4. Managementul intern al apelor 5. Poluarea apelor 6. Protectia juridica a apelor 7. Raspunderi si sanctiuni 8. Partea practica 9. Contributii… [627275]

TEZA DR. 2016

CUPRINS

l. Capitolul 1
1.l.Subcapitolul 1
1.1.1. Paragraful 1
1.1.2. Paragraful 2
………………………..
1.1.n.Paragraful n
……………………………
l.n. Subcapitolul n
m. Capitolul m
………
1. Notiunea de apa
2. Importanta apelor
3. Clasificarea apelor
4. Managementul intern al apelor
5. Poluarea apelor
6. Protectia juridica a apelor
7. Raspunderi si sanctiuni
8. Partea practica
9. Contributii personale
10. Bibliografi e

……………

LISTA CU ABREVIERI ȘI SIMBOLURI

Certificatede emisii (ETS)
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Grup interguvernamental privind schimbă rile climatice (IPCC )
Gaze cu efect de seră (GES)
Captarea și stocarea carbonului (CSC)
Adun area Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI)
Sistem de monitorizare, raportare și verificare (MRV)
Cloroflorocarburilor (CFC)
Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM)
Programe de acțiune pentru mediu (PAM)
Evaluarea a impactului asupra mediului (EIM)
Evaluare strategică de mediu (SEA )
Convenția -cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)
Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și
respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL )
Agenția Europeană de Mediu (AEM )
Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR )
Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM)
Zone desemnate vul nerabile la nitrați (ZVN)
Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA)
Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)
Convenția OSPAR pentru Atlanticul de Nord -Est (OSPAR )
Convenția de la Helsinki privind zona Mării Baltice (HELCOM)
Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) pentru Mediterana (UNEP -MAP)
Regulamentul 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea,
autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Sistemul Globa l Armonizat (GHS)
Poluanți organici persistenți (POP)
Autoritatea Europeana pentru Siguranța Alimentară (EFSA)
Consumul și producția durabile (CPD )
Politica industrială durabilă (PID)
Politica integrată a produselor (PIP)
Strategie de dezvoltare durabilă (SDD)
Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE)
Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)
Planul de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP)
European Fish Index (EFI)
Materii î n suspensie (MTS )
Consumul biochimic de oxigen (CBO 5)
Consum chimic de oxigen (CCO)
……………..

INTRODUCERE

Apa reprezintă un element indispensabil pentru via ță, individ și societate, sursă de
energie , materie prim ă pentru activit ăți productive și cale de transport.
Apa este unul din elementele componente ale mediului natural, un lichid transparent și
incolor, o combinatie de oxigen și hidrogen, fiind o surs ă natural ă vulnerabil ă, regenerabil ă și
limitat ă, factor det erminant în men ținerea echilibrului ecologic.
97% d in apa existent ă pe glob se afl ă în mări și oceane, din care 2% este conținută de
calotele de ghea ță ale polilor iar fluviile, râurile, lacurile, p ânzele subterane de ap ă și atmosfera

abia 1%, ceea ce repr ezintă un procent infim , care constituie în mod obi șnuit sursa aprovizion ării
cu ap ă a omului.
Aceasta se dovede ște a nu fi, totuși, în anumite perioade și în anumite regiuni , disponibil ă
în cantit ăți suficiente și de calitate corespunz ătoare nevoilor de folosire, deși m ultă vreme a fost
considerat ă ca sursă inepuizabil ă a naturii.
Astfel, d isponibilitatea apei și , în special a celei potabile este una dintre cele mai mari
probleme cu care se confruntă omenirea, datorită creșterii populatiei și, în consecin ță, a
necesarului de apă pentru consum, procesele agricole și industriale. Ca urmare, sursele de apă
necesită o preocup are constantă în ceea ce privește cantitatea și calitatea lor, fapt ce duce la
dezvoltarea cercetărilor în domeniul hidrologiei.
Consumu l de ap ă nu mai poate fi satisfacut întotdeauna în regimul natural al surselor de
apă, urmare a creșterii continue a c erințelor firești și permanente de ap ă, impun ându-se realizarea
de baraje, lacuri de acumulare, deriva ții și canale magistrale.
Creșterea volumului de ape uzate conduce de asemenea, la necesitatea dezvolt ării
lucrărilor de epurare a apelor și la luarea m ăsurilor de protec ție a calit ății acestora. În acela și
timp se remarcă o crestere a valorii pagubelor produse de inunda ții, fiind necesară executarea de
lacuri de acumulare pentru atenuarea viiturilor, regulariz ări de albii, efectuarea de lucrări de
întreținere a albiilor .
Acest studiu de ….. include date despre ape …….. . În primă fază sunt prezentate
principiile teoretice ce stau la ba za…… Cel de -al doilea capitol al tezei reprezintă un studiu
bibliografic privind utilizarea …… În capitolul trei sunt prezentate rezultatele experimentale
obținute, incluzând și metodologia de prelevare, preparare și analiză a probelor, împreună cu
informații despre asigurarea calității rezultatelor .
……Cap. IV…,….
Teza de doctorat se încheie cu un capitol de concluzii cu bibliografia utilizată.
Cea mai importantă contribuție originală a tezei de doctorat este caracterizarea rețelei
hidrografice a râului Someș cu ajutorul ………………….. . Trebuie menționat, de asemenea, că
determinarea stadiului implementării Directivei/legislației europene ……….. reprezintă unul din
prime le studi i de acest fel din România.

-justificarea abordării temei;
– importanța și actualitatea temei;

– încadrarea temei în preocupările internaționale, naționale, zonale, ale colectivului de cercetare;
– titlul tezei și obiectivele propuse pentru rezolvare în cadrul cercetării;
– câteva comentarii sintetice privind m etoda de cercetare abordată, metodologia cercetării;
– câteva sublinieri privind contribuțiile doctorandului, originalitatea și valoarea rezultatelor obținute,
aplicabilitatea acestora, modul în care pot fi utilizate pentru continuarea cercetărilor;
– câteva sublinieri privind gradul în care au fost rezolvate problemele propuse, gradul de atingere a
obiectivelor, problemele care nu s -au rezolvat, probleme noi care au apărut pe parcursul derulării
cercetării, direcții noi de cercetare rezultate;
– modalit ățile de valorificare a rezultatelor (aplicare, brevetare);
– modul de diseminare a rezultatelor obținute (comunicări științifice, articole în reviste). Se va face o
prezentare statistică, cantitativă a mijloacelor de diseminare;
– modul în care s -au apl icat sau în care se vor aplica rezultatele în perioadele următoare.
Timpul verbelor trebuie să fie trecut pentru contribuțiile aduse prin Teza elaborată.
În finalul introducerii, care se poate întinde pe 4 -6 pagini, se pot adresa mulțumiri
instituțiilor și persoanelor care, în mod direct sau indirect, au contribuit la finalizarea tezei prin
acordarea unor facilități pentru experimentare, prin discuții profesionale, prin sugestii și observații
făcute pe perioada desfășurării stagiului de pregătire.

Bibliog rafie:
__________________________
2Datele stiintifice arata ca la fiecare 15 ani consumul de apa se dubleaza. Solicitarile crescande de apa reclama o noua
abordare a utilizarii resurselor de apa dulce de care se dispune pe glob.
1Ernest Lupan, Dreptul med iului, Lumina Lex, Bucuresti, 2001
2Stefan Tarca, Dreptul mediului, Lumina Lex, Bucuresti, 2005

CAP. I….
Schimbările climatice și mediul
Una din prioritățile agendei UE privind mediul , o reprez intă abordarea schimbărilor climatice ,
aceasta fiind din ce în ce mai importantă și pentru alte domenii, cum ar fi energia, transporturile,
agricultura și dezvoltarea regională. Obiectivul politicii UE în domeniul mediului este limitarea
la 2°C a încălzirii globale , deasupra nivel elor medii de temperatură din perioada preindustrială.
Până în anul 2020 , UE s -a angajat să-și reducă emisiile cu cel puțin 20% față de nivel ele din anii
1990, îmbunătățind astfel eficiența energetică cu 20% din consumul final, crescând la 20%
procentul ene rgiei din surse regenerabile. Pentru anul 2030 s -au stabilit alte obiective ambițioase.
Pentru combaterea schimbărilor climatice , un mecanism -cheie este sistemul UE de
comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

Temei juridic și obiective : Tratatul pr ivind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) , la a rt. 191
stabilește drept obiectiv explicit al politicii de mediu a UE , lupta împotriva schimbărilor
climatice.
Context general
a. Încălzirea globală
Se preconizează o creștere a temperaturii m edii globale cuprinsă între 1,1ș C și 6,4 ș C în cursul
acestui secol , în absența unor politici supli mentare de reducere a emisiilor . Este foarte probabil
ca încălzirea globală să se datoreze influenței umane , conform celui de -al 5-lea raport al IPCC
(Grup interguvernam ental privind schimbă rile climatice) publicat recent . Arderea de
combustibili fosili, despăduririle și agricultura, care provoacă emisii de dioxid de carbon (CO 2),
metan (CH 4), protoxid de azot (N 2O) și fluorocarburi , reprezintă o parte din a ctivitățile um ane
care contribuie la schimbările climatice. Încălzirea globală este cauzată de as tfel de gaze cu efect
de seră (GES) , care înmagazinează căldura radiată de suprafața terestră și o împiedică să se
elibereze în spațiu .
b. Impactul schimbărilor climatice
În cazul în care în călzirea globală ar depăși cu 2 ° C nivel ele preindustriale , există dovezi
științifice care arată că riscurile de schi mbări ireversibile și catastrofice ar crește semnificativ .
Încălzirea globală poate provoc a și provo acă un mare număr de evenimente climatice extreme
(de ex. secete, inundații, precipitații extreme, valuri de căldură și incendii forestiere), probleme
legate de disponibilitatea apei, penurii alimentare și de apă dulce, dispariția ghețarilor și creșterea
nivelului mărilor, mo dificarea distribuirii sau chiar dispariția unei părți a faunei și a florei, boli
vegetale și infestări parazitare, smog fotochimic intensificat, care provoacă probleme de sănătate,
precum și migrația populațiilor care încearcă să scape de pericole le acest ea.
c. Costul acțiunii versus costul inacțiunii
Lupta împotriva încălzirii globale ar costa în jur de 1% din PIB -ul mondial din fiecare an,
conform raportului Stern, publicat în anul 2006 , de guvernul U.K. , în timp ce lipsa de acțiune

poate costa cel puți n 5%, până la 20% din PIB -ul mondial (în cel mai rău caz ). Ar fi nevoie de o
mică parte din PIB mondial total pentru a investi într -o economie cu emisii scăzute de carbon,
altfel spus, dar combaterea schimbărilor climatice ar genera, în schimb, o siguranță energetică
sporită , benefi cii la nivelul sănătății și ar reduce alte daune.
d. Adaptarea la schimbările climatice
Planificarea publică și sensibilizarea populației , raționalizarea apei, rotația culturilor, utilizarea
de culturi rezistente la secetă, până la măsuri costisitoare de protecție și strămutare , cum sunt
creșterea înălțimii digurilor, relocarea porturilor, a industriei și a populației din zone de coastă
joase sau din câmpii inundabile , reprezintă măsuri mai ușor sau mai greu de realizat de adaptare
la schimbările climatice.
Pentru a promova un nivel mai înalt de schimb de informații și de coordonare între statele
membre și pentru a încuraja integrarea provocărilor actuale în to ate politicile relevante ale UE, a
fost lansată , în aprilie 2013 , o strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice
(COM(2013)0216) .
Realizări
a. Politica int ernațională în domeniul climei ( Protocolul de la Kyoto )
În cadrul Convenției C adru a Organizației Națiunilor Unite asupra s chimbărilor climatice din
1997, prin Protocolul de la Kyoto, părțile contractante s -au angajat să reducă emisiile a șase gaze
dăunătoare cu efect de seră: metanul, dioxidul de carbon, proto xidul de azot, hidrofluorocarburile
(HFCs), hexafluorura de sulf (SF 6) și perfluoricarburile (PFCs). Protocolul de la Kyoto a fost
prelungit până în anul 2020 (părțile au căzut de acord în acest sens, în 2011 la Durban ) și au
început să elaboreze un nou ac ord internațional, în vederea limit ării încălzir ii globale la 2°C
deasupra nivel elor medii de temperatură , din perioada preindustrială. Tot î n cadrul Protocolul ui
de la Kyoto , prin „Amendament ul de la Doha”, din anul 2012, UE s -a angajat să reducă emisiile
cu cel puțin 20% față de anii 1990 , în cea de -a doua perioadă de angajament din c adrul
Protocolului de la Kyoto, misiune aproape îndeplinită (fiind atinsă în 2013 , o reducere de 19% ).
În 2014 , prin Apelul de la Lima pentru acțiuni în domen iul climei , s-a solicit at crearea unui acord

internațional ambițios, cu caracter juridic obligatoriu din 2015 , care să abordeze în mod
echilibrat, printre altele atenuarea, adaptarea, finanțarea, dezvoltarea și transferul de tehnologie și
consolidarea capa cității și transparența acțiunilor și a sprijinului . Acesta a cuprins, în primă fază,
cele 195 de țări , părți ale Convenți ei ONU pentru schimbări climatice, reflectând principiul
fiecărei națiuni în privința „responsabilităților comune dar diferențiate și al capacităților
aferente”. În cadrul negocierilor internaționale , în domeniul climei , principalel e aspecte urmărite
de UE sunt: obiective ambițioase și cu caracter juridic obligatoriu, multilateralismul și utilizarea
dovezilor științifice , precum și meca nisme eficiente de asigu rare a respectării obiectivelor .
b. Eforturile depuse în cadrul UE pentru combaterea schimbărilor climatice
Până în 2030 , în cadrul politici lor privind clima și energia , UE s -a angajat să atingă următoarele
obiective: reducerea cu cel puțin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră , față de nivel ele din
1990, îmbunătățirea cu 27% a eficienței energetice (obiectiv care ar urma să fie revizuit în 2020 ,
fiind doar orientativ ) și creșterea procentului energiei din surse regenerabile din consumului
final, la 27%. Pentru trecerea , până în 2050, la o economie cu emisii scăzute de carbon , foaia de
parcurs a UE stabilește un obiectiv pe termen lung de reduce re cu 80% emisiil or de gaze cu efect
de seră. „ Obiectivele 20 -20-20” hotărâte în 2007 de liderii UE pentru 2020 , constituie cadrul
urmat și pentru 2030, respectiv reducere a cu 20% a emisiilor de GES, creșterea cu 20% a
ponderii energiei din surse regenerabile , în consumul final d e energie și reducerea consumului de
energie primară al UE , cu 20% , în comparație cu 1990. Inițiativa – pachetul energie și climă –
astfel cum a devenit cunoscută , a generat patru măsuri legislative cu caracter juridic obligatoriu:
Directiva privind energi a din surse regenerabile , sistemul revizuit al UE, de comercializare a
certificatelor de emisii, Decizia privind partajarea eforturilor și Directiva privind captarea și
stocarea carbonului (CSC). Directiva 2009/29/CE privind modificare a Directivei 2003/87/CE
reglementează s istemul UE de co mercializare a certificatelor de emisii (ETS) și reprezintă prima
și cea mai mare piață internațională a carbonului și este, de asemenea, principalul instrument de
politică al UE in combaterea schimbărilor climatice. Sistem ul introdus în 2005 permite
îndep linirea de către UE a angajamentelor din cadrul Protocolului de la Kyoto și a suferit
reforme importante între timp. Principiul pe se bazează este cel de „plafonare și comercializare”,
stabil indu-se astfel un plafon pentru volumul total de emisii de GES de la cele peste 11. 000 de
instalații (uzine, centrale electrice etc.) incluse în sistem. Statele membre scot la licitație

„certificate de emisii” ce trebuie cumpăr ate sau sunt prim ite pentru f iecare instalație. Aceste
credite corespund la o tonă de CO 2, fiecare și pot fi tranzacționate cu alte instalații , dacă n u sunt
folosite . Cantitatea totală de certificate va fi redusă în mod progresiv , de-a lungul timpului . UE a
luat măsuri de corectare a sistemului ETS deoarece, în prezent, prețul carbonului este prea redus
pentru a stimula investițiile în inovați e, în favoare a reducerii nivelului de carbon . Comisia a
propus constituirea unei „rezerve pentru stabilitatea pieței” , în urma unei suspendări temporare a
licitațiilor pentru o parte din certificatele de C O2, pentru a elimina surplusul structural de
certificate de emisii prin adaptarea automată a ofertei de certificate licitate. Sistemul ETS se
aplică inclusiv aviației , începând din 2012 . UE a suspendat inițial , timp de un an (până la
sfârșitul lunii aprili e 2014) , ca urmare a unei opoziții internaționale masive, punerea în aplicare a
sistemului în ceea ce privește zborurile intercontinentale. Cu ocazia Adunării Organizației
Aviației Civile Internaționale (OACI) , în cadrul celei de -a 38 -a sesiuni , s-a conven it asupra
elaborării, până în 2016, a unui mecanism de piață mondial pentru aviația internațională, care ar
putea fi pus în aplicare începând din 2020 . Parlamentul și Consiliul au ajuns , în urma unor
negocieri dificile, la un compromis privind prelungirea măsurii de suspendare „stop the clock”
până la sfârșitul anului 2016. În sectoare precum transportul rutier, deșeurile, agricultura și
clădirile, care nu fac obiectul sistemului ETS, emisiile intră sub incidența Deciziei 406/2009/CE
privind partajarea efor turilor. În vederea unei reducer i medi i a GES , cu 10% în aceste sectoare,
au fost stabilite obiective obligatorii pentru fiecare stat membru , de reducere anuală a emisiilor
până în 2020.
Directiva 2009/28/EC privind energia din surse regenerabile are ca obiectiv gar antarea ca,
energia din surse regenerabile, cum ar fi biomasa, hidroenergia, energia eoliană și solară să
reprezi nte, până în 2020, cel puțin 20% din consumul total de energie al UE pentru producerea
de energie electrică, transport, încălzire și răcire. Astfel a fost stabilit un obiectiv minim
obligatoriu pentru fiecare stat membru , în cadrul obiectivului general, conform căruia , din
consumul energetic pentru transport , proporția de energie regenerabilă trebuie să ajungă la cel
puțin 10%. Acest obiectiv es te obligatoriu sub rezerva „durabilității producției” și a
„disponibilității comerciale a biocombustibililor de a doua generație”.
Conform Directivei 2009/31/CE , tehnologia de captare și de stocare a carbonului separă CO 2 din
emisiile în atmosferă, rezultat din procesele industriale, îl comprimă și îl transportă într -o locație

unde poate fi stocat. Această tehnologie, conform Grupului interguvernamental privind
schimbările climatice al ONU, ar putea conduce la eliminarea a 80 -90% din emisiile de CO 2 care
provin de la centralele electrice bazate pe combustibili fosili. Pentru comercializarea și
subvenționarea acestei noi tehnologii, UE a stabilit un cadru normativ. În princi pal datorită
costurilor ridicate pe care le implică, implementarea proiectelor demonstrative prevăzute în
Europa s -a dovedit totuși, a fi mult mai complicată decât a fost prevăzut inițial.
Standardele de performanță privind emisiile de CO 2 pentru autoturis mele noi sunt stabilite prin
Regulamentul nr. 443/2009 al CE . Până în 2015 trebuie atins obiectivul de 130g de CO 2/km în
medie pentru fiecare mașină din p arcul auto, urmând ca , începând din 2021 , aceste emisii să fi e
reduse la 95g/km. Regulamentul introduce așa -numitele „credite suplimentare”, pentru a stimula
industria auto să investească în noi tehnologii, prin care cele mai ecologice autovehicule din
fiecare categorie de autovehicule ale fabricantului contează mai mult decât o singură mașină la
calcularea emisiilor medii specifice de CO 2. În ce privește vehiculele utilitare ușoare este
actualmente în vigoare un regulament similar și recent revizuit. De asemenea , pentru combaterea
emisiilor de CO 2 provenind de la vehiculele grele , există în vigoare o strategie. Directiva
1999/94/CE , pentru a sprijini poli tica de reducere a emisiilor de CO 2, prevede punerea la
dispoziția consumatorilor , a informațiilor privind economia de carburant și, prin urmare, a
informațiilor privind emisiile de CO 2 ale noilor autoturisme puse în vânzare sau oferite spre
închiriere în UE, astfel încât , un autoturism să poată fi achiziționa t în cunoștință de cauză.
Singurul mijloc de transport care încă nu este inclus în eforturile UE de a reduce emisiile de GES
este t ransp ortul maritim internațional . La nivelul UE , el reprezintă , cu toate acestea, 4% din
emisiile totale de GES, având o tendință de creștere considerabilă. Sunt în dezbatere în prezent,
ca prim pas către reducerea emisiilor , regulile de stabilire a unui sistem de monitorizare,
raportare și verificare (MRV) a emisiilor de CO 2 generate de transportul maritim . În privința
cloroflorocarburil or (CFC) , în urma inter dicțiilor aplicate în anii 1980, pentru a opri reducerea
stratului de ozon, în prezent sunt folosite în schimb , într-o serie de aplicații industriale, gazele
fluorurate precum aerul condiționat și refrigerarea, deoarece acestea nu dăunează stratului de
ozon. Însă aceste gaze ar putea avea un potențial de în călzire climatică de până la 23. 000 de ori
mai mare decât CO 2. UE a deschi s astfel calea către elim inarea mondială treptată a acestora ,

luând măsuri de control a utilizării gazelor fluorurate și a interzis folosirea lor în noile
dispozitive de aer condiționat și d e refrigerare până în 2022 -2025 .
În urma propunerii Comisiei privind un cadru de politici p rivind clima și energia pentru 2030, la
5 februarie 2014, Parlamentul European a dat un semnal puternic , solicitând stabilirea a trei
obiective obligatorii , mai ambițioase decât cele adoptate în cele din urmă , astfel : o reducere cu
cel p uțin 40 % a emisiilo r naționale de GES în raport cu nivelurile din 1990; creșterea ponderii
energiei din surse regenerabile în cadrul consumului fin al de energie la 30% din acesta și
creșterea cu 40% a eficienței energetice.
Parlamentul , în rezoluția sa dinaintea conferinței ONU privind clima, care a avut loc la Varșovia
în 2013, și -a exprimat dorința ca , acordul de după 2020 care urmează să fie stabilit „să vizeze
eliminarea treptată a emisiilor de carbon până în 2050” și să reunească „mixul” actual de măsuri
cu caracter obl igatoriu și neobligatoriu privind schimbările climatice prevăzute de Convenția
Națiunilor Unite și de Protocolul de la Kyoto în cadrul unui regim unic, cuprinzător și coerent,
având caracter obligatoriu pentru toate părțile, bazat pe principiul „responsabi lităților comune,
dar diferențiate”. PE a solicitat eliminarea treptată a subvențiilor publice pentru dezvoltarea de
combustibili fosili neconvenționali în general , în cadrul acestei rezoluții și a criticat cu tărie
„dezvoltarea de combustibili fosili neco nvenționali cu emisii intensive de gaze cu efect de seră,
precum nisipurile bituminoase” . Acesta a solicitat din nou instituirea unui instrument prin care să
se stabilească obiective globale de reducere a emisiilor în sectorul transportului maritim,
declar ându -se în favoarea fixării unui preț pentru emisiile de carbon provenite din aviația
internațională și transportul maritim.
De precizat că, Parlamentul a reușit să scurteze în mod semnificativ perioada de excludere
temporară a zborurilor intercontinental e din sistemul ETS , defini nd în mod clar criteriile care
trebuie îndeplinite pentru ca un regim internațional să fie acceptabil : reducerea de facto a
emisiilor de GES, o abordare nediscriminatorie etc. În plus, statele membre ale UE trebuie să
explice cum anume cheltuie banii care provin din licitațiile certificatelor din cadrul sistemului
ETS.

PE a făcut eforturi pentru a garanta că producția de biocarburanți este sustenabilă din punct de
vedere ecologic și social , în contextul revizuirii Directivei privin d energia din surse regenerabile
și că nu are ca efect despăduriri sau creșteri de preț ale produselor alimentare , este vorba de așa-
numita schimbare indirectă a utilizării terenurilor. În privința biocarburanților de primă generație
din surse tradiționale derivate din alimente , Parlamentul a solicitat impunerea , până în 2020 , a
unei limite la 6% din consumul final de energie din sectorul transportului , față de 10% în
momentul de față, precum și trecerea rapidă la biocarburanți avansați proveniți din alge s au din
anumite tipuri de deșeuri.
În diverse sectoare noi în care sunt disponibile alternative sigure și rentabile din punct de vedere
al consumului energetic și a l costului, Parlamentul a susținut eliminarea treptată și completă a
gazelor fluorurate cu efecte dăunătoare asupra climei , în cadrul negocierilor cu Consiliul privind
gazele fluorurate . Începând din 2022 , printre alte măsuri este prevăzută interzicerea utilizării
gazelor fluorurate în noile dispozitive comercia le de refrigerare.
Pentru a se ține seama de condițiile reale de conducere la măsurarea emisiilor de CO 2,
Parlamentul a insistat asupra introducerii în cel mai scurt timp a noului ciclu mondial de teste
definit de către ONU , în cadrul unei noi analize a em isiilor de CO 2 provenind de la autoturisme
și furgonete .
Tina Ohliger 07/2015 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.2 .html
Principiile generale și cadrul de bază privind politica de mediu
Principiul „poluatorul plătește” reprezintă unul din principiile pe care se bazează politica de
mediu europeană, la fel ca principiile precauției, prevenirii , corectării poluării la sursă . Cadrul
pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu este stabilit de p rogramele
multianuale de acțiune pentru mediu. În cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu ,
acestea sunt luate în considerare , fiind integrate î n strategiile orizontale, iar implementarea este
fundamentală. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) , art. 11 și art. 191 -193,
reprezintă t emei ul juridic în materie . În domeniile politicii de mediu, competența de a acționa
revine UE (poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice ). Anumite
aspecte limitează s fera de aplicare a competenței Consiliului, precum cele de natură fiscală,

amenajarea teritoriului, utilizarea terenurilor, gestionarea cantitativă a resurselo r de apă, alegerea
surselor de energie și structura aprovizionării cu energie , precum și principiul subsidiarității ,
datorită c erinței unanimității în Consiliu în ceea ce le privește .
Origini și evoluție
Șefii de stat și de guvern europeni au declarat în 1972, în cadrul Consiliului European de la Paris,
în urma primei conferințe ONU privind mediul , când a fost adoptată politica de mediu
europeană , că este nevoie de o politică comunitară de mediu , de însoțire a expansiunii economice
și au solicitat un progra m de acțiune. Actul Unic European din 1987 a furnizat p rimul temei
juridic pentru o politică de mediu comună care are drept obiective conservarea calității mediului,
protejarea sănătății umane și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale, care a
introdus un nou titlu „Mediul” . Prin r evizuirile ulterioare ale tratatului au fost consolidate
angajamentul Europei față de protecția mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea
acesteia . Procedura de codecizie s-a introdus în 1993 , prin intermediul Tratatului de la
Maastricht, când mediul a devenit un domeniu oficial de politică a UE, iar votul cu majoritate
calificată în Consiliu a devenit regulă generală. În 1999, tratatul de la Amsterdam a stabilit
obligația de integrare a protecție i mediului în cadrul tuturo r politicilor sectoriale ale UE , pentru
promova rea dezvoltării durabile . Combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea durabilă în
relațiile cu țările terțe au devenit din 2009, p rin intermediul Tratatului de la Lisabona , obie ctive
specific e, astfel că o nouă personalitate juridică a permis UE să încheie acorduri internaționale.
Cât privește principiul precauției , acesta poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine
științifică cu privire la un posibil risc la adres a sănătății umane sau a mediului, provenit dintr -o
anumită acțiune sau politică , fiind un instrument de gestionare a riscurilor . Pentru evitarea
daunelor la adresa sănătății umane sau a mediului , pot fi furnizate instrucțiuni de interzicere a
distribuției produsului sau de eliminare a sa de pe piață , în cazul în care există îndoieli cu privire
la posibilele efecte periculoase ale unui produs și în cazul în care incertitudinea persistă și în
urma unei evaluări științifice obiective . Pentru a fi nedis criminatorii și proporționale , astfel de
măsuri trebuie revizuite , imediat ce există informații științifice suplimentare .

Prin intermediul Directivei DRM privind răspunderea pentru mediul înconjurător este pus în
aplicare principiul „poluatorul plătește” , care vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse
mediului și anume, speciilor și habitatelor nat urale protejate, apei și solului . Operatorii care
desfășoară activități care presupun evacuări în apă sau activități de transport substanțe
periculoase, t rebuie să ia măsuri preventive , în cazul unei amenințări iminente la adresa
mediului . Astfel, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate , pentru remedierea
pagubelor deja produse și suportarea cheltuielil or aferente . Pentru a include cât mai mult e
activități, d omeniul de aplicare al directivei a fost extins de trei ori , cuprinzând gestionarea
deșeurilor extractive, funcționarea siturilor geologice de stocare și, respectiv, siguranța
activităților petroliere și gaziere offshore .
În 1998 , a apărut pentru prima dată , un concept important la nivelul politicilor europene , în urma
unei inițiative a Consiliului European de la Cardiff , concept consacrat în prezent în TFUE , art. 11
și anume integrarea preocupărilor legate de mediu în cadrul domenii lor de p olitică ale UE .
Pentru promovarea unei economii europene mai favorabile climei și cu un consum de energie
mai scăzut au fost analizate , o serie de modalități rentabile , în Foaia de parcurs pentru trecerea
la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 . De asemenea,
integrarea politicii de mediu a înregistrat , în ultimii ani progrese semnificative în domeniul
politicii energetice, progrese c are s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a pachetului
energie/climă al UE. Aceasta indic ă totodată, cum pot să realizeze trecerea la o economie cu
emisii reduse de carbon în cursul deceniilor următoare , pentru sectoarele responsabile de emisiile
Europe i – industria, transporturile, generarea de electricitate, sectorul clădirilor și al
constr ucțiilor, precum și agricultura .
Programele de acțiune pentru mediu
Stabilirea viitoarelor propuneri legislative și a viitoarel or obiective pentru politica de mediu a UE
s-a realizat de către Comisie, încă din 1973, prin inițierea unor programe de acțiune pentru mediu
(PAM) multia nuale ; măsurile concrete se adoptă separat ulterior. Cel de -al șaselea PAM, care a
stabilit politica în domeniul mediului pentru perioada 2002 -2012 , a pus accentul pe patru
priorități , respectiv schimbările climatice, biodiversitatea, mediul și sănătatea și resursele
naturale și deșeurile . Șapte „strategii tematice” concentrate nu atât asupra unor poluanți s au

activități economice specifice, cât asupra unor teme de mediu transversal au detaliat m ăsurile
aferente acestor priorități. În 2013, Consiliul și Parlamentul au adoptat cel de -al șaptelea PAM ,
cu titlul „ o viață bună, în limitele planetei noastre” , pent ru perioada până în 2020 . Acesta
stabil ește nouă obiective prioritare (Foaia de parcurs privind eficiența utilizării resurselor,
Strategia în domeniul biodiversității 2020 și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie
competitivă cu emisii scăzute de d ioxid de carbon până în 2050) . Enumerăm dintre obiective :
protejarea naturii, o reziliență ecologică sporită, o creștere durabilă, eficientă din punctul de
vedere al resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și combaterea amenințărilor
la adresa sănătății legate de mediu. Program ul subliniază de asemenea, nevoia unei mai bune
aplicări a legislației UE în domeniul mediului, a cunoștințelor științifice de vârf, a investițiilor și
a integrării aspectelor legate de mediu în cadrul altor politic i.
În 2000, la Lisabona a fost elaborată Strategia pentru transformarea economiei UE în „cea mai
dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume”, concentrată pe
promovarea creșterii economice și a locurilor de muncă, în principal, prin sporirea
competitivități i din cadrul UE. Î n cadrul acestei strategii, la Göteborg, un an mai târziu, a fos t
inclusă dimensiunea ecologică reînnoită în 2006, ceea ce a condus la Strategia de dezvoltare
durabilă a Uniunii Europene (SDD), pentru a combina dimensiunea internă a dezvo ltării durabile
cu cea internațională. Un obiectiv principal stabilit de s trategia Europa 2020 , privește clima și
energia, aceasta fiind cea mai nouă strategie a UE în domeniul creșterii economice, care vizează
conturarea unei „creșteri inteligente, durabi le și favorabile incluziunii”. Sub egida acestei
strategii, prin inițiativa emblematică „o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor” s-a realizat pregătirea terenului pen tru o creștere durabilă și sprijinirea trecerii la o
economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon .
Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului
Proiecte individuale (private sau publice) , precum c onstruirea unei autostrăzi sau a unui aeroport ,
care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, fac obiectul unei „evaluări a impactului
asupra mediului” ( EIM). Pot face, d e asemenea, obiectul unui proces similar care poartă
denumirea de „evaluare strategică de mediu” ( SEA ), o serie de planuri și programe publice ( ex:
privind destinația terenurilor, transportul, energia , deșeurile sau agricultura) . În cazul acesteia,

pentru asigur area unui nivel sporit de protecție a mediului , aspectele ecologice sunt deja integrate
în etapa de planificare, iar pos ibilele consecințe se iau în considerare înainte de aprobar ea sau
autorizarea unui proiect. În ambele situații, consultarea publicului reprezintă un aspect
fundamental , datorită Convenției de la Aarhus , semnată sub auspiciile UNECE (Comisia
Economică pentr u Europa a Națiunilor Unite) de către UE , în 1998 și ratificată ulterior. Unul
dintre cele trei drepturi garantate publicului în domeniul mediului , în temeiul acestei convenții, îl
reprezintă p articipa rea publicului la luarea decizi ilor. Celelalte două drepturi sunt d reptul de
acces l a justiție în cazul încălcării drepturi lor și dreptul de acces la informațiile referitoare la
mediu deținute de autoritățile publice (de exemplu, privind starea mediului sau starea sănătății
oamenilor în cazul în care aceast a este afectată de starea mediului) .
Cooperarea internațională în domeniul mediului
La Convenția privind diversitatea biologică, organizată în 2010, la Nagoya – Japonia (cea de a
zecea Conferință a părților ), UE a adus o contribuție majoră la stabilirea u nui acord pe următorii
zece ani , privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității. La Conferinț a
„RIO+20” privind dezvoltarea durabilă, din 2012, a fost adoptată decizia privind elaborarea unor
obiective globale de dezvoltare durabilă pentru toate statele, la care a participat de asemenea,
UE. În cadrul negocierilor internaționale în domeniul climei, la Convenția -cadru a Națiunilor
Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), UE a stabilit în mod tradițional standarde,
prin asumarea d e angajamente unilaterale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
(GES). În chestiuni legate de mediu (care intervin la frontierele externe ale UE) , precum calitatea
apei, gestionarea deșeurilor, poluarea aerului sau deșertificarea, p e lângă ne gocierile globale, UE
menține acorduri de parteneriat și strategii de cooperare cu o serie de țări și regiuni, de exemplu,
din cadrul politicii europene de vecinătate (țările din Europa de Est și țările mediteraneene) .
Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea
Legislația UE în domeniul mediului a fost elaborată începând cu anii 1970 , astfel că, în acest
domeniu , există în prezent, câteva sute de directive, regulamente și decizii în vigoare. Cu toate
acestea punerea în aplicare a acesteia la nive l național, regional și local reprezintă, în mare parte ,
eficacitatea politicii euro pene de mediu . Și totuși , punerea în aplicare și executarea defectuoasă

