Nume:Arsenie R ăzvan Alexandru [627371]

Gândirea

Nume:Arsenie R ăzvan Alexandru

Specializarea: Electronică Aplicată

Anul:2

Grupa: ELA 2.2

Profesor coordonator: Călin Răzvan Alexandru

1
Cuprins
Cap1. Gândirea…………………………………………………… ………………………………. ……2
1.1.Definirea și caracterizarea gândirii……………………………………………………….. …..2
1.2.Conținutul informațional al gândirii ………………………………………………………….4
1.3.Funcțiile gândirii ……………………………………………………………………………………..5
1.4.Înțelegerea ……………………………………………………………………………………………..6
Cap2. Inteligență artificială …………………………………………………………………………….7
2.1.Rețele neuronale ……… ……………………………………………………………………………..8
2.2.Stadiul cercetărilor în Inteligență Artificială ……………………………………………….9
Cap3. Inteligență artificială și mintea umană ………… ……………………………………….. 10
3.1.Cadrul științific al problemei …………………………………………………………………..12
Cap4. Părerea personală …………………………………………………………… …………………12
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………..14

2
Gândirea
Definirea și caracterizarea gândirii
Intelectul desemnează un sistem de relații, activități și procese psihice
superioare (inteligență, gândire, memorie imaginație, atenție, limbaj),sistem ce se
constituie și funcționează la nivel uman, depășind experiență senzorială, dar
bazându -se pe ea, uzând de proprietăți specifice ale creierului uman și rea lizându –
se numai prin modelare culturală și integrare socioculturala.
Gândirea este un proces psihic secundar, în sensul formării lui pe bază celor
primare, dar având un rol și o însemnătate centrală definitorie pt om, întrucât
bazându -se pe cunosteintele elaborate social istoric, accede la stucturi interne, la
relații necesare, la ceea ce este general și essential.
Prin noțiune luată că unitate informațională selective condemsata, referită la
un domeniu că idée și prin modul de operare prin care noțiunea că fapt de
cunoaștere se formează -ne referim la operațiile intelectuale – se delimitează la
gândirea de alte procese psihice. Gândirea este procesul psihosocial de
reconstituire a ceea ce este unitar, coerent, coarticulat necesar -dincolo de
diversitate. Toc mai deaceea gândirea are o structură unitară.
Gândirea se definește că procesul cognitiv de însemnătate centrală în
reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării și generalizării coordonate
în acțiuni mentale, extrage și prelucrează informați i despre relațiile categoriale și
determinative în formă conceptelor, judecăților și raționamentelor. Gândirea
imiplica o scuccesiune de operații.

3
Când spunem succesiune nu înseamnă că actul de gândire trebuie să dureze
mult: că și în cazul percepției, im iplicarea lor se poate realiză extreme de repede,
că și cum ar fi simultane( când întrevăd soluția). Prin interpretarea gândirii că
aflându -se într -o continuă desfășurare, dezvoltare și schimbare, practic într -o
continuă naștere, se depășește și contradicț ia dintre dat și dobândit.
Convertirea și finalizarea procesului în produs și transformarea produsului în
premisă a unui nou proces, constituie calea dinamicii și evoluției gândirii. Gândirea
încheie un ciclu al cunoașterii și deschide un altul, circuitul interacțiunii cognitive
dintre individ și lume, fiind practic infinit.Inconsecvență terminologica și
insuficiență delimitărilor conceptuale păr a fi mai prezente în studiul gândirii decât
în cel al altor mecanisme psihice.
Nimeni nu poate nega relația de interdependență dintre gândire și inteligență,
dar nici nu trebuie să se ajungă la identificarea lor. Inteligență sefoloseste de
gândire, dar nu se reduce la ea; gândirea se intersectează cu inteligență dar nu se
confundă cu ea, chiar dacă în determinarea nivelului de inteligență ne servim de
unele informații din psihologia gândirii(formă, tipuri, niveluri de gândire),
distincția dintre ele trebuie păstrată.
Psihologia și psihanaliză arată că gândirea servește pentru înțelegerea ralului
de care ea este pute rnic legată, fiind chiar susținută de dorință de a acționă asupra
realului.Interpretarea gândirii că mecanism de procesare a informațiilor aduce o
nouă perspectivă teoretică de abordare a gândirii și deschide posibilitatea modelării
ei pe calculator.Gândir ea este introdusă în categoria activităților finalizate prin
sarcini și diferențiata astfel de activități mentale considerate că fiind simple. Ea
implică elaborarea obiectivelor intermediare spre deosebire de celelalte care
debutează direct cu tratarea de bază.

