. Capitolul Viii [627316]

276 CAPITOLUL VIII

8. CONCLUZII FINALE. CONTRIBUȚII PERSONALE.
PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI.

1. Complexitatea tot mai ridicată a structurilor economice naționale și a
interconexiunilor lor la nivel mondial crează probleme suplimentare în procesul de
adaptare la cerințele noului model de dezvoltare economică, socială și culturală,
operaționalizat în plan local și regional.
Se consideră că în context pentru economia românească este necesar să se
contureze o posibilă nouă structură economică la orizontul anilor 2025 -2035.
Dificultățile legate de identificarea și implementarea unei structurii economice
optime sunt amplificate de faptul că nu există recunoscută o structură ideală, fie ea și
numai din punct de vedere teoretic, care să poată fi aplicată tuturor țări lor, regiunilor sau
în plan global.

2. Rezultatele, exemplificative pentru România în ultimii 19 ani, evidențiază
caracterul conjunctural al evoluției structurilor, precum și faptul că procesul de
restructurare mai ales în industrie a fost lent și a avut o eficiență scăzută.

3. În contemporaneitate, structurile economice ocazionează anumite tipuri de
comportamente ale agenților economici, care par a infirma asumările tradiționale,
manifestate în latura cantitativă maximizată a producției fizice.
Mai degr abă se asistă la maximizarea preferințelor (cerințelor), care la rândul lor
determină noi comportamente economico -productive.
În esență, sunt posibile examinări asupra probității conținuturilor din noile teorii
economice care ar trebui să fie dominate de r easumarea teoriilor de căutare rațională din
structurile economice evolutive.

4. Faptul că economia slab structurată se caracterizează printr -o stabilitate
expectată redusă face ca nivelul costurilor de tranzacție să fie excesiv.
Din punct de vedere compo rtamental, economia slab structurată se
caracterizează printr -o atrofiere accentuată a demarcației dintre partea sa oficial
înregistrată (economia contabilizată) și acompaniamentul său neinclus în conturile
naționale.
Relativizarea acestei demarcații îngr eunează vizibil managementul
macroeconomic.
Frecventele erori de predicție ale organismelor cu atribuții în acest domeniu, –
privind atât evoluția principalilor indicatori, cât și efectele unor acte normative sau
măsuri de politică economică, – sunt întâl nite în structura economică a României.
Problema esențială constă în definirea căilor de surmontare a stării generale
descrise, adică transformarea economiei românești într -un sistem de piață structurat și
funcțional .

5. Se apreciază că, practic, contin uarea procesului de restructurare a economiei
românești se poate face prin implementarea unui pachet de politici bazate pe
următoarele principii:
a) utilizarea unui set coerent de măsuri corective;
b) compatibilizarea structurilor intrasectoriale;

277 c) ajustarea și c onsolidarea structurilor economice.
Ajustarea în sectorul industrial trebuie să fie corelată cu obiectivele de creștere
a competitivității externe și a productivității interne, în raport cu toți factorii de
producție, prin:
a) amplificarea procesului de remo delare a capacității și structurii producției
industriale;
b) secvențializarea procesului de selecție și redimensionare a agenților
economici angajați în procesul de restructurare;
c) finalizarea procesului de privatizare a societăților comerciale din industrie ;
d) restructurarea sectoarelor energo și material intensive, a celor cu
supracapacități;
e) revigorarea și valorificarea eficientă a potențialului național de cercetare și
dezvoltare;
f) creșterea potențialului concurențial;
g) dezvoltarea accelerată, externaliza rea și specializarea serviciilor;
h) creșterea în ritm susținut a volumului și eficienței exportului;
i) valorificarea poziției geografice a României.

6. Se concluzionează că în România, în intervalul 1990 -2005 așa numiții
„arhitecți neoliberali ai privatiză rii” au operat conform conceptului de „ fuzzy
proprietate ”.
Interesele și rezistențele în procesul privatizării, prin intersecție au fost
adjudecate de relațiile ce țin de „putere” și „politică”.
S-a idealizat imaginea „exclusivității proprietății private ”, iar identitățile sociale
au fost supuse manevrării.
Unele noțiuni aferente procesului de trecere la proprietatea privată au fost
lansate în înțelesuri/accepțiuni orientate, pentru a genera indistincție/nedistincție în
mulțimea de motivații și justifică ri pentru transferul fizic al proprietăților.

7. Dimensiunile securității mediului economic sunt în conexiune cu: 1) eficiența
legislației; 2) stabilitatea acceptabilă macroeconomică și politică, și 3) credibilitatea
guvernului/guvernării de a -și asuma r ol investițional/de investitor.
În România, mediul economic considerat nesigur produce cel puțin două
categorii de efecte: 1) o scăzută așteptare în rândul investitorilor în privința recuperării
cheltuielilor și 2) dispersarea posibilelor rezultate (veni turi).

8. În analizele economice contemporane se acreditează ideea că schimbările de
sistem de la economia centralizată, de comandă la cea descentralizată, de piață produc
dezorganizare convențională în structurile economice.
În structurile economice, de zorganizarea nu este produsă exclusiv de procesul
tranzițional de la un sistem productiv -economic la altul, ci și de situații (cazuri)
operaționale contextuale. Din rândul acestora se amintesc:
a) ruperea lanțurilor de producție;
b) slăbirea raporturilor între firmele de stat și beneficiarii acestora;
c) declinul ieșirilor ( outputs) accentuat de complexitatea producției în
sectorul de stat.

9. Atunci când într -o țară au avut loc reforme democratice s -a instaurat o nouă
stare de permisivitate, similară cu liberta tea reinventată, îmbunătățită.

278 Un astfel de câmp permisibil pentru noi acțiuni, ocazionează formularea de
viziuni devolutive .
Participarea civică pentru consultări determină incluziunea civică în aliniamente
populare, care creează instrumente ce avansează orizonturile acționale spre „populism”.
Apare o nouă retorică și este invocat accesul la „drept” sau drepturi. Sunt căutate
conexiuni sau reconexiuni, care devin suport relațional complex pentru o „propunere
politică” a unor grupuri (colectivități) sau a unei întregi națiuni.
Astfel de imagini s -au derulat și în mediul economic, politic și social din
România, în perioada 1990 -2008.
S-a observat că în România, în intervalul menționat (1990 -2008), au fost
operaționalizate tehnici de erodare a rolului comun ităților locale, atunci când se mizează
pe evoluția „concentraționară”, și au fost catalogate caracteristicile negative ale
guvernului atunci când este formalizată „devoluția”.

10. Până în anul 2000 se consideră că devoluția , respectiv schimbările în tre nd
negativ, de detensionare spre relansare a structurilor economice europene înregistrează
accent relevant.
În continuare, după anul 2000 se observă că urmare a acestui proces s -au
petrecut și se petrec recalibrări majore ale aranjamentelor preexistente de politică
economică europeană.
Analizele referitoare la relațiile între România și UE în privința evoluțiilor
structurilor economice înfățișează preponderent „supunerea” și „ralierea” economiei
românești, prin „ devoluție” , mizând pe tentativa de creare a p remiselor de articulare cu
structura economică generală europeană prin rearticulare structurală .
În context formal instituțional România a aderat la UE, dar structura sa
economică încă urmează calea procesuală a integrării în economia europeană.

11. O an umită stabilitate intrinsecă a aranjamentelor/situațiilor preexistente în
structura economică de ansamblu a României arată că durabilitatea (sustenabilitatea)
aranjamentelor post -devolutive este slabă, iar unele noi situații economico -productive și
sociale sunt vulnerabile și pot fi contestate.
De aceea, se consideră că este necesară identificarea caracteristicilor structurale
și de comportament distinctiv , aferente transformărilor la care este supusă structura
economică de ansamblu a României, odată cu in cluderea țării în rândul membrilor cu
drepturi depline în UE.
În astfel de circumstanțe, se sugerează adoptarea conceptului de devoluție
competitivă .
Noile aranjamente post -devolutive trebuie să fie ofensive, în avantajul
economiei naționale, pentru ca ac easta să devină competitivă în economia regională,
comunitară.

12. Structura economică de ansamblu a României, în perioada de după anul
2007, odată cu includerea sa oficializată în economia regională a UE trebuie să facă față
procesului de integrare efect ivă, ținând seama, în principal, de următoarele
caracteristici de politică economică UE:
– varietatea;
– tendința de convergență a cadrului formal economic;
– diversificarea rețelelor de substrategii de integrare;
– articularea elementelor de reconstrucție a stru cturii economice afectate de
devoluție.

279
Într-un context mai larg, pentru România este posibilă acceptarea
operaționalizărilor structurale economice într -un așa numit „regionalism cooperativ” .

13. Se apreciază că în contemporaneitate schimbările din st ructurile economice
se datorează esențial relației „intrări -ieșiri” ( input -output ) în regim endogen,
recurgându -se la mecanismul evolutiv schumpeterian de „distrugere creativă”.
Se deduce că o astfel de viziune implică reunirea eforturilor pentru formaliza rea
unui nou tip de conținut relațional „intrări -ieșiri”, care să permită derivarea,
diferențierea, respectiv ajustarea cvasi -permanentă a coeficienților „fixați” pentru
„intrări -ieșiri”, astfel încât schimbările tehnologice să fie captate, asumate spre a servi
evoluției generale a structurilor economice.
În fapt, se creează premisele pentru schimbări structurale .

14. Nicicând, pentru o structură economică nu se obține „un final finit”, respectiv un
„echilibru căutat adjudecat definitiv”, întrucât, teoreti c, orizontul operațional proiectat este infinit.
De aceea, este posibil să se formalizeze „modelul orizontului infinit”, asumat
pentru simplificare în procesul de căutare a echilibrelor productiv -economice.
În esență, se avansează teza că pentru structuril e economice moderne, prin
„căutarea tuturor -echilibrelor”, obținând în manieră compusă „un echilibru general
căutat”, este importantă maximizarea perioadei pe care acesta să se întindă (să
răspundă fiabil și eficient), respectiv să corespundă proiecțiilor perceptibile.