rămân o problemă majoră . Este fundamentală, de asemenea, monitorizarea, atât a stării mediului,
cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului.
Prin Recomandarea 2001/331/CE , adoptată de Parlamentul European și Consiliul au fost stabilite
criterii minime (neobligatorii) pentru inspecțiile de mediu, pentru a contracara diferențele mari
dintre statele membre în ceea ce privește implementarea. În vederea îmbunătățirii aplicării
legislației UE în domeniul mediului , se solicită statelor membre, prin Directiva 2008/99/CE
privind protecția mediului , ca prin intermediul dreptului penal să prevadă sancțiuni penale
eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru cele mai grave infracțiuni în domeniul
mediului . Printre activitățile sancționate se numără e vacuarea sau eliberarea ilegală de substanțe
în apă, aer sau sol, comerțul ilegal cu specii ale faunei și florei sălbatice, comerțul ilegal cu
substanțe care afectează stratul de ozon și transportul ilicit sau deversarea ilicită de deșeuri etc. O
rețea internațională a autorităților din domeniul mediului din statele membre ale UE , statele în
curs de aderare ș i statele candidate, precum și d in Norvegia, este Rețeaua Uniunii Europene
pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului ( IMPEL ) și a fost
creată pentru stimularea punerii în aplicare prin furn izarea unei platforme care facilitează
schimbul de idei și de bune practici între factorii de decizie, inspectorii din domeniul mediului și
executorii judecătorești .
În vederea sprijinirea dezvoltării, implementării și evaluării politicii de mediu și pentru
informarea publicului larg cu privire la această chestiune , a fost înființată în 1990, la Copenhaga ,
Agenția Europeană de Mediu (AEM ). Acaesta fiind r esponsabilă pentru furnizarea de informații
fiabile și independente cu privire la star ea și la perspectivele mediului , este deschisă statelor care
nu sunt membre ale UE . Agenția coordonează Rețeaua europeană de informare și observare
pentru mediu ( Eionet ), colectea ză, gestionează și analizează date. Pentru a sprijini factorii de
decizie în luarea unor decizii informate și în elaborarea legislației și politicilor de mediu, UE
desfășoară, Programul european de monitorizare a Pământului ( Copernicus ), program care
abordează, printre altele, probleme legate de sol, mediul marin, atmosferă și schimbările
climatice. Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați ( EPRTR ) furnizează date
fundamentale refe ritoare la mediu de la peste 30. 000 de instalații industriale din UE, precum și
din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia și Elveția , în privința poluanți lor eliberați în aer, apă
sau sol, precum și transferurile de deșeuri în afara amplasamentului și a poluanți lor în apele

uzate . Registrul aplică protocolul semnat de Comunitatea Europeană în mai 2003, la Convenția
de la Aarhus (Protocolul CEE -ONU privind PRTR ) și este disponibil p ublicului gratuit pe
internet.
Întrucât s-a considerat că aspectele privind mediul din cadrul Strategiei UE 2020 sunt în general
prea slabe și trebuie consolidate , într-o rezoluție din 2010 , a fost solicitată de Parlamentul
European „Integrarea unor obiective de mediu clare și măsurabile în obiectivele principale ale
strategiei, punându -se accentul pe stop area reducerii biodiversității”.
Parlamentul a aprobat recent o actualizare a Directive i privind evalu area impactului asupra
mediului , în vederea clarificării textului, a includerii chestiunilor legate de biodiversitate și de
schimbările climatice și a asigurării faptului că nu fac obiectul unor conflicte de interese
autorizațiile pentru proiecte . Parlamentul a trebuit să cedeze , în timpul negocierilor cu Consiliul,
în ceea ce privește evaluările de impact asupra mediului obligatorii pentru extracția și explorarea
gazelor de șist, riscurile la adresa sănătății oamenilor și a mediului vor treb ui totuși luate în
considerare în cazul noil or proiecte în domeniul gazului, dar a reușit să crească standardele de
calitate pentru protejarea sănătății oamenilor și a mediului.
Tina Ohliger 08/2015 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.1.html
Protecția și gestionarea apei
Apa reprezintă o resursă indispensabilă pentru economie fiind, în același timp, esențială pentru
viața oamenilor, a animalelo r și a plantelor iar gestionarea ei depășește frontierele naționale. Prin
adoptarea Directivei -cadru privind apa (DCA), în 2000, care a introdus o abordare globală în
ceea ce privește gestionarea și protecția apelor de suprafață și a apelor subterane din bazinul
hidrografic , legislația UE privind apa a fost transformată. Ulterior aceasta a fost completată cu
acorduri internaționale și texte legislative privind cantitatea, calitatea și poluarea apei.
Realizări :
Directiva -cadru pri vind apa (DCA)

Politica europeană privind apa a cunoscut un proces de restructurare odată c u adoptarea DCA
2000/60/EC . Directiva -cadru privind apa stabilește un cadru pentru protecția apelor de suprafață
interioare, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane , pentru a preveni și
reduce poluarea, a promova utilizarea durabilă a apei, a proteja mediul acvatic, a îmbunătăți
starea ecosistemelor acvatice și a atenua efectele inundațiilor și secetelor . Toate apele trebuie să
obțină o stare ecologică bună , prin utilizarea planurilor de gestionare a bazinului hidrografic , cu
excepția cazurilor în c are se aplică derogări speciale . În cazul unui număr important de corpuri
de apă până la termenul vizat, și anume 2015 , s-au înregistrat progrese semnificative în realizarea
acestui obiectiv , fapt indicat de c ele trei rapoarte privind punerea în aplicare a directive,
publicate până în prezent ( COM(2007)0128 , COM(2009)0156 și COM(2012)0670 ). În anul
2007, a fost lansat de către Comisie, un instrument de colectare și schimb de date și informații la
nivelul UE și de monitorizare a agenților poluanți eliberați în apele de suprafață sau în mediul
acvatic – (Water Information Syst em for Europe – Sistemul de informare privind apa pentru
Europa ) WISE .
În Comunicarea Comisiei din 18 iulie 2007 , intitulată „Rezolvarea problemei deficitului de apă și
a secetei în Uniunea Europeană” (COM(2007)0414) au fost i dentificate , în continuare obstacole
care împiedică o mai bună protecție a resurselor de apă din Europa . Cu scopul de a asigura
disponibil itatea apei de suficientă calitate pentru toți utilizatorii legitimi, în 2012, Comisia a
lansat Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei (COM(2012)0673) , printr -o punere
în aplicare mai bună a politicii actuale privind apa a UE, prin integrarea obiectivelor politicii
privind apa în alte domenii politice și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual. Acesta
prevede stabilirea de că tre statele membre de conturi pentru apă și obiective privind eficiența
apei, precum și elaborarea de standarde ale UE privind reutilizarea apei.
Apele subterane . Deoarece apele subterane repre zintă 75% din apa potabilă a UE , poluarea
cauzată de industrie, gropile de gunoi și agricultură reprezintă un risc considerabil pentru
sănătate . Directiva privind apa prevede stabilirea de rețele de monitorizare a apelor subterane și
contribuie la protecția apelor subterane împotriva tuturor formelor de contaminare. Pentru
identificarea tendințelor ascendente semnificative și constante și pentru definirea punctelor de
debut a inversării tendințelor , în Directiva 2006/118/CE privind protecția apelor subterane , sunt
prevăzute criterii specifice pentr u evaluarea stării chimice bune . Limitele pentru agenții poluanți

sunt stabilite de s tatele membre , cu excepția nitraților și pesticidelor, pentru care acestea sunt
stabilite în legislația UE.
Apa potabilă . Standardele de calitate esențiale pentru apa destinată consumului u man, sunt
definite în Directiva 98/83/CE, care cere statelor membre să elaboreze programe de monitorizare ,
respective să monitorizeze periodic calitatea apei destinate consumului uman, prin utilizarea
metodei punctelor de prelevare. Statele membre pot incl ude cerințe specifice suplimentare , pe
teritoriul lor , pentru stabilirea unor standarde mai ridicate . Furnizarea regulată de informații
consumatorilor este impusă de această directivă, la fel ca prezenta rea de rapoarte privind
calitatea apei potabile , Comisiei Europene din trei în trei ani. În ceea ce privește substanțele
radioactive din apa destinată consumului uman , cerințele sunt stabilite începând cu 2013, de
Directiva 2013/51/Euratom a Consiliului , pentru armonizarea dispozițiilor cu Tratatul Euratom.
Apa pentru scăldat. Stabilirea de dispoziții privind monitorizarea și clasificarea apei pentru
scăldat , care vizează îmbunătățirea sănăt ății publice și protecția mediului s-a realizat prin
adopta rea în februarie 2006 , de către Comisie a Directiv ei 2006/7/CE (Directiva privind apa
pentru scăldat) . Comisia a adoptat în 2011, o decizi e de stabilire a unui simbol destinat
informării publicului cu privire la clasificarea apei pentru scăldat și la orice interzicere a
scăldatului (2011/321/UE) , precum și participarea pe scară largă a publicului. Comisia și Agenția
Europeană de Mediu (AEM) publică anual un raport de sinteză privind calitatea apei pentru
scăldat.
Tratarea apelor urbane reziduale Prin Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor reziduale
urbane a fost reglementată p rotejarea mediului împotriva efectelor negative ale deversărilor de
ape reziduale urbane și a deversă rilor din industrie , fiind modificată de Directiva 98/15/CE .
Directiva stabilește standardele minime și calendarele pentru colectarea, tratarea și evacuare a
apelor reziduale urbane, solicită să se elimine practica descărcării în mare a nămolului de epurare
și introduce controale privind el iminarea nămolului de epurare . În cel de -al șaptelea raport
privind punerea în aplicare a Directivei privind tratarea ape lor urbane reziduale din 2013 , s-a
concluzionat faptul că au fost obținute progrese semnificative în direcția aplicării integrale până
în 2010, dar a constatat că există încă diferențe considerabile în performanța statelor membre,
între rata medie de respe ctare în UE -15 și cea a statelor membre care au aderat la UE începând

cu 2004. Cel de -al șaptelea Program de acțiune privind mediul și Planul pentru garantarea
resursel or de apă ale Europei subliniază i mportanța colectării și tratării apelor reziduale urbane
este subliniată.
Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață. La sfârșitul anului 2012 a expirat
legislația din anii 1970 și 1980, care prevedea măsuri împotriva poluări i chimice a apelor de
suprafață și a fost înlocuită cu dispoziții le DCA. Legislația prevedea un set de substanțe
prioritare periculoase și stabilea o listă de substanțe prioritare care prezintă un risc semnificativ
la nivelul UE, pentru mediul acvatic sau prin intermediul acestuia . Directiva privind standardele
de calit ate a mediului 2008/105/CE înlocuiește Decizia 2455/2001/CE a Comisiei și stabil ește
limitele concentrațiilor pentru 33 de substanțe prioritare și alți 8 agenți poluanți , în apele de
suprafață. Pentru a sprijini revizuiri viitoare ale listei de substanțe prioritare s-a introdus obligația
Comisiei de a stabili o listă suplimentară de substanțe care să fie monitorizate în toate statele
membre (listă de suprav eghere) , precum și 12 noi substanțe pe lista actual ă (prin Directiva
2013/39/UE) .
Directiva privind nitrații nr. 91/676 reglementează p rotecția apelor împotriva poluării cauzate de
nitrați proveniți din surse agricole , la fel și Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 , care cere statelor
membre să prezinte Comisiei un raport, din patru în patru ani, conținând informații în legătură cu
codurile de bună practică agricolă, rezultatele monitorizării apelor , zonele desemna te vulnerabile
la nitrați (ZVN) și rezumate ale programelor de acțiune. Regulamentul 2004/648/CE privind
utilizarea fosfaților în detergenți stabilește restricții și limitează extinderea daunelor ecologice
provenite din eutrofizare , aceasta și protejarea rezervelor de apă potabilă fiind și s copul directivei
și al regulamentului. Directiva privind nitrații este identificată, în planul din 2012, ca fiind una
din măsurile -cheie pentru atingerea obiectivelor DCA , cu toate că ultimul raport de punere în
aplicare ( COM/2013/0683 ) indică faptul că presiunea dinspre agricultură a scăzut .
Reducerea și gestionarea riscurilor pe care inundațiile le comportă asupra sănătății umane,
mediului, infrastructurii și proprietății este reglem entată prin Directiva privind inundațiile
2007/60/CE. Evaluări preliminare pentru identificarea bazinelor hidrografice și zonele costiere
aferente care prezintă riscuri , trebuiau să fie realizate de statele membre, până în 2011 și ulterior ,
până în 2015 , să elaboreze hărți privind riscul de inundații și planuri de gestionare a riscului de

inundații axate pe pr evenire, protecție și pregătire . Conform DCA și planurilor de gestionare ale
bazinelor hidrografice vor fi realizate toate acțiunile de mai sus .
b. Politica marină și de coastă a UE
1. Directiva privind mediul marin. Primul instrument legislativ al UE referitor la protecția
biodiversității marine îl reprezintă Directiva -cadru Strategia pentru mediul marin,
denumită Directiva pentru mediul marin (2008/56/ CE). Obiectivele vizate de aceasta sunt
obținerea până în 2020, a unei stări ecologice bune a apelor marine , protecția și
conservarea acestora și prevenirea deteriorării lor . Conceptele de protecție a mediului și
de utilizare durabilă sunt integrate în d irectiv ă, care înscrie într -un cadru legislativ o
abordare bazată pe noțiunea de ecosistem, privind gestionarea activităților umane care au
un impact asupra mediului marin . Directiva identifică regiunile și subregiunile marine
europene , în cadrul frontiere lor geografice stabilite de convențiile privind mările
regionale . Fiecare stat membru are obligația până în 2010 , de a elabora o strategie pentru
evaluarea apelor marine din șase în șase ani , pentru a obține până în 2020, o stare
ecologică bună. Decizia Comisiei 2010/477/UE privind criteriile și standardele
metodologice pentru recunoașterea unei bune stări ecologice a apelor marine cuprinde
criterii le și indicatori i asociați pentru evaluarea stării ecologice bune .
2. Poluarea marină. Prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1406/2002 de instituire a
Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA) , UE și -a consolid at rolul în
domeniul siguranței maritime și a poluării m aritime , fapt determinat și de s curgerile de
hidrocarburi provocate de accidentul petrolieru lui Erika din 2000 . Responsabil ilor de
scurgeri poluante în mare li se administrează sancțiuni efective și descurajante, care pot fi
penale sau administrative , obiectiv asigurat de Directiva 2005/35/CE , modificată de
Directiva 20 09/123/CE privind poluarea cauzată de nave , care introduce astfel de
sancțiuni. Dacă are ca rezultat deteriorarea gravă a calității apei , evacuarea substanțelor
poluante provenite din nave și a fost comisă cu intenție, din imprudență sau dintr -o
neglijență gravă, trebuie considerată infracțiune penală.
Pilonul ecologic al politicii maritime integrate generale , care vizează să exploateze
întregul potențial economic al mărilor fără a compromite mediul înconjurător , îl

reprezintă Directiva privi nd mediul marin (COM(2007)0575 ). Comunicarea Comisiei
intitulată „Creșterea albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin
și maritim” ( COM(2012)0494 ) a definit contribuția politicii maritime integrate , în
realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020 .
3. Managementul integ rat al zonelor costiere (MIZC). Statele membre trebuie să țină
seama în elaborarea strategiilor lor naționale de Recomandarea 2002/413/CE privind
MIZC , care definește principiile bunei planificări și managementului zonelor costiere.
c. Acordurile internaționale privind apele regionale
Bazată pe convențiile anterioare de la Oslo și Paris pentru Atlanticul de Nord -Est – Convenția
OSPAR , din 1992 ; Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) din 1995 pentru Mediterana;
Convenția de la Helsinki (HELCOM) din 1992 priv ind zona Mării Baltice (HELCOM) și
Convenția de la București din 1992 , privind Marea Neagră reprezintă cele patru structuri de
cooperare (convențiile privind mările regionale) dintre statele membre și țări le vecine cu care au
ape commune, care guv ernează p rotecția apelor marine în Europa. Râurile din UE sunt protejate
conform Convenți a pentru protecția Dunării din 1996 și Convenția pentru protecția Rinului
din 2009. Strategia pentru regiunea adriatică din 2011 și Strategia pentru regiunea
adriatico -ionică (Consiliul a cerut să fie prezentată de către Comisie înainte de sfârșitul anului
2014) , Strategia pentru regiunea Mării Baltice din 2009 (prima strategie globală a UE
concepută pentru o macroregiune), reprezintă strategii le macroregionale în UE create urmare
cooper ării de mediu interregional e axate pe apele marine sau bazinele hidrografice.
Rolul Parlamentului European
Inițiativa în domeniul protecției apei este luată în mod regulat de Parlament . Acesta a solicitat , în
ianuarie 2000, punerea în aplicare a unei politici europene de transport durabile și pe termen
lung, pentru a preveni alte dezastre constând în poluarea cu hidrocarburi și aceasta ca urmare a
scurgerilor de hidrocarburi cauzate de naufragiul navei Erika . Parlamentul a subliniat imp ortanța
obiectivului de a atinge o stare ecologică bună , în privința strategiei maritim e, a biodiversității
și a inovațiilor ecologice, a efectelor schimbărilor climatice asupra mediului marin .

În iunie 2008 , au fost susținute de Parlament cu o largă majoritate , noile Norme ale UE privind
calitatea apei . Parlamentul a asigurat posibilitatea de a extinde lista substanțelor toxice
solicitând revizuirea unei liste de substanțe prioritate care să fie realizată în termen de doi ani de
la intrarea în vigoare a Directivei privind standardele ecologi ce de calitate în domeniul apei .
Pentru 13 substanțe periculoase prioritare , a consolidat obiectivul de eliminare completă a
emisiilor , în termen de 20 de ani. De asemenea, Parlamentul a contribuit la actualizarea d irectivei
cu includerea noilor substanțe prioritare , în 2012 . În raportul său din 2012 privind aplicarea
legislației UE în domeniul apei , Parlamentul a solicitat să se pună mai mult ac centul pe
dimensiunea regional ă și a subliniat necesitatea de a dispune de date viabile și de a acorda un loc
important aspectelor legate de apă, a sprijinit o abordare globală a protecției apei și a pledat în
favoarea promovării cercetării și inovării în acest domeniu. Cel de -al șaptelea Program de
acțiune privind mediul și Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei a fost salutat și
sprijinit de Parlament.
„Right2Water ” a fost o audiere publică, di n februarie 2014 , privind prima inițiativă cetățenească
în acest domeniu, găzduit ă de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a
Parlamentului , care a invitat Comisia să propună un act legislative, așa cum este recunoscut de
ONU , pentru aplicarea dreptul ui omului la apă și salubritate . Statele membre și i nstituții le
europene sunt îndemnate în contextul acestei inițiative , să se asigure în mod special , că
aprovizionarea cu apă și gestionarea resurselor de apă nu sunt supuse normelor pieței interne , că
toți cetățenii se bucură de dreptul la apă și salubritate și că serviciile legate de apă sunt excluse
din măsurile de liberalizare.
Dagmara Stoerring 08/2015 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayF tu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html
Substanțele chimice
Legislația UE în domeniul substanțelor chimice cuprinde norme care reglementează
comercializarea și utilizarea anumitor categorii de produse chimice, un ansamblu de restricții
armonizate privind introducerea pe piață și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase
specifice, precum și norme care reglementează accidentele majore și exportul de substanțe
periculoase , având scopul de a proteja sănătatea umană și mediul și de a preveni o bstacolele din

calea comerțului . Înregistrarea, evaluarea și autorizarea unor astfel de substanțe, precum și
restricțiile aplicabile acestora sunt reglementate prin Regulamentul REACH, cea mai importantă
realizare la nivelul UE.
Realizări :
a. Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice: REACH
Odată cu introducerea Regulamentului 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea,
autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) , în 2006, p olitica UE privind
substanțele chimice a s uferit modificări radicale. A fost stabili t un nou cadru juridic pentru
reglementarea dezvoltării și testării, producției, introducerii pe piață și utilizării substanțelor
chimice, și a înlocuit în jur de 40 de acte legislative anterioare , odată cu intrarea în vigoare a
Regulamentului, la 1 iunie 2007 , ce are ca obiectiv principal o mai bună protecție a oamenilor și
a mediului înconjurător împotriva posibilelor riscuri chimice și promovarea dezvoltării durabile.
În anul 1981 a fost introdusă obligativitatea testării și notificării substanțelor noi , chiar dacă nu
au existat suficiente informații cu privire la efectele a numeroase substan țe introduse pe piață iar
legislația anterioară a UE interzicea deja unele substanțe ch imice dăunătoare, cum era azbestul .
Astfel s -a eliminat distincția dintre substanțele „existente” , catalogate înainte de 1981 și cele
chimice „noi”, introduse pe piață în 1981 sau mai târziu , prin REACH , care a introdus un sistem
unic pentru toate substanțele chimice . Sarcina probei privind evaluarea de risc a substanțelor a
fost transferat ă de la autoritățile publice , la întreprinderi. Se solicită d e asemenea, în regulament ,
înlocui rea cu alternative corespunzătoare a celor mai periculoase substanțe chimice.
Pentru gestionarea aspectelor teh nice, științifice și administrative ale REACH și asigurarea
aplicării consecvente a regulamentului s-a înființat, prin acest regulament Agenția Europeană
pentru Produse Chimice (ECHA), având sediul la Helsinki. Sarcina inițială a agenției a fost aceea
de a gestiona un exercițiu de preînregistrare de șase luni, perioadă în care întreprinderile aveau
obligația de a trimite detalii cu privire la întreprindere, precum și informații despre substanțele de
bază utilizate în producție, inclusiv datele calendaristic e de înregistrare preconizate. Astfel a
rezultat o listă ce conține aproximativ 143. 000 de substanțe, publicată de ECHA, preînregistrate
de către 65.000 de întreprinderi, i nformații folosite pentru lansa rea, până în 2018 , a etapei de

înregistrare. Primul t ermen până la care industriile trebuiau să înregistreze , a fost n oiembrie
2010: (i) toate substanțele în cantități de cel puțin 1000 de tone pe an; (ii) substanțele foarte
toxice pentru mediul acvatic, în cantități de cel puțin 100 de tone pe an; și (iii) cele mai
periculoase substanțe: cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere – CMR , produse sau
importante în cantități de cel puțin o tonă pe an.
Pentru înregistrarea tuturor substanțelor fabricate sau importate , în cantități de 100 – 1000 de
tone pe an , termenul -limită a fost iunie 2013 . Procesul de î nregistrare a substanțelor introduse pe
piață în cantități între 1 și 100 de tone /an urmează a se încheia în iunie 2018.
În februarie 2013, Comisia a conchis că, deși s -ar putea realiza progrese în c eea ce privește
reducerea sarcinii financiare și administrative asupra sectoarelor și găsirea unor metode
alternative la efectuarea de teste pe animale , REACH nu necesită modificări ale dispozițiilor de
punere în aplicare , public ând o revizuire a regulam entului.
b. Clasificare, ambalare și etichetare
Ar trebui să se aplice în toată lumea și întreaga UE , aceleași criterii pentru identificarea
pericolelor chimice și descrierea lor pe etichetă , în vederea creșterii nivelului de protecție a
sănătății umane și a mediului . Pentru a alinia sistemul UE la Sistemul Global Armonizat (GHS)
al ONU , a fost adoptat în 2008, Regulamentul 1272/2008/CE privind clasificarea, etichetarea și
ambalarea substanțelor și a amestecurilor, urmând ca, în iunie 2015 , să fie abrogate Di rectivele
anterioare privind substanțele și preparatele periculoase.
c. Exportul și importul de substanțe periculoase
În anul 1988 a fost introdusă legislația UE de reglementare a exportului și importului de
substanțe chimice periculoase iar în 1992 și 2003 a fost revizuită și consolidată , ca urmare a
evoluțiilor din politica și dreptul internațional. În Regulamentul 649/2012/UE au fost definite ,
într-un final , dispozițiile UE referitoare la exportul și importul substanțelor chimice periculoase,
prin car e s-a urmărit promovarea responsabilității comune și a eforturilor de cooperare în
domeniul transportului internațional de substanțe chimice periculoase și punerea în aplicare a
Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cuno ștință de cauză,

aplicabilă anumitor produși chimici periculoși și anumitor pesticide periculoase care fac obiectul
comerțului internațional. Schimbul de informații cu privire la substanțele chimice toxice și
așteptarea acordului expres al țării înainte de exportarea produsului în cauză definesc p rocedura
de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză .
d. Accidente majore
Directiva Seveso (82/501/CEE) a urmărit prevenirea unor accidente de amploare , precum
incendii și explozii și limitarea consecințelor a ccidentelor , prin impunerea existenței unor
rapoarte de siguranță și planuri de urgență și a furnizării de informații către public , fiind
denumită astfel după localitatea italiană afectată în 1976 de eliberarea accidentală a dioxinei de
la o zonă industria lă aflată în apropiere . În 1996 Directiva Seveso II (96/82/CE) privind controlul
asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase a consolidat dispozițiile
privind inspecțiile efectuate de statele membre și a introdus cerințe noi legate de sistemele de
management al siguranței, planurile de urgență și planificarea urbană. A u fost transpus e astfel,
obligațiile ce revin Comunității asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industrial, în
temeiul Convenției Espoo. Pe baza stu diilor privind agenții cancerigeni și subst anțele periculoase
pentru mediu și în urma unor accidente industriale grave: la Toulouse (Franța), Baia Mare
(România) și Enschede (Țările de Jos) , domeniul de aplicare al Directivei Seveso II a fost extins ,
prin Directiva 2003/105/CE. Statele membre sunt obligate, prin a ceastă directivă , să prezinte , în
cazul unor scenarii de accidente , o evaluare detaliată a riscurilor și să acopere riscurile care
decurg din depozitarea substanțelor pirotehnice și explozibile, pr ecum și a nitratului de amoniu și
a îngrășămintelor pe bază de nitrat de amoniu și din activitățile de depozitare și pre lucrare din
industria minieră . În iulie 2012 a fost publicată Directiva Seveso III (2012/18/UE), după ce a fost
aprobat ă de Parlament și de Consiliu. Se ține seama , astfel cum s -a convenit în cadrul ONU , de
noua clasificare internațională a substanțelor, fapt ce permite o evaluare mai bună a riscurilor și
manipulare a substanțelor.
e. Utilizarea durabilă a pesticidelor
În 2009, a fost adoptat un pachet privind pesticidele , alcătuit din Directiva 2009/128/CE
privind utilizarea durabilă a pesticidelor, care vizează să reducă riscurile pentru mediu și

sănătate, menținând totodată productivitatea culturilor și îmbunătățind c ontroalele în materie de
utilizare și distribuire a pesticidelor; Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe
piață a produselor fitosanitare și Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 privind statisticile referitoare
la pesticide, care stabilește norm ele pentru colectarea informațiilor despre cantitatea anuală de
pesticide introduse pe piață și utilizate în fiecare stat membru.
Statele membre au fost obligate prin Directiva 2009/128/CE , să adopte planuri naționale de
acțiune , pentru a stabili obiective cantitative, măsuri , ținte și calendare destinate reducerii
riscurilor și impactului utilizării pesticidelor asupra mediului și asupra sănătății umane . Stropirea
din aer a culturilor este interzisă , ca regulă generală și nu este permisă stropirea de niciu n fel, în
imediata apropiere a zonelor rezidențiale.
O listă pozitivă a „substanțelor active” aprobate (ingredientele chimice ale pesticidelor),
elaborată la nivelul UE , este cuprinsă în Regulamentul care reglementează producția și
autorizarea pesticidelor Pe baza acestei liste , pesticidele sunt apoi autorizate la nivel național.
Regula de bază în cadrul UE, care a fost împărțită în trei zone : nord, centru și sud, este
recunoașterea reciprocă , obligatorie în cadrul fiecărei zone. Le este mai simplu astfel
producătorilor să obțină autorizarea produselor lor într -o anumită zonă , în afara frontierelor.
f. Produsele biocide
Pentru a simplifica mecanismele de autorizare și a consolida rolul Agenției Europene pentru
Produse Chimice la revizuirea dosarelor de apro bare, pe baza unor condiții mai stricte , în 2013 , a
intrat în vigoare un nou Regulament UE nr. 528/2012 . Conținutul legislației reflect, p e lângă
aceste aspecte, ceea ce s -a stabilit în cadrul regimului anterior, fiind prevăzute controale pentru
utilizarea și comercializarea pesticide lor neagricole cum ar fi dezinfectanții antibacterieni și
spray -urile de insect ( biocidelor ), cu scopul de a gestiona riscurile conexe la adresa sănătății
umane , a animalelor și mediului . O interdicție se aplică celor mai toxice substanțe chimice – în
special cele care sunt cancerigene, dăunează fertilității sau interferează cu genele sau hormonii ,
substanțe care afectează sistemul endocrine, a ceste substanțe fiind autorizate numai dacă
figurează î ntr-o listă pozitivă . O substanță autorizată într -un stat membru , conform principiul ui
recunoașterii reciproce, poate fi utilizată pe teritoriul întregii UE.

g. Poluanții organici persistenți (POP)
Datorită rezistenței lor la diferite forme de degra dare chimică, biologică etc. , POP sunt substanțe
chimice care persistă în mediu și se bioacumulează în cadrul lanțului alimentar și pot provoca
efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului. În cadrul acestor substanțe poluante
prioritare se regăsesc substanțele chimice industriale (cum ar fi bifenilii policlorurați sau PCB) ,
pesticidele ( de ex. DDT) și produsele secundare neintenționate ce rezultă din procesele
industriale (cum ar fi dioxinele și furanii). În temeiul protocolului de la Aarhus referit or la
poluanții organici persistenți și al Convenției de la Stockholm asupra POP (în vigoare din 2004) ,
UE s -a angajat pe plan internațional , la Convenția de la Geneva asupra poluării atmosferice
transfrontaliere pe distanțe lungi (în vigoare din 2003) , să controleze manipularea, exportul și
importul de POP , prin interdicții sau restricții. În completarea legislației UE anterioare în materie
de POP , UE a realizat progrese suplimentare prin Regulamentul 850/2004/CE care vine și o
aliniază la dispozițiile acordurilor internaț ionale. A cest regulament merge mai departe decât
acordurile internaționale, într-o anumită măsură, subliniind obiectivul de a elimina producția și
utilizarea POP recunoscuți pe plan internațional.
h. Azbestul
Azbestul este periculos dac ă este inhalat , fiind o substanță m inerală cu o structură fibroasă, ce a
fost utilizat , datorită rezistenței sale la foc și căldură , pe scară largă în trecut , pentru izol ații și în
alte scopuri . Controale în privința poluării aerului, apei și terenurilor c u azbest sunt stabilite prin
Directiva 87/217/CEE privind prevenirea și reducerea poluării mediului cu azbest. În 1983, a fost
introdusă o legislație specifică pentru a -i proteja mai ales pe lucrătorii care sunt expuși (Directiva
83/477/CE), modificată substanțial în repetate rânduri (de ex. prin Directiva 2009/148/CE care
raționalizează și clarifică legislația privind protecția lucrătorilor ). A fost introdusă o interdicție
de utilizare a azbestului în UE, de la 1 ianuarie 2005 , urmare Directivei 1999/77/CE . De
asemenea este interzisă extracția, fabricarea și prelucrarea produselor care conțin azbest , prin
Directiva 2003/18/CE, care stabilește și strategii privind programele de eliminare care să fie
aplicate de statele membre. Este stabilit, î n aceeași direc tivă, angajamentul UE de a lua măsuri
care să ducă la interzicerea azbestului pe plan mondial.

i. Detergenții
În ce privește biodegradabilitatea surfactanților, restricțiile și interdicțiile privind surfactanții,
informațiile pe care trebuie să le furnizeze producătorii și indicarea pe etichetă a ingredientelor
detergenților , Regulamentul 648/2004/CE stabilește norme armonizate pentru acestea . În vederea
introducerii unor noi teste de biodegradabilitate cu scopul de a oferi un nivel de protecție mai
ridicat pentru mediul acvatic , acest regulament a fost modificat în 2006 (Regulamentul nr.
907/2006/CE), 2009 Regulamentul CE nr. 5 51/2009 și 2012 Regulamentul UE nr. 259/2012. A
fost inclu s în felul acesta , procentul de 10% de surfactanți care nu erau acoperiți de legislație ,
domeniul de aplicare al testelor fiind extins astfel încât să cuprin dă toate clasele de surfactanți .
Regulam entul 907/2006/CE extinde normele în ce privește etichetarea, astfel încât să se includă
ingredientele de parfumare care ar putea cauza alergii, producătorii fiind obligați să divulge lista
completă a ingrediente lor către medicii generaliști care tratează pacienți suferinzi de alergii.
Utilizarea fosfaților în detergenții de rufe este interzisă începând de la 30 iunie 2013 , iar
conținutul de alți compuși ce conțin fosfor este limitat.
În elaborarea regulamentului REACH , Parlamentul a jucat un rol esențial. Acesta a introdus o
abordare punctuală, în special la capitolul referitor la înregistrare, privind cerințele legate de date
în cazul substanțelor existente, produse în cantități mai mici exprimate în tone (1 -10 tone),
respectiv abordarea menită să reducă la minimum costurile „o substanță – o înregistrare ” și a
fost introdu să o opțiune de neparticipare în condiții specifice. În vederea limitării în cea mai
mare măsură posibilă a testelor pe animale , Parlamentul a reușit să obțină introducerea unei
cerințe c a întreprinderile să comunice datele obținute din testele efectuate pe animale (în
schimbul unei compensații rezonabile), prevenind astfel necesi tatea dublării experimentelor. De
asemenea, Parlamentul a pledat pentru o abordare mai fermă, în capitolul refe ritor la autorizare ,
în cadrul căreia toate substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită să fie autorizate
doar dacă nu există tehnologii sau alternative adecvate. Parlamentul a urmărit astfel, p rin
amendamentele sale, atât inovarea prin autor izații limitate în timp pe perioade de cinci ani, cât și
certitudinea printr -o listă a celor mai periculoase substanțe. Acordul dintre Parlament și Consiliu
privind chestiunea controversată a „autorizării/ substituirii” a inclus , în partea finală a procedu rii
legislative, obligația de a se prezenta întotdeauna un plan de substituire , în cazul în care există
alternative adecvate mai sigure.

