Fise Drept Penal. Partea Speciala. Mihai [627367]
Abrevieri
alin. =alineat(ul)
art. =articol(ul)
B.C. =Revista „Buletinul Casației”
B.C.A. =Revista „Buletinul Curților de Apel”
C.A. =Curtea de Apel
C.D. =Culegere de decizii
C.pen. =vechiul Cod penal
C.proc.pen. =vechiul Cod de procedură penală
C.S.J =Curtea Supremă de Justiție
dec. =decizia
dec.pen. =decizia penală
Ed. =Editura
I.C.C.J. =Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎUP =soluție dispusă de procuror de încetare a urmăririi penale
lit. =litera
NCC =noul Cod Civil (Legea nr. 287/2009)
NCP =noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
NCPP =noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010)
n.n. =nota noastră
nr. =număr(ul)
NUP =soluție dispusă de procuror de neîncetare a urmăririi penale
O.U.G. =Ordonanță de urgență a Guvernului
p. =pagina
pct. =punct(ul)
RIL =recurs în interesul legii
s. =secția
s.pen. =secția penală
sent.pen. =sentința penală
s.n. =sublinierea noastră
SUP =soluție dispusă de procuror de scoatere de sub urmărire penală
S.U. =Secțiile Unite ale I.C.C.J.
ș.a. =și altele/alții
Trib. =Tribunalul
T.M.B. =Tribunalul municipiului București
T.S. =Tribunalul Suprem
Fișa nr. 1
OMORUL
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Suprimarea cu intenție a vieții unei persoane (art. 188 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață;
b. viața privită din punctul de vedere al justiției penale:
i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului
ombilical;
ii. se încheie: în momentul morții cerebrale.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
b. nu este esențial pentru reținerea existenței infracțiunii de omor ca victima descoperită moartă
să fi fost identificată ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă există
probe certe că o anumită persoană a dispărut și că omorul s-a produs);
c. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea omorului calificat;
d. sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victima infracțiunii să fie o altă
persoană decât cea care suprimă viața; constituie însă o infracțiune autonomă determinarea sau
înlesnirea sinuciderii.
C. Latura obiectivă
1. Element material – uciderea unei persoane în viață printr-o:
a. acțiune violentă sau neviolentă;
b. inacțiune ilicită, când există o obligație legală sau convențională de a acționa.
2. Urmarea imediată – moartea victimei.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau
inacțiunea subiectului activ și moartea victimei.
D. Legătura subiectivă – numai intenția directă sau indirectă.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b. idonee perfectă: este posibilă și incriminată;
c. cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultaului.
3. Consumare – în momentul producerii morții.
F. OBSERVAȚII:
1. nu constituie omor calificat, ci omor simplu:
a) omorul comis în public;
b) omorul comis profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra [se va reține
circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 77 lit. e) NCP];
c) omorul comis prin mijloace care pun în pericol viața mai ultor persoane [se va reține
circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 77 lit. c) NCP];
2. se va reține existența omorului și în caz de error in personam sau de aberratio ictus;
3. dacă victima este un membru de familie al infractorului, se va reține comiterea infracțiunii de
violențe în familie [art. 199 alin. (1) NCP];
4. dacă fapta este săvârșită asupra unui judecător ori procuror aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu sau dacă fapta este comisă față de un judecător, procuror sau un membru de familie al
acestuia în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu
ale magistratului, se va reține comiterea numai a infracțiunii de ultraj judiciar (art. 279 NCP);
deopotrivă, se va reține ultrajul judiciar și atunci când omorul este comis împotriva unui avocat
în legătură cu exercitarea profesiei de către acesta;
5. dacă fapta este săvârșită asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică
exercițiul autorităților de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuții sau dacă fapta este comisă împotriva unui funcționar public care
îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat asupra unui membru de familie al
funcționarului, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de
serviciu ale funcționarului, se va reține comiterea numai a infracțiunii de ultraj (art. 257 NCP);
6. dacă suprimarea vieții se realizează la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a
victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare
de suferințe permanente și greu de suportat, fapta constituie infracțiunea de ucidere la cererea
victimei (art. 190 NCP).
II. PARTEA PRACTICĂ
În ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de profanare de morminte prevăzute de
art. 319 C.pen. este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea
cadavrului, urmărește ascunderea faptei de omor comise anterior, se vareține în concurs
real infracțiunea de omor și infracțiunea de profanare de morminte (I.C.C.J., S.U., RIL,
dec. nr. 35/2008).
Există coauthor la infracțiunea de omor când coinculpații au acționat împreună lovind
victima, atât înainte de a cădea la pământ, cât și după aceasta. Faptul că numai loviturile
aplicate de unul dintre ei au fost mortale nu are relevanță, dacă activitatea acestuia se afla
într-o unitate indivizibilă cu cea a celorlalți inculpați și dacă rezultatul acestei activități
strâns unite constă în suprimarea vieții victimei, iar din materialitatea faptelor reiese că
toți inculpații au fost conștienți de urmările lor comune și au dorit producerea lor. În
cazul de față, fiind constatat că inculpatul C.C. a lovit victima cu o scândură în spate, în
timp ce ceilalți coinculpați i+au aplicat alte lovituri, în zone vitale, cu obiecte
contondente, iar după căderea acesteia, au continuat să o lovească împreună, se
învederează că toțiparticipanții se fac vinovați de participarea la săvârșirea infracțiunii de
omor, sub forma de coautor, prevăzută de art. 174 C.pen. (I.C.C.J., s.pen., dec. nr.
4739/2004).
Fapta participantului la săvârșirea infracțiunii de omor de a folosi împotriva victimei un
spray paralizant, urmată de lovirea repetată a acesteia de către cel de al doilea participant
cu un corp dur asupra zonei capului, cauzându-i leziuni care au dus la deces, constituie
coautor la omor, iar nu complicitate. Soluția se impune ținând seama că făptuitorii au
acționat împreună, conjugat, amândoi intrând în casa victimei înarmați, unul cu un spay
paralizant, iar cel de al doilea cu o bară metalică, ambele folosite la suprimarea vieții
persoanei (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1262/1997).
Simpla prezență a unei persoane, aflate împreună cu autorul omorului la locul săvârșirii
infracțiunii, nu constituie complicitate, atâta vreme cât nu a existat înțelegere între ea și
autor de a înlesni sau ajuta la comiterea faptei și, totodată, nu a cunoscut și nici prevăzut
că acesta va săvârși un omor (T.S., s. pen., dec. nr. 94/1987).
Latura obiectivă a infracțiunii de omor trebuie analizată nu numai sub aspectul acțiunii de
lovire a victimei, dar și sub acela al omisiunii, cu intenție, de încerca să o salveze, deși
știa că a proiectat-o în bazin și că starea în care se afla îi diminua mult posibilitatea de a
se salva (T.S., s. pen., dec. nr. 1851/1979).
Lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, cu urmarea unor plăgi care, după
suturare, au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și care, potrivit actelor medico-legale,
nu au pus în primejdie viața victimei constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu
infracțiunea de lovire sau alte violențe, deoarece într-o atare situație numai datorită
întâmplării rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs. Față de natura
obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturii care a produs
cele două plăgi nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii
decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai
datorită întâmplării (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3570/2005).
Îngrădirea unui teren cu un cablu electric neizolat, pus sub tensiune de 220 V, urmată de
atingerea cablului de către o persoană, cu consecința electrocutării acesteia și producerii
unor grave leziuni, vindecate în urma intervenției medicale, constituie tentativă la
infracțiunea de omor cu intenție indirectă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1946/1996).
Infracțiunea de omor se săvârșește cu intenția de ucidere, iar nu cu intenția generală de a
vătăma, expresia „uciderea unei persoane”, utilizată în art. 174 C.pen., cuprinzând
implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei.
Dacă inculpatul, în scopul de a împiedica prinderea, imobilizarea și conducerea sa
înaintea autorității în condițiile art. 465 alin. (3) C.proc.pen., a lovit cu un cuțit de mai
multe ori în direcția părții vătămate, reușind să îi aplice o lovitură în zona inimii și două
lovituri în zona anatomică superioară stângă, fapta constituie tentativă la infracțiunea de
omor, întrucât îndreptarea conștientă a acțiunii violente spre o zonă vitală a corpului și
folosirea cuțitului, obiect apt de a produce moartea, relevă intenția de ucidere (I.C.C.J., s.
pen., dec. nr. 4526/2010).
FIȘA nr. 2
OMORUL CALIFICAT
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Este calificat omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu prmeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de
la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la
infracțiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multe persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi (art. 189 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a.viața unei personae și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață;
b. viața privată din punct de vederea al justiției penale:
i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului
ombilical;
ii. se încheie: în momentul morții cerebrale.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ (autor, coauthor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
b. nu este esențial pentru reținerea existenței infracțiunii de omor calificat ca victim descoperită
moartă să fi fost identificată ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul
(dacă există probe certe că o anumită persoană a dispărut și că omorul s-a produs);
c. sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victim infracțiunii să fie o altă
persoană decât cea care suprimă viața; constituie însă o infracțiune autonomă determinarea sau
înlesnirea sinuciderii.
C. Latura obiectivă
1. Element material – uciderea unei personae în viață (prin acțiune sau inacțiune) în
următoarele circumstanțe:
a. cu premeditare;
trebuie îndeplinite următoarele condiții:
i. luarea rezoluției infracționale cu un interval de timp înaintea activității infracționale în care
infractorul să fi reflectat în legătură cu comiterea faptei;
ii. rezoluția infracțională să se obiectiveze, în principiu, în diferite acte de pregătire material sau
morale;
poate fi reținută și în caz aberration ictus sau error in personam;
premeditarea nu este incompatibilă cu reținerea stării de provocare sau cu reținerea
omorului din interes material;
reprezintă o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți
decât în măsura în care au cunoscut-o, când devine o circumstanță reală;
b. din interes material;
activitatea infracțională să se fi desfășurat în scopul obținerii de către făptuitor, în mod
direct și pe o cale apparent legală, a unui folos de natură patrimonială;
nu are relevanță dacă folosul material a fost efectiv obținut;
poate fi reținută și în caz de aberration ictus sau error in personam;
este o circumstanță personal, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu
excepția situației în care toți participanții au acționat cu același mobil;
c. pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la
executarea unei pedepse;
sustragerea de la tragerea la răspundere = noțiune complex ce privește deopotrivă
sustragerea de la urmărire a făptuitorului în cazul infracțiunilor flagrante, de la aducerea
cu mandate la organelle de urmărire penală înainte de începerea urmăririi penale, cât și
sustragerea de la activitatea de urmărire penală, de la procedura de arestare preventivă
sau de punere în executare a unui mandate de arestare preventivă emis legal de
judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță ori sustragerea de la judecata în primă
instanță ori în căile de atac etc.;
executarea unei pedepse = executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață în
regim de detenție ori a pedepsei amenzii dispuse în baza unei hotărâri definitive;
scopul sustragerii trebuie să fie numai urmărit, nu și realizat efectiv;
este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlați participanți, cu
excepția cazului în care toți participanții au urmărit același scop;
d. pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
ipoteza 1: omorul (infracțiunea mijloc) trebuie să fie săvârșit pentru înlesnirea săvârșirii
unei alte infracțiuni (infracțiunea scop) – orice infracțiune (comisă sau care urmează a fi
comisă);
nu este necesar ca infracțiunea scop să fi fost efectiv săvârșită, aceasta putând rămâne și
în faza actelor pregătitoare ori a tentativei; dacă scopul urmărit de făptuitor a fost realizat
efectiv (infracțiunea scop fiind consumată), se va reține în sarcina făptuitorului un
concurs real cu conexitate etiologică între infracțiunea de omor calificat și cea comisă
mai ușor ulterior omorului;
ipoteza 2 : omorul este săvârșit pentru a ascunde comiterea aterioară a unei infracțiuni
(indifferent de forma de participație penală);
se va reține existența unui concurs real cu conexitate consecvențională între infracțiunea
de omor calificat și infracțiunea comisă anterior;
este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu
excepția situației în care toți participanții au acționat cu același scop;
e. de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la
infracțiunea de omor
făptuitorul trebuie să mai fi săvârșit anterior o infracțiune de omor, omor calificat, ultraj
sau ultraj judiciar – în forma în care absoarbe omorul (potrivit noului Cod penal) -,
respectiv o infracțiune de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav (potrivit
vechiului Cod penal) în forma tentaivei sau ca infracțiune consumată, indifferent de
forma de participație;
nu se va reține această agravantă dacă în privința omorului anterior nu există o cauză
justificativă sau de neimputabilitate care are ca efect înlăturarea caracterului penal al
faptei;
nu se va reține această agravantă dacă pentru infracțiunea anterioară s-a dispus
reabilitarea judecătorească;
este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți decât în
cazul în care și aceștia se află în situația de a fi săvârșit anterior o infracțiune de omor su
o tentativă la infracțiunea de omor;
f. asupra a două sau mai multor persoane;
activitatea infracțională trebuie să fie îndreptată împotriva a două sau mai multe personae
și să aibă ca rezultat decesul a cel puțin două dintre acestea, în aceeași împrejurare ori cu
aceeași ocazie;
dacă activitatea infracțională nu are ca rezultat decesul victimelor, se va reține tentative la
omor calificat;
dacă activitatea infracțională îndreptată împotriva a două sau mai multe personae are ca
rezultat decesul unei singure persoane, nu se va reține săvârșirea infracțiunii de omor
calificat, ci un concurs real între infracțiunea de omor simpu/calificat, cu excepția literei
f) și tentativă la omor simplu/calificat, cu excepția literei f);
dacă activitatea infracțională îndreptată împotriva a trei sau mai multe personae, cu
intenția de a ucide are ca rezultat moartea a cel puțin două victim, se va reține o singură
infracțiune de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) NCP, tentative fiind
absorbită în forma consumată a omorului;
repezintă circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților care au cunoscut-o.
g. asupra unei femei gravide¹;
infractorul trebuie să cunoască existența stării de graviditate a victimei, indiferent de
vârsta sarcinii;
nu se va reține această variantă agravată în caz de aberration ictus sau error in
personam;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au
cunoscut-o;
h. prin cruzimi;
presupune utilizarea unor mijloace prin care se cauzează victimei intense suferințe fizice
sau psihice, prelungite în timp, determinând oroare și revoltă în psihicul celor care iau
cunoștință de faptă;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au
cunoscut-o.
2. Urmarea imediată – moartea victimei.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau
inacțiunea subiectului activ și moartea victimei.
D. Latura subiectivă – numai intenția direct sau indirect.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b. idonee perfectă: este posibilă și incriminată;
c. cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare – în momentul producerii morții.
F.OBSERVAȚII:
1. constituie circumstanțe personale care se metamorfozează în circumstanțe reale în măsura în
care au fost cunoscute de participanții care au acționat în același scop ca și autorul cele prevăzute
la lit.a),b),c),d) ale art. 189 NCP
2.constituie circumstanțe reale care se răsfrâng asupra tuturor participanților care le-au cunoscut
cele prevăzute la lit.f),g),h) ale art.189 NCP;
3.noul Cod penal nu mai prevede infracțiunea de omor deosebit de grav, reglementând numai
omorul calificat;totodată, noul Cod nu reunește în cadrul art. 189 toate circumstanțele agravante
special prevăzute de vechiul Cod penal în art. 175 și art. 176, fiind păstrate numai acele
circumstanțe care pot justifica aplicarea pedepsei detențiunii pe viață.
II. PARTEA PRACTICĂ
Pentru a se reține premeditarea, este necesar să se constate că făptuitorul a luat hotărârea de a
săvârși infracțiunea cu suficient timp înainte pentru a avea posibilitatea să reflecteze asupra
împrejurărilor, locului și momentului de săvârșire a faptei și de a persista în această
hotărâre.Totodată mai este necesar ca în acest interval de timp să fi întreprins acțiuni spacifice de
pregătire în acest scop, cum ar fi : pândirea victimei, procurarea de mijloace sau strângerea de
informații etc.(C.S.J.,s.pen.,dec.nr.5155/2001).
În cazul omorului săvârșit „din interes material” autorul acționează cu convingerea că, săvârșind
omorul, interesele sale materiale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală ori că banii îi vor reveni
de drept(T.S.,s.pen.,dec.nr. 1321/1977).
Este necesar a se stabili că infracțiunea a fost săvârșită în mod efectiv pentru ascunderea altei
infracțiuni. Nu există o astfel de situație în cazul când faptele inculpatului întrunesc elementele
laturii subiective și obiective a infracțiunii de omor, alături de alte infracțiuni concomitente
urmărind aceeași finalitate (C.S.J.,s.pen.,dec.nr. 1681/1990).
1.Fapta inculpatului care ,intrând în locuința victimei cu consimțământul acesteia și profitând de
un moment în care victim nu era de față, i-a sustras o sumă de bani și ,fiind surprinsă de victimă,
a agrsat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie a ucis-o, constituie atât infracțiunea de omor [calificat-n.n.,M.U.] săvârșită pentru a
ascunde comiterea unei tâlhării, căt și infracțiunea de tâlhărie, aflate în concurs real.
2.Uciderea victimei în aceste condiții nu întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de
omor calificat săvâșit din interes material,întrucât uciderea victimei a avut ca urmare a unei
rezoluții infacționale spontane, în scopul de a ascunde săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nefiind
determinată de un interes material.În acest caz, inculpatul a săvârșit omorul fără a avea
reprezentarea foloaselor material pe care le-ar dobândi în urma morții victimei, fără a avea
convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor
reveni de drept (I.C.C.J.,s. pen., dec.nr. 2080/2007).Fapta inculpatului de a fi tras cu o armă
automată asupra altei personae urmând să le ucidă constituie-chiar în cazul în care numai una
dintre ele a fost lovită, dar fără a fi ucisă- tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de
art.189 alin.(1) lit.f) NCP [în hotărâre omor deosebit de grav prevăzut în art.176 lit.b) C. pen-
n.n.,M.U.], iar nu la aceea de omor simplu. Împrejurarea că doar una dintre cele trei personae
vizate a fost atinsă, precum și faptul că niciuna dintre ele nu a fost omorâtă nu au relevanță decât
pentru a distinge între forma tentată și forma consumată a infracțiunii de omor calificat prevăzută
de art.189 alin.(1) lit.f) NCP [în hotărâre omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit.b) C.
pen-n.n.,M.U.](T.S.s.militară,dec.nr.37/1980).
Cănd moartea victimei nu a fost urmarea violului, ci a fost provocată pentru ascunderea acestei
infracțiuni, nu se poate reține că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol.
Aceasta întrucât sugrumarea victimei nu s-a produs în cadrul acțiunii de constrângere a victimei
la raport sexual, ci ulterior, pe baza unei rezoluții, survenite pe fondul panicii create de strigătele
victimei. În asemenea situație, există concurs real între infracțiunea de viol și cea de omor
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.4569/2002).
Există tentativă la infracțiunea de omor calificat, și nu infracțiunea de vătămare corporal gravă ,
dacă faptele în materialitatea lor demonstrează că inculpatul a acționat în public, cu intenția
manifestă de a ucide. Multitudinea loviturilor aplicate, intensitatea acestora și zonele
vizate,respectiv capul părții vătămate, demonstrează în mod convingător că intenția inculpatului
a fost aceeia de a suprima viața părții vătămate, și nu doar de a-i vătăma integritatea corporală
(C.A. Craiova,s.pen.,dec.nr.451/2003).
Dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intanția de a ucide, în cazul loviturilor
cauzatoare de moarte, acesta acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală,
fiind însă totodată în culpă cu privire la producerea morții victimei (C.A. Craiova
s.pen.,dec.nr.355/2005).
Fișa nr.3
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Ucidera săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferă de o
boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestate medical, cauzatoare de suferințe permanente
și greu de supăortat (art.190 NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață;
b.viața privată din punctul de vedere al justiției penale:
i.începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului
ombilical;
ii.se încheie:în momentul morții cerebrale.
2. Material-corpul persoanei în viață.
B.Subiect
1. Activ (autor,coautor,,instigator, complice)- orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2. Pasiv-orice persoană fizică în viață, responsabilă, care suferă de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat;
boală incurabilă- o boală cu privire la care , în momentul comiterii faptei, nu era agreat în
comunitatea medical un tratament curativ ( de pildă,cancer);
infirmitate gravă-existența unei modificări morfologice, morfo-funcționale sau funcționale ce
prezintă un nvel ridicat de severitate ( de pildă paralizia); este necesară existența unei atestări
medicale a existenței și a severității infirmității, iar făptuitorul trebuie să aibă cunoștință de
aceasta.
C. Latura obiectivă
1.Element material – uciderea unei personae în viață printr-o:
a.acțiune violentă sau neviolentă;
b.inacțiunea ilicită,când există o obligație legală sau convențională de a acționa.
2.Urmarea imediată -moartea victimei.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau
inacțiunea subiectului active și moartea victimei.
D.Latura subiectivă- numai intenția direct.
E.Forme
1.Acte pregătitoare – posibile dar neincriminate.
2. Tentativă- posibilă dar neincriminată.
3.Consumare-în momentul producerii morții.
F.OBSERVAȚII
1.infracțiunea de ucidere la cererea victimei nu se confundă cu sinuciderea asistată medical ;
aceasta din urmă presupune ajutorul dat de către un doctor unui bolnav care intenționează să se
sinucidă și va constitui infracțiunea de derterminare sau înlesnire a sinuciderii la cererea
victimei;
2. se va reține existența infracțiunii și în caz de error in personam sau de aberatio ictus;
3.este necesar ca fapta să fie comisă ca urmare a cererii explicite, serioase, conștiente și repetate
a victimei adresată făptuitorului.
Fișa nr.4
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei personae, dacă sinuciderea a avut
loc[varinata tip prevăzută de art. 191 alin. (1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-viața persoanei și realțiile sociale în legătură cu dreptul la viață.
2.Material-nu are obiect material.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice) -orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2.Pasiv-persoana fizică în viață.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a. determinarea sinuciderii -acțiunea de convingere a unei persoane că trebuie să se sinucidă,
care are ca efect luarea deciziei de a comite actul suicidal;
b.înlesnirea sinuciderii -acțiunea prin care se oferă ajutor sinucigașului pentru a pune în
executare decizia de a se sinucide;
c.indiferent de varianta alternativă a elementului material, suprimarea vieții este realizată numai
de sinucigaș.
2.Urmarea imediată
-sinuciderea victimei;
-dacă urmarea imediată este încercarea de suicid, se va reține variant atenuată a infracțiunii
prevăzută de art.191 alin. (4) NCP.
3.Legătura de cauzalitate
-trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea subiectului activ și sinuciderea sau
încercarea de sinucidere a victimei (varianta atenuantă).
D. Latura subiectivă
– intenția direct sau indirectă;
-nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Variante aggravate
1. săvârșirea faptei față de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față de o
persoană cu discernământ diminuat, dacă sinuciderea a avut loc [art.191 alin.(2) NCP];
2. săvârșirea faptei față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o
persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori
nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc [art.191 alin.(3) NCP];
legiuitorul sancționează această variant cu aceeași pedeapsă ca și în cazul infracțiunii de
omor;
caracterul agravant este atras de vârsta extrem de fragedă a victimei (mai mică de 13 ani)
sau de lipsa de discernământ a acesteia;
făptuitorul trebuie să cunoască aceste particularități ale victimei pentru a se reține variant
agravată.
F. Varianta atenuată – săvârșirea faptei în varianta de bază sau în cele două variante
agravate de mai sus, dacă actele de determinare sau înlesnire au fost urmate de o încercare
de sinucidere[art.191 alin.(4) NCP].
G. Forme
1. Acte premergătoare – posibile, dar neîncriminată.
2. Tentativă – posibilă, dar neîncriminată.
3. Consumare – în momentul în care are loc sinuciderea sau încercarea de sinucidere (în variant
atenuată).
H. OBSERVAȚII
1. determinarea unei personae prin constrângere să se sinucidă constituie infracțiunea de omor;
2. când sinuciderea se produce ca urmare a lipsirii de libertate a victimei sau a unui viol
(praeterintentionat), se va reține numai forma agravată a acestor infracțiuni, în care este absorbită
determinarea sinuciderii; însă, dacă făptuitorul a urmărit sau a acceptat urmarea imediată
constând în sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei, se va reține concursul de
infracțiuni;
3. comiterea ambelor variante alternative ale elementului material al infracțiunii nu conduce la
reținerea unui concurs de infracțiuni, urmând a se reține săvârșirea unei singure infracțiuni de
determinare sau înlesnire a sinuciderii;
4. persoana care se sinucide sau încearcă să se sinucidă nu este participant la infracțiunea de
determinare sau înlesnire a sinuciderii.
II. PARTEA PRACTICĂ
Modalitățile de determinare a sinuciderii sunt diferite, mergând de la îndemnuri sau
amăgire și ajungând la acte de tortură, la supunerea la chinuri și bătăi care pot duce o
persoană la disperare, culminând cu sinuciderea sau cu încercarea de sinucidere (T.S., s.
pen., dec. nr. 1047/1977)
Pentru existența infracțiunii în modalitatea determinării la sinucidere, este necesar ca
autorul să își dea seama că fapta sa va avea ca urmare sinuciderea unei personae și să
urmărească sau să accepte producerea acestui rezultat (T.S., s. pen., dec. nr. 1065/1983)
Fișa nr. 5
UCIDEREA DIN CULPĂ
U. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Săvârșirea oricărei acțiuni sau inacțiuni prin care este suprimată, din culpă, viața unei personae
[art. 192 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață;
b. viața privită din punctual de vedere al justiției penale:
i. începe:în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului
ombilical;
ii. se încheie: în momentul morții cerebrale.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
– orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
– participația proprie este posibilă numai sub forma coautorului și numai în cazul reținerii culpei
commune a mai multor personae la săvârșirea faptei tipice;
– participarea improprie sub forma intenție-culpă este posibilă: persoanele care au determinat,
înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenție, la săvârșirea uciderii din culpă vor fi sancționate
pentru instigare, respective complicitate la infracțiunea de omor.
2. Pasiv
– persoana fizică în viață;
– persoana juridică nu poate fi subiect pasiv.
C. Latura obiectivă
1. Element material – uciderea (acțiune sau inațiune) unei personae în viață.
2. Urmarea imediată – moartea victimei.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau
inacțiunea subiectului active și moartea victimei.
D. Latura subiectivă – culpa simplă sau cu prevedere.
E. Variante aggravate
1. uciderea din culpă săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor
de prevedere pentru exercițiul uneu profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activități [art. 192 alin. (2) NCP];
– fapta trebuie să fie săvârșită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau activității, cu
nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia și să fie urmarea nerespectării
dispozițiilor legale;
2. uciderea a două sau mai multe persoane [art. 192 alin. (3) NCP];
– poate privy atât forma de bază a infracțiunii, cât și cealaltă formă agravată [art. 192 alin. (2)
NCP].
F. Forme
1. Acte pregătitoare – nu sunt posibile.
2. Tentativă – nu este posibilă.
3. Consumare – în momentul producerii morții.
G. OBSERVAȚII:
1. nu se va putea reține uciderea din culpă dacă moartea victimei este urmarea culpei sale
exclusive; reținerea culpei concurente a persoanei vătămate la producerea rezultatului nu înlătură
tipicitatea faptei, însă va fi avută în vedere atât la individualizarea pedepsei, cât și la stabilirea
cuantumului despăgubirilor civile în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în
procesul penal;
2. legiuitorul nu a mai incriminat ca variant agravată uciderea din culpă săvârșită de către un
conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80
g/l alcool pur în sânge sau care se află în stare de ebrietate, în acest caz urmând a fi reținut
concursul între uciderea din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) NCP și conducerea unui vehicul
sub influența alcoolului sau a altor subtanțe prevăzute de art. 336 NCP;
3. noul Cod penal nu a mai incriminat ca variant agravată uciderea din culpă săvârșită de o
persoană în exercițiul profesiei sau meseriei (cu excepția conducătorului de vehicul cu tracțiune
mecanică) și care se află în stare de ebrietate, în acst caz urmând a fi reținută uciderea din culpă
prevăzută de art. 192. alin. (2) NCP și se va avea în vedere la individualizarea pedepsei
comiterea faptei în stare de ebriatete.
II. PARTEA PRACTICĂ
În situația când inculpatul, acționând cu intenția de a produce suferințe fizice unei
personae, din neprevedere sau ușurință, cauzează moartea acesteia, fapta sa constituie
infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte, iar nu aceea de ucidere din culpă. În acest
din urmă caz, întreaga poziție subiectivă a inculpatului se caracterizează prin culpă, iar nu
prin intenție în ceea ce privește acțiunea agresivă și prin culpă în raport cu rezultaul
produs, decesul victimei (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2097/1991).
Vinovăția conducătorului de autovehicul în cazul unui accident mortal de circulație poate
fi reținută numai în cazul în care a încălcat o regulă privind circulația pe drumurile
publice și dacă între această încălcare și moartea victimei se stabilește existența raportului
de cauzalitate. Dacă accidentul se datorează culpei victimei, constatarea unei îmbibații
alcoolice în sângele conducătorului de autovehicul este irelevantă sub aspectul vinovăției
pentru infracțiunea de ucidere din culpă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 251/2000).
Sunt inaplicabile dispozițiile Codului penal privind cazul fortuity, în cazul în care
inculpatul nu a avut un comportament preventive, în sensul de a evita orice moment
emoționale în timpul aflării la volan. Pierderea controlului asupra direcției de deplasare a
autoturismului nu constituie o împrejurare neprevăzută, ci este consecința neadaptării
vitezei de circulație la condițiile de traffic, respective într-o curbă cu grad sporit de
dificultate (C.A. București, s. pen., dec. nr. 1079/2002).
Fișa nr. 6
LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice [art. 193 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ ( autor, coautor, instigator, complice)
– orice persoană(fizică/juridică) cu capacitate penală;
– participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare sau complicitate;
– o anumită calitate a subiectului activ poate atrage o încadrare juridică diferită[ de pildă: dacă
făptuitorul are calitatea de funcționar public, fapta constituie infracțiunea de purtare abuzivă
prevăzută de art. 296 NCP; dacă fapta este comisă față de nou-născut imediat după naștere sa în
primele 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o stare de tulburare, aceasta constituie
infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă prvăzută de art.
200 alin. (2)NCP].
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni.
c. dacă fapta este săvârșită asupra unui membru de familie, se va reține comiterea infracțiunii de
violență în familie [art.199 alin. (1)NCP];
d. fapta comisă față de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor
atributii, precum și fapta săvârșită față de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat sau asupra unui membru de familie al funcționarului în scop
de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale
funcționarului va constitui infracțiunea de ultraj (art. 257 NCP); deopotrivă, fapta de ultraj
comisă față de un judecător, procuror sau avocat în legătură cu exercitarea acestor atribuții va
constitui infracțiunea de ultraj judiciar(art.279 NCP).
C.Latura obiectivă
1. Element material
a. lovirea sau exercitarea oricărei alte violențe [fizice sau psihice (șoc emoțional)] cauzatoare de
suferințe fizice;
b. se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune.
2. Urmarea imediată
– suferința fizică produsă prin lovire sau alte violențe;
– rezultă fie direct, fie indirect din acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
3. Legătura de cauzalitate
a. dacă fapta se comite prin lovire, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei,
suferința fizică fiind prezumată;
b. când fapta se comite prin alte violențe, trebuie să existe și să fie dovedită legătura de
cauzalitate între actele de violență și suferința fizică produsă.
D. Latura subiectivă
– intenția direct sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Varianta agravată – lovirile sau alte violențe prin care se produc leziuni traumatice sau
este afectată sănătatea unei personae, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri
medicale de cel mult 90 de zile [art. 193 alin. (2) NCP];
sub aspectul laturii subiective, variant agravată se comite cu intenție (directă sau
indirectă) ori cu praeterintenție.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care sunt exercitate lovirile sau violențele producătoare de
suferințe fizice sau al producerii vătămărilor care necesită 90 de zile de îngrijiri medicale în
cazul formei aggravate;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravității
vătămării sănătății sau integrității corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracțională,
utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracțiunii;
2. nu poate fi pus semnul egalității între numărul de zile de îngrijiri medicale și numărul zilelor
de spitalizare sau de concediu medical;
3. dacă făptuitorul lovește în mod repetat în aceeași împrejurare persoana vătămată, se va reține
existența unei singure infracțiuni de loviri sau alte violențe(unitate naturală)
4. nu este întotdeauna necesar pentru existența infracțiunii de loviri sau alte violențe să existe un
contact fizic între aggressor și victim, fapta putând fi comisă prin orice fel de violențe prin care
se produce o suferință fizică [de exemplu, printr-o violență psihică (sperietură puternică), prin
pulverizarea unui spray paralizant sau lacrimogen în locul unde se află victim etc.];
5. infracțiunea de loviri sau alte violențe absoarbe infracțiunea de amenințare dacă, imediat după
ce făptuitorul amenință victima cu exercitarea de violențe, o lovește, fiind însă absorbită în
infracțiunea de omor, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie,
ultraj, ultraj judiciar et. ;
6. săvârșirea faptei asupra unui membru de familie nu mai este incriminată ca o variant agravată
a infracțiunii de lovire sau alte violențe, noua reglementare prevăzând în mod distinct
infracțiunea de violență în famile(art.199 NCP);
7. fapta constituie infracțiune și în caz de error in personam sau aberratio ictus;
8. fapta nu constituie infracțiune în măsura în care există consimțământul victimei la exercitarea
de violențe asupra sa, această împrejurare constituind o cauză justificativă.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar răspunderea penală este înlăturată prin retragerea
plângerii prealabile.
II. PARTEA PRACTICĂ
Faptul că victima a avut nevoie de un tratament local sub forma unor comprese la deget
timp de trei zile nu reprezintă îngrijiri medicale (T.S., s. pen. dec. nr.454/1973).
Ținând cont de circumstanțele comiterii faptei – inculpatul a aplicat o singură lovitură
părții vătămate în zona capului, și aceea cu o amplitudine redusă, fiind provocate
vătămări corporale pentru a căror îngrijire au fost nevoie de 14-16 zile de îngrijiri
medicale -, precum și de existența unor neclarități în probele administratite în cauză,
instanța poate dispune schimbarea încadrării juridice din tentative la omor în
infracțiunea de loviri sau alte violențe(C.A. Brașov, s. pen., dec. nr. 385/2005).
Fișa nr. 7
VĂTĂMAREA CORPORALĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta ce constă în săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni prin care s-au pricinuit unei personae
vreuna dintre următoarele consecințe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei personae, care au necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav și permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieții persoanei[ art. 194 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ ( autor, coautor, instigator, complice)
– orice persoană(fizică/juridică) cu capacitate penală;
– fapta comisă imediat după naștere sau în primele 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o
stare de tulburare față de nou-născut constituie infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-
născutului săvârșită de către mamă[art.200 alin(2) NCP].
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni.
c. dacă fapta este săvârșită asupra unui membru de familie, se va reține comiterea infracțiunii de
violență în familie [art.199 alin. (1)NCP];
d. fapta comisă față de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor
atributii, precum și fapta săvârșită față de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat sau asupra unui membru de familie al funcționarului în scop
de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale
funcționarului va constitui infracțiunea de ultraj (art. 257 NCP); deopotrivă, fapta de ultraj
comisă față de un judecător, procuror sau avocat în legătură cu exercitarea acestor atribuții va
constitui infracțiunea de ultraj judiciar(art.279 NCP).
C.Latura obiectivă
1. Element material – acțiunea ( directă sau indirectă) ori inacțiunea prin care se produce o
vătămare integrității fizice sau sănătății unei personae.
2. Urmarea imediată – acțiunea sau inacțiunea care a produs următoarele repercusiuni [art. 194
alin.(1) NCP]:
1. o infirmitate = un handicap ( acesta poate proveni fizic din pierderea unui simț, a
unui organ ori încetarea funcționării acestuia) sau psihic (de pildă, epilepsie
posttraumatică);
2. leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
3. un prejudiciu estetic grav și permanent;
4. avortul – întreruperea cursului normal al sarcinii și expulzarea produsului de
concepție;
5. punerea în primejdie a vieții persoanei – presupune periclitatea vieții victimei prin
gravitatea leziunilor traumatice; făptuitorul urmărește vătămarea integrității corporale a
victimei, iar punerea în primejdie a vieții se produce din culpă.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între
actele de violență și leziunile traumatice produse.
D. Latura subiectivă -intenție indirectă sau praeterintenție (pentru forma tip);
-nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Varianta agravată -lovirile sau alte violențe săvârșite în scopul producerii de leziuni
traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel puțin 91 de zile
sau în scopul producerii uneia dintre următoarele consecințe:infirmitate sau un prejudiciu
estetic grav și permanent [art.194 alin.(2)NCP];
această variant agravată se comite din punct de vedere subiectiv numai cu intenție
directă.
F.Forme
1. Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2. Tentativă
a.posibilă dar neincriminată când fapta comisivă se comite cu intenție indirectă;
b.posibilă și incriminată când fapta se comite cu intenție directă (variantele agravate).
3.Consumare
a. faptă consumată: în momentul producerii urmării periculoase, adică atunci când se produc:
a)o infirmitate;b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei personae care au necesitat pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijire medicale; c) un prejudiciu estetic grav și
permanent; d) avortul;e) punerea în primejdiei a vieții persoanei;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G.OBSERVAȚII:
1.numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravității
vătămării sănătății sau integrității corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracțională,
utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracțiunii;
2.nu poate fi pus semnul egalității între numărul de zile de îngrijiri medicale și numărul zilelor de
spitalizare sau de concediu medical;
3.dacă făptuitorul lovește în mod repetat în aceeiași împrejurare persoana vătămată, se va reține
existența unei singure infracțiuni de vătămare corporală;
4.nu este întotdeauna necesar pentru existența infracțiunii de vătămare corporală să existe un
contact fizic între agressor și victimă, fapta putând fi comisă prin orice fel de violențe prin care
se produce cel puțin una din urmările prevăzute de norma de incriminare;
5.infracțiunea de vătămare corporală absoarbe infracțiunea de amenințare dacă, imediat după ce
făptuitorul amenință victima cu exercitarea de violențe, o lovește, fiind însă absorbită în
infracțiunea de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, ultraj, ultraj judiciar
etc.;
6.în cazul în care făptuitorul exercită violențe asupra victimei în scopul punerii în primejdie a
vieții acesteia, se va reține săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor/omor calificat
săvârșită cu intenție in direct, iar nu forma agravată prevăzută de art. 194 alin.(2)NCP;
7.în cazul în care făptuitorul exercită violențe asupra victimei cu intenție directă în scopul
producerii avortului, se va reține concursul de infracțiuni între vătămare corporală în forma de
bază] [art.194 alin.(1) NCP] și infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii în variantă
prevăzută de art.201 alin.(2) NCP;
8.săvârșirea faptei asupra unui membru de familie nu mai este incriminată ca o variantă agravată
a infracțiunii de vătămare corporală, noua reglementare prevăzând în mod distinct infracțiunea
de violență în familie (art.199 NCP);
9.fapta constituie infracțiune și în caz de error in personam sau aberratio ictus.
H.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate- acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu,
iar împăcarea nu este posibilă.
II. PARTEA PRACTICĂ
Aplicarea unor lovituri repetate cu o coadă de topor în direcția capului unei personae
care, pentru a se feri, ridică brațele, suferind o fractură a brațului ce necesită 55 de zile de
îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu
infracțiunea de vătămare corporală. În raport cu obiectul vulnerant, apt pentru a ucide în
modul în care a fost folosit, asupra capului victimei, cu intensitate deosebită, concluzia
este aceea a instanței de apel care a schimbat încadrarea juridică gerșită dată de prima
instanță din infracțiunea de vătămare corporală în tentativă la infracțiunea de omor, în
sensul că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, iar nu cu aceea de a cauza victimei
numai leziuni corporale. În speță, rezultatul nu s-a produs datorită gestului de apărare
făcut de victimă, după ce inculpatul a epuizat acțiunea specifică infracțiunii de omor
(C.S.J.,s. pen.dec.nr.1901/1996).
Fișa nr.8
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta ce constă în săvârșirea, cu praeterintenție, a oricăreia dintre faptele ce intră în conținutul
constitutiv al infracțiunilor de lovire sau de alte violențe ori vătămare corporal gravă (art.193-194
NCP) ce a avut ca urmare moartea victimei art.195 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu
aceastea.
2. Material- corpul pesoanei în viață.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice) -orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală;
-participația penală este posibilă în toate formele;
-fapta comisă imediat după naștere sau în primele 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o
stare de tulburare față de nou-născut constituie infracțiunea de ucidere ori vătămare a noului –
născut săvârșită de către mamă [art.200 alin.(2) NCP]
.2. Pasiv
a.persoana fizică în viațță;
b.pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni;
c.dacă fapta este săvârșită, asupra unui membru de familie se va reține comiterea infracțiunii de
violență în familie [art.199 alin.(1) NCP],
d.fapta comisă de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității
de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții,
precum și fapta sâvârșirii față de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică
exercițiul autorității de stat sau asupra unui membru de familie al funcționarului, în scop de
intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului,
va constitui infracțiunea de ultarj (art.257 NCP);deopotrivă, fapta de ultraj comisă față de un
judecător, procure sau avocat în legătură cu exercitarea acestor atribuții va constitui infracțiunea
de ultraj judiciar (art.279 NCP).
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.lovirea sau vătămarea corporal a integrității corporale sau sănătății unei personae;
b.se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune prin care se produce decesul
persoanei.
2.Urmarea imediată -moartea victimei.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele
de violență și moartea victimei.
D. Latura subiectivă -praeterintenția;
nu prezintă importanță scopul sau mpbilul comiterii faptei.
E. Forme
1.Acte pregătitoare -posibile,dar neincriminate.
2.Tentativă- nu este posibilă.
3. Consumare-în momentul morții victimei.
F.OBSERVAȚII:
1.aplicarea legii penale mai favorabile, alegii de grațiere, începerea cursului prescripției
răspunderii penale se raportează la data actului de executare, iar nu la data consumării
infracțiunii prin producerea morții victimei;
2. infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune progresivă;
3. dacă nu se poate reține culpa față de rezultatul mai grav (când făptuitorul nu putea și nici nu
trebuia să prevadă rezultatul mai grav), se va reține fie infracțiunea de loviri sau alte violențe, fie
cea de vătămare corporal.
Comparație: omor – loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
Omor (art. 188 NCP)
1. Trebuie avute în vedere următoarele elemente obiective, din care pot fi trase concluzii cu
privire la tipicitatea subiectivă a faptei: vârsta și starea de sănătate a victimei, zona corpului în
care au fost aplicate lovirile, instrumental folosit pentru exercitarea actelor violente, intensitatea
loviturilor.
2. Făptuitorul lovește victim cu intenție, urmărind sau acceptând moartea acesteia.
3. Tentativa este posibilă și incriminată.
Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP)
1. Trebuie avute în vedere următoarele elemente obiective, din care pot fi trase concluzii cu
privire la tipicitatea subiectivă a faptei: vârsta și starea de sănătate a victimei, zona corpului în
care au fost aplicate lovirile, instrumental folosit pentru exercitarea actelor violente, intensitatea
loviturilor.
2. Făptuitorul lovește cu intenție victim, urmărind vătămarea corporală a acesteia, rezultatul mai
grav (moartea victimei) producându-se din culpă.
3. Tentativa nu este posibilă, fiind o infracțiune praeterintenționată.
II. PARTEA PRACTICĂ
Pentru existența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu este necesar,
sub raport obiectiv, ca activitatea făptuitorului să fi provocat singură moartea victimei, ci
este sufficient a se constata că între această activitate și decesul victimei există raport de
cauzalitate (T.S., s. pen., dec. nr. 209/1977).
Există infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, și nu cea de omor, atunci
când inculpatul a produs victimei numeroase leziuni care – deși au avut drept rezultat
moartea – nu prezentau gravitate și, de altfel, nici mijloacele folosite nu erau apte să
producă moartea, care s-a datorat unor maladii grave preexistente. În speță, între
inculpate și soția sa a avut loc un conflict, care a degenerate în insulte și loviri reciproce,
aplicate la întâmplare; nu s-a stabilit că incupatul s-a folosit de obiecte apte să genereze
moartea, dar prin activitatea sa el a cauzat victimei – care în cele din urmă a decedat –
multiple leziuni. (…) În acest context, se poate conchide că, sub aspect subiectiv,
inculpatul, săvârșind cu intenție acțiuni de lovire a soției sale, a determinat producerea
unui rezultat, moartea acesteia, pe care nu l-a prevăzut, deși în raport cu situația concretă
trebuia și putea să-l prevadă. Fapta sa constituie, așadar, infracțiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, și nu aceea de omor (T.S., s. pen., dec. nr. 4/1980).
Fișa nr. 9
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Legea prevede două forme de bază ale infracțiunii:
1. fapta ce constă în săvârșirea, din culpă, a unei acțiuni sau inacțiuni prin care s-a pricinuit unei
personae o vătămare a integrității corporale sau a sănătății pentru a cărei vindecare au fost
necesare îngrijiri medicale între 1 și 90 de zile, dacă fapta a fost săvârșită de către o persoană
aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei subtanțe psihoactive sau în desfășurarea unei
activități ce constituie prin ea însăși infracțiune [art. 196 alin. (1) NCP];
2. fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau a sănătății o vătămare ce necesită pentru
vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile sau care a produs vreuna din următoarele
consecințe: o infirmitate; un prejudiciu esthetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie
a vieții persoanei [art. 196 alin. (2) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator,complice)
a. la prima formă de bază a infracțiunii: autor poate fi o persoană fizică aflată sub influența
băturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie
prin ea însăși infracțiune; aceste cerințe nu trebuie îndeplinite de instigator sau de complice;
b. la cea de-a doua formă de bază: autor poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate
penală;
c. participația improprie este posibilă, complicele, respective instigatorul urmând a fi sancționate
pentru complicitate, respective instigare la infracțiunea de loviri sau alte violențe sau vătămare
corporal;
d. participația proprie este posibilă sub forma coautorului în cazul reținerii culpei commune a
mai multor personae la săvârșirea faptei tipice.