15. Între structura economică și deficitul de alocare/realocare a capitalului se
instituie legături, care odată formalizate folosesc elaboratorilor de politici.
În context, se manifestă și vehicularea resurselor structurale . Acestea se refer ă
la constrângeri (restricții), limite ale cererilor externe mobiliare și non -mobiliare,
substituții masive forțate (materiale și financiare), la care se adaugă „zgomotul
informațional” perturbator din structurile economice.
Într-o astfel de viziune, în ra port cu puterea sa endogenă, structura economică
generală poate fi considerată un „mecanism homeostatic”.

16. În ultimii ani (după 2005), atât în România cât și în plan internațional este
întâlnit un nou tip de concentrare asupra „conținutului economic”, aferent
operaționalizărilor inovative productive -reproductive la nivel microeconomic (firme)
cât și macroeconomic (țară, regiuni și în plan global).
Rezultă că pentru evaluarea riscului în economie, în general, sunt necesari cel
puțin 5 operatori metrici (operatori de măsurare ) pentru înlăturarea nedeterminărilor în
privința cunoașterii fezabilității avansului sistemelor de producție, deci în legătură cu
identificarea și contracararea riscurilor ( riscul de țară, riscul financiar, riscul economic
și cel de rating).
În mod obișnuit, România captează concluziile și etichetările (clasificările)
periodice oferite de o agenție sau alta de analiză de risc.
În principal, agențiile amintite nu pot fi suspectate de subiectivism sau tendință
de inducere intenționată a unui calificativ din gama standardizată de calificative,
întrucât prestanța și prestigiul lor internațional mărginesc abaterile de la realitățile
percepute.
Totuși, aproximațiile rezidă din metodologiile de calcul, volumul de date
colectate și procesate, relevanța informațiilor, capacitatea de a opera cu sisteme
probabilistice cu înalt grad de rezoluție și predicție ș.a.

280
17. Se consideră că într -un mod cu totul eronat, afirmat ca neafectant de riscuri,
se asistă în contemporaneitate la recunoașterea cvas i-unanimă a rolului esențial,
fundamental jucat de piață în modul de producție capitalistă, în care cererea și oferta
așa-zis „liberă” determină „ce să se producă”, și anume doar „ceea ce se vinde”.
Firmele au devenit „servitoarele pieței”. Întreprinderi le sunt subjugate de piață, a
cărei supremație pare a fi absolută.
În mod cu totul surprinzător, oamenii (managerii) se supun și ei pieței.
Se vorbește chiar de „cota de piață”, dictată de mecanismul pieței.
Acum, piața este ridicată la rang de imperativ n atural. Există percepția
intangibilității ei; este vorba chiar de o anumită „inamovibilitate a piețelor”. Riscurile
sunt eludate, recunoscute ca doar firesc afectante.
Economiile suferă tulburări datorită piețelor (a se vedea piața financiară a anului
2008) generatoare de criză financiară și, în continuare, începând cu anul 2009
generatoare de criză economică. Piețele susțin că sunt tulburate de către „economiile
tulburate”, în timp ce riscurile se află în planul secund al importanței, adjudecate ca
fenom en firesc, natural.
Ca atare, se avansează ideea că întreprinderile nu trebuie să producă doar sau
chiar ceea ce cere piața, ci în mod esențial ele trebuie să determine piața să ceară ceea
ce ele produc, sau ceea ce se produce.

18. Un alt mod de producț ie decât cel al economiei actuale de piață nu este încă
inventat.
Atenuările conceptuale regăsite în expresii de genul „ economie socială de piață ”
sunt similare cu tentativele de altădată de ameliorare a comunismului, în conținutul
căruia era lansată sinta gma „ comunism/socialism cu față umană”.
Ca o apreciere suis -generică, de economia de piață nu îndrăznește nimeni să se
atingă conceptual, întrucât apare catalogarea celui în cauză ca fiind împotriva acesteia.
Generic, nu este permisă inovarea, transformare a radicală, restructurarea economiei de
piață. Mai mult chiar, riscurile sunt cvasi -pozitivate în comportamentul economic
rafinat, ultramodern.
Dimpotrivă, economiștii, elaboratorii de strategii și gânditorii primordialiști fac
eforturi nedisimulate spre a lăuda, a proslăvi, a consolida, a formaliza și mai mult o
construcție conceptuală precum economia capitalistă de piață pe care o cred veșnică,
fără riscuri și neriscantă.
În baza analizelor efectuate, afirmăm că, în esență, se asistă la „dictatura pseudo –
fericită a pieței”, așa cum se asista acum două -trei decenii, manipulatoriu la „dictatura
proletariatului”.
Democratismul economic este pus în pericol de recunoașterea ideală a
supremației pieței fără riscuri.
Nu se mai vorbește de masificarea prezenței firmelor pe piețe ci de
democratismul accesului acestora în mediul concurențial.

19. Evitarea înfățișării diferitelor tangențe cu disfuncțiile, și mai ales cu riscurile,
înseamnă persistența în consolidarea non -observației.
Planul metafizic poate fi depoz itar fără riscuri al non -observației. Arealele
dezvoltate ale lumii contemporane, – în concepția gânditorilor din economiile
dezvoltate, – au nevoie de „liniște strategică”.

281 Într-un astfel de cadru, considerăm că sistemul economiei de piață se află în faza
incipientă a crizei sale, atâta timp cât sunt eludate vizibil, și sistematic riscurile
percepute, prezente, potențiale și viitoare.
Toate sistemele și modurile de producție din istoria umanității „și -au trăit ciclul
de viață”. Fiecare s -a dovedit nepierito r în propria -i strălucire în intervalul său de timp,
însă într -un fel sau altul sistemele și modurile de producție s -au autosaturat . Ele au
ieșit practic, efectiv din scena istoriei economice sub incidența riscurilor structurale,
intrând în staționare, în paginile istoriei.
Se asistă la o periculoasă dominare/dominanță a tehnologiilor peste toți și peste
toate , care acoperă consecințele riscurilor curente și ale celor viitoare prin fezabilitate
precară și fiabilitate aparentă.
La îndemână pot fi și alte n umeroase motive, fapte, impresii și dovezi care
justifică semnalarea concluziei că ne aflăm la începutul erodării economiei de piață, sub
acțiunea riscurilor sistemice și structurale.

20. În contemporaneitatea economică marcată de complexitate modelele de
management a riscului este posibil să sufere „stornarea” către riscul generat de
managementul evenimentelor nepredictibile .
Semnalele de tip rezultat, tot mai frecvent încep să nu se regăsească distribuite
gaussian .
De exemplu, comportamentele financiare moderne sunt din ce în ce mai
sofisticate și aparent nemăsurabile, respectiv nedeterminabile sub aspectul certitudinii
sau cvasi -certitudinii. Acest aspect este constatabil în criza financiară mondială
izbucnită în anul 2008.
Cu alte cuvinte, are loc un pr oces de străpungere a cunoașterii cu ajutorul unor
noi tipuri de statistici , avansând de la periferie spre un centru complet nepredictibil, dar
care prin nepredictibilitatea sa dovedită, reduce acționalitatea la certitudini finite.
În concepția noastră, p ractic orice competitor de pe piață nu descoperă
„predicitibilitatea nepredictibilității” ci „certitudinea nepredictibilității”.
Acceptarea distorsiunilor enunțate mai sus consfințește imersiunea managerială
într-un nou tip de behaviorism , respectiv într -o nouă structură comportamentală în
privința organizării și conducerii.
Acest demers, consimțit de managerii moderni, este asociat cu încredințarea
conceptuală că în prezent se formalizează distinct familia „ piețelor adaptive ”.

21. Organizarea și conducer ea entității umane (prin homeostază ) sugerează
similitudinea construcției noului model managerial în economie cu stabilitatea cvasi –
convențională a organizării și conducerii ființei umane, prin imersiunea conceptuală în
biologia evoluționistă.
Ca atare, a r fi posibil ca managementul modern și mai ales cel viitor, să
înregistreze convergența către formulele analitice darwiniene, pe măsura extinderii
aplicabilității metodelor și tehnicilor de organizare și conducere, prin universalizarea
lor.
Se poate înregi stra astfel, o destructurare a metodelor și tehnicilor de conducere
actuale, în sensul atenuării până la ștergere a limitelor, frontierelor/granițelor
metodologice de acțiune a managerilor.

22. Apreciem că se confirmă tendința de „umanizare a neumanului”, respectiv
de glisare a „neființei spre/în ființă”, deocamdată mizând pe inducerea similitudinii între

282 comportamentele „minerale” (organizare, conducere, tehnici, procedee ș.a.) și cele „vii”
(homeostaza, omul cu percepții, gândire, deplasare, decizii ș.a) .
Expresia acestei concepții este exemplificată în domeniul economic cu ajutorul
trăsăturilor și operaționalității dovedite de piață. Devine vizibilă concluzia că, în esență,
știința managementului nu mai poate rămâne cantonată în dimensionalitatea sa
intrinsecă , în contururile sale conceptuale observabile, percepute în acceptabilitatea
convențională.

23. Se apreciază că în managementul modern sunt necesare noi căi de extindere
(prin alte formule, inovative) a viziunilor strategice cantitative, pornind de la
recomandarea ca în prim -planul elaborărilor strategice să se situeze viziunile calitative.
De aceea, în managementul viitorului, în noua economie, cea mai importantă
acțiune conceptuală va fi cantonată în “ explorarea și exploatarea câmpului
informa țional calitativ ” și, prin extensie, – în plan secund, doar articulat – a celui
cantitativ.
Așadar, nu se vor construi metode și tehnici de management pentru a învinge sau
contracara natura în noua economie, ci pentru a echilibra “greutatea”/ “dificultatea ”
acesteia, astfel ivindu -se compatibilitatea acțională pentru explorare și exploatare a
oportunităților, spre a obține rezultate convențional acceptate, respectiv impuse.

