia de fabricare automata con ține si dispozitivul de termoformare a blisterelor.

Fig. 15 Ambalarea (condi ționarea primara)

Alte metode d e preparare a supozitoarelor
Atunci cand se urm ărește protejarea substan țelor labile, evitarea interac țiunilor dintre
substan țe, o cedare lenta sau una rapida, se pot utiliza metode ca:
– prepararea prin inclavare => supozitoare cu manta sau cu nucleu
– prepararea prin turnare un straturi concentrice – se aplica in cazul asocierii de subst care
interac ționeaz ă intre ele
– procedeul de liofilizare sau criodesicare
– procedeul de comprimare => pt s.a. termolabile.

31
2.4. CLASIFICAREA SUPOZITOARELOR

Supozitoar ele se clasifică după mai multe criterii : formă, dimensiuni, greutate, formulare,
tehnologia de preparare, gradul de dispersie, acțiunea farmacologică :
* Form ă:
– conic ă
– cilindrică
-formă de torpilă

Fig. 16 Clasificarea supozi toarelor dupa forma

* Greutate
– 1g
– 2g
– 3g
* Modul de formulare
– supozitoare magistrale
– supozitoare oficinale
– supozitoare industriale
* Gradul de dispersie a substanței active
– supozitoare tip soluție
– supozitoare tip emulsie L/H sau H/L
– supozitoare tip suspensie
– supozitoare tip mixt (polifazice)
* Modul de preparare
– supozitoare monolit clasice
– supozitoare stratificate
– supozitoare acoperite

32
– supozitoare liofilizate
– supozitoare fracționabile
* Tipul bazei de supozitor
– supozitoa re obținute prin modelare
– supozitoare obținute prin presare si modelare
– supozitoare obținute prin presare în forme
– supozitoare obținute prin topire și tubare în tipare -ambalaje
– supozitoare obținute prin comprimare
– supozitoare obținute prin liofil izare
* Du pă rolul pe care îl au
-supozitoare medicamentoase : conțin diferite substanțe active cu acțiune locală sau
sistemică
– supozitoare cu rol mecanic : au acțiune locală
– supozitoare nutritive : se utilizează în cazul în care tractul gastrointestin al este incapabil să
asimileze alimente (cantitățile absorbite sunt mici, dar suficiente pentru întreținerea vieții)
– supozitoare pentru diagnostic: în scop radiologic pentru examinarea rectului
* Ac țiunea farmacologică
– supozitoare cu acțiune locală sa u topică destinate tratamentului afecțiunilor mucoasei
rectale utilizate pentru efectul lor : antimicrobian, antiparazitar, antihemoroidal,anestezic,
antiparazitar, cicatrizant, sicativ, hemostatic, etc.
– supozitoare cu acțiune generală (sistemică) : trebuie să se elibereze substanța
medicamentoasă sub formă rapidă și să se absoarbă tot rapid. Au acțiune în principal : analgezică,
cardiovasculară, antiastmatică, antipiretică, hipnotică, antidiabetică, antiinflamatoare, sedativă,
nutritivă.

2.5. CONTROLU L CALITATII SUPOZITOARELOR

Formularea, prepararea, condiționarea si depozitarea trebuie sa asigure calitatea
supozitoarelor, stabilitatea fizica, chimica, si absenta contaminării microbiene.
Calitatea trebuie sa se mențină pe toata durata de valabilitate.

33
1. Control organoleptic
Aspectul: supozitoarele trebuie sa aibă un aspect omogen; nu trebuie sa prezinte fisuri,
bule de aer, aglomerări de particule, puncte sau pete mai inchise la culoare. Trebuie sa -si păstreze
form a si consistenta la temperature camerei.
Forma: → variază in funcție de locul de aplicare, astfel (FR X):
– supozitoarele rectale – cilindro -conice sau forma de torpila
– supozitoarele vaginale trebuie sa aibă forma sferica sau ovoidala
– supozitoarele uretrale – cilindri ascuțiți la un capăt sau forma conica

– supozitoare rectale: 2 -3 g pt adulți; 1 -2 g pt copii
– supozitoare vaginale
– 2-4 g cu unt de cacao
– 5-12 g cu masa gelatinoasa
– supozitoare uretrale: 2 -3 g, 5 -10 cm lungime, 2 -7 mm diametru
caracteristica componentelor
Mirosul: supozitoarele trebuie sa aib ă mirosul substan țelor con ținute. Nu trebuie sa se
perceap ă un miros ranced, care denota autooxidarea bazelor grase de tip griceridic.
2. Control fizic
Uniformitatea masei
Se cant ăresc 20 d e supozitoare si se calculeaz ă masa medie. Se cant ăresc apoi acelea și
supozitoare individual. Fata de masa medie calculata, masa individuala poate sa prezinte abateri
procentuale prev ăzute in FRX.
Comportamentul la topire sau la dizolvare
– se introduce un supozitor intr -un vas conic cu 50 ml apa inc ălzita la 37°C si se men ține in
baia de apa, rotind vasul din 5 in 5 min;
– supozitoarele cu baze grase trebuie sa se topească in max 30 min , iar cele cu baze hidrofile
trebuie sa se dizolve in 60 min .
– se admi te sa ramana la fundul paharului particule solide de s.a. sau subst auxiliare.
Pentru o mai buna caracterizare, in practica se determina:
– punctul de topire
– timpul de topire completa
– timpul de deformare sau inmuiere la 37°C => pt supoz cu baze grase:

34
– se determina in condi ții bine definite, timpul scurs pana cand un supozitor introdus in apa
devine suficient de moale pentru a nu mai opune rezistenta unei sarcini bine definite.
Rezistenta mecanica la presiune si rupere
Acest parametru urm ărește comportarea supozitoarelor sub stres mecanic: men ținerea
formei in timpul ambal ării, transportului si al administr ării.
Rezistenta mecanica a supozitoarelor la presiune si rupere depinde de:
– metoda de preparare: cele preparate prin topire si turnare prezint ă o rezistenta mecanica
mai buna;
– natura excipien ților: supozitoarele cu gliceride sintetice si mai ales cu PEG -uri au o
rezistenta mecanica mai mare;
– cantitatea de substan țe active solide: rezistenta mecanica a supozitoarelor creste cu
cantitatea de substan țe solide suspendate.
Determinarea este oficializata in suplimentul 2001 al FR X. Metoda se utilizeaz ă pentru a
determina, in condi ții bine definite rezistenta supozitoarelor si ovulelor la rupere, m ăsurata prin
masa necesara pentru a provoca ruperea lor prin strivire.
Metoda se aplica ovulelor si supozitoarelor cu excipien ți grași.
Aparatul utilizat pentru aceasta determinare este format din:
– o camera termostatata, inchisa la partea anterioara printr -o fereastra de sticla, in care se
găsește un dispozitiv unde se plaseaz ă supozitorul;
– doua bra țe pozi ționate fata in fata, bra țul superior mobil se poate deplasa spre cel inferior
de-a lungul unui ax vertical. Suprafa ța de strivire este plana. Bra țul superior (blocul de presare) este
legat la un sistem de suspensie care permite adăugarea unor discuri cu masa de 200g. Masa ini țiala
a dispozitivului este de 600g.
Strivirea se realizeaz ă prin ad ăugarea succesiva a discurilor de 200g la masa ini țiala de 600
g. Se determina greutatea care a produs ruperea supoz.
3. Control chimic
Acesta cuprinde:
· Identificarea substanțelor active;
· Dozarea substanțelor active si eventual a unor excipienți sau subst auxiliare;
· Stabilirea naturii bazei de supozitor;
· Dizolvarea = controlul vitezei de cedare a s.a. din supozitor
Identificările si d ozările substanțelor active se realizează conform monografiilor din FR X.
Pentru acestea se realizează mai intai o separare de excipient prin extracție.

35
Conținutul in substan ța activa poate sa prezinte, fata de valoarea declarata, abateri
procentuale prev ăzute in FR X.
Metodele de cedare in vivo si in vitro oferă informa ții privind condi țiile de cedare a
substan țelor medicamentoase din excipien ții pentru supozitoare.
Metodele de cedare in vitro se clasifica in:
– procedee fara membrana
– procedee cu membrana .
4. Control microbiologic
Controlul microbiologic urm ărește determinarea num ărului total de microorganism aerobe
sau lipsa unor microorganisme patogene sau condi ționat patogene, eventual prezente in produsele
farmaceutice, de la materii prime pana la form ele finite (FR X).
Se controleaz ă:
– limita de germeni capabili de multiplicare:
o 103 -104 bacterii aerobe/g
o 102 drojdii si ciuperci/g
– cerin țe pt anumi ți germeni: o absenta speciilor Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus
aureus, Salmonela si Escherich ia coli.
Posibilele contamin ări in timpul prepar ării si conserv ării se pot evita prin folosirea
conservan ților (nipaesteri) si ambalajelor corespunz ătoare din folii de aluminiu, material plastice
sigure.
Contaminarea cu microorganisme poate sa declan șeze s i instabilitati chimice. Unele
microorganisme sunt capabile sa modifice, din punct de vedere chimic substan ța active dispersata
sau sa produc ă scind ări enzimatice ale maselor de tip hidrogeluri, producand modific ări de
vascozitate ale acestui tip de excipi ent.

