Disertatie 2019 [627321]

UNIVERSITATEA ,,BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE ȘIINȚE POLITICE, ADM INISTRATIVE ȘI ALE
COMUNICĂRII SPECIALIZAREA
MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR POLITICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Evoluția valului auto cratic în Europa
Centrală și de Vest

Coordonator,
Lect. Univ. Dr. George Jiglău -Labunet

Masterand: [anonimizat]
2019

2
Cuprins

1.Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 3
2.Cadrul Teoretic și Revizuirea Litaraturii de Specialitate ………………………… 12
2.1 Este Uniunea Europeană un organism democratic legitim? ………………. 12
2.2 Mișcări sociale și oportunități politice ………………………….. ………………….. 14
2.3. Un deceniu de oportunități și provocări . Crizele Uniunii Europene ….. 20
2.4 Grupurile politice din Parlamentului European ………………………….. ……. 24
3.Metodo logia și analiza datelor cercetării ………………………….. ……………………. 28
3.1 Analiza și interpretarea datelor cercetării ………………………….. ……………. 29
4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 51
4.1 Concluziile datelor cercetării ………………………….. ………………………….. …… 51
4.2 Limitele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………… 52
5.Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 53
6.1 Resurse online ………………………….. ………………………….. …………………………. 54

3
Abstract
Lucrarea de cercetare de mai jos analizează rolul pe care mișcările sociale le au
în contextul unui posibil val al autocratizării din Europa Centrală și de Vest, pornind de la teoria
oportunităților politice. Mișcările sociale ce au apărut ca urmare a unor crize economice, sociale
și politice prost gestionate de actuala clasă politică în interiorul Uniunii Europene , sunt folosite
și influențate de parti dele politice extremiste c a o oportunitate politică de a ajunge să controlez e
sistemul politico -social, lucru pe care nu l -ar fi putut realiza în lipsa acestor crize. Analiza
comparativă a umărit să arate felul în ca re aceste mișcări sociale controlate de partide le
extremiste contribuie la instalarea unor regimuri autoritariste în Marea Bri tanie, Franța, Ol anda,
Germania, Austria, Italia și Spania.

Cuvinte cheie: mișcări sociale, autocratizare, partide extremiste, crize politice, Uniunea
Europeană
1.Introducere

Samuel P. Huntington în 1991 , identifică 3 mari v aluri ale democratizării și alte 3 valuri
ale autocratizării ce au avut loc de -a lungul ist oriei. Primul val a început în secolul 19 în Statele
Unite ale Americii, val ce a dus la democratizarea a 30 de țări , până la izbucnirea Primului Război
Mondial. După terminarea Primului Război Mondial și continuând pe toată perioada interbelică,
până la s fârșitul celui de -al Doilea Război Mondial, a avut loc un val al autocratizării unde în
interiorul unor state, în special din Europa , dictatorii au preluat puterea și au pornit un nou război
mondial . Câștigarea celui de -al Doilea Război Mondial de către st atele rămase democratice la acea
vreme, a dus la un nou val al democratizării ce a constat în decolonizarea marilor puteri și la
apariția a 36 de țări în lume cu regimuri democratice. Acest val este unul scurt, până în 1960, și se
sfârșește prin apariția unui val autocratic în America Latină ce a constat în preluarea puterii de
către arma tă și instaurarea unor dictaturi militare. Ultimul val al democratizării a avut loc între
1975 și începutul anilor ’90 unde în interiorul statelor din Europa Centrală și de Es t, au avut loc
mișcări de protest împotriva regimurilor totalitar -comuniste ce s -au finalizat prin schimbarea lor
cu cele democratice (Huntington, 1991, pp 12 -34).
După identificarea celui de -al treilea val al democratizării din Europa Centrală și de Est ,
în special , Samuel P. Huntington se întreabă dacă va urma , la fel ca și în cazul primelor două valuri
ale democratizării, un contra val al autocratizării care să recâștige statele respective atunci când

4
primul val slăbește din intensitate . Autorul nu poat e oferi un răspuns sigur la întrebare a respectivă ,
dar oferă 5 factori care au dus la apariția celui de -al treilea val democratic și care ar contribui în
continuare la menținearea sa la o intensi tate mare. Primul factor care a contribuit la apariția celui
de-al treilea val este dat de incapacitatea regim urilor autocratice de a -și menți ne legitimitatea după
ce au eșuat economic și militar, în fața unei lumi cu valori democratice răspândite. Al doilea factor
ține de creșterea nivelului de educație și de trai pentru clasa de mijloc, datorită creșterii economice
din anii 1960. Al treilea factor este dat schimbarea atitudinii bisericii catolice din anii 196 5, din
protejarea status -quo în oponenți a -i autoritarismului. Al patrulea factor este dat de schimbarea
politicii la nivelul marilor actori internaționali Comunitatea Europeană, Statele Unite ale Americii
și Uniunea Sovietică. Ultimul factor, reprezintă efectul „bulgărului de zăpadă” al mișcărilor de
protest față de practicile autoritariste (Huntington, 1991, p p 12-34).
După ce a identificat factorii care au cont ribuit la apariția celui de -al treilea val al
democratizării , autorul oferă alți 7 factori ce au c ontribuit, însă, la apariția primelor două valuri
ale autocratizării. Primul factor , care a contribuit la tranziția de la un regim democratic la unul
autoritarist, este dat de lipsa valorilor democratice asupra elitelor și a publicului. Al doilea factor ,
este dat de crize le economice severe care au intensificat confictele sociale și au crescut
popularitatea măs urilor ce pot fi impuse doar de guverne le autoritare. Polarizarea politică și socială
realizată de guvernele de stânga care doreau rezolvarea problemelor sociale și economice prin
implementarea rapidă a unor reforme, reprezintă al treilea factor care a con tribuit la apariția
valurilor autocratice. Excluderea clasei de jos și a mișcărilor populiste și de stânga de a accede la
putere de către clasa de mijloc și cea superioară. Nerespectarea legilor și a ordinii sociale ca urmare
a terorismului sau a revoltelo r. Al șaselea factor identificat ce a dus la apariția valurilor
nedemocratice este dat intervenția sau cucerirea unui stat de către o putere mondială
nedemocratică. Ultimul factor, la fel ca în cazul democratizării, efectul ,,bulgărului de zăpadă” a
contr ibuit la crearea valurilor nedemocratice. Samuel P. Huntington mai spune că tranziția de la
un reg im democratic la unul autoritarist s-a reali zat în cele mai multe cazuri de cei aflați la putere,
aduși prin vot popular sau revolte în urma unor mișcări anti democratice , susținute de
populație (Huntington, 1991, pp 12 -34).
Sinteza realizată de Hu ntington asupra condiților , mentalităților, dar și a acțiunilor ce au
influențat trecerea unei țări la un regim democratic sau la unul autoritarist, va deschide tema
lucrării de față. Lucrarea va porni de la ideea că, în prezent țările membre ale Uniunii Europene se
află într -un proces de autocratizare ca un posibil ,,răspuns” la ultimul val al democratizării din anii
’90.

5
Acest proces al autocratizării are loc atunci când un stat face trecerea de la un regim
democratic la un regim autoritar. Un stat este considerat ca fiind un stat autoritar atunci când
sistemul politic este limitat fără , să se bazeze pe o ideologie politică după care să se ghideze.
Mobilizarea politic ă de care se bucură aceste sisteme nu este una extensivă și care să dureze pe o
perioadă lungă de timp, ci doar în anumite perioade ale existenței lor. Puterea în cadrul unui regim
autoritar este exercitată de un lider sau un grup de persoane după niște li mite trasate în mod formal,
dar care nu sunt greu de observat(Linz, 2000, pp.159).
Empiric am constat că , factorul ce a pornit acest proces de autocratizare a fost criza
economică ,,Marea Recesiune” ce s -a declanș at în anul 2008. Urmând ca mai apoi, acest p roces să
fie întreținut de alte crize ce au afecta t legitimitatea Uniunii Europene , crize pe care țările europene
trebuiau să le gestioneze , cum ar fi: ,,Primăvara arabă, criza și războiul din Ucraina, ,criza din
Grecia, criza imigranților, ,,Statul Islam ic” și lupta împotriva terorismulu i, Brexit. Soluțiile
politice care au întârziat să apară pentru a rezolva t oate aceste crize și conflicte au contribuit și
contribuie masiv la o activare a cetățenilor din diferite țări europene, cetățeni care au pornit î ntr-o
mișcare de protest împotriva status -quo, partidelor politice și implicit a politicienilor .
Luând în considerare noile mișcări sociale de protest, apărute în interiorul Uniunii
Europene după criza economică din 2008, împotriva status -quo și a partide lor politice, lucrarea
mea se va concentra a supra modului în care aceste mișcări reușesc să -și ducă la îndeplinire
obiectivul de a reseta sistemul politic cu riscul de a schimba regimul democratic cu unul
autoritarist. Mă inte resează să văd, ce teorii se află în spatele condițiilor, mentalităților și a
acțiunilor pe care o mișcare socială le face pentru a -și atinge obiectivele cu succes.
Teoria mobilizării resurselor
O pri mă teorie identificată în liter atura de specialitate este cea a mobilizării resurselor . Bob
Edward spune că, t eoria mobilizăr ii resurselor a fost creată prin contribuția a mai multor cercetări,
realizate în America și Europa după 1970 . Cercetătorii care au contribuit cu studiile lor la
realizarea acestei teorii doreau să ofere un răspuns as upra modului în care mișcările sociale apărute
în anii 1960 reușeau să -și ducă la îndeplinire obiectivele de schimbare a societății prin mobilizarea
resurselor ce veneau din interiorul sau exteriorul mișcării. Atât or ganizațiile mari cât și cele mici
care au fost construite în jurul mișcări lor sociale din anii ’60, obțineau acces la resurse prin
folosirea a 4 mecanisme: auto -producție, agrega rea resurselor de la membrii, cooptare/apropiere
și patronaj , ce generau 5 resurse specifice cum ar fi: resurse mora le, culturale, social
organizaționale, materiale și umane . Primul mecanism se referă la generarea de resurse proprii ce

6
constau în resursă umană și materi ală. Agregarea resurselor constă în modul în care resursele
dispersate î n interiorul organizației deți nute de proprii membri erau convertite în resurse colective.
Mecanis mul cooptare și apropiere constă în folosirea resurselor unei alte organizații deja existente
prin crearea de relații cu acestea. Patronajul constă în creearea de relații cu un actor din mediul
privat cu scopul de a primi , de cele mai multe ori, sprijin financiar pentru organizație . Resursele și
mecanismele folosite pentru accesarea lor, generează o serie de relații specifice care sunt folosite
de mișcările sociale cu scopul de a -și atinge obiec tivele , ce țin de schimbarea societății(Edwards,
2007, pp. 3901 -3905).
Teoria mobilizării resurselor trimite cercetătorii care studiază modul în care o mișcare
socială își atinge obiectivele să analizeze gama relațiilor de schimb prin care o mișcare socială, o
organizație sau organizatori de proteste mobilizează resursele. Însă, cercetările bazate pe această
teorie s -au axat mai mult pe modul în care resursele dobândite din e xteriorul organizației prin
relațiile de patronaj au constrâns acțiunile miș cării sociale. Printre autorii importanți care au studiat
și au contribuit la teoria mobilizării resurselor sunt John McCarhy, Mayer Zald, Doug McAdam ,
Melucci Alberto (Edwards, 2007, pp. 3901 -3905) .
Teoria noilor mișcări sociale
Teoria noilor mișcări socia le a apărut în anul 1980 în Europa occidentală, cu scopul de a
analiza noile mișcări sociale ce au părut începând cu anii 1960. Steven Buechler spune că,
mișcările sociale apărute după 1960 erau considerate mișcări noi față de mișcările clasei
muncitoare identificate de teoria Marxistă la începutul secolului 20 . Teoria noilor mișcări sociale
consideră că, cultura reprezintă arena și mecanismul prin care membrii mișcării sociale protestează
față de nevoia neîncetată de a acumula res urse materiale de către s tat, cu scopul de a le muta atenția
elitelor politice spre nevoi ce țin mai mult de i ndentitatea indivizilor cum ar fi drepturile omului,
sexualitate, mediu. Toate aceste noi nevoi pe care noile mișcări sociale le revendică sunt văzute ca
o provocare pentr u societățile capitaliste (Buechler, 2007, pp. 3208 -3210) .
Un alt aspect pe care teoria noilor mișcări sociale îl atinge este dat de faptul că, aceste
mișcări noi apărute fac parte din procesul de globalizare, de dezvoltare a națiunilor , care a lărgit
sfera de cercetare. Apariția noilor mișcări sociale trebuie privită ca un răspuns logic la formarea
societăților post industralizare. Dacă scopul marxistilor a fost acelea de a crea o identitate generală
împărtășită de toată societate a având ca obiectiv creare a conștiinței de clasă, teoria noilor mișcări
sociale înlocuiește acest obiectiv cu crearea de identități colective, identități ce trebuia u construite
social înainte de a acționa (Buechler, 2007, pp. 3208 -3210).

7
Cultura și identitatea colectivă sunt teme c e stau la baza teoriei ce explică apariția noilor
mișcări sociale post -industralizare. Pe lângă cele două teme, în timp, s -au mai alăturat și al te teme
teoriei noilor mișcări sociale. Formarea acestor noi mișcări sociale ca urmare a identității colective
prin care acționează cum ar fi etnia, rasa sau genul anulează clasificarea standarlizată asupra
grupurilor, deoarece pe membrii mișcărilor îi unește o ideologie comună cum ar fi , salvarea
mediului și consolidarea păcii la nivel mondial. Valorile nemateriali ste în care cred noile mișcări
sociale reprezintă o altă temă atinsă de teorie. O altă temă este dată de faptul că membrii noilor
mișcări sociale nu făceau o separare clară între politică și viața de zi cu zi, deoarece politica era
văzută ca parte din viaț a lor publică cât și cea privată. Felul de organizare fiind diferit față de
primele mișcări sociale , a deschis un alt subiect de analiză pentru teoria noilor mișcări
sociale (Buechler, 2007, pp. 3208 -3210).
De-a lungul timpului teoria noilor mișcări sociale a variat într e o abordare politică și una
culturală. Abordarea politică constă în faptul că , aceste noi mișcări sociale sunt o creație a neo –
Marxismului capitalist ce a format societățile post -industralizare. Această abordare vede puterea
ca fiind una sis temică, centralizată și orientată spre stat generând o politică de relaționare între
vechii actori politici și cei din noile mișcări sociale. A bordarea culturală spune că noile mișcări
sociale sunt o creație post -Marxistă, în care informația dominantă a co ntribuit la formarea acestor
mișcări în societate. Puterea în abordarea culturală este una difusă și descentralizată focusată pe
societatea civilă, promovând o politică de susținere a noilor mișcări sociale în detrimentul clasei
politice (Buechler, 2007, pp . 3208 -3210).
O critică adresată acestei teorii este dată de faptul că noile mișcări sociale și vechile mișcări
sociale nu sunt analizate după niște caracteristici comune. Autorii care au contribuit cu cercetările
lor la apariția te oriei noilor mișcări so ciale sunt Manuel Castells, Alain Touraine, Jurgen
Habermas, Alberto Melucci fiecare a depus eforturi pentru a arata că schimbările prin care trec
societățile moderne sunt în strânsă legătură cu apariția de noi mișcări sociale (Buechler, 2007, pp.
3208 -3210 ).