24. Cauzele disfuncțiilor din sistemele și sub -sistemele noii economii bazate pe
cunoaștere și risc pot fi deslușite și stăpânite printr -o nouă „ managementabilitate a
întreprinderilor ”.
Se dovedește importantă identificarea ariei în care se suprapun/se intersectează
riscurile corporative cu cele individuale (ale persoanelor), fiind prev izibilă o creștere
„de neimaginat astăzi” în privința protecției datelor, a securității lor fizice, respectiv o
diminuare a formulelor de închidere a căilor pentru fraude.
De altfel, creșterea densității legăturilor informaționale va conduce la apariția
„noii economii supra -compacte ”, în care procesele infinitezimale vor fi controlate
continuu, eradicând cvasi -complet intervențiile subiective pentru „decizii de abatere”,
respectiv pentru „excepții” concretizate în ceea ce în prezent generic se înțelege în
„fraude și corupție ”.
În esență, pe lângă manifestarea dominației tehnologiilor, este previzibilă
instaurarea dominanței controlului , în toate sferele și la toate nivelurile, de la
macrostructuri la super -macrostructuri operaționale productive/reproductive și de
distribuție/consum.

25. Având în vedere că în noua economie bazată pe cunoaștere și risc interesele
participanților sunt din ce în ce mai apropiate, cvasi -identice (în rețele, în clusteri ș.a.) –
în aprecierea noastră, – riscurile din reguli se vor transfera în rândul riscurilor asociate
informației/informării .
De exemplu, un risc -vector afectant pentru orice subiect participant la noua
producție/reproducție și la noua distribuție, respectiv la consum, este reprezentat de
neînțelegerea/neperceperea î n mod real a dimensiunii/mărimii noii economii, în
conexiune cu complexitatea externă a informației/informării.
În prezent (2009), în aprecierea noastră, economia se află în „ intervalul
operațional al antitezelor ”, când în manieră incipientă „ se învață org anizarea și
conducerea sintezelor ”.
Întoarcerea la „ onestitatea empirismului economic ” nu va mai fi posibilă, iar
șansa de risc pentru apariția unui nou tip de onestitate economică (de exemplu, să se

283 accepte convențional bunuri cu valori intrinseci mai red use, afectante) este
cuantificabilă actualmente. Încă nu sunt formulate strategii palpabile pentru noua
economie, ci mai degrabă aceasta este preponderent percepută sub incidența „auto –
organizării”, deci a „auto -evoluției”.

26. “Liniștea conceptuală” a ul timelor patru decenii din existența economică
mondială reprezintă o eroare de abordare strategică, ignorată fiind ciclicitatea
obiectivă a cvasi -totalității fenomenelor și proceselor economice.
De aceea, se emite aprecierea că în intervalul următorului dec eniu (2010 -2020)
este posibilă, – cu grad suficient de ridicat de probabilitate, – apariția unui nou șoc al
petrolului . Premisele unei astfel de aprecieri se identifică din manifestarea, începând cu
anul 2007, tot mai vizibilă a elementelor de criză energe tică, pe fondul unei crize
financiare mondiale, în centrul disfuncției globale regăsindu -se aceeași substanță:
petrolul.
În prezent (2009) ne aflăm în pragul trecerii la formalizarea, cu vizibilitate din
ce în ce mai accentuată a societății bazate pe cuno ștințe (cunoaștere). Se constată, – în
opinia noastră – că economia mondială, – inclusiv cea din România – nu s-a desprins de
influența pivotală, esențială, intrinsecă și organică dată de factorul energetic/resursă
denumit petrol .
După 2010 -2020 este nece sar să se asigure un alt drum liber, pentru alte tipuri
esențializate de tehnologii (probabil biotehnologiile și genetica).
Ca atare, este justificată avansarea sintagmei constatative că „științele generale
și cele aplicative se află în criză”, oferta lor contemporană fiind concretizată în produse,
bunuri, servicii ș.a. marcate doar de “utilitate” (“o nouă utilitate”), asimilată eronat cu
“noutatea în sine”, „inovația” sau „ inovativitatea”.
Cu alte cuvinte, în ultima jumătate de veac nu au apărut (nu au fost
descoperite), nu au fost inventate teoreme fundamentale noi, legi productiv -economice
obiective, nu s -au cristalizat teorii și nu au apărut invenții care să producă rupturi
fundamentale, “șocante” în peisajul comportamental acțional productiv -economi c și
social (echivalente ca efect cel puțin la fel de șocant ca „șocul petrolului”).

27. Se consideră că orizontul apariției noii economii nu va fi afectat de criza
energetică. Indiferent de nivelurile prețurilor și de suficiența/ insuficiența cantitativă a
hidrocarburilor pe piață, asociate cu volumele consumate, noua economie își va face
apariția , întrucât cunoașterea se află în evoluție transformativă ascendentă.
Este însă posibil ca, în cadrul de mai sus, conținutul, forma de bază de
manifestare a noii economii să sufere modificări față de previziunea logică în privința
conținutului și formei așteptate pentru acceptarea unui nou mod de producție intangibilă
în economia mondială.

28. În teoria și practica protecției sociale, cu atât mai mult pentru situ ația
manifestării noii economii, nu se întâlnește un model universal în domeniu.
Este probabilă instituirea ideii de „ asigurare socială universală ”, care să
soluționeze dobândirea unui minim de securitate socială pentru fiecare membru al
colectivității uma ne.
O astfel de abordare, datorită insuficienței generale și a rarității resurselor,
presupune consens în privința redistribuirii lor, aspect relativ improbabil de soluționat.
De aceea, se constată frecvent manifestarea sistemului mixt de protecție social ă.

284 29. Dacă în economia prezentă (2009) se „acumulează/stochează resurse”, în
noua economie se va „acumula/depozita cunoaștere”. Această evoluție conduce la
apariția riscului de diferențiere , inclusiv în sfera protecției sociale.
Este necesară formalizar ea unei ideologii pentru protecție socială , având în
vedere riscul manifestării erodării sociale a diferitelor categorii de cetățeni, prin
neasimilarea instantanee a cunoașterii echipotențiale.

30. Se avansează propunerea de a se trece la analize situațio nale previzioniste ,
pentru identificarea și sistematizarea riscurilor societății/economiei non -industriale .
Economia bazată pe cunoaștere ( Knowledge Based Economy -KBE ) este
caracterizată prin volatilitatea manifestării, însă, prin similitudine cu economia
industrială/post -industrială se dovedește a avea „ferestre economice structurale”, prin
care să se întrevadă, să se înțeleagă și să se interpreteze consecințele transformărilor
radicale/radicalizante în producție/reproducție și distribuție/consum.

31. O sistematizare exemplificativă pentru economia României în perspectiva
următoarelor 3 -4 decenii de evoluție productivă/consum sub incidența noii economii se
referă la sistemele de: a) securitate socială, b) beneficiu social universal, c) structuri
private de beneficii sociale .
În noua economie nu este vorba de instaurarea egalitarismului social, însă
adecvarea subzistenței se impune din rațiuni fundamentale etice, legate de existența și
manifestarea condiției umane concurențiale.

32. Noua economie politică d evine subdisciplină a științei economice generale
și, în egală măsură, a științei politice.
Eterogenitatea intereselor ocupă loc central în știința economică.
O politică economică în noua economie nu este formulată și aplicată de un
planificator social ma rcat doar de bunăvoință, ci în esență, este rezultatul unui proces
politic , care are rolul/ țelul/ obiectivul de a echilibra interesele divergente .
Se consideră că în noua economie urmează să se modifice mecanismele politice
cunoscute de luare a deciziilor colective economice.
Astfel, democrația economică directă , în forma sa perfectă, în context clasic
semnifică votul direct al unui corp electoral economic asupra unei politici economice,
care să contracareze riscurile.
Este posibil să se manifeste următoa rele reguli de vot (alegere):
– regula sincerității ;
– regula agendei (care conține materiale la care se manifestă expresiile de
interes economic majoritar);
– regula adaptării la circumstanțe ;
– regula pronunțării pe baza informației transmise , care este purtăt oare de
semnificații, legalitate și conținut de interes.

33. Este posibil ca în noua economie să se manifeste procesul decizional
operaționalizat sub incidența grupurilor de presiune din rețelele de clusterizare.
Modelele de influență devin instrumente de mediere multi -principială a
deciziilor economice.
De aceea pronunțarea pe baza informației transmise, operată de către grupurile
economice contributive din rețelele clusterizate oferă diferite corelații între riscuri și
profituri în noua economie domina tă de fluxuri informaționale tehnologice cu pante
maximizate.

285
34. Comportamentul economic complex subliniază mișcarea nepredictibilă a
activităților economice spre diferite stări de echilibru, ori spre comportamente
periodizate, inclusiv haotice. Se const ată că sistemele economice dominate de
complexitate sunt nedefinit senzitive față de condițiile inițiale și formal nepredictibile .
Modelele economice înalt formalizate au comportament general complex. În
acest context, „raționalitatea de frontieră” este ce a care oferă cele mai la îndemână căi
de avans spre „realismul economic” al Noii Economii.

35. Dezvoltarea, în opinia noastră, este expresia extrem de simplificată,
esențializată a lumii (mediul înconjurător și colectivitatea umană generală).
Simplificare a formalizează o imensă complexitate a Noii Economii, pe măsura
creșterii vitezei de mișcare a informației în fluxul cunoașterii generale.
Economia modernă se regăsește în rețeaua de echilibre parțiale relative, care
asigură reproducerea din ce în ce mai r apidă a ciclurilor de producție și afaceri, pe
fondul unui vacuum continuu în sistemul economic operaționalizat.