2.6. SUPOZITOARE RECTALE

Supozitoarele rectale sunt forme farmaceutice solide, cilindrice, conice sau form ă de torpil ă
cu lungime, diametru și greutate variabil ă: 1-2g pentru copii, 2 -3g pentru adul ți, limita maxim ă
fiind de 4g.
Au fost folosite mul t timp numai pentru acțiunea locală ; in prezent sunt folosite și pentru
acțiunea generală , calea rectal ă fiind o cale la fel de important ă ca și cea oral ă sau parenteral ă.

36
◊ Pentru ac țiunea local ă sunt folosite in principal pentru reducerea durerii și stării de iritare
provocat ă de hemoroizi sau pentru combaterea infec țiilor locale.
Conțin substan țe:
– astringente,
– antiseptice locale, antibiotice,
– vasoconstrictoare,
– antiinflamatoare,
– agen ți de calmare și protec ție.
In aceast ă categorie sunt incluse și cele cu ac țiune laxativ ă.
◊ Pentru ac țiunea sistemica → se pot administra:
– antireumatice,
– analgezice -antipiretice,
– spasmolitice,
– sedative, tranchilizante,
– antiemetice,
– antiastmatice.
Avantaje – administrarea rectal ă pentru o ac țiune sistemic ă este indicat ă cand pacientul nu
poate lua medicamente pe cale oral ă:
→ datorit ă stării de vom ă sau a unor tulbur ări gastro -intestinale,
→ după interven ții chirurgicale la nivelul tubului digestiv,
→ pacientul nu poate inghi ți (este in com ă),
→ substan țele active au ac țiune iritant ă asupra mucoasei gastrice,
→ substan țele active administrate oral sunt inactivate fie de sucurile gastrointestinale
(enzime, pH gastric) sau la trecerea prin ficat (efectul primului pasaj hepatic),
→ cand pacien ții au tulbur ări de degluti ție: copii și bătrani,
→ bolnavii cu sensibilitate deosebit ă pentru gustul nepl ăcut al unor medicamente,
→ pentru medicamentele care sub form ă de comprimate ar tenta la sinucideri
(barbiturice).
Dezavantaje
→ tendin ța de repulsie pentru acest mod de administrare, dependent de tradi ție, astfel
America respinge acest mod de administrare in timp ce Europa admite administrarea rectal ă,
→ absorb ția este uneori lent ă și incomplet ă, ducand la varia ții in efectul terapeutic,

37
→ pacientul trebuie s ă stea c ulcat la administrare,
→ la administrarea repetat ă pot apare efecte secundare nedorite – iritații ale rectului,
→ din punct de vedere tehnologic apar probleme la realizarea pe cale industrial ă,
→ conservarea este mai dificil ă, in special la varia ții de tem peratur ă.
Deși aceast ă cale de administrare nu este de elec ție, sunt situa ții cand poate prezenta
avantaje pentru pacient.

Fig. 17 Administrarea supozitoarelor rectale

38
CAPITOLUL 3
DENUMIRI COMUNE INTERNAȚIONALE ȘI DENUMIRI
COMERCIALE

3.1. EXEMPLE DE SUPOZITOARE OFICINALE

1. Suppositoria Metronidazoli – Supozitoare cu metronidazol

Supozitoarele cu metronidazol conțin 1g sau 500 mg metronidazol pe supozitor.
Metronidazolul este dispersat într -o bază potrivită de supozitor. Supozitoarele c u metronidazol
trebuie să corespundă anumitor prevederi: să conțină cel puțin 95% și cel mult 105% metronidazol
față de valoarea declarată.
Descriere
– supozitoare cilindro -conice
– culoare alb -gălbuie
– omogene
– miros caracteristic
Identificare
– la 0,5 g masă de supozitoare se adaugă 5 ml acid sulfuric și se ține pe baia de apă 5
minute. Amestecul se răcește și se filtrează (soluția A)
– la 2 ml soluție A se adaugă 1 ml tetraiodmercurat de potasiu soluție alcalină. Va apărea un
precipitat galben
– la 2 ml soluție A se adaugă 1 ml acid silicowolframic. Va apărea un precipitat alb
Dozare
La 0,5 g masă de supozitoare obținută din amestecul omogen a cinci supozitoare se adaugă
30 ml cloroform și se încălzește pe baia de apă 5 minute. După ce se răceșt e, se adaugă roșu de
metil în cloroform și se titrează cu acid percloric în dioxan până ce se obține o colorație violacee. 1
ml acid percloric în dioxan corespunde la 0,017120 g metronidazol.
Conservare
-ferit de lumină
Observație
-supozitoare rectale

39

Fig. 18 Suppositoria Metronidazoli – Supozitoare cu metronidazol

2. Suppositoria Glyceroli – Supozitoare cu glicerol

Preparare
-glycerolum 88g
-natrii carbonas anhydricus (R) 2g
-stearinum 10g
Într-o capsulă de porțelan se dizolvă carbonatul de sodiu în glicerol prin încălzire pe o sită.
Se adaugă stearina și se continuă încălzirea până nu se mai degajă dioxid de carbon. Amestecul
obținut se prelucrează prin turnare. Supozitoarele cu gl icerol trebuie să corespundă următoarelor
prevederi: să conțină cel puțin 95% și cel mult 105% glicerol față de valoarea declarată.
Descriere
-supozitoare incolore sau slab gălbui
-ușoară opalescență translucidă
-higroscopice
-miros caracteristic de săpun
Soluția A: 1g masă de supozitoare se dizolvă în 10 ml apă încălzită la 70oC. Se obține o
soluție limpede care se transformă într -o masă solidă gelatinoasă și transparentă la 20oC.
Identificare
– la 2 ml soluție A se adaugă 0,5 ml acid nitric formându -se un precipitat alb abundent.
Peste acest precipitat încălzit la 70oC se adaugă 0,5 ml dicromat de potasiu. La zona de contact a
celor două lichide apare o colorație albastră.
– la 2 ml soluție A se adaugă 1 ml nitrat de diaminargint care se încălzește pe baie de apă
timp de 2 minute la 50oC. Nu trebuie să apară un precipitat negru brun.

40
– 0,5 g masă de supozitoare se calcinează și se percepe un miros caracteristic de acroleină.
Reziduul obținut colorează flacăra în galben.
Aciditate -alcalinitate
Prin încălzire pe baia de apă se dizolvă 1 g masă de supozitoare în 10 ml alcool neutralizat
în prealabil la fenolftaleină -soluție. După ce s -a răcit se adaugă 0,1 ml hidroxid de sodiu, soluția
colorându -se în roșu. Dacă se adaugă 0,2 ml acid clorhidric soluția se va de colora.
Dozare
-1,5 g masă de supozitoare se dizolvă în 20 ml apă încălzită la 50oC după care se adaugă 1
ml acid sulfuric. Se agită și se filtrează într -un balon cotat de 100 ml spălând precipitatul cu apă.
Apele de spălare și soluția filtrată se aduc în balonul cotat completându -se cu apă la 100 ml.
– 20 ml din soluție se neutralizează cu hidroxid de sodiu la purpuriu de bromcrezol -soluție,
se adaugă 1,4 g metaperiodat de sodiu agitându -se până la dizolvare. Se lasă 15 minute în repaus
după care se adaug ă 3 ml propilenglicol și se titrează cu hidroxid de sodiu până se obține o
colorație albastru -violacee.
În paralel se efectuează determinarea cu o probă -martor.1 ml hidroxid de sodiu corespunde
la 0,00921 g glicerol.
Conservare
-ferit de umiditate
Observaț ie
-supozitoare rectale

Fig. 19 Suppositoria Glyceroli – Supozitoare cu glicerol

41
3. Supozitoare cu bromhidrat de butilscopolamină (Scobutil)