4
Prin gândire se realizează saltul calitativ al activității de cunoaștere de la
particular la general, de la accidental la necesar, de la simplă constatare a existenței
obiectului la interpretarea și explicarea lui legic -cauzala, se face trecerea de la
procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.
Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct
asupra realității, ci asupra informației furnizate de percepții și reprezentări.
Desfășurarea ei presupune întot deauna fie existența unei informații care se extrage
în prezent în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informații evocate
din tezaurul memoriei. În acest fel, chiar produsele unei activități a gândirii devin,
la rândul lor, obiect al unui proces ulterior de gândire.
Gândirea se organizează că un sistem multifazic, întinzându -se pe toate cele
trei coordonate temporale: trecut, prezent și viitor. Ea realizează o permanență
corelare între diversele momente și stări ale obiectului: folosește i nformația despre
trecutul obiectului pentru a explică prezentul lui, integrează informația despre
trecutul și prezentul obiectului pentru a determină starea lui în viitor.
Ea realizează o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lângă funcția
interpre tativ-explicativă, dobândind și o funcție creatoare: elaborarea de modele,
proiecte și planuri ideale pe bază cărora, în cursul activității practice, se realizează
noi obiecte, noi configurații ale mediului înconjurător.
Conținutul informațional al gândiri i
Gândirea este un proces de cunoaștere, alături de senzații, percepții,
reprezentări, memorie, imaginație. Procesele de cunoaștere au un punct comun în
reflectarea realității – ele reflectă aspecte, lațuri, însușiri ale realității. Dar, în timp

5
ce proces ele senzoriale reflectă însușiri concret intuitive, accesibile simțurilor,
gândirea reflectă însușiri es ențiale (invarianți cognitivi).
Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil și
definitoriu pentru o întreagă categorie de obi ecte sau fenomene.Însușirile concret
intuitive fiind accesibile simțurilor, ne apăr așa cum sunt ele. În schimb, gândirea
trece dincolo de aparentă la esența, dincolo de particular la general. Însușirile
esențiale sunt impalp abile, inaccesibile simțurilor.
În schimb, sunt accesibile simțurilor prin intermediul unor operații complexe
de abstractizare și generalizare. Însușirile esențiale sunt extrase din realitate,
îndepărtându -se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesențial.Reflectarea din
gândire este o reflectare multiplă, mijlocita prin intermediul cunoașterii perceptive,
a reprezentărilor, a experienței acumulate, dar mai ales prin inter mediul cunoașterii
științifice.
Limbajul este un factor mijlocitor și un mecanism de integrare și vehiculare
a informației.Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele
senzoriale, se desfășoară pe axă timpului, între trecut, prezent și viitor. Gândirea își
extrage conținuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în raport cu
cerințe le prezentului și emite predicții cu privire la viitor.
Funcțiile gândirii
Gândirea are o funcție cognitivă, având rolul esențial în cunoașterea
abstractă, formală a realității. În bază acestei funcții, gândirea realizează trecerea
dincolo de aparentă la e sența, dincolo de formă la conținut.

6
O a două funcție este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol central în
sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele celorlalte
activități și procese psihice, fiind multiplu mijlocita. Pe de altă parte, gândirea
valorizează, dezvoltă și perfecționează celelalte procese psihice. În acest mod, se
dezvoltă formele complexe ale percepției și observația, reprezentările generale,
memoria logică, imaginația reproductiva, motivația cognitivă etc.
Înțelegerea
Înțelegerea și rezolvarea de probleme sunt două procese inseparabile ale
gândirii; ele nu pot fi desprinse una de altă și nici nu se desfăsoară una în afară
celeilalte. Practic, înțelegerea este indispensabilă demarării unui proces rezolutiv,
iar procesul rezolutiv se încheie printr -o înțelegere la un nivel superior. Înțelegem
rezolvând situațiile problematice cu care ne confruntăm și rezolvăm aceste situații
pornind de la un anumit nivel de înțelegere.Înțelegerea exprimă cel mai bine
dimensiunea procesuală a gândirii, care descrie modul în care sunt prelucrate,
procesate informațiile.
Înțelegerea se poate manifestă că o inmănunchere, o integrare de însușiri
într-o reprezentare generală, un concept empiric.Pe de altă parte, înțelegerea se
poate ma nifestă prin expansiune, fiind rezultatul impunerii unor modele explicative
ale realitătii prin invătare, instruire, educație (că și cum ar luă în posesie o serie de
date, situații, fenomene care i se subordonează).
Rezultă că a gândi este, în mod definito riu, sinonim cu a înțelege.
Conceptele, noțiunile au o existentă psihologică, adică functionează în mintea
noastră, în măsura în care știm ce inseamnă, în măsura în care înțelegem
conținuturile lor, adică suntem în posesia semnificației lor. Înțelegerea ne conduce