Amendamentele Parlamentului au asigurat , în cursul dezbaterilor din 2008 , pe marginea
pachetului privind pesticidele , crearea unor zone -tampon de dimensiuni adecvate pentru protecția
organismelor acvatice , precum și introducerea unor măsuri de protecție vizând cele mai
vulnerabile grupuri , inclusiv interzicerea utilizării pesticidelor în grădinile publice, pe terenurile
de sport și recreaționale, în curțile școlilor și la locurile de joacă, precum și în imediata apropiere
a centrelor de îngrijire a sănătății. Parlamentul a invitat Comisia , în 2013, să ia măsuri ferme
pentru a asigura conservarea populațiilor de albine , în urma publicării raportului Autorității
Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) privind efectele dăunătoare ale anum itor
insecticide neonicotinoide . Și în cazul azbestului se aplică un angajament similar , astfel că, î n
martie 2013, o rezoluție referi toare la amenințările la adresa sănătății la locul de muncă legate de
azbest și perspectivele de eliminare completă a azbestului existent , a fost adoptată de Parlament .
Parlamentul a condamnat de asemenea, investițiile financiare pe care Europa le realizea ză la
nivel mondial în industria azbestului.
Lorenzo Vicario 08/2015 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.8.html
Consumul și producția durabile
Creșterea durabilă reprezintă u nul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene . Pentru
producători și consumatori principala provocare este „să realizeze mai mult consumând mai
puține resurse” , având în vedere penuria mondială de resurse naturale . Pentru abordarea aceastei
provocări, care ar trebui să stimuleze cererea de produse și tehnologii de producție mai bune , să
ajute consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză și să ducă la îmbunătățirea performanței
de mediu globale a produselor pe durata ciclului lor de viață , UE a inițiat numeroase politici și
inițiative care au drept obiectiv consumul și producția durabile .
Temei juridic : Articolele 191 – 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Realiz ări:
a. Planul de acțiune privind consumul și producția durabile
Comisia a propus , în iulie 2008, un pachet de acțiuni și propuneri privind consumul și producția
durabile – CPD și politica industrială durabilă – PID COM(2008)0397 , în vederea îmbunătățir ii

performanței de mediu a produselor pe parcursul ciclului lor de viață, îmbunătățir ii cunoștințelor
consumatori lor în domeniu, stimul ării cererii de bunuri și tehnologii de producție durabile și
promov ării inovării în cadrul industriei UE și abord ării aspectelor internaționale . Prima politică
care a introdus oficial abordarea bazată pe ciclul de viață (LCT) în politicile europene , a fost
politi ca integrată a produselor (PIP), care consolidează și completează politicile în vigoare ale
UE. Reducerea cantității de resurse utilizate de -a lungul tuturor etapelor ale ciclului de viață al
unui produs sau serviciu (mate rii prime/lanțuri de aprovizionare/utilizarea produsului/ scoaterea
din uz: consecințele eliminării și posibilitățile de refolosire sau reciclare) , precum reducer ea
efectelor asupra mediului sunt vizate de LCT . Rezultatul p lanul ui de acțiune privind consum ul și
producția durabile îl reprezintă i nițiative le în domeniul extinderii Directivei privind proiectarea
ecologică, revizuirea Regulamentului privind eticheta UE ecologică, revizuirea Regulamentului
EMAS, legislația privind achizițiile publice ecologice, Foaia de parcurs privind eficiența
resurselor și Planul de acțiune privind ecoinovarea .
Aceste instrumente consolid ează angajamentul pe termen lung al UE de a soluționa problemele
legate de dezvoltarea durabilă și recuno aște totodată importanța consolidări i cooperării cu
partenerii din afara UE, de exemplu, prin intermediul Procesului de la Marrakech al ONU ,
făcând parte integrantă din noua Strategie de dezvoltare durabilă (SDD ) a Uniunii Europene,
revizuită în 2009.
b. Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor
Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor , a urmat
inițiativei emblematice Europa 2020 privind utilizarea eficientă a resurselor, fiind lansată în 2011
și subliniază necesitatea unei strategii pentru defini rea obiectivel or pe termen mediu și lung , în
ce privește eficiența resurselor și mijloacele de realizare a acestora . Sunt propu se modalități de a
decupla creșterea economică de utilizarea resurselor și de impactul acesteia asupra mediului și de
a spo ri productivitatea resurselor .
c. Etichetarea ecologică și etichetarea energetică
Consumatorii sunt ajutați să facă alegeri în cunoștință de cauză prin etichetare , care oferă
informații cruciale. Înființat ă în 1992 , eticheta ecologică are scopul de a încuraja întreprinderile

să comercializeze produse și servicii care respectă anumite criterii de mediu (publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ), stabilite de Comitetul pentru etichetare ecologică al
Uniunii Europene (CEEUE), responsabil cu evaluare a și verific ările aferente. Produsele și
serviciile care poartă eticheta ecologică au un logo în formă de floare , cu ajutorul căruia pot fi
identifica te cu ușurință de consumatori . Eticheta s -a acordat , până în prezent, unor produse de
curățat, aparate electrocasnice, produse din hârtie, haine și produse de grădinărit, lubrifianți și
servicii cum ar fi cazările turistice. Criteriile de acordare a etichet ei ecologic e se bazează pe
studii ce vizează impactul asupra mediului a unui produs sau serviciu . În 2008 a fost revizuit
Regulamentul nr. 66/2010 privind eticheta ecologică , în vederea promov ării utilizării sistemului
voluntar de etichetare ecologică , prin reducerea sarcinilor birocratice impuse de normele în
domeniu și a costurilor .
Etichetarea consumului de energie a fost introdusă în UE prin Directiva 92/75/CEE , pentru
aparatel e de uz casnic și a devenit un ghid recunoscut și respectat la scară largă pe ntru
producători și consumatori . Cu ajutorul acestui sistem potențialii consumatori se pot informa cu
ajutorul etichetelor și informațiilor incluse în broșurile despre produs , cu pr ivire la consumul de
energie pentru toate modele le de produse disponibile. Directiva privind etichetarea energetică
(2010/30/UE) a fost revizui tă, în iunie 2010, în scopul extinder ii domeniului său de aplicare la o
gamă mai largă de produse, inclusiv la produsele consumatoare de energie și la alte produse
energetice .
d. Proiectar ea ecologică
Reglementată prin Directiva 2005/32/CE privind proiectarea ecologică , asigură îmbunătățirea
tehni că a produselor și instituie un cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare
ecologică aplicabile produselor consumatoare de energi e. Aceasta modific ă directivel e privind
cerințele de eficiență energetică pentru produse , 92/42/CEE, 96/57/CE și 2000/55/CE (boilere,
televizoare , computere) . Directiva 2009/125/CE de revizuire a directivei din 2005, extinde
domeniul de aplicare la alte produse energetice decât produsele consumatoare de energie,
respectiv la produse cu impact indire ct asupra consumului de energie (dispozitive ce utilizează
apă, ferestrele sau materialul izolant ).

e. Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)
Un instrument de gestionare (disponibil la această oră pentru toate sectoarele economice,
inclusiv pentru serviciile publice și private ) care face posibilă evaluarea, raportarea și
îmbunătățirea performanței de mediu a întreprinderilo r și nu numai, este sistemul UE EMAS –
management de mediu și audit , disponibil din 1995 pentru întreprinderi deși, inițial fusese limitat
la întreprinderile din sectorul industrial. Pentru a încuraja organizațiile să se înregistreze în
sistemul EMAS , în 2009, Regulamentul EMAS (CE nr. 1221/2009) a fost revizuit și modificat ,
fiind astfel consolidat ă vizibi litatea și disponibilitatea sa.
f. Planul de acțiune privind ecoinovarea
Obiectivul Planului de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP) era stimu larea utilizării
și dezvoltării de tehnologii de mediu și îmbunătățirea competitivi tății europene în acest domeniu,
fiind lansat de Comisie în decembrie 2011.
Scopul acestuia este să extindă domeniul de aplicare al politicilor de inovare pentru a include
tehnologiile ecologice și ecoinovarea și să evidențieze rolul politicii de mediu ca factor de
creștere economic, fiind legat în principal de inițiativa emblematică O Uniune a inovă rii din
cadrul Strategiei Europa 2020 și poate fi finanțat din diferite surse (Orizont 2020, Fondul
european de dezvoltare regională, programul LIFE pentru mediu și politici climatice, COSME și
politica agricolă comună ).
În 2009, l a revizuirea Directivei privind proiectarea ecologică Parlamentul European a consolidat
cu succes conceptul de analiză a ciclului de viață, îndeosebi conceptul de eficiență a resurselor și
materialelor și și-a exprimat , în repetate rânduri , sprijinul pentru Planul de acțiune priv ind
consumul și producția durabile și componentele sale. Parlamentul a reușit , de asemenea, să
adopte dispoziții detaliate privind întreprinderile mici și mijlocii și informarea consumatorilor.
Extinderea domeniului de aplicare a directivei pentru a includ e produsele energetice a beneficiat,
de asemenea, de sprijinul Parlamentului.
În cadrul negocierilor privind cadrul financiar multianual pentru 2014 -2020, Parlamentul a
solicitat creșterea următorului buget pe termen lung al Uniunii pentru perioada 2014 -2020, în

lumina obiectivelor ambițioase prevăzute de Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziun ii, ecoinovarea fiind inclusă la negocierea programelor specifice,
printre prioritățile de investiții eligibile pentru f inanțare din Fondul european de dezvoltare
regională.
Dagmara Stoerring 08/2015 http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4 .7.html

CAP.II…
Referat 2: Poluarea cu metale grele și monitorizarea magnetică a poluării
Poluanții toxici sistemici , cum sunt metalele grele , produc efecte specifice în diferite organe și
sisteme ale organismului . Răspândirea lor în mediu prezint ă pericol pentru faptul că acestea se
acumulează în mediu și organismul uman și pot provoca modificări patologice severe . Astfel au
fost realizate numeroase studii care sublinia ză creșterea alarmantă a gradului de poluare, în
special cu metale grele și efec tele dezastruoase asupra mediului și sănătății umane .
1. Introducere
Omul a început s ă înțeleag ă mai ales î n ultimele decenii c ă progresul societ ății umane s -a
transformat treptat în instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii. Odat ă cu
apari ția civiliza ției umane a ap ărut și interven ția brutal ă a omului prin exploatarea nera țional ă a
naturii și alterarea mediului prin poluarea produs ă de activita țile industriale, agricole, menajere.
Astfel î n toate țările industrializate problema po luării a devenit o preocupare majoră cu
importante implicații social -politice, fiind considerată o barieră în calea dezvoltă rii economico –
sociale, atrăgându -se atenția că resursele naturale, materiale și energetice nu sunt inepuizabile.
Efectul de ser ă, distrugerea stratului de ozon, ploile acide, au avut consecin țe din ce în ce mai
dramatice în ultimii ani.
În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase cercetări privind poluarea mediului ambiant
(apă, sol, plante) corelate sau nu cu urmările asupra animalelor și a produselor alimentare de
origine animală.
În ultimul timp poluarea mediului înconjurător cu metale grele a atras atenția din cauza
problematicii deosebit de complexe , ridicate de acest fenomen deoarece ma joritatea metalelor
grele nu se găsesc sub formă solubilă în apă sau, dacă într -adevăr există, speciile chimice

respective sunt complexate cu liganzi organici sau anorganici, fapt care influențează radical
toxicitatea acestora.

2. Tipuri de poluare – Mon itorizarea magnetică a poluării
1. Poluarea natural ă – are importan ță secundară în condiț iile în care aportul antropic de poluanț i
devine tot mai grav:
a) erup țiile vulcanice elimin ă gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari
distan țe de vânt și curen ți de aer;
b) eroziunea solului, eolian ă sau cauzat ă de ploi, este cu at ât mai intens ă cu cât solul este lipsit de
vegeta ție, în pant ă sau într-o zon ă cu re țea hidografic ă bogat ă;
c) reziduurile vegetale și animale degaj ă, în urma descompunerii o serie de substan țe gazoase
poluante. Polenul sau fungii pot constitui a erosoli naturali care s ă influenț eze negativ s ănătatea
populaț iei umane.
2. Poluarea artificial ă
Inițial produsele poluante erau de natur ă organic ă și ușor biodegradate de bacterii și ciuperci. Pe
măsura dezvolt ării industriale ș i exploziei demografice au ap ărut de șeuri nebiodegradabile,
pentru care nu exist ă în natur ă enzime capabile s ă le descompun ă. Poluarea artificial ă este de
natur ă: fizic ă (sonor ă, radioactiv ă, termic ă), chimic ă, biologic ă (agen ți patogeni -virusuri,
bacterii, fungi).
După mediul în care acți oneaz ă poluarea poate fi a aerului, solului, apei.
a) poluarea aerului a cunoscut o mare amploare odată cu creșterea producț iei industriale,
intensificarea ci rculaț iei rutiere, inciner ării de șeurilor menajere. Un fenomen foarte grav îl
reprezint ă ploile acide cauzate de combinarea apei cu oxizi de S și N ce se transform ă în acizi
puternic corozivi. Astfel de ploi, înregistrate în anii 1980 au avut efecte dramat ice asupra
pădurilor din Europa Occidentală (în Elveția 1/3 din păduri sunt afectate, iar în Olanda 40%).
Respirarea particulelor minerale conduce la serioase probleme de sănătate. De aceea, calitatea
aerului a devenit o mare preocupare pentru toți, iar programele de monitorizare au devenit
obișnuite în multe țări. Primele studii au arătat că particulele purtate de aer provenind de la
diferite surse, pot fi identificate după proprietăți le lor magnetice. De asemenea, studiile au arătat
că praful captat în orice eșantion , din orice zi, depinde de condițiile meteorologice, în particular,
de viteza și direcția vântului. Poluarea aerului duce la schimb ări climatice. Studiul polu ării

atmosferi ce implic ă descrierea, explicarea și prognoza comportamentului substan țelor emise în
atmosfer ă. Aceste substan țe sunt transportate de v ânt, amestecate în atmosfer ă prin fenomene de
turbulen ță și, uneori, antrenate și depuse la suprafa ța terestr ă cu ajutoru l precipita țiilor. Prognoza
poluării aerului se refer ă la determinarea concentra ției de poluan ți în jurul unei surse de poluare
antropice. Acest lucru se realizeaz ă prin rezolvarea ecuaț iei de difuzie pentru un component
minor al atmosferei (care are o con centra ție foarte mic ă). O metod ă empiric ă de determinare a
stabilit ății atmosferei este dat ă de analiza penei de poluant (adic ă forma fumului ce iese dintr -un
coș).
b) poluarea solului – caracteristicile solului s unt legate direct de productivitatea agricol ă.
Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca și la acumularea în
sol și în apă freatic ă a unor substan țe minerale (ex.: nitri ți care au efect methemoglobinizant
pentru om și animale și distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic) . Pesticidele, nebiodegra –
dabile în majoritatea lor, se concentreaz ă de-a lungul lanț urilo r trofice, fiind toxice pentru plante
si animale. De asemenea, d ăună torii devin rezistenți la pesticide și este necesar ă crearea de noi
substan țe de sintez ă, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologic ă a dăunătorilor
e o soluț ie pentru reducerea polu ării solului.
Capac itatea de a capta și reține particule din atmosferă depinde foarte mult de natura suprafeței
implicate. De exemplu, scoarța copacilor este de două ori mai efic ientă decât fr unzele, aparent
datorită dife renței de ru gozitate. Cercetările au arătat că materialele folosite la tapițarea
mobilierului, pămătuful de praf și chiar pânzele de păianjen colectează eficient praful.
Tot mai des în ultimul timp, problemele de poluare a solurilor constituie una din aplicațiile
magnetismului ambiental. Prin magnetism ambiental se înțelege aplicarea metodelor de studiu a
proprietăților magnetice ale materialelor pentru caracteriz area ambianțelor naturale sau antropice
de sedimentare.
Măsurătorile magnetice au fost utilizate pentru identificarea particulelor derivate din combustii ,
legate de activitatea industrială sau casnică, gaze de eșapament, materiale de construcție. Cele
mai răspândite part icule po luante pr ovin di n cenușa rezult ată din arderea cărbunilor. Această
cenușă conține aproximativ 1% magnetit sub formă de granule sferi ce cu diametru l cuprins între
1-10 μ. As tfel de pa rticule pot contamina so lurile și se dime ntele lacus tre.
In natur ă energia exist ă, sub diferite forme: mecanic ă, termic ă, chimic ă, electric ă, nuclear ă.
Acoperirea consumului de energie în continu ă creștere determin ă preocuparea permanent ă pentru

descoperirea de noi surse de energie, de identificare a modalit ăților pentru protejarea surselor
neregenerabile, a surselor naturale, de control al emisiilor de CO2.
Carbunele, țițeiul și gazele naturale reprezint ă surse de energie neregenerabile sau conven ționale.
Efectele energiei s -au facut sim țite datorit ă creșterii sporite a produc ției ș i consumului de
energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului și sănătății umane.
Multe procese industriale, cum ar fi producția de ciment și oțel, generează substanțe magnetice
ce sunt purtate de aer, dar cen tralele electrice în care se arde cărbune sunt de departe cele mai
importante surse de poluare. Înainte de afi ars, cărbunele este non -magnetic. Procesul de ardere
conduce la disocierea piritei (FeS 2) și formarea pirotitei (Fe 7S8) și a sulfului gazos. La
aproximativ 1350 K, pirotita se descompune în fier și sulf. Se formează particule sferice de fier,
în mod obișnuit având aproximativ 20 μm, pe urmă oxidează în magnetită (Fe 3O4).
Arderea combustibililor solizi contribuie esen țial la poluarea atmosferic ă prin aportul de oxizi de
sulf și azota ți, metale grele, monoxid de carbon și suspensii care se degaj ă alături de alte
elemente d ăunătoare s ănătății umane.
Poluarea cre ște continuu nu numai datorit ă arderii combustibilului s olid în centralele termice sau
industrie câ t și datorit ă autovehiculelor și consumului casnic de energie al popula ției.
In mediul urban, transportul este una din principalele cauze de contaminare a aerului cu gaze
poluante și particule ultrafine produse de motoarele pe benzin ă sau motori nă. De asemenea foarte
periculos pentru sanatate este plumbul degajat în urma procesului de combustie de la
autovehiculele ce utilizeaz ă combustibil cu plumb.
Acidificarea este procesul prin care suprafa ța pământului este "s ărăcită" în baze și suferă
continuu o cre ștere a acidit ății, duc ând la degradarea solului și a apelor precum și la deteriorarea
ecosistemelor aferente.
Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot si amoniac provenite din depozitele de minereuri, de la
spălarea combustibililor solizi, reacțiile chimice și transport sunt principalele surse de
acidificare.
Prognozele arat ă că acidificarea solului produce importante daune , în special asupra agriculturii.
Metode de combatere a efectelor acesteia exist ă, dar costurile sunt foarte ridicate. Impactul cel
mai puternic se face simtit asupra agriculturii, ceea ce afecteaz ă în mod special popula ția săracă.
Statisticile indic ă o degradare global ă de 2000 milioane de hectare de p ământ, o suprafa ță
echivalent ă cu o treime din suprafa ța agricol ă globală și suprafa ța ocupat ă de pădure.

Peste 300 de milioane de hectare se g ăsesc la un nivel de degradare astfel încât se consider ă ca
fenomenul este ireversibil.
Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are multe surse. In primul r ând, industriile
metalurgic ă și siderurgic ă, care elibereaz ă în atmosfer ă cantit ăți însemnate de pulberi, fabricile
de ciment, transporturile rutiere, haldele și depozitele de steril etc.
Natura acestor pulberi este foarte diversificat ă. Ele con țin fie oxizi de fier, în cazul pulberilor din
jurul combinatelor siderurgice, fie metale grele (plumb, cadmiu, mangan, crom), în cazul
întreprinderilor de metale neferoase etc. Poluarea chimic ă cea mai extins ă este poluarea cu
metale grele (plumb, zinc, cadmiu) și dioxid de sulf din zona Cop șa Mic ă.
Chiar și la ora actual ă cantitatea de metale grele din sol se reg ăsește în concentratii peste limita
pragului de alert ă.
Poluarea solurilor din zona Cop șa Mi că afecteaz ă ecosistemele agricole și forestiere. Astfel,
solurile au fertilitate scăzută, încadrându -se în clase inferioare de fertilitate. Suprafa ța afectat ă
însumeaz ă 18630 ha teren agricol și peste 3245 ha fond forestier.
c) poluarea apei. Substanțele poluante din aer pot să ajungă nu numai pe sol, ci chiar direct în
apă. Sau pot să cadă întâi pe pământ, iar apoi să fie spălate, ajungând într -un râu și depozitate în
sedimentele râului sau, purtate de râu, să ajungă în mare. În alte cazuri, substanțele poluante pot
să nu urmeze calea aerului, fiind deversate direct într -o apă din ap ropiere, așa cum este în cazul
complexului grec de prelucrare a fierului și oțelului care deversează în apele de coastă
mediteraneene. Granulele magnetice cu dimensiuni mai mari de 10μ decantate într -o coloană de
apă, sunt supuse mai mult forțelor hidrodin amice și gravitaționale decât celor magnetice.
Metale grele au invadat Delta Dun ării. În primele zile ale acestui an, cercet ătorii Institutului
Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dun ării au dat publicit ății concluziile unei investiga ții
efectuate pe parcursul întregului an 2000 , pentru cuantificar ea impactului polu ării în Delta
Dunării. Studiul întreprins de cercet ătorii de la institutul tulcean a avut ca obiectiv și
determinarea prezen ței metalelor grele în apa Deltei Dun ării ș i din sedimentele depuse pe canale ,
lacuri, bălți. S-au făcut cercet ări în privin ța determin ării existen ței metalelor grele în țesuturile
peștilor și ale molu ștelor din zona delt ei. Trebuie spus ca speciali știi de la Institutul din Tulcea
efectueaza astfel cercet ări la soli citarea Ministerului Apelor, P ădurilor și Protec ției Mediului încă
din anul 1997. O concluzie alarmant ă a studiu lui este aceea c ă în apa din Delt ă, aproape toate
metalele grele înregistreaz ă depășiri ale valorilor maxime admise de legisla ția din țara noast ră.

Manganul este singurul metal greu din zonele acvatice din Delt ă, sub nivelul maxim admis. Însa
metalele rare nu înregistreaz ă concentra ții foarte mari în toate zonele din Delt ă. Concluzia
speciali știlor tulceni este c ă aceast ă poluare masiv ă cu metale grele, cu toate c ă a fost semnalat ă
mai demult , s-a accentuat brusc în urma r ăzboiului din Iugoslavia și, mai ales ca urmare a
bombardamentelor uzinelor chimice de pe malul Dun ării în zona iugoslav ă.
Grav este ca respectivele metale se regasesc deja si in sedimentele de pe fundul lacurilor din
Delta.

3. Toxicitatea metalelor grele
Poluanții toxici sistemici de tipul metalelor grele își exercită acțiunea asupra diferitelor organe ș i
sisteme ale organismului uman . Răspândirea lor în mediu este d in ce în ce mai mare și se
acumulează în mediu și organismul uman cu posibilitatea de a produce alterări patologice grave.
Metalele grele se concentrează la nivelul fiecărui nivel trofic datorită slabei lor mobilități ,
concentrația cea mai mare fiind atins ă la capetele lanțurilor trofice, respectiv la răpitorii de vârf
și implicit la om. Poluanții de tip metale grele sunt deosebit de periculoși prin remanența de
lungă durată în sol, precum și datorită preluării lor de către plante și animale. Acestor elemen te
de toxicitate li se adaugă posibilitatea combinării metalelor grele cu minerale și oligominerale
devenind blocanți ai acestora, frustrând organismele de aceste elemente indispensabile vieții.
Cele mai cunoscute a fecțiuni la om, în urma intoxicării cu plumb sunt: anemie, afecțiunea
vaselor creierului, nefrite cronice, hipertensiune arterială, scăderea capacitaților de învățare ale
copiilor, schimbări în comportamentul nou -născuților și al copiilor de vârstă mică (agresiune,
impulsivitate, hiperactivitate ). Intoxicarea cronică cu plumb duce la îmbolnăvire și la atacarea
nervilor motorii ai terminaț iilor. Această concluzie este confirmată de toxicologi ca urmare a
experiențelor asupra animalelor. Plumbul, pătrunzând în organism, este absorbit de către
eritrocite, țesutul osos ș i nervos, rinichi.
Prezența metalelor grele a fost depistată și pe râurile austriece, existând suspiciunea ca apele
poluate să se înfiltreze în alimentarea cu apă. S-au facut măsurători pe râ ul Mur din provincia
Styria, Austria, un afl uent al Dravei, care este la rândul lui, un afluent al Dunării.
Astfel , Scholger (1998) a investigat pericolul potențial magnetic prin intermediul probelor de
sediment , pe o întindere 190 km de râu, între Judenburg și Spielfeld. El consideră că
susceptibi litatea magnetică este determinată de prezența la scară mare a fierului, care rezultă din

procesele de temperatură înaltă (ex. f orjare și laminare ). Aceasta ia forma de fulgi mici de metal
care reușesc să treacă de tancuril e de decantare concepute pentru a le re ține. S-au depistat, de
asemenea crom, nichel, cupru (care sunt utilizate ca elemente de aliere) sau plumb și zinc
(provenind din producția de oțel). Astfel s -au depistat contaminări cu metale grele în
eșantio anele de sedimente studiate .
Un studiu similar, în Republica Cehă a fost raportat de către Petrovsky (2000).
Probele de sol recoltate de -a lungul malul ui stâng al râului Litavka arată o creștere abruptă
în susceptibilit ăți magnetice , imediat în aval de la o topito rie de plumb di n oraș ul
Pribram (lângă Praga).

Concluzii:
Studiul polu ării atmosferice im plică descrierea, expl icarea și prog noza comportamentului
substan țelor emise în atmosfer ă. Aceste substan țe sunt transportate de v ânt, amestecate în
atmosfer ă prin fenomenele de turbulent ă și uneori antrenate și depuse la suprafa ța terestr ă cu
ajutoru l precipita țiilor. Turbulen ța este de fapt responsabil ă de dispersia poluan ților în spa țiu
în jurul unei direc ții med ii de pro paga re. În difuzia atmosferic ă, factorii meteorologici care au o
influen ță direct ă sunt v ântul, structura vertical ă a temperaturii și umezelii și precipita țiile. To ți
factorii care genereaz ă o bun ă turbulen ță contribuie la reducerea consecin țelor as upra me diului
înconju rător, amest ecând poluantul în atmosfer ă.
Astfel degradarea mediului înconjurător afectează viețile a sute de milioane de oameni și întârzie
dezvoltarea multor țări. În mediul urban emisiile teoretice de metale grele sunt de circa 1000 de
ori mai mari decât în zona rurală .

BIBLIOGRAFIE (Referat 2)

Principles and Applications of Enviromagnetics – Michael E. Evans si Friedrich Heller,
Convention on Long -Range Transboundary Air Pollution on Heavy Metals (CLRTAP) –
Convenția de la Geneva asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanțe lungi
EMEP/CORINAIR 2007 – Atmospheric Emission Inventory Guidebook ,

www.eea.europa.eu/publications/EMEP CORINAIR 5 Goyer, R.A. (1995) – Nutrition and metal
toxicity Gustav, R. (1974) – Hazardous heavy metals U.S. Department of Health and Human
Services, Agency for Toxic Substances and Disease Registry – Toxicological Profile For Lead
EPA 120/R -07/001, March 2007 – Metals Risk Assessment , www. epa.gov EEA Report No
10/2005 – Environment and health Lee, M. Susan , 1990 – Metals in foods. A literature survey ,
No. 12 Measnicov, M ., 1998 – Poluarea cu plum b
Panaiotu Cristina – Paleomagnetism – Note de curs, Universitatea din București, Facultatea de
Geologie și Geofizică, 2000
Lisa Tauxe – Rock and Paleomagnetism , Scripps Institution of Oceanography, 2002
Maher, B.A. – Characterization of soils by mineral magnetic measurements , Phys. Earth Planet,
1986
E. Petrovsky, B. B. Ellwood – Magnetic monitoring of air, land and water pollution ,
Cambridge University Press, 1999 .

Cap. n. 1. Hidrologia izotopică
În timpul transformărilor la care este supusă apa urmare interacți unii cu mineralele și
atmosfera , au loc efecte izotopice la care participă izotopii hidrogenului și oxigenului din
molecula de apă, aceștia fiind un indicat or complex al fenomenelor ce au loc.
Studiile de hidrologie izotopică a surselor de apă potabilă, inclu d date despre ape de
suprafaț ă, ape subt erane și precipitații.
Izotopii unui element chimic sunt specii de atomi cu același număr atomic ( Z), același
număr de electroni ( e) și protoni ( n), dar cu număr de masă ( A) diferit datorită diferenței în
numărul de neutroni ( n).
Izotopii stabil i ai hidrogenului și oxigenului formează 9 specii izotopice moleculare ale
apei. Datorită abundețelor scăzute ale izotopilor grei, prezența în natură a speciilor moleculare ce
conțin mai mult de unul dintre izotopii grei este neglijabilă, moleculele de int eres în hidrologia
izotopică fiind doar trei: 1H216O, 1H2H16O și 1H218O.
Raportul de abundență izotopică ( R) pentru o specie izotopică moleculară e ste raportul
dintre abundenta moleculei izotopice rare și abundența moleculei izotopice majoritare .

"Hidrologia izotopică " reprezintă utilizarea tehnicilor izotopice și nucleare în studiul
ciclului apei. În anii 1960 a fost inițiat un program global de monitorizare a izotopilor în ap ă,
inițial vizând tritiul, extins apoi la oxigen -18 și la celălalt izoto p greu al hidrogenului – deuteriul.
Acest program a presupus măsurători ale concentrației diferiților izotopi în râuri, lacuri, ape
subterane și precipitații în locuri reprezentative pentru diferit e zone climatice ce au produs un
număr mare de informații p rivind dinamica ciclului apei. Aceste informații nu au putut fi
obținute cu ajutorul metodelor clasice din domeniu, fiind vorba despre timpul de staționare al
apei în diferite rezervoare hidrologice, identificarea secțiunilor diferite în curenții de apă, v iteza
și mecanismele de schimb dintre stratosferă și troposferă, dintre emisferele nordică și sudică etc.
Cu ajutorul acestor infomații privind dinamica ciclului apei s-au putut aborda probleme
specifice, cum ar fi legătura dintre ap a de suprafață și apa subterană ori din pânza freatică,
originea geografică și temporală a reîncărcării apelor subterane, bilanțul de apă a unui sistem
hidrologic etc.
În mod asemănător, informațiile privind izotopii stabili din precipitații au fost vitale
pentru analiza căilor de circulație a vaporilor atmosferici și pentru determinarea legăturii dintre
compoziția izotopică și caracteristicile climatice majore. Deoarece conținutul în izotopi grei ai
precipitațiilor este dependent de parametri climatici și de căile de circulație atmosferică, a
devenit evident faptul că acesta poate ajuta la monitorizarea schimbărilor climatice.
Creșterea activităților umane a dus la încă rcarea rețelei hidrologice cu o cantitate mare de
poluanți (compuși cu azot și fosfor, metale grele, agrochimicale etc.), ce a dus la deterioare a
rapidă a calității apelor. Ca urmare, sursele de apă necesită o monitorizare constantă în ceea ce
privește cal itatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru a institui măsuri de reducere
a poluării. Izotopii de mediu s -au dovedit a fi utili în identificarea surselor de poluare, deoarece
compoziția izotopică a contaminatului împreună cu variațiile spaț iale și temporale ale
concentrației acestuia dau informații despre sursă și procesele suferite de acesta.
Studiile de hidrologie izotopică a surselor de apă potabilă, inclu d date despre ape le de
suprafață, ape le subterane și precipitații, procesele de separare izotopică și distribuirea izotopilor
de mediu fiind importante în interpretarea datelor obținute . Rezultatele experimentale obținute
în cadrul diverselor studii , includ și metodologia de prelevare, preparare și analiză a probelor,
împreună cu informații despre asigurarea calității acestor rezultate.