36. Se lansează ideea de a se declanșa tentativa de reformulare conceptuală a
noțiunii de „produs intern brut”. Aceasta ar putea conține structural elemente de
despărțire de factorii negativi, ce determină degradarea (afectarea) mediului.
În esență, actualul PIB ar deveni noțiune ce exprimă „ sub-evaluarea ” iar noul
PIB ar înfățișa „ evaluarea ”. Pentru viitor, ar putea fi utilă formularea și familiarizarea
unui nou concept, referitor la „ supra -evaluare ”.
Acest interval „verde” (între sub -evaluare și evaluare) trebuie adjudecat de către
Noua Economie.

37. Esența concepției dezvoltării producției/reproducției, în mod primordial
bazată pe cunoaș tere, derivă din conștientizarea valorii capitalului intelectual . Această
observație este focalizată în context axiologic și constructivist, pornind de la constatarea
că îmbunătățirea activelor de producție și a performanței acestora se dovedește complet
dependentă de triada „ a învăța – a inova – a ști”, respectiv de activele de cunoaștere.

38. În prezent (2009) știința managementului este pe cale să intre în criză,
urmare a faptului că în conținutul acesteia încă nu se manifestă tendința de a se
desprind e de procese, respectiv de reingineria organizațională, depășită ca
procedură/operaționalitate pentru eficiență.
Se apreciază că întregul sistem economic productiv/reproductiv a intrat deja în
reconceperea sa în formă și conținut, pe baza unui proces inov ațional generalizat.
Ca atare, știința managementului, în esența sa tradițională, nu numai că nu
participă (cu alte metode și tehnici) la reformarea economică în contextul premiselor
pentru noua economie, ci reprezintă un factor compus de temporizare a tra nsformărilor,
a evoluțiilor spre noi formule productiv -economice, bazate pe rețele și cunoaștere.

39. Se constată că gândirea convențională ocazionează în modelele sale
manifestarea unor riscuri, de care se ține seama în atingerea limitelor predictibilită ții,
respectiv ale nepredictibilității.
În egală măsură, gândirea neconvențională este ofertantă în oportunități de
manifestarea unor riscuri ce influențează identificarea limitelor predictibilității,
respectiv ale nepredictibilității.

286 Concluzia la care s e ajunge se referă la faptul că riscurile în valoare absolută din
economia bazată pe gândirea convențională sunt mai reduse decât cele aferente
economiei bazate pe gândirea neconvențională.
Impredictibiliatea din gândirea convențională este mai redusă dec ât
predictibilitatea aferentă gândirii neconvenționale.
Analiza de mai sus reprezintă cadrul prezumtiv al manifestării noii economii, în
care „ neconvenționalul/convenționalul ” predomină gândirea și practica
productivă/neproductivă și cea a distribuirii/co nsumului.
Rezultă că în privința formalizării și instaurării noii economii, gândirea
economică neconvențională se produce/reproduce prin cea convențională, adică nu se
asistă la o deposedare „de convenționalul intrisec”.
Pentru procesarea conceptuală de m ai sus se apelează la „orientarea cunoașterii”,
respectiv concentrarea acumulării acesteia la „decidenți”, fiind însă necesară folosirea
sistemelor inteligente de interfață pentru organizarea și conducerea convenționalității,
respectiv pentru „deranjare/cr eare de deranjamente”, spre a determina, în mod conștient,
apariția neconvenționalității purtătoare de „fără precedent”.

40. În opinia noastră, „ingineria” ca paradigmă formulativă a arealului
tehnologic poate deveni „constrângere în convenționalitate pre definită”, atâta timp cât
„se învață și se legitimează tehnologii care pot fi folosite și valorificate, prin extensie
aplicativă, in câmpul productiv/reproductiv din mediul economic de ansamblu.
Ingineria ar putea câștiga un rol pregnant în noua economie î n măsura în care
devine „producătoare” de rupturi tehnologice, deci de neconvenționalitate.
Pre-specificarea valorilor comandabile întărește semnificația funcțională a
„economiei rutiniere”, obișnuite, în care sistemele productive/reproductive și de
distri buție/consum triviale, sunt susținute de gândirea economică pre -determinată.

41. Capitalismul ca sistem economic mondial, acceptat în formulă supremă este
rezultatul clamării sale excesive încă din perioada confruntărilor între diferențe
(capitalism și co munism/socialism).
De aceea, critica elementelor de sistem capitalist, nereactive la cerințele
evolutive obiective ale lumii înconjurătoare este oportună, având în vedere că acesta
„produce în mod excepțional, superior”, însă incumbă și manifestarea regi mului de
suficiență în rândul colectivităților umane.
Pe de altă parte, se observă o anume „dematerializare și deteriorarea de fond” a
capitalului, în condițiile în care acesta nu auto -migrează spre arealele nefirești ale
societății post -moderne reprezent ate de „lumea în curs de dezvoltare”, „lumea a treia”,
„lumea subdezvoltată”.
Tehno -utopismul nu este denunțat, ci dimpotrivă este folosit ca argument pentru
orizonturile globalizării.

42. În context, se lansează teza că un model macroeconomic contemporan nu
poate eluda substanța informațională a noii economii apărută în economia reală.
Ca atare, în viziunea cibernetică acceptată convențional („intrări -procesări –
ieșiri”) se constată că se întăresc fluxurile din ce în ce mai „dematerializate”, bazate pe
cunoaștere .
Infrastructura modelistică incipientă este formalizată ecuațional în lucrare.
Se sugerează că pentru explicarea comportamentală a noii economii modelarea
macroeconomică trebuie privită conceptual ca un „proces” sau ca un demers de
„procesare a com unicării”. Substanța generică aflată în circulație pe canalele

287 ecuaționale ale modelului („valori necomandabile – procesări/transformări – valori
comandabile”) este compusă din: a) cantități materiale și b) cantități informaționale.
Această co-substantivi tate modelistică ocazionează schimbarea conceptuală a
abordării modelării.

43. Se avansează constatarea că „revoluțiile” care marchează modificările
economice se pot diferenția ca profunzime și potențial de imprimare a ciclității
schimbării.
Această con statare conduce la inițializarea conceptuală a „economiei de rețea” .
În fond, noua economie și noile tehnologii pot fi considerate forțe inestimabile
ale procesului.
Mistificarea mecanismului puterii și dominării în societate cu ajutorul
economiei și teh nologiei are loc atunci când se simplifică paradigma „procesului
imuabil”, renunțând la explicațiile reale ale complexității și auto -organizării, care sunt
caracteristice economiei în sine.
Rezultă că noua economie și noile tehnologii pe termen mediu și lu ng sunt cele
care vor restructura global capitalismul. Ele devin motorul „marii schimbări”.
În esență, se asistă la relaționarea integrativă, de natură rețelistică a economiei,
care astfel devine „nouă”.
Se apreciază, de asemenea că sintagma „Noua Economie ” poate fi redusă la
subsidiaritate conceptuală, atâta timp cât „într -o rețea”, în mod cvasi –
continuu/permanent se produc raporturi și relaționări a căror elemente combinative sunt
aferente ordinelor mari de mulțimi.
„Noile reguli” în „Noua Economie” nu s unt altceva decât rezultatul
combinărilor de rapoarte și relații între elementele de substanță ale economiei
convenționale.

44. Se enunță ideea că Noua Economie nu va putea avansa prea mult bazându –
se doar pe înțelegerea (străpungerea) complexității și p e auto -organizare. Mai mult ca
oricând sunt necesare noii teorii și formalizări de perspective, pentru „a da sens”
globalizării, revoluției informaționale, „a orienta” creșterea societății rețelizate,
respectiv a noii economii mondiale.
Co-evoluția umană, a tehnologiilor și a naturii poate fi apreciată doar prin
evidențierea relaționărilor și a co -dependențelor.
Noua Economie, dacă nu funcționează după regulile clasice, are nevoie de noi
reguli.
În fond, se asistă la un determinism tehnologi c, care este ca racteristic sistemelor
triviale, odată ce tehnologiile sunt configurate și amplasate în mediul economic.

45. O afacere, o activitate industrială (producția) sau produsul dintr -o rețea
economică (din cluster), după consemnarea succesului (accepțiunii conve nționale a
rezultatelor așteptate) își marchează configurația operațională în sine, devenind model
pentru reproducție.
Ca atare, se instaurează o anume „liniște conceptuală”, un status quo operațional,
care poate duce la stagnarea situațională pe un anumit palier de performanță atinsă.
De aceea, este necesară pre-semnificația momentelor de succes operațional .
Această cerință este lansată cu scopul de a justifica atragerea inovației, care la rândul
său să aibă rol de faliere sau tectonizare a stărilor din ec onomie ce tind spre cvasi –
constanța situațională.
În economia industrială, un moment de inovație indică semnificația.

288 Se consideră că în Economia de Rețea semnificația precede momentul inovației.

46. Problema deciziei macroeconomice în noua economie a Rom âniei este
inerent spațială.
Mediul infrastructural productiv/reproductiv și de distribuție/consum este
eterogen doar pe sub -areale la diferite scări.
Informația spațială în realitatea economică românească este complexă,
necesitând abstractizări și discret izări decizionale, multidimensionale.
Erorile de guvernare, de exemplu, sunt cazuistic o clasă specială din mulțimea
de incertitudini spațiale. Definirea adevăratelor valori (convențional acceptabile) și
obținerea lor în operaționalitate intră frecvent sub incidența inacurateții și impreciziei
decizionale.
Incertitudinile spațiale cresc odată cu creșterea varietății de surse de informații
pentru decizii.

47. Complexitatea caracterizează construcția organizațiilor bazate pe învățare.
De aceea, cercetarea tr ans și inter -disciplinară participă prin rezultatele sale la
integrarea, respectiv compatibilizarea concretă între firmă/organizație și
teoriile/practicile de învățare.
Se ajunge astfel la învățarea inter -organizațională și, prin extensie, la economia
bazată pe învățare.
Practic, între cultura organizațională și activele intangibile se definesc raporturi
de proporționalitate.