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea variantei aggravate prevăzute de art. 196 alin.
(4) NCP.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. lovirea sau exercitarea oricărei alte violențe cauzatoare de suferințe fizice asupra corpului unei
personae dacă fapta este comisă de cel aflat sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe
psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune [art. 196
alin. (1) NCP];
b. lovirile sau alte violențe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt
necesare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile sau care au produs vreuna din următoarele
consecințe: o infirmitate; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a
vieții persoanei [art. 196 alin. (2) NCP].
2. Urmarea imediată
în cazul primei forme de bază: producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare
au fost necesare îngrijiri medicale între 1 și 90 de zile;
în cazul celei de-a doua formă de bază: producerea de leziuni traumatice pentru a căror
vindecare sunt necesare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile sau care au produs
vreuna din următoarele consecințe: o infrmitate; un prejudiciu estetic grav și permanent;
avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei;
rezultă fie direct, fie indirect din acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între
actele de violență și urmările produse.
D. Latura subiectivă – culpa simplă sau cu prevedere.
E. Variante agravate
1. vătămarea corporală din culpă prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății
un traumatism ce necesită pentru vindecare îngrijuri medicale mai mult de 90 de zile sau
care a produs vreuna din următoarele consecințe, un prejudiciu estetic grav și permanent,
avortul, punere în primejdie a vieții personale, săvârșită ca urmare a nerespectării
dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercuțiul unei profesii sau meserii
ori pentru efectuarea unei anumite activități;
este necesar ca fapta să fie săvârșită cu exercitarea profesiei, meseriei sau activității, cu
nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia;
2.vătămarea corporală din culpă comisă fie în vreuna dintre formele tip, fie în varianta
agravată față de două sau mai multe victime.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -nu sunt posibile.
2.Tentativă- nu este posibilă.
3. Consumare- în momentul producerii vătămării corporale.
G.OBSERVAȚII
1.numărul de zile de îngrijire medicală reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a
gravității vătămării sănătății sau integrității corporale a persoanei vătămate prin activitatea
infracțională, utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracțiunii;
2.nu poate fi pus sub semnul egalității între numărul de zile de îngrijiri medicale și numărul
zilelor de spitalizare sau de concediu medical;
3.nu se va putea reține vătămarea corporal din culpă dacă leziunile traumatice sau vătămarea
integrității corporale sau a sănătății a victimei este datorată culpei sale exclusive;
4.dacă prin actele de violență comise din culpă au fost produse suferințe fizice ori leziuni
traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale
sau dacă autorul vătămării corporale din culpă nu a consumat băuturi alcoolice ori substanțe
psihoactive înainte de comiterea faptei și nici nu a comis fapta în desfășurarea unei activități
de constituire prin ea însăși infracțiune, fapta nu este tipică;
5.dacă conducătorul unui vehicul care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în
sânge a comis o vătămare corporală din culpă, se va reține concurs real între infracțiunea
prevăzută la art. 336 NCP și cea prevăzută de la art. 196 alin. (1)NCP;
6.în noua reglementare vătămarea corporală din culpă urmărește logica reglementării uciderii
din culpă;astfel pluralitatea de victime implică reținerea variantei agravate a vătămării
corporale din culpă, înlăturându-se astfel reglementarea eclectică din vechiul Cod pentru care
prevedea o formă agravată uciderii din culpă în cazul existenței unei pluralități de victime,
dar un concurs de infracțiuni în ipoteza vătămării corporale a două sau mai multe persoane.
Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate -acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, atât pentru formele de bază, cât și pentru
variantele agravate, fiind posibilă retragerea plângeri prealabile.
Fișa nr. 10
RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI
I.PARTEA TEORETICĂ
DEFINIȚIA LEGALĂ
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se
află minorul (art,197)NCP.
STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1. Juridic
a.principal:constă în relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea minorului
b. secundar:constă în relațiile sociale referitoare la creșterea și educarea minorului, relațiilor
de familie, respectiv conviețuirea social.
2. Material-corpul minorului supus la rele tratamente.
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit:părintele copilului minor (indiferent de forma filiației) ori persoana în grija
căruia se află minorul (tutore, curator, rudă, bonă ori terț căruia i-a fost încredințat minorul
pentru a avea grijă de el etc.);
b.participația penală este posibilă în toate formele: coautorat (dacă toți subiecții activi
nemijlociți au calitatea special cerută de lege) instigare, complicitate.
2. Pasiv
a. principal:statul;
b. secundar:minorul (indiferent de vârsta sau starea sa de sănătate) a cărui dezvoltare fizică,
intelectuală sau morală este pusă în primejdie gravă.
C. Latura obiectivă
1. Element material-punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice intelectuale sau
morale a minorului, prin măsuri sau tratamente de orice fel (acțiuni sau inacțiuni).
2.Urmarea imedită -starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a
minorului.
3. Legătura de cauzalitate -trbuie să existe între faptă și urmarea imediată și tebuie să fie
dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția direct sau indirect;
nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită fapta tipică.
E. Forme
1. Acte pregătitoare
-posibile(când fapta se comite prin acțiune), dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă(cănd fapta se comite prin acțiune),dar neincriminată.
3. Consumare
a.fapta consumată: în momentul în care s-a realizat fapta tipică și s-a produs starea de
pericol;
b. faptă epuizată: fapta poate fi săvârșită în formă continuată caz în care se epuizează la
data comiterii ultimului act de executare sau în formă continuă.
F.OBSERVAȚII:
1.relele tratamente trebuie să aibă caracter de continuitate, săvârșirea unui singur act
conducând la reținerea numai a unei infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau
libertății persoanei;
2.în cazul în care, prin relele tratamente aplicate minorului, acesta a fost lipsit de libertate, i-a
fost pusă în pericol viața, vătămată integritatea corporal, se va reține concursul între această
infracțiune și tentativa de omor, loviri sau alte violențe, vătămare corporală, lipsire de
libertate etc.;
3.orice persoană care are în grijă un minor poate fi și autor al infracțiunii, legea
necondiționând aceasta de încredințarea în mod legal a creșterii și educării minorului;dacă
făptuitorul nu are calitatea specilă cerută de lege, se va reține săvârșirea unei infracțiuni
contra persoanei;
4. nu este subiect pasiv al infracțiunii prevăzute de art. 197 NCP minorul de 16 ani căsătorit,
care dobândind capacitatea deplină de exercițiu, iese de sub creșterea și educare părinților și
nici minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către instanța de tutelă
capacitatea deplină de exercițiu în condițiile art.40 NCC.
IIPARTEA PRACTICĂ
Fapta părintelui de a exercita în mod repetat violențe asupra copilului său minor, care
au avut ca rezultat paralizia parțială a copilului, și de a reitera exercitarea violențelor
asupra copilului după paralizia parțială a acestuia, cauzând decesul victimei minore,
întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, cât și
elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului aflate în
concurs ideal de infracțini, întrucât prin exercitarea violențelor repetate, care în final
au cauzat dcesul minorului, părintele a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică,
intelectuală și morală a acestuia (I.C.C.J.,s.pen.,dec.nr.1646/2009).
Fișa nr. 11
ÎNCĂIERAREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Participarea la o încăierare între mai multe personae (art.198NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1. Juridic
a.principal:constă în viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în
legătură cu acestea;
b. secundar:constă în relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială.
2. Material- corpul persoanei victim a violențelor sau bunurile asupra cărora acestea s-au
răsfrânt.
B. Subiect
1. Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.o pluralitate de făptuitori care au calitatea de autor, autorii trebuie să fie împărțiți în două
tabere de cel puțin două personae fiecare;
b.participația penală este posibilă numai sub forma instigării sau a complicității.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b.secundar:victima/ele actelor de violență comise în cursul încăierării.
C.Latura obiectivă
1.Element material- participarea efectivă ab initio sau pe parcurs la o încăierare între mai multe
personae grupate în două tabere; nu contează perioada de timp în care o persoană a participat la o
încăierare.
2.Urmarea imediată – starea de pericol pentru buna desfășurare a conviețuirii sociale;
-în urma încăierării se poate adduce atingere integrității corporale sau sănătății persoanelor
implicate în încăierare.
3. Legătura de cauzalitate
-trebuie dovedită legătura de cauzalitate între elemental material și urmarea imediată, dacă
aceasta constă într-o atingere a vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor implicate în
încăierare.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Variante agravate
1. încăierarea în cursul căreia s-a produs vătămarea corporală (art. 194 NCP) a uneia sau
mai multor persoane, fără a fi cunoscut care dintre participanți a produs urmările;
sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție sau cu praeterintenție;
participanții la încăierare vor răspunde penal pentru forma mai gravă a infracțiunii, cu
excepția participantului a cărei integritate corporală sau sănătate a fost vătămată, care va
răspunde numai pentru forma de bază a infracțiunii;
2. încăierarea în cursul căreia s-a produs moartea unei/mai multor persoane, fără a fi
cunoscut făptuitorul;
sub aspectul subiectiv, fapta se comite cu intenție sau cu praeterintenție;
toți participanții la încăierare vor răspunde penal pentru forma mai gravă a infracțiunii;
dacă participantul la încăierare care a provocat moartea este cunoscut, acesta va răspunde
numai pentru săvârșirea infracțiunii de omor (simplu, calificat), respectiv loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, iar în sarcina celorlalți participanți la încăierare se va
reține săvârșirea infracțiunii de încăierare în forma de bază prevăzută de art. 198 alin. (1)
NCP.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care grupările adverse se angajează în conflict;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, caz în care se epuizează la data comiterii
ultimei încăierări.
G. OBSERVAȚII:
1. noul Cod penal nu mai prevede ipoteza cunoașterii participantului la încăierare atunci când
urmarea constă într-o vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane (fiind
incriminată numai ipoteza în care nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările
prevăzute de norma de incriminare) și nici cauza de nepedepsire în care participantul a încercat
să respingă un atac ori a încercat să apere pe altul (în aceste situații urmează a fi reținută legitima
apărare drept cauză justificativă);
2. nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de încăierare participantul care a fost
identificat că a cauzat vătămarea corporală sau moartea altui participant la încăierare sau a unui
terț, deoarece acesta răspunde numai pentru infracțiunea de vătămare corporală/omor/loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte;
3. infracțiunea de loviri și alte violențe (art. 193 NCP) este absorbită în conținutul infracțiunii de
încăierare;
4. nu se poate reține provocarea drept circumstanță atenuantă legală.
H. Cauza specială de nepedepsire a subiectului activ nemijlocit
– participantul la încăierare nu va fi pedepsit pentru această infracțiune dacă [art. 198 alin. (4)
NCP]:
a) a fost prins în încăierare împotriva voinței sale
sau
b) a încercat să-i despartă pe cei prinși în încăierare; – dacă participantul a fost implicat în
încăierare deoarece a încercat să respingă un atac ori a încercat să apere pe altul, urmează a fi
reținută legitima apărare drept cauză justificativă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții
prevăzute de art. 19 NCP.
I. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare și exercită
din oficiu.
Fișa nr. 12
VIOLENȚA ÎN FAMILIE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta de omor (art. 188 NCP), omor calificat (art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193
NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP) sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195
NCP) comisă împotriva unui membru de familie.
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață al membrului de
familie, integritatea fizică sau sănătatea membrului de familie și relațiile sociale în legătură cu
acestea;
b. secundar: relațiile sociale privind buna conviețuire în cadrul familiei.
2. Material – corpul persoanei vătămate care este membru de familie.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. subiect activ nemijlocit este un membru de familie;
potrivit art. 177 NCP, prin membru de familie se înțelege:
a)ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora (verii primari între ei, unchii
sau mătușile față de nepoți – numai în cazul în care este fratele sau sora părintelui), precum și
persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, indiferent dacă locuiesc și
gospodăresc împreună sau separat;
b) soțul, indiferent dacă locuiește și gospodărește împreună sau separat cu făptuitorul;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți (concubinii) sau dintre
părinți și copii (întreținătorii), în cazul în care conviețuiesc;
d) persoana adoptată ori descendenții acesteia în raport cu rudele firești (ascendenți, frați,
surori);
b. participația penală este posibilă în toate formele: coautor, instigare sau complicitate.
2. Pasiv
a. membru de familie în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material – similar celui de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat
(art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
2. Urmarea imediată – similară celei de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat
(art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
3. Legătura de cauzalitate – similară celei de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor
calificat (art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194
NCP), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
D. Latura subiectivă – similară celei de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat
(art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
E. Forme
1. Acte pregătitore – identice cu cele de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat
(art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
2. Tentativă – identică cu cea de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat (art. 189
NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
3. Consumare – identică cu cea de la infracțiunile de omor (art. 188 NCP), omor calificat (art.
189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP).
F. OBSERVAȚII:
1. având în vedere extinderea noțiunii de „membru de familie”, noul Cod penal instituie o
răspundere penală agravată pentru fapta de vătămare sau ucidere comisă de persoanele care au
stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care
conviețuiesc;
2. dacă mam își ucide/vatămă corporal copilul nou-născut, imediat după naștere, iar din raportul
de expertiză medico-legală psihiatrică nu rezultă existența unei tulburări psihice, se va reține
săvârșirea infracțiunii de violențe în familie, iar nu infracțiunea de ucidere sau vătămare a nou-
născutului săvârșită de către mamă;
3. în caz de aberratio ictus sau error in personam, care a avut ca urmare moartea/vătămarea
corporală a umui membru de familie, nu se va reține comiterea infracțiunii de violențe în familie,
ci infracțiunea de omor (art. 188 NCP), omor calificat (art. 189 NCP), loviri sau alte violențe
(art. 193 NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art.
195 NCP); similar, dacă făptuitorul a urmărit moartea unui membru de familie, dar datorită
devierii loviturii ori erorii cu privire la persoana victimei, ucide o altă persoană care nu are
această calitate, nu se va reține comiterea infracțiunii de violențe în familie, ci infracțiunea de
omor (art. 188 NCP), omor calificat (art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193 NCP),
vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 NCP);
4. este necesar ca participantul la comiterea infracțiunii să aibă calitatea de membru de familie la
momentul comiterii faptei. Dacă numai unul dintre participanții la infracțiune are calitatea de
membru de familie, se va reține comiterea infracțiunii prevăzute de art. 199 NCP numai în
sarcina acestuia, ceilalți participanți urmând să răspundă pentru una dintre următoarele
infracțiuni: omor (art. 188 NCP), omor calificat (art. 189 NCP), loviri sau alte violențe (art. 193
NCP), vătămare corporală (art. 194 NCP), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195
NCP).
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193
NCP (loviri sau alte violențe) și art. 196 NCp (vătămarea corporală din culpă) săvârșite asupra
unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea
înlătură răspunderea penală.
Fișa nr. 13
UCIDERE ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRȘITĂ DE CĂTRE MAMĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de
către mama aflată în stare de tulburare pshică[art.200 alin(1) NCP – prima formă tip a
infracțiunii], respectiv lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală sau lovirea sau vătămările
cauzatoare de moarte săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai
târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare pshică [art.200 alin(2) NCP – a
doua formă tip a infracțiunii].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. viața copilului nou-născut și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață;
b. viața privată din punctul de vedere al justiției penale:
i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului
ombilical;
ii. se încheie: în momentul morții cerebrale.
2. Material – corpul copilului nou-născut.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit unic: mama naturală sau purtătoare, care se află la momentul săvârșirii infracțiunii
într-o stare de tulburare pshică;
b. nu este posibil coautoratul;
c. instigatorul sau complicele (anterior/concomitent) vor răspunde pentru instigare, respectiv
complicitate la omor/loviri sau alte violențe/vătămare corporală/loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte, după caz, respectiv pentru instigare/complicitate la violență în familie dacă au calitatea
de membru de familie în raport cu nou-născutul.
2 Pasiv
a. copilul nou- născut în viață la momentul comiterii activității infracționale;
b. pluralitatea de subiecți pasivi (în ipoteza sarcinii multiple) atrage reținerea unui concurs de
infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. prima formă tip a infracțiunii – pruncuciderea[art.200 alin(1) NCP]:
– elementul material este similar cu cel al infracțiunii de omor;
-este necesar ca fapta este săvârșită în primele 24 de ore de la naștere;
b. a doua formă tip a infracțiunii[art.200 alin(1) NCP]:
– elementul material este similar celui de la infracțiunile de loviri sau alte violențe, vătămare
corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
2. Urmarea imediată – similară infracțiunii de omor (în cazul primei variante tip), respectiv
celei de loviri sau alte violențe, vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(în cazul celei de-a doua variante tip).
3. Legătura de cauzalitate – similară infracțiunii de omor (în cazul primei variante tip),
respectiv celei de loviri sau alte violențe, vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte (în cazul celei de-a doua variante tip).
D. Latura subiectivă
– similară infracțiunii de omor (în cazul primei variante tip), respectiv celei de loviri sau alte
violențe, vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte(în cazul celei de-a
doua variante tip);
−subiectul activ nemijlocit trebuie să se afle într-o stare de tulburare psihică (psihozele post-
partum, psihoza de lactație, diverse stări delirante etc.), care nu îi abolește discernământul.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neîncriminate.
2. Tentativă– posibilă, dar neîncriminată.
3. Consumare – în momentul producerii morții/vătămării corporale a nou-născutului.
F. OBSERVAȚII:
1. infracțiunea înglobează fapta de pruncucidere din vechiul Cod penal, precum și faptele de
loviri sau alte violențe, vătămare corporală lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte comise
de mama aflată într-o stare de tulburare față de nou-născut, oferindu-le acestora caracter atenuat;
2. noul Cod penal nu mai prevede condiția ca starea de tulburare să fie pricinuită de naștere,
putând fi avute în vedere orice stări de tulburare psihică asociate sarcinii, nașterii, lehuziei;
3. dacă starea de tulburare implică abolirea discernământul autoarei, se va reține
iresponsabilitatea drept cauză de neimputabilitate;
4. dacă fapta este comisă din culpă, nu se va reține infracțiunea prevăzută de art. 200 alin.(1)
NCP, ci vătămarea corporală din culpă, instanța putând să constate incidența circumstanței
atenuante judiciare prevăzută de art.75 alin.(2) lit. b)NCP;
5. dacă fapta este săvârșită după mai mult de 24 de ore de la naștere, mama va răspunde pentru
infracțiunea de violențe în familie (ca formă agravată a infracțiunilor contra integrității corporale
sau sănătății);
6. dacă fapta este comisă în timpul nașterii, se va reține comiterea infracțiunii de vătămare a
fătului (art.202 NCP).
Fișa nr. 14
ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în una dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstretică-ginecologie și
drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit patrusprezece săptămâni [art.201 alin.(1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanei însărcinate și relațiile sociale în
legătură cu întreruperea cursului sarcinii, cu respectarea integrității corporale, a sănătății și vieții
femeii însărcinate, precum și cele referitoare la dezvoltarea normală intrauterină a copilului
conceput, dar nenăscut.
2. Material – corpul femeii însărcinate, precum și copilul conceput, dar nenăscut(fetus).
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. femeia însărcinată care își provoacă avortul beneficiază de o cauză de nepedepsire;
c. participația penală este posibilă sub toate formele.
2. Pasiv – atât femeia însărcinată, cât și copilul conceput, dar nenăscut.
C. Latura obiectvă
1. Element material
– provocarea ilegală a întreruperii cursului sarcinii (acțiune), cu consimțământul femeii
însărcinate, în afara instituțiilor medicale autorizate în acest scop ori de către orice persoană care
nu are calitatea de medic ginecologic sau dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni;
– se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni, chiar dacă sarcina întreruptă nelegal era
multiplă.
2. Urmarea imediată – întreruperea cursului sarcinii.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între
acțiunea infracțională și urmarea produsă.
D. Latura subiectivă
– intenția directă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Variante agravate
1. întreruperea cursului sarcinii realizată fără consimțământul valabil exprimat al femeii
însărcinate [art. 201 alin. (2) NCP];
nu are relevanță vârsta sarcinii, faptul că activitatea infracțională a fost comisă de către o
persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstretică-ginecologie și nici locul
sau modalitatea în care a fost realizată activitatea infracțională;
2. întreruperea cursului sarcinii realizată în condițiile formelor tip, dacă prin aceasta s-a
cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală [art. 201 alin. (3) teza I NCP];
– este necesar ca fapta să producă vreuna dintre următoarele consecințe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav și permanent;
d) punerea în primejdie a vieții persoanei; așadar, făptuitorul urmărește nu vătămarea corporală a
femeii însărcinate, ci întreruperea ilegală a cursului sarcinii, și praeterintenționat se produce
vătămarea corporală a victimei;
3. întreruperea ilegală a cursului sarcinii realizată în condițiile formelor tip, dacă prin
aceasta s-a cauzat moartea femeii însărcinate [art. 201 alin. (3) teza a II-a NCP].
sunt aspectul laturii subiective, ultimele două variante agravate se comit cu
praeterintenție.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și incriminată [cu excepția variantelor agravate praeterintenționate
prevăzute de art. 201 alin. (3) NCP, unde tentativa nu este posibilă].
3. Consumare – în momentul în care se produce urmarea prevăzută de lege.
G. OBSERVAȚII:
1. întreruperea cursului sarcinii se poate realiza prin orice mijloace (mecanice, chimice etc.);
2. dacă făptuitorul exercită violențe asupra victimei în scopul producerii avortului, se va reține
concursul de infracțiuni între vătămarea corporală în forma de bază [art. 194 alin. (1) NCP] și
infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii [art. 201 alin. (2) NCP].
3. dacă făptuitorul exercită violențe asupra victimei cu intenție directă în scopul producerii
avortului, se va reține concursul de infracțiuni între vătămarea corporală în forma de bază [art.
194 alin. (1) NCP] și infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii [art. 201 alin. (2) NCP].
H Cauze justificative speciale
−art. 201 alin. (6) NCP prevede o cauză justificată specială în materia întreruperii cursului
sarcinii în cazul în care este săvârșită de un medic de specialitate obstretică-ginecologie:
1. dacă vârsta sarcinii nu a depășit 24 săptămâni și întreruperea cursului sarcinii se impunea din
motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale;
2. dacă vârsta sarcinii era peste 24 de săptămâni, iar întreruperea ulterioară a cursului sarcinii era
necesară în scopul terapeutic, în interesul mamaei sau al fătului.
– dacă fapta nu este comisă de un astfel de medic, se va putea reține drept cauză justificativă
starea de necesitate, dacă sunt satisfăcute exigențele art. 20 NCP.
I. Cauză de nepedepsire specială
– săvârșirea faptei de către femeia însărcinată, în orice condiții, indiferent de vârsta sarcinii, nu se
pedepsește;
– cauza de nepedepsire nu operează și față de participanții la comiterea infracțiunii, care vor
răspunde penal pentru coautorat/complicitate/instigare la infracțiunea de întrerupere a cursului
sarcinii.
J. Prezentare comparativă
Omorul calificat săvârșit
asupra unei femei
gravide[art.189 alin. (1) lit.
g) NCP]Vătămarea corporală care a
avut ca urmare avortul [art.
194 alin. (1) lit. d) NCP]Întreruperea cursului
sarcinii urmată de moartea
femeii însărcinate [art.201
alin.(3) teza a II-a NCP]
Elemente comune:
1. categorie: infracțiuni contra persoanei;
2. obiectul material: corpul femeii însărcinate;
3. subiectul activ (autor, coautor, complice, instigator): orice persoană fizică/juridică cu
capacitate penală;
4. subiectul pasiv: femeia însărcinată;
5. latura obiectivă (legătura de cauzalitate): trebuie să existe și să fie dovedită;
6. prescripție: răspunderea penală a participanților la comiterea infracțiunii prevăzute de art.
189 alin.(1) lit. g)NCP sau art. 201 alin.(3) teza a II-a NCP este imprescriptibilă.
Deosebiri
1. Obiect juridic: viața
persoanei însărcinate și
relațiile sociale în legătură cu
dreptul la viață1. Obiect juridic: integritatea
fizică sau sănătatea persoanei
însărcinate și relațiile sociale
în legătură cu acestea.1. Obiect juridic: viața
persoanei însărcinate și
relațiile sociale în legătură cu
întreruperea cursului sarcinii
(cu respectarea vieții femeii
însărcinate).
2. Latura obiectivă
a. Elementul material:
acțiunea sau inacțiunea prin
care se provoacă moartea
persoanei însărcinate.
b. Urmarea imediată:
moartea femeii însărcinate.2. Latura obiectivă
a. Elementul material:
lovirile sau alte violențe
exercitate asupra femeii
însărcinate, care nu sunt apte
să producă moartea victimei,
dar care produc avortul.
b. Urmarea imediată:
vătămarea corporală a femeii
însărcinate și pierderea
produsului de concepție.2. Latura obiectivă
a. Elementul material:
provocarea ilegală a
întreruperii cursului sarcinii
(acțiune), cu consimțământul
femeii însărcinate, în afara
instituțiilor medicale
autorizate în acest scop ori de
către o persoană care nu are
calitatea de medic ginecolog
sau dacă vârsta sarcinii a
depășit paisprezece săptămâni,
respectiv întreruperea cursului
sarcinii, săvârșită fără
consimțământulvalabil
exprimat al femeii însărcinate,
dacă aceste manopere au
produs moartea femeii
însărcinate.
b. Urmarea imediată:
moartea femeii însărcinate.
3. Latura subiectivă: intenția
directă sau indirectă.3. Latura subiectivă: intenția
indirectă sau praeterintenția.3. Latura subiectivă:
praeterintenția.
4. Forme: tentativa este
posibilă și este incriminată.4. Forme: tentativa nu este
posibilă în cazul în care fapta
este comisă cu praeterintenție
și este posibilă, dar
neincriminată în cazul în care
fapta este comisă cu intenție
indirestă.4. Forme: tentativa nu este
posibilă.
Pedeapsa: detențiunea pe
viață sau închisoarea.Pedeapsa: închisoarea. Pedeapsa: închisoarea.
Fișa nr. 15
VĂTĂMAREA FĂTULUI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Noul Cod penal incriminează două forme tip ale infracțiunii:
a) vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a împiedicat instalarea vieții extrauterine;
b) vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală sau care a avut ca urmare moartea copilului.
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la dezvoltarea normală intrauterină a copilului conceput,
dar nenăscut în perioada sarcinii, relațiile sociale în legătură cu protecția fătului în timpul
nașterii, cât și cele referitoare la viața, integritatea corporală sau sănătatea copilului după naștere.
2. Material – fătul, cât și copilul născut fectat de activitățile infracționale.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația este posibilă sub toate formele.
2. Pasiv – fătul, respectiv copilul născut cu sechele rezultate în urma activității infracționale
desfășurate în cursul sarcinii sai al nașterii.
C.. Latura obiectivă
1. Element material
a. vătămarea fătului în timpul nașterii [art. 202 alin. (1) NCP];
– este necesar ca activitatea vătămătoare să se desfășoare după declanșarea procesului nașterii,
dar înainte de tăierea cordonului ombilical;
b. vătămarea fătului în timpul sarcinii [art. 202 alin. (3) NCP];
– este necesar ca activitatea vătămătoare să se desfășoare în timpul sarcinii, de la momentul
concepției până la declanșarea procesului nașterii.
vătămarea se poate realiza fie printr-o acțiune directă sau indirectă asupra fătului, fie
printr-o inacțiune.
2. Urmarea imediată
a. la prima formă tip: împiedicarea instalării vieții extrauterine;
b. la a doua formă tip:
i) vătămarea corporală a copilului născut viu, ca urmare a activității infracționale realizată în
timpul sarcinii;
– este necesar ca după naștere copilul să prezinte o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea
sănătății, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un
prejudiciu estetic grav și permanent ori traumatisme care i-au pus în primejdie viața (de pildă,
paralizia cerebrală a copilului născut viu);
ii) moartea copilului născut viu;
−este necesar ca decesul să fie cauzat de activitățile ilicite săvârșite în cursul sarcinii.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între
acțiunea infracțională și urmarea produsă.
D. Latura subiectivă
– intențai directă sau indirectă;
– nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită activitatea infracțională; acestea pot fi
avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
E. Variante atenuate
1. vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a cauzat:
a. vătămarea corporală a copilului născut viu: infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea
sănătății, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un
prejudiciu estetic grav și permanent ori traumatisme care i-au pus în primejdie viața;
b. moartea copilului născut viu;
2. vătămarea fătului săvârșită în timpul nașterii de către mama aflată în stare de tulburare
psihică [art. 202 alin. (4) NCP];
– nu este posibil coautorul la această formă atenuată;
– este necesar ca urmarea imediată să constea în :
a. împiedicarea instalării vieții extrauterine;
b. vătămarea corporală ulterioară a copilului născut viu; în urma activității infracționale
realizată în timpul nașterii se constată că după naștere copilul prezintă o infirmitate, leziuni
traumatice sau afectarea sănătății, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent ori traumatisme care i-au pus în
primejdie viața (de pildă, paralizia cerebrală a copilului născut viu, ca urmare a asfixiei din
timpul nașterii);
c. moartea copilului născut viu;
3. vătămarea fătului în timpul sarcinii sau în timpul nașterii comisă din culpă [art. 202 alin.
(5) NCP];
– reprezintă o formă atenuată atât pentru formele tip, cât și pentru variantele atenuate anterioare,
în ipotza în care vătămarea fătului este comisă din culpă.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată (cu excepția variantelor agravate praeterintenționate,
unde tentativa nu este posibilă).
3. Consumare – în momentul în care se produce urmarea prevăzută de lege.
G. Cauza justificativă specială – se reține în cazul în care fapta este săvârșită de un medic sau
de persoana autorizată să asiste nașterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârșite
în cursul actului medica, cu respectarea prevederilor specificeprofesiei și au fost făcute în
interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
H. Cauza specială de nepedepsire
– vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată, în orice condiții, indiferent
de vârsta sarcinii, nu se pedepsește;
-cauza de nepedepsire nu operează și față de participanții la comiterea infracțiunii care vor
răspunde penal pentru coautorat/complicitate/instigare la infracțiunea de vătămare a fătului.
Fișa nr. 16
LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Lipsirea sau restricționarea în mod ilegal a libertății de mișcare a unei persoane [art.205alin.(1)
NCP].
Este asimilasă lipsirii de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și
exprima voința ori de a se apăra [art.205 alin.(2) NCP].
2.structura infracțiunii
A.Obiect
1.Juridic
-libertatea fizică a persoanei, precum și relațiile sociale referitoare la protejarea libertății
presoanei.
2.Material
a.nu are la varianta tip;
b.corpul persoanei lipsite de libertate, la variantele agravate.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.participația penală este posibilă sub toate formele;
c.coautoratul și complicitatea concomitentă vor atrage reținerea și a circumstanței agravante
prevăzute de art.77 lit.a)NCP.
2.Pasiv,
a.persoana fizică în viață;
b.pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.lipsirea efectivă de libertate a unei persoane;
b.restrângerea libertății de mișcare a unei persoane;
c.se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune.
cerința esențială:lipsirea de liberate să fie ilegală.
forma similată constă în răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori
de a se apăra.
2.Urmarea imediată
-lipsirea de libertatea de mișcare a persoanei vătămate.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele
efectuate și urmarea imediată produsă.
D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
-la varianta agravată în care lipsirea de libertate are ca urmare punerea înpericol a vieții sau
sănătăți unei persoane ori când a avut ca urmare moartea victimei, infracțiunea se săvârșește cu
praeterintenție;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Variante agravate
1.comiterea faptei de către o persoană înarmată[art.205 alin.(3)lit.a)NCP]
făptuitorul fie trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa la momentul comiterii faptei o
armă propriu-zisă[art.179 alin.(1)NCP și art.(2) din Legea nr.295/2004],fie să săvârșească
fapta prin folosirea unei arme asimilate[art.179 alin.(2)NCP];
2.lipsirea de libertate a unui minor[art.205 alin.(3) lit.b(NCP[
făptuitorul trebuie să fi cunoscut că lipsește de libertate o persoană care nu a împlinit
vârsta de 18 ani;
3.lipsirea de libertate are ca urmare punerea în pericol a sănătății sau vieții
persoanei vătămate [art.205 alin.(3) lit.c)NCP]
4.fapta a avut ca urmare praeterintenționată moartea victimei [art.205 alin.
(4)NCP].
F.Forme
1.Acte pregătiroare -posibile dar neicriminate.
2.Tenatativă-posibilă și incriminată (cu excepția variantei agravate potrivit căreia fapta a
avut ca urmare moartea victimei, când infracțiunea este praeterintenționată).
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care persoana vătămată este lipsită efectiv de
libertate și mișcare
b.faspta epuizată: fiind o infracțiune continuă, fapta se epuizează în momentul în care ia
sfârșit privarea de libertate nelegală,deopotrivă, lipsirea ulegală e libertate poate fi comisă
în formă continuată, epuizându-se în această ipoteză, după efectuarea ultimului act de
executare (unitete legală).
G.OBSERVAȚII:
1.dacă lipsirea de libertate a avut ca urmare afectarea sănătății sau integrității corporale a
victimei, va fi reținută în concurs cu infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de
art.193 alin.(2) NCP, respectiv cu vătămarea corporală prevăzută de art.194NCP;
2.noul Cod penal nu mai prevede ca variante agravate ale infracțiunii comiterea faptei:
prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de două sau mai multe persoane împreună,
dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, prin supunerea
victimei la unele suferințe, în scopul de a obliga la practicarea prostituției;
3.prinderea persoanei care a comis o infracțiune flagrantă urmată de conducerea ei într-un
interval rezonabil de timp în fața autorităților, nu constituie infracțiunea de lipsire de
libertate,similară, restrângerea în limitele rezonabile a libertății de mișcare a copilului de
către părinții acestuia nu constituie fapta de lipsire de libertate;
4.dacă lipsirea de libertate este comisă de mai multe persoane împreună se va reține
forma de bază a infaracțiunii și circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit.a)NCP,
dacă fapta este comisă de cel puțin 3 persoane;
5.lipsirea de libertate este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol
(art.218NCP) pe perioada strict necersară întreținerii prin constrângere a actului sexual;
dacă lipsirea de libertate precede o perioadă semnificativă de timp actul sexual comis
ulterior prin constrângere sau continuă și după ce actul sexual prin constrângere a fost
întreținut, se va reține concursul real cu infracțiunea de viol;
6.dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj , fapta va
constitui infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în concurs cu infracțiunea de
șantaj;
7.în principiu, în situația în care infracțiunea de viol nu se consumă,rămânând în faza
tentativei, lipsirea ilegală de libertate își redobândește caracterul autonom, urmând a fi
reținută în concurs cu tentativa de viol; ca excepție, în ipoteza în care imediat după
exercitarea unui act de violență/constrângere se încearcă comiterea unui viol, care din
orice motive nu se consumă, lipsirea de libertate va fi totuși absorbită în viol.
II.PARTEA PRACTICĂ
Existența infracțiunii este condiționată esențial de cerința ca lipsirea de libertate să fi
fost săvâșită în mod ilegal. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt
inviolabile. Sunt categorii se persoane a căror situație personală impune și justifică
luarea unor măsuri de restrângere sau lipsire a libertății lor. Este cazul persoanelor
împotriva cărora s-a luat în condițiile legii măsura reținerii sau arestării preventive
arestate în vederea executării unei pedepse privative de libertate, a militarilor
încazarmați, a bolnavilor internați (psihic periculoși, suferinzi de unele boli
contagioase), al sporivilor aflați în cantonament, al unor categorii de salariați în
peroada exercitării inor anumite îănsărcinări, acțiuni. Numai în situații ca cele arătate,
restrângerea sau lipsirea de libertate nu are semnificație penală, pentrucăfie ele sunt
admise fiind utile social, fie căcei care le suportă își îndeplinescc o obligație, au
consimțit la aceasta odată cu acceptarea unui anume statut (C.S.J.,s.pen.nr.2199/2003)
Pentru existența infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, legea nu cere o
anumită durată de timp în care persoanele să fie private de libertate și nici ca aceste
persoane să fie supuse unui anumit tratament ori ca victimele să simtă vreo temere.În
speță, inculpatul nu numai că a blocat victimele într-o hazna de unde nu puteau ieși
decât ajutate, dar le-a și lovit și a asmuțit câinii asupra lor, pentru a le obliga să
rămână într-o zonă infectată, timp relativ îndelungat.Apărea formulată de inculpat în
sensul că sub aspectul laturii subiective nu ar fi urmărit „ scopul privării de libertate”
a celor două persoane, nu poate fi reținută, deoarece infracțiunea de lipsire de
libertate în mod ilegal nu presupune existența exclusivă a intenției directe, calificată
ca scop, ea putând fi săvârșită și cu intenție indirectă. Or, este evident că aruncând
victimele într-un loc de unde nu puteau ieși, indiferent de scopul urmărit (inculpatul a
susținut că în acest mod le-a imobilizat, până la sosirea organelor de poliție),
inculpatul a prevăzut că privează persoanele respective de libertatea de mișcare și,
fără a urmări neapărat acest rezultat, l-a acceptat, astfel că latura subiectivă a
infracțiunii este pe deplin întrunită în cauză (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1699/2004).
Fișa nr. 17
AMENINȚAREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Acțiunea de intimidare a unei persoane, directă sau indirectă, explicită sau implicită, prin
amenințarea că, în viitorul apropiat, va fi săvârșită o infracțiune sau o faptă păgubitoare
determinată sau determinabilă, îndreptată împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură
să îi producă o stare de temere (art. 206 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei.
2. Material – nu are.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația penală este posibilă sub toate formele (coautoratul nu este posibil atunci când
amenințarea este comisă prin viu grai, în această ipoteză infracțiunea fiind instantanee și având
un subiect activ unic).
2.Pasiv,
a.persoana fizică în viață;
calitatea specială a subiectului pasiv (funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat, judecător, procuror etc.) poate atrage o calificare
diferită [ultraj judiciar (art. 279 NCP)];
b.pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a. acțiunea de intimidare,directă sau indirectă,explicită sau implicită, prin amenințarea realizată
prin orice mijloace că, în viitorul apropiat,va fi săvârșită o infracțiune sau o faptă (acțiune sau
inacțiune) prin care se poate produce un prejudiciu material (determinat sau determinabil),
împotriva unei persoane, a soțului,său, a unei rude apropiate ori a altei presoane;
b.amenințerea trebuie să fie susceptibilă de a produce o temere serioasă pentru persoana
amanințată;
c. -răul cu care se amenință trebuie să fie just și iminent sau să se producă în viitorul apropiat.
2.Urmarea imediată- starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanei amenințate.
3.Legătura de cauzalitate – trebuie să existe între amenințare și starea de pericol produsă
.D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă.Nu prezintă importanță scopul sau mobilul
comiterii faptei și nici dacă infractorul a luat sau nu decizia de a comite fapta cu care se
amenință.
E.Forme
1.Acte pregătiroare- posibile, dar neincriminate (cu excepția situției în care fapta se comite prin
viu grai, când nu sunt posibile).
2.Tentativă-posibilă, dar neincriminată( cu excepția situației în care fapta se comite prin vui grai
când nu este posibilă).
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care persoana vătămată ia cunoștință despre acțiunea de
amenințare care este de natură să o alarmeze;
b.faptă epuizată-. poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F.OBSERVAȚII:
1.potrivit noului Cod penal, fapta păgubitoare cu care este emenințat subiectul pasiv nu trebuie să
fie îndreptată numai împotrva soțului sau a unei rude apopiate, ci aceasta poate privi orice
persoană,chiar dacă nu există o legătură de rudenie între aceasta și victima acțiunii de
amenințare;
2.amenințarea poate constitui mijlocul de comitere a altor infracțiuni complexe [șantaj
(art207NCP),violul(art.218NCP), agrsiune sexuală (art.219 NCP),
tâlhăria(art233NCP),ultrajul(art.257NCP),ultrajul judiciar(art.279NCP), cercetarea abuzivă
(art.280 NCP),forma agravată a infracțiunii de purtare abuzivă (art.296NCP)etc.], caz în care
infracțiunea de amenințare este absorbită în aceste infracțiuni;
3.dacă în aceeiași împrejurare în care este realizată amenințarea este săvârșită asupra persoanei
vătămate și infracțiunea cu care aceasta a fost amenințată, infracțiunea astfel săvârșită va absorbi
infracțiunea de amenințare.
G.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prelabilă a persoanei vătămate;
2.răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile, nu și prin împăcarea
părților.
II.PARTEA PRACTICĂ
Pentru a fi săvârșită infracțiunea de amenințare este necesar ca acțiunea de amenințare să
insufle victimei temerea că persoana sa va fi expusă unui pericol efectiv. În consecință,
amenințarea trebuie să fie serioasă, susceptibilă să alarmeze victima, adică să-i provoace
o restrângere a libertății psihice, valoare ocrotită prin instituția normei penale
(Trib.Buc.,s.I pen.dec.nr.487/2003)
Fișa nr. 18
ȘANTAJUL
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este
comisă spre a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul
[art.207 alin. (1)NCP].
Constituie o formă asimilată a infracțiunii constrângerea când în amenințare cu darea în
vileag a unei fapte reale sau imaginare,compromițătoare pentru persoana amenințată ori
pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos
nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul [art.207 alin. (2)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
AObiect
1.Juridic
a.principal:libertatea psihică a perrsoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la
libertate;
b.secundar:relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei,
patrimoniul, onoarea sau demnitatea acesteia etc.
2.Material
a.în principiu nu are;
b.excepție: corpul persoanei;
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator, complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
2.participația penală este posibilă în toate formele: coautoratul instigare sau complicitate,
coautoratul nu este posibil în cazul comiterii faptei prin amenințare prin viu grai
(infracțiune instantanee).
2.Pasiv
a.persoana fizică în viață;persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
b.pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1.Element material- constrângerea unei persoane , prin orice mijloace să dea ,să facă , să
nu facă sau să sufere ceva.
.2.Urmarea imediată- starea de pericol referitoare la libertatea psihică a persoanei.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie să existe între constrângere și starea de pericol.
D.Latura subiectivă -intenția directă, calificată prin scop ( obținerea pentru sine sau
pentru altul, în mod injust, a unui folos nepatrimonial, indiferent dacă acesta este just
sau injust).
-nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta:
-în cazul variantei agravante prevăzute de art. 207 alin.(3) NCP, făptuitorul urmărește
obținerea pentru sine sau pentru altul, în mod injust, a unui folos patrimonial indiferent
dacă acesta este just sau injust.
E.Forma asimilată -amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare
compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un memmbru de familie ( a se
vedea art.177 NCP) al acesteia în scopul de a dobândi, în mod injust un folos
nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul;
– dacă scopul urmărit este dobândirea în mod injust a unui folos patrimonial pentru sine
sau pentru altul;
dacă scopul urmărit este dobândirea în mod injust a unui fols patrimonial pentru sine sau
pentru altul, se va reține varianta agravantă a infracțiunii prevăzute de art. 207 alin (3)
NCP.
F.Varianta agravată
comiterea faptei în forma tip sau asimilată în scopul de a dobândi în mod injust un
folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul [ 207 alin.(3) NCP].
G.Forme
1.Acte pregătitoare – posibile dar neincriminate.
2.Tentativă –posibilă dar neincriminată.
3.Consumare
a.fapta consumată: în momentul în care se produce starea de pericol pentru libertatea
persoanei;
b.fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).
H.OBSERVAȚII:
1.infracțiunea de șantaj este o infracțiune de pericol;
2.în ceea ce privește amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,
observăm că aceasta nu mai constituie o variantă agravată ci o variantă asimilată formei
tip. Totodată fapta compromițătoare care formează obiectul amenințării cu darea în vileag
se poate referi la persoana amenințată sau la un membru de familie al acesteia( deci
inclusiv la persoanele care au stabilit relații sănătoase acelora dintre soți sau dintre părinți
și copii, în cazul în care conviețuiesc);
3. infracțiunea de șantaj absoarbe infracțiunea de amenințare (art.206 NCP) sau
infracțiunea de loviri sau alte violențe în forma de bază [art.193 alin.(1) NCP;]
4.infracțiunea de șantaj va fi reținută în concurs cu infracțiunea de loviri sau alte violențe
în varianta agravată prevăzută de art.193 alin.(2) NCP sau și cea de vătămare corporală
(art.194 NCP);
5.folosul material patrimonial dobândit în mod injust (în cazul variantei agravate) nu
constituie obiectul material al infracțiunii, ci consecința infracțiunii, constituind totodată
și prejudiciul încecat de persoana vătămată cu care aceasta se poate constitui parte civilă
în procesul penal.
1.Prezentarea comparativă
Șantaj Tâhărie
1.Obiect juridic
a.principal: libertatea psihică a 1.Obiect juridic
a.principal: relațiile sociale referitoare la
persoanei și relațiile sociale în legătură cu
dreptul la libertate;
b.secundar: relațiile sociale referitoare la
integritatea fizică sau sănătatea persoanei,
patrimoniul, onoarea sau demnitatea
acesteia etc. protecția dreptului de proprietate, a posesiei
sau detenției bunurilor mobile corporale ale
unei persoane;
b.secundar: relațiile sociale referitoare la
protecția libertății psihice a persoanei sau
cele referitoare la viața, integritatea
corporală sau sănătatea persoanei.
2. Obiect material:
a. în principiu, nu are;
b. excepție: corpul persoanei2. Obiect material:
a. principal: bunul mobil corporal aflat în
proprietatea, posesia sau detenția altuia;
b. secundar: corpul persoanei
3. Latura obiectivă: trebuie să existe un
interval de timp între exercitarea
constrângerii și activitatea victimei de a da,
a face, a nu face sau a suferi ceva. 3. Latura obiectivă: după exercitarea
constrângerii asupra persoanei vătămate,
infractorul îi sustrage bunul pe care aceasta
îl deține.