Moleculele ce conțin izotopi diferiți ai aceluiași element au proprietăți fizico -chimice
diferite, fapt ce se datorează în principal diferențelor de masă a izotopilor. Efectele izotopice
conduc la distribuirea diferită a izotopilor unui element între moleculele aceluiași compus aflat în
faze d iferite, între compuși diferiți sau între pozițiile neechivalente ale aceluiași compus, procese
denumite separări izotopice.
Principalul rezervor de a pă din bio sferă îl reprezintă oceanele și datorită compoziției lor
izotopice stabile în ce privește 2H și 18O, apa oceanică reprezintă etalonul cu valoare atribuită de
0‰, față de care se raportează toate măsuratorile rapoartelor izotopice ale oxigenului ș i
hidrogenului (Standard Mean Ocean Water sau "SMOW). Valorile δ18O și δ2H pentru
precipitații, ape de suprafață și subterane sunt în majoritate negative comparativ cu apa oceanică
(SMOW), excepție făcând anumite surse de apă ce au suferit o evaporare pute rnică (de ex.
precipitațiile de scurtă durată din sezonul cald, râurile și lacurile din regiunile tropicale și semi –
aride etc.).
Separarea izotopică a 18O și 2H în precipitații este influențată de:
– latitudine : sărăcirea în izotopi grei odată cu latitud inea;
– temperatura : la temperaturi scăzute se produce o separare izotopică mai puternică comparativ
cu temperaturile mai crescute ;
– apropierea de coastă : pe măsură ce apa se deplasează spre interiorul continentelor are loc o
sărăcire progresivă a izotop ilor grei;
– altitudine : înregistrarea unor valori δ18O și δ2H mai scăzute la altitudini mai mari;
– cantitatea de precipitații : precipitațiile sunt mai sărăcite în izotopii grei în timpul unor
evenimente mai mari cantitativ ;
– an: valorile medii anuale ale δ2H și δ18O din precipitații variază de la un an la altul;
– umiditate : în regiunile umede precipitațiile sunt mai sărăcite în izotopii grei, comparativ cu cele
formate la umiditate mai scăzută .
Linia meteorică globală a apei (Global Meteoric Water Line) a lui Craig definește relația dintre
δ2H și δ18O:
δ2H = 8xδ18O + 10 (‰)

Datele despre distribuția globală a izotopilor în apele meteorice sunt obținute în cadrul
GNIP (Global Network of Isotopes in Precipitation) stabilite de IAEA (International Atomic

Energy Agency) împreună cu WMO (World Meteorological Organization) la începutul anilor
'60. În cadrul acestui program, eșantioane lunare (medii ponderate) de precipitații sunt colectate
din întreaga lume și apoi sunt analizate î n vederea determinării conținutului de 18O, 2H și 3H.
După căderea precipitațiilor, au loc procese adiționale care modifică compoziția izotopică a apei
de suprafață rezultate, precum procesul de evaporare, care apare la suprafața surselor de apă,
determinând o îmbogățire în izotopi grei. Izotopii grei ai apei (18O și 2H) se îmbogățesc de obicei
în apele cu timp de stationare mare (lacuri), în zonele cu vânturi puternice, în cele cu temperaturi
mari și în zonele aride și se sărăcesc, odata cu, creșt erea altitudinii și latitudinii, cele mai scăzute
valori regăsindu -se în Antarctica. Lacurile, râurile și alte surse de apă prezintă un domeniu de
variabilitate izotopică mai mic comparativ cu apa meteorică. Ca rezultat, apele dezvoltă
compoziții izotopice unice, care pot da indicații despre locul de unde provin și despre procesele
prin care au trecut.
În zonele cu climat temperat și umed compoziția izotopică a apei subterane este
asemănătoare cu cea a precipitațiilor din zona de reîncărcare, un rezervor păstr ându-și amprenta
izotopică în timp. Variațiile sezoniere ale precipitațiilor sunt atenuate în timpul transportului și
depozitării acestora în pământ. Gradul de atenuare variază în raport cu adâncimea, suprafața și
caracteristicile geologice ale rocilo r dar , în general, apele subterane de adâncime nu prezintă
variații sezoniere ale valorilor δ2H și δ18O și au o compoziție izotopică apropiată de media anuală
a precipitațiilor. Cu ajutorul studiilor izotopice, pentru un rezervor de apă subterană se poate
determina sursa de reîncărcare și se poate diferenția încărcarea difuză sau cea dintr -o sursă
precisă ; se poate determina contribuția diferitelor surse (ape de suprafață, precipitații, zăpadă
topită, ape subterane) folosind modele matematice; este posibilă identificarea direcției de
deplasare a apei în rezervorul subteran etc.
Cât privește azotul din ape poate fi de origine atmosferică (N 2) sau poate proveni din
poluarea cu îngrășăminte sau materie organică (deșeuri animaliere sau ape menajere). Mărirea
concentrației de azot din apele de suprafață și cele subterane a fost atribuită urbanizării, cultivării
solurilor, creșterii animalelor și evacuării deșeurilor. Astfel, sursele principale ale excesului de
azot din apele de suprafață și cele subterane sunt:
– creșterea mineralizării compușilor organici cu azot din solurile folosite pentru cultivare.
Azotatul produs prin mineralizarea compușilor organici din sol tinde să aibă valori δ15N similare
acestuia (+4 la +9 ‰);

– scurgerile de pe terenurile agricole di n timpul precipitațiilor abundente;
– utilizarea îngrășămintelor cu azot. Majoritatea azotului din îngrășăminte păstrează δ15N a
azotului atmosferic (0 ‰), fără să sufere separări izotopice semnificative ;
– evacuarea deșeurilor menajere, de la creșterea animalelor și a efluenților industriali;
– creșterea ab sorbției de azot din atmosferă .
Transformările ce pot afecta concentrația compușilor cu azot într -o apă curgătoare sunt
procesele de mineralizare (tra nsformarea azotului organic în amoniu), imobilizare (transformarea
amoniului sau nitraților în azot organic), nitrificare (oxidarea amoniului la nitrați), denitrificare
(reducerea nitraților la N 2 sau N 2O) și volatilizare a amoniului. Amestecarea cu apă d in alte surse
(de exemplu precipitații, afluenți, apă subterană) pot afecta, de asemenea, ciclul azotului din apa
curgătoare. Variațiile spațiale și temporale ale concentrațiilor compușilor cu azot, împreună cu
variațiile rapoartelor izotopice ale acestora , dau informații despre procesele ce au loc în sursa de
apă.

2. Studiul surselor de apă minerală din România cu ajutorul izotopilor de mediu ??
În munții Carpați din România sunt multe izvoare de ape minerale, ce sunt folosite ca
sursă de apă potabilă sau în scopuri terapeutice. Majoritatea izvoarelor minerale exploatate se
găsesc în Carpații Orientali și mai puțin în cei Meridionali și Occidentali, datorită influenței
factorilor exogeni (cantitatea de precipitații, temperatura, morfologia terenului) și en dogeni
(caracteristici geologice și tectonice).
În Carpații Orientali se găsesc numeroase izvoare minerale, în special izvoare reci, bogate
în CO 2, cu compoziție chimică complexă, datorită structurii geologice diverse și prezenței
lanțului vulcanic Oaș -Gutâi-Călimani -Harghita. În comparație cu Carpații Orientali, Carpații
Meridionali și cei Occidentali conțin mai puține surse de apă minerală, cum ar fi cele de la Valea
Cernei (la Herculane), Arad (Lipova) și Stâna de Vale. Pentru aceste ape minerale nu exi stă date
izotopice publicate.
Studiu l realizează o descriere a compoziției chimice și izotopice a apelor minerale
(carbogazoase și necarbogazoase) din șase zone recunoscute pentru calitatea apelor din Munții
Carpați (Vatra Dornei, Borsec, Sf. Gheorghe/Bod oc din Carpații Orientali; Băile
Herculane/Domogled din Carpații Meridionali; Lipova și Stâna de Vale din Carpații
Occidentali), pentru a determina geneza și mecanismele lor de reîncărcare. Pentru fiecare zon ă

de studiu, a fost analizată compoziția izotopică ( δ2H și δ18O) a unor probe medii lunare de
precipitații (pentru fiecare zonă studiată fiind trasată Linia Meteorică Locală) și izvoare minerale
(ape subterane) pentru a determina relația dintre cele două. Pe o perioadă de un an, au fost
colectate probe de apă subterană din 17 foraje și izvoare aflate în șase regiuni distincte din
Munții Carpați.
Precipitațiile – mai jos s unt prezentate liniile meteorice locale (LMWL) , astfel:
Zonă studiu LMWL
Borsec δ2H = 7,68 δ18O + 6,49
Vatra Dornei δ2H = 7,78 δ18O + 6,80
Bodoc δ2H = 8,02 δ18O + 4,98
Domogled δ2H = 8,72 δ18O + 15,00
Lipova δ2H = 9,10 δ18O + 16,41
Stâna de Vale δ2H = 8,31 δ18O + 5,72

Compoziția izotopică a apelor subterane – Valorile δ ale probelor de apă subterană au fost
de la -89‰ la -67‰ pentru δ2H (valoarea medie = -77‰) și de la -11,7‰ la -8,1‰ pentru δ18O
(valoarea medie = -10,1‰), majoritatea probelor având valori în domeniul -80‰ la -70‰ pentru
δ2H, și, respectiv, de la -11‰ la -9‰ pentru δ18O.
Majoritatea surselor de apă, ce reflectă compoziția izotopică medie a precipitațiilor, se
găsesc în partea de vest a României, la Stâna de Vale și Domogled. Izvoarele care
interacționează mai mult cu structu rile geologice și surse de apă de adâncime se găsesc în
Carpații Orientali, la Vatra Dornei, Bodoc și Borsec.

Loc/Sursă δ18O (‰) δ2H (‰)
Vatra Dornei foraj PN -10,2 ± 0,5* ( -11,0 ÷ -9,5) -76 ± 2,3 ( -80 ÷ -72)
foraj MD1 – 9,2 ± 0,3 ( -9,6 ÷ -8,7) -71 ± 2,1 ( -74 ÷ -68)
MD2 -11,0 ± 0,3 ( -11,7 ÷ -10,6) -79 ± 1,1 ( -81 ÷ -77)
Borsec BS1 -11,0 ± 0,3 ( -11,3 ÷ -10,4) -74 ± 2,1 ( -78 ÷ -70)
BS2 -10,5 ± 0,3 ( -10,9 ÷ -10,0) -72 ± 0,5 ( -73 ÷ -72)
BS3 -10,4 ± 0,4 ( -11,1 ÷ -9,8) -75 ± 2,4 (-79 ÷ -72)
BS4 – 9,4 ± 0,4 ( -10,0 ÷ -8,9) -81 ± 1,4 ( -83 ÷ -79)

Foraj BF1 -10,0 ± 0,3 ( -10,4 ÷ -9,5) -76 ± 1,8 ( -79 ÷ -74)
Foraj BF2 – 8,3 ± 0,1 ( -8,5 ÷ -8,1) -73 ± 0,6 ( -74 ÷ -72)
Sf. Gheorghe/ B1 -11,0 ± 0,3 ( -11,5 ÷ -10,5) -88 ± 0,6 (-89 ÷ -87)
Bodoc B2 -9,0 ± 0,4 ( -9,6 ÷ -8,5) -74 ± 0,7 ( -75 ÷ -72)
B. Herculane/ D1 -10,3 ± 0,3 ( -10,6 ÷ -9,7) -72 ± 2,4 ( -74 ÷ -67)
Domogled D2 -9,7 ± 0,3 ( -10,1 ÷ -9,4) -71 ± 2,3 ( -74 ÷ -68)
Lipova foraj L1 -10,6 ± 0,2 ( -11,0 ÷ -10,4) -82 ± 1,2 ( -84 ÷ -80)
foraj L2 -9,6 ± 0,2 ( -9,9 ÷ -9,4) -75 ± 0,4 ( -76 ÷ -75)
foraj L3 -10,6 ± 0,3 ( -11,0 ÷ -10,3) -78 ± 0,6 ( -79 ÷ -77)
Stâna de Vale foraj IM -9,9 ± 0,2 ( -10,2 ÷ -9,5) -78 ± 1,5 ( -81 ÷ -76)

*valoare medie ± deviație standard (valoare minimă ÷ valoare maximă)

În concluzie , rezultatele studiilor hidrologice realizate permit formularea opiniei
generale că izotopii de mediu (2H, 18O, 15N etc.) sunt indicat orii cei mai utili pentru
determinarea originii apelor, a relației dintre precipitaț ii- ape de suprafață și ce le subteran e, a
migrării apelor și identificarea surselor de poluare, oferind informații ce nu pot fi obținute cu
ajutorul tehnicilor de investigare clasice din domeniul hidrologiei.
Râurile cu debit mare prezinta o compoziție izotopică mai sărăcită în izotopi grei (2H și
18O) și variații mai mici ale valorilor izotopice, fapt ce se explică prin existența barajelor de
acumulare (care au un rol de reducere a variațiilor sezoniere) și prin adăugarea de apă s ubterană,
cu o compoziție izotopică aproape constantă.
Cât privesc sursele de apă potabilă din țara noastr ă (respectiv lacuri de acumulare și râul
Bistrita ) studiile realizate cu ajutorul izotopilor de mediu au arătat că în lunile din anotimpurile
cu precipitații abundente (iarna, primavara și toamna) acestea se reîncarcă cu apă din precipitații,
iar vara reîncărcarea se face majoritar din apă subterană. În sezonul cald (primăvara și vara), cele
două surse de apă potabilă sunt îmbogățite în izotopi gre i datorită evapor ării.
Concentrații mai mari de azot anorganic au fost măsurate în intervalul noiembrie -aprilie,
fiind desemnate, cu ajutorul calculelor de amestecuri, ca adaosuri din surse agricole , rezidențiale.
Azotul anorganic din canal ele colecto are ale apelor reziduale industriale a prezentat , de
asemenea, o amprentă δ15N specifică.

Concentrațiile compușilor anorganici cu azot și amprenta lor izotopică a indicat ca surse
principale de poluare cu azot activitățile agricole și evacuarea deșeurilor men ajere, sursele
industriale contribuind doar într -o mică măsură, datorită volumul mic de evacuări și prezenței
stațiilor de tratare înaintea evacuării în mediul natural.

Referat 1: Cernobâl: cronica unei catastrofe anunțate

În 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie, provocând consecințe majore asupra
sănătății publice și mediului înconjurător, precum și cu urmări sociale și economice importante.

1. Introducere
26 aprilie 1986, ora loca lă 1:22 minute și 44 de secunde, în cursul unei încercări la putere
scăzută, cerută de autoritatea centrală de la Moscova, î n cadrul căreia intenționa să se verifice
dacă turbinele puteau produce suficientă energie pentru a menține în mișcare pompele de răcire,
în eventualitatea unei pierderi de energie, până când se activa generatorul Diesel pentru situații
de urgență, reactorul numărul 4 al centralei ucrainene de la Cernobâl (110 km nord de Kiev) a
atins în câteva secunde o putere de 100 de ori valoarea nominală. Sistemul de în chidere a
reactorului în situații de urgență, care ar fi trebuit să stopeze reacția în lanț, nu a funcționat. În
câteva fracțiuni de secundă, nivelul energiei și temperaturii s -a multiplicat de mai multe ori
reactorul a scăpat de sub control, situație care a culminat cu o explozie violentă. Scutul superior
al clădirii în care se afla reactorul, un “sigiliu” protector de 1000 de tone, a fost pulverizat, iar la
temperaturile de peste 2000°, s -a topit combustibilul. Învelișul de grafit al reactorului a luat fo c
și, în infernul care s -a declanșat, produsele fisiunii radioactive, eliberate în momentul topirii
miezului reactorului, au fost aruncate în atmosferă.
În Româ nia, Ceaușescu a aflat adevărul iar poporul a aflat adevărul din auzite.
Reactorul a fost distr us, în atmosferă a fost eliberată o cantitate de radioactivitate de ordinul a 12
exabecquereli ( -300 Mci) , timp de circa zece zile, contaminând într -o măsură semnificativă o
zonă de 150.000 kilometri pătrați, locuită de aproximativ 6 milioane de persoane și provocând o
creștere a radioactivitații în cea mai mare parte a Europei. Înainte de Cernobâl , în 1957 și în

1979, se mai întâmplaseră două accidente majore: cel al reactorului UNGG de la Windscale,
Marea Britanie și în 1979 cel al reactorului REP nr. 2 de la centrala Three Mile Island din SUA.
Fiecare fiind clasificate pe nivelul 5 al scării internaționale (scara INES ) a evenimentelo r
nucleare creată după Cernobâl , care cuprinde 8 niveluri (de la 0 la 7).
Accidentul a fost relatat sumar , în presa românească . O broșură de “uz intern ”, intitulată “Avaria
de la centrala atomoelectrică de la Cernobâl – Relatari ș i informații difuzate de mijloacele de
informare în masă. Selecție întocmită cu consultarea specialiștilor Comisiei de partid și de stat
pentru supravegherea și controlul calității mediului înconjurător ”, din iunie 1986, analiza
accidentul. “Stațiile inter naționale de control care urmăresc nivelul radiațiilor în diferite regiuni
ale lumii au constatat că norul radioactiv format după avarie s -a deplasat mai întâi spre vest –
nord-vest, afectând Bielorusia, Polonia, Republicile Baltice și Țările scandinave, apo i, după
schimbarea direcției vântului, a atins România, Ungaria, Austria, RFG, extinzându -se asupra
întregii Europe, ajungând până în SUA, Canada și Israel, conținutul radioactiv reducându -se în
funcție de timp și de distanță. Atitudinea și acțiunile Român iei în contextul evenimentului de la
Cernobâl și al urmărilor acestuia au fost apreciate favorabil de numeroșii experți care ne -au
vizitat țara. Un reportaj din ziarul Pravda, publicat câteva zile după avarie, descrie în felul
următor cele întâmplate: O ex plozie a distrus construcția clădirii reactorului și s -a declanșat
incendiul. Totul s -a întâmplat noaptea. După explozie a luat foc acoperișul sălii mașinilor. O
parte din radioactivitate a emanat în afară, iar după aceea în interior s -a declanșat un incen diu.
Înăbușirea incendiului a fost deosebit de dificilă: nu se putea folosi apa sau vreo substanță
chimică, deoarece ele s -ar fi evaporat imedia t. Datorită temperaturii înalte s-a creat o situație
complexă și deosebit de grea”.

2. Consecințe asupra mediu lui înconjurător
Accidentul nuclear de la Cernobâl a cauzat cea mai mare eliberare necontrolată în atmosferă și
mediul înconjurător de substanțe radioactive , timp de 10 zile. Acest lucru a cauzat perturbări
sociale și economice grave unui număr mare de persoane din Ucraina, Belarus și Rusia. Doi
radionuclizi de scurtă durată, iod -131 și de lungă durată, cesiu -137 au fost semnificativi pentru
radiația eliberată în mediul înconjurător.

3. Iod radioactiv în lapte

Potrivit surselor sovietice, în total 84.000 de persoane au fost evacuate din zona de 30 d e
kilometri din jurul centralei iar dacă reactorul nuclear ar fi funcționat la capacitatea lui maximă,
de 1000 me gawați, amploarea accidentului ar fi fost și mai mare. Specialiști în probleme
nucleare ai Comisiei CEE apreciază că accidentul inițial , care s -a transformat într -o adevărată
catastrofă s -ar fi produs în timpul unei operațiuni de încărcare cu combustibil n uclear. Experții
respectivi cred , pe baza informațiilor neoficiale, dar credibile, că a avut loc o manevră greșită a
mașinii pentru această operațiune, a cărei consecință a fost eliberarea unui jet de vapori de apă
foarte fierbinte, cu mare presiune și rad ioactivă, provocând o cascadă de incidente ce nu au putut
fi controlate. Agenți ai serviciilor secrete americane au ajuns la concluzia că topirea reactorului a
fost provocata de, citez: o explozie chimică de un anumit tip. Experții au afirmat că marele
pericol d upă accidentul nuclear din URSS îl reprezintă i odul radioactiv, care poate pătrunde în
organismul uman prin intermediul laptelui și se concentrea ză în glanda tiroidă . Specialiștii
afirmă , referindu -se în special la iodul radioactiv, că el va rămâne în sol sau va fi absorbit de
plante, iar ulterior va intra în organismul animalelor, odată cu hrana.
State le membre ale Comunității Economice Europene au hotărât , la 12 mai, suspendarea până la
31 mai a importurilor de produse proaspete pr ovenind din URSS, Ungaria, Polonia, România,
Bulgaria, Cehoslovacia și Iugoslavia. O serie de țări din Orientul Mijlociu au adoptat de
asemenea, măsuri similar. Ambasadorul României la Bruxelles a arătat că în România au fost
luate toate măsurile necesare pentru a combate o eventuală contaminare radioactivă: “Efectuăm
permanent controale și am elaborat instrucțiuni precise. În prezent, nivelul radiațiilor a scăzut
atât de mult încât nu mai prezintă nici un pericol”. Țările CEE și -au sfătuit cetățenii să nu se
ducă în Lituania, la Kiev și în vestul Ucrainei și nici în Bielorusia. Suedia a recomandat doar să
nu se consume apă de ploaie și legume nefierte. În timp ce presa americană insista asupra
faptului că incidentul de la Cernobâl i -a știrbit credibilitatea lui Mihail Gorbaciov , pe atunci
secretar general al CC al PCUS , guvernul american nu a ezitat să exploateze tăcerea inițială a
Moscovei . Hans Blix, director general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, a
sublini at că accidentul survenit la c entrala nucleara sovietică din Ucraina: “A oprit avântul
energiei nucleare. (…) El a relevat că accidentul de la Cernobâl nu a provocat mai mulți morți
decât meciul de fotbal de la Heysel, în urmă cu un an”.
Nicolae Ceaușescu spunea , în cadrul cuvântării rostite la Adunarea solemnă organizată cu
prilejul aniversarii a 65 de ani de la făurirea PCR, din mai 1986, următoarele: “Nu trebuie nici să

se exagereze, dar nici să se diminueze pericolul radiațiilor nucleare. Deși există o tristă
experiență după Hiroșima. Nu trebuie să așteptăm, să urmărim din ce direcție va bate vântul și să
vedem dacă va duce la alții radiațiile sau le va opri la noi. Nu aceasta este soluția! Soluția este să
înlăturăm din Europa cât mai repede armele nucleare!”

4. Renașterea nucleară a Europei
Un sfert de secol mai târziu, renașterea nucleară europeană este un curent care denotă tendința
de a resprijini politic și financiar producția de energie nucleară. Ca în orice ciclitate, energia
nucleară tocmai ieșise de sub v alul de antipatie post -Cernobâl și se pregătea de o revenire bine –
meritată. Economiile emergente energofage, accesul facil la capitaluri și scumpirea constantă a
energiilor fosile declanșau o cursă nucleară fără precedent: la nivel global, 15% din disponib ilul
energetic al omenirii este format din energie nucleară. Singurul continent fără reactoare, dar cu
mari depozite de uranium, este Australia. Astfel, cu câteva excepții, tentația statelor de a -și
produce singure energie construind reactoare nucleare est e irezistibilă: SUA își asigură astfel
20% din energie, procent similar cu cel românesc, Germania trece de 25%, Elveția și Suedia
depășesc 35% iar francezii mizează totul pe nuclear și își asigură procentul record de 75% din
necesarul energetic.
Prin inter mediul companiei de stat Areva, francezii și -au instituit în timp un rol nuclear major nu
numai în Europa, ci, prin alianțe strategice și în SUA, India, China, chiar și în Libia, însă aici sub
pretextul furnizării unor soluții de desalinizare a apei. De al tfel, compania este prezentă în toate
industriile legate de energia nucleară: extracția de uraniu, îmbogățirea chimică, construirea
reactoarelor, procesarea și depozitarea deșeurilor nucleare. Pur și simplu, miza nucleară a
companiei Areva a fost mare dint otdeauna: pentru francezi, Europa va fi nucleară sau nu va fi
deloc.
În acest context, provocarea cea mai dură nu este fiabilitatea reactoarelor și nici rezistența lor la
cutremure sau depozitarea deșeurilor. Este opinia publică. În Germania au loc anual u riașe
proteste anti -nucleare încă din anii 70, cu lanțuri umane de protestatari care se unesc nu în fața
vreunei primării, ci între orașe. Acestea s -au intensificat semnificativ după incidentul Cernobâl.
În 2010, un astfel de lanț uman s -a întins peste 120 km, intre centralele nucleare de la Krummel
(unde a avut loc un incident tehnic în 2009) și Brunsbuttel (azi închisă). Tactic -electoral, după
evenimentul de la Fukushima, cancelaria Merkel a declarat că renunță, cel puțin pentru o vreme,

la politica pro -nucleară. Cel mai probabil, întreg demersul este inutil din moment ce în toată
Europa sunt împrăștiate 195 reactoare dintre care doar 146 se află între granițele UE.

Concluzii :
Conform estimărilor programului internațional pentru monitorizarea efectelor a ccidentului de la
Cernobâl asupra sănătății (IPHECA), inițiat de Organizația Mondială a Sănătății, cantitatea de
material radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma
exploziilor de la Hiroshima și Nagasaki. Conta minarea radioactivă din Chernobâl s -a răspândit
peste 40% din Europa ( Austria, Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveția, România, Marea Britanie,
Germania, Italia, Franța, Grecia, Islanda, Slovenia), o parte din teritoriul Asiei ( Turcia, Georgia,
Armenia, Emi rates, China) și respectiv Africa de Nord și America de Nord. Emisiile radioactive
de la accidentul nuclear sunt caracterizate de un spectru larg de forme fizico -chimice și
compoziție: gazoase, aerosoli, mixturi de aerosoli, particule de combustibili, part icule minerale
cu radionuclizi. Compoziția variază de la gaze nobile și iod atomic, la componente din
combustibili, grafiți, silicați și alte elemente fiecare având proporții diferite de radionuclizi.
Dintre radionuclizii contaminanți, 131 I (cu timp de în jumătățire fizică de 8,1 zile) și 132 Te (cu
timp de înjumătățire de 3,26 zile) au deținut cea mai mare pondere și anume de 75 –85%. Datorită
timpului de înjumătățire relativ redus, acești radionuclizi au dispărut relativ repede prin
dezintegrare.
Teritorii le Belarusiei, Rusiei și Ucrainei au fost cele mai afectate de accident. Din totalul de 137
Cs depozitat în Europa, Belarus a primit 23%, Rusia -30% și Ucraina -18%. De asemenea , au fost
contaminate suprafețe din Austria, Finlanda, Germania, Norvegia, Suedia , România, Republica
Moldova. Recentul sondaj Gallup post -Fukushima 1 sugerează o scindare de opinii la nivel
mondial. Atât susținătorii cât și opozanții au crescut cantitativ, pe baza nehotărâților care s -au
decis după evenimente. Realitatea este că nimen i nu dorește să admită ce știe despre
alternativele la energia nucleară: resursele fosile comportă mai puține riscuri, însă generează cea
mai poluantă formă de energie; energia eoliană are un impact în mediul -gazdă și dezavantajul
încărcării neuniforme în rețea; energia foto -voltaică e bună pentru încălzit o pensiune, dar este
total inadecvată, de exemplu, unui combinat de producție de aluminiu iar hidroenergia are un
potențial constant în fața creșterii continue a nevoii de energie a Europei.

BIBLIOGRAFIE (Referat I)
 IAEA -TECDOC -1544 – Nuclear power plants design characteristics, Vienna, 2007
 Nicolae Mihăilescu – Elemente de teoria reactoarelor nucleare, Editura Bren (cursuri
universitare UPB), 2000
 Alexandru Berinde – Elemente de fizica și cal culul reactorilor nuclear, Editura Tehnică,
1977
 Sans S., Kesteloot H., Kromhout D. on behalf of the Task Force. Task Force of the
European
 Society of Cardiology on cardiovascular mortality and morbidity statistics. Europe. Eur
Heart J 1997; 18: 1231 –48
 Зарбуев А.А., С итуация по туберкулезу в пенитенциарных учреждениях и меры ее
стабилизации // Проблемы туберкулеза и бол езни легких, № 5, 2005, с.13 -16
• Кривонос П.С., Авдеева Г.С., Состояние и перспективы борьбы с туберкулезом в
пенитенциарных учреждениях Республики Беларусь // Проблемы туберкулеза и
болезни легких, № 5, 2005, с.22 -25
• A.Pătruț, Elemente de radiochimie , manuscris (suport de curs)
• Gh. Marcu, Chimia elementelor radioactive , Ed. Didactică și pedagogic, București, 1981
• Gh. Marcu, T. Marcu, Elemente radioactive , Ed. Tehnică, București, 1996
• Institutul de fizică atomic, Standarde de bază de radioprotecție , București, 1991
• K.H.Lieser, Nuclear and Radiochemistry: Fundamentals an Applications , 2nd ed., Wiley,
New York, 2001
• A. Vertes, S. Nagy, Z. Klencsar, Handbook of Nuclear Chemistry , Kluwer, Dordrecht,
2003.

Cap…Compararea gradului de poluare a apei din România cu alte state din U.E., precum
și din alte țări, pentru diferiți factori care contribuie la poluare

Disponibilitatea apei și, în special a celei potabile este una din cele mai mari probleme cu
care se confruntă omenirea, urmare a creșterii populației și, în consecință, a necesarului pentru

consum, procesele agricole și industriale. Astfel resursele de ap ă trebuie foarte bine administrate
în ce privește calitatea și cantitatea necesară, fapt ce determină dezvoltarea cercetărilor în
domeniul hidrologiei.
Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare
de poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc .) fapt ce a produs o
deteriorare rapidă a calității apelor. Astfel că sursele de apă necesită o monitorizare constantă în
privința calit ății lor și identificarea surselor de contaminare, pentru inst ituirea unor măsuri de
reducere a poluării.
Poluarea apei este produsă de cel puțin cinci categorii de poluanți: de natură fizică,
chimică, biologică, bacteriologică și radioactivă. Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor
sunt substanțele radio active (depunerile radioactive care ajung în ape odată cu ploaia, apele
folosite în uzinele atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (deversarea în apă a lichidelor
calde ce au servit la răcirea instalațiilor industriale). Poluarea chimică a apelor se produce prin
infectarea cu plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenți, pesticide etc.
Menținerea unui echilibru durabil în ceea ce privește diversele aspecte referitoare la apă
constituie obiectivul Directivei -Cadru privind apa, adoptată în 2000. Aceasta pune bazele unei
politici moderne și holistice în domeniul apei pentru Uniunea Europeană. Politica UE în
domeniul apei a abordat de asemenea , anumiți factori care exercită presiuni importante, cum ar
fi: poluarea dator ată evacuării apelor ur bane uzate, nutrienții proveniți din agricultură, emisiile
industriale și evacuarea substanțelor periculoase și anumite direcții neacoperite până acum: apele
subterane, substanțele prioritare, evaluarea și gestionarea inundațiilor și strategia maritimă.
Acțiunile necesare pentru menținerea durabilă a acestei resurse vizează:
– realizarea unui complex de lucrări de amenajare a teritoriului;
– aplicarea reglementărilor privind calitatea apelor naturale și a efluenților;
– utilizarea într -o manieră integrat ă a cercetărilor științifice;
– sensibilizarea opiniei publice.
În Rom ânia, Planul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați
proveniți din surse agricole este documentul legal care includ e toate cerințele Directivei
91/676/EEC privi nd poluarea cu azotați din surse agricole. Țara noastră se afl ă încă într-o
situație de declin , în privința agriculturii, determinat ă de fragm entarea excesiva a proprietății,
fiind predominante gospodăriile de subzisten ță, situația precara a infrastructuri i rurale, dotarea

slabă cu mașini si utilaje, folosirea redus ă a îngrășămintelor chimice (la ¼ fa ță de 1989) și a
pesticidelor, reducerea dramatic ă a suprafețelor irigate, degradarea solului, deficitul cronic de
resurse de finanțare, lipsa unui sistem func țional de credit agricol. Principalele îngrășăminte
folosite au devenit î ngrășămintele naturale (băl egarul de la animale) .
Sintez a calității apelor din România este elaborată pe baza prelucr ării unui volum mare
de informații , date analitice primare, obținute în activitatea de cunoaștere a calității apelor
desfășurate de unitățile teritoriale ale Administrației Naționale Apele Rom âne, în raport c u
specificul fiecărui subsistem) .
Lucrarea anual ă de sintez ă cuprinde, în primul r ând, o caracterizare a calității apelor, care
se efectuează în funcție de specificul fiecărei formații hidrologice. Directiv a-Cadru 60/2000/CEE
în domeniul apei și celelalte Directive UE în domeniul apelor , cum sunt : Directiva 75/440/EEC
privind apa de sup rafață destinat ă potabilizării, Directiva 76/464/EEC privind eliminarea treptată
a substanțelor prioritare/prioritar periculoase, Directiva 78/659/EEC privind calitatea apelor dulci
ce necesit ă protecție sau îmbunătățire pentru a susține viața peștilor, Di rectiva 91/676/EEC
privind poluarea cu azotați din surse agricole, Directiva 91/271/EEC a Tratării Apelor Uzate
Orășenești etc, reglementează a ctivitatea de gospodărire a apelor iar, în Rom ânia, această
activitate se conformează cerințelor acestora. O abordare noua în domeni ul gospodăririi apelor
care se bazează pe principiul bazinal și impun e termene stricte pentru realizarea programului de
măsuri, o reprezintă Directiva Cadru privind Apa – 2000/60EC . Participare a publicului în
managementul apelor și integrarea aspectelor economice , reprezintă unele dintre principii le
integratoare în domeniul gospodăririi apelor stabilite de această directivă . Statele Membre din
Uniunea European ă trebuie s ă asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaț ă până în
anul 2015 , conform directivei . Principalul instrument de implementare al Directivei Cadru, îl
reprezintă Planul de Management al Bazinelor Hidrografice (11 bazine pentru Rom ânia), care a
fost finalizat la sfârșitul anului 2009. El conține programele de m ăsuri, cerute conform art. 11 din
Directiv ă, măsuri care au în vedere atingerea progresiv ă a stării bune a tuturor apelor de
suprafața până în anul 2015, motivele pentru orice întârziere pentru ca aceste m ăsuri s ă devin ă
operaționale, precum și calenda rul preconizat pentru implementarea programelor de m ăsuri.
Referitor la implementarea Directivei 91/271/EEC privind tratarea apelor u zate orășenești
pe întreg teritoriul României este o problemă sensibil ă, necesitând o lung ă perioad ă de tranziție,
12 ani mai exact . În special în zonele rurale, situația existent ă a lucrărilor de infrastructur ă a

sistemelor de colectare și tratare (epurare) a apelor uzate, necesit ă un volum mare de investiții ,
aceasta implicând costuri foarte ridicate.
Planul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse
agricole reprezintă d ocumentul legal în Rom ânia care include toate cerințele Directivei
91/676/EEC . Rom ânia se afl ă încă într-o situație de declin în ce privește agricultur a, determi nată
de fragmentarea excesiv ă a proprietății (gospodăriile de subzisten ță fiind predominante), dotarea
slabă cu mașini și utilaje, situația precar ă a infrastructurii rurale, folosirea redus ă a
îngrășămintelor chimice (la ¼ fata de 1989) și a pesticidelor, reducerea dramatic ă a suprafețelor
irigate, degradarea solului, deficitul cronic de resurse de finanțare, lipsa unui sistem funcțional de
credit agricol. Îngrășămintele naturale (bălegarul de animale) au devenit principalele
îngrășăminte folosite.

Resurs ele de apă teoretice și tehnic utilizabile
În Români a aceste resurse sunt constituite din apele de suprafață : râuri, lacuri, fluviul
Dunărea și din ape subterane.
Râurile interioare reprezintă p rincipala resursă de apă a României iar v ariabilitatea foarte
mare în spațiu este o caracteristică de bază a acestei categorii de resurs e:
– zona montană aduce jumătate din volumul scurs;
– variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s și km2 în zonele joase, până la 40 l/s și
km2 în zonele înalte).
Variabilitatea foarte pronunțată în timp constituie o altă caracteristică , astfel încât
primăvara se produc viituri importante, urmate de secete prelungite.

STAREA CALITĂȚII APELOR DE SUPRAFAȚĂ

Totalul cursurilor de apă codificate este de 78 .905 km. În anul 2009 a fost organizată
activitatea de supraveghere a calității apelor (pe o lungime de 26.367 km), în principal pe
cursurile mijlocii și inferioare ale cursurilor de apă , unde se manifestă impactul acțiunilor umane
asupra mediului, respectiv asupra calității ap elor. În secțiuni de referință ale cursurilor de apă s –
au realizat de asemenea, măsurători , secțiuni situate în special în zonele superioare, unde acest
impact este minim.