Pentru adulți se prepară supozitoare de 0,01 g iar pentru copii supozitoare de 0,0075 g.
Aceste supozitoare se r ealizează folosind ca bază untul de cacao, dar se poate folosi și masa de
Estarinum.
Preparare
Se pulverizează substanța activă în mojar și se adaugă puțin câte puțin prin agitare peste
jumătate din excipientul topit, apoi se adaugă restul de excipient, s e omogenizează, se toarnă în
forme și se răcește.
Descriere
-supozitoare de culoare alb -gălbui
-suprafață uniformă
-se topesc la 37oC

Fig. 20 (Scobutil)

4. Supozitoare cu vitamine

Preparare
-palmitat de vitamina A 8.000.000 U.I.
-palmitat de ascorbil 0,50 g
-butilhidroxianisol 0,50 g
-unt de cacao

42
Se încorporează în masa topită amestecul celor doi antioxidanți fin pulverizați pentru a
favoriza solubilitatea, după care se adaugă vitamina A, se amestecă ușor până la omogenizare și se
toarnă în forme.
Se recomandă ca după adăugarea vitaminei A să se lucreze cât mai ferit de lumina solară și
să se evite contactul prelungit cu oxigenul atmosferic.
Conservare
-cutii închise la loc ferit de lumină

5. Supozitoare deconge stive

Preparare
-clorhidrat de efedrină 0,2 g
-extract de beladonă 0,3 g
-ihtiol 3,0 g
-glicerină 3,0 g
-soluție Desogen X picături
-excipient
Se amestecă extractul cu clorhidratul de efedrină, se d izolvă în 4 picături de apă după care
se adaugă ihtiolul și glicerina. Peste baza topită se adaugă amestecul și soluția de Desogen care are
rol de antiseptic. Se toarnă în forme la o temperatură joasă.
Ca bază este recomandat unt de cacao, Estarinum B sau orice altă bază grasă.

6. Supozitoare spasmolitice

Preparare
-clorhidrat de papaverină 0,04 g
-extract de Beladonă 0,06 g
-excipient 18,5 g
Extractul de Beladonă se dizolvă în 8 picături de apă după care se adaugă clorhi dratul de
papaverină și se încorporează în masa răzuită. Se topește la o temperatură joasă și se toarnă în
forme.

43
7. Supozitoare spasmolitice forte

Preparare
-clorhidrat de papaverină 0,4 g
-extract de Beladonă 1,0 g
-excipient 19,0 g
Aceste supozitoare se prepară în același mod ca și supozitoarele spasmolitice. Substanțele
active se dispersează sub formă de suspensie
Dacă prepararea se face prin modelare manuală, extractul se dizolvă în 8 picături de apă, se
adaugă pa paverina și amestecul emulsionat cu 0,5 g lanolină și se încorporează în untul de cacao.
Masa se modelează în cele 10 supozitoare.
Administrare
-1-2 supozitoare pe zi

8. Supozitoare cu hemisuccinat de hidrocortizonă

Hemisuccinatul sodic de hidrrocortiz onă se poate administra sub formă de supozitoare într –
o formă anhidră.
Preparare
-hemisuccinat sodic de hidrocortizonă 0,01 g
-unt de cacao 2 g
Prepararea se face prin dispersarea substanței active în untul de cacao. Hemisuccinatul sodic
al hidrocortizonei, compus solubil în apă s -a folosit inițial în soluție apoasă sub formă de picături
rectale. Dezavantajul este că este relativ nestabil în soluție apoasă și trebuie dizolvat în momentul
administrării. La prepar area supozitoarelor nu se recomandă dizolvarea prealabilă și încorporarea
sub formă de emulsie deoarece așa cum s -a arătat steroidul este nestabil în soluție apoasă.
Prednisolon 21 fosfat este un alt steroid solubil în apă care este mai stabil în soluție apoasă
dar mai puțin activ decât hemisuccinatul sodic al hidrocortizonei.

44

Fig. 21 Hemisuccinat de hidrocortizonă

9. Supozitoare cu antibiotice

La prepararea acestor supozitoare se folosesc baze de supozitoare sterilizate și se face pe
cale aseptică. Untul de cacao se sterilizează la 160oC timp de o oră, iar amestecurile de
polietilenglicoli la 150oC timp de o oră. Sub formă de supozitoare se poate administra penicilina,
neomicina, streptomicina, eritromicina, cloramfenicolul.
Preparare
-penicilină G sodică 0,15 -0,30 (250.000 -500.0 00 U.I.)
-citrat de sodiu soluție 1:1000 sterilă
-unt de cacao 1 -2 g
Se topește untul la o temperatură cât mai joasă, după care se lasă să se răcească până ce
capătă consiste nță de unguent când se adaugă penicilina dizolvată într -o cantitate egală de soluție
de citrat de sodiu sterilă, preparată prin dizolvarea citratului de sodiu în soluție conservantă și
sterilizare la 120oC timp de 30 de minute.
Se poate folosi și o gliceri dă de semisinteză.
Supozitoarele au o perioadă de conservare de maxim 10 zile.

45
10. Supozitoare antihemoroidale

Aceste supozitoare conțin în general agenți vasoconstrictori, anestezice locale,
antiinflamatoare, astringente și emoliente. Este prescris ade sea extractul de opiu și beladona
datorită efectelor antispasmolitice și analgezice, însă după o administrare prelungită și frecventă a
acestora pot să apară efecte sistemice. În cazul simptomelor mai pronunțate se prescriu anestezice
locale cum ar fi tetr acaina și benzocaina. Aceste anestezice de tip „cain ă” pot produce reacții de
hipersensibilitate locală.
Un efect de calmare au bazele folosite datorită proprietăților lor emoliente. Majoritatea
preparatelor hemoroidale dau numai o calmare simptomatică.
Preparare
-subgalat de bismut 2,5 g
-rezorcină 2,5 g
-oxid de zinc 2,5 g
-balsam de Peru 1,0 g
-acid citric 0,0125 g
-galat de propil 1,25 g
-masa Dehidag 37/39 18,5 g
Subgal atul de bismut și rezorcina sunt trecute printr -o sită fină după care se aduc în mojar
peste acidul citric, apoi se adaugă galatul de propil și se omogenizează. În masa topită pe baie de
apă, se încorporează pulberile, se amestecă bine, se adaugă balsamul de Peru, se omogenizează și se
toarnă în forme. La această formulă se poate asocia și 0,5% hidrocortizonă. Galatul de propil este
adăugat ca stabilizator pentru a împiedica autooxidarea recipientului.

3.2. EXEMPLE DE SPECIALITĂȚI FARMACEUTICE

a. INDOMETACIN

Compoziție: Un supozitor conține 50 mg indometacin și excipienți: grăsime solidă.
Indicații terapeutice : Indometacin 50 mg supozitoare este utilizat pentru tratamentul
durerii, inflamației articulare, datorate unor afecțiunireumatismale (poliartrită reum atoidă, artroză,
periartrită scapulo -humerală, artrită microcristalină), precum și pentru ameliorarea durerilor din
timpul ciclului menstrual, care nu cedează la alte antiinflamatoare nesteroidiene.

46
Mod de administrare : Doza uzuală este de 1 până la 3 supo zitoare pe zi, administrate
intrarectal. Excepțional (de exeplu în durerile din artrita microcristalină) se pot utiliza și 4
supozitoare pe zi. Dacă tratamentul este continuat după faza acută a bolii, doza trebuie scăzută până
la cea mai mică doză, la care simptomele sunt ameliorate. Durata utilizării trebuie să fie cât mai
scurtă. La pacienții vârstnici sau la cei cu insuficiență renală se va avea în vedere scăderea dozei.

Fig. 22 Indometacin
b. USCOSIN

Compoziție : bromură de N -butilscopolamoniu 10 mg și excipienți, parafină lichidă,
gliceride semisintetice (Witepsol H 15), dioxid de siliciu coloidal.
Indicații terapeutice : afecțiuni spastice gastro -intestinale, biliare și urogenitale; cazuri
ușoare -medii de diaree acută și cronică.
Mod de administrare : Adulți -doza uzuală est e de un supozitor Uscosin 10 mg (10 mg
bromură de N -butilscopolamoniu), administrat rectal de 3 -4 ori pe zi. Doza se ajustează în funcție
de necesarul și toleranța pacientului.

Fig. 23 Uscosin

c. HEMORZON

Compoziție : 20 mg tetraciclină (sub formă de clorhidrat de tetraci clină 21,64 mg), acetat de
hidrocortizon 10 mg, benzocaină 8,3 mg și excipienți: grăsime solidă.