4. Latura subiectivă: intenția directă,
calificată prin scop ( obținerea pentru sine
sau pentru altul, în mod injust, a unui folos
nepatrimonial, indiferent dacă acesta este
just sau injust).4. Latura subiectivă: intenție directă,
calificată prin scop ( însușirea bunului
sustras, respectiv luarea ori păstrarea
bunului sustras ori asigurarea scăpării,
respectiv înlăturarea urmelor infracțiunii).
5. Forme:
a. tentativa este posibilă, dar
neîncriminată;
b. faptă consumată: în momentul în care
se produce starea de pericol pentru
libertatea persoanei;
c. faptă epuizată: poate fi comisă în formă
continuată, epuizându-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).5. Forme:
a. tentativa este posibilă și încriminată;
b. faptă consumată: în momentul luării
bunului.
J. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
– acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu;
– nu este posibilă împăcarea părților.
II.PARTEA PRACTICĂ
Obiectul juridic principal al tâlhăriei îl constituie patrimoniul persoanei, în timp ce
obiectul juridic principal al șantajului este libertatea morală a acesteia. De asemenea, în
cazul tâlhăriei, de regulă exercitarea violenței sau amenințării este simultană cu luarea
bunului, pe când în cazul șantajului, violența sau amenințarea se exercită în scopul
dobândirii ulterioare a unui folos injust (C.S.J., s. pen., dec. nr. 4266/1999).
Infracțiunea de șantaj presupune, sub aspectul elementului material, o constrângere
exercitată asupra unei persoane, fie de natură fizică, fie de natură psihică, pentru a impune
acesteia să facă ceea ce i se cere, așa cum i se cere, sau să nu facă ceva. Constrângerea în
cazul infracțiunii de șantaj trebuie să fie de așa natură încât ea să prilejuiască o stare de
temere (de alarmare), ceea ce determină victima să acționeze într-un alt mod decât acela
pe care și-l dorește și să aibă drept scop o anumită comportare (așa cum dorește
constrângătorul) din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau altă persoană să
obțină un folos injust (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3309 din 20 octombrie 2008).
Șantajul constă în constrângerea unei persoane, prin violență sau prin amenințare, să dea,
să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă, fapta este comisă spre a dobândi, injust, un
folos pentru sine sau pentru altul. Tâlhăria este furtul săvârșit prin întrebuințare de
violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconțtiență sau neputință de
a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul
să-și asigure scăparea.
Ceea ce deosebește, în primul rând, infracțiunea de șantaj de infracțiunea de tâlhărie este
obiectul juridic. În cazul șantajului, sunt încălcate cu prioritate relațiile sociale referitoare
la libertatea persoanei, și anume libertatea psihică, iar în cazul tâlhăriri sunt lezate, în
principal, relațiile sociale privitoare la patrimoniu și numai în mod adiacent, din cauza
violenței sau amenințării folosite de făptuitor, este atinsă libertatea fizică sau psihică a
persoanei. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol – la țantaj – cu privire la
valorile ce alcătuiesc obiectul faptei și în efectiva diminuare a patrimoniului victimei, în
cazul tâlhăriei. Din punc de vedere al consumării, șantajul se finalizează în momentul
creării stării de pericol, neavând relevanță dacă făptuitorul a mai obținut sau nu folosul
urmărit. În cazul tâlhăriri, consumarea faptei este în directă legătură cu obținerea bunului
de către făptuitor. De asemenea, ceea ce deosebește cele două infracțiuni este
împrejurarea că tâlhăria se caracterizează prin simultaneitatea violenței sau amenințării cu
actul victimei de a ceda bunul său, în timpce, în cazul șantajului, infractorul
întrebuințează violențe sau amenințarea pentru a obține ulterior un bun (C.A. București, s.
a II-a pen., dec. nr. 440/2000).
Pentru a se putea reține comiterea infracțiunii de șantaj, trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții: existența constrângerii în scopul ca partea vătămată să dea, să facă,
să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un
folos, pentru sine sau pentru altul, iar constrângerea să se facă prin amenințarea cu darea
în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată,
soțul sau o rudă apropiată. Or, în speță, infracțiunea de șantaj este realizată prin toate
elementele sale constitutive: partea vătămată R.M. a fost constrânsă să încheie un contract
de înstrăinare prin amenințarea cu începerea cercetărilor penale pentru infracțiunea de
evaziune fiscală (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1385/2004).
Pentru existența infracțiunii de șantaj nu este necesar ca partea vătămată să dea
inculpatului suma de bani cerută, elementele constitutive ale infracțiunii fiind întrunite
chiar dacă suma de bani nu a fost efectiv dată, deoarece șantajul este o infracțiune
îndreptată, în principal, împotriva libertății morale a persoanei, libertate încălcată prin
simplul fapt al constrângerii acesteia să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva
împotriva voinței sale (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3508/2008).
Fișa nr. 19
HĂRȚUIREA
I: PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Reprezintă o incriminare nouă ce constă în fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept
sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte
locuri frecvente de către aceasta, cauzându-I astfel o stare de temere [art. 208 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – libertatea psihică a persoanei.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni;
c. nu prezintă importanță vârsta sau sexul subiectului pasiv al infracțiunii.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. urmărirea unei persoane, în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim;
b. supravegherea locuinței, locului de muncă ori a altor locuri frecventate de o persoană, în mod
repetat, fără drept sau fără un interes legitim.
Cerințe esențiale:
1. urmărirea sau supravegherea să fie realizată în mod repetat;
2. urmărirea sau supravegherea să fie realizată fără drept sau fără un interes legitim.
2. Urmarea imediată – starea de pericol referitoare la libertatea psihică a persoanei.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să existe între activitatea ce constituie elementul material al
infracțiunii și starea de pericol.
D. Latura subiectivă – intenție directă.
E. Varianta atenuată – efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de
transmiter la distanță, care, prin fracvență sau conținut, îi cauzează o temere victimei;
– sub aspect subiectiv, varianta atenuată se comite cu intenție directă sau indirectă.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare – în mometul în care, după efectuarea acțiunii infracționale repetate, se produce
starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanei.
G. OBSERVAȚII:
1. dacă sunt realizate ambele forme alternative ale elementului material al infracțiunii, se va
reține existența unei infracțiuni unice simple, iar nu a unui concurs de infracțiuni ori a unei
infracțiuni continuate;
2. infracțiunea de hărțuire poate fi reținută în concurs cu infr4acțiunea de violare a vieții private
(art. 226 NCP), dacă, pe lângă supravegherea repetată a locuinței persoanei vătămate, făptuitorul
fotografiază, captează ori înregistrează, fără drept, imagini ale persoanei aflate în locuință;
3. față de principiul legalității incriminării prevăzute de art. 1 alin. (2) NCP, infracțiunea poate fi
reținută numai cu privire la faptele săvârșite după 1 februarie 2014.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
– acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea
plângerii înlătură răspunderea penală;
– împăcarea nu este posibilă.
Fișa nr. 20
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Infracțiunea ce constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană de sex diferit
sau de același sex, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și
exprima voința sau profitând de această stare [art. 218 alin. (1) NCP].
Constituie formă asimilată a violului orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o
persoană de sex diferit sau de același sex, comise prin constrângere, punere în imposibilitate de a
se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare [art. 218 alin. (2) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale a persoanei și relațiile sociale în legătură
cu aceasta;
b. secundar: relațiile sociale referitoare la integritatea fizică, sănătatea sau viața persoanei.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;
b. este posibilă instigarea și complicitatea anteriaoară;
c. coautorul, complicitatea concomitentă = formă agravată.
2. Pasiv
a. orice persoană fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. raportul sexual;
b. actul sexual oral sau anal;
c. orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu caracter sexual, realizate cu o persoană de
sex diferit sau de același sex, prin constrângerea, punere în imposibilitate de a apăra ori de a-și
exprima voința sau profitând de această stare;
actele de penetrare sexuală pot fi realizate prin orice mijloace, nefiind necesar să fie
realizate prin intermediul organului genital masculin.
2. Urmarea imediată – starea de pericol referitoare la încălcarea libertății vieții sexuale a
persoanei.
3. legătura de cauzalitate
a. rezultă din materialitatea faptei;
b. la formele agravate comise cu praeterintenție trebuie dovedită [art. 218 alin. (3) lit. e) și alin.
(4) NCP].
D. Latura subiectivă
1. intenția directă.
2. nu prezintă importanță în cazul formei tip sau al celei asimilate mobilul sau scopul cu care a
fost săvârșită fapta;
comiterea faptei în scopul producerii de materiale pornografice constituie varianta
agravată a infracțiunii.
E. Variante agravate (ale formei tip sau asimilate)
1. violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
în tratamentul făptuitorului [art. 218 alin. (3) lit. a) NCP];
2. violul comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră [art. 218 alin. (3) lit. b) NCP];
– potrivit noului Cod penal, infracțiunea de incest va fi absorbită în varianta agravată a
infracțiunii de viol atunci când acesta are loc între rude în linie directă sau între frați și surori;
3. violul comis asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art. 218 alin. (3) lit.
d) NCP];
– eroarea cu privire la vârsta victimei conduce la înlăturarea agravantei;
4. violul comis în scopul producerii de materiale pornografice [art. 218 alin. (3) lit. d) NCP];
– agravanta privește scopul comiterii faptei, nefiind necesar ca materialele să fi fost produse
efectiv;
5. violul a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală [art. 218 alin. (3) lit. e)
NCP];
6. violul săvârșit de două sau mai multe persoane împreună [art. 218 alin. (3) lit. f) NCP];
– făptuitorii au calitatea de coautori, autori succesivi ai faptei sau complici concomitenți;
7. violul care aavut ca urmare moartea victimei [art. 218 alin. (4) NCP];
– moartea victimei se produce praeterintenționat.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul întreținerii raportului sexual/actului sexual oral sau
anal/actelor de penetrare vaginală sau anală;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată,epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală); dacă urmările activității infracționale se prelungesc în timp fără
intervenția făptuitorului, fapta capătă caracterul unei infracțiuni progresive ce se epuizează la
momentul producerii rezultaului mai grav.
G. OBSERVAȚII:
1. constrângerea exercitată asupra victimei nu trebuie să fie irezistibilă;
2. violul (în forma tip sau asimilată) comis prin constrângere absoarbe infracțiunea de lipsire
nelegală de libertate (art. 205 NCP) pe perioada necesară pentru săvârșirea infracțiunii,
amenințarea (art. 206 NCP), precum și infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 NCP);
3. variantele agravate au fost în mare parte preluate de noul Cod penal din vechiul Cod, cu
modificări, legea nouă adăugând un alt element circumstanțial agravat, respectiv atunci când
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; de asemenea, a fost înlăturată
varianta agravată referitoare la fapta care a avut ca urmare sinuciderea victimei;
4. violul nu poate fi reținut în concurs ideal cu infracțiunea de act sexual cu un minor, însă poate
exista un astfel de concurs între viol și coruperea sexuală a minorului;
5. potrivit noului Cod penal, violul comis asupra soțului sau între verii primari va constitui
infracțiunea de viol în forma tip/asimilată/agravată, cu excepția agravantei prevăzute de art. 218
alin. (3) lit. b) NCP;
6. dacă este săvârșită o tentativă la infracțiunea de viol urmată de moartea praeterintenționată a
victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată pervăzută de art.
218 alin. (4) NCP [a se vedea art. 36 alin. (3)NCP].
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate dacă
infracțiunea este comisă în forma de bază sau cea asimilată;
2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu și prin
împăcarea părților;
3. potrivit art. 157 alin. (5) NCP, dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea
termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în
mișcare din oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
1. Actul sexual, rămas în forma tentativei, săvârșit prin constrângerea victimei care nu a
împlinit vârsta de 15 ani, urmat de comiterea unui al doilea act sexual consumat, prin
constrângerea aceleiași victime și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, constituie
infracțiunea de viol în forma continuată. În cazul în care, în scopul săvârșirii infracțiunii
de viol, victima minoră a fost lipsită de libertate de mai multe persoane împreună, fiind
supusă unor suferințe pe durata lipsirii de libertate, prin exercitarea unor acte de violență
fizică repetate, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de
libertate în mod ilegal aflată în concurs cu infracțiunea de viol.
2. dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra victimei care nu a împlinit vârsta
de 15 ani, pe care o cunoaște și ale cărei trăsături somatice erau cele normale pentru un
copil sub 15 ani, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la eroarea de fapt secundară
(I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1148/2009).
Acostarea și amenințarea mai multor femei de către 4 inculpați, după care fiecare a dus
câte o femeie pe câmp săvârșind violul în locuri apropiate, dar separate, constituie
infracțiunea de viol săvârșită de mai multe persoane împreună, iar nu cea de viol în forma
de bază (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1955/1995).
Există viol agravat dacă victima avea vârsta de 9 ani , chiar dacă nu s-a folosit violența;
în acest caz, nu se poate presupune că victima și-a exprimat în mod liber voința
consimțind la raporul sexual (T. București, s. pen., dec. nr. 169/1982).
În compunerea elementului material al tentaivei de viol intră toate actele de executare
premergătoare raportului sexual cu victima, ori de câte ori activitatea infracțională a fost
oprită înainte de consumarea acestui raport. Limita superioară a tentaivei de viol o
constituie întreruperea acțiunii de executare înainte de realizarea raportului sexual, iar
dacă această limită a fost depășită, există infracțiunea de viol în formă consumată (C.A.
București, s. pen., dec. nr. 142/1999).
Fișa nr. 21
AGRESIUNEA SEXUALĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Actul de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, cu o persoană de
sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex
diferit sau de același sex, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau a-
și exprima voința ori profitând de această stare [art. 219 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: libertatea și invilabilitatea vieții sexuale a persoanei și relațiile sociale în legătură
cu aceasta;
b. secundar: relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sai psihică a persoanei.
2. Material – corpul persoanei în viață.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;
b. este posibilă instigarea și complicitatea anterioară;
c. coautorul, complicitatea concomitentă = formă agravată.
2. Pasiv
a. orice persoană fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material întreținerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul
sexual oral sau anal, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare
vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau același sex, prin constrângere sau punerea
victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare
(acte sau prectici sexuale care nu pesupun o penetrare cu caracter sexual );
Cerințe esențiale:
1. actele de natură sexuală să nu implice existența unei penetrări cu caracter sexual;
2. actul de natură sexuală să aibă loc fără consimțământul persoanei, prin constrângere,
punere în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de
această stare.
2. Urmarea imediată – starea de pericol referitoare la încălcarea libertății vieții sexuale a
persoanei.
3. Legătura de cauzalitate
a. rezultă din materialitatea faptei.
b. la formele agravate comise cu praeterintenție trebuie dovedită [art. 219 alin. (3) NCP].
D. Latura subiectivă
– intenția directă;
– nu prezintă importanță în cazul formei tip sau al celei asimilate mobilul sau scopul cu care a
fost săvârșită fapta;
– comiterea faptei în scopul producerii de materiale pornografice constituie varianta agravată a
infracțiunii.
E.Variante agravate (ale formei tip sau asimilate)
1.agresiunea sexuală comisă asupra unei persoane care se află în
îngrijire,ocrotire,educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului [art. 219 alin.(2) lit. a)
NCP];
2.agresiunea sexuală comisă asupra unei rude în linie directă, frate, soră [art.219 alin.(2) lit.
b) NCP];
agresiunea sexuală trebuie săvârșită față de o rudă în linie directă ascendentă sau de frate
ori între frați, respectiv între surori;
3.agresiunea sexuală comisă asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art.219 alin.
(2) lit.c) NCP];
4.agresiunea sexuală comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art.219 alin.(2)
lit.d)NCP];
agravanta privește scopul comiterii faptei, nefiind necesar ca materialele să fi fost
produsec efectiv;
5.agresiunea sexuală a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală [art.219 alin.(2)
lit .e) NCP],
6.agresiunea sexuală săvârșită de două sau mai multe persoane împreună [art.219 alin.(2) lit.f)
NCP];
făptuitorii au calitatea de coautori, autori, succesivi ai faptei sau complici concomitenți;
7.agresiunea sexuală care a avut ca urmare moartea victimei [art.219 alin. (3) NCP];
moartea victimei se produce praeterintenționat.
F.Forme
1.Acte pregătitoare
-posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă
a.idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b.idonee perfectă: nu este posibilă;
c.cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatuilui.
3. Consumare
a.faptă consumată: în momentul întreținerii actelor de natură sexuală prin constrângere, punerea
în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală); dacă urmările activității infracționale se prelungesc în timp fără
intervenția făptuitorului, fapta capătă caracterul unei infracțiuni progresive ce se epuizează la
momentul producerii rezultatului mai grav.
G.OBSERVAȚII:
1.constrângerea exercitată asupra victimei nu trbuie să fie irezistibilă:
2.infracțiunea de agresiune sexuală comisă prin constrângere absoarbe infracțiunea de lipsire
nelegală de libertate (art. 205 NCP) pe perioada necesară pentru săvârșirea infracțiunii
amenințarea art. 206 NCP); precum și infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 NCP);
3.agrsiunea sexuală nu poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de act sexual cu un
minor, însă poate exista un astfel de concurs între infracțiunea de agresiune sexuală și coruperea
sexuală a minorului;
4.dacă în aceeiași împrejurare și asupra aceleiași victime, au fost săvârșite atât acte de agresiune
sexuală, cât și acte specifice infracțiunii de viol, fapta constituie viol și agresiune sexuală;
5.actele de natură sexuală comise de făptuitor cu privire la propriul corp ori asupra corpului unui
animal nu constituie fapte tipice de agresiune sexuală, putând fi reținută comiterea infracțunii de
ultraj contra bunelor moravuri;
6.dacă este săvârșită o tentativă la infacțiunea de agresiune sexuală urmată de moartea
praeterintenționată a victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
consumată prevăzută de art.219 alin.(3) NCP [a se vedea art. 36 alin.(3) NCP]; același mecanism
de stabilire a pedepsei trebuie avut în vedere și pentru ippoteza în care tentativa la agresounea
sexuală a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, urmând a fi aplicabil și pentru acest caz
art.36 alin. (3) NCP;
7.potrivit noului Cod penal, agresiunea sexuală comisă asupra soțului, ori între persoane care au
relații asemănătoare celor dintre soți sau între veri primari va constitui infracțiunea de agresiune
în forma tip/asimilată/agravată, cu excepția agravantei prevăzută de art. 219 alin. (2) lit.b) .NCP,
în majoritatea cazurilor se va reține forma de bază a infracțiunii sau cea asimilată care se
urmărește la plângerea prealabilîă a persoanei vătămate.
H.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1.acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate dacă
infracțiunea este comisă în forma de bază;
2.răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu și prin
împăcarea părților.
3.potrivit art.157 alin.(5) NCP, dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului
prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din
oficiu.
Fișa nr 22.
ACTUL SEXUAL CU UN MINOR
I.PARTEA TEORETICĂ
DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta constând în raportul sexual, actul sexual oral sau anal,precum și orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani [art.220 alin.(1)].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
1. Juridic-libertatea vieții sexuale a minorului și relațiile sociale în legătură cu aceasta.
2. Material-corpul minorului.
B.Subiectiv
1.Activ
a.nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;
b.autorul nu poate fi decât un major în cazul variantei agravate prevăzute de art. 220 alin.(3)
NCP;
c.autorul este calificat în cazul variantei agravate prevăzute de art. 220 alin. (4) lit. b) NCP:
tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator al minorului;
d.participația penală este posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate).
2.Pasiv
a. la varinta tip:minorul cu vârsta între 13 și 15 ani;
b. pluralitatea de subiecți pasivi atragerea reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1.Element material
a.întrținerea unui raport sexul, act sexual oral sau anal ori a căror acte de penetrare vaginală sau
anală cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani, de sex diferit sau de același sex;
actul sexual este liber consimțiț de ambele persoane;
b.actele de penetrarre sexuală la care se referă art.220 NCP desemnează:
i.raportul sexual;
ii. actul sexual oral sau anal;
iii.orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, indiferent de modalitate de realizare.
2.Urmarea mediată
-starea de pericol rezultă din încălcarea libertății sexuale a minorului.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei.
D.Latura subiectivă
1.intenția directă;
2. nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită
fapta cu excepția situației în care fapta a fost săvârșită în scopul producerii de materiale
pornografice când se va reține forma agravată.
E. Variante agravate
1.raportul sexual, act sexual sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau anală
comis cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani [ art.220 alin. (2) NCP];
2. raport sexual, act sexualoral sau anal, repectiv oricare act de penetrare vaginală
sau anală comis de un major cu un minor cu vârsta întrwe 13 și 18 ani,când
majorul a abuzat de autoritatea ori influiența sa asupra victimei [art.220 alșin.(3)
NCP];
subiectul activ nemijlocit este calificat, fiind întotdeauna o persoană majoră care are
autoritate asupra minorului[ minorul aflându-se într-o poziție de subordonare față de
acesta ( de pildă, directorul unei școli] ori influiență asupra minorului (indiferent de
natura acesteia sau de calitatea autorului) și care profită de aceasta pentru întrreținerea
actelor de penetrare sexuală,
în cazul acestei variante agravate nu prezintă importanță diferența de vârstă între major și
minor, cauza de nepedepsire prevăzută de art.220 alin.(59 NCP nrfiind aplicabilă;
3.raport sexual, act sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de
penetrare vaginală sau anală comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră
[art.220 alin.(4) lit.a) NCP];
constituie o variantă agravată atât a formei tip, cât și a celorlalte două agravante
anterioare prevăzute de art 220 alin. (2) sau (3) NCP;
4. raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală
sau anală, comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea,
paza sau tratamentul făptuitorului [art.220 alin. (4) lit.b)];
constituie o variantă agravată atât a formei tip, cât și a celorlalte două agravante
anterioare prevăzute de art.220 alin.(2) sau (3) NCP;
se va reține această agravantă și în cazul în care numai complicele sau instigatorul
are calitățile enumerate mai sus;
5.raport sexual, act sexual oral sau anal,respectiv oricare act de penetrare vaginală sau
anală comis în scopul producerii de materiale pornigrafice [art.220 alin.(4) lit.c) NCP];
constituie o variantă agravată atât a formei tip, cât și a celorlate două agravante anterioare
prevăzute de art.220 alin.(29 sau (3) NCP;
nu este necesar ca materalele pornigrafice să fi fost produsee efectiv, fiind suficient ca
fapta să fie săvârșită în scopul producerii lor.
F. Forme
1.Acte pregătitoare- posibile dar neincriminate.
2.Tentativă
a.idonee imperfectă: este posibil dar neincriminată;
b.idonee perfectă; nu este posibilă,
c. cauza de nepedepsire: numai depistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
3.Consumare
a.faptă consumată: -în momentul realizării raportului sexual, respectiv al actului sexual oral sau
anal ori al actului de penetrare vaginală sau anală asupra minorului;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSREVAȚII:
1. infracțiinea de act sexual cu un minor poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de
corupție sexuală, când actul sexual consimțit cu un minor are loc în prezența unui alt minor;
2. spre deosebire de vechea reglementare, potrivit noului Cod penal, dacă în urma actului sexual
cu un minor se produce praeterintenționat vătămarea corporală sau moartea minorului, se va
reține concursul între actul sexual cu un minor, și după caz, loviri sau alte violențe, vătămare
corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moartea, iar nu o formă agravată a infracțiunii;
3. când din probele administrate rezultă că minorul nu avea posibilitatea de a exprima un
consimțământ valabil pentru întreținerea unui act sexual de orice natură din cauza vârstei foarte
fragede, se va reține săvârșirea infracțiunii de viol;
4. persoana minoră căsătorită cu dispensă [art. 272 alin. (2) NCC], respectiv cea căreia i s-a
recunoscut în mod anticipat de către instanța de tutelă capacitatea deplină de exercițiu în
condițiile art. 40 NCC, nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii;
5. pentru ipoteza în care actul sexual este întreținut cu un minor care este rudă în linie directă,
frate sau soră, noul Cod penal a creat o infracțiune complexă, fiind absorbită infracțiunea de
incest prevăzută de art. 377 NCP în cea de act sexual cu un minor, săvârșită în modalitatea
raportului sexual;
6. spre deosebire de vechiul Cod, potrivit noului Cod penal, tentativa în forma imperfectă este
posibilă, dar neincriminată; totuși fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual dintre cele
prevăzute în art. 220 NCP, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de
transmitere la distanță, constituie infracțiunea de racolare a minorului în scopuri sexuale
prevăzută de art. 222 NCP;
7. dacă în același context au fost săvârșite atât acte de corupere sexuală, cât și acte specifice
infracțiunii de act sexual cu un minor între aceleași două persoane, fapta constituie act sexual cu
un minor, iar nu un concurs între infracțiunea de act sexual cu un minor și cea de corupere
sexuală.
H. Cauze speciale de nepedepsire
Art. 220 alin. (5) NCP prevede că nu se pedepsește:
1. întreținerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală
sau anală cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani, de sex diferit sau de același sex, dacă diferența
de vârstă dintre subiecții implicați nu depășește 3 ani;
2. întreținerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală
sau anală cu o persoană cu vârsta mai mică de 13 ani, de sex diferit sau de același sex, dacă
diferența de vârstă dintre subiecții implicați nu depășește 3 ani.
I. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
Fișa nr. 23
CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Săvârșirea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
respectiv actul de penetrare vaginală sau anală împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act [art. 221
alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu
capacitate penală.
2. Pasiv – minorul, indiferent se sex.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. comiterea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o
persoană de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o
persoană de sex diferit sau de același sex față de un minor care nu împlinit vârsta de 13 ani;
acte de natură sexuală = orice acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu
caracter sexual;
b. determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 13 ani să suporte ori să efectueze un act de
natură sexuală;
presupune instigarea minorului la efectuarea sau suportarea unui astfel de act.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la ocrotirea libertății
sexuale a minorului.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă
1. intenția directă sau indirectă;
2. nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită
fapta, cu excepția situației în care fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale
pornografice oti în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același
sex, când se va reține forma agravată.
E. Variante atenuate
1. comiterea unui act sexual de orice natură de un major în prezența unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani [art. 221 alin. (3) NCP];
fapta comisă de o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani nu este tipică;
actele sexuale de orice natură la care asistă minorul pot constitui ele însele o infracțiune;
2. determinarea de către un major a unui minor care nua împlinit vârsta de 13 ani să asiste
la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul
cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de
materiale cu caracter pornografic [ art. 221 alin. (4) NCP];
fapta comisă de o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani nu este tipică;
F. Variante agravate
−comiterea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau
anal cu o persoană de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală
sau anală cu o persoană de sex diferit sau de același sex, împotriva unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze
un astfel de act atunci când:
a. minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
se va reține această agravantă și în cazul în care numai complicele sau instigatorul au
calitățile prevăzute de lege;
c. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
este suficient ca făptuitorul să fi urmărit realizarea acestui scop, nefiind necesară
producerea efectivă de materiale pornografice.
G. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă, dar neincriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care are loc realizarea activităților ce constituie elementul
material al infracțiunii;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H. Cauza specială de nepedepsire – art. 221 alin. (5) NCP prevede că nu se pedepsește
întreținerea unui act de natură sexuală altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal ori
actele de penetrare vaginală sau anală cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, de sex
diferit sau de același sex, dacă diferența de vârstă între subiecții implicați nu depășește 3 ani.
I. OBSERVAȚII:
1. infracțiunea de corupere sexuală a minorilor nu poate fi săvârșită prin omisiune;
2. în cazul în care actele de corupere sexuală a minorilor sunt comise în public, se av reține
concursul cu ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375 NCP);
3. dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la vârsta minorului, crezând întemeiat că este major,
fapta nu constituie infracțiune.
Fișa nr. 24
RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a mplinit vârsta de a13 ani ,să se
întâlnească, în scopul comiterii unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori act de penetrare
vaginală sau anală sau a oricărui act de natură sexuală ce nu implică o penetrare (art.222 NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului.
2.Mateiral-nu are.
B.subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)- orice persoană fizică majoră cu capacitate penală;
-nu constituie variantă agravantă a infracțiunii comiterea faptei de către o rudă apropiată sau de o
persoană care are autoritate sau influență asupra minorului.
2.minorul care nu a împlinit vârsta de 13 ani,indiferent de sex.
C.Latura obiectivă
1.Element material- propunerea formulată de făptuitorul major unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani de a se întâlni în scopul întreținerii unui raport sexual, act sexual oral sau anal
ori a cărui act de penetrare vaginală sau anală sau a oricărui act de natură sexuală ce nu implică o
penetrare;
-este necesar ca propunerea să fie ardresată unui anume minor, iar nu să aibă un caracter general;
nu este necesar pentr reținerea tipicității faptei ca:
a.scopul întreținerii de acte de natură sexuală să fie explicit precizat de făptuitor sau ca minorul
să îl fi cunoscut, ci este suficient ca făptuitorul major să fi urmărit întrținerea actelor de natură
sexuală, chiar dacă a disimulat acest scop prin prezentarea unor alte motive pentru ca întâlnirea
să aibă loc;
b.minorul să fi acceptat întâlnirea.
2.Urmarea imediată – starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la ocrotirea libertăâii
sexuale a minorului.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei.
D.Latura subiectivă- intenția directă;
-scopul îl constituie întrținerea unor acte de natură sexuală.
E.Forme
1.Acte pregătitoare- posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă-tentativa este posivblă (cu excepția situației în care fapta se comite prin viu grai,
când nu este posibilă), dar nu este incriminată.
3. Consumare
c.faptă consumată: în momentul în care au loc activitățile care se circumscriu elementului
material;
d.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după comiterea ultimului act
de executare (unitate legală ).
F.OBSERVAȚII:
1.dispozițiile art.222 NCP au ca scop crearea unui efect descurajant, inhibitor, prin expunerea la
riscul comiterii unei infracțiuni pentru majorii care,dorind să realizeze acte sexuale cu minorii,
încearcă racolarea lor;
2. dacă minorul acceptă propunerea făptuitorului și se realizează imediat sau în aceeași
împrejurare raportul sexual, actul sexual oral sau anal ori orice act de penetrare vaginală sau
anală, respectiv orice act de natură sexuală ce nu implică o penetrare, se va reține numai
săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, respectiv corupere sexuală a minorilor. Dacă
actul sexual sau actul de naturăm sexuală a avut în urma propunerii din partea majorului,însă la o
altă dată decât cel la care a fost formulată propunerea,va fi reținut concursul de infracțiuni între
rcolarea minorilor în scopuri sexuale și actul sexual cu un minor, respectiv coruperea sexuală a
minorilor;
3.fapta nu constituien infracțiune dacă făptuitorul s-a aflat în eroare cu privire la vârsta
minorului.
Fișa nr.25
HĂRȚUIREA SEXUALĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al
unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare
[art.223 alin.(1)].
2.STRUCTURA NFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane, precum și cele
referitoare la libertatea psihică.
2. Material- nu are.
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit:o persoană care are capacitate penală, indiferent de sex, care se află cu victima într-
o relație de muncă sau o relație similară celei de muncă și care nu are în acest cadru o poziție de
suerioritate față de victimă (subiect activ calificat);
-poate fi autor: orice coleg de serviciu al persoanei vătămate care se află pe același palier ierarhic
cu aceasta sau chiar este un subordonat al acestuia.
b.nu este posibil coautoratul;
c.participația penală este posibilă sub forma complicității și a instigării.
2. Pasiv-orice persoană care se află într-o relație de muncă sau similară celei de muncă cu
subiectul activ nemijlocit, pe același palier sau chiar pe un palier superior.
CLatura obiectivă
1.Element mateiual – pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei
relații de muncă sau al unei relațiisimilare;
favoruri sexuale-raporturile sexuale ori actele sexuale orale sau anale sau orice alt act cu
caracter sexual;
este necesar ca pretinderea să aibă caracter repetat;
pretinderea de favoruri sexuale poate fi explicită sau implicită și se poate realiza prin
orice mijloace.
2.Urmarea imediată- starea de pericol pentru libertatea sexuală a persoanei vătămate care în
urma hărțuirii a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare.
3.Legătura de cauzalitate- trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă
1.intenția directă sau indirectă,
2.nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită
fapta.
E.Forme
1.Acte pregătitoare- nu sunt posibile.
2.Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare-hărțuirea sexuală este infracțiune de obicei și prin urmare:
a. se consumă în momentul săvârșirii unui număr suficient de acte de hărțuire din care să rezulte
obișnuința;
b. se epuizează la data ultimului act de hărțuire.
F.OBSERVAȚII:
1.dacă, în actelor de hărțuire, victima întreține acte sexuale cu făptuitorul se va reține concursul
cu infracțiunea de viol, respectiv agresiunea sexuală, cănd consimțământul nu a fost liber
exprimat;
2.nu este tipică fapta constând în pretinderea, o singură dată, de favoruri sexuale în cadrul unei
relații de muncă sau a unei relații similare acesteia, indiferent dacă, chiar și cu privire la această
unică situație, victima s-a simțit sau nu intimidată sau umilită.
G.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate- acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate,
-retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Fișa nr. 26
VIOLAREA DE DOMICILIU
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit
ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește (indiferent de existența sau nu
a unui titlu) sau de a refuza să le părăsească la cererea acesteia [art.224 alin.(1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la protecția inviolabilității domiciliulului și a vieții
private a persoanei fizice.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația penală este posibilă în orice formă;
c. proprietarul imobilului poate avea calitatea de subiect activ (inclusiv nemijlocit) al infracțiunii;
– în cazul în care se reține coautoratul sau complicitatea concomitentă, va fi incidentă
circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. a) NCP, când fapta este comisă de trei sau
mai multe persoane împreună.
2. Pasiv
a. principal: statul;
b. secundar: persoana fizică în folosința căreia se află locuința, încăperea, dependința sau locul
împrejmuit ținând de acestea și care are dreptul de a permite sau refuza intrarea sau rămânerea în
aceste spații;
c. pluralitatea de subiecți pasivi atrage, în principiu, reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc
împrejmuit ținând de aceasta;
b. refuzul de părăsire a unei locuințe, încăperi, dependințe sau a unui loc împrejmuit ținând de
acestea; refuzul trebuie să fie precedat de o cerere explicită de a părăsi spațiul protejat de lege
din partea persoanei care îl folosește.
Cerințe esențiale:
a. pătrunderea să fie fără drept, efectivă și fără consimțământul persoanei care folosește
„domiciliul”; lipsa consimțământului se prezumă până la proa contrară;
b. refuzul de părăsire să fie fără drept.
2. Urmarea imediată – producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării inviolabilității
„domiciliului” persoanei vătămate (infracțiune de pericol abstrat).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Variante agravate
1. comietrea faptei de o persoană înarmată [art. 224 alin. (2) NCP];
făptuitorul fie trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa, la momentul comiterii faptei, o
armă propriu-zisă [a se vedea art. 179 alin. (1) NCP], fie să săvârșească fapta prin
folosirea unei arme asimilate [a se vedea art. 179 alin. (2) NCP];
2. comiterea faptei în timpul nopții [art. 224 alin. (2) NCP];
fapta trebuie săvârșită după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (criteriul
astronomic);
nu prezintă importanță dacă făptuitorul a profitat sau nu de timpul nopții;
3. comiterea faptei prin folosirea de calități mincinoase [art. 224 alin. (2) NCP];
calitatea mincinoasă este acea calitatea neadevărată (indiferent dacă este sau nu o calitate
oficială) pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei persoane în scopul inducerii sau
menținerii în eroare a persoanei vătămate, pentru a intra în domiciliu sau pentru a refuza
părăsirea acestuia;
dacă făptuitorul folosește o calitate oficială, se poate reține concursul cu infracțiunea de
uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 NCP.
F. Forme
1. Acte pregătitoare posibile (în varianta pătrunderii fără drept), dar neincriminate.
2. Tentativă
– este posibilă,dar neincriminată (în varianta pătrunderii fără drept);
– în cazul în care modalitatea de comitere a infracțiunii se înfățișează sub forma refuzului de
părăsire a domiciliului, tentativa nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul pătrunderii fără drept și fără consimțământul persoanei
vătămate în domiciliul acesteia, respectiv în momentul refuzului de a părăsi domiciliul;
b. faptă epuizată: poate îmbrăca forma infracțiunii continue când fapta tipică se prelungește în
timp, caz în care infracțiunea se epuizează în momentul părăsirii „domiciliului”; deopotrivă,
violarea de domiciliu poate fi somisă în formă continuată, epuizându-se, în această ipoteză, după
efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).
G. Observații:
1. în sensul art. 224 NCP, nu constituie un „domiciliu” spațiul din cadrul unui loc de deținere,
chiar dacă este folosit de cel privat de libertate, însă, din punct de vedere procedural, poate fi
încuviințată o percheziție domiciliară în cadrul unei celule din cadrul unui penitenciar;
2. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu dacă
făptuitorul pătrunde într-un imobil locuit de mai multe persoane, având consimțământul numai al
uneia dintre persoanele care folosesc imobilul;
3. dacă o persoană comite ambele variante alternative ale elementului material al infracțiunii, se
va reține existența unei infracțiuni unice simple de violare de domiciliu, iar nu un concurs de
infracțiuni ori o infracțiune continuată;
4. furtul comis prin violarea de domiciliu constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.
229 alin. (2) lit. b) NCP în care este absorbită violarea de domiciliu; în mod similar, se va reține
varianta agravată a tâlhăriei comise prin violarea de domiciliu prevăzută de art. 234 alin. (1) lit.
f) NCP în care este absorbită violarea de domiciliu;
5. infracțiunea de violare de domiciliu poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de
nerespectare a hotărârilor judecătorești comisă în forma împiedicării folosirii unei locuințe
deținute în baza unei hotărâei;
6. dacă fapta comisă de două sau mai multe persoane împreună, se va reține forma tip a
infracțiunii și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. a) NCP.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate atât pentru forma de bază a infracțiunii, cât și pentru
variantele agravate.
II. PARTEA PRACTICĂ
Există infracțiunea de violare de domiciliu și atunci când pătrunderea inculpatului fără
drept are loc într-o locuință care nu este efectiv ocupată de partea vătămată (C.A.
București, s. I pen., dec. nr. 277/1999).
Textul de incriminare condiționează existența infracțiunii de violare de domiciliu doar de
folosința imobilului de către partea vătămată. Se ocrotește astfel o situație de fapt, și nu
una de drept. Este irelevantă împrejurarea că partea vătămată și-a stabilit domiciliul în
acel imobil ulterior datei comiterii faptei, atât timp cât la acea dată folosea efectiv acel
imobil (C.A. Timișoara, s. pen., dec. nr. 85/2001)
Se va reține comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și în cazul în care tutorele
pătrunde fără drept în casa unde locuiesc minorul și mama avestuia, chiar dacă se
prevalează de drepturile sale de administrare a averii minorului, deoarece prin
incriminarea menționată este ocrotit dreptul locativ al unei persoane, și nu dreptul de
proprietate (Trib. Iași, s. pen., dec. nr. 737/1998).
În oricare din conținuturile sale altenative – pătrunderea fără drept într-o locuință sau
refuzul de a o părăsi la cerere – violarea de domiciliu presupune încălcarea libertății
persoanei care folosește locuința. Aceasta înseamnă că cererea de a părăsi locuința poate
fi făcută nu numai de proprietar, ci și de orice persoană care o folosește, de membrii
familiei sale sau de oricare persoană care locuiește împreună ci aceasta sau îl reprezintă
pe titular. Există infracțiunea de violare de domiciliu chiar dacă inculpatul a continuat să
rămână acolo, deși i s-a cerut insistent să o părăsească (C.A. București, s. a II-a pen., dec.
nr. 1465/1998).
Fișa nr. 27
VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică
își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptățite
[art. 225 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la protecția inviolabilității sediului profesional.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația penală este posibilă în orice formă;
c. proprietarul imobilului poate avea calitatea de subiect activ (inclusiv nemijlocit) al infracțiunii;
d. în cazul în care reține coautoratul sau complicitatea concomitentă, va fi incidentă circumstanța
agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. a) NCP, dacă fapta este comisă de trei sau mai multe
persoane împreună.
2. Pasiv
a. principal: statul;
b. secundar: persoana fizică (avocat, practician în insolvență, consultant etc.) sau juridică
(societate comercială, o asociație ori fundație, un sindicat ets.) având în folosință un anumit
spațiu vu titlu de sediu profesional și care are dreptul de a permite sau refuza intrarea sau
rămânerea în aceste spații;
c. pluralitatea de subiecți pasivi atrage, în principiu, reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană fizică sau
juridică își desfășoară activitatea profesională;
b. refuzul de părăsire a unui sediu profesional precedat de o pătrundere legală sau ilegală;
înaintea manifestării refuzului de părăsire, trebuie să existe o cerere explicită de a părăsi spațiul
protejat de lege din partea persoanei care îl folosește.
Cerințe esențiale:
a. pătrunderea să fie fără drept, efectivă și fără consimțământul persoanei care folosește sediul
profesional; lipsa consimțământului se prezumă până la proba contrară;
b. refuzul de părăsire să fie fără drept.
2. Urmarea imediată – producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării inviolabilității
sediului prefesional folosit de persoana vătămată (infracțiune de pericol abstract).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu pezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Variante agravate
1. comiterea faptei de o persoană înarmată [art. 225 alin. (2) NCP];
făptuitorul fie trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa, la momentul comiterii faptei, o
armă propriu-zisă [ a se vedea art. 179 alin. (1) NCP], fie să săvârșească fapta prin
folosirea unei arme asimilate [ a se vedea art. 179 alin. (2) NCP];
2. comiterea faptei în timpul nopții [art. 225 alin. (2) NCp];
fapta trebuie săvârșită după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (criteriul
astronomic);
nu prezintă importanță dacă făptuitorul a profitat sau nu de timpul nopții;
3. comiterea faptei prin folosirea de calități mincinoase [art. 225 alin. (2) NCP];
calitatea mincinoasă este acea calitate neadevărată (indiferent dacă este sau nu o calitate
oficială) pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei persoane în scopul inducerii sau
menținerii în eroare a persoanei vătămate, pentru a intra în sediul profesional sau pentru a
refuza părăsirea acestuia;
dacă făptuitorul folosește o calitate oficială, se poate reține concursul cu infracțiunea de
uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 NCP.
F. Forme
1. Acte pergătitoare – posibile (în varianta pătrunderii fără drept), dar neincriminate.
2. Tentativă
– este posibilă, dar neincriminată (în varianta pătrunderii fără drept);
– în cazul în care modalitatea de comitere a infracțiunii se înfățișează sub forma refuzului de
părăsire a sediului profesional, tentativa nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul pătrunderii fără drept și fără consimțământul persoanei
vătămate în sediul profesional al acesteia, respectiv în momentul refuzului de a părăsi sediul;
b. faptă epuizată: poate îmbrăca forma infracțiunii continue când fapta tipică se prelungește în
timp, caz în care infracțiunea se epuizează în momentul părăsirii sediului preofesional;
deopotrivă, violarea sediului profesional poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se, în
această ipoteză, după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. pot constitui sediu profesional al unei persoane fizice sau juridice ce pot fi avute în vedre cu
referire la infracțiunea prevăzută de art. 225 NCP: sediul central sau secundar al unei societăți
comerciale, cabinetul medical, biroul de avocatură sau notarial etc.;
2. dacă o persoană comite ambele variante alternative ale elementului material al infracțiunii, se
va reține existența unei infracțiuni unice simple de violare a sediului profesional, iar nu un
concurs de infracțiuni ori o infracțiune continuată;
3. furtul comis prin violarea sediului profesional constituie infracțiunea de furt calificat
prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) NCP, în care este absorbită violarea sediului profesional; în
mod similar, se va reține varianta agravată a tâlhăriei comisă prin violarea sediului prevăzută de
art. 234 alin. (1) lit. f) NCP în care este absorbită violarea sediului profesional;
4. fapta nu este tipică în ipoteza în care făptuitorul pătrunde numai pe un teren sau în orice alt loc
împrejmuit ținând de sediul profesional, tipicitatea presupunând numai pătrunderea în imobilul în
care persoana fizică sau juridică își desfășoară activitatea profesională și, pe cale de consecință,
viața privată societară.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate atât pentru forma de bază a infracțiunii, cât și pentru
variantele agravate.
Fișa nr. 28
VIOLAREA VIEȚII PRIVATE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Infracțiunea de violare a vieții private prezintă trei modalități normative:
a. atingerea adusă vieții private, fără drept,prin fotografierea,captarea sau înregistrarea de
imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuințăță sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private [art.226
alin.(1) NCP];
b. divulgarea,difuzarea,prezentarea sau transmiterea,fără drept,a sunetelor, convorbirilor ori a
imaginilor unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a
unei convorbiri private, către o altă persoană sau către public [art.226 alin.(2) NCP];
c.plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii
faptei de primele două variante normative [art.226 alin.(5) NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic-intimitatea vieții private a persoanei fizice și relațiile sociale ce se nasc și se dezvoltă
în jurul acestei valori sociale.
2. Material-nu are;
B. Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
-în cazul în care se reține coautoratul sau complicitatea concomitentă, va fi incidentă
circumstanțe agravantă legală prevăzută de art.77 lit. a) NCP, dacă fapta este comisă de trei sau
mai multe persoane îmreună;
b.participația penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare, complicitate;
2. Pasiv
a. persoana fizică în viață;
b. pluralitatea de subiecți atrage în principiu,reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
Modalități alternative:
a. atingerea adusă, fără drept, vieții private a unei persoane fizice aflate într-o locuință sau
încăpere ori dependință ținând de aceasta realizată prin următoarele mijloace [art226 alin.(1)
NCP];
i.prin fotografiere;
-este necesar să fie fotografiată o persoană, nu lucruri sau animale ale acesteia;
ii. prin captarea de imagini;
-captarea imaginilor nu presupune și înregistrarea acestora; pe de altă parte, nu este suficientă
spionarea unei persoane cu un binoclu sau pe gaura cheii, fără folosirea unor mijloace tehnice;
iii.prin înregistrarea de imagini;
urmărirea repetată a victimei ori supravegherea repetată a locuinței, locului de muncă sau a altor
locuri frecventate de aceasta, însoțită și de înregistrarea de imagini din locuința acesteia, conduce
la reținerea concursului între infracțiunea de hărțuire și cea de violare a vieții private;
iv prin ascultarea cu mijloace tehnice;
nu prezintă importanță dacă discuțiile ascultate sunt inteligibile sau nu;
-nu este necesară înregistrarea convorbirilor ascultate;
v)prin înregistrarea audio;
-înregistrarea trebuie să privească discuțiile purtate de persoana aflată în spațiu privat, nu
prezintă importanță dacă discuțiile înregistrate sunt inteligibile sau nu;
-dacă făptuitorul realizează mai multe dintre modalitățile alternative de violare a vieții
private prevăzute de art.226 alin.(1) NCP,se va reține comiterea unei singure infracțiuni
de violare a vieții private.