48. În situațiile inovative aferente economiei ce funcționează între cunoaștere și
risc, controlul practic al fenomenelor și procese lor economice bazate pe cunoaștere se
poate realiza tot cu ajutorul cunoașterii.
În esență, se observă existența stărilor auto -replicante ale economiei bazate pe
cunoaștere , care se manifestă pe suprafețele trans -generaționale, aferente intersecției
dintre legitățile economice fundamentale și manifestările noi, în raport cu sistemele
referențiale convenționale ale producției/reproducției, respectiv distribuției/consumului.
Indicatorii dezvoltării prin cunoaștere trebuie “mai puternic” identificați și
adjude cați, mizând pe probabilități iterative avansate, replieri, reconfigurări
transformative ș.a.
Este puțin probabil ca indicatorii din economia convențională “să aibă puterea”
de a evidenția relevant efectele intrărilor, procesărilor/transformărilor și ieșir ilor din
economia bazată pe cunoaștere.

49. Accentuând rolul cercetării fundamentale în “noua viață” și în “noua
economie” se observă că este posibilă delimitarea tot mai concretă a arealelor ce
găzduiesc științele informaționale înfășurătoare de cele dep ozitare de științe dense ale
cunoașterii .
În fapt, științele cu densitate informațională specifică ridicată sunt cele ce oferă
ieșiri -suport (valori comandabile) pentru deschiderea de noi aliniamente de cercetare –
investigare, valorificând, în egală măsură, „intrările -ieșiri” aferente științelor
înfășurătoare.
Se deduce că este necesară căutarea „științelor intensive”, care să fie
caracterizate de densitate informațională specifică ridicată, teoretică și în egală măsură,
practică.

289 50. Expresia „ regim de ac umulare ”, – în opinia noastră, se referă explicit la
capital , în timp de expresia „ regim de creștere ” vizează un ansamblu de relații
sistemice, care nu sunt neapărat apte de a asigura acumularea propriu -zisă, ci mai
degrabă sunt considerate convențional su perioare în raport cu cele din trecutul recent
sau din prezent.

51. Este resimțită nevoia de cunoaștere liberă . Aceasta este reprezentată de
conștiință , care poate fi reformulată în raport cu nevoile comunității, ori în interesul
acesteia.
Pentru a fi lib eră, cunoașterea/cunoștința trebuie să fie accesibilă.
Noua economie se bazează pe accesabilitatea cunoașterii/cunoștințelor.
Utilizatorii cunoașterii din noua economie trebuie să fie liberi, spre a folosi
munca pentru orice scop, a studia mecanismul cunoa șterii, a fi capabili să modifice sau
să adapteze conținutul acesteia la propriile nevoi.
Prin extensie, este necesară libertatea de multiplicare și distribuire a
cunoștințelor, în întregimea lor, sau parțiale, fără restricții.

52. În noua economie se ap reciază că, în fapt, creativitatea ca proces potențial
este pe cale să iasă din „subestimare” și în mod corespunzător „imitația” să cedeze din
„supraestimarea” pe care o afișează.
Se avansează constatarea că subestimarea creativității și supraestimarea imi tației
în economia începutului de secol XXI se datorează lipsei de scopuri economice globale
mai clare, mai precise, mai vizibile.
Pentru orice proces, inclusiv economic, pentru ca acesta să se deruleze este
necesară o încredere minimală relațională între elementele sale.
În mod paradoxal, protecția proprietății intelectuale este cea care temperează
manifestarea plenară, liberă, neîngrădită a rezultatelor creativității, în raport cu tendința
obiectiv impusă de creșterea noutății în economie.

53. Se apreci ază că societatea cunoașterii se va manifesta sub -sistemic în fazele
sale inițiale în plan național, cel mult regional, dat fiind faptul că în prezent structura
organizatorică a colectivităților umane este amplasată pe areale operaționale și
infrastructura le naționale și regionale/zonale.
În opinia noastră, a) cunoașterea activelor cunoașterii, respectiv b) cunoașterea
capitalului intelectual, sunt diferențiate pe teritoriile de localizare.
România nu are șansa dezvoltării accelerate, întrucât inovația pe termen lung
este mai rară și neacceptată, neangajată de către subiecții economici.
În schimb, invenția pe termen scurt este mai frecventă, mai acceptată, deoarece
nu este restructurativă/transformativă în manieră radicală, nezdruncinând încă
structurile cl asice/tradiționale rezistente.
Ca atare, „ noua economie inovativă pe termen scurt ” este modelul paradigmatic
realist, acceptabil pentru economia României din primele decenii ale secolului XXI.

54. În fapt, practic noua economie este mult mai avansată ca f ormalizare și
introducere , funcționând în realitate mai semnificativ și efectiv în fazele sale incipiente
(2008), însă un decalaj de conceptualizare (rămânere în urmă în știința teoretică a noii
economii) nu permite înfățișarea mărimii efectivității aferen te.

290 55. Sunt sistematizate modele și metodologii de măsurare a activelor de
cunoaștere/capitalului intelectual, cu scopul de a folosi rezultatele la explicarea
formalizării noii economii bazate pe cunoaștere și riscuri.
Pentru fiecare model/metodologie es te redată expresia grafică de logică,
relaționare și condiționare a elementelor cheie constitutive.
Pe baza cercetărilor efectuate, modelele și metodologiile de măsurare a activelor
de cunoaștere/capitalului intelectual sunt clasificate în grupe, după cum urmează:
– Grupa A – Modele bazate pe fișe balanțiere iterative ;
– Grupa B – Modele bazat e pe metode de estimare directă a
capitalului intelectual ;
– Grupa C – Modele bazate pe estimarea capitalizării pieței cu
potențial intelectual ;
– Grupa D – Modele bazate pe estimarea veniturilor din activele de
cunoaștere .

56. Economia bazată pe energie și manufacturare industrială/post -industrială
rămâne parte constitutivă fundamentală a infrastructurii noii economii, jucând în
continuare rol esenț ial în operaționalizarea producției -reproducției și
distribuției/consumului.
Aportul relevant al evoluțiilor pe orizontul mediu și lung de timp este cel al
proporțiilor noi între activele tangibile și cele intangibile.
În context s -a elaborat exprimarea mo delului generalizat al evoluțiilor către noua
economie.
Modelele prezentate de măsurare a activelor de cunoaștere și a capitalului
intelectual în noua economie nu sunt limitative ca număr și potențiale de exprimare.
Sistematizarea, urmată de clasificarea a cestora în 4 grupe , reprezintă demers în
efortul științific de formalizare metodologică a studiului avansului spre noua economie.

57. Activele de cunoaștere din România trebuie evaluate, organizate și conduse
pentru folosință în generarea creșterii econom ice.
Datele, informațiile, cunoașterea, ideile, inovația și creativitatea, – prin
monitorizare pe baza n-dimensionabilității lor cantitative și calitative, sunt implicate
alături de activele fizice în procesul de dezvoltare.
Se constată că, în prezent (200 9) în economia României se înregistrează un
anumit nivel de dezvoltare cu potențial efectiv de măsurare/determinarea cunoașterii.
Limitele metodologice restricționează însă evidențierea participării procesuale
diferențiate a mulțimii elementelor de active de cunoaștere.
De exemplu, nu se poate cuantifica mai precis influența capitalului intelectual și
a proprietății intelectuale în ponderi și ierarhii provenite din cunoașterea inovativă în
noua economie.
Se consideră că în astfel de condiții este necesară c oncentrarea conceptuală și
practică asupra formulării noii contabilități pentru activele de cunoaștere , inventată, pe
cât posibil, pe baze de – standardizate.
Ca atare, se apreciază că în România sunt necesare demersuri pentru:
a) stabilirea indicatorilor aferenți manifestărilor procesuale ale cunoașterii în
economie;
b) formalizarea modelelor de măsurare a activelor de cunoaștere;
c) conturarea disciplinară a unei noi contabilități de -standardizate pentru
economia bazată pe cunoaștere;

291 d) formularea de me tode și metodologii de înlăturare a determinărilor
economice folosind, deopotrivă, în mod articulat/osmotic formulele conceptuale și
aplicative complementarizate din vechea (actuala) și noua economie.

58. O observație esențială în elucidarea temei cerceta te se referă la faptul că pe
traseul evolutiv către noua economie se asistă la dematerializarea economiei și
creșterea performanțelor tehnice, manageriale ș.a., pe baza acumulării de capital
intelectual.
Pe măsura trecerii la economia bazată pe cunoaștere (noua economie) se
constată afectarea în minus (reducere) a dimensionalității , însoțită de creșterea
performanțelor.
Pe această bază s -a elaborat modelul preliminar al condiționalităților pentru
formalizarea auditului capitalului intelectual.

59. Se consi deră că dacă politicile publice ar funcționa normal obiectivate iar
autoritățile publice s -ar dovedi independente și eficiente, un astfel de comportament
bazat pe intervenții corective ar putea fi funcțional -eficient, însă nu sustenabil.
Noul comportament aferent gândirii economice din noua economie trebuie să se
bazeze pe mecanisme naturale mai robuste, care să depășească, în principal, câștigurile
ori pierderile asociate politicii de mai multă eficacitate prin corecții.
Se poate constata că birocrația eco nomică publică nu stăpânește cvasicomplet
economia și mersul acesteia.
În context, se resimte necesitatea renovării politicilor prea liberale, asociată cu
analiza economică aplicată.
Aspectele relatate sunt cauzate disfuncțional de atenția asimetrică acord ată de
factorii publici problematicii și conținutului evoluției economice pure.
În esență, este necesară o nouă economie publică.