47
Indicații terapeutice : Hemorzon supozitoare se utilizează pentru atenuarea durerii și
mâncărimilor de la nivel anal, în special în crizele hemoroidale, trombof lebită hemoroidală,
proctite.
Mod de administrare : câte un supozitor pe zi (seara la culcare), după baie de șezut călduță;
în prezența unor dureri intense se pot administra 2 -3 supozitoare pe zi (nu se vor depăși 3
supozitoare pe zi). Se recomandă să se ad ministreze câte un supozitor la 2 zile încă o săptămână
după ameliorarea simptomelor locale.

Fig. 24 Hemorzon

d. PROCTOLOG

Compoziție : Un supozitor conține trimebutină 0,12 g, ruscogenină 0,01 g și excipienți:
grăsimi solide de semisinteză.
Indicații terapeutice : Tratament ul simptomatic al manifestărilor dureroase și pruriginoase
anale, al fisurilor, în special în criza hemoroidală.
Mod de administrare : Doza uzuală este de 1 -2 supozitoare pe zi.

Fig. 25 Proctolog

e. PROCTO -GLYVENOL

Compoziție : Fiecare supozitor conține 400 mg tribenosid, o substanță sintetică activă
aparținând glucofuranozidelor și 40 mg lidocaină.

48
Indicații terapeutice : Procto -Glyvenol determină diminuarea promptă a simptomelor
hemoroizilor (durere, usturime, prurit, tensiune), care apar datorită inflamației secundare
a regiunii anale. Activitatea terapeutică a acestor supozitoare la pacienții cu hemoroizi este
atribuită capacității acestuia de a reduce permeabilitatea capilară și de a crește tonusul vascular. În
plus are ca efect antiinflamator local și acțiune antagonis tă asupra unor substanțe endogene care au
rol de mediatori ai inflamației și durerii. Lidocaina conținută de Procto -Glyvenol grăbește
atenuarea simptomatologiei.
Mod de administrare : Până la dispariția semnelor acute, un supozitor trebuie aplicat
dimineaț a și seara. Ulterior se poate continua tratamentul printr -o singură aplicare zilnică.

Fig. 26 PROCTO -GLYVENOL

f. LAXAMAG

Compoziție : 10 mg bisacodil și excipienți: gliceride solide de semisinteză
Indicații terapeutice : Constipație; favorizarea evacuării (în cazul hemoroizilor; pre-și
postoperator; pregătirea colonului pentru examene endoscopice)
Mod de administrare : Adulți: 10 mg seara la culcare. Copii în vârstă de 4 ani și peste: 5
mg.

Fig. 27 Laxamag

49
3.3. Medicamente antiinflamatoare sub form ă de supozitoare

1. Diclofenac (Almiral, Diclofen , Diclofenac, Voltaren)

Antiinflamator din grupa derivaț ilor arilacetici cu proprietăți intense antiinflamatoare,
analgezice ș i antipiretice. Are un efect puternic inhibitor al ciclo -oxigenazei, enzimă ce intervine în
sinteza prostaglandinelor. Aceasta pr oduce o scădere remarcabilă a cantității de prostaglandine și,
in consecință, răspunsul la reacț iile dureroase și inflamatorii este abolit.
Farmacocinetică: Bine absorbit, concentrațiile plasmatice maxime se ating la aproximativ
20-30 de minute dup ă admini strarea rectal ă. Dozele repetate nu duc la acumulare, realizeaz ă
concentrații sinoviale superioare celor plasmatice și de durat ă mai mare, ceea ce îi confer ă o acțiune
de durat ă. Se leaga de proteinile plasmatice în proporție de 99%.
Inducații terapeutice: Poliartrita reumatoid ă, spondilartrita anchilopoietic ă, artroze, afecțiuni
reumatice extraarticulare, criz ă de gută; stări inflamatorii dureroase postoperator, posttraumatice,
inflamații dureroase în sfera pelvin ă, diverse afecțiuni în sfera ginecologic ă.
Reacții adverse: Tulbur ări gastrointestinale (greaț ă, vom ă, diaree). Ocazional: indigestie,
inapetenț ă, ulcer gastroduodenal ( uneori cu hemoragie și perforare), tulbur ări în coagularea
sângelui, tulbur ări ale sistemului nervos central (cefalee, agitație, oboseala, amețeli), reacții de
hipersensibilitate (ex. erupții cutanate cu prurit și rash), reacții locale (secreții sanguinolente anale
de mucus, defecație dureroas ă). Rareori: hematemez ă, melen ă, leziuni hepatice, formarea deedeme,
anemie, leucopenie, a granulocitoz ă, trombocitopenie.
Posologie: Doza zilnic ă recomandat ă de Diclofenac la adul i este de 50 -150, de regula ț 1
supozitor pe zi, seara la culcare.

Fig. 28 Diclofenac

50
2. Indometcin

Indometacinul este un antiinflamator nesteroidian, derivate al acidului indolacetic, av ând și
propriet ăți analgezice și antipiretice.
Este un inhibitor puternic al sintezei prostaglandinelor, principalii mediatori ai inflamției.
Acțiunea lui se explic ă prin sc ăderea concentrației de prostaglandine la nivel periferic.
Indometacinul nu acțione ază asupra etiologiei afecțiunii, ci asupra simptomelor inflamatorii
determinate de acesta.
Indicații terpeutice: În fazele active ale urm ătoarelor afecți uni inflamatorii: Poliartrita
reumatoid ă, coxartroz ă, artroz ă, apondilartrit ă anchilopoietic ă, afecți uni abarticulare, crize de gut ă.
Se mai poate administra în lumbago, în dismenoreea primar ă pentru tratarea durerii și a
simptomelor asociate.
Farmacocinetic ă: Se absoarbe rapid la nivelul mucoasei rectale (absorbția fiind mai rapid ă
decât din formele oral e), dar cantitatea absorbit ă este ușor mai sc ăzută. În practic ă, dup ă încerc ări
clinice, s -a constatat o absorbție de 80 -90%. Absorbția nu este modificat ă de vârst ă. Timpul de
înjum ătățire variaz ă între 2,6 si 11,2 ore; trece în lichidul sinovial, realizân d concentrații mari, în
placent ă, în laptele matern, în țesutul cerebral și în sliv ă. Legarea de proteinele plasmatice este în
jur de 90%. Se reg ăsește în plasm ă ca atare și sub form ă de metaboliți neconjugați. Se excret ă renal
și biliar (indometacin și me taboliți). Excteția renal ă descrește odat ă cu vârsta.
Contraindicații: Alergie la Indometacin. La pacienții c ărora acidul acetilsalicilic și alte
antiinflamatoare care inhib ă prostaglandine, sinteza le provoac ă reacții alergice, manifestate prin
crize acut e de astm, urticarie, rinit ă alergic ă, rectit ă și hemoragie rectal ă recent ă, sarcin ă și alăptare,
insuficienț ă renal ă sau hepatic ă gravă.
Reacții advrese: Produce relativ frecvent cefalee, amețeli, anorexie, iritație rectal ă și reacții
alergice: criz ă de astm, urticarie, erupții cutanate. Au fost semnalate cazuri izolate de hepatit ă,
glomerulonefrit ă și reacții hematologice (leucopenie, trombocitopenie, anemie aplastic ă și chiar
agranulocitoz ă). Tulbur ări oftalmologice.
Mod de administrare: Rectal, câte un supozitor dimineața și seara, la nevoie câte 2
supozitoare de 2 ori/zi.
Prezentare : supozitoare conținând 50 mg indometacin.

51

Fig. 29 Indometacin

3. Fenilbutazona

Fenilbutazona reduce manifest ările inflamatorii tisulare și fenomenele dureroase
consecutive, acționând în același timp și ca antipiretic. Nu acționeaz ă asupra etiologiei afecțiunii ci
asupra simptomelor inflamatorii determinate de aceasta. Grupa farmacoterapeutic ă:
antiinflamatoare și antireumatice nesteroidiene, butilpirazolidine. Din punct de vedere
farmacodinamic, fenilbutazona aparține grupului de substanțe antitermice -analgezice.
Fenilbutazona are o acțiune de durat ă, datorit ă elimin ării sale lente și persistenței sale în organism
ca atare.
Indicații terapeutice: Tratament simptomatic, de scurt ă durat ă (mai puțin de 7 zile), al
puseelor a cute de reumatism abarticular (periartrita scapulohumeral ă, dendinite, bursite) și al
radiculalgiilor severe. Tratament simptomatic, de lung ă durat ă, în spondilartrita anchilopoietic ă și
alte afecțiuni inflamatorii cronice înrudit e, cum sunt sindromul Reiter -Fiessinger -Leroy și
reumtismul psoriazic. Tratament al crizei de gut ă.
Contraindicații: Maladia ulceroas ă, sensibilitate faț ă de fenilbutazon ă, diaree.
React ii adverse: Pot ț ap ărea fenomene de intoleranț ă (erupții urticariene) mai mult datorit ă
unei sensibilit ăți individuale și mai puțin toxicit ății fenilbutazonei. Fenilbutazona poate reactiva
ulcerul gastroduodenal.
Precauții: Folosirea fenilbutazonei în supozitoare implic ă riscul afect ării locale a mucoasei,
de aceea administ rarea prelungit ă pe cale rectal ă trebuie evitat ă. Frecvența și intensitatea reacțiilor
adverse la fenilbutazon ă crește considerabil pentru dozele mari și în condițiile folosirii îndelungate.