Cerința esențială: atingerea adusă intimității vieții private să fie fără drept.
b. atingerea adusă, fără drept, vieții private a persoanei fizice prin ascultare cu mijloace tehnice
sau înregistrare unei/unor convorbiri private [art226 alin. (1) NCP];
-incriminarea vizează ascultarea convorbirilor private ambientale, nemijlocite ale unei
persoane;noul Cod penal oferă astfel o protecție extinsă convorbirilor cu caracter privat,
sancționând penal orice ascultare/înregistrare ilegală a acestora cu mijloace tehnice.
Cerința esențială: atingerea adusă intimității vieții private să fie fără drept.
c. divulgarea,difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a
imaginilor obținute prin atingerea vieții private în formele descrise mai sus, către o altă persoană
sau către public [art.226 alin.(2) NCP];
-chiar dacă făptuitorul realizează mai multe dintre modalitățile alternative de violare a vieții
private prevăzute de art.226 alin.(2)NCP, se va reține comiterea unei singure infracțiuni de
violare a vieții private.
Cerința esențială: divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea să fie fără drept.
d. plasarea fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video în sopul săvârșirii
faptei de violare a vieții private în condițiile art. 226 alin. (5) NCP];
– este necesar și suficient ca făptuitorul să fi acționat în scopul violării vieții private prin plasarea
fără drept a mijloacelor tehnice de înregistrare audio sau video; când după plasarea mijloacelor
tehnice are loc o violare efectivă a vieții private, se va reține existența unui concurs de infracțiuni
[art. 226 alin. (1) sau alin. (2) NCP și art. 226 alin. (5) NCP].
Cerința esențială: plasarea de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video să fie
fără drept.
2. Urmarea imediată
– în cazul variantei prevăzute de art. 226 alin. (1) NCP, constă în atingerea adusă vieții private
(infracțiune de rezultat);
– în ceea ce perivește modalitățile normative prevăzute de art. 226 alin. (2) și (5) NCP, urmarea
imediată constă în producerea unei stări de peridol ca urmare a încălcării dreptului la
inviolabilitatea vieții private al persoanei vătămate (infracțiune de pericol abstract).
3. Legătura de cauzalitate
– trebuie dovedită în ipoteza prevăzută de art. 226 alin. (1) NCP;
– rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei prevăzute de norma de incriminare, în cazurile
prevăzute de art. 226 alin. (2) și (5) NCP.
D. Latura subiectivă
– intenția directă/indirectă pentru modalitățile normative prevăzute de art. 226 alin. (1) și (2)
NCP;
– nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșiă activitatea infracțională în cazul
modalităților normative prevăzute de art. 226 alin. (1) și (2) NCP;
– numai cu intenție directă în cazul modalității normative prevăzute de art. 226 alin. (5) NCP
[plasarea (…) în scopul violării vieții private].
E. Cauze justificative speciale
Art. 226 alin. (4) NCP stipulează drept cauze justificative comiterea faptei în următoarele
împrejurări:
a. de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
prin consimțământul victimei ca făptuitorul să participe la întâlnirea în cadrul căreia au
fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, aceasta nu mai poate pretinde ulterior
că i-a fost încălcată viața privată;
b. dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
se poate reține și în acest caz un consimțământ implicit al victimei la activitățile
desfășurate de făptuitor, în urma comportamentului explicit al victimei aceasta
nemaiputând invoca ulterior faptul că aceasta se afla în exercițiul dreptului la viață
privată.
c. dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii
unei infracțiuni;
interesul înfăptuirii justiției prevalează în această ipoteză necesității protecției vieții
private;
d. dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate;
constituie o obiectivare a libertății presei, precum și a dreptului opiniei publice de a fi
informată.
Cauzele justificative produc efecte in rem.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată:
– în cazul ipotezei prevăzute de art. 226 alin. (1) NCP, fapta se consumă la momentul producerii
rezultatului (al atingerii aduse vieții private);
– în cazul modalităților normative prevăzute de art. 226 alin. (2) și (5) NCP, fapta se consumă la
momentul realizării elementului material, fiind o infracțiune de pericol abstract;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuă, când activitatea infracțională se
prelungește în timp (de pildă, înregistrarea de imagini sau a unei convorbiri private); infracțiunea
se epuizează în momentul încetării atingerii aduse vieții private;
– infracțiunea poate fi săvârșită în formă continuată (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. dacă persoana care a adus atingere vieții private în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art.
226 alin. (1) NCP divulgă, difuzează, prezintă sau transmite imaginile sau convorbirile unui terț
sau către public, se va reține comiterea a două infracțiuni concurente de violare a vieții private;
2. infracțiunea de violare a vieții private poate fi reținută în concurs real cu infracțiunea de
divulgare a secretului profesional ori cu cea de violare a secretului corespondenței;
3. în conformitate cu legea procesuală penală [art. 139 alin. (3) NCP], înregistrările de voce și
imagini efectuate de părți sau de alte persoane pot fi utilizate ca probe atunci când privesc
propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, iar astfel de înregistrări nu
constituie produsul vreunei infracțiuni;
4. noul Cod penal a conferit o incriminare autonomă unor acte care ar constitui în fapt tentativa
la infracțiunea de violare a vieții private. Astfel, plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de
înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptei de violare a vieții private constituie o
infracțiune de sine stătătoare de violare a vieții private.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate numai în cazul modalităților normative prevăzute de
art. 226 alin. (1) și (2) NCP.
Fișa nr. 29
DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Divulgarea fără drept, a unor date sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură
să aducă un prejudiciu unei persoane, de câtre acela care a luat cunoștință despre acestea în
virtutea profesiei ori funcției și care are obligația păstrării confidențialității cu privire la aceste
date (art.227NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic-relațiile sociale privind intimitatea vieții private și libertatea persoanei de a încredința
date privind viața privată celor care prin profesiile pe care le exercită sunt ținuți să nu le divulge.
2.Material-nu are.
B. Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator.complice)
a.este calificat, respectiv persoana fizică care exercită o profesie sau îndeplinește o funcție ce
implică obligația de păstrare a secretului;
b.participația este posibilă sub forma instigării sau a complicității;
c.coautoratul nu este posibil, obligația de a păstra confidențialitatea având caracter personal.
2.Pasiv
a.persoana despre care au fost încredințate anumite date sau informații confidențiale subiectului
activ;
b.pluralitatea de subiecți pasivi, atrage în principiu,reținerea unei pluralități de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.divulgarea unor date privind viața privată a unei persoane de către persoanele în exercițiul
profesiei sau funcției;
b.se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune.
Cerința esențială: divulgarea să fie fără drept și de natură a prejudicia (material sau moral)
persoana vătămată.
Urmarea imediată- starea de pericol creată prin divulgarea fără drept a unor informații privind
viața privată a unei persoane.
3.Legătura de cauizalitate -rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
-nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care se comite fapta tipică;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F.OBSERVAȚII:
nu se va reține săvârșirea infracțiunii de divulgare a secretului profesional dacă legea impune sub
sacțiunea penală obligația de a aduce la cunoștință organelor de urmărire penală sau instanței
date sau împrejurări confidențiale.
G.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
2.răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile.
Fișa nr.30
FURTUL
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul
de a și-l însuși pe nedrept [art.228 alin.(1)].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1.Juridic-patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenție;
nu prezintă importanță valoarea bunului mobil sustras, întrucât furtul care a avut consecințe
deosebit de grave nu mai constituie potrivit noului Cod penal furt calificat, cuantumul
prejudiciului urmând a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.
2.Material
a.bunul mobil (prin natura sa prin anticipație) corporal animat sau neanimat, fungibil sau
nefungibil, aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o minimă valoare
economică;
b.bunurile imobile prin destinație,
c.energiile care au valoare economică (de pildă, energia electrică);
d.înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată,
e.vehiculele (nu doar autovehiculele);
f.țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice) -orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală, inclusiv proprietarul bunului.
2.Pasiv
a.pluralitatea de subiecți pasivi determină un concurs de infracțiuni,cu excepția infracțiunii
continuate, a unității naturale de infracțiune sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în eroare cu
privire la faptul că bunul/bunurile sustrase aparține/aparțin mai nultor persoane, când se va reține
o singură infracțiune de furt;dacă bunul sutras era deținut în coproprietate de mai multe
persoane, se va reține comiterea unei singure infracțiuni de furt, iar nu a unui concurs de
infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1.Element material -luarea (prin acțiune sau omisiune) pe nedrept a unui bun mobil din posesia
sau detenția persoanei fizice/juridice vătămate fără consimțământul acesteia ( o deposedare fără
consimțământul persoanei vătămate urmată de o împosedare ilicită a infractorului prin luarea în
stăpânire a bunului).
2.Urmarea imediată -deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului și împosedarea
făptuitorului, producându-se un prejudiciu.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară să fie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
scopul:însușirea bunului mobil luat pe nedrept sau folosirea pe nedrept a vehiculului sustras;
-nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Forme
1. Acte pregătitoare- posibile dar neincrinimate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu și împiedicare producerii rezultatului .
3.Consumarea
a.faptă consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului;
b. faptă epuizată:
i.poate fi comisă în formă continuată epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare
(unitate legală);
ii.poate îmbrăca forma infracțiunii continue (furtul de energie cu valoare economică), epuizându-
se la data încetării sustragerii, infacțiunea continuă de furt poate fi comisă și în formă continuată.
F. OBSERVAȚII:
1.nu constituie obiect material al furtului, bunul abandonat sau bunul care nu aparține nimănui,
însă poate constitui obiect material un bun a cărui deținere și comercializare este ilicită (de
exemplu( drogurile de risc sau de mare risc);
2sustragerea unui nou născut dintr-o maternitate constituie infracțiunea de lipsire de libertate în
mod ilegal, iar nu cea de furt;
3. sustragerea cadavrului unei persoane nu va constitui infracțiunea de furt, ci cea de profanare
de cadavre, dacă ulterior părți dintr-un schelet uman sunt utilizate ca material didactic în cadrul
unei facultăți de medicină, acestea vor putea constitui obiect material al infracțiunii de furt;
4. în furtul de folosință ca variantă atenuantă a furtului cunoaște o incriminare autonomă noul
Cod penal;
5.nu costituie furt fapta proprietarului de a sustrage bunul de la cel care i l-a furat anterior sau de
la orice posesor/detentor nelegitim,va constitui însă furt sustragerea bunului furat de la
deținătorul nelegitim de către proprietarul sau detentorul legitim al bunului;
6.furtul de folosință poate fi reținut în concurs real cu furtul comis în scopul însușirii bunului
sustras, când după sustragerea unui vehicul, infractorul sustrage și bunurile aflate în/pe vehicul
ori părți componente ale acestuia;
7.dacă, după sustragerea unui bun, hoțul îl distruge, degradează ori aduce în stare de
neîntrbuințare, se va reține numai infracțiunea de furt, nu și ce de distrugere;
8.nu prezintă importanță, pentru existența infracțiunii de furt faptul că bunul sustras a fost
restituit persoanei vătămate de infractor după comiterea faptei.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate- împăcarea înlătură răspunderea penală.
II.PARTEA PRACTICĂ
Sustragerea, într-o aglomerație de persoane, a portofelului din buzunarul părții vătămate
și transmiterea lui, de îndată, celui de-al doilea făptuitor, în scopul de a asigura însușirea
lucrului fără riscul decoperirii, constitue, și pentru cel din urmă, coautorat la săvârșirea
infracțiunii de furt, iar nu complicitate la aceasta (C.S.J.,s.pen. dec.nr. 5161/2001)
Fapta celui care determină pe altul să săvârșească o faptă prevăzută în legea penală și
cumpără de la autor bunul provenit din săvârșirea infracțiunii constituie numai instigare,
iar nu instigare aflată în concurs cu cea de tăinuire C:S:J:s.pen.dec.nr.329/1996).
În situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor
care promite că va sigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt
întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt în formă simplă
sau continuată, după caz, în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă
promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor, nu a fost îndeplinită (I.C.C.J.,S.U.,RIL
dec.nr.2/2008)
Deposedarea părții vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul
acesteia, fără exercitarea vreunei acțiuni agresive de natură a-i înfrânge opunerea,
constituie infracțiune de furt, iar nu de tâlhărie, deoarece lipsește cerința privind
întrebuințarea de violență (C.S.J.,Completul de 7 judecători,dec.nr.63/1991).
În cazul în care făptuitorul lovește persoana vătămată ca urmare a unor neînțelegeri
anterioare, după care își însușeșete un obiect al acestuia căzut pe jos în cursul agresiunii,
faptele constituie infracțiunile de vătămare corporală și furt, și nu cea de tâlhărie, de
vreme ce întrebuințarea violenței nu s-a făcut în scopul sustragerii bunului, ci din
răzbunare (C.S.J.,s.pen.dec.nr.642/2001).
Înstrănarea de către muncitor a unui bun ce i-a fost încredințat, pentru a-l folosi în
procesul muncii, constituie infracțiunea de furt, iar nu cea de abuz de încredere, deoarece
făptuitorul nu posedă sau deține bunul înstrăinat în baza unui titlu, patronul păstrând, din
punct de vedere juridic, posesia și detenția bunului (C.S.J,s.pen.dec.nr.-1197/2000).
Este autor al infracțiunii consumate de furt, iar nu al tentativei la acestă infracțiune,
inculpatul surprins la locul faptei după ce a luat o parte din bunuri din locul în care se
găseau și le-a pus în recipiente aduse de el pentru transport
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.2442/1999).
Fișa nr.31
FURTUL CALIFICAT
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Furtul simplu comis în următoarele îmrejurări agravante:
a. într-un mijloc de transport în comun;
b. în timpul nopții;
c. de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d. prin eferacție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase;
e. prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere sau având ca obiect
bunurile prevăzute de art.229 NCP.
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protectia patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație),corporal, animat sau neanimat aflat în
proprietatea sau detenția altuia, car are o minimă valoare economică;
b. bunurile mobile prin destinație;
c. energiile care au o valoare economică (de pildă energia electrică);
d. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată;
e. vehiculele (nu doar autovehiculele);
f. țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b. participația penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv
a. persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenție a fost sustras bunul;
b. pluralitatea de subiecți pasivi determină un concurs de infracțiuni; dacă bunul sustras era
deținut în coproprietate de mai multe persoane, se va reține comiterea unei singure infracțiuni de
furt, iar nu a unui concurs de infracțiuni; dacă sustragerea de bunuri din patrimoniul mai multor
persoane se face în aceeași împrejurare, de la un singur posesor și în baza aceleiași rezoluții
infracționale, de la un singur posesor și în baza aceleiași rezoluții infracționale, se va reține
săvârșirea unei singure infracțiuni de furt (unitate naturală de infracțiune).
C. Latura obiectivă
1. Element material
Potrivit art. 229 alin. (1) NCP, constituie furt calificat luarea pe nedrept a unui bun mobil din
posesia sau detenția persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimțământul acesteia, comisă în
următoarele împrejurări agravante:
a. într-un mijloc de transport în comun;
furtul trebuie să fie săvârșit în timpul folosirii mijlocului de transport în comun;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
b. în timpul nopții;
furtul trebuie comis după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (amurgul nu
face parte din noapte, spre deosebire de zori), indiferent dacă hoțul a profitat sau nu de
timpul nopții;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
c. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
1. persoana mascată = persoana care poartă o mască de orice natură, pentru a nu-i fi recunoscută
fața;
2. persoana deghizată = persoana care, fără a purta o mască, își schimbă prin diverse procedee
înfățișarea, pentru a nu fi recunoscută;
3. persoana travestită = este cea care se prezintă sub înfățișarea unei persoane de sex opul celui
real;
d. prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei
chei mincinoase;
i. efracție = acțiunea constând în forțarea, degradarea sau distrugerea unui dispozitiv de
închidere sau a oricărui obiect ce protejează un spațiu închis; săvârșirea furtului prin efracție
absoarbe infracțiunea de distrugere;
ii. escaladare = acțiunea prina care o persoană depășește, pe altă cale decât cea firească, un
obstacol prin urcare și trecere pe deasupra lui în scopul sustragerii bunului;
iii. cheia mincinoasă = cheia falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat sau orice dispozitiv
care poate fi utilizat pentru a acționa asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge,
deteriora sau aduce în stare de neîntrebuințare;
iv. folosirea frauduloasă a unei chei adevărate = folosirea fără drept a cheii cu care se deschide
mecanismul de închidere.
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
e. prin scoaterea din funcțuine a sistemului de alarmă ori de supraveghere;
presupune scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere
(monitorizare) video pe care persoana vătămată l-a montat pentru protecția bunurilor;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
Art. 229 alin. (2) NCPC prevede ca elemente cicumstanțiale agravante următoarele împrejurări :
a. furtul unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
b.comis prin violare de domiciliu sau a sediului profesional,
infracțiune de violare a domiciliului sau de violare a sediului profesional este absorbită de
furtul calificat;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
c.de o persoană care are asupra sa o armă,
făptuitorul trebuie să aibă asupra sa o armă proprizisă în sensul art.179 alin.(1)NCP.fără a
o folosi și fără ca acceasta să fie vizibilă,
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
Potrivit art.229 alin.(3) NCP este calificat furtul constând în luarea pe nedrept din posesia sau
detenția persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, a unuia dintre următoarele bunuri
a.țiței,gazolină,condensat etan lichid,benzină,motorină,alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite,cisterne ori vagoane cisternă;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
b.componente ale sostemelor de irigații;
este necesar ca infractorul să cunoască faptul că bunurile sustrase fac parte din sistemul
de irigare,
ese o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
c.componenete ale rețelelor electrice;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
d.undispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau
alte situații de urgență publică;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
e.un mijloc de transportsau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutiere,navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
f.instaleții de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier,naval,aerian și componente
ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
este ocircumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
g.bunuri prin însușire cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe
drumurile publice;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
h. cabluri,linii,echipamente și instalații de telecomunicații,radio-comunicații, precum și
componenete de comunicație;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
2.Urmarea imediată- deposedarea proprietarului/posesorului/detentoorului și împosedarea
făptuitorului,producându-se un prejudiciu.
3.Legătura de cauzalitate- în principiu, rezultă din materialitatea faptei,nefiind necesar să fie
dovedită.
D.Latura subiectivă- intenția directă sau indirectă;
scopul:însușirea bunului mobil luat pe nedrept;
nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2.Tentativă
a.idonee imperfectă: aste posibilă și neincriminată,
b.idonee perfectă: nu este păosibilă;
c.cauza de nepedepsire: desistarea, nu și împiedicare producerii rezultatului.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului, respectiv în
momentul folosirii vehiculului sustras;
b. fapta euizată:i.poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală);
ii.poate îmbrăca forma infracțiunii continue /furtul de țiței, gazolină, condensat, etan
lichid,benzină,motorină,alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne
ori vagoane-cisternă), epuizându-se la data încetării sustragerii;infracțiunea continuă de furt
poate fi comisă și în formă continuată.
F.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
Cu caracter de noutate noul Cod penal prevede că ,în cazul variantelor agravante prevăzute de
art.228 alin.(1)(într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopții; de o persoană mascată,
deghizată sau travestită, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei
adevărate ori a unei chei mincinoase, prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de
supraveghere) sau alin (2) lit. b)și c)NCP(prin violare de domiciliu sau sediu profesional;de o
persoană având asupra sa o armă) împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
G.OBSERVAȚII:
1.furtul de folosință poate îmbrăca fie forma furtului simplu, fie pe cea a furtului calificat;
aceasta reprezintă o variantă atenuantă a furtului simplu sau a furtului calificat incriminată
autonom;
2.legiuitorul a renunțat la noua reglementare la unele elemente circumstanțiale de agravare ale
furtului calificat, astfel,va constitui furt simplu săvârșirea faptei:
a.de două sau mai multe persoane,
b.asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra;
c.în timpul unei calamități.
în aceste ipoteze urmând a se reține comiterea infracțiunii de furt, răspunderea penală fiind
agravată ca urmare a reținerii circmstanțelor agravante legale prevăzute de art.77
lit.a),e),g),NCP,totodată va constitui furt simplu, iar nu furt calificat și furtul comis într-un loc
public sau de o persoană care are asupra sa o substanță narcotică ori furtul unui act care servește
pentru dioedirea stării civile, pentru legitimarev sau identificare.
II.PARTEA TEORETICĂ
Criteriul astronomic, apusul și răsăritul soarelui, nu poate servi, în exclusivitate, la
determinarea înțelesului noțiunii „ timpul nopții” deoarece nici apusul, nici răsăritul
soarelui nu schimbă, deodată, ziua în noapte și noaptea în zi între apusul soarelui și ziua
reală existând un interval de tranziție în care cele două stări se întrepătrund.Prin„timpul
nopții” se impune a se înțelege numai noaptea reală, adică din momentul când întunericul
a luat locul în mod efectiv, locul luminii, amurgul care nu poate fi considerat încă
întuneric, nu face parte din noapte.De aceea, împrejurarea dacă furtul a fost săvârșit în
timpul nopții trebuie stabilită în raport cu starea de întuneric ce poate fi determinată prin
probe, ținându-se seama nu numai de ora comiterii, ci și de data calendaristică, poziția
topografică a localității și condițiile atmosferice din momentul respectiv. Or, la data de
30 iulie 1997 apusul soarelui a intervenit la ora 20:43, adică la numai 17minute înainte de
săvârșirea faptei, iar pozița topografică a localității și condițiile atmosferice nu au
favorizat apariția mai rapidă a întunericului, încît în mod corect s-a reținut de instanțe de
apel că încă nu se făcuse noapte atunci când inculpatul a săvârșit fapta (C.S.J., s. pen.,
dec. nr. 355/1999).
Prin cheie mincinoasă nu se înțelege neapărat o cheie asemănătoare celei adevărate,
deoarece legiuitorul a înțeles să pedepsească mai greu furtul comis prin folosirea unei
chei mincinoase având în vedere nu îndemânarea infractorului în a confecționa cheia
neadevărată și nici asemănarea acesteia cu o cheie adevărată, ci împrejurarea că el a
violat încuietoarea, menită să asigure o protecție sporită bunurilor încuiate; oricât de
rudimentară ar fi cheia folosită, agravanta există (T.S., s. pen., dec. nr. 3229/1970).
Agravanta infracțiunii de furt calificat vizează furtul de țiței, produse petroliere sau gaze
naturale din conducet, depozite, cisterne ori produse în stare brută, care aparțin unor
societăți comerciale specializate, fără ca acestea să intre în circuitul comercial. Ca atare,
instanța a constatat corect că produsele petroliere sustrase din rezervorul unei firme
private intraseră deja în circuitul comercial, și deci sustragerea nu s-a făcut din locurile
sus-menționate. Or, analizând conținutul textului sus-menționat, rezultă că legiuitorul a
urmărit sancționarea mai aspră a sustragerii de produse petroliere, depozitate imediat
după procesul de prelucrare a țițeiului. Or, furtul din rezervorul pompei din care
inculpații au sustras produsele petroliere nu îndeplinește, sub acest aspect, condițiile
limitativ cerute de legiuitor pentru existența agravantei, respectiv conducte, depozite,
cisterne ori vagoane cisternă, unde ajung de îndată după procesul de prelucrare a
zăcămintelor petroliere (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1105/2004).
Constituie infracțiunea de furt calificat sustragerea unor dale din beton de la canalul de
irigații, deoarece ele aparțin sistemului de irigații, cu rolul de a face impermeabil canalul
de scurgere a apei spre solurile ce trebuie irigate. Împrejurarea că, de mai mulți ani,
sistemul de irigații nu a mai funcționat este irelevantă, de vreme ce el exista fizic la data
săvârșirii furtului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2558/2003).
Fapta de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații,
radiocomunicații, perecum și componente de comunicații constituie infracțiunea de furt
calificat numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o rețea
sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune (I.C.C.J., RIL, dec. nr.
2/2006).
Fișa nr. 32
FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Furtul simplu sau calificat care are ca obiect un vehicul, săvârșit în scopul de a-l folosi pe
nedrept [art. 230 alin. (1) NCP].
Constituie variantă asimilată folosirea fără drept a unui terminal de comunicații al altuia sau
folosirea unui terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea, dacă s-a produs o pagubă
[art. 230 alin. (2) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material – vehiculele (nu doar autovehiculele).
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b. nu se va reține coautoratul dacă două persoane sustrag o mașină pentru a o folosi; în această
ipoteză, autorul va fi persoana care a condus autoturismul furat, iar celălalt participant va avea
calitatea de complice concomitent.
2. Pasiv
a. persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate sau depenție a fost sustras bunu,l în vederea
folosirii,;
b. în cazul variantei asimilate, subiect pasiv este persoana( fizică/juridică) care este titulara
abonamentului la serviciile de telefonie (fixă sau mobilă) ori a abonamentului la serviciile de
internet.
C. Latura obiectivă
1. Element material- luarea pe nedrept a unui vehicul (autovehicul, căruță, bicicletă etc.) din
posesia sau detenția unei persoane fizice sau jurudice, fără consimțământul acesteia, în scopul
folosirii temporare.
2. Urmarea imediată deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului și împosedarea
făptuitorului, producându-se un prejudiciu.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, fiind necesar să fie dovedită
D. Varianta asimilată
a. folosirea fără drept a unu terminal de cominicatii al altuia[art.230 alin.(2) NCP]
prin terminal de comunucații se înțelege: telefon (fix/mobil), fax, computer (PC,
laptop),tabletă etc.
este necesară producerea unei pagube deținătorului de drept al terminalului de
comunicații(de exemplu, titularului abonamentului pentru serviciul telefonic sau de
internet); așadar, avem de aface cu o infracțiune de rezultat;
b. folosirea fără drept a unui terminal de comunicații racordat la orețea [art.230 alin.(2)
NCP];
fapta poate fi comisă prin racordarea clasică la terminalul de comunicații (de pildă, pin
folosirea unui cablu USB),fie prin conectarea la o rețea wireless;
este necesară producerea unei pagube deținătorului de drept al terminalului de
comunicații
E. Latura subiectivă
– la forma de bază: intenția directă;
scopul:folosirea pe nedrept a vehiculului sustras;
– la variantele asimilate: intenția directă sau indirectă.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibiă și incriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul folosirii vehiculului sustras;
b. faptă epuizată:
i. poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare
(unitate legală);
ii. poate îmbrăca forma infracțiunii continue.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare din
oficiu, însă împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
H. OBSERVAȚII:
1. furtul de folosință este incriminat ca o variantă atenuată a furtului simplu sau a furtului
calificat; acesta se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 NCP (furt simplu) sau art. 229
NCP (furt calificat), după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime;
2. furtul de folosință [art. 230 alin. (1) NCP] poate fi reținut în concurs real cu furtul comis în
scopul însușirii bunului sustras, când după sustragerea unui vehicul infractorul sustrage și bunuri
aflate în/pe vehicul ori părți componente ale acestuia;
3. atât furtul în scop de folosință, cât și furtul simplu/calificat pot fi reținute în concurs cu
infracțiunile de acces ilegat la un sistem informatic (art. 360 NCP) ori de alterarea a integrității
datelor informatice (art. 362 NCP), dacă pentru comiterea furtului făptuitorul folosește
dispozitive apte de a accesa softul sistemului electronic al vehiculului, respectiv de a modifica,
șterge sau deteriora date informatice aflate în computerul de bord al mașinii;
4. poate fi reținut în concurs furtul în scop de folosință prevăzut de at. 230 alin. (1) NCP cu cel
prevăzut de alin. (2) al art. 230;
5. nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii de furt în scop de folosință [art. 230 alin.
(1) NCP] faptul că bunul sustras a fost restituit persoanei vătămate de infractor după comiterea
faptei;
6. vehiculul nu poate fi sustras atât în scopul însușirii, cât și în scopul folosirii, nefiind posibilă
reținerea în concurs ideal a infracțiunii de furt simplu/calificat (art. 228 sau 229 NCP) cu
infracțiunea de furt în scop de folosință [art. 230 alin. (1) NCP].
II. PARTEA PRACTICĂ
Sustragerea de bunuri în scopul însușirii lor pe nedrept, precum și sustragerea unui
vehicul cu scopul de a-l folosi pentru transportul acestor bunuri întrunește elementele
constitutive a două infracțiuni de furt aflate în concurs real (I.C.C.J., s. pen., dec. nr.
2257/2006).
Fișa nr. 33
FURTUL URMĂRIT LA PLÂNGEREA PREALABILĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. CAZURI PENTRU CARE ESTE NEVESARĂ PLÂNGEREA PREALABILĂ
Acțiunea penală poate fi pusă în mișcare sau exercitată numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate când furtul simplu sau furtul calificat (inclusiv cel de folosință) este
comis de [art. 231 alin. (1) NCP]:
1. un membru de familie al persoanei vătămate;
potrivit art. 177 NCP, sunt membri de familie ascendenții și descendenții, frații și surorile,
copiii acestora, persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, soțul,
precum și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre
părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
potrivit noului Cod penal, este necesară plângerea prealabilă și în cazul furtului comis
între persoane care au stabilit relații asemănătoare cu acelea dintre soți (de pildă,
concubinii) sau relații asemănătoare cu acelea dintre părinți și copii (de pildă,
persoanele care, fără a îndeplini vreo formalitate legală, au luat în ocrotire un copil);
reprezintă o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți.
2. minorul care sustrage bunurile mobile al tutorelui (nu și în situația inversă, când tutorele
sustrage bunurile minorului);
3. persoana găzduită care susrage bunurile gazdei (nu și în situația inversă, când găzduitorul
sustrage bunurile persoanei găzduite);
nu este necesar ca găzduirea să aibă caracter de stabilitate, fiind suficient ca persoana
vătămată să ofere un adăpost infractorului chiar și pentru o noapte;
4. persoana care locuiește, indiferent de natura titlului, împreună cu persoana vătămată o
anumită perioadă de timp din care rezultă caracterul de stabilitate.
Răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile.
OBSERVAȚII:
1. nu prezintă importanță pentru punerea în mișcare a acțiunii penale dacă furtul simplu sau
calificat este comis în vederea însușirii bunului ori este un furt de folosință;
2. când furtul (calificat) afost săvârșit de două sau mai multe persoane, acțiunea penală se va
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate numai pentru subiecții activi
calificați prevăzuți de art. 231 NCP, în vreme ce pentru ceilalți coautori sau complici
concomitenți acțiunea penală se va pune în mișcare și exercita din oficiu;
3. pentru ca furtul să fie urmărit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este necesar ca
minorul sau tutorele să locuiască împreună cu aceasta;
4. dacă numai una dintre persoanele vătămate este rudă apropiată cu subiectul activ al infracțiunii
de furt, oficialitatea acțiunii penale va funcționa cu privire la faptele săvârșite față de celelalte
persoane vătămate;
5. spre deosebire de ipoteza în care infractorul și persoana vătămată locuiesc împreună,
găzduirea nu trebuie să aibă caracter de stabilitate, fiind suficient ca persoana vătămată să ofere
un adăpost infractorului chiar și pentru o noapte; dacă însă găzduitorul sustrage bunurile
persoanei găzduite, acțiunea penală pentru infracțiunea de furt se pune în mișcare din oficiu;
6. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu dacă găzduitul sustrage bunuri de la găzduitorul
cu care încheiase în prealabil un contract de prestări servicii hoteliere.
II. PARTEA PRACTICĂ
Infracțiunea de furt urmărit la plângerea prealabilă nu există atunci când luarea bunului
s-a făcut în scopul de a-l conserva până la realizarea partajului, lipsa intenției de a-și
însuși bunul pe nedrept rezultând din întocmirea unui proces-verbal de inventariere a
bunurilor în prezența unor martori asistenți, precum și din introducerea ulterioară a unei
cereri de partaj în care erau menționate și acele bunuri, cu precizarea că acestea se află în
posesia sa (T.M.B., s. pen., dec. nr. 1932/1983).
Nu locuiesc împreună persoanele care ocupă temporar aceeași cameră de hotel, același
dormitor de la o cabană turistică etc. Ca atare, trebuie considerați că locuiesc împreună
cei ce locuiesc în dormitoarele internatelor, căminelor, în dormitoare comune afectate
executării unor lucrări sezoniere, iar în situația în care locuirea împreună se refră numai
la o parte a locuinței, furtul este urmărit la plângerea prealabilă numai dacă obiectul furat
s-a găsit în partea de locuință a cărei folosință este comună infractorului și persoanei
vătămate (T.S., dec. de îndrumare nr. 8/1971).
„A găzdui” înseamnă a oferi găzduire care, prin modul în care a fost acordată, relevă
încrederea părții vătămate în cel căruia i-a acordat posibilitatea de a folosi locuința sa.
Noțiunea de „găzduire” exclude situațiile în care infractorul se găsește întâmplător (ca,
de exemplu, în speță, în vizită) în locuința celui de la care a furat (C.A. Constanța, s.
pen., dec. nr. 527/1996).
Fișa nr. 34
TÂLHĂRIA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Furtul (simplu sau calificat, inclusiv furtul de folosință ) săvârșit prin întrebuințarea de violențe
sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra
precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat
sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea
[art.233 alin.(1) NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.OBIECT
1.Juridic
a.principal:patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției;
b. secundar:relațiile sociale referitoare la protecția liberttății psihice a persoanei sau cele
referitoare la viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
2. Material:
A. principal:
a.bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație) corporal, animat sau neanimat, aflat în
proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o minimă valoare economică;
b.bunurile mobile prin destinație,
c.energiile care au o valoare economică (de pildă, energia electrică),
d.înscrisurile care au o valoare economică ori cele care reprezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată;
e.vehiculele (nu doar autovehiculele);
f.țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană;
B.subsidiar. corpul persoanei (când acțiunea constă în acte de violență ori în punerea victimei în
stare de inconștiență ori neputință de a se apăra).
B.Subiect
1.Activ
a. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b.participația penală este posibilă sub toate formele.
2.Pasiv
a.persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenție a fost sustras bunul;
b.pluralitatea de subiecți pasivi determină, de regulă, reținerea unui concurs de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1 Element material
a.acțiunea principală de furt [simplu sau calificat cu excepția furtului prevăzut de art.229 alin.
(3) NCP],luare pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția persoanei (fizice/juridice)
vătămate fără consimțăm,ântul acesteia ( o deposedare fără consimțământul persoanei vătămate,
urmate de o împosedare ilicită a infractorului prin luarea în stăpânire a bunului);luarea se poate
realiza fie prin remiterea bunului de către persoana vătămată, fie prin însușirea acestuia de către
infractor,în cazul în care bunul a fost abandonat de victimă ca urmare a violențelor exercitate
asupra acesteia sau în situația în care victima a pierdut contactul material cu bunul în urma
violențelor exercitate asupra sa;
b.acțiunea adiacentă: constrângerea prin violență sau amenințare, lipsirea în mod ilegal de
libertate ori punerea unei persoane în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra pentru
săvârșirea furtului, pentru păstrarea bunului susutras sau pentru asigurarea scăpătii făptuitorului,
actele de violență (fizică sau psihică) trebuie să fie efective și în principiu, îndreptate împotriva
unei persoane.
2.Urmarea imediată
a.prncipală:deposedarea proprietaruui/posesorului/detentorului și împosedarea făptuitorului,
producându-se un prejudiciu;
b. adiacentă: starea de pericol cu privire la libertatea psihică a persoanei sau vătămarea
integrității corporale sau a sănătății ori vieții persoanei.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei în privința acțiunii principale, trebuie
să fie dovedită legătura între acțiunea principală și cea adiacentă.
D. Latura subiectivă- intenția directă;
scopul:tebuie să existe atât scopul însușirii bunului sustras cât și exercitarea constrângerii,
amenințărilor sau violențelor în scopul luării ori păstrării bunului sustras, al asigurării
scăpării, respectiv al înlăturării urmelor infracțiunii;
-nu reprezită importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. OBSERVAȚII.
1.va exista o singură infracțiune de tâlhărie dacă violențele sau amenințările sunt exercitate față
de o pluralitate de persoane și se comite un singur furt;
2. dacă actele de violență sau amenințare sunt exercitate împotriva unui funcționar care exercită
o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, va exista concurs între infracțiunea de tâlhărie și
cea de ultraj;
3.în lipsa unei legături întrte acțiunea adiacentă și cea principală [deoarece actele de violență sau
amenințare trebuie să fie în principiu, concomitente (în scopul luării bunului) sau ulterioare
furtului (în scopul păstrării bunului sustras, al asigurărăii scăpării sau al ștergerii urmelor)], se va
reține concursul dintre infracțiunea de furt, pe de o parte și infracțiunea de loviri sau alte
violențe/vătămare corporală/amenințare, după caz, pe de altă parte;
4.când actele de violență sau amenințările sunt exercitate, față de o pluralitate de persoane, iar
apoi sunt comise mai multe fapte tipice de furt în dauna acestora, vor exista totatâtea infracțiuni
de tâlhărie câte persoane vătămate prin actele de violență sau amenințare există;
5.nu este exclusă rerținerea infracțiunii de tâlhărie, atunci când actele de violență ori amenințare
sunt anterioare furtului, fiind însă comise în vederea săvârșirii acestuia, dacă nu există un interval
de timp între exercitarea costrângerii și activitatea victimei de a da , a face sau a nu face ceva;
6.infracțiunea de tâlhărie absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal, când pe
parcursul comiterii faptei victima este lipsită în concret de libertatea de mișcare, dacă după
comiterea faptei victima rămâne încontinuare lipsită de libertate, tâlhăria va fi reținută în concurs
cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal;
7.atunci când actele pregătitoare tâlhătiei nu sunt efectuate de subiectul activ, nemijlocit, ci de un
terț, iar autorul s-a folosit de ele la săvârșirea tâlhăriei, acestea vor constitui acte de complicitate
anterioră la comitera infracțiunii de tîlhărie;
8.coautoratul și complicitatea concomitentă nu mai sunt incriminate ca variantă agravată a
tâlhăriei, răspunderea penală pentru participația la infracțiunea de tâlhărie putând fi agravată ca
urmare a reținerii circumstanței agravante legale prevăzute în art.77 lit. a) NCP,dacă fapta este
comisă de trei sau mai multe persoane împreună.
II.PARTEA PRACTICĂ
Comiterea actelor de agresiune de către făptuitor, urmată de însușirea bunurilor de către
persoane încredințate de acesta că îi aparțin, constituie infracțiunea de tâlhărie săvârșită
în modalitatea participației improprii prevăzută în art.31 alin.(2) C.pen Invocarea de către
făptuitor a unui drept asupra bunurilor sustrase în condițiile menționate este irelevantă,
valorificarea pretențiilor patrimoniale nefiind permisă decât pe căile prevăzute de lege
(C.S.J., s. pen., dec. nr. 2180/2002).
Fapta inculpatului de a fi constrâns concomitent 2 sau 3 persoane, printr-o acțiune unică
de amenințare cu bătaia, să-i de bani și alte bunuri pe care le avea asupra lor constituie,
datorită pluralității subiecțior pasivi și a rezultatelor produse, totatâtea infracțiuni de
tâlhărie, în concurs ideal, nu una singură, cum grșeit a apreciat instanțe de fond chiar dacă
victimele au remis sumele de bani sau bunurile în același timp (C.S.J.,s.
pen.,dec.nr.784/1993).
1.În cazul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în modalitatea punerii victimei în neputința de
a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvârșirii infracțiunii
de tâlhărie se absoarbe în conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.Dacă însă timpul în
care victima este lipsită de libertate depășește timpul cât s-a desfășurat comiterea
infracțiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire
de libertate în mod ilegal, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
2.Dacă punerea victimei în neputință de a se apăra, prin imobilizare, în scopul sustragerii
bunurilor, a avut ca urmare moartea victimei, fapta de tâlhărie îmbracă forma agravată a
infracțiunii, întrucât moartea victimei este urmarea infrațiunii de tâlhărie
(I.C.C.J.,s.pen.,dec.nr.183972007).
Degradarea îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violențelor exercitate contra
ei de inculpat în încercarea de a-și asigura scăparea, constituie infracțiunea complexă,
unică, de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în conținutul
infracțiunii de tîlhărie (C.S.J.,s.pen.dec.nr.3417/2000).
Smulgerea unui lănțișor de la gâtul persoanei vătămate, împotriva voinței sale, constituie
un act de violență, fapta constituind infracțiunea de tâlhărie, iar nu acea de furt
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.363/1994).
Deposedarea părții vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul
acesteia, fără exercitarea vreunei acțiuni de natură a-i înfrînge opunerea, constituie
infracțiunea de furt, iar nu de tâlhărie, deaorece lipsește cerința prin întrebuințarea
violenței (C.S.J.,Completul de 7 judecători,dec.nr.63/1991).
Fișa nr.35
TÂLHĂRIA CALIFICATĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Tîlhăria săvârșită în următoarele împrejurări agravante:
a)prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;
b)prin simularea de calități oficiale;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d)în timpul nopții;
e)într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violarea de domiciliu sau sediu profesional;
g) care a avut ca urmare vătămarea corporală [art.234 alin.(1)-(3) NCP];
STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1. Juridic
a.principal:patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției;
b.secundar:relațiile sociale referitore la protecția libertății psihice a persoanei sau cele
referitoare la viața, integritatea sau sănătatea persoanei.
2. Material
A. principal:
a.bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație) corporal, animat sau neanimat, aflat în
proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o minimă valoare economică;
b.bunurile mobile prin destinație;
c.energiile care au o valoare economică (de pildă energia electrică);
d.înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată;
e.vehiculele( nu doar autovehivulele);
f.țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
B.subsidiar:corpul persoanei(când acțiunea constă în acte de violență ori în punerea victimei în
stare de inconștirnță ori neputință de a se apăra).
B.Subiect
1. Activ
a.nemijlocit:orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b. participația penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv
a.persoana( fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenție a fost sustras bunul;
b.pluralitatea de subiecți pasivi determină de regulă, reținerea unui concurs de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material -furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea
victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de
întrebuințare unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea comis în următoarele împrejurări
agravante:
a. prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante [art.234 alin.(1)
lit.a)NCP];
făptuitorul trebuie să folosească efectiv arma propriu-zisă[a se vedea art. 179 alin.(1)
NCP] sau asimilată[a se vedea art.179 alin.(2) NCP] ori substanța narcotică sau
paralizantă;
dacă arma sau subsatanța explozivă era deținută contrar dispozițiilor legale, tâlhăria va fi
reținută în concurs real cu infracțiunea de nerespectatre a regimului armelor și munițiilor
(art.342 NCP,respectiv cu infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor
explozive(art.346NCP);
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
b.prin simulare de calități oficiale [art.234 alin.(1) lit.b)NCP];
calitate oficială-abilitatea legală a unei persoane care exercută o anumită funcție de a efectua
acte ce intră în atribuțiile funcției sale și care pot produce consecințe juridice;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o,
c.săvârșită de o persoană mascată, deghizată sau travestită [art.234 alin.(1)lit.c)NCP];
esteocircumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
d.săvârșită în timpul nopții [art.234 alin.(1) lit. d)NCP];
este o circumstanță reală e.într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de
transport[art.234 alin.(1) lit.e)NCP];
nu este necesar ca mijlocul de transport să fie destinat transportului în comun, prin
urmare, va fi săvârșită în formă agravată tâlhăria comisă în orice vehicul care transportă
persoane (inclusiv taxiul);
fapta poate fi comisă și asupra unui mijloc de transpor ceea ce presupune că făptuitorii
acționează în vederea sustragerii bunurilor transportate sau a bunurilor pe care se află în
mijlocul de transport le dețin,
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
f.săvârșită prin violare de domiciliu asu a sediului profesional [art.234 alin.(1) lit.f) NCP];
infracțiunea de violarea a domiciliului sau cea de violare a sediului profesional este
absorbită în infracțiunea de tâlhărie calificată;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunscut-o;
g. care absoarbe furtul calificat, prevăzut de art.229 alin. (3) NCP,
presupune săvârșirea unei tâlhării având ca obiect:
a )țiței, gazolină,condensat, etan lichid,benzină,motorină,alte produse petrioliere sau
gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;b)componente ale
sistemelor de irigații,c)componenete ale rețelelor electrice;d)undispozitiv ori un sistem
de semnalizare, alarmare ori alertare, în caz de incendiu sau alte situații de urgență
publică;e) un mijlic de transport ori alt mijloc de intervenții la incendiu, la accidente de
cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru,f) instalații de siguranță și
dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și
componente ale mijloacelor de transport aferente,g)bunuri din însușirea cărora se pune
în pericol siguranțe traficului și a persoanelor pe drumurile publice;h)cabluri, linii,
echipamente șiinstalații de telecomunicații și radiocomunicații, precum și componente de
telecomunicații;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
h.care a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporal [art.234 alin.(3)
NCP],
este necesar să se fi produs praeterintenționat una din următoarele prevăzute de art.193
alin.(1) NCP;respectiv o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei
persoane care au necesitat pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijire madicală,
un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții persoanei;
vătămarea corporală este absorbită în această variantă a tîlhăriei calificate;
este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o.
2.Urmare imediată
a.principală:deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului și împosedarea făptuitorului,
producându-se un prejudiciu;
b. adiacentă:starea de pesricol cu privire la libertatea psihică a persoanei sau vătămarea
integrității corporale sau a sănătăți ori vieții persoanei.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei în privința acțiunii principale,
trebuind să fie dovedită legătura între acțiunea principală și cea adiacentă.