Tactici repertorii de contestare
Verta Taylor spune că, oamenii de ș tiință care se ocupă de studiul mișcărilor sociale se
folosesc de acest concept pentru a descrie strategia pe care o mișcare socială o folosesțe pentru a –
i convinge sau constrânge , pe liderii p olitici să le sprijine revendicările. Tacticile la care apelează
mișcările sociale sunt de tipul strategiilor de influențare politică și forme culturale de exprimare
politică. Strategiile de influențare pol itică cuprind persuasiunea politică (lobb y, vot, petiții),

8
organizarea de marșuri și greve, demonstrații publice, acte de violență, jafuri cu daune materiale
și de vieți omenești, iar pe cealaltă parte formele culturale d e exprimare politică cuprind muz ica,
arta, teatrul care sunt practicate cu s copul de a genera solidaritate din partea populației. Tacticile
de mai sus ce au fost folosite pentru a influența puterea politică a u fost cuprinse într -un repertoriu
mai larg de acțiuni colective. Părintele conceptului de repertorii de contestare este Cha rles Tilly
care a dorit să arate că , revendicările caracteristice noilor mișcări sociale fac parte dintr -un
repertoriu istoric de contestare politică ce poate fi asociat cu acordarea de drepturi electorale și
creearea de asociații care să le permită o orga nizare mai ușoară de acțiuni colective . Repertoriul
tactic al unei mișcări este acea acțiune pe care societatea se asteptă să o facă atunci când este
provocată folosind acțiuni realizate deja de alte mișcări în trecut (Taylor, 2007, pp. 779 -782).
Verta Tayl or spune că , în litereatura de specia litate există o definiți e a tacticilor repertorii,
închegate într -o strategie, dată de Taylor pe care mișcările sociale le folosesc în lupta împotriva
regimurilor nedemocrati ce și a status -quo. Astfel, tacticile repert orii reprezintă interacțiunea între
diferiț i lideri ai unei mișcări sociale și oponenț ii lor cu scopul de a contesta sau de a rezista, în
cazul autorităților, la schimbări în diferite ramuri ale societății (Taylor, 2007, pp. 779 -782).
O altă discuție este c ea legată de factorii sociopolitici externi ș i de process interni ce
influenț ează tacticile repertorii folosite de mișcările sociale. De cele mai multe ori tacticele folosite
de către liderii mișcărilor nu sunt cele mai eficiente, ci sunt acele tactici ce rezonează din cultura
civică pe care o au susținătorii pentru a oferii legitimitate acțiunii colective. În același timp, poziția
socială și economică pe care o au lid erii mișcărilor sociale influenț ează tipul de tactică pe care
decide să o folosească pentr u a contesta autoritățile statului (Taylor, 2007, pp. 779 -782).
Succesul unei mișcări sociale depinde de tipul de tac tică f olosit pentru a contesta autoritatea
politică . Dacă liderii mișcărilor sociale apelează la tactici noi, acestea au o probabilitate mar e de
succes pentru că , se vor bucura de o mediat izare mare, fiindcă autoritățile vor fi luate prin
surprindere, iar populația se va solidariza cu mișcarea. Autori i care au contribuit sau au testat
această teorie a tacticilor repertorii de contestare sunt C harles Tilly, William Gamson, Aldon
Morris, Doug McAdam, Sidney Tarrow, Verta Taylor, Nella Van Dyke (Taylor, 2007, pp. 779 –
782).

Teoria oportunității politice
Teoria oportunității politice sau structura oportunităților politice este o teorie ce se referă
la evenimente le ce au loc în afara mișcări lor sociale , dar care influenț ează mobilizare a, dezvoltarea
și succesul unei mișcării sociale. O definiție scurtă a aces tei teorii este dată într -o lucrare de Sidney

9
Tarrow și care spune că ,,consistente –dar nu ne apărat formale sau permanente – dimensiuni ale
luptei politice care încurajează oamenii să se angajeze în politica contenciosă” . David Meyer spune
că, teoria oportunității politice lansează o provocare pentru cercetătorii care se ocupă cu studierea
mișcăril or sociale de a realiza studii empirice asupra contextelor în care mișcă rile actionează
pentru a perfecț iona această teorie (Meyer, 2007, pp. 3447 -3450) .
Teoria oportunității politice în contextul mișcărilor sociale a apărut, la fel ca multe alte
teorii al e mișcărilor sociale, după anii ’60 când a fost desfințată ideea că, protestele sunt fenomene
total separate de politică și înlocuită cu ideea că, proteste le sunt de fapt o strategie politică rațională
pentru actorii politici lipsiți de puterea politică in stituționalizată care doresc să influenț eze sistemul
politic prin alte metode. Conceptul de oportunitate politi că a apărut ca o corecție pentru prezicerea
felului în care variază eforturile ac torilor în timp și diferite contexte instituționale , pornind de la
premisa că , eforturile activiștilor sunt în strânsă legătură cu politica institutionalizată , care poate
să fie una deschisă sau închisă . Adică, contextul politic , care poate să fie unul favorabil sau
nefavorabil, este cel care îi mobilizează pe liderii mișcărilor de prot est de a susține o reformă
politică într -un moment sau în altul, de a susține sau nu unele afirmații, sau pe unii lideri politici
în detrimentul altora (Meyer, 2007, pp. 3447 -3450) .
Unele elemente ale oportunității politice cum ar fi desc hiderea politică poate acționa diferit
în anumite cir cumstanțe și mișcări sociale. De asemenea, unele modificări realizate de elitele
politice pot genera nemulțumiri în rândul populației , care rândul ei poate să-i activeze pe unii dintre
ei și să acționeze , sau poate să-i angreneze pe alți lideri politici să participe alături de ei. Atunci
când un g uvern are o atitudine deschisă în legătură cu mobilizarea pentru proteste , mișcarea poate
să cuprindă și altă politică decât cea pentr u care se iese în stradă pentru că ar avea mai multe de
câștigat . Însă, atunci când protestele apar ca răspuns pentru unele schimbări nefavorabile și
atitudinea politică față de proteste nu este pozitivă, mișcările pot avea o influență și un impact mai
mare decât decizile politice care urmăresc mai mult sau mai puțin păstrarea status -quo. Influența
pe care o are mișcarea în primul caz este una mărită și vizibilă, iar în al doilea caz influența este
reală, dar se va vedea în timp (Meyer, 2007, pp. 3447 -3450) .
În final, Meyer spune că, un lucru esen țial care trebuie făcut pentru a testa teoria
oportunităților politice este de a analiza modul în care clasa politică se deschide sau se închide
pentru mobilizare și pentru diferite grupuri dintr -o mișcare și diferite rezultate ce pot apărea ca
urmare a mo bilizării. La formarea acestei teorii au contribuit o serie de studii realizate de Peter
Eisinger, Charles Tilly, Doug McAdam, Sidney Tarrow, studii care în primă fază au testat teoria
așa c um era, iar apoi au venit cu îmbunătățiri (Meyer, 2007, pp. 3447 -3450).

10

Ca urmare a identificării teoriilor ce stau în spatele condițiilor mentalităților și a acțiunilor
pe care o mișcare socială le face pentru a -și atinge obiectivele cu succes, tema lucrării mele se va
axa pe teoria oportunităților politice . Teoria opo rtunităților politice spune că , succesul unei mișcări
sociale depinde de contextul politic , ce poate să fie un eveniment favorabil sau nefavorabil, prin
care unii actor i politici inițial excluși , doresc să se folosească de acel eveniment ca o oportunitate
politică personală, de a ajunge s ă influențeze sistemul politico -social existent , lucru care nu ar fi
putut să -l facă în lipsa acelui eveniment . Mișcările de protest prin care oamenii îș i manifestau
nemulțumirea față de felul în ca re politicienii, partidele politice, dar și sistemul politic existent nu
a reușit să rezolve crizele prin care au trecut țările lor membre UE din 2008 încoace. Aceste mișcări
de protest au deschis o fereastră de oportunitate politică pentru lideri politici aflați în opoziție să
acapareze spațiul public cu mesaje anti -UE, deoarece Uniunea Europeană a fost găsită vinovată
de către aceștia pentru incapac itatea sistemului politic , din care fac și ei parte , de a gestiona cu
succes crizele.
Voi asocia construcția Europeană (Uniunii Eu ropene) cu procesul democratizării, deoarece
principiile și valorile (drepturi politice și libertăți civile garantate pentru fiecare grup, alegeri
libere, separația puterilor în stat, stat de drept, instituții politice și partide politice,economie liberă,
etc) care stau la baza funcționării Uniunii Europene, sunt preluate din definiția democrației ceea
ce face ca Uniunea Europeană să facă parte din procesul prin care democrația evoluează în timp.
Liderii politici care au intrat în spațiul publ ic cu mesaje anti -UE și anti -democratice sunt
fie din vechile partide politice, care și -au adaptat discursul în funcție de mesajele care veneau din
stradă, fie și -au creat orga nizații politice noi pe ,, spatele ” respectivelor mișcări de protest. Având
instrumentul politic și ca model de discurs politic populismul, acești lideri s -au agrenat în campanii
electorale pentru a ajunge în funcțiile publice de condu cere în parlamentele naționale sau în
Parlamentul Europnean.
În această lucrare voi dori să arăt cât este de mare, în r ealitate, acest val autocratic anti -UE
creat de unii lideri politici ca o oportunitate politică pentru a ajunge la putere, concret doresc să
răspund la următoarea întrebare În ce măsură există un val anti -democratic atât în interiorul
țărilor din Uniunea E urope ană cât și în Uniunea Europe ană per ansamblu, de la izbucnirea crizei
economice din 2008 și până în prezent ?
Un posibil răspuns ,pentru întrebarea de cercetare de mai su s, voi încerca să -l dau testând
teoria oportunităților politice pe rezultatele alegeril or parlamentare ce au avut loc începând cu criza
economică din 2008 până în 2019 , și analizând rezultatele alegerilor europarlamentare din 2009,

11
2014, 2019 în țări d in Europa Centrală și de Vest, r ezultate ce vor fi corelate cu crizele prezentate
mai sus . Cazurile de care mă voi ocupa sunt 7 țări cu tradiție europeană și anume: Marea Britanie,
Franța, Olanda, Germania, Austria, Italia și Spania.
Analiza pe care o voi realiza va fi ut ilă indiferent de rezultatul la care voi ajunge, deoarece
așa cum au sug erat și teoreticienii care au contribuit la teoria oportunității politice trebuie retestată
și îmbunătățită luând în considerare condițiile, mentalitățile și acțiunile pe care o mișcare socială
le face pentru a avea succes.

12
2.Cadrul Teoret ic și Reviz uirea L itaraturii de Specialitate

2.1 Este Uniunea Europeană un organism democratic legitim ?

Andrew Moravcsik în articolul ,,In defence of the Democratic Deficit: Reassessing
Legitimacy in the European Union” ia apărarea Uniunii Europene în fața criticilor ce -i sunt aduse
atât din partea politicienilor cât și a oamenilor politici cum că , Uniunea Europeană nu ar avea
suficientă legitimitate democratică.
Andrew Moravcsik îș i incepe articolul prin a descrie o parte dintre criticile ce -i sunt aduse
Uniunii Europene ca fiind nelegitimă din punct de vedere democratic. O critică este dată de faptul
că, Uniunea Europeană este o organizație care s -a îndepărtat foarte mult de cetățeni. Uniun ea
Europeană, ca organism multinațional , care nu are o istorie și c ultură comună care să contribuie la
formarea discursului politi c. Faptul că , doar Parlamentul European este ales în mod direct de către
cetățeni nu oferă suficientă reprezentare politică pentru a duce la elaborarea unor politici publice
legitime. O altă c ritică adresată Parlamentului European este dată de faptul că, europarlamentar ii
sunt alegi în urma unui vot național acordat partidelor politice naționale care se axează pe probleme
naționale și nu cunosc problemele europene. Negocierile și dezbaterile se crete ce au loc între
politicieni, diplomați și alte grupuri de interese din interiorul statelor membre, reprezintă o altă
critică. Însă autorul crede că toate aceste critici sunt ușor de descalificat, deoarece sistemul
democratic de control al guvernelor naționale și atribuțiile Parlamentului European sunt suficiente
pentru a garanta că, procesul de elaborare a politicilor publice de la nivelul Uniunii Europene este
unul transparent, eficient și răspunde nevoilor cetățenilor europeni (Moravcsik, 2002, 603 -624).
După identificarea și descrierea celor mai răspândite critici la adresa UE , Andrew Moravsik
își propune să analizeze constrângerile ce nu vor face din Uniunea Europeană un super stat despotic
sau o teh nocrație arbitrară și inactivă. De asemnea, autor ul încearcă să explice de ce unele norme
ce țin de sistemul politic sau electoral nu pot fi implementate încă de Uniunea
Europeană (Moravcsik, 2002, 603 -624).
Autorul spune că, Uniunea Europeană nu are cum să devină un super stat, deoarece
rezoluția consti tuțională europeană este cea care a impus restricții în ceea ce privește politica
Uniunii Europene. Rezoluția constituțională a combinat cele mai dure norme din sistemele
naționale și a democrațiilo r consociaționale europene, a federalismul și a principiul ui separației
puterilor în stat american. Tratatele Uniunii Europene includ și ele la rândul lor o serie de
constrângeri în domenii precum cel juridic, administrativ, fiscal și de elaborare a politicilor
europene, toate aceste lucruri fac din UE o co -feder ație. Mai mult decât atât, statel e care aderă la

13
Uniunea Europeană trebuie să -și asume respectarea tratatelor și transpunerea legislației europene
în legislația națională (Moravcsik, 2002, 603 -624).
Deși decizile pol itice se iau cu majoritatea votur ilor rep rezentanților naționali există unele
decizii care nu pot să depășească legislația europeană deja existentă, iar decizile respective sunt
luate de niște tehnocrați bine pregătiți. Indiferent cât de constrâns este sistemul politic și autor itatea
de super sta t a Uniunii Europene rămân unele domenii cum are fi cel al reglementării pieții unice,
politicii monetare și a politici în domeniul concurenței, în care elaborarea și implementarea
politicilor se face la nivelul instituțiilor europene sau a autorităților s upranaționale de către
persoane specializate. Critica conform căreia Uniunea Europeană este o organizație cu tehno crați
inactivi nu este bazată pe argumente (Moravcsik, 2002, 603 -624).
Extinderea participării politice chiar și în cazul în care s -ar urmării crearea unui sentiment
mai profund al comunității politice în Europa, nu este văzută bine de autor și oferă 2 argumente
pentru care nu este de acord , și o metodă prin care cetățenii pot să se implice în politică europeană .
Primul argument constă în faptul că, birocrația administrativă și instituțiile independende, cum ar
fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se bucură de o legimitate mai mare, deoarece
persoanele care conduc aceste instituții sunt independete și nu s unt alese pe criterii politice. Al
doilea argument constă în faptul că, activitatea legislativă europeană reglementează și oferă soluții
pentru probleme din alte domeniii, care nu îi afectează direct pe votanții din diferite țări europene .
Soluția pe care o propune constă în crearea de comun ități unde bunurile să fie redistribuite, astfel
încât eventualul comportament politic de nemuțumire față de integrarea europeană să fie schimbat
cu lucrurile pe care le câștică sau le pierd de la sistem (Moravcsik, 2002, 603 -624).
Autorul Andrew Moravcsik spune că, cea mai mare parte de legitimitate a democratică pe
care Uninea Europeană o primeșt e este dat ă de răspunsul guvernelor naționale față de unele decizii
europene pe care trebuie să le implementeze la nivel național . Un răspuns prost al guvernelor
naționale nu este plauzibi l, deoarece Uniunea Europeană a avut inteligența de a susține
consolidarea și crearea de noi instituții democratice în statele naționale înainte ca ele să devină
membre. Pentru ca această legitimitate să se păstreze în timp este nev oie ca pa rtidele alese în țările
membre să aibă o ideologie liberal democratică pentru a nu exista riscul ca Uniunea Europeană să
susțină indirect partidele anti -democratice. Legitimitatea creată de transferurile financiare ce au
loc între state va scădea în intensitate odată cu extinderea Uniunii Euroepne, a lipsei de probleme
în apropriere și a introducerii dispozițiilor de flexibilitate ce ar permite țărilor bogate să se
deplasese ca subgrup. O problemă care ar duce la o reducere a legitimității va fi cr eată de clasa
muncitoare care va întâmpina niște perioade de tranziție economică (Moravcsik, 2002, 603 -624).

14
În încheiere, autorul spune că, aceste îngrijorări ale unor persoane legate de legitimitatea
democratică a Uniunii Europene nu este plauzibilă, în c ondițiile în care procedurile de luare a
deciziilor sunt într -o mai mare măsură asemănătoare cu practiciile democrațiilor moderne.
Totodată, Moravcsik nu crede că pasivitatea instituțiilor europene în cazul unor probleme
internaționale ar trebuie să desleg itimeze Uniunea Europeană , deoarece UE nu are încă capacitatea
de a acționa direct, ci acționează prin intermediul statelor membre (Moravcsik, 2002, 603 -624).