7
la o explicație, iar explicația ne permite elaborarea unui model funcțional al
realitătii reflectate.
Inteligență artificială
Inteligență Artificială poate fi definită că simularea inteligenței umane
procesată de mașini, în special, de sisteme de computere. Acest domeniu a fost, în
general, caracterizat de cercetări complexe în laboratoare și doar destul de recent a
devenit parte a tehnolo giei în aplicații comerciale.
Termenul de Inteligență Artificială este întâlnit azi în numeroase publicații
tehnice, medicale, militare, științifice, de obicei, când vine vorba de aplicații ce
realizează performanțe de care numai omul era socotit capabil: recunoașterea și
analiză vocii și a imaginilor, traduceri dintr -o limbă în altă, diferite jocuri de
inteligen tă (șah, bridge), luarea unor decizii complexe fără intervenția unui
operator uman etc. Inițial, obiectivele Inteligenței Artificiale au fost foarte
ambițioase: mașină trebuia să rezolve diferite probleme, să învețe din propria
experientă și din evenimente le exterioare sistemului său, să efectueze
raționamente, să conceapă noi obiecte cu proprietăti prestabilite.
Principalul scop al Inteligenței Artificiale este de a imită întrutotul creierul
uman în modul în care acesta gândește, răspunde și interactioneaz ă. În pofida
nivelului atins de cercetători, acest deziderat nu va fi atins foarte curând, creierul
uman fiind incă o enigmă, aproape imposibil de analizat matematic sau tradus în
limbaj masină.Indiferent de puterea lor de procesare, mașinile nu vor înlocu i,
probabil niciodată, omul, cea mai inteligentă și puternică fiintă de pe Pămant.
Această afirmație este sprijinită de numeroase rațiuni.

8
Cel mai important argument împotrivă dezvoltării mașinii cu adevărat
inteligențe este cel al evoluției. Mașinile nu au parcurs rigorile de supraviețuire
timp de milioane de ani precum oamenii. Modul în care aceștia interactionează,
gândesc și se adaptează sunt faze de dezvoltare ale intelectului, diferit fiecărui
individ în parte. Acestui intelect i -au fost necesare mil ioane de ani să evolueze,
reprezentând, astfel, o etapă extrem de dificil de implementat în dezvoltarea
mașinii inteligențe.
Rețele neuronale
O rețea neuronală este de tip fizic (în electronică) sau virtual (un program pe
computer). Fiind vorba de o rețea, această se prezintă sub formă unei matrici de
noduri sau neuroni legați într -un mod oarecare, unul de altul.
Fiecare neuron are câteva intrări și ieșiri. Intrările sunt formate din mesaje
primite de la o serie de senzori. Mesajele sunt prelucrate anterior de către alte
rețele asociate și apoi transmise mai departe. Presupunând că semnalul de intrare
în rețeaua neuronală atinge punctul de ieșire din această, acesta poate fi o valoare
sau o matrice de valori. La început, rezultatul va fi aproape aleatoriu p ană când
rețeaua este antrenată corect.
Antrenamentul rețelei constă în primirea de informații pentru a face
raționamentele cât mai aproape de realitate.În viitor, computerele vor fi, probabil,
un hibrid între rețeaua neuronală și tehnologia conventională, utilizată în prezent.
Tehnologia actuală are avantajul de a fi logică și rapidă în probleme matematice.
Rețelele neuronale nu sunt foarte potrivite pentru ecuații complicate, așa cum
creierul uman se descurcă mai greu în calcule matematice, dar excelează în
deosebirea culorilor, a sunetelor, a formelor.