D. Latura subiectivă -intenția directă,
în cazul tâlhăriei care a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală [art.234 alin.(39
NCP],făptuitorul acționează cu intenție directă în ceea ce privește infacținea de tâlhărie, însă
vătămarea corporală survine după culpă (praeterintenție);
scopul:trebuie să existe atât scopul însușirii bunului sustras cât și exercitarea, amenințărilor sau
violențelor în scopul luării ori păstrării bunului sustras,al asigurării scăpării, respectiv al
înlăturării urmelor infracțiunii;
nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Forme
1.Acte pregătitoare -sunt posibile dar neincriminate.
2.Tentativă
a.idonee imperfectă: este posibilă și incriminată,
b.idonee perfectă: nu este posibilă;
c.cauza de nepedepsire: desistarea, nu și împidicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care după sustragerea bunuluise produce urmarea imediată a
acțiunii adiacente;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitatea legală);
tâlhăria calificată poate îmbrăca forma infracțiunii progrsive, caz în care se va epuiza la
momentul producerii rezultatului mai grav (vătămarea corporală).
F. OBSERVAȚII:
1.va exista o singură infracțiune de tîlhărie dacă violențele sau amenințările sunt exercitate față
de o pluralitate de persoane și se comite un singur furt;
2. dacă actele de violență sau amenințare sunt exercitae împotriva unui funcționar care exercită o
funcție ce implică exercțiul autorității de stat, va exista concurs între infracțiuneq de tâlhărie și
cea de ultraj;
3.în lipsa unei legături între acțiunea adiacentă și cea principală[deoarece actele de violență sau
amenințare trebuie să fie , în principiu, concomitente (în scopul luării bunului) sau ulterioare
furtului (în scopul păstrării bunului sustras, al asigurării scăpării sau al ștergerii urmelor)], se va
reține concursul dintre infracțiunea de furt, pe deo parte și infracțiunea de loviri sau alte
violențe/vătămare corporală/ amenințare, după caz, pe de altă parte;
4.când actele de violență sau amenințările sunt exercitate față de o pluralitate de persoane, iar
apoi sunt comise mai multe fapte tipice de furt în dauna acestora, vor exista totatâtea infracțini
de tâlhărie cîte persoane vătămate prin actele de violență sau amenințare există;
5.nu este exclusă reținerea infracținii de tâlhărie când actele de violență ori amenințare sunt
anterioare furtului, fiind însă comise în vederea săvârșrii acestuia, dacă nu există un interval de
timp între exercitarea constrângerii și activitatea victimei de a da, a face sau a nu face ceva;
6.infracțiunea de tâlhărie absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal, când pe
parcursul comiterii faptei victima este lipsită în concret de libertatea de mișcare; dacă după
comiterea faptei victima rămâne încontinuare lipsită e libertate, tâlhăria va fi reținută în concurs
cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal;
7.dacă făptuitorul a acționat cu intenția directă de a provoca o vătămare corporală a victimei, se
va reține concursul de tâlhărie în forma de bază și vătămarea corporală;
8.potrivit noului Cod penal constituie tîlhărie simplă, iar nu calificată săvârșirea faptei:a)de două
sau mai multe persoane;b)în timpul unei calamități, în aceste ipoteze răspunderea penală fiind
agravată ca urmare a reținerii circumstanțelor agravante legale prevăzute de art.77
lit.a),e),g)NCP;totodată noul Cod penal nu a mai prevăzut drept împrejurări agravnte săvârșirea
faptei într-un loc public sau consecințele deosebit de grave ale faptei.
Fișa nr.36
TÂLHĂRIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI
I.PARTEA TEORETICĂ
OBSRVAȚII:
1.reprezintă tâlhăria (simplă sau calificată) care a avut ca rezultat praeterintenționat moartea
victimei;
dacă moartea s-a produs ca urmare a exercitării cu intenție (directă sau indirectă) a unor activități
violente asupra victimei, infracțiunea de tâlhărie/tâlhărie calificată poate fi reținută în concurs cu
omorul calificat prevăzut de art. 189 alin.(1) lit. d)NCP( pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea
unei infracțiuni);
2.dacă fapta a avut ca urmare praeterintenționată sinuciderea victimei, se va reține numai
infracțiunea de tâlhărie sau tâlhărie calificată deoarece urmarea mai gravă nu mai este prevăzută
de lege în art.236 NCP;
3.dacă are loc o tentativă la infracțiunea de tâlhărie/ tâlhărie calificată, urmată de moartea
praeterintenționată a victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de art.236 NCP respectiv
închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
4.dacă tâlhăria îmbracă forma infracțiunii progresive, se va epuiza la momentul producerii
rezultatului mai grav (moartea victimei).
Fișa nr. 37
ABUZUL DE ÎNCREDERE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei care, deținând cu orice titlu și cu un anumit scop un bun mobil al altuia, și-l
însușește, dispune de el sau îl folosește pe nedrept ori refuză a-l restitui [art. 238 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație) corporal, animat sau neanimat, aflat în
proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o minimă valoare economică; de principiu
bunul trebuie să fie individual determinat, nefungibil;
– bunul poate fi neconsumptibil sau consumptibil, în acest caz fiind însă necesar ca deținătorul să
nu fi avut dreptul de dispoziție asupra bunului;
b. bunurile mobile prin destinație;
c. înscrisurile care au valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată;
d. vehiculele (nu doar autovehiculele);
e. țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
Cerința esențială: bunul mobil să fie deținut cu orice titlu adică în temeiul unui raport
juridic netranslativ de proprietate, prin care a fost transmisă în mod legal detenția bunului
cu un anumit scop. existând, corelativ, obligația restituirii bunului, simplul contact
material nu echivalează cu transmiterea detenției sau a posesiei.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit:orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are calitatea de detentor
precar al bunului mobil cu orice titlu și cu un anumit scop;
-proprietarul bunului ori persoana căreia i s-a transmis bunul în baza unui împrumut de
consumație nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii;
b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, coautor poate fi
numai o persoană care are calitatea de detentor.
2. Pasiv orice persoană fizică sau juridică de la care autorul a primit în detenție un bun mobil, cu
orice titlu și cu un anumit scop.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. însușirea pe nedrept a bunului mobil încredințat într-un anumit scop;
fapta este tipică chiar dacă detentorul are un drept de detenție asupra bunului;
b. dispunerea pe nedrept de bunul mobil încredințat într-un animit scop (acte de dispoziție
juridică sau materială);
fapta este tipică dacă detentorul are un drept de reținere asupra bunului;
c. folosirea pe nedrept a bunului mobil încredințat într-un anumit scop;
constituie infracțiune atât fapta celui căruia i s-a încredințat un bun mobil care îl folosește
deși nu avea acest drept (titlul în baza căruia bunul este deținut nu permiteau folosirea
bunului), căt și fapta celui care folosește bunul în alt scop decât acela pentru care i-a fost
încredințat (titlu în baza căruia bunul este deținut permite folosirea într-un anumut scop
sau în anumiți termeni și condiții, iar folosirea se realizează în alte condiții decât cele
stipulate de titlu);
d. refuzul abuziv de restituire a bunului mobil încredințat într-un anume scop;
este necesar ca detentorul să refuze, în urma unei cereri de restituire expres sau tacit, în
mod nejustificat restituirea bunului, în scopul de a și-l însuși;
fapta nu este tipică în cazul în care detentorul invocă un drept de reținere asupra bunului.
2. Urmarea imedită- împosedare făptuitorului și producerea unui prejudiciu proprietarului.
3. Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. posibilă (cu excepția tentativei la refuzul de restituiore care nu este posibilă), dar
neincriminată;
b. în cazul comiterii faptei prin refuzul de restituire a bunului mobil, tentativa nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul însușirii pe nedrept a bunului, al dispunerii, al folosirii pe
nedrept de bun, respectiv al refuzului nejustificat de restituire ( infracțiunea instantanee );
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată (cu excepția situației în care făptuitorul a
refuzat succesiv restituirea unui bun la diferite intervale de timp), epuizându-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII:
1. infracțiunea de abuz de înceredere poate fi comisă și de o persoană care are un drept de
retenție cu privire la bunul mobil, însă numai în primele trei modalități alternative ale
elementului material (nu și în modalitatea refuzului de restituire);
2. nu constituie faptă tipică de abuz de încredere nerestituirea unui bun mobil la data expirării
termenului pentru care fusese încredințată detenția, în lipsa unei cereri ferme de restituire din
partea persoanei îndreptățite să i se restituie bunul;
3. dacă făptuitorul realizează mai multe modalități altenative ale elementului material al
infracțiunii, nu va exista un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune de abuz de încredere,
care se consumă în momentul săvârșirii primei activități infracționale.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 238 alin.
(2) NCP];
2. păspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile;
3. dacă fapta este comisă în modalitatea refuzului succesiv de restituire a bunului, termenul de
formulare a plângerii prealabile curge de la primul refuz de restituire.
Deosebiri: Furt – Abuz de încredere
Furt
1. Obiect material: un bun mobil.
2. Situația premisă: nu există.
3. Elementul material: luarea pe nedrept a unui bun (deposedare și împosedare); deposedarea se
realizează fără acordul proprietarului sau a posesorului legitim.
4. Tentativa: este posibilă și incriminată.
Abuz de încredere
1. Obiect material: un bun mobil, de regulă, individual determinat, nefungibil, neconsumptibil.
2. Situația premisă: existența unui raport juridic netranslativ de proprietate, în baza căruia
făptuitorul deține bunul cu un anumit scop.
3. Elementul material: însușirea bunului mobil de către detentorul precar care îl stăpânește în
fapt, dispunerea sau folosirea pe nedrept de bunul mobil sau refuzul nejustificat de restituire a
bunului mobil în urma unei cereri de restituire; deosedarea se realizează cu acordul proprietarului
sau al posesorului legitim însă împosedarea se realizează abuziv;
4. Tentativa: posibilă (în modalitatea însușirii sau dispunerii pe nedreot), dar neincriminată; în
cazul comiterii faptei prin refuzul de restituire a bunului mobil, tentativa nu este posibilă.
II. PARTEA PRACTICĂ
Persoana căreia i s-a încredințat de către poliție un bun în custodie nu săvârșește
infracțiunea de abuz de încredere dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui
proprietarului, deoarece raportul juridic nu există între custode și proprietar, ci între
custode și organul de poliție, față de care ea are obligația de a nu înstrăina, distruge sau
modifica bunul și de a-l restitui la cerere (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2941/2003).
Înstrăinarea de către muncitor a unui bun ce i-a fost încredințat pentru a-l folosi în
procesul muncii constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea de abuz de încredere,
deoarece făptuitorul nu posedă sau deține bunul înstrănat în baza unui titlu, patronul
păstrând, din punct de vedere juridic, posesia și detenția bunului (C.S.J., s. pen., dec. nr.
1197/2000).
Fapta inculpatului care, sub pretextul schimbării unor bancnote ulterior restituite, își
însușește o sumă de bani constituie infracțiunea de înșelăciune, și nu cea de abuz de
încredere (C.A. Iași, s. pen., dec. nr. 29/2002).
Pentru consumarea infracțiunii de abuz de încredere, în modalitatea refuzului de
restituire, nu se cere ca restituirea bunului mobil să fie solicitată numai de către acela care
l-a încredințat făptuitorului, iar refuzul să se producă numai față de acesta; solicitarea se
poate face și prin mandatar ori de către succesor, dacă acesta din urmă posedă certificat
de moștenitor asupra bunului încredințat de defunct (T.S., s. pen., dec. nr. 2534/1983).
Fișa nr. 38
ABUZUL DE ÎNCREDERE PRIN FRAUDAREA CREDITORILOR
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori
bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor
[art. 239 alin. (1) NCP].
Noul Cod penal prevede ca formă asimilată a infracțiunii fapta persoanei care, știind că nu va
putea plăti, achiziționeză bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului [art. 239 alin. (2)
NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Oiect
1. Juridic relațiile sociale referitoare la patrimoniul și la încrederea în cadrul raporturilor juridice
dintre creditor și debitor.
2. Material
a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație) corporal, animat sau neanimat, aflat în
proprietatea debitorului, care are o minimă valoare economică; bunul poate fi
fungibil/nefungibil, consumptibil/neconsumptibil;
b. bunurile imobile aparținând debitorului;
c. valorile din patrimoniul debitorului;
d. bunurile și serviciile achiziționate de sebitorul aflat în incapacitate de plată.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit:
1. la forma de bază: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are calitatea de
debitor;
2. la varianta asimilată: persoana (fizică sau juridică) care achiziționează un bun/serviciu știind
că nu-l va putea plăti.
b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală; coautor poate
fi numai o persoană care are calitatea de codebitor;
2. Pasiv – orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau de drept privat, care are calitatea
de creditor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. înstrăinarea de valori ori bunuri din patrimoniul său;
presupune efectuarea de acte de dispoziție cu titlu oneros sau gratuit (vânzare –
cumpărarea, donație, schimb etc.) prin care debitorul își micșorează activul în frauda
creditorilor săi;
este necesar ca, urmare a înstrăinărilor efectuate, creditorul să nu își poată satisface
creanța prin urmărirea altor bunuri ale debitorului;
b. ascunderea de valori ori bunuri din patrimoniul său;
c. deterioarea de valori ori bunuri din patrimoniul său;
d. distrugerea de valori ori bunuri din patrimoniul său;
e. invocarea de acte sau datorii fictive.
Prin toate modalitățile alternative enumerate mai sus se realizează o diminuare a patrimoniului în
scopul sustragerii de la o viitoare executare silită, în scopul afectării gajului general al
creditorilor.
D. Varianta asimilată – achiziționarea de bunuri ori servicii de către debitorul aflat în
incapacitate de plată;
debitorul, cunoscând incapacitatea de plată în care se află, achiziționează bunuri sau
servicii agravându-și starea de insolvabilitate de facto;
incapacitatea de plată trebuie să existe la momentul achiziționării bunului/srviciului;
creditorul nu trebuie să aibă cunoștință sau să aibă posibilitatea de a lua cunoștință
insolvabilitatea debitorului;
nu este tipică fapta celui care achiziționează bunuri/servicii, are capacitatea financiară de
aplăti, însă refuză plata.
2. Urmarea imediată
– la forma de bază: starea de pericol creată prin provocarea unei stări de insolvabilitate de fapt a
debitorului (infracțiune de pericol concret);
– în cazul formei asimilate: producerea unui perjudiciu creditorului (infracțiune de rezultat).
3. Legătura de cauzalitate – trebuie dovedită legătura de cauzalitate între fapta tipică și urmarea
imediată.
E. Latura subiectivă
– la forma de bază: intenție directă;
– la varianta asimilată: intenție directă sau indirectă.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă (perfectă sau imperfectă) și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: infracțiunea în forma tip se consumă în momentul producerii urmăririi
periculoase, iar în forma asimilată, în momentul comiterii faptei tipice și prejudicierii
creditorului;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. atât în forma de bază, cât și în varianta de bază infracțiunea este comisivă;
2. infracțiunea comisă în forma de bază poate reținută în concurs cu cea comisă în forma
asimilată;
3. dacă făptuitorul realizează mai multe modalități dintre cele prevăzute de norma de incriminare
pentru forma de bază [art. 239 alin. (1) NCP], se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni care
se consumă la data săvârșirii primei activități infracționale;
4. sustragerea unui bun de sub sechestrul legal aplicat nu întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de abuz de încredere în frauda creditorilor, ci infracțiunea de sustragere de sub
sechestru (art. 261 NCP);
5. dacă subiectul activ nemijlocit al formei de bază are calitatea de comerciant, se va reține
infracțiunea de bancrută frauduloasă dacă fapta este somisă prin falsificarea, sustragerea sau
distrugerea evidențelor debitorului ori ascunderea unei părți din activul averii acestuia,
înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele debitorului, în alt act sau în situația
financiară de sume nedatorate, ori prin înstrăinarea, în caz de incolvență a debitorului, a unei
părți din active.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 239 alin.
(3) NCP];
2. răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile.
Fișa nr. 39
GESTIUNEA FRAUDULOASĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia
,de persoana fizică sau juridică care are aori trebuie să aibă grija administrării sau cnoservării
acelor bunuri [art.242alin.(1)NCP].
2-STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a.în principiu, o universalitate de bunuri și/sau mobile, consumptibile sau neconsumptibile
(inclusiv drepturi reale sau de creanță)aparținând altei persoane;
b.ca excepție, poate constitui obiect material și un singur bun ce este susceptibil de a fi gestionat.
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) care are ca atribuții( în temeiul unui raport juridic)
administrarea sau conservarea unei universalități de bunuri/bunului altuia și care nu are calitatea
de funcționar;
în cazul primei variante agravate persoana având calitatea de :. administrator judiciar,
lichidator al averii debitorului sau de reprezentant sau prepus al acestora;
b.complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală; coautor poate fi
numai o persoană care are calitatea specială cerută de lege.
2.Pasiv
a.persoana (fizică/juridică) al/a cărei bun/universalitate de bunuri este administrat/ă sau
conservat/ă de făptuitor;
în cazul primei variante agravate: debitul aflat în stare de insolvență;
b.poate exista o pluralitate de subiecți pasivi atunci când bunul sau universalitatea de bunuri date
în administrare sau conservare aparțin mai multor proprietari.
C.Latura obiectivă
1Element material: -administrarea sau conservarea frauduloasă (acțiune sau inacțiune) prin care
se produce un prejudiciu persoanei vătămate.
2.Urmarea imediată -producerea unui prejudiciu.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie să existe între activitatea infracțională și prejudiciu și trebuie
dovedită.
D. Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. Variante agravante
1.fapta săvârșită de administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului su
reprezententul sau prepusul acestora [art.242 alin.(2) NCP];
2.comiterea gestiunii frauduloase în forma tip sau prima variantă agravantă în scopul de a
dobândi un folos material (chiar dacă scopul nu este atins) dacă fapta nu constituie o
infracțiune mai gravă [art.242 alin.(3) NCP];
această variantă agravată se comite numai cu intenție directă.
F.Forme
1.Acte pregătitoare – posibile dar neincriminate.
2. Tentativăposibilă dar neincriminată.
3.Consumare
a. fapta consumată:în momentul producerii prejudiciului;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G.OBSREVAȚII:
1.infracțiunea de gestiune frauduloasă poate fi comisă și de părinții care administrează bunurile
copiilor lor minori sau majori;
2.infracținea de gestiune frauduloasă nu poate fi comisă de proprietarul bunului/universalitatea
de bunuri.
H.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art.242 alin.(4)
NCP];
2.răpunderea penală este înlăturată prin retragerea plângeri prealabile.
I.Prezentarea comparativă:
Gestiunea fruduloasă-Abuzul de încredere
În cazul ambelor infracțiuni, făptuitorul nu-și îndeplinește obligațiile pe care le avea față de
persoanele care i-au încrtedințat bunul/bunurile, producând astfel un prejudiciu.Proprietarul
bunului/bunurilor nu poate fi subiect activ nici al infracțiunii de abuz de încredere și nici al celei
de gestiune frauduloasă.
gestiunea frauduloasă
1.făptuitorul are în general, îndatorirea de a administra sau gestiona o universalitate de bunuri
aparținând altuia.
2.elementul material: orice acțiune sau inacțiune prin care se produce o pagubă, realizată de
administrator sau gestionar cu depășirea atribuțiilor pe care acesta le avea ori contrar acestor
atribuții.
Abuzul de încredere
1.fătuitorul deține, cu orice titlu, un bun sau anumite bunuri individual determinate, având
obligația de a le păstra și restitui.-
2.elementul material: însușirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept sau refuzul de a restitui un
bun al altuia încredințat cu un anumit scop.
II.PARTEA PRACTICĂ
Faptele inculpatului-gestionar la bufetul unei cooperative de concum- care,producând cu
rea-credință unității o pagubă în valoare de 4.788.000 lei și fiind informat că i se va
verifica gestiunea, a înscenat o spargere, după care a sesizat poliția și societatea de
asigurare de la care, ca urmare a declarației sale cu privire la săvârșirea furtului, a reușit
să încaseze o despăgubire în sumă de 2.000.000 lei, constituie infracțiunile de gestiune
frauduloasă, înșelăciune și fals în declarații în concurs real (C.A.București,s.I
pen.,dec.nr.1402/1998).
Conservarea unui bun presupune paza și păstrarea lui în condiții în care să fie ferit de
distrugere ori degradări, iar administrarea implică o activitate ce cuprinde, pe lângă actele
de conservare, și pe cele necesare unei gestionări corespunzătoare naturii și destinației
bunurilor.Încadrarea corectă a faptei inculpatului este aceea de furt, săvârșit în calitate de
autor (C.A.Constanța,s.pen.dec .nr.108/1994).
Fișa nr.40
ÎNSUȘIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de
a dispune de acel bun ca de al său [art.243 alin.(1)NCP].
Constituie variantă asimilată a infracțiunii însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține
altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia sa, ori nepredarea acestuia în termen de 10
zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține [art.243 alin.(2)NCP.
STRUCTURA CȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-patrimoniul și relațiile sociale la protecția patrimoniului, a posesiei ori a detenției.
2. Material
a.varianta tip:bunul găsit- bunul mobil ieșit involuntar din posesia sau detenția persoanei, care
este găsit ulterior de o altă persoană, într-un loc unde în mod obișnuit bunurile nu sunt lăsate
nesupravegheate-, găsitorul nu trebuie să cunoscă persoana căreia îi aparține bunul găsit; nu este
necesar ca posesorul sau detentorul să fi conștientizat pierderea bunului;
b.la varianta asimilată.
1.bunul intrat din eroare în posesia făptuitorului- bunul mobil remis din eroare unui terț, care
îl primește, crezând că îi este destinat, sau bunul luat din eroare de către făptuitor, crezând că este
al său, respectiv
2.bunul intrat în mod fortuit în posesia făptuitorului- bunul mobil ajuns în posesia
făptuitorului în mod cu totul neprevăzut, din întâmplare.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice) -orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală
2.Pasiv-orice persoană (fizică/juridică) al cărei bun a fost pierdut ori al cărei bun a ajuns din
eroare sau în mod fortuit la un terț.
C.Latura obiectivă
a. nepredarea bunului găsit în termen de 10 zile de la data găsirii către autorități sau celui
care l-a pierdut;
b.dispunerea de bunul găsit în termen de 10 zile de la data găsirii;
implică efectuarea de acte de dispozițiie juridică/materială cu privire la bunul
găsit,comportându-se față de aceasta ca față de un bun al său.
2.Urmarea imediată- producerea unei pagube subiectului pasiv.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
-nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Varianta asimilată
a.însușirea pe nedrept a bunului ajuns din eroare sau fortuit în posesia făptuitorului în
termen de 10 zile din momentul în care făptuitorul a cunoscut că bunul nu îi aparține;
b. nepredarea bunului ajuns din eroare sau fortuit în posesia făptuitorului a cunoscut că
bunul nu îi aparține;
constituie o incriminare nouă introdusă prin noul Cod penal;
noul Cod penal consacră astfel o prezumție absolută de însușire a bunului din eroare sau
fortuit în posesia făptuitorului în termenul de 10 zile.
F.Forme
1.Acte pregătitoare
a.posibile (în modalitățile dispunerii de bunul găsit ori însușirii bunului ajuns din eroare sau în
mod fortuit la făptuitor),dar neincriminate;
b.în cazul comiterii faptei prin nepredarea bunului, actele pregătitoare nu sunt posibile.
2.Tentativa
a.posibilă(în modalitățile dispunerii de bunul găsit ori însușirii bunului ajuns din eroare sau
fortuit la făptuitor),dar neincriminată;
b.în cazul comiterii faptei prin nepredarea bunului, nu este posibilă.
3. Consumare
Infracțiunea se consumă:
a.la expirarea termenului de 10 zile, în cazul savârșirii faptei în modalitatea nepredării bunului
găsit sau ajuns din eroare ori fortuit în posesia făptuitorului;
b.la momentul dispunerii de bunul găsit ori al însușirii bunului ajuns din eroare sau fortuit la
făptuitor.
G. OBSERVAȚII:
1.nu constituie bun găsit: bunul abandonat ori lăsat temporar fără supraveghere de proprietar,
animalul care se îndepărtează de spațiul unde este ținut în mod obișnuit de proprietar, în scopul
de a se hrăni;
2.bunul uitat de posesor sau deținător într-un loc unde acesta știe că l-a lăsat și unde se poate
întoarce oricând să-l reia (deoarece persoana vătămată nu a pierdut posesia sau detenția
lui.Însușirea unui asemenea bun de către acela care și-a dat seama că bunul a fost uitat, și nu
pierdut, constituie infracțiunea de furt și nu aceea de însușire a bunului găsit);
3.termenul de 10 zile este un termen de drept substanțial care se calculează potrivit art.186 alin.
(1)NCP.
H.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate -împăcarea înlătură răspunderea penală.
II.PARTEA PRACTICĂ
Fapta unui șofer de taxi de a –și însuși un obiect uitat de un călător în autovehicul condus
de el constituie infracțiune de furt, iar nu aceea de însușire a lucrului găsit (T.M-B.,s.a-
II-a penală,dec.nr.2001/1975)
Un bun uitat de posesorul său într.un anumit loc, în prezența aceluia care ulterior și-l
însușește, nu poate constitui obiect material al infracțiunii,deoarece nu este bun găsit;
însușirea acestui bun constituie infracțiunea de furt (T.S.,s.pen. dec,nr.1680/1971).
Fișa nr. 41
ÎNȘELĂCIUNEA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Infracțiunea ce constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau
pentru altul un folos patrimonial injust, pricinuindu-se o pagubă materială [art. 244 alin. (1)
C.pen.].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului împotriva actelor
frauduloase.
2. Material
a. bunuri mobile corporale cu o valoare economică;
b. bunuri imobile;
c. înscrisurile cu valoare patrimonială (de exemplu, cele referitoare la un drept de creanță ori la
un drept real).
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2.Pasiv
persoana (fizică7juridică) care a suferit un prejudiciu ca urmare a comiterii faptei;
poate fi:a.principal:persoana prejudiciată;
b. secundar:persoana indusă în eroare, care a suferit sau nu o pagubă.
C.Latura obiectivă
1.Element material- inducerea în eroare a unei persoane prin:
a. prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;
b.prezentarea ca mincinoasă a unei fapte a adevărate.
fapta poate fi comisă atât cu prilejul încheierii unui contract, cât și îtr-un cadru
extracontractual;
fapta poate fi comisă fie prinrtr-o acțiune ( în cele mai multe cazuri), fie ptrintr-o
inacțiune (menținerea în eroare la momentul încheierii unui contract asupra elementelor
cu privire la care făptuitorul a omis să le furnizeze cocontractantului care le solicitase în
prealabil).
2.Urmarea imediată -producerea unui prejudiciu material.
3.Legătura de cauzalitate -trebuie dovedit faptul că activitatea de inducere în eroare a avut ca
urmare producerea unui prejudiciu.
D. Latura subiectivă -numai intenția directă calificată prin scop( obținerea pentru sine sau
pentru altul a unui folos patrimonial injust);
-nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Varianta agravată-înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume mincinoase (nume reale
sau imaginare care nu sunt ale făptuitorului), de calități mincinoase (calități pe care nu le
are făptuitorul) ori de alte mijloace frauduloase [art.244 alin.(2)NCP];
-dacă mijlocul fraudulos constituie el însuși o infracțiune, se va reține concursul real cu
înșelăciunea.
F.Forme
1.Acte pregătitoare – posibile dar neicriminate.
2.Tentativa
a.idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b.idonee perfectă: este posibilă și incriminată;
c. cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a.fapta consumată: la momentul producerii prejudiciului;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G.OBSERVAȚII:
1.noul Cod penal a renunțat la incriminarea distinctă a înșelăciunii în convenții sau prin
emiterea de cecuri, aceste fapte fiind acoperite fie de forma de bază a infracțiunii, fie de
varianta agravată;
2.noul Cod penal nu mai prevede varianta agravată a înșelăciunii care a produs consecințe
deosebit de grave, valoarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere la individualizarea
pedepsei;
3.utilizarea de calități mincinoase pentru a realiza inducerea sau menținerea în eroare poate
constitui infracțiunea de uzurpare de calități oficiale ori poate fi realizată prin utilizarea unor
înscrisuri false sau pe calea unui fals în declarații;
4.spre deosebire de infracțiunea de furt unde infractorul ia un bun din posesia sau detenția altuia,
fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, operând astfel atât o
deposedare, cât și o împosedare, în cazul infracțiunii de înșelăciune persoana vătămată pierde
proprietatea, posesia sau detenția bunului prin transmiterea acestuia către infractor în urma
manoperelor dolosive efectuate de acesta;astfel,persoana vătămată este dusă mai întâi în eroare,
iar apoi efectuează actul de dispoziție cu caracter petrimonial care îi produce un prejudiciu;
5.neândeplinirea obligațiilor contractuale de către una dintre părți ce are ca urmare producerea
unui prejudiciu cocontractantului nu implică săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în lipsa unei
activități de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a realității la momentul încheierii
contractului.
H.Condiții de pedepsibilitate și procedibilitate acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu,
însă poate interveni împăcarea drept cauză care înlătură răspundrea penală.
II.PARTEA PRACTICĂ
pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar, printre altele, ca manoperele
dolosive folosite de infractor să fi avut ca rezultat pricinuirea unei pagube.În cazul când
inculpatul a folosit manoperele dolosive pentru a acoperi lipsa din gestiunea sa, produsă
prin fapte anterioare, aceste manopere nu pot constitui infracțiunea de înșelăciune, atâta
vreme cât ele urmăreau acoperirea unui prejudiciu deja existent, iar nu cauzarea unei noi
pagube (T.S.,s.pen.dec.nr.2384/1973).
Autor al infracțiunii de înșelăciune poate fi numai persoana care prezintă nemijlocit ca
adevărate faptele mincinoase sau ca mincinoase faptele edevărate, induce în eroare o altă
persoană, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.Orice
alte acțiuni prin care se contribuie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, dar prin care
se realizează nemijloci însăși acțiunea de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a
realității pot constitui acte de înlesnire sau de ajutor în vederea comiterii acestei
infracțiuni, deci acte de complicitate, și nu de coautorat(T.S.,s.pen.,dec.nr.2225/1970).
Infracțiunea de trafic de influență există atunci când făptuitorul are în mod real o
influență asupra unui funcționar, cât și atunci cănd făptuitorul lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar, deși influența nu existăm în realitate.Prin urmare, fapta
de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită de către o persoană care lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă
un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o
astfel de influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de
influență, iar nu pe cele ale infracțiunii de înșelăciune.Prevalarea de o influență
inexistentă în realitate, asupra unui funcționar, deși constituie o prezentare ca adevărată a
unei fapte mincinoase- acțiune ce realizează elementul material al infracțiunii de
înșelăciune- prin voința legiuitorului constituie o infracțiune distinctă, dacă sunt
îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege, traficul de influență existând însă, spre
deosebire de înșelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială
(I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.3420/2007).
1.Emiterea unui cec, știind că pentru valorificarea lui nu există, la data emiterii, provizia
sau acoperirea necesară, constituie infracțiunea prevăzută în art.84 alin.(1) pct.2 din
Legea 59/1934, afară de cazul în care fapta constituie o infracțiune sancționată cu o
pedeapsă mai grea.
Această încadrare juridică este incidentă, între altele,când beneficiarul cecului a cunoscut
lipsa acoperirii în cont și a acceptat primirea lui în aceste condiții.Atunci când
beneficiarul nu cunoaște această împrejurare fiind indus în eroare, în scopul ca făptuitorul
să obțină un folos material injust, creiând totodată o pagubă posesorului cecului, fapta
constituie infracțiunea de înșelătorie.
2.Emitera unui bilet la ordin, pentru a cărui valorificare la data scadenței nu există
acoperirea necesară, nu constituie infracțiune în lipsa unor elemente subiective sau
obiective corespunzătoare conținutului constitutiv al unei fapte penale.Când beneficiarul
este indus sau menținut în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin
prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există o acoperire în cont pentru încasare
în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul,
fapta constituie infracțiunea de înșelăciune (I.C.C.J.,Completul de 9 judecători,
dec.nr.338/2004).
Declararea unor fapte necorespunzătoare realității făcută în vederea producerii unei
consecințe juridice și care a determinat întocmirea unui act oficial, nu constituie și
tentativă la infracțiunea de înșelăciune, ci numai fals în declarații, dacă hotărâea de a
utiliza actul în scopul obținerii unui folos injust nu a fost pusă în executare
(T.S.,s.pen.nr.1860/1970).
Fișa nr. 42
DISTRUGEREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrbuințare a unui bun aparținând altei
persoane sau împidicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun ori
înlăturarea măsurilor luate [art253 alin.(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a. bunul mobil corporal, animat sau neanimat, care are o minimă valoare economică;
b. bunuri imobile;
c. înscrisurile care au valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată cu excepția înscrisurilor care constituie mijloace de probă într-o procedură
judiciară, când se va reține comiterea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori
înscrisuri (art. 275 NCP), sau un înscris aflat în păstrarea sau deținerea unui funcționar public,
când se va reține comiterea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 29 NCP),
ori un înscris ce conține informații secrete de stat, când se va reține comiterea infracțiunii de
neglijență în păstrarea informațiilor (art. 305 NCP).
Cerința esențială: bunul trebuie să aparțină unei alte persoane (fizice/juridice) ori altei
entități decât făptuitorul (la varianta de bază).
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b. proprietarul bunului nu poate fi subiect activ al variantei de bază și al primei variante agravate
a infracțiunii, însă poate fi subiect activ în cazul săvârșirii faptei în vreuna dintre celelalte
variante agravate [art. 253 alin. (3) sau (4) NCP];
c. participația penală este posibilă în toate formele: coautor, instigare, complicitate.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) căreia îi aparține bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrbuințare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. distrugerea = încetarea existenței fizice a bunului;
b. degradarea = deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea substanței sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să poată fi utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparații;
c. aducerea în stare de neîntrebuințare = imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinației
sale; nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;
d. împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun;
e. înlăturarea măsurilor luate în scopul conservări ori salvării unui bun.
2. Urmarea imediată – distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrbuințare a unui bun
sau crearea unei stări de pricol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a
unui bun sau prin înlăturarea măsurilor de conservare ori salvare a bunului.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. Variante agravate
1. distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparține în tot sau în parte altei
persoane și servește la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a
produs o pagubă [art. 253 alin. (2) NCP];
2. distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării
măsurilor de conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate cu privire la un bun
care face parte din patrimoniul cultural [art. 253 alin. (3) NCP];
poate fi săvârșită în calitate de subiect activ nemijlocit chiar și de proprietarul bunului;
3. distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită
prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună
în pericol alte persoane sau bunuri [art. 253 alin. (4) NCP];
nu este necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv, fiind necsar ca fapta să fie de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri;
poate fi săvârșită și de proprietarul nubului.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – tentativa este posibilă în toate formele, însă este incriminată numai la variantele
agravate prevăzute de art. 253 alin. (3) și (4) NCP.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul efectuării activității infracționale;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executate (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. în cazul în care, după comiterea infracțiunii de furt (simplu sau calificat), hoțul distruge bunul
sustras, se va reține numai infracțiunea de furt (deoarece hoțul se comportă ca un „proprietar”
față de bunul sustras, putând să dispună de el, inclusiv prin distrugere), iar nu un concurs de
infracțiuni între furt și infracțiunea de distrugere; totuți furtul se va reține în concurs cu
distrugerea, dacă aceasta din urmă este comisă în vreuna dintre variantele agravate prevăzute de
art. 253 alin. (3) și (4) NCP;
2. distrugerea este absorbită în infracțiunea de violare a secretului corespondenței sau în furtul
calificat săvârșit prin efracție.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală pentru forma tip a
infracțiunii și pentru prima variantă agravată [art. 253 alin. (2) NCP] se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate; în aceste ipoteze răspunderea penală este înlăturată
prin retragerea plângerii prealabile.
II. PARTEA PRACTICĂ
Degradarea îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violențelor exercitate contra
ei de inculpat în încercarea de a-și asigura scăparea, constituie infracțiunea complexă,
unică, de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în conținutul
infracțiunii de âlhărie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3411/2000).
Împiedicarea stingerii unui incediu cauzat de o persoană în propria gospodărie, din
neglijență, constituie infracțiunea de distrugere dacă incendiul s-a extins asupra bunurilor
altor persoane distrugându-le. În speță, fiind de față în momentul declanșării incendiului,
inculpatul nu a luat nicio măsură pentru limitarea efectelor acestuia și, datorită relațiilor
de dușmănie ce existau între el și vecinul respectiv, i-a împiedicat pe locuitorii ce au
încercat să intervină pentru stingerea incendiului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1222/1998).
Fișa nr. 43
DISTRUGEREA CALIFICATĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEAGLĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altei
persoane sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun ori
înlăturarea măsurilor luate, dacă fapta a avut ca urmare un dezastru [art. 254 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a. bunuri imobile;
b. lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora;
bunul poate să aparțină făptuitorului.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală (inclusiv proprietarul bunului);
b. participația penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) căreia îi aparține bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrebuințare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. distrugerea = încetarea existenței fizice a bunului;
b. degradare = deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea subtanței sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să poată fi utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparații;
c. aducerea în stare de neîntrebuințare = imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinației
sale; nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;
d. împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun;
e. înlăturarea măsurilor luate în scopul conservării ori salvării unui bun.
2. Urmarea imediată – producerea unui dezastru;
dezastrul = distrugerea sau degradarea (precum și celelalte modalități normative
pervăzute de art. 253 NCP) unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații
sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală
a două sau mai multor persoane [art. 254 alin. (2) NCP].
3. legătura de cauzalitate – trebuie dovedită legătura dintre elementul material și urmarea
imediată.
D. Latura subiectivă
– praeterintenție;
– dacă autorul a comis fapta cu intenție (directă sau indirectă), se va reține concursul între
distrugerea calificată și omorul calificat/vătămarea corporală.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul producerii dezastrului;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSRRVAȚII:
1. distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane va
constitui infracțiunea de distrugere (art. 253), iar nu cea de distrugere calificată;
2. dacă fapta de distrugere are ca obiect alte bunuri decât cele enumerate limitativ de art. 254
alin. (2) NCP sau are drept urmare moartea sau vătămarea corporală a unei singure persoane, se
va reține comiterea infracțiunii de distrugere (art. 253 NCP) în concurs cu omorul (simplu sau
calificat), lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori vătămarea corporală, după caz;
3. tentativa la infracțiunea de distrugere urmată de moartea sau vătămarea corporală
praeterintenționată a două sau mai multor persoane se va sancționa cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea consumată prevăzută de art. 254 alin. (1) NCP.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
Fișa nr. 44
DISTRUGEREA DIN CULPĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în starea de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar
dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie
sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau
bunuri(art.255 NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a
detenției.
2. Material
a.bunul mobil corporal, animat sau neanimat,care are o minimă valoare economică;
b.bunurile mobile.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracțiunii;
c.persoanele care au determinat, înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenție, la săvârșirea
distrugerii, din culpă vor fi sancționate pentru instigare, respectiv complicitate la infracțiunea de
distrugere (art.253NCP),iar autorul pentru infracțiunea de distrugere din culpă.
2.Pasiv-persoana (fizică/juridică) căreia îi aparține bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrbuințare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1.Element material
a.distrugerea=încetarea existenței fizice a bunului;
b. degradarea=deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea substanței sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să fie utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparații;
c.aducerea în stare de neîntrbuințare= imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinației sale;
nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;
Cerințe esențiale:
1.elementul material se realizează prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea
mijloc, dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri [art.255 alin.
(1)NCP];
2.distrugerea trebuie să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri (pericol
potențial).
2.Urmarea imedită -potențialitatea sreării unei stări de pericol ca urmare a distrugerii,
degradării, aducerii în stare de neîntrebuințare a unui bun; potrivit nouluiCod penal, urmarea
imediată privește pericolul la care sunt supuse alte persoane ori bunuri;
-în cazul variantei agravate urmarea imediată constă în producerea unui dezastru.
3. Legătura de cauzalitate -trebuie să fie dovedită.
D. Latura subiectivă -culpa cu prevedere (ușurință) sau fără prevedere (simplă, greșeală).
E. Varianta agravată -distrgerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă,
a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care a avut ca urmare un dezastru
[art.255 alin.(2) NCP.
F.Forme
1.acte pregătitoare nu sunt posibile.
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
fapta consumată: în momentul în care fapta este de natură să producă o stare de pericol ca
urmare a realizării activităților care alcătuiesc elementul material.
G.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate- acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
II.PARTEA PRACTICĂ
Transportarea unor mărfuri periculoase de către persoane neautorizate și cu încălcarea
unor dispoziții legale privind securitatea transportului, urmată de producerea unei
explozii soldată cu moartea, vătămarea corporală și distrugerea unor bunuri justifică
aprecierea că există vinovăție în producerea infracțiunilor de ucidere din culpă și
distrugere din culpă (C.A.Galați,s.pen.nr.130/2008).
Fișa nr.45
TULBURAREA DE POSESIE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea
sau strămutarea semnelor de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul
acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițile legii, ori refuzul de a elibera imobilul
astfel ocupat [art.256 alin.(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1.Juridic
a.principal:relațiile sociale referitoare la protectia patrimoniului și a posesiei de fapt a bunurilor
mobile;
b.secundar:libertatea psihică a persoanei,integritatea corporală sau sănătatea acesteia.
2. Material
a.principal:un bun mobil sau o parte din acesta, care se află în popsesia sau detenția unei
persoane;
b. secundar:corpul persoanei.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor, instigator, complice)
a.orice persoană(fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracțiunii în cazul în care ocupă imobilul aflat în
posesia legitimă a persoanei vătămate;
c.participația penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv
a.persoana (fizică/juridică) care are în posesie (legitimă) de fapt bunul imobil;
b.proprietarul imobilului, atunci când imobilul nu este în stăpânirea sa.
C.Latura obiectivă
1.Element material
ocuparea efectivă, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia
sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii (infracțiune continuă);
Cerințe esențiale:
1.ocuparea trebui să fie făcută( fără drept)
2.ocuparea trebuie să fie realizată prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau
strămutarea semnelor de hotar.
2. Urmarea imediată- trecerea fără drept, a imobilului ori a unei părți a acestuia în stăpânirea de
fapt a făptuitorului.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitate faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D. Latura subiectivă intenția directă sau indirectă;
nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neicriminate.
2.Tentativă-posibilă, dar neicriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul ocupării definiteive a imobilului sau a unei părți a acestuia;
b.fapta epuizată: se epuzizează în momentul în care încetează ocuparea fără drept sau când
infractorul este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
F. OBSERVAȚII:
1.semnele de hotar ori reperele de marcare nu constituie obiect material al infracțiunii de
tulburare de posesie, când fapta constă în desființarea acestora;
2.fapta nu este tipică dacă proprietarul unui bun mobil deținut abuziv de un terț ocupă
bunul„tulburând”posesia abuzivă a terțului;
3.dacă,după înstrăinarea imobilului, fostul proprietar refuză să îl părăsească, nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, deoarece, nu va exista o
„ocupare”;
4.infracțiunea de tulburare de posesie absoarbe infracțiunea de lovire sau alte violențe în forma
de bază prevăzută în art.193alin.(1)NCP,infracțiunea de amenințare prevăzută în art.206NCP
sau pentru infracțiunea de distrugere prevăzută la art.253 alin.(1)NCP;
5.infracțiunea de tulburare de posesie se va reține în concurs cu infracțiunea de loviri sau alte
violențe în varianta agravată prevăzută în art.193 alin.(2)NCP, vătămare corporală prevăzută de
art.194NCP, cu cea de șantaj prevăzută la art.207NCP ori distrugere în variantă agravantă [de
pildă,art.253 alin.(4)NCP, când fapta este comisă prin intermediul unei explozii;
6.dacă fapta este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, urmează a fi reținută
circumstanța agravantă generală prevăzută de art.77 lit.a) NCP.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de trei luni de la data la care persoana vătămată
a cunoscut persoana care i-a tulburat posesia;
retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
II. PARTEA PRACTICĂ
Nu comite infracțiunea de tulburare de posesie cel care efectuează acțiunea de ocupare a
unui imobil în baza unui ordin de repartiție sau cel care realizează această acțiune în baza
unei hotărâri de evacuare (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.5670/2004).
Fapta inculpatului de a ocupa în întregime o suprafață de teren ce se află în posesia părții
vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, și nu
infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, chiar dacă anterior, printr-o sentință
civilă ce nu a fost pusă în executare până la data comiterii faptei, inculpatul fusese obligat
să lase liberă posesia și proprietatea terenului părții civile
(C.A.Pitești,s.pen.dec.nr.147/2009).
Fapta inulpatului de a ocupa o porțiune din grădina soției fratelui său, prin desființarea
semnelor de hotar, nu constituie infracțiunea de tulburare de posesie, lipsindu-i elementu
subiectiv, dacă dreptul celor două părți aveau caracter litigios, iar între loturi nici nu era
stabilit vreun hotar (C.S.J.,s,pen.dec.nr.2263/1993).
Fișa nr. 46
ULTRJUL
I.PARTEA TORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Amenințare săvârșită nemijloci sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva
unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții [art. 257 alin. (1)
NCP].
Constituie forme asimilate:
a. săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu [art. 257 alin. (2) NCP];
b. săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru de familie al funcționarului public care
îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori supra bunurilor acestuia, în scop
de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale
funcționarului public [art. 257 alin. (3) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat și funcționarilor
care exercită o activitate în cadrul acestora; se aduce atingere prestigiului funcției exercitate de
persoana protejată;
b. secundar: relațiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea funcționarului public.