2.2 Mișcări sociale și oportunități politice

Gary Marks și Doug McAdam în lucrarea ,, Social Mo vements and the Changing Structure
of Political Opportunity in the European Union” pornesc de la ideea c ă extinderea integrării
europen e are ca rezultat reducerea puterii politice a statului națiune lucru ce va duce la schi mbări
în ceea ce privește agregar ea intereselor. În acest articol Marks și McAdam sugerează faptul că,
guvernanța multi -level a Uniunii Europeane generează noi constrângeri și oportunităție pentru
grupurile de interes. Strategia la care au apelat grupurile este rezul tatul oportunitățiilor politice , iar
moștenir iile instituționale și ideologi ce care limitează capacitatea grupului de interes să exploateze
aceste oportunități. Analiza o realiz ează pe patru mari grupuri de interes și anume: mișcarea forței
de muncă, mișcări regionale, mișcări de mediu și mișcările anti -nucleare (Marks, McAdam, 1996,
pp. 249 -278).
Autorii își încep lucrarea prin a examina modul în care politicile Uniunii Europene
influențează caracterul și formarea mișcărilor sociale. Procesul de construcție a instituțiilor
europ ene și a domeniilor de politici este un proces care nu are în spate o ideologie politică , ceea
ce nu a permis ca structura oportunităților politice să se uniformizeze. Acest lucru a făcut ca,
impactul pe care UE o are asupra grupurilor de interes și a mișc ărilor sociale să fie diferit. Cu toate
aceste, spun autorii , există 2 factori care formează constrângeri și oportunități politice disponibile
pentru orice grup sau mișcare. Primul factor constă în accesul structural redus pe care un grup îl
are asupra ins tituțiilor europene și capacitatea UE de a genera politici generale care să răspundă
problemelor unui anumit grup. Capacitatea UE de a răspunde problemelor unui anumit grup nu
ține de structura UE, ci de modul prin care instituțiile și ideologiile moștenit e din sistemul național
constrâng capabilitățile interne de organizare a grupului de a se folosi de oportunitățile disponibile
la nivelul UE. Cei doi factori împreună, oportunitățile Uniunii Europene și constrângerile
organizaționale interne, au trasat im pactul integrării pe un anumit grup sau mișcare socială (Marks,
McAdam, 1996, pp. 249 -278).

15
Cazurile analizate de cei doi autori au aratat faptul că , mișcările sociale care sunt cele mai
predispuse în a beneficiea de pe urma Uninii Europene sunt acele mișcă ri care se bucură de o
deschidere față de UE și nu sunt captive în propriile lor dorințe de a mobiliza național pentru a
influența deciziile, din această categorie fac parte mișcările regionale și mișcările de mediu.
Mișcările muncitorești sunt cele mai af ectate de schimbarea puterii de la nivelul național la nivelul
european, deoarece aceste mișcări au relevanță doar la nivel național pentru că , de acolo pot avea
benefici și se pot mobiliza în caz că nu sunt ascultați (Marks, McAdam, 1996, pp. 249 -278).
În încheiere, autorii Gary Marks ș i Doug McAdam nu pot să spună care sunt consecințele
integrării Europene și schimbarea polilor de putere de la nivel național la cel european asupra
mișcărilor sociale, deoarece nu se cunoaște încă forma finală de integrare pe care Uniunea
Europeană o va avea. Consecințele integrării Europene până în prezent a dus la schimbarea agendei
politice a mișcărilor politice și a grupurilor de interese. Mișcările descrise de cei doi urmăresc să
schimbe sau să traseze forma pe care Un iunea Eu ropeană o va avea, prin presiun e asupra
guvernelor naționale de a le integra formal în procesul de decizie la nivel european (Marks,
McAdam, 1996, pp. 249 -278).
În ceea ce privește gurvernanța multi -level și imp actul asupra mișcărilor sociale. Mark s și
McAdam c onsideră că, statul naț ional a fost cel care a definit , de regulă , structura de oportunități
politice pentru toate grupurile sociale , iar odată cu apariția guvernanței multi -level mișcările se
confruntă cu structuri de oportunitate asemănătoa re, dar definite diferit de fiecare nivel de
guvernare , și care împart autoritat ea care ia decizia în cazul unei probleme de interest pentru
mișcare. Adică, în locul apariției doar a u nei singure noi forme de mișcări sociale, puteam vedea
apariția și dezvo ltatea formelor multiple de mișcări sociale ce au la baza lor structurile și cerințele
de mobilizare moștenite din anumite domenii particulare. Relația dintre Uniunea Europeană și
mișcările sociale este una reciprocă(Marks, McAdam, 1996, pp. 249 -278).

Hanspeter Kriesi, Ruud Koopmans, Jan Willem Duyvendak și Marco Giugni, în lucrarea
,,New social movements and political opportunities in Western Europe” prezintă o serie de
concepte și ipoteze cu privire la impactul pe care structura oportunităților politice o are în modelul
de mob ilizare a noilor mișcări sociale din Europa de Vest. Ipotezele descrise în această lucrare fac
referire la numărul gerneral de mobilizare într -o țară an ume, strategiile generale de acț iune,
dezvoltarea mobilizării în timp și către ce nivel al sistemului politic este orientată. Ipotezele le vor
testa utilizând metoda politici comparate , folosind datele culese din ediția de luni a unui ziar, ca
urmare a protestelor organizate de noile mișcări sociale din 4 țări, Franța, Germ ania, Oland a și

16
Elveția între anii 1975 și 1989 . Analiza realizată de cei patru autori va arăta specificul fiecărei țări
în parte a modelului de mobilizare utilizat de noile mișcări sociale (Kriesi, Koopmans, Duyvendak,
Giugni, 1992, pp. 219 -244).
Autorii își încep an aliza pornind de la teoria oportunitățiilor politice care analizează
sistemic , contextul politic ce influ ențează conflictele structural -politice. Însă, aceștia elaborează o
versiune proprie a acestei teorii pentru a arăta importanța mobilizări noilor mișc ări sociale în
cazurile specifice. Astfel, sistemul politic, din perspectiva autorilor , este alcătui din 3 proprietăți
specifice: structura instituțională formală, procedurile informale și strategiile dominante în ceea ce
privește contestatarii și configur ația pe care puterea o are în confruntare. La rândul lor, cele trei
proprietăți sunt cuprinse în două strategii care trebui e să arate că specificul unei țări în ceea ce
privește mixul dintre a facilita -oprima și șansele de succes a unei reforme depinde de rezultatul
calculelor strategice ale autorităților. Mixul specific țării are o strânsă legătură între decizia de
mobilizare a struc turii oportunităților politice și a protestatarilor, forma de mobilizare pe care o
aleg, și succesiunea evenimentelor ce urm ează să fie organizate și împotriva cui (Kriesi,
Koopmans, Duyvendak, Giugni, 1992, pp. 219 -244).
Conceptualizarea cadrului insti tuțional general, autorii s -au folosit de teoriile centrate pe
state a lui ale lui Kitschelt ce au fost aplicare pe noile mișcă ri sociale. În această teorie se face o
diferențiere între statele slabe, care sunt mult prea deschise către societate ș i nu se bucură de o
autoritate legitimă ridicată și statele puternice sunt statele închise care au o capacitate mare de a
se impune. Un stat este puternic la modul general, atunci când se bazează pe niște instituții interne
puternice. Conceptualizarea proceduri lor informale și strategiile predominante a contestatariilor
sunt fie exclusive sau integrative, cu o tradiție lungă în țara respec tivă. Corelând cele două
concepte autorii au ajuns la 4 strategii distincte pentru fiecare țară pentru a aborda
provocările (Kriesi, Koopmans, Duyvendak, Giugni, 1992, pp. 219 -244).
Rezultatele la care au ajuns autorii arată că, modelul francez al mobiliz ării este cel mai
centralizat, mai puțin organizat și cu un număr mic de participanți , dar foarte radicali. Modelul
elvețian este cel mai descentralizat, foarte organizat, cu un număr mare de participanți. Modelul
olandez și cel german este total diferit primelor două modele, deoarece ambele state sunt puternice
și au reușit să acapareze aceste mișcări sociale în structuri formale bine organizate cu un număr
mare de persoane, care au un radicalism moderat și non -violent (Kriesi, Koopmans, Duyvendak,
Giugni, 1992, pp. 219 -244).
Concluzionând, Hanspeter Kriesi, Ruud Koopmans, Jan Willem Duyvendak și Marco
Giugni spun că , în acea stă lucrare au vrut să arate că politica contează și în cazul noilor mișcări
sociale. Mișcăril e sociale devin interesate de schimbări le sociale și culturale doar atunci când el e

17
sunt mobilizate de politică. Politica joacă un rol imp ortant, dar nu trebuie excluși ș i ceilalți factori
externi ce du c la aparația și dezvoltarea miș cărilor sociale, atât cele noi cât și vechi. Un alt lucru
pe care autorii îl subliniază este faptul că, activitatea mai puțin vizibilă a mișcărilor sociale care
nu apare în spațiul public este mai puțin legată de structura oportunității politice, ceea ce face ca
teoria prezentată în studiul lor să fie una parțială. În continuare, autorii cred că principalul rol al
mișcărilor sociale este dat de interacțiunea pe care mișcarea socială o are cu autoritatea
politică (Kriesi, Koopmans, Duyvendak, Giugni, 1992, pp. 219 -244).

David Meyer și Suzanne Staggenborg își încep ar ticolul ,,Movements, Countermovements,
and the Structure of Political Opportunity ” prin a face o trecere în revistă a cercetărilor realizate
pe interacțiunea dintre mișcări și contramișcări și pe literatura existentă asupra teoriei oportunității
politice. După realizarea acestui lucru, Meyer și Staggenborg, analizează cele două mari teme
identificate în interacțiunea dintre mișcări și contramișcări. Prima temă constă în identificarea
acelor condiții care duc la apariția contramișcărilor ca un răs puns la miș cări, iar a doua temă constă
în dinamica dintre mișcări și contramișcări atunci când apare contramișcarea. Prin sintetizarea
analizelor deja existente și identificarea principalelor întrebări de cercetare, autorii au realizat
propria analiză asupra conflic tului legat de avort dintre mișcări și contramișcări adresând o serie
de prepoziții (Meyer, Staggenborg, 1996, pp. 1628 -1660) .
Contramișcările reprezintă termenul folosit de cercetători pentru g rupul din societate care
încear că să reziste schimbărilor sau să oprească schimbările ce erau generate de mișcările sociale
apărute după 1960. În primele faze ale apariției lor , contramișcările păreau că sunt organisme
conservat oare în legătura cu schimbările ce au loc asupra statului și societății, dar evoluțiile
ulterioare au arătat faptul că aceaste a pot fi progresive sau reactionare , în opoziție cu o altă mișcare.
În viziunea lui Meyer și Staggenborg, contramișcările sunt rețele de indivizi care împărtășesc o
bună parte dintre motivele de îngrijorare pe care mișc ările sociale le reclamă. Apariția unei mișcări
duce imediat la apariția unei contramișcări de opoziție ce generază conflictul, de aceea este bine
ca la început să se vorbească despre mișcarea inițială și mai apoi de contramișcare.
Constramișcările apar a tunci când 3 condiții ce țin de oportunitate politică sunt respectate cum ar
fi: mișcarea inițială are succes, interesele unor indivizi sunt amenințate de obiectivele mișcării,
actori politici care pot genera mobilizarea opoziției (Meyer, Staggenborg, 1996 , pp. 1628 -1660) .
Meyer și Staggenborg spun că, aplicând teoria oportunităților politice ca un model de
interacțiune dinamică se poate observa că, co ntramișcările nu sunt doar o formă de concurență a
mișcărilor sociale ințiale pentru a ajunge la putere ș i de a fi influente, dar și pentru a putea identifica

18
mai ușor care sunt probleme din lupta politică și actorii implicați. Cu toate că, temele de dezbatere
sunt aceleași în cazul ambelor mișcări, oportunitățile politice pe care le au sunt diferite. Mișcări le
și contramișcările au aliați diferiți, o relație diferită cu autoritatea statului și fiecare este o
componentă în structura de oportunitate politică a celeilalte mișcări (Meyer, Staggenborg, 1996,
pp. 1628 -1660) .
În final, autorii consideră că , lupta di ntre mișcări și contramișcări a devenit o componentă
import antă în politica contemporană. Deși statele liberale de astăzi sunt relativ deschise
provocărilor generate de mișcările sociale, nu reușesc să rezolve problemele care sunt puse pe
agenda publică. N erezolvarea acestor probleme generează oportunități politice pentru apariția
contramișcărilor care să preia lupta politică în locul lor(Meyer, Staggenborg, 1996, pp. 1628 –
1660).

Ruud Koopmans și Paul Statham încep articolul ,,Ethnic and Civic Conception of
Nationhood and the differetial Success of the Extreme Right in Germay and Italy” prin a descrie
evenimentele violente ce au avut loc în Germania și Italia, la începutul anul ui 1980. Evenimentele
violente au fost cauzate d e apariția partidelor de extrem a dreaptă care au mobilizat populația pentru
organizarea de atacuri, sub diferite forme, asupra unor grupuri de imigranți. Cu toate că, Germania
și Italia sunt țările care în perioada interbelică au fost martori ai apariției fascismului și nazismului
care funcționează sub diferite forme și astăzi, aceste două țări sunt mult mai diferite decât ar părea
dacă se ia în considerare rezulatele elec torale ale partidelor de extrema dreaptă din cele două țări
(Koopmans, Statham, 1999, pp. 225 -251).
Autorii arată că , în anul 1994 în Italia două partide fasciste Alianța Națională și Liga
Nordului au intrat la guvernare, pentru o perioadă de 8 luni împreună cu partidul lui Silvio
Berlusconi, Forța Italia. Aceste alegeri au fost primele din Europa după răz boi când două partide
de extrema dreaptă ajung la guvernare. Pe când în Germania, partidele extremiste au câștigat locuri
doar în Parlamentul European și parlamentele federale, fiind permanent supravegheate de
autoritățile statului . Koop mans și Staham consideră că ace st rezultat diferit în Italia și Germania a
partidelor extremiste nu se datorează sistemului electoral , ci a configurației etnice diferite, a
structurii statului național și a dezvoltării unui echilibru între componenta etnică și cea civică. Ceea
ce a dus l a apariția acestor partide extremiste în Italia și Germania este dat de criza comunităților
politice formate pe identitățile naționale, criză ce a rezultat din creșterea imigrației (Koopmans,
Statham, 1999, pp. 225 -251).

19
În acest articol, Ruud Koopmans și Paul Statham , analizează efectele nivelului structural
al oportunităților asupra șanselor de mobilizare și reușită a partidelor politice de extrema dreaptă
și a oportunităților discursive din perspectiva concepțiilor etnice și civice ale cetățeniei și id entității
naționale. Cei doi pornesc formarea ipotezelor de la definiția date extremei drepte, drept o mișcare
socială care mobilizează o încadrare etnoculturală a identității naționale împotriva ideii de națiune
ca o comunitate polit ico-civică. Partidele de extrema dreaptă vor avea un succes mai mare ,,cu cât
discursul dominant asupra identității naționale și cetățeniei legitimează idealul etnic cultural al
identității naționale , cu atât mai puțin concepția dominantă a națiunii este fundamentată și
legitim ată de elementele civico -politice ”. Pe lângă aceaste ipoteze autorii au format alte 3 ipoteze
introducând și conceptul de oportunități instituționale. Prima ipoteză ,,impactul extremei drept e
este probabil să fie mai mare , cu c ât accesul la politică este m ai mult facilitat de cât mai puține
constrângeri”. A doua ipoteză ,,oportunitățile de mobilizare ale extremei drepte vor fi mai limitate
cu cât concepțiile etnic -culturale ale identității naționale vor fi integrate în programele și
regulamentele clasei politice”. A treia ipot eză ,, mobilizarea și succesul extremei drepte va spori
atunci când elitele politice sunt divizate, iar diviziunea și instabilitatea sunt legate de chestiuni de
identitate națională sau atunci când sunt cauzate de o criză de legitimi tate a clasei politice și civice
(Koopmans, Statham, 1999, pp. 225 -251).
Concluziile la care ajung cei doi autori ca urmare a testării ipotezelor pe fiecare țară în
parte sunt următoarele. Oportunitatea instituțională are un efect asupra susccesului pe ca re
partidele de extrema dreaptă l-au înregistrat în Italia , în contextul în care sistemul tradițional de
partide politice s -a erodat. De asemenea, oportunitățiile discursive și instituționale în dezbaterile
pe imigrație i -au ajutat pe cei din Liga Nordului să aju ngă la guvernare. Pe când în Germani a,
partidele politice de extrema dreaptă nu au ajuns la putere datorită regulilor electorale, dar și a
constrângerilor pe care organizațiile le au. Însă, partidele extremiste din Germania s-au făcut
influente prin oportunitatea discursului public ce a avut un impact asupra celorlalte partide
politice. Pentru a avea succes oportunitățile politice, discursive și instituționale, trebuie folosite
împreună, separat acestea nu produc efecte semnificative (Koopmans, Stat ham, 1999, pp. 225 –
251).
În final, Koopmans și Statham consideră că, soluția pentru ca partidele politice de extrema
dreaptă să nu poată mobiliza electorat nu stă în izolarea lor de politică, ci stă în consolidarea
bazelor civice privind identitate a națio nală și cetățenia , fără ca aceste două să fie definite după
criterii etnice și culturale (Koopmans, Statham, 1999, pp. 225 -251).