52
Mod de administrare: Adulți: de 2 ori pe zi dimineața ș i seara, c âte un supozitor, 7 -10 zile,
apoi eventual întreținere cu 1 supozitor/zi (cu pauze de 1 -2 zile în fiecare s ăptămână); copii (peste
6ani): 5 -10 mg/kg corp pe zi. În timpul tratamentului se recomand ă regim desodat și evitarea
băuturilor alcoolice.
Prezentare farmaceutic ă: Un supozitor conț ine fenilbutazon ă 250 mg și excipienți: parafin ă
licidă, gliceride de semisintez ă.

Fig. 30 Fenilbutazona

4. Piroxicam (Piroxicam)

Antiinflamator nesteroidian din clasa derivaților de oxicam.
Antiinflamator, analgezic, antipiretic (în special prin inhibarea sintezei de prostaglandine);
inhib ă migrarea elementelor celulare c ătre focarul inflamator, scade agregarea trombocitar ă.
Produsul se absoarbe la nivelul mucoasei rectale, circul ă legat de proteinele plasmatice, are o bună
penetra ie în lichidul sinoval (unde ț se realizeaz ă o concentrație de aproximativ 40% din cea
plasmatic ă), are un timp de înjum ătățire de 35-45 ore. Se metabolizeaz ă prin hidroxilare și
conjugare cu acid glucuronic eliminându -se în special prin urin ă și mai puțin prin materii fecale.
Indicații terapeutice: Reumatismul degenerativ și inflamator -artroze, poliartrita reumatoid ă,
spondilartrita anchilozant ă; patologie disco -vertebral ă; inflamații și edeme posttraumatice în ORL
și stomatologie, gut ă.
Mod de administrare: 20 mg (1 su pozitor) pe zi, doza putând fi crescut ă la 40 mg/zi în
funcție de evoliția simptomatologiei.
În atacul de gut ă se administreaz ă 1 supozitor a 40 mg sau de 2 ori/zi câte 1 supozitor a 20
mg timp de 4 -6 zile, continuându -se cu câte 20mg (1 supozitor) pe zi. Se recomand ă evitarea
asocierii cu aspirina. În cazul asocierii cu anticoagulante și substanțe trombolitice (crește efectul
anticoagulant) precum i în cazul ș asocierii cu carbonat de litiu (scade eliminarea renal ă a acestuia).
Reacții adverse: Pot ap ărea tulbur ări gastroi ntestinale (pirozis, greaț ă, anorexie, diaree, algii
sau rectoragii la cei cu hemorizi) reacții de hipersensibilizare, creșteri tranzitorii ale valorilor

53
transaminazelor serice. Riscul este crescut în cazul utiliz ării dozelor mari (30 -40 m g/zi) pe perioade
îndelungate.
Contraindicaț ii: Ulcer gastric sau duodenal, hipersensibilitate la piroxicam, gravide, copii,
femei care al ăpteaz ă.
Prezentare farmaceutic ă: Supozitoare conț inând piroxicam 0,02 g sau piroxicam 0,04 g.

Fig. 31 Piroxicam

5. Ibuprofen (Paduden, Nu rofen).

Ibuprofen este un antiinf lamator nesteroidian (AINS), cu efecte analgezice și antipiretice,
ctivitate inhibitore a sintezei prostaglandinelor și efect de mic ă intensitate și durat ă asupra agreg ării
plachetare. Ibuprofen se absoarbe rapid. El se le aga de proteinele plasmatice în proporție de 99%,
iar timpul s ău de înjum ătățire seric ă este de aproximativ 2 ore. Metabolizându -se rapid, nu se
acumuleaz ă în organism și nu determin ă procese de inducție enzimatic ă. Eliminarea se face în
principal pe cale renal ă: sub form ă de metaboliț i inactivi aprox. 90% din doza administrat ă, iar
restul sub form ă neschimbat ă.
Indicații terapeutice: Îndep ărtarea durerilor ușoare pân ă la moderate din cefalee,
dismenoree, durerilor dentare, postoperatorii și musculare. Anti piretic. Tratamentul artritei
reumatoide, artritei reumatoide juvenile, osteoartritei, reumtism articular inflamator sau
degenerativ, reumatism extraarticular, patologia respiratorie, vascular ă, în ginecologie, în
cancerologie.
Contraindicații: La fel ca î n cazul altor AINS (antiinflamatoare nesteroidiene),
medicamentul nu se va administra pacienților cu ulcer gastroduodenal activ. Nu se va administra în
timpul sarcinii. Pacienții cu astm bronșic sau cei care au prezentat în antecedente bronhospsm la
admini strarea aspirinei sau a altor AINS.
Sensibilitate la oricare dintre ingredienț i sau la medicamentele care conțin aspirin ă.
Reacșii adverse: Une ori dureri abdominale, pirozis, flatulenț ă, greaț ă, diaree, ulcerații și
sânger ări digestive; ocazional erupții c utanate alergice, edeme, amețeli, cefalee, tinitus și

54
diminuarea auzului, ambliopie (se face examenul oftalmologic); rareori creșterea valorilor
transaminazelor, fosfatazei alcaline ș i bilirubinei, leucopenie, trombocitopenie, reacții anafilactoide
grave.
Administrare: La adulți doza zilnic ă recomandat ă este de 1200 mg, adica 1 supozitor de 2 -3
ori/zi. La copii doza maxim ă zilnic ă de ibuprofen este de 20 -30 mg/kg, divizat ă în 3-4 prize.
Copiilor cu greutatea între 12,5 -17,0 kg (2 -4 ani) li se administreaz ă 1 supozitor la începutul
tratamentului; dac ă este necesar, un alt supozitor poate fi administrat dup ă 6-8 ore dar nu mai mult
de 3 supozitoare în 24 de ore; copiilor cu greutatea între 17,0 -20,5 kg (4 -6 ani) li se administreaz ă 1
supozitor la începutul tra tamentului; dac ă este necesar, un alt supozitor poate fi administrat dup ă 6
ore, dar nu mai mult de 4 supozitoare în 24 de ore.

Fig. 32 Nurofen

6. Meloxicam (Movalis, Meloxicam)

Meloxicamul este un prepar at antiinflamator nesteroidian, inhibitor selectiv al
ciclooxigenazei -2. Face parte din clasa oxicamilor, este un derivat al acidului enolic. Acțiunea
antiinflamatoare, analgezic ă și antipiretic ă a preparatului este determinat ă de micșorarea sintezei
prostaglandinelor în rezultatul inhibiției activit ății enzimatice a cicloo xigenazei -2, care particip ă la
sinteza prostaglandinelor în focarul inflamator. Meloxicamul influențeaz ă neânsemnat asupra
ciclooxigenazei -1, care particip ă la sinteza prostaglandinelor, ce protejeaz ă mucoasa tractului
digestiv și asigur ă o circulașie rena lă adecvat ă.
Farmacocinetic ă: Meloxicam ul se absoarbe bine din tractul gastrointestinal. Concentrația
plasmatic ă maxim ă la administrarea în doză unică de 7,5 mg a preparatului se determin ă peste 4 -6

55
ore, constituind circa 0,4 -1,0 ….g/ml, în doz ă de 15 mg c onstituie circa 0,8 -2,0 ….g/ml.
Biodisponibilitatea preparatului constituie circa 90%. Se cupleaz ă cu proteinele plasmatice (în mare
măsură cu lbuminele) în proporție de 99%. Concentrația mel oxicamului în lichidul synovial
constituie 40 -50% din concentrați a plasmatic ă. Meloxicamul se supune biotransform ării în ficat.
Circa 50% se elimi ă cu urina, preponderant sub form ă de metaboliți inactivi și circa 0,2% -sub
form ă neschimbat ă; restul – cu masele fecale, dintre care 1,6% sub form ă neschimbat ă.
Timpul de în jumătățire constituie 15 -20 de ore.
Indicații terapeutice: Trata mentul simptomatic al: artritei reumatoide, osteoartritelor,
artrozelor, afecțiunilor degenerative ale articulațiilor, însoțite de sindrom algic.
React ii adverse: Anemi e, leucopenie, tronboci topenie, bronhospsm, grețuri, vom ă, diaree,
dureri abdominale, constipație, edeme periferice, creșterea tensiunii arteriale, palpitații, bufeuri,
cefalee și vertij, somnolenț ă, acufene, modificarea indicilor funcțiri renale (concentrație sporit ă de
creatin ină și/sau uree în sânge), conjunctivit ă, dereglarea acuitații vizuale, prurit, urticarie,
fotosensibilitate.
Mod de administrare: Maxim 15 mg meloxicam/zi.
Prezentare farmaceutic ă: Supozitor conț inând meloxicam 15 mg și excipienți: gr ăsimi solide
de semis intez ă (Suppocire BP), hidroxistearat de macrogol glicerol.