Râuril e interioare . Starea ecologică și chimică a cursurilor de apă
Pentru e valuarea calității globale a apei, din punct de vedere fizico -chimic , în fiecare
secțiune de supraveghere, au fost calculate pentru fiecare indicator în parte, valorile cu asigurare
de 90%, respectiv 10% în cazul oxigenului dizolvat sau valori le medii și au fost compar ate cu
valorile limită ale claselor de calitate prevăzute de normativul cu cinci clase de calitate, rezultând
astfel încadrarea într -una din cele cinci clase de calitate. Ordinul nr. 161/2006 a împărțit
indicatorii în 5 grupe principale: grupa “regim de ox igen” ce cuprinde oxigenul dizolvat, CBO 5,
CCO -Mn, CCO -Cr; grupa “nutrien ți” ce cuprinde: amoniu, azotiți, azotați, azot total, orto –
fosfați, fosfor total, clorofila a; grupa “ioni generali, salinitate” ce cuprinde reziduu filtrabil
uscat, sodiu, calciu, magneziu, fier total, mangan total, cloruri, sulfați; grupa “metale” ce
cuprinde zinc, cupru, crom total, arsen. Substanțe le prioritare sunt considerate m etalele : plumb,
cadmiu, mercur, nichel; grupa “micro-poluanți organici și anorganici” cuprinde: fenoli,
detergenț i, AOX, hidrocarburi petroliere iar altele precum PAH -uri, PCB -uri, lindan, DDT,
atrazin, triclormetan, tetraclormetan, tricloretan, tetracloretan, au fost încadrate și ele la grupa
substanțel or prioritare. Prelucrarea datelor de calitate a apelor , fiind variabile aleatoare , afectate
de o mulțime de cauze, aceasta se face cu ajutorul unor proceduri statistico -matematice. Astfel
că, pe bazine hidrografice și la nivel național, caracterizarea cal ității apei din punct de vedere
chimic rezultă din estimarea numeric ă și procentuală a cazurilor înregistrate, relativ la încadrarea
secțiunilor de supraveghere pe categorii de calitate și din r epartiția lungimii cursurilor de apă pe
categorii de calitate . Pentru anul 2009 , elaborarea sintezei calității apelor curgătoare de suprafață
s-a bazat pe prelucrarea datelor primare privind analizele fizico -chimice a apelor, date obținute în
peste 818 de secțiuni de monitorizare, amplasate astfel: 24 în b.h. Tisa; 66 în b.h. Someș; 90 în
b.h. Crișuri; 79 în b.h.Mureș; 43 în b.h. Bega -Timiș; 12 în b.h. Nera -Cerna; 53 în b.h. Jiu; 127 în
b.h. Olt; 17 în b.h. Vedea; 79 în b.h. Argeș; 45 în b.h. Ialomița; 122 în b.h. Siret; 33 în b.h. Prut;
28 în b.h. Dunăre.
În anul 2009 s -a redefinit noua tipologie a cursurilor de ap ă din Rom ânia. În vederea
stabilirii c alității din punct de vedere biologic a cursurilor de ap ă, în cele 11 bazine hidrografice
s-au monitoriz at următoarelor elemente : macronevertebrate, fitobentos și fitoplancton.

S-a realizat de asemenea, e valuarea calității apelor prin monitorizarea ihtiofaunei și
macrofitelor acvatice cu ajutorul metodei EFI+ (European Fish Index) , conform cerințelor
Normativului 161/2006 .

Bazinul hidrografic Someș
Față de totalul in vestigat pe bazin de 1818 de km, pe tronsoane caracteristice, 284 km
(15.6 %) s -au încadrat în clasa I de calitate, 970 km (53.4 %) s -au încadrat în clasa II de calitate,
365 de km (20.1 %) în clasa a III -a, 122 de km (6.7 %) în clasa a IV -a și 77 km (4.2 %) în clasa
V. Înafara rezultatelor caracterizării globale sunt de relevat secțiunile în care s-au înregistrat
depășiri (individuale), la unul sau mai mulți parametrii, ale limitelor admisibile ale categoriei a
V-a: am. cfl. Nadăș (Pt, PO 4) pe r. Popești; cfl. Someș ul Mic ( CBO 5, CCO -Cr, NH 4, NO 2, Nt,
Rez.Fix, Cl, Mn, Fe) pe r. Zăpodie; Bușag (Cu, Cd, Mn) pe r. Lăpuș; am. cfl. Someș (SO 4, Fe,
Mn, Cd, Cu, Zn) pe r. Ilba; Berveni (NO 2) pe râul Crasna; Borla (PO 4, NO 2) pe r. Zalău;
Copalnic (Cd) pe r. Cavnic; Baia Mare ( Mn, Cd, Cu, Zn) pe râul Săsar; am. cfl. Săsar (Zn, Mn,
Cd) pe r. Firiza .
Calitatea apei din b.h. Someș a fost necorespunzătoare, în legătur ă cu evaluarea
indicatorilor din categoria substanțelor prioritare/prioritar periculoase, referitor la indicatorii Cr,
Cu și Ni, în majoritatea secțiunilor unde au fost monitorizare aceste substanțe , în b.h. Someș ul
Mare, referitor la indicatorii Pb, Cu si Ni , în majoritatea secțiunilor unde au fost monitorizare
aceste substanțe în b.h. Someș ul Mic și referitor la indicatorul Cu, în majoritatea secțiunilor unde
au fost monitorizare acesta în b.h. Someș, aval Dej și în b.h. Crasna. Î n afar ă de cauze naturale și
poluări difuze, poluările menționate provin din activități din industria chimic ă (Someș -Dej),
industria extractiv ă (E.M. Baia Sprie, E.M. Herja, E.M. Cavnic) , industria metalurgic ă
(Romplumb Baia Mare) și zootehnie (Ferma de porci Moftin) .

Bazinul hidrografic Tisa
S-a constatat c ă, din punct de vedere al repartiției râurilor pe tronsoane caracteristice, din
lungimea total ă de 548 de km investigat ă pe ansamblul bazinului, 238 km (43.4 %) s -au încadrat
în clas a I de calitate, 224 km (40.9%) în clasa a II -a, 77 km (14.1 %) în clasa a III -a și 9 km (1.6
%) în clasa V. Unele depăși ri ale limitelor admisibile pentru clasa a V -a, s-au înregistrat la o
serie de indicatori , în secțiunea: av. Baia Borșa (Cd, Cu) pe râul Cisla. În legătur ă cu evaluarea

indicatorilor din categoria substanțelor prioritare/prioritar periculoase, calitatea ap ei din b.h. Tisa
a fost necorespunzătoare, referitor la indicatorii Cu, Pb, Cd și Ni in 42 % din secțiunile
monitorizate.
În legătur ă cu indicatorul Cu , calitatea apei din b.h. Tisa a fost necorespunzătoare în
majoritatea secțiunilor. În afară de cauze na turale și poluări difuze, poluările menționate provin
din activități din industria extractiv ă: E.M. Baia Borșa, E.M. Turt etc. Din punct de vedere
biologic , caracterizarea calității apei în b.h. Tisa s -a efectuat pe o lungime total ă de 548 km ,
cuprinzând 14 cursuri de ap ă și 14 secțiuni de monitorizare. Di n totalul de 548 km de râuri
monitorizați s-au încadrat în clasa I de calitate 148 km (27,01%) – starea ecologic ă foarte bun ă,
359 km (65,51%) s -au încadrat în clasa a II -a de calitate – starea ecologica bună, 12 km (2,19%)
s-au încadrat în clasa a III -a de calitate – starea ecologic ă moderat ă, 20 km (3,65%) s-au încadrat
în clasa a IV -a de calitate – starea ecologic ă slabă, 9 km (1,64%) s -au încadrat î n clasa a V -a de
calitate – starea ecologic ă proast ă.
Sub aspectul stării ecologice , zonele critice care necesit ă îmbunătățirea calității apei
reprezintă 41 km, din care: clasa a III -a de calitate – stare ecologic ă moderat ă: 12 km râul Tur ,
secțiunea aval Negrești Oaș – amonte acumulare Călinești: 12 km; clasa a IV -a de calitate – stare
ecologic ă slabă: 20 km ; râul Turț secțiunea aval Mina Turț – confluența: 20 km; clasa a V -a de
calitate – stare ecologic ă slabă: 9 km ; râul Cisla secțiunea aval Baia -Borșa – confluen ța: 9 km.

Ape uzate generate pe sectoare de activitate . Definiții
Apele uzate reprezint ă apele folosite în procese industriale de produc ție sau în
gospod ăriile popula ției, poluate cu diferite substante, evacuate prin intermediul sistemului de
canalizare în receptori naturali (r âuri, lacuri, Marea Neagr ă) sau pe diferite terenuri, cu sau f ără
epurare prealabil ă.
Apele uzate menajere reprezint ă apele uzate din gospod ăriile popula ției, provenite de la
grupurile sanitare, g ătit, sp ălat etc.
Ape uzate industriale reprezinta apele uzate provenite din diferite procese industriale.
Apele uzate orășenești reprezintă apele uzate menajere sau un amestec de ape uzate
menajere cu ape uzate industriale și/sau ape meteorice.
Sistemul de canalizare este un sistem de canale și conducte care adun ă apele uzate din
mai multe surse pentru a le evacua împreun ă și poate fi conectat sau nu la o sta ție de epurare.

Stația de epurare este o instala ție sau un grup de instala ții construite sau adaptate pentru
diminuarea cantit ății de pol uanți din apele uzate.
Stația de epurare orășenească îndep ărteaz ă poluan ții din apele uzate or ășenești compuse
dintr -un amestec de ape uzate menajere și industriale. Sta țiile de epurare or ășenești sunt operate
de către administra ția public ă a localit ăților sau de c ătre companii private aflate în subordinea
autorit ăților publice.
Stațiile de epurare industrială îndep ărteaz ă poluan ții din apele uzate industrial, fiind
operate de c ătre unit ățile economice.
Stația de epurare independentă este o minista ție de epurare a apelor uzate provenite de la
zone reziden țiale sau mici unit ăți sociale și/sau comerciale (spitale, școli, unit ăți militare,
hoteluri, magazine).
Influentul reprezint ă apele uzate intrate în stația de epurare.
Efluentul reprezint ă apa uzat ă epura tă evacuat ă de sta ția de epurare sau de o treapt ă de
epurare.
Consumul biochimic de oxigen CBO 5 reprezint ă cantitatea de oxigen care se consum ă
pentru degradarea oxidativ ă de c ătre microorganisme a substan țelor organice con ținute, la
temperatura standard ( 20oC) și timpul standard (5 zile).
Consum chimic de oxigen CCO -Cr (metoda cu bicromat de potasiu) reprezint ă
concentra ția masic ă de oxigen echivalent ă cu cantitatea de bicromat de potasiu consumat ă pentru
oxidarea în mediu acid a materiilor organice dizolvate și în suspensie prezente în apele uzate.
Materii î n suspensie MTS reprezint ă substan țele insolubile din apa uzat ă, care se pot separa prin
filtrare, centrifugare sau sedimentar e (cu dimensiuni de max. 2 mm).

Tabel – Cantitatea de azot din apele uzate :

Cantitatea de Azot
din apele uzate Sectoare de activitate Unit ăți de m ăsură Ani
Tone/zi 2012 2013 2014
Agricultura, silvicultura și
pescuit 0,19 0,57 0,27
Industria minier ă Tone/zi 0,01 0,1 0,17

Tabel – Ape uzate generate pe sectoare de activitate :

Volumul apelor
uzate și cantitățile
de poluanți Sectoare de activitate Unități de măsură Ani
Milioane metri cubi/ an 2012 2013 2014
Agricultura, silvicultura si
pescuit Milioane metri cubi/ an 2,51 2,23 1,82

Industria miniera Milioane metri cubi/ an 52,96 58,89 54,84
Industria alimentara Milioane metri cubi/ an 23,41 24,1 25,27
Industria metalurgica Milioane metri cubi/ an 114,72 100,8 106
Transporturi Milioane metri cubi/ an 2,73 6,34 6,26
Textile Milioane metri cubi/ an 5,49 3,19 6,86
Celuloza si hartie Milioane metri cubi/ an 2,71 2,98 3,19
Industria chimica si
petrochimica Milioane metri cubi/ an 86,67 78,18 75,51
Productia si distributia de
energie electrica Milioane metri cubi/ an 3466,15 516,93 580,2
Constructii Milioane metri cubi/ an 2,87 4,67 6,74
Ape uzate industriale – Total Milioane metri cubi/ an 4000,01 999,67 1066,99

BIBLIOGRAFIE:
http://statistici.insse.ro/shop/
http://documents.tips/documents/161014 -apa-2009.html
http://documentslide.com/documents/raport -starea -mediului -cap-3-apapdf.html
http://documents.tips/documents/apa5571f9a5497959916990154f.html
http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/files2/4%20APA_20081219646850.doc
http://www.rowater.ro/daolt/Sinteza%20de%20calitate%20a%20raurilor/Forms/AllItems.aspx 4982,9 2007,18 1974,7ANI
2012, 2013, 2014 Volumul apelor uzate și cantit ățile de poluan ți
(Milioane metrii cubi/ani)

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/ecologie/ape -de-suprafata -geografie -245378.html
http://documents.tips/documents/subiecte -rezolvate -mcfm.html

Cap… Pt TEZA DR ……………………………………… ………
1. Clasificarea apelor

Criteriu l administr ării apelor, al a șezării lor, al destina ției economice și al formei de proprietate,
reprezintă tot atâtea criterii de clasificare a apelor.
A. Dup ă criteriul administr ării lor, apele pot fi interna ționale, teritoriale și naționale.
Apele interna ționale – cele cu privire la care statul rom ân este riveran cu alte state, cele care intr ă
sau trec prin grani țele țării, precum și cele cu privire la care interesele unor state str ăine au fost
recunoscute pri n tratate și conven ții interna ționale.
Apele teritoriale (sau maritime interioare ) – sunt cele cuprinse în por țiunea de la țărmul țării
noastre spre larg, a c ăror întindere și delimitare se stabilesc prin lege.
Apele na ționale sunt fluviile, r âurile, p ârâurile, canalurile și lacurile navigabile interioare,
precum și apele fluviale și răurile de frontier ă stabilite prin acte juridice interna ționale.
B. În func ție de a șezarea lor, se disting ape de suprafa ță și ape subterane.
Apele de suprafa ță se găsesc deasupra solului , fie î n mi șcare ( ape curg ătoare), fie r ămânând, în
principiu, î n acela și loc (lacuri).
Apele subterane se g ăsesc la o ad âncime oarecare sub p ământ, nefiind vizibile la suprafa ță.
C. Dup ă destina ția lor economic ă distingem ape de folosin ță general ă, ape destinate industriilor,
ape destinate agriculturii și ape cu destina ții speciale.
Apele de folosinta general ă sunt cele destinate, în principal, satisfacerii nevoilor popula ției.
Apele destinate industriilor sunt cele folosite în activit ățile industriale pentru realizarea unor
produse noi.
Apele destinate agriculturii sunt, în special, cele folosite pentru irigatii.
Apele cu destina ții speciale sunt cele utilizate pentru naviga ție, pentru pescuit, pentru producerea
energiei electrice .
D. Dup ă criteriul formei de proprietate, legiuitorul distinge ape apar ținând domeniului public și
ape apar ținând domeniului privat.

Apele apar ținând domeniului public sunt cele de suprafa ță cu albiile lor minore , cu lungimi mai
mari de 5 km și cu bazine hidrograf ice ce dep ășesc suprafa ța de 10 km², malurile și cuvetele
lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja m ării, cu bog ățiile
lor naturale și poten țialul energetic valorificabil, marea teritorial ă și fundul apelor maritime.
Apele apar ținând domeni ului privat sunt cele cuprinse î n albiile minore cu lungimi mai mici de 5
km și cu bazine hidrografice ce nu dep ășesc suprafa ța de 10 km², pe care apele nu curg
permane nt.

2. Managementul intern al apelor
Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996 conține
dispozi ții juridice cu caracter managerial iar la art. 1 alin . (6) prevede următoarele : „Conservarea,
protec ția și îmbun ătățirea mediului acvatic, în condi țiile utiliz ării durabile a resurselor de ap ă, au
la baz ă principiile precau ției, prevenirii, evit ării daunelor la surs ă și poluatorul pl ătește și trebuie
să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dun ării și Marea Neagr ă,
deoarece echilibrul acestora este str âns influen țat de calitatea apelor interioare care se vars ă în
acestea ”.
Toate corpurile de ap ă folosite pentru captarea apei destinate consumului uman sunt identificate
în cadrul districtelor hidrografice . Obiectivele managementului de p rotec ție a apelor și mediului
acvatic, p otrivit articolului 23 , sunt :
a) Prevenirea deterior ării tuturor corpurilor de ape de suprafață ;
b) Protec ția, îmbun ătățirea și refacerea tuturor corpurilor de ap ă de suprafață în scopul atingerii
stării bune a acestora, p ână la data de 22 decembrie 2015;
c) Protec ția și îmbun ătățirea tuturor corpurilor de ap ă artificiale sau puternic modificate în scopul
realiz ării unui poten țial ecologic bun sau a unei st ări chimice bune a acestora, p ână la data de 22
decembrie 2015;
d) Reducerea progresiv ă a polu ării datorate substan țelor prioritare și încetarea sau eliminarea
treptat ă a evacu ărilor și a pierderilor de substan țe prioritar periculoase;
e) Prevenirea sau limitarea aportului de poluan ți în apele subterane și preve nirea deterior ării
stării tutu ror corpurilor de ape subterane ;

f) Protec ția, îmbun ătățirea și refacerea tuturor corpurilor de ape subterane și asigurarea unui
echilibru între debitul prelevat și reî ncărcarea apelor subterane, cu scopul realiz ării unei st ări
bune a apelor subterane, p ână la data de 22 decembrie 2015;
g) Inversarea oric ărei tendin țe semnificative și durabile de cre ștere a concentra ției oric ărui
poluant rezultate din impactul activit ății umane, pentru a reduce în mod progresiv poluarea apei
subterane.
__________________
3Legea Nr. 310/2004 pentru modificarea si completarea Legii apelor Nr. 107/1996

3. Poluarea apelor
Definiție – orice alterare fizic ă, chimic ă, biologic ă sau bacteriologic ă a acesteia peste o limit ă
admisibil ă stabilit ă prin lege, inclusiv dep ășirea nivelului natural de radioactivitate produs ă direct
sau indirect de activit ăți umane, care o fac improprie pentru o folosire a normal ă în scopurile în
care aceast ă folosire era posibil ă înainte de a interveni alterarea.
Poluar ea apelor este un fenomen general care poate fi întâlnit oriunde pe Terra, nefiind specific
unei anumite zone. Apele de orice fel sunt expuse permanent polu ării, ce afecteaz ă calitatea
acestora, iar folosirea necorespunz ătoare și risipirea lor în domeniul economic și social reduce
cantitatea de ap ă ce ne st ă la dispozi ție.
Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare de
poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc.) fapt ce a produs o deter iorare
rapidă a calității apelor. Sursele de apă necesită astfel, o monitorizare constantă în privința
calitatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru instituirea unor măsuri de reducere a
poluării.
Poluarea apei este produs ă de cel pu țin ci nci categorii de poluan ți: de natur ă fizică, chimic ă,
biologic ă, bacteriologic ă și radioactiv ă. Principalii agen ți fizici cu rol în poluarea apelor sunt
substanțele radioactive ( depunerile radioactive care ajung în ape cu ploaia, apele folosite în
uzinele atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (d eversarea în apă a lichidelor calde ce au
servit la r ăcirea instala țiilor industriale). Poluarea chimic ă a apelor se produce prin infectarea cu
plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergen ți, pesti cide etc.

FACTORII POLUANȚI ȘI TIPURI DE POLUARE

Clasificarea factorilor poluanți :
1. după origine (proveniența): naturali, antropogeni;
2. după natur ă: fizici (particule solide, radiații ionizante, emisiuni m asive de energie, zgomote
etc.), chimici (de rivați ai multor elemente chimice, diverse substanțe chimice de sinteză),
biologici (anumite specii de plante, animale și mai ales microorganisme);
3. după starea de agregare: lichizi, gazoși, solizi;
4. după cum poluanții sunt sau nu neutralizați în timp, sub acțiunea microorganismelor existente
în mediu: poluanți biodegradabili, poluanți nebiodegradabili.
Se disting mai multe tipuri de poluare , în funcție de această grupare a factorilor poluanți:
1. După originea poluanților:
– Poluare naturală – provocată de diverse cauze nat urale: incendii natural, furtuni de nisip și praf;
– vulcani active, cutremure de pământ, ape subterane saline sau acide, polenul diverselor plante,
dereglările meteorologice, emisiuni masive de energie.
– Poluare antropogenă – determinată de om ca rezultat al activităților industriale, agricole sau
gospodărești: poluare industrial, poluare agricolă, poluare menajeră.
2. După natura poluanților:
– Poluare fizică – termică, fonică, luminoasă, radioactivă.
– Poluare chimică – cu derivați ai C, S, N, F, O, Cl etc. , cu derivați ai metalelor grele (Pb, Cr, Co
etc.), cu mase plastic, cu pesticide , cu materii organice fermentescibile etc.
– Poluare biologic – contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate și a solului;
modificări ale biocenozelor, invazii de specii vegetale și animale.
– Poluarea estetică – prin degradarea peisajelor, ca urmare a urbanizării și sistematizării eronate.
3. După starea de agregare a poluanților: poluare cu lichide , poluare cu gaze și vapori , poluare cu
substanțe solide.

EXPRIMAREA TOXICITĂȚII
Poluanții se caracterizează prin:
– limita de concentrație la care se face resimțit efectul poluant, ceea ce impune stabilirea, prin
metode biologice, fizico -chimice și biochimice complexe a concentra ției maxime admise la un
moment dat (CMA (mg/kg, mg/m3, ppm.);

– grad de persistență. Persistența poluanților depinde de: reactivitatea lor chimică (cu cât sunt mai
reactivi, cu atât persistența lor este mai mică); biodegradabilitatea lor; condițiile clim atice
(majoritatea poluanților persistă mai mult în regiunile cu climat rece decât în cele tropicale sau
ecuatoriale);
– influența reciprocă, manifestată în cazul prezenței simultane a mai multor poluanți prin efecte
de sinergism, antagonism sau anergism.
Organismele prezintă limite de toleranță diferite față de poluanți. Toxicitatea se manifestă prin:
– efecte acute (efecte de scurtă durată) ce se exprimă prin: doză letală, concentrație letală (CL );
– Indică ml/L sau g/L toxic în soluție apoasă care poa te provoca moartea a 50% din efectivul
populației acvatice imersate după 24 -96 ore), concentrația medie admisă (CMA), timp letal
(TL 50);
– timpul (exprimat în ore) în care toxicul, la o concentrație dată este letal pentru 50% din
efectivul unei populații imersate);
– efecte cronice -efecte pe o perioadă lungă de timp, pe mai multe cicluri de viață; sunt de regul ă
ireversibile .
Factorii de care depind efectele toxice sunt:
– elemente poluante: toxicitate, concentrație, timpul de acț iune etc.;
– componentele biocenozei și caracteristicile lor: speciile componente, numărul lor, vârs tă, sex,
starea de sănătate etc ;
– condițiile în care are loc poluarea: temperatură, umiditate relativă, substanțe nutritive .

6. Protec ția juridic ă a ape lor
Apar doua probleme fundamentale î n ce privește protecti a apelor: asigurarea cantit ăților de ap ă
necesare consumului uman, animal, agricol, industrial și luarea m ăsurilor corespunz ătoare pentru
respectarea calit ății științific fundamentate a apelor.
Statul este chemat sa urmarească, prin organele sale competente, dac ă persoanele vizate își
îndeplinesc obliga țiile legale privind protec ția apelor și respect ă interdic țiile stabilite în acest
domeniu , de lege. A utorit ățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități organizează și
exercită controlul în vederea asigurării respect ării reglement ărilor de protec ție a apelor , potrivit
competen țelor legale. Aceste organe sunt chemate , în limitele competen ței lor legale , să ia cele

mai eficiente m ăsuri pentr u protec ția apelor, potrivit posibilit ăților economico -financiare ale
statutului și societ ății.
Legea î ncuraj ează aceste comportamente prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei
ce manifest ă o preocupare constant ă în protejarea cantit ății și calității apei, reglement ând un
mecanism economic pentru conservarea, refolosirea și economisirea apei, precum și prin
aplicarea de penalit ăți celor care risipiesc sau polueaz ă resursele de ap ă. Utilizatorilor de ap ă
care demonstreaz ă constant o grij ă deosebită pentru folosirea ra țional ă și pentru protec ția calit ății
apelor, evacu ând, o dat ă cu apele uzate epurate, substan țe impurificatoare cu concentra ții și în
cantit ăți mai mici decat cele înscrise în autoriza ția de gospod ărire a apelo r, li se acordă
bonificații.

PROTECȚIA APELOR ȘI ECOSISTEMELOR ACVATICE
Apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (65 -80% din biomasă) , ca factor ecologic,
participând la toate procesele fiziologice și biochimice. Având o distribuție diferită în timp și
spațiu , acest fapt creează condiții foarte diverse. În emisfera sudică suprafața oceanului depășește
de 4,28 ori suprafața uscatului, în timp ce în emisfera nordică suprafața oceanului este cu 54
milioane km2 mai mare decât cea a uscatului (1,53%).
Rezerva mondia lă de apă este de aproximativ 1.386 milioane km3, din care peste 97% este apă
sărată , conform datelor UNESCO . Peste 68% din totalul de apă dulce este blocată în
gheață/ghețari, în timp ce 30% se găsește în subteran. Râurile și lacurile (surse de apă dulce de
suprafață ) însumează 93.100 km3.
Apa contribuie la împărțirea zonelor mari în subzone și la zonarea latitudinală și altitudinală a
vegetației. Caracterul general al ecosistemului este determinat de cantitatea totală anuală de apă
din precipitații , astfel: o cantitate de 0 – 250 mm precipitații anual caracterizează o zonă de
deșert, 250 – 750 mm – stepa, savana, 750 – 1250 mm – pădurile din zonele umede, >1250 mm –
pădurile ecuatoriale Alterarea calităților fizice, chimice și biologice ale acesteia, produ să direct
sau indirect de activități umane sau de procesele naturale care o fac improprie pentru folosirea
normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea ,
reprezintă poluarea apelor .
Este necesară aplicarea un ui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de apă și a
ecosistemelor acvatice , având în vedere importanța apei ca resursă naturală. Există măsuri pentru

protecția apelor de suprafață, a apelor subterane, precum și a apelor marine și oceanice. În scopul
evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale, este
necesară menținerea și îmbunătățirea calității și productivități i biolog ice a apelor, urmăr indu-se
totodată reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare/prioritar periculoase , în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate de diverse
reglementări internaționale și națion ale.
Menținerea unui echilibru durabil în ceea ce privește diversele aspecte referitoare la apă
reprezintă obiectivul Directivei -cadru privind apa, adoptată în 2000 îl reprezintă , care pune astfel
bazele unei politici moderne și holistice în domeniul apei pentru UE. Factori care exercită
presiuni importante precum poluarea dator ată evacuării apelor urbane uzate, nutrienții proveniți
din agricultură, emisiile industriale și evacuarea substanțelor periculoase , precum și anumite
direcții neacoperite până acum : apele subterane, substanțele prioritare, evaluarea și gestionarea
inundațiilor și strategia maritimă, sunt abordați de UE în politica din domeniul apei .
Pentru menținerea durabilă a acestei resurse sunt necesare acțiuni ce vizează: realizarea unui
complex de lucrăride amenajare a teritoriului; aplicarea reglementărilor privind calitatea apelor
naturale și a efluenților; sensibilizarea opiniei publice; utilizarea într -o manieră integrată a
cercetărilor științifice etc.
Clasif icarea apelor supuse pro tecției:
– Administrativ:
a. apele internaționale – apele cu privire la care statul nostru este riveran cu alte state, cele care
intră sau trec prin granițe le naționale și cele cu privire la care interesele unor state străine au fost
recunoscute prin tratate și convenții internaționale;
b. ape le maritime interioare (ape teritoriale) – apele cuprinse între porțiunea țărmului țării spre
larg, a căror întindere și delimitare este stabilită prin legea națională;
c. apele naționale – râurile, fluviile, canalele și lacurile navigabile interioare, precum și apele
râurilor și fluviilor de frontieră de la malul român până la linia de frontieră stabilită prin tratate și
convenții internaționale.
– Situarea obiectiv ă și destinaț ie:
– resurse de apă dulce – apele de suprafață și cele subterane;
– apa pentru populație – apa dulce necesară vieții și ambianței așezărilor umane;

– apa potabilă – apa de suprafață sau subterană, care, natural sau după tratare fizico -chimică și/
sau microbiologică, poate fi băută;
– apa uzată menajeră;
– apa pentru industrie;
– ape uzate industrial;
– apa pentru irigații – din sursele de apă de suprafață;
– apa de desecare.
Stabilirea stării de calitate a diferitelor categorii de ape se face numai pe baza indicatorilor de
calitate corelați cu diferitele utilizări ale apei, din legislația în vigoare.

Apele uzate. Compoziție și caracteristici
Apele evacuate după utilizare din zone urbane, rurale, industriale, zone agricole sau zootehnice ,
încărcate cu o mare cantitate de reziduuri suspendate sau dizolvate sunt ape uzate . După
caracteristicile fizico -chimice apele uzate se clasifică astfel :
– apele cu conținut predominant de materii organice – cuprind apele menajere și unele ape
industr iale;
– apele cu conținut predominant de materii anorganice, în care se situează majoritatea apelor
industriale ;
– apele orășenești, în care predomină substanțele organice sau anorganice.
Cu ajutorul analize lor de laborator , prin care se determină cantitatea și starea materiilor în
suspensie, azot, grăsimi, cloruri etc., se stabilește c ompoziția apelor de suprafață și a celor
reziduale. P rin determinarea CBO 5, pH, O 2 etc., compoziția ajută la urmărirea procesului de
descompunere și stabil ește prezența și felul organismelor din apă și la stabilirea caracteristicilor
apelor uzate , necesare pentru proiectarea stațiilor de epurare.
Caracteristici fizice analizate: turbiditatea apelor uzate și a emisarilor; culoarea apelor uzate
proaspete este cenușiu deschis; prin fermentarea materiilor organice din apă, culoarea a pelor
uzate devine mai închisă ; mirosul apelor uzate (apele în curs de fermentare au miros, mai mult
sau mai puțin pronunțat, de ouă clocite, în funcție de stadiul de fermentare în c are se găsesc );
temperatura apelor uzate orășenești care este, de obicei, cu 2 – 3°C mai ridicată decât cea a apelor
de alimentare.

Caracteristici chimice : -oxigenul dizolvat (O2) se găsește în cantități mici în apele uzate (1 -2
mgf/dm3), numai când sunt proaspete și după epurarea biologică. În funcție de gradul de poluare,
apele de suprafață conțin cantități mai mari sau mai mici de oxigen. Pentru a putea stabili gradul
de poluare al unei ape de suprafață, este important să cunoaștem conținutul de oxigen al acesteia.
– consumul biochimic de oxigen (Biochemical oxigen demand=BOD) al
apelor uzate sau al emisarului, reprezintă cantitatea de oxigen consumată pentru descompunerea
biochimică, în condiții aerobe, a materiilor solide organice totale, la temperatura și timpul
standard – 20°C, respectiv, 5 zile; în acest caz, valoarea respectivă se notează cu CBO5 –
consumul biochimic de oxigen la 5 zile. Acesta reprezintă gradul de impurificare al apei uzate
sau de suprafață și c u cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât apa este mai poluată.
Consumul biochimic de oxigen, respectiv d escompunerea biochimică a apelor uzate, se produce
în două faze:
– faza primară (a carbonului), în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanțelor organice,
care înce pe imediat și are o durată de 20 zile, la temperatura de 20°C, pentru apele uzate
menajere . Se formează CO 2 care rămâne sub formă de gaz în soluție sau se degajă și
– faza secundară (a azotului) în care oxigenul se consumă pentru transformarea amoniacului în
nitriți și apoi în nitr ați, durează peste 100 zile și începe după aproximativ 10 zile .
Consumul chimic de oxigen (CCO) stabilește indirect cantitatea de oxigen consumat pentru
oxidarea substanțe le organice prezente în mediu , degradabile și nedegradabi le. Raportul
CBO 5/CCO reflectă gradul de biodegradabilitate al unui efluent sau al unei ape reziduale.
Raportul este apropiat de 0,6 pentru apele men ajere uzuale iar pragul de lipsă de
biodegradabilitate este atins când acest raport este <0,2.
Azotul tota l este alcătuit din amoniac liber, azot organic, nitriți și nitrați. Amoniacul liber este
rezultatul descompunerii bacteriene a substanțelor organice. Azotul organic și amoniacul liber
sunt luați ca indicatori ai substanțelor organice azotoase, prezente în apa uzată, iar amoniacul
albuminoidal ca indicator al azotului organic, care se poate descompune.
Cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase o reprezintă n itrații iar prezența lor indică o
apă stabilă din punct de vedere al transformării. Nitriții și nitrații sunt în concen trații mai mici
(sub 1/1 mil.) în apa uzată proaspătă.
Sulfurile sunt rezultatul descompunerii substanțelor organice sau anorganice și provin, de cele
mai multe ori, din apele uzate industriale.

Acizii volatil i indică pro gresul fermentării a naerobe a substanțelor organice iar prin fermentare,
iau naștere CO 2 și CH 4.
În cantități mari , grăsimile și uleiurile formează o peliculă pe suprafața ape i care poate împiedica
aerarea, poate colmata filtrele biologice, inhib ă procese le anaerobe din bazinele de fermentare
etc.
Cele mai întâlnite gaze la epurarea apelor sunt hidrogenul sulfurat, bioxidul de carbon și
metanul. Hidrogenul sulfurat indică o apă uzată ținută un timp mai îndelungat în condiții
anaerobe. Metanul și bioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe.
Un indicator al mersului epurării îl reprezintă c oncentrația de ioni de hidrogen (pH) , de el
depinde activitatea microorganismelor, precipitările chimice etc. Valoarea pH -ului trebuie să fie
înjur de 7.
Potențialul de oxidoreducere (potențialul Redox, rH) furnizează informații asupra put erii de
oxidare sau de reducere a apei sau nămolului, în scara Redox.
Putrescibilitatea este o caracteristică a apelor uzate care indică posibilitatea ca o apă să se
descompună mai repede sau mai încet.
Absența bacteriilor dintr -o apă poate fi un indiciu clar al prezenței unor substanțe toxice.
Analizele bacteriologice se fac de obicei în p aralel cu cele chimice. E valuarea elementelor
biologice se face pe baza listei de bioindicatori, î n procesul de stabilire a stării ecologice sau a
potențialului ecologic a ecosistemelor acv atice, naturale sau artificial.