60. Dacă fenomenul economic liberalizat sub deviza „ laisser -faire ” a avut
contribuția sa, într -o anumită etapă a dezvoltării societale, în privința „eliberării”
economiei de elemente restrictive intriseci, structurale, în prezent, se constată că o astfel
de „desprindere și lăsare în val” a proceselor de producție/de reproducție nu este
convenabilă din perspectiva eficienței/perf ormanței net superioare, impuse de
proprietari (colectivitatea din societate).
Se apreciază că este nevoie acum de o așa numită manifestare a „ reglementării
incitative ”.
În paralel, între „etatizare/control” și „privatizare/liberalizare” se manifestă
difer ențe de rezultate privind acumulările sau valorile adăugate obținute.
Politicile economice publice apelează frecvent la instrumentul de „preț plafonat”
ca formulă de corecție/control, mizând chiar pe un anume „monopol al controlului”,
generator de obstacol e de natură politică pentru noua economie.
Pentru România se dovedește încă dificilă crearea de piețe puternic
concurențiale plecând direct de la monopolurile publice preexistente în anumite domenii
(de exemplu, în 2008, în sfera energetică), în care opera țiunile de „reglementare
incitativă” se pot realiza doar articulat, în raport cu producătorii, transportatorii și
distribuitorii).

292 61. Se consideră că în noua economie doar recrearea/reingineria firmei,
derulată numai prin calcul economic nu mai poate răsp unde cvasi -complet cerințelor de
comportament economic cvasi -total eficient.
Noua economie reglementativă/reglementată s -ar putea baza pe o mulțime de noi
instrumente analitice de permanentă construcție -deconstrucție (reglementare –
dereglementare) a comport amentului firmei, pentru continua adaptare/autoadaptare .
În fond, odată cu rețelizarea și clusterizarea din noua economie se crează
premisele/oportunitățile reducerii externalităților concurențial negative pentru producție
și consum.

62. Se concluzionează că, în principal, în România în următorii 15 -20 de ani
creșterea economică așteptată se va înregistra pe seama activităților provenite din
întreprinderile mici și mijlocii.
De aceea, noua economie va putea fi construită în România în măsura în care
întreprinderile mici și mijlocii vor manifesta „comportament constructiv, cu evoluție
bazată pe inovație”.
Pentru formalizarea cadrului conceptual modelistic în anul 2007 s -a procedat la
examinarea unui eșantion de 59 de firme din București, cercetarea având dr ept scop
motivarea algoritmării viziunilor evolutive în domeniul productiv -economic.
Cu această ocazie au putut fi sistematizate preliminariile pentru formalizarea
modelelor de creștere aferente întreprinderilor mici și mijlocii.
Preluând datele de rating ale obstacolelor calculate pentru România la nivelul
anului 1999 s -a trecut la procesarea comparativă cu nivelurile calculate la nivelul anului
2006.
Este important de subliniat faptul că nivelul de creștere de 3,01% obținut prin
prelucrarea relativă a da telor colectate de la eșantionul cu cele 59 de firme se înscrie în
situația articulată la nivel evolutiv național, confirmând existența obstacolelor în „a face
afaceri”, date de unii parametri disfuncționali precum:
– obstacole de natură financiară (3,0 în 1999, respectiv 2,9 în 2006);
– obstacole derivate din infrastructură (2,5 în 1999, respectiv 2,2 în 2006);
– obstacole derivate din sistemul fiscal (de taxare și impozitare) (3,3 în1999,
respectiv 3,2 în 2006);
– obstacole de reglementări (legisla ție incoerentă și necorelativă) (1,4 în
1999, respectiv 2 în 2006);
– obstacole juridice (2,3 în 1999, respectiv 2,4 în 2006);
– crima organizată (2,0 în 1999, respectiv 1,9 în 2006);
– corupția (2,2 în 1999, respectiv 2,7 în 2006).
Pentru cele 59 de entități studiate a fost posibil să întocmească pe baze statistice
o listă cu procentajele medii identificate din răspunsurile managerilor privind barierele
(obstacolele) și dimensiunile acestora în afaceri.

63. Climatul economic modern este iterat și rei terat între limite de performanță
convențional impuse cu ajutorul echilibrului general calculat, prin maximizarea utilității
și profitului , în condiții de minimizare a eforturilor cheltuite, în așa fel încât atingerea
obiectivelor să poată fi realizată pes te cvasi -totalitatea orizonturilor de timp.
Concluzia practică imediată, de exemplu pentru România, în contextul de mai
sus, este că țara noastră are nevoie de modelarea explicită a difuzării tehnologiilor în
structura modelistică a climatului economic tot mai integrat.

293 Totodată, este necesară formalizarea unei curbe specifice a învățării (acumulării
de cunoaștere) care să permită prin aplicare endogenizarea cât mai accentuată a
schimbărilor tehnice în sistemele productiv -economice.

64. Noua economie se fo rmalizează „ prin decantarea echilibrelor
dezechilibrate ” manifestate în raport cu „vechea (actuala) economie”.
Fenomenul tranzițional, în etapa prezentă poate fi studiat pentru explicare
convențională cu ajutorul ecuațiilor/sistemelor de ecuații și inecuaț ii liniare/neliniare.
Se avansează propunerea de înfățișare ecuațională a „ echilibrelor
dezechilibrate ” pentru trecerea la noua economie bazată pe cunoaștere și risc, în
concepție ecuațională convențională.
Modelul echilibrelor dezechilibrate pentru trecer ea la noua economie se
inițializează prin acceptarea similarității cu simulările fizice ale economiilor (cea veche –
actuală și cea nouă), apelând la algebra liniară pentru căutarea soluțiilor din ecuații și
inecuații liniare.

65. Elucidarea amplasamentulu i situațional al noii economii în România se poate
concretiza apelând la diferite metode de analiză. Formulele clasice de examinare
evolutivă, în context explicativ descriptiv, pot fi utile în măsura în care nu se pierd din
vedere relațiile, raporturile și articulațiile între elementele componente ale clișeelor
situaționale complexe, în care pe lângă factorul economic țintit spre înfățișare
dimensională și calitativă se iau în considerare și parametrii politici, respectiv
instituționali.
Ca atare, s -a forma lizat un model al etapelor situaționale evolutive spre noua
economie în România.
Prin sistematizarea rezultatelor din analizele situaționale din România, se
avansează concluzia că se întâlnesc trei etape distincte evolutive ale ˝sistemului
economiei˝, și anume:
– manifestarea sistemului economiei centralizate , până în anul 1989, respectiv
începutul anului 1990, când s -a produs prăbușirea situațională centralizată care s -a
derulat anterior în România pe un interval de 45 de ani (sistemul comunist);
– manif estarea sistemului economiei tranziționale , între anii 1989 și 2007, când
România a dobândit statutul de țară membră UE;
– manifestarea sistemului economiei descentralizate , după anul 2007, moment
de când România parcurge procesul de integrare deplină în spațiul economic european,
caracterizat de economie capitalistă.
Examinând conținutul structural politico -instituțional -economic al fiecărei
etape, în principal, rezultă concluzii care motivează angajamentul României în Noua
Economie.

66. Contrar unor concluzii din literatura de specialitate, se apreciază că sistemul
economic comunist nu poate fi catalogat drept „ intervenționist din partea statului ”,
întrucât statul nu avea cum și de ce să intervină chiar asupra sa, deoarece statul era
operantul (opera ționalizantul) procesului economic. Statul comunist se afla într -o
continuă procesare și implicită intervenție în economie. (Statul era economia și
economia era statul).
Deciziile convențional „rele” ale statului s -ar fi putut regla doar prin „auto –
corecta re” și nicidecum prin intervenția unui alt ipotetic stat.
Teoria intervenționistă a statului este acceptabilă doar în viziune keynesiană, în
care acesta intervine ca un actor din mulțimea pluralistă de „actori și idei”, care reunește

294 inclusiv actori privaț i, neputincioși în anumite momente în a formula și aplica soluții
pentru situații economice de dificultate.
Sistemul economiei centralizate s -a regăsit între anii 1985 -1989 în grave situații
de nefuncționalitate, autarhizat, închis între limitele sale oper aționale tot mai inflexibile
și/sau blocate.

67. Concluzia principală a examinării situațiilor complexe este că România, fără
trecerea la noul sistem economic aferent economiei de piață nu s-ar fi putut înscrie în
următoarele două decenii (până în pers pectiva anilor 2010) în tranziția la noua
economie.
Dezvoltarea tranzițională pe bază post -informațională, urmată de formalizarea
economiei bazată pe cunoaștere preced tangența și apoi imersiunea în Noua Economie.

68. Economia României a înregistrat un pr oces de transformare liniară de la
statutul de a) socialistă, b) trecând prin dezvoltare industrială și c) restructurare, fiind
intrată sub incidența strategică a eliminării decalajului real restructurativ față de
economiile dezvoltate de piață de pe terit oriul UE.
Se observă că economiile dezvoltate de piață, în perioada (1975 -2007 -….) au
parcurs și parcurg un proces transformativ/restructurativ ascendent către economia
bazată pe cunoaștere, respectiv către noua economie.
Decalajul între economia Românie i și cele din sistemul dezvoltat de piață poate
fi eliminat prin auto -imersiunea în etapele concentrate, depășite (inclusive) ale
„restructurării -dezvoltării pe bază post -informațională (pre -cunoaștere) – economie
bazată pe cunoaștere”, astfel încât la un anumit orizont de timp (estimativ cca 2030 –
2035….?) să aibă loc articularea structurală cu noua economie.
Între timp, este posibilă evidențierea tangențelor cu situațiile de pre -cunoaștere
și cunoaștere, respectiv sunt utile atingeri secvențiale cu aspe cte practice, operaționale
ale noii economii.