Fig. 33 Meloxicam

7. Ketoprofen (Ketomag, Ketoprofen, Ketonal)

Ketoprofenul este un a ntireumatismal nesteroidian din grupa derivaților acidului propionic
cu propriet ăți antiinflamatoare, analgezice și antipiretice m arcante. Ketoprofenul inhib ă biosinteza
prostagalndinelor și exercit ă un efect anti -agregant plachetar. În artralgii reduce durerile articulare

56
atât în repaus, cât și în timpul mișc ărilor, micșoreaz ă rigiditatea matinal ă și tumefierea articulațiilor,
mărește amplitudinea mișc ărilor. Dup ă administrare rectal ă preparatul se absoarbe rapid din tractul
gastrointestinal. Se leag ă de proteinele serice. Concentra iile sanguine terapeutice ț sunt atinse în
interval de 30 de minute, iar nivelele maxime apar dup ă 4 ore de la aplicarea rectal ă.
Indicații terapeutice: Ketoprofen este indicat pentru atenuarea unor sindroame durerose,
pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor reumatice inflamatorii, degenerative și metabolice,
durerea postoperatorie, dismenore, durer ea osoas ă din metastazele tumorale, durerea
posttraumatic ă, artrita reumatoid ă, spondiloartrita seronegativ ă (spondilita anchilozant ă, artrita
psoriazic ă, artrita reactiv ă), gut ă, pseudogut ă, artroze, reumatism extraarticular (tendinit ă, bursit ă,
capsulit ă a um ărului).
Contraindicații: Nou nascuti ș i copii, ulcer gastroduodenal, ulcer peptic activ,
hipersensibilitate la ketoprofen, acid acetilsalicilic sau la alți inhibitori ai sintesei de prostaglandine,
sau la una din componentele produsului, la pacienții care sufer ă de astm bronșic sau cu afecțiuni
alergice, exist ă riscul unui bronhospasm.
Precauții: Pacienții supuși tratamentului de lung ă durat ă vor fi atenționați cu privire la
simptomele unei aafect ări hepatice: oboseal ă anormal ă, urin ă închis ă la culoa re, fecale decolorate.
Se administreaz ă cu prudenț ă femeilor îns ărcinate, numi în cazurile în care avantajele posibile
justific ă riscurile probbile de afectare hepatic ă; se recomand ă la alăptare pe durata tratamentului.
Mod de administrare: Câte un supozit or de 3 ori/zi. Doza zilnic ă maxim ă este 300 mg
ketoprofen.
Prezentare farmaceutic ă: Supozitoare canț inând 100 mg ketoprofen.

Fig. 34 Ketonal

57
8. Naproxen

Naproxen are o acțiune antiinflamatoare, antipiretic ă și analgezic ă. Se absoarbe rapid și
complet la nivelul tubului digestive ajungând la concentrația optim ă în sânge dup ă 1-4 ore de la
administrare. Timpul de înjum ătățire este de 12 -15 ore. Naproxenul este legat în cea mai mare parte
de proteinele plasmatice, traverseaz ă placenta și ajunge în laptele mamei. Aprore 90% se elimin ă
prin urin ă, 70% se elimin ă sub form ă neschimbat ă și restul ca metabolit demetilat, liber sau
conjugat cu acidul sulfuric sau flucuronic.
Indicații terapeutice: Osteoartrite, gut ă artritic ă, artrite reumatoide, spondilite anchilozante,
reumatism ar ticular acut și alte forme de boli reumatismale, articulare și musculare. Traumatisme în
sistemul osteoarticular, sciatic ă, nevralgii, polineurite, tromboflebite, cefalee, infec ii respiratorii
acute si alte st ări inflamatorii ș i febrile, dismenoree, im inența de naștere prematur ă.
Mod de dministrare: Intrarecta l, un supozitor/zi, la nevoie 2 supozitoare/zi în dou ă prize.
Prezentare farmaceutic ă: supozitoare conț inând 500 mg naproxen.

9. Tenoxicam

Tenoxicam este un antiinflamator nesteroidian cu propriet ăți antiinflamatorii, analgezice,
antipiretice ș i de inhibare a agreg ării plchetare. Tenoxicamul neutralizeaz ă radicalii activi de oxigen
produși la locul inflamației. Este un puternic inhibitor în vitro al metaloproteinazelor umane
(stromelisina și colagene za) care induc afectarea cartilaginoas ă. Aceste efecte farmacologice
explic ă, cel puțin parțial, eficacitatea terapeutic ă a produsului Tilcotil în tratamentul afecțiunilor
inflamatorii și degenerative dureroase ale sistemului osteomuscular.
Indicații terap eutice: Tilcotil este indicat în tratamentul simptomatic al urmatoarelor
afecțiuni inflamatorii si degenerative dureroase ale sistemului osteomuscular: artrit ă reumatoid ă,
osteoartrit ă, artroz ă, spondilit ă anchilopoietic ă, afecțiuni extraarticulare, de exemplu tendinit ă,
bursit ă periartrit ă umeral ă (sindrom um ăr – mână) sau de șold, întinderi ligamentare, entorse, gut ă
acută, durere postoperatorie, dismenoree primar ă.
Farmacocinetic ă: Absorbția dupa administrare rectal ă sete de aproximativ 80%.
Concentrații le plasmatice maxime dup ă administrarea oral ă sau rectal ă sunt atinse într -un interval
de 2 ore. În sânge, produsul se leag ă în proporție de peste 99% de lbumin ă.
Tenoxicamul are o bun ă penetrare în lichidul sinovial. Timpul mediu de înjum ătățire prin
eliminare al tenoxicamu lui este de 72 de ore (în medie 42-98 ore). Tenoxicamul este excretat dup ă

58
o biotransformare aproape complet ă sub form ă de metaboliți inactivi din punct de vedere
farmacologic.
Mod de administrare: Pentru toate indicașiile în afar ă de dismenoree primar ă, durere
postoperatorie și gut ă acută, se va administra o doz ă zilnic ă de 20 mg, în același moment al zilei.
Pentu durerile postoperatorii, doza recomandat ă este de 40 mg o data pe zi, timp de pân ă la 5 zile, ir
pentru crizele acute de artr ită cauzat ă de gut ă doza recomandat ă este de 40 mg o dat pe zi, timp de 2
zile, urmat ă de 2 mg o data pe zi, timp de alte 5 zile. Atunci cînd acest lucru este indicat,
tratamentul poate fi instaurat prin administrare i.v. sau i.m. o data pe zi timp de una pâna la dou ă
zile i continuat ș apoi pe care oral ă sau rectal ă.
Reacții adverse : Dinex amenele clinice efectuate pe un mare numar de pacienți, a reieșit c ă
Tilcotil este bine tolerat la dozele recomandate. În general, reacțiile adverse raportate au fost uș oare
și trecătoare. La un procent redus din numarul pacienților a fost necesar ă întreruperea tratamentului
datorit ă reacțiilor adverse. S -au constatat următoarele reacții adverse: disconfort gastric, epigastric
și abdominal, dipepsie, arsuri și greaț ă, ame țeală, cefalee, constipaț ie, diaree, stomatit ă, gastrit ă,
vomă, sângerare gastrointestinal ă, ulcer și melen ă, fatigabilitate, tulbur ări ale somnului, pierderea
poftei de mâncare, uscăcine a gurii, vertij, mânc ărime (de asemenea, în regiunea anal ă, după
administrarea rectal ă), eritem, creștere a ureei sanguine sau a creatininei, edem.