2. Material
a. corpul persoanei, cu excepția cazului în care fapta se săvârșește prin amenințare;
b. în cazul variantelor asimilate, obiect material poate fi și bunul funcționarului sau al membrului
de familie al acestuia.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participația penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv
a. principal: unitatea sau instituția care realizează autoritatea de stat;
b. secundar: funcționarul public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de
stat (funcția ce implică exercitarea unor atribuții în cadrul organelor puterii statale referitoare la
luarea de măsuri cu caracter obligatoriu și asigurarea respectării lor); persoana juridică nu poate
fi subiect pasiv;
c. în cazul celei de-a doua variante asimilate, subiect pasiv secundar poate fi și un membru de
familie al funcționarului public care îndepliește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat;
d. în cazul variantei agravate, subiectul pasiv secundar este un polițist sau jandarm;
e. pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. amenințarea unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității
de stat, aflat în exercitarea atribuții de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu (chiar și
pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuții;
absoarbe infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 NCP;
se poate reține în concurs ideal infracțiunea de purtare abuzivă cu infracțiunea de ultraj
comisă asupra aceleiași persoane;
b.lovirea sau orice acte de violență,săvârșite împotrive unui funcționar public care îndeplinește o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribițiilor de serviciu (chiar și
pentru acte ce nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitatea acestor atribuții;
absoarbe infacțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art.193NCP;
c.vătămarea corporală, săvârșită împotriva unui funționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu (chiar și pentru
fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții;
absoarbe infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.194NCP(infracțiune
consumată sau doar tentativă);
d.lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârșite împotriva unui funcționar public care
îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de
serviciu (chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuții;
absoarbe infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,prevăzută de
art.195NCP;
e.omorul săvârșit împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică
exercițiul autorității de stat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu(chiar și pentru fapte care
nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții;
absoarbe infracțiunea de omor (art.188NCP) sau pe cea de omor calificat (art.189NCP).
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru autoritatea statului român.
3. Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D.Variante asimilate
1.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu;
nu are relevanță natura infracțiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie săvârșită în
scop de intimidare sau răzbunare;
2.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru al familiei al unui funcționar public
care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor
membrului de familie, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public;
nu are relevanță natura infracțiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie săvârșită în scop
de intimidare sau răzbunare.
E.Varianta agravată-ultrajul săvârșit în oricare din formele anterioare împotriva unui
polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitatea acestor atribuții [ art.257 alin.(4)NCP ].
F.Latura subiectivă -intenție directă, indirectă sau praeterintenție;
-nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită, cu
excepția formelor asimilate, când fapta se comite în scop de intimidare sau de răzbunare.
G.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neicriminate.
2.Tentativă-posibiă și incriminată în măsura în care este posibilă și incriminată la infracțiunile
absorbite.
3.Consumare
a.fapta consumată: în momentul în carecomite fapta tipică;
b.fapta epuizată.poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
H. OBSERVAȚII:
dacă fapta este comisă împotriva unui judecător sau procuror, aflat în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, sau un avocat, în legătură cu exercitarea profesiei de acesta, se va reține comiterea
infracțiunii de ultraj judiciar prevăzută de art.279NCP.
1.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate -acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită
din oficiu.
II.PARTEA PRACTICĂ
Nu constituie infracțiune de ultraj atitudinea ofensatoare la adresa unui subofițer de
poliție și a unui gardian public, în cazul când aceasta este o reacție la acțiunea abuzivă a
celor doi funcționari publici de a încerca să silească, fără drept, o persoană să-i însoțească
la locul unui accident în legătură cu care aceasta nu are nici o legătură.Situându-se prin
acțiunea lor abuzivă, în afarea legii, cei doi agenți ai forțelor publice nu pot beneficia de
protecția instituită prin art.239 C.pen.(C.S.J.,s.pen.,dec.nr.1564/1999).
Lovirea mai multor funționari publici aflați în exercițiul funcțiunii ce implică exercițiul
autorității de stat în aceeiași împrejurare, constituie tot atâtea infracțiuni de ultraj
săvârșite în concurs, iar nu o singură infracțiune sub formă continuată
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.1136/2003).
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant
împotriva unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii pentru a-și asigura scăparea, întrunește
atât elementele constitutive al infracțiunii de tâlhărie, cât și pe cele ale infracțiunii de
ultraj aflate în concurs (I.C.C.J.s. pen.,dec.nr.90/2006).
Fișa nr.47
UZURPAREA DE CALITĂȚI OFICIALE
I.PARETEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat,
însoțită sau urmată de îndeplinirea unui act legat de acea calitate [art.258 alin.(1)NCP].
Constituie formă asimilată a infracțiunii fapta funcționarului public care continuă să
exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a piedut acest drept
conform legii [art.258alin.(2)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat.
2. Material
a.nu are la forma de bază și cea asimilată;
b.la varianta agravată,uniformele sau semnele distinctive ale unei autorități publice .
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.participația penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv-unitatea sau instituția care realizează autoritatea de stat.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat,
însoțită sau urmată de efectuarea unui act legat de acea calitate;
b.actul efectuat nu trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru
întocmirea sa în mod valabil.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru autoritatea statului român.
3. Legătura de cauzaliztate -rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie
dovedită.
D. Varianta asimilată-continuarea exercitării unei funcții ce implică exercițiul
autorității de stat, după ce funcționarul public a pierdut (temporar sau definitiv)
acest drept cnform legii.
E.Varianta agravată-comitera faptei în forma de bază sau asimilată de o persoană
care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice.
F.Latura subiectivă -intenție directă sau indirectă.
G.Forme
1.Acte pregătitoare- posibile dar neincriminate.
2.Tenatativă
a.faptă consumată. -în moentul efectuării actului de către persoana care folosește fără
dept calitatea oficială;
b.fapta epuizată:- poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).
H.OBSERVAȚII:
1.calitatea oficială este acea abilitate legală a unei persoane care exercită o anumită
funcție de a efectua acte ce intră în atribuțiile funcției sale și care pot produce consecințe
juridice,calitatea oficială trebuie să implice exercițiul autorității de stat , adică acea
calitate care implică exercitarea unor aribuții în cadrul organelor puterii statale referitoare
la luarea de măsuri cu caracter obligatoriu și sigurare respectării lor;
2.nu se va reține comiterea infracțiunii de neexecutare a sancțiunilor penale [art.288 alin.
(1)NCP],dacă exercitarea funcției a fost interzisă ca urmare a aplicării pedepsei
complementare, caz în care infracțiunea de uzurpare de calități oficiale absoarbe această
infracțiune.
1.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate- acțiunea penală se pune mișcare din
oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta inculpatului de a-și atribui fără drept calitatea de detectiv particular nu
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale,
deoarece detectivul nu desfășoară o activitate ce implică exercițiul autorității
(Trib.Iași.s.pen.dec.nr.739/1998).
Deghizarea inculpatului în polițist, urmată de îndeplinirea unui act legal de acea
calitate, împrejurare în care acesta a sustras prin violență bunuri aflate asupra
părții vătămate, întrunește elementele constitutive atât ale infracțiunii de tâlhărie,
cât și ale aceleia de uzurpare de calități oficiale, autonomia celor două infracțiuni
decurghând din specialitatea elementelor constitutive ale fiecăreia
(C.A.:București,s.a-II-a pen dec.nr.166/2000).
Fișa nr.48
NEDENUNȚAREA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra
vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane,nu înștiințează de îndată autoritățile
(art.266NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1. Juridic-relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
2. Material-nu are.
B.Subiect
1.Activ(autor, coautor.instigator,complice)
a.instigatorul și complicele moral:orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.coautoratul nu este posibil.
2. Pasiv-statul.
C. Latura obiectivă
1. Element material -omisiunea încunoștințării de îndată a organelor de urmărire penală cu
privire la săvârșirea de către un terț a unei fapte prevăzută de legea penală contra vieții sau care
a avut ca urmare moartea unei persoane de care făptuitorul are cunoștină.
2.Urmarea imediată-starea- de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală (infracțiune
de pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă- intenția directă sau indirectă;
-nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Forme
1.Acte pregătitoare- nu sunt posibile,
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care făptuitorul care are în mod cert cunoștință de săvârșirea
uneia dintre faptele prevăzute de legea penală limitativ enumerate de lege nu denunță de îndată
fapta autorităților;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII.
1.legea prevede obligația de denunțare pentru toate faptele prevăzute de legea penală contra vieții
sau care au avut ca urmare moartea unei persoane, și nu doar pentru faptele intenționate contra
vieții, fie atunci când faptele sunt incriminate autonom, fie atunci când acestea sunt absorbite în
conțiutul unei infracțiuni complexe;.
2.dacă o persoană nu denunță comiterea uneia dintre infracțiunile limitativ prevăzute de
art.266NCP și comite deopotrivă și acte de favorizare a făptuitorului sau de tăinuire, se va reține
numai infracțiunea de favorizare a făptuitorului, respectiv tăinuirea;
3.dacă omisiunea denunțării privește mai multe fapte prevăzute de legea penală săvârșite în
aceeiași împrejurare, se va reține o singură infracțiune de nedenunțare pentru reținerea comiterii
unui concurs de infracțiuni de nedenunțare fiind necesar ca faptele prevăzute de legea penală să
fi fost comise succesiv.
G.Cauza specială de nepedepsire
1.nedenunțarea săvârșită de căte un membru de familie (a se vadea art.177NCP) ;
situația în care persoana care, înainte depunerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre
aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale,a înlesnit tragerea la răspundere
penală a autorului sau a participanților.
II.PARTEA PRACTICĂ
Dacă la săvârșirea unei fapte au participat mai multe persoane, acestea nu au obligația de
denunțare și ca atare, nu pot fi acuzate de săvâșirea infracțiunii de nedenunțare
(T.S.,s.pen.dec.nr.187/1968).
Fișa nr.49
OMISIUNEA SESIZĂRII
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta funcționarului public,care , luând cunoștință de săvârșirea une fapte prevăzută de legea
penală în legătură cu serviciul, în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de
îndată a procurorului sau a organului de cercetare penală (art.267NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
2.Material-nu are.
B. Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor. funcționarul public,
b.instigatorul și complicele: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală,
c.coautoratul nu este posibil.
2.Pasiv-statul.
C. Latura obiectivă
1.Element material -omisiunea sesizării de îndată a procurorului sau a organului de cercetare
penală de către funcționaru public care a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzută de
legea penală în legătură cu sereviciul , în timpul exercitării funcției sale sau a îndatoririlor sale
de serviciu.
2.Urmarea imediată – starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală (infracțiune
de pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă- intenția directă sau indirectă;
nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Varanta atenuată-omisiunea sesizării comisă din culpă.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -nu sunt posibile.
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
a.faptă consumată:- în momentul în care făptuitorul, care are în mod cert cunoștință de
săvârșirea unei infracțiui în legătură cu serviciul, nu sesizează de îndată organele de urmărire
penală;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate lgală).
G.OBSERVAȚII.
1.dacă fapta prevăzută de legea penală de care a luat cunoștință nu este în legătură cu serviciul,
fapta nu constituie omisiunea sesizării, însă poate fi angajată răspunderea penală pentru
infracțiunea de nedenunțare (art.266NCP);
2.dacă funționarul public comite acte de favorizare a făptuitorului sau de tăinuire, se va reține
numai infracțiunea de favorizarea a făptuitorului, respectiv tăinuire;
3.în cazul în care funcționarul public are și calitatea de tăinuitor al bunurilor provenite din fapta
prevăzută de legea penală sau de favorizarea făptuitorului, nu se va reține în concurs infracțiunea
de omisiune a sesizării cu tăinuirea, respectiv favorizarea făptuitorului, ci numai aceste din urmă
infracțiuni.
II.PARTEA PRACTICĂ
Pentru existența infracțiunii de omisiune a sesizării este necesar ca funcționarul căruia i
se impută nesesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală despre
săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căreia își îndeplinește
sarcinile să aibă cunoștințe cu privire la comiterea acelei infracțiuni,în lipsa unei
asemenea reprezentări instanța trebuie să pronunțe achitarea
(T.S.,s.pen.dec.nr.3071/1974).
Fișa nr.50
INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de
legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană ,
cunoscând că aceasta este nereală [art.268 alin.(1)NCP].
Constituie variantă asimilată a infracțiunii producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul
de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o
anumită persoană [art.268 alin.(2)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției ;
b.secundar:relațiile sociale referitoare la protecția juridică a persoanei acuzate pe nedrept
(libertatea, prestigiul prefesional etc. ale persoanei implicate pe nedrept într-o procedură penală).
2. Materia- nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice) -orice persoană (fizcă/juridică) care are capacitate
penală.
2.Pasiv
a.principal:statul.
b.secundar:persoana (fizică /juridică) acuzată pe nedept pentru săvârșirea unei infracțiuni ori
cea în acuzarea căreia au fost ticluite probe mincinoase;
c.pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage reținerea concursului de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.sesizarea organelor de urmărire penală prin plângere sau denunț cu privire la existența unei
fapte prevăzute de legea penală cunoscând că acesta este nereală ( sesizarea mincinoasă);
nu este necesar să fi fost identificat și făptuitorul;
b.sesizarea în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită
persoană cunoscând că aceasta este nereală ( învinuirte mincinoasă);
este necesar ca învinuirea mincinoasă să privescă o persoană determinată.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfătuirea actului de justiție penală (infracțiunea de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă : intenția directă sau indirectă
nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Varianta asimilată-producerea (prezentarea) de probe nereale (mincinoase)sau ticluirea
(construirea) unor asemenea probe în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de
legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană;
dacă producerea sau ticluirea de probe mincinoase constituie ea însăși infracțiune, se va reține
concursul cu infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
F. Forme1. Acte pregătitoare : posibile dar neincriminate.
2.Tenatativă-posibil dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată. în momentul depunerii pelângerii prealabile sau a denunțului la organul
judiciar ori al folosirii probelor mincinoase produse sau ticluite în fața organelor judiciare (nu la
momentul întocmirii acestora);
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. în forma de bază, învinuirea mincinoasă nu poate fi realizată decât prin actele de sesizare
prevăzute explicit de lege, iar nu prin darea de declarații mincinoase (în această ipoteză, se va
reține numai mărturia mincinoasă);
2. în cazul în care sunt săvârșite ambele forme ale infracțiunii, nu se va reține un concurs de
infracțiuni, ci o unitate naturală de infracțiune;
3. nu este necesar, pentru reținerea formei asimilate, ca producerea sau ticluirea de probe
mincinoase să fi fost făcută de persoana care a realizat sesizarea/învinuirea mincinoasă;
4. în cazul în care sunt formulate mai multe sesizări/învinuiri mincinoase succesive, de mai multe
persoane, toți denunțătorii vor putea fi trași la răspundere penală pentru inducerea în eroare a
organelor judiciare, neprezentând importanță faptul că organele judiciare fuseseră anterior
sesizate.
H. Cauza specială de nepedepsire
– dacă făptuitorul declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii
penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că
denunțul, plângerea sau probele sunt nereale [art. 268 alin. (3) NCP].
II. PARTEA PRACTICĂ
Nu se poate reține eroarea drept cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei în
situația în care inculpatul, după ce a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui
imobil, autentificat la notariat, primind și prețul cuvenit, a formulat o plângere penală
împotriva cumpărătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, învinuidu-i
că în dosarul notarial menționat i-ar fi contrafăcut semnătura și apoi au uzat de
înscrisurile falsificate. Cercetările neconfirmând că aceștia ar fi săvârșit vreuna din aceste
infracțiuni, în mod legal s-a concluzionat că plângerea a fost făcută cu rea-credință (C.A.
Ploiești, s. pen., dec. nr. 499/1997).
Momentul consumării infracțiunii de denunțare calomnioasă este reprezentat de data
prezentării denunțului sau plângerii la organul competent, și nu de data întocmirii acestor
înscrisuri (T.S., s. pen., dec. nr. 2657/1972).
Fișa nr. 51
FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor fără o înțelegere stabilită
înainte sau în timpul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, în scopul împiedicării sau
îngreunării cerectărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse
sau măsuri privative de libertate [art. 269 alin. (1) NCO].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor,coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b. subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de favorizare a făptuitorului poate fi la rândul său
favărizat;
c. persoana vătămată sau avocatul suspectului/inculpatului pot fi autori ai infracțiunii de
favorizare a făptuitorului.
d. nu poate fi participant la infracțiunea de favorizare a făptuitorului participantul la comiterea
infracțiunii.
2. Pasiv – statul.
C. Latura obiectivă
1. Element material – ajutorul dat unui făptuitor, direct sau indirect, în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse
sau măsuri privative de libertate ( favorizarea personală ).
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală
(infracțiunea de pericol abstract).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care este acordat ajutorul făptuitorului;
nu prezintă importanță pentru consumarea infracțiunii dacă cercetările într-o cauză
penală. tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de
libertate nu a fost efectiv împiedicată sau îngreunată;
b. faptă epuizată: poate fi săvârșită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează la
momentul realizării ultimului act de executare.
F. OBSERVAȚII
1. infracțiunea de favorizare a făptuitorului este autonomă de infracțiunea comisă de cel
favorizat;
2. infracțiunea are caracter subsidiar, fiind reținută numai dacă nu există alte incriminări speciale
ale favorizării;
3. nu reprezintă o cindiție pentru reținerea tipicității faptei punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva făptuitorului favorizat;
4. dacă ajutorul dat făptuitorului vizează evadarea, fapta va avea o incriminare autonomă în
infracțiunea de înlesnire a evadării;
5. dacă înțelegerea de a-l ajuta pe autor are loc anterior sau concomitent cu săvârșirea
infracțiunea, se va reține complicitate la infracțiunea săvârșită de autor;
6. pedeapsa concretă aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de
lege pentru autor;
7. favorizarea poate interveni pe parcursul verificărilor prealabile, în tot cursul urmăririi penale
(după începerea urmăririi penale, indiferent dacă s-a dispus sau nu continuarea efectuării penale
față de suspect ori dacă a fost pusă în mișcare acțiunea penală), în cursul procedurii de cameră
preliminară ori al judecății în primă instanță sau în apel ori după rămânerea definitivă a hotărârii;
8. efectuarea de către martor de declarații necorespunzătoare adevărului care pot conduce la
zădărnicirea urmăririi penale constituie numai infracțiunea de mărturie mincinoasă;
9. dacă o persoană care este audiată în cadrul procesului penal și care nu are calitatea de martor,
expert sau interpret dă declarații mincinoase în scopul de a zădărnici tragerea la răspundere
penală a unui făptuitor, se va reține comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, iar nu
infracțiunea de fals în declarații.
G. Cauze speciale de nepedepsire
a. nu se pedepsește favorizarea realizată de un membru de familie (a se vedea art. 177 NCP);
b. dacă infracțiunea este săvârșită în participație, cauza de nepedepsire se reține numai în cazul
în care favorizatorul are calitatea de soț sau rudă cu toți făptuitorii.
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta unei persoane care, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate cu
durată mare, sesizează organele de urmărire penală afirmând că este autorul unei anume
infracțiuni, pe care el nu o comisese, pentru a zădărnicii urmărirea penală împotriva
adevăraților vinovați, pe care îi cunoaște, constituie infracțiunea de favorizare a
făptuitorului (C.A. București, s. aII- a pen., dec. nr. 216/1996).
Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de complice
la săvârșirea infracțiunii de luare de mită să părăsească locul unde urma să fie surprinsă
de organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului (I.C.C.J., s. pen., dec.
nr. 1978/2009).
Fișa nr. 52
TĂINUIREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Primirea, dobândirea, transformarea, ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană
care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejutărirle concrete că acesta provine din săvârșirea
unei fapte prevăzute de lagea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia [art.270 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1. Juridic-relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției,respectiv cele privitoare la protecția
patrimoniului.
2.Material
a.bunul mobil sau imobil prin destinație care provine din săvârșirea uneim fapte prevăzute de
legea penală;
b.același bun poate fi succesiv obiect material al mai multor infracțiuni de tăinuire, comise de
făptuitori diferiți.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracțiunii, în cazul în care tăinuiește bunurile
provenite din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală împotriva posesorului neproprietar
sau a detentorului;
c. nu poate fi participant la infracțiunea de tăinuire persoana care a participat la comiterea faptei
părevăzute de legea penală din care provine bunul.
2.Pasiv
a.principal:statul,
b.secundar:persoana (fizică/juridică) care a pierdut posesia sau detenția bunului.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.primirea unui bun provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legae penală= tăinuitorul
dobândește detenția precară a bunului;
b. dobândirea unui bun dobândit din săvârșirea uneifapte prevăzute de legea penală=tăinuitorul
dobândește proprietatea bunului;
c. transformarea unui bun dobândit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală=tăinuitorul modifică forma sau substanța bunului în scopul îngreunării recunoașterii
acestuia.
d.înlesnirea valorificării unui bun provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală=tăinuitorul realizează acte care facilitează înstrăinarea bunului.
2.Urmarea mediată starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiției prin care trecerea
bunului în stăpânirea tăinuitorului sau prin modificarea bunului.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară să fie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă;
-nu interesează mobilul sau scopul săvârșirii faptei,aceste elemente pot fi avute în vedere de
instanță la momentul individualizării pedepsei.
E.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă dar neincriminată.
3. Consumare
a.faptă consumată: în momentul în care are loc primirea, dobândirea, transformarea unui bun
provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării lui;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F.OBSERVAȚII:
1.tăinuirea este condiționată de existența unui bun provenit din comiterea anterioară a unei fapte
prevăzute de legea penală,
2.tăinuitorul nu poate fi participant la săvârșirea infracțiunii din care provine bunul, deoarece
tăinuirea este o infracțiune autonomă atât față de infracțiunea corelativă, cât și față de
complicitatea la aceasta;
3.bunul tăinuit poate proveni și din comiterea altor infracțiuni decât cele împotriva
patrimoniului;
4.în situația în care persoana care primește, dobândește sau transformă un bun provenit din
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală are o înțelegere prealabilă sau concomitentă
săvârșirii faptei cu participanții la aceasta, se va reține complicitatea ca formă a participației
penale la fapta comisă, iar nu tăinuirea, chiar dacă promisiunea de tăinuire nu mai este respectată
după comiterea faptei;
5. nu este necesar pentru a se reține existența infracțiunii de tăinuire ca autorul faptei din care
provine bunul să fi fost identificat;
6.va exista infracțiunea de tăinuire chiar cacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există
un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale.
Prin urmare, nu este întotdeauna necesar ca pentru o infracțiune de tăinuire și pentru fapta din
care provine bunul tăinuit organele judiciare să dispună aceeiași soluție în procesul panal;
7.dacă sunt comise mai multe modalități alternative ale elementului material al infracțiunii, se va
reține săvârșirea unei singure infracțiuni de tăinuire (unitate naturală), iar nu a unui concurs de
infracțiuni;
8.în situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor care
promite că va asigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt întrunite
elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt (simplu sau calificat) în concurs
real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost
îndeplinită;
9.spre deosebire de tăinuire, care poate fi realizată sub aspect obiectiv numai prin„primire,
dobândirea, transformarea bunului ori înlesnirea valorificării acestuia”, infracțiunea de favorizare
a infractorului poate fi comisă prin orice fapte sau mijloace.
G.Cauză spacială de nepedepsire -nu este sancționată tăinuirea comisă de un membru de
familie (a se vedea art.177NCP) al participantului la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală
din care provine bunul tăinuit ori al persoanei care a tăinuit anterior același bun.
II.PARTEA PRACTICĂ
Spre deosebire de complicitate-care nu poate îmbrăca forma continuată de săvârșire, dacă
multiplele acte de ajutor sau înlesnire se referă la autori diferiți-tăinuirea este o
infracțiune autonomă, independentă-deși corelativă-fațăde infracțiunea din care provin
bunurile ce constituie obiectul său material, așa încât nu există nici un impediment de
principiu ca reținerea formei continuate să se realizeze și atunci când bunurile tăinuite
provin din infracțiuni comise de mai mulți autori, cu condiția, bineînțeles, ca la baza
săvârșirii tuturor acțiunilor incriminate să se afle o singură rezoluție infracțională
(T.S.,s.pen.dec.nr.1789/1974).
În măsura în care inculpatul a profitat doar de băutura și țigările cumpărate de un alt
inculpat, din banii rezultați din vânzarea unor bunuri sustrase de acesta, o astfel de faptă
nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, lipsind latura obiectivă a
acesteia (C.A. Bacău,s.pen.dec.nr.84/A/1996).
Fapta inculpatului de a transporta, după o prealabilă înțelegere, pe autorii infracțiunii de
furt la locul săvârșirii faptei, cu autoturismul său, de a-i aștepta și apoi de a-i aduce,
împreună cu bunurile sustrase, la locuinta unuia dintre ei,unde acestea au fost împărțite,
constituie complicitae la furt, iar nu aceea de tăinuire (C.S.J.,s.pen.dec.nr.1142/1996).
Fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscând că provine din săvârșirea unei
infracțiuni, fără o înțelegere prealabilă cu autorul acesteia, întrunește elementele
constitutive ale infracțiuni de tăinuire, iar nu pe cele ale favorizării infractorului
(I.C.C.J,s.pen.dec.nr.464/2004).
Fișa nr.53
MĂRTURIA MINCINOASĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta martorului care , într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă
martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările
esențiale cu privire la care este întrebat [art.273 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNI
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției și aflarea adevărului într-o cauză în
care se ascultă martori, experți,sau interpreți;
2.Material-nu are.
B.Subect
1.Activ
a.nemijlocit:martorul (persoana care are cunoștință despre o faptă sau împrejurare relevantă
pentru o cauză și care poate fi ascultată de către organele judiciare) dintr-o cauză
civilă,penală,disciplinară etc.;
la varianta agravată a infracțiunii, autor este martorul cu identitate protejată ori aflat în
programul de protecție a martorilor, investigatorul sub acoperire, expertul, interpretul
printr-o cauză civilă, penală, disciplinară etc.;
b.complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2.Pasiv
a.principal:statul,
b.secundar: persoana ( fizică/juridică) prejudiciată prin mărturia mincinoasă.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.fapta unei persoane de a face afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale asupra
cărora a fost întrebată cu ocazia ascultării întro cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă
cauză în care se ascultă martori;
b.omisiunea unei persoane de a spune tot ce știe cu privire la împrejurări esențale asupra
cărora a fost întrebată cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă
cauză în care se ascultă martori.
Cerința esențială: declarația mincinoasă sau omisiunea martorului de a spune tot ce știe trebuie
să vizeze fapte sau împrejurări esențiale ale cauzei.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție (infracțiune de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă- intenția directă sau indirectă;
-nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Variante agrvate
-mărturia mincinoasă.
1.de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecție a martorilor,
2.de un investigator sub acoperire,
3.de o persoană care întocmește un raport de expertiză ori de un interpret;
4.în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -neincriminate.
2.Tentativă-neincriminată.
3. consumare
a.faptă consumată.
i.la data efectuării declarației mincinoase cu privire la împrejurări esențiale ale cauzei,
ii.la data la care are loc, omisiunea de a face declarații cu privire la împrejurări esențiale ale
cauzei despre care a fost întrebat;
iii. la momentul depunerii raportului de expertiză la organul judiciar care a depus-o;
iv. la momentul depunerii/efectuării traducerii de către interpret la organul judiciar care i-a
solicitat serviciile.
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitatea legală).
G.OBSERVAȚII:
1.nu poate comite infracțiunea de mărturie mincinoasă persoana care potrivit noului Cod de
procedură penală poate refuza să dea declarații în procesul penal în condițiile în care își exercită
acest drept (de pildă în cauzele penale:soțul, ascendenții în linie directă, precum și frații și
surorile suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al
inculpatului, persoana obligată să păstreze secretul sau confidențialitatea cu privire la faptele și
împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei, martorul care invocă dreptul la
tăcere și privilegiul împotriva autoincriminării etc.)deopotrivă, nu poate fi subiect activ
nemijlocit al infracțiunii partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul,inculpatul,
2.pentru reținerea tipicității faptei nu este necesar ca declarația mincinoasă să fi fost dată în
folosul vreuneia dintre părțile procesuale sau ca instanța să își întemeieze hotărârea pe aceasta.
H.cauza specială de nepedepsire a subiectului activ nemijlocit
fapta există, constituie infracțiune, însă nu se poate aplica o pedeapsă, dipunându-se
clasarea/încetarea procesului penal față de subiectul activ nemijlocit dacă:
1.în cauzele penale, subiectul activ nemijlocit își retrage mărturia mincinoasă dată în cauză mai
înainte de reținerea suspectului sau inculpatului, arestarea preventivă sau la domiciliu a
inculpatului sau de punerea în mișcare a acțiunii penale;
2.în alte cauze decât cele penale, subiectul activ nemijlocit își retrage mărturia mincinoasă dată
în cauză mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre în primă instanță sau de a se fi dat o altă
soluție în cauză ca urmare a mărturiei mincinoase;
complicele sau instigatorul va răspunde ca participant la comiterea infracțiunii de
mărturie mincinoasă, cauza de nepedepsire având caracter personal.
I.Prezentarea comparativă
Instigare la mărturie mincinoasă /art.47NCP raportat la art.273NCP)
Influiențarea declarațiilor [art.272 alin.(1)NCP]
1.făptuitorul determină pe subiectul activ nemijlocit să săvârșească infracțiunea de mărturie
mincinoasă
1.făptuitorul nu reușește să determine pe subiectul activ nemijlocit să săvârșească infracțiunea de
mărturie mincinoasă.
2.persoanele vizate prin instigare la mărturie mincinoasă au întotdeauna calitate de martori
2.persoanele vizate prin instigare trebuie numai să aibă un potențial de a participa într-o cauză
în calitate de martor.
3.se realizează prin orice mijloace.
3.se realizează numai prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit
intimidant, săvârșit asupra subiectului activ nemijlocit ori asupra unui membru de familie.
II.PARTEA PRACTICĂ
Dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejuriri esențiale pentru soluționarea
cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmații cu privire la o astfel de împrejurare nu
întrunește elemantele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă
(I.C.C.J.,s,pen.dec.nr.5430/2004).
Declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului,
numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul
probelor existente în speță.Fapta martorului care , participând în această calitate într-o
cauză, face afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost
întrebat constituie mărturie mincinoasă, indiferent dacă instanța care a soluționat cauza a
înlăturat, din ansamblu probator administrat, declarațiile acestuia ca fiind nesincere,
neavân deci relevanță dacă au influiențat sau nu soluția pronunțată (C.A.Cluj,s.pen și de
minori.dec.nr.146/R din 24 februarie 2010).
Fișa nr.54
ULTRJUL JUDICIAR
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Amenițare, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare
de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, respectiv împotriva unu avocat în legătură cu exercitare profesiei
[art.279 alin.(1)NCP].
Constituie forme asimilate.
a.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor
acestuia, în scop de intimdare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de
serviciu, respectiv împotriva unui avocat, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură
cu exercitarea profesiei [art.279 alin.(2)NCP];
b.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului
sau avocatului ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare în
legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului/procurorului respectiv în
legătură cu exercitarea profesiei de către avocat [art.279 alin.(3)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal.relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției;
b. secundar.relațiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea judecătorului/procurorului/avocatului.
2. Material
a.corpul persoanei, cu excepția cazului în care fapta se săvârșește prin amenințare;
b.în cazul variantelor asimilate,obiect material poate fi și bunul judecătorului/procurorului
sau al membrului de familie al acestuia.
B.Subiect
1.Activ(autor, coautor,instigator.complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.participația penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv
a.principal . statul,
2.secundar:
judecătorul/procurorul/avocatul, persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
c.în cazul celei de a doua variantă asimilate, subiectul pasiv secundar poate fi și un membru
de familie al judecătorului, procurorului sau avocatului;
d.pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1.Element material
a.amenințarea unui judecător sa procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de erviciu (chiar și
pentru fapte care nu au legătură cu actele de seviciu) ori a unui avocat în legătură cu
exrcitarea profesiei;
absoarbe infracțiunea de amenințare prevăzută de art.206NCP;
b.lovirea sau alte violențe comise asupra unui judecător sau procuror aflat în exrcitarea
atribuțiilor de serviciu (chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui
avocat în legătură cu exercitarea profesiei,
absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art.193NCP;
c.vătămarea corporală a unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu
(chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu
exercitarea profesiei;
absoarbe infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.194NCP( infracțiune
consumată sau doar tentativă);
d.lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte comise împotriva unui judecător sau procuror
aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu (chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele de
serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei;
absoarbe infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de
art.195NCP;
e.omorul unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu (chiar și pentru
fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea
profesiei,
absoarbe infacțiunea de omor (art.188NCP) sau pe cea de omor calificat
(art.189NCP).
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală ( infracțiune
de pericol abstract)
3. Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei, trebuind să fie dovedită.
D.Variante asimilate
1.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva
bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu, respectiv împotriva unui avocat, în scop de intimidare sau de
răzbunare în legătură cu exercitarea profesiei,
este necesar ca infracțiunea să fie comisă;
a.în legătură ce exercitarea atribuțiilor de serviciu/ în legătură cu exercitarea profesiei;
b.în scop de intimidare sau răzbunare;
nu are relevanță natura infracțiunii comise;
2.săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului,
procurorului sau avocatului ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de seviciu ale judecătorului/procurorului,
respectiv în legătură cu exercitara profesiei de către avocat;
nu are relevanță natura infracțiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie
săvârșită în scop de intimidare sau răzbunare.
E. Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă sau paeterintenție,
-nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită , cu
excepția formelor asimilate, cănd fapta se comite în scop de intimidare sau de răzbunare.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2.Tentativă-este posibilă și incriminată în măsura în care este posibilă și incriminată la
infracțiunili absorbite.
3.Consumare
a.fapta consumată: în momentul când se comite fapta tipică;
b.fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după ultimul act de
executare (unitate legală).
G.OSRVAȚII:
1.subiectul pasiv al infracțiunii poate fi judecătorul de drepturi și libertăți, de cameră preliminară
sau cel care intră în compunerea completului de judecată în primă instanță sau în apel ori în căile
extraordinare de atac,
2. spre deosebire de fracțiunea de ultraj, în cazul ultrajului judiciar;
a. nu este necesar ca amenințarea să fie comisă nemijlocit sau prin mijloace de comunicare
directă;
b.este necesar ca fapta să fie comisă împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
3.în ipoteza în care judecătorul sau procurorul nu se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
nu se va putea reține comiterea formei tip a infracțiunii, fiind posibilă reținerea formei asimilate
dacă sunt întrunitae cerințele prevăzute de art.279 alin.(2)NCP.
H.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
Fișa nr.55
CERCETAREA ABUZIVĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător,
pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile
[art.280 alin.(1)NCP].
Constituie varianta asimilată a infracțiunii producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale
de către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător [art.280 alin.(2)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
b. secundar.relațiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea persoanei.
2. Material
a.corpul persoanei cu excepția cazului în care fapta se săvârșește prin promisiuni sau amenințări,
b.în cazul variantei asimilate: nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice)
a.autor:organul de cercetare penală (al poliției judiciare sau cele speciale), procurorul,
judecătorul (de drepturi și libertăți/cameră prelminară/instanța de judecată);
b.coautoratul este posibil dacă toți participanții au calitatea cerută de lege,
c.instigarea și complicitatea sunt posibile indiferent de calitatea participanților;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b.secundar: suspectul sau inculpatul.
C.Latura obiectivă
1.Element material -întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unui
suspect sau inculpat pentru a-l determina:
a.să dea ori să nu dea declarații;
b.să dea declarații mincinoase,
c.să își retragă declarațiile;
pentru reținerea tipicității faptei este suficient ca scopul să fie urmărit, nefii
nd necesară și atingerea acestuia,
infracțiunea de amenințare și cea de loviri sau alte violențe sunt absorbite în
infracțiunea de cercetare abuzivă.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală (infracțiune de
pericol abstract) deopotrivă, este posibilă producerea unor suferințe fizice sau psihice subiectului
pasiv.
3. Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei (prin raportarea la urmarea imediată
principală) și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă;
nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii intenționate mobilul care l-a animat pe
făptuitor-,
Varianta asimilată-producerea (prezentarea) de probe nereale (mincinoase) falsificarea
probelor (fals material sau intelectual) sau ticluirea (construirea) unor probe nereale de
către un organ de cercetare penală, un procuroe sau un judecător;
din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
E.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile ,dar neincriminate.
2. Tentativăposibile, dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată. în momentul comiterii faptei tipice;
b. faptă epuizată.
poate fi săvârșită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează la momentul realizării
ultimului act de executare.
F.OBSERVAȚII.
1.în cazul în care promisiunile,amenințările sau violențele sunt exercitate în cursul procesului
penal de organul de urmărire penală sau de judecător față de un alt participant la procesul penal
decât suspectul sau inculpatul ori în afara procesului penal, nu sunt întrunite elementele de
tipicitate ale cercetării abuzive, însă va putea fi reținută comiterea infracțiuni de influiențare a
declarațiilor art.(272NCP);
2.infracțiunea de cercetare abuzivă poate fi reținută în concurs cu infracțiunile de vătămare
corporală sau de supunere la rele tratamente.
II.PARTEA PRACTICĂ
Fapa săvârșită de inculpat întrunește toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, și
anume prezintă pericol social, a fost săvârșită cu vinovăție, sub forma intenției directe și
este prrevăzută de legea penală. Prin modalitatea, mijloacelor, împrejurările și urmările
concrete ale faptei săvârșite de către inculpat, în calitate de ajutor de șef de post la Poliția
comunei H., constând în exercitarea unor violențe, concretizate în lovirea unui minor
suspectat de furt în cursul cercetării, pentru a-l determina să recunoască comiterea acelei
fapte,producându-i leziuni ce au necesitatt 4 zile de îngrijiri medicale, s-a a dus atingere
unei valori sociale importante a statului de drept ,și anume activității de înfăptuire a
justiției, constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflării adevărului ce guvernează
procesul penal (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.6318 din 26.10.2006).
Fișa nr 56
SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative în alt
mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale [art.281 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, la executarea pedepselor, a măsurilor
de siguranță sau educative private de libertate, precum și cele referitoare la respectarea demnității
umane.
2. Material-corpul persoanei supuse ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de
siguranță ori educative privative de libertate.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator.complice)
a.autor al infracțiunii poate fi angajatul Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv
persoana care își desfășoară activitatea în unitățile în care se execută măsura de siguranță sau
măsura educativă;
b.coautoratul este posibil numai dacă subiecții activi nemilociți au calitatea cerută de
lege;instigarea sau complicitatea este posibilă și nu este condiționată de vreo calitate a
participantului,
c.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b.secundar:persoana supusă ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de
siguranță ori educative private de libertate;
c.pluralitatea de subiectți pasivi secundari atragerea reținerea concursului de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material –supunerea unei persoane la executarea uneri pedepse, măsuri de siguranță
ori educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale;
lipsirea de libertate nu este absorbită în infracțiunea de supunere la rele tratamente.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală (infracțiune de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Vatianta agravată-supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane
aflate în stare de reținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative,
privative de libertate [art.281 alin.(2)NCP];
Tratament inuman=acea atitudine care poate costitui un atentat la viața persoanei ori să producă
numai o suferință psihică și fizică de o mare intensitate; suferința trebuie să fie provocartă în
mod voluntar de agenți ai statului ori chiar de persoane private tolerate de organele statului și să
se situeze la n nivel de gravitate deosebit;
Tratament degradant= un tratament care umilește persoana în fața ei înseși sau a altor persoane
ori care o determină să acționeze contrar voinței sau conștiinței sale;
-relele tratmante nu trebuie să îmbrace forma torturii;
-este necesară săvârșirea de acte repetate prin care o persoană este supusă la rele tratamante; în
cazul comiterii unui singur act de supunere la rele tratamente, se va reține purtarea abuzivă ori
abuzul în serviciu.
F.Forme
1.Acte pregătitoare
posibile dar neincriminate.
2.Tentativă –posibilă, dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G.OBSERVAȚII:
1.dacă persoana vătămată este supusă unei măsuri preventive privative de libertate care nu a fost
dispusă în condițiile legii, va putea fi reținută infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
2.în cazul în care relele tratamente sunt comise cu ocazia punerii în executare a unui mandat de
arestare preventivă sau de executare a pedepsei, se va reține purtarea abuzivă;
3.infracțiunea de supunere la rele tratamente poate fi reținută în concurs cu infracțiunile de
vătămare corporală ori cu infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Fișa nr.57
TORTURA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau
a altei persoane care acționează la instigarea sau cu consimțământul expres ori tacit al acestuia de
a provoca unei persoane puternice suferințe fizice ori psihice;
a.în scopul obținerii de la această persoană sau de la o terță persoană informații sau declarați;
b.în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este
bănuită că l-a comis;
c.în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terțe persoane;
d.pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare (art.282NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1Juridic realțiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, precum și cele referitoare la
respectarea demnității umane.
2.Material-corpul persoanei supus la tortură.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor:funcționarul public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat,
instigarea sau complicitatea este posibilă și nu escte condiționată de vreo calitate a
participantului;
b.autor.orice persoană fizică, numai dacă acționează la instigarea sa cu consmțământul expres
ori tacit al acestuia (instigatorul sau complicele trebuie să aibă în acest caz calitatea de funcționar
public care înedeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat);
c.coautoratul este posibil numai dacă subiecții activi nemijlociți au calitatea cerută de lege;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infacțiunii;
2.Pasiv
a.principal.statul.
b.secundar:persoana supusă torturii;
c.pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage reținerea concursului de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element natural- fapta de a provoca unei persoane puternice suferințe fizice ori psihice,
a.în scopol obținerii de la ceastă persoană sau de la o terță persoană informații sau declarații;
b.în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este
bănuită că l-a comis;
c.în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terțe persoane;
d.pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare.
nu prezintă importanță dacă scopul urmărit a fost atins,
Acte de tortură=orice durere sau suferință deosebită fizică sau mentală, acestea se produc
inteționat, cel care le produce este un agent al forței publice, sau o persoană care
acționează la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al acesteia, asemenea acte
pot provoca chiar moarte în condițiile menționate mai sus; nu constituie tortură durerea
sau suferințele ce rezultă exclusiv din sancțiuni legale și care sunt inerente acestor
sancțiuni sau sunt oaczionate de ele.
2.Urmarea imediată- starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă- intenția directă.
E.Variante agravate-Tortura care:
a.a avut ca urnare o vătămare corporală;
absoarbe infracțiunea de vătămare corporală;
b. a avut ca urmare moartea victimei;
absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe;
-ambele variante agravate se comit cu praeterintenție.
F.Forme
1.Acte pregătitoare –posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă și incriminată doar la forma tip.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G.OBSERVAȚII:
1.nu pot fi reținute drept cauze justificative ale torturii:
a.existența oricărei împrejurări aexcepționale fie că este vorba de stare de război sau de
amenințare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de exceptie;
b.ordinul superiorului ori al unei autorități publice.
Fișa nr.58
REPRESIUNEA NEDREAPTĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta de a pune în mișcare o acțiune penală, de a lua o măsură preventivă neprivată de libertate
ori de a trimite în judecată o persoană, știind că este nevinovată [art.283alin.(1)NCP].
Constirtuie variantă agravată a infracțiunii reținerea sau arestarea ori condamnarea unei
persoane, știind că este nevinovată [art.283 alin.(2)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
2.Material-corpul persoanei supuse represiunii nedrepte.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor:judecătorul (de drepturi și libertăți, de cameră preliminară sau instanțe de judecată) sau
procurorul;
b.coautoratul este posibil dacă toți participanții au calitate cerutăde lege;
c.instigarea și complicitatea sunt posibile indiferent de calitatea participanților;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii;
e.la varianta agravată subiect activ nemijlocit poate fi și organul de cercetare penală care ia
măsura reținerii suspectului sau inculpatului.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b. secundar:persoana supusă represiunii nedrepte (suspectul, inculpatul sau condamnatul).
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.punerea în mișcare a acțiunii penale fațăde o persoană nevinovată;
b.luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune,respectiv menținerea
acestor măsuri preventive de libertate față de o persoană nevinovată;
c.trmiterea în judecată a unei persoane nevinovate;
pentru a se reține nevinovăția unei persoane, este necesar ca din probele administrate să
rezulte un caz de împiedicare a punerii în mișcare ori de exercitare a acțiunii penale
dintre cele prevăzute de art.16 lit.a)-d)NCPP.
2.Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiție penală (infracțiune de
pericol abstract).
3.Latura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă intenția diectă sau indirectă.
E. Varianta agravată-reținerea,luarea/prelungirea/menținerea măsurii arestării preventive
sau a arestului la domiciliu ori condamnarea unei persoane la o pedeapsă cu executare în
regim de detenție sau cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (nu
renunțarea aplicării pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei) a unei persoane nevinovate.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile ,dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice;
b. faptă epuizată: poate fi săvârșită în formă continuată caz în care fapta se epuizează la
momentul realizării ultimului act de executare.
Fișa nr.59
EVADAREA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei aflate în stare legală de reținere, arest preventiv sau deținere în vederea
executării unei pedepse privative de libertate, de a părăsi locul de unde este privată de libertate
sau de a se sustrage de sub paza sau supravegherea la care este supusă (art.285NCP).
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției și respectarea stării legale de
reținere sau detenție;
b.secundar (la forma agravată): relațiile sociale referitoare la protecția sănătății și integrității
corporale a persoanei.
2.Material
a.-la forma de bază nu are;
b. excepție:la varianta agravată-corpul persoanei asupra căreia se exercită violențele.
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit:suspectul sau inculpatul afat în stare de reținere, respectiv inculpatul aflat în stare
legală de arest preventiv sau condamnatului aflat în executara pedepsei închisorii ori a
detențiunii pe viață;
este posibil coautoratul, fiind necesar ca toți coautorii să aibă caliatea cerută de lege;
b. complice moral sau instigator , poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate
penală;
c.complicitate materială la evadare are o incriminare autonomă, constituind infracțiunea de
înlesnirii a evadării.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b. secundar (în cazul formei agravate): persoana a cărei sănătate sau integritate corporală a fost
vătămată de cel care evadează.