Forme de poluare a apelor
Poluarea apelor poate fi de natură – organică : cu glucide, proteine, lipide. Răspunzătoare sunt
fabricile de hârtie și celuloză, abatoarele, industria alimentară, industria petrochimică și industria
chimică de sinteză, tăbăcăriile și fabricile de textile. În urma degradării, poluanții deversați în
cursurile de apă antrenează un consum suplimentar de oxigen în defavoarea organismelor din
mediul acvatic. Importanța acestei poluări într -un efluent se poate evalua prin c ererea chimică de
oxigen (CCO) ;
– anorganică : caracteristică industriei clorosodice, industriei petroliere d e extracție și chimi ei de
sinteză. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinității apei emisarului, iar unele pot provoca
creșterea durității. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu -le rugozitatea și
micșorându -le capacitatea de tran sport; pot interfera cu vopselele din industria textilă, înrăutățesc

calitatea produselor în fabricile de zahăr, bere etc.; clorurile peste anumite limite fac apa
improprie pentru alimentări cu apă potabilă și industrială, pentru irigații etc; metalele gre le au
acțiune toxică asupra organismelor acvatice; sărurile de azot și fosfor produc dezvoltarea rapidă
a algelor la suprafața apei etc.;
– biologică , caracterizată de prezența microorganismelor patogene care găsesc condiții mai bune
în apele calde, murda re, stătătoare și poate rezulta din aglomerările urbane, zootehnie, abatoare .
Poluanții biologici pot fi primari (agenți biologici introduși în apă odată cu apele reziduale sau
alte surse, neavând ca habitat normal acest mediu) și secundari (organisme indigene care se află
în mod natural în apă și care se înmulțesc la un moment dat devenind poluante). Prin apă se pot
transmite boli bacteriene (febra tifoidă, holera), boli virotice poliomelita, hepatita), boli
parazitare (giardiaza, tricomoniaza) și alte boli infecțioase a căror răspândire este legată de
prezența unor vectori cum sunt țânțarii (malaria), musca tze -tze (boala somnului);
– termică , datorită apelor de răcire de la centralele termice ce pot produce o creștere cu 5 -18°C a
temperaturii apei.
Urmare încălzirii apelor are loc creșterea producției primare ce favorizează fenomenul de
eutrofizare și scăderea O 2 din apă; accelerarea parcurgerii ciclurilor vitale, schimbarea
dimensiunilor indivizilor și a structurii pe vârste; schimbarea dimensiunilor populațiilor, prin
creșterea sensibilității organismelor la poluanții din ape, neadaptarea viețuitoarelor acvatice cu
sânge rece la temperaturi ridicate (crustaceele, planctonul, peștii).

Eutrofizarea apelor de suprafață
Eutrofizarea reprezintă un proces natural de evoluție a unui lac. Termenul de eutrofizare a fost
descris mai întâi pentru lacuri, mări, oceane, apoi a fost extins și la alte ecosisteme acvatice:
fluvii și canale, lagune, intrânduri marine.
Din momentul “a pariției”, bazinul acvatic trece, în condiții naturale, prin câteva stadia de
dezvoltare: ultraoligotrofic, oligotrofic, mezotrofic, iar în final bazinul acvatic devine eutrofic și
hipereutrofic (are loc “îmbătrânirea” și pieirea bazinului acvatic). Eutrof izarea antropogenă este
considerată o poluare nutrițională și constă în îmbogățirea apelor cu substanțe nutritive,
îndeosebi cu azot șifosfor, în mod direct sau prin acumularea de substanțe organice din care
rezultă substanțe nutritive pentru plante. Prezența unor concentrații ridicate de compuși cu azot
solubili în apă duce în special la proliferarea algelor și cianobacteriilor (își obțin nutrienții direct

din apă) și eutrofizarea lacurilor. Ciclul de viață al acestor organisme este scurt și după moartea
lor constituie sursă de hrană pentru bacteriile aerobe.
Dezvoltarea bacteriilor aerobe determină scăderea concentrației de oxigen dizolvat în apă și
moartea peștilor. Unele alge și cianobacterii produc toxine , la densități mari . Lacurile eutrofizate
au apa mai tulbure datorită unei cantități mari de materii organice prezente în suspensie, devine
anoxică și rata de sedimentare crește. Consecința imediată a eutrofizării este creșterea luxuriantă
a plantelor de apă (înflorirea apelor). Degradarea ecosistemului bazinului acvatic are un caracter
progresiv și se produce în decurs de câțiva zeci de ani.

Poluarea apelor subterane
Apele subterane sunt reprezentate de apele stătătoare sau curgătoare aflate sub scoarța terestră și
reprezintă cea mai mare rezervă de a pă dulce a Globului.
Poluarea poate fi provocată în general de aceleași surse pe care le întâlnim la poluarea apelor de
suprafață, diferența fiind dată de condițiile diferite de contact cu acestea. Categorii de poluatori
majori care afectează calitatea ape i subterane : produse le petroliere, cele rezultate din procesele
industriale, produse chimice utilizate în agricultură, produse menajere și rezultate din zootehnie,
poluarea cu metale grele.
Cele două surse majore, cu pondere importantă în contaminarea cu azotați sunt: spălarea
permanentă a solului impregnat cu oxizi de azot de către precipitațiile atmosferice și apa de la
irigații și apa de suprafață (râuri, lacuri) în care s -au evacuat ape uzate încărcate cu azotați, l a
care se adaugă surse cu caracter cv asipermanent sau aleator , generate de aplicarea
îngrășămintelor chimice pe unele categorii de terenuri arabile.

Autoepurarea apelor
Autoepurarea este fenomenul prin care, datorită unui ansamblu de procese de natură fizică,
chimică și biologic, apa din emisar se debarasează de poluanții pe care îi conține. Pentru
cursuril e de apă , autoepurarea se realizează în mod natural, fără a folosi instalații sau construcții
speciale.
Procesul de autoepurare este influențat de f actorii de mediu , astfel : factori fiz ici (sedimentarea
poluanților; lumina, temperatura,mișcarea apei etc. ), chimici: O 2, CO 2, Fe, Mn, P, K etc.,
biologici: organismele acvatice, bacteriile etc.

În timpul autoepurării apelor intervin fenomene precum : diluția, amestecul, mineralizarea.
Întreg ul proces de mineralizare a materiei organice este realizat eficient de microorganisme
aerobe. Temperatura, lumin a, pH -ul, oxigenul sunt f actori care acționează și influențează
transfo rmările biologice din apă.
În vederea satisfacerii folosințelor lor atâ t ca emisari de ape uzate cât și ca surse de prelevare ,
este necesară c unoașterea capacității de autoepurare a unui curs de apă în activitatea de
gospodărire a resurselor de apă de suprafață .

Epurarea apelor
Intervenția omului este necesară pentru prevenirea și combaterea poluării, atunci c ând
intensitatea proceselor de poluare depășește cu mult capacitatea naturală de autoepurare a
cursurilor de apă . Prevenirea se face prin măsuri de supraveghere și control, iar combaterea
poluării se realiz ează prin construcții, instalații, echipamente etc. (stații de epurare a apelor).
Epurarea constă în totalitatea tratamentelor aplicate apelor uzate care au ca rezultat diminuarea
conținutului de poluanți, astfel încât cantitățile rămase să determine conc entrații mici în apele
receptoare, care să nu provoace dezechilibre ecologice și să nu poată stânjeni utilizările
ulterioare.
Procesele caracteristice epurării apelor uzate sunt de natură: mecanică (cu aplicare în cadrul
decantării apelor uzate ), chimică (intervin în timpul clorinării apelor uzate sau al coagulării
materialelor solide în suspensie), biochimică (se produce mineralizarea materiilor organice din
apele uzate ).
Procesele biologice pot fi aerobe, în cadrul cărora se produce combinarea substanțel or organice
cu oxigenul și se elimină căldură și anaerobe. Oxidarea substanțelor organice are loc în bazinele
cu nămol activ.
În urma aplicării acestor procese rezultă ca principale produse următoarele:
– apele epurate (efluentul epurat) – care sunt evac uate în receptor sau pot fi valorificate pentru
irigații sau alte folosințe;
– nămoluri – care sunt îndepărtate din stație și valorificate.
Procedeele de epurare sunt de trei categorii: mecanică; mecano -chimică și mecano -biologică.
a. Procedeele de epurare mecanică au ca scop:

– reținerea corpurilor și suspensiilor mari, operație realizată în instalații ca grătare (rețin corpurile
și murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele uzate (cârpe, hârtii, cutii, fibre etc).,
cominutoare (mărunțirea materialului în curentul apei) și dezintegratoare;
– flotarea (separarea) grăsimilor și uleiurilor, realizată în separatoare de grăsimi și în decantoare,
cu dispozitive de reținere a grăsimilor și uleiurilor. Flotarea este folosită drept treaptă
supliment ară de epurare înaintea epurării biologice.
– sedimentarea sau decantarea pentru separarea materiilor solide în suspensie din apa uzată, prin
instalații de deznisipare, decantare, fose septice și decantoare cu etaj;
– prelucrarea nămolurilor.
b. Procede ele de epurare mecano -chimică
Se bazează, în special, pe acțiunea substanțelor chimice asupra apelor uzate și au ca scop
epurarea mecanică; coagularea suspensiilor din apă și dezinfectarea apelor uzate, realizată în
stațiile de clorinare și bazinele de c ontact.
c. Procedeele de epurare mecano -biologică se bazează pe acțiunea comună a proceselor
mecanice și biologice, având ca scop: epurarea mecanică; epurarea naturală a apelor uzate și a
nămolurilor, realizată pe câmpuri de irigare și filtrare, iazuri bi ologice etc., pentru apele uzate, și
în bazine deschise, de fer mentare naturală a nămolurilor, epurarea artificială a apelor uzate și a
nămolurilor, realizată în filtre biologice, bazine cu nămol activ, aerofiltre, filtre biologice
scufundate și turn etc. (pentru apele uzate), iar pentru nămoluri, în fose septice, concentratoare
sau îngroșătoare de nămol, platforme pentru uscarea nămolului, filtre vacuum și presă,
incineratoare etc.
Schemele de epurare se aleg în funcție de: gradul de epurare necesar; spaț iul disponibil; modul
de tratare al nămolului; felul utilajelor; condițiile locale etc.
Epurarea avansată a apei uzate este o denumire generală, care acoperă toate formele de epurare
suplimentare aplicate după treapta de oxidare biologic a substanței orga nice. Poate cuprinde
procese și procedee precum clorarea, filtrarea, precip itarea chimică, adsorbția și oxidarea
chimică, osmoza inversă etc.
Impactul descărcării apelor uzate epurate mecano -biologic în emisarii naturali se manifestă atât
asupra sănătăți i omului cât și asupra problemelor complexe de natură ecologică, economică și
tehnică (tabelul 1).
http://www.biotehnologii.usamv.ro/fisiere/file/ecologie.pdf

Tabelul 1. Poluanți i caracteristici apelor uzate epurate mecano -biologic și efectele lor (după
Ianculescu și colab., 2001)
Poluant Efecte
Suspensii solide Depuneri de nămol, interacțiune cu apa emisarului
Compuși organici biodegradabili Sărăcirea resurselor de oxigen ale emisarului
Metale, nemetale, compuși
organici, halogenați, pesticide,
erbicide Cancerigeni, toxici pentru mediul acvatic
COV
Nutrienți
Amoniac Crește consumul de clor, poate sărăci resursele de oxigen,
toxic pentru pești
Nitrați Stimulează dezvoltarea algelor și a culturilor acvatice.
Pot cauza methemoglobina la copii.
Fosfor Stimulează dezvoltarea algelor și a culturilor acvatice.
Interferează cu coagularea.
Alte substanțe anorganice
Calciu și magneziu Crește duritatea apei
Cloruri Gust sărat. Interferă cu procesele agricole și industriale
Sulfati Acțiune catartică
Alte substanțe organice
Surfactanți Cauzează spumarea și interferă cu coagularea.

Înaintea epurării biologice este obligatorie e purarea mecanică , având ca scop îndepărtarea
materiilor solide în suspensie, decantabile, întrucât treapta a doua de epurare are ca sarcină
îndepărtarea materiilor dizolvate și coloidale.
Procesul de epurare biologică este foarte complex, iar în dezvolt area lui intervin o serie de
factori. Prin procesul de e purarea biologică impuritățile organice din apele uzate sunt
transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși de degradare (CO 2, H 2O, alte
produse) și în masă celulară nouă (biomasă). Cultura de microorganisme poate fi dispersată în

volumul de reacție al instalațiilor de epurare (cultura se cheamă generic „nămol activ", iar
epurarea se numește „biologică cu nămol activ") sau poate fi fixată pe un suport inert (cultura se
dezvoltă în film biologic, iar epurarea se realizează în construcții cu filtre biologice, cu biodiscuri
etc.). Rolul principal în epurarea biologică este deținut de bacterii. Alături de acestea microflora
folosită poat e fi constituită din fungi, alge albastre, protozoare, metazoare.
În cazul filtrelor biologice, cultura de microorganisme este depusă pe un suport inert din punct de
vedere biologic. Astfel, filtrele biologice sunt construcții de epurare, constituite de cu ve de
beton, care conțin un material granular de umplutură (pietriș, zgură, cocs, material ceramic,
material plastic etc.) pe care se formează pelicula biologică care contribuie la biooxidarea
impurităților din apa uzată. Procesele prin care impuritățile s unt transformate în biomasă sunt
similare celor care au loc la epurarea cu nămol activ.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL PROTECTIEI APELOR
În scopul protec ției și conserv ării mediului acvatic, printre mijloacele utilizate, al ături de
gospod ărirea complex ă și rațional ă a acestuia, un rol deosebit de important și eficient revine
instrumentelor juridice utilizate pentru combaterea faptelor de încalcare a regimului legal de
ocrotire a mediului acvatic.
Pentru to ți utilizatorii apelor și resurselor lor natural e, Legea nr.137/1995 și Legea nr.107/1996,
stabile ște obliga ții și răspunderi în scopul asigur ării protec ției acestor elemente naturale ale
mediului împotriva polu ării.
Nerespectarea acestor obliga ții atrage r ăspunderea civil ă, penal ă sau contraven țional ă, după caz
și aplicarea sanc țiunilor legale corespunz ătoare. Men ționăm că cea mai utilizat ă form ă de
răspundere juridic ă pentru poluarea apelor este r ăspunderea contraven țional ă.
Legea nr.107/1996, grupeaz ă faptele ilicite s ăvârșite în leg ătură cu protec ția apelor în dou ă
categorii, acord ând prioritate r ăspunderii contraven ționale și penale .
În cele mai multe situa ții, infrac țiunile stabilite sunt infrac țiuni de pericol, fiind considerat de
legiuitor un pericol semnificativ ce trebuie sanc ționat penal, simpla nerespectare a unor restric ții
și măsuri stipulate. Infractiunile prevazute de Legea nr.107/1996, se constat ă de către organele
abilitate în acest sens și de c ătre personalul competent s ă constate contraven țiile.
Subiecte ale r ăspunderii juridice în acest domeniu la nivel interna țional, sunt statele și
organiza țiile guvernamentale sau organiza țiile nonguvernamentale. R ăspunderea juridic ă a

subiectelor de drept pe plan interna țional îmbrac ă, de regul ă, forma r ăspunderii civile, iar
sancțiunile ce se a plică statelor în situa ția în care se împotrivesc m ăsurilor de protec ție sau le
încalc ă pe cele instituite, sunt de ordin politico -economic.

Răspunderi și sanc țiuni
1. Răspunderea contraven țional ă
Sunt considerate contraven ții în domeniul apelor, conform art. 87 din Legea apelor nr. 107/1996
(unde sunt enumerate 53 de fapte) dintre care mai semnificative sunt:
– executarea sau punerea în func țiune de lucr ări construite pe ape sau care au legatur ă cu apele,
precum și modificarea sau extinderea acestora, f ără respectarea avizului sau autor izației de
gospod ărire a apelor ;
– folosirea resurselor de ap ă de suprafa ță sau subterane în diferite scopuri, f ără respectarea
prevederilor autoriza ției de gospod ărire a apelor, cu excep ția satisfacerii necesit ăților gospod ăriei
proprii;
– evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și desc ărcarea de reziduuri și orice alte materiale
în resursele de ap ă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autoriza ției de gospod ărire a
apelor;
– nerespectarea de c ătre agen ții economici a obliga ției de a solicita autoriza ția de gospod ărire a
apelor, la termenele stabilite;
– neîntreținerea corespunz ătoare a malurilor sau albiilor în zonele stabilite, de c ătre cei c ărora li
s-a recunoscut un drept de folosin ță a apei sau de c ătre de ținătorii de lucr ări;
– practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru aliment ări cu ap ă potabil ă, a
pisciculturii în regim de furajare a pe știlor;
– vărsarea sau aruncarea în instala ții sanitare sau în rețele de canalizare a reziduur ilor petroliere
sau a substan țelor periculoase ;
– inexisten ța, la utilizatorii de ap ă, a planurilor proprii de prevenire și combatere a polu ării
accidentale sau neaplicarea acestora;
– inexisten ța dispozitivelor sau a aparaturii de m ăsură și control al deb itelor de ap ă captate sau
evacuate ;
– neparticiparea la ac țiunile de ap ărare împotriva inunda țiilor, de combatere a secetei sau a altor
calamit ăți naturale.

2.Răspunderea penal ă
Înafara faptelor care, deș i sunt contraven ții, pot fi s ăvârșite în anumite condi ții când sunt
considerate infrac țiuni, în art . 92 din Legea apelor nr. 107/1996 sunt reglementate mai multe
infracț iuni în domeniul apelor. Astfel, evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafa ță
sau subterane, în apele maritime interioare sau în apele m ării teritoriale de ape uzate, de șeuri,
reziduuri sau produse de orice fel, care con țin substan țe în stare solid ă, lichid ă sau gazoas ă,
bacterii sau microbi, în cantit ăți sau concentra ții care pot schimba caracteri sticile apei, f ăcând-o
astfel dăunătoare pentru s ănătatea și integritatea corporal ă a persoanelor, pentru via ța animalelor
și mediul de via ță, pentru produc ția agricol ă sau industrial ă ori pentru fondul piscicol constituie
infrac țiuni și se pedepse ște cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Utilizarea resurselor de ap ă, în diferite scopuri f ără autoriza ția de gospod ărire a apelor , constituie
infractiune și se pedep șeste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amend ă. Restr ângerea utiliz ării
apei potabile pentru popula ție în folosul altor activit ăți sau dep ășirea cantit ății de ap ă alocate,
dacă are un caracter sistematic sau a produs o perturbare în activitatea unor unit ăți de ocrotire
social ă ori a creat neajunsuri în alimentarea cu ap ă a popula ției, constituie t ot infrac țiune și se
pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
Poluarea în orice mod a resurselor de apa, dac ă are un caracter sistematic și produce daune
utilizatorilor de ap ă din aval constituie, de asemenea, infrac țiune și se pedepse ște cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
Fapta s ăvârșită împotriva unei colectivit ăți, prin otr ăvire î n mas ă, provocare de epidemii sau de
alte consecin țe deosebit de grave, ca urmare a otr ăvirii sau a infect ării apei, se pedepse ște potrivit
Codului penal.

3.Răspunderea civil ă
Răspunderea civilă în cazul polu ării apelor, intervine ori de c âte ori prin contraven ție sau
infrac țiune s ăvârșite în acest domeniu se cauzeaz ă și un prejudiciu patrimonial. Aceast ă
răspundere are caracter obiectiv, ind ependent de culp ă. În cazul pluralit ății autorilor, r ăspunderea
este solidar ă.

Bibliografie

1. Ernest Lupan, Dreptul mediului, Lumina Lex, Bucuresti, 2001
2. Stefan Tarca, Dreptul mediului, Lumina Lex, Bucuresti, 2005
3. Legea Nr. 3 10/2004 privind modificarea si completarea Legii apelor Nr. 107/1996
http://www.stiucum.com/drept/dreptul -mediului -inconjurator/Protectia -juridica -a-apelor -pr41191.php

http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/Petrescu -Mag.pdf

6.1.1. Protecția juridică a apei:

Importanța apei este vizibilă și în plan economic, nu doar în procese le geochimice și geofizice.
Unul dintre criteriile după care se preciază gradul de civilizație al unei țări , la nivel mondial,
este consumul de apă pe cap de locuitor. Relația apă -om este foarte strănsă. Producere a hranei
totalizează în jur de 2000 l apă/zi – adică de 500 de ori mai mult.
Specialiștii apreciază global că 70% din consumul de apă este destinat agriculturii, 20% este
utilizat în industrie iar 10% consumului din gospodări i (NEGUCIOIU&PETRESCU 2007,p.
228). Oamenii de știință se întreabă când scăderea rezervelor de apă se va transforma în penurie
de hrană . La cea de a doua Conferință a Națiunilor Unite, pe tema „Așezările umane” (Habitat II,
Istanbul, 1996) a fost evidențiată necesitatea de a avea informații precise cu privire la
disponibilitat ea, calitatea și modul de gospodărire a resurselor de apă pentru orașe, unde în
secolul al XXI-lea vor locui aproximativ ½ din populația globului. L ansarea Programului de
Evaluare Completă a Resurse lor de Apă a Terrei a avut un rol important (sesiunea specială a
ONU din 1997, Agenda 21 a Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare). 88% din
cantitățile prelevate pentru consum este dirijat spre zonele urbane, creionându -se dezechilibre
între acestea și zonele rurale care se confruntă cu o criză acută de apă (ANGELESCU&VIMAN
2006, p. 41) .
România este înzestrată cu toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri natural s i
artificiale, fluvi ul Dunărea și apele subterane). Cea mai importantă resursă de apă dulce o
constituie fluviul Dun ărea și alte râuri. Volumul resurselor de apă utilizabile este de 2.660
m3/locuitor/an, în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Aceasta se datorează

în principal contaminării resurselor; dacă sunt luate în considerare numai resursele de suprafață,
acestea sunt de circa 1.770 m3/locuitor/an, ceea ce plasează România printr e statele cu resurse de
apă relative scăzute, situându -se pe locul nouă.
Situația apelor uzate (date POS mediu 2007 -2013, p. 13 -15):
În procesul de negociere, România trebuie să se conformeze , conform obligațiilor asumate , cu
prevederile Directivei nr. 91/271/CE privind epurarea apelor uzate urbane până în anul 2018, iar
costurile estimate pentru implementare sunt de circa 9,5 miliarde euro pentru investiții, din care
5,7 miliarde euro pentru stațiile de epurare și 3,8 miliarde euro pentru sistemele de canalizare
(date POS mediu 2007 -2013, p.15 ). România a declarat prin H.G. nr. 352/2005 întregul său
teritoriu drept zonă sensibilă, ținând cont de aspectele privind prote cția mediului și de asezarea
sa geografică în bazinul Dunării și Mării Negre, acest aspect presupunând obligația ca toate
aglomerările umane cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenți să fie prevăzute cu stații de
epurare cu nivel avansat de epurare, respectiv treaptă terțiară (eliminarea azotului și fosforului).
În anul 2005, în jur de 79% din apele uzate, provenite de la principalele surse depoluare, au ajuns
în receptorii naturali, în special râuri neepurate sau insuficient epurate.
Situația critic ă a stațiilor de epurare este generată de vechimea rețelelor de canalizare și a
instalațiilor de epurare, de modificarea capacității de epurare, fără adaptarea acesteia la
parametrii constructivi, de slaba capacitate managerială și de situația financiară precară a
operatorilor de utilități publice.
Calitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare (date POS mediu 2007 -2013, p.15 -16):
În ultimii 25 de ani în România s-a realiz at o creștere a numărului de utilizatori racordați la rețele
de apă curentă de la 29% din populația țării, la 65% în condițiile în care, în acela și interval de
timp s-au produs mutații majore și în raportul dintre populația urbană și cea rurală. Doar 73% din
lungimea totală a străzilor sunt dotate cu rețele de canalizare în mediul urban. Populația care
beneficiază de serviciul de canalizare este de aproximativ 11,5 milioane de locuitori, din care
10,3 millioane trăiesc în mediul urban (reprezentând 90% din populația urbană), respectiv 1,15
milioane de locuitori în mediul r ural (10% din populația rurală).

Tabel nr. 1
Date privind starea rețelei hidrografi ce din România
– 97,8 % din rețeaua hidrografică a României este cuprinsă în bazinul fluviului Dunărea;

– Aproximativ 38% din lungimea Dunării se află pe teritoriul României;
– Cu o medie de numai 2660 m3 de apă/loc/an, față de media de 4000m3 de apă/loc/an în Europa,
România se situează în categoria țărilor relativ sărace în resurse de apă;
– 79% din apele uzate ajung neepurate sau insuficient epurate în receptorii naturali;
– Numai 52% din populația României beneficiază atât de servicii de alimentare cu apă, cât și de
canalizare.

Sursa: Ministerul Mediului Fi Dezvoltării Durabile, Programul Operațional Sectorial de Mediu
(POS Mediu) 2007 –2013, versiunea finală 200 7, p.12 -13.

Regimu l juridica al apelor în România
Prima lege dedicată protecției apelor a fost adoptată în iunie 1924, Le gea regimului apelor,
potrivit căreia toate apele care produceau forță motrică, ca și cele ce puteau fi folosite în interes
obstesc deveneau bunuri publice. După cel de -al doilea război mondial regimul juridic al apelor a
fost reglementat prin Legea apelor nr. 8/1974, Decretul nr. 39/1956 pentru reglementarea apelor
teritoriale, Legea nr. 5/1989 privind gospodărirea rațională, protecți a și asigurarea calității
apelor, Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
teritoriale și al zonei contigue ale României etc.
Art. 136, al in. 3 din Constituție stabile ște că „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul
aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte 182 bunuri
stabilite de legea organică, fac obiectu l exclusiv al proprietății publice”. O.U.G. nr. 195/2005
privind protecția mediului dedică Capitolul IX Protecției apelor și a ecosistemelor acvatice. Art.
55, menționează că protecția apelor de suprafață și subterane și a ecosistemelor acvatice are ca
obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale acestora, în scopul
evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane si bunurilor materiale, iar
conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apelor costiere și maritime urmăre ște reducerea
progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare/prioritar periculoase în
scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenția privind protecția Mării Negre
împotriva poluării. Art. 58 cu prinde obligațiile persoanelor fizice/juridice în acest domeniu:

a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei
acvatice și de ameliorare a calității apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizația de
gospodărire a apelor, precum și în autorizația de mediu și să monitorizeze zona de impact;
b) să se doteze, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalații
de stocare sau de tratarea deșeurilor, instalații de epurarea apelor uzate și racorduri de
descărcarea acestora în instalații de mal sau plutitoare;
c) să amenajeze porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizarea
deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluvial ș i maritime ș i să
constituie echipe de intervenție în caz de poluare accidental a apelor și a zonelor de coastă;
d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele natural ș i să nu
arunce de pe acestea nici un fel de deșeuri;
e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, material care pot produce impurificarea apelor des
uprafață;
f) să nu deverseze în apele de suprafață, subterane și maritime ape uzate, substa nțe petroliere,
substanțe prioritare/prioritar periculoase;
g) să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor și în zonele umede și de coastă
deșeuri de orice fel și să nu introducă în ape substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice,
substanțe prioritare/prioritar periculoase.
În prezent, regimul apelor este reglementatde Legea nr. 107/1996 modificată și completată prin
Legea nr. 310/2004 și Legea nr.112/2006 și prin O.U.G. nr. 3/2010 aprobată prin Legea
146/2010 art.1 lit.1-5 din Legea nr.107/1996 , modificată în 2010 stabile ște că:
1) Apel e reprezintă o sursă natural regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil
pentru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursa de energie și
cale de transport, factor determinant în mentinerea echilibrului ecologic.
(11) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat,
tratat și apărat ca atare (art. 80, alin. 1: Apa constituie o resursă natural ă cu valoare economic ă în
toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin
aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei cemanifestă o preocupare constantă în
protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care r isipesc sau
poluează resursele de apa, în art. 12 se prevede că până în anul 2010 se va promova o politică de
recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod

eficient resurse le de apă. Alin. 2 menționează că mecanismul economic specific domeniului
gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți,
bonificații și penalități ca parte a modului de finanțarea dezvoltării domeniului și de asigurarea
funcționării Administrației Naționale „Apele Române”).
(2) Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoa șterea, protecția, punerea în valoare și
utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.
(3) Dreptul de folosință, cât și obligațiile corespunzătoare rezultate din protecția și conservarea
resurselor de apă vorfi exercitate înconformitate cu prevederile prezentei legi, cu excepția apelor
geotermale pentru care se vor adopta reglementări specifice.
(4) Apele, malurile și albiile acestor a, indiferent de persoana fizică sau juridică care le
administrează, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, precum și prevederilor din convențiile
internaționale la care România este parte.
(5) Sunt, de asemenea, supuse dispozițiilor prezentei legi lucrările care se construiesc pe ape sau
care au legătură cu apele și prin care, direct ori indirect, seproduc modificări temporare sau
definitive asupra calității apelor ori regimului de curgere a acestora.
(6) Conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, încondițiile utilizării durabile a
resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și
poluatorul plăte ște șitrebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în
Delta Dună rii și în MareaNeagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea
apelor interioare care se varsă în acestea.
Prevederile legii apelor au ca scop:
a) conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere
a apelor;
b) protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de
apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora;
c) refacerea calității apelor de suprafață și subterane;
d) conservarea și protejarea ecosistemelo racvatice;
e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice;
f) gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu
menținerea și ameliorarea calității și regenerării natural e a apelor;
g) apărarea împotriva inundațiilor și oricăror alte fenomene hidro -meteorologice periculoase;

h) satisfacerea cerințelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a
transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte
activități umane;
i) integrarea aspectelor cantitative și calitative atât pentru apele de suprafață, cât și pentru apele
subterane care apar țin aceluia și sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic;
j) asigurarea protecției ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în
golfuri sau aflate în Marea Neagră;
k) promovarea utilizării durabile a apelor , pe baza protecției pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
l) conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea
progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare și încetarea sau
eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritar periculoase;
m) reducerea progresivă a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;
n) atingerea obiectivelor Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluăr ii, în ceea ce
prive ște încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentrațiilor acestor substanțe aproape de valorile
fondului natural și aproape de valoarea zero pentru substanțele de sinteză;
o) prevenirea deteriorării ulterioare, protecția și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în
ceea ce prive ște cerințele de apă, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede , ce depind în mod
direct de ecosisteme le acvatice.

Proprietatea asupra apelor:
Art. 136, al in. 3 din Constituție stabile ște că „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul
aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite
de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. Conform art. 136, alin.1
proprietatea este publică sau privată. Aceste bunuri pot fi date în administrare Regiilor
Autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi
date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
În completarea textulu i constituțional, art. 3, al in.1 din Legea nr. 107/1996 modificată și
completată stabile ște că: Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor

minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depă șesc suprafața de 10 km2,
malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și
plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și
fundul apelor maritime. Codul civil (www.coduri.cjo.ro /codul -civil/) , art. 579, menționează că
„cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma
dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție
asupra acelui izvor”. Cu alte cuvinte, proprietarul terenului este și proprietarul izvorului, acesta
fiind parte integrantă din fond.
Cu toate acestea, art. 4 din Legea nr. 107/1996 impune ca resursele de apă, de suprafață și
subterane sunt monopol natural de interes strategic, iar stabilirea regimului de folosire a
resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusive al Guvernului,
exercitat prin autoritatea publica centrala din domeniul apelor.

Regimul de folosire apelor:
Dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabile ște
prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercită potrivit prevederilor legale.
Acest drept include și evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje,
ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare. Apele de suprafață sau subterane pot
fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție acalității apelor, pentru băut,
adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodăre ști, dacă pentru aceasta nu se folosesc
instalații sau se folosesc instalații de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate
exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriilor proprii. Orice persoană fizică, pe propria
răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor
de restricție. Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor determinate prin studii
hidrogeologice. Art. 15 din legea apelor interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă.
Normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiunile apei se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorității publice central din domeniul apelor.
Preocupările pentru protecția apelor a devenit o constantă la nivel european, fapt relevat de
numărul mare al convențiilor, tratatelor și declarațiilor internaționale din acest sector. Amintim
câteva dintre acestea:
– Convenția asupra mării teritoriale și a zonei contigue, semnată la Geneva în 1958.