10. Clofezon

Acțiune terapeutic ă: Combinație echimolocular ă de fenilbutazon ă i clofexamin ă, are ac iune
antiinflamatorie ș ț și analgezic ă.
Indicații terapeutice: Afecț iuni reuma tice articulare inflamatorii, puseuri inflamatorii și
dureroase ale artrozelor, reumatisme abarticulare, flebite superficiale și periflebite, tromboz ă
hemoroidal ă, accesul de gut ă.
Reacții adverse: Aceleași ca pentru Fenilbutazon ă, dar este mai bine suport at.
Mod de administrare: 1 supozitor seara la culcare.
Prezentare farmaceutic ă: supozitoare conținând clofezon ă 400 mg.

59
CAPITOLUL 4
BIODISPONIBILITATEA SUBSTANTELOR
MEDICAMENTOASE ADMINISTRATE SUB FORMA DE
SUPOZITOARE RECTALE

Biodisponibil itatea substanțelor active administrate pe cale rectala depinde de diverși
factori, care pot fi divizați in trei grupe:
– factori anatomo -fiziologici,
– factori ce privesc proprietățile fizico -chimice ale s.a.
– factori ce privesc caracteristicile bazei.
Pentru a ințelege cum are loc absorbția medicamentelor , deci biodisponibilitatea este
necesar să cunoaștem cateva date despre anatomia și fiziologia rectului.
Supozitoarele rectale sunt introduse prin anus și a jung in partea cea de mai jos a intestinului
gros, in rect.
Din punct de vedere anatomic rectul este partea terminală a colonului formand ultimii 10 –
15 cm din tractul gastro -intestinal.
Rectul este format din: canal rectal și ampula rectală.
Rectul este un organ cavitar, cu pere ții netezi, f ără vilozi tăți, peretele r ectal fiind format
dintr -un epiteliu unistratificat, alc ătuit din celule cilindrice și celule in form ă de cup ă, care secret ă
mucus. Volumul total de mucus este estimat la aproximativ 3 ml și este r ăspandit pe toat ă suprafa ța
peretelui recta l; stratul de mucus pe suprafa ța mucoasei rectale are o grosime de 100 μm. Mucusul
rectal are capacitate de tamponare mic ă și pH~7,5. In condi ții normale rectul este gol și umplerea
lui provoac ă efectul de defeca ție aflat in mod normal sub control.
Absorb ția substan țelor medicamentoase din rect pentru re alizarea efectului general este
influen țată de irigarea acestui organ, in special de drenarea venoas ă.
La nivelul rectului ajung trei vene separate:
vena hemoroidal ă inferioar ă,
vena hemoroidal ă medie (m ijlocie),
vena hemoroidal ă superioar ă.
Venele hemoroidale inferioar ă și median ă se scurg in venele iliace, apoi in vena cava
inferioar ă, trecand apoi in circuitul sistemic. Vena hemoroidal ă superioar ă se vars ă in vena port ă și

60
ajunge in ficat. La nivelul ficatului medicamentele sunt par țial metabolizate – inactivate, deci
biodisponibilitatea medicamentelor nu este de 100% ci mai mic ă.
Se poate evita efectul primului pasaj hepatic prin introd ucerea supozitoarelor in partea cea
mai de jos a rectului, pe ult imii 5 -6cm, dar acest lucru nu poate fi garantat, deoarece medicamentul
nu rămane in zona sfincterului anal, fiind propulsat in intestin, pe baza activit ății sfincterului.
Aprox 80% din substan țele active trec in circuitul sistemic și 20% ajung la nivel ul ficatului.
Comparativ cu resorb ția pe cale oral ă, biodisponibilitatea este mai mare pe care rectal ă,
deoarece substan țele active administrate oral trec prin ficat.
După administrare pe cale rectal ă, dependent de caracteristicile excipientului, supozitoarel e:
→ fie se dizolv ă in fluidul rectal, dac ă excipientul este hidrosolubil,
→ fie se topesc la 370C, dac ă excipientul este liposolubil.
Deoarece volumul de mucus este mic, dizolvarea este dificil ă, necesitand un exces de ap ă.
Datorit ă efectului osmotic al e xcipientului, apa este atras ă din vasele sanguine sau lichidul
intersti țial dand o senza ție de jen ă. Sunt prefera ți excipien ții care elibereaz ă substan țele active dup ă
topire – excipien ții gra și.
Indiferent de tipul de excipient, substanța activă dizolvată in supozitor, dup ă desfacerea
supoz, va difuza spre mucoasa rectal ă prin stratul mucos, urmand s ă fie absorbit ă.
Substanța activă suspendată , va trebui s ă fie eliberat ă din excipient, fie datorit ă gravita ției,
fie motilit ății intestinale, urmand faza de d izolvare in fluidul rectal; moleculele dizolvate vor difuza
prin stratul mucos, apoi prin mucoasa rectal ă și vor fi apoi absorbite in circuitul sanguin.
Absorb ția este un proces de difuziune pasiv ă – ca la toate nivelele tubului digestiv.

4.1. Factorii fi ziologici care influen țează absorb ția rectal ă

→ localizarea supozitorului dup ă administrare – daca s.a. e eliberata in partea superioara a
ampulei rectale, va fi vehiculata de sange c ătre ficat, unde sufer ă efectul primului pasaj. Forma de
torpila favoriz ează stagnarea in prima por țiune rectala, evitandu -se trecerea in vena porta.
→ cantitatea mica de lichid disponibil la nivelul rectului – 3 ml mucus – ridică problem
pentru substan țele care au o foarte mic ă solubilitate (ex: fenitoina). In condi ții nefizi ologice se
poate m ări cantitatea de lichid din rect, fie prin atrac ție osmotic ă a excipientului, fie in caz de
diaree.

61
→ propriet ățile mucusului rectal: pH~neutru, lipsa capacita ții de neutralizare a mucusului
rectal.
→ conținutul rectal – rectul este de o bicei gol, mater iile fecale fiind expulzate sau
transportate inapoi in colon, dependent de controlul voluntar al sfincterului rectal.
→ motilitatea (peristaltismul) peretelui intestinal,
→ presiunea organelor abdominale asupra rectului: organele abdominale preseaz ă pe rect,
cand organismul este in pozi ție vertical ă, stimuland r ăspandirea masei dizolvate sau topite a
supozitorului și adsorb ția.
→ particularit ățile individuale: – gradul de anastomozare a venelor hemoroidale.
– circula ția limfatic ă de la acest nivel (de și este mai lentă și mai mic ă) joac ă un rol in
absorb ția pe cale limfatic ă.
– starea membranei rectale (intacta/lezata): intact ă – acționeaz ă ca o barier ă la trecerea liber ă
a substan țelor.
– obstruc ția intestinala datorita cre șterii unor tumori.

4.2. Influenta formul ării asupra biodisponibilitatii substan țelor active
administrate rectal

Un rol important in absorb ția si biodisponibilitatea substan țelor active din supozitoare il
joaca:
> propriet ățile fizico -chimice ale s.a.
> natura si caracteri sticile bazei de supoz
> eventuala prezenta a unor subst auxiliare.
Propriet ățile fizico -chimice ale substanțelor medicamentoase
Un rol important in cedarea substan țelor active il are solub ilitatea substanțelor active în
excipienți .
– dacă substan ța are af initate mare pentru excipient, ea se va afla in propor ție mare sau total
dizolvat ă in excipient => cedarea in fluidul rectal va fi lent ă.
– o oarecare liposolubilitate este necesara pentru penetrarea prin membrana rectal ă.
– pentru a gr ăbi viteza de eliber are (cedare) – care este pasul hot ărator in absorb ția
substan țelor, se recomand ă ca pentru substan țele hidrosolubile s ă se aleag ă un excipient liposolubil,
iar pentru cele solubile in gr ăsimi un excipient hidrosolubil.