20
2.3. Un deceniu de oportunități și provocări . Crizele Uniunii Europene

,,Marea Recesiune”
Criza economică din 2008 sau Mare a Recesiune economică a căror efecte au început să se
vadă încă din vara anului 2007 este considerată ca fiind cea mai puternică criză economică ce a
avut loc de la criza anilor 1930. Criza economică care a început în Statele Unite ale Ame ricii, dar
a căro r efect e s-au vă zut rapid ș i în statele membre ale Uniunii Europene, a fost produsă de mai
multe cauze. Primul lucru care a dus la cr iză economică a fost cauzată de o creștere puternică a
prețurilor mărfurilor din sectorul energiei în principal, fapt ce a dus la reduceri de personal în
sectorul privat și creșteri de salariale bazate pe împrumut în sectorul public , ce a generat o creștere
economică nesustenabilă bazată pe consum a căror efecte s -au văzut mai târziu . Aprecierea
puternică a monedei euro cauzat ă de creșterea mărfurilor a afectat pr ofitul firmelor, care au redus
exportu rile. A treia cauză ce a dus la criza economică a fost dată de creșterea dobânzilor la creditele
imobiliare , datorită creșterii inflației cauzate de reducerea exporturilor și aprec ierea monedei euro.
Efectele crizei economice au avut impac asupra potențialei creșteri economice, pieței muncii și
ocupării forței de munca, pozițiilor bugetare, dezechilibrelor globale (European Commision , 2009 ,
pp. 1-87).
Astfel, Uniunea Europeană a fost grav afectată de criza econo mica. Dacă media UE a
creșterii economice la începutul crizei e ra de 0.9, în plină criză Uniunea Europeană a înregistrat
în medie o descreștere economică de -4%. Cheltuielile publice și private la începutul crizei au avut
o medie de 0.9% din buget, în plină criză economică au ajuns la 1.5% din buget. Media UE a
investițiilor a scăzut cu 10.5% în plină criză economică. Media ratei șomajului înainte de criză a
fost de 7% în plină criză a ajuns la 9.4% și a continuat să creas că(European Commision , 2009 , pp.
1-87).
Rezolvarea crizei economice s-a realizat printr -o coordonare a politicilor financiare,
monetare, fiscale și structurale de către Uniunea Europeană ce a dus la o mai mare integrare
europeană prin semnarea Tratatului de la Lisabona. Printre măsurile care s -au luat au fost
furnizarea de lichidități, injecții de capital, garanții de credit, amortizarea a ctivelor, expansiuni
care să aibă stabilizatori automați, ajutor financiar în plus pentru cei aflați în șomaj , reducer ea
cheltuielilor bugetare (European Commision , 2009 , pp. 1 -87).

21
„Primăvara Arabă”
,,Primăv ara Arabă ” reprezintă denumirea folosită pentru a descrie evenimentele ce au avut
loc în Africa de Nord și Orientul Apropiat între anii 2010 -2011 . Evenimentele au con stat, în primă
fază, în niște proteste împotri va autorităților statului care mai apoi au dus până la proteste violente
și schimbări de regim. Uniunea Europeană a fost nevoită să se implice ca mediator în soluționarea
conflictelor , de către țările în care a u avut loc conflicte, dar și de problemele de securitate ce
amenințau stabilitatea Uniunii Eur opene ca urmare a numărului relativ de refugiați care au părăsit
țările respective cu intenția de a se îndrepta spre țările din Europa. Uniunea Europeană s -a imp licat
prin a susține construirea de instituții democratice și a unei economii libere. Astfel, Uniunea
Europeană a demarat o serie de programe financiare , pe lângă sumele de bani care au fost
transferate în primele faze ale tranziției pentru a susține const rucția de instituții democratice, cum
ar fi: SPRING(Support for Partnership Reform and Inclusive) ce avea un buget de 350 milioane
de euro, Civil Society Facility cu un buget de 26,4 milione de euro pentru societatea civilă,
Erasmus MUNDUS în valoare de 3 0 de milioane de euro pentru burse academice . După
soluționarea conflictelor singura țară care a început un parcurs democratic este Tun isia, restul țările
se confruntă cu probleme economice și politice (European Commision Memo, 2011 ).
Criza și războiul din Ucraina
În Februarie 2014 după un lung șir de proteste și lupte de stradă între forțele de ordine
susținătoare ale președintelui pro -rus Viktor Yanukovych și protestatarii pro -occidentali, Viktor
Yanukov ych a renunțat la putere, iar Uc raina a început ref orma și apropiere a de Uniunea
Europeană. Acest lucru la făcut pe Vladimir Putin să anexeze peninsula Crimeea ca un ră spuns la
reorientarea politică a Ucrainei și să pornească un război civil în estul Ucrainei pentru a destabiliza
statul Ucrainean încetinin d procesul de integrare Europeană . Uniunea Europeană a răspuns cu un
șir de sancțiuni diplomatice și economice asupra Rusiei. Deși sancțiunile economice ale Uniunii
Europene au produs efecte, Rusia nu a cedat peninsula Crimeea și a continuat să -i sprijine cu arme
pe rebelii pro -ruși din estul Ucrainei. Totodată, Uniunea Europeană a ară tat semnele unei unități
fragile, spun specialiștii, având în vedere faptul că sancțiunile ar fi putut avea un impact mai mare
și pe termen lung dacă Grupul de la Vișegrad și Triunghiul Weimar ar fi avut o strategie comună,
însă aceste două formate au interese separate în ceea ce privește sectorul energetic(Buras, Dwarkin,
Godement, Levy, Leonard, Liik, 2014).

22
Criza din Grecia
Criza economică din Grecia a început odată cu cr iza financiară din 2008, care a împins țara
către împrumut extern de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional pentru a nu intra
în incapacitate de plată, având un deficit bugetar de 15% din PIB. În schimbul acestor împrumuturi
financiare guver nul din Grecia trebuia să adopte o serie de măsuri de austeritate pentru a redresa
economia țări, ceea ce a și funcționat panâ în 2014 când noi măsuri de austeritate erau necesare
pentru a se putea plătii datoria externă. În urma alegerilor parlamentare din 2015 , în fruntea țări a
venit p artidul de stânga radicală Syriza care a promis organizarea unu i referendum care să arate
dacă poporul este de acord cu implementare a de noi măsuri de austeritate și dacă plata datoriei
externe să continue . Referendumul a trecut, iar Guvernul se afla în situația în care să aplice voința
poporului și să tragă țara în faliment și afară din zona euro. Acest lucru nu s -a întâmplat pentru că ,
Uniunea Europeană și Grecia a ajuns la o nouă înțelegere ce a scos țara din austeritat e în 2018.
Uniunea Europeană s -a aflat într -un moment sensibil, d eoarece ieșirea Greciei din zona Euro ar fi
produs un efect de domino și asupra altor țări cu probleme economice, care ar fi dorit să se bucure
de același „tratament” ca să scape de datoria p ublică(Global Economic Dynamics, 2016).
Criza imigranților și a refugiațiilor
Criza imigranților și refugiaților r eprezintă o criză umanitară ce a început în anul 2015,
când circa 1 mililon de persoane în decurs de un an au ajuns în Uniunea Europeană. Cei mai mulți
imigranți și refugiați erau din Siria, dator ită războiului civil ce a avut loc acolo și a organizației
teroriste Statul Islamic, dar și din Nordul Africi i datorită condițiilor de trai precare cauzate de
,,Primăvara Arabă”. Majoritatea imigra nților și a refugiaților ajung în Europa cu bărcile prin Marea
Meditera niană, dar și pe uscat prin Turcia , pornind spre țările nordice și Germania prin Grecia și
Italia . În următorii ani numărul celor care porneau spre Europa a scăzut considerabil datorită unor
măsuri luate de Uniunea Europeană pentru a descuraja aceste valuri. Astfel în 2016 numărul celor
care au venit în Europan a fost de 363 de mii, în 2017 de 172 de mii și 105 mii în 2018. În 2016
Uniunea Europeană, a luat o serie de măsuri care a dus la încetarea acestor valuri , dar nu și
rezolvarea crizei (Archick, 2018, pp.13-16).
Uniunea Europeană a fost criticată foarte dur de unii lideri politici pentru lipsa unor măsuri
concrete de gestionare și de rezolvare a cauzelor ce au generat aceste valuri migratori , dar și a
faptului că ar încălca suveranitatea națională și identitară a statelor naționale. Pe lângă asta unele
state nu au respectat tratatele internaționale în ceea ce -i privește pe refugiați, arătând că principiul
solidarității europene nu funcționează așa cum ar trebui. Spațiul Schengen de liberă circulație a

23
fost suspendat în unele state pen tru a bloca numărul mare de imigranți de a intra în statele
respective . Criza imigranților a produs o ruptură între statele membre ale Uniunii Europene, dar și
în interiorul statelor. Ruptura constă în formarea a doua tabere politice, acelora care susțin î n
continuare proiectul european și cei care doresc o spargere a Uniunii Europene (Archick, 2018,
pp.13-16).
Statul islamic și lupta împotriva terrorismului
Odată cu c rearea Statului I slamic în Siria și Irak în 2014 a avut loc un val de atacuri
teroriste în Uniunea Europeană. Valul a început cu atacul asupra publicației Charli e Hebdo și a
continuat la scurt timp cu atacul din Paris , care la finalul anului 2015 au fost înregistrate 150 de
morți cauzate de 17 atacuri teroriste . În 2016 , circa 135 de persoane au murit ca urmare a 13 atacuri
teroriste, iar în 2017 au fost înregistrate 33 de atacuri teroriste cu 68 de morți (Cluskey, 2017) . Din
2017 numărul atacurilor teroriste în Europa a început să scadă datorită luptei împotriva Statului
Islamic din Siria și strategiei împotriva terrorismului adoptată de Uniunea Europeană în 2018.
Strategia prevede 3 piloni de bază și anume prevenirea terorismului, investigarea și punerea sub
acuzare și protecția cetățenilor prin măsuri de securitate(Davies, 2019).
Brexit
Criza Brexit reprezintă o criză politică a Uniunii Europene și a început în anul 2016 când
prim -ministrul Mă rii Britanii, David Cameron a organizat un referendum pentru ieșirea din
Uniunea Europeană. Referendumul de ieșire din Marea Britanie a fost promis alegătorilor din 2013
de David Cameron și Partidul Conservator fapt ce i -a ajutat să câștige următoarele alegeri. În 2016
referendumul este validat cu 51.9% din voturi ceea ce a rezulta t în demisia lui David Cameron
din fruntea Guvernului și a partidului Conservator. Theresa Ma y este cea care îi ia locul la ș efia
partidului și a Guvernului. Odată instalată în funcția de prim -ministru, May trimite o scrisoare
oficialilor europeni în care se solicita activarea articolulul 50 din Tratatul de la Lisabona ce
prevedere procedura de ieșire a unei țări din Uniunea Europeană (Kenton, 2019) .
Astfel, încep negocierile pentru ieșirea Mă rii Britanii din Uniunea Europeană în martie
2017 pentru o perioadă de doi ani urmând ca în martie 2019 ieșirea să se producă formal.
Negocierea s -a purtat pe câtiva pilo ni importanți cum ar fi drepturile cetățenilor din ambele părți
după părăsirea UE de către Marea Britanie, factura de cel puțin 55 de miliarde de euro pe care
Marea Britanie trebuie să o plătească pentru a ieși din UE, pr oblema de securitate legată de granița
dintre Irlanda și Irlanda de Nord (Kenton, 2019) .

24
În noiembrie 2018 cele două părți ajung la un acord 585 de pagini, care nu putea fi
renegociat, și prevedea procedura de ieșire controlată a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Acordul a fost respins de mai multe ori de către Parlamentul Britanic ceea ce a făcut ca despărțirea
să nu mai aibă loc în martie 2019. Premierul Theresa May negociază în schimb o amânare a ieșirii
până în la data de 31 octombrie 2019, timp în care a mai încercat o dată să treacă acordul prin
Parlamentul Britanic, dar fără succes. După ce nu a reușit să treacă acordul, Theresa May își anunță
demisia din funcția de prim -ministru și de lider al partidului Conservator, urmând ca un nou prim
minist ru să fie desemnat (Kenton, 2019) .
Costurile Brexit ului cu sau fără acord sunt mari din punct de vedere politic, social, și
economic. D e la înființarea Uniunii Europene niciun alt stat nu a părăsit uniunea, iar Scoția și
Irlanda de Nord au votat majoritar ca Marea Britanie să nu părăsească Uniunea Europeană . Din
punct de vedere social pentru cetățenii europeni care lucrează în Marea Britanie, dar și pentru
cetățenii britanici nu vor mai putea circula liber și nu vor mai avea multe dreptur i, cum ar fi cel de
ședere și de acces la unele servicii publice. Din punct de vede re economic ar duce la instalarea
unei crize economice de mari proporți în Marea Britanie și în Uniunea Europeană cauzată de
instabilitate și lipsa unor reguli clare privind comerțul(Kenton, 20 19).

2.4 Grupurile politice din Parlamentului European

Grupul Partidului Popular European(PPE)
Grupul Partidului Popular European este grupul politic al Partidului Popular European.
Diferența dintre aceste două organisme constă în faptul că din grup pot face parte doar cei care
sunt deputați europeni, însă, mă voi referi ca la o singură entitate. PPE este un cel mai mare grup
politic din Parlamentul European a eurodeputaților de centru -dreapta. PPE promovează valorile
creștin -democrației și a economiei li bere, în care piața să fie orientată spre nevoile sociale ale
cetățenilor europeni. PPE este un organism pro -european, și vede Uniunea Europeană ca un
organism politic puternic care să creeze și să promoveze bunăstare peste tot în lume (eppgroup .eu).
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European(S&D)
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților este al doilea cel mai mare grup
politic din P arlamentul Europe an al eurodeputaților de centru -stânga. S&D milit ează pentru o
reformă a instituțiilor financiare și a sistemului de taxare pentru a putea fi eliminată evaziunea
ficală. De asemenea, militează pentru protejarea mediului înconjurător și protejarea muncitorilor

25
prin garantarea drepturilor sociale și salar iale. Social -Democrații Europeni promovează valorile
Uniunii Europene și dez voltarea sa într -o uniune mai prospe ră din punct de vedere economic și
social (socialistanddemocrats .eu).
Renew Europe(RE)/Ex – Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Eur opa(ALDE)
Renew Europe este noua denumire a Grupului Alianței Liberalilor și Democraților
Europeni din Parlamentul European. Renew Europe este al treilea grup politic și unește
eurodeputații liberali. Renew Europe este un promotor al drepturilor și libert ăților indivizilor
precum și a valorilor liberare ca libertatea presei, libertatea expresiei, libertatea de a te asocia și
liberul schimb. Grupul promovează o economie liberă sustenabilă și responsabilă social pentru a
crea cât mai multe locuri de muncă pe ntru cetățeni. De asemenea, prom ovarea diversității
culturale, lingvistice și religioaze trebuie garantate și toleranță zero față de orice formă de
discriminare (reneweuropegroup .eu).
Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană(Verzi/ALE)
Grupul Verilor/ Alian ța Libe ră Europeană este al patrulea grup politic din Parlamentul
European și care îi unește pe eurodeputații de centru. Verzii promovează politici care să ducă la
crearea unei societăți ce protejează și respectă drepturile fundamentale ale omului cum ar fi:
dreptul la autodeterminare , dreptul la adăpost, dreptul la educație, dreptul la cultură, și a mediului
înconjurător. Verzi promovează valorile democratice printr -o participare mai mare și directă a
populației la procesul de luare a decizilor prinvind Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este
văzută în viitor ca fiind o Uniune a solidarității între oameni, orientată spre so citetate, cultură și
spre mediu și mai puțin spre acumularea de resurse economice. De asemenea, promovează
rezolvarea problemelor i nternaționale într -un mod pa cifist fără intervenție militară (greens -efa.eu) .
Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică(GUE/NGL)
Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică este un grup ce a fost
înființat în a nul 1994 de către partidele Stânga Unită Europeană și Stânga Verde Nordică ce
promovează valori ideologice de extrema stângă. Europarlamentarii grupui GUE/NGL nu
urmăresc instrucțiunile liderului de grup, ci interesele partidului național din care fac part e.
Obiectivul grupului este de a reforma instituțiile europene, deoarece acestea nu sunt considerate
ca fiind pe deplin democratice. Grupul nu susține forma actuală a Uniunii Europene și are o viziune
proprie în ceea ce privește pa rcursul și integrarea eur opeană. Uniunea Europeană, în viziunea lor,