– Declarația Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și
subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971.
– Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiuni de imersare efectuate
de nave și aeronave, Oslo, 1972.
– Convenția internațională privind prevenirea poluării de către nave, adoptată în cadrul
Conferinței internaționale privind poluarea marină, convocată de Organizația Maritimă
Internațională la Londra, în 1973, care a fost amen dată printr -un protocol din 1978.
– Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării , Montego Bay (Jamaica), 1982.
– Convenția între Guvernul României, Guvernul Republicii Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia,
Guvernul URSS și Guvernul Republicii Ungare privind protecția apelor râului Tisa și a
afluenților ei împotriva poluării, Szeged, 1986.
– Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării , semnată la Bucure ști în data de 21
aprilie 1992.
-Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea
(Convenția pentru protecția fluviului Dunărea), semnată la Sofia în data de 29 iunie 1994.
– Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontalieră și a lacurilo r
internaționale, Helsinki 1992.
– Protocolul Apă si Sănătate la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă
transfrontalieră și a lacurilor internaționale, Londra, 17 iunie 1999.
– Declarația privind protecția apelor, semnată la Bucure ști de 16 tări riverane Dunării și Mării
Negre la 23 februarie 2007.
Mențiuni :
Proiectul Regional privind Dunarea (DPR) , elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD/GEF) are ca obiectiv îmbunătățirea calității mediulu i din bazinul Dunării prin
protejarea apelor și gospodărirea durabilă a resurselor naturale. DRP acordă sprijin tehnic si
Situația existent în Uniunea Europeană.
Începând cu 1995, UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor pentru a promova
o folosire durabilă a resurselor de apă și a asigura coerența politicii în acest domeniu
(Comunicarea Comisiei COM (96)59). Prin această comunicare, Comisia stabile ște abordarea
politicii privind protecția apei, stabilind următoarele obiective (PASCAL2004, p. 27):
– Asigurarea furnizării de apă potab ilă;

– Asigurarea furnizării de apă potabilă sau nepotabilă, care să îndeplinească cerințele economice,
altele decât cele necesare consumului uman;
– Protecția și conservarea mediului acvatic;
– Limitarea dezastrelor natural e (secetă, inundații).
Această abordare a fost completată cu Directiva -Cadru în domeniul politicii privind protecția
apei (Directiva nr. 2000/60/CE), care stabile ște cadrul de protecție a apelor interioare de
suprafață, a celor de adâncime și de coastă, având ca obiective prevenirea și reducerea poluării,
promovarea folosirii apelor durabile, protejarea mediului acvatic, îmbunătățirea statutului
ecosistemelor acvatice și diminuarea efectelor produse de secetă și inundații. O serie de directive
(a se vedea tabelul nr. 2) au fost adoptate pentru introducerea unor standard de calitate a apei
potabile (Directiva nr. 98/83/CE), a apelor de suprafață (Directiva nr. 75/440/CEE) sau a unor
standarde de măsurare si analiză a poluării apelor de suprafață (Directiva nr. 79/869/CEE). Au
fost stabili ți parametrii minimi ai apelor destinate îmbăierii (Directiva nr. 76/160/CEE), ai apelor
uzate (Directiva nr. 91/271/CEE), ai apelor din crescătoriile piscicole (Directivele
nr.79/923/CEE si 78/659/CEE) și s-au limitat emisiile unor substanțe periculoase în apele de
adâncime (Directiva nr. 80/68/CEE). Pentru reducerea poluării a fost întocmită o listă a
substanțelor pentru care se vor lua măsuri de control al emisiilor și de stabilirea unor limite
admisibile (Directiva nr. 2001/2455CE). În ceea ce prive ște poluarea apelor maritime, a fost
formulată o strategie de promovare a folosirii durabile a mărilor și oceanelor și de conservare a
ecosistemelor marine (COM (2002)539), întocmindu -se un cadru de cooperare între statele
membre (Decizia nr. 2850/2000/CE).
Comunitatea Europeană este parte în diferite convenții internaționale, cum ar fi Convenția de la
Barcelona privind protejarea Mării Mediterane (Deciziile nr. 77/585/CEE, 81/420/CEE,
83/101/CEE și 84/132/CEE), Convenția de la Helsinki de protejarea Mării Ba ltice (Deciziile nr.
94/156/CEE și 94/157/CEE) sau de protejare a apelor transfrontaliere și a lacurilor internaționale
(Decizia nr. 95/308/CE), Convenția de la Paris de protejare a apelor Atlanticului de Nord -Est
(Decizia nr. 98/249/CE), Convențiaprivind cooperarea pentru protecția și folosirea durabilă a
Dunării și a Mării Negre (COM(2001)615) ca și Convenția privind protejarea Rinului (Decizia
nr. 2000/706/CE). Măsurilede prevenire a poluării maritime au constat și în limitarea emisiilor
unor substanțe în mediul marin (Directiva nr. 76/464/CEE).
Scurte considerații cu privire la Directiva -Cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE:

Directiva -Cadru Apa propusă în 1997 a primit forma finală , în decembrie 2000 . Pentru a pune
bazele unui control eficient al poluării apelor, DCA prevede un obiectiv comun pentru toate
statele care implementează: „atingerea calității ecologice și chimice bune” a apelor până în anul
2015. Așadar, DCA stabile ște clar termenul limită până la care apele trebuie să atingă un prag
minim al calității, prin reducerea emisiilor provenite din activitatea umană, industrial ă și
agricolă.
Scopul directivei: stabilirea unui cadru privind protecția apelor desuprafață interioare, a apelor
tranzitorii, a apelor de coastă și subterane.
Astfel, se urmăr ește:
– Prevenirea deteriorării ulterioare, protejarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice
ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele terestre și zonele umede direct dependente de
ecosistemele acvatice;
– Promovarea utilizării durabile a apelor pe bazaunei protecții pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
– Asigurarea reducerii progresive a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;
– Diminuarea efectelor inundațiilor și a secetei .
Directiva -Cadru Apa este una din primele directive europene în domeniul politicilor de mediu
care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul proceselor de atingere a
obiectivelor.
Principiile care stau la baza mecanismului economic în domeniul gospodăririi apelor sunt:
Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie apărată, protejată și
tratată ca atare.
Drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele.
Utilizatorul plăte ște pentru servic iul prestat.
Acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă deosebită
pentru folosirea rațională și protecția calității apei.
Poluatorul plăte ște (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depă șirea concentrațiilor
maxime admise la poluanți din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de gospodărirea
apelor.
Cuantumul acestor penalități este stabilit în cadrul O.U.G. nr.107/2002, modificată și completată
în 2003, 2005, 2008, 2010).

Elemente de noutate :
(www.mmediu.ro/ape/directiva_cadru/Aspecte%20privind%20implementarea%20DCA%20in%
20Romania.pdf,p.2 ):
• gospodărirea apelor în Europa se va realize la nivel bazinal;
• gospodărire integrată apa de suprafață -ape subterane -zone umede și alte tipuri de ecosisteme
dependente de ecosistemele acvatice;
• stabilirea obiectivului comun de „stare bună”, ce trebuie atins după implementarea măsurilor
cuprinse în Planul de gospodărirea apelor;
• caracterizarea stării apelor în 5 categorii de calitate în funcț ie de elementele biologice, având în
vedere că aceste elemente integrează și reflectă sinergic toate tipurile de impact și condițiile de
mediu pe o perioadă mai lungă de timp. Elementele fizicochimice, hidrologice și morfologice
sunt elemente ajutătoare pentru caracterizarea stării apelor;
• definirea stării de referință pentru apele de suprafață;
• definirea categoriei de „corpuri de apă puternic modificate” și „corpuri de apă artificiale”;
• recuperarea costurilor pentru serviciile de apă;
• participare a publicului la elaborarea Planului de Management al Apelor.
Așa cum precizam anterior, este introdus un nou concept în managementul resurselor de apă
„corpul de apă”.
Corpul de apă este unitatea care se va utiliza pentru raportarea și verificarea modului de atingere
a obiectivelor țintă ale directivei.
Corpul de apă de suprafață reprezintă un element discret și semnificativ al apelor de suprafață ca:
râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, apede tranziție, o parte din apele marine litorale
(art. 2.10 din DCA).
Corpul de apă subteran reprezintă un volum distinct (singular) de apă subterană dintr -un acvifer
sau mai multe acvifere (art.2.12). Corpul de apă de suprafață este format din: apă, patul albiei,
zona riverană a râului care este relevant pentru flora și fauna acvatică. Corpurile de apă de
suprafață trebuie să fie alcătuite din elemente continue ale apelor de suprafață și să nu se
suprapună unele cu altele.
Criteriile de bază pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață sunt prezentate în directivă.
Caracterizarea calității apei conform directivei se face prin încadrarea în cinci categorii de
calitate, având ca factor de referință elemente biologice. Ca elemente suplimentare de

determinarea calității se apelează la elemente fizico -chimice, elemente hidrologice și
morfologice.
Agenda DCA (www.mediu.ro):
2003 – Identificarea bazinelor hidrografie ale râurilor de pe teritoriul național al fiecărui SM,
atribuirea lor Districtelor de Bazin și identificarea autorităților competente .
2004 – Caracterizarea Districtelor de Bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de
apă, inclusive înregistrarea ariilor protejate.
2006 – Efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de
clasificarea stării ecologice.
2006 – Aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring.
2009 – Elaborarea Programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții cost-
efect acceptabile.
2009 – Elaborarea și publicarea planurilor de management al bazi nului hidrografic pentru fiecare
district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic modificate.
2010 – Implementarea politicilor economice de cre ștere a sustenabilității resurselor de apă.
2012 – AducereaînstareoperaționalăaProgramelordeMăsuri.
2015 – Implementarea Programelor de Măsuri și realizarea obiectivelor de mediu.

Directiva -Cadru privind Apa a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 310/2004
pentru modificarea și completarea Legea apelor nr. 107/1996.
Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate modificată prin Directiva nr. 98/15/CE:
Obiectivul directivei este de a proteja mediul de efectele adverse ale descărcărilo r de ape uzate
orășenești și ale descărcărilor provenind de la anumite sectoare industriale, în principa l industria
alimentară și prelucrătoare. Directiva stabilește o serie de cerințe eferitoare la sistemele
decolectare, epurarea și evacuarea apelor uzate din aglomerarile urbane, precum și a celor
biodegradabi le provenite de la anumite sectoare industriale.
Plan pentru îndeplinirea cerințelor directivei:
A. Principalele cerințe ale Directivei sunt:
1. Desemnarea întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă (art. 5(8)).
2. Asigurarea că toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e. (locuitori echivalenți) sunt prevăzute
cu sisteme de colectarea apei uzate orășenești (art.3).

3. Asigurarea că apele uzate orășenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de 2.000 l.e., sun t subiectul unei epurări secundare sau echivalente înainte de
descărcare (art. 4).
4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de10.000l.e., situate în zonele sensibile, sunt supuse unei epurări mai stringent înainte
de descărcare, iar apa descărcată satisface standardele de emisii relevante pentru azot și fosfor
(Anexa I, tabel 2, art. 5 alin. 2, 3, 4).
5. Asigurarea că apele uzate oră șenești colectate din aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. și
descărcate în cursuri de apă curgătoare și cele provenite din aglomerări cu mai puțin de 10.000
l.e. care descarcă în apele costiere, sunt epurate corespunzător înainte de descărcare (art.7).
6. Asigurarea că, atunci când apele din jurisdicția unui SM sunt afectate de evacuări de ape uzate
din alt SM, statul afectat notifică celuilalt stat și Comisiei faptele relevante (art.9).
7. Asigurarea că stațiile de epurarea apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite, exploatate
și întreținute pentru a asigura performanțe suficiente în condiții climatice normale (art.10).
8. Asigurarea că descărcările de ape uzate industriale care intră în sistemele de colectare și în
stațiile de epurare oră șenești (art. 11), descărcările din stațiile de epurarea apei uzate orășenești
(art. 12) și depozitarea nămolului rezultat din stațiile epurare a apei uzate oră șenești, sunt supuse
unor reglementări prealabile și/sau unor autorizări specific de către autoritatea competentă.
9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegradabile care nu intră în stațiile de epurare a apei
uzate orășenești, respecta condițiile de descărcare stabilite în reglementările prealabile și/sau
autorizările specifice emise de către autoritatea competent (art.13).
10. Asigura rea monitorizării apelor uzate descărcate, a monitorizării apelor receptoare relevante
și a monitorizării procedurilor de depozitare a nămolului provenit din epurarea apei uzate
orășenești (art. 14, 15).
11. Cerințe orizontale (de exemplu: determinarea responsabilităților, raportarea – art.16).
B. Plan pentru implementarea cerințelor:
1. Decizia declarării întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă.
2. Asigurarea că toate aglomerările vor fi dotate cu sisteme de colectarea apelor uzate orăsenesti,
respectiv aglomerările cumaimult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2000 și
aglomerările între 2.000 și 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.

3. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor sunt
supuse unei epurări secundare sau unei epurări echivalente înainte de descărcare, respective
pentru aglomerările cu mai mult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie2000 și pentru
aglomerările cu 2.000 – 10.000 l.e., până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.
4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de10.000 l.e. Și situate în zone sensibile sunt supuse unei epurări stringente înainte de a
fi descărcate, iar descărcările satisfac standardele relevante de emisie pentru azot și fosfor.
5. Asigurarea că acele ape uzate oră șenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor
cu mai puțin de 2.000 l.e. sunt supuse, înainte de a fi descărcate, unei epurări adecvate până cel
mai târziu la 31 decembrie 2005.
6. Asigurarea că, atunci când apele aflate în jurisdicția unui SM sunt afectate de descărcările de
ape uzate provenite de la un alt SM, SM afectat notifică celuilalt stat și Comisiei asupra faptelor
relevante.
7. Asigurarea că stațiile de epurarea apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite, exploatate
și întreținute pentru a asigura o performanță suficientă în condiții climatice locale normale și că
sistemele de colectare satisfac cerințele stabilite de directivă.
8. Asigurarea că, descărcările apelor uzate industriale în sistemele de colectare și în stațiile de
epurarea apelor uzate orășenești, descărcările din stațiile de epurarea apelor uzate orășenești și
depozitarea nămolurilor din stațiile de epurare a apelor uzate oră șenești sunt supuse reglementării
anterioare și/sau autorizărilor specifice de către autoritatea competentă.
9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegradabile din unitățile care aparțin sectoarelor
industrial spe cificate, care nu intră în stațiile de epurare a apelor uzate orășenești, înainte de
descărcarea lor în apele receptoare, respectă condițiile stabilite în reglementările prealabile și/sau
autorizațiile specific date de autoritatea competentă.
10. Asigurare a monitorizării apelor uzate epurate evacuate, a apelor receptoare relevante și a
procedeelor de depozitarea nămolurilor provenite din stațiile de epurarea apelor oră șenești uzate.
Exemplificări referitoare la perioadele de tranziție obținute:
Termenele li mită pentru implementarea directivei variază în funcție de mărime a aglomerărilor
umane și de caracteristicile receptorilor naturali.
Pentru colectarea apelor uzate:

-Până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de 10000 l.e. reprezentând
61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de
aglomerări cu mai puțin de 10000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.
Pentru epurarea apelor uzate:
– Până la 31 decembrie 2015, pe ntru 263 de aglomerări cu mai mult de 10000 l.e., reprezentând
61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de
aglomerări cu mai puțin de 10000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.
Motivația solicitării acestor perioade de tranziție este determinată deurmătoarele aspecte:
Situația existentă a infrastructurii din domeniul colectării și epurării apelor uzate orășenești, în
special în mediul rural, necesită un mare volum de lucrări edilitare;
Costurile de implementare sunt foarte mari;
Capacitatea României de a asigura finanțarea acestor lucrări este limitată, ceea ce va face
imposibilă realizarea acestor lucrări într-un termen scurt; este necesară o eșalonare în timp a
investițiilor care vor corespunde cu perioadele de tranziție obținute la negocierile cu Comisia
Uniunii Europene; Comunitățile mici nu au în prezent o capacitate de proiectare, finanțare și
executarea unor proiecte mari de investiții.
Faze ale implementării Directivei nr. 91/271 /CEE modificată, în România:
Faza 1:
-Identificarea aglomerărilor umane care au mai mult de 2000 l.e. și a celor mai mari de15.000 l.e,
care necesită extinderea sistemelor de colectare a apelor uzate. De asemenea, vor fii dentificate
aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. sau și a celor cu mai mult de 15.000 l.e., care necesită
îmbunătățirea epurării apelor uzate;
-Identificarea zonelor sensibile;
-Identificarea infrastructurii (rețelele de canalizare și stațiile de epurare) și evaluarea necesarului
pentru îmbunătățirea acestora;
-Evaluarea sistemului de monitoring existent și a sistemului de inspecție;
Faza2:
-Stabilirea programelor de realizare a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare conform
Planului de acțiune pentru colectarea, epurar ea și evacuarea apelor uzate oră șenești în care sunt
prevăzute termene pentru fiecare din activitățile de implementare;
-Pregătirea planurilor de investiții;

-Asigurarea unui sistem de recuperare a costurilor.
Faza3:
-Continuarea construirii unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane în aglomerările umane,
modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate urbane; modernizarea stațiilor de epurare a
apelor uzate în industria agroalimentară; reabilitarea sistemelor de canalizare existente;
construir ea și/sau extinderea sistemelor de canalizare urbană.
România a realizat o serie de acțiuni prevăzute pentru implementarea Directivei nr. 9
1/271/CEE, de exemplu:
-Identificarea apelor natural e (lacuri sau sectoare de cursuri de apă) afectate de concentra ții mari
de azot;
-Metodologie pentru identificarea zonelor sensibile;
-Identificarea zonelor sensibile;
-Situația canalizării si epurării apeloruzate în localitățile României;
-Evaluarea lucrărilor necesare pentru implementarea directivei.
Costurile tehni ce (construirea unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane, modernizarea
stațiilor existente de epurare a apelor uzate urbane, modernizarea stațiilor existente de epurare a
apelor uzate din industria agroalimentară, reabilitarea sistemelor de canaliz are existente,
construcția și/sau extinderea sistemelor de canalizare urbană) estimate pentruimplementarea
Directivei nr. 91/271/EEC sunt de circa 9,5 miliarde euro pentru investiții, din care 5,7 miliarde
euro pentru stațiile de epurare și 3,8 miliarde euro pentru sistemele de canalizare.
Costuri administrative: se estimează că vor fi necesari 50.000 euro/an pentru activitățile de
autorizare și pentru cheltuielile de personal, va fi necesară și instruirea personalului, ceea ce
presupune aproximativ 100.0 00 euro anual.
Tabelnr.2
LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea în România

DenumireaDirectivei Transpunere
Directiva nr. 75/440 EEC privind calitatea apelor de
suprafață destinate prelevării de apă potabilă.
Decizia nr. 77/795/EEC privind procedura comună pentru
schimbul de informații asupra calității apelor dulci de
suprafață (aceste prevederi sunt inc luse în Directiva nr.
2000/60) H.G. nr. 100/2002, M. Of. nr.
130/19.02.2002, modificată prin
H.G. nr. 567/2006, M.Of. nr.
417/15.05.2006
Directiva nr. 76/160/EEC privind H.G. nr. 459/2002, M. HG nr. 459/2002, M Of nr.

Of. nr. calitatea apei de îmbăiere, abrogată prin Directiva
nr. 2006/7/EC privind managementul calității apelor de
îmbăiere 350/27.05.2002, H.G 88/2004,
M.Of. nr. 133/13.02 .2004, H.G nr.
836/2007, M.Of. nr. 836 din
25.07.2007, H.G. nr. 546/2008,
M.Of. nr. 404 din 29/05/2008
Directiva nr. 76/464/EEC privind descărc area
substanțelor periculoase (standardele de calitate sunt
incluse în Directiva -cadru nr. 2000/60) și 7 directive fiice:
D.82/176 și D.84/156 – mercur, D.83/513 -cadmiu și
D.84/491 – HCH (hexaclorhexan), D. 86/280 –tetraclorură
de carbon, DDT (Diclor -Difenil – Tricloretan), PCP
(Phencicl idine), D. 88/347 – drinuri (aldrin, die ldrin,
endrin, isodrin), HCB (Hexaclo rbenzen), HCBD
(Hexaclorbutadienă), CHCl3 -cloroform, D.90/415 –EDC
(Endocrine Disrupting Chemicals –substanțe care distrug
sistemul endocrin), TRI Tricloret ilena), PER
(Tetracloretilena), TCB (Triclorbenzen) H.G. nr. 118/2002, M.Of. nr.
132/20.02.2002, abro gată prin H.G.
nr. 351 din 21/04/2005, M.Of. nr.
428 din 20/052005 , H.G. nr.
783/2006, M.Of.nr. 562 din
29/06/2006, H.G. nr . 210/2007, M.
Of. nr. 187 din19/03/2007
Directiva nr. 78/659/EEC asupra calității apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățire pentru asusține
viața pe știlor (prevederile sunt incluse în DCA nr.2000/60) H.G. nr. 202/2002, M. Of. nr.
196/22.03.2002, H.G.
563/2006, M. Of. nr.
406/10.05.2006, H.G. nr.
210/2007, M. Of. 187 din
19/03/2007
Directiva nr.79/923/EEC asupra calității apelor pentru
molu ște (prevederile sunt incluse în DCA nr. 2000/60) H.G. nr.201/2002, M. Of.
nr.196/22.03.2002
Directiva nr.79/869/EEC privind metodele de prelevare și
analiză a apelor desuprafață destinate producerii apei
potabile H.G. nr. 100/2002, M. Of.
nr.130/19.02.2002, H.G. nr.
662/2005, M. Of. nr.
616/15.07. 2005, H.G. nr.
567/2006, H.G., M. Of nr.
417/15.05.2006, H.G. nr.
210/2007, M. Of. 187 din
19/03/2007
Directiva nr. 80/68/EEC privind protecția apei subterane
împotriva poluării cauzate de anumite substanțe
periculoase (prevederile sunt incluse în DCA nr. 2000/60 ) H.G. nr. 118/2002, M. O f. nr.
132/20.02.2002, abrogată prin H.G.
nr. 351 din 21/04/2005 M. Of. nr.
428 din 20/05 /2005 H.G. nr.
783/2006, M.Of. nr. 562 din
29/06/2006, H.G. nr. 210/2007, M.
Of. nr. 187 din19/03/2007.
Directiva nr. 91/676/EEC privind protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole H.G. nr. 964/2000, M. Of. nr.
526/25.10.2000 H.G. nr. 1360 din
10/11/2005, M.Of. nr. 1061 din

28/11/2005
Directiva nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate
urbane și Decizia nr. 93/48/EEC , amendată de Directiva
nr. 98/15/CE și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 H.G. nr. 188/2002, M. Of. nr.
187/20.03.2002, modificată prin
H.G. nr. 352/2005, M. Of. nr. 398
din 11/05/2005, H.G. nr. 210/2007,
M.Of. nr. 187 din 19/03/2007
Directivele nr. 98/83/EC și 80/923/EEC privind calitatea
apei destinate consumului uman, amendată de
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 Legea nr. 458/2002, M.Of. nr.
552/29.07.2002, Legea nr.
311/2004, M. Of. nr.
582/30/06/ 2004, O.G. nr. 11/2010,
M. Of. nr. 69 din 29/01/2010
Dire ctiva Cadru privind apa nr. 2000/60/CE Armonizarea Legii nr.
107/1996, M. Of. nr.
244/08.10.1996, Legea nr.
112/2006 și Legea nr.
310/2004 pentru completarea
și modificarea Legii nr.
107/1996 și H.G. nr.
1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010
aprobată pri n Legea nr. 146/2010,
M. Of . nr. 497 din 19/07/2010
Directiva nr. 2006/11/CE privind poluarea cauzată de
anumite substanțe periculoase deversate în m ediul acvatic
al Comunității H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr.
428/20.05.2005, H.G. nr.
783/2006, M. Of. H.G. nr.
210/2007, M. Of. nr.
187/19.03.2007, Legea Apei nr.
107/1996 cu modificări până în
2010, H.G. nr. 585/2002, M. Of. nr.
485/05.07.2002, O.U.G. nr.
12/2007, M. Of. nr. 153/02.03.2007
Directiva nr. 2006/44/CE privind calitatea apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea
întreținerii vieții piscicole (versiune codificată) H.G. nr. 202/2002, M.Of. nr.
196/22.03.2002, H.G. nr. 563/20 06,
M. Of. nr. 406/10.05.2006, H.G.nr.
210/2007, M. Of. nr. 87/19.03.2007
Directiva nr. 2006/113/CE privind calitatea apelor
conchilicole (versiune codificată) H.G. nr. 201/2002, M.Of. nr.
196/22.03.2002, H.G. nr. 467/2006,
M. Of. nr. 349/18.04.2006, H.G. nr.
210/2007, M. Of. nr.87/19.03.2007,
H.G. nr. 859/2007, M. Of. nr.
535/07.08.2007, aborgată prin H.G.
nr. 1.408/2008, M.Of. nr. 813/
4.12.2008
Directiva nr. 2006/118/CE privind protecți a apelor
subterane împotriva poluării și a deteriorării H.G nr. 53/2009, M. Of. nr.
96/18.02.2009,O.M. nr. 137/2009,

M.Of. nr. 170/18.03.2009
Directiva nr. 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea
riscurilor de inundații O.U.G nr. 3/2010, M. Of. nr.
114/19.02.2010, H.G. nr. 846/2010,
M. Of. nr. 626/06.09.2010
Directiva nr. 2008/105/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de
calitate a mediului în domeniul apei, de modificare și de
abrogare a Directivelor 82/176/CEE 83/513/CEE,
84/156/CEE, 84/491/CEE 86/280/CEE ale Consiliului și
de modificare a Directivei nr. 2000/60/CE H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005, H.G. nr . 1038 din
13 octombrie 2010 M.Of. nr. 746
din 9 noiembrie 2010
Directiva nr. 2008/56/CE de instituire a unui cadru de
acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul
marin (Directiva -cadru „Strategia pentru mediul marin”) O.U.G nr. 71/2010,M.Of.
nr. 452/02.07.2010
Directiva 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în
temeiul Directivei nr. 2000/60/CE a Parlamentului
European și a Consiliului, a specificațiilor tehnice pentru
analiza chimică și monitorizarea stării apelor . H.G. nr.351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005 H.G. nr. 1038 din
13 octombrie 2010, M.Of.nr. 746
din 9 noiembrie 2010 .

PARTEA PRACTICĂ:

RAPORT DE CERCETARE Nr. 1/2014:
Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor miniere

1. Introducere
Apa este elementul geologic comun, prezent în aproape orice structură geologică, în
diferite varietăți de existență și manifestare. Poluarea mediului geologic are ca agent principal de
transport apa, pe întregul circuit global al acesteia: în atmosferă (va pori și precipitații), la nivelul
suprafeței topografice (curgerea de suprafață), în adâncul hidrostructurilor (curgerea subterană).
Se poate considera c ă toate apele naturale, în diferitele lor stadii sunt de fapt roci formate
de mineralul ap ă, H 2O. Apel e naturale nu sunt niciodat ă pure. Ele con țin diferite impurit ăți
gazoase sau dizolvate și macro și microparticule .
Pentru unii poluanți apa reprezintă un mediu de transport, pentru altii un rezervor.

În ultimii ani au exist at foarte multe preocupări legate de influența metalelor și în special
a metalelor grele din haldele de steril, asupra mediului înconjurător și, mai ales a apelor . Asfel de
preocupări există atât la noi în țară, cât și pe plan internațional.
Haldele de ste ril minier reprezintă o sursă de poluare pe termen lung, deoarece în anumite
condiții de mediu, diferite metale din componen ța mineralelor pot fi eliberate în mediul
înconjurător. Astfel, i dentificarea unor caracteristici mineralogice și geochimice ale pro dușilor
atmosferici din haldele de steril, rezulta ți în urma lucrărilor de exploatare în cariera de la Negoiul
Românesc (Călimani), precum și impactul acestora asupra mediului a fost abordat ă în lucrarea
[1]. Prin evaluarea în mod direct , prin spectrometrie de absorbție atomică a con ținutului de
metale grele și conținutul ui de arsenic din apele naturale , datorit ă activit ăților miniere din zona
râului Arie ș s-a stabilit gradul de poluare de pe acest r âu [2].
Compoziția mineralogică a haldelor de steril și influen ța acestora asupra mediului
înconjur ător și, în special asupra plantelor , la minele din zona Baia Mare a fost abordat ă în
lucrarea [3]. S -a constatat c ă, datorită concentra ției mari de Pb, Cu, Zn și Mn din haldele de
steril , prin ac țiunea factorilor de mediu și în special a ploilor sunt contaminate plantele și paji știle
din vecin ătatea de șeurilor miniere.
O alt ă problem ă de importan ță practic ă este legat ă de compu șii de care sunt ata șate
metalele din haldele de steril. Aceast ă problem ă a fost rezolvat ă pentru prima dat ă de către A.
Tessier [4] prin procedura de extrac ție secven țială. Aceast ă procedur ă a fost aplicat ă de diver și
autori pentru analiza diferitelor metale din haldele de steril , precum și a compu șilor de care sunt
legate metalele respective.
Asfel, utiliz ând fluorescen ța de raze X și difrac ția de raze X , au fost identificate metalele
care se g ăsesc în unele mine p ărăsite din Japonia și a compu șilor chimici de care sunt ata șate
aceste metale [5]. Contaminarea unor iazuri cu Pb și Zn din La Calamine , situat ă în estul Belgiei
a fost abordat ă prin analiza elemental ă și difrac ție de raze X , utiliz ând tehnica de extrac ție
secven țială [6]. O combina ție de extrac ție chimic ă, difrac ție de raze X , fluorescen ță de raze X și
spectroscopie Raman a fost utilizat ă pentru studiul polu ării unor mine p ărăsite din zona Arizona
(Statele Unite) [7].
Calitatea apelor constituie o componentă ecologică și economică a sistemului de
gospodărire a surselor de apă.

Primul document internați onal î n materia protecției apelor îl constituie “Carta europeană
a apei” , a fost adoptat de Consiliul Europei în anul 1968 și a cuprins o serie de reguli și principi i
[8], care au primi t ulterior consacrare juridică. Principiile proclamate de acest document ,
aplicabile protecț iei și managementului apelor au constituit punctul de plecare al altor documente
adoptate la nivel internațional în mate rie, care au adus contribu ții esen țiale cu privire la
protec ția apelor.
În România, p rima lege specială în d omeniu l apelor a fost Legea regimului apelor din
1924. Numeroase acte normative ulterioare au impus un nou regim utilizării și protecției apelor.
Adoptarea unei legislații moderne, cuplată cu standardele normative europene, adecvată
realităților protecției apelor din România a devenit în ultimii ani o necesitate și chiar o urgență.
Aceasta s -a transformat în realitate juridică prin adopatrea Directivei -Cadru Europene privind
Apa 2000/60/CE, reflectată în legislația românească [9] prin Legea nr. 310/2004 pentru
modificarea și completarea Legii apelor nr. 107 din 1996 (care, la rândul ei a fost modificată
recent prin Ordonanța de urgență nr. 69/2013).
Cu această ocazie a fost elaborată o nouă strategie și politică în domeniul gospodăririi
apelor “Apa nu es te un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie păstrată,
protejată și tratată ca atare ”. Directiva 2000/60/CE este prima Directivă Europeană care asigură
dezvoltarea durabilă – armonizarea dezvoltării sistemului socio -economic cu capa citatea de
suport a mediului acvatic.
În țara noastră, MANAGEMENTUL RESURSELOR DE APĂ se realizează prin elaborarea
planurilor de management a bazinelor hidrografice, ținând cont de caracteristicile acestora,
calitatea apei potabile și impactul activități i omului asupra calității apelor.
Politica în domeniul protecției mediului vizează îmbunătățirea infrastructurii de mediu și
reducerea decalajului existent față de celelalte țări, membre ale UE, conservarea biodiversității,
reducerea poluării și îmbunătăț irea calității apelor și nu în ultimul rând , promovarea producerii
de energie din surse alternative, regenerabile și nepoluante, prin creșterea gradului de absorbție a
fondurilor europene.
Vizează de asemenea – îndeplinirea până în 2020, a angajamentelor asumate de România
pentru implementarea pachetului ”Energie -schimbări climatice”, prin reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră și finalizarea Strategiei Nationale privind Schimbarile Climatice pentru perioada

2013 – 2020 (vezi Decizia nr. 406/2009/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile
de gaze cu efect de seră).
Acquis -ul comunitar în domeniul poluării constă într -o serie de instrumente legislative și
politice, acestea incluzând înțelegeri internaționale, cu privire la managementul deș eurilor
(inclusiv a celor radioactive), piața nucleară comună, siguranța, alimentarea și problemele de
sănătate, investițiile, relațiile internaționale, promovarea cercetării, protecția împotriva radiațiilor
ș.a.
Direcțiile de acțiune ale Programului de guvernare 2013 -2016 privesc, în principal
următoarele aspecte:
– asigurarea unui management durabil al apelor, pădurilor și faunei cinegetice, prevenirea
riscului și diminuarea efectelor calamităților naturale, respectarea dreptului con stituțional la un
mediu sănătos;
– integrarea măsurilor de protecție a apelor în politicile sectoriale la nivelul UE și
îmbunătățirea infrastructurii de gospodărire a resurselor de apă, pe bazine hidrografice
(amenajarea acestora) ;
– atingerea stării ecologice bune prin îmbun ătățirea calității apei, gospodărirea durabilă,
asigurarea monitoringului și perfecționarea cadrului legislativ în domeniul apelor ;
– respectarea angajamentelor europene prin implementarea directivelor europene în
domeniul apelor și a strategiei naționale de management, realizarea proiectelor de investiții de
alimentare cu apă, canalizare, stați i de epurare a apelor uzate etc;
– elaborarea unui Program național de împădurire.
Responsabilitățile pentru refacerea mediului geologic se stabilesc în conformitate cu
principiul poluatorul plătește.

2. Proce dura de extrac ție secven țială Tessier
Pentru a evalua mobilitatea metalelor din diferite probe solide, procedura Tessier este una
dintre schemele de extracție mai des utilizate . Procedura de extrac ție secven țială elaborat ă de
Tessier const ă în extrac ția chimic ă secven țială a metalelor din diferite combina ții. Cel mai des se
analizeaz ă următoarele metale: Cd, Co, Cu, Pb, Zn, Fe și Mn. Acestea se extrag în cinci frac ții:
1) metale mobile; 2) legate de carbona ți; 3) legate de oxizi , în special de oxizi de Fe și Mn ; 4)
legate de materie organic ă și 5) reziduale. Extrac țiile se fac cu diver și agen ți chimici iar analiza

elemental ă din extrac ții se face prin diferite metode , ca de exemplu: fluorescen ța de raze X,
spectroscopie de absor ție atomic ă sau spectroscopie de emisie atomic ă. Fracția notat ă cu F1
este constituit ă din urme de metale care schimb ă în apă, compozi ția ionic ă și sufer ă diferite
procese de absor ție-desorb ție, de aceea se mai numesc și ”exchangeable” . Frac ția care este
asociat ă cu sedimente de carbona ți sau legat ă de carbona ți se noteaz ă cu F2. Frac ția legat ă de
oxizi de Fe și Mn se noteaz ă cu F3. Oxizii de Fe și Mn sunt necrofagi excelen ți pentru urme de
metale și sunt termodinamic instabil i, în condi ții anoxice. Frac ția F4 corespunde urmelor de
metale care sunt legate de materi a organic ă, care provine din organisme vii, grohoti ș, acid humic
și acid fulvic. În condi ții de oxidare , materia organic ă se degradeaz ă, ducând la eliberarea
urmelor de metale. Dup ă ce primele patru frac ții au fost îndep ărtate, solidele reziduale con țin
minerale în compozi ția cărora se g ăsesc și metale înglobat e în structura lor cristalin ă. Aceste
metale nu este de a șteptat s ă se elibereze în solu ții, în condi ții normale întâlnite în natur ă și într-
un timp rezonabil. Pentru extragerea metalelor , în etapele mentionate se folosesc diferi ți agen ți
chimici; în fiecare secven ță de extrac ție se utilizeaz ă altă categorie de agen ți. Astfel , pentru
obținerea frac ției F1 se poate folosi solu ție de clorur ă de magneziu sau solu ție de acetat de sodiu.
Pentru extragerea frac ției F2 , corespunz ătoare metalelor legate de car bona ți se poate folosi acetat
de sodiu , combinat cu acid acetic pentru ajustarea PH -ului. Extragerea frac ției F3 ,
corespunz ătoare oxizilor de Fe și Mn se poate face cu Na2S2O4 combinat cu citrat de Na sau
solutie de NH2OH.HCl . Dac ă se lucreaz ă cu ultima s oluție, aceasta trebuie încălzită la o
temperatur ă de aproximativ 960C, sub agitare continu ă. În cazul metalelor legate de materie
organic ă, pentru extragerea acestora în cazul frac ției F4 se p oate folosi un amestec de HNO3,
H2O2 încălzit la aproximativ 850C. Dup ă răcire se folose ște solu ție de acetat de amoniu , pentru a
preveni absor ția metalelor extrase pe sedimente oxidate. Frac ția F4 care este frac ția rezidual ă și
se ob ține cu un amestec de HF -HClO4. Extrac țiile selective se pot colecta prin centrifug are,
pentru a minimiza pierderile de materiale solide.