69. În lucrarea de față se introduce noțiunea de ego-globalizare .
Explicația conținutului acestui termen se dovedește a fi necesar obiectivă,
întrucât România de exemplu nu este inventatoarea globalizării ca p roces.
În același timp, România nu este țara care să aibă un program distinct, dedicat
globalizării , așa cum dealtfel nici o altă țară din peisajul politic și economic mondial nu este gazda
unei instituții cu scop de globalizare sau promovarea unui alinia ment impus de globalizare.
În fapt, România nu se raliază la globalizare ci, în context cvasi -obiectivat, prin sinele său
entitar/structural, organizațional/funcțional, realizează auto-imersiunea în globalizar e.
Un centrism personalizat conduce entitatea s tatală și societală românească spre
regăsirea în relațiile și raporturile cauzale și în cele de efecte globalizante.
Noțiunea de egoglobalizare este derivată a egocentrismului globalizant.

70. Perioada în care se organizează organizații este pe cale de a fi depășită. Se
identifică semnalele unui nou interval organizațional evolutiv, marcat de manifestarea
autoorganizării organizațiilor.
În fapt, este necesar să se asigure coerență între dimensiunile tangibile și cele
intangibile ale firmei din noua econom ie.
Datorită cantității și calității superioare a cunoașterii, tot mai mult înfățișate în
noul mediu economic, se apreciază că se atinge autosaturarea în privința înființării
(formalizate) a structurilor organizaționale.

295 Cu alte cuvinte, este posibilă apa riția crizei de constituire a firmelor din cauza
lipsei capacității de alegere a obiectului de activitate cu potențial de succes, a
dificultăților în stabilirea structurilor organizatorice, cu atât mai mult a relațiilor,
atribuțiilor, subordonărilor ș.a., în condițiile dominanței cvasi -complete a sistemului
informatic în strânsă legătură cu cel informațional.
Așadar, se ajunge la o anumită imprecizie managerială intrinsecă .

71. Se apreciază că riscurile nu mai pot fi tratate eficient prin concentrarea
atenției punctuale, asupra fiecăruia, bazat pe tema specificității contracarării.
Se avansează ideea că riscurile în noul tip de economie nu trebuie preponderent
atacate pentru reducere/eliminare, deoarece complexitatea sistemelor economice
contemporane so licită eforturi de mare amplitudine/anvergură, care nu sunt întotdeauna
disponibile în completitudinea lor fizică și spațial/temporală, așa cum nu se
înregistrează comuniuni operative de eforturi inter -relaționiste între factorii locali și cel
puțin cei r egionali pentru contracarări.
În principal, se propune abordarea operaționalizării prin distribuirea
/redistribuirea riscurilor.

72. Problema de bază în privința evoluțiilor în Noua Economie bazată pe
cunoaștere și risc este de a se obține răspuns decizi onal dacă avansul trebuie să fie ciclic
sau structural .
O prima apreciere concluzivă se poate formula în sensul că dată fiind
complexitatea, respectiv noua configurație și noul conținut al Noii Economii, avansul
bazat exclusiv pe ciclicitate (cicluri) nu m ai poate fi considerat fezabil.
Cel puțin în manieră incipientă, transformările structurale sunt cele ce oferă
cadrul conceptual și operațional cu mult mai practic, eficient, adecvat.
În context, managementul riscurilor se poate înfăptui prin reconfigurar ea
alianțelor puternice (rețelizare și clusterizare) bazate pe economisirea/economia
internațională/internaționalizată.

73. România trebuie să facă față provocărilor multiplicate: tranziție, aliniere și
imersiune în Noua Economie.
Neînțelegerea de către p oliticieni și elaboratorii de strategii a imperativelor
acționale obiective în care trebuie să se angreneze economia României riscă să
tempereze avansul țării spre noile orizonturi ale dezvoltării internaționale generale și
astfel, prin adâncirea nearticul ării cu rețelele din sistemul general să se asiste la
disfuncții majore pe termen mediu.
Convergența economiei României la aliniamentele obiective internaționale pe
termen scurt este nefavorabilă , pe termen mediu ar putea fi acceptabilă , iar perspectiva
pe termen lung, în mod obiectiv, natural ar putea fi foarte bună .

74. Se exprimă câteva linii de avans potențial al economiei României,
sistematizând cerințele, respectiv recomandările ce pot servi ajustării strategiilor,
politicilor și tacticilor de dezvo ltare, ținând cont de manifestarea pregnantă și cu viteză
sporită a economiei bazată pe cunoaștere și risc.
Este important, în principiu, să se identifice cum anume funcționează economia
românească în regim real și care sunt diferențele față de regimul for mal al
operaționalizării acesteia spre performanță.
Noua creștere economică în țările dezvoltate se focalizează pe: 1) investiții
publice strategice, în infrastructură și tehnologii; 2) disciplină financiară; 3) disciplină

296 fiscală și 4) reformularea fundam entală, radicală a modului de funcționare a
executivului (guvernului).
Orice protecție corporativă nejustificată și orice ezitare/evitare a atacului
disfuncțiilor afectează avansul economic de ansamblu.
Se pot avea în vedere următoarele:
a) creșterea discipli nei fiscale;
b) extinderea măsurilor de folosire rapidă și intensivă a cunoașterii;
c) consolidarea competiției;
d) dotarea mediului economic românesc cu resurse de muncă;
e) flexibilizarea și transparența cadrului guvernamental.
Este posibil ca structurile guvernamen tale pentru problemele de comerț să fie
înlocuite în totalitatea lor (agregate) de o Autoritate (corporație) Națională pentru
Inovație.

75. În economia României, pentru orizontul mediu de timp se impune creșterea
treptată a accentului pe activitățile ant reprenoriale creative.
În mod paradoxal, în economia de piață instituită în România predomină
viziunea dezvoltării productive fizice, mecanice.
Producția pe bază materială nu trebuie ignorată, însă se emite recomandarea de a
fructifica concret și agresiv p otențialul de natură intelectuală a forței de muncă din
România, dată fiind împrejurarea obiectivă a talentului, predispoziției, mentalității și
capacității autohtone de imersiune în procesele de cunoaștere.
Pregătirea școlară medie și superioară în rândul populației trebuie să devină
indicator național strategic.
Din rândul principiilor -cheie pentru asigurarea noii structurii a creșterii
economice a României pe termen mediu se enumeră :
– creșterea hotărâtă a responsabilității fiscale, care trebuie operațio nalizată
absolut complet, până la cel mai redus nivel contributiv, spre a asigura veniturile pentru
investiții sporite;
– cunoașterea și tehnologiile să devină „combustibilul” de bază al
economiei;
– instituirea competiției robuste, consolidate și reale, prin instrumente și
pârghii care să conducă la inovarea și creșterea productivității;
– măsuri de contracarare a riscurilor în rândul forței de muncă autohtone,
într-o economie dinamică, desprinsă treptat de formula industrială tradițională;
– crearea și menținere a în funcțiune de noi instituții publice, mai dinamice și
flexibile, capabile să inducă investiții publice majore care să sprijine formalizarea
economiei bazată pe cunoaștere.
Fixațiile ideologice de stânga, centru sau dreapta se pot coagula pe liniile
strategice principale pe care glisează (avansează) economia României.

76. S-a procedat la formularea unei baze de date statistice prin care să se
identifice reflecții în legătură cu nivelul operațional efectiv al Noii Economii, regăsite în
economia convențio nală românească la mijloc de prim deceniu al secolului XXI. În
context, s -a elaborat modelul matematic pentru algoritmul cercetărilor asupra Noii
Economii în România.

77. Se consideră că între valori și consum în sistemul resurselor in structurile
econom ice persistă un conflict, datorită faptului că „economicul” este încă în manieră

297 convențională pus față în față cu „mediul”, în loc ca ambele să se regăsească
interconectate, articulate în fluxul producției și reproducției.
În mod eronat persistă concepți a că „mediul” determină „insuficiența” resurselor
sau formalizează o a numită suficiență a acestora, care poate restricționa creșterea,
respectiv dezvoltarea.
În accepțiunea principiilor și concepției despre conținutul evidențierii integrate a
resurselor in structura economica de ansamblu, România poate fi încadrată în rândul
entităților statale „deținătoare de resurse” la nivel mediu, în termeni comparativi cu alte
țări și regiuni din ecosistemul global.

78. Sunt avansate propuneri de inițiative strategic e pentru folosirea resurselor de
dezvoltare a structurii economice în România în următorii 25 de ani.
Este posibil să se aibă în vedere constituirea bazei de cunoștințe (date,
informații) cu privire la folosirea resurselor și impactul asupr a mediului. În context, este
utilă înființarea unui Centru de Date care să ofere elaboratorilor de politici economice și de
dezvoltare informațiile necesare pentru formalizarea strategiei globale de dezvoltare a structurii
economice de ansamblu:
a) evaluarea progresului str ategic și cuantificarea indicatorilor de dezvoltare;
b) stabilirea dimensiunii interne a structurii economice în procesul folosirii
resurselor naturale;
c) luarea în considerare a dimensiunii globale a procesului de folosire a
resurselor naturale;
d) definirea spec ifică, pentru condițiile României a principalelor obiective ale
unei strategii de folosire a resurselor care se refera la:
1) decuplarea impactului de mediu de creșterea economică ;
2) mai multă valoare adăugată prin „creșterea productivității resursei” ;
3) impact mai scăzut asupra mediului exprimabil prin „creșterea eco –
eficienței”;
4) cele mai bune alternative de folosire a resurselor (de exemplu, arderea
„curată” a cărbunilor însoțită de soluții alternative de utilizare, prin introducerea
substituien ților pentru diferite resurse neadecvate operațional tehnologiilor curate).
O strategie fezabilă pentru UE și concomitent pentru România trebuie să fie
cuprinzătoare, în sens operațional indicând punerea sub incidența valorificării a tuturor
tipurilor de r esurse naturale , bazată pe cicluri totale, integrale de viață ale acestora.