C. latura obiectivă
1.Element material -evadarea suspectului, inculpatului ori a condamnatului din starea legală de
privare de libertate;
sunt asimilate evadării:
a.neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei
în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b.părăsirea fără autorizație, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deținere.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea justiției.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
nu prezintă importanță mobilul ori scopul comiterii faptei.
E.Varianta agravată- evadarea săvârșită prin folosirea de violențe sau de arme;
-varianta agravată absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe.
F.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate;
-pot reprezenta acte de complicitate anterioră, după începerea executării activității infracționale.
2.Tentativă-posibilă și incrimintă.
3.Consumare în momentul în care persoana privată de libertate iese din această stare, aflându-se
efectiv în libertate.
G.OBSERVAȚII:
1.legalitatea privării de libertate se referă numai la cazurile în care aceasta poate fi dispusă, nu și
la alte condiții referitoare la temeinicia ori la oportunitatea acesteia;astfel făptuitorul nu poate
invoca în apărarea sa faptul că a evadat dintr-o stare de arest pe care nu o considera oportună sau
proporțională cu scopul urmărit;
2.infacțiunea de evadare se comite numai printr-o acțiune, nu și prin inacțiune;
3.nu este o infracțiune continuă și nu poate fi săvârșită în formă continuată;
4.sancționarea evadării (faptă tentată sau consumată) va fi realizată potrivit sistemu cumulului
aritmetic dacă infractorul evadează din executarea pedepsei închisorii:pedeapsa aplicată pentru
infracțiunea de evadare se va cumula aritmetic cu restul din pedepsa închisorii rămas de executat
la momentul evadării, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei închisorii;
5.dacă infractorul evadează din starea legală de reținere sau arestare preventivă, infracțiunea de
evadare va fi reținută în concurs real de infracțiuni care a constituit temeiul reținerii/arestării,
fiind aplicabile regulele generale de apliare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni.
II.PARTEA PRACTICĂ
În situația în care doi deținuți aflați sub pază la munci agricole părăsește pe rând punctul
de lucru, la 15 minute unul față de celălalt, cu învoirea paznicilor, pentru a merge la
tarlaua vecină spre a se întâlni cu o persoană aflată acolo, pleacă cu autoturismul condus
de acea persoană, părăsind locul de detenție, ei săvârșesc o infracțiune de evadare.
În asemenea situație, evadarea se comite de cei doi deținuți împreună,împrejurarea că au
părăsit punctul de lucru la un oarecare interval de timp fiind irelevantă
(C.S.J.,s.pen..dec.nr.3966/2001).
Fișa nr.60
ÎNLESNIREA EVADĂRI
I.PARTEA TEORETICĂ
DEFINIȚIA LEGALĂ
Înlesnirea, prin orice mijloace, a evadării unei persoane din stare legală de reținere sau detenție
(art..286NCP).
STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiact
1.Juridic
a.princupal:.relațiile sociale referitoare la înfăptuirea jutiției, precum și la respectatea stării
legale de reținere sau deținere,
b.secundar:integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu acestea
[în cazul variantei prevăzute de art.286 alin.(2) lit.a)NCP].
2.Material
a.în principiu nu are,
b.corpul victimei, când fapta se comite prin acte de vuolență.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice)
a.orice persoană care are capacitate penală, cu excepția celei care evadează;
b.persoana care în mod legal avea îndatorirea (temporară sau permanentă) de a păzi pe cel care a
evadat (la varianta agravată);
c.participația penală este posibilă sub toate formele:coautorat, instigare,complicitate.
2. Pasiv
a.principal.statul;
b.secundar:persoana vătămată în cazul comiterii faptei prin atce de violență.
C.Latura obiectivă
1. Element material -ajutorul material sau moral dat suspectului, inculpatului sau condamnatului
pentru evadarea din starea de privare legală de libertate;
-este necesar ca actele de ajutorare (acțiuni sau inacțiuni) să fie anterioare sau concomitente
evadării, să aibă caracter efectiv, și să fie utile evadatului.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru înfăptuirea justiției.
3.Legătura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei, și nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenția directă sau indirectă;
-nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Variante agravate
1.înlesnirea evadării săvârșită prin folosirea de violențe, de arme, substanțe narcotice sau
paralizante [art.286 alin.(2) lit.a)NCP];
2.înlesnirea evadării a două sau mai multe persoane în aceeiași împrejurare [art.286 alin.
(2)lit.b)NCP];
nu prezintă relevanță pentru reținerea agravantei ca toate persoanele ajutate să fi reușit să
evadeze;
3.înlesnirea evadării unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată
de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare
ori condamnate la o astfel de pedeapsă [art.286 alin.(2) lit.c)NCP];
4.înlesnirea evadării săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a
evadat [art.286 alin.(3)NCP];
reprezintă o variantă agravată atât a formei de bază,cât și a primei variante agravate
prevăzute de art.286alin(2)NCP.
F.Varianta atenuată-înlesnirea evadării din culpă săvârșită de cel care avea îndatorirea de
a-l păzi pe evadat.
G.Forme
1.Acte pregătitoare- posibile (la fapta comisă săvârșită cu intenție),dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă(la fapta comisă săvârșită cu intenție) și incriminată.
3.Consumare-în momentul în care, ca urmare a efectuării actelor de ajutorare, înfăptuitorul iese
din starea legală de privare de libertate prin evadare ori săvârșește tentativa de evadare;
-nu poate fi săvârșită în formă continuată.
H.OBSERVAȚII:
1.înlesnirea evadării reprezintă o incriminare autonomă a unor activități de complicitate la
evadare;
2.fapta nu este tipică dacă se înlesnește evadarea unei persoane care este privată nelegal de
libertate;
3.dacă o persoană determină pe cel privat de libertate să evadeze, iar apoi îl ajută prin acte
efective să pună în executare hotărârea luată, se va reține instigare la evadare în concurs cu
înlesnirea evadării.
Fișa nr.61
LUAREA DE MITĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta funcționarului public care, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul, pretinde ori
primește bani sau alte foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoriile sale de serviciu sau în legătură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri [art.289 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfășurare a relațiilor de serviciu și relațiile sociale în legătură cu aceasta.
2.Material-în principiu nu are.
B.Subiect
1.Activ –a.nemijlocit calificat (autor, coautor)
i.în cazul formei tip, funcționarul public astfel cum acesta este definit de art.175 alin.(1)NCP;
ii.persoana asimilată, funcționarului public potrivit art.175 alin.(2) NCP (de
pildă,medicii,farmaciștii, notsrii publici, executorii judecătorești etc.) poate fi subiect activ
nemijlocit al infracțiunii dacă fapta este comisă în legătură cu neândeplinirea, întârzierea
îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri;
iii.persoanele care,pe baza unui acord de arbritraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire
las un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza altei legi;
iv.față de definiția oferită de noul Cod penal funcționarul public, autor al infracțiunii poate fi atât
o persoană fizică, cât și o persoană juridică;
b.compilce, instigator.- orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
c.coautor poate fi numai o persoană care are calitatea de funționar public sau o altă calitate din
cele prevăzute de lege.
Cerința esențială: funcționarul public trebuie să aibă competența de a îndeplini,a întârzia sau
accelera îndeplinirea unui act pentru care este mituit.
2.Pasiv
a.general:statul,
b.special:autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de interes public
ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuțiilor de serviuciu respectiv
autoritatea publică a statului străin,instanța internațională sau organizația internațională în care
subiectul activ nemijlocit își exercită serviciul.
Poate fi considerată subiect pasiv special al infracțiunii și persoana constrânsă să dea mită.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite=formularea unei pretenții (direct sau indirect)
de bani sau alte foloase necuvenite;
b.primirea de bani sau alte foloase necuvenite=dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite
remise (direct sau indirect) de mituitor, dininițiativa acestuia,
c.acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite=acordul explicit sau implicit,
direct sau indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mită.
Cerințe esențiale:
a.banii sau foloasele (patrimoniale sau nepatrimoniale) nu trebuie să fie cuvenite în mod legal
făptuitorului,pot fi determinate sau determinabile,,
b.actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplnire, accelerare ori întârzire se
pretinde, primește, sau acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite trebui să intre în
cadrul atribuțiilor de serviciu ale funcționarului;
c.pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite tebuie
comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea,ori întârzierea îndeplinirii unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar
acestor îndatoriri;
d.fapta poate fi săvârșită anterior concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării,
întârzierii actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului sau îndeplinirii unui act
contrar acestor atribuții.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în
cadrul unităților prevăzute de art.176NCP, persoanelor juridice de drept privat, a autorităților
publice ale statului străin, a unei instanțe internaționale sau organizații internaționale etc.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă -intenția directă;
-nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Varianta agravată-luarea de mită comisă de o persoană care exercută o funcție de
demnitate publică ori care este judecător sau procuror, organ de cercetare penală sau are
atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor sau de persoanele care, pe baza
unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le
este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală
se desfășoară în baza legii române ori în baza altei legi [art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000].
F.Varianta atenuată-luarea de mită comisă de către persoanele care exercită permanent ori
temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice
[art.308NCP raportat la art.289NCP].
G. Forme
1.Acte premergătoare- nu sunt posibile.
2.Tentativă nu este posibilă.
3.Consumae
a.fapta consumată: în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase
necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea ori înârzierea efectuării uni act
privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate lagală).
H.OBSEREVAȚII:
1.mituitorul nu are calitatea de instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită, ci va
răspunde penal ca autor al infracțiunii de dare de mită;
2.potrivit art..294NCP pot fi subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de luare de mită (dacă prin
tratatele internaționale la care România este parte nu se dispune altfel):
a.funcționarii sau persoanele care își desfăoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la
care România este parte;
b.membrii adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;
c.funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;
d.persoanele care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor a căror competență este acceptată
de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
e.funcționarii unui stat străin;
f.membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g.jurații din cadrul unor instanțe străine,
3.dacă darea de mită se realizează prin mijlocirea unui intermediar, acesta va avea calitatea de
complice la infracțiunea de dare de mită, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor,
sau complice la infracțiunea de luare de mită, dacă acesta a urmărit să-l ajute pe mituit;
4.banii, valorile, sau orice alte bunuri primite (remise efectiv) sunt supuse confiscării, iar dacă
acestea nu se găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalent;
5.nu se poate dispune confiscarea specială cu privire la:
a.bunurile sau foloasele necuvenite pretinse, dar care nu au fost efectiv primite;
b.bunurile sau foloaele necuvenite acceptate, dar care nu au fost efectiv primite;
c.banii sau foloasele necuvenite care au fost restiruite mituitorului, care a denunțat fapta înainte
de sesizarea organelor de urmărire penală;
d.sumele de bani puse la dispoziția mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracțiunea de
luare de mită;
e.banii, valorile sau orice alte bunuri date de mituitorul constrâns [care beneficiază de cauza de
neimputabilitate specială prevăzută de art.290 alin.(2)NCP] sau de mituitorul care beneficază de
cauza de nepedepsire specială prevăzută de art.290 alin.(3)NCP (denunțarea faptei înainte de
sesizarea organelor de urmărire penală) , dacă au fost date după efectuarea denunțului, în
ambele cazuri se restituie persoanei care le-a dat;
6.în cazul participației penale , nu se poate dispune confiscarea în solidar de la inculpați a
sumelor de bani ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare participant se va confisca suma de
bani pe care a primit-o efectiv, ori prin echivalent, valoarea bunurilor de care a profitat efectiv
prin săvârșirea infracțiunii;
7.dacă făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementuleui material al
infracțiunii, se va reține o singură infracțiune de luare de mită, care se consumă în momentul
realizării primei activități infracționale.
II.PARTEA PRACTICĂ
Expertul contabil nu poate fi acuzat de infracțiunea de luare de mită, dacă pe parcursul
efectuării unei expertize contabile în faza de cercetare penală a primit diferite sume de
bani pentru care a eliberat chitanțe și facturi fiscale, suma reprezentând contravaloarea
expertizei contabile, în cauză, în condițiile în care nu există și alte elemente
circumstanțiale, cum ar fi promisiunea întocmirii unei expertize favorabile sau pretindrea
unei altei sume de bani decât cea fixată (I.C.C.J.,s.pe.dec.nr.6839/2004).
Fapta de a pretinde și primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la
împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins și primit bani
privește îndatoririle sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune, iar nu cele ale infracțiunii de luare de mită (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.3622/2004).
Pretinderea sau primirea de foloase de către un funcționar, pentru a îndeplini un act în
privința căruia are atribuții de serviciu, chiar limitate, pentru realizarea actului final,
constituie infracținea de luare de mită (C.S.J.,s.pen.,dec.nr.391/1999).
Existența dubiului cu privire la pretindrea sau primirea de bani, respectiv la titlu ilicit, cu
care inculpatul ar fi primit aceste sume de la anumite persoane, impune adoptarea unei
soluții de achitare a inculpatului(I.C.C.J,s.pen.dec.nr.10/2007).
Fișa nr.62
DAREA DE MITĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta unei persoane de a promite, de a oferi sau de a da direct sau indirect,bani ori foloase unui
funcționar public în legătură cu îndeplinirea,neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar
acestor îndartoriri [art.290 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfășurare a relațiilor de serviciu și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2.Material-în principiu nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.funcționarul public poate fi subiect activ al infracțiunii de dare de mită;
c.subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de dare de mită nu este în același timp și complice sau
instigator la infracțiunea de luare de mită.
2.Pasiv
a.general:statul;
b.special:autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de interes public
ori privat în cadrul căreia persoana mituită se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv
autoritatea, instituția sau persoana (fizică sau juridică) în care persoanele mituite prevăzute de
art.293NCP, art.294NCP sau art.308NCP își desfășoară serviciul sau exercită o însărcinare de
orice natură.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcționar public în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea îndeplinirii unui act referitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri=făgăduința de bani sau alte foloase, realizată direct sau indirect, verbal ori în scris,
expres sau implicit. fără ca bunurile promise să fie prezentate persoanei mituite;
b. oferirea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcționar public în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea ori întârzierea îndepliniri unui act referitor la îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri=prezentarea
bunurilor oferite persoanei mituite, chiar dacă oferta este acceptată sau nu;
c.darea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcționar public în legătură cu
îndeplinirea, accelerarea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act referitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
înadatoriri=remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase necuvenite, precum și primirea
acestora direct sau indirect de către cel mituit;
Cerințe asențiale:
a.promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase necuvenite
funcționarului public mituit;
b.actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, accelerare,ori întârzire se
promit, oferă sau se dau bani ori alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din cadrul
atribuțiilor de serviciu ale funcționarului;
c.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite poate avea loc
anterior comiterii sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării sau întârzierii
actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului ori efectuării unui act contrar
acestor atribuții.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în
cadrul unităților prevăzute de art.176NCP, al persoanelor juridice de drept privat, al autorităților
publice ale statului străin, al unei instanțe internaționale sau organizații internaționale.
3.Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei, netrebuind să fie dovedită.
D.Latura subiectivă intenția directă;
-nu prezintă importanță scopul și mobilul comiterii faptei tipice.
E.Cauza apecială de neimputabilitate
-constrângerea mituitorului [art.290alin.(2)NCP]=presiunea pe care acțiunea celui care a luat
mită a exercitat-o asupra persoanei care a dat mită, în scopul de a-l determina pe acesta din urmă
să săvârșească infracțiunea de dare de mită;
-se poate realiza prin orice mijloace și nu numai prin amenințarea cu un pericol grav;
-nu trebuie să fie irezistibilă.
F.Cauza specială de nepedepsire- nu se pedepsește făptuitorul care denunță unei autorități
(chiar necompetente) fapta de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost
sesizat pentru această infacțiune [art.290alin.(3)NCP].
G.Varianta atenuată-darea de mită comisă în legătură cu persoanele care
exercită,permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însrcinare, de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP (persoana fizică
care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice
sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice .
H.Forme
1.Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă-nu este posibilă
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul promiterii, oferirii sau dării banilor sau a altor foloase
necuvenite funcționarului mituit;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată. epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
I. OBSERVAȚII:
1. banii sau foloasele necuvenite oferite (chiar dacă nu au fost acceptate) sau date se considcă, iar
dacă nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani;
2. nu sunt supuse confiscării:
a. banii sau foloasele necuvenite promise;
b. banii sau foloasele necuvenite date în cazul vonstrângerii mituitorului;
c. banii sau foloasele necuvenite date, în cazul în care se reține cauza specială de nepedepsire;
dacă banii, valorile sau orice alte bunuri au fost date de mituitor înainte de realizarea denunțului,
chiar dacă acesta beneficiază de cauza specială de nepedepsire, aceste bunuri vor fi supuse
confiscării;
d. sumele de bani puse la dispoziția mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracțiunea de
luare de mită;
3. elementul material poate fi realizat direct de mituitor sau indirect, prin intermediul unei
persoane interpuse (complice la infracțiunea de dare de mită); dacă persoana interpusă este cea
care l-a determinat pe mituitor să comită infracțiunea, se va reține numai instigarea la dare de
mită.
II. PARTEA PRACTICĂ
Infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită în modalitatea oferirii de bani sau alte
foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu
sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existența infracțiunii de dare
de mită în această modalitate nu este necesar ca oferirea de ani sau alte foloase
necuvenite să fi fost urmată de acceptare sau de executare, fiind suficient faptul oferirii
de bani ori de alte foloase. De asemenea, nu este necesar ca scopul urmărit – îndeplinirea,
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcționar a unui act privitor la îndatoririle
sala de serviciu sau săvârșirea unui act contrar acestor îndatoriri – să fi fost realizat
(I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 181/2008).
Dispozițiile referitoare la confiscare se aplică chiar dacă oferta nu a fost urmată de
acceptare și, ca urmare, instanța avea obligația de a dispune confiscarea sumei de bani în
baza acestui text de lege (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 34/2007).
Fișa nr. 63
TRAFICUL DE INFLUENȚĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă
că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri [art. 291 alin.
(1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – buna desfășurare a relațiilor de serviciu și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2. Material – în principiu, nu are.
B.Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are influență sau lasă să se creadă că
are influență asupra unui funcționar public;
b. funcționarul public poate fi subiect activ al infracțiunii de trafic de influență.
c. participația penală este posibilă sub toate formele; coautor poate fi numai o persoană care are
sau pretinde că are influență asupra unui funcționar public.
2. Pasiv
a. general: statul.
b. special: autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de interes public
ori privată în cadrul căreia funcționarul public se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Deopotrivă, subiect pasiv special este și funcționarul public cu privire la care se pretinde că
există o influență.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcționar public
să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu = formularea unei pretenții
(direct sau indirect) de bani sau alte foloase necuvenite;
b. primirea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcționar public să
facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu = dobândirea de bani sau alte
foloase necuvenite remise (direct sau indirect) de cumpărătorul de influență, din inițitiava
acestuia;
c. acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui
funcționar public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu = acordul
explicit sau implicit, direct sau indirect, al făptuitorului de acceptare a ofertei.
Cerințe esențiale:
a. făptuitorul să aibă o influență reală sau să lase să se creadă că are influență asupra
funcționarului public sau funcționarului; influența făptuitorului trebuie să reprezinte motivul
determinant al acțiunii cumpărătorului de influență;
b. făptuitorul să promită că îl va determina pe funcționarul public sau pe funcționar să facă ori să
nu facă un act ce intră în competența acestuia potrivit atribuțiilor de serviciu, chiar dacă această
promisiunea nu este îndeplinită ulterior sau actul nu este efectuat;
c. fapta să fie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului ce intră în atribuțiile de
serviciu ale funcționarului asupra căruia este traficată influența.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în
cadrul unităților prevăzute de art. 176 NCP sau al persoanelor juridice de drept privat.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă;
– scopul: determinarea funcționarului public sau a funcționarului să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuțiile sale de serviciu;
– prezintă importanță mobilul comiterii faptei tipice.
E. Varianta agravată – traficul de influență comis de: o persoană care exercită o funcție de
demnitate publică; este judecător sau procuror, este organ de cerectare penală sau are
atribuții de constatatre ori de sancționare a contravențiilor; persoanele care, pe baza unui
acord de arbitraj, sunr chemate să pronunțe o hotărârre cu privire la un litigiu ce le este
dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
F. Varianta atenuată – traficul de influență comis în legătură cu persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul
oricărei persoane juridice.
G. Forme
1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în moementul pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase ori acceptării
promisiunii unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe funcționarul public sau pe funcționar
să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizândi-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H. Prezentare comparativă
Înșelăciune
1. înșelăciunea este o infracțiune de rezultat.
2. activitatea infracțională trebuie să aibă ca urmare producerea unui prejudiciu.
3. activitatea infracțională trebuie să constea într-o alterare a adevărului ca urmare a inducerii în
eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate.
4. persoana vătămată care remite un bun infractorului acționează cu bună-credință în urma
activității de inducere în eroare.
Trafic de influență
1. traficul de influență este o infracțiunea de pericol.
2. reținerea faptei tipice de trafic de influență nu este condiționată de producerea unui prejudiciu.
3. reținerea faptei tipice de trafic de influență nu este condiționată de alterarea adevărului (în
ipoteza în care traficul de influență are în realitate influență asupra funcționarului public).
4. cumpărătorul de influență care dă bani sau alte valori traficantului de influență acționează cu
rea-credință, urmărind să obțină determinarea funcționarului public să dea, să facă sau să nu facă
un cat ce intră în atrbuțiile sale de serviciu.
I. OBSERVAȚII:
1. în cazul în acre traficantul de influență este totodată și un funcționar care are competențe în
legătură cu actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire trafichează influența, se va reține
concursul între luarea de mită și traficul de influență;
2. dacă pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite a fost realizată după
îndeplinirea actului de către funcționar, va putea fi reținută comiterea unei infracțiuni de
înșelăciune dacă sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate prevăzute de art. 244 NCP;
3. în ipoteza în care traficantul de influență oferă bani sau alte foloase necuvenite funcționarului
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea actului, se va reține un concurs între traficul de influență și
darea de mită;
4. nu sunt supuse confiscării:
a. banii, valorile sau orice alte bunuri pretinse;
b. banii, valorile sau orice alte bunuri cu privire la care a fost acceptată promisiunea că vor fi
date;
c. sumele de bani puse la dispoziție pentru realizarea flagrantului la infracțiuniea de trafic de
influență;
5. activitatea complicelui sau a instigatorului poate îmbrăca în unele cazuri caracter infracțional,
constituin infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 NCP.
II. PARTEA PRACTICĂ
Dacă autorul infracțiunii de trafic de influență, după ce a pretins un anumit folos pentru a
determina un funcționar să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, a și primit
folosul prin intermediul altei persoane, această din urmă persoană va răspunde în calitate
de complice, deoarece l-a ajutat pe autor să realizeze unul din conținuturile alternative
ale infracțiunii (T.S., s. pen., dec. nr. 4748/1972).
Existența infracțiunii de trafic de influență nu presupune existența unei iflunețe reale a
făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce
intră în atrbuțiile sale de serviciu, însă pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca
influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un
funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptutorul a primit sau a
pretins bani ori alte foloase (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2398/2006).
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță dacă pretinderea
folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată
de prestarea acestora. Nu este relvant dacă intervenția s-a produs ori nu, precum și
momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârșirii uneia din acțiunile
ce constituie elementul material al infracțiunii, deoarece producerea intervenției nu este
o cindiție pentru existența traficului de influență (C.A. Bucurețti, s. pen., dec. nr.
34/A/1995).
Fișa nr. 64
CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta de a promite, de a oferi sau de a da , direct sau indirect, bani ori alte foloase unei persoane
care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l
determina pe acesta, să îndeplinescă,să nu îndeplinesacă, să urgenteze ori să întârzie îndeplinira
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri [art.292 alin.(19NCP].
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfășurare a relațiilor de serviciu și relațiile sociale în legătură cu acestea.
2.Material-în principiu ,nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
funcționarul public poate fi subiect activ al infracțiunii de cumpărare de influență.
c.participația penală este posibilă sub toate formele.
2.Pasiv
a.general:statul;
b.special:autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juricică de interes public
ori privată în cadrul căreia funcționarul public se află în exercitarea atribuțiilor de
serviciu.Deopotrivă, subiect pasiv special este și funcționarul public cu privire la care se pretinde
că există o influență.
C.Latura obiectivă
1.Element material
Cerințe esențiale:
a.promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influență sau
lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinescă, să nu îndeplinescă, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea uni act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinescă un act contrar acestor îndatoriri= făgăduința de
bani sau alte foloase, reallizată direct sau indirect, verbal sau în scris, expres sau implicit fără ca
bunurile promise să fie prezentate;
b.oferirea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influență sau lasă să
se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinescă, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea uni act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinecă un act contrar îndatoririi=prezentarea bunurilor
oferite persoanei mituite, chiar dacă oferta este acceptată sau nu;
c. darea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influență sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcțuionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplnească,să urgentaeze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intrtă în
îndatorirrile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri= remiterea
efectivă a banilor sau a altor foloase necuvenite, precum și primirea acestora direct sau indirect
de traficantul de influență.
Cerințe esențiale:
a.promisiunea,oferirea sau darea să aibă ca obiect banii sau alte foloase necuvenite persoanei
care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului păublic;
b.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizată pentru ca traficantul de
influență să promită că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinescă un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiune nu
este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat;
c.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să fie săvârșite
anterior sau concomitent cu îndeplinirea, neîdeplionirea, urgentarea sau întârzierea actului ce
intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului asupra căruia urmează să fie traficată influența,
respectiv anterior sau concomitent cu îndeplinirea actului contrar îndatoririlor de serviciu.
2.Urmarea imediată -starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în
cadrul unităților prevăzute la art.176NCP sau al persoanelor juridice de drept privat.
3.Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă -intenția directă;
scopul:determinarea funcționarului public sau a funcționarului să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuțiile sale de serviciu;
-nu prezintă importanță mobilul comiterii faptei tipice.
E.Cauza specială de nepedepsire -nu se pedepsește făptuitorul care denunță fapta de cumpărare
de influență mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire las această
infracțiune.
F.Varianta atenuată-cumpărarea de influeță comisă în legătură cu persoanele care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP (persoana fizică
care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice
sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
G.Forme
1,Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă- nu este posibilă.
3.Consumare
a.fapta consumată: la momentul promiterii, oferirii sau dării banilor sau a altor foloase
necuvenite traficantului de influență;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H.OBSERVAȚII.
1.autorul infracțiunii de cumpărare de influență nu poate fi considerat totodată și complice sau
instigator la infracțiunea de trafic de influență;
2.sunt supuse confiscării banii, valorile sau orice alte bunuri, necuvenite oferite (chiar dacă nu au
fost cceptate) sau date, iar dacă nu se găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalent;
3.nu sunt supuse confiscării:
a.banii, valorile sau orice alte bunuri promise;
b.banii, valorile au orice alte bunuri date după realizarea denunțului, find restituite
cumpărătorului de influență, dacă banii, valorile sau orice alte bunuiri au fost date de
cumpărătorul de influență înainte de realizarea denunțului, chiar dacă acesta beneficiază de cauza
specială de nepedepsire, aceste bunuri vor fi supuse confiscării.
Fișa nr. 65
DELAPIDAREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Folosirea, însușirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul,
de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează [art.295 alin(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a serviciului.
b. secundar: relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului.
2. Material
a. banii,valorile sau alte bunuri mobile corporale cu o valoare economică ,care aparțin unei
persoane juridice (de drept public sau de drept privat) și pe care făptuitorul le gestionează sau
administrează efectiv;
b. plusurile în gestiune, chiar dacă au fost create în mod fraudulos;
c. nu este exclus ca bunurile imobile să formeze obiectul material al infracțiunii de delapidare;
d. banii, valorile sau alte bunuri care, deși nu fac parte din patrimoniul persoanei juridice, sunt în
concret administrate sau gestionate de făptuitor.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: un funcționar public [art. 175 alin. (1) NCP] care gestionează sau administrează
bunurile unei persoane juridice (de drept public sau privat)
b. complice sau instigator : orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;în cazul
coautoratului, este necesar ca toți coautorii să aibă calitatea prevăzută de lege;
c. în cazul variantei atenuate, autor poate fi orice persoană care exrcită, permanent sau temporar,
cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute de art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice și care gestionează sau
administrează bunurile acesteia.
2. Pasiv – persoana juridică (de drept public sau privat) ale cărei bunuri sunt gestionate sau
administrate de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. sustragerea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate
în gestiunea sau administrare subiectului pasiv urmată de însușirea lor = scoaterea cu caracter
definitiv a bunului/bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate de împosedarea
făptuitorului;
b. folosirea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate în
gestiunea sau administrarea subiectului pasiv= scoaterea temporară a bunului/bunurilor din sfera
patrimonială a persoanei vătămate urmată de întrebuințarea acestuia/acestora de făptuitor sau de
un terț;
c. traficarea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate în
gestiunea sau administrarea subiectului pasiv= scoaterea temporară a bunului/bunurilor din sfera
patrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredințarea bunului spre folosință unui terț, în
scopul obținerii unui profit de către făptuitor.
2. Urmarea imediată scoterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a
persoanei vătămate și producerea unei pagube acsteia.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă în principiu, din materialitatea faptei.
D. Latura sibiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– scopul: satisfacerea unui interes personal al făptuitorului sau al altei persoane;
– nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Varianata agravată – delapidarea care a produs pagube materiale mai mari de
2.000.000lei:
varinata agravată poate avea ca subiect activ numijlocit și o persoană din cele prevăzute
de art.308NCP;
varianta agravată poate fi comisă și cu praeterintenție.
F. Varianta atenuată – delapidarea comisă de către un administrator sau un gestionar care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, această calitate în serviciul
unei persoane fizice care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită
de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu
privire la îndeplinirea respectivului serviciu public ori în cadrul oricărei persoane juridice
[art.295NCP raportat la art.308NCP].
G. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care bunul iese temporar sau definitiv din sfera
patrimonială a persoanei vătămate;
b. fază epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H. OBSERVAȚII:
1. gestionarul este persoana care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și
eliberarea de bunuri aflate în administrarea, chiar temporară, a unității în care își desfășoară
activitatea; gestionarul vine întotdeauna într-un constact direct, material cu bunurile pe care le
primește, păstrează sau eliberează;
2. gestionarul de fapt (persoana care îndeplinește în fapt atribuțiile principale de serviciu ale unui
gestionar de drept) poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de delapidare;
3. administratorul este funcționarul care are între atribuțiile de serviciu și pe cele referitoare la
încheierea de acte de dispoziție cu privire la bunurile persoanei juridice sau pe cele privind
administrarea acestor bunuri; administratorul este, în esență, conducătorul unității și are, în
principiu, un constact indirect cu bunurile pe care le administrează (prin intermediul
gestionarului);
4. administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului insovent, precum și reprezentantul
ori prepusul acetora pot fi subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de delapidare;
5. proprietarul bunului/bunurilor poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de delapidare
dacă are calitatea de funcționar public și pe cea de gestionar/administrator al persoanei juridice
vătămate;
6. dacă făptuitorul realizează mai multe modalități alternative ale elementului material al
infracțiunii, nu va exista un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune de delapidare.
I. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
II. PARTEA PRACTIVĂ
Administratorul asociației de proprietari sau de locatari are calitatea de funcționar. Fapta
acestuia de însușire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori
sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracțiunea de
delapidare (C.S.J., S.U., dec. nr. III/2002).
Faptele inculpatelor, angajate pe bază de contract de muncă la o societate comercială, de
a-și însuși mai multe bunuri din gestiune, cu acordul administratorului societăți și al
asociatului unic, care le-au dat permisiunea de a lua bunurile pe datorie, fiind trecute într-
un caiet special sub controlul asociatului unic, nu întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunii de delapidare sub aspectul laturii subiective, din moment ce inculpatele nici
nu au prevăzut și nici nu au urmărit producerea unei pagube în patrimoniul unității,
constând în valoarea bunurilor însușite, urmând să plătească ulterior contravaloarea
acestora, conform înțelegerii inițiale cu conducerea unității (C.A. Bucurețti, s. I pen., dec.
nr. 835/R/2004).
Fișa nr. 66
PURTAREA ABUZIVĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor
de serviciu [art. 296 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relațiile de serviciu referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu, cu
asigurarea respectului față de persoanele cu care funcționarul intră în contact;
b. secundar: relațiile sociale referitoare la onoarea și demnitatea persoanei ( la varianta tip),
respectiv cele referitoare la libertatea psihică a persoanei sau integritatea corporală ori sănătatea
persoanei (la varianta agravată ).
2. Material
a. la varianta tip: nu are;
b. la varianta agravată: coprul persoanei asupra căreia se exercită actele de violență.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit (autor, coautor): persoana fizică aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu
(inclusiv funcționarul public sau persoanele asimilate funcționarului public ori cele prevăzute de
art. 308 NCP);
– în cazul coautoratului este necesar ca toți făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege,
exceptând situația în care fapta este săvârșită prin întrebuințarea de expresii jignitoare, când
fiecare subiect activ are calitatea de autor;
b. complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. general: statul;
b. special: orice persoană care a fost jignită, amenințată sau asupra căreia au fost exercitate acte
de violență;
c. pluralitatea de subiecți pasivi speciali atrage, în principiu, reținerea pluralității de infracțiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
– întrebuințarea de către persoana aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu de expresii
jignitoare (nu gesturi jignitoare), în orice formă, față de o persoană care le percepe în mod direct;
Cerința esențială: făptutorul trebuie să comită fapta în exercitarea atribuțiilor sale de
serviciu potrivit fișei postului sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute,
regulamente de ordine interioară).
2. Urmarea imediată – starea de pericol creată prin atingerea demnității persoanei și a
prestigiului activității unității în care își desfășoară serviciul făptuitorul ( la varianta tip).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei titpice.
E. Variante agravate
1. amenințarea săvârșită de către persoana aflată în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu
[art. 296 alin. (2) teza I NCP];
2. lovirea sau alte acte de violență săvârșită de către persoana aflată în exercițiul
atribuțiilor sale de serviciu [art. 296 alin. (2) teza a II- a NCP].
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
– nu este posibilă la varianta tip;
– este posibilă, dar neincriminată la varianta agravată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în moemntul comiterii activtății infracționale;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. pierderea calității speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanță pentru existența infracțiunii;
2. purtarea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv;
3. purtarea abuzivă poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de ultaj săvârșită asupra
aceleiași persoane în cazul în care persoana vătămată avea calitatea de funcționar public care
îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și se afla în exercițiul funcției;
4. în cazul în care prin actele violente se urmărește vătămarea corporală, suprimarea vieții
persoanei sau dacă acest rezultat se produce praterintenționat, purtarea abuzivă va fi reținută în
concurs cu infracțiunea de vătămare corporală, omor, respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte;
5. dacă, imediat după folosirea de expresii jignitoare sau după amenințare, făptuitorul exercită
acte de violență asupra victimei, se va reține numai forma agravată prevăzută de art. 296 alin. (2)
NCP;
6. purtarea abuzivă este absorbită în infracțiunea de cercetare abuzivă (art. 280 NCP) dacă actele
de violență sunt exercitate asupra unei persoane aflate în curs de cerectare în scopul obținerii de
declarații.
H. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate – acțiunea penală se pune în mișcare și se
exercită din oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
Săvârșirea unor acte de violență împotriva unei persoane de către șeful postului de poliție,
pentru motivul că nu s-a prezentat la chemările anterioare spre a fi cercetat într-o cauză
aflată în curs de urmărire penală, constituie infracțiunea de purtare abuzivă și în cazul în
care este săvârșită într-o zi nelucrătoare (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3418/1999).
Fișa nr. 67
ABUZUL ÎN SERVICIU
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Neîndeplirirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia de către un funcționar public aflat
în exercuțiul atribuțiilor sale de serviciu, dacă prin acasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice [art.297
alin.(1)NCP].
Constituie formă asimilată a infacțiunii de abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează
pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă,
religie,sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vâsrtă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infcție HIV/SIDA.
2.STRUCTURA INFRACȚIUNII
A.Obiect
1Juridic relațiile sociale referitoare la asigurarea desfășurării în condiții optime a activității
persoanelor juridice (publice sau private) sau cele în legătură cu protecția intereselor legitime ale
persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcționarilor publici.
2.Material
a.în principui, nu are;
b.excepție:dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri, acestea pot constitui obiect
material al infracțiunii (de exemplu, în ipoteza în care funcționarul ridică în mod abuziv actele de
contabilitate ale unei societăți comerciale sub pretextul efectuării unui control fiscal detaliat).
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit calificat (autor,coautor):
i.funcționarul public astfel cum acesta este definit de art.175 alin.(1)NCP;
ii. presoana asimilată funcționarului public potrivit art.175 alin.(2)NCP (persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public);
iii.în ipoteza variantei atenuate a infracțiunii pot fi autori persoanele care exercită, permanent
ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute de art.175 alin.(2)NCP ori în cadrul oricărei persoane
juridice;
b.complice,instigator. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2.Pasiv
a.general.statul;
b.special:perssoana (fizică/juridică) care a suferit o vătămare a intereselor legale prin activitatea
infracțională;
c. în ipoteza formei asimilate a infracțiunii subiect pasiv special este cetățeanul român sau străin
ori apatridul căruia prin activitatea infracțiomală i-a fost îngrădit exercițiul drepturilor ori care a
fost pus într-o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică,religie,
sex,orientare sexuală,, apartenență politică,avere, vârstă,dizablitate, boală cronică necontagioasă
sau infecție HIV/SIDA;
d.pluraltatea de subiecți pasivi speciali atrage, în principiu, reținerea pluralității de infracțiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.neîndeplinirea unui act de către funcționarul public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
b.îndeplinirea în mod defectuos a unui act decătre un funcționar public aflat în exercițiul
atribuțiilor sale de serviciu;
c.actul trebuie să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public potrivit fișei postului
sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară).
Cerința esențială: funcționarul public să comită fapta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.
d.în cazul formei asimilate, elementul material, constă în acțiunea sau inacțiunea prin care se
realizează îngrădirea exercițiului drepturilor unei persoanei ori crearea unei situații de
inferioritate, ambele pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie,sex,orientare
sexuală, apartenență politică, avere ,vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție
HIV/SIDA de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu.
2.Urmarea imediată- la forma de bază. vătămarea intereselor legale ale unei persoane
fizice/juridice ( infracțiune de rezultat);
– la forma asimilată. vătămarea materială sau morală a dreptului unei persoane prin restrângerea
exercițiului acestuia ori prin crearea unei situații de inferioritate (infracțiune de rezultat sau de
pericol).
3.Legătura de cauzalitate -în cazul formei de bază, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între
activitatea infracțională abuzivă și urmarea produsă;
-în cazul formei asimilate, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă -în cazul formei de bază. intenția directă sau indirectă; nu prezintă
importanță mobilul sau scopul comiterii faptei tipice;
-în cazul formei asimilate, numai intenția directă, mobilul constă în ura de rasă, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere,
vârstă,dizabilitate,boală cronică necontagiosă sau infecție HIV/SIDA;
– în cazul primei variante agravate (art.297NCP rapotat la art.309 NCP) fapta poate fi comisă și
cu praeterintenție.
E.Varianta atenuată-abuzul în serviciu comis de către o persoană care exercită, permanent
sau temporar, cu sau fără remunerație, această calitate în serviciul unei persoane fizice din
cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP ( persoana fizică care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului
ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public) ori în
cadrul oricărei persoane juridice.
F.Variante agravate-abuzul în serviciu care a produs pagube materiale mai mari de
2.000.000 lei [art297NCP raportat la art.309NCP) ;
se va reține această variantă agravată inclusiv în ipoteza comiterii faptei de subiecți activi
nemijlociți prevăzuți de art. 308NCP);
abuzul în serviciu prin care funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un
folos necuvenit[art.13² din Legea nr.78/2000).
G.Forme
1.Acte pregătitoare -posibile (în ipoteza faptei comisive), dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă, dar neicriminată în cazul modalității alternative comisive ce constă în
îndeplinirea defectuaoasă a unui act,
nu este posibilă în cazul modalității alternative omisive ce constă în îndeplinirea unui act.
3.Consumare
a.faptă consumată. în momentul realizării acțiunii sau inacțiunii tipice (data neîndeplinirii
actului sau la data expirării termenului pentru efectuarea acestuia) prin care s-a produs rezultatul
socialmente periculos;
b.fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată,epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H.OBSERVAȚII:
1. pierderea calității speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanță pentru existența infracțiunii.
2.înfracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei are caracter subsidiar față de alte
infracțiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale, cu dispozițiile penale comise de un
subiect activ calificat (funcționar public) și care implică o exercitare abuzivă a atribuțiilor de
serviciu prin care se produce o vătămare intereselor legale ale unei persoane (de exemplu,
delapidare, cercetarev abuzivă, represiune nedreaptă);
3.activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv.
I.Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
-acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu.
II.PARTEA PRACTICĂ
Infracțiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar numai în raport cu alte infracțiuni
al căror subiect este, în mod obligatoriu, un funcționar, iar nu în raport cu orice
infracțiune (T.S.,s.pen.dec.nr.3384/1971).
Avocatul nu are nici calitatea de funcționar public și nici calitatea de funcționar, și în
consecință, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
personale (I.C.C.JH.,s.pen.dec.nr.6003/2007).
Reținându-se sâvârșirea infracțiuilor de fals intelectual săvârșite de inculpat în calitate de
funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, al căror conținut este
caracterizat, prin calitatea de funcționar public al subiectului activ, și de comiterea
falsului în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu se mai poate reține infracțiunea de abuz
în serviciu al cărui subiect activ este tot un funcționar public, iar latura obiectivă este
caracterizată prin îndeplinirea, cu știință, în mod defectuos a atribuțiilor sale de serviciu,
trăsături cuprinse în conținutul infracțiunii de fals.Ca atare, normele de incriminare a
abuzului în serviciu nu sunt incidente în cauză, nici în condițiile concursului real și nici în
acela ale concursului ideal de infracțiuni (C.S.J.,s.pen.dec.nr.1019/1996).
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu atât sub
aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective ,inculpata J.I.P., prin acțiunile ale
conjugate cu ale celorlalți coinculpați, contribuind prin încălcarea, cu știință a atribuțiilor
de serviciu, la obținerea ilegală de fonduri și finanțarea campaniei electorale a
inculpatului N.A., sub aparența organizării unui eveniment aniversar al instituției pe care
o conduce, creind un prejudiciu în patrimoniul acesteia în sumă de 75.526.350.588 ROL,
prin neîncasarea unor venituri și efectuarea unor cheltuieli cu încălcarea prevederilor
legale (I.C.C.J.,Completul de 5 judecători,dec.nr.160/2012).
Termenul„act” din conținutul infracțiunii de abuz în serviciu trebuie înțeles ca acea
operațiune care trebuie efectuată de funționarul public în exercițiul atribuțiilor sale de
serviciu, atribuții de serviciu care trebuie înțelese ca tot ceea ce cade în sarcina unui
funcționar potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente
acelui serviciu.În speță, s-a reținut cu certitudine că inculpatul nu avea de efectuat, în
calitatea sa de vice primar al localității, nici o operațiune legată de activitatea desfășurată
la parcul eolian, ce ar fi ținut de instalarea utilajelor de administrare sau de funcțuionare,
activitate care să poată fi influențată prin îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea
acelei operațiuni.În realitate, inculpatul deși cunoștea că nu are atribuții de serviciu în
legătură cu activitatea parcului eolian, a încercat ca prin intimidare, ce ar fi trebuit să fie
resimțită de muncitori, determinată de calitatea sa de viceprimar, prin exces de putere,
prin violențe fizice, să determine întrruperea activității societății respective, situație ce nu
poate fi echivalată nici cu îndeplinirea defectuoasă și nici cu neîndeplinirea unui act care
trebuie efectuat de funcționarul public sau funcționarul în exercițiul atribuțiilor de
serviciu.Necesitatea îndeplinirii actului ilicit în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pentru a
fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu, rezultă din obiectul juridic special al acestei
infracțiuni, care este reprezentat de relațiile sociale privitoare la asigurarea bunului mers
la unităților publice ori al altor persoane juridice unde funcționarul își desfășoară
activitatea, la buna desfășurare și realizare a activității de serviciu, care implică
executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit și corect (C.A. Constanța, s. pen., dec.
nr. 47/2012, în V.Văduva, Infracțiuni de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, Ed.
Hamangiu, București, 2012, pct. 36).
Fișa nr. 68
NEGLIJENȚA ÎN SERVICIU
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice (art. 298 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la asigurarea desfășurării în condiții optime a activității
persoanelor juridice (publice sau private) sau la protecția intereselor legitime ale persoanelor
împotriva abuzurilor săvârșite, chiar din culpă, de funcționari.
2. Material
a. în principiu, nu are;
b. excepție: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri ori asupra corpului unei
persoane, acestea pot constitui obiect material al infracțiunii.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit calificat (autor):
i. funcționarul public astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1) NCP;
ii. persoana asaimilată funcționarului public potrivit art. 175 alin. (2) NCP (persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public) poate fi de asemenea subiect activ nemijlocit al infracțiunii;
iii. în cazul variantei atenuate a infracțiunii pot fi subiecți activi nemijlociți persoanele care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul
oricărei persoane juridice;
b. participația penală proprie nu este posibilă.
2. Pasiv
a. general: statul;
b. special: persoana (fizică/juridică) care a suferit o pagubă sau o vătămare imoprtantă a
intereselor legale prin activitatea infracțională.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. neîndeplinirea unui act de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale de
serviciu;
b. îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcționar public aflat în exercițiul
atribuțiilor sale de serviciu;
c. actul trebuie să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public potrivit fișei postului
sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulament de ordine interioară);
Cerința esențială: funcționarul public să comită fapta în exercitarea atribuțiilor sale de
serviciu.
2. Urmarea imediată
a. producerea unei pagube efective și certe în patrimoniul persoanei fizice sau juridice;
b. producerea unei vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau
juridice.
3. Legătura de cauzalitate – între activitatea infracțională abuzivă și urmarea produsă trebuie
dovedită.