9
Azi, în ciudă realizărilor extraordinare în domeniu, rețelele neuronale se află
în stadiul de inteligentă al unei insecte, fiind incă un concept foarte nou și care
trebuie înțeles cu maximă precizie.

Stadiul cercetărilor în Inteligență Artificială
Totuși, în urmă cercetărilor din ultimii ani, calculatorul este capabil să
realizeze raționamente și să descopere legături logice între fapte descrise corect
prin propoziții. De asemenea, calculatorul este capab il să învețe din propriile
greșeli și să interacționeze cu un utilizator.
Folosindu -se de aceste performanțe, omul a creat computere și programe
specifice care să lucreze pentru el, să -i rezolve ecuații complicate, să proceseze
baze de date cu sute de mii de inregistrări, să -l ajute în proiectarea și producerea
unor echipamente tehnice avansate etc. Cu toate aceste realizări extraordinare,
comparativ cu situația de acum 50 de ani, limită este departe de a fi atinsă,
cercetătorii fiind mereu preocupați de c ercetarea “masinii care gandeste” și care
poate oferi instantaneu soluții viabile la diversitatea mare de probleme care apăr.
Pentru a creă o masină care “gandeste” trebuie definită “inteligenta” unei
astfel de mașini. Inteligență mașinii este rezultatul a mai multor ani de cercetări,
țeste, reușite și eșecuri. S -a dorit că mașină să învețe, să inteleagă limbajul folosit
de utilizator prin intermediul a nenumărate interfețe și să -și perfecționeze percepția
senzorială. Cercetătorul britanic Alan Turing este de părere că un computer poate fi
numit inteligent dacă, pus, în legătură cu un om, îl determină pe acesta să creadă c ă
este în contact tot cu un om.

10
Pentru a face fată unui test uman, computerul trebuie să stocheze o cantitate
imensă de informație, din to ate domeniile.Inteligență și informația nu pot fi
separate una de altă. Oamenii sunt capabili să furnizeze o informație utilă, dau
dovadă de inteligentă, de competentă, dar sunt limitați în cunoaștere. Sistemele
informatice clădite în jurul unor baze de da te inglobează acest tip de competentă,
dar nu au raționamentul nativ al omului. Deosebirea constă în proprietătile
echipamentului electronic ce permite multiplicarea competenței respective de mii
de ori, oferind, implicit, o intelige ntă multiplicată corespunzător.
Această inteligentă, astfel creată, este mult mai ieftină și precisă decât cea
umană, putând fi reprodusă mecanic la nesfârșit.Ținând cont de explozia
performanțelor componentelor electronice și a calculatoarelor în general, este
evident că termenul de Inteligentă Artificială va căpăta noi valențe în anii următori.
Inteligență artificială și mintea umană
Dintre toate aptitudinile omului, caracteristică cea mai specific umană este
inteligență, dat fiind că transformă omul biologic în homo sapi ens. Totuși,
inteligență nu este un lucru material, ci un concept abstract, fiind dificil de definit.
Putem spune că se analizează manifestările inteligenței, comportamentele
„inteligente", dar nu inteligență insăsi.
Psihologia inteligenței este strâns le gată de conceptul diferențelor
individuale în privință „trăsăturilor" mentale și a dezvoltării instrumentelor de
analiză. De -a lungul istoriei, conceptul de inteligentă s -a schimbat mult. Încă din
cele mai vechi timpuri tehnologia a fost pentru oameni o sa bie cu două tăișuri și
orice tehnologie care a apărut a av ut atât părți bune, cât și rele .