26
trebuie să devină proiectul poporului și nu a elitelor. De asemenea, este împotriva NATO, dar
susține Organizația pentru Securit ate și Cooperare în Europa(guengl.eu) .
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Eur openi(CRE)
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni este un grup forma t în anul 2009 în jurul
Partidului Conservator din Marea Britanie și promovează politici de extrema dreaptă , naționaliste
și euroșceptice . Grupul dorește să ,,reformeze” Uniun ea Europeană în jurul conceptului de
suveranitate națională și ,,euro -realism”. Euro -realismul se referă la crearea unei comunități de
state naționale care să coopereze în domeniile în care au un interes comun . Grupul CRE consideră
că, UE a devenit mult prea centralizată și prea birocratizată ce a dus la o distanțare față de cetățeni.
De asemenea, militează pentru o reducere a reglementării și birocrației în domeniul afacerilor și a
unei fiscalități responsabile (ecrgroup .eu)
Grupul Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD) 5 STAR /EX-Grupulul Europa Libertății
și Democrației(EFD)
Grupul Europa Li bertății și Democr ației Directe(EFDD) este grup din Parlamentul
European format în jurul liderul Nigel Farage. Grupul EFDD este unul euroscep tic populist și
naționalist ce i nclude partide de e xtrema dreaptă . Grupul promovează cooperarea între statele
naționale într -un mod transparent și democratic în afara Uniunii Europene birocratice și
superstatale . Grupul sugerează faptul că , Uniunea Europeană nu este o d emocrație legitimă,
deoarece niciun Comisar European nu a fost ales direct de cetățeni, și nici nu poate fi dat jos de ei.
Grupul EFDD susține democrația direct ă în care cetățenii să poată alege singuri ceea ce este mai
bine pentru ei. De asemenea, grupul EFDD nu susține zona Euro ș i integrarea
europeană (efddgroup.eu ).
Grupul Europa Națiunilor și a Libertății(ID)
Grupul Europa Națiunilor și a Libertății este un grup ce unește marile partide de extrema
dreptă, eurosceptice și ultranaționaliste din Uniunea Europeană. Grupul susține suveranitatea
statelor naționale și cetățenilor în detrimentul Uniunii Europene care este văzută ca o putere
dictatorială. Europarlamentarii ID militează pentru o Europă liberă care să respecte identitatea
națională. Nu susțin zo na Euro și integrarea europeană, văd o altfel de cooperare între statele
naționale. De asemenea, susțin ideea că succesul european este datorat competiției, cooperării,
conflictelor și păcii ce au avut loc între statele naționale (enf.eu) .

27
Grupul Eurodeputa ților neafiliați (NI)
Grupul Deputaților neafiliați nu este un grup politic oficial din Parlamentul European, dar
din această arie a parlamentului au făcut pe rând parte partidele extremiste, naționaliste, populiste
eurosceptice , conservatoare care nu au pu tut negocia aderarea la niciun grup politic existent și nici
nu au putut colabora pentru a înființa unul (BBCNEWS, 2015) .

28
3.Metodologia și analiza datelor cercetării

Metodologia folosită pentru analiza datelor din prezenta lucrare de cercetare se va realiz a
din perspectiva politicii comparate. Motivul principal pentru care am apelat la acest instrument de
cercetare se dato rează posibilității de a îngloba o cantitate mai mare de date într -un mod
sistematizat . Literatura de specialitate mi -a confirmat faptul că, acest instrument este cel mai
potrivit și des folosit pentru a testa teoria oportunităților politice pe un număr mai mare de cazuri.
Datele cantitative de care mă voi folosi sunt voturile populare date pentru alegerea partidelor
politice în Camera Dep utaților în parlamentele naționale și a eurodeputaților în Parlamentul
European. Datele au fost cu lese din baza de date online Election Resources pentru alegeril e
parlamentare din fiecare țară, iar de pe site-urile instituții lor din statele naționale și din baza de
date online European Election DataBase pentru alegerile europarlamentare care s -au ocupat de
central izarea lor , acest tip de date fiindu -mi suficient pentru analiza de față . De asemenea, pentru
a vedea partidele politice naționale din ce grupuri politice europene fac parte m -am uitat pe site-ul
Parlamentului European. Toate aceste date le-am introdus în tabele , care se vor regăsi la partea de
analiză a prezentei lucrări .
Cazurile de analiză, după cum am specificat în partea de introducere a lucră rii, se
raportează la câteva țări din Europa Centrală și de Vest. Mai exact mi -am ales 7 țări printre care:
Marea Britanie, Franța, Olanda, Germania, Austr ia, Italia și Spania. Motivele care au stat în spatele
aleger ii acestor țări și nu a altora, se dator ează în primul rând contextului comun pe care îl au: fost e
țări imperialiste și coloniale (excepție Austria) situate în aceași regiune geografică, țări consolidate
democratic, membre NATO (excepție Austria) și Uniunea Europeană cu o voce puternică în
procesu l decizional și de integrare europeană . Empiric am constatat faptul că, deși au multe lucruri
în comun , aceste țări se diferențiază prin forma de conducere a statului, a sistemului politic și
electoral care fac ca rezultatele alegerilor să capete diferite nuanțe.
Dimensiune a temporal ă a lucrării este dată de criza economică din anul 2008 și anii în care
au loc alegeri parlamentare și europarlamentare până la ultimele alegeri europarlamentare din
2019.
Analiza datelor am structurat -o pe trei mari dimensiuni.
În prima dimensiune voi analiza rezultatul alegerilor europarlamentare pentru fiecare an în
parte pentru a vedea cum a evoluat votul popular pent ru fiecare grup politic , luând în consider are
votul partidelor politice din grupul respectiv . După c e am realizat acest lucru voi împărți grupuril e

29
europarlamentare în două mișcări. Din prima mișcare vor face parte grupurile politice care sunt
pro Uniunea Eur opeană, iar din a doua mișcare vor face parte grupurile politice care sunt anti
Uniunea Europeană . Adunând numărul voturilor populare pentru fiecare mișcare în parte , voi
putea vedea cât este de mare mișcarea pro -UE și anti -UE în anul respectiv ca apoi să pot vedea
cum a evoluat în timp.
În a doua dime nsiune a analizei mă voi uita la rezultatele alege rilor parlamentare din cele
7 țări , pentru a vedea cum evoluează votul popular pentru principalele partide le politice, ți nând
cont de cele două mișcări pro -UE și anti -UE din prima partea a analizei.
În a treia dimensiune voi analiza evoluția mișcării antie uropene ținând cont d e fereastra de
oportunitate politică deschisă de ultimele crize politice, sociale și economice ce au avut loc în
interiorul Uniunii Europene.
3.1 Analiza și interpretarea datelor c ercetării

În primul tabel, am analizat co mponen ța Parlamentul ui European di n legislatura 2009 –
2014 și numărul de voturi pe care grupurile politice proeuropene și antieuropene le-au obținut. În
2009 , Parlamentul European era format din 8 grupuri politice ce constituiau 2 mișcări politice .
Prima mișcar e cuprinde 4 grupuri politi ce proeuropene : PPE cu 36,002,909 de voturi, S&D cu
26,062,478 de voturi , ALDE cu 10,717,492 de voturi și Verzi i cu 8,311,545 de voturi, iar împreună
au 81,094,424 de voturi . A doua mișcare cuprinde grupurile politice antieurope ne: GUE/NGL cu
3,995,777 de voturi, CRE cu 4,198,394 de voturi, EFD cu 6,761,304 de voturi și NI cu 4,130,200
de voturi, iar împreună aceste grupuri politice au 19,085,675 de voturi.

Tabel 1.
Grupurile Politice din PE 2009
Gr. PPE S&D ALDE Verzi/ALE GUE/N GL CRE EFD NI
Țări
M.B r Labour ,
2,381,760 LD,
2,080,613 SNP,
321,007
Green,
1,303,745 Conservati
ve,
4,198,394
UKIP
2,498,22
6 BNP
943,598
Fr UMP
4,799,908 PS
2,838,160 MoDem
1,455,841 E.Ecology
2,803,759 LF
1,115,021 Libertas
826,357 FN

30

În al doilea tabel, am analizat componența Parlamentului European din legislatura 2014 –
2019 și numărul de voturi pe care grupurile politice proeuropene și antieuropene le -au obținu t. În
2014, Parlamentul European era format din 8 grupuri politice ce constituiau 2 mișcări politice.
Prima mișcare proeuropeana era formată din: PPE cu 25,772,635 de voturi, S&D cu 30,619,037
de voturi, ALDE cu 7,370,024 de voturi , Verzii cu 7,103,572 de voturi, iar împreună au 70,815,268
de voturi. A doua mișcare cuprinde grupurile politice antieuropene:GUE /NGL cu 7,816,866 de
voturi, CRE cu 6,227,406 de voturi, EFFDD cu 10,183,997 de voturi și NI cu 7,601,607 de voturi,
iar împreună aceste grupuri politi ce au 31,829,876 de voturi.

1,091 ,69
1
Ol CDA
913,233 PvdA
548,691 VVD,
518,643
D66
515,422 GL
404,020 SP
323,269 CU-SGP
310,540 PVV
772,746
Ger CDU,
8,071,391
CSU
1,896,762 SPD,
5,472,566
FDP,
2,888,084 GRUNE ,
3,194,509 The Left ,
1,969,239
Aus OVP ,
858,921 SPO,
680,041 GRUNE ,
284,505 Martin,
506,092
FPO,
364,207
It PdL,
10,797,29
6
UDC ,
1,995,021 PD,
7,999,476 IdV,
2,450,643 LN,
3,126,18
1
Sp PP,
6,670,377 PSOE ,
6,141,784 CEU,
808,246 The Left,
588,248 UPYD ,
451,866
Tota l 36,002,90
9 26,062,47
8 10,717,49
2 8,311,545 3,995 ,777 4,198,394 6,761,30
4 4,130,20
0
PRO -UE 81,094,424 ANTI -UE 19,085,675

31
Tabel 2.
Grupurile Politice din PE 2014
Gr. PPE S&D ALDE Verzi/ALE GUE/NGL CRE EFDD NI
Țări
M.Br Labour,
4,020,646
LD,
1,087,6
33 Green,
1,136,670
SNP,389,5
03
Conservat
ive,
3,792,549 UKIP,
4,376,63
5
Fr UMP,
3,943 ,819
PS+PRG,
2,650,357
MoDem
,
1,884,5
65 E.Ecology,
1,696,442
LF,
1,252,730

FN,
4,712,4
61

Ol CDA,
721,766
PvdA,
446,763
VVD,
571,176
D66,
735,825
GL,
331,594
SP,
458,079
CU-SGP,
364,843

PVV,
644,114

Ger CDU,
8,812,653
CSU,
1,567,448 SPD,
8,003,628

FDP,
986,841
GRUNE,
3,139,274
The Left,
2,168,455
AfD,
2,070,014
Aus OVP,
761,896 SPO,
680,180 NEOS,
229,781 GRUNE,
410,089 FPO,
556,835
It FI,
4,614,364
NCD+UDC+P
PI,
1,202,350 PD,
11,203,23
1

The Other
Europe,
1,108,457
M5S,
5,807,36
2
LN,
1,688,1
97
Sp PP,
4,098,339 PSOE/PS
C,
3,614,232 UPyD,
1,022,2
32
CEU,
851,971 Plural
Left(IP;ex
The Left),
1,575,308
PODEMO
S,
1,253,837
Total 25,722,635 30,619,03
7 7,370,0
24 7,103,572 7,816,866 6,227,406 10,183,9
97 7,601,6
07

32

În tabelul 3, am analizat componența Parlamentului European din legislatura 2019 -2024 și
numărul de voturi pe care grupurile politice proeuropene și antie uropene le -au obținut. În 2019,
Parlamentul E uropean era format din 9 grupuri politice ce constituiau 2 mișcări politice. Prima
mișcare cuprindea 4 grupuri politie proeuropene: PPE cu 21,549,694 de voturi, S&D cu
25,063,273 de voturi, RE cu 14,715,110 de voturi și Verzii cu 15,737,500 de voturi , iar împreună
aceste grupuri polit ice au 77,065,577 de voturi . A doua mișcare cuprinde grupurile politice
antieuropene: GUE/NGL cu 5,736,936 de voturi, CRE cu 5,605,184 de voturi, EFDD/5 STAR cu
9,817,622 de voturi, ID cu 19,215,714 de voturi și NI cu 1,02 5,411 de voturi, iar împreună aces te
grupuri politice au 41,400,867 de voturi.
Tabel 3.
PRO -UE 70,81 5,268 ANTI -UE 31,829,876
Grupurile Politice din PE 2019
Gr. PPE S&D RE Verzi/ALE GUE/N
GL CRE EFDD/
5
STAR ID NI
Țări
M.Br Labour,
2,347,2
55 LD,
3,367,284 Green,
2,023,380
SNP,
594,553 Conserva
tive,
1,512,147 Brexit
Party,
5,248,
533
Fr LR,
1,920,
407 PS+PR
G+..
1,403,1
70 LREM+Mo
dem,
5,079,015 E.Ecologie,(G
reens)
3,055,023 FI,
1,428,5
48
RN,
5,286,9
39
Ol CDA,
669,55
5 PvdA,
1,045,2
74 VVD,
805,100
D66,
389,692 GL,
599,283 FvD,
602,507
SGP,
375,660

Ger CDU ,
8,437,
093
CSU, SPD,
5,914,9
53 FDP,
2,028,353 Grune,
7,675,584 The
Left,
2,056,0
10 AfD,
4,103,4
53

33

În tabelul 4 am calculat evoluția celor două miș cări între cele 3 tururi de alegeri
europarlamentare. Mișcarea proeuropeană între 2009 și 2014 pierde 10,279,156 de voturi, dar
recuperează între 2014 și 2019 , 6,250,30 9 de voturi . Pe toată perioada de 10 ani , de la 81,094,424
de voturi câte avea în 2009 , ajunge la 77,065,577 de voturi, având o scădere de 4,028,847 de voturi.
Mișcarea antieuropeană între 2009 și 2014 câștigă 12,744,201 de voturi, între 2014 și 2019 li se
mai adaugă 9,570,991 de voturi. Pe toată perioada de 10 ani mișcarea antieuropeană, de la
19,085,675 de voturi câte avea în 2009, ajunge la 41,400,867 de voturi, având o creștere totală de
22,315,192 de voturi. Rata de participare la vot pe toate cele 28 de țări membre UE, în 2009 a fost
de 42.97%, în 2014 a fost de 42.61%, iar în 2019 a fost de 50.95%.
Tabel 4.
ANI ALEGERI PRO -UE ANTI -UE RATA PARTICIPARE
UE28
2009 81,094,424 19,085,675 42.97%
2014 70,815,268 31,829,876 42.61%
2019 77,065,577 41,400,867 50.95%
2009 -2014 -10,279,156 +12,744,201
2014 -2019 +6,250,309 +9,570,991
2009 -2019 -4,028,847 +22,315,192
2,354,
817
Aus OVP,
1,305,
956 SPO,
903,151 NEOS,
319,024 Grune,
532,193 FPO,
650,114
It FI,
2,351,
673 PD,
6,089,8
53
FDI,
1,726,189 M5S,
4,569,
089 LN,
9,175,2
08
Sp PP,
4,510,
193 PSOE/P
SC,
7,359,6
17 C’s,
2,726,642 Republics
Now,
1,257,484 Podem
os-Iu,
2,252,3
78 VOX,
1,388,681 Juntsx
1,025,
411

Total 21,549
,694 25,063,
273 14.715.110 15,737,500 5,736,9
36 5,605,184 9,817,
622 19,215,
714 1,025 ,
411
PRO -UE 77,065,577 ANTI -UE 41,400,867

34
Din datele analizate se poate vedea faptul că, la nivelul celor 7 state memb re ale Uniunii
Europe ne, mișcărea anti-UE și an ti-democratică se află într -o ascensiune în decur sul ultimilor 10
ani dublându -și numărul votanților și încă puțin peste , ajungând de la 19,085 ,675 la 41,400.867.
În timp ce mișcarea proeuropeană și prodemocratică se află în declin de la 81,094,424 la
77,065,577 .
În pri mul rând, mișcarea anti -UE cu fiecare tur de alegeri europarlamentare crește cu
aproximatic 11 milioane de voturi, ceea ce ar putea face ca la următoarele alegeri europarlamentare
din 2024 mișcarea anti-UE să obțină aproximativ 5 2 de milioane de voturi dac ă acest trend se
păstrează. În al doilea rând, mișcarea pro -UE pierde mai multe voturi decât poate recupera ,
deoarece a pierdut aproximativ 4 milioane de voturi cu fiecare tur de alegeri , ceea ce ar putea face
ca la următoarele alegeri din 2024 să obțină a proximativ 73 de milioane de voturi dacă acest trend
se păstrază. De asemenea, dacă e să luăm în considerare prezența, o prezență ridicată ar
dezava ntaja mișcarea pro -UE, deoarece mai multe voturi noi s -ar duce la mișcarea anti -UE. Cu
aproximativ 3 milioan e de voturi ar lua mai mult din alegătorii ,,noi” mișcarea anti -UE față de cea
pro-UE la o prezență de peste 50% la următoarele alegeri, dacă acest trend se păstrează.
În prima etapă de analiză, am urmărit să văd cât este de mare o mișcar e față de cealaltă și
cum au evoluat în timp, adunâ nd numărul voturilor populare obținute de fiecare grup politic de la
partidele politice naționale. În a doua etapă a analizei mă voi uita la rezultatele alegerilor
parlamentare din cele 7 țări pentru a vedea cum a evoluat v otul popular pentru partidele politice,
ținând cont de cele două mișcări pro -UE și anti -UE din prima parte a analizei.