79. Relaxarea limitelor de auto -saturare a modelului tradițional (neoclasic) și
trecerea la modelul noii creșteri economice, cu aplicație la situațiile din România se
datorează, î n principal, următoarelor aspecte:
– schimbarea raportului cantitativ și calitativ între variabilele exogene și
endogene în favoarea celor din urmă;
– cuprinderea în modelul noii creșteri economice a două sub -secvențe de
sistem, respectiv a) producția (transf ormările) și b) ieșirile (valorile comandabile) într –
un nou tip de articulare (compunere) operațională;
– cuprinderea (regăsirea) în interiorul modelului a progresului tehnologic,
reconsiderat în integralitatea sa ca factor endogen.

80. Se constată că dem aterializarea economiei se întâlnește la nivelul economiei
supra și națională.

298 Într-o astfel de concepție, scopul principal al operaționalizărilor productiv –
economice în România trebuie să fie „reducerea” impactului asupra mediului și,
concomitent, asigura rea continuării creșterii economice .
Pentru România, cât și pentru țările din regiunea europeană, cercetările legate de
„dematerializarea” economiei vizează obținerea de răspunsuri la următoarele probleme:
a) explicarea diferențelor substanțiale între sect oare ale economiei naționale și
între țări în privința dematerializării;
b) evidențierea raportului între creșterea economică, folosirea resurselor și
impactul asupra mediului în România;
d) direcționarea activităților către resursa cheie, care poate fi consi derată
„pământul”, respectiv terenul sau suprafața supusă folosirii, asociată cu nivelurile de
consum material.

81. Mimetismul comportamental (comportamentul mimetic) financiar reprezintă
– în aprecierea noastră, – cauza esențială, contemporană, a apariț iei și manifestării
riscului de dezechilibru economic major dat de apariția disfuncțiilor în sistemele
financiare.
Comportamentele financiare individuale cu atribut potențial reglator în cazul
apariției și manifestării crizelor este neoperațional, insufici ent și neeficient, întrucât
disfuncțiile sunt ocazionate de comportamente articulate, integrate, definite mimetic în
plan global.
De aceea, în lunile septembrie -noiembrie 2008 intervențiile corective în sistemul
financiar global mondial aflat în criză au f ost operate de actori statali (în SUA,
Germania, Franța, Marea Britanie ș.a.) pentru o așa numită „salvare” a băncilor sau a
unor entități corporative de anvergură (General Motors, producția de automobile ș.a.).

82. Se apreciază că dacă în 1920 s -a înregi strat tentativa de înlocuire a sintagmei
„economie politică” cu sintagma „știință economică” în noua economie este posibil să
se instaureze conceptual sintagma noua știință economică , mizând pe eventuala
eliminare a imaginilor stereotipe aferente analizei raporturilor economice.
Se avansează ideea că în termen mediu și lung devine utilă analiza raporturilor
rețelistice aferente noii economii .
În cadrul acestui nou concept se urmărește variația indicatorului de rețelizare
(IR), care în sine, conține elemen tele indicatoriale ale raporturilor economice din
operaționalizarea activelor tangibile și a celor intangibile. S -a realizat formalizarea
originală modelistică a aserțiunilor de mai sus.

83. Se constată manifestarea tendinței generale a „ colectivizării ac ționale ” în
noua economie.
În mod vizibil, lumea economică din contemporaneitate se aliază/acceptă
convențional, fără rezerve semnificative, procesări organizaționale și funcționale, care
se referă la: 1) asociere; 2) aderare; 3) comuniune; 4) acces, 5) mu lticulturalizare; 6)
informare generalizată; 7) consensualitate; 8) distribuire și consum generalizat; 9)
unificare; 10) investiții străine; 11) delocalizari transfrontaliere; 12) coeziune,
solidaritate; 13) afaceri internaționale; 14) liberalizare, rețeliz are; 15) armonizare;
avantaje comparative; 16) avantaje competitive; concentrare, 17) avantaje colective; 18)
aliniere; complexitate în creștere; 19) convergență; 20) acquis comunitar; clusterizare;
21) economism ; internaționalizare; 22) regionalizare; mo ndializare; 23) integrare; 24)
globalizare.

299 Toți vectorii sistematizați mai sus conțin intrisec proprietatea de
reunire/reuniune, „adunare”, „însumare” respectiv cumulare, apropiere, tangență, – cu
alte cuvinte, interelaționare, articulare, osmoză, legătur ă, conexiune în regim
multipotențial și n-dimensional.
În esență, este acceptată și transpusă în practică o anume „colectivizare” a
acțiunilor/activităților, respectiv a infrastructurii și vieții colectivităților umane.
Este posibilă cuantificarea unei ima gini ce conține „o substanța economică
globală”, cu libertate endogenă cvasi -infinită, așezată în creuzetul planetar al cărui
singur/unic scop este supraviețuirea sustenabilă.

84. Teoria sistemelor afectează „de -constructiv” strategiile pentru formalizare a
noii economii.
Această apreciere reiese din observația că viziunea sistemică a „ complexului
economic atot -cuprinzător ” sugerează dezvoltarea holistică a ansamblului cvasi –
complet articulat, „arhitecturizat”, în care este posibilă orice inter -relaționare și orice
raportare multivalentă și multidimensională între elementele componente.
Viziunea descrisă este paradigmatică. Se apreciază că, în fapt, „maximizarea de
conținut și operațională a strategiei” conduce la „maximizarea conținutului și
operaționalită ții” noii economii.
În context, rețeaua/rețelizarea este parametru derivativ și posibil descriptor între
situațiile strategice și cele sistemice, aferente noii economii.
Așadar, pentru a formaliza (în termeni reali, perceptibili) noua econ omie, se
dovedește util demersul de trecere prin rețelizare. Deocamdată, rețelizarea economică
(economia rețelistică) reprezintă, – în opinia noastră, – alternativa conceptuală de
proximă aplicabilitate.
Subvariantele conceptuale ale rețelisticii economic e se regăsesc în formulele de
clusterizare , respectiv în economia clusterizată, caracterizată derivativ (tranzițional) de
descriptorul rețelistic.

85. Se constată că noua economie nu este o preferință globală (de altfel, noua
economie nu are „un sediu” sa u un „manager general, mondial”) ci mai degrabă este
rezultatul compunerilor dintre o mulțime cvasi -infinită de preferințe, manifestate
clusterizat, respectiv rețelistic, până la stadiul sistemic autodeterminat și autoorganizat.
Libertatea economică, în fa pt, cea mai relevantă se manifestă în rândul agenților
economici din clusteri și rețele care se comportă operațional în „incertitudinea certă” a
pieței.

86. Se consideră că în context se întrevede formalizarea unei ontologii specifice
societății moderne care găzduiește noua economie, dominată de economia rețelizată.
În fapt, pot avea loc salturi, dislocări, relocalizări, ajustări, restructurări ș.a .,
între contexte și situațiile antreprenoriale.
Este vorba de o „geometrie economică variabilă ”, bazată pe multiplicitatea
efectelor economice finale , convențional acceptate.
Într-o rețea fiecare firmă este „un centru” și „propriul său centru”, atât timp cât
noua economie este centrată tehnologic prin dualitatea infrastructură -legături cu lumea
complexă.

87. Sistematizând o largă mulțime de atitudini, expresii, viziuni, angajamente,
variante, soluții, alternative ș.a., în privința situației financiare/economice de criză în
context contemporan (2009) s -a obținut concluzia că, în fapt, criza

300 financiară/economică globală este un semn/semnal al rupturii efective între economia
prezentă (actuală), vechea economie și noua economie (bazată pe cunoaștere în
societatea cunoașterii).
În definitiv, consecința logică a apariției crizei sistemului global financiar este
expre sia deficiențelor manageriale globale, a incapacității actuale metodice/procedurale
(tehnice) de organizare și conducere globală.
Arhitectura și structura fluxurilor globale de capital a permis un astfel de colaps,
rezultat (începând cu anul 2008) în condi țiile în care în ultimii 30 de ani pe plan
internațional s -au manifestat alte cca. 100 de crize financiare de diferite conținuturi,
mărimi și pe areale diferite.
Girarea/acceptarea și permutarea cvasi -liberă a capitalului speculativ a permis
desconsiderare a valorică reală a acestuia (respectiv valorizarea sa artificială).
Elitele primordialiste financiare au promovat în permanență refuzul de control
sau de formalizare a mecanismelor reglementative pentru circulația capitalurilor. În
prezent, auto-supravegh erea și propriile politici au fost și sunt alternative
manageriale/procedurale în sfera finanțelor promovate dominator de către sectorul
privat.
Eșecul realei auto -supravegheri și lipsa politicilor proprii reale în domeniu,
înregistrate de arealul privat, au determinat apropierea sistemului financiar global de
„starea de necontrol”, de relativ haos, din cauza practicilor cu adevărat frauduloase în
relațiile speculative ale capitalului.
Cauza imediată a crizei financiare este posibil să fie d ereglementările/
neregularitățile din piețele financiare.
Se constată că economia reală a înregistrat creștere (în valoare absolută), în
schimb economia financiară (în valoare absolută) a rămas în urma celei dintâi.
Restructurarea neoliberalistă a economi ei globale, inclusiv a celei din România,
a ocazionat înfăptuirea globalizării incipiente prin „acumularea extensivă
corporativă” a capitalurilor.
Pe de altă parte, s -a produs și o „ acumulare intensivă ” caracterizată de
financiarizarea economiei . Acest ult im concept, este cel susținător al formalizării
mediului în care se poate produce ruptura între economia reală și economia virtuală
sub aspectul esențializat operațional al parametrului general financiar.
Complexul capitalist productiv -reproductiv și de di stribuție/consum aflat sub
presiunea schimbării de economii se manifestă sub formă de criză .
În fond, momentul 2008 este cel al atingerii situației critice a acumulărilor de
presiuni din partea noii economii, care în mod obiectiv, inevitabil își face loc
operațional în societatea contemporană.