11
Inteligență este o capacitate specifică a organizării mentale a omului
concretizată în capacitățile de disociere –corelare – sistematizare, de a face față
diverselor situații problematice, de a adopta decizii optime în situațiile alternative
prin aplicarea unor criterii și țeste de eficientă de a creă și alege mijloacele
adecvate scopului stabilit.Inteligență este dimensiunea personalității ce favorizează
adaptarea co nduitei intelectuale, practice sau sociale la situații noi. Gândirea și
comunicarea fiind interdependente .
Complexitatea gândirii este organizată și structurată, ea simplificându -se
prin acțiunea comunicativă ce implică nivelul de cunoaștere, fiind tran smisibilă
publicului în limbaje care să permită un nivel larg și să găzduiască procese de
sens.Inteligență artificială poate fi considerată că fiind acel domeniu al informaticii
ce are că obiectiv proiectarea sistemelor înzestrate cu anumite proprietăti pe care în
mod obișnuit le asociem inteligenței umane: înțelegerea limbajului, invătarea,
raționamentul, rezolvarea problemelor, demonstrarea teoremelor etc.
Principalul scop al Inteligenței Artificiale este de a imită întrutotul creierul
uman în modul în care acesta gândește, răspunde și interactionează însă un
calculator nu functionează deloc la fel că un creier uman, el este un automat, care
respectă reguli simple și programe, pentru a reproduce un anumit comportament,
chiar dacă acesta poate fi consider at complicat, evoluat. El nu are, asemeni
oamenilor, o experientă de viată, o apartenentă culturală, iar inteligență umană este
practic opusul celei pe care o poate avea chiar și cel mai performant
calculator.Indiferent de puterea lor de procesare, mașinil e nu vor înlocui, probabil
niciodată, omul, cea mai inteligentă și puternică fiintă de pe Pămant.Cel mai
important argument împotrivă dezvoltării mașinii cu adevărat inteligențe este cel al
evoluției.

12
Mașinile nu au parcurs rigorile de supraviețuire timp de milioane de ani
precum oamenii. Modul în care aceștia interactionează, gândesc și se adaptează
sunt faze de dezvoltare ale intelectului, diferit fiecărui individ în parte. Acestui
intelect i -au fost necesare milioane de ani să evolueze, reprezentând, as tfel, o etapă
extrem de dificil de implementat în dezvoltarea mașinii inteligențe. Inteligență
artificială poate conduce la sfârșitul omenirii. Evoluția tehnologiei este atât de
rapidă încât va depăsi în viitor dezvoltarea rasei umane, întrucât oamenii sun t
limitați de evoluția biologică lentă. Astfel, oamenii vor fi depăsiti rapid de noile
invenții și, în cele din urmă inteligență artificială va fi mai puternică.
Cadrul științific al problemei
Dificultătile se ivesc incă din fază de definire a termenilor e lementari,
datorită faptului că o posibilă definiție a inteligenței artificiale este dependentă, în
mod logic, de modul în care înțelegem inteligență umană. Pentru rigurozitate, ar
trebui să luăm în considerare inteligență biologică în general, dar în stud iul de fată
vom avea în vedere aspectele particulare care privesc în special inteligență umană.
Performanțele din cadrul simulărilor de inteligentă artificiale.
Părerea personală
În viitor computerele vor dispune de Inteligentă Artificială, dar, în mod
sigur, diferită de cea umană. În numeroase situații, oamenii sunt influențați de
emoții, acestea fiind adevăratele motivații ale raționamentului și acțiunii lor. În
cazul inteligenței artificiale, motivațiile vor fi total diferite. Spre a înțelege cât de
mare va fi diferență, putem privi și analiză cea de -a două fiintă inteligentă d e pe
planetă după om, delfinul.

13
Lumea oamenilor este diferită de cea a delfinilor, iar cele două forme de
inteligentă sunt influențate de habitat. Delfinii își folosesc inteligență pentru
navigație, așa cum oamenii o folosesc pe cea proprie pentru manevrarea uneltelor.
Diferitele habitate impun diferite priorităti creaturii care trăieste în ele. La nivelul
de cunoaștere actual, pentru oameni este aproape imposibil de imaginat ce for mă
de inteligentă va avea entitatea virtuală aflată în memoria unui computer.

14

Bibliografie

Allport , G, Structura și dezvoltarea personalității, EDP, București, 1980

Birch, A, Hayward, S, Diferențe interindividuale, Ed. Tehnică,
București, 1999

Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005

Freud, S, Introducere în psihanaliză, Ed. Didact. și Pedag., București,
1980
Hutter, Marcus (2005). Universal Artificial Intelligence . Berlin: Springer.
Nilsson, Nils (1998). Artificial Intelligence: A New Synthesis . Morgan Kaufmann.
Russel, Stuart J. ; Norvig, Peter (2003), Artificial Intelligence: A Modern
Approach , Upper Saddle River, New Jersey: Prentice Hall .