Marea Britanie
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2005 Labour Party,
9,552,436(35 .2%) Conservative Party,
8,784,915(32.4%) 61.4%(27,148,510)
Liberal Democrat Party(LD),
5,985,454(22%) United Kingdom,
Independence Party(UKIP),
605,973(2.2%)
Scorttish National Party(SNP),
412,267(1.5%) British National Party(BNP),
192,745(0.7%)
Green,
283,414(1%)
Total 16,233,571 9,583,633

35
2010 Labour,
8,606,517(29%) Conservative,
10,703,654(36.1%) 65.1%(29,687,604)
LD,
6,836,248(23%) UKIP,
919,471(3.1%)
SNP,
491,386(1.7%) BNP,
564,321(1.9%)
Green,
285,612(1%)
Total 16,219,763 12,187,446
2015 Labour,
9,347,273(30.4%) Conservative,
11,299,609(36.8%) 66.2%(30,697,525)
LD,
2,415,916(7.9%) UKIP,
3,881,099(12.6%)
SNP,
1,454,436(4.7%)
Green,
1,157,630(3.8%)
Total 14,375,255 15,180,708
2017 Labour,
12,877,918(40%) Conservat ive,
13,636,684(42.3%) 68.8%(32,204,173)
LD,
2,371,870(7.4%) UKIP,
594,068(1.8%)
SNP,
977,568(3%)
Green,
525,665(1.6%)
Total 16,753,021 14,230,752
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2010 16,219,763 12,187,446 65.1%(29,687,604)
2015 14,375,2 55 15,180,708 66.2%(30,697,525)
2017 16,753,021 14,230,752 68.8%(32,204,173)
2010 -2015 -1,844,508 +2,993,262
2015 -2017 +2,377,766 -949,956
2010 -2017 +533,258 +2,043,306

Din datele de mai sus se poate vedea că faptul că, în Marea Britanie, mișcare a anti -UE și
anti-democratică a crescut de la criza economică, adică în perioada 2010 -2017 când au avut loc
alegeri parlamentare , rămâne de văzut cât de semnificativă este creșterea la următoarele alegeri

36
parlamentare din 2022. În timp ce mișcarea prodemoc ratică a piedut o bună parte din voturi la
alegerile parlamentare din 2015 , dar a recuperat în 2017 și se află pe un trend ascendent.
În primul rând, mișcarea anti -UE de la alegerile parlamentare din 2010, imediat următoare
crizei economice, și până în 2 017 au câștigat 2,043,306 de voturi ajungând de la 12,187,446 de
voturi cât aveau în 2010 la 14,20,752 de voturi în 2017. În al doilea rând, mișcarea pro -UE câștigă
de la alegerile parlamentare din 2010 la alegerile parlamentare din 2017, 533,258 de votur i în plus
față de 2010 când aveau 16,219,763 la 16,753,021 de voturi în 2017. Singurul an în care mișcarea
anti-UE a avut mai multă susținere față de mișcarea pro -UE este în 2015 când mișcarea anti -UE
avea o susțin ere cu 805,453 de voturi mai mult decât mi șcarea pro -UE.
De asemenea, o prezență mai mare la vot ar avantaja mișcarea pro -UE pentru că, ar lua mai
multe voturi din cei care nu vin în mod normal la vot față de mișcarea anti -UE. La alegerile
parlamentare din 2015 la o prezență de 66.2% mișcarea pro -UE a luat 14,375,255 de voturi, iar
mișcarea anti -UE a luat 15,180,708 de voturi, o diferență de 805,453 de voturi. La alegerile
parlamentare din 2017 la o prezență de 68.8% mișcarea pro -UE a luat 16,753,021 de voturi, iar
mișcarea anti -UE a luat 14,230,7 52 de voturi o diferență de 2,522,269 de voturi mai mult pentru
mișcarea pro -UE la o prezență de 68.8%. Rezultă că la o prezență de peste 70% mișcarea pro -UE
ar putea lua cu aproximativ 3 milioane de voturi mai mult de la cei care nu votează în mod normal,
față de mișcarea anti -UE.
Se poate spune conform datelor de mai sus că în Marea Britanie are loc o luptă între
mișcarea pro -UE și democratică și mișcarea anti -UE și antidemocratică. Luptă care se va încheia
probabil la următoarele alegeri din 2022 , sau mai repede dacă vor fi alegeri anticipate, cu victoria
mișcării pro -UE, doar dacă va fi o prezență de peste 70% conform datelor analizate de mine și
dacă acest trend se va păstra.

Franța
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular Tur 1
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2007 Union for a Popular Movement(UMP)
10,289,737(39.5%) National Front(FN)
1,116,136(4.3%) 60.4%(26,521,824)
Socialist Party(PS)
6,436,521(24.7%) French Communist Party(PCF)
1,115,663(4.3%)
Democratic Movement,(MoDem)
1,981,107(7.6%)
Green,

37
845,977(3.3%)
Total 19,553,342 2,231,799
2012 UMP,
7,618,326(27.1%) FN,
3,528,663(13.6%) 57.2%(26,369,126)
PS,
7,618,326(29.35%) Left Front(PCF+alti),
1,793,192(6.9%)
Greens,
1,418,264(5.5%)
Total 16,654,916 5,321,855
2017 La Republique En Marche(LRM),
6,391,269(28.2%) FN,
2,990,454(13.2%) 48.7%(23,167,508)
The Republicans(LR,Ex -UMP),
3,573,427(15.8%) La France Insoumise(FI),
2,497,622(11.0%)
PS,
1,685,677(7.4%)
Ecologist(Ex -Greens),
973,527(4.3%)
MoDem,
932,227(4.1%)
Total 13,556,127 5,488,076
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2007 19,553,342 2,231 ,799 60.4%
2012 16,654,916 5,321,855 57.2%
2017 13,556,127 5,488,076 48.7%
2007 -2012 -2,898,426 +3,090,056
2012 -2017 -3,098,789 +166,221
2007 -2017 -5,997,215 +3,256,277

Datele de mai sus ne arată faptul că, în Franța, mișcarea anti -UE se află într -o ascensiune
în ultimii 10 ani,de la 2,231,799 de voturi în 2007 la 5,488,076 de voturi în 2017. În timp ce,
mișcarea pro -UE se află în declin, de la 19, 553,342 de voturi în 2007 la 13,556,127 de voturi în
2017.
În primul rând, mișcarea anti -UE la alegerile parlamentare din 2012, primele după criza
economică din 2008, câștigă 3,090,056 de voturi , însă, la următoarele alegeri din 2017 câștigă doar
166,221 d e voturi în plus față de ce aveau dup ă alegerile din 2012, adică 5,321,855 de voturi. În
al doilea rând, mișcarea pro -UE la alegerile parlamentare din 2012, după criza economică pierde
2,898,426 de voturi, iar până la alegerile parlamentare din 2017 mai pi erde încă 3,098,789 de

38
voturi față de alegerile din 2012 unde avea 16,654,916 de voturi ajungând la 13,556,127 de voturi
în 2017. Astfel, mișcarea anti -UE din 2007 în 2017 câștigă în total 3,256,277 de voturi, iar
mișcarea pro -UE din 2007 în 2017 pierde 5, 997,215 de voturi. Rezultă de aici că, nu toate voturile
pe care le -a pierdut mișcarea pro -UE s -au dus exclusiv către mișcarea anti -UE, ci oamenii nu au
mai votat.
De altfel, faptul că oamenii nu au mai votat la fel de mulți în perioada 2007 -2017 se vede
și în rata de participare la vot la fiecare scrutin parlamentar din cele 3. Dacă e să luăm în
considerare prezența, o prezență scăzută ar avatanja într -o mică măsură mișcarea anti -UE, dar
dezavantajează într -o mare măsură mișcarea pro -UE. La alegerile din 2 012 la o prezență de 57.2%
mișcarea anti -UE a luat doar cu 166,221 mai putine voturi față de 2017 unde prezența a fost și mai
mică doar de 48.7%. Însă, mișcarea pro -UE la o prezență de 57.2% în 2012 a pierdut 2,898,426,
iar în 2017 la o prezență de 48.7% m ai pierde 3,098,789 de voturi , pe când în 2007 la o prezentă
de 60.4% a luat 19,553,342 de voturi . Rezultă că, mișcarea anti -UE are un bazin electoral de până
în 5,5 milioane de voturi, dar care în cazul unei preze nțe mici la vot devine un bazin foarte put ernic.
Pe când, mișcarea pro -UE are nevoie de o prezență de peste 60% la vot pentru a lua cât mai multe
voturi și pentru avea o putere semnificativă .
Dacă acest trend în care tot mai multă lume nu participă la vot se păstrează, în 2022 la o
prezență de 42% -45% mișcarea pro -UE ar lua undeva la 10 mi lioane de voturi, iar mișcarea anti –
UE ar putea ajunge spre 6 milioane de voturi . Se poate spune, conform datelor de mai sus că , în
Franța mișcarea pro -UE nu-și mai poate mobiliza bazinul electoral. Acest lucru po ate să fie cauzat
de faptul că, politienii care -i reprezintă i -au dezamăgit și electoratul nu vrea să -i mai voteze pentru
că ,,toți sunt la fel” și nu are imporatanță cine e la putere, fie electoratul lor trăiește suficient de
bine indiferent de cine este la putere.

Olanda
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2006 Christian Democratic Appeal(CDA),
2,608,573(26.5%) Socialist Party(SP),
1,630,803(16.6%) 80.4%(9,854,998)
Labour Party(PvdA),
2,085,077(21. 2%) Group Wilders(Party for
Freedom(PVV),
579,490(5.9%)

39
Peopless Party for
Freedom&Democacy(VVD),
1,443,312(14.7%) Christian Union(CU),
390,969(4.0%)

Green Left(GL),
453,054(4.6%) Political reformed Party(SGP),
153,266(1.6%)
Democrat66(D66),
193,232(2.0%)

Total 6,783,248 2,754,528
2010 VVD,
1,929,575(20.5%) PVV,
1,454,493(15.4%) 75.4%(9,442,977)
PvdA,
1,848,805(19.6%) SP,
924,696(9.8%)
CDA,
1,281,886(13.6%) CU,
305,094(3.2%)
D66,
654,167(6.9%) SGP,
163,581(1.7%)
GL,
628,096(6.7%)
Total 6,342,529 2,847,864
2012 VVD,
2,504,948(26.6%) PVV,
950,263(10.1%) 74.6%(9,462,223)
PvdA,
2,340,750(24.8%) SP,
909,853(9.7%)
CDA,
801,620(8.5%) CU,
294,586(3.1%)
D66,
757,091(8.0%) SGP,
196,780(2.1%)
GL,
219,896(2.3%)
Total 6,624, 305 2,351,482
2017 VVD,
2,238,351(21.3%) PVV,
1,372,941(13.1%) 81.65%(10,563,456)
CDA,
1,301,796(12.4%) SP,
955,633(9.1%)
D66,
1,285,819(12.2%) CU,
356,271(3.4%)
GL,
959,600(9.1%) SGP,
218,950(2.1%)

40
PvdA,
599,699(5.7%)
Total 6,385,265 2,903 ,795
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2010 6,342,529 2,847,864 75.4%
2012 6,624,305 2,351,482 74.6%
2017 6,385,265 2,903,795 81.65%
2010 -2012 +281,776 -496,382
2012 -2017 -239,040 +552,313
2010 -2017 +42,736 +55,931

Datele de mai sus ne arată că, în Olanda, atât mișcarea pro -UE cât și anti -UE au crescut în
perioada 2010 -2017 când au avut loc alegeri parlamentare. Însă, această creștere înregistrată de
ambele mișcări nu este una semnificativă, deoarece evoluția lor este una constantă în bazinul lor
electoral . În primul rând, mișcarea anti -UE de la alegerile parlamentare din 2010 la alegerile din
2017 a câștigat 55,931 de voturi ajungând de la 2,847,864 de voturi în 2010 la 2,903,795 de voturi
în 2017. În al doilea rând, mișcarea pro -UE de la al egerile parlamentare din 2010 la alegerile
parlamentare din 2017 a câștigat 42,736 de voturi, ajungând de la 6,342,529 de voturi în 2010 la
6,385,265 de voturi în 2017. Această creștere în 2017 a voturilor pentru ambele partide poate să
fie cauzată și de p rezența la vot mai mare de 81.65%, față de ceilalți ani când era de 74.6%,
respectiv 75.4% .
Se poate spune, conform datelor de mai sus că în Olanda nu există o luptă pe o perioadă
mai lungă de timp între mișcarea pro -UE și democratică și mișcarea anti -UE ș i antidemocratică,
deoarece acestea două mișcări coexistă fiecare în bazinul lor electoral fără ca mișcarea pro -UE să
o elimine pe mișcarea anti -UE și invers.