D. Latura subiectivă – culpa cu sau fără prevedere (culpă profesională).
E. Varianta atenuată – neglijența în serviciu comisă de către o persoană care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, această calitate în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP (persoana fizică care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este
supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
F. Varianta agravată – neglijența în serviciu care a avut ca urmare producerea de pagube
materiale mai mari de 2.000.000 lei;
se va reține această variantă agravată inclusiv în ipoteza comiterii faptei de subiecții
activi nemijlociți prevăzuți de art. 308 NCP.
G. Forme
1. Acte pregătitoare – nu sunt posibile.
2. Tentativă – nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul vătămării intereselor legale ale persoanei prin întocmirea în
mod defectuos a unui act sau prin neîndeplinirea abuzivă a actului (neîndeplinirea actului sau
expirarea termenului pentru efectuarea acestuia);
b. nu poate fi comisă în formă continuată.
H. OBSERVAȚII:
1. pierderea calității speciale a subiectului activ nemijlocit (funcționar public) după comiterea
faptei nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii;
2. infracțiunea de neglijență în serviciu are caracter subsidiar față de alte infracțiuni prevăzute de
Codul penal sau de legile speciale cu dispoziții penale comise de un subiect activ calificat
(funcționar public) și care implică o exercitare abuzivă din culpă a atribuțiilor de serviciu;
3. la infracțiunea de neglijență în serviciu este posibilă participația improprie, caz în care autorul
va fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 298 NCP, în vreme ce
instigatorul sau complicele vor răspunde pentru participația improprie la infracțiunea de abuz în
serviciu (art. 297 NCP);
4. urmările imediate ale infracțiunii sunt prevăzute de lege cu caracter alternativ, iar nu
cumulativ; dacă se produc toate urmările activității infracționale, se va reține comiterea unei
singure infracțiuni de neglijență în serviciu.
II. PARTEA PRACTICĂ
Atâta vreme cât îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către inculpatul
gestionar s-a extins pe întreaga perioadă de gestiune – producând o tulburare însemnată
bunului mers al unei societăți comerciale -, există o singură infracțiunea de neglijență în
serviciu, în forma unității naturale, iar nu o pluralitate de asemenea infracțiuni, în
concurs, delimitate de inventarierile efectuate pe parcursul activității de gestionare.
Intervenirea unui act de amnistie sau grațiere nu scindează activitatea infracțională în
două entități autonome, iar inculpatul nu profită de prevederile acelui act nici pentru
ansamblul activtății sale ilicite, nici pentru segmentul care precede acordarea amnistiei
sau grațierii (C.A. București, s. pen., dec. nr. 396/1995).
Răspunderea penală pentru neglijența în serviciu nu derivă exclusiv din acțiuni sau
inacțiuni prin care s-a cauzat nemijlocit, imediat o pagubă, o asemenea condiție nefiind
expres prevăzută de Codul penal; rezultă că norma de incriminare este aplicabilă și atnci
când activitatea ilicită a contribuit la producerea pagubei prin crearea posibilității altor
persoane de a produce pagube în mod nemijlocit (T.S., s. pen., dec. nr. 178/1976).
Fapta notarului public, săvârșită din culpă, de a autentifica un contract de vânzare-
cumpărare a unui imobil cuprins în lista monumetelor istorice, fără a-și îndeplini în mod
corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul și-a exercitat dreptul de
preemțiune – condiție prevăzută, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării, în art. 4
alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii e neglijență în serviciu (I. C.C.j., s. pen., dec. nr.
1423/2009).
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, lipsind
vinovăția sub forma culpei, în cazul în care inculpata, în calitate de operator ghișeu la o
societate bancară, a eliberat în mod repetat sume de bani corespunzătoare valorilor
înscrise pe mai multe bilete la ordin semnate în alb de administratorul societății,
completate însă cu sume mai mari și pe numele altor furnizori decât cei vizați de
conducerea societății de către contabila-șefă, care le-a și prezentat la bancă, cât timp o
mare parte din cecurile în litigiu au avut semnăturile efectuate în alb, de înseși
persoanele autorizate, iar prezentarea contabilei-șefe pentru a ridica sumele de bani
cerute nu numai că nu putea să creeze vreo suspiciune operatoarelor de ghișeu, dar era
chiar de natură a sublinia legitimitatea operațiunii, datorită garanției ce o oferea
preluarea banilor de către însăși persoana ce îndeplinea funcția de contabil-șef al
societății beneficiare, împuternicită de consiliul de administrație, cu drept de semnătură
pentru documentele bancare (C.S.J., Completul de 9 judecători, dec. nr. 325/2004).
Fișa nr. 69
FALSIFICAREA DE MONEDE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
falsificarea de monedă cu valoare circulatorie [art. 310 alin. (1) NCP].
Constituie formă asimilată a infracțiunii falsificarea unei monede, emise de către autoritățile
competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia [art. 310 alin. (2) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) – relațiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea
monedelor.
2. Material
a. moneda sau titlul de valoare falsificat prin alterare, respectiv suportul material folosit pentru
contrafacerea monedei (moneda falsificată prin contrafacere reprezentând produsul infracțiunii);
b. moneda metalică sau de hârtie (bancnote) emisă de statul român sau de alte state (de
exemplul, leul, euro, dolar americam sau canadian, lira sterlină etc.).
b. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) care are
capacitate penală.
2. Pasiv – statul sau instituția emitentă a monedei.
C. Latura obiectivă
1. Element material – falsificarea de monede prin:
a. contrafacere = producerea, prin imitare, a monedei, astfel încât aceasta să poată fi percepută
ca fiind autentică;
b. alterare = modificarea în sens material a monedei.
Cerința esențială: monedele trebuie să aibă putere circulatorie la data falsificării;
potrivit art. 16 din Legea nr. 312/2004, bancnotele și monedele emise și neretrase din
circulație de către Banca Națională a României reprezintă însemne monetare care trebuie
acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligațiilor publice și private;
potrivit art. 12 din Legea nr. 312/2004, Banca Națională a României este unica instituție
autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace
legale de plată pe teritoriul României.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică
în autenticitatea monedelor.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei.
E. Forma asimilată
– falsificarea unei monede, emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în
circulație a acesteia;
– fapta nu poate fi comisă prin inacțiune;
F.Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate; anumite acte de pregătire constând în
fabricarea ori deținerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificare, sunt
incriminate ca infracțiune autonomă, dacă sunt îndeplinite toate cerințele de tipicitate prevăzute
de art. 314 NCP.
2. Tentaivă – posibilă și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: la data falsificării monedelor;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă constinuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. chiar dacă diminuarea marginală a infracțiunii se referă la „monede”, fapta este tipică și atunci
când a fost falsificată o singură monedă sau un singur titlu de valoare cu putere circulatorie;
2. nu constituie obiect material al infracțiunii moneda electronică [potrivit art. 4 alin. (1) lit. f)
din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, prin moneda
electronică se înțelege valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o
creanță asipra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operațiuni de plată
și care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă];
3. dacă falsificarea privește monede care nu au putere circulatorie, fapta nu este tipică, însă poate
constitui infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată;
4. nu este tipică fapta de reproducere color a monedelor sau bancnotelor la scara 1/1, parțială sau
integrală, în scop publicitar, de informare sau late scopuri comerciale, dacă aceasta este realizată
cu acordul prealabil, scris, al Băncii Naționale a României.
Fișa nr. 70
FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Falsificarea unui înscris oficial (inclusiv a copiilor legalizate ale acestuia), prin contrafacerea
(imitarea) scrierii sau a subscrierii ori prin alterare în orice mod (ștergeri, adăugiri etc.), dacă
înscrisul oficial falsificat este de natură să producă consecințe juridice [art. 320 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) – relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale.
2. Material
a. înscrisul oficial întocmit cu respectarea condițiilor ad validitatem prevăzute de lege, apt să
producă efecte juridice, ce este falsificat prin alterare; constituie înscris oficial orice înscris care
emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 NCP ori de la persoana
prevăzută în art. 175 alin. (2) NCP sau care aparține (înregistrat sau depus) unor asemenea
persoane;
b. copiile legalizate al înscrisurilor oficiale falsificate prin alterare;
c. biletele (fără putere circulatorie, nominală), tichetele sau orice imprimate producătoare de
consecințe juridice (sunt asimilate de lege cu înscrisurile oficiale) falsificate prin alterare.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
– orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
– la varianta agravtă, subiect activ nu poate fi decât funcționarul public care falsifică înscrisul
oficial prin alterare sau contrafacere în timp ce se află în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
– participația penală este posibilă în toate formele: coautoratul, instigarea sau complicitatea.
2. Pasiv – unitate emitentă sau cea căreia îi aparține înscrisul oficial.
C. Latura obiectivă
1. Element material – falsificarea unui înscris oficial ( instrumentum) prin:
a. contrafacerea scrierii ori a semnăturii = reproducerea, prin imitare, a conținutului unui
înscris oficial preexistent (cu respectarea cerințelor de formă) ori a semnăturii de pe un înscris
oficial (indiferent dacă se reproduce semnătura unei persoane reale sau se realizează o semnătură
fictivă, este necesar ca aceasta să creeze aparența unei semnături autentice);
b. alterare = modificarea materială în orice mod a conținutului unui înscris oficial ori a
semnăturii de pe acesta (de exemplu, prin adăugiri, ștersături etc.).
Cerința esențială: înscrisul contrafăcut sau alterat trebuie să fie apt să producă
consecințe juridice.
2. Urmarea imediată
– starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale;
– nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecințe juridice.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță mobilul ori scopul comiterii faptei.
E. Varianta agravată – falsificarea unui înscris oficial prin contrafacere sau alterare de
către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu (indiferent dacă sarcina
de serviciu făcea parte din atribuțiilr funcției făptuitorului ori dacă aceasta i-a fost
încredințată prin dispoziția conducerii unității);
se poate reține coautoratul dacă infractorii au calitatea specială cerută de lege;
instigatorul sau complicele va răspunde pentru forma agravată a infracțiunii dacă se
dovedește că a cunoscut sau a prevăzut calitatea autorului.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care s-a realizat falsificarea înscrisului oficial prin
contrafacere sau alterare, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAȚII:
1. în ipoteza în care falsul material în înscrisuri oficiale se comite prin contrafacerea scrierii sau a
semnăturii, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracțiunii, iar nu obiectul material al
acesteia; obiectul material este reprezentat în acest caz de hârtia pe care este realizată
contrafacerea;
2. pentru existența infracțiunii de fals material în însrisuri oficiale nu prezintă importanță dacă
făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în urma falsificării actului oficial
s-a produs vreo pagubă;
3. se va reține existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale chiar dacă falsificarea se
realizează prin contrafacerea scrierii unor persoena care la momentul comiterii faptei nu mai
îndeplineau funcțiile menționate în înscrisul oficial, atâta timp cât acesta este susceptibil de a
produce consecințe juridice;
4. dacă falsificarea înscrisului oficial se realizează atât prin contrafacerea, cât și prin alterarea
înscrisului oficial, nu va exista un concurs de infracțiuni, ci o infracțiune unică de fals material în
înscrisuri oficiale;
5. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului a urmărit un scop legitim (de pildă,
dovedirea existenței dreptului de proprietate cu privire la un imobil în condițiile pierderii
înscrisului autentic prin care fusese dobâmdit dreptul);
6.în cazul în care funcționarul, care nu se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, falsifică un
înscris prin atestarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, va comite infracțiunea de fals
material în înscrisuri oficiale, iar nu cea de fals intelectual;
7. în cazul în care falsificarea unui înscris oficial se realizează prin aplicarea unei ștampile false,
se va reține în concurs falsul material în înscrisuri oficiale și folosirea de instrumente false (art.
318 NCP);
8. dacă cel care a falsificat înscrisul oficial îl și folosește, se va reține concursul real între
infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uzul de fals.
II. PARTEA PRACTICĂ
Persoana care plsmuiește, în întregime sau parțial, un înscris oficial comite infracțiunea
de fals în înscrisuri oficiale fără a fi necesar ca, pentru existența acestei infracțiuni,
înscrisul să fie folosi (T.S., s. pen., dec. de îndrumare nr. 1/1969).
Fișa nr. 71
FALSUL INTELECTUAL
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat
în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări (art. 321 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) – relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale.
2. Material – înscrisul oficial întocmit cu respectarea condițiilor ad validitatem prevăzute de
lege, apt să producă efecte juridice.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: funcționarul public (art. 175 NCP) aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
coautoratul este posibil numai dacă ambii falsificatori sunt funcționari publici aflați în exercițiul
atribuțiilor de serviciu;
b. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2. Pasiv – unitatea emitentă sau cea căreia îi aparține înscrisul oficial.
C. Latura obiectivă
1. Element material – falsificarea unui înscris oficial ( negotium) cu prilejul întocmirii
acestuia:
a. prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ( comisiune);
b. prin omisiune de a insera unele date sau împrejurări adevărate pe care funcționarul avea
obligația să le consemneze ( omisiune).
Cerința esențială: falsul trebuie realizat cu ocazia exercițiului atribuțiilor de serviciu ale
funcționarului și să fie apt de a produce consecințe juridice.
2. Urmarea imediată
– starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale;
−nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecințe juridice.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță mobilul ori scopul comiterii faptei.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care s-a realizat falsificarea înscrisului oficial cu prilejul
întocmirii sale, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII:
1. spre deosebire de falsul material în înscrisuri oficiale, când făptuitorul acționează asupra
materialității înscrisului oficial ( instrumentum), în cazul falsului intelectual făptuitorul acționează
asupra conținutului înscrisului oficial ( negotium), fără a proceda la alterarea materialității
înscrisului;
2. falsul material în înscrisuri oficiale comis prin alterare se comite cu privire la un înscris oficial
preexistent, în vreme ce în cazul falsului intelectual activitatea infracțională se comite
concomitent cu redactarea înscrisului;
3. se va reține infracțiunea de fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă privește o singură
faptă sau împrejurare, respectiv dacă omisiunea inserării vizează o singură dată sau împrejurare;
4. va exista o singură infracțiunea da fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă privește mai
multe fapte sau împrejurări, respectiv dacă omisiunea inserării vizează mai multe date sau
împrejurări sau dacă se realizează ambele variante alternative ale elementului material al
infracțiunii;
5. dacă funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a atestat cu prilejul întocmirii unui
înscris oficial fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar apoi a contrafăcut
semnătura persoanei care avea competența de a semna actul, se va reține săvârșirea în concurs
real a infracțiunii de fals intelectual și a celei de fals material în înscrisuri oficiale;
6. în situația în care, după comiterea falsului intelectual, funcționarul folosește înscrisul oficial
falsificat în vederea producerii de consecințe juridice, se va reține infracțiunea de fals intelectual
în concurs real cu infracțiunea de uz de fals;
7. dacă funcționarul atestă din culpă, cu prilejul întocmirii unui înscris oficial, fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omite din culpă să insereze unele date sau
împrejurări, se poate reține în sarcina acestuia comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu,
dacă sunt întrunite și celelalte condiții legale ce țin de tipicitatea faptei.
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta inculpatului de a determina, cu intenție, pe o salariată subalternă lui, care nu
cunoștea realitatea, de a atesta, într-o chitanță fiscală, date necorespunzătoare adevărului,
cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către persoana căreia i-a fost eliberată
chitanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, săvârșită în
condițiile participației improprii (C.S.J., s. pen., dec. nr. 153/1999).
Falsificarea unor acte contabile ale unei societăți comerciale private prin modificări,
ștersături și adăugiri și folosirea lor la întocmirea evidențelor contabile nu constituie
infracțiunea de fals intelectual și de uz de fals, ci infracțiunea de fals material în
înscrisuri sub semnătură privată (C.S.J., s. pen., dec. nr. 4266/2000).
Reținându-se săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, caracterizat prin calitatea de
funcționar public a subiectului activ și prin comiterea faptei în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, nu se poate reține și infracțiunea de abuz în serviciu (C.S.J., s. pen., dec. nr.
1019/1996).
Fișa nr. 72
FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau
prin alterarea lui în orice mod, respectiv prin atestarea la momentul întocmirii înscrisului a unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera
unele date sau împrejurări, dacă făptuitorul folosește el însuși înscrisul falsificat sau îl
încerdințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice (art. 322
NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) – relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile sub semnătură privată.
2. Material
a. înscrisul sub semnătură privată falsificat prin alterare care are valoare probatorie și este apt să
producă efecte juridice;
b. înscrisul falsificat fie prin atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului, fie prin omosiunea de a insera o/unele dată/date sau împrejurări;
c. constituie înscris sub semnătură privată actul unilateral sau convențional semnat ce este apt să
producă consecințe juridice în mediul privat (între particulari), altul decât cel prevăzut de art. 178
alin. (2) NCP.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) față de care s-a folosit înscrisul sub semnătură privată
falsificat.
C. Latura obiectivă
1. Element material – este necesară comiterea a două acțiuni succesive:
a. falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin:
i. contrafacerea scrierii ori a semnăturii = reproducerea, prin imitare, a conținutului unui
înscris sub semnătură privată preexistent ori a semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată
sau plăsmuirea (fabricarea) în integralitate a unui înscris sub semnătură privată;
ii. alterare = modificarea materială în orice mod a conținutului unui înscris sub semnătură
privată ori a semnăturii de pe acesta (de exemplu, prin adăugiri, ștersături etc.);
iii. atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, respectiv prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau împrejurări;
b. folosirea înscrisului sub semnătură privată falsificat de către făptuitor sau încredințarea
acestuia altei persoane spre a-l folosi, în scopul producerii de consecințe juridice.
Cerința esențială: înscrisul trebuie să fie apt să producă consecințe juridice, chiar și
atunci când nu a fost falsificat cu acest scop.
2. Urmarea imediată
– starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile sub semnătură privată;
– nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecințe juridice.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă;
– nu prezintă importanță mobilul comiterii faptei.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă și incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care falsificatorul folosește înscrisul sub semnătură privată
falsificat sau îl încredințează în vederea folosirii, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII:
1. în ipoteza în care falsul material în înscrisuri sub semnătură privată se comite prin
contrafacerea scrierii sau a semnăturii, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracțiunii, iar
nu obiectul material al acesteia; obiectul material este reprezentat în acest caz de hârtia pe care
este realizată contrafacerea;
2. pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată nu prezintă
importanță dacă făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în urma
falsificării înscrisului s-a produs vreo pagubă; deopotrivă, nu prezintă importanță dacă înscrisul a
fost falsificat în scopul de a constitui un mijloc de probă, fiind suficient ca acesta să aibă putere
probatorie;
3. falsificarea unui înscris sub semnătură privată și deținerea acestuia fără ca înscrisul să fi fost
folosit sau încredințat spre folosire nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 322 NCP
(consumată sau tentată);
4. nu se va putea reține comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată
în ipoteza în care o persoană falsifică un înscris sub semnătură privată, iar înscrisul ajunge în
posesia unor terți, dar nu ca urmare a unei încredințări, ci în mod involuntar ori contrar voinței
falsificatorului; nu se va reține comiterea infracțiunii prevăzute de art. 322 NCP nici în cazul în
care înscrisul sub semnătură privată falsificat nu a fost încredințat de falsificator unui terț în
scopul folosirii, ci în cu totul alt scop (de exemplu, în scop de depozitare sau conservare);
5. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului sub semnătură privată a urmărit un scop
legitim ori dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt adevărate;
6. se va reține comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și în
ipoteza în care înscrisul falsificat și încredințat în vederea utilizării nu a fost folosit de deținătorul
acestuia;
7. în cazul în care falsificatorul este și cel care folosește înscrisul sub semnătură privată, uzul de
fals va fi absorbit în infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată;
8. pentru a se reține comietrea unei tentative la infracțiunea de fals material în înscrisuri sub
semnătură privată nu este suficientă doar falsificarea înscrisului, ci trebuie să fi fost începută și
acțiunea subsecventă de folosire sau încredințare în vederea folosirii înscrisului falsificat;
9. dacă înscrisul sub semnătură privată este autentificat de notar, acesta devine înscris oficial;
10. înscrisurile emise de o unitate bancară sunt înscrisuri sub semnătură privată, fiind emise de o
societate comercială ce activează în mediul privat; în schimb, înscrisurile emise de Banca
Națională a României sunt înscrisuri oficiale.
II. PARTEA PRACTICĂ
Nu este săvârșită infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată dacă înscrisul nu
are aparența unui înscris adevărat și orice persoană poate realiza că nu este apt să producă
consecințe juridice, în acest caz nefiind îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii (C.A:
Brașov, s. pen., dec. nr. 349/2002).
Fapta de a întocmi file cec, semnate sub o identitate falsă, și de a le folosi pentru ridicarea
unor mărfuri de la societăți comerciale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de fals în înscrisuri sub semnătură privată (I.C.C.J, s. pen., dec. nr. 4012/2009).
Falsificarea unor acte contabile ale unei societăți comerciale private prin modificări,
ștersături și adăugiri și folosirea lor la întocmirea evidențelor contabile nu constituie
infracțiunea de fals intelectual și de uz de fals, ci infracțiunea de fals material în înscrisuri
sub semnătură privată (C.S.J., s. pen., dec. nr. 4266/2000).
Infracțiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea
scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod, dacă făptuitorul folosește
înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii
unei consecințe juridice. Contrafacerea scrierii include și confecționarea unui înscris sub
semnătură privată, care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului. În consecință,
fapta de a întocmi actul constitutiv și statutul unei fundații – înscrisuri sub semnătură
privată – în cuprinsul cărora făptuitorul a inclus mențiunea necorespunzătoare adevărului
că activul patrimonial al fundației se compune dintr-un imobil, deși coproprietarul
imobilului nu și-a dat acordul pentru intrarea acestuia în activul patrimonial al fundației,
acte pe care făptuitorul le-a autentificat și le-a folosit în fața autorităților publice, în
vederea producerii de consecințe juridice, constând în dobândirea personalității juridice a
fundației, înregistrarea fiscală a acesteia și întabularea dreptului de proprietate asupra
imobilului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub
semnătură privată (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2696/20011).
Fișa nr. 73
UZUL DE FALS
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificată, cunoscând că este fals, în
vederea producerii unei consecințe juridice (art. 323 NCP).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) – relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată.
2. Material
a. înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals care a fost folosit;
b. înscrisul folosit trebuie să fie apt să producă consecințe juridice.
B. Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, cu excepția celei care a falsificat înscrisul
sub semnătură privată;
b. participația penală este posibilă în toate formele: coautoratul, instigarea sau complicitatea.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) față de care s-a folosit înscrisul oficial sau sub semnătură
privată falsificat.
C. Latura obiectivă
1. Element material – folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat în
prealabil în scopul producerii de consecințe juridice.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică
de care se bucură înscrisurile oficiale sau sub semnătură privată.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
– intenția directă;
– nu prezintă importanță mobilul comiterii faptei.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tenatativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care este folosit înscrisul falsificat (infracțiune instantanee);
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F.OBSERVAȚII:
1. uzul de fals este o infracțiune instantanee, nu cu durată de consumare;
2. dacă o persoană săvârșește infracțiunea de fals în declarații, iar apoi folosește înscrisul care
cuprinde declarația falsă, se va reține numai infracțiunea de fals în declarații, nu și cea de uz de
fals;
3. infracțiunea de uz de fals comisă chiar dacă nu a fost săvârșită în prealabil o infracțiune de fals
material în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată sau de fals intelectual, în ipoteza în care
falsificarea a fost realizată printr-o acțiune comisă din culpă, iar o persoană, știind că înscrisul
este fals, îl folosește în scopul producerii de consecințe juridice;
4. nu este necesar pentru comiterea infracțiunii de uz de fals ca infractorul să cunoască persoana
care a falsificat înscrisul sau ca aceasta să fie trasă la răspundere penală;
5. autorul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale sau de fals intelectual poate fi subiect
activ al infracțiunii de uz de fals, în vreme ce autorul infracțiunii de fals material în înscrisuri sub
semnătură privată nu poate comite și infracțiunea de uz de fals.
II.PARTEA PRACTICĂ
Fapta de folosire, cu vinovăție, de acte vamale false la Registrul Auto Român, în vederea
verificării unui autoturism adus din străinătate în scopul înmatriculării acestuia, constituie
infracțiunea de uz de fals (I.C.C.J., S.U., Dec. nr. 19/2006).
Fișa nr. 74
FALSUL ÎN DECLARAȚII
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta unei persoane de a face, în fața unui funcționar public sau unei unități în care aceasta își
desfășoară activitatea, o declarație necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei
consecințe juridice pentru sine sau pentru altul dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația
făcută servește pentru producerea aceleiași consecințe (art.326NC).
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) -relațiile sociale referitoare la încrederea publică în declarațiile date în fața
unui funcționar public sau unei entități în care acesta își desfășoară activitatea.
2. Material
-înscrisul în care este consemmnată declarația falsă dată în scris de făptuitor;
-dacă infracțiunea se comite prin declarația falsă dată de făptuitor, infracțiunea nu va avea obiect
material.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit.-orice persoană (fizică/juridică) care area capacitate penală;
b. nu este posibil coautoratul;
c. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2. Pasiv persoana (fizică/juridică) vătămată prin declarația falsă.
C. Latura obiectivă
1. Element material
-declararea orală sau scrisă necorespunzătoare adevărului (în tot sau în parte) făcută în fața unui
funcționar public sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea;
-nu prezintă importanță dacă declarația falsă a fost făcută din inițiativa făptuitorului sau la
solicitarea organului, instituâției de stat sau a unității publice.
Cerința esențială: declarația falsă făcută în fața unui funcționar public sau unei unități în
care acesta își desfășoară activitatea să fie aptă să producă consecințe juridice pentru
făptuitor sau pentru altul dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația servește pentru
producerea acelei consecințe, nu este necesară producerea efectivă a consecinței juridice.
2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de
care se bucură declarațiile făcute în fața unui funcționar public sau unei unități în care acesta își
desfășoară activitatea.
3. Latura de cauzalitate -rezultă din materialitatea faptei tipice,netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă -intenția directă;
.nu prezintă importanță mobilul comiterii faptei.
E. Forme
1. Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2. Tentativă posibilă dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care s-a depus înscrisul ce consemnează declarația falsă la
funcționarul public sau la unitatea în care acesta își desfășoară activitatea sau în momentul în
care declarația falsă este consemnată de funcționarul autorității competente într-un înscris apt să
producă consecințe juridice (infracțiune comisivă intenționată);
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executae (unitate legală).
F. OBSERVAȚII:
1. nu prezintă importasnță pentru consumarea infracțiunii de fals în declarații dacă făptuitorul a
semnat declarația falsă sau dacă a refuzat să semneze,când,în acest din urmă caz,funcționarul a
menționat potrivit legii„ refuzul de semnare ”al făptuitorului;
2. nu se va reține comiterea infracțiunii de fals în declarații atunci când legea prevede pentru
declararea mincinoasă o incriminare autonomă specială (inducerea în eroare a organelor judiciare
sau mărturia mincinoasă) sau când legea sancționează această faptă numai pe tărâm
contravențional;
3. se va reține numai infracțiunea de fals în declarații, iar nu concursul de infracțiuni între aceasta
și uzul de fals când, după declarația falsă, făptuitorul folosește înscrisul în care aceasta este
incorporată;
4. nu se va reține comiterea infracțiunii de fals în declarații dacă în procesul penal suspectul sau
inculpatul dă declarații false pentru a-și crea un alibi în apărarea sa ori dacă partea civil solicită
drept daune sume mai mari decât cuantumul real al prejudiciului produs prin comiterea
infracțiunii; declarația mincinoasă dată de martor în procesul penal va constitui infracțiunea de
favorizare a făptuitorului, dacă a fost dată și în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea
penală sau judecata;
5. în ipoteza declarării false a identității în fața unui reprezentant al unui organ sau instituții de
stat ori al unei alte unități publice, se va reține numai comiterea infracțiunii de fals privind
identitatea, iar nu un concurs de infracțiuni între aceasta și falsul în declarații;
6. dacă funcționarul public în fața căruia se face declarația nu cunoaște carcterul fals al acesteia,
acesta nu este participant la săvârșirea infracțiunii; dacă se stabilește existeanța unei înțelegeri
anterioare cu autorul, funcționarul public va răspunde pentru complicitate la fals în declarații; în
cazul în care funcționarul public află despre caracterul fals al declarației, neavând nici o
înțelegere prealabilă cu făptuitorul și nu sesizează de îndată organele judiciare, se va reține
infracțiunea de omisiune a sesizării prevăzută de art.267NCP.
II. PARTEA PRACTICĂ
Faptele inculpatului de a se prezenta în fața unui notar public ca fiind o altă persoană-
proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moștenitor și,sub această identitate,
de a declara necorespnzător adevărului că el este singurul moștenitor și proprietar al
terenurilor pe care le înstrăinează, determinând prin acțiunile sale notarul public să
întocmescă un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări
necorespunzătoare adevărului- constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al
terenurilor-întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, ale
infracțiunii de fals în declarații ale participației improprii la infracțiunea de fals
intelectual (I.C.C.J.s.pen.,dec.nr.541/2009).
Nu pot duce la reținerea infracțiunii de fals în declarații susținerile neadevărate ale
reclamantului într-o acțiune civilă, deoarece ele sunt supuse unei verificări ulterioare
obligatorii a conținutului lor, de către instanță, iar părțile în proces au dreptul la a
contesta cele susținute de reclamant și de a face proba contrară (C.A.București,s. a-II-a
pen.,dec.nr.415/1996).
Fapta persoanei condamnate aflate în executaea unei pedepse privative de libertate, care
sesizează organele de urmărire penală afimând că este autoarea unei anumite infracțiuni,
pe care nu o comisese, pentru a zădărnici urmărirea penală împotriva adevăraților
vinonați, pe care îi cunoaște, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului
(C.A.București,s. aII.a pen.dec.nr.216/1996).
Fișa nr. 75
FALSUL PRIVIND IDENTITATEA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută
unui funcționar public sau transmisă unei unități în care acest își desfășopară activitatea prin
folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în
vederea producerii unei consecințe juridice [art.327 alin.81)NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic (special) : relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în
constatările organelor competentente cu privire la identitatea unei persoane.
2. Material
a. în principiu nu are;
b. ca excepție, dacă falsul privind identitatea se realizează prin folosirea unui înscris fals ori prin
încredințarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept, obiectul material îl constituie înscrisul
respectiv.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
b. nu este posibil coautoratul, cu excepția situației în care infracțiunea este săvârșită prin
atribuirea unei identități false unei persoane prezente în aceeiași împrejurare, care își însușeșete
identitatea falsă, când aceasta din urmă va avea calitatea de coautor;
c. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate panală.
2. Pasiv-unitatea în cadrul căreia funcționarul public își desfășoară activitatea.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. prezentarea (orală, în scris sau prin folosirea unui înscris) sub o identitate falsă în fața unui
funcționar public sau transmisă unei unități în care acesta își desfășoară activitatea făcută prin
folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimere ori la dovedirea stării
civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar
public în vederea producerii unei consecințe juridice.
Cerința esențială: prezentarea sub o identitate falsă trebuie făcută prin folosirea
frauduloasă a uni act ce servește la identificare, (carte/buletinul de identitate,pașaportul),
legitimare (legitimația de serviciu, legitimația de student etc.) ori la dovedirea stării
civile (certificatul de naștere, certificatul de căsătorie etc.) sau a unui astfel de act
falsificat;
uzul de fals va fi absorbit în infracțiunea complexă de fals privind identitatea;
b. atribuirea unei identități false unei alte persoane în fața unui funcționar public sau
transmisă unei unități în care acesta își desfășoară activitatea făcută prin folosirea fraudulosă a
unui act ce servește la identificare, legitimere ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act
falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vedera producerii unei
consecințe juridice.
2. Urmarea imediată starea de pericol pentru valorile juridice protejate.
3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
-intenția directă;
-nu prezintă importanță mobilul comiterii faptei.
E. Varianta agravată-prezentarea sub o identitate falsă prin întrebuințarea identității reale
a unei persoane, orală saun prin folosirea unui înscris, în fața unui funcționar public sau
transmisă unei unități în care acesta își desfășoară activitatea făcută prin folosirea
frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau
a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public,
în vederea producerii unei consecințe juridice;
nu constituie variantă agravată atribuirea unei identități false prin întrebuințarea
identității reale a unei persoane.
F. Varinata atenuată-încredințarea unui act ce servește la identificarea (carte/buletin de
identitate, pașaportul), legitimarea(legitimație de serviciu, legitimație de student etc. ori la
dovedirea stării civile (de exemplu, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie etc.)
spre a fi folosit fără drept;
constituie o incriminare atenuată autonomă a complicității materiale la infracțiunea de
fals privind identitatea săvârșită în calitate de autor de persoana căreia i-a fost încredințat
actul.
G. Forme
1. Acte pregătitoare -posibile,dar neincriminate.
2. Tentativă-posibilă ,dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice; nu prezintă importanță pentru
consumarea infracțiunii în varianta atenuată , dacă înscrisul încredințat a fost folosit sau nu;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H. OBSERVAȚII:
1. dacă o persoană acceptă să fie prezentată sub o identitate falsă, iar ulterior făptuitorul îi
atribuie o astfel de identitate în fața organelor competente fără ca aceasta să fie de față la
momentul comiterii faptei tipice, se va reține participația sa penală în calitate de complice la
comiterea infracțiunii de fals privind identitatea;
2. dacă X îi încredințează lui Z un înscris care servește la dovedirea în mod direct a stării civile
sau pentru legitimare, iar Z îl folosește atribuindu-și o identitate falsă,X va avea calitatea de
autor al variantei atenuate a infracțiunii de fals privind identitatea , iar Z calitatea de autor al
variantei tip sau după caz, agravate a infracțiunii (în ipoteza în care este întrebuințată identitatea
reală a unei alte perdoane).
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta cetățeanului român, aflat în străinătate, de a se prezenta sub o identitate falsă
autorităților unui stat străin constituie infracțiunea de fals privind identitatea
(I.C.C.J.,S.U.,dec.nr.19/2007).
Faptele inculpatului de a se prezenta în fața unui notar public ca fiind o altă persoană-
proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moștenitor- și sub această identitate,
de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moștenitor și proprietar al
terenurilor pe care le înstrăinează, determinând prin acțiunile sale notarul public să
întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări
necorespunzătoare adevărului- constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al
terenurilor- întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals privin identitatea, ale
infracținii de fals în declarații și al participației improprii la infracțiunea de fals
intelectual (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.541/2009).
Fișa nr. 76
TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei care, în public, prin violențe, comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin
ameințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică [art.
371 NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială.
2.Material
a. în principiu nu are;
b. ca excepție, pot exista cazuri în care infracțiunea are ca obiect material bunurile sau
persoanele asupra cărora au fost exercitate acte de violență.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor,instigator,complice) -orice persoană care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. principal: statul;
b. secundar: persoana/ele vătămate prin fapta tipică.
C. Latura obiectivă
1. Element material -săvârșirea de acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor, de acte
de amenințare prin orice mijloace sau orice alte acte prin are se aduc atingeri grave demnității
persoanelor.
Cerințe esențiale:
a. fapta trebuie săvârșită în public (în sensul art.184NCP).
b. fapta să fi tulburat ordinea și liniștea publică.
2. Urmarea imediată -tulburarea ordinii și liniștii publice.
3. Legătura de cauzalitate – trebuie să fie dovedită între faptă și urmarea imediată.
D. Latura obiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Forme
1. Acte pregătitoare -posibile dar neincriminate.
2. Tentativă- posibilă dar neincriminată.
3. Consumare
a. fapta consumată :în momentul în care s-au realizat actele prin care se tulbură ordine și liniștea
publică;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată,epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executae (unitate legală).
F. OBSERVAȚII: infracțiunea prevăzută de art. 371 NCP poate fi reținută în concurs cu unele
infracțiuni contra patrimoniului.
Fișa nr.77
ULTRAJ CONTRA BUNELOR MORAVURI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art.374NCP,ori săvârșește acte de exhibiționism
sau alte acte sexuale explicite [art.375NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială.
2. Material – suportul pe care sunt stocate/fixate imaginile ce prezintă explicit o activitate
sexuală.
B. Subiect
1. Activ (autor,coautor,instigator,complice) ori ce persoană care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. principal:statul;
b. secundar:persoana/ele ultragiate prin fapta tipică.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. expunerea (prezentarea publică) sau distribuirea (diseminarea) de imagini ce prezintă explicit
o activitate sexuală (raport sexual, acte sexuale orale sau anale etc.)
b. săvârșirea de acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite (de pildă expunerea
organelor sexuale în public sau masturbarea în public).
Cerințe esențiale:
a. fapta trebuie săvârșită fără drept;
b. săvârșirea faptei în public (art.184NCP);
c. imaginile prezentate nu trebuie să constituie elemente de pornografie infantilă (materiale
pornografice cu minori).
2. Urmarea imediată -starea de pericol pentru ordinea și moralitatea publică.
3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă
intenția directă sau indirectă:
-nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Forme
1. acte pregătitoare: posibile ,dar neincriminate.
2. Tentativă:posibilă ,dar neincriminată.
3. Consumare
a. fapta consumată: în momerntul în care s-a realizat fapta tipică;
b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII: art.375NCP nu prevede condiția ca fapta să aducă atingere bunelor moravuri,
prezumând în mod absolut că actele descrise de norma de incriminare aduc întotdeauna atingere
bunelor moravuri.
Fișa nr. 78
INCESTUL
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Raportul sexual consimțit între rude în linie directă sau între frați și surori (art.377NCP)
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la normalitatea și moralitatea vieții sociale.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ
a. rude în linie directă (ascendenții și descendenții indiferent de grad) sau între frați și surori
(inclusiv cosangvinii sau uterinii) care au capacitate penală;
b. persoanele care întrețin actele incestuoase au calitatea de autori, iar nu de coautori (infracțiune
bilaterală);
c. participația penală este posibilă sub forma complicității și a instigării;
d. un minor poate fi subiect activ al infracțiunii.
2. Pasiv
a. general: statul;
b. special: nu are.
C. Latura obiectivă
1. Element material – întreținerea unui raport sexual firesc între rude în linie directă sau între
frați și surori.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la normalitatea și
moralitatea vieții sexuale.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii mobilul sau scopul ce care a fost săvârșită
fapta.
E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă
a. idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul întreținerii raportului sexual între rudele în linie directă ori
între frați și surori;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAȚII:
1. fapta nu este tipică în ipoteza în care constă în întreținerea de acte homosexuale, acte sexuale
orale sau anale ori în acte de perversiune sexuală;
2. infracțiunea de viol în varianta agravată prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. b) NVP, respectiv
varianta agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 220 alin. (4) lit. a)
NCP absoarbe incestul.
Fișa nr. 79
ABANDONUL DE FAMILIE
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Săvârșirea de către persoana având obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la
întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:
a. părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;
b. neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzute de lege;
c. neplata cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale
judecătorească [art. 378 alin. (1) NCP].
Constituie formă asimilată a infracțiunii neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a
prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la
întreținere din partea victimei infracțiunii.
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la raporturile ce presupun obligația de întreținere între
membrii familiei.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: orice persoană care are obligația de întreținere și capacitate penală; la forma
asimilată autor poate fi persoana care este obligată prin hotărâre judecătorească la prestații
periodice în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii și are
capacitate penală;
b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. principal: statul;
b. secundar: persoana fizică care este creditorul obligației de întreținere.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a persoanei față de care există obligația legală
de întreținere, care are ca efect expunerea acesteia la suferințe fizice sau morale;
nu este necesar pentru reținerea tipicității faptei ca suferințele să se fi produs efectiv;
b. neîndeplinirea cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;
obligația de întreținere trebuie să fie prevăzută de lege, nefiind necesar ca aceasta să fie
satabilită doar pe cale judecătorească; îndeplinirea parțială a acestei obligații conduce la
reținerea tepicității faptei;
c. neplata integrală, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilită printr-
o hotărâre judecătorească executorie;
durata neexecutării obligației de plată a pensiei de întreținere necesară pentru ca fapta să
fie tipică a fost majorată de la 2 la 3 luni;
plata parțială a pensiei de întreținere atrage reținerea tipicității faptei.
2. Urmarea imediată – lipsirea de întreținere a persoanei îndreptățite.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Varianta asimilată – neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor
periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la
întreținere din partea victimei infracțiunii;
situația premisă: pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care făptuitorul este obligat,
în temeiul art. 1390 NCC, la executarea unor prestații periodice în favoarea persoanelor
îndreptățite la întreținere din partea victimei care a decedat în urma săvârșirii unei
infracțiuni;
trebuie să fie vorba de o prestație periodică pe care instanța să o fi stabilit în favoarea
personelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii pentru care a fost
condamnat subiectul activ nemijlocit;
se va reține tipicitatea faptei și în ipoteza în care se constată neexecutarea unei singure
prestații periodice.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile [doar la forma comisivă prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. a)
NCP], dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă [doar la forma comisivă prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. a) NCP], dar
neincriminată
3. Consumare
Infracțiunea se consumă în momentul:
a. părăsirii, alungării, lăsării fără ajutor, ce sunt de natură a expune persoana vătămată la
suferințe fizice sau morale ( infracțiune morală );
b. primei omisiuni refritoare la îndeplinirea obligației de întreținere și se epuizează fie prin
îndeplinirea obligației, fie prin condamnarea efinitivă a infractorului ( infracțiunea continuă );
c. expirării celor trei luni de neplată și se epuizează la momentul reluării plății sau al
condamnării definitive a infractorului ( infracțiunea continuă );
d. primei omisiuni referitoare la îndeplinirea de către cel condamnat a prestațiilor periodice
stabilite prin hotărâre judecătorească.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii faptul că persoana care este creditorul
obligației de întreținere sau reprezentantul acesteia nu a pus în executare silită hotărârea
judecătorească prin care a fost stabilită pensia de întreținere;
2. pentru reținerea coautoratului este necesar ca toți subiecții activi nemijlocți să fie debitori
solidari ai obligației de întreținere, iar fapta să nu îmbrace forma infracțiunii omisive proprii;
3. nu poate fi reținută tipicitatea formei asimilate a infracțiunii dacă față de făptuitor s-a dispus
soluția de clasare sau instanța a pronunțat achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei;
4. dacă persoana vătămată nu își retrage plângerea prealabilă, iar în cursul judecății inculpatul își
îndeplinește obligațiile, instanța trebuie să dispună, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege pentru aceasta.
II. PARTEA PRACTICĂ
Latura subiectivă a infracțiunii de abandon de familie se caracterizează prin rea-credință,
ceea ce înseamnă că persoana obligată la plata pensiei de întreținere are posibilitatea de a
o plăti, dar refuză să o facă. În consecință, nu săvârșește această infracțiune cel care, din
cauza lipsei mijloacelor materiale, este împiedicat să plătească pensia de întreținere,
nefiind, deci, de rea-credință (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1748/1996).
Nu se poate reține existența infracțiunii de abandon de familie lipsind elementul relei-
credințe atâta vreme cât, după pronunțarea hotărârii prin care a fost obligat să plătească o
pensie de întreținere fostei sale soții, în folosul copiilor rezultați din căsătorie, inculpatul
a luat copiii la domiciliul său, acordându-le îngrijire și întreținere fără contribuția mamei,
deoarece, în această situație, el a fost încredințat că nu mai trebuie să plătească acesteia
vreo sumă de bani (C.A. București, s. I pen., dec. nr. 153/1998).
Fișa nr. 80
NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINȚAREA MINORULUI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIȚIA LEGALĂ
Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii [art. 379 alin. (1) NCP].
Constituie formă asimilată a acestei infracțiuni fapta unei persoane căreia i s-a încredințat un
minor prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare, de a împiedica, în mod repetat, pe
oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul în condițiile stabilite de părți sau de
către organul competent [art. 379 alin. (2) NCP].
2. STRUCTURA INFRACȚIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relațiile sociale referitoare la creșterea și educarea copiilor.
2. Material – în principiu, nu are.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: părintele copilului minor ori persoana căreia i s-a încredințat copilul prin hotărâre
judecătorească care are capacitate penală;
b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. minorul;
b. părintele care este împiedicat să-și îndeplinească obligațiile sau alte drepturi părințești
prevăzute de lege.
C. Latura obiectivă
1. Element material – reținerea minorului de către părintele care îl avea în grijă după expirarea
duratei de timp stabilite prin hotărârea judecătorească.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru creșterea și educarea minorului.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitate faptei.
D. Latura subiectivă
– intenția directă sau indirectă;
– nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Varianta asimilată – împiedicarea, în mod repetat, a oricăruia dintre părinți să aibă
legături personale cu minorul după pronunțarea unei hotărâri judecătorești de
încredințare a minorului, în condițiile stabilite de părți sau de către organul judiciar;
pentru consumarea infracțiunii trebuie ca actele de împiedicare să aibă caracter repetat;
infracțiunea se epuizează la data încetării activității infracționale.
F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. infracțiunea se consumă în moemtul în care s-a realizat fapta tipică;
b. în forma de bază este o infracțiune continuă care se epuizează la momentul încetării reținerii.
G. Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate
1. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a personei vătămate;
2. răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile;
3. deoarece persoana vătămată este un minor, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din
oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
În situația în care din procesele-verbale întocmite de către executorul judecătoresc rezultă
că inculpata a refuzat să execute hotărârea judecătorească prin care tatălui i se permisese
să aibă legături personale cu minorul, mai mult, s-a menționat în mod expres că inculpata
a refuzat să permită tatălui său să comunice cu fiul său, chiar prin ușa întredeschisă, abia
la insistențele copilului permitându-i accesul în apartament, reiese în mod evident o
atitudine a amamei de refuz al exercitării drepturilor conferite tatălui și suntem în
prezența infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului (C.A.
Ploiești, s. pen., dec. nr. 1275/2004).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Fise Drept Penal. Partea Speciala. Mihai [627367] (ID: 627367)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.