3. Investigarea polu ării unor sedimente miniere din Rom ânia, utiliz ând procedeul de
extrac ție Tessier
Au fost investigate halde miniere de steril din zonele: S ăsar-Baia Mare, Certej -Deva și
Valea Arie șului. Scopul studiului a fost acela de a determina care sunt metalele r ămase în
sedimentele de steril, în ce compu și se g ăsesc aceste metale și cum se pot extrage aceste metale

sub in fluența unor factori chimici și intrarea acestor metale în circuitul hidrologic sub form ă de
poluan ți. Pentru analiza elementelor chimice care rezult ă din extragerea acestora prin metoda
Tessier s -a folosit metoda spectrometriei de emisie. Aparatul utilizat a fost un spectrometru de
emisie optic ă cu cuplaj inductiv în plasm de tip Optima DV 3500 , de la firma Perkin Elmer.
Pentru analiza compu șilor solizi r ămași dup ă fiecare extrac ție s-a utilizat un difractometru de
raze X Bruker D8 Advance , cu monocromator în fasciculul incident , cu cristal de Ge (111)
pentru ob ținerea de înaltă rezolu ție și a unui detector ultrarapid de tip EyeLynx.
Prezent ăm în continuare , pe scurt principiile metodelor de analiz ă prin spectroscopie de
emisie și difractie de raze X , pe pulberi. Metoda de analiz ă prin spectroscopie de emisie este una
dintre cele mai utilizate metode pentru analiza de metale sub form ă de urme. Tehnica este bazat ă
pe emisia spontan ă a fotonilor din atomi și ioni ce au fost excita ți în desc ărcare de radio –
frecven ță (RF). Proba de analizat tr ebuie s ă se găseasc ă sub form ă de solu ție. Proba sub form ă de
soluție este convertit ă în aerosoli și direc ționat ă spre canalul central unde se produce plasma. În
centrul plasmei , produse prin cuplaj inductiv , temperatura acesteia este de aproximativ 10 000 K ,
astfel încât aerosoli i se evapor ă instantaneu. Elementele de analizat se g ăsesc ini țial ca atomi
liberi , în stare gazoas ă care, imediat se ionizeaz ă prin ciocniri. Se ob țin astfel ioni și atomi în
stare excitat ă, datorit ă ciocnirilor care au loc. Prin de zexcitarea atom ilor și ionilor se emit fotoni.
Lungimile de und ă a fotonilor emi și sunt caracteristice pentru elementele chimice prezente în
plasma de analizat. De asemenea , concentra ția fotonilor emi și este propor țional ă cu concentra ția
elementelor din care au provenit fotonii. Fotonii emi și sunt focaliza ți cu o lentil ă și analiza ți cu
un monocromator pentru determinarea lungimilor de und ă emise și a intensit ății radia țiilor emise.
De aici rezult ă elementele prezente în proba de analizat și concentra țiile acestor element e.
Difrac ția razelor X pe pulberi este o metod ă de analiz ă structurală din care se ob țin informa ții
despre compu șii în stare solid ă cristalin ă. În cazul nostru am utilizat difrac ția de raze X pe
pulberi cristaline , pentru identificare compu șilor prezen ți în probele de anailzat , atât înainte de
extrac ții, cât și după fiecare extrac ție.
Principiul metodei este urm ătorul: se știe c ă fiecare compus are o anumit ă structur ă
cristalin ă, adică un sistem cristalografic cu anumi ți parametrii de re țea, un anumit grup spațial și
o distribu ție bine determinat ă a atomilor în celula elementar ă. Difrac ția razelor X se produce pe
planele cristalografice , fiecare compus are un anumit set de plane cristalografice care produce
difrac ție de intensitate semnificativ ă. Are loc difrac ția razelor X , dacă este îndeplinit ă condi ția

lui Bragg: 2d.sin θ =
. În aceast ă relație d este distan ța interplanar ă, θ este unghiul dintre direc ția
fasciculului incident și planul probei , care este egal cu unghiul dintre planul probei și direc ția
fasciculului difracta iar
 este lungimea de und ă. Lungimea de und ă utilizat ă a fost

=1.54056Å , care provine de la un tub de Cu. Proba sub form ă de pulbere se plaseaz ă într-un
suport de probe care se taseaz ă pentru a avea o planeitate c ât mai bun ă după care se plaseaz ă pe
goniometru. Radia ția X provenit ă de la tubul de raze X trece printr -un sistem de fante , după care
cade pe proba unde are loc difrac ția dup ă care tr ece din nou printr -un sistem de fante și cade pe
un detector. Se înregistreaz ă intensitatea difractat ă, în func ție de unghiul de difrac ție 2 θ. Din
pozițiile maximelor de difrac ție se determin ă compu șii care sunt prezen ți în proba de analizat.
Probele cole ctate de la S ăsar-Baia Mare, Certej -Deva și Valea Arie șului au fost uscate,
măcinate și trecute prin sit ă, pentru a obține particule mai mici de 250
 m. În continuare au fost
supuse unui proces de extrac ție secven țială, după metoda lui Tessier. Schema de extrac ție Tessier
este prezentat ă în figura 1.

Fig. 1. Schema de extrac ție Tessier
Se observ ă că fracția F1 a fost extras ă cu MgCl2 , având un pH=7, frac ția 2 a fost extras ă
cu acetat de Na la pH=5, frac ția 3 cu NH2OH.HCl în acid acetic 25% iar frac ția 4 cu 0.02M
HNO3 și 30% H2O2 cu pH=2. Pentru extrac ția frac ției 5 s -a folosit 63% HNO3 combinat cu
37% HCl. At ât pentru probele ini țiale, cât și pentru probele de după fiecare extrac ție s-au
1M MgCl
2 (pH=7)
1M NaAc (pH=5)
NH
2OH.HCl in HAc 25
%
0.02M HNO
3, H
2O
2 30% (pH=2.0)
3.2M NH
4Ac
63% HNO
3: 37% HCl
(1:3)

înregistrat di fractogramele de raze X . Difractogramele de raze X au fost procesate cu programul
de calcul MATCH2 pentru identificarea compu șilor din probe.
3.1.Analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar -Baia Mare
Probele au fost colectate din sedimentele de pe r âul Săsar – Baia Mare. Sedimentele au
rezultat din procesarea minereurilor explotate în zona respectiv ă. În aceast ă zonă a fost o min ă
din care se exploata Au, Ag, Pb, Zn și Cu. Probele au fost colectate din dou ă zone , ambele
situate în apropierea r âului S ăsar. În tabelul 1 sunt prezentate analizele de elemente pentru zona
1, iar în tabelul 2 sunt prezentate analizele de elemente din zona 2; ambele zone fiind situate în
perimetrul r âului S ăsar-Baia Mare [10]. Pentru probele ini țiale, notate prin total și rezidul
rezultat în urma procesului de extrac ție Tessier , au fost analizate un num ăr mare de metale dar
pentru probele rezultate în urma extrac țiilor F1 -F4, au fost determinate concentra țiile
corespunz ătoare pentru metalele: Cu, Zn, Cd și Pb. În figura 2 sunt ar ătate difra ctogramele de
raze X pentru probele din zona 1 , iar în figura 3 , difractogramele de raze X pentru probele din
zona 2 , tot din perimetrul r âului S ăsar-Baia Mare. Pentru a observa liniile de difrac ție mai pu țin
intense , cele foarte intense au fo st trunchiate. Probele notate cu i sunt cele ini țiale, înainte de
extrac ții iar cele notate cu Rez. reprezint ă rezidul ob ținut în urma tuturor extrac țiilor. Pentru
analizele de elemente de la Săsar s -au făcut, în final mediile pentru zona 1 și zona 2. Medi a
conținutului în metale pentru probele colectate de pe râul Săsar sunt prezentate în Tabelul 3.
Pentru Cu și Pb s -au analizat distribuția acestor două elemente în diferite fracții care au fost
analizate prin metoda Tessier. În figura 4 sunt prezentate di stribuția Cu și Pb, calculată în
mg/Kg, în cele 5 fracții analizate F1=EXCH, F2=CARB, F3=OX, F4=ORG si F5=REZ, iar în
figura 5 este prezentată distribuția procentuală pentru Cu si Pb în cele 5 fracții.
Tabelul 1 . Concentra ția de metale din Halda S ăsar-Baia Mare zona 1
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total (i) 21675 5.8 11.3 7.2 408 888 17.1 552 430 3004 823 3114 1561 10458
F1 0.34 35.8 130 0.64
F2 41.54 192.36 1.00 32.74
F3 173 407 2.96 162
F4 97.4 58.8 0.964 1.16

Rez. 14163 0.3 8.5 0.3 69.5 208 10.0 312 2532 820 1689 213 10168

Tabelul 2. Concentra ția de metale din Halda S ăsar-Baia Mare zona 2
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total 34382 5.5 40.9 8.7 406 863 22.5 829 229 1983 910 992 651 6822
F1 34.21 20.6 0.30 8.26
F2 20.09 3.31 0.20 5.18
F3 85.8 171 1.04 90.7
F4 62.0 55.8 0.5 3.09
Rez. 25544 2.9 32.0 3.5 186.6 574 18.7 645 1741 875 100 357 6750

Fig. 2. Difractogramele de raze X pentru probele din S ăsar-Baia Mare zona 1

Fig. 3. Difractogramele de raze X pentru probele din S ăsar-Baia Mare zona 2

Fig. 4. Concentra ția masic ă pentru Cu și Pb, în frac țiile F1 -F5 ob ținute din schema de
extrac ție Tessier

Cu Pb

Fig. 5 Concentra ția procentual ă pentru Cu și Pb în frac țiile F1 -F5 ob ținute din schema de
extrac ție Tessier

Tabelul 3. Compoziți a mineralogică a sedimentelor din perimetrul minier S ăsar-Baia Mare

În tabelul 3 este prezentat ă compozi ția mineralogic ă a sedimentelor de la minele S ăsar-
Baia Mare. Compozi ția mineralogic ă a sedimentelor indic ă prezen ța silica ților, ca faz ă majoritară
și urme de sulfuri de cupru, zinc și plumb. Nu au fost eviden țiate minerale de sulfa ți (anglesite,
gypsum) și nici carbonate , prin difractie de raze X în sedimentele analizate. În ciuda faptului c ă

siderite și jarosite sunt produ și obi șnuiți obținuți din o xidarea piritei , prezen ța lor nu a fost
confirmat ă prin difrac ție de raze X în sediment.
3.2. Analiza sedimentelor de steril de la minele Certej – Deva Jude țul Hunedoara
Deșeurile minere care au fost analizate provin de la minele din partea de sud a Munților
Apuseni, în ultimul timp existând un mare interes în ceea ce privește potențialul de poluare a
acestor mine [11]. Pentru o analiză mai completă au fost analizate conce ntrațiile de metale
obținute prin procedeul de extracție Tessier, de la două zone diferite din halda Mialu Certej.
Rezultatele sunt prezentate în tabelele 4 și 5. Difractogramele de raze X pentru probele inițiale și
cele rezultate după procedeul de extracț ie Tessier sunt prezentate în figurile 6 și 7.
În urma analizelor prin difracție de raze X s -au determinat compușii mineralogici prezenți
în probele de steril de la minele Certej. Cea mai mare cantitate de minerale se găsește sub forma
de cuarț (SiO 2), care este și faza majoritară. Silicații care au fost identificați sunt: albite,
(NaAlSi 3O8), muscovite (Kal2(Si 3Al) și K -feldspar (KalSi 3O8). Au fost găsite următoarele
sulfuri: chalcopyrite (CuFeS2), pyrite (FeS 2), arsenopyrite (FeAsS). Dintre sulfați au fost
identificați următorii compuși: jarosite (KFe 3(SO4) 2(OH) 6 și gypsum (CaSO 4). Carbonații
prezenti au fost găsiți sub formă de calcite (CaCO 3) și dolomite CaMg(CO 3)2.

Tabelul 4. Concentra ția de metale din Halda Mialu Certej – Deva Jud ețul
Hunedoara zona 1
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total 20211 1.8 11.6 0.9 18 161 14.9 203 28 934 872 6017 115 2611
F1 4.34 46.6 0.37 4.90
F2 0.02 0.98 0.22 2.0
F3 6.30 21.5 0.614 58.1
F4 1.13 14.0 0.300 13.8
Rez. 12338 1.4 5.6 0.2 7.2 66 11.8 107 480 834 98 23 2597

Fig. 6. Difractogramele de raze X pentru probele din Mialu Certej – Deva Județul
Hunedoara zona 1
Tabelul 5. Concentra ția de metale din Halda Mialu Certej – Deva Jud ețul
Hunedoara zona 2
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total 21251 23.3 4.6 5.9 52 907 12.0 793 15 3847 622 10761 1997 1597
F1 0.04 12.39 0.62 7.36
F2 12.97 212.74 0.40 250.44
F3 8.74 210 1.04 305
F4 18.8 63.9 1.69 27.9
Rez. 9548 6.2 1.9 1.9 15.6 457 6.8 113 209 590 91 18 1550

Fig. 7. Difractogramele de raze X pentru probele din Mialu Certej – Deva Județul
Hunedoara zona 2

3.3. Analiza sedimentelor de steril de la minele din zona Valea Arie șului
Valea Arieșului este una din zonele cele mai importante de exploatare minieră, de unde
au fost extrase minereuri de metale prețioase dar și alte metale cum ar fi Cu, Cd, Pb și Zn. Dar,
totodată această zonă are și un mare potențial turistic și de aceea este important să fie
monitorizată din punct de vedere al poluării apelor cu metale rezultate din haldele de steril
rămase dupa exploatările miniere. În ultimul timp au apărut studii referitoare la potențialul de
poluare asupra mediului, dator at reziduurilor miniere din Valea Arieșului [12]. S-au recoltat
probe pentru analize din Brăzești și din Săliște. Probele recoltate au fost supuse procedeului de
extracție Tessier, extracțiile respective fiind analizate prin spectroscopie de emisie pentr u
determinarea de metale în extracțiile respective, precum și pentru probele inițiale. Concentrațiile

de metale provenite din halda Brăzești sunt prezentate în tabelul 6 iar cele provenite din halda
Săliște, în tabelul 7. Difractogramele de raze X pentru p robele provenite din Halda Brăzești sunt
prezentate in figura 8 iar pentru cele din halda Săliște, în figura 9.
Dintre compușii mineralogici identificați în halda Brăzești, cel mai important se remarcă
cuarțul (SiO 2) care constituie faza majoritară. Si licații identificați în faze minoritare și sub formă
de urme sunt: albite (NaAlSi 3O8), muscovite (Kal2(Si 3Al), feldspar (Al 2CaSrO 8Si2). Compușii
din categoria sulfurilor, prezenți sub formă de urme au fost următorii: calcopyryte (CuFeS2),
pyrrhotite (Fe 9S10), galena (PbS). Sub formă de sulfați nu a fost identificat nici un compus, în
schimb sub formă de carbonați au fost identificate următoarele minerale: eitelite (Na2Mg(CO 3)2),
calcite (CaCO 3), dolomite (CaMg(CO 3)2). De asemenea, au mai apărut și minerale care conțin
arsen sub formă de wilhelmkleinite (As 2Fe2ZnO 8(OH) 2) și potasium hydroxo pentafluoro
arsenate (AsF 5K(OH)).
Pentru probele din halda Săliște, faza majoritară este cuarțul (SiO 2) iar dintre silicați au
fost puși în evidență: albite (NaAlSi 3O8), orthoclase (AlKSi 3O8), anorthoclase (AlCaKNaO 8Si3).
Dintre sulfuri a fost evidențiată pirita (FeS 2).

Tabelul 6. Concentra ția de metale din Halda Br ăzești Valea Arie șului
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total 14861 1.4 2.5 1.4 25 292 17.2 126 16 3036 914 32943 3098 1736
F1 0.05 0.48 0.20 0.07
F2 4.71 70.35 0.10 35.96
F3 4.76 42.1 0.686 63.7
F4 6.4 37.5 2.45 7.28
Rez. 5753 1.1 0.3 0.9 8.2 169 7.8 32 210 885 354 92 1717

Fig. 8. Difractogramele de raze X pentru probele din Brăzești Valea Arieșului

Tabelul 7. Concentra ția de metale din Halda S ăliște Valea Arie șului
Element
mg/Kg Fe Ni Cr Co Cu Zn Cd Pb Na Mg K Ca Mn Al
Total 6399 0.8 1.7 1.8 12 162 0.6 63 13 95 941 80 37 1709
F1 3.87 12.05 0.00 2.19
F2 0.75 1.02 0.00 0.62
F3 2.88 5.41 0.00 14.8
F4 4.46 78.4 0.3 2.743
Rez. 1314 0.6 1.5 0.2 0.6 81 0.4 38 92 906 74 23 1393

Fig. 9. Difractogramele de raze X pentru probele din Săliște Valea Arieșului

Bibliografie (RAPORT cercetare 2014)
1. Stumbea D. 2010. J. Earth Environ. Sci., 5(2), 9 -18
2. Marin C., Tudorache A. Moldovan Oana Teodora, Povara I. Rasca Geza, 2010 J. Earth
Environ. Sci., 5(1), 13 -24
3. Damian F., Damian, G., 2006. Carpath. J. Earth Environ. Sci., 1(2), 63 -72
4. Tessier A., Campbell P.G.C., Bisson M., 1979. Anal. Chem., 5 1 (7), 844-851
5. Sasaki K., Haga T., Hirajima T, Kurosawa K., Tsunekawa M. 2002, Materials Transactions,
43(11), 2778 -2783.

6. Cappuyns V., Swennen R. Niclas M., 2007, Journal of Geochemical Exploration 93, 78 -90
7. Hayes S.M., White S.A., Thomson T.L., Maier R. M. and Chorover J. 2009, Appl. Geochem.
42(12) 2234 -2245
8.http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/cooperare_internationala/implementarea_DCA
.pdf (implementarea 2000/60/CE DCA în țara noastră )
9. LEGEA NR. 107/1996 A APELOR, ART. 1. ALIN . 2.
10. Conferința “Environmental Legislation, Safety Engineering and Disaster Management” –
ELSEDIMA , Ediția a 10 -a din 18 -19 septembrie 2014, Titlu Poster “Assessment of the dissolved
minerals phases in tailings using the Tessier five step extraction scheme ”
11. Levei E., Roman M., Miclean M. , Borodi G., Senila M. 2013, Carpathian Journal of Earth
and Environmmental Sciences., 8(3), 167 -174
12. Levei E., Frentiu T., Ponta M, Tanaselia C., Borodi G., 2013 Chemistry Central Journal
7(5).

Studiul poluanților din atmosferă si biosferă în zona Transilvaniei
1. Studiul nivelelor de poluare atmosferic ă în bazinul Some ș-Tisa și platoul Transilvan prin
metode de supraveghere spa țială și aerian ă și metode spectometrice

Poluarea atmosferică d ăunează san ătății umane și mediului înconjur ător. După aderarea la
Uniunea Europeană, în Rom ânia, ca urmare a normelor și directivelor impuse la nivel european,
emisiile multor poluan ți atmosferici au scăzut substan țial, determin ând o îmbunătă țire a calită ții
aerului. Concentra țiile poluan ților atmosferici continuă să fie mari in special in orase unde apar
depă șiri ale standardelor de calitate a aerului: poluare cu ozon, dioxid de azot și pulberi în
suspensie (PM).
Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice, precum: arderea combustibililor
fosili în producerea de energie electric ă, transport, industrie și gospodării; procese industriale;
agricultură; tratarea de șeurilor și naturale, precum erup țiile vulcanice, praful aeropurtat, dispersia
sării marine și emisi ile de compu și organici volatili din plante. În func ție de starea de propagare,

poluan ții atmosferici se împart în: gaze (CO, CO2, SO2, NO, H 2S, Cl2, NH3), solide (praf sau
pulberi de metale, oxizi metalici, săruri) și lichide (hidrocarburi, solven ți orga nici).
Poluan ții atmosferici sunt dispersa ți în aer sub forma unor particule care -și măresc volumul
ocupat, fenomen care determină o activitate mai intensă și o viteză de sedimentare mai redusă.
Particulele fine dispersate în aer vor avea o stabilitate mai mare și, ca urmare vor persista un timp
mai îndelungat, determin ând astfel cre șterea gradului de poluare.
Aerosolii sunt o componentă principală a amestecului atmosf eric care inflen țează varia țiile în
echilibrul energetic Pămant – atmosferă. Măsurarea parametrilor optici ai aerosolilor permite
astfel determinarea gradului de poluare a atmosferei. Poluan ții atmosferici primari (de tip SOx,
NOx si NHx) contribuie la formarea ploilor acide care conduc la apari ția unor probleme în
ecosisteme datorate acidif icării și eutrofizării apei și solurilor.
Pulberile industriale sunt deosebit de toxice atunci c ând con țin compu și de Pb, Cd, P și nocive
dacă con țin particule fine de siliciu, calcar, gips, argila, provoc ând alterări mecanice ale țesutului
aparatului respirator.
Principalele surse de poluare atmosferică în bazinul Some ș – Tisa și în platoul Transilvan sunt
concentrate în jurul oraselor industriale și în fostele perimetrele miniere în curs de conservare și
reabilitare.
Interac țiunea radia ției electromag netice cu moleculele și cu aerosolii rezultă într-o serie de
fenomene cum ar fi: împră știere (Mie – aerosoli, Rayleigh – molecule, Raman), difrac ție,
refracție și reflexie. Baz ându-se pe interac ția radia ției electromagnetice pe molecule /aerosoli din
atmosferă și suprafa ța terestră monitorizată, poluarea atmosferică poate fi monitorizată cu
ajutorul metodelor de supraveghere spa țială (date achizi ționate de sateli ți plasa ți pe orbite LEO
precum Landsat, ASTER, MODIS, Hyperion, Sentinel -2) si aeriană (LIDAR, AVIRIS), correlate
cu măsurători in -situ.
Utilizarea metodelor de teledetec ție în monitorizarea calită ții aerului prezintă următoarele
avantaje: ofer ă o supraveghere completă a arealului monitorizat, localizează sursele importante
de poluare și distribu ția lor spa țială, punctează loca ția în care trebuie concentrat efortul pentru
reducerea nivelului poluării și determină rela ția dintre trăsăturile zonelor urbane/industriale și
distribu ția poluării aerului.

Sistemele informa ționale geografice sunt de asemenea utilizate în inventarierea, analizarea,
modelarea și managementul resurselor naturale care pot estima poluan ții prin metode statistice de
interpolare.

2. Metode de teledetec ție satelitare
Pentru supravegherea spa țială a poluării atmosferice , prezentul studiu descrie metoda prin care se
pot estima poluan ții din atmosferă din date multispectrale Landsat 8 ale cărui caracteristici sunt
descrise în tabelul 1. În analizele de teledetec ție se utilizează combina ții standard de benzi
spectral adaptate tematicii urmărite , astfel :
– Benzile Ro șu, Verde și Albastru pentru a crea o compozi ție în culori naturale, î n care obiectele
au culorile pe care ochiul uman le percepe (similar unei fotografii color) ;
– Benzile Infraro șu apropiat, Ro șu și Verde pentru a crea o compozi ție în culori false, similare
unei fotografii în infraro șu în care obiectele nu au acelea și culori ca î n cazul percep ției umane,
vegeta ția fiind vizualizată î n culoare ro șie, apa în albastru închis etc;
– Benzile Infraro șu mediu, Infraro șu apropiat și Roșu pentru eviden țierea mai accentuată a stării
de vegeta ție, aceasta fiind vizualizată în verde.

Banda
spectrală Domeniul spectral Interval spectral Rezoluție geometrică
(m)
1 Costier / aerosoli 0.433 – 0.453 μm 30
2 Vizibil (Albastru) 0.450 – 0.515 μm 30
3 Vizibil (Verde) 0.525 – 0.600 μm 30
4 Vizibil (Rosu) 0.630 – 0.680 μm 30
5 Infrarosu apropiat 0.845 – 0.885 μm 30
6 Infrarosu mediu 1 (SWIR 1) 1.560 – 1.660 μm 30
7 Infrarosu mediu 2 (SWIR 2) 2.100 – 2.300 μm 30
8 Pancromatic 0.500 – 0.680 μm 15
9 Infrarosu mediu (CIRRUS) 1.360 – 1.390 μm 30
10 Infrarosu termal (TIRS 1) 10.60 – 11.19 μm 100
11 Infrarosu termal (TIRS 2) 11.5 – 12.51 μm 100

Tabelul 1. Caracteristicile spe ctral e ale satelitului Landsat 8

Detectorii satelitari afi șează un răspuns liniar la radia ția primită de receptori, indifirent dacă este
radian ță suprafe ței terestre sau provine de la sursele interne de calibrare. Acest răspuns este
cuantizat în valori de 8 bi ți sub formă de valori de luminozitate numite numere di gitale (DN).

Transformarea numerelor digitale în radian ță presupune redimensionarea valorilor de c ăștig și
distorsiunilor antenei î n func ție de limitele domeniului dinamic al antenei.

Radianța, L (λ) = Bias (λ) + [ Gai|n (λ) x DN (λ)] (1)

Unde: λ – numărul benzii
L –radian ța exprimată în Wm-2sr-1μm-1.
Radin ța spectrală poate fi convertită în valori de reflectan ță prin aplicarea următoarei formule:
p*= πL(𝜆)𝑑2
E0(λ)cosθ (2)

Unde: p*- reflectan ța senzorului
L(λ) – radian ța aparentă la senzor
D – distan ța Soare – Pământ exprimată în unită ți astronomice
E0(λ) – radian ța extraatmosferică solară medie
θ – Zenit (grade).

Datele Landsat 8 sunt rectificate geometric și se aplică tehnici de regresie pentru calibrarea lor în
Reflectan ță. Trebuie precizat că valorile în reflectan ță din atmosfera superioară reprezintă suma
reflectan țelor de la suprafa ța terestră și din atmosferă. Semnalele măsurate în orice bandă din
vizibil reprezintă o combina ție a efectelor atmosferice și de terestre, în propor ții diferite, în
funcție de condi țiile atmosferice. De aceea este important să se determine contribu ția suprafe ței
terestre din reflectan ța totală recep ționată de sensor. Deoarece reflectan ța de suprafa ță din
diferitele benzi spectrale sunt corelate unele cu altele pană la un anumit prag, prezentul studio
propune calcularea reflectan ței spectrale din banda infrarosu – mediu, concomitent cu analiza
amprentei spectrale în vizibil. Pentru un corp negru (Quaidrari & Vermonte, 1999) reflecta nța
atmosferică este suma dintre reflectan ța aerosolilor și contribu țiile Rayleigh (ec.3). Această
simplificare nu este însă valabilă pentru lungimi de undă scurte sau la unghiuri de zenit mari și
de aceea se aplică ec. 4.

Rs – TRr = Ratm (3)
Rs – Rr = Ratm (4)

Unde: Rs – reflectan ța înregistrată de satelitul senzorului
Rr – reflectan ța suprafe ței
Ratm – reflectan ța provenită de la componentele atmosferice (aerosoli si molecule)
T – transmitan ța.

După calibrarea imaginii in reflectan ță de suprafa ță, din reflectan ța totală înregistrată de senzor
se extrage reflectan ța provenită de la componentele atmosferice și se împarte pe categorie de
poluant (unde este cazul). Concomitent, la sol se realizează măsurători spectr ometrice in -situ
pentru ca metoda aplicată (amprenta spectrală a sentorului Landsat) să fie validată. Un algoritm
de regresie se utilizează in estimarea compusilor atmosferici. Pentru aceasta, s -au utilizat ferestre
de dimensiuni 1 x 1, 3 x 3, 5 x 5, 7 x 7, 9 x 9 și 11 x 11. Se iau în considerare acele valorile ale
reflectan ței atmosferice care sunt corelate cu măsurătorile in -situ. Din regresia reflectan ță
atmosferică estimată și măsurătorile in -situ se ob țin coefici enți ale componentei atmosferice.
Pentru reducerea zgomotului, datele imagine Landsat sunt filtrate cu un filtru de netezire de
dimensiuni 3×3. Următoarea etapă de estimare a compusilor atmosferici constă în aplicarea unui
algoritm de calibrare a datelor.

3. Metode de teledetec ție LIDAR
Principiul LIDAR se bazează pe emiterea unui puls electromagnetic, captarea și analizarea
luminii retro -împrăș tiate spre un detector de către aerosoli sau molecule. Această tehnică se
utilizează în evaluarea distribu ției unui strat de aerosoli in coloana atmosferică, a concentra țiilor
acestora dar și în măsurarea emisiilor de poluan ți în scopul de a determina cu exactitate hazardul
asociat cu diferite tipuri de aerosoli și poluan ți.
Sistemele LIDAR au ca și sursă de radia ție electromagnetic, lasere cu grad ridicat de
monocromaticitate, cu polarizare controlată și cu o densitate mare de energie pe unitatea de
frecven ță.
Sistemul Micro -LIDAR este folosit pentru măsurători pentru măsurători tridimensionale de înaltă
rezolu ție a parametrilor atmosferici relevan ți pentru poluarea regională precum:
– înălțimea și dinamica stratului de amestec al poluan ților gazosi și aerosoli;
– încărcătura cu aerosoli (particule, polen, praf, nisip, fluxuri incendii) și dinamic ă;

– parametrii me teorologici și optici ai norilor, con ținutul apă / ghea ță, dimensiuni geometrice.
Sistemul LIDAR utilizeaz ă un laser pulsat care emite semnale scurte de lumin ă către atmosfer ă,
iar lumina reflectat ă este detectat ă cu o anumit ă întarziere într-un receptor plasat foarte aproape
de laser și parelel cu acesta. Atunci c ând un obiect intercepteaz ă fascicolul laser el genereaz ă un
fascicol reflectat. Acesta poate fi un semnal f ără specifica ție (semn ătură) chimic ă (împrăștiere
Rayleigh sau Mie de c ătre aerosoli în atmosfera, caz în care lungimile de und ă emise și reflectate
sunt acelea și) sau cu specifica ție chimic ă (împrăștiere Raman sau fluorescent indus ă prin iradiere
laser, cazuri în care lungimea de und ă reflectat ă este diferit ă față de cea a fascicolului emis).
Semnalul reflectat con ține întotdeauna informa ții despre obiectul împrăștietor, permi țând astfel
analizarea fizic ă și chimic ă a obiectului de la distan ță.
În Rom ânia, în perioada 2009 -2011 s -a elaborat și implementat conceptul RADO (Observatorul
Atmosferic 3D Roman), un proiect interna țional al c ărui obiectiv principal const ă în formarea
unei re țele na ționale de monitorizare și protec ție contra agen ților poluan ți. Aceast ă rețea reune ște
principalele centre universitare din țară (Iași, Bucure ști, Cluj, Timi șoara) precum și INOE
Bucure ști (coordonatorul na țional al acestui proiect), ANM (Agen ția Na țional ă de Meteorologie)
respectiv din str ăinătate – NILU (Institutul Norvegian pentru cercetarea calit ății aerului) .

4. Metode spectometrice
În cazul metodelor spectometr ice, sursa de radia ție electromagnetic ă este de origine natural
(Soarele). În studiul realizat de Dubovik sunt descrise caracteristicile aerosolilor prin m ăsurarea
radia ției solare cu fotometre solare. Fotometrul solar Cimel CE 318 este un radiometru solar
automat care m ăsoară parametrii atmosferici importan ți precum: ad âncimea optic ă a aerosolilor
(AOD), parametrul Angstrom (α), concentra ția de ozon, concentra ția de vapori din apă,
distribu ția granulometric ă, indicele complex de refrac ție și albedoul de împrăștiere singular ă.
Cunoa șterea dependen ței AOD de lungimea de und ă este util ă în determinarea dimensiunilor și
chiar a tipului de aerosol, aceasta fiind un fel de amprent ă a aerosolului. Distribu ția aerosoli lor
după dimensiuni se poate estima din dependen ța AOD de lungimea de und ă. Curbele de tipul
τA(λ) se numesc spectre de extinc ție produs ă de aerosol . în mod tipic, se fac m ăsurători la 440
nm și 870 nm și se calculeaz ă exponentul Angstrom.Valori ale lui α mai mari dec ât 2 indic ă
prezen ța unor particule fine (de exemplu fum sau sulfa ți). Valori ale lui α apropiate de zero
indic ă modul grosier de aerosol, de exemplu praf de șertic.

Figura 2. Fotometrul solar Cimel CE 318, NASA -AERONET

Concluzii :
Studiul trece în revist ă metodele de determinare a nivelelor de poluare în bazinul Someș -Tisa și
platoul Transilvan. Metoda de supraveghere spa țială ia în considerare datele Landsat 8 pentru
estimarea compu șilor atmosferici și stabilirea nivelelor de poluare atmosferic ă. Metoda aerian ă
se concentreaz ă pe sistemul LIDAR . în timp ce m ăsurătorile spectometrice pot fi realizate cu
fotometrul solar Cimel 318. De asemenea, se men ționeaz ă conceptul RADO de monitorizare a
nivelului regional de poluare, un centru important fiind ora șul Cluj -Napoca.

Bibliografie:
-Narashid, R. H. & Wan Mohd Naim, (2010). Air quality monitoring using remote sensing and
GIS technologies. IEEE 2010, doi: 9781424489862;
-Dubovik, O., Smirnov, A., Holben, B., (2000), Accuracy assessments of aerosol optical
properties retrieved from Aerosol Robotic Network (AERONET) sun and sky radiance
measurements. JGR, 105 (D8), 9791 -9806 ;
-Valeriu Filip, Elemente de fotometrie solar ă, note ;

-Nicolae Ajtai, Tehnici optoe lectronice de monitorizare a atmosferei utilizate în evaluarea
hazardurilor naturale și riscurilor tehnologice.

http://earthexplorer.usgs.gov/
www.intechopen.com
http://aeronet.gsfc.nasa.gov/
http://rado.inoe.ro/

Cap. …. CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

………………………….

Cap. …. BIBLIOGRAFIE

……………………………