Germania
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezenț ă
2009 Christia Democratic Union(CDU),
11,828,277(27.3%) The Left,
5,155,933(11.9%) 70.8%(44,005,575)
Christian Social Union(CSU),
2,830,238(6.5)
Social Democratic

41
Party of Germany(SPD),
9,990,488(23.0%)
Free Democratic Party(FDP),
6,316,080(14 .6%)
The Greens(GRUNE),
4,643,272(10.7%)
Total 35,608,355 5,155,933
2013 CDU,
14,921,877(34.1%) The Left,
3,755,699(8.6%) 71.5%(44,309,925)
CSU,
3,243,569(7.4%) Alternative for Germany(AfD),
2,056,985(4.7%)
SPD,
11,252,215(25.7%)
GRUNE,
3,694,057(8.4%)
FDP,
2,083,533(4.8%)
Total 35,195,251 5,812,684
2017 CDU,
12,447,656(26.8%) AfD,
5,878,115(12.6%) 76.2%(46,976,341)
CSU,
2,869,688(6.2%) The Left,
4,297,270(9.2%)
SPD,
9,539,381(20.5%)
FDP,
4,999,449(10.7%)
GRUNE,
4,158 ,400(8.9%)
Total 34,014,574 10,175,385
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2009 35,608,355 5,155,933 70.8%
2013 35,195,251 5,812,684 71.5%
2017 34,014,574 10,175,385 76.2%
2009 -2013 -413,104 +656,751
2013 -2017 -1,180,677 +4,362,701
2009 -2017 -1,593,781 +5,019,452

42
Din datele de mai sus se poate vedea faptul că, în Germania, mișcarea anti -UE și anti
democratică se află într -o ascensiune, de la 5,155,933 de voturi în 2009 la 10,175,385 în 2017. În
timp ce, miscarea pro -UE se află într -un mic de clin, de la 35,608,355 de voturi în 2009 la
34,014,574 de voturi în 2017.
În primul rând, mișcarea anti -UE la alegerile parlamentare din 20 13, primele după criza
economică câștigă, doar 656,751 de voturi în plus față de 2009 unde a luat 5,155,933 de votur i,
dar la următoarele alegeri din 2017 câștigă în plus 4,362,701 de voturi. În al doilea rând, mișcarea
pro-UE începând cu alegerile din 2013, pierde 413,104 de voturi, ca mai apoi, la alegerile din 2017
să piardă 1,180,677 de voturi aproape de 3 ori mai m ult, ajungând la 34,014,574 de voturi de la
35,608,355 cât a avut în 2009.
Astfel, mișcarea anti -UE din 2009 până în 2017 câștigă 5,01 9,452 de voturi, în timp ce
mișcarea pro -UE pierde din 2009 până în 2017 , 1,593,781 de voturi. Rezultă de aici că, nu doa r
voturile pe care mișcarea pro -UE le -a pierdut au fost câștigate de mișcarea anti -UE, ci și alte voturi
au fost câștigate de mișcarea anti -UE, acest lucru se poate vedea în rata de participare la vot. La o
rată de participare mare mișcarea anti -UE este av antajată, deoarece reușește să mobilizeze un
electorat care în mod normal nu votează. Rata de participare la alegerile parlamentare din 2017 a
fost de 76.2%, iar mișcarea anti -UE a luat 4,362,701 de voturi în plus față de ultimele alegeri din
2013 unde a l uat 5,812,684 de voturi la o rată de participare de 71.5%. În timp ce, mișcarea pro –
UE la o rată de participare de 76.2%, nu a mai luat niciun vot în plus față de ce a luat în 2013, ba
chiar a pierdut 1,180,677 de voturi din 35,195,251 de voturi cât a luat în 2013.
Dacă acest trend în care participarea la vot crește, la umătoarele alegeri parlamentare la o
prezență de 81%, mișcarea anti -UE ar lua aproximativ 15 milioane de voturi , iar mișcarea pro -UE
ar lua aproximativ 33 de milioane de voturi. Se poate spu ne, conform datelor de mai sus că, în
Germania mișcarea pro -UE nu poate să -și mărească mai mult bazinul electoral de 36 de milioane
de voturi pentru că la o participare mai mare de 70% nu ar mai luat niciun vot în plus față de ce
avea. În timp ce, mișcar ea anti -UE la o prezență mai mare de 70% este avantajată pentru că poate
mobiliza un electorat care în mod normal nu votează.
Austria
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2008 Social Democratic Party o f Austria(SPO),
1,430,206(29.3%) Fredom Party of Austria(FPO),
857,029(17.5%) 78.85%(4,990,952)
Austrian Peoples Party(OVP),
1,269,656(26%)

43
The Green Alternative(GRUNE),
509,936(10.4%)
Total 3,209,798 857,029
2013 SPO,
1,258,605(26.8%) FPO,
962,313(20.5%) 74.9%(4,782,410)
OVP,
1,125,876(24%)
GRUNE,
582,657(12.4%)
The New Austria(NEOS),
232,946(5%)
Total 3,200,084 962,313
2017 OVP,
1,595,526(31.5%) FPO,
1,316,442(26%) 80%(5,120,881)
SPO,
1,361,746(26.9%)
NEOS,
268,518(5.3%)
GRUNE,
194,638(3.8%)
Total 3,420,428 1,316,442
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2008 3,209,798 857,029 78.85%
2013 3,200,084 962,313 74.9%
2017 3,420,428 1,316,442 80%
2008 -2013 -9,714 +105,284
2013 -2017 +220,344 +354,129
2008 -2017 +210,63 0 +459,413

Datele de mai sus ne arată faptul că, în Austria, atât mișcarea pro -UE cât și mișcare anti –
UE au crescut în perioada 2008 -2017 c ând au avut loc alegeri parlamentare. Însă, această creștere
înregistrată de mișcarea pro -UE nu este una semnifica tivă în comparație cu mișcarea anti -UE.
Mișcarea pro -UE nu a are o creștere semnificativă, deoarece la cele 3,209,798 de voturi cât avea
în 2008 mai câștigă 210,630 de voturi până în 2017 și câștigă alegerile cu 3,420,428 de voturi la o
prezență de 80% faț ă de 2008 cînd a fost de 78.85%. În timp ce, mișcarea anti -UE are o creștere
semnificativă, deoarece la cele 857,029 de voturi cât avea în 2008 mai câștigă 459,413 de voturi

44
până în 2017 unde scoate un scor de 1,316,442 de voturi la o prezență de 80% față de 2008 când a
fost de 78.85%.
Am putea spune că, mișcarea anti -UE este avantajată de o prezență de peste 80%, dar nu
va putea să crească foarte mult chiar dacă prezența va fi peste 80% la următoarele alegeri pentru
că, atât îi este bazinul electoral, dac ă va dori să intre la guvernare va trebui să atr agă electorat de
la mișcarea pro -UE. Rezultă de aici că, în Austria va exista o luptă politică între cele două mișcări
atunci când mișcarea anti -UE va reuși să rupă din electoratul mișcării pro -UE.

Italia
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE ANTI -UE Prezență
2008 The People of Freedom(PdL),
13,629,464(37.4%) North League(LN),
3,024,543(8.3%) 80.5%(37,954,253)
Democratic Party(PD),
12,095,306(33.2%)
Union of the Centre(UdC),
2,050,229(5.6%)
Italy of Values(IdV),
1,594,024(4.4%)
Total 29,369,023 3,024,543
2013 PD,
8,646,034(25.4%) Five Star Movement(M5S),
8,691,406(25.6%) 75.2%(35,270,926)
PdL,
7,332,134(21.6%) LN,
1,390,534(4.1%)
Civic Choice(SC;UdC+alții),
2,823,84 2(8.3%)
Total 18,802,010 10,081,940
2018 PD,
6,161,896(18.8%) M5S,
10,732,066(32.7%) 72.9%(33,923,321)
Forza Italia(FI;Ex -PdL),
4,596,956(14.%) LN,
5,698,687(17.4%)
Brother of Italy(FdI),
1,429,550(4.4%)
Total 10,758,852 17,860,303
PRO -UE/D EMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2008 29,369,023 3,024,543 80.5%

45
2013 18,802,010 10,081,940 75.2%
2018 10,758,852 17,860,303 72.9%
2008 -2013 -10,567,013 +7,057,397
2013 -2018 -8,043,158 +7,778,363
2008 -2018 -18,610,171 +14,835,760

Datele de mai sus ne a rată faptul că, în Italia, mișcarea anti -UE și anti -democratică se află
într-o ascensiune clară în ultimii 10 ani, de la 3,024,543 de voturi în 2008 la 17,860,303 de voturi
în 2018 a reușit să ajungă la putere. În timp ce, mișcarea pro -UE se află în declin total, de la
29,369,023 de voturi în 2008 la 10,758,852 de voturi în 2018.
În primul rând, mișcarea an ti-UE de la alegerile din 2008 câștigă aproximativ 7 milioane
de voturi cu fiecare tur de alegeri. În timp ce, mișcarea pro -UE de la alegerile din 200 8 pierde cu
aproximativ 9 milioane de voturi cu fiecare tur de alegeri. În al doilea rând, mișcarea pro-UE pierde
din 2008 în 2018 , 18,610,171 de voturi, iar mișcarea anti -UE în perioada 2008 -2018 câștigă
14,835,760 de voturi. Rezultă de aici că, nu toate voturile pe care le pierde mișcarea pro -UE merg
către mișcarea anti -UE, ci 3,774,411 de votanți nu mai participă la vot. Acest lucru se vede și în
rata de participare la vot care de l a 80.5% în 2008 ajunge la 72.9% în 2018 . O rată de participare
mai mare ar putea avantaja mișcare a pro-UE, deoarece nu ar mai pierde așa multe voturi, în
condițiile în care voturile pe care le pierde , nu merg toate la mișcarea anti -UE.
Se poate spune, conform datelor de mai sus, că aproximativ 8% din electoratul care a fost
pierdut între 2008 și 2018, ar putea vota cu mișcarea pro -UE, dar acest electorat nu mai poate fi
convins de actualele partide politice ce compun mișcarea pro -UE.
Spania
Alegeri Parlamentare.Partide Politice Vot Popular
An PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezenț ă
2008 Spanish Socialist Workers
Party(PSOE),
11,289,335(43.9%) United Left(IU):The Left,
969,946(3.8%) 73.85%(25,900,439)
Peoples Party(PP),
10,278,010(39.9%)
Total 21,567,345 969,946
2011 PP,
10,866,566(44.6%) United Left;The left;
Plural Left(IU -LV),
1,686,040(6.9%) 68.94%(24,666,441)

46
PSOE,
7,008,511(28.8%) Union,Progress&Democracy(UPyD),
1,143,225(4.7%)
Total 17,875,077 2,829,265
2015 PP,
7,236,965(28.7%) We Can(PODEMOS),
5,212,711(20.7%) 69.67%(25,438,532)
PSOE,
5,545,315(22%)
Citiz ens-Party of the
Citizenry(C`s),
3,514,528(13.9%)
Total 16,296,808 5,212,711
2016 PP,
7,941,236(33%) PODEMOS,
5,087,538(21.2%) 66.5%(24,279,259)
PSOE,
5,443,846(22.6%)
C`s,
3,141,570(13.1%)
Total 16,526,652 5,087,538
2019 PSOE,
7,513,142(28 .7%) PODEMOS,
3,751,145(14.3%) 71,8%(26,478,140%)
PP,
4,373,653(16.7%) VOX,
2,688,092(10.3%)
C`s,
4,155,665(15.9%)
Total 16,042,460 6,439,237
PRO -UE/DEMO ANTI -UE/DEMO Prezență
2008 21,567,345 969,946 73.85%
2011 17,875,077 2,829,265 68.94%
2015 16,296,808 5,212,711 69.67%
2016 16,526,652 5,087,538 66.5%
2019 16,042,460 6,439,237 71.8%
2008 -2011 -3,692,268 +1,859,319
2011 -2015 -1,578,269 +2,383,446
2015 -2016 +229,844 -125,173
2016 -2019 -484,192 +1,351,699
2008 -2019 -5,524,885 +5,469, 291

47
Din datele de mai sus se poate vedea faptul c ă, în Spania, mișcarea anti -UE se află într -o
ascensiune în ultimii 10 ani, de la 969,946 de voturi în 2008 la 6,439,237 de voturi în 2019. În
timp ce, mișcarea pro -UE se află într -un declin, de la 21,56 7,345 de voturi în 2008 la 16,042,460
în 2019.
În primul rând, mișcarea anti -UE la alegerile parlamentare din 2011 primile după criza
economică , c âștigă 1,859,319 de voturi. L a următoarele alegeri din 2015 câștigă încă 2,383,446
de voturi în plus față de de anul 201 1, dar la alegerile parlamentare din 2016 suferă un mic declin
și pierde 124,173 de voturi. În al doilea rând, mișcarea pro -UE pierde la primele alegeri, după criza
economică, 3,692,268 de voturi. La următoarele alegeri din 2015 mai pierde încă 1,578,269 de
voturi, ca la alegerile din 2016 să recupereze 229,844 de voturi. După acest moment de o ușoa ră
recuperare mișcarea pro -UE pierde la alegerile din 2019 , 484,192 de voturi. În timp ce, mișcarea –
anti-UE câștigă 1,351,699 de voturi în plus față de 2016 când a suferit niște pierderi . Astfel,
mișcarea anti -UE din 2008 în 2019 câștigă în total 5,997,215 de voturi, iar mișcarea pro -UE din
2008 în 2019 pierde 5,524,885 de voturi. Rezultă de aici că, aproximativ toate voturile pe care le –
a pierdut miș carea pro -UE din 2008 în 2019 au fost câștigate de mișcarea anti -UE.
Acest lu cru se poate vedea și prin rata de participare la vot care de la primele alegeri
parlamentare din 2008 unde a fost înregistrată o prezență de 73.85%, pentru ca apoi să înceapă s ă
scadă până în 2016 unde se înregistrază o rată de participare de 66.5%. și să crească înapoi până
la 71.8%. Dacă o bună parte din voturi pe care le pierde mișcarea pro -UE nu s -ar fi dus la mișcarea
anti-UE, prezența ar fi trebuit să crească, iar voturil e pe care pe care mișcarea pro -UE ar fi trebuit
să fie aceleasi.
Se poate spune, conform datelor de mai sus că , în Spania există o radicalizare a populației
care în 10 ani, de la 969,946 de voturi în 2008 cât avea mișcarea anti -UE, ajunge la 6,439,237 de
voturi în 2019 . Dacă acest trend se păstrează în 10 ani mișcarea anti -UE și antidemocratică ar putea
fi majoritară în Spania.

În ultima parte a analizei voi tes ta teoria oportunității politice, adaptată la mișcarea anti –
UE și anti-democratică din lucrar ea mea. Astfel, succesul mișcării politice anti -UE și anti –
democratice depinde de multititudinea de crize politice, economice și sociale ce au avut loc sau au
loc în interiorul Uniunii Europene , și de care partidele politice inițial exc luse se folosesc ca o
oportunitate politică de context pentru a ajunge să influențeze sistemul politico -social, lucru pe
care nu ar fi putut să -l realizeze în lipsa acestor crize prin care trece Uniunea Europeană.

48
Uniunea Eu ropeană în ultimi i 10 ani s -a confruntat cu crize e conomice, politice și sociale
pe care le -am descris mai sus în lucrare. Însă, empiric am constat faptul că, din cele 7 crize descrise
de mine mai sus în lucrare doar 4 , criza economică, criza imigranților, Statul Islamic și lupta
împotriva terorismului, B rexit, au avut un impact major asupra legitimității Uniunii Europene ce
vine în primul rând de la statele naționale . Celelalte crize cum ar fi, ,,Primăvara Arabă”, criza și
războiul din Ucraina nu au avut un impact așa de mare asupra structurii interne și legitimității.
Criza din Grecia a fost rezolvată între timp de guvernul Tsipras, cel puțin pe moment, ținând cont
de recomandările venite de la Comisia Europeană.
Însă, criza economică, cri za imigranților, atacurile terroriste și Brexit au avut ș i au un
impact asupra mișcărilor anti -UE din țările alese pentru lucrarea aceasta . Impactul pe care aceste
crize le -au avut asupra Mării Britanii, Franței, Olandei, Germaniei, Austriei, Italiei și Spaniei este
diferit în fiecare dintre acestea , deoarece nu toate crizele respective au influențat sau influențează
la fel în interiorul statelor respective.
Criza economică din 2008 a influențat în Marea Britanie, Franța, Germania, Austr ia, Italia,
Spania, deoarece mișcarea anti -UE din țările respective a luat voturi în plus f ață de ultimele alegeri,
după cum urmează.
În Marea Britanie , criza economică a avut un impact mare. Î n perioada 2010 -2015 , imediat
după c riza economică mișcarea anti -UE a câștigat 2,993,262 de voturi în plus față de ultima
perioadă, în timp ce mișcare pr o-UE pierde voturi.
În Franța, criza economică a avut un impact mare. În perioada 2007 -2012 când a avut loc
criza economică, mișcarea anti -UE a câștigat în plus față de ultimele alegeri 3,090,056 de voturi,
în timp ce mișcarea pro -UE pierde voturi.
În Ge rmania, criza economică nu a avut un impact foarte mare. În perioada 2009 -2013,
când a avut loc criza economică, mișcarea anti -UE a câștigat în plus 656,751 de voturi față de
ultimele alegeri.
În Austria, criza economică a avut un impact mediu. În perioad a 2008 -2013, când a avut
loc criza economică, mișcarea anti -UE a câștigat în plus 105,284 de voturi față de ultimele alegeri.
În Italia, criza economică a avut un impact foarte mare. În perioada 2008 -2013, când a a vut
loc criza economică, mișcarea anti -UE a câștigat în plus 7,057,397 de voturi față de ultimele
alegeri, în timp ce mișcarea pro -UE pierde 10,567,013 de voturi.
În Spania, criza economică a avut un impact mare. În perioada 2008 -2011, când a avut loc
loc criza economică, mișcarea anti -UE a câșt igat 1,859,319 de voturi în plus față de ultimele
alegeri, în timp ce mișcarea pro -UE pierde 3,692,268 de voturi.

49
În Olanda, criza economică nu a avut un impact. În perioada 2010 -2012, când a avut loc
criza economică, mișcarea anti -UE a pierdut 496,382 de voturi.