62
– dacă substan țele active au solubili tate mic ă in ap ă sau gr ăsimi se recomand ă utilizarea
substan țelor active aduse la grad de diviziune cat mai mic – micronizarea lor, gr ăbind astfel viteza
de dizolvare in cantitatea mic ă de fluid rectal, deoarece pentru acestea viteza de dizolvare este
hotăratoare pt viteza de absorb ție.
– cea mai lent ă vitez ă de cedare apare la supozitoarele in care substan țele active sunt
incorporate sub form ă de solu ție in faza intern ă a unei emulsii A/U.
– pentru o cedare rapid ă se prefer ă dispersarea substan țelor solubi le in ap ă sub form ă de
suspensie in excipient gras.
Mărimea particulelor de substan ță solid ă dispersat ă are importan ță din punct de vedere
tehnologic, pentru realizarea de supozitoare omogene și din punct de vedere al biodisponibilit ății.
– pentru evitarea sediment ării particulelor solide in excipientul fluid particulele trebuie s ă fie
sub 150 μm.
– cel mai u șor suportate sunt particulele sub 50 μm, care nu produc irita ții și au viteza de
dizolvare mai mare – se recomand ă deci micronizarea.
– particulele cu dimensiuni mai mari au dat nivele sa nguine mai inalte decat cele cu
dimensiuni mai mici => optim intre 50 -100 μm.
– particulele mai mici de 5 μm nu asigur ă transportul prin ve hiculul topit iar cele mai mari
de 100 μm risc ă să sedimenteze.
Densitatea parti culelor dispersate in excipient influen țează capacitatea de etalare a
excipientului topit pe o suprafa ță mai mare. Influenta e semnificativa cand densitatea dep ășește o
anumit ă valoare – pentru pulberi grele, dense.
Concentrația substanțelor active în exci pient influen țează viteza de absorb ție, depinzand de
doza necesar ă pentru efectul terapeutic, fiind egal ă sau o dat ă și jum ătate fa ță de cea oral ă.
Cu cat concentra ția este mai mare cu atat resorb ția este mai crescut ă. O cantitatea prea mare
influen țează omogenitatea preparatului prin tendin ța de aglomerare. De asemenea concentra ția
crescut ă poate m ări vascozitatea masei de supozitor care poate ingreuna turnarea in forme și
intarzia etalarea excipientului pe mucoasa rectal ă.
Propriet ățile fizico -chimice ale bazelor de supozitoare care influen țează absorb ția
rectal ă
La formularea și prepararea supozitoarelor se folosesc urm ătoarele tipuri de baze:
– baze grase (lipofile);
– baze hidrosolubile;
– baze autoemulsionabile.

63
Bazele grase
Sunt reprezentate de untul de cacao, un excipient natural, și de gliceridele de semisintez ă,
obținute prin hidrogenarea unor uleiuri vegetale (de palmier, cocos, arahide, etc.) și cunoscute sub
diverse denumiri comerciale.
Bazele hidrosolubile
Din aceast ă categorie fac parte polieti lenglicolii (polimeri ai oxidului de etilen ă). Exist ă
diverse tipuri de PEG -uri, care difer ă prin lungimea lan țului, masa molecular ă și starea fizic ă, cei
mai folosi ți fiind PEG 300, 400, 600, 1500, 1540, 3350, 4000, 6000 și 8000.
Bazele autoemulsionabile
Sunt amestecuri de materiale lipidice și hidrosolubile sau hidromiscibile, capabile s ă
formeze emulsii de tip U / A la contactul cu fluidul rectal și să se disperseze in acesta. Din acest
grup fac parte Tween 61, Myrj 52 și Pluronicii.
O prim ă condi ție pe care trebuie s ă o indeplineasc ă bazel e de supozitoare, indiferent de
natura lor, este s ă rămană solide la temperatura camerei și să se inmoaie, s ă se topeasc ă sau s ă se
dizolve dup ă administrare, astfel incat substan ța medicamentoas ă conținută să fie compl et
disponibil ă după inser ția supozitorului.
Anumite baze sunt mai eficiente, in ceea ce prive ște eliberarea substan țelor
medicamentoase, decat altele, datorit ă caracteristicilor lor particulare.
Capacitatea de înmuiere și topire sau de dizolvare a excipien ților:
Bazele lipofile cedeaz ă substan țele medicamentoase prin topire. Topirea excipien ților
liposolubili trebuie s ă se fac ă la temperaturi cuprinse intre 32,6 -37,6oC, temperatura optim ă fiind
situat ă la 36,7oC, apropiat ă de cea rectal ă.
Topirea propriu -zisă este precedat ă de o perioad ă de inmui ere (ramolire), ceea ce permite
etalarea masei in ampula rectal ă, favorizand eliberarea substan ței active.
S-a demonstrat c ă dacă punctul de topire al excipientului li pofil este mai ridicat, efectul
farmacologic este tardiv. Este important de cunoscut și punctul de topire al supozitoarelor, deoarece
unele substan țe medicamentoase pot modifica punctul de topire al excipientului.
Bazele grase care se topesc la temperaturi mai joase au avantajul c ă elibereaz ă substan ța
medicamentoas ă incorporat ă in por țiunea inferioar ă a rectului, evitandu -se astfel preluarea acesteia
in vena port ă și, astfel, efectul primului pasaj hepatic.
Bazele hidrosolubile cedeaz ă substan ța medicamentoas ă ca urmare a dizolv ării in fluidul
rectal. Di zolvarea lent ă, intr -un timp mai mare (conf. FR X in maxim 1 or ă), se datoreaz ă
volumului redus al mucusului prezent, astfel avand loc și o eliberare mai lent ă a substan ței active.

64
PEG -urile, bazele hidrosolubile uzuale, fiind higroscopice, absorb apa din țesuturile aflate
in vecin ătatea rectului și conduc la o cre ștere a presiunii osmotice in lumenul rectal. Se produce o
iritație local ă și inițierea unui r ăspuns colonic, cu deplasarea rapid ă a bolului fecal și evacuarea
supozitorului, impiedicand astfel el iberarea și absorb ția complet ă a substan ței medicamentoase.
Pentru a se evita aceste neajunsuri, supozitoarele cu PEG trebuie s ă conțină cel pu țin 20%
apă, sau se imerseaz ă in ap ă inainte de inser ție.
Capacitatea de etalare și capacitatea de cedare a subst anței medicamentoase din bazele de
supozitoare:
In cazul supozitoarelor formulate cu excipien ți lipofili, lichidul uleios rezultat dup ă topirea
acestora este nemiscibil cu fluidul rectal. De aceea, substan țele liposolubile tind s ă rămană in
excipient și să nu migreze in fluidele fiziologice apoase.
Lucrurile se petrec invers cu substan țele hidrosolubile inco rporate in baze lipofile, cand,
datorit ă lipsei de afinitate a substan țelor medicamentoase pentru excipient, rezult ă o cedare mai
bună.
Bazele hidrosolu bile, dup ă dizolvare, se amestec ă cu secre țiile mucoasei, prin ur mare
cedarea substan țelor medicamentoase din asemenea baze nu ridic ă probleme, indiferent de modul
lor de incorporare (prin dizolvare sau prin suspendare).
Substan țe auxiliare prezente in for mulare care influen țează absorb ția rectala
→ agen ții de ingro șare m ăresc vascozitatea: dioxidul de sil iciu coloidal, monostearatul de
aluminiu in concentra ție 1-2% in masa de excipient creeaz ă un sistem asem ănător unui gel și
micșoreaz ă viteza de cedare a substan țelor active.
→ alte substan țe adăugate mic șoreaz ă vascozitatea, de ex lecitina favorizeaz ă etalarea, ca
urmare a mic șorării viscozit ății.
→ substan țele tensioactive: – utilizate ca emulgatori pt a u șura incorporarea solu țiilor
apoase in baze grase. Dacă substan țele tensioactive favorizeaz ă formarea emulsiilor A/U ele
micșoreaz ă biodisponibilitatea pentru c ă micșoreaz ă viteza de cedare din excipient.
– utilizate ca agen ți de umectare pot influen ța cedarea. Astfel, favorizand capacitatea de
intindere a masei topite pe mucoasa rectal ă, favorizeaz ă resorb ția.
– folosite in concentra ții mari pot solubiliza micelar s.a. => cedarea e dificila si absorb ția e
franat ă.

65
III. BIBLIOGRAFIE

1. Ionescu Stoian P., Ciocănelea V., Adam L., Ban L., Rub -Saidac A., Geor gescu E., Tehnica
farmaceutică, Ediția II, Editura Didctică ș i Pedagigică, București, 1974;
2. Băloescu C., Curea E., Controlul medicamentului, Editura Didactică și Pedagigică,
București, 1983;
3. Popovici A., Supozitoare, Editura Medicală, București, 1988 ;
4. Leucuța S., Tehnologia formelor far maceutice, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1995;
5. Stănescu V., Tehnica farmaceutic ă, Editura Medical ă, București, 1995;
6. Leucuța S., Tehnologie farmaceutic ă industrial ă, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2001;
7. Cristea A., N., Farmacologie – note de curs, Editura Medical ă, București, 2002;
8. Popovici A., Ban I., Tehnologie farmaceutic ă, Editura Tipour, Târgu – Mureș, 2004;
9. Magyar I., Batyanyi A., Farmacologie pentru medicina general ă, medicina dentar ă si
farmacie, E ditura Primus, Oradea, 2008;
10. Farmacopeea Român ă, Ediția a X -a, Editura Medical ă, București, 2004;
11. MEMOMED, Edișia a XVI -a, 2010;
12. www.sfatulmedicului.ro.