Criza imigranților ș i atacur ile terroriste , ambele au început după 2015 și au influențat în
Franța, Olanda , Germania, Austria, Italia, deoarece mișcarea anti -UE a luat voturi în plus față de
ultimele alegeri după cum urmează.
În Franța, criza imigranților și atacurile ter roriste au avut un impact foarte mare, dar acest
lucru nu se vede în voturile pentru mișcarea anti -UE, deoarece aceasta câștigă doar 166,221 de
voturi în plus față de ultimele alegeri . În timp ce mișcarea pro -UE pierde 3,088,789 de voturi , iar
prezența la alegeri este sub 50% .
În Olanda, criza imigranților și atacurile terroriste au avut un impact foarte mare. În
perioada 2012 -2017, mișcarea anti -UE a câștigat 552,313 de voturi în plus față de ultimele alegeri.
În Germania, criza imigranților și atacurile terroriste au avut un i mpact foarte mare. În
perioada 2013 -2017, mișcarea anti -UE a luat 4,362,701 de voturi în plus față de ultimele alegeri.
În Austria, criza imigranților și atacurile teroriste au avut un impact foarte mare. În
perioa da 2013 -2017 , mișcarea anti -UE a luat 354,129 de voturi în plus față de ultimele alegeri.
În Italia, criza imigranților și atacurile teroriste au avut un impact foarte mare . În perioada
2013 -2019 mișcarea anti -UE a luat 7,778,863 de voturi în plus față de ultimele alegeri.
În Spania, criza imigranților și atacurile teroriste nu au avut un impac t. În perioada 2015 –
2016 când aceste crize erau la început, mișcarea anti -UE a pierdut 125,173 de voturi, iar în
perioada 2016 -2019 mișcara anti -UE a câști gat 1,351,699 de voturi în plus. Însă , această creștere
ar putea fi cauza altor lucruri pe care eu nu le -am luat în considerare în ace astă lucrare. Spre
exemplu, ar putea fi cauzată de problema Cataloniei.

Criza p olitică , Brexit , care a început în 2016 și care continuă și astăzi foarte intens,
deoarece Marea Britanie încă nu a părăsit Uniunea Europeană , la 3 ani după referendum. În
perioada 2015 -2017, pe fondul negocierilor pentru acordul de ieșire , mișcarea anti -UE pierde
949,956 de v oturi față de ultimele alegeri , în timp ce mișcarea pro -UE câștigă 2,377,766 față de
ultimele alegeri. Acest lucru poate să se vadă și în contextul crizei imigrației și atacurilor terroriste
în care populația a votat rațional pentru mișcările pro -UE, ceea ce înseamnă că aceste crize nu au
avantajat mișcarea anti -UE.
Brexitul nu are un impact doar asupra mișcări anti-UE d in Ma rea Britanie, ci dă teme de
discurs uri politice și celorlalte mișcări din Franța și Italia, care prin lide ri lor au spus în nenumărate

50
rânduri că , dacă vor ajunge la putere vor organiza un referen dum cu privire la ieșirea țări din
Uniunea Europeană. Brexitul are un impac foarte mare negativ asupra legitimității Uniunii
Europene, deoarece dacă o ț ară consolidată democratic și cu o economie puternică dorește să
părăsească Uniunea Europeană, înseamnă că ceva nu este în ordine cu Uniunea Europeană .
Teoria oportunităților politice adaptată pentru lucrarea mea este validă , deoarece criz ele
economice, politice și s ociale ce au avut loc în inter iorul Uniunii Europene în ultimii 10 ani a u dus
la crearea unei val au tocratic și anti -UE. Mișcările politice ce fac parte din acest val, au ajuns să
influențeze și chiar să controle ze, în cazul Italiei, sistemul polit ico-social din inte riorul celor 7
țări alese pentru lucrare , dar și în structura politică și socială a Uniunii Europene.

51
4. Concluzii

4.1 Concluziile datelor cercetării

Democratizarea respectiv autocratizarea sunt două fenomene diferite pe care un stat poate
să le aibă atunci când dorește să facă o schimbare de regim politic . Lucrarea a pus accentul pe
autocratizare, procesul în care un st at face trecerea de la un regim democratic la unul autoritarist.
Conform ciclurilor istorice , sintetizate de Samuel P. Huntington , ultimul val al democrati zării la
nivel global s -a încheiat la începutul anilor 1 990 și până în ziua de azi nu a fost urmat de un contra
val autocratic. În această lucrare am dorit să ofer un răspuns la întrebarea mea de cercetare cu
privire la evoluția, sau existența unui val autocratic în Europa Centrală și de Est.
Tema lucrării de față s -a bazat pe o adaptare a teoriei oportunităților politice care spune că,
succe sul unei mișcăr i nedemocratice și împotriva Uniunii Europene depinde de multitudinea de
crize politice, economice și sociale ce au avut loc sau au loc în in teriorul Uniunii Europene, și de
care partidele politice inițial excluse se foloses c ca o oportunitate politică de context pentru a
ajunge să influențeze sistemul politico -socia l, lucru pe care nu ar fi putut să -l realizeze în lipsa
acestor crize prin care trece Uniunea Europeană. Testarea acestei teorii a mișcări lor sociale în
contextul valului autocratic din Europa Centrală și de Vest s -a realizat pe 3 dimensiuni.
În prima parte a analize i am umărit să văd cât este de mare mișcarea pro -UE și mișcarea
anti-UE la nivelul Uniunii Europene în cele 7 țări din Europa Centrală și de Vest, de la criza
economică din 2008 și până la ultimele alegeri europarlamentare din 2019 . Am putut realiza acest
lucru calculând diferența voturilor populare pentru fiecare mișcare în parte, în cei 3 ani în care
au avut loc alegeri europarlamentare începând cu alegerile din 2009. Rezultatele la care am ajuns
au arătat că , mișcarea anti -UE de la criza economică din 2008 și până la alegerile din 2019 și -a
dublat numărul voturile populare , de la 19,085,675 de voturi în 2009 la 41,400,867 de voturi în
2019 , crescând cu aproximativ 10 milioa ne de voturi la fiecare scrutin europarlamentar.
În a doua parte a analizei am urmărit să văd cum a evoluat mișcarea anti -UE și mișcarea
pro-UE în interiorul celor 7 țări alese de mine. Am putut realiza aces t lucru calculând diferența de
voturi obținută de fiecare mișcare în parte , ca urmare a votulul popular în cadrul alegerilor
parlamentare din fiecare țară c e au avut loc de la criza economică din 2008 până în 2019 .
Rezultatele la care am ajuns sunt umăroarele : în Marea Britanie ambele mișcări au evoluat, dar
evoluția mișcării pro -UE nu este una semnificativă ; în Franța mișcarea anti -UE se află în
ascensiune, iar mișcarea pro -UE se află în declin; în Olanda ambele mișcări au evoluat, în

52
Germania mișcarea anti -UE se află în ascensiune, iar mișcarea pro -UE se află în declin; în Aust ria
ambele mișcări au evoluat, dar evoluția mișcării pro -UE nu este una semnificativă în comparație
cu cea a mișcării anti -UE; în It alia mișcarea anti -UE a avut o ascensiune foarte mare ajungând la
putere, iar mișcarea pro -UE se află în declin total; î n Spania mișcarea anti -UE a evoluat și se află
în ascensiune, iar mișcarea pro -UE se află în declin.
În urma primelor dimensiuni ale analizei , am putut testa teoria oportunităților politice
adaptată la lucrarea mea și am constatat că este este validă în contextul celui de -al treilea val al
autocr atizării di n Europa Centrală și de Vest , deoarece crizele economice, politic e și sociale ce au
avut loc în interiorul Uniunii Europene în ultimii 10 ani au dus la crearea și dezvoltarea unor
mișcări anti -UE și anti -democratice ce au ajuns să influențeze și să controleze actualul sistem
politico -social.
4.2 Limitele cercetării

Scopul lucrării de mai sus a fost acela de a arăta în ce măsură apariția unui val al
autocratizării după cel al democratizării din anii 1990 , este dat de o oportunitate politică de context,
cum ar fi crizele economice, politice și sociale din Europa Centrală și de Ve st, ce sunt folosite ca
tactici de mobilizare a mișcărilor sociale de către partidele politice ce nu fac parte din procesul de
luare a decizilor în sistemul pol itico-social actual . În lucrarea de față, am reușit s ă arăt doar într-
mică măsură acest lucru, deoarece nu am luat în calcul toate nuanțele. Spre exemplu, sistemul
electoral și sistemul politic diferit di n fiecare țară , siste me ce fac ca lucrurile din scena politică sau
desfășurarea evenimetelor dintr -un stat să capete anumite particularități ce nu pot fi aplicate
celorlalte state.
O altă limită impusă acestei lucrări de cercetare este dată de lipsa datelor pe o perioadă mai
lungă de timp , dar și a evenimentelor care încă nu s -au petr ecut. Aces t subiect de cercetare necesit ă
o perioadă mai lungă de timp, deoarece încă nu avem finalul evenimentelor istorice ce se petrec în
prezent în interiorul Uniunii Europene și în interiorul statelor membre.
Numărul mic de state alese pen tru această analiză , reprezintă o altă limită impusă lucrării,
deoarece Uniunea Europeană este formată din 28 de state, iar eu am ales doar 7 dintre ele , ceea ce
nu-mi oferă un răspuns complet cu privire la cauzele ce duc la apariția acestui val.
Prin această lucrare de cercetare, am reușit s ă descriu ș i să explic doar o mică parte a
complexivității evenimentelor ce au loc în zilele noastre în Europa. Pe viitor doresc să -mi continui
cercetările pe aceste evenimente complexe, r ealizând studii mai largi și mai bine realizate ce iau
în considerare mai mulți factori.

53
5.Bibliografie

1. Andrew Moravcsik ,,In Defence of the Democratic Deficit: Reassessing Legitimacy in the
European Union” , Blackwell Publishers, Harvad University, 2002, pp.603 -624
2. Bob Edwards ,, Resource mobilization theory” în ,,The Blackwell Encyclopedia of
Sociol ogy” ed. George Ritzer , Blackwell Publishing , Oxford, 2007, pp. 3901 -3905
3. David Meyer ,,Political opportunities” în ,,The Blackwell Encyclopedia of Sociology” ed.
George Ritzer, Blackwe ll Publishing, Oxford, 2007, pp. 3447 -3450
4. David Meyer, Suzanne Staggenborg ,,Movements, Countermovements, and the Structure
of Political Opportunity” A merican Journal of Sociology, 1996, pp. 1628 -1660
5. European Commision, Economic and Financial Affairs ,, Economic Crisis in Europe:
Causes, Consequences and Responses” vol. European Economy , Office for Official
Publications of the European Communities, Luxembourg, 2009, pp. 1 -87
6. European Commission ,,Eu`s response to the ,,Arab Spring” Bruxelles 16.12.2011
https://bit.ly/2Yfbe6C
7. Gary Marks, Doug McAdam ,,Social movement and the changing structure of political
opportunity in the European Union” West European Politics, 1996, pp.249 -278
8. Global Economic Dynamics ,,The Grexit Explained by the Global Economic Dynamics
Project” GED, 2016 https://bit.ly/2X7up16
9. Hanspeter Kriesi, Ruud Koopmans, Jan Willem Duyve ndak, Marco Giugni ,,New social
movements and political opportunities in Western Europe” European Journal of Political
Research , 1992, pp. 219 -244
10. Huntington, Samuel P. "Democracy's third wave." Journal of democracy 2.2 1991, pp 12 –
34.
11. Juan Linz ,,Totalitarian and Authoritarian Regimes” Lynne Rienner Publisher, Boulder,
2000 pp. 159
12. Kristin Archick ,,The European Union: Ongoing Challenges and Future Prospects”
Congressional Research Service, 2018 pp. 13 -16
13. Pascale Davies ,,Why Europe is still fightting the war on terror” Euronews, 19.03.2019
https://bit.ly/2XwcTI4
14. Peter Cluskey ,,Deaths from Terrorism in Europe have spiked since 2014” The Irish Times,
16.06. 2017 https://bit.ly/31Vt4h9

54
15. Piortr Buras, Anthony Dworkin, Fracois Godement, Daniel Levy, Mark Leonard, Kadri
Liik ,,Ten global consequences of the Ukraine crises” European Council On Foreign
Realations, 2014, https://bit.ly/2X8CoQ 2
16. Ruud Koopmans and Paul Statham ,,Ethnic and Civic Conception of Nationhood and the
Differential Success of the Extreme Right in Germany” în ,,How Social Movement Matter”
ed. Marco Giugni, Doug McAdam, Charl es Tilly, University of Minnesot a Press,
Minneapolis, vol. 10, 1999, pp. 225 -251
17. Steven Buechler ,,New social movement theory” în ,,The Blackwell Encyclopedia of
Sociology” ed. George Ritzer, Blackwell Publishing, Oxford, 2007, pp. 3208 -3210
18. Verta Taylor ,,Conten tion, tactical r epertoires of” în ,,The Blackwel l Encyclopedia of
Sociology” ed. George Ritzer, Blackwe ll Publishing, Oxford, 2007, pp. 779-782
19. Will Kenton, ,, Brexit” Inve stopedia 24.05.2019 https://bit.ly/2HaoYuW

6.1 Resurse online

6.1.1 Grupuri Politice Parlamentul European
1. Grupul P artidului Popular European(PPE) www.eppgroup.eu
2. Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul
European(S&D https://www.socialistsanddemocrats.eu/
3. Renew Europe(RE)/Ex – Grupul Alian ței Liberalilor și D emocraților pentru
Europa(ALDE) https://www.reneweuropegroup.eu/
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană(Verzi/ALE) https://www.greens -efa.eu/
5. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică(GUE/NGL)
https://www.guengl.eu/
6. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni(CRE) https://ecrgroup.eu/
7. Grupul Europa Libertății și Democrației Directe(EFDD) 5 STAR/EX -Grupulul
Europa Libertății și Democrației(EFD) http://www.efddgroup.eu/
8. Grupul Europa Națiunilor și a Libertății (ID) http://www.enf.eu/
9. Grupul Eurodeputaților neafiliați(NI) /BBC NEWS ,,European Parliament: Guide
to the Political Groups” BBC 21.10.2015 https://bbc.in/2xgSNT 6

55
6.1.2 Surse alegeri parlamentare
1. Marea Britanie http://electionresources.org/uk/
2. Franța http://electionresources.org/fr/
3. Olanda http://electionresources.org/nl/
4. Germania http://electionresources.org/de/
5. Austria http://electionresources.org/at/
6. Italia http://electionresources.org/it /
7. Spania http://electionresources.org/es/index_en.html
6.1.3 Surse alegeri europarlamentare
Partidele politce naționale în grupurile politie din Parlamentul European
https://bit.ly/2JaYXtN
1.Marea B ritanie
2009 European Election Data https://bit.ly/2RBuGbu
2014 BBCNEWS UK European election https://bbc.in/2WZmClS
2019 BBCNEWS UK European election https://bbc.in/2EV6fAi
2.Franța.
2009 Ministere de L”Interieur https://bit.ly/31WC1XU
2014 Ministere de L ”Interieur https://bit.ly/2IJpLlD
2019 LegiFrance https://bit.ly/2NecVQH
3.Olanda
2009 https://www.verkiezingsuitslagen.nl/verkiezingen/detail/EP20090604
2014 https://www.verkiezingsuitslagen.nl/verkiezingen/detail/EP20140522
2019 https://www.verkiezingsuitslagen. nl/verkiezingen/detail/EP20190523
4.Germania
2009 https://www.bundeswahlleiter.de/en/europawahlen/2009.html
2014 https://www.bundeswahlleiter.de/en/europawahlen/2014/ergebnisse/bund -99.html
2019 https://bundeswahlleiter.de/en/europawahlen/2019/ergebnisse/bund -99.html
5.Austria
2009 European Election Data https://bit.ly/2RBuGbu

56
2014 http://euwahl2014.bmi.gv.at/
2019 https://wahl19.bmi.gv.at/
6.Italia
2009 Ministero dell Interno https://bit.ly/2LgPiEv
2014 Ministero dell Interno https://bit.ly/2ZKLy25
2019 https://bit.ly/2YQEgJS
7.Spania
2009 Ministerio Del Interior https://bit.ly/2KEufMC
2014 Ministerio Del Interior https://bit.ly/2YjqWOo
2019 Ministerio Del Interio r https://bit.ly/2